Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

fructe sau port. având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice. Culturi irigate. Palmieri etc. Ficus. Agrochimie. Îmbunătăţiri funciare. metodele de înmulţire. Gerbera etc. cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. Zinnia. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor. clasificarea lor. sau în spaţii protejate (Salvia. Rosa etc. lucrările de întreţinere a lor. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. Dracena. La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. Protecţia plantelor. cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. cerinţele faţă de factorii de mediu. Lathyrus. Astfel. Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii. tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare. frunze.).1. 4 . dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie. specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. păstrare şi valorificare a florilor. Coleus.  Camelia.  Forsythia. Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole. Ca ştiinţă Floricultura. Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală. studiază plantele ornamentale. tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole. Agrotehnică. Cyclamen. Definiţia.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică.). Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative.). aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori.

producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie. pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. Topârceanu. Tonitza. Sub acest aspect. sportivi sau oameni de cultură. La rândul ei. Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră. . Din punct de vedere estetic. Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi. florile influenţează starea psihică a omului. Ameliorarea plantelor horticole.se întâlnesc în balade. Dacă ne gândim bine. de care se ocupă Arhitectura peisageră.sunt reprezentate pe ii. independentă. Datorită calităţii lor estetice. legende şi cântece populare. covoare.încununau învingătorii fie că erau regi. Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor. în cele mai variate şi impresionante ipostaze. stema Moldovei avea. Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu. putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. Biotehnologii. . ştergare. orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. un crin şi un trandafir. romane: "Laleaua neagră".satisfacerea nevoii de frumos. Van Gogh („Floarea soarelui”. . florile contribuie la: . Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale.Japonia. Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei.fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian. Micropropagare. . Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne.2. „Irişi”). Astăzi.însoţesc omul de la naştere până la moarte. pe lângă capul de bour. Ţuculescu. . Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie. . Alecsandri şi alţii). iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. Minulescu.Pentru diversificarea sortimentului floricole.sunt subiectul unor poezii (Eminescu. laleaua – Olanda. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. voiciune) care tonifică şi 5 . crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc. . "Dama cu camelii".reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema . Genetică. 1. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum. de aceea.

îngrijorare etc. Convallaria . Lilium.onsum. • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: .rizomi: Iris. petale trandafiri . Matthiola.flori: Bellis. contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate. menţin o umiditate atmosferică ridicată. Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs. Astăzi. benzen.fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe. Calendula . Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor.vanilia (păstăi de Orhidee) .).dafin .fructe: Opuntia. Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic.alimentaţia omului: .coloranţi (Calendula. Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului.efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme). Lavandula. constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon. curmale. supărare.uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa.lăstari folosiţi în salate: crizanteme . Polyanthes . 6 .prepararea unor băuturi: Agave .plante medicinale: . formaldehidă. a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală. oxizi azotici etc. Ele reţin praful din atmosferă. Cocos . . Rudbeckia) .frunze: Digitalis.condimente: . rizomi: Colocasia (taro) . Reseda.).flori.şofran (stigmate de Crocus) . sate. constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe. activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor.

cimbru. Japonia. Grecia. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. 2008). Babilon. Egipt. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. mentă. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. bujor. Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. precum grâul şi viţa de vie. conduce fără echivoc la o imposibilitate. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. India. producţiilor mari obţinute. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii. calomfir. Deşi săraci în documente scrise. după Hristos) care. albăstreaua. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. trandafir. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. roiniţa. crin. Persia. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. calonfirul etc. Palestina. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. tenuifolia ne aparţin din totdeauna. De asemenea. Toma. 1. liliac” (F. Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate.intensiv al culturii. fiind cunoscute 7 . datată de circa 7000 ani. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc.3. Paeonica romanica şi P. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. Aşa sunt: cimbrul.

Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir. La romani. narcise. în învăţătură etc. trandafirul. Narcissus. crinul. cu 500 ani î. lalele. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea.e.XV. zambile provenite din Asia Mică. iar o lege din 1280 î. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori. numeşte crizantema "floarea de aur".e. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole. Expansiunea romană în Iberia. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta. omag. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor.n. Dacia. cârciumăresele. rozmarinul. măslinul). Confucius. măghiranul etc). trandafiri. Persia. În India erau cultivaţi trandafirul. crizantemele. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie. a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. flora din America. . 8 . În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită. crizantemele etc. Mai târziu. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. trandafir. camelia. Caucaz. lalelele. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. bujorul. În America îşi au originea cerceluşii. lotusul. petuniile. după 1900 flora din Noua Zeelandă. Romanii. zambile. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. după 1860 flora Australiei. verbenele etc. Nemessis etc. în lupte.plantele floricole ca: albăstreaua. Adonis. omagul. crin.n. garoafe. primule. în aşa numitele "viridarii" cultivau crini. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal. macul.descoperirile geografice din sec.

În ultimele decenii Israelul. flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa . dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi. lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor.000 m2. Thailanda. formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi.4. au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). poate fi suficientă o suprafaţă de 3. Kenya. Franţa (Versailles . De exemplu. pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. Suedia (Uppsala – 1643).modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. Anglia (Oxford 1632).Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor. Kenya. graţie climatului lor excepţional.1547).000-4. 9 . iar mai târziu (sec. Columbia. . Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare.diversitatea produselor. După 1990 deşi cererea de flori a crescut. Caracteristicile producţiei floricole . Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda. Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. suprafeţele cultivate cu flori au scăzut. astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată. culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos. Israel. în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. Turcia. cu mici excepţii. Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor. Italia.1657). 1. temperatură.

. Bidens. spaţii verzi.originea diferită. 10 . • Diversificarea sortimentului. Strelitzia. Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. semitimpurii. trandafiri.modul de cultură . Bacopa. ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră.număr mare de genuri. Azalee. .câmp . balcoane. 1. introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare. Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole.seră . Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum.locul de cultură: . Tulipa.dirijate: Poinsettia. dar şi grădini particulare sau apartamente.exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus. au înregistrat rezultate meritorii. .utilizări foarte multiple: apartamente. gladiole.obişnuite .în cadrul speciei: soiuri timpurii. Hortensia . . cultivarea intensă a terenului.exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium. balcoane.continui: Garoafe. Crizanteme . sistem radicular diferit. mijlocii şi mari.. garoafe. . gura leului.5. rezistente la boli şi dăunători. personal cu studii superioare. .caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite. . . instituţii. plante pendente (Antirrhinum. au perioadă de vegetaţie diferită. număr foarte mare de boli şi dăunători. flori tăiate. terase. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: .forţate: Zambile. târzii. muncitori specializaţi. Begonia).culturi industriale mici. Tamaya. indeosebi a cercetatorilor. Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia. Lalele.tehnicitate înaltă.

forţate. transport şi ambalare corespunzătoare. pe o perioadă cât mai lungă de timp. . • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus .se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse.pendente la Antirrhinum. • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură . orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui.Nemesia "Sundrops". de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor.Culturi fără sol. Producătorii de material săditor .soiuri noi la specii mai puţin cultivate . hibridarea intra si inter-specifica. păstrare bună pentru material săditor.soiuri noi la specii mult cultivate . se utilizează soiuri timpurii.potenţial mare de multiplicare.conservarea in vitro prin crioconservare. Producătorii de flori . produsul să fie la modă.seminţe artificiale.flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate). medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect. înfloreşte până în octombrie. Vânzătorii en gros şi en detail .. . publicitate şi educarea consumatorilor. port compact.Biotehnologii .hibrizi interspecifici – Orhidee.potenţial bun de creştere.valoare decorativă. . • Distribuţie modernă.Culturi dirijate. vânzătorilor en gros şi en detail.transformarea genotipurilor. . se aplică tratamente termice la materialul săditor. nu se degarniseşte.se cultivă în zonele cele mai favorabile. . 11 . Consumatorii . consumatorilor. . .sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani. producătorilor de flori.microînmulţire. producţie bună de flori de calitate. . continui. .regenerarea clonelor fără virusuri. . Gladiole pitice: . menţinerea valorii estetice. • Obţinerea de producţii de flori.metodele tradiţionale de ameliorare. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri.embriogeneza somatică .

6.unei singure culturi: Hortensia.600 ha. 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi".F. stilist floral. compoziţii florale pentru grădini particulare. 12 .Specializarea pentru producerea . .Nivel ridicat în munca de ameliorare. suspensii florale. 1noiembrie şi producerea de plante mici . alpine.20 mil. alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni. răsad. 1. patrimoniul floricol romanesc. bazine de apă etc.) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha. 1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F. aranjamente florale de interior (Ikebana). Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr. . . Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha.250 ha. jardiniere.Floricultura se practică în zone favorabile. butaşi. plante. 1 martie. Orientări şi tendinţe pe plan mondial .seminţe. dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro". păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente.7.Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. Gerbera .1.Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad. cuprinde sute şi mii de specii. ziduri înflorite. . acoperişuri înflorite. Pelargonium .miniplante.Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. crizantemele . balcoane. anual se creează mii de soiuri. Kalanchoe . . . butaşi). compoziţii florale pentru terase. varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport.Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora. Astăzi.

Azalee: Belgia . 600 ha Columbia. 13 din Olanda. 260 ha Franţa.Saintpaulia: 25 mil.1. 400 ha Germania. 60 ha Franţa. 500 ha Spania. 80 ha Olanda. de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988.Garoafe: 1000 ha Italia. 30 ha Franţa. 12 mil.Gerbera: 250 ha Olanda. 460 ha Italia.Gypsophila: 300 ha Israel. Franţa . 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate". .Cyclamen: 25 mil. 4. .1000 ha.3000 ha. 500 ha bulbi.plante Poinsettia. . plante Olanda. plante Olanda. Producătorul nr.Strelitzia: 40 ha Olanda. 3. . trandafir . 15 mil.Trandafirul: 800 ha Olanda. 400 ha crizanteme. 25 mil. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate . plante Begonia.Hortensii: Franţa . 21 mil. Principalele culturi: 450 ha trandafir. 400 ha Maroc. 7 mil. 100 ha Franţa.460 ha. .1. plante Saintpaulia. 15 mil. • Principalele culturi la ghivece .5 miliarde.3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp.plante Cyclamen. valoarea producţiei . . 300 ha Israel.plante Franţa.800 ha). 2. plante Germania. 200 ha Anglia. Italia. . Principalele culturi: garoafe .Producătorul nr.2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972.Crizanteme: 600 ha Olanda.Orhidee: 170 ha Olanda.producătorul nr. 100 ha crizanteme. Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989. . 260 ha garoafe. 120 ha Italia. plante la ghiveci.producătorul nr. • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: . Italia . plante în masiv . Principalele culturi: 230 ha trandafir. 20 mil.. din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa). 70 ha Germania. plante Germania. 25 mil.880 ha. 230 ha Germania.F. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F. . 300 ha Olanda. bulbi . aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. gerbera 120 ha . Producătorul nr. . 450 ha Franţa.

Definiţia floriculturii. Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7. plante Germania. Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6. plante Olanda. 12 mil. pl. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4.Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa. .Kalanchoe: 20 mil. plante Olanda. socotrana x B. .Poinsettia: 20 mil. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii. tuberhybrida): 17 mil. 5.. Chestionar de autoevaluare 1. Germania. 2. Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . .Begonii (B. Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3.

după elementul decorativ şi modul de utilizare. Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică.formă flori. 15     .. . Eringium campestre. Begonia . după ciclul biologic. etc. Ageratum mexicanum. se scrie cu majuscule: . Convolvulus arvensis.Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen. lanceolata (Plantago lanceolata). Althaea rosea. Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: . Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). pentru a putea fi mai uşor studiate.bracteatum (Helichrysum bracteatum). glabra. 2. coloristice: Digitalis purpurea. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili.nume propriu: Hosta.1. după locul de origine. impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune. după locul de cultură. A. (Malva glabra). frunze: Gladiolus. ecologice: Dianthus alpinus.particularităţi: Gypsophilla . fenologice: Adonis vernalis. Centaurea cyanus.substantiv .CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură. geografice: Dianthus chinensis.aestivalis.

dacă este vorba de o modificare.). În nomenclatura botanică se completează. Gilib. Moren).C. În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare. taxonii au sinonime care se trec în paranteză. este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. The Bird sau Anemone coronaria L. (Desfontaines). În cazul Hyacinthus orientalis L. specia a fost descrisă de Linné. var. Mai mult. N. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. Desf. fiziologic. se scrie cu literă mare. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. "The Bird" sau Tagetes erecta L. "Hawai".   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L. aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor. rectificare.. după denumirea speciei cu menţiunea cv. care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. (Linné). difenbachia. (De Candolle). În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic. (Miller). (Ehrart). Majoritatea plantelor de interior. şi Crocosmia pottsii (Baker) N. Lam. având prioritate cel mai vechi sau.Br. (Gilibert). (Lamarck). de acţiune biologică: Papaver orientalis. numele genului şi speciei cu varietatea. filodendron etc. poartă în al doilea rând. sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori.E. var. Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. alba. cv. Hook) Planch.Br.E. Engl. (Engler). Numeroase plante cultivate sunt hibrizi. ciclamen. are prioritate numele actual. Regn vegetal 16 . Ehr. ia officinalis. Cordyline indivisa). de cult: Ocinum basilicum. albus (Jord) Back (romanus Hort. de exemplu: Digitalis purpurea L. Salv. Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. sau se pune în ghilimele. obţinuţi prin încrucişarea a două specii. ex. utilitare: Primula officinalis. Calendula officinalis. exemplu: Anemone coronaria L. în unele cazuri. ficus. D. Mill.

17 . bianuale şi perene.fam.fam. Verbena hybrida etc. plantele decorative se împart în specii floricole: anuale. Sphagnum (muşchi) . Specii floricole anuale.Orchidaceae . Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans. Compositae . Polypodiaceae.2. Begoniaceae etc. Cactaceae . Pinaceae: Araucaria . Palmae -fam. Liliaceae Dicotiledonate . cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze. 2. În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni).fam.fam.Bryophyta . Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă.Pteridophyta . Nicotiana affinis. Cycadaceae: Cycas . Aceste plante germinează. Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus. Petunia hybrida.Angiosperme . Calendula officinalis.Archaegoniate (ferigi) . se dezvoltă. Salvia splendens.Spermatophita . Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic.fam. În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens. Centaurea cyanus. înfloresc. Adiantum .fam.. Dianthus chinensis.Monocotiledonate . gen.Gymnosperme . produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ.fam.fam.gen. Cosmos bipinatus.

mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor. în grădină sau câmp. Altele care prezintă tulpini pendule. Coleus blumei. Ipomoea sp. stâlpilor. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole.). Tagetes patula etc. care vor fi folosite la infiinţarea culturii. Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum.Calendula officinalis. Helichrysum bractetum. platbande. 18 . grupuri izolate (Begonia semperflorens.). Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C. Reuşita culturii depinde. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. Gazania splendens. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor.). de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. marcotaj. răsadniţe calde.).). Centaurea moschata. fiind excelente pentru rondouri. Gypsophilla elegans. în prima parte a primăverii. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare. Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie. teraselor. Tropaeolum majus etc. chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens. de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. flexibile. la loc definitiv. Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi. Zinnia elegans etc.. Matthiola incana. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece. Limonium sp. iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile. În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite. camere unde se obţin răsaduri. Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. Lobelia erinus. etc. Particularităţi tehnologice. gardurilor. altoire etc. în mare măsură. Callistephus chinensis. solarii. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri. pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct.). respectiv sere. Lathyrus odoratus etc. rabate.

îngrăşat. produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea. Myosotis alpestris. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). Dianthus barbatus). plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. Plantarea la loc definitiv se face toamna. în septembrie-octombrie. ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. perpendicular pe lungimea brazdei. Dianthus barbatus. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. Digitalis purpurea). plantatoare sau săpăligi. Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. în răsadniţe reci sau spaţii protejate. combaterea bolilor şi dăunătorilor. Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. corespunzător (dezinfectat. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme. În general. iernează în această formă. În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. răsadurile se călesc obligatoriu. dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis.). Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile. începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. decorarea spaţiilor verzi. nivelat. iar primăvara următoare înfloresc.). Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat. astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor. mobilizat etc. Specii floricole bienale. pe brazde amenajate special. grădinilor etc. Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. Campanula medium. Înmulţirea se face în general prin seminţe. ghivece sau cuburi nutritive.Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp. Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4. distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. prin expunerea treptată la condiţiile naturale. Viola witrockiana.

Plantele perene se împart în două categorii. fie de căldurile excesive din timpul verii. Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani. Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. Se înmulţesc în principal prin seminţe. după care se tasează uşor şi se udă. Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie.temperaturile scăzute din timpul iernii. mai-iunie (Dianthus barbatus. Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri). în cuburi nutritive sau în strat. determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă.). 20 . Delphinium pyramidalis. Campanula. Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ. Viola). nisip de râu sau perlit. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă. Semănatul se face în rânduri. rizomi. tuberobulbi etc). Anual trec printr-o perioadă de repaus. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). într-un substrat format din pământ de frunze. Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi. Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură. turbă mărunţită. etc. după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. dar se pot înmulţi şi vegetativ. în ghivece. în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. martie-iunie (Bellis. grupuri sau ca flori tăiate. în rondouri. rabate. Cultura. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea). platbande. Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează.  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. Myosotis. Specii floricole perene. înfloresc şi fructifică în fiecare an.

21 . Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive.Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. udarea se face ori de câte ori este nevoie. Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului. de unde îşi au originea speciile Callistephus. b) zone cu climat maritim: California. Papaver. Chrysanthemum. Paeonia. Convallaria). Lilium. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce). Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni. bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. în aprilie-mai (Gladiolus.  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi. bulbi. răsadniţe sau chiar afară pe brazde. la 15-20 cm. Narcisus. 2. Canna). plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2).3. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. Myosotis. tuberculi. de unde provin: Astilbe. Escholtzia. Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. Paeonia.  Clarkia. zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă). crizantema). Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa. Butaşii se fac la începutul verii. În timpul iernii. Godetia. Lilium. combaterea buruienilor. Siberia. de unde provin Campanula. după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. Hyacinthus. urmând a fi plantate în câmp primăvara. Acestea sunt semirustice.

Strelitzia. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. Gerbera. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. 22 Gazania. Cordyline stricta. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. Aloe. Cobea. unde îşi au originea specii de palmieri. ► pădurile din sud-estul Africii. Hyacinthus. Campanula. din estul Africii: Begonia socrotana. 70% din plantele decorative. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede. Ripsalis. . etc. Clivia.  Saintpaulia etc. Gladiolus. Iran) îşi au originea Tulipa. Cycas. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. Zantedeschia.   dealbata. Anthurium scherzerianum.. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament. Sansevieria. Philodendron. precipitaţii 4000-5000 mm. Streptocarpus.  Agapanthus. Musa paradisica. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. cu temperatura medie de 25-30°C. Begonia. Clivia. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. Dimorphoteca. Impatiens sultanii. ► pădurile umede din sudul Indiei. Phoenix roebelini. Rosa. Tradescantia. Phylocactus. Cocos weddeliana. Anemone coronaria. Sanchezia. Stapelia. Cyclamen. Plante originare din zonele tropicale. palmieri. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia. Colocasia. în partea orientală (Turcia. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. Dracaena. orhidee.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. Platycerium alcicorne. de unde provin: Achimenes. Begonia rex şi B. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis. metalica. de unde provin: Ficus elastica. Pelargonium. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. Araucaria etc. Fuchsia fulgens. ferigi. Freesia.

Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Zantedeschia etc. Narcissus. 2. Hypeastrum. Aucuba. Dinathus barbatus. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. rizomi. la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria.). urmată de secetă. Salvia. Paeonia etc. Fuchsia etc. Specii cultivate în spaţii protejate. Tagetes etc. Narcisus. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate. Bellis. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp. Helycrisysum etc.) şi speciile perene originare din zona temperată. 2. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 .5. Antirrhinum. După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. Strelitzia. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi. din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium.4. Petunia. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. Mathiola. c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate. Fuchsia. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. bienale (Viola. Lathyrus sau plante perene: Tulipa. tuberculi etc. Myosotis etc. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe. În seră. Gerbera. Chrysanthemum. Calendula.) sau ca plante la ghivece. pretenţioase la căldură. cum sunt: Gerbera. Pelargonium etc. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara. Nerium.). Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole. Calceolaria. cum sunt: Aster. citricele. Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. Lilium. Hosta.

Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea. Coleus. Antirrhinum. Hippeastrum. Phlox. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. Plante decorative prin fructe. c) decorul balcoanelor. rabate. Hydrangea. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. Aster. Ipomea. bienale: Myosotis. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. Ferigile. Petunia. decorează şi prin bacele de culoare roşie. Diffenbachia. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. Begonia semperflorens. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. Gnaphalium. Marantha. Polyanthes. bace de culoare violetă. Gerbera. . Coleus. Chrysanthemum. Gladiolus. ferigi. Helianthus. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. Dianthus. Agapanthus. Cyclamen. Myosotis. Azalea cultivate la ghivece. teraselor: Pelargonium. b) decorul apartamentelor. Dracaena. Tradescantia. Dianthus. După modul de utilizare. Anthurium. plumosus. Althaea. forma. Primula. Cyclamen. speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete. Digitalis. iar A. Monstera. B. Althaea. Zinnia. poziţia şi în multe cazuri. Sanchezia. Strelitzia. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. Ficus. jardinierelor. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. Codiaeum. Lathyrus. Rudbeckia. Bellis. Hosta. Calceolaria. Verbena. Cordyline. platbande: Ageratum. borduri. Dahlia. Viola. Cineraria maritima. Codiaeum. Aucuba. aranjamente. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. Cineraria maritima. Spathiphyllum. Tagetes. Dahlia. Digitalis. Tulipa. Plante decorative prin frunze. Zinnia. coroane): Freesia. Rosa. Achyranthes. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. de coloritul frunzelor. Gladiolus. Gaillardia. Primula. Tulipa. Palmierii. Callistephus. perene: Chrysanthemum. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Echeveria. Cobaea. Narcissus. Salvia. Dianthus barbatus. Thunbergia.   anuale: Dianthus. Dianthus. palmieri. cultivate în sol şi Calceolaria. Begonia.

Lathyrus. Aster alpina. 2. alpinării (stâncării): Cerastium. Clasificarea după modul de utilizare. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 . 8. Sagittaria. Clasificarea după locul de cultură. Nymphaea. Humulus. Calla palustris. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative. decorarea bazinelor. Portulaca. Dolichos. pergolelor: Ipomoea. Clasificarea după modul de cultură. Clasificarea după ciclul biologic. decorarea zidurilor. Cucurbita etc. Primula. 7. Chestionar de autoevaluare 1. lacurilor: Acorus. Iris pseudocorus. 3. Allysum. Clasificarea botanică a plantelor floricole. Clasificarea după însuşirile decorative. 4. 6. Cobaea.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

Cleome. Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae.1). În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă. La orhidee (Cymbidium. Au forme şi mărimi diferite. adaptându-se condiţiilor de mediu. În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei. Asclepiadaceae).2). bulbiferum). cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină. Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. Peireskia). Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii. Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig. Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză. 29 . c) Tulpini cu rol de înmulţire.Tulpinile supraterane ale unor plante floricole. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate. Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. care desprinşi de pe planta mamă. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. d) Tulpini cu rol de apărare. B. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. Euphorbiaceae. La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele. Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. b) Tulpini cu rol de depozitare. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi.

Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum). Polyanthes (3). 30 . Hyacinthus etc.3). Tulipa (2). la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Sansevieria (4). membranoase.Fig. Cyclamen (fig. Tunicile externe sunt uscate. Forma bulbilor la Hippeastrum (1). Alstroemeria (3). 1. 2. Rizomi de: Canna (1). cele interne groase. Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana. Zantedeschia (2). Fig.). Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele. bogate în substanţe de rezervă.

Din aceste organe iau naştere tulpini florifere. Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere. majoritatea perene şi pot fi submerse. 4. crocus (2) fresia (3) C.4. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile.) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp.). iar mai târziu un nou tuberobulb. nutante şi amfibice. 3. Fig. învelită la exterior cu frunze uscate (fig. Tuberobulbi de: gladiole (1). 31 . TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice. Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig. Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp.Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului.).

11. 5.spatulată.biparipenată. 6.hastată. iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie. glaucă. de înmulţire.palmat-compusă 32 . 3. coriacee. 7. peţiolul sau codiţa şi baza frunzei.lanceolată.cordată. 2-4 paripenate.ensiformă Fig.eliptică. înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. scabră (aspră). Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă. Fig. metabolism.reniformă. transpiraţie. La o frunză deosebim: limbul sau lamina. membranoasă şi cărnoasă. Suprafaţa limbului poate fi netedă. 6.lineară. 10. mărime. Consistenţa limbului poate fi: erbacee. păroasă. pieloasă. 9. 6. Forme de frunze simple: 1. Forme de frunze compuse 1.5 şi 6). 5.imparipenată.obovată. glabră.trifoliată. 2. Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. absorbţie. Frunza Frunza este un organ vegetativ. 4. lucitoare.romboidală. 5. bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză.3. 7.3. 8.1. consistenţă şi culoare. respiraţie.oblongă.

iar cele mai mici la Tradescantia. reniformă. Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. rotund. Fig. 8.7). comprimat. 2. nuferi.penat-partită. 7. 7.dinţată.cuspidată.palmat-lobată. acuminat. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum. dilatat şi este prins la baza limbului. 4. mai rar pe faţa inferioară a lui. serată. sagitată. cuneată. Se întâlnesc la cactuşi. mucronat. Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector .cranelată. Pelargonium peltatum). Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. Monstera. Marginea frunzei 1. asimetrică vârfului limbului acut.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini. hastată.bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. 33 . Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri. 5. la Pelargonium spinossum.palmat-sectată. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă. 9.lirată. 3. Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu. crenată. Colocasia. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). 6. emarginat. Peperomia. obtuz. Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză). palmat-fidată.

care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor. cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus. numite petale. Clematis). format din sepale care pot fi complet libere. 3. la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic.frunzele prezintă forme (urne . primul înveliş al florii este format din frunze modificate. Rosa. Agave). Anemone.2. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne. este format din frunze modificate. caliciul dialisepal (Ranunculus). Corola. Învelişul exterior al florii este caliciul.b) cu rol de agăţare . Ranunculus. numite sepale. 34 . la altele fiind provocat: Hyacinthus. iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa.2. Orhidee. Lilium. independent de primordiile staminelor.1. Acest proces s-a produs la unele specii accidental. concrescute. Organele de reproducere 3. androceu şi gineceu. obţinându-se florile involte. în general colorate. Paeonia. Corola este formată din petale. axa florală (receptacol). o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul. caliciul gamosepal (Primula). periant (caliciu şi corolă). c) cu rol nutritiv . Pisum.frunzele s-au transformat în cârcei. Narcissus. Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. în general verzi. lineară. Petalele au forme foarte diferite: lanceolată. Este formată din peduncul. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola).nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe. Caliciul. Astfel. al doilea înveliş al florii.

umbela (Pelargonium. O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare. Hyacinthus. capitulul (Gomphrena. spadixul (Anthurium. Myosotis). Scabiosa). la Portulaca grandiflora circa 10 ore. Primula). Acele secundare îşi continuă creşterea. monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. Iris. pleiochasiul (Euphorbia. 3 ore. Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. Digitalis. Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. Canna. Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. la orhidee 15-20 zile etc. Convallaria. Phlox). Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). la Hemerocallis fulva 24 ore. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse. Astfel. la Papaver somniferum 2 zile. iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor.La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. calatidiul (antodiul) (Callistephus. depăşind axa principală. Anemone nemorosa. Sedum). racemul (Convallaria. Monstera. Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. Verbena). Orchidaceae. la Lilium candidum 6 zile. diferită ca formă şi culoare. racemul pentru Cruciferae. din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. Gerbera). Inflorescenţele simpodiale. Gypsophilla). Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. Dieffenbachia. Gaillardia. la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. Inflorescenţele monopodiale. osmoforele (Araceae. Zantedeschia). Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. Viola). Dianthus. Salvia). calatidiu (antodiu) pentru Compositae. 35 . Lavandula). corimbul (Hydrangea. Viola). Centaurea. cima dihazială pentru Caryophillaceae etc.

ovoidale etc. abia observabile cu ochiul liber (orhidee. Petunia. Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes).l . O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar. Acestea sunt: spicul compus. de la foarte mici.ovoidă: Alyssum. păstaie (Lathyrus odoratus). silicva (Mattiola). mărimea.raport .2.neregulată: Calendula . . sistemul lor de ramificare se repetă. unul sau două cotiledoane şi epicotil.sferică: Lathyrus. mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct. Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. nucula (Tropaeolum). Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie. Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare. La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei).2. Seminţele pot avea forme variate (sferice. Delphinium). Digitalis . folicula (Paeonia. umbela compusă.cordiformă: Celosia 36 Forma . Cheiranthus. Begonia. capsula (Papaver). Embrionul este format din hipocotil. Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe.fusiformă: Ageratum.) şi mărimi foarte diferite. culoarea. reniforme. Viola. baca (Asparagus). care reprezintă primordiile viitoarei plante.Inflorescenţele compuse. La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri).grosime . embrion şi albumen sau endosperm secundar. begonia.ovală: Antirrhinum. Myosotis .L . de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. muchiate. la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale. Tagetes . Portulaca . Centaurea. 3. Cosmos. • Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma.

structură. Frunza. alcătuire şi clasificare funcţională. Frunza.foarte mari: Phoenix. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: .roşcată: Begonia .brun cenuşiu: Salvia.cilindrică: Verbena .5 mm: Begonia. 9. simetrie. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 . Lupinus. Celosia . Antirrhinum. Mărimea: . etc. Funcţii. Papaver . Tagetes . culoare.mijlocii -1. Antirrhinum.cafenie: Gaillardia .cenuşie: Centaurea.şters: Centaurea .. 8. 3.mat: Phlox. Cosmos. 7. Zinnia Luciu: . Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2.alcătuire.peste 3 mm: Tagetes. 6. Lobelia.galben brun: Calendula . Floarea .foarte mici şi mici. Lobelia . Element decorativ şi frunze metamorfozate.tipuri de inflorescenţe simple şi mixte. Fructul şi sămânţa plantelor decorative. Zinnia .neagră: Ageratum. Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1.brună: Gazania. Floarea . Phlox.brun roşcată: Alyssum .5-3 mm: Gypsophilla. Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire. sub 1. Godetia .pronunţat: Celosia. Tulpini metamorfozate de plante decorative.reniformă: Gypsophilla.mari . Petunia . 4. forma.

iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor.CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ.acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă . lumina. aerul şi substratul de cultură. Factorii de mediu . gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare .absenţa. minim şi maxim. considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă. Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura.plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine.dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor. 38 . apa. excesul unuia din factori duce la dezechilibre . reducerea.

Aspidistra. orhidee.lipsa produce . stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi .0. Energia radiată este folosită . când intensitatea luminoasă atinge valori maxime. La 39 . Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10. factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi). Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor.000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri. apoi în fază de răsad.  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri. Saintpaulia.000-20. Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia.etiolarea.clorozare (Saintpaulia). Gazania. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători. arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. Salvia. Verbena.1. a schimbului de gaze. Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia.000-50.31% traversează frunza . Petunia).48% transpiraţie . Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia). ferigi. durata de iluminare . Gladiolus. Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara. Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei. florile rămân mici.4. crinul de toamnă).19% reflectată . Marantha. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire. În cultura plantelor floricole. Phlox. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului.66% fotosinteză .lungimea de undă. când încep să se hrănească singure. Kalanchoe. de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă.000 lucşi). a substanţelor nutritive.excesul produce .

Kalanchoe.  plante de zi scurtă. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism. perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen. formarea bulbilor. După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida. după care înfloresc indiferent de durata de iluminare. Sinningia hybrida). GUSTAV SCHOSER (citat de V. Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. Dianthus). Poinsetia. are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 . căderea frunzelor. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă.SONIA. mărimea celulelor.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare. Cineraria hybrida. bienale. 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). butăşire. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum. plantarea la ghivece şi transplantare.

antocianului. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză. împiedică 500-600 nm . 4. 600-700 nm . însă. fotoperiodism. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale. 700-800 nm . Sursa naturală de energie este radiaţia solară. creşterea vegetativă. cultivate în condiţii de zi lungă. germinaţia seminţelor. cerinţelor plantelor. 41 . transpiraţie. Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii.distrugerea acizilor nucleici.favorizează fotoperiodismele. Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură.2. sinteza clorofilei. se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră. nu trebuie să fie prea intensă.reducerea fotoclorofiliană. sinteza peste 800 nm . 350-400 nm . respiraţie. superioare. care. material plastic opacizat).nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). înflorirea.reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. fructificarea).• • • etiolarea. Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial. 400-450 nm . fotosinteza.suspendă germinaţia. absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea. timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă. cuprinse între 0°C şi 40°C. fotoperiodismul. are loc creşterea vegetativă. • • • • sub 350 nm .sinteza clorofilei.

unele specii de cactuşi pentru a înflori. unele orhidee. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură. datorită luminii. Dieffenbachia. bromelii). b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate. ferigi. primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile.  plante cu cerinţe mici. deci nevoia de temperatură mai mare. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. c) Anotimp. au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care. Astfel. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile. d) Fenofaza.  plante cu cerinţe medii. Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). Hemerocallis). repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază. pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. datorită luminozităţii reduse. Iarna. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C. Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C. având în vedere că în timpul zilei. funcţiile plantei sunt mai active. Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. iar cele subtropicale la 8-10°C. Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. care îşi au originea în zonele alpine. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. faţă de zilele cu cer senin.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. iar cei de azaleea la 6-8°C. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. nevoia de căldură este mică. 42 . originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus. Astfel. Plantele floricole. în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură.

de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. Zantedeschia. amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică. Colocasia. rizomi).3. Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive. Plante ca Monstera. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. Gerbera. aspersiune. pe sol.e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. 43 . iar pentru Primula malacoides 15°C. tocuri de răsadniţă. Mijloace de corectare a temperaturii. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. folosind ca agent termic apa fierbinte. paie. pulverizarea apei pe plante. Astfel. Aceste plante au frunzele mari. aerisirea. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă. pentru Fuchsia 19°C. cu limbul neted. Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie. Codiaeum. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. pentru Anthurium. Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. Anthurium. unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. temperatura solului trebuie să fie de 20°C. cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. pentru Primula obconica 18°C. fumigaţie. lucios. 4. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire. protejarea cu frunze. solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. coriaceu.

cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). necesită udări mai dese. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. stadiul de dezvoltare al plantei. Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă. Tipul de sol. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă. care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă.Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. Temperatura mediului şi intensitatea luminii. Astfel. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere. Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. evoluţia condiţiilor de mediu. în funcţie de origine. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. ele prezentând: frunze mici. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. consum ce se diminuează la plantele bolnave. 85% UR. Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. apa se administrează în cantitate mică. ca să scadă în timpul înfloritului. pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. anotimp. Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. în special transpiraţia. Sistemul de cultură. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. puţine. Faza de creştere şi dezvoltare. decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. modul de cultură. valorile de 50-55% sunt normale. 44 . Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare. pe când vara. au pretenţii diferite.

Atunci când procentul scade. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură. Saintpaulia. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. Folosirea apei prea calde este. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. pentru oxigen şi azot. prin aspersiune. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. specie.01%. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0. În general. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului. De aceea se recomandă. în special dacă se foloseşte în perioadele reci. Gloxinia. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 . În substratul de cultură. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. cu picătura. în cazul solurilor grele. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea. îmbunătăţirea calităţii. iar din punct de vedere practic. iar în cazul culturilor la ghivece. 0. compacte. Dimpotrivă. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara. Gerbera. adăugarea de nisip. 21% oxigen. furtunul. Într-un sol bine structurat. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. materii organice. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului. dăunătoare. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. 4.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică.03%. de asemenea. precocitatea înfloririi.4. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot. nisip. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. Apa rece întârzie creşterea. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare.15%.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură.

5-8. se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral. 46 . plop nu se recomandă. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. bălegar etc. iarna.pentru fiecare specie în parte. substratul de cultură se identifică cu solul natural. la nivelul sistemului radicular.5. moderne. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice. lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. 4. evitându-se formarea de curenţi. pe când frunzele de stejar. condiţii optime. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. amestecul mai multor componente. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni. 4. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. adaus de mraniţă. După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. arţar.5. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. cât şi cele chimice. tei. În serele mari. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber.1. Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna. alun dau un pământ de calitate superioară. ca substrat de cultură. relativ bogat în substanţe nutritive. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor. pH-ul 6. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă. Alături de aceste măsuri. trifoi). primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent. În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. nisip. nuc. de culoare brună-cafenie. Frunzele de fag.

). pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa.5. permeabil. 47 . Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră. pH uşor alcalin. pH acid (sub 5).5-6. Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin. Polypodium sp.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. etc. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă). flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm).. Se obţine un pământ uşor. cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. umbroase (Aspidium sp. Vaccinium. permeabil cu aspect untos. Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica. Pământul de ericaceae.). După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă. Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate. Deasupra acesteia. pHul acid (4. de culoare brună-negricioasă.5). de culoare mai deschisă. Are slabă capacitate de reţinere a apei. Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta. Azalee etc. Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu. sulfat de potasiu etc. Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului. sărac în elemente nutritive.  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină. de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4. afânat. prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă). bogat în elemente nutritive. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie.

rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor. prin polimerizare. se obţine din materiale plastice expandate. Călăţele. Se prezintă sub forma unor granule. Vatra Dornei.La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. spongioasă. incinerate la 1000°C. Dimensiunea granulelor de perlit este de 1. Are porozitate bună. fulgi (4-12 mm).2 mm. grosier.5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%.  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree). Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor.  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu. calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. Styrommull (polistiren expandat). Germania. Vata minerală. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%).  Substraturi minerale tratate Perlitul. Canada şi SUA. 48 . lipsit de materii organice. cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. Suedia. porozitate mare. Biolastonul. Are o structură foarte poroasă.7 mm şi grosime de 0. Făgăraş. iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei. late de 0. se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi. are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie).5-8 mm. este uşor şi nu conţine elemente nutritive. Pietrişul. foarte uşoare. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia. Vermiculitul. pH-ul 7-9. pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă. pH neutru. cu porozitate mare. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. Are o bună capacitate de reţinere a apei. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi. pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa). Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. fără calcar şi nămol. se obţine în procesul de sinteză a ureei. În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN .

Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine.2. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3. dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea. dolomită. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale.5. mraniţă. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. Hyacinthus. pământ de frunze şi nisip. în proporţie de 2:2:1:1. microfloră bacteriană. turba. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii. iar când substratul este apa. Azaleea. În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline.şi microelemente specifice şi după caz. acesta se poate face din pământ de ţelină. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre. turbă (20-25%) şi nisip (5-10%).Argila expandată. În cultura florilor în spaţii protejate. În cazul că plantele solicită un amestec greu. a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2.5. se face prin administrarea de calciu. cultura se numeşte hidroponică. Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%). nisipul. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie. Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH. Erica sau soluri alcaline: cactuşii. unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate. 49 . Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard.5 şi 8. pământul de frunze. 4. cretă. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol.

cuprul. frunze). pleavă. atât cele simple cât şi cele complexe.3. paie. fosforul. planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. în caz contrar planta este în pericol să moară. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni. Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. 50 . Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. manganul.4. litiul). Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului. calciul. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. 4. Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime. Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor. în funcţie de specie. Îngrăşămintele chimice.4. fierul. În funcţie de cât timp au stat la fermentat. avem îngrăşăminte organice proaspete. semifermentate. Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat. siliciul. dar şi o serie de microelemente (aluminiul. potasiul. magneziul). avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. uneori de soi şi de fenofază.5. granulate) şi lichide. iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare). Pentru o creştere şi dezvoltare normală. Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. zincul. borul. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică.5. fermentate şi mraniţă.

au un consum ridicat de substanţe nutritive. odată cu lucrările de pregătire a terenului. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială). pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară.a. Culturile floricole. 4. P. 51 . Fertilizarea în floricultură Plantele floricole.Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi.5. Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă. iar la cele perene 60-80 kg/ha s. la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. în anumite cantităţi considerate optime. astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente.5. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N. prin caracterul lor intensiv. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate.5. 4. conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ.5.. Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha.1. K şi un număr mare de microelemente. Îngrăşămintele complexe. Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului.a. Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie.

plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe. gerbera).5. primula. Fertilizarea se execută în mai multe etape.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. 4. în diverse vase de cultură (ciclamen. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate. gerbera). la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha. frezia.2-0. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă.1-0.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar.5.05% pentru microelemente. iar după administrare se face o nouă udare. Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple.Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. 52 . Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. În acest caz concentraţia este de 0. cineraria). crizanteme. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu.2. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia. concentraţia este mai mică 0. în substraturi pe mese (asparagus.

Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. concentraţia este mai mică 0. În acest caz concentraţia este de 0. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor.2-0.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 .1-0.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. Fertilizarea se execută în mai multe etape.05% pentru microelemente. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică. Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri. capacitatea de câmp. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator. permeabilitatea). În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec. se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat. iar după administrare se face o nouă udare. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu.

Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică. excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină. Mai mult. Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. Aceasta se manifestă prin modificări în creştere. parazitară sau fizică. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. Însuşirile fizice şi chimice ale substratului. 4. ce îngreunează diagnosticarea. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. 2. Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 . Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15.Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. 11. 6.rol şi necesarul plantelor decorative. Chestionar de autoevaluare 1. 9. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. Intensitatea luminii . 8. Care sunt componentele substratului? 14. care pot crea confuzii. Cu toate acestea. greutate şi aspectul plantei. 7. 10. Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. 5. 13. Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17.

cca.1. Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente. Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale. care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri. palmieri.  demontabile. la care geamurile sunt nu pot fi demontate. 100 m2. garoafe. sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. bromeliaceae). cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile. crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi. formate din schelet fix. 55 . Acestea au dimensiuni mici. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe.  sere bloc. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an .

În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee. perlit. Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. Primula malacoides. Pelargonium. Gesneriaceae. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. c) După regimul termic:  sere calde. Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante. cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio. Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. Anthurium. Bromeliaceae. cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. vermiculit). d) După substratul de cultură:  cu sol. Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea.  minerală. Cactaceae). Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime. Ferigi. în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. este un tip aparte de seră. pentru repausul unor specii: Azaleea.  sere semicalde. sere mobile sau rulante. În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori.  în plan vertical. pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. sera turn. Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. 56 . cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C.  sere reci. pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale.

stâlpii de susţinere. foloseşte la colectarea coama. jgheabul. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia. iar pe aceste conducte. rezistenţe electrice. confecţionate din metal sau lemn. pisă de legătură între stâlpi. este acţionată manual. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul. Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei. Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate.  coamă şi jgheab.2.  scheletului. 5. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. element de susţinere. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori. sunt montate duze pentru dispersia apei. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. din loc în loc. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T. Răsadniţele 57 . mecanic sau automat.  superioară a acoperişului. executată din beton armat. asigură prinderea geamului în partea sproţurile. aerul cald. Dacă udatul se face prin picurare. pe acestea se fixează geamul. confecţionat din tablă zincată de 3 mm. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. Instalaţia de aerisire. din profil în formă de T. sunt fixate prin îmbinare de ferma. Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor.

patul cald. Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. după epuizarea unei prime culturi. lungimea clasică de 4 m.5 x 4 m. ferestre. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. 58 . În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna. după materialele de acoperire: cu sticlă. Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5. substratul de cultură. reci semiîngropate. cu material plastic. semicalde (15-20°C). Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C). care dispun de o sursă proprie de energie. dale prefabricate. din prefabricate.Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer. curent electric. lăţimea este de 1. Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an. după materialele de construcţii: din lemn. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd). îngropate. urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. semimobile şi fixe. se exploatează mai departe ca răsadniţe reci. lungimea 20 m. după numărul pantelor: cu o pantă. Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm.      (8-12°C). În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului.5 m. cu două pante. Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1. apă caldă. precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare. cărămidă etc. aer cald. după gradul de mobilitate: mobile.  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. apă termală). răsadniţe cu încălzire tehnică (abur.

turbă.3. 1986).  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald. la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA.8-2. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm. de obicei fără încălzire. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari.5 m lăţime şi 1.  Confecţionarea patului cald.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor. iar la cele cu două pante. Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori.0 m lăţime. pe direcţia N-S. Solariile Solariile sunt construcţii speciale.  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului. Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică. După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C. alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului. Solariile se clasifică astfel: 59 . pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei. Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă. 5. la cele semicalde de 50-65 cm.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V. în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa.

solarii înalte (propriu-zise) de 2. beton. Sere. solarii multiple.5 m. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0. iar lungimea poate fi de 25-30 m. Solarii bloc sau multiple. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel. cu încălzire tehnică) etc. după regimul de căldură (neîncălzite. Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. La capete folia se ancorează de un ţăruş. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton.0-2. dar nu mai lungi de 10-15 m. Au lăţimea de 70-80 cm. sau de dimensiuni mai mari. tipuri. cu panouri demontabile.20 mm grosime.07-0. tipuri 4.1 mm şi lăţimea de 150 m. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime). Instalaţii utilizate în sere. solarii duble. materiale plastice). metal. Solarii.a) după tipul constructiv: solarii individuale. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 . Au lăţimea unui tronson de 3 m. tipuri 3. cu încălzire biologică. tip Işalniţa. tip ICLF Vidra. înălţimea la coamă de 2 m. Chestionar de autoevaluare 1. Are lăţimea de 3-4 m. tip Buzău etc. Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. după materialul folosit la acoperire (mase plastice. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi. elemente constructive 2. Răsadniţe. sticlă). Folia trebuie să fie de 0.

6. Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 .1.CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă).

posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: . mare) . păstrarea.păstrarea facultăţii germinative câţiva ani .000 buc/g).coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca. cât şi fructele indehiscente( achenă. dar există şi specii (Viola wittrockiana. 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor. 50. recoltarea lor se face de pe plante mamă.degenerarea sem.timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2.spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) .culoarea 62 . Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează.arhitectură tegument .forma diferită . Calitatea seminţelor . Tagetes). caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie. La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise. Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată.Avantaje: .însuşiri fizice . Recoltarea seminţelor. nuculă. pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul. Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă.mărimea (mică.laboratoare de specialitate . abateri faţă de genitori) . condiţionarea.1. se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%. mijlocie.urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi. Păstrarea seminţelor de flori. etc.). Dianthus. 6. . sănătoase. heterozis (F1) .1.

autenticitate .indici fiziologici .valoare culturală 6.luciu . Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei. alcaloizi. Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile..puritate fizică .viabilitate . fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare. lactone. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur.facultate germinativă .greutate .2.energie germinativă . substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă. impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen. deci pentru ca embrionul să iasă din repaus. heterozide cianogene. 63 . ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei. Seminţele unor specii.puritate biologică . căldură) intră în starea de repaus.stare sanitară . După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici. creşterea nu mai are loc. care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului. deci în declanşarea germinaţiei. Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus. deşi pot germina imediat după recoltare. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie).indici tehnologici . Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal. În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult. trebuie să treacă printr-o depresiune termică. Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară. aldehide.umiditate . Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina. dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă.1.

seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă. 64 . Canna). se aşează în cutii. substanţe care influenţează favorabil energia germinativă. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. folosind nisip. se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri.  termică. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. recipiente şi se păstrează în pivniţe.1% timp de 15-20 minute .Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. Gentiana). hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor. timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece. Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna. acidului indolil acetic etc. sulfat de cupru (0. se aplică. Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. de asemenea. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă).) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece. Tratamentele mecanice.. prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni.1. după care se usucă. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0. Althaea. Seminţele se amestecă cu nisip.5% timp de 10-20 minute). la 20-25 cm adâncime.3. sau cu formalină 0. auxinei. se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. Clivia etc.2%. 6. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra. şanţuri. Tratarea cu substanţe chimice. răsadniţe reci. Tratarea cu hormoni.

iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. Tagetes). Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori.1. Freesia). La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. Petunia). Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 . 6. izotopii radioactivi în doze mici. Aceste seminţe sunt fotosensibile. Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele. Digitalis. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină. lumina.Razele Röntgen. Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen. Lumina. ultrasunetele.4. Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. În general. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. temperatura. Callistephus. Temperatura. Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe. Apa. Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule. radiaţiile electromagnetice. radiaţiile Gamma. Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. ca substanţă de rezervă.

În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. Dianthus. Dianthus barbatus sau unele specii perene. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. Myosotis. Epoca a IV-a: iulie-septembrie. etc. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. Epoca a III-a: mai-iunie. de data când se doreşte plantarea. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile.5. cât şi specii cultivate în seră. Callistephus. pe brazde amenajate special. Epoca I-a: decembrie-februarie. Se seamănă. în sere. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. speciile bienale Bellis perennis. cu perioadă lungă de vegetaţie. Matthiola. Papaver. Tropaeolum. în vederea obţinerii răsadului. În seră se seamănă: Cyclamen. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită.pentru apă şi aer. Epoca a II-a: martie-aprilie. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori. Iberis.. Cyclamen. cultivate la ghivece: Primula malacoides. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. sere sau afară. răsadniţe. Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil. anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc.1. solarii. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. Lobelia erinus. 66 . Nigella. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură. 6. EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. Eschscholtzia. Godetia. Digitalis purpurea. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc.). Salvia splendes. Calceolaria. de 100-170 zile. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură.

răsadniţe sau câmp. în rânduri sau în cuiburi. Petunia hybrida. cu dimensiuni între 1. Primula obconica. Pentru seminţele mijlocii. Dianthus. Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine. udatul se repetă de câte ori este nevoie. Ipomea etc. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. perlit. Pentru seminţele mari (Tagetes. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . cu diametrul sub 1.5-3.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus. se seamănă în lădiţe. când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. Gazania. Phlox etc. Lobelia erinus. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. Dolichos. Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip. În cazul seminţelor foarte mici şi mici.NORMA DE SEMĂNAT. când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe. Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante. Lupinus. Pentru seminţe foarte mici şi mici.5 mm (Begonia. ghivece. în funcţie de mărimea seminţei. De obicei. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR . cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. METODE DE SEMĂNAT. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante. În cazul în care semănatul se face direct în câmp. Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp.). Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. cenuşă sau praf de cretă. Papaver) sau pentru unele plante de apartament. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor.0 mm (Callistephus. c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum. la loc definitiv. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens.

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. permeabil pentru aer şi apă. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. Aralia. 11. Astfel. într-un substrat afânat. separate sau în amestec (1:1). Verbascum etc. fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială. Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării. iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului. Calux. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. de asemenea.). La Cyperus (fig. nisip-turbă. Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. Intensitatea şi calitatea luminii are. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării. se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. Astfel. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. un rol 71 . Dicentra. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. 11).11) sub punctele de ramificare a nervurii principale. butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm).efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. după care se pun să plutească în vase cu apă. Rizopon etc. vermiculit-turbă. Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie. Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică.) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime.

specie Caracteristicile butaşilor A. Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp. Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV . Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. Astfel. Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Philodendron sp. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp.important în înrădăcinarea plantelor. Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp. Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp.

astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii. Saxifraga. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare. Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata. Saxifraga sarmentosa.4. Înmulţirea prin drajoni 73 . care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă.) sau frunze (Gerbera.Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6. Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece. În cazul când rozetele nu au rădăcini. De asemenea. la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia). cultivate în spaţii adăpostite. sau la plante decorative prin frunze. 6. Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă.2. Strelitzia). Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma. a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum.3. Aspidistra. se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare. Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus. după care se despart în mai multe părţi. cu mâna sau cazmaua.2. 6. Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă. Chrysanthemum). Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. În acest caz plantele se scot din vase.2. Paeonia. Aster. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. se fragmentează. această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera. Delphinium etc. cum sunt: Clorophytum. Nephrolepis.2. Peperomia).

Dicentra. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze. Pentru înmulţire. atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini . Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. cum sunt: Papaver.Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv.5. 6. Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini. apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. Philodendron.6. Marcotajul poate fi terestru sau aerian. Hydrangea. Cordyline. Dracaena. Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite. Momentul optim de detaşare este primăvara. Zantedeschia.2. Sansevieria. atunci când vin în contact cu solul. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini. Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus. iar cel terestru poate fi simplu. Gypsophila). La speciile fără repaus biologic (Aspidistra.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp. 6. Cordyline). Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. cum sunt: Phlox subulata. dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus. Chrysanthemum sau în seră: Aralia. Cobaea scadens. Thumbergia alata. Aspidistra etc. flori) şi subterane (rădăcini). . Acest gen de marcotaj 74 . după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). Sansevieria) se poate face în tot timpul anului.2. şerpuit sau chinezesc.

Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă. Aşa sunt: Dracaena. Passiflora. Ficus elastica (fig.14). În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig. peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. apoi se acoperă cu pământ. O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. Hoya carnosa. Pandanus. 12. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează.constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. Marcotaj şerpuit . Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. se fixează cu cârlige de lemn sau metale. În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni.13). Marcotaj şerpuit. care se leagă strâns sus şi jos. Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului. Anthurium. îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. Nerium oleander. Fatsia japonica. 12). se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv. Fig. Marcotaj simplu 75 Fig. 13. pe lungimea de câţiva cm. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă. vârful se poate tutora (fig. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea.

Canna indica. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme. fără muguri pe suprafaţa lor. în straturi de 5-6 cm grosime. apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale. Narcissus. mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. 76 . Hyacinthus. 14. În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. rezistente la frig şi uscăciune.Fig. Alstroemeria).7.2. La unele specii.8. scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii.2. cu frunze cărnoase. când 70-80% din frunze s-au uscat. recoltarea se face începând cu luna iunie. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa. în şoproane sau magazii bine ventilate. Marcotaj aerian 6. 6.

devin floriferi.2 cm diametru. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze.3-1. Crocus. 6. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală. în timp ce la frezii sunt piriformi. frezia are 4-6 bucăţi. astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali.10. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 . ale căror dimensiuni sunt de 0. Begonia tuberhybrida. Au tuberobulbi gladiolele. Cyclamen. la capătul cărora se formează tuberobulbilii. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria. Eranthis hiemalis). Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie.2. La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi.2. 6. tulpini. freziile. prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector.6. Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate. Numărul lor variază în funcţie de specie. bogat în substanţe nutritive.0 cm diametru. de 6-8 cm diametru. Montbretia.2. Sinningia. Astfel. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C.11. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri. iar cei bazali rămân dorminizi. cel matern resorbindu-se. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi. La aceste specii. de 2.5-6. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). frezia 25-30°C). Colchicum. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită.9. Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic.

La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum). Camelia. 15. pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi. iar dacă ajung pe un substrat de cultură. Se practică altoirea la speciile semiarbustive. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. cum sunt: Azaleea. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi.15). Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. Fig. contact care duce la concreşterea celor doi parteneri. se practică următoarele tipuri: 78 . pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii. aceşti muguri se desprind şi cad. 6.2. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit. în floricultură. Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig.12. care constituie altoiul. un butaş sau un mugure.

Syringa). Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor. Skoog. vitamine. Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică . în ianuarie. complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. creaţi prin procesul de ameliorare. fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. Clematis. micro-elemente. 6. în seră. 79 . b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. Knoop. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. la azaleea în iulie. în ochi dormind (Rosa. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea. Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole.13. Dahlia).2. Fuchsia. la trandafiri. Epoca de altoire depinde de specie. prin alipire (cactuşi). hormon de creştere. la bujorul lemnos în august. Pelargonium). la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. în ochi crescând (Citrus limon). c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. ca de exemplu Heller. la cactuşi în iulie-august. Mediul de cultură este format din macroelemente.• în despicătură (Azaleea. Murashige. glucide. în triangulaţie (Paeonia.

etc.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii.1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale. anteră. repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. de frunză. Toate operaţiile de extragere din eprubetă. Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test. polen şi celulă izolată fie mecanic. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara. Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. segment de tijă. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze. Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată. se dezinfectează organele respective (de ex. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. Explantul poate fi structurat ca apex. stimulare. până la contactul cu soluţia nutritivă. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă. ovul. segment de rădăcină. cu pH-ul 6. Chestionar de autoevaluare 80 . care lasă să treacă lumina şi aerul. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. hipoclorit de sodiu 1%. în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. embrion. Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. floare (petală sau capitul). nod. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. dar împiedică să iasă vaporii de apă. pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test).7 şi sterilizat. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice. cu alcool etilic 96%. mugure. la extremitatea tijei şi în muguri. fie pe cale enzimatică.

Loc. Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . Enumeraţi caracteristicile fizice. 20. tipuri de butaşi. 16. Înmulţirea prin marcotaj. epoci. stoloni şi muguri adventivi. Înrădăcinarea butaşilor. 15. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. 3. 5. 23. 6. Înmulţirea prin butaşi. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. substrat. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori.1. 21. Tipuri. Specii. specii. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. Specii. 14. 19. 11. 12. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. Înmulţirea prin drajoni. tipuri. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. 18. epoci. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. Înmulţirea prin organe modificate. 17. interval. Înmulţirea prin despărţirea tufei. 7. 13. Epocile de semănat ale plantelor floricole. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. 22. specii. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori.

1. în cantitate de 3060 t/ha. se execută mecanizat. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale. permeabile şi bine drenate.CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. bienale şi perene. se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. decorative prin flori. 82 . În cazul când terenul rămâne denivelat. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente. frunze sau fructe. cu sapa. 7. expuse la soare. ferite de curenţi de aer rece. manual. cu textura nisipolutoasă. iar pe suprafeţe mici. strângerea resturilor vegetale rezultate. prin administrarea de îngrăşăminte organice. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului. fertile.

Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor. iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară. Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa. 83 . frunze. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene.1. Plantatul. bulbi. tuberobulbi. rădăcinile tuberizate. Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. de regulă. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării. împiedică tasarea acestuia. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. cu cazmaua. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc.2 sau combinatorul. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. manual. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare. Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică.Mărunţirea se face cu GD-3. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici.5. • mraniţă. pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. rizomi. Se repetă ori de câte ori este nevoie. .Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm. mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla. Plantatul.

irigare). prin acoperirea cu hârtie. fiecare plantă separat. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. iar vara în zilele călduroase. Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. 84 . Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. Se protejează după caz. vârsta plantelor. specifice agenţilor patogeni. fenofaza şi condiţiile climatice. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. • Protejarea plantelor contra brumelor. Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare. frunze. Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi. stropitoare. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. lăsând pe cea mai bine dezvoltată. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. după-masa spre seară sau chiar noaptea. Udatul se face dimineaţa. rogojini. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători. Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad. sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante.Buruienile pot fi combătute şi chimic. • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare.

metalice. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia.copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor. garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. Iresine) şi bordură (Santolina.  Lucrările de tăiere includ: tunsul. înainte de plantare la loc definitiv sau după. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia. ciupitul. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. Iresine). crizanteme cu inflorescenţe involte. Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime. Se folosesc tije de lemn. Dianthus). Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor. Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor.ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze. Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. copilitul. bobocitul. garoafe Chabaud. Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. . când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna.tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus. Chrysanthemum. . Se execută la începutul perioadei de vegetaţie.1. se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme. chiar grilaje de diferite forme.  Tăierile. Tutorarea-palisarea. În faza de boboc abia format. 7. .2. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 . la unele specii de 2-3 ori .2. dar şi după aceea. Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7. În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului.bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici. se repetă în perioada de vegetaţie.

Anthurium. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. Se poate face chimic sau termică. urmăreşte aerisirea solului.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol. fenofază. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului. care se întinde în lungul rândurilor.  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei. textură. La plantare. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia.  afânarea solului. Fertilizarea de bază se face în două etape. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. Gerbera). Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C). Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă. fixându-se la capetele straturilor. Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha). cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm. folosind lingura de plantat sau plantatorul. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1. Mărunţirea şi marcarea. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii. când se administrează îngrăşămintele chimice. se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă.0 mm grosime. administrate după dezinfecţie. Plantarea se face în rânduri. Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului. Plantarea se face manual. caracteristice fiecărei culturi. temperatură. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor. anotimp. în cantitate de 90-120 t/ha. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii.  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii. 86 .5-2. Mărunţirea solului se face cu freza (F-1.

Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice. ceilalţi factori: sol.  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. umiditatea etc. Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere. referindu-se doar la lumină. apă. căldură şi aer. Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu. Pentru speciile decorative prin flori. decât cantitatea existentă în mod natural. Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. bobocitul. se va suplimenta iluminarea artificial. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme. Din punct de vedere teoretic. combaterea bolilor şi dăunătorilor. limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. acţionate manual sau mecanic. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele. ape 87 . în limitele dorite. elemente nutritive fiind analizaţi anterior. folosind o emulsie de humă. copilitul. iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. argilă etc. temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. Temperatura.  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei.). iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate.

Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului. a turbei etc. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca. 7. 88 . se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde. precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură. iar vara prin realizarea de curenţi de aer.reziduale încălzite. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. pregătirea vaselor. pământului de răsadniţă. ape termale etc. Aerisirea. în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului. lucrări agrotehnice etc. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite. aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice. Ghivecele noi.2.). peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. În perioadele reci. plantarea. schimbarea ghivecelor. La pregătirea amestecurilor. în anumite părţi. prin participarea mraniţei. Volumul de aer fiind limitat. din pământ ars. Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă. formalină 40% sau termic. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe.5 cm. acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului.0-1.2. când geamurile se menţin deschise tot timpul.

0 cm. Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. imersie. în urma analizelor de laborator. după care se udă.  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci. ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură. prin aspersiune.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F". Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). După executarea lucrării. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut.5-2. astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului. se va completa cu amestec proaspăt. ghiveciul devenind 89 . Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora.În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat. volumului sistemului radicular. Udatul se face cu furtunul. cu stropitoarea. Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. planta fiind supusă carenţelor. Fertilizatul fazial este. depăşirea fiind de 1. Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. picurare. obţinute în ţara noastră. raportat la cultura în volum limitat al substratului. de asemenea. Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează. Dacă rădăcinile plantei sunt nude. dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas.

Calceolaria. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). Cineraria. mai mare sau chiar mai mică. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. Ficus. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici. Dracaena. etc. pământul de pe rădăcinile plantei. plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. transvazare sau transplantare. Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. Odată trecute la ghivece prin plantare. În felul acesta. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. 90 . deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului. asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. cum sunt: Primula. Rărirea ghivecelor. cad). În asemenea situaţii. Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. Lucrarea se aplică în general. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. în funcţie de ritmul de creştere. urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ. Cordyline. drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. îngălbenesc. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul. După aşezarea plantei în ghiveci. plantele ajung să se deranjeze reciproc.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave. dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. Transvazarea este lucrarea prin care planta. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. Cyclamen.

Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. Dracaena. 2. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4.Menţinerea frunzelor curate. În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7. rupte. se îndepărtează frunzele îmbătrânite. 3. 9. Dieffenbachia. se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Chestionar de autoevaluare 1. 8. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 . Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos. bolnave. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Odată cu această lucrare. Pentru realizarea acestui aspect. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. 10. periodic. cherestea). Philodendron). Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. plantele se spală cu apă curată. Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei. 11.

1. Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp. după detaşarea lor de pe planta mamă. boboc închis. se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare. cât şi calitatea florilor. floare deschisă etc. Executând fiecare lucrare la momentul optim. De asemenea. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când . boboc colorat. calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. cu respectarea tehnologiilor moderne. şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. într-un timp cât mai scurt. 8. Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei. CONDIŢIONAREA. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului).CAPITOLUL 8 RECOLTAREA.

în săli speciale. când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. integritatea florilor.inflorescenţa are 5-10 cm diametru). Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. calibrarea şi legarea florilor în buchete. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. 8. praf. dar variază în funcţie de tehnologia culturii. uniformitatea şi modul de prezentare. Odată cu recoltatul. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate. piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare. a tijelor şi a internodiilor. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important. parfumul. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente.2. Ele sunt caracteristici de soi. a florii şi a frunzelor. de asemenea. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. smulgere sau rupere. precum şi greutatea acestora. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. fiind. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. forma bobocului. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. pământ. cerute de o anumită destinaţie: export. 93 . fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. Condiţionarea constă în sortarea. elasticitatea sau rigiditatea tijei. preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. integritatea florilor.

8. Scara de mărimi. 10. într-o unitate de prezentare. fără ramuri auxiliare. exprimată în cm. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă.0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50. greutate etc. I-a şi a II-a. 20.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste. Aceste lungimi cuprind şi floarea. 94 .. dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. 5. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale. Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale. garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul). Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate. Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra. în săli utilate adecvat. 80. nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă.În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. 40. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc. Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi. Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens. inclusiv. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei.  uşoare vătămări. la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. 60.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente. Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime.).  5. 50. garnisite însă cu frunze.3. inclusiv. 100. 120. iar părţile florilor sunt fără deprecieri. cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime.  10.

Pentru ţările cu producţii mari de flori. Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece. fiind legate în cel puţin două puncte. Astfel pregătite.îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută. necesitatea stocării mărfii etc. precum şi căldura de respiraţie. Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie. 8. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). Frunzele. în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. 95 .4. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid. Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. buchetele se trec în găleţi cu apă. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni.) se vor păstra în depozitele frigorifice.

Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. după care se pune capacul. în favoarea ultimului. gladiole 96 . etc. circulaţia şi presiunea aerului. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. aerul rece introdus. iar la capete au câte o fantă. compoziţia atmosferică şi lumina. Se împrospătează tăietura. indolil acetic. dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. Pe baza acestui principiu biologic. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă. Cutiile pline se pun la prerăcire.de acid naftil acetic. . tratamente cu soluţii diluate . Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. antrenând-o spre exterior. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare.evitarea căderii florilor: Orhidee.înlăturarea latexului: Euphorbia.evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou. umiditatea relativă a aerului. Lathyrus.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura. Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%. Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare. tiosulfat de Ag . Antirrhinum. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare . Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic. fără capac. pentru puţin timp. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. preia căldura de câmp şi de respiraţie. Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1.

schimbarea zilnică a apei.acizi organici: citric. Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 .2. benzoic .fortificarea florilor .vase curate.de lungă durată. Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig . Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate .de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie.5.impulsionarea bobocilor . influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator. Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei. Folosirea soluţiilor conservante în vederea: .îndepărtat frunze de pe treimea inferioară. fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni. 4. Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8.regulatori de creştere: citochinine .4 săptămâni (Lilium) . .glucide (glucoză şi fructoză) . Cu . când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză.împrospătarea bazei tijei. 3 zile (Anthurium) .inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic .inhibitori: CCC 3.substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină . Al.păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: . .săruri minerale: săruri de Ag. . la temperatura de 10C. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă.

cu diametre corespunzătoare. se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. În funcţie de caracteristicile sistemului radicular. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C. frunze. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. În perioada premergătoare valorificării. în momentul valorificării. lăzi etc. stabilind mărimea ghiveciul. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă.6. De asemenea. fructe sau port. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. În primul rând. Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. precum şi expunerea florilor direct razelor solare. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul. 8. pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază. Oricare ar fi elementul decorativ. să constituie un tot unitar. 98 . formei şi aspectului estetic. armonic constituit din punct de vedere al mărimii.

Chestionar de autoevaluare 99 . pentru fiecare specie în parte. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. fără urme de tratamente. În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic. pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. când plantele sunt bine dezvoltate. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). plantele vor fi duse în săli sau compartimente. frunze. Se vor ambala numai plantele verificate. având elementul decorativ în faza de decor. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave. diametrul coroanei etc. asigurându-se eliminarea excesului de umiditate. masa volumetrică. se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor. florile trecute.). se impune ambalarea în hârtie. ghivecele trebuie scoase din ambalaj. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. îmbătrânite. deoarece.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH. boboci. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr.) şi se va realiza un drenaj bun. Ajunse la magazinul de desfacere. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. fructele veştede. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări. iar în cazul că nu se curăţă suficient. După sortare. fără a deranja frunzele sau florile. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere. De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare. fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. de flori. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. În momentul valorificării. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. conţinut în elemente nutritive etc. fiecare plantă individual.

Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate. condiţionarea. În ce constă sortarea. 2. Recoltarea florilor. 3.1. prerăcirea şi ambalarea florilor? 4. Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ .

Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. forma. starea fitosanitară 14. odată cu plantarea c. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. turba. b. compostul. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. Asparagus. valoarea culturală. butaşi de frunze c. Calendula. gunoi de grajd 16. cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. Cruciferae 13. cultivarul c. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12. odată cu semănarea seminţelor b. pământul de ferigi. Myosotis b. Campanula. culoarea. perlit şi mraniţă b. identic caracterele plantei c. cu creştere nedefinită şi mai b. Althernantera. Care este unitatea de bază în sistematica? a. Umbeliferae c. facultatea germinativă. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . Cymbidium. Momentul optim de repicare este: a. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. fizică. perlitul ţelina. nisip c. 4-6 cm 17. 1-2 cm c. Freesia. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c. anual c. butaşi de tulpină 5. Convalaria. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. Gladiolus b. 5-6 ani b. Crocus c. Cheiranthus. Thunbergia c. temperaturi prea ridicate din b. 2-3 ani 20. specia 2. Iris. Muscari. parţial caracterele ereditare ale b. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. Iresine b. Compositate b. Canna c. Matthiola. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18. prezenta spinilor b. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. c. radicula embrionului b. Bellis 3. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. Dicentra. luciul. Ce este termoperiodismul: a. când plantele au 10 cm înălţime b. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. Sinningia 7. Crocus. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. greutatea viabilitatea. Aucuba. mai mică cu 5oC decât a c. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. scoarţa de c. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. mărimea. Digitalis. prezenţei inhibatorilor c. Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. genul b. Callistephus. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. Althaea 4. Care specii floricole sunt anuale? a. rumeguşul copaci. pământ de ericacee. prezenţa mugurilor pe tulpină c. b. 5-8 cm b. mai mare cu 10oC decât a b. prezenţa unor frunze transformate 6. când apar primii lăstari c. Chinodoxa. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. mraniţa. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. pământul de frunze 11. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9.1. Dahlia. Care specii floricole decorează prin frunze? a.

Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Reducerea plantelor si mutarea b. Freesia. Begonia. Ciupitul constă în: a. Tulipa. Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. Sinningia b. Cyclamen. toamna 23. Peperomia. Crocus c. Diffenbachia b. Dahlia. îndepărtarea vârfului de creştere b. îndepărtarea lăstarilor laterali c. al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Sinningia. primăvara b. Transvazarea constă în: a. Dicentra. apa din staţiile de epurare 21. crt. Dianthus. îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24. ianuarie c. Alstroemeria. Care specii prezintă tuberobulbi: a. Chrysanthemum c. Gladiolus. Nerium 22.a. Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. Coleus c. apa de robinet b. Hydrangea. apa de ploaie Nr. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

1 PETERFI. 6 CANTOR. AcademicPres. 1972. 1998. 2008. 2002. 3 . Grand. 1 CANTOR. Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. ELENA. 1 PREDA.. 6 . MARIA. . Păstrarea florilor tăiate. Universitatea deschisă 8 Fermierul. 1998. MARIA. Agricultura. Ameliorarea plantelor decorative. Ed. M. 1979. 7 . Ed. 1 NEAGU. 1976. Cluj-Napoca. 104 . Bucureşti. Floricultură specială-Baza de date. Floricultură.Mirton.MATEESCU. curs litografiat. Floricultură generală şi specială. Ed. Bucureşti.3. Ed. Agrosilvică. Floricultură generală. Bucureşti. Ceres. MARIA. Ed. 1968.. curs universitar. . Floricultură generală. 4 BUTA ERSZEBET. Ceres. 2003. nr. Ed. 8 CANTOR. 1991. ELENA. D. Ed.. Ed. . IOANA POP. 4 . Ed. Floricultură. D.. Todesco Cluj-Napoca 1 . ELENA. Cluj-Napoca 9 CANTOR. DOINA. Ceres. 5 . Timişoara.BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. Flori cultivate în grădină. 1 ŞELARU. 1998. păstrarea tuberobulbilor de gladiole.ZAHARIA. MARIA. EDP. Daliile. Bahá’I. M. Recoltarea şi . Bucureşti. Bucureşti. Risoprint Cluj-Napoca . Culturi de seră pentru flori tăiate. Bucureşti. ELENA MUCESCU. ALEXANDRINA. 2 ANTON. . . Todesco 0 Cluj-Napoca .. MARIA. 2009. 1999. CANTOR. Ed. 9 . E. 7 CANTOR. . Horticultura. M. Ceres. 1 ŞELARU. . 1988. Ed. 1995. Floricultură. 1976. Ed. MARIA. Rev. 3 BĂLA. Fiziologia plantelor. A. 1 MAREŞ. Ed. Floricultură-Indrumator de lucrari practice. Ceres. Bucureşti. Rev. Bucureşti. Univ. Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. 1 CANTOR. MARIA. 1998.SĂLĂGEANU. 1 ŞELARU. Floricultură. Cluj-Napoca. 2008. şi colab.ZAHARIA. Plante ornamentale de interior. 1987. ELENA. Bucureşti. . ADELINA DUMITRAŞ. MARIA. Craiova. ŞT. . 1 ŞELARU. Crizanteme. VIORICA. Ed.

com/ 7 . M. 2 ŢEPORDEI. 2001. RODICA. VIORICA CANARACHE. Ştiinţelor Agricole. Floricultură.hort.bissettnursery. Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică. 1999. 2 ŞTEFAN. . III.. 2 http://www. Bucureşti. V.wikipedia. şi colab. 2 SONEA. Ed. 4 . 2 TĂMAŞ. 1979.S.edu/plants/a/a. Agrosilvică.html 6 . . 105 .. 2 ŞONEA.2 ŞELARU ELENA. Ed. M.. Botanică farmaceutică. Iuliu Haţieganu. Floricultură. Bucureşti. Ed. 1983. 1 . 5 . Ed. . Flori cultivate în grădină. V..A. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită.I. şi colab. 1967. Ed. Cluj-Napoca.com/ 9 . 2001. Bucureşti. 2 http://www.com/ 8 . EDP. Îndrumătorul 3 floricultorului.uconn. ANA MARIN. vol. Bucureşti. Mică enciclopedie de horticultură. 2 http://www. Bucureşti. 2 http://www. LIVIA.mobot.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful