Interviu cu actorul Eugen JEBELEANU

de: Ciprian Marinescu Drumuri deschise Eugen Jebeleanu a intrat în teatru la o vârstă foarte fragedă, după ce obţinuse deja rezultate în dansul de performanţă care l-au adus aproape de campionatul naţional. Întâlnirea cu regizoarea Ada Lupu în spectacolul "Scrinul negru" i-a schimbat macazul spre teatru, unde a lucrat în continuare cu Radu Apostol, cu Alexander Hausvater, cu Radu Afrim. A fost şi protagonist în serialul "Cu un pas înainte", produs de Media Pro Pictures. Anul acesta, a absolvit actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), iar azi îşi face bagajele pentru Conservatorul Superior Naţional de Artă Dramatică din Paris. Anul acesta ai terminat actoria la Bucureşti, iar acum eşti la Paris. Ce planuri ai? Am intrat la Conservatorul Superior Naţional de Artă Dramatică din Paris.
NR. 79

4 August, 2010

În ce a constat admiterea? Admiterea a fost pe bază de dosar, după care m-au contactat telefonic să vadă cât de bine vorbesc franceza şi m-au admis.

Ce anume din dosarul tău crezi că a contat cel mai mult în decizia lor? Probabil lucrul cu Radu Afrim şi faptul că am jucat la Odeonul din Paris, când am fost invitaţi cu "Boala familiei M". Vei studia un singur an la Paris? Da, pentru că e vorba de un stagiu. Dar masteranzii lucrează oricum toţi împreună, fiindcă anii de studiu sunt comasaţi – eu, de exemplu, intru direct în anul II. Ce materii vei avea? Ca practică, va trebui să aleg între comedie muzicală sau un atelier de istoria teatrului pe metode Meyerhold, Brecht, Stanislawski, Artaud.

Şi ce-o să alegi? Comedia muzicală m-ar interesa foarte mult, pentru că în România nu am avut ocazia s-o învăţ. Şi mai ştiu că o să fac şi teatru clasic, iar asta mă bucură. La UNATC nu am făcut Racine, Moliere...

doar Shakespeare, Cehov şi contemporani. Iar proba de limbă franceză, pentru mine, vreau să o trec cu clasicii lor. Ce impresii ţi-a lăsat perioada UNATC? UNATC-ul l-am simţit în anul I, când încă era dl. Ion Cojar, care cred că ne-a dat un bun start. Pe urmă am fost cam absent, pentru că m-am îmbolnăvit şi apoi am lucrat. Abia în anul III am simţit din nou că fac şcoala asta, când am început să lucrez cu studenţii de la regie. Am jucat în două spectacole de-ale lor, în "Normal" de Anthony Neilson, în regia lui Bogdan Drăgoi, şi în "Lebăda" de Elisabeth Egloff, regia Doru Drăgoi. Ambele mi-au deschis zone de expresie cu care nu eram obişnuit. De exemplu, când Doru mi-a propus să joc "Lebăda", toată lumea se gândea că dacă sunt distribuit eu şi dacă joc o pasăre, sigur o să-mi folosesc aptitudinile corporale ca să-mi fac rolul. Dar eu tocmai asta vroiam să demonstrez, că pot să dărâm aşteptări. A fost primul personaj principal pe care l-am făcut aproape fără text.

Eugen Jebeleanu in Normal, regia Bogdan Dragoi

Pentru acest rol ai primit şi premiul pentru interpretare, la Gala absolvenţilor, sau mă înşel? Premiul l-am luat pentru ambele spectacole. Consider că dacă era vorba doar de "Normal", sau doar de "Lebăda", nu eram reprezentat de acest premiu în proporţie întreagă. În "Normal" joc un avocat de 23 de ani, virgin, care se maturizează alături de un criminal. "Lebăda" e o cu totul altă lume, e ca un basm în care o pasăre apare noaptea în casa unei femei... una din cele mai frumoase poveşti de dragoste pe care le-am citit. Ai intrat în UNATC cu ceva experienţă. Cum te-au perceput colegii de-a lungul anilor – ai simţit că se porneşte o competiţie între ei şi tine, sau că regizorii trag mai mult de tine

decât de ei ca să intri în proiectele lor etc.? Nu. În anul I am intrat la egalitate cu mai mulţi tineri care acumulaseră şi ei experienţă – cum a fost Vicky Răileanu. Din cauza asta ziceam la început că am avut noroc cu dl Cojar, pentru că el nu a lăsat să se creeze astfel de dezechilibre între noi. Mulţi dintre colegii mei s-au bucurat foarte tare când am jucat în "Omul pernă", în "Boala familiei M", sau în serialul "Cu un pas înainte". Chiar nu au fost invidii. Acum, în anul III, lucrând în şcoală, fiecare a avut posibilitatea de a-şi demonstra capacităţile. Vlad Mihu, cu care am jucat în "Normal", mi se pare că e deja un actor deplin, Mara Căruţaşu, cu care am lucrat la "Lebăda", la fel. Ciudat şi bizar mi se pare că nici Mara, nici Vlad nu au fost admişi la masterat. Nu înţeleg care sunt criteriile UNATC pentru care i-a nominalizat pe amândoi în Gala absolvenţilor – Mara a şi luat premiu pentru cea mai bună actriţă! – şi n-au fost admişi la master?! E contradictoriu! Care să fi fost criteriile? Mă tot gândesc că dacă nu aş fi intrat la Paris, la conservator, aş fi fost poate respins la Bucureşti, la master. Chiar nu înţeleg...

Eugen Jebeleanu in Normal, regia Bogdan Dragoi

Ţi-ai propus să-ţi dezvolţi aptitudinile de dansator în Franţa, unde platforma dansului contemporan e mai extinsă? Da. Am şi încercat să obţin o rezidenţă pentru un spectacol de teatru-dans. Din păcate nu am primit-o, dar voi continua să caut. Apropo de asta, am făcut recent coregrafia într-un spectacol al Catincăi Drăgănescu, "Vremea dragostei, vremea morţii" de Fritz Kater, la UNATC, şi mi-am dat seama că îmi place foarte mult să fac coregrafie de spectacol – să fac mişcările pe situaţii şi pe poveste în teatru. E o experienţă pe care vreau s-o repet Am citit pe Internet că organizezi un stagiu de teatru româno-francez la Timişoara,

împreună cu actorul Yann Verburgh, din Paris. Ce te-a determinat să gândeşti acest proiect? Eu am mai făcut ateliere de genul ăsta, împreună cu fratele meu, care are o şcoală de dans şi o trupă stabilă. De data asta, am zis să încerc să fac un workshop de teatru pentru tinerii interesaţi. Conceptul se referea la exerciţii de improvizaţie, de încredere, de respiraţie, de conştientizare a corpului, pe exerciţii de Michael Cehov care pe mine m-au ajutat foarte mult. Exerciţii pe care le-ai învăţat anul trecut, într-un workshop, la Londra. Da. În 2009, am făcut două săptămâni de exerciţii cu Graham Dixon, preşedintele Studioului Michael Cehov din Londra. El a organizat acest atelier de four fold acting, în care vorbea despre physical body (ce poate face corpul real), despre inner life (tot ce e specific gândului, deci Stanislawski), despre movement body (care sunt cele şase direcţii în spaţiu şi cum poţi să te foloseşti de ele, care e relaţia ta cu aerul, cum faci ca atunci când ai un blocaj pe scenă să nu revii la Stanislawski şi la inner life pentru că te vei bloca, ci să laşi gestul să conducă gândul) şi, în cele din urmă, despre actorul care se poate manevra singur, ca pe o marionetă. La Timişoara, am vrut să lucrez un pic aceste exerciţii, şi pentru mine, dar şi cu alţii, pentru că e o modalitate de a-ţi cunoaşte foarte bine corpul. În a doua săptămână de stagiu urma să facem momente de teatru contemporan. Din păcate, nu au fost suficiente înscrieri. Ce proiecte pregăteşti în prezent? Îmi doresc foarte mult să lucrez cu Pál Frenák, care va face un spectacol de teatru-dans în 2011, la Timişoara. Ce mai pot să spun e că, împreună cu Yann Verburgh, am depus dosarul pentru propria noastră companie de artele spectacolului, în Paris. Am început să repetăm împreună la un proiect în care eu am să joc pentru prima dată în limba franceză (râde – n.n.). E vorba de un spectacol de studio, scenariu liber după romanul "Castele de carton" de Almudena Grandes. Scenariul se numeşte "Sacha, Guillaume et moi" – adică actriţa Clementine Pons din Bruxelles, Yann şi cu mine. În paralel suntem în căutare de spaţii, pentru a-l putea juca începând din septembrie în teatrele în care vom fi acceptaţi, dacă avem noroc. Compania se numeşte "28". Ce anume din România îţi lipseşte atunci când eşti în Franţa? (ezită – n.n.) "Normal" că "Lebăda", banii, uşurinţa de a vorbi limba. Mi-e dor şi de prieteni şi de mama.

Eugen Jebeleanu in Normal, regia Bogdan Dragoi

Ce anume din Franţa îţi lipseşte atunci când eşti în România? Dragostea, care-i acolo, şi care e unul din motivele pentru care am ales Paris şi nu Londra, Berlin sau altă parte a lumii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful