ADIO DURERI DE INCHEIETURI !

1. Reteţa este foarte ieftină, uşor de preparat şi mai ales de folosit. Reţetă: * Se cumpără din farmacii o sticlă de spirt sanitar de 1/2 l, în care se pun 2 linguriţe de sare grunjoasă (ce se foloseşte pentru murături, sare naturală, curată) şi 2 linguriţe sare de lămâie (se găseşte în magazinele alimentare). * Această combinaţie se ţine la macerat 6 zile. Se agită continuu, în fiecare zi, pentru topire şi omogenizare. În final, se filtrează conţinutul prin tifon. Se clăteşte sticla şi se reintroduce lichidul filtrat. Cum se foloseşte: Locurile care dor se vor unge de două ori pe zi, la început, apoi, după scăderea durerilor (de regulă, durerile dispar repede), se repetă masarea până la deplina vindecare. Nu se aplică pe răni sângerânde, nu se bea, nu se ating ochii! Am folosit şi folosesc acest preparat şi l-am recomandat şi unor cunoscuţi care sunt mulţumiţi de înlăturarea durerilor pe care le au în articulaţii şi dureri musculare. Vă doresc succes şi să ne ajutăm reciproc, cu tot ce ştim de bine pentru sănătate şi cheltuieli băneşti cât mai mici. 2. Stimate domn, în ultimii ani, datorită serviciului, care mă obligă să mă deplasez prin toată ţara, am contractat dureri serioase ale umerilor, încheieturilor mâinilor, şi cele mai puternice, la glezne şi la bolţile labelor picioarelor. Dar anul trecut, întâmplător, am aflat despre un remediu natural care ia foarte rapid durerile. Este ceva de necrezut! În toamnă, când au apărut castanele (au început să cadă din copaci), am cules o cantitate mai mare. Le-am mărunţit şi le-am pus în borcane cu gura mai largă şi care se închideau cu capac etanş. Se umplu cam trei sferturi de borcan, deasupra am turnat spirt alb medicinal, să depăşească cam cu două degete compoziţia castanelor mărunţite. Eu le-am pus în borcan de 0,800 kg. Din când în când, le mai mişcam puţin. După circa 2-3 luni, când spirtul devine maroniu la culoare şi mai lipicios, vă ungeţi cu el pe locurile dureroase. În câteva ore, durerea dispare. Se repetă ungerea până la dispariţia totală a durerii. A se evita ungerea seara, înainte de culcare, pentru că se pătează aşternuturile. Vă doresc multă sănătate şi să vă fie de folos.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful