Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

Rosa etc. 4 . Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole. Palmieri etc. Protecţia plantelor. Îmbunătăţiri funciare. specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală. frunze.  Forsythia. cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. Agrotehnică. cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor. având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice. studiază plantele ornamentale. aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori. lucrările de întreţinere a lor. metodele de înmulţire. dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie. Gerbera etc.). Coleus. tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole.  Camelia.1. fructe sau port. Zinnia. Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii. Dracena.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1. Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative. sau în spaţii protejate (Salvia. Ca ştiinţă Floricultura. clasificarea lor. Agrochimie. tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare.). Astfel. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică. păstrare şi valorificare a florilor.). cerinţele faţă de factorii de mediu. Lathyrus. Ficus. Cyclamen. Culturi irigate. Definiţia.

voiciune) care tonifică şi 5 . Alecsandri şi alţii). . independentă. legende şi cântece populare. . sportivi sau oameni de cultură. pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. Dacă ne gândim bine. de care se ocupă Arhitectura peisageră. 1.sunt reprezentate pe ii. Minulescu. . Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc. devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum. un crin şi un trandafir. Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. Tonitza. Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne. iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. Astăzi.încununau învingătorii fie că erau regi. . Micropropagare. „Irişi”).reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema .Pentru diversificarea sortimentului floricole. în cele mai variate şi impresionante ipostaze. covoare. Topârceanu. stema Moldovei avea. Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei. Sub acest aspect.fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian. Ameliorarea plantelor horticole. . putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale.se întâlnesc în balade. "Dama cu camelii". La rândul ei. de aceea. ştergare. Biotehnologii.însoţesc omul de la naştere până la moarte. .Japonia. florile influenţează starea psihică a omului. cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu. romane: "Laleaua neagră". Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi. Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră.sunt subiectul unor poezii (Eminescu. Ţuculescu. producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie.satisfacerea nevoii de frumos.2. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor. Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie. florile contribuie la: . Genetică. Van Gogh („Floarea soarelui”. Din punct de vedere estetic. pe lângă capul de bour. Datorită calităţii lor estetice. . laleaua – Olanda.

efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme).alimentaţia omului: . Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs.rizomi: Iris. Matthiola. petale trandafiri .fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe.dafin . îngrijorare etc.uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa. supărare. Calendula . Lilium.). rizomi: Colocasia (taro) . constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe. Polyanthes . Astăzi.coloranţi (Calendula. Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor.lăstari folosiţi în salate: crizanteme . menţin o umiditate atmosferică ridicată.condimente: . Lavandula.). contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate. 6 . constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon. Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic.fructe: Opuntia. sate. Reseda. • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: .flori. Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului.prepararea unor băuturi: Agave .frunze: Digitalis. Convallaria . curmale. oxizi azotici etc.vanilia (păstăi de Orhidee) . Cocos .plante medicinale: . a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală.flori: Bellis.onsum. activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor. formaldehidă. Ele reţin praful din atmosferă. benzen.şofran (stigmate de Crocus) . . Rudbeckia) .

liliac” (F. Japonia. trandafir. Egipt. Palestina. Grecia. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. datată de circa 7000 ani. producţiilor mari obţinute. albăstreaua. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. Persia.3. India. tenuifolia ne aparţin din totdeauna. fiind cunoscute 7 . Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. calonfirul etc. mentă.intensiv al culturii. Deşi săraci în documente scrise. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. 1. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. roiniţa. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. după Hristos) care. Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. calomfir. Aşa sunt: cimbrul. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief. 2008). Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. Paeonica romanica şi P. Toma. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. De asemenea. bujor. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. precum grâul şi viţa de vie. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. conduce fără echivoc la o imposibilitate. crin. Babilon. cimbru.

8 . bujorul. măghiranul etc). camelia. trandafir. crizantemele etc. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. Mai târziu. după 1860 flora Australiei. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta. zambile.e.XV. crin. Narcissus. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe.n. omag. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole. trandafiri. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. crinul.e. Caucaz. după 1900 flora din Noua Zeelandă. Dacia. lotusul. În America îşi au originea cerceluşii. La romani. narcise. garoafe.descoperirile geografice din sec.plantele floricole ca: albăstreaua. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie. În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită.n. Expansiunea romană în Iberia. primule. în lupte. flora din America. Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir. lalele. petuniile. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. Romanii. zambile provenite din Asia Mică. macul. cârciumăresele. crizantemele. iar o lege din 1280 î. . măslinul). trandafirul. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor. rozmarinul. Nemessis etc. în învăţătură etc. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal. în aşa numitele "viridarii" cultivau crini. Persia. lalelele. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport. a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul. Adonis. numeşte crizantema "floarea de aur". În India erau cultivaţi trandafirul. omagul. Confucius. verbenele etc. cu 500 ani î.

Kenya.modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. cu mici excepţii. temperatură. Anglia (Oxford 1632).1657). culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos. Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda. formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi. Columbia. în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. 1. După 1990 deşi cererea de flori a crescut. Suedia (Uppsala – 1643).Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor. Turcia. Franţa (Versailles . Caracteristicile producţiei floricole . Kenya. au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone. suprafeţele cultivate cu flori au scăzut. graţie climatului lor excepţional. De exemplu. Italia.1547). lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor. 9 . Israel. pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată. iar mai târziu (sec. Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare. poate fi suficientă o suprafaţă de 3. . dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi. Thailanda.diversitatea produselor. În ultimele decenii Israelul.4. Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor.000 m2. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa .000-4.

personal cu studii superioare. .locul de cultură: . instituţii. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: . balcoane. . Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia. târzii. Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum. .seră . gladiole. sistem radicular diferit. garoafe. cultivarea intensă a terenului.caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite.5. introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare. Begonia). terase.câmp .utilizări foarte multiple: apartamente.culturi industriale mici.. Tulipa.exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium. 1.originea diferită. au înregistrat rezultate meritorii.în cadrul speciei: soiuri timpurii. .dirijate: Poinsettia. flori tăiate.continui: Garoafe. au perioadă de vegetaţie diferită.obişnuite . mijlocii şi mari. ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră. Lalele. • Diversificarea sortimentului.exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus.forţate: Zambile. semitimpurii. trandafiri. Tamaya. 10 . gura leului. Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole. Strelitzia. Crizanteme .modul de cultură . indeosebi a cercetatorilor.număr mare de genuri. plante pendente (Antirrhinum. Bacopa.tehnicitate înaltă. . balcoane. Azalee. rezistente la boli şi dăunători. . număr foarte mare de boli şi dăunători. dar şi grădini particulare sau apartamente. Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. . spaţii verzi. muncitori specializaţi. Hortensia . Bidens. .

potenţial bun de creştere. se utilizează soiuri timpurii.. orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui. • Distribuţie modernă. producţie bună de flori de calitate. înfloreşte până în octombrie. .flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate). . pe o perioadă cât mai lungă de timp. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri. nu se degarniseşte.se cultivă în zonele cele mai favorabile. transport şi ambalare corespunzătoare. de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor.seminţe artificiale.embriogeneza somatică . menţinerea valorii estetice. • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus . • Obţinerea de producţii de flori. 11 . produsul să fie la modă.regenerarea clonelor fără virusuri. producătorilor de flori. Gladiole pitice: . . Consumatorii . se aplică tratamente termice la materialul săditor. Producătorii de material săditor .se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse. publicitate şi educarea consumatorilor. medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect.hibrizi interspecifici – Orhidee. . continui. Vânzătorii en gros şi en detail . vânzătorilor en gros şi en detail.pendente la Antirrhinum. .Nemesia "Sundrops".Culturi dirijate. păstrare bună pentru material săditor.soiuri noi la specii mai puţin cultivate .conservarea in vitro prin crioconservare. .metodele tradiţionale de ameliorare.sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani.potenţial mare de multiplicare. forţate.valoare decorativă. • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură . .Culturi fără sol. hibridarea intra si inter-specifica.microînmulţire. consumatorilor. .Biotehnologii . . port compact.transformarea genotipurilor.soiuri noi la specii mult cultivate . Producătorii de flori . .

1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F.Floricultura se practică în zone favorabile. Astăzi. butaşi.F.250 ha. plante. 1 martie. cuprinde sute şi mii de specii.Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad. alpine. jardiniere.Nivel ridicat în munca de ameliorare.Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. răsad.unei singure culturi: Hortensia. stilist floral. Kalanchoe . păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente. . bazine de apă etc. dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro".Specializarea pentru producerea . Gerbera .6. compoziţii florale pentru grădini particulare. patrimoniul floricol romanesc. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport. . .miniplante. balcoane.seminţe. suspensii florale. alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni.1.20 mil. 1noiembrie şi producerea de plante mici . 1. butaşi). . compoziţii florale pentru terase. 12 .Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora. 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi". anual se creează mii de soiuri. . Orientări şi tendinţe pe plan mondial . Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr. Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha. Pelargonium . varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol.Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. crizantemele .7.600 ha. aranjamente florale de interior (Ikebana).) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha. ziduri înflorite. . acoperişuri înflorite.

Producătorul nr.1. . 20 mil. plante Olanda.. 260 ha Franţa. 80 ha Olanda. 15 mil. 60 ha Franţa. 25 mil. . .5 miliarde.Orhidee: 170 ha Olanda. Italia. valoarea producţiei . 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate". Principalele culturi: 230 ha trandafir. 4.Strelitzia: 40 ha Olanda. 25 mil. 400 ha crizanteme. 600 ha Columbia. 70 ha Germania. 100 ha crizanteme. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F. trandafir . 200 ha Anglia. bulbi .plante Poinsettia. plante Saintpaulia.1000 ha.1. 500 ha bulbi.Garoafe: 1000 ha Italia. Franţa . 3. 13 din Olanda. • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: .Cyclamen: 25 mil.Saintpaulia: 25 mil. plante Germania. 400 ha Germania. Principalele culturi: garoafe .Gypsophila: 300 ha Israel. plante în masiv .Hortensii: Franţa . 450 ha Franţa. 460 ha Italia. din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa).Producătorul nr.3000 ha. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate .producătorul nr. gerbera 120 ha . 120 ha Italia. plante Begonia. .Trandafirul: 800 ha Olanda.F. • Principalele culturi la ghivece . aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. . 260 ha garoafe. Producătorul nr. de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988. 30 ha Franţa. 230 ha Germania. . .Gerbera: 250 ha Olanda. 300 ha Israel. Italia . . 500 ha Spania. plante la ghiveci. 12 mil.plante Cyclamen.producătorul nr.3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp. . 7 mil.880 ha. .Azalee: Belgia .Crizanteme: 600 ha Olanda. 300 ha Olanda. plante Germania. Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989.2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972. plante Olanda. 100 ha Franţa.plante Franţa. Principalele culturi: 450 ha trandafir.800 ha). 400 ha Maroc. 2. 15 mil. 21 mil.460 ha.

. 5.Poinsettia: 20 mil. Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7. Germania. Definiţia floriculturii. plante Olanda. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4. tuberhybrida): 17 mil. Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . . plante Germania.Begonii (B.Kalanchoe: 20 mil. 2. plante Olanda. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii. Chestionar de autoevaluare 1. . pl. 12 mil. Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6.Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa. socotrana x B.. Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3.

Eringium campestre. pentru a putea fi mai uşor studiate. se scrie cu majuscule: . lanceolata (Plantago lanceolata).aestivalis. etc. Begonia ..particularităţi: Gypsophilla . geografice: Dianthus chinensis.Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen. glabra. Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: . Convolvulus arvensis. impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune. frunze: Gladiolus.substantiv . Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică.bracteatum (Helichrysum bracteatum). după ciclul biologic. A. Althaea rosea.nume propriu: Hosta. după elementul decorativ şi modul de utilizare. 15     . coloristice: Digitalis purpurea. Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). 2.formă flori. după locul de cultură. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili. Ageratum mexicanum. ecologice: Dianthus alpinus. . Centaurea cyanus. fenologice: Adonis vernalis.1. după locul de origine.CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură. (Malva glabra).

Ehr.C. (De Candolle). Engl. filodendron etc. după denumirea speciei cu menţiunea cv. În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare. albus (Jord) Back (romanus Hort. difenbachia. (Desfontaines). care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. poartă în al doilea rând.E. var. sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori. Cordyline indivisa). specia a fost descrisă de Linné. are prioritate numele actual. Gilib. ficus.. "The Bird" sau Tagetes erecta L. obţinuţi prin încrucişarea a două specii. În cazul Hyacinthus orientalis L. exemplu: Anemone coronaria L. (Lamarck). Majoritatea plantelor de interior. ex. Mai mult. de exemplu: Digitalis purpurea L. sau se pune în ghilimele. D.   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L. Lam. N.). numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. şi Crocosmia pottsii (Baker) N. (Linné). utilitare: Primula officinalis. numele genului şi speciei cu varietatea. varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor.Br. Hook) Planch. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. (Engler). Numeroase plante cultivate sunt hibrizi. de cult: Ocinum basilicum. În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic. Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. fiziologic. Salv. var. este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. Moren). În nomenclatura botanică se completează. alba. se scrie cu literă mare.E. Regn vegetal 16 . ia officinalis. rectificare. "Hawai". având prioritate cel mai vechi sau. ciclamen. Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. în unele cazuri. de acţiune biologică: Papaver orientalis. dacă este vorba de o modificare. aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. (Miller).Br. Mill. The Bird sau Anemone coronaria L. (Gilibert). Calendula officinalis. taxonii au sinonime care se trec în paranteză. cv. (Ehrart). Desf.

fam. Polypodiaceae.Orchidaceae . Nicotiana affinis. 17 .Gymnosperme . Cactaceae . Palmae -fam.Spermatophita .fam. Sphagnum (muşchi) . se dezvoltă. Compositae . Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus. produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. Cycadaceae: Cycas . cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze. pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ.. În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni). înfloresc. Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă.fam. Salvia splendens. Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic. În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens. bianuale şi perene. Aceste plante germinează.fam. 2.Bryophyta .fam. Cosmos bipinatus.Angiosperme . Begoniaceae etc. Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans.Monocotiledonate . Specii floricole anuale. plantele decorative se împart în specii floricole: anuale.Pteridophyta .gen. gen. Liliaceae Dicotiledonate . Petunia hybrida.Archaegoniate (ferigi) . Verbena hybrida etc. Centaurea cyanus. Pinaceae: Araucaria .fam.fam. Dianthus chinensis.2.fam. Calendula officinalis. Adiantum .

de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece.). mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor. rabate. Coleus blumei. camere unde se obţin răsaduri. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri.). iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile. Gazania splendens. Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie. Lobelia erinus. stâlpilor. 18 . Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. Zinnia elegans etc. Reuşita culturii depinde. altoire etc. respectiv sere. pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. Ipomoea sp.). gardurilor. platbande.). flexibile. Lathyrus odoratus etc.. Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C. etc. marcotaj. Gypsophilla elegans. în prima parte a primăverii. Centaurea moschata.). Tropaeolum majus etc. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. solarii. fiind excelente pentru rondouri. În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite.). răsadniţe calde. Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct. în mare măsură.Calendula officinalis. grupuri izolate (Begonia semperflorens. Matthiola incana. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor. de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. Limonium sp. Helichrysum bractetum. Altele care prezintă tulpini pendule. Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum. în grădină sau câmp. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole. Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi. teraselor. iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. Tagetes patula etc. care vor fi folosite la infiinţarea culturii. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare. la loc definitiv. Callistephus chinensis. chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens. Particularităţi tehnologice.

Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4.). în răsadniţe reci sau spaţii protejate. Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. iar primăvara următoare înfloresc. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). îngrăşat. Myosotis alpestris. în septembrie-octombrie. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. plantatoare sau săpăligi. Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . Dianthus barbatus. Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis. perpendicular pe lungimea brazdei. Specii floricole bienale. plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. combaterea bolilor şi dăunătorilor. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. Plantarea la loc definitiv se face toamna. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme. Înmulţirea se face în general prin seminţe. ghivece sau cuburi nutritive. Digitalis purpurea). mobilizat etc. nivelat. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. grădinilor etc. distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile.). prin expunerea treptată la condiţiile naturale. astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor.Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp. pe brazde amenajate special. Viola witrockiana. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. În general. corespunzător (dezinfectat. Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. decorarea spaţiilor verzi. ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. Campanula medium. răsadurile se călesc obligatoriu. Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. Dianthus barbatus). iernează în această formă. Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea.

Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. grupuri sau ca flori tăiate. în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani. Cultura. 20 . Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură. Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie. nisip de râu sau perlit. etc. Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi. după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ. Viola). fie de căldurile excesive din timpul verii. după care se tasează uşor şi se udă. Semănatul se face în rânduri.temperaturile scăzute din timpul iernii. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). martie-iunie (Bellis. în ghivece. dar se pot înmulţi şi vegetativ. Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. înfloresc şi fructifică în fiecare an. Plantele perene se împart în două categorii.  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri).). Se înmulţesc în principal prin seminţe. mai-iunie (Dianthus barbatus. Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează. Campanula. Myosotis. Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe. tuberobulbi etc). într-un substrat format din pământ de frunze. Anual trec printr-o perioadă de repaus. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. în cuburi nutritive sau în strat. rizomi. Specii floricole perene. Delphinium pyramidalis. rabate. platbande. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea). turbă mărunţită. în rondouri.

 Clarkia. urmând a fi plantate în câmp primăvara. Acestea sunt semirustice. zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă). Narcisus. Godetia. crizantema).  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi. 21 . Lilium. la 15-20 cm. tuberculi. Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni. Canna). Convallaria). Hyacinthus. Lilium. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2).Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. răsadniţe sau chiar afară pe brazde. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. în aprilie-mai (Gladiolus. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa. udarea se face ori de câte ori este nevoie. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce). de unde provin: Astilbe. Paeonia. 2. b) zone cu climat maritim: California. Chrysanthemum. de unde îşi au originea speciile Callistephus.3. bulbi. după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. Butaşii se fac la începutul verii. Myosotis. Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. de unde provin Campanula. Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive. combaterea buruienilor. Papaver. plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului. Paeonia. În timpul iernii. Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. Siberia. Escholtzia.

22 Gazania. Iran) îşi au originea Tulipa. Stapelia. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. Gerbera. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. Begonia.  Agapanthus. Rosa. ► pădurile din sud-estul Africii. Dimorphoteca. ferigi. Philodendron. palmieri. Colocasia. Cobea. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. de unde provin: Achimenes. precipitaţii 4000-5000 mm. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede. Aloe. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia. orhidee. Phoenix roebelini. Platycerium alcicorne.  Saintpaulia etc.. în partea orientală (Turcia. Anthurium scherzerianum. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. ► pădurile umede din sudul Indiei. Cycas. Zantedeschia. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. Cyclamen. unde îşi au originea specii de palmieri. Fuchsia fulgens. Freesia. Musa paradisica. Sansevieria. Araucaria etc. Pelargonium. etc. . Cordyline stricta. Campanula. Clivia.   dealbata. Plante originare din zonele tropicale. Begonia rex şi B. Sanchezia. metalica. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. Tradescantia. de unde provin: Ficus elastica. Phylocactus. cu temperatura medie de 25-30°C. Cocos weddeliana. Streptocarpus. Gladiolus.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. Ripsalis. din estul Africii: Begonia socrotana. Hyacinthus. Anemone coronaria. Clivia. Strelitzia. Impatiens sultanii. Dracaena. 70% din plantele decorative.

Narcisus. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp. Fuchsia. Calceolaria. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 . Specii cultivate în spaţii protejate. Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. Calendula.) şi speciile perene originare din zona temperată. Chrysanthemum. Pelargonium etc. Paeonia etc. cum sunt: Gerbera. Tagetes etc. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. tuberculi etc. Antirrhinum. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate. urmată de secetă. În seră. Petunia. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. Myosotis etc. din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara. bienale (Viola. Lathyrus sau plante perene: Tulipa. la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria. cum sunt: Aster.) sau ca plante la ghivece. Lilium. Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole. Gerbera.4. Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. Zantedeschia etc. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi.). Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A. Bellis. Hypeastrum. 2. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. rizomi. Helycrisysum etc. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe. Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. pretenţioase la căldură.). citricele. Narcissus. Hosta. 2. Mathiola. Dinathus barbatus. Fuchsia etc.5. c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate. Nerium. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. Salvia. Aucuba. După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori. Strelitzia.

Aster. Sanchezia. Dianthus. forma. Dracaena. de coloritul frunzelor. Ferigile. borduri. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. Plante decorative prin fructe. teraselor: Pelargonium. Spathiphyllum. Polyanthes. decorează şi prin bacele de culoare roşie. Anthurium. Hydrangea. Ipomea. Lathyrus. platbande: Ageratum. iar A. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. plumosus.   anuale: Dianthus. Tulipa. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. Gaillardia. Primula. Thunbergia. Dianthus. Digitalis. Diffenbachia. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. bace de culoare violetă. cultivate în sol şi Calceolaria. Hippeastrum. b) decorul apartamentelor. Chrysanthemum. Coleus. Cyclamen. Cobaea. Tulipa. poziţia şi în multe cazuri. Dahlia. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. Myosotis. Viola. bienale: Myosotis. Petunia. c) decorul balcoanelor. ferigi. Begonia. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Marantha. Althaea. Cineraria maritima. Cyclamen. Dahlia. Agapanthus. Digitalis. Narcissus. Primula. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. Calceolaria. După modul de utilizare. perene: Chrysanthemum. Palmierii. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. Hosta. Coleus. Althaea. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. jardinierelor. Salvia. Rosa. B. . Gnaphalium. Zinnia. Cineraria maritima. Gladiolus. palmieri. Azalea cultivate la ghivece. Rudbeckia. Callistephus. Strelitzia. Antirrhinum. Monstera. Aucuba. Dianthus. Cordyline. Tradescantia. speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete. Codiaeum. Tagetes. rabate. Bellis. aranjamente. Verbena. Gerbera. Gladiolus. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. coroane): Freesia. Codiaeum. Ficus. Echeveria. Dianthus barbatus. Achyranthes. Zinnia. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. Helianthus. Begonia semperflorens. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. Phlox. Plante decorative prin frunze. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea.

 alpinării (stâncării): Cerastium. Clasificarea după ciclul biologic. Aster alpina. Chestionar de autoevaluare 1. Humulus. Calla palustris. Dolichos. Clasificarea după modul de utilizare. Primula. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative. pergolelor: Ipomoea. lacurilor: Acorus. decorarea zidurilor. Cobaea. 6. 7. Cucurbita etc. Iris pseudocorus. 2. 8. 3. Clasificarea după însuşirile decorative. Allysum. Clasificarea după locul de cultură. decorarea bazinelor. Portulaca. Nymphaea. Lathyrus. Clasificarea după modul de cultură. Clasificarea botanică a plantelor floricole. Sagittaria. 4. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 .

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

Euphorbiaceae. d) Tulpini cu rol de apărare. Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae. c) Tulpini cu rol de înmulţire. Peireskia). pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. care desprinşi de pe planta mamă. au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice. Asclepiadaceae). În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă. Au forme şi mărimi diferite. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate. uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. 29 . la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare. La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele.1). Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig. b) Tulpini cu rol de depozitare. bulbiferum). Cleome. adaptându-se condiţiilor de mediu. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei. După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi. Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. La orhidee (Cymbidium. care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). B.Tulpinile supraterane ale unor plante floricole.2). Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii. funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină.

Sansevieria (4). Alstroemeria (3). Polyanthes (3). Zantedeschia (2). Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum).Fig. Rizomi de: Canna (1). cele interne groase. la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. Forma bulbilor la Hippeastrum (1).3). Cyclamen (fig. bogate în substanţe de rezervă. membranoase. 30 .). 1. Hyacinthus etc. Fig. Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele. cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana. 2. Tunicile externe sunt uscate. Tulipa (2).

Fig.) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp. Tuberobulbi de: gladiole (1). Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp. TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice. 31 .Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului. nutante şi amfibice. 4. crocus (2) fresia (3) C.4. Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig.). Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere. Din aceste organe iau naştere tulpini florifere. învelită la exterior cu frunze uscate (fig. 3. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile. iar mai târziu un nou tuberobulb.). majoritatea perene şi pot fi submerse.

lucitoare. păroasă. 6. 6.lineară. 5.palmat-compusă 32 . absorbţie. glabră. Forme de frunze compuse 1. 7.spatulată.1. Frunza Frunza este un organ vegetativ.5 şi 6). scabră (aspră). de înmulţire.biparipenată.3.trifoliată.oblongă. 5. metabolism. 5.3.ensiformă Fig. 6. 2-4 paripenate. membranoasă şi cărnoasă. transpiraţie. Consistenţa limbului poate fi: erbacee. 10. bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză. glaucă.romboidală. Forme de frunze simple: 1.cordată. coriacee. mărime. iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie.imparipenată. 9. 4. 8.hastată. Fig. peţiolul sau codiţa şi baza frunzei.obovată. La o frunză deosebim: limbul sau lamina. înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. 7. Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă. Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. Suprafaţa limbului poate fi netedă. pieloasă. 11.eliptică. 2. consistenţă şi culoare. respiraţie.lanceolată. 3.reniformă.

penat-partită. acuminat. Marginea frunzei 1.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă. asimetrică vârfului limbului acut.palmat-sectată. iar cele mai mici la Tradescantia. 33 . 7.lirată. 4. Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor. 9. nuferi. Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză). Peperomia. serată. sagitată. Se întâlnesc la cactuşi.cuspidată. Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri. Pelargonium peltatum). hastată.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini.bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. 3. crenată.dinţată.palmat-lobată. dilatat şi este prins la baza limbului. mucronat.7). 5. palmat-fidată. 7. Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu. comprimat. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. cuneată. reniformă.cranelată. Fig. Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector . mai rar pe faţa inferioară a lui. obtuz. rotund. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig. Monstera. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum. 2. 8. la Pelargonium spinossum. emarginat. Colocasia. 6.

iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa. Acest proces s-a produs la unele specii accidental. Lilium. La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor. caliciul gamosepal (Primula). caliciul dialisepal (Ranunculus). Învelişul exterior al florii este caliciul. androceu şi gineceu. c) cu rol nutritiv . periant (caliciu şi corolă). Corola. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne. Orhidee. Narcissus. al doilea înveliş al florii. obţinându-se florile involte. Este formată din peduncul. numite sepale. lineară.frunzele prezintă forme (urne . în general verzi. independent de primordiile staminelor. Rosa. Petalele au forme foarte diferite: lanceolată. Corola este formată din petale. concrescute. Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic.nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe. Ranunculus. Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). Organele de reproducere 3. format din sepale care pot fi complet libere. este format din frunze modificate. în general colorate. 34 .frunzele s-au transformat în cârcei. axa florală (receptacol).b) cu rol de agăţare . 3. Pisum. numite petale. Astfel.1. Paeonia. la altele fiind provocat: Hyacinthus.2.2. o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul. Clematis). Caliciul. Agave). cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola). la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). Anemone. primul înveliş al florii este format din frunze modificate.

Dianthus. Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). Monstera. la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. Dieffenbachia. Lavandula). Digitalis. Gerbera). sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. Hyacinthus. Inflorescenţele simpodiale. Acele secundare îşi continuă creşterea. Inflorescenţele monopodiale. calatidiu (antodiu) pentru Compositae. Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. la Papaver somniferum 2 zile. Gypsophilla). 3 ore. Verbena). Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. Sedum). Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. Canna. Orchidaceae. Zantedeschia). Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. diferită ca formă şi culoare. racemul (Convallaria. Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare. Primula). La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. Iris. cima dihazială pentru Caryophillaceae etc. 35 . osmoforele (Araceae. Centaurea. la Lilium candidum 6 zile. racemul pentru Cruciferae. Phlox). Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. la orhidee 15-20 zile etc. Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse. Convallaria. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. pleiochasiul (Euphorbia. Viola). Scabiosa). spadixul (Anthurium. dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). Salvia). corimbul (Hydrangea. Myosotis).La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. calatidiul (antodiul) (Callistephus. Gaillardia. Astfel. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. umbela (Pelargonium. O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. capitulul (Gomphrena. la Hemerocallis fulva 24 ore. Anemone nemorosa. la Portulaca grandiflora circa 10 ore. depăşind axa principală. Viola). Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor.

Acestea sunt: spicul compus. Delphinium). folicula (Paeonia. Embrionul este format din hipocotil. sistemul lor de ramificare se repetă. begonia.2. Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare.l .L . reniforme. Seminţele pot avea forme variate (sferice.raport .grosime . nucula (Tropaeolum). La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul.Inflorescenţele compuse. de la foarte mici. Viola.fusiformă: Ageratum. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri). Begonia. culoarea. mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct. Centaurea. păstaie (Lathyrus odoratus). Myosotis . Cheiranthus.sferică: Lathyrus. Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie. capsula (Papaver). Tagetes . unul sau două cotiledoane şi epicotil. Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. muchiate. Portulaca . Digitalis . embrion şi albumen sau endosperm secundar. Cosmos.ovoidă: Alyssum. mărimea. 3. de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes). La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei).ovală: Antirrhinum. silicva (Mattiola). umbela compusă. Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar. Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe. . Petunia.neregulată: Calendula .cordiformă: Celosia 36 Forma . ovoidale etc. la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale. • Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma. care reprezintă primordiile viitoarei plante.2. baca (Asparagus). abia observabile cu ochiul liber (orhidee.) şi mărimi foarte diferite.

alcătuire. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 .brună: Gazania. Floarea .galben brun: Calendula . Antirrhinum.tipuri de inflorescenţe simple şi mixte. Mărimea: .cenuşie: Centaurea. etc. Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2. Zinnia . Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire. Element decorativ şi frunze metamorfozate. Frunza. alcătuire şi clasificare funcţională. Godetia . structură. 8.mijlocii -1. Lupinus. 9. sub 1.pronunţat: Celosia.neagră: Ageratum. Tagetes . 7.cilindrică: Verbena . Lobelia. Petunia .5-3 mm: Gypsophilla. simetrie.mat: Phlox. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: . 4. Zinnia Luciu: .. Lobelia .şters: Centaurea . Frunza.brun roşcată: Alyssum . 6. Cosmos.roşcată: Begonia .5 mm: Begonia.peste 3 mm: Tagetes. Tulpini metamorfozate de plante decorative. Phlox.foarte mari: Phoenix. Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1. forma.cafenie: Gaillardia . Antirrhinum. Fructul şi sămânţa plantelor decorative.foarte mici şi mici. culoare.reniformă: Gypsophilla.brun cenuşiu: Salvia. Papaver . Floarea . 3.mari . Celosia . Funcţii.

38 . excesul unuia din factori duce la dezechilibre .dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor. lumina.CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ. gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare . aerul şi substratul de cultură. Factorii de mediu . minim şi maxim. Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura.acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă . reducerea. considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă.absenţa. iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor. apa.plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine.

31% traversează frunza . factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi). a schimbului de gaze.etiolarea. când intensitatea luminoasă atinge valori maxime.1. florile rămân mici.000 lucşi). arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. Verbena. Energia radiată este folosită . Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara.excesul produce . ferigi.000-20. La 39 . Kalanchoe.66% fotosinteză . Aspidistra.lungimea de undă. Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri.19% reflectată . Marantha. Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului. Saintpaulia.lipsa produce . Gazania. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători.4. Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor. Gladiolus. Petunia). stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi . de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă. Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10.000-50. crinul de toamnă). durata de iluminare . Salvia. În cultura plantelor floricole. Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia. când încep să se hrănească singure. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire.  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia. Phlox. Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia). a substanţelor nutritive. orhidee.000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri. apoi în fază de răsad.48% transpiraţie .0.clorozare (Saintpaulia).

După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida. după care înfloresc indiferent de durata de iluminare. perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare. butăşire. GUSTAV SCHOSER (citat de V. plantarea la ghivece şi transplantare. bienale. are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 .  plante de zi scurtă. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum.SONIA. 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. Dianthus). Cineraria hybrida. Kalanchoe. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism. mărimea celulelor. formarea bulbilor. Poinsetia. căderea frunzelor. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă. Sinningia hybrida). La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale.

• • • etiolarea. 600-700 nm . cuprinse între 0°C şi 40°C. fructificarea).sinteza clorofilei. înflorirea.reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. fotosinteza.favorizează fotoperiodismele. sinteza clorofilei. fotoperiodismul.reducerea fotoclorofiliană. împiedică 500-600 nm . transpiraţie. 4. are loc creşterea vegetativă. fotoperiodism. antocianului.2. cultivate în condiţii de zi lungă. Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură. care. material plastic opacizat). absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea.nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). 700-800 nm . cerinţelor plantelor. respiraţie. germinaţia seminţelor. 41 . creşterea vegetativă. superioare. Sursa naturală de energie este radiaţia solară. sinteza peste 800 nm . 400-450 nm . Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii. însă.distrugerea acizilor nucleici. timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă. se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră.suspendă germinaţia. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză. nu trebuie să fie prea intensă. 350-400 nm . • • • • sub 350 nm . Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial.

repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile. funcţiile plantei sunt mai active.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. Iarna. primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile. Dieffenbachia. Plantele floricole. d) Fenofaza. deci nevoia de temperatură mai mare. datorită luminii. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care. pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. unele orhidee. Hemerocallis). iar cele subtropicale la 8-10°C. care îşi au originea în zonele alpine. de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. iar cei de azaleea la 6-8°C. originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus. c) Anotimp. faţă de zilele cu cer senin.  plante cu cerinţe medii. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură. nevoia de căldură este mică. datorită luminozităţii reduse. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C. b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate. Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C. Astfel. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. ferigi.  plante cu cerinţe mici. bromelii). unele specii de cactuşi pentru a înflori. 42 . având în vedere că în timpul zilei. Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. Astfel.

amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică. 4. rizomi). aspersiune. temperatura solului trebuie să fie de 20°C. lucios. Plante ca Monstera. cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. paie. tocuri de răsadniţă. 43 . pentru Primula obconica 18°C. Astfel. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. protejarea cu frunze. pentru Anthurium. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. folosind ca agent termic apa fierbinte. Gerbera. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive. pe sol. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. iar pentru Primula malacoides 15°C. aerisirea. Colocasia. Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. Aceste plante au frunzele mari. pulverizarea apei pe plante. Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. fumigaţie.e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. cu limbul neted. Mijloace de corectare a temperaturii. Zantedeschia. Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie. de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. Anthurium. Codiaeum. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. pentru Fuchsia 19°C. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă.3. coriaceu.

85% UR. ca să scadă în timpul înfloritului. cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. evoluţia condiţiilor de mediu. 44 .Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. puţine. ele prezentând: frunze mici. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. Temperatura mediului şi intensitatea luminii. Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă. Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. Faza de creştere şi dezvoltare. Sistemul de cultură. în funcţie de origine. Tipul de sol. pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. apa se administrează în cantitate mică. Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. anotimp. În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. consum ce se diminuează la plantele bolnave. valorile de 50-55% sunt normale. necesită udări mai dese. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă. care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers. Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare. au pretenţii diferite. în special transpiraţia. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă. Astfel. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic. pe când vara. stadiul de dezvoltare al plantei. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere. modul de cultură.

poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. 0. Saintpaulia. Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. precocitatea înfloririi. nisip. iar din punct de vedere practic. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. În substratul de cultură. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. pentru oxigen şi azot. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare. prin aspersiune. În general. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 .01%. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului. adăugarea de nisip. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. de asemenea. iar în cazul culturilor la ghivece. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură. Apa rece întârzie creşterea. materii organice. De aceea se recomandă.4. Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. Gerbera. 4. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara. 21% oxigen. specie. cu picătura. Într-un sol bine structurat. în special dacă se foloseşte în perioadele reci.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia.03%. Dimpotrivă. furtunul.15%. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. Folosirea apei prea calde este. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot. îmbunătăţirea calităţii. Gloxinia. Atunci când procentul scade. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. compacte. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0. în cazul solurilor grele. dăunătoare. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă.

arţar. În serele mari. plop nu se recomandă. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. 4. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. bălegar etc. alun dau un pământ de calitate superioară. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. 4. adaus de mraniţă. După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. 46 . lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. amestecul mai multor componente.1. moderne. condiţii optime. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. evitându-se formarea de curenţi. În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber. relativ bogat în substanţe nutritive. trifoi).5-8. Alături de aceste măsuri. tei. primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent.5. Frunzele de fag. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor. ca substrat de cultură. pH-ul 6. pe când frunzele de stejar. substratul de cultură se identifică cu solul natural. se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral. la nivelul sistemului radicular. de culoare brună-cafenie. nisip. Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna.pentru fiecare specie în parte. cât şi cele chimice.5. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă. nuc. iarna.

În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4. flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm). Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului. Se obţine un pământ uşor. Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. pH acid (sub 5). pHul acid (4. Pământul de ericaceae. etc.).). 47 . Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica. Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă). afânat. Are slabă capacitate de reţinere a apei. permeabil cu aspect untos. bogat în elemente nutritive. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. permeabil. Polypodium sp.5). Deasupra acesteia. prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă).5-6. pH uşor alcalin.  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină. sărac în elemente nutritive. de culoare mai deschisă. umbroase (Aspidium sp. fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu. sulfat de potasiu etc. de culoare brună-negricioasă. Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0. Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa..5. Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an. Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin. După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă. Azalee etc. Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta. cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. Vaccinium.

Germania. Are o structură foarte poroasă.5-8 mm. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%). cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. pH neutru.La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. pH-ul 7-9.  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu. Biolastonul. Styrommull (polistiren expandat). are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi. incinerate la 1000°C. grosier. fulgi (4-12 mm).  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree). porozitate mare. foarte uşoare.2 mm. fără calcar şi nămol. se obţine din materiale plastice expandate. Se prezintă sub forma unor granule. Vatra Dornei. rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor. Făgăraş. În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN . pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie).7 mm şi grosime de 0. 48 . Are o bună capacitate de reţinere a apei. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi. se obţine în procesul de sinteză a ureei. Dimensiunea granulelor de perlit este de 1. Vata minerală. este uşor şi nu conţine elemente nutritive. Suedia. late de 0. spongioasă.  Substraturi minerale tratate Perlitul. Canada şi SUA. iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei. prin polimerizare. Vermiculitul. Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor. cu porozitate mare. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia.5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%. pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa). Pietrişul. lipsit de materii organice. Are porozitate bună. Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. Călăţele.

nisipul.5 şi 8. acesta se poate face din pământ de ţelină. Azaleea. pământ de frunze şi nisip. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3.Argila expandată. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2. Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine. În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3. 49 . Erica sau soluri alcaline: cactuşii.5. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro. dolomită. turba. cretă. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre. în proporţie de 2:2:1:1. În cazul că plantele solicită un amestec greu. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii. În cultura florilor în spaţii protejate. iar când substratul este apa. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. microfloră bacteriană. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline. 4.2. pământul de frunze. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%. dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea. Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH. Hyacinthus. cultura se numeşte hidroponică. turbă (20-25%) şi nisip (5-10%). a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului.şi microelemente specifice şi după caz. Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2.5. Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%). mraniţă. se face prin administrarea de calciu. unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate.

dar şi o serie de microelemente (aluminiul. paie. zincul. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie. semifermentate.3. Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului. potasiul. în funcţie de specie. calciul. În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică. cuprul.4. planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. Îngrăşămintele chimice. manganul. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni.5. Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. fermentate şi mraniţă. borul. Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. granulate) şi lichide. pleavă. iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare). în caz contrar planta este în pericol să moară. În funcţie de cât timp au stat la fermentat. siliciul. fosforul. avem îngrăşăminte organice proaspete. avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. uneori de soi şi de fenofază. Pentru o creştere şi dezvoltare normală. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. 50 . Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat.5. frunze). litiul). atât cele simple cât şi cele complexe. magneziul). Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor. 4. Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime.4. fierul.

conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ.. pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale.5. 4.Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N. astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante. Culturile floricole. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente.a. Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului. iar la cele perene 60-80 kg/ha s. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu. Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. în anumite cantităţi considerate optime. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă.5. Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială). Fertilizarea în floricultură Plantele floricole.5.a.5. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha. prin caracterul lor intensiv. K şi un număr mare de microelemente. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară. odată cu lucrările de pregătire a terenului.1. P. 4. Îngrăşămintele complexe. au un consum ridicat de substanţe nutritive. 51 . Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie. la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior.

Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. 52 . gerbera). Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze.05% pentru microelemente. iar după administrare se face o nouă udare. Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură.Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator. Fertilizarea se execută în mai multe etape. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. primula. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. cineraria).2-0. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat.1-0. 4. În acest caz concentraţia este de 0. în substraturi pe mese (asparagus. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie.5. în diverse vase de cultură (ciclamen.5. gerbera).2. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. concentraţia este mai mică 0. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe. frezia. crizanteme.

la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului. Fertilizarea se execută în mai multe etape. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. permeabilitatea). Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. În acest caz concentraţia este de 0.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. iar după administrare se face o nouă udare. se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat.1-0. capacitatea de câmp. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri.05% pentru microelemente. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică. concentraţia este mai mică 0. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie.2-0. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 .05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă.

11. 10. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. Însuşirile fizice şi chimice ale substratului. 6. ce îngreunează diagnosticarea. excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice. Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15. 9. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. Intensitatea luminii .Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. care pot crea confuzii. parazitară sau fizică. Mai mult. Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică. Cu toate acestea. 5. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. Aceasta se manifestă prin modificări în creştere. Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17. Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. 4. Chestionar de autoevaluare 1. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină. 2. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. 7. 13. Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. Care sunt componentele substratului? 14.rol şi necesarul plantelor decorative. 8. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate. ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. greutate şi aspectul plantei. Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 . Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură.

 sere bloc. palmieri. cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile. sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii. care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri.1. 55 . crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi. Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale.  demontabile.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. 100 m2. bromeliaceae). garoafe. formate din schelet fix. Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe. Acestea au dimensiuni mici. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an . cca. la care geamurile sunt nu pot fi demontate.

Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea. sere mobile sau rulante. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. Gesneriaceae. în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire.  minerală. Cactaceae). vermiculit). Bromeliaceae. d) După substratul de cultură:  cu sol. cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee. sera turn. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră. cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio. Primula malacoides. Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale. Ferigi. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. 56 . pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. perlit.  în plan vertical. În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori. Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. c) După regimul termic:  sere calde. este un tip aparte de seră. rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante. Pelargonium.  sere reci.  sere semicalde. Anthurium. pentru repausul unor specii: Azaleea. Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca.

Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. sunt fixate prin îmbinare de ferma. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor. aerul cald.  scheletului. Răsadniţele 57 . sunt montate duze pentru dispersia apei. element de susţinere. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări. Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei. stâlpii de susţinere. pisă de legătură între stâlpi. asigură prinderea geamului în partea sproţurile.  coamă şi jgheab. 5. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T. din loc în loc. pe acestea se fixează geamul.2. Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori. mecanic sau automat. este acţionată manual. Dacă udatul se face prin picurare. jgheabul. din profil în formă de T. iar pe aceste conducte. executată din beton armat.  superioară a acoperişului. confecţionate din metal sau lemn. confecţionat din tablă zincată de 3 mm. foloseşte la colectarea coama. rezistenţe electrice. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. Instalaţia de aerisire.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia.

se exploatează mai departe ca răsadniţe reci. care dispun de o sursă proprie de energie. cărămidă etc. dale prefabricate. patul cald. după epuizarea unei prime culturi. apă caldă. aer cald.5 x 4 m. lăţimea este de 1.Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer. cu două pante. semimobile şi fixe. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd).      (8-12°C).5 m. Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare. apă termală). În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna. curent electric. Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară. 58 . Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m. din prefabricate.  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului. îngropate. după numărul pantelor: cu o pantă. Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C). Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. lungimea 20 m. cu material plastic. după materialele de construcţii: din lemn. reci semiîngropate. Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an. semicalde (15-20°C). Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm. răsadniţe cu încălzire tehnică (abur. substratul de cultură.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5. după gradul de mobilitate: mobile. după materialele de acoperire: cu sticlă. lungimea clasică de 4 m. ferestre.

la cele semicalde de 50-65 cm.0 m lăţime. turbă. Solariile se clasifică astfel: 59 . alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice.5 m lăţime şi 1. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă.  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului. 5.3. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari.8-2.  Confecţionarea patului cald. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm. în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C. pe direcţia N-S. După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor. pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei.  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald. 1986). iar la cele cu două pante. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa. de obicei fără încălzire. Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică. Solariile Solariile sunt construcţii speciale. la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului. Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V. Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie.

solarii înalte (propriu-zise) de 2. elemente constructive 2. La capete folia se ancorează de un ţăruş. Au lăţimea de 70-80 cm. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. cu panouri demontabile. tip Buzău etc. dar nu mai lungi de 10-15 m. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0. cu încălzire tehnică) etc. înălţimea la coamă de 2 m. Chestionar de autoevaluare 1. Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. beton.07-0. Răsadniţe. iar lungimea poate fi de 25-30 m. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi.5 m. Solarii bloc sau multiple.20 mm grosime. solarii multiple. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime). cu încălzire biologică. Au lăţimea unui tronson de 3 m.0-2.1 mm şi lăţimea de 150 m. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn. sticlă). după materialul folosit la acoperire (mase plastice. Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. tip Işalniţa. tipuri 3.a) după tipul constructiv: solarii individuale. tipuri 4. Sere. metal. Folia trebuie să fie de 0. Are lăţimea de 3-4 m. Instalaţii utilizate în sere. materiale plastice). tipuri. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 . după regimul de căldură (neîncălzite. tip ICLF Vidra. Solarii. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton. solarii duble. sau de dimensiuni mai mari.

Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 .1. 6.CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă).

Tagetes).culoarea 62 .spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) . 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor. abateri faţă de genitori) .forma diferită . Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise.degenerarea sem. păstrarea. caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie. Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă. 50. . cât şi fructele indehiscente( achenă.urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi. condiţionarea.). Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează.Avantaje: . Păstrarea seminţelor de flori. La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis. 6. mare) .timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2. pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul. etc. heterozis (F1) .000 buc/g). se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%.1. Recoltarea seminţelor.posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: . Calitatea seminţelor .însuşiri fizice . recoltarea lor se face de pe plante mamă. mijlocie.1. Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată. nuculă.păstrarea facultăţii germinative câţiva ani . Dianthus.arhitectură tegument .coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca. sănătoase.mărimea (mică. dar există şi specii (Viola wittrockiana.laboratoare de specialitate .

deşi pot germina imediat după recoltare. Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile.facultate germinativă . alcaloizi.stare sanitară .valoare culturală 6. deci pentru ca embrionul să iasă din repaus.indici fiziologici . aldehide. În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult.indici tehnologici . Seminţele unor specii. Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina.viabilitate . care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului. substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă. heterozide cianogene. lactone.autenticitate . impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen.energie germinativă . ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei. deci în declanşarea germinaţiei. creşterea nu mai are loc. După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici. Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară.1. căldură) intră în starea de repaus. Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie).luciu . Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur.greutate . Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal.puritate biologică .puritate fizică .umiditate .2. dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă.. 63 . fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare. trebuie să treacă printr-o depresiune termică.

auxinei. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice. Tratamentele mecanice. Tratarea cu substanţe chimice. răsadniţe reci. folosind nisip. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. la 20-25 cm adâncime. se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. Gentiana). Tratarea cu hormoni. timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece.  termică. Clivia etc. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0. Canna).Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. acidului indolil acetic etc.3. Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna. sau cu formalină 0.2%. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni.1% timp de 15-20 minute . se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri.) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece.1. se aplică. substanţe care influenţează favorabil energia germinativă. 64 . Seminţele se amestecă cu nisip.. se aşează în cutii. sulfat de cupru (0. seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă. hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor.5% timp de 10-20 minute). după care se usucă. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă). 6. Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra. Althaea. recipiente şi se păstrează în pivniţe. de asemenea. şanţuri.

Razele Röntgen. Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice. La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. Callistephus. Tagetes). Aceste seminţe sunt fotosensibile. temperatura.4. Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. Freesia).1. oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori. plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen. Petunia). Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. radiaţiile electromagnetice. Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 . Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa. Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele. ultrasunetele. Temperatura. 6. izotopii radioactivi în doze mici. Lumina. Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. radiaţiile Gamma. ca substanţă de rezervă. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe. iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină. Digitalis. lumina. Apa. În general. Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule.

răsadniţe. Nigella. etc. Tropaeolum. pe brazde amenajate special. Epoca I-a: decembrie-februarie. Callistephus. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori. Cyclamen. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură. Myosotis. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. Lobelia erinus. 66 . 6.).pentru apă şi aer. Dianthus barbatus sau unele specii perene. Digitalis purpurea. Iberis. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca.1. de data când se doreşte plantarea. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc. Papaver. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. Godetia. Eschscholtzia. În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. Salvia splendes. Matthiola. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. în vederea obţinerii răsadului. Calceolaria. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. sere sau afară. solarii. În seră se seamănă: Cyclamen. Epoca a II-a: martie-aprilie. Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil. Epoca a III-a: mai-iunie. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie. în sere.5. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. speciile bienale Bellis perennis. EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. cât şi specii cultivate în seră. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile. Epoca a IV-a: iulie-septembrie. cultivate la ghivece: Primula malacoides. cu perioadă lungă de vegetaţie. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită. de 100-170 zile. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger. anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc. Se seamănă.. Dianthus.

De obicei. Gazania. cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. Primula obconica. Pentru seminţele mari (Tagetes. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. Lobelia erinus. ghivece. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp. udatul se repetă de câte ori este nevoie. cu dimensiuni între 1. Papaver) sau pentru unele plante de apartament. în funcţie de mărimea seminţei. Lupinus. răsadniţe sau câmp. Phlox etc. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR . Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante.5-3. când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. Pentru seminţele mijlocii. În cazul în care semănatul se face direct în câmp. se seamănă în lădiţe. în rânduri sau în cuiburi. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . perlit. la loc definitiv. Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. Pentru seminţe foarte mici şi mici.). METODE DE SEMĂNAT.NORMA DE SEMĂNAT. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor. cu diametrul sub 1. Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. Ipomea etc. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip. Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. Petunia hybrida. când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe. Dolichos.0 mm (Callistephus. c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum. cenuşă sau praf de cretă. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens.5 mm (Begonia. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante. Dianthus. În cazul seminţelor foarte mici şi mici.

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

de asemenea. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării. Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică. într-un substrat afânat. nisip-turbă. Astfel. butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm). Dicentra. Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. Intensitatea şi calitatea luminii are.). În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp. vermiculit-turbă. se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie.) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. permeabil pentru aer şi apă. iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului.efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. după care se pun să plutească în vase cu apă. Astfel. 11). Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. La Cyperus (fig. 11. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării. Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. separate sau în amestec (1:1). Verbascum etc.11) sub punctele de ramificare a nervurii principale. un rol 71 . Rizopon etc. Aralia. Calux.

Astfel. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp.important în înrădăcinarea plantelor. Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV . specie Caracteristicile butaşilor A. Philodendron sp. Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp. Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp. se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă.

6.2. De asemenea.) sau frunze (Gerbera. Nephrolepis. Aster. Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece. În acest caz plantele se scot din vase. Înmulţirea prin drajoni 73 . această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera. astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii. Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare. Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata.2. Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma. cultivate în spaţii adăpostite. se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. Peperomia). Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă. sau la plante decorative prin frunze. Strelitzia).Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6. cu mâna sau cazmaua. Chrysanthemum). a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum.2. cum sunt: Clorophytum. Saxifraga sarmentosa.4.3. la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia). 6. Saxifraga. În cazul când rozetele nu au rădăcini. Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus. după care se despart în mai multe părţi. care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă.2. se fragmentează. Aspidistra. Delphinium etc. Paeonia.

6. dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus. Aspidistra etc. Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus. Cordyline. .Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv. Philodendron. Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. Momentul optim de detaşare este primăvara. Gypsophila). apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. flori) şi subterane (rădăcini). Cobaea scadens. Hydrangea. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. atunci când vin în contact cu solul. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini. Acest gen de marcotaj 74 . Dicentra. Sansevieria) se poate face în tot timpul anului. Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp. Zantedeschia. 6. 6. cum sunt: Papaver. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze.2. atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini .5. Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite. Thumbergia alata. Dracaena. Cordyline). rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Sansevieria. Chrysanthemum sau în seră: Aralia. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini. Pentru înmulţire. Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). Marcotajul poate fi terestru sau aerian. La speciile fără repaus biologic (Aspidistra. iar cel terestru poate fi simplu. cum sunt: Phlox subulata.2. şerpuit sau chinezesc.

peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. Marcotaj şerpuit. Nerium oleander. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. Anthurium. Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. apoi se acoperă cu pământ.13). Marcotaj şerpuit . Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni. se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv. 12. 13. Marcotaj simplu 75 Fig. pe lungimea de câţiva cm. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea.constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. care se leagă strâns sus şi jos. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă. 12). îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează. Aşa sunt: Dracaena. Fatsia japonica. Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului. vârful se poate tutora (fig. se fixează cu cârlige de lemn sau metale.14). În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig. O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. Pandanus. Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă. Ficus elastica (fig. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. Passiflora. Hoya carnosa. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. Fig.

când 70-80% din frunze s-au uscat. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare.8. în straturi de 5-6 cm grosime.7.Fig. Canna indica. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. Hyacinthus. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). Marcotaj aerian 6. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii. 6. fără muguri pe suprafaţa lor. rezistente la frig şi uscăciune. scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. La unele specii. în şoproane sau magazii bine ventilate. Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august.2. Alstroemeria). apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale. Narcissus. Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa. În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. 76 .2. cu frunze cărnoase. recoltarea se face începând cu luna iunie. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme. mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. 14.

în timp ce la frezii sunt piriformi. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri. Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate. astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi. de 6-8 cm diametru.2. Sinningia.2. cel matern resorbindu-se. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria. 6. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie. frezia are 4-6 bucăţi. Cyclamen. bogat în substanţe nutritive. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. Numărul lor variază în funcţie de specie. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 . Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic.6.2 cm diametru. Colchicum. ale căror dimensiuni sunt de 0. tulpini.3-1. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). 6. Astfel. freziile. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze. La aceste specii. frezia 25-30°C). la capătul cărora se formează tuberobulbilii. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală. Eranthis hiemalis).0 cm diametru. Crocus. Begonia tuberhybrida.2.5-6. devin floriferi. prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector. Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită. Au tuberobulbi gladiolele. Montbretia. de 2.11. La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa.9. iar cei bazali rămân dorminizi.10. Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C.

12. contact care duce la concreşterea celor doi parteneri. pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi. iar dacă ajung pe un substrat de cultură. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig. Camelia. se practică următoarele tipuri: 78 . care constituie altoiul. un butaş sau un mugure. Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. în floricultură. 6. 15.La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum). Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim.2. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit. Fig. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă. aceşti muguri se desprind şi cad. Se practică altoirea la speciile semiarbustive.15). pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii. cum sunt: Azaleea.

Syringa). vitamine. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. Fuchsia. la trandafiri. în ochi dormind (Rosa.• în despicătură (Azaleea. Clematis. ca de exemplu Heller. Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. în seră. la cactuşi în iulie-august. hormon de creştere. b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică . complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea. creaţi prin procesul de ameliorare. Pelargonium). fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor. Mediul de cultură este format din macroelemente. c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. în ianuarie. micro-elemente. 6. la bujorul lemnos în august. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. la azaleea în iulie. Dahlia).2. Skoog. în ochi crescând (Citrus limon).13. Murashige. 79 . Epoca de altoire depinde de specie. la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. prin alipire (cactuşi). în triangulaţie (Paeonia. glucide. Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole. Knoop.

Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe. până la contactul cu soluţia nutritivă. polen şi celulă izolată fie mecanic. Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test. cu pH-ul 6. dar împiedică să iasă vaporii de apă. etc. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. Explantul poate fi structurat ca apex. floare (petală sau capitul). repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. anteră. segment de rădăcină. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze. care lasă să treacă lumina şi aerul.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro. Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. stimulare. ovul. mugure. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. la extremitatea tijei şi în muguri. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara. cu alcool etilic 96%. Chestionar de autoevaluare 80 . nod. fie pe cale enzimatică. embrion. Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. segment de tijă.7 şi sterilizat. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii. în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. Toate operaţiile de extragere din eprubetă. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă.1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale. hipoclorit de sodiu 1%. se dezinfectează organele respective (de ex. pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test). Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic. de frunză.

15. 19. Înmulţirea prin drajoni. Epocile de semănat ale plantelor floricole. specii. Înmulţirea prin marcotaj. 17. Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. tipuri. interval. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole. 21. 22. Specii. Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . Înmulţirea prin butaşi. 6. Tipuri. 3. Loc. 7. stoloni şi muguri adventivi. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative. 23. 16. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. 12. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. Enumeraţi caracteristicile fizice. 11. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. 20. specii. Specii. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. 18. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. 14. Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. epoci. epoci. 13.1. 5. tipuri de butaşi. Înmulţirea prin organe modificate. Înmulţirea prin despărţirea tufei. Înrădăcinarea butaşilor. substrat.

1. 7. în cantitate de 3060 t/ha. iar pe suprafeţe mici. bienale şi perene. expuse la soare. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului. În cazul când terenul rămâne denivelat. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. cu sapa. se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. frunze sau fructe. fertile. strângerea resturilor vegetale rezultate. manual. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale. permeabile şi bine drenate. decorative prin flori. ferite de curenţi de aer rece. cu textura nisipolutoasă. prin administrarea de îngrăşăminte organice. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. 82 .CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală. se execută mecanizat.

• mraniţă. . la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor. rizomi. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla.Mărunţirea se face cu GD-3. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici. pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie. frunze. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc. Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole.Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. bulbi.5. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm.2 sau combinatorul. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică. tuberobulbi. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului. rădăcinile tuberizate. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. manual. Plantatul. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa. 83 . Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici. Se repetă ori de câte ori este nevoie. împiedică tasarea acestuia. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră.1. de regulă. Plantatul. cu cazmaua. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară.

Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. • Protejarea plantelor contra brumelor. Se protejează după caz. • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. 84 . lăsând pe cea mai bine dezvoltată. după-masa spre seară sau chiar noaptea. Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. iar vara în zilele călduroase. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare. prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante. sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii. Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare. fenofaza şi condiţiile climatice. Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. rogojini. fiecare plantă separat. specifice agenţilor patogeni. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi. Udatul se face dimineaţa. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui.Buruienile pot fi combătute şi chimic. irigare). devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. frunze. Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. prin acoperirea cu hârtie.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare. vârsta plantelor. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători. stropitoare.

bobocitul.  Tăierile. la unele specii de 2-3 ori . Chrysanthemum. Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime.  Lucrările de tăiere includ: tunsul. când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna. chiar grilaje de diferite forme. În faza de boboc abia format. Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7. Tutorarea-palisarea.2. Se execută la începutul perioadei de vegetaţie. . garoafe Chabaud. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia. copilitul. Dianthus). 7. se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme. crizanteme cu inflorescenţe involte. ciupitul. înainte de plantare la loc definitiv sau după.1. dar şi după aceea. pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului. . Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor. Se folosesc tije de lemn. Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor.bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici.2. se repetă în perioada de vegetaţie. . Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. Iresine). Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 . metalice. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze.tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus.copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor.ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. Iresine) şi bordură (Santolina.

Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha).  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii. evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol.  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. care se întinde în lungul rândurilor. se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă. fixându-se la capetele straturilor. când se administrează îngrăşămintele chimice.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor. Gerbera). anotimp. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1. Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului. se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii. cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. fenofază. folosind lingura de plantat sau plantatorul. În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii.  afânarea solului. temperatură. Anthurium. Mărunţirea şi marcarea. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia. Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf.0 mm grosime. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. Plantarea se face manual. caracteristice fiecărei culturi. La plantare. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă. Plantarea se face în rânduri. 86 .5-2. Fertilizarea de bază se face în două etape. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C). textură.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. urmăreşte aerisirea solului. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului. în cantitate de 90-120 t/ha. Mărunţirea solului se face cu freza (F-1. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm. Se poate face chimic sau termică. administrate după dezinfecţie.

căldură şi aer. Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. în limitele dorite. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. Temperatura. combaterea bolilor şi dăunătorilor.  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei. ceilalţi factori: sol. se va suplimenta iluminarea artificial. copilitul. Pentru speciile decorative prin flori. folosind o emulsie de humă. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere. bobocitul. apă. ape 87 . Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice. Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate.). referindu-se doar la lumină. Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu.  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. elemente nutritive fiind analizaţi anterior. iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate. acţionate manual sau mecanic. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. argilă etc. decât cantitatea existentă în mod natural. umiditatea etc. Din punct de vedere teoretic.

7. când geamurile se menţin deschise tot timpul.2. formalină 40% sau termic. aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite. Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă. ape termale etc. a turbei etc. în anumite părţi. Volumul de aer fiind limitat. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca. 88 . precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice. pregătirea vaselor. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. din pământ ars. Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. schimbarea ghivecelor. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. plantarea. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali. acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului. Aerisirea.2. lucrări agrotehnice etc. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde. Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului. se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe. La pregătirea amestecurilor. În perioadele reci. Ghivecele noi. în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului.reziduale încălzite. pământului de răsadniţă. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului.). Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. prin participarea mraniţei. iar vara prin realizarea de curenţi de aer.5 cm.0-1.

dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas. raportat la cultura în volum limitat al substratului. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. depăşirea fiind de 1. ghiveciul devenind 89 . Udatul se face cu furtunul. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F".  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci. de asemenea. ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează.În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. cu stropitoarea. Dacă rădăcinile plantei sunt nude. după care se udă.5-2. se va completa cu amestec proaspăt. prin aspersiune. Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări. picurare. obţinute în ţara noastră. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat. imersie. Fertilizatul fazial este. Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător. Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. volumului sistemului radicular. După executarea lucrării. astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular. Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray.0 cm. în urma analizelor de laborator. planta fiind supusă carenţelor.

Ficus. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. cad). drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. pământul de pe rădăcinile plantei. mai mare sau chiar mai mică.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante. Cordyline. în funcţie de ritmul de creştere. etc. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. Transvazarea este lucrarea prin care planta. urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. Odată trecute la ghivece prin plantare. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul. asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. transvazare sau transplantare. Calceolaria. Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). plantele ajung să se deranjeze reciproc. După aşezarea plantei în ghiveci. 90 . Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. cum sunt: Primula. Lucrarea se aplică în general. Cyclamen. În asemenea situaţii. Cineraria. dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. Rărirea ghivecelor. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici. În felul acesta. îngălbenesc. Dracaena.

se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. 2. bolnave. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Pentru realizarea acestui aspect. plantele se spală cu apă curată. 3. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 .Menţinerea frunzelor curate. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. Dracaena. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. periodic. Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4. Odată cu această lucrare. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. se îndepărtează frunzele îmbătrânite. Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. 11. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice. În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7. 10. Dieffenbachia. Chestionar de autoevaluare 1. 8. Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. Philodendron). Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. rupte. Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei. cherestea). 9.

şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare. De asemenea.CAPITOLUL 8 RECOLTAREA. se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază. CONDIŢIONAREA. după detaşarea lor de pe planta mamă. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când . floare deschisă etc. calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. boboc colorat. Executând fiecare lucrare la momentul optim. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. 8.1. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului). Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei. cât şi calitatea florilor. cu respectarea tehnologiilor moderne. într-un timp cât mai scurt. Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. boboc închis.

a florii şi a frunzelor. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important.2. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. a tijelor şi a internodiilor.inflorescenţa are 5-10 cm diametru). fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat. când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. uniformitatea şi modul de prezentare. precum şi greutatea acestora. cerute de o anumită destinaţie: export. parfumul. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. Odată cu recoltatul. Condiţionarea constă în sortarea. calibrarea şi legarea florilor în buchete. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare. integritatea florilor. forma bobocului. fiind. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. praf. pământ. dar variază în funcţie de tehnologia culturii. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. 8. Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. de asemenea. preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor. 93 . Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii. smulgere sau rupere. integritatea florilor. elasticitatea sau rigiditatea tijei. în săli speciale. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. Ele sunt caracteristici de soi. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate.

În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare.). Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime. 5. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei. 8.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente.  10. Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale. într-o unitate de prezentare. fără ramuri auxiliare.  5.  uşoare vătămări. Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate. la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime.0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra. nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2. inclusiv. 50. Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens. în săli utilate adecvat. 20. Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi.3. exprimată în cm. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15. 100. 94 . 40. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă. 60. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. 80. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale.. 10. I-a şi a II-a. inclusiv. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea. garnisite însă cu frunze. Aceste lungimi cuprind şi floarea. Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. 120. greutate etc. garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul). dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. iar părţile florilor sunt fără deprecieri. Scara de mărimi.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste.

4. Frunzele. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni. Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. fiind legate în cel puţin două puncte. Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece.) se vor păstra în depozitele frigorifice. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. Astfel pregătite. când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. Pentru ţările cu producţii mari de flori. necesitatea stocării mărfii etc. această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. 95 .îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută. Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. buchetele se trec în găleţi cu apă. Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. 8. presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid. precum şi căldura de respiraţie.

de acid naftil acetic. dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. preia căldura de câmp şi de respiraţie. gladiole 96 . Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. tratamente cu soluţii diluate . Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. în favoarea ultimului. aerul rece introdus. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise. pentru puţin timp. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare . Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C. iar la capete au câte o fantă. Se împrospătează tăietura. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare.evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. tiosulfat de Ag . Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. etc. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. . Lathyrus. Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1. circulaţia şi presiunea aerului. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă. antrenând-o spre exterior. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. Antirrhinum. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare. umiditatea relativă a aerului. Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%.înlăturarea latexului: Euphorbia. se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou. Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic. fără capac. după care se pune capacul. Pe baza acestui principiu biologic.evitarea căderii florilor: Orhidee. compoziţia atmosferică şi lumina.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura. Cutiile pline se pun la prerăcire. indolil acetic.

de lungă durată.îndepărtat frunze de pe treimea inferioară. la temperatura de 10C.săruri minerale: săruri de Ag. .impulsionarea bobocilor . Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig . Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8. când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză. Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei.inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic . .fortificarea florilor . Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă.2. 3 zile (Anthurium) . 4. benzoic .glucide (glucoză şi fructoză) .substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină . Folosirea soluţiilor conservante în vederea: .acizi organici: citric.schimbarea zilnică a apei.vase curate.5.păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: . influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator. Al. Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate .de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie.4 săptămâni (Lilium) . fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni.inhibitori: CCC 3. .împrospătarea bazei tijei. Cu .regulatori de creştere: citochinine . Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 .

Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi. precum şi expunerea florilor direct razelor solare. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului. De asemenea. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. În funcţie de caracteristicile sistemului radicular. în momentul valorificării.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. stabilind mărimea ghiveciul. se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C. formei şi aspectului estetic. fructe sau port. ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. lăzi etc. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. frunze. Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. 98 . pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. Oricare ar fi elementul decorativ. să constituie un tot unitar. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. cu diametre corespunzătoare. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază. 8.6. armonic constituit din punct de vedere al mărimii. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. În primul rând. În perioada premergătoare valorificării.

Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr. boboci. conţinut în elemente nutritive etc. fără urme de tratamente. frunze. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. pentru fiecare specie în parte. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor.). pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. ghivecele trebuie scoase din ambalaj. având elementul decorativ în faza de decor. fiecare plantă individual. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. masa volumetrică. când plantele sunt bine dezvoltate. În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere. se impune ambalarea în hârtie. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). de flori. îmbătrânite. iar în cazul că nu se curăţă suficient. Se vor ambala numai plantele verificate. florile trecute. fructele veştede. iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH.) şi se va realiza un drenaj bun. fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. plantele vor fi duse în săli sau compartimente. În momentul valorificării. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave. Ajunse la magazinul de desfacere. De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. După sortare. Chestionar de autoevaluare 99 . se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. deoarece. diametrul coroanei etc. fără a deranja frunzele sau florile. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. asigurându-se eliminarea excesului de umiditate.

3. condiţionarea.1. Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ . În ce constă sortarea. 2. Recoltarea florilor. prerăcirea şi ambalarea florilor? 4. Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate.

Chinodoxa. turba. Crocus c. Bellis 3. prezenţa unor frunze transformate 6. Compositate b. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. b. anual c. Sinningia 7. b. valoarea culturală.1. temperaturi prea ridicate din b. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. Althernantera. gunoi de grajd 16. facultatea germinativă. pământul de ferigi. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. Freesia. Crocus. pământ de ericacee. Umbeliferae c. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. Cymbidium. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b. Matthiola. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. Myosotis b. Iresine b. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. Thunbergia c. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9. Aucuba. Althaea 4. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. luciul. mai mică cu 5oC decât a c. Dahlia. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. mraniţa. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. nisip c. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. Asparagus. 5-6 ani b. Gladiolus b. prezenţei inhibatorilor c. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. greutatea viabilitatea. prezenta spinilor b. c. Muscari. genul b. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. 4-6 cm 17. specia 2. scoarţa de c. starea fitosanitară 14. parţial caracterele ereditare ale b. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12. Convalaria. culoarea. butaşi de tulpină 5. Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. Cheiranthus. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. compostul. când apar primii lăstari c. Care specii floricole sunt anuale? a. Callistephus. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. 2-3 ani 20. cu creştere nedefinită şi mai b. 5-8 cm b. cultivarul c. forma. Campanula. Canna c. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18. 1-2 cm c. rumeguşul copaci. Momentul optim de repicare este: a. fizică. Care este unitatea de bază în sistematica? a. odată cu semănarea seminţelor b. mai mare cu 10oC decât a b. Dicentra. perlit şi mraniţă b. Digitalis. prezenţa mugurilor pe tulpină c. odată cu plantarea c. butaşi de frunze c. radicula embrionului b. Cruciferae 13. Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. când plantele au 10 cm înălţime b. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. perlitul ţelina. pământul de frunze 11. mărimea. Ce este termoperiodismul: a. Care specii floricole decorează prin frunze? a. Calendula. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c. identic caracterele plantei c. Iris.

Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. Sinningia. Ciupitul constă în: a. Dahlia. Chrysanthemum c. Begonia. Dianthus. Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a. toamna 23. crt. apa de robinet b. primăvara b.a. Crocus c. Transvazarea constă în: a. Hydrangea. al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Gladiolus. Dicentra. Reducerea plantelor si mutarea b. Alstroemeria. îndepărtarea lăstarilor laterali c. Tulipa. Nerium 22. apa din staţiile de epurare 21. Cyclamen. Peperomia. ianuarie c. Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Care specii prezintă tuberobulbi: a. Freesia. apa de ploaie Nr. Diffenbachia b. Sinningia b. îndepărtarea vârfului de creştere b. Coleus c. îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

1998. Rev. Todesco Cluj-Napoca 1 .. 1972. 1995.3. Ed. Grand. Floricultură generală şi specială. . şi colab. 2008. 1988. Horticultura. păstrarea tuberobulbilor de gladiole. . . Ed. VIORICA. Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. Ed. D. Todesco 0 Cluj-Napoca . . 1987. D.BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. CANTOR. Ed. Bucureşti. Cluj-Napoca 9 CANTOR. Cluj-Napoca. 2008. 3 . 6 CANTOR. ELENA. Bucureşti. 1991. Ceres. Ed. Bahá’I. 9 . 1998. EDP. Ed. ELENA..Mirton. Ed. ELENA MUCESCU. Recoltarea şi . 1 MAREŞ. Bucureşti. 3 BĂLA. Culturi de seră pentru flori tăiate. Agricultura. Floricultură-Indrumator de lucrari practice.. MARIA. ADELINA DUMITRAŞ. IOANA POP. ELENA. Bucureşti. 7 . 1 ŞELARU. 6 . Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. 5 . Floricultură. Daliile. 1976. Cluj-Napoca. . Floricultură generală. Timişoara. 7 CANTOR. 1 PETERFI. 2002. DOINA. 1999. 8 CANTOR. Risoprint Cluj-Napoca . 4 . Bucureşti. Fiziologia plantelor. 1 ŞELARU. MARIA. Floricultură. 1 CANTOR. ELENA. Ceres. Floricultură. Ed.ZAHARIA. Ed. . Ceres. M. . MARIA. M. MARIA. Bucureşti. curs litografiat. 2009. 1976. Flori cultivate în grădină. A. 1998. curs universitar.. 1 NEAGU. Floricultură generală. . Ed. ALEXANDRINA. Ed.MATEESCU. Ceres. Ceres. AcademicPres. nr.. 104 . Ameliorarea plantelor decorative. 2 ANTON. Craiova. Păstrarea florilor tăiate. ŞT. 1 PREDA. Bucureşti. 1968. . 2003. 1 ŞELARU. Universitatea deschisă 8 Fermierul. Plante ornamentale de interior. E. 1979. Ed. MARIA.ZAHARIA. MARIA. Floricultură. Crizanteme.SĂLĂGEANU. Rev. Ed. MARIA. Floricultură specială-Baza de date. MARIA. Univ. Agrosilvică. 1 CANTOR. 1998. M. 4 BUTA ERSZEBET. Ed. Bucureşti. Bucureşti. 1 ŞELARU.

Floricultură.I. 2 http://www.com/ 9 .2 ŞELARU ELENA. Îndrumătorul 3 floricultorului. 1983. Bucureşti. şi colab. ANA MARIN. vol. .uconn. 2 http://www. Ed. Iuliu Haţieganu.com/ 8 . şi colab.wikipedia. 2 TĂMAŞ.. 2001.S. 2 http://www. Ed.. 2 ŞTEFAN. Flori cultivate în grădină. LIVIA. Botanică farmaceutică. Bucureşti. EDP. M. .html 6 .bissettnursery.com/ 7 . VIORICA CANARACHE. Agrosilvică. 2001. Mică enciclopedie de horticultură.. 4 . Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică. V. 105 . III. Bucureşti. Bucureşti.A. .mobot. 2 ŢEPORDEI.hort. Ştiinţelor Agricole. 1999. V. 1 . 2 SONEA.edu/plants/a/a. Ed. Ed. Ed. 5 . 2 http://www. Cluj-Napoca. M. Bucureşti. 1979.. 1967. RODICA. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită. Floricultură. 2 ŞONEA.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful