Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Departamentul Învăţământ la Distanţă Facultatea de Horticultură

MARIA CANTOR

Cluj-Napoca

2009
CUPRINS 1. INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ............................… 1.1. Definiţia, obiectul de studiu.......................................….… 1.2. Importanţa floriculturii...............................……………… 1.3. Istoricul floriculturii.................................................…….. 1.4. Caracteristicile producţiei floricole.................................... 1.5. Obiective în cultura florilor................................................ 1.6. Orientări şi tendinţe pe plan mondial................................. 1.7. Situaţia actuală a culturii florilor........................................ 2. CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE…………… 2.1. Clasificarea botanică şi denumirea plantelor..............…… 2.2. Clasificarea după durata ciclului biologic...................…... 2.3. Clasificarea după locul de origine......................………… 2.4. Clasificarea după locul de cultură……………………….. 2.5. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de folosire 3. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE...............………………….. 3.1. Organele vegetative..................................................…….. 3.1.1. Rădăcina...................................................………… 3.1.2. Tulpina....................…………………………….… 3.1.3. Frunza…………………………………………….. 3.2. Organe de reproducere....................................................… 3.2.1. Floarea………………………………………….…. 3.2.2. Fructul şi sămânţa………………………………… 4. RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI...............……………………………………….. 4.1. Lumina............................................................................… 4.2. Temperatura.……………………………………………... 4.3. Apa..................................................……………………… 4.4. Aerul....................................................…………………... 4.5. Substratul de cultură......................................…………. 4.5.1. Componente utilizate în pregătirea substraturilor 4.5.2. Reacţia substratului.......................................……. 4.5.3. Conţinutul solului în elemente nutritive..........… 4.5.4. Îngrăşăminte folosite în floricultură..........……… 4.5.5. Fertilizarea în floricultură..........………………… 4.5.5.1. Fertilizarea culturilor floricole în câmp… 4.5.5.2. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate… 5. SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE...............................………….. 5.1. Serele........................................................................…… 5.2. Răsadniţele.............................................................……... 5.3. Solariile........................................................................…. 6. ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE....................… 6.1. Înmulţirea sexuată (prin seminţe).................................… 6.1.1. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor..
2

4 4 5 7 9 10 12 12 15 15 17 21 23 24 26 26 26 28 32 34 34 36 38 39 41 43 45 46 46 49 50 50 51 51 52 55 55 58 60 62 62 62

6.1.2. Germinaţia seminţelor de flori...........................… 6.1.3. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului……… 6.1.4. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori……………………………….. 6.1.5. Semănatul în floricultură………………………... 6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă)……………….....…….. 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi………………………….. 6.2.2. Înmulţirea prin divizarea tufei…………………. 6.2.3. Înmulţirea prin stoloni…………………………. 6.2.4. Înmulţirea prin drajoni…………………………. 6.2.5. Înmulţirea prin rizomi………………………….. 6.2.6. Înmulţirea prin marcotaj……………………….. 6.2.7. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate…………….. 6.2.8. Înmulţirea prin bulbi…………………………… 6.2.9. Înmulţirea prin tuberculi……………………….. 6.2.10. Înmulţirea prin tuberobulbi…………………….. 6.2.11. Înmulţirea prin muguri adventivi………………. 6.2.12. Înmulţirea prin altoire………………………….. 6.2.13. Înmulţirea in vitro……………………………… 7. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE…….. 7.1. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp…… 7.2. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate…………………………………………... 7.2.1. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol……………... 7.2.2. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie…….……………… 8. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA, PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI PLANTELOR DECORATIVE........ 8.1. Recoltarea......................................................................... 8.2. Sortarea.....……………………………………………… 8.3. Calibrarea...........................................………………….. 8.4. Păstrarea florilor tăiate..........................................……… 8.5. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate...........………... 8.6. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece....... B I B L I O G R A F I E..........................................................

63 64 65 66 69 70 73 74 74 75 75 77 77 77 78 78 78 80 83 83 86 86 89 93 93 94 95 96 98 99 105

3

aparţinând următoarelor categorii:  specii erbacee decorative prin flori. Astfel. obiectul de studiu Floricultura este una din ramurile de bază a horticulturii. Protecţia plantelor. studiază plantele ornamentale. metodele de înmulţire. Înţelegerea corectă a comportării plantelor floricole sub influenţa factorilor de mediu se bazează pe cunoştinţele de la Fiziologia vegetală. clasificarea lor.1. Gerbera etc. Zinnia. specii de arbuşti ornamentali care se pretează la cultura forţată (Syringa. metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor. Floricultura ca disciplină de studiu prezintă două părţi distincte: Floricultura generală care studiază morfologia şi ecologia plantelor floricole. cu referire la metodele specifice de cultură a acestora. cerinţele faţă de factorii de mediu.  Camelia. sau în spaţii protejate (Salvia. cultivate afară specii lemnoase arbustive cu frunzişul persistent cultivate în sere (Azaleea. păstrare şi valorificare a florilor. pentru descrierea şi recunoaşterea plantelor floricole se face apel la noţiunile dobândite la Botanică.CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ 1.  Forsythia. Cyclamen. tehnologiile de cultivare şi modul de utilizare a speciilor floricole.). Ca ştiinţă Floricultura. Palmieri etc. tehnologiile de cultivare şi modalităţile de recoltare. Floricultura specială care studiază particularităţile morfologice şi biologice ale fiecărei specii. Dracena. 4 . având ca obiect de studiu particularităţile morfologice şi biologice.). Îmbunătăţiri funciare. Coleus. Alegerea solurilor potrivite culturii plantelor decorative. Agrochimie.). La baza cultivării speciilor floricole stau o serie de cunoştinţe de la alte discipline fundamentale. fructe sau port. lucrările de întreţinere a lor. Culturi irigate. Agrotehnică. Lathyrus. Rosa etc. frunze. Ficus. Definiţia. dirijarea nutriţiei şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face pe baza însuşirii temeinice a disciplinelor de Pedologie.

laleaua – Olanda. Tonitza. Topârceanu. însăşi existenţa omului a fost şi este legată de floare. Micropropagare. pe lângă capul de bour. stema Moldovei avea. . Floricultura se bazează aproape în totalitate pe tehnici şi metode foarte moderne. Omul a îndrăgit-o pentru frumuseţea ei. cu un specific aparte în ceea ce priveşte metodele de studiu. Van Gogh („Floarea soarelui”. Florile sunt nelipsite la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră. Genetică. florile influenţează starea psihică a omului. Floricultura rămâne ştiinţa şi arta realizării frumosului cu ajutorul lumii vegetale.încununau învingătorii fie că erau regi. La rândul ei. Sub acest aspect. producerea de seminţe şi material săditor selecţionat sunt necesare cunoştinţe de Biologie. "Paharul cu zambile roz" a lui Andreescu. în cele mai variate şi impresionante ipostaze.sunt reprezentate pe ii. de aceea. florile contribuie la: . un crin şi un trandafir. legende şi cântece populare. sportivi sau oameni de cultură. devenind pe drept cuvânt bunuri de larg consum. Importanţa floriculturii Floarea şi omul şi-au împletit existenţa de-a lungul mileniilor. romane: "Laleaua neagră".însoţesc omul de la naştere până la moarte. Din punct de vedere estetic. Ameliorarea plantelor horticole. „Irişi”). Floricultura furnizează elemente şi noţiuni utilizate în arta amenajării spaţiilor verzi.2. voiciune) care tonifică şi 5 . pentru parfumul pe care-l emană dar şi pentru leacurile ce i le oferea. Minulescu. Astăzi. orhideele se întâlnesc pe stemele multor ţări din America latină. putem afirma că Floricultura este o ştiinţă de sine de sine stătătoare. . independentă. de care se ocupă Arhitectura peisageră.satisfacerea nevoii de frumos. Acţionând asupra psihicului florile pot stimula emoţii stenice (bucurie. .Japonia. 1. iar din 1986 trandafirul a devenit simbolul SUA. Florile au constituit izvoare de inspiraţie pentru artiştii tuturor timpurilor.se întâlnesc în balade. crinul a reprezentat regalitatea în Franţa. covoare. Poussin („Regatul zeiţei Flora”) etc.reprezintă simbolul unor naţiuni: crizantema . . ştergare.Pentru diversificarea sortimentului floricole. Dacă ne gândim bine. Biotehnologii. . Alecsandri şi alţii). Datorită calităţii lor estetice.fac obiectul unor picturi celebre: „Anemonele" a lui Luchian. Ţuculescu. "Dama cu camelii".sunt subiectul unor poezii (Eminescu. . .

activitatea fizică pe care omul o face în preajma florilor. Ele reţin praful din atmosferă. îngrijorare etc.rizomi: Iris.alimentaţia omului: . Calendula .dafin .şofran (stigmate de Crocus) . constituind o sursă considerabilă de venituri datorită caracterului contribuie la decorarea spaţiilor interioare şi exterioare din oraşe.fortifică activitatea organismului sau pot reduce sau îndepărta stările astenice (tristeţe. 6 .prepararea unor băuturi: Agave . Sunt utilizate în cromo şi aromoterapie alături de muzică şi surâs. sate. Pe plan internaţional au fost iniţiate programe ample de cercetare pentru a studia plantele decorative ca mijloace de purificare a aerului locuinţelor.vanilia (păstăi de Orhidee) . Convallaria . a devenit un mijloc frecvent pentru relaxarea sa spirituală. Reseda.frunze: Digitalis. oxizi azotici etc.coloranţi (Calendula. Florile sunt deosebit de importante şi pentru faptul că alături de alte plante ornamentale contribuie la combaterea poluării aerului. • staţiuni • au şi alte întrebuinţări: .efect insecticid: flori de pyretrum (crizanteme). benzen.condimente: .onsum. menţin o umiditate atmosferică ridicată. contribuind astfel la îmbunătăţirea mediului in centrele populate. formaldehidă.plante medicinale: .flori. Polyanthes .lăstari folosiţi în salate: crizanteme .uleiuri şi esenţe pentru industria produselor cosmetice: Rosa.). curmale. Rudbeckia) . .fructe: Opuntia.flori: Bellis. petale trandafiri . rizomi: Colocasia (taro) . constatându-se efectul pozitiv în absorbţia unor gaze toxice (monoxidul de carbon. supărare. Matthiola. Lavandula. Astăzi.). Cocos . Importanţa economică: Floricultura este foarte importantă şi din punct de vedere economic. Lilium.

liliac” (F. Este cunoscut faptul că popoarele antice cultivau nu numai plante alimentare ci şi diverse specii floricole. Deşi săraci în documente scrise. şi care pe una din feţe avea un trandafiri în relief.intensiv al culturii. trandafir. Egipt. India. flora spontană autohtonă îmbogăţeşte sortimentul floricol constituind totodată dovada existenţei lor pe teritoriul ţării. De asemenea. Încercările de a stabili în timp şi spaţiu. precum grâul şi viţa de vie. Exportul şi importul se realizează în şi din ţările dezvoltate. Babilon. bujor. Poate cea mai veche dovadă este o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. Narcisus poeticus este considerată monument al naturii de o inestimabilă valoare decorativă. fiind cunoscute 7 . Aşa sunt: cimbrul. conduce fără echivoc la o imposibilitate. roiniţa. după Hristos) care. Cea mai veche atestare documentară a cunoaşterii şi culturii florilor în spaţiul carpato–danubiano–pontic aparţine medicului şi botanistului grec Pedonios Dioscoride (secolul I. 1. posibilităţii obţinerii unor culturi succesive şi valorificarea florilor la preţuri avantajoase. adoptarea planificării producţiei la cererile externe. când şi unde omul a cultivat pentru prima oară florile. calomfir. Palestina. Japonia. în lucrarea sa „Despre mijloacele de vindecare”. Istoricul floriculturii Începutul cultivării florilor este greu de precizat în timp. Persia. În comerţul internaţional floricol se urmăreşte găsirea unor pieţe de lungă durată. Cert este că omul le-a cultivat de milenii pe lângă casă. mentă. Încă din antichitate documentele vorbesc de o floricultură dezvoltată în China. albăstreaua. 2008). datată de circa 7000 ani. afirma că „în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor floricole şi lemnoase deosebit de decorative ca: busuioc. eşalonarea producţiei în funcţie de disponibilităţile de transport în ţările importatoare şi diversificarea sortimentului floricole exportat. tenuifolia ne aparţin din totdeauna. Grecia. cimbru.3. Paeonica romanica şi P. ţările în curs de dezvoltare şi alte ţări ale lumii. calonfirul etc. producţiilor mari obţinute. înfrumuseţând viaţa popoarelor de-a lungul timpului. despre originea floriculturii în ţara noastră vorbeşte originea latină şi greacă a multor flori de la noi. Toma. crin.

după 1860 flora Australiei. zambile provenite din Asia Mică. Cultura florilor a luat o astfel de dezvoltare încât Horaţiu arăta că "plantele de ornament. Grădinile din Grecia antică erau bogate în flori de: bujor. lalele. 8 . verbenele etc. a contribuit la răspândirea multor specii printre care şi flori (busuiocul.n. camelia. în lupte. Odată cu migraţia popoarelor şi a cruciadelor se realizează transferul de plante floricole dintro regiune în alta. Expansiunea romană în Iberia. În India erau cultivaţi trandafirul. Adonis. Utilizarea în anul 1269 a adăposturilor şi serelor şi în 1599 la Leyda au permis cultivarea unor specii din zonele tropicale şi subtropicale. Mai târziu. primule. în învăţătură etc. trandafir. au determinat apariţia în Europa a numeroase specii floricole. omag. trandafiri. flora din America. În America îşi au originea cerceluşii. În Japonia s-a creat arta creşterii arborilor pitici "Bonsai" şi arta aranjării florilor "Ikebana" începând cu secolul VI. bujorul. măslinul). Dacia. omagul. garoafe. trandafirul. măghiranul etc). Caucaz. crin. lalelele. crizantemele etc. Romanii. cu 500 ani î. La romani. Confucius. după 1900 flora din Noua Zeelandă. Zeităţile şi alte personaje ale Greciei Antice se regăsesc în numele multor flori cum ar fi: Iris. rozmarinul.n.descoperirile geografice din sec. grădinăritul în ghivece compensa pe cel din spaţiul limitat al grădinilor din oraşe. Cea mai mare contribuţie a romanilor a fost dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în afara sezonului normal. prevedea pedeapsa pentru cei care furau flori.e. În Grecia antică florile se bucurau de o atenţie deosebită. cârciumăresele. Persia. Narcissus. petuniile. Cucerirea Constantinopolului de către turci şi apoi expansiunea acestora în Europa au dus şi la răspândirea unor specii şi soiuri de trandafir. în aşa numitele "viridarii" cultivau crini.XV. constituind răsplata oferită celor mai buni în sport. lotusul. narcise. iar o lege din 1280 î. În Europa s-au cultivat flori din cele mai vechi timpuri. crinul. Nemessis etc. zambile. În China şi Japonia din cele mai vechi timpuri se cultivau azaleea.plantele floricole ca: albăstreaua. crizantemele. trandafirii şi micsandrele au luat locul altor plante mai folositoare (viţa de vie.e. macul. . numeşte crizantema "floarea de aur".

În ultimele decenii Israelul. pentru un întreprinzător profilat pe producerea de flori tăiate. Kenya. poate fi suficientă o suprafaţă de 3. Cu privire la specificul producţiei floricole este foarte important să se ştie că practicarea floriculturii oferă eficienţă apreciabilă în condiţiile unei activităţi de tip familial şi că suprafaţa de pământ necesară nu trebuie să fie prea mare. suprafeţele cultivate cu flori au scăzut.000-4. 9 . Suedia (Uppsala – 1643).1547). iar mai târziu (sec. Columbia. o diminuare continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole interne iar exportul de flori este aproape inexistent azi Sortimentul floricol cunoaşte o continuă diversificare ca rezultat al activităţii de selecţie şi ameliorare a formelor existente sau introduse din flora spontană. XV-XVI) în grădinile botanice care se organizează pe lângă universităţile din Italia (Pisa . Italia. . culoare şi parfum reuşesc să satisfacă cele mai exigente gusturi ale iubitorilor de frumos.1657). După 1990 deşi cererea de flori a crescut.modalităţi foarte diversificate de cultură şi a condiţiilor de sol. temperatură. Israel.diversitatea produselor. lumină şi hrană necesare pentru dezvoltarea florilor. Această scădere are două cauze majore: prima se referă la preţurile energetice foarte mari care se regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda. Kenya. Thailanda. Franţa (Versailles .Un rol deosebit în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparţinând mănăstirilor. astăzi sortimentul floricol cunoaşte sute de mii de soiuri de flori care prin forma lor variată. formate din sute de specii floricole şi mii de soiuri si hibrizi. flori importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul produselor autohtone. dar mai ales prin crearea de varietăţi şi soiuri noi. Rezultat al acestor acţiuni desfăşurate de-a lungul veacurilor.000 m2. graţie climatului lor excepţional.4. De exemplu. Caracteristicile producţiei floricole . Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import a determinat. 1. Anglia (Oxford 1632). au devenit mari exportatoare de flori tăiate (după Olanda). în special suprafeţele cu flori cultivate în seră. Turcia. cu mici excepţii.

număr foarte mare de boli şi dăunători. Hortensia . . flori tăiate.culturi industriale mici. Azalee. dar şi grădini particulare sau apartamente. au perioadă de vegetaţie diferită. Lalele. Begonia).caracterul intensiv al culturilor atât cele din seră cât şi cele din spaţii neadăpostite. Bacopa. .locul de cultură: . ameliorarea şi crearea de soiuri şi hibrizi mai bine adaptate la condiţiile de cultură din ţara noastră. Obiective în cultura florilor • Specializarea pe tip de cultură şi produs este determinată de caracteristicile producţiei floricole. garoafe.dirijate: Poinsettia. Bidens. • Eşalonarea producţiei prin cultivarea de specii şi soiuri diferite cu: . cultivarea intensă a terenului. sistem radicular diferit.modul de cultură .forţate: Zambile.exemple de specii şi soiuri rezistente la boli: Zinnia la Oidium. . mijlocii şi mari. Stau mărturie în acest sens soiurile de Chrysanthemum. . gura leului. 10 . 1.exemple de specii şi soiuri noi: Lisianthus. Crizanteme . . terase. au înregistrat rezultate meritorii. instituţii. târzii.continui: Garoafe. trandafiri. • Diversificarea sortimentului. .. . rezistente la boli şi dăunători.5. Crearea de soiuri noi este un obiectiv permanent al celor care se ocupă de cultura florilor. muncitori specializaţi. Tulipa. Strelitzia. plante pendente (Antirrhinum. spaţii verzi.obişnuite . .în cadrul speciei: soiuri timpurii. Tamaya.număr mare de genuri.tehnicitate înaltă. indeosebi a cercetatorilor.utilizări foarte multiple: apartamente. balcoane.seră . Cyclamen • Obţinerea de soiuri noi În paralel cu acţiunile de îmbogăţire a sortimentului trebuie consemnat faptul că selecţia.câmp . semitimpurii. personal cu studii superioare.originea diferită. balcoane. introducerea de noi specii şi soiuri cu caracteristici superioare. gladiole.

. forţate. Vânzătorii en gros şi en detail .embriogeneza somatică . pe o perioadă cât mai lungă de timp. . menţinerea valorii estetice. se aplică tratamente termice la materialul săditor. . .potenţial bun de creştere.conservarea in vitro prin crioconservare.transformarea genotipurilor.soiuri noi la specii mai puţin cultivate .valoare decorativă. Gladiole pitice: .se cultivă în zonele cele mai favorabile. continui. . . 11 . păstrare bună pentru material săditor.. • Obţinerea de producţii de flori.pendente la Antirrhinum.Culturi fără sol. mutageneza indusă au rol preponderent în crearea de soiuri. de seminţe şi material săditor care să răspundă exigenţelor producătorilor de material săditor. nu se degarniseşte. • Producţia de flori cu consum minim de energie şi preţ de cost redus . consumatorilor.Nemesia "Sundrops". înfloreşte până în octombrie. . . • Perfecţionarea şi promovarea tehnologiilor moderne de cultură . vânzătorilor en gros şi en detail. produsul să fie la modă.Biotehnologii . hibridarea intra si inter-specifica. publicitate şi educarea consumatorilor.regenerarea clonelor fără virusuri.seminţe artificiale. transport şi ambalare corespunzătoare.sortimentul de plante floricole se reînnoieşte la 4-5 ani. orientarea gustului consumatorului şi chiar convingerea lui. Producătorii de material săditor .hibrizi interspecifici – Orhidee.Culturi dirijate. port compact.soiuri noi la specii mult cultivate . Producătorii de flori .flori care să evolueze lent la frig şi în timpul păstrării şi să se deschidă normal (pentru flori tăiate). . medalie de aur în anul 1999-Fleuroselect.potenţial mare de multiplicare.metodele tradiţionale de ameliorare. producţie bună de flori de calitate. Consumatorii . . se utilizează soiuri timpurii.microînmulţire.se cultivă soiuri adaptate la nivele termice reduse. producătorilor de flori. • Distribuţie modernă.

unei singure culturi: Hortensia. 1noiembrie şi producerea de plante mici . 1 martie.20 mil. dar şi de aplicare a tehnologiilor noi: aclimatizator de plante produse "in vitro". stilist floral. Orientări şi tendinţe pe plan mondial . patrimoniul floricol romanesc. aranjamente florale de interior (Ikebana). balcoane. acoperişuri înflorite. varietăţi şi soiuri cultivate de profesionişti şi amatori sau existente numai în colecţiile grădinilor botanice şi ale celor aparţinând şcolilor şi institutelor de învăţământ horticol. Kalanchoe . . cuprinde sute şi mii de specii. butaşi. .6. .Producerea de plante pentru epoci bine precizate: Anul Nou. compoziţii florale pentru terase. anual se creează mii de soiuri. 1900 ha în câmp şi 16500 ha cu "bulbi". compoziţii florale pentru grădini particulare. răsad. Pelargonium . suspensii florale. crizantemele . păstrare şi apariţiei soiurilor rezistente. Gerbera . Astăzi. .Specializarea pentru producerea .) Creştere spectaculoasă a suprafeţei ocupate cu sere 4700 ha.Nivel ridicat în munca de ameliorare. 1 în Europa este Olanda care exportă 60 % din producţia sa şi este primul producător mondial de bulbi (pentru 1988 cifra de afaceri 15 miliarde F. . plante.Tendinţa de a vinde compoziţii florale sau tot ce trebuie pentru realizarea acestora.Obţinerea la cel mai scăzut cost de preţ în urma cunoaşterii perfecte a condiţiilor de cultură. Situaţia actuală a culturii florilor • Principalele ţări cultivatoare de flori din Europa Producătorul de flori nr.1. alcătuit din flori autohtone şi cele adunate de pretutindeni.seminţe. jardiniere. bazine de apă etc. ziduri înflorite. Principalele culturi: trandafirul ocupă în Olanda 800 ha.600 ha. alpine.F. departe de oraşe (care s-au extins foarte mult) şi este posibilă datorită progreselor din transport. .Evoluţia meseriilor determinată de specializare (producere de răsad. butaşi). 1.Floricultura se practică în zone favorabile.7.250 ha. 12 .miniplante.

300 ha Israel. bulbi . 15 mil. . . .Gypsophila: 300 ha Israel. 7 mil.5 miliarde.Strelitzia: 40 ha Olanda. Producătorul nr.Azalee: Belgia . 4. Franţa . Producătorul nr.plante Cyclamen.460 ha. . 30 ha Franţa. 450 ha Franţa. 500 ha Spania. 400 ha Germania.producătorul nr.800 ha). 230 ha Germania. 21 mil.1. • Principalele culturi la ghivece . .plante Poinsettia. 200 ha Anglia.Garoafe: 1000 ha Italia. de la 176 ha în 1950 la 3400 ha în 1988. plante Olanda. Germania cu o valoare a producţiei de 6 miliarde F. plante la ghiveci.Hortensii: Franţa . Italia .F. . 13 din Olanda. 2. 600 ha Columbia. 300 ha Olanda. Creşterea rapidă a suprafeţei de sere de la 650 ha în 1950 la 2500 ha în 1989. 70 ha Germania. • Principalele culturi pentru flori tăiate sunt: . plante Begonia.producătorul nr. 260 ha Franţa. plante în masiv . . plante Germania.3400 ha sere şi adăposturi şi 4000 ha în câmp.Saintpaulia: 25 mil. 120 ha Italia.Cyclamen: 25 mil. 60 ha Franţa. 100 ha Franţa. 460 ha Italia. Principalele culturi: 450 ha trandafir. 260 ha garoafe. 25 mil.1. .2000 ha sere faţă de 700 ha în 1964 şi 1000 ha în 1972. aceeaşi creştere rapidă a suprafeţei cultivate în seră. 400 ha crizanteme. 500 ha bulbi. plante Olanda. Principalele culturi: garoafe . 12 mil. valoarea producţiei . Italia. 50 % din suprafaţa pentru "flori tăiate".3000 ha..Trandafirul: 800 ha Olanda.Crizanteme: 600 ha Olanda. plante Saintpaulia.Producătorul nr.plante Franţa. . 3.880 ha. Culturi în câmp 5000 ha (flori tăiate . 100 ha crizanteme. din care 40% este destinată "florilor tăiate" şi 4000 ha în câmp + 300 ha cu bulbi (pentru a acoperi necesarul mai importă 25% din necesar Franţa). trandafir . . 15 mil. 80 ha Olanda. 25 mil. gerbera 120 ha . 20 mil.1000 ha.Orhidee: 170 ha Olanda.Gerbera: 250 ha Olanda. Principalele culturi: 230 ha trandafir. plante Germania. 400 ha Maroc.

Care sunt principalele ţări cultivatoare de flori din Europa şi principalele culturi floricole? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 14 . 2. 5..Crizanteme: 7 milioane de plante Franţa. plante Olanda.Kalanchoe: 20 mil.Begonii (B. .Poinsettia: 20 mil. . . Care sunt caracteristicile producţiei floricole? 6. 12 mil. socotrana x B. Definiţia floriculturii. Care este importanţa şi utilizarea florilor? 4. Enumeraţi momentele importante din istoria floriculturii. plante Olanda. plante Germania. Care este obiectul de studiu al floriculturii şi legătura cu alte discipline? 3. pl. Care sunt obiectivele floriculturii şi tendinţele actuale pe plan mondial? 7. tuberhybrida): 17 mil. Chestionar de autoevaluare 1. Germania.

15     . după ciclul biologic. Eringium campestre. A. fenologice: Adonis vernalis.nume propriu: Hosta. 2. Althaea rosea. Denumirea ştiinţifică este reglementata prin Codul Internaţional de se scrie Nomenclatură Botanică (ICBN) şi Nomenclatură a Plantelor Cultivate (ICNCP). geografice: Dianthus chinensis. pentru a putea fi mai uşor studiate.substantiv . coloristice: Digitalis purpurea. Convolvulus arvensis. Ageratum mexicanum. se scrie cu majuscule: . Această grupare se poate face după anumite caracteristici cum sunt: sistematica botanică.CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA PLANTELOR FLORICOLE Numărul foarte mare de specii şi soiuri care fac obiectul disciplinei de Floricultură. (Malva glabra). Clasificarea botanică şi denumirea plantelor În Sistematică unitatea de bază este specia care reprezintă unul din nivelele de organizare a materiei vii care ocupă un anumit areal şi are un număr de indivizi autoreglabili.particularităţi: Gypsophilla . frunze: Gladiolus..bracteatum (Helichrysum bracteatum). . după locul de origine.Nume ştiinţific: Se compune din două cuvinte (nomenclatură binară) şi a fost introdus de Linné în 1753: • nume gen. etc. lanceolata (Plantago lanceolata). glabra. după elementul decorativ şi modul de utilizare. impune gruparea acestora după anumite caracteristici comune. Begonia .aestivalis.formă flori. Canna • nume specie – se scrie cu litera mica Denumirile speciei reprezintă adjective latinizate şi se referă la unele caractere:  morfologice: . după locul de cultură.1. ecologice: Dianthus alpinus. Centaurea cyanus.

Br. În nomenclatura botanică se completează. Moren). Calendula officinalis. Numeroase plante cultivate sunt hibrizi. ficus. având prioritate cel mai vechi sau. ciclamen. fiziologic. citologic) semnificativ şi a căror înmulţire generativă sau vegetativă menţine caracterul respectiv. filodendron etc. Mill. după denumirea speciei cu menţiunea cv. (Miller). În practica agricolă sau horticolă după ICNP s-a introdus termenul de cultivar (cv) care desemnează un ansamblu de plante cultivate care se disting printr-un caracter (morfologic.E. Salv. care se indică prin semnul "x" între numele genului şi speciei: Crocosmia x crocosmiifolia (Lem. numele genului şi speciei cu varietatea. specia a fost descrisă de Linné. rectificare. cv. şi Crocosmia pottsii (Baker) N. (Ehrart). Majoritatea plantelor de interior.C. var. În cazul Hyacinthus orientalis L. se scrie cu literă mare. un nume popular sau comun care poate să difere de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleaşi ţări. varietatea descrisă de Jordan ca specie proprie şi a fost încadrată de Backer în rândul varietăţilor. utilitare: Primula officinalis. (Engler). Ehr. The Bird sau Anemone coronaria L. alba. poartă în al doilea rând. de exemplu: Digitalis purpurea L. (De Candolle). Mai mult. (Desfontaines).. N. de cult: Ocinum basilicum. "Hawai". Numele cultivarului sau soiului este într-o limbă de circulaţie internaţională sau în latină. în unele cazuri. albus (Jord) Back (romanus Hort. ex. taxonii au sinonime care se trec în paranteză. var. Hook) Planch. de acţiune biologică: Papaver orientalis. Regn vegetal 16 .E. dacă este vorba de o modificare. numele celelalte fiind trecute în paranteză: Cordyline australis (syn. D.   • după numele speciei se trece autorul care a descris specia prima dată (cu numele prescurtat) de exemplu: L. (Lamarck). Gilib. difenbachia. "The Bird" sau Tagetes erecta L. (Linné). este un hibrid între Crocosmia aurea (Poppe ex. are prioritate numele actual. Lam.Br. Dacă unei plante nu i s-a găsit un nume popular atunci se preia numele genului ca la: dipladenia. sau în cazul taxonilor descrişi independent de mai mulţi autori. exemplu: Anemone coronaria L. obţinuţi prin încrucişarea a două specii. Desf. aceeaşi denumire populară poate să fie dată plantelor aparţinând genurilor diferite. Engl. Cordyline indivisa). În cazul schimbării numelui sau precizării poziţiei sistematice ulterioare.). sau se pune în ghilimele. (Gilibert). ia officinalis.

fam.Monocotiledonate . se dezvoltă. cu desfăşurarea normală a tuturor fenofazelor Plantele anuale decorează prin flori sau inflorescenţe şi frunze. Cycadaceae: Cycas . Verbena hybrida etc. Adiantum . Aceste plante germinează. Specii floricole anuale.Angiosperme .Spermatophita . Petunia hybrida.fam. În această grupă intră acele specii care îşi desfăşoară durata de viaţă pe parcursul unui singur an (de la 4 până la 8-10 luni).Bryophyta ..fam. Cosmos bipinatus. înfloresc. 2. gen.fam. Unele dintre ele furnizează florile tăiate pentru comercializarea pe piaţă (Antirrhinum majus. Dianthus chinensis.2. Compositae . Liliaceae Dicotiledonate .Gymnosperme . Clasificarea după durata ciclului biologic După durata ciclului biologic.Pteridophyta . Calendula officinalis. Nicotiana affinis.fam. În categoria plantelor anuale intră şi unele specii floricole care în zonele de origine se comportă ca bienale sau perene şi care la noi în ţară din cauza condiţiilor de mediu (în principal temperatură) se comportă ca plante anuale: Begonia semperflorens. Palmae -fam. pot să-şi reia primăvara ciclul vegetativ. 17 .fam.fam. plantele decorative se împart în specii floricole: anuale.fam. produc seminţe şi dispar la sfârşitul perioadei de vegetaţie care este în acelaşi an calendaristic cu perioada când au germinat. Pinaceae: Araucaria . Polypodiaceae. Sphagnum (muşchi) . Centaurea cyanus. Begoniaceae etc. Aceste plante dacă sunt protejate de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. bianuale şi perene.Orchidaceae . Astfel de plante sunt: Gypsophilla elegans. Cactaceae .gen. Salvia splendens.Archaegoniate (ferigi) .

rabate. Matthiola incana. Reuşita culturii depinde. Florile anuale se înmulţesc prin seminţe şi mai rar prin alte metode (butăşire. în prima parte a primăverii. Semănatul direct se face în funcţie de exigenţele lor faţă de căldura începând cu luna aprilie-mai. camere unde se obţin răsaduri. iar timpul de germinare este de 4 până la 25 de zile. mai întâi de calitatea seminţelor şi apoi de cea a răsadurilor. teraselor. fiind excelente pentru rondouri. respectiv sere. în mare măsură.. Altele care prezintă tulpini pendule. Gazania splendens. altoire etc. Plantele floricole nemuritoare ale căror flori îşi păstrează calităţile decorative şi după uscarea lor sunt utilizate în aranjamentele de iarnă (Ammobium alatum.).). stâlpilor. marcotaj. la loc definitiv. Gypsophilla elegans. iar pentru a creşte bine necesită o vreme mai răcoroasă şi zile ceva mai scurte (Delphinium ajacis. Lobelia erinus. platbande. flexibile. Unele specii floricole anuale se seamănă numai direct în teren sau în ghivece. Înmulţirea este una din etapele cele mai importante ale culturilor floricole. Timpul optim de semănare a speciilor anuale se stabileşte în funcţie de specia la care vrem să producem răsaduri. agăţătoare sunt utilizate la decorarea jardinierelor.).Calendula officinalis. Lathyrus odoratus etc. gardurilor.). Majoritatea plantelor anuale se pot semăna direct.). chioşcurilor şi alte tipuri de amenajări ale faţadelor clădirilor (Cobaea scadens. Unele asigură decorul grădinilor şi spaţiilor verzi. grupuri izolate (Begonia semperflorens. Majoritatea plantele floricole anuale au nevoie pentru germinare de temperaturi cuprinse între 14-22°C. Perioada în care se seamănă florile anuale pentru producerea de răsaduri începe cu lunile decembrie-ianuarie şi se sfârşeşte în lunile martie–aprilie.). solarii. de spaţiul şi sursa de încălzire de care dispunem. răsadniţe calde. Centaurea moschata. în grădină sau câmp. care vor fi folosite la infiinţarea culturii. Coleus blumei. pentru că răsadurile lor nu suportă mutarea. 18 . Helichrysum bractetum. Tropaeolum majus etc. Limonium sp. Zinnia elegans etc. Tagetes patula etc. Callistephus chinensis. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se repică pentru a asigura plantelor un spaţiu mai bun de creştere şi dezvoltare. Ipomoea sp. de data când se doreşte vânzarea sau plantarea afară. În scopul devansării înfloririi semănatul se face adesea în spaţii încălzite. Particularităţi tehnologice. etc.

ele iernează bine sub protecţia zăpezii din timpul iernii. Dianthus barbatus. iar primăvara următoare înfloresc. Marcarea rândurilor se face cel mai adesea la 10 cm distanţă. Modelarea se face în funcţie de destinaţia culturii (flori tăiate. Răsadurile cu rădăcini nude se vor ciupi şi mocirli înainte de plantare în câmp. plantatul poate fi efectuat de la sfârşitul lunii aprilie. Plantarea la loc definitiv se face toamna. Lucrarea poate fi executată şi primăvara devreme. dar a căror tehnologie de cultură este identică cu a celor din această categorie: Bellis perenis. îngrăşat. produc seminţe şi apoi pier (Althaea rosea. Formează în prima parte a vegetaţiei o rozetă de frunze. corespunzător (dezinfectat. Este foarte important ca plantele tinere ale speciilor bienale să beneficieze de 19 . Plantarea se efectuează folosind linguri de plantat. Pregătirea locului în care se va semăna constă în mărunţirea pământului pe adâncimea de 10-12 cm. în septembrie-octombrie. Acestea se caracterizează prin desfăşurarea ciclului de vegetaţie pe parcursul a doi ani. Semănatul are loc primăvara şi vara (mai-iulie). Ţinând cont de condiţiile climatice ale ţării noastre. perpendicular pe lungimea brazdei. grădinilor etc. Dianthus barbatus). Myosotis alpestris. răsadurile se călesc obligatoriu. Campanula medium. prin expunerea treptată la condiţiile naturale. distrugerea buruienilor şi asigurarea unei umidităţi moderate şi constante în sol. plantatoare sau săpăligi. Specii floricole bienale. decorarea spaţiilor verzi. începând cu speciile mai puţin pretenţioase la căldură şi continuând în luna mai cu cele mai pretenţioase la căldură. Lucrările de îngrijire în această perioadă urmăresc afânarea solului. combaterea bolilor şi dăunătorilor. dar cu un potenţial de înflorire mai redus (Cheiranthus cheiri. de îndată ce condiţiile de mediu sunt favorabile (martie). iernează în această formă. Înainte de plantare la loc definitiv cu 10-12 zile. astfel încât plantele să se înrădăcineze bine până la venirea frigurilor. Digitalis purpurea). În această categorie sunt grupate şi o serie de plante perene care au parţial caractere de plante bienale. Viola witrockiana. mobilizat etc. Dintre acestea unele sunt capabile să înflorească şi în anii 3 şi 4. nivelat.). În general. Cultura speciilor floricole bienale este relativ uşoară. în substrat uşor bine mărunţit sau direct în teren. ghivece sau cuburi nutritive.). Înmulţirea se face în general prin seminţe. în răsadniţe reci sau spaţii protejate. Repicatul plantelor are loc când apar primele frunze adevărate şi se face în substrat. pe brazde amenajate special.Plantarea răsadului la loc definitiv se face într-un teren pregătit din timp.

Anual trec printr-o perioadă de repaus. turbă mărunţită. folosind la acoperire acelaşi amestec de pământ. Plantarea se face imediat după divizarea plantelor la adâncimea la care au fost plantele mamă.temperaturile scăzute din timpul iernii. tuberobulbi etc). după care se tasează uşor şi se udă. Perioadele de maximă înflorire sunt: martie-aprilie Cheiranthus cheiri). Specii floricole perene. grupuri sau ca flori tăiate. Plantele bianuale sunt utilizate pentru decorul de primăvară al spaţiilor verzi. determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă. Viola). mai-iunie (Dianthus barbatus. Cele mai bune rezultate se obţin dacă despărţirea se face înainte de pornirea în vegetaţie (martie-aprilie) sau toamna (octombrie). Semănatul se face în răsadniţe reci sau în pepiniere din luna aprilie până în iunie. nisip de râu sau perlit. Despărţirea plantelor se execută în perioada de repaus şi după al patrulea an de cultură. în ghivece. Digitalis) şi iunie-septembrie (Althaea). Plantele perene se împart în două categorii. Supunerea lor la acest termoperiodism sezonier (diferenţe de temperatură) constituie o condiţie esenţială pentru iniţierea şi formarea mugurilor florali în primăvara care urmează. fie de căldurile excesive din timpul verii. Plantele se repică când au formate 2-3 frunze adevărate. dar se pot înmulţi şi vegetativ. Myosotis. Această perioadă de repaus influenţează înflorirea. Delphinium pyramidalis. rizomi. Se înmulţesc în principal prin seminţe. Campanula. Cultura. 20 . etc. Sunt acele plante care trăiesc mai mulţi ani. în funcţie de organele care la asigură perpetuarea de la un an la altul (muguri. după care se fasonează rădăcinile şi se mocirlesc înainte de plantare. prin despărţirea plantelor sau prin butaşi de tulpină şi rădăcină.  specii perene hemicriptofite cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet şi care iarna sunt protejaţi de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Chrysanthemum leucanthemum. în rondouri. martie-iunie (Bellis. În acest scop plantele mamă sunt fragmentate. platbande. în cuburi nutritive sau în strat. Toate speciile fructifică bine şi produc uşor seminţe. Semănatul se face în rânduri. într-un substrat format din pământ de frunze. rabate. înfloresc şi fructifică în fiecare an.).

Excepţie fac câteva dintre ele (căldăruşa. după înflorire şi se pun să înrădăcineze în spaţii protejate. Plante originare din zonele temperate în care perioada de vegetaţie este cuprinsă între 4-7 luni.Butăşirea se aplică la speciile cu tije subţiri şi numeroase (garoafe. fertilizarea fazială de 2-3 ori în mai-iunie şi la 2-3 ani se administrează îngrăşăminte organice (4-6 kg/m2). combaterea buruienilor. Dintre acestea unele rezistă peste iarnă în câmp fiind considerate rustice (Tulipa. Lilium. Lucrările de îngrijire a plantelor perene constau în menţinerea solului din jurul lor afânat. Paeonia. în aprilie-mai (Gladiolus. Siberia. Canna). bulbi. tuberculi. la fel combaterea bolilor şi dăunătorilor. tuberobulbi) prin care în perioada de repaus îşi continuă viaţa. la 15-20 cm. Godetia. de unde îşi au originea speciile Callistephus. Clasificarea după locul de origine Din punct de vedere al floriculturii prezintă importanţă următoarele trei zone: zona temperată (cu vegetaţie predominantă de conifere şi arbori cu frunze caduce).  specii perene geofite cuprind acea categorie de plante care prezintă în pământ organe subterane (rizomi.3. Se disting două climate: a) zona cu climat temperat continental care are ca centre de origine:  nordul Chinei şi Japoniei. bujorul) la care momentul optim de plantare corespunde cu partea a doua a verii. Lilium. zona subtropicală (arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente) şi zona tropicală (ce vegetaţie semipervirescentă). Butaşii se fac la începutul verii. Plantele noi obţinute prin divizarea tufelor sau butăşire sunt crescute cel puţin un an în pepiniere şi numai după aceea se folosesc la plantările definitive. b) zone cu climat maritim: California. Paeonia. Înfiinţarea culturilor de flori perene hemicriptofite se face toamna şi primăvara devreme. de unde provin: Astilbe. de unde provin Campanula. Papaver. 21 . Narcisus. Chrysanthemum. Primăvara se recomandă o afânare profundă a solului. crizantema). 2.  Clarkia. plantele mai sensibile la temperaturile scăzute se protejează cu resturi vegetale. urmând a fi plantate în câmp primăvara. Myosotis. iar altele sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative. Convallaria). În timpul iernii. Hyacinthus. răsadniţe sau chiar afară pe brazde. udarea se face ori de câte ori este nevoie. Acestea sunt semirustice. Escholtzia.

Zantedeschia. Rosa. precipitaţii 4000-5000 mm. Sansevieria. Anthurium scherzerianum. Strelitzia. . Campanula. nordul Africii) îşi au originea: Allysum. Platycerium alcicorne. Plante originare din zonele tropicale. Begonia rex şi B. Begonia. Stapelia. Gerbera. Clivia. Gladiolus. Impatiens sultanii. Streptocarpus. Au mai multe centre de origine printre care: ► pădurile tropicale din America Centrală. Cobea. Araucaria etc. etc. Cocos weddeliana. Pelargonium. Centre mai importante sunt:  zona subtropicală (sudul Europei. palmieri.  Saintpaulia etc. Ripsalis. Centre de origine mai importante:  sudul Africii de unde provin: Asparagus plumosus. Dracaena. metalica.  Agapanthus. de unde provin: Ficus elastica. Fuchsia fulgens. Iran) îşi au originea Tulipa. Colocasia.Plante originare din zonele subtropicale au în cultură mulţi reprezentanţi. ► din partea nordică a Australiei provin: Ficus australis. Freesia. unde îşi au originea specii de palmieri.   dealbata. Phoenix roebelini. Philodendron. din zona subtropicală australă (sud-vestul Australiei) provin Mimosa din sudul Africii provin speciile: Amaryllis. Cyclamen. ► pădurile din sud-estul Africii. de unde provin: Achimenes. ► din partea estică a Americii de Sud (Brazilia) provin specii de orhidee. în partea orientală (Turcia. Dimorphoteca. 70% din plantele decorative. b) Regiuni periodic uscate au o vegetaţie întreruptă de o perioadă de repaus care coincide cu lipsa de precipitaţii. din estul Africii: Begonia socrotana. ► din nordul şi nord-estul Americii de Sud îşi au originea: Peperomia. 22 Gazania. ► pădurile umede din sudul Indiei.. orhidee. Aloe. Sanchezia. Phylocactus. ferigi. Principalele regiuni de vegetaţie sunt: a) Păduri permanent umede. Hyacinthus. Tradescantia. cu temperatura medie de 25-30°C. Cycas. Cordyline stricta. Musa paradisica. Zonele tropicale se caracterizează prin climat umed şi cald. Anemone coronaria. Clivia. cu condiţii variabile de climă şi sol şi reprezintă sursa de unde provin majoritatea plantelor decorative de apartament.

Lilium.) sau ca plante la ghivece. c) Zona de stepă cuprinde ţinuturi cu o oarecare umiditate. Din acest punct de vedere speciile decorative se clasifică în: Specii cultivate în câmp. bienale (Viola. Hypeastrum.5. Antirrhinum.4. Chrysanthemum. Lathyrus sau plante perene: Tulipa. Myosotis etc. din zonele calde şi uscate ale Australiei provin Ammobium. Tagetes etc. Dinathus barbatus. urmată de secetă. Se mai cultivă în câmp şi specii perene din zonele subtropicale (Canna. Narcisus. După organele decorative plantele floricole se împart în: Plante decorative prin flori. Strelitzia. Narcissus.). cum sunt: Gerbera. Fuchsia. În seră. Dahlia) la care organele subterane se scot din pământ toamna şi se plantează primăvara. Helycrisysum etc. fie pentru producerea răsadului (plantele anuale) sau în cultură forţată (plantele anuale: Antirrhinum. Aucuba. Pelargonium etc.) şi speciile perene originare din zona temperată. la sol se cultivă câteva specii care se valorifică ca flori tăiate (Alstroemeria. Bellis. Clasificarea după însuşirile decorative şi modul de utilizare A. citricele. perioadă în care plantele rezistă prin bulbi. Nerium. Dintre plantele cultivate în câmp se remarcă speciile: 23 . rizomi. nu se consideră ca făcând parte acestei grupe. 2. tuberculi etc. Vara se scot în spaţii neadăpostite şi alte specii din zonele subtropicale. Clasificarea după locul de cultură Plantele decorative se cultivă în câmp sau spaţii protejate. Gerbera. care în condiţiile de la noi nu pot vegeta în câmp. Plantele care se cultivă doar temporar în sere. 2. Salvia. Hyacinthus) şi care în sezonul rece îşi încheie ciclul de vegetaţie sau iernează în câmp sau depozite. Petunia. Zantedeschia etc. care decorează prin flori sau frunze (Cyclamen. Calendula. pretenţioase la căldură. Se cultivă în câmp plantele anuale (Ageratum. Specii cultivate în spaţii protejate.). Hosta. Mathiola. Calceolaria. Se cultivă în spaţii protejate plantele provenite din regiunile tropicale sau subtropicale. cum sunt: Aster. Fuchsia etc. Paeonia etc. Provin de aici cactuşii şi plantele suculente. Aparţin acestei grupe majoritatea speciilor floricole.

Althaea. Dracaena. Aster. Polyanthes. platbande: Ageratum. rabate. Salvia. Myosotis. Dahlia. Coleus. Viola. Aucuba. Digitalis. Begonia. jardinierelor. forma. Calceolaria. Gerbera. Zinnia. Antirrhinum. plumosus. perene: Chrysanthemum. Begonia semperflorens. Dintre plantele cultivate în câmp decorative prin frunze amintim: Alternanthera. Gladiolus. Dahlia. Spathiphyllum. ca plante cultivate în ghivece (containere): Azaleea. Cineraria maritima. Plante decorative prin fructe. Hippeastrum. Primula. d) pentru decorul spaţiilor verzi:  ronduri. Chrysanthemum. bace de culoare violetă. ferigi. Ficus. Rosa. aranjamente. Se remarcă prin frumuseţea florilor şi speciile perene din categoria "geophitelor": Convallaria. Coleus. Gladiolus. Phlox. Strelitzia. Tulipa. Marantha. Narcissus. Rudbeckia. Palmierii. Thunbergia. Petunia. iar A. Dintre speciile cultivate în spaţii protejate amintim: Dianthus. de coloritul frunzelor. Gnaphalium. . cultivate în sol şi Calceolaria. Monstera.   anuale: Dianthus. teraselor: Pelargonium. Lunaria biennis decorează prin silicve mătăsoase. b) decorul apartamentelor. iar Solanum annua prin bace roşii şi mov. Efectul ornamental al acestor plante este dat de mărimea. Hydrangea. borduri. După modul de utilizare. Diffenbachia. coroane): Freesia. Cordyline. Agapanthus. Echeveria. Codiaeum. Asparagus sprengerii pe lângă cladodii. La Clivia fructele au mărimea unor cireşe şi sunt de culoare portocalie. Dianthus. exemplare izolate sau grupuri pe peluze: Gypsophilla. B. Lathyrus. Achyranthes. iar dintre plantele cultivate în seră: Aucuba. Althaea. Tagetes. Dianthus barbatus. Anthurium. Plante decorative prin frunze. poziţia şi în multe cazuri. Tradescantia. decorează şi prin bacele de culoare roşie. Zinnia. Cineraria maritima. Dianthus. Acestei grupe îi aparţin un număr mai redus de specii. Codiaeum. Cobaea. Digitalis. bienale: Myosotis. Primula. palmieri. Sanchezia. mozaicuri sau arabescuri: 24   Alternanthera. Azalea cultivate la ghivece. Cyclamen. Hosta. Bellis. Verbena. Cyclamen. Callistephus. Dianthus. c) decorul balcoanelor. Gaillardia. Ferigile. Helianthus. Tulipa. Ipomea. speciile floricole se cultivă pentru: a) flori tăiate (buchete.

Clasificarea botanică a plantelor floricole. Cobaea. lacurilor: Acorus. Calla palustris. Lathyrus. Cucurbita etc. Clasificarea după modul de utilizare. 3. alpinării (stâncării): Cerastium. Portulaca. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii   25 . 8. Allysum. Aster alpina. 7. Clasificarea după însuşirile decorative. Chestionar de autoevaluare 1. 4. Clasificarea după locul de origine al plantelor decorative. Clasificarea după ciclul biologic. Dolichos. 2. 6. Nymphaea. Iris pseudocorus. Sagittaria. decorarea bazinelor. decorarea zidurilor. Clasificarea după locul de cultură. Clasificarea după modul de cultură. Humulus. Primula. pergolelor: Ipomoea.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE ALE SPECIILOR FLORICOLE Din punct de vedere funcţional organele plantelor se împart în organe vegetative (rădăcina, tulpina şi frunza) şi organe de reproducere (floarea, fructul şi sămânţa). 3.1. Organele vegetative 3.1.1. Rădăcina Rădăcina se dezvoltă de obicei în partea bazală a tulpini şi este organul cu ajutorul căruia planta absoarbe apa din sol, în care sunt dizolvate sărurile minerale necesare nutriţiei, servind totodată la fixarea plantei. Pe lângă funcţiile amintite, rădăcinile plantelor floricole îndeplinesc şi unele funcţii secundare: depozitarea unor substanţe de rezervă, înmulţirea şi regenerarea plantelor. După originea, dezvoltarea, forma şi funcţiile lor se disting următoarele tipuri de rădăcini: normale, adventive şi metamorfozate.

Rădăcinile normale provin din radicula embrionului şi se întâlnesc la

plantele floricole obţinute din seminţe. În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi cele secundare se deosebesc trei tipuri: pivotante, fasciculate şi rămuroase. Dimensiunile rădăcinilor, modul de ramificare, adâncimea la care pătrund variază de la o specie la alta şi depind şi de alţi factori (tipul de sol, gradul de aprovizionare cu apă şi substanţe nutritive etc).

Rădăcinile adventive apar după germinaţia seminţei, pe alte organe

vegetative decât rădăcina (tulpini, ramuri, frunze). În condiţii favorabile de umiditate, pe tulpinile aeriene de Monstera sau pe ramuri la Ficus rubiginosa, se formează numeroase rădăcini adventive. Pe tulpinile aeriene rădăcinile adventive se formează câte una la fiecare frunză, cum este la Philodendron sau mai multe la un nod, la Tradescantia. Rădăcini adventive sunt şi la cele care apar de pe tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, tuberobulbi). Rădăcinile adventive care apar pe tulpinile aeriene îndeplinesc la unele plante floricole rolul de fixare pe suportul pe care cresc şi se înalţă continuu (Hedera, Vanilla). La unele specii de Ficus şi Monstera, rădăcinile
26

adventive ajung în sol, se îngroaşă şi ramifică, formând un sistem radicular foarte puternic, al cărui rol secundar este de proptire.
• Rădăcinile

metamorfozate şi-au modificat structura şi forma adaptându-

se la îndeplinirea unor funcţii speciale. Principalele tipuri de rădăcini metamorfozate sunt: - Rădăcini tuberizate. Funcţia lor principală este de depozitare a unor substanţe de rezervă (zaharuri, amidon, inulină etc.) şi pot fi întâlnite la unele plante bienale sau perene din zonele temperate. Astfel la Dahlia variabilis rădăcinile se îngroaşă mult şi capătă aspectul unor tuberculi de cartofi, cu deosebire că mugurii sunt plasaţi numai în zona coletului.. - Rădăcini asimilatoare sunt o adaptare rară, întâlnită la unele orhidee. Aceste rădăcini sunt foliacee, conţin cloroplaste şi îndeplinesc funcţia de asimilare. Ele nu au stomate, schimburile de gaze făcându-se la nivelul unor pneumatopode de tip special. Ele se întâlnesc şi la unele plante acvatice şi îndeplinesc atât funcţia de fixare şi absorbţie, cât şi pe cea de asimilaţie. - Rădăcini cu pneumatofori se întâlnesc la unele plante din regiunile tropicale sau mlăştinoase, la care de pe rădăcinile normale se ridică nişte radicele de o formă specifică, numiţi - pneumatofori. Aceştia asigură aerul rădăcinilor din sol, împiedicând asfixierea (realizează schimbul de gaze cu exteriorul). - Rădăcini înmagazinatoare de apă, constituie o caracteristică a rădăcinilor la Orchidaceae, Bromeliaceae din pădurile tropicale. Ele absorb şi acumulează vaporii de apă din atmosferă prin intermediul unui ţesut de consistenţă spongioasă, numit velamen radicum servind plantei în momentele critice. - Rădăcini simbionte, întâlnite la unele plante a căror rădăcini sunt lipsite de peri abosrbanţi, funcţia lor fiind îndeplinită de către ciuperci = micorize Astfel între rădăcinile multor plante floricole aparţinând familiei Orchidaceae şi Ericaceae, micoriza (simbioza între rădăcină şi ciupercă) este obligatorie şi condiţionează dezvoltarea plantei. Ciuperca furnizează plantei apa, sărurile minerale şi primeşte hidraţii de carbon. - Rădăcini cu muguri sau drajonate. Rădăcinile unor plante floricole au însuşirea de a forma muguri adventivi din care se dezvoltă lăstari numiţi drajoni şi care pot fi folosiţi pentru înmulţirea plantelor (Chrysanthemum, Aloe, Aralia). - Plante floricole lipsite de rădăcini. Lipsa rădăcinilor este o adaptare la mediu şi se întâlneşte în mediul acvatic. Absorbţia apei se face prin întreaga
27

suprafaţă a plantei (Ceratophyllum, Salvinia), prin rizom la unele orhidee şi prin tulpină la unele bromeliacee (Tillandsia usneoides). 3.1.2. Tulpina Sistemul aerian, cu părţile sale componente contribuie la întregirea aspectului estetic al plantelor. Tulpina îndeplineşte funcţia de susţinere a organelor de asimilaţie şi de reproducere şi conduce substanţele nutritive. Caracteristic pentru tulpină este prezenţa la noduri a mugurilor, organe ce dau naştere la noi creşteri. După poziţia de pe tulpină, mugurii sunt: terminali şi axilari, iar după organele la care dau naştere: vegetativi şi floriferi. Mugurii care pornesc în vegetaţie numai în cazuri speciale se numesc muguri dorminzi, iar cei care apar pe alte organe decât tulpina (pe rădăcină - Aralia; pe frunză Bryophyllum) se numesc adventivi. Tulpina este de regulă dreaptă, având o formă cilindrică sau cilindro-conică, ramificată (Cleome, Zinnia) sau neramificată (Palmieri). După modul în care trăiesc, tulpinile se împart în: supraterane (aeriene), subterane şi acvatice. A. TULPINI articulate. Tulpinile nearticulate sunt:

SUPRATERANE

(AERIENE) sunt cele mai răspândite, la plantele

decorative se întâlnesc aproape toate tipurile. Aceste tulpini pot fi nearticulate şi

caudexul - tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, plurienală, care se termină cu o axă floriferă articulată (Agave, Sepervirum); stipul - tulpină columnară, plurienală care are în vârf un buchet de frunze (palmieri, ferigi arborescente, Cycas);

Tulpini articulate, caracterizate prin internoduri lungi:
► ►

culmul sau paiul, caracteristic gramineelor decorative; calamusul, spre deosebire de primul, este plin cu măduvă spongioasă caulis, majoritatea tulpinilor verzi, puţin sclerificate, caracteristic pentru scapul, prezintă un singur internod complet lipsit de frunze (Tulipa,

(Cyperus);

plantele anuale sau bienale (Compositae, Labiatae, Umbeliferae);

Galanthus).
28

SUBTERANE Aceste tulpini sunt metamorfozate. c) Tulpini cu rol de înmulţire. Sunt acele tulpini care au spini de diferite mărimi şi forme. adaptate la depozitarea substanţelor de rezervă. În tulpina unor palmieri se depozitează de asemenea cantităţi considerabile de substanţe de rezervă. Pe rizomi se formează rădăcini adventive şi frunze rudimentare (fig. d) Tulpini cu rol de apărare. Acestea sunt: a) Tulpini cu funcţii de asimilare se întâlnesc la plantele suculente la care sistemul foliar este mult sau mai puţin redus. 29 . au suferit modificări ce le conferă posibilitatea îndeplinirii unor funcţii nespecifice.2). Rizomii sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste). Euphorbiaceae. Peireskia). Această funcţie este posibilă la acele tulpini care îşi dezvoltă foarte mult parenchimurile tuberizându-se. La un bulb se deosebeşte axa bulbului şi frunzele. TULPINI se întâlnesc la unele plante floricole ierboase perene. Cleome. bulbiferum). Frunzele sunt în general solziforme sau transformate în ţepi (Cactaceae. În bulb se deosebeşte un mugure terminal şi mai mulţi muguri axilari. care după caz dau naştere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. pot produce noi indivizi (Lilium tigrium şi L. Asclepiadaceae). adaptându-se condiţiilor de mediu. cele interne sunt cărnoase şi conţin substanţe de rezervă. b) Tulpini cu rol de depozitare. La orhidee (Cymbidium. În ei se depozitează substanţe de rezervă şi reprezintă singura parte vivace a plantei. care au luat naştere prin modificarea unor ramuri scurte sau frunze (Asparagus. Acestea sunt: Bulbii sunt microblaste cu frunze cărnoase în care se adună materiile nutritive de rezervă şi apă (fig. B. Spre deosebire de rădăcini prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) şi nu au niciodată piloriză.1). uneori asemănătoare cu ale rădăcinilor. Frunzele externe sunt uscate şi au rol de apărare.Tulpinile supraterane ale unor plante floricole. Au forme şi mărimi diferite. Aceste tulpini produc muguri axilari (tubercule sau bulbile). Dendrobium) tuberizarea se produce la nivelul unuia sau mai multor internoduri de la baza tulpinii. la înmulţirea negativă şi la rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului. care desprinşi de pe planta mamă. După forma frunzelor bulbii sunt tunicaţi şi solzoşi. funcţia asimilatoare fiind îndeplinită de tulpină.

Narcissus (4) Bulbii tunicaţi sunt caracterizaţi prin frunze mari care se acoperă unele pe altele. bogate în substanţe de rezervă. Alstroemeria (3). Polyanthes (3). Aspidistra (5) Tuberculii sunt microblaste groase. membranoase. Cyclamen (fig. 1.3). Bulbii solzoşi sunt caracterizaţi prin frunze mai mici care se acoperă parţial unele pe altele (Lilium candidum). 2.Fig. 30 . Forma bulbilor la Hippeastrum (1).). cele interne groase. Zantedeschia (2). cu substanţe de rezervă (Tulipa gesneriana. Rizomi de: Canna (1). la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puţin evidenţi. Tulipa (2). Sansevieria (4). Tunicile externe sunt uscate. Hyacinthus etc. Fig.

31 .4. 3. TULPINI ACVATICE se întâlnesc la plantele acvatice.).) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp. Acesta se poate forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp. Particularitatea acestor specii este prezenţa pe tulpini a unui ţesut cortical străbătut de canale sau lacune aerifere. iar mai târziu un nou tuberobulb. majoritatea perene şi pot fi submerse. crocus (2) fresia (3) C.Tuberobulbul este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului. Tuberobulbi de: gladiole (1).). Fig. Tuberculi de Cyclamen (1) şi Begonia tuberhybrida (2) Fig. Din aceste organe iau naştere tulpini florifere. nutante şi amfibice. La Gladiolus şi Fresia la nivelul tuberobulblului se diferenţiază rădăcini adventive contractile. 4. învelită la exterior cu frunze uscate (fig.

6. consistenţă şi culoare.romboidală.1. 2. Forme de frunze compuse 1. La o frunză deosebim: limbul sau lamina. 2-4 paripenate.lineară.imparipenată. păroasă. 4. 9.5 şi 6). iar cele metamorfozate sunt adaptate şi la alte funcţii secundare: de protecţie. 8. bogat în cloroplaste care ia naştere din tulpină şi îndeplineşte funcţiile de fotosinteză. scabră (aspră). 5. de înmulţire. respiraţie.obovată. 11.oblongă. lucitoare.reniformă.trifoliată. 7. 5.ensiformă Fig. membranoasă şi cărnoasă.eliptică. Pentru numeroase specii floricole frunza reprezintă un element decorativ important decorând prin formă. Consistenţa limbului poate fi: erbacee.3. 6. metabolism. Forma frunzei poate fi simplă sau compusă (fig. Suprafaţa limbului poate fi netedă.spatulată. 6.biparipenată. glabră. 10.cordată.hastată. pieloasă. transpiraţie.palmat-compusă 32 . peţiolul sau codiţa şi baza frunzei. glaucă. înmagazinare de apă şi substanţe de rezervă. 7. mărime. absorbţie. Fig. Forme de frunze simple: 1.lanceolată.3. Frunza Frunza este un organ vegetativ. 3. 5. coriacee.

penat-partită. 7. 6. sinuată) sau mai mari (penată sau palmată) (fig. verticilată (la fiecare nod trei sau mai multe frunze) sau opusă (la acelaşi nod se inseră două frunze). Ţinând cont de aceste adaptări frunzele pot fi: a) cu rol protector .bipenat-fidată Dimensiunile frunzelor diferă de la o specie la alta. iar marginea limbului întreagă sau cu inciziuni mai mici (dinţată. Tot cu rol protector sunt bracteele florilor şi solzii mugurilor.palmat-lobată. 33 . mai rar pe faţa inferioară a lui.Frunzele plantelor floricole pot avea baza limbului rotundă.palmat-sectată. sagitată. iar cele mai mici la Tradescantia.cranelată. Se întâlnesc la cactuşi. asimetrică vârfului limbului acut. 8. 7.frunzele s-au transformat total sau parţial în spini. comprimat. emarginat.cuspidată.7). 4. acuminat. Dispoziţia frunzelor pe tulpină poate fi: alternă (la fiecare nod o frunză).lirată. Pelargonium peltatum). dilatat şi este prins la baza limbului. caz în care frunza este peltată (Tropaeolum. 9. 2.dinţată. nuferi. serată. 3. reniformă. 5. crenată. mucronat. Dintre speciile decorative frunzele cele mai mari se întâlnesc la palmieri. Peţiolul sau codiţa poate avea diferite forme: cilindric. Fig. cuneată. palmat-fidată. obtuz. Frunzele s-au adaptat la unele condiţii de mediu. hastată. Colocasia. Marginea frunzei 1. Monstera. Peperomia. la Pelargonium spinossum. rotund.

o parte din ele îşi au originea în primordii suplimentare formate pe receptacul. este format din frunze modificate. independent de primordiile staminelor. caliciul dialisepal (Ranunculus). Agave).frunzele prezintă forme (urne . Pisum. concrescute. Astfel. Floarea Floarea se caracterizează printr-o specializare mai mare decât celelalte organe şi prezintă cel mai viu interes din punct de vedere estetic. obţinându-se florile involte. 3. la altele fiind provocat: Hyacinthus. Paeonia. Rosa. Este formată din peduncul.nişe: Platycerium grande) în care se acumulează humus sau apă sau se îngroaşă foarte mult ca urmare a depozitării substanţelor de rezervă (Aloe. format din sepale care pot fi complet libere. Învelişul exterior al florii este caliciul. cu proprietatea de a se înfăşura în jurul unui suport pentru a susţine planta (Lathyrus.1. Corola este formată din petale. Învelişul floral nediferenţiat în caliciu şi corolă se numeşte perigon. La unele specii floricole se constată metamorfoza unor organe florale interne. lineară. al doilea înveliş al florii. Anemone. Orhidee. lobată sau pot fi transformate în cornete nectarifere (Aconitum) sau pinten nectarifer (Viola). numite sepale. Lilium. Clematis). în general verzi. c) cu rol nutritiv .2. Organele de reproducere 3. La florile involte sau bătute nu toate petalele provin din transformarea staminelor. Narcissus. iar componentele tepalele se întâlnesc la: Tulipa. caliciul gamosepal (Primula). Petalele au forme foarte diferite: lanceolată. primul înveliş al florii este format din frunze modificate.frunzele s-au transformat în cârcei. Caliciul.b) cu rol de agăţare . periant (caliciu şi corolă). Corola. numite petale. la Canna indica staminele sunt transformate în organe petaloide (staminodii). androceu şi gineceu. în general colorate. 34 . Acest proces s-a produs la unele specii accidental. care pot fi libere (dialipetală) sau concrescute (gamopetală). Ranunculus.2. axa florală (receptacol).

O floare este solitară în cazul în care o tulpină sau o ramură se termină cu o singură floare (Tulipa. monochasiul sau cima unipară (Gladiolus. Culoarea florilor are un efect deosebit de favorabil asupra psihicului uman. 35 . cima dihazială pentru Caryophillaceae etc. Canna. Monstera. Gaillardia. la Portulaca grandiflora circa 10 ore. au axa principală cu creştere nedefinită şi mai dezvoltată decât axele secundare. dat de substanţele volatile (uleiuri esenţiale). Zantedeschia). la Papaver somniferum 2 zile. racemul pentru Cruciferae. din care două laterale identice ca mărime şi culoare şi una inferioară numită labelum. pleiochasiul (Euphorbia. Fac parte următoarele tipuri: dichasiul sau cima bipară (Dianthus. Acele secundare îşi continuă creşterea. Scabiosa). corimbul (Hydrangea. Viola). Centaurea. spadixul (Anthurium. Primula). Dianthus. Lavandula). Gerbera). Originea succesiunii înfloririi este din centru la periferie. Digitalis. Myosotis). Astfel. Phlox).La orhidee floarea este alcătuită din trei sepale colorate şi inegale ca mărime şi trei petale. diferită ca formă şi culoare. Printre acestea sunt: papile secretoare (Rosa. la Hibiscus trianum înflorirea durează cca. umbela (Pelargonium. depăşind axa principală. calatidiu (antodiu) pentru Compositae. La unele specii înflorirea are loc în timp relativ scurt în timp ce la altele durează mai multe zile. Majoritatea plantelor au florile grupate în inflorescenţe care. Un element important în stabilirea valorii florilor îl constituie parfumul. Verbena). Un aspect important în viaţa unei flori îl constituie deschiderea corolei (înflorirea). capitulul (Gomphrena. Convallaria. racemul (Convallaria. la orhidee 15-20 zile etc. Salvia). Gypsophilla). calatidiul (antodiul) (Callistephus. Viola). Orchidaceae. Hyacinthus. sunt caracteristice pentru unele familii: umbela pentru Umbeliferae. Fac parte următoarele tipuri: spicul (Althaea. iar pentru plantele cu polenizare entomofilă constituie un mijloc de atracţie a insectelor. la Lilium candidum 6 zile. 3 ore. Galanthus) sau când este situată câte una la subsuoara frunzelor de pe tulpina floriferă (Vinca minor. Axa principală îşi încetează creşterea şi poartă de obicei o floare. Anemone nemorosa. Inflorescenţele monopodiale. osmoforele (Araceae. Inflorescenţele simpodiale. Aristolochiaceae) şi perii secretori (Mentha. la Hemerocallis fulva 24 ore. Sedum). Dieffenbachia. Iris. Inflorescenţele se împart după tipul de ramificaţie al axului în inflorescenţe simple (monopodiale sau simpodiale) şi inflorescenţe compuse.

Tagetes .) şi mărimi foarte diferite. nucula (Tropaeolum). mezocarpul şi endocarpul care variază foarte mult în funcţie de tipul de fruct.ovoidă: Alyssum. Begonia. reniforme. Se deosebesc de inflorescenţele simple prin gradul mai mare de ramificare. care reprezintă primordiile viitoarei plante. La exterior sămânţa prezintă hilul (locul de prindere a seminţei de folicul) şi micr opilul (locul prin care străbate radicela în timpul germinaţiei). umbela compusă. O excepţie în acest sens o prezintă sămânţa de orhidee care nu are endosperm secundar. La un fruct deosebim trei părţi: epicarpul. • Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: forma. .L .2. silicva (Mattiola). Acestea sunt: spicul compus.fusiformă: Ageratum. folicula (Paeonia. la care participă într-o oarecare măsură şi celelalte elemente florale. culoarea. Viola. Portulaca .neregulată: Calendula .raport .2. Embrionul este format din hipocotil. Centaurea. begonia. muchiate. Petunia. Delphinium).Inflorescenţele compuse.cordiformă: Celosia 36 Forma . păstaie (Lathyrus odoratus). 3. Cosmos. Digitalis . Albumenul sau endospermul secundar este partea seminţei care ia naştere din sacul embrionar şi constituie un ţesut de rezervă ce va hrăni embrionul. Fructul şi sămânţa Fructul este gineceul transformat în urma procesului de dublă fecundaţie. unul sau două cotiledoane şi epicotil. sistemul lor de ramificare se repetă. de exemplu: corimb cu calatidii la Senecio cruentus şi Ageratum. baca (Asparagus). mărimea. ovoidale etc. Seminţele pot avea forme variate (sferice. embrion şi albumen sau endosperm secundar. lobelia) la seminţe foarte mari (unii palmieri). abia observabile cu ochiul liber (orhidee. Myosotis . de la foarte mici.sferică: Lathyrus. Cheiranthus.grosime .l . Inflorescenţele mixte reunesc două tipuri de inflorescenţe. Sămânţa se dezvoltă din ovulul fecundat şi este formată din tegument. capsula (Papaver). Principalele tipuri de fructe cunoscute la plantele decorative sunt: achena (Tagetes).ovală: Antirrhinum.

3. Lupinus.mijlocii -1.cilindrică: Verbena . Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 37 . Godetia . Frunza. Lobelia. Phlox. etc. simetrie. Papaver .neagră: Ageratum. Culoarea tegumentului la maturitatea fiziologică: .brun roşcată: Alyssum ..mat: Phlox. Antirrhinum. forma. sub 1.reniformă: Gypsophilla. Antirrhinum.cafenie: Gaillardia . Fructul şi sămânţa plantelor decorative. Tulpini metamorfozate de plante decorative. Funcţii. Cosmos. Tulpina plantelor decorative: funcţii şi alcătuire. Zinnia . Tagetes . Celosia .galben brun: Calendula .brună: Gazania. 7. culoare. Portulaca Arhitectura tegumentului Chestionar de autoevaluare 1.mari .foarte mici şi mici.brun cenuşiu: Salvia. Frunza.şters: Centaurea . alcătuire şi clasificare funcţională.alcătuire. Floarea . 4. Zinnia Luciu: .tipuri de inflorescenţe simple şi mixte.peste 3 mm: Tagetes. 8.5-3 mm: Gypsophilla.pronunţat: Celosia. Petunia . Rădăcina la plantele decorative: funcţii şi clasificare 2. 9. 6.cenuşie: Centaurea.5 mm: Begonia. Lobelia .foarte mari: Phoenix. Mărimea: . Element decorativ şi frunze metamorfozate.roşcată: Begonia . structură. Floarea .

lumina. reducerea.absenţa.acţionează în complex şi într-o strânsă interdependenţă . Factorii ecologici care constituie cadrul de viaţă al plantelor sunt: temperatura.dirijarea lor în spaţii protejate în conformitate cu cerinţele plantelor. considerat ca valoare optimă şi care se află între două praguri de toleranţă. excesul unuia din factori duce la dezechilibre . apa. 38 .CAPITO LU L 4 RELAŢIILE PLANTELOR FLORICOLE CU FACTORII ECOLOGICI Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ. Factorii de mediu . minim şi maxim. iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor.plantele au cerinţe diferite în funcţie de origine. aerul şi substratul de cultură. gen (chiar soi) şi faza de creştere şi dezvoltare .

ferigi.etiolarea. când intensitatea luminoasă atinge valori maxime.excesul produce . Verbena.19% reflectată . Saintpaulia. Phlox. Marantha. Lumina Lumina influenţează direct creşterea şi dezvoltarea plantelor fiind izvorul de energie pentru procesul de fotosinteză şi indirect acţionează asupra altor procese precum absorbţia apei.0. Dacă nu se asigură lumină suficientă planta formează lăstari subţiri.000 lucşi şi care se dezvoltă foarte bine la lumină solară directă (palmieri. apoi în fază de răsad.  iubitoare de semiumbră şi umbră (schiofile). Kalanchoe. Gladiolus. factorul lumină interesează sub aspectul: intensităţii (care se măsoară în lucşi). Aspidistra. În general plantele au nevoie de lumină încă de la răsărire. crinul de toamnă).lungimea de undă.000-20.000-50. de formare a bobocilor şi înflorire solicită lumină multă. Energia radiată este folosită .4. orhidee. Petunia). În cultura plantelor floricole. Cultura acestora se dirijează astfel ca înflorirea să aibă loc vara.48% transpiraţie . Gazania. În faza de repaus lumina se reduce parţial sau total în funcţie de profunzimea repausului. La 39 .31% traversează frunza .clorozare (Saintpaulia). Excesul de lumină la unele plante poate duce la decolorarea frunzelor (Saintpaulia. stagnarea vegetaţiei şi a înfloririi . florile rămân mici. decolorate şi sensibile la boli şi dăunători. Begonia) sau la avortarea bobocilor (Gloxinia). Salvia. Nu suportă acţiunea directă a soarelui şi sunt puţine la număr (Fittonia. a schimbului de gaze.lipsa produce .1.000 lucşi). durata de iluminare . a substanţelor nutritive.66% fotosinteză . arsuri pe frunze În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminoasă speciile floricole se împart în:  iubitoare de lumină (heliofile) care solicită între 30. Acestea se dezvoltă şi înfloresc la o intensitate luminoasă redusă (10. când încep să se hrănească singure. Nevoia plantelor faţă de intensitatea luminoasă variază în raport cu faza de vegetaţie şi lucrările agrotehnice aplicate asupra plantelor.

SONIA. Freesia) (tabelul 1)  plante intermediare şi plante indiferente care au nevoie de o perioadă de 8 ore de iluminare zilnică. Durata de iluminare prezintă deosebită importanţă în dezvoltarea plantelor floricole. bienale. GUSTAV SCHOSER (citat de V. după care înfloresc indiferent de durata de iluminare. Tabelul 1 Plante sensibile la fotoperiodism (BOSSARD. 1971) arată că lumina în funcţie de lungimea de undă. Cineraria hybrida. Poinsetia. formarea bulbilor. mărimea celulelor. Kalanchoe. Reacţia plantelor faţă de durata zilelor şi nopţilor se numeşte fotoperiodism. Această durată condiţionează şi alte procese fiziologice cum sunt: repausul mugurilor. plantarea la ghivece şi transplantare.fel se va reduce lumina câteva zile după repicare. Sinningia hybrida). are următoarele influenţe asupra plantelor: 40 . căderea frunzelor. La această grupă aparţin majoritatea plantelor anuale. solicită o perioadă de iluminare de până la 12 ore şi provin din zonele tropicale şi subtropicale (Chrysanthemum. Dianthus). perene şi unele specii cultivate în seră (Cyclamen. 1960) Plante de zi lungă Aster amelus Aechmea fasciata Begonia tuberhyrida Calceolaria hybrida Calendula officinalis Callistephus chinensis Gladiolus gandavensis Lathyrus odoratus Lilium longiflorum Matthiola annua Scabiosa purpurea Sinningia hybrida Plante de zi scurtă Begonia Gloire de Lorraine Catuşii Chrysanthemum indicum Cosmos bipinatus Crassula coccinea Euphorbia fulgens Kalanchoe blossfeldiana Euphorbia pulcherrima Freesia hybrida - Lumina acţionează asupra plantelor în mod diferit şi în funcţie de lungimea de undă care se exprimă în nanometri (nm = 10–9m). După criteriul reacţiei fotoperiodice plantele floricole se pot grupa în trei categorii:  plante de zi lungă care solicită o durată de iluminare de 13-14 ore şi chiar mai mult pentru a înflori (Begonia tuberhybrida. butăşire.  plante de zi scurtă.

cuprinse între 0°C şi 40°C. 700-800 nm . cultivate în condiţii de zi lungă. respiraţie. Toate aceste procese au loc la anumite nivele de temperatură. fotoperiodism.suspendă germinaţia. cerinţelor plantelor. timp de 2-5 ore La plantele de zi scurtă. 600-700 nm . înflorirea.• • • etiolarea.distrugerea acizilor nucleici. 350-400 nm .reducerea fotosintezei şi fotomorfozei. sinteza clorofilei. superioare. transpiraţie. Temperatura Temperatura influenţează direct desfăşurarea proceselor fiziologice (fotosinteză. Pentru ca plantele de zi lungă să înflorească în condiţii de zi scurtă se poate interveni astfel: prelungirea zilei până la necesarul optim al plantei cu o sursă de iluminat menţinerea plantei la lumina zilei şi întreruperea nopţii prin iluminat artificial. fructificarea). 400-450 nm . 4. se procedează la scurtarea zilelor lungi din cursul verii prin întunecarea culturilor (acoperirea cu pânză neagră. germinaţia seminţelor. Scurtarea zilei se face cu 2-3 ore înainte de sosirea nopţii şi prelungirea nopţii cu 1-3 ore în perioada dimineţii. care.2.favorizează fotoperiodismele. fotoperiodismul.reducerea fotoclorofiliană. după mai multe procedee:  alegerea timpului optim pentru producerea materialului săditor  aplicarea luminii artificiale. absorbţia apei şi substanţelor minerale) cât şi parcurgerea diferitelor fenofaze (germinarea. material plastic opacizat).nu mai există acţiune formativă asupra plantelor Pentru corectarea luminii naturale cultivatorul poate interveni conform creşterea vegetativă prin mărirea celulelor (întindere şi divizare). fotosinteza. antocianului. creşterea vegetativă. însă. Sursa naturală de energie este radiaţia solară. • • • • sub 350 nm . împiedică 500-600 nm . nu trebuie să fie prea intensă. are loc creşterea vegetativă. 41 . sinteza peste 800 nm .sinteza clorofilei.

unele orhidee. Astfel. Astfel. c) Anotimp. datorită luminii. b) Variaţia diurnă şi gradul de nebulozitate. datorită luminozităţii reduse. primordiile florale din bulbii de lalele se formează la 23-28°C în timp de 45-60 zile. originare din zonele tropicale şi subtropicale (Coleus. Temperatura ca factor de viaţă al plantelor are o mare importanţă şi la nivelul sistemului radicular (în sol). pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic. deci nevoia de temperatură mai mare. iar cei de azaleea la 6-8°C. nevoia de căldură este mică. ferigi. Dieffenbachia. Pragul de toleranţă şi valoarea optimă diferă în cadrul speciei de la fenofază la fenofază. care îşi au originea în zonele alpine. în funcţie de care plantele se grupează astfel:  plante cu cerinţe mari faţă de temperatură. faţă de zilele cu cer senin. repartizată în sume de grade de temperatură pentru fiecare fenofază. unele specii de cactuşi pentru a înflori.  plante cu cerinţe mici. dar maturarea şi dezvoltarea lor în continuare necesită o temperatură de 2-4°C timp de 25-30 zile. funcţiile plantei sunt mai active. în funcţie de specie poate fi cuprinsă între 1000-4000°C. Locul de origine determină anumite cerinţe faţă de temperatură.Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie de: a) Specie. Această variaţie sezonieră are mare importanţă în diferenţierea mugurilor floriferi şi evoluţia lor în continuare până la înflorire. Hemerocallis). d) Fenofaza. au nevoie de diferenţe între zi şi noapte de 15-35°C. bromelii).  plante cu cerinţe medii. Cerinţele plantelor floricole faţă de temperatură diferă în funcţie şi de fenofază. iar cele subtropicale la 8-10°C. Diferenţele de temperatură diurnă reprezintă pentru unele specii floricole condiţia esenţială a înfloririi. majoritatea plantelor din climatul temperat (Callistephus. mugurii floriferi la hortensia se formează la 16-18°C. Iarna. Temperatura va fi mai mică cu 2-3°C în zilele cu cerul acoperit. având în vedere că în timpul zilei. Diferenţa temperaturii dintre zi şi noapte se recomandă să fie de 2-5°C. Plantele floricole. de aceea plantele tropicale de seră sau apartament pot ierna la 16-18°C. 42 . au nevoie de o sumă globală de temperatură anuală care.

solicită apă multă şi în condiţiile de cultură de la noi. Apa Apa este un factor indispensabil vieţii plantelor. lucios. Aceste plante au frunzele mari. temperatura solului trebuie să fie de 20°C. fumigaţie. cât şi pentru o serie de reacţii chimice complexe legate de metabolism. care variază de la 20% pentru sol nisipos până la 1100% pentru turbă. Conţinutul în apă al organelor vegetale este diferit. Speciile din zonele periodic secetoase sunt adaptate acestor perioade prin organe subterane (bulbi. paie. Codiaeum. unde trebuie să fie un conţinut optim în funcţie de cerinţele fiecărei plante. iar cantităţile de apă sunt diferite în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. cu limbul neted. 43 . Cantitatea de apă reţinută în sol diferă în funcţie de capacitatea de câmp. folosind ca agent termic apa fierbinte. aerisirea. 4. plantele floricole şi-l asigură din sol sau atmosferă. Pentru micşorarea efectului temperaturilor scăzute se poate interveni prin: protejarea cu folie de polietilenă. coriaceu. aspersiune. protejarea cu frunze. amplasarea culturilor în expoziţie nordică sau vestică. Zantedeschia. Gerbera. pentru Anthurium. care trăiesc în stare naturală în regim cu umiditate mare în sol şi atmosferă. Colocasia. pe sol. Cantitatea de apă necesară plantelor floricole este determinată de o serie de factorii: Specia şi originea. pentru Primula obconica 18°C. Micşorarea efectului temperaturilor prea ridicate se face prin umbrire cu humă sau plase de rafie.3. de la 8-12% (în seminţe) la 85-95% (în fructe sau rădăcini). Necesarul de apă pentru o bună desfăşurare a ciclului biologic. rizomi).e) Temperatura solului are o mare importanţă pentru reuşita unor culturi. Plante ca Monstera. Astfel. pentru Fuchsia 19°C. Mijloace de corectare a temperaturii. iar pentru Primula malacoides 15°C. tocuri de răsadniţă. În spaţiile adăpostite căldura se asigură cu ajutorul instalaţiilor de încălzire. Anthurium. pulverizarea apei pe plante. atât pentru absorbţia din sol şi transportul substanţelor nutritive.

consum ce se diminuează la plantele bolnave. în timp ce pentru cactuşi şi plante suculente. valorile de 50-55% sunt normale. cărnoase sau pubescente sau chiar dispariţia frunzelor la unele dintre ele (cactuşi). pentru germinare apa necesară îmbibării seminţelor variază de la 30% la peste 100%. unde apa poate fi suplinită de apa care urcă prin capilaritate din straturile mai adânci ale solului sau din stratul freatic. decât pe solurile grele unde se udă mai rar şi cu cantităţi mai mici. Solurile uşoare a căror permeabilitate este mai mare.Speciile din zonele secetoase au pretenţii foarte reduse faţă de cantitatea de apă. Cu cât aceşti factorii au valori mai mari. plantele epifite au nevoie de o atmosferă mai umedă. datorită proceselor intense de transpiraţie se va mări cantitatea de apă. Administrarea raţională a apei în cultura plantelor floricole presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli şi anume: Stabilirea cantităţii optime de apă pentru fiecare plantă se face ţinând cont de toţi factori de mediu. ca să scadă în timpul înfloritului. modul de cultură. Umiditatea atmosferică trebuie corelată cu cerinţele plantelor care. Necesarul de apă pentru o plantă este foarte diferit în funcţie de fenofază. Frecvenţa administrării apei se face în funcţie de specie. Tipul de sol. Cerinţele se menţin mari şi în faza de răsad şi plante tinere. Plantele cultivate la ghiveci necesită mai multă apă decât plantele cultivate în câmp. necesită udări mai dese. În condiţii de lumină scăzută şi temperatură redusă (iarna). stadiul de dezvoltare al plantei. în sensul că un sistem aerian voluminos este corelat cu un consum mai mare de apă. Faza de creştere şi dezvoltare. anotimp. în special transpiraţia. cu atât cantitatea de apă necesară plantelor este mai mare şi invers. Acest lucru se explică prin intensificarea tuturor proceselor fiziologice. 85% UR. Majoritatea plantelor de apartament pretind 75% UR. Astfel. Sistemul radicular şi aerian influenţează cantitatea de apă necesară pentru o plantă. Starea sănătăţii constituie condiţia necesară pentru consumul specific al plantei faţă de apă. au pretenţii diferite. 44 . apa se administrează în cantitate mică. evoluţia condiţiilor de mediu. Temperatura mediului şi intensitatea luminii. în funcţie de origine. ele prezentând: frunze mici. puţine. Se are în vedere că excesul şi deficitul de apă sunt la fel de dăunători. pe când vara. Sistemul de cultură. care este mai bine asigurat de un sistem radicular proporţional dezvoltat şi invers.

adăugarea de nisip. creşterea conţinutului în CO2 se reflectă la majoritatea speciilor în: creşterea suprafeţei foliare. Atunci când procentul scade. aerul trebuie să ocupe 32-34% din volumul acestuia. nisip. cu picătura. Prezenţa lui în sol este indispensabilă vieţii rădăcinilor şi dezvoltării în ansamblu al plantelor şi este determinată de porozitatea substratului. 21% oxigen. Foarte sensibile la udatul cu apă rece sunt Camelia. specie. 4. în special dacă se foloseşte în perioadele reci. De aceea se recomandă. dăunătoare. prin aspersiune. Conţinutul normal în CO2 al aerului este de 0. Gerbera.03%. Apa rece întârzie creşterea. Perioada de udare în cadrul unei zile: pentru culturile de seră udatul se recomandă a se face înainte de masă.4. iar din punct de vedere practic. În general. Dimpotrivă.01%. de asemenea. pentru oxigen şi azot. în cazul solurilor grele. Gloxinia. îmbogăţirea CO2 are drept consecinţe: dezvoltarea randamentului. mraniţă sau turbă pentru îmbunătăţirea structurii solului. iar în cazul culturilor la ghivece. materii organice. Într-un sol bine structurat. În substratul de cultură. Udarea cu apă prea caldă provoacă o creştere rapidă a plantelor dar în defavoarea înfloritului. dezvoltarea substanţei uscate a plantei. compacte. precocitatea înfloririi.Calitatea apei de udat se exprimă prin conţinutul de săruri şi temperatură. Saintpaulia. îmbunătăţirea calităţii. respectarea proporţiei în care diferitele componente sunt recomandate 45 . Aerul prin componentele de bază este foarte necesar şi la nivelul sistemului radicular al plantelor. faza de vegetaţie şi se execută cu stropitoarea. furtunul. poate determina putrezirea rădăcinilor sau căderea florilor. 0.03% CO2 şi alte gaze în concentraţie foarte mică. intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau 3 ori când conţinutul de CO2 ajunge până la 0. aerul care circulă are o compoziţie asemănătoare celui din atmosferă. pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor şi o activitate corespunzătoare a microorganismelor. Folosirea apei prea calde este. Modul de administrare se face în funcţie de locul de cultură. Aerul Aerul atmosferic acţionează asupra plantelor prin gazele pe care le conţine: 78% azot.15%. dar este mai bogat în dioxid de carbon rezultat din descompunerea substanţelor organice. creşterea este încetinită sau chiar se opreşte dacă atinge pragul de 0. iar pentru cele din câmp dimineaţa şi seara.

Aerisirile se fac des şi de scurtă durată toamna. Împrospătarea aerului din sere se asigură prin deschiderea ferestrelor din pereţii laterali şi acoperiş. contribuie la asigurarea unei oxigenări corespunzătoare. lucrări ca: afânarea permanentă a solului şi substratului. alun dau un pământ de calitate superioară. relativ bogat în substanţe nutritive. Alături de aceste măsuri. pe când frunzele de stejar.pentru fiecare specie în parte.1. primăvara în timp ce vara ferestrele rămân deschise permanent.5. Componente utilizate în pregătirea substraturilor Pământurile horticole: Ţelina se obţine de pe terenurile înţelenite natural. moderne. 4. în ceea ce privesc atât însuşirile fizice. curăţirea ghivecelor de muşchi sau licheni. se folosesc ventilatoarele instalate frontal sau lateral. Substratul de cultură Suportul material în care plantele floricole îşi fixează sistemul radicular şi unde găsesc substanţele nutritive este cunoscut în practica floricolă ca substrat de cultură. În situaţii de excepţie se poate interveni pentru îmbunătăţirea acestor însuşiri prin amendamente. 46 . iarna. pH-ul 6. trifoi). 4. la nivelul sistemului radicular. arţar. după care se aşează în platformă stropindu-se cu must de bălegar pentru îmbogăţirea în elemente nutritive. adaus de mraniţă. de preferat cu plante furajere perene (lucernă. În serele mari. ca substrat de cultură. condiţii optime. Frunzele de fag. evitându-se formarea de curenţi. de culoare brună-cafenie. Aceste plante găsesc din punct de vedere al substratului de cultură. substratul de cultură se identifică cu solul natural. amestecul mai multor componente. După 8-12 luni se va obţine pământul de ţelină. Pentru plantele floricole care în condiţiile ţări noastre se cultivă în câmp liber. cât şi cele chimice.5-8. plop nu se recomandă. Brazdele înierbate se scot la adâncimea de circa 1015 cm. nisip. tei. nuc.5. Speciile floricole cultivate în spaţii protejate necesită în marea majoritate a lor. bălegar etc. Pământul de frunze provine din descompunerea frunzelor adunate toamna şi aşezate în platformă sau groapă.

prin descompunerea speciilor de Sphagnum se formează turba roşie (înaltă). Deasupra acesteia. 47 . Înainte de folosire obligatoriu se va cerne şi se va dezinfecta. Compostul se obţine din descompunerea aerobă timp de 2-3 ani a resturilor menajere şi de altă natură din gospodărie. Mraniţa rezultă din descompunerea gunoiului de grajd pregătit în acest sens în platforme care se întorc cu furca de 1-2 ori pe an. Descompunerea durează cel puţin 1 an până la 2-3 ani şi se obţine un pământ uşor. pH uşor alcalin.  naturale): Substraturi organice naturale (pământuri Pământul de grădină.5 kg/m3 frunze) şi must de bălegar pentru a-i îmbogăţi fertilitatea. Turba se formează prin descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului. de culoare brună-negricioasă şi pH-ul acid 3-4. permeabil cu aspect untos. Este vorba de pământul luat de pe terenurile cultivate (legume. Pământul de ferigi provine prin descompunerea resturilor vegetale a ferigilor care cresc în condiţii naturale în locuri umede. Pământul de ericaceae. Scoarţa de copaci se utilizează mai ales la culturile de seră. Se formează prin descompunerea în mod natural a resturilor vegetale căzute de la speciile Erica. Nu se va folosi pământul de pe terenurile erbicidate. pH-ul acid (3-5) şi o capacitate de absorbţie a apei de circa 8-10 ori greutatea sa.Platformele se pregătesc prin adăugarea de var (0. Cea care provine din substratul bazal se află într-un stadiu mai avansat de descompunere cunoscută sub numele de turbă neagră (joasă).5-6. permeabil. afânat. pH acid (sub 5). de culoare brună-negricioasă.5). În vederea utilizării ca substrat de cultură se compostează fie singură. pHul acid (4. cu o capacitate de reţinere a apei de 2-4 ori greutatea sa. Azalee etc. După 2-3 ani se obţine un pământ de culoare închisă. de culoare mai deschisă. Se obţine un pământ uşor. sulfat de potasiu etc. Această turbă are culoare închisă şi pH slab acid până la alcalin. etc. Are slabă capacitate de reţinere a apei.).). bogat în elemente nutritive.. Polypodium sp. fie cu turbă şi se adaugă îngrăşăminte minerale (fosfat de amoniu.5. umbroase (Aspidium sp. Vaccinium. sărac în elemente nutritive. flori) folosindu-se substratul de la suprafaţă (10-15 cm).

Are porozitate bună. Se utilizează pentru a mări permeabilitatea substratului de cultură şi gradul de afânare şi ca substrat de înrădăcinare a butaşilor. pH-ul 3 şi o bună capacitate de reţinere a apei (100% din greutatea sa). Are o structură foarte poroasă. calcaroase (20%) şi cocs (20%) obţinut prin tratarea termică la peste 1600°C. Germania. este uşor şi nu conţine elemente nutritive.  Substraturi minerale tratate Perlitul. CUTILENE şi se vinde sub formă de module protejate cu folie din plastic sau sub formă de cuburi.2 mm. porozitate mare. se obţine în procesul de sinteză a ureei. Pe plan mondial cele mai importante zăcăminte de turbă sunt în Rusia. fără calcar şi nămol. Dimensiunea granulelor de perlit este de 1. se obţine din măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu. se foloseşte pentru asigurarea drenajului sau în hidroculturi.5-8 mm.  Substraturi minerale naturale Nisipul cel mai bun este cel de râu.La noi în ţară sunt cunoscute turbăriile de la Huedin. spongioasă. rezultă prin tratarea termică la 1200-1800°C a rocilor vulcanice calcinate şi expandate şi măcinarea lor. este un produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%). pH-ul 7-9. Are o bună capacitate de reţinere a apei. foarte uşoare. Pietrişul.7 mm şi grosime de 0. Biolastonul. are la bază policlorura de vinil şi are forma unor ace de pin lungi de 4 cm. grosier. Se prezintă sub forma unor granule. incinerate la 1000°C. pH neutru. lipsit de materii organice. Suedia. pH-ul neutru şi o capacitate de reţinere a apei foarte redusă. Provine din râuri sau cariere şi are o granulometrie de 5-15 mm diametru. Făgăraş. late de 0. Vatra Dornei. iar pH-ul este variabil şi trebuie corectat în funcţie de cerinţele plantei. 48 . Vermiculitul. Vata minerală. Călăţele. Canada şi SUA. cu porozitate mare. Are o bună capacitate de reţinere a apei (de 4 ori greutatea proprie).5 şi capacitate de reţinere a apei de 70-80%. fulgi (4-12 mm). Styrommull (polistiren expandat). cele mai mici prezintă inconvenientul că se tasează foarte tare şi dăunează nivelului de aerisire. În comerţ este cunoscută sub denumirile comerciale: GRODAN .  Substraturi organice de sinteză Hygromul (spuma de uree). se obţine din materiale plastice expandate. prin polimerizare.

dar sunt şi specii care preferă soluri acide: Hydrangea.2. pământul de frunze. Reacţia substratului Reacţia substratului este exprimată prin pH. în proporţie de 3:2:2:1 sau în cazul unui substrat uşor se folosesc: muşchii. mraniţă. În cazul că plantele solicită un amestec greu. 49 . turba. a cărui valoare indică concentraţia de ioni de H în stare liberă în soluţia solului. La formarea amestecurilor se va avea în vedere cerinţele plantei faţă de masa volumetrică a acestuia şi care diferă de la specie la specie. microfloră bacteriană. În acest sens se adaugă carbonat de calciu sau cretă între 1-3 kg/m3. Prezintă o porozitate bună şi o capacitate de reţinere a apei de 15-16%. iar raportat la suprafaţă 150-200 g/m2. dolomită.Argila expandată.şi microelemente specifice şi după caz. în proporţie de 2:2:1:1. acesta se poate face din pământ de ţelină. Substraturile folosite în floricultură au pH-ul cuprins între 3. Ridicarea pH-ului pentru obţinerea reacţiei neutre sau uneori slab alcaline. cultura se numeşte hidroponică. Pentru asigurarea plantelor cu substanţele necesare unei creşteri şi dezvoltări normale. nisipul. cretă. Acestea sunt formate din argilă granulată (50-70%). 4. substratul de cultură este format din unul sau mai multe componente a căror proporţie este variabilă cu specia. O atenţie deosebită se acordă verificării pH-ului la culturile în ghivece. Astăzi se folosesc substraturi de cultură universale numite substraturi standard. turbă (20-25%) şi nisip (5-10%). unde acidifierea substratului se produce adesea datorită udărilor repetate.5. se fertilizează ritmic cu soluţii nutritive care conţin macro. Erica sau soluri alcaline: cactuşii. pământ de frunze şi nisip.5 şi 8. iar când substratul este apa. Hyacinthus. se face prin administrarea de calciu. Corectarea unui pH alcalin înspre acid se poate face prin adăugare de turbă înaltă (acidă) în proporţie de 1/3 până la 2/3 sau cu floare de sulf 45-60 g/m2. Prin tratarea termică a argilei la 1100°C se obţine o granulometrie de 2-16 mm care se spală înainte de folosire pentru a înlătura sărurile solubile pe care le conţine. În cultura florilor în spaţii protejate. Azaleea.5. Atunci când substratul este de origine minerală sau sintetic se practică folosirea termenului de cultură fără sol. Majoritatea plantelor decorative cresc şi se dezvoltă bine în soluri neutre.

În funcţie de cât timp au stat la fermentat. Şi într-un caz şi în altul trebuie să se intervină pentru restabilirea echilibrului. pleavă. cuprul. plantele trebuie să găsească elementele minerale în substratul de cultură într-o anumită cantitate şi proporţie. 4. manganul. planta suferă şi se manifestă carenţa respectivă. În situaţia când unul din elementele necesare unei hrăniri echilibrate lipseşte sau se află în cantitate prea mică. iar după modul de acţiune: radiculare şi extraradiculare (foliare). Efecte negative se constată şi când elementele nutritive se află în cantităţi mult mai mari decât cele optime. siliciul.5. fermentate şi mraniţă. Efectul lor nu poate fi apreciat decât în contextul acestor interacţiuni şi în nici un caz separat. în caz contrar planta este în pericol să moară. litiul). Îngrăşăminte folosite în floricultură Plantele floricole îşi iau elementele nutritive din substratul de cultură atunci când acesta este solul natural sau un amestec din componente naturale. Îngrăşămintele organice se obţin în urma fermentării în platforme a dejecţiilor animale amestecate cu diferite resturi vegetale (coceni. borul. paie. fosforul. calciul.4. Factorii de mediu prezentaţi se află într-o permanentă interacţiune între ei cât şi cu plantele floricole. uneori de soi şi de fenofază.4. magneziul). fierul.3. granulate) şi lichide. Îngrăşămintele chimice. zincul. se împart după starea fizică astfel: solide (cristalizate. în funcţie de specie. avem posibilitatea de a-l completa sau corecta prin administrarea de îngrăşăminte. Cerinţele plantelor floricole faţă de elementele nutritive sunt foarte diferite. Îngrăşămintele sunt substanţe chimice (simple şi complexe) sau organice care conţin unul sau mai multe din elementele necesare hrănirii plantelor.5. potasiul. dar şi o serie de microelemente (aluminiul. semifermentate. 50 . avem îngrăşăminte organice proaspete. atât cele simple cât şi cele complexe. În cazul în care unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc. Pentru o creştere şi dezvoltare normală. Conţinutul solului în elemente nutritive Elementele de bază care constituie hrana plantelor sunt macroelementele (azotul. frunze).

Culturile floricole. se face pe baza datelor de laborator care stabilesc nivelul de substanţe nutritive existente în sol la acel moment. Fertilizarea culturilor floricole în câmp Cantităţile de îngrăşăminte ce urmează a se aplica solurile unde se înfiinţează culturi floricole. iar la cele perene 60-80 kg/ha s. K şi un număr mare de microelemente. 4. Fertilizarea de bază a culturilor floricole în câmp se aplică înaintea ciclului de producţie. Îngrăşămintele complexe. care sunt mai puţin solubile şi sunt mai puţin levigate. 51 . Acest lucru se realizează prin fertilizarea de bază şi fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie (fazială). Îngrăşămintele organo-minerale se obţin prin strângerea în bazine a mustului de grajd sau cel rezultat de la platformele de compostare a gunoiului. au un consum ridicat de substanţe nutritive. conţin mai multe elemente în cantităţi diferite în funcţie de formula fiecărui îngrăşământ.a. la care se adaugă îngrăşăminte chimice dizolvate anterior. în anumite cantităţi considerate optime. pentru a creşte şi a se dezvolta normal au nevoie de o serie de elemente minerale. odată cu lucrările de pregătire a terenului. cât şi menţinerea unui raport optim între elemente.a. Această cantitate se poate reduce cu o treime până la jumătate în cazul în care se administrează şi îngrăşăminte chimice. Fertilizarea în floricultură Plantele floricole. prin caracterul lor intensiv. Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor la plantele floricole anuale se face în doze anuale de 40-60 kg/ha s. La administrare aceste îngrăşăminte se diluează cu 5-10 părţi de apă. Lucrarea constă în administrarea unei cantităţi de gunoi de grajd de 40-50 t/ha. Sunt compuse din amestecuri de săruri minerale perfect solubile ale macroelementelor N.5. Îngrăşămintele foliare includ îngrăşămintele lichide destinate pentru aplicarea foliară.1..Îngrăşămintele simple dau posibilitatea de a administra separat fiecare element în funcţie de necesităţi. Dintre îngrăşămintele chimice se administrează cele cu fosfor şi potasiu.5. astfel că fertilizările urmăresc satisfacerea necesarului de substanţe nutritive pentru plante.5. 4. P.5.

cineraria). Administrarea îngrăşămintelor chimice se face prin împrăştiere şi încorporare în sol odată cu mobilizarea acestuia. 4. iar pentru cele perene 150-200 kg/ha. Fertilizarea se execută în mai multe etape. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. În acest caz concentraţia este de 0.1-0.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. concentraţia este mai mică 0. crizanteme. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Pentru completarea deficitului de macroelemente se folosesc îngrăşăminte chimice simple.5. gerbera).2-0.2. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. primula. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. în diverse vase de cultură (ciclamen. plantele floricole se cultivă direct la sol (garoafe. frezia. Pentru plantele care se cultivă la sol în spaţii protejate se administrează între 120-150 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 100-120 t/ha turbă. Fertilizarea de bază a substratului se aplică în momentul când se face pregătirea acestuia şi se are în vedere conţinutul în elemente nutritive stabilit prin analize de laborator. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. în substraturi pe mese (asparagus. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze.05% pentru microelemente. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. 52 .5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor. gerbera). în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei.Potasiul se recomandă în doze de 120-140 kg/ha pentru speciile anuale.5. Fertilizarea culturilor floricole în spaţii protejate În spaţiile protejate. iar după administrare se face o nouă udare.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0.

urmând a fi introduse în stratul de 10-15 cm de la suprafaţă prin lucrarea făcută cu freza.1-0. Valorile obţinute se compară cu cerinţele plantei ce urmează a se cultiva în acest amestec. 250-250 kg sulfat de potasiu şi 150 kg sulfat de magneziu. Fertilizarea se execută în mai multe etape.05-1% numărul de fertilizări fiind mai mare. La 1m2 se administrează 10 g azotat de amoniu. Fertilizarea fazială a culturilor floricole de câmp se face după ce în prealabil solul a fost bine umectat.5% în cantitate de 2-3 litri la metru liniar. De mare efect în cultura plantelor floricole sunt fertilizările extraradiculare. În cazul aplicării îngrăşămintelor în apa de irigat. Sunt necesare în felul acesta 250-1000 litri soluţie la un hectar cultură. Administrarea îngrăşămintelor se poate face în stare solidă sau lichidă. Proporţia de participare a componentelor la formarea amestecului de pământ va avea în vedere în primul rând realizarea însuşirilor fizice (masa volumetrică.05% pentru microelemente. făcându-se în caz de nevoie intervenţiile de corecţie. Fertilizarea de bază a substratului pentru cultura plantelor floricole cultivate în diverse vase se face în momentul pregătirii acestor amestecuri. la intervale de 1015 zile a unor soluţii cu concentraţia de 0. În acest caz concentraţia este de 0. permeabilitatea). iar după administrare se face o nouă udare.Acestea se administrează prin împrăştiere după dezinfecţia aplicată solului. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe toată suprafaţa sau pe rigole deschise în apropierea rândurilor. Când substratul se consideră bine omogenizat se recoltează probe şi se fac determinările pentru elementele nutritive esenţiale. Amestecul se omogenizează şi se păstrează 10-14 zile în locuri ferite de precipitaţii şi îngheţuri. Se recomandă aplicarea din faza de 5-6 frunze. Administrarea îngrăşământului se face prin împrăştiere în timp ce substratul se amestecă. În cazul când fertilizarea nu se face ţinând cont de analizele de laborator. concentraţia este mai mică 0. capacitatea de câmp. în funcţie de cerinţele fiecărei fenofaze şi de cerinţele speciei.3% (1-3 g/l) pentru macroelemente şi de 0. se aplică la un hectar de seră între 600-800 kg superfosfat.2-0. 7 g superfosfat şi 3 g sare potasică Îngrăşămintele se pot aplica şi sub formă de soluţie. Simptome ale carenţei în nutriţie 53 . Cantitatea de soluţie administrată depinde de mărimea plantelor şi frecvenţa îngrăşărilor.

ceea ce demonstrează o alterare a metabolismului. 13. Ce este solul şi substratul de cultură în viaţa plantelor decorative? 12. Reguli pentru administrarea apei la plantele decorative. Aceasta se manifestă prin modificări în creştere. Rolul oxigenului şi dioxidului de carbon din atmosferă în viaţa plantelor. Simptomele exterioare stau la baza diagnosticării sării de nutriţie şi mai ales a unor dezechilibre ce se pot produce. 6. anumite semne vizuale caracteristice deficienţelor de nutriţie stau la baza corectării substratului de cultură. Care sunt componentele substratului? 14. Mai mult. Fertilizarea de bază şi fazială la plantele floricole cultivate în câmp 17. 11. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 54 .rol şi necesarul plantelor decorative. Chestionar de autoevaluare 1. greutate şi aspectul plantei. 9. excesul unui element sau un raport neconvenabil între două sau mai multe elemente pot să dea simptome identice. Corectarea umidităţii atmosferice şi din sol. 7. care pot crea confuzii. 4. Fertilizarea de bază şi fazială a plantelor floricole cultivate în spatii protejate.Insuficienţa unui element în mediul nutritiv afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Măsuri practice de corectare a nivelului de lumină. 10. Din păcate acestea se pot confunda uneori cu o serie de simptome de natură patologică. Substraturi de cultură pentru plantele decorative 15. Prin ce măsuri practice se dirijează nivelul de temperatură. 8. Rolul temperaturii şi cerinţele plantelor decorative faţă de ea. Factorii de care depinde necesarul de apă al plantelor decorative. Cu toate acestea. Intensitatea luminii . Durata luminii şi rolul ei în viaţa plantelor floricole. ce îngreunează diagnosticarea. parazitară sau fizică. 2. Îngrăşăminte utilizate în floricultura 16. 5. Însuşirile fizice şi chimice ale substratului.

garoafe. Serele Serele sunt construcţii cu acoperişul şi pereţii din sticlă sau combinaţii din sticlă cu alte materiale transparente. cu elementele scheletului care fac corp comun cu geamurile şi sere demontabile. care sunt destinate unei singure culturi (trandafiri. 100 m2. bromeliaceae). formate din schelet fix. 55 .1. la care geamurile sunt nu pot fi demontate.  demontabile. cca. Acestea au dimensiuni mici. Serele folosite în floricultură se clasifică astfel: a) După tipul constructiv:  sere individuale. crizanteme) sau pentru un grup de plante cu cerinţe asemănătoare (cactuşi. palmieri. b) După gradul de mobilitate:  sere fixe.CAPITO LU L 5 SPAŢII PENTRU CULTURA PROTEJATĂ A PLANTELOR FLORICOLE 5. în care se creează un climat artificial care oferă plantelor condiţii optime de creştere şi dezvoltare pe durata întregului an .  sere bloc. sere de mari dimensiuni (1-6 ha) în care se cultivă simultan sau succesiv mai multe specii.

 în plan vertical. pentru serele înmulţitor şi speciile tropicale. rezistenţei la tracţiune şi manipulării cu uşurinţă. Sticla este practic opacă radiaţiilor infraroşii care au o lungime de undă de peste 3 microni şi sunt emise de sol sau plante. Poliesterul şi PVC rigid au o transparenţă de numai 50-60% dar ca şi sticla sunt opace la radiaţiile infraroşii scurte. Anthurium. cu temperatura medie de 6-10°C şi sunt destinate unor specii puţin pretenţioase la căldură (Senecio. sere în care cultura se efectuează pe un substrat artificial (vată solul serei. d) După substratul de cultură:  cu sol. acesta este tipul clasic de sere în care cultura se efectuează în fără sol. Cactaceae).  minerală. sere mobile sau rulante. Prezintă însă dezavantajul degradării lor datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori climatici fizici şi mecanici. Se recomandă utilizarea sticlei de 3-4 mm grosime şi netedă . cu desfăşurarea spaţiului de cultură pentru a lăsa pe timpul verii culturile descoperite. Materialele plastice au căpătat o mare extindere chiar dacă sunt mai puţin bune decât sticla datorită transparenţei optime. Polietilena lasă să treacă numai 75% din radiaţia vizibilă şi pierde cca. cu o temperatură medie de 18-20°C sau 25-30°C. pentru iernarea plantelor mamă de crizanteme. În aceste sere se asigură o umiditate atmosferică mare şi se cultivă orhidee. În aceste sere se cultivă majoritatea speciilor cultivate pentru flori tăiate şi plante la ghivece decorative prin flori.  sere reci. Primula malacoides. Bromeliaceae. Pelargonium. c) După regimul termic:  sere calde. pentru repausul unor specii: Azaleea. care se pot deplasa dintr-un loc în altul pe şine. este un tip aparte de seră. sera turn. perlit.  sere semicalde. de 90% asigurând cel mai bun efect de seră. în care se realizează o temperatură de 12-18°C şi sunt prevăzute cu sisteme de umbrire şi aerisire. 5585% din radiaţia infraroşie emisă de plante şi sol iar căldura acumulată ziua se pierde noaptea. vermiculit). Ferigi. Materialele utilizate la acoperirea lor: Sticla. Transparenţa ei la radiaţia vizibilă este mare. Gesneriaceae. 56 .

mecanic sau automat.În construcţia serelor se folosesc următoarele elemente constructive:    fundaţia. este acţionată manual. confecţionat din tablă zincată de 3 mm. rezistenţe electrice. confecţionaţi din oţel de forma unui dublu T.  scheletului. sunt montate duze pentru dispersia apei.  coamă şi jgheab. din profil în formă de T. foloseşte la colectarea coama. iar pe aceste conducte. confecţionate din metal sau lemn. aerul cald. Pentru udatul prin aspersiune sunt montate conducte în lungul tronsoanelor. pisă de legătură între stâlpi. 5. Aerisirea se face prin deschiderea geamurilor din acoperişul serei şi pe timpul verii şi a celor din pereţii laterali.  superioară a acoperişului. asigură prinderea geamului în partea sproţurile. Răsadniţele 57 . Pentru udatul cu furtunul se află robineţi la care se poate monta foarte simplu furtunul. stâlpii de susţinere.  forma metalică cu ajutorul unei îmbinări simple sau înşurubări. jgheabul. Instalaţia de udare diferă în funcţie de sistemul de administrare a apei. Ca element termic utilizat pentru încălzirea aerului din sere se folosesc apa fierbinte sau sub formă de vapori. sunt fixate prin îmbinare de ferma. instalaţia prevede conducte şi picurători în funcţie de specia cultivată. Dacă udatul se face prin picurare. asigură echilibrul şi rigiditatea distanţierul. Serele asigură condiţii de cultură diferitelor plante floricole şi oferă posibilitatea unor culturi speciale datorită faptului că sunt echipate cu o serie de instalaţii. confecţionat din tablă zincată de 4 mm. element de susţinere. Instalaţia de aerisire. fixează coama pe apei din ploi şi la susţinerea sproţurilor. executată din beton armat.2. Aceste instalaţii sunt: Instalaţia de încălzire este destinată asigurării unei temperaturi corespunzătoare speciei cultivate. pe acestea se fixează geamul. din loc în loc.

5 x 4 m. după nivelul temperaturii: calde (20-25°C). lăţimea este de 1. Răsadniţele se clasifică astfel:  după sursa de încălzire sunt: răsadniţe cu încălzire biologică (gunoi de grajd). aer cald.  după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe la suprafaţă. Răsadniţe semiîngropate cu încălzire biologică se deosebesc de primele prin dimensiuni şi construcţie: lăţimea 3 m. după epuizarea unei prime culturi.Sunt construcţii simple care permit delimitarea unei anumite suprafeţe de teren şi a unui volum variabil de aer. după numărul pantelor: cu o pantă. substratul de cultură. îngropate.5 m. cărămidă etc. În mod obişnuit răsadniţele calde sau semicalde înfiinţate iarna.5 x 1 m şi se confecţionează din rigle cu secţiunea de 5. apă caldă. se exploatează mai departe ca răsadniţe reci. Răsadniţe reci se înfiinţează prin aşezarea tocurilor direct pe sol şi nu beneficiază decât de radiaţia calorică solară. reci semiîngropate. cu două pante. din prefabricate.      (8-12°C). urmând a se instala de fiecare dată când se intenţionează folosirea lor. lungimea clasică de 4 m. răsadniţe cu încălzire tehnică (abur. Tocul răsadniţei se poate confecţiona din lemn. Ferestrele sau ramele au dimensiunea de 1. care dispun de o sursă proprie de energie. Pe şproţuri se fixează sticla tăiată în foi de 21 cm lăţime şi 22-38 cm lungime. curent electric. Cele mai importante răsadniţe sunt: Răsadniţa cu o pantă cu încălzire biologică care este alcătuită din: toc. patul cald. ferestre. semicalde (15-20°C). precum şi de aportul caloric al radiaţiei solare. Tocul se confecţio-nează din scândură de 3-4 cm grosime şi cu o lăţime de 25-30 cm. după materialele de acoperire: cu sticlă. 58 . după materialele de construcţii: din lemn. În mod obişnuit răsadniţele cu o pantă se instalează pe patul cald aşternut la suprafaţa solului. cu material plastic. Răsadniţele sunt construcţii care se folosesc numai o perioadă scurtă din an. dale prefabricate. semimobile şi fixe. lungimea 20 m. după gradul de mobilitate: mobile. apă termală).

Solariile Solariile sunt construcţii speciale. la cele înfiinţate mai târziu de 30-40 cm. pământ de ţelină) în proporţii corespunzătoare destinaţiei. de obicei fără încălzire.5 m lăţime şi 1.  Acoperirea răsadniţelor cu ferestre se face imediat după fixarea tocurilor şi după introducerea gunoiului. pe direcţia N-S. când grosimea stratului de biocombustibil poate fi de 70-80 cm. asigurându-se umiditatea şi aerarea necesară (INDREA. Asigurarea bio- combustibilului se face prin colectarea gunoiului de grajd pe o perioadă de timp şi conservarea lui astfel încât să-şi păstreze capacitatea energetică.3.  Confecţionarea patului cald. După declanşarea proceselor fermentative se urmăreşte dinamica temperaturii care în 4-5 zile ajunge la 40-50°C. Ele asigură condiţii favorabile pentru realizarea de culturi timpurii sau târzii de flori.  Orientarea tocurilor: la răsadniţele de suprafaţă cu o pantă tocurile se face pe direcţia E-V. turbă. 1986). în momentul când se realizează temperatura de 35-40°C.  Pregătirea amestecurilor de pământ se face prin aşezarea în straturi succesive a componentelor substratului (mraniţă.  Introducerea gunoiului în răsadniţe se face după fixarea tocurilor. Solariile se clasifică astfel: 59 .8-2. 5. Pregătirea biocombustibilului pentru înfiinţarea răsadniţelor se face prin reactivarea sa. alcătuite dintr-un schelet din diferite materiale şi acoperite cu sticlă sau materiale plastice.  Introducerea amestecului de pământ se realizează în funcţie de desfăşurarea fermentaţiei patului cald.La instalarea răsadniţelor cu biocombustibil sunt parcurse următoarele etape:  Asigurarea şi pregătirea biocombustibilului. la cele semicalde de 50-65 cm. Omogenizarea se realizează prin lopătare sau prin malaxare în cazul unor cantităţi mai mari. Aceasta se realizează prin eliminarea apei sau aerului şi aşezarea în platforme de 2.0 m lăţime. Aşezarea patului cald se face pentru răsadniţele calde începând cu luna ianuarie-februarie. iar la cele cu două pante.

5 m. sticlă). Arcurile din fier beton au diametrul de 6 mm şi se instalează la 130 cm. materiale plastice). iar lungimea poate fi de 25-30 m. Sere. cu încălzire biologică. Susţinerea foliei se face cu ajutorul sârmelor galvanizate întinse pe lungime la intervale de 35-40 cm una de alta şi înfăşurate după arc. tip Işalniţa. înălţimea la coamă de 2 m. Instalaţii utilizate în sere. metal. Solarii bloc sau multiple.0-2. b) după înălţimea totală: solarii joase (40-80 cm înălţime). tipuri 4. dar nu mai lungi de 10-15 m. tipuri. solarii multiple. Se mai pot clasifica după materialul folosit la schelet (lemn. înălţimea de 40 cm şi lungimea după necesităţi. Adăposturi simple sau tunele simple au un caracter temporar şi se folosesc la culturile timpurii. Răsadniţe. sau de dimensiuni mai mari. Solarii. Au lăţimea unui tronson de 3 m. tip ICLF Vidra. solarii înalte (propriu-zise) de 2. Folia trebuie să fie de 0. beton. elemente constructive 2. tip Buzău etc. cu panouri demontabile.1 mm şi lăţimea de 150 m. după materialul folosit la acoperire (mase plastice. Are lăţimea de 3-4 m. tipuri 3. după regimul de căldură (neîncălzite. Sunt acoperite cu folie de polietilenă cu grosimea de 0. solarii duble. Solar tunel din arcuri din fier sau ţeavă de oţel.20 mm grosime. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 60 . Chestionar de autoevaluare 1.07-0. La capete folia se ancorează de un ţăruş. Au lăţimea de 70-80 cm. cu încălzire tehnică) etc. Sunt mai multe tipuri de solar bloc: cu arcuri din fier beton.a) după tipul constructiv: solarii individuale.

6.CAPITOLUL 6 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE Plantele floricole se pot obţine atât pe cale sexuată (prin semănare direct în grădină sau prin realizarea mai întâi a răsadurilor) cât şi asexuată (vegetativă). Înmulţirea sexuată (prin seminţe) 61 .1.

sănătoase. 3-4 ani) Obţinerea pe cale sexuată a materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea seminţelor. Recoltarea seminţelor.degenerarea sem.coeficient ridicat de înmulţire (Begonia semperflorens cca. mijlocie. pregătirea pentru semănat a seminţelor şi semănatul. Tagetes). heterozis (F1) .Avantaje: . Pentru a obţine seminţe cu valoare biologică ridicată. condiţionarea. caracteristice speciei şi soiului şi care au beneficiat de o îngrijire corespunzătoare în perioada de vegetaţie.arhitectură tegument .timp mai lung de obţinere a plantelor mature (Strelitzia 1-2.spaţiu mic de depozitare (1000 seminţe/1 g) . . Impatiens balsamina) la care recoltarea fructelor se face în faza de pârgă.laboratoare de specialitate . abateri faţă de genitori) .1. nuculă. mare) . se face în depozite sau încăperi destinate acestui scop unde se va asigura o temperatură de 8-10°C şi o umiditate relativă de 40-45%.1.posibilităţi reduse de transmitere a bolilor Dezavantaje: . etc. 6. Păstrarea seminţelor de flori. păstrarea. Caracteristicile tehnice şi biologice ale seminţelor de flori În practica floricolă prin termenul de sămânţă se înţeleg atât seminţele propriu-zise. dar există şi specii (Viola wittrockiana.mărimea (mică.culoarea 62 . La majoritatea speciilor corespunde cu momentul când fructele au ajuns la maturitate şi sunt bine coapte (Bellis. Pentru păstrare seminţele se ambalează şi se etichetează.însuşiri fizice . Dianthus. Calitatea seminţelor .păstrarea facultăţii germinative câţiva ani .forma diferită .urmaşi heterozigoţi la speciile cu polenizare alogamă (descendenţi. cât şi fructele indehiscente( achenă. 50.000 buc/g). recoltarea lor se face de pe plante mamă.).

valoare culturală 6.facultate germinativă .indici fiziologici .greutate . dacă lipseşte unul din principalii factori externi (apă.viabilitate . După natura lor chimică aceşti inhibitori pot fi: acizi organici.umiditate .1. Repausul de origine tegumentară se întâlneşte la seminţele care au un tegument dur. substanţe care împiedică activitatea enzimelor cu rol în mobilizarea substanţelor de rezervă. Inhibiţia tegumentară se poate elimina prin coroziunea fizică sau chimică a tegumentului seminal.puritate biologică .energie germinativă . creşterea nu mai are loc. Acest repaus profund se realizează sub influenţa unor factori interni care pot fi de natură tegumentară. embrionară şi hormonală (substanţe inhibitoare sau stimulatoare pentru germinaţie).. căldură) intră în starea de repaus.indici tehnologici . deşi pot germina imediat după recoltare. impermeabil pentru apă şi greu permeabil pentru oxigen. Repausul hormonal este datorat prezenţei inhibitorilor germinaţiei. Seminţele unor specii.autenticitate .puritate fizică .stare sanitară . 63 .luciu . Repausul secundar sau indus este determinat de condiţiile externe nefavorabile. aldehide. fenomen cunoscut sub denumirea de stratificare. lactone. trebuie să treacă printr-o depresiune termică. heterozide cianogene. care are ca rezultate facilitarea pătrunderii apei şi oxigenului. deci pentru ca embrionul să iasă din repaus. deci în declanşarea germinaţiei. În timpul perioadei de repaus intensitatea proceselor metabolice scade foarte mult. Repausul de origine embrionară se întâlneşte la speciile la care seminţele pentru a germina. ceea ce conduce la declanşarea proceselor enzimatice ale germinaţiei. Germinaţia seminţelor de flori Plantele floricole în dezvoltarea lor trec prin perioade de activitate metabolică intensă şi de repaus. alcaloizi.2.

timp de 2-3 ore şi apoi în apă rece. hârtie abrazivă pentru frecarea sau pilirea lor. Althaea. prin scufundarea seminţelor în apă călduţă (20-30°C) cu diferite substanţe chimice.1. sau cu formalină 0. 64 . răsadniţe reci.. se bazează pe acţiunea stimulatoare a giberelinei. Preîncolţirea seminţelor este o metodă mult utilizată de cultivatorii de flori şi constă în introducerea seminţelor înainte de semănat în apă curată la o temperatură de 25-30°C. seminţelor cu tegumentul dur pentru distrugerea lui mai rapidă.3. recipiente şi se păstrează în pivniţe.5% timp de 10-20 minute). substanţe care influenţează favorabil energia germinativă. Dintre metodele de stimulare a germinaţiei seminţelor menţionăm: Stratificarea se aplică la speciile care au seminţe cu tegumentul dur (Dicentra.1% timp de 15-20 minute . după care se usucă.  termică. 6. Dezinfecţia seminţelor se poate face pe cale:  chimică (uscată sau umedă) cu: oxid de zinc (150 g la un kg sămânţă). sulfat de cupru (0. Tratamentele mecanice. se aşează în cutii. acidului indolil acetic etc. Tratarea cu hormoni. de asemenea. şanţuri.) şi constă în introducerea acestora în apă caldă timp de 2-3 minute şi apoi 2-3 minute în apă rece. Pregătirea seminţelor de flori în vederea semănatului În vederea semănatului seminţele unor specii floricole vor fi supuse unor tratamente de dezinfecţie pentru a evita transmiterea unor agenţi patogeni şi de stimulare a germinaţiei. Tratamentul se repetă de 2-3 ori. folosind nisip. se aplică seminţelor cu tegumentul dur (palmieri. Seminţele se amestecă cu nisip. Tratarea hidrotermică se face la seminţele cu tegumentul tare (Canna.2%. Tratarea cu substanţe chimice. Gentiana). Canna). auxinei. Se utilizează soluţii de acid clorhidric sau sulfuric 2-3% sau azotat de potasiu 0.Creşterea celulelor este reluată după apariţia condiţiilor favorabile pentru procesele fiziologice. la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate 30-40% timp de până la 3-5 luni. Clivia etc. În momentul în care tegumentul crapă se seamănă în substrat umed la temperatura optimă indicată pentru specia respectivă. la 20-25 cm adâncime. se aplică.

Substratul în care se însămânţează trebuie să fie dezinfectat prin mijloace fizice sau chimice. decât seminţele în care predomină hidraţii de carbon. Pentru seminţele mici şi foarte mici se recomandă un substrat uşor cu permeabilitate mare 65 . radiaţiile Gamma. Absorbţia apei se face diferit pe suprafaţa tegumentului şi de către diferitele părţi de seminţe.4. 6. Apa. În general. Tagetes). Substratul de germinaţie influenţează în mare măsură desfăşurarea procesului de germinaţie şi de creştere a viitoarelor plantule. La alte seminţe de flori lumina inhibă germinaţia lor. izotopii radioactivi în doze mici. oxigenul) condiţionează germinaţia seminţelor de flori. Plantele originare din zonele nordice au nevoie de o temperatură de germinaţie mai scăzută decât cele din regiunile sudice. Digitalis. lumina. Freesia). Un număr mic de specii au seminţe care germinează indiferent de condiţiile de lumină lipsite de fotosensibilitate (Campanula. Seminţele oleaginoase consumă mai mult oxigen.1. iar timpul de germinare este cuprins între 5-21 zile. radiaţiile electromagnetice. Oxigenul necesar variază cu natura substanţelor de rezervă pe care le conţin seminţele. Callistephus. Influenţa factorilor de mediu asupra germinaţiei seminţelor de flori Factorii de mediu (apa. ca substanţă de rezervă. Absorbţia apei de către sămânţă se face prin inhibiţie şi este urmată de creşterea greutăţii şi volumului seminţei. Petunia). Pentru declanşarea germinaţiei este necesară o anumită temperatură care influenţează intensitatea proceselor metabolice. Oxigenul joacă un rol important în germinaţia seminţelor. Pentru declanşarea germinaţiei este necesar ca mediul ambiant şi substratul germinativ să aibă o anumită temperatură optimă la care germinarea decurge cel mai rapid. Seminţele cu repaus fotolabil germinează la lumină şi deci prezintă o fotosensibilitate pozitivă (Bellis. Lumina. Aceste seminţe sunt fotosensibile. plantele floricole au nevoie pentru germinare de temperaturi între 15-25°C. Germinaţia unor seminţe este influenţată de lumină.Razele Röntgen. temperatura. ultrasunetele. nevoia de oxigen creşte pe măsura intensităţii metabolismului specific germinaţiei. deci ele prezintă o fotosensibilitate negativă (Delphinium. Temperatura.

Dianthus. Se seamănă.pentru apă şi aer. Salvia splendes. în funcţie de timpul când se seamănă şi de pretenţiile speciei faţă de temperatură. Calceolaria. Epoca a II-a: martie-aprilie. În această perioadă se seamănă speciile destinate decorului în spaţiile verzi cât şi cele pentru flori tăiate: Begonia semperflorens. care decorează prin flori sau frunze: palmieri. Myosotis. EPOCA DE SEMĂNAT se stabileşte în funcţie de specie. plante floricole cu perioadă de vegetaţie de 70-100 zile. Se seamănă direct în câmp specii rezistente la ger. Pentru seminţele mijlocii şi mari substratul trebuie să fie mai greu şi mai fertil. Epoca a V-a: octombrie-noiembrie. Eschscholtzia. Tropaeolum. Epoca a IV-a: iulie-septembrie. Epoca a III-a: mai-iunie. Lobelia erinus. Godetia. Se seamănă în sere sau răsadniţe calde speciile floricole pretenţioase la temperatură. Nigella. cultivate la ghivece: Primula malacoides. Cyclamen. Dianthus barbatus sau unele specii perene. Callistephus. Matthiola. de spaţiul şi sursa de încălzire folosită. de 100-170 zile.. Se seamănă în răsadniţe sau câmp specii bienale: Viola. răsadniţe. Digitalis purpurea. etc. de data când se doreşte plantarea.5. În seră se seamănă: Cyclamen. În seră se seamănă speciile care decorează prin flori. în sere. cu perioadă lungă de vegetaţie. cât şi specii cultivate în seră. sere sau afară. destinate spaţiilor verzi sau pentru flori tăiate: Antirrhinum. Epoca I-a: decembrie-februarie.). solarii.1. Papaver. Iberis. speciile bienale Bellis perennis. Senecio cruentus sau specii anuale pentru cultura forţată: Antirrhinum etc. sau specii anuale pentru cultura forţată: Lathyrus. Se seamănă în câmp plante floricole anuale cu o perioadă de vegetaţie de 40-70 zile: Dimorphoteca. În câmp se pot semăna speciile care nu suportă transplantatul şi sunt mai puţin pretenţioase la temperatură: Delphinium. 6. Semănatul în floricultură Semănarea la aceste specii se realizează în răsadniţe. în vederea obţinerii răsadului. 66 . anuale (Calendula) sau perene (Delphinium grandiflorum etc. pe brazde amenajate special.

udatul se repetă de câte ori este nevoie. Semănatul se poate face la ghivece pentru speciile care nu suportă transplantatul (Lathyrus. Pentru seminţele cu fotosensibilitate negativă se acoperă semănăturile cu geam apoi cu hârtie care se îndepărtează la apariţia plantelor. când se distribuie în fiecare cuib câte 2-4 seminţe. Pentru seminţele mari (Tagetes. Zinnia) sunt necesare 30-40 g/m2 sau 10-20 g pentru obţinerea a 1000 plante. în rânduri sau în cuiburi. se seamănă în lădiţe. Lobelia erinus. METODE DE SEMĂNAT.5-3. cu diametrul sub 1. Lupinus. cu dimensiuni între 1. Papaver) sau pentru unele plante de apartament.0 mm (Callistephus. cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă se măreşte cu 25-30%. Seminţele de flori se seamănă în funcţie de mărimea lor prin: împrăştiere. cenuşă sau praf de cretă. Semănatul în cuiburi se poate face şi în câmp. Lobelia) se seamănă 3-5 g/m2 sau 1/8-1/2 g pentru 1000 plante. Dianthus. la loc definitiv. Gazania. Phlox etc.5 mm (Begonia. În cazul seminţelor foarte mici şi mici. perlit. a) Semănatul prin împrăştiere se practică pentru seminţele foarte mici şi mici: Begonia semperflorens. Dolichos. De obicei. în funcţie de mărimea seminţei. la un nivel caracteristic fiecărei 67 . răsadniţe sau câmp. se recomandă ca acestea să se amestece în proporţie de 1/5-1/8 cu nisip. c) Semănatul în cuiburi se practică la seminţele mari (Tropaeolum. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE SEMĂNĂTURILOR . Pentru a favoriza grăbirea germinaţiei se recomandă o tasare uşoară a semănăturii după care se udă bine.NORMA DE SEMĂNAT. După semănat se acoperă cu pământ şi se tasează uşor. Ipomea etc. ghivece. Distanţa pe rând şi adâncimea este stabilită. b) Semănatul în rânduri se foloseşte la seminţele de mărime mijlocie şi se poate face în seră. Cantitatea de sămânţă necesară pentru unitatea de suprafaţă (m2) sau pentru obţinerea a 1000 plante depinde în principal de valoarea culturală a seminţelor. Petunia hybrida. Pentru seminţe foarte mici şi mici. Primula obconica. Până la răsărire se recomandă menţinerea unei temperaturi constante.). când vrem să obţinem răsad pentru ronduri şi borduri. Pentru seminţele mijlocii. În cazul în care semănatul se face direct în câmp.) se seamănă 15-20 g/m2 sau circa 5 g pentru obţinerea a 1000 plante. dar se poate semăna şi pe straturi în câmp.

specii. După răsărire se recomandă ca temperatura să scadă cu 2-3°C, lumina în primele zile să fie difuză, apoi trebuie să crească în intensitate pentru a evita etiolarea răsadurilor. După răsărirea majorităţii seminţelor se îndepărtează geamul sau hârtia de pe recipientele cu semănături, care se expun în locuri luminoase, aerisite, ferite de curenţii de aer. O lucrare specifică semănăturilor în câmp este răritul, care se execută în două etape. Primul rărit se face când plantulele au 1-2 frunze, lăsându-se între plante pe rând 4-5 cm, iar al doilea rărit se execută după circa o lună, când între plante pe rând se lasă distanţa necesară unei vegetaţii normale. REPICATUL
PLANTELOR .

În cazul producerii de răsaduri este necesară lucrarea

de repicare. Repicarea este operaţia prin care plantulele sunt trecute de pe substratul de germinare pe un substrat nou, unde vor vegeta până la o nouă repicare sau până la plantarea definitivă. Pentru mai multe specii anuale răsadurile se repică o dată, apoi se plantează în câmp. În funcţie de ritmul de creştere şi perioada de dezvoltare, operaţia se poate repeta de 2-3 ori, în special la plantele cultivate la ghiveci (Begonia, Cyclamen). Răsadurile se repică în lădiţe, ghivece (fig. 8), cuburi nutritive, Jiffy-pots, folosind un substrat bogat în substanţe nutritive. Astfel repicate, răsadurile pot fi aşezate în seră, răsadniţe sau câmp.

Fig. 8. Repicatul răsadurilor a. în lădiţe; b. în ghivece Răsadurile când sunt suficient dezvoltate (au 5-7 frunze) se acomodează cu condiţiile mediului extern (se călesc), după care se plantează sau se valorifică prin vânzare.

68

6.2. Înmulţirea asexuată (vegetativă) Însuşirea unor părţi sau fragmente de plante de a reface întreaga plantă şi a reproduce caracterele ereditare ale plantei mamă, dacă sunt puse în condiţii optime de înrădăcinare. Avantaje: - urmaşi homozigoţi; - obţinerea în timp scurt a plantelor stadial dezvoltate; - posibilitatea înmulţirii unor specii din zone tropicale şi subtropicale (nu formează seminţe la noi sau nu se maturează). Dezavantaje: - coeficient mic de înmulţire (afară de meristeme) - posibilitate mare de transmitere de boli, viroze - degenerare în timp (se evită prin alternarea între înmulţirea prin seminţe, vegetativă sau „vitro”). Înmulţirea vegetativă cunoaşte în practică mai multe metode: butăşirea, divizarea plantelor, înmulţirea prin drajoni, rizomi, stoloni, marcotaj, altoire, muguri adventivi şi prin organe vegetative modificate (bulbi, tuberculi, tuberobulbi). 6.2.1. Înmulţirea prin butaşi Butaşii sunt părţi sau fragmente de plantă fasonate într-un fel anume, care puse la înrădăcinat refac organele lipsă ale noi plante. Organele folosite pentru obţinerea de butaşi, pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini. Plantele mamă alese pentru recoltarea butaşilor trebuie să fie tipice speciei (soiului) şi perfect sănătoase. Plantele care sunt aproape de înflorire sau care au înflorit de curând nu se recomandă pentru recoltarea butaşilor. Recoltarea butaşilor se face în orele de după-amiază când în plante se acumulează mai multe substanţe nutritive. TIPURI DE BUTAŞI. Butaşii de lăstari se confecţionează din vârfurile vegetative cuprinzând zona apicală şi 1-4 noduri. Lungimea internodiilor este de 5-12 cm. După recoltare se fasonează cu un briceag printr-o tăietură transversală la 1-2 cm sub nodul bazal şi se elimină frunzele bazale pe o porţiune de 2-3 cm (fig. 9).

69

Ficus

Dracaena Fig. 9. Butaşi de lăstari

Euphorbia

La unele specii (Chrysanthemum, Hydrangea) pentru a diminua transpiraţia se reduce treimea superioară a frunzelor. În acelaşi scop frunzele pieloase (Ficus) se rulează în cornete şi se leagă. La speciile care conţin latex (Euphorbia, Ficus) butaşii se fasonează imediat după recoltare şi se ţin în apă călduţă, la 30°C, timp de 30 minute, pe când la speciile suculente (Sedum, Crassula, Echeveria etc.) se vor ţine la aer câteva ore sau zile pentru a reduce apa pe care o conţin. Butaşii de tulpină, reprezintă fragmente din tulpina principală care conţin 1-3 muguri sau minim un nod, însoţit sau nu de frunze. Se practică la speciile: Ficus, Monstera, Dracaena, Colocasia, Dieffenbachia, Yucca. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit, în porţiuni de 510 cm sau minim un nod (fig.10).. Aceste rondele (butaşi) se plantează în substratul de înrădăcinare, fie în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală.

Fig. 10. Butaşi de tulpină la Yucca Butaşii de frunze (fragmente de frunză) se practică la unele specii floricole la care frunzele sunt capabile să înrădăcineze şi să emită muguri, formând noi plante. Butaşii se confecţionează fie din frunze întregi, cu peţiolul întreg sau parţial (Saintpaulia, Peperomia), fie prin fragmente de frunze care să cuprindă o porţiune cu nervură bine dezvoltată (Begonia rex, Streptocarpus, Peperomia), fie prin
70

). iar temperatura din atmosferă va fi cu 4-5°C mai joasă decât cea a aerului. 11). Butaşi de frunză Butaşii de rădăcină. nisip-turbă. Condiţiile mediului de înrădăcinare vor fi controlate cu mare atenţie. temperatura substratului va fi menţinută la 20-25°C. 11. astfel încât lamina să nu atingă solul pentru că putrezeşte. Rizopon etc. într-un substrat afânat. Astfel. Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării. Unele plante care prezintă rădăcini cărnoase şi care sunt predispuse la formarea mugurilor pe rădăcini (Phlox. butaşii se fac din rozete de frunze care se separă cu o porţiune de tijă (3-5 cm). separate sau în amestec (1:1). vermiculit-turbă. permeabil pentru aer şi apă. Verbascum etc. Calux. se poate utiliza frecvent perlitul şi turba. Înrădăcinarea butaşilor se face în spaţii controlate. Pentru a stimula rizogeneza se folosesc stimulatori cum ar fi: Radistim. Îngrijirea butaşilor pe perioada înrădăcinării.11) sub punctele de ramificare a nervurii principale. fie practicând pulverizarea de picături fine de apă la intervale regulate (30 minute) prin sistemul de ceaţă artificială. Plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în poziţie verticală sau uşor oblică. Dicentra. La unele specii (Pelargonium) înrădăcinarea se poate face în substrat de cultură sau nisip (Cactaceae). Saintpaulia Begonia rex Cyperus Fig. La Cyperus (fig. Intensitatea şi calitatea luminii are. după care se pun să plutească în vase cu apă. de asemenea. un rol 71 .) se pot înmulţi prin secţionarea rădăcinilor în butaşi de 8-10 cm lungime. Umiditatea trebuie menţinută cu un tunel de plastic. Aralia.efectuarea unor incizii a frunzelor (Begonia rex) (fig. Astfel. În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de butaşi şi perioada optimă de înrădăcinare la unele specii floricole cultivate în seră şi câmp.

specie Caracteristicile butaşilor A. Cultivate în seră butaşi de lăstari (7-11 cm) butaşi de tulpină butaşi de lăstari (5-9 cm) butaşi de frunză sau fragmente de frunză butaşi de tulpină butaşi de lăstari butaşi de lăstari butaşi de frunze butaşi de lăstari (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de vârf sau rondele de tulpină butaşi de vârf (10-12 cm) butaşi de frunze butaşi de vârf sau de tulpină butaşi de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de frunze sau porţiuni de frunze butaşi de vârf (4-6 cm) butaşi de vârf (3-4 cm) butaşi de vârf butaşi de vârf (4-8 cm) butaşi de lăstari butaşi de rădăcină butaşi de vârf (7-12 cm) butaşi de vârf sau de tulpină (5-10 cm) 72 Perioada optimă Aucuba japonica Azaleea indica Begonia rex Colocasia aesculenta Cordyline sp. Fuchsia hybrida Hydrangea hortensis Monstera deliciosa Pelargonium zonale Peperomia sp. Coleus blumei Dahlia variabilis Dicentra spectabilis Gnaphalium lanatum Iresine sp. Astfel. se recomandă folosirea luminii artificiale în lunile de iarnă. Tabelul 2 Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole Gen. Philodendron sp. Cultivate în câmp Ageratum mexicanum Alternanthera amoena Chrysanthemum sp.important în înrădăcinarea plantelor. Saintpaulia jonantha Sansevieria trifasciata Sinningia speciosa B. III-IV VIII-IX II-III sau VIIIIX II-V II-III XII-I V-VI II-V II-III II-III V-VI I-III II-III sau IX-X I-V I-III II-IV sau VIII-IX III-V II-VI tot anul tot anul II-III I-IV II-IV III-IV II-IV III-IV X II-IV II-IV . Crassula arborescens Dianthus caryophyllus Dieffenbachia sp. Dracaena deremensis Euphorbia pulcherima Ficus sp.

Saxifraga.2.2.Petunia hybrida Santolina chamae butaşi de lăstari butaşi de vârf (5-7 cm) II-IV II-IV 6. Înmulţirea constă în separarea rozetelor când au 4-5 frunze şi plantarea în ghivece.2. cultivate în spaţii adăpostite. Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu creştere intensivă (Aster. Nephrolepis. care din loc în loc sau numai în vârf formează plantule sub formă de rozetă. Metoda se aplică şi la plantele cultivate în ghivece cum sunt: Asparagus. plantarea la loc definitiv făcându-se după înrădăcinare. Acest tip de înmulţire este întâlnit la specii perene cultivate în câmp cum sunt: Viola odorata.) sau frunze (Gerbera. cum sunt: Clorophytum. Delphinium etc. Peperomia). Înmulţirea prin drajoni 73 . Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt ramificaţii subţiri ce apar pe tulpini cu internodii lungi. cu mâna sau cazmaua. Înmulţirea prin divizarea tufei Este modul de înmulţire a speciilor care cresc sub formă de tufă. Aster. această metodă de înmulţire se practică cu bune rezultate şi la unele specii cultivate la sol în spaţii protejate (Gerbera. astfel încât fiecare dintre ele să posede lăstari sau frunze cu rădăcini proprii.3. a căror parte aeriană este alcătuită din lăstari (Chrysanthemum leucanthemum. Plantele care urmează să fie divizate se scot din pământ cu o cazma. În acest caz plantele se scot din vase. Perioada optimă de executare a lucrării este perioada de repaus a plantelor mamă. De asemenea.4. Strelitzia). 6. Paeonia. Saxifraga sarmentosa. se fragmentează. sau la plante decorative prin frunze. 6. după care se despart în mai multe părţi. Chrysanthemum). la 2-3 ani (Delphinium) şi la 5-6 ani la cele cu creştere lentă sau sensibile la separare (Paeonia). Aspidistra. În cazul când rozetele nu au rădăcini. se plantează într-un substrat pentru înrădăcinare.2.

Thumbergia alata.5.2. rizomii se scot din pământ şi se fragmentează în segmente de 5-12 cm (2-3 muguri) după care se replantează în teren. Marcotajul poate fi terestru sau aerian. Cordyline). apărute ca urmare a marcotajului se numeşte marcotă. Sansevieria. cum sunt: Phlox subulata. Dracaena.2. Momentul optim de detaşare este primăvara. Philodendron. La speciile fără repaus biologic (Aspidistra. atunci când lăstarii sunt dezvoltaţi şi au suficiente rădăcini . Astfel se pot înmulţi plantele perene cultivate în câmp (Phlox. Dicentra. şerpuit sau chinezesc. Acest gen de marcotaj 74 . dar şi cele cultivate în spaţii protejate (Ficus. flori) şi subterane (rădăcini). Sansevieria) se poate face în tot timpul anului.Speciile care emit lăstari (drajoni) din mugurii adventivi aflaţi pe rădăcini se pot înmulţi prin separarea drajonilor de pe planta mamă şi replantarea lor la loc definitiv. iar cel terestru poate fi simplu. Aspidistra etc. Cobaea scadens. Cordyline. Secţionarea rizomilor se poate face în perioada de repaus. Înmulţirea prin marcotaj Marcotajul are la bază proprietatea unor specii de a forma plante noi din tulpinile şi ramificaţiile laterale.Prin această metodă se pot înmulţi specii perene cultivate în câmp.6. . Înmulţirea prin rizomi Rizomii sunt tulpini subterane îngroşate şi alungite. Prin rizomi se înmulţesc şi unele plante floricole cultivate în sere: Alstroemeria. Gypsophila). Marcotaj simplu se aplică la unele specii floricole anuale sau perene. atunci când vin în contact cu solul. Chrysanthemum sau în seră: Aralia. Pentru înmulţire. Zantedeschia. 6. Secţionarea şi detaşarea ramurilor înrădăcinate se face la limita inferioară a zonei cu rădăcini. care iau prezintă muguri din care iau naştere părţile aeriene (frunze. după pornirea plantelor în vegetaţie (crizanteme şi tufănele). cum sunt: Papaver. 6. Porţiunea de ramură sau lăstar cu rădăcini. Hydrangea.

Fig. pe lungimea de câţiva cm. O altă metodă constă în muşuroirea plantelor la bază pe o înălţime de 20-30 cm. Passiflora. a unor incizii circulare sau în formă de fantă. 13. 12). peste care se aplică un manşon de muşchi sau turbă umezite. Hoya carnosa. Anthurium. Metoda constă în efectuarea în zona aleasă sub ultimele frunze. Porţiunile care vin în contact cu pământul se incizează şi se tratează cu stimulatori rizogeni. Nerium oleander. 12. Fatsia japonica. apoi se acoperă cu pământ. Înrădăcinarea marcotelor aeriene se poate stimula prin reducerea udării plantelor mamă.14). Marcotaj aerian se aplică la specii cu ramuri groase şi rigide care nu se pot curba ca să fie aduse la nivelul solului. Acest tip de înmulţire se aplică în cazul unor exemplare degarnisite la bază. După înrădăcinare se separă fiecare porţiune şi se plantează în ghivece. După câteva săptămâni sau luni lăstarii înrădăcinează. vârful se poate tutora (fig. care se leagă strâns sus şi jos.13). Ficus elastica (fig. Pandanus. se practică la speciile care au tulpini lungi şi flexibile care se pot ondula de mai multe ori. Marcotaj şerpuit. se detaşează de planta mamă şi se plantează la locul definitiv. se fixează cu cârlige de lemn sau metale. Marcotaj şerpuit . În zona acoperită apar rădăcini obţinându-se în felul acesta mai multe marcote (fig.constă în îndoirea tulpinilor sau a lăstarilor şi acoperirea într-un punct cu pământ. Marcotaj simplu 75 Fig. îmbătrânite sau în cazul unor exemplare valoroase. care se fixează cu folie din material plastic de culoare închisă. Acest tip de înmulţire se aplică la specii cum sunt: Hydrangea. Aşa sunt: Dracaena. Se foloseşte la înmulţirea unor specii ca: Philodendron scandens. În majorita tea cazurilor înrădăcinarea se realizează în 4-5 săptămâni.

fără muguri pe suprafaţa lor.2. La acestea organele subterane se găsesc în repaus relativ în cursul verii. Alstroemeria). mugurii se află în zona coletului şi de aceea pentru înmulţire se va folosi ansamblul "tulpină-rădăcini tuberizate" (Dahlia. scoaterea acestora din sol se face în fiecare an. 76 . când 70-80% din frunze s-au uscat. Bulbii de lalele se păstrează la 18-20°C până la sfârşitul lunii august. odată cu înfiinţarea culturilor sau ceva mai devreme. În vederea înmulţirii la speciile cu bulbi anuali. Narcissus.8.7. Lucrarea de fracţionare a rădăcinilor şi tulpinilor se execută la sfârşitul perioadei de repaus biologic. cu frunze cărnoase.2. Înmulţirea prin bulbi Bulbii sunt organe subterane tuberizate.Fig. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini mult îngroşate deoarece conţin substanţe de rezervă. Canna indica. apoi se curăţă de pământ şi de resturile vegetale. iar la cei cu bulbi pereni doar la 3-4 ani). 6. După recoltare bulbii se ţin 7-8 zile pentru zvântare. 14. La unele specii. Marcotaj aerian 6. în şoproane sau magazii bine ventilate. Hyacinthus. când temperatura scade la 5-9°C şi se menţine la această valoare până la plantare. în straturi de 5-6 cm grosime. rezistente la frig şi uscăciune. recoltarea se face începând cu luna iunie. Plantele floricole cu bulbi care înfloresc primăvara sunt: Tulipa.

La aceste specii. flori) şi muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire. iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcţie de soi). Înmulţirea prin tuberculi Tuberculii sunt tulpini subterane tuberizate. Crocus. Sinningia. Cyclamen. ale căror dimensiuni sunt de 0. iar cei bazali rămân dorminizi. La nivelul fiecărui nod există muguri axilari. de 6-8 cm diametru. Begonia tuberhybrida.5-6. de 2. înmulţirea vegetativă se face prin secţionarea longitudinală a tuberculilor în două sau mai multe porţiuni care trebuie să conţină mai mulţi muguri. din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze. Au tuberobulbi gladiolele. 6.2. Colchicum. cel matern resorbindu-se. la care lipsesc tunicile sau solzii de protecţie. Înmulţirea prin tuberobulbi se practică şi la unele specii floricole cultivate în câmp (Anemone coronaria. Eranthis hiemalis). 6.3-1. la capătul cărora se formează tuberobulbilii. freziile.6. Astfel. tulpini. prevăzut la exterior cu noduri aparente de care rămân prinse frunzele uscate în număr de 2-3 şi care au rol protector. în timp ce la frezii sunt piriformi.2 cm diametru.0 cm diametru. Pe tuberculi sunt muguri principali în zona apicală. Montbretia. devin floriferi.2. Plantele floricole care formează tuberculi sunt: Gloriosa. uscarea şi depozitarea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate pentru fiecare specie (gladiole 5-8°C. Înmulţirea prin muguri adventivi 77 .10. Înmulţirea prin tuberobulbi Tuberobulbii sunt tulpini subterane formate dintr-un ţesut parenchimatic. Înmulţirea plantelor cu tuberobulbi constă în scoaterea lor din pământ. frezia 25-30°C). La baza tuberobulbilor apar nişte stoloni scurţi. Numărul lor variază în funcţie de specie.2. cei superiori fiind cei mai dezvoltaţi. Forma şi mărimea tuberobulbilor este diferită. frezia are 4-6 bucăţi. bogat în substanţe nutritive.11.9. astfel la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali.

Se practică altoirea la speciile semiarbustive. înrădăcinează foarte repede şi din ei se dezvoltă plante identice cu cele mamă. Camelia. care constituie altoiul. cu o plantă care are rădăcini şi care se numeşte portaltoi. Ajunşi la un anumit grad de dezvoltare. pe o suprafaţă formată din ţesuturi vii. Înmulţirea prin altoire La plantele floricole altoirea se aplică la acele specii la care metodele prezentate anterior dau rezultate mai slabe sau la unele plante la care dorim obţinerea unor exemplare cu aspect decorativ mai deosebit. Altoirea la cactuşi Ca metode de altoire. aceşti muguri se desprind şi cad.La unele plante floricole apar pe nervura mediană a frunzei (Asplenius viviparum). 6.15). un butaş sau un mugure.12. Paeonia şi destul de frecvent la cactuşi (fig. în floricultură. contact care duce la concreşterea celor doi parteneri. iar dacă ajung pe un substrat de cultură. se practică următoarele tipuri: 78 . 15. cum sunt: Azaleea. Fig. Altoirea sau grefarea este metoda prin care se pun în contact intim. pe peduncul inflorescenţei (Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (Bryophyllum daigremontianum) muguri adventivi.2.

în ianuarie. în triangulaţie (Paeonia. c) Înmulţirea mutantelor valoroase care apar în procesele de înmulţire clasică sau prin culturi de ţesuturi in vitro. Epoca de altoire depinde de specie. la trandafiri. Murashige. Knoop. vitamine. în seră.• în despicătură (Azaleea. 6. complexe organice (lapte de cocos) şi agar-agar. Mediul de cultură este format din macroelemente. Cultura in vitro este posibilă pentru că celula vegetală prezintă potenţialul de a reproduce indivizi identici cu planta-mamă de la care s-a făcut prelevarea. Clematis. în ochi dormind (Rosa. Înmulţirea in vitro Înmulţirea plantelor floricole prin metoda in vitro se practică la tot mai multe specii floricole. datorită producerii la scară industrială de material săditor şi asocierii culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor. hormon de creştere. la citrice primăvara după ce plantele pornesc în vegetaţie. Soluţiile nutritive poartă numele creatorilor. Reuşita culturilor in vitro este condiţionată de asepsia totală. creaţi prin procesul de ameliorare. Asocierea culturilor de ţesuturi cu alte mijloace de terapie a virusurilor ca termoterapia şi chimioterapia prezintă unele avantaje cum sunt: a) Producerea în cantitate nelimitată a materialului săditor la majoritatea speciilor floricole. Dahlia). la azaleea în iulie. ca de exemplu Heller. Pelargonium). Skoog. fără de care mediile sunt rapid invadate de bacterii şi ciuperci şi de existenţa unui mediu nutritiv favorabil a cărui compoziţie să permită celulelor explantului să intre în activitate mitotică ca apoi să evolueze spre organogeneză. la bujorul lemnos în august. micro-elemente. glucide. d) Producerea culturilor de embrioni in vitro. la cactuşi în iulie-august. Fuchsia.2. b) Înmulţirea soiurilor şi hibrizilor noi. prin alipire (cactuşi). în ochi crescând (Citrus limon). Syringa). 79 .13. e) Hibridarea somatică şi încrucişarea interspecifică .

floare (petală sau capitul). repicare se execută cu extractorul flambat după fiecare utilizare. Prelevarea meristemelor se face sub binocular la dimensiunile de 0. se dezinfectează organele respective (de ex. pete de decolorare în funcţie de felul virusulului şi planta test). Toate operaţiile de extragere din eprubetă. Chestionar de autoevaluare 80 .1-1 mm şi cuprind domul meristematic împreună cu prima pereche de primordii foliale.Explantul este definit ca un fragment de plantă (organ sau ţesut) prelevat pentru înmulţire in vitro. în perlit sau într-un amestec de perlit cu turbă în părţi egale. stimulare. embrion. Celulele meristemului sunt în continuă divizare şi dau naştere ţesuturilor acestor organe. Pentru aclimatizare explantele se tratează cu Radistim pudră şi se repică în caserole din plastic. care lasă să treacă lumina şi aerul. mugure. Testarea se realizează individual pe plante de Chenopodium. dar împiedică să iasă vaporii de apă. Vasele cu explante se instalează în camere climatice la o temperatură de 2025°C. Explantele de orice fel se prelevează după ce mai întâi. Pe măsură ce plantele cresc se aclimatizează şi se transplantează în ghivece de 6-8 cm în diametru. la extremitatea tijei şi în muguri. Cele mai bune rezultate se obţin primăvara. hipoclorit de sodiu 1%. segment de tijă. ovul. Plantele sănătoase sunt folosite la înfiinţarea plantaţiei-mamă. iar când au 12-14 cm înălţime se face testarea de viroze. Închiderea se realizează cu căpăcele de polietilenă. 16 ore lumină la 3000-4000 lx şi higroscopicitate ridicată. cu alcool etilic 96%. cu care au fost umplute vasele până la jumătate. După circa 2 săptămâni apar simptomele infecţiei virotice (pete roşietice. anteră. Sucul foliar de la fiecare plantă de garoafă se inoculează pe câte o plantă test. Primii butaşi se pot recolta de pe aceste plante după circa 2 luni. etc. nod. când plantele dispun de condiţii externe şi de factori endogeni la un nivel mai favorabil. Meristemul este ţesut situat la vârful rădăcinii. de frunză.7 şi sterilizat. până la contactul cu soluţia nutritivă. Frunzele inoculate au ca semn de recunoaştere un orificiu. polen şi celulă izolată fie mecanic. Meristemele sau alte explante se aşează pe rondele de hârtie de filtru care se introduc în eprubete sau vase largi de sticlă sau plastic. segment de rădăcină. Tween 20 2%) şi apoi se spală de câteva ori cu apă sterilă. fie pe cale enzimatică. Explantul poate fi structurat ca apex. cu pH-ul 6.

Înmulţirea prin rizomi a plantelor decorative. Înmulţirea prin tuberculi a plantelor decorative.1. Înmulţirea prin altoire a plantelor decorative. 17. 18. 5. 21. Enumeraţi caracteristicile fizice. 22. 3. 7. substrat. Ce tratamente se pot aplica seminţelor pentru stimularea germinaţiei? 4. Rolul factorilor ecologici în germinaţia seminţelor de flori. specii. 6. Înmulţirea in vitro a plantelor decorative. 19. 20. Epocile de semănat ale plantelor floricole. Înmulţirea prin butaşi. Înmulţirea prin drajoni. Înmulţirea prin tuberobulbi a plantelor decorative. epoci. stoloni şi muguri adventivi. Înmulţirea prin despărţirea tufei. fiziologice şi tehnologice ale seminţelor de flori. interval. 16. Dirijarea factorilor de mediu la înrădăcinarea butaşilor. Specii. epoci. specii. Loc. Înrădăcinarea butaşilor. 13. tipuri de butaşi. Tipuri. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate a plantelor decorative. Înmulţirea prin organe modificate. Ce metode de înmulţire vegetativă se aplică la plantele decorative? 10. tipuri. Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 81 . Ce lucrări de îngrijire se aplică semănăturilor? 8. 12. 23. 11. Ce plante floricole se înmulţesc prin seminţe? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii prin seminţe? 2. Ce plante decorative se înmulţesc vegetativ? Care sunt avantajele şi dezavantajele înmulţirii vegetative? 9. Metodele şi normele de semănat ale plantelor floricole. 15. 14. Înmulţirea prin bulbi a plantelor decorative. Specii. Înmulţirea prin marcotaj.

permeabile şi bine drenate. ferite de curenţi de aer rece. Tot acum se administrează şi îngrăşămintele greu solubile. bienale sau perene reuşesc bine pe terenuri plane. cu textura nisipolutoasă. iar pe suprafeţe mici.1. Pregătirea acestor terenuri în vederea înfiinţării culturilor începe cu desfiinţarea culturilor precedente. manual. 82 . 7. transportul acestora şi compostarea lor în locuri dinainte stabilite. strângerea resturilor vegetale rezultate. În cazul când terenul rămâne denivelat. se aplică o nivelare de întreţinere care pe suprafeţe mari. Fertilizarea de bază este o lucrare obligatorie şi se execută înainte de mobilizarea solului. cu sapa. decorative prin flori.CA P I T O L U L 7 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE ŞI LUCRĂRILE GENERALE ŞI SPECIALE DE ÎNTREŢINERE În câmp se înfiinţează culturile plantelor anuale. frunze sau fructe. expuse la soare. se execută mecanizat. Lucrări de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în câmp Culturile plantelor floricole anuale. fertile. bienale şi perene. în cantitate de 3060 t/ha. prin administrarea de îngrăşăminte organice. iar în spaţii protejate plantele de origine subtropicală sau tropicală.

Indiferent de perioada de plantare se respectă următoarele reguli: în zilele însorite se plantează dimineaţa sau după-masa. fragmente de plante rezultate din despărţire şi care se folosesc la înmulţirea florilor perene. 83 . Semănatul în câmp se execută în funcţie de epoca de semănat cerută de specia respectivă şi după metodele amintite la capitolul 6. adâncimea la care se mobilizează solul este de 40-60 cm. se execută manual şi în mai mică măsură să foloseşte plantarea mecanică. mărunţitul se poate face cu sapa şi grebla. iar mulcirea cu materiale organice constituie şi o fertilizare suplimentară. plantele se udă bine înainte de a fi scoase pentru plantare şi imediat după plantare. tractate de U-650 pe suprafeţe mari sau cu freza pe suprafeţe mici. manual. de regulă. În lipsa utilajelor pentru suprafeţe mici. . la plantare solul se strânge uşor în jurul rădăcinilor.1. Se repetă ori de câte ori este nevoie.5. Plantatul. rizomi. cu cazmaua. Modelarea se face în mod obligatoriu în straturi sau brazde. Dintre lucrările de îngrijire cu caracter general aplicate solului amintim: • Prăşitul constă în spargerea crustei şi mobilizarea stratului superficial al solului. pe care se stabilesc distanţele de plantare în funcţie de specie. rădăcinile tuberizate.2 sau combinatorul. rădăcinile se fasonează şi se mocirlesc. Marcarea se face cu ajutorul sforilor sau sârmelor fixate la capetele parcelelor. frunze. Plantatul. în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale regiunii. În câmp se plantează răsadurile plantelor floricole. tuberobulbi. împiedică tasarea acestuia. Lucrarea se execută cu sapa între plante pe rând şi cu motocultorul între rânduri. Dacă terenul care se pregăteşte este ocupat cu o plantă perenă. Pe suprafeţe mari se execută mecanizat iar pe suprafeţe mici. bulbi.Aratul se face cu scopul afânării solului şi se execută la adâncimea de 2530 cm.Mărunţirea se face cu GD-3. • Combaterea buruienilor se face odată cu lucrarea de prăşit dar se poate Mulcitul este operaţia prin care se acoperă tot terenul dintre plante cu realiza şi prin mulcire sau aplicarea de metode chimice. Lucrarea se execută după praşilă şi are rolul de a proteja pământul contra uscării. • mraniţă. În funcţie de specie şi de destinaţia culturii se face modelarea şi marcarea terenului. turbă în strat de 2-3 cm sau folie de polietilenă neagră.

prin intermediul căreia se reface echilibrul nutritiv cerut de plante. Udatul se face dimineaţa. Primul rărit se execută când plantele sunt foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor în buchete la distanţe aproximativ egale cu distanţele recomandate pentru cultura plantelor. În cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică tratamente curative folosind produse specifice combaterii acestor boli sau dăunători. 84 . devine uneori necesară primăvara târziu şi toamna devreme. • Protejarea plantelor contra brumelor. fenofaza şi condiţiile climatice. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin aplicarea de tratamente. lăsând pe cea mai bine dezvoltată. Prin fertilizările faziale se administrează îngrăşăminte organice sub forma mustului de bălegar diluat 1:3-5 volume apă sau de păsări 1:15-20 volume apă. Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate din fiecare buchet. prin aplicarea erbicidelor fie înainte de înfiinţarea culturilor fie după. • Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în perioada de vegetaţie a plantelor se poate enumera şi fertilizarea fazială. Se protejează după caz. Căderea brumelor este împiedicată de existenţa unor perdele de fum sau de curenţi de aer în mişcare.Buruienile pot fi combătute şi chimic. frunze. Pentru completarea golurilor se foloseşte răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi soi. fiecare plantă separat.  Completarea golurilor se execută la 7-10 zile de la plantare. specifice agenţilor patogeni. Frecvenţa udărilor şi cantitatea de apă administrată depind de textura solului. • Udatul se execută ori de câte ori este nevoie prin sistemele obişnuite (furtun. resturi textile sau se execută o protejare în grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă sau alte materiale asemănătoare. irigare). vârsta plantelor. sau îngrăşăminte foliare în diferite concentraţii. prin acoperirea cu hârtie. iar vara în zilele călduroase. stropitoare. Dintre lucrările cu caracter special se execută în culturile de câmp următoarele:  Răritul plantelor se execută doar în culturile înfiinţate prin semănat direct şi se face în două sau trei etape. după-masa spre seară sau chiar noaptea. rogojini. Lucrarea se impune numai în culturile înfiinţate prin răsad. iar efectul negativ al îngheţurilor este diminuat de stropirea plantelor cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui.

Iresine) şi bordură (Santolina. se repetă în perioada de vegetaţie.1. Se execută la începutul perioadei de vegetaţie. . Lucrarea se execută deasupra a 3-6 frunze. garoafe Chabaud. la unele specii de 2-3 ori .  Lucrările de tăiere includ: tunsul. Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a culturilor floricole în spaţii protejate Culturile floricole în spaţiile protejate se înfiinţează la sol şi în recipiente 7. Iresine).ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri (Gnaphalium. pentru menţinerea sau obţinerea tijelor drepte (Dahlia. Lucrarea se execută cu foarfeca de tăiat gard viu şi are caracter radical aplicându-se tuturor lăstarilor care se scurtează la aceeaşi înălţime.2. 7. înainte de plantare la loc definitiv sau după. copilitul. chiar grilaje de diferite forme.bobocitul se aplică speciilor care formează la vârful tulpinii sau ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate ar fi de dimensiuni mici.2. . . Chrysanthemum) sau pentru susţinerea plantelor volubile. Cineraria maritima) prin care se uniformizează înălţimea plantelor. Se aplică la plantele la care se urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia. Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi se elimină cei laterali. garoafe) sau se rezervă butonul central (Paeonia. Tutorarea se aplică plantelor care nu se susţin singure. În floricultură prin acest termen se înţelege operaţia de scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole erbacee sau semiarbustive. ciupitul. Dianthus). Se execută în vederea dirijării creşterii plantelor. dar şi după aceea. metalice. pentru menţinerea lor la o anumită formă şi înălţime sau pentru dirijarea înfloritului. se înlătură butonul floral central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali (crizanteme. În faza de boboc abia format. când au consistenţa erbacee şi se rup uşor cu mâna.  Tăierile. Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor floricole la sol 85 .copilitul constă în înlăturarea lăstarilor care apar la subsuoara frunzelor.tunsul este o lucrare specifică plantelor de mozaic (Coleus. Tutorarea-palisarea. bobocitul. Se folosesc tije de lemn. Chrysanthemum. crizanteme cu inflorescenţe involte.

Anthurium. evitarea tasării şi eventual distrugerea buruienilor. Se foloseşte sârmă galvanizată de 1.  afânarea solului. Gerbera). Se execută manual cu ajutorul uneltelor Wolf. evitându-se aspersiunea pentru a nu culca plantele pe sol. Dintre lucrările cu caracter general care se aplică în timpul vegetaţiei amintim:  completarea golurilor. 86 . urmăreşte aerisirea solului. folosind ca agent termic vaporii de apă (120°C). anotimp. Etapa a doua are loc după dezinfecţia solului. Se aplică 2-3 lucrări (crizanteme. La plantare. textură.5-2. fenofază. când se administrează îngrăşămintele chimice. se execută la fel ca şi la cultura în câmp. Mărunţirea şi marcarea.  fertilizarea fazială în spaţiile protejate se aplică prin soluţii nutritive de concentraţii şi raport (NPK) specifice plantei aflate în cultură. Adâncimea de plantare este în funcţie de specificul culturii. se tasează bine solul în jurul materialului plantat şi se udă. caracteristice fiecărei culturi. Lucrarea se execută mecanizat cu sapa rotativă.4) sau cu motofreza pentru lucrările în sere şi solarii. administrate după dezinfecţie. Odată cu mărunţirea se introduc în sol pe adâncimea de 12-15 cm şi îngrăşămintele chimice şi turba (100-120 t/ha). În prima etapă se administrează gunoi de grajd bine descompus. Mărunţirea solului se face cu freza (F-1. Plantarea se face manual. respectând distanţele dintre rânduri şi plante pe rând. folosind lingura de plantat sau plantatorul. în cantitate de 90-120 t/ha.În vederea pregătirii terenului se desfiinţează cultura precedentă. fixându-se la capetele straturilor. Marcarea în sere şi solarii se face în funcţie de specificul culturii. Se poate face chimic sau termică. care se întinde în lungul rândurilor.0 mm grosime. Plantarea se face în rânduri. cu pluguri speciale sau manual cu hârleţul. garoafe) după plantare şi 3-4 pe an la culturile de lungă durată (Strelitzia. Fertilizarea de bază se face în două etape. Mobilizarea solului se face pe adâncimea de 20-30 cm. Dezinfecţia solului este o lucrare obligatorie în cultura plantelor floricole din spaţiile protejate şi se execută în general după mobilizarea solului.  udatul se face ori de câte ori este nevoie în funcţie de cerinţele plantei. temperatură. se strâng în grămezi resturile vegetale care au rezultat prin desfiinţarea culturii.

la unele plante floricole se realizează un sistem de susţinere adecvat speciei. cu pretenţii mai mari faţă de lumină. căldură şi aer.  utilizarea de plase din material textil sau plastic montate în interiorul serei. ceilalţi factori: sol. umiditatea etc. În spaţiile protejate condiţiile prielnice apariţiei multor boli şi dăunători obligă la executarea permanentă a lucrărilor de combatere. în limitele dorite. Datorită slabei rezistenţe a ţesuturilor mecanice. elemente nutritive fiind analizaţi anterior. Din punct de vedere teoretic. ape 87 . argilă etc. iar plantele se vor plasa în poziţii corespunzătoare sub aspectul distanţei faţă de geam şi al unghiului de incidenţă a luminii. Distanţa dintre etaje este de 12-17 cm pentru primele două nivele şi de 17-20 cm pentru următoarele. referindu-se doar la lumină. Dirijarea temperaturii în perioadele reci se realizează prin suplimentarea căldurii de la sursele termice (centrale termice.  Dintre lucrările cu caracter special amintim:  susţinerea plantelor. apă. Pentru speciile decorative prin flori. temperatura poate fi dirijată în orice anotimp. se va suplimenta iluminarea artificial. Lucrări cu caracter special în cultura plantelor de seră se consideră şi cele de dirijare a factorilor de mediu. folosind o emulsie de humă. Plantele cu flori se protejează cu folie de polietilenă. limite corelate cu cerinţele plantelor şi nivelul celorlalţi factori (lumina. folosind tuburi de neon sau becuri fluorescente. În vederea reducerii intensităţii luminoase dispunem de posibilităţi mult mai mari prin:  cretizarea geamurilor (stropirea). Modul de executare şi efectul acestor lucrări sunt identice cu cele de la speciile floricole din câmp. Pentru realizarea de producţii mari şi de calitate superioară asupra plantelor se execută lucrări ca: ciupitul. combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lumina Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în perioadele cu nebulozitate accentuată (noiembrie-februarie) se vor menţine geamurile curate. acţionate manual sau mecanic. bobocitul. se execută un spalier cu două etaje pentru freesia sau unul cu 4-5 etaje pentru garoafe şi crizanteme. copilitul.). decât cantitatea existentă în mod natural. iar cele fără flori se spală cu jet de apă puternic pentru a nu rămâne pătate. Dependent de înălţimea plantelor din cultură. Stropirea se face pe partea interioară a geamurilor într-o zi senină când sticla este încălzită. Temperatura.

Fertilizarea de bază se realizează în momentul formării amestecului. peste care se aşterne un strat de nisip grosier sau pietriş în grosime de 1. Plantarea constituie lucrarea de înfiinţare a culturii şi constă în pregătirea pentru plantare a ghiveciului şi plantarea propriu-zisă a materialului. plantarea. schimbarea ghivecelor. prin participarea mraniţei.0-1.reziduale încălzite. 30% din suprafaţă) sau în pereţii laterali. se modifică conţinutul prin adăugarea de îngrăşăminte chimice simple sau complexe. a turbei etc. acoperind cu un ciob orificiul ghiveciului.). La pregătirea amestecurilor. din pământ ars. Dezinfecţia se poate face cu soluţie de CuSO4 1%. 7. ape termale etc. în anumite părţi. precum şi la omogenizarea acestora se respectă recomandările de la capitolul cu privire la substratul de cultură.2. 88 . aerisirea se face cu grijă pentru a nu răci prea tare interiorul serei. Lucrarea se realizează prin acţionarea ferestrelor montate în acoperiş (cca. Nevoia mai mare de aerisire se înregistrează în perioadele calde. în spaţiile protejate se impune o vehiculare periodică a aerului. Pregătirea vaselor constă în spălarea şi dezinfecţia celor care au fost folosite. iar vara prin realizarea de curenţi de aer. când geamurile se menţin deschise tot timpul.2. umbrirea serelor sau folosirea de ventilatoare şi instalaţii frigorifice.5 cm. formalină 40% sau termic. pregătirea vaselor. În perioadele reci. Ghivecele noi. se introduc în apă cel puţin 12 ore înainte de folosire. pentru înlocuirea celui viciat cu altul proaspăt. Înfiinţarea şi întreţinerea speciilor floricole cultivate în vase de vegetaţie Lucrările care vizează înfiinţarea culturilor floricole în ghivece se referă la pregătirea amestecurilor de pământ. atât de necesar în procesul de respiraţie al plantelor. Volumul de aer fiind limitat. lucrări agrotehnice etc. Aerisirea. Pregătirea ghiveciului constă în asigurarea drenajului. Dacă la analiza de laborator elementele de bază (NPK) sunt sub valoarea optimă. pământului de răsadniţă.

În vederea plantării se completează ghiveciul cu pământ în volum potrivit. Dacă rădăcinile plantei sunt nude. de asemenea. Rezultate bune se obţin prin fertilizarea extraradiculară folosind Foliar Spray. Fertilizatul fazial este. Motivele care impun schimbarea vasului de cultură sunt multiple:  creşterea necorespunzător. astfel încât planta să fie cu coletul sau cu bolul de pământ la nivelul ghiveciului. Administrarea acestora se face odată cu apa de udat. după care se udă. Această lucrare nu este necesară la plantele cu ciclu de vegetaţie scurt (712 luni). planta fiind supusă carenţelor.5-2. ghiveciul devenind 89 . Frecvenţa udărilor care la acest gen de cultură este mai mare decât la culturile la sol. dar este obligatorie pentru plantele ce vegetează mai mulţi ani în acelaşi vas. Cantităţile de îngrăşăminte se stabilesc prin calcul. se fasonează şi înainte de plantare se mocirlesc. se va completa cu amestec proaspăt. cu stropitoarea. ceea ce favorizează degradarea mai rapidă a echilibrului nutritiv decât în cazul culturilor la sol. în cazul când o parte din pământul de la suprafaţa ghiveciului s-a pierdut. După executarea lucrării. Udatul se face cu furtunul. Lucrarea se execută cu ajutorul unui plantatoare şi se face pe o adâncime de 710 cm şi urmăreşte afânarea şi mărunţirea solului de la suprafaţa ghiveciului. în urma analizelor de laborator. obţinute în ţara noastră. Foliar Feed sau îngrăşăminte lichide de tip "F". picurare. ceea ce determină condiţii necorespunzătoare de cultură. O lucrare importantă în cultura plantelor la ghivece este schimbarea periodică a acestora. prin aspersiune. raportat la cultura în volum limitat al substratului. Vasul de cultură (ghiveciul) nu trebuie să fie cu mult mai mare decât volumul sistemului radicular. imersie.0 cm.  epuizarea prin consum sau spălări cu apa de udat a elementelor nutritive din ghiveci.  acidifierea şi înrăutăţirea structurii solului ca urmare a frecventelor udări. Afânarea solului este lucrarea care se face mai rar în cultura plantelor la ghiveci. În jurul rădăcinilor se completează cu pământ care se tasează. depăşirea fiind de 1. volumului sistemului radicular.

Transplantarea este lucrarea prin care se îmbunătăţesc condiţiile de mediu ale plantei fără a exista obligativitatea schimbării ghiveciului (recipientului). drenaj necorespunzător cu stagnarea apei. Cu ajutorul unui plantator se îndepărtează parţial sau total. După aşezarea plantei în ghiveci. Odată trecute la ghivece prin plantare. Acest ultim aspect nu exclude însă posibilitatea utilizării altui ghiveci. Plantele cultivate în ghivece şi au caracter de perenitate cu ritmuri de creştere mai lente (Dieffenbachia. Transvazarea este lucrarea prin care planta. Momentul executării lucrării este determinat de stagnarea din creştere o perioadă mai lungă de timp. Transvazarea se execută o dată până la trei ori la plantele ce îşi desăvârşesc ciclul biologic într-o perioadă de 6-14 luni. plantele cresc mărindu-şi volumul părţilor aeriene. cad). plantelor perene care rămân în aceleaşi vase mai mulţi ani. Dracaena. Rărirea ghivecelor. Ficus. se recomandă mărirea distanţelor dintre plante. plantele ajung să se deranjeze reciproc. Pregătirea acestuia se face identic ca la plantare. În asemenea situaţii. În felul acesta. cum sunt: Primula. dacă este cazul se spală rădăcinile în jet de apă şi se tratează cu soluţii dezinfectante pentru activarea sistemului radicular. Calceolaria. 90 . în funcţie de ritmul de creştere. Schimbarea se face într-un ghiveci cu diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul. Cordyline. mai mare sau chiar mai mică. urmărind menţinerea intactă a sistemului radicular şi a bolului de pământ. transvazare sau transplantare. Lucrarea se aplică în general. aflată în activitate fiziologică este schimbată întotdeauna dintr-un ghiveci mai mic în altul mai mare. pământul de pe rădăcinile plantei. acesta având aceeaşi mărime ca şi precedentul. În acest caz plantele se scot din vase şi se stabileşte cauza care a determinat modificarea aspectului plantei. rădăcinile fiind în pericol de asfixiere. iar aspectul plantelor lasă de dorit (frunzele rămân mici.) se transvazează o dată în primul an şi de două ori în următorii ani. etc. Cyclamen. îngălbenesc. Cineraria. Schimbarea ghiveciului în practica floricolă este cunoscută sub denumirea de transvazare şi transplantare. se toaletează sistemul radicular prin îndepărtarea părţilor îmbătrânite şi bolnave. asigurându-se condiţii mai bune de lumină şi aerisire. deşi condiţiile de mediu la nivelul rădăcinilor sunt corespunzătoare. se completează cu amestec de pământ golul rămas până la peretele vasului.

Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Înfiinţarea culturilor floricole în câmp. Dracaena. Înfiinţarea culturilor floricole la solul serei. confecţionaţi din elemente estetice (materiale plastice. 8. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la solul serei. Ficus) trebuie să aibă tot timpul frunzişul curat şi sănătos. Se folosesc spalieri în formă de cercuri sau scări. bolnave. Dieffenbachia. Care sunt lucrările speciale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 5. Aceşti factori vor fi corelaţi în funcţie de interdependenţa existentă între ei şi cerinţele plantei. Care sunt lucrările generale de întreţinere aplicate culturilor floricole în câmp? 4. 2. În condiţii de cultură unde nu se poate aplica spălarea. plantele se spală cu apă curată. Pentru realizarea acestui aspect. se recomandă ştergerea frunzelor cu cârpe umede. Lucrări generale de întreţinere a culturilor floricole din spaţii protejate. periodic. 3. rupte. cherestea). Philodendron). Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece. 11. Odată cu această lucrare. 10. Dirijarea factorilor de mediu urmăreşte crearea de condiţii optime desfăşurării proceselor fiziologice în vederea unei creşteri şi dezvoltări normale a plantelor. 9.Menţinerea frunzelor curate. În ce constă pregătirea pentru înfiinţarea culturilor floricole în spaţii protejate? 7. Palisarea plantelor cultivate în ghivece se execută în cazul când plantele dezvoltă tulpini volubile (Passiflora. se îndepărtează frunzele îmbătrânite. Chestionar de autoevaluare 1. Plantele decorative prin frunze (Cordyline. Lucrări speciale de întreţinere a culturilor floricole la ghivece Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii 91 .

Astfel: crizantemele se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei. Florile se pot recolta în faze diferite: boboc semideschis. De asemenea.CAPITOLUL 8 RECOLTAREA. cât şi calitatea florilor. se va influenţa pozitiv atât durata de decor în vază. cu respectarea tehnologiilor moderne. după detaşarea lor de pe planta mamă. într-un timp cât mai scurt. 8. PĂSTRAREA ŞI VALORIFICAREA FLORILOR ŞI A PLANTELOR DECORATIVE Obiectivul principal al cultivatorilor de flori este de a aduce plantele floricole în faza în care elementul decorativ este aproape sau în totalitate caracteristic speciei (soiului). boboc închis. cele standard pot fi într-o fază mai puţin deschisă 92 (când . Recoltarea Florile speciilor care au însuşirea de a-şi desăvârşi sau păstra aspectul decorativ o perioadă mai lungă de timp.1. floare deschisă etc. Stadiul de dezvoltare al florilor în momentul când este tăiată are influenţă asupra longevităţii ei şi depinde de specie. Executând fiecare lucrare la momentul optim. şi în funcţie de modul cum acestea evoluează după ruperea de pe plantă. calitatea florilor este influenţată de caracteristicile speciei. boboc colorat. CONDIŢIONAREA. de factorii tehnici şi de modul în care se face recoltarea şi pregătirea plantelor pentru valorificare.

cerute de o anumită destinaţie: export. elasticitatea sau rigiditatea se referă la prospeţime. de asemenea. Ele sunt caracteristici de soi. praf. condiţiile pedoclimatice şi momentul la care s-a făcut recoltarea. frezia – când prima floare din inflorescenţă este întredeschisă. precum şi la prezenţa unor urme de substanţe folosite pentru tratamente. în săli speciale. la gerbera – când 1-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate. când florile au tijele turgescente şi se execută prin tăiere. Culoarea reprezintă un alt indice fizic deosebit de important. Caracteristicile fitosanitare se referă la starea de sănătate a florilor şi tijelor. unde temperatura şi umiditatea sunt menţinute constant la valori corespunzătoare unui climat propice atât muncitorilor cât şi pentru evitarea deprecierilor calitative ale florilor. Condiţionarea constă în sortarea. parfumul. integritatea florilor. smulgere sau rupere. dar variază în funcţie de tehnologia culturii. Perioada cea mai potrivită pentru recoltare rămâne dimineaţa. Caracteristicile fizice constau în dimensiunile bobocului sau ale florii. fiind. Sortarea Gruparea florilor pe calităţi are în vedere însuşirile esenţiale date de totalitatea caracteristicilor fizice senzorice. a tijelor şi a internodiilor. 8. din momentul detaşării de pe planta mamă şi până la valorificare. a florii şi a frunzelor. piaţa internă pentru consum imediat sau pentru păstrare. Florile recoltate şi aşezate în navete sunt transportate la locul de condiţionare.inflorescenţa are 5-10 cm diametru). precum şi greutatea acestora. Caracteristicile senzoriale se referă la prospeţime. uniformitatea şi modul de prezentare. Caracteristicile tehnologice redau însuşirile florilor. amenajate corespunzător pe grupe de specii apropiate. calibrarea şi legarea florilor în buchete. forma bobocului.2. elasticitatea sau rigiditatea tijei. integritatea florilor. 93 . fitosanitare şi tehnologice specifice acestora la un moment dat. iar dacă florile sunt lăsate prea mult pe plantă vor avea durata de decor scurtă. Odată cu recoltatul. o caracteristică de soi şi participă la stabilirea calităţii florilor tăiate. Dacă florile se recoltează prea repede se vor ofili în 2-3 zile. pământ. preocuparea permanentă este de a reduce timpul de staţionare al florilor.

Calitatea a II-a cuprinde florile şi bobocii care corespund condiţiilor generale de calitate. Deosebirea dintre calitatea Extra şi I-a se realizează prin diferenţa valorică a caracterelor (mărime. De obicei se utilizează trei categorii de calitate şi anume: Extra.  10. 60. 94 . la care trebuie să răspundă florile tăiate are conformaţia următoare: 0. Calitatea Extra şi I-a cuprind florile şi bobocii care prezintă caracteristicile soiului şi speciei..0 cm pentru florile clasate în codurile 20 până la 50.0 cm pentru florile clasate în codurile 60 până la 120 şi peste. într-o unitate de prezentare. Acestea se vor recepţiona la condiţiile de calitate ale florilor mai puţin lungimea tijei florale. 40. nu trebuie să depăşească următoarele valori:  2. 120. inclusiv. Calibrarea Constă în aducerea florilor la dimensiunile corespunzătoare categoriei de calitate. 100.). Sortarea şi calibrarea florilor se face de către persoane instruite în acest sens.  uşoare vătămări. I-a şi a II-a. greutate etc. exprimată în cm.  tijele mai puţin rigide şi mai puţin rezistente. Diferenţa între lungimea maximă şi minimă. Florile nesortate se aşează pe masa înclinată în dreapta sortatorului care ia cu mâna dreaptă fiecare floare şi o trece în mâna stângă. 10. 5.5 cm pentru florile clasate în codurile 0 până la 15. iar părţile florilor sunt fără deprecieri.În baza acestor caracteristici florile sunt sortate pe categorii de calitate prevăzute de standardele în vigoare. cu referiri speciale pentru tijele florale care depăşesc codul de lungime. rigide şi suficient de rezistente pentru a purta floarea. Scara de mărimi.3. unde necesităţile tehnice cer scurtarea tijelor florale. paraziţi sau produsele folosite pentru tratamente etc. inclusiv. 50. Diferenţele mai mari decât cele menţionate sunt admise numai în situaţia aranjamentelor florale. 20. fără ramuri auxiliare. în săli utilate adecvat. 80. garnisite cu frunze sănătoase (dacă este cazul). garnisite însă cu frunze.  5. dar prezintă următoarele neajunsuri:  uşoare deprecieri cauzate de boli. Aceste lungimi cuprind şi floarea. Tijele trebuie să fie în funcţie de specie şi soi. 8.

Pentru ţările cu producţii mari de flori. buchetele se trec în găleţi cu apă. Frunzele.îndepărtând cu dreapta lăstarii laterali şi eventual frunzele de la bază. durata de păstrare variind de la câteva zile până la câteva luni. Florile sortate sunt luate de muncitorii manipulanţi şi duse la mesele de calibrare unde se buchetează. presărarea de gheaţă mărunţită sau sub formă de fulgi şi prerăcirea în vid. care cu ajutorul cărucioarelor sunt duse în camere frigorifice pentru prerăcire. precum şi căldura de respiraţie. Prerăcirea poate să se realizeze prin circulaţia printre flori a aerului rece. 95 . când se impune înainte de valorificare “întărirea” timp de 24 ore în soluţii conservante. necesitatea stocării mărfii etc. Astfel pregătite. bazată pe principiul evaporării apei din ţesuturile florilor la presiune scăzută. Păstrarea de lungă durată se referă în general la florile de seră şi la cele de câmp şi se poate realiza prin menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante sau prin păstrarea uscată fără apă. Prin prerăcire se îndepărtează căldura florilor. lăstarii şi bobocii rezultaţi de la fasonarea florilor sunt transportaţi în afara zonei de lucru e o bandă transportoare existentă în dreapta muncitorului sortator. 8. Fixează apoi tija florală la gradaţia 0 şi stabileşte lungimea florii. trecând-o cu mâna stângă în compartimentul corespunzător de pe masa în evantai. Prerăcirea se consideră încheiată când temperatura rămâne constantă la valoarea specifică şi care oscilează în funcţie de specie de la 4°C (trandafiri) la 10-12°C (plantele de câmp). Florile prerăcite vor fi ambalate şi expediate magazinelor de desfacere sau dacă situaţia o impune (vârfuri de producţie. această activitate constituie o etapă obligatorie în fluxul valorificării. Păstrarea florilor tăiate Păstrarea florilor permite o serie de flexibilităţi în ceea ce priveşte excedentul producţiei de flori şi punerea lor în vânzare în perioadele cu cerinţe maxime.4. în vederea încetinirii proceselor metabolice şi prelungirii duratei de menţinere a calităţii. Buchetele conţin acelaşi număr de flori. fiind legate în cel puţin două puncte.) se vor păstra în depozitele frigorifice.

circulaţia şi presiunea aerului. Pe baza acestui principiu biologic. Se împrospătează tăietura. participând la uniformizarea temperaturii şi aducerea florilor la temperatura optimă de păstrare. Cutiile pline se pun la prerăcire. tiosulfat de Ag .evitarea aplecării vârfului tulpinilor şi florilor: Gerbera. Circuitul aerului are o mare importanţă în sensul că. umiditatea relativă a aerului. după care se pune capacul. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi sinteza glucidelor în cazul păstrării florilor în soluţii conservante sau apă prelungind în felul acesta durata de păstrare. se pun în apă caldă (37-38°C) pentru rehidratare după care se sortează din nou. etc. se face păstrarea florilor la presiune scăzută. pentru puţin timp. Tratamente aplicate pentru prelungirea duratei de păstrare .înlăturarea latexului: Euphorbia. Pentru stocarea fără apă se utilizează camere frigorifice în care temperatura se menţine la 0-2°C şi umiditatea relativă la 90-95%. Lathyrus. Antirrhinum. Scoaterea de la stocare se face cu 1-4 zile înainte de vânzare. compoziţia atmosferică şi lumina. gladiole 96 . . Procedee de prelungire a duratei de păstrare şi menţinerea calităţii florilor tăiate 1. se pun în apă la lumină şi temperatură de 18-20°C. Ea nu are efect în cazul păstrării la uscat şi când păstrarea se face în ambalaje închise.evitarea căderii florilor: Orhidee. În vederea stocării florile se pun în cutii de carton căptuşite cu polietilenă. tratamente cu soluţii diluate . Când diferenţa între aerul introdus şi cel scos este de 2°C.de acid naftil acetic. fără capac.Factorii cu influenţă directă asupra calităţii florilor păstrate timp îndelungat sunt: temperatura. preia căldura de câmp şi de respiraţie. aerul rece introdus. Compoziţia atmosferică influenţează pozitiv durata de păstrare. Pentru circulaţia aerului cutiile se închid ermetic. în celula de păstrare este o temperatură omogenă optimă pentru păstrare. antrenând-o spre exterior. indolil acetic. dacă se modifică raportul existent în mod obişnuit în aer între oxigen şi dioxid de carbon. iar la capete au câte o fantă. în favoarea ultimului.

de scurtă durată ("păstrarea umedă") la temperatura recomandată pentru specie (între 1-100C) şi timp în funcţie de specie. . când se introduc în soluţii cu concentraţii ridicate de glucoză. . Al. Ambalarea şi valorificarea florilor tăiate Ambalarea este o lucrare foarte importantă.glucide (glucoză şi fructoză) . 3 zile (Anthurium) .vase curate. Prin această metodă se prelungeşte durata de păstrare cu 2 săptămâni (Rosa) până la 8 săptămâni (Tulipa) sau 4 luni (Dianthus) • Păstrarea în AC (atmosferă controlată) 8.5.4 săptămâni (Lilium) . Se execută în camere unde temperatura aerului este de 97 . influenţând calitatea florilor şi durata vieţii la consumator. 4. .inhibitori: CCC 3.impulsionarea bobocilor . fără apă o perioadă de timp de la 2 săptămâni la 4-5 luni.substanţe antimicrobiene: citrat de 8 hidroxichinoleină . benzoic .inhibitori ai etilenei: acid aminoacetic .fortificarea florilor .de lungă durată.îndepărtat frunze de pe treimea inferioară.săruri minerale: săruri de Ag. Folosirea soluţiilor conservante în vederea: .regulatori de creştere: citochinine .2.împrospătarea bazei tijei. Apoi florile se trec treptat la 40C 24 ore şi la temperatura camerei. Păstrarea la temperaturi scăzute • Păstrarea la frig . Reguli de respectat în păstrarea florilor tăiate .schimbarea zilnică a apei.acizi organici: citric. Cu . la temperatura de 10C.păstrarea florilor Soluţiile conservante au la bază: Apa în care se adaugă diferite componente: .

precum şi expunerea florilor direct razelor solare. în momentul valorificării.6. armonic constituit din punct de vedere al mărimii. se va împrospăta zilnic secţiunea de la baza tijei. se va avea în vedere ca planta şi ghiveciul.10-12°C şi umiditatea relativă 85-90% şi se poate face individual. să constituie un tot unitar. Valorificarea plantelor floricole cultivate la ghivece Plantele cultivate în ghiveci pot decora prin flori. se vor evita temperaturile mai ridicate de 20°C. formei şi aspectului estetic. Pentru transportul la distanţe mari se folosesc mijloace auto-frigorifice cu posibilităţi de menţinere a temperaturii dorite pe toată durata transportului. vasele în care se păstrează florile trebuie să fie curate şi dezinfectate pentru evitarea infectării apei şi a tijelor florale cu microorganisme patogene care determină blocarea vaselor conducătoare şi putrezirea tijelor. 8. Pentru prelungirea duratei de păstrare în vază. izoterme care nu sunt prevăzute cu sursă pentru producerea frigului. Pentru realizarea acestor aspecte se impune a se efectua unele lucrări speciale încă din perioada premergătoare valorificării şi unele în momentul valorificării. lăzi etc. Transportul florilor la distanţe mici se poate face cu mijloace auto. pe buchete sau prin aşezarea florilor în cutii. plantele vor fi trecute la ghiveciul corespunzător ca mărime şi formă. astfel încât volumul de pământ să asigure o nutriţie corespunzătoare şi stabilitate pe toată durata cât se prevede a rămâne în acest ghiveci. 98 . Păstrarea florilor la aceste temperaturi obligă executarea unor lucrări de îngrijire speciale. În primul rând. fructe sau port. se va schimba apa din vase şi se vor îndepărta frunzele care ajung în apă. ghivecele vor fi mai adânci sau mai plate. În funcţie de caracteristicile sistemului radicular. În acest sens se va analiza mărimea părţii aeriene şi a sistemului radicular. Florile ajunse la magazinele de desfacere sunt despachetate şi trecute în încăperi unde temperatura are valori cuprinse între 18-22°C. În perioada premergătoare valorificării. frunze. stabilind mărimea ghiveciul. Aceste mijloace de transport asigură menţinerea temperaturii florilor la 7-10°C timp de maxim o zi. De asemenea. cu diametre corespunzătoare. Oricare ar fi elementul decorativ.

fără urme de tratamente. plantele nu reuşesc să se adapteze noilor condiţii. se va folosi peria de sârmă şi cârpa umedă. În momentul valorificării. cărora li s-au îndepărtat frunzele bolnave. de multe ori sunt cauza opririi plantelor din vegetaţie sau chiar moartea lor. unde urmează ambalarea şi expedierea la locul de desfacere.) şi se va realiza un drenaj bun. Dacă temperatura de afară are valori sub optimul de creştere al plantelor. Chestionar de autoevaluare 99 . pentru fiecare specie în parte. Nu este de preferat executarea acestora în preajma valorificării (1-2 zile înainte). asigurându-se eliminarea excesului de umiditate. Se vor ambala numai plantele verificate. Plantele decorative prin frunze trebuie să aibă aceste organe curate. De preferat ca aceste lucrări să se execute cu puţin timp înainte de valorificare. fără a deranja frunzele sau florile. fertilizanţi sau săruri provenite din apa cu care s-a udat. boboci. de flori.). fructele veştede. îmbătrânite. udate şi ţinute până la vânzarea lor la lumină şi temperaturi corespunzătoare. Ghiveciul se şterge cu cârpa umedă. diametrul coroanei etc. conţinut în elemente nutritive etc. iar efectul cumulat al şocurilor provocate de aceste modificări. plantele vor fi duse în săli sau compartimente. pentru ca plantele să ajungă la cumpărător. care serveşte şi la transportul lor până la domiciliu. În funcţie de condiţiile de afară şi preferinţele cumpărătorului. fiecare plantă individual. iar în cazul că nu se curăţă suficient. se impune ambalarea în hârtie. După sortare. deoarece. plantele vor fi livrate într-un ambalaj estetic. când plantele sunt bine dezvoltate. plantele într-o situaţie corespunzătoare continuării vegetaţiei în acelaşi ritm ca şi înainte. florile trecute. Ajunse la magazinul de desfacere. masa volumetrică. vor fi alese şi grupate pe categorii conform prevederilor STAS (nr.Amestecul de pământ folosit va răspunde la toate cerinţele plantei (pH. frunze. având elementul decorativ în faza de decor. ghivecele trebuie scoase din ambalaj.

2. Care sunt procedeele de prelungire a duratei de păstrare a florilor? Spatiu destinat adnotarilor si observatiile proprii Chestionar intrebari Floricultura generala DISCIPLINA: FLORICULTURĂ 100 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ .1. condiţionarea. Recoltarea florilor. prerăcirea şi ambalarea florilor? 4. Factorii care influenţează durata de menţinere a calităţii florilor tăiate. 3. În ce constă sortarea.

radicula embrionului b. diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte sau între sezoane 9. când apar primii lăstari c. b. 4-6 cm 17. perlitul ţelina. odată cu semănarea seminţelor b. Myosotis b.1. în două etape materialului săditor înainte şi după dezinfecţia solului 12. anual c. Inflorescenţele monopodiale prezintă axa principală: a. Care specii se pot înmulţi prin drajoni: 101 . b. Repausul hormonal al seminţelor se datorează: a. perlit şi mraniţă b. Aucuba. Compositate b. mai mare cu 10oC decât a b. Matthiola. nu redau caracterele plantei mamă mamă plantei mamă 19. Ce este termoperiodismul: a. Campanula. Dicentra. când plantele au 10 cm înălţime b. gunoi de grajd 16. pământul de frunze 11. fizică. scoarţa de c. Care familie de plante au florile grupate în inflorescenţe numite calatidiu: a. odată cu plantarea c. În vederea stratificării seminţele se amestecă cu: a. parţial caracterele ereditare ale b. c. valoarea culturală. Care este adâncimea de semănat la seminţele mijlocii: a. Convalaria. Crocus. compostul. rumeguşul copaci. Bellis 3. mărimea. cu creştere definită şi poartă de obicei o floare c. facultatea germinativă. genul b. prezenta spinilor b. Callistephus. Însuşirile fizice ale seminţelor sunt: a. Canna c. Divizarea tufei la plantele cu creştere lentă se poate face după: a. pământ de ericacee. Cruciferae 13. Althernantera. arhitectura tegumentului puritatea autenticitatea. Gladiolus b. greutatea viabilitatea. cultivarul c. forma. culoarea. Cymbidium. Care este unitatea de bază în sistematica? a. cu creştere nedefinită şi mai b. Umbeliferae c. 2-3 ani 20. Iresine b. Freesia. 1-2 cm c. Plantele obţinute prin înmulţirea vegetativă redau: a. aceeaşi cu a mediului ambiant mediului ambiant mediului ambiant 10. Cheiranthus. Crocus c. Fertilizarea de bază la culturile din spaţii protejate la sol se face: a. prezenţa mugurilor pe tulpină c. mraniţa. prezenţa unor frunze transformate 6. butaşi de tulpină 5. starea fitosanitară 14. temperaturi prea ridicate din b. Care specii floricole prezintă tuberobulbi? a. Digitalis. Iris. butaşi de frunze c. luciul. mai mică cu 5oC decât a c. perioada când plantele îşi încep ciclul biologic c. Thunbergia c. Care specii floricole sunt anuale? a. Althaea 4. cu creştere continuă dezvoltată ca axele secundare 8. Calendula. turba. nisip c. Care componente utilizate în pregătirea substraturilor aparţin pământurilor horticole a. identic caracterele plantei c. temperaturii prea perioada de păstrare germinativi scăzute în perioada de păstrare 15. Dahlia. Sinningia 7. pământul de ferigi. Chinodoxa. Momentul optim de repicare este: a. Rădăcinile normale la plantele floricole provin din: a. Asparagus. 5-6 ani b. specia 2. prezenţei inhibatorilor c. Prin ce se deosebeşte tulpina subterană de rădăcină a. Muscari. 5-8 cm b. Care specii floricole decorează prin frunze? a. Temperatura apei de udare trebuie să fie: a. perioada din zi când temperatura este cea mai ridicată b. la apariţia a 2-3 frunze adevărate 18.

îndepărtarea florilor a tulpinii şi lăstarilor 24. Sinningia. Freesia. al întrebării din chestionar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 A a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a 102 Răspuns corect B b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b b C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C C . Reducerea plantelor si mutarea b. Dahlia. Chrysanthemum c. crt. primăvara b. Crocus c. Nerium 22. apa de ploaie Nr. Tulipa. Transvazarea constă în: a. Care specii prezintă tuberobulbi: a. Schimbarea plantelor din lor ghiveci mic în mai mare 25. Hydrangea. apa de robinet b. Care este epoca optimă de altoire la citrice: a. Alstroemeria. îndepărtarea vârfului de creştere b. Trecerea plantei din ghiveci în substrat de cultură c. Peperomia. Diffenbachia b. Gladiolus. Dianthus. Ciupitul constă în: a. Dicentra. apa din staţiile de epurare 21. Care apa se recomandă pentru udatul plantelor floricole: a. Cyclamen. Begonia.a. toamna 23. îndepărtarea lăstarilor laterali c. Coleus c. ianuarie c. Sinningia b.

23 24 25 Notă – Încercuiţi varianta considerată corectă a a a b b b C C C 103 .

Plante ornamentale de interior. Todesco 0 Cluj-Napoca . nr. Ed. păstrarea tuberobulbilor de gladiole. Univ. Ed. 2002. curs litografiat. Ed. Bucureşti. Agricultura. Bucureşti. Bucureşti. 1995. Floricultură-Indrumator de lucrari practice. Universitatea deschisă 8 Fermierul. Floricultură. Păstrarea florilor tăiate. Bucureşti. Timişoara. M. Ameliorarea plantelor decorative. şi colab. Bucureşti. Ceres.3. . 3 . . Ed.. curs universitar. Recoltarea şi . MARIA. Crizanteme... 4 . 2 ANTON. 2008. DOINA. EDP. Ceres. Rev. . 2003. 7 CANTOR. Grand. MARIA. 1979.SĂLĂGEANU. 1 ŞELARU. . ELENA MUCESCU. Flori cultivate în grădină. . M. 1 CANTOR. Bucureşti. 1998. 1999. Cluj-Napoca. 1 MAREŞ. 1998. Craiova. Floricultură generală şi specială. Todesco Cluj-Napoca 5 CANARACHE. MARIA. 7 . Ed. 6 . 1 ŞELARU. Ed. MARIA. 6 CANTOR. 1 NEAGU.ZAHARIA. MARIA. ELENA. 1998. . ŞT. 1991. Cluj-Napoca. . Cluj-Napoca 9 CANTOR. Bahá’I. Culturi de seră pentru flori tăiate. Floricultură specială-Baza de date. Ed. 1 PREDA..Mirton. M. CANTOR. Todesco Cluj-Napoca 1 . AcademicPres. Ceres. Bucureşti. 1988. Bucureşti. Floricultură. Floricultură generală. ELENA. 1 ŞELARU. D. Ed. Ed. . Ed. . Ed. 3 BĂLA. A. 1976.ZAHARIA.MATEESCU. 1 CANTOR. 1968. Fiziologia plantelor. Ed. Bucureşti. MARIA. 2008. Agrosilvică. Horticultura. Ed. 9 . ELENA. 2009. Metode moderne de înmulţirea plantelor floricole şi asigurarea 2 materialului săditor. MARIA. VIORICA. Ceres. 1 PETERFI. 8 CANTOR. 1987. ALEXANDRINA. Daliile. 1972. Rev. ELENA. Ceres.. Floricultură. 4 BUTA ERSZEBET. IOANA POP. Floricultură.BIBLIOGRAFIE 1 AMĂRIUŢEI. D. 1 ŞELARU. 1976. 1998. Risoprint Cluj-Napoca . E. Floricultură generală. Ed. 104 . MARIA. 5 . ADELINA DUMITRAŞ.

wikipedia.edu/plants/a/a. 2 http://www. Ştiinţelor Agricole.A.. III. Ed. Ed. 2 ŞTEFAN. Cluj-Napoca. Flori cultivate în grădină.. Bucureşti. RODICA. 2 http://www. Ed.mobot. 1999.html 6 .S. şi colab. 1983. 2 ŢEPORDEI. Bucureşti. EDP. Agrosilvică.2 ŞELARU ELENA. 4 .I.. Ed.uconn. LIVIA. . 105 . Botanică farmaceutică. Bucureşti. 2001. Îndrumătorul 3 floricultorului. Mică enciclopedie de horticultură. . 2 http://www. Floricultură. 2 ŞONEA.hort. M. şi colab.com/ 7 . VIORICA CANARACHE. 2 SONEA. V. M. ANA MARIN. Iuliu Haţieganu. 2 TĂMAŞ. 2001. V. Bucureşti. Floricultură..bissettnursery.com/ 9 .com/ 8 . vol. Ed. 1967. Ştiinţifică şi 2 Enciclopedică. ediţia a II-a revizuită şi 0 adăugită. 1 . Bucureşti. 1979. 2 http://www. 5 . .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful