Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

lucrările de întreţinere a lor. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică. Lathyrus. La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. Zinnia. Culturi irigate. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor. sau în spaţii protejate (Salvia. tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole.).  Camelia. Protecţia plantelor. Astfel. Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative.). Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală. Agrochimie. clasificarea lor. Definiţia. dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie.). studiază plantele ornamentale. Palmieri etc. păstrare şi valorificare a florilor. aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori. Agrotehnică. tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare. Îmbunătăţiri funciare. Dracena. metodele de înmulţire. fructe sau port.1. Rosa etc. Cyclamen. cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. Ficus. Coleus. având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice. frunze. Ca ştiinţă Floricultura.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1. Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii.  Forsythia. Gerbera etc. specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. cerinţele faţă de factorii de mediu. 4 . cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole.

Sub acest aspect. Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor.încununau învingătorii fie că erau regi. Van Gogh („Floarea soarelui”. La rândul ei. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. Minulescu. Biotehnologii. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. . independentă. Datorită calităţii lor estetice. "Dama cu camelii". iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc. crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. . în cele mai variate şi impresionante ipostaze. Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră. Tonitza. cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu. „Irişi”).Pentru diversificarea sortimentului floricole.Japonia. . de care se ocupă Arhitectura peisageră. Alecsandri şi alţii). producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie. Ameliorarea plantelor horticole. devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum. covoare. Micropropagare. . Topârceanu.reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema . Din punct de vedere estetic. Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne. florile contribuie la: . de aceea.se întâlnesc în balade.fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian. . orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. florile influenţează starea psihică a omului. romane: "Laleaua neagră". Dacă ne gândim bine. pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. Genetică.satisfacerea nevoii de frumos.însoţesc omul de la naştere până la moarte. legende şi cântece populare. Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei. Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale. pe lângă capul de bour. putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. ştergare. . sportivi sau oameni de cultură. 1.sunt reprezentate pe ii. un crin şi un trandafir. laleaua – Olanda. Ţuculescu. Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie. Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi.2. voiciune) care tonifică şi 5 . Astăzi.sunt subiectul unor poezii (Eminescu. stema Moldovei avea. .

Lavandula.vanilia (păstăi de Orhidee) .). Lilium.). menţin o umiditate atmosferică ridicată.plante medicinale: . îngrijorare etc. Reseda. curmale. contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate.şofran (stigmate de Crocus) . formaldehidă.flori.frunze: Digitalis. Ele reţin praful din atmosferă. Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic. Rudbeckia) .condimente: . activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor.uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa. supărare. Matthiola.onsum.flori: Bellis.lăstari folosiţi în salate: crizanteme . benzen. sate. rizomi: Colocasia (taro) . Astăzi. • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: . constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon. oxizi azotici etc.rizomi: Iris. constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe. 6 .efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme). Cocos . Polyanthes . a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală. Convallaria . Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs.fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe.alimentaţia omului: .fructe: Opuntia.coloranţi (Calendula. Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului. Calendula .dafin . Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor. .prepararea unor băuturi: Agave . petale trandafiri .

India. fiind cunoscute 7 . tenuifolia ne aparţin din totdeauna. după Hristos) care. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. Babilon. trandafir. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief. conduce fără echivoc la o imposibilitate. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. precum grâul şi viţa de vie. Egipt. Palestina. crin. roiniţa. Grecia. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc. datată de circa 7000 ani. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. Japonia.intensiv al culturii. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. producţiilor mari obţinute. Persia. mentă. Paeonica romanica şi P. Aşa sunt: cimbrul. 2008). Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole. Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. calomfir. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii.3. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. albăstreaua. Toma. bujor. 1. cimbru. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. liliac” (F. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. calonfirul etc. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate. De asemenea. Deşi săraci în documente scrise.

a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul. Expansiunea romană în Iberia. trandafir. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. narcise.plantele floricole ca: albăstreaua. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir. rozmarinul. cârciumăresele. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor.XV. Adonis. crinul. omag. La romani. În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri. lalelele.descoperirile geografice din sec. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. în lupte. măslinul). zambile provenite din Asia Mică. în învăţătură etc. camelia. după 1900 flora din Noua Zeelandă. Mai târziu. după 1860 flora Australiei. crizantemele. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. verbenele etc. iar o lege din 1280 î.e. Nemessis etc. flora din America. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea. cu 500 ani î. macul. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport.n. numeşte crizantema "floarea de aur". crin. crizantemele etc. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta. lotusul. trandafirul. garoafe. Dacia. Romanii. în aşa numitele "viridarii" cultivau crini. zambile. lalele. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe. trandafiri. petuniile. bujorul. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole. măghiranul etc).e. Persia.n. 8 . Caucaz. primule. Confucius. . Narcissus. În America îşi au originea cerceluşii. În India erau cultivaţi trandafirul. omagul.

cu mici excepţii. Kenya. Israel. Suedia (Uppsala – 1643). Turcia. Caracteristicile producţiei floricole . Anglia (Oxford 1632). pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos. De exemplu. dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi. lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor.modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. graţie climatului lor excepţional.000-4.1657). În ultimele decenii Israelul.1547). Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa . Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare. flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone. Kenya. o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. 9 . iar mai târziu (sec. în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. Franţa (Versailles .diversitatea produselor. Columbia.Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor. astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată. Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda. . suprafeţele cultivate cu flori au scăzut. temperatură. au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi. După 1990 deşi cererea de flori a crescut. 1. Thailanda.4. poate fi suficientă o suprafaţă de 3.000 m2. Italia.

. Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum.originea diferită. spaţii verzi. indeosebi a cercetatorilor. Bacopa.modul de cultură . ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră. târzii. • Diversificarea sortimentului.culturi industriale mici. au perioadă de vegetaţie diferită. Crizanteme . .număr mare de genuri. .în cadrul speciei: soiuri timpurii.câmp . Strelitzia.caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite.dirijate: Poinsettia. . semitimpurii.. muncitori specializaţi. Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. număr foarte mare de boli şi dăunători. 10 . introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare. trandafiri.exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium. . . . au înregistrat rezultate meritorii. Tamaya. mijlocii şi mari. flori tăiate.tehnicitate înaltă. Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia. garoafe.forţate: Zambile.5. instituţii. personal cu studii superioare. Bidens. 1. sistem radicular diferit. . Lalele. dar şi grădini particulare sau apartamente.locul de cultură: . Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole.continui: Garoafe. gladiole. cultivarea intensă a terenului.seră . Azalee. plante pendente (Antirrhinum. balcoane. Begonia).obişnuite . Tulipa. gura leului. terase. Hortensia .utilizări foarte multiple: apartamente. rezistente la boli şi dăunători.exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus. balcoane. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: .

vânzătorilor en gros şi en detail. 11 . . • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură . . păstrare bună pentru material săditor.potenţial bun de creştere. Consumatorii .potenţial mare de multiplicare. producţie bună de flori de calitate. . produsul să fie la modă. transport şi ambalare corespunzătoare. producătorilor de flori. medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect.metodele tradiţionale de ameliorare. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri. consumatorilor.hibrizi interspecifici – Orhidee.flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate). • Distribuţie modernă.conservarea in vitro prin crioconservare. Vânzătorii en gros şi en detail . se utilizează soiuri timpurii. . . .transformarea genotipurilor. hibridarea intra si inter-specifica.sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani. . publicitate şi educarea consumatorilor.Culturi dirijate. orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui. înfloreşte până în octombrie. • Obţinerea de producţii de flori. de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor. Producătorii de flori . .soiuri noi la specii mai puţin cultivate .pendente la Antirrhinum.seminţe artificiale. • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus . . .soiuri noi la specii mult cultivate .Biotehnologii .embriogeneza somatică .se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse. Gladiole pitice: .Culturi fără sol.valoare decorativă. menţinerea valorii estetice.. nu se degarniseşte. Producătorii de material săditor .microînmulţire. port compact. pe o perioadă cât mai lungă de timp.se cultivă în zonele cele mai favorabile.Nemesia "Sundrops". forţate. continui.regenerarea clonelor fără virusuri. se aplică tratamente termice la materialul săditor.

varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol. Astăzi. alpine.) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha. butaşi). plante. 1 martie. . 1. crizantemele . . . Gerbera .Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. Orientări şi tendinţe pe plan mondial .Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad. cuprinde sute şi mii de specii. răsad.Specializarea pentru producerea . ziduri înflorite.Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport. acoperişuri înflorite.1. jardiniere. anual se creează mii de soiuri.7. . dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro". stilist floral. 1noiembrie şi producerea de plante mici .unei singure culturi: Hortensia.miniplante. compoziţii florale pentru grădini particulare. alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni. Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha.seminţe.6. aranjamente florale de interior (Ikebana). Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr. 1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F. bazine de apă etc. Kalanchoe . butaşi. suspensii florale. păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente. .250 ha.F.20 mil. patrimoniul floricol romanesc.Floricultura se practică în zone favorabile. balcoane. 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi". compoziţii florale pentru terase. . 12 .Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora.Nivel ridicat în munca de ameliorare. Pelargonium .600 ha.

trandafir .Hortensii: Franţa . .Trandafirul: 800 ha Olanda. . 450 ha Franţa. 230 ha Germania. Principalele culturi: 450 ha trandafir. Italia.Azalee: Belgia . 12 mil.Orhidee: 170 ha Olanda. 25 mil.Cyclamen: 25 mil. 400 ha Germania. 3. 300 ha Olanda. 15 mil. 100 ha crizanteme. Principalele culturi: 230 ha trandafir. . 70 ha Germania. . .Strelitzia: 40 ha Olanda. 30 ha Franţa.1. 400 ha Maroc. 260 ha Franţa. 600 ha Columbia.plante Poinsettia. 260 ha garoafe. . 100 ha Franţa. 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate".5 miliarde. . Producătorul nr. 120 ha Italia.plante Cyclamen. 300 ha Israel. 500 ha bulbi. Producătorul nr. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate .producătorul nr.Producătorul nr. 15 mil. plante Saintpaulia.3000 ha. gerbera 120 ha .1.3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp.Crizanteme: 600 ha Olanda. 21 mil.460 ha. 7 mil.Saintpaulia: 25 mil. plante Begonia. plante Germania. 80 ha Olanda. 500 ha Spania.F. • Principalele culturi la ghivece . 13 din Olanda. Franţa . • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: . 20 mil. bulbi . 460 ha Italia. . 2. plante Olanda. 200 ha Anglia.. de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988. Italia . plante la ghiveci.Gypsophila: 300 ha Israel. plante în masiv . plante Germania. 400 ha crizanteme.plante Franţa. valoarea producţiei .2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972. plante Olanda. Principalele culturi: garoafe . . 25 mil. 4.1000 ha.Garoafe: 1000 ha Italia. 60 ha Franţa.880 ha. . Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989.Gerbera: 250 ha Olanda.producătorul nr. aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F.800 ha). din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa).

Poinsettia: 20 mil. 5. Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4. Chestionar de autoevaluare 1.. plante Olanda.Kalanchoe: 20 mil. plante Germania. Germania. 2.Begonii (B. pl. Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6.Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa. . socotrana x B. Definiţia floriculturii. . 12 mil. tuberhybrida): 17 mil. . Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3. Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . plante Olanda. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii.

după locul de cultură. 2.CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură.formă flori. glabra.nume propriu: Hosta. Eringium campestre. după ciclul biologic. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili. ecologice: Dianthus alpinus. 15     . fenologice: Adonis vernalis. Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: .aestivalis. etc.. se scrie cu majuscule: . .substantiv .bracteatum (Helichrysum bracteatum). coloristice: Digitalis purpurea. Ageratum mexicanum.1. Begonia . A. după elementul decorativ şi modul de utilizare. Althaea rosea. Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică. Convolvulus arvensis.Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen. (Malva glabra). pentru a putea fi mai uşor studiate. după locul de origine. lanceolata (Plantago lanceolata). frunze: Gladiolus. geografice: Dianthus chinensis. impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune. Centaurea cyanus.particularităţi: Gypsophilla .

ciclamen. Cordyline indivisa). numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. ex. (Lamarck). Engl. În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic. utilitare: Primula officinalis. poartă în al doilea rând. Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. The Bird sau Anemone coronaria L. Majoritatea plantelor de interior. rectificare. (Gilibert). Mill. Lam. de exemplu: Digitalis purpurea L. Moren). specia a fost descrisă de Linné. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. de cult: Ocinum basilicum. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. (De Candolle). N. Hook) Planch. se scrie cu literă mare. Numeroase plante cultivate sunt hibrizi.   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L. în unele cazuri. având prioritate cel mai vechi sau. are prioritate numele actual.E. Desf. Ehr. (Engler). (Linné). În nomenclatura botanică se completează. albus (Jord) Back (romanus Hort. alba.Br. Mai mult..E. dacă este vorba de o modificare. Salv. de acţiune biologică: Papaver orientalis. "Hawai". după denumirea speciei cu menţiunea cv. exemplu: Anemone coronaria L. (Desfontaines). numele genului şi speciei cu varietatea. ia officinalis. var. Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. În cazul Hyacinthus orientalis L. În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare. filodendron etc. (Miller). Regn vegetal 16 . sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori. "The Bird" sau Tagetes erecta L. cv. (Ehrart). taxonii au sinonime care se trec în paranteză. Gilib. difenbachia. ficus. D. este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. fiziologic.Br.C. şi Crocosmia pottsii (Baker) N. var. Calendula officinalis. aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. sau se pune în ghilimele. varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor.). obţinuţi prin încrucişarea a două specii.

. Dianthus chinensis. Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. Aceste plante germinează.fam. Palmae -fam. Specii floricole anuale.Pteridophyta . Polypodiaceae. bianuale şi perene.Spermatophita . Cosmos bipinatus.Orchidaceae . Sphagnum (muşchi) .Archaegoniate (ferigi) . În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens.fam. Liliaceae Dicotiledonate . Cactaceae .Angiosperme .Bryophyta . Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans. Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus. Petunia hybrida. produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. gen.Gymnosperme . se dezvoltă. pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ.fam.fam.fam. Centaurea cyanus. Calendula officinalis.fam.Monocotiledonate . În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni).fam. înfloresc. plantele decorative se împart în specii floricole: anuale.gen. Verbena hybrida etc. 17 . Cycadaceae: Cycas . Pinaceae: Araucaria . Adiantum . Compositae . cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze.fam. Salvia splendens. Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic.2. Begoniaceae etc. Nicotiana affinis. 2.

la loc definitiv. În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite. platbande. Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct. etc. care vor fi folosite la infiinţarea culturii.).. teraselor. Lobelia erinus. Reuşita culturii depinde.). respectiv sere. mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor. iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile.).). altoire etc. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare. rabate. Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie. gardurilor. Limonium sp. fiind excelente pentru rondouri. răsadniţe calde. în grădină sau câmp.). Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C. grupuri izolate (Begonia semperflorens. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece. flexibile. pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor. Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole. Altele care prezintă tulpini pendule. Matthiola incana.Calendula officinalis. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. stâlpilor. Gypsophilla elegans. marcotaj. camere unde se obţin răsaduri. de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. în prima parte a primăverii. Tropaeolum majus etc. în mare măsură. Zinnia elegans etc. solarii. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri. 18 . Tagetes patula etc. Ipomoea sp. Coleus blumei. Helichrysum bractetum. Particularităţi tehnologice. Centaurea moschata. Lathyrus odoratus etc.). Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi. chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens. Gazania splendens. Callistephus chinensis.

În general. Dianthus barbatus).Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp.). în răsadniţe reci sau spaţii protejate. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. Plantarea la loc definitiv se face toamna. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. grădinilor etc. Digitalis purpurea). Viola witrockiana. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. corespunzător (dezinfectat. Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. în septembrie-octombrie. Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . Specii floricole bienale. Dianthus barbatus. Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. îngrăşat. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. plantatoare sau săpăligi. ghivece sau cuburi nutritive. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile.). Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. combaterea bolilor şi dăunătorilor. pe brazde amenajate special. prin expunerea treptată la condiţiile naturale. produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat. Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. Campanula medium. nivelat. dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis. plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. Myosotis alpestris. astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor. ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. răsadurile se călesc obligatoriu. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme. mobilizat etc. iar primăvara următoare înfloresc. iernează în această formă. Înmulţirea se face în general prin seminţe. decorarea spaţiilor verzi. perpendicular pe lungimea brazdei.

20 . Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi. determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. Specii floricole perene. rizomi. Plantele perene se împart în două categorii. grupuri sau ca flori tăiate.). Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri). într-un substrat format din pământ de frunze. martie-iunie (Bellis. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea). Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. Myosotis. fie de căldurile excesive din timpul verii. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină. Anual trec printr-o perioadă de repaus. etc.  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ. rabate. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). Semănatul se face în rânduri. Se înmulţesc în principal prin seminţe. după care se tasează uşor şi se udă.temperaturile scăzute din timpul iernii. tuberobulbi etc). platbande. Campanula. Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează. nisip de râu sau perlit. în cuburi nutritive sau în strat. Viola). Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură. în ghivece. mai-iunie (Dianthus barbatus. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani. înfloresc şi fructifică în fiecare an. Delphinium pyramidalis. în rondouri. Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe. după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare. Cultura. turbă mărunţită. dar se pot înmulţi şi vegetativ.

crizantema). Lilium. plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2). Convallaria). Chrysanthemum. zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă). Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. bulbi. răsadniţe sau chiar afară pe brazde. udarea se face ori de câte ori este nevoie. Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. Canna).Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. Paeonia. Siberia. bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. de unde provin: Astilbe. Myosotis. Paeonia. 2. Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului.  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi.3. de unde îşi au originea speciile Callistephus. Hyacinthus. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce). combaterea buruienilor. tuberculi. Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa. Papaver. la 15-20 cm. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. 21 . Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. Acestea sunt semirustice. Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. urmând a fi plantate în câmp primăvara. Butaşii se fac la începutul verii. Escholtzia.  Clarkia. Narcisus. în aprilie-mai (Gladiolus. În timpul iernii. de unde provin Campanula. b) zone cu climat maritim: California. Godetia. Lilium.

Impatiens sultanii.. Freesia. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede. Araucaria etc. Colocasia. Zantedeschia. ferigi. Gladiolus. Dracaena. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. Stapelia. Clivia. Begonia rex şi B. Sansevieria. Cobea. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia. Dimorphoteca. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis.  Saintpaulia etc. Cycas. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. Phylocactus. Aloe. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. unde îşi au originea specii de palmieri. Plante originare din zonele tropicale. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament. palmieri. 70% din plantele decorative.  Agapanthus. ► pădurile din sud-estul Africii. Gerbera. ► pădurile umede din sudul Indiei. Ripsalis. Iran) îşi au originea Tulipa. din estul Africii: Begonia socrotana. de unde provin: Ficus elastica. Anthurium scherzerianum. Cordyline stricta. Rosa. Philodendron. Strelitzia. Cocos weddeliana. Anemone coronaria. Cyclamen. orhidee. Pelargonium. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. în partea orientală (Turcia. 22 Gazania. Tradescantia. metalica. Sanchezia. etc. cu temperatura medie de 25-30°C.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. Streptocarpus.   dealbata. Begonia. Hyacinthus. Platycerium alcicorne. de unde provin: Achimenes. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. Fuchsia fulgens. Clivia. Phoenix roebelini. Campanula. precipitaţii 4000-5000 mm. . Musa paradisica.

la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria. Strelitzia. rizomi. În seră. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A. Zantedeschia etc. urmată de secetă. tuberculi etc. Pelargonium etc. Hypeastrum.) şi speciile perene originare din zona temperată. Aucuba. Mathiola. 2. Fuchsia. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 . Lilium. Dinathus barbatus. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara. Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. Chrysanthemum. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. bienale (Viola. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate.). După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori.4. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. Petunia. Gerbera. Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Helycrisysum etc. Narcissus. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi.). Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. cum sunt: Aster. Calceolaria. Salvia. Nerium. Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole. 2. Paeonia etc. c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate.) sau ca plante la ghivece. citricele. Myosotis etc. Calendula. din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium. Narcisus. cum sunt: Gerbera. Bellis. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. Hosta.5. Fuchsia etc. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. pretenţioase la căldură. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp. Specii cultivate în spaţii protejate. Antirrhinum. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. Tagetes etc. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe. Lathyrus sau plante perene: Tulipa.

Tradescantia. Cineraria maritima. aranjamente. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. Diffenbachia. Strelitzia. rabate. Hydrangea. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. Polyanthes. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. Digitalis. decorează şi prin bacele de culoare roşie. Ficus. Zinnia. Tagetes.   anuale: Dianthus. Aucuba. teraselor: Pelargonium. Dianthus barbatus. Coleus. Cordyline. Petunia. Dianthus. Spathiphyllum. Gaillardia. Tulipa. Thunbergia. Digitalis. borduri. Dianthus. b) decorul apartamentelor. perene: Chrysanthemum. Begonia semperflorens. de coloritul frunzelor. Tulipa. Cineraria maritima. Gerbera. Althaea. palmieri. Dahlia. Echeveria. Monstera. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. Hosta. Palmierii. Cobaea. plumosus. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. Rosa. . Chrysanthemum. Dahlia. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. poziţia şi în multe cazuri. jardinierelor. Hippeastrum. Ferigile. Althaea. Codiaeum. Ipomea. Antirrhinum. Lathyrus. Gladiolus. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea. iar A. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. ferigi. c) decorul balcoanelor. B. platbande: Ageratum. Gladiolus. forma. Calceolaria. Zinnia. Myosotis. Plante decorative prin frunze. Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. Phlox. bace de culoare violetă. Achyranthes. Cyclamen. Gnaphalium. Plante decorative prin fructe. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. Begonia. Aster. Anthurium. Verbena. Primula. Salvia. Callistephus. cultivate în sol şi Calceolaria. Helianthus. bienale: Myosotis. Azalea cultivate la ghivece. coroane): Freesia. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. Narcissus. speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete. Viola. Rudbeckia. Coleus. Primula. Agapanthus. Marantha. Dracaena. Cyclamen. Sanchezia. După modul de utilizare. Codiaeum. Dianthus. Bellis.

Sagittaria. Clasificarea după modul de utilizare. Cucurbita etc. Iris pseudocorus. Chestionar de autoevaluare 1. Cobaea. Allysum. Clasificarea după însuşirile decorative. Aster alpina. 6. 4. Calla palustris. Clasificarea după modul de cultură. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 . Dolichos. decorarea zidurilor. Humulus. Clasificarea după locul de cultură. pergolelor: Ipomoea. Portulaca. Nymphaea. Clasificarea după ciclul biologic. 8. decorarea bazinelor. 2. alpinării (stâncării): Cerastium. Lathyrus. Clasificarea botanică a plantelor floricole. 7. Primula. lacurilor: Acorus. 3. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

Asclepiadaceae). Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză. adaptându-se condiţiilor de mediu. SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate. Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. b) Tulpini cu rol de depozitare. În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă.1). Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. B. În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei. Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae. care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. 29 . care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. c) Tulpini cu rol de înmulţire. Au forme şi mărimi diferite. bulbiferum). După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. La orhidee (Cymbidium. care desprinşi de pe planta mamă. Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii. Cleome. Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig. La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare. au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice. pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. d) Tulpini cu rol de apărare. Euphorbiaceae. funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină.Tulpinile supraterane ale unor plante floricole.2). Peireskia).

Tulipa (2). Forma bulbilor la Hippeastrum (1). cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana. bogate în substanţe de rezervă.Fig. membranoase. 2. Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum). Polyanthes (3). Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele. 30 . Alstroemeria (3). Cyclamen (fig. Rizomi de: Canna (1). Fig. Hyacinthus etc.3). Zantedeschia (2). 1. la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Sansevieria (4).). Tunicile externe sunt uscate. cele interne groase.

Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig. crocus (2) fresia (3) C. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile. Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp. majoritatea perene şi pot fi submerse. 4.Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului. TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice. 31 .) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp. iar mai târziu un nou tuberobulb. învelită la exterior cu frunze uscate (fig.).4. nutante şi amfibice. Din aceste organe iau naştere tulpini florifere.). Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere. Fig. 3. Tuberobulbi de: gladiole (1).

bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză. păroasă.3. Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. Consistenţa limbului poate fi: erbacee. Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă.oblongă.hastată. respiraţie. 6. glabră.biparipenată.imparipenată.5 şi 6). 7.romboidală.lineară. transpiraţie.reniformă. Suprafaţa limbului poate fi netedă.obovată. 2. glaucă. Forme de frunze simple: 1. scabră (aspră). iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie. 8. 6. La o frunză deosebim: limbul sau lamina. 6. Frunza Frunza este un organ vegetativ. 9. Forme de frunze compuse 1. 5.palmat-compusă 32 . de înmulţire. 4.cordată. 7. pieloasă. înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. peţiolul sau codiţa şi baza frunzei. mărime. coriacee.lanceolată. metabolism.ensiformă Fig. Fig. absorbţie. lucitoare.trifoliată. 5.eliptică. 3.spatulată.1.3. membranoasă şi cărnoasă. 10. consistenţă şi culoare. 5. 11. 2-4 paripenate.

serată. iar cele mai mici la Tradescantia.cranelată. palmat-fidată. 4. comprimat. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig.palmat-lobată.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă. 7. acuminat. Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu.dinţată. Marginea frunzei 1. 7.lirată. mucronat. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). Colocasia.cuspidată.palmat-sectată. Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri. cuneată. Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză). 33 . Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor. Peperomia. sagitată. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum. Pelargonium peltatum). obtuz.bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. 6. 8.penat-partită. crenată. 2. Fig. reniformă. nuferi. emarginat. 9. asimetrică vârfului limbului acut. Monstera. mai rar pe faţa inferioară a lui. 5. hastată.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini. Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector . Se întâlnesc la cactuşi. rotund. dilatat şi este prins la baza limbului.7). la Pelargonium spinossum. 3.

b) cu rol de agăţare . la altele fiind provocat: Hyacinthus. caliciul dialisepal (Ranunculus). Ranunculus. este format din frunze modificate. la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). primul înveliş al florii este format din frunze modificate. iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa. o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul.frunzele prezintă forme (urne . La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor. în general colorate. independent de primordiile staminelor. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne. Corola. Caliciul. 3. Astfel. Orhidee. cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus.1. Anemone. numite petale. Petalele au forme foarte diferite: lanceolată. Rosa. Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic. Paeonia. Acest proces s-a produs la unele specii accidental. caliciul gamosepal (Primula).2.nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe. în general verzi. lineară. axa florală (receptacol). Este formată din peduncul. numite sepale.frunzele s-au transformat în cârcei. Narcissus. Corola este formată din petale. c) cu rol nutritiv .2. care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). Agave). Învelişul exterior al florii este caliciul. Clematis). periant (caliciu şi corolă). androceu şi gineceu. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola). Pisum. concrescute. format din sepale care pot fi complet libere. Lilium. obţinându-se florile involte. Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. Organele de reproducere 3. al doilea înveliş al florii. 34 .

monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. racemul (Convallaria. Scabiosa). Dieffenbachia. O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. Salvia). La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. pleiochasiul (Euphorbia. cima dihazială pentru Caryophillaceae etc. racemul pentru Cruciferae.La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. Myosotis). Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. spadixul (Anthurium. la Lilium candidum 6 zile. Digitalis. la Portulaca grandiflora circa 10 ore. iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor. la Papaver somniferum 2 zile. Zantedeschia). Convallaria. Viola). Verbena). Anemone nemorosa. Orchidaceae. Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. Astfel. Sedum). Phlox). sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. la Hemerocallis fulva 24 ore. Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. Centaurea. Lavandula). corimbul (Hydrangea. Primula). diferită ca formă şi culoare. Monstera. Dianthus. Acele secundare îşi continuă creşterea. Gerbera). umbela (Pelargonium. Inflorescenţele monopodiale. Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. 35 . Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare. osmoforele (Araceae. Iris. Gypsophilla). Gaillardia. capitulul (Gomphrena. Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. calatidiul (antodiul) (Callistephus. Viola). Hyacinthus. depăşind axa principală. Canna. calatidiu (antodiu) pentru Compositae. din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. la orhidee 15-20 zile etc. 3 ore. Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). Inflorescenţele simpodiale.

Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes).sferică: Lathyrus. Myosotis .L .Inflorescenţele compuse. Begonia. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri). Acestea sunt: spicul compus. O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar.ovoidă: Alyssum. Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare. 3. Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie. Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. Centaurea.) şi mărimi foarte diferite. care reprezintă primordiile viitoarei plante. Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe. begonia.cordiformă: Celosia 36 Forma . silicva (Mattiola). reniforme. Digitalis .2. nucula (Tropaeolum). la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale. unul sau două cotiledoane şi epicotil. culoarea. Seminţele pot avea forme variate (sferice. Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. Delphinium). sistemul lor de ramificare se repetă.ovală: Antirrhinum.l . muchiate. ovoidale etc. Embrionul este format din hipocotil. de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. Tagetes . Cosmos.grosime . mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct. Viola.neregulată: Calendula . baca (Asparagus). abia observabile cu ochiul liber (orhidee. Petunia. . Cheiranthus.raport . capsula (Papaver).fusiformă: Ageratum.2. La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul. mărimea. păstaie (Lathyrus odoratus). umbela compusă. embrion şi albumen sau endosperm secundar. • Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma. de la foarte mici. Portulaca . La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei). folicula (Paeonia.

Cosmos. Floarea .alcătuire.mari .foarte mari: Phoenix.şters: Centaurea . Lobelia . 6. 7. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 . Godetia .foarte mici şi mici. Petunia . Papaver .. culoare. Antirrhinum. 4. Fructul şi sămânţa plantelor decorative.5-3 mm: Gypsophilla.cafenie: Gaillardia . Lobelia. Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1.peste 3 mm: Tagetes. Celosia .neagră: Ageratum. alcătuire şi clasificare funcţională. Frunza. Element decorativ şi frunze metamorfozate.mat: Phlox. Frunza. Zinnia Luciu: . Lupinus.cenuşie: Centaurea. sub 1. Zinnia .brun cenuşiu: Salvia. Floarea .pronunţat: Celosia.mijlocii -1.reniformă: Gypsophilla.roşcată: Begonia .5 mm: Begonia. 9. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: . Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire. Antirrhinum.galben brun: Calendula .brun roşcată: Alyssum . structură. Tagetes . Tulpini metamorfozate de plante decorative. simetrie.cilindrică: Verbena . Funcţii. 3. forma. etc. Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2. Phlox. Mărimea: . 8.brună: Gazania.tipuri de inflorescenţe simple şi mixte.

dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor. excesul unuia din factori duce la dezechilibre . reducerea. apa. Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura. iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor. gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare . aerul şi substratul de cultură. 38 . lumina. minim şi maxim.plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine.CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ.absenţa. considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă.acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă . Factorii de mediu .

Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei. Salvia.1. Petunia). când intensitatea luminoasă atinge valori maxime. La 39 .0. arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. crinul de toamnă). de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă.19% reflectată .clorozare (Saintpaulia). Energia radiată este folosită . stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi .31% traversează frunza . Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia.etiolarea. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători.48% transpiraţie . ferigi. Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri.  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara. Aspidistra.4. Phlox. Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia). Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia. a schimbului de gaze.000 lucşi). apoi în fază de răsad. Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor.excesul produce . Gladiolus. a substanţelor nutritive.lipsa produce . În cultura plantelor floricole. factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi).000-50. orhidee. durata de iluminare . Marantha.000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri. Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului. Saintpaulia.lungimea de undă. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire. când încep să se hrănească singure. Kalanchoe.66% fotosinteză . Verbena. Gazania. florile rămân mici.000-20.

GUSTAV SCHOSER (citat de V. După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida. La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale. formarea bulbilor. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum.  plante de zi scurtă. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism.SONIA. bienale. Sinningia hybrida). Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. căderea frunzelor. mărimea celulelor. Cineraria hybrida. plantarea la ghivece şi transplantare. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare. Kalanchoe. Dianthus). are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 . după care înfloresc indiferent de durata de iluminare. perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen. 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). Poinsetia. butăşire.

respiraţie. 4. material plastic opacizat).suspendă germinaţia.sinteza clorofilei. timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă. înflorirea. germinaţia seminţelor.• • • etiolarea. cuprinse între 0°C şi 40°C. transpiraţie. Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză. absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea.distrugerea acizilor nucleici. care.favorizează fotoperiodismele.reducerea fotoclorofiliană. fructificarea). nu trebuie să fie prea intensă. sinteza clorofilei. însă. cultivate în condiţii de zi lungă. sinteza peste 800 nm . fotoperiodismul. antocianului. se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră.nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). • • • • sub 350 nm . are loc creşterea vegetativă. 400-450 nm . superioare. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale.reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. Sursa naturală de energie este radiaţia solară. 350-400 nm . împiedică 500-600 nm . cerinţelor plantelor. creşterea vegetativă. Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial. fotosinteza. 41 . fotoperiodism.2. 600-700 nm . Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură. 700-800 nm .

 plante cu cerinţe mici. iar cele subtropicale la 8-10°C. bromelii). Dieffenbachia. Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază. unele specii de cactuşi pentru a înflori. Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C. iar cei de azaleea la 6-8°C. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. Plantele floricole. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. care îşi au originea în zonele alpine. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură. în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură. ferigi.  plante cu cerinţe medii. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile. având în vedere că în timpul zilei. Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. Iarna. funcţiile plantei sunt mai active.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus. unele orhidee. de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile. Astfel. datorită luminii. d) Fenofaza. datorită luminozităţii reduse. Astfel. nevoia de căldură este mică. au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C. deci nevoia de temperatură mai mare. Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). c) Anotimp. faţă de zilele cu cer senin. 42 . pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. Hemerocallis). b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate.

Mijloace de corectare a temperaturii.e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. Codiaeum. aspersiune. pe sol. iar pentru Primula malacoides 15°C. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire. unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. Zantedeschia. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive. cu limbul neted. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. Aceste plante au frunzele mari. Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. pulverizarea apei pe plante. Gerbera. iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. Astfel. folosind ca agent termic apa fierbinte. temperatura solului trebuie să fie de 20°C.3. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie. coriaceu. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. aerisirea. amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică. fumigaţie. de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. Plante ca Monstera. Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. lucios. tocuri de răsadniţă. Colocasia. 43 . rizomi). protejarea cu frunze. pentru Anthurium. Anthurium. pentru Fuchsia 19°C. pentru Primula obconica 18°C. paie. 4.

au pretenţii diferite. evoluţia condiţiilor de mediu. Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă.Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. consum ce se diminuează la plantele bolnave. anotimp. modul de cultură. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă. Sistemul de cultură. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere. Tipul de sol. Astfel. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. ele prezentând: frunze mici. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. în funcţie de origine. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. puţine. Faza de creştere şi dezvoltare. pe când vara. care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. 85% UR. În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). valorile de 50-55% sunt normale. 44 . cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. necesită udări mai dese. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. apa se administrează în cantitate mică. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă. cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). în special transpiraţia. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. ca să scadă în timpul înfloritului. Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. stadiul de dezvoltare al plantei. pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. Temperatura mediului şi intensitatea luminii. Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare. decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă.

Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului. 4.15%. specie. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. Apa rece întârzie creşterea. În substratul de cultură. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. Folosirea apei prea calde este. iar din punct de vedere practic. poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. Gloxinia. pentru oxigen şi azot.03%. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare. furtunul. 21% oxigen. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. în special dacă se foloseşte în perioadele reci. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. prin aspersiune. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 . De aceea se recomandă. Atunci când procentul scade. Saintpaulia. în cazul solurilor grele. Gerbera. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. adăugarea de nisip. materii organice.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului. compacte. cu picătura. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea. În general. 0. nisip. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia. iar în cazul culturilor la ghivece. Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură. precocitatea înfloririi. Într-un sol bine structurat.01%. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara. de asemenea. dăunătoare. Dimpotrivă.4. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot. îmbunătăţirea calităţii.

După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. relativ bogat în substanţe nutritive. pH-ul 6. arţar. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă.pentru fiecare specie în parte. lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. pe când frunzele de stejar. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice. 4. evitându-se formarea de curenţi.1. 4. tei. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. substratul de cultură se identifică cu solul natural. bălegar etc. iarna. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. nisip. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. Alături de aceste măsuri. plop nu se recomandă. adaus de mraniţă. În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. amestecul mai multor componente. cât şi cele chimice. de culoare brună-cafenie. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni. alun dau un pământ de calitate superioară. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber. Frunzele de fag. moderne. 46 . se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral.5. În serele mari. primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. ca substrat de cultură. condiţii optime.5-8.5. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. trifoi). nuc. la nivelul sistemului radicular. Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna.

flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm). prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă). 47 . pH uşor alcalin. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie. În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta. de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4. etc.. bogat în elemente nutritive. Pământul de ericaceae. Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului. de culoare brună-negricioasă.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. pHul acid (4. sărac în elemente nutritive. Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră.). Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate. sulfat de potasiu etc. Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an.5-6. Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica. Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa. fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu. Polypodium sp. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă). Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin. permeabil. Vaccinium. Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă.5).  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină. Azalee etc. permeabil cu aspect untos. pH acid (sub 5). Deasupra acesteia.5. afânat. umbroase (Aspidium sp. Se obţine un pământ uşor. de culoare mai deschisă.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0.). Are slabă capacitate de reţinere a apei.

foarte uşoare. pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă. spongioasă. Germania. incinerate la 1000°C. cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. Vata minerală.  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree). Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi. 48 . Suedia. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. Pietrişul. Are o bună capacitate de reţinere a apei. Se prezintă sub forma unor granule.2 mm. pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa).La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor. Călăţele. este uşor şi nu conţine elemente nutritive. iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei.7 mm şi grosime de 0. Are porozitate bună. Canada şi SUA. prin polimerizare. pH neutru. Biolastonul. Are o structură foarte poroasă. lipsit de materii organice. Făgăraş. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia. grosier. fără calcar şi nămol. Dimensiunea granulelor de perlit este de 1.  Substraturi minerale tratate Perlitul. Styrommull (polistiren expandat). fulgi (4-12 mm). cu porozitate mare.5-8 mm. porozitate mare. pH-ul 7-9. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie). se obţine în procesul de sinteză a ureei. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%). În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN .5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%. late de 0. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi.  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu. calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. Vatra Dornei. are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. Vermiculitul. rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor. se obţine din materiale plastice expandate.

Erica sau soluri alcaline: cactuşii. Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard. microfloră bacteriană. cultura se numeşte hidroponică. În cazul că plantele solicită un amestec greu. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre. dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului. dolomită. mraniţă. 49 . cretă. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2. Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%). Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH.şi microelemente specifice şi după caz. unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii. 4. nisipul. în proporţie de 2:2:1:1. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie.Argila expandată. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol. acesta se poate face din pământ de ţelină.5 şi 8. În cultura florilor în spaţii protejate. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro.2. se face prin administrarea de calciu. Azaleea. pământ de frunze şi nisip. turba. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale. turbă (20-25%) şi nisip (5-10%). În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3. Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine.5. pământul de frunze. Hyacinthus.5. iar când substratul este apa.

pleavă. fermentate şi mraniţă. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. zincul. Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime.3. Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor. planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. avem îngrăşăminte organice proaspete. manganul. Pentru o creştere şi dezvoltare normală. magneziul). frunze). 4. Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. în caz contrar planta este în pericol să moară. uneori de soi şi de fenofază. litiul). borul. În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică.4. Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat. cuprul. În funcţie de cât timp au stat la fermentat. siliciul.5. semifermentate. fosforul. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni. dar şi o serie de microelemente (aluminiul. paie. calciul. atât cele simple cât şi cele complexe. Îngrăşămintele chimice. avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte. 50 . potasiul. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. fierul. iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare).4.5. granulate) şi lichide. Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. în funcţie de specie. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului.

a. Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială). Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha.5. odată cu lucrările de pregătire a terenului.. Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului. la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior.a. Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. iar la cele perene 60-80 kg/ha s. Culturile floricole. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ.Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate. astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante. prin caracterul lor intensiv. Îngrăşămintele complexe. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă.5. K şi un număr mare de microelemente.5. 51 .5. 4. în anumite cantităţi considerate optime. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente. au un consum ridicat de substanţe nutritive.1. pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale. Fertilizarea în floricultură Plantele floricole. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. 4. P. Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu.

Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. crizanteme. cineraria). concentraţia este mai mică 0. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare.2. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia. frezia. 52 . plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. în diverse vase de cultură (ciclamen. gerbera). 4. în substraturi pe mese (asparagus. primula.5. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze.5.2-0. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0.05% pentru microelemente.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. În acest caz concentraţia este de 0.1-0. Fertilizarea se execută în mai multe etape. Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha. iar după administrare se face o nouă udare. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat.Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale. gerbera).

Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. În acest caz concentraţia este de 0. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie. Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. concentraţia este mai mică 0. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. capacitatea de câmp. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 .2-0. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat.1-0.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică. Fertilizarea se execută în mai multe etape.05% pentru microelemente. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. permeabilitatea). urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. iar după administrare se face o nouă udare. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă. se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat.

excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice. 2. Care sunt componentele substratului? 14. greutate şi aspectul plantei. 7. parazitară sau fizică. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate. Însuşirile fizice şi chimice ale substratului. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. Cu toate acestea. Intensitatea luminii . Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17. 10. Chestionar de autoevaluare 1. Aceasta se manifestă prin modificări în creştere. Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15. ce îngreunează diagnosticarea. care pot crea confuzii. Mai mult. Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. 9. Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. 13. ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 . Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. 6.Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură. 4. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină.rol şi necesarul plantelor decorative. 11. 5. 8. Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică.

bromeliaceae). sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii. Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale. Acestea au dimensiuni mici. cca. care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri.1.  sere bloc. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an .  demontabile. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe. Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente. 55 . crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi. cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. formate din schelet fix. la care geamurile sunt nu pot fi demontate. 100 m2. palmieri. garoafe.

56 . Ferigi. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C. În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea. Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. Pelargonium. Primula malacoides. c) După regimul termic:  sere calde. cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime. Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca.  sere semicalde. Gesneriaceae. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. sere mobile sau rulante. este un tip aparte de seră.  sere reci. pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio. Anthurium. rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. d) După substratul de cultură:  cu sol. sera turn. pentru repausul unor specii: Azaleea. Cactaceae). în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră.  minerală. vermiculit). Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante. Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori.  în plan vertical. perlit. Bromeliaceae.

sunt montate duze pentru dispersia apei. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. Instalaţia de aerisire. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor. pisă de legătură între stâlpi. executată din beton armat. asigură prinderea geamului în partea sproţurile. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. 5. Răsadniţele 57 . confecţionat din tablă zincată de 3 mm. sunt fixate prin îmbinare de ferma. Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate.  superioară a acoperişului. aerul cald. stâlpii de susţinere. este acţionată manual. iar pe aceste conducte. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul. Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor.  coamă şi jgheab.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări.  scheletului.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia. mecanic sau automat. rezistenţe electrice. din profil în formă de T.2. jgheabul. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori. confecţionate din metal sau lemn. din loc în loc. pe acestea se fixează geamul. foloseşte la colectarea coama. element de susţinere. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T. Dacă udatul se face prin picurare.

cu material plastic. substratul de cultură. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an.      (8-12°C). semicalde (15-20°C). îngropate. răsadniţe cu încălzire tehnică (abur.  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd).Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer. curent electric.5 x 4 m. Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm. după numărul pantelor: cu o pantă. din prefabricate.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5. reci semiîngropate. după materialele de acoperire: cu sticlă. după gradul de mobilitate: mobile.5 m. semimobile şi fixe. Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1. lăţimea este de 1. cărămidă etc. Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m. dale prefabricate. lungimea clasică de 4 m. după epuizarea unei prime culturi. În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C). ferestre. 58 . cu două pante. lungimea 20 m. după materialele de construcţii: din lemn. care dispun de o sursă proprie de energie. apă caldă. patul cald. În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului. Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare. se exploatează mai departe ca răsadniţe reci. Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară. apă termală). urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. aer cald.

pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei. 1986). Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie.3. de obicei fără încălzire. 5. După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C. Solariile Solariile sunt construcţii speciale. Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa. alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice. Solariile se clasifică astfel: 59 .  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului.8-2.  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald. turbă. pe direcţia N-S. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari. la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului.0 m lăţime. la cele semicalde de 50-65 cm. în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C.  Confecţionarea patului cald. Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm.5 m lăţime şi 1. iar la cele cu două pante.

Răsadniţe. solarii multiple. Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. tip Buzău etc. înălţimea la coamă de 2 m. sau de dimensiuni mai mari. Chestionar de autoevaluare 1.07-0. tipuri 3. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi. beton. cu încălzire biologică. Au lăţimea unui tronson de 3 m.0-2. tipuri 4. iar lungimea poate fi de 25-30 m.20 mm grosime. materiale plastice). sticlă). metal. tip ICLF Vidra. după regimul de căldură (neîncălzite. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel. cu panouri demontabile. tip Işalniţa. Au lăţimea de 70-80 cm. cu încălzire tehnică) etc.5 m. Sere. elemente constructive 2. după materialul folosit la acoperire (mase plastice. solarii înalte (propriu-zise) de 2. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime). Solarii bloc sau multiple. solarii duble. Solarii.a) după tipul constructiv: solarii individuale. Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. dar nu mai lungi de 10-15 m. Folia trebuie să fie de 0. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 . tipuri. Instalaţii utilizate în sere.1 mm şi lăţimea de 150 m. Are lăţimea de 3-4 m. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton. La capete folia se ancorează de un ţăruş.

1.CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă). Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 . 6.

păstrarea facultăţii germinative câţiva ani .degenerarea sem.coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca. sănătoase. Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă.).laboratoare de specialitate . Păstrarea seminţelor de flori. . nuculă. dar există şi specii (Viola wittrockiana. heterozis (F1) . Dianthus.urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi. Tagetes). Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată.posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: . 50.1.arhitectură tegument . Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează. etc.000 buc/g). mijlocie.timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2. caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie. cât şi fructele indehiscente( achenă. păstrarea.culoarea 62 . 6. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise. condiţionarea.însuşiri fizice . Recoltarea seminţelor. 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor.Avantaje: .mărimea (mică. abateri faţă de genitori) . pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul.spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) . Calitatea seminţelor . La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis. mare) . se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%.forma diferită .1. recoltarea lor se face de pe plante mamă.

Seminţele unor specii. dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă. heterozide cianogene. Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile.energie germinativă .facultate germinativă . Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie). căldură) intră în starea de repaus. aldehide. substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă. Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina. deşi pot germina imediat după recoltare.autenticitate .puritate fizică . După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici. ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei. impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen. alcaloizi. Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal.2. Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus. trebuie să treacă printr-o depresiune termică. fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare. lactone. Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur.umiditate . În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult. deci în declanşarea germinaţiei.viabilitate . care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului.puritate biologică .luciu .stare sanitară . 63 .greutate .indici tehnologici ..1.valoare culturală 6. deci pentru ca embrionul să iasă din repaus.indici fiziologici . creşterea nu mai are loc.

Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. se aplică. sulfat de cupru (0. timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece. substanţe care influenţează favorabil energia germinativă. 6. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. auxinei. Tratarea cu substanţe chimice.1. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă). recipiente şi se păstrează în pivniţe.1% timp de 15-20 minute . la 20-25 cm adâncime. seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă. Canna).Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. sau cu formalină 0. Tratarea cu hormoni. răsadniţe reci. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni.. folosind nisip. Gentiana). Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna. Clivia etc. 64 . prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice.  termică.) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece.5% timp de 10-20 minute). Althaea.2%. Seminţele se amestecă cu nisip. după care se usucă. acidului indolil acetic etc. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. şanţuri. se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri. hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra. se aşează în cutii.3. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0. de asemenea. Tratamentele mecanice.

1. ultrasunetele. radiaţiile Gamma. izotopii radioactivi în doze mici. Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 .Razele Röntgen. Aceste seminţe sunt fotosensibile.4. 6. Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule. Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice. Freesia). La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. temperatura. Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. ca substanţă de rezervă. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. Tagetes). lumina. Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen. oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori. Callistephus. Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină. radiaţiile electromagnetice. Petunia). Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. Lumina. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele. În general. Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. Temperatura. plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. Apa. Digitalis. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa.

Epoca I-a: decembrie-februarie. În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. Nigella. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger. de 100-170 zile. în sere. Cyclamen. În seră se seamănă: Cyclamen. anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. cultivate la ghivece: Primula malacoides. Digitalis purpurea. cât şi specii cultivate în seră. Se seamănă. 6. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie.5. speciile bienale Bellis perennis. de data când se doreşte plantarea. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile. Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil.pentru apă şi aer. EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. cu perioadă lungă de vegetaţie. Godetia. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca. pe brazde amenajate special. Lobelia erinus. Matthiola. sere sau afară. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. Epoca a II-a: martie-aprilie. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. în vederea obţinerii răsadului. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. solarii. Tropaeolum. Epoca a III-a: mai-iunie. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. Eschscholtzia. Dianthus. răsadniţe. Epoca a IV-a: iulie-septembrie. Myosotis. Salvia splendes. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură.). 66 ..1. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită. Callistephus. Calceolaria. Iberis. Papaver. Dianthus barbatus sau unele specii perene. etc.

cu dimensiuni între 1. la loc definitiv. Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. Lobelia erinus. cu diametrul sub 1. Pentru seminţe foarte mici şi mici. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens. se seamănă în lădiţe. De obicei. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. Pentru seminţele mijlocii. Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. în rânduri sau în cuiburi. Dolichos.5 mm (Begonia. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante. În cazul în care semănatul se face direct în câmp. Dianthus. Ipomea etc. Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor. Lupinus. Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR . când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe. METODE DE SEMĂNAT. când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. În cazul seminţelor foarte mici şi mici.0 mm (Callistephus. udatul se repetă de câte ori este nevoie. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. Gazania.NORMA DE SEMĂNAT. ghivece. în funcţie de mărimea seminţei. cenuşă sau praf de cretă. Papaver) sau pentru unele plante de apartament. Phlox etc.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus.). c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum. răsadniţe sau câmp. perlit.5-3. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. Pentru seminţele mari (Tagetes. Primula obconica. Petunia hybrida. Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip.

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime. butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm). Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică. Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. într-un substrat afânat.). separate sau în amestec (1:1).11) sub punctele de ramificare a nervurii principale. Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. Aralia. 11. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. Intensitatea şi calitatea luminii are. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială.efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp. Verbascum etc. iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului. La Cyperus (fig. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării. Dicentra. Astfel. Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie. Rizopon etc. Astfel. La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). Calux. un rol 71 . Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării. nisip-turbă. de asemenea. permeabil pentru aer şi apă. vermiculit-turbă. 11). după care se pun să plutească în vase cu apă.

se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp. Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV .important în înrădăcinarea plantelor. Astfel. Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Philodendron sp. specie Caracteristicile butaşilor A. Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp. Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp. Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp.

2. Saxifraga. care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă.) sau frunze (Gerbera. astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii.2.3. la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia).2. Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma. De asemenea. Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus. cu mâna sau cazmaua. Peperomia). Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata. Înmulţirea prin drajoni 73 . 6. după care se despart în mai multe părţi. această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. Paeonia. cultivate în spaţii adăpostite. În acest caz plantele se scot din vase.4. Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă. Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece.2. sau la plante decorative prin frunze. În cazul când rozetele nu au rădăcini. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare. se fragmentează. Aster. Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă. Chrysanthemum). cum sunt: Clorophytum. Delphinium etc. a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum. se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare. Saxifraga sarmentosa. Strelitzia). Nephrolepis. Aspidistra. Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. 6.Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6.

Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite. cum sunt: Papaver. atunci când vin în contact cu solul. iar cel terestru poate fi simplu. Philodendron. Cordyline). 6. Chrysanthemum sau în seră: Aralia. dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus.6. apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. 6.5. Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. Thumbergia alata. .2. rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp. Aspidistra etc. Momentul optim de detaşare este primăvara. flori) şi subterane (rădăcini).Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv. cum sunt: Phlox subulata. La speciile fără repaus biologic (Aspidistra. Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. Sansevieria. Cordyline. după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini. Hydrangea. Acest gen de marcotaj 74 . Dicentra. Pentru înmulţire. Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze.2. Zantedeschia. Dracaena. Gypsophila). Cobaea scadens. şerpuit sau chinezesc. Marcotajul poate fi terestru sau aerian. atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini . Sansevieria) se poate face în tot timpul anului.

12). vârful se poate tutora (fig. Pandanus.13). Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea. Aşa sunt: Dracaena. Marcotaj simplu 75 Fig. Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului. se fixează cu cârlige de lemn sau metale. apoi se acoperă cu pământ. Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă. În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig. Fig. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. Marcotaj şerpuit. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează. se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv.constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. Ficus elastica (fig. Passiflora. Marcotaj şerpuit . O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. 12. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. care se leagă strâns sus şi jos. În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni. 13. peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. Anthurium.14). Hoya carnosa. pe lungimea de câţiva cm. Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. Fatsia japonica. Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. Nerium oleander.

fără muguri pe suprafaţa lor. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme. mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. 14. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate. apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale.2. cu frunze cărnoase.7. 76 .Fig. scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. Marcotaj aerian 6. 6.8. Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa. rezistente la frig şi uscăciune. Alstroemeria). când 70-80% din frunze s-au uscat. recoltarea se face începând cu luna iunie. La unele specii. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. Hyacinthus. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare.2. în şoproane sau magazii bine ventilate. Canna indica. în straturi de 5-6 cm grosime. Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). Narcissus.

6. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi. Begonia tuberhybrida. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze.2. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 .0 cm diametru. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa.10. La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală. cel matern resorbindu-se. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri. Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). bogat în substanţe nutritive. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria. frezia 25-30°C).2 cm diametru. la capătul cărora se formează tuberobulbilii. Sinningia. tulpini. iar cei bazali rămân dorminizi. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C.9. Colchicum. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. Crocus. Eranthis hiemalis). prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector. Astfel. ale căror dimensiuni sunt de 0. Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali. Au tuberobulbi gladiolele. în timp ce la frezii sunt piriformi.5-6. Cyclamen. 6. Montbretia. de 6-8 cm diametru.2. de 2. Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate. La aceste specii. devin floriferi.11.3-1. Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită. Numărul lor variază în funcţie de specie. frezia are 4-6 bucăţi. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie.2. freziile. 6.

Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim. Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. Fig. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig. Camelia. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă. cum sunt: Azaleea. contact care duce la concreşterea celor doi parteneri.12. se practică următoarele tipuri: 78 . care constituie altoiul. pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi. aceşti muguri se desprind şi cad.La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum). 15. iar dacă ajung pe un substrat de cultură. în floricultură. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit.2. Se practică altoirea la speciile semiarbustive. un butaş sau un mugure.15). pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi. 6.

la cactuşi în iulie-august. Epoca de altoire depinde de specie. Fuchsia. hormon de creştere.13. glucide. în ochi dormind (Rosa. complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. 79 . Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor. la azaleea în iulie. în seră. Murashige. Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică . ca de exemplu Heller. b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. Pelargonium).2. în triangulaţie (Paeonia. prin alipire (cactuşi). la trandafiri. la bujorul lemnos în august. datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. în ianuarie. în ochi crescând (Citrus limon). micro-elemente. vitamine. creaţi prin procesul de ameliorare. Skoog. Knoop. la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea.• în despicătură (Azaleea. 6. fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. Mediul de cultură este format din macroelemente. Clematis. Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. Dahlia). c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. Syringa).

Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă. etc. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă. Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic. Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe. în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. la extremitatea tijei şi în muguri. nod.7 şi sterilizat. Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. fie pe cale enzimatică. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice. segment de rădăcină. Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. cu alcool etilic 96%. repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii. Chestionar de autoevaluare 80 . Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test. mugure.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara.1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale. Toate operaţiile de extragere din eprubetă. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. anteră. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze. stimulare. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. Explantul poate fi structurat ca apex. de frunză. polen şi celulă izolată fie mecanic. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. embrion. până la contactul cu soluţia nutritivă. se dezinfectează organele respective (de ex. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. segment de tijă. floare (petală sau capitul). cu pH-ul 6. ovul. pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test). care lasă să treacă lumina şi aerul. hipoclorit de sodiu 1%. dar împiedică să iasă vaporii de apă.

tipuri de butaşi. Epocile de semănat ale plantelor floricole.1. 12. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori. Enumeraţi caracteristicile fizice. 13. 20. 3. Tipuri. Înmulţirea prin marcotaj. Specii. specii. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. 6. Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. substrat. 7. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. 17. epoci. Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. 16. Înrădăcinarea butaşilor. 22. Înmulţirea prin organe modificate. Înmulţirea prin despărţirea tufei. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. 21. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. 19. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori. epoci. 15. interval. specii. Specii. 11. Înmulţirea prin butaşi. 14. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole. tipuri. Loc. Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. 5. Înmulţirea prin drajoni. 18. 23. stoloni şi muguri adventivi.

se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. iar pe suprafeţe mici. frunze sau fructe. fertile. strângerea resturilor vegetale rezultate. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. decorative prin flori. în cantitate de 3060 t/ha. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente. prin administrarea de îngrăşăminte organice. se execută mecanizat. permeabile şi bine drenate. 82 . expuse la soare. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale.CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. În cazul când terenul rămâne denivelat. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. manual. bienale şi perene. cu textura nisipolutoasă. 7. cu sapa.1. ferite de curenţi de aer rece.

. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. împiedică tasarea acestuia.2 sau combinatorul. Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. rădăcinile tuberizate. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. rizomi. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm. Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie. frunze.5. iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici. 83 . bulbi. • mraniţă. Se repetă ori de câte ori este nevoie. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră. cu cazmaua. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. Plantatul. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului.Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm. tuberobulbi.1. mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla. de regulă. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. Plantatul. manual.Mărunţirea se face cu GD-3. Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa.

frunze. prin acoperirea cu hârtie.Buruienile pot fi combătute şi chimic. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad. 84 . iar vara în zilele călduroase. devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme. fenofaza şi condiţiile climatice. după-masa spre seară sau chiar noaptea. Udatul se face dimineaţa. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui. Se protejează după caz. vârsta plantelor. Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. stropitoare. irigare). Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi. rogojini. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii. prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante. specifice agenţilor patogeni. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. • Protejarea plantelor contra brumelor. fiecare plantă separat. Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare. lăsând pe cea mai bine dezvoltată. • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători.

Se folosesc tije de lemn. .1. se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme. metalice. Se execută la începutul perioadei de vegetaţie. garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime.tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus. Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7. . Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor. Iresine). Iresine) şi bordură (Santolina.ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. la unele specii de 2-3 ori .2. Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 . pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului. 7.bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici. când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna. copilitul. bobocitul. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. ciupitul. Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. înainte de plantare la loc definitiv sau după. În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. dar şi după aceea. garoafe Chabaud. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia. crizanteme cu inflorescenţe involte. Chrysanthemum. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia. Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze. .  Lucrările de tăiere includ: tunsul. Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor. Dianthus). se repetă în perioada de vegetaţie. chiar grilaje de diferite forme.2. Tutorarea-palisarea. În faza de boboc abia format.copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor.  Tăierile.

se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii. fenofază. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii. În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. anotimp. Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă. caracteristice fiecărei culturi.  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. 86 . La plantare. urmăreşte aerisirea solului. administrate după dezinfecţie. folosind lingura de plantat sau plantatorul.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha). Mărunţirea solului se face cu freza (F-1. cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. Anthurium. fixându-se la capetele straturilor.  afânarea solului. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. când se administrează îngrăşămintele chimice. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C). Plantarea se face manual. temperatură. Gerbera). Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1. Mărunţirea şi marcarea. Se poate face chimic sau termică. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor. evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol. în cantitate de 90-120 t/ha.  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului. Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf.5-2. se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă.0 mm grosime. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii. Plantarea se face în rânduri.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii. care se întinde în lungul rândurilor. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm. textură. Fertilizarea de bază se face în două etape.

Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. Pentru speciile decorative prin flori. căldură şi aer. se va suplimenta iluminarea artificial. în limitele dorite. limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. Din punct de vedere teoretic. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. copilitul.). apă. temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele. elemente nutritive fiind analizaţi anterior. Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. folosind o emulsie de humă. la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei. argilă etc.  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. decât cantitatea existentă în mod natural. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme. iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate. Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu. combaterea bolilor şi dăunătorilor. referindu-se doar la lumină. ceilalţi factori: sol. acţionate manual sau mecanic. ape 87 .  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. umiditatea etc. bobocitul. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. Temperatura. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate. Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice.

). acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite. 88 .reziduale încălzite. Aerisirea. precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca.0-1. Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă.2. a turbei etc. În perioadele reci.2. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice. iar vara prin realizarea de curenţi de aer. Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. schimbarea ghivecelor. lucrări agrotehnice etc. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ. din pământ ars. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. în anumite părţi. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe. pregătirea vaselor. Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului. peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. pământului de răsadniţă. ape termale etc. 7. prin participarea mraniţei. în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului. Ghivecele noi. aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. când geamurile se menţin deschise tot timpul. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. formalină 40% sau termic. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde. plantarea. Volumul de aer fiind limitat. se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire.5 cm. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali. La pregătirea amestecurilor.

raportat la cultura în volum limitat al substratului. dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas. obţinute în ţara noastră. Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F". După executarea lucrării. Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. ghiveciul devenind 89 . planta fiind supusă carenţelor. Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează. Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. în urma analizelor de laborator. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora. depăşirea fiind de 1. cu stropitoarea. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. de asemenea. picurare.0 cm. ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului. imersie.În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. se va completa cu amestec proaspăt. Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări.  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci. Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. Udatul se face cu furtunul.5-2. după care se udă. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray. volumului sistemului radicular. Fertilizatul fazial este. prin aspersiune. ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. Dacă rădăcinile plantei sunt nude.

Odată trecute la ghivece prin plantare. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. etc. în funcţie de ritmul de creştere. deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. Cyclamen. dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. plantele ajung să se deranjeze reciproc. drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. După aşezarea plantei în ghiveci. În felul acesta. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul. cum sunt: Primula. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ. Cineraria. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. Lucrarea se aplică în general. îngălbenesc. Ficus. Transvazarea este lucrarea prin care planta. pământul de pe rădăcinile plantei. Dracaena. Rărirea ghivecelor. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului. Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. mai mare sau chiar mai mică. cad). asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). Calceolaria. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante. transvazare sau transplantare. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. Cordyline. 90 . În asemenea situaţii.

Philodendron). Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. 9. Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos.Menţinerea frunzelor curate. Pentru realizarea acestui aspect. se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. periodic. plantele se spală cu apă curată. 2. 3. Dieffenbachia. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. 8. Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4. rupte. Dracaena. cherestea). bolnave. Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei. Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. Odată cu această lucrare. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. 10. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice. Chestionar de autoevaluare 1. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. se îndepărtează frunzele îmbătrânite. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. 11. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 . În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7.

Executând fiecare lucrare la momentul optim. CONDIŢIONAREA. şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. De asemenea. se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază. cu respectarea tehnologiilor moderne. boboc colorat.CAPITOLUL 8 RECOLTAREA. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. după detaşarea lor de pe planta mamă. boboc închis. cât şi calitatea florilor. Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului). într-un timp cât mai scurt. 8. floare deschisă etc. calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când .1. Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei.

Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor.inflorescenţa are 5-10 cm diametru). parfumul. 93 . când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. integritatea florilor. forma bobocului. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. smulgere sau rupere. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. integritatea florilor. Ele sunt caracteristici de soi. dar variază în funcţie de tehnologia culturii. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. precum şi greutatea acestora. calibrarea şi legarea florilor în buchete. elasticitatea sau rigiditatea tijei. Condiţionarea constă în sortarea. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. fiind. de asemenea. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. a florii şi a frunzelor. uniformitatea şi modul de prezentare. fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat. 8. Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii. praf. în săli speciale. a tijelor şi a internodiilor. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. Odată cu recoltatul. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente.2. cerute de o anumită destinaţie: export. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. pământ. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime.

Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate. 94 . Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale. 120.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15. garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul). cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale.  10.0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50.  uşoare vătămări.. în săli utilate adecvat. garnisite însă cu frunze.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc. 40. 50. Scara de mărimi.  5. Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi. greutate etc. iar părţile florilor sunt fără deprecieri. 8.3. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea. 60. dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. Aceste lungimi cuprind şi floarea.). exprimată în cm. 20. inclusiv. Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime.În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare. 10.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. într-o unitate de prezentare. nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2. 5. 80. Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei. 100. la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. fără ramuri auxiliare. I-a şi a II-a. inclusiv. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă.

în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime. Pentru ţările cu producţii mari de flori. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni. presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid. Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). 95 . 8. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. Frunzele. necesitatea stocării mărfii etc.) se vor păstra în depozitele frigorifice.4. precum şi căldura de respiraţie. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută. buchetele se trec în găleţi cu apă. când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. fiind legate în cel puţin două puncte. Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie. Astfel pregătite.îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece.

Cutiile pline se pun la prerăcire. Antirrhinum. gladiole 96 . antrenând-o spre exterior. în favoarea ultimului. umiditatea relativă a aerului. dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. Lathyrus. fără capac. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. Pe baza acestui principiu biologic.de acid naftil acetic. compoziţia atmosferică şi lumina. . după care se pune capacul. circulaţia şi presiunea aerului. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare . indolil acetic. Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. tratamente cu soluţii diluate . Se împrospătează tăietura. etc. Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C. Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1. tiosulfat de Ag . pentru puţin timp. preia căldura de câmp şi de respiraţie.evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă.înlăturarea latexului: Euphorbia.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare. iar la capete au câte o fantă. Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare. Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic.evitarea căderii florilor: Orhidee. aerul rece introdus. Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%. se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise.

3 zile (Anthurium) . fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni.fortificarea florilor .5. benzoic . la temperatura de 10C.substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină . . Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 .regulatori de creştere: citochinine . când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză. Al.de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie. Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig . Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate .inhibitori: CCC 3.4 săptămâni (Lilium) .vase curate. 4.păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: . Folosirea soluţiilor conservante în vederea: . influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator. Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei.2. Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8.acizi organici: citric. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă.impulsionarea bobocilor .săruri minerale: săruri de Ag.schimbarea zilnică a apei.îndepărtat frunze de pe treimea inferioară.împrospătarea bazei tijei. . .de lungă durată.inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic . Cu .glucide (glucoză şi fructoză) .

Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. În perioada premergătoare valorificării. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular. în momentul valorificării. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. 98 . ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. stabilind mărimea ghiveciul.6. În primul rând. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază. pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. cu diametre corespunzătoare. 8. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă. De asemenea. frunze.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C. formei şi aspectului estetic. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. armonic constituit din punct de vedere al mărimii. lăzi etc. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C. să constituie un tot unitar. Oricare ar fi elementul decorativ. precum şi expunerea florilor direct razelor solare. fructe sau port. În funcţie de caracteristicile sistemului radicular.

iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. îmbătrânite. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr. fără urme de tratamente. frunze. când plantele sunt bine dezvoltate. În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului. Se vor ambala numai plantele verificate. de flori. plantele vor fi duse în săli sau compartimente. iar în cazul că nu se curăţă suficient.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH. Ajunse la magazinul de desfacere. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic. conţinut în elemente nutritive etc. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. diametrul coroanei etc. Chestionar de autoevaluare 99 . ghivecele trebuie scoase din ambalaj.) şi se va realiza un drenaj bun. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave. asigurându-se eliminarea excesului de umiditate. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). pentru fiecare specie în parte. După sortare. De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare.). În momentul valorificării. având elementul decorativ în faza de decor. fără a deranja frunzele sau florile. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere. fiecare plantă individual. masa volumetrică. fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. fructele veştede. florile trecute. boboci. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. deoarece. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. se impune ambalarea în hârtie.

3. Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate. prerăcirea şi ambalarea florilor? 4. Recoltarea florilor. condiţionarea. Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ . În ce constă sortarea. 2.1.

Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. nisip c. Sinningia 7. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. Althernantera. odată cu semănarea seminţelor b. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. mraniţa. butaşi de tulpină 5. Umbeliferae c. prezenţa mugurilor pe tulpină c. starea fitosanitară 14. Care este unitatea de bază în sistematica? a. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. parţial caracterele ereditare ale b. b. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. Care specii floricole sunt anuale? a. când apar primii lăstari c. c. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9. 2-3 ani 20. Myosotis b. Thunbergia c. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . turba. perlit şi mraniţă b. Momentul optim de repicare este: a. Freesia. Canna c. Aucuba. mai mică cu 5oC decât a c. rumeguşul copaci. Cruciferae 13. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. prezenţa unor frunze transformate 6. prezenţei inhibatorilor c. forma. temperaturi prea ridicate din b. Muscari. Iresine b. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. luciul. specia 2. Ce este termoperiodismul: a. mai mare cu 10oC decât a b. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12. Iris. Dahlia. b. Matthiola. identic caracterele plantei c. cu creştere nedefinită şi mai b. Crocus. 5-6 ani b. Bellis 3. culoarea. pământ de ericacee. Campanula. 5-8 cm b. facultatea germinativă. Compositate b. Cheiranthus. cultivarul c. Convalaria. prezenta spinilor b. genul b. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c.1. 1-2 cm c. Callistephus. Care specii floricole decorează prin frunze? a. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18. anual c. gunoi de grajd 16. fizică. Chinodoxa. scoarţa de c. Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. Calendula. mărimea. Crocus c. pământul de frunze 11. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. compostul. 4-6 cm 17. cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. Digitalis. Cymbidium. Gladiolus b. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. valoarea culturală. radicula embrionului b. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. perlitul ţelina. Althaea 4. greutatea viabilitatea. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. odată cu plantarea c. Dicentra. când plantele au 10 cm înălţime b. butaşi de frunze c. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. pământul de ferigi. Asparagus. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b.

Alstroemeria. Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. apa de ploaie Nr. îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24. Coleus c. primăvara b. Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Freesia. Dianthus. Dicentra. Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Nerium 22. Reducerea plantelor si mutarea b. îndepărtarea vârfului de creştere b. apa de robinet b. Sinningia. toamna 23. Peperomia. Diffenbachia b. Transvazarea constă în: a. Tulipa. Crocus c. îndepărtarea lăstarilor laterali c. Cyclamen. Chrysanthemum c. apa din staţiile de epurare 21. ianuarie c. Ciupitul constă în: a. Begonia. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a. Gladiolus. Care specii prezintă tuberobulbi: a. crt. Dahlia. Hydrangea. Sinningia b.a.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

1 ŞELARU. . 7 .. Ed. şi colab. Risoprint Cluj-Napoca .ZAHARIA. Floricultură specială-Baza de date. Craiova. 2008. 1979.MATEESCU. Ed. Ceres. M. . Bucureşti. Floricultură. Cluj-Napoca 9 CANTOR. 1991. Ed. . Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. Crizanteme. Univ. 1 CANTOR. 9 . 1968. 1988. Daliile. Ceres. Bucureşti. Bucureşti. Floricultură. . MARIA. . Timişoara. ELENA. Ceres. 2 ANTON. 4 . 8 CANTOR. . Floricultură generală. Grand. Todesco Cluj-Napoca 1 . 2009. CANTOR. 5 . 1998.BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. M. ELENA. 1 CANTOR. Agricultura. curs litografiat.ZAHARIA.3. 1 ŞELARU. Ed. 1 ŞELARU. Ed. 1998. Rev. M.. Floricultură. Ed. A. Ed. Ameliorarea plantelor decorative. D. Ed. D. 1999. nr. curs universitar. Ed. 1976. Bucureşti. 7 CANTOR. Agrosilvică. MARIA. Ed. ELENA. 1 ŞELARU. Universitatea deschisă 8 Fermierul. 1995. 2003. 2008. ELENA MUCESCU. păstrarea tuberobulbilor de gladiole. 1976. AcademicPres. 3 . Horticultura. Ed. Bucureşti. 1 NEAGU. . . Bucureşti.. VIORICA. 3 BĂLA. Păstrarea florilor tăiate. 1998. 1987. Fiziologia plantelor. Ed. Bucureşti.. Flori cultivate în grădină. . 1 PREDA. ELENA. 2002. Ceres. Rev. 1972. 6 CANTOR. MARIA. 104 . Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. ŞT. Ed. Recoltarea şi . MARIA. Todesco 0 Cluj-Napoca . Plante ornamentale de interior. MARIA. ALEXANDRINA. Floricultură-Indrumator de lucrari practice. Floricultură. MARIA. Ceres. DOINA. EDP.Mirton. Cluj-Napoca. Floricultură generală. 1 PETERFI.. ADELINA DUMITRAŞ. Cluj-Napoca. 1998.SĂLĂGEANU. Floricultură generală şi specială. Bahá’I. 4 BUTA ERSZEBET. MARIA. E. 6 . Culturi de seră pentru flori tăiate. 1 MAREŞ. Bucureşti. Bucureşti. Ed. MARIA. IOANA POP.

2 http://www.. Ed.I. VIORICA CANARACHE. ANA MARIN. III. Flori cultivate în grădină. Bucureşti. Iuliu Haţieganu. Ştiinţelor Agricole. 1 .2 ŞELARU ELENA.hort. Bucureşti. M.. Floricultură. 2 SONEA.wikipedia. LIVIA. 2 ŞONEA. Bucureşti. Mică enciclopedie de horticultură. şi colab. 2 http://www.bissettnursery. V. . Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică. .A.uconn.com/ 9 . 2001.. Ed. EDP. Ed. 1967. 2 http://www. M. Ed. Ed. Floricultură. Bucureşti. 1983.. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită. 4 . Bucureşti. 1979. 2001.S.mobot.com/ 7 .html 6 . V. Cluj-Napoca. 105 . 2 http://www.edu/plants/a/a. vol. 2 ŞTEFAN. RODICA. 1999. 2 TĂMAŞ. Botanică farmaceutică. Îndrumătorul 3 floricultorului. 5 . şi colab. 2 ŢEPORDEI. .com/ 8 . Agrosilvică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful