Toaca în dimineaţa ceţoasă străbate prin ferestrele îngheţate ale clasei, prin monotonia adormitoare a explicaţiilor profesorului picurînd

grăbită în sufletele încă nepervertite ale uniformelor noastre ca nişte costume de doliu. a2 + b2 = … Atît de departe păreau în dimineaţa aceea în care zăpada lucea stins căldura de iad a verilor ce au trecut de atunci, arsurile soarelui negru al deznădejdii şi al neputinţei de a mai spera că zorile vor mai aduce şi altceva decît ieşirea la suprafaţă din somnul greu, al fiecărei nopţi singurul în care se mai poate visa vreun vis. Atît de departe… Încît amintirea zilei de iarnă în care toaca se strecura grăbită în sufletele noastre îmbrăcate în uniforma ca un costum de înmormîntare, - aşteptînd fără măcar a şti ce anume (dar orice altceva decît căldura de iad a verilor acestora) pare unul din rarele vise ce-mi tulbură somnul în nopţile acestea sufocate de arşiţă.

Joi – 27 iulie – 1978 Octavian Brânzei

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful