Topici specifice consilierii educaţionale focalizate pe prevenţie şi dezvoltare Tematica abordată în activităţile de consiliere educaţională focalizate pe dezvoltare personală

şi socială şi pe prevenţia situaţiilor de risc este conexată obiectivelor specifice (Tomşa, 1999, Băban, 2001, Dumitru, 2008) – dezvoltarea sănătăţii fizice şi mentale ale elevilor şi a stării de bine, facilitarea adaptării şcolare şi sociale a elevilor, ameliorarea relaţiilor lor cu familia, şcoala şi societatea şi facilitarea accesului la resurse educaţionale adecvate şi sprijinirea orientării şcolare şi profesionale. Modulele tematice prevăzute pentru clasele I-XII în cadrul ariei curriculare Consiliere şi Orientare, aşa cum apar în programele şcolare, sunt: (1) autocunoaştere şi dezvoltare personală, (2) comunicare şi abilităţi sociale, (3) managementul informaţiilor şi al învăţării, (4) planificarea carierei şi (5) calitatea stilului de viaţă. 1. Autocunoaştere şi dezvoltare personală În cadrul acestei topici, temele propuse de programa şcolară sunt aparent diferenţiate în două categorii distincte – autocunoaşterea şi dezvoltarea personală – deşi, din perspectivă funcţională, ele apar ca fiind strâns legate – autocunoaşterea este o condiţie absolut necesară pentru dezvoltarea personală şi se poate nuanţa în cadrul acestui proces. Conceptele derivate din conceptul de sine – cunoaşterea de sine, imaginea de sine, acceptarea de sine, stima de sine, încrederea în sine – constituie nucleul conţinuturilor acestui modul tematic. Activităţile focalizate pe autocunoaştere pun accent pe explorarea, înţelegerea, acceptarea sinelui, iar activităţile focalizate pe dezvoltare personală ţintesc modelarea sinelui prin exersarea de noi capacităţi adaptative şi prin modificarea imaginii şi a judecăţilor de valoare asupra sinelui. Din analiza programei şcolare pentru clasele I-VIII rezultă o aparentă dominanţă a temelor centrate autocunoaştere, dar totodată se poate constata inserarea printre acestea a unor subiecte ce ţin mai curând de dezvoltarea personală: cum poate fi îmbunătăţită stima de sine, încrederea în sine, reuşita personală, influenţa spaţiului personal şi nevoii de intimitate asupra imaginii de sine. Din analiza programei, se poate constata că unele dintre topicile încadrate în categoria dezvoltare personală trimit tot la autocunoaştere – cunoaşterea particularităţilor psiho-fizice ale diferitelor vârste. Autocunoaştere Dezvoltare cunoaştere de sine (date de identificare a pregătirea pentru schimbare, pentru trecerea propriei persoane), diversitatea culturală şi în alt ciclu de învăţământ, particularităţi de etnică, diferenţe interindividuale, drepturi şi vârstă ale copilăriei, preadolescenţei şi responsabilităţi, solidaritatea cu ceilalţi, adolescenţei (schimbări fizice, dezvoltarea cunoaşterea intereselor şi abilităţilor personalităţii, relaţiile cu colegii, propriile personale, spaţiul personal, nevoia de aşteptări), caracteristici generale ale vârstelor intimitate şi influenţa sa asupra imaginii de copilăriei, preadolescenţei şi adolescenţei, sine, stima de sine – ce este şi în ce situaţii se tinereţii, maturităţii, bătrâneţii; manifestă, atitudinea pozitivă faţă de propria persoană, etichetările, cum poate fi îmbunătăţită stima de sine, încrederea în sine, reuşita personală, autoevaluarea intereselor, a

1

punctelor tari şi punctelor caracteristicile personale.

slabe

din

Conţinuturile tratate în clasele IX-XII pun în mod progresiv mai mult accent pe dezvoltarea personală – teme legate de managementul resurselor personale (tipuri de resurse personale şi utilizarea optimă a acestora, programe educaţionale pentru managementul resurselor personale, tehnici de management al resurselor personale, asumarea responsabilităţii şi consecinţelor, strategii de responsabilizare şi de pregătire pentru viaţa de adult). Exemplificări metodologice ale abordării temelor de autocunoaştere şi dezvoltare personală. Consilierul educaţional trebuie să conceapă activităţile centrate pe autocunoaştere şi dezvoltare personală pornind de la principiul umanist că fiecare copil este unic, că este o fiinţă valoroasă în sine şi că, pentru a se dezvolta optim, are nevoie să se simtă iubit, acceptat şi respectat în unicitatea sa. Cunoaşterea de sine şi formarea imaginii de sine sunt procese complexe care implică mai multe dimensiuni ale eului (imaginii de sine) (Băban, 2001): eul actual sau real (fizic, cognitiv, emoţional, social şi spiritual), eul viitor (aspiraţii, scopuri realiste pe termen mediu şi lung) şi eul ideal (idealuri, valori dorite care pot conţine elemente nerealiste). Consilierul poate ajuta elevii să exerseze autocunoaşterea prin autoanaliză şi autoreflexie, autoevaluare, identificarea structurilor eului şi descrierea lor, analiza modului în care structurile eului influenţează convingerile, emoţiile şi comportamentele, valorizarea resurselor personale ale copilului şi adolescentului, analiza aspiraţiilor şi scopurilor, a priorităţilor şi a valorilor personale (Băban, 2001). O un instrument metodologic util şi în scopurile autocunoaşterii este SWOT (Strengths, Weakness, Opportunities, Threats). Elevilor li se va explica faptul că reuşita lor depinde de trăsăturile personale (punctele tari şi punctele slabe), dar şi de caracteristicile mediului în care ei trăiesc (oportunităţi şi ameninţări). Se va sublinia că fiecare persoană are atât puncte tari, cât şi puncte slabe, precum şi că mediul în care trăim nu este niciodată bun sau rău în întregime. Pentru a ne mări şansele de reuşită trebuie în primul rând să ne cunoaştem punctele tari, pentru a le utiliza şi a le întări, punctele slabe pentru a le remedia prin efort propriu şi cu ajutorul celorlalţi, apoi să cunoaştem ce anume din mediul nostru ne poate ajuta să reuşim (şi cum putem folosi resursele, oportunităţile) şi ce anume din mediul nostru ne poate împiedica (şi cum putem evita ameninţările). Elevilor li se va cere să analizeze situaţia personală sistematizând datele în tabelul următor: Strengths – Punctele mele tari sunt: Weakness – Punctele mele slabe sunt: Opportunities – Oportunităţile sunt: Threats – Ameninţările sunt:

Elevilor li se va cere să completeze tabelul SWOT cu date de factură concretă (exemplu de puncte slabe: sunt dezordonat, nu am răbdare să termin temele etc.), evitând prezentarea lor în termeni generali (nu sunt bun, nu sunt inteligent, sunt leneş etc.). 2

idealistă.Metoda SWOT poate fi utilizată şi în scop de autodezvoltare personală dacă se continuă activitatea prin alegerea unei competenţe sau trăsături incluse la puncte slabe şi construirea unui plan de ameliorare sau dezvoltare a acesteia. viitor şi ideal poate fi facilitată prin exerciţii de completare de fraze lacunare: Eul fizic • • • • Eul cognitiv • • • • • • Eul emoţional • • • • • • • • • Eul social • • • Eul viitor Eul ideal • • • Dacă aş fi jucărie aş fi … Dacă aş fi actor aş fi … Dacă aş fi vedetă aş fi … Dacă aş fi instrument muzical aş fi … Cea mai interesantă carte pe care am citit-o recent este… Unul dintre cele mai bune lucruri făcute de mine este … Ştiu că pot să … Lucrul pe care îl fac cel mai bine este … Când am un succes la şcoală aceasta se întâmplă pentru că … Când am un eşec la şcoală aceasta se întâmplă pentru că … Dacă aş fi floare aş fi … Dacă aş fi animal aş fi … Dacă aş fi culoare aş fi … Prefer să … decât să … Mă simt mândru de mine pentru că … Cea mai fericită zi din viaţa mea a fost… Cel mai înfricoşător moment din viaţa mea a fost … Cel mai urât lucru pe care l-am văzut sau auzit este… Mâncarea mea preferată este… În relaţie cu ceilalţi oameni mă simt … Oamenii pe care îi admir cel mai mult sunt … Oamenii de care îmi pasă cel mai mult sunt … Îmi propun să … Mi-ar plăcea să devin … Îmi doresc să … Explorarea eului spiritual. respectiv dominanta axiologică a persoanei (pragmatică. altruistă. Explorarea ipostazelor eului real sau actual. 3 . pacifistă) poate fi explorată prin sarcini de ierarhizare a preferinţelor proprii pentru diferite categorii de valori (Băban 2001). religioasă. Elevilor li se va cere să aprecieze cu note de la 1 (cel mai important) la 10 (cel mai puţin important) importanţa pe care o au pentru ei următoarele stări de fapt: A avea bani pentru a cumpăra ce-mi doresc.

Informaţii pe care le ştiu Informaţii pe care nu le ştiu despre mine despre mine Informaţii pe care ceilalţi le au I. Blocat au despre mine O altă modalitate de facilitare a autocunoaşterii este exprimarea ipostazelor eului prin desen .construirea unui afiş publicitar despre propria persoană. evidenţiind discrepanţe între informaţiile despre noi pe care le ştim sau nu şi pe care ceilalţi le ştiu sau nu. eul actual şi eul viitor. Simt că sunt o persoană cel puţin la fel de valoroasă ca ceilalţi colegi ai mei. Închis către alţii IV. reprezentarea grafică a emoţiei dominante trăită în prezent. În general am o atitudine pozitivă faţă de persoana mea.A avea o prietenă/un prieten A merge în excursii A citi multe cărţi preferate A avea note mari A fi un bun sportiv A fi în pas cu moda A-mi dedica timpul dezvoltării mele spirituale A fi de ajutor prietenilor şi familiei Fereastra lui Johari poate fi utilizată ca instrument în evaluarea ipostazelor eului. Adesea mă gândesc că nu sunt bun(ă) deloc. construirea blazonului în care să reprezinte aspecte din trecutul identităţii. dezacord acord Acord total 4 . Aş dori să am mai mult respect faţă de mine. Adesea mă simt inutil(ă). deschis către mine II. Completarea unor chestionare sau scale privind stima de sine. Sunt capabil să fac lucrurile la fel de bine ca ceilalţi oameni. stilul atributiv poate constitui un exerciţiu de autocunoaştere prin introspecţie pentru elevi: Afirmaţii referitoare la stima de sine: Dezacord total Simt că am multe calităţi. Închis către mine despre mine Informaţii pe care ceilalţi nu le III.

roluri în cadrul familiei şi relaţia cu părinţii. grijă şi sprijin în familie. Pe de altă parte. iubire). roluri în grup. ce înseamnă a fi un bun ascultător . cum facem faţă emoţional situaţiilor dificile. de talente pe care le posedăm sau nu (artistice. Elementul cheie în gândirea pozitivă este îndreptarea comunicării cu sine însuşi spre succes. tehnici de autocontrol. de aici relaţia dintre comunicarea interpersonală şi comunicarea intrapersonală. comportamentul agresiv – neagresiv. lider în comunitate). înţelegerea şi respectarea emoţiilor celorlalţi. speculativ. relaţia dintre evenimente. 2004). Sunt înclinat să cred despre mine că în general dau greş în ceea ce întreprind 2. ap.privire. de capacităţile intelectuale (logic. muzicale. studios). cum recunoaştem un lider. atletice). avantajele cooperării şi solidarităţii. relaţiile cu colegii. furie. Eul nostru. deprinderi şi abilităţi de comunicare . mimică. autocontrolul – cum se manifestă acasă şi la şcoală. Comunicarea intrapersonală antrenează gânduri şi sentimente despre modul în care ne vedem pe noi înşine. educaţionale) (S. Programa şcolară recomandă abordarea următoarelor conţinuturi asociate comunicării: ce înseamnă comunicare eficientă. Hybels. despre familie. O modalitate de manifestare şi dezvoltare a comunicării intrapersonale este gândirea pozitivă.În general simt că nu am prea multe motive să fiu mândru(ă) de mine. comportamente nonverbale. Alte conţinuturi propuse de programă sunt grupate în jurul abilităţilor de relaţionare socială: managementul emoţiilor. 5 . de dispoziţiile şi sentimentele proprii (umor. de credinţele de bază (religioase. de caracteristici sociale (încredere. ce simţim în legătură cu felul cum suntem este influenţat de înfăţişarea şi starea noastră fizică şi psihologică. Pânişoară. interculturalitate. impactul stereotipurilor şi prejudecăţilor asupra comunicării. Weaver. cum se dezvoltă şi se menţin relaţiile de prietenie. reflexiv. percepţia sinelui de către un altul este determinantă pentru percepţia de sine şi invers. gesturi. importanţa contribuţiei fiecărui membru al unui grup la activitatea grupului. Pânişoară (2004) distinge între comunicarea intrapersonală şi comunicarea interpersonală. 1989. emoţii. Comunicare şi abilităţi sociale Competenţele de comunicare şi de relaţionare socială ocupă un loc important în ierarhia resurselor interne pe care persoana le poate utiliza în rezolvarea unei diversităţi de probleme personale şi profesionale. exprimarea emoţiilor de bază. căldură. atitudine pozitivă faţă de vorbitor. patriotice. responsabilitatea individuală şi socială în şcoală. A fi un bun comunicator necesită stăpânirea unor abilităţi de codificare şi decodificarea eficientă a mesajelor informaţionale. relaţiile dintre membrii familiei. În general sunt satisfăcut de mine însumi. respectiv ceea ce gândim. gânduri. de rolurile sociale (părinte. Persoanele care au o atitudne negativă faţă de sine comunică inevitabil aceste sentimente spre ceilalţi şi este probabil ca aceştia să dezvolte sentimente negative similare. postură corporală. R. în familie şi în comunitate. practici transmise în familie. empatie). comportamente de cooperare în grup. ascultare. diversitate etnică şi culturală. importanţa autocontrolului.de vorbire.

indică deschiderea canalului de comunicare către interlocutori. alegerea cuvintelor cu o încărcătură afectivă optimă pentru contextul creat şi utilizarea expresiilor afirmative. transmit ordine. exprimă emoţiile. claritate). Ameliorarea comunicării poate fi posibilă prin utilizarea în locul limbajului la persoana a II („nu mai fi atât de critic!”) unui limbaj al responsabilităţii ce cuprinde: descrierea comportamentului celuilalt. înălţimea tonului. Gesturile. Iacob. parfumul folosit contribuie la transmiterea unor mesaje în comunicarea interpersonală. 2008) se poate realiza în manieră verbală – orală şi scrisă. nonverbal. caută feedback. Comunicarea verbală scrisă se bazează în mare parte pe comunicarea intrapersonală. McCallin. evitarea exprimărilor comune. regularizatorii – gesturi precum înclinarea capului. interese. Kendon. autoritare sau evaluative. Literatura de specialitate descrie variate tipuri de comunicare nonverbală (Pânişoară. pauze. încercări de a rezolva problema prin argumente proprii. de a aproba sau de a nu fi de acord cu părerile interlocutorului. de actualitate. a paragrafelor centrate asupra unei singure idei. Blocaje în comunicare şi modalităţi de eficientizare a comunicării Uneori comunicarea este blocată de mesaje (Băban. ap. contrazice. indică natura relaţiilor interpersonale (Knapp. demonstrarea unor dimensiuni). focalizarea atenţiei pe subiectul comunicării. încercări de a devia discuţia de la subiect. Comunicarea orală este marcată de următoarele caracteristici: prezenţa unui mesaj (elemente de structură. monitorizează feedbackul. aleatoriului şi nelimitării. este situaţională şi contextuală. volumul vorbirii. detalierilor atunci când este necesar (este circulară şi permisivă). machiaj. paraverbală şi nonverbală. Aikens. înlocui anumite aspecte ale comunicării verbale. coerenţă internă. reduntante. Comunicarea nonverbală poate întări. posedă atributele necesităţii. este interesant. mai încet. repeta sau. moralizări. expunerea sentimentelor prin mişcări ale corpului. a corpului. asta nu o cred. Argzle. Pânişoară. după caz. completa . ilustratorii – accentuează sau dau forţă cuvintelor (indicarea direcţiei de mers în acelaşi timp cu explicarea ei. 2004). feedback. prezenţa unor suporturi multiple care sprijină înţelegerea (iconic. ameninţări. Pânişoară. posibilitatea revenirilor. 2004): emblemele (simbolurile) – mişcări ale trupului care au traduceri directe în cuvinte (ok. poziţiile şi mişcările trupului comunică atitudini. întinderea mâinii care însoţesc comunicarea verbală şi pot însemna continuă!. 2004). conţin întrebări agresive. 2001) care transmit intenţia de a judeca. Eficienţa comunicării scrise impune respectarea unor exigenţe precum: utilizarea unor fraze medii (15-20 de cuvinte).). vorbesc la telefon etc. Alte aspecte exterioare limbajului trupului precum îmbrăcăminte. Ingham. secvenţele de tăcere – însoţeşte şi întăreşte semnificaţii transmise prin limbajul verbal. compensarea distanţei fizice (DeVito. regla. formularea credinţelor despre consecinţele comportamentului 6 . la revedere.Comunicarea interpersonală (Pânişoară. de interes. privim interlocutorul întrun mod prin care îi sugerăm că este rândul său să se exprime). ap. 2004. este puternic influenţată de particularităţile individuale ale emiţătorului. paraverbal). adaptorii (aranjarea hârtiilor de pe masă în timpul unei discuţii poate însemna că persoana este nemulţumită de situaţie şi vrea mai multă ordine în discuţie) Caracteristicile contactului vizual îndeplinesc mai multe funcţii în comunicare: reglează fluxul informaţional (când dorim să încheiem comunicarea proprie. Comunicarea paraverbală – prin ritmul vorbirii. oferă soluţii direct sau indirect.

monitorizarea comportamentului nonverbal. Mesajele la persoana a II-a care în general atacă persoana declanşează reacţii defensive ce blochează comunicarea. exprimarea propriilor emoţii şi sentimente determinate de credinţele despre consecinţele comportamentului respectiv (Sunt stânjenit (emoţia) când vorbeşti despre notele mele de faţă cu prietenii mei (comportamentul). de asemenea.asupra propriei persoane. pe când empatia previne reacţiile negative despre sine şi despre ceilalţi. Atitudinea de superioritate – formă de nedezvoltare a abilităţilor de relaţionale . aşa că trebuie să mă asculţi ca să îşi meargă bine”. Exprimarea sub formă descriptivă la persoana I previne reacţiile defensive („Când nu-mi dai posibilitatea să spun ce cred (descrierea comportamentului). Neutralitatea sau indiferenţa tranmite mesajul neimportanţei sau lipsei de valoare a persoanei. O alternativă la tendinţa de a controla este focalizarea pe problemă pentru explorarea alternativelor de rezolvare. alternativa la această atitudine o constituie egalitatea şi acceptarea în relaţiile interpersonale. asocierea stării subiective . Identificarea evenimentelor sau situaţiilor care declanşează emoţia prin asocierea unor evenimente care declanşează emoţia. Mesajul implicit este „numai eu ştiu ce este mai bine pentru tine. conştientizarea relaţiei dintre gând – emoţie – comportament. Evitarea blocajelor şi ameliorarea comunicării poate fi obţinută prin modalităţi de explorare a alternativelor împreună cu clientul: • • Ascultarea reflectivă care ajută la clarificarea sentimentelor (mi se pare că te deranjează sau îmi pari supărat) Folosirea brainstomingului pentru explorarea soluţiilor la probleme (care ar fi posibilele soluţii la această problemă?) sau consecinţelor diferitelor soluţii (Care ar fi consecinţele soluţiilor la care te-ai gândit? Care dintre soluţii crezi că ar fi cea mai bună?) Obţinerea unui angajament din partea copilului (Ce ai ales să faci? Ce decizie ai luat?) Planificarea pentru evaluare (Când vom discuta din nou despre asta?) • • Exprimarea adecvată a emoţiilor reprezintă o modalitate de ameliorare a comunicării interpersonale (Băban. Alternativa este exprimarea spontană a propriului punct de vedere fără a încerca să-ţi impui punctul de vedere. diferenţierea dintre emoţie şi comportament. Acelaşi efect de suscitare a unor reacţii defensive îl are încercarea de manipulare prin emiterea de mesaje de neîncredere şi neacceptare relativ la deciziile celorlalţi. Controlul exprimat prin tendinţa de a oferi sfaturi şi soluţii determină. • 7 . Identificarea modalităţilor de exprimare comportamentală a emoţiei prin recunoaşterea reacţiilor comportamentale ale emoţiilor. reacţii defensive. pentru că vor crede despre mine că sunt prost (credinţele despre consecinţele comportamentului asupra propriei persoane)). învăţarea modului de înţelegere a mesajelor emoţionale transmise de alte persoane.determină formarea unei relaţii defectuoase de comunicare şi încurajează dezvoltarea conflictelor. înţelegerea importanţei modului de interpretare a evenimentelor declanşatoare ale emoţiilor. 2001) prin: • • Identificarea şi recunoaşterea diferitelor tipuri de emoţii (exprimarea verbală a emoţiei. Evaluarea este cel mai frecvent mod de a provoca o reacţie defensivă („nu ştii despre ce vorbeşti!”. „Nu te străduieşti suficient!”). mesaje verbale .cu eticheta verbală a emoţiei).indicată de modificări fiziologice. înţelegerea diferitelor efecte ale situaţiilor sau evenimentelor asupra stării emoţionale. devin nervos şi frustrat (emoţia proprie determinată de comportament)”).

evitarea exprimării emoţiei într-un mod codat în loc de mă simt singur. asistenţii – recunosc emoţia).. recunoaşterea emoţiei de către ceilalţi. conştientizarea diferenţelor dintre reprezentările asupra emoţiilor). eşti acasă. prin descrierea unor reacţii fiziologice (Îmi tremură vocea când vorbesc cu el) sau prin descrierea a ceea ce îţi doreşti să faci (simt că-mi vine s-o iau la fugă) Exprimarea clară a emoţiei pentru a ne asigura că suntem înţeleşi de ceilalţi: rezumarea printr-un cuvânt a ceea ce simţi (bucuros. rănit). (Cum mă ajut eu pe Ce tip de ajutor aş putea primi de la mine) ceilalţi . se poate spune M-aş bucura dacă ne-am întâlni să petrecem mai mult timp împreună. statuia îşi modelează expresia facilă şi postura în funcţie de intenţiile sculptorului. stresant) la 10 (foarte plăcut. Acceptarea responsabilităţii pentru ceea ce simţi: în loc de m-ai supărat. te uiţi la TV. şi recunoaşterea emoţiei prin observarea comportamentului de către ceilalţi). participi la o competiţie sportivă. contexte de viaţă sau activităţi: eşti la şcoală. fără cuvinte.. poţi spune mă simt rănit când faci acest lucru. exprimarea mai frecventă a emoţiilor faţă de un comportament specific (în loc de sunt nemulţumit. relaxant) diverse situaţii. poţi spune sunt supărat. sunetele emoţiilor (reprezentarea emoţiei printr-un sunet caracteristic. observatorul – notează modalităţile prin care sculptorul intenţionează exprimarea emoţiei. eşti cu prietenii. imaginile emoţiilor (reprezentarea individuală a unei emoţii printr-un desen semnificativ şi recunoaşterea acelei emoţii de către ceilalţi elevi. (bucuros / supărat / izolat / iubit / dezamăgit / neîndreptăţit / nemulţumit / abătut / plictisit / înspăimântat / anxios) şi atunci .. trist.. te cerţi cu un bun prieten.• • • Exprimarea emoţiei printr-un limbaj adecvat – învăţarea vocabularului emoţiilor – exprimarea emoţiei printr-un cuvânt (sunt supărat/bucuros/curios). statuile emoţiilor (roluri: sculptorul încearcă să modeleze o emoţie în statuie. înveţi pentru o teză. resemnat. şi identificare de către ceilalţi elevi a emoţiei prin ascultarea discursului). Exemple de exerciţii utile în exersarea exprimării şi recunoaşterii emoţiilor sunt vocabularul emoţiilor (exprimarea a unei emoţii prin comportament de către un elev. te joci pe calculator cu prietenii. parola emoţiilor (exprimarea de către un elev a gândurilor pe care le-ar avea cineva care ar trăi o anumită emoţie. poţi spune sunt nemulţumit când nu-ţi respecţi promisiunile). confuz.. În scopul conştientizării propriilor emoţii şi dispoziţii în diverse contexte se pot utiliza scalele. . evitarea evaluării emoţiei (mă simt puţin neliniştit). a gândurilor şi a comportamentelor asociate). Pentru conştientizarea relaţiei dintre emoţii şi comportamente se pot propune exerciţii de completare de fraze lacunare: Mă simt . descrierea unei situaţii în care a fost simţită acea emoţiei. Elevilor li se va cere să aprecieze cu o notă de la 1 (foarte neplăcut. În loc de m-ai rănit. te gândeşti la un examen important. iei o notă proastă. citeşti cartea preferată.. Dezvoltarea capacităţilor de coping în situaţii generatoare de stres poate fi facilitată prin exerciţii de conştientizare a copilului asupra resurselor interne şi externe la care ar putea apela: Când mă simt Nervos Agitat Mi-e frică Trist Neliniştit 8 Ce mă ajută.

emoţiile şi gândurile sunt exprimate optim. relaţionarea este afectată de stereotipuri şi prejudecăţi. ). prezenţa unui conflict este semnul unui management prost al grupului sau al clasei. În abordarea constructivă a conflictului. Constantin. ceea ce conduce la reducerea stresului. credinţe. În abordarea distructivă. Conflictele pot fi abordate constructiv sau distructiv. 2007. confruntarea într-o dispută este întotdeauna neplăcută. idei. conflictul este întotdeauna negativ şi distructiv. iar toate elementele anterioare contribuie la creşterea motivaţiei pentru optimizarea abordării conflictelor Rezolvarea conflictelor poate fi abordată prin strategii diferite (Ştefan. valori. Cooperare Acomodarea Compromisul Evitarea Competiţia Asertivitate 9 Colaborarea . a avea un conflict este un semn de slăbiciune sau de vulnerabilitate. apar frecvent emoţii negative disfuncţionale. Conflictul este o dispută sau o competiţie între două sau mai multe persoane care au nevoi. eficientă adaptată cerinţelor situaţiei. Kallay. apare lipsa cooperării între interlocutori pentru rezolvarea conflictului şi responsabilitatea rezolvării este asumată doar de o singură persoană. 2007) Managementul eficient al conflictelor cere recunoaşterea unor mituri sau credinţe eronate despre conflicte: conflictele se rezolvă de la sine cu trecerea timpului. scopuri foarte diferite sau chiar opuse (Ştefan. se facilitează procesul de autocunoaştere şi cunoaştere a celorlalţi ceea ce conduce la ameliorarea deprinderilor de rezolvare a problemelor. conflictul nu se rezolvă decât prin compromis. interlocutorii devin părţi implicate activ în procesul rezolvării. 2001. cauza conflictului este rapid clarificată. convingeri. atenţia este centrată doar pe problemă şi nu pe soluţii. conflictul într-o clasă este un semn de neimplicare a profesorului în problemele clasei. Ştefan şi Kallay (2007) descriu două tipuri de rezolvare a coflictului. Kallay. cineva trebuie să piardă. prin fugă sau evitare a situaţiei conflictuale şi prin luptă sau disputarea conflictului. este afectată imaginea de sine a interlocutorului.Nemulţumit Situaţia Când mă lovesc Când un străin vrea să intre în casă Când mi-e frică Când cei mari mă lovesc Când văd un accident Când nu mă simt bine Când mă doare ceva Când nu ştiu la un test Când nu am încredere în mine Când părinţii mei sunt bolnavi Când mă cert cu un prieten Persoana care mă poate ajuta Abilităţile de comunicare sunt resurse utile şi în rezolvarea conflictelor de comunicare. deseori cauza conflictului este interpretată eronat. se menţine o comunicare deschisă. Băban. se nasc soluţii şi rezolvări alternative la aceeaşi problemă. cooperează.

Această abordare reprezintă un prim pas în rezolvarea conflictului şi are ca scop reducerea tensiunii şi câştigarea de timp pentru rezolvarea problemei. Competiţia cere un nivel înalt de asertivitate şi un nivel scăzut de cooperare şi presupune ca fiecare parte implicată să facă tot ce poate pentru a rezolva conflictul în folos propriu. Abordarea poate fi utilizată şi ca strategie intermediară în rezolvarea conflictului. analizarea abilităţilor proprii şi ale celorlalţi. rezultă 5 tipuri de abordare a conflictelor (Ştefan şi Kally. trebuie luate decizii. Acomodarea implică un nivel scăzut de asertivitate dar un nivel ridicat de cooperare şi este eficientă în cazurile când se doreşte creşterea performanţei. decentrarea de pe propria persoană. şi comunicarea între interlocutori. Strategia câştig-pierdere. exprimarea clară şi concisă a opiniilor. atunci când persoana are un statut inferior celuilalt. de evaluare a semnificaţiei situaţiei şi rezultatului. Abilităţile necesare pentru reuşita acestui tip de abordare sunt: retragerea din discuţii. menţinerea unui mediu de colaborare. acomodarea. Strategia pierdere-pierdere sau compromisul poate fi în unele situaţii cea mai eficientă soluţie pentru rezolvarea conflictului. iar cealaltă parte pierde. A treia strategie câştig-gâştig est eficientă când părţile implicate în conflict nu doresc să câştige una în detrimentul celeilalte. Compromisul implică un nivel moderat atât al asertivităţii. scopurilor. În colaborare se inventariază ideile care pot duce la rezolvarea problemei şi se alege ideea cea mai potrivită care conduce la cea mai bună soluţie sau rezolvare a conflictului. Abilităţile necesare acestui tip de abordare sunt argumentarea corectă şi dezbaterea. Această abordare eficientă când miza conflictului este moderată. 2007): evitarea. a ceda. dar în cele mai multe situaţii de comunicare nu este necesar ca aceasta să fie adoptată. compromisul. executarea ordinelor date de ceilalţi.În funcţie de două dimensiuni (cooperarea şi asertivitatea). acceptarea ideii că lucrurile vor rămâne nerezolvate. Abilităţile cerute sunt ascultarea activă. a se da bătut în relaţiile cu ceilalţi. de a ceda în anumite situaţii. statutul celor implicaţi este similar. iar ieşirea din situaţia conflictuală are importanţă deosebită. care nu sunt agreate de toate persoanele implicate în conflict. în aşa fel încât ambele să câştige din soluţionarea conflictului. Evitarea implică un nivel scăzut de asertivitate. identificarea corectă a problemelor. când miza conflictului nu are o importanţă prea mare pentru interlocutori. recunoaşterea sau stabilirea momentului potrivit discuţiei. nevoilor. emoţiilor. Apare teama de implicare în conflict determinată de lipsa abilităţilor de rezolvare a problemei şi /sau un nivel scăzut al autoeficacităţii. cât şi al cooperării. Abordarea poate fi adaptativă în situaţii de importanţă vitală când este nevoie de soluţii rapide. dar şi de cooperare – persoana nici nu abordează conflictul. confruntarea nonagresivă. cât şi al cooperării. de identificare a unui teren neutru de discuţie. Acomodarea începe să fie dezadaptativă când conduce la autocompătimire. este uneori necesară (de exemplu. dar nici nu cooperează în rezolvarea lui. Unul cedează în favoarea celuilalt. protejarea propriului punct de vedere. Fiecare parte îşi exprimă poziţia şi este gata să coopereze cu cealaltă. dar unii îl consideră ca situaţie în care ambele părţi au de câştigat sau dimpotrivă – ambele au de pierdut (Băban. în care una dintre părţi primeşte ceea ce doreşte. Colaborarea implică un nivel înalt atât al asertivităţii. Acest tip de abordare poate fi adaptativ în conflictele cu cauze banale. De regulă este perceput ca presupunând renunţare mai mult din partea unei părţi decât din cealaltă. scopul lor fiind de a 10 . 2001). tolerarea frustrării. Aplicarea sa cere abilităţi de negociere. competiţia şi colaborarea. Abilităţile necesare pentru acest tip de abordare sunt a se conforma. când două persoane concurează pe un singur post).

Fii direct. utilizarea deprinderilor de rezolvare de probleme în abordarea conflictului. la formarea unui stil de viaţă sănătos.lucra împreună pentru a ajunge la soluţia cea mai eficientă. Comunicarea asertivă este o modalitate eficientă de adaptare la situaţii interpersonale conflictuale şi de dobândire a adecvării sociale. îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită. ascultarea interlocutorului pentru a identifica greşelile şi nu pentru a înţelege mesajul. folosirea unor termeni concreţi. frustrate. specifici. fără însă a ţine cont de drepturile. credinţa că cei din jur sunt nedrepţi cu tine. identificarea barierelor în rezolvarea conflictului (judecarea persoanei şi nu a mesajului. etichetării. ea contrastează cu două modele comportamentale opuse – pasivitatea şi agresivitatea. reacţia prematură. Când un vânzător şi un cumpărător stabilesc împreună preţul unui produs folosesc metoda câştig-câştig. Băban (2001) recomandă respectarea unor prescripţii comportamentale în comunicare pentru a dezvolta deprinderile asertive: • • • • • • • • Spune NU atunci când sunt încălcate drepturi sau valori personale. Fă referiri la comportamentul neadecvat al unei persoane cu o remarcă pozitivă. utilizarea întrebărilor deschise pentru clarificarea mesajelor). Agresivitatea se exprimă prin blamarea şi acuzarea celorlalţi. ap. utilizarea comunicării directe. credinţa că tu ai întotdeauna dreptate. fără a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi. de credinţa că e mai bine să evite conflictele şi să menţii pacea cu orice mijloace. opiniile şi dorinţele sale personale. insensibilitatea la sentimentele celorlalţi. comportamentali pentru descrierea situaţiei. convingerea că numai el/ea are dreptate). iritate. la dezvoltarea încrederii în sine. Motivează-ţi afirmaţia fără să însă să te justifici – nu te scuza. de considerarea pasivităţii ca politeţe sau bunătate. Aceste persoane se simt rănite. diferenţierea dintre evenimente. de considerarea renunţării la pasivitate ca aroganţă sau agresivitate. Acceptă şi oferă complimente. prin încălcarea regulilor impuse de autorităţi. căutarea de contraargumente. comportamente şi interpretarea lor. utilizarea criticilor şi sarcasmului în comunicare. rezolvarea problemelor prin violenţă. dezvoltarea deprinderilor de luare a unor decizii responsabile. 11 . considerarea propriilor drepturi ca fiind mai importante decât ale celorlalţi şi manifestări de furie şi ostilitate. Asertivitatea este definită ca abilitatea de a ne exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi. Băban. la respectarea drepturilor personale. Asertivitatea ca trăsătură personală este rezultatul unor atitudini şi deprinderi care se formează prin exersare şi care pe termen lung duc la îmbunătăţirea relaţiilor sociale. nerespectarea colegilor. de neîncrederea în propriile valori şi justeţea propriilor opinii. 2001). Exprimă-ţi opiniile personale specific şi clar – evită formulările generale. Motivele pentru care o persoană adoptă comportamente pasive sunt legate de convingerea că dacă ceilalţi le vor cunoaşte dorinţele sau sentimentele nu vor mai fi apreciaţi şi respectaţi. Cere feedback – pentru prevenirea erorilor de interpretare. dezvoltarea abilităţilor de management al conflictelor (Rakos. focalizarea pe problemă şi nu pe persoane. Pasivitatea poate fi descrisă prin comportamente care evită confruntările şi conflictele. evaluarea impactului conflictului asupra relaţiei sau grupului. Schimbă discuţia sau evită persoana atunci când nu poţi comunica asertiv. Managementul eficient al conflictelor cere menţinerea unei relaţii pozitive pe perioada conflictului (prin ascultare activă. evitarea utilizării argumentelor proprii. acuzării.

Notează natura şi intensitatea furiei. dreptul de a avea relaţii de prietenie cu persoane cu care te simţi confortabil. încetarea construirii unor fantezii ostile (preocuparea pentru situaţiile frustrante creşte furia. desprinde-te de situaţie şi utilizează tehnicile de stopare a gândurilor). dreptul de a cere informaţii şi ajutor. violenţa prin TV sau alte media (filme. Thompson (2003) recomandă: reducerea frustrărilor (încercarea de a evita subiectele de conversaţie. bande. Printre metodele de control al agresivităţii. Evaluează răsplata pentru furia ta şi clarifică-ţi scopurile agresiunii tale. Notează-şi gândurile şi sentimentele din situaţia imediat anterioară şi din timpul trăirii furiei. dreptul de a-ţi schimba prietenii. nu ştiu. prieteni ostili. dreptul de a-ţi dezvolta viaţa aşa cum îţi doreşti.• • • • Focalizează-te pe comportament şi nu pe o persoană atunci când vrei să faci o remarcă. dreptul de a nu te justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta. comentarii precum sunt stresat. Precizează comportamentul dorit. ostili. 2003): • • • • • • Notează situaţiile specifice care declanşează reacţii agresive. vorbirea cu sine pozitivă). Fiecare persoană ar trebui să conştientizeze drepturile asertive şi să facă apel la ele de câte ori este necesar în comunicarea interpersonală: dreptul de a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale. dreptul de a spune celorlalţi cum ai dori să se comporte cu tine. nu înţeleg. opiniilor personale. revendicativi. Analizează costurile şi beneficiile comportamentului. muzică)). dreptul de a te exprima fără să-l răneşti pe celălalt. controlul furiei prin managementul stresului (metode de rezolvare a problemelor. înainte de a fi dur sau crud cu ceilalţi. dreptul de a fi acceptat ca imperfect. renunţă la unele dintre beneficiile nesănătoase ale furiei tale. dreptul de a avea uneori performanţe mai scăzute decât potenţialul tău. sau sunt supărat sau am o zi proastă schimbă contextul şi modul în care sunt interpretate remarcile tale. împărtăşirea propriei anxietăţi. Managementul informaţiilor şi al învăţării Programa de Consiliere şi orientare propune gruparea subiectelor din cadrul acestui modul în două secţiuni: managementul informaţiilor şi învăţarea eficientă. convingeri şi opinii proprii. dreptul de a face greşeli şi de a te răzgândi. cultivarea unor noi prieteni care nu sunt iritabili. Scoate în evidenţă consecinţele negative ale comportamentului său asupra ta. dreptul de a spune nu. 12 . oferă alternative comportamentului pe care doreşti să-l schimbi. 3. reducerea factorilor de mediu care încurajează răspunsurile agresive (subculturi agresive. nu mă interesează. utilizarea mesajelor al persoana I. Notează ce tehnici de autocontrol ai folosit şi cât de bine au funcţionat. dreptul de a avea valori. Înregistrează consecinţele şi modul în care ceilalţi au răspuns la reacţia ta emoţională. Automonitorizarea poate fi utilizată ca tehnică de control al agresivităţii (Thompson. sau situaţiilor iritante).

învăţare. plan de lucru. Scopul educaţiei este de a se aduna una peste alta cunoştinţe faptice. ei uită scopurile intrinsece. orală. (clasa a VI-a) condiţii optime pentru învăţarea eficientă. asemenea unor blocuri bine definite. Învăţare eficientă cuprinde teme precum: compararea activităţilor de învăţare din grădiniţă şi şcoală. surse de informare vocaţională. stabilirea termenelor)(clasa a V-a). tatonarea. condiţii interne şi externe ale învăţării – ambientul şi starea personală de sănătate. unele prejudecăţi explicite sau mai curând implicite care conduc activitatea educatorilor contribuie la scăderea implicării elevilor în activitatea de învăţare: • • • • • • Nu te poţi baza pe voinţa elevului în privinţa învăţării – de aici atitudinea educatorilor de dirijare. modalităţi de învăţare. repetiţia. managementul timpului (clasa a VII-a).Managementul informaţiilor cuprinde: tipuri de informaţii după suportul comunicării (scrisă. Întrebarea elevului referitor la o carte nu este ce anume din ea îl interesează. săptămânale. pentru menţinerea şi 13 . În lumina psihologiei umaniste (Rogers. rolul informaţiilor în procesul de cunoaştere. completitudinea. planificarea învăţării (obiective zilnice. relaxare. 1967. Principiile educaţiei umaniste formulate de Rogers (1967) propun o reorientare a unor presupoziţii fundamentale în sensul centrării pe elev a actului didactic: • • Fiinţele umane au un potenţial înnăscut pentru învăţare – sunt curioase faţă de lumea lor cu condiţia ca experienţa şcolară să nu le tocească această experienţă. deprinderi de studiu eficient (organizarea conţinuturilor de învăţare. actualitatea. Pânişoară. 2005). tehnici de selectare a informaţiilor – avantaje şi limite (clasa a VI-a). soluţionarea dificultăţilor de învăţare. Evaluarea înseamnă educare. factori favorizanţi şi frenatori ai învăţării eficiente. joc. iar educarea înseamnă evaluare. dozarea efortului şi a perioadelor de relaxare). activitatea de învăţare. Predarea presupune învăţarea. formulată momentan. ci ce se va da la examen. modalităţi de identificare a informaţiilor. Cetăţenii constructivi şi creativi se dezvoltă printr-un mod de învăţare pasiv. asumarea sarcinilor de lucru). acomodare (clasa a V-a). ap. Adevărul este cunoscut – elevului nu i se dă şansa de a-şi da seama că în orice câmp există o căutare a cunoaşterii. Învăţarea semnificativă se realizează atunci când materia respectivă este percepută de student ca având o anumită relevanţă pentru scopurile sale. criterii de analiză a informaţiilor referitoare la ofertele educaţionale – relevanţa. bazată pe neîncredere. mijloace eficiente de învăţare: TIC. Treptat comunitatea şcolară ajunge să considere notele şi rezultatele la examene ca reprezentând însăşi educaţia. Supunerea la evaluări şi pregătirea pentru un nou set de evaluări este un mod de viaţă pentru elevi. tipuri de activităţi – învăţare. caracteristici ale învăţării eficiente. electronică). şi că orice cunoaştere existentă deja este o ipoteză bine lucrată. Negreţ-Dobridor. utilizarea TIC în informarea vocaţională. odată ce învaţă că numai scopurile extrinsece sunt importante. responsabilitate. surse de informare pentru activitatea şcolară – analiză comparativă. corectitudinea (clasa a VIII-a). cum învăţăm – imitaţia. criterii de selectare a informaţiilor. prin valorificarea optimă a potenţialului personal ce susţine învăţarea. perseverenţă. dificultăţi în rezolvarea temelor. tehnici de stimulare a creativităţii Temele propuse de programă urmăresc ameliorarea rezultatelor şcolare obţinute de elevi. disciplina învăţării (implicare.

sociale. umilirea. Când ameninţarea sinelui este scăzută (există percepţia securităţii personale). Motivaţia intrinsecă micşorează timpul necesar învăţării. altfel. refuzând conotaţiile autoritare ce însoţesc profesia didactică. dar este necesar ca pe măsură ce creşte. Confruntarea directă cu problemele practice. ajută la deducerea scopurilor individuale ale elevilor şi ale grupului ca întreg. îl constituie învăţare a procesului de învăţare. când trăieşte consecinţele alegerilor sale. când îşi formulează propriile probleme. schimba cu un altul mai eficient. care implică întreaga persoană a celui care învaţă – sentimentele şi intelectul – este cea mai durabilă şi mai cuprinzătoare.• • • • • • dezvoltarea sinelui. surse de informaţie. în perceperea sinelui – este ameninţătoare şi tinde să fie respinsă. Acele învăţări care ameninţă sinele sunt percepute şi asimilate mult mai uşor când ameninţările externe sunt minime (nu există riscul de fi ironizat). nu doar didactic: • • • • are un rol important în stabilirea dispoziţiei sau climatului de experimentare al grupului sau al clasei. copilul să-şi evalueze comportamentul. copilul şi adolescentul dependent de evaluările altora va rămâne probabil dependent şi imatur. complementare sau contradictorii). deschiderea către experienţă şi acceptarea procesului de schimbare a sinelui. sfidarea – reprezintă ameninţări ale persoanei. Părintele îi poate oferi copilului informaţii şi modele de comportament. Învăţarea voluntară. 14 . încrederea în sine sunt facilitate când primează autocritica şi autoevaluarea şi când evaluarea din partea celorlalţi are o importanţă secundară. În viziune rogersiană. mare parte a învăţării semnificative se dobândeşte prin acţiune. învăţarea este pentru a trece examenele. deprecierea. în lumea modernă. este un facilitator al învăţării. Învăţarea implică o schimbare în organizarea fiecăruia. când decide singur cursul acţiunii. fără a trebui să apeleze la o autoritate pentru confirmarea judecăţii sale. să ajungă la propriile concluzii şi să-şi stabilească liber şi singur standardele cele mai potrivite pentru el. dacă unitatea scopurilor membrilor este posibilă (altfel trebuie acceptată existenţa unor scopuri diferite. dispreţul. etice. organizează şi permite accesul la resursele învăţării (echipamente. Dacă cineva vrea ca un copil să crească sigur pe el trebuie să îi ofere de la cea mai fragedă vârstă ocazii de a emite propriile judecăţi. dacă persoana doreşte să se dezvolte. ale percepţiei pe care aceasta o are despre sine şi afectează grav învăţarea. de a le evalua consecinţele. când încearcă să-şi descopere singur resursele de învăţare. Cel care învaţă este conştient de acest proces. Cel mai folositor tip de învăţare din punct de vedere social. îl poate menţine. profesorul. filosofice care survin în mod obişnuit în viaţă reprezintă unul dintre cele mai eficiente moduri de a promova învăţarea. experienţe educative). se sprijină pe dorinţa fiecărui elev de a îndeplini acele scopuri care contează pentru el. iar învăţarea poate începe. ridicolul. experienţa poate fi percepută în mod diferit. Învăţarea este uşurată când elevul participă în mod efectiv la proces – când îşi alege singur direcţiile. rolul asumat fiind în acelaşi timp şi terapeutic. Interdependenţa. ca forţă motivaţională pe care se bazează întreaga învăţarea semnificativă. trebuie să îşi asume acest efort. Creativitatea înfloreşte numai într-un cadru al libertăţii. creativitatea. îl poate întrerupe.

În cazul manifestărilor de mânie. rivalitate între membrii grupului. Realizarea de analogii între concepte. utilizabile mai ales în memorarea unui material dificil de memorat. pe baza similarităţii lor (memoria este ca o bibliotecă în care informaţia se stochează pentru a fi accesată atunci când este nevoie de ea). în moduri în care nu cer şi nici nu impun. poate participa ca membru în grup de învăţare în măsura în care se simte pe picior de egalitate cu elevii săi în ceea ce priveşte învăţarea. utilizarea cuvintelor cheie (utilă mai ales în învăţarea cuvintelor într-o limbă străină) 15 . Strategii de facilitare a elaborării şi înţelegerii: • • Activarea cunoştinţelor anterioare. facilitatorul va evidenţia aceste trăiri pentru o înţelegere constructivă în folosul grupului. 2001).• • • • • • se consideră o resursă flexibilă care poate fi utilizată de grup – devine consilier. Există însă şi cunoştinţe şi deprinderi relevante care pot fi transferate dintr-un domeniu în altul şi care pot fi dobândite în afara orelor de curs (Băban. Învăţarea sistematică desfăşurată în cadrul activităţilor şcolare solicită progresiv din partea elevilor utilizarea unor strategii de studiu din ce în ce mai sofisticate. care să le includă. durere etc. Elaborarea constă în utilizarea cunoştinţelor anterioare pentru interpretarea şi îmbogăţirea materialului care trebuie învăţat. respectiv relaţionarea noilor cunoştinţe cu cele deja dobândite pentru formarea unor structuri de cunoştinţe active şi flexibile. Facilitatorul poate acorda libertate elevilor numai în măsura în care este mulţumit de preluarea acesteia. pentru facilitarea reactualizării ulterioare a acestora: concatenarea sau suprapunerea unor texte. dascăl. sfătuitor. propria libertate de expresie invită elevii la exprimare liberă. metoda LOCI de asociere a diverselor idei ale unui material care trebuie reţinut cu diverse locuri aflate pe un traseu cunoscut. Tehnicile de memorare. De la o disciplină şcolară la alta. Strategiile superioare de învăţare se bazează pe elaborarea. Ambele procese sunt necesare pentru o învăţare eficientă şi durabilă. 2001). care constau (cf. prin punerea de întrebări referitoare la cunoştinţe relaţionate cu cele din material. ia iniţiativa de a împărtăşi cu grupul sentimente. fie prin construirea unei povestiri cu sens. exprimându-şi părerile proprii. înţelegerea şi organizarea materialului (Băban. este capabil să înveţe participativ ca membru al grupului. Scopul elaborării este înţelegerea. cât şi trăirilor afective. acronimele (ROGVAIV – pentru spectrul culorilor curcubeului). 2001) în crearea de legături artificiale între diverse idei şi concepte. prin asocierea unei imagini care să permită vizualizarea succesiunii de concepte. o persoană cu experienţă în domeniu. Băban. rămâne mereu atent la expresiile elevilor ce indică sentimente puternice (conflict.) şi comunică înţelegere empatică. dispreţ. metodele de dobândire şi utilizare a informaţiei se diversifică după natura conţinuturilor vehiculate. gânduri. încearcă să-şi recunoască şi să-şi accepte limitele. după parcurgerea materialului. înlănţuirea conceptelor. poate împărtăşi lucruri cu elevii săi în măsura în care va fi mulţumit de această experienţă. acordă importanţă atât ideilor.

schematizarea conţinutului pe baza relaţiilor existente între idei (cauză-efect. supraordonare-subordonare. Utilizarea lor poate fi doar 16 . Kolb. naraţiune). reprezentarea grafică a materialului sub formă de hartă. Persoanele cu un stil kinestezic învaţă cel mai bine în situaţiile în care pot experimenta pot acţiona fizic. Persoanele cu stil auditiv învaţă vorbind şi ascultând. preferă suporturile iconice ale învăţării (imaginile. În stilul divergent. îşi decorează singure mediul. asimilator. grafic. au nevoi de control asupra ambianţei. reţea. dar în acelaşi timp reprezintă mediul în care se simt bine. Stilul de învăţare constituie o structură flexibilă. 1984) – divergent. locurilor de muncă. Stilul de învăţare se referă la modalitatea preferată în care se receptează. deprinderile metacognitive de care dispune. convergent sau acomodativ. persoanele se caracterizează prin predominanţa unui dintre următoarele stiluri de învăţare (cf. preferă fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi refacerea la urmă a întregii structuri. sau citesc textul în întregime înainte de a se opri asupra detaliilor. matrice. care se transformă în funcţie de cerinţele şcolii. prezentate pas cu pas şi în ordine logică. verbalizează acţiunile întreprinse pentru a depăşi dificultăţile de învăţare. simt nevoia să se exprime fizic în învăţare. parte-întreg. rezumatele. atunci se impune ca acesta să apele la strategii de organizare a materialului: realizarea unui plan de idei principale al materialului de învăţat. Persoanele care au un stil analitic preferă împărţirea materialului în părţi componente. tabel.Organizarea materialului constă în gruparea informaţiilor relaţionate în diverse categorii sau structuri. sunt favorizate în discuţiile de grup şi prin explicaţiile oferite de profesor. scopul învăţării. auditiv şi kinestezic. zgomotul este distractor. cuvintele cheie ca suport de pornire în învăţare. Băban. hărţile. Stilul acomodator este tentat de testarea în situaţii reale a cunoştinţelor – persoana învaţă din situaţii concrete şi testează practic ideile reţinute (aprehensiune asociată cu extensiune). rezumarea (tratarea critică a materialului în vederea selectării ideilor şi exemplelor celor mai relevante. Stilul asimilator valorifică reflecţiile personale asupra situaţiilor ajungând prin conceptualizare la teorii cu un grad înalt de abstractizare şi generalizare (comprehensiune asociată cu intensiune). suportă greu linişte în timpul învăţării. manipulând obiecte. După modalitatea senzorială de receptare a informaţiei distingem stilul vizual. stochează şi reactualizează informaţia. atingând. planurile generale. diagramele). pe care-l citesc şi recitesc pentru a-şi fixa informaţia. Alegerea strategiilor de învăţare se realizează (cf. succesiunea cronologică. învăţarea se bazează pe experienţa concretă şi observarea reflectivă (aprehensiune asociată cu intensiune) asupra informaţilor dobândite. Dacă structura materialului de învăţat nu este transparentă pentru cel care învaţă. prelucrează. Stilul convergent este orientat spre aplicarea practică a informaţiilor abstracte (comprehensiune asociată cu extensiune). care vor constitui suportul de reactualizare al celorlalte idei). În funcţie de preferinţa pentru un anumit mod de interiorizare (aprehensiune sau comprehensiune) şi de prelucrare a cunoştinţelor (intensiune sau extensiune). îşi manifestă verbal entuziasmul. 2001) în funcţie de stilul de învăţare al elevului. rolurilor pe care le îndeplinim. se disting stilul cognitiv global (dominanţă dreaptă) şi stilul cognitiv analitic sau secvenţial (dominanţă stângă). Persoanele cu stil vizual preferă să vadă lucrurile. ca sursă de informaţie. evenimentele şi procesele în desfăşurarea lor. tipul materialului de învăţat. preferă textul scris. În funcţie de emisfera cerebrală dominantă în învăţare. Preferă schemele integratoare. Un material bine organizat este mult mai bine reţinut decât unul neorganizat. Persoanele cu un stil global de învăţare preferă să aibă mai întâi o viziune de ansamblu asupra materialului pentru a trata apoi fiecare componentă de manieră analitică.

ci mai degrabă de metacogniţiile lor. ap. ideile sintetizate într-un rezumat. izolarea printr-o linie a exemplelor). Dumitru. completare a abrevierilor şi a informaţiilor care lipsesc şi subliniere sau întărire a ideilor sau conceptelor cheie. prin reflecţia asupra propriilor experienţe de învăţare (strategii utilizate. evaluarea rezultatelor învăţării. eficienţa acestora comparând timpul şi efortul investit cu rezultatele obţinute). capacitatea de căutare a informaţiei necesare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. formularea scopurilor învăţării. clarificare a conceptelor dificile. lor. monitorizarea şi controlarea propriei activităţi de învăţare. cât mai rapid şi mai eficient în orice situaţie (Dumitru. stiluri diferite de învăţare. utilizarea chestionarelor. 17 . asigurându-i autoreglarea. sublinierea în cadrul materialului doar a ceea ce este important (nu se va sublinia tot textul). autoevaluare şi autocontrol. Este indicat ca notiţele să fie cât mai complete – să includă un corp de informaţii fidel înregistrate o dată cu prezentarea. selectare a celor mai adecvate metode şi tehnici de învăţare. alegerea şi implementarea unor strategii de învăţare adecvate. 2008) descria învăţarea autodirijată ca proces în care iniţiativa o deţin indivizii. conştientizarea a ceea ce ştie şi a ceea ce ar trebui să ştie pentru a aborda o anumită sarcină de învăţare. recunoaşterea măsurii în care conţinutul informaţional a fost înţeles şi asimilat. pentru a-şi atinge scopurile. Diferenţa calitativă dintre două persoane nu este dată în primul rând de nivelul cogniţiei (volumul de cunoştinţe pe care le posedă). experimentarea diverselor stiluri de învăţare şi observarea rezultatelor obţinute. facilitarea encodării. 2001): stocarea externă a informaţiei. Sublinierea este o modalitate de interacţiune cu textul constând în marcarea grafică pe text a ideilor importante care vor oferi structură de fixare şi reactualizare a informaţiilor. deprinderi anterioare în procesul de învăţare. Aplicarea eficientă a acestei tehnici ţine de citirea paragrafului în întregime înainte de a decide care idee este importantă şi trebuie subliniată. Băban. care se materializează în moduri procedurale. a unor abilităţi de a învăţa efectiv. referitor la diagnosticarea propriilor nevoi de învăţare. Formarea deprinderilor de învăţare eficientă Luarea de notiţe este o deprindere de bază în activitatea de învăţare ale cărei funcţii sunt (cf. Explorarea stilului de învăţare se poate realiza prin descrierea schematică a tipurilor de învăţare şi solicitarea elevilor să identifice stilul propriu. Cu ocazia revizuirii se pot introduce titluri sau subtitluri. Conştientizarea şi controlul relaţiei dintre efort şi succes în realizarea unor scopuri realiste are efect de autoîntărire pozitivă. utilizarea consecventă a unor semne pentru a discrimina între părţile textului (încercuirea conceptelor. automotivarea (conştientizarea intereselor. se pot adăuga fraze sau propoziţii clarificatoare. sublinierea definiţiilor. identificarea resurselor materiale şi umane ale învăţării. iar la final concluziile. Revizuirea notiţelor este o ocazie de reactualizare a informaţiilor. adică al managementului personal al învăţării.contextuală şi nu globală. autoreglare. în stânga să fie notate ideile şi conceptele cheie.. aspiraţiilor şi scopurile) şi să se implice afectiv în învăţare. Scopul sublinierii este de a reduce cantitatea de material care trebuie reactualizată foarte specific şi de a oferi o ancoră pentru reactualizarea informaţiilor adiacente. Cunoaşterea şi valorificarea propriului stil de învăţare se poate realiza în condiţiile învăţării independente autodirijate. capacitate de activare a unor cunoştinţe. Învăţarea autodirijată se dezvoltă împreună cu capacităţi de fixare a unor scopuri realiste în concordanţă cu capacităţile de învăţare. cu sau fără ajutorul altora. reactualizării materialului şi a structurării materialului chiar în timpul predării. Învăţarea autodirijată implică şi automonitorizare. Knowles (1975. Este util ca notiţele să fie revăzute ulterior (a doua zi) şi completate. 2008). Metaînvăţarea presupune dobândirea de către cel ce învaţă a unor cunoştinţe procedurale.

care ar fi consecinţele aplicării în practică a acestor idei pentru mine şi pentru ceilalţi. Gândirea critică este modalitatea de a interacţiona activ cu informaţia. printr-o discuţie de grup.Monitorizarea comprehensiunii textului – verificarea sistematică a gradului de înţelegerea a textului – se poate înfăptui eficient prin strategii monitorizare „cu voce tare” utilizate în activităţi individuale şi de grup: formulare de întrebări (pentru direcţionarea citirii şi prelucrării materialului) sau transformarea titlurilor şi subtitlurilor în întrebări. 2001) prin: acceptarea diversităţii de idei şi opinii. Managementul timpul de studiu este deprinderea de utilizare eficientă a momentelor dedicate învăţării – alegerea momentelor propice pentru studiu. stocare şi reactualizare a materialului de însuşit. asigurarea sentimentului de siguranţă. acordarea timpului necesar pentru exprimarea gândirii critice. utilizarea eficientă a timpului acordat studiului (stabilirea de priorităţi şi respectarea timpului pentru studiu). exprimarea încrederii în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic. Abordarea critică a unui material se poate realiza în scris. O persoană care nu gândeşte critic tinde să accepte sau să respingă o informaţie sau o idee fără a o analiza în prealabil. selectarea strategiei de reactualizare a cunoştinţelor (căutarea autodirecţionată). ce exemple susţin aceste idei. în timpul său. evitarea amânării sarcinilor de lucru (evitarea procrastinaţiei). Monitorizarea şi controlul învăţării devin reale pe măsură ce sunt acumulate informaţii legate de modul cum are loc învăţarea. în ce diferă aceste informaţii de ceea ce ştiam deja despre acest subiect. alocarea timpului de studiu (în timpul învăţării). pot să-mi amintesc cu uşurinţă ideile pe care mi le-am notat. aprecierea gândirii critice. ce exemple contrazic aceste idei. Tipuri de întrebări care stimulează gândirea critică asupra textului sunt: ce semnificaţie au aceste idei. în perioada de menţinere sau de reactualizare a informaţiilor) au loc acţiuni de control: selectarea modalităţii de procesare a informaţiei (înaintea şi în timpul învăţării). Monitorizarea se exprimă prin diverse operaţii de evaluare: a gradului de dificultate a unui text. dar pot fi uneori şi la prânz. Deprinderea cheie a gândirii critice este aceea de a formula întrebări asupra textului. implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare. seara sau chiar noaptea). precum şi anumite standarde personale de performanţă pe care le aplică la sarcinile de învăţare pentru a regla procesul. În paralel cu procesele de monitorizare a învăţării (înainte. mediul şcolare care favorizează dezvoltarea gândirii critice se caracterizează (cf. încetarea studiului (perioada de menţinere). pe baza informaţiilor despre acesta. Băban. sau printr-o reflecţie personală a materialului. a gradului de asimilare a cunoştinţelor. cum se relaţionează aceste informaţii. 18 . Informaţiile obţinute prin aceste evaluări afectează procesul de achiziţie. încetarea căutării răspunsului (momentul oferirii răspunsului). rezumarea textului (pentru extragerea ideilor importante care vor fi subiectul reactualizării). predicţia în text (în special pentru textele narative). cum se pot utiliza cunoştinţele. Relaţia dintre monitorizare şi control constă în obţinerea de informaţii despre învăţare pe măsură ce aceasta are loc (monitorizarea) şi luarea unor decizii asupra procesului de învăţare (control). Alegerea momentelor de studiu se face în concordanţă cu perioadele de eficienţă maximă ale persoanei (în general dimineaţa între 8 —12 şi după-amiaza între 16—18. a gradului de cunoaştere a răspunsului şi a gradului de încredere în răspuns. interpreta şi evalua informaţia conţinută într-un material în mod eficient şi acurat. de a obţine. clarificarea ideilor care pun probleme de înţelegere (prin apelul la cunoştinţe prezentate anterior în text sau la cunoştinţe anterioare relaţionate). Cu alte cuvinte elevul îşi construieşte o teorie proprie asupra învăţări.

săptămânale). Evitarea procrastinării prin stabilirea de planuri de studiu şi respectarea lor eficientizează utilizarea timpului pentru studiu. la şcoală în comunitate. motivaţia personală în alegerea activităţilor proprii. gradele de libertate pe care le acceptă. sugestii şi recomandări. analiza activităţilor. săptămânale. activităţile specifice prin care se realizează obiectivele. fişe de autoevaluare. responsabilităţi. să-şi stabilească un program de studiu pe care să-l comunice şi celorlalţi. Holland. carieră. să înveţe să spună NU unor eventuale tentaţii (întâlniri cu prietenii. 4. ocupaţie. proiecte. activităţi de voluntariat. utilizarea unor strategii potrivite de prelucrare şi reactualizare a materialului de învăţat.Referitor la modul de utilizare a timpului pentru studiu este bine ca elevii să aibă o serie de repere precum începerea studiului cu subiecte mai uşoare. planificarea carierei. să aleagă o poziţie care să-l menţină activ. evaluarea rezultatului învăţării. controlul procesului de învăţare. Lemeni şi Tarău (2004) dezvoltă o suită de activităţi destinate educaţiei pentru carieră. Activităţile propuse de Lemeni şi Tarău (2004) în cadrul capitolului Planificarea carierei vizează identificarea intereselor profesionale având drept suport conceptual modelul hexagonului intereselor propus de J. explorarea activităţilor preferate – individuale şi în echipă. decizie personală informată şi responsabilă cu privire la alegerea meseriei. conştientizarea drepturilor şi obligaţiilor aferente locurilor de muncă. priorităţi şi obiective pentru propria activitate (jurnal personal. managementul informaţiilor şi învăţării. chestionare. Planificarea carierei Modulul tematic destinat planificării carierei tratează subiecte legate de explorarea propriilor interese – jocuri şi activităţi preferate acasă. să evite planificarea unor sesiuni de învăţare foarte lungi. explorarea carierei – caracteristicile unei activităţi – sarcini. manifestat prin stabilirea independentă a scopurilor învăţării. eliminarea factorilor distractori. lucru ce poate fi justificat că întreg procesul educativ şi de consiliere derulat în şcoală conduce şi spre alegerea şi construirea carierei. Planurile de studiu se construiesc personal în pornind de la cunoaşterea necesităţilor individuale. diplome. să-şi monitorizeze modul de utilizare a timpului. certificate. Observăm includerea în ceea ce se consideră a fi educaţia pentru carieră toate topicile majore ale ariei consiliere şi orientare. Pe măsura acumulării şi utilizării deprinderilor de studiu. copiii dobândesc autocontrolul asupra propriei învăţări. liste de activităţi zilnice. mediu de lucru. muncă. explorarea rolului cunoştinţelor dobândite în şcoală pentru viaţă. orar. comunicare şi relaţionare interpersonală. teze. portofoliu personal pentru clasele V – VIII – desene. exersarea procesului decizional referitor la chestiuni legate 19 . termenele stabilite pentru diferite lucrări. să continue cucele mai dificile şi să încheie cu ceva plăcut. planificarea timpului de studiu. zilnice care trebuie să fie specifice. pregătirea educaţională necesară unei ocupaţii şi angajării. criterii de analiză şi de alegere a unei meserii. educaţie antreprenorială şi stil de viaţă. activităţi grupate în şase categorii tematice – autocunoaştere şi dezvoltare personală. autorecompensarea. recunoaşterea propriilor realizări. formulare de opţiuni pentru clasa a IX – modalităţi de completare. privit la TV). Un plan de studiu conţine obiectivele lunare. echipamente. să aleagă un loc propice pentru învăţare. monitorizarea sistematică a implicării în sarcină. treaz. evoluţia ocupaţiilor. cu cât mai puţin factori care să-l distragă. conştientizarea valorilor specifice diverselor locuri de muncă. măsurabile şi realiste.

pe trăsăturile de personalitate (cum sunt) şi pe nevoile de formare profesională (ce ar trebui să învăţ să fac pentru a-mi satisface interesele şi dorinţele). construi şi urma un traseu în care cariera ocupă un loc şi un rol de prim rang. să ia decizii corespunzătoare. traseul ce urmează a fi parcurs pentru a atinge un anumit nivel de împlinire socială şi personală cât mai ridicat. mutaţiile produse în lumea muncii şi tendinţele privind dinamica profesiilor. identificarea stilului decizional propriu. În aplicarea planurilor de acţiune o importanţă deosebită o au abilităţile de autocontrol şi de autoreglare (modificare pe parcurs a planurilor de acţiune) prin care este posibilă adaptarea demersului de construire a carierei la solicitările externe. Construirea carierei se bazează pe răspunsurile pe care indivizii le dau la câteva întrebări esenţiale – cum aş dori şi mi-ar plăcea să îmi trăiesc viaţa. angajându-le să le dea curs. ocupaţia. cum să fac pentru a face cea mai bună alegere. A trăi o viaţă cu sens şi valoare înseamnă a concepe. dezvoltarea deprinderilor de construire a CV-ului personal. cariera şi concordanţa între interesele. ce mi-ar plăcea să fac). Cunoaşterea lumii profesiilor şi a ocupaţiilor se realizează prin informarea cu privire la tipurile de profesii existente la un moment dat în societate. pe valorile persoanei (ce este important pentru mine). 2008) la activităţile educaţional-formative destinate pregătirii persoanei pentru a-şi alege în cunoştinţă de cauză studiile şi profesiile. identificarea şi analiza unor mituri referitoare la carieră. Consilierea carierei se referă (cf. structura competenţelor necesare pentru practicarea cu succes a unei profesii. aspiraţiile. profesia. dezvoltarea abilităţilor de explorare educaţională şi vocaţională.de carieră. să aibă sentimentul autorealizării. Dorinţele. dezvoltarea abilităţilor de prezentare într-un interviu de angajare. să se informeze privind lumea profesiilor. dezvoltarea deprinderilor de planificare prin formularea de obiective realiste şi prin elaborarea acţiunilor pentru atingerea obiectivelor pe termen scurt şi lung. a ocupaţiilor. aptitudinile vocaţionale ale individului şi nevoile societăţii de forţă de muncă. al autoîmplinirii. Consilierea privind cariera îl ajută pe client să se cunoască în mod realist. cerinţele exercitării unei profesii sau a unui grup de profesii. Dumitru. o anumită carieră. 20 . Conceptele centrale ale acestei teme sunt munca. a portofoliului personal. Cunoaşterea cât mai bună a lumii profesiilor coroborată cu o bună cunoaştere de sine poate asigura condiţiile pentru alegerea unui traseu profesional încununat de succes. în activităţile sociale. Pentru a transforma visul în realitate. pe dorinţele şi aspiraţiile persoanei (ce aş dori. să ia decizii corespunzătoare. şi în viaţa personală. Ţelurile. corelaţii între profesii astfel încât să se poată construi o rută profesională şi socială. identificarea unor stereotipuri de gen legate de carieră. identificarea şi recunoaşterea unui contract de muncă. de elaborare a unei scrisori de intenţie. În efectuarea alegerilor vocaţionale se pot aplica abilităţile operabile în rezolvarea de probleme. persoana trebuie să transpună în practică planul elaborat. libertatea persoanei de a alege şi accesul la formarea necesară pentru a-şi dezvolta potenţialul. Alegerile pe care persoana le efectuează privind cariera necesită existenţa mai multor alternative. idealurile individului sunt structuri motivaţionale care ne orientează comportamentul. să-şi modifice opţiunile dacă cerinţele sociale şi nevoile personale impun acest lucru. să obţină satisfacţii în muncă. Relativ la dezvoltarea carierei cunoaşterea de sine se va centra pe cunoştinţele şi abilităţile persoanei (ce ştiu şi ce pot să fac mai bine). obiectivele persoanei trebuie să fie cât mai ambiţioase şi însoţite de un plan de acţiune.

contribuţia la rezolvarea performantă a unor probleme comunitare de natură profesională şi extraprofesională. . dar ar trebui să fac …) . .Urmărirea frecventă a anunţurilor cu locuri de muncă din ziare.Contractarea directă a patronilor sau angajatorilor (manageri de resurse umane). acumularea de experienţă profesională şi valorificarea ei în obţinerea de performanţe profesionale înalte.Căutarea la avizierele unor instituţii a anunţurilor privitoare la angajări. . Opţiunea vocaţională depinde de posibilităţile persoanei.Autoexplorarea. Tehnici de căutare a unui loc de muncă . .Postarea unor anunţuri în ziare. site-uri web specializate 21 . elaborarea opţiunii vocaţionale se derulează în următoarele etape: . profesor. dorinţele şi aspiraţiile sale şi de oportunităţile oferite de societate. . autoanaliza.Folosirea serviciilor de plasare a forţei de muncă.Alegerea vocaţională se exprimă prin opţiunea persoanei pentru anumite studii care să conducă spre calificare sau specializare profesională. . ce-mi place. . dar şi alte competenţe şi abilităţi personale. publică. . jurist.Finalizarea studiilor şi obţinerea calificării în profesia aleasă (am diplomă de economist).Participare la târgurile de muncă. activarea în viaţa socială. Privită ca proces de rezolvare de probleme.Luarea deciziei – opţiunea pentru o profesie.Punerea în practică a hotărârii luate – angajarea într-un program efectiv de formare profesională. inginer) . . participarea activă în cadrul unor asociaţii profesionale. . desfăşurarea de activităţi extraprofesionale în care sunt valorificate competenţele specifice profesiei. autoevaluarea (ce ştiu. ţinând cont de posibilităţile şi dorinţele persoanei şi de oferta socială (m-am hotărât să urmez facultatea de ştiinţe economice pentru că m-am hotărât să devin economist). Construirea şi dezvoltarea carierei necesită şi alte demersuri pe lângă obţinerea diplomei ce atestă calificarea – perfecţionarea profesională continuă. cum sunt).Generarea alternativelor posibile şi evaluarea prin analiza raportului costuri-beneficii (dacă aş deveni aş beneficia de ….Exprimarea dorinţelor şi aspiraţiilor (mi-ar place să devin economist. ce pot să fac.Înscrierea la agenţii de angajare. site-uri web specializate.Obţinerea de informaţii de la diverse persoane despre angajări.

este succint. lista referinţelor despre sine şi propria activitate. altele (precizarea lor şi a contextului în care au fost dobândite). precum şi de cerinţele instituţiei. să evidenţieze clar competenţele şi calificările solicitantului. adresă. disponibilitatea şi dorinţa de a se angaja într-un post. cerinţele postului solicitat. Scrisoarea de intenţie trebuie să exprime într-o formă concisă şi atractivă motivaţia pentru care persoana doreşte să se angajeze la o anumită instituţie. să exprime disponibilitatea de comunicare. relaţionare cu ceilalţi). performanţele economice obţinute). să fie adresată direct instituţiei. ţinând cont de calificările şi competenţele sale. fără a ţine cont de perioadă) şi combinat (structurează informaţiile atât cronologic. tehnice profesionale (deprinderi abilităţi profesionale). manageriale (abilităţi de lider. În funcţie de modul de structurare a informaţiilor CV-ul poate fi cronologic (prezintă educaţia şi formarea profesională. competenţe. e-mail). de conducător. de organizator). o sinteză a informaţiilor personale cele mai relevante pentru aşteptările şi cerinţele angajatorului. prezentarea la un interviu şi susţinerea unor probe de lucru. adresa. prestigiul social. competenţe în utilizarea computerului. naţionalitate. principalele activităţi şi responsabilităţi. funcţional (grupează informaţiile pe categorii. prenume. ci o autoprezentare prin care să se dovedească angajatorului cât mai convingător cu putinţă că solicitantul se apropie de angajatul ideal pentru postul ofertat. scrisoarea de intenţie trebuie să fie scrisă corect. competenţe în utilizarea unor limbi străine. însoţit de diplome şi atestări care să susţină specializările. capacităţile şi competenţele declarate. Un CV eficient nu este povestea întreagă a propriei vieţi. concis şi atractiv. Scrisoarea de prezentare se adresează angajatorului şi nu trebuie să conţină informaţiile din CV. educaţia şi formarea profesională – studiile prezentate în ordine. lista lucrărilor publicate. CV-ul combinat respectă şi criteriul cronologic şi gruparea experienţei pe domenii de activitate. Documentele necesare participării la o selecţie pentru angajare sunt scrisoarea de prezentare.Obţinerea unui loc de muncă presupune parcurgerea a trei etape – întocmirea unor documente. calificări pentru care are atestare şi certificare). CV-ul trebuie să fie bine structurat. calificările necesare. abilităţi şi competenţe personale (abilităţi competenţe. sistematic. exprimat într-un limbaj 22 . CV-ul cronologic este indicat când persoana are o experienţă semnificativă şi continuitate în muncă şi domeniul în care a lucrat este similar celui în care este postul solicitat. Pentru a fi eficientă. preferinţe). lucru în echipă şi de lucru prelungit dacă este cazul şi să ceară indirect informaţii despre salariu. permis conducere autor. calificările. Curriculumul vitae este un document prin care persoana îşi promovează propria persoană (abilităţi. calificări şi competenţe dobândite. realizările profesionale pornind de la cele mai recente). corespunzător cerinţelor postului. Focalizarea pe abilităţile şi calificările personale trebuie să fie concordantă cu cerinţele locului de muncă solicitat. postul sau funcţia ocupată. CV-ul funcţional este preferabil când persoana are o experienţă redusă sau foarte diversă. organizatorice. Scrierea unui bun CV se bazează pe informaţii cât mai complete despre instituţia unde se solicită angajarea (obiectul de activitate. anexe (portofoliul profesional de autoprezentare): lista documentelor justificative. a sesiunilor ştiinţifice la care a participat. sociale (comunicare. cât şi pe domenii de activitate). Structura unui CV include: date personale (nume. încât este mai avantajos să fie prezentată pe domenii sau arii de competenţă sau când persoana doreşte să-şi schimbe ocupaţia prin reorientarea carierei. scrisoarea de intenţie (de motivaţie) şi curriculumul vitae (CV-ul). stagiilor de documentare şi formare efectuate în străinătate. Pentur a fi convingător la o lectură rapidă. experienţa de lucru în domeniu prezentată cronologic indicând denumirea angajatorului. Scrisoarea de prezentare se utilizează atunci când solicitantul se adresează direct firmei de instituţiei pentru angajare. proiectelor de cercetare. Rolul său este de a atrage atenţia angajatorului asupra solicitatului. data naşterii. profilul firmei. domenii. hobby-uri. experienţa. Este tipul cel mai utilizat – are o lungime de maxim 1-2 pagini. şi nici completarea automată a unor modele standard de CV. telefon.

catastrofe naturale etc. Atitudinile şi conduitele indicate pentru solicitant în timpul interviului de selecţie sunt naturaleţea.). comportamente de siguranţă în situaţii de risc sau criză. din presă. experienţa de muncă. pregătirea în domeniu. realizările personale. evitarea privirii ceasului în timpul interviului. oferire de răspuns la orice întrebare. cutremur. neacordarea unei suficiente atenţii întrebărilor intervievatorului. sursele de ajutor în situaţii de risc sau criză (inundaţii. nici prea rezervată. la şcoală în comunitate. Alte reguli de conduită se referă la ţinuta decentă. atenţie la exprimare şi la limbajul nonverbal. adaptarea eficientă la stres. de pe site-ul web al instituţiei. excursii. cu greşeli ortografice. calitatea relaţiilor sociale şi a mediului 23 . evidenţiază neconcordanţe între informaţii. profesionalism. Tehnicile prezentate anterior reprezintă câteva instrumente care o dată însuşite. implicare în conversaţie. reacţii emoţionale şi comportamentale în situaţii de criză (catastrofe naturale. date. raportarea la norme. atitudine oportună. plictisitor. spontaneintatea. modalităţi de promovare a unui comportament sănătos – reguli de igienă. traficul de fiinţe umane. lipsit de originalitate în prezentare. gândire pozitivă. încercarea de a prelua conducerea interviului. argumente care însoţesc deciziile de a acţiona în situaţii dificile (accidente în mijloace de transport. Informaţiile despre instituţie pot fi disponibile de la persoane care lucrează deja în cadrul său. violenţă. şi gramaticale. alternative de rezolvare a problemelor. situaţii relevante pentru copii în care se solicită luarea unor decizii. nonverbal. prea specializat. 5. trăsături de personalitate. faptul de a nu adresa nici o întrebare. obiectivele. tehnoredactat. contactul vizual direct. rezolvarea unor probleme cu potenţial de risc (relaţii abuzive de exploatare) şi sau de criză (accidente. accidente etc) şi modalităţi de reacţie. factori determinanţi ai dezvoltării personale. preocupările. faptul de a zâmbi. de la departamentul de relaţii cu publicul. Pregătirea pentru a răspunde la posibilele întrebări se leagă de anticiparea temelor de interes pentru angajator – postul vizat.adecvat. încărcat cu detalii nesemnificative. acesta făcând corp comun cu toate celelalte domenii incluse în istoria de viaţă de persoanei (educaţie. drumeţii). punctualitate. Un CV ineficient poate avea una sau mai multe dintre următoarele trăsături – scris neglijent. respectarea regulilor de circulaţie. surse de risc acasă. sănătate. Conduite nepotrivite în cadrul unui interviu pot fi lipsa de punctualitate. pasiuni. accidente rutiere etc. Calitatea stilului de viaţă Conţinuturile propuse de programa şcolară în cadrul temei Calitatea stilului personale – vizează calitatea vieţii personale – alegerea alternativei optime – purtarea centurii de siguranţă. viaţă familială. faptul de a mulţumi la final. vorbitul excesiv. nu evidenţiază calităţile şi experienţa personală în raport cu cerinţele postului. cu multe prescurtări în jargon profesional. sinceritatea. a normelor de prim ajutor. scris aerisit. lizibil. destindere.). incendii. din pliante de prezentare. etape ale evoluţiei personale în carieră. interes. politeţe. situaţii de decizie. îngrijit. autocontrol al comportamentului verbal. surse de sprijin în situaţii de stres. Interviul pentru angajare este o etapă a selecţiei pentru angajare în vederea căreia solicitatul trebuie să se pregătească prin obţinerea de informaţii relevante despre instituţia angajatoare şi postul dorit şi prin anticiparea întrebărilor posibile şi pregătirea pentru a da răspunsuri cât mai concludente şi convingătoare. nici prea familiară. pot fi utile în identificarea unui potenţial loc de muncă şi în demersurile ulterioare necesare pentru obţinerea sa. situaţii de criză. a fumatului. a normelor de prevenire a incendiilor. viaţă socială). calitatea relaţiilor sociale – apartenenţa la grup‚ rolul grupului în formularea şi realizarea opţiunilor personale. managementul stresului în situaţii de examinare. redactat într-un limbaj pretenţios. siguranţă de sine. Procesul dezvoltării carierei este însă mult mai complex. reacţii la situaţii de risc sau criză.

rutiere etc. accidente de muncă. factorii comportamentali de risc sunt: fumatul. Deprinderile ce trebuie formate vor constitui conţinutul programului de consiliere. activităţile de consiliere urmăresc dezvoltarea unor deprinderi cu ajutorul cărora tinerii să poată trăi o viaţă de calitate. cât şi de aspectele de natură relaţională. 24 . Acelaşi autor. Comportamentele protectoare ale sănătăţii sunt (Sarafino. asumarea rolurilor profesionale) şi asumându-şi responsabilitatea pentru faptele şi deciziile personale. negative asupra stării de sănătate şi de bine personală. consumul de alcool. Dumitru. de droguri. R. hrană. sedentarismul. ap Băban. a lua micul dejun regulat. 2008) prin dovedirea realismului în gândire. În diferite combinaţii. a nu consuma alimente între mese. prin acordarea de recompense pentru rezultatele obţinute. Prin această temă. rezolvând cu succes problemele ce ţin atât de aspectele biologice şi fiziologice ale existenţei umane (siguranţă fizică. Dezvoltarea unui stil de viaţă de calitate este manifestată de individ (cf. Băban (2001) identifică două tipuri de stil de viaţă – sanogen (promovează şi menţine sănătatea. stresul. relaţionarea neproblematică cu ceilalţi. De cealaltă parte. desfăşurarea unor activităţi profesionale prin care îşi asigură existenţa şi îşi satisface interese şi aspiraţii. expunerea la soare. accidente vasculare cerebrale. 2001) sunt: a dormi între 7 şi 9 ore pe zi. a face exerciţii fizice regulat. profesională. Stabilirea obiectivelor şi a programului de consiliere în vederea formării deprinderilor de viaţă (în principal a deprinderilor necesare soluţionării problemelor curente pe care clientul le întâmpină). diferenţierea între bine şi rău şi acţionarea în direcţia binelui individual şi colectiv. în vederea menţinerii stării de sănătate biologică şi psihică. cooperare în rezolvarea problemelor. cancer. previne riscul de îmbolnăviri) şi patogen (include comportamente de risc pentru sănătate).de muncă – factori sociali. socială (integrarea şi relaţionarea în grupuri. asumarea responsabilităţii pentru faptele şi deciziile proprii. Calitatea vieţii personale este un concept integrator care influenţează starea de sănătate fizică şi psihică şi starea de bine a persoanei. a nu fuma pasiv sau activ. descrie un model de consiliere în cinci stadii pentru dezvoltarea deprinderilor necesare vieţii: Relaţionarea consilierului cu clientul pentru clarificarea asupra problemelor şi dificultăţilor cu care acesta se confruntă în viaţa sa. a menţine greutate în limite normale. 1994. Evaluarea abilităţilor deţinute de client şi reformularea problemelor în termeni de deprinderi necesare soluţionării lor. Realizarea efectivă a programului de consiliere – constă în sprijinul. Nelson-Jones ap. a nu consuma alcool decât ocazional. stereotipuri de gen şi planificarea carierei. În acest stadiu se încearcă o diferenţiere în cadrul deprinderilor necesare pentru a face faţă problemelor a celor pe care le are deja de cele pe care trebuie să şi le dezvolte în continuare. îndrumarea clientului prin modalităţi şi tehnici specifice pentru a învăţa cum să procedeze în situaţii de viaţă diverse. În funcţie de efectele pe care deprinderile de viaţă pe care le practicăm au efecte benefice sau dimpotrivă. odihnă. economici în formularea unor opţiuni personale şi în dezvoltarea carierei. ajutorul. culturali. alimentaţia necorespunzătoare. mişcare). aceste comportamente predispun la afecţiuni cardiovasculare.

limbajul are un rol esenţial în structurarea gândurilor. atunci şi eu îl pot face. Experienţa personală filtrează relaţia persoanei cu lumea.Încheierea procesului de consiliere şi asigurarea clientului că la nevoie poate veni şi solicita sprijin. evaluează realitatea influenţează definirea problemei cu care se confruntă. Modul în care persoana percepe. eficiente. curiozitatea susţinută mobilizează persoana să acţioneze – nevoia de a şti se asociază cu autoangajarea în rezolvarea problemelor. În rezolvarea cu succes a problemelor. Consilierea trebuie să-l ajute pe om să-şi conştientizeze intenţiile pozitive şi să le materializeze în comportamente adecvate. 2008). tema sau neîncrederea în forţele proprii ce pot apărea la finalul programului. decât şi ne dorim imposibilul. Asumpţiile de la care porneşte programarea neurolingvistic sunt următoarele: orice fapt psihic are la bază mecanisme neurologice. Menţinerea legăturii cu acesta îl pot face pe client să nu se simtă abandonat. În rezolvarea unei probleme. active în acel 25 . Richerd Bandler) este o teorie care oferă un suport teoretic de luat în considerare în sensul dezvoltării deprinderilor necesare unui stil de viaţă de calitate. ajutor. motive). Omul poate face tot ceea ce este omeneşte posibil – persoana trebuie să aibă încredere în propriile posibilităţi – dacă cineva din lumea aceasta poate face un lucru. omul trebuie să ţină seama mai curând de posibilităţi. În spatele oricărui comportament uman stă o intenţie inconştientă pozitivă – spre autoperfecţionare. Pentru obţinerea eficienţei într-o activitate. Programarea neurolingvistică (John Grinder. boală. putem alege modalitatea de organizare a gândurilor şi emoţiilor şi astfel putem programa acţiunile pentru a obţine rezultatele dorite. În comunicare. îndrumare. întrebările de tipul „cum” (orientate spre modalităţi de rezolvare) sunt mai utile decât întrebările de tipul „de ce” (orientate spre cauze. autodistrugere. din partea consilierului. decât de necesităţi – este mai eficient să ne propunem obiective realiste. acest principiu invită la formularea clară a obiectivelor în termeni pozitivi. unitatea dintre minte şi corp contribuie la realizarea unor comportamente adaptative eficiente. omul îşi foloseşte şi mintea şi trupul ca părţi ale aceluiaşi sistem – modificarea unei componente o afectează şi pe cealaltă. Programarea neurolingvistică a fost considerată şi ca artă a eficienţei personale sau ceva ce face diferenţa dintre excelent şi mediocru (Dumitru. înţelege. Clientul trebuie pregătit pentru momentul încheierii programului de consiliere pentru a diminua disconfortul. În rezolvarea problemelor. înţelesul unui mesaj este condiţionat de răspunsul primit – decodificarea unui mesaj depinde de filtrele subiective ale destinatarului. Principiile după care se conduce programarea neurolingvistică sunt: Orice problemă trebuie definită în termeni de rezultate dorite sau aşteptate. justificări. autodezvoltare şi mai puţin spre eşec. optime.

nu mesajului în sine. ci doar feedbackuri – omul învaţă în şi din orice situaţie – atât din cele care i-au adus succese. participarea la acţiuni de voluntariat.moment. În aplicarea strategiilor de prevenţie a comportamentelor de risc este importantă conştientizarea faptului că rezultatele pozitive ale comportamentelor sănătoase apar după intervale de timp mari. Abordarea centrată pe optimizare personală prin dezvoltarea unor deprinderi de rezolvare eficientă a problemelor cu care oamenii se confruntă cotidian. consum devenit preocupare (caută situaţiile în care poate consuma. dezvoltarea deprinderilor de management al situaţiilor de criză. Stresul şi controlul stresului 26 . dezvoltarea deprinderilor de management al conflictelor. Nu există eşecuri. programele de prevenţie sunt clasificate în trei categorii: prevenţie primară – se realizează cu persoanele care nu au adoptat comportamentele de risc. trebuie considerată în complementaritate cu programele focalizate pe prevenţie a comportamentelor de risc. te simţi. consum regulat (la diverse întâlniri). sau te face mai independent sau mai matur. psihologic şi social. consumul devine o preocupare. Etapele consumului de substanţe este consumul experimental (din curiozitate). te comporţi. învăţarea unor strategii de coping adaptative. alcool te face să pari mai atractiv. te face să te simţi mai bine. Prevenţia comportamentelor de risc ce pot conduce la dependenţă se bazează pe acţiuni de informare cu privire asupra efectelor consumului în plan fiziologic. comportamentele de risc sunt greu de schimbat. analizarea influenţei grupul în consumul de substanţe. substanţa acţionează ca o întărire ce susţine dorinţa persoanei de a continua să o consume. În funcţie de problematica abordată şi de gradul de deteriorare a sănătăţii beneficiarilor. formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos. urmărind dezvoltarea atitudinilor de respingere a acestor comportamente. persoana îşi pierde libertatea). discutarea modului în care diversele substanţe ajung să îţi controleze modul în care gândeşti. desfăşurarea de activităţi recreative sănătoase. să fii mai dezinhibat. necesită timp îndelungat şi multe dintre comportamentele de risc au mai multe consecinţe pozitive imediate decât comportamentele sănătoase (există tentaţia de a prefera comportamentul care oferă recompensa imediată). eşecuri. un scop în sine). de medicamente sau de droguri) poate duce la dependenţă – substanţa controlează comportamentul prin nevoia de autoadministrare repetată. substanţa afectează sistemul nervos prin modificarea funcţionării normale a creierului. Adoptarea unor comportamente de risc (fumat. Din eşec se învaţă cum nu trebuie procedat. dependenţa (întregul comportament este controlat de nevoia organismului de a fuma sau de a consuma alcool sau droguri. cât şi din greşeli. prevenţia terţiară are ca obiectiv creşterea calităţii vieţii şi reducerea duratei îmbolnăvirii la persoane care au adoptat comportamente de risc şi suferă de diferite boli. Consumul de substanţe se bazează pe diverse credinţe eronate sau mituri – consumul de tutun. răspunsul destinatarului este înţeles de către emiţător în funcţie de filtrele sale subiective. orice eşec este un feedback. mai liber. prevenţie secundară – se aplică persoanelor care au adoptat comportamente de risc dar încă nu au dezvoltat deteriorări ale stării de sănătate şi urmăreşte determinarea lor de a renunţa la comportamentele de risc. el răspunde imaginii sale despre mesaj. poţi să te opreşti când doreşti. consum de alcool.

probleme de relaţionare în şcoală. viroze frecvente. recurenţa bolilor anterioare. nemulţumirea faţă de aspectul fizic. izolarea de prieteni. fumat excesiv. reprimarea (neexprimarea) emoţiilor. crampe sau spasme musculare. identificarea reacţiilor emoţionale imediate şi de lungă durată faţă de eveniment. preocuparea doar pentru o singură activitate la un moment dat.Stresul este un fenomen psihosocial complex care decurge din confruntarea persoanei cu sarcini pe care le percepe ca fiind dificile. oferirea de recompense personale). gânduri negative despre sine. viitor. în grupul de prieteni sau în familie. stare generală de rău. situaţie financiară precară. colegi. reevaluare pozitivă. dificultăţi de a te distra sau relaxa. Băban 2001) prin reacţii fiziologice (palpitaţii cardiace. religie. teama de a nu te îmbolnăvi. Resursele pe care persoana le poate activa pentru a face faţă factorilor de stres sunt şi de natură internă (inteligenţă. dezastre naturale şi propria persoană – neîncredere în sine. Persoana răspunde la situaţiile de stres (cf. oboseală cronică. situaţii. stabilirea ordinii activităţilor. dificultăţi de reactualizare. consum exagerat de alcool. scăderea interesului pentru pasiuni şi hobby-uri. pierderea locului de muncă. 2001) pentru managementul stresului sunt informarea privind sursele de stres (identificarea surselor – persoane. stabilirea de scopuri realiste). indigestii. scăderea capacităţii de concentrare. dezvoltarea stimei de sine (stabilirea priorităţilor şi limitelor personale. 27 . flexibilitate ideativă scăzută. managementul timpului (revizuirea scopurilor. instabilitate emoţională. analizarea consecinţelor amânării unor activităţi. reacţii emoţionale (iritabilitate crescută. sentimentul că eşti luat în râs de ceilalţi. o bună sănătate fizică). insomnii. tulburări de tranzit intestinal. specialişti). dureroase sau cu o miză mare. Modalităţi de a gestiona eficient stresul Direcţiile acţionare sugerate de literatura de specialitate (Băban. rezolvarea conflictelor. dureri de cap. depresie. renunţarea la consumul de alcool şi la fumat. dar şi externă (suport de la prieteni. preocupare excesivă pentru anumite activităţi. practicarea regulată a exerciţiilor fizice. a comunicării pozitive cu ceilalţi. emoţional sau sexual. participarea la activităţi care dezvoltă stima de sine. identificarea reacţiilor comportamentale. familie). inabilitatea de a finaliza la timp o sarcină începută. umor. dificultăţi în luarea deciziilor. stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat (solicitarea ajutorului direct şi receptivitate faţă de acesta. metode de relaxare). rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor. ideaţie suicidară). lume. ameţeli. Strategiile de coping includ căutarea suportului social (de la familie. rezolvarea de probleme. informarea privind strategiile de adaptare eficientă la stres). diminuarea creativităţii. sentimentul de a fi neglijat. abuzul fizic. modificarea partenului menstrual la femei). management ineficient al timpului. modificări ale apetitului. Potenţialele surse de stres sunt starea de boală fizică sau psihică. neîncrederea în viitor). practicarea tehnicilor de relaxare. cogniţii pesimiste. reacţii comportamentale (performanţe scăzute la locul de muncă sau şcoală. anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de acţiune. prieteni. acordarea de pauze. dificultăţi de adormire. fiziologice. a reacţiilor cognitive). sentimentul că eşti un ratat în profesie sau în familie. optimism. alergii. căutarea de informaţii. transpiraţii excesive. teama de a fi singur. dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos (menţinerea unei greutăţi normale. revizuirea standardelor. realizarea unei liste de priorităţi. reacţii cognitive (blocaje ale gândirii. iritaţii ale tegumentelor. tulburări de somn. comportamente agresive). pierderea interesului pentru prieteni. sentimentul că nu poţi avea încredere în nimeni. practicarea unor comportamente alimentare sănătoase). anxietate. la locul de muncă. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de prietenie). dezvoltarea unor abilităţi şi comportamente de management al stresului (dezvoltarea asertivităţii. tehnici de relaxare. conştientizarea reacţiilor la stres (identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului stresor. deficit de atenţie.

2003) pot fi indicate: • • • • • • • • • Lucrează în aer liber – efortul fizic în activităţi precum alergatul. chiar dacă sunt scurte. Fă ceva care te face să nu te mai gândeşti la frică. Thompson. Poţi vedea frica îndepărtându-se. Aceasta nu este lucrul cel mai rău care poate să se întâmple. tenisul. Programează-ţi activităţi recreative. Nu încerca să elimini frica total. Păstrează timp pentru tine. Gândeşte-te la altceva. să le identificăm şi să ne permitem să le trăim. Evită automedicaţia precum alcoolul – abilitatea de a face faţă stresului vine din interior nu dintr-o sticlă. Învaţă să accepţi ceea ce nu poţi schimba – a-ţi pune beţe în roate nu te conduce la nimic bun. Ar trebui să te aştepţi ca frica să apară. 2003) recomandă: • • • • • • • • • • Când apar primele semne ale anxietăţii. încearcă doar să o menţii la nivele acceptabile. şi a menţine frustrarea la nivele acceptabile. Evaluează-ţi frica de la 0 la 10 şi monitorizează felul cum evoluează. Nu te implica prea tare. grădinăritul sunt un bun remediu împotriva stresului. Fii disponibil pentru ceilalţi – să nu-ţi pară rău pentru tine.Ameliorarea stării de bine prin reducerea stresului impune să ne recunoaştem sentimentele. Pentru evitarea situaţiei de a te lăsa copleşit de probleme. Este relaxant să admiţi că greşeşti din când în când. Odihneşte-te suficient – acordă-ţi pauze ocazionale. Nu insista să faci lucrurile corect tot timpul. precum şi stresul şi anxietatea asociate cu acest sentiment (Thompson. Fă un singur lucru la un moment dat – nu te pune intenţionat în situaţie de eşec pentru că nu poţi duce la bun sfârşit ce ţi-ai propus să faci. Activităţi precum cele de mai jos (cf. care-ţi relaxează mintea. Aceasta se va întâmpla peste puţin timp. Uneori o altă persoană te poate ajuta să dobândeşti o altă perspectivă asupra situaţiei stresante. Menţine-ţi focalizarea pe prezent – ce trebuie să faci acum. Recunoaşte că nu eşti perfect şi că nici nu se aşteaptă de la tine să fii. Fă ceva pentru ceilalţi – este un mod de a-ţi abate mintea de la situaţia generatoare de stres. Te poţi convinge să faci aceasta. fă o pauză. Vorbeşte despre situaţia stresantă – împărtăşeşte-ţi sentimentele cu cineva în care ai încredere astfel încât să nu ajungă să te copleşească. 28 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful