You are on page 1of 56

număr aniversar/2012

Revista Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Galați

145
Aripi 145
ISSN 2069-3117

Aripi

CUPRINS
Despre 145 de ani excelenți Imaginea de simbol a liceului Istoric în imagini Geografia la moment aniversar Doctori de ieri, de azi și de mâine... Ficțiunile adolescenței GALMUN la a zecea ediție prof. dr. Ion Cioroiu prof. dr. Corneliu Goldu prof. Elena Tudorache prof. Ioana Albu prof. Vasile Ciuchină prof. Ștefan Simion 4 6 7 8 10 11 12 13 14 15 16 17 prof. dr. Gheorghe Felea prof. dr. Cătălina Popa prof. Laila Chitic Cristian Filip Miruna Rusu 24 31 32 33 34 35 Simona Stavăr 49 51 53

COLECTIVUL DE REDACȚIE
Redactor șef: Redactor șef adjunct: Iulian BOLD (10C) Petru DIMITRIU (11A) Alexandra GHEORGHE (10C) Miruna RUSU (8B) Petru DIMITRIU (11A) Sorina ASOFRONIE Otilia CONDRUZ Andreea FELEA Simona MANOLACHE Irina MATEESCU Oana PATRICHI Alina-Ioana PĂDURARU Andreea PISAROC Anca PLETEA Bianca PRANGATE Sabina ȘUCURI Georgiana TOFAN

Tehnică și grafică: Tehnoredactare:

Concursul Interjudețean „Cristian S. Calude” Andrei Roman Prof. Adrian Bejan, absolvent la superlativ Mihaela Carp Prof. Vasile Popa, mentor a zeci de generații Mai mult decât o „Cântăreață cheală”Cristian Filip Cândva elevi, actuali profesori Lumini din vremuri centenare Declarație de dragoste Zbor în timp Dragă CNVA Interviu cu bunica Gânduri la ceas aniversar Din memoriile unui intrus De la elevi primite Imnul CNVA

Profesor coordonator: prof. dr. Corneliu GOLDU
Ținem să mulțumim direcțiunii și întregului corp profesoral pentru sprijinul acordat în vederea lansării acestui număr aniversar.

S PLU S PLU

CiNeVA în lume – hartă a răspândirii pe glob a absolvenților CNVA Dublu-poster detașabil la mijlocul revistei: 1) Liceul vechi; 2) Corpul profesoral 2012

Vivat, crescat, floreat!

ABUREL EUGEN ARĂMESCU CONSTANTIN-EMIL ANDREI VIOREL BEJAN ADRIAN BESLIU CĂLIN-RADU BORUZESCU RADU BOURCEANU LAURENȚIU BUDEANU CONSTANTIN CALUDE CRISTIAN CARAMAN EMIL CĂLINESCU ION CONSTANTIN EMIL T. CROHMĂLNICEANU OVID S. CUCLIN DIMITRIE DOCAN NICOLAE DRÂMBA CONSTANTIN FELEA GHEORGHE FERNIC GHEORGHE GAIU CEZAR IOAN GHIORGHIU VALENTIN GRIGORESCU EREMIA IAMANDI PETRU IORGU NICOLAE G. ISĂCESCU DIMITRIE ISTRATE EDGAR

C N VA în lume
i e
Acum nu foarte mult timp, am lansat provocarea ca absolvenții bătrânului nostru colegiu să ne transmită câteva gânduri și să ne specifice locația și ocupația actuală, promoția și profilul pe care l-au absolvit. Iată ce am obținut în urma acestei provocări! ☺

LĂCUSTĂ ION MADGEARU VIRGIL MARCU AURORA MÎNZU VIOREL
MODOCREA GRIGORE DUMITRU

MUȘEȚEANU CRIȘAN MUNTEANU EUGEN NIȚESCU NICOLAE 1 PAPADOPOL PAUL PARASCHIVESCU CONSTANTIN 2 7 2 8 1 1 1 1 PĂLTÂNEA PAUL

2

78

70

PETRESCU DÎMBOVIȚĂ MIRCEA

POPA TEMISTOCLE POPOV VASILE MIHAI POPOVICI CĂLIN RESSU CAMIL

6

1

1
Japonia

STOENESCU GHIȚĂ STOICA CORNELIU TĂNĂSACHE ILIE ȚIGĂNUȘ VIRGIL NISTRU 1 TRANDAFIR ION TRANDAFIR NICOLAE VELEICHI CONSTANTIN

Noua Zeelandă

ZANE GHEORGHE

AUSTRIA
Nume absolvent Cristina NEDELCU Anul absolvirii 2002 Profilul Ocupația actuală economist

MALTA
Nume absolvent Sorin ROVENTA Anul absolvirii 1977 Profilul clasa B Ocupația actuală expat surveyor

MAREA BRITANIE
În funcție de informațiile primite, veți putea regăsi mai jos: numele absolvenților, anul absolvirii, profilul și ocupația actuală a acestora: Robert ALEXA, 2012, științe ale naturii EN, student; Oana AMBRUȘ, 2011, student; Vlad Mihai AMORĂRIȚEI, 2011, student; Alice BASUC, 2010, student; Paul BERENŞTAIN, 2012, științe ale naturii EN, student; George BRĂILEANU, 2010, student; Radu CĂLIN, 2011, student; George CIOCAN, 2010, student; Silvia CONSTANTINIDIȘ, 2010, student; Andrei-Cătălin CORNESCU, 2011, student; Paul COSTESCU, 2011, student; Iulian CRIHANĂ, 2011, student; Andrei CURDUMAN, 2012, științe ale naturii EN, student; Ramona DAMIAN, 2011, student; Dragoș DOBRE, 2011, student; Valentina DUMITRACHE, 2011, student; Ionica DURCHI, 2010, student; Diana FILOTE, 2010, student; Andrei FLOREA, 2012, științe ale naturii EN, student; Delia Ioana GEORGESCU, 2011, student; Filip Cristina GHERGHISAN, 2008, științe ale naturii EN, doctorand; Ioana GIART, 2011, student; Silvia Valentina GOGU, 2011, student; Ionuț Marian GRIGORAȘ, 1999, medic ortoped; Cristina GUGIU, 2012, filologie EN, student; Rareș HASMASAN, 2010, student; Luminița Gabriela HORGA, 2011, student; Diana HUȚANU, 2007, matematică - informatică intensiv, analist; Alina ILIEA, 2010, student; Ana JULEA, 2011, student; Petrișor Ștefan LĂCĂTUȘ, 2011, student; Luminița LEFTER, 2010, student; Daniela LUNGU, 2010, student; Emanuil MANOLACHE, 2010, matematică - informatică, student; Andrei MĂRGĂRINT, 2012, științe ale naturii EN, student; Silviu METERNA, 2010, student; Silviana Cristiana MIHALCEA, 2011, student; Cristina MIRON, 2011, student; Claudia Gabriela MITROFAN, 2008, științe ale naturii EN, doctorand; Mihai MOCANU, 2012, științe ale naturii EN, student; Mircea MOCANU, 2012, științe ale naturii EN, student; Elena MOGOȘ, 2010, student; Daniel MOISESCU, 2012, științe ale naturii EN, student; Alina MOLDOVAN, 2010, student; Andreea Argentina NESTIAN, 2011, student; Mirela OANĂ, 2011, student; Adriana Silvia OBREJA, 2010, matematică - informatică, student; Bogdan OPRIȘAN, 2011, student; Alina PĂDURARU, 2012, științe ale naturii EN, student; Irina PICOȘ, 2011, student; Mihai PINTILIE, 2011, student; Diana POPA, 2010, student; Bogdan PROFIR, 2010, student; Diana ȘERBAN, 2011, student; Ioana STANCIU, 2012, științe ale naturii EN, student; Andrei STASE, 2011, student; Otilia Violeta STOICA, 2011, student; Claudiu Andrei TÂRLUNGIANU, 2011, student; Cristian TEODOROV, 2011, student; Silviu TOFAN, 2011, student; Marius TUDOR , 2010, student; Daniela TULUCEANU, 2010, student; Veronica VLASE , 2010, student; Paul VOICU, 2011, student; Irina ZAHARESCU , 2012, științe ale naturii EN, student;

CANADA
Nume absolvent Dumitru GURĂU Bogdan ODOBAȘ Anul absolvirii 1975 1992 Profilul clasa F matematică – fizică Ocupația actuală programator Nume absolvent

NORVEGIA
Mihaela FETIȚA (BACALU) Anul absolvirii 2005 Profilul științe ale naturii, EN Ocupația actuală medic

NOUA ZEELANDĂ
Nume absolvent Cristian S. CALUDE Anul absolvirii 1971 Profilul clasa specoala – mate-fizică Ocupația actuală prof. universitar

DANEMARCA
Nume absolvent Sabina INGEMANN (TĂNASE) Valentin MANEA Anul absolvirii 2005 2005 Profilul matematică - informatică, EN matematică - informatică, EN Ocupația actuală programator senior consultant IT

OLANDA
Nume absolvent Diana Cristina ALBU Anul absolvirii 2004 2006 1992 2010 2007 2010 Profilul matematică - informatică intensiv matematică - informatică, EN matematică - informatică matematică - informatică matematică - informatică, EN Ocupația actuală inginer software (ASML) consultant IT inginer software (NATO) student consultant IT student

ELVETIA
Nume absolvent Carina RATCU Anul absolvirii 2010 Profilul științe sociale, FR Ocupația actuală student

Alexandra CARAGHIULEA Filip HOSTIUC Claudiu ILINCANU Diana IVAN Sanda Mariana OANA

FRANTA
Nume absolvent Mihaela CORBEANU Adriana DĂNĂILĂ Cristian Puiu DIMITRIU Adina DOBROTĂ Sorina Mariana FILIMON Sanda LEFTERIU Maria Cristina MILEA Anul absolvirii 2012 2009 1993 2011 2011 2003 2011 Profilul științe sociale, FR matematică - informatică, EN clasa G - fizică chimie matematică - informatică intensiv matematică - informatică, EN Ocupația actuală student student neurochirurg student student cercetător student

ROMÂNIA
Gabriel BERECHET, 1991, matematică - fizică, comandant; Silvia BUTNARU, 1981, clasa D, profesor preuniversitar; Eugen-Andrei CAȘU, 1970, clasa C; Luminiţa COBZARU(Lăzărescu) , 1989, matematică - fizică, profesor preuniversitar; Valentin COZMA , 1998, matematică informatică, inginer automatică și calculatoare; Mihaela Paula CRĂCIUN, 2010, științe sociale, manager proiect ISPA; Leonard DOMNIȘORU, 1975, matematică - fizică, prof. universitar; decan; Adriana GHIȚĂ, 1979, teoretic; matematică - fizică, profesor preuniversitar; Corneliu GOLDU, 1970, uman, profesor preuniversitar; Carmen-Mariana MARCU (Mustețea) , 1991, mecanică, profesor preuniversitar; Laura MARIN, 1988, matematică – fizică, prof. inspector general; Mihaela MIHAI, 2007, matematică - informatică, economist; Viorel MÎNZU, 1975, clasa F, profesor universitar; Geta PAVEL, 1986, mecanică; matematică - fizică, dir. adjunct BVAU; Claudia PETCU, 2012, științe ale naturii EN, student; Cătălina Diana POPA, 1999, matematică - fizică, profesor preuniversitar; Georgeta PRADA, 1993, matematică - fizică, profesor preuniversitar; Anca PROFIR (Dobrea), 1985, matematică - informatică, medic primar de familie; Liviu PROFIR, 1985, matematică - informatică, medic primar de familie; Corneliu STOICA, 1959, critic și istoric de artă; Radu-MariusTĂTARU, 1990, matematică - fizică, profesor preuniversitar; MihaiDragosTOTOLICI, 1988, matematică fizică, profesor preuniversitar; Luciana URSU, 2000, informatică, consilier bancassurance; Rodica VEDUȚĂ,1966, profesor preuniversitar; Georgeta Viorica VOICILĂ (Sârbu), 1996, matematică - fizică, profesor preuniversitar; George NETU, 2012, matematică - informatică, student; Teodora APOSTU, 2012, matematică - informatică, student; Anca ARBUNE, 2008, matematică informatică, intensiv, student; Andreea Elena BEJENARU, 2009, matematică - informatică, student; Valentina-Giorgiana BROASCĂ, 2010, matematică - informatică intensiv, student; Andra BUHLEA, 2002, matematică - fizică EN, economist; Alexandra CHIRILĂ , 2011, matematică informatică intensiv, student; Radu DRAGOMIR , 2012, științe ale naturii EN, student; Andrei EPURE, 2009, matematică - informatică, student; Daniela FRĂȚIȚA, 2010, matematică – informatică;Simona GHERGHISAN - FILIP, 2009, științe ale naturii EN, student; Elena HÎRJOABĂ, 2012, științe ale naturii EN, student; Andreea IRIMIA, 2012, științe ale naturii EN, student; Dragoş MIHAI, 2012, științe ale naturii EN, student; Andreea MIRICĂ, 2009, matematică - informatică intensiv, manager IBM; Diana MITREA, 2012, științe ale naturii EN, student; Alina-Alexandra OANĂ, 2011, matematică - informatică, student; Alina OPREA, 2007, matematică - informatică EN, student; Andrei PETRE, student; Roxana PETREA , 2004, filologie EN, avocat; Marian PETRICĂ, 2012, matematică - informatică, student; Cornelia Georgiana PLÂNGE (Casalean) , 1992, matematică - fizică, economist; Anita POPA, 2012, științe ale naturii EN, student;

SPANIA
Nume absolvent Diana GIURGIU (STOICA) Anul absolvirii 2003 Profilul matematică - informatică Ocupația actuală antreprenor

STATELE UNITE ALE AMERCII
Nume absolvent Alexandra COCLEAZĂ Horia HAGHIAC Anul absolvirii 2008 1989 1993 1993 1989 1989 Profilul mecanică matematică fizică matematică fizică clasa J Ocupația actuală student inginer supervisor lab research assistant professor of Maths pediatru gastroenterolog analist financiar

GERMANIA
Nume absolvent Octavian ENACHE Andreea Eliza POALELUNGI Anul absolvirii 2011 2006 Profilul matematică - informatică, EN matematică - informatică Ocupația actuală student doctorand

Maricela HAGHIAC (LĂCĂTUȘ) Daniel PURDUEA Mihaela RINGHEANU (NEGULESCU) Mircea RINGHEANU

ITALIA
Nume absolvent Anca Ionela ȚUȚUIANU Anul absolvirii 2012 Profilul filologie, EN Ocupația actuală student

ROMÂNIA
Sabina BACANĂ, 2012, științe ale naturii, EN, Cluj-Napoca, student Delia ALEXANDRU, 1987, matematică - fizică, Cluj-Napoca, expert achiziții publice Daniel Cătălin CRISTEA , 1992, real, Dâmbovița, inginer automatist Alina Mariana BUTNARU, 2010, Iași, student Gabriela CIUBOTARU , 2012, științe ale naturii EN, Iași, student Mihaela COSTEA, 2012, științe ale naturii EN, Iași, student

JAPONIA
Nume absolvent Irina HOLCA Anul absolvirii 2001 Profilul matematică - fizică Ocupația actuală profesor

Realizat de: Iulian BOLD, 10C

EDITORIAL
Cât despre timp... Noi nu numărăm anii în funcție de 1 ianuarie, ci de 15 septembrie. Anul nostru, din toamnă până în prima lună de vară, adună trupurile timpului din spații necartografiate, le topește, le aneantizează și le lasă apoi să se arunce nebun în zările aceleași structuri fără vârstă, neîncadrate. Dar știm cu toții că acestea sunt vorbe frumoase și până și vorbele frumoase îmbătrânesc, devenind piste sonore pentru viața de care se agață, cuminți, șiruri de nucleotide, amestecuri de țesuturi, existențe vii, solare, înghesuite în cămașă, cravată și butoni. Ele imprimă gustul pâinii calde, din ziua când, copii fiind, alergam și eram cuprinși de foame, scrisul chinuit pe caiete cu linii mult prea drepte, apa rece și căldura sufocantă a zilelor de vară. Ele se înșiră frumos și lasă, din trupurile lor obosite și din ochi frumoși, injectați, să se nască vremurile... Ne-am trezit dintr-un vis în care eram fericiți în culori vii, din creioane care nu trebuiau ascuțite. Ne-am gândit apoi că, tot universul, mic și adormit, fugar, trebuie și el colorat, dar nu aveam cele necesare. Ne-am apucat să-l desenăm, dar din mâinile noastre nu s-au ridicat decât vreo câteva structuri stângace, galopând către neant. Dar am întâlnit apoi oameni frumoși, oameni care nu speră, ci fac, care nu doar cred în speranța României de mâine, ci o construiesc. Oameni cu care ne-am cuibărit în inima poveștilor, oameni care au legat panglici colorate la tâmplele timpului, oameni care continuă să sprijine pasul în escală. Ei ne-au fost și ne vor fi profesori, ne-au învățat să ne țesem viața în rețeaua absolutului și să privim către golul dintre stele, către nesfârșitul de la capătul drumului, către spațiul necartografiat dinăuntrul nostru. Dacă creștem și nu facem asta, dacă ne pierdem, dumnealor au dreptul să ne rupă în bucăți și să întrebe oasele unde sunt. N-o să vorbim despre CNVA ca despre structura impunătoare de beton, nici n-o să numărăm luminile ce se-odihnesc, încălzind ferestrele înalte, atunci ca și acum. O să vorbim despre tolba plină cu visuri din interior, despre clădirea mare ce ne arată un viitor cum nici habar n-aveam că o să fie, despre drumul ce ne-a adus undeva frumos. Ne-am liniștit, iar timpul curge frumos, către prima zi de viață. Rămâne doar liceul, cu nesfârșita lui răbdare, purtându-și anii, umplându-se cu timp, încet, cu fiecare zâmbet picurat pe coridoare sau murmur ascuns bine de tot prin bănci. Să ridicăm fruntea, să ne naștem din nou în vremurile în care schimbam Sensuri pe felii de portocale și să lăsăm amintirile să ne cuprindă. Ne întoarcem la același liceu, păzit de statuia lui Alecsandri, în potop strălucitor și dulce, și concentrăm 145 de ani într-o singură expresie, cea a fericirii cu zâmbet răzleț și calmă. Redacția revistei “Aripi”

3

DESPRE 145 DE ANI

interviu cu

EXCELENȚI

prof. Vasile Ciuchină

directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Galați

CNVA împlinește 145 de ani de excelență, de formare a minților tinere în spiritul perseverenței și al performanței. Care sunt gândurile dumneavoastră, la ceas aniversar? Împlinirea a 145 de ani de la înființare și a 125 de ani de când a devenit liceu este un prilej de retrospectiva privind rolul și importanța acestei instituții în comunitatea gălățeană. Constatăm că aici s-au format numeroase personalități ale vieții culturale, științifice, administrative și politice, colegiul nostru fiind un reper de mare vizibilitate. Dintre realizările deosebite din ultimii cinci ani aș aminti:

clasarea pe locul al treilea pe țară, în competiția ,,Zece pentru România” înaintea unor colegii de mare tradiție din București, Oltenia, Muntenia, Moldova și Transilvania, în anul 2009; clasarea pe primul loc în țară din cele aproape 1400 de licee în clasamentul făcut de siteul www.Admitere.ro pe baza rezultatelor la admitere, la olimpiade școlare și la bacalaureat în anul școlar 2010-2011; obtinerea calificativului ,,Excelent” la evaluarea făcută de o echipă a Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, în anul școlar 2011-2012.

De aceea gândurile și sentimentele care mă încearcă la acest moment aniversar sunt de respect, de devotament și bucurie, de pioșenie pentru instituție și oamenii care au activat aici, ca elevi sau ca profesori. Găsesc foarte potrivită metafora unui absolvent al colegiului nostru, care consideră această instituție o ,,adevărată catedrală a învățământului românesc”. În băncile colegiului s-au aflat, de-a lungul timpului, personalități de renume, precum Virgil Madgearu, prof. dr. Cristian Calude, Călin Popovici, Adrian Bejan etc. Totodată, pe listele celor mai faimoase universități se regăsesc anual elevi ai liceului nostru. Credeți că se poate vorbi, așadar, de un “brand CNVA”? Da, cu siguranță se poate vorbi de un ,,brand CNVA”. Îmi bazez această afirmație atât pe aprecierile pe care le fac profesorii de la cele mai bune instituții de învățământ superior din țara când află ca unii dintre studenții lor sunt absolvenți ai CNVA cât și pe semnalele pe care ni le trimit unele din cele mai cunoscute universități din lume cu privire la nivelul de pregătire al absolvenților noștri. Totodată, mesajele primite de la absolvenții noștri care studiază la universități celebre din lume, confirmă faptul că pregătirea obținută în anii de liceu la CNVA este comparabilă cu a oricăror instituții valoroase de învățământ secundar din lume. Se spune că arhetipul elevului este legat de cel al maestrului. Cum descrieți experiența ca profesor CNVA? Din cei 38 de ani de activitate, 29 de ani sunt legați de CNVA. Nu este simplu și comod să fii profesor sau elev la noi în colegiu. Apartenența la comunitatea colegiului nostru este atât o performanță cât și un blazon de noblețe. Un profesor din CNVA trebuie să-și asume riscul unor dialoguri incomode pe orice temă, să găsească soluții la numeroase probleme dificile. Din primul an de activitate aici îmi amintesc cu drag situația unui coleg, profesor de matematică foarte bun, venit de la un alt liceu din Galați și care pentru prima oră de clasa își pregătise circa opt probleme. După un sfert de oră ,elevii terminaseră de rezolvat toate problemele și numai calitățile pedagogice și pregătirea profesională de excepție i-au permis profesorului să continue firesc ora, utilizând o culegere de probleme pe care un elev o avea pe bancă. Aș mai menționa doar că acest coleg a devenit un reputat profesor de matematică la cel mai bun colegiu din Arad, Colegiul Național ,,Moise Nicoară”, și mulți ani a fost directorul acestui colegiu. Aș spune, deci, că un profesor din CNVA trebuie să fie în permanență ca o carte deschisă pentru elevi, dar aș face precizarea că educația nu înseamnă doar cărți deschise ci și cititorii acestora, înseamnă în primul rând ce se transmite și se valorifică din ele. Înainte de toate, CNVA este un centru al performanței, fapt concretizat de numeroșii olimpici naționali și internaționali. Care sunt pașii prin care se formează un elev ce aspiră către excelență? Activitatea orientată spre excelență, spre performanță este principala caracteristică a activității din colegiul nostru. Primii pași prin care un elev se formează pentru performanță sunt legați de răbdarea de a înțelege bine cunoștințele, noțiunile, fenomenele, mecanismul de relaționare a acestora și de muncă pe care trebuie să le desfășori pentru a deveni performant. Îmi vin în minte numele câtorva olimpici internaționali, cum ar fi: la informatică, Mihai Preda, la matematică, Nicolae Manolache și Mihai Manea, care la admiterea în liceu nu au avut cele mai mari medii, dar în cursul anilor de liceu au avut o evoluție ascendentă concretizată prin strălucite premii naționale și internaționale.

4

Povestiți-ne o experiență impresionantă pe care ați trăit-o ca director și profesor al CNVA. Ar fi mai multe demne de povestit, dar cred că una dintre ele se detașează. Era în mai 1990, eram director adjunct și avusesem trei ore dimineață și urma să vin după-amiază de serviciu la orele de seral (pe atunci colegiul nostru avea și clase de seral). Am plecat pentru cumpărături în Piața Centrală și în jurul orei 13:30 am observat cum coșurile caselor din jur au început să cadă. Era cutremur și lumea începuse să alerge în toate părțile, panicată. În mintea multora dintre ei cred că apăruseră amintiri legate de cutremurele catastrofale din 4 martie 1977 și 30 august 1986. Cele două fete ale mele erau acasă, iar casa era destul de șubredă după cele două cutremure. La liceu erau ore de curs până la ora 14 și clădirea era și ea foarte afectată după cutremure, mai ales după cel din 1977. Așa după cum amintește domnul profesor Virgil Nistru Țigănuș în monografia din 1992, consolidarea fusese făcută aproape formal cu un sistem de tiranți care-i dădeau aspectul de ,,ruină nouă”. Am alergat cât am putut de repede spre liceu și când am văzut că elevii ieșeau în ordine din liceu sub supravegherea profesorilor m-am liniștit, oarecum. Am plecat apoi spre casă unde le-am găsit pe cele două fete ușor speriate și emoționate de căderea unor bucăți relativ mari de tencuială și stucatură. Cea mare mi-a explicat mândră că a determinat-o și pe cea mică să stea în tocul ușii, pentru a se proteja. Am înțeles atunci că trebuie făcute toate demersurile posibile pentru consolidarea clădirii de bază a liceului. Cum situația economică a acelor ani era destul de proastă, lucrurile s-au tot amânat. În anul 1999, când eram inspector școlar general la ISJ Galați, am depus un proiect cu finanțare prin Banca Mondială , care a fost eligibil și a obținut fondurile necesare consolidării ce s-au efectuat apoi în anii 2001-2002 și cred că, la momentul actual, clădirea este aptă să reziste unui cutremur de intensitate medie spre mare. Ce ne puteți spune despre elevul Vasile Ciuchină? Am îndrăgit școala chiar din primele zile ale clasei a I-a și cred că am fost un elev conștiincios și respectuos. În anii de liceu am fost atras de obiectele cu profil real: matematică, fizică, chimie. Am ales fizica atât datorită faptului că aveam un profesor exigent, cât și pentru faptul că doream să devin aviator. N-am reușit să îmi duc la bun sfârșit visul, datorită rigorilor pe care le presupune vizită medicală pentru această profesie și atunci m-am decis să dau admitere la Facultatea de Fizică din Iași și să optez să devin profesor de fizică. În activitatea dumneavoastră, ca director al Colegiului, dar și ca profesor, vă ghidați după o deviză? Care este setul dumneavoastră de principii? Este o deviză cu nuanțe spartane pe care a formulat-o marele istoric și om de cultură, Nicolae Iorga: ,,Fiecare are de făcut un singur lucru: datoria lui întreagă. Orice s-ar alege de dânsul după ce și-a făcut datoria, pentru că nu interesează acel care-și face datoria, ci datoria care s-a făcut”. Cred în setul de principii și norme promovat de morala creștină. În spatele rezultatelor deosebite, stă o echipă de profesori dedicați și minunat pregătiți. În contextul crizei culturale prin care trecem, care sunt valorile pe care își propune să le insufle un membru al catedrei CNVA? Așa după cum am spus-o în multe ocazii există în Galați și în țara licee care au o bază materială mai bună. Începând cu Ion Cetățeanu și continuând cu nume celebre sau mai puțin celebre, colegiul nostru a beneficiat de dascăli devotați care au constituit un corp profesoral de valoare remarcabilă și care și-au făcut din meseria de dascăl un crez în viață. Corpul profesoral al colegiului nostru a asigurat și asigură perenitatea realizărilor din decursul anilor, iar cei mai buni elevi din Galați și din împrejurimi găsesc aici climatul firesc de evoluție și realizare. Nu vreau să omit nici sprijinul multora dintre părinți care se implică în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm din când în când. Mă gândesc aici la necesitatea stringentă de a înlocui cât mai repede tâmplăria de la corpul principal, veche de mai bine de 120 de ani. Mai constat că în ultimii douăzeci de ani salarizarea profesorilor a rămas mult în urmă față de volumul mare de muncă și importanță deosebită pentru societate a acestei munci. Activitatea didactică a devenit mai mult o activitate de apostolat. Nu vreau să închei însă într-o notă pesimistă și subliniez faptul că noi, profesorii, stând în permanență în preajma unor oameni tineri avem șansa unică de a rămâne veșnic tineri. Uitați-vă, vă rog, la domnul profesor de matematică, Constantin Ursu, sau la doamna profesoară de engleză, Nicoleta Ioniță, și îmi veți da dreptate. Fără iubirea de oameni, de elevi, de aproapele tău nu poți face meseria de profesor care presupune adesea sacrificii materiale, dar înseamnă și numeroase satisfacții spirituale. Cred că este minunat să fii profesor la CNVA, nimeni din altă sferă de activitate nu este atât de bogat sufltește ca noi și, cu multă demnitate, putem afirma că profesia noastră este cu adevărat unică în lumea profesiilor, că suntem niște privilegiați ai sorții când ,,cizelăm” valori așa cum sunt elevii noștri.

5

IMAGINEA DE SIMBOL
A LICEULUI „VASILE ALECSANDRI”

Ștefan Simion profesor

Avem nevoie de simboluri ? În mod sigur, da, așa cum e nevoie și de valori și de elite. În dicționarul explicativ al limbii române, noțiunea de simbol este definită că fiind o imagine care reprezintă indirect o idee, o însușire sau un sentiment. Pentru cineva, ca cel ce scrie aceste rânduri la aniversarea a 45 de ani de la înființarea școlii, și care nu a fost elev al LVA-ului, ci, doar de câțiva ani buni profesor la catedra de istorie, liceul în cauză, acum Colegiul Național, este un simbol la succesului școlar, al succesului în formarea personalității umane, al succesului în educație, al succesului în viață. Nu este nici pe departe prea mult în ceea ce spun aici. În cei 145 de ani de existența școlară s-au format aici sute de personalități care fac cinste unei națiuni ca aceea a noastră. Nu știu dacă e mult sau puțin. Nu în acești termeni vrem să judecăm. Îmi dau seama de valoarea celor educați și de cea a educatorilor din ceea ce se întâmplă zi de zi. Este locul în care s-a făcut trecerea reversibilă de la Etica Caracterului ca fundament al succesului școlar bazat pe: integritate, modestie, fidelitate, măsură, curaj, dreptate, răbdare, hărnicie, simplitate, la Etica Personalității. Această trecere s-a făcut pe neobservate. Succesul școlar a devenit o funcție a personalității, a imaginii publice, a unor atitudini și comportamente, a unor tactici și strategii care facilitează procesele interrelațiilor umane. Această Etică a Personalității poate fi ilustrată foarte bine cu maxima „atitudinea determină altitudinea”. Dacă în prima vârstă a școlii noastre, identificată de mine că fiind perioadă Eticii Caracterului, s-au format sau au fost formatori în acest liceu persomalități precum Anton Holban, Iorgu Iordan, Florian Ștefănescu Goangă, Gheorghe Țiteica, Dimitrie Cuclin, Ionel Fernic, Ovidiu S. Crohmălniceanu, Cristian Calude, Adrian Bejan, Eremia Grigorescu și mulți, mulți alții, în cea de-a două vârstă, a Eticii Personalității, olimpicii internaționali ai LVA-ului au invadat universitățile occidentale. Dar nici în acești termeni nu vrem neapărat să judecăm lucrurile. Pentru a ne da seamă că într-adevăr «omul e măsura tuturor lucrurilor», reflectez asupra demersului școlar de zi cu zi. Este locul în care spusele lui Goethe « œ tratează-l pe om (elev) așa cum este și așa va rămâne, tratează-l așa cum ai vrea să fie și va deveni așa cum vrei să fie», sau unde, așa cum spunea Aristotel « suntem ceea ce facem în mod repetat și de aceea măestria nu este o artă ci o deprindere». Este locul în care pentru a avea succes este nevoie ca aproape la fiecare clasă să-ți poți schimba paradigma, acel « ce-i de făcut » și de ce nu, abilitatea de a găsi cum se poate face ceea ce e de făcut și motivația intrinsecă de a face. Este locul în care dacă nu ești interesat de principiile care guvernează raporturile interumane s-ar putea să nici nu știi că nu știi, să nici nu știi să-i asculți și să-i înțelegi, să nici nu știi că nu știi ce-i de făcut. Este locul în care cea mai importantă lecție asupra percepției este ceva ce poate fi numit experiență de tip « aha », când în cele din urmă tu că educator izbutești să vezi imaginea sub un alt unghi. Pentru a crea deprinderi elevilor tăi, plecând de la această nouă paradigmă e nevoie de cunoaștere, abilități și motivație. Armonios acordate cu legile naturale ale creșterii permit o dezvoltare în etape integratoare, a formării personale și interpersonale, un demers progresiv conducând de la dependența la independență și apoi la interdependență ; adică de la paradigma lui Tu-Tu (tu trebuie să rezolvi, tu ai grijă de mine), la paradigma Eu-Eu (eu pot, eu rezolv, eu cred), și apoi la paradigma Noi-Noi (noi rezolvăm, noi cooperăm, noi acționăm). Nu știu dacă ceea ce scriu eu aici se întâmplă în școala noastră, nu știu dacă în cazul în care se întâmplă, există rezultatele dorite, știu că elevii noștri înțeleg lucrurile acestea, le preferă, le doresc și n-ar pleca din acest liceu nici după cei patru ani de studiu (cel puțin așa declară ei la absolvire). E mult, e puțin ? nici asta nu știu. Știu însă că LVA este o școală care formează Oameni și asta este foarte important. Din cinci în cinci la « aniversări » ne scriem fiecare gândurile și sperăm că am îmbogățit cu ceva marea valoare a acestui liceu.

6

ISTORIC
ÎN IMAGINI

7

LA MOMENT ANIVERSAR

GEOGRAFIA

Ion Cioroiu profesor doctor

Așa cum este cunoscut, la 26 noiembrie 1867, într-o zi de duminică, a avut loc festivitatea de inaugurare a școlii gimnaziale ce avea să devină mai târziu Liceul “Vasile Alecsandri”. De-a lungul anilor care au trecut de atunci, geografia a fost, alături de alte câteva discipline didactice, o prezență constantă a planurilor de învățământ la această școală cunoscută. Specificul programelor școlare a făcut ca mult timp această disciplină să fie apanajul unor profesori care predau și istoria (mai rar alte discipline), abia târziu, după al doilea război mondial, existând profesori care au predat elevilor doar geografia. Referitor la dotarea materială, dacă astăzi situația este relativ bună (un laborator de specialitate, un cabinet de geografie și istorie, câteva zeci de hărți etc), perioadele anterioare au cunoscut și lipsuri, de unde și unele încercări de remediere a acestora. Astfel, în 18771878, școala a primit din partea ministerului de resort o colecție de roci și fosile precum și câteva hărți, în 1868 s-au primit 4 hărți murale ale continentelor, un glob terestru cu cadran solar pentru ca, în 1928 zestrea geografică a liceului să cuprindă „…44 de hărți, dintre care 2 în relief, 37 tablouri, în sfârșit un glob, apoi 13 tipuri de rase(probabil 13 planșe cu reprezentanți ai unor rase umane).” În ceea ce privește profesorii, până în 1870 geografia a fost predată de directorul școlii, Ion Cetățianu, care preda însă și alte discipline: limba română, istoria ș.a.m.d. Ulterior, până la începutul secolului XX (cca 1911), este consemnată prezența a 12 profesori care au predat geografia, adesea concomitent cu istoria, mai rar cu limba română, dreptul ș.a.m.d. , dintre aceștia remarcându-se prin activitatea avută Ștefan Burghelea, Dragomir Constantinescu și Gheorghe Codreanu. În deceniile următoare, până la începutul anilor ’50, este menționată activitatea a circa 23 de profesori care, la fel ca în perioada precedentă, au predat frecvent alături de geografie și alte discipline școlare, cu precădere istoria, câțiva dintre aceștia fiind activi profesional și în anii ulteriori. O bună parte a acestor dascăli s-au impus prin activitatea consistentă avută la catedră, prin participarea activă la viața științifică și culturală a orașului Galați, prin funcțiile avute ș.a.m.d., cazul profesorilor Constantin Calmuschi, Gheorghe Arămescu, Gheorghe Misirliu, Grigore Cotlaru, Gheorghe Dima, Neculai Conț, Dimitrie Stăhiescu, Enache Popov Bararu ș.a. Astfel, C. Calmuschi a fost autorul mai multor lucrări, diverse ca tematică: Geografia României și a țărilor vecine locuite de români, În Munții Neamțului, Relațiunile politice ale Țărilor Române cu Rusia etc., director al Bibliotecii V.A.Urechia și comandant al primei asociații de cercetași din județul Covurlui. În timpul lui Gh. Arămescu s-au organizat Universitatea Populară- instituție științifică și cultural-artistică, cu activitate în incinta liceului, Societatea Urechia, cu specific cultural ș.a. La finalul anilor ‘30 merită a fi amintită și prezența profesorului Raul Călinescu, devenit mai târziu unul dintre fondatorii biogeografiei românești și autorul multor lucrări de specialitate în domeniu. Demne de semnalat sunt și preocupările de natură geografică ale altor membri ai corpului profesoral, cum a fost cazul profesorului de religie Moise Pacu, autor al unor lucrări despre județul Covurlui (Cartea județului Covurlui, Dicționarul geografic al județului Covurlui), al profesorului de limbă română și istorie Gheorghe Munteanu-Bârlad, autor al unei monografii despre orașul Galați etc. Perioada interbelică a fost caracterizată și de efectuarea multor excursii și tabere școlare, un rol aparte fiind dat de tabăra școlară organizată la Cheia, în apropierea Munților Ciucas, de către directorul Ion Tohăneanu.

8

În perioada anilor ’50-‘70 profesorii care predau pe lângă geografie și alte discipline școlare au devenit o amintire, o altă trăsătură destul de vizibilă fiind și aceea a creșterii numărului de cadre didactice feminine. Dintre profesorii cu activitate extinsă pe durata mai multor ani se pot aminti acum Gheorghe Goglea, Dumitru Stan, Mișu Gheorghiu, Chiraca Crăciun, Ecaterina Zahan, Olga Hozoc, Cornelia Constantin ș.a.m.d. Mai târziu, până la începutul anilor ‘90, notabilă este și prezența profesorilor Gheorghe Ursu (astăzi, la 88 de ani, decanul de vârstă al profesorilor de geografie din județul Galați), Costică Popa, Mariana Stanciu etc. Pe parcursul ultimelor două decenii o activitate mai îndelungată au avut profesorii Florica Bogdan, Costică Popa, Titania Tănăsescu, Ion Cioroiu, Tinica Drăghici, Violeta Chițu etc., majoritatea acestora fiind licențiați ai facultăților de geografie de la Iași sau București. De-a lungul timpului, o parte a profesorilor care au predat geografia elevilor de la Liceul “Vasile Alecsandri” au avut și alte responsabilități, unii fiind directori ai școlii, cazul profesorilor Gh. Arămescu (1914 - 1916; 1918 - 1919) , N. Conț (1947 - 1950), Gh. Goglea (1962 – 1964), alții fiind inspectori (de specialitate, generali, generali adjuncți), cazul profesorilor Gh. Ursu ( în partea a doua a anilor ´60) , C. Popa ( după 1989 ). În prezent, catedra de geografie a Colegiului Național ,,Vasile Alecsandri” este alcătuită din profesorii: Ion Cioroiu (n.1971), licențiat al Facultății de Geografie din Iași, Smaranda Enică (n.1968), licențiată a Facultății de Geografie - Geologie din București și Mihaela Andrei (n. 1979), licențiată a Facultății de Istorie - Geografie din Suceava. La nivelul catedrei, pe lângă orele de curs obișnuite, profesorii amintiți au o frumoasă experiență în desfășurarea unor activități diverse, de la excursii și tabere școlare până la activități publicistice, filantropice, ecologice ș.a.m.d., o realizare deosebită constituind-o și editarea recentă a revistei liceului, de cultură geografico-istorică, „Mapamond”.

9

DE AZI ȘI DE MÂINE...

DOCTORI DE IERI, Corneliu Goldu profesor doctor
O școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate. - Constantin Noica

Latinescul “doctor,-oris”= profesor, maestru, este un titlu științific a cărui semnificație a cam fost denaturată la noi, în ultima vreme…Deoarece ne interesează doar “politica școlii”, reținem că, pentru a-i învăța pe alții, nu poți neglija metacogniția, constientizarea propriei cunoașteri: „Nosce te isum”. “Colegiul Național Vasile Alecsandri” din Galați, școală care a dat țării zeci de academicieni, a beneficiat de profesionisti cu înalte studii doctorale în diverse domenii: drept și/sau filozofie Constantin Pop (Graz), George Oprescu și Virgil Madgearu (Leipzig), Nicolae Longinescu (Jena) N. Atanasiu (Germania), Moise Pacu (Brusselles) matematici Gh. Țițeica (Paris), N. Abramescu, Al. Myler. „Revista Matematică” a fost condusă de Ermil Caraman, șef de promoție al Facultății de Științe a Universității București, care începuse un doctorat chiar in timpul războiului. Doctori în filologie: Augustin Frățtilă, Gh. Bogdan Duică, Gh.Adamescu (Franța), Gh. Tohăneanu, Iorgu Iordan (Germania); în istorie Gh. Ștefan, C. Velichi; în geografie Ioan Velichi, în științe, Negoiță Dănăilă. Călin Popovici a facut cercetări de fizică a Soarelui (și doctorat la Sorbona) iar Constantin Drâmbă, membru al Academiei Internaționale de Astronautică, prezent la centenar, a oferit școlii un studiu despre mișcare a Lunii, “Elemente de mecanică cerească”. V.A.Urechia și-a donat biblioteca personală, care a funcționat ca instituție publică o jumătate de secol în actuala „Sală profesorală” care-i poartă numele. În „actul de dar”, aprecia familia spirituală a corpului profesoral al liceului: ”Munca intelectuală a dascălilor bătrâni ca mine sunteți Dumneavoastră, membrii juni ai corpului didactic, iar rodul muncii mele materiale sunt cele șase mii de numere de cărți care de astăzi înainte devin lucrul națiunii”.

Suntem mândri să fim contemporani cu prof. dr. în matematici Cristian Calude, prof.dr. Căalin Beșliu, specialist în fizică. Prof. dr. Adrian Bejan de la Duke University oferă “celui mai tare liceu din lume” volumul său “Termodinamica”. Cercetători tineri, doctori în fizică sunt Mugurel Țolea și Dan Filipescu. Dr. Paul Paltănea a primit Premiul Academiei Române pentru valoroasa “Istorie a orașului Galați”. “O cronică nonconformistă” , intitulatăa sugestiv “Istoria unui sentiment”, este dedicată școlii noastre de fostul ei elev și profesor, dr. Virgil Nistru Țigănuș, care subliniază că “Dinspre această Junime entuziastă si doctă vine spre generația de astăzi o legendară lumină continuă”. “Lumina lină” i-a animat și pe actualii profesori doctori. Corneliu Panaite studiază“ Metafizica răului în filosofia hegeliană ”, Cătălina Popa scrie despre “Matei Vișniec dincolo de absurd”, Mariana Anton este preocupată de “ Universul spațiului simbolic românesc în textele lui Vasile Lovinescu”. Corneliu Goldu conturează “Perspective și modalități de valorificare didactică a eposului folcloric”. Ion Cioroiu apreciază “Dinamica structurii etnice a populației Moldovei în ultimele două secole”. Daniela Domnișoru descoperă un “Sistem integrat pentru identificarea probelor ceramice”, prin analiza experimentală a unor eșantioane din cultura Cucuteni, facând corelația fizică-istorie-arheologieartă. Dascălii școlii noastre au suprema satisfacție ca munca să le fie continuată de discipoli. Câțiva matematicieni de prestigiu dedică tezele lor de doctorat fostului lor profesor Constantin Ursu, în semn de aleasă recunoștință. Martin Weiss scrie despre “Ecuații parțiale”, Oana Ivanovici a susținut la Sorbona un doctorat despre “Ecuații dispersate” . Luminița Vâță abordează “Funcții recursive în matematici efective”. Irina Holca a terminat un doctorat în limba japoneză la Osaka. Sute de studenți eminenți, foști elevi ai școlii se remarcă în universitati de la Galați, Iași, București, dar si la Harvard, Oxford, Cambrige, Paris. Aproape în toate marile centre universitare ale lumii C.N.VA. Galați își trimite “ambasadorii” să ducă faima valorii autentice.

„Gaudeamus igitur!”

Virgil Madgearu

Cristian S. Calude

Adrian Bejan

10

FICȚIUNILE

ADOLESCENȚEI

Elena Tudorache profesor

Îți mai aduci aminte sufletele de atunci, tu gândule? - Nichita Stănescu

Octombrie 2002… Liceul a intrat în freamătul specific apropiatei sărbători, “Săptămâna CNVA”. Planurile s-au făcut din timp, elevii vor să prezinte la sesiunea de comunicări lucrări originale, dar și documentate, să-și pună în valoare personalitatea de cititori avizați și de subtili interpreți ai literaturii de prestigiu. Internetul era abia o capcană a viitorului, biblioteca se legitima drept spațiu al studiului, iar cartea nu-și diminuase statutul de instrument și scop al formării intelectuale. Timpul educației era încă generos cu umanioarele: literatura română se studia în extenso, în momentele ei semnificative, dar și prin interpretări celebre, literatura universală oferea profesorului răgazul comparațiilor, totul în beneficiul formării unor personalități autentice, originale, capabile să exprime suma puterilor intelectuale ale românilor. Evident, într-un asemenea climat spiritual acumulările valorice s-au reflectat în creativitate, cultura a generat cultură. A apărut necesitatea unei noi secțiuni de comunicări în domeniul literaturii, în care să se prezinte lucrări originale, despovărate de rigorile studiului academic: s-au născut astfel “Colocviile despre adolescență”, emblemă îndrăgită de un deceniu de numeroși elevi ai Colegiului. Originalitatea s-a manifestat la nivelul temelor abordate, dar și la acela al prezentării lor: societatea în ansamblu, cotidianul, pseudomodelele lumii noastre, dar și visul, evadarea printre constelații, proiecția unei lumi ideale, gânduri despre iubirea perfectă… Se aduc de la teatru costume, se scriu și se interpretează scenete, muzica și grafica însoțesc această risipă de forțe creatoare, consumate în spațiul arid al clasei ori în acela, mai generos, al amfiteatrului. Devine peremptoriu, pentru întreaga perioadă, că adolescența este spațiul sublimului, “inimile de hoinari” caută piatra filozofală, așa cum a căutat-o și superbul adolescent Nichita Stănescu. Dintr-o inițiativă entuziastă a apărut în 2005 suplimentul “Academia de gashcă”, al revistei “Academia Cațavencu”, în coordonarea lui Iulian Zaharia, pe atunci elev în clasa a XI-a F. La împlinirea unui deceniu de la prima sesiune a „Colocviilor adolescenței”, consider că inițiativa a fost și contiună să fie un succes; sub egida ei s-au desprins în zbor tineri care au devenit mai târziu nume credibile în literatura contemporană: Georgiana Stan, Anca Arbune, Ciprian Stratulat, Andreea Păunescu… Fie ca sub augurii favorabili “Colocviilor despre adolescență” să răsară mereu noi talente, a căror consacrare ulterioară să păstreze peste timp nobila veșnică tinerețe spirituală a bătrânului CNVA!

11

GALMUN

LA A ZECEA EDIȚIE

Ioana Albu profesor

Anul școlar curent aduce cu sine a 10-a ediție a Conferinței GalMUN, despre care elevii organizatori promit că va fi întru totul specială, așa cum se cuvine la ceas aniversar. Participanții vor avea posibilitatea de a alege dintr-o varietate largă de comitete, unele cu totul noi, precum UNICEF, UNESCO sau UNODC (Comitetul Națiunilor Unite pentru prevenirea delicvenței și a abuzului de droguri). Ediția de anul acesta a conferinței, ce va avea loc între 3 și 5 mai, aduce cu sine o serie de invitați pentru fiecare comitet, ce vor asigura caracterul inedit și inovativ al Conferinței. O noutate va fi cu siguranță introducerea a două comitete, în care comunicarea se va face în limba germană, respectiv franceză, comitete ce au luat ființă la propunerea elevilor și care speră să asigure o participare substanțială. Fiecare ediție GalMUN are în spate efortul susținut și munca asiduă a cadrelor didactice și a elevilor dedicați, reușita din acest an fiind pusă pe seama unei echipe de elită, constituită din elevi din anul terminal, ce au participat la conferințe MUN atât în țară, cât și dincolo de granițe, acumulând o bogată experiență. Ca în fiecare an, GalMUN va oferi participanților oportunitatea de a cunoaște diferite culturi, dar și de a își testa competențele lingvistice într-un mediu formal, academic, încercând să extindă perspectiva acestora asupra problemelor de actualitate pe plan mondial. Așadar, pregătiți-vă, căci conferința din acest an se anunță a fi cu totul și cu totul deosebită!

12

CONCURSUL INTERJUDEȚEAN

„CRISTIAN S. CALUDE”
Începând cu anul 2000, Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri”, organizează în fiecare an , concursul interjudețean de matematică ,,Cristian S. Calude”, concurs ce se desfășoară sub patronajul domnului profesor Cristan S. Calude, fost elev al colegiului și, în prezent, profesor la Univeritatea din Auckland, Noua Zeelandă. Prima ediție a concursului, inițiată de profesorul Constantin Ursu, șeful catedrei de matematică a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” în acel moment, s-a desfășurat pe data de 01 noiembrie 2000 și a fost destinată elevilor din clasele VII-XII. La concurs au participat elevi din cinci județe: Brăila, Vrancea, Vaslui, Constanța și Galați, iar marele premiu al concursului a fost obținut de Mihai Manea, care atunci era elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați. Pe parcursul anilor, numărul elevilor participanți a crescut vizibil, ajungându-se la un record stabilit în anul 2011, de 1565 de elevi participanți la toate nivelurile, din peste 15 județe ale țării. Anul acesta, concursul și-a propus să vină cu o noutate, reprezentată de proba pentru elevii de gimnaziu. În ciuda așteptărilor, la concurs s-au înscris aproximativ 200 de elevi, printre care s-au strecurat și câțiva curajoși de clasa a III-a.La această secțiune au participat elevi din 3 județe ale țării (Galați, Brăila, Constanța).

Andrei Roman 11D

Estimările realizate până în acest moment, arată că numărul elevilor participanți în acest an va depăși 1700 de elevi, din peste 15 județe. Premiile acordate vor fi aceleași ca și în ultimii 7 ani, bugetul atingând suma de 12000 de lei, premiul cel mare reprezentând 200 Euro, fiind acordat elevului cu cel mai mare punctaj din întregul concurs. Dincolo de valoarea educativă a acestui concurs trebuie menționat și aportul lui în sfera relațiilor umane, permițând reunirea, cooperarea, colaborarea și schimbul de experiență a celor pasionați și preocupați de această stiință. La ediția a XIV-a , ce se va desfășura în anul 2013, Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” își propune o desfășurare asemănătoare ultimilor ani: concurs individual de matematică pentru elevii din clasele a IV-a, a V-a și a VI-a cu subiecte de tip grilă , concurs individual de matematică pentru elevii din clasele VII-XII cu subiecte de tip olimpiadă națională, concurs pe echipe organizat pe două nivele (gimnaziu și liceu) și sesiune de comunicări științifice la care pot participa atât elevi cât și profesori.

prof. dr. CRISTIAN CALUDE

13

PROF. ADRIAN BEJAN ABSOLVENT CNVA

LA SUPERLATIV
Absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri”, Adrian Bejan este unul dintre cei mai străluciți oameni de știință români care activează în prezent peste hotare. A plecat din România comunistă în anii '60 și s-a stabilit în SUA, unde, la M.I.T., și-a cultivat pasiunea pentru inginerie, ajungând peste ani la o viziune nouă despre lume și natură care s-a materializat într-o teorie originală - teoria constructală. În prezent Bejan este profesor de inginerie mecanică la prestigioasa universitate Duke, fiind cotat printre cei mai citați 100 de autori la nivel mondial în domeniul ingineriei mecanice, autorul a 25 de cărți și peste 500 de articole de specialitate.
Suntem curioși să cunoaștem cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru fizică și cine v-a încurajat pe această cale. Nu știu când, poate că am fost de la început curios ... dar curiozitatea a avut nevoie de timp să-și scoată capul. Ne puteți împărtăși un moment special din anii petrecuți în acest liceu de care vă amintiți cu deosebită plăcere? Greu de ales un astfel de moment, pentru că eu am crescut la liceu, în total 11 ani, din clasa I-a până în clasa a 11-a, din septembrie 1955 până în iunie 1966 Am citit unul dintre articolele dumneavoastră, în care povestiți despre evoluția sporturilor, în mod special a baschetului. Faptul că ați făcut baschet de când erați elev al LVA-ului v-a dat ideea acestui articol? Eu am făcut baschet chiar din'nainte de LVA. Eu am copilărit ca băiat de mingi pe terenurile de sport ale municipiului Galați, unde acum se află blocurile din strada Domnească 71-73. Când erați elev, probabil că simțeați și „fricile” unui elev obișnuit. Ce profesor vă inspira cea mai multă teamă, dacă mă pot exprima așa, și de ce? Nimeni nu m-a infricoșat (!), ce intrebare ... a fost frumos, a fost ușor, a fost un vis la LVA. Care a fost cel mai mare obstacol când ați decis să părăsiți țara pentru a continua studiile în străinătate? Obstacolul a fost regimul, adică șansa de a pleca, de a avea acces la lucrurile la care toată lumea liberă avea acces. Tot mai mulți din generația noastră decid să plece și să studieze în străinătate. Ce sfat ați da pentru a putea face performanță? Bine fac. Să se bage la meci, și să joace cel mai bine, adică să înscrie puncte pe tabela de scor.

interviu realizat de Mihaela Carp, 8B

14

MENTOR A ZECI DE GENERAȚII

PROF. VASILE POPA
CNVA, cum e cunoscut în orașul de la Dunăre, constituie o fertilă pepinieră de talente. Stau mărturie sutele de medalii de aur, locuri secunde sau mențiuni obtinuțe la olimpiadele naționale și internaționale de matematică, fizică, biologie, chimie, informatică, limba romană, limbi străine ș.a.m.d. Concursurile au avut loc pe mai toate meridianele lumii. De la Washington la Mumbai, de la Seul până la Toronto. Cea mai recentă distincție i-a revenit elevului Mihai Răcoreanu, premiul I la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (Rio de Janeiro, 2011). A fost considerat admis la Universitatea din Oxford, încă înaintea de finalizarea cursurilor liceului.

articol publicat pe site-ul ziare.com la bit.ly/TyrgD6

Un alt școlar eminent al colegiului galatean se numește Mihai Manea, laureat I al mai multor olimpiade de pe mapamond. Actualmente este profesor la Universitatea din Boston (Massachusetts). Cel ce i-a cultivat talentul acestuia din urma este profesorul Vasile Popa, printre altele și redactorul-sef al "Revistei de Matematica din Galati", fondată in 1985. Dascălului de la CNVA i-am propus urmatorul interviu. Ați avut curiozitatea să totalizați premiile obținute de olimpicii pe care i-ați "antrenat"? N-am calculat cu precizie... matematica (zâmbește), însă cei cu performanțe absolut aparte sunt în număr de 15. Dumnezeu mi-a dat o "floare", este vorba de Mihai Manea, dar sunt la fel de mândru de "mânjii" mei. Cei de odinioară, ca și cei de azi. Absolvenții predau acum la universități de renume din Statele Unite, Franța, Noua Zeelandă, Belgia, Canada. Exceptând motivele știute ale diferenței dintre Occident, să zicem, și România privitoare la salarizări, nivel de trai etc, ce alte cauze influențează acest interminabil "export" de aur cenușiu? Condițiile speciale și sigure oferite după absolvire, posibilitatea aplicării cunoștințelor și a dezvoltării profesionale, respectul fată de valorile autentice. N-am descoperit piatra filosofală. Sunt teoreme demonstrate fără echivoc acolo, departe. Ce înseamnă pentru dumneavoastră noțiunea de satisfacție profesională? Pe lângă acești copii pe care vreau să-i "molipsesc" cu dragostea de știinte exacte, mă bucură foarte mult postura de redactor-șef al unei reviste de profil, fondată în urmă cu peste un sfert de veac. Este o punte inedită între jurnalism și matematică.  Ar mai fi două lucuri. Sunt onorat că predau la acest colegiu și mai amintesc, fără falsa modestie, publicarea articolului meu de referința - "Asupra inversabilitații funcțiilor continue". Calitativ, credeți că exista părți distincte între școala de dinainte de '89 și cea de astăzi? Cu certitudine, da. Deși actualii elevi beneficiază de ultimele cuceriri ale tehnicii, plus cunoașterea suficient de temeinică a unor limbi de circulație internațională, tradiția învățământului românesc ar trebui să impună mai mult. Per ansamblu, aș da o notă în plus școlii "prerevoluționare". Cum ne putem păstra valorile? Mă refer la tinerii cu rezultate de excepție în toate domeniile. Mi-e greu să răspund la această întrebare (surâde acru). Vin cu un exemplu extrem de grăitor. Am o clasă de-a XII-a. Ei bine, mai mult de jumătate dintre elevi au obținut deja burse de studii în străinătate. În procente, că tot suntem la ora de "mate", câți dintre dascălii români fac apostolat? Presupun că undeva între 75 și 80%. Firește, cu inerenta marjă de eroare. Care este aproape neglijabilă. Nu cred că exagerez. Din punctul dumneavoastră de vedere, cum arată o reformă reală în învățământul românesc? Prima și cea mai importantă problemă de rezolvat este analiza programelor școlare. De aici pleacă totul. Într-o directă conexiune. O radiografie precisă a subiectului poate oferi soluții demne de salutat. Dan MLĂDIONOU, 2 noiembrie 2012

15

O „CÂNTĂREAȚĂ CHEALĂ”
O cântăreață cheală, un Ionesco și 6 elevi curajoși de la științe sociale intensiv franceză… 3 elemente indispensabile dacă vorbim de teatru francez în C.N.V.A… Cum a început însă totul? Eram niște puști visători în clasa a zecea și atât; dar ne-am trezit deodată în postura de a juca o piesă de teatru în limba franceză, o provocare mai mult decât inedită. 6 personaje: 2 cupluri, un pompier și o servitoare; interior burghez din Anglia secolului 20; pare absurd? Atunci e mai mult decât firesc, doar e o piesă scrisă de marele Eugene Ionesco! Da, bine, interesant, frumos, etc., dar cum?! Cum să construiești personajul, tu, un biet elev care abia ai auzit vag, în fugă, acest nume? Păi acțiunea zice cam așa: două familii engleze, două cupluri, domnul și doamna Smith, domnul și doamna Martin își dau întâlnire la familia Smith, au o discuție ciudată, timp în care, un pompier și o servitoare, Mary, se plimbă pe scenă, în fața audientei. Simplu, nu? Așa am crezut și noi, dar, vai, ce greșeală. Repetițiile au început. Presărate de chicoteli, de voie bună, și de o zi a premierei tot mai apropiată... Iată de ce, au apărut tensiunile, iar eu, pentru prima oară, m-am simțit mai mult decât depășit de situație. Treptat însă totul a început să prindă contur... Iar ziua cea mare a sosit! Emoții, tremur în glas și.... o sumedenie de aplauze! Cei șase elevi Ioana Martinaș, Geanina Mustache, Evelyn Mantz, Teodora Radu, Elena Vasilache și nu în ultimul rând subsemnatul Cristian Filip au înregistrat primul lor succes! Unul la care nu se așteptau și care îi va urma cu siguranță toată viața lor. Totuși, cântăreața cheală avea scopuri mult mult mai mărețe, iar greul abia se pregătea să vină! Astfel, în timp ce trăiam o stare de euforie, imposibil de descris, ne am trezit înscriși la Festivalul Internațional de teatru de la Florența, de cineva al cărui nume îl veți afla mai încolo. Da, scrie bine, nu e necesar să vă puneți ochelarii sau să mai citiți o dată! Noi, gălățenii, urma să fim acceptați la un festival internațional de teatru francez! și acum?! Ei bine, odată trecut acest mini-șoc, au început pregătirile asidue alături de o franțuzoaică clasică, venită direct de la Paris, Madame Michele Stoltz! Scopul? Reprezentarea C.N.V.A.- ului, a Galațiului pe scenele Italiei, în fața lui David și a Domului din Florența, dar mai ales în fața celorlalte țări europene prezente!

MAI MULT DECÂT

Cristian Filip 12G

Emoții la pătrat, temeri înzecite, lacrimi, urlete, nopți nedormite și multe multe alte bucurii. Pentru ce? Pentru obținerea cupei festivalului Théâtralisons Ensemble, Florence, Xème Édition, avril 2011! - pe care, apropo, am adus- o la C.N.V.A, se afla în galeria trofeelor colegiului. Se cam pare că am cam câștigat, nu? Nu am timpul necesar și nici cuvintele suficiente pentru a povesti cum ne-a shimbat această experiență, ce impact a avut asupra noastră aceast imens premiu acordat de Institutul Francez din Florenta și de împrejurimile Italiei, ale Florenței, cu al sau Arno, care ne- a fost martor la această bucurie; pot doar să spun că nu o vom uită niciodată și că ne-a ajuns pentru toată viața! În încheiere, vreau să mulțumesc persoanei datorită căreia acest articol poate fi astăzi citit, care ne-a marcat anii de liceu și ne-a arătat ce înseamnă forța visului: doamna profesoară Georgeta Prada! Întreaga grupă „de français” se înclină în fața dumneavoastră și va mulțumește pentru „banalul” fapt că existați și că ați apărut de atâtea ori în drumul nostru! Mulțumim și conducerii școlii pentru tot suportul acordat! și pentru că speranța moare ultima, sper că alături de voi, Evy, Geanina, Ioana, Teo, Elena și Luca Prada (cel mai tânăr membru al trupei, dar și cel mai serios), doar însoțiți de dumneavoastră draga doamnă profesoară, să urcăm și pe scena teatrului din Arad, cu a noastră unica și irepetabilă Cantatrice Chauve - prietenii știu de ce!

16

Vom fi întregi doar atunci când vom vedea viitorul la fel de limpede ca trecutul și când vom înțelege că ele sunt una, când, în fiecare clipă, ne vom înălța deasupra realitații fâlfâind maiestuos din cele două aripi, la fel de pline de nervuri și imagini aprinse: trecutul și viitorul. - Mircea Cărtărescu

Uneori e prea bine și frumos ca să facem altceva decât să ne minunăm că existăm, în limbaj de zâmbete și jocuri de cuvinte. Ne construim pe noi înșine, pe coridoarele liceului, din mâini ce știu să îmbrățișeze si picioare ce deprind, ușor, mersul pe calea cea dreapta. Bine mai e să iubești trecut, oameni, locuri, tinereți. Bine mai e să-ți bată inima de aproape ți se rup coastele și să-ți umpli plămânii de atâta bucurie că nu mai încape aer, să te arunci în zările lumii acesteia pline de minuni, să-ți aduni iar cioburile și să revii spre a închina rugăciune locului ce te-a făcut un om frumos prin excelență. Suntem înconjurați de oameni. Oameni deștepți, oameni citiți, oameni entuziaști, oameni care își creează în jur o lume așa cum trebuie, oameni alături de care e liniște, foarte liniște. Dascăli, mentori, modele, prinși în îmbrățișarea înaripată a timpului, dar cu rădăcini trainice, ce simt pe deplin esența a ceea ce înseamnă „C.N.V.A.”. Dumnealor devin expresii vii ale nostalgiei, rechemând în minte o imagine a liceului de demult, cu umbrele sale umane și frumoase, liceu ce avea să devină coloana pe care își vor proiecta întreg destinul, ca învățători. Să tragem, așadar, linie. Liceul e la locul lui. Inima e la locul ei. Dascălii i-am regăsit, se potrivesc.

17

În perioada 1984-1988 am urmat cursurile Colegiului Național „V. Alecsandri” (Liceul „V. Alecsandri” pe atunci), la o clasă de matematică-fizică. Au fost patru ani de muncă asiduă. Cu toate acestea pot spune că, în fiecare dimineață, mă trezeam cu plăcere la gândul că voi merge la școală. Anii petrecuți în băncile liceului au fost cei mai frumoși ani din viața mea, ani care mi-au schimbat în mod hotărâtor modul de a gândi, de a munci, modul de ordonare a priorităților. Am avut șansa de a fi îndrumată de un colectiv de cadre didactice de excepție, am avut puterea și plăcerea de a mă lăsa modelată de aceștia (din punct de vedere intelectual și nu numai), am avut ocazia de a-mi construi propriul sistem de valori având ca modele niște oameni deosebiți. Toate acestea mi-au oferit apoi posibilitatea de a urma o carieră didactică, de a mă forma ca om, de a reuși în viață. În perioada anilor de liceu, sub îndrumarea domnului profesor Constantin Ursu, am avut plăcerea de a studia matematica la un nivel superior celui de liceu. Dorința de a ajunge, la rândul meu, profesor, m-a făcut să mă îndrept către Facultatea de Matematică din cadrul Universității București, mi-am dorit să fac ceea ce au făcut profesorii pentru mine. M-a fascinat puterea lor de dăruire și modul în care reușesc să transforme mintea și comportamentul unui copil. De ce m-am întors la CNVA? Pentru că mă simt legată de acest edificiu de cultură, pentru că este locul care m-a făcut ceea ce sunt acum, pentru că sunt aici copii care merită și își doresc să construiască ceva. Dacă reușesc să fiu, măcar în parte, un model pentru ei, atunci mi-am atins scopul. Dar asta o pot spune numai ei, chiar dacă nu acum, ci peste ani. Nu cred că există o formulă în care se poate regăsi succesul. Fiecare își construiește și își gândește parcursul profesional după cum crede că este mai bine. Succesul, pentru mine, înseamnă, mai întâi de toate, rezultatele elevilor mei, înseamnă comunicarea permanentă cu absolvenții, înseamnă reușita lor în viață, înseamnă dragostea cu care mă înconjoară când mă văd, înseamnă mult mai mult decât ceea se poate vedea. Elevilor le doresc să poarte în suflet, permanent, mândria de a studia în acest liceu de prestigiu. Să fie mândri de ei, de profesorii lor, de părinți. Poate că acum li se pare dificil dar, peste ani, vor privi această instituție cu același respect, devotament și recunoștință cu care o privesc eu acum. Viitorul lor se construiește în acești ani, iar finalizarea cursurilor liceale va însemna pentru ei intrarea în viață ca OAMENI, cu tot ceea ce înseamnă acest cuvânt. doamna inspector școlar general prof. Laura Marin, promoția 1988, matematică-fizică

18

Zilele trecute o elevă mi-a dat un plic și m-a rugat să formulez un răspuns la chestionar în trei zile. Întrebările se refereau la anii mei de liceu în L.V.A. Și ce cred sau ce simt la ceas aniversar. Mi-am adus atunci aminte că, de-a lungul timpului, multi foști absolvenți mi-au spus sau mi-au scris că LVA-ul a însemnat cea mai frumoasă perioadă din viața lor, că le-a fost definitorie trecerea lor prin bătrana instituție. Atunci eu, eu care sunt poate singura persoană care și-a petrecut trei sferturi din viața în “Alecsandri”, eu ce-aș putea spune? Am intrat, dragă cititorule (de ce am eu impresia că ești mai degrabă o cititoare, după procentajul de fete din liceu?) în LVA ca elev in clasa întai, am dat examen, ca să rămân în LVA, în clasa a IV, dar mai ales în clasa a VIII, când am candidat pe 25% din locuri pentru că eram fiu de intelectual, asta neînsemnand că nu eram cu toții foarte uniți la ‘bine și la rău’, am visat ca student ca voi preda in aceeasi școală, am revenit ca profesor ceva mai tarziu, pentru ca apoi, si mai tarziu, sa fiu director timp de 17 ani (al doilea ca longevitate dupa întemeietorul scolii) și din nou profesor, cu șansa de a lucra cu tineri frumoși și foarte deștepți. Nu ți-am făcut aceasta enumerare, dragul meu, pentru a te plictisi, ci pentru a te întreba, eu ce-ar trebui să spun despre LVA? Poate că, dacă pentru ceilalți ‘această bătrână doamnă’ a fost o prezență definitorie, pentru mine este o realitate permanentă. Că eu simt aceasta școala, nu o cunosc, că depind de ea, nu doar lucrez in ea. Că am suferit atunci cand am propus, am insistat să i se schimbe numele (și mă bucură faptul că gălațenii tot LVA îi spun). Te aștepți, pesemne să-ți spun cum era pe cand eram eu elev. Era FRUMOS, deși timpurile erau grele, pentru că mancam paine cu magiun, pentru că prin geamurile sparte intra zăpadă și se asternea pană la mijlocul clasei, pentru că sobele scoteau mult fum, pentru că eram tunși zero și purtam matricola pe uniformă, dar eram noi tineri și deștepți, și plini de energie, și sufeream sau ne bucuram împreună, și eram când conformiști când rebeli, pentru că, chiar și în timpuri grele, tinerețea și camaraderia sunt frumoase. Ce noroc a avut Creangă, el a putut scrie o întreagă carte, eu am dreptul la câteva rânduri. Un lucru îți mai pot spune, dragul meu. Este adevărat că noi eram niște inocenti cu reacții și trăiri directe, este adevărat că majoritatea elevilor de acum sunt sofisticați din cauza / datorită supertehnologiei, sunt mult mai pragmatici pentru că societatea ii obliga dar sunt la fel de frumoși sufletește, suferă sau se bucură la fel de tare ca si noi. Nu pot să nu-i privesc pe actualii elevi decat cu aceeași dragoste și ințelegere pe care le-am avut in toți acești zeci de ani, pentru că, de fapt, mă privesc pe mine. Dacă ești elev, dragă cititorule, îți urez să poți să te bucuri și tu de mândria de a fi leveist, să te poți întoarce la ‘bătrana doamnă’ ori de cate ori sufletul ți-o va cere și sa fii cat mai fericit pentru că și noi toți, comunitatea LVA vom fi prin tine. - prof. Cezar Gaiu, promoția 1964, filologie Experiența ca elev al liceului- interesantă, dar nu prea veselă. În perioada 1966-1970, L.V.A. era liceu doar de baieți, cu un regim aproape militar. Erau destui corigenți și repetenți. Copiii de la țară stăteau la internatul școlii, demolat, din păcate, în 1990.

Nu exista „Corpul nou”. Acolo era curtea și intrarea elevilor. Toaleta poreclită „Tropicana” era în curte, lângă actuala centrală termică. Biblioteca era într-o sală la etaj, de la scara elevilor iar depozitul de cărți era în actuala cancelarie. În amfiteatru erau bănci lungi și înguste și cabină de proiecție a filmelor (unde este stația de radio). Nu exista corpul B și nici clasele de gimnaziu. În corpul C erau laboratoare, iar la seră era atelier. Școala avea o bibliotecă funcțională, cor, orchestră semisimfonică, dar insă nu existau calculatoare. Erau multe echipe de handbal, volei, baschet. Aș prefera condițiile actuale, completate cu ce a fost bun in trecut. Orarul avea doar 5 ore zilnic, inclusiv sȃmbăta. Activitățile culturale și sportive se făceau numai în afara orelor de curs, după-amiaza. Și-aș prefera ca fiecare din sălile de clasă să poarte numele atâtor personalități pe care le-a dat școala aceasta, așa cum se numesc acum doar sala de sport, muzeul școlii și amfiteatrul. Actualii elevi ar trebui să facă un proiect de atragere de fonduri europene pentru reconstituirea internatului. Există fotografii cu fostul internat. Demolarea lui a fost o mare greșeală. Curtea interioară ar putea fi amenajată cu o copertină ca la școlile 42 sau 34. Cu puțin efort, și poligonul de tir ar putea deveni funcțional. Ca profesor, încerc să „restitui” școlii măcar o mică parte din uriașa datorie pe care o am față de ea și să continui ceea ce a incercat fostul meu dascăl de română, Profesorul Laurențiu Bourceanu care, pe fotografia de la bacalaureat, îmi scria : „unui viitor coleg” . S-a bucurat cȃnd m-a văzut la catedră. - prof. dr. Corneliu Goldu, promoția 1970, uman

19

Anii de liceu rămân cei mai frumoși ani din viața mea. Îmi amintesc cu nostalgie perioadele de practică agricolă de la începutul fiecărui an școlar care au contribuit la intercunoașterea colegială și la închegarea colectivului; duc dorul orelor de literatură română cu inegalabilul domn profesor Bourceanu și al orelor de franceză ale domnului Șotrocan, al sesiunilor de comunicări științifice derulate an de an. Noi nu aveam atâtea oportunități de a ne afirma înclinațiile artistice, chiar dacă se mai făceau, rar, spectacole în amfiteatru, ceea ce constituie un plus; eram mai serioși și responsabili. Când eram elevă nu știam unde este cancelaria sau cabinetul directorului, am aflat doar în calitate de profesor. Dar acum elevii sunt mai deschiși și își afirmă convingerile, canalul comunicării fiind deschis în ambele părți. L.V.A era și atunci cel mai bun liceu din oraș, care mi-a asigurat pregătirea necesară în toate domeniile, astfel încât am putut urma facultăți de profil diferit: Facultatea de Mecanică și Facultatea de Litere. Am participat la prima sesiune de comunicări științifice la franceză. Aș retrăi experiența de elev din L.V.A.: eram mândri să purtăm matricola cu numele liceului, eram respectați pentru asta. Mă întâlnesc și azi cu mare drag cu foștii mei colegi de liceu, dar și cu profesorii care ne-au călăuzit pașii. Chemată de dragostea pentru L.V.A., am revenit, și am simțit că mă întorc acasă; știam ce nivel academic se impune atât elevilor cât și profesorilor, iar spiritul de lv-ist ne caracterizează, este acel “ceva” inefabil care subzistă în noi de atunci și probabil până la trecerea în neființă. Este o onoare pentru mine să fiu azi profesor la CNVA așa cum ieri eram elevă la L.V.A. - prof. Adriana Ghiță, promoția 1979, teoretic & mate - fizică

Perioada de liceu este cea mai frumoasă perioadă din viață. Dacă ai norocul unor colegi cea mai frumoasă perioadă din viață. Dacă ai norocul unor definesc prietenia, prietenia, generozitatea, a unei diriginte care nu are și care colegi care definesc generozitatea, dragostea,dragostea, a unei diriginte care nu nu va avea are și nu vreodată, a unor profesori de unor ținută morală și culturală, chiar și echivalentva avea echivalent vreodată, a înaltă profesori de înaltă ținută moralădacă timpul și culturală, chiar dacă timpul și e perfect. timpurile nu te avantajau, totultimpurile nu te avantajau, totul e perfect. Mândria de CNVA-ist care atunci când se întâlnește cucu aceleași mândrii, de CNVA-ist care atunci când se întâlnește aceleași mândrii, formează un formează un greu de combătut. conglomerat conglomerat greu de combătut. Rechem însă în minte experiența de atunci, iar câteva elemente, precum dragostea de însă în minte experiența de atunci, iar câteva elemente, precum dragostea de tipărită, formă tipărită, forma în care atingerea hârtiei transmite carte, în formăcarte, în forma în care atingerea hârtiei transmite emoție, forma în care poți să-ți emoție, că ești orice, oricând și ori de că ori, se desprind definitoriu, ca ori, se închipuiforma în care poți să-ți închipuicâte ești orice, oricând și ori de câtemarcând parcursul desprind definitoriu, ca marcând parcursul unei întregi generații. Îmi aduc aminte cu unei întregi generații. Îmi aduc aminte cu plăcere de căldura care exista între elevi și profesori, plăcere de căldura care exista între elevi și profesori, chiar chiar dacă cenzura vremii și bariera statutului se opuneau. dacă cenzura vremii și bariera statutului se opuneau. Nostalgia, apoi calitatea elevilor, apoi calitatea corpului profesoral, apoi oportunitățile oferite de numele CNVA, m-au determinat să mă întorc, ca și profesor. Cred, totuși, că, înainte Nostalgia, apoi calitatea elevilor, apoi calitatea corpului profesoral, apoi oportunitățile oferite de numele CNVA, m-au determinat să mă întorc, ca de toate, m-a atras dragostea de a oferi unor oameni dispuși și fericiți să primească.și profesor. Cred, totuși, că, înainte de toate, m-a atras dragostea de a oferi unor Aș vrea să retrăiesc experiența CNVA din trecut. Avea, totuși, o inocență miraculoasă, oameni dispuși și fericiți să primească. indiferent de statutul social al părinților, de bugetul familiei sau de origini. Dar cred că aș vrea să îmbin vrea să retrăiesc experiențașiCNVA din trecut. Avea, totuși, o inocență libertatea Aș experiența cu oportunitățile deschiderile oferite de libertatea de expresie, miraculoasă, indiferent de te educa oriunde! de a călători, libertatea de a statutul social al părinților, de bugetul familiei sau de origini. Dar cred că aș vrea să îmbin experiența cu oportunitățile și deschiderile oferite de libertatea de expresie, libertatea de a călători, libertatea de a te educa oriunde! - prof. Luminița Mihaela Cobzaru (Lăzărescu), 1989, mate - fizică

20

Orice absolvent de C.N.V.A este privit cu respect oriunde în lume. La un examen la Universitatea „A.I.Cuza” din Iași, după ce am luat toată sesiunea și profesorul m-a întrebat ce liceu am absolvit, în urma răspunsului meu a exclamat: ”Băi, da’ toți sunteți așa de buni la liceul ăla?”. Pentru un absolvent de C.N.V.A, atunci ca și acum, oportunitățile sunt numeroase și nu vor întârzia să apară. Experiența CNVA se desprinde ca povestea unui adolescent care a trăit în România anilor 80, în care restricțiile întalnite la tot pasul ne uneau parcă mai mult decât toate facilitățile de comunicare virtuală, întâlnite astăzi. Relațiile de prietenie închegate atunci au dăinut peste ani. Generația mea efectua munci agricole și practică în uzină, noi învățam 6 zile pe săptămână, dar toate acestea aveau darul de a ne uni și mai mult, numai prin simplul fapt că petreceam timp însemnat împreună. Față de perioada anilor 80 au avut loc schimbări notabile, începând de la banalele toalete, numite „Tropice”, situate în zona corpului D și terminând cu laboratoarele de fizică-chimie-biologie situate în zona C1-C9. Actualul corp B nu exista, iar pe aulei era curtea exterioară, cu vestitele țâșnitori unde bobocii din clasa a IX-a erau supuși la „ritualul botezului”. Pe locul terenului acoperit cu gazon sintetic, se afla pe atunci un corp cu săli de clasă, fostul internat, mărginit de ateliere unde elevii făceau ore de practică. Privesc cu nostalgie la anii de liceu, dar aș fi curios să văd ce oferă școala acum. Aș vrea să cred însă că relațiile de prietenie și colegialitate sunt la fel de profunde la generația de astăzi ca și cele din generația mea. - prof. Totolici Mihai-Dragos, promoția 1988, mate - fizică CNVA-ul m-a învățat să lupt în fiecare zi să fiu mai bun decât ceilalți, să încerc în fiecare zi să mă autodepășesc. Nu pot să mă gândesc la acest liceu fară să-mi revăd în minte anii adolescenței. Oamenii deosebiți pe care i-am avut ca profesori au fost pentru mine adevărate modele iar colegii, majoritatea timizi, dar ambițiosi, m-au motivat în cea mai grea întrecere – cea cu mine însumi. La absolvire, aș fi putut concura cu succes la orice instituție de învățământ superior, CNVA-ul mă pregătise temeinic în toate domeniile. Anii de studiu care au urmat liceului mi sau părut foarte accesibili, toate aptitudinile mele de învățare fiindu-mi create și șlefuite în acest colegiu. Am desprins asta și din spusele foștilor mei colegi de liceu, ce au urmat cariere diferite, dar fundația a fost cladită de anii petrecuți în acest liceu. Au fost adăugate corpuri noi vechii clădiri, dar cu grija de a păstra linia arhitecturală a unui edificiu care se apropie cu pași repezi de venerabila vârsta de un secol jumătate. Totuși, cred că mult mai important este faptul că s-a păstrat intact spiritul care dăinuie în această clădire. La peste 20 de ani de la absolvire, mă bucură să găsesc aceeași atmosferă de concurență colegială și dorință de realizare în elevii mei. Calitatea umană și intelectuală a copiilor ce învață aici, atmosfera de întrecere permanentă, nivelul de educație al colegilor din cancelarie, faptul că am la randul meu ce invăța de la elevii și colegii mei, m-au determinat să revin, ca dascăl. Mi-am dorit întotdeauna oameni de calitate în jurul meu și am știut că voi găsi acest tip de personalitate între zidurile bătrânului CNVA. - prof. Tătaru Radu-Marius, promoția 1990, mate – fizică

21

Ȋn Liceul ‘‘Vasile Alecsandri’’am trǎit cei mai frumoși patru ani. Au fost experiențe plǎcute, mai puțin plǎcute...dar pentru nimic ȋn lume nu aș schimba perioada petrecutǎ ȋn acest liceu de prestigiu care ne-a format adevǎrați oameni. Fiind elev C.N.V.A, am avut privilegiul sǎ invǎț de la cei mai buni profesori, sǎ fiu ȋnconjuratǎ de oameni de valoare -colegii mei- care, ȋn majoritate, s-au realizat profesional și familial. Liceul ne-a format cu adevǎrat pentru viațǎ. Suprapun imaginea clădirii de azi cu cea de atunci și descopăr că, din pǎcate, nu mai existǎ Clǎdirea numitǎ ‘‘Grajduri’’ unde, din cȃnd in cȃnd, aveam ore de curs, unde se mai putea chiuli! Nu mai existǎ ‘‘Tropicul’’- Toaleta elevilor din curtea școlii; La C-uri erau laboratoare, locul lor fiind luat de clasele gimnaziului. Acum clǎdirea colegiului pare mai micǎ, atunci mi se pǎrea imensǎ. Elevǎ fiind, mi-am dorit sǎ devin profesor la C.N.V.A. pentru cǎ sunt legatǎ de acest liceu prin experiențele trǎite aici. Totodatǎ, sunt foarte mȃndrǎ de acest lucru, dar observ distincția clară între generații: Elevii din trecut erau mult mai respectuoși fațǎ de profesori și personalul școlii, fațǎ de instituția de invǎțǎmȃnt, erau mult mai mȃndri de faptul cǎ erau L.V.-iști. Fǎrǎ ȋndoialǎ, aș retrǎi experiența de elev C.N.V.A. din trecut, bucurându-mă la fel de mult de acest statut. - prof. Carmen-Mariana Marcu (Mustețea), promoția 1991, mecanică

Anii de liceu? De neuitat! O experiență formatoare din punct de vedere intelectual, social și uman. L.V.A.-ul mi-a dăruit modele de profesori, lecții de viață și m-a „imunizat”. O experiență dură - teme interminabile, teste dificile, disciplină, rigoare - și eficientă. „Pe vremea mea” era doar „corpul vechi”. La „grajduri” sunt trei clase. Eu am învățat în prima (și unica) sală de clasă de acolo. Ceea ce dovedește că poți face „echitație” si la C.N.V.A.! Terenul de sport era câmpul de luptă al deschiderilor și închiderilor festive de an. Un teren plin de elevi, părinți, bunici, foști și actuali elevi ai colegiului. Era mult mai eficient, mai frumos și…respiram firesc pe parcursul festivităților. La „Castel” era dispensarul! Nu exista însă sală de sport. Pe plan personal, am putut schimba profilul, deoarece „realul” de atunci al C.N.V.A.-ului pregătea inclusiv „filologia” la nivel de elită. Apoi, stiințele și limbile străine nu mai reprezintă pentru mine obstacole. C.N.V.A.-ul m-a învățat să le transform în oportunități, instrumente, le valorific de fiecare dată când mă așez la masa de lucru cu băiatul meu. Cât despre o deschidere către străinătate, am refuzat două, dar… e timp pentru toate! C.N.V.A.-ul de acum oferă oportunități elevilor de a se dezvolta în proiecte cultural divers, de a dialoga profesional cu profesorii, de a avea ințiative. E o schimbare ce trebuie apreciată, fără tăgadă, dar… pe drum… s-au pierdut din vedere și alte valori. Pe vremea mea…, erau două etichete puse L.V.A.-ului: „prin ferestrele sale iese fum de creier ars” și „dacă ai terminat L.V.A.-ul, poți orice”. Încă valabile! - prof. Georgeta Prada, promoția 1993, mate - fizică

22

Cu toții știm că CNVA este cel mai bine cotat colegiu din Galați și nu numai, deci pentru orice profesor care își iubește meseria cred că ar fi o provocare – așa a fost pentru mine. Pe de altă parte, recunosc, m-am gândit că, dacă tot nu am plecat din țară cum este curentul actual, ar fi mai bine să fac ceva pentru generațiile actuale, dăruind-le cunoașterea mea și spiritul care mă animă să practic această meserie. Cineva trebuie să rămână totuși pe baricade, să lupte pentru ceea ce a fost și a înflorit atât de frumos, să ducă mai departe tradiția. E minunat să predau aici pentru că ma încearcă amintiri de atunci când eram elevă așa încât, câteodată, uit că port catalogul de fapt sub braț și că nu mai am ghiozdanul în spate și uniformă. E un amestec ciudat, dar nespus de frumos de sentimente...greu de redat în cuvinte. Cât despre experiența în băncile liceului... Patru ani încărcați, o adevărată cursă (uneori maraton chiar) având ca obiectiv final acela de a descoperi propria identitate și scopul real al existenței mele; o aventură a cunoașterii care a implicat riscuri și satisfacții în același timp, dar care a însemnat în mod categoric o etapă definitorie în evoluția mea către ceea ce sunt acum; cu toate obstacolele sau frustrările care au existat atunci, cred că nu aș vrea să schimb nimic – a fost pur și simplu POZITIV/FRUMOS...UNIC. Fiind elev al acestei instituții poate nu realizezi la început, angrenat fiind în multe activități de studiu, că experiența prin care treci cu mult curaj și hotărâre înseamnă mult mai mult decât note, rezultate la concursuri... Abia când toate acestea devin trecutul tău înțelegi cât de multe lucruri ai realizat, și cel mai important dintre acestea este OMUL din tine șlefuit într-un luptător. Spun luptător pentru că spiritul de competiție, setea de cunoaștere, ambiția de a te adapta și înfrunta provocările vieții le-am dobândit. Mi-au folosit enorm în toate mediile în care am lucrat ca profesor și nu numai. Oportunități? De a fi printre primii fără prea mult efort mai mereu. Cu siguranță aș retrăi experiența de elev CNVA din trecut; cred că fiecare generație are caracteristicile proprii și în consecință aportul său la tradiția acestei instituții de învățământ de prestigiu, așadar generația mea a fost o verigă importantă în această evoluție, sunt mândră de ea și de realizările ei, de ce să îmi doresc altă poziție sau un alt timp? - prof. Georgeta Viorica Voicilă (Sârbu), promoția 1996, mate – fizică

În intervalul ’95 - ’99, cât am fost elevă în CNVA, se afla în curtea interioară de la C-uri un copac imens, foarte bătrân, nu mai știu dacă era stejar sau castan… În zilele calde, îmi petreceam lângă el toate pauzele: citeam, scriam, mâncam covrigi și pălăvrăgeam cu prietenii. De asemenea, Castelul nu fusese încă reamenajat și, prin urmare, nici muzeul liceului, în schimb funcționau băile „de la tropice”, adevărate centre de socializare. Eu am fost unul dintre inadaptați. Recunosc. Citeam enorm și aveam un acut complex de superioritate. Mi se părea că știu mai multe decât ceilalți, că merit mai mult. Era, evident, o copilărie… Totuși, aveam un grup de vreo cinci prieteni foarte apropiați. Eram atât de uniți și ne cunoșteam atât de bine încât de cele mai multe ori nici nu era nevoie să vorbim, știam pur și simplu de ce are nevoie celălalt, ce gândește sau de ce este trist. După treisprezece ani încă mai simțim la fel… Eram foarte apropiată și de doamna profesoară de română, Angelica Pîrlea, aflată atunci în primii ani de predare. Peste o vreme avea să îmi devină colegă de catedră, rămânându-mi la fel de bună și dragă prietenă... deși s-a stins în 2006, dorul încă mai stăruie. Atunci când am terminat facultatea și am revenit ca profesor la CNVA a fost ca o întoarcere acasă. Nu am avut ezitări, temeri, emoții. Cunoșteam mentalitatea elevilor, deoarece fusesem unul dintre ei cu puțin timp în urmă, așa că mi-a fost ușor să le înțeleg nevoile și modul de lucru, iar foștii profesori m-au primit cu drag înapoi. A fost o decizie grea însă. Cei de la Facultatea de Litere din Iași îmi oferiseră un post de asistent universitar și urma să lucrez cu doi dintre profesorii pe care îi admiram enorm: Elvira Sorohan și Nicolae Crețu. Dar mi s-a făcut dor să mă întorc acasă, în locul căruia am simțit mereu că îi aparțin, la Galați, la Alecsandri. Mi-am făcut bagajul într-o după-amiază de iunie, am urcat în tren și… așa a început o altă etapă a vieții mele. Fiecare experiență își are vremea sa, farmecul său. Aș fi elev tot atunci și profesor acum. Poate că i-aș dori elevului meu să se întoarcă puțin către carte, către litera tipărită, să își amintească, așa cum spunea Mircea Dinescu, faptul că H2O se numea pe vremea străbunilor „apă” și că e firesc să spui „Bună ziua!”, nu „radical din 14”, să nu uite că limba română este inoxidabilă… - prof. dr. Cătălina-Diana Popa, promoția 1999

De asemenea, pe lista profesorilor ce predau astăzi în C.N.V.A. și au fost cândva școliți în același liceu, se numără și domnii profesori Nicolae Bătrînu și Ciprian Moisă, absolvenți ai profilului filologie, în anul 1995. Din motive obiective, cei doi domni profesori nu au reușit să aștearnă câteva cuvinte cu ocazia acestei sărbători, dar ne asigură suportul dumnealor și urează un sincer „La mulți ani!” batrânului colegiu.

23

CENTENARE

LUMINI DIN VREMURI Gheorghe Felea
profesor doctor

Mi-e dor de Galați, de Domneasca plină de tei, de umbrele marilor voievozi ai Dunării de Jos, domnitori și cărturari; mi-e dor de strada Bălcescu, de revărsările Dunării spre închipuirile Scityei Minor. Adesea mă copleșesc nostalgii adolescentine, retrăind atmosfera Bădălanului patriarhal, ancorând neastâmpărul tinereții în peripluri bibliofile, sorbind cu smerenie și evlavie seva mesajelor și imboldurilor spirituale, într-o frenetică și incandescentă bucurie existențială. De fiecare dată, mi-e dor de toți profesorii și toți elevii de atunci; mi-e dor de mine însumi, când nu știam că gloria-i deșertăciune. Și cel mai mult mi-e dor de tinerețe, îndrăzneală, speranțe. Fac parte din generaţia născută la jumătatea secolului trecut, generaţie a cărei copilărie s-a scurs sub “ crepusculul” epocii staliniste. Transformările, inerente vremurilor noi, n-au ocolit nici satul meu Băneasa de pe malul Chinejei. Dacă părinţii îşi iubesc copiii, aceştia nu resimt acut greutăţile, lipsurile, evenimentele decât numai atunci când acestea, prin intensitatea lor, străpung protecţia părintească. N-am dus lipsă de asemenea momente, dar, privind retrospectiv, le-am descoperit valenţele pedagogice pozitive, deoarece, de fiecare dată, am tras învăţămintele necesare. În rest, numai amintiri plăcute despre copilărie, despre şcoala generală, despre profesorii inimoşi, despre atmosfera din sat, pigmentată de activistul de partid care se străduia să învioreze activitatea ateistă dar a cărui nevastă făcea cei mai buni cozonaci şi ouăle cele mai încondeiate de Paşti, de pionierii care-şi băgau cravata roşie în buzunar şi intrau în biserică să se închine la icoane şi să cânte în strană, despre cei doi „fraţi” vitregi, Moş Crăciun şi Moş Gerilă, despre peripețiile muncii în colectiv și inechitățile repartiției după nevoi etc., etc. În această perioadă apare, la început insidios și apoi din ce în ce mai imperativ, irepresibila dorință de a urma ,,școala la oraș”, ca o garanție pentru depășirea ruralității. Puțin mai târziu, aurora copilăriei identifică ținta educativă prin sintagma Liceul ,,Vasile Alecsandri”, nume rostit cu evlavie de către părinți, școală râvnită de ,,elita locală”, dar cotată de unii ca o cutezanță pentru un copil de la țară, sortit eșecului la examenul de admitere. In pofida predicțiilor sumbre ale vecinilor, dispuși să recunoască valoarea candidatului, dar sceptici in ceea ce privește șansele de victorie, la concurență cu standardele urbane, matineul adolescenței mi-a oferit, în ajunul centenarului liceului, satisfacția izbânzii și admirativa invidie a colegilor de generație, când am îmbrăcat jinduita uniformă a sanctuarului din strada Nicolae Balcescu. Această veritabilă ACADEMIE era populată cu maieștri spirituali, fiecare în parte fiind un monument de erudiție, iar toți la un loc o imensă torță, care se jertfea luminând, dăruia dobândind și veșnicea viețuind. În septembrie 1964, după promovarea cu brio a unui dificil examen de admitere, intram cu emoție prin porțile mari și grele ale L.V.A.-ului, străjuite de castanii seculari. Conștient de dificultățile adecvării la noul statut, îmi promiteam să nu dezmint așteptările părinților și să îndeplinesc cu onoare elitistele standarde ale navei amiral a învățământului gălățean. Începeam o luptă inegală, convins fiind că eram capabil să repurtez victoria finală, printr-o muncă fără preget și printr-o conduită exemplară. Această veritabilă cruciadă nu mă înspăimânta pentru că pe lângă robustețea copilului de la țară beneficiam și de o voință puternică. Fără a insista prea mult asupra acestui aspect visam, speram, gândeam că voi reuși! Generaţia noastră, a centenarului, a fost prima serie de absolvenţi ai liceului cu douăsprezece clase. Tot o premieră a fost şi bacalaureatul susţinut la trei obiecte. De asemenea, noi am fost şi ultima serie de clase demixtate, motiv pentru care la activitățile noastre cultural-artistice erau invitate și fetele de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza”. În timpul studiilor am nedezmințita patimă a cunoașterii mi-a fost stimulată de profesorii mei, de părinții mei spirituali. Aceștia au știut să păstreze neștirbită reputația Oxfordului dunărean și să călăuzească pe verticala cunoașterii ascensiunea atâtor generații. Astăzi, devenit și eu dascăl regăsesc la discipoli acea bucurie, acea însuflețire specifică nouă, generația centenarului, atunci când, elevi fiind, urcam în fiecare dimineața treptele tocite de atâtea generații de truditori ai slovelor, cu sentimentul sacerdotului care săvârșește ritualul înălțării și înnobilării spirituale.

24

Scrutând zările de la fereastra sălii de clasă, situată la ultimul etaj, aveai senzația că ești un Icar modern al cărui zbor este asistat de o echipă de specialiști de elită. Le datorăm lor, DASCĂLILOR, visarea și rațiunea, bucuria și îndoiala, ardoarea și cumpătarea, profunzimea și infinitul, înălțarea și onestitatea, incandescența și realismul. Tot lor le datorăm surâsul izbânzii și încleștata luptă cu eșecul, avântul și zborul spre lumină. În sipetul cu amintiri, bine zăvorâte în inimă, descopăr o carte poştală primită de la diriginta nostră, inegalabila domnişoară profesoară de latină, Ecaterina Faur. Fiecare dintre noi am primit această frumoasă amintire la absolvirea liceului, dar cu un conţinut diferit. Pe cea destinată mie scria: „Habes amicos, quei ipse amicos est”. A fost un sfat care mi-a călăuzit pașii ulterior. Domnişoara Faur avea un deosebit tact pedagogic; iar titulatura de profesor emerit şi-a meritat-o pe deplin. Mulţumesc proniei cereşti că m-a pus sub lumina minţii şi căldura sufletului unui asemenea om! Orele de diriginţie erau veritabile lecţii de viaţă, porneam de la o idee şi ajungeam, fără să ne dăm seama, la discuţii cu o încărcătură educativă şi o forţă modelatoare unice. Un coleg, Postolache Iorgu din Măluşteni, trecând prin Galaţi trei ani mai târziu, a vizitat-o pe buna noastră dirigintă pe strada Alexandru Ioan Cuza şi, într-un elan juvenil, cu un gest de supremă gratitudine, colegul i-a oferit toate florile unei vânzătoare de la colţul străzii. Binențeles, doamna dirigintă merita mult mai mult decât cele două căldări cu garoafe, dar cu sensibilitatea și modestia binecunoscute, la această neaşteptată ofrandă a discipolului, emoționată, și-a șters cu discreție lacrimile care șiroiau pe obraz. De fapt, domnișoara dirigintă cu blândețe benedictină dar și cu rigoarea specifică prozodiei latine ne luminează încă destinul și ne indică drumul de urmat în viață. În afara personalitaţii tutelare a domnişoarei diriginte voi mai evoca, cu venerație și recunoștință, şi figura altor dascăli ai L.V.A.-ului, a căror amintire va rămâne veșnică în memoria mea și care mi-au fost modele și mentori pentru propria-mi carieră didactică. Dintre profesori se distinge inconfundabilul domn Ştefănescu Mario, un profesor de matematică excelent, care completa constelația de virtuozi ai disciplinei. Noi, fiind la secţia umană, făceam doar două ore de matematică pe săptămână, dar dânsul se străduia să desluşim şi noi tainele algebrei și trigonometriei. De multe ori, pregătirea matematică se prelungea şi la ora prânzului, pentru că dânsul lua masa cu noi la cantina şcolii. Fuma mult, și datorită unui regim de viață mai liberal, a devenit pacientul medicilor de la spitalul de boli infecţioase. După internare, în prima zi de vizită, toţi elevii din clasă ne-am prezentat la spital pentru a-l încuraja. Când ne-a văzut, ne-a îmbrățișat și, printre lacrimi, ne-a mărturisit că nu se aștepta ca rigoarea sa carteziană să genereze asemenea gesturi. Un alt magistru exponenţial pentru cancelaria LVA-ului era domnul Constantin Şotrocan, profesorul de limba franceză, care excela în toate, dar mai ales în gramatica franceză. Dacă stăpâneai concordanţa verbelor cu „si conditionnel” luai nota cinci, nu aveai probleme cu promovarea la franceză. Dar cine ştia atât de bine „si conditionnel-ul” ? Era elegant, sever şi extrem de punctual. Sosea în clasă înainte ca sunetul clopoţelului de intrare să fi încetat. O altă figură a colectivului de profesori era domnul Ivaşchievici Veaceslav, polonez de origine, profesor de fizică, extrem de muncitor, dânsul pregătindu-şi singur experimentele, refuzând serviciile laborantei. Era extrem de sever la note. Vorbea româna cu un puternic accent polonez. Frazele erau scurte dar elocvente. „Foarte bine, biete. Foarte bine. Tu învăţat, dar nu ştiut lecţia. Nota patru.” Corigenţa de pe vară, dacă nu ştiai fizică, echivala cu repetenţia. Continuând prezentarea galeriei profesorilor noştri voi evoca dascălii de limba şi literatura română, prin aducerea în prim-plan a doua nume grele: în clasa a IX-a am beneficiat de prezenţa domnului Dumitru Şoitu, iar următorii trei ani nea Lae, distinsul profesor Laurenţiu Bourceanu, ne-a copleşit cu metaforele şi metodele sale atipice dar încântătoare. Firi aproape opuse: domnul Şoitu auster, superdoct, dar uşor arid, zgârcit la notă şi sever la amendarea micilor nostre şotii; nea Lae jovial, spumos, încântător, colegial, colocvial, predispus chiar la un pahar de ... vorbe. Ambii profesori ne-au marcat destinul şi ne-au oferit suficientă muniţie pentru a susţine interminabilele dispute gramaticale, semasiologice sau etimologice cu conlocutorii noștri de mai târziu. Constat că, furat de şuvoiul amintirilor, n-am acordat spaţiul cuvenit, directorilor liceului: distinsul şi discretul Costache Mihai, aprigul şi intrasingentul domn Nejneru, dinamica Ivonetta Caşu. De asemenea, prin geografie am învățat să nu ne uităm rădăcinile, înfipte la Galați, Iași, Pechea, București. La Muzică am aflat că fiecare dintre noi contează, că nimic și nimeni nu este fără folos. La Educație fizică am învățat să apreciem perseverența și că în viață, fapta este dovada vorbei.

25

În ora de chimie a doamnei Spiridonescu Margareta aflai că reacțiile pot fi explozive uneori, dar altfel, nu ar da naștere unei substanțe noi, mult îmbunătățite, cu mult mai multe caracteristici dorite și care este capabilă să reziste unor mult mai mari presiuni. Biologia, prin doamna Sava Elena, ne amintea că suntem parte din natură, cu bune și cu rele, poli pozitivi și negativi la capetele aceluiași magnet. Neuitate rămân și orele de psihologie prin domnul Ciobotaru Constantin de la care am primit cheia de trecere spre calea cunoașterii celorlalți, a caracterelor diverselor tipuri de oameni. Apoi, am căutat în noi înșine și am aflat izvorul binelui. Dascălul meu de Desen, avea pensule, avea culorile, și putea astfel picta situații de viață în care să ne trimită să zburăm. Atunci când eram obosiți, ne zugrăvea în veselie clasa intr-un moment, și toți ne regăseam forțele. Complicata limbă rusă prin doamna Feder Țili era ora la care am învățat că fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui. Dacă l-ai ratat, o serie întreagă de lucruri vor rămâne de neatins în viitorul tău. La istorie domnul Istrati Mihaite te implica în lupta pentru apărarea valorilor și tradițiilor neamului românesc. Învățai că, pentru a fi ascultat, trebuie să-ți faci auzit cuvântul, iar acesta trebuie să-ți iasă din inimă, cu pasiune și vibrație. Conu Mişu (Istrati Mihai) îndrăgitul nostru profesor de istorie, pedant în vestimentaţie dar şi în predarea istoriei, veşnic antitabagist care ne calcula perioadic câte autoturisme Dacia pierdem dacă dăm banii pe ţigări. Adjunctul domnului Istrati eram eu, elevul cu harta, care, pentru a duce materialele didactice necesare orei de istorie, avea acces în cancelaria liceului. Noi ceilalţi aveam „sens interzis” în cancelarie şi chiar pe holul din faţa cancelariei. Alte vremuri ... Dintre persoanele pitoreşti care populau curtea şcolii îl voi evoca pe Moş Spirache, un bătrân cofetar, care avea chioşcul în curtea mică a liceului. Era expert în a produce şi vinde eclere şi baclavale, care erau udate cu bragă din abundenţă. montau siguranţa la loc, în schimbul a două eclere. Un alt personaj şarmant era Moş Adenauer, porecla portarului de la liceu. Mic de statură, cu faţă plină de zâmbet şi foarte politicos era îmbrăcat ca la carte, cu un costum bleumarin, cu epoleţi, şireturi galbene şi o puzderie de nasturi. Era o persoană îndrăgită de elevi şi de trecătorii de pe stradă. A devenit un personaj, care prin costumul şi atitudinea sa, impunea respect. După 1967, acest gen de portar a fost înlocuit cu paza contractuală, tot portari, dar îmbrăcaţi în uniforme de culoare închise, similare celor militare. Elevii nu i-au mai îndrăgit ca pe moş Ademauer, dar le-au găsit o poreclă pe măsură – „cărăbuşii”. Finalul acestor amintiri era didicat unui personaj legendar al LVA-ului, domnul pegagog Mazilu Dumitru. Din ce am aflat noi (elevii de la ţară din internatul L.V.A. promoţia 1965-1969) dânsul era urmaşul unei familii care a contribuit la dezvoltarea culturii gălăţene (a înfiinţat şi a condus o trupă de teatru numită Nebunelii-Mazilu, care activa în Galaţi şi în împrejurimile Galaţiului). În urma unui accident, a suferit o contuzie cerebrală, care i-a afectat treptat vederea. În anul 1965, pedagogul Mazilu distingea doar becurile aprinse, dar avea un simţ de localizare a obiectelor din jur şi interlocutorilor remarcabil. Pedagogul Mazilu a fost un om extraordinar şi, deşi orb, se deplasa fără ajutor în internat, în curtea şi clădirea liceului, cu toate că pe căile de acces erau multe denivelări. Dânsul devenise părinte nostru. Participa la şedinţele cu părinţii. Călăuzea şi îndruma fiecare elev din internat. Avea un registru în care nota cu acurateţe rezultatele la învăţătură şi comportamentul nostru pe durata întregii zile (deşteptarea, stingerea, masa, meditaţiile), acordând zilnic calificative fiecărui elev. Cu colegii care aveau note mici facea meditaţii, gratuit, la limba română, limba latină şi limba franceză. La finalul acestei scurte prezentări a reperelor existențiale ale C.V.A.-ului mărturisim că oricâte elogii s-ar aduce și oricât de inspirat s-ar prezenta evoluția acestuia în timp, nu se va reuși niciodată sublinierea, în suficientă măsură, a contribuției pe care aceasta a avut-o în procesul de modernizare a țării și de regenerare a spiritului național. De asemenea, nu este posibil ca cineva să realizeze o prezentare monografică exhaustivă a evoluției acestei prestigioase instituţii școlare, fiindcă ar trebui să aducă mai mult decât informații despre școală, local, profesori, discipoli, procesul didactic și multa învăţătură dobândită în anii lungi de formare intelectuală. Şcoala este mult mai mult decât atât: este fiecare elev în parte, fiecare dascăl care s-a dăruit formării atâtor generații, suma tuturor emoţiilor, a bucuriilor şi a tristeţilor, înregistrate în școală și în afara ei, memoria colectivă și amintirile fiecăruia, farmecul adolescenței și alchimia pregătirii, nostalgia anilor care au trecut și reîntoarcerea ad fontes, așteptările febrile sau regretele tardive şi câte multe altele. De aceea, nu pot (și nu vreau) să uit că de la Dunărea Galaților am plecat ca să învăț a mă întoarce acasă.

26

DECLARAȚIE

DE DRAGOSTE

Cătălina Popa profesor doctor

Am 32 de ani și sunt profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați. Și, da, sunt mândră până peste poate de școala aceasta cu aspect de conac boieresc în care, la rândul meu, am făcut liceul, în care cunosc fiecare cotlon, fiecare fereastră și care mi-a fost întotdeauna acasă, acasa mea, cum ar spune Nichita Stănescu. Nu o să vă pomenesc despre premii și personalități, sunt alții mai nimeriți să o facă. Pentru mine Alecsandri a însemnat întâlniri providențiale cu oameni simpli și, întrun fel, povestea acestui liceu este suma poveștilor lor nespuse. O să vă vorbesc, așadar, despre cei ce reprezintă în viziunea mea, cu adevărat, liceul de la No. 41, despre sângele proaspăt care pulsează prin bătrânele sale artere carotide: copiii. Și anume acei copii care nu au doar rezultate extraordinare la marile concursuri, care nu ajung întotdeauna la Yale, care, deocamdată, nu au inventat nimic. Alecsandri înseamnă pentru mine fata delicată din banca a doua, căreia îi dau lacrimile când o laud, și eu mă încăpățânez să o laud mereu, pentru că se pricepe să țeasă din cuvinte straie colorate și să ridice turle înalte, de biserici maramureșene, peste blocurile cenușii printre care vine la școală. Sau puștiul care a intrat în septembrie cu pletele în vânt în corpul nou și acum stă trist, bosumflat și tuns pe rândul de la fereastră și, de câte ori vrea să răspundă la oră, se încruntă puțin, foarte puțin, abia perceptibil, ca și cum în răspunsul acesta al lui se ascund toate tâlcurile lumii. Sau băiatul din prima bancă, mereu tăcut, mereu îngândurat, căruia ceilalți nu îi vad expresia și nu își dau seama că uneori zâmbește, pentru că el poate să vadă dincolo de coaja scorojită a lucrurilor. Sau ochelarista creață din ultima bancă, despre care știu, deși ea încă nu are habar, că își va trăi viața simplu și frumos, va desena și se va îndrăgosti, va vedea lumea și va învăța pas cu pas să fie fericită. Și elful meu drăgălaș din C3, care zilele trecute și-a scrântit un deget… Pentru mine, Alecsandri înseamnă acea clasă a douăsprezecea de la etaj, din care anul acesta am ieșit întotdeauna zâmbind, în care nu sunt elevi, ci numai priviri și în care nu este niciodată frig, pentru că acolo există un fel mai special de încălzire (ce trebuie neapărat brevetată): se amestecă în porții egale emoții, hohote de râs, ironie și iubire. Sunt mândră de liceul meu de pe strada Bălcescu, dar, mai ales, sunt mândră de adolescenții frumoși care îi scriu acum istoria. Îi privesc uneori umplând holurile cu siluetele lor aproape transparente, cu micile lor fericiri, cu marile lor melancolii, cu tenișii lor colorați. Îi admir pentru că încă nu au obosit, pentru că ascultă Byron, Deliric, Blue Foundation și Moonsorrow. Pentru că le plac în egală măsură anime-urile, Tim Burton, Quentin Tarantino și Tarkovski. Pentru că citesc și Tolkin și Rebreanu. Pentru că știu cine este Herta Muller. Sunt diferiți și sunt mândri că sunt diferiți, fără complexe de provinciali, fără timidități inutile, fără ezitări. Mai sunt și incredibil de frumoși și simt că dacă ne-am opri o secundă și i-am privi foarte, foarte atent am observa o fluturare de aripi în dreptul umerilor.

31

ZBOR ÎN TIMP
Precum păsările revenind la cuib din zborul lor prelung de septembrie, foștii elevi ai Colegiului revin, pentru o zi, adolescenții seriilor trecute. Fiecare dintre ei se așază în banca din care asculta explicațiile dascălilor, sufla colegilor sau visa de-a lungul unor ore, așteptând recreația... Ori, om în toată firea, zâmbește văzând țâșnitoarea unde se botezau, fără supărare, bobocii. Străbate coridoarele, trece pe lângă laboratoare, bibliotecă, săli de clasă, aude încurajările din timpul unui meci de fotbal sau baschet. Cu inima strânsă, zărește ușa cancelariei, locul unde nu era bine să fii chemat. Retrospectiva vârstelor, bucuria revederii colegilor de clasă, aceste momente emoționante se regăsesc an de an la întâlnirile de promoție. Când a trecut un deceniu? Dar un sfert de veac? Cei de atunci sunt părinții sau bunicii de acum, iar școala devine locul magic al eternei tinereți. În amfiteatrul plin au venit în fața ceneveiștilor absolvenții emoționați, povestind celor de azi despre poznele, notele, speranțele sau iubirile adolescentine. O altfel de oră de dirigenție. Indiferent de vârstă, toți sunt tineri. Solidaritatea unei familii: cei mici învățând de la cei mari. Cel de-a zecea zâmbește auzindu-l pe domnul cu tâmple argintii cum nu înțelegea ce i se sufla sau inventa o poveste incredibilă pentru a-și motiva o absență. Cel mai tânăr înțelege recunoștința personalităților care s-au format în această școală, sperând ca, la rândul lui, să-și îndeplinească speranțele. Familia unor visători, punând laolaltă, ca perpetuă temelie, inteligența, perseverența, talentul, umorul, generozitatea.

Laila Chitic profesor

Elev odinioară, elev acum...

Ingineri, profesori, medici, economiști, indiferent de profesie, cei ce-au trecut prin băncile școlii gălățene dovedesc în țară sau în lume că au învățat bine lecția seriozității. Conștiincioși, dăruiți, competitivi, au completat prin rezultate de excepție un CV în care se regăsește acel reper comun al formării, al începutului: absolvent al CNVA, Galați De vârste diferite, reprezentanți ai mai multor generații, își pot spune, întâlnindu-se: „pe vremea mea...” „da, și pe vremea mea...”, reperele temporale suprapunându-se, căci misiunea Colegiului a dăinuit, vizând excelența profesională și umană. Martor al revederilor, recunoști momentele ceremonialului ce-ți permite să aduci trecutul în prezent, ștergând anii, granița dintre vârste. În holul mare sau în curtea interioară, colegii se îmbrățișează, zâmbetul și căldura privirii ștergând ridurile. Amfiteatrul răsună solemn când se cântă Gaudeamus Igitur... umaniștii amintindu-și cutremurați conjugările și declinările de la ora de latină. Îngălbenite, foile cataloagelor aduse din arhivă îți pun în față oglinda exigentă, care provoacă surprindere: „Nu-i adevărat! Aveam un 3!?” „Ce bun eram la istorie...!” „Mi-amintesc de ce mi s-a scăzut un punct la purtare...” „Mai ții minte subiectul de la teza la mate, când cea mai mare notă, 7, au luato olimpicii?!”. Profesorii și foștii elevi sunt sentimentali, totul devenind clipă de grație. Uneori, strigânduse numele cuiva, chiar dacă nu mai răspunde nimeni, „prezent” apare în inimile celorlalți. și așa, an de an, timp după timp, se înveșnicește zborul ce ne unește. Dascăli și învățăcei, sub privirea Bardului de la Mircești, sunt personaje în cea mai frumoasă poveste, cea a școlii din inimă, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, locul de lumină de pe malul stâng al Dunării.

32

Dragă CNVA,

Cristian Filip, 12G

Astăzi e ziua ta și împlinești o frumoasă vârstă. Îți urez „La mulți ani” și fie ca secolele pe care le ai în față să îți aducă absolvenți din ce în ce mai buni, de care să fii mândru și de care să îți amintești cu drag mereu! Te-am cunoscut în 2009, când am intrat la profilul științe sociale, intensiv franceză. Mi-ai dat ocazia să cunosc oameni noi și să îmi realizez cele mai îndrăznețe vise. Mi-ai arătat ce înseamnă a fi licean, m-ai învățat cum să îmbin timpul liber cu responsabilitățile legate de școală și m-ai pregătit pentru marea provocare ce avea să îmi apară în cale! În anul 2010, m-ai provocat – prin elevii tăi – să candidez pentru funcția de Președinte al Consiliului școlar al Elevilor. Îți povestesc acum cât de mult m-a schimbat această experiență. În acel moment, liceanul infantil din mine s-a trezit cu o droaie de sarcini pe cap, îngropat în hârtii și asaltat din toate părțile de o sumedenie de proiecte. N-am să uit cum mi-ai fost alături la prima ședință a Consiliului pe care am condus-o având această funcție, când simțeam privirile pătrunzătoare ale tuturor reprezentaților din clase, ce analizau cu atenție ce mai are de zis „și ăsta de a 10-a”. Treptat, totul a început să prindă contur, iar cei doi ani în care am reprezentat interesele colegilor mei au fost interesanți prin ce ne-am propus și am realizat. Am prezentat în amfiteatrul tău piese de teatru, forumuri de debate, concursuri de dans, lansări de reviste și câte și mai câte, doar pentru a te face mândru de mine și de ceilalți colegi ai mei! Nu au mai contat nopțile nedormite, pline de frământări, ori controversele și conflictele apărute ocazional - puțină sare și piper n-au stricat. Am învățat astfel că viața de elev depinde în primul rând de noi, de cât de implicați suntem în propria formare, de cât de bine putem să ne mobilizăm și să ne exprimăm interesele și priceperile personale sau de grup. Am înțeles că munca în echipa și legătură cu ceea ce este dincolo de școală sau de granițele țării sunt piese importante în devenirea noastră. Am înțeles că scopul comun e prioritar în promovarea imaginii școlii pe care o reprezentăm, purtându-ți cravata sau uniforma. Drag liceu, ne-ai învățat să fim, înainte de toate, oameni. Ne-ai demonstrat că uneori, în calea noastră pot apărea și anumite piedici, că nu este totul mereu “la vie en rose” și că sistemul cu care ne confruntăm prezintă câteva denivelări - uneori poate prea multe. Ne- ai obligat să ne păstrăm o coloană vertebrală și să trecem cu fruntea sus, demni și senini mai departe, pentru a ne apropia de idealul conceput de fiecare dintre noi. Vrem să credem că am reușit să fim „la înălțime” și îți mulțumim că ne- ai primit în clasele tale și că ne-ai dat posibilitatea să fim, pentru restul vieții, adevărați CNV- iști, tineri invidiați și lăudați de toți cei care află de noi. Grație rolului pe care am avut onoarea și bucuria să îl desfășor, am descoperit și oamenii din spatele ușilor sobre ale cancelariei, profesorii, alături de care am avut bucuria să lucrez și de al căror sprijin m- am bucurat necondiționat, în orice proiect rațional sau plin de fantezie. Le mulțumesc pentru simplul fapt că au fost „acolo” sperând că măcar o dată am apucat să le spun și direct... Dragule prieten, peste puțin timp, liceul se termină pentru mine. Zilnic îmi repet că nu am timp să devin nostalgic, deși recunosc că mă cam îngrozește faptul că totul se apropie cu pași repezi de un final. Nici nu mă gândesc cum la anul voi intra într- o altă școală, asezandu- mă în alte bănci, cu noi colegi, pentru a începe alt capitol. Dar știu că viața merge mai departe și mă bucur că mi-ai oferit tot ce am avut nevoie, așa cum eu ți-am dăruit timpul meu liber și 4 ani din adolescență mea. Cred că sunt mândru de ce am făcut pentru tine. Nu știu dacă e mult, dacă e puțin, sper să fi fost cu folos... Și sper să nu mă uiți prea curând... Pentru toate cele spuse și nespuse, va sunt recunoscător, dragi colegi, pentru votul vostru de încredere acordat în urmă cu exact doi ani, mii de mulțumiri pentru prietenia voastră, mulțumesc întregii cancelarii și conducerii școlii pentru suportul acordat! Mulțumesc CNVA pentru că astăzi știu cine sunt și ce pot!

Al tău „fost” elev

33

INTERVIU
CU BUNICA

Miruna Rusu 8B

Căutând date despre Adrian Bejan, am descoperit că am în familie o fostă colegă de clasă a marelui fizician: bunica. Iată ce mi-a declarat: „Când vorbesc de CNVA, nu știu ce sentiment îl simt mai stăruitor: onoarea sau încântarea? Cu siguranță, ambele mă stăpânesc deopotrivă. Mă numesc Ioana Nare (Răducanu). Am devenit eleva acestei prestigioase școli în anul 1957, când aveam doar 9 ani. Am fost înscrisă în clasa a III-a, la domnul învățător Butunoiu Alexandru. Păstrez și acum amintirea unui dascăl blajin, ce avea darul de a ne vorbi calm, de a ne explica cu mult tact și de a ne povesti cu mult, mult farmec. Ne strângeam în jurul dumnealui precum puii în jurul cloștii. Îl asemănam cu Mihail Sadoveanu, pe care îl ascultam zilnic la radio. La finalul clasei a IV-a am susținut o lucrare de absolvire. Din clasa a V-a, locul domnului învățător a fost luat de domnul profesor șotrocan Constantin căruia noi îi spuneam cu multă căldură, dar și respect – domnu’ diriginte. Respect le purtam deopotrivă tuturor profesorilor. Numele unora dintre ei le mai păstrez și astăzi: prof. Iarca Ekaterina, prof. Marvovici, prof. Leibovitz, prof.Vasiliu, prof. Vodă, prof. Chița Popovici, prof. Munteanu Eugen, prof. Faur Ecaterina. Generația noastră, ca mai toate generațiile ce au trecut pragul acestei școli, a fost deosebită. Nume prestigioase precum Bejan Adrian-profesor la Harward, Turcu Liviu- atașat în Corpul diplomatic cu Pacepa, Lăcustă Ion - critic literar, Păunescu Luminița- profesor la Universitatea din Iași, au devenit mai târziu mândria școlii. Îmi amintesc faptul că seriozitatea , buna cuviință și respectul elevilor pentru școală și dascălii lor se încadrau în rigorile educației acelor vremuri. Nimeni nu îndrăznea să încalce regulamentul școlar. Știa că avea să fie exmatriculat pentru 3-5 zile sau ras în cap (doar băieții). Controlul ținutei se făcea în fiecare dimineață . Uniforma, panglica albă, șapca, numărul matricol, și nu în ultimul rând carnetul de note erau verificate în fiecare dimineață la intrarea în școală de câtre o comisie formată din directorul școlii, profesorii de serviciu și elevii din clasele superioare. Astăzi privesc cu mândrie către școala noastră dragă ce s-a numit cândva școala Medie Mixtă Nr. 1 „Vasile Alecsandri” Galați ,redenumită recent Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. La mulți, mulți ani!” - Ioana Nare (Răducanu), promoția 1966

34

LA CEAS ANIVERSAR
„Am fost aici elev, am fost aici profesor.” În 1951 pășeam cu emoție, alături de părinți, pe poarta Liceului Teoretic “V. Alecsandri”, numai de băieți pe atunci... Am învățat din greu aici, în exigență, școala generală, apoi liceul. Și am avut bucuria, peste ani, să mă întorc tot aici, însă ca profesor, cu menirea de a îndeplini măcar o parte din ceea ce am primit noi de la foștii profesori... An după an, am reușit să obținem rezultate meritorii la olimpiadele naționale de chimie, aducând școlii, județului nostru, multe premii mari la nivel național. Foștii mei elevi mă invita aproape în fiecare an la întâlniri, ocazii de a ne aminti, ca și acum, acele rosturi. Anii petrecuți aici ne-au deschis succesului în viață oriunde în lume! De oriunde suntem acum, să cinstim și să venerăm liceul nostru drag! prof. dr. Barbu Leibovici, director al școlii sanitare postliceale “Carol Davila” Nu cred că am fost vreodată la Colegiul Național “Vasile Alecsandri” din Galați, dar asta este mai puțin important. Am avut, în schimb, bucuria să îi cunosc elevii și absolvenții, unii dintre aceștia cu rezultate remarcabile la Olimpiadele naționale și internaționale de chimie. I-am cunoscut și pe unii din excepționalii săi profesori de chimie. Renumele Colegiului a trecut de mult granițele județului și ale țării. Cei care îl slujesc acum, talentați și devotați profesori, precum și cei care se intruiesc aici au de ce să fie mândri: școală lor și a celor care le vor urma este una dintre cele mai prestigioase din țara. Urez elevilor și profesorilor de la Colegiul Național “Vasile Alecsandri” să contribuie la fel de mult, în anii ce vin, la dezvoltarea solidă a științei și culturii românești. La mulți ani!
Acad. Marius Andruh, Profesor la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Chimie „A fi profesor la L.V.A. este o mare responsabilitate.” După ce m-am transferat la acest liceu , am fost la un curs de perfecționare , la Universitatea Al.I.Cuza din Iași. Acolo l-am reîntâlnit pe un domn conferențiar, originar din Suceava, care m-a întrebat unde funcționez. Când i-am spus că în Galați , la Liceul „Vasile Alecsandri” , mi-a zis că este o onoare să fii profesor la un liceu cu renume. Eu spun că este nu numai o onoare, ci și o mare responsabilitate, deoarece trebuie să contribui nu numai la menținerea ci și la creșterea prestigiului acestei unități de învățământ. Acest deziderat se obține nu numai prin a determina elevii și profesorii să-și perfecționeze cunoștințele, deprinderile, metodologia de studiu și cercetare, ci și prin contribuția la dezvoltarea fizică a tinerilor. Profesorii trebuie să contribuie la dezvoltarea gândirii independente a elevilor,să le sprijine inițiativele. Elevii trebui să aibă convingerea că profesorii îi apreciază la justa lor valoare și îi tratează ca pe niște oameni maturi. Am fost întrebat dacă nu cumva generația de aur a profesorilor trebuie căutată într-o perioadă din timpurile trecute, dar nu sunt de acord cu această idee. Eu consider că astăzi este mai greu să fii un profesor apreciat din cauză că trăim într-o perioadă de explozie informațională , când nimeni nu mai poate fi la curent cu toate cuceririle diferitelor științe. În afară de aceasta, elevii au o gândire mai matură, ei propunându-și pentru fiecare an să atingă anumite țeluri concrete. Pentru acest lucru eu îi felicit că au ajuns la un anumit nivel de maturitate pe care eu nu-l aveam la vârsta lor. Iurie Novac, prof. biologie

GÂNDURI

35

Am avut privilegiul să fac parte din prima serie mixtă care a trecut pragul liceului „Vasile Alecsandri”, în 1975. Am simțit rigoarea și disciplina din prima zi de școală, când o voce autoritară ne-a ordonat alinierea în fața ușii de la intrare. Eram prevenită – și tatăl meu absolvise LVA-ul și nu o dată îmi povestise despre austeritatea care domina atmosfera – dar eram și pregătită să-i fac față, fiindcă luasem decizia de a urma acest liceu ca pe o mare provocare: aveam să mă confrunt cu cei mai tari din județ, elevi și profesori și trebuia să o fac ... pe tocuri! Marea surpriză a fost când, în urma deschiderii porților, am pătruns pe sub un pod de flori până în curtea interioară unde ne așteptau, în careu, colegii din clasele mari, care ne-au primit cu...fluierături entuziaste! După întâmpinarea emoționantă, ne-am îndreptat spre clase pe lângă panourile de onoare din care ne scrutau privirile olimpicilor – ce mulți, ce muncă, ce profesori...! Anii au trecut pe rând și au adus cu ei roadele efortului conjugat al dascălilor și discipolilor, al ambițiilor și pasiunilor, fetele urcând din ce in ce mai des pe podiumuri și în panourile de onoare. Peste timp, am retrăit emoțiile competițiilor și satisfacția învingătorilor alături de fiica mea și mi-am dat seama că ușile care ni s-au deschis cândva nu au fost în zadar ci au fost o invitație la performanță! Reputația instituției, devenită colegiu național, a crescut la nivel național și internațional și reprezintă o carte de vizită onorabilă pentru fiecare cadrul didactic și fiecare absolvent care muncește din greu – fiindcă, așa cum ne învață o vorbă din bătrâni, Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă! La ceas aniversar, văd CNVA-ul ca pe un mecanism perfecționat în crearea de specialiști de top, o trambulină către marile universități ale lumii, din toate domeniile și totodată, ca pe un trunchi bătrân, care înverzește cu fiecare generație care vine și fructifcă prin fiecare generație care pleacă, devenind tot mai puternic cu trecerea timpului. La mulți ani, CNVA!
Michaela Dobre, PhD Biochemist Assistant Professor

Învățământul preuniversitar românesc e o entitate cu care ne mândrim dintotdeauna, un element al (n-aș zice patriotismului) orgoliului nostru național, dar de calitatea căruia mă îndoiesc cu părere de rău de câțiva ani. Totuși, în ciuda unor repetate dezamăgiri pe care ni le servește și în fața cărora ne reprimăm semnele de întrebare și, implicit, măsurile de rigoare, se pare că rămân instituții neatinse de umbra dubiilor, și aici mă refer, desigur, doar la unul din ele, la liceul în băncile căruia mi-am petrecut 8 ani. Nu știu dacă pot afirma că CNVA este în sine un leagăn al performanței și al culturii, nu știu dacă pot lăuda cu prea multe surle și trâmbițe toate cadrele didactice ale liceului, și nici dacă toți elevii absolvenți respectă formula mult lăudată după care ajung pe trepte sociale înalte. Asta e greu de afirmat în privința oricărei instituții de învățământ. Cert e că drumul pe care mi l-am ales în viață, și de care acum sunt pe deplin mulțumită, îl datorez în mare parte liceului meu, în care am avut parte de condițiile necesare unei dezvoltări profesionale din care n-a lipsit niciodată un termen-cheie – competitivitatea. Cred că prin această continuă întrecere între noi și cu noi înșine reușim, fiecare dintre noi, să ne judecăm alegerile în viață, și atunci când competiția lipsește, evoluția individuală nu poate avea loc. Pentru acest lucru, în special, îi mulțumesc liceului meu – în tot ansamblul său, de profesori, elevi și părinți interrelaționați. La mulți ani, CNVA! Miruna Stan, studentă (anul III) la Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

36

Colegiul Național Vasile Alecsandri a constituit, pentru 3 generații ale familiei mele, pregătirea pentru solicitările continue ale vieții. Departe de a fi numai o sursă de cunoștințe predate cu conștiinciozitate, colegiul a fost, în primul rând, arena în care am experimentat, în siguranță și la scală mică, provocările cu care timpul avea să ne confrunte. Indiferent de specialitatea pe care am urmat-o sau de deceniul în care i-am batut coridoarele, am absolvit CNVA-ul mai puternici și mai înțelepți decât copiii care eram cand am intrat. Atât eu cât și familia mea am ales sa ne continuăm pregătirea academică în România după absolvirea CNVA-ului. Bunicul meu a adus contribuții importante infrastructurii orașului Galați. Unul din părinții mei este acum cadru universitar al Facultății de Medicină din Galați. Pregătirea mea în Inginerie Chimică s-a desfășurat la cel mai înalt nivel timp de 6 ani în România și s-a definitivat cu un an de diplomă masterală dublă în Franța, urmat imediat de o colaborare cu unul din sediile din Germania ale companiei MARS Inc., despre care îmi face plăcere să spun că se desfașoară în continuare. Familia mea și cu mine (re)cunoaștem și apreciem Colegiul Național Vasile Alecsandri pentru poate mai bine de o jumatate din istoria sa de 145 de ani, pentru ceea ce a reprezentat, pentru ceea ce promovează, și pentru ceea ce ne dorim să nu piardă niciodată - atașamentul fața de integritate și calitatea superioară a procesului pedagogic. Credem că CNVA-ul a fost și rămâne o parte esențială din educația, fundația și spiritul nostru. Îi dorim să continue să inspire aceleași sentimente câtor mai mulți actuali și viitori elevi. Thea Alexandra Chiru, absolvent 2006

N.R.: Thea Chiru a fost performantă în chimie - selectată de două ori în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Chimie.

La împlinirea a 145 de ani de existență a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, ca fost elev al acestuia, este firesc sa mă întorc cu gândul în timp, la perioada 1955-1959, când un copil dintr-un sătuc ascuns între dealurile Covurluiului, după ce a urmat clasele I-IV la Măcișeni și V-VII la o școală din comuna Cudalbi, a venit la Galați cu intenția de a se face învățător. Drept pentru care părinții m-au înscris la școala Pedagogică. Neavând voce, am fost respins la examenul de muzică, probă eliminatorie. Salvarea a venit din partea părintelui Constantin Popovici, fost profesor de Teologie la Liceul „Vasile Alecsandri”, care după scoaterea Religiei din școli, a ajuns paroh în satul nostru, iar un timp, părinții mei l-au găzduit în casa noastră. El m-a îndemnat ca în sesiunea din toamna lui 1955 să dau examen la acest liceu, însă m-a avertizat că pentru a reuși trebuie să fiu bine pregătit, cunoscută fiind exigența profesorilor de aici. Toată vara am învățat, am făcut meditații cu o studentă, fiica unui învățător din sat, părintele Popovici și soția sa mă verificau și dumnealor, astfel că în urma probelor scrise și orale la Limba română și Matematică am fost declarat admis. Acum, când scriu aceste rânduri, o revăd pe doamna dirigintă Ecaterina Iarka, profesoară de limba rusă, o femeie foarte energică, atașată de copii, cu care prin 1956 am vizitat la Muzeul de Artă, găzduit în Palatul Culturii de pe Domnească (azi, sediul Universității Dunărea de Jos), prima expoziție retrospectivă organizată pictorului, pe atunci octogenar, Nicolae Mantu. Nu mi-a trecut prin minte atunci că tocmai eu am să fiu cel care, peste ani, voi scrie prima monografie dedicată acestui mare fiu al Galațiului, ctitorul mișcării plastice de aici. Tot doamna profesoară Iarka a fost cea care, observându-mi pasiunea pentru literatură, m-a cooptat în realizarea unui simpozion pe marginea unui roman din literatura rusă, alături de colegii mei Virgil Nistru Țigănuș și regretatul scriitor și jurnalist Traian Olteanu. >>

37

Din această galerie de profesori nu-i pot uita pe domnul Gheorghe Ștefănescu, al cărui chip de atunci mă făcea să-l asemuiesc cu cel al poetului Mihai Beniuc tânăr, pe domnul Egugen Munteanu, a cărui metodă de predare a literaturii am apreciat-o atunci când și eu am devenit profesor, pe inegalabilul profesor de istorie Dumitru Stăhiescu, pe domnul Gheorghe Levcovici, profesor de desen și pictor, pe care l-am evocat cu alt prilej într-o revistă culturală gălățeană, căruia i-am apreciat cu obiectivitate valoarea creației și am avut grijă să-l introduc în „Dicționarul artiștilor plastici gălățeni” (Muzeul de Artă Vizuală Galați, editura „Terra”, Focșani, 2007). Desigur, nu-i pot uita nici pe profesorii de geografie Ecaterina Zahan și Gheorghe Goglea, pe domnul Gheorghe Goilav, care întotdeauna își făcea din cancelarie lista cu elevii care urmau să fie ascultați la ora sa, pe doamna profesoara de Limba latină, Ecaterina Faur. Tuturor acestor profesor și celor ale căror nume nu le-am menționat le port o deosebită recunoștință, fiindcă au știut să ne dea lumina cărții, să ne îndrume și să ne trezească interesul pentru a ne pregăti cu temeinicie pentru ceea ce urmam să facem fiecare în viață. Exemplul lor a fost urmat și de generațiile de profesori care s-au succedat în acest liceu, astăzi colegiu național, iar cea mai concludentă mărturie în acest sens o reprezintă rezultatele înregistrate de elevii săi la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, la admiterea în facultăți (mulți dintre ei aflați la reputate universități din Occident), la alte activități. La aniversarea celor 145 de ani ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, îi doresc acestei prestigioase instituții o existență la fel de glorioasă, iar dascălilor și elevilor de astăzi împliniri pe măsura gândurilor fiecăruia. Prof. Corneliu Stoica, critic și istoric de artă, Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
Anii de liceu... Perioada aceasta consider că a fost unică în viață celor care au făcut liceul atunci. Pe vremea aceea anul școlar era împărțit în trei trimestre și primul trimestru a fost la finele lui 1989. Ceea ce înseamnă că am început liceul în ultimul an al comunismului în România. Revoluția s-a întâmplat în 22 Decembrie în timpul vacanței de iarnă. Deci primul meu trimestru de liceu a fost în comunism și chiar au avut timp cei din conducere să ne pună să depunem jurământul pentru UTC (Uniunea Tineretului Comunist). Momentul plecării lui Ceaușescu m-a prins într-un cinema din Galați și îmi aduc aminte că după ce am ieșit (neștiind ce s-a întâmplat) m-am întâlnit cu un amic care mi-a spus noutatea... Anii imediat următori au fost foarte agitați în România și cei ce făceau liceul atunci au încercat o gramdă de lucruri pentru prima oară gustate la noi... Primele discoteci adevărate cu muzică cu adevărat nouă (și nu cu 2-3 ani întârziere, ca în comunism), primele baruri și, de ce nu, primele țigări străine pe piață românească Apoi primele casetofoane double-deck prin care puteam copia muzica de la unul la altul pe casete (mărcile bune erau BASF, AGFA și cele proaste LUCKY care, parcă, erau chinezești). Interesant e că acum unii copii probabil au nevoie de Wikipedia să înțeleagă ce vreau să spun...:) Anii aceia au fost și cei mai duri din punct de vedere economic cu hiper-inflație care în unii ani a atins chiar 300% ceea ce însemnă că prețurile adăugau câteva zerouri în mai puțin de un an. Eu, și cei ca mine cu conexiuni puternice la sat, am fost cumva feriți de ce era mai rău fiindcă mâncarea era produsă în cea mai mare parte în grădină părintească și nu eram expuși 100% prețurilor de la oraș. În ceea ce privește școala și alte lucruri mai serioase, pot spune că generația noastră a fost printre ultimele care au beneficiat de un cult al educației în sensul că părinții noștri nu erau încă afectați de frustrările economice ce au urmat anului 1989. Încet încet, după câțiva ani de la Revoluție mulți părinți, decepționați de condițiile economice, au început să se întrebe "La ce bun?" când era vorba de școală, cultură educație etc... >>

38

Starea aceasta de lehamite s-a transmis apoi copiilor și s-a accentuat apoi mereu de atunci. În clasa mea de pildă erau copii din toate păturile sociale, dar toți aveau cam același respect pentru școală și pentru cultură primit din educația de acasă. Mai târziu nu a mai fost așa, după cum am putut constata ca profesor mai târziu la CVA, când o mamă a venit să se roage de mine să promovez o loază (care rămânea corijent) pe motiv că sărăcuțul de el o să își rateze vacanță de vară dacă rămâne corijent. Nu îmi imaginez pe nici unul din părinții colegilor mei că s-ar fi umilit așa. Profesorii de atunci la rândul lor erau încă din „garda veche” în comportament și mentalitate. Ideile de școală, de disciplină erau încă luate ca ipoteză de lucru fără prea multe explicații. Însă, tot atunci pot spune că noi, elevii, am început să punem la încercare autoritatea, ca să spun așa... Îmi aduc aminte că după vacanță de iarnă din 1989, când a fost Revoluția, mie și unui coleg ne-a venit în minte să propunem directorului (cel adjunct era tot prof. director Ciuchină) să decidem ce profesori să avem la clasă și dacă majoritatea nu îl vrea pe vreunul, acel profesor să dispară sau cam așa ceva... (când a auzit tata ce voiam să fac era să înnebunească). Acesta este un exemplu și au fost mai multe... Unele chiar ireale poate în ziua de azi cum ar fi raid-urile făcute de prof. Chiuchină pentru a prinde fumătorii din Tropic. Lăsând însă gluma la o parte, în general școala a fost foarte serioasă și dacă am realizat ceva în carieră e direct consecința acestei școli și a unor oameni precum: Ursu, Țigănuș (care nu mai este acolo), Iurie Novac (de asemenea pensionar) etc... Fiecare din ei au avut o influențムputernică pe un anumit aspect formativ al elevilor. Cam aceste idei îmi vin acum în minte și o să mă opresc aici. Daniel Purdue, Assistant Professor of Mathematics, Valparaiso University, USA În mod amuzant, îmi amintesc de aniversarea de 140 de ani a liceului deosebit de clar... și atunci eram cea care s-a trezit să se ocupe de monografie în ceea ce privește coperțile, albastrul ăla deschis și căutarea febrilă a unei imagini cât mai frumoase, cât mai ilustrative pentru prestanța și eleganță liceului în care învățam. Mi-am petrecut 8 ani de zile în CNVA, cu același sacou bleumaren și aceeași cravată cu inițialele. Nu prea îmi conveneau, pe atunci voiam toți mai multă libertate, miroseam a adolescentă și nerăbdare și nu ne dădeam seamă cât de ușor este, de fapt, totul. Am momente acum când îmi doresc să mă întorc la acea perioadă, să scormonesc din nou memoria profesorilor după foști absolvenți că să facem marea hartă a lumii populată de ex-lvisti și să mă duc la olimpiadele de chimie și informatică, să mă plâng de temele prea grele la matematică și să mă apuce durerea de cap de la listele de cuvinte de învățat pentru engleză. Părea o perioadă interminabilă, abia așteptăm să absolv și să plec la facultate, să fiu mai independența. Și uite că acum sunt acolo. Am văzut multe, am călătorit mult, am muncit mult, și după 5 ani încă sunt pe băncile universității (mai bine zis, atașată spitalelor și sălilor înghesuite de raport). Dar acum nu mă mai plâng. Acum doar încerc să mă bucur de aceste momente. Pentru că nu mai vin înapoi. Pentru că acum îți decizi viitorul și pentru că acum îți construiești amintirile acelea frumoase în care te vei putea retrage zâmbind când, cu părul cărunt, răvășit de o boare de vânt, stai pe băncuță cu o pătură pe picioare și îți spui "îmi amintesc bine..." E octombrie, dar aștept Crăciunul cu nerăbdare căci în ajun ne strângem iar, fostul XII D, să mergem la colindat la doamnă dirigintă Ioniță și să ne amintim de cum eram noi toți, atunci, senini și plini de viață, fără să fim conștienți că la un moment dat vom face și noi parte din parfumul vechi ce umple holurile Colegiului Național "Vasile Alecsandri". Anca Arbune - studentă în anul 4 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, promoția 2008

39

Am absolvit în anul 2006. Între timp am terminat Facultatea de Fizică din Iași în 2009 (cu media 10, șefă de promoție) și apoi am continuat cu master la aceeași facultate, până în 2011 (cu 10). Din octombrie 2011 sunt la doctorat tot în fizică (optică / condensed matter) în Hamburg în cadrul școlii doctorale 'International Max Planck Research School'. Sunt înmatriculată la University of Hamburg și îmi desfășor activitatea la DESY (Deutsches Elektronen-Synchrotron). Gândul meu pentru CNVA 145: 'La mulți ani pentru 145 de ani de excelență! CNVA înseamnă, în primul rând, profesori și elevi excepționali. Aici se modelează olimpici, se făuresc oameni! Prin CNVA am câștigat 4 ani frumoși, așezați pe un soclu special în amalgamul amintirilor mele.”

Andreea Eliza Casndruc (Poalelungi), promoția 2006

Ca mesaj sau sfat, nu pot să vă zic decât să vă faceți timp în fiecare zi să vă analizați, să vă cunoașteți, să învățați ce vreți de la viață și care vă sunt aspirațiile, și apoi să munciți constant spre împlinirea lor. E o cerință grea pentru niște oameni atât de tineri și neexperimentați că noi, așa că trebuie să ne găsim mentori care să creadă în noi și să ne inspire. Eu asta am găsit la CNVA și la Yale, și ceea ce am învățat în ultimii 8 ani o să mă ajute toată viață. Să fiți mândri de liceul nostru, pentru că aveți de ce. Best of luck aș you blaze your path through life, I am incredibly excited for you all.

Alexandra Coclează, promoția 2008

CNVA a fost, pentru mine, un loc în care mi-am făcut prieteni, am râs, am plâns, am învățat ce înseamnă să fii adult. Mi-a deschis ochii spre ce am ales să fac pe viitor și m-a facut să îmi doresc să fiu cea mai bună în ceea ce fac. La mulți ani, liceu drag!
Adriana Stoian, promoția 2008

Sunt unul dintre privilegiații care au absolvit C.N.-ul “Vasile Alecsandri”. Aici am început să mă maturizez, să cunosc oameni frumoși sufletește, pasionați și cu un intelect puternic. Cele mai frumoase amintiri se leagă de oamenii (colegi, profesori) care m-au format, m-au motivat și m-au ajutat să mă dezvolt. Mi-e dor de pauzele în care mergeam în vizită în alte clase, de colegii inteligenți (dotați cu toate tipurile de inteligență), de campionatul de fotbal și de atmosfera de rezervor de inteligență și frumusețe. De fiecare dată când mă gândesc la viitorul României, sunt mai optimist când mă întorc cu gândul la românii frumoși pe care i-am cunoscut în liceu, cu care am vorbit și cu care am avut și privilegiul, șansa extraordinară, de a fi prieten. De fiecare dată când mă întâlnesc cu foști colegi de liceu (din clasa mea și din alte clase), mă gândesc incubatoarele de inteligență și frumos ale României, din care face parte și LVA. Nu știu dacă merit, dar mă bucur că fac parte din familia și istoria liceului “Vasile Alecsandri”.
Adrian Epure – student în anul 4 la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnică București, promoția 2009, mate info

40

Scurgerea timpului e un fenomen căruia nu ne putem sustrage! În 1966, când, cu mare mândrie, absolveam liceul la "Vasile Alecsandri", eram promoția celui de-al 99-lea an de existență a școlii. Se intrase deja în febra sărbătoririi centenarului. Atunci, de la înălțimea celor 18 ani, nu-mi puteam imagina limita temporală pe care mi-o propui tu astăzi: 145 de ani. Și nici că voi ajunge să număr anii pe care îi am astăzi. Avantajul major al acestor două circumstanțe e că ele îngăduie cu generozitate un bilanț. Și o evaluare identitară. Cine sunt și în ce măsură ceea ce am devenit se datorează faptului că pașii destinului m-au purtat în școala în care înveți tu astăzi? Fostă elevă a LVA-ului, soție și mamă de leveiști, dascăl cu o lungă și frumoasă carieră - mi-am descoperit vocația datorită modelelor didactice de care am beneficiat. Profesori de anvergură culturală, cu chemare pentru actul didactic pe care-l împlineau zilnic ca pe un serviciu de grație, într-o lume a culturii, a științei, a frumuseții și a dragostei, ne-au fost exemple vii de iubire de țară, de atașament față de cuvântul scris sau de devoțiune pentru adevărul științific. Mi-am construit existența profesională și personală plecând de la valorile pe care le-am cunoscut în acțiune: rigoarea și seriozitatea profesorului de limba română Eugen Munteanu; spiritul și finețea analitică a lui Laurențiu Bourceanu, celălalt profesor de română pe care l-am avut la clasă; deschiderea universalistă și atitudinea de "cetățean al lumii" a profesorului meu de franceză, Costică Șotrocan; competența și autoritatea științifică a doamnei profesoare Chița Popovici; iubirea pentru valorile perene ale omenirii dar și pentru noi, copiii, care reprezentam nădejdea de continuitate și de viitor a profesoarei de latină, Ecaterina Faur. Desigur, exemplele nu se opresc aici, dar eu închei această scurtă aducere aminte, dedicând un gând pios celor ce nu mai sunt și o nesfârșită recunoștință tuturor celor ce mi-au aprins imaginația și care, cu gestul simplu cu care deschizi o carte și cu o bucată de cretă, mi-au arătat o lume de miracole, așezând în centrul ei minunea cea mai de preț, omul. Celor patru ani cât am studiat la LVA, le datorez credința în progres, în prietenie, în toleranță și în iubirea de semeni. Acolo și atunci am învățat că aceste valori creează și întrețin legăturile dintre oameni. A-ți accepta, a-ți respecta și a-ți aprecia aproapele, oricât de diferit ar fi el, dezvoltă relații armonioase și cordiale, cum ar fi deschiderea, afecțiunea sau empatia. De când eram elevă știu că a avea grijă de ceilalți, a împărtăși și a transmite valorile profund uname, a privilegia reconcilierea, a contribui la relații și la un climat de pace, sunt valori fără de care nu existăm ca oameni. Acesta sunt câteva din coordonatele majore pe care s-a înscris viața mea, clădită pe ceea ce am învățat în școala în care studiați voi, dragi elevi CNVA Sunt convinsă că o nescrisă lege a continuității valorilor face ca și acum acest forum al științei, al culturii și al valorilor universale, să transmită generației voastre tot ce a transmis generației noastre. E rândul vostru să alegeți grâul de neghină și să porniți în viață, înarmați numai cu bune învățături. Rodica Veduță, promoția 1966
Având contact cu diverse industrii și rețele de socializare, am observat că marea majoritate a colegilor de liceu pe care-i cunosc au ajuns în funcții înalte și chiar cheie în companiile pentru care activează. Cred că educația în CNVA este foarte valoroasă și mă bucur că am avut șansa să studiez aici. Cozma Valentin (inginer automatică și calculatoare), promoția 1998, profil mate-info

41

„Interviu” cu prof. ing. Viorel Mînzu, Universitatea „Dunărea de Jos”, realizat de Ana-Maria Fotache, 9F:
În ziua de 31 octombrie 2012 am avut deosebita ocazie de a-l întâlni pe domnul prof. dr. ing. Mînzu Viorel de la Universitatea ,,Dunărea de Jos’’ din Galați. Acesta a urmat cursurile Liceului Vasile Alecsandri, la clasa specială de fizică (F) în anii 1971-1975, avându-i ca diriginți pe domnul profesor de fizică Stoica Constantin și apoi pe domnul profesor de biologie Iurie Novac. Domnul profesor Mînzu Viorel își aduce aminte cu plăcere de anii adolescenței când exista ,,o atmosferă de tinerețe curată’’- mergea ,,la ceaiuri’’, la colegi, era la curent cu toate noutățile din domeniul muzicii rock și citea cărți. O altă pasiune a dumnealui care l-a urmărit toată viața a fost matematica. În clasa a XII-a, a obținut locul IV la Olimpiada Națională de Matematică ce s-a desfășurat la Iași. Domnul Mînzu ține legătura cu foști colegi de clasă, regăsindu-se în fiecare an, la Moeciu, cu cel mai bun prieten al său, Donea Șerban, depănând amintiri cu Dumitru Gurău (stabilit în Canada) și trăind o viață fericită alături de soția sa și cei doi copii Bogdan și Corina, de asemenea absolvenți ai CNVA Galați. O amintire din anii de școală ce i s-a întipărit în minte este întâlnirea cu domnul dirigente Iurie Novac, la mare. În jurul acestuia se adunaseră câțiva copii cărora le ținea o lecție de biologie, învățându-i despre scoici, alge și meduze. Mesajul domnului prof. dr. ing. Mînzu Viorel de la Universitatea ,,Dunărea de Jos’’ din Galați cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la înființarea Liceului Vasile Alecsandri: ,,Îi doresc CNVA-ului să rămână același motiv de mândrie în biografiile personale ale tinerilor ce absolvă liceul și același reper important pentru orașul Galați. Bineînțeles, îi urez liceului „La mulți ani!’’, corpului didactic felicitări și succes absolvenților!’’. Fiecare generație are propriile repere, ieri sau astăzi, CNVA-ul are același motto „tradiție și performanță”. Perioada 1981-1985, “anii de liceu”, este greu de uitat, de la orele de zi cu zi în clasă, cu egală încărcătură atât la matematică, fizică, cât și la română, limbi străine, la cele suplimentare pentru olimpiade, mai ales că am avut onoarea ca doamna profesoară Chița Popovici să ne fie dirigintă în toți cei 4 ani de C.N.V.A. Cu certitudine, vorbim de o experiență multi-concurențială, care a permis să ne formăm și să tindem spre maximum de performanță. Față de acum 27 de ani, este plăcut să constați evoluția liceului și din punct de vedere edilitar, corpuri noi, reabilitări ale clădirilor din perioada adolescenței noastre, într-o îmbinare firească a clasicului cu modernul. Experiența din CNVA actuală îmi este cunoscută de peste 5 ani, în direct de la băiatul meu Domnișoru Leonard Albert. Fiecare generație are propriile cutume și adaptabilitate la schimbări. Cu certitudine rigurozitatea și țelul către performanță devenite tradiționale la CNVA se evidențiază ca și altă dată în contextul sistemului preuniversitar gălățean. Cât despre schimbări, cred că răspunsul „fiecare în timpul lui” este cel mai adecvat. Personal am urmat o carieră universitară, desfășurată atât în țară cât și în străinătate, ajungând în poziția de a fi astăzi profesor universitar, conducător de doctorat și decan la Facultatea de Arhitectură Navală din Galați. Însă pregătirea fundamentală de excepție permite oricărui absolvent de CNVA să aleagă orice carieră în care să performeze. prof. univ. dr. ing. Leonard Domnișoru, promoția 1985, matematică-fizică

42

Un mic „interviu” cu sora lui Ionuț Grigoraș, cunoscut medic ortoped: Grigoraș Ionuț Marian 32 de ani
A făcut Colegiul National “Vasile Alecsandri” și a terminat in anul 1999. În liceu era genul de băiat căruia îi plăcea să învețe. Nu ieșea afară pentru a învăța , nici măcar atunci când îl trimiteau părinții. A fost un elev foarte bun la toate, terminând cu media 10 cei 4 ani de liceu. Plăcându-i foarte mult chimia, biologia și fizica a ales să facă Facultatea de Medicină. A intrat la Facultatea de Medicină "Carol Davila” din București, la buget . A studiat foarte mult, rămânând pe tot timpul ei la buget , fiind întotdeauna un perfecționist și specialist în ceea ce face. După cei 6 ani de facultate, unde a studiat medicină generală, a ales specializarea: ortopedie. Pe atunci, a ales această specializare din dorința de a nu risca viața pacientului până la moarte, deoarece nu suporta ideea ca cineva să se fi stins din viață din cauza lui. După ce a terminat stagiatura, a fost un rezident de succes la Spitalul de Urgență Clinică "Floreasca” din București. Apoi a aplicat pentru a pleca în afară, și acum este un medic de succes , datorită pasiunii pentru această meserie, în Marea Britanie. Acum se află în orașul Margate, de aproximativ 2 ani, din apropierea Londrei unde este unul dintre cei mai mari medici ortopedici. Datorită talentului și performanței obținute, s-a specializat și în operațiile pe coloană, acum având curajul necesar pentru a face operații mai riscante. Lucrează la un spital privat, fiind promovat tot mai mult pe zi ce trece. Este un om foarte mândru de ceea ce a obținut în viață și de ceea ce este. Are o familie foarte frumoasă, fiind căsătorit tot cu un medic, stomatolog, și are un copil , iar pe plan profesional este unul dintre cei mai împliniți oameni, întrucât face ceea ce îi place și are mult succes.

La cei 145 de ani, liceul nostru e un tânăr moșuleț respectabil ce a vegheat la buna creștere a multor generații de adolescenți. Nu țin minte exact unde am auzit de LVA, dar mă bucur că am insistat ca părinții mei să mă înscrie la examenul de admitere în clasa a V-a, în ciuda temerilor lor că voi străbate în fiecare zi orașul singură la 10 ani. Am avut astfel parte nu de 4 ci de 8 ani de liceu! Opt ani de experiențe normale dar și extraordinare ce m-au format și m-au călit, alături de colegi și prieteni buni, de profesori care m-au îndrumat, ajutat și respectat. După absolvire am avut ocazia să văd lumea și să trec pragul altor școli marcante; și totuși, LVA-ul a fost piatra de temelie, a fost locul unde am crescut, unde am învățat să visez și unde am devenit eu. Nu e de mirare deci că în noaptea nunții, alături de foști colegi și încă prieteni, am vrut să retrăiesc cum e să stai în ultima bancă de la mijloc! Așa cum a fost în XII-D! Mă bucur că am avut onoarea să vă cunosc și plăcerea să creștem împreună și le mulțumesc domnilor profesori că ne-au sprijinit și ne-au educat.

Diana Cristina Albu, promotia 2004 Clasa XII-D, Matematica-Informatica Intensiv Momentan locuiește în Olanda și este inginer software la ASML

43

La aniversarea a 145 de ani de existență a CNVA-ului, doresc să le urez dascălilor și elevilor (trecuți, prezenți și viitori) un sincer "La mulți ani !" și să le spun că mă bucur să fiu unul dintre ei . Totodată, țin să le mulțumesc în special tuturor profesorilor din generația mea, mamei mele și domnului diriginte Costache pentru răbdarea și susținerea mea și a colegilor mei în a ne descoperi drumul în viață, și a fi pregătiți corespunzător pentru primele încercări de pe acesta.
Sergiu Cristian Șerban, promoția 2004 (a XII-a C)

Au trecut 5 ani de când am absolvit liceul și nu cred că există lună în care să nu-l pomenesc, măcar în gând. CNVA este locul unde am învățat ceea ce înseamnă ambiția, disciplina, profesionalismul și nu în ultimul rând, prietenia. Sunt extrem de recunoscătoare profesorilor care m-au susținut și colegilor care mi-au înveselit zilele. La mulți ani, CNVA! Raluca Mateescu, promoția 2004
Am ales să-mi încep oficial cariera în domeniul consultanței IT în cadrul KPMG Management Consulting, sediul central din Amsterdam. Actualmente, mă pasionează inovația din ICT în domeniul financiar și de sănătate, incluse în agendele CIO-urilor în 2020. Mă aflu în Olanda datorită masterului (MSc) pe care l-am urmat la Universitatea din Leiden și parțial la RSM, Erasmus University. Înainte, de altfel imediat după absolvirea liceului, am ales să urmez studiile universitare (BSc) în sudul Germaniei, la o universitate privată, Internațional University în Germany, Bruchsal, foarte populară la momentul respectiv între CNVA-iști. Între timp, am fost într-un exchange în nordul Suediei, la Umea university, unde mi-am petrecut cele mai grozave șase luni. Pe tot parcurul studiilor, am făcut internship-uri în cadrul IBM Germania și Olanda și ING Group în Olanda, care mi-au ghidat deciziile luate pe parcurs. Apreciez enorm studiile în străinătate, în principal pentru că intri în contact cu oameni deosebiți sau nu, din culturi și medii diferite și ajungi să ai prieteni buni oriunde. Ajungi să gândești nu local, nu național, ci global, să fii un cetățean al lumii. Mi-amintesc cu mare drag de anii de liceu și îi consider până în momentul de față presărați cu cele mai mari provocări de care am avut parte vreodată. Atunci mi-am format în mare parte personalitatea și datorez asta profesorilor care ne-au ambiționat să excelăm în ceea ce ne place să facem. Le mulțumesc pe această cale profesorilor excepționali, în mod special Nicoletei Ioniță, lui Corneliu Goldu și Ruxandei Șerban pentru pasiunea cu care ne-au învățat să creștem frumos și să devenim puternici. De asemenea, marele exemplu de rafinament a fost bineînțeles domnul director Cezar Gaiu. Este o mare onoare să fac parte din familia absolvenților CNVA, fapt pe care îl împărtășesc necontenit amicilor din orice colț al lumii. Alexandra Caraghiulea, promoția 2006, profilul mate-info bilingv

44

DE LA PROASPĂT ABSOLVENȚI...
Mulțumesc cetății de educație, formare și cultură Vasile Alecsandri că m-a primit în curtea Sa în toamnă lui 2003 și că mi-a propus un labirint al cunoașterii al cărui dezlegare a durat opt ani. În 2011, cu inimă plină de satisfacția reușitei, purtam falnica robă de absolvent. Profesorii și colegii deopotrivă mi-au marcat drumul și mi-au înseninat anii de școală. Astfel, astăzi sunt cetățean al lumii cu cravată de CNVA! Vivat Colegiul Vasile Alecsandri!

Mirela Oana, promoția 2011

Precum multe lucruri în viață, și învățăturile de la CNVA ajungi să le apreciezi la ceva timp după ce „ai scăpat” de acest liceu. În ce constau aceste învățături e greu să spun și chiar dacă aș spune, niciun elev care e acum în băncile LVA-ului nu m-ar crede. Vreau doar să le transmit (mai ales celor care vor să plece să studieze la o universitate din străinătate), să se pregătescă să fie plăcut surprinși de nivelul educației pe care îl vor fi primit timp de 4 (unii chiar 8) ani la CNVA, când vor ajunge la facultate. Un rol important în aceste învățături l-au avut profesorii din liceu, cărora le urez sănătate și împliniri profesionale în continuare! Octavian Enache, promoția 2011 (a XII-a A) Liceul - începutul adolescenței, leagăn al cunoașterii, cumul de emoții, făuritor al visurilor pline de speranță, univers de cuvinte, potop de sentimente- o „fortăreață" înțeleaptă ce reușește să transforme adolescenții rebeli în oameni responsabili și să-i redescopere unui licean propriile calități și defecte. O lume în care am pășit timizi, liceul va rămâne mereu scena unde am învățat fiecare dintre noi cum trebuie să jucăm. Cu riscul de a deveni nostalgici, liceul a însemnat 10% școală și 90% viață, o cutie încărcată cu cele mai prețioase amintiri. Liceul nu putea să țină o veșnicie dar, desigur, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” sar putea eterniza în sufletele noastre, dacă într-adevăr am trăit o altă viață în cei patru ani de teze, cataloage, profesori și tot așa, iar lipsa acestor momente se accentuează mai ales la mii de kilometri de casă. Mi-a plăcut să râd, atunci când am simțit, cu toate că după momentele acelea încă mă mai gândeam la ce îmi propuneam și nu prea mă recunoșteam. Stările contradictorii sunt, fără discuție, tipice vârstei unui licean și eu nu am făcut excepție, deși am redus pe cât posibil pendularea spiritului. Un lucru de mare valoare ce m-a învățat acest liceu este îmbinarea utilului cu plăcutul și chiar stăpânirea de sine. Despărțirea de liceu a fost inevitabilă și nu a adus cu sine consecințe negative, având în vedere că de acum înainte se ivesc șansele afirmării prin muncă, ale descoperirii unor sensuri noi sau ale creșterii în responsabilitate, care reprezintă un criteriu pentru aflarea caracterului unui om. Mulțumesc tuturor profesorilor, conducerii, domnului diriginte Doru Costache și nu în cele din urmă doamnei diriginte Luminița Stoian! Vă doresc tuturor toate cele bune și putere pentru a iniția și celelalte generații ce vor urmă! Mult succes ! Diana Sava, promoția 2012 (a XII-a C)

Mihai Mocanu, promoția 2012 (a XII-a C)

45

Am studiat patru ani la CNVA, profil matematică-informatică, promoția 2008-2012, generația "E" și am fost îndrumat de doamna dirigintă Mihaela Stan. Nu voi afirma că liceul a însemnat cel mai bun lucru din viața mea, că voi rămâne prieten pe veșnicie cu foștii colegi, că domnii profesori vor fi mereu a doua familie pentru mine, nu; ce știu, însă, aproape sigur în momentul de față este că au avut un rol esențial în dezvoltarea mea psihoeducațională, spirituală și vocațională și am fost "format" pentru a evolua și a mă perfecționa continuu. Domnul profesor Goldu obișnuia să ne spună în clasa a noua că facem parte din clasa buchet; n-am înțeles noi mare lucru atunci, însă în prezent începem să realizăm ce înseamnă acel concept. Putem înflori în culori impresionante și împărți o mireasmă deosebită sau putem, pur și simplu să ne ofilim și să îi facem pe dascălii noștri să nu fie mândri de noi. Îmi este deja dor de anii de liceu, deși au trecut doar două-trei luni de atunci, îmi lipsesc colegii, profesorii și acel sentiment deosebit care te face să-ți ții zâmbetul pe buze chiar și atunci când nu se întâmplă mereu cum vrei tu. La bună revedere! George Netu, promoția 2012 (a XII-a E) Prima zi de școală este întipărită în mintea tuturor. În acel moment, ne știam profesorii și colegii doar după nume, iar liceul după prestigiu. Totul era nou, era altfel. Necunoscutul. Acel necunoscut care acum ne este nespus de drag, care ne-a rămas ȋn suflete și care ne lipsește. Am pășit ȋn prima zi de clasa a IX-a, ușor speriați și intimidați, dornici să ne adaptăm ritmului rapid de lucru, curioși. Acum, când suntem departe, ne privim în oglindă, ne adunăm amintirile din colțurile sufletului și ne amintim cu nostalgie de fiecare moment, chiar și de suferința pe care ne-a provocat-o prima notă mică, suferința pe care o ridicam la proporții cosmice. Baza ne-am clădit-o pe visuri și idealuri, ne-am construit drumul prin muncă și implicare, ne-am hotărât încotro ne vom îndrepta. „Timp...ȋncotro mergi...pe ce meleaguri noi grăbit alergi...” Și uite așa timpul zboară ca vântul și ca gândul și totuși, să nu uităm că cine a fost cu adevărat tânăr, acela nu poate deveni cu adevărat bătrân. Și astfel, trecem prin toate anotimpurile, dar parcă „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă" și atunci veșnic tânărul nostru liceu a strâns toamnă după toamnă și s-au adunat exact 145, dar și o familie mare, Familia CNVA. Marian Petrica, Teodora Apostu, promoția 2012 (a XII-a E) Amintirile legate de acest liceu vor rămâne mereu apropiate în mintea mea și vor face mereu parte din categoria realizărilor cele mai importante din viața mea. Mi-aș dori să mai găsesc un mediu măcar apropiat ca cel din acest liceu. Poate că cei care invață acolo, încă nu apreciază deocamdată, pentru că nu au cum să facă o comparatie, însă sunt sigur că vor realiza mai târziu. În concluzie, am un singur lucru de spus: Mulțumesc, CNVA ! Petre Andrei

46

Salutări „calde” de pe insula britanică! (mai exact Universitatea Essex, Colchester) Uitându-mă înapoi ... O să încerc să descriu liceul (sau ce a însemnat/înseamnă pentru mine) în puține cuvinte fiindcă dacă aș da curs gândurilor, aș scrie mult prea mult și revista Aripi ar deveni un roman. Liceul a fost mai întâi teamă și rușine. Teamă de necunoscut, de nou si rușinea primelor note de 2-3 (spre bucuria mea singurele). A urmat perioada de acomodare a când am început să înțeleg cum stau lucrurile, să-mi făuresc relații cu profesorii, colegii. Totul a devenit mult mai ușor când am început să mă implic, și sincer, am făcut atât de multe lucruri în timpul liceului că nu-mi vine să cred când am avut timp. 4 ani și am făcut de toate: cursuri, examene, proiecte, concursuri (copii, ascultați de domnul Goldu și mergeți la concursurile pe care vi le sugerează, credeți-mă o să aveți o satisfacție nemaipomenită când vin diplomele și vă vedeți numele sub „LOCUL I SE ACORDĂ”), spectacole. Liceul e baza formării unui copil, în liceu trebuie să înveți de toate, să înveți să fii om. Și am învățat: de la cei mici (cu care am lucrat împreună la proiecte) - să fim deschiși la minte, de la cei de vârsta noastră am învățat prietenia și ajutorul reciproc, și de la cei mari - pe lângă materia școlară, respect și cum să ne alegem drumul în viață. În liceu am râs, am plâns, am iubit și am urât. Uneori veneam cu drag, alteori... fugeam. Și am zis de nu știu câte ori că nu mai vreau, că de-abia aștept facultatea, că mie nu o să-mi fie dor. Dar iată-mă scriind către liceul meu. Am în mine emoția pe care o aveam când am redactat chiar eu revista Aripi și e absolut fenomenal cât de mult îmi doresc să o fac din nou. Îmi este dor, foarte dor. O să mă opresc fiindcă am capul plin de amintiri și nu știu ce să scriu mai repede. O să sune clișeic, dar: Savurați ce aveți acum, cinșpe-șaișpe ani, superbă perioadă! În facultate, deși toți o văd că cea mai distractivă perioadă, dacă ești unul din cei cu simțul responsabilității, îți dai seama că nu mai merge ca în liceu. Nu mai are nimeni grijă de tine, ești pe cont propriu, și asta e adevărata provocare. P.S. : La mulți mulți ani liceului Vasile Alecsandri, și să crească (intelectual) cât mai mare și mai puternic! Irina Bobeică, promoția 2012 (a XII-a E)

47

INTERVIU CU

イリーナホルシム
Irina Holca, al cărei nume scris chiar în titlu, este absolventă a clasei speciale de engleză la Colegiului Național „Vasile Alecsandri", a dorit să urmeze un drum mai puțin bătut și a învățat limba japoneză, urmând să studieze în Japonia, apoi să se stabilească în Osaka drept profesoară de engleză. Iată câteva răspunsuri primate din partea dumneaei: Cum a pus liceul "Vasile Alecsandri" bazele în evoluția dumneavoastră? La LVA am fost în clasa specială de engleză, ceea ce a jucat un rol foarte important în alegerile mele ulterioare: după 4 ani de engleză, mi-am dat seama pe de o parte că limbile străine ar putea fi punctul meu forte, și pe de altă parte că la facultate aș vrea să urmez un drum mai puțin bătut. De aceea am ales să învăț japoneza, o limbă pe care, la vremea respectivă, o puteau învăța numai 10-15 studenți pe an. Engleza învățată în liceu, la care s-a adăugat cea din facultate, îmi oferă acum șansa să muncesc în Japonia, ca profesoară la liceu și facultate.

realizat de Diana Petcu, 8B

Povestiți-ne despre profesorii din liceu. Care v-au lăsat o impresie plăcută? Îmi amintesc cu plăcere de domnul profesor Iamandi, ale cărui ore de engleză erau adeseori imprevizibile, dar și de doamnă profesora Gradea, cu ajutorul căreia am luat la un moment dat un minuscul premiu pentru o poezie scrisă în franceză. Îmi mai amintesc și de domnul profesor de fizică, a cărui misiune de a ne preda fizică în engleză nu a fost ușoară, pentru că eram, marea majoritate, antitalente la materiile exacte, și pe doamnă profesoară de matematică, a cărei dezinvoltură în a acorda consecutiv note de 2 și de 10 aceleiași persoane era ieșită din comun, și demnă de toată admirația. Ce sfat ați da generației noastre în acest moment? V-aș spune să învățați să alegeți adevărul de minciună, știință de pseudoștiința. Internetul este o unealtă extrem de utilă, dar extrem de periculoasă; în ziua de azi, informația este accesibilă tuturor, mereu și practic oriunde, și numai cei care știu cum s-o strecoare prin sita proprie vor putea ieși în față. Ce amintiri plăcute aveți din acea perioadă? Îmi amintesc discuțiile înfierbântate despre filosofie, sensul vieții și alte dileme adolescentine, purtate în pauze, călare pe bănci. Îmi aduc aminte olimpiadele de engleză, la care participam practic cu clasa. Curtea interioară a liceului, toamna. Excursiile de studiu în Anglia. Articolele de ziar pe care le citeam în orele de engleză. Orele de ecologie predate de profesoara americană, și activitățile extracuriculare în care ne-a implicat: colectarea deșeurilor pe Faleza Dunării, vizitele la orfelinat, etc. Ce v-ar plăcea să rămână neatins în liceu, odată cu trecerea anilor? Nu țin neapărat ca ceva anume să rămână neatins. Lucrurile se schimbă, e în firea lor. Clădirea veche e frumoasă, și poate merită păstrată, dar, dacă nevoia o impune, nu mi se pare imposibil sau inacceptabil ca CNVA să se mute într-o zi în cu totul alt loc.

48

DIN MEMORIILE
UNUI de boboc? Cum e viața

INTRUS

Simona Stavăr 8B

Acesta este un fragment din mesajul primit de la Sorin Nelersa, "intrusul", care în anii de liceu se strecura în LVA pentru a juca fotbal sau tenis, chiar dacă nu era elev acolo. El explică cum pasiunea lui pentru aceste sporturi și vizitele către iubita lui, ce a absolvit LVA-ul, i-au purtat pașii și pe terenul liceului nostru. "La ora aia încă eram "așchiuță" - mic și slab, la prima vedere nu prea dădeai doi bani pe mine. Când am inceput să-i bat, unul după unul, am început să le câștig și respectul. În cele din urmă unul a avut curajul să mă întrebe dacă jucam profesionist. I-am zis adevărul: nu- eram doar pasionat. Deja mă simțeam prost, zic să ies totuși să-i las să mai joace și ei, că doar sunt "la ei acasa", nu ? Ei erau la LVA, eu nu. Înainte să mă hotărăsc, îi văd că se uită unii la alții, încurajându-se să facă un gest necugetat: "Gata, băi, hai la ore, că ăsta ne-a zvântat pe toți." Ironie. Îmi spuneam, râzând în sine:"Unde-i tovarășul diriginte acum, să mă vadă ?". În școala generală (Nr. 22) avusesem altă "pasiune": fotbalul. Nu-mi aduc aminte să fi chiulit de la ore (curajul ăsta mi-a venit doar în liceu), dar întarziam des, de multe ori apărand cu mingea sub braț cel puțin cu un sfert de oră după ce începea lecția de Română. Domnul profesor Goldu era pe atunci "tovarășul profesor de Română". Mă întreba, cu ochii ironici, pătrunzători și amuzați în același timp: "Unde ai umblat, Nelersa? Iar te-ai rătăcit pe maidan ?". Răspundeam: "Ce să fac, tovarășe diriginte, dacă asta-i pasiunea mea ?". O altă pasiune, care avea să-mi servească mult mai mult decât fotbalul (sau tenisul de masă), a fost aceea pentru limba română. Când s-a pus problema ce vreau sau pot să fac cu viitorul meu, datorită pasiunii insuflate de domnul profesor Goldu, am descoperit că nu mă trăgea inima la nimic altceva ce n-ar fi avut de-a face cu limba română, sau cu limbile străine. Avusesem norocul, în liceu, să fiu inspirat de alt dascăl, care mia purtat dragostea prin mai toate epocile limbii și literaturii noatre, de la cronicari până la școala ardeleană și mai sus: Virigil Nistru Țigănuș. Cu domnul Țigănuș nu m-am întâlnit după liceu. Cu domnul Goldu da. Ne-am încrucișat pașii într-o seară la biblioteca V.A. Urechea. De data asta aveam sub braț cărți de gramatică romană și franceză. În ultimul an la Universitatea din București, am obținut o bursă de studii pentru Carolina de Sud, ca student la Master în jurnalism și științele Comunicării acolo. Aveam de gând să mă întorc acasă și să revoluționez presa românească, atât de scofâlcită de zeci de ani de propaganda comunistă. N-aveam de unde să știu atunci că în loc de un singur mesaj, obligatoriu, de partid, totul va exploda în mii de direcții și nu va cunoaște nici umbră de "normalitate" în sensul adevărat al cuvântului. N-aveam nici de unde să știu că nu mă voi mai întoarce vreodată în țară, ca urmare a unor evenimente nefericite de familie: fratele meu, student la Universitatea de Medicină în ultimul an, a început să aibă probleme cu sănătatea și am reușit să-l aduc în America pentru operații și tratament. A rămas din nefericire, paralizat, dar în ciuda infirmitații a reușit să iși croiască un drum al lui, pe care, în caruciorul cu rotile fiind, n-ar fi avut nici o șansă să-l vadă, dacă ar fi rămas acasă: e cercetător la Miami Project to Cure Paralysis, aici, în Miami, Florida. Încetul cu încetul, neam reîntregit familia în jurul lui, ramânând aici cu toții. N-a fost ușor. Înca nu e mereu doar cer senin. Dar, zi de zi, prezentul ni se transformă în viitor și e cum trebuie să fie: funcțional, împlinit. Iubita anilor mei de liceu a terminat LVA-ul, a ajuns la Facultatea de Drept. Ne-am întâlnit, foarte rar, în anii de studenție în București. Căile ni se despărțiseră deja cam de pe vremea când a trebuit să plec în armată. Am rămas, oricum, prieteni. A ajuns la Paris, la doctorat. A ramas acolo, implicându-se în programele de dezvoltare pentru România. Ne-am revăzut, acum cinci ani, la Miami. Trecuseră deja treisprezece ani. Între timp, deși în America, mai făcusem și eu câte ceva "românesc": articole într-o publicație canadiană (de limbă română) despre românii din Miami. Grupuri de Facebook pentru românii de aici. Ajutor, prin intermediul companiei de marketing pe care mi-am deschis-o în ultimii ani, pentru micii intreprinzători de origine română (și nu numai) din Florida. Au trecut șaptesprezece ani. Vi se pare mult ? Închideți ochii, că mâine vor trece. Oriunde veți ajunge, nu uitați de unde ați plecat (mai există masa aia de tenis acolo ? - poza ei aș fi pus-o alături de acest mesaj). Dacă sunteți sinceri cu voi înșiși, nu veți avea cum să uitați. Cuvântul "dor", cum bine am aflat pentru prima oară de la "Tovarășul" diriginte Goldu, nu are echivalent în alte limbi ale pamântului. Am zâmbit, prima dată când am auzit această "explicație". Tot așa, ironic și neîncrezător, cam cum zâmbea dumnealui când mă vedea cu mingea sub braț. În ultimii ani, încercând să le explic celor din jur, americani sau de alta naționalitate, de ce înca simt lipsa țării în care m-am născut, în ciuda faptului că aici nu-mi lipsește nimic, mă văd tot mai des pe băncile școlii, ascultând definiția cuvântului " dor". Cum bine spunea domnul profesor Virgil Nistru Țigănuș: "Această definiție nu există. Doar se simte."

49

Nu vă speriați. E de bine." I-am răspuns așa cum am crezut că e cel mai bine: exprimându-mi sentimentele pe care le-am trăit în acest liceu: "Nu-mi pot imagina LVA-ul acum șaptesprezece ani, pentru simplul fapt că eu nu existam pe atunci și pentru că ar fi nedrept din partea mea să judec un trecut necunoscut. Dar cu siguranță, există ceva diferențe. Și acum, singura modalitate prin care pot să le pun în evidență este să fac o scurtă prezentare a actualului CNVA. Până acum vreo patru ani treceam pe lânga acest liceu fără să-i știu numele, fără să știu că viitorul îmi va fi atât de strâns legat de clădirea impunătoare ce emană, cel puțin pentru mine, un aer atât de straniu. Cu câteva zile înainte de examenul de admitere într-a cincea, am intrat, pentru prima dată, împreuna cu părinții în curtea liceului. Nu pot descrie acum exact ce impact au avut asupra mea acele ziduri, ce mi se păreau atât de înalte, acele culori care și acum chiar, mi se par mohorâte. Când am intrat în sala mare, pe care o consideram enormă, și când am dat cu ochii de serioasa statuie a poetului inima mi s-a strâns ca un ghem și pielea mi s-a făcut de găină. În ziua examenului, fiind aproape lipsită de emoții, sala plină de suflete tinere nu mi se mai păru atât de mare. Și în ciuda faptului că eram liniștită și înconjurată de persoane de vârsta mea aveam în suflet sentimentul de entuziasm al intrării în acel liceu, de parcă aș fi pășit într-un palat interzis și plin de comori ascunse. Până să ajung în acea seară să aflu rezultatele examenului, tremuram din tot corpul, deși știam că nu e un capăt de țară dacă nu intram. Dar îmi doream dintr-o dată asta mai mult decât îmi doream orice pe lume - pentru că devenise visul meu. Odată cu trecerea verii, veni începutul "noii mele vieți" de CNVA-istă. Nu cunoșteam pe nimeni, mă simțeam singură pe drumul meu către clasa indicată de domnul diriginte Goldu și nu pot spune despre acea zi decât că a fost cea mai infernală din viața mea, o zi în care toate chipurile străine din jurul meu păreau atât de răutacioase și mai ales atât de diferite, o zi în care am plâns cu deznădejde. Dar așa cum mă așteptam, în următoarele zile am început să-mi fac prieteni, am început să rețin nume și chipuri și să devin parte din acea mare comunitate numită CNVA, prinzând un drag imens de această școală simțindumă aici până în prezent ca în propria-mi casă și purtând în suflet o mândrie extraordinară de a-i călca pragul în fiecare dimineață. Ca să fiu sinceră nici drumul spre clasă nu l-am reținut prea repede. Pe atunci coridoarele îmi păreau că alcătuiesc un labirint inexplicabil și nu de puține ori m-am învârtit pe holuri de câteva ori bune până să ajung la "destinație". Privind acum din altă perspectivă liceul, prin caracterul meu schimbat de-a lungul anilor atât de mult, pot spune că a devenit un loc în care înveți cu plăcere. Desigur că înfațișarea lui e diferită. Nu știu exact în ce masură, dar masa de tenis înca mai e acolo, deși uneori mai folosește elevilor și în alte scopuri... Ideea e că lumea s-a schimbat. Eu crescând, observ din ce în ce mai multe detalii din aspectele vieții elevilor din CNVA. Deși mulți din afară ne critică liceul ca fiind unul "de fițe" (dar vă asigur că nu e chiar așa), iar elevii sunt catalogați drept tocilari, cei care intră în liceu pot confirma că marele nostru grup are un caracter mult mai complex și e greșit ca unii să creadă despre noi ca nu știm altceva decât școală. Suntem implicați în multe alte activitați și majoritatea dintre ele foarte distractive. Da, e adevărat că nu-i ușor și că "mâncăm carte pe pâine" uneori, dar aici ai și ocazia să cunoști oameni minunați. Am spus și susțin că intru în școală cu mândrie, dar și la o oră foarte devreme dimineața când mai toți suntem somnoroși. Cu câte o lucrare neanunțată sau o glumă spusă de vreun profesor ne începem cu toții activitatea. În pauză prindem viață - minune ! De altfel pauza ne aduce cele mai "controversate" evenimente. Deși există momente în care ne plângem fără motiv despre profesori și căutăm să le găsim defecte care mai de care, suntem cu adevărat norocoși, pentru că în CNVA avem și am avut unii dintre cei mai buni profesori. Mie cel puțin, mi se pare extraordinar să înveți cu așa profesori, majoritate dintre ei, printre care și domnul diriginte Goldu, având o gândire atât de modernă. Și sunt sigură că vor exista la liceu și chiar după ce intrăm la facultate, profesori de care o să ne fie dor. Pot concluziona că CNVA-ul nu este doar o școală, doar un liceu, doar un colegiu, ci este o lume, un Univers plin de complexitate, o stare a sufletului veșnic tânăr ce niciodată nu va înceta să existe și despre care am putea foarte bine scrie un roman, fapt pentru care eu chiar acum nu mă pot opri din tastat... Și totuși ar trebui să o fac..." I-am trimis o dată cu acest mesaj lui Sorin și o poză cu „masa de tenis". Nu a durat prea mult și mi-a răspuns: "Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! :)"

50

DE LA ELEVI PRIMITE
Cum e viața de boboc? Cum e viața de boboc?
„ Ani de liceu Cu emoții la română. Scumpii ani de liceu Când la mate dai de greu. Ani de liceu Când ții soarele în mână și te crezi legendar Prometeu.”
Îmi răsună în urechi versurile foarte frumoase ale unui cântec pe care nu l-am mai auzit de demult. “Cum e viața de boboc?” Celor care mi-ar fi adresat această întrebare la începutul lunii septembrie le-aș fi răspuns : “Nu știu cum e, dar am multe emoții!” Am avut emoții încă din momentul în care am aflat rezultatele repartizării computerizate. O mulțime de întrebări au dat năvală peste mine, fără a putea oferi răspunsuri. “ Cine sunt noii colegi?”, “ Cât de bine ne vom înțelege?”, “Cum vor fi profesorii ?”, “Ce discipline noi voi studia?”, “Voi face față standardelor ridicate ale liceului la care am intrat?”, “Care sunt regulile liceului?”, “Cât de stricte sunt aceste reguli?”, Vom fi un colectiv unit așa cum am fost în clasele I-VIII?”, “Îmi va fi dor de colegii și de prietenii mei de la școala nr.13?”. Și întrebările se revărsau una după alta, sporind starea de încordare și tensiune ce pusese stăpânire pe mine. Așa cum roua dimineții se ridică într-o dimineață senină de vară, și emoțiile mele au început să se risipească în prima zi de școală. Când am pășit în curtea liceului, mi-am revăzut colegii de clasă. Mulți! I-am regăsit treptat și pe colegii de la celelalte clase. Parcă toată curtea era a noastră, a celor de la 13. Imediat m-am simțit ca acasă. Ne revedeam, numai că de această dată mai maturi, gata să pornim într-o nouă aventură a vieții noastre. Am început să fac cunoștință și cu noii colegi. Chipuri familiare îmi apăreau în față la tot pasul. Și am început să discutăm, să ne facem planuri ... Și timpul și-a continuat mersul! și am trecut de emoțiile primei săptamâni când ne-am cunoscut profesorii. Și am trecut apoi și de stresul testărilor inițiale și al primelor note în catalog. Și ne-am bucurat apoi împreună la primul bal al bobocilor. Cum e viața de boboc? Este frumoasă, este plină de speranțe și așteptări, dar și de multă muncă. Este o perioadă de căutări, o perioadă în care începem să ne cunoaștem, să ne definim. Este perioada în care ne îndrăgostim, legăm prietenii pe viață. Anii de liceu reprezintă începutul unei noi etape în viața noastră în care începem să ne compunem singuri drumul , cu încredere și stabilitate pentru ca visele noastre să prindă aripi și să zboare. Anii de liceu ni-i vom aminti mereu. Ei reprezintă prefața romanului pe care acum începem să-l scriem. Viața este o poveste, și ceea ce este foarte important nu este lungimea, ci mai ales valoarea ei. De aceea, îmi doresc să trăiesc cât mai frumos anii de liceu, îmi doresc să visez căci niciun vis nu e prea mare acum și, cel mai mult, îmi doresc să fiu eu însămi.
Laura Ioana Chițescu, 9F Diana Jalea, 9F Îmi amintesc de înserări calde și tulburătoare. Și-mi par atât de depărtate de tot ce înseamnă acum viață. Seri petrecute cu mintea înnourată de același gând: viitorul. Atunci, tot ceea ce zăream, incert, pe drumul pe care mergeam erau două puncte, însemnate cu roșu, pe care trebuia să le înfrunt, să le dețin. Examenele îmi molestau mintea, mi-o constrângeau, mi-o lăsau goală, fără urmă de vis sau speranță. Pășeam timid și șovăind, făcând scurte și dese pauze, dar cert este că mă apropiam îngrijorător de repede de ele. Degeaba mă prefăceam că nu le observ; ele deveneau și mai profund colorate, și mai stridente. Mă întrebam ce urmează dupa ele, dar cotitura bruscă îmi obtura vederea. Cât de mult îmi doream ca acolo să se afle castelul cu statuia lui Vasile Alecsandri în față, iar eu să-i descopăr, pe rând, toate tainele. Realitatea mă disocia de vis și cădeam într-o stare abstractă, în care neîncrederea era stăpână. Mă vedeam prinsă fără scăpare între eșec și moarte interioară subită. Și apoi, nu mai îndrăzneam să mă apropii nici cu gândul de imaginea maiestuoasei clădiri. Timpul trecea atât de repede, încât mă trezeam parcă, numai la sfârșit de săptămână, pentru a realiza cu stupoare că s-a mai sfârșit o parte din drum. Examnele au venit, deci, la fel de grăbite și la fel au și plecat. În trei zile isprăvisem deja cu toate emoțiile și zburdam fericită și cu inima ușoară de acasă spre școală, pentru a verifica dacă nu sosiseră rezultatele mult așteptate. Mi-am citit numele pe listă, cu ochi tulburi. Parcă puteam să zbor, dar preferam să stau în fața hârtiei lipite de geamul binecuvântat. Un sentiment mi se scurgea prin vine și se răspândea în tot corpul, dar nu știam dacă este nebunie sau extaz. Eram acum elevă a liceului ce-mi conturase atâtea vise, care altfel ar fi fost fade. La începutul anului școlar totul era stabilit. Cu uniforma belumarin și cu cravata ce trăda numele liceului de care aparțineam, am purces spre școală. În curte, puzderie de elevi și profesori. Îmi mișcam dezorientată privirea asupra adolescenților, încercând să îmi dau seama, după înfațișare sau comportament, care vor fi viitori mei colegi. Mă uitam cu uimire la profesorii care treceau mândri și binedispuși printre rândurile de fete, baieți și părinți, care se grăbeau să le facă loc. Am fost felicitați apoi, pentru deosebitele noastre rezultate și ni s-a urat să avem răbdare și forță pentru a învinge perioadele critice din an. Coridoarele lungi și încâlcite ne-au purtat spre clasă. Acolo, s-au înfiripat mici legături ce s-au transformat în scurt timp în prietenii ce promit a fi de durată. Din clasa - în care înainte se așternea o liniște asurzitoare, acum se înalță voci vioaie și omogene. Ne descoperim in fiecare zi atât pe noi, cât și pe unii profesori și unele secrete ale școlii. Și încă mai simt o aură magică în jurul clădirii. Este o aură în care stau ascunse atâtea mistere ispititoare, pe care vreau să le aflu. Întrebarea este dacă voi reuși, sau voi ceda.

Sfârșit de viață

51

Cum e viața de boboc?

Dor

Cornelia Alexandra Bursucanu,11E

Viața e ca un pian… Clapele albe reprezintă momentele frumoase și fericite, iar cele negre simbolizează tristețea. Dar melodia nu iese niciodată bine fără atingerea ambelor categorii de clape, la fel cum nu se trece prin viață fără a întâlni astfel de momente. Parcă ieri i-a văzut ultima oară chipul… I-a spus cât de mândru este de ea, iar apoi s-a dus. Dacă ar fi știut atunci ce știe astăzi… L-ar strânge în brațe, iar el ar alunga durerea. Ar face orice să il mai audă o dată spunându-i “Te iubesc, fata mea!”… Uneori il cheamă in gând știind însă că nu va fi acolo, iar alteori iși doreste doar să se ascundă departe de ochii lumii fiindu-i prea dor de el. Dacă l-ar mai avea măcar o zi lânga ea, i-ar spune cât de mult i-a lipsit de când a plecat si l-ar întreba: “ Îmi vei spune ce greșesc ? Mă privești de acolo, de sus ? Ești mulțumit de cine sunt? “. “Nu plânge pentru mine! Mergi mai departe, nu sunt singur. Am iubirea ta aici, cu mine.” și ochii i se cufundă în lacrimi. Acum, când nu mai e, vede cât de fragilă poate fi lumea. O vede din altă perspectivă. Orice lucru mărunt, pentru ea e un motiv de bucurie, îi face pe cei din jurul ei să creadă într-o lume mai bună, fără răutate, invidie, ură, moarte, neîmpliniri. Îsi dorește să aibă în jurul său numai oameni valoroși, care să o iubească și să încerce să umple golul. știe că s-a dus, că nu se mai întoarce, dar va rămâne veșnic în inima ei. Nu a plâns, doar sufletul a plâns după el… și cerul. Și când te gândești că pe fața ei vezi mereu un zâmbet, ochii îi râd, dar inima îi plânge... A visat întotdeauna la o viața de basm, plină de toate lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra, dar nu a primit-o. și încă speră și îi e dor… atât de dor. Cerneala și timpul Andrada Ciorici, 9A

Cerneala se aleargă cu timpul Și se vor îndrăgosti pe drum. Plouă cu scântei în ritmul Păsării cu aripi de scrum. Fugi, mister neîngropat! Zâmbește cât mai poți, Ascultă sângele cum, în cântat, Visează a te regăsi să poți. Cântă-mi, dar, cerneală ! Amintește-mi din viitor Cum în trecutul lor de smoală Fac baie muritori. Urlă, tu, timp, zbiară! Să se spargă-n nori Scara de vise ce-omoară Rânduri de cocori... Șoptiți-vă, voi, dragoste ! Cum un etern și un efemer Alcătuiesc o simplă oaste Victorioasă doar în ceas stingher.

52

COLEGIULUI NAȚIONAL „VASILE ALECSANDRI”
Versuri: Virgil Nistru Țigănuș, fost elev al liceului Muzica: Ifrim Ivanciu, fost elev al liceului

IMNUL

Cum

flo - ri - le-m- pre - u -

nă sunt

și

pă - mânt și har

Mi

res - me - le

din

stân

- că dom

-

neas - că

trec în

Ma -

re

Cor - te - gii

de-n - țe

-

le -

suri

iz – vod

de

si - na -

xar

Lu-mi-na șco – lii

noa - stre spo – resc din

vechi alt

ta -

re

Bezmeticele pulberi, funeste utopii Bolborosind irodic-n hanate infernale Nu covârșesc extazul din sacre veșnicii Mătasea Clipei vine din timpuri siderale E-un munte cenușiu pe-un istm alecsandrin Ruguri de crini eterni mărturisesc cuvântul Valuri de sori ne-nvață cum să fim Cu florile-mpreună, cu cerul și pământul

53

ULTIMELE PUBLICAȚII
Caisul din vis

MARCA
prof. Mariana Lazanu

Chimia este pretutindeni

CNVA
prof. Lidia Mînză

Cum e viața de boboc? Welcome 9th graders! prof. Nicoleta Ioniță

Cum e viața de boboc? Ghid practic Excel prof. Mirela Voinea

54