UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA CENTRUL DE STUDII EUROPENE

DREPT EUROPEAN

LECT. DR. TOFAN MIHAELA

1

Cuprins
Modulul I Izvoarele dreptului european Lecţia I.I Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei Uniunii Europene
I.I.1 Premisele apariţiei Comunităţilor Europene şi evoluţia acestor I.I.2 Principalele momente în evoluţia construcţiei comunitare I.I.3 Uniunea Europeană, cea mai completă formă de integrare comunitară

Lecţia I.II Izvoarele primare ale Dreptului european
I.II.1 Tratatele institutive I.II.1.1 Autonomia tratatelor institutive I.II.1.2 Structura tratatelor I.II.1.3 Autoritatea tratatelor I.II.1.4 Durata tratatelor institutive I.II.1.5 Sfera de aplicare teritorială a tratatelor institutive I.II.2 Acordurile internaţionale I.II.3 Legislaţia consolidată

Lecţia I.III Izvoarele derivate ale Dreptului european
I.III.1 Regulamentul I.III.2 Directiva I.III.3 Decizia I.III.4 Alte categorii de acte emise de instituţii sau organisme europene

Lecţia I.IV Izvoarele nescrise ale Dreptului european
I.IV.1 Principiile Dreptului european I.IV.2 Jurisprudenţa I:IV.3 Cutuma la nivel european

Modulul II Actorii sistemului comunitar Lecţia II:I Legislativul şi executivul european
II.I.1 Parlamentul European II:I.1.1. Structură şi funcţii II.I.1.2 Atribuţiile Parlamentului European II.I.2 Consiliul Uniunii Europene 2

II:I.2.2 Noţiune şi delimitări conceptuale II:I.2.1. Structura şi principalele funcţii ale Consiliului Uniunii Europene II:I.2.3 Atribuţiile Consiliului Uniunii Europene II.I.3 Comisia Europeană II.I.3.1 Structura şi funcţiile Comisiei Europene II:I.3.2. Atribuţiile Comisiei Europene

Lecţia II.II Organe judecătoreşti şi de control
II:II.1 Curtea europeană de Justiţie II:II.2 Tribunalul de primă instanţă II.II.3 Tribunalul funcţiei publice II:II.4 Curtea Europeană de Conturi II:II.5.1 Structură II:II.5.2 Atribuţii

Lecţia II.III Organe consultative şi monetare
II.III.1 Comitetul economic şi social şi Comitetul Regiunilor II.III.2. Banca Centrală Europeană II.II.2.1 Structură şi organizare II:III.2.2 Atribuţii

Modulul III Ordinea juridică europeană Lecţia I Principiile care guvernează relaţia drept european-dreptulo statelor membre
I.1 Principiul aplicării imediate a dreptului european I.2 Principiul efectului direct al dreptului european I.3 Principiul priorităţii aplicării dreptului european

Lecţia II VII Procedura legislativă în cadrul Uniunii Europene
II.1 Procedura avizului conform II.2 Procedura codeciziei II.3 Procedura cooperării II.4 Procedura consultării

3

1 Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei Uniunii Europene Obiective specifice: . regulamente. Termeni cheie: comunităţi europene.înţelegerea mecanisemlor juridice de înfiinţare şi funcţionare a Uniunii europene 4 . Ultima lecţie a modulului prezintă izvoarele nescrise şi rolul lor în sistemul de drept european.cunoaştere evoluţiei istorice a comunităţilor europene . respectiv tratatele institutive şi continuând cu actele normative drivate. Lecţia I. cu 2-3 ore de lucru zilnic Rezumat: modulul prezintă principalele momente ale evoluţiei comunităţilor europene.Modulul I Izvoarele dreptului european Obiective generale: cunoaşterea principalelor momente în evoluţia colaborării între statele europene înţelegerea modului de negociere şi redactare a tratatelor care au pus bazeze Uniunii europene competenţe de interpretare a principalelor norme de drept european Modulul realizează o scurtă introducere în problematica dreptului european. directive. începând cu baza normativă de ordin constituţional. izvoare ale dreptului european. până la stadiul actual de integrare. oferind principalele informaţii despre baza normativă la nivelul Uniunii europene. adică regulamentul directiva şi decizia europeană. Sunt prezentate actele normative la nivel european. cutumă Ritmul de lucru: timpul alocat parcurgerii modului este de 10 zile. decizii. tratate.

1945) a impus reglementarea unor norme de conduită în plan internaţional (norme de natură politică.I. priviţi ca naţiuni independente şi total autonome. monetară. Consiliul Europei vine să completeze. în negocierea şi semnarea unor convenţii internaţionale. Ideea Europei unite şi necesitatea unei strânse colaborări între statele din această zonă a lumii s-a conturat prin numeroase evenimente şi situaţii care au arătat că europenii ar putea avea un destin comun mai bun decât fiecare dintre ei separat. reunind.1 Premisele apariţiei Comunităţilor Europene şi evoluţia acestor Obiective operaţionale: explicarea raţiunilor care au motivat apariţiea Uniunii europene cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei comunităţilor europene Apariţia comunităţilor europene nu a avut loc deodată. statele europene care beneficiau de un regim democratic pluralist şi erau ataşate idealurilor de protecţie a 5 . Aceste reglementări s-au concretizat. socială şi comercială). care pun bazele unei noi ordini monetare internaţionale. înfiinţată în anul 1948 şi înlocuită în anul 1961 cu Organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică. trebuie menţionate în special Planul Marshall. OCDE). Organizaţia Naţiunilor Unite. Organizaţia europeană de cooperare economică (OECE. În domeniul monetar. în temeiul Tratatului de la Londra. au fost încheiate Acordurile de la Bretton Woods. din 9 mai 1949. din anul 1945. Reconstrucţia ţărilor care au suferit pagube materiale şi umane în timpul celui de-al doilea război mondial (1939 . în urma unei singure întâlniri politice la nivel înalt sau ca urmare a demersurilor unei singure personalităţi marcante a vieţii sociale de la jumătatea secolului trecut. prin care s-au înfiinţat Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).1. în plan politic. organizaţiile precedente. din punct de vedere tehnico-juridic. În domeniul dreptului internaţional public. dar şi pe plan local.

1 din Protocolul asupra consecinţelor financiare ale expirării tratatului CECA. Un rol important pentru apropierea statelor europene şi pentru demararea procesului de integrare în accepţiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet. adoptat la Nisa în anul 2000. îndeplinind funcţia de şef al Organizaţiei naţionale a planificării din Franţa. prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui şi oţelului.drepturilor omului. La cererea reprezentanţilor Olandei. Cadru al dialogului politic. Franţa. mandatul politic de a constitui o organizaţie total nouă. a fost constituit un Consiliu de Miniştri. imensele pagube materiale şi omeneşti au impulsionat opinia politică a înalţilor demnitari europeni pentru a găsi soluţii care să preîntâmpine declanşarea unei alte conflagraţii de dimensiunile celor două războaie mondiale. sunt transferate Comunităţii europene. prin intermediul unui tratat inviolabil.2 La 9 mai 1950. Olanda. Belgia.3 Negocierea şi încheierea tratatului s-a realizat mult prea devreme pentru ca părţile semnatare să afirme cu convingere perenitatea acestuia. ―Planul Schuman‖. Realizarea acestei pieţe a fost un prim pas pe calea dezvoltării pe care o cunoaştem astăzi pentru statele europene. Robert Schuman. p. Consiliul Europei este de asemenea. Bucureşti. Tratatul asupra Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani. 15 3 Tratatul instituind CECA a expirat la 23 iulie 2002. Conform art. inspirată de către Jean Monnet. experienţa nefericită a războiului. cât şi al metodelor sale de transpunere în practică a misiunii trasate. „toate bunurile şi obligaţiile CECA. semnată al Roma la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. ministrul afacerilor externe al Franţei lansa declaraţia. în sensul urmăririi avantajelor individuale în procesul de realizare a interesului european comun. conceput pentru a evita un nou conflict armat de dimensiuni majore a pus sub control internaţional ramurile de bază ale industriei de armament. acceptat de către Germania. 2 Augustin Fuerea – ―Instituţiile Uniunii Europene‖. dar şi o 1 vezi Convenţia europeană a drepturilor omului. aşa cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002. Editura Universul Juridic. Semnatarii tratatului CECA au avut din partea naţiunilor pe care le reprezentau. în calitate de membrii fondatori. datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene. atât din punct de vedere al obiectivelor. care să fie condusă potrivit metodelor naţionale ce implică o ruptură de schemele tradiţionale ale relaţiilor dintre state. Acesta.1 Strict la nivel european. un instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel naţional. 2002. însă instituţiile constituite prin acest tratat au demonstrat o viziune nouă asupra vieţii internaţionale. începând cu data de 24 iulie 2002‖ 6 . Luxemburg şi Italia. a propus ca producţia de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania să fie administrată de către un organism supranaţional.

Filipescu. stabilind că tuturor celor 3 comunităţi. De-a lungul timpului. CECA şi CEEA s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles instituind o Comisie Unică şi un Consiliu unic (Tratatul de fuziune al executivelor comunitare. părţile semnatare ale actelor institutive ale comunităţilor au trebuit să dea dovadă de dorinţă de a continua colaborarea şi de perseverenţă. Toate deciziile importante pentru viaţa economică şi socială a ţărilor semnate se adoptau cu unanimitate de către Înalta Autoritate. oraganism a cărui independenţă şi autonomie au fost avute în vedere drept principii pentru tratatul întreg. prin cooptarea de noi membri. a redactat raportul care îi poartă numele.Adunare Parlamentară şi o Curte de Justiţie.1 În aceeaşi zi cu semnarea tratatelor de la Roma. Sistemul creat prin cele 3 tratate s-a dezvoltat în 2 direcţii principale2. Comunităţile europene s-au confruntat cu numeroase situaţii de criză.. O primă direcţie a avut în vedere perfecţionarea instituţiilor comunitare. Paul Henz Spaark. Noile comunităţi s-au inspirat din concepţiile cu privire la instituţiile comune puse deja în practică prin tratatul CECA. Astfel. p. Editura Actami. 14 2 Ion P. CEE. ca reguli care nu pot fi încălcate în nici un fel. create prin statate diferite şi cu misiuni distincte. relaţiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediul industriilor de război (cărbune şi oţel) dar în scurt timp s-a evidenţiat nevoia unei mai strânse colaborări între statele fondatoare ale CECA. Bucureşti.„Drept instituţional comunitar european‖. dar şi o uniune particulară pentru gestionarea în comun a problemelor în legătură cu utilizarea paşnică a energiei atomice. Augustin Fuerea . care au fost rezolvate cu ajutorul reflecţiilor şi a sintezelor cu privire la modalităţile de depăşire a acestora. Editura Actami. iar cea de-a 2-a a urmărit extinderea Comunităţilor. Filipescu. Bucureşti. 1 Ion P. Augustin Fuerea – „Drept instituţional comunitar european‖. 2000. politician de origine belgiană. raport prin care a propus şi argumentat nevoia creării a încă două uniuni între statele europene: o uniune economică la nivel general. Tratatele instituind CEEA şi CEE au fost semnate la 25 martie 1957 la Roma. rezolvarea neînţelegerilor având întotdeauna la bază compromisul şi abandonarea ambiţiilor şi orgoliilor naţionale în favoarea ideei de unitate şi colaborare la nivel european. li se alătură în sfera lor de competenţă aceeaşi Adunare parlamentară şi aceeaşi Curte de justiţie. Nu de puţine ori. p. unitatea deplină a instituţiilor celor trei comunităţi. 2000. cele 6 state fondatoare au semnat şi Convenţia cu privire la instituţiile comune. Deşi avută în vedere încă de la început. 14 7 . semnat în 1965 şi intrat în vigoare în 1967). pe calea unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene.

O astfel de situaţie este criza cunoscută sub denumirea de ―politica scaunului gol‖1, practicată de Franţa în 1965 timp de şapte luni. Reprezentanţii Franţei nu au particpat la nici una din lucrările organismelor comunitare timp de şapte luni, ca formă de protest faţă de propunerea Comisiei de a realiza în comun politica agricolă, subiect prioritar pentru viaţa economic şi social a Franţei. Franţa a dorit păstrarea modului de vot în baza votului unamim pentru problem care vizează bugetul pentru agricultură, în timp ce Comsia dorea trecerea policitii agricole Europene în compentenţa decizională a Parlamentului, care să poată lua decizii pe baza unui vot calificat. Criza s-a soluţionat în baza compromisului de la Luxemburg2. Textul acestui document a avut puterea de rezolva una dintre cele mai importante crize de debut ale comunităţilor, acordând Franţei dreptul de a inovoca votul unanim în probleme de politică agricolă, dacă apreciază că este vorba despre probleme foarte importante pentru politica agricolă naţională. Acest compromis a făcut ca votul calificat în cadrul procesului decisional comunitar să fie aplicat cu mare întârziere. Procesul de extindere a comunităţilor europene s-a derulat pe etape. După adoptarea de către statele membre a unei poziţii comune, în 1970, negocierile cu statele candidate la aderare (Regatul Unit, Irlanda, Danemarca, Norvegia) s-au putut deschide. Aceste negocieri au dus, la 22 ianuarie 1972, la semnarea unui tratat de aderare. Norvegia a decis să nu ratifice tratatul, ca urmare a rezultatului negativ al referendumului consultativ. Celelalte 3 state devin membre, începând cu 1 ianuarie 1973, ale unei Comunităţi confruntate, din toamna aceluiaşi an, cuprimul şoc petrolier. Prin semnarea tratatului de aderare, în anul 1981, dintre Grecia şi Comunităţi, numărul statelor membre se ridică la 10, pentru ca, în 1986, acestea să fie în număr de 12, prin aderarea Spaniei şi Portugaliei. Următoarea extindere a Comunităţilor a avut loc în anul 1995 când Austria, Finlanda şi Suedia devin membre ale C.E. Tratatele şi actele de aderare ale Austriei, Finlandei şi Suediei au fost semnate cu ocazia Consiliului european de la Corfu, din 2425 iunie 1994. La 28 noiembrie 1994, poporul norvegian a respins, prins referendum, pentru a 2-a oară, aderarea, cu o majoritate de 52,2%; astfel, doar 3 state au devenit membre ale UE, începând cu 1 ianuarie 1995.

1 2

Jean Paul Jacque – op. it., p. 10 Idem, p. 312

8

Procesul către noi extinderi ale comunităţilor europene este reluat în mod progresiv, teritoriul european extinzându-se în interesul exclusiv al cetăţenilor care îl ocupă. Atingerea numărul de 27 de state membre ale Uniunii Europene ridică o serie de întrebări privind funcţionarea instituţiilor, în special cu privire la modul de luare şi aduce la îndeplinire a deciziilor. Pe acest fond, la nivelul uniunii au fost deja demarcate demersurile pentru îmbunătăţirea modului de funcţionare a mecanismelor uniunii, în forma extinsă de 27 şi în vederea viitoarelor acorduri de extindere prin cooptarea unor noi state. Conceptul de Europa la nivel politic pare chiar să depăşească delimitarea strict geografică a termenului.

I.I.2 Principalele momente în evoluţia construcţiei comunitare
Obiective operaţionale: cunoaşterea momentelor cheie în evoluţia Uniunii europene explicarea paşilor parcurşi pentru atingerea stadiului de astăzi al integrării europene Cronologia construcţiei politice şi economice europene ne relevă atât momentele de succes în edificarea Europei unite de astăzi, dar şi momentele de cumpănă. Organizarea activităţii economice comune pentru statele membre ale uniunii nu a fost întotdeauna marcată de momente plăcute sau de realizari, fiecare dintre statele membre fiind nevoită, la un moment dat să admită o serie de renunţări în favoarea ideii de integrare, începând cu renunţarea la o parte din suveranitatea de stat, în favoarea instituţiilor şi organismelor organizate la nivel european. Principalele momente în evoluţia construcţiei comunitare sunt1: - 16 aprilie 1948 crearea, la Paris, a Organizaţiei Europene de Cooperare Economică, în scopul repartizării ajutorului acordat prin Planul Marshall celor 16 ţări beneficiare; - 5 mai 1949 la Londra, înfiinţarea Consiliului Europei, cu sediul la Strasburg;

1

Vezi in acest sens Ovidiu Stoica – „Integrare financiar-monetară europeană‖, Editura Junimea, Iaşi, 2003, p. 162 si Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. Partea generala‖, Editura Allbeck, Bucuresti, 2003, p.20

9

- 9 mai 1950 Planul ministrului francez al afacerilor externe, Robert Schuman, de creare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului pe baza unui proiect aparţinând lui Jean Monnet; - 1950 este creată Unitatea de Cont Europeană; - 18 aprilie 1951 Tratatul de la Paris instituie CECO, cu sediul la Luxemburg, cu participarea a şase ţări: Belgia, Franţa, R.F. Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; - 27 mai 1952 semnarea la Paris a Tratatului instituind Comunitatea economica de Aparare; - 10 august 1952 îşi începe activitatea Înalta Autoritate, organul executiv al CECO, sub preşedenţia lui Jean Monnet; - 1-2 iunie 1955 reuniti in Conferinta de la Messina, Italia, ministrii afacerilor externe ai celor 6 decid extinderea integrarii europene la întreaga economie; - 5 august 1955 este semnat la Paris Acordul Monetar European; - 25 martie 1957 Tratatele de la Roma; sunt semnate tratatele de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene de Energie Atomică, ambele cu sediul la Bruxelles, având drept participante aceleaşi şase ţări semnatare ale Tratatului de la Paris (Europa celor şase); - 1 ianuarie 1958 intrarea in vigoare a Tratatelor de la Roma si instalarea la Bruxelles a Comisiilor CEE si a Euratom-ului; - 9 iulie 1961 Grecia semnează Acordul de Asociere la CEE; - 31 iulie 1961 Irlanda cere aderarea la CEE; - 9 august 1961 Marea Britanie cere aderarea la CEE; - 10 august 1961 Danemarca cere aderarea la CEE; - 14 ianuarie 1962 se naţte Politica Agricolă Comună, odată cu crearea Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă; - 30 iulie 1962 intrarea in vigoare a politicii agricole comune (PAC); - 12 septembrie 1963 Turcia semnează Convenţia de Asociere la CEE; - 8 aprilie 1965 este semnat Tratatul de fuziune a executivelor (conducerii) celor trei Comunităţi Europene (CECO, CEE, EURATOM), formându-se Comunităţile Europene; - 29 ianuarie 1966 Compromisul de la Luxemburg. Franta accepta sa-si reia locul in Consiliu dupa 6 luni de practicare a „politicii scaunului gol―, in schimbul mentinerii regulii unanimitatii atunci cand sunt in discutie interese foarte importante; 10

22 aprilie 1970 semnarea. . a doua oara.18 martie 1975 crearea Fondului European de Dezvoltare Regională. acest tratat va intra in vigoare la 1 iunie 1977.30 iunie 1970 deschiderea la Luxemburg a negocierilor cu 4 tari candidate la aderare (Danemarca. la Luxemburg a tratatului care permite finantarea progresiva a Comunitatilor prin resurse proprii si extinderea puterilor controlului Parlamentului european. . .28 mai 1979 semnarea Actului de aderare a Greciei la Comunitate.1 iulie 1968 realizarea uniunii vamale.26 septembrie 1972 poporul norvegian refuză – prin referendum – aderarea la CEE. . Marii Britanii şi Norvegiei. . prin eliminarea taxelor vamale între Ţările celor şase şi stabilirea unor taxe vamale commune.1 ianuarie 1973 prima lărgire a CEE. program strategic european de cercetare si dezvoltare cu privire la tehnologiile de informatie. a Tratatelor de aderare la CEE a Danemarcei. . Irlandei şi Marei Britanii (Europa celor nouă). . organ de decizie la nivel înalt. Irlandei. prin aderarea Danemarcei.28 iulie 1967 Suedia cere aderarea la CEE. . .10 mai 1967 Marea Britanie şi Irlanda cer pentru a doua oară aderarea la CEE. . Norvegia si Regatul Unit).. 11 . .14-17 iunie 1984 alegeri europene. Irlanda. .1983 intrarea în funcţiune a politicii comune de pescuit. format din şefi de stat şi de guvern. .7-10 iunie 1979 prima alegere prin sufragiu universal direct a membrilor Parlamentului European (410 membri).9-10 decembrie 1974 crearea Consiliului European.22 ianuarie 1972 semnarea. . la Bruxelles.24 iulie 1967 Norvegia cere pentru a doua oară aderarea la CEE.1 ianuarie 1981 a doua lărgire a CEE: aderarea Greciei (Europa celor zece).28 februarie 1984 adoptarea programului Esprit. . . . Se propune alegerea Adunarii europene prin sufragiu universal si se decide punerea in aplicare a Fondului european de dezvoltare regionala (FEDER). cei 9 sefi de stat si de guvern decid in Summitul de la Paris sa se reuneasca în mod regulat in cadrul Consiliului european (de 3 ori pe an).22 iulie 1975 semnarea Tratatului privind consolidarea puterilor bugetare ale Adunarii europene si care infiinteaza Curtea de Conturi europeana (nu are statut jurisdictional).

la Luxemburg şi Haga. . .4 si 16 iulie 1990 cererile de aderare la CEE din partea Cirpului si a Maltei . Franţa.19-21 mai 1989 este adoptat Raportul Delors. Comunitatea Europeană devine Uniunea Europeană.2-4 decembrie 1985 Consiliul european de la Luxemburg. . . . Luxemburg şi Olanda semnează Acordul de la Schengen. prin aderarea Portugaliei şi a Spaniei (Europa celor doisprezece).. de către cei 12 a Actului unic european. a Conferintei interguvernamentale asupra Uniunii economice si monetare si asupra Uniunii politice. prin care se modifică Tratatul de la Roma (prima modificare majoră) şi se prevede realizarea pieţei interne unice pentru 1 ianuarie 1993. cei 10 sunt de acord cu revizuirea Tratatului de la Roma si cu relansarea integrarii europene.1 iulie 1987 intrarea în vigoare a Actului Unic European. . . .1 iulie 1991 cererea de aderare a Suediei. .18 martie 1992 cererea de aderare a Finlandei.7 februarie 1992 semnarea Tratatului de la Maastricht – a doua modificare majoră a Tratatului de la Roma. . .17 aprilie 1989 prezentarea Raportului Delors cu cele trei etape de trecere la Uniunea Economică şi Monetară.17 iulie 1989 cererea de aderare a Austriei la CEE. . .19 iunie 1990 semnarea Acordului Schengen.1 noiembrie 1993 intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. .1 ianuarie 1986 a treia lărgire a CEE. .29 mai 1990 semnarea acordurilor care instituie Banca europeana pentru reconstructie si dezvoltare (BERD).17 şi 28 februarie 1986 semnarea.15-18 iunie 1989 pentru a treia oara au loc prin sufragiu universala alegeri pentru Parlamentul european.25 martie 1992 cererea de aderare a Norvegiei.14 aprilie 1987 candidatura Turciei la CEE.14 decembrie 1990 deschiderea. de eliminare progresivă a controalelor la frontierele comune. prin redactarea unui Act unic european. Germania. . la Roma. 12 .14 iunie 1985 Belgia. . dar şi trecerea la un sistem de decizii bazat pe majoritatea calificată.1 aprilie 1994 cererea de aderare a Ungariei la Uniunea europeana. .

Norvegiei şi Suediei. Finlandei şi Suediei la UE (Europa celor 15).26 martie 1995 intrarea în vigoare a Convenţiei de la Schengen (între 7 state europene: Belgia.28 noiembrie 1994 respingerea de către poporul norgevian. Olanda.27 iunie 1995 cererea de aderare a Slovaciei. . Finlandei..9-12 iunie 1994 alegerea pentru a patra oara a Parlamentului european prin vot universal direct. . . .13 noiembrie 1994 aprobarea. .2 octombrie 1997 semnarea Tratatului de la Amsterdam prin care este modificat parţial Tratatul de la Maastricht – a treia revizuire majoră a Tratatului de la Roma.24 noiembrie 1995 cererea de aderare a Estoniei. Franţa. . . Germania. .16 ianuarie 1996 cererea de aderare a Sloveniei. Libera circulaţie a cetăţenilor statelor semnatare şi din alte state agreate este completată de o politică comună în ceea ce priveşte azilul şi imigrarea. .8 aprilie 1994 cererea de aderare a Poloniei la Uniunea europeana.27 octombrie 1995 cererea de aderare a Letoniei. .1 ianuarie 1995 a patra lărgire: aderarea Australiei.14 decembrie 1995 cererea de aderare a Bulgariei. prin referendum (pentru a doua oară) a aderării ţării la UE. Luxemburg. .8 decembrie 1995 cererea de aderare a Lituaniei.30 martie 1998 lansarea procesului de aderare pentru 10 state candidate din Europa Centrală şi Orientală şi pentru Cipru – ca urmare a Conferinţei 13 .23 ianuarie intrarea in functie a Comisiei prezidate de Jacques Santer (19952000). Lituania. .24-25 iunie 1994 semnarea tratatelor de aderare la UE a Austriei. Letonia. cu ocazia Consiliului European de la Corfu.17 ianuarie 1996 cererea de aderare a Republicii Cehia. . aprobarea prin referendum a Tratatului de aderare de catre Austria. prin referendum a Tratatului de aderare a Suediei. . .22 iunie 1995 cererea de aderare a Romaniei. Portugalia şi Spania). . .16 octombrie 1994 aprobarea prin referendum a tratatului de aderare a Finlandei. .12 iunie 1995 acorduri europene cu Estonia. .

octombrie 2004 semnarea la Roma a Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa.1 mai 2004 extinderea UE cu 10 state central şi est-europene (Cehia.4 octombrie 2003 se deschide Conferinţa interguvernamentală pentru examinarea proiectului de Constituţie. .1 ianuarie 2002 în cele 12 ţări ale zonei euro sunt puse în circulaţie monedele şi bancnotele în euro. Malta. Cehia şi Slovenia. cele 12 monede naţionale îşi pierd puterea liberatorie.28 februarie 2002 euro rămâne singura monedă oficială în cele 12 ţări. . p.1 mai 1999 intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam.octombrie 2007 Tratatul de la Lisabona. . polonia. 2004. 206 14 . iulie 2002.interguvernamentale bilaterale.1 ianuarie 2007 aderarea României şi Bulgariei. Ungaria ). Estonia. . . . Eşecul înregistrat de constituţie în a câştiga sprijinul popular în aceste două ţări a făcut ca şi alte ţări să amâne sau să oprească procedura de ratificare. Bucureşti. Tratat care a fost încheiat pentru o perioadă de 50 de ani. cu Cipru. tratatul nu a fost ratificat de către Franţa şi Olanda. care circulă în paralel cu monedele naţionale. Letonia. . dedicat extinderii UE. . Polonia.1 iunie 1998 desfiinţarea IME şi crearea Băncii Centrale Europene şi a Sistemului European al Băncilor Centrale.1 ianuarie 2001 Grecia aderă la euro. . iar în cazul Turciei nu este fixată nici o dată pentru începerea negocierilor de aderare. Lituania. pentru început.7-11 decembrie Consiliul european de la Nisa. adoptarea tratatului de la Nisa. . tratatul fiind ineficient . cunoscut în faza de proiect sub numele de Tratatul de Reformă este un tratat destinat să înlocuiască tratatul 1 Augustin Fuerea – ―Manualul Uniunii Europene‖. începând din 2004. . Slovenia.12-13 decembrie 2002 Consiliul European de la Copenhaga.8-13 iunie 1999 cea de-a cincea alegere directă a parlamentului european. pentru România şi Bulgaria este fixat anul 2007. .23 iulie 2002 expiră Tratatul instituind Comunitatea europeană a cărbunelui şo oţelului. Slovacia. retrase treptat.25 aprilie 2005 semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană pentru România şi Bulgaria . Cipru. . Sunt invitate să se alăture UE 10 state candidate. în avans faţă de planificarea iniţială. Editura universul Juridic. Ungaria.26 februarie 2001 semnarea Tratatului de la Nisa.1 .

183 15 . anevoios. şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.I. cel care a creat Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcţiei comunitare. Afirmarea calităţii de subiect de drept a Uniunii Europene în contextul internaţional este subiectul unei amănunţite analize de ordin juridic. De la cele trei comunităţi europene (a cărbunelui. Este. prin dezvoltarea domeniilor de colaborare între statele membre şi consolidarea colarorării în plan extern. în localitatea al cărui nume îl poartă. pretinzând şi apărând drepturi proprii şi asumându-şi în acelaşi timp obligaţii. Bucureşti. semnat la 18 aprilie 1951. argumentarea prin elemente concrete a existenţei posibilităţii acestui nou subiect de drept de a participa ca individualitate distinctă la viaţa juridică.3 Uniunea Europeană. uneori. aşadar. 1 Augustin Fuerea – ―Manualul Uniunii Europene‖. explicarea capacităţii juridice internaţionale a Uniunii europene Statele Unite ale Europei pe care le anticipa Winston Churcil în discursul ţinut în septembrie 1944 nu mai sunt doar un concept demagogic care să stârnească atenţia studenţilor auditori sau curiozitatea unor politicieni. implicarea Uniunii Europene ca unic subiect de drept la nivel mondial impune justificarea personalităţii juridice a acesteia. o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Paris privind Comunitatea Europeană. I. 2004. cu atât mai mare satisfacţia astăzi. cea mai completă formă de integrare comunitară Obiective operaţionale: cunoaşterea motivaţiei pentru care Uniunea europeană reprezintă cea mai completă formă de integrare. p. când Europa este în pragul înfăptuirii ultimilor paşi pentru integrarea politică. care a început în anul 19521. Tratatul de la Maastricht. statele bătrânului continent au parcurs un drum lung şi. Numele oficial este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene. a fost semnat la 7 februarie 1992. oţelului şi energiei atomice) şi până la Europa unită de astăzi. Editura Universul Juridic. Astfel.constituţional european.

aptitudinea de a participa ca titular de drepturi şi obligaţii juridice. Cuza‖. pentru care dobândirea capacităţii juridice are loc de la data înfiinţării lor potrivit legii naţionale.1 La nivelul vieţii economice şi sociale din interiorul unui stat. pentru participarea la relaţii sociale din sfera dreptului internaţional. care reglementează instituţia capacităţii juridice. Facultatea de Aconomie şi Administrarea Afacerilor. adică exclusiv pe structura templieră indicată de tratat. Politica externă şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea poliţiei şi judiciară în materie penală. Mai mult chiar. ―Al. Capacitatea juridică generală reprezintă facultatea. În momentul optării pentru această structură susţinută pe trei piloni doar Comunităţile europene prezentau suficientă siguranţă pentru a susţine existenţa Uniunii. 2004 16 . în orice raporturi juridice. Uniunea Europeană îşi bazează existenţa prevederile exprese ale tratatului institutiv. există unele particularităţi pentru capacitatea de exerciţiu şi capacitatea de folosinţă.Uniunea Europeană. posibilitatea. Capacitatea juridică specială reprezintă aptitudinea recunoscută de normele juridice de a participa. persoanele juridice reprezintă subiecte colective de drept. Intrarea în vigoare a Constituţiei europene şi desăvârşirea integrării la nivel politic va înlătura împărţirea pe cei trei piloni. numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. problema capacităţii juridice se pune în mod diferit. potrivit prevederilor tratatului său institutiv. Astfel. Persoanele fizice şi persoanele juridice dobândesc drepturi şi îşi asumă obligaţiile în nume propriu în conformitate cu reguli stricte de drept. însă mai înainte de finalizarea procesului de adoptare a constituţiei pentru Europa. suportând consecinţele care decurg prin asumarea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor în nume propriu şi personal. în calitate de subiect de drept în raporturile juridice. pentru ca respectivul subiect colectiv de drept să se implice efectiv în raporturile juridice. de regulă. Dimpotrivă. Participarea la relaţii sociale guvernate de norme de drept (raporturi juridice) are loc doar pentru subiecţi de drept care au capacitatea recunoscută de lege pentru a-şi asuma răspunderea pentru faptele lor. dobândirea capacităţii juridice pentru persoanele fizice şi juridice este reglementată prin normele de drept ale statului angajat în virtutea cetăţeniei sau naţionalităţii subiectului de drept implicat. este constituită pe trei piloni: Comunităţile europene. ceilalţi piloni fiind în construcţie. legea neprohibind această participare de nici o condiţie. suport de curs pentru învăţământul la distanţă. Iaşi. I. Acest moment este bine delimitat în timp. Univ. 1 Florin Oprea – ―Teoria generală a statului şi dreptului‖.

participarea ca subiect distinct la relaţiile internaţionale presupune existenţa elementelor necesare pentru recunoaşterea capacităţii juridice. Investirea unor persoane cu funcţie executivă coincide aşadar cu momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice.Capacitatea de folosinţă. Analizând capacitatea juridică a Uniunii Europene. Prevederile Tratatului cu privire la Uniunea Europeană stabilesc menţinerea personalităţii juridice a Comunităţilor europene. cea de-a doua componentă a capacităţii juridice în general. Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht. definită ca aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii este dominată în cazul persoanelor juridice de principiul specialităţii.1 Acest detaliu generează suspiciuni cu privire la capacitatea juridică a Uniunii Europene. Bucureşti. sub ambele forme ale sale. Activităţile care se situează în afara obiectului de activitate nu corespund scopului înfiinţării subiectului colectiv de drept şi nu au caracter legal. Principiul autonomiei. care îndeplinesc sarcinile executive ale subiectelor de drept. însă nu se aplică şi celorlalţi doi 1 Augustin Fuerea – ―Manualul Uniunii Europene‖. principiul aplicabilităţii directe a normelor dreptului comunitar şi preeminenţa dreptului comunitar asupra dreptului naţional sunt în detaliu reglementate pentru Comunităţile europene. 186 17 . atât timp cât elementele sale componente rămân purtătoare ale unei capacităţi juridice proprii şi se manifestă ca subiect de drept autonom în viaţa internaţională. Capacitatea de exerciţiu. dar nici nu a exclus ideea că Uniunea are personalitate juridică proprie şi se manifestă ca un subiect de drept colectiv distinct de personalitatea juridică a membrilor săi. desemnează aptitudinea subiecţilor de drept de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii personal. p. care să execute efectiv toate operaţiunile inerente activităţii curente. Editura Universul Juridic. Pentru persoanele juridice. Astfel. 2004. contrar opiniilor afirmate în timpul negocierilor tratatului. respectiv capacitatea de de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. 1993) nu a recunoscut în mod expres personalitatea juridică pentru uniune. cu toate prerogativele lor la nivel internaţional. Subiectele colective de drept nu au posibilitatea de aşi exercita drepturile şi asuma obligaţiile decât prin intermediul organelor de conducere. Din dispoziţiile Tratatului de constituire a Uniunii Europene rezulta clar că uniunea nu se substituie Comunităţilor europene. Prin prisma regulilor de drept. se pot naşte o serie de neconcordanţe. Aplicarea acestui principiu ne conduce la ideea că un subiect colectiv de drept poate avea doar acele responsabilităţi care se circumscriu obiectului său de activitate declarat. momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu coincide cu desemnarea organelor de conducere.

există în acest moment un cadru instituţional amplu pentru realizarea sarcinilor şi funcţiilor recunoscute uniunii. cerinţele legii cu privire la dobândirea capacităţii de exerciţiu par a fi îndeplinite. fapt care circumstanţiază apariţia capacităţii de folosinţă. Atribuţiile instituţiilor şi modul de derulare a activităţilor la nivel comunitar sunt precis delimitate prin prevederile 18 . susceptibilă de a fi recunoscută ca subiect distinct de drept. capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. J23. art. Consiliul Uniunii Europene are în principal funcţie legislativă. înţelegând aici definirea unei politici de apărare comună‖. cele două forme ale capacităţii juridice. în special prin punerea în practică a unei politici externe şi de securitate comună. 2 al tratatului enumeră printre obiectivele Uniunii nevoia de a-şi ―afirma identitatea pe scena internaţională. Astfel. 23 din Tratatul asupra Uniunii Europene (corespunzător fostului art. De fapt. nu sunt consacrate expresis verbis decât în favoarea Comisiei Europene. modificat de Tratatul de la Amsterdam) tind să dovedească apariţia Uniunii Europene. însă din punct de vedere al capacităţii de exerciţiu a uniunii. dar este inclus printre prevederile Tratatului de la Lisabona. dominată de principiul specializării. pentru a deveni principii ale Uniunii Europene sub toate aspectele sale (toţi cei trei piloni ai săi). pare să implice Uniunea ca o entitate distinctă de a statelor membre. În acelaşi timp cu menţinerea capacităţii juridice pentru Comunităţile Europene. Până la aplicarea efectivă a prevedrilor Tratatului de la Lisabona. acţiuni comune şi poziţii comune potrivit procedurilor stabilite de art. ca subiect distinct de drept. observăm că prevederile tratatului constitutiv al Uniunii Europene creează cadrul instituţional care să exercite în fapt prerogativele declarate. ca o entitate juridică pe scena internaţională. a doua componentă a capacităţii juridice. prevederile tratatului stabilesc scopuri explicit determinate pentru activitatea Uniunii Europene. problema capacităţii juridice a Uniunii Europene este încă subiect de argumentaţie juridică. Consiliul este cel care gestionează drepturile şi obligaţiile angajate în urma participării la viaţa internaţională.piloni ai Uniunii Europene. Analizând capacitatea de exerciţiu. Existând organe desemnate care să asume obligaţiile Uniunii şi să exercite în fapt drepturile sale. Deşi se manifestă în practică. Deciziile luate de Consiliul UE. şi nu în favoarea Uniunii europene însăşi. Încercarea de a-şi afirma identitatea pe scena internaţională. Acest neajuns nu a putut fi îndreptat prin adoptarea textului constituţional.

soarta incertă a constituţiei europene. personalitatea Uniunii Europene se argumentează în aceeaşi manieră.tratatelor. p. În consecinţă.―Droit institutionnel de l’Union Europeenne‖.. dacă avem în vedere că instituţiile uniunii trebuie să acţioneze conform dispoziţiilor Tratatului U. Bucureşti. Editura Universul Juridic.2 Astfel. nu constituie încă o constituţie care să reglementeze ansamblul sistemului politic din această Uniune. Uniunea acţionând ca subiect distrinct de drept atât în plan intern cât şi în viaţa internaţională. 2002. adică numai în cadrul cooperării dintre statele membre la titlul celui de-al doilea şi al treilea pilon. În lipsa dispoziţiilor exprese ale tratatelor. Dalloz. cu privire la personalitatea juridică a ceilorlalţi doi piloni ai Uniunii Europene există încă discuţii. Uniunea dispune de o structură instituţională autonomă faţă de instituţiile statelor membre.E. avizul consultativ dat de Curtea internaţională de Justiţie la 11 aprilie 1949 asupra pagubelor suferite în război de către Naţiunile Unite constituie un punct de plecare cert pentru argumentarea personalităţii juridice a subiectelor de drept internaţional. iar recunoaşterea ei expresă în cuprinsul Tratatului de la Lisabona va elimina orice suspiciuni şi discuţii cu privire la capacitatea de subiect de drept autonom a uniunii. Paris. Curtea a recunoscut personalitate juridică Organizaţiei Naţiunilor Unite deoarece drepturile şi obligaţiile largi de care beneficiază această organizaţie nu se pot exercita înafara unei capacităţi juridice proprii. 2004. se impune rolul jurisprudenţei în determinarea personalităţii juridice a Uniunii Europene. 32 Jean Paul Jacque . ordinea juridică la nivelul Uniunii Europene motivând existenţa personalităţii juridice disctincte pentru acest nou subiect de drept internaţional. Personalitatea juridică a Uniunii europene există de fapt. 1 2 Augustin Fuerea – ―Instituţiile Uniunii Europene‖. p. impune cu prioritate rezolvarea acestei probleme de calificare prin textul tratatelor a personalităţii juridice a Uniunii europene. Politica externă şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea poliţiei şi judiciară în materie penală se bazează mai mult pe programe şi declaraţii de intenţie.1 Faptul că Uniunea europeană foloseşte instituţiile şi organele Comunităţilor europene pentru a-şi îndeplini sarcinile nu influenţează prea mult această situaţie. care se realizează în cadrul cooperării interguvernamentale şi nu constituie decăt o primă etapă către o uniune instituţionalizată. Dacă sunt clare toate aspectele legate de funcţionarea Comunităţilor Europene. 177 19 . Tratatul U. Deocamdată.E. în urma respingerii prin referendum de către ţări cu statut de membre fondatoare ale comunităţilor.

20 . Norvegia este: Lecţia I. Teste de autocontrol şi întrebări de verificare: 1. Analizaţi personalitatea juridică a Uniunii europene. ca subiec tde drept internaţional. este însă incontestabilă. Explicaţi raţiunea care a stat la baza colaborării între statele fondatoare ale Uniunii Europene şi principalele momente ale dezoltării colaborării între aceste state. 2. Uniunii Europene 3. Următoarele state sunt membre fondatoare ale Uniunii europene: Marea Britanie şi Danemarca Italia. 4.II Izvoarele primare ale dreptului european Obiective specifice: cunoaşterea noţiunii de izvor primar al dreptului european înţelegerea diferenţelor între categoria izvoarelor interne ale dreptului şi izvoarele dreptului european Ca pentru orice disciplină juridică. recunoaşterea ei expresă în textul unui tratat fiind doar o simplă formalitate şi o chestiune de timp. analiza izvoarelor sale este o chestiune de debut al discuţiilor teoretice. Prezentaţi momentele extinderii comunităţirlo şi. Germania şi Luxemburg Franţa stat membru al Uniunii europene stat non-membru al Uniunii Europene stat pentru care procedura de integrare în Uniunea europeană a eşuat în mod repetat 5.Chestiunea personalităţii juridice a Uniunii Europene. Faţă de abordarea clasică a noţiunii de izvor de drept. mai târziu.

Astfel. drept derivat (regulamentele.II. fără îndoială. ordinea juridică comunitară este constituită dintrun ansamblu organizat de norme care îşi trag valoarea din normele juridice de bază cuprinse în tratate. şi împărţirea lor în izvoare materiale şi izvoare formale. p. Paris. jurisprudenţa şi interpelările parlamentare.1 Fondul legislativ în sistemul comunitar se compune din peste 300.000 de acte normative. Analiza succintă a actelor normative din sistemul comunitar presupune prezentarea principalelor surse de drept primar (tratatele). de la tratatele comunitare. Deocamdată. Cours Dalloz. I. Dreptul comunitar primar este constituit din cele trei Tratate care au pus bazele Comunităţilor europene. O abordarea sumară a fiecărei categorii va reliefa diferenţele care există faţă de înţelesul clasic al acestor noţiuni juridice. Serverul legislativ al Uniunii Europene (EURLEX) deschide accesul la o bază de date multilingvă care grupează o paletă largă de acte normative.Dreptul european presupune o serie de trăsături caracteristice. de dreptul derivat. constituit din normal cuprinse în tratatele constitutive. Procesul de traducere a unui ansamblu legislativ atât de voluminos este însă. Ca orice altă ordine juridică. Cu alte cuvinte. proprii uneia sau alteia dintre Comunităţi sau comune celor trei. este vorba despre un număr impresionant de instrumente convenţionale. lucrările pregătitoare. alături de limbile celorlalte state membre. unul de durată şi nu poate fi estimat momentul la care cetăţenii români vor putea consulta integral legislaţia europeană în limba română. ce cuprinde norme juridice emise în baza tratatelor constitutive şi cu respectarea procedurilor expres prevăzute de aceste tratate. toate actele normative noi sunt traduse în mod obligatoriu şi în limba română.1 Tratatele institutive 1 Jean Paul Jacgue – „Droit institutionnel de l’Union Europeenne‖. completează şi adaptează. disponibile atât ca texte comentate în diferite cursuri universitare sau lucrări de specialitate dar şi în format electronic. jurisprudenţa şi principiile generale ale dreptului comunitar în general). datorită calităţii de limbă oficială a Uniunii Europene. mai înainte chiar de a fi semnate şi de a intra în vigoare. în loc de abordarea clasică a izvoarelor unei ramuri autonome de drept. 493 21 . Astfel se distinge dreptul primar. 2004. la acordurile internaţionale. deciziile şi directivele) dar şi o prezentare sumară a izvoarelor nescrise (cutuma. derivând din modul particular al emiterii şi aplicării actelor juridice de către instituţiile europene. O parte dintre aceste acte sunt disponibile déjà în limba română. izvoarele Dreptului european comportă o primă clasificare în izvoare primare şi izvoare derivate. precum şi din Tratatele şi actele care le modifică.

un cadru instituţional înnoit. care să clarifice rolul care revine Parlamentului european. Pe lângă cele două tratate considerate fundamentale. Elementele esenţiale ale tratatului constituţional sunt: includerea cartei drepturilor fundamentale în textul tratatului. sunt avute în vedere şi Tratatul EURATOM. Mai mult decât atât. precum şi puterile şi prerogativele care sunt recunoscute acestor instituţii. care va înlocui actuala Comunitate europeană şi Uniunea Europeană. tratatele formează obiectul negocierilor directe între guvernele statelor membre care trebuie să fie ratificate după procedura prevăzută la nivel naţional pentru fiecare stat în parte (în principiu. care este comparabil la nivel naţional cu dreptul constituţional. Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa Acest tratat se cuvine a fi menţionat separat: aprobat de către şefii de stat sau de guvern la 18 iunie 2004 şi semnat la 29 octombrie 2004.Obiective operaţionale: cunoaşterea tratatelor fundamentale ale comunităţilor europene şi ale Uniunii europene înţelegerea rolului dreptului primar în sistemul de drept european Tratatele constitutive formează dreptul primar al Uniunii Europene. 1. tratatele de aderare ale altor state decât cele fondatoare. proceduri de decizie mai eficace. o nouă definiţie pentru Uniunea Europeană. o prezentare mai clară a repartizării competenţelor între Uniune şi statele membre. tratatul trebuia ratificat de către cele 25 de state membre ale Uniunii Europene mai înainte de a intra efectiv în vigoare. Aşadar tratatele definesc elementele fundamentale ale Uniunii şi precizează competenţa instituţiilor din sistemul comunitar care participă la procesul de luare a deciziilor. consiliului şi comisiei. prin aprobare de către parlamentul naţional sau prin referendum). alte tratate şi protocoale. 22 . procedurile legislative. Tratatul instituind o comunitate europeană şi Tratatul asupra Uniunii Europene. democratizarea şi transparenţa sistemului.

Normele fundamentale pe care se întemeiază activitatea Uniunii euroepene sunt cuprinse în acte normative scrise. care au dobândit puterea de a adopta reguli direct aplicabile în statele membre (regulamente. ca urmare a unificării progresive a policilor economice ale statelor membre. Pentru aceasta. În acelaşi timp. Ori Uniunea dispune de acest set de norme. decizii) şi având prioritate asupra normelor dreptului naţional. acela de document cu această denumire care grupează regulile fundamentale de organizare şi funcţionare a unui stat. Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul CE) Obiectivul principal al tratatului care instituie Comunitatea Europeană este să realizeze o integrare progresivă a statelor europene şi să stabileasca o piaţă comună. în forma sa actuală. 2. norme care însă nu trebuie în mod obligatoriu să se regăsească într-un singur documente sau să îmbrace forma scrisă. teoriile juriştilor experimentaţi în sfera dreptului constituţional califică drept constituţie acel ansamblu de norme cu valoare fundamentală pentru evoluţia unui stat. este rezultatul 23 . în favoarea instituţiilor comunitare. Unii chiar s-au grăbit să califice drept incertă sorta Uniuii însăşi. Situaţia Uniunii Europene este chiar mai simplu de argumentat decât atât.Respingerea acestui tratat în urma referendumului din Franţa şi Olanda a determinat discuţii aprinse asupra viitorului Uniunii Europene. şi sunt consolidate printr-o respectare stricta lor. apreciem drept nefondată afirmaţia că Uniunea europeană nu are o constituţie. apărută din practici repetate şi în lipsa unui text scris care să se intituleze constituţie. Prin urmare. Astfel. în lipsa unui tratat constituţional. Tratatul CE. de mai bine de jumătate de secol. în principal datorită dorinţei membrilor săi de a dezvolta o colaborare tot mai strânsă. prin baza normativă primară data în principal de tratatele institutive. Trebuie însă observant că Uniunea a depăşit numeroase momente de criză şi are capacitatea de a depăşi situaţiile delicate. a capitalurilor şi a serviciilor). Această afirmaţie poate fi adevărată doar dacă ne referim la sensul propriu al termenilor. şi benevolă. directive. există numeroase argumente pertinente care arată că respingerea tratatului cu privire la o constituţie pentru Europa nu are nici pe departe efectele vehiculate de unii eurosceptici. Practica constituţională a unor state cu profunde valenţe democratice (Regatul Unit al Marii B ritanii şi Irlandei de Nord) ne arată că o viaţă constituţională disciplinată a statului se poate derula şi în prezenţa unei constituţii cutumiare. pe baza celor patru libertăţi de circulaţie (a bunurilor. a persoanelor. statele membre au renunţat la o parte din suveranitatea lor.

Pornind de la acest tratat se vorbeşte despre construcţia pe trei piloni a Uniunii Europene. Pe site-ul oficial legislativ al Uniunii este disponibilă o variantă consolidată a tratatului CE. Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul UE) Tratatul asupra UE (Maastricht. 1992) urmăreşte două obiective principale: realizarea unei uniuni monetare prin stabilirea principiilor şi regulilor pentru punerea în circulaţie a monedei unice EURO şi crearea unei uniuni economice şi politice. intrat în vigoare in 1999. Există totuşi o mare diferenţă între primul pilon şi celelalte două. în special prin Actul Unic European. 2003. părţi importante din Tratatul CE au fost reformulate pentru a putea fi corect înţelese astăzi. prin Tratatul de la Amsterdam. 1999. Statele membre şi-au dorit conservarea în aceste domenii a puterilor lor autonome de decizie şi s-au limitat la o colaborare de tip interguvernamental. În urma acestor modificări. tratatul de la Nice. intrat în vigoare în 1987. prin Tratatul de la Maastricht (Tratatul asupra uniunii Europene) intrat în vigoare în 1993. 3. Tratatul cuprinde actualmente aproape toate aspectele economice de interes pentru comunitate. O versiune consolidată a tratatului de la Maastricht este.modificărilor aduse tratatului care a instituit Comunitatea Economică Europeană (Tratatul CEE semnat la Roma în 1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958). 24 . tratatul UE a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 şi a fost modificat succesiv prin tratatul de la Amsterdam. În varianta sa originală. Trebuie subliniat că tratatul asupra UE a schimbat denumirea Comunităţii Economice Europene în Comunitate europeană. intrat in vigoare in februarie 2003. poziţiile comune şi deciziile-cadru care sunt aproape întotdeauna adoptate în unanimitate şi sunt dominate de o forţa de constrângere limitată. care nu au fost încă însoţite de un transfer de suveranitate în favoarea instituţiilor şi organismelor comunitarecum a fost cazul Comunităţii europene. numele CECA şi CEEA fiind cuprinse aici. disponibilă. Acesta a fost modificat în numeroase rânduri. de asemenea. Instrumentele juridice cele mai importante utilizate în aceste domenii sunt acţiunile comune. şi prin Tratatul de la Nice. din care primul pilon îl formează din Comunitatea europeană iar ceilalţi doi sunt formaţi din politica externă şi de securitate comună şi din cooperarea judiciară şi în materie penală. dar şi aspecte politice cum ar fi dreptul de azil şi dreptul de a emigra (vezi în acest sens Tratatul de la Amsterdam).

Portugalia (1986). 6. Spania. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1973). Austria. Letonia. Franţa. încă de la începuturile formării mecanismelor instituţionale. Tratatele de aderare conţin condiţii fixe pentru aderarea noilor ţări la Uniunea Europeană precum şi adaptările necesare pe care trebuie să le suporte tratatele institutive ale comunităţii. Irlanda. deoarece nu a fost încheiat decât pentru cincizeci de ani. 5. a fost semnat la Paris în 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002. Tratatele de aderare Ţările fondatoare ale Uniunii Europene.4. Italia. Slovacia şi Slovenia (2004) România şi Bulgaria (2007) Cooptarea unor noi state în colaborarea europeană s0a concretizat prin negocierea şi semnarea unor tratate de aderare. Obiectivul Tratatului Euratom a fost acela de a realiza o coordonare a programelor de cercetare deja lansate de către statele membre sau programele care sunt în curs de lansare cu respectarea principiilor utilizării paşnice a nenrgiei nucleare. Polonia. Ungaria. Republica Cehă. 1957) au acceptat lărgirea colaborării între ele prin cooptarea de noi membrii. Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Tratatul Euratom) a fost semnat la Roma în data de 25 martie 1957 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 în acelaşi timp cu Tratatul CEE. Olanda (1951. Grecia (1981). Estonia. Germania. Belgia. Suedia (1995). Uniunea Europeană s-a extins în şase etape: Danemarca. Alte tratate şi protocoale a) Tratatul asupra Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului Tratatul CECA este cel mai vechi dintre cele trei tratate prin care s-au pus bazele Uniunii Europene. 25 . Finlanda. Acest tratat a fost în mare măsură absorbit de tratatul CE. Cipru. Malta. Luxemburg. Lituania.

în urma acestui transfer. reducerea drastică a situaţiilor în care Consiliul trebuie să ia decizii pe baza unanimităţii absolute. Industria cărbunelui şi a oţelului sunt astăzi supuse regimului dreptului comun din Tratatul CE. Obiectivul urmărit prin adoptarea acestui tratat a fost atingerea cel mai târziu la 31 decembrie 1992 a pieţei comune interne europene. şi în general toate problemele legate de libera circulaţie ) din tratatul CE.. transferul anumitor competenţe care făceau anterior parte din atribuţiile Tratatului UE (politica de vize. adică un spaţiu unde să circule liber persoanele. modificarea ponderii voturilor în structura instituţiilor.Obiectivul său a fost să se constituie o piaţa comună pentru cărbune şi oţel. 26 . O serie de proceduri ad-hoc sunt introduse prin tratatul CE pentru atingerea acestui obiectiv. capitalurile. bunurile şi serviciile. denumirea titlului VI din tratatul UE (al treilea pilon) a fost schimbată în ―Cooperarea poliţiei şi judiciară în materie penală‖ d) Tratatul de la Nice Tratatul de la Nice a fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. formulă susceptibilă a fi extinsă şi în alte domenii economice. Două modificări pot fi semnalete: aplicarea procedurii codeciziei la noile materii cum ar fi creşterea cazurilor în care Consiliul Uniunii Europene poate decide cu majoritatea calificată şi nu în unanimitate. putem menţiona: modificarea procesului decizional. Obiectivul principal al acestui tratat a fost să adapteze funcţionarea Uniunii Europene în vederea extinderii. Printre modificările intervenite. c) Tratatul de la Amsterdam Tratatul de la Amsterdam a fost semnat la 2 octombrie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999. b) Actul Unic European Actul Unic European a fost semnat în 28 februarie 1986 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. politicile industriale. Consiliul poate în prezent să decidă cu majoritatea calificată în numeroase domenii: libera circulaţie a cetăţenilor. acordarea dreptului de azil. cooperarea judiciară in materie civilă. etc.

articolul 9 din Tratatul de la Amsterdam a 1 www. iar tratatul a fost semnat pe 13 decembrie de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale UE. întărirea puterilor preşedintelui Comisiei Europene. se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. cocneput pentru a permite acesteia să iasă din CEE în 1985 şi să-i atribuie statutul de ţară sau teritoriu de peste mări Tratatul de fuziune (1965). Regulile stabilite în Tratatul de la Nice rămân însă în vigoare până în 2014 f) Alte tratate şi protocoale Tratatul asupra Groenlandei (1984). Regatul Unit şi Italia. renunţarea la al doilea post de comisar pentru Franţa.1 Numele oficial este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.wikipedia.org 27 . funcţia de preşedinte al Consiliului European va fi transformată întruna permanentă de „Preşedinte al Uniunii‖. Intrarea în vigoare a Tratatului este programată pentru 1 ianuarie 2009. Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele: Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comisia Europeană avea afuirmată în mod expres capacitatea juridică). după ratificarea de către toate statele membre. va fi înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii. Textul tratatului s-a finalizat în urma unui summit neoficial la Lisabona pe 19 octombrie 2007. e) Tratatul de la Lisabona Cunoscut în faza de proiect sub numele de Tratatul de Reformă este un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituţional european. cu un mandat de 2 ani şi jumătate. numărul de comisari va fi redus cu o treime. cu numele oficial de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă şi de securitate. care a instituit o Comisie şi un Consiliu unic pentru cele trei comunităţi. Germania.- o nouă repartizare a locurilor în Parlamentul European.

care a modificat articole din Tratatele CECA. Rec.O.E. reglementează o situaţie cât de în detaliu este posibil.E. această reglementare nu se va aplica şi pentru situaţii guvernate de prevederi.O.11. Partea generală‖.C. în cazul în care ar exista o lacună în Tratatele speciale. schimbate prin prevederile ulterioare ale tratatelor. independente unele de altele. 232. chiar prea sumare. conform dispoziţiilor din fiecare Tratat.E. p.E. stipulează faptul că dispoziţiile Tratatului instituind C.E. nu se vor aplica în cadrul C.E..C. în marea lor majoritate. dar a menţinut prevederea expresă că aceste instituţii îşi vor exercita atribuţiile şi puterile în cadrul fiecărei Comunităţi. ale Tratatului C. se pot aplica prevederilor din Tratatul instituind C. 28 .E.E..C.E. în lipsa unei unificări exprese a celor trei tratatelor iniţiale.E. Tratatul pentru modificarea anumitor dispoziţii financiare (1975).E.1994. Vechea numerotare: art.E.O. Raporturile între ele rămân guvernate de articolul 3052 din Tratatul instituit C.abrogat tratatul de fuziune şi a integrat elementele sale esenţiale în Tratatul CE. considerate tratate speciale.E.C.O. dispoziţiile Tratatului. Avis1/94. şi de fiecare dată când Tratatul instituind C. CEE şi EURATOM.1987. general) nu modifică pe cele din Tratatul instituind C.J. Tratatele comunitare constituie trei angajamente distincte. care urmează să se realizeze la o dată încă neprecizată1. cauza 328/85. 1 2 Art. care. ca şi cele ale dreptului derivat din cadrul C. conform regulilor dreptului internaţional. şi nu derogă de la dispoziţiile Tratatului instituind C. fără ca un act special sau o altă interpretare ori declaraţie interpretativă să fie necesară4.E.A.1-5267. 3 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. Bucureşti.12. regulile speciale din Tratatul instituind C. (tratat-cadru. 32 din Tratatul de la Bruxelles.. 52 4 C. În schimb. Autonomia Tratatelor comunitare Tratatul de fuziune (Bruxelles) a unificat instituţiile celor trei Comunităţi europene. 15.C. Editura Allbeck. aceste modificări au fost. Astfel. Protocolul asupra Antilelor olandeze (1962). Rec 5119 şi 15. 2004. Deutche Babcock.3 Astfel. care aduce lămuriri asupra regimului de schimb aplicabil pentru importurile efectuate de Uniunea Europeană cu privire la produsele petroliere rafinate în Antilele olandeze etc.

care i-au animat pe şefii statelor fondatoare. statale şi politice.C. Structura tratatelor Cele trei Tratate comunitare au o structură identică care se ordonează în jurul a 4 categorii de clauze. Obiectivele socio-economice. care enumeră diferitele acţiuni care trebuie să fie întreprinse de către instituţiile comunitare pentru realizarea lor. această independenţă a Tratatelor este temperată de Curtea de justiţie prin faptul că promovează o mai mare armonie în interpretarea dispoziţiilor celor trei Tratate în lumina unuia dintre ele. apoi.E. Clauze materiale Ca pondere de ordin cantitativ. 1. 29 . clauzele materiale reprezintă cea mai mare parte a tratatelor. aceste clauze sunt substanţial diferite. În general. Caracterul general şi obligaţia de a fi respectate obiectivele tratatelor rezultă din poziţionarea prioritară. sunt enumerate într-unul din pasajele preambulurilor şi reluate. Toate aceste dispoziţii conţin obiective şi principii cu caracter general. Trebuie remarcat faptul că. În mod firesc. Clauzele instituţionale Clauzele instituţionale sunt cele care asigură buna funcţionare a instituţiilor europene. proprii fiecăreia dintre cele trei Comunităţi. se consideră că prevederile din tratate cu privire la cadrul instituţional au valoare constituţională. 2. chiar în prin primele rânduri ale Tratatelor. ci doar faptul că au un caracter imperativ. principiul interpretării a permis Curţii de justiţie să recurgă la dispoziţiile dintr-un Tratat pentru interpretarea dispoziţiilor mai puţin clare din altul.O.E. Acestea sunt dispoziţii care definesc regimul economic şi social (economic şi tehnic pentru Euratom) instituite de către tratate. în articolele preliminarii ale Tratatelor1. a definiţiilor acestor obiective. de la un Tratat la altul. 3. Preambulul şi dispoziţiile preliminare Obiectivele finale. şi articolele 1 şi 2 din Tratatul instituind C. apar în termeni similari la începutul şi la finalul preambulurilor. Trebuie remarcat faptul că tratatele nu stabilesc o ierarhizare a obiectivelor fundamentale.În prezent. şi C. în faţa analogiei evidente care există între cele trei tratate.E. în mod concis. în funcţie de domeniul pe care-l 1 Articolele 2 şi 3 din Tratatele instituind C.

E.E. cel mai des.E. numai la formularea obiectivelor de atins şi a principiilor ce trebuie aplicate de către instituţii. urmărind realizarea unei integrări economice de ansamblu şi ţinând cont de amploarea problemelor au evitat această abordare. Clauze finale Ca orice tratat internaţional. Astfel. în schimb.O. Clauzele materiale din Tratatul instituind C.A. sunt mai mult operaţionale decât normative.) şi reglementarea acestora în tratatul instituind C. iar depozitarul acestuia este Guvernul francez.reglementează.E. prin ele însele. şi C. uneori.. care. în domeniul ―politicilor comune‖ (politica agricolă comună. de exemplu există clause diferite pentru diverse sectoare şi activităţi economice. acestea corespund atât tehnicii tratatului-lege. cât şi celei specifice tratatului-cadru. Cu referire la natura şi efectele dispoziţiilor materiale ale tratatelor. Tratatele de la Roma. cu anumite particularităţi în ceea ce priveşte competenţele conferite instituţiilor. dar şi în materia liberei circulaţii a muncitorilor şi a dreptului de stabilire. al căror 30 . cele care elaborează ―legislaţia‖ C.E.E. Redactorii tratatului instituind C.. politica transporturilor. conform regulilor lor constituţionale şi nu pot intra în vigoare decât după depunerea instrumentului de ratificare de către toate statele semnatare. se limitează. trebuie să se facă o diferenţă importantă între dispoziţiile direct aplicabile. 4. adică o veritabilă legislaţie. tratatul instituind C. cât şi particularilor în sectorul cărbunelui şi oţelului. politica comercială comună). dau naştere la drepturi pe care particularii le pot invoca şi dispoziţiile care trebuie să facă obiectul unei prealabile măsuri de aplicare care emană fie de la instituţii..E. tratatele comunitare pot fi supuse ratificării de către fiecare stat contractant. În calitatea lor de tratate solemne. precum şi intrarea în vigoare şi revizuirea lor. În acest mod se lasă o putere de apreciere considerabilă pentru instituţiile comunitare. Existenţa o serie de diferenţe între modul de reglementare a clauzelor de ordin material în cele două tratate specializate (tratate-legi C. În ceea ce priveşte clauzele materiale din Tratatul instituind C.C. Tratatul de la Paris a fost redactat într-o singură limbă. conţine o codificare completă şi detaliată a regimului aplicabil atât statelor membre. considerat tratat-cadru.E. fie de la statele membre.O. în special.E.E.A.C.. cea franceză. care. clauzele finale vizează modalităţile de angajare a părţilor.

2 Articolul 7 din Tratatul instituind C. Ele se situează deasupra celorlalte izvoare a dreptului comunitar. textele stabilite în toate limbile oficiale ale statelor member ale Uniunii Europene au aceeaşi forţă obligatorie ca şi textele originale. În această privinţă. articolul 300 din Tratatul instituind C. În ceea ce priveşte acordurile internaţionale încheiate de către instituţiile europene. Tratatele încheiate la nivel european sunt superioare şi tratatelor încheiate de către statele membre cu state terţe. Tratatul instituind Euratom prevede un control preventiv: este necesară informarea Comisiei cu privire la toate proiectele de acorduri sau de convenţii cu un stat terţ sau cu o organizaţie internaţională. Tratatele institutive sunt superioare celorlalte tratate încheiate de către statele membre.depozitar este Guvernul italian. cadrul decizional şi limitele de luare a acestor decizii2. Partea generală‖.E. Bucureşti. p. 56 şi urm. acestea nu sunt valabile decât în măsura în care ele sunt compatibile cu obiectivele comunitare. ca şi oricărui stat membru să ceară Curţii de justiţie un aviz negativ care nu poate fi încălcat decât în urma unei revizii formale a Tratatului. fără nici o excepţie. franceză. Comisiei. în caz de conflict cu alte norme. baza normativă. în special cele care au fost încheiate înaintea intrării lor în vigoare. Editura Allbeck. în măsura în care ele interesează sfera de aplicare a Tratatului. Faţă de dreptul derivat (actele unilaterale ale instituţiilor comunitare) şi de dreptul apărut din relaţiile externe ale Uniunii europene (tratatele şi acordurile încheiate de către instituţiile europene). Această prioritate este garantată prin numeroase metode de dreptul jurisdicţional care permite sancţionarea nerespectării prevederilor din tratate. italiană şi olandeză).1 1. toate cele patru texte având aceeaşi forţă juridică. ca şi din condiţiile revizuirii lor.E. Autoritatea Tratatelor Autoritatea Tratatelor reiese din rangul lor. 2004. după intrarea lor în vigoare. în acelaşi timp. tratatele institutive stabilesc. prevede controlul preventiv care permite Consiliului. Prioritatea Tratatelor Regulile din tratatele institutive se găsesc în vârful ierarhiei izvoarelor de drept european. 31 . În virtutea actelor de aderare. 1 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. au fost redactate în patru limbi (germană.

E. nu se poate imagina situaţia în care unui stat care doreşte să se retragă din Comunităţi să i se opună caracterul definitiv al angajamentelor sale.C. Tratatele de la Roma sunt încheiate pentru o perioadă nedeterminată. 2. şi articolului 204 din Tratatul instituind C. reprezentaţii guvernelor statelor membre care negociază şi hotărăsc de comun acord conţinutul tratatului de revizuire. iar retragerea sa să poată interveni numia pe baza acordului încheiat între statele membre.E. care a fost încheiat pentru o perioadă de 50 de ani3. ele nu pot invoca împotriva Comunităţilor drepturi pe care le-au dobândit anterior din aceste convenţii2.E.A. cauza 10/61.O.E.J.E.22.C. Cu alte cuvinte. preşedintele Consiliului convoacă. 3 Articolul 97 din Tratatul instituind C. ceea ce exclude faptul că Parlamentul european să poată declanşa. 27 februarie 1962.E. Commission c/Italie. după consultarea Parlamentului şi. Revizuirea tratatelor încheiate la nivel european Procedura de revizuire a celor trei Tratate a fost unificată prin articolul 48 din Tratatul asupra Uniunii Europene.Conform regulilor dreptului internaţional. în anumite cazuri. să fie supus Consiliului care. statele membre nu pot să invoce dispoziţiile comunitare pentru a se dispensa de executarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat anterior. nici măcar formal. a Comisiei şi Consiliului B. conform regulilor lor constituţionale. şi 105 din Tratatul instituind C. într-o conferinţă diplomatică. cu majoritate simplă. Durata tratatelor institutive Spre deosebire de Tratatul de la Paris. C. mai întâi.A..E.O. 32 .. care se substituie articolelor 96 din Tratatul instituind C. fie Comisiei europene.E. Proiectul cu privire la revizuirea unui tratat trebuie. Mai mult. ceea ce exprimă dorinţa semnatarilor de a releva caracterul lor de angajament irevocabil. Însă. procedura şi îl obligă să recurgă la mijloacele sale de presiune asupra Comisiei. 1 2 Art. 234) din Tratatul instituind C.E.E. 103 (vechea numerotare: art.C. Apoi. Tratatul asupra Uniunii Europene nu prevede nici o procedură de excludere a unui stat. în schimb. Tratatele comunitare au forţă juridică superioară tratatelor încheiate de către statele membre cu state terţe anterior intrării lor în vigoare1.C. Rec. deliberează în vederea emiterii unui aviz favorabil. care nu intră în vigoare decât după ce a fost ratificat ce către toate statele membre. articolului 236 din Tratatul instituind C.E. În realitate. Iniţiativa de revizuire trebuie să aparţină fie guvernelor statelor membre.

însă numai acţiunilor care au efecte în interiorul teritoriului comunitar. cele cu privire la politica externă şi de securitate comună. Teritoriul comunitar. decizii în materia ajutorului pentru dezvoltare sau sancţiunile economice au. p.1 Este vorba despre situaţia în care. În proiectul de constituţie pentru Europa a fost prevăzută disputata Clauză Penelope. Sfera de aplicare teritorială a tratatelor institutive În lipsa unei definiţii a sferei de aplicare teritorială a Tratatului asupra Uniunii Europene. cit. Clauza Penelope propusă de preşedintele Romano Prodi nu a fost inclusă în textul constituţional. care nu modifică Tratatele constitutive ale Comunităţilor europene şi.amploarea efectelor concrete ale participării statelor membre la Comunităţi apare ca un veritabil factor de ireversibilitate a angajamentelor comunitare. ţinând cont de particularităţile problemelor ridicate prin aplicarea dispoziţiilor din acest Tratat. prin natura lor. precum şi cele referitoare la cooperarea poliţiei şi cooperare juridică în materie penală. cu o geometrie variabilă. ceea ce ar justifica aplicarea şi respectarea constituţiei de către toate ţările membre ale Uniunii. potrivit competenţelor comunitare. însă constituţia a prevăzut posibilitatea oricărui stat membru al Uniunii de a renunţa unilateral la calitatea de stat membru.. însă pot produce efecte şi în cadrul organizaţiei. sub rezerva stabilirii unor dispoziţii derogatorii care pot restrânge 1 Jean Paul Jacgues – op. cu privire la retragerea unui stat din Uniune. în special. Sfera de aplicare a dreptului comunitar derivat corespunde. celei a Tratatelor comunitare. este bine ca referirile să se facă cu prudenţă în ceea ce priveşte noţiunea de ―teritoriu comunitar‖. anumite acte comunitare. aplicabilitate în afara Comunităţii. 5/6 din statele membre au ratificat textul constituţional. statul care nu a ratificat constituţia poate să renunţe în mod unilateral la calitatea de membru al uniuni. Tratatele nu se aplică statelor terţe. la care face referire Curtea de justiţie a Comunităţilor europene. 420 33 . în principiu. În acest context. Limitele teritoriului comunitar nu exclud aplicarea dreptului comunitar acţiunilor externe ale Comunităţii. deşi un stat nu a acceptat textul constituţional. Dreptul comunitar se aplică oricărui teritoriu în care statele membre acţionează în câmpul de competenţe atribuite Comunităţilor europene. De exemplu. apare ca fiind un teritoriu funcţional.

acordurile de asociere. DOM-urile franceze). eventual prin excluderea unei părţi din teritoriul unui stat membru (de exemplu. Acordurile de cooperare nu au aceeaşi însemnătate ca acordurile de asociere. Fac parte din această categorie acordurile cu teriroriile de peste mări. Este vorba întotdeauna despre acorduri între subiecte de drept internaţional (state membre sau organizaţii) care au drept scop să pună bazele unei colaborări la nivel internaţional. Astfel de acorduri sunt 34 . acordurile asupra Spaţiului Economic European. acordurile care vizează să pregătească integrarea şi urmăresc realizarea uniunii vamale. Aceste acorduri angajează răspunderea comunităţii şi a statelor membre. 2. acordurile de cooperare.câmpul de aplicare al unui act derivat. atrăgând obligaţii la nivel internaţional. fie de comunitate cu statele membre (acorduri mixte). I. Acordurile încheiate de Uniunea Europeană în cadrul celui de-al doilea şi al treilea pilon angajează instituţiile Uniunii dar nu întotdeauna angajează şi statele membre. politice cu restul statelor. în măsura în care vizează doar o cooperare economică intensivă.II. Se disting trei forme de acorduri: 1. Acordurile încheiate de către Uniunea Europeană în cadrul primului pilon leagă instituţiile Uniunii şi statele membre. Acordurile cu terţe state sau cu organizaţii internaţionale pot fi încheiate fie de comunitate.2 Acordurile internaţionale Obiective operaţionale: cunoaşterea diferenţelor dintre tratate şi acordurile internaţionale înţelegerea rolului acordurilor internaţionale în sistemul de drept european Acordurile internaţionale sunt a doua sursă de drept a Uniunii Europene şi permit Uniunii să dezvolte relaţii economice. asociată cu o vastă susţinere financiară din partea comunităţii în favorea partenerilor la acord. acordurile şi convenţiile între statele membre. Asocierea presupune o colaborare economică strânsă. În prima categorie de acorduri distingem două subcategorii: acordurile internaţionale cu terţe state sau cu organizaţii internaţionale. sociale.

II. Acestea sunt acte juridice care angajează statele membre pentru a răspunde la chestiuni care sunt legate direct de activitatea comuniunii.3 Legislaţia consolidată Obiective operaţionale: înţelegerea noţiunii de legislaţiei consolidată explicarea caracterului non-oficial al legislaţiei consolidate Consolidarea constă în reunirea într-un text unic. 3. dar pentru care nici o competenţa nu a fost încredinţată instituţiilor comunitare. Aceste texte au doar valoare de documentare. Ansamblul actelor normative în vigoare a fost consolidat şi este disponibil spre consultare celor interesaţi (EURLEX). pentru a permite lărgirea limitelor teriroriale ale dispoziţiilor naţionale în vederea creării unui drept uniform eşalon pentru comunitate (de exemplu. Codificarea constă în adoptarea unor texte consolidate.cele între comunitate şi Statele Maghreb (Algeria. I. Liban şi Siria) şi Israel. Definiţi noţiunea de legislaţie consolidată. Pe baza textelor consolidate însă. Comisia poate în egală măsură să ia iniţiativa de a reformula un text. Comisia poate lua iniţiativă asupra unei codificări sau unei reformulări a respectivului text vizat. Iordania. a unui act normativ de bază (tratat sau alt act al legislaţiei comunitare) şi modificările sale succesive. fără valoare oficială. acordul în materia brevetelor comunitare). Statele Machrek (Egipt. Teste de autocontrol şi întrebări de verificare: 1. iar instituţiile care furnizează variante consolidate ale actelor normative comunitare îşi declină orice responsabilitate cu privire la conţinutul textelor consolidate. Maroc. în măsura în care găseşte oportun să revadă în profunzime reglementările într-un anumit domeniu. cu prevederile rearanjate în cadrul unei proceduri legislative conform normelor în vigoare. Explicaţi autonomia şi autoritatea tratatelor institutive ale Uniunii europene. Noul text este publicat în Jurnalul Oficial ca un act oficial şi dobândeşte valoare de act oficial. Tunisia). Care sunt tratatele fundamentale ale Uniunii europene? 2. acordurile comerciale. 3. 35 . Ea va iniţia atunci o nouă procedură legislativă.

Bucureşti. 106 şi urm. dar şi o serie de alte acte. cum ar fi regulamentele interne ale instituţiilor. după tratate şi acordurile internaţionale (dreptul primar). Partea generală‖. Editura Allbeck. programele pentru acţiunile comunitare.4. directivele şi deciziile) şi fără forţa de constrângere (rezoluţii şi avize) prevăzute în tratatul CE.1 1 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. Fac parte din dreptul derivat actele obligatorii (regulamentele. p. Tratatul de la Roma din 2004 reprezintă Constituţia Uniunii europene nu a fost ratificat de toate statele membre este în vigoare de la data semnării de către reprezentaţii statelor membre care au participat la negocierea efectivă a tratatului 5. 36 . Izvoarele primare ale dreptului european reprezintă: legislaţia consolidată a Uniunii europene tratatele institutive acordurile internaţionale semnate de fiecare stat membru în parte Lecţia I.III Izvoarele derivate ale dreptului european Obiective specifice: înţelegerea locului şi rolului izvoarelor derivate în sistemul de drept european cunoaşterea principalelor acte care formează dreptul derivat european Dreptul derivat constituie a doua sursă importantă de drept european. Dreptul derivat poate fi definit ca ansamblul de acte normative adoptate de instituţiile europene pentru aplicarea dispoziţiilor tratatelor. de exemplu. 2004.

şi fără nici o altă intervenţie din partea autorităţilor naţionale. Acestea nu dispun de posibilitatea de a ataca regulamentul printr-o acţiune în anulare. Regulamentul posedă caracteristici care îl apropie de o lege din ordinea juridică internă. Curtea de Justiţie1 vede în regulament expresia unei puteri normative a Comunităţii. obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele membre. Adoptat de Consiliu împreună cu Parlamentul sau de către Comisie singură.Instrumentele juridice pentru al doilea şi al treilea pilon comunitar. în acelaşi mod ca normele de drept intern.III. ca actul cu aplicabilitate generală. adică regulamentul creează norme de drept care se aplică imediat în toate statele membre. care nu fac propriu-zis parte din dreptul derivat deoarece continuă să gestioneze relaţii interguvernamentale. ca act normativ european explicarea modului de adoptare şi intrarea în vigoare a regulamentelor europene Este definit de articolul 249 TCE. cauza 74/69 37 . El este direct aplicabil. care îl plasează în mod normal la adăpost de orice acţiune în anulare intentată de un particular. regulamentul este actul general şi obligatoriu cu privire la întregul său cuprins şi care se adresează în egală măsură tuturor statelor membre ale uniunii. Bremen c/Krohn. Un act naţional care ar avea ca obiect introducerea în ordinea juridică 1 CJCE. în special caracterul său normativ şi regimul său. fiind vorba în realitate de o decizie luată sub forma unui regulament. Autoritatea regulamentului faţă de persoanele fizice şi juridice este indiscutabilă. Hotărârea din 18 iunie 1970. decât în condiţiile în care demonstrează că regulamentul le priveşte direct şi individual. în alineatul 2. dar şi instituţiilor europene deopotrivă. sunt incluse în aceeaşi categorie.1 Regulamentul Obiective operaţionale: înţelegerea importanţei regulamentului. Hauptzollant. I. Aplicabilitatea directă se opune oricărei formalităţi naţionale de asimilare sau transpunere a regulamentului în ordinea juridică internă.

fiind contrar dreptului european. pe cale oficială. despre cuprinsul său. Directiva leagă statele membre în ceea ce priveşte rezultatul de atins.internă a unui regulament sau care ar condiţiona intrarea în vigoare a regulamentului ar fi ilegal. statele membre fiind obligate să o transpună mai întâi în legislaţia internă. directiva se adresează statelor membre şi este o expresie a subsidiarităţii. p.. 528 38 . după cum poate fi pus în situaţia de a abroga sau modifica dispoziţii interne incompatibile cu prevederile directivei. esenţial fiind ca acestea să conducă la atingerea rezultatului. ca act normativ european înţelegerea modului de aplicare în două etape a directivelor europene Adoptată de Consiliu împreună cu Parlamentul European. sau de către Comisie singură. dar actul de acest fel nepublicat nu este opozabil celor cărora li se adresează şi nu poate să producă efecte împotriva celor care nu au avut posibilitatea de a lua la cunoştiinţă. spre deosebire de regulament. Publicarea regulamentului nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii. nu beneficiază de efectul direct. Statul are alegerea asupra ―formei‖ (în sens de tehnică legislativă sau regulamentară proprie fiecărui stat) şi ―mijloacelor‖ (instituţiile juridice susceptibile să realizeze obiectivul indicat). Transpunerea directivei este operaţiunea prin care statul membru destinatar al unei directive comunitare procedează la adoptarea de măsuri necesare punerii ei în practică. Statul poate adopta legi sau regulamente. cit. 1 Jean Paul Jacgues – op. dar le lasă opţiunea alegerii între formele posibile pentru transpunerea ei în practică. Principalul ei scop este să uniformizeze legislaţiile statelor membre. directiva are caracter obligatoriu dar.III. Ca şi regulamentul. Aplicabilitatea directă a regulamentului european implică faptul că regulile cuprinse în el generează în mod automat drepturi şi obligaţii pe care particularii le pot invoca imediat în faţa autorităţilor naţionale (efectul direct vertical) dar şi faţă de alţi particulari (efectul direct orizontal).2 Directiva Obiective operaţionale: cunoaşterea importanţei directivei.1 I.

3 din TCE directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar în ce priveşte rezultatul care trebuie atins. deciziile sunt acte prin care instituţiile comunitare soluţionează o 39 . fiind considerată astfel în jurisprudenţa CJCE. 4 al art. decizia este actul obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii pe care ea îi desemnează. Atunci când dispoziţiile care abilitează instituţiile comunitare să emită acte se abţin de la precizarea titlului de act de utilizat sau oferă o opţiune între decizie şi alte categorii de măsuri. sau de către acesta împreună cu Parlamentul european. Cert. ca acter normative de drept european Definită de alineatul 4 al art. lăsând autorităţilor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor pentru atingerea rezultatului.Dacă directiva nu este transpusă în legislaţia naţională de către statele membre. Definiţia deciziei nu elimină toate ambiguităţile care pot apărea în legătură cu ea. Directiva. Dar poate fi şi un act ―general‖. 249. justiţiabilii pot să invoce direct prevederile directivei respective. ea e un act obligatoriu. III. Potrivit articolului 249 alin. 249 TCE. instituţiile pot adopta actul care li se pare cel mai potrivit în raport de scopul urmărit. nu obligă decât pe destinatarii pe care îi desemnează. Deciziile îşi au locul în arsenalul juridic comunitar. la fel ca decizia individuală şi spre deosebire de regulament. sau de către Comisie. ca şi regulamentul şi decizia şi spre deosebire de recomandare şi aviz. Termenul „decizie‖ este frecvent utilizat şi pentru a desemna acte care — după cum se notează în doctrină — nu corespund celor arătate în alin. Adoptate de Consiliu.3 Decizia Obiective operaţionale: înţelegerea modului în care produce efecte decizia în dreptul european cunoaşterea diferenţelor dintre directivă şi decizie. Când însă tratatul indică fără echivoc tipul de act la care instituţia trebuie să recurgă. sau dacă este transpusă într-o manieră incompletă sau cu întârziere. chiar şi în faţa judecătorului naţional. Enumerarea proprietăţilor juridice ale directivei este echivocă. 249. aceasta este total legată de dispoziţia tratatului. după cum rezultă din alineatul 1 al aceluiaşi art.

cauza 19-22/62. Hotărîrea din 14 decembrie 1962. Fédération nationale de la Boucherie/Consiliu. Prin intermediul unei decizii. În această ipoteză. deciziile modifică prin ele însele situaţia acestor destinatari. Decizia este: 1. Recomandarea 1 CJCE. să-i confere drepturi sau să îi impună obligaţii.III. I. obligatorie în toate elementele sale. judecătorul comunitar acordă în primul rând atenţie existenţei unui cerc redus de destinatari identificabili. iar destinatarul unei decizii este în mod individual indicat. Această calitate este cea care influenţează într-o manieră determinantă regimul său juridic. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că esenţial pentru decizie este că ea nu obligă decât persoanele cărora le este adresată „pe când regulamentul. Decizia este înainte de toate un act cu caracter individual. O a doua caracteristică a deciziei este obligativitatea sa. La fel ca şi regulamentul şi spre deosebire de directivă. este aplicabil nu unor destinatari limitaţi. decizia este un act obligatoriu în toate elementele sale. Deciziile produc un efect direct atunci când sunt adresate unor persoane fizice sau juridice particulare. 40 . cu un caracter esenţial normativ.situaţie particulară. 2. ceea ce distinge decizi a de regulament. desemnaţi sau identificabili.4 Alte categorii de acte emise de instituţii sau organisme europene Obiective operaţionale: înţelegerea sferei mai largi de cuprindere a dreptului derivat european cunoaşterea principalelor acte normative derivate emise de instituţii europene 1.1 Pentru a califica un act ca decizie. ci unor categorii private abstract şi în ansamblul lor‖. ci şi mijloacele ce se vor folosi pentru aducerea sa la îndeplinire. În cazul în care apare îndoială în ceea ce priveşte regimul aplicabil unui act al unei instituţii comunitare. instituţiile pot pretinde unui stat membru sau unui resortisant al Uniunii să se comporte într-un anume mod sau să se abţină la o anumită conduită. individuală. Decizia poate să impună nu numai un obiectiv de atins.

Recomandarea permite instituţiilor să se exprime, sugerând o linie de conduită fără a crea obligatii juridice pentru destinatari (state membre, alte instituţii, şi în mod egal cetăţenilor Uniunii). 2. Avizul Avizul este un act care permite instituţiilor să se pronunţe într-o manieră facultativă, adică fără să-şi asume obligaţii juridice. Scopul este fixarea unui punct de vedere asupra unei chestiuni. 3. Acţiunile comune (politica externă şi de securitate comună). Acţiunile comune sunt un instrument juridic reglementat prin Titlul V din Tratatul asupra Uniunii Europene. Acţiunile comune au aşadar regimul actelor interguvernamentale; sunt adoptate de Consiliul Uniunii Europene în unanimitate sau, în anumite cazuri, cu majoritatea calificată, acţiunile comune sunt obligatorii pentru statele membre, care trebuie să atingă obiectivele fixate afară de situaţiile de forţă majoră. 4. Deciziile, decizia-cadru şi actiunile comune în cadrul cooperării poliţiei şi organelor judiciare în materie penală. Decizia şi decizia-cadru au înlocuit după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam acţiunile comune în cadrul cooperării poliţiei şi organelor judiciare în materie penală. Este vorba despre instrumentele juridice din titlul VI al Tratatului asupra Uniunii Europene care sunt de tip interguvernamental. Decizia şi decizia-cadru sunt adoptate de Consiliu Uniunii Europene în unanimitate, la iniţiativa Comisiei sau la propunerea unui stat membru. Decizia cadru leagă statele membre cu privire la rezultatul de atins şi lasă instituţiilor naţionale libertatea de a decide cu privire la forma şi mijloacele pentru a fi aduse la indeplinire (aşa cum este cazul directivelor în domeniul comunitar). Decizia este utilizată pentru atingerea tuturor obiectivelor cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, cu exceptia dispoziţiilor legislative şi normative ale statelor membre, rezervate deciziei-cadru. 5. Poziţia comună (politică externă şi de securitate comună şi de cooperare cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală) Este un instrument juridic din titlurile V şi VI ale Tratatului asupra Uniunii Europene. Este de tip interguvernamental şi se adoptă cu unanimitatea statelor 41

reprezentate in Consiliul Uniunii Europene; acest instrument juridic concretizează perspectiva Uniunii asupra chestiunilor contradictorii identificate în domeniul politicii externe şi de securitate comună şi în domeniul politicii de cooperare poliţienească şi judiciare în materie penală. 6. Acordurile internaţionale (cu privire la politica externă şi de securitate comună şi la politica de cooperare poliţienească şi a organelor judiciare în materie penală). Este vorba despre un instrument juridic reglementat prin titlul V şi VI al Tratatului asupra Uniunii Europene care nu a fost prevăzut prin Tratatul de la Maastricht. În ceea ce priveşte al doilea şi al treilea pilon unional, nu au existat de la începuturile uniunii o bază juridică pentru încheierea acordurilor internaţionale. Tratatul de la Amsterdam, pentru a evita ca fiecare acord semnat de Consiliu să fie în mod formal confirmat de statele membre, s-a prevazut posibilitatea din partea consiliului de a autoriza preşedintele să angajeze negocieri acolo unde este necesară formularea unei poziţii comune. Acordurile leagă instituţiile Uniunii, dar nu şi statele membre, pentru care normele constituţionale prevăd reguli particulare pentru a fi aplicate. În acest caz, alte state membre în sânul Consiliului pot conveni că acordul este aplicabil cu titlu provizoriu. 7. Lucrările pregătitoare Lucrările pregătitoare cuprind ansamblul actelor emise de catre instituţii în cadrul unei proceduri legislative. Se includ în această categorie documente de provenienţă foarte diversă, analizate succinct în cele ce urmează. Comisia dispune de un monopol deplin în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă cu privire la actele comunitare (directive, regulamente, decizii sau acorduri internaţionale), afară de cazul în care acest drept este împărţit cu statele membre (vezi iniţiativa legislativă a statelor membre) sau cu Banca Centrală Europeană. Tratatul de la Amsterdam prevedea un drept de iniţiativă pentru statele membre în materie de azil şi de imigrare. Pentru o perioadă de cinci ani, iniţiativa legislativă a rămas împărţită între Comisie şi statele membre, oricare dintre ele putând în mod independent una de cealaltă să prezinte propuneri. Perioada de tranziţie de cinci ani a fost depăşită la 1 mai 2004, statele membre nu mai au dreptul de iniţiativă decât pentru al doilea şi al treilea pilon al

42

Uniunii Europene, adică in domeniile politicii externe şi de securitate comunăşi în domeniu cooperării organelor de poliţie şi judiciare în materie penală. Poziţia comună este un act adoptat cu majoritate calificată de către statele membre în cadrul Consiliului, în timpul procedurii legislative, pe parcursul căreia Consiliul împarte puterea sa de decizie cu Parlamanetul European (vezi procedura de cooperare sau procedura de codecizie). Ea traduce poziţia Consiliului asupra propunerii Comisiei în lumina avizului Parlamentului european dar şi avizul altor instituţii şi organe care intervin în procedură (Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor, Banca Centrală Europeană, Curtea de Conturi). Parlamentul intervine în mai multe reprize în aceeaşi procedură legislativă (procedura de cooperare şi procedura de codecizie). Documentele adoptate de Parlament în fiecare fază a procedurii sunt rezoluţii şi pot să conţină diferite tipuri de acte cum ar fi avize sau amendamente asupra poziţiilor comune ale Consiliului. Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor emite avize tehnice asupra chestiunilor care privesc domeniul regional şi domeniul economic şi social. Avizele sunt emise in baza iniţiativei proprii, sau la cererea Parlamentului, a Consiliului sau a Comisiei şi servesc la orientarea acestor instituţii în activitatea lor. Consultarea Comitetului Economic şi Social şi/sau a Comitetului Regiunilor este uneori obligatorie, dar avizele lor nu ao fosrţă obligatorie. 8. jurisprundenţa Jurispundenţa este formată din ansamblul deciziilor pronunţate de organele care exercită puterea judecătorească. Curtea Europeană de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă a Comunităţilor Europene sunt instituţiile jurisdicţionale ale Uniunii Europene. Revine Curţii sarcina de asigura respectarea dreptului european, interpretarea cât mai corectă şi aplicarea corespunzătoare a tratatelor constitutive. În activitatea sa, curtea este asistată de avocaţi generali care formulează concluzii. Curtea şi Tribunalul redactează încheieri care sunt decizii luate la finalul unei proceduri contencioase. Încheierile Curţii de Justiţie nu pot face obiectul nici unui tip de recurs. Încheierile Tribunalului de Primă Instanţă pot fi atacate cu recurs în faţa Curţii de Justiţie. Parlamentul European, Consiliul, Comisia sau un stat membru poate solicita avizul Curţii de justiţie asupra compatibilităţii cu dispoziţiile tratatului CE a unui 43

Curtea şi Tribunalul de Primă instanţă emit ordonanţe în numeroase cazuri prevăzute în regulile de procedură şi care pot fi clasificate din punct de vedere semnatic în trei categorii: cazuri de procedură juridică (de exemplu. Concluziile avocaţilor generali Avocaţii generali sunt însărcinaţi să asiste Curtea în îndeplinirea misiunii sale. 44 . cazurile în care se decide o soluţie. Rolul acestor concluzii este de a sprijini judecătorii în a lua cea mai bună hotărâre. separaţie. 9. aceste situaţii se referă la încheierile simplificate utilizate atunci când speţa este identică cu altele în care deja s-a emis o încheiere. În concluziile lor. dar fără a se cunoaşte fondul (de exemplu. cu imparţialitate şi manifestând independenţă. Ele fac parte integrantă din procedura orală şi sunt publicate împreună cu încheierile în Revista de jurisprudenţă. concluzii motivate asupra cauzelor deduse judecăţii în faţa Curţii. 10. cazurile în care se judecă însuşi la fondul speţei. Fiecare membru al Parlamentului poate pune Consiliului şi Comisiei: întrebări scrise (care impun un răspuns scris).acord încheiat de Comunitate cu o ţară terţă sau cu organizaţii internaţionale. Concluziile lor nu sunt însă obligatorii pentru judecători. acte prin care se dispune conservarea probelor. Ei prezintă în mod public. întrebări orale (adresate în adunare). avocaţii generali propun o soluţie pentru litigiu în cauză. Întrebările parlamentare Întrebările parlamentare reprezintă pentru membrii parlamentului un mijloc de control asupra activităţilor Comisiei şi Consiliului. prin prezentarea unui punct de vedere competent şi argumentat. Acordul care a primit un aviz negativ din partea Curţii de Justiţie nu poate intra în vigoare decât în condiţiile fixate de art. 48 din Tratatulasupra uniunii Europene (procedura de modificare a tratatelor). jocţiunea sau suspendarea unei cauze). în caz de irevocabilitate manifestată de speţa respectivă sau de incompetenţă a judecătorului).

întrebările parlamentare pot fi : scrise şi-sau orale cu sau fără răspuns anonime sau asumate de către cel care le adresează prin semnătură Lecţia I. ca act normativ european 3.IV. seria C.1 Principiile Dreptului european Obiective specifice: 45 .IV Izvoarele nescrise ale Dreptului european Obiective specifice: explicarea conceptului de izvor nescris al dreptului european şi prezentarea unei comparaţii cu această categorie de izvoare în dreptul intern înţelegerea funcţiei active a izvoarelo nescrie la nivelul dreptului european I. Explicaţi noţiunea de drept derivat european 2.- întrebări în timpul orelor de interpelare (perioadă rezervată întrebărilor în fiecare sesiunea a Parlamentului) Aceste întrebări sunt un mijloc de control larg utilizat. Teste de autocontrol şi întrebări de verificare 1. Sunt incluse în categoria izvoarelor derivate de drept european: regulamentele şi directivele europene direcţiile şi notele interne ale instituţiilor executive derivata întâi şi derivata de rang doi 5. În sistemul de drept european. Arătaţi diferenţele şi asemănările dintre directivă şi decizie. Definiţi regulamentul. ca acte normative de drept european 4. Întrebările scrise şi răspunsurile la întrebări scrise sunt publicate în Jurnalul Oficial.

C.E. 46 . drepturile fundamentale ale omului.E. adică să nu fie în contradicţie cu valorile care stau la originea tratatelor. deoarece comunităţile europene sunt fondate pe baza unor tratate internaţionale. Este analizat în doctrină şi sub denumirea principiul atribuirii de competenţă. 141 2 Vechea numerotare: art. principiile sistemelor juridice ale statelor membre. cu excepţia articolului 2882 care fundamentează responsabilitatea extracontractuală a C. pe principiile generale comune statelor membre. 215. Bucureşti. 4. 2004. Jurisprudenţa C.- înţeţegerea rolului şi locului principiilor de drept în sistemul de drept european explicarea principalelor principii cu aplicabilitate generală la nivelul dreptului european Principiile dreptului european pot fi grupate în următoarele categorii: 1. Din 1 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. privite ca principii de drept. Se poate afirma că sursa „naturală‖ a principiilor generale de drept comunitar ar trebui să fie principiile generale ale dreptului internaţional. Condiţia impusă este aceea ca principiul să fie apt să intre în ordinea juridică comunitară. nu conţine referiri de ansamblu cu privire la principiile generale ale dreptului comunitar. este cea care a consacrat recurgerea la principiile generale. Dintre principiile enunţate expres în cuprinsul tratatelor institutive reţin atenţia principiul specializării comunităţilor. astfel încât. la care facem trimitere pentru o cercetare amănunţită.C. competenţe specifice. Particulare pentru analiza teoretică a noţiunilor de drept european sunt aşadar doar principiile enunţate expres în izvoarele primare (tratatele institutive în speciale). 2. principii ale dreptului internaţional public. 1. Principiul specializării comunitãţilor se bazează pe dispoziţiile tratatelor constitutive ale acestora.E.1 T. Celelalte categorii de principii sunt proprii altor discipline juridice. Editura Allbeck. Partea generală‖. pot suporta anumite limitări pentru a fi în conformitate cu dreptul comunitar. p. care au conferit fiecăreia un anumit obiect de activitate şi.J. adică sunt „comunitarizate‖. principiul subsidiarităţii şi principiul proporţionalităţii. în consecinţă. uneori. 3. principiile rezultate din dispoziţiile Tratatelor comunitare. Trebuie precizat faptul că toate aceste principii sunt trecute prin „filtrul‖ obiectivelor comunitare. corespunzătoare realizării scopului prevăzut în tratate.

.competenţa jurisdicţională. cum ar fi: competenţa teritorială. competenţa personală.competenţa executivă. 3. decât în măsura în care obiectivele avute în vedere nu pot fi realizate în mod corespunzător de cãtre statele membre. între competenţele statelor şi cele ale comunităţilor existând o serie de deosebiri.activitatea jurisdicţională se constatã cã interpretarea dispoziţiilor din tratate privind competenţa nu este restrictivă.competenţa de control. întrucât comunităţile nu au teritoriu propriu competenţa lor se exercită asupra spaţiului alcãtuit din teritoriul statelor membre. .competenţa normativă. 2. Această situaţie se bazează şi pe faptul cã există şi o cetăţenie europeană instituită prin Tratatul de la Maastricht. Principiul proporţionalităţii constă în faptul că acţiunile la nivel european nu vor depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în izvoarele primare. din punctul de vedere al persoanelor asupra cărora se extinde competenţa comunitară. I. Principiul subsidiarităţii în domeniul competenţelor comunităţilor înseamnă că acestea nu intervin în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă. aceasta se referă la totalitatea persoanelor fizice şi morale ale tuturor statelor membre. Analiza problematicii competenţelor instituţiilor europene presupune luarea în considerare a teritoriului şi a persoanelor asupra cărora acestea se exercită. Se evidenţiază o diversitate de competenţe comunitare respectiv: .2 Jurisprudenţa Obiective operaţionale: înţelegerea modului în care practica judiciară influenţează sistemul de drept european 47 .IV. acestea putând fi mai bine îndeplinite la nivel comunitar. .

nu reprezintă un izvor de drept european în sensul cunoscut de sistemul de drept common law. hotărârile judecătoreşti neavând efect erga omnes. deseori.- explicarea rolului activ al judecptorilor în crearea sistemului de drept european. dar nu creează norme juridice noi. având rolul de a veghea respectarea dreptului.IV. în raport cu interpretarea literală.3 Cutuma la nivel european Obiective operaţionale: 48 .E. trebuie recunoscut faptul că interpretarea şi aplicarea conformă cu Tratatele a dreptului comunitar sunt posibile numai prin intermediul jurisprudenţei C.J. Dreptul comunitar se prezintă aşadar.C. Tratatele prevăd pentru C. principiu fondat pe prioritatea dreptului european. Se observă.E. Cu privire la metoda de interpretare utilizată de Curtea de la Luxemburg.C. Influenţa jurisprudenţei asupra dreptului comunitar este considerabilă.. În acelaşi timp. Curtea este cea care elaborează reglementări în următoarele direcţii: principiile structurale ale ordinii juridice comunitare (care sunt efectul direct şi prioritatea dreptului european asupra dreptului intern). principiul responsabilităţii extracontractuale a statului pentru încălcarea dreptului european. I.E. competenţa internaţională a C. ca un drept în bună parte pretorian.E.C. preponderenţa metodei sistemice (se are în vedere contextul general al reglementărilor în domeniul respectiv) şi teleologice (se analizează obiectul şi scopul prevederii legale). care este în mare parte rezultatul jurisprudenţei Curţii. la principiile generale de drept. Soluţiile date de Curtea de Justiţie de la Luxemburg sunt obligatorii doar în ceea ce priveşte modul în care interpretează dispoziţiile dreptului european. jurisprudenţa C. deşi putem spune că dreptul european este un „case law‖. Astfel. ca rol principal.J.. „asigurarea respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea prezentului Tratat‖. astfel. aceasta este una dinamică şi recurge. Aşadar. datorită faptului că judecătorul comunitar se confruntă cu un sistem de drept în formare.J.

este vorba despre existenţa unei proceduri speciale de amendare a tratatelor3. se află în proces de formare o singură cutumă: este vorba despre practica recurgerii din ce în ce mai des la acorduri informale stabilite între instituţiile comunitare. şi chiar şi în ipoteza aceasta – numai cu îndeplinirea strictă a condiţiilor menţionate. 47. din mai multe motive. Ed. spre deosebire de dreptul intern. Dreptul european nu cuprinde cutume în sensul celor prezentate mai sus. ci C. A. cutuma este cvasi-inexistentă în dreptul comunitar2.C. Un alt obstacol ar fi acela că validitatea oricărei acţiuni a instituţiilor este verificată în raport cu tratatele şi nu cu practica acestora. Astfel. Problema ierarhizării este destul de complicată în dreptul european.E.L. cu referire la cutuma din dreptul internaţional.E. Bucureşti. a stabilit o ordonare logică a sistemului izvoarelor comunitare în funcţie de originea juridică care a permis adoptarea lor şi de relaţia dintre ele. L.J. Editura Allbeck. J. fiind cel mai vechi izvor atât al dreptului internaţional. Contrar dreptului internaţional public. Dalloz. Totuşi.- explicarea noţiunii de cutumă în contextul dreptului european înţelegerea rolului şi funcţiilor cutumei în dreptul european În dreptul internaţional public. deocamdată. statele membre pot face acest lucru. Cartou. Cutuma reprezintă o sursă nescrisă şi poate fi definită ca fiind o practică general respectată şi acceptată. cât şi al dreptului în general1. aceasta nu exclude posibilitatea apariţiei unei cutume. 2004. anumite practici repetate. Partea generală‖. Bucureşti. care se înscriu pe linia textelor izvoarelor primare de drept european ar putea avea vocaţia de a forma pe termen lung reguli cutumiare. În primul rând. cutuma.. devenind. Gruber. din punctul de vedere al tratatelor. 1999. 2000. P. fără a avea pretenţia de a realiza o ierarhizare absolută. la nivel comunitar.U. pag. Pot fi enumerate unele argumente pentru evidenţierea obstacolelor considerabile care există în calea formării unor asemenea surse.4 Piramida legislativă a izvoarelor de drept european nu este prevăzută de acte normative. în nici un caz. 3 Art. obligatorie din punct de vedere legal. All. cutuma ocupă un loc deosebit de important. Rambaud – „L’Union Européenne‖. Ed. cel mai mult. astfel. Clergerie. nu poate fi creată de instituţiile comunitare. unde aceasta reprezintă o sursă fundamentală de drept. este demn de menţionat faptul că. ceea ce înseamnă că. 4 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. 151 49 . această practică adaugă sau modifică legislaţia primară sau secundară (derivată) a Uniunii Europene. p. 48 T. însă stabileşte anumite criterii foarte exigente pe care o astfel de practică trebuie să le îndeplinească pentru a fi aplicabilă. 1 2 Raluca Miga-Beşteliu -„ Drept internaţional public‖. Prin prisma dreptului european.

E. această misiune importantă. care. Sunt principii ale dreptului european: principiul libertăţii 50 . de realizare a unei ierarhii a izvoarelor dreptului comunitar.J.printre care: diversitatea procedurilor de adoptare a actelor comunitare (acte numai ale Consiliului şi Parlamentului European). lipsa sistemului care presupune coexistenţa acte legislative şi acte de executare. astfel: TRATATE PRINCIPII GENERALE DE DREPT ACORDURI INTERNAŢIONALE DREPT DERIVAT SURSE COMPLEMENTARE Teste de autocontrol şi întrebări de verificare: 1. 2. Toate acestea reprezintă motive pentru care doctrina în materie a ezitat să stabilească o ierarhie exactă a izvoarelor de drept comunitar. Piramida legislativă poste fi reprezentată. există. în practică. sancţiuni juridice pentru fiecare categorie de izvoare care. Enunţaţi principalele principii ale dreptului european. ca izvor nescris al dreptului european 3..C. Precizaţi care este rolul practicii judiciare în sistemul de drept european 4. Astfel. i-a revenit C. prin intermediul jurisprudenţei sale. din perspectivă grafică. Analizaţi cutuma. variază. la nivel naţional.

Teme de control: 1. Prezentaţi comparativ directiva şi decizia. Pornind de la izvoarele primare ale dreptului european. acest tip particular de organizaţie de state utilizează acte normative inedite. care să cuprindă inclusiv analiza de fond şi de formă a unui regulament în vigoare. ca acte normative de drept european. regulamentul şi directiva sunt cele mai importante. din punct de vedere al succesiunii tratatelor încheiate între membri. care au apărut ca urmare a transferului de suveranitate realizat de către fiecare din statele membre în favoarea Uniunii europene. 2. 4. 3. În plan legislativ. Argumentaţi afirmaţia ‖Uniunea europeană reprezintă cea mai completă formă de integrare‖.- principiul subsidiarităţii principiul condiţionarităţii modul de manifestare al judecătorului comunitar poziţia oficială a statelor membre o regulă nescrisă cu valoare normativă 5. în dreptul european se utilizează tehnica izvoarelor derivate. 5. mai ales atunci când se urmăresc efecte cu caracter individual. dar şi decizia este ulitizată frecvent. Redactatţi un referat cu titlul „regulamentul – act normativ de drept european‖. care asigură baza normativă constituţională pentru funcţionarea Uniunii. Realizaţi o prezentare comparativă a izvoarelor dreptului intern şi izvoarelor dreptului european. Analizaţi. Dintre acestea. Cutuma în dreptul european reprezintă: Concluziile modulului Evoluţia comunităţilor europene şi a Uniunii europene demonstrează particularităţile modului de colaborare între statelele din spaţiul european. 51 . evoluţia comunităţilor europene. respectiv tratatele institutive.

Sunt prezentate modurile de colaborare inter-instituţională precum şi rolul pe care îl are fiecare stat în structura sistemului instituţional european. cu 2-3 ore de lucru zilnic Rezumat: modulul prezintă principalele instituţii ale Uniunii europene. pornind de la la necesitatea apariţiei fiecarei instituţii în parte şi evidenţiind succint parcursul lor până în prezent. Lecţia II.I Legislativul şi executivul european Obiective: cunoaşterea noţiunilor de legislativ şi executiv la nivel european înţelegerea modului de lucru al legislativului împreună cu executivul european competenţe de explicare a diferenţelor existente între modul de colaborare al puterilor în stat în plan intern şi modul de inter-relaţionare al acestor puteri în planul dreptului european 52 . Termeni cheie: parlament european. Ritmul de lucru: timpul alocat parcurgerii modului este de 7 zile. comisie europeana. argumentânduse nevoia apariţiei fiecărei instituţii în parte dar şi principalele momente ale evoluţiei lor. consiliu.Modului II Actorii sistemului comunitar Obiective generale: cunoaşterea principalelor instituţii care funcţionează în cadrul Uniunii europene înţelegerea sistemului de relaţii şi a modului de colaborare între instituţiile fundamentale ale Uniunii europene competenţe de interpretare a funcţiilor şi atribuţiilor instituţiilor europene Modulul realizează o scurtă prezentare a instituţiilor Uniunii europene.

1 Parlamentul European Obiective operaţionale: . 2004. Această Adunare a prmit titlul de Parlament european încă din anul 1962. Parlamentul. instituţia democratică era denumită ―Adunare‖. Editura Universul Juridic. 90 idem. Preşedintele Parlamentului. Bucureşti. ci funcţie de afinităţile lor politice. Cumulul mandatului european cu un mandat naţional este autorizat pe plan european dar este interzis pe plan naţional. cum ar fi: principiul votului unic. alegerea să se desfăşoare în cursul unei perioade care începe joi dimineaţa şi se termină duminica următoare. formând grupări transnaţionale. 93 53 . la eligibilitate şi la modurile de scrutin (toate statele au adoptat un sistem de reprezentare proporţională.1 Parlamentul European este compus din 785 de reprezentanţi ai popoarelor statelor membre.explicarea modului de alegere a reprezentanţilor în parlamentul european I. Membrii Parlamentului European nu desfăşoară activitate grupaţi pe naţionalităţi. 3 al Actului Unic European. Numărul reprezentanţilor aleşi din fiecare stat membru diferă funcţie de populaţia respectivului stat. poate să impună membrilor săi reguli particulare de conduită. Conferinţa preşedinţilor. vârsta minimă pentru vot este de 18 ani. pentru o perioadă de 5 ani. cu liste naţionale sau locale). p. prin regulament intern.cunoaşterea noţiunii de parlament la nivelul Uniunii europene .II. comisii şi grupurile politice parlamentare.înţelegerea funcţiilor şi atribuţiilor principalel ale parlamentului european .2 Organizarea internă a Parlamentului european cuprinde un Birou. aleşi prin sufragiu universal direct. Structură şi funcţii În textul original al Tratatelor constitutive. Fiecare stat fixează regulile cu privire la electorat (singura condiţie stabilită de o manieră uniformă este cea referitoare la vârstă). Denumirea a fost oficializată prin art. Statutul deputaţilor Parlamentului european este reglementat atât de norme de drept comunitar cât şi de norme de drept naţional.I. Actul din 1976 cu privire la procedura alegerii reprezentanţilor parlamentari prin sufragiu direct stabileşte doar câteva reguli minimale.1. p. cei 14 vicepreşedinţi şi cei 5 chestori sunt aleşi de membrii Parlamentului prin vort secret 1 2 Augustin Fuerea – ―Manualul Uniunii Europene‖.1.

Grupul Verzilor Alianţa Liberă Europeană (V/ALE). controlul bugetului şi controlul activităţii executivului European. 54 . cu privire la competenţele legislative. dezbaterii problemelor urgente şi declaraţiilor preşedintelui. comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles. Rapoartele elaborate de comisiile parlamentare sunt supuse adoptării în sesiuni plenare. Grupul Confederal al Stângii Unitare Europene/Stânga Verde Nordică – GUE/NGL.1. Astfel. dar şi pentru interpelări adresate Comisiei şi Consiliului.2 Atribuţiile Parlamentului European Principalele atribuţii ale Parlamentului European vizează puterea legislativă. Membrii în Parlament sunt repartizaţi în mai multe comisii şi delegaţii de specialitate. Grupul Partidului Socialiştilor Europeni PSE. Lucrările Parlamentului se desfăşoară în trei oraşe diferite: secretariatul este la Luxemburg. funcţie de domeniul căruia aparţin: poate fi implicat în emiterea unor avize neobligatorii (prin procedura consultării).IND/DEM. Adunările plenare sunt publice. Acestea sunt în mod egal orgaizate pentru discutarea rapoartelor. Parlamentul participă la elaborarea actelor legislative comunitare de grade foarte variate. sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg. I. Principalele grupuri politice sunt: Grupul Partidului Popular European (democrat-creştini) şi Democraţilor Europeni – PPE – DE. sau obligatorii (prin procedura avizului conform). Grupul Independenţei şi democraţiei . Grupul celor Neînscrişi. Grupul Alianţei Democraţilor Liberalilor pentru Europa (ALDE).pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate (jumătate de mandat) şi formează Biroul Conferinţa preşedinţilor cuprinde preşedintele Parlametnului şi preşedinţii grupurilor politice. Grupul Uniunii pentru Europa Naţiunilor – UEN. cu sesiuni suplimentare la Bruxelles.

Numirea preşedintelui Comsiei şi a membrilor săi este supusă aprobării prealabile Parlamentului European. în fine. cu acordul Parlamentului pe baza textului final indispensabil pentru adopatarea sa (procedura de codecizie). El este consultat cu privire la principalele aspecte şi decizii fundamentale în domeniul politicii externe şi de securitate comună şi cu privire la toate măsurile care privesc aceste domenii. de securitate comună şi de cooperare poliţieanească şi judiciară. Atribuţiie de control asupra executivului european sunt reliefate de răspunderea politică a Comisiei în faţa Parlamentului. parlamentarii adresează frecvent întrebări scrise şi orale membrilor Comisiei şi Consiliului. - şi. mult mai des. Adoptarea de către Parlament a unei moţiuni de cenzură cu privire la activitatea Comisiei antrenează demisia în bloc a tuturor membrilor săi.- poate impune Consiliului acceptarea unor amendamente la propunerile Comisiei adoptate cu majoritate absolută şi reluate în discuţie de către Comisie (procedura cooperării). cumulând atribuţii cu privire la controlul execuţiei acestuia şi descărcarea cu privire la execuţia bugetului uniunii. Cât priveşte controlul bugetului. În domeniul politicii externe. Parlamentul examinează petiţiile care îi sunt adresate de către cetăţenii Uniunii cu privire la subiectele de importanţă pentru domeniile de activitate ale Comunităţii. Parlamentul poate în egală măsură să creeze comisii de anchetă temporară pentru verificarea unor sesizări de fraudă sau pentru suspiciunea de aplicare greşită a normelor de drept comunitar. Parlamentul exercită atribuţiile de control prin examinarea regulată a rapoartelor pe care i le înaintează comisia. Parlamentul poate respinge definitiv bugetul. Mai mult. Parlamentul îşi împarte atribuţiile cu Consiliul şi are ultimul cuvânt cu privire la cheltuielile neobligatorii. 55 . textele legislative sunt adoptate de comun accord între parlament şi Consiliu. împuternicit să primească plângerile cu privire la cazurile de proastă administrare în acţiunile instituţiilor şi organelor comunitare. Parlamentul numeşte Mediatorul European. cu excepţia poziţiilor comune în materia cooperării politice şi judiciare. Parlamentul are dreptul la o informare regulată şi poate adresa Consiliului întrebări sau recomandări. În general.

dacă respectă şi întruneşte cerinţele statutului Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg. şi Consiliu (prin Tratatele de la Roma. Consiliul Europei şi Uniunea Europeană sunt organizaţii diferite de state.competenţe de interpretare a locului şi rolului Consiliului Uniunii Europene în sistemul instituţional european II. cu preşedintele Comisiei europene şi cu vicepreşedintele acesteia. Astfel. Fiecare dintre aceste denumiri desemnează o instituţie particulară.I. când aceştia au hotărât să se întâlnească cu regularitate. Consiliul Uniunii Europene a fost înfiinţat prin tratatele institutive. datorită interesului ca mai înainte de organizarea reuniunilor oficiale ale şefilor de stat şi de guvern în cadrul Consiliului Uniunii Europene să exite o discuţie prealabilă şi o punere de acord a principalilor factori de decizie de la nivelul fiecărui stat în parte. apărută pe cale neconvenţională şi nu printr-un tratat. există posibilitatea (şi experienţa nu foarte îndepărtată a arătat că nu ne înşelăm) să se creeze confuzii între Consiliul Europei.2 Consiliul Uniunii Europene Obiective operaţionale: . Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene. După unificarea 56 . printre care şi Romănia.II. Consiliul european a fost înfiinţat prin voinţa şefilor de stat şi de guvern în anul 1974. Orice stat european poate deveni membru al acestei organizaţii.I. Consiliul european şi Consiliul Uniunii Europene sunt instituţii ale Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul Europei . iar folosirea lor hazardată arată doar lipsă de atenţie sau ignoranţă. având la început denumiri diferite: Consiliul Special al miniştrilor (prin Tratatul CECA). împreună cu ministrul lor de externe. În prezent organizatia cuprinde 45 de state. instituind CEE şi EURATOM). Consiliul Europei reprezintă un organism internaţional care grupează statele europene în vederea apărării şi promovării idealurilor şi principiilor comune. pentru favorizarea progresului economic şi social.înţelegerea noţiunilor de Consiliu european.2 Noţiune şi delimitări conceptuale Datorită asemănării foarte mari între denumirile unor organisme şi instituţii europene. Consiliul european este o instituţie cu caracter politic.2.

cu o 57 . transport. Preşedintele este asistat de un secretariat general. Tratatul impune unanimitatea într-un număr redus de situaţii. deliberările Consiliului presupun exprimarea votului favorabil pentru majoritatea membrilor săi.executivelor (1965). Dacă sunt prezenti miniştri de resort funcţie de problematica avută în vedere pe ordinea de zi. De regulă.2. majoritatea calificată şi unanimitatea. II. iar numărul de voturi recunoscut fiecărui stat diferă funcţie de populaţia sa. consiliu se numeşte Consiliu conjunct. consiliu se numeşte Consiliu specializat pentru domeniul vizat. fiecare stat fiind reprezentat prin membrul de guvern care este responsabil cu domeniul în discuţie (afaceri externe. după un calendar fixat de Consiliu. În cele mai multe situaţii Consiliul decide prin majoritate calificată. Structura sa diferă funcţie de domeniul concret vizat prin ordinea de zi. De la 1 mai 2004 Consiliul UE cuprinde 25 de membri iar sediul său este la Strasbourg. reunirea acestor consilii este astăzi mai puţin frecventă.I. pentru a fi adoptată o propunere trebuie să primească un anumit număr de voturi. Lucrările Consiliului sunt pregătite de un comitet format din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre (COREPER). Practica a arătat un rol important pentru preşedintele în funcţie. probleme sociale. În uniunea cu 27 de membri.). care pregăteşte şi asigură derularea în condiţii bune a lucrărilor. formate din funcţionari din administraţia naţională. numărul total de voturi posibil să fie exprimate în consiliu este de 345.1. alţii decât miniştrii de externe. finanţe. Structura şi principalele funcţii ale Consiliului Uniunii Europene Consiliul Uniunii Europene este compus din reprezentanţii guvernelor statelor membre. agricultură etc. atunci când la consiliu participă miniştrii de externe ale statelor membre consiliul poată denumirea de Consiliu general. rolul său fiind în principal de a facilita realizarea consensului cu privire la problematica abordată. Dacă la o întâlnire participă atât miniştrii de externe cât şi miniştrii de resort pentru un domeniu vizat.secretarul genral al Consiliului este în acelaşi timp înalt reprezentant ăentru politica externă şi de secutirtate comună. Ministrul al cărui stat asigură preşedinţia este desemnat să pregătească şi să conducă lucrările întâlnirilor. acest comitet este la rândul lui asistat de mai multe grupuri de lucru. Preşedenţia Consiliului este exercitată pe rând de fiecare stat membru pentru o perioadă de 6 luni. denumirea consacrată este cea de Consiliu de miniştri sau Consiliul Uniunii Europene. Tratatelel institutive reglementează 3 modalităţi de vot în cadrul consiliului: majoritatea simplă.

însă actualmente puterea sa în acest domeniu este partajată cu Parlamentul European.I.cunoaşterea structurii organizatorice a Comisiei la nivelul Uniunii Europene .3 Atribuţiile Consiliului Uniunii Europene Consiliul Uniunii Europene a reprezentat veritabilul legislativ al comunităţilor.I.încheie în numele Comunităţii Europene acorduri internaţionale între Comunitate şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale.competenţe de interpretare a sarcinilor Comisiei în ansamblu dar şi a atribuţiilor fiecărui comisar în parte II.3 Comisia Europeană Obiective operaţionale: .3.stabileşte bugetul Uniunii Europene. pentru o durată de cinci ani. în numeroase domenii. împreună cu Parlamentul European. Pentru celelalte state ponderea voturilor este neschimbată. ca funcţie a puterii publice la nivelul Uniunii europene . II. dacă oferă toate garanţiile de independenţă. aleşi pe criteriul competenţelor lor generale. Membrii Comisiei sunt numiţi de Consiliu după aprobarea lor de către Parlamentul European. . consiliul are şase atribuţii fundamentale: .majoritate calificată de 225 de voturi (măcar 2/3 din populaţia Uniunii trebuie să voteze în favoarea proiectului respectiv). Consiliul adoptă legislaţia comunitară.pe baza propunerilor înaintate de Comisie.1 Structura şi funcţiile Comisiei Europene Comisia este compusă din 27 de membri (câte unul pentru fiecare stat membru). Consiliul partajează putere legislativă cu Parlamentul European.defineşte politica externă şi de securitate comună a Uniunii europene.2. . Într-o exprimare cât mai sintetică. 58 . .coordonează cooperarea între instanţele judiciare şi forţele politice naţionale în materie penală. . pe baza liniilor directoare trasate de Consiliul European. . România are 14 voturi iar Bulgaria 10.I. II.înţelegerea funcţiei de execuţie.asigură coodonarea politicilor economice generale ale statelor membre.

Preşedintele Comisiei este desemnat de consiliul reunit la nivel de şefi de stat sau de guvern. urmăreşte lucrările altor instituţii etc. Fiecare comisar este asistat de un cabinet. Extinderea Uniunii cu 10 state în anul 2004 a lăsat o serie de comisari fără un portofoliu propriu.fiecare stat membru se angajează să respecte această natură şi să nu încerce să influenţezemembrii Comisie în exercitarea sarcinilor care le revin. răspunzător pentru modul de pregătire a lucrărilor pentru domeniul lor de activitate dar şi de executarea deciziilor luate. 59 . Funcţionarea Comisiei este dominată de principiul colegialităţii. trebuie să se abţină de la orice act incompatibil cu natura funcţiilor lor. această numire trebuie aprobată de către Parlamentul European. Mai mult. În îndeplinirea atribuţiilor lor. Comisia este structurată în direcţii generale (26 la număr). fiecare dintre ele fiind însărcinată cu gestionarea unui anumit domeniu de activitate. servicii conexe şi administrative etc. biroul de traduceri. aleşi funcţie de competenţele lor generale şi trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă. Competenţele şi atribuţiile preşedintelui au crescut în ultimii 10 ani şi vor fi lărgite în baza propunerilor realizate prin Tratatul dela Lisabona. biroul juridic. Consiliul Uniunii Europene poate decide. care asigură coordonarea între servicii. Pe lângă cele 26 de direcţii (sau directorate). Membrii Comisiei se bucură de privilegiile şi imunităţile consacrate de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor europene. în principiu. condos de un şef de cabinet şi compus din 5 consilieri. membrii Comisiei trebuie să fie cetăţeni ai statelor membre. Preşedintele Comisiei este asistat la pregătirea lucrărilor Comisiei de un secretar general. ia măsurile necesare pentru notificarea şi publicarea actelor. modificarea numărului comisarilor. Reuniunile nu sunt publice. în structura Comisiei mai întâlnim anumite comitete create sau prevăzute de Tratatele constitutive: biroul statistic. ei nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea nici unui guvern sau alt organism. Cei 10 noi comisari au fost repartizaţi vreme de 6 luni pe lângă comisari aflaţi deja în funcţie.Conform prevederilor Tratatului asupra UE. cu vot unanim. fiecare dintre miniştri fiind. iar dezbaterile Comisiei sunt confidenţiale.

I. Comisia gestiunea şi aplicarea corectă a bugetului. Ca organism executiv. Comisia se ocupă de implementarea bugetului comunitar şi de administrarea clauzelor protectoare în tratate şi în legislaţia secundară. comisia trasnpune în practică deciziile Consiliului şi execută bugetul Uniunii. Comisia europeană poate impune sancţiuni particularilor sau întreprinderilor care încalcă dreptul comunitar. Comisia dispune de o procedură prin care poate să acţioneze împotriva unui stat membru care nu-şi îndeplineşte obligaţiile care îi revin prin tratate. 2.3. Ea poate demara procedurile necesare prin care statele membre sunt invitate să remedieze o anumită situaţie. transpunând în acelaşi timp în practică politicile şi programele adoptate de Parlament şi Consiliu 3. de către statele membre şi de către instituţii în general. În fine. în legătură strânsă cu comitete special desemnate de Consiliu şi în limitele directivelor trasate de Consiliu. deţine monopolul absolut al iniţiativei legislative. în numele Comunităţii. Comisia reprezintă Comunitatea: Comisia conduce. 60 . Comisia este ―gardianul‖ respectării tratatelor. Comisia poate sesiza Curtea de justiţie cu soluţionarea unui recurs fondat pe un caz de încălcare a dreptului comunitar de către statele membre sau de către alte instituţii. Comisia participă şi prin altr activităţi pe care le realizează pe parcurusul procedurii legislative. Teste de autocontrol şi întrebări de verificare: 1. 4. Explicaţi modul de realizare a funcţiei legialtive la nivelul Uniunii Europene.II. ea veghează asupra modului în care sunt respectate regulile de drept comunitar de către particulari. Comisia este responsabilă pentru elaborarea propunerilor pentru noi acte legislative. fiind răspunzătoare din acest punct de vedere în faţa Parlamentului European.2 Atribuţiile Comisiei Europene Comisia europeană exercită patru atribuţii pricipale: 1. într-un termen prestabilit. Exercitându-şi competenţele. Comisia are un important rol politic. care sunt înaintate Parlamentului şi Consiliului. negocierile în vederea încheierii unor acorduri internaţionale cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale.

miniştrii fiecărui stat membru însărcinaţi pentru relaţia cu Uniunea europeană. Parlamentul european: reprezintă unica putere legislativă a Uniunii europene este un organism care se situează din punct de vedere ierarhic şi administrativ deasupra parlamentelor naţionale ale fiecărui stat.1 Curtea de Justiţie Obiective operaţionale: explicarea apariţiei şi funcţiilor curţii europene de justiţie cunoaşterea competenţelor de judecată ale acestei instanţe cu caracter supra-naţional 61 . Analizaţi comparativ Consiliul Uniunii europene – Consiliul european – Consiliul Europei. la nivel de înalt . 3. are putere decizională asupra bugetului Uniunii europene Lecţia II. înţelegerea apariţiei şi evoluţiei instanţelor de judecată la nivel european competenţe de interpretare a efectului soluţiilor pronunţate de instanţele europene asupra dreptului naţional al statelor membre II.II Organe judecătoreşti şi de control Obiective: cunoaşterea şi înţelegerea modului de realizare a activităţii judecătoreşti şi de control la nivelul Uniunii europene.2.comisarii propuşi de fiecare din statele membre şi validaţi de către Parlamentul european .reprezentanţii fiecărui stat membru al Uniunii europene. 5. Prezentaţi structura organizatorică a Comisiei europene. Comisia europeana este compusă din: comisar de stat . 4.

II. cel mai tânăr dintre judecători trebuie să se abţină să participe la deliberări.1 Structură Curtea de justiţie este compusă din 25 de judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii sunt aleşi dintre juriştii care oferă toate garanţiile de independenţă şi care îndeplinesc condiţiile pentru a exercita. 62 . Tot prin vot secret judecătorii aleg grefierul instanţei. Avocaţii generali asistă Curtea. Tribunalul reuneşte măcar un judecător din fiecare stat membru. desemnaţi de comun accord de guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani. şi este o instituţie care funcţionează permanent. cu excepţia preşedintelui. ajutând-o în îndeplinirea sarcinilor sale. Judecătorii sunt desemnaţi de comun acord pentru un mandat de 6 ani de către guvernele statelor şi sunt aleşi dintre persoanele care oferă toate garanţiile de independenţă şi posedă capacitatea cerută de normele dreptului naţional pentru a exercita cele mai înalte funcţii juridicţionale în stat. concluzii motivate asupra cauzelor care impun intervenţia lor.judecătorii aleg dintre ei.II. dar membrii tribunalului. Sunt împuterniciţi să prezinte public. Regula funcţionării tribunalului o reprezintă acţiunea în cadrul Camerelor compuse din 3 până la 5 judecători. Tribunalul de primă instanţă a luat fiinţă pe baza prevederilor cuprinse în Actul Unic European din 1987 şi şi-a început activitatea din 1989. cu totul excepţional având loc reuniuni în plen. prin vot secret şi pentru un mandat de 3 anicare poate fi reînnoit pe preşedintele instanţei. tribunalul de primă instanţă nu reuneşte avocaţi generali. cu toată independenţa şi imparţialitatea. Tratatul de la Nisa prevede printre altele posibilitatea a constituire a unor camere jurisdicţionale pe lângă Tribunalul de primă instanţă. pot fi solicitaţi să îndeplinească rolul unui avocat general în anumite cazuri. cu posibilitatea reînnoirii lui. Misiunea lor nu trebuie confundată cu cea a unui procuror şi nici cu orice alt asemenea participant la procesele deduse judecăţii. Curtea de justiţie are sediul la Luxemburg. care să constituie tribunale speciale în anumite domenii de activitate. cele mai înalte funcţii jurisdicţionale sau care prezintă o compentenţă de notorietate. cu respectarea unor vacanţe judiciare. pentru un mandat reînnoibil de 6 ani. Curtea deliberează valabil în prezenţa unui număr impar de judecători. Spre deosebire de Curtea de Justiţie. în ţara lor. Statutul judecătorilor şi al avocaţilor generali le permite să îşi îndeplinească rolul cu caracter de continuitate şi în deplină independenţă. Dacă la o şedinţă participă un număr par.

recursul în materie de funcţii publice (litigii între Comunitate şi funcţionarii sau agenţii săi). Rolul Curţii de justiţie este în principal acela de a veghea la aplicarea corectă a preverilor tratatelor constitutive şi a normelor de drept comunitar în general.explicarea nevoii de apariţie a unui Tribunal de Primă instanţă . cercetarea prejudiciară (la cererea jurisdicţiilor statelor membre. Curtea sau tribunalul de primă instanţă decid cu privire la interpretarea regulilor de drept comunitar sau asupra validităţii actelor elaborate de instituţii sau de Banca Centrală Europeană). Jurisprudenţa Curţii este punctual de reper pentru soluţionarea a numeroase situaţii conflictuale care pot să apară în legătură cu interpretarea şi aplicarea normelor din tratate dar şi din dreptul derivat. Curtea soluţionează recursurile şi cererile introduse de instituţiile comunitare sau de statelel membre împotriva actelor instituţiilor sau comportamentelor greşite ale 63 . recursul în anulare (împotriva actelor instituţiilor comunitare).2 Tribunalul de primă instanţă Obiective operaţionale: . recursul în nedemnitate (care tinde să repare pagubele cauzate prin acte sau prin abţinerea ilegală a unei instituţii comunitare). Curtea şi Tribunalul exercită competenţe jurisdicţionale în cadrul mai multor forme de recurs: recursul în abţinere (îndreptat împotriva statelor membre în caz de încălcare a obligaţiilor care le revin în baza tratatelor pe care le-au încheiat).II. recursul în material răspunderii contractuale (în litigii care vizează contractile de drept public sau privat încheiate de Comunitate). precum şi prin actele elaborate de instituţiile comunitare. recursul în carenţă (împotriva unei instituţii comunitare care a omis să aibă o anumită conduită).II.cunoaşterea atribuţiilor Tribunalului de Primă Instanţă Curtea de justiţie şi Tribunalul de primă instanţă au drept misiune asigurarea respectului dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor constitutive ale Conumităţilor europene.

723 din 22 martie 2004. regimul pensiilor etc. cu reglementări normative speciale. şi C. Tribunalul soluţionează recursurile introduse de către persoane fizice şi juridice împotriva deciziilor instituţiilor comunitare. Până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune. Cea mai recentă şi mai importantă modificare s-a realizat prin Regulamentul CE şi EURATOM nr.E. 259 din 29 februarie 1968. Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea pentru Energie Atomo-Electrică) au avut fiecare corpul propriu de funcţionari. C.3 Tribunalul funcţiei publice Obiective operaţionale: cunoaşterea concepţului de tribunal pentru funcşia publică competenţe de interpretare a atribuţiilor acestei instanţe judecătoreşti noi Extinderea activităţilor şi competenţelor Uniunii europene a impus lărgirea continuă a sferei de angajaţi care desfăşoară activitate în subordinea dar şi în folosul instituţiilor Uniunii europene. modificat de mai multe ori. cadru care să stabilească un regim de lucru concret prin prevederi normative particulare privind recrutarea. Acest regulament.E. dar nu şi pe cele cu privire la domenii specifice atribuite în competenţă Tribunalului. numai cu privire la chestiunile de drept incidente. II. salarizarea. Art.E.. Acest corp de salariaţi în continuă extindere a necesitat chiar de la apariţia comunităţilor europene un set de reguli de drept care să contureze un cadru normativ unitar şi cât mai adaptat nevoilor lor.II. reglementări distincte mai ales din punct de vedere al ierarhizării gradelor.E.C.statelor membre. Unificarea s-a realizat prin Regulamentul C. au existat trei categorii de norme de drept al funcţiei publice europene. Hotărârile Tribunalului de primă instanţă pot face obiectul unei căi de atac în faţa Curţii de justiţie.A.E. Curtea este competentă pentru a soluţiona cererile prejudiciare. nr. modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor 64 . drepturile şi obligaţiile.A. nivelului de remuneraţie. Cele trei comunităţi iniţial înfiinţate (Comunitatea Economică Europeană. regimul disciplinar al funcţiei publice etc. 24 din Tratatul de fuziune a executivelor comunitare (1967) a impus stabilirea unui regulament unic şi comun pentru personalul instituţiilor comunitare.

Bucureşti 1999. 12 65 .4. Editura Lumina Lex. s-a pus problema creării unor instanţe judecătoreşti specializate care să soluţioneze cât mai corect eventualele neînţelegeri apărute între funcţionarii europeni şi instituţiile pentru care aceştia lucrează. pentru o perioadă de 6 ani. remunerată sau nu. 1 Constanţa Călinoiu. Curtea Europeană de Conturi este compusă dintr-un reprezentant pentru fiecare stat membru. desfăşurând activitate în instituţiile de control extern sau care au merite deosebite pentru această funcţie şi oferă cele mai puternice garanţii de independenţă.II.‖1 În acest context.II. p. În ciuda numelui folosit. Funcţia de membru al Curţii Europene de Conturi este incompatibilă cu orice altă activitate profesională.4 Curtea Europeană de Conturi Obiective operaţionale: cunoaşterea noţiunii de Curte europeană de conturi şi modul de integrare a acestei instituţii în structurile instituţionale ale Uniunii europene competeneţe de interpretare a atribuţiilor curţii europene de conturi faţă de curţile de conturi la nivelul fiecăruia dintre statele membre II. ales dintre personalităţile care aparţin sau au aparţinut ţării respective. Membrii Curţii Europene de Conturi sunt numiţi de Consiliu. Curtea de Conturi nu este o jurisdicţie ci o insituţie de control financiar extern. Verginia Vedinaş – ―Teoria funcţiei publice comunitare‖.1 Structură Crearea unei Curţi Europene de Conturi se înscrie pe linia aplicării şi consolidării finanţării Comunităţilor prin resurse proprii şi în contextul atribuirii Parlamentului European a sarcinilor de a descărca Comisia pentru execuţia bugetară.europene este cunoscut sub denumirea de STATUT. cu subtitlul ―Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunitătilor Europene. cu majoritate calificată. Înfiinţarea Curţii de Conturi a fost prevăzută prin Tratatul din 1975 cu privire la reformarea procedurii bugetare. după consultarea Parlamentului European. II. sens în care a fost înfiinţat Tribunalul funcţiei publice.

responsabilitatea exercitării controlului permanent al conturilor. exprimând în principal: examinarea aspectelor de legalitate şi regularitate a veniturilor şi cheltuielilor Comunităţii. în vederea garantării conformităţii dintre cheltuielile Uniunii şi regulile şi regulamentele bugetare. să solicite avizul Curţii de Conturi. şi în unele cazuri chiar trebuie. Sunt supuse controlului Curţii de Conturi instituţiile comunitare şi statele membre. Controlul în statele membre se efectuază în colaborare cu instituţiile şi serviciile naţionale competente. 66 .4. Curtea de Conturi dispune şi de competenţe consultative. fiecărui membru fiindu-i repartizat un domeniu specific de activitate.2 Atribuţii Curtea Europeană de Conturi are drept misiune să verifice toate conturile de venituri şi de cheltuieli ale Comunităţii şi ale tuturor organelor comunitare. În fine. funcţia de asistenţă a autorităţilor bugetare. II.Curtea de Conturi funcţionează ca un organ colegial. care sunt obligate să transmită Curţii toate documentele şi informaţiile pe care aceasta le solicită. Răspunsurile instituţiilor la observaţiile Curţii se publică de asemenea în jurnalul Oficial. Concluzionând. în mod egal publicate în Jurnalul Oficial. Celelalte instituţii ale Uniunii pot. precum şi respectful principiilor de drept administrativ şi contabil. Curtea adoptă avize sau rapoarte anuale. Curtea poate prezenta comentarii asupra punctelor cuprinse în rapoartele speciale. Curtea este însărcinată să vegheze la calitatea gestiunii financiare. controlul pe domenii asupra instituţiilor şi statelor membre. precum şi cu privire legalitatea şi la regularitatea operaţiunilor adiacente. toate persoanele care gestionează venituri şi cheltuieli în numele Comunităţii precum şi toate persoanele fizice şi juridice care au beneficiat de plăţi cu titlu de cheltuieli din bugetul comunitar. Curtea de Conturi prezintă în fiecare an Consiliului şi Parlamentului European o declaraţie de asigurare cu privire la fiabilitatea conturilor. Un raport anual care să reliefeze observaţiile curţii asupra gestiunii financiare comunitare este transmis tuturor instituţiilor comunitare şi se publică în Juranlul Oficial. Raportul subliniază punctele care ar fi posibil sau de dorit să fie ameliorate. atribuţiile Curţii de Conturi sunt foarte largi. cu majoritatea membrilor care o compun.

pentru un mandat de 6 ani Lecţia III Organe consultative şi monetare Obiective: cunoaşterea rolului şi funcţiilor organelor consultative şi monetare la nivelul Uniunii europenen înţelegerea diferenţelor dintre atribuţiile acestor organe în plan intern şi rolul lor la nivel european competenţe de interpretare a efectelor actelor întocmite de aceste instituţii în contextul dreptului european 67 . 2. Curtea europeană de justiţie este: o instanţă de judecată internaţională la care poate fi chemat în judecată orice stat de către cetăţenii propii echivalentul curţii constituţionalre în plan intern. 5. Explicaţi apariţia şi evoluţia instanţelor de judecată la nivelul Uniunii europene. de regulă. 3. în cadrul Camerelor compuse din 3 până la 5 judecători.Teste de autocontrol şi întrebări de verificare 1. Tribunalul de primă instanţă reprezintă: instanţa unde se judecă orice proces european în primă instanţă prima instanţă europeană înfiinţată pentru a soluţiona neînţelegerile între state membre ale Uniunii europene o instanţă la nivelul Uniunii europene în care judecata se realizează. dar la nivelul Uniunii europene un grup de judecători desemnaţi de comun accord de guvernele statelor membre ale Uniunii europene. Precizaţi structura organizatorică a curţii europene de justiţie. cu totul excepţional având loc reuniuni în plen. 4. Argumentaţia apariţia tribunalului funcţiei publice.

el poate să-şi dea avizul din proprie iniţiativă asupra problemelor pe care le apreciază de importanţă majoră. artizani şi mici meşteşugari.1 Comitetul economic şi social şi Comitetul Regiunilor Obiective operaţionale: înţelegerea rolului acestor organisme consultative cunoaşterea structurii organizatorice şi a modului de derulare a activităţilor acestor organisme Comitetul economic şi social european este format din reprezentanţi ai diferitelor organizaţii cu caracter economic şi social din statelel membre. Comisia şi Consiliul trebuie să consulte Comitetul regiunilor dacă interese regionale sunt în joc. Ei sunt împărţiţi în 3 grupuri care reprezintă patronatele. În mod egal.III. El face cunoscut avizul membrilor săi şi apără interesele acestora în discuţiile politice cu membrii Comisiei. Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale. consumatori etc. Consiliului şi Parlamentului European. sau la cererea instituţiilor interesate. Rolul său constă în a face cunoscut punctul de vedere local sau regional asupra legislaţiei comunitare. Consiliului şi Parlamentului.II. Mambrii Comitetului precum şi un număr egal de supleanţi sunt numiţi de Consiliu. care decide cu votul majorităţii calificate asupra propunerilor înaintate de statele membre. care decide cu majoritate calificată asupra propunerilor statelor membre respective. Comitetul regiunilor poate emite avize şi din proprie iniţiativă şi să le înainteze Comisiei. liber profesionişti. agricultori. transportatori. dar îl de asemenea consulta ori de câte ori consideră util punctual de vedere local sau regional. 68 . Comitetul economic şi social european are putere consultativă. Comitetul economic şi social face parte integrantă din sistemul decisional European: el trebuie să fie consulatat în prealabil pentru toate deciziile în materie de politică economică şi socială. pentru un mandat de 4 ani. muncitori. El emite în acest scop avize asupra propunerilor Comisiei. Şi Comitetul Regoiunilor este tot un organ consultativ. Membrii Comitetului economic şi social sunt desemnaţi de către consiliu. în special din producători. salariaţii şi diverse grupuri de interes economicşi social. pentru un mandat de 4 ani.

2. fiecare membru dispunând de un vot iar. o serie întreagă de alte prerogative îi sunt atribuite: controlează fluxurile de lichidităţi prin vânzare-cumpărarede titluri sau prin operaţiunile de creditare încheiate de bănci sau de alţi operatori pe piaţa monetară. vice-preşedinte şi din patru membri numiţi de comuna cord de către statele membre.1 Structură şi organizare Banca centrală Europeană este compusă din două organe: Consiliul guvernatorilor. fixează reservele minime obligatorii pe 69 .2 Atribuţii Banca Centrală Europeană.2. fiind împuternicită să stabilească volumul emisiunii monetare şi. format din membrii directori ai Băncii Centrale Europene şi guvernatorii băncilor centrale naţionale din zona euro. prevalrează votul preşedintelui. Banca Centrală Europeană este inima Uniunii economice şi monetare (UEM).II. să definească şi să transpună în practică politica monetară a uniunii.III. împreună cu celelelte bănci centrale naţionale. Mandatul lor durează 8 ani şi nu este posibil să fie reînnoit. Comitetul director.2 Banca Centrală Europeană Obiective operaţionale: cunoaşterea şi înţelegerea conceptului de monedă unciă europeană competenţe de interpretare a funcţiilor Băncii centrale europene III. format din preşedinte. în caz de paritate. Ea este răspunzătoare de stabilitatea euro. pe baza recomandării Consiliului şi după consultarea Parlamentului European. Cele două organe iau decizii cu majoritate simplă.III. Pentru atingerea acestor scopuri. Noua monedă a fost introdusă ca monedă de cont de la 1 ianuarie 1999 şi din 2002 bancnotele celor 12 state membre care au acceptat şi au îndeplinit condiţiile (criteriile de convergenţă) să participe la zona euro au fost înlocuite cu Euro. II. cu sediul la Franckfurt este o instituţie independentă şi autonomă care are drept principal rol emiterea şi administrarea monedei europene.

Pentru a permite BCE să-şi îndeplinească misiunile. 5. 2. multe dispoziţii din dreptul comunitar urmăresc să-i garanteze independenţa. de exemplu pentru domenii din sfera sa de competenţă. 3.care organismele de credit trebuie să le posede la băncile centrale naţionale sau la BCE. este consultată. poate să prezinte avize instituţiilor comunitare asupra chestiunilor care privesc domeniile sale de competenţă BCE exercită iniţiativa legislativă în domeniul politicii monetare şi pentru îndeplinirea obiectivelor sale. 4. exercită o supraveghere prudenţailă asupra organismelor de credit. BCE nu poate solicita şi nici accepta instrucţiuni sau sugestii din partea instituţiilor comunitare. Explicaţi rolul Băncii Centrale Europene Analizaţi structura organizatorică a Băncii Centrale Europene Moneda euro reprezintă: moneda unică a Uniunii Monetare Europene moneda unică a statelor membre ale Uniunii europene monedă de schimb pentru statele europene în relaţie cu celelalte state ale lumii Banca Centrală Europeană are: putere de a decide care stat poate utiliza moneda euro ca monedă naţională iniţiativa legislativă în domeniul politicii monetare posibilitatea de a retrage unui stat dreptul de a folosi moneda euro BCE are şi funcţii consultative şi legislative: 70 . Teste de autocontrol şi întrebări de verificare 1. Comparaţi activitatea Comitetului economic şi social cu activitatea Comitetului Regiunilor. din partea statelor membre sau a altor organsime. de către instituţiile europene sau de către autorităţile din statele membre .

organ consultativ Sursa: Roxana Mariana Popescu.instituţie de control financiar Banca Europeană de Investiţii . 33 71 . p.instituţie co-legislativă COMISIA EUROPEANĂ .instituţie financiară .Figura 1 Privire de ansamblu asupra principalelor entităţi ce formează cadrul instituţional comunitar CONSILIUL EUROPEAN - entitate politică şefi de stat şi/sau de guvern preşedintele Comisiei Europene CONSILIUL UE (de miniştri) - instituţie legislativă – miniştrii afacerilor externe/de resort PARLAMENTUL EUROPEAN .instituţii jurisdicţionale Banca Centrală Europeană Curtea de Conturi . Editura PROUNIVERSALIS. 2005. Augustin Fuerea (coordonator) – ―Drept comunitar european – caiet de seminar‖. Mihaela Augustina Dumitraşcu.organ consultativ Consiliul Economic şi Social .organism financiar Consiliul Economic şi Social Comitetul Regiunilor Comitetul Regiunilor . Bucureşti.instituţie executivă CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ .

72 . Teme de control: 1. cadrul actual al Uniunii şi politica de extindere impun adoptarea unor reguli legislative noi. 4. raportat la multitudinea de instituţii care lucrează în acelaşi timp.Concluziile generale ale modului: Activitatea în comun a celor 27 de state membre ale Uniunii europene impune concursul a unui număr mare de instituţii care să supravegheze şi efectiv să deruleze activităţi curente în domeniul de competenţă a uniunii. pentru a răspunde nevoilor în creştere de coordonare şi funcţionare sincronizată a acestor instituţii. Prezentaţi evoluţia funcţiilor Parlamentului european şi apreciaţi evoluţia acestei instituţii europene în viitor. Argumentaţi coorenţa funcţionării Uniunii europene. reformatoare. Sintetizaţi atribuţiile Comieiei europene în contextul actual. 5. măcar pentru unele dintre instituţiile uniunii. Baza legislativă care reglementează activitatea acestor instituţii s-a îmbogăţit continuu. Totuşi. Realizaţia un referat individual cu privire la instituţiile cu rol consultativ la nivelul Uniunii europene. 2. Sintetizaţi principalele asemănări şi deosebiri între realizarea puterii legialtive la nivelul vieţii unui stat (pe modelul României) şi la nivelul Uniunii europenen 3.

Termeni cheie: aplicare imediată. cooperare. efect direct. respectiv procedura codeciziei.I Principiile care guvernează relaţia drept european-dreptul statelor membre Obiective: cunoaşterea relaţieie dintre dreptul european şi dreptul statelor membre competenţe de explicare a modului de aplicare a dreptului european în interiorul statelor membre 73 .Modulul III Ordinea juridică europeană Obiective generale: cunoaşterea conceptului de ordine juridică europeană înţelegerea modului de realizare a dreptului european. sunt explicate procedurile specifice în urma cărora apar normele de drept european.dreptul statelor membre ale Uniunii europene. procedura cooperaării şi procedura avizului conform. explicând concepte ca aplicarea imediată a dreptului european. cu 2-3 ore de lucru zilnic Rezumat: modulul prezintă principiile care guvernează relaţia drept european. prin comparaţie cu apariţia dreptului naţional competenţe de interpretare a principiilor dreptului european Modulul realizează o prezentare a principiilor care guvernează relaţia drept naţional norme de drept adoptate la nivelul Uniunii europene. Ritmul de lucru: timpul alocat parcurgerii modului este de 7 zile. efectul direct şi prioritatea legislaţiei europene faţă de legislaţia statelor membre. Lecţia III. Sunt detaliate procedurile prin care sunt adoptate actele normative de drept european. codecizie. De asemenea. procedura consultării.

Teoriile moniste. Nu există. 74 . 2004. presupune îmbrăţişarea fie a teoriei dualiste. conform concepţiilor doctrinare în materie. astfel. teoria dualistă. O primă variantă este aceea în care se promovează aplicarea imediată a dreptului internaţional public în dreptul intern. Cealaltă variantă a teoriei moniste consacră prioritate dreptului intern asupra dreptului internaţional. Bucureşti. în funcţie de varianta adoptată. care coexistă paralel. fie a teoriei moniste în domeniu. trebuie spus faptul că tratatele institutive consacră monismul şi impun respectarea sa de către statele membre. având ca adepţi pe italieni (D. Triepel). raporturile dintre ele sunt esenţialmente raporturi de forţă. Anzilotti) şi germani (H. consideră că norma de drept intern se află în aceeaşi sferă cu cea internaţională. singurul principiu compatibil cu ideea unui sistem de integrare. reprezentant asl şcolii de la Viena.I. fără a fi necesară „naţionalizarea‖ ei. el fiind aplicat în calitate de drept intern. un raport de subordonare între cele două sisteme. existând un raport de supra/subordonare. un tratat internaţional are efect şi în ordinea juridică internă. separate. Adepţii acesteia pornesc de la concepţiile filozofice ale lui Hegel (Şcoala de la Bonn. Datorită independenţei şi suveranităţii depline a statelor. Aşadar. în calitate de normă internaţională. Partea generală‖. XX). propune următoarea concepţie: ordinea juridică internaţională şi cea tradiţională sunt independente. Relaţiei existente între dreptul internaţional public şi dreptul intern. 1 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. p. în cadrul acestei doctrine. dreptul internaţional public reprezintă numai o proiectare a unor norme din dreptul intern. are loc o „naţionalizare‖ a tratatului. Adeptul cel mai cunoscut al acestei concepţii este Hans Kelsen.III. pe de altă parte. Editura Allbeck. Se afirmă.1 Principiul aplicării imediate a dreptului european Obiective operaţionale: înţelegerea noţiunii de aplicare imediată a dreptului european interpretarea forţei juridicea normelor de drept european Analiza aplicabilităţii imediate implică studiul raportului dintre două sisteme de drept. 154 şi urm.1 Aceasta deoarece sistemul comunitar nu poate funcţiona decât în cadrul teoriei monismului. Astfel. numai dacă este ratificat. conform acestei teorii. că norma internaţională este imediat aplicată. În ceea ce priveşte raportul dintre dreptul european şi dreptul intern al statelor membre. sec.

C.C. Este un principiul argumentat prin aceea că nu poate fi neglijată contribuţia particularilor în ceea ce priveşte funcţionarea U. judecătorii naţionali sunt obligaţi să aplice dreptul european. 156 şi urm. 75 ..1 Expresia „direct aplicabil‖ apare în articolul 249 T. În relaţia U. Generalizarea acestui principiu s-a realizat printr-o hotărâre dată de C.J. Uniunea Europeană constituie o nouă ordine juridică.C.. prevederi cu privire la concurenţă. de asemenea. regulamentele comunitare sunt integrate ca atare în ordinea juridică internă şi că orice măsură naţională de transformare sau de introducere în ordinea juridică internă este interzisă. cu referire la unul dintre izvoarele dreptului comunitar derivat – regulamentul. Norma internaţională va fi imediat aplicabilă. încă din anul 1963. Curtea de 1 Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. ci şi resorsanţii acestora. În acest context. 2004.E. p.Noţiunea de integrare la nivel european presupune în mdo obligatoriu realizarea unui transfer de compentenţă de la organele statului membru către instituţiile şi organismele constituite la nivel european.J. în primul rând.E. Alături de faptul că nu e necesară o formulă specială de introducere în dreptul intern. făcând parte din aceasta. originar sau derivat. Editura Allbeck. ai cărei subiecţii sunt nu numai statele.2 Principiul efectului direct al dreptului european Obiective operaţionale: cunoaşterea noţiunii de efect direct a dreptului european interpretarea forţei juridice a normelor de drept european Aplicabilitatea directă este un principiu formulat de C. – state membre. dreptul european este aplicat în calitatea sa de drept european şi nu de drept intern. este imediat aplicabil în ordinea juridică internă. fără a mai fi admisă ori transformată în ordinea internă a statelor părţi. aplicabilitatea directă semnifică faptul că.C. Partea generală‖. dreptul comunitar. Un alt articol din care rezultă acest principiu este articolul 81 din T. III. respecti în sarcina particularilor.E.I. prin intermediul Parlamentului european şi Comitetul economic şi social.E. principiu conform căruia dispoziţiile tratatelor sau ale actelor instituţiilor comunitare care îndeplinesc anumite criterii pot fi invocate de justiţiabili în faţa propriilor jurisdicţii naţionale şi sunt susceptibile de a crea drepturi şi obligaţii în favoarea.E. destinate a se aplica întreprinderilor.E.E. Bucureşti.

Pentru Curte. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o dispoziţie comunitară pentru a i se recunoaşte efectul direct sunt: claritatea. Aceste drepturi apar nu numai dintr-o atribuire expresă a lor. fiind destinat.C. Dacă aceste criterii sunt îndeplinite.E. cât şi împotriva organismelor şi entităţilor care sunt supuse autorităţii sau controlului statului sau care dispun de puteri exorbitante în raport cu cele aplicabile în relaţiile dintre particulari. posibilitatea invocării dispoziţiilor unei directive în raport cu un stat sau cu o autoritate a acestuia.E. de asemenea. a precizat că o dispoziţie având un efect direct vertical poate fi invocată de justiţiabil atât împotriva unei autorităţi statale. autorităţile nu au nici o putere de apreciere discreţionară în ceea ce priveşte punerea în aplicare a dispoziţiei. să creeze şi drepturi în favoarea particularilor.justiţie subliniază faptul că dreptul comunitar impune obligaţii acestora din urmă. cât şi statelor membre şi instituţiilor Comunităţii. Aplicabilitate directă orizontală permite unui justiţiabil privat să invoce o dispoziţie comunitară împotriva unei alte persoane particulare.C. pot să facă acest lucru indiferent de calitatea în care acţionează acesta din urmă: angajator sau autoritate publică‖. Aplicabilitatea directă şi principiul priorităţii reprezintă cei doi piloni ai ordinii juridice comunitare. precizia şi neafectarea de condiţii. 76 . Aplicabilitatea directă verticală desemnează. Jurisprudenţa C.I.3 Principiul priorităţii aplicării dreptului european Obiective operaţionale: cunoaşterea noţiunii de prioritate a aplicării dreptului european interpretarea forţei juridice a normelor de drept european Afirmarea principiului priorităţii aplicării dreptului european nu se regăseşte expres în prevederi ale dreptului primar la nivel european. în principal. însă practica şi hotărârile Curţii de Justiţie au rezolvat conflictul dintre prevederi ale tratator şi o legi naţionale ulterior adoptate. în consecinţă. „atunci când justiţiabilii sunt în măsură să se prevaleze de o directivă împotriva statului. face distincţie între aplicabilitatea directă verticală şi cea orizontală. III.J. este susceptibilă de a fi aplicată de judecător. iar aceasta. C. ci şi pe baza obligaţiilor impuse în mod clar atât particularilor.J.

Editura Allbeck. Relaţia drept naţional.E. durata sa nelimitată. pentru că nu mai deţin competenţa necesară. să abroge norma naţională incompatibilă cu dreptul comunitar şi.C. 77 .C. un sistem de drept aplicabil resortanţilor şi statelor înseşi. Din această integrare decurge imposibilitatea prevalării unei măsuri naţionale ulterioare contrare dreptului european. în special.2 Această obligaţie se impune tuturor autorităţilor naţionale. Bucureşti. chiar dacă în câteva domenii. inclusiv celor locale sau regionale şi. 2004. deoarece aceasta ar fi variat în funcţie de legislaţia naţională ulterioară din fiecare stat membru. Din transferul de atribuţii rezultă faptul că statele membre nu mai elaborează legislaţie în domeniile supuse transferului. 1 2 Vechea numerotare: art. Statele membre au obligaţia. să lase inaplicabilă dispoziţia respectivă. Partea generală‖. drepturile lor suverane şi au înfiinţat.Pentru a demonstra prioritatea. cu o capacitate de reprezentare internaţională şi. Specificitatea dreptului europen devine evidentă tocmai datorită consecinţelor pe care le presupune principiul priorităţii. 5. Teste de autocontrol şi întrebări de verificare 1.E. Statele membre şi-au limitat. astfel. a pornit de la o serie de argumente. conform principiului cooperării loiale consacrat de articolul 101 din T.. în special. Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. judecătorilor naţionali. 163 şi urm. dotarea cu atribuţii proprii. până la acel moment. cu puteri reale rezultate din limitarea competenţei sau din transferul atribuţiilor statelor membre către Uniune.drept european este guvernată de următoarele principii: – – – principiul efectului direct principiul efectului invers principiul efectului reciproc. cu personalitate şi capacitate juridică. O aplicare diferenţiată de către fiecare stat membru ar conduce la discriminări fundamentate pe motive de naţionalitate/cetăţenie. p. Legislaţia primară europeană creează o ordine juridică specifică ce se integrează în ordinea juridică naţională.J. Este vorba în primul rând despre natura specifică a Uniunii Europene. Explicaţi principiile care guvernează relaţia drept european – dreptul statelor membre ale Uniunii europene 2. C. discriminări care sunt interzise de prevederi exprese ale legialţaiei europene. Orice altă soluţie ar fi privat dreptul european de aplicarea sa uniformă.

III. Aşadar. procedura cooperării. Parlamentul European şi-a dezvoltat mult competenţele. Procedura legislativă include procedura consultării. dacă Parlamentul. Consiliul împarte competenţele de ordin legislativ cu Parlamentul European pentru adoptarea actelor juridice cu forţă obligatorie (regulamente şi directive). procedura codeciziei şi procedura avizului conform. Pe firul evoluţiei instituţionale a Uniunii Europene. procedura avizului conform nu permite Parlamentului să acţioneze în mod direct. în care voinţa naţiunii se exprimă prin intermediul Parlamentului. 78 . Uniunea Europeană acordă un rol legislativ important reprezentanţilor statelor membre din cadrul Consiliului.1 Procedura avizului conform Obiective operaţionale: cunoaşterea procedurii avizului conform interpretarea situaţiilor în care se utilizează această procedură specifică de adoptare a normelor de drept european Procedura avizului conform a fost introdusă prin Actul Unic European şi conferă Parlamentului European posibilitatea de a exprima acordul sau dezacorul său cu privire la adoptarea anumitor soluţii. cu majoritatea absolută a membrilor săi nu îşi prezintă acordul. Rolul său este doar de a aproba sau de a respinge actul propus.II Procedura legislativă în cadrul Uniunii Europene Obiective: cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor care există între adoptarea unui act normativ în plan intern şi adoptarea actelor normative europene competenţe de interpretare a efectelor actelor normative europene. În mod diferit faţă de sistemele naţionale. adică el nu poate propune amendamente.Lecţia III.II.

numai dacă avizul dat de Parlamentul european este favorabil proiectului Respingerea proiectului care a primit aviz negativ din partea Parlamentului. 11 paragraful 2). Pentru înţelegerea corectă a mecanismului procedurii avizului conform considerăm utilă analiza următoarei scheme grafice: Comisia europeană înaintează o propunere legislativă Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene Avizarea propunerii de către Parlamentul european Adoptarea actului normativ de către Consiliu.Procedura avizului conform. care conferă un adevărat drept de veto Parlamentului. 105. paragraful 6). sarcinile specifice ale BCE (art. fără posibilitatea ca Parlamentul să avizeze o variantă amendată a propunerii iniţiale Figura II Procedura avizului conform Domeniile în care procedura avizului conform este în vigoare în present sunt următoarele. modificarea Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale (art. paragraful 5). a fost prevăzută iniţial doar pentru concluziile cu privire la acordurile de asociere şi pentru examinarea cererilor de aderare la Comunitatea Europeană. cooperarea extinsă (art. 79 . 107.

Anumite acorduri internaţionale (art. prin această procedură Parlamentul dispune de drept de veto dar nu este un adevărat legislativ deoarece îi lipseşte posibilitatea de a-şi manifesta iniţaitiva legislativă. paragraful 3). III. 161). În acest mod. Procedura codeciziei a fost concepută ca o prelungire a procedurii de cooperare. 190. În situaţia unui dezacord. instituită prin art. Dar dacă în cadrul celei din urmă Consiliul poate. 251 din Tratatul asupra Uniunii Europene. în unanimitate. Procedura de codeciziei pune de acum înainte cele două instituţii pe poziţii egale în ceea ce priveşte rolul lor legislativ. Procedura electorală uniformă (art. 7 din Tratatul asupra Uniunii Europene). Aderarea noilor state la Uniune (art. Comisiei. procesul legislativ riscă să nu se mai realizeze. Ea se aplică în următoarele domenii: 80 .- Fondurile structurale şi Fondurile de coeziune (art. un act normativ nu poate fi adoptat decât pe baza acordului Parlamentului european sau a lipsei de opoziţie a acestuia la adoptarea actului de către Consiliu. fiind semnat de către preşedinţii ambelor instituţii. care aparţine.actul apare ca fiind un produs comun al Consiliului şi Parlamentului. 49 din Tratatul asupra uniunii Europene). un pas important pentru acordarea de puteri extinse Parlamentului. Consiliul nu poate adopta o poziţie comună în caz de eşec a procedurii de conciliere cu Parlamentul. paragraful 4). în întregime. a reprezantat o inovaţie. în cadrul procedurii de codecizie nu există această posibilitate. În cadrul acestei proceduri. un grup de conciliere format din reprezentanţii Consiliului şi ai Parlamaneutlui trebuie să să pună de acord asupra unui text acceptat de ambele instituţii.II.2 Procedura codeciziei Obiective operaţionale: cunoaşterea procedurii codeciziei interpretarea situaţiilor în care se utilizează această procedură specifică de adoptare a normelor de drept european Procedura codeciziei. Încălcarea drepturilor omului (art. să înlăture avizul Parlamentului. 300. Codecizia a devenit de departe cea mai importantă practică legislativă. În lipsa acordului. Astfel.

vârstă sau orientare sexuală (articolul 13. educaţie (articolul 149. origina etnică. egalitatea de şanse şi de tratament (articolul 141. articolul 47. deciziile cu privire la Fondul social european (articolul 148). paragrafele 4 şi 5). politica socială (articolul 137. Frauda (articolul 280). paragraful 2). şomjul (articolul 129). articolul 46. articolul 151. Mediu (articolul 175.- non-discriminarea pe motive de naţionalitate (articolul 12). paragrafele 1 şi 3). non-discrinimarea pe motive de sex. Cooperarea în vederea dezvoltării (articolul 179. libera circulaţie a forţei de muncă (articolul 40). Formarea profesională (articolul 150. securitatea socială a muncitorilor emigranţi (articolul 42). - libertatea de circulaţie şi de sejur (articolul 18. imigrare şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor (articolul 67. paragraful 2. paragraful 2). paragraful 1 şi 2). handicap. paragraful 1. trasporturile (articolul 71. Accesul la documentele instituţiilor (articolul 255. Statistica (articolul 285). paragraful 2). paragraful 4). piaţa internă (articolul 95). reţelele europene (articolul 156). paragraful 2). paragraful 4). articolul 80). paragraful 1. paragraful 1. Fondurile europene de dezvoltare regională (articolul 162). dreptul de stabilire (articolul 44. industrie (articolul 157. 81 . paragraful 4). paragraful 3). religie sau convingeri. paragraful 4). Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică (articolul 166. azil. protecţia consumatorilor (articolul 153. paragraful 1). unitatea economică şi socială (articolul 159). paragraful 4). paragraful 3). Partidele politice la nivel european (articolul 191). cooperarea vamală (articolul 135). cultură (fără recomandăro. politica de vize. sănătate publică (articolul 152. articolul 172).

Consiliul hotărăşte o poziţie comunîă cu majoritate calificată. procedura continuă. Poziţia comună face. se pregăteşte cea de-a doua lectură a actului normative de către parlamentul European.- Crearea unor organe de control în domeniul protecţiei informaţiilor (articolul 286). În acest stadiu. Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor. Atunci când Parlamentul European nu adduce nici o modificare propunerii Comisiei sau dacă Consiliul acceptă toate amendamentele propuse de către Parlament. se hătărăşte asupra actului vizat. a avizului Parlamentului şia a avizelor celor două două Comitete şi din proprie convingere. de asemenea. În caz contrar. prima lectură a actului normativ de către Parlament Propunerea Comisiei este prezentată Consiliului ţşi Parlamentului European şi. potrivit poziţiei comune. Mai întâi. atunci când parlamentul European respinge în întregime poziţia comună (ceea ce nu se poate realiza decât cu majoritatea absolută a membrilor Parlamentului). Dacă Consiliul respinge unele amendamente sau dacă majoritatea cerută nu este întrunită (de exemplu unanimitatea atunci când Comisia dă un aviz negativ 82 . Consiliul poate hotărâ asupra actului încă din acest stadiu al procedurii. apoi. a doua lectură a actului normativ de către Parlament Pe baza propunerii Comisiei. posibilitatea de a emite un aviz. de a convoca Consiliul de conciliere. posibilitatea de care dispune Consiliul. Acesta dispune de trei posibilităţi de acţiune. Astfel. este suprimată. Procedura codeciziei se desfăţoară în trei etape: 1. procedura legislativă se închide. în anumite cazuri. Consiliul poate să aprobe propunerea aşa Cuma fost ea modificată de către Parlament. dar în acest caz trebuie ca el să adopte toate amendamentele propuse de Parlament. obiectul celei de-a doua lecturi a Parlamentului European. cele două comitete au. 2. într-un termen de 3 luni: dacă Parlamentul aprobă poziţia comună a Consiliului sau dacă nu se pronunţă în cele 3 luni. dacă Parlamentul aduce amendamente poziţiei comune a Consiliului. Parlamentul European deliberează asupra acestei propuneri într-o primă lectură şi transmite avizul său Consiliului.

actul propus nu va fi adoptat. despre un Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului). Eşuarea procedurii de conciliere are aceleaşi consecinţe ca şi în cazul respingerii poziţiei comune de către Parlament la a treia lectură. majoritatea calificată a Consiliului este suficientă (cu excepţia cazului în care Tratatul prevede unanimitatea pentru acel tip de act). de comun acord cu preşedintele Parlamentului. de exemplu.propunerii de amendament propus de Parlament). de un termen de 6 săptămâni pentru a hotărâ asupra actului îna treia lectură. într-un termen de 6 săptămâni. preşedintele Consiliului este obligat ca. Comitetul de conciliere. iar procedura legislativă se va închide. fiecare. Parlamentul European şi Consiliul dispun. ceea ce se va preciza în titulatura sa (se va vorbi. Această procedură vizează ajungerea la un compromis care se va obţine cu majoritatea calificată a reprezentnaţilor Consiliului şi Parlamentului. Edificatoare pentru înţelegerea modului de desfăşurare a procedurii codeciziei considerăm că este următoarea figură: 83 . Acest comitet este format din reprezantanţi ai Consiliului şi ai Parlamentului. Obiectul procedurii de conciliere îl reprezintă poziţia comună a Consiliului. a treia lectură a actului normativ de către Parlament În situaţia în care Comitetul de conciliere aprobă un proiect comun. Parlamentul se pronunţă cu majoritatea absolută dintre voturile exprimate. aşa cum a fost ea modificată de către Parlament. 3. să convoace. Actul vizat este adoptat de către Parlament şi Consiliu. Oricare ar fi avizul Comisiei asupra proiectului de compromis. Atunci când procedura de conciliere eşuează.

cei doi preşedinţi concoavă un comitet de conciliere Consiliul votează amendamentele Parlamentului cu unanimitate calificată şi adoptă actul Comitetul de conciliere ajunge la un punct de vedere comun. care este adoptat cu majoritate calificată de Parlament şi cu majoritate absolută de Consiliu. Consiliul are posibilitatea de a adopta actul normativ Consiliul de Miniştri Dacă Consiliul nu aprobă toate amendamentele formulate de Parlament sau dacă Parlamentul nu aprobă propunerea. Consiliul adoptă o poziţie comună cu majoritate calificată Parlamentul european . de comun acord.Propunerea legislativă a Comisiei se înaintează Parlamentului european şi Consiliului Avizul Comitetului Economic şi Social Avizul Parlamentului (prima lectură) Avizul Comitetului Regiunilor Dacă Consiliul aprobă toate amendamentele aduse de Parlamentul European sau dacă Parlamentul nu aduce amendamente.a doua lectură Parlamentul aprobă poziţia Consiliului sau nu se pronunţă / propunerea este în mod irevocabil adoptată Parlamentul respinge poziţia Consiliului / propunerea este în mod irevocabil respinsă Parlamentul adoptă amendamente cu majoritate absolută Comisia emite un aviz pozitiv Comisia emite un aviz negativ Consiliul votează amendamentele Parlamentului cu majoritate calificată şi adoptă actul Consiliul nu adoptă toate amendamentele Parlamentului.în lipsa votului necesar în Consiliu sau Parlament actul este respins Comitetul de conciliere nu reuşeşte să identifice un punct de vedere comun pentru parlament şi Consiliu iar actul este irevocabil respins Figura III Procedura codeciziei 84 .

toate celelalte domenii care erau vizate iniţial de această procedură sunt supuse astăzi.II. procedurii co-deciziei. prima lectură a actului normative 85 următoarelor situaţii: . Procedura cooperării se aplică în mod exclusiv domeniului Uniunii economice şi monetare. paragraful 2).3 Procedura cooperării Obiective operaţionale: cunoaşterea procedurii cooperării interpretarea situaţiilor în care se utilizează această procedură specifică de adoptare a normelor de drept european Procedura cooperării între Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European a fost introdusă prin Actul Unic European (1986) pentru a întări rolul Parlamentului European în raport cu procedura consultării. paragraful 2). Parlamentul poate aduce modificări unei poziţii commune a Consiliului. în baza modificărilor operare în legislaţia comunitară prin Tratatul de la Amsterdam. interdicţia de asumare a angajamentelor de către statele member (articolul 103. Specificul procedurii cooperării constă în faptul că aceasta introduce o a doua lectură a Parlamentului European şi a Consiliului în procedura legislativă comunitară. Procedura cooperării se aplică în general regulile cu privire la supravegherea multilaterală (articolul 99. dar Parlamentul poate influenţa decizia prin faptul că. paragraful 2). Puterea de decizie aparţine în totalitate Consiliului. paragraful 5). interdicţia de acces în instituţiile financiare (articolul 102. decizia finală aparţine Consiliului singur. Procedura cooperării se derulează în două etape principale: a. dar. emite un aviz după procedura obişnuită pe care îl înaintează Consiliului. spre deosebire de procedura de codecizie. măsurile cu privire la armonizarea circulaţiei de monedă metalică (articolul 106. primind proiectul de act normative de la Comisie.

b. de asemenea. Consiliul hotărăşte. Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor pot. b. Propunerea este transmisă.Ca şi în cazul procedurii procedurii consultării. posibilitatea de a respinge poziţia comună. dacă Parlamentul respinge poziţia comună. situaţie în care Consiliul hotărăşte definitiv asupra poziţiei comune. încă din acest stadiu. Parlamentul European pronunţă amendamente. Consiliul nu va putea să-şi impună voinţa în a doua lectură. ci de un aviz independent al Consiliului. de asemenea. Consiliului dar şi Parlamentului European. pe baza propunerii Comisiei. În acest caz este important să se ştie dacă Comisia va accepta sau nu este de accord cu amendamentele. Parlamentul are. Prin asocierea Parlamentului. la procedura legislativă. decât cu unanimitate. să fie consultate. Aceasta deoarece Parlamentul European se pronunţă foarte rar printr-un refuz. Desfăşurarea procedurii cooperării poate fi sintetizată prin următoarea schemă: 86 . această situaţie poate conduce la un blicaj. şi anume: Parlamentul European poate să aprobe poziţia comună sau să nu se pronunţe în acest termne. Nu este vorba despre un document de compromis. încă din acest stadiu. cu majoritate calificată. în primul rând. o poziţie comună care reflectă propria sa convingere asupra propunerii primite de la Comisie şi a avizelor. dar numai cu ajutor substanţial din partea Comisiei. Ţinând cont de exigenţele severe legate de luarea deciziilor de către Consiliu. se urmăreşte să i se permită acestuia transmiterea avizului său Consiliului. Pe baza avizelor primite. Parlamentul va putea aşadar să îşi impună punctul de vedere în faţa Consiliului. cea care deţine monopolul iniţiativei legislative la nivel comunitar. adoptarea lor de către Consiliu va fi posibilă numai cu unanimitate de voturi. înainte de adoptarea ―poziţiei comune‖. de regulă. punctul de plecare în constituie propunerea Comisiei europene. Consiliul va putea să îşi impună voinţa sa în două moduri: a. sau să decidă să nu fie adoptată decizia. a doua lectură a actului normativ Parlamentul European examinează poziţia comună adoptată de către Consiliul UE în cadrul celei de-a doua lecturi şi are la dispoziţie un termen de 3 luni pentru a allege una din posibilităţile de acţiune de care dispune.

Comisia europeană redacteză propunerea de act normativ Comitetul Regiunilor PARLAMENTUL EUROPEAN prima lectură Comitetul Economic şi Social Consiliul de miniştri poziţie comună PARLAMENTUL EUROPEAN a doua lectură Adoptare/lipsa avizului Amendament cu majoritate absolută Respingere cu majoritate absolută Consiliul de miniştri adoptă poziţia comună cu majoritate calificată Consiliul de miniştri adoptă poziţia numai cu unanimintate COMISIA Adoptă amendamentul Parlamentului Comisia nu preia amendamentul Parlamentului Consiliul de miniştri adoptă cu majoritate calificată Consiliul de miniştri adoptă numai cu unanimitate Figura IV Procedura cooperării 87 .

2004. religie sau convingeri religioase. procedura consultării a pierdut continuu din importanţă. înainte ca o decizie să fie luată de Consiliu. După introducerea procedurii de cooperare şi a procedurii de codecizie. 1 Augustin Fuerea . în domeniul fiscalităţii. Partea generală‖. care poate fi rezumată astfel: Comisia formulează o propunere iar Consiliul dispune de posibilitatea de a o respinge. în vederea liberalizării anumitor servicii. în material viezelor. Astfel. Bucureşti. vârstă sau orientare sexuală. pentru perioada de tranziţie de cinci ani. handicap. Procedura de consultare nu se mai aplică decât în situaţiile care nu sunt în mod expres supuse procedurii de cooperare sau procedurii de codecizie.„Drept comunitar european. Editura Allbeck.II. p. 168 88 . se recurge astăzi la procedura consultării atunci când se adoptă decizii1: destinate combaterii oricărei forme de dicriminare întemeiate pe sex. rasă sau origine etnică. Parlamentul European şi Comitetul economic şi Social şi Comitetul regiunilor pot în mod egal să aibă un cuvânt de spus. pe parcursul cărora. pentru completarea drepturilor legate de cetăţenia Uniunii. în domeniul politicii agricile comune. Totuşi. funcţie de obiectul de reglementare al respectivei propuneri legislative. pentru elaborarea liniilor directoare pentru ocuparea forţei de muncă. atât Comisia cât şi Consiliul. Procedura de consultare se caracterizează printr-o repartizare a atribuţiilor între Comisie şi Consiliu.4 Procedura consultării Obiective operaţionale: cunoaşterea procedurii consultării interpretarea situaţiilor în care se utilizează această procedură specifică de adoptare a normelor de drept european Procedura consultării a fost prima procedură legislativă a Comunităţilor europene. în domeniul concurenţei. trebuiesc parcurse anumite etape. azilului şi imigrării.

amenajerea teritoriului. parţial. aprobat cu majoritate simplă.- extinderea politicii comerciale externe la seriviciile şi drepturile de proprietate industrială. în cadrul comitetelor înfiinţate în acest scop sau sub forma procedurii consultării ad-hoc. Totuşi. Mai concret. sub denumirea de ―propunere a Comisiei‖. în domeniul mediului. Apoi este transmis Consiliului. în final. însă Comisia poate apela şi la comisii naţionale de experţi. afectarea solului sau gestiunea resurselor hidraulice. Comisia nu este ţinută să se conformezeavizelor experţilor naţionaliîn vederea elaborării propunerii sale. această consultare este deosebit de importantă. în vederea înfiinţării întreprinderilor comune în cadrul executării programelor de cercetare. Proiectul realizat este discutat de către membrii Comisiei şi. care ameninţă cu nulitatea întraga procedură. Consultarea acestor experţi se realizează. 89 . Tratatele comunitare conferă Parlamentului European dreptul de a fi consultat cu privire la toate deciziile politice importante (consultare obligatorie). Consiliul verifică în primul rând dacă celelalte instituţii comunitare trebuie să fie consultate. pentru protecţia socială şi apărarea intereselor muncitorilor şi ameliorarea condiţiilor de muncă. iniţiativa aparţine serviciului Comisiei competent pentru domeniul vizat. În practică. Fazele desfăşurării procedurii consultării sunt: a. Neconsultarea Parlamentului în astfel de situaţii constituie un grav viciu de formă împotriva căruia poate fi introdus un recurs în anularea actului normative respective. b. în ceea ce priveşte problemele fiscale. însoţit de o expunere a motivelor detaliate. prin elaborarea unei propuneri cu privire la măsurile de drept comunitar care necesită o reglementare (monopului de drept de iniţiativă aparţine la nivel comunitar Comisiei). faza consultării Înainte de a lua o decizie. faza elaborării unei propuneri Comisia este cea care angajează procedura legislativă. deoarece ea permiteComisiei o mai bună evaluare a propunerilor sale.

c. faza deciziei După consultarea Parlamentului european. Parlamentul European este consultat şi asupra tuturor proiectelor de acte (consultare facultativă). să dea un aviz. pentru actele care privesc: armonizarea ajutoarelor acordate de statele membre exporturilor către state terţe. Preşedintele Parlamentului supune propunerea comisiei parlamentare competente. fixarea preţurilor tarifului vamal comun. avizele data de cele două Comitete. În vederea consultării. să o respingă sau să îi aducă amendamente). un nou impuls politicii de integrare europeană. sud denumirea de PUNCTUL B. cu privire la Porpunerea Comisiei nu obligă Parlamentul în mod irevocabil şi definitiv. Comisia trimite din nou propunerea sa. invitându-l totodată. Atunci când un act este ―pregătit pentru a fi adoptat‖ el este înscris pe ordinea de zi a viitoarei reuniuni a Consiliului. Consiliului. Însă atunci când există un dezacord care persistă în cadrul COREPER. totuşi. de exemplu.Pe lângă consultarea obligatorie. şi este adoptat fără a mai fi angajate dezbateri. cu privire la actul ce urmează să fie adoptat. de câtre grupurile specializate. conferind. Consiliul transmite oficial propunerea Comisiei preşedintelui Parlamentului European. numai după aceea. tratatele obligă Consiliul să consulte Comitetul economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Se poate solicita o consultare facultativă. neînţelegerile vor fi supuse spre rezolvare Consiliului. Totuşi Consiliul nu este ţinut să urmeze avizele şi propunerile de amendament ale Parlamentului. În cadrul COREPER toate aspectele tehnice ale deciziei care trebuie să fei adoptată de către Consiliu sunt analizate. Decizia luată de Consiliul închide procedura normativă. Parlamentul European îşi dă avizul (care poate să aprobe propunerea. sub denumirea PUNCTUL A. astfel. 90 . Avizele Parlamentului au. o deosebită importanţă politică. concluziile acesteia sunt apoi examinate în sesiune plenară şi. Propunerea este examinată mai întâi de către Comitetul reprezentanţilor permanenţi (COREPER) ai statelor membre. a Comitetului Ecponomic şi Social şi a Comitetului Regiunilor. mai întâi. formal. în măsura în care ele permit identificarea unor lacune juridice sau evidenţiază necesitarea altor măsuri comunitare. Ca şi în cazul Parlamentului. În anumite cazuri. eventual modificată potrivit avizelor primte.

d. Comisia Uniunii europene formulează propuneri legislative Comitetul Regiunilor Parlamentul european Comitetul Economic şi Social AVIZE Consultarea reprezentanţilor permanenţi ai Consiliului COREPER Consiliul adoptă sau respinge propunerea Comisiei Figura V Procedura consultării 91 . semnat de preşedintele Consiliului şi apoi publicat în Jurnalul Oficial sau ―notificat destinatarului său‖. dacă este un act pentru a cărui aplicare este obligatorie procedura de notificare. este aprobat definitive de Consiliu ―în limbile comunităţii‖. acesta este tradus în toate limbile oficiale ale Uniunii. faza de publicare De îndată ce actul normative este formulat în forma sa definitivă.

Realizaţi un studiu de caz privind adoptarea unui act normativ european în vigoare astăzi prin proceudra cooperării. 2. 92 . 2. Sunt principii în ordinea juridică europeană: principiul aplicării imediate a dreptului european principiul cooperării între dreptul intern şi dreptul european principiul efectului direct al dreptului european Concluziile generale ale modului Colaborarea între cele 27 de state membre ale Uniunii europene presupune adoptarea continuă de norme de drept care să se aplice uniform în toate ţările. proceduri radical diferite faţă de adoptarrea regulilor de drept în plan intern. Explicaţi raţiunea instituirii unor proceduri specifice de adoptare a actelor normative la nivelul Uniunii europene. Forţa juridică superioară recunoscută normelor de drept europeanpeste legidslaţia staloe membre este argumentată de procedurile stabilite pentru adoptarea acestor reguli.Teste de autocontrol şi întrebări de verificare 1. Teme de control 1. Explicaţi modul de adoptare a actelor normative la nivelul dreptului european. Această ordine juridică europeană este guvernată de principii cum ar fi aplicarea imediată şi cu prioritate a normelor de drept european. dar şi de principiul efectului direct ale acestor norme.

2000 o Ovidiu Stoica – „Integrare financiar-monetară europeană‖. I. Augustin Fuerea – „Drept instituţional comunitar european‖. Partea generala‖. Editura Universul Juridic. Iaşi. Univ. Bucuresti.int 93 . Clergerie. Gruber. Bucureşti. 2003 o Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. Bucureşti. Dalloz. J.BIBLIOGRAFIE o Augustin Fuerea – ―Instituţiile Uniunii Europene‖. Editura Allbeck. Bucureşti. suport de curs pentru învăţământul la distanţă. A. Facultatea de Aconomie şi Administrarea Afacerilor. Editura Junimea. 2005 o Tratatul asupra Uniunii Europene. Editura PROUNIVERSALIS. Bucureşti. Editura Universul Juridic.―Droit institutionnel de l’Union Europeenne‖. 2000 o Florin Oprea – ―Teoria generală a statului şi dreptului‖. Paris. All.europa. Maastricht. 2001 o L. Filipescu. Dalloz. Bucureşti. ―Al. Cuza‖. 2004 o Roxana Mariana Popescu. 2002 o Augustin Fuerea – ―Manualul Uniunii Europene‖. Editura Actami. 1993 o www. Editura Allbeck. 1999 o Octavian Manolache – „Drept comunitar‖. 2004 o Jean Paul Jacque . Bucureşti. Cartou. 2004 o Ion P. Iaşi. 2004 o Raluca Miga-Beşteliu -„ Drept internaţional public‖. P.eu. Mihaela Augustina Dumitraşcu.L. Ed. Rambaud – „L’Union Européenne‖. Ed. Augustin Fuerea (coordonator) – ―Drept comunitar european – caiet de seminar‖.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful