Ce ne dorim sa cream ?

O veche legenda romaneasca ce se refera la urzirea lumii, la facerea pamantului vorbeste despre o apa fara de margini pe care umbla Dumnezeu si Diavolul, fara ca sa se cunoasca, pentru ca apoi cand se intalnesc, sa inceapa zidirea, dupa cum urmeaza. “Intr-o zi se intalnesc amandoi si se intreaba: - Cum te cheama pe tine ? - Nifartache ma cheama, a raspuns dracul. Dar pe tine ? - Pe mina ma cheama Fartache. Pe urma au mai stat ei ce au stat, au mai vorbit ce-or mai fi vorbit si iata ca se hotarara ca sa faca pamantul. Si zise Dumnezeu: - Coboara-te, Nifartache, tocmai in fundul marii si ia de acolo pamant in numele meu, ca sa avem din ce sa facem lumea peste apa. Diavolul se scufunda numaidecat in fundul apei, dar, din mandrie, nu lua pamant in numele lui Dumnezeu, ci in numele sau. Cum lua pamantul, incepu sa mearga catre fata apei spre a-l duce la Dumnezeu, dar apele batandu-l din toate partile, tarana i-a fugit din mana si, cand a ajuns deasupra, nu mai avea nimic. De aceea Dumnezeu ii zise: - Vezi ? Aceasta ti s-a intamplat pentru ca n-ai luat lutul in numele meu….”. Acelasi lucru se intampla si a doua si a treia oara, pentru ca in cele din urma, temandu-se sa nu se inece, pentru ca de fiecare data cand lua pamant in numele sau, se afunda tot mai mult, “…se lasa la fund, lua pamant si in numele lui Dumnezeu si incepu sa se urce in sus. In unghii i-a ramas de data asta numai atat lut cat putu Dumnezeu sa scobeasca pe sub dansele cu un pai. Din cele cateva firisoare a facut Ziditorul o turtita, a suflat-o, a paturit-o cu palmele si a marit-o astfel pina turta s-a facut cat un pat. Vine apoi seara si noaptea pentru odihna, cand oamenii buni dorm, iar cei rai fac fel de fel de socoteli pagubitoare
1

pentru altii. Dumnezeu, ostenit cum era, se culca si adormi, iar Dracul isi cloci in cap chipul cum sa ucida pe Dumnezeu si sa ramana el singur stapan peste pamantul cel nou. Socoteste el cat socoteste si afla cu cale ca bine ar fi sa-l rostogoleasca pe Dumnezeu in apa si sa-l inece. Se apuca dar si-i facu vant in apa, dar minune, in loc sa-l inece pe Dumnezeu, vazu ca pamantul tot creste in juru-i, astfel ca de inecat nici vorba nu era. Dracul s-a trudit in chipul acesta toata noaptea, tot rostogolind pe Dumnezeu in toate partile, asa pamantul nostru din marimea unui pat cat era la inceput, a ajuns sa fie atat de mare cat il vedem in zilele noastre 1”. Demersul pe care il facem la initiativa frumoasa a lui Emil Martin si a Dorei Muth, persoane cunoscute celor mai multi dintre noi, porneste din inima noastra, din acel sentiment de unime, de reintregire, de aducere aminte a locului din care toti venim. Si cum revista sau foaia sau cum se va denumi ea in cele din urma, este o creatie, gandesc ca ea va urma legile Creatiei pentru ca sa dainuiasca. Una din aceste legi o avem mai sus si o intelegem foarte bine daca inlocuim termenii din frumoasa legenda cu altii. Putem sa ne permitem, de exemplu sa inlocuim astfel: pe Fartache cu Inima, pe Nefartache cu Mintea, in numele lui Dumnezeu- in numele Iubirii. Va invit sa dam si alte semnificatii, va invit sa aducem in viata comunitatii noastre aceste intelegeri, va invit sa aducem putin din strafundul marii noastre, atat cat negru sub unghie, sa facem asta in numele Iubirii, pe care fiecare o cultivam in grupele noastre de studiu si practica, apoi sa trecem prin inimile noastre, sa facem din acel pamant de marimea unui patut, locul in care sa incapa, asa cum Mama Pamant o face, toate fiintele. Gandesc ca intr-un astfel de nou pamant ar putea sa isi afle locul acele ganduri, acele seminte care unesc, care onoreaza viata, bucuria de a trai, de a fi viu, cele care nazuiesc spre formarea egregorului capabil sa aduca in visarea noastra din aceasta viata binele si salvarea pentru toate fiintele. Se spune, pe buna dreptate, ca reactiile noastre, emotiile, sentimentele pe care le avem, dezbracate pot avea ca sursa originara, fie Iubirea, fie Frica; va invit, asadar, sa participam fiecare dintre, sa le spunem, pentru moment, grupele

1

Dupa Tudor Pamfile- Mitologia poporului roman, vol. 1 pag. 17-18.

2

de studiu si practica spirituala, cu acele contributii ce au la radacina Iubirea, evitandu-le pe celelalte sau lasandu-le altora. Despre cum sa ne asezam fiecare in paginile ce vor urma a le zidi, cat si cum sa contribuim, cu articole, anunturi, invitatii, sa lasam spatiu deschis intelepciunii fiecaruia, asteptand propuneri, pe care sa le valorificam. Cine va hotari daca materialele propuse pentru a fi publicate se supun celor de mai sus? Pentru inceput va propun ca cei care vor face aceasta sa fie initiatorii, urmand ca la o vreme, sa zicem dupa un an, sa fie schimbati de altii, alesi; bine ar fi sa impartim si din responsabilitati si sa ne aducem aminte de acele comunitati intelepte in care se traia fara a se plange cineva ca a adus mai multe lemne sau mai mult vanat decat altul, constienti fiind ca Universul ne daruieste atunci cand daruim. Sa-i socotim a fi initiatori pe Dora Muth, Emil Martin, pe subsemnatul si reprezentantii primelor trei grupuri ce vor raspunde provocarii de fata. Emil ne propune, de asemenea, sa-i rezervam rolul de “arici de serviciu”, ori cum zice el, “revolutionarul de profesie” adica cel care, cu iubire, intelepciune si umor ne va intepa pe rand; cum stiu ca din tolba lui lipseste cinismul si rautatea, achiesez la idée. Stim ca apelul nostru la a ne uni va ajunge la unii cu intarziere pentru ca sunt grupuri ce lucreaza asa cum si sihastrii o fac, cu smerenie, insa din inima, credem ca isi vor gasi locul toti atunci cand vor cauta a ne spune ceva. Vom gasi la timpul potrivit, suntem siguri, si resurse pentru ca dintr-o foaie A4, pentru inceput, sa-i dam o forma accesibila si placuta celor in folosul carora ne ostenim. Acestea fiind zise, va doresc bun venit la bord in noua barca spirituala si la cat mai frumoase calatorii. Emil Nuna

3