Recuperea Postraumatica a Fracturilor Oaselor Antebratului

CUPRINS

CAPITOLUL I Introducere 1.1. Importanța alegerii temei.........................................................................................4 1.2. Ipoteza, scopul și motivația lucrării........................................................................5 CAPITOLUL II Partea teoretică 2.1. Considerații generale.................................................................................................6 2.2. Noțiuni de anatomie și biomecanică.........................................................................6 2.2.1.Noțiuni de anatomie....................................................................................7 2.2.2.Noțiuni de biomecanică..............................................................................13 2.3.Tipuri de fracturi întâlnite la nivelul antebrațului..................................................16 2.3.1.Fractura extremității superioare a radiusului.........................................16 2.3.2.Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR).....................................20 2.3.3.Fracturile olecranului.................................................................................24 2.3.4.Fracturile coronoidei..................................................................................27 2.3.5.Fracturile diafizare ale oaselor antebtațului............................................27 2.4.Evaluarea aparatului locomotor...............................................................................31 2.4.1.Simptome subiective...................................................................................31 2.4.2.simptome obiective.....................................................................................32 CAPITOLUL III Partea specială 3.1.Obiectivele cercetării.................................................................................................36 3.2. Material și metodă....................................................................................................36 3.2.1.Loturile de studiu.......................................................................................36 3.2.2.Metode de cercetare folosite......................................................................43 3.2.3.Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi...........44 CAPITOLUL IV Rezultatele studiului 4.1. Analiza statistică și interpretarea rezultatelor.......................................................58 4.2. Concluzii și recomandări..........................................................................................69 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................74

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1.1. Importanţa alegerii temei
Terapia prin mişcare – Kinetoterapia – s-a dezvoltat de-a lungul secolelor pe baza relaţiei reciproce dintre teorie şi practică, dintre studiu şi constatare. În aceste decenii, kinetoterapia şi-a constituit bazele teoretice prin aplicarea legilor fizicii, ale neurofiziologiei şi mecanicii musculoarticulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei şi mecanicii musculoarticulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei bolilor, formându-şi propriile legi şi devenind astfel o ştiinţă. Kinetoterapia este aplicată în scop profilactic, terapeutic şi de recuperare în majoritatea specialităţilor medicale: ortopedie, neurologie, reumatologie, pediatrie, medicină internă, obstretică-ginecologie. O întelegere greşită a bolii face ca majoritatea din ţara noastră, medici sau pacienţi, să refuze tratamentul Kinetoterapeutic. Traumatismele membrului superior determină de multe ori sechele cu modificări morfofuncționale atât locale cât și cu un răsunet la distanță sau general al organismului.Esențial de știut sunt acele sechele generale posttraumatism care influențează direct asistența de recuperare. Majoritatea sechelelor sunt determinate de cele ma multe ori de inactivitatea la care este obligat traumatizatul prin caracterul fracturii si gravitatea ei, cauza acestora fiind reprezentat în principal de imobilizarea membrului superior respectiv. Netratate corespunzător, sechelele posttraumatice postfracturi ale membrului superior pot reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local. De aceea, un program complet de recuperare în acest caz trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului. Recuperarea este un proces unitar pentru că îşi propune să restabilească nu numai sănătatea individului, ci şi să-l redea familiei, locului de muncă şi societăţii, ca persoană utilă lui însuşi şi celor din jur.

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

1.2. Ipoteza, scopul și motivația lucrării
Ipoteza lucrării a fost acela de a evidenţia particularităţile acestor fracturi precum şi de a face o paralelă între principiile teoretice de recuperare kinetoterapeutică aferente acestor leziuni şi posibilităţile lor de aplicare în practica ortopedică de zi cu zi, incercând să evidențiez importanța acestora spre o recuperare cu rezulate reprezentative. În partea teoretică am încercat să descriu noţiunile cu privire la anatomia, fiziologia, biomecanica, patologia, simptomatologia, complicaţiile si diagnosticul fracturilor de antebraţ. Tot în prima parte am încercat să scot în evidenţă particularităţile legate de tratamentul kinetoterapeutic acestor fracturi precum şi tendinţele actuale ale acestora. Am mai introdus şi câteva noţiuni teoretice legate de fracturile-luxaţii care deşi rar întâlnite pun multiple probleme în cazul lipsei unui diagnostic corect.

Partea a doua reprezintă un studiu realizat pe un lot de pacienţi care în urma fracturilor de antebraț, s-au prezentat pentru tratament și recuperare de specialitate la Compartimentul de Recuperare al Mâinii ”Casa Austria” aparținând de Spitalul Clinic Județean Timișoara, pe o perioadă de timp bine definită.

Scopul lucrării de faţă reprezentat de acest studiu efectuat asupra fracturilor antebraţului este în principal importanța principiilor și metodelor de recuperare kinetoterapeutice ale acestora. Motivația alegerii acestei teme are la origine practica mea efectuată înca din timpul anului II de facultate la Compatimentul de recuperare al Mâinii ”Casa Austria”, timp în care am asimilat informații valoroase despre metodele și tehnicile de recuperare posttraumatică de specialitate ceea ce m-a și orientat în abordarea acestui subiect.

Tot pe această cale vreau să mulţumesc colectivului al Compartimentului de recuperare al Mâinii ” Casa Austria ” Timișoara, în special Dr. Galoși Lucian și nu în ultimul rând coordonatorului lucrării Lect.Univ.Dr. Gligor Șerban, pentru sprijinul, răbdarea şi înţelegerea acordată pentru efectuarea acestei lucrări.

CAPITOLUL II PARTEA TEORETICĂ

1. întrucât ea preia forţele transmise în timpul căderii. pârghia mobilă. radiusul si ulna. puţin mobilă.1. Fracturile antebraţului pot fi încadrate astfel: – fracturi ale epifizei proximale ale radiusului – fracturi ale epifizei distale ale radiusului – fracturi ale olecranului – fracturi ale coroidei – fracturi diafizare ale ambelor oase ale antebraţului Simplelor fracturi se adaugă uneori luxaţiile articulaţiilor proximală şi distală ale antebraţului ce necesită un protocol particular şi implică în plus unele riscuri. a cărui integritate asigură condiţia mişcării de pronaţie-supinaţie. . cu o curbură pronatorie pronunţată şi alta minimă. işi are inserţia membrana interosoasă care condiţionează sediul şi traiectul fracturii. şi un corp care asigura inserţia grupelor musculare ale antebraţului. realizând astfel un sistem precis. În această din urmă situaţie simptomatologia este mai puţin zgomotoasă iar fracturile sunt numite impropiu fracturi patologice. La nivelul corpului.Consideraţii generale Fracturile reprezintă o întrerupere a continuităţii osoase. indispensabilă funcţiei mâinii. ca urmare a acţiunii unui agent vulnerant.Ambele oase sunt solidarizate prin articulaţiile radiocubitale proximală si distală. situat extern. pereche alcătuite din două epifize. situată intern în prelungirea degetului V.2. pe marginea medială a radiusului şi cea laterală a ulnei. pârghie rectilinie.(fig 1) . cât şi prin membrana interosoasă. Acest agent vulnerant are o forţă mai mare decât rezistenţa osului . 2. cu rol de susţinere. Aceste fracturi luxaţii sunt considerate cazuri particulare şi sunt reprezentate de: . a doua pârghie importantă a membrului superior. curbura supinatorie şi ulna. Sub denumirea de fracturi ale oaselor antebraţului sunt încadrate acele întreruperi ale continuităţii celor două oase care formează antebraţul.2. produsă printr-un dezechilibru între rezistenţa intrinsecă a osului şi solicitările la care este supus osul.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 2. Noţiuni de anatomie Radiusul şi ulna sunt două oase lungi. superioară şi inferioară. Noţiuni de anatomie şi biomecanică Antebraţul.fractura luxaţie Galeazzi. De cele mai multe ori fractura se produce pe un os cu structură normală dar în anumite situaţii fractura poate să se producă pe un os în prealabil fragilizat printr-o suferinţă anterioară. prezintă un schelet alcătuit din două oase lungi dispuse paralel în axul lung al segmentului: radiusul. 2.fractura luxaţie Monteggia-Stănciulescu. profundă. în prelungirea policelui.

oasele antebraţului sunt unite şi printr-un ligament interosos cubito-radial. formând două articulaţii radio-ulnare: una proximală şi una distală. Înafară de cele două articulaţii radio-ulnare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Un detaliu anatomic important este localizarea subcutanată a ulnei pe toată lungimea sa şi a radiusului care este situat superficial la nivelul extremităţilor proximală şi distală. această localizare superficială a oaselor antebraţului oferă avantajul unui abord chirurgical uşor. care se întinde de la marginea laterală a corpului cubitusului la marginea medială a corpului radiusului. Totodată. Artrologie Articulaţia proximală are ca suprafeţe articulare faţa cilindrică a capului radial şi cavitatea sigmoidă a extremităţii superioare a ulnei. Fig.gif) Aceste două oase se articulează prin epifizele lor. cu lezarea uşoară a pielii şi producerea de fracturi deschise.info/images/ulna_and_radius. 1 – Oasele antebrațului ( după http://www. motiv pentru care cele două oase sunt expuse traumatismelor directe. ambele fiind acoperite cu .daviddarling.

Cele două suprafeţe articulare sunt menţinute în contact de ligamentul inelar. care are şi rolul de a mări suprafaţa articulară a ulnei şi de ligamentul pătrat. Vasele și nervii sunt asigurate de două artere principale. Acesta completează suprafeţele articulare. artera radială şi artera ulnară. precum şi de două ramuri colaterale ale arterei brahiale: artera colaterală ulnară superioară şi artera colaterală ulnară inferioară. aceasta din urmă având ca inserţie suprafeţele articulare ale celor două oase iar în jos discul articular.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică cartilaj hialin. În ceea ce priveşte inervaţia antebraţului aceasta este realizată de nervii radial şi ulnar precum şi ramuri terminale ale plexului brahial. . le menţine în contact şi limitează mişcările de pronaţie şi supinaţie. Articulaţia distală prezintă ca suprafeţe articulare cavitatea sigmoidă a radiusului şi feţele supero-externe şi inferioare ale capului ulnei unite prin ligamentul triunghiular şi o capsulă fibroasă.

2 – Arterele antebrațului .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig.png ) .wikipedia.org/wiki/File:Gray528.regiunea anterioară ( după http://en.

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

Fig. 3 – Arterele antebrațului - regiunea posterioară ( după
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Gray527.png)

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Miologie Din punct de vedere topografic, antebraţul este împărţit într-o regiune superioară şi una posterioară printr-un plan frontal ce trece prin două linii verticale unind epicondilii cu cele două procese stiloide şi trecând prin membrana interosoasa. Dinspre superficial spre profund se evidenţiază patru straturi anatomice : • Planul cutanat, subţire în regiunea anterioară, gros şi mai puţin mobil în cea posterioară. • Planul subcutanat, la nivelul căruia se găsesc venele, nervii şi vasele limfatice superficiale. • Fascia antebrahială, mai groasă în regiunea posterioară datorită inserţiilor musculare. • Planul profund, muscular, este diferit în cele două regiuni ale antebraţului. Regiunea anterioară cuprinde 11 muşchi dispuşi într-un grup lateral şi un grup anterior. Grupul lateral : brahioradialul,lungul extensor radial al carpului, scurtul extensor radial al carpului. Grupul anterior : stratul I – rotundul pronator, flexorul radial al carpului, palmarul lung, flexorul ulnar al carpului. stratul II- flexorul superficial al degetelor stratul III- flexorul lung al policelui, flexorul profund al degetelor, pătratul pronator. Printre aceste elemente musculare trec elemente vasculo-nervoase importante: n er v u l median, m ă n u n c h i u l v a s c u l o - n e r v o s u l n a r ş i c e l r a d i a l , măn u n ch i v a s c u l o - n e r v o s interosos anterior. Regiunea posterioară conţine 7 muşchi dispuşi în două straturi: stratul I- extensorul degetelor, extensorul degetului mic,extensorul ulnar al carpului stratul II- lungul abductor şi scurtul extensor al policelui, lungul extensor al policelui şi extensorul indexului, printre care trece manunchiul vasculo-nervos interosos posterior (fig.4).

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică

Fig. 4 – Mușchii antebrațului – regiunea posterioară ( după www.trauma-med.net )

Ca orice vectori.sunt forţele ce acţionează asupra unui sistem din exteriorul sistemului. numite rezultanta lor. O forţă este reprezentată printro săgeată care indică direcţia şi sensul ei de acţiune şi cțteodată şi mărimea ei. ci şi de durata de aplicare a acestei forţe. efectul lor asupra acelui punct este acelaşi cu al unei forţe unice. Unitatea de măsură este Newtonul (N). ➢ Forţele externe . unde m = masa corpului. direcţie. ca imprimă acestuia o acceleraţie (a). Pârghiile osoase. putem votbi despre forţe statice sau dinamice.sunt forţele ce acţionează asupra unui sistem din interiorul său.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 2. cele de care se ţine cont în activitatea fizică sunt: gravitaţia. un newton este egal cu mărimea forţei care aplicată unui corp cu masa de 1 kg și imprimă acestuia o acceleraţie de 1 m/s². producând mişcările prin deplasarea oaselor pe care se inseră. Rezultă deci că mişcarea corpului depinde nu numai de forţa aplicată asupra lui. cel de-al doilea corp acţionează asupra primului cu o forţă egală în modul şi opusă ca sens. sunt formate de două oase vecine. Impulsul este mărimea fizică ce arată efectul forţei aplicate în timp (p = F x t). pârghia este o bară rigidă. Principiul acţiunii şi reacţiunii: dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă. sens. având aceeaşi direcţie si acelașii sens (F = m x a). articulate mobil și legate printr-n mușchi. A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dacă o forţă (F) acţionează asupra unui corp. muşchii şi oasele alcătuiesc în biomecanică lanţuri mobile. În kinetologie se foloseşte și unitatea de masură pentru forţă de kilogram forţă (I kgf = 9. Av = variația vitezei.F). forţa de frecare. Pârghiile În fizică. Forţa este cauza modificării stării de repaus sau mişcare a unui corp. Descompunerea unei forţe se realizează invers compunerii sale. presiunea intraabdominală.R) şi forţa cu ajutorul căreia este învinsa forţa rezistentă (forţa activă . Muşchii acţionează ca forțe active în cadrul aparatului locomotor. numită reacțiune (Ex: dacă facem o săritură am exercitat o forţă -acţiune asupra solului-. cele de care se ţine cont în activitatea fizică sunt forţa de contact articular. Dificultatea de a mişca un obiect depinde atât de masa obiectului. După efectele induse.La o pârghie se disting trei elemente: . reacţia solului. forţa elastică. numită acţiune. rezistenţa mediului.2. care se poate roti în jurul unui punct de sprijin (S) şi asupra căreia acţionează: forţa care trebuie învinsă (forţă rezistenţă . Caracteristicile unei forțe Forţa este un vector şi are: mărime. Forţa este egală cu variaţia impulsului raportată la intervalul de timp. forţele pot fi compuse sau descompuse. respectiv Δ V (Vmax-Vmin). Produsul acestor doi parametri reprezintă cantitatea de mişcare sau impulsul (p). cât și de viteza pe care dorim să o atingem. forţa musculară. a cărei mărime este proporţională cu forţa. care se comportă ca sisteme complexe de pârghii. Dacă două sau mai multe forţe acţionează sinultan asupra unui punct material. punct de aplicaţie. biologice. Asupra oricărui sistem pot acţiona forţe externe (din exteriorul sistemului) şi forţe interne (din interiorul sistemului). Formula variaţiei impulsului este Ap = m x Av. ➢ Forţe interne . Este întotdeauna posibil să înlocuim o forţă prin două componente care produc acelaşi efect. forţa de inerţie.81 N ).2 Noţiuni de biomecanică Principiile mecanicii Newtoniene Principiul inerţiei (Kepler) un corp iși menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă atâta timp cât asupra lui au acţionează alte corpuri care să schimbe această stare. Astfel. forţele tendoanelor şi a ligamentelor. iar acesta va răspunde cu o reacţiune).

în general. • Pârghiile de gradul III .pârghii deechilibru. F şi R acţionează în sensuri opuse (Ex: flexia cotului ). Forma oaselor joacă un rol important. Antebraţul prin particularităţile sale anatomo-fiziologice pune probleme deosebite din punct de vedere biomecanic. F şi R sunt aplicate de aceeaşi parte a axei de rotaţie. • . F şi R acţionează în sensuri opuse.pârghii de viteza. F şi R sunt aplicate de o parte și de alta a axei de rotaţie şi acţionează în acelaşi sens. Fşi R sunt aplicate de aceeaşi parte a axei de rotaţie. toate mişcările în care părţile distale sunt fixate în exterior folosesc avantajele pârghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vârfuri din stând). F este aplicată mai aproape faţă de axa de rotaţie decât R. Antebraţul este astfel structurat încât să permită efectuarea mişcării de pronaţie-supinaţie. P este aplicată la mai mare distanță faţă de axa de rotaţie decât R. Radiusul fiind mai lung în jos decât cubitusul permite ca extremitatea lui inferioară să efectueze în jurul extremităţii inferioare a cubitusului o mişcare de învăluire.pârghii de forţă. (Ex: capul în echilibru pe coloana vertebrală) • Pârghiile de gradul II . mişcare care reprezintă o importantă componenta a mişcărilor membrelor superioare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Pârghiile de gradul I . În supinaţie antebraţul se răsuceşte înafară iar în pronaţie antebraţul se răsuceşte înauntru.

face ca diferitele forţe de tracţiune şi compresiune directă să poată fii repartizate uniform asupra celor două oase. fomând din punct de vedere funcţional o singură articulaţie.5 – Biomecanica antebrațului Articulaţiile radio-ulnare acţionează concomitent.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. Membrana interosoasă are un rol important în mişcările de pronaţie şi supinaţie. . în diferite poziţii şi mişcări ale antebraţului. Structura sa cu fibre orientate oblic de sus în jos şi de la radius spre cubitus în partea superioară şi în sens invers în partea inferioară.

Acesta formează un cuplu de forţe antagoniste reprezentat pe de o parte de muşchii pronatori şi pe de altă parte de cei supinatori. rotundul şi pătratul pronator.Fractura extremității superioare a radiusului . iar supinaţia se realizează prin intermediul scurtului supinator şi biceps brahial.Tipurile de fracturi întâlnite la nivelul antebrațului 2. Fig.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Un alt element anatomic important în mişcările de pronaţie-supinaţie.1. iar a celei pasive de 190. Amplitudinea medie normală a pronaţiei-supinaţiei active este de 180. Aceşti muşchi participă atât la realizarea mişcărilor cât şi la limitarea lor. 6 .3.3.Muşchii implicaţii în mişcările de pronaţie şi supinaţie 2. este reprezentat de lanţul muscular. Pronaţia se efectuază prin acţiunea a doi muschi principali.

Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Sub această denumire de fractură a extremitaţii superioare a radiusului. Sunt şi autori care le consideră mai frecvente 33%. Sunt în uz două clasificări. determină percuţia dintre cupuşoara radială condilul humeral. Sunt rare la adulţi (6%) şi mai frecvente în jurul vârstei de 10 ani (16). După Mason. (compresiunea axială) asociată cu accentuarea valgusului fiziologic în căderile sprijin pe palmă).fracture ale gâtului radial (specifice copilului deoarece cupuşoara este cartilaginoasă şi fractura apare la nivelul colului). Fracturile prin mecanism direct sunt excepţii de la această regulă. Morrey crede că fractura apare numai datorită compresiunii axiale dacă antebraţul se află în pronaţie şi accentuarea valgusului nu este obligatorie. Anatomie patologică și clasificare Clasificarea anatomo-patologică: . cu apariţia fracturii. În căderile cu sprijin pe palmă compresiunea axială dar şi accentuarea valgusului fiziologic duce cupuşoara în contact cu condilul humeral extern. Mecanismul de producere Cel mai frecvent este cel indirect. . fracturile capului radial la adult se pot împarţii în trei tipuri. sunt cuprinse fracturile al căror traiect este situat deasupra tuberozităţii bicipitale (8). Percuţia dintre ele determină fractură (Fig. 7). cu şi Fig.fracturi ale capului radial (se produc de regulă la adult) . 7 – Mecanism de producere. cea descrisă de Mason la adult si de Judet la copil.

aofoundation. 8 – Fractură proximală de cap de radius și olecran ( după http://www. Sunt autori (24) care disting în cadrul tipului IV un tip IVa în care luxaţia cotului se însoţeşte de o fractură a cupuşoarei Mason II şi un tip IVb în care luxaţia cotului se asociază cu o fractură Mason III (Fig. deplasate.6% şi afectează mişcarea de pronosupinaţie. Este mai rară (numai 6. cu sau fără fractura apofizei coronoide.8% şi nu afectează mişcarea de pronosupinaţie. dar foarte gravă pentru că afectează mişcarea de pronosupinaţie. Tipul III cuprinde fracturile cu multiple traiecte (polifragmentară. . uneori o simplă fisură (cu un traiect ce porneşte de la nivelul suprafeţei articulare.7% ). Frecvenţa acestui tip de fractură este estimată la 41. decalajul la nivelul suprafeţei articulare fiind mai mare de 2 mm. iar Morrey (27) menţine în clasificarea sa tipul IV precizând însă că asocierea se referă la o luxaţie a cotului. Apar cu o frecvenţă de 37. pentru a descinde undeva la nivelul colului radial) şi fracturile cu minimă deplasare ( treapta mai mică de 2 mm).Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. 9). Tipul II : cuprinde fracturile cu deplasare (fragmentul este important 1/3. Clasificarea Mason este exclusiv radiografică şi se referă numai la fractură. Radin şi Riseborough (28) adaugă un tip IV de fractură în care se asociază o leziune a cotului (neprecizată). cominutivă). 1/2 sau 2/3).fractura-separare.org/ ) Tipul I : cuprinde .

Dacă în timpul căderii bolnavul s-a sprijinit pe ambele mâini este necesar să se facă examenul radiografic bilateral al cotului. Tipul IVa – luxaţie de cot + fractură tip II. deoarece fractura bilaterală a capului radial nu este excepţională. Evoluție.9 . . Tipul III-fractura cominutivă. Tipul II – fractura deplasată (decalaj articular mai mare de 2 mm). dar şi cu prezenţa sau absenţa leziunilor asociate. Diagnostic pozitic și diagnostic diferențial Diagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului clinic şi radiografic .Clasificarea Moorey modificată – Tipul I. complicații și prognostic Evoluţia şi prognosticul sunt în legătură cu tipul fracturii. în contrast cu păstrarea mişcarilor de flexie-extensie. Înaintea radiografiei se poate vorbi despre o entorsă a cotului sau o fractură parţială a condilului humeral extern în cazul fracturilor izolate.fractura fără deplasare. echimoză tardivă tumefacţie limitată la partea externă şi superioară a antebraţului crepitaţii osose Radiografia este obligatorie nu numai pentru precizarea diagnosticului lezional ci şi pentru alegerea atitudinii terapeutice în raport cu forma anatomică a fracturii. Tipul IVb – luxaţie de cot + fractură tip III Manifestări clinice și examinări paraclinice Simptomatologie: • • • • • • durere vie la palparea capului radial durere vie provocată de pronosupinaţie limitarea mişcărilor de prono-supinaţie.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. Evoluţia este constant favorabilă în fracturile de tip I şi grevată de complicaţii în fracturile mai complexe sau atunci când fractura apare în contextul unor aspecte traumatice particulare.

impactul produs la nivelul extremităţii tenare producând fractura cu deplasare dorsală. Fig.căzătura pe o mână în hiperextensie. Mecanismul direct este rar întâlnit. redoarea cotului (redorile în flexie .10) . luxaţia radiocubitală inferioară.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Dintre complicaţii notăm fractura deschisă (în asocierile lezionale tip „sideswipes"). 2. cât şi combinaţii ale acestora. artroza limitată (radiocubitală superioară.impactul produs la nivelul eminenţei tenare suprprinde mâna in hiperflexie şi va deplasa anterior. lateral şi în pronaţie fragmentul epifizar. condiloradială) sau a ambelor componente. fiind mai frecvente însă la vârstnici. laterală şi în supinaţie a fragmentului epifizar. există şi altele. . deci fractura Goyrand-Smith. forţe de avulsie.fractura stiloidei radiale rezultă ca urmare a unei forţe de avulsie generate de li gamentele radiocarpiene palmare în tensiune. Sunt încadrate în acest grup lezional fracturile situate sub un plan care trece la 4 cm deasupra interliniului radiocarpian. necroza capului postosteosinteză. 3.extensie fiind mai frecvente decât cele în pronosupinaţie). cubitus valgus post rezecţie. .punch” (după Stoffelen) Pe lângă aceste mecanisme întâlnite mai frecvent. 10 – Fractură tip “dye.2. . (fig. Fracturile epifizei distale ale radiusului (FEDR) Aceste leziuni se pot întâlni la orice vârsta. Mecanismul de producere Mecanismele indirecte care duc la producerea acestei fracturi sunt forţe de compresie. producând aşa numita fractură "die-punch". Mecanismele cele mai importante care produc FEDR sunt: . care rezultă în special prin combinaţiile acestora de mai sus. deci fractura Poteau-Colles.impactul exercită prin intermediul semilunarului o forţă de compresie asupra radiusului distal. mai ales de sex feminin. compresiunile nervului cubital prin calcificări la partea internă a cotului.

fractura stiloidei radiale .fracturi articulare . ○ "în pântec de furculiţă". • proeminenţa capului ulnei. • • • • ascensiunea stiloidei radiale. ○ "în baionetă".fractura Gerard-Marchant cu deplasare laterală a epifizei şi leziuni ale articulaţiei radioulnare distale .fractura marginală anterioară .fracturi extraarticulare . .Parametrii radiologici ai pumnului il ) normal Investigații paraclinice Examenul radiografic este şi de această dată capital.11.fractura cuneană internă . edem al degetelor.fractura Goyrand-Smith prin hiperflexie .fractura cominutivă Simptomatologie • durere şi impotenţă funcţională variabilă • antebraţul flectat.fractura Pouteau-Colles prin hiperextensie .fractura marginala posterioară Barton . echimoze crepitaţii osoase mobilitate anormală (prof Fig.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Clasificare Clasificarea utilizată cel mai frecvent în practică este cea descriptivă-anatomică: . pumnul sprijinit de mâna sănătoasă • deformarea regiunii prin tumefacţie şi poziţie vicioasă: ○ "în dos de furculiţă”.fractura cuneană externă . • deviaţia cubitală a mâinii. Se practică radiografii în incidenţă AP şi LL (eventual şi în icidenţă oblică în cayul suspicionării unei fracture de scafoid).

11). articulaţia radio-cubitală inferioară se deteriorează sau se luxează (fig.linia ce uneşte punctele cele mai palmare şi cele mai dorsale ale suprafeţei articulare: OB.distanţa dintre suprafeţele articulare în articulaţia radio-cubitală inferioară este de 2 mm. basculei radiale. paralelă cu suprafaţa articulară. 12 – Parametrii radiologici ai pumnului – incidență anterioară .5°) a suprafeţei articulare distale (fig.unghiul radial (înclinaţia radială 16-28°): unghiul < AOB.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Pumnul normal radiografiat ofera trei parametri de referinţă pe radiografia de faţă (fig.lungimea radiusului normal. Radiografia de profil a pumnului normal arată o înclinare anterioară 0°-22° (în medie 14. 10). N=26° • o linie perpendiculară pe axul lung al radiusului. . 12).cele două linii formează unghiul BOC.linia perpendiculară pe axul lung al radiusului: OC. lungimea radiusului se micşorează. înclinaţia radială anterioară. 13). . . dă distanţa AC (suprafaţa articulară inferioară a capului cubital se găseşte 2 mm deasupra celui mai proximal punct al suprafeţei articulare radiale). . . Fig. normal în medie de 10°. se pot compara cu parametrii radiografici modificaţi din fracturile EIR în care unghiul radial scade. comparată cu cubitusul. • a doua linie ce trace prin vârful stiloidei spre articulaţia radio-cubitală inferioară. Cunoscând valorile normale ale înclinaţiei şi lungimii radiale. . bascula anterioară scade sau se inversează (fig.

uphs.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig.Fractura tip Pouteau-Colles.radiologyassistant.Fractura tip Pouteau-Colles. 14 .upenn. Modalitaţi de măsurare a angulaţiei dorsale (după http://www. o scurtare radială sub 2 mm şi unghiul radial nemodificat.jpg ) Pe baza acestor criterii vom aprecia stabilitatea sau instabilitatea unei fracturi: .edu/ortho/oj/2002/html/PICS/p50f5. Modificarea parametrilor radiologici normali: scăderea lungimii relative a radiusului cu luxație radio-cubitală ( după http://www. 13 . .nl/ ) Fig.sunt stabile fracturile cu o angulaţie sub 10°.

Astfel.3. imagistică) şi numai de prezumţie în fracturile fără deplasare. apărând în special la adultul tânar şi fiind rare la vârstnici şi la copii. Contuzia regiunii sau entorsa pumnului ar putea fi luate în consideraţie. . ceea ce din nefericire se descoperă după vindecarea fracturii. 2. Poziţia superficială a olecranului explică numărul relativ mare de fracturi deschise. cu traiecte de fractură intraarticulare (la nivelul articulaţiei radio-carpiene sau radiocubitale) sau prezentând cominuţie dorsală. Fracturile olecranului Aceste fracturi sunt caracteristice vârstei adulte. constituind 8% din fracturile cotului. Tardiv. Mecanism de producere Fracturile olecranului implică următoarele mecanisme de producere: mecanism direct si mecanism indirect.sunt instabile fracturile cu angulaţie dorsală mai mare de 20°.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică . Diagnostic pozitiv și diferențial Este uşor în fracturile deplasate (durere în punct fix. sechelele tendinoase tardive şi cele nervoase prin comprimarea nervului median în canalul carpian sau a nervului cubital în loja Guyon. sau după scoaterea aparatului ghipsat poate dezvolta semnele osteoporozei algice dureroase. sau unul imagistic (CT sau RMN). Secundar. În fracturile deplasate existenţa dosului de furculiţă ne poate conduce cu gândul la o luxaţie transcaforetrolunară a carpului unde există acelaşi semn cu deosebirea că este situat mai jos. sindromul compartimental acut al tunelului carpian. -Mecanism indirect . deformare. mai ales acelea produse prin mecanism direct. Fracturile olecranului. a leziunilor părţilor moi sau existenţa de interpoziţii în focar. menţionăm calusul vicios. cu excepţia celor incomplete şi a celor fără deplasare. un examen radiografic amănunţit (tomografia). în fracturile intraarticulare tip IVC. În sfârşit. ne oferă date suplimentare privind desenul traiectelor intraarticulare. Există şi noţiunea de instabilitate secundară atunci când o fractură bine redusă nu se menţine în timp şi se deplasează secundar. leziunile nervilor median sau cubital. se tratează exclusiv chirurgical. artroza radio-cubitală. Tot pentru evaluarea completă putem recurge uneori la artrografie sau la artroscopia pumnului.3. atunci pe lângă cele trei incidenţe radiografice standard vor fi necesare încă patru incidenţe în poziţii menţinute. fractura redusă se poate deplasa (instabilitate secundară). tim ireductibilitatea. Înainte de efectuarea examenului radiografic se pot face mai multe supoziţii diagnostice.Prognostic și complicații Prognosticul este e relative bun. dar examinarea corectă şi descoperirea acuzelor la nivelul cotului şi antebraţului poate invalida diagnosticul de fractură a EIR şi preciza existenţa unei leziuni ligamentare la nivelul articulaţiei radiocubitale inferioare în cadrul sindromului amintit. pseudartroza. Există însă şi situaţii în care se dovedesc necesare investigaţii suplimentare atât pentru stabilirea diagnosticului cât şi a indicaţiei de tratament. o scurtare radială mai mare de 5 mm. Frecvenţa lor este mai mică decât cea a fracturilor de paletă humerală. atunci când există suspiciunea unor deranjamente la nivelul corpului. În sfârşit suferinţa regiunii poate exista şi în sindromul Essex-Lopresti. asocierea cu instabilităţile carpiene şi fractura deschisă.

însoţite uneori de leziuni tegumentare. Anatomie patologică și clasificare Clasificarea fracturilor de olecran poate fi realizată după următoarele criterii: criteriul anatomic şi criteriul deplasării fragmentelor. Fracturile bazei olecranului. prin traumatism direct. În cazul căderii pe mână. de flexia antebraţului şi de cealaltă parte de contracţia reflexă a tricepsului. cădere pe mână cu antebraţul extins sau smulgerea inserţiei tricipitale prin contracţie musculară violentă. se produc prin smulgere datorită contracţiei tricepsului şi au un traseu oblic în jos şi în posterior. După criteriul anatomic. Deplasarea fragmentelor fracturate este conditionată de integritatea aparatului tendino-fibros periolecranian. prin contracţia tricep. fracturile corpului şi fracturile metafizo-epifizare ale bazei olecranului (fig. Merle d'Aubigne împarte fracturile olecranului în următoarele categorii: fracturile vârfului. Sunt frecvente şi se produc. Acesta este format din fasciculele posterioare ale ligamentelor laterale ale cotului şi din „aripioarele chirurgicale” ale cotului (expansiunile vaştilor ce se prind pe feţele laterale ale olecranului). dacă aripioarele sunt intacte. dacă ligamentele laterale ale cotului rezistă.15 . -Mecanismul direct Mecanismul direct constă în lovirea sau căderea cu contact la nivelul feţei posterioare a cotului.Clasificarea fracturilor de olecran în funcţie de criteriul anatomic Fracturile vârfului olecranului sunt extraarticulare. olecranul este fixat în foseta olecraniana şi. reprezentate. În cazul căderii pe mână cu antebraţul extins. este supus la forţe contrare. Dacă este rupt. de regulă.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Mecanismul indirect este cel mai frecvent şi constă în: cădere pe mână cu antebraţul flectat. de obicei. 14). de regulă cominutive. deci. Fracturile corpului olecranului sunt cele mai frecvente şi se diferenţiază de cele ale bazei prin faptul că fragmentul distal posedă un croşet coronoidian suficient pentru a asigura stabilitatea cotului. ale olecranului.sului. Fracturile prin smulgere ale inserţiei tricepsului apar prin contracţii violente. Traiectul de fractură este transversal sau oblic în jos şi posterior şi. olecranul. apare deplasarea interfragmentară. nu apare deplasarea. Dacă acest aparat este integru şi. Fig. cu antebraţul flectat. există un grad de cominuţie posterioară. pe de o parte. fixat în trohlee. apare fractura cu punct de plecare anterior. Traiectul de fractură interesează partea orizontală a marii cavităţi sigmoidiene şi compromite stabilitatea cotului. Deplasarea este accentuată de hemartroză şi de flexia cotului. soldate cu desprinderea inserţiei olecraniene a tendonului tricipital împreună cu o pastilă osoasă. Traiectul de fractură are punct de plecare la unirea treimii verticale cu . fragmentul proximal fiind tras în sus şi basculat dorsal. care este cea mai frecventă cauză. În aceste condiţii apar fracturi.

Fracturile cu deplasare sunt de mai multe tipuri: fractură avulsie.deschidere .3. Eoluție. se găsesc urmatoarele semne: durere. Fractura olecranului corect tratată consolidează în două luni. separând un fragment din diafiza cubitală.osteoartrită septică . Complicaţiile fracturilor de olecran sunt următoarele: ➢ complicaţii imediate: . Aspecte clinice Anamneza relevă un traumatism direct pe faţa posterioară a cotului sau o cădere pe mână. Subiectiv.6. Diagnosticul Diagnosticul pozitiv se pune pe baza durerii în punct fix. apariţia unei echimoze tardive. care poate fi cel mai frecvent lezat în fracturile olecranului. Prin asocierea acestor traiecte apar fracturi cominutive sau cele plurifragmentare.calus vicios .calcifieri heterotrope . Diagnosticul diferenţial în fractura de olecran se face cu fracturile de paletă humerală şi cu luxaţia posterioară de cot. Pentru evaluarea fracturilor osteocartilaginoase se efectuează tomografie computerizată. În lezarea nervului cubital scade forţa pensei dintre police şi auricular. prezenţa mobilităţii anormale în focar (nu se insistă în evidenţierea ei).compresiunea nervului cubital . Fragmentul proximal ascensionat se află deasupra liniei Malgaigne. 3. cu cotul flectat.fractură sau luxaţie asociată ➢ complicaţii tardive: . Examenul clinic se continuă cu cercetarea pulsului la artera radială şi cu verificarea funcţiilor senzitive şi motorii ale nervului cubital. diastazis interfragmentar accentuat prin flexia pasivă a cotului. La palpare. la inspecţie se constată tumefierea cotului. bolnavul acuză durere şi impotenţă funcţională a cotului. fractură cominutivă şi fractură-luxaţie a cotului (luxaţia anterioară transolecraniană a cotului). Pentru funcţia motorie se cere bolnavului să execute o abducţie a degetelor (mişcarea executată de către muşchii interosoşi dorsali) şi o mişcare de abducţie a auricularului (mişcarea este executată de către muşchiul cubital anterior).artroză posttraumatică de cot . Aceste tipuri de fracturi se produc prin traumatisme violente. O fractură este considerată fără deplasare dacă diastazisul este mai mic de 2 mm şi nu creşte la flexia cotului la 90° şi dacă pacientul poate executa extensia activă antigravitaţională a cotului. fractură cu traiect oblic sau transvers. ineficienţa extensiei cotului şi imagistică. bolnavul susţinându-şi antebraţul flectat cu mâna sănătoasă. Examenul radiologic Examenul radiologic constă în efectuarea a două radiografii de cot. După criteriul deplasării fragmentelor fracturate. prognostic și complicații Prognostic relative bun.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică cea orizontală a marii cavităţi sigmoide. Pentru funcţia senzitivă se verifică sensibilitatea auricularului. ultima fiind hotărâtoare în stabilirea diagnosticului şi a tipului de fractură. una de faţă şi cea de a doua de profil. absenţa extensiei active a cotului afectat şi absenţa crepitaţiilor în focar datorită diastazisului interfragmentar. Colton împarte fracturile olecranului în fracturi fără deplasare şi fracturi cu deplasare. de unde coboară oblic în jos şi în posterior.pseudartroză de olecran . Obiectiv.

antebraţul (semi)flectat.durere şi impotenţă funcţională relativă .fracturi cu fragment mai mare de 50% din inaltimea coronoidei Simptomatologia și explorări imagistice Este nespecifică şi constă în . Mai rar.fracturi ale varfului tip II – fracturi cu fragment mai mic de 50% din inaltimea coronoidei tip III . Prin aceste mecanisme pot apărea leziuni osoase fie la nivelul ambelor oase (50%). Fracturile ambelor oase se produc de obicei printr-un mecanism indirect.instabilitate articulară. Mecanismul de producere și anatomie patologică Mecanismul de producere al fracturilor antebrţului este complex. situaţie în care oasele antebraţului sunt solicitate între greutatea corpului şi impactul cu solul. calcifieri heterotope 2. Clasificare Clasificarea Regan şi Morrey: tip I .osteom la nivelul muşchiului brahial .calus vicios cu limitarea mecanică a flexiei .pseudartroza cu instabilitate articulară . fracturile apar prin mecanism direct. coronoida este fracturata de trohlee.echimoza Kirmisson . Sunt fracturi frecvente ce apar cu precădere la adulţi. eventual blocaj articular Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic din două incidenţe: faţă şi profil.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 2. Se admite ca mecanism de producere cel indirect (cădere cu sprijin pe mână). fie la nivelul unui singur os (44%): radiusul (25%) sau cubitusul (19%). Complicaţiile imediate: .4.Fracturile coronoidei Mecanism de producere Reprezintă pierderea continuităţii osoase la nivelul coronoidei Sunt fracturi rare care se produc cel mai frecvent prin smulgerea vârfului coronoidei de către muşchiul brahial.3. sprijinit de mâna sanatoasă . situate între două planuri ce trec unul prin tuberozitatea bicipitală şi altul la patru centimetrii deasupra interliniului articular radio-carpian. în cădere antebraţul întâlneşte un obstacol. Evoluție și prognostic Prognosticul este relativ bun. atunci când oasele sunt lovite cu un corp dur sau când. prin smulgere (tendonul brahialului).5. cu cotul în semiflexie. Fracturile bazei coronoidei de produc prin impactul trohleei humerale. Sediul de elecţie al traiectului de fractura este în 1/3 medie (61% ) (fig. Fracturile diafizare ale oaselor antebrațului Sunt încadrate sub această denumire soluţiile de continuitate ale radiusului şi cubitusului.durere în punct fix .luxaţie asociată sau instabilitate articulară Complicaţiile tardive: .3. Fracturile se produc prin mecanism indirect prin cădere pe mână. 15) şi mai rar în 1/3 superioară . Uneori se pot produce fracturi parcelare.artroza de cot posttraumatică.

creasta cubitusului poate intâlni un obstacol. fracturile sunt complete. fractura deplasată a radiusului este acompaniată de luxaţia capului cubital (fractura-luxatie Galeazzi) (fig.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică (21%) sau inferioară (18%). Fractura Monteggia se poate produce printr-un mecanism direct: în cădere. în cele 2/3 proximale cubitusul fracturându-se mai uşor datorită situaţiei superficiale (aşa-numita fractură „de apărare"). iar fractura deplasată a cubitusului de luxatia capului radial (fractura-luxaţie Monteggia) (fig. Astfel. ea va fi însoţită obligatoriu de luxaţia celuilalt os.com/ispub ) Fracturile izolate ale oaselor antebraţului se produc frecvent printr-un mecanism direct.ispub. Cele mai multe fracturi sunt fără deplasare. cu această ocazie radiusul se poate luxa. 16). dar caracteristică este rotaţia (decalajul). Sediul traiectului de fractură este la nivelul zonei de impact. În cazul fracturilor izolate ale unui singur os trebuie cunoscut faptul că antebraţul este un segment scheletic cu oase duble: când unul din oase prezintă o fractură cu deplasare. bifocal. La adult. după fracturarea cubitusului. 16 – Fractură în treimea media a antebrațului (după http://www. 17). Traiectul de fractură poate avea aspecte variate: transversal. dacă accidentatul încearcă să se ridice. Fractura Galeazzi este de trei ori mai frecventă decât fractura Monteggia. încălecate. Aceasta rezultă prin dezechilibrul dintre muşchii pronatori (rotundul şi pătratul pronator) şi supinatori (bicepsul şi scurtul supinator) care acţionează asupra fragmentelor fracturare. oblic. Cel mai probabil mecanism de producere a fracturii Galeazzi este căderea pe mâna în hiperextensie combinată cu pronaţia marcată a antebraţului. rare fiind cazurile când fragmentele de fractură nu se deplasează. cominutiv. angulate). De obicei ele sunt cu deplasare (ad latum. . cu al 3-lea fragment „în aripă de fluture". Fig.

1/3 inferioară). Fractura diafizei cubitale cu luxaţia posteroexternă a capului radial. 1/3 superioară.Fractură-luxaţie Galeazzi ( după http://www. 18): I. .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Fig. Dymond (38) clasifică fracturile izolate ale cubitusului în fracturi fără deplasare care se trateaza conservator şi fracturi cu deplasare (mai mult de 10° angulaţie în orice plan şi mai mult de 50% translaţie) care au indicaţie chirurgicală.uhrad. În 1967 Bado extinde termenul la “leziuni Monteggia" clasificându-le în 4 tipuri (fig.com/ ) Clasificare Aceasta se face în funcţie de sediul traiectului de fractură (1/3 medie. 18 – Fractură-luxație Monteggia (după http://www.com/) Fig.uhrad. Fractura diafizei cubitale la orice nivel cu luxaţia anterioara a capului radial. II. 17 .

dar instabil. Examenul radiologic Examenul radiologic este uneori singurul în măsură să stabilească diagnosticul de certitudine al fracturii. Diagnosticul diferenţial se face cu contuzia de antebraţ (radiografia exclude fractura). Sediul precis al durerii diferenţiază fractura izolată a radiusului de cea a cubitusului.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică III. IV. în fractura Monteggia tip II confuzia cu luxaţia posterioară de cot nu poate fi înlăturată decât prin efectuarea radiografiei. Fractura 1/3 superioară antebraţ cu luxaţia anterioară a capului radial. inclusiv articulaţiile proximală şi distală În cazul fracturi-luxaţie Galeazzi se poate observa ascensionarea stiloidei radiale iar capul ulnei proemină. În cazul fracturi-luxaţie Monteggia-Stănculescu. Diagnosticul pozitiv și diagnosticul diferențial Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza examenului clinic şi radiografic. Fig. sprijinit de mâna sănătoasă • deformarea regiunii • crepitaţii osoase • mobilitate anormală Se va examina antebraţul pe toată lungimea sa. .19 – Clasificarea BADO a fracturilor Monteggia Examen clinic Simptomatologie: • durere şi impotenţă funcţională variabilă • antebraţul flectat. este reductibil. sub capitul. Fractura metafizei cubitale cu luxaţia externă sau posteroexternă a capului radial. Radiografia trebuie să fie de bună calitate şi să includă ambele oase ale antebraţului precum şi articulaţiile vecine. la palpare capul radiusului lipseşte din locul său normal. Uneori.

De obicei durerea se însoţeşte de reacţii psihosomatice şi vegetative.calusul vicios limitează mişcarea de prono-supinaţie prin suprimarea curburilor radiusului. atitudinile vicioase şi diformităţile. ce tulbură starea de bine a individului. • După calităţile ei: .suprafață mică şi bine localizată. impotenţa funcţională.este cea care se deportează de punctul ei de origine. existenţa complicaţiilor. radial) – deschidere . fără iradiere. mai rar n. -durerea proiectată . Deoarece stirnulii algici sunt stimuli potenţiali nocivi. median. cu inserţii musculare reduse şi focar instabil. pe un traiect nervos. trăită cerebral și apărută după stimularea unei structuri vii.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Evoluție. în general mai superficială decât cea de origine.apare în cazurile în care excitaţia nociceptivă acţionează de-a lungul căii de transmitere dureroasă. Clasificarea durerii • După locul apariţiei şi percepţia ei de către pacient: -durere difuză .1. Evaluarea aparatului locomotor Evaluarea aparatului locomotor . de cele mai multe ori distal. metode de tratament. dar se percepe într-o altă zonă. prognostic și complicații Evoluţia spre consolidare a fracturii se face lent. au o importantă componentă afectivă. 2. cu suprafeţe de contact mici. în cel puţin 3 luni (în fractura ambelor oase) datorită vascularizaţiei precare a fragmentelor fracturare. Simptome subiective Durerea este un simptom care se defineşte ca o experienţî senzorială dezagreabilă. . Aceste sinmtome se impart în doua categorii și anume: subiective (durerea.sindromul Volkman 2. şi obiective realizate prin evaluarea directă a pacientului. nelinişte și discomfort.pseudartroza (2.9%) . Reacţiile psihice se caracterizează prin stări de teamă.cubital sau n.4.sinostoza radio-cubitală . Complicaţii tardive . spre deosebire de celelalte tipuri senzoriale.se realizează imediat ce anamneza ți examenul clinic general s-a terminat și ne ajută sa căutam toate simptomele pentru stabilirea diagnosticului clinic al aiec|iunii (ce aparţine exclusiv medicului) si a diagnosticului funcţional al apaiaiului locomotor (re spons abili lalea kinetoterapeutului). tulburările de sensibilitate). -durerea iradiantă . algorecepţia se mai numește și nocirecepţie. Senzaţiile dureroase. cu origine în orice punct de la nerv la cortex.este cea care îşi are originea într-o zonă bine determinată. Prognosticul depinde de o serie de factori: tipul fracturii. -durerea referită . Complicaţii imediate – leziunile vasculo-nervoasoase (n.4.sindromul compartimental apare în special după traumatismele prin strivire.

rupturi musculo-tendinoate. examenul va fi atât static cât şi dinamic. culoare) cu precizarea elementelor semiologice existente particular. – Tulburările de statică generate de articulaţiile afectate (deformări. paloare. – Simetria/asimetria pentru diferitele segmente ale membrelor. -durerea surdă . a unui segment sau a unei zone strict localizate. care provoacă inhibiţia parţială a centrilor de elaborare psihică conştientă și dezlănţuirea de acte inconştiente). examinatorul va urmări permanent reacţiile pacientului (grimase. înţepături. . ➢ Impotenţă funcțională totală. Tulburării de sensibilitate Se prezintă sub fonta unor senzaţii (prezentate de pacient) la nivelul diferitelor ţesuturi: amorţeli. – Examinarea maselor muscularecu aprecierea vizuală a formei regiunii respective. Cauze generatoare ale impotenţei funcţionale pot fi: întreruperea continuităţii osoase (fracturi). etc). dezaxari. Atitudinile vicioase şi diformităţile Îl pot determina pe bolnav să se prezinte la medic şi pot îmbrăca diverse forme legate de regiunea interesată şi de boala care le determină.denotă iritare ce afectează fibrele alfa. La inspecție se apreciază: – Starea tegumentelor (aspect. etc). Simptome obiective Constau în utilizarea unor aparate şi tem pentru determinarea deficienţelor aparatului locomotor în urma căruia va fi determinat diagnosticul funcţional. a unei regiuni. iar din punct de vedere al evoluţiei poate fi progresivă sau regresivă. modificări ale structurilor periarticulare. De asemenea. cu atenţie. la amputaţi. afectând fibrele delta).Diformitatea se înregistrează în foaia de observație în funcție de regiunea în care este localizată. leziuni ale sistemului nervos central: crizele pitiatice (o idee fixă.în "junghiuri". În ceea ce priveşte modalitatea tehnică de realizare a inspecţiei.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică . ca o percepţie falsă a segmentului corporal amputat. hipertrofie osoasă. pe pacientul dezbrăcat şi din toate poziţiile necesare observaţiei. 2. proliferare sinovială. geamăt. blocaje articulare. se face direct. se descrie "membrul fantoma". Ca o formă particulară a tulburărilor de sensibilitate. .durere ascuţită . Ea reprezintă prima şi cea noi simplă metodă obiectivă de investigaţie semiologică.4. deviaţii).durere tip "furnicătură" . furnicături. ea poate fi limitată la un segment. reacţii antalgice. . Impotența funcțională Poate îmbrăca două forme şi anume: ➢ Impotenţă funcțională parţială.durerea ascuţită . după un anumit plan şi o anumită metodologie. leziunile nervilor rahidieni. orice semn care indică stare de oboseală sau disconfort în timpul examinării va duce la încetarea acesteia. pe tot membrul sau pe mai multe membre.bine localizată denotă leziune superficială.2.Inspecția Este metoda de examinare caracterizată prin cercetarea vizuală a întregului organism. ca simptom subiectiv. determinată de troficitate și tonus muscular. obsedantă. – Fixarea în poziţii anormale ale diferitelor segmente ale corpului. şchiopătat. trecătoare sau definitivă și staţionară. . – Mărirea de volum a articulaţiei (tumefacţie articulară) cauzată de acumulare de lichid. egalitatea lungimii acestora. aceasta trebuie să ţină cont de anumite reguli: se face sistematic. denotă leziune a nervului (de obicei la nivelul rădăcinii.este tipică pentru originea somatică profundă. examenul va fi atât general cât și local. supraiacent şi subiacent pentru articulaţia respectivă. anchiloze articulare.

care va fi în majoritatea cazurilor in centrul articulaţiei de testat.În cazuri patologice. kinetoterapeutul homotateral. . Această poziţie este cu membrul superior de-a lungul truchiului. braţul de testat abdus la 90°. mâna în supinaţie (palma priveşte înainte).Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică – Mișcările involuntare.6°.rotează intern umărul.: braţul mobil pe linia mediană a feţei dorsale a antebraţului. cât și pentru cea finală. Pentru orientarea unui examen clinic general se pot admite variaţii de 8 . prin goniometre încorporate în circuite electronice. înspre mijlocul distanţei dintre apofizele stiloide antebrahiale). în planurile şi axele corespunzătoare. Pentru o bună reuşită a goniometrizării. iar necooperarea. comanda verbală va fi fermă şi explicită. pe direcţiile anatomice posibile. pe partea dorsală (la nivelul olecranului): . Centrul goniometrului în centrul articulaţiei cotului.brațul mobil urmarește linia mediană a feţei dorsale a antebraţului. palma priveşte spre pacient. cu ajutorul firului cu plumb. etc. dar şi într-o poziţie preferenţială pentru desfăşurarea mişcării şi aplicarea goniometrului. În realizarea practică a evaluării articulare se va ţine seama de: poziţia iniţială a pacientului. pentru alcătuirea unui program de kinetoterapie în vederea recuperării unui deficit funcțional e nevoie de mai multă precizie.. erorile nedepășind 5 . • goniometrizarea se realizează pornind din poziţia 0. modul de aşezare a braţului mobil şi reperul înspre care e orientat (ex. teama. prin măsurarea analitică a unghiurilor de mişcare.: în testarea extensiei braţului se va evita flexia trunchiului). . cu ajutorul goniometrului prin măsurarea distanţei dintre două puncte situate pe segmentele care alcătuiesc unghiul de mişcare. cu câteva excepţii ( ex.Starea de contractură. Acurateţea măsurătorilor este şi în funcţie de obiectivul lor. Evaluarea amplitudinii articulare Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanţul articular constă în aprecierea gradului de mobilitate într-o articulaţie. pentru a nu împiedica mișcarea.Gradul de mişcare a unei articulații este egal cu valoarea unchiului maxim măsurat al acelei mişcări. apoi se va nota și suma lor. mai ales spasmele musculare vizibile. cot flectat la 90°. • goniometrul va fi aplicat întotdeauna pe partea laterală a articulaţiei. Realizarea măsurătorilor presupune o oarecare experienţă din partea kinetoterapeutului. • goniometrul nu trebuie presat pe segmente. subiectivă. locul de aşezare a centrului goniometrului. evitarea poziţiilor vicioase care ar mării sau micşora aparent unghiul de mişcare (ex. prin suprapunerea a două radiografii la nivelul excursiilor maxime de mişcare.10°. • segmentul de testat trebuie corect aşezat pentru obţinerea poziţiei 0.braţul fix perpendicular sau paralel cu solul. orientat înspre mijlocul distanţei dintre cele două apofize stiloide antebrahiale. voi folosi un exemplu: Ex. trebuie să avem în vedere câteva reguli și anume: • pacientul să fie relaxat. valoarea normă 90 -95 ° Poziția inițială: pacientul în decubit dorsal. care reprezintă gradul de mișcare a unei articulații într-un anumit plan. să fie instruit asupra manevrelor care vor urma. Mobilitatea articulară poate fi măsurată prin evaluare directă. aşezat confortabil. pe cele de mişcare activă. care pot măsura unghiurile și în mişcare. Comanda . a segmentelor de testat și a kinetoterapeutului. reperele vor rămâne aceleaşi atât pentru poziţia iniţiala. limitează amplitudinea de mişcare pasivă. de start. ci aplicat ușor. scăzând din valoarea acestui unghi. antebraţ supinat. modul de aşezare a braţului fix şi reperul spre care e îndreptat ( ex.: Goniometrizarea în rotaţia internă a umărului. • amplitudinea mișcărilor articulare în direcții opuse se vor măsura fiecare în parte.: braţul fix pe linia mediana a feţei laterale a braţului înspre epicondilul numeral lateral). ”din ochi. dar numai dacă s-a plecat de la poziţia 0. Pentru exemplificare modului de realizare practică şi descriere teoretică a modalităţii de goniometrizare a membrului superior.: măsurarea supinaţiei).

durere) poate influenţa precizia bilanţului muscular. stă la baza alcătuirii programului de recuperare şi stabilește secvenţial rezultatele obţinute prin aplicarea acestui program. De exemplu: flexia cotului este de 120° pentru un muşchi (biceps brahial) ce are forţă 2. Se notează cu + atunci când mişcarea pe sectorul respectiv nu depăşeşte jumătate din amplitudinea maximă posibilă pentru acea mişcare. împotriva unei rezistenţe maxime. a segmentelor de testat şi a kinetoterapeutului. după care i se va cere pacientului să realizeze flexia cotului. segmentul va fi poziţionat antigravitaţional. iar dacă depăşeşte jumătate din amplitudine. . abducţia umărului va trebui menţinută la 90° pe tot parcursul testării. căci starea articulaţiei (redoare. În ceea ce priveşte scopul bilanţului muscular. F2 ( mediocră ) . va fi notată acea forţă cu 2+.permite muşchiului să mobilizeze segmentul în amplitudine completă numai cu eliminarea gravitaţiei. va fi precedat întotdeauna de bilanţul articular. plex. pe o masă specială de testare. Scala folosită este: F 0 ( zero ) .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Se va evită retropulsia umărului. Pentru o diferenţiere mai clară a forţelor.este forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul în amplitudine completă și împotriva unei rezistențe cu valoare medie. Evaluarea manuală a forţei musculare. F3 ( acceptabilă) . – retestările să fie făcute de acelaşi kinetoterapeut pentru a reduce gradul de subiectivism. F5 ( normală ) . Rezultatele vor fi exprimate într-un sistem de cotare internaţional ( 0 -5 ). se va realiza în şedinţe succesive dacă este cazul pentru a nu obosi pacientul. 5. – bilanţul muscular fiind un proces activ. Bilanţul muscular reprezintă evaluarea forţei musculare prin examen manual. trunchi nervos). F4 ( bună ) . sunt necesare respectarea anumitor condiţii: – un testator bine antrenat pentru aceste manevre şi cunoscător ai anatomiei funcţionale a sistemului muscular şi al biomecanicii. ○ utilizarea poziţiilor fară gravitaţie pentru forţele 1 și 2 şi antigravitaţionale pentru forțele 3. aplicate pe segmentul de mobilizat. fară alte mijloace rezistive. 4. este deci o metodă subiectivă. acesta este multiplu: permite stabilirea diagnosticului funcţional şi a nivelului lezional (măduvă.. Dacă va realiza o flexie sub jumătate din amplitudinea posibilă. linişte. motiv pentru care se poate pune o perna sub umăr. – se efectuează în condiții de confort: cameră caldă. pentru cei profunzi nu se observă diferență între F0 și F1. şi cu – atunci cănd depăşeşte jumătate din amplitudine. În realizarea practică a bilanţului muscular se va ţine seama de: ○ poziţia iniţială a pacientului. conturează deseori prognosticul funcțional al pacientului. dar antigravitațional nu reușeşte să realizeze o forţă de 3. F1 ( schițată ) .reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui sau a tendonului.reprezintă forţa unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul pe toată amplitudinea de mișcare. Pentru realizarea corectă a bilanţului muscular. se poate aprecia doar pentru mușchi superficiali.mușchiul nu realizeză nici o contracție evidentă. se utilizează şi cotaţlile de + și –. va fi notată cu – . al bolii neurologice. dependentî de experienţa kintoterapeutului. Astfel. cât mai distal. ○ efectuarea corectă a prizelor şi contraprizelor de către kinetoterapeut. – o colaborare totală din partea pacientului. ori va atinge nivelul maxim de mobilitate. pentru aceasta se utilizează planuri de alunecare (plăci de plastic sau lemn talcat) sau se susţine segmenml de către kinetoterapeut. etc.reprezintă forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul in amplitudine completă îrnpotriva gravitaţiei. dar totuşi nu se poate realiza pe întreg sectorul de mobilitate.

refacerea amplitudinii de mișcare a segmentelor antebrațului. ori prin denumirea mișcării la nivelul articulaţiei respective). fixarea de către pacient a segmentului (segmentelor) adiacente segmentului ce urmează a fi mobilizat (stabilizare activă). CAPITOLUL III PARTEA SPECIALĂ CERCETĂRI PERSONALE 3. Evidenţierea beneficiilor aduse de metodele kinetoterapeutice folosite în programele de recuperare având ca scop redobândirea forței musculare. reînvăţarea unor gesturi şi acte motorii prezente în activitatea zilnică. care pot duce la obţinerea unor valori mai mari de forţă musculară decât cea reală. 2. ○ comanda verbală va fi fermă și explicită.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică ○ explicaţii (eventual demonstraţii) acordate pacientului despre: mișcarea dorită (ori prin denumirea deplasării unui segment față de alt segment. .1. Bilanțul articular va fi analitic. ○ se vor evita mișcările bruscate. Analiza modificărilor calităţii vieţii la subiecţii care au fost supuşi unui program complex de kinetoterapie din cadrul unei clinici specializate de recuperare.Obiectivele cercetării 1.

atunci cele situate “mai sus” nu vor putea fi abordate. 1 .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 3.1. ce au suferit fracturi ale antebrațului în decursul a unei perioade de 7 luni (noiembrie 2008 – mai 2009) și s-au prezentat la Clinica de Ortopedie aparținând Spitalului Clinic Județean din Timișoara.Galoși Lucian. Repartiţia cazurilor în funcţie de mediu de provenienţă Din cele 124 de cazuri care s-au prezentat pentru fracturi recente. Deşi există diferenţe în ceea ce priveşte modul de viaţă în cele două medii.numărul de cazuri fiind reprezentat în tabelul nr. 3. 34 au provenit din mediul rural şi 90 din mediul urban. fost efectuat la Compartimentul de Recuperare al Mâinii ”Casa Austria” aparținând de Spitalul Clinic Județean Timișoara. Loturile de studiu Studiul realizat cuprinde două aspecte după cum urmează: – în prima etapă a studiului am facut o statistică ce scoate la iveală clasificarea unui lot de pacienți în număr de 124.2. sub îndrumarea Dr. adică 7 luni. Momentele decisive ale recuperării reprezintă o succesiune de paşi esenţiali în revenirea spre funcţionarea normală segmentelor componente ale antebrațului.Material și metodă 3.Perioada de-a lungul căreia am efectuat studiul este același ca și mai sus. Clasificarea a fost făcută în funcție de vârstă.1 Tabel nr.Dacă una dintre trepte nu este atinsă. cazuri 90 34 124 Procente 73 27 100 Grafic nr.Această a doua parte a studiului . – a doua parte a studiului reprezintă din nou o statistică ce ia în calcul două evaluări complete efectuate înainte și post recuperarea kinetoterapeutică de specialitate în cazul unui lot de 8 pacienți ce au suferit fractură de antebraț. procentual. în funcție de mediul de proveniență al acestora. vârstă și sex. populaţia din mediul urban este mai expusă la traumatisme şi fracturi ale oaselor antebraţului.2. ce reprezintă totodată și scopul lucrării mele. de etiologia fracturilor precum și de localizarea acestora.1 Mediu de provenienţă Urban Rural Total Nr. sex.

În cadrul acestei lot o frecvenţă mai mare a fracturilor se întâlneşte în decadele a 3-a. însă cu o incidenţă mai mare în rândul sexului masculin. Tabel nr. Fracturile antebraţului se întâlnesc la ambele sexe. fiind mai rare după decada a 8-a de viaţă. Acelaşi lucru se observă şi în repartiţia pe sexe şi grupe de vârstă. 2 Nr. Numărul redus de cazuri la copii sub 10ani prezenţi în acest loc se explică prin faptul că majoriatea copiilor sunt trataţi la Clinica de Ortopedie pediatrică. 3 Grupe de vârstă 0–9 10 – 19 20 – 29 Femei 2 1 2 Bărbaţi 1 13 17 .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Repartiţia pe grupe de vârstă Fracturi ale antebraţului se întâlnesc la toate vârstele. a 4-a şi a 6-a. Tabel nr. datorită diferenţelor legate de natura activităţilor la cele două sexe. 2 Grupe de vârstă 0–9 10 – 19 20 – 29 30 – 39 40 – 49 50 – 59 60 – 69 70 – 79 80 – 89 90 – 99 Total Grafic nr. de cazuri 3 14 19 20 13 25 7 16 7 1 124 Procente % 2 11 15 16 10 20 6 13 6 1 100 Repartiţia cazurilor în funcţie de grupele de vârstă şi sex Aşa cum am arătat anterior. fracturile antebraţului se întâlnesc la toate vârstele cu anumite particularităţi.

de la acelaşi nivel sau de la înălţime. . În cadrul lotului luat în studiu primul loc în etiologia fracturilor îl au fracturile produse prin cădere.de muncă şi prin agresiune. Alte accidente au un rol mai mic în etiologia fracturilor de antebraţ.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 30 – 39 40 – 49 50 – 59 60 – 69 70 – 79 80 – 89 90 – 99 Total Grafic nr. urmate de cele din accidente rutiere. 4 Etiologia fracturilor de antebraţ Aşa cum reiese din partea practică Mecanismul de producere al fracturilor antebraţului este complex şi poate fi direct şi indirect. 3 2 4 9 4 13 6 1 43 18 9 16 3 3 1 0 81 Grafic nr.

6 Ponderea diferitelor tipuri de fracturi ale oaselor antebraţului în funcţie de sediul de producere al fracturii Din totalul de cazuri cu fracturi recente care s-au prezentat la medic cele mai multe erau fracturi ale epifizei distale de radius. 4 Mecanismul de producere Prin cădere Accidente rutiere Agresiune Aparute pe teren patologic Accidente de muncă Prin traumatism direct Nr. fracturile ambelor oase ale antebraţului şi ale diafizei cubitusului. 5 Sediul fracturi Fractura olecranului Fractura cubitus Fractura de stiloida Fractura epifizei distale a radiusului Fracura diafizei radiale Fractura-luxaţie Galeazzi Fractura-luxaţie Monteggia Fractura epifizei proximale a radiusului Fracura ambelor oase ale antebraţului Nr. Tabel nr. Cu o pondere mai mică se clasează fracturile olecran.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Tabel nr.2 Metode de cercetare folosite Metoda bibliografică . cazuri 76 22 8 3 6 2 Grafic nr. 7 3.2. 5 Grafic nr. cazuri 23 17 2 46 9 3 1 2 28 Procente (%) 18 13 2 34 7 2 1 2 21 Grafic nr. Mult mai rare sunt fracturileluxaţii Galeazzi şi Moteggia şi fracturile epifizei proximale ale radiusului.

etalonarea.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică La realizarea lucrării de faţă. Metoda statistico-matematică Aceasta metoda poate fi definită ca totalitatea schemelor şi procedeelor de observare şi analiză a datelor. Metoda tabelară În tabelele contruite sunt înregistrate toate datele reprezentând evaluările efectuate. sinceritate deplină şi existenţa la subiect a unei oarecare capacitaţi de introspecţie şi autoanaliză. –Determinarea reobazei. de a ilustra mai sugestiv fenomenele analizate. Sunt modalităţi de analiză. Pentru realizarea acestei lucrării s-au folosit următoarele: –Măsurarea parametrilor articulari.Concentrează informaţiile şi permite construirea de tablouri de sinteză.Pentru executarea lor am folosit Microsoft Office Excell 2007. fidelitatea. ordonarea.În cadrul demersului statistic sunt parcurse următoarele etape: culegerea datelor. În lucrarea de faţa s-au folosit următoarele formule de calcul a unor parametri statistici: Pentru calculul mediei aritmetice: xi x=∑ n Metoda testelor Testul este un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării forței musculare. . ceea ce reprint anamneza. . inainte și după terminarea recuperării kinetoterapeutice de specialitate. . evaluare şi autodezvăluire. . –Testarea forței musculaturii antebrațului (bilanțul muscular).Ajută la stabilirea concluziilor. Metoda reprezentării grafice Graficele se construiesc în scopul de a uşura înţelegerea materialului prezentat. dar şi la ordonarea gândirii şi interpretării rezultatelor. având un rol deosebit. înregistrarea lor după anumite cerinţe. pe baza cărora se pot prevede evoluţia viitoarelor fenomene.Pe baza lor se construiesc mai apoi graficele aferente. Avantajele acestei metode sunt: . prezentare. validitatea. cronaxiei și existența transmiterii sinaptice de la acest nivel. studiul bibliografic s-a desfăşurat pe toată perioada cercetării.Contribuie la o delimitarea mai riguroasă a problemelor studiate. amplitudinii articulare. prelucrarea şi interpretarea lor în vederea extragerii unor concluzii. Metoda convorbirii Convorbirea se desfăşoară pe baza unui plan şi a unor întrebării dinainte elaborate.Programele folosite de mine au fost Microsoft Office Word 2007 și Microsoft Office Excell 2007. mijloace ilustrative de exprimare a rezultatelor. au fost studiate şi materiale aparţinând unor autori străini. ajutându-ne la înţelegerea fenomenelor şi sarcinilor pe care leam avut de realizat. Pentru un test să fie eficient trebuie ca aceasta să îndeplinească mai multe cerinţe: standardizarea. pragului sensibilității adiacente locului fracturii.Aceasta se face între kinetoterapeut şi pacient şi presupune: relaţie directă. Pe lângă literatura românească de specialitate.

artrite specifice. pentru anurnite perioade de timp. sub anestezie. a corpului în întregime sau doar a unui segment într-o poziţie determinată. pasivo-activă. atelă. Imobilizarea poale fi totală. segmentare sau locale realizează imobilizarea completă a unor părţi ale corpului.Tehnici akinetice Tehnicile akinetice au două caracteristici de bază: absenţa contracţiilor musculare voluntare: nu determina mişcarea segmentului. Tehnici folosite în recuperarea kinetoterapeutică post-fracturi Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică în două mari categorii: tehnici akinctice şi tehnici kinetice. cu sau fără ajutorul unor instalaţii sau aparate. corsete etc.3. prin manipulare) În afară de aceste tehnici de bază există tehnici speciale sau tehnici combinate. Imobilizrea suspendă în primul rând mişcarea articulară.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Metoda comparării procentuale Cuprinde toate valorile înregistrate din urma evaluărilor dar sub formă procentuală. În funcţie de scopul urmărit. medulare. dar permite efectuarea contracţiilor izometrice a muşchilor din jurul articulaţiilor respective.).indicate în: traumatisme craniocerebrale. A. Din categoria tehnicilor kinetice fac parte:  tehnici kinetice statice: contracţia izometrică. cum ar fi: tehnici de stretching. concomitent cu păstrarea libertăţii de mişcare a restului organism. tehnici de transfer. tehnici de facilitare neuromusculară.Am folosit Mocrosoft Office Excell 2007. toracice. Imobilizarea totală are ca scop obţinerea repausului general în: politraumatisme.constă in menţinerea pentru anumite perioade de timp a unor poziţii corecte. dacă implică părţi ale corpului. pot fî: Imobilizarea de punere în repaus . locală. în eşarfe.Rezulatele sub formă procentuală ne oferă o mai bună apreciere evoluției recuperării. ca şi contracţia dinamică voluntară. orteze. -Imobilizarea Imobilizarea se caracterizează prin menţinerea şi fixarea artificială. boli cardiovasculare grave.constă în menţinerea "cap la cap" a suprafeţelor articulare sau a fragmentelor osoase.) precum şi alte procese ce determină algii intense de mobilizare. orteze etc. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv şi se realizează pe pat. tendinite. de contenție. procese inflamatorii localizate (artrite. Imobilizarea de contenție . corecrive sau hipercorective în vederea corectării unor atitudini deficiente: devieri articulare prin retracturi .2. blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat. flebite etc. arsuri întinse. arsuri. discopatii etc Imobilizare de corecţie . relaxarea musculară. în luxaţii. Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: imobilizarea (de punere în repaus. miozite. Imobilizările regionale.Tehnica este utilizată pentru consolidarea fracturilor. pe suporturi speciale. paralizii etc. 3. de corecţie și posturarea (corectivă și de facilitare). dacă antrenează întregul corp sau poale fi regională.  tehnici kinetice dinamice: active (reflexe şi voluntare) şi pasive (prin tracţiuni. segmentară. plastice termomaleabile. autopasivă.. prin asistenţă.

realizând posturări segmentare. Posturări de facilitare Posturările induc efecte de facilitare asupra organelor interne. in hipertonii reversibile. etc). degenerativ etc. Nu pot fi corectate decât posturile defectuoase. prin activarea tuturor unităţilor motorii ale grupului muscular respectiv. în timp ce tensiunea musculară atinge valori maxime. manipulări. posturile corective pot fi: Libere ( posturi corective) sau autocorective. pentru corectarea progresivă a limitărilor amplitudinilor articulare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică (genu flexurn.imobilizări în diverse aparate. mușchi. Sunt indicate. Relaxarea musculara poate fi: .).). contra unei rezistenţe egale cu forţa maximă a muşchiului respectiv sau când se lucrează contra unei greutăţi mai mari decât forţa subiectului. mișcări pasive sub anestezie.Relaxarea poate fi considerată ca o atenuare a tensiunii de orice natutră (nervoasă. deviaţii ale coloanei vertebrale in plan frontal sau sagital (scolioze. Acestea sunt atitudini impuse pacientului şi adoptate voluntar de acesta. psihică. etc ). -Contracţia izometrică reprezintă o contracţie musculară în care lungimea fibrei musculare rămâne constantă.Posturările autocorective folosesc greutatea unui segment sau a întregului corp. B. perne. instrumentale ) cu ajutorul unor aparate sau instalaţii. tendon.De aceea menţinerea nu depăşeşte 15-20 de minute. indirecte. anumite tipuri de imobilizare pot influenţa forma sa. Tehnici Kinetice Tehnicile kinetice statice se caracterizează prin modificarea tonusului muscular fără să determine mişcarea segmentului. cât şi stării psihice tensionate. paralitic. pe măsură ce se câştigă din deficitul de corectat Se consideră că noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturi . Acestea restabilesc mobilitatea articulară utilizând greutăţi ( încărcături ): directe (săculeţi de nisip. menţinute prin greutatea unui membru sau a unui segment al acestuia. de concentrare sau de efort. chingi etc) sau realizate manual. care ţin de ţesuturi moi (capsulă. Aceste posturări solicită intens articulaţia. se produce o microdeplasare neglijabilă între momentul creșterii tensiunii musculare și cel al relaxării. mai ales. perne plasate proximal sau distal de articulaţia mobilizată. suluri. vizând o reglare tonico-emoţională optimă. poziţionarea corpului într-o anumită postură poate reprezenta un tratament de mare valoare. De un mare interes fn recuperarea funcţională sunt posturile seriate care se fixează cu orteze amovibile. Doar când osul este în creştere. muşchiul se decontracturează. somatică). în scop corectiv sau de păstrare a amplitudinilor de mişcare câştigate prin kinetoterapia din timpul zilei.În vederea facilitării unui proces fiziologic perturbat de boală. Imobilizarea de corecţie se realizează cu aceleaşi sisteme ca si cea de contenţie. cu schimbarea centrului de atenţie. aplicate prin intermediul montajelor cu scripeţi.În realitate. Fixate ( posturi exterocorective. Irnobilizările de contenţie și corecţie urmează în general unor manevre şi tehnici fie ortopedo-chirurgicale. -Relaxarea musculară: se realizează când tensiunea de contracţie a mușchiului respectiv scade. recurbatum. cifoze etc. posuraurnatic. fie kinetologice (tracţiuni. pentru că se adreseaă concomitent atât stării de tensiune musculară crescută. -Posturarea Posturările corective sunt cele mai utilizate în kinetologia terapeutică sau de recuperare în multe cazuri se reconundă preventiv în boli a căror evoluţie este previzibilă. Relaxarea reprezintă un proces psihosomatic. dar imobile. Contracţia izometrică se realizează fără deplasarea segmentelor. Liber-ajutate (prin suluri. Din punct de vedere tehnic.

Mişcarea este denumită activo-pasivă atunci când pacientul iniţiază activ mișcarea însă nu o poate efectua pe toată amplitudinea. în afara. Agoniștii sunt mușchii care iniţiează şi produc mișcarea. -când tensiunea antagoniștilor crește. tensiunea lor de contracţie este egalată de relaxarea antagoniștilor. când mișcarea activă liberă se produce pe direcţii deviate. eventual. recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare.proces în legaturî cu relaxarea psihică locală .În mişcarea voluntară contracţia este izotonică. Denumirea mişcare pasivă-acitvă este în cazul în care pacientul nu poate iniţia activ mişcarea. kinetoterapeut. mușchiul modificându-si lungimea prin apropierea sau depărtarea capetelor de inserţie.mișcarea este ajutată de forţe externe reprezentate de: gravitaţie. Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără contracţie musculară .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică generală . . care perturbă comanda sau transmiterea motorie: Mobilizarea activă cu rezistenţă . cu atât mişcarea agonistului este mai rapidă şi mai puternică. ce se mobilizează -Mişcarea activă reflexă este realizată de contracţii musculare reflexe. ce se realizează prin contracţie musculară și consum energetic. care intervine de obicei înaintea celei ligamentare sau osoase. -Mișcarea activă voluntară .În mişcarea voluntară muşchii acţionează ca agonisii. Contracţia reflexă se poate produce prin reflexe medulare și supramedulare. motiv pentru care se numesc "motorul primar". fără ca acestea sa se substituie forţei musculare mobilizatoare. montaje cu scripeţi. care controlează efectuarea uniformă şi lină a mișcării prin reglarea vitezei. Tehnicile kinetice dinamice cuprind: mișcarea activă reflexă și mișcarea voluntară Monilizarca activa sc caracterizează prin iniphcarea contracţiei musculare proprii scfinv-nuilu. Mobilizarea activă asistată . antagoniştilor şi sinergiştilor. a gravitaţiei. etc. Mușchii agonisii şi antagonişti acţionează totdeauna simultan. Obiectivele urmărite prin mobilizarea activă voluntară. însă rolul lor este opus: .Se utilizează: când forţa musculară este insuficientă pentru a mobiliza segmentul contra gravitaţiei.caracteristica acestei tehnici este mișcarea voluntară comandată. Cu cât relaxarea antagoniștilor este mai mare. tot involuntar și au rolul de a fixa acţiunea agoniştilor. sunt: creşterea sau menţinerea amplitudinii mişcării unei articulaţii.mişcarea este executată fără nici o intervenţie facilitatoare sau opozantă exterioară. amplitudinii și direcției. necontrolate şi necomandate voluntar de pacient. reprezentând frâna elastică musculară. au deci rol frenator. Antagoniștii se opun mişcării produse de agonist. datorită rotaţiei capetelor osoase articulare sau suferinţelor neurologice. antagoniști. sinergiști şi fixatori. Modalităţile tehnice de mobilizare activă voluntară sunt următoarele: Mobilizarea liberă ( activă pură ) .ceea ce tranşează de la început diferenţa dintre tehnicile active și cele pasive. Fixatorii acţionează ca şi sinergiștii. mișcările apar ca răspuns la un stimul senzitivo-senzorial în cadrul arcurilor reflexe motorii. mişcarea iniţială produsă de agoniști încetează.în acest caz forţa exterioară se opune parţial forţei mobilizatoare proprii. Sînergişiii sunt muşchii prin a căror contracţie acţiunea agoniştilor devine mai puternică. dar odati ce esee ajutat în prima parte a mişcării exocută liber restul amplitudinii de mişcare. Tehnica mobilizării active cu rezistenţă are ca obiectiv principal creşterea forţei şi / sau rezistenţei musculare. creşterea sau menţinerea forţei musculare. simultan cu acţiunile lor principale. Sinergiștii conferă şi ei precizie mişcării prevenind apariţia mişcărilor adiționale.se referă la un grup muscular Relaxarea ca tehnică kinetică statică se referă la relaxarea locală. dinamică. motiv pentru care este necesară intervenţia unui ajutor spre finalul mişcării.când agoniştii lucrează.

putăndu-se executa manual sau prin diverse instalaţii. Acest tip de contracţie scurtează muşchiul dezvoltându-i tonusul şi forţa. Se realizează cu aparate speciale numite dinamometre. Tracţiunile continue (extensii continue) se execută cu instalaţii. Contracţia izotonică poate fi: Concentrică . tensiunea de contracţie rămâne aceeaşi. deci al contracţiei izotonice.când mișcarea respectivă este iniţiată din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri articulare pozitive. agoniștii îşi apropie capetele de inserţie. Excentrică . pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasări ale capetelor articulare. iar în serviciile de recuperare. se fac în axul segmentului sau articulației. cu contragreutăţi. când mişcarea respectivă. pentru a se solicita aceeaşi forţă. se scurtează progresiv. deci prin scurtare (contracţie dinamică concentrică) și prin îndepărtarea capetelor de inserţie.Contracţia excentrică se realizează atunci când muşchiul fiind contractat și scurtat cedează treptat unei forţe care-l întinde şi-i îndepărtează atât capetele de inserţie. se alungesc progresiv. iar la nivel articular cresc mobilitatea. Prin acţiunea ei dezvolta elasticitatea și rezistenta muşchiului.constau în întinderi ale părţilor moi ale aparatului locomotor. contracțiile excentrice produc lucru muscular rezistent sau negativ. -Contracţia izokinetică este o contracţie dinamică în care viteza mişcării este reglată în așa fel încât rezistenţa aplicată mişcării este în raport cu forţa aplicată pentru fiecare moment din amplitudinea unei mişcări.se realizează când agoniștii deși se contractă. Sunt utilizate mai ales în serviciile de ortopedie. Pentru o corectă izokinezie trebuie ca rezistenta să varieze în funcţie de lungimea muşchiului. scripeţi. pentru ca la sfârşitul cu rsei de mișcare să fie maxim scurtaţi. se desfășoară în sens fiziologic (muşchiul se scurtează reuşind să învingă rezistenţa) și se opreşte la amplitudini mai mari sau la sfârşitul cursei. cât şi segmentele osoase asupra cărora lucrează mușchiul respectiv.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică -Contracţia izotonică este o contracţie dinamică prin care se produce modificarea lungimii muşchiului determinănd mişcarea articulară. Pe parcursul mişcării. iniţiată din diverse unghiuri articulare ale mişcării opuse. Contracţiile excentrice se execută în: ➢ Interiorul segmentului de contracţie . iniţiată din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri negative. plan înclinat etc.când mişcarea respectivă iniţială din diverse unghiuri pozitive se desfăşoară în sens opus celui fiziologic (rezistenţa externă învinge mușchiul care se alungeşte treptat) și se opreşte la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic.cănd agoniștii înving rezistenta externă. arcuri. sunt învinşi de rezistenţa externă. subiectul neefectuând travaliu muscular.Pe tot parcursul mişcării. se desfăsoară în sens fiziologic și se opreşte la unghiuri articulare negative mai mici sau îm punctul zero anatomic. Pe parcursul mişcării. în punctul zero anatomic fiind maxim alungiți. iar la nivel articular cresc stabilitatea. ➢ Exteriorul segmentului de contracţie. ➢ Exteriorul segmentului de contracţie . Contracţiile concentrice se execută în: ➢ Interiorul segmentului dc contracţie . Prin repetare. Prin repetare mişcările concentrice produc hipertrofie musculară. Modificarea lungimii muşchiului se poate face în 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale. numite unghiuri negative. pentru cercetări ale articulaţiilor blocate şi . anoniştii îşi îndepărtează capetele de inserţie. cresc elasticitatea musculară. -Mişcarea pasivă se face cu ajutorul unei forţe exterioare. deci prin alungire (contracţie musculară excentrică). urmată de creşterea forţei.Mobilizarea pasivă se utilizează numai în kinetologia terapeutică și de recuperare (neavând rost ca exercițiu fizic ) Modalităţi tehnice de realizare ale mişcării pasive: Tracţiunile . cat şi segmentele osoase asupra cărora acţionează. muşchiul se contractă pentru a învinge o rezistenţă din afară. se scurtează apropiindu-şi atât capetele de inserţie. se desfăşoară în sens opus celui fiziologic şi se opreşte la unghiuri negative mai mari.când mişcarea respectivă.

Tracţiunile . Prin anestezie generală se realizează o bună rezoluţie musculară. dar si de experienţa acestuia în cazurile unor pacienţi cu praguri la durere fie prea înalte. cât și cu ajutorul unor instalaţii. fie prin corsete de fixaţie. mașoane. fără opoziţie.Instalarea unei tracţiuni continue reduce durerea. Mobilizarea forţată sub anestezie este o tehnică executată în general de către specialistul ortoped. O şedinţă de mobilizare pasivă a unei articulaţii durează în funcţie de articulaţie ( la cele mari maxim 10 minute ). forţarea redorilor articulare. discopatii . Ritmul mişcării poate fi simplu. ci oblic. fte prea coborâte. oprită mişcarea pentru un masaj de 1-2 minute. decontractându-i. Reglajele progresive de tracţiune cresc la un interval de cca.Tracţiunea nu se execută în ax. confecţionate din plastic. Durata unei mişcări este de aproximativ 1-2 secunde.se realizează tracţiuni cu forţă moderată.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică deviate în flexie. și în funcţie de suportabilitatea bolnavului. procese inflamatorii articulare . în timp ce pacientul îşi relaxează voluntar musculatura. de 10-15 secunde. Aplicarea tracţiunii continue se face fie prin broșe transosoase. iar menţinerea întinderii la capătul excursiei. Este indicat ca. conduce si încheie mişcarea cu presiuni sau tensiuni lente. prinse în aparate rigide amovibile. articulaţii dureroase cu contractură musculară. eventual prin infiltraţii locale. pe când mişcarea rapidă crește acest tonus. la capetele cursei menţinându-se întinderea. în timpul executării mişcărilor pasive poate fi continuată aplicarea de căldură și. etc. Tehnica se aseamănă și cu ortezele progresive pentru corecţia devierilor deterninate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retraccturi de tesuturi moi. Tehnica este utilizată pentru corecția devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi ale ţesuturilor moi. Sistemul de poziționare este realizat prin tije cu şurub sau alte sisteme de tracţionare treptată. stare de enervare sau oboseală. Viteza imprimată mişcării este în funcţie de scopul urimărit: mişcarea lentă şi insistentă scade tonusul muscular. 48 de ore. regiunea de mobilizat să fie pregătită prin căldură. Forţa şi ritmul de mobilizare Forța aplicată de către kinctoteropeut la nivelul maxim de arrrptitudine este de obicei dozată în funcţie de apariţia durerii. dar insistente.fixații alternante . Mobilizarea pasivă mecanică . Când apar reacţii locale: durere. Mobilizarea pasivă pură asistată este cea mai obişnuită tehnică de mobilizare pasivă executată de kinetoterapeut. Tracţiunile discontinue se pot executa atât cu mâna . fie prin benzi adezive la piele. întocmai ca cele continue. Mişcările pasive cu tensiuni finale ating de obicei amplitudini mai mari decât mişcările active. Aceste aparate permit mişcarea autopasivă sau realizează mişcarea prin motorațe electrice sau prin manevrarea de către kinetoterapeut. . care permite. cu ruperea aderenţelor din porţile moi. pendular ( în 2 sau în 4 timpi). masaj. contractură. din cănd în cănd. care au și rolul de a decoapta. electroterapie antialgică. pierdere de amplitudine sau generale: febră. care îmbracă segmentele respective. Se indică în: articulaţii cu redori ce nu ating poziţia anatomică.De asemenea. pauza dintre şedinţe va fi mai mare sau chiar se vor suspenda pentru câteva zile. extensie etc.utilizează diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kinetech -adaptate pentru fiecare articulaţie şi tip de mişcare în parte. pe segmentele adiacente articulaţiei. pentru a ajunge la limitele reale ale mobilităţii. întinde muşchii.Presiunea crescută intraarticular este generatoare de durere. piele sau chiar gips. Şedinţa se repetă de 2-3 ori pe zi. înainte de începerea mobilizării pasive.de către kinetoterapeut. Kinetoterapeutul iniţiază. Un efect împortant al acestor tracţiuni este obţinerea decoaptării articulare determinate de contractura musculară puternică.tracţiuni vertebrale.sunt mai mult o variantă a tehnicii de posturare exteroceptivă dar se menţin pe perioade mai lungi.

Metoda este utilizată pentru reeducarea forței musculare.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Mobilizarea autopasivă . conservând capacitatea de contracție pentru un număr mai mare de repetiții. mobilizarea pasivo .reflexul ” prin mișcarea pasivă de întindere bruscă a mușchiului.prin actiune a membrului sanatos . mecanic. mențin moralul și încrederea pacientului. care trage de o coardă prevăzută cu cingă de prins brațul și trecută peste un scripete . care determină contracșie musculară. Punctul de gâtuire poate fi îndepărtat. Imensitatea forţei de întindere trebuie si fie crescută foarte lent. de lungă durată ( 20-30 min ) şi se bazează pe întinderea fibrelor de colagen ( în repaus acestea sunt crețe ).prin presiunea corpului .Aceasta autoasistență este o bună metodă de aplicat de către bolnav la domiciliu sau în intervalele dintre şedinţele de kinetoterapie organizate la sală. direct sau prin intermediul unor instalaţii ( de obicei scripeţi ). Asupra sistemului și sistemului psihic: mențin memoria kinestezică pentru segmentul respectiv. Efectele mișcărilor active: Asupra aparatului locomotor: mențin amplitudinile articulare normale și troficitatea structurilor articulare. determină ” strech . determină falimentul ( ruperea ) lui. se va ţine seama de curba tensiune/deformare (stress/strain ) a fibrelor de colagen astfel încât stretchingul să se situeze în zona de plasticitate ( dar sub punctul forţei ce determină ruperea fibrelor ). Strechingul Strechingul reprezintă tehnica (ridicata la rangul de metodă) de bază în kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulară determinată de scurtările adaptative ale ţesutului moale i constă în întinderea (elongarea) acestuia și menţinerea acestei întinderi o perioadă de timp. există pericolul ruperii structurii supusă întinderii.prin intermediul unor instalații de tip ”coardă .Această întindere a ţesutului conjunctiv trece progresiv printr-o etapă elastică. diminuă contarctura musculară prin întinderea prelungită a mușchiului.Dacă elasticitatea este proprietatea ţesutului de a reveni la lungimea iniţială după ce o forţă l-a scos din starea de repaus. Mobilizarea pasivo-activă. mențin sau cresc excitabilitatea musculară. pasiv. după care sursa de căldură se va îndepărta la finalul stretchingului iar ţesutul este lăsat ”să se răcească” in poziţia alungită câştigată.activă se indică pentru a ajuta efectuarea unei mișcări sau a întregii amplitudini de mișcare. respectiv zona plastică poate fi mărită dacă se aplică căldura pe ţesutul respectiv. Exemple de mobilizări autopasive. eventual doar în afara gravitației.mobilizarea antebrațului în redori cu mâna opusă. deoarece atunci când forţa de întindere este mare si / sau aplicată rapid.În cazul unei forțe musculare de valoare sub 2 . Pentru a obţine o alungire optimă a ţesutului moale. Această aplicare se face în timpul. plasticitatea este tendinţa unui ţesut ce a fost deformat de a nu se mai întoarce la poziţia de la care s-a început deforrnarea. Stretchingul țesutului moale necontractil este pasiv. sau cu 10 minute înainte de începerea strechingului.prin intermediul unei instalații de mecanoterapie mobilizată prin manivelăsau roată de către insuși pacient. Manipularea este o formă pasivă de mobilizare. C.prezintă mobilizarea unui segment cu ajutorul altei părți a corpului.Cel mai folosit în kmetoterapia este stretchingul manual. executat lent (pentru evitarea strech-reflexului) cu o menţinere a întinderii într-o întindere de uşor disconfort timp de 15-60 sec. urmată de un punct de ”gâtuire” după care orice tensiune ce tinde să mai alungească ţesutul. apoi una plastică. . când mușchiul se contractă fără să poată deplasa segmentul. denumită și mobilizare pasivă asisitată activ de bolnav. (durata optimă este de 30 . Întinderea ţesutului contractil al muşchiului se realizează prin nai multe modalităţi de streching. dar prin particularitățile de tehnică este considerată ca făcând parte din grupul metodelor și tehnicilor kinetologice speciale.scripete ”.

Studii recente au arătat ca după primele patru repetări a strechingului ( dintr-un total de 10 ) s-au înregistrat modificările cele mai avantajoase. • în cazul ambelor direcții de mişcare limitată. nu trebuie să apară spasm muscular. • D. iar durerea care persistă peste 24 de ore arată că au avut loc leziuni fibrilare. tendoane. dar şi din motive de economie de timp. efectuate înaintea strechingului. • respiraţia să fie uniformă şi liniştită. a fost aplicat pacienţilor cu limitare de mobilitate dând rezultate bune. după stretchingul unei grupe musculare se aplică stretchingul și pe mușchii antagoniști (se începe cu musculatura cea mai contractată). Strechingul ciclic.30. În cazul musculaturii hipotone ne folosim de mai multe tehnici FNP. încurajarea sau accelerarea răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din mușchi. relaxată și comodă. respectiv o creştere de 10% din lungimea iniţială de repaus.și telereceptorilor. • nu se fac aprecieri asupra gradului şi duratei întinderii (nu este concurs). • nu se face streching pe două grupe musculare simultan. pe toată amplitudinea. • încălzirea generală a organismului.Tehnici FNP generale Inversarea lentă şi inversarea lentă cu opunere (IL şl IL0) ILO = reprezintă contracţii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare.Din considerente de gradare a forţei de întindere ( mai ales la pacienţii ce prezintă o teamă crescută față de durere ).se aplică în 3 situaţii diferite: .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică sec). • durerea ce apare după 2 ore de repaus (de la terminarea strechingului) denotă că intensitatea acestuia a fost prea mare. mecanic. Menţinerea strechingului își găseşte explicaţia în faptul că dacă răspunsul fusurilor neuromusculare este imediat. se aplică auto (selv) stretchingul. • strechingul se poate combina cu tracţiunea în ax a articulaţiei respective. Prima mişcare (primul timp) se face în sensul acţiunii musculaturii puternice (contracţie concentrică a antagonişiilor muşchilor hipotoni). fără pauză între inversări. Indicaţiile generale în ceea ce priveşte execuţia corectă a stretchingului ar fi următoarele: • tehnici de relaxare generală.30 și 16. În cazul muşchilor multiarticulari sretchingul se aplică mai întâi analitic. Contracţiile repetate (CR) . • masaj (de tip profund) executat după aplicarea de căldura.O = este o variantă a tehnicii IL. Tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă (FNP) Facilitarea neuromusculară proprioceptivă reprezintă uşurarea. printr-un efort aerob de minim 5 min. • poziţia iniţială și cea în care se va executa stretchingul propriu-zis să fie stabilă. articulaţii. deoarece atunci se înregistrează maximul capacităţii de mobilitate articulară. determinăndu-se în acest fel un efect facilitator pe agoniștii slabi. întinderea trebuie sa dureze minim 6 sec. 1. începându-se cu articulaţia distală. încheindu-se cu un stretching global pentr toate articulațiile. să scadă forţa musculară sau să apară oboseala musculară. • să fie executate exerciţiile între orele 14. pentru stimularea optima a organelor Golgi ( care vor determina relaxarea reflexă a muşchiului respectiv). • după şedinţa (şedinţele) de tratament ce a avut în program stretchingul. rezistența aplicată mişcărilor este maximală (cel mai mare mare nivel al rezistenţei ce lasă ca mişcarea să se poată executa). la aceasta se adăugă stimularea extrero. dar înainte de streching. II. in care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât și pe antagonist ). dar inconvenientul îl constituie faptul că necesită o aparatură complicată. • stretchingul să fie precedat de mişcări active.

Tehnici FNP specifice Iniţierea ritmică (IR) se realizează atât în caz de hipertonie cât şi în hipotonie. scurte. dar acolo unde există o forţă "mare" se execută o contracţie izometrică. după care se reia contracţia izotonică cu rezistenţă maximală. ritmice. urmată de relaxare. În ambele variante.opunere (RO) (hold – relax). scopul este obţinerea relaxării. se fac apoi întinderi rapide. pe întreaga amplitudine a unei scheme de mişcare.În cazul în care există o hipertonie care limitează mişcarea. Urmează o contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea posibilă. Odată relaxarea făcută. Se utilizează când amplitudinea unei mișcări este limitată de hipertonie musculară. Relaxare . izometria se va executa în punctul de limitare a mișcării.în care se face izometria mușchiului care face mișcarea limitată. IR are ca scop iniţial menţinerea memoriei kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare. Este foarte importantă sincronizarea comenzii care trebuie făcută înainte de a efectua ultima întindere astfel încât contracţia voluntară să se sumeze cu efectul reflexului miotactic. in mod activ.IL RO agonistă . mișcării voluntare apărute i se opune o rezistenţă maximală. se poate repeta izometria de mai multe ori sau pacientul.5 . Se execută astfel: pe musculatura slabă. în zona medie spre scurtă. Tehnica RO are 2 variante: . dar fără să aibă o forţă egală peste tot (Forţa 4 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea și împotriva unei forţe mai mari decât gravitaţia): contracţie izotonică până la nivelul golului de forţă unde se face izometrie. Când se simte că aceasta contracţie a ajuns maximă. iar musculatura să fie în zona alungită şi se fac întinderi rapide. ultima întindere este însoţită de o comandă verbală femă de contracţie a muşchiului respectiv. după care kinetoterapeutul execută rapid o mişcare spre zona alungită a musculaturii respective. 2. Mişcarea activă de relaxare . trecandu-se de zona golului de forţă. mai întâi pasiv. iar din loc în loc se aplică întinderi rapide. Forţa 3 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea și are forţă suficientă doar pentru învingerea gravitaţiei): contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată arnplitudinea de miscare. va încerca să treacă . Se realizează mișcări lente. – când muşchii sunt de forța 2 sau 3 (Forța 2 = mușchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea dar nu are suficientă forţă pentru a învinge gravitaţia.L RO antagonistă . după menținerea timp de 5-8 sec a unei izometrii de intensitate maximă se va cere pacientului o relaxare lentă.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică .în care se face izometria mușchiului hiperton. scurte ale agonistului. scurte ale agonistului. aplicând și câteva întinderi rapide în această zonă de alungire musculară.când muşchii schemei de mişcare sunt de forța 0 sau 1: segmentul se poziţionează în poziţie de eliminare a acţiunii gravitaţiei. este indicată şi atunci când durerea este cauza limitării mişcării. . se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut prin intermediul contraprizei).opunere (MARO) se aplică în cazurile hipotoniei musculare ce nu permite mişcarea pe o direcţie. când există o hipotonie. – când mușchii sunt de forţă 4. apoi treptat pasiv-activ şi activ.

 pronaţia şi abducţia se asociază extensiei și rotaţiei interne.2. el recunoaşte numai mișcarea”. Această vasodilataţie superficială crează senzaţia de creştere a căldurii locale. crescând schimburile între mediul celular și sanguin precum și aportul nutritiv de oxigen și transportul de deşeuri metabolice și de gaz carbonic. bilateral asimetric. fără rezistenţă din partea kinetoterapeutului).Mjloacele fundamentale ale kinetoterapiei în recuperarea post-fracturi A. • Dezvoltarea comportamentului motor este legată de dezvoltarea receptorilor senzitivi. Experienţa ar trebui refăcută cu manevre mai intense. vizuali. în scop fiziologic. de intensitate variabilă. Regulile pentru crearea diagonalelor specifice pentru facilitarea unui anume muşchi sunt: ➢ la MS flexia este asociata rotaţiei externe. în timp ce rotaţia internă se asociază extensiei. Principiile metodei Kabat sunt următoarele: • Dezvoltarea neuromotorie normală se face în sens cranio-caudal şi proximo – distal. prin acţiuni manuale sau mecanice. • Dezvoltarea motorie implică mişcarea combinată ale membrelor bilateral simetric. • Dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsurile reflexe secvenţiale la stimuli exteroceptivi. Efectele asupra circulaţiei de întoarcere venoase . auditivi. alternativ reciproc. mai mult sau mai puţin rapid a unei înroşiri locale. Metode de educare / reeducare neuromotorie Metoda Kabat Metoda foloseşte scheme de mișcare globală. • Întregul comportament motor este caracterizat de mişcări ritmice. profilactic și terapeutic.  flexia pumnului este legată de adducţia umărului. cu predominanţa flexiei sau extensiei. • Dezvoltarea motorie reflectă și direcţia mișcării: de la verticală. • Dezvoltarea motorie include si inversarea rapidă dintre funcţiile antagoniste. Efectele masajului Efectele asupra circulaţiei subcutanate Orice aplicare a masajului asupra pielii este urmată de apariţia. Masajul Masajul reprezintă prelucrarea metodică a părţilor moi ale corpului.  extensia pumnului este legată de abducţia umărului  Pivoții digitali se alinează pivoților proximali și distali astfel:  flexia cu adducţia degetelor se asociază flexiei pumnului şi adducției umărului extensia cu abducţia degetelor se asociază extensiei pumnului şi abducției umărului 3.  Pivoții distali se alinează pivoților proximali astfel:  supinaţia şi abducţia se asociază flexiei şi rotaţiei externe. etc.. Fery nu a putut si obiectiveze clar aceast lucru. diagonal reciproc. Această vasodilaiaţie ameliorează troficitatea locală. E. executate în amplitudini complete de flexie şi extensie.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică de punctul iniţial de limitare a mișcării (contracţie izotonică a agonistului. reversibile. homolatetal.4. după efleurajele aplicate pe regiunea dorsală. la orizontală și apoi la oblică sau diagonală. plecând de Ia axioma: ”Creierul ignoră acţiunea proprie rnuschiului.

B. strechingul și încălzirea principalilor mușchi ale membrelor superioare au efecte benefice asupra creșterii amplitudinii de mişcare articulară. fie venoasă. Termoterapia foloseşte ca factor terapeutic temperatura cu valori cuprinse între 40-8O° C cu medii diferite. nămol. traumatisme poutraumatice şi reumatice. anemii grave. realizează accelerarea fluxului de întoarcere limfatic. pentru a ajuta la resorbţia acestora. astfel: • durată scurtă 3-5 minute se folosesc ca proceduri pregătitoare de încălzire. El arata o tendinţa spre di nâ nutrea forţei acestor muşchi. Durata băilor de aer cald este cuprinsă intre 10-20 minute. apă. Este contraindicată la copii sub 12 ani. – existenţa echimozelor sugerează aplicarea locală a unor tehnici de mare intensitate. pcecordial: se aplică înainte de masă. Reguli generale de aplicare: obligatoriu se aplică comprese reci pe frunte. Contraindicațiile masajului sunt următoarele: – fenomene inflamatoare aflate în faza acută. treptat temperatura crește până la 50 -55º C. fie de origine limfatică. în jurul gâtului şi precordial. Contraindicaţiile generale ale masajului Utilizarea în mod raţional a unei terapii trebuie să se bazeze pe cunoaşterea inovaţiilor. lăsându-se afară doar capul. – pusee inflamatoare reumatismale. hemoragii şi persoane cu vârste de peste 75 ani. La început temperatura cuprinsă între 38-40º C. Efectele asupra circulaţiei de întoarcere limfatice Aceste manevre de masaj deosebit de blânde aplicate pe traiectul vaselor limfatice superficiale prin drenaj limfatic manual. Se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca baia cu aburi. sunt urmate de o procedura de răcire. • durată 10-15 minute folosite în cazul tulburărilor de circulaţie. apă pentru creşterea sudorației. Se aplică comprese reci pe frunte. Efectul este optimal când sunt efetuate într-un ritm lent: 5 secunde cel puţin trebuie să se scurgă între două manevre succesive. • peste 15 minute se administrează celor cu obezitate. fie mixtă. nisip. trebuie cunoscute de asemenea şi eventualele riscuri la care pacientul poate fi expus în timpul unei şedinţe de tratament. iar temperatura aerului este . Aceste tehnici se efectuează după un protocol special și se aplica în caz de edeme. Se indică bolnavului să stea pe scaun cu corpul in dulapul special. Bai de aer cald sau căldură uscată pot fi generale sau parţiale. aer încălzit. dar nu contraindică aplicarea masajului cu suprafaţă mare de contact pe o suprafaţă mare. băi de soare. Efectele asupra contracţiei musculare Frământatul. S-a aritat prin dopplergrafie influența acestor tehnici pentru favorizarea circulaţiei venoase. Baia de aburi se aplică pe o perioada de maxim 30 minute în funcție de pacient şi scop.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Presiunile alunecate şi cele statice permit creşterea circulaţiei de întoarcere venoasă. Termoterapia – Crioterapia 1. – procese infecțioase în stadiu evolutiv. contraidicaţiilor precum şi a limitelor acesteia. ceafă. Pacientul poate fi hidratat cu ceai. nu se aplica mai multe proceduri calde pe zi. la cei cu debilitate fizică. Baia cu aburi sau căldură umedă poate fi generală sau parţială Baia generală se realizează într-o încăpere sau dulap special. diabet zaharat.

în combaterea edemului şi a durerii sau în orice inflamație. scade viteza de transmisie a influxului nervos pe nervii motori musculari.produce inhibiţie nervoasă periferică. curentul ia forma unei curbe ondulatorii şi se numeşte curent variabil. Sauna este o procedură cu aer foarte uscat la umiditate 2-9 % și temperatura 80-100º C.Durata imersiei este de 20-30 minute.la infecţii locale acute în primele 24 de ore.Temperatura apei sub 4ºC.Tehnicile folosite pot fi: Comprese reci care acţionează prin conducție. Temperatura aerului ajunge până la 60-80º C. tendinite.produce vasoconsuicţie. Băile de lumină se realizează într-un loc amenajat sub formă de cilindru.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică cuprinsă intre 60-120º C|. 2. scade metabolismul celular și tisular. afectează dexteritatea – mișcările de fineţe. C. solidă sau gazoasă.este folosit în dureri fasciculare. Efectele fiziologice ale recelui: . Sauna este urmată de un duș rece cu o durată de aproximativ 10 minute. aportul de căldură 5 cal/min şi temperatura pielii creşte până la 30-40º C. Imersia (scufundarea) unor părţi sau întregul corp în apă. dureri musculare. – efectul antiinflamator . Aplicaţiile pot fi sub formă lichidă.înţepături . . temperatura apei fiind de 1°C cu bucăţi de gheață în ea. Sauna se realizează într-o cabină de lemn de brad sau pin cu o suprafață de 10-40 m² . – efectul antalgic . produce o hiperemie reactivă.durere. în combaterea durerii şi în cazuri de contuzii la sportivi. Masaj cu gheaţă .temperatura apei 2. în contracturi şi spasm muscular. Aceasta dă senzaţia de caldură umedă care este mai suportabilă Urmează flagelarea tegumentului cu nuiele foarte elastice de mesteacăn. taburet în funcție de segmentul care va fi supus băii de lumină. Intensitatea curentului poate varia crescând de la valoarea zero a intensităţii până la un anumit nivel (curent continuu ascendent) sau descrescând spre zero (curent continuu descendent). Pe lângă rolul temperaturii aerului apare şi rolul radiaţiilor infraroşii emise de becuri. poartă numele de curent galvanic.Durata masajului cu gheaţă variază între 2 şi 20 de minute. Are aceleaşi indicaţii şi contraindicaţii ca și baia de aburi dar nu elimini transpiraţia. în bursite. .în general indicat în refacerea circulaţiei. Baia de membre .3º C cu durată de 4-10 minute. Pacientul este aşezat pe un pat. semicilindru sau hexagon prevăzut cu 40 de becuri de 60 W și un termometru. crește vascozitatea pe structurile conjunctive de colagen. În sauna finlandeză se folosesc pietre încinse care se umezesc cu ½ litri de apă care se evaporă.arsurî .terrmoterapia sub forma aplicaţiilor scurte de gheață pe tegumentul diferitelor părţi. Indicaţiile crioterapiei în funcţia de efecte: – efectul antispastic . Crioterapia . Efecte fiziologice ale curentului galvanic asupra fibrelor nervoase senzitive: – senzaţia înregistrată este în funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat: furnicături . Dacă aceste creşteri şi descreşteri au loc ritmic. Electroterapia Curentnl Galvanic Curentul electric de frecvenţa zero sau curentul continuu. Durata de menţinere a compreseieste de 2-20 minute. în toate traumatismele acute în primele 15-20 minute. ceea ce contribuie la relaxare.ne indică în otice leziune craniană sau cervicală.

întinderi musculare. scolioze. Efecte fiziologice ale ultrasunetului: .artroze reactivate.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică la polul (+) se induce fenomenul de analgezic datorat hiperpolarizării celulei şi scăderii excitabilităţii acesteia. entorse. deformări ale piciorului. acţiune vasomotorie și metabolică. tromboze venoase superficiale și profunde. Contraindicaţii: fracturi certe sau suspecte. stări după degerături sau arsuri. ascendent. nu se aplică în stări hemoragice locale. reumatism inflamator cronic. întârzierea formarii calusului. nu se aplică pe regiunea precordială. Mecanisme de producere: procedee mecanice. redori articulare.reumatism degenerativ. arterteriopatii periferice obliterante. – manifestări articulare: . alergii la diferite substanţe decelate anamnestic. Indicaţii generale: – afecţiuni reumatismale: . endoproteze sterilele.stări posttraumatice: .realizate prin intermediul SNC cu efect miorelaxant. mialgii.contuzii. trofice. resorbtive. leziuni dermatologice. – polul (+) aplicat cranial determină un efect analgezic. – D. acțiune hiperemiantă. – polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant. hematoame. – afecţiuni reumatice: . Asupra fibrelor vegetative vasomotorii: – vasodilataţie superficială şi profundă.1000 Hz.. reumatism articular. posturi vicioase. luxaţii. Asupra sistemului nervos central: – efectele instalate sunt în funcție de polaritatea aplicată. Ultrasunetul Ultrasunetele furnizate de aparatele folosite în fizioterapie au o frecvență cuprinsă între 800 . Curenţii diadinamici Au ca efecte: fiziologice. boala varicoasă. analgezice. evitarea regiunilor in care sunt încorporate piese metalice de osteosinteză. – acțiune hiperemizantă.fracturi recente. dinamogene.analgezice . Asupra fibrelor nervoase motorii: la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de excitaţie înregistrându-se acelaşi fenornen de stirnulare neuromotorie cu creşterea excitabilităţii. procedee magnetice. – traumatologice: . efecte antiinflamatorii. entorse. artrite. hiperemiante. de activare a vascularizației. activarea circulaţiei sangvine.tulburări circulatorii periferice – acrocianoză. procedeul piezoelectric. luxații. . Indicaţiile curenţilor diadinamici: – aparat locomotor: . acţiune asupra SNV. – eritemuI cutanat. – la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin depolarizare a celulei şi creşterea excitabiiităţii acesteia. descendent. plăgi. contuzii.

hematoame musculare. creşterea debitului sangvin. entorse.76 . creşterea metabolismului local şi îmbunătăţirea troficităţii. tendinite posttraumatice. Indicaţii terapeutice ale laserilor atermici: – traumatologice – fracturi. edemanţierea papilelor dermice. având lungimi de undă cuprinse între 0. Terapia cu LASER Efecte ale terapiei cu laseri atermici: analgezic. F. bactericid. trofic. pacienți cu afecțiuni psihice – epilepsii.(cu cât lungimea de undă este mai scurtă. influenţează terminaţiile nervoase cu calmarea consecutivă a nevralgiilor. de gaze aduse la luminescență prin descărcări electrice. stări febrile.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică E. activarea glandelor sudoripare. resorbtiv. edem uşor al stratului mucos. infiltraţii leucocitare perivasculare. antiintlamator. rupturi musculare. bursite. miorelaxant. spondilită anchilozantă. vasodilatație arteriolară și capilară (eritem caloric). artroze.50 nncrometri. miozita calcară posttraumatică. Efecte fiziologice: . Radiațiile infraroșii (RIR) Sunt denumite şi radiaţii calorice.acţiune calorică . luxații. Mecanism de producere: sunt emise de corpuri incandescente. Contraindicații: iradierea directă a globilor oculari cu rsic de inducere a retinopatiei degenerative. tendinite. . – reumatologice . virucid. sindroame nevrotice. iradierea tumorilor maligne.poliartrită reumatoidă. cu atât acţiunea calorică este mai profundă).

P.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică CAPITOLU IV REZULTATELE STUDIULUI 4. V.M.7 – Incidența fracturilor în funcție de vârstă Grupe de vârstă 0 -9 10 – 19 20 – 29 30 – 39 40 . 8 Vârsta 43 35 19 24 44 22 37 25 Sexul M M F M F M F F Tabel nr. Grafic nr. Tabel nr.E.R. 6 – Vârsta și sexul pacienților Nume Pacienți M. T.I. A.5 37.5 25 25 100 .I.C.M.1.M. S. Analiza statistică și interpretarea rezultatelor Datele pacienților în urma anamnezei și evaluării sunt prezentate în tabelele de mai jos. de cazuri 0 1 3 2 2 8 Procente % 0 12. P. N.49 Total Nr.

Amplitudinea mișcării de flexie activă în articulația pumnului . 8 .evaluare Flexie activă .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr. 9 . 9 Mișcare Flexie Extensie Supinație Pronație Activ 90º 75º 15º 40º Pasiv 90º 80º 20º 45º Tabel nr.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – valori normale Tabel nr.

I.E.M.72 Final 68 69 66 70 71 72 72 70 69. V.I.75 ± 2. 11 Final 80 81 79 82 84 81 85 87 82.M.R.375 ± 2.M.125 ± 3.875 ± 2.M.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Nume pacienți M.E.Amplitudinea mișcării de flexie pasivă în articulația pumnului – evaluare Nume pacienți M.531 Flexie pasivă Grafic nr. T. P. .R. 10 .722 Grafic nr.I. P. S. A. V. P. T. N. N.C.C. MA ± DS Inițial 47 49 50 53 47 53 48 52 49.052 Tabel nr.I. P. 12 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării flexiei active inițiale și finale pe lotul de pacienți. A.M.01 (p=1. S.43657E-07).M. MA ± DS Inițial 43 46 47 44 49 51 53 52 48. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.

01(3. P.C.M. S.C. A. V.M.375 ± 3.75 ± 2. T. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.R.Amplitudinea mișcării de extensie pasivă în articulația pumnului – evaluare Extensie pasivă Nume pacienți M. P.M.625 ± 1.I. MA ± DS Inițial 45 48 49 48 51 53 55 54 50. P.E. P.461 Final 70 72 70 74 73 75 74 73 72. S.M. 11 .E. N.125 ± 3. A.Amplitudinea mișcării de extensie activă în articulația pumnului – evaluare Extensie activă Nume pacienți M. MA ± DS Inițial 43 46 47 44 49 51 53 52 48.I.M.72 Final 68 69 66 70 71 72 72 70 69.I. Tabel nr. N.R.I. 10 .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării flexiei pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.M. T. V.846 .052 Tabel nr.78929E-08).

au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.R.246 Final 13 14 12 14 15 10 13 13 13 ± 1. N.I.M.E. P.43657E-07). au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.125 ± 1. S. A. 14 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării extensiei active pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți. În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării extensiei pasive pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți. T. V.13 Grafic nr.C. P.I.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr.511 .01 (1.29815E-08). Tabel 12 .M.01 (5. MA ± DS Inițial 9 10 8 9 11 7 10 9 9.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare Supinație activă Nume pacienți M.M.

au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.01 (5.24562E-08). 15 . Grafic nr. A.M.R.875 ± 2.M.E. P.01 (3.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Tabel 13 .73434E-07).C. S.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare Supinație pasivă Nume pacienți M.M.I. P. În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării supinației pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.I. MA ± DS Inițial 10 12 11 13 9 14 15 11 11.75 ± 1.031 Final 16 18 17 19 15 19 20 18 17. N. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. T.669 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării supinației active inițiale și finale pe lotul de pacienți. V.

Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare .C.023 Final 34 35 37 36 38 33 33 40 35. 17 Grafic nr. P. A. 15 .492 Tabel nr.M.I.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr.18 Tabel nr. 16 Grafic nr. N.I. P.M. MA ± DS Inițial 27 29 32 31 32 26 28 35 30 ± 3. S. T. V.E.Amplitudinea de mișcare în articulația pumnului – evaluare Pronație activă Nume pacienți M.R.M. 14 .75 ± 2.

01 ( 3.M.E. S. V.875 ± 2.375 Final 39 40 37 41 42 40 43 45 40. Grafic nr.80125E-07).M. N. 20 .I. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. P. 19 Grafic nr.I.474 În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării pronației active inițiale și finale pe lotul de pacienți. A. În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării pronației pasive inițiale și finale pe lotul de pacienți.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Pronație pasivă Nume pacienți M.53915E-07). MA ± DS Inițial 31 33 30 34 36 32 33 37 33. T. P.C.R.01 (3.M.25 ± 2. au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0.

N.M. T.I. P.C.5 ± 0. V. MA ± DS Inițial 1 2 0 1 2 3 1 2 1.375 ± 1. 23 . P.R.16 – Scor testing muscular Grafic nr. A.06 Tabel nr.I.M.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Grafic nr.M. 21 Grafic nr. 22 Nume Pacienți M. S.E.925 Final 3 4 2 3 4 5 2 4 3.

au reieșit statistic foarte semnificative intrucât p˂0. Astfel.05 valori semnificative statistic p<0.01 (1. Acelați lucru se poate observa în urma rezultatelor obținute și în cazul evaluării amplitudinii mișcărilor de prono-supinație. supinație.01 valori foarte semnificative p<0.01) în urma testului Student efectuat.40517E-06). 25 Interpretarea rezultatelor Valorile lui p în urma aplicării testului Student au fost interpretate după cum urmează: ➢ ➢ ➢ ➢ p>0. statistic vorbind. de la prima evaluare efectuată. extensie. din cele două evaluări efectuate. Ceea ce ne arată concret acest lucru este interpretarea comparativă a parametrilor de mobilizare. . în sensul îmbunătățirii acestora. amplitudinea mișcărilor de flexie.05 valori nesemnificative statistic p<0. la toți cei 8 pacienți evaluați. flexie-extensie și prono-supinație. pronație active și pasive și bilanțul articular au crescut considerabil obținând în fiecare caz creșteri foarte semnificative statistic (p˂0. au fost influențate semnificativ. respectiv radiusul și ulna.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică În urma utilizării testului Student rezultatele obținute în urma comparării bilanțului muscular inițial și final pe lotul de pacienți. în decursul celor 7 luni de recuperare de specialitate.001 valori extrem de semnificative Valorile amplitudinii de mișcare a articulațiilor în alcătuirea cărora intră oasele antebrațului. Grafic nr. 24 Grafic nr.

conștiinciozitatea și punctualitatea în efectuarea tratamentului. la care se adaugă mijloacele specifice utilizate în kinetoterapie.22% a amplitudinii de mișcare din flexia activă. Recuperarea posttraumatică post-fracturi are la bază elementul principal al kinetoterapiei și anume mobilizarea.Toate acestea facilitează atingerea unor obiective bien stabilite în recuperarea post-fracturi.37% a amplitudinii de mișcare din supinația activă. cum ar fi: gravitatea fracturii. Astfel.o imbunătățire cu 25.o îmbunătățire cu 35.5% . Întocmirea unui program de recuperare strict individualizat pentru fiecare pacient. 4. acesta a fost și el influențat considerabil obtinânduse o ameliorare simțitoare în legătura cu forța musculară. folosindu-ne din nou de MA% s-a constatat o creștere a forței musculare raportată la cele două evaluări. capacitatea bilologică a acestuia de regenerare precum și de factori subiectivi: cooperarea pacientului.83% a amplitudinii de mișcare din supinația activă. a rezultatelor obținute în cele două etape de evaluare s-a putut observa: . vârsta pacientului. Rezultatele recuperării depind de factori obiectivi. În ceea ce privește bilanțul muscular. .o imbunătățire cu 14. .2.5% a amplitudinii de mișcare din extensia activă. Deși fracturile de antebraț par să contureze un tablou clinic asemănător la toți pacienții.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică Calculând MA% (media aritmetică procentuală). am constatat că majoritatea cazurilor de fractură de la nivelul antebrațului sunt cauzate în principal prin cădere și apoi în urma accidentelor rutiere.o imbunătățire cu 37. a sediului lezional și bineînțeles a asocierii acestor factori reprezentativi. permite o recuperare adecvată cu rezultate apărute într-un timp cât mai scurt. . . programul de recuperare kinetoterapeutic nu este unul standard și asta datorită marii variabilități a etiologiei. cu 37. de mijloacele și metodele folosite. Concluzii și recomandări Pe baza rezultatelor obținute în urma anamnezei efectuate.

București. 1999. KISS J. 2002. 6.” Kinetologie medicală”. ISPAS C. 1998. ALBU CT. Oradea. CHIRIAC M. . DRAGAN I. Editura AXA.” Tehnici de bază în kinetoterapie”. 3. 2000. FLORA D. Editura medicală. Editura Universității din Oradea.”Kinetoterapia pasivă ”. 5. București. 1994. . . 2002. Iași.” Medicină sportivă”. București. Editura medicală. 2002.” Fizilolofie umană”. București.” Testarea manuală a forței musculare”. Editura Poliroma. . .Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică BIBLIOGRAFIE 1. . . Editura Art Design. ALBU ADRIANA .” Medicină sportivă aplicată”. HĂULICĂ I. . DRAGAN I. 8. CORDUN M.” Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală ”. bucurești. București. 1996. Editura Universității din Oradea. 2. 9. 7. 2002.. .” Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuți”. Editura medicală. 4. Editura Editis.

PAPILIAN V. ZOLTAN P.” Cranial neuroimaging and clinical anatomy ”. București. SBENGHE T. Editura plumb. Editura logos.. VASS DOROTHY . KRAUSZ L. . PANAIT GH.” Fizioterapie – proceduri de hidrotermoterapie.” Kinetoterapia în recuperarea funcţională posttraumatică a locomotor ”. crioterapie. 2001. Galați. T. Craiova. MÂRZA D. 1981. II – Osteologie și miologie ”. București. 20. . 2002. 22. 1998. 11. București. . 13. VLĂDUȚU P. Editura medicală. KRAUSZ L. . KRETSCHMANN H. 2002. Editura Publistar. Editura medicală. București.vol. 19. 2001.” Metode speciale de masaj ”. 23. 2001.” Semiologie și noțiuni de patologie medicală ”. 2002. RĂDULESCU A. Bacău.Știința mișcării ”. WEMIRICH V. 2006. 17. Editura Universităţii din Oradea. .” Masajul terapeutic ”. Editura medicală. Editura Didactică și Pedagogică.” Anatomia omului . 21.. decontracturare folosite în kinetoterapie ”. SBENGHE T.” Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”.. 1969. SBENGHE T. . masaj medical clasic. Bacău. MÂRZA D. 2002.V. . Cluj-Napoca. 12. 2004..” Proprioceptive neuromuscular facilitation ”. 1987. 18.” Kinetoterapia în recuperarea funcțională a aparatului locomotor ”. . PASZTAI ELISABETA. Hobler-Harper Book. 2001. 14. Editura Sitech. Germany. București. 15. . masaj tegumentar ”. . KNOLL MARGARET. . PASZTAI Z. București. 16. Editura medicală universitară Iuliu Hațieganu.” Kinesiologie. Editura medicală.Fracturile antebrațului și recuperarea lor posttraumatică 10. 2001. aparatului .” Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ”. Editura Plumb. 24.” Terapii-tehnici-metode complementare de relaxare. PASZTAI Z. PASZTAI ANDREEA .” Ortopedie traumatologie practică ”. PÂRVULESCU N. . .” Fiziokinetoterapie – pe baze fiziopatologice ”. Editura Universității din Oradea. Editura Stutgard Thieml.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful