P. 1
memoria, atentia, imaginatia.docx

memoria, atentia, imaginatia.docx

|Views: 296|Likes:
Published by Ciocolatzica Roz

More info:

Published by: Ciocolatzica Roz on Dec 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/06/2015

pdf

text

original

Atentia, memorie, imaginatie

Anteprescolarul

22.Aspecte caracteristice ale atenţiei, memoriei şi imaginaţiei determinate de varietatea tipului de activitate fundamentalã şi de tipul de relaţii în procesul de desãvârşire a personalitãţii

 PRIMUL AN DE VIATĂ PARTICULARITĂŢILE MEMORIEI. Memoria la această vârstă constituie o modalitate principală de echilibrare cu mediul, de valorizare a experienţei anterioare făcând posibilă stocarea de informaţii, evocarea lor selectivă involuntară, identificarea pe această bază a obiectelor deja cunoscute, a persoanelor spaţiului de viaţă, fapt ce asigură premisa pentru o corectă satisfacere a relaţionării cu mediul în condiţiile concrete pe care le oferă acest mediu. În forma în care se realizează, memoria lui are caracter concret cu rol biologic legat de satisfacerea trebuinţelor. Este puternic influenţată de comportarea verbală a celor din jur, de asociaţiile verbale ale denumirii obiectelor concrete cu indicarea acestor obiecte, bază pentru decodificarea semnalelor ulterioare. Pe baza memoriei vizuale recunoaşte obiectele, pe baza celei auditive recunoaşte voci, sunete şi structuri sonore, pe baza celei gustative îşi manifestă primele preferinţe alimentare iar pe baza celor olfactive e atras de elementele plăcute şi le respinge pe cele neplăcute.

Atentia, memorie, imaginatie

Anteprescolarul

 ANTEPREŞCOLARUL  Dezvoltarea memoriei Dezvoltarea reprezentărilor constituie un indicator important al prezenţei active a memoriei (şi totodată de creştere a plasticităţii activităţii nervoase superioare). Memoria este pusă în valoare de marea disponibilitate a copilului pentru fixarea experienţei de viaţă, prin recunoaşterea persoanelor, obiectelor, imaginilor. Memoria este aceea care permite valorificarea experienţei perceptive într-o modalitate specifică de interpretare, anume animismul infantil, în baza căruia păpuşile, animalele de pluş sunt considerate ca având dorinţe, sentimente, intenţii (de exemplu, copilul bate duşumeau în locul în care a căzut, se răsteşte la colţul mesei de care s-a lovit etc. ). Copilul memorează aspectele concrete ale realităţii cu care se întâlneşte foarte des şi sunt legate de dorinţele şi plăcerile sale. În aceasta etapa de vârsta mecanismele memoriei sunt abia la început. Memoria este una imediata, concreta, legata de fapte care s-au repetat de multe ori sau de nevoile si dorintele copilului. Întiparirea (engramarea) este involuntara si capabila sa fixeze numai date legate de persoane, fapte, situatii care au semnificatie mare pentru copil. Pastrarea informatiilor (conservarea, stocarea) se face pentru intervale scurte de timp: la un an timpul de pastrare este de câteva saptamâni (daca mama pleaca, o uita dupa câteva saptamâni si nu o mai recunoaste ulterior); la trei ani timpul de pastrare este de câteva luni. Datorita slabei conservari a datelor, putine persoane au amintiri din aceasta perioada a vietii. Anteprescolarul mare retine fidel scurte povestiri despre fiinte bine cunoscute de el si despre întâmplari simple. O caracteristica a vârstei este placerea copilului de a i se spune aceiasi poveste de multe ori, fenomen explicat prin faptul ca repetitia permite construirea unor reprezentari pe baza celor auzite. Totodata copilul doreste si ca povestea sa fie spusa mereu la fel si protesteaza fata de abaterile care survin, ele perturbându-i formarea reprezentarilor. Timpul de păstrare în memorie este, la începutul stadiului, cam de câteva săptămâni, dar la sfârşit este de 5-7 luni. Deci, îşi aminteşte când a venit Moş Crăciun. Dar dincolo de aceste interval nuşi mai reaminteşte evenimentele de viaţă iar cercetătorii vorbesc de amnezia infantilă. Extrem de puţine persoane îşi mai amintesc ceva din acest interval al vieţii. Reactualizarea este deasemenea involuntara, producându-se doar la stimularile mediului. Recunoasterea domina fata de reproducere. Abia anteprescolarul mare poate reproduce scurte poezioare al caror înteles, cel mai adesea, îi scapa. Deasemenea, reproducerea (repovestirea) a ceva auzit sau vazut, reuseste numai cu sprijinul adultului care fie îi pune întrebari, fie îi aminteste prin începuturi de idei derularea faptelor. Aceasta memorie în formare, desi fragila, joaca un rol esential în aparitia reprezentarilor si însusirea limbajului.  Dezvoltarea atenţiei Atenţia este în acest stadiu involuntara (captata de multitudinea semnalelor venite din mediu), superficiala si instabila dar puternic stimulată de tot ce se află în mediul apropiat de viaţă pe care copilul îl explorează neobosit. Instabilitatea este particularitatea cea mai pregnanta a atentiei anteprescolarului Orice stimul întâmplator îl poate distrage de la ceea ce face. Pe parcursul a 10 minute anteprescolarul îsi abate atentia de 3-4 ori de la activitatea pe care o desfasoara. Instabilitatea atentiei poata fi folosita în rezolvarea conflictelor care apar între dorintele copilului si interdictiile adultului, pentru ca este mult mai eficient sa i se abata atentia spre altceva decît sa i se formuleze interdictii si refuzuri fata de care

Atentia, memorie, imaginatie

Anteprescolarul

copilul reactioneaza prin plâns si agitatie. De-a lungul anteprescolaritatii stabilitatea atentiei se îmbunatateste. Până la sfârşitul stadiului se ajunge însă la o relativă stabilitate pe durata a 15 minute. Provocarea atentiei prin intermediul cuvântului este o particularitate care începe sa se contureze în anteprescolaritate. Cuvintele care determina instalarea atentiei sunt: numele sau (strigarea pe nume), cerinta expresa de a fi atent, cerinta de a privi ceva. Aceasta dirijare verbala a atentiei se produce doar prin semnale emise de adult, anteprescolarul neputând sa-si autoregleze voluntar atentia (pe baza unor ordine verbale formulate de el însusi). De obicei, înainte de a-i comunica ceva copilului, adultul spune „fii atent!” şi asigură astfel o bună condiţie a recepţionării de către acesta a cerinţelor sau a modelelor de acţiune pe care i le propune.

Atentia, memorie, imaginatie

Anteprescolarul

PREŞCOLARUL  Memoria Ca urmare a dezvoltării gândirii preşcolarului, a limbajului interior, memoria acestuia înregistrează o trecere de la forme inferioare si mai puţin productive la altele superioare, cu grad mai mare de productivitate. Astfel, paralel cu memorarea involuntară (neintenţionată) se dezvoltă şi cea voluntară (intenţionată), alături de memorarea mecanică apare şi cea logică. În ontogeneză, cel mai timpuriu se dezvoltă memoria motrică, apoi memoria afectivă şi memoria plastic-intuitivă. Mai târziu, se dezvoltă şi memoria verbal-logică, ea reprezentând o treaptă superioară deoarece conţinutul său este format de materialul verbal. Progrese înregistrează toate procesele memoriei (memorarea, păstrarea, reactualizarea), cât şi calităţile acesteia (volumul, rapiditatea întipăririi, durata păstrării etc.). Cu toate acestea, cercetările efectuate au evidenţiat şi unele caracteristici ale memoriei preşcolarului, precum: caracterul nediferenţiat, difuz; caracterul incoerent, nesistematic; caracterul concret, plastic, intuitiv; caracterul pasiv, neintenţionat în memorarea şi evocarea unor fapte în mod spontan. Conţinutul memoriei este divers: experienţa explorărilor perceptive, dialogul, mişcările, trăirile afective dar şi poveşti, poezii, reguli de conduită. Este o memorie concretă prin excelenţă. Conţinutul îl atrage prin tonalitate, ritm, caracter, morală. Apar şi unele procedee specifice memorării precum repetarea. Cu privire la însuşirile memoriei: volumul creşte sesizabil, iar în privinţa păstrării, la 4–5 ani anumite evenimente sunt redate după câteva luni. Începe să apară memoria de lungă durată şi se fundamentează amintirile, legate de momente deosebite, cu încărcătură afectivă. Deşi memoria preşcolarului este capabilă de anumite performanţe, ea este totuşi nedifenţiată, difuză, are un caracter incoerent, nesistematic, haotic. Amintirile copilului sunt uneori fragmentare, izolate, neintegrate în unităţi logice, copilul memorează repede, dar uită tot atât de repede. Plasticitatea sistemului nervos se îmbină cu labilitatea sa, ceea ce face ca memoria preşcolarului să aibă un caracter contradictoriu.  Imaginaţia Imaginaţia devine mai activă şi mai intenţională, creşte activitatea de prelucrare analiticosintetică a reprezentărilor, procesul imaginativ fiind stimulat de joc, activităţile obligatorii şi libercreative, de îndrumarea părinţilor şi a educatoarei. L. S. Vâgotski (1970) constată că imaginaţia preşcolarilor este foarte variată şi foarte bogată, copilul proiectând dorinţele lui dincolo de ceea ce este real. Imaginaţia preşcolarului apare, în contrast cu stadiul anterior, ca fiind într-un deosebit avânt. Premisele ei cele mai importante sunt: dezvoltarea memoriei care conservă experienţa personală şi cunoştinţele, oferind material spre combinare, creşterea rolului limbajului în activitatea mentală în ansamblul ei. Impresionează amploarea, bogăţia vieţii imaginative dar şi rapiditatea, uşurinţa cu care trece din planul realităţii în cel al ficţiunii. Se apreciază că dacă afectivitatea este motorul activităţii copilului, imaginaţia este mijlocul, calea, metoda de realizare a ei. Ceea ce ne impresionează este amploarea vieţii imaginative a copilului, uşurinţa cu care el trece în orice moment din planul realităţii în cel al ficţiunii. Se apreciază că, dacă afectivitatea este motorul activităţii copilului, imaginaţia este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Imaginaţia este prezentă în activitatea creatoare regăsitã în joc, în desen, dar şi când reproduce o poezie, un cântec. În interpretarea realităţii copilul manifestă animism şi artificialism, şi una şi alta sunt opera imaginaţiei infantile.

Atentia, memorie, imaginatie

Anteprescolarul

Confuzia şi nediferenţierea percepţiilor, saturaţia emoţională îl fac pe copil să nu diferenţieze precis planul realităţii de cel al închipuirii, ceea ce doreşte să aibă de ceea ce are. De asemenea, imaginaţia copilului este mai activă, mai liberă decât a adultului care este mai controlată de realitate, mai disciplinată. Imaginaţia îndeplineşte la copil un rol de echilibrare sufletească; rezolvă contradicţia dintre dorinţele şi posibilităţile copilului. Pe lângă imaginaţia pasivă, involuntară sub forma visului din timpul somnului, se manifestă imaginaţia creatoare şi imaginaţia reproductivă. Imaginaţia reproductivă este antrenată în ascultarea povestirilor şi în reproducerea lor. La preşcolarul mare mecanismele sunt mai elaborate, reconstituie mintal, relativ uşor, cele ascultate şi tinde să adapteze conţinutul povestirilor şi la alte coordonate spaţio-temporale. El combină reprezentările, formate deja în viaţa lui de fiecare zi, aşa că atunci când repovesteşte s-ar putea produce un fel de modernizare a poveştilor. În cunoscuta poveste „Fata moşului şi fata babei”, cele două tinere se întâlnesc în loc de „cuptor” cu „aragazul”, în loc de „fântână” cu „chiuveta”. Dar legăturile dintre imaginaţie şi gândire încă nu sunt stabilizate şi aceasta din urmă nu-şi joacă rolul reglator corespunzător. În aceste condiţii, imaginaţia creatoare a preşcolarului alunecă repede în fantastic Imaginaţia creatoare cunoaşte o largă dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, în produsele activităţii. Perioada preşcolară este perioada în care se manifestă, pentru prima dată, capacitatea de creaţie artistică la copil. Se exprimă în desen, modelaj, construcţii. Abia pe la 4 ani desenul se organizează în jurul unei teme, coloritul este sincer, apar unele preocupări privind proporţiile. Încep să abordeze desenul figurii umane, a casei, florilor. Apar şi unele clişee de redare. Nu pot desprinde încă elementele caracteristice. Poveştile, povestirile pe care le inventează dovedesc cea mai liberă putere de combinare imaginativă.  Atenţia Atenţia este capacitatea de orientare, focalizare şi concentrare asupra obiectelor şi fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Se manifestă foarte activ atenţia involuntară datorită activităţii sale de orientare, explorare (fiinţă scotocitoare). Această formă va activa complementar cu atenţia voluntară, cea din urmă fiind susţinută mai întâi de joc, care creează condiţii propice pentru realizarea legăturii conştiente între motiv şi scop. La începutul stadiului, atenţia voluntară se orientează asupra obiectelor din spaţiul imediat iar mai târziu asupra a ceea ce face adultul (ex. le studiază ticurile şi apoi îi imită). Se măreşte volumul atenţiei, preşcolarul fiind capabil să cuprindă 4 obiecte. Concentrarea şi stabilitatea dacă la 3-4 ani sunt doar de 12 minute, la preşcolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen, activităţi grafice). Posibilitatea de a orienta atenţia şi de a deveni voluntară se face prin cuvânt (funcţia reglatoare a limbajului extern). Totuşi predomină atenţia involuntară, de aceea pot fi uşor distraşi. Totuşi, în preşcolaritate, predomină atenţia involuntară, de aceea pot fi uşor distraşi de la sarcinile de îndeplinit. Se pun două probleme: atragerea atenţiei involuntare şi menţinerea atenţiei voluntare pentru o perioadă cât mai mare. Orientarea şi investigaţia constituie elementele componente centrale ale atenţiei involuntare declanşată de o serie de însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor ca: intensitatea, semnificaţia, durata, noutatea etc. Ca urmare a dezvoltării trebuinţelor de cunoaştere, a curiozităţii, a unor preferinţe şi înclinaţii deosebite, se manifestă şi forme de atenţie voluntară; activitatea de joc crează condiţii şi cerinţe pentru dezvoltarea atenţiei şi a insuşirilor acesteia: stabilitatea, concentrarea, mobilitatea, volumul atenţiei.

Atentia, memorie, imaginatie

Anteprescolarul

Se pun 2 probleme: trezirea atenţiei involuntare şi menţinerea atenţiei voluntare pentru o perioadă cât mai mare. Educarea atenţiei preşcolarului este necesar să urmărească dezvoltarea unei mobilităţi diferite de instabilitatea specifică atenţiei copilului mic, precum şi creşterea caracterului voluntar al atenţiei

Atentia, memorie, imaginatie

Şcolarul mic

 VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ  Memoria În perioada micii şcolarităţi copilul este, înainte de toate, o fiinţă receptivă şi mai puţin creatoare. Procesul instructiv-educativ nu se poate desfăşura fără o memorie bine dezvoltată, aceasta printre altele şi din cauză că organizarea sistemelor de cunosştinţe presupun evocări de fenomene, evenimente, situaţii la care nu se participă în mod nemijlocit. Copilul conştientizează treptat că memoria şi mai ales memorarea este o activitate fundamentala pentru invăţare iar repetiţia este suportul de bază al acesteia. Funcţionarea proceselor memoriei este condiţionată de o serie de legi psihologice a căror aplicabilitate este dependentă de particularităţile fiecărui individ:  plasticitatea sistemului nervos care influenţează receptivitatea generală sau receptivitatea de moment;  conştiinţa clară a scopului urmărit care acţionează reflexiv asupra tuturor proceselor memoriei: fixarea se realizează în termen scurt, păstrarea este durabilă, reproducerea capătă fidelitate deosebită;  starea emoţională a elevului, frica de învăţător sau părinţi, teama de insucces trezesc stări emoţionale negative care scad receptivitatea; dimpotrivă, o atitudine optimistă şi înţelegătoare faţă de elevi creează o bază emoţională pozitivă, prielnică pentru a memora;  ambianţa în care are loc memorarea;  potrivit curbei uitării a lui Ebbinghauss, timpul optim pentru repetiţii este perioada imediat următoare memorării;  elevul trebuie să înţeleagă că învăţarea eficientă se poate realiza prin antrenarea multiplelor procese psihice. Referindu-ne la caracteristicile memoriei, precizăm că se întâlnesc particularităţi ce se prelungesc din perioada anterioară: se sprijină pe concret, pe perceptibil, ceea ce face ca fixarea şi păstrarea cunoştintelor să se facă mai uşor prin apelul la concretul senzorial. Memoria păstrează, mai ales, ceea ce a impresionat profund, ceea ce subliniază încărcătură afectivă a acestui proces; are caracter spontan, predominant involuntar. Odată cu activitatea de învăţare se intensifică caracterul activ al proceselor de cunoaştere şi, implicit al memoriei: pe măsură ce răspunde sarcinilor activităţii şcolare, memoria devine mai organizată, creşte electivitatea şi natura sistematizatoare a memoriei; treptat, centrul de greutate în fixare şi păstrare se mută de pe detaliile şi aspectele concrete, descriptive, pe ceea ce este esenţial. Activitatea şcolară stimulează formarea şi dezvoltarea unor deprinderi complexe şi multiple de muncă intelectuală, de învăţare, de memorare, adică se cultivă în mod activ, conştient, păstrarea, recunoaşterea şi reproducerea. În legătură cu activitatea şcolară se dezvoltă caracterul voluntar al memoriei, conştiinţa necesităţii de a reţine ceea ce este necesar, de a repeta ceea ce s-a fixat. Concomitent, se dezvoltă şi caracterul logic al memorării, în opoziţie cu memoria mecanică, imitativă, bazată pe reproducerea textuală. Se dezvoltă în mod evident o serie de calităţi ale memoriei: trăinicia păstrării, exactitatea reproducerii, promtitudinea şi rapiditatea reactualizării, volumul memoriei. Totodată se dezvoltă tehnici generale şi particulare de memorare, se amplifică eficienţa fiecăreia din cele 4 etape ale memorării: fixarea, păsstrarea, recunoaşterea şi reproducerea. Memoria de scurtă durată (MSD) devine foarte activă după 8 ani, iar cea de lungă durată (MLD), la rândul său, devine mai consistentă. În planul cunoştinţelor memoria devine mai eficientă şi mai selectivă, totuşi rămâne încă impregnată de elemente perceptive şi afective, fragmentară, fixată pe detalii, dat fiind faptul că este încă antrenată de cota de „noutate” şi de „curiozitate”investită în situaţii şi evenimente.

Atentia, memorie, imaginatie

Şcolarul mic

Un rol important în memorare (fixare, păstrare, recunoaştere şi reproducere) îl joacă materialele didactice plăcute, amuzante, ilustraţiile frumoase etc. Procedeele mnezice şi cele de metamemorie sunt încă în formare, de aceea şcolarul mic întâmpină dificultăţi în autoreglarea conduitei pe baza trierii şi utilizării conştiente a lor. - dacă în primele două clase fixarea prin repetare cade în răspunderea învăţătoarei, în clasa a III-a şi a IV-a elevii încep singuri să conştientizeze necesitatea repetării celor învăţate fără ca să se ajungă la iniţiative autonome sistematice; - spre sfârşitul stadiului se contureazăşi unele particularităţi individuale cu privire la productivitatea generală a memoriei. Se constată mai multe categorii:  cei care învaţă repede, păstrează mult timp, reactualizează uşor şi complet;  cei care învaţă greu, păstrează timp îndelungat, actualizează corespunzător;  cei care învaţă relativ uşor, dar uită repede;  cei care întâmpină dificultăţi, se plictisesc, învaţă greu şi uită rapid. Învăţătorul are sarcini numeroase şi dificile: - să identifice particularităţile individuale şi să diferenţieze cerinţele solicitate; - să insiste pe memorarea a ceea ce este esenţial, pe legăturile care constituie fundamentul logic al textului, să eşaloneze repetiţiile evitând redarea stereotipă.  Imaginaţia Imaginaţia este una din cele mai importante supape ale înţelegerii şi intuirii, este instrumentul prin care micului şcolar i se crează primele aspiraţii în cadrul realului şi posibilului. Intrarea în şcoală creează o serie de condiţii esenţiale pentru dezvoltarea imaginaţiei: - cunoştinţele din diferite domenii, suport pentru legături, combinări şi recombinări imaginative; - amplificarea resurselor de observare a obiectelor, oamenilor, fenomenelor, a comportamentului, preocupărilor şi relaţiilor interpersonale; -dobândirea unor deprinderi de citit-scris, compunere, modelare, desen, lectură. Se apreciază că există 2 stadii ale dezvoltării imaginaţiei: 1. stadiul iniţial, în primele 2 clase, sărac în detalii, cu combinaţii spontane, superficiale, lipsite de mişcare, de dinamică; 2. începând cu clasa a III-a se conturează un nou stadiu în care distribuţia elementelor este mult mai organizată, iar imaginile sunt mai coerente şi dinamice. Imaginaţia reproductivă devine un instrument de reflectare adecvată, corectă a realităţii prin caracterul său mai complex, mai bogat, putând opera în termeni şi împrejurări din ce în ce mai variate, ceea ce asigură înţelegerea. Imaginaţia reproductivă este mult solicitată, şcolarul fiind pus în situaţia de a reconstitui imaginea unor evenimente istorice, a unor plante, animale, figuri geometrice pe care nu le-a cunoscut niciodată; îsi imagineaza schematic, uneori difuz, trecutulistoric. Întâmpina dificultati în imaginarea peisajelor si personajelor din textele literare, mai ales atunci când este pus sa citeasca cu voce tare. Explicatia acestui fapt o gasim în nivelul deprinderilor de citire, în inhibitia legaturilor asociative care stau la baza imaginilor. Reactualizarea acestora împiedica reflectarea continutului intelectiv al textului; Imaginaţia creatoare este stimulată de povestire, compunere, joc, desen, cu valorificarea gândirii şi a memoriei logice. Şi se manifestă în produsele activităţii creatoare, în fabulaţie şi, într-o oarecare măsură în joc. Începe să se organizeze mijloacele tehnice de realizare a actului creator, apare şi se dezvoltă "clişeul", prezent, îndeosebi în creaţia plastică. Pentru creaţia literară se stabileşte un subiect, o tematică cu dimensiuni logice conturate, subordonarea motivelor de lucru unor idei centrale.

Atentia, memorie, imaginatie

Şcolarul mic

Caracteristica este cultivarea amănuntului semnificativ în contextul fiecărui element al produsului artistic; apariţia a numeroase elemente originale au la bază preluarea unor impresii personale. Referitor la desen, modelaj, imaginatia este activa la nivelul compozitiei, tind sa respecte mai putin tema aleasa. Folosirea culorilor nu se face dupa simtul natural al culorii, al placerii pentru diferite culori ci cei mai multi urmaresc apropierea de realitate.  Atenţia Atenţia este condiţia necesară a desfăşurării optime a tuturor proceselor informaţionale şi a obţinerii succesului şcolar. Evolutia atentiei este sustinuta de maturizarea functionala a sistemului nervos, organizarea programului scolar, accesibilizarea si atractivitatea solicitarilor scolare, de nivelul celorlalte procese si însusiri psihice. Regimul muncii şcolare, prin sarcinile multiple şi complexe ce le instituie, impune micului şcolar o foarte mare disciplinare a conduitei generale şi o permanentă solicitare a atenţiei. Ceea ce se obtine în aceasta perioada privind dezvoltarea atentiei constituie o conditie fundamentala pentru progresul copilului în urmatoarele stadii. La începutul scolaritatii predomina atentia involuntara, de aceea, daca lectia nu trezeste interes, daca nu provoaca stari afective placute, pozitive, copiii devin repede neatenti. Se poate întâmpla ca scolarul mic sa fie atras de amanunte neesentiale care prin ineditul lor îi trezesc interesul si sa nu urmareasca ceea ce constituie „coloana vertebrala” a lectiei. Dezvoltarea intereselor de cunoaştere şi a deprinderilor de muncă intelectuală vor contribui la dezvoltarea, alături de atenţia involuntară, a atenţiei voluntare. La începutul micii şcolarităţi, capacitatea de concentrare este încă redusă, ca şi volumul atenţiei. Posibilitatea de distribuire, volumul şi flexibilitatea atenţiei se dezvoltă însă evident chiar din primul an de şcoală. Condiţiile muncii şcolare determină creşterea treptată a volumului atenţiei, ceea ce constituie un indicator pentru modificarea activităţii vieţii psihice în ansamblu, pentru dezvoltarea unor mijloace de orientare şi concentrare extensivă. Activitatea de citit şi scris crează condiţii de distribuţie (la semnul grafic, la cuvântul verbalizat, la sens) şi în acelaşi timp impune dezvoltarea, uneia dintre cele mai importante însuşiri ale atenţiei, concentrarea, ce face posibilă mobilizarea rapidă, de mare volum şi adâncime a cunoştintelor, a capacităţii ideative şi de creaţie. Durata atentiei la începutul scolii este de aproximativ 20-25 min, iar la sfârsitul clasei a IV-a poate ajunge la 40-50 min. Privind distributia atentiei – capacitatea de a cuprinde cu suficienta claritate doua sau mai multe actiuni simultane, se perfectioneaza prin reactii, astfel încât una din activitati sa fie automatizata, pentru ca astfel are loc o scadere generala a excitabilitatii scoartei. Scolarul va putea sa ia notite, sa transcrie schema de pe tabla când scrisul a devenit automatizat sau poate sa înteleaga explicatiile si sa urmareasca si harta daca una din actiuni este foarte bine exersata. Mobilitatea – capacitatea de a trece cu usurinta de la o activitate la alta, depinde în mare masura de mobilitatea proceselor nervoase, de usurinta cu care un focar de excitatie trece în starea de inhibitie si invers. Mobilitatea se realizeaza mai greu daca: -activitatea asupra careia elevul trebuie sa-si concentreze atentia este mai putin interesanta si placuta decât activitatea anterioara; -daca activitatea care urmeaza este foarte diferita de prima (ex. i se cere sa întrerupa lecturarea unei carti pasionante pentru a-si face tema la un obiect care nu-l atrage); -privind deplasarea atentiei trebuie sa se asigure un anume ritm care sa permita mutarea focarului de excitatie de la o actiune la cealalta.

Atentia, memorie, imaginatie

Şcolarul mic

În perioada micii şcolarităţi apare şi se impune cultivarea unei noi forme de atenţie, atenţia postvoluntară declanşată şi susţinută prin modalitatea inedită, atrăgătoare, vie de prezentare a materialului, astfel încât să declanşeze spontan orientarea elevului şi să susţină concentrarea acestuia fără un consum energetic suplimentar. Distragerea – incapacitatea de concentrare se manifesta în moduri foarte diferite: unii sunt în permanenta agitatie, altii vorbesc cu colegii, altii îsi gasesc ocupatii diferite sau, dimpotriva, stau nemiscati. Cauzele neatentiei sunt multiple: particularitati de vârsta dar si individuale: subalimentatie, vegetatiile adenoide, oboseala, reumatism, stare de somnolenta, plictiseala, lipsa de interes, lectii monotone sau prea dificile. Trebuie sa se tina cont ca excitabilitatea scoartei prezinta variatii ritmice, care permit activizarea atentiei mai usor în anumite momente ale zilei: dimineata, dupa amiaza, la aproximativ 2 ore dupa masa de prânz, cu cât se apropie ora culcarii, scade progresiv.

Atentia, memorie, imaginatie

Preadolescenta & Adolescenţa

 PREADOLESCENŢA  Memoria Memorarea şi învăţarea suferă transformări majore. Tânărul ştie că prin reproducere realizează comunicarea, că reproducerea reprezintă cartea de vizită a inteligenţei. De aceea, este din ce în ce mai atent la retransmisia cunoştinţelor în care scop pregătesc scheme, rezumate, conspecte. Are loc o organizare a mecanismelor mnezice, organizare care face să crească eficienţa mecanismelor de înmagazinare a cunoştinţelor. Asistăm, pe de o parte la constituirea unui stil de memorare iar pe de altă parte, la o intensificare a achiziţiilor de cunoştinţe, resimţită în creşterea capacităţii de înţelegere. Astfel, se fac paşi importanţi în operarea cu probabilitatea, cu posibilitatea, cu forme de relaţii logice (algebră, geometrie etc.), cu conceptele de bază privind mecanica, chimia, electronica, fiind astfel sprijinită memorarea logică. Noul nivel şcolar beneficiază de un volum crescut al memoriei. Totodată, cerinţele şcolare stimulează şi amplifică acest parametru funcţional al memoriei. • Acelaşi mare număr de solicitări şcolare face să crească şi mai mult caracterul activ şi voluntar al memoriei elevilor de gimnaziu. • Aşa cum s-a relevat prin cercetări, la 11 – 13 ani memoria spontană atinge un vârf care exprimă marile disponibilităţi cerebrale din acest stadiu. Aceasta favorizează toate procesele memoriei: întipărirea, păstrarea, actualizarea. • O altă interesantă particularitate constă în faptul că preadolescenţii încep să memoreze mai uşor laturile abstracte şi generale ale cunoştinţelor, ceea ce nu era posibil în copilărie. • Preadolescenţii au o atitudine mai activa faţă de păstrare şi conştientizează valoarea repetărilor şi au iniţiative personale în realizarea lor. • Reproducerea întrece recunoaşterea, dar ea nu se depărtează prea mult de organizarea iniţială a materialelor din momentul în care a fost întipărit. Acest aspect este caracteristic majorităţii preadolescenţilor. • Totodata, preadolescentii reusesc sa-si cunoasca unele particularitati ale propriei memorii si le pot apoi folosi cât mai bine ca să faca fata cerintelor scolare. Prin urmare, dispun de metamemorie.  Imaginatia Imaginatia preadolescentilor este apreciata ca manifestându-se amplu în contextul expansiunii cognitive generale care caracterizeazaacest studiu. Se vorbeste de exuberanta imaginativa a preadolescentului. • Imaginatia reproductiva este mult antrenata în însusireadiverselor cunostinte dar este ferita de deformarile întâlnite la scolarii mici (acestia modernizau imaginea lor asupra unor locuri prea îndepartate sau asupra trecutului istoric). • Imaginatia creatoare este mai bine relationata cu gândirea dar poate înca sa alunece, din când în când în fantezie. • De cele mai multe ori imaginatia creatoare a prea investeste în activitati artistice sau în cele artizanale. Totodată, preadolescenţii reuşesc să-şi cunoască unele particularităţi ale propriei memorii şi le pot apoi folosi cât mai bine ca să facă faţă cerinţelor şcolare. Prin urmare, dispun de metamemorie.  Atenţia. Se dezvoltă evident atenţia voluntară. Chiar atenţia involuntară şi cea postvoluntară îşi

Atentia, memorie, imaginatie

Preadolescenta & Adolescenţa

modifică aspectul, devin mai eficiente. Funcţiile intensive ale atenţiei sunt deplin dezvoltate, creşte capacitatea de concentrare; la preadolescenţi – două ore, la adolescenţi – 4 ore. Dezvoltarea cunoştinţelor diverse, multiple ale preadolescentului şi adolescentului, dezvoltă spiritul de observaţie şi a diferitelor interese gnosice, organizează noi particularităţi ale atenţiei: natura începe să fie privită cu ochi de "naturalist '', cu ochi de " fizician ", etc.

ADOLESCENŢA

 Memoria Se ştie că este rezervorul stocării cunoştinţelor şi informaţiilor subiectului. Memoria este un fel de coloană vertebrală a psihicului, căruia îi susţine ca un suport de vertebre experienţa de viaţă. Astfel se creează identitatea culturală, socială, profesională, interesele, opţiunile. Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor cerebrale şi al progreselor constante înregistrate în stadiile anterioare. Caracteristicile cele mai importante sunt: • atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea cunoştinţelor din variate domenii şi construirea bazelor culturii generale şi a celei profesionale; Dat fiind faptul că adolescentul simte o puternică nevoie de a şti şi de a cunoaşte, el citeşte foarte mult, uneori sistematic din literatura clasică, modernă, contemporană, biografii celebre şi diverse lucrări de popularizare a ştiinţei, acumulând o bogată cultură personală, descoperă lumea poeziei, universul ştiinţei, al tehnicii, memorând volume întregi de versuri, aforisme, metafore etc. • dominarea memoriei logice fără de care adolescentul nu ar putea face faţă solicitărilor şcolare şi extraşcolare variate şi numeroase; un rol esenţial îl au schemele de gîndire, adolescentul restructurând materialul de memorat pentru a fi mai sistematic şi mai inteligibil, după cum afirmă şi Vîgotski* (1972) "copilul mic pentru a gândi trebuie să-şi amintească" adolescentul pentru a-şi aminti trebuie sâ gândească". Adolescenţii utilizează "scheme rezumative cât mai originale, elegante şi explicite, având grijă să epuizeze conţinutul lecţiei, în funcţie de cerinţele profesorilor" (Şchiopu şi Verza, 1997, p. 234). Reproducerea este accentuat activă şi personalizată^ întrucât adolescentul nu va actualiza cunoştinţele achiziţionate cuvânt cu cuvânt. Şchiopu şi Verza (1989), vorbind despre preadolescent, afirmau faptul că sunt evocate mai ales, evenimente socio-culturale, iar după 17 ani, acele fapte care îl înfăţişează într-o lumină favorabilă. • creşterea capacităţii de a memora aspectele abstracte şi generale ale cunoştinţelor, care permit formarea unor structuri cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea îndelungată; • formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai mare a caracterului activ al memoriei: identificarea ideilor centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea detaliilor nesemnificative etc.; • dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite gestionarea mai bună a capacităţilor mnezice. Între gândirea şi memoria adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă şi astfel creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale specifică acestui stadiu; • reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea corespunzătoare a materialului ce trebuie actualizat, şi reorganizarea în altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat. • se dezvoltă mai mult activităţile de triere, stocare, de organizare a acestora în sisteme complexe care au şi funcţia de control al proceselor de recepţie ulterioare cât şi de control al deciziilor şi reacţiilor. Pe acest plan se constituie algoritmii de triere-filtraj ai memoriei • se dezvoltă rezonanţele complexe ale experienţei stocate în structura identităţii, ale sinelui şi idealului de sine ca aspiraţiile, interesele, abilităţile, aptitudinile şi corpul său de control (acceptări)

Atentia, memorie, imaginatie

Preadolescenta & Adolescenţa

• memoria de lungă durată se resistematizează, devine mai bogată în cunoştinţe şi urmăreşte utilizarea lor eficientă, mai ales în raport cu viitoarea profesie.

 Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte procese cognitive iar adolescenţii o percep ca pe o nouă zonă de autodefinire şi exprimare originală. • Imaginația reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi este investită în învăţare, în activităţile curente, în realizarea lecturilor de diverse feluri. Alături de volumul de cunoştinţe aflat în continuă creştere, imaginaţia reproductivă este antrenată şi în procesul didactic, necesitând o continuă stimulare din partea cadrelor didactice. Aceasta formă a imaginaţiei este antrenată şi în domeniul matematicii, în stabilirea relaţiilor dintre datele problemei şi exprimarea grafică a acesteia şi nu în ultimul rând în iecturile extraşcolare specifice vârstei. • Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte. Este favorizată de legături strânse cu gândirea. Imaginaţia creatoare implicată în diverse activităţi, tehnice sau artistice este propulsată de afectivitatea ce poartă amprenta acestei vârste, adică este tumultuoasă, intensă, profundă, nuanţată. În cadrul imaginaţiei creatoare antrenată în domeniul artistic este frecventă alunecarea spre fantezie. T. Creţu (2001) subliniază: "Această particularitate exprimă încă fragilitatea interacţiunilor şi interinfluenţelor dintre capacităţile cognitive, dar reprezintă şi o disponibilitate mentală care va fi favorizată în următoarele stadii pentru manifestarea semnificativă, importantă a creativităţii" (p. 281, apud E. Bonchiş, M. Secui, 2004). În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai mare de originalitate, comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor de exprimare. • Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este implicat cu precădere în construirea idealului de viaţă. Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul său, un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi postadolescenţă. • O caracteristică importantă a imaginaţiei este înclinaţia spre reverie. Aceasta presupune că activitatea imaginară a adolescentului rămâne strict mintală, dar ea poate fi implicată în condiţii concrete, invenţii, creaţii intelectuale sau artistice. (E. Bonchiş, M. Secui, 2004)  Atenţia Se ştie că în perioada adolescenţei atenţia este subordonată gândirii, deoarece solicitările activităţii întelectuale sunt foarte complexe. Volumul atenţiei creşte nu atât datorită unor noi caracteristici fizilogice, cât şi datorită capactităţii de înmagazinare sistematică şi critică menită să elimine ceea ce este neutil. Numeroase cunoştinte asimilate permit comutări ale altenţiei în secvenţe temporale, astfel încât să se cuprindă concomitent în vizorul ei două obiective, dintre care unul cunoscut şi celalalt necunoscut, sporindu-se astfel eficienta atenţiei. Toate acestea indică o creştere mare a capacităţii de receptare implicat în atenţie ca şi creşterea deosebită a capacităţii de deplasare a atentiei.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->