Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole. Dracena. având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice. La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. metodele de înmulţire. clasificarea lor.). specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. Protecţia plantelor. Zinnia.  Forsythia. Agrotehnică. Gerbera etc. lucrările de întreţinere a lor. Palmieri etc. Astfel.1. dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie.). Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole. Cyclamen. frunze. fructe sau port. aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori. Coleus. Agrochimie. Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală.). Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative. Rosa etc. Ficus. Lathyrus. cerinţele faţă de factorii de mediu. păstrare şi valorificare a florilor.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare. Ca ştiinţă Floricultura. sau în spaţii protejate (Salvia. Îmbunătăţiri funciare. studiază plantele ornamentale. cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. 4 . cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. Definiţia. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică. Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii. Culturi irigate. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor.  Camelia.

pe lângă capul de bour. laleaua – Olanda. Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum.se întâlnesc în balade.sunt reprezentate pe ii. Micropropagare. iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. Ameliorarea plantelor horticole. Dacă ne gândim bine. putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. "Dama cu camelii". Topârceanu. . de care se ocupă Arhitectura peisageră. Genetică. Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc. Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie. Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi. orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. în cele mai variate şi impresionante ipostaze. pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. Ţuculescu. . Alecsandri şi alţii). romane: "Laleaua neagră". stema Moldovei avea. voiciune) care tonifică şi 5 . Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră.2. 1. producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie. covoare. Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale. sportivi sau oameni de cultură. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. Astăzi.Japonia. Sub acest aspect. „Irişi”). cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. independentă. un crin şi un trandafir.satisfacerea nevoii de frumos. Van Gogh („Floarea soarelui”. florile contribuie la: .sunt subiectul unor poezii (Eminescu. Biotehnologii. . . Datorită calităţii lor estetice. . Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne. ştergare. La rândul ei. de aceea. Tonitza. Din punct de vedere estetic.Pentru diversificarea sortimentului floricole. . florile influenţează starea psihică a omului.reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema .încununau învingătorii fie că erau regi.fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian. Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei. .însoţesc omul de la naştere până la moarte. Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor. crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. Minulescu. legende şi cântece populare.

benzen.rizomi: Iris.).şofran (stigmate de Crocus) . rizomi: Colocasia (taro) . Lavandula.flori.frunze: Digitalis. Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor. Ele reţin praful din atmosferă. Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic. Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului.uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa. 6 . contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate. menţin o umiditate atmosferică ridicată.).coloranţi (Calendula. a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală. Convallaria .onsum. Astăzi. constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon. Polyanthes .vanilia (păstăi de Orhidee) . petale trandafiri .alimentaţia omului: . Calendula . supărare. sate.flori: Bellis. Cocos .fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe. Matthiola.efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme). oxizi azotici etc. activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor. formaldehidă.condimente: . Lilium. îngrijorare etc. • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: .fructe: Opuntia.dafin . Rudbeckia) . .lăstari folosiţi în salate: crizanteme . constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe.plante medicinale: . Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs. Reseda.prepararea unor băuturi: Agave . curmale.

calonfirul etc. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. mentă. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. albăstreaua. tenuifolia ne aparţin din totdeauna. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii. Egipt. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. Toma. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. Palestina. calomfir. fiind cunoscute 7 . înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. Babilon. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. roiniţa. liliac” (F. Persia.3. Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. Grecia. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. Deşi săraci în documente scrise. Japonia. conduce fără echivoc la o imposibilitate. De asemenea. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. trandafir. precum grâul şi viţa de vie. 1. Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole. Aşa sunt: cimbrul. crin.intensiv al culturii. după Hristos) care. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. Paeonica romanica şi P. datată de circa 7000 ani. producţiilor mari obţinute. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. cimbru. India. bujor. 2008).

a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea. Adonis. omag. În America îşi au originea cerceluşii. rozmarinul. flora din America. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. lalele. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor. omagul. zambile provenite din Asia Mică. în învăţătură etc. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. trandafiri. În India erau cultivaţi trandafirul. narcise. Expansiunea romană în Iberia.e. Dacia. în lupte. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta.e. Mai târziu. iar o lege din 1280 î. lalelele. trandafirul. crinul. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie. măslinul). camelia. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal. macul. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori. zambile. Persia. măghiranul etc). cu 500 ani î. lotusul. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri. Romanii. cârciumăresele. trandafir. . 8 .n. Narcissus. Nemessis etc. garoafe. după 1860 flora Australiei. La romani. primule. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. verbenele etc.n. Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir.XV.plantele floricole ca: albăstreaua. În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită.descoperirile geografice din sec. bujorul. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport. crin. petuniile. în aşa numitele "viridarii" cultivau crini. după 1900 flora din Noua Zeelandă. crizantemele. numeşte crizantema "floarea de aur". Confucius. crizantemele etc. Caucaz. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole.

graţie climatului lor excepţional. Thailanda. Suedia (Uppsala – 1643). 1. Israel. Columbia. De exemplu. dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi. cu mici excepţii. lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor.diversitatea produselor. Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare. formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi.Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor.1657).1547). o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată. Italia. pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos. Kenya. Kenya. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa . suprafeţele cultivate cu flori au scăzut.000-4. . Caracteristicile producţiei floricole .4. Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor. După 1990 deşi cererea de flori a crescut. Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. poate fi suficientă o suprafaţă de 3. temperatură. flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone. Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda. au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). iar mai târziu (sec. Franţa (Versailles . În ultimele decenii Israelul. Turcia. Anglia (Oxford 1632).000 m2.modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. 9 .

mijlocii şi mari. gura leului. trandafiri. . 10 . Tulipa. Tamaya.originea diferită.culturi industriale mici.modul de cultură . Begonia). au perioadă de vegetaţie diferită. . • Diversificarea sortimentului. Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: . balcoane. balcoane. . semitimpurii.. garoafe. . Azalee.5.seră . cultivarea intensă a terenului. târzii. .tehnicitate înaltă. muncitori specializaţi. 1. Bidens. ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră. Hortensia . Bacopa.exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus. indeosebi a cercetatorilor. număr foarte mare de boli şi dăunători. flori tăiate. Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole.utilizări foarte multiple: apartamente. .caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite. Strelitzia. Lalele. Crizanteme . plante pendente (Antirrhinum. Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. gladiole.continui: Garoafe. au înregistrat rezultate meritorii. spaţii verzi.dirijate: Poinsettia. personal cu studii superioare. dar şi grădini particulare sau apartamente. sistem radicular diferit. . . instituţii. rezistente la boli şi dăunători. terase.locul de cultură: .număr mare de genuri.câmp . Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum.obişnuite . introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare.în cadrul speciei: soiuri timpurii.exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium.forţate: Zambile.

transformarea genotipurilor.potenţial mare de multiplicare. se aplică tratamente termice la materialul săditor. . produsul să fie la modă.Biotehnologii . păstrare bună pentru material săditor. . . . • Distribuţie modernă. Vânzătorii en gros şi en detail .se cultivă în zonele cele mai favorabile.sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani. continui. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri. consumatorilor. Consumatorii . hibridarea intra si inter-specifica. . port compact. medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect. înfloreşte până în octombrie. • Obţinerea de producţii de flori.Nemesia "Sundrops". de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor.embriogeneza somatică .. producătorilor de flori.potenţial bun de creştere. Gladiole pitice: . orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui. Producătorii de flori . • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus .seminţe artificiale. 11 .se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse. . producţie bună de flori de calitate.pendente la Antirrhinum.valoare decorativă.soiuri noi la specii mai puţin cultivate .conservarea in vitro prin crioconservare. . transport şi ambalare corespunzătoare. . vânzătorilor en gros şi en detail. Producătorii de material săditor . pe o perioadă cât mai lungă de timp. . nu se degarniseşte.Culturi fără sol. menţinerea valorii estetice. . forţate.regenerarea clonelor fără virusuri.Culturi dirijate.soiuri noi la specii mult cultivate . publicitate şi educarea consumatorilor. • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură .hibrizi interspecifici – Orhidee.flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate). se utilizează soiuri timpurii.metodele tradiţionale de ameliorare.microînmulţire.

aranjamente florale de interior (Ikebana). suspensii florale.1. răsad.Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. cuprinde sute şi mii de specii.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial . alpine. anual se creează mii de soiuri. alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni.miniplante. Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha. dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro". 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi". Gerbera . balcoane. jardiniere. Pelargonium . 1.600 ha.Nivel ridicat în munca de ameliorare. 1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F.Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport. stilist floral. 12 .Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. ziduri înflorite. acoperişuri înflorite.20 mil. butaşi).Floricultura se practică în zone favorabile. Astăzi.7. crizantemele . păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente. . 1noiembrie şi producerea de plante mici .seminţe. 1 martie.F. varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol.Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora. . bazine de apă etc.Specializarea pentru producerea . compoziţii florale pentru terase. Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr. butaşi. . Kalanchoe . . . .) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha. plante. compoziţii florale pentru grădini particulare.250 ha. patrimoniul floricol romanesc.unei singure culturi: Hortensia.

plante Germania. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate . 15 mil. 600 ha Columbia.Gypsophila: 300 ha Israel. plante Begonia. 30 ha Franţa. 70 ha Germania. 100 ha crizanteme. Principalele culturi: 450 ha trandafir. 20 mil. 60 ha Franţa. 4. • Principalele culturi la ghivece . . 12 mil. 25 mil. 13 din Olanda. 200 ha Anglia.producătorul nr.800 ha).Orhidee: 170 ha Olanda.3000 ha. Producătorul nr. 500 ha bulbi. 15 mil. Principalele culturi: 230 ha trandafir.880 ha. valoarea producţiei . aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. 300 ha Olanda. plante Saintpaulia. . 460 ha Italia. trandafir .Producătorul nr. 500 ha Spania. plante la ghiveci. 260 ha garoafe. • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: . Italia.1. Producătorul nr. 260 ha Franţa.Garoafe: 1000 ha Italia. .Trandafirul: 800 ha Olanda. .plante Poinsettia.plante Cyclamen.3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp. Franţa .Gerbera: 250 ha Olanda. .1.plante Franţa. gerbera 120 ha . 400 ha Germania.F. . plante Olanda.Strelitzia: 40 ha Olanda.Cyclamen: 25 mil. . 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate". de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988. Principalele culturi: garoafe .Hortensii: Franţa . . 2.producătorul nr.1000 ha. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F. plante Germania.Crizanteme: 600 ha Olanda. 21 mil. 400 ha Maroc. 230 ha Germania.5 miliarde. 3.460 ha. 80 ha Olanda. 400 ha crizanteme. plante în masiv . .Azalee: Belgia . 120 ha Italia. plante Olanda. 450 ha Franţa. 300 ha Israel. din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa). Italia . 25 mil. 7 mil.. Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989. 100 ha Franţa. .2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972.Saintpaulia: 25 mil. bulbi .

12 mil. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4. tuberhybrida): 17 mil. pl. plante Germania. .Begonii (B. Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6.. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii. Definiţia floriculturii. 2. Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3. . 5. . Germania. Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . plante Olanda. socotrana x B.Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa. Chestionar de autoevaluare 1. plante Olanda. Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7.Poinsettia: 20 mil.Kalanchoe: 20 mil.

glabra. 15     . etc. lanceolata (Plantago lanceolata). A. fenologice: Adonis vernalis. coloristice: Digitalis purpurea. (Malva glabra).Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen. . după elementul decorativ şi modul de utilizare. ecologice: Dianthus alpinus.particularităţi: Gypsophilla . Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: . Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili..substantiv .1. Convolvulus arvensis.nume propriu: Hosta. după ciclul biologic. Begonia . se scrie cu majuscule: . frunze: Gladiolus. Althaea rosea.bracteatum (Helichrysum bracteatum). pentru a putea fi mai uşor studiate. 2. geografice: Dianthus chinensis. Ageratum mexicanum. Centaurea cyanus. Eringium campestre. după locul de origine.aestivalis.CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură. după locul de cultură. Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune.formă flori. Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică.

rectificare.. Salv. În nomenclatura botanică se completează.E. Hook) Planch. Numeroase plante cultivate sunt hibrizi. D. Cordyline indivisa). (Linné). Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare. în unele cazuri.Br. Gilib.). alba. Mai mult. cv. (Miller). (Desfontaines). obţinuţi prin încrucişarea a două specii. poartă în al doilea rând. specia a fost descrisă de Linné. (Engler). având prioritate cel mai vechi sau. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. (De Candolle). fiziologic. este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. dacă este vorba de o modificare. care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. N. filodendron etc. Majoritatea plantelor de interior. (Lamarck). Ehr. Engl. (Gilibert). exemplu: Anemone coronaria L. ex. aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. utilitare: Primula officinalis. Calendula officinalis. de acţiune biologică: Papaver orientalis. În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. de cult: Ocinum basilicum. Moren). sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori. ia officinalis. sau se pune în ghilimele. difenbachia. "The Bird" sau Tagetes erecta L. The Bird sau Anemone coronaria L. ciclamen. "Hawai".   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L.C. de exemplu: Digitalis purpurea L. numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. albus (Jord) Back (romanus Hort. (Ehrart). Lam. Mill. var.E. varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor. după denumirea speciei cu menţiunea cv. Regn vegetal 16 . numele genului şi speciei cu varietatea. se scrie cu literă mare. Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. var. are prioritate numele actual. ficus. şi Crocosmia pottsii (Baker) N. taxonii au sinonime care se trec în paranteză. Desf. În cazul Hyacinthus orientalis L.Br.

17 . înfloresc.2.Pteridophyta . plantele decorative se împart în specii floricole: anuale. se dezvoltă. cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze. Begoniaceae etc. Cosmos bipinatus.fam. Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic. Dianthus chinensis.fam.Archaegoniate (ferigi) .fam. Aceste plante germinează. Specii floricole anuale. În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens. Liliaceae Dicotiledonate . 2.gen. Polypodiaceae. Cactaceae .fam.fam.Monocotiledonate .fam. Palmae -fam. gen. Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus.Bryophyta .fam. Centaurea cyanus.Angiosperme . pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ. Verbena hybrida etc. Salvia splendens. bianuale şi perene. Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans.fam.Gymnosperme . produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. Nicotiana affinis. Adiantum . Petunia hybrida. Cycadaceae: Cycas .Orchidaceae . În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni). Calendula officinalis. Compositae . Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă.Spermatophita . Pinaceae: Araucaria .. Sphagnum (muşchi) .

chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens. Ipomoea sp.). pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece. Zinnia elegans etc. grupuri izolate (Begonia semperflorens. camere unde se obţin răsaduri. Matthiola incana. în grădină sau câmp. Coleus blumei. de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. Lobelia erinus. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole. mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor.). Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum. răsadniţe calde.). Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare.. de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. Tagetes patula etc. Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi. Tropaeolum majus etc. Limonium sp. Gypsophilla elegans. Lathyrus odoratus etc. Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct. gardurilor. Callistephus chinensis. care vor fi folosite la infiinţarea culturii. platbande. 18 . Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C. fiind excelente pentru rondouri. etc. Altele care prezintă tulpini pendule. Reuşita culturii depinde. rabate.). În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite. iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile. solarii. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. Gazania splendens. Helichrysum bractetum. stâlpilor. marcotaj.).). în prima parte a primăverii. Particularităţi tehnologice.Calendula officinalis. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri. la loc definitiv. Centaurea moschata. Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie. în mare măsură. flexibile. iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor. altoire etc. Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. respectiv sere. teraselor.

astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor. în septembrie-octombrie.). Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. Campanula medium. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. decorarea spaţiilor verzi. distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. răsadurile se călesc obligatoriu. combaterea bolilor şi dăunătorilor. corespunzător (dezinfectat. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. plantatoare sau săpăligi. iar primăvara următoare înfloresc. începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. grădinilor etc. produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea. dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis. Dianthus barbatus). Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat.). Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. În general. Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. nivelat. Înmulţirea se face în general prin seminţe. Myosotis alpestris. Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . Viola witrockiana. Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. Digitalis purpurea). Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4. Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. prin expunerea treptată la condiţiile naturale. plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. îngrăşat. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. iernează în această formă. perpendicular pe lungimea brazdei. în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. Specii floricole bienale. În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. Dianthus barbatus. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). ghivece sau cuburi nutritive. pe brazde amenajate special. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile. în răsadniţe reci sau spaţii protejate. mobilizat etc.Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp. Plantarea la loc definitiv se face toamna. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme.

determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. martie-iunie (Bellis. Cultura. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani.temperaturile scăzute din timpul iernii. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ. Semănatul se face în rânduri. Viola). mai-iunie (Dianthus barbatus. platbande. într-un substrat format din pământ de frunze. Campanula. Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi. dar se pot înmulţi şi vegetativ. rizomi. rabate. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea).  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. Specii floricole perene. Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. Plantele perene se împart în două categorii. după care se tasează uşor şi se udă. Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie. turbă mărunţită. Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri). în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. fie de căldurile excesive din timpul verii. Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe. Delphinium pyramidalis. nisip de râu sau perlit. înfloresc şi fructifică în fiecare an. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină. în cuburi nutritive sau în strat. Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează. Myosotis. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). etc. grupuri sau ca flori tăiate. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. în rondouri. tuberobulbi etc). Anual trec printr-o perioadă de repaus. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă.). Se înmulţesc în principal prin seminţe. în ghivece. 20 . după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare. Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură.

Myosotis. Siberia. bulbi. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului. Convallaria).3. Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni. urmând a fi plantate în câmp primăvara. Lilium. de unde îşi au originea speciile Callistephus. de unde provin Campanula. Godetia. crizantema). 2. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce). Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. Lilium. Hyacinthus. udarea se face ori de câte ori este nevoie. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. răsadniţe sau chiar afară pe brazde. Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. combaterea buruienilor.Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. Acestea sunt semirustice. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive. 21 . zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă).  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2). b) zone cu climat maritim: California. În timpul iernii. la 15-20 cm. Narcisus. Butaşii se fac la începutul verii. tuberculi. Escholtzia. Paeonia. Paeonia. Chrysanthemum.  Clarkia. Papaver. bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. Canna). după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. de unde provin: Astilbe. plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. în aprilie-mai (Gladiolus.

Stapelia. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. Aloe. Campanula. orhidee. Zantedeschia. Cocos weddeliana. ► pădurile din sud-estul Africii. 22 Gazania. Strelitzia. Streptocarpus. 70% din plantele decorative.  Saintpaulia etc. Colocasia. Ripsalis. . din estul Africii: Begonia socrotana. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. Iran) îşi au originea Tulipa. Begonia rex şi B.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. Impatiens sultanii. Phylocactus. în partea orientală (Turcia. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede. Cobea. Musa paradisica. Philodendron. Gladiolus. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. Clivia. unde îşi au originea specii de palmieri. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis. Plante originare din zonele tropicale. Rosa. Tradescantia. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. ► pădurile umede din sudul Indiei. Sansevieria. metalica. Dimorphoteca. cu temperatura medie de 25-30°C. Pelargonium. Sanchezia. Clivia. Gerbera. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. etc. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia.   dealbata. Fuchsia fulgens. precipitaţii 4000-5000 mm. ferigi. de unde provin: Ficus elastica. palmieri. Anemone coronaria. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. Cycas. Cyclamen. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament. Freesia. Araucaria etc. Phoenix roebelini. Begonia. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. Anthurium scherzerianum. Dracaena. de unde provin: Achimenes. Platycerium alcicorne. Hyacinthus. Cordyline stricta.  Agapanthus..

Aucuba. Tagetes etc. Helycrisysum etc.) sau ca plante la ghivece.). Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A. pretenţioase la căldură. Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. Dinathus barbatus. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. cum sunt: Gerbera. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. Nerium. Lilium. Hosta. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. 2. Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Calceolaria. Calendula. Chrysanthemum. cum sunt: Aster. Gerbera. Antirrhinum. tuberculi etc. Fuchsia etc. 2. Myosotis etc. Narcisus. c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp. bienale (Viola. Salvia. Zantedeschia etc. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. Hypeastrum. Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori. urmată de secetă.). Narcissus. Specii cultivate în spaţii protejate. Mathiola. din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. rizomi. Pelargonium etc. Bellis. la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria. Strelitzia. Paeonia etc. Lathyrus sau plante perene: Tulipa. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi.) şi speciile perene originare din zona temperată. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate. Petunia. Fuchsia.4. În seră. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 .5. citricele.

Tradescantia. Cyclamen. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. Viola. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. Azalea cultivate la ghivece. jardinierelor. Calceolaria. Coleus. Dahlia. Aster. teraselor: Pelargonium. aranjamente. Hydrangea. Ferigile. Strelitzia. Phlox. Gladiolus. Palmierii. Tulipa. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. c) decorul balcoanelor. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. Gaillardia. Diffenbachia. bace de culoare violetă. Echeveria. Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. iar A. Dianthus. palmieri. Aucuba. Gladiolus. Petunia. borduri. perene: Chrysanthemum. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. Tulipa. Antirrhinum. forma. poziţia şi în multe cazuri. Achyranthes. Digitalis. Monstera. Primula. Dianthus. Primula. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. de coloritul frunzelor. decorează şi prin bacele de culoare roşie. plumosus. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea. Coleus. Cobaea. coroane): Freesia. Cordyline. cultivate în sol şi Calceolaria. platbande: Ageratum. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. Zinnia. Hippeastrum. bienale: Myosotis. Ficus. . Dracaena. Cyclamen. Dianthus barbatus. B. Agapanthus. Salvia. Ipomea. Plante decorative prin fructe. Narcissus. b) decorul apartamentelor. rabate. Dahlia. Lathyrus. Spathiphyllum. ferigi. Myosotis. speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete. Chrysanthemum. Hosta. Althaea. Digitalis. Dianthus. Plante decorative prin frunze. Rosa. Tagetes. Verbena. Zinnia. Bellis. Cineraria maritima. Begonia semperflorens. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. Cineraria maritima. Codiaeum. Marantha. Althaea. Gerbera. Anthurium. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. Sanchezia. Codiaeum.   anuale: Dianthus. Rudbeckia. Polyanthes. Callistephus. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Gnaphalium. Helianthus. Begonia. După modul de utilizare. Thunbergia.

Chestionar de autoevaluare 1. Iris pseudocorus. Clasificarea după însuşirile decorative. Primula. Clasificarea după ciclul biologic. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 . Sagittaria. 7. Nymphaea. Humulus. pergolelor: Ipomoea. Aster alpina. 6. Lathyrus. 3. 2. 4. Clasificarea după locul de cultură. alpinării (stâncării): Cerastium. Clasificarea după modul de utilizare. decorarea bazinelor. Clasificarea după modul de cultură. Dolichos. 8. decorarea zidurilor. Allysum. Portulaca. lacurilor: Acorus. Cobaea. Clasificarea botanică a plantelor floricole. Cucurbita etc. Calla palustris.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. B. funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină. Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). Asclepiadaceae). SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. La orhidee (Cymbidium. Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae. 29 . care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. d) Tulpini cu rol de apărare. Au forme şi mărimi diferite. pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. c) Tulpini cu rol de înmulţire. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii. Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig. Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. Cleome. au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice. care desprinşi de pe planta mamă. Euphorbiaceae. b) Tulpini cu rol de depozitare. care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare.1).2). cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. bulbiferum). uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. adaptându-se condiţiilor de mediu. După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi. În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei.Tulpinile supraterane ale unor plante floricole. la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. Peireskia).

Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele. Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. membranoase. la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Forma bulbilor la Hippeastrum (1). cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana. 2. 30 . Zantedeschia (2).Fig. Hyacinthus etc. Polyanthes (3). Rizomi de: Canna (1).3). Tunicile externe sunt uscate. Alstroemeria (3). bogate în substanţe de rezervă. Sansevieria (4). Cyclamen (fig. Tulipa (2). cele interne groase. 1. Fig. Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum).).

nutante şi amfibice. iar mai târziu un nou tuberobulb. TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice. majoritatea perene şi pot fi submerse. învelită la exterior cu frunze uscate (fig. Fig. crocus (2) fresia (3) C. Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile. Din aceste organe iau naştere tulpini florifere. Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig.).4.) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp. 31 . 4.). 3.Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului. Tuberobulbi de: gladiole (1). Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere.

10. transpiraţie.5 şi 6). 6.palmat-compusă 32 . 5. 3. coriacee. metabolism. Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă. Fig.spatulată.trifoliată. 5.obovată.oblongă. pieloasă. 6. membranoasă şi cărnoasă. Frunza Frunza este un organ vegetativ. bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză.lanceolată.cordată.ensiformă Fig.biparipenată.hastată. peţiolul sau codiţa şi baza frunzei. păroasă. 5. 11. glabră. respiraţie. iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie. Forme de frunze compuse 1. 8. înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. Forme de frunze simple: 1.reniformă.imparipenată.1. 2-4 paripenate. 9. lucitoare.romboidală. Suprafaţa limbului poate fi netedă.eliptică. glaucă. 2. Consistenţa limbului poate fi: erbacee. scabră (aspră). 7.3. 6. de înmulţire. consistenţă şi culoare. Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. La o frunză deosebim: limbul sau lamina.3. 4. 7. absorbţie.lineară. mărime.

7. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum. rotund. 33 . Fig.cuspidată. hastată.7). 5. Pelargonium peltatum).lirată. 9.dinţată. Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu. Marginea frunzei 1. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). 8. 4. sagitată. Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză). 3.palmat-sectată. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. Colocasia. Peperomia. la Pelargonium spinossum. serată. Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor. palmat-fidată. acuminat.penat-partită. Monstera. reniformă. 2. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă. 7. Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. iar cele mai mici la Tradescantia.cranelată.palmat-lobată. Se întâlnesc la cactuşi.bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. crenată. comprimat. 6. Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini. obtuz. asimetrică vârfului limbului acut. cuneată. dilatat şi este prins la baza limbului. nuferi. mai rar pe faţa inferioară a lui. Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector . emarginat. mucronat.

numite sepale. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne.2. Anemone. în general verzi.nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe.frunzele prezintă forme (urne . cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus. în general colorate. lineară. Organele de reproducere 3. Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. Astfel.frunzele s-au transformat în cârcei. iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa. al doilea înveliş al florii. format din sepale care pot fi complet libere. o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul. este format din frunze modificate. caliciul dialisepal (Ranunculus). Este formată din peduncul. 3. 34 . Corola este formată din petale. Narcissus. Ranunculus. Clematis). c) cu rol nutritiv . Caliciul. la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). caliciul gamosepal (Primula). Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic.b) cu rol de agăţare . Corola. care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). Acest proces s-a produs la unele specii accidental. Petalele au forme foarte diferite: lanceolată. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola). la altele fiind provocat: Hyacinthus. Învelişul exterior al florii este caliciul. Lilium. La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor. independent de primordiile staminelor. obţinându-se florile involte. Agave). Pisum. numite petale. Paeonia. Orhidee. androceu şi gineceu. primul înveliş al florii este format din frunze modificate. axa florală (receptacol).1.2. periant (caliciu şi corolă). concrescute. Rosa.

sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. Centaurea. racemul (Convallaria. Orchidaceae. Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare.La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. capitulul (Gomphrena. Acele secundare îşi continuă creşterea. la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. Viola). Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. depăşind axa principală. Convallaria. Myosotis). Dieffenbachia. Inflorescenţele monopodiale. Phlox). racemul pentru Cruciferae. diferită ca formă şi culoare. Canna. la Portulaca grandiflora circa 10 ore. monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor. Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. Lavandula). 35 . Sedum). Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. Gerbera). pleiochasiul (Euphorbia. spadixul (Anthurium. 3 ore. Zantedeschia). Verbena). din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. Inflorescenţele simpodiale. Gypsophilla). la Papaver somniferum 2 zile. Salvia). cima dihazială pentru Caryophillaceae etc. Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse. Viola). la orhidee 15-20 zile etc. dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. Gaillardia. Hyacinthus. calatidiul (antodiul) (Callistephus. Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. calatidiu (antodiu) pentru Compositae. la Lilium candidum 6 zile. Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. Anemone nemorosa. Primula). Iris. Dianthus. osmoforele (Araceae. Astfel. Scabiosa). umbela (Pelargonium. Digitalis. Monstera. corimbul (Hydrangea. la Hemerocallis fulva 24 ore.

• Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma. Digitalis .L . unul sau două cotiledoane şi epicotil.) şi mărimi foarte diferite.2. Portulaca . La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei).l . capsula (Papaver).ovoidă: Alyssum. Tagetes . Embrionul este format din hipocotil.raport . begonia. La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul.cordiformă: Celosia 36 Forma .2. Petunia. Viola. umbela compusă. nucula (Tropaeolum). de la foarte mici. Seminţele pot avea forme variate (sferice. Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie. Myosotis . silicva (Mattiola). 3. sistemul lor de ramificare se repetă. Centaurea. Begonia. baca (Asparagus). Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. Cosmos. folicula (Paeonia. ovoidale etc. Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. Delphinium). embrion şi albumen sau endosperm secundar. abia observabile cu ochiul liber (orhidee. păstaie (Lathyrus odoratus).sferică: Lathyrus.ovală: Antirrhinum. . Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare.Inflorescenţele compuse. reniforme. mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri). Cheiranthus.neregulată: Calendula . muchiate. la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale. mărimea. Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes). O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar.grosime . Acestea sunt: spicul compus. care reprezintă primordiile viitoarei plante.fusiformă: Ageratum. culoarea. de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe.

.brună: Gazania. Floarea . 9.tipuri de inflorescenţe simple şi mixte. Funcţii.mat: Phlox. Phlox. Tagetes .roşcată: Begonia . Lobelia. 6. Zinnia . Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1. Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire.5 mm: Begonia. Godetia . Fructul şi sămânţa plantelor decorative. Lobelia . alcătuire şi clasificare funcţională.foarte mici şi mici.neagră: Ageratum. Frunza.pronunţat: Celosia.alcătuire.peste 3 mm: Tagetes. 3. Tulpini metamorfozate de plante decorative. Frunza.foarte mari: Phoenix. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: . Petunia . Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 . Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2. 7.cilindrică: Verbena . 4. simetrie.şters: Centaurea . 8. structură. forma. Mărimea: . sub 1. Element decorativ şi frunze metamorfozate. Lupinus.reniformă: Gypsophilla. Floarea . Zinnia Luciu: .5-3 mm: Gypsophilla. etc.cenuşie: Centaurea. culoare.mari .brun roşcată: Alyssum . Antirrhinum.cafenie: Gaillardia .mijlocii -1. Antirrhinum. Cosmos.brun cenuşiu: Salvia. Celosia . Papaver .galben brun: Calendula .

acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă . aerul şi substratul de cultură. excesul unuia din factori duce la dezechilibre . considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă.CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ. lumina. apa.plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine. iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor. gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare . Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura. reducerea. Factorii de mediu . 38 .dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor. minim şi maxim.absenţa.

19% reflectată .lipsa produce . când intensitatea luminoasă atinge valori maxime. Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători.  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10. Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia. Aspidistra.lungimea de undă.etiolarea. Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia).000-50. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire.000 lucşi). a schimbului de gaze. Saintpaulia. a substanţelor nutritive.clorozare (Saintpaulia).0.1.4. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului. Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor. Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei. Gladiolus. apoi în fază de răsad. stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi . arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. La 39 . Gazania.66% fotosinteză . Energia radiată este folosită . factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi). orhidee. de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă. Kalanchoe.31% traversează frunza . Verbena. Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia. Phlox. când încep să se hrănească singure. Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri. durata de iluminare .000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri.excesul produce . florile rămân mici. Salvia. Petunia). crinul de toamnă).000-20. ferigi. Marantha. În cultura plantelor floricole.48% transpiraţie .

La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale. GUSTAV SCHOSER (citat de V. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. formarea bulbilor. 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). Kalanchoe.  plante de zi scurtă. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum. După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida. butăşire.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare. după care înfloresc indiferent de durata de iluminare. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism. perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen. plantarea la ghivece şi transplantare. mărimea celulelor. Dianthus). bienale. Sinningia hybrida). are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 . Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. Cineraria hybrida. 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole.SONIA. căderea frunzelor. Poinsetia.

• • • etiolarea.sinteza clorofilei.reducerea fotoclorofiliană. respiraţie.reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. creşterea vegetativă. Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură. nu trebuie să fie prea intensă. înflorirea. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză. cerinţelor plantelor.nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă. Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii. însă. • • • • sub 350 nm . sinteza clorofilei. fotoperiodism. are loc creşterea vegetativă. fructificarea). 350-400 nm . fotoperiodismul. cultivate în condiţii de zi lungă. 700-800 nm . superioare. care. cuprinse între 0°C şi 40°C. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale. antocianului. fotosinteza. 41 . material plastic opacizat). 600-700 nm . germinaţia seminţelor. 400-450 nm .favorizează fotoperiodismele.2.suspendă germinaţia. sinteza peste 800 nm . se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră.distrugerea acizilor nucleici. Sursa naturală de energie este radiaţia solară. împiedică 500-600 nm . absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea. Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial. transpiraţie. 4.

având în vedere că în timpul zilei. faţă de zilele cu cer senin. repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. unele specii de cactuşi pentru a înflori. Astfel. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile. pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. Dieffenbachia. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. iar cele subtropicale la 8-10°C. datorită luminozităţii reduse. de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. Plantele floricole.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. deci nevoia de temperatură mai mare. funcţiile plantei sunt mai active. Hemerocallis). primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile. 42 . în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură.  plante cu cerinţe mici. Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. bromelii). Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C. Astfel.  plante cu cerinţe medii. datorită luminii. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus. ferigi. b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). care îşi au originea în zonele alpine. c) Anotimp. d) Fenofaza. iar cei de azaleea la 6-8°C. nevoia de căldură este mică. au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care. Iarna. unele orhidee. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C.

cu limbul neted. Gerbera. 4. aspersiune. pentru Anthurium. Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. Anthurium. coriaceu. Mijloace de corectare a temperaturii. Aceste plante au frunzele mari. Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie. iar pentru Primula malacoides 15°C. tocuri de răsadniţă. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. pentru Fuchsia 19°C. cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică.e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. Plante ca Monstera. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă. Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. Codiaeum. unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. fumigaţie. aerisirea. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire. de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). rizomi). pe sol. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. Colocasia. 43 . Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. protejarea cu frunze. folosind ca agent termic apa fierbinte.3. paie. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. temperatura solului trebuie să fie de 20°C. Astfel. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. Zantedeschia. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. lucios. pulverizarea apei pe plante. pentru Primula obconica 18°C. solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive.

care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers. În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. 44 . Temperatura mediului şi intensitatea luminii. consum ce se diminuează la plantele bolnave. valorile de 50-55% sunt normale. Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. ca să scadă în timpul înfloritului. stadiul de dezvoltare al plantei. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. Faza de creştere şi dezvoltare. ele prezentând: frunze mici. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. au pretenţii diferite. pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. modul de cultură. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă. decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. Tipul de sol. Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. Astfel. în special transpiraţia. Sistemul de cultură. Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă. cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. pe când vara. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. evoluţia condiţiilor de mediu.Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere. în funcţie de origine. puţine. apa se administrează în cantitate mică. 85% UR. necesită udări mai dese. anotimp. cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic.

iar în cazul culturilor la ghivece.01%. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. compacte. Dimpotrivă. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea. Într-un sol bine structurat. furtunul. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia. dăunătoare. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă. îmbunătăţirea calităţii. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot. prin aspersiune. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. Saintpaulia. materii organice. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 . Gerbera. Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului. în cazul solurilor grele. În general. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. Gloxinia.15%. precocitatea înfloririi.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură. În substratul de cultură. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. adăugarea de nisip. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara. 4.03%. nisip. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0. poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. 21% oxigen. Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. 0. Atunci când procentul scade. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. Apa rece întârzie creşterea. De aceea se recomandă. pentru oxigen şi azot.4. cu picătura. Folosirea apei prea calde este. de asemenea. în special dacă se foloseşte în perioadele reci. specie. iar din punct de vedere practic. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură.

4. pH-ul 6. cât şi cele chimice. moderne. Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna.5-8.5. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. 46 .5. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă. 4. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. bălegar etc. se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral. După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. În serele mari. relativ bogat în substanţe nutritive. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. trifoi). adaus de mraniţă. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice.1. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor. alun dau un pământ de calitate superioară. la nivelul sistemului radicular. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. nisip. iarna. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber. nuc. primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent. ca substrat de cultură. Frunzele de fag. arţar. tei. evitându-se formarea de curenţi. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni. de culoare brună-cafenie.pentru fiecare specie în parte. pe când frunzele de stejar. plop nu se recomandă. condiţii optime. În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. amestecul mai multor componente. lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. substratul de cultură se identifică cu solul natural. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. Alături de aceste măsuri.

). Pământul de ericaceae. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră. 47 . fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu. Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate.5). Are slabă capacitate de reţinere a apei. sărac în elemente nutritive. de culoare mai deschisă. Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie. pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa. cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. Vaccinium.5-6. flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm). pHul acid (4.  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină. umbroase (Aspidium sp.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. etc. permeabil cu aspect untos. Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta. Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. pH uşor alcalin. permeabil. În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. Deasupra acesteia. Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica. După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă. Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an. Polypodium sp. Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. de culoare brună-negricioasă. pH acid (sub 5). Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. Azalee etc. Se obţine un pământ uşor.. sulfat de potasiu etc.). de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4. prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă). afânat. bogat în elemente nutritive. Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0.5. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă).

pH neutru. se obţine din materiale plastice expandate. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie). Vermiculitul. este uşor şi nu conţine elemente nutritive. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia. Are o structură foarte poroasă.  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu. Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%). are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. Călăţele. iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei. grosier. Dimensiunea granulelor de perlit este de 1. rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor.La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. Făgăraş. cu porozitate mare. fulgi (4-12 mm). se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi. Are o bună capacitate de reţinere a apei. Suedia.  Substraturi minerale tratate Perlitul. Germania.5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%. Vatra Dornei.7 mm şi grosime de 0. pH-ul 7-9. Canada şi SUA. Vata minerală. În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN . 48 . cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. se obţine în procesul de sinteză a ureei.  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree).5-8 mm.2 mm. Pietrişul. spongioasă. late de 0. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. prin polimerizare. foarte uşoare. pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa). pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă. calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. Are porozitate bună. fără calcar şi nămol. Se prezintă sub forma unor granule. incinerate la 1000°C. lipsit de materii organice. Biolastonul. porozitate mare. Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. Styrommull (polistiren expandat).

cultura se numeşte hidroponică. pământ de frunze şi nisip. Azaleea. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH. se face prin administrarea de calciu. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2. Erica sau soluri alcaline: cactuşii. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale.şi microelemente specifice şi după caz. unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate. în proporţie de 2:2:1:1. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard. dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea.5.Argila expandată.5 şi 8. acesta se poate face din pământ de ţelină.2. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3. a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro. Hyacinthus. iar când substratul este apa. Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine. pământul de frunze. cretă. 49 . nisipul. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. 4. dolomită. În cultura florilor în spaţii protejate. În cazul că plantele solicită un amestec greu. mraniţă. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre. Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline. turbă (20-25%) şi nisip (5-10%). Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%).5. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii. turba. microfloră bacteriană. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie. În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3.

Pentru o creştere şi dezvoltare normală. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie. Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor.3. fermentate şi mraniţă. fierul. Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime.5.4. 4. Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. Îngrăşămintele chimice. frunze). în caz contrar planta este în pericol să moară. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. siliciul. manganul. avem îngrăşăminte organice proaspete. pleavă. atât cele simple cât şi cele complexe. granulate) şi lichide. planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. fosforul. magneziul). calciul. iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare). paie.4. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni. Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului. Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat. litiul). zincul. în funcţie de specie. Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. borul. uneori de soi şi de fenofază. semifermentate. 50 . În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică. dar şi o serie de microelemente (aluminiul. cuprul. Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte.5. potasiul. În funcţie de cât timp au stat la fermentat.

conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ. au un consum ridicat de substanţe nutritive.5.a. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente. odată cu lucrările de pregătire a terenului. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N. K şi un număr mare de microelemente.. Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie. Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială).5. 51 . Fertilizarea în floricultură Plantele floricole.a. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară. Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha. pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale. Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. 4. la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice. iar la cele perene 60-80 kg/ha s.1.Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi. prin caracterul lor intensiv. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă. Îngrăşămintele complexe. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante. P. 4. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu. în anumite cantităţi considerate optime. Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului.5. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate.5. Culturile floricole.

Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale. gerbera). frezia.05% pentru microelemente. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă. În acest caz concentraţia este de 0.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. 4.2. 52 .2-0. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. Fertilizarea se execută în mai multe etape. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha. plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. primula. gerbera). în substraturi pe mese (asparagus. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură.5. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar.5.1-0. concentraţia este mai mică 0. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator. cineraria). iar după administrare se face o nouă udare. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. în diverse vase de cultură (ciclamen. crizanteme. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate. Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie.

În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. permeabilitatea). se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. concentraţia este mai mică 0. capacitatea de câmp.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 . De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. În acest caz concentraţia este de 0. Fertilizarea se execută în mai multe etape. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu. iar după administrare se face o nouă udare. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu.05% pentru microelemente. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec. urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza. Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură.2-0. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului.1-0. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator.

Aceasta se manifestă prin modificări în creştere. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. 8. Care sunt componentele substratului? 14. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 . Însuşirile fizice şi chimice ale substratului. 4. Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură.rol şi necesarul plantelor decorative. Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. Cu toate acestea. Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină. ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. parazitară sau fizică. 6. ce îngreunează diagnosticarea.Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate. Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. Intensitatea luminii . 13. 5. excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice. 9. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. 7. greutate şi aspectul plantei. Chestionar de autoevaluare 1. Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17. 10. 11. Mai mult. Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. care pot crea confuzii. 2.

garoafe.  sere bloc. Acestea au dimensiuni mici. cca. 100 m2. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an . Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale. care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri. formate din schelet fix. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe. cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile.1.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. palmieri. bromeliaceae). sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii. la care geamurile sunt nu pot fi demontate. 55 . crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi.  demontabile. Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente.

Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante.  sere semicalde. Anthurium. d) După substratul de cultură:  cu sol. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. vermiculit). Gesneriaceae. în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. Pelargonium. pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale.  sere reci. Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime. perlit. sera turn. Ferigi. pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. Primula malacoides. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee. cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. Bromeliaceae. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră. Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. este un tip aparte de seră. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea. Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. c) După regimul termic:  sere calde. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. pentru repausul unor specii: Azaleea. cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. Cactaceae). În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori.  în plan vertical. sere mobile sau rulante. 56 . Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca.  minerală. cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C.

Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei. din loc în loc. sunt fixate prin îmbinare de ferma. Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul. Instalaţia de aerisire. aerul cald. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. din profil în formă de T. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul. pisă de legătură între stâlpi. este acţionată manual. confecţionat din tablă zincată de 3 mm. pe acestea se fixează geamul.  superioară a acoperişului. stâlpii de susţinere. asigură prinderea geamului în partea sproţurile. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori. Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor.  scheletului. Dacă udatul se face prin picurare. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări. 5.2. confecţionate din metal sau lemn. iar pe aceste conducte. element de susţinere. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. foloseşte la colectarea coama. executată din beton armat. sunt montate duze pentru dispersia apei.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia. jgheabul. rezistenţe electrice.  coamă şi jgheab. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. Răsadniţele 57 . mecanic sau automat.

Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1.5 m. semicalde (15-20°C). aer cald. Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm. apă termală). În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului. urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. îngropate. În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5. se exploatează mai departe ca răsadniţe reci. cărămidă etc. curent electric. semimobile şi fixe. Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. din prefabricate. lăţimea este de 1. cu două pante. care dispun de o sursă proprie de energie. substratul de cultură. 58 .  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. reci semiîngropate. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C). lungimea clasică de 4 m. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. după epuizarea unei prime culturi. ferestre.Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer.      (8-12°C). lungimea 20 m. cu material plastic. după numărul pantelor: cu o pantă. dale prefabricate. după materialele de acoperire: cu sticlă. precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare. Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. răsadniţe cu încălzire tehnică (abur. Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară.5 x 4 m. după materialele de construcţii: din lemn. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd). Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an. patul cald. după gradul de mobilitate: mobile. apă caldă. Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m.

 Confecţionarea patului cald. Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie. la cele semicalde de 50-65 cm.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului. Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2.3. 5.8-2. de obicei fără încălzire. alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice. pe direcţia N-S.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă. 1986). turbă.5 m lăţime şi 1. Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm. Solariile Solariile sunt construcţii speciale. După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C. la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm. Solariile se clasifică astfel: 59 . în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa.  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA. pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei.  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului. iar la cele cu două pante.0 m lăţime.

înălţimea la coamă de 2 m. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0.0-2. Are lăţimea de 3-4 m. tipuri 4. dar nu mai lungi de 10-15 m. tip Işalniţa. după regimul de căldură (neîncălzite. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton. Sere. elemente constructive 2. beton. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime). Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel. tip Buzău etc. Au lăţimea unui tronson de 3 m. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. Au lăţimea de 70-80 cm. Instalaţii utilizate în sere. cu încălzire tehnică) etc. Chestionar de autoevaluare 1. Folia trebuie să fie de 0. Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. metal. La capete folia se ancorează de un ţăruş. sau de dimensiuni mai mari.20 mm grosime. după materialul folosit la acoperire (mase plastice. sticlă). tip ICLF Vidra. tipuri 3. solarii înalte (propriu-zise) de 2.a) după tipul constructiv: solarii individuale. materiale plastice). tipuri. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 . cu panouri demontabile. solarii multiple. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi. Solarii.5 m. solarii duble. iar lungimea poate fi de 25-30 m.07-0.1 mm şi lăţimea de 150 m. Răsadniţe. Solarii bloc sau multiple. cu încălzire biologică.

1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 . 6.CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă).

arhitectură tegument . abateri faţă de genitori) . se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%.însuşiri fizice . Calitatea seminţelor .culoarea 62 . Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează. Recoltarea seminţelor. nuculă.timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2.1. 6.spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) .forma diferită . mare) . caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie. Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată. etc. sănătoase. Tagetes).1. dar există şi specii (Viola wittrockiana. Păstrarea seminţelor de flori. heterozis (F1) .păstrarea facultăţii germinative câţiva ani .degenerarea sem. 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor. .Avantaje: . păstrarea. cât şi fructele indehiscente( achenă.).laboratoare de specialitate . 50. Dianthus. recoltarea lor se face de pe plante mamă. condiţionarea.coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise. La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis.posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: .mărimea (mică. Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă.urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi. pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul. mijlocie.000 buc/g).

dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă.stare sanitară . căldură) intră în starea de repaus. substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă. În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult. ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei. creşterea nu mai are loc.greutate .indici fiziologici . trebuie să treacă printr-o depresiune termică. heterozide cianogene. alcaloizi.. deşi pot germina imediat după recoltare. După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici. care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie).puritate fizică .2. deci în declanşarea germinaţiei. Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina. deci pentru ca embrionul să iasă din repaus.autenticitate . Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal.luciu . impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen. aldehide.umiditate . Seminţele unor specii. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur.energie germinativă . 63 .1. Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei.facultate germinativă .indici tehnologici . Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile. Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară. lactone.puritate biologică .valoare culturală 6. Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus. fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare.viabilitate .

prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice. acidului indolil acetic etc. substanţe care influenţează favorabil energia germinativă. şanţuri.) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece. Althaea.1. se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. Seminţele se amestecă cu nisip. timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece. Clivia etc. Tratarea cu substanţe chimice. Gentiana). la 20-25 cm adâncime. Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni. se aplică. se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri. Canna). sulfat de cupru (0.2%. recipiente şi se păstrează în pivniţe. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă. sau cu formalină 0. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0. hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor.5% timp de 10-20 minute). Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. Tratamentele mecanice.3. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. răsadniţe reci. auxinei.. 6. se aşează în cutii.1% timp de 15-20 minute .Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. după care se usucă. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă). 64 . de asemenea.  termică. folosind nisip. Tratarea cu hormoni. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra.

Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. izotopii radioactivi în doze mici. Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 . radiaţiile Gamma. Digitalis. ca substanţă de rezervă. radiaţiile electromagnetice. 6. Petunia). Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele. Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice.1. temperatura. Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen. Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. În general. Aceste seminţe sunt fotosensibile. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. Freesia). Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. lumina. ultrasunetele. Lumina. Apa.4. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe. Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină. Temperatura. La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. Callistephus. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa. Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori.Razele Röntgen. Tagetes).

anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. speciile bienale Bellis perennis. Myosotis. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile. Cyclamen. Epoca a IV-a: iulie-septembrie. solarii. Matthiola.. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. pe brazde amenajate special.5. cu perioadă lungă de vegetaţie. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori. răsadniţe. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. Tropaeolum. 66 . Dianthus. Godetia. cât şi specii cultivate în seră. Epoca I-a: decembrie-februarie. Papaver. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger. Digitalis purpurea. În seră se seamănă: Cyclamen. sere sau afară. Nigella. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. cultivate la ghivece: Primula malacoides. EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. Se seamănă. Iberis. în sere. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. Dianthus barbatus sau unele specii perene.pentru apă şi aer. 6. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc.1. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca. Salvia splendes. de data când se doreşte plantarea. Eschscholtzia. Epoca a III-a: mai-iunie. Lobelia erinus. Epoca a II-a: martie-aprilie.). Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil. de 100-170 zile. Callistephus. etc. în vederea obţinerii răsadului. Calceolaria.

5 mm (Begonia. cu diametrul sub 1. Lobelia erinus. Primula obconica. cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . cu dimensiuni între 1. Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine.5-3. De obicei. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. cenuşă sau praf de cretă. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. ghivece. la loc definitiv. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus. Dolichos. Pentru seminţele mijlocii. Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens.NORMA DE SEMĂNAT. în rânduri sau în cuiburi.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. Dianthus. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante. Pentru seminţele mari (Tagetes. Petunia hybrida. Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante. Ipomea etc. Papaver) sau pentru unele plante de apartament. Gazania. METODE DE SEMĂNAT. Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. Pentru seminţe foarte mici şi mici. c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum.). Phlox etc.0 mm (Callistephus. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor. răsadniţe sau câmp. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip. când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe. În cazul în care semănatul se face direct în câmp. în funcţie de mărimea seminţei. Lupinus. În cazul seminţelor foarte mici şi mici. perlit. se seamănă în lădiţe. udatul se repetă de câte ori este nevoie. Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR .

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. permeabil pentru aer şi apă. separate sau în amestec (1:1). Dicentra. butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm). un rol 71 . de asemenea. 11. 11). Astfel. Calux. Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului.) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). Intensitatea şi calitatea luminii are. fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. La Cyperus (fig. Verbascum etc. Rizopon etc. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp. Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie. Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării. Aralia. vermiculit-turbă.11) sub punctele de ramificare a nervurii principale.efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. după care se pun să plutească în vase cu apă. nisip-turbă. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. într-un substrat afânat. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării.). Astfel. Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică.

Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp. Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV . Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp. Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp. Astfel. Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. specie Caracteristicile butaşilor A. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. Philodendron sp.important în înrădăcinarea plantelor. Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp. se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă.

cultivate în spaţii adăpostite. sau la plante decorative prin frunze. În acest caz plantele se scot din vase. Peperomia). la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia). Aspidistra.2.Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6. 6. Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă. Aster. Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma.2.) sau frunze (Gerbera.2. cum sunt: Clorophytum.4. Paeonia. Delphinium etc. Înmulţirea prin drajoni 73 . Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus. Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. Chrysanthemum). se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare. Strelitzia). Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii. Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece. În cazul când rozetele nu au rădăcini.3. Saxifraga sarmentosa. după care se despart în mai multe părţi. Saxifraga. Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă. a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum. Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata. 6. Nephrolepis. se fragmentează. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare.2. care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă. De asemenea. această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera. cu mâna sau cazmaua.

Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. Cordyline). Sansevieria. Philodendron. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini. Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. Pentru înmulţire.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. Chrysanthemum sau în seră: Aralia.2. 6. după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). Momentul optim de detaşare este primăvara. apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. atunci când vin în contact cu solul. Gypsophila). Dracaena. iar cel terestru poate fi simplu. cum sunt: Papaver. şerpuit sau chinezesc. rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Sansevieria) se poate face în tot timpul anului. Cordyline.2. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini. Hydrangea. La speciile fără repaus biologic (Aspidistra. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze. Dicentra. 6. Zantedeschia. Cobaea scadens. Acest gen de marcotaj 74 . cum sunt: Phlox subulata. Thumbergia alata.6. Marcotajul poate fi terestru sau aerian. Aspidistra etc. atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini . dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus.5. Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite.Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv. flori) şi subterane (rădăcini). Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus. Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale. .

Aşa sunt: Dracaena. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. pe lungimea de câţiva cm. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. Fatsia japonica. 12. peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează. Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. Hoya carnosa. apoi se acoperă cu pământ. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă. Marcotaj şerpuit. Marcotaj simplu 75 Fig. Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă.14). Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului. Fig. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. Pandanus. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. 13. În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig. vârful se poate tutora (fig. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. 12).constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni. se fixează cu cârlige de lemn sau metale.13). Marcotaj şerpuit . care se leagă strâns sus şi jos. se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv. Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. Ficus elastica (fig. Anthurium. Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea. Passiflora. Nerium oleander.

În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. 14.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. cu frunze cărnoase. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. în straturi de 5-6 cm grosime. Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. La unele specii. Narcissus. în şoproane sau magazii bine ventilate. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme. recoltarea se face începând cu luna iunie.8. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate. mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare. apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale.2. Hyacinthus. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). Canna indica. Alstroemeria). 6. Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august. Marcotaj aerian 6. când 70-80% din frunze s-au uscat. Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa.Fig. 76 . rezistente la frig şi uscăciune. scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. fără muguri pe suprafaţa lor. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii.

Cyclamen. Colchicum. frezia 25-30°C). Astfel. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie.6. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa. La aceste specii. Eranthis hiemalis). frezia are 4-6 bucăţi.5-6. Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită.0 cm diametru. Numărul lor variază în funcţie de specie. de 6-8 cm diametru.3-1. Begonia tuberhybrida.11. prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector. Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. tulpini. la capătul cărora se formează tuberobulbilii. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală.2 cm diametru. iar cei bazali rămân dorminizi. Montbretia.10. Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi. bogat în substanţe nutritive. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). Au tuberobulbi gladiolele. astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. Sinningia. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri.9. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria. Crocus. Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic. cel matern resorbindu-se. freziile. 6. în timp ce la frezii sunt piriformi.2. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 .2. ale căror dimensiuni sunt de 0. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C. de 2. 6. devin floriferi.2.

15.12. care constituie altoiul. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. contact care duce la concreşterea celor doi parteneri. pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii.2. se practică următoarele tipuri: 78 . Se practică altoirea la speciile semiarbustive. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi. Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim. cum sunt: Azaleea. în floricultură.La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum). pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit.15). un butaş sau un mugure. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă. aceşti muguri se desprind şi cad. Fig. Camelia. iar dacă ajung pe un substrat de cultură. 6.

fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. 6. micro-elemente. în ochi dormind (Rosa. Clematis. vitamine. c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. Murashige. b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. glucide.13. la azaleea în iulie. în ochi crescând (Citrus limon). în seră. datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. Syringa). Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. Epoca de altoire depinde de specie. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. hormon de creştere. în triangulaţie (Paeonia. Skoog. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică . Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole. la bujorul lemnos în august. Mediul de cultură este format din macroelemente. Pelargonium). Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea. la trandafiri. creaţi prin procesul de ameliorare.• în despicătură (Azaleea. ca de exemplu Heller. la cactuşi în iulie-august. 79 . Dahlia). la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. Fuchsia. în ianuarie. prin alipire (cactuşi).2. Knoop.

Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. anteră. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara. cu pH-ul 6. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. stimulare. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze.1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale. polen şi celulă izolată fie mecanic. mugure. etc. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe. la extremitatea tijei şi în muguri. de frunză.7 şi sterilizat. ovul. nod. Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. fie pe cale enzimatică. Toate operaţiile de extragere din eprubetă. cu alcool etilic 96%. Explantul poate fi structurat ca apex. segment de tijă. până la contactul cu soluţia nutritivă. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. hipoclorit de sodiu 1%. Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. care lasă să treacă lumina şi aerul. floare (petală sau capitul). pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test). în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. embrion. Chestionar de autoevaluare 80 . Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă. dar împiedică să iasă vaporii de apă. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. se dezinfectează organele respective (de ex. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test. repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice. segment de rădăcină.

Înrădăcinarea butaşilor. tipuri de butaşi. Înmulţirea prin organe modificate. 22. 5. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative. 16. Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole. 23. Înmulţirea prin marcotaj. specii. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. 13. 11. specii. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori. Loc. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. 3.1. 20. 7. Înmulţirea prin butaşi. substrat. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. Epocile de semănat ale plantelor floricole. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. Tipuri. 14. 12. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori. Specii. 19. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. interval. 6. epoci. 18. Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. epoci. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. Specii. 17. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. Enumeraţi caracteristicile fizice. 21. Înmulţirea prin drajoni. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. Înmulţirea prin despărţirea tufei. 15. tipuri. stoloni şi muguri adventivi.

frunze sau fructe. fertile.CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. strângerea resturilor vegetale rezultate. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente. bienale şi perene. în cantitate de 3060 t/ha. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale. iar pe suprafeţe mici. permeabile şi bine drenate. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. decorative prin flori. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului. se execută mecanizat. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. cu textura nisipolutoasă. se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală. prin administrarea de îngrăşăminte organice.1. 7. expuse la soare. În cazul când terenul rămâne denivelat. 82 . ferite de curenţi de aer rece. manual. cu sapa.

pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie.1. Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa. la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor. • mraniţă. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră. Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. cu cazmaua. iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară. Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării.2 sau combinatorul. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici.Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm.5. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene. rizomi. bulbi. 83 . mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla. Plantatul. împiedică tasarea acestuia. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. Plantatul. . Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc. de regulă. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici.Mărunţirea se face cu GD-3. manual. Se repetă ori de câte ori este nevoie. tuberobulbi. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. rădăcinile tuberizate. frunze. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului.

Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. rogojini.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători. • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. fiecare plantă separat. Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare. irigare). prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante. • Protejarea plantelor contra brumelor. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. după-masa spre seară sau chiar noaptea. devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme. specifice agenţilor patogeni. 84 . iar vara în zilele călduroase. frunze. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii. vârsta plantelor. stropitoare. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui. Se protejează după caz. Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi. Udatul se face dimineaţa.Buruienile pot fi combătute şi chimic. Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. prin acoperirea cu hârtie. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare. fenofaza şi condiţiile climatice. lăsând pe cea mai bine dezvoltată. Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad.

Chrysanthemum. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia.ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor. crizanteme cu inflorescenţe involte. Se folosesc tije de lemn. se repetă în perioada de vegetaţie. metalice.1. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. În faza de boboc abia format. Se execută la începutul perioadei de vegetaţie. la unele specii de 2-3 ori . Iresine).2. Tutorarea-palisarea. copilitul. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 . Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze. Iresine) şi bordură (Santolina. . înainte de plantare la loc definitiv sau după. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia. 7.bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici. pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului.copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor.tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus. bobocitul. Dianthus). se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme. Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor. . Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7. .  Lucrările de tăiere includ: tunsul. Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. chiar grilaje de diferite forme. ciupitul. garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. dar şi după aceea. În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime. garoafe Chabaud.  Tăierile.2. Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna.

urmăreşte aerisirea solului. care se întinde în lungul rândurilor.  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. Se poate face chimic sau termică. Plantarea se face manual. fenofază. când se administrează îngrăşămintele chimice. temperatură. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. Gerbera). administrate după dezinfecţie. Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf. în cantitate de 90-120 t/ha. Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha). se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă. În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. folosind lingura de plantat sau plantatorul. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1.  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor. caracteristice fiecărei culturi. Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. Mărunţirea solului se face cu freza (F-1. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului.  afânarea solului. textură. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor.5-2. 86 . fixându-se la capetele straturilor. Mărunţirea şi marcarea. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. anotimp. La plantare. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii. Fertilizarea de bază se face în două etape. cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă. Anthurium.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii.0 mm grosime. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C). Plantarea se face în rânduri. se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm.

apă. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. combaterea bolilor şi dăunătorilor. iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. elemente nutritive fiind analizaţi anterior. copilitul. umiditatea etc. referindu-se doar la lumină. folosind o emulsie de humă. în limitele dorite. Pentru speciile decorative prin flori. acţionate manual sau mecanic. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu. argilă etc. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele.  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. ceilalţi factori: sol. la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei. ape 87 .  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere. decât cantitatea existentă în mod natural. Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice. iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate. bobocitul. Temperatura.). limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. se va suplimenta iluminarea artificial. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. căldură şi aer. Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice. temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. Din punct de vedere teoretic. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme.

în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului. Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ. aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde. pământului de răsadniţă. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe.). plantarea. precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură. acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului. prin participarea mraniţei. schimbarea ghivecelor.0-1. pregătirea vaselor. 7. ape termale etc. se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire.2. a turbei etc. Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului. 88 . formalină 40% sau termic. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali.2. Ghivecele noi. La pregătirea amestecurilor. în anumite părţi. Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. În perioadele reci. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice. Aerisirea. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite. iar vara prin realizarea de curenţi de aer. lucrări agrotehnice etc. din pământ ars. când geamurile se menţin deschise tot timpul.5 cm. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca.reziduale încălzite. Volumul de aer fiind limitat.

ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. După executarea lucrării. dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas. Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. se va completa cu amestec proaspăt.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări. de asemenea. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. după care se udă. ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură. obţinute în ţara noastră.În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F". Udatul se face cu furtunul. Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. Dacă rădăcinile plantei sunt nude. picurare. volumului sistemului radicular. Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat. prin aspersiune. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. în urma analizelor de laborator. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray. depăşirea fiind de 1. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora. raportat la cultura în volum limitat al substratului.5-2. cu stropitoarea.0 cm. ghiveciul devenind 89 . Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător. În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut. planta fiind supusă carenţelor. imersie. astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului.  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci. Fertilizatul fazial este.

Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. Lucrarea se aplică în general. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. Cordyline. Calceolaria. Dracaena. mai mare sau chiar mai mică. transvazare sau transplantare. în funcţie de ritmul de creştere. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave. În asemenea situaţii. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului. În felul acesta. pământul de pe rădăcinile plantei. După aşezarea plantei în ghiveci. Cineraria. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. Cyclamen.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. Odată trecute la ghivece prin plantare. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. Transvazarea este lucrarea prin care planta. îngălbenesc. cum sunt: Primula. asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul. 90 . Ficus. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante. Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). etc. cad). dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. Rărirea ghivecelor. urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ. plantele ajung să se deranjeze reciproc.

Dieffenbachia. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. 11. Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos. se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. cherestea). periodic. 3. Dracaena. rupte. 9. 2. Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice. bolnave. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. Pentru realizarea acestui aspect.Menţinerea frunzelor curate. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Philodendron). plantele se spală cu apă curată. Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. se îndepărtează frunzele îmbătrânite. Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. 10. 8. Chestionar de autoevaluare 1. În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. Odată cu această lucrare. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 . Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei.

calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. Executând fiecare lucrare la momentul optim.1. De asemenea. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază.CAPITOLUL 8 RECOLTAREA. Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare. CONDIŢIONAREA. cât şi calitatea florilor. după detaşarea lor de pe planta mamă. într-un timp cât mai scurt. boboc închis. Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. cu respectarea tehnologiilor moderne. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când . şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. boboc colorat. 8. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului). floare deschisă etc.

elasticitatea sau rigiditatea tijei. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime. integritatea florilor. dar variază în funcţie de tehnologia culturii. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. integritatea florilor. a tijelor şi a internodiilor. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare. smulgere sau rupere. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. Odată cu recoltatul. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. pământ. fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente. calibrarea şi legarea florilor în buchete. a florii şi a frunzelor. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. de asemenea. fiind. piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. Ele sunt caracteristici de soi. preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor. Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii.2. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. forma bobocului. 8. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate. în săli speciale. cerute de o anumită destinaţie: export. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. uniformitatea şi modul de prezentare. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. praf. Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. precum şi greutatea acestora. 93 . parfumul. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare.inflorescenţa are 5-10 cm diametru). Condiţionarea constă în sortarea.

garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul).. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei. 60. inclusiv. 94 .În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare.). greutate etc. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă. 100. 50. dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15. Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate. 8. Scara de mărimi. garnisite însă cu frunze. într-o unitate de prezentare.0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50.  5.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente. Aceste lungimi cuprind şi floarea. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale. 5. Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime. în săli utilate adecvat. 80. Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra. fără ramuri auxiliare.  uşoare vătămări.3. Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale. la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2. 10.  10. I-a şi a II-a. inclusiv. 120. exprimată în cm. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. 20. 40. Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi. iar părţile florilor sunt fără deprecieri. Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc.

Astfel pregătite. presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid. Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece. Pentru ţările cu producţii mari de flori. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime. necesitatea stocării mărfii etc. fiind legate în cel puţin două puncte. buchetele se trec în găleţi cu apă. Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie. în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii.) se vor păstra în depozitele frigorifice. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator. 8. această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. precum şi căldura de respiraţie. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută.îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. 95 . Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni. Frunzele.4.

tiosulfat de Ag . Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare. Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. în favoarea ultimului. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare. Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1. Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C. preia căldura de câmp şi de respiraţie. .evitarea căderii florilor: Orhidee. Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise. indolil acetic. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. gladiole 96 . Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%. Pe baza acestui principiu biologic. umiditatea relativă a aerului. compoziţia atmosferică şi lumina. Se împrospătează tăietura. se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou. dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. Antirrhinum.înlăturarea latexului: Euphorbia. circulaţia şi presiunea aerului.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura.de acid naftil acetic. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. Cutiile pline se pun la prerăcire. tratamente cu soluţii diluate . antrenând-o spre exterior. aerul rece introdus. etc. iar la capete au câte o fantă. fără capac. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare . Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic. după care se pune capacul.evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. Lathyrus. pentru puţin timp.

acizi organici: citric. Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8.inhibitori: CCC 3. 3 zile (Anthurium) . Folosirea soluţiilor conservante în vederea: . . benzoic . influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator. fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni.vase curate.păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: . Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate . .împrospătarea bazei tijei. Al. Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 . la temperatura de 10C.glucide (glucoză şi fructoză) .schimbarea zilnică a apei. .fortificarea florilor .5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă. când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză.inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic .4 săptămâni (Lilium) .substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină . Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig . 4.impulsionarea bobocilor . Cu . Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei.săruri minerale: săruri de Ag.de lungă durată.îndepărtat frunze de pe treimea inferioară.de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie.2.regulatori de creştere: citochinine .

În funcţie de caracteristicile sistemului radicular. 8. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului. fructe sau port. cu diametre corespunzătoare. formei şi aspectului estetic. lăzi etc. ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază. să constituie un tot unitar. Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi. armonic constituit din punct de vedere al mărimii. pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular. se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C.6. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul. În perioada premergătoare valorificării. precum şi expunerea florilor direct razelor solare. frunze. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. Oricare ar fi elementul decorativ. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. 98 . Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. în momentul valorificării. stabilind mărimea ghiveciul. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. În primul rând. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. De asemenea.

De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare. pentru fiecare specie în parte. frunze. conţinut în elemente nutritive etc. masa volumetrică. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. de flori. iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări. Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. boboci. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic. După sortare. florile trecute. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. deoarece. fără urme de tratamente. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. iar în cazul că nu se curăţă suficient. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave. pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). diametrul coroanei etc. fără a deranja frunzele sau florile. ghivecele trebuie scoase din ambalaj. Se vor ambala numai plantele verificate. când plantele sunt bine dezvoltate.) şi se va realiza un drenaj bun. Chestionar de autoevaluare 99 . În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului. fiecare plantă individual. se impune ambalarea în hârtie.). Ajunse la magazinul de desfacere. fructele veştede. se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. asigurându-se eliminarea excesului de umiditate. îmbătrânite. având elementul decorativ în faza de decor. În momentul valorificării.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH. fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. plantele vor fi duse în săli sau compartimente.

Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ .1. condiţionarea. 3. Recoltarea florilor. 2. prerăcirea şi ambalarea florilor? 4. Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate. În ce constă sortarea.

specia 2. pământ de ericacee. turba. 5-6 ani b. prezenţa mugurilor pe tulpină c. genul b. prezenta spinilor b. Gladiolus b. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18. Sinningia 7. Canna c. odată cu semănarea seminţelor b. Campanula. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. radicula embrionului b. când apar primii lăstari c. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. 1-2 cm c. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. Crocus c. mraniţa. Ce este termoperiodismul: a. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. luciul. cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. Dicentra. Asparagus. Dahlia. Digitalis. Myosotis b. Cruciferae 13. Aucuba. temperaturi prea ridicate din b. c. Care specii floricole decorează prin frunze? a. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. compostul. identic caracterele plantei c. butaşi de tulpină 5. Calendula. când plantele au 10 cm înălţime b. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. Cymbidium. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . Callistephus. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. pământul de ferigi. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. butaşi de frunze c. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12.1. forma. Freesia. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. 5-8 cm b. greutatea viabilitatea. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b. Thunbergia c. Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. fizică. Care este unitatea de bază în sistematica? a. Matthiola. facultatea germinativă. Chinodoxa. prezenţa unor frunze transformate 6. parţial caracterele ereditare ale b. cu creştere nedefinită şi mai b. Iris. Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. Althernantera. b. Momentul optim de repicare este: a. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. Compositate b. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. odată cu plantarea c. mai mare cu 10oC decât a b. rumeguşul copaci. prezenţei inhibatorilor c. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. perlitul ţelina. 4-6 cm 17. Convalaria. pământul de frunze 11. nisip c. Care specii floricole sunt anuale? a. Iresine b. cultivarul c. Umbeliferae c. starea fitosanitară 14. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. Bellis 3. Muscari. Cheiranthus. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c. 2-3 ani 20. culoarea. mărimea. anual c. Althaea 4. b. scoarţa de c. perlit şi mraniţă b. mai mică cu 5oC decât a c. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. valoarea culturală. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. gunoi de grajd 16. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. Crocus.

al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. apa de ploaie Nr. Sinningia. Cyclamen. ianuarie c. Ciupitul constă în: a. Hydrangea. Crocus c. Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Sinningia b. îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24. apa din staţiile de epurare 21. Diffenbachia b. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a. Dicentra. Dianthus. Transvazarea constă în: a. îndepărtarea lăstarilor laterali c. îndepărtarea vârfului de creştere b. Alstroemeria. toamna 23. Reducerea plantelor si mutarea b. Gladiolus. Dahlia. Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. Chrysanthemum c. crt. primăvara b.a. Coleus c. Tulipa. Care specii prezintă tuberobulbi: a. apa de robinet b. Freesia. Begonia. Peperomia. Nerium 22.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

Rev. curs universitar. Floricultură-Indrumator de lucrari practice.. nr. Crizanteme. 2003. MARIA. . curs litografiat. Ed. MARIA. 1 CANTOR.. Cluj-Napoca. Ed. 2 ANTON. . Craiova. 1 ŞELARU. Ceres. 1991. VIORICA. 1998.3.ZAHARIA. 2009. Agrosilvică. Ameliorarea plantelor decorative.. Agricultura. Bucureşti. 1998. Ceres. Ed. 1 NEAGU. 1 CANTOR. . Bucureşti. Ed.MATEESCU.. Floricultură generală. Ed. 2008. 1995. Ed.. Păstrarea florilor tăiate. Ed. Floricultură. MARIA. Floricultură. 1988. 1 MAREŞ. ELENA. 1 ŞELARU. ELENA. . Ceres. Bucureşti. Horticultura. Flori cultivate în grădină. Floricultură. 8 CANTOR. Plante ornamentale de interior. M.SĂLĂGEANU. Floricultură specială-Baza de date. Todesco Cluj-Napoca 1 . Daliile. 1972. ELENA. 6 CANTOR. ELENA. Bucureşti. Floricultură.Mirton. Bahá’I. Ceres. Todesco 0 Cluj-Napoca . Cluj-Napoca 9 CANTOR. ELENA MUCESCU. Floricultură generală şi specială. Bucureşti. 2002. 7 . Bucureşti. Ed. Bucureşti. Recoltarea şi . Ceres. 6 . Fiziologia plantelor. Univ. DOINA. Ed. IOANA POP. păstrarea tuberobulbilor de gladiole. ALEXANDRINA. Rev. 104 . 2008. MARIA. MARIA. A. 3 BĂLA. . 1 PETERFI. Ed. . Risoprint Cluj-Napoca .ZAHARIA. Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. 1 PREDA. 1998. Ed. Culturi de seră pentru flori tăiate. 9 .BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. 1998. 1979. 4 BUTA ERSZEBET. 4 . Bucureşti. 3 . EDP. ŞT. Ed. 1 ŞELARU. 7 CANTOR. Universitatea deschisă 8 Fermierul. Grand. Cluj-Napoca. 1987. 1 ŞELARU. ADELINA DUMITRAŞ. 1976. 1976. E. AcademicPres. . MARIA. Floricultură generală. CANTOR. M. D. şi colab. 5 . M. . MARIA. . 1999. MARIA. 1968. Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. Timişoara. Ed. Bucureşti. Ed. D.

ANA MARIN.wikipedia.. şi colab. Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică.uconn. 2001. 1999. Îndrumătorul 3 floricultorului. Bucureşti. 2 ŞONEA. 1 . 1967.. 2 ŞTEFAN. 2001.com/ 8 . Bucureşti. 2 TĂMAŞ.I. Ed. 105 . . Iuliu Haţieganu. Ed. Agrosilvică. Bucureşti.com/ 9 . Flori cultivate în grădină.2 ŞELARU ELENA. 4 . 2 http://www. Ed. Cluj-Napoca. LIVIA. M.mobot. 2 http://www.. Floricultură. Ed.hort. III. şi colab. Ştiinţelor Agricole. M. RODICA. 2 http://www. . 1979. 5 . Bucureşti. 2 ŢEPORDEI..html 6 . V. 2 http://www. Ed.A. Bucureşti.bissettnursery. EDP. .edu/plants/a/a. Mică enciclopedie de horticultură. VIORICA CANARACHE. 2 SONEA. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită.com/ 7 . 1983. vol. V.S. Floricultură. Botanică farmaceutică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful