Acum ori niciodată! În data de 9 decembrie se joacă o miză majoră a României. Şansa scuturării de clica nărăvita în rele a vechilor clanuri politice, şansa promovării în beneficiul poporului a unor persoane de probitate indubitabilă, adevăraţi avocaţi ai poporului. Acum, în acest an, cu totul aparte faţă de ultimii ani, deoarece în 2012 s-au purtat bătălii politice totale, se iveşte ocazia piciorului în uşă de către popor. Ne-votantii de până acum pot obţine controlul dacă participă la vot şi pot influenţa major speranţa de mai bine în România. În plus, dacă vor ieşi la vot suficienţi români, faţă de anii precedenţi, procentul de reprezentare al UDMR se va micşora împiedicându-se astfel intrarea acestei formaţiuni etern antiromâneşti în Parlament, formaţiune care a anunţat public deja că va începe imediat după alegeri procesul de federalizare a ţării. Aşa zisele partide politice de astăzi nu sunt partide ci mai degrabă cluburi de bizniz – de jaf adică, ce alcătuiesc aceeaşi Partidă. Partidă Jefuitorilor. Partidă ce rămâne neschimbată orice ar fi, iar partidele toate alcătuiesc o Rotativă, un agregat care prin rotaţie îşi asigură pârghiile puterii, ca să dea maselor oarbe senzaţia de joc democratic. Cartelul burgheziei roşii, a oportuniştilor şi foştilor nomenclaturişti s-a constituit în cadrul Marelui Jaf Naţional care a debutat sub patronajul lui Iliescu şi Roman şi a continuat neîncetat vreme de aproape două decenii. Membrii acestei grupări în încercarea de a-şi menţine dominaţia pe care a avut-o timp de două decenii controlează discreţionar viaţa economică şi viaţa politică. Aceasta este adevărata criză structurală a României. Sistemul politic din România se află de multi ani în metastază, într-o gravă criză de legitimitate care începe chiar cu legitimitatea instituţiei Parlamentului, devenita reduta a pseudo-politicienilor arondaţi grupurilor de interese transpartinice ale Oligarhiei create din Coaliţia reţelelor subterane. Conceptul de partid şi-a pierdut orice sens. Nimeni nu ştie care este stânga acum, de exemplu, că USL-ul este o struţo cămilă, teoretic formată dintr-un partid afirmat de stânga - PSD, unul pretins de centru PC - şi unul, cică, istoric, de dreapta – PNL. Singurul aşa zis “partid istoric” rămas din trecutul României a fost transformat în vehiculul ambiţiilor unui om foarte foarte bolnav, Dan Voiculescu, un ipochimen care n-a pregetat să-şi vândă propria familie “ca să mănâncă şi gura lui o bucată de pâine cu unt scârnav”, după cum mărturisea chiar el cu guriţa sa. Toate aceste partide sunt de fapt formaţiuni - extensie ale unor aripi ale bătrânei DSS. Ca si PDL, aripă a FSN, care se pretinde de dreapta cică, încă poartă trandafirii internaţionalei socialiste, ca şi restul colegilor lor din PSD. Iar toate aceste grupări cu trandafirul ofilit la butoniera, ideologic şi simbolic vorbind, au crescut în haznaua umplută cu mizeria lui Soros. Vidanja are şi o adresă, la GDS, nod de reţea neokominternista. Deriva instituţională de acum, lipsa de legitimitate a formelor de organizare politică pune în primejdie atât Statul cât şi Naţiunea, ale cărei trăsături dominante sunt schimonosite şi falsificate de uzurpatorii Statului Român, contraelita care are ca ţinta demolarea efigiilor naţionale şi a reperelor identitare. „Structuri alternative” au format reţele ale “colegiilor invizibile”, create pentru a captura centrul puterii în România. Cadrele recrutate din zone periferiale au fost plasate în toate partidele, toate publicaţiile, în toate guvernele, reuşind să-şi adjudece în permanenţă accesul sau chiar controlul în instituţii cheie ale României. Pârghiile statului au fost preluate şi folosite de carteluri şi mafii formate dintr-o o lumpenburghezie care maimuţăreşte boieria, grupare organizată într-o maşinărie a 1 infracţiunilor, care au reuşit crearea unei baze a organizaţiilor negre ale societăţii romaneşti. Are loc o încercare, pe viaţă şi pe moarte, de conversie a puterii politice a statului - în putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic şi - vădit antinaţional. Venind cât mai mulţi români la vot procentele adunăturii de bandiţi ai USL si PDL vor scădea şi va putea fi împiedicată acapararea totală a Justiţiei de către baronii şi ciocoii USL şi PDL, unde este adunată toată clasa politică care a prădat România de 20 de ani fără să se teamă de pedeapsa deoarece mereu Justiţia a fost aservita intereselor jefuitorilor. Alegând oameni care cunosc Legea, care o respectă şi o promovează, şansa de a avea adevăraţi susţinători ai intereselelor cetăţii, în spirit socratic, devine una reală nu virtuală, că până acum. Cetatea României este Capitala, iar zona cea mai defavorizata politic a acestei Capitale este zona sectorului 4, lovită parcă de un blestem deoarece de mulţi ani locuitorii sectorului 4 al Capitalei, un sector mare, sunt lipsiţi de o bună bucată de timp de reprezentare politică parlamentară. Sincopele s-au succedat din ultimii ani, când personaje ca Daniela Popa, din partea PC-ului lui Voiculescu, sau Teo Trandafir, din partea PDL-ului lui Băsescu, după ce au candidat şi au obţinut votul cetăţenilor au trădat încrederea acestora, deplasându-se către borcane cu miere (a se citi cu mulţi, mulţi bani). Si Voiculescu si Basescu au tradat cetatenii acestei parti insemnate a Capitalei, sectorul 4. Astăzi şansa cetăţenilor sectorului 4 al Capitalei este avocatul poporului, Daniel Fenechiu, un om care a dovedit în întreaga sa carieră ca nu are nimic de-a face cu sminteala trădării semenilor săi. Cu înşelatul promisiunilor. Este un om care s-a bătut ca nimeni altul cu reprezentanţii unui imperiu, pentru a salva o catedrală istorică, Catedrala Sfântul Iosif, o efigie a Bucureştiului, ameninţată de veroşi oameni de afaceri din Israel care au reuşit să corupă toţi factorii din primăria Capitalei, de la Traian Băsescu la Videanu şi Oprescu, plus Chiliman de la primăria secorului 1. Daniel Fenechiu a luptat cu o Mafie bine consolidată, o mafie transpartinica imobiliară periculoasă şi rapace, formată din foste cadre ale Securităţii dar şi ale unor alte servicii secrete, din alte ţări, implicate în afaceri murdare în România şi care îşi doresc mai ales să pună mâna pe hălci cât mai mari din Capitala ţării, oraşul fanion al României, axul întregii ţări. Daniel Fenechiu va lupta şi acum cu o Mafie securistică, Mafia lui Voiculescu, un personaj sinistru al istorie României, care a ajuns să-şi cumpere până şi istorici de vânzare, pentru a-şi asigura un scaun istoric în Parlament. Deşi şi el ca şi celelalte cutre şi-a dat demisia din Parlament, de data asta din motive de laşitate, din teamă de înfrunta Justiţia. Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în 2009 de către procurorii DNA, alături de alte 13 persoane acuzate ca “în perioada 1991-2003 au desfăşurat o serie de operaţiuni financiare şi comerciale frauduloase în scopul de a facilita adjudecarea prin licitaţie, de către Grivco SĂ (firmă din portofoliul lui Dan Voiculescu), a pachetului de acţiuni deţinut de Administraţia Domeniului Statului la Institutul de Cercetări Alimentare, la un preţ mult mai mic faţă de valoarea comercială reală, în condiţii discriminatorii, netransparente şi prin subevaluarea activelor şi a titlurilor de participare”. Lui Dan Voiculescu i-a fost teamă că în data de 29 iunie, ziua în care trebuia să se judece, după zeci de amânări, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ultimul termen al procesului, va urma un verdict neconvenabil pentru el: 13 ani de puşcărie. Aşa că urgent Dan Voiculescu s-a dezbrăcat de calitatea de senator, un tertip ieftin, după care a cerut strămutarea procesului, la Tribunalul Bucureşti, nemaifiind judecat de magistraţii de la ICCJ. Marele mogul s-a prefăcut că nu mai este un mare ştab, un înalt demnitar, ci un simplu cetăţean al ţării, un amărât din popor. Dacă Înalta Curte ar fi dat un verdict, Voiculescu ar fi avut dreptul la recurs, putând merge la completul de cinci judecători. Complet care l-a înfundat şi pe Adrian Năstase. 2 Odara întors la Tribunal dosarul său, deşi probele rămân valide, iar procesul nu se reia de la început, marele şmecher Dan Voiculescu beneficiază de încă două căi de atac. În plus, avocaţii ar putea trage de timp, iar procesul s-ar amâna până la prescrierea faptelor. Proceduri tipice mafioţilor, prin care personaje politice corupte au tot evitat pedeapsa pentru faptele lor. Dinu Giurescu vinde emblema familiei sale unui turnător care şi-a vândut familia Pentru a-şi asigura şi pe mai departe imunitate şi influenţa acum Voiculescu vrea să se folosească din nou de locuitorii sectorului 4 al Capitalei, pe care îi crede probabil mai slabi de minte şi de memorie. Dan Voiculescu va candida pentru un nou mandat de senator, în sectorul 4, la alegerile parlamentare din 9 decembrie. PC a primit trei colegii în sectorul în care primar este Cristian Popescu Piedone, un alt membru al partidului două de deputaţi şi unul de senator. Voiculescu vrea să intre înapoi în Senat şi se ajută de o cârje, de cârjă unui bătrân istoric, ajuns la vârsta senilităţii, istoricul de serviciu al unui turnător abject, ce face parte dintre acei slujbaşi ai Partidului şi Securităţii care i-au nenorocit familia. Dinu Giurescu vinde emblema familiei sale nenorocite de Securitate unui turnător care şi-a vândut familia Securităţii. Familia lui Dinu Giurescu a fost nenorocita de Securitate. Şi familia lui Dan Voiculescu a fost nenorocita de Securitate. Cu sprijinul chiar a şobolanului din familie, a turnătorului abject care-şi turna rudele “ca să mănâncă şi gura lui o pâine cu unt”, pentru a-l cita chiar pe Voiculescu. Lui Voiculescu îi plăcea mult untul, chiar şi untura, oricât de râncedă, nu degeaba este definit drept un personaj unsuros. Până nu demult, unsoarea împuţită de pe Voiculescu, damful de turnător, părea să fie o aroma a sa specifică şi inconfundabilă. Dinu Giurescu a devenit samsarul memoriei unei familii ilustre, în beneficiul unui personaj mizerabil, care are nevoie de un paravan de respectabilitate pentru a-şi masca hidoasele însuşiri, scoase la iveală de dosarele de la CNSAS. Voiculescu procedează exact ca un cerşetor imputzit şi plin de bube cu puroi, care se foloseşte de un câine şchiop flocos şi orb pentru a atrage mila publică şi a culege nişte biştari – voturile oamenilor. Utilizat pe post de câine şchiop şi orb, acest mare istoric, face un gest ce-l va defini postum ca o jalnică fantoşa a unui personaj lugubru, reptilianul Voiculescu, poreclit de popor Varanul. Impostură, nesimţire, abjecţie Săracul Dinu Giurescu este agăţat la reverul hainei zdrenţuite de securist a lui Voiculescu, alături de personaje jalnice ca “ învăţătătoarea grevistă” Cristiana Anghel, plătită să facă grevă foamei cu 3000 de euro de Antene, pentru spectacol desigur, nu pentru vreo cauză autentică. Un fel de Bianca Dragusanu, şi ea tot o grevistă, a bunului simţ. Tot a fractura a bunului simţ l-a adus în barca Securităţii pe urmaşul unei victime a Securităţii, devenit apoi un colaborationst al Securităţii. Istoricul Dinu Giurescu provine dintr-o familie unde şi bunicul, şi tatăl au fost istorici importanţi ai României. Tatăl lui Dinu C. Giurescu a fost Constantin C.Giurescu, profesor universitar, membru al Partidului Național Liberal și prin 1939, după instaurarea regimului carlist, a fost numit rezident regal al Ținutului Dunărea de Jos. Mai târziu, a fost ministru secretar de stat, responsabil cu organizarea Frontului Renașterii Naționale, ministru al Propagandei Naționale și ministru al cultelor și artelor, în timpul 3 regelui Carol ÎI. Pentru aceasta a fost arestat în 1950 iar următorii cinci ani, până în 1955, i-a petrecut în cumplitul penitenciar de la Sighet, ca deţinut politic. După eliberarea din închisoare îşi reneagă crezul doctrinar şi la solicitarea Securităţii scrie în publicaţia GLASUL PATRIEI, care conţinea texte odioase de propagandă comunistă, destinate numai emigraţiei româneşti, care trebuia să fie convinsă de binefacerile socialismului. Devine un sordid colaboraţionist. Dar măcar cu scuza fricii de puşcărie. Urmaşul tatălui său, istoricul Dinu Giurescu a ales şi el haina comodă a colaboraţionismului, acceptând funcţia de membru al pseudo-Consiliului Ştiinţific al aşa zisului Institut al aşa zisei Revoluţiei Române, o construcţie inventată de Ion Ilici Iliescu, pentru a da lustru “ştiinţific” unei odioase lovituri de stat sovietice, în care el şi-a adjudecat rolul de călău kaghebist al familiei care l-a înfiat practic şi l-a crescut, familia Ceauşescu. Securitatea care l-a trădat pe Ceauşescu şi apoi l-a servit pe Iliescu este una și aceeași Securitatea pe care, în tinerețea sa, Dan „Felix” Voiculescu a slujit-o plin de abnegație, din calitatea sa de turnător, una şi aceeaşi Securitate care îşi lustruieşte acum bocancii cu turul pantalonilor unui istoric, fiu de deţinut politic. Fiul fostului deţinut politic a ales astăzi să scuipe cu fariseism pe memoria unor ani lungi petrecuți în pușcăriile politice comuniste, iar tatăl său probabil se va răsuci în mormânt, scârbit de opțiunea politică a paravanului utilizat de Voiculescu pentru a se strecura iarăşi în Parlament. Torţionarii tatălui şi epigonii acestora din perioada ceauşistă de teapa lui Voiculescu capăta acum un neaşteptat suport din partea fiului celui chinuit în temniţă. Nu este prima oară când Dinu Giurescu ridică semne de întrebare. În 1988, după ce i s-a demolat casa părintească, a plecat în America, deşi Securitatea cu greu dădea drumul din ţară cuiva, fără să-l recruteze mai întâi. În 1990 a fost recrutat de fostă şefă a Biroului de partid a Centrului Universitar, sinistra şi odioasă komisara Zoe Petre, care l-a adus din America, profesor la Facultatea de istorie din Bucureşti. Asta după ce i se refuzase net celebrului istoric Uscătescu până şi dreptul de a vizita Facultatea de istorie. Uscatescu a fost interzis, Giurescu a fost binevenit. Oare ce-ai departaja pe cei doi istorici, amândoi aflaţi teoretic în acelaşi exil? De ce unul a beneficiat de favorurile komisarei Zoe Petre, un zbir comunist, iar celalat a primit un blam inexorabil? Numai DSS ştie răspunsuri complete la astfel de semne de întrebare... Oricum abia acum se amplifica semnele de întrebare, după implicarea politică alături de securistul veros Dan Voiculescu, un personaj tenebros ce trimite umbre şi îndoieli şi asupra integrităţii istoricului, atâta câtă o fi fost ea. În fond şi viespile au cuib, de ce n-ar avea şi foştii securişti, un loc comun de adunare la vârsta senectuţii şi a dosarelor penale? Este evident că puţin îi pasă de Senat, ca loc de muncă, lui Voiculescu, el are nevoie doar de influenţa politică şi mai ales de imunitate. În mandatul pe care l-a întrerupt, în perioada 19.12.2008 - 25.06.2012, prezenţa sa la vot nu a depăşit nici măcar 21 la sută din şedinţele Parlamentului. Recordul pupilului sau Crin Antonescu, de zero cu virgulă prezenţă la muncă, în Parlament, este greu de bătut. Profilul unei lichele securistoide Cu nişte ani în urmă, pentru a-şi spăla imaginea pătată atât de decizia istorică CNSAS, potrivit căreia a făcut poliție politică, precum și de falsul\ndeclarații pe care l-a comis negând că ar fi colaborat cu fosta Securitate, Voiculescu a apelat la găselniţa racolării unui specialist\ncosmetizarea imaginii politicienilor. Înălbirea, pe bani mulţi, spera să o obţină prin serviciile fostul șef de campanie electorală a premierului britanic Tony Blair, James Humphreys, cel care scria speechurile și documentele politice ale premierului britanic. Humphreys, un reputat profesor de științe politice la Universitatea Kingston din Londra, a ajuns, contra unei sume neştiute 4 încă, coordonator al lucrării de master a lui Voiculescu. Dar asocierea asta nu i-a servit cine ştie ce lui Voiculescu, un impostor al diplomelor de facultate. Voiculescu şi-a căutat disperat onorabilitate prin asocierea particulei de “profesor”, la eticheta de turnător odios şi lichea securistoidă. Însă “profesorul” Voiculescu, cu arici la buzunar, arghirofil şi zgârcit până la dementă, şi-a făcut rost de o diplomă contra sumei de 240 de dolari, într-o primă fază. Ticăloşia, subcultura şi minciuna constituie buchetul, savoarea specifică a „profesorului“ Voiculescu. Falsul doctor Felix, profesorul în ale turnătoriei Dan Voiculescu, s-a mânjit cu o diplomă de doctor pe care a achiziţionat-o de la o universitate americană ilegală (dezvăluirile aparţin chiar foştilor slujbaşi ai lui Roşca Stănescu, actualul „partener “al agregatului media al lui Voiculescu). În CV-ul lui Voiculescu tronează impostura, dar asta nu l-a împiedicat să fie profesor la Academia de Ştiinţe Economice. Ca să fii profesor de Universitate trebuia însă să ai patalama de doctor, iar Voiculescu şi-a cumpărat una „de afară “, pe lângă cea românească, obţinută cu sudoarea frunţii Crescent, în 1987, chiar de la ASE. Cum doar o diplomă de doctor nu dădea bine la CV, „dom’ profesor “s-a gândit să o altoiască pe cea autohtonă cu o alta cu pedigri american. Aşa se face că, în 1990, când toţi studenţii erau ocupaţi cu protestele de stradă, studiosul Voiculescu s-a pus cu burta pe carte şi a studiat cât a fost ziulica de mare, prin birourile Crescent, până ce a obţinut, tocmai în îndepărtata Americă, la instituţia de învăţământ Pacific Western University, o diplomă de doctor. Pacific Western University (PWU), instituţia care i-a eliberat lui Dan Voiculescu diploma de doctor în 1991, şi-a schimbat în 2007 numele în California Miramar University (CMU). Nu s-a schimbat însă nimic în nivelul de pregătire pe care îl oferă aşa-zisa universitate, nefiind acreditată de niciuna dintre agenţiile recunoscute de Departamentul American pentru Educaţie. Pacific Western University are un „renume “aparte: de şcoală neacreditată în Statele Unite şi aflată de zeci de ani pe lista neagră a universităţilor din toată lumea, o paria în sistemul american de învăţământ. O facultate fără sediu care, pentru câţiva arginţi, te face într-o clipită doctor în ce vrei tu, deşi nu are voie să emită astfel de diplome. Pacific Western University era o pseudoinstituţie care, din cauza scandalurilor, îşi schimba denumirea şi locaţia ca pe ciorapi. Murdari, evident. Diplomele emise de fosta Pacific Western University nu aveau, practic, nicio valoare în faţa companiilor private sau a instituţiilor publice. Mai mult, potrivit legislaţiei americane, folosirea în unele state a acestor diplome era ilegală sau cel puţin supusă unor restricţii, tocmai pentru a preveni eventuale fraude. După ce şi-a adjudecat de la Pacific Western University statutul de doctor cu numai 240 de dolari, „Felix “Voiculescu s-a grăbit să predea la ASE. Astfel, începând cu 1996, bazat pe diplomele sale contrafăcute, Voiculescu a ocupat vremelnic, la ASE, Catedra de Relaţii Economice Internaţionale, disciplina Competiţie şi Competitivitate. Competitiv, deoarece doctoratul lui Voiculescu nu este lipsit de valoare, ci doar foarte ieftin: 240 de parai. Preţul corect pentru o diplomă universitară, în viziunea lui Voiculescu. Nu la un preţ mai mare şi-a cumpărat probabil şi un universitar în viu, pe profesorul Giurescu. “Umanismul” pseudo-profesorului Voiculescu Pseudo-profesorul Voiculescu a mai făcut şi alte demersuri pentru a-şi parfuma hoitul, printre altele a făcut eforturi serioase de a se pretinde un filotim umanist, tocmai el cel care-şi tortura inuman familia, pentru bani şi favoruri. Fundaţia Umanistă Dan Voiculescu (Fundaţia Crescent) a luat fiinţă în 2 aprilie 1990, prin sentinţa nr 1056 a Judecătoriei Sectorului 1 (dosar nr 1074/90). Potrivit statutului, scopul fundaţiei era: “Sprijinirea, încurajarea şi promovarea valorilor umanitar profesionale româneşti, în diferite domenii ale vieţii social-economice, tehnico-stiintifice, învăţământ, cultura, arta 5 şi altele, scop ce se va realiza prin înfiinţarea Premiului Crescent în valoare de 100.000 dolari, anual, ce se va acorda celei mai reprezentative personalităţi”. Pentru atingerea scopului, compania CRESCENT a constituit un fond de 1. 025. 000 dolari SUA de la banca SOCIETE GENERALE - Sucursala Bucureşti, pe care l-a depus la MANUFACTERERS HANOVER TRUST Bucureşti, care a plătit o dobândă de 6. 212 dolari pentru perioada 2. 03 - 2. 04. 1990, cât a deţinut aceşti bani, până la înfiinţarea fundaţiei. Preşedintele fundaţiei şi în acelaşi timp şi fondatorul ei este Dan Voiculescu. Sediul fundaţiei a fost stabilit în str. Aviator Zorileanu nr. 80, Bucureşti, aceeaşi adresă unde funcţionează firma CRESCENT Ltd Cipru, cu sediul la Nicosia, str. Themistocles Derviş nr. 3. Aţi înţeles bine: un premiu anual de 100. 000 de dolari, timp de 10 ani, pentru valorile intelectuale reprezentative ale ţării, până se consuma milionul de dolari. Nimeni nu-şi aminteşte de fabuloasele premii ale Fundaţiei Dan Voiculescu. Abia după 20 de ani şi-a amintit Voiculescu de premiile Fundaţiei sale, scoase pe ţeavă pentru a-si mai rafistola imaginea veştejită. În schimb, la Registrul Comerţului, Fundaţia Umanistă Dan Voiculescu CRESCENT apărea ca acţionară în următoarele societăţi comerciale din grupul GRIVCO: - CORPORAŢIA PENTRU CULTURĂ şi ARTĂ (2,33%, echivalentul a 331. 492 de dolari şi 184,62 milioane lei din capitalul social); - GRIVCORELF SA (5% echivalentul a 58,9 milioane lei din capitalul social); - BIOPROD SA (0,73 % echivalentul a 30. 000 de dolari şi 168,67 milioane lei); - MUTUAL ÎNVEST SA (0,11% - echivalentul a un milion de lei); - ANTENA 1 SA (10% - echivalentul a 8,8 milioane lei); - JURNALUL SA (10% - echivalentul a 2,5 milioane lei); Membrii fundaţiei sunt: Dan Voiculescu, preşedinte; - Radu Staicovici, vicepreşedinte; - Daniela Cristina Grecu, secretar; - Daniela Stănescu, director executiv, împuternicita să semneze documente bancare până la suma de 10. 000 de dolari; Aceste afaceri comerciale au fost posibile datorită Judecătoriei Sectorului 1, care a autorizat Fundaţia, la data de 18. 07. 1990, să “îşi mărească veniturile”, atribuindu-i “caracter economic-patrimonial”. Şi uite aşa, fundaţia umanitară s-a transformat într-o afacere profitabilă “de natura filantropică”. Cu toate că Fundaţia Dan Voiculescu a fost înfiinţată cu avizele legale ale Ministerului Muncii, ale Ministerului Justiţiei, Ministerului Culturii, Învăţământului, Sănătăţii şi Academiei Romane, nici o asemenea instituţie nu şia propus vreodată să întreprindă un control, aşa cum prevede Legea 21/1924, a fundaţiilor şi asociaţiilor. “Bucăţica de pâine cu unt” a lui Voiculescu, coaptă la cuptorul infect al Securităţii Despre Dan Voiculescu boşorogul semi-senil, bolnav după bani, au început să iasă la iveală încetul cu încetul destule date ce întregesc profilul acestui specimen clasic al îmbogăţiţilor Securităţii. Director la controversata firmă de comerţ exterior Crescentm înainte de ’89, Voiculescu a intrat încă din facultate, în timp ce-şi turnă familia, în rândurile celor cu şcoala la apelul bocancilor. Bocancii apăsaţi pe gâtlejul poporului în timp ce ei trăiau un puf capitalist Încă din 01.12.1969 Voiculescu a fost angajat economist stagiar la TEHNOFORESTEXPORT Bucureşti, care i-a deschis cartea de muncă seria AH nr 57436/08.05.1970, într-o perioadă când stagiarii fără anumite apucatiri pidosnice, cum ar fi turnătoria, nu aveau ce căuta în comerţul exterior; - La 15.08.1970 a fost transferat la ICE VITROCIM, unde, la 01.09.1978 a fost avansat şef birou; - La 01.03.1982 este transferat la Camera de Comerţ şi Industrie a RSR - Oficiul ARGUS (firmă a Securităţii, care selecta forţa de muncă pentru firmele de comerţ exterior) în funcţia de director; 6 - La 01.08.1984 a fost avansat director general al Oficiului ARGUS, funcţie pe care a deţinut-o, conform cărţii de muncă, până la data de 01.06.1990, când în baza Deciziei A59/15.06.1990, a fost transferat în interes de serviciu şi numit director general al firmei CRESCENT, cu un salariu lunar de 1.800 dolari; - În perioada 1982 - 1984, Felix a fost încadrat de Argus, pe perioadă determinată, ca Director (la Crescent-Grecia), ulterior fiind avansat la funcția de Director General (Crescent-Cipru). Comandantul Oficiului Argus unde era Dan Voiculescu încadrat era la vremea aceea colonelul DIE Dragoș Diaconescu, al cărui şef a fost generalul Constantin Rotaru (ulterior, după ’89, fostul comandant al firmei lui Voiculescu, INTACT SĂ în perioada 1994-1998 şi, apoi, reîncadrat în SIE ca prim-adjunct al șefului SIE în perioada1999-2000. - În perioada 1984-1989, când s-a vehiculat oficial că Voiculescu a fost directorul general al CRESCENT Bucureşti, Dan Voiculescu apărea în cartea de muncă drept directorul general al firmei Securităţii - Oficiul ARGUS (dosarul nr. 13761/1992 de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti). Cartierul general al firmei CRESCENT şi al celor peste 30 de firme şi fundaţii ale concernului GRIVCO din Stradă Aviator Zorileanu nr. 80 a funcţionat sub foc continuu, CRESCENT exportând prin, în ţări de pe toate continentele, materii prime şi produse cu mare căutare, la nişte preţuri fără concurenţă (arme şi compuşi ale industriei militare, ciment, alumină, oţel, lemn etc). Legăturile CRESCENT-ului cu Departamentul Securităţii Statului (DSS) aveau un numitor comun: conturile secrete, dirijate de la cabinetul 1 al R.S.R. Aceste conturi erau deschise la Banca Română de Comerţ Exterior şi se aflau în administrarea unei echipe de înalţi funcţionari bancari. O parte dintre aceşti foşti directori ai BRCE, se regăseau peste ani, deloc întâmplător, în calitate de acţionari sau administratori în firmele grupului GRIVCO: Crăinicean Gheorghe, fost vicepreşedinte BRCE, azi acţionar al ROMBELL SECURITIES SĂ, a căror acţiuni sunt controlate de Dan Voiculescu şi câteva firme GRIVCO; Dima Gheorghe, fost director al Direcţiei credite externe şi disponibilităţi valutare a BRCE, acţionar şi administrator al unui pui al firmei GRIVCO INTERNAŢIONAL S.A.; După decembrie 1989, o mare parte din securiştii de la ICE Dunărea au devenit asociaţi alături de Dan Voiculescu, în firmele GRIVCO, unul dintre ei fiind Mihai Lazăr, gestionar executor al averii lui Voiculescu. CRESCENT era o firmă “off-shore”, înfiinţată pentru a fi scutită de taxe şi impozite în România, conform legilor internaţionale în materie, tocmai pentru că banii câştigaţi de ea să nu ajungă la buget, ci în conturile controlate de Dan Voiculescu. Profilat în special pe afaceri cu ciment şi alumină, Dan Voiculescu-CRESCENT a scos din România cantităţi gigantice din aceste materii prime, obţinând profituri calculate la cel puţin 1,5 miliarde dolari, într-o perioadă în care toată Securitatea Statului era transformată într-un uriaş mecanism de producere de bani, prin orice mijloace, cu scopul achitării integrale a datoriei externe a RSR, de 21 miliarde de dolari. În 1990, zeci de ofiţeri de securitate cu misiuni de aport valutar (AVS) s-au îmbogăţit devenind proprietarii sumelor valutare pe care le-au depus în anii comunismului, în conturi secrete de la BRCE, deschise de Securitate pe numele lor. Pentru că nimeni nu a mai revendicat sumele din conturile acestor lucrători AVS, care în fapt alimentau conturile lui Ceauşescu, a făcut posibil ca foştii securişti să devină azi cei mai mari oameni de afaceri. Ofiţerii Securităţii aveau misiunea să aducă dolari, prin orice mijloace, pentru vistieria ţării. Cu toţii erau înregistraţi în Serviciul de Aport Valutar pentru Stat (AVS) şi aveau fiecare conturi deschise la BRCE (viitoarea BANCOREX). Aceşti lucrători de Aport Valutar aveau norma să strângă bani, sub sancţiunea retrogradării. BRCE a fost în fapt banca în care toţi cotizanţii AVS au avut conturi personale. După 1990, funcţionarii BRCE - BANCOREX au şters urmele acestor conturi, distrugând întreaga arhivă. Securiştii care aveau aceste conturi pe numele lor s-au lansat masiv în 7 afaceri, tocmai pentru că banii din aceste conturi le-au revenit. Aceasta este şi una dintre explicaţiile de ce un procent atât de mare de securişti, au devenit marii oameni de afaceri post-decembrişti. Fondurile, din depozitele constituite la BRCE în anii comunismului, de cei din DSS şi DIE, se regăsesc azi în firmele private ale securiştilor care “au reuşit în afaceri” după 1989. CRESCENT avea afaceri cu restul firmele Securităţii (ICE Dunărea, ICE Metalimportexport, ICE Vitrocim, Danubiana etc), estimate neoficial la circa 1,5 miliarde dolari. Un raport intern al Ministerul Comerţului Exterior şi BRCE arăta că numai activitatea financiară a ICE Dunărea a produs 4,4 miliarde dolari şi că toate fondurile de acest gen au fost depozitate într-un fond valutar centralizat la BRCE. Între 1984-1989, vânzările lui CRESCENT Cipru au fost de 6 milioane de dolari, până la 1,5 miliarde de dolari, cu un profit de 15%. În majoritate, vânzările erau pe România. Cei 25 de salariaţi ai CRESCENT primeau salariile prin Argus, firma de reprezentare. CRESCENT putea comercializa în România orice produs, având prioritate asupra altor firme. Se crede că fondurile primite de la companiile străine erau canalizate prin Marin Ceauşescu, fratele lui Ceauşescu, “sinucis” prin spânzurare în noaptea de 28 decembrie, în subsolul Reprezentantei Economice a României la Viena. Activităţile sale din Austria, până la lichidarea să, vreme de mai bine de un deceniau au inclus primirea şi depunerea banilor în instituţii finaciare austriece şi ţinuţi în conturi bancare aici sau transferaţi şi depozitaţi în conturi din Liechtenstein sau Elveţia. Marin Ceauşescu a avut legătura cu CRESCENT iar acest lucru era evidenţiat de vizitele sale frecvente la Eisestadt, unde se aflau CRESCENT şi o companie sub numele de Farmacan. Mai mult, maşina sa de serviciu, un BMW, era asigurată şi achitată din fondurile CRESCENT. Printre cadrele de vârf ale DSS aflate în combinaţiile lui Voiculescu s-au numărat: - Vasile Voloşeniuc, fost preşedinte BRCE; - Gheorghe Crăinicean, fost vicepreşedinte BRCE, azi acţionar şi administrator la firmele lui Dan Voiculescu; - Mihai Lazăr, fost funcţionar la ICE Dunărea, azi acţionar şi administrator al firmelor lui Voiculescu; - Rodica Vlaicu, fostă funcţionara la BRCE, care administra direct contul CRESCENT; - Nas Leon, fostul şef al Gospodăriei C.C. al P.C.R., cel care inventaria fondurile secrete ale Securităţii şi îi raportă regulat lui Ceauşescu cuantumul sumelor; - Dan Pascariu, fost vicepreşedinte pentru operaţiuni internaţionale la BRCE; - Col. Gheorghe Bădiţa, fost şef la ICE Dunărea; - Col. Constantin Gavril, fost şef la ICE Dunărea; - G-ral. Aristotel Stamatoiu, fost şef la ICE Dunărea; - Ion Presură, fost director adjunct la ICE Dunărea; - Nicolae Patrubani, fost contabil şef la ICE Dunărea; Jaful naţional pus la cale de ciracii lui Voiculescu Pe lângă acest gen de funcţionari ai Securităţii, aflaţi mereu în contact cu sume imense de valută încă vreo 3000 de securişti din instituţiile menţionate de comerţ exterior şi neamurile lor au pus mâna pe toate conturile statului aflate în aria lor de jefuire şi şi-au dezvoltat, după uciderea familiei Ceauşescu, o uriaşă caracatiţă care a sufocat economia românească, cu sprijinul lui Ion Iliescu, Nasul Mafiei care a devalizat Romania. Parazitarea avuţiei naţionale construită de milioane de romani în trei generaţii de muncă cumplită, sub regimul comunist a dus la transferul în ghearele celor 3000 a celei mai mari părţi a acestei averi. Restul a fost împărţit de haită securiştilor cu inamicii, cu cei pe care îi supravegheau înainte de ’89. Împreună Securitatea trădătoare şi duşmanii României au participat la demnatelarea industriei, înstrăinarea sau distrugerea ramurilor industriale, lichidarea agriculturii, anihilarea marilor bresle inginereşti şi muncitoreşti. 8 La managementul dezastruos al regimului comunist s-a adăugat răul absolut reprezentat de jaful celor din fosta Securitate, cea mai trădătoare instituţie, cea mai parazita dintre toate instituţiile “statului”, o malefică concentrare de ticăloşi de cea mai joasă speţă. Profitând de informaţiile culese din vieţile oamenilor, profitând de avantajul accesului la bani şi resurse, un grup de aproximativ 3000 de securişti de frunte, organizat militar şi ierarhic a pus mâna pe tot imediat după uciderea lui Ceauşescu, au jefuit sistematic toată averea strânsă prin munca de salahori a românilor în câteva generaţii. Securiştii lui Iulian Vlad, (ca prin minune singurul neatins de “accidente” ca şi mulţi dintre foştii colegi, mai ales dintre cei pe contrainformaţii) rămaşi cu toţii pe funcţii de conducere în SRI-ul lui Măgureanu au bobinat toate şmenurile şi combinaţiile de jaf din perioada anilor ’90, când s-au acumulat averile, de la Caritas, la Banca Religiilor, de la SAFI la Banca Dacia Felix, de la SOVInvest şi FNI la Gerald şi BID şi Bancorex plus încă vreo şapte bănci mătrăşite cu tot cu banii oamenilor, asta dacă vorbim doar de şmenuri la vedere. Securiştii au infiltrat tot, până şi PNT-ul a fost de fapt fondat de nişte securişti, care lucrau la MAE, (asta în caz că nu-şi aminteşte nimeni, dl cadru Liviu Petrina a înfiinţat PNT-ul, un bun lucrător de altfel în munca de birou). În ce priveşte PNL-ul a fost de la bun început locul de adunare predilect al securiştilor, care aveau nevoie de un paravan “istoric” pentru a-şi camufla arghirofilia. Toate generaţiile şi speciile de securişti se înghesuiau în PNL încă de la fondare - de la duduia căpitan Câmpeanu, soţia zaharisitului Câmpeanu, bine cunoscută în emigraţie pentru valentele sale securistice, la căpitanul, tot de Securitate, Viorel Catarama plus agenţi de la DIE, gen Patriciu, ori surse SMB, gen Tariceanu. Singura problemă, rezolvată cu ciomegele şi cu mitralieră, a fost distribuţia puterii şi contestarea acestei distribuţii de către pulime, fraierii din stradă, de studenţii, deveniţi şi ei, datorită jertfei şi participării la evenimentele din decembrie, factor de influenţa şi voce politică. Etichetaţi drept legionari, de Iliescu, toţi cei care au organizat manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii sunt şi azi etichetaţi la fel de supapele Corpului kominternist clădit de Brucan şi Soros la GDS, nod de reţea securistică. Atunci, în anii ’90 după ciomăgeala şi represiune militară, securiştii s-au grăbit să înhaţe totul rapid, să nu cumva să vină şi hienele de afară în număr prea mare, să hăcuiască ce rămăsese din trupul României. Securiştii “patrioţi”, cu miile, s-au pus în slujba inamicului străin, a celor pe care îi documentaseră până în ’89, pe care îi ştiau bine şi uită aşa au făcut o horă, au dat mâna cu agenţii străini şi autohtonii noştri “apărători ai neamului”, cum le place să li se spună. În rest, prin aşa zisa privatizare, începând din 1992, organizată de mânuţa dreaptă a lui Ion Iliescu, Emil Dima, şeful FPS, unde s-a capitalizat din 1992 tot patromoniul naţional industrial (e şi acum om politic la PSD Dâmboviţa, după ce şi-a făcut plinul pentru două vieţi), s-a “redistribuit” avutul naţional - miile de întreprinderi, pădurile, licenţele de exploatare a subsolului, minele, flotă, gazele etc în beneficiul Găştii, a celor care au parazitat ca nişte căpuşe toată economia României, gaşca de cadre strâns unită în jurul lui Ilici, că nu degeaba bastionul FSN-FDSN-PDSR-PSD a fost SRI-ul plus Armata “naţională”. Instituţii infestate de agenţi şi vectori antiromâneşti ce purtau totuşi, în batjocură, uniforme, inclusiv şi mai ales instituţia armatei, învăţământul, cultura, au destructurat şi distrus tot ce putea adăposti spirit românesc şi identitate naţională. Acum ori niciodată! O şansă majoră a demantelării scenariului pregătit românilor ar fi smulgerea ţării, printr-un vot acordat de către popor Partidului Poporului, din menghina Găştii lui Ilici şi lui Voiculescu şi lui Băsescu. Dacă vom asista cu mâinile încrucişate la edificarea unei noi Rotative – în care “Ei” candidează între “Ei” şi pe mai departe, şansa acestui an cu totul deosebit în istoria politică a României se va epuiza. 9 În etapa de acum, javrele din primul val de securişti şi activişti PCR deveniţi “oameni politici” au făcut pui, s-a trecut la faza de consolidare a puterii politice şi a averilor, pentru generaţiile următoare de lepre, puii năpârcilor, cei care îi vor scuipa în gură pe copiii noştri, din goana limuzinelor de lux. Până acum, faţă de “performanţele” acestei clase politice, în ultimii 20 de ani, romanii au protestat pe tăcute, boicotând Statul român, refuzând să mai participe la orice are de-a face cu statul şi reprezentanţii săi. Abandonând practic România. Un sondaj recent arata că 11 milioane de români ar pleca pe loc oriunde ar vedea cu ochii şi mâine dacă ar avea mijloace să se care, să părăsească ţara asta ajunsă cum a ajuns exclusiv din cauza factorilor politici şi instituţionali. Ar mai rămâne în România doar pensionarii, care sunt oricum pe moarte şi copii pe care nu i-a întrebat nimeni nimic. Însă în acest an mii şi mii de romani s-au organizat cum au putut, au protestat s-a coagulat un fel de spirit popular de împotrivire şi într-un timp record, în pofida tuturor piedicilor s-a creat o pană, o piedică, o pârghie, ce ar putea frânge axul teribilei Rotative. “Poporul” va fi probabil ultima şansă a României, poporul la care se referea indirect şi Eminescu atunci când blama “pătura superpusă” care a înnăbuşit Statul. Inteligenţa colectivă românească trebuie să găsească resurse pentru o descărcare energetică majoră, prin vot, care va scutura România - acum ori niciodată - de reţelele toxice care au parazitat trupul Tării. O buturuga mică încă ar putea răsturna carul mare. Acum ori niciodată! 10
Sign up to vote on this title
UsefulNot useful