Proiecte strict secrete – armele psihotronice În urmă cu câţiva ani, arhivele serviciilor secrete sovietice s-au deschis şi o parte din

dosare au fost desecretizate. Printre acestea se numără şi „Dosarul special 25” referitor la proiectul ştiinţific care conţine mărturii, schiţe, declaraţii, fotografii şi pelicule incredibile. În Uniunea Sovietică, încă de la începutul secolului al XX-lea, oamenii de ştiinţă au început să lucreze la un proiect înfricoşător: crearea unui dispozitiv care poate transforma masele de oameni într-o mulţime de marionete. O armă psihotronică, creată cu scopul monstruos de a controla minţile. O armată de zombi cu creierele spălate, cu aptitudini excepţionale, cu puteri fizice şi psihice aproape neomeneşti era visul conducătorilor atât de la Kremlin, cât şi de la Washington. O posibilă armă antitero În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2002, directorul Institutului de Psihologie Aplicată din Moscova, Andrei Bruşlinski, se afla în biroul său, ordonând cu mare atenţie documente importante într-o mapă pe care urma să le studieze peste noapte acasă. În ziua următoare avea să înceapă Conferinţa internaţională de psihologie la care profesorul Bruşlinski trebuia să prezinte rezultatele extraordinare ale muncii sale. Se cunoştea faptul că de câţiva ani, savantul lucra la o metodă complexă de depistarea şi prinderea teroriştilor prin intermediul unei arme psihotronice ce acţiona la nivel mental. Tehnica ar fi stârnit interesul mai multor servicii speciale care astfel ar fi putut descoperi unde se află persoanele bănuite de acte criminale şi chiar prognoza intenţiile lor. Întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă aştepta cu mare interes prezentarea acestei metode cu adevărat revoluţionare care, în sfârşit, urma să stopeze acest flagel mondial. Către seară, profesorul Bruşlinski şi-a luat servieta cu preţioasele documente şi, după ce a schimbat câteva cuvinte cu secretara, a coborât în grabă

Familia şi colegii apropiaţi ai savantului susţin însă cu totul altceva. După câteva săptămâni de anchetă. de provocare a câmpului informaţional al persoanelor suspectate. pe palierul blocului. peste tot. toate aspectele şi detaliile le cunoştea numai profesorul Bruşlinski. inclusiv eu. teroriştii ar fi putut fi descoperiţi prin incitarea informaţiilor pe care ei le deţineau. a ieşit pe palier. Versiunea oficială: jaf. Printr-un program special pe computer urma acţiunea propriu-zisă de depistare a locului în care se aflau suspecţii. Însă profesorul avea încă la mână ceasul scump şi pe deget verigheta de aur. au plătit cu viaţa pentru această încercare. în aşa fel încât să pară un jaf. cei care au îndrăznit să se apropie periculos de soluţionarea atacurilor teroriste. Depistarea teroriştilor s-ar fi realizat prin metode „elastice”. reacţii involuntare.scările. După un timp. unul din profesorii cu care lucrase Bruşlinski la proiectul antitero. ca un reflex. profesorul a murit peste câteva zile. „Metoda era valoroasă şi probabil nu trebuia să fie niciodată prezentată public. procuratura a închis cazul. bătut cu sălbăticie şi inconştient. soţia savantului care îl aştepta grijulie acasă. Deşi la proiect au lucrat mai mulţi cercetători. Secretara sa a fost ultima persoană care l-a văzut în viaţă. auzind în casa scării nişte zgomote ciudate. în jurul său erau împrăştiaţi bani. Numai geanta cu proiectul dispăruse fără urmă!” povesteşte Nikolai Korolev. L-a găsit pe soţul său zăcând într-o baltă de sânge. A luat un taxi de la intrarea institutului şi s-a îndreptat direct spre casă. Stimularea surselor informaţionale ar fi provocat indivizilor vizaţi.” Moartea suspectă a profesorului Bruşlinski nu este însă un caz singular. Astfel. La baza tehnicii era folosită teoria reflexelor condiţionate a lui Pavlov. Deşi a fost de îndată dus la spital. Radioul din creier . Buzunarele îi fuseseră întoarse pe dos. în spatele cărora se ascund oameni importanţi şi sume uriaşe. „Când profesorul a fost găsit de soţie zăcând pe jos. De multe ori.

tuburi radio. Conform teoriei sale. am adormit adânc. Într-una din zile.Încă de la începutul secolului al XX-lea. Kajinski descoperise în creier anumite elemente care aveau un aspect şi funcţii similare părţilor componente ale echipamentelor electronice: condensatoare. Îl vizitam zilnic.” – explica inginerul în cartea sa intitulată „Legătura radio biologică”. la Tbilisi. transformându-i în simple marionete. după serviciu. pe dată. propunea o idee ieşită din comun: un instrument capabil să emită comenzi prin care oamenii pot fi manipulaţi. un renumit inginer electronist rus. la întoarcerea acasă. capabilă să lanseze şi să capteze unde electromagnetice. antene. indiferent de dorinţa ori voinţa lor. un tânăr de 20 de ani. profesorul Bernard Kajinski. am ajuns la concluzia edificatoare că organismul nostru reprezintă un aparat electronic complicat. somnul mi-a fost întrerupt de un zgomot clar care aducea cu clinchetul unei linguriţe de argint ce se loveşte de marginea unui pahar. transformându-le apoi în semnale sonore ce puteau fi emise la distanţe mari. El este o adevărată staţie radio de emisie-recepţie. aceste radiounde puteau fi percepute de către alte creiere. nicio linguriţă. se îmbolnăvise grav de febră tifoidă. Colegul şi prietenul meu. Schema dispozitivului psihotronic conceput de savantul rus avea un principiu complex: putea reda impulsurile creierului. bobine. În 1923. „Pe vremea aceea lucram la un institut de cercetări în Caucaz. Am ajuns pentru prima dată la această concluzie. mă simţeam atât de obosit încât m-am aşezat pentru câteva momente în pat şi. Potrivit cercetătorului creierul este capabil să emită unde radio. absolut întâmplător. . cercetătorii militari ai ţărilor avansate economic se străduiau să realizeze o armă atât de puternică prin intermediul căreia să poată controla minţile oamenilor. M-ar ridicat şi m-am uitat pe masă. Profesorul Kajinski era foarte apreciat în cercurile politice de la Kremlin pentru ideile sale novatoare cu privire la telepatie şi folosirea acesteia ca armă ofensivă. „Cercetând alcătuirea corpului uman. în urmă cu câţiva ani. Deodată. Niciun pahar.

Ajungând la domiciliul amicului.Ceasul arăta ora 22. încă se afla paharul cu linguriţa de argint în el. pătruns brusc ca de o suflare îngheţată. Zeci de instituţii ştiinţifice prestigioase din întreaga lumea l-au invitat să conferenţieze pe tema teoriei radio-receptorului din creier. amânând pentru a doua zi vizita la prietenul meu. inginerul a susţinut conferinţe în Europa şi în America. Kajinski a primit ordin direct de la Kremlin să înceapă de îndată experimentele pentru punerea în aplicare a teoriei. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că omul funcţionează ca un radio viu. Dosarul special numărul 25 În arhivele secrete ale serviciilor speciale CEKA exista un dosar voluminos care cuprindea informaţii referitoare la profesorul Kajinski şi uluitoarea sa descoperire. după terminarea programului. şi iată-mă acum. Astfel mi-am putut explica cum. Inginerul era atent monitorizat iar cercetările sale . a primit invitaţia de a pune în practică ipoteza sa. Timp de mai bine de un an. Ajuns în Canada. exact la ora 22. Kajinski a acceptat imediat provocarea şi a planificat pentru următoarea dezbatere un experiment. Din echipa sa ştiinţifică făceau parte şi „specialişti” trimişi de poliţia secretă sovietică cu scopul de a supraveghea activitatea cercetătorului. Ajuns în ţară. Pe măsură ce mă apropiam. Tocmai aceştia i-au „recomandat” să anuleze demonstraţia şi să se întoarcă acasă de urgenţă. o nelinişte stranie punea stăpânire tot mai mult pe mine. am aflat că acesta murise cu o seară înainte. în timp ce mama lui încerca să îi dea cu linguriţa apă dintr-un pahar. Am privit buimac întreaga scenă şi m-am gândit: «Cum aş fi putut auzi zgomotul linguriţei ce loveşte paharul de la o distanţă atât de mare?!» De felul meu nu sunt superstiţios. Mi-am alungat temerile nejustificate şi m-am culcat la loc. prin intermediul acestui radio-receptor din creierul meu. m-am îndreptat direct către casa lui.” Teoria savantului a stârnit o adevărată senzaţie nu numai în Uniunea Sovietică dar şi pe plan internaţional. am putut auzi clinchetul de argint ce vestea moartea prietenului meu. În ziua următoare. Pe măsuţa de la lângă pat.

Însă deocamdată nu l-am testat suficient. Conform informaţiilor din dosar. când mare parte a acestor informaţii s-au dat publicităţii. emis mai departe prin unde de joasă frecvenţă şi recepţionat la inconştient de către subiect. îl va retransmite în eter.supuse unei stricte supravegheri. Experienţa a fost realizată pe mai mulţi câini. „Dispozitivul este alcătuit dintr-o antenă de amplificare. Profesorul Kajinski formula în gând comanda ca animalul să meargă în camera alăturată. după demonstraţie. s-a dovedit că acest dosar cuprindea date. Gândul dumneavoastră va fi preluat de staţia radio de transmisie care îl va amplifica şi apoi. să i-l aducă. la nivel inconştient. După luni de cercetări. profesorul Kajinski încerca să demonstreze că aşa-numitul radioreceptor din creierul uman poate funcţiona şi este eficient.” . Toate sub numele de „Dosarul special numărul 25”. A fost întrebat direct dacă aparatul său poate inocula anumite gânduri „folositoare” şi subiecţilor umani. savantul anunţa că aparatul său de transmiterea şi introducerea în creier. Gândul formulat era captat de staţia radio. După căderea cortinei de fier din URSS. a anumitor gânduri este finalizat şi gata de a fi pus în aplicare. pentru prima dată în lume. Toţi patrupezii supuşi experimentului au îndeplinit ordinele orbeşte. la Moscova a fost testat. voinţa lor va fi înlăturată. aparatul care acţiona cu o putere incredibilă asupra minţii. experienţe şi teste pe diverse animale. Răspunsul lui Kajinski a fost: „Sunt convins că acest «tun» va exercita influenţa dorită asupra oamenilor şi. astfel. Specialiştii prezenţi erau uluiţi. dintr-o stivă de cărţi să aleagă un anume volum indicat de el şi apoi. inginerul Bernard Kajinski a fost „invitat” la sediul central al serviciilor secrete. în laboratoarele secrete ale serviciul de informaţii. cu mai multe transformatoare şi lămpi cu catod. A doua zi.” La finele anului 1924. Câinele a executat cu succes comanda. scheme. fotografii şi rapoarte foarte exacte.

Mai mult nu vă pot spune. Important este faptul că. Din primele decenii ale secolului XX. Nu s-a păstrat niciun document care să ofere răspunsuri despre discuţia acelei întrevederi. nu se ştie din ce motiv. Însă după o perioadă. creierul să-i fie spălat. citind scrisoarea. la momentul primirii acelei scrisori. nu putem să nu ne întrebăm care era motivul real. Motivul „oficial” a fost că. În toamna anului 1928. experimentele asupra psihicului uman şi încercările de a crea un dispozitiv de manipularea oamenilor au continuat. Astfel. cu puteri supraomeneşti. animalele refuzau să se supună comenzilor obişnuite iar afacerea lui avea de suferit. la ordinul expres al liderilor vremii. peste 80 la sută dintre ele îndeplinind cu succes misiunile. Totuşi.” Dar din nefericire. toate amintirile şterse şi . invincibil. câini şi elefanţi. o echipă de savanţi condusă de medicii chirurgi Serghei Briuhonenko şi Nikolai Terebinski propuneau o ideea de-a dreptul şocantă: subiectului să i se programeze moartea clinică. „Stimate profesore Kajinski. Proiectul inginerului Kajinski a fost preluat de cercetători mult mai puţin scrupuloşi şi au fost realizate o serie de experimente de-a dreptul monstruoase. profesorul Kajinski nu mai era stăpânul propriei invenţii. la modul cel mai serios. profesorul Kajinski a continuat seria de experienţe pe animalele de la circ. Vladimir Durov i-a expediat savantului o scrisoare prin care îi cerea insistent ca toate experimentele să ia sfârşit. mi se pare că invenţia dumneavoastră întrece graniţele raţionalului. Aparatul se afla deja în proprietatea serviciilor secrete sovietice. Mă tem.Împreună cu vestitul dresor Vladimir Durov. oamenii de ştiinţă ruşi. în urma acelor şedinţe. Super soldat URSS În anii următori. profesorul Bernard Kajinski era din nou „convocat” la sediul poliţiei secrete. pentru siguranţa dumneavoastră. s-au străduit să creeze un super-soldat. morse. de atunci. profesorul Kajinski nu a mai fost văzut niciodată. care să nu simtă durerea şi oboseala. Epistola din 20 august 1928 stă mărturie în Dosarul 25. Timp de câţiva ani au fost supuse testelor zeci de animale.

Instrumentul a fost prezentat în premieră la Congresul internaţional de fiziologie de la Moscova din 1940. Pentru desăvârşirea acestei idei. Nu există dovezi în legătură cu finalizarea proiectului „super soldat”. totuşi nu putem să nu ne întrebăm dacă. După această demonstraţie. care răspundea numai la ordinele directe ale „stăpânului” său. Individul devenea astfel altcineva. Însă. separat de trupul acestuia. Deşi pare o ideea desprinsă din cărţile ştiinţifico-fantastice. probabil nu vom afla niciodată. motivul era costul mult prea ridicat. despărţit de trup. teribilul experiment nu a fost continuat şi pe subiecţi umani. proiectul celor doi chirurgi a fost anulat. Înainte de toate. cu alte obiceiuri. capabil să menţină în viaţă capul unui câine. capul animalului a fost chiar hrănit cu o bucăţică de carne. la comenzi trimise prin intermediul unui aparat. o armată de super-soldaţi manipulaţi printrun dispozitiv psihotronic. să fie reînviat. la scurt timp după spectaculosul experiment. în laboratoarele secrete. savanţii şi-au început cercetările şi experimentele medicale pe câini. a fost adus pe o măsuţă şi profesorul Serghei Briuhonenko a demonstrat oamenilor de ştiinţă cum acesta poate răspunde la stimuli. În faţa tuturor. i-a îndreptat spre ochi o sursă puternică de lumină şi câinele a clipit. Conform declaraţiilor oficiale. un om cu o nouă identitate. Astfel. Câinele a înghiţit de îndată delicatesa care a ţâşnit printr-un tub conectat la esofagul capului.apoi. medicii trebuiau să demonstreze că un creier poate funcţiona independent de trup. Medicul a lovit masa cu un ciocănel şi capul patrupedului a tresărit. avea toate premisele să poată fi pusă în aplicare. Un cap de câine. când parte din dosarele experimentelor . planul lui Stalin de a crea o armată de zombi. Dacă proiectul a continuat sau nu. medicul Terebinski a suferit un accident straniu în urma căruia şi-a pierdut viaţa iar profesorul Briuhonenko a fost internat într-un spital de boli psihice. cu abilităţi fenomenale. Cert este că după destrămarea URSS-ului. Apoi. după anumite procedee. a fost creat dispozitivul care imita funcţiile inimii. Experimentul a şocat întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă.

sunt puse în aplicare destul de frecvent. imperceptibil de conştient. în Japonia. cercetător în cadrul Asociaţiei pentru studiul fenomenelor psihotronice de la Novosibirsk. După numai o oră de la declanşarea manifestaţiilor. „Orice individ poate fi manipulat. Cel mai des. se loveau . pe străzile capitalei gruzine s-a petrecut un fenomen incredibil. O asemenea influenţă asupra maselor este practicată de multă vreme de majoritatea serviciilor secrete. Aceste experimente. armele psihotronice sunt folosite pentru a provoca revolte sau mişcări sociale. Toţi descriau aceleaşi simptome: ameţeli. mii de oameni au ieşit în stradă să demonstreze împotriva politicilor dure ale preşedintelui Mihail Saakaşvili. vărsături. în anul 1997. din Rusia. La 20 de minute după începerea difuzării. greaţă. Subconştientul copiilor însă îl detectase. Un asemenea caz a scăpat de sub control şi a ajuns în presă. Protestatarii cădeau efectiv din picioare. la Tbilisi. În noiembrie 2007. Caracterul.” Un caz similar s-a petrecut şi în Georgia.ştiinţifice top-secret au fost desecretizate marele public a aflat şi despre experimentul Briuhonenko. radio. se tăvăleau pe jos de dureri. sute de părinţi au apelat serviciul de ambulanţă. aparent inofensive. canalul de televiziune Tokyo TV a transmis câteva episoade din seria de desene animate Pokemon. unii chiar convulsii şi pierderea cunoştinţei. „Într-o seară. Semnul se repetase atât de des încât provocase copiilor simptome specifice epilepsiei. dezvoltarea armelor psihotronice a atins astăzi asemenea culmi. încât acţionarea asupra creierelor oamenilor poate fi realizată practic prin intermediul oricărui aparat electronic: telefon mobil. televizor. Ancheta nu a putut însă stabili de către cine şi în ce scop fuseseră folosite asemenea imagini subliminale asupra creierelor copiilor. solicitând ajutor pentru copiii lor. experimente noi Conform unor teorii. era ascuns în spatele unor cadre fireşti.” – susţine psiholog Dimitri Zîkov. Proiecte vechi. La câteva zile s-a declanşat o anchetă prin care s-a descoperit că în episodul de desene animate fusese montată o hieroglifă care reprezenta cuvântul moarte.

greu de suportat şi provoacă dureri de cap. pentru a alunga demonstranţii de pe străzi. în laboratoarele secrete ale armatei ruse.cu capul de pereţii clădirilor. Nataşa Galche . sentimente inexplicabile de teamă. oamenii de ştiinţă se străduiesc să perfecţioneze această armă. probabil. dosarul armelor psihotronice a fost demult clasat. continuă. Ea emite sunete puternice. invers. Experţii militari afirmă că astfel de instrumente s-au folosit şi în războiul din Irak şi Afganistan. pierderi de memorie. stări de anxietate. Majoritatea nu îşi aminteau nici măcar că fuseseră la demonstraţie. Omul bombardat cu asemenea sunete are senzaţia că ţeasta capului i se va despica. depresii. sub aceeaşi ştampilă top secret. se poate inocula orice gând. proiectul rămâne actual iar experimentele. Cele mai periculoase unde sunt cele cuprinse între 6 şi 9 hertzi. individul este lipsit de apărare. Aşa cum s-a dovedit ulterior. din mintea lui se poate extrage orice informaţie şi. de panică şi groază. În astfel de momente. de atacuri de panică şi pierderi de memorie. Potrivit unor voci. ci şi o armă acustică. Frecvenţa acestor infrasunete este cuprinsă între 2 şi 20 de hertzi şi poate afecta funcţionarea normală a organelor interne. În realitate însă.” Aparent. La spitalul central de urgenţe au început să sosească sute de oameni care se plângeau de dureri cumplite de cap şi stomac. poate provoca halucinaţii. cade într-o stare de cumplită depresie. miliţia georgiană nu a folosit numai jeturi de apă şi gloanţe de cauciuc. Cel puţin asta susţine acelaşi cercetător Dimitri Zîkov: „Undele emise sunt complet insesizabile de urechea umană dar foarte periculoase pentru organism. leşin. Arma a foste creată în Statele Unite şi se numeşte LRAD.