Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

Dracena.). Culturi irigate. Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative. aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori. Astfel. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor. Rosa etc.  Forsythia. studiază plantele ornamentale. Coleus. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică. Protecţia plantelor. lucrările de întreţinere a lor. sau în spaţii protejate (Salvia. Îmbunătăţiri funciare. frunze. dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie. păstrare şi valorificare a florilor. Palmieri etc. clasificarea lor. tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole. 4 . tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare.). Definiţia. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. Zinnia. Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole. Cyclamen.  Camelia. Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii. Agrochimie. Lathyrus. Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1. având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice. metodele de înmulţire. Gerbera etc.). La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. Ca ştiinţă Floricultura. cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. fructe sau port. cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. Agrotehnică.1. Ficus. cerinţele faţă de factorii de mediu.

pe lângă capul de bour. . La rândul ei.reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema . florile influenţează starea psihică a omului. putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. sportivi sau oameni de cultură. "Dama cu camelii".încununau învingătorii fie că erau regi.Pentru diversificarea sortimentului floricole.sunt subiectul unor poezii (Eminescu. Datorită calităţii lor estetice. Micropropagare. Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale. . Sub acest aspect. devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum. Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie.2. Dacă ne gândim bine. voiciune) care tonifică şi 5 . Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră. Van Gogh („Floarea soarelui”. . independentă. Alecsandri şi alţii). Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi. . orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. Ameliorarea plantelor horticole. Din punct de vedere estetic. Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc. Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor. Minulescu. Biotehnologii. în cele mai variate şi impresionante ipostaze. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. Tonitza. un crin şi un trandafir. Astăzi. . crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. florile contribuie la: .însoţesc omul de la naştere până la moarte.sunt reprezentate pe ii. legende şi cântece populare. Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne. „Irişi”). laleaua – Olanda.satisfacerea nevoii de frumos. 1. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. romane: "Laleaua neagră". producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie. cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu. Ţuculescu. . Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei.fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian.se întâlnesc în balade. Genetică. Topârceanu. . de care se ocupă Arhitectura peisageră. stema Moldovei avea. iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. de aceea. pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. covoare.Japonia. ştergare.

prepararea unor băuturi: Agave . contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate.vanilia (păstăi de Orhidee) . activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor. Matthiola. Lavandula. Polyanthes . Reseda. petale trandafiri .).lăstari folosiţi în salate: crizanteme . curmale. rizomi: Colocasia (taro) .condimente: .). constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe. Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor. Astăzi. Cocos . a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală.coloranţi (Calendula. Ele reţin praful din atmosferă.şofran (stigmate de Crocus) . îngrijorare etc. Calendula . benzen. • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: . constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon. formaldehidă. Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului.efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme). Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic.alimentaţia omului: . sate. Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs.fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe.frunze: Digitalis. supărare.rizomi: Iris.plante medicinale: .flori: Bellis.fructe: Opuntia. . Convallaria . menţin o umiditate atmosferică ridicată. oxizi azotici etc.uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa.onsum. 6 . Lilium. Rudbeckia) .dafin .flori.

după Hristos) care. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. datată de circa 7000 ani. Palestina. bujor. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. calonfirul etc. calomfir. trandafir. înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief. Persia. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. cimbru. fiind cunoscute 7 . Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole.3. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. precum grâul şi viţa de vie. Babilon. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii. India. liliac” (F. Paeonica romanica şi P. Japonia. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. mentă. 2008). crin.intensiv al culturii. tenuifolia ne aparţin din totdeauna. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. 1. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. Deşi săraci în documente scrise. Grecia. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. De asemenea. producţiilor mari obţinute. albăstreaua. Toma. roiniţa. Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. conduce fără echivoc la o imposibilitate. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. Aşa sunt: cimbrul. Egipt.

a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul. Confucius. trandafiri. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri. macul. numeşte crizantema "floarea de aur".e. după 1900 flora din Noua Zeelandă. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. bujorul. În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită. trandafirul. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta. lalele. omag. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie. Expansiunea romană în Iberia. în aşa numitele "viridarii" cultivau crini. Mai târziu. cârciumăresele. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport. în lupte. În India erau cultivaţi trandafirul.descoperirile geografice din sec. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal.plantele floricole ca: albăstreaua. garoafe. în învăţătură etc. flora din America.n. primule. Persia. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea. lalelele. Dacia. crinul. omagul. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori.n. La romani. lotusul. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. crizantemele etc. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. cu 500 ani î.e. rozmarinul. camelia. petuniile. iar o lege din 1280 î. crizantemele. Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir. narcise. În America îşi au originea cerceluşii. după 1860 flora Australiei. Nemessis etc. Narcissus. Romanii.XV. zambile provenite din Asia Mică. măslinul). crin. verbenele etc. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. 8 . zambile. . Adonis. trandafir. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole. măghiranul etc). Caucaz.

au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). După 1990 deşi cererea de flori a crescut. Israel.4.1547). Turcia. Kenya. Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. Italia.000-4. Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare. Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor. în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. iar mai târziu (sec. Franţa (Versailles . 1.diversitatea produselor. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa . Anglia (Oxford 1632). De exemplu. temperatură. formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi. Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda. 9 . astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată.000 m2. pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor. Kenya.1657). Suedia (Uppsala – 1643).modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. suprafeţele cultivate cu flori au scăzut. În ultimele decenii Israelul. Columbia. flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone. culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos. Caracteristicile producţiei floricole . poate fi suficientă o suprafaţă de 3. . graţie climatului lor excepţional.Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor. Thailanda. cu mici excepţii. dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi.

Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. Azalee. sistem radicular diferit.seră . plante pendente (Antirrhinum.continui: Garoafe. Lalele. cultivarea intensă a terenului. au înregistrat rezultate meritorii. . introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare. personal cu studii superioare. . balcoane. Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia.locul de cultură: .dirijate: Poinsettia. rezistente la boli şi dăunători. dar şi grădini particulare sau apartamente. Crizanteme .utilizări foarte multiple: apartamente. . mijlocii şi mari. Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum. Hortensia . număr foarte mare de boli şi dăunători. indeosebi a cercetatorilor. Tamaya. • Diversificarea sortimentului. balcoane. . Begonia).exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus. 10 . târzii. gura leului. Bidens. . Strelitzia. semitimpurii. Bacopa.câmp .culturi industriale mici. 1. Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: . garoafe. .modul de cultură . .originea diferită. ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră. terase.în cadrul speciei: soiuri timpurii. flori tăiate. Tulipa. spaţii verzi. .obişnuite . trandafiri.exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium. gladiole. au perioadă de vegetaţie diferită.5.caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite.număr mare de genuri. muncitori specializaţi.forţate: Zambile.tehnicitate înaltă. instituţii..

medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect. .Nemesia "Sundrops". .Culturi fără sol. . continui. port compact. se aplică tratamente termice la materialul săditor. • Obţinerea de producţii de flori. consumatorilor.metodele tradiţionale de ameliorare.hibrizi interspecifici – Orhidee. 11 . .valoare decorativă. • Distribuţie modernă. vânzătorilor en gros şi en detail. produsul să fie la modă.flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate). transport şi ambalare corespunzătoare. • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus .. înfloreşte până în octombrie.conservarea in vitro prin crioconservare.regenerarea clonelor fără virusuri. orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui.sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani. pe o perioadă cât mai lungă de timp. . producătorilor de flori. • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură . nu se degarniseşte.embriogeneza somatică .Culturi dirijate. . menţinerea valorii estetice. se utilizează soiuri timpurii.Biotehnologii . păstrare bună pentru material săditor. .se cultivă în zonele cele mai favorabile. forţate.transformarea genotipurilor. . publicitate şi educarea consumatorilor. Vânzătorii en gros şi en detail .pendente la Antirrhinum.potenţial mare de multiplicare. . de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor. hibridarea intra si inter-specifica.soiuri noi la specii mult cultivate . producţie bună de flori de calitate. Gladiole pitice: .seminţe artificiale. Producătorii de material săditor .soiuri noi la specii mai puţin cultivate .se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse. . Consumatorii .microînmulţire. Producătorii de flori .potenţial bun de creştere. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri.

Kalanchoe .Nivel ridicat în munca de ameliorare.250 ha. 1noiembrie şi producerea de plante mici .1. . Orientări şi tendinţe pe plan mondial . butaşi.) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha. Pelargonium .Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. jardiniere. aranjamente florale de interior (Ikebana). dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro". compoziţii florale pentru grădini particulare.600 ha. alpine. Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha. 12 . . ziduri înflorite. 1 martie. . 1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F. 1.Floricultura se practică în zone favorabile. păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente. Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr.20 mil. patrimoniul floricol romanesc.F.seminţe. anual se creează mii de soiuri.Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. balcoane. Astăzi. . bazine de apă etc. stilist floral. compoziţii florale pentru terase. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport.6. acoperişuri înflorite. butaşi). varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol. cuprinde sute şi mii de specii. 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi". plante.unei singure culturi: Hortensia. Gerbera .miniplante.Specializarea pentru producerea . crizantemele . alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni.7. . răsad. .Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad.Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora. suspensii florale.

30 ha Franţa. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F. 460 ha Italia. 400 ha Maroc.plante Cyclamen.Hortensii: Franţa . .Orhidee: 170 ha Olanda. 13 din Olanda. . Principalele culturi: garoafe . 7 mil. Producătorul nr. 300 ha Israel. 400 ha Germania. 20 mil..Garoafe: 1000 ha Italia. .3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp. • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: . • Principalele culturi la ghivece .1.800 ha). valoarea producţiei .producătorul nr.Strelitzia: 40 ha Olanda. 15 mil. plante în masiv . 230 ha Germania. 300 ha Olanda. . 500 ha Spania. de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988. 25 mil. 600 ha Columbia. din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa).460 ha. Italia . 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate". 3.2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972. .1000 ha. gerbera 120 ha . 70 ha Germania. 500 ha bulbi. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate . 60 ha Franţa. aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. . bulbi . 21 mil. plante la ghiveci. trandafir . 450 ha Franţa. 100 ha Franţa.Gypsophila: 300 ha Israel. plante Begonia. Producătorul nr.1. 260 ha garoafe.Cyclamen: 25 mil.Crizanteme: 600 ha Olanda.F.producătorul nr.Producătorul nr. 4. 12 mil. 2. 100 ha crizanteme. plante Germania. Italia. .Saintpaulia: 25 mil. plante Olanda.Trandafirul: 800 ha Olanda. .plante Poinsettia.Gerbera: 250 ha Olanda. .5 miliarde. Principalele culturi: 450 ha trandafir. 120 ha Italia. 200 ha Anglia.880 ha. Franţa . 260 ha Franţa. 80 ha Olanda. 25 mil.3000 ha. . plante Saintpaulia.Azalee: Belgia . 400 ha crizanteme.plante Franţa. 15 mil. Principalele culturi: 230 ha trandafir. plante Germania. plante Olanda. Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989.

2. socotrana x B. 5. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii. plante Germania. tuberhybrida): 17 mil. Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6. Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7. . 12 mil.Begonii (B. plante Olanda. plante Olanda.. . Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3. . Definiţia floriculturii.Poinsettia: 20 mil. Germania. Chestionar de autoevaluare 1. pl.Kalanchoe: 20 mil.Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa.

Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili.nume propriu: Hosta.1. A.aestivalis. Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică. 15     . frunze: Gladiolus. 2. . Convolvulus arvensis. după locul de origine. se scrie cu majuscule: .CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură. glabra. fenologice: Adonis vernalis. după locul de cultură. etc.Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen.substantiv . (Malva glabra). după ciclul biologic. lanceolata (Plantago lanceolata).bracteatum (Helichrysum bracteatum). după elementul decorativ şi modul de utilizare. Ageratum mexicanum. Eringium campestre. ecologice: Dianthus alpinus.. pentru a putea fi mai uşor studiate. Begonia .formă flori. geografice: Dianthus chinensis. impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune.particularităţi: Gypsophilla . Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). Althaea rosea. coloristice: Digitalis purpurea. Centaurea cyanus. Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: .

Moren). cv. sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori. ex. de acţiune biologică: Papaver orientalis.E. Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. ia officinalis. Calendula officinalis. "Hawai". Salv. Desf. În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare. (Lamarck). În cazul Hyacinthus orientalis L. de cult: Ocinum basilicum. Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. "The Bird" sau Tagetes erecta L. În nomenclatura botanică se completează. exemplu: Anemone coronaria L.   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L.E. Ehr. ficus. (De Candolle). (Ehrart). care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. (Linné). utilitare: Primula officinalis. Cordyline indivisa). şi Crocosmia pottsii (Baker) N. Mill. var. filodendron etc. var. ciclamen. numele genului şi speciei cu varietatea.Br.. (Miller).C. taxonii au sinonime care se trec în paranteză. albus (Jord) Back (romanus Hort. de exemplu: Digitalis purpurea L.Br.). varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor. în unele cazuri. difenbachia. obţinuţi prin încrucişarea a două specii. The Bird sau Anemone coronaria L. are prioritate numele actual. după denumirea speciei cu menţiunea cv. Engl. se scrie cu literă mare. D. Numeroase plante cultivate sunt hibrizi. dacă este vorba de o modificare. Mai mult. specia a fost descrisă de Linné. N. (Desfontaines). având prioritate cel mai vechi sau. Regn vegetal 16 . rectificare. aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. (Gilibert). poartă în al doilea rând. sau se pune în ghilimele. fiziologic. alba. Lam. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. Majoritatea plantelor de interior. Hook) Planch. În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic. este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. Gilib. (Engler).

fam.Archaegoniate (ferigi) . Polypodiaceae.Angiosperme . Cactaceae . Aceste plante germinează.fam. Dianthus chinensis. Specii floricole anuale. cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze. Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus. Pinaceae: Araucaria . gen. Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans.fam. Calendula officinalis. Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. Adiantum . Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic. Petunia hybrida.Monocotiledonate . Verbena hybrida etc.fam. 17 . Palmae -fam. se dezvoltă. În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni).fam.Bryophyta . Sphagnum (muşchi) .gen.2. În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens. bianuale şi perene. 2. Begoniaceae etc..Spermatophita . Liliaceae Dicotiledonate . Salvia splendens. Nicotiana affinis. Cycadaceae: Cycas . produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. plantele decorative se împart în specii floricole: anuale.fam.fam. înfloresc.Orchidaceae . Cosmos bipinatus. Centaurea cyanus.Gymnosperme .Pteridophyta .fam. pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ. Compositae .

18 .). iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. Gazania splendens. de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor. răsadniţe calde. Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C.). chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens. grupuri izolate (Begonia semperflorens. de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri. teraselor. Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi.). Helichrysum bractetum. flexibile. gardurilor. marcotaj. platbande. Ipomoea sp. fiind excelente pentru rondouri. în mare măsură. iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile. pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. etc. Centaurea moschata.). Altele care prezintă tulpini pendule. respectiv sere. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole. Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. în prima parte a primăverii.). mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor. Tagetes patula etc. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. Coleus blumei. Gypsophilla elegans. altoire etc. Zinnia elegans etc. Limonium sp. care vor fi folosite la infiinţarea culturii. Reuşita culturii depinde. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare. Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum. Particularităţi tehnologice. În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite. camere unde se obţin răsaduri.). Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie. Lathyrus odoratus etc. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece. Callistephus chinensis. stâlpilor.Calendula officinalis. Tropaeolum majus etc. Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct. Lobelia erinus. rabate. la loc definitiv. solarii. în grădină sau câmp. Matthiola incana..

Dianthus barbatus. prin expunerea treptată la condiţiile naturale. Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. în septembrie-octombrie. decorarea spaţiilor verzi. Campanula medium. corespunzător (dezinfectat. nivelat. combaterea bolilor şi dăunătorilor. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. iar primăvara următoare înfloresc. În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. îngrăşat. În general. Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. perpendicular pe lungimea brazdei. Specii floricole bienale. ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. iernează în această formă. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme.). distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). plantatoare sau săpăligi.). produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4. ghivece sau cuburi nutritive. mobilizat etc. Myosotis alpestris.Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp. pe brazde amenajate special. Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. Plantarea la loc definitiv se face toamna. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat. răsadurile se călesc obligatoriu. începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. Viola witrockiana. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. Digitalis purpurea). dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis. Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. Dianthus barbatus). astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor. grădinilor etc. Înmulţirea se face în general prin seminţe. în răsadniţe reci sau spaţii protejate.

Semănatul se face în rânduri. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină. nisip de râu sau perlit. determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. Specii floricole perene. 20 . dar se pot înmulţi şi vegetativ. Viola). Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură. tuberobulbi etc). Myosotis. turbă mărunţită.temperaturile scăzute din timpul iernii. Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ. în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. mai-iunie (Dianthus barbatus. Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi.  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. fie de căldurile excesive din timpul verii. Cultura. Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. Plantele perene se împart în două categorii. Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri). Delphinium pyramidalis. în ghivece. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă. rizomi. în cuburi nutritive sau în strat. înfloresc şi fructifică în fiecare an. după care se tasează uşor şi se udă. grupuri sau ca flori tăiate. Campanula. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea). platbande. rabate. într-un substrat format din pământ de frunze. Se înmulţesc în principal prin seminţe. Anual trec printr-o perioadă de repaus. în rondouri. martie-iunie (Bellis. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe.). Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani. Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie. etc. după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare.

Paeonia. zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă). de unde provin: Astilbe. Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. Escholtzia. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. bulbi. Narcisus. Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni. Paeonia. În timpul iernii. Chrysanthemum. combaterea buruienilor.  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi. Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive. 2. după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. răsadniţe sau chiar afară pe brazde. Godetia. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. Myosotis. Acestea sunt semirustice. Convallaria). de unde îşi au originea speciile Callistephus. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce).Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. Lilium. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2). tuberculi. crizantema). udarea se face ori de câte ori este nevoie. Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului. Siberia. Canna). Hyacinthus.  Clarkia. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. Papaver. Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. de unde provin Campanula. la 15-20 cm. b) zone cu climat maritim: California. în aprilie-mai (Gladiolus. 21 . bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. Butaşii se fac la începutul verii.3. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lilium. urmând a fi plantate în câmp primăvara.

de unde provin: Ficus elastica. Phylocactus. 70% din plantele decorative. Begonia rex şi B. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. Musa paradisica. Cobea.   dealbata. Begonia. ► pădurile umede din sudul Indiei.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. Sanchezia. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. Gerbera.. Pelargonium. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. unde îşi au originea specii de palmieri. Araucaria etc. palmieri. . Impatiens sultanii. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis. Philodendron. Hyacinthus. Dimorphoteca. Aloe. Campanula. Gladiolus. Stapelia. 22 Gazania. Anemone coronaria. etc. orhidee. Zantedeschia. Cyclamen. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. cu temperatura medie de 25-30°C. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. în partea orientală (Turcia. din estul Africii: Begonia socrotana. ferigi. Strelitzia. metalica. precipitaţii 4000-5000 mm. Ripsalis. Cocos weddeliana. Anthurium scherzerianum. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. Sansevieria. Fuchsia fulgens. Colocasia. Dracaena. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. ► pădurile din sud-estul Africii. Clivia. de unde provin: Achimenes. Iran) îşi au originea Tulipa. Rosa. Cycas. Plante originare din zonele tropicale. Cordyline stricta. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede.  Agapanthus. Freesia. Streptocarpus. Tradescantia. Phoenix roebelini. Clivia.  Saintpaulia etc. Platycerium alcicorne.

c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. Antirrhinum. Bellis. Strelitzia. Helycrisysum etc.). Nerium. cum sunt: Aster. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi. Gerbera.5. Petunia. Specii cultivate în spaţii protejate. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 . Tagetes etc. Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Aucuba. la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria. Zantedeschia etc. După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori. urmată de secetă. Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole. cum sunt: Gerbera. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. 2. Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. Lilium. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. Fuchsia etc. Hosta. Fuchsia. În seră.) sau ca plante la ghivece. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara. Calendula. Narcissus. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate. rizomi.). 2. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. Lathyrus sau plante perene: Tulipa.) şi speciile perene originare din zona temperată. Paeonia etc. pretenţioase la căldură. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. tuberculi etc. citricele. Narcisus. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp. Calceolaria. bienale (Viola. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. Mathiola. Myosotis etc. Dinathus barbatus. Hypeastrum. Salvia. din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium.4. Pelargonium etc. Chrysanthemum. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A.

aranjamente. Gaillardia. Zinnia. coroane): Freesia. Tradescantia. b) decorul apartamentelor. Dahlia. Begonia semperflorens. Rudbeckia. forma. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea. cultivate în sol şi Calceolaria. Begonia. Cyclamen. Dracaena. Agapanthus. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. c) decorul balcoanelor. Hosta. palmieri. Ficus. Hydrangea. Gnaphalium. Diffenbachia. Cyclamen. Marantha. Plante decorative prin fructe. bienale: Myosotis. Hippeastrum. Bellis. Narcissus. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. Codiaeum. Dianthus. Dianthus. Antirrhinum. perene: Chrysanthemum. ferigi. Aster. Azalea cultivate la ghivece. Dianthus barbatus. Tulipa. Gladiolus. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. Tagetes. Althaea. Cobaea. speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete. bace de culoare violetă. platbande: Ageratum. Monstera. Thunbergia.   anuale: Dianthus. poziţia şi în multe cazuri. decorează şi prin bacele de culoare roşie. Tulipa. Gerbera. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Spathiphyllum. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. Lathyrus. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. Palmierii. Cordyline. Rosa. Codiaeum. Gladiolus. Coleus. Zinnia. Callistephus. Digitalis. Ipomea. Helianthus. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. Ferigile. . jardinierelor. Coleus. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. Phlox. Anthurium. Sanchezia. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. rabate. Primula. Primula. Polyanthes. Salvia. Myosotis. Petunia. Plante decorative prin frunze. iar A. teraselor: Pelargonium. Dianthus. Calceolaria. Strelitzia. Viola. de coloritul frunzelor. Cineraria maritima. B. plumosus. Aucuba. Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. Althaea. După modul de utilizare. Chrysanthemum. borduri. Echeveria. Digitalis. Cineraria maritima. Dahlia. Achyranthes. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. Verbena.

Iris pseudocorus. 8. 4. decorarea zidurilor. Dolichos. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 . Clasificarea după modul de utilizare. Clasificarea după locul de cultură. Cobaea. Humulus. 7. Calla palustris. 2. Clasificarea după modul de cultură. 6. Portulaca. Lathyrus. Clasificarea după însuşirile decorative. Aster alpina. 3. Clasificarea după ciclul biologic. Cucurbita etc. Clasificarea botanică a plantelor floricole. Primula. Nymphaea. Sagittaria. decorarea bazinelor. pergolelor: Ipomoea. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative. Allysum. alpinării (stâncării): Cerastium. Chestionar de autoevaluare 1. lacurilor: Acorus.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

Cleome. au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice. bulbiferum). Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii.Tulpinile supraterane ale unor plante floricole. funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină. Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). Au forme şi mărimi diferite. pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. adaptându-se condiţiilor de mediu. Peireskia). Asclepiadaceae). După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi. care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele. În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă. uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză.2). c) Tulpini cu rol de înmulţire. Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. 29 . În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. La orhidee (Cymbidium. la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig. Euphorbiaceae. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae. d) Tulpini cu rol de apărare. b) Tulpini cu rol de depozitare.1). care desprinşi de pe planta mamă. B. SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate.

cele interne groase. Zantedeschia (2).). Sansevieria (4). Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. Forma bulbilor la Hippeastrum (1). cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana. membranoase. 1.3). Tunicile externe sunt uscate. Polyanthes (3). Fig. Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum). Hyacinthus etc. Rizomi de: Canna (1).Fig. bogate în substanţe de rezervă. Cyclamen (fig. Alstroemeria (3). 2. Tulipa (2). la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele. 30 .

). nutante şi amfibice.) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp. crocus (2) fresia (3) C. Din aceste organe iau naştere tulpini florifere. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile. Fig. iar mai târziu un nou tuberobulb.Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului.4. TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice. 31 . 4. Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig. majoritatea perene şi pot fi submerse.). Tuberobulbi de: gladiole (1). Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere. Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp. învelită la exterior cu frunze uscate (fig. 3.

transpiraţie. iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie.3. de înmulţire. Consistenţa limbului poate fi: erbacee. pieloasă.cordată. 5. membranoasă şi cărnoasă. metabolism. 10. lucitoare. Suprafaţa limbului poate fi netedă. respiraţie.eliptică. 4. 11.imparipenată.hastată.ensiformă Fig. 6. consistenţă şi culoare.1.reniformă. scabră (aspră).palmat-compusă 32 . Forme de frunze compuse 1. La o frunză deosebim: limbul sau lamina.biparipenată. 7. coriacee. Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă. bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză.lineară. 7.lanceolată.3. 6. Forme de frunze simple: 1. 5. 3. Fig.spatulată. 5. păroasă. glabră.5 şi 6). Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. glaucă. 6. mărime. peţiolul sau codiţa şi baza frunzei. 8.romboidală. înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. 2.oblongă.trifoliată. 9. absorbţie. 2-4 paripenate.obovată. Frunza Frunza este un organ vegetativ.

asimetrică vârfului limbului acut. obtuz. palmat-fidată. crenată. Se întâlnesc la cactuşi. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig. Monstera. Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză).palmat-lobată. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu. dilatat şi este prins la baza limbului. 6. 7. 9. comprimat.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini.lirată.palmat-sectată. 2. reniformă. serată. emarginat. 7. Colocasia. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. mai rar pe faţa inferioară a lui. 3. Pelargonium peltatum). acuminat. nuferi. Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri. Marginea frunzei 1.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă.bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. sagitată. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum.penat-partită. Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector . mucronat. Peperomia. Fig. 5. cuneată.cuspidată. hastată. la Pelargonium spinossum. Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor. 4. 33 . 8. Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. rotund. iar cele mai mici la Tradescantia.dinţată.7).cranelată.

o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul. Paeonia. la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). Corola este formată din petale. primul înveliş al florii este format din frunze modificate. format din sepale care pot fi complet libere. independent de primordiile staminelor. Este formată din peduncul. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne. androceu şi gineceu. Rosa.nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe. Ranunculus. c) cu rol nutritiv . care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). în general colorate. Petalele au forme foarte diferite: lanceolată.frunzele s-au transformat în cârcei. Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic. la altele fiind provocat: Hyacinthus. cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus. numite petale. Acest proces s-a produs la unele specii accidental. Narcissus.2.b) cu rol de agăţare .1. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola). axa florală (receptacol).frunzele prezintă forme (urne . Agave). Organele de reproducere 3. iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa. caliciul dialisepal (Ranunculus). La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor. Lilium. numite sepale. 3. Anemone. lineară. Pisum. Caliciul. 34 . Clematis). Învelişul exterior al florii este caliciul. concrescute. în general verzi. este format din frunze modificate. Corola. Orhidee. obţinându-se florile involte. Astfel. caliciul gamosepal (Primula). periant (caliciu şi corolă).2. Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. al doilea înveliş al florii.

Verbena). la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. Anemone nemorosa. Viola). dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). Iris. calatidiul (antodiul) (Callistephus. Myosotis). Scabiosa). Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. corimbul (Hydrangea. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. Phlox). Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. Inflorescenţele simpodiale. Gypsophilla). Dieffenbachia. spadixul (Anthurium. Zantedeschia). sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. Salvia). 35 . iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor. diferită ca formă şi culoare. la Papaver somniferum 2 zile. Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. la Lilium candidum 6 zile. umbela (Pelargonium. Astfel. capitulul (Gomphrena. Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. pleiochasiul (Euphorbia. Sedum). Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare. depăşind axa principală. din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. Monstera. calatidiu (antodiu) pentru Compositae. Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. 3 ore. Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse. Gerbera). Canna. Centaurea. racemul pentru Cruciferae. Inflorescenţele monopodiale. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. Hyacinthus. racemul (Convallaria. la orhidee 15-20 zile etc. Convallaria. cima dihazială pentru Caryophillaceae etc. La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. Primula). Gaillardia.La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. Acele secundare îşi continuă creşterea. la Portulaca grandiflora circa 10 ore. la Hemerocallis fulva 24 ore. monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. Lavandula). osmoforele (Araceae. Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). Digitalis. Dianthus. Orchidaceae. Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. Viola).

de la foarte mici. Myosotis . care reprezintă primordiile viitoarei plante. Portulaca . capsula (Papaver). Begonia. reniforme.sferică: Lathyrus. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri). Embrionul este format din hipocotil. sistemul lor de ramificare se repetă. Delphinium). abia observabile cu ochiul liber (orhidee. Tagetes .Inflorescenţele compuse.raport . mărimea. 3.l . Digitalis .L .2. Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe.grosime . Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes). Acestea sunt: spicul compus. Seminţele pot avea forme variate (sferice.ovoidă: Alyssum. La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul. Petunia.cordiformă: Celosia 36 Forma . Cosmos.ovală: Antirrhinum. păstaie (Lathyrus odoratus). umbela compusă. mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct. Viola. baca (Asparagus).2. muchiate. culoarea. • Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma. Cheiranthus. ovoidale etc.) şi mărimi foarte diferite. Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. . embrion şi albumen sau endosperm secundar. silicva (Mattiola). Centaurea.fusiformă: Ageratum. unul sau două cotiledoane şi epicotil. begonia. nucula (Tropaeolum). La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei). Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare. O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar. folicula (Paeonia. de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie.neregulată: Calendula . la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale.

neagră: Ageratum. Petunia . Antirrhinum. 4.cenuşie: Centaurea. Lobelia.tipuri de inflorescenţe simple şi mixte.foarte mari: Phoenix. Zinnia Luciu: .foarte mici şi mici. sub 1. Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1. Papaver .cilindrică: Verbena . Celosia .cafenie: Gaillardia . etc. Lobelia . Zinnia . 3. Phlox.brun roşcată: Alyssum .. Element decorativ şi frunze metamorfozate. 6. Antirrhinum. Cosmos.mari . simetrie. Tulpini metamorfozate de plante decorative. Tagetes .mat: Phlox.5 mm: Begonia. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 . Godetia .5-3 mm: Gypsophilla.peste 3 mm: Tagetes.galben brun: Calendula . structură. culoare. Funcţii. Lupinus. Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire. Floarea . Frunza. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: . Fructul şi sămânţa plantelor decorative. Frunza. 8.alcătuire.şters: Centaurea . forma.roşcată: Begonia . alcătuire şi clasificare funcţională. Floarea . Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2.brun cenuşiu: Salvia. Mărimea: . 7.mijlocii -1.pronunţat: Celosia.reniformă: Gypsophilla.brună: Gazania. 9.

absenţa. minim şi maxim. aerul şi substratul de cultură.dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor.acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă . considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă. Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura. iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor. apa. gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare . 38 . Factorii de mediu .plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine. lumina. excesul unuia din factori duce la dezechilibre . reducerea.CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ.

Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei. Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia. Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia. florile rămân mici.0. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului. a substanţelor nutritive. Marantha. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire. Salvia.66% fotosinteză . Aspidistra. factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi).lipsa produce .clorozare (Saintpaulia).  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). apoi în fază de răsad.000-50. În cultura plantelor floricole. Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara.lungimea de undă.1. La 39 .31% traversează frunza . stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi . durata de iluminare . Saintpaulia. Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia). Petunia).4. de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă. Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10.48% transpiraţie . Verbena. arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. ferigi. Phlox. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători. Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri. Gazania. când încep să se hrănească singure. Gladiolus.excesul produce . crinul de toamnă).etiolarea.000-20. când intensitatea luminoasă atinge valori maxime. Kalanchoe. orhidee. Energia radiată este folosită .19% reflectată . a schimbului de gaze. Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor.000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri.000 lucşi).

perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen. căderea frunzelor. 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). Poinsetia. Kalanchoe. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum. Sinningia hybrida). are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 . GUSTAV SCHOSER (citat de V.  plante de zi scurtă. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism. plantarea la ghivece şi transplantare. După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida. Dianthus). Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. după care înfloresc indiferent de durata de iluminare.SONIA. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole. mărimea celulelor. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. formarea bulbilor. butăşire. Cineraria hybrida. bienale. La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale. 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare.

însă. respiraţie. germinaţia seminţelor.distrugerea acizilor nucleici.favorizează fotoperiodismele. absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea. Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale. înflorirea. 4. cerinţelor plantelor.reducerea fotoclorofiliană. fotoperiodism. 400-450 nm . nu trebuie să fie prea intensă. fructificarea).reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. cultivate în condiţii de zi lungă.nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră. antocianului. care. împiedică 500-600 nm . are loc creşterea vegetativă. 600-700 nm . material plastic opacizat). fotoperiodismul. sinteza peste 800 nm .sinteza clorofilei. Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii.suspendă germinaţia. 700-800 nm . superioare. 41 . cuprinse între 0°C şi 40°C. fotosinteza.• • • etiolarea. 350-400 nm . creşterea vegetativă. Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură. Sursa naturală de energie este radiaţia solară. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză. • • • • sub 350 nm . sinteza clorofilei.2. timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă. transpiraţie.

Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). faţă de zilele cu cer senin. Astfel. c) Anotimp. în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură. originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus.  plante cu cerinţe mici. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. datorită luminii. pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. iar cele subtropicale la 8-10°C. Astfel. primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. unele orhidee. bromelii). datorită luminozităţii reduse. repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. Plantele floricole. Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. nevoia de căldură este mică. d) Fenofaza. Iarna. deci nevoia de temperatură mai mare. Hemerocallis). de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. ferigi. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C. Dieffenbachia. Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. unele specii de cactuşi pentru a înflori. care îşi au originea în zonele alpine. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. iar cei de azaleea la 6-8°C. au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care. funcţiile plantei sunt mai active. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile. Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C. având în vedere că în timpul zilei.  plante cu cerinţe medii. b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate. 42 .

cu limbul neted. fumigaţie. Astfel. Plante ca Monstera. 4. folosind ca agent termic apa fierbinte. Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. Zantedeschia. protejarea cu frunze. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă. pulverizarea apei pe plante. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive. Aceste plante au frunzele mari.3. pentru Anthurium. pentru Primula obconica 18°C. Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. Mijloace de corectare a temperaturii. lucios. 43 . cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. paie. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. pentru Fuchsia 19°C. Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică. solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. rizomi). pe sol. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire.e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. coriaceu. iar pentru Primula malacoides 15°C. de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. Codiaeum. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. Gerbera. tocuri de răsadniţă. Anthurium. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. temperatura solului trebuie să fie de 20°C. aerisirea. aspersiune. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. Colocasia. Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie.

Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă.Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. ca să scadă în timpul înfloritului. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. în special transpiraţia. Astfel. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers. necesită udări mai dese. În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare. Tipul de sol. evoluţia condiţiilor de mediu. în funcţie de origine. modul de cultură. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. pe când vara. Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă. Temperatura mediului şi intensitatea luminii. pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. apa se administrează în cantitate mică. au pretenţii diferite. Faza de creştere şi dezvoltare. ele prezentând: frunze mici. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic. cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. 44 . Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. puţine. consum ce se diminuează la plantele bolnave. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă. 85% UR. stadiul de dezvoltare al plantei. Sistemul de cultură. anotimp. valorile de 50-55% sunt normale. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere.

compacte. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. Gloxinia.15%. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. Gerbera.03%. cu picătura. pentru oxigen şi azot. 4. în special dacă se foloseşte în perioadele reci. furtunul. Într-un sol bine structurat. În substratul de cultură. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului. Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului.4. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara. Apa rece întârzie creşterea.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. adăugarea de nisip. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea. Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot. precocitatea înfloririi.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică. Saintpaulia. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. iar în cazul culturilor la ghivece. dăunătoare. Folosirea apei prea calde este. poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă. îmbunătăţirea calităţii. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. În general. prin aspersiune. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia. materii organice. nisip.01%. de asemenea. Dimpotrivă. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. Atunci când procentul scade. iar din punct de vedere practic. 21% oxigen. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 . specie. De aceea se recomandă. 0. în cazul solurilor grele.

În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. arţar. Frunzele de fag. la nivelul sistemului radicular. 4. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă. plop nu se recomandă.5.5-8. 46 . Alături de aceste măsuri.pentru fiecare specie în parte. amestecul mai multor componente. se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. evitându-se formarea de curenţi. condiţii optime. moderne. ca substrat de cultură. În serele mari. alun dau un pământ de calitate superioară. nuc. pe când frunzele de stejar. Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. pH-ul 6. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice. nisip. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent. relativ bogat în substanţe nutritive. trifoi). bălegar etc. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor.5. tei. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber. După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni.1. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. cât şi cele chimice. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. substratul de cultură se identifică cu solul natural. lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. iarna. adaus de mraniţă. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. 4. de culoare brună-cafenie.

Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră. de culoare brună-negricioasă. Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta.5-6. Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului. 47 . prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă).  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. afânat. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie. După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă. de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0. Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica.. Polypodium sp. În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. Pământul de ericaceae. Vaccinium. fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu. umbroase (Aspidium sp. pHul acid (4. Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. permeabil. Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. etc.). Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. sulfat de potasiu etc. Azalee etc. permeabil cu aspect untos.5. Se obţine un pământ uşor. Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate. bogat în elemente nutritive. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă). cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. sărac în elemente nutritive. Deasupra acesteia. de culoare mai deschisă. Are slabă capacitate de reţinere a apei. pH uşor alcalin. pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa. flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm). pH acid (sub 5). Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin.5).).

se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi. Dimensiunea granulelor de perlit este de 1. fulgi (4-12 mm). pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa). spongioasă. Pietrişul. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia. rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor. Are o structură foarte poroasă. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi. Se prezintă sub forma unor granule. Călăţele. pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă.2 mm. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%). calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. Vatra Dornei.5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%. Vata minerală. iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei. Are o bună capacitate de reţinere a apei.7 mm şi grosime de 0. În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN . incinerate la 1000°C. Germania. se obţine din materiale plastice expandate. grosier. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie).  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu. este uşor şi nu conţine elemente nutritive. se obţine în procesul de sinteză a ureei. Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor.5-8 mm. lipsit de materii organice. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. Făgăraş. fără calcar şi nămol. foarte uşoare.La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. Vermiculitul. Are porozitate bună. Canada şi SUA. 48 . pH-ul 7-9. Biolastonul.  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree). late de 0. Suedia. pH neutru.  Substraturi minerale tratate Perlitul. Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. Styrommull (polistiren expandat). cu porozitate mare. porozitate mare. prin polimerizare.

pământul de frunze. a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului. dolomită. Azaleea.5. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol.şi microelemente specifice şi după caz. mraniţă.Argila expandată. Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH. Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%). turbă (20-25%) şi nisip (5-10%). nisipul. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3. iar când substratul este apa. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. cultura se numeşte hidroponică. Hyacinthus. microfloră bacteriană. Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2.5 şi 8. se face prin administrarea de calciu.2. Erica sau soluri alcaline: cactuşii. 49 . turba. în proporţie de 2:2:1:1. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%.5. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre. În cazul că plantele solicită un amestec greu. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard. acesta se poate face din pământ de ţelină. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie. În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii. 4. În cultura florilor în spaţii protejate. cretă. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2. unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate. Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale. dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea. pământ de frunze şi nisip.

iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare). granulate) şi lichide. zincul. fierul. 4. magneziul). manganul. pleavă. dar şi o serie de microelemente (aluminiul. Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului. în caz contrar planta este în pericol să moară. avem îngrăşăminte organice proaspete. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni.3. În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică. uneori de soi şi de fenofază.4. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. Pentru o creştere şi dezvoltare normală.5.4. frunze). în funcţie de specie.5. 50 . planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. semifermentate. Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat. Îngrăşămintele chimice. potasiul. Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor. atât cele simple cât şi cele complexe. avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte. În funcţie de cât timp au stat la fermentat. borul. Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. calciul. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. litiul). Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime. fosforul. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. cuprul. siliciul. paie. fermentate şi mraniţă. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie.

. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. 51 . P. K şi un număr mare de microelemente. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă. Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială). Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate. astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu. conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ. 4. prin caracterul lor intensiv.5. au un consum ridicat de substanţe nutritive. Îngrăşămintele complexe.5.5.a. iar la cele perene 60-80 kg/ha s. Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente. în anumite cantităţi considerate optime. Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha.a. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. 4.5. Fertilizarea în floricultură Plantele floricole. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară. Culturile floricole. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N.Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi. odată cu lucrările de pregătire a terenului.1. Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului. pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice. la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior.

Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură.2-0. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.5.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare.5. în substraturi pe mese (asparagus. concentraţia este mai mică 0.2. Fertilizarea se execută în mai multe etape. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. frezia. Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple. gerbera).Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale. În acest caz concentraţia este de 0. cineraria). Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. gerbera). 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. primula. 52 . Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. 4. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0.05% pentru microelemente. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. în diverse vase de cultură (ciclamen. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. crizanteme. plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă.1-0. iar după administrare se face o nouă udare.

Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 . capacitatea de câmp.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. permeabilitatea). iar după administrare se face o nouă udare. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri.1-0.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică. urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza.2-0. se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat. Fertilizarea se execută în mai multe etape.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie.05% pentru microelemente. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. În acest caz concentraţia este de 0. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu. concentraţia este mai mică 0. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă.

ce îngreunează diagnosticarea. 9. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. Care sunt componentele substratului? 14.rol şi necesarul plantelor decorative. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17. care pot crea confuzii. ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. 10. 11. parazitară sau fizică. 4. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate. Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică. greutate şi aspectul plantei. excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice.Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. 6. Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. Însuşirile fizice şi chimice ale substratului. 2. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. 7. Mai mult. Chestionar de autoevaluare 1. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină. Cu toate acestea. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură. Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 . 13. Intensitatea luminii . Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15. Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. 5. 8. Aceasta se manifestă prin modificări în creştere.

care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an . 55 . crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi. Acestea au dimensiuni mici. Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale. cca.  demontabile. bromeliaceae). Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente. 100 m2. sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. garoafe. la care geamurile sunt nu pot fi demontate. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe.1. cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile. palmieri.  sere bloc. formate din schelet fix.

Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. vermiculit). Bromeliaceae. Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca. pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea.  sere semicalde. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră. Cactaceae). În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori. pentru repausul unor specii: Azaleea. Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime. Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee.  în plan vertical. 56 . cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio.  sere reci. Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante. Anthurium.  minerală. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. Ferigi. cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. d) După substratul de cultură:  cu sol. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. sera turn. Gesneriaceae. este un tip aparte de seră. rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. perlit. Primula malacoides. Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. c) După regimul termic:  sere calde. sere mobile sau rulante. în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. Pelargonium.

iar pe aceste conducte. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul. Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei.  scheletului. asigură prinderea geamului în partea sproţurile. Dacă udatul se face prin picurare. 5. din profil în formă de T. Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul. mecanic sau automat. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. rezistenţe electrice. Instalaţia de aerisire. foloseşte la colectarea coama. confecţionat din tablă zincată de 3 mm.2. sunt fixate prin îmbinare de ferma. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări. element de susţinere. Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate. din loc în loc.  superioară a acoperişului. Răsadniţele 57 .  coamă şi jgheab. este acţionată manual. executată din beton armat. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T. aerul cald. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor. sunt montate duze pentru dispersia apei. pisă de legătură între stâlpi. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali. stâlpii de susţinere. confecţionate din metal sau lemn.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia. jgheabul. pe acestea se fixează geamul. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori.

ferestre.      (8-12°C). după gradul de mobilitate: mobile. lungimea 20 m. Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. apă termală). substratul de cultură. care dispun de o sursă proprie de energie. lăţimea este de 1. reci semiîngropate. din prefabricate. cu material plastic. aer cald.5 m. urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna. semimobile şi fixe.5 x 4 m. dale prefabricate. Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară. lungimea clasică de 4 m. după epuizarea unei prime culturi. apă caldă.  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd). după numărul pantelor: cu o pantă. precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare. după materialele de acoperire: cu sticlă. Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5. 58 .Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer. Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm. patul cald. În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului. Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1. cărămidă etc. îngropate. răsadniţe cu încălzire tehnică (abur. cu două pante. Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. curent electric. după materialele de construcţii: din lemn. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. se exploatează mai departe ca răsadniţe reci. semicalde (15-20°C). Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C).

După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C. la cele semicalde de 50-65 cm.0 m lăţime. 5. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului. pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei. 1986). la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm. pe direcţia N-S. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA. Solariile se clasifică astfel: 59 .8-2.  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor. Solariile Solariile sunt construcţii speciale. alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice.3. Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică. turbă.  Confecţionarea patului cald. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa.  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V. iar la cele cu două pante.5 m lăţime şi 1. Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori. Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie. în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C. de obicei fără încălzire. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă.

materiale plastice).20 mm grosime. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel. Au lăţimea de 70-80 cm. Răsadniţe.1 mm şi lăţimea de 150 m. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton. Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. tip ICLF Vidra. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 . cu încălzire biologică. Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. iar lungimea poate fi de 25-30 m.a) după tipul constructiv: solarii individuale. Solarii. tipuri 4. după regimul de căldură (neîncălzite. Chestionar de autoevaluare 1. sticlă). solarii multiple. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn. după materialul folosit la acoperire (mase plastice. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi. Sere. cu încălzire tehnică) etc. La capete folia se ancorează de un ţăruş. tipuri 3. Are lăţimea de 3-4 m.07-0. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime).5 m. sau de dimensiuni mai mari. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0. solarii înalte (propriu-zise) de 2. Au lăţimea unui tronson de 3 m. tip Işalniţa. tip Buzău etc. cu panouri demontabile. solarii duble.0-2. beton. dar nu mai lungi de 10-15 m. tipuri. metal. înălţimea la coamă de 2 m. Solarii bloc sau multiple. elemente constructive 2. Instalaţii utilizate în sere. Folia trebuie să fie de 0.

6.CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă). Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 .1.

Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă.Avantaje: . mare) . Tagetes).timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2.degenerarea sem. recoltarea lor se face de pe plante mamă. nuculă. cât şi fructele indehiscente( achenă.1. . Calitatea seminţelor .laboratoare de specialitate . se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%. heterozis (F1) .păstrarea facultăţii germinative câţiva ani . Păstrarea seminţelor de flori.spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) . Dianthus.urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi.mărimea (mică.culoarea 62 . 50. păstrarea.posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: .forma diferită . condiţionarea. Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează.coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca. abateri faţă de genitori) . sănătoase. Recoltarea seminţelor.însuşiri fizice . caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie. dar există şi specii (Viola wittrockiana. La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis.arhitectură tegument . 6. etc.000 buc/g).1. pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul.). mijlocie. Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise. 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor.

puritate fizică .indici fiziologici . Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei. care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului. fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare.autenticitate .valoare culturală 6. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur. dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă.umiditate . lactone. Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie). impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen. heterozide cianogene. În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult.1. deşi pot germina imediat după recoltare. Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile. substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă..energie germinativă . deci pentru ca embrionul să iasă din repaus.facultate germinativă .indici tehnologici . trebuie să treacă printr-o depresiune termică.greutate .viabilitate .stare sanitară .2. Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina. 63 . aldehide. alcaloizi.puritate biologică . Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal. creşterea nu mai are loc. Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus. După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici. deci în declanşarea germinaţiei. Seminţele unor specii. căldură) intră în starea de repaus.luciu . ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei.

folosind nisip. se aşează în cutii. prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice. după care se usucă. Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. Seminţele se amestecă cu nisip. Tratarea cu substanţe chimice..  termică. sau cu formalină 0. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. răsadniţe reci. 6. Tratarea cu hormoni. la 20-25 cm adâncime. seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. Clivia etc.2%. Canna). se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri.) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece. timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece. acidului indolil acetic etc. de asemenea. recipiente şi se păstrează în pivniţe.1. se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. sulfat de cupru (0. Tratamentele mecanice.Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. 64 . se aplică. auxinei.1% timp de 15-20 minute . Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni. substanţe care influenţează favorabil energia germinativă. Althaea. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0. Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna. hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor.5% timp de 10-20 minute). şanţuri. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă).3. Gentiana).

oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice. izotopii radioactivi în doze mici. lumina. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină. Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. Tagetes). Freesia). plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. ultrasunetele. radiaţiile electromagnetice. temperatura. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele.4. La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. Callistephus. Petunia). Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen.Razele Röntgen. Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule. Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa. Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 . Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. Aceste seminţe sunt fotosensibile. Digitalis. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe. Temperatura. Lumina. În general.1. radiaţiile Gamma. Apa. Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. ca substanţă de rezervă. 6.

de 100-170 zile. 66 . anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc. în sere. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. în vederea obţinerii răsadului.1. sere sau afară. În seră se seamănă: Cyclamen. Salvia splendes.pentru apă şi aer. Epoca a III-a: mai-iunie. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. Callistephus.). Myosotis. Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil. de data când se doreşte plantarea.. pe brazde amenajate special. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca. Papaver. Iberis. În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie. Tropaeolum. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. Digitalis purpurea. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură. Matthiola. Dianthus. Epoca I-a: decembrie-februarie. EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile. 6. cultivate la ghivece: Primula malacoides. Cyclamen. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură.5. Calceolaria. solarii. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. speciile bienale Bellis perennis. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. Nigella. Se seamănă. cât şi specii cultivate în seră. Eschscholtzia. Dianthus barbatus sau unele specii perene. cu perioadă lungă de vegetaţie. etc. Epoca a II-a: martie-aprilie. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori. răsadniţe. Lobelia erinus. Epoca a IV-a: iulie-septembrie. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger. Godetia.

se seamănă în lădiţe. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. Primula obconica. În cazul în care semănatul se face direct în câmp. udatul se repetă de câte ori este nevoie. Petunia hybrida. Dianthus. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. Gazania. Dolichos. în funcţie de mărimea seminţei. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens. De obicei. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR . la loc definitiv. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp. Ipomea etc. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine. ghivece. Lobelia erinus. răsadniţe sau câmp. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. cu dimensiuni între 1. Pentru seminţele mijlocii. Papaver) sau pentru unele plante de apartament. METODE DE SEMĂNAT. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor. în rânduri sau în cuiburi.5 mm (Begonia. Lupinus. Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe.5-3. În cazul seminţelor foarte mici şi mici. Pentru seminţele mari (Tagetes. Pentru seminţe foarte mici şi mici. Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante. cenuşă sau praf de cretă.NORMA DE SEMĂNAT. c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum. perlit.0 mm (Callistephus. Phlox etc. cu diametrul sub 1.).

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. într-un substrat afânat. iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului. 11. Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică. vermiculit-turbă. un rol 71 . butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm). Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. Calux. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. de asemenea.) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime. Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. Verbascum etc. Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. nisip-turbă. separate sau în amestec (1:1). după care se pun să plutească în vase cu apă. fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială. Astfel. În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp. Rizopon etc. La Cyperus (fig. permeabil pentru aer şi apă. Aralia. Astfel.11) sub punctele de ramificare a nervurii principale.). 11).efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării. Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării. Dicentra. Intensitatea şi calitatea luminii are.

Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp.important în înrădăcinarea plantelor. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV . Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp. Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. Philodendron sp. Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp. Astfel. Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă. specie Caracteristicile butaşilor A. Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp.

) sau frunze (Gerbera. după care se despart în mai multe părţi. Nephrolepis. se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare. Strelitzia). Saxifraga. a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum. Saxifraga sarmentosa. cultivate în spaţii adăpostite. 6.Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6. De asemenea. Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece. Peperomia). cu mâna sau cazmaua. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. sau la plante decorative prin frunze. astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii. 6. Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă. Chrysanthemum). Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata. Înmulţirea prin drajoni 73 . cum sunt: Clorophytum. Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă.3. Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus.2. Paeonia.2. această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera. Aster. Aspidistra. se fragmentează. care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă. În cazul când rozetele nu au rădăcini. În acest caz plantele se scot din vase. Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma.2.4. Delphinium etc. la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia).2.

Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale. Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Cobaea scadens.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp.6. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini. cum sunt: Phlox subulata. La speciile fără repaus biologic (Aspidistra. Hydrangea. Cordyline. 6. Dicentra. Zantedeschia. Sansevieria. Marcotajul poate fi terestru sau aerian. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini.5. Pentru înmulţire. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. iar cel terestru poate fi simplu. Gypsophila). şerpuit sau chinezesc. Chrysanthemum sau în seră: Aralia. Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus. Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). 6.2. Momentul optim de detaşare este primăvara. Acest gen de marcotaj 74 . Thumbergia alata. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze. dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus. Cordyline). Dracaena. Sansevieria) se poate face în tot timpul anului. Aspidistra etc.2. Philodendron. Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite. atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini . .Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv. cum sunt: Papaver. flori) şi subterane (rădăcini). atunci când vin în contact cu solul.

Ficus elastica (fig. Nerium oleander. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă. care se leagă strâns sus şi jos. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează.13). Pandanus. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. Fig. Anthurium. Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului.constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea. Passiflora. Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. Marcotaj şerpuit . Hoya carnosa.14). 12. vârful se poate tutora (fig. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. apoi se acoperă cu pământ. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. Marcotaj şerpuit. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. pe lungimea de câţiva cm. O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. 12). În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni. În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig. Fatsia japonica. Marcotaj simplu 75 Fig. 13. se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv. Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă. Aşa sunt: Dracaena. se fixează cu cârlige de lemn sau metale.

Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august. cu frunze cărnoase.2. Hyacinthus.Fig.2. 6. scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. în straturi de 5-6 cm grosime. rezistente la frig şi uscăciune. Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa. Narcissus. În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. La unele specii. Canna indica. când 70-80% din frunze s-au uscat. în şoproane sau magazii bine ventilate. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. 76 .8. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. Marcotaj aerian 6. apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme.7. 14. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii. fără muguri pe suprafaţa lor. recoltarea se face începând cu luna iunie. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare. Alstroemeria).

2. ale căror dimensiuni sunt de 0. Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită. freziile. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze.2. La aceste specii. Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic. prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală. Au tuberobulbi gladiolele. frezia 25-30°C). Sinningia. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 . Eranthis hiemalis). astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali.9. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria.11. Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate.3-1.0 cm diametru.5-6. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). 6.2. cel matern resorbindu-se. La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi.10. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi. devin floriferi. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri. iar cei bazali rămân dorminizi. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. Cyclamen. frezia are 4-6 bucăţi. de 6-8 cm diametru. Astfel. Numărul lor variază în funcţie de specie. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C. în timp ce la frezii sunt piriformi. Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. 6.2 cm diametru. tulpini. Montbretia. la capătul cărora se formează tuberobulbilii. bogat în substanţe nutritive. Begonia tuberhybrida. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie. Colchicum. de 2.6. Crocus.

iar dacă ajung pe un substrat de cultură. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. care constituie altoiul. Camelia. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă. cum sunt: Azaleea. 15. un butaş sau un mugure. în floricultură. Se practică altoirea la speciile semiarbustive.12. contact care duce la concreşterea celor doi parteneri. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig. Fig. se practică următoarele tipuri: 78 . pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit. Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim. Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. aceşti muguri se desprind şi cad.15). 6. pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi.La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum).2.

în ochi crescând (Citrus limon).13. Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor.2. Knoop.• în despicătură (Azaleea. la bujorul lemnos în august. ca de exemplu Heller. în ianuarie. în seră. Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole. 6. fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. Dahlia). 79 . Pelargonium). la azaleea în iulie. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. Syringa). c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. la trandafiri. în ochi dormind (Rosa. Fuchsia. glucide. prin alipire (cactuşi). la cactuşi în iulie-august. Clematis. b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. Skoog. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică . micro-elemente. Mediul de cultură este format din macroelemente. vitamine. datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. hormon de creştere. Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. Epoca de altoire depinde de specie. creaţi prin procesul de ameliorare. Murashige. în triangulaţie (Paeonia.

embrion. care lasă să treacă lumina şi aerul. polen şi celulă izolată fie mecanic.1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale. dar împiedică să iasă vaporii de apă. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii. segment de rădăcină. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. stimulare. Toate operaţiile de extragere din eprubetă. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara. se dezinfectează organele respective (de ex. la extremitatea tijei şi în muguri.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice. Chestionar de autoevaluare 80 . etc. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. Explantul poate fi structurat ca apex. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. ovul. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă. nod. hipoclorit de sodiu 1%. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. segment de tijă. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă. Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test). Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze. Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test.7 şi sterilizat. cu pH-ul 6. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic. fie pe cale enzimatică. floare (petală sau capitul). până la contactul cu soluţia nutritivă. în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. cu alcool etilic 96%. de frunză. Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe. anteră. mugure. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată.

specii. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . epoci. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. 15. 18. Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori. 5. Enumeraţi caracteristicile fizice. 23. 12. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. interval. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. Epocile de semănat ale plantelor floricole. 11. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. tipuri de butaşi. 17. 7. substrat. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. specii. Înmulţirea prin marcotaj. 20. 6. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori. Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. 22. 19. epoci. Specii. Specii. Tipuri. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. Înmulţirea prin despărţirea tufei. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. 16. Înrădăcinarea butaşilor. tipuri. 3.1. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. Înmulţirea prin butaşi. Înmulţirea prin drajoni. 13. 14. stoloni şi muguri adventivi. 21. Loc. Înmulţirea prin organe modificate. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole.

manual. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală. în cantitate de 3060 t/ha.CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. se execută mecanizat. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale. se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. 82 . cu textura nisipolutoasă. frunze sau fructe. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente. iar pe suprafeţe mici. prin administrarea de îngrăşăminte organice. strângerea resturilor vegetale rezultate. expuse la soare. cu sapa. bienale şi perene. permeabile şi bine drenate.1. În cazul când terenul rămâne denivelat. ferite de curenţi de aer rece. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului. decorative prin flori. fertile. 7.

pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie.Mărunţirea se face cu GD-3. Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa. la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene. de regulă. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole. împiedică tasarea acestuia. bulbi. Plantatul. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică. Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. • mraniţă. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării. iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară.2 sau combinatorul. rădăcinile tuberizate. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare.5. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. Plantatul. rizomi.Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc. tuberobulbi. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. 83 . . Se repetă ori de câte ori este nevoie. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului. mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla. manual. cu cazmaua. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici. Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. frunze. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici.1.

Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători. Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. fenofaza şi condiţiile climatice. Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi.Buruienile pot fi combătute şi chimic. Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare. stropitoare. Udatul se face dimineaţa. specifice agenţilor patogeni. iar vara în zilele călduroase. prin acoperirea cu hârtie. 84 . Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad. vârsta plantelor. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui. Se protejează după caz. Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare. frunze. • Protejarea plantelor contra brumelor. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. lăsând pe cea mai bine dezvoltată. după-masa spre seară sau chiar noaptea. fiecare plantă separat. irigare). • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme. sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. rogojini.

În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. dar şi după aceea.2.copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 . 7. bobocitul. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia. Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime. Se folosesc tije de lemn. În faza de boboc abia format.bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici. copilitul.ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. metalice. Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor.  Tăierile. se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme.2. Dianthus). Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze. când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna. Tutorarea-palisarea. Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor. Iresine) şi bordură (Santolina. . Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7.1. chiar grilaje de diferite forme.tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus. garoafe Chabaud. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia. Se execută la începutul perioadei de vegetaţie. . . ciupitul. pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului.  Lucrările de tăiere includ: tunsul. garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. înainte de plantare la loc definitiv sau după. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. se repetă în perioada de vegetaţie. crizanteme cu inflorescenţe involte. Iresine). la unele specii de 2-3 ori . Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. Chrysanthemum.

86 . temperatură.  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei. administrate după dezinfecţie.5-2. caracteristice fiecărei culturi. Se poate face chimic sau termică. Fertilizarea de bază se face în două etape. Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf. se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă. fixându-se la capetele straturilor. Mărunţirea solului se face cu freza (F-1.  afânarea solului.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii.  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. Mărunţirea şi marcarea. Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha). urmăreşte aerisirea solului. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm. cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. care se întinde în lungul rândurilor. anotimp. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului. La plantare. Anthurium. folosind lingura de plantat sau plantatorul. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii. Gerbera). Plantarea se face manual. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii.0 mm grosime. în cantitate de 90-120 t/ha. În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii. când se administrează îngrăşămintele chimice. textură. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C). fenofază. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol. Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului. Plantarea se face în rânduri. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia.

în limitele dorite. Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. Din punct de vedere teoretic. Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice. acţionate manual sau mecanic.). Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu. Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei. apă. iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate. limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. căldură şi aer. elemente nutritive fiind analizaţi anterior. umiditatea etc. Pentru speciile decorative prin flori. se va suplimenta iluminarea artificial. Temperatura. decât cantitatea existentă în mod natural.  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. copilitul. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). bobocitul. temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. argilă etc. ape 87 . folosind o emulsie de humă. referindu-se doar la lumină. iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele. ceilalţi factori: sol.  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. combaterea bolilor şi dăunătorilor. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere.

în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului.2. iar vara prin realizarea de curenţi de aer. Aerisirea. se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ.). Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca. aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. Volumul de aer fiind limitat. prin participarea mraniţei. 7. formalină 40% sau termic. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. lucrări agrotehnice etc. plantarea. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali. din pământ ars. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite. Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului.0-1. când geamurile se menţin deschise tot timpul. peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. schimbarea ghivecelor. 88 . a turbei etc. La pregătirea amestecurilor.5 cm. ape termale etc. acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului. Ghivecele noi. pământului de răsadniţă. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe.reziduale încălzite.2. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului. precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură. În perioadele reci. în anumite părţi. pregătirea vaselor.

depăşirea fiind de 1. volumului sistemului radicular. Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat. obţinute în ţara noastră. În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează. planta fiind supusă carenţelor. Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător.0 cm.  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci. Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular. ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. cu stropitoarea. Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas. după care se udă. de asemenea.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări. ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray. Udatul se face cu furtunul.În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. raportat la cultura în volum limitat al substratului. ghiveciul devenind 89 . Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora. picurare.5-2. Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). După executarea lucrării. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F". astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului. se va completa cu amestec proaspăt. Fertilizatul fazial este. prin aspersiune. imersie. în urma analizelor de laborator. Dacă rădăcinile plantei sunt nude.

Dracaena. Rărirea ghivecelor. asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. pământul de pe rădăcinile plantei. în funcţie de ritmul de creştere. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. etc. Odată trecute la ghivece prin plantare. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului. Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. plantele ajung să se deranjeze reciproc. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. cad). cum sunt: Primula. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. mai mare sau chiar mai mică. Cordyline. În asemenea situaţii. După aşezarea plantei în ghiveci. Ficus. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. îngălbenesc. 90 . deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici. Cyclamen. Calceolaria. Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). transvazare sau transplantare. Cineraria. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. Lucrarea se aplică în general. În felul acesta. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave. Transvazarea este lucrarea prin care planta. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante.

bolnave. Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos. 2. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. periodic. 8. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice.Menţinerea frunzelor curate. 11. 9. Dracaena. Dieffenbachia. cherestea). Odată cu această lucrare. Chestionar de autoevaluare 1. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. 10. Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. plantele se spală cu apă curată. Pentru realizarea acestui aspect. se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. Philodendron). Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 . Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei. 3. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. se îndepărtează frunzele îmbătrânite. Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4. Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. rupte.

De asemenea.CAPITOLUL 8 RECOLTAREA. şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază. Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare. într-un timp cât mai scurt. 8. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când . Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei. cât şi calitatea florilor. CONDIŢIONAREA. boboc închis. Executând fiecare lucrare la momentul optim. boboc colorat. după detaşarea lor de pe planta mamă. cu respectarea tehnologiilor moderne. floare deschisă etc.1. calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului).

piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor. fiind. a florii şi a frunzelor. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. dar variază în funcţie de tehnologia culturii. praf. Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. precum şi greutatea acestora. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. elasticitatea sau rigiditatea tijei. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. parfumul. pământ. în săli speciale. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. integritatea florilor. Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. 8. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. calibrarea şi legarea florilor în buchete. Odată cu recoltatul. uniformitatea şi modul de prezentare. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare. fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat.2. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare. Ele sunt caracteristici de soi. a tijelor şi a internodiilor. smulgere sau rupere. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. forma bobocului. de asemenea. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente. Condiţionarea constă în sortarea.inflorescenţa are 5-10 cm diametru). cerute de o anumită destinaţie: export. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. integritatea florilor. 93 .

Aceste lungimi cuprind şi floarea. inclusiv. dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. 50. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei.În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare. Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens. greutate etc.  5. 100.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente. exprimată în cm. Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. fără ramuri auxiliare. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc. Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate.. 94 . în săli utilate adecvat. 40. 60.  uşoare vătămări.0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50. I-a şi a II-a. Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra. 10. 80. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale. iar părţile florilor sunt fără deprecieri. Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea. 8. Scara de mărimi. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime. garnisite însă cu frunze. garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul). într-o unitate de prezentare. inclusiv. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă.). 5.  10. 120.3. 20. la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2. cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15.

buchetele se trec în găleţi cu apă. această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid. 95 . Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece. Astfel pregătite. Frunzele. Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni. Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). 8. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. necesitatea stocării mărfii etc.îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii.) se vor păstra în depozitele frigorifice. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. precum şi căldura de respiraţie. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime. Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. Pentru ţările cu producţii mari de flori. fiind legate în cel puţin două puncte. când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator. Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie.4.

umiditatea relativă a aerului. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. Pe baza acestui principiu biologic. Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. circulaţia şi presiunea aerului. tratamente cu soluţii diluate . pentru puţin timp. Cutiile pline se pun la prerăcire. compoziţia atmosferică şi lumina. Lathyrus. fără capac. indolil acetic. aerul rece introdus. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%. Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă. Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic. antrenând-o spre exterior. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare .evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare. Antirrhinum. dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. etc.înlăturarea latexului: Euphorbia. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. . Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare.evitarea căderii florilor: Orhidee. Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C. Se împrospătează tăietura. gladiole 96 .de acid naftil acetic.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura. după care se pune capacul. iar la capete au câte o fantă. preia căldura de câmp şi de respiraţie. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. tiosulfat de Ag . în favoarea ultimului. se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou.

5. când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză. 3 zile (Anthurium) . 4. Folosirea soluţiilor conservante în vederea: .împrospătarea bazei tijei. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă.2.impulsionarea bobocilor . la temperatura de 10C.de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie.acizi organici: citric. Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 .4 săptămâni (Lilium) . Cu . benzoic . Al.fortificarea florilor . . Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8. influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator.inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic .păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: .regulatori de creştere: citochinine .îndepărtat frunze de pe treimea inferioară. Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei.glucide (glucoză şi fructoză) . . .de lungă durată.schimbarea zilnică a apei. Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate .inhibitori: CCC 3. Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig .săruri minerale: săruri de Ag.vase curate. fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni.substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină .

ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. stabilind mărimea ghiveciul. se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C. armonic constituit din punct de vedere al mărimii. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. 8. lăzi etc. De asemenea. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului. Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi. să constituie un tot unitar. frunze. fructe sau port. În funcţie de caracteristicile sistemului radicular. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. În perioada premergătoare valorificării. formei şi aspectului estetic. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul. 98 . cu diametre corespunzătoare. pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. în momentul valorificării.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă. În primul rând. precum şi expunerea florilor direct razelor solare. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. Oricare ar fi elementul decorativ. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază.6. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului.

iar în cazul că nu se curăţă suficient. diametrul coroanei etc. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare. deoarece. pentru fiecare specie în parte. iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere. boboci. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic.) şi se va realiza un drenaj bun. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. conţinut în elemente nutritive etc. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). frunze. când plantele sunt bine dezvoltate. se impune ambalarea în hârtie. Ajunse la magazinul de desfacere. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. de flori. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr. În momentul valorificării. În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului. Chestionar de autoevaluare 99 . ghivecele trebuie scoase din ambalaj. După sortare. având elementul decorativ în faza de decor. fructele veştede. masa volumetrică. asigurându-se eliminarea excesului de umiditate. fără urme de tratamente. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave.). fiecare plantă individual. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor. îmbătrânite. fără a deranja frunzele sau florile. florile trecute.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH. plantele vor fi duse în săli sau compartimente. pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. Se vor ambala numai plantele verificate.

În ce constă sortarea. Recoltarea florilor. 2. 3. condiţionarea. Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ . prerăcirea şi ambalarea florilor? 4.1. Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate.

prezenta spinilor b. Crocus. facultatea germinativă. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. butaşi de tulpină 5. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. pământul de frunze 11. valoarea culturală. Momentul optim de repicare este: a. 2-3 ani 20. odată cu plantarea c. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. Althaea 4. Calendula. pământ de ericacee. Thunbergia c. mraniţa. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. cultivarul c. specia 2. 5-8 cm b. identic caracterele plantei c. greutatea viabilitatea. perlit şi mraniţă b. scoarţa de c. culoarea. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c. când plantele au 10 cm înălţime b. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. Iris. Umbeliferae c. pământul de ferigi. Matthiola. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. temperaturi prea ridicate din b. Cruciferae 13. Aucuba. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . Bellis 3. odată cu semănarea seminţelor b. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12. Sinningia 7. Freesia. gunoi de grajd 16. prezenţa unor frunze transformate 6. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. Iresine b. Compositate b. Ce este termoperiodismul: a. Myosotis b. perlitul ţelina. cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. rumeguşul copaci. Chinodoxa. anual c. Asparagus. radicula embrionului b. butaşi de frunze c. Althernantera. c. 1-2 cm c. starea fitosanitară 14. genul b. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9. Care specii floricole sunt anuale? a. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. prezenţa mugurilor pe tulpină c. Digitalis. luciul. când apar primii lăstari c. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. 4-6 cm 17. Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. fizică. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. mai mică cu 5oC decât a c. Care este unitatea de bază în sistematica? a. compostul. parţial caracterele ereditare ale b. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. Cymbidium. turba. Campanula. Dahlia.1. mai mare cu 10oC decât a b. mărimea. Crocus c. Care specii floricole decorează prin frunze? a. cu creştere nedefinită şi mai b. Cheiranthus. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. prezenţei inhibatorilor c. Canna c. b. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. Convalaria. Muscari. Callistephus. nisip c. Dicentra. 5-6 ani b. Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. Gladiolus b. b. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b. forma.

Dahlia. Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. ianuarie c. Peperomia. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a. toamna 23. îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24. apa din staţiile de epurare 21. al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Gladiolus. Care specii prezintă tuberobulbi: a. Freesia. Diffenbachia b. Begonia. crt. Chrysanthemum c. Cyclamen. îndepărtarea vârfului de creştere b. Hydrangea. Alstroemeria. Crocus c. Dicentra. apa de robinet b. Transvazarea constă în: a. Tulipa. Ciupitul constă în: a. Coleus c. Sinningia b. îndepărtarea lăstarilor laterali c. Reducerea plantelor si mutarea b. Nerium 22. primăvara b. Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. apa de ploaie Nr.a. Dianthus. Sinningia.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

. Bucureşti. Floricultură generală.ZAHARIA. ŞT. curs universitar. AcademicPres. Ceres. 2003. Ceres. 1968. Ed. 104 . 7 . 1998. 1995. Bucureşti. Todesco 0 Cluj-Napoca . Bucureşti. 1998. 1 MAREŞ.Mirton. Ed.SĂLĂGEANU. Ed. . Agrosilvică. D. Crizanteme. Ed. 8 CANTOR. 6 CANTOR. Plante ornamentale de interior. 1 PREDA. MARIA. Ameliorarea plantelor decorative. curs litografiat. Craiova. Ed. Fiziologia plantelor. 1 PETERFI. nr. ELENA. 6 . 1979. păstrarea tuberobulbilor de gladiole. . Ed. MARIA. M. 1 ŞELARU. Grand. Agricultura. 1998. Bucureşti. Risoprint Cluj-Napoca . Ed. MARIA. Recoltarea şi . Culturi de seră pentru flori tăiate. Floricultură generală. 1991. Floricultură-Indrumator de lucrari practice. Ceres. 2 ANTON. Ed. 1976. Bucureşti. Floricultură specială-Baza de date. E. Rev. 1 CANTOR. DOINA. 3 . ADELINA DUMITRAŞ. EDP. Floricultură. 1 NEAGU. .3. .. Floricultură. 3 BĂLA. 4 BUTA ERSZEBET. ALEXANDRINA. ELENA. . Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. 2008. MARIA. Păstrarea florilor tăiate. M. MARIA.. ELENA. 1998. CANTOR. Cluj-Napoca. ELENA MUCESCU. D. Ed. 1 ŞELARU. Flori cultivate în grădină.. Rev. 1972. 1987. Bucureşti. Floricultură generală şi specială. Horticultura. 2002. Ed. 5 . Universitatea deschisă 8 Fermierul. Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. 1976. 2009. VIORICA. 1 CANTOR. Floricultură. Floricultură. 1999. Cluj-Napoca. Bucureşti. Ceres. MARIA. Ed. M. 4 . Todesco Cluj-Napoca 1 . 9 . 1 ŞELARU. 1 ŞELARU. Ed. Cluj-Napoca 9 CANTOR.ZAHARIA. Bucureşti. .MATEESCU. A.BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. 2008. 7 CANTOR. Ceres. Daliile. ELENA. IOANA POP. Bahá’I. . . 1988. şi colab. Ed. MARIA. Univ. . Bucureşti. Ed. Timişoara. MARIA..

M.com/ 9 . Ed.hort. Agrosilvică. 2 http://www. Bucureşti. 1983. 2001. 1967. Iuliu Haţieganu. 4 .mobot.uconn. Ed. 2 ŞONEA. 2 http://www. Cluj-Napoca.A. 105 . Bucureşti. Floricultură.. şi colab. Mică enciclopedie de horticultură. LIVIA.I.. Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică. 1979. 2 http://www. Floricultură.S.. EDP.com/ 8 .com/ 7 .html 6 .. ANA MARIN. RODICA. 1 . . III.bissettnursery. Flori cultivate în grădină. vol. M. Bucureşti. 2 ŞTEFAN. Bucureşti. Ed.edu/plants/a/a. 2 http://www.wikipedia. Bucureşti. . Îndrumătorul 3 floricultorului. şi colab. 2 ŢEPORDEI. V. Botanică farmaceutică. VIORICA CANARACHE. Ed. V.2 ŞELARU ELENA. 2 TĂMAŞ. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită. 1999. . 2001. 5 . 2 SONEA. Ştiinţelor Agricole. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful