TRANSMITEREA MOSTENIRII  Caracterele juridice Transmisiunea succesorală prezintă unele caractere juridice, care o deosebesc de alte moduri de transmitere

a drepturilor şi obligaţiilor aparţinând unei persoane fizice sau juridice. Astfel, transmisiunea moştenirii este: - transmisiune pentru cauză de moarte – în sensul că are loc şi operează şi are loc numai la moartea persoanei fizice; - o transmisiune universală – în sensul că are ca obiect întregul patrimoniu al persoanei decedate, respectiv drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial (exceptii: drepturile care se sting la moartea lui de cujus: dt de uzufruct, dr de renta viagera, dr de intretinere – avand caracter viager ac se sting la moartea titularului); - o transmisiune unitară – în sensul că, în principiu, întreaga moştenire, atât drepturile, cât şi obligaţiile defunctului se transmit către moştenitori, după aceleaşi norme juridice, indiferent de natura sau de originea lor; de asemenea, acest caracter face succesiunea legală să coexiste cu succesiunea testamentară a lui de cujus; de la acest caracter există o serie de excepţii reglementate in lg speciale - o transmisiune indivizibilă – în sensul că presupune în mod imperativ acceptarea sau renunţarea la întreaga moştenire (ca la un tot indivizibil) . exceptii : calitatea de legatar si calitatea de mostenitor legal al aceleasi persoane, ceea ce pp optiuni distincte.  Data deschiderii succesiunii
Art. 954 - Deschiderea moştenirii (1) Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Data deschiderii succesiunii coincide cu data morţii celui despre a cărui moştenire este vorba. Data deschiderii moştenirii nu trebuie confundată cu data deschiderii procedurii succesorale notariale, aceasta din urmă fiind întotdeauna ulterioară celei dintâi. Dovada morţii şi a datei sale se face prin certificatul de deces, eliberat după ce actul de deces este întocmit pe baza certificatului medical constatator al decesului sau a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte rămasă definitivă. Declararea judecătorească a morţii poate fi precedată de declararea dispariţiei unei persoane sau se poate realiza direct, atunci când persoana a dispărut în împrejurări de natură a forma convingerea că a decedat. Deşi are un efect constitutiv (stabileşte că o persoană este decedată), hotărârea judecătorească declarativă de moarte produce efecte retroactive, în sensul că persoana dispărută, aşa cum am arătat mai sus, este considerată că a decedat la data stabilită în hotărâre care este anterioară pronunţării hotărârii şi evident, rămânerii definitive şi irevocabile a acesteia. Determinarea datei deschiderii moştenirii este importantă deoarece în funcţie de acest moment se determină (efectele datei deschiderii succesiunii): - sfera moştenitorilor legali şi testamentari, capacitatea lor succesorală, precum şi drepturile lor asupra moştenirii - compunerea şi valoarea masei succesorale; - data de la care începe să curgă, de regulă, termenul de 12 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală - momentul până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la succesiune; - validitatea actelor juridice asupra moştenirii - începutul indiviziunii succesorale şi data până la care va retroactiva actul de partaj succesoral (în caz de pluralitate de moştenitori); - legea aplicabilă devoluţiunii succesorale în cazul conflictului în timp de legi succesorale succesive ( se apreciaza lg aplicabila la data producerii faptului juridic – producerea decesului)

1

 Locul deschiderii succesiunii (art 954 NCC) Moştenirea se deschide de regula, la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă. Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat Locul deschiderii moştenirii prezintă interes practic pentru stabilirea organelor competente teritorial să soluţioneze diferitele probleme legate de atribuirea patrimoniului succesoral. Astfel, în raport de locul deschiderii moştenirii se determină: - secretarul consiliului local competent să ceară deschiderea procedurii succesorale notariale şi, dacă este nevoie, luarea măsurilor conservatorii asupra patrimoniului succesoral - notarul public competent să efectueze procedura succesorală notarială - instanţa judecătorească competentă să judece litigiile privitoare la moştenire, chiar în ipoteza în care în masa succesorală s-ar găsi şi imobile aflate în circumscripţia altei instanţe;  Conditii generale pt a succede Indiferent care ar fi temeiul dreptului de moştenire – dispoziţiile legale sau testamentul celui care despre a cărui moştenire este vorba – pentru ca o persoană să poată moşteni trebuie să îndeplinească două condiţii generale: - să aibă capacitate succesorală; - să aibă vocaţie succesorală - sa nu fie nedemna de a mosteni a. Capacitatea succesorala
Art. 957 - Capacitatea de a moşteni (1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii.

Regula este că are capacitate succesorală orice persoană care se află în viaţă în momentul deschiderii moştenirii şi nu are capacitate succesorală persoana care nu mai există sau care nu există încă la acea dată. Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de succesor, fiind distinctă atât de capacitatea de folosinţă, cât şi de capacitatea de exerciţiu. Au capacitate succesorală următoarele persoane: ~ persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii – legea nu condiţionează capacitatea succesorală de durata vieţii moştenitorului după data deschiderii moştenirii; chiar dacă moştenitorul ar muri imediat după eschiderea moştenirii, drepturile lui succesorale nu se sting, ci se transmit propriilor moştenitori; ~ persoanele fizice declarate judecătoreşte dispărute la data deschiderii succesiunii – întrucât se instituie prezumţia (Art. 53 - Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.) existenţei persoanei dispărute atât timp cât nu intervine o hotărâre judecătorească declarativă de moarte, rezultă că se prezumă capacitatea succesorală a persoanei dispărute la data deschiderii succesiunii. Prezumţia este însă relativă, putând fi răsturnată prin dovada morţii dispărutului (constatată fizic sau prin hotărâre judecătorească) intervenită înainte de data deschiderii succesiunii. Dacă persoana declarată judecătoreşte dispărută reapare sau dacă în hotărârea 2

declarativă de moarte instanţa stabileşte ca dată a morţii una ulterioară deschiderii moştenirii, prezumtiva capacitatea succesorală a celui dispărut se consolidează. ~ persoanele fizice concepute dar nenăscute la data deschiderii moştenirii – art 36 NCC consacră expres capacitatea succesorală a copilului nenăscut dar conceput la data deschiderii succesiunii, cu condiţia să se nască viu. Legea română nu cere şi condiţia viabilităţii copilului născut. Faptul situării datei concepţiei copilului anterior deschiderii moştenirii şi împrejurarea că acest copil s-a născut viu sunt chestiuni de fapt ce trebuie probate de acela care, în calitate de reprezentant legal al copilului, pretinde drepturi asupra moştenirii. Având în vedere dificultatea stabilirii exacte a momentului concepţiei, în literatura de specialitatea s-a admis folosirea unei prezumţii din materia stabilirii filiaţiei şi în materia dovedirii capacităţii succesorale a copilului conceput dar nenăscut la data deschiderii succesiunii. Este vorba de prezumţia irefragabilă stabilită prin art. 412 NCC, în sensul că timpul legal de concepţie se situează între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului. ~ persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii - au numai capacitate succesorală testamentară (nu şi legală), de la data dobândirii personalităţii juridice, în condiţiile legii. Legiuitorul român recunoaşte persoanei juridice o capacitate succesorală anticipată, de la data actului de înfiinţare, în măsura în care drepturile succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să poată lua naştere în mod valabil (art. 208 NCC) În toate cazurile trebuie respectat principiul specialităţii de folosinţă, în sensul că dreptul ce formează obiectul legatului trebuie să corespundă scopului pentru care persoana juridică a fost înfiinţată. În cazul în care se constată absenţa unei asemenea corespondenţe, legatul va fi nul sau caduc, după caz. Următoarele persoane care nu au capacitate succesorală: ~ persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la data deschiderii succesiunii – includem în această categorie: copilul născut mort, predecedaţii, copilul nenăscut la data deschiderii succesiunii, care nu beneficiază de prezumţia instituită de art. 412 NCC) ~ comorienţii –mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată. Textul de lege citat vizează acele situaţii în care două sau mai multe persoane care au vocaţie succesorală una faţă de alta decedează în astfel de împrejurări ce nu permit stabilirea cu certitudine a ordinii în care au intervenit decesele, neputânduse proba că una ar fi supravieţuit alteia. Consecinţa imediată a prezumţiei morţii concomitente este aceea că persoanele considerate comorienţi nu se pot moşteni una pe cealaltă căci – neexistând la data morţii celeilalte – nu au capacitate succesorală (art 957 alin 2) .Dispoziţia legală menţionată prezintă importanţă nu numai în situaţia în care comorienţii au vocaţie succesorală reciprocă, ci şi în cazul vocaţiei succesorale unilaterală. În cazul în care soţii dintr-o căsătorie putativă sunt comorienţi, iar sancţiunea nulităţii căsătoriei intervine după decesul lor, soţul care a fost de bună credinţă (care ar fi avut vocaţie succesorală unilaterală la moştenirea celuilalt soţ) nu va putea să vină la moştenirea soţului de rea-credinţă; aplicânduse prezumţia morţii concomitente, el este lipsit de capacitate succesorală, condiţie generală a dreptului la moştenire. ~ codecedaţii - prin codecedaţi se înţelege două sau mai multe persoane care au decedat în acelaşi timp, fără a se putea stabili ordinea deceselor, dar în împrejurări diferite, nefiind comorienţi . Altfel spus, situaţia codecedaţilor se aseamănă cu cea a comorienţilor prin imposibilitatea obiectivă a determinării unei ordini a deceselor; elementul care le diferenţiază priveşte împrejurările în care intervin decesele. Problema care se pune este de a şti dacă – în absenţa unui text de lege expres – prezumţia morţii concomitente se poate aplica şi în cazul codecedaţilor. În doctrină soluţia care s-a dat a fost în sensul aplicării prezumţiei şi în cazul codecedaţilor, pornindu-se de la imposibilitatea dovedirii capacităţii succesorale.

3

b. Vocatia succesorala Vocaţia succesorală, ca şi condiţie generală a dreptului la moştenire, presupune ca persoana care invocă drepturi succesorale cu privire la o moştenire să aibă chemare la acea moştenire. În dreptul nostru, chemarea la moştenire se face fie în temeiul legii, caz în care vorbim de vocaţie succesorală legală, fie în temeiul voinţei lui de cujus manifestată prin testamentul lăsat de acesta, caz în care suntem în prezenţa vocaţiei succesorale testamentare. Legiuitorul român conferă vocaţie succesorală rudelor defunctului (în anumite limite), soţului supravieţuitor al acestuia, precum şi statului în caz de moştenire vacantă. Vocaţia succesorală testamentară poate fi conferită, în principiu, oricărei persoane fizice sau juridice care are capacitate succesorală. Noţiunea de vocaţie succesorală este susceptibilă de două înţelesuri. Într-o accepţiune generală, chemarea la moştenire desemnează vocaţia potenţială, eventuală a unor persoane de a avea drepturi succesorale cu privire la o moştenire. Accepţiunea concretă a noţiunii de vocaţie succesorală implică determinarea, dintre mai mulţi moştenitori care au vocaţie succesorală generală, a moştenitorilor efectivi ai lui de cujus. c. Nedemnitatea  Noţiune şi caractere juridice Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea de drept a unui moştenitor legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv partea de rezervă din acea moştenire la care ar fi avut dreptul, deoarece s-a făcut vinovat de săvârşirea unei fapte grave, prevăzută de lege, faţă de cel care lasă moştenirea ori faţă de memoria acestuia. C. civ., prin art.958 si 959 , enumeră limitativ faptele care atrag sancţiunea nedemnităţii. Nedemnitatea poate fi: o De drept – art 958 (1) Este de drept nedemnă de a moşteni: a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea; b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului. o Judiciara – art 959 (1) Poate fi declarată nedemnă de a moşteni: a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei; b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului; c) persoana care, prin doi sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.  Efectele nedemnitatii Efectele nedemnităţii se produc de drept la data deschiderii moştenirii, indiferent care ar fi momentul săvârşirii faptei sancţionate prin nedemnitate. Eventuala hotărâre judecătorească care constată nedemnitatea ce a operat în puterea legii, şi care poate fi cerută şi pronunţată numai după deschiderea succesiunii, are caracter declarativ, producându-şi efectele retroactive până la data deschiderii moştenirii. Nedemnitatea produce efecte specifice faţă de moştenitorul nedemn (a), faţă de descendenţii acestuia (a) şi faţă de terţi (b). a. Efectele nedemnităţii faţă de moştenitorul nedemn – sancţiunea nedemnităţii are ca efect

4

principal desfiinţarea calităţii de moştenitor legal a nedemnului. Astfel fiind, lipsa unui titlu care să confere nedemnului drepturi asupra moştenirii face ca acesta să nu poată reclama partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit în temeiul legii. Dacă autorul faptului de nedemnitate ar fi fost descendent, părinte sau soţ supravieţuitor în raport cu de cujus, atunci el pierde şi orice drept asupra rezervei succesorale la care ar fi avut dreptul; aceasta deoarece dreptul la rezerva succesorală este condiţionat de venirea efectivă la moştenire, iar nedemnitatea desfiinţând retroactiv vocaţia succesorală a nedemnului, desfiinţează şi dreptul la rezervă. Partea de moştenire care s-ar fi cuvenit nedemnului va fi culeasă de către comoştenitorii legali sau de către moştenitorii legali subsecvenţi. b. Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului - având caracterul unei sancţiuni civile, nedemnitatea înlătură de la moştenire numai pe autorul faptului de nedemnitate. NCC permite mostenitorilor nedemnului de a veni la mostenirea lui de cujus facand abstractie de nedemnitatea autorului sau. c. Efectele nedemnităţii faţă de terţi – dacă în perioada cuprinsă între momentul deschiderii succesiunii şi cel al constatării nedemnităţii, moştenitorul nedemn încheie acte juridice cu privire la bunurile succesorale, se pune problema validităţii acestor acte. Nedemnitatea producând efecte retroactive şi desfiinţând titlul de moştenitor al nedemnului, urmează ca actele juridice încheiate în această calitate să fie şi ele desfiinţate potrivit principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis şi a cunoscutului adagiu conform cu care nimeni nu poate transmite mai mult decât are (nemo dat quod non habet). Prin urmare, deşi are caracterul unui pedepse civile, nedemnitatea produce efecte şi împotriva terţilor care au contractat cu nedemnul cu privire la bunurile succesorale. Echitatea şi raţiuni ce ţin de necesitatea asigurării siguranţei circuitului civil reclamă menţinerea unora dintre aceste acte şi după momentul constatării nedemnităţii. Art 960 - Efectele nedemnităţii (1) Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară. (2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă. (3) Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.  Caractere juridice Nedemnitatea succesorală prezintă următoarele caractere juridice: a. intervine doar în cazul moştenirii legale şi numai în ipoteza săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege; având în vedere caracterul imperativ şi de strictă interpretare a normelor care reglementează instituţia nedemnităţii, acestea nu pot fi aplicate prin asemănare în alte ipoteze decât cele legale; b. nu afectează eficacitatea donaţiilor sau legatelor făcute de către defunct în favoarea nedemnului; în cazul în care una şi aceeaşi faptă constituie ocauză comună de ineficacitate a tuturor celor trei instituţii (donaţie, legat, moştenire legală), instanţa va constata nedemnitatea care a operat de drept, în temeiul legii, şi va pronunţa revocarea donaţiei/legatului pentru ingratitudine, dacă se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (Art. 961 - (1) Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea.; (2) Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale..); c. este o sancţiune civilă, producând efecte doar asupra autorului faptei; nedemnitatea unui moştenitor legal nu influenţează drepturile succesorale ale celorlalţi moştenitori ai lui de cujus; nedemnitatea nu va influenţa nici vocaţia succesorală concretă a copiilor nedemnului; 5

d. produce efecte relative, adică înlătură succesorul nedemn numai de la moştenirea celui faţă de care a săvârşit faptul sancţionat cu nedemnitate; acest fapt nu va influenţa însă drepturile succesorale legale pe care nedemnul le are cu privire la moştenirea altor persoane. e. intervine numai dacă nedemnul a avut discernământ în momentul săvârşirii faptei; în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, existenţa discernământului trebuie dovedită, iar în cazul persoanelor care au capacitate de exerciţiu, restrânsă sau deplină, discernământul se prezumă până la proba contrară. Dacă fapta de nedemnitate face obiectul unui proces penal, devine operantă instituţia iresponsabilităţii reglementată de Codul penal. DEVOLUTIUNEA SUCCESORALA LEGALA 1) Principiile devolutiunii succesorale a. Principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali – acest principiu exprimă regula de drept conform cu care clasele de moştenitori sunt chemate să culeagă patrimoniul succesoral într-o anumită ordine instituită de C. civ. (art. 963, art. 964 alin 1). Legiuitorul a stabilit patru clase de moştenitori legali: - clasa I, numită şi clasa descendenţilor, formată din toţi descendenţii defunctului, fără limită în grad (copii, nepoţi, strănepoţi etc.); - clasa a II-a, numită şi clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi, formată din părinţii defunctului plus fraţii şi surorile acestuia şi descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv; - clasa a III-a, numită şi clasa ascendenţilor ordinari, formată din bunicii, străbunicii ş.a.m.d. ai defunctului, fără limită în grad; - clasa a IV-a, numită şi clasa colateralilor ordinari, formată din unchii şi mătuşile defunctului, verii primari ai acestuia, fraţii şi surorile bunicilor defunctului (pana la gr IV inclusiv) Gradul de rudenie se stabileşte astfel: în linie dreaptă, după numărul naşterilor. Fiul şi tatăl sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea. în linie colaterală,după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă. Fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul şi nepotul de frate sunt rude de gradul al treilea, verii primari sunt rude de gradul al patrulea. Dacă din prima clasă de moştenitori există rude care vor şi pot să vină la moştenire, atunci acestea vor înlătura de la moştenire rudele care fac parte din celelalte clase de moştenitori, chiar dacă între acestea din urmă s-ar găsi rude de grad mai apropiat cu defunctul decât cele din clasa care exclude. Rudele din clasa a II-a vin la moştenire numai dacă nu există rude din clasa I sau acestea nu vor (sunt renunţători) sau nu pot (sunt nedemni) veni la moştenire. Tot astfel, clasa a III-a, respectiv clasa a IV-a de moştenitori legali vor fi chemate la moştenire numai în ipoteza inexistenţei rudelor din clasele anterioare sau în cazul în care acestea nu vor sau nu pot să vină la moştenire. Prin excepţie pot veni la moştenire rude din clase diferite: atunci când de cujus a dezmoştenit prin testament (a exheredat) moştenitori rezervatari dintr-o clasă prioritară. Astfel, rezervatarii exheredaţi vor culege rezerva, iar cotitatea disponibilă va reveni moştenitorilor din clasa subsecventă, cu condiţia ca de cujus dă nu fi dispus altfel prin testament. Soţul supravieţuitor al defunctului nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, el neavând calitatea de rudă cu defunctul. Legiuitorul i-a recunoscut soţului supravieţuitor un drept de moştenire legală, indiferent de clasa de moştenitori legali cu care vine în concurs; prin urmare, acesta nu exclude şi nu este exclus de nici o clasă de moştenitori. b. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă – acest principiu exprimă regula de drept conform cu care înlăuntrul aceleiaşi clase de moştenitori legali, rudele de grad mai apropiat cu defunctul înlătură de la moştenire pe rudele de grad mai depărtat. Excepţii: 6

1. în clasa a II-a de moştenitori, ascendenţii privilegiaţi nu înlătură de la moştenire fraţii, surorile defunctului sau descendenţii lor; 2. reprezentarea succesorală. c. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad – acest principiu exprimă regula de drept potrivit cu care rudele din aceeaşi clasă de moştenitori legali şi având acelaşi grad de rudenie în raport cu defunctul împart moştenirea în mod egal. Excepţii: 1. împărţirea pe tulpini a moştenitorilor în cazul venirii la moştenire a rudelor de acelaşi grad prin reprezentare succesorală; 2. împărţirea pe linii când la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi provenind din părinţi diferiţi (indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei ori din adopţia cu efecte depline), egalitatea se păstrează numai între fraţii pe aceeaşi linie. 2) Caracterele juridice ale fiecarei clase de mostenitori a. Clasa I DESCENDENTII - aceştia sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit din căsătorie, din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţie. În ceea ce priveşte copiii adoptaţi, dacă adoptatorul este de cujus, atunci ei vin la moştenirea acestuia, indiferent de felul adopţiei. Dacă 2 sau mai mulţi copii ai defunctului au vocaţie succesorală, împărţirea moştenirii între descendenţi se face pe capete, în părţi egale. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor sunt următoarele: - moştenitori rezervatari (cota din mostenire stab de lg, peste care de cujus nu poate trece, ac este primita de ac mostenitori indif de dorinta testatorului) - moştenitori sezinari (au posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea moştenirii înainte de eliberarea certificatului de moştenitori), - obligaţi să raporteze donaţiile primite de la de cujus dacă donaţia nu a fost făcută cu scutire de raport. - vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare, b. Clasa aIIa – MIXTA: ASCENDENTII PRIVILEGIATI + COLATERALII PRIVILEGIATI – dacă de cujus nu are descendenţi sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la moştenire, moştenirea va fi culeasă de clasa a II-a de moştenitori legali. Aceasta este o clasă mixtă, a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii lui de cujus) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile lui de cujus, şi descendenţii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv). Ei nu se exclud, ci moştenesc împreună. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi sunt următoarele: - vin in nume propriu - benef de reprezentare - NU moştenitori rezervatari; - NU moştenitori sezinari; - NU au obligatia de raport a donatiilor Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendentilor privilegiaţi sunt următoarele: - Vin numai in nume propriu - mostenitori sezinari - mostenitori rezervatari - NU benef de reprezentare – vin numai in nume propriu - NU au obligatia de raport c. Clasa aIIIa ASCENDENTII ORDINARI - dacă de cujus nu are moştenitori din primele două clase ori dacă acestea nu pot sau nu vor să vin la moştenire, este chemată la moştenire clasa 7

ascendenţilor ordinari, adică bunicii, străbunicii etc. lui de cujus, fără limită de grad, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendentilor oridinari sunt următoarele: - vin numai in nume propriu - NU sunt mostenitori rezervatari - NU sunt mostenitori sezinari - NU benef de preprezentare - NU sunt obligati la raport d. Clasa aIVa - COLATERALI ORDINARI- dacă de cujus nu are moştenitori din primele trei clase ori dacă acestea nu pot sau nu vor să vină la moştenire, este chemată la moştenire clasa colateralilor ordinari, adică unchii, mătuşile, verii primari, fraţii şi surorile bunicilor lui de cujus, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline. Colateralii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor oridinari sunt următoarele: - Vin numai in nume propriu - NU benef de reprezentare - NU sunt mostenitori rezervatari - NU sunt mostenitori rezervatari - NU sunt oblig la raport
Art 1126 NCC – “ Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati”. Art 1087 NCC – “ Sunt mostenitori rezervatari sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati ai defunctului”. Art 966 NCC – “ Pot veni la mostenire prin reprezentare succesorala numai descendentii copiilor defunctului si descendentii fratilor sau surorilor defunctului” .

3) Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor În afara condiţiilor generale cerute pentru a moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească şi o condiţie specială: aceea de a avea calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii. Nu interesează durata căsătoriei, sexul soţului supravieţuitor ori starea lui materială, dacă au rezultat sau nu copii, dacă erau despărţiţi în fapt ori trăiau împreună.  Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali (art 972 NCC) – soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moştenire. soţul supravieţuitor primeşte o cotă-parte din masa succesorală, ce variază în funcţie de clasa cu care intră în concurs. Astfel: - în concurs cu descendenţii, indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la un sfert (¼ ) din moştenire, iar descendentii – ¾ - în concurs cu clasa a II-a, atât cu ascendenţii privilegiaţi, cât şi cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, are dreptul la ⅓ din moştenire; - în concurs doar cu ascendenţii privilegiaţi, sau doar cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor ia ½ din moştenire; - în concurs cu clasa a III-a sau a IV-a, ia ¾ din moştenire, acendentii/ colateralii ordinari primind ¼ . Dacă nu există rude în nici o clasă, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire. Stabilirea cotei ce se cuvine soţului supravieţuitor se face cu întâietate faţă de stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează. Ceilalţi moştenitori trebuie să vină efectiv la moştenire (să nu fie

8

nedemni, renunţători sau exheredaţi). În caz de bigamie, cota ce revine soţului supravieţuitor se împarte în mod egal între soţii supravieţuitori de bună credinţă.

 Dreptul de moştenire special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei comune casnice (art.974 NCC) – în ceea ce priveşte mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice soţul supravieţuitor le culege peste partea sa de moştenire în scopul de a nu fi privat de condiţiile de viaţă pe care le-a avut împreună cu de cujus. Prin mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice se înţeleg bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor precum şi obiectele care prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (ex. obiecte de menaj, aparate electrocasnice) şi care au fost afectate în concret folosinţei comune a soţilor, corespunzător nivelului de trai al acestora  Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor (art. 973 - NCC) – din momentul deschiderii moştenirii, soţul supravieţuitor are, în afară de celelalte drepturi succesorale şi indiferent de moştenitorii cu care vine în concurs, un drept de abitaţie asupra casei de locuit, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a. la data deschiderii moştenirii avea domiciliul în acea casă; b. sa aiba calitatea de sot la mom decesului c. nu are o locuinţă proprie; d. casa face parte din moştenire, în tot sau în parte; e. de cujus nu a dispus altfel Acest drept are următoarele caractere juridice: - este un drept real, având ca obiect casa de locuit şi terenul aferent în măsura necesară folosirii locuinţei; - este un drept temporar, durând până la ieşirea din indiviziune, însă cel puţin 1 an de la data deschiderii moştenirii sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor; - este un drept personal, inalienabil (neputând fi închiriată partea casei ce nu e folosită) şi insesizabil (nu poate fi urmărit de creditorii soţului supravieţuitor); - este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire al soţului supravieţuitor sunt următoarele: - vine la moştenire numai în nume propriu; - este mostenitor rezervatar; - este mostenitor sezinar; - este obligat la raportul donaţiilor dacă vine în concurs cu descendenţii.

REPREZENTAREA SUCCESORALA SI RETRANSMISIUNEA MOSTENIRII Reprezentarea succesorală este un beneficiu acordat de lege moştenitorilor legali în grad mai îndepărtat de rudenie cu defunctul de a urca în locul şi gradul ascendenţilor lor decedaţi anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestora partea ce li s-ar fi cuvenit din moştenire dacă nu ar fi încetat din viaţă. Ascendentul precedat se numeşte reprezentat, în timp ce persoana care vine la moştenire prin reprezentare se numeşte reprezentant. Potrivit NCC, reprezentarea succesorală este permisă numai în cazul descendenţilor în linie directă ai defunctului şi în cazul descendenţilor colaterali privilegiaţi. Pentru a putea opera reprezentarea succesorală este necesar îndeplinirea următoarelor condiţii: 9

a. cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesiunii (predecedat) – această condiţie nu trebuie interpretată în sens de predeces pentru că astfel nu s-ar putea reprezenta comorienţii şi codecedaţii. În cazul acestora e admisă reprezentarea pentru că, neputându-se stabili dacă au supravieţuit sau nu lui de cujus, se prezumă că la data deschiderii moştenirii aceştia erau decedaţi şi, în consecinţă pot fi reprezentaţi. Reprezentarea nu poate opera decât trecând din grad în grad vacant; b. locul celui reprezentat trebuie să fie util – adică, dacă cel reprezentat ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii ar fi avut vocaţie succesorală concretă la moştenirea lui de cujus; c. reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a culege moştenirea lui de cujus – adică să aibă capacitatea succesorală, să aibă vocaţie succesorală generală proprie la moştenirea lui de cujus care prin reprezentare se transformă în vocaţie succesorală concretă (notăm că descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin reprezentare numai până la gradul al IV-lea inclusiv), să nu fie nedemn faţă de cujus, să nu fi renunţat la moştenirea lui de cujus, să nu fi fost exheredat de cujus.

SUCCESIUNEA VACANTA
Art 1135 NCC – Notiune – mostenire vacanta (1) “Daca nu sunt mostenitori legali sau testamentari, mostenirea este vacanta. (2) Daca prin legat s-a atribuit numai o parte a mostenirii si nu exista mostenitori legali ori vocatia acestora a fost restransa ca efect al testamentului lasat de defunct, partea din mostenire ramasa neatribuita este vacanta”. Art. 1137 NCC - Somarea succesibililor (1) “Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare. (2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă.” Art 1138 NCC – dreptul de a culege mostenirea vacanta (1) “ Mostenirile vacante revin comunei, orasului sau, dupa caz, municipiului in a carui raza teritoriala se aflau bunurile la data deschideii mostenirii si intra in domeniul lor privat. Este considerata nescrisa orice dispozitie testamentara care, fara a stipula transmiterea bunurilor mostenirii, urmareste sa inlature ac regula”.

Caractere juridice ale dreptului statului asupra succesiunii vacante sunt: – culegând o universalitate, statul răspunde pentru datoriile şi sarcinile moştenirii, însă răspunderea sa este limitată la activul succesoral (intra vires hereditatis); – pentru a putea prelua moştenirea, statul solicită notarului public eliberarea unui certificat de vacanţă succesorală; el nu are nevoie de o trimitere în posesie propriu-zisă, prin eliberarea certificatului de moştenitor – lipsa dreptului de optiune – cat timp mostenirea nu a fost acceptata sau daca succesibilul nu este cunoscut, noatrul public competent poate numi un curator special al mostenirii. DEVOLUTIUNEA SUCCESORALA TESTAMENTARA 1) Definitie Art. 1034 Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă. 2) Caractere juridice Caracterele juridice ale testamentului sunt următoarele: - este un act juridic unilateral – testatorul îşi manifestă voinţa cu intenţia de a produce efecte 10

juridice ce se produc indiferent de atitudinea legatarului (acceptarea sau renunţarea legatarului constituie un act juridic unilateral distinct); - este un act juridic esenţialmente personal, neputând fi încheiat prin reprezentare, fie ea legală/convenţională; - este un act juridic individual, în sensul că trebuie să exprime voinţa unei singure persoane; - este un act juridic solemn trebuind să se încheie în formele prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute; - este un act juridic mortis causa, deci îşi produce efectul la moartea testatorului; - este un act juridic esenţialmente revocabil (testatorul poate modifica/revoca oricând testamentul, chiar până-n ultima clipă a vieţii sale). 3) Obiectul testamentului Obiectul principal al testamentului îl constituie legatele, ce pot fi universale sau cu titlu universal, atunci când se referă la întreg patrimoniul sau o anumită fracţiune din patrimoniu, ori cu titlu particular, atunci când se referă la anumite bunuri din patrimoniu. Testamentul poate cuprinde numai legate sau şi alte dispoziţii testamentare (ori numai asemenea dispoziţii testamentare), cum ar fi: - exheredări (înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori legali, în limitele prevăzute de lege); - numirea de executori testamentari; - sarcini impuse legatarilor/moştenitorilor legali, de natură patrimonială sau de o altă natură; - revocarea totală/parţială a unui testament anterior ori retractarea revocării anterioare; - partajul de ascendent (împărţeala făcută de testator între descendenţii săi a bunurilor succesorale sau a unei părţi din aceste bunuri); - recunoaşterea de către tată a unui copil din afara căsătoriei; - recunoaşterea de către mamă a copilului înregistrat ca născut din părinţi necunoscuţi; dispoziţii referitoare la înmormântare etc. 4) Tipuri de testamente Testatementele cf NCC pot fi ordinare – art 1040 ( olograf – sub semnatura privata si autentic) sau privilegiate – art 1047 ( testament autentic incheiat in forma simplificata, in anumite situatii limitativ prevazute de lg) a. Testamnetul olograf
Art. 1041- Testamentul olograf Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

Testamentul olograf este testamentul scris în întregime, datat şi semnat de testator cu mâna lui. Neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţele referitoare la forma testamentului olograf (cerute ad validitatem) atrage nulitatea absolută a acestuia. Avantajele testamentului olograf sunt următoarele: - poate fi folosit de către orice persoană care ştie să scrie; - se poate folosi oricând şi oriunde; - nu necesită prezenţa unei alte persoane; - nu reclamă cheltuieli; - asigură secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă; - poate fi uşor revocat de către testator prin distrugerea lui. Sunt cunoscute însă şi dezavantaje: - poate fi uşor ascuns/distrus după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii acestuia, dar fără ştirea sa; - nu asigură protecţia voinţei testatorului contra influenţelor abuzive ale celor interesaţi; - poate fi uşor falsificat; - poate fi mai uşor contestat; - poate cuprinde formulări neclare, confuze sau contradictorii datorate lipsei de cunoştinţe 11

juridice a testatorului. O parte dintre dezavantaje pot fi înlăturate prin redactarea testamentului în mai multe exemplare; prin înmânarea testamentului spre păstrare unei persoane de încredere; prin depozitarea testamentului la un birou notarial pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. În ceea ce priveşte scrierea testamentului olograf, testatorul o poate realiza cu orice fel de material, în orice imbă cunoscută de el, cu orice fel de scrieri, pe un singur suport material sau mai multe. În ceea ce priveşte data testamentului olograf, trebuie indicate ziua, luna şi anul în care acesta a fost întocmit în scopul de a se putea verifica dacă la data respectivă testatorul avea capacitatea de a testa şi pentru a se stabili dacă acel testament reprezintă ultima voinţă a testatorului. Data poate fi aşezată la sfârşitul testamentului ori la începutul sau în cuprinsul său, în aceste ultime ipoteze trebuind să rezulte că aceasta priveşte întreg conţinutul actului juridic. În ceea ce priveşte semnătura, testamentul trebuie semnat de mâna testatorului. Nu se pot folosi parafa, sigiliul, ştampila, degetul. Testatorul va semna aşa cum obişnuieşte, fără a fi necesar ca semnătura să cuprindă numele întreg. În principiu, semnătura trebuie pusă la sfârşitul testamentului, însă poate să apară şi la începutul sau în cuprinsul testamentului dacă rezultă neîndoielnic că, prin semnătura dată, testatorul şi-a însuşit întregul conţinut al testamentului. Referitor la forţa probantă a testamentului olograf subliniem că, deşi este un act solemn, acesta poate fi contestat de către persoanele interesate. În ceea ce priveşte sarcina probei şi mijloacele de probă admise, se face distincţia între scriere şi semnătură, pe de o parte, şi dată pe de altă parte. Astfel, scrierea şi semnătura au forţă probantă numai dacă cei cărora li se opune testamentul recunosc că acestea aparţin testatorului; (sarcina probei revine celui care invocă testamentul prin procedura verificării de scripte, în caz de îndoială se va dispune efectuarea unei expertize), iar data se prezumă că e reală până la proba contrară (sarcina probei neveridicităţii sale revenind celui care o contestă). a. Testamentul autentic
Art. 1043 - Testamentul autentic (1) Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii. (2) Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.

Această formă testamentară prezintă următoarele avantaje: - pot testa şi persoanele care nu ştiu carte, precum şi cele care din cauza infirmităţii, bolii ori din orice alte cauze nu pot semna; - contestarea testamentului e dificilă; - conţinutul testamentului e verificat de către notar pentru a nu cuprinde dispoziţii contrare legii sau bunelor moravuri ori clauze neclare; - în cazul în care este contestat, sarcina probei revine celui care îl contestă; un exemplar original se păstrează în arhiva notarului astfel încât nu poate fi sustras, distrus sau ascuns. Dezavantajele cunoscute sunt: - presupune cheltuieli; - necesită timp pentru îndeplinirea formalităţilor; - nu asigură secretul deplin al dispoziţiilor testamentare. Testamentul care urmează a fi autentificat poate fi redactat de către notarul public după indicaţiile şi voinţa testatorului, după cum poate fi redactat de către testator însuşi ori de către un terţ după indicaţiile testatorului. Testatorul trebuie să se prezinte personal la notariat pentru autentificare. Pentru motive temeinice, lăsate la aprecierea notarului, autentificarea se va putea face şi în afara sediului notarului. Dacă testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legale, sancţiunea aplicabilă e nulitatea absolută (el va putea fi însă valabil ca testament olograf, dacă a fost scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului). Subliniem că testamentul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale notarului, percepute cu propriile simţuri, în limitele atribuţiilor conferite de lege şi menţionate în încheierea de autentificare. 12

În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii din testament şi din încheiere, testamentul autentic face dovada până la proba contrară deoarece notarul a luat act de declaraţiile testatorului, neavând posibilitatea să le verifice. b. Testamentele privilegiate
Art. 1047 - Testamentele privilegiate (1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaţii speciale: a) în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale; b) în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii; c) în fata comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public; d) în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces. (2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenţa a 2 martori. (3) Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze. (4) Dispoziţiile alin. (3) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute. (5) Prevederile art. 1.042 se aplică în mod corespunzător şi în privinţa testamentului privilegiat.

Acestea sunt testamente autentice în formă simplificată, întocmite de peroane care se află în situaţii sau împrejurări speciale. Există 3 forme de testamente privilegiate: testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de boală contagioasă, testamentul maritim.  Testamentul militarilor – este testamentul întocmit de militari, precum şipersoanele asimilate lor în faţa comandantului militar al unităţii sau în faţa unui alt ofiţer superior asistat de doi martori, dar numai dacă se află pe teritoriu străin, în misiune sau prizonier la inamic, ori pe teritoriul ţării, într-o localitate asediată sau într-un alt loc fără comunicaţie cu exteriorul din cauza războiului. Dacă militarul e rănit sau bolnav, poate testa în faţa medicului militar şef, asistat de comandantul militar al spitalului (art 1047 alin 1 lit c.).  Testamentul făcut în timp de boală contagioasă – este testamentul alcătuit în faţa unui membru al consiliului local, asistat de doi martori, de persoanele bolnave sau sănătoase, care se află într-o localitate izolată din cauza unei epidemii, catastrofe, razboaie sau alte asemenea imprej speciale (art. 1047 alin 1 lit a.).  Testamentul maritim – este testamentul întocmit de persoanele care se află la bordul unui vas sub pavilion românesc, indiferent că fac parte din echipaj sau sunt călători, în faţa comandantului navei sau a unui înlocuitor al său asistat de ofiţerul intendent de bord/de înlocuitorul său şi 2 martori (art. 1047 alin 1 lit b.). Această formă de testament nu poate fi folosită în porturi sau dacă vasul se apropie de un port unde se află un agent diplomatic/consular român. Testamentul se redactează în două exemplare originale. Dacă vasul ancorează într-un port străin în care există un agent diplomatic sau consular român, un exemplar se predă acestuia pentru a fi expediat în ţară. Dacă ancorează într-un port românesc, ambele exemplare se predau organului portuar pentru a fi expediate birouluinotarial de la domiciliul testatorului.  Testamentul in caz de internare – testatorul neavand acces la un notar public – se intocmeste in fata directorului, medicului sef al institutiei sanitare sau al mesicului sef al serviciului ori, in lipsa acestuia in fata medicului de garda În legătură cu testamentele privilegiate reţinem că trebuie întocmite în forma scrisă şi să respecte cerinţa actului separat. Sub sancţiunea nulităţii, acestea trebuie să fie semnate de către testator; dacă nu poate semna, se face menţiune despre aceasta şi despre cauza care l-a împiedicat să semneze; trebuie semnate şi de către agentul instrumentator şi de către cei doi martori ori de cel puţin un martor, arătânduse cauza pentru care cel de-al doilea martor n-a putut semna. 13

Testamentele privilegiate trebuie să cuprindă şi data întocmirii, pentru a se putea dovedi împrejurările excepţionale ce au justificat întocmirea lor. Aceste testamente îşi produc efectele dacă testatorul a decedat în împrejurările excepţionale în care au fost redactate. Dacă testatorul supravieţuieşte acestor evenimente, testamentele sunt valabile o perioadă limitată de timp şi anume:
Art. 1048 - Caducitatea testamentelor privilegiate (1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze.

În fine, ultima categorie a formelor testamentare înglobează testamentul privind depunerile la institutiile bancare : - ac au valoarea unui legat cu previre la patrimoniul defunctului (legat cu titlu particular).
Art. 1049 - Testamentul sumelor şi valorilor depozitate (1) Dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii. (2) Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile. (3) Instituţiile de credit au obligaţia ca, la instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea acesteia în registrul prevăzut la Art. 1046.

5) Conditii de forma Referitor la condiţiile generale de formă cerute de lege pentru validitatea testamentului subliniem că testamentul trebuie încheiat într-una din formele expres prevăzute de lege. Forma este o condiţie ad validitatem, sancţiunea nerespectării ei fiind nulitatea absolută. Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie ordinare (testamentul olograf, autentic), fie extraordinare (testamentele privilegiate), fie alte forme prevăzute de lege. Tuturor testamentelor le sunt comune două condiţii de formă: forma scrisă şi forma actului separat. Astfel, testamentul trebuie încheiat în formă scrisă, testamentul verbal nefiind valabil. De asemenea, legea interzice testamentul conjunctiv, cel prin care două sau mai multe persoane testează prin acelaşi act una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ. Formele testamentare cunosc o primă diviziune în testamentele ordinare, ce pot fi încheiate în împrejurări obişnuite, testatorul putând opta între testamentul: olograf sau autentic. Cu această ocazie menţionăm că toate formele testamente au o valoare juridică egală, operând principiul echivalenţei formelor testamentare. Deci, pentru revocarea/modificarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior nu se cere respectarea simetriei de formă. În ceea ce priveşte codicilul (care este un adaos sau un supliment la dispoziţiile dintr-un testament anterior, pe care însă nu-l revocă), trebuie respectată una dintre formele testamentare impuse de lege. Codicilul este considerat un testament nou pentru el neexistând alte dispoziţii speciale. 6) LEGATUL a. Definitie Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească cu titlu gratuit întregul său patrimoniu sau o fracţiune din aceasta ori anumite bunuri determinate.
Art. 986 - Legatul Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate.

b. Continut

14

Un testament care cuprinde legate tb sa cont in mod obligatoriu desemnarea legatarului Desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament, fiind obligatorie identificarea acestuia în chiar cuprinsul testamentului. Legatarul trebuie să fie o persoană determinată/determinabilă în momentul deschiderii succesiunii. Poate fi legatar şi o persoană nenăscută, dar concepută la data deschiderii moştenirii. Desemnarea legatarului trebuie făcută personal de către testator. Este nul legatul prin care testatorul lasă determinarea legatarului pe seama unui terţ. Va fi valabil, însă, legatul prin care legatarul e determinat de către testator şi are sarcina predării bunurilor unor persoane alese de el sau decătre un terţ. Este valabil şi legatul făcut unor persoane determinate, repartizarea între ele a bunurilor succesorale fiind lăsată pe seama unui terţ. Dacă testatorul stabileşte un număr restrâns de persoane dintre care un terţ să aleagă la moartea testatorului, persoana legatarului, acesta din urmă e determinabil şi majoritatea autorilor consideră că un astfel de legat este valabil c. Clasificare
Art. 1054 - Clasificarea legatelor (1) Legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular. (2) Legatul poate fi pur şi simplu, cu termen, sub condiţie sau cu sarcină Art. 1055 - Legatul universal Legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire. Art. 1056 - Legatul cu titlu universal (1) Legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii. (2) Prin fracţiune a moştenirii se înţelege: a) fie proprietatea unei cote-părţi din aceasta; b) fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire; c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cotepărţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor. Art. 1057 - Legatul cu titlu particular Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular.

Legatele pot fi clasificate în funcţie de două criterii: A. după obiectul dispoziţiei testamentare, distingem între: legate universale, legate cu titlu universal, legate cu titlu particular;  Legatul universal - legatarul universal are vocaţie succesorală la întreaga moştenire, asemeni unui moştenitor legal. Dreptul său este unul eventual; el are posibilitatea de a culege întreaga moştenire, iar dacă au fost instituiţi mai mulţi legatari universali şi aceştia pot şi vor să vină la moştenire, moştenirea se va împărţi între ei în mod egal. Legatul e universal şi atunci când legatarul universal vine în concurs cu moştenitorii legali rezervatari. Legatul rămâne universal şi atunci când emolumentul moştenirii (profitul, conţinutul concret al moştenirii) e micşorat prin existenţa unor legate cu titlu universal sau cu titlu particular ori de datorii/sarcini ale moştenirii, atunci când titularii lor vor şi pot să beneficieze de drepturile lor. Ac tip de legat confera legatarului vocatie la intreaga avere a testatorului.  Legatul cu titlu universal - Dacă au fost instituiţi mai mulţi legatari cu titlu universal asupra aceleaşi fracţiuni din patrimoniu, iar unii dintre aceştia nu vor/nu pot să vină la moştenire, aceasta va profita celorlalţi legatari cu titlu universal. Legatarul cu titlu universal profită de renunţarea/înlăturarea de la moştenire a legatarului cu titlu particular sau a moştenitorilor rezervatari dacă venirea acestora la moştenire ar fi micşorat fracţiunea ce se cuvenea legatarului cu titlu universal. Legatul universal şi cel cu titlu universal au aceeaşi natură juridică. Diferenţa dintre ele e doar cantitativă. Legatarul cu titlu universal poate fi determinat prin aceleaşi modalităţi ca şi legatarul universal; atât cel 15

universal cât şi cel cu titlu universal sunt succesorii în drepturi şi obligaţii ai testatorului, ceea ce înseamnă că sunt obligaţi şi la suportarea cotei-părţi de datorii şi sarcini corespunzătoare fracţiunii din patrimoniu ce au moştenit-o. Ac tip de legat confera legatarului vocatie la o fractiune/ cota-parte din mostenire, cota-parte exprimata printr-o fractiune matematica sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridica de imobile sau mobile. Ceea ce caracteriz ac tip de legat este vocatia la o cota-parte si nu emolumentul care va fi cules de legatar si care poate fi micsorat de existenta mostenitorilor rezervatari, a unor legate cu titlu particular sau datorii sau sarcini.  Legatul cu titlu particular - este dispoziţia testamentară ce conferă vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate/determinabile, privite izolat. Nu interesează numărul sau valoarea acestor bunuri. Legatul cu titlu particular nu trebuie confundat cu cel cu titlu universal. Aceasta deoarece drepturile legatarului cu titlu particular sunt limitate definitiv asupra bunurilor menţionate în testament. Dacă alţi legatari/moştenitori legali nu pot/nu vor să vină la moştenire, aceasta nu-i profită legatarului cu titlu particular. Legatul particular are ca obiect un anumit bun, anumite bunuri individual det. Ac creeaza vocatie doar cu pv la bunul individ det, bunurile indiv det cuprinse in legat. Diferite tipuri de legate cu titlu particular o Legatul bunului altuia
Art. 1064 - Legatul bunului altuia (1) Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii, atunci se aplică dispoziţiile prezentului articol. (2) Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a ştiut că bunul nu este al său, legatul este anulabil. (3) În cazul în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii.

Ne aflăm în această situaţie în cazul în care testatorul face un legat care are ca obiect un bun care este proprietatea unei alte persoane, terţ sau chiar moştenitor al său (moştenitor legal sau legatar universal ori cu titlu universal). Pentru a ne afla în prezenţa legatului lucrului altuia, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: - la data deschiderii succesiunii, testatorul să nu aibă nici un drept actual sau viitor asupra bunului care formează obiectul legatului; - obiectul legatului să fie un bun individual determinat, întrucât numai acestea pot să aparţină altuia. o Legatul bunului indiviz Ne aflăm în această situaţie atunci când testatorul face un legat cu titlu particular care are ca obiect un bun individual determinat care, la data deschiderii succesiunii, se află în stare de indiviziune. În cazul în care testatorul a lăsat legatarului o cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului determinat, legatul este valabil, legatarul substituindu-se testatorului cu privire la partea sa din drept. Dacă, însă, legatul are ca obiect nu cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului, ci bunul în materialitatea sa, legatul este valabil sau nu, în fucţie de împrejurarea dacă legatarul a cunoscut sau nu încă bunul nu-i aparţine în exclusivitate. B. după prezenţa/absenţa modalităţilor, distingem între: legate pure şi simple, legate cu termen/ sub condiţie, legate cu sarcină.  Legatul pur si simplu - este acel legat neafectat de modalităţi care îşi produce efectele la data morţii testatorului. Din acest moment, legatarul dobândeşte şi exercită drepturile sale, putând cere executarea legatului. Legatarul devine titularul dreptului real sau de creanţă care intră în 16

patrimoniul său din momentul deschiderii moştenirii, indiferent dacă acesta şi-a exercitat sau nu dreptul de opţiune succesorală sau dacă a fost pus în posesie.  Legate cu termen – este acel legat prin care testatorul prevede că executarea sau stingerea lui depinde de un eveniment viitor şi sigur ca realizare. Deci, efectele legatului cu termen diferă după natura termenului. Dacă termenul este suspensiv, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii, ca în cazul legatului pur şi simplu, însă executarea legatului se amână până la împlinirea termenului (ex.: până la împlinirea vârstei de 18 ani). Legatarul poate cere predarea bunului lăsat legat numai după împlinirea termenului. Dacă termenul este extinctiv, drepturile legatarului se nasc la deschiderea succesiunii, însă la împlinirea termenului se sting pentru viitor.  Legate sub conditie - este acel legat a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. Spre deosebire de termen, care nu afectează dreptul, ci doar executarea lui, de condiţie depinde însăşi existenţa legatului. În funcţie de efectele pe care le produce, condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie. Când condiţia e suspensivă, dreptul legatarului nu se naşte la data deschiderii succesiunii, ci în momentul realizării condiţiei, care produce efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii. În plus, legatarul trebuie să existe în momentul realizării condiţiei, în caz contrar legatul devine caduc chiar dacă post mortem condiţia se realizează. Când condiţia e rezolutorie, dreptul legatarului se naşte în momentul deschiderii succesiunii, dar la data realizării condiţiei, legatul se desfiinţează cu efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii. Dacă nu se realizează condiţia ori e sigur că nu se poate realiza, drepturile legatarului se consolidează definitiv.  Legate cu sarcina - este acel legat prin care testatorul impune legatarului o obligaţie de a da, a face sau a nu face, obligaţie pe care, după acceptarea legatului, este ţinut să o execute. Sarcina nu afectează dobândirea dreptului legatarului de la data deschiderii succesiunii, însă neexecutarea sarcinii poate conduce la revocarea judecătorească a legatului ori persoanele interesate vor putea cere instanţei să-l oblige pe legatar la executarea sarcinii. Sarcina poate fi stipulată în favoarea unui terţ, a legatarului sau a testatorului. E valabilă sarcina stipulată în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau nedeterminabile, cu condiţia să existe şi să fie determinabilă la data executării sarcinii. Dacă sarcina e stipulată în favoarea testatorului, ea poate fi executată numai după moartea acestuia. Dacă sarcina e stipulată în favoarea legatarului însuşi, legatul e pur gratuit, dar revocabil în ipoteza neexecutării sarcinii. d. Caractere juridice - Act unilateral = act unilateral de vointa - cuprinde doar manifestarea de vointa a testatorului, fara a se tine cont de cea a legatarului - Act gratuit = este o liberalitate pt ca testatorul urmareste sa procure un avantaj patrimonial legatarului fara un contraechivalent. Intentia liberala caracterizeaza legatul chiara daca este grevat de sarcini, fie si de ordin patrimonial. - Act pentru cauza de moarte (mortis cauza) = prod efecete juridice numai din momentul mortii testatorului e. Cauze de ineficacitate  Notiune = desemneaza acele ipoteze in care dispozitia testamentara prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsita de efecte juridice, deci este ineficace din cauze prevazute de lege.  Cauze  Nulitatea legatelor Nulitatea constituie o sancţiune civilă care intervine în cazul încheierii unor acte juridice cu nerespectarea condiţiilor de validitate de fond sau de formă impuse de lege. Cauzele de nulitate sau de anulare a legatelor sunt cele care privesc orice act juridic: incapacitatea persoanei care face actul, viciile de consimţământ, lipsa formei cerute de lege pentru valabilitatea actului etc. Deosebit de acestea, există şi alte cauze specifice, precum: testamentul conjunctiv se sancţionează cu nulitatea absolută; substituţiile fideicomisare sunt, la rândul lor, lovite de nulitate absolută; este nul legatul bunului altuia, în ipoteza în care testatorul nu a cunoscut că lucrul nu-i aparţine. 17

Moştenitorul poate cere anularea testamentului în cazul în care consideră că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale ori poate cere anularea parţială a dispoziţiei testamentare care depăşeşte limitele prevăzute de art. 988 NCC. In toate cazurile, nulitatea legatelor se apreciaza in raport de elementele, cauzele existente la data intocmirii testamentului si care impiedica nasterea valabila a legetului. Cauzele ivite ulterior si care determina imposibilitatea executarii legatului nu constituie cauze de nulitate, ci atrag caducitatea legatului.  Reductiunea legatelor Are drept consecinta ineficacitatea partiala sau totala a legatelor si se produce la cererea mostenitorilor rezervatari si a celor care infatiseaza dr lor – in cazul in care prin liberalitatile facute de catre defunct s-a incalcat cotitatea disponibila  Revocarea legatelor Legatele pot fi revocate fie prin voinţa testatorului, fie ca urmare a săvârşirii de către legatar a unei fapte culpabile. Revocarea legatelor poate fi opera testatorului, şi atunci este voluntară, dar poate fi pronunţată şi de instanţa de judecată, şi atunci este revocare judecătorească). Ac tip de ineficacitate are in vedere un legat nascut in mod valabil care poate deveni ineficace prin efectul revocarii lui, fie ca este vorba de revocarea testamentului in intregul lui, fie ca revocarea vizeaza numai legatul (o parte din legat) sau legatele instituite prin testament. - Revocarea voluntara
Art. 1068 - Revocarea voluntară a legatului (1) Legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului. (2) Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimţită de către testator, chiar dacă este afectată de modalităţi, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat. (3) Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă: a) este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei testatorului; ori b) înstrăinarea reprezintă o donaţie în favoarea beneficiarului legatului şi nu s-a făcut sub condiţii sau cu sarcini substanţial diferite de acelea care afectează legatul. (4) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.

In principiu, testamentul, ca si dispozitiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice, esentialmente revocabile, daca legea nu prevede altfel in mod expres. Legatele pot fi revocate prin vointa unilaterala a testatorului pana in ultima clipa a vietii. Dupa modul de manifestare a vointei revocatorii, revocarea voluntara poate fi: ~ Expresa (directa) = testatorul poate revoca testamentul – toate dispozitiile pe care le cuprinde sau o parte din ele, printr-un testament posterior (incheiat in una din formele prevaz de lege). Rezulta deci ca revocarea este un act solemn; sub sanctiunea nulitatii absolute actul revocator tb sa fie redactat in forma testamentara sau in forma autentica. Revocarea voluntara expresa poate fi facuta prin 2 modalitati: = declaratie autentica a testatorului - cu pv la faptul ca ac revoca testamentul autentic (ac declaratie este supusa publicitatii prin inscrierea ei la INFONOT) = redactarea unui alt testament – pe langa ac testament se include in ac si declaratia de revocarea a testamentului anterior. Ac poate fi incheiat si in forma olografa.
Art 1051 - Revocarea voluntară expresă (1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior. (2) Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat. (3) Revocarea expresă a testamentului făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la Art. 1046.

~ Tactita (indirecta) = Revocarea voluntară tacită este o revocare indirectă, care rezultă din anumite fapte sau acte juridice ale testatorului, care implică voinţa de revocare. NCC prevede 2 cazuri de revocare tacita: 18

= confectionarea unui nou testament – care il revoca expres pe cel anterior dar contine dispozitii incompatibile sau contrare cu dispoz testamentului anterior: - Incompatibilitatea = intre dispoz testamentelor succesive pp o imposibnilitate absoluta, obiectiva (materiala sau juridica) de a se executa xumulativ, concomitent legatele din 2 testam succesive. Legatele incompatibile nu pot coexita. - Contrarietatea = intre 2 legate gfacute prin testamente succesive pp si ea o imposibilitate de executare concomitenta, cumulativa, dar ac imposibilitate nu este obiectiva, ci se datoreaza intentiei testatorului. Pentru ca întocmirea unui nou testament să constituie revocare tacită, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) testamentul nou să fie întocmit cu respectarea formei solemne cerută de lege, de către testator care trebuie să aibă capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat; prin urmare, un testament nul nu constituie revocare tacită a celui anterior; b) testamentul nou să nu conţină o clauză prin care îl revocă pe cel anterior (în aceste condiţii, am fi în prezenţa unei revocări exprese); c) testamentul anterior să conţină dispoziţii incompatibile sau contrare cu cele ale noului testament; această condiţie se cere deoarece este posibil ca testatorul să lase mai multe testamente succesive ale căror dispoziţii să nu se contrazică şi să poată fi executate cumulativ. = distrugerea, ruperea sau stergerea testamentului olograf Distrugerea voluntară a testamentului echivalează cu revocarea tacită dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) testamentul este olograf b) distrugerea este voluntară (realizată de către testator sau o altă persoană, cu ştirea testatorului ori dacă testamentul este distrus fortuit, iar testatorul, deşi cunoştea faptul, nu a întocmit altul nou); c) distrugerea trebuie să fie efectivă; d) testatorul a avut capacitatea necesară pentru revocare şi voinţa lui nu a fost viciată. = distrugerea bunului care face obiectul legatului Conditii : a) legatul sa fie cu titlu particular b) distrugerea sa fie un act voluntar c) distrugerea sa se faca cu intentia de a se revoca legatul = instrainarea bunului care face obiectul legatului Conditii : a) se face cu privire la un legat cu titlu particular b) instrainarea sa fie voluntara ( nu executare silita) c) din ac instrainare sa rezulte intentia testatorului de a revoca legatul
Art. 1052 - Revocarea voluntară tacită (1) Testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator. (2) Distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de asemenea revocarea, cu condiţia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă. (3) Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior.

19

*Retractarea revocarii
Art. 1053 - Retractarea revocării (1) Dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament. (2) Retractarea unei dispoziţii revocatorii înlătură efectele revocării, cu excepţia cazului în care testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar sau dacă această intenţie a testatorului rezultă din împrejurările concrete. Dispoziţiile Art. 1051 alin. (3) rămân aplicabile. (3) Retractarea unei dispoziţii revocatorii făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la Art. 1046.

Întrucât revocarea este un act unilateral, ea poate fi retractată. În principiu,deoarece retractarea reprezintă tot o revocare, retractarea revocării poate fi făcută în aceleaşi condiţii ca şi revocarea, cu precizarea că în cazul revocării tacite prin înstrăinarea sau distrugerea obiectului legatului ori prin distrugerea testamentului nu poate exista retractare. Dacă testatorul va voi să revină asupra revocării care a operat în modurile amintite anterior, va trebui să întocmească un nou testament. Efectele retractării revocării voluntare diferă de la caz la caz, în funcţie de împrejurările cauzei şi de voinţa testatorului (ex.: dacă legatul din testamentul iniţial a fost revocat expres printr-un testament ulterior, revocarea testamentului ulterior nu va atrage redobândirea eficacităţii legatului iniţial decât atunci când aceasta reiese din voinţa testatorului). Revocarea judecatoreasca

Art. 1069 - Revocarea judecătorească (1) Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii. (2) Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată şi pentru ingratitudine în următoarele cazuri: a) dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat; b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.

Aceasta intervine în cazurile în care legatarul a săvârşit în mod culpabil o faptă ce este prevăzută de lege drept cauză de revocare, înainte sau după deschiderea succesiunii. Revocarea judecătorească va putea fi cerută de persoanele interesate numai după deschiderea moştenirii. Cauzele legale de revocare a legatelor sunt urmatoarele : ~ Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii – în acest caz, sarcina de care este afectat legatul îl obligă pe legatarul acceptant s-o execute. În caz de neexecutare, persoanele interesate (terţul beneficiar, creditorul acestuia, executorul testamentar) pot cere executarea silită. Revocarea legatului poate fi cerută de către persoanele care, în cazul admiterii unei astfel de acţiuni ar beneficia de efectele revocării (moştenirii legali, legatarul universal sau cu titlu universal sau particular, creditorii acestora prin intermediul acţiunii oblice). Terţul beneficiar nu poate cere revocarea pentru că aceasta nu-i procură nici un beneficiu. Termenul de prescripţie a acţiunii în revocare e de 1 an şi începe să curgă de la data stabilită pentru executarea sarcinii. În principiu, revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii poate interveni numai atunci când neexecutarea se datorează culpei legatarului. Dacă neîndeplinirea sarcinii se datorează cazului fortuit sau forţei majore, revocarea va opera numai dacă din intenţi a testatorului reiese că sarcina are semnificaţia unei condiţii rezolutorii. ~ Revocarea pentru ingratitudine – această situaţie poate interveni dacă legatarul, în 20

timpul vieţii testatorului, a atentat la viaţa lui a unei persoane apropiate lui sau, stiind ca altii intentioneaza nu l-a instiintat (art 1069 alin 2 lit a) ori daca legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fata de testator sau injurii grave la adresa memoriei testatorului ( art 1069 alin 2 lit b). Revocarea poate fi ceruta de persoanlw interesate inauntrul termenului de prescriptie de 1 an care incepe sa curga de la data la care mostenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine.  Caducitatea legatelor
Art 1071 - Caducitatea legatului Orice legat devine caduc atunci când: a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii; b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii; c) legatarul este nedemn; d) legatarul renunţă la legat; e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal; f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul.

Poate fi definită ca o imposibilitate de executare a legatului, valabil instituit şi nerevocat, din cauze obiective posterioare întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat după deschiderea succesiunii. Caducitatea se deosebeşte de nulitate prin faptul că intervine pentru cauze ulterioare încheierii testamentului; de asemenea, se deosebeşte de revocarea voluntară prin faptul că intervine independent de voinţa testatorului şi chiar împotriva acestei voinţe. Se deosebeşte şi de revocarea judecătorească prin aceea că nu implică culpa legatarului. Cauzele de caducitate sunt următoarele: ~ Predecesul legatarului – dacă, la deschiderea succesiunii, legatarul este precedat, legatul devine caduc pentru că a fost încheiat în considerarea persoanei legatarului (art. 1071 lit a NCC). Prin urmare, moştenitorii se aplică şi în cazul în care legatul a fost instituit în favoarea unei persoane care este comorient/codecedat cu testatorul. Legatul devine caduc şi în cazul în care legatarul a decedat după testator, dar legatul era afectat de o condiţie suspensivă, iar legatarul decedează înainte de împlinirea acesteia, indiferent dacă, ulterior morţii legatarului, condiţia se realizează. Dacă legatul e afectat de o condiţie rezolutorie, de un termen ori de o sarcină, este suficient ca legatarul să fie în viaţă la data deschiderii succesiunii. Pentru a preîntâmpina caducitatea legatului, testatorul poate stipula că, dacă la data deschiderii moştenirii, legatarul desemnat în primul rând nu va fi în viaţă, atunci legatul să revină altei persoane (substituţie vulgară, expres permisă de lege – art. NCC) ~ Incapacitatea legatarului de a primi legatul – dacă la data deschiderii succesiunii legatarul este incapabil de a primi legatul, acesta devine caduc (art. 1071 lit b NCC). Capacitatea de a primia a legatarului tb sa fie apreciata in raport de data deschiderii mostenirii, data la care legatul incepe sa produca efecte, el devine caduc daca in ac moment legatarul este lovit de incapacitatea de a-l primi. ~ Neacceptarea legatului de către legatar – legatarii au un drept de opţiune succesorală ca şi moştenitorii legali. Acesta se transmite şi asupra propriilor moştenitori dacă legatarul moare după data deschiderii moştenirii, dar înainte de exercitarea dreptului de opţiune (art. 1071 lit d NCC.). Ca oricare dintre variantele optiunii succesorale renuntarea la legat – sub sanctiunea nultitatii absolute – poate sa intervina numai dupa deschiderea succesiunii. ~ Pieirea totală a bunului ce formează obiectul legatului – atrage caducitatea legatului dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: - legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate; - pieirea bunului să fie totală (dacă bunul piereparţial, legatul nu devine caduc, ci doar se micşorează emolumentul) - pieirea bunului să aibă loc în timpul vieţii testatorului, între data încheierii testamentului şi cea a deschiderii succesiunii (dacă bunul era pierit în momentul încheierii testamentului, legatul e nul pentru lipsă de obiect, iar 21

nu caduc. Dacă pieirea are loc după deschiderea succesiunii, legatul nu devine caduc, riscul pieirii fortuite fiind suportat de către legatar); - cauza pieirii bunului să fie independentă de voinţa testatorului, deoarece dacă testatorul distruge el însuşi legatul sunte suntem în prezenţa unui caz de revocare tacită voluntară ( art 1071 lit f) ~ legatarul este nedemn ~ legatarul decedeaza inaintea implinirii conditiei suspensice ce afecteaza legaul, daca ac avea caracter pur personal  Efectele cazurilor de ineficacitate. Dreptul de acrescamant – art 1072 Daca legatul este ineficace din cauza nulitatii, revocarii sau nerealizarii conditiei suspensive ori realizarii cond rezolutorii, se pune intrebarea care va fi soarta bunurilor care au format obiectul legatului. Potrivit regulilor devolutiunii legale a mostenirii, in astfel de cazuri mostenirea, respectiv cota parte corespunzatoare din mostenirea, va fi culeasa de comostenitori – ale caror cote succesorale vor creste in mod corespunzator – sau va trece la mostenitorii subsecventi. Regula in materia devolutiunii testamentare a mostenirii este ca ineficacitatea legatului profita acelor mostenitori ale caror dr succesorale ar fi micsorate sau inlaturate prin existenta legatului sau care aceau obligatia sa execute legatul. Astfel: ineficacitatea legatului universal profita mostenitorilor legali rezervatari care vor culege intreaga mostenire sau mostenitorilor nerezervatari care numai datorita ineficacitatii legatului universal vor putea veni la mostenire ineficacitatea legatului cu titlu universal profita mostenitorilor legali sau legatarului universal. Daca exista mai multe legate cu titlu universal, ineficacitatea unuia nu poate profita altui legatar cu titlu universal, deoarece vocatia ac este limitata la fractiunea det din mostenire ineficacitatea legatului cu titlu particular profita mostenitorului legal sau legatarului cu titlu universal ori cu titlu universal care ar fi avut obligatia sa execute acel legat. Exceptii de la dr de acrescamant:  Substitutia vulgara = este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează în subsidiar un alt legatar care urmează să beneficieze prin substituţie de legat, în cazul în care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi să beneficieze de legat . Suntem, deci, în prezenţa a două legate alternative: cel de-al doilea produce efecte sub condiţia suspensivă a ineficacităţii celui dintâi şi înlătură dreptul altor persoane de a beneficia de această ineficacitate.  Legatul conjunctiv = este acea dispoziţie testamentară prin care acelaşi bun este lăsat în totalitate în favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecare având vocaţie la totalitatea bunului legat. Ei vin împreună la moştenire şi primesc părţi egale din bun. Dacă unul din colegatari nu vrea/nu poate să primească legatul, aceasta profită celorlalţi colegatari. Operează aşanumitul drept de acrescământ în condiţiile în care sunt întrunite următoarele condiţii: a) să existe o pluralitate de legatari cu titlu particular; b) legatul făcut în favoarea legatarilor să aibă acelaşi obiect; c) fiecare legatar să aibă vocaţie la întregul obiect testat; d) legatul să devină ineficace pentru unul/mai mulţi colegatari; e) testatorul să nu fi înlăturat dreptul de acrescământ. Dacă legatul conjunctiv e ineficace pentru toţi, va profita moştenitorilor potrivit regulii generale. Dreptul de acrescământ operează în mod obligatoriu, de drept. După acceptarea legatului, bunul intră în patrimoniul legatarului ca urmare a ineficacităţii legatului în privinţa unor colegatari.
Art. 1065 - Legatul conjunctiv

22

(1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia. (2) În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalţi legatari. (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.

7) Exheredarea Notiune

Art. 1074 (1) Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali. (2) Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali şi indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari

Prin exheredare, moştenitorul legal, fie el şi nerezervatar, pierde numai emolumentul moştenirii, calitatea sa de moştenitor păstrându-se. În această calitate, exheredatul poate cere anularea/constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare, revocarea judecătorească a legatelor, constatarea caducităţii acestora, iar exheredaţii rezervatari pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive.  Feluri In fctie de modul de manifestare a vointei de exheredare, ea poate fi : Directa = intervenind atunci când de cujus dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a succesorilor săi legali. Ea poate fi: totală, când îi vizează pe toţi moştenitorii legali ai lui de cujus sau parţială, când de cujus îi înlătură de la succesiune numai pe unul sau mai mulţi moştenitori legali. În acest caz, dacă de cujus nu a instituit legatari, succesiunea va fi culeasă de comoştenitorii celui dezmoştenit sau de moştenitorii subsecvenţi conform regulilor devoluţiunii legale a moştenirii. Indirecta = intervenind atunci când de cujus, fără a menţiona expres înlăturarea moştenitorilor legali, instituie unul sau mai mulţi legatari ce culeg întreaga moştenire sau, dacă există rezervatari, numai cotitatea disponibilă. Dacă legatul e ineficace, dar din cuprinsul testamentului rezultă voinţa neîndoielnică a lui de cujus de a înlătura de la moştenire pe succesorii legali, exheredarea rămâne valabilă; în caz contrar, ineficacitatea legatului determină culegerea moştenirii de către succesorii legali. Cu titlu de sanctiune = intervenind atunci testatorul dispune prin testament că moştenitorii vor pierde dreptul lor la moştenire dacă atacă testamentul cu acţiune în justiţie. Acest fel de exheredare se referă, în principiu, la moştenitorii legali dar îi poate privi şi pe legatarii universali/cu titlu universal care ar ataca un legat cu titlu particular. Exheredarea sancţiune nu poate aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari şi nu îi poate împiedica pe succesori să ceară constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri. 8) Executiunea testamentara  Notiune - este o dispoziţie cuprinsă în testament, prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară pentru a putea asigura executarea dispoziţiilor testamentare. Notarul public competent să dezbată moştenirea va elibera persoanei desemnate de către testator un certificat constatator al acestei calităţi. Natura juridica Majoritatea autorilor consideră că e vorba de un mandat special, ce prezintă asemănări şi deosebiri cu mandatul de drept comun. Execuţiunea testamentară apare ca un mandat, executorul testamentar fiind  23

un mandatar al testatorului. Sarcina executorului testamentar începe la moartea testatorului, pe când sarcina mandatarului încetează la moartea mandantului Execuţiunea testamentară este însă un mandat de natură specială, astfel că normele generale sunt aplicabile numai în măsura în care nu sunt derogări. Evidenţiem următoarele asemănări: acceptarea execuţiunii testamentare e facultativă; în principiu, execuţiunea testamentară e cu titlu gratuit (executorul testamentar poate însă cere remuneraţie dacă testatorul a prevăzut o astfel de remuneraţie sau dacă executorul e un profesionist); executorul testamentar are, în principiu, aceleaşi obligaţii ca şi mandatarul obişnuit; # executorul testamentar e instituit intuitu personae (în caz de deces al executorului, moştenitorii acestuia nu au obligaţia de a continua luarea unor măsuri în interesul şi până la înştiinţarea succesorilor testatorului). Menţionăm următoarele deosebiri: # execuţiunea testamentară poate fi instituită numai prin testament (act solemn), în timp ce mandatul e consensual; # mandatul obişnuit încetează de drept la moartea mandantului, iar atunci când s-a prevăzut continuarea mandatului post mortem, succesorii mandantului îl pot revoca oricând; execuţiunea testamentară începe la moartea mandantului; # în cazul mandatului de drept comun, limitele împuternicirii se determină de părţi, limitele atribuţiilor executorului testamentar şi durata maximă a unor atribuţii sunt stabilite imperativ de lege; # mandatarul obişnuit poate renunţa la mandat dacă această renunţare nu e păgubitoare pentru mandant - dacă îşi acceptă misiunea, executorul testamentar nu poate renunţa la ea decât dacă face dovada că aceasta iar pricinui o pagubă importantă.  Atributiile (functiile) executorului Misiunea generală a executorului testamentar este aceea de a veghea la executarea dispoziţiilor testamentare şi de a asigura aducerea lor la îndeplinire. Puterile executorului testamentar diferă, după cum testatorul i-a conferit ori nu sezină, adică posesiunea bunurilor mobile, în vederea executării dispoziţiilor testamentare.
Art. 1.077. – (1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor testamentare. Executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ determinat prin testament. (2) Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori testamentari, oricare dintre ei poate acţiona fără concursul celorlalţi, cu excepţia cazului în care testatorul a dispus altfel sau le-a împărţit atribuţiile. (3) Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială. Art. 1.078. – Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate fi executor testamentar. Art. 1.079. – (1) Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept. (2) Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt. (3) Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an. Puterile executorului testamentar: Art. 1.080. – (1) Executorul testamentar: a) va cere, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute; b) va stărui a se face inventarul bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor; c) va cere instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanţa va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moştenitori rezervatari; d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie pentru a apăra validitatea sa; e) va plăti datoriile moştenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviinţarea instanţ; f) va încasa creanţele moştenirii.

24

(2) Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moştenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toţi moştenitorii. Art. 1.081. – (1) Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise. (2) Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcţii determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcţie.

Incetare

Art. 1.085. – Execuţiunea testamentară poate înceta: a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite; b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale; c) prin decesul executorului testamentar; d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar; e) prin revocarea de către instanţă a executorului testamentar care nu îşi îndeplineşte misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător; f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanţa decide prelungirea termenului.

El are dreptul de a cere înapoierea cheltuielilor făcute în îndeplinirea misiunii şi de a fi dezdăunat, conform dreptului comun, pentru prejudiciile suferite cu ocazia îndeplinirii sarcinii sale. Executorul testamentar răspunde prin plata de daune-interese de orice culpă comisă în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare. Dacă au fost instituiţi mai mulţi executori, răspunderea lor este solidară dacă sunt sezinari şi dacă funcţiile lor nu au fost divizate de către testator sau dacă, fiind divizate, nu a fost respectată diviziunea funcţiilor. În celelalte cazuri, răspunderea lor e conjunctă.
Art. 1.082. – (1) La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorultestamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moştenitori rezervatari. Această obligaţie se transmite moştenitorilor executorului. (2) Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare. (3) Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepţia cazului în care testatorul le-a împărţit atribuţiile şi fiecare dintre ei s-a limitat la misiunea încredinţată. Art. 1.083. – Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remuneraţie în sarcina moştenirii. Art. 1.084. – Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor sale sunt în sarcina moştenirii.

9) Limitele dreptului de a dispune asupra mostenirii Legea consacră principiul libertăţii testamentare, dar impune şi anumite limite: a) dreptul de dispoziţie asupra patrimoniului pentru cauză de moarte se poat exercita numai prin intermediul legatelor, care sunt prin esenţa lor revocabile, nu şi prin intermediul contractelor. Legea interzice pactele asupra bunurilor dintr-o succesiune nedeschisă. b) testatorul nu poate stabili soarta bunurilor în cazul morţii propriilor săi moştenitori; legea interzice substituţiile fideicomisare. c) liberalităţile făcute de către testator sunt reductibile în limita cotităţii disponibile, dacă testatorul are moştenitori rezervatari. 1. Oprirea pactelor asupra succesiunilor viitoare Prin pact asupra unei moşteniri viitoare se înţelege orice contract sau act unilateral prin care se renunţă la o moştenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lui sau se înstrăinează drepturile eventuale ale uneia dintre părţi la moştenire Asemenea pacte sunt interzise indiferent dacă privesc moştenirea unei terţe persoane sau cea a unuia dintre contractanţi şi indiferent dacă renunţarea/înstrăinarea s-a făcut cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Condiţii pentru ca un pact să fie considerat asupra unei moşteniri viitoare, nedeschise: 25

• pactul trebuie să privească o moştenire, adică să aibă ca obiect patrimoniul succesoral în totalitate sau o cotă-parte din acesta ori bunuri determinate din moştenire; • moştenirea să nu fie deschisă; data deschiderii succesiunii în raport de care se analizează anterioritatea pactului se stabileşte în funcţie de data morţii specificată în certificatul de deces sau în hotărârea declarativă de moarte. Pactul încheiat după data morţii stabilită prin hotărâre e valabil chiar dacă ulterior încheierii pactului data a fost rectificată sau hotărârea declarativă de moarte s-a anulat. • pactul să nu fie permis expres de lege; Sunt permise de lege: - exceptii  convenţiile prin care asociaţii stipulează că societatea civilă va continua cu moştenitorii asociatului decedat sau între asociaţii rămaşi în viaţă;  împărţeala de ascendent (partajul de ascendent) făcută prin donaţie dacă s-au respectat condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege (art. 1160 – 1163 NCC)  convenţiile prin care un moştenitor rezervatar sau care beneficiază de raportul donaţiilor îşi dă consimţământul la înstrăinarea făcută de cel care va lăsa moştenirea unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, consimţământ ce constituie o renunţare anticipată la acţiunea în reducţiune sau la cererea de raport, dacă înstrăinarea ar fi, în realitate, o donaţie (art. 1091 NCC) 2. Oprirea substitutiilor fideicomisare Substituţia fideicomisară este o dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate (testament/donaţie) prin care dispunătorul îl obligă pe beneficiarul liberalităţii (legatar/donatar), numit instituit sau grevat/fiduciar, să conserve bunurile primite şi să le transmită, în tot/în parte, la moartea sa, unei alte persoane, numită substituit/fideicomisar, desemnată tot de către dispunător (art. 933 NCC)
Art. 993. – Dispoziţia prin care o persoană, numită instituit, este obligată să conserve bunul care constituie obiectul liberalităţii şi să-l transmită unui terţ, numit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.

Pentru ca liberalitatea să constituie o substituţie fideicomisară, trebuie să fie îndeplinite 3 condiţii:  să existe două sau mai multe liberalităţi având acelaşi obiect în favoarea două sau mai multe persoane desemnate de dispunător, liberalităţi care urmează să fie executate succesiv;  bunul care formează obiectul liberalităţilor să fie indisponibilizat prin voinţa dispunătorului; legea interzice ca un bun să fie declarat inalienabil prin voinţa omului. Clauza de inalienabilitate e valabilă doar dacă se justifică temporar printr-un interes serios şi legitim.  dispunătorul să stabilească ordinea succesorală pentru cazul morţii gratificatului. Exceptii :  cazul fideicomisului fără obligaţie, adică situaţia în care dispunătorul îi adresează gratificatului rugămintea ca, în cazul în care bunurile care au făcut obiectul liberalităţii vor mai exista în patrimoniul său, să le transmită la moartea sa unei anume persoane, desemnată de dispunător. Majoritatea autorilor consideră o asemenea liberalitate valabilă.  cazul legatului rămăşiţei, adică situaţia în care dispunătorul îi impune gratificatului obligaţia ca, la moartea sa, să transmită persoanei indicate de către dispunător, ceea ce va mai exista în patrimoniul gratificatului din obiectul liberalităţii. Majoritatea autorilor îl consideră nul. Dacă obligaţia de a lăsa ca legat rămăşiţa a constituit cauza liberalităţii, va fi nulă şi liberalitatea făcută instituitului.  cazul dublului legat condiţional, adică situaţia în care dispunătorul instituie două legate cu acelaşi obiect în favoarea a două persoane, dar sub aceeaşi condiţie – rezolutorie pentru instituit şi suspensivă pentru substituit. Exemplu: se lasă legat o casă lui X sub condiţia rezolutorie a morţii acestuia fără copii; aceeaşi casă se lasă legat şi lui Y sub condiţia suspensivă ca X să moară fără posteritate. Nu constituie substituţii fideicomisare: 26

~ Substituţia vulgară, adică acea dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate prin care dispunătorul desemnează, pe lângă primul gratificat, şi un al doilea care să beneficieze de liberalitate în cazul în care primul nu ar putea sau nu ar voi să o primească. Deşi reprezintă o dublă liberalitate având acelaşi obiect, nici unul dintre elementele specifice substituţiei fideicomisare nu se regăseşte în cazul substituţiei vulgare. Astfel: – cele două liberalităţi nu sunt succesive, ci alternative, prima liberalitate e pură şi simplă, iar cea de-a doua făcută sub condiţia suspensivă a ineficacităţii celei dintâi; – obiectul liberalităţii nu este indisponibilizat; – dispunătorul nu stabileşte o ordine succesorală. Dreptul substituitului se naşte ca şi dreptul primului gratificat la data deschiderii succesiunii, iar nu la moartea primului gratificat. ~ Dubla liberalitate în uzufruct şi nuda proprietate, adică acea liberalitate având acelaşi obiect, prin care uzufructul unui bun sau a unui patrimoniu/a unei fracţiuni dintr-un patrimoniu este lăsat unei persoane, iar nuda proprietate – alteia. Nu constituie o substituţie fideicomisară deoarece cele două liberalităţi nu sunt succesive, ci simultane, ambele realizându-se la data deschiderii succesiunii. Obiectul lor e diferit şi nu e scos din circuitul civil prin voinţa dispunătorului. La stingerea dreptului de uzufruct, cel mai târziu la moartea uzufructuarului, nudul proprietar devine deplin proprietar în temeiul legii, iar nu prin stabilirea de către dispunător a unei ordini succesorale. 3. Oprirea liberalitatilor care incalca rezerva succesorala Rezerva succesorala si cotitatea disponibila Cea mai importantă limitare adusă de legiuitor dreptului de a dispune prin acte juridice cu titlu o constituie rezerva succesorală. Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile din patrimoniul său. Nimeni nu e obligat să lase o moştenire chiar dacă are rude apropiate sau soţ supravieţuitor. Actele cu titlu oneros şi cele dezinteresate nu sunt supuse vreunei limitări. Liberalităţile între vii şi exheredările comportă anumite limitări atunci când de cujus are moştenitori rezervatari. În acest caz moştenirea se împarte în două părţi, rezerva şi cotitatea disponibilă. o Rezerva succesorala # Notiune - reprezintă acea parte din patrimoniul celui care lasă moştenirea la care moştenitorii rezervatari au dreptul în temeiul legii, împotriva voinţei defunctului manifestată prin liberalităţi făcute în timpul vieţii sau pentru cauză de moarte. Rezerva are menirea de a conserva pentru moştenitorii îndreptăţiţi o parte din valoarea moştenirii şi nu anumite bunuri sau o parte din fiecare categorie de bunuri.
Art. 1.086 – Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri.

# Caractere juridice:  este o parte a succesiunii – ceea ce rămâne după deducerea cotităţii disponibile de care de cujus a putut dispune prin liberalităţi. Pentru a putea beneficia de rezervă, rezervatarii trebuie să vină efectiv la moştenire, întrunind toate condiţiile cerute de lege;  are caracter de ordine publică – rezerva succesorală e stabilită imperativ de lege, dar legea stabileşte numai dreptul la rezervă, nu şi obligativitatea acceptării ei; în plus, menţionăm că dreptul la rezervă e un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii, iar nu dobândit de la defunct;  este colectivă – se atribuie în indiviziune rezervatarilor, se calculează în funcţie de numărul moştenitorilor rezervatari care vin efectiv la moştenire;  este datorată în natură – doar în mod excepţional, rezerva poate fi atribuită/întregită sub forma unui echivalent în bani;  este indisponibilă – rezerva nu poate fi atinsă prin donaţii sau legate ori exheredării, în primele două cazuri sub sancţiunea reducţiunii liberalităţilor excesive. 27

#

Mostenitorii rezervatari

Art. 1.087. – Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului. !!!! Art. 1.088. – Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal. ( VEZI – COTA SUCCESORALA – SCHEMA)

o Cotitatea disponibila # Notiune - Cotitatea disponibilă reprezintă acea parte a patrimoniului lui de cujus, care excede rezervei succesorale şi de care de cujus poate dispune în mod liber, prin liberalităţi.
Art. 1.089. – Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin liberalităţi. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor Art. 1.090. – (1) Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu descendenţi care nu provin din căsătoria sa cu defunctul, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin. (2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art.1.089 şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menţionat la alin. (1) a fost dezmoştenit direct, iar de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuitor.

o Calculul rezervei si a cotitatii disponibile Pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile e necesar să se stabilească masa succesorală, numită şi masă de calcul. Conform art.1091 NCC., pentru stabilirea masei de calcul trebuie îndeplinite 3 operaţiuni succesive:  stabilirea valorilor bunurilor existente în patrimoniul succesiunii la data deschiderii succesiunii – trebuie identificate toate bunurile cu valoare patrimonială existente la data deschiderii succesiunii (drepturi reale, de creanţă, de proprietate intelectuală etc.). Nu se iau în considerare bunurile care nu pot fi valorificate, fructele civile şi naturale ajunse la scadenţă sau percepute după deschiderea moştenirii, adăugirile sau îmbunătăţirile aduse bunurilor moştenirii după deschiderea ei. Evaluarea bunurilor se face în funcţie de valoarea lor în momentul deschiderii succesiunii.  scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul net – din activul brut al moştenirii, format din bunurile identificate şi evaluate, se scade pasivul, adică obligaţiile defunctului, cheltuielile de înmormântare, precum şi cele de conservare şi de administrare a patrimoniului succesoral. Această operaţiune are loc deoarece drepturile moştenitorilor nu pot fi satisfăcute decât după plata creditelor moştenirii.  reunirea fictivă la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către de cujus – donaţiile nu sunt readuse efectiv la masa succesorală, ci fictiv, pentru calcul. Sunt supuse reunirii toate donaţiile indiferent de forma acestora şi indiferent de persoana donatorului. Donaţiile nu ar putea fi exceptate de la reunire prin voinţa donatorului. Chiar dacă ar fi scutită de raport, valoarea donaţiei se adaugă la masa de calcul. Totuşi, nu sunt supuse reunirii: donaţiile remuneratorii; cheltuielile făcute de către de cujus chiar şi pentru întreţinerea unor persoane faţă de care nu avea obligaţia legală de întreţinere; darurile obişnuite; cheltuielile de nuntă. În privinţa actelor cu titlu oneros există, conform art. 1091 alin (4), o prezumţie relativă de donaţie în favoarea moştenitorilor rezervatari, în ipoteza în care oînstrăinare cu titlu oneros încheiată cu un succesibil în linie dreaptă este făcută cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente 28

viagere. Prezumţia de donaţie poate fi invocată numai de către moştenitorii rezervatari care nu au consimţit la încheierea actului.
Art. 1.091. – (1) Valoarea masei succesorale, în funcţie de care se determină rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă, se stabileşte astfel: a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii; b) determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut; c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea. (2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii. (3) Nu se va ţine seama în stabilirea rezervei de darurile obişnuite, de donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici de cheltuielile de nuntă. (4) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare. (5) Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se calculează în funcţie de valoarea stabilită potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se ţine seama de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport potrivit art. 1.146 alin.(2).

4. Raportul donatiilor si reductiunea liberalitatilor excesive a. Raportul donatiilor

 Notiune - Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei, unii faţă de alţii, descendenţii şi soţul supravieţuitor ai lui de cujus, care vin efectiv şi împreună la moştenire, de a readuce la moştenire bunurile ce le-au primit cu titlu de donaţie de la de cujus, cu excepţia situaţiei în care donatorul a dispus scutirea de raport. Explicaţia acestei obligaţii constă în aceea că, având în vedere afecţiunea care există între de cujus şi aceşti moştenitori, donaţia reprezintă un avans asupra moştenirii şi nu o liberalitate făcută unuia în detrimentul celorlalţi. Obligaţia de raport nu este imperativă. Donatorul poate scuti donatarul de raport, în acest caz donaţia urmând a fi redusă numai dacă este excesivă.
Art. 1.146. – (1) Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală, de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea. (2) În lipsă de stipulaţie contrară din partea donatorului, cei menţionaţi la alin. (1) sunt obligaţi la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei.

 Domeniul de aplicare - obligaţia de raport este incidentă descendenţilor şi soţului supravieţuitor, nu şi ascendenţilor/colateralilor. Legatele nu se raportează; totuşi, testatorul poate supune pe moştenitorul său la raportul legatului, în acest caz valoarea bunului legat fiind imputată asupra cotei de moştenire a legatarului.  Conditii Pet ca donatiile facute de cel care lasa mostenirea sa fie raportabile tb sa fie intrunite, cumulativ, mai multe conditii:
29

 să existe doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie legală la moştenire în calitate de descendenţi sau soţ supravieţuitor, când acesta din urmă vine în concurs cu descendenţii. Descendenţii datorează raportul indiferent că sunt din căsătorie/din afara căsătoriei/din adopţie şi indiferent de gradul de rudenie cu defunctul ori de situaţia că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare;  moştenitorii obligaţi la raport să fi acceptat succesiunea. Dacă aceştia renunţă la moştenire nu mai sunt moştenitori legali (ei vor putea păstra liberalitatea, dar în limita cotităţii disponibile);  moştenitorul legal să aibă calitatea de donatar, reunirea celor două calităţi trebuind să existe la data deschiderii succesiunii (art. 1146 NCC). Moştenitorul legal datorează raport numai pentru donaţiile primite personal, el neputând fi obligat pentru altul. De la această regulă există o excepţie: descendentul care vine la moştenirea lui de cujus prin reprezentare este obligat la raport pentru donaţia primită de ascendentul sau de la de cujus şi asta chiar dacă a renunţat la moştenirea ascendentului său;  donaţia să nu fi fost făcută cu scutire de raport (art..1146 NCC). Scutirea trebuie dată expres, fie prin actul de donaţie, fie printr-un act ulterior donaţiei. Scutirea de raport poate fi şi tacită. În cazul donaţiei indirecte şi al darului manual, dovada scutirii se poate face prin orice mijloc de probă. Scutirea de raport nu influenţează reducţiunea dacă donaţia e excesivă. (art 1147 NCC).
Art. 1.147. – (1) În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile. (2) Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal.

Persoanele care pot cere raportul

Art. 1.148. – Dreptul de a cere raportul îl au numai descendenţii şi soţul supravieţuitor, precum şi, pe cale oblică, creditorii personali ai acestora.

Raportul donaţiilor poate fi cerut numai de către: descendenţi, soţul supravieţuitor dacă vine în concurs cu descendenţii şi creditorii personali ai acestora. Creditorii succesiunii şi legatarii nu pot cere raportul şi nici nu profită de raportul cerut de către persoanele îndreptăţite. Dreptul la raport este un drept individual. Dacă, după deschiderea succesiunii, o persoană îndreptăţită la acest drept, renunţă la el, donaţia se raportează numai în măsura dreptului comoştenitorilor solicitanţi. Dacă titularul dreptului decedează înainte de a-l exercita, acesta se transmite moştenitorilor. Cel care solicită raportul trebuie să dovedească donaţia, lucru ce se poate realiza prin orice mijloc de probă. Sunt supuse raportului toate donaţiile, indiferent de forma lor. Ceea ce trebuie raportat este obiectul donaţiei, adică bunul ieşit din patrimoniul celui decedat. Nu sunt supuse raportului: cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, învăţătură; cheltuielile de nuntă; darurile obişnuite; fructele culese şi veniturile scadente până la data deschiderii succesiunii; echivalentul folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat.

 Modalitati de efectuare a raportului NCC prevede două modalităţi de efectuare a raportului: ~ în natură (prin readucerea efectivă a bunului la masa succesorală) ~ prin echivalent (cel obligat la raport păstrează bunul donat, dar întoarce la masa succesorală valoarea lui). Raportul prin echivalent se realizează pe trei căi: - art 1151 NCC ° prin preluare – comoştenitorii îndreptăţiţi la raport iau din masa succesorală, pe cât posibil, bunuri de aceeaşi natură şi calitate cu acelea raportabile, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia; ° prin imputaţie – valoarea donaţiei se scade din partea moştenitorului obligat la raport – cel obligat la raport va culege efectiv o parte ce reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi valoarea donaţiei;
30

°

în bani – moştenitorul obligat la raport depune la masa succesorală o sumă de bani care reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi valoarea donaţiei.

Căile de realizare a raportului. Prescripţia Art. 1.152. – (1) Raportul se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească fie printr-o acţiune separată, fie printr-o cerere incidentală formulată în cadrul procesului de partaj. (2) Raportul cerut de unul dintre moştenitori profită şi celorlalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite raportul, cu excepţia celor care au renunţat în mod expres la raport. (3) Dreptul la acţiunea prin care se solicită raportul se prescrie în termen de 3 ani de la data la care cel îndreptăţit să ceară raportul a cunoscut donaţia, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii sau de data la care bunul donat i-a fost predat celui obligat la raport, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

 Donatiile supuse raportului In principu, se raporteaza toate donatiile, indiferent de forma de realizare. In toate cazurile, ceea ce tb raportat este obiectul donatiilor, adica bunul iesit din patrimoniul defunctului. 
Gratuitati nesupuse raportului :
Excepţiile de la obligaţia de raport Art. 1.150. – (1) Nu sunt supuse raportului: a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit într-una din formele prevăzute pentru liberalităţi; b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport; c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel; d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat. (2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.

b. Reductiunea liberalitatilor excesive
Art. 1.092. – După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere

 Notiune - Dacă există moştenitori rezervatari acceptanţi, masa de calcul se împarte în rezerva succesorală şi în cotitatea disponibilă a moştenirii. Este necesară determinarea sectorului (rezervei sau cotităţii disponibile) asupra căreia trebuie imputate (calculate) liberalităţile făcute de defunct. Dacă imputarea se face asupra rezervei, cotitatea disponibilă rămâne deschisă altor liberalităţi. Dacă imputarea se face asupra cotităţii disponibile, aceasta se restrânge prin liberalităţile succesive până la epuizarea ei. 
Persoanle care pot cere reductiunea

Art. 1.093. – Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.

Cai de realizare

Art. 1.094. – (1) Reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesaţi. (2) În lipsa unei asemenea învoieli, reducţiunea poate fi invocată în faţa instanţei de judecată pe cale de excepţie sau pe cale de acţiune, după caz. (3) În cazul pluralităţii de moştenitori rezervatari, reducţiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o şi profită numai acestuia.

31

 Imputarea liberalitatilor - Prin imputarea liberalităţilor înţelegem modul de luare în calcul a liberalităţilor făcute de cel ce lasă moştenirea, fie asupra cotităţii disponibile, fie asupra rezervei. Astfel, distingem trei situaţii: - art 1099 NCC # gratificatul nu e moştenitor rezervatar: liberalitatea se impută asupra cotităţii disponibile, iar dacă o depăşeşte, e supusă reducţiunii (includem în această categorie şi rezervatarul care a renunţat); # gratificatul e moştenitor rezervatar, iar liberalitatea e scutită de raport: dacă rezervatarul a acceptat moştenirea, liberalitatea se impută mai întâi asupra cotităţii disponibile, iar în ipoteza în care o depăşeşte, se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul; # gratificatul e moştenitor rezervatar, iar liberalitatea raportabilă: liberalitatea e un avans asupra moştenirii, ea se raportează şi se impută asupra rezervei celui gratificat, cotitatea disponibilă rămânând liberă pentru a acoperi celelalte liberalităţi făcute de către de cujus; dacă depăşeşte cota de rezervă ce se cuvine gratificatului, restul se impută asupra cotităţii disponibile.
10) Dreptul de optiune succesorala  Notiune - succesibilii sunt îndreptăţiţi prin lege să opteze, fie în sensul de a accepta moştenir a, ipoteză în care îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale devenind succesori, fie de a renunţa la moştenire, ipoteză în care dobândirea drepturilor succesorale este desfiinţată retroactiv, ei devenind străini de moştenire. În nici un caz, moştenitorii nu pot fi obligaţi să accepte sau să renunţe la succesiune.
Art. 1.100. – (1) Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea.

 Variante de optiune Opţiunea succesorală cunoaşte următoarele 2 forme: acceptarea si renunţarea la moştenire. – Acceptarea mostenirii o Notiune - reprezintă opţiunea succesibilului de a păstra titlul de moştenitor conferit de lege Acceptarea este actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul îşi însuşeşte în mod definitiv moştenirea transmisă în mod provizoriu de la deschiderea acesteia, consolidându-şi necondiţionat titlul său de moştenitor. Transmisiunea succesorală operează prin efectul legii, drepturile şi obligaţiile acceptantului nerezultând din actul acceptării, ci direct din calitatea sa de moştenitor pe care a dobândit-o la deschiderea succesiunii şi pe care a confirmat-o prin acest act. De aceea se afirmă că acceptarea pură şi simplă poate fi comparată cu renunţarea la dreptul de a renunţa sau de a accepta moştenirea sub beneficiu de inventar. o Felurile acceptarii
Art. 1.108. – (1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită. (2) Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. (3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care n-ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor.

# Acceptarea expresă – este aceea care rezultă din faptul că succesibilul îşi însuşeşte titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată (art. 1108 alin 2 NCC). Forma scrisă este cerută atât din raţiuni de ordin probatoriu, cât şi pentru a oferi un timp de reflexie mai mare succesibilului înainte de manifestarea voinţei de a accepta succesiunea. Înscrisul este cerut în acest caz ad validitatem şi nu ad probationem. În schimb, forma cerută de lege este foarte suplă, consimţământul putând fi exprimat în orice înscris, autentic sau sub semnătură privată, special destinat acceptării sau unei alte finalităţi, cum ar fi: opoziţia la vânzarea silită a unui imobil succesoral, declaraţia făcută organelor fiscale prin care succesibilul indică compunerea masei succesorale şi calitatea sa de moştenitor ori chiar declaraţia făcută în acest sens într-o scrisoare propriu-zisă. Este esenţial ca însuşirea calităţii de moştenitor acceptant al moştenirii să rezulte în mod neechivoc din înscris. Acceptarea poate fi făcută şi prin mandatar, mandatul trebuind să fie dat în formă scrisă 32

# Acceptarea tacită – este acceptarea care rezultă dintr-un act sau fapt juridic, pe care succesibilul nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de erede, şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de a accepta succesiunea. Actele de acceptare tacită trebuie să fie neechivoce în sensul însuşirii calităţii de moştenitor, cele echivoce neputând fi luate în considerare ca atare. Acceptarea tacită a moştenirii poate fi făcută nu numai în cazul moştenirii legale, ci şi a celei testamentare, dar în acest caz ea nu poate fi făcută în mod valabil decât dacă acceptantul avea cunoştinţă de existenţa şi conţinutul testamentului. Actele de acceptare tacită pot fi făcute nu numai personal de către succesibili, ci şi prin reprezentanţii legali, în cazul minorilor şi interzişilor judecătoreşti, sau prin mandatar, în cazul persoanelor care au capacitate deplină de exerciţiu. # Acceptarea fortata ( exceptii de la potestativitatea dr de optiune) Acceptarea mostenirii poate fi nu numai voluntara, dar si fortata. Cea fortata este impusa de lg in cazul in care succesibilul a dat la o parte (a sustras) sau ascuns (tainuit, dosit) bunuri ale mostenirii, inclusiv prin nedeclararea lor la inventar, cu intentia frauduloasa de a le insusi in exclusivitate si de a pagubi pe comostenitori si/sau creditorii mostenirii (art 1119 NCC).
Art. 1.119. – (1) Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului sau reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze sau să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat. (2) Moştenitorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Ca natura juridica, sustragerea sau ascunderea de bunuri nu se analizeaza ca acte juridice de optiune, ci ca fapte juridice ilicite, sanctiunea constand in efectele speciale care se produc in urma sav acestora. Conditiile acceptarii fortate : - să existe o dosire sau o dare la o parte a unor bunuri succesorale; - să existe o intenţie frauduloasă (de a păgubi pe ceilalţi moştenitori) în deţinerea clandestină a bunurilor succesorale, fără a fi necesar ca fapta să constituie infracţiune; - frauda, indiferent de mijloacele folosite, să fie săvârşită de un moştenitor. Cel vinovat de săvârşirea unei asemenea fapte suferă o dublă sancţiune: - este considerat acceptant pur şi simplu, fiind decăzut din dreptul de a renunţa la moştenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar; - nu poate beneficia de partea din bunurile pe care le-a ascuns sau sustras. - va fi obligat sa suporte datoriile si sarcinile mostenirii in raport cu cota lui ereditare de drept. Ac va raspunde chiar cu bunurile sale proprii fata de creditorii mostenirii. (art 1119 alin 2 NCC). Cazuri de acceptare fortata: - succesibilul care a sustras sau a incercat sa sustraga bunuri din masa succesorala si a renuntat la mostenire – ac va fi obligat sa accepte mostenirea - succesibilul care cunoaste ca pasivul mostenirii este mai mare decat activul mostenirii renunta la aceasta; prin renuntare creand pierderi creditorilor proprii. Ac va raspunde de datoriile mostenirii doar in limita activului mostenirii. Va accepta mostenirea prin intermediul actiunii pauliene. - Succesibilul care cunoaste ca activul mostenirii este mai nare decat pasivul mostenirii, renunta la mostenirii in defavoarea creditorilor. Creditorii pot sa accepte mostenirea in locul succesibilului prin intermediul actiunii oblice. o Efectele acceptarii 33

Efectele acceptării - Art. 1.114. (1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului. (2) Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia. (3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă: a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens; b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii. (4) În cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fiafectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

Renuntarea la mostenire o Notiune - Renunţarea la moştenire este actul juridic unilateral, expres şi solemn, Prin care succesibilul declară, în mod categoric şi precis în faţa notarului public competent, că nu îşi însuşeşte titlul de moştenitor şi că nu înţelege să uzeze de drepturile pe care vocaţia sa legală sau testamentară i-o conferă asupra moştenirii. o Conditiile renuntarii Conform dispoziţiilor art. 76, alin. 4 din L 36/1995 şi art. 80 din Regulamentul de aplicare a acesteia, renunţarea se înscrie în registrul special ţinut de notarul public desemnat din circumscripţia judecătoriei unde defunctul şi-a avut domiciliul (omiterea duce la lipsa efectelor faţă de terţi). Se admite că această declaraţie poate fi dată şi în faţa instanţelor de judecată cu ocazia judecării cauzelor succesorale, o copie fiind trimisă notarului. Cond de fond speciale ce tb indeplinite: - renuntarea poate fi numai expresa , nu poate fi dedusa (indirect) din anumite circumstante de fapt. - Renuntarea este valabila si prod efecte numai daca succesibilul nu si-a exercitat anterior dreptul de optiune prin acceptare. Cel care a acceptat mostenirea nu mai poate reveni asupra ei. - Renuntarea este una ct juridic indivizibil, succesibilul nu poate renunta in parte la dr sau succesoral pt a accepta restul - Renuntarea tb sa fie pur abdicativa (impersonala si cu titlu gratuit) Conditii de forma: - renuntarea este un act juridic solemn (art 76 LG 36/1995) – declaratiile de renuntare la mostenire se fac in fata notarului public si se inscriu pt opozabilitate in registrul special de renuntari la succesiune tinut de biroul notarial. Un exemplar al declaratiei, autentificat de notar, se trimite imediat pentru inscriere in registru declaratia tb sa fie inscrisa in registrul special de renuntari la succesiune tinut de biroul notarial desemnat pt deschiderea mostenirii. o Formele renuntarii

Art. 1.120. – (1) Renunţarea la moştenire nu se presupune. (2) Declaraţia de renunţare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. (3) Pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.

o

Prezumtia de renuntare

Prezumţia de renunţare –

34

Art. 1.112. – Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil ca urmare a notificării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul prevăzut la art. 1.103 (1 an)

o

Revocarea renuntarii

Renuntarea frauduloasă- Art. 1.122. (1) Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. (2) Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia. Revocarea renunţării - Art. 1.123. (1) În tot cursul termenului de opţiune, renunţătorul poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni, dispoziţiile art.1.120 aplicându-se în mod corespunzător. (2) Revocarea renunţării valorează acceptare, bunurile moştenirii fiind preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra acelor bunuri

Spre deosebire de acceptarea moştenirii care este întotdeauna irevocabilă, renunţarea la moştenire poate fi retractată în următoarele condiţii: a) nu s-a împlinit încă termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală; b) succesiunea nu a fost acceptată de alţi moştenitori, indiferent de felul acesteia. În ipoteza legatelor cu titlu universal, dacă după acceptare rămâne o cotă-parte de moştenire vacantă, iar renunţătorul are vocaţie la aceasta, retractarea rămâne posibilă. Ca urmare a retractării renunţării efectele acesteia sunt înlăturate cu efecte retroactive, ca şi când nu ar fi avut niciodată loc. După unii autori retractantul nu poate fi decât acceptant pur şi simplu, fiind lipsit de posibilitatea de a mai accepta sub beneficiu de inventar, în timp ce alţi autori nu exclud această posibilitate. Efectele retratarii : Art 1123 alin 2. - ca urmare a retractarii renunatrii succesibilul devine mostenitor acceptant - retractarea renuntarii prin acceptare opereaza retroactiv, de la data deschiderii mostenirii o Efectele renuntarii
Art. 1.121. – (1) Succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor. (2) Partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea.

Consecinţele efectului retroactiv al renunţării sunt următoarele: a. Drepturile şi datoriile succesibilului renunţător faţă de cel care lasă moştenirea, stinse la momentul deschiderii succesiunii prin confuziune sau consolidare, reapar; b. Renunţătorul pierde retroactiv partea din moştenire care i se cuvenea; c. Renunţătorul având calitatea de descendent sau soţ supravieţuitor, dacă este beneficiarul unei donaţii fără scutire de raport, nu mai poate fi obligat la raport; d. Fiind considerat străin de moştenire, renunţătorul nu mai are obligaţia de plată a taxelor legale succesorale; e. Renunţătorul nu poate fi reprezentat, însă descendenţii săi pot culege moştenirea, dar numai în nume propriu

Caractere juridice ale dr de optiune 35

a. libertatea opţiunii – orice succesibil este liber să aleagă între acceptarea sau renunţarea la moştenire. De la acest principiu există următoarele excepţii: – situaţia în care succesibilii sunt minori sau incapabili: – situaţia succesibilului decedat înaintea expirării termenului de opţiune succesorală ai cărui succesori nu se înţeleg asupra opţiunii: succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar (soluţie nedreaptă pentru moştenitorii care nu ar fi interesaţi să raporteze donaţii, ci să le păstreze în limitele cotităţii disponibile); – situaţia ascunderii sau dosirii unor bunuri succesorale de către unii succesibili: succesibilul care dă la o parte sau ascunde bunuri succesorale cu intenţia de a şi le apropia în exclusivitate este considerat acceptant pur şi simplu, fiind decăzut din dreptul de a opta pentru renunţarea la moştenire sau acceptarea ei. În plus, moştenitorul pierde dreptul ce i s-ar fi cuvenit din bunurile date deoparte sau ascunse. Prin urmare, suntem în prezenţa unei fraude sancţionate cu pedeapsă civilă. Pentru existenţa sa trebuie să identificăm elementul material (ascunderea materială a unor bunuri, nedeclararea unor bunuri cu prilejul întocmirii inventarului succesiunii, nerestituirea unui bun primit de la de cujus, disimularea sau distrugerea unui testament etc.; caracteristica esenţială a elementului material este clandestinitatea) şi elementul intenţional (sancţiunea este incidentă doar dacă ascunderea a fost făcută cu rea-credinţă, adică cu intenţia de a frauda pe comoştenitori prin însuşirea unor bunuri în defavoarea lor; frauda trebuie de fiecare dată dovedită). Sancţiunile ascunderii sau dosirii sunt: atribuirea forţată a calităţii de acceptant pur şi simplu şi pierderea drepturilor asupra bunurilor care au format obiectul fraudei. – situaţia succesibililor indecişi sau neglijenţi: succesibilii în privinţa cărora termenul pentru întocmirea inventarului şi deliberare pentru exprimarea opţiunii succesorale a expirat fără ca aceştia să opteze şi sunt urmăriţi de creditorii succesiunii, vor fi condamnaţi la cererea acestora ca acceptanţi pur şi simplu dacă rămân în continuare inactivi, păstrându-şi dreptul de opţiune în raport cu ceilalţi creditori. b. caracterul pur şi simplu al opţiunii – opţiunea succesorală nu poate fiînsoţită de modalităţi (condiţii sau termene). Acceptarea sau renunţarea la termen produc efecte imediate, ca şi când acesta nu ar fi fost stipulat, în timp ce acceptarea sau renunţarea sub condiţie sunt nule. c. caracterul indivizibil – opţiunea succesorală este indivizibilă, nefiind posibilă acceptarea în parte, pentru o anumită cotă sau pentru un anumit bun. Este posibil însă ca un moştenitor care are atât vocaţie legală cât şi testamentară să poată opta diferit d. caracterul irevocabil – opţiunea succesorală este irevocabilă doar în privinţa acceptării moştenirii. În privinţa renunţării la moştenire, pentru a se evita situaţiile de moştenire vacantă, legiuitorul permite în anumite condiţii revocarea acesteia. e. caracterul retroactiv – opţiunea succesorală produce efecte din momentul deschiderii moştenirii, iar nu din momentul exercitării ei Titularii dr de optiune Dreptul de moştenire aparţine tuturor succesibililor indiferent dacă titlul lor de moştenire este legea, testamentul ori dacă vocaţia lor este universală, cu titlu universal sau particulară. În cazul moştenirii legale, opţiunea trebuie exercitată în termenul prevăzut de lege de către toţi succesibilii cu vocaţie eventuală, indiferent de clasa din care fac parte. Ulterior, dintre moştenitorii acceptanţi vor fi chemaţi efectiv la moştenire cei indicaţi de regulile aplicabile devoluţiunii legale sau testamentare.

Termenul de exercitare al optiunii – termen de decadere Prin natura ei, opţiunea succesorală presupune scurgerea unui termen pentru ca succesibilul să decidă în cunoştinţă de cauză. Moştenitorii pot decide încă de la data deschiderii moştenirii, dar nimeni nu îi poate obliga în acest sens. Tocmai pentru a lua o hotărârea în deplină cunoştinţă de cauză, legea le pune la dispoziţie şi un termen pentru a face inventarul şi a delibera.

Art. 1.103. – (1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. (2) Termenul de opţiune curge :

36

a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii; b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată; c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii; d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii. (3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.

11) Transmisiuea A si P mostenirii  Notiune – la decesul unei persoane fizice, patrimoniul ei – intransmisibil in timpul vietii – se transmite asupra mostenitorilor, legali sau testamentari. Fiind un patrimoniu, e universalitate, ea cupr nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului.

 Obiectul transmisiunii - transmisiunea succesorală are ca obiect universalitatea patrimoniului defunctului sau o cotă-parte din aceasta în cazul transmisiunilor cu titlu universal. Transmisiunea succesorală operează de plin drept de la data deschiderii moştenirii, chiar fără ca succesorii să ştie, consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne fără titular nici un moment. Patrimoniul succesoral cuprinde, pe de o parte, drepturile, adică activul succesoral, iar pe de altă parte, obligaţiile, adică pasivul succesoral. - Transmisiunea activului mostenirii Activul succesoral cuprinde totalitatea drepturilor patrimoniale existente în patrimoniul lui de cujus la data deschiderii succesiunii. Ca regulă, activul cuprinde doar dreptul patrimonial însă, prin excepţie, în activul succesiunii pot fi incluse şi o serie de drepturi personale nepatrimoniale atunci când legea prevede expres aceasta. Transmiterea activului succesoral poate avea loc: a) în cadrul transmisiunii universale (cazul moştenitorului legal şi al legatarului universal); b) în cadrul transmisiunii cu titlu universal (cazul legatarului cu titlu universal şi al moştenitorilor rezervatari care moştenesc doar rezerva); c) în cadrul transmisiuni cu titlu particular (cazul legatarilor particulari). Activul succesoral se poate transmite: divizat de drept (în cazul dreptului de creanţă, fiecare dintre comoştenitori dobândind o creanţă exclusivă corespunzătoare părţii sale ereditare) sau în stare de indiviziune (în cazul drepturilor reale, comoştenitorii dobândind un drept de proprietate comună pe cotepărţi asupra bunurilor lăsate de defunct, urmând ca dreptul de proprietate exclusivă asupra acestor bunuri să se stabilească în urma efectuării partajului). - Transmisiunea pasivului mostenirii Pasivul succesoral e alcătuit din datoriile succesiunii şi sarcinile succesiunii. Datoriile succesiunii reprezintă obligaţiile patrimoniale contractate de către de cujus în timpul vieţii, care nu au fost aduse la îndeplinire de către acesta şi care nu se sting prin moartea sa (indiferent de izvorul lor: delictual, contractual, legal). Sarcinile succesiunii sunt obligaţii care se nasc în persoana moştenitorului la data deschiderii succesiunii şi care sunt strâns legate de această succesiune (ex.: cheltuielile de înmormântare, cheltuieli prilejuite de conservarea / administrarea / lichidarea patrimoniului succesoral, cheltuieli necesare partajului, legatele cu titlu particular având ca obiect bunuri de gen/bunul altuia, sarcinile impuse legatarilor). Ca regulă, transmiterea pasivului are loc în cadrul transmisiunii universale sau cu titlu universal. Prin excepţie, legatarul particular poate fi obligat să contribuie la acoperirea pasivului în următoarele cazuri: a) legatul cu sarcină (ce are conţinut patrimonial) – în situaţia în care acceptă legatul, este obligat la executarea sarcinii;
37

b) legatul care are ca obiect drepturi succesorale asupra unei universalităţi patrimoniale dintr-o moştenire deschisă, dar nelichidată; c) legatul care are ca obiect un imobil ipotecat – plătind ipoteca, el se subrogă în dreptul creditorilor plătitori putând recupera, pe calea acţiunii în regres, plata făcută de la succesiunea universală/cu titlu universal obligată să suporte pasivul; d) legatul uzufructului universal sau cu titlu universal – legatarul va fi obligat la plata datoriilor şi sarcinilor aferente patrimoniului sau fracţiunilor de patrimoniu ce constituie obiectul dreptului său în calitate de uzufructuar (art. 550, 552, C. civ.), iar nu în calitate de moştenitor al lui de cujus. Dacă legatul are ca obiect un bun individual, legatarul particular determinat nu suportă pasivul, decât dacă are ca obiect un imobil ipotecat. Sezina – transmiterea posesiunii mostenirii - Notiune - este un beneficiu al legii, în virtutea căruia anumiţi moştenitori, descendenţii şi a cendenţii lui de cujus, au posesiunea de drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moştenirii.

Art. 1.125. – Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.

- Caractere juridice Sezina are următoarele caractere:  caracterul de ordine publică: regulile referitoare la sezină au caracter imperativ şi nu pot fi modificate prin voinţa defunctului. Numirea unui executor testamentar cu sezină nu contravine acestui caracter fiindcă el este doar un administrator-sechestru temporar asupra bunurilor mobile;  caracterul individual: sezina este conferită moştenitorilor conform ordinii în care sunt chemaţi de lege la moştenire;  caracterul succesiv: în cazul în care succesorul în rang preferat renunţă sezina trece la următorul chemat de lege la moştenire;  caracterul indivizibil: dacă moştenirea este deferită mai multor moştenitori de acelaşi rang sezina aparţine tuturor acestora. Mostenitorii sezinari
Art. 1.126. – (1) Sunt moştenitori sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi, iar în lipsa acestora colateralii privilegiaţi. (2) Până la atestarea calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau hotărârea judecătorească, moştenitorii sezinari dobândesc de drept stăpânirea de fapt a moştenirii.

- Mostenitorii nesezinari Moştenitorii nesezinari pot intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi pot exercita drepturile şi acţiunile succesorale numai după încuviinţarea intrării lor în posesiune adică după eliberarea certificatului de moştenitor sau predarea legatelor.
Dobândirea sezinei de către moştenitorii legali nesezinari - Art. 1.127. (1) Moştenitorii legali nesezinari intră în stăpânirea de fapt a moştenirii numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii. (2) Până la intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii, moştenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor

- Efectele sezinei Sezina produce următoarele efecte: - moştenitorii sezinari sunt îndreptăţiţi să intre în posesiunea de fapt a bunurilor mobile şi imobile, fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile;

succesorale

38

- de la data deschiderii succesiunii, moştenitorii sezinari pot să exercite toate acţiunile care aparţineau lui de cujus. Petitia de ereditate - Notiune - acţiunea prin care un moştenitor având vocaţie legală sau testamentară universală sau cu titlu universal solicită să i se recunoască această calitate în scopul de a dobândi bunurile succesorale deţinute de o persoană care pretinde a fi adevăratul moştenitor.

Persoanele care pot obţine recunoaşterea calităţii de moştenitor - Art. 1.130 Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal poate obţine oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral.

Obiectul specific al acţiunii îl constituie calitatea de moştenitor, predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute. - Parti Reclamant poate fi orice moştenitor cu vocaţie universală sau cu titlu universal, indiferent dacă vocaţia sa este legală sau testamentară. Acţiunea nu profită decât reclamantului fiind, deci, divizibilă. Pârâtul poate fi o persoană care se pretinde, de asemenea, a fi succesor universal sau cu titlu universal, şi care posedă bunurile succesorale în această calitate. Din această cauză, natura adevărată a acţiunii se poate stabili numai după ce pârâtul şi-a precizat poziţia faţă de cererea reclamantului: se apără în calitate de succesor sau în altă calitate. - Caractere juridice Petitia de ereditate are urmat caractere juridice: # Actiune reala = are ca scop deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale, creantele din masa succesorala fiind vizate ca o valoarea patrimoniala, iar nu ca un rap juridic impotriva debitorului # Actiune divizibila = fiecare pretins mostenitor (in caz de pluralitate) tb sa actioneze, respectiv sa apre in nume propriu, neputand reprezenta pe comostenitori; hotararea obtinuta este opozabila numai fata de partile din proces # Actiune prescriptibila = in termenul general de 3 ani. Avand ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor si restituirea universalitatii sau cotei de universalitate, nu se confunda cu actiunea in revendicare. Termenul curge de la data cand paratul a facut acte de succesor, care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului. - Dovada calitatii de mostenitor – mijloacele de proba admise in acest cadru sunt certificatul de mostenitor, certificatul de calitate de mostenitor, testamentul, actele de stare civila si orice alte mijloace de proba admise de lege.

Certificatul de mostenitor
Secţiunea a 6-a Certificatul de moştenitor Noţiunea- Art. 1.132. Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. Efectele - Art. 1.133.

39

(1) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, precum şi a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte. (2) În vederea stabilirii componenţei patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial. Nulitatea - Art. 1.134. Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

# Notiune - este actul care finalizeaza procedura succesorala necontentcioasa ( in fata notarului) si care atesta calitatea unei persoane de mostenitor legal sau testamentar. # Cuprinsul certificatului Certificatul cuprinde referiri la masa succesorala, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. Certificatul de mostenitor cupr: - nr si data eliberarii certificatului - noatrul instrumentattor - numele si prenumele defunctului, data decesului, locul ultimului domiciuliu - compunerea masei succesoarale - nr, calitatea si cotele de drept ale fiecarui mostenitor in parte - taxele pe care fiecare mostenitor este obligat sa le achite - semnatura si sigiliul noatrului # Functiile certificatului : - este un mijloc de insezibare = mostenitorii care nu se bucura de sezina p-ot fi trimisi in posesiunea mostenirii numai prin eliberarea certificatului de mostenitor - instrument probator = prin el, mostenitorii nu sunt investiti cu anumite dreptur succesorale, ci contesta anumite drepturi preexistente - Efectele petitiei de ereditate Dacă acţiunea este admisă, moştenitorul aparent, pârât, este obligat să înapoieze reclamantului toate bunurile succesorale. În cazul în care a fost de bună credinţă pârâtul păstrează fructele percepute, iar pentru bunurile înstrăinate restituie preţul lor. Dacă el a fost de rea credinţă restituie fructele, iar pentru bunurile vândute valoarea lor. Pârâtul de bună-credinţă are dreptul la despăgubiri pentru toate cheltuielile făcute cu bunurile succesorale, în timp ce pârâtul de rea credinţă primeşte doar cheltuielile necesare, eventual cele provocate de obţinerea fructelor. În privinţa actelor încheiate de pârât cu terţii de aplică regulile cunoscute din materia efectelor nedemnităţii.
Efectele recunoaşterii calităţii de moştenitor - Art. 1.131. (1) Recunoaşterea calităţii de moştenitor obligă pe deţinătorul fără titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevăzute la art. 1.635 – 1.649. (2) În privinţa actelor juridice încheiate între deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale şi terţi, dispoziţiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

# Efecte intre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent Ca urmare a admiterii petitiei de ereditate, mostenitorul aparent este obligat sa restituie adevaratului mostenitor toate bunurile succesorale pe care le-a detinut, creantele pe care le-a incasat si sa plateasca datoriile pe care le are fata de succesiune, daca este cazul. Obligatia de restituire este guvernata de reguli diferite dupa cum este vb de un mostenitor aparent de buna-credinta sau de rea- credinta. Mostenitorul aparent are dreptul la restituirea anumitor cheltuieli indiferent daca a fost sau nu de bunacredinta: chelt facute pt perceperea frunctelor pe care a fost obligat sa le restituie; platile facute pt plata datoriilor succesorale; chelt necesare facute cu bunurile supuse inapoierii 40

# Efecte fata de terti Art 960 - (3) Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

12) Indiviziunea si partajul succesiunii  Indiviziunea  Notiune – coproprietate comuna pe cote-parti, fiecare coindivizar avand o cota ideala, abstracta din drept, dreptul asupra cotei- parti fiind un drept de proprietate individual, absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar. Dacă moştenirea este deferită la doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie la întreg sau la cote-părţi din aceasta între ei se naşte starea de indiviziune. Indiviziunea se caracterizează prin faptul că fiecare dintre moştenitori, conform vocaţiei sale, are dreptul la o cotă-parte ideală din moştenire. Oricare coindivizar putând solicita oricând partajul iar după partaj, starea de indiviziune este înlăturată chiar şi pentru trecut, moştenitorii cărora li sau atribuit individual bunurile succesorale fiind consideraţi proprietari de la data deschiderii moştenirii.
Starea de indiviziune - Art. 1.143. (1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel. (2) Dispoziţiile art. 669 – 686 se aplică şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta

 Partile – indiviziunea – in toate formele ei – pp o pluralitate de titulari ai dreptuilei de proprietate. In ceea ce priv indiviziunea succesorala se precizeaza ca ea pp dobandirea mostenirii de catre mai multi erezi  Regimul juridic o Principiile regimului juridic al indiviziunii succesorale: fiecare coindivizar are un drept individual, absolut şi exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine având ca obiect bunurile din indiviziune; nici unul din coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui bun sau bunuri indivize privite în materialitatea lor o Libera dispozitie asupra cotei-parti ideale fiecare coindivizar poate dispune liber si fara consimtamantul celorlalti de cota-parte ideala ce ii revine din indiviziune, dr fiind transmisil inter vivos si mortis causa. coindivizarul poate dispune liber atat asupra cotei sale indivize din universalitate cat si de cota sa parte asupra unui bun determinat din universalitate.
o Regula unanimitatii in principiu, toate actele juridice referitoare la bunurile aflate in indiviziune, privite in materialitatea lor, tb facute cu acorul unanim al coindivizarilor. Actele de dispozitie se incheie cu consimtamantul tutror coproprietarilor. o Imprescriptibilitatea dreptului de a cete iesirea din indiviziune Art. 669. – Încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească. 41

Între deschiderea moştenirii şi partajul succesoral, bunurile făcând parte din indiviziunea succesorală pot cunoaşte variaţii de valoare în plus (prin sporirea valorii lor) sau în minus (prin scăderea valorii lor). Ca efect al principiului potrivit căruia bunurile succesorale se împart după valoarea lor de la data partajului, sporirea sau scăderea valorii bunurilor succesorale profită sau, dimpotrivă, afectează, indiviziunea, fiecare coidivizar suportându-le în raport cu cota-parte ce îi revine din moştenire. Oricare coindivizar poate cere oricând partajul. Coindivizarii pot avea în anumite circumstanţe interesul de a menţine starea de indiviziune, prin convenţii care îi obligă la aceasta, însă pe perioade care nu pot depăşi cinci ani iar acordul între coindivzari trebuie să fie unanim. Partajul  Notiune - Împărţeala sau partajul este operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune prin transformarea drepturilor la cote-părţi abstracte de proprietate din moştenire în drepturi de proprietate individuale asupra bunurilor făcând parte din masa partajabilă ori a contravalorii acestora.

-

 Conditii vizeaza calitatea persoanelor care o pot cere, capacitatea de exercitiu si necesitatea unei autorizatii.

 Persoanele care pot cere partajul in primul rand, imparteala poate fi ceruta de catre coindivizari (mostenitorii legali si legatarii univ si cu titlu universal). ac mai poate fi ceruta si de catre succesorii in dr ai coindivizarilor, care se subroga in dr lor creditorii personali ai coindivizarilor pot cere imparteala sau contiuna actiunea de imparteala promovata de coindivizarul debitor, pe calea actiunii oblice  Felurile partajului Partajul poate fi total sau parţial atât în privinţa bunurilor succesorale cât şi a participării tuturor coindivizarilor.
Art. 670. – Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii

Iesirea din indiviziune succesorala se poate realiza prin 2 metode: # Partajul voluntar Pentru validitatea impartelii prin buna invoiala tb sa fie indeplinite urmat conditii: - toti coindivizarii sa fie prezenti - coindivizarii sa aiba capacitate de exercitiu deplina - coindivizarii sa fie de acord cu realizarea impartelii pe aceasta cale si cu clauzele conventiei
Art. 1.144. – (1) Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. (2) Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii sau dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute

# Partajul pe cale judecatoreasca Imparteala se face pe cale judecatoreasca la cererea oricaruia dintre coindivizari sau, in cond lg, a creditorilor, in toate cazurile in care nu s-a realizat voluntar. Potrivit lg partajul este obligatoriu : a)coindivizarii nu se înţeleg în privinţa realizării unui partaj amiabil; există coindivizari care nu pot fi prezenţi la partaj; 42

b) printre coindivizari există minori sau interzişi judecătoreşti, iar autoritatea tutelară nu şi-a dat acordul la împărţirea amiabilă. Pentru a putea cere ieşirea din indiviziune titlul de moştenitor este indiferent, acest lucru putând să-l facă chiar şi cesionarii de drepturi succesorale. Nu pot cere partajul moştenitorii lipsiţi de drepturi asupra masei indivize, cum e cazul legatarilor cu titlu particular ori moştenitorilor anomali, aceştia primind individual şi în mod direct de la defunct anumite bunuri. Tot astfel, nudul proprietar nu poate cere partajul contra uzufructuarului fiindcă nu au drepturi de aceeaşi natură. Atunci când nici partajul în natură, nici partajul prin atribuire nu sunt posibile sau când toţi indivizarii solicită acest lucru se va proceda la vânzarea bunurilor succesorale fie prin bună învoială, fie prin intermediul executorului judecătoresc, prin licitaţie. Sumele astfel rezultate sunt mai apoi împărţite prin hotărâre judecătorească între coindivizari conform cu cotele lor legale.  Obiectul partajului Ob impartelii il constituie, in principiu numai bunurile asupra carora poarta dr reale ale defunctului transmise asupra mostenitorilor. Exista si bunuri care nu sunt supuse partajului: - bunurile indiv det care formeaza obiectul unor legate cu titlu particular - bunuri, care prin destiantia lor, nu sunt susceptibile de a fi impartite ( amintirile de familie, servitutile, partile comune din imobile..etc) - bunuri care fac ob partajului, dar nu faceau parte din masa succesorala la data deschiderii mostenirii ( bunuri aduse ca efect al reductiunii liberalitatilor excesive sau ca efect al rap donatiilor; bunuri care intra in masa succesorala in temeiul subrogatiei cu titlu universal; fructe naturale sau civile)  Efectele partajului
Efectele juridice ale partajului - Art. 680. (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. (2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.

Se consacră regula caracterului declarativ al partajului. Cu toate acestea, se apreciază că acest efect este doar o ficţiune a legii menită să asigure egalitatea coindivizarilor. Consecinţele efectului declarativ al partajului sunt următoarele: a) atributarul este proprietar de la data deschiderii moştenirii; b) drepturile constituite în favoarea terţilor prin acte de administrare şi dispoziţie făcute de coindivizari neatributari, pe timpul indiviziunii, se desfiinţează; c) partajul nu este un act translativ de proprietate, necunoscând efectele specifice acestor acte juridice

 Partajul de ascendent Notiune – act juridic intre vii (doantie) sau pentru cauza de moarte (testament) prin care ascendentul imparte intre toti descendentii sai cu vocatie succesorala la deschiderea mostenirii bunurile sale – in tot sau in parte – aceste bunuri fiind dobandite de catre acestia divizat, in mod individual, iar nu in cote-parti ideale, ce caracterizeaza starea de indiviziune. ( daca unul dintre descendenti este omis at actul va fi lovit de nulitate absoluta)
 Natura juridica - act juridic mixt = ea reprez o donatie sau o dispozitie testamentara, iar pe de alta parte constit un act de imparteala

43

-

are natura speciala, intrucat nu pune capat unei stari de indiviziune, ci preintampina nasterea unei astefl de stari intre descendentii dispunatorului la deschiderea mostenirii se realizeaza cu respectarea regulilor ce guverneaza donatia sau dispozitiile testamentare

 Caractere juridice/ conditii : - act solemn = poate imbraca forma numai a donatiei sau a unui testament ( testamentul poate fi si olograf – datat si semnat) – cond de forma - tb sa ii cuprinda pe toti descendentii ( ac nu tb sa dobandeasca in mod obligatoriu o cota egala din mostenire) - tb sa indeplineasca cond de fond de drept comun (capacitate, consimtamant, obiect, cauza) – prevaz de lg pt validitatea donatiilor sau a dispozitiilor testamentare.  Feluri
Formele - Art.1.161. (1) Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice. (2) Partajul realizat prin donaţie nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente

Partajul de ascendent se poate realiza: prin donaţie (donaţie-partaj), adică printr-un contract, act juridic între vii de formaţie bilaterală, prin testament (testament-partaj), adică printr-un act juridic unilateral mortis causa. Partajul de ascenedent este un act mixt, care combină regulile partajului cu cele ale donaţiei sau testamentului. În timp ce donaţia-partaj, fiind un contract, se poate realiza numai cu acordul donatarului şi nu poate fi revocată unilateral de donator, testamentul-partaj este un act unilateral esenţialmente revocabil. Împărţeala de ascendent prin donaţie: Donaţia-partaj este un contract (act juridic între vii) prin care un ascendent dispune irevocabil cu titlu gratuit în timpul vieţii de toate sau o parte din bunurile sale prezente în favoarea tuturor copiilor sau descendenţilor săi în considerarea drepturilor succesorale ale acestora, realizând un partaj anticipat între aceştia. Pot face donaţii-partaj doar tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi, iar beneficiari ai donaţiei-partaj nu pot fi decât copiii sau ceilalţi descendenţi ai dispunătorului. Donaţia-partaj este destinată să înlocuiască partajul care ar fi trebuit făcut după decesul ascendentului. Donaţia-partaj care nu cuprinde pe toţi descendenţii cu vocaţie utilă la moştenire la momentul deschiderii acesteia este nulă. Donaţia-partaj poate avea ca obiect doar bunurile asupra cărora ascendentul dispunător este unic proprietar la momentul încheierii actului, iar nu şi bunurile viitoare. Împărţeala poate avea ca obiect toate bunurile dispunătorului sau doar o parte. Împărţeala de ascendent prin testament: Partajul de ascendent realizat prin testament este un act juridic unilateral mortis causa, revocabil, prin care un ascendent face între copiii săi distribuirea şi partajul bunurilor pe care le va lăsa la moartea sa. Partajul de ascendent realizat prin testament se deosebeşte de testamentul obişnuit în privinţa conţinutului său întrucât menirea lui principală este de a repartiza bunurile ascendentului între descendenţii săi care vin la moştenire în temeiul vocaţiei lor legale. Partajul de ascendent realizat prin testament nu produce efecte decât la data deschiderii moştenirii, până la acest moment putând oricând fi revocat sau modificat de dispunător. După decesul testatorului, descendenţii defunctului culeg succesiunea cu titlu de moştenire legală. În privinţa moştenirii care formează obiectul partajul de ascendent realizat prin testament, descendenţii sau acceptă moştenirea şi se supun voinţei defunctului în privinţa partajului, sau renunţă la moştenire şi nu primesc nimic din aceasta.

44

 Efecte - prin partajul de ascendent se evita starea de indiviziune care se naste la data decesului unei persoane ( la data deschiderii unei succesiuni) - cand partajul se realiz prin donatie descendentii primesc bunurile dinm mom efectuarii ac - cand partajul se realiz prin testament descendentii vor primi bunurile conform dispozitiilor legale referitoare la testament

45

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful