Fiecare om, mare sau mic, are o nevoie ce necesita a fi implinita.

Din acest mot iv Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, Isus, ca sa cunoasca si El slabiciunea, facand u-se asemenea noua. A trait, a experimentat si simtit ca noi, si a binecuvantat pe toti cei pe care ii intalnea. Dupa ce a slujit altora in diverse forme si-a d at viata pentru omenire dand un exemplu de iubire suprema pe care il doreste in fiecare urmas al Lui. Noi care experimentam zi de zi dragostea Lui Dumnezeu, avem acelasi foc in inima , de ai sluji Lui Dumnezeu implicandu-ne cu toata fiinta in a ajuta fiecare pers oana sa il cunoasca pe Dumnezeu (singurul care poate da o viata noua si un sens de a trai), si apoi impartind mai departe binecuvantarile ceresti si pamantesti pe care le-am primit de la Dumnezeu. Credem intr-un Dumnezeu al tuturor posibili tatilor, intr-un Dumnezeu atotputernic si suveran, la care nu exista criza si ca re ne trece prin incercari, dar ne da si metodele prin care putem depasi orice o bstacol. Deaceea ne avantam cu bucurie spre premiul care ne asteapta dupa ce acest crampe i de rai care se cheama pamant , (aceasta umbra a lucrurilor care vor urma in ve snicie), va trece in inexistenta, si Dumnezeu in toata slava Lui ni se va arata. Facem totul pentru El si din dragoste pentru El, pentru ca atunci cand vom sfars i alergarea si lupta cu noi insine de pe acest pamant , El ne va intampina pentr u a ne rasplati cel mai minor act care a izvorat din dragoste si dintr-o inima p ura. Fiecare om se confrunta cu o multime de nevoi si se afla intr-o permanenta dezvo ltare. Fie ca pe cerul sufletului lui este soare sau nori, fiecare din aceste si tuatii, are menirea de a-l face pe om sa se gandeasca la Dumnezeu, si de a-i des chide ochii mintii pentru a-si vedea fiecare imperfectiune pe care el insusi nu o poate schimba. Dumnezeu a dat omului libertatea de a alege fiecare lucru din viata lui. In oric e moment omul poate alege sa se intoarca la Dumnezeu, poate alege sa vada gloria Lui si poate alege sa primasca darul fara plata a Lui Dumnezeu care este viata vesnica: viata pe care o poate incepe chiar de aici de pe pamant. Omul poate ale ge sa il cheme pe Dumnezeu in viata Lui, sau poate sa proclame si sa sustina luc rarile dusmanului omenirii. Omul poate alege sa fie umplut cu dragostea Lui Dumn ezeu si sa devina un canal prin care bunurile spirituale si materiale sa se reve rse peste semenii din viata Lui. Omul poate alege sa faca binele sau raul, si du pa ce timpul care i-a fost hotarat sa traiasca in trup se va sfarsi, va fi raspl atit dupa faptele lui. Daca citesti aceste randuri inseamna ca Dumnezeu ti-a vorbit, si ca El te iubest e si vrea ca tu sa traiesti fericit. Alege azi sa-L primesti pe El, cel care tia dat viata, si iti vei aduce aminte de aceasta zi si in vesnicie! by Daniel Talmacel; co-autor Maria Mirabela Read more at http://www.forumcrescendo.ro/

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful