[Petruța Elena Ciobotaru, 2004

]

Sunt tristă...

Sunt tristă ca fulgul de nea Ce știe că are să piară, Când jos, pe pământ va cădea Pentru-ntâia și ultima oară! Sunt tristă ca pasărea cerului Ce-aude în zări foc de armă, Și stie că-n urma măcelului Va trebui pe veci să adoarmă! Sunt tristă ca soarele cald Ce simte venind vijelia, Și stie că de-aici, din înalt, Urmează sa vadă urgia! Sunt trista ca bătrânul pământ, Inundat de ape murdare, Ce știe că foarte curând... Are să piară în mare... Sunt tristă ca pruncul rămas, În urma urgiei, în lume, Un biet suflețel părăsit, Un biet copilaș fără nume! Sunt tristă în sufletul meu, Căci știu că măcelul există, Că lumea e rea, iară eu… Nu pot să o schimb! Și sunt tristă!!!...

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful