Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

 Forsythia. La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. Dracena. Definiţia. studiază plantele ornamentale. păstrare şi valorificare a florilor. Ficus.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1. tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare. clasificarea lor.). fructe sau port. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor. cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie. Ca ştiinţă Floricultura. Agrotehnică. având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice. Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole. Zinnia. Astfel. Agrochimie. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică. Gerbera etc. Cyclamen. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. Culturi irigate. 4 . Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii. specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. sau în spaţii protejate (Salvia. Coleus.). aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori.). Lathyrus.  Camelia. Îmbunătăţiri funciare. cerinţele faţă de factorii de mediu. Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală. tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole. Palmieri etc. Protecţia plantelor. Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative. cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. metodele de înmulţire.1. Rosa etc. lucrările de întreţinere a lor. frunze.

Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc. Datorită calităţii lor estetice. . devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum. Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie. Topârceanu. Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale. Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei. Genetică. Micropropagare. . de care se ocupă Arhitectura peisageră. . Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor. .2. La rândul ei. iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. Dacă ne gândim bine. crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. Biotehnologii. .fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian. . laleaua – Olanda.satisfacerea nevoii de frumos.Pentru diversificarea sortimentului floricole. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. covoare. florile contribuie la: . florile influenţează starea psihică a omului. Ameliorarea plantelor horticole. Astăzi.însoţesc omul de la naştere până la moarte. orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. independentă. Sub acest aspect. Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi. Minulescu.se întâlnesc în balade. "Dama cu camelii". Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră. „Irişi”). Ţuculescu. romane: "Laleaua neagră". sportivi sau oameni de cultură. Alecsandri şi alţii). legende şi cântece populare. Van Gogh („Floarea soarelui”.Japonia. . Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. 1. Din punct de vedere estetic.reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema . Tonitza. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie. Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne. stema Moldovei avea. ştergare. pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. voiciune) care tonifică şi 5 .sunt reprezentate pe ii. pe lângă capul de bour.sunt subiectul unor poezii (Eminescu. în cele mai variate şi impresionante ipostaze. putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu.încununau învingătorii fie că erau regi. un crin şi un trandafir. de aceea.

rizomi: Colocasia (taro) . Cocos .şofran (stigmate de Crocus) .fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe.lăstari folosiţi în salate: crizanteme . formaldehidă.condimente: . 6 . Ele reţin praful din atmosferă.coloranţi (Calendula. a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală. Reseda. sate.flori: Bellis. menţin o umiditate atmosferică ridicată. Calendula . curmale.dafin . Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului.flori.fructe: Opuntia. activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor.prepararea unor băuturi: Agave . benzen. oxizi azotici etc.uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa.vanilia (păstăi de Orhidee) . Polyanthes .plante medicinale: . Matthiola. Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor. Rudbeckia) . Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs.alimentaţia omului: .rizomi: Iris. constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe. Convallaria . • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: .efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme). . constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon.). Lavandula. supărare. Lilium. îngrijorare etc. petale trandafiri .).frunze: Digitalis.onsum. Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic. Astăzi. contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate.

Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole. Paeonica romanica şi P. Persia. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. Palestina. tenuifolia ne aparţin din totdeauna. albăstreaua. datată de circa 7000 ani. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate. roiniţa. cimbru. liliac” (F. 1. mentă. trandafir. bujor. precum grâul şi viţa de vie. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. India. fiind cunoscute 7 . Grecia. înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. conduce fără echivoc la o imposibilitate. Deşi săraci în documente scrise. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief.intensiv al culturii. 2008). calonfirul etc. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. producţiilor mari obţinute. Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. De asemenea. crin. după Hristos) care. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. Egipt. Japonia. calomfir. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. Aşa sunt: cimbrul. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc. Babilon.3. Toma.

Nemessis etc. narcise. numeşte crizantema "floarea de aur". în aşa numitele "viridarii" cultivau crini. lotusul. în lupte. Caucaz. măghiranul etc). trandafiri. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal. primule. crin. a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul. Romanii. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta. trandafirul.e. Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir. rozmarinul. verbenele etc. în învăţătură etc. La romani. cârciumăresele. petuniile. camelia. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe. Adonis. zambile. trandafir.descoperirile geografice din sec.XV. crizantemele etc. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie. crizantemele. .plantele floricole ca: albăstreaua. după 1860 flora Australiei.e. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. după 1900 flora din Noua Zeelandă. zambile provenite din Asia Mică. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport. În America îşi au originea cerceluşii. omag. flora din America. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea. iar o lege din 1280 î. lalelele. cu 500 ani î. Persia. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor. Narcissus. garoafe. crinul. Confucius. Mai târziu.n. În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită. bujorul. măslinul). macul.n. În India erau cultivaţi trandafirul. omagul. Expansiunea romană în Iberia. 8 . lalele. Dacia. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri.

Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor. 1. formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi.1657). Israel. o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. Suedia (Uppsala – 1643). Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare. Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. poate fi suficientă o suprafaţă de 3. .1547).000 m2.diversitatea produselor. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa . iar mai târziu (sec. De exemplu. Caracteristicile producţiei floricole . au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). Franţa (Versailles . Anglia (Oxford 1632). dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi. culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos. În ultimele decenii Israelul.000-4. Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda.Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor. Kenya. După 1990 deşi cererea de flori a crescut. pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor. cu mici excepţii.modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. graţie climatului lor excepţional. suprafeţele cultivate cu flori au scăzut. Italia. Columbia. 9 . Thailanda. Kenya. temperatură. Turcia. astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată. flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone.4.

. personal cu studii superioare. semitimpurii. Begonia). au înregistrat rezultate meritorii.dirijate: Poinsettia. cultivarea intensă a terenului.culturi industriale mici. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: . terase. dar şi grădini particulare sau apartamente. gladiole.5. Hortensia . introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare. număr foarte mare de boli şi dăunători. rezistente la boli şi dăunători. Strelitzia. . flori tăiate.utilizări foarte multiple: apartamente. Lalele.seră .în cadrul speciei: soiuri timpurii. trandafiri. târzii. Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole. gura leului. sistem radicular diferit.câmp .exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus. indeosebi a cercetatorilor. balcoane.originea diferită.caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite. Bacopa. . plante pendente (Antirrhinum. Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia.număr mare de genuri.modul de cultură . muncitori specializaţi. . instituţii.forţate: Zambile. . Bidens. . Crizanteme .exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium. 10 . Tulipa.. Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. balcoane. Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum. 1. • Diversificarea sortimentului. spaţii verzi.tehnicitate înaltă. . Tamaya. ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră. garoafe. mijlocii şi mari. .locul de cultură: . au perioadă de vegetaţie diferită.continui: Garoafe.obişnuite . Azalee.

Producătorii de flori . .potenţial mare de multiplicare. de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor. Vânzătorii en gros şi en detail .hibrizi interspecifici – Orhidee. . .se cultivă în zonele cele mai favorabile.metodele tradiţionale de ameliorare. orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui. hibridarea intra si inter-specifica. înfloreşte până în octombrie.regenerarea clonelor fără virusuri.flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate).transformarea genotipurilor.pendente la Antirrhinum.valoare decorativă. .potenţial bun de creştere. Consumatorii . păstrare bună pentru material săditor.soiuri noi la specii mai puţin cultivate . 11 . vânzătorilor en gros şi en detail. se utilizează soiuri timpurii. medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect. . • Obţinerea de producţii de flori. Gladiole pitice: . Producătorii de material săditor .. • Distribuţie modernă. • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus . nu se degarniseşte. publicitate şi educarea consumatorilor.sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani.conservarea in vitro prin crioconservare. .Biotehnologii . produsul să fie la modă. menţinerea valorii estetice. forţate. continui.seminţe artificiale. port compact.soiuri noi la specii mult cultivate . .microînmulţire.se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse. • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură . producţie bună de flori de calitate. . consumatorilor.Culturi dirijate.embriogeneza somatică . pe o perioadă cât mai lungă de timp. producătorilor de flori.Nemesia "Sundrops".Culturi fără sol. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri. . . se aplică tratamente termice la materialul săditor. transport şi ambalare corespunzătoare.

. Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr. Astăzi. 12 .Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad. dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro".250 ha. crizantemele . 1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F.miniplante. varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol.7.Floricultura se practică în zone favorabile.Specializarea pentru producerea . . . bazine de apă etc. Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha.Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. cuprinde sute şi mii de specii. plante. ziduri înflorite. alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni. Kalanchoe . 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi". suspensii florale.1. răsad. . anual se creează mii de soiuri. butaşi). păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente. acoperişuri înflorite.20 mil.) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha.Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. stilist floral.6. patrimoniul floricol romanesc.Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora. compoziţii florale pentru grădini particulare. Gerbera . alpine.seminţe. aranjamente florale de interior (Ikebana).Nivel ridicat în munca de ameliorare. jardiniere.600 ha. 1 martie. . 1noiembrie şi producerea de plante mici . 1. butaşi. . Pelargonium . balcoane.unei singure culturi: Hortensia. Orientări şi tendinţe pe plan mondial . compoziţii florale pentru terase. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport.F.

trandafir . 200 ha Anglia. 500 ha Spania. 3. 400 ha Germania. .1. 2.F.Saintpaulia: 25 mil. 300 ha Israel. plante în masiv .3000 ha. Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989.Trandafirul: 800 ha Olanda.Garoafe: 1000 ha Italia. 13 din Olanda. • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: .plante Poinsettia. 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate". plante Begonia.plante Cyclamen.producătorul nr.2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972. .1.Azalee: Belgia . 20 mil. . aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. Principalele culturi: 450 ha trandafir. 260 ha garoafe. 400 ha crizanteme. 25 mil. 400 ha Maroc. • Principalele culturi la ghivece . 120 ha Italia. 450 ha Franţa. 15 mil.Gerbera: 250 ha Olanda. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate . 230 ha Germania.3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp.plante Franţa. plante Olanda. .880 ha. 30 ha Franţa. 100 ha Franţa. Producătorul nr.Crizanteme: 600 ha Olanda. . bulbi .Hortensii: Franţa .producătorul nr. 260 ha Franţa.1000 ha.460 ha. . . 70 ha Germania. 500 ha bulbi. 7 mil. Italia. .5 miliarde. 12 mil.Cyclamen: 25 mil. plante la ghiveci. Franţa . 100 ha crizanteme. Principalele culturi: garoafe . . 460 ha Italia. Principalele culturi: 230 ha trandafir.. gerbera 120 ha . 600 ha Columbia. 300 ha Olanda. 4. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F. 15 mil. plante Germania. . plante Germania. 80 ha Olanda. plante Saintpaulia.800 ha). valoarea producţiei .Orhidee: 170 ha Olanda. Italia . plante Olanda. din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa).Producătorul nr. de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988. 21 mil. Producătorul nr.Strelitzia: 40 ha Olanda.Gypsophila: 300 ha Israel. 60 ha Franţa. 25 mil.

.Begonii (B.Poinsettia: 20 mil. socotrana x B. . pl. Germania. . Chestionar de autoevaluare 1.Kalanchoe: 20 mil. plante Olanda. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4. 2. Definiţia floriculturii. Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7. Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6. plante Germania. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii. 5.Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa. Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . tuberhybrida): 17 mil. Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3. plante Olanda. . 12 mil.

Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică.Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen. 15     . după elementul decorativ şi modul de utilizare. Convolvulus arvensis. lanceolata (Plantago lanceolata). după locul de origine. impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune. Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). Althaea rosea. după locul de cultură. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili.nume propriu: Hosta. geografice: Dianthus chinensis.1.particularităţi: Gypsophilla . pentru a putea fi mai uşor studiate. Eringium campestre. A. după ciclul biologic.aestivalis. (Malva glabra). frunze: Gladiolus. Centaurea cyanus. glabra. Begonia .bracteatum (Helichrysum bracteatum). Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: . Ageratum mexicanum. coloristice: Digitalis purpurea.CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură. ecologice: Dianthus alpinus.formă flori.substantiv . se scrie cu majuscule: . etc. fenologice: Adonis vernalis. 2.. .

Numeroase plante cultivate sunt hibrizi. N. sau se pune în ghilimele. numele genului şi speciei cu varietatea. Engl. rectificare. care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. "The Bird" sau Tagetes erecta L. Gilib.C.Br. Moren).). Hook) Planch.Br. (Desfontaines). se scrie cu literă mare. obţinuţi prin încrucişarea a două specii. (Engler).E. poartă în al doilea rând. Salv. Mai mult. ex. taxonii au sinonime care se trec în paranteză. var.   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L. În cazul Hyacinthus orientalis L. (Linné). specia a fost descrisă de Linné. utilitare: Primula officinalis. şi Crocosmia pottsii (Baker) N. Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. În nomenclatura botanică se completează. având prioritate cel mai vechi sau. Calendula officinalis. dacă este vorba de o modificare. (Lamarck).. Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. (Gilibert). ia officinalis. Desf. varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor. Cordyline indivisa). Majoritatea plantelor de interior.E. ciclamen. de exemplu: Digitalis purpurea L. exemplu: Anemone coronaria L. alba. sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori. Lam. de acţiune biologică: Papaver orientalis. Ehr. Regn vegetal 16 . var. "Hawai". Mill. albus (Jord) Back (romanus Hort. este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. (Miller). filodendron etc. (De Candolle). aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. în unele cazuri. are prioritate numele actual. The Bird sau Anemone coronaria L. de cult: Ocinum basilicum. (Ehrart). după denumirea speciei cu menţiunea cv. cv. D. difenbachia. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic. ficus. fiziologic.

Adiantum . Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus. Cactaceae . Compositae .Monocotiledonate .Gymnosperme . Pinaceae: Araucaria . plantele decorative se împart în specii floricole: anuale.fam. Polypodiaceae. Nicotiana affinis. înfloresc. 2. În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens. Salvia splendens. gen. Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans. Petunia hybrida. Cosmos bipinatus. Verbena hybrida etc. Cycadaceae: Cycas .fam.Bryophyta . produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. Begoniaceae etc. se dezvoltă. Palmae -fam. În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni).fam. cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze.Orchidaceae .gen. 17 . Sphagnum (muşchi) .2. pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ. Aceste plante germinează.fam. Specii floricole anuale.fam. Calendula officinalis.fam. bianuale şi perene.Spermatophita . Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic. Centaurea cyanus. Liliaceae Dicotiledonate . Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă..fam. Dianthus chinensis.Archaegoniate (ferigi) .Pteridophyta .fam.Angiosperme .

gardurilor. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. fiind excelente pentru rondouri.). altoire etc. pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. platbande. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole. Limonium sp.. Gazania splendens. de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. Lathyrus odoratus etc. Altele care prezintă tulpini pendule. Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. în mare măsură.). Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct. Ipomoea sp. În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite. Lobelia erinus. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri. camere unde se obţin răsaduri. rabate.). respectiv sere. Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie. Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi. Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum. Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C.). grupuri izolate (Begonia semperflorens. Particularităţi tehnologice. solarii. stâlpilor. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece.). Helichrysum bractetum. chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens.Calendula officinalis. Gypsophilla elegans. în grădină sau câmp. Tagetes patula etc. teraselor. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare. răsadniţe calde. în prima parte a primăverii. flexibile. iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. etc. Coleus blumei. marcotaj. mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor.). de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile. Callistephus chinensis. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor. Matthiola incana. Tropaeolum majus etc. 18 . la loc definitiv. care vor fi folosite la infiinţarea culturii. Reuşita culturii depinde. Centaurea moschata. Zinnia elegans etc.

Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor. Plantarea la loc definitiv se face toamna. în răsadniţe reci sau spaţii protejate. În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. Digitalis purpurea). începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. Dianthus barbatus). iar primăvara următoare înfloresc. În general. Înmulţirea se face în general prin seminţe. Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. Myosotis alpestris. produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea. pe brazde amenajate special. prin expunerea treptată la condiţiile naturale.). Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. plantatoare sau săpăligi. combaterea bolilor şi dăunătorilor. Dianthus barbatus. ghivece sau cuburi nutritive. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile. Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. grădinilor etc. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. îngrăşat. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). decorarea spaţiilor verzi. nivelat. Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis. Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4. mobilizat etc. în septembrie-octombrie. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). iernează în această formă. Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat.). plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. Campanula medium. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. răsadurile se călesc obligatoriu. Viola witrockiana.Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp. în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. perpendicular pe lungimea brazdei. corespunzător (dezinfectat. Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. Specii floricole bienale.

martie-iunie (Bellis. dar se pot înmulţi şi vegetativ. în cuburi nutritive sau în strat. înfloresc şi fructifică în fiecare an. Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează. mai-iunie (Dianthus barbatus. în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani. Myosotis. rabate. grupuri sau ca flori tăiate. platbande. Specii floricole perene. Semănatul se face în rânduri. Cultura. tuberobulbi etc). Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi. după care se tasează uşor şi se udă. 20 . în rondouri. Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri). în ghivece. nisip de râu sau perlit. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea). Plantele perene se împart în două categorii. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină. determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). Campanula. Viola). rizomi. turbă mărunţită.). Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă. într-un substrat format din pământ de frunze. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ.  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. Delphinium pyramidalis.temperaturile scăzute din timpul iernii. Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie. Anual trec printr-o perioadă de repaus. fie de căldurile excesive din timpul verii. Se înmulţesc în principal prin seminţe. etc. Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe.

21 . după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. Paeonia. Escholtzia. Butaşii se fac la începutul verii. combaterea buruienilor. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2). Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive. Hyacinthus. zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă). Lilium. În timpul iernii. b) zone cu climat maritim: California. Myosotis.  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi. la 15-20 cm. tuberculi. Narcisus. Chrysanthemum. bulbi. de unde provin Campanula. Canna). răsadniţe sau chiar afară pe brazde.  Clarkia. Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului. Lilium. de unde îşi au originea speciile Callistephus. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. Acestea sunt semirustice. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. urmând a fi plantate în câmp primăvara. Siberia.Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni. în aprilie-mai (Gladiolus. udarea se face ori de câte ori este nevoie. Paeonia. 2. Papaver. de unde provin: Astilbe. plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. crizantema). Godetia.3. Convallaria). Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce). Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa.

Rosa. Araucaria etc. Streptocarpus. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. etc. Sansevieria. ferigi. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis. Ripsalis. Anthurium scherzerianum. Pelargonium. cu temperatura medie de 25-30°C. Sanchezia.. palmieri. Iran) îşi au originea Tulipa. precipitaţii 4000-5000 mm. Begonia. Campanula. Cordyline stricta. Zantedeschia.   dealbata. Fuchsia fulgens. Plante originare din zonele tropicale. Cocos weddeliana. Platycerium alcicorne. din estul Africii: Begonia socrotana. orhidee. Cyclamen. Anemone coronaria. Freesia. ► pădurile umede din sudul Indiei. Clivia.  Agapanthus. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. Dracaena. Gladiolus.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. 70% din plantele decorative. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament. . Hyacinthus. Cycas. 22 Gazania. de unde provin: Achimenes. Dimorphoteca. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede. Tradescantia. Musa paradisica. metalica. Stapelia. Aloe. în partea orientală (Turcia. Gerbera.  Saintpaulia etc. Begonia rex şi B. Cobea. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. ► pădurile din sud-estul Africii. Strelitzia. de unde provin: Ficus elastica. Phylocactus. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. Phoenix roebelini. Philodendron. Impatiens sultanii. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. Colocasia. unde îşi au originea specii de palmieri. Clivia.

 din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium. Helycrisysum etc. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi. pretenţioase la căldură.) sau ca plante la ghivece. Calendula. Lilium. În seră. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. tuberculi etc. c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate. Chrysanthemum. rizomi. Antirrhinum. 2. Paeonia etc. Mathiola. cum sunt: Gerbera.) şi speciile perene originare din zona temperată. Narcissus. urmată de secetă. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara.4. Zantedeschia etc. Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe.). Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Salvia. Fuchsia. bienale (Viola. cum sunt: Aster. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A. Hosta. Strelitzia. citricele. Hypeastrum. Lathyrus sau plante perene: Tulipa. Specii cultivate în spaţii protejate. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. Gerbera. Dinathus barbatus. Tagetes etc. Petunia. Bellis.). Myosotis etc. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate. Nerium. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp.5. Fuchsia etc. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 . Calceolaria. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. Narcisus. După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori. Aucuba. Pelargonium etc. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria. 2.

speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete. bace de culoare violetă. Palmierii. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. Monstera. Sanchezia. Dianthus. Tulipa. Verbena. Althaea. Anthurium. decorează şi prin bacele de culoare roşie. Zinnia. Gerbera.   anuale: Dianthus. Gnaphalium. Begonia semperflorens. Helianthus. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea. Aster. iar A. Coleus. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Digitalis. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. coroane): Freesia. Hippeastrum. cultivate în sol şi Calceolaria. bienale: Myosotis. Dianthus barbatus. . Rudbeckia. Spathiphyllum. Begonia. Diffenbachia. Dianthus. Azalea cultivate la ghivece. Agapanthus. Achyranthes. perene: Chrysanthemum. Primula. Plante decorative prin fructe. Gaillardia. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. Tulipa. Calceolaria. Cyclamen. ferigi. Hosta. Phlox. platbande: Ageratum. Echeveria. Althaea. Viola. Thunbergia. Cordyline. forma. Dahlia. Salvia. Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. Rosa. Myosotis. Tradescantia. Aucuba. poziţia şi în multe cazuri. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. Plante decorative prin frunze. Marantha. de coloritul frunzelor. Dracaena. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. Lathyrus. c) decorul balcoanelor. Codiaeum. Chrysanthemum. Hydrangea. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. Ipomea. rabate. jardinierelor. Zinnia. Petunia. Ficus. palmieri. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. Dianthus. plumosus. b) decorul apartamentelor. Cineraria maritima. Narcissus. B. Gladiolus. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. Cobaea. Coleus. Tagetes. Digitalis. aranjamente. Ferigile. Primula. Cineraria maritima. Strelitzia. borduri. teraselor: Pelargonium. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. După modul de utilizare. Gladiolus. Dahlia. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. Antirrhinum. Callistephus. Bellis. Codiaeum. Polyanthes. Cyclamen.

Primula. 2. pergolelor: Ipomoea. Clasificarea după modul de cultură. alpinării (stâncării): Cerastium. Dolichos. Portulaca. Clasificarea după ciclul biologic. Cobaea. Lathyrus. Allysum. Clasificarea după modul de utilizare. Nymphaea. Calla palustris. 4. 8. Aster alpina. lacurilor: Acorus. Iris pseudocorus. Chestionar de autoevaluare 1. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative. 3. Clasificarea după locul de cultură. 7. decorarea bazinelor. Humulus. decorarea zidurilor. Clasificarea după însuşirile decorative. Clasificarea botanică a plantelor floricole. Sagittaria. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 . Cucurbita etc. 6.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare. care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. adaptându-se condiţiilor de mediu. cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. La orhidee (Cymbidium. care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. Asclepiadaceae). Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. bulbiferum). funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină. În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă. Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. b) Tulpini cu rol de depozitare. Peireskia).Tulpinile supraterane ale unor plante floricole. care desprinşi de pe planta mamă. Euphorbiaceae. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. d) Tulpini cu rol de apărare. Cleome. Au forme şi mărimi diferite.2). c) Tulpini cu rol de înmulţire. Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). 29 . au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice.1). În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei. După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. B. uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae. Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză. pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate. Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig.

Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum). Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. 30 . Rizomi de: Canna (1). la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Tulipa (2). 2. Fig. Forma bulbilor la Hippeastrum (1). Tunicile externe sunt uscate. 1. membranoase. Cyclamen (fig. Sansevieria (4). Hyacinthus etc. cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana.3). Alstroemeria (3). bogate în substanţe de rezervă.). Polyanthes (3). Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele.Fig. cele interne groase. Zantedeschia (2).

Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig. Din aceste organe iau naştere tulpini florifere. crocus (2) fresia (3) C.4. 4. 31 . Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile.). Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp.) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp. învelită la exterior cu frunze uscate (fig. TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice.).Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului. Fig. majoritatea perene şi pot fi submerse. iar mai târziu un nou tuberobulb. nutante şi amfibice. Tuberobulbi de: gladiole (1). 3.

2-4 paripenate. membranoasă şi cărnoasă. bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză. 2. peţiolul sau codiţa şi baza frunzei. pieloasă. 3.eliptică. Frunza Frunza este un organ vegetativ.3. Forme de frunze simple: 1.palmat-compusă 32 .lanceolată. Fig.ensiformă Fig.romboidală. metabolism. 11.lineară.obovată.imparipenată.oblongă. 6.5 şi 6). înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. 8. Forme de frunze compuse 1. 5. păroasă.spatulată. Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. glabră. mărime. coriacee. Suprafaţa limbului poate fi netedă. consistenţă şi culoare.3. La o frunză deosebim: limbul sau lamina. de înmulţire. 7. transpiraţie. 6.1. 6. 5. glaucă.hastată.trifoliată. respiraţie.biparipenată.reniformă.cordată. 5. Consistenţa limbului poate fi: erbacee. Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă. 7. 4. 9. iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie. absorbţie. scabră (aspră). 10. lucitoare.

rotund. 4. Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor. mucronat. obtuz.cranelată. 6. 9. Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri. Pelargonium peltatum). palmat-fidată. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). iar cele mai mici la Tradescantia. Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector . la Pelargonium spinossum.palmat-sectată. 7. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum.penat-partită.7). Fig. Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză). emarginat. 5.lirată. 8. 2. hastată. 33 . Peperomia. mai rar pe faţa inferioară a lui.cuspidată. asimetrică vârfului limbului acut. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig. dilatat şi este prins la baza limbului.dinţată. Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu. Colocasia. reniformă. nuferi.palmat-lobată. Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. 7. comprimat. crenată. serată. cuneată. Se întâlnesc la cactuşi. Monstera. sagitată.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. Marginea frunzei 1.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă.bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. 3. acuminat.

Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. Organele de reproducere 3. androceu şi gineceu.frunzele prezintă forme (urne . c) cu rol nutritiv . Este formată din peduncul. caliciul dialisepal (Ranunculus). la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor.2.b) cu rol de agăţare .2. o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul. este format din frunze modificate. 3. Astfel. Corola este formată din petale. cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus. independent de primordiile staminelor. Lilium.frunzele s-au transformat în cârcei. Petalele au forme foarte diferite: lanceolată. format din sepale care pot fi complet libere. care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). Acest proces s-a produs la unele specii accidental. Narcissus. în general colorate. Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic. caliciul gamosepal (Primula). al doilea înveliş al florii. Agave). Clematis). Corola. Paeonia. concrescute. Pisum. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola). în general verzi. 34 .nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe. obţinându-se florile involte. numite sepale. Rosa. Anemone.1. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne. Orhidee. la altele fiind provocat: Hyacinthus. axa florală (receptacol). primul înveliş al florii este format din frunze modificate. periant (caliciu şi corolă). iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa. numite petale. Caliciul. Ranunculus. Învelişul exterior al florii este caliciul. lineară.

Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. 35 . Sedum). pleiochasiul (Euphorbia. dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). Canna. Myosotis). Primula). Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. capitulul (Gomphrena. Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. Phlox). Viola). corimbul (Hydrangea. osmoforele (Araceae. la Lilium candidum 6 zile. Digitalis. Scabiosa). Zantedeschia). umbela (Pelargonium. Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare. La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. Dieffenbachia. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. racemul pentru Cruciferae. la Portulaca grandiflora circa 10 ore. Hyacinthus. Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. Viola). la Hemerocallis fulva 24 ore. Gypsophilla). Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse. Salvia). Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. Lavandula). iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor. diferită ca formă şi culoare. cima dihazială pentru Caryophillaceae etc. la Papaver somniferum 2 zile. Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. Dianthus. la orhidee 15-20 zile etc. depăşind axa principală. calatidiu (antodiu) pentru Compositae.La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. Centaurea. Astfel. din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). Acele secundare îşi continuă creşterea. Monstera. Verbena). 3 ore. Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. calatidiul (antodiul) (Callistephus. Gaillardia. Gerbera). sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. Iris. monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. Orchidaceae. Inflorescenţele monopodiale. racemul (Convallaria. spadixul (Anthurium. Anemone nemorosa. Convallaria. Inflorescenţele simpodiale.

Digitalis . . Delphinium). Tagetes . unul sau două cotiledoane şi epicotil. sistemul lor de ramificare se repetă. Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul. mărimea.ovală: Antirrhinum.ovoidă: Alyssum. capsula (Papaver). mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct. la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale.2. nucula (Tropaeolum). de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. umbela compusă. Begonia. Embrionul este format din hipocotil. Petunia.fusiformă: Ageratum.cordiformă: Celosia 36 Forma . culoarea.) şi mărimi foarte diferite. Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare. Acestea sunt: spicul compus.raport .L .2. Centaurea. Portulaca .Inflorescenţele compuse. 3. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri). baca (Asparagus). • Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma. Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes).sferică: Lathyrus. Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie. Seminţele pot avea forme variate (sferice. O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar. muchiate. silicva (Mattiola). reniforme. ovoidale etc. Cosmos. Myosotis . abia observabile cu ochiul liber (orhidee.neregulată: Calendula . Viola.grosime . embrion şi albumen sau endosperm secundar. de la foarte mici. păstaie (Lathyrus odoratus). Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. begonia. Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe.l . Cheiranthus. care reprezintă primordiile viitoarei plante. La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei). folicula (Paeonia.

brun cenuşiu: Salvia.mijlocii -1. Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1. 6. 9. Fructul şi sămânţa plantelor decorative. Papaver .pronunţat: Celosia. etc.foarte mari: Phoenix. sub 1. Zinnia . Floarea .mari .mat: Phlox.peste 3 mm: Tagetes. 3.neagră: Ageratum. Tagetes . 8. Lobelia. 4. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: .brun roşcată: Alyssum . Frunza. 7. Antirrhinum. Lobelia .cilindrică: Verbena .brună: Gazania. Floarea . Zinnia Luciu: . simetrie.. Element decorativ şi frunze metamorfozate.roşcată: Begonia . culoare. Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2. Funcţii.galben brun: Calendula .5-3 mm: Gypsophilla. Petunia . alcătuire şi clasificare funcţională.alcătuire. Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire.tipuri de inflorescenţe simple şi mixte. structură. Tulpini metamorfozate de plante decorative. Mărimea: .foarte mici şi mici. forma. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 .cenuşie: Centaurea.şters: Centaurea . Antirrhinum. Frunza. Lupinus.cafenie: Gaillardia . Phlox. Godetia .5 mm: Begonia. Cosmos.reniformă: Gypsophilla. Celosia .

excesul unuia din factori duce la dezechilibre . Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura. gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare .plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine.absenţa. reducerea. aerul şi substratul de cultură. minim şi maxim.CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ.acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă .dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor. lumina. 38 . apa. Factorii de mediu . iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor. considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă.

31% traversează frunza . arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10. Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri. Saintpaulia. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului.lungimea de undă.0. Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia). Phlox. Marantha. florile rămân mici. La 39 . Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara.lipsa produce .  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). ferigi.66% fotosinteză .48% transpiraţie . factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi). stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi . durata de iluminare .clorozare (Saintpaulia). Kalanchoe. crinul de toamnă). Verbena. În cultura plantelor floricole.4. Petunia). apoi în fază de răsad.000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri.19% reflectată . Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia. orhidee. Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia. Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei. Aspidistra. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători. a schimbului de gaze.000-50. Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor. de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire. a substanţelor nutritive.000-20.excesul produce .etiolarea. când intensitatea luminoasă atinge valori maxime. când încep să se hrănească singure. Energia radiată este folosită .000 lucşi). Gladiolus. Salvia.1. Gazania.

GUSTAV SCHOSER (citat de V. căderea frunzelor. după care înfloresc indiferent de durata de iluminare. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism. plantarea la ghivece şi transplantare. Poinsetia. are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 . bienale. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. Kalanchoe. Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. Dianthus). formarea bulbilor. perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen. La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale.SONIA.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum. butăşire. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole. Sinningia hybrida). 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă.  plante de zi scurtă. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. mărimea celulelor. Cineraria hybrida. După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida.

reducerea fotoclorofiliană.• • • etiolarea. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale. se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră. cuprinse între 0°C şi 40°C. fructificarea). Sursa naturală de energie este radiaţia solară.suspendă germinaţia. 700-800 nm . timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă.favorizează fotoperiodismele. 350-400 nm . Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial. fotoperiodism. Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii. înflorirea. care. sinteza clorofilei. sinteza peste 800 nm . 400-450 nm . respiraţie. însă. 4. • • • • sub 350 nm . creşterea vegetativă. superioare.nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). cerinţelor plantelor. are loc creşterea vegetativă. fotoperiodismul. germinaţia seminţelor. absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea.2.sinteza clorofilei. cultivate în condiţii de zi lungă. 41 . material plastic opacizat).distrugerea acizilor nucleici. nu trebuie să fie prea intensă. transpiraţie. Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură. fotosinteza. împiedică 500-600 nm . antocianului. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză.reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. 600-700 nm .

d) Fenofaza. primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile. Astfel. Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. deci nevoia de temperatură mai mare. iar cei de azaleea la 6-8°C. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. care îşi au originea în zonele alpine. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. bromelii). Astfel. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură. pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. faţă de zilele cu cer senin. funcţiile plantei sunt mai active. Hemerocallis). 42 . Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. unele orhidee. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. Iarna. de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază.  plante cu cerinţe medii. c) Anotimp. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. datorită luminozităţii reduse. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile.  plante cu cerinţe mici. Plantele floricole. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C. Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. având în vedere că în timpul zilei. originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus. unele specii de cactuşi pentru a înflori. Dieffenbachia. iar cele subtropicale la 8-10°C. în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură. b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate. datorită luminii. ferigi. nevoia de căldură este mică.

iar pentru Primula malacoides 15°C. unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire.e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. Codiaeum. lucios. Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. Aceste plante au frunzele mari. Colocasia. fumigaţie. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive. cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. paie. amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică. Mijloace de corectare a temperaturii. Anthurium. pentru Primula obconica 18°C. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. coriaceu. tocuri de răsadniţă. Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. cu limbul neted. Gerbera. protejarea cu frunze. aspersiune. pentru Fuchsia 19°C. pentru Anthurium. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. Astfel. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. aerisirea.3. folosind ca agent termic apa fierbinte. solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. rizomi). pulverizarea apei pe plante. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). Zantedeschia. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. pe sol. 43 . Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie. 4. temperatura solului trebuie să fie de 20°C. Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. Plante ca Monstera. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă.

cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. puţine. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. ele prezentând: frunze mici. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic. Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). Astfel. decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă. ca să scadă în timpul înfloritului. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. în funcţie de origine. consum ce se diminuează la plantele bolnave. cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). evoluţia condiţiilor de mediu. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere.Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. pe când vara. Faza de creştere şi dezvoltare. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă. Temperatura mediului şi intensitatea luminii. au pretenţii diferite. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. în special transpiraţia. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. Tipul de sol. 85% UR. Sistemul de cultură. stadiul de dezvoltare al plantei. care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers. Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare. valorile de 50-55% sunt normale. Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă. apa se administrează în cantitate mică. anotimp. pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. 44 . Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. necesită udări mai dese. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. modul de cultură.

prin aspersiune. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. îmbunătăţirea calităţii. de asemenea. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică.03%. În substratul de cultură. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului. 4. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 . specie. adăugarea de nisip. furtunul.4. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. nisip. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. pentru oxigen şi azot. Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare. poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. iar în cazul culturilor la ghivece. 0. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. compacte. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. Într-un sol bine structurat. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. Gerbera. Gloxinia. precocitatea înfloririi. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. 21% oxigen. Folosirea apei prea calde este. Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului.01%. dăunătoare. Apa rece întârzie creşterea. Atunci când procentul scade. Saintpaulia. În general. cu picătura. De aceea se recomandă. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. în special dacă se foloseşte în perioadele reci. Dimpotrivă. în cazul solurilor grele. iar din punct de vedere practic. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0.15%. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. materii organice. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea.

adaus de mraniţă. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă. substratul de cultură se identifică cu solul natural. moderne. pe când frunzele de stejar.1. se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral. 4. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni.5. nuc.5-8. amestecul mai multor componente.5. tei. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. cât şi cele chimice.pentru fiecare specie în parte. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice. ca substrat de cultură. plop nu se recomandă. la nivelul sistemului radicular. În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. Alături de aceste măsuri. 4. După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. evitându-se formarea de curenţi. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber. condiţii optime. pH-ul 6. arţar. 46 . În serele mari. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. trifoi). iarna. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. nisip. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna. lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. bălegar etc. primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent. Frunzele de fag. relativ bogat în substanţe nutritive. de culoare brună-cafenie. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. alun dau un pământ de calitate superioară.

După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă. sărac în elemente nutritive.). Are slabă capacitate de reţinere a apei. Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. 47 . flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm). de culoare mai deschisă. Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0. Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă). permeabil. Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica.). Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate. Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului.5-6. de culoare brună-negricioasă. pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră. permeabil cu aspect untos.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4. Deasupra acesteia. Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie. Se obţine un pământ uşor. sulfat de potasiu etc. Azalee etc. prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă). fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu. În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. Polypodium sp. bogat în elemente nutritive. Pământul de ericaceae. pHul acid (4. cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. afânat. Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. Vaccinium..  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină.5). etc.5. pH uşor alcalin. umbroase (Aspidium sp. pH acid (sub 5).

7 mm şi grosime de 0. late de 0. 48 . Vermiculitul. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%). În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN . iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei. Vata minerală. Se prezintă sub forma unor granule. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi.2 mm.5-8 mm. cu porozitate mare. Germania. se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi.5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%. prin polimerizare. Are o structură foarte poroasă. fără calcar şi nămol. lipsit de materii organice. Canada şi SUA. calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. pH-ul 7-9. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie). Dimensiunea granulelor de perlit este de 1. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. Pietrişul. Făgăraş. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia. pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa). Biolastonul.  Substraturi minerale tratate Perlitul. Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. Călăţele. grosier.La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor. are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. este uşor şi nu conţine elemente nutritive.  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu. spongioasă. foarte uşoare. se obţine în procesul de sinteză a ureei.  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree). Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor. porozitate mare. fulgi (4-12 mm). pH neutru. Suedia. Are porozitate bună. Styrommull (polistiren expandat). incinerate la 1000°C. se obţine din materiale plastice expandate. Are o bună capacitate de reţinere a apei. pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă. Vatra Dornei.

În cultura florilor în spaţii protejate. pământul de frunze. turbă (20-25%) şi nisip (5-10%). În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3. Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2. În cazul că plantele solicită un amestec greu. a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2. se face prin administrarea de calciu. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro. Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%).5 şi 8. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol.5. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. în proporţie de 2:2:1:1. Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH. mraniţă. 4. iar când substratul este apa.5. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard. Azaleea. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre. dolomită. cultura se numeşte hidroponică.şi microelemente specifice şi după caz. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%. microfloră bacteriană. Erica sau soluri alcaline: cactuşii. dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea. cretă. Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine. nisipul. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie. turba. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii.2. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline. acesta se poate face din pământ de ţelină. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. pământ de frunze şi nisip. 49 . unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate. Hyacinthus.Argila expandată. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale.

paie. dar şi o serie de microelemente (aluminiul. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. Pentru o creştere şi dezvoltare normală. pleavă. Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat.4.5. cuprul. granulate) şi lichide. Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. fosforul. în caz contrar planta este în pericol să moară. borul. uneori de soi şi de fenofază. în funcţie de specie. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie. semifermentate. manganul. frunze). avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte. Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor. 50 . Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. potasiul. iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare).3. fierul.5. În funcţie de cât timp au stat la fermentat.4. litiul). Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. avem îngrăşăminte organice proaspete. zincul. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni. fermentate şi mraniţă. 4. Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime. calciul. magneziul). Îngrăşămintele chimice. atât cele simple cât şi cele complexe. siliciul. În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică. Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului.

astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante.. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N.5. Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ.5.1. Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială).5.5. prin caracterul lor intensiv. Fertilizarea în floricultură Plantele floricole. 51 . la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior. 4. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară. Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie. P. K şi un număr mare de microelemente. Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha. Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. au un consum ridicat de substanţe nutritive. Culturile floricole. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice.a.a. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate. 4. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente. iar la cele perene 60-80 kg/ha s. Îngrăşămintele complexe. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu. în anumite cantităţi considerate optime. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale.Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi. odată cu lucrările de pregătire a terenului. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă.

Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe. gerbera). concentraţia este mai mică 0.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat.2. gerbera).2-0. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. în substraturi pe mese (asparagus. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator.05% pentru microelemente. primula. Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple. crizanteme. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia. În acest caz concentraţia este de 0. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze.1-0. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. 4.Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. frezia. în diverse vase de cultură (ciclamen. iar după administrare se face o nouă udare.5. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha. Fertilizarea se execută în mai multe etape. 52 . cineraria).5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar.5. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie.

La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri. capacitatea de câmp. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat.2-0. În acest caz concentraţia este de 0.1-0. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. permeabilitatea).3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă. Fertilizarea se execută în mai multe etape. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec.05% pentru microelemente. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică. iar după administrare se face o nouă udare. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza. concentraţia este mai mică 0. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 . 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie.

greutate şi aspectul plantei. 5. Aceasta se manifestă prin modificări în creştere. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. Mai mult. 2. Cu toate acestea.Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Intensitatea luminii . Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 . Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate. Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură. Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. 6. Însuşirile fizice şi chimice ale substratului. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină. 11. 4. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. care pot crea confuzii. Care sunt componentele substratului? 14.rol şi necesarul plantelor decorative. excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. 7. ce îngreunează diagnosticarea. 13. 9. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. parazitară sau fizică. ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17. Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică. 8. Chestionar de autoevaluare 1. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. 10.

Acestea au dimensiuni mici. formate din schelet fix. cca. sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii. cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe. garoafe.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. la care geamurile sunt nu pot fi demontate. bromeliaceae).  demontabile. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an . care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri. Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale. 55 . 100 m2. crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi. Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente. palmieri.  sere bloc.1.

Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale. În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori. cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio.  în plan vertical. 56 . este un tip aparte de seră. Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C. Anthurium. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. Primula malacoides. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea. vermiculit). sera turn. pentru repausul unor specii: Azaleea. cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. Cactaceae). perlit. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca. Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante. în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. Bromeliaceae. Gesneriaceae. pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. sere mobile sau rulante. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră.  sere reci. c) După regimul termic:  sere calde. d) După substratul de cultură:  cu sol. În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee. Pelargonium. Ferigi.  minerală.  sere semicalde. rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime.

executată din beton armat. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. stâlpii de susţinere.  scheletului.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări. este acţionată manual. 5. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori. din profil în formă de T.2. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. pe acestea se fixează geamul. mecanic sau automat. Instalaţia de aerisire. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali. Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia. foloseşte la colectarea coama. pisă de legătură între stâlpi. jgheabul. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor. Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate.  superioară a acoperişului. asigură prinderea geamului în partea sproţurile. din loc în loc. aerul cald. rezistenţe electrice. Răsadniţele 57 . confecţionat din tablă zincată de 3 mm. element de susţinere.  coamă şi jgheab. Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei. sunt fixate prin îmbinare de ferma. iar pe aceste conducte. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor. sunt montate duze pentru dispersia apei. Dacă udatul se face prin picurare. confecţionate din metal sau lemn.

Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. 58 . Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. dale prefabricate. se exploatează mai departe ca răsadniţe reci.5 x 4 m. Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m. după materialele de construcţii: din lemn. după gradul de mobilitate: mobile.Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer.      (8-12°C). Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd). substratul de cultură. lungimea 20 m. după materialele de acoperire: cu sticlă. În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului. patul cald. semicalde (15-20°C). curent electric. urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. cu material plastic. precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare.5 m.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5.  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. ferestre. după numărul pantelor: cu o pantă. apă caldă. cărămidă etc. lungimea clasică de 4 m. semimobile şi fixe. cu două pante. după epuizarea unei prime culturi. În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna. Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an. răsadniţe cu încălzire tehnică (abur. apă termală). Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. îngropate. Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară. reci semiîngropate. care dispun de o sursă proprie de energie. din prefabricate. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C). lăţimea este de 1. Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1. aer cald.

la cele semicalde de 50-65 cm. 1986). Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori.  Confecţionarea patului cald.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor.3. turbă. După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C. în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C.  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald. 5.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului. pe direcţia N-S. de obicei fără încălzire. iar la cele cu două pante. pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei. Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V.8-2. alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari. la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă. Solariile se clasifică astfel: 59 . Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2.0 m lăţime.  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului. Solariile Solariile sunt construcţii speciale.5 m lăţime şi 1.

tip Buzău etc. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0. metal. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. Au lăţimea de 70-80 cm. sticlă). elemente constructive 2. La capete folia se ancorează de un ţăruş. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime). cu încălzire biologică.5 m. iar lungimea poate fi de 25-30 m. beton. solarii înalte (propriu-zise) de 2. dar nu mai lungi de 10-15 m. solarii duble. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton. Solarii bloc sau multiple. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi. cu panouri demontabile. materiale plastice). înălţimea la coamă de 2 m. tip ICLF Vidra. Solarii. Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. Chestionar de autoevaluare 1. după materialul folosit la acoperire (mase plastice. solarii multiple. sau de dimensiuni mai mari. după regimul de căldură (neîncălzite. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn.0-2. Răsadniţe.1 mm şi lăţimea de 150 m. tipuri. tip Işalniţa.20 mm grosime. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel. Sere. cu încălzire tehnică) etc. Folia trebuie să fie de 0.07-0.a) după tipul constructiv: solarii individuale. Au lăţimea unui tronson de 3 m. Are lăţimea de 3-4 m. Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. Instalaţii utilizate în sere. tipuri 3. tipuri 4. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 .

CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă). 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 .

cât şi fructele indehiscente( achenă.arhitectură tegument .coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca.forma diferită .mărimea (mică. Tagetes). se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%. Recoltarea seminţelor. Calitatea seminţelor .timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2. caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie.urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi.spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) .însuşiri fizice . Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată. 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor. Dianthus. pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul. abateri faţă de genitori) . recoltarea lor se face de pe plante mamă. sănătoase. păstrarea. 6. . Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează. dar există şi specii (Viola wittrockiana. 50. nuculă. Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă.1.culoarea 62 . heterozis (F1) .).degenerarea sem. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise.posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: .laboratoare de specialitate . mijlocie. mare) .000 buc/g). Păstrarea seminţelor de flori. etc.Avantaje: . condiţionarea.păstrarea facultăţii germinative câţiva ani .1. La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis.

aldehide. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie). Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina.luciu . Seminţele unor specii. creşterea nu mai are loc.stare sanitară . ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei. Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile.valoare culturală 6.autenticitate . Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal. Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei.umiditate . alcaloizi.puritate biologică . substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă.energie germinativă . Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară. 63 .facultate germinativă . deci pentru ca embrionul să iasă din repaus.greutate . lactone. căldură) intră în starea de repaus. deşi pot germina imediat după recoltare. fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare.viabilitate . dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă.2.puritate fizică . În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult. Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus.. heterozide cianogene. După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici. deci în declanşarea germinaţiei. impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen.indici tehnologici .1. care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului. trebuie să treacă printr-o depresiune termică.indici fiziologici .

1% timp de 15-20 minute . Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. acidului indolil acetic etc. folosind nisip.) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece. Althaea. substanţe care influenţează favorabil energia germinativă.3. se aplică. 64 . Tratarea cu substanţe chimice. 6.5% timp de 10-20 minute). se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni.1. hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor. de asemenea. prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice. la 20-25 cm adâncime.2%.Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0. sulfat de cupru (0. răsadniţe reci. şanţuri. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. recipiente şi se păstrează în pivniţe. sau cu formalină 0. Canna). Seminţele se amestecă cu nisip.. Tratamentele mecanice. seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă). se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. auxinei. Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna. se aşează în cutii. Tratarea cu hormoni. Gentiana). după care se usucă. Clivia etc.  termică.

plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. Temperatura.1. Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. ultrasunetele. Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice. radiaţiile Gamma.Razele Röntgen. Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. Freesia). Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 . Lumina. Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa. 6. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. Digitalis. Tagetes). temperatura. Petunia). La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele. Callistephus. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină. oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe. Apa. Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. Aceste seminţe sunt fotosensibile. radiaţiile electromagnetice. izotopii radioactivi în doze mici. Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. lumina.4. În general. iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. ca substanţă de rezervă.

În seră se seamănă: Cyclamen. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. Papaver. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură. Epoca a IV-a: iulie-septembrie.pentru apă şi aer.). în sere. de 100-170 zile. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. solarii. Salvia splendes. pe brazde amenajate special. 6. sere sau afară. Nigella. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca. Se seamănă. Tropaeolum. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. 66 . EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc. Cyclamen. Epoca I-a: decembrie-februarie. Myosotis. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile. Dianthus barbatus sau unele specii perene. În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie. de data când se doreşte plantarea. etc.1. speciile bienale Bellis perennis. Godetia. răsadniţe. Lobelia erinus. Matthiola. cât şi specii cultivate în seră. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. cu perioadă lungă de vegetaţie.. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită. Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil. Epoca a III-a: mai-iunie. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. Eschscholtzia. Iberis. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger.5. Callistephus. Digitalis purpurea. cultivate la ghivece: Primula malacoides. Dianthus. Epoca a II-a: martie-aprilie. în vederea obţinerii răsadului. Calceolaria. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori.

Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp. în funcţie de mărimea seminţei. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens. În cazul în care semănatul se face direct în câmp. cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. Pentru seminţe foarte mici şi mici. când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe. Dianthus. Gazania. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR . Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante. Phlox etc. De obicei. Petunia hybrida.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus. Lupinus. Dolichos.5 mm (Begonia. cenuşă sau praf de cretă. METODE DE SEMĂNAT.NORMA DE SEMĂNAT. Lobelia erinus.0 mm (Callistephus. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. în rânduri sau în cuiburi. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip. la loc definitiv. Pentru seminţele mijlocii. Ipomea etc. c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum. cu dimensiuni între 1. răsadniţe sau câmp. Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. Papaver) sau pentru unele plante de apartament. Primula obconica. cu diametrul sub 1. ghivece. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor. udatul se repetă de câte ori este nevoie. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine.). În cazul seminţelor foarte mici şi mici. perlit. Pentru seminţele mari (Tagetes.5-3. se seamănă în lădiţe.

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. vermiculit-turbă.efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării. La Cyperus (fig. se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. după care se pun să plutească în vase cu apă. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. Dicentra. Aralia. separate sau în amestec (1:1). La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială.11) sub punctele de ramificare a nervurii principale. Verbascum etc. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp. Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie.). Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. într-un substrat afânat. 11. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. Calux. Astfel. Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică. 11). nisip-turbă. permeabil pentru aer şi apă. Intensitatea şi calitatea luminii are. un rol 71 . Rizopon etc. Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului.) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime. Astfel. butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm). de asemenea. Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării.

Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp. Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV . Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp. Astfel. Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. specie Caracteristicile butaşilor A. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp. Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp. se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă.important în înrădăcinarea plantelor. Philodendron sp.

Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata.2. Chrysanthemum). Peperomia). Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece.3. se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. Aspidistra.2. În acest caz plantele se scot din vase. Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus. Înmulţirea prin drajoni 73 . Paeonia. Delphinium etc.2. 6. după care se despart în mai multe părţi. a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum.2. Aster. această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera.Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6. Saxifraga sarmentosa.4. În cazul când rozetele nu au rădăcini. cultivate în spaţii adăpostite. cum sunt: Clorophytum. 6. sau la plante decorative prin frunze. Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă. Nephrolepis. Strelitzia). De asemenea. Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma. Saxifraga. care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă. la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia). Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă. Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. cu mâna sau cazmaua. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare. se fragmentează.) sau frunze (Gerbera. astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii.

5.6. Thumbergia alata. Momentul optim de detaşare este primăvara. Chrysanthemum sau în seră: Aralia. Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. Aspidistra etc. Cobaea scadens. Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. atunci când vin în contact cu solul. cum sunt: Papaver. Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale. Dracaena. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze. Pentru înmulţire. Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus.Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv. Cordyline.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp. . şerpuit sau chinezesc. Marcotajul poate fi terestru sau aerian. La speciile fără repaus biologic (Aspidistra. Acest gen de marcotaj 74 . Zantedeschia. rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Philodendron. 6. Cordyline). 6. cum sunt: Phlox subulata. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini. după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini . Sansevieria. Dicentra.2. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. Gypsophila). Sansevieria) se poate face în tot timpul anului. apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. flori) şi subterane (rădăcini). dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus. Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite. iar cel terestru poate fi simplu. Hydrangea.2. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini.

Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului. Fatsia japonica. peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. Pandanus. Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. se fixează cu cârlige de lemn sau metale. Anthurium. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează. În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. Nerium oleander. Marcotaj şerpuit. pe lungimea de câţiva cm. 12. Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă. Fig. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni. Marcotaj simplu 75 Fig. care se leagă strâns sus şi jos. Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. 13. se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv. Aşa sunt: Dracaena.constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. Ficus elastica (fig. O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. Passiflora. vârful se poate tutora (fig. îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă.13). Marcotaj şerpuit . Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea.14). Hoya carnosa. 12). apoi se acoperă cu pământ.

Marcotaj aerian 6.8. Hyacinthus. Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. rezistente la frig şi uscăciune. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august. 6. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa. mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. cu frunze cărnoase. În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. 14. La unele specii. când 70-80% din frunze s-au uscat. în şoproane sau magazii bine ventilate. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme.Fig. apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate. în straturi de 5-6 cm grosime. Canna indica.2.2.7. 76 . Alstroemeria). Narcissus. fără muguri pe suprafaţa lor. recoltarea se face începând cu luna iunie.

prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector. la capătul cărora se formează tuberobulbilii. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 . Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa. Astfel. bogat în substanţe nutritive. devin floriferi. La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi. Begonia tuberhybrida. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C.5-6. cel matern resorbindu-se. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. Au tuberobulbi gladiolele. Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. iar cei bazali rămân dorminizi. Numărul lor variază în funcţie de specie. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). frezia are 4-6 bucăţi. Colchicum. La aceste specii. Montbretia. de 6-8 cm diametru. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria.0 cm diametru.9.2 cm diametru. 6. tulpini.6. frezia 25-30°C).2. Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic.10.3-1. ale căror dimensiuni sunt de 0. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri.2.2. Crocus. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali. în timp ce la frezii sunt piriformi. Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate. de 2. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală. Sinningia. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie. Cyclamen. 6. freziile. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi.11. Eranthis hiemalis).

Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim. Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. un butaş sau un mugure. cum sunt: Azaleea. 15. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă.2. pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi.15). în floricultură. Camelia.12. Fig. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig. iar dacă ajung pe un substrat de cultură. pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii. se practică următoarele tipuri: 78 . contact care duce la concreşterea celor doi parteneri. 6. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit. aceşti muguri se desprind şi cad. Se practică altoirea la speciile semiarbustive. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi.La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum). care constituie altoiul.

Murashige. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea. în ochi crescând (Citrus limon). la bujorul lemnos în august.13. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. Epoca de altoire depinde de specie. la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. Dahlia). Fuchsia.2. creaţi prin procesul de ameliorare. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică . 79 . vitamine. b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. Mediul de cultură este format din macroelemente. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. la cactuşi în iulie-august. complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole. hormon de creştere. în ianuarie. la azaleea în iulie. în ochi dormind (Rosa. fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. Syringa). Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. Skoog. glucide. micro-elemente. Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor. în triangulaţie (Paeonia. la trandafiri. Pelargonium). datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. ca de exemplu Heller. 6. c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. prin alipire (cactuşi). Knoop. Clematis. în seră.• în despicătură (Azaleea.

Chestionar de autoevaluare 80 . Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice.1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. segment de tijă. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. etc. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. fie pe cale enzimatică. ovul. floare (petală sau capitul). nod. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă. mugure. în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. Toate operaţiile de extragere din eprubetă. cu alcool etilic 96%. dar împiedică să iasă vaporii de apă. de frunză. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test). Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze. se dezinfectează organele respective (de ex. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii. stimulare. segment de rădăcină. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. până la contactul cu soluţia nutritivă. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. la extremitatea tijei şi în muguri. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara. repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată. embrion. care lasă să treacă lumina şi aerul. hipoclorit de sodiu 1%. polen şi celulă izolată fie mecanic. Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro.7 şi sterilizat. Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă. cu pH-ul 6. Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. Explantul poate fi structurat ca apex. anteră. Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe.

Înmulţirea prin organe modificate. tipuri de butaşi. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. 17. 18. Loc. Tipuri. 15. Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. Epocile de semănat ale plantelor floricole. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori. tipuri. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. interval. Înmulţirea prin drajoni. Înmulţirea prin despărţirea tufei. Enumeraţi caracteristicile fizice. 12. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. 16. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. Specii. specii. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative. 21. Înmulţirea prin butaşi. 3. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . 19. substrat. Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. epoci. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. epoci. 7. 6. 13. 5. specii. 14. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. Specii.1. 11. Înrădăcinarea butaşilor. 22. 23. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. 20. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. stoloni şi muguri adventivi. Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. Înmulţirea prin marcotaj.

fertile. prin administrarea de îngrăşăminte organice. strângerea resturilor vegetale rezultate. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale. permeabile şi bine drenate. ferite de curenţi de aer rece.CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală. în cantitate de 3060 t/ha. se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. cu textura nisipolutoasă. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. 82 . cu sapa. expuse la soare. decorative prin flori. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului.1. 7. manual. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. frunze sau fructe. bienale şi perene. se execută mecanizat. iar pe suprafeţe mici. În cazul când terenul rămâne denivelat. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente.

• mraniţă. rădăcinile tuberizate. rizomi. Se repetă ori de câte ori este nevoie. Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa. mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla.1. Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. manual. 83 . iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. Plantatul. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole. pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie. la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică. împiedică tasarea acestuia.Mărunţirea se face cu GD-3. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm. de regulă. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici. frunze. Plantatul. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. . Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare.2 sau combinatorul. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc. tuberobulbi. bulbi.Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm.5. cu cazmaua.

devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme. vârsta plantelor. Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare. prin acoperirea cu hârtie. Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. irigare). Se protejează după caz. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. fiecare plantă separat. Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători.Buruienile pot fi combătute şi chimic. specifice agenţilor patogeni. rogojini. Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi. iar vara în zilele călduroase. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. • Protejarea plantelor contra brumelor. stropitoare. lăsând pe cea mai bine dezvoltată. frunze. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. fenofaza şi condiţiile climatice. după-masa spre seară sau chiar noaptea. Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante. 84 . sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare. Udatul se face dimineaţa. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare.

ciupitul.  Lucrările de tăiere includ: tunsul. . garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. Iresine).bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici. Dianthus). . metalice.2. se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 . Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. .tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus.1. se repetă în perioada de vegetaţie. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia.copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor. înainte de plantare la loc definitiv sau după. dar şi după aceea. garoafe Chabaud. copilitul.  Tăierile. pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului. În faza de boboc abia format. bobocitul. Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor. Se execută la începutul perioadei de vegetaţie. 7. Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor. când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna.ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. Se folosesc tije de lemn. Chrysanthemum.2. Tutorarea-palisarea. chiar grilaje de diferite forme. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. Iresine) şi bordură (Santolina. crizanteme cu inflorescenţe involte. Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze. la unele specii de 2-3 ori . Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime. Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7.

cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. 86 . Plantarea se face manual. Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha). evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol. caracteristice fiecărei culturi. La plantare. în cantitate de 90-120 t/ha. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia. Mărunţirea solului se face cu freza (F-1. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf.5-2. textură. Gerbera). În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. urmăreşte aerisirea solului. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. Plantarea se face în rânduri. când se administrează îngrăşămintele chimice. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C).  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. administrate după dezinfecţie. folosind lingura de plantat sau plantatorul. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului. fenofază. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii. care se întinde în lungul rândurilor.0 mm grosime. Fertilizarea de bază se face în două etape. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă. temperatură. Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului. Mărunţirea şi marcarea. anotimp. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii.  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. fixându-se la capetele straturilor. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii. Anthurium. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm. se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă. Se poate face chimic sau termică.  afânarea solului. se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii.

Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. apă. elemente nutritive fiind analizaţi anterior.  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. ceilalţi factori: sol. Din punct de vedere teoretic. Temperatura. Pentru speciile decorative prin flori. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme. decât cantitatea existentă în mod natural. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. folosind o emulsie de humă. se va suplimenta iluminarea artificial. Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice. combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu. bobocitul.  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere. căldură şi aer. argilă etc. iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. ape 87 . Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice. temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. copilitul. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate. umiditatea etc.). referindu-se doar la lumină. acţionate manual sau mecanic. iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele. în limitele dorite.

Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca. formalină 40% sau termic. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură. prin participarea mraniţei. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ. ape termale etc. iar vara prin realizarea de curenţi de aer. 88 . când geamurile se menţin deschise tot timpul.). La pregătirea amestecurilor. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. lucrări agrotehnice etc. Ghivecele noi. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite.5 cm. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe. Aerisirea. în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului.2.reziduale încălzite. acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului. se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire.2. pregătirea vaselor. În perioadele reci. 7. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali. Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă. Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. plantarea. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice. Volumul de aer fiind limitat.0-1. pământului de răsadniţă. în anumite părţi. peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. schimbarea ghivecelor. din pământ ars. a turbei etc. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde.

În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. planta fiind supusă carenţelor.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări. de asemenea. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F". depăşirea fiind de 1. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. în urma analizelor de laborator. În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează. prin aspersiune. Dacă rădăcinile plantei sunt nude. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat. imersie. Udatul se face cu furtunul. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut.  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci. obţinute în ţara noastră. astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului. ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător. ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură.0 cm. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora. cu stropitoarea. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas. ghiveciul devenind 89 . Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. volumului sistemului radicular. Fertilizatul fazial este. picurare.5-2. raportat la cultura în volum limitat al substratului. Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. se va completa cu amestec proaspăt. Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. după care se udă. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray. După executarea lucrării. Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular.

Calceolaria. Cyclamen. Odată trecute la ghivece prin plantare. Cineraria. transvazare sau transplantare. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. După aşezarea plantei în ghiveci. îngălbenesc. În felul acesta. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului. Transvazarea este lucrarea prin care planta. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. Lucrarea se aplică în general. etc. Cordyline. cad). deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. mai mare sau chiar mai mică. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. în funcţie de ritmul de creştere. pământul de pe rădăcinile plantei. plantele ajung să se deranjeze reciproc. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ. plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. Rărirea ghivecelor. cum sunt: Primula. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. Dracaena. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave. În asemenea situaţii. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. Ficus. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. 90 .

Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4. 3. 11. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 . Chestionar de autoevaluare 1. Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. periodic. cherestea). bolnave. Philodendron). se îndepărtează frunzele îmbătrânite. Dieffenbachia. se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. plantele se spală cu apă curată. Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. 10. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Dracaena. Odată cu această lucrare. 8. 2. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos. 9. rupte. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei.Menţinerea frunzelor curate. Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. Pentru realizarea acestui aspect. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice.

se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază. şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului). după detaşarea lor de pe planta mamă. CONDIŢIONAREA. cu respectarea tehnologiilor moderne. Executând fiecare lucrare la momentul optim. floare deschisă etc. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când .CAPITOLUL 8 RECOLTAREA. calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. într-un timp cât mai scurt. boboc colorat. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. cât şi calitatea florilor. 8. Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare.1. boboc închis. De asemenea.

93 .inflorescenţa are 5-10 cm diametru). preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor. Condiţionarea constă în sortarea. pământ. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. Ele sunt caracteristici de soi. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. integritatea florilor. uniformitatea şi modul de prezentare. forma bobocului. Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important. în săli speciale. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare. piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. elasticitatea sau rigiditatea tijei. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate. parfumul. integritatea florilor.2. fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat. Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. 8. a tijelor şi a internodiilor. praf. de asemenea. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. fiind. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. a florii şi a frunzelor. când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. calibrarea şi legarea florilor în buchete. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. cerute de o anumită destinaţie: export. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare. Odată cu recoltatul. precum şi greutatea acestora. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. smulgere sau rupere. dar variază în funcţie de tehnologia culturii.

10. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. 100.. iar părţile florilor sunt fără deprecieri.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste.3. dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate. Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens. 94 . la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul). nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2. I-a şi a II-a. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă.0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50. 8. greutate etc. Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra. Scara de mărimi.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente. fără ramuri auxiliare. 40. garnisite însă cu frunze. Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. 60. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă. 20.  5. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15.  uşoare vătămări. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale. exprimată în cm. 80. Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale.În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare.). Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi.  10. în săli utilate adecvat. într-o unitate de prezentare. inclusiv. 120. 50. cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime. Aceste lungimi cuprind şi floarea. 5. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc. inclusiv.

presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid.îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. necesitatea stocării mărfii etc. Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece. în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime. Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. Pentru ţările cu producţii mari de flori. precum şi căldura de respiraţie. Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie. 8. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni.) se vor păstra în depozitele frigorifice. 95 . Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. fiind legate în cel puţin două puncte.4. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. buchetele se trec în găleţi cu apă. Astfel pregătite. Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. Frunzele. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator.

preia căldura de câmp şi de respiraţie. Pe baza acestui principiu biologic. .evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare. fără capac. iar la capete au câte o fantă.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. după care se pune capacul.de acid naftil acetic. Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C. Antirrhinum. gladiole 96 . tratamente cu soluţii diluate . indolil acetic. Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%. Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic. pentru puţin timp. Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. antrenând-o spre exterior. Cutiile pline se pun la prerăcire. în favoarea ultimului. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă. Lathyrus. Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare. tiosulfat de Ag . dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. etc. Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1.evitarea căderii florilor: Orhidee. Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. umiditatea relativă a aerului. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare . se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou. aerul rece introdus.înlăturarea latexului: Euphorbia. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise. Se împrospătează tăietura. compoziţia atmosferică şi lumina. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. circulaţia şi presiunea aerului.

Cu . . Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate . influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator. fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni.regulatori de creştere: citochinine .vase curate.inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic .substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină .fortificarea florilor . Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig .păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: .de lungă durată.5. Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8. 3 zile (Anthurium) . Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 . Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă.2.îndepărtat frunze de pe treimea inferioară. Folosirea soluţiilor conservante în vederea: .săruri minerale: săruri de Ag. Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei. la temperatura de 10C.glucide (glucoză şi fructoză) .4 săptămâni (Lilium) . benzoic . când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză.impulsionarea bobocilor . . 4. Al. .împrospătarea bazei tijei.acizi organici: citric.schimbarea zilnică a apei.de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie.inhibitori: CCC 3.

se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C. În perioada premergătoare valorificării. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. în momentul valorificării. 98 . Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. 8. ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. stabilind mărimea ghiveciul. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular. fructe sau port. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. formei şi aspectului estetic. cu diametre corespunzătoare. să constituie un tot unitar. lăzi etc. În funcţie de caracteristicile sistemului radicular. precum şi expunerea florilor direct razelor solare. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază. Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi.6. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. Oricare ar fi elementul decorativ. De asemenea. frunze. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. În primul rând. armonic constituit din punct de vedere al mărimii. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului.

pentru fiecare specie în parte. iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări. După sortare. deoarece. pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. masa volumetrică. diametrul coroanei etc. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. îmbătrânite. fructele veştede. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. fiecare plantă individual. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. Chestionar de autoevaluare 99 . frunze. Se vor ambala numai plantele verificate. Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). fără a deranja frunzele sau florile. când plantele sunt bine dezvoltate.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH. boboci. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr. se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. plantele vor fi duse în săli sau compartimente. se impune ambalarea în hârtie. de flori. iar în cazul că nu se curăţă suficient. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere. fără urme de tratamente. având elementul decorativ în faza de decor.). fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. asigurându-se eliminarea excesului de umiditate. florile trecute. De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare. ghivecele trebuie scoase din ambalaj. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor. Ajunse la magazinul de desfacere. conţinut în elemente nutritive etc. În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului.) şi se va realiza un drenaj bun. În momentul valorificării.

Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ .1. Recoltarea florilor. Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate. 3. În ce constă sortarea. prerăcirea şi ambalarea florilor? 4. condiţionarea. 2.

Myosotis b. pământul de ferigi. pământul de frunze 11. Compositate b. facultatea germinativă. când apar primii lăstari c. Muscari. 1-2 cm c. Matthiola. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. forma. greutatea viabilitatea. luciul. genul b. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. Chinodoxa. Cymbidium. perlit şi mraniţă b. Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. butaşi de frunze c. butaşi de tulpină 5. anual c.1. odată cu semănarea seminţelor b. Dicentra. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9. Crocus. Care specii floricole decorează prin frunze? a. Cruciferae 13. Calendula. fizică. Convalaria. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. Thunbergia c. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. Ce este termoperiodismul: a. prezenţa unor frunze transformate 6. Cheiranthus. Care este unitatea de bază în sistematica? a. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12. mai mare cu 10oC decât a b. odată cu plantarea c. Dahlia. Althernantera. Digitalis. specia 2. Umbeliferae c. 5-8 cm b. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b. mai mică cu 5oC decât a c. Campanula. Freesia. cu creştere nedefinită şi mai b. identic caracterele plantei c. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. c. mărimea. Callistephus. radicula embrionului b. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. nisip c. mraniţa. pământ de ericacee. cultivarul c. prezenta spinilor b. temperaturi prea ridicate din b. b. compostul. Aucuba. 4-6 cm 17. Althaea 4. când plantele au 10 cm înălţime b. prezenţei inhibatorilor c. Bellis 3. scoarţa de c. valoarea culturală. 5-6 ani b. cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . rumeguşul copaci. Momentul optim de repicare este: a. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c. Asparagus. Crocus c. gunoi de grajd 16. Iris. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. Iresine b. starea fitosanitară 14. Canna c. Gladiolus b. 2-3 ani 20. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. Care specii floricole sunt anuale? a. parţial caracterele ereditare ale b. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. turba. prezenţa mugurilor pe tulpină c. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. perlitul ţelina. b. Sinningia 7. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. culoarea.

Chrysanthemum c. Nerium 22. Coleus c. Sinningia b. Dahlia. Dicentra. Gladiolus. toamna 23. Crocus c. Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. Diffenbachia b. al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Ciupitul constă în: a. Freesia. Alstroemeria. Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. Tulipa. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a. primăvara b. Begonia. Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Transvazarea constă în: a. ianuarie c. apa de robinet b. Dianthus. apa din staţiile de epurare 21. îndepărtarea vârfului de creştere b. crt.a. Sinningia. Peperomia. îndepărtarea lăstarilor laterali c. Cyclamen. Care specii prezintă tuberobulbi: a. Reducerea plantelor si mutarea b. Hydrangea. apa de ploaie Nr. îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

Todesco Cluj-Napoca 1 . Bucureşti. . MARIA. Ed. MARIA. Crizanteme. Todesco 0 Cluj-Napoca . Bucureşti. Ed. MARIA. Bucureşti. Bucureşti. 2 ANTON. 9 . Bucureşti. Ed. MARIA. VIORICA. 1976. Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. . Floricultură generală şi specială. ELENA. 1976.. D. Daliile. MARIA. 104 . ALEXANDRINA. . Flori cultivate în grădină. 1 ŞELARU. Agrosilvică. 4 . Horticultura.ZAHARIA. M. . MARIA. Floricultură. Ed. CANTOR. 1968. ELENA. 1995. 3 BĂLA. Ceres. 1 ŞELARU. Universitatea deschisă 8 Fermierul. 1 ŞELARU. 1988. E. Ed. Rev. 1 ŞELARU. . Ed. Ed.3. D. Floricultură. . ADELINA DUMITRAŞ. curs universitar. 2008. M. Risoprint Cluj-Napoca . Grand. A. Bucureşti. Cluj-Napoca. Floricultură generală. Ceres. 1 NEAGU. Păstrarea florilor tăiate.. 1 PREDA. 1 MAREŞ.BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. DOINA. Bucureşti. 2009. Ed.. ELENA. Agricultura. MARIA. 1979. 1998. şi colab. Cluj-Napoca 9 CANTOR. Ceres. 1998. 2008. 7 CANTOR. AcademicPres. Univ. Ed. Ceres. Rev. EDP. curs litografiat. Bahá’I. 6 CANTOR. 1998.. Cluj-Napoca. Floricultură specială-Baza de date. 1998. Floricultură. Ceres. 1 CANTOR.SĂLĂGEANU. . Recoltarea şi .Mirton. Ed. Plante ornamentale de interior. 5 . 7 . păstrarea tuberobulbilor de gladiole. 1972. Ed.ZAHARIA. 1991. 2002. 1 CANTOR. 8 CANTOR. . Floricultură. Ed. Ameliorarea plantelor decorative. nr. Craiova. Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. 4 BUTA ERSZEBET. Culturi de seră pentru flori tăiate. Bucureşti. 1987. M. 6 .MATEESCU. . 3 . Ed. IOANA POP. 1999. ELENA. Fiziologia plantelor. Floricultură generală. ELENA MUCESCU. Timişoara. ŞT. Bucureşti. Floricultură-Indrumator de lucrari practice. 1 PETERFI. MARIA.. 2003. Ed.

. Bucureşti. Ed. Îndrumătorul 3 floricultorului. Botanică farmaceutică. Agrosilvică.bissettnursery. 2 http://www.com/ 7 . 1 . 2 ŞTEFAN. 2 ŢEPORDEI. vol. 2 http://www. Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică.. M. EDP. 2001. Mică enciclopedie de horticultură. 2 SONEA. Iuliu Haţieganu. V. Bucureşti. 2 http://www. Ed. Bucureşti.A.edu/plants/a/a. III. 5 . Floricultură. 2 TĂMAŞ. 1967. Bucureşti. şi colab. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită. V. Floricultură. 1979. M. 4 .com/ 8 . . 2 http://www. .hort.uconn. Bucureşti.com/ 9 . şi colab. Ed.I. Ed. 1983. Cluj-Napoca. . 2001.html 6 ..wikipedia. 105 .S.. 2 ŞONEA. RODICA. Ştiinţelor Agricole. Ed. Flori cultivate în grădină. 1999. VIORICA CANARACHE. LIVIA.2 ŞELARU ELENA.mobot. ANA MARIN.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful