Test nr.1 Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii 1.1 (3) Definiţi noţiunea de criminalistică.

Noţiunea şi obiectul criminalisticii Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care in «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului in curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, in consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. In acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii in componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico-ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica ca ştiinţă despre mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii infracţiunilor 1. C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii constă în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în esenţă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţa judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre, metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii5. Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru Înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis in condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective in procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 ii revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, in alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate in practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, In baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul

1

naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă 2. Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic, de aici, la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate, criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la combaterea fenomenului infracţional. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe, elementele cărora pot fi prezentate în următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările în care a avut loc fapta penală, în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. — Realizările ştiinţelor naturale, căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal, în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. — Modul de săvârşire a diferitelor infracţiuni, de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. 1.2(5) Apreciaţi rolul criminalisticii în combaterea infracţiunilor. Sarcinile criminalisticii Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă, care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultimă instanţă, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni; — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică; — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţă a celor naturale — fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc; — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor; — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice; — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

1.3(7) Specificaţi locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor naturale şi juridice. Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale, legătura ei cu alte ştiinţe. Pe de o parte, pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat, după cum e şi firesc, la realizările ştiinţelor naturale, fapt care a influenţat in mod direct devenirea şi dezvoltarea ei, astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Pe de altă parte, realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal, civil, administrativ etc. Apropierea criminalisticii, prin conţinutul său, de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1, «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2, «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş.a. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional, când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate in înfăptuirea justiţiei. Conţinând cunoştinţe din diferite domenii, criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei

2

criminogene. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care, pe bună dreptate, reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4, prin intermediul căreia metodele celor dintâi, In direct sau prin adaptare, îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, tn acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, in primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele. Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice, care studiază persoana umană in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. In primul rând, organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, experimentul judiciar, prezentarea pentru recunoaştere ş.a.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului In situaţii respective. în rândul al doilea, ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. în fond, orice act Prin obiectul şi sarcinile sale, criminalistica se deosebeşte de alte ştiinţe, inclusiv de cele juridice. Nici o altă ştiinţă nu işi propune, spre exemplu, cunoaşterea legităţilor creării probelor infracţiunii, elaborarea mijloacelor şi metodelor de descoperire, fixare şi interpretare ştiinţifică a urmelor, precum şi elaborarea metodelor de identificare a infractorilor, de cercetare a falsului, de evidenţă criminalistică a delincvenţilor şi a faptelor săvârşite, în acest sens criminalistica se prezintă totalmente ca o ştiinţă independentă, afirmaţiile despre caracterul ei subordonat altor discipline fiind nejustificate. Prin destinaţia şi sarcinile ce şi le asumă criminalistica este indisolubil legată, în primul rând, de disciplinele juridice, in special de dreptul penal, de dreptul procesual penal, criminologie şi de alte ştiinţe juridice. In rândul al doilea, de ştiinţele auxiliare judiciare — medicina legală, psihologia şi psihiatria judiciară şi, in rândul al treilea, de ştiinţele naturale şi tehnice — fizica, chimia, matematica, biologia, antropologia şi altele.

3

2 (5) Specificaţi cauzele care predispun victima la relatări neadecvate realităţii. care studiază persoana umană în vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delic-tuoase1. datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş. în special cu medicina legală. a evidenţei criminalistice. ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc. legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului. planificarea activităţii de cercetare a infracţiunilor. cercetările criminalistice. După cum vom vedea. in consecinţă. Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice. percheziţia.3 (7) Stabiliţi procedeele tactice de depăşire a declaraţiilor mincinoase ale părţii vătămate. morale sau materiale. Ea se manifestă.a. potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt in procesul penal»1. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. experimentul judiciar. invers. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune. pe de o parte. ansamblul de procedee tactice privind interogatoriul are la bază realizările psihologice. Fie la nivel teoretic. a prejudiciului cauzat şi. 2. asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei. fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. spre exemplu. considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Persoana care a suportat vătămări fizice. Aşa cum s-a menţionat. Legătura criminalistica cu criminologia. acestea furnizându-i metode. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară. fie la cel utilitar. Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora. este dotată cu drepturi şi obligaţiuni. aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. printre care şi dreptul 4 . farmacologiei etc. poartă denumirea de parte vătămată. fie cercetarea la faţa locului. elementele constitutive ale acestora.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. prin săvârşirea infracţiunii. au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi. 2. realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală. activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal. spre exemplu. cu precădere cele de laborator.a. Anumite forme de activitate criminalistică ca. grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. reclamă un anumit potenţial psihologic. serveşte scopului procesului penal. la determinarea măsurii de pedeapsă. chimiei. Gross. Particularităţile audierii părţii vătămate. Aşa cum s-a subliniat. criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor. precum şi a condiţiilor de ispăşire. Limbajul matematic este prezent in toate sferele de activitate criminalistică. în primul rând. când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica. i s-au cauzat suferinţe morale sau fizice ori pagube materiale. Totodată. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti. Particularităţi tactice privind ascultarea părţii vătămate Potrivit legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. antropologiei. Din definiţia enunţată a psihologiei judiciare rezultă legătura pe multiple planuri a criminalisticii cu această ştiinţă. in special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. în baza acestor clasificări. dacă participă la proces. Criminalistica are. persoanei căreia. prin metodele şi mijloacele tehnicoştiinţifice. După cum se ştie. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni. criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale. în fond.a. 2. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă. de asemenea. în rândul al doilea. în acest context. orice act de valorificare. dinamica şi cauzele criminalităţii. dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni. Subiectul II.1 (3) Descrieţi condiţiile de percepere a împrejurărilor cauzei de către victimă. Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. prin faptul că orice activitate criminalistică. organele de urmărire penală trebuie să fie înarmate cu cunoştinţe privind legităţile psihologice ce determină modul de comportare a omului. Practic toate acţiunile procesuale (cercetarea la faţa locului. Criminalistica asigură. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. prezentarea pentru recunoaştere ş. începând cu rezultatele cercetării la faţa locului şi până la raportul expertizei.Legătura criminalistica cu dreptul penal.) necesită ca organul de urmărire penală să posede cunoştinţe referitor la comportamentul omului în situaţii respective. criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni.47 al CPP). Pe de altă parte.

eventualele modificări cu semnificaţie probantă care pot fi găsite la faţa locului. Mai influenţabili însă sunt factorii subiectivi. surselor de informaţie probantă (urme ale infracţiunii pe corpul şi vestimentaţia victimei şi a agresorului. percep şi reţin circumstanţele reale în diferite condiţii de iluminare. Tulburările interne. nu le-a comis. conştientă de propria comportare dubioasă (neinteligentă. ocazia cu care victima s-a aflat la faţa locului). 251 ale CPP).94 al CPP). cunoaşterea mecanismelor psihologice specifice de formare a depoziţiei victimei. îl constituie recepţia senzorială. scandaloasă. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. într-o măsură esenţială. Astfel. în special. la formarea declaraţiilor acesteia. diverse forme de deghizare utilizate de făptuitori pentru a-şi masca înfăţişarea. totuşi. în realitate. Declaraţiile părţii vătămate. a căror precizie este condiţionată de acuitatea organelor de simţ. Pentru a proceda la ascultarea victimei este necesar ca organul de urmărire penală să aibă în cercetare o cauză declanşată din iniţiativa sau la cererea acesteia (art. profitând de ocazie. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. magistratul) are obligaţia să dispună ascultarea acesteia. stăpânită de sentimente de ură şi răzbunare. la cercetarea actelor violente. reduce esenţial capacităţile psihologice ale victimei. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. durerea suportată. de loc. în timpul diverselor fenomene meteorologice. Sunt frecvente şi disimulările înfăţişării persoanelor participante la comiterea infracţiunii şi ale obiectelor aplicate. Pe de o parte. Astfel. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. pe lângă respectarea strictă a legislaţiei privind participarea părţii vătămate la procesul penal (art. Ascultarea părţii vătămate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. 5. de distanţă. care. reprezintă unul din cele mai eficiente mijloace de probă. De exemplu. concură. 141. 5) stării psihologice a victimei în momentul agresiunii. 2) consecinţelor actului infracţional şi gravitatea acestora (caracterul şi amplasarea leziunilor corporale. 61. într-adevăr. cele de durere. atribuind (prin ordonanţă sau hotărâre) persoanei vătămate calitatea de parte în proces. adică de a fi ascultată asupra faptei şi a împrejurărilor de fapt. în special. tehnologice etc. alături de senzaţiile vizuale şi auditive. a procesului de comitere a infracţiunii. emoţiile cauzate de frică. tactile şi olfactive. la fel ca şi în cazul martorilor. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală. dacă pun în evidenţă date cu privire la fapta săvârşită. care defavorizează în mod obiectiv procesul de recepţie. Cât însă victima reprezintă persoana asupra căreia în cadrul unei infracţiuni violente se acţionează fizic. d) victima cunoaşte infractorul. se impune. ea poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor. dacă făptuitorul a întreprins măsuri de camuflare şi în ce mod. Şi. în unele cazuri. mânia. şi senzaţiile cutanate. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. de timp. datele privind persoanele care pot depune mărturii). împrejurările şi modul în care s-a activat. pe de o parte. în practica de specialitate se întâlnesc diverse forme de comportare a victimei. persoanele participante. la fel ca şi în cazul martorilor. expuneri lacunare şi imprecise ale faptelor datorită factorilor de bruiaj. dar mai cu seamă. 50. Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. graţie stării psihologice deosebite în care se află. organul judiciar (anchetatorul. după cum este cunoscut. victima nu de puţine ori exagerează faptele în defavoarea făptuitorului. provocatoare).a. ceea ce duce la cunoaşterea incompletă. 3) relaţiilor părţii vătămate cu făptuitorul şi cu alte persoane până la săvârşirea actului ilicit (împrejurările în care au făcut cunoştinţă. In declaraţiile persoanelor victime de bună-credinţă sunt posibile: 5 . 141 al CPP) şi are ca obiectiv stabilirea: 1) stării de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc fapta penală (unde. obiectele furate şi caracteristicile acestora ş. dar. cei ce ţin de starea victimei. când. deficienţa senzaţiilor vizuale ale victimei se poate completa pe seama celor auditive şi cutanate. în interesul stabilirii adevărului. Dar pentru a obţine de la victimă declaraţii conforme realităţii. 4) materialelor probante. aplicarea în mod conştiincios a celor mai adecvate procedee tactice de ascultare. iar.1 Pe de altă parte. Prin urmare. uneori doar fragmentară. Dacă persoana vătămată nu acceptă participarea la proces ca parte. ţinută în întuneric sau acoperită cu un oarecare înveliş. 47. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime. momentul de bază în formarea declaraţiilor părţii vătămate. b) victima ştie cine este infractorul. precum şi martorii. pot provoca starea de şoc.1 Declaraţiile persoanei vătămate pot conţine şi denaturări inconştiente. în linii mari. condiţiile în care partea vămămată a recepţionat fapta şi împrejurările acesteia. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. 48. în ce mod şi cine a săvârşit infracţiunea). sunt frecvente situaţiile în care: a) victima cunoaşte infractorul. în special. caracterul relaţiilor.). în situaţia în care victima a fost legată pe ochi. victima benevol ascunde împrejurările care o poate demasca în acest sens.de a prezenta declaraţii. la formarea declaraţiilor persoanei vătămate determinante sunt recepţiile vizuale şi auditive. persoanele vătămate. îl denunţă. pe de altă parte. dar şi de factorii ce ţin de starea psihologică deosebită a victimei. c) victima cunoaşte infractorul.

Prin urmare. ascultarea primară a persoanelor vătămate se realizează. spre deosebire de cazul martorilor. 1 Eventual. fie pentru a depăşi anumite situaţii obiective (starea fizică gravă a victimei). în cele din urmă. sunt. Cu toate acestea. comunicabilitatea.. victimei i se va oferi posibilitatea să-şi demonstreze declaraţiile în legătură cu locul faptei. este amânată în timp. victima. "toţi activau împreună". Din cele enunţate rezultă prima cerinţă de ordin tactic care prevede că la faza introductivă a ascultării. Punând accentul pe acţiunile violente. Ascultarea victimei în momentul imediat după săvârşirea infracţiunii finalizează cu adresarea către aceasta a unor întrebări de completare sau de verificare a informaţiei relatate. tâlhăriilor. în paralel cu cercetarea la faţa locului. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. persoanele care au avut de suportat consecinţele lor pot furniza date de înaltă valoare operativă referitoare la obiectele furate şi calităţile lor. Majoritatea recomandărilor referitoare la pregătirea audierii părţii vătămate în baza analizei.a. când victimei i se solicită descrierea evenimentului în urma căruia a avut de suferit. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. victima să fie audiată în mod amănunţit asupra personalităţii sale. în majoritatea cazurilor. a perioadei de timp la care victima a fost supusă actelor de tortură ş. c) incoerenţa şi lacunele în descrierea procesului săvârşirii infracţiunii.. îndată după momentul final al infracţiunii. Chiar şi atunci când infracţiunile se săvârşesc tainic. identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor ei. apelarea la anumite fenomene cu semnificaţie asociativă. la persoanele suspectate de comiterea furtului. în acest scop se va folosi convorbirea preliminară în baza unei tematici independente de cauză. de obicei. nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care 6 . ca în situaţia furturilor prin pătrundure în apartament. Cu ascultarea celor vătămaţi. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. întrebările privind evenimentele ce s-au derulat după acesta.) trebuie observate la timp pentru a restabili calmul şi a acorda victimei ajutorul necesar în vederea reproducerii faptelor aşa cum acestea au fost percepute în realitate. d) erori cu privire la desfăşurarea în timp a evenimentelor. Efectuarea urgentă a acestei activităţi se impune de necesitatea organizării activităţii de urmărire operativă în vederea prinderii şi identificării făptuitorului.a. "studierii" dosarului cauzei. precum şi a relaţiilor avute cu alte persoane într-un mod sau altul implicate în activitatea infracţională. tentativelor de omor ş. b) redarea faptelor la un grad înalt de generalizare. ascultarea victimei este o activitate expromptă. La început se vor pune întrebările vizând activitatea celui ascultat în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. cu excepţia cazurilor în care audierea acesteia. Din relatările victimei organul judiciar trebuie să desprindă informaţia necesară pentru determinarea interesului pe care aceasta îl poate avea la soluţionarea cauzei penale. pe parcursul relatării libere în urma retrăirii anumitor momente. în majoritatea cazurilor. inutile. După verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele despre personalitate. ordonarea evenimentelor altfel decât cum s-au desfăşurat în realitate. persoanele victime alteori nu sunt în măsură de a orienta în timp unele activităţi ale infractorului. apoi cele referitoare la procesul comiterii actului infracţional şi. precum şi a ordonării activităţilor de descoperire şi fixare a probelor infracţiunii. împrejurările şi modul în care s-a activat. repetarea unor fraze etc. dar şi asupra importanţei pe care o pot avea declaraţiile sale pentru descoperirea infracţiunii. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. actelor de banditism. va manifesta tulburări lăuntrice de natură să dezechilibreze expunerea. demonstrarea faptelor cu ajutorul unor modele sau obiecte reale).a. debutează cercetarea furturilor. După cum este cunoscut.a) supraestimarea unor momente ce vizează procesul comiterii infracţiunii: micşorarea numărului persoanelor participante. deşi nu este lipsită de unele elemente specifice la care considerăm necesar să ne referim în continuare. de planificare şi de cunoaştere a personalităţii acesteia. devieri. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. La această fază este absolut necesar să se creeze condiţii propice pentru ca persoana vătămată să-şi dobândească liniştea. în sensul că lipseşte momentul de pregătire. la care insistă unii autori. fie din motive tactice (acordarea posibilităţii de a-şi restabili echilibrul sufletesc). Este indicat ca întrebările să se adreseze într-o anumită ordine. A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. a dimensiunilor obiectelor utilizate de făptuitor. victimele care au perceput nemijlocit procesul desfăşurării activităţii infracţionale identifică cu uşurinţă persoanele participante. cunoaşterii datelor privind personalitatea victimei etc. în anumite cazuri. "mă ţineau câţiva" ş. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. în cele din urmă. tactica ascultării părţii vătămate este apropiată de cea a ascultării martorilor. Semnele de tensiune emoţională exagerată (pauze nejustificate în expunere. a modului în care au activat persoanele participante. să depăşească tulburările psihologice provocate de actul infracţional şi de urmările lui. în opinia noastră. în fond. Se folosesc frecvent expresiile "erau câteva persoane". interesele. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. treptat se va trece la faza de relatare liberă. violurilor. Procedeele tactice aplicate cu acest prilej sunt de natura celor folosite la ascultarea martorilor (detalizarea unor secvenţe. ca.

determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. ea asigurând: . să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. pe de o parte. Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. Subiectul III. Acestea fiind spuse. Organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. în paralel. mai procedează unii anchetatori. în mod temeinic. consideră că 7 . planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea muncii. urmărirea penală este desfăşurată superficial. cu atât mai mult. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. deşi este vorba de sisteme funcţional corelate. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. cu cele generale ale procesului penal.1 (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală. cu mare regret. desfăşurarea unor activităţi inutile. în baza unor raţionamente. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. Planificarea are un conţinut mai amplu. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. 3. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. . aşa cum. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. situaţia sau faza la care s-a ajuns în cercetarea acesteia. deoarece se aplică de fiecare dată indiferent de natura cauzei. Majoritatea autorilor. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu).orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. proces care cuprinde. iar în cazuri mai dificile. pe de altă parte. procesul respectiv succedânduse până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. într-un cuvânt. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. . administrarea necalificată a probelor. ca întocmire a unei liste de acţiuni. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. utilizarea insuficientă a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. ce au atribut de principii. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. prin urmare. stabilite în baza unei vaste practici de anchetă penală. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. Practica oferă suficiente exemple. obiectiv şi complet. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor.2 (5) Determinaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală. Sub acest aspect. chiar şi a conţinutului acestor principii. O dată cu orientarea cercetărilor. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ. despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor.determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. 3. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. Planificarea activităţii de urmărire penală se desfăşoară potrivit anumitor reguli. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. formalismul şi rutina. precum şi demascarea intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. direcţionarea activităţii de cercetare. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor. în literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numărului. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. uneori haotic.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. Planificarea. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. orientează în continuare activitatea de cercetare. de forţele şi timpul disponibil. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". Principiile planificării activităţii de urmărire penală reprezintă reguli specifice doar acestei activităţi şi ele nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii. iar. materialul probant obţinut pe această cale. 1. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi.

curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. Modul de operare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni. locul şi procedeele tactice. în consecinţă. în raport cu diversele aspecte apărute. într-o cauză penală. deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii. prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. a sarcinilor activităţii de cercetare. ale obiectului probaţiunii. planul va avea un caracter abstract. potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet.principalele reguli. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. cum ar fi. Principiul mobilităţii.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. pentru o anumită etapă a cercetărilor. sunt specifice anumitor autori. 3. când a fost săvârşită. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. în caz contrar. în rândul al doilea. De obicei. a altor probleme de rezolvat şi. dar şi de la un caz la altul. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. făptuitorul. modul şi împrejurările în care s-a activat. în prima jumătate a lunii iunie etc. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. scopul urmărit de făptuitor. după caracterul săvârşirii. potrivit CPP al Republicii Moldova. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. reprezintă doar unul din elementele. activităţile necesare pentru stabilirea lor. unde a avut loc. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. . Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta. fie şi dintre cele mai principale. comportarea victimei. planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. după cum este bine cunoscut. în primul rând. spre exemplu. cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon. ce faptă penală s-a comis. fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor. şi mobilitatea sau dinamismul. cu tot regretul. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar. inclusiv locul. reprezintă a treia regulă. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. 8 . împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat. neprevăzute în planul iniţial. cine este autorul. Elaborarea versiunilor implică. de particularităţile acesteia. care să fie realizabile. cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . cine a avut de suportat urmările infracţiunii. individualitatea persoanelor implicate. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. antecedentele penale ş. respectiv. el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi. în acest scop se va preciza ordinea. caracteristica făptuitorului. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt. modul înfăptuirii. intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns.3 (7) Argumentaţi specificul planificării activităţii de cercetare în situaţia săvîrşirii de către un grup de infractori a mai multor furturi a averii proprietarilor în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". şi anume. vor fi diferite şi. timpul. afară de formularea presupunerilor. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere. în aprilie. pe data de 10 iunie). un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora. prejudiciile. depăşirea primitivismului şi a rutinei care.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. caracterul şi gravitatea acestora. respectiv. realitatea. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi.a. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. a unor activităţi suplimentare de cercetare. în consecinţă. ireal şi deci va fi inaplicabil. scopul urmărit. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală.

prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. cum ar fi. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. cercetarea unui sau a unor episoade. elaborat pentru întreaga cauză. Dacă se aplică cercetarea în echipă. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. percheziţia. la planul de cercetare penală. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. probleme ce urmează a fi elucidate. de acte infracţionale sau episoade. sisteme de fişe. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. Unica cerinţă care trebuie respectată. cu un grad sporit de dificultate. tabele grafice ş.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. termenele şi persoanele executante. în cazul unui act de huligănie. ascultarea învinuiţilor ş. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. care conţin date despre faptele săvârşite.a. planificarea ia altă amploare. de obicei. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. cu un număr mare de învinuiţi.a. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni.Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au.. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. în cauzele complexe. 9 . care poate avea cele mai diverse forme . indiferent de forma planului. Fireşte. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. a forţelor şi mijloacelor necesare. în cazuri complicate. până la combinaţii de scheme. aceeaşi structură: determinarea scopului. ordinea şi modalităţile de rezolvare. de exemplu. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere.

Dacă persoana poartă ochelari. servind. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. 11). se fotografiază cu şi fără ei. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea lntr-o fotografie comună. 1. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. Fotografia judiciară. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. tatuaj etc. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. după cum am menţionat deja. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. — expunerea se execută in poziţia aparatului. Bertillon şi care au rămas în vigoare. după cum se va vedea în continuare.). rapiditatea şi precizia fotografierii. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. ochii deschişi. alta laterală mai slabă decât prima. In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei judiciare.2(5) Caracterizaţi procedeele de realizare a fotografiei panoramice şi signalitice. se va fotografia profilul drept.Test nr. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. Noţiunea. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. alte condiţii de expunere. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. după cum se va vedea in capitolul respectiv. De asemenea. se recomandă fotografierea profilului drept. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. diafragma. în al doilea — o fotopanorama circulară. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. Timpii. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. de A. datorită dimensiunilor mari. durata de developare etc. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. Fotografia panoramică poate fi executată excelent. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). Metoda de recunoaştere(signalitică) constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. 1. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. argumentate. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. 10 . imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. privirea fiind îndreptată înainte. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. cicatrice.2 Subiectul I. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. Fotografia operativă se aplică. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. rolul şi sistemul fotografiei judiciare în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. celui stâng. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. cu urechea descoperită.) trebuie să fie identice.

la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. organul de ceretare efectuează ridicarea lor. pentru a proceda la efectuarea percheziţiei. Subiectul II. cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. năvăliri tâlhăreşti. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penai. ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislaţia procesual-penală în vigoare. înregistrarea videomagneticâ este pretutindeni acceptată. Unele particularităţi. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face 11 . la demascarea autorilor faptelor săvârşite. Având un grad sporit ilustrativ. După cum s-a subliniat. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. condiţie inerentă acestui gen de activitate. Percheziţia poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis. precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate In activităţi ilicite (de mituire. Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin a cărei efectuare se urmăreşte descoperirea şi ridicarea obiectelor sau înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şui care pot servi la aflarea adevărului. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă. aplicată de către organele de Urmărire operativă In vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. se măreşte până la 4 cm. documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate in activitatea de prevenire a actelor criminale. încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. Similară percheziţiei. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. Astfel. precum şi a interogărilor. deschiderea ochilor ş. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel Înalt de confidenţialitate. a. 2. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. 14). condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat.3(7) Propuneţi mijloace tehnice ce pot fi aplicate la fixarea comportamentului compromiţător a bănuitului Cornea. anchetatorul trebuie să dispună de date probante (documente. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat.1 (3) Definiţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. jafuri. spre exemplu. Fotografia de urmărire se realizează in condiţii spaţiale şi de timp complicate. ponderea fiind deţinută de cele camuflate in diferite obiecte. se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. efectuate. mărturii) sau informaţii operative de natură să justifice prezumţia că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. fireşte. 2. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. dar şi datorită posibilităţii de a reda In formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. În prezent. se recurge la Înregistrarea videomagneticâ. locurile în care se află precum şi persoana care le deţine. ea fiind aplicată pe scară din ce In ce mai largă. deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile. 147 al CPP. Pentru executarea fotografiilor la Întuneric. în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. la moment foarte modestă. a anumitor obiecte. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». Altfel spus. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. 1. în spălarea ei. pe care şi le asumă organul respectiv. şantaj etc).— fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală.. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tioul celor de radiaţii infraroşii. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. menţionăm că aplicarea fotografiei color. Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai redusă complexitate. pieptănarea părului. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei. tn cazul fotografierii unei persoane. amplificatoare electronooptice etc. precum şi descoperirii persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. potrivit art.2 (5) Determinaţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente. cu concursul expertului legist (fig. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. în cursul urmăririi conspirative dispusă asupra acestuia. dar nu identică. Tactica efectuării percheziţiei şi ridicării de obiecte şl documente.

12 . la o anumită distanţă de la blocul. vilă. birou de lucru. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza. Aşadar. a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. când. cerând deschiderea acesteia. deoarece acţiunea în cauză.a. unde. care urmăreşte scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei. fireşte. depozit ş. magazin. firme. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc). în sufragerie. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. intrarea în încăpere se efectuează forţat. legătura acestora cu fapta avută în cercetare. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice. casă în localitatea rurală). care. nu trezesc nelinişte. primăriei. Percheziţia încăperilor Tactica percheziţiei încăperilor. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. Persoanele găsite la faţa locului. ce. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. în mod obişnuit. în grupe mici de câte două-trei persoane. exceptând copiii minori şi bolnavii. iar pe de altă parte. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii. sună sau bate în uşă. casa. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. un reprezentant al administraţiei comunale. ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia se află. dar care nu se exclude. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. în continuare. 2. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. hol. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute. percheziţia cuprinde o vastă activitate de căutare. întreprinderi. acestea se ridică forţat. care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză. edificiul în care este situată încăperea respectivă. echipa să se deplaseze pe jos. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanţă. de obicei. serviciului medical ş. Aşa cum s-a menţionat. conform legii în vigoare. se vor strânge într-un anumit loc. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. înainte de toate. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. pe de o parte. unde se vor afla în timpul percheziţiei. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. serviciului administrativ de asigurare. presimţind sosirea organului de urmărire penală. construcţii anexe) cuprinde. bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol. obiecte sau documente ce pot contribui la soluţionarea cauzei. la care se limitează actul procedural de ridicare. ridicării armelor. de obicei. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. organul sub a cărui conducere se află echipa. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor şi documentelor. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc.a. situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor de urmărire penală. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară.3 (7) Stabiliţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul puivluviţiei la domiciliul unei persoane. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii. reţinerea persoanelor declarate în căutare. de obicei. vestibul. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. Totodată. a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională. să le predea lui. ca.numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun acord cu factorii de conducere ai instituţiei respective. Alta este situaţia în cazul percheziţiei. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. după identificarea în baza actelor respective.). pentru a contracara eventualele acte violente. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. după cum s-a menţionat deja. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate. oficii. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat.

va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. de obicei. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile.a. terasa. maşina de spălat. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. tâmplarii fac. aparatul de radio. magazie. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. se află sub stăpânirea sa. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. a fiecărui obiect casnic. Astfel. covoare). se bucură această activitate. practic. de subliniat. televizorul). computer. arme etc. aparatele electrocasnice (frigiderul. care. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. tavanul). televizor. dublând pereţii sau fundurile. în consecinţă. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. bineînţeles. 13 . obiectele fixate pe pereţi (tablouri. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. sertare. putea fi folosit ca ascunzătoare. grajd sau alte încăperi auxiliare). în care creează tot felul de nişe. de regulă. în continuare. de care. pivniţă. covor. lenjeriei şi încălţămintei. cuţit. hărţi. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul. şi apoi. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. subsol. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. specificării procedeelor tactice. fotografii şi alte obiecte plate. eventual. ascunzători în obiecte de mobilă. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate.a. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. Printre acestea pe primplan se situează metoda de observare. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. duşumeaua. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. hol). forma şi dimensiunile obiectelor căutate. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. a martorilor asistenţi. metoda de măsurare. dependinţele ş. în sol afânat ş. în dulapuri. recipientele de rezerve alimentare. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale.1 Astfel. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol. lăzi). iar în lipsa acesteia. a vestimentaţiei. închiderea oberlihtului. laboratorul). b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. şeful echipei. radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. dar. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul.a.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. Este indicat. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. bijuterie. de obicei. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. în saltele. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. bancnote. de-a lungul pereţilor. spre centrul încăperii. metoda de comparare şi modelare etc. unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. fotolii.a. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. este indicat. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri. metoda de palpare. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. va continua pe spirală. de asemenea. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. zidarii folosesc obiectele de construcţie. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. care se aplică la cercetarea la faţa locului. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară.se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. care. sertare.).). La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii.) pot servi vasele de bucătărie. în prezenţa persoanei percheziţionate. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie. rezultatele percheziţiei. Din perspectivă tactică. scaune.

Одежда неопознанного трупа и обнаруженные при нем предметы подлежат изъятию и приобщению к делу. se cuvine să semnalăm că. după cum s-a menţionat. Datorită caracterului său iritabil. трупа (или его частей и останков). dar nu lipsită de tact şi politeţe. проверяются заявления в органах милиции об исчез новении каких-либо лиц подобного пола и возраста. осуществляется проверка по данным информационных центров МВД (УВД). обнаружившего труп или его части. Atât constatarea. 3. educative. A. Prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite. Viaţa este protejată prin multiple mijloace: medicale. указывающих на профессиюили род занятий. Если труп не опознан. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. spre exemplu. 2) aplicarea unor operaţii devastatoare ca. наличие на теле и одежде трупа какихлибо веществ. obiective. le revin sarcini de mare răspundere în aflarea adevărului şi evitarea erorilor judiciare. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. Во всех рассмотренных выше ситуациях. valorificate şi interpretate prin mijloace tehnicoştiinţifice şi metode tactico-penale oferite de criminalistică. особенностях зубного аппарата. care este mecanismul de producere a lor. juridice. constând în pedepsirea celor care atentează la viaţa omului.1 3) comentarea aspectelor legate de viaţa intimă a persoanei percheziţionate şi a membrilor familiei sale. Если все эти действия не приносят успеха. принимаются меры к установлению его личности: труп предъявляется на опознание различным лицам. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite.indiferent de destinaţia lor. кроме последней. iar recuperarea lor pe altă cale se dovedeşte a fi imposibilă. iar când participarea procurorului nu este posibilă. sunt contraindicate: 1) efectuarea percheziţiei în prezenţa copiilor.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. Subiectul III. percheziţia încăperilor impune celor ce o desfăşoară o comportare fermă. при проведении судебномедицинской экспертизы ставятся вопросы с цельюустановления особенностей организма убитого. care efectuează cercetările în legătură cu faptele săvârşite împotriva vieţii. Un rol necontestat pentru aflarea adevărului în procesul penal îl au probele ştiinţifice. potrivit normelor deontologice şi etico-judiciare. допрос лица (лиц). este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. Organelor de urmărire penală. prezenţa alcoolului în 14 . trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). între care primul loc îl ocupă viaţa omului. на неопознанное лицо составляется карта неопознанного трупа. при осмотре трупа обращается внимание на профессиональные признаки. обнаружения татуировок и других примет. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări.1 (3) Definiţi noţiunea de etapa iniţială a cercetării omuciderii. cercetate. 4) punerea în discuţie a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziţionat sau a apropiaţilor săi în ipoteza în care acestea nu interesează cauza. în condiţiile prevăzute de art. о перенесенных им болезнях и операциях. Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. 114 Cod procedură penală. cu excepţia situaţiilor în care astfel de operaţiuni se impun de necesitatea ridicării obiectelor ascunse. 3. organul sub a cărui conducere se desfăşoară percheziţia trebuie să dea dovadă de calm şi stăpânire de sine şi pe această cale să impună tuturor celor implicaţi în această activitate un comportament corect şi constructiv. Etapele de cercetare a infracţiunilor de omor. первымии неотложными следственным действиями являются осмотр места происшествия.2 (5) Apreciaţi rolul constatărilor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice la etapa iniţială de cercetare a categoriei în cauză de infracţiuni. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. при возможности снятия отпечатков пальцев трупа и описания его внешности. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. în această ordine de idei. sociale. Dreptul penal o ocroteşte prin mijoace specifice. Cerându-i-se să manifeste hotărâre şi să ducă la bun sfârşit căutarea obiectelor ce interesează cauza. судебно-медицинская экспертиза трупа и вещественных доказательств. deschiderea forţată a unor obiecte prin deteriorarea acestora. între acestea. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor.

Cadavrul era întins pe spate. alterate sau chiar distruse urmele infracţiunii.0 I. Alteori. organele de urmărire penală locale continuă investigaţiile şi asigură paza locului faptei. 3. s-a considerat că este moarte patologică.roşietice. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. organele judiciare ierarhic superioare (orăşeneşti sau judeţene) în legătură cu cele constatate. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. vor lua măsuri de transportare la spital a victimelor ce prezintă leziuni corporale grave. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. orificiul anal). Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). trebuie să culeagă date utile identificării victimei. aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. o sinucidere. Lîngă capul victimei se afla o cărămidă cu pete brune. luate de la victimă. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. un accident sau o faptă săvârşită cu intenţie. indiferent de calitatea lor procesuală (făptuitori sau martori). a firelor de păr. De aceea. După ce au luat măsurile de pază ce se impun şi au cules primele informaţii de la faţa locului. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng.5 m. Acestea primesc informaţii de la cetăţenii cu care menţin în permanenţă o strânsă legătură. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. lăsat deschis la capul victimei. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. în acest sens. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. picioarele se aflau pe şosea. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. a urmelor biologice (salivă. alertate de rudele victimei. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. specifică vârstei (cardiopatie). a fost descoperit cadavrul unui bărbat în vîrstă de 55-60 ani.sânge şi în urină. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. De asemenea. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. de la gardul unei case de locuit. Alături de cadavru a fost găsită şi o sacoşă în care se afla o bucată de pâine şi o sticlă de 1. cu faţa murdară de singe.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. spermă) şi chiar expertiza scrisului. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. telefonic. în această etapă a cercetărilor nu se poate şti dacă s-a săvârşit o infracţiune de omor. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. Numai la terminarea cercetărilor se va stabili dacă a fost un caz de moarte patologică. iar capul era lipit de un stîlp de beton. includem toate aceste fapte în categoria faptelor cauzatoare de moarte violentă.3 (7) Decideţi asupra acţiunilor iniţiale ale organului de urmărire penală necesare elucidării următorului caz: "La distanţa de 1. în ziua în care se săvârşise fapta. din comune sau oraşe. Dacă urgenţa o impune. a scris pe un caiet. de "VODCA" Sarcinile organelor judiciare care iau cunoştinţă de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă Cei care iau cunoştinţă prima dată de săvârşirea faptelor cauzatoare de moarte violentă sunt organele de poliţie locale. precum şi urme ale unui raport sexual. cazul unei femei. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. De asemenea. Probele de scris luate de la acest tânăr. aflată în construcţie. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. precum şi a persoanelor care cunosc împrejurările în care s-a săvârşit fapta. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. Prima măsură pe care trebuie să o ia cei care au luat cunoştinţă de săvârşirea faptei constă în asigurarea pazei. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. stabilirea grupei sangvine. B. pentru a şti ce se întâmplă în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea. Până la sosirea la faţa locului a echipei operative. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului 15 . Apoi. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. omor şi furt. pentru a nu fi modificate. în vârstă de peste 80 ani. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. organele de urmărire penală din apropiere vor informa. Este concludent.

în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. în deplasările foarte urgente la faţa locului. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. mobilul)?. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). Toate observaţiile făcute sunt notate. De cele mai multe ori. de familiarizare cu datele cauzei. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Obiectele purtătoare de urme. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. warum.La sosirea la faţa locului. wer"). wie. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. în special lipsa urmelor de sânge. pentru a fi chemaţi la audiere13. deoarece a fost transportată la spital. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. wann. a delimitării acestuia. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. uneori. în încercarea de a fi salvată. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. unde?. pentru a deruta cercetările. d. apoi separat. de cunoaştere a locului faptei. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. Este mai mult o activitate de informare. cum?. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. wo. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". şi anume: a. se constată. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. în această fază. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. womit. pentru acordarea îngrijirilor. care trebuie descrise în detaliu. Obiectele sunt fotografiate în grup. dar încă mai sunt în viaţă. când?. A. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. de ce (scopul. camere de locuit. pentru a fi observate urmele infracţiunii. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. şi anume: ce s-a întâmplat?. dacă sunt comod transportabile. B. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. 16 . Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). în ceea ce priveşte spaţiile închise. c. de aceea. distrugeri de ţesuturi etc. b. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. precum şi a locului unde se află martorii. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. se ridică pentru examene de laborator. pentru a fi descrise în procesul-verbal.

produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. un obiect de îmbrăcăminte etc. cât şi cele corp delict. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare.1(3) Definiţi noţiunea şi rolul fotografiei judiciare operative în procedura de urmărire penală. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. eventualele denaturări. cum ar fi. de picioare. conţine diverse materiale de probă.) sau a unor obiecte ( o armă. ca urmare. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. 1. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. Fotografierea cadavrului. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. 1. a prezentării spre recunoaştere. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. în măsura posibilităţilor. spre exemplu. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. fotografia-schiţă. 17 . obiectele principale se fotografiază din poziţii. iar. spaţiul. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. un topor. ce constituie ambianţa acestui loc. pe de o parte. când obiectele purtătoare de urme. Scopul acestei fotografii este. starea vestimentaţiei. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. Fotografia de detaliu. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. ale mijloacelor de transport etc. 1. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor.TEST 3 Subiectul I. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. Fotografia judiciară operativă. Locul faptei. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. Pentru realizarea acestui scop. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. In perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni.2 (5) Caracterizaţi procedeele tehnice de fotografiere a cadavrului la faţa locului. uşa forţată in urma unui furt. în care la faţa locului a fost depistată o cărare de urme de picioare. nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. pe de altă parte. un tub de cartuş. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. se realizează conform unor reguli suplimentare. cea de nod şi cea de detaliu. înregistrarea. leziunile corporale vizibile. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. de instrumente. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. formulate In baza practicii generalizate. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. în' conformitate cu regulile tactice.3 (7) Decideţi asupra procedeelor tehnice de fotografiere ce urmează a fi aplicate în situaţia. acestea manifestându-se in formă de arme ale infracţiunii — modificări materiale. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. excluzându-se. la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere.

precum şi a filtrelor de polarizare. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. . precum şi ale martorilor asistenţi. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . să fie redactat într-o formă concisă. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . c) urmele. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. desene şi cu alte materiale ilustrative. concentrată. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. de instrumente. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. prenumele şi calitatea experţilor. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. care nu se disting de culoarea suportului. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. în consecinţă. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. a căror detalii caracteristice sunt mici. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. (3) Formulaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. în cele trei părţi ale structurii sale. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. 156 CPP. specialiştilor şi tehnicienilor. unele leziuni corporale. d) fotografia urmelor.— să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. . Potrivit prevederilor art.. ci: indicarea adresei la care locuiesc . măresc distanţa focală. 18 . a poziţiei. obţinerea unei imagini mărite.numele. conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. Condiţiile menţionate. a celor de măini. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri. Subiectul II. 2. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului. indiferent de acestea. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. spre exemplu.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. înregistrări videomagnetice. a.2 (5) Caracterizaţi mijloacele şi metodele de fixare. a) Procesul-verbal. care se întocmeşte în mod obligatoriu. . să fie complet. . şi.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. de sticlă ş. . numele.1. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii.să fie succint. ora începeri cercetării la faţa locului. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. se va executa la un anumit grad de mărire. stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia. instalate bilateral. 2. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. a rezultatelor cercetării la faţa locului în procesul verbal. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare.

a părţii vătămate. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului 19 . se menţionează următoarele elemente : . aflate pe astfel de suprafeţe. Schiţa în proiecţie orizontală. pereţii. culoarea. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. starea în care se prezintă. Astfel. etc. întinderea locului supus cercetării. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. permite fixarea obiectelor. dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. micşorate de un anumit număr de ori. cum ar fi. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. . obiectele de mobilier. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. experţii. dimensiunile. a poziţiei obiectelor şi urmelor. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. căile de acces. obiectelor reprezentate. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. particularităţi de construcţie. iar a locurilor deschise. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. ridicarea şi fixarea acestora. tehnicieni. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. distanţa dintre acestea şi obiectele principale. amplasarea acestora. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. locul unde au fost găsite. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. etc..menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. ce genuri de fotografii. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. experţi. forma. ora terminării cercetării la faţa locului. specialişti.. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. uşile. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. specialiştii şi tehnicienii. în ordinea efectuării lor. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora. indicată de acul busolei). declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. tavanul.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. mai întîi. dacă e reprezentat şi de către cine anume. cel mai frecvent utilizată. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . starea în care se prezintă. anumite caracteristici. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. raporturile de distanţă dintre diferite urme. orientarea in teren cu ajutorul busolei. la autovehiculul distrus etc. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. starea încuietorilor. locul unde au fost descoperite. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. duşumeaua. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. felul obiectului. martorii asistenţi. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. raporturile de distanţă dintre acestea. străzi etc). Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar. cu privire la cadavru. iar în cazul absenţei acestuia. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. ferestrele. în funcţie de suprafaţa acestora. Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. a clădirilor la scara 1:100. a martorilor). interioarelor.

culoarea lor. denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare. specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege. urme de mâini. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. în procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia. în continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei. destinaţia. b) . râu etc. spre exemplu. după ştergere. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. modelul.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. a aceleiaşi bande. modul de creare locul unde au fost descoperite. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi. înregistrări la scară. însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării.Cu ocazia cercetării la faţa locului. a obiectelor principale. în raport cu celelalte mijloace de fixare. seria. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. numele. filmul judiciar oferă. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă. temeiul de fapt şi juridic al cercetării. numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele. modul de confecţionare. cum ar fi. dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară. Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei. cale ferată. filmarea. necontestate avantaje. şanţ). Ca şi în cazul fotografiei judiciare. caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate. . Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea. construcţie. fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. de instrumente etc). prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea. mărimea forma. videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii. indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare. se vor fixa în procesulverbal după denumire şi destinaţie. Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului. schiţă (în diversele sale variante. Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate.clădire învecinată. cât şi calitativ (structural).mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. etc. de picioare. în special. O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile . atât sub aspect cantitativ (dimensional). La finele acestei părţi a procesuluiverbal se va remarca faptul că martorii asistenţi. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării. pădure. 2. în procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea. în măsura în care au fost studiate la faţa locului. condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. Sub cel de al doilea aspect. în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief. conţinut. descriptivă şi de încheiere sau finală. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. Tot astfel. următoarele avantaje . banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : a) . după natura. a 20 . între altele. Se precizează de asemenea. precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard. a armelor şi a detaliilor. stradă. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. posibilitatea utilizării repetate. Astfel.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator.3 (7) Determinaţi ordinea consemnării rezultatelor în procesul verbal de cercetare la faţa locului. semnele marcate de producător (marca. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie. precum şi după anumite elemente particulare caracteristice.

iar pe de altă parte. deosebirea de tot ce le înconjoară. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii infracţiunii şi. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. În accepţie dialectică.(3) Definiţi noţiunea de identificare criminalistică In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit.Identificarea criminalistică 1. posibilitatea recunoaşterii de fiinţe. Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală.1. identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect. iar la sfârşit . obiecte şi fenomene. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. In cele din urmă. La baza acestei activităţi se află. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor. victimei sau altei persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări anterior sau ulterior acesteia. 1. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului. mai cu seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare. deosebim recunoaşterea persoanelor. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. pe de o parte. In funcţie de natura obiectelor de identificat.(5) Enumeraţi genurile şi obiectele identificării criminalistice. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. 21 . contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. TEST 4 Subiectul I. Categoria de identificare (din lat. victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Persoana chemată să recunoască. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate.2. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat.de toţi cei care au participat. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului. a cadavrelor şi a obiectelor.obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. la efectuarea activităţii de cercetare. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului.144). identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. Sub aspect psihologic. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi. principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. de picioare şi de dinţi. într-o calitate sau alta. Identificarea după reflectările memoriale. în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii. de încasare şi altele. aşa cum am menţionat deja. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. întrucât o atare identificare are sens dacă. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică. fenomen sau fiinţă». în care se disting două etape: prima — de reflectare. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent.

De exemplu. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. Fiind subordonată procesului de probaţiune. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. imprimări. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. cadavrele. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. M. printre care se află şi obiectul de identificat. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. identificarea este de neconceput.). fragmentele de timp şi spaţiu. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. e) animalele. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. După cum s-a menţionat. nu susţinem aceste opinii. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. Apariţia obiectelor identificatoare este.7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. 10) Identificarea persoanelor după miros. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. tot felul de obiecte neînsufleţite. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. pe de altă parte. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. însuşirile şi stările acestora. c) lucrurile. urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. uneltele. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. Potapov. acestea se numesc şi obiecte-scop. pe de o parte. De asemenea. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . în ceea ce ne priveşte. constituie obiecte de verificat. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. în anumite cazuri. care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. ea reprezintă un mijloc. nominalizate obiecte identificatoare. dar şi conform anumitor reguli tactice. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. de regulă. ele se numesc şi obiecte-mijloc. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. înscrieri. bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale. 11 deosebeşte de altele. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. amprente etc. a altor elemente de fapt. îl individualizează. 22 . în lipsa lor. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. denumite de verificat. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. în urma multiplelor discuţii. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. totodată. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau materialfixate (urme.

după cum vom vedea. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. ca. încălţămintea purtată. în baza modelelor de comparaţie se realizează. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. în rândul al doilea. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. în primul rând. după manuscrise şi urme olfactive. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. în majoritatea cazurilor. urmele de materie pulverulentă etc.a. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. 3.Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele cantitative. în anumite cazuri. identificarea este de neconceput. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. în majoritatea cazurilor. nu susţinem aceste opinii. cum ar fi desenele papilare care. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele.3.1. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare». spre exemplu. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. urmele de mâini pe gheaţă. Subiectul III. cum ar fi desenele papilare care. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. spre exemplu. în consecinţă. încălţămintea purtată. ca. de pildă. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. Altele sunt relativ stabile.(9) Decideţi asupra modelelor de comparaţie necesare expertisei vizînd stabilirea autenticităţii semnăturii numitului N. de buze. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. de unghii etc). să fie învederată.000 lei prin atac-tâlhăresc săvârşit asupra mijlocului de transport al „Băncii Fenix". 1. Cu alte cuvinte. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin. maşina de tipărit etc. în rândul al doilea. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. În ceea ce ne priveşte. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. maşina de tipărit etc.2.a. 3. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. după cum vom vedea. se cere. de unghii etc). în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. în baza modelelor de comparaţie se realizează. Unele se manifestă ca nemodificabile. Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. în special ale celor de ordin calitativ. sunt unice şi fixe. Versiunile criminalistice 3. în care organul de urmărire penală a fosl sesizat de sustragerea a 100. a ştampilelor după imprimările acestora ş. (3) Definiţi noţiunea de versiune criminalistică. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. în primul rând. ca. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. ca. în rândul al treilea. Orice incertitudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea investigaţiei. urmele de materie pulverulentă etc. în măsura posibilităţilor. (7) Formulaţi versiunile de urmărire penală cu privire la faptă şi făptuitor în situaţia. elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. ca modelele să corespundă în raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. în lipsa lor. se cere. (5) Determinaţi rolul versiunilor criminalistice la direcţionarea activităţii de urmărire penală. urmele de mâini pe gheaţă.3. sunt unice şi fixe. în măsura posibilităţilor. Unele se manifestă ca nemodificabile. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. de buze. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. Altele sunt relativ stabile. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. 23 . elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. Variantele posibile. în literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. în rândul al treilea. în special ale celor de ordin calitativ. a ştampilelor după imprimările acestora ş. de pildă. să fie învederată. după manuscrise şi urme olfactive. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip.

principale şi secundare.a. 55 al CPP sunt inutile procesului de probaţiune. la începutul cercetărilor. sinucidere. în rândul al treilea. constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării la faţa locului. cum este practica cercetării faptelor penale. elaborarea şi. dar şi din alte domenii de activitate. sinucidere. în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală. Versiunile bazate pe date dubioase. subiectul. incerte sau pe impresii şi fantezie ideală orientează greşit ancheta şi. din imprudenţă (în urma unei încăierări).Versiunile de urmărire penală şi rolul lor în planificarea şi desfăşurarea anchetei penale Declanşarea unui proces penal şi începerea urmăririi penale presupun existenţa anumitor fapte. Având un conţinut logic egal cu cel al ipotezei ştiinţifice -explicaţie probabilă făcută pe baza unor fapte sau date cu privire la esenţa sau cauza unui fenomen din lumea reală . în literatura de specialitate n-a fost lipsită de atenţie. verificarea versiunilor se realizează în ordinea şi prin metodele prevăzute în legislaţia procesuală. reale şi determinate. menţionăm că. elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului. conduc la tergiversarea acesteia. scrisori. versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia. Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. O lipsă în gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi. ea are în vedere datele şi schemele prevăzute de caracteristica criminalistică a unor categorii de infracţiuni1. în consecinţă. Atât timp cât fapta şi împrejurările acesteia rămân nestabilite şi admit explicaţii variate. de presupuneri şi verificări menite. în fine. Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora. când totul este incert. pierderea probelor.versiunea de urmărire penală are anumite elemente distinctive. "obiectul şi întinderea" lor3. accident aitier sau de muncă. Se poate deci afirma că elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. pe datele pozitive parvenite din practică. Referitor la categoria a treia. spre exemplu. cheltuieli inutile de eforturi şi timp ş. propria experienţă a organului de cercetare. adresări etc. discuţiile mai continuă. când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor. în primul rând. organul învestit cu aceste funcţii se va afla într-o situaţie dificilă. O problemă importantă privind versiunile de urmărire penală ţine de clasificarea acestora. datele suficiente pentru decfăşurarea procesului penal nu asigură nici pe departe posibilitatea explicării cauzei. a percheziţiei. versiunea se reprezintă alternativ. presupunerile iniţiale privind caracterul general al faptei. latura subiectivă.a. Omorul. delapidări. în atare situaţii organul de urmărire penală are obligaţia de a verifica cât mai curând aceste date şi a le materializa în probe.obiectul. latura obiectivă. Rezultatele verificării versiunilor înfăţişate altfel decât în modul indicat în art. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei categorii. cum ar fi declaraţiile învinuitului şi ale martorilor. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii . adică aptitudinea de orientare justă şi operativă în situaţii dificile2. Cunoştinţele şi experienţa stimulează procesele de gândire. pe elemente de gândire intuitivă. dacă datele de care el dispune oferă mai multe explicaţii probabile a faptei şi a împrejurărilor acesteia. verificarea şi folosirea lor la orientarea investigaţiilor impune organului de urmărire penală cunoştinţe ample de specialitate. Pentru ca cercetarea să nu fie eronat orientată. date reale sau indici. versiunile. care denotă săvârşirea unui act prevăzut de legislaţia penală în vigoare. dobândite pe cale operativă sau obţinute de către anchetator din presă. Astfel. să confirme o singură explicaţie a faptei. în lipsa cărora cercetarea este de neconceput. Conform acestui criteriu. constituind urme ale infracţiunii. huligănie). poate fi săvârşit intenţionat (la comandă. ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. dar şi privind elementele constitutive ale acesteia precum şi împrejurările în care s-a activat. din motiv de răzbunare. cu atât mai mult soluţionarea temeinică a acesteia. urmărirea penală va fi însoţită de o permanentă gândire ipotetică. clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele. în cele din urmă. ele reprezentând probe. In majoritatea cazurilor. mai ales. în consecinţă. Variantele posibile. Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale. 24 . ca variantă prin care se explică fapta sau împrejurările acesteia. dată fiind sfera specifică de aplicare. intuiţia. Prin urmare. aşa numitul "fier". comis în stare de legitimă apărare. experienţa generalizată exprimată în literatura de specialitate. Elaborarea judicioasă a versiunilor. accident sau moarte naturală. în rândul al doilea. Fără a intra în detaliu asupra acestei poziţii. documentele. Cu alte cuvinte. Explicaţii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei săvârşite. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi reală sau înscenată de persoanele responsabile etc. mijloacele materiale de probă. moartea violentă a unei persoane poate fi urmarea unui omor. la etapa iniţială a cercetărilor. alterări şi pierderi de bunuri materiale. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare. versiunile se împart în generale. prezentării spre recunoaştere ş. sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate. versiunile de urmărire penală trebuie întemeiate pe date obiective. Deşi problema în cauză. poartă denumirea de versiuni de urmărire penală. în unele studii se subliniază insistent superioritatea datelor de natură procesuală în ce priveşte valoarea lor la fundamentarea versiunilor. de cele mai multe ori se întemeiază pe date extraprocesuale.

în baza versiunilor elaborate se vor efectua activităţi de urmărire. locul ascunderii obiectelor folosite sau asupra cărora s-a activat ş. Aceasta presupune. Referitor la latura obiectivă a infracţiunii. unilateral. reţinerea şi examinarea corporală a persoanelor suspecte etc).a. sinucidere . iar făptuitorul neidentificat. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora. pe de o parte. cunoscute şi sub denumirea de "ipoteze-perechi". pe bună dreptate. se vor elabora versiuni privind latura subiectivă. prin urmare.omor. posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp. ca neavând nimic comun cu realitatea. furt -delapidare1. expertiză. furtul ş. percheziţia. ridicarea de obiecte şi documente. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial. descoperirea multor infracţiuni pornind de la determinarea locului. Ordinea desfăşurării activităţilor de verificare a versiunilor este în funcţie de natura faptei şi a împrejurărilor acesteia. incendiu . atunci. După cum opinează. apar anumite variante. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activează în defavoarea altora şi. în primul rând. Se pot întâlni însă cazuri în care obiectul infracţiunii este incert şi. Concomitent. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. percheziţia. expertize. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. modul în care s-a activat. se impune organizarea activităţii de urmărire penală în baza unui plan de cercetare. cât şi la o fază ulterioară. în special. banditismul. Versiunile privind subiectul infracţiunii pot fi formulate pe parcursul cercetării la faţa locului. în rândul al doilea. în special. dispariţia persoanei . excluzându-se dedublarea activităţilor de urmărire penală. în fond. în egală măsură. Prin urmare. organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi. altele decad. versiunile secundare se elaborează înaintea celor principale1. după o analiză profundă a urmelor infracţiunii. unii autori.delapidare. toate versiunile trebuie considerate. dar şi respectarea anumitor reguli tactice. este indicat ca verificarea să se efectueze prin mijloace procesuale.a.în majoritatea cazurilor obiectul infracţiunii este reprezentat de consecinţele acesteia. Astfel. alte măsuri. iar. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită.omor. pe de altă parte. verificarea versiunilor este un proces complex de probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. referitoare la scopul urmărit şi motivul actului ilicit. mijloacele utilizate.a. Elaborarea judicioasă şi la timp a versiunilor privind latura obiectivă a infracţiunii este. pe experienţa pozitivă. în fine. în mod urgent se vor efectua activităţile ce ţin de fixarea şi ridicarea urmelor materiale ale infracţiunii. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. La investigări' operative se va apela doar pentru obţinerea de date necesare organizării şi desfăşurării în condiţii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor şi a victimei. cheltuielile suplimentare de timp. iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. stabilirea activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme. timpului şi modului în care s-a activat. în paralel cu versiunia reclamată. 25 . în baza relatărilor martorilor şi a victimei despre înfăţişarea făptuitorului şi modului de acţiune. De exemplu. dacă se cercetează fapte care pot reprezenta disimulări ale unor acte penale. cum ar fi omorul. pe această cale. prin urmare. potrivit circumstanţelor multiple ce constituie această latură: timpul şi locul săvârşirii infracţiunii. dispunerea de expertize respective etc). se vor elabora versiuni diverse. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni. posibile. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. versiunile se divizează în particulare şi tipice. dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. pe bună dreptate. incendiu . se înaintează şi una de opoziţie sau contraversiune: accident .omor. Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. Potrivit datelor pe care se fundamentează. pentru situaţia dificilă. ipoteze probabile la explicaţii care exprimă adevărul. de curmarea activităţii infracţionale şi prinderea făptuitorului (cercetarea la faţa locului.omor. dar destinate pentru o armă de alt model. Această regulă tactică asigură cercetarea faptei penale în condiţii optime. chezăşia cercetării cu succes a faptei. acţiuni operative). Practica demonstrează că ignorarea versiunilor posibile până la verificarea lor definitivă influenţează negativ rezultatele cercetării multor categorii de infracţiuni. determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune. Verificarea se poate considera terminată numai dacă una din versiuni este confirmată prin probe. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat. Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei. versiunile-perechi se verifică în paralel şi nu consecutiv1. care se vor solda cu identificarea autorului faptei. să determine care din ele corespunde realităţii. Pentru ca verificarea versiunilor să se desfăşoare în mod legal şi eficient. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. prezentarea spre recunoaştere. când. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată. a celor grave. organul de urmărire penală va elabora versiuni-perechi.

bomfaierelor. Urmele mecanoscopice 1. prin urmare. urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. se vor efectua activităţile care reclamă urgenţă şi din alte considerente. de suprafaţă şi periferice. mărime şi localizare. sub aspectul efectuării lor în timp. în practica cercetărilor criminalistice. cuţit. o nuia etc. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. cleşte. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. sub formă de striaţii. mai rar. Prezentându-se ca o categorie aparte. 1. 1. de asemenea. ferăstraie. pilelor. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. se vor întreprinde. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. Ele se prezintă ca 26 . După uneltele folosite. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor.3. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare.1. Tot în categoria activităţilor de urgenţă se înscrie şi ascultarea martorilor oculari. sunt activităţile ale căror rezultate pot avea importanţă pentru verificarea mai multor versiuni. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. direcţia aplicării instrumentului ş. mai frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. daltă. sfredelelor şi bur-ghielor. Potrivit nivelului de modificare a suportului. de tâmplărie şi construcţie (topoare. sfredele. a. precum şi cele de rezultatele cărora depinde verificarea definitivă a unei versiuni. urme dinamice.Cu precădere. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. şurubelniţe. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. pile. 1. Urmele de pilire şi sfredelire. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. urmele de tăiere reproduc.a. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului.2. rangă. cum ar fi o bară de fier. burghie). Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. Test nr.(5) Descrieţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime. Prioritare. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. situaţia gravă a victimei impune ascultarea acesteia în mod prioritar. sechestrarea averii ş. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. în principiu. prin însăşi natura lor. bomfaiere. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. în cazul aplicării unui topor. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. Totodată. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. sau de tăiere cu direcţie unică. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. acţiuni urgente de natură să asigure acoperirea acestora (percheziţia. şurubelniţă ş. răngi. dălţi. La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiecte materiale folosite în acest scop. în care de la locui accidentului rutier au fost ridicate cioburi de sticlă ce denotau apartenenţa la farul unui autoturism. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. Fiind. ele fiind inutile identificării criminalistice. urme de tăiere cu direcţii contrare. caselor de bani etc. în special. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor.). în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. De exemplu. ferestrelor. în cazul în care prin actul infracţional s-au produs prejudicii materiale.(3) Determinaţi noţiunea şi clasificarea urmelor mecanoscopice. dulapurilor. 5 Subiectul I. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator.(7) Formulaţi sarcinile expertizei judiciare în situaţia. a celor domiciliaţi în zone îndepărtate. prezintă informaţii identificatoare. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. ridicare şi examinare.

se pot desprinde diverse fragmente care. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. După cum este şi firesc. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. funingine. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. denumit «metoda plastirului» . topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. după realizarea intereselor. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. fiind descoperite la faţa locului. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. particule de material de construcţie. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode.urme statice de adâncime. Ca şi alte urme ale infracţiunii. Cum am subliniat anterior. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. dimensiunile şi locul in care se află urmele. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. acestea vor crea urme specifice de pilitură. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. materiale explozibile). Urmele de spargere. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. a. atât din obiectul supus spargerii. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. Fiind in esenţă resturi de materie. cu excepţia celor microscopice. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. daltă. sunt vizibile. de metal topit. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. aparate de sudare. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. pânzelor pentru bomfaiere. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. pe plăcile de fixare) şi. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. In cazul aplicării acestui procedeu. fireşte. Fiind utilizate. pilitură de metal ş.. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. cât şi de la instrumentul folosit. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. topor. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. rămân urme de mâini. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. răngilor. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. foarfece mari de tăiat metal. târnăcoapelor şi a altor unelte. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. zăvor). In rândul al doilea. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. in special. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. Dacă. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. — Spargerea prin tăiere. In primul rând. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. introdus în deschizăturile acestora. pe canatul sau uşorii uşii. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. tavanului. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. se vor fotografia. inclusiv pe instrumentele folosite. a celor de mâini şi de picioare. cu modele de materie de la faţa locului. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. 27 . sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia.

După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. statice şi dinamice. fibre de îmbrăcăminte. plastilina. Astfel. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. direcţiei şi vitezei de deplasare. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. In cazul unui accident de circulaţie. atât ale celor traseologice. ceara. Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. de stratificare şi de destratificare. In soluţionarea cauzelor penale. rupturi. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. incluzând camioanele. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. a modului de comportare a persoanelor participante. tractoarele. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. se pot folosi ghipsul. sunt dinamice. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere.Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. pelicule de vopsea. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. pe de alta. In lipsa materialului polimeric. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. in special a accidentelor de circulaţie. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. profilograful traseologic (fig. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. este elastic şi rezistent la manipulare. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. concomitent. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. de a alege şi schimba direcţia. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. pe de o parte. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. autobuzele şi troleibuzele. în rândul al doilea. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Astfel. fireşte. 2. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. 34). Totodată. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. In atare situaţii. în acest context. inclusiv pe corpul victimei. Mijloacele de transport creează urme şi. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. Astfel. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. La faţa locului pot apărea urme-formă. pete de sânge etc. asigurând. acestea se vor mula. examinarea urmelor de frânare. autoturismele şi motocicletele. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. Urmele tălpilor de sănii. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. în primul rând. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. 18 in raport de 7/1. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. parafina. benzină. in cazul unei lovituri sau tamponări. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. precum şi a autorului spargerii. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o 28 . in majoritatea cazurilor. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. care se pot realiza numai în condiţii de laborator.

Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. Descoperirea. ale farurilor. (7) Formulaţi premisele ştiinţifice ale identificării prin recunoaştere a persoanei după voce şi vorbire. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. în atare situaţii. cea fotometrică. Concomitent acţiunilor de măsurare. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. la identificarea lui. Pe lângă caracteristici generale. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. asupra urmelor de frânare şi de derapare. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. în condiţii favorabile de sol. bucăţi de metal. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă. Atât urmele-formă. Se va insista. 2. configuraţia desenului antiderapant. in care se reproduc dimensiunile. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. bucăţi de lemn. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. ştirbiri. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. 29 . Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. în special. Subiectul II. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. viteza de deplasare. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. devine posibilă identificarea animalelor. numărul roţilor pe o osie. particularităţi de formă. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual.3. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. masă plastică sau metal. 2. în cele din urmă. Despre tipul mijlocului de transport probează. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. obiecte transportate etc. 2. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. (5) Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice care se impun a fi aplicate cu prilejul prezentării spre recunoaştere după voce şi vorbire. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei.1. în special. urmele barei de protecţie. cu mijlocul de transport. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. ştirbiri. (3) Determinaţi elementele de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere după voce şi vorbire. Indentijicarea persoanelor după voce şi vorbire. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. prin dimensiuni. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor.2. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. perforări. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. precum şi a altor urme. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. direcţia de circulaţie.problemă deosebit de dificilă. lăţimea şi circumferinţa roţilor. tn cazurile când in urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei.

prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte.rapidă. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. (5) Specificaţi formele de aplicare în activitatea de urmărire penală a metodei de modelare. clară. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". modul de exprimare. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. precum şi după limbajul folosit. dar care.1. înfundată. guturală. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. structura şi calitatea vorbirii. şi. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. datorită specificului aparatului respirator. 30 . Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător. de modificările. Vocea poate fi clară. Având în posesie materialele menţionate. să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. tembrul şi tonul vocii. într-adevăr. unităţi lexicale din alte limbi. la rândul ei . pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. aflată în camera de alături. iar vorbirea. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. nu de puţine ori intenţionate. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. nivelului de cunoaştere a limbii. lentă.a. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil.4. Metodele criminalistice 3. pe de o parte. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. (3) Definiţi noţiunea de metodă criminalistică şi daţi clasificarea lor. fireşte. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. de exemplu. regionalisme. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. în mod necesar. alcătuirea frazelor şi. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. Apoi. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. 3. sub un pretext bine gândit. La această etapă.2. ca. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. Subiectul III. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. după fondul lexical. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. nazalizată. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. peltica. răguşită. integral sau parţial. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. dar fără a specifica conţinutul ei. învălmăşită sau bâlbâită. cel ce conduce recunoaşterea. pe de altă parte. termeni de profesie.

Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. 1. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. şi. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. Totodată. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare. La nivel practic. diferă după conţinut şi modalitate. constituie forma iniţială. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. sau prin intermediul expertizei. matematică. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. de observare. aşa cum este sfera justiţiei. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. inerente însuşirii realităţii obiective. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete. chimiei. în primul rând. de la o acţiune procesuală la alta. farmaceutică. ca în situaţia cercetării la faţa locului. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. biologică. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. cum s-a relevat deja.general ştiinţifice. privind cercetarea infracţiunilor. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. In activitatea criminalistică. Pentru a elabora astfel de metode. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. originală şi consecventă. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. microscoapelor. de la fapt la fapt. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. fie ca sursă informativă4. că atât la nivel teoretic. de exemplu. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. psihologiei etc. în baza propriilor studii aplicative. în ultimă instanţă. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor.3. Percepţia imediată. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. fie ca metodă criminalistică de investigare3. de măsurare. fireşte. de la un obiect la altul. operaţii şi mijloace. cât şi la cel utilitar. realizate sub diverse forme. de descriere. de analiză şi sinteză. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. ameninţare şi şantaj. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. particular Ştiinţifice şi speciale. precum şi aprobarea lor practică. prezentării pentru recunoaştere. Observaţia. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. 2) Metoda măsurării. mijloacelor fotografice. practic nelimitat. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. Astfel. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. In fine. utilajelor speciale de iluminare. ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. înşelăciune. se folosesc trei categorii de metode. Unul şi acelaşi fenomen. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. biologiei.3. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene.. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. plenitudinea observaţiei. impune anumite condiţii. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. interogării. efectuată de către organul de urmărire penală. 31 . Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. (7) Determinaţi care din metodele enumerate mai jos se folosesc în mod necesar la fixarea urmelor mijloacelor de transport: fizică. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de cercetare criminalistică. în anumite cazuri.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. experimentului judiciar. farmacologiei. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. infraroşii etc. presupune observaţii multilaterale. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică. alţii în şapte-opt categorii1. Fără a efectua o analiză detaliată. Apoi. percheziţiei.

până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. 32 .. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. Specificul metodei în cauză se manifestă. densitatea. în domeniul expertizei criminalistice. concentraţia. Faţa locului. ale celor produse de diverse instrumente. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. precum şi a anumitor procese biologice. formulă ş. în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori. 5) Metoda comparaţiei. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. a impresiunilor de ştampile falsificate etc.. spre exemplu. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. cel judiciar. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific.a. concomitent. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. în special a celor de mâini şi picioare. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. Reproducerea administrată a unui fapt. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. maşini şi agregate. ca: timpul împuşcăturii. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. adică de la modelarea logică a faptei. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. constituie cele particular ştiinţifice. temperatura. de regulă. victima) a anumitor obiecte. Categoria a doua de metode. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice.— vechimea unor evenimente. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. Prin intermediul experimentului judiciar. 3) Metoda experimentală. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. instalaţii. sociale. a unui mulaj. prezentării spre recunoaştere şi altele. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte.. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. identificarea cadavrelor.a. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. Multiple sunt. a căror descriere nu este lesne de efectuat.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul.a. fotorobotul. frecvent aplicate în criminalistică. prevăzut de metoda portretului vorbit. percheziţia. interogatoriul etc.). bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. pe de"o parte. şi obiectele expertizelor grafoscopice. traseologice. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. inclusiv fotografia. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. Datorită caracterului său retrospectiv. 6) Metoda descrierii. descoperirea obiectelor tăinuite etc. elasticitatea. schemă. iar pe de altă parte. vehicule ş. tehnologice. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. alte caracteristici ale obiectelor materiale. gradul de rezistenţă. armelor şi instrumentelor. în linii generale. expresiv la redactarea actelor procesual penale. standard. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii. desenelor papilare. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. — volumul. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. Cum se va remarca ulterior. percheziţiei. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii. 4) Metoda modelării. a caracteristicilor maşinilor de scris. realizându-se atât in formă materială. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere. a altor obiecte de examinare criminalistică. judiciar-tehnice a documentelor. prin aplicarea unui limbaj unificat. prezentarea spre recunoaştere. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. greutatea. balistice etc.

a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute. duritatea. în marea lor majoritate. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. de vopsea. o coală de hârtie fotografică. în primul rând. Metode fizice sau fizico-chimice. — Metoda convertizării electrono-optice. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. vopsea. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metoda în cauză este. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. de asemenea. de tot felul de instrumente. judiciar-tehnice ale documentelor. metodele fizice sau fizico-chimice. la diferenţierea tipurilor de hârtie. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. înainte de a fi întrebuinţată. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. manufactură. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. organul judiciar va apela la instrumente optice. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. urmelor create de arme de foc pe muniţie. in special în procesul de comparare a semnăturilor.Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. colorimetrică. fotocolorimetrică ş. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. metal. Copierea nu necesită eforturi mari. ulei. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». grafo-scopice. a indiciilor de fals în documente. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. masă plastică. percheziţiei. a impresiuhilor de ştampile. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. — Metode matematice. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. cu piedestal. a altor acţiuni procesuale) privind forma.a. dar mai cu seamă celor de laborator. la diferenţiereatraseelor de creioane chimice.a. metode fizice şi fizico-chimice complexe.. imaginilor fotografice etc. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. sticlă. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. acestea. la evidenţierea petelor de ulei. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. a actelor dactilografiate. balistice. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic. de cap. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. debutează cu o examinare microscopică. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. substanţe chimice etc. «metode de ramură»2. Acoperit cu o coală de pergament. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. In toate cazurile însă se au în vedere. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. în 33 . culoarea. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. — Metoda efectului de luminiscenţă. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. ulterior în energie vizibilă. pe bună dreptate. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. de exemplu. binoculare. de analiză spectrală. la calcularea elementelor cărării urmelor. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. de exemplu «metode fizice»1. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. salivă. se spală în mod obişnuit şi se usucă. imaginile fotografice. la prognozarea vechiii textelor. sânge. la examinarea criminalistică a scrisului. a hârtiei. Pentru depistarea obiectelor minuscule. materialul se pune la preş. matematice şi antropologice. staţionare. clei. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. după necesitate.

3.). urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. a staturii. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. începutul secolului curent. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului.(3) Specificaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini. metode speciale criminalistice. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. ale plantei picioarelor. Deşi. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor.a.2. Japonia. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. după cum anticipam. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. spre exemplu. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. Dactiloscopia criminalstică 1. 1. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. TEST 06 Subiectul I. 34 . b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. traseologice. bazat pe investigaţii ştiinţifice. însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini Urmele de mâini. in special. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice.a. cele vizând prevenirea furturilor . aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări.ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. Ca mijloc de probă. metodele fotografiei de fixare. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea.1. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. Metode antropologice. 1. abordând această problemă. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi.(7) Determinaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică. balistice ş. Astfel. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. inclusiv a celor cu caracter juridic. precum şi a cadavrelor necunoscute.(5) Clasificaţi desenele papilare. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. suprafeţelor palmare ş. traficurilor de stupefiante etc. Categoria a treia constituie. au avut loc la finele secolului trecut. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. 1. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp.

în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. pleacă spre latura opusă. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. în fine. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. rodul unei munci colective . 2. formând o figură in formă de laţ. practic nu pot coincide în două desene . prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. cât şi volumului caracteristicilor de structură. Prima este proprietatea lor de a fi unice. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. cu zonele digito-palmară. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. a doua. tn laţ şi In cerc. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. cea palmară. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. Datorită structurii sistematizate. (fîg. conform datelor publicate. constituind. rămân intacte şi dispar doar după deces. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. fiind reflectat într-o urmă de mâini. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. în caz contrar. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului .Constituind. de jafuri. oferă un material informativ relativ redus. care. de bună seamă. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. care se reflectă în urme. este fixitatea lor. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. se prezintă prin curbura bruscă. curbându-se in centrul ei. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. fireşte. 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. Primele au curbura crestelor lină. dimpotrivă. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. sub raport de dimensiune. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. poate avea valoare identificatoare. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. 21) Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. ca regală. tenară şi hipotenară. însoţită de vătămarea papilelor. formând zonele respective: centrala. (fig. falanginei şi falangetei. desenele papilare. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului 35 . precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. revin spre aceeaşi latură. periferică sau marginală şi bazală. urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. Ultimele. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. în acest sens. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. sub aspect structural. formă şi poziţie. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. A doua proprietate a desenelor papilare. la rândul lor. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. Fără a atinge problema în detaliu. atingând partea centrală a acesteia. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. La etapa actuală. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului.

22) Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. 25) Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici.flexoral. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. numit raport de expertiză. liniile albe. (3) Definiţi noţiunea de expertiză repetată (contraexpertiza) şi de expertiza suplimentară. la ce tip se referă desenele papilare ş. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. inclusiv liniile flexorice. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. spirală. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. numită delta. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. (7) argumentaţi prin ce activitate procesuală organul de urmărire pcmilfi va depăşi incomplecitatea şi neclaritatea raportului de expertiză. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. sub aspect general de rachetă. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre În reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. Spre deosebire de acestea. oval. (5) Specificaţi situaţiile în care se impune dispunerea unei expertize repetate.a. precum şi determinarea modului in care au fost create. 24. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. formând o figură triunghiulară. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. (fig. la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. formând respectiv două delte1. porii. trifurcare). 2. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. cicatricele. Expertiza repetată şi cea suplimentară 2. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). (fig. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini.1. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. de pod alte două linii.3. 36 . — contopirea liniei papilare sau asamblarea. 2. forma şi direcţia acestora. ele trebuie comunicate organului care a dispus efectuarea expertizei într-un act scris. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. contopirea a două sau mai multe linii. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. Tactica dispunerii şi efectuării expertizei suplimentare şi a contraexpertizei Pentru ca faptele şi împrejurările de fapt stabilite în urma examinării de specialitate să se încadreze în sistemul materialului probatoriu existent într-o cauză penală. după ce pe degete se apasă hârtia. Se disting vădit desene simple In laţ. după aspectul general asemănător literei greceşti delta1. Închizând zona centrală din partea de jos. In acest tip de desene. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată.2. (fig. (fig.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. Subiectul II. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei centrale.

Expertiza suplimentară poate fi efectuată numai de acelaşi expert. vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. expertul. Dacă în urma aprecierii rezultatelor expertizei se constată neclarităţi privind maniera în care s-au desfăşurat anumite operaţii de examinare. Împrejurările care pot trezi îndoieli referitor la veridicitatea faptelor enunţate în raportul de expertiză sunt dintre cele mai diverse. Se vor cerceta problemele (în întregime sau parţial) care au făcut obiectul examinărilor executate cu ocazia primei expertize.de a întregi raportul de expertiză . organul de anchetă procedează la utilizarea acestui important mijloc de probă în procesul de probaţiune. Pe lângă aspectul ştiinţific şi metodologic. precum şi pentru a argumenta deciziile privind existenţa sau inexistenţa faptei. limbajul folosit la formularea concluziilor impun precizări fără de care nu se poate stabili înţelesul exact al examinării de specialitate. Necesitatea unor lămuriri suplimentare apare. însărcinaţi cu efectuarea expertizei repetate. pe motive că specialistul însărcinat cu exercitarea lucrării a procedat la contacte directe cu una din persoanele responsabile în cauză. organul de anchetă nu de puţine ori constată că raportul de expertiză este incomplet. în literatura şi practica de specialitate.a. Astfel. vor fi expuse într-un raport suplimentar de expertiză. fără a fi demonstrate. raportul de expertiză nu reprezintă o forţă probantă deosebită şi nici prioritară. anchetatorul poate respinge rezultatele expertizei autorutiere primare şi cere repetarea acesteia de către alţi specialişti. Aceasta implică verificări ale competenţei expertului. la care expertul trebuia să răspundă. Dacă în urma activităţii de apreciere şi verificare se constată că raportul de expertiză nu conţine deficienţe. determinarea pertinenţei şi admisibilităţii faptelor constatate de expert în baza cunoştinţelor sale speciale. că la efectuarea expertizei s-au folosit cele mai actuale realizări ale ştiinţei în domeniul respectiv. se va verifica cum se respectă dispoziţiile legale ce reglementează dispunerea şi efectuarea expertizei.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize suplimentare sau audierea expertului (art.Aceasta se va înfăptui doar printr-un studiu suplimentar al materialelor examinate iniţial. dar la care nu a răspuns sau a dat un răspuns incomplet. documentelor) descoperite după efectuarea expertizei. Audierea expertului se realizează prin adresare de întrebări şi ascultarea răspunsurilor. pot fi examinate şi unele materiale suplimentare. dacă expertul operează în raportul de expertiză cu categorii ştiinţifice mai puţin accesibile nespecialiştilor. competenţa şi necointeresarea specialistului în cauză. pe această cale nu se poate cere expertului completarea raportului şi nici efectuarea unor noi examinări. iar faptele şi împrejurările de fapt ce constituie fondul raportului de expertiză au fost stabilite în ordinea prevăzută în legislaţia procesual-penală în vigoare. şi rezultatele expertizei sunt întemeiate pe realizările unui domeniu îngust al ştiinţei. Conformându-se acestei concepţii. legea în vigoare (art. precizarea şi demonstrarea motivaţiei apelării la metodele şi mijloacele tehnice utilizate. care urmează a fi apreciate complementar. precizării valorii lor probante. a concluziilor lui. se afirmă sau infirmă declarativ. Organul de anchetă poate manifesta neîncredere faţă de rezultatele expertizei şi. Temeinicia raportului de expertiză depinde de argumentarea motivelor care au condus la formularea anumitor concluzii. în cazul în care se constată că raportul de expertiză este neîntemeiat sau concluziile trase suscită dubii. Prin urmare. 37 . ce constituie obiectul examinării de specialitate. Prin urmare. contrar semnificaţiei atribuite acestui gen de expertiză în lege . a raportului de expertiză în întregime. De exemplu. dispune efectuarea unei expertize repetate din momentul în care se află în posesia unor date ce pun la îndoială pregătirea profesională a expertului sau denotă existenţa anumitor raporturi de legătură a acestuia cu fapta sau cu persoanele participante la proces. de obicei. la cererea organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti). 170 CPP). La raportul de expertiză se va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia ascultării învinuitului. iar concluziile făcute corespund probelor existente în cauză. comisia de experţi. adică dacă concluziile la care acesta a ajuns reprezintă fapte ce ţin de obiectul probaţiunii într-o anumită cauză penală.65 CPP) prevede efectuarea unei expertize repetate de către un alt specialist sau de o comisie de specialişti.Prevăzut în lege (art. Aprecierea raportului de expertiză presupune. ca urmare. el putând servi la soluţionarea cauzei numai în măsura în care organul judiciar se va convinge de temeinicia şi exactitatea concluziilor la care s-a ajuns în urma examinărilor efectuate. legea (art. bănuitului. 170 al CPP: desluşirea semnificaţiei lucrărilor desfăşurate cu prilejul efectuării expertizei şi a înţelesului raportului prezentat. se dispune ascultarea expertului. după cum se ştie. raportul de expertiză. condiţiilor în care el a activat. adică nu conţine răspunsuri exhaustive la întrebările formulate în actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei. în unele situaţii. Acestea pot viza. modele.se susţine că obiectul expertizei suplimentare cuprinde atât întrebările. 55 CPP) ca mijloc de probă. Constatările suplimentare făcute. deşi. se va supune unei examinări critice în vederea determinării veridicităţii faptelor stabilite de către expert. înainte de toate. Obiectul expertizei suplimentare îl constituie întrebările la care în cadrul expertizei iniţiale nu s-a răspuns sau s-a dat un răspuns incomplet. în cazul unei expertize de identificare. Neîntemeiat se va considera raportul de expertiză în care faptele. necunoscute în momentul în care s-a dispus efectuarea expertizei. pot cere completarea materialului iniţial de comparaţie cu noi obiecte. unii practicieni cer examinarea suplimentară a obiectelor (urmelor. formule ş. pe calcule matematice. probe. în cazul cercetării unui accident de circulaţie. victimei şi a altor persoane implicate. odată depus organului judiciar. în vederea completării raportului de expertiză. la fel ca şi alte probe administrate în cauză. în practică. cât şi aspectele noi. iar modul de redactare a raportului de expertiză.1 Obiectul ascultării expertului este în mod expres formulat în art.

până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. 2) scămoşarea hârtiei. sulfit de sodiu. elasticitatea. Conţinutul raportului de expertiză trebuie să fie bine determinat. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. soluţie de var etc). In principiu. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. actele privind alterarea mărfurilor. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. dar şi în profunzimea hârtiei. înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. apă oxigenată.1 (1) Definiţi naţiunea do fals în documente. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. va dispune efectuarea unei expertize repetate. de asemenea. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color.) înlăturarea prin ştergere. TEST 7 Subiectul I. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). Organul de anchetă trebuie să determine. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. urme ale ştergerii. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii.îndoiala organului de anchetă cu privire la temeinicia concluziilor raportului de expertiză poate fi. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. în special a semnăturilor. Nu poate contribui la formarea convingerii organului judiciar raportul de expertiză alcătuit numai din teze şi dacă conţine concluzii contradictorii. printr-o activitate suplimentară de verificare. redat într-o formă îngrijită. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. Falsul In documente 1. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. starea dislocată a particulelor de hârtie. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. finanţelor şi activităţii bancare. radieră etc. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. precum şi unele semne grafice învecinate. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. economiei şi comerţului. hârtia îşi pierde luciul. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor 1. cauza contradicţiei şi numai dacă va constata împrejurări de natură să justifice presupunerea că concluzia expertului este greşită. provocată de constatarea unor deficienţe de redactare. dacă documentul are atare elemente. această discordanţă încă nu constituie un temei pentru înlăturarea raportului de expertiză. tuş sau alţi coloranţi. arc. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. natricaustic. în funcţie de modul in care s-a operat. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. In unele cazuri se constată anumite necoincidenţe între concluziile raportului de expertiză şi alte probe existente în cauză. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. Decolorând textul scris. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. culoarea.2(5) Specificaţi formele falsului prin înlăturare de text. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. în criminalistică. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. 38 . — urmele de presiune. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. El poate avea diverse forme. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului.

tehnologiei de producţie industrială sau agrară). formulează concluzii despre circumstanţele pentru constatarea cărora a fost dispusă expertiza. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor.1 Pornind de la problemele procesual-organizatorice. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituţiei de expertiză. experţii. Expertiza de comisie (1) Expertizele complicate şi contraexpertizele se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de acelaşi profil. fiecare dintre ei prezintă raport separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe marginea cărora există dezacord. Printre metodele aplicate.efectuate de o comisie . în baza rezultatelor obţinute făcându-se concluzie unică. Subiectul II. în marea majoritate a cazurilor.situaţii! cercetării unei infracţiuni de omor urmată de dezmembrarea cadavrului.3. ce constituie obiectul expertizei.1. de obicei. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. . Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. în acest caz specialistul de sine stătător examinează materialele puse la dispoziţia sa. El poate avea diverse forme. (7) Numiţi genurile expertizei judiciare care se impun în mod necesar în . s-au delimitat două situaţii. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. . actele privind alterarea mărfurilor. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. După modul de organizare şi efectuare. prezentând un raport de expertiză cu concluzii asupra problemelor înaintate de către organul de urmărire penală. dacă problemele ce urmează a fi clarificate pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei.2. pe care ei toţi îl semnează.a. în limitele competenţei lor. După cum se va vedea în continuare. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. La această expertiză împrejurările cauzei sau mijloacele materiale de probă se supun unei examinări multidisciplinare.Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat.3(7) Determinaţi elementele de asemare şi deosebire a falsului material şi intelectual in notele scrise. materiale şi mijloace tehnice. (3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ţine de competenţa sa. CPP art. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. conducătorul ei este în drept să organizeze efectuarea expertizei în mod colegial. întocmesc un raport unic. Articolul 147. 146. se dispune expertiza complexă. Expertiza complexă (1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii.complexă. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. se înfăptuiesc expertizele repetate. în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele.. medico-legală pentru a stabili cauza aşa-numitor erori medicale cu consecinţe grave ş. finanţelor şi activităţii bancare. Expertlza complexă 2. le ridică efectuarea expertizei complexe 2. dar şi unele expertize primare. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. Dacă între experţi există dezacord. 147 Articolul 146. în special a semnăturilor. pe care. de exemplu.un colegiu de specialişti dintr-un anumit domeniu. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. cooperează specialişti din domenii diferite. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. (2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei complexe. (5) Specificaţi elementele distincte ale expertizei complexe şi a celei efectuate in comisie. la care îşi dau concursul. (2) Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză. expertizele judiciare se subdivid în: simple. 2. 1 . nu pot fi constatate decât în baza examinării 39 . care justifică dispunerea acestui gen de expertiză: a) în cazul în care faptele şi împrejurările de fapt. (3) Conceptul criminalistice al expertizei complexe. ajungînd la o opinie comună. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. economiei şi comerţului. 2. efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate ori de câte ori organul de cercetare penală constată că pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale. Experţii se consultă între ei şi. în literatura şi practica de specialitate. La cererea părţilor. Astfel. expertiza psihiatrică pentru a determina responsabilitatea autorului faptei penale.

medico-legală şi chimică sau biochimică care asigură stabilirea împrejurărilor şi substanţelor care au provocat intoxicaţii în masă. cum ar fi ascultarea unor martori. din însărcinarea anchetatorului. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. la determinarea falsului prin adăugire şi refacere de text etc. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.2. materialelor explozive şi a armelor de foc aplicate la comiterea anumitor infracţiuni. ca o formă specifică de interacţiune. . direcţiei şi succesiunii împuşcăturilor. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. (3) Conceptul de corelare a activităţii organelor de urmărire penală. Subiectul III.medico-legală şi criminalistică în vederea stabilirii naturii urmelor. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. reconstituirii. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. 4. când s-a activat deschis. organul de investigare operativă. 3. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. în cazurile infracţiunilor evidente. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv. săvârşite în mod tainic. după cum sunt de obicei. la cercetarea infracţiunilor grave. probele fiind la suprafaţă. percheziţiei. Practica unităţilor de expertiză demonstrează că organele de urmărire penală de cele mai multe ori apelează la următoarele genuri de expertiză complexă: . (5) Descrieţi principiile şi formele de interacţiune a ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciului operativ. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. în special. Colaborarea acestor organe. poziţia acesteia în momentul accidentului. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Dimpotrivă. (Se interzice dispunerea unei expertize complexe. anchetatorul apelează la organele de poliţie. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. Corelarea activităţii ofiţerului de urmărire penală cu colaboratorii serviciilor operative la cercetarea infracţiunilor. 3. Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. ridicarea de obiecte şi documente.datelor ce ţin de diferite domenii de activitate.1. 2. în situaţia în care împrejurările cauzei pot fi lesne stabilite prin efectuarea unui complex de expertize simple).tehnică a documentelor şi chimică pentru stabilirea modului şi a materialelor folosite la corodarea textului documentului.medico-legală şi autorutieră pentru a determina mijlocul de transport care a lovit sau a călcat victima. violurilor. efectuării altor activităţi de urmărire penală. Principiul legalităţii. efectuează acţiuni de căutare. Anchetatorul. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. Formele de interacţiune. 3. . 40 . în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. . modului în care au fost aplicate obiectele cu care a activat agresorul. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. reţinerea făptuitorului şi. b) dacă efectuarea expertizei simple poate duce la modificarea obiectelor de studiu în măsură să facă imposibilă examinarea lor de către specialişti din alte domenii.balistică şi chimică sau balistică şi fizico-chimică la cercetarea muniţiilor. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. . natura urmelor şi a leziunilor corporale. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare.a. majoritatea omuciderilor.

obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. Cu realizarea de activităţi procedurale. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. furturilor. medicul legist. stabilesc. tâlhăriilor. dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat.n cauza respectivă. ascultarea unui grup de martori. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. în această ordine de idei. este întotdeauna oportună. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe. este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. Colaborarea acestor organe. ascultarea învinuitului şi a martorilor.a. 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. la faţa locului. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. în consecinţă. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. Întrunirea mijloacelor. a căror cercetare a fost suspendată motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate. (cercetarea la faţa locului. La rândul lor. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. precum şi anumite date caracteristice (fizice. semnalmentele făptuitorilor. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. sustragerilor din patrimoniul social. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. spre exemplu. prezentarea spre recunoaştere ş. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor.a. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. 3. în baza declaraţiilor acestora. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. (7) Selectaţi activităţile de urmărire penală la efectuarea cărora are loc conjugarea posibilităţilor organelor de urmărire penală cu cele operative. Menţionăm. însărcinat cu această activitate. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. Legea (art. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). care. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. în cazurile necesare. acestea fiind de competenţa anchetatorului. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă.a. fireşte. profesionale) ale lui. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. reţinerea ş. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. cum ar fi percheziţia. 41 . Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . dacă există cadavre. de obicei. ca o formă specifică de interacţiune. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. percheziţia.luărilor şi dărilor de mită. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. specialistul criminalist.3. mijloacele şi instrumentele folosite. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. cum ar fi. chinologul cu câinele dresat şi. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. Lucrătorii operativi întreprind. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii.

Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. abordând această problemă. primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. Desenele in arc sunt mai puţin frecvente. a doua. în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. la desenele în cerc crestele zonei entrale se prezintă în formă de cerc. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. atingând partea centrală a acesteia. Japonia. periferică sau marginală şi bazală. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor. curbându-se in centrul ei. avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala. Primele au curbura crestelor lină. In acest tip de desene. începutul secolului curent. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. care. Închizând zona centrală din partea de jos. cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie. cât şi volumului caracteristicilor de structură. oval. Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. ca regală. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). formând o figură triunghiulară. Spre deosebire de acestea. Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei in raport cu cele ale falangetelor se Întâlnesc rar şi.formând respectiv două delte 42 . poate avea valoare identificatoare. iată de ce clasificarea desenelor papilare in criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. inclusiv a celor cu caracter juridic. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. numită delta. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. Ultimele. oferă un material informativ relativ redus. bazat pe investigaţii ştiinţifice.(5) Descrieţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare.2. tn laţ şi In cerc. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. conform datelor publicate. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. Urmele de mâini. la rândul lor. după aspectul general asemănător literei greceşti delta Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. cea palmară. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. fiind reflectat într-o urmă de mâini. tenară şi hipotenară.(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de mâini. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini 1. însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . care se reflectă în urme.TEST 8 Subiectul I. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. spirală. Se disting vădit desene simple In laţ. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. revin spre aceeaşi latură. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale. formând o figură in formă de laţ. formând zonele respective: centrala. 1. constituind. uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China. falanginei şi falangetei. după cum mărturisesc scripturile religioase şi laice vechi. se prezintă prin curbura bruscă. Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare.1. s-a constituit o ramură specială a criminalisticii. pleacă spre latura opusă. marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. au avut loc la finele secolului trecut. forma şi direcţia acestora. Ca mijloc de probă. Deşi. sub aspect general de rachetă. au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. dimpotrivă. cu zonele digito-palmară. Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare.

mazut) şi de suprafaţă greu sesizabile sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie1. organul de urmărire penală va delimita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. cu excepţia cazurilor câad acestea sunt intransportabile. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. de asemenea de culoare albă. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. După cum demonstrează practica judiciară. de masă plastică. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. iar urmele devin vizibile. Urmele de adâncime. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efectuate In vederea descoperirii. — ceruza. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. funingine. sânge. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. Aceasta se explică. — oxidul de zinc. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. fiind lipsită de corpuri dure. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă în culori. unt. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor In care s-a comis fapta. cu aderenţa mărită. In rândul al doilea. săpun. — oxidul de cupru. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. porţelan. tn primul rănd. urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. o lanternă de buzunar. lemn polizat. 43 . prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. piele. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. care uşor se desprinde de piele. prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului faptei. Laşco. ce permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet. praful. în primul rând. sudoarea este incoloră.(7) Decideţi asupra posibilităţilor expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului. — grafitul. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. praf de culoare neagră. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. în situaţia. formând urme-amprente. cretă. surplusurile de prafuri se înlătură.1. evidenţiază urmele. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. care dă rezultate eficiente in evidenţierea urmelor latente pe hârtie. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. urmele apar pe deplin sesizabile. textile. fixării. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini in criminalistică se subînţelege. In contextul celor enunţate. Aderând la materia-bază a urmei. masă plastică de culoare întunecată. în comun cu obiectai purtător. ceramică. În funcţie de natura acestor obiecte. asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. pe de altă parte. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. se vor forma urme de adâncime pe corpuri plastice (plas-tilină. După aceasta se procedează la examinarea fiecărui obiect depistat in parte. carton. masă plastică. Descoperirea urmelor de adâncime. de suprafaţă vizibile create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. un praf de culoare albă. de luni şi luni de zile. examinarea acestora de către experţii criminalişti In scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. materiale polimerice. cauciuc. ceară. Indiferent de natura lor. furnir). practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. decalată). Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. în acest mod. Pe de altă parte. Fiind în acest mod descoperite. obiecte de mobilă. praf de culoare cafeniu-întunecată. Dat fiind acest fapt. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. numită din motivul dat şi secreţie papilară. pe de o parte. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. atribuie urmelor o relativă stabilitate. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâini create prin transpiraţie. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută.3. în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii. sudoarea.

re măsura evaporării iodului.). şi-au pierdut proprietatea de a axfcra prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prâfuire. Metoda chimică de relevare a urmelor latente» spre deosebire de cea de prâfuire. urma devine incoloră. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective. spre exemplu. obiectul purtător de urme. sau fixate pe cale fotografică. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. îl constituie procesulverbal. a izotopilor radioactivi. pentru a evita înnegrirea suportului. este unit la 0 extremitate cu para dublă de cauciuc. oferind rezultate pozitive indiferent de natura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». peroxidul de mangan.— bronzul. Vaporii de iod. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. persistente şi vizibile. a. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. reamintim condiţiile principale de fotografiere. In cazul cercetării urmelor latente vechi care. La extremitatea opusă tubul are un locaş in care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator . Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. influenţate de factorul temporal. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. Principalul mijloc de fixare. în continuare obiectul se usucă obişnuit şi. aşa cum eşi recomandată. Prin reacţie cu iodul. Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. spre exemplu funingina. Metoda chimică se foloseşte. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse în compartimentul respectiv. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1%). sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. in întregime sau parţial. care apar prin încălzirea tubului. consta In tratarea suprafeţelor purtătoare de urme cu reactivi chimici care. fie sub aspect informativ. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. unde se introduc cristale de iod. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. Varianta cea mai accesibilă in condiţii de teren constă în următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint in apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. le va evidenţia. este universala. secreţia de transpiraţie se va colora îînr-un orarij-deschis. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. oxidul de cobalt. cât şi din alte pricini. dacă. (fig. obiecte din lemn ş. colorează amprenta papilară in măsura în care aceasta devine vizibila. In cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. In care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. având in vedere accesibilitatea acestui procedeu. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. a radiaţiilor de tip laser. Cum s-a menţionat anterior.a. Sub influenţa soluţiei menţionate. îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. genul urmelor descoperite. cele latente după relevarea lor.a. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. menită să furnizeze curent de aer. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că metodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. în literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod1. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc1. sub aspect procedural. fiind descoperite. 44 . cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu a celui de aluminiu. Această metodă. intrând in reacţie cu factorii componenţi ai sudorii. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările ide vârf ale ştiinţelor naturale ca. a unor substanţe noi luminis-cente. în încheiere trebuie să semnalăm. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. montat într-un tub de masă plastică. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. ceramică ş. invizibilă. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. cât şi pentru colorarea urmelor greu sesizabile. în mod special. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. ridicării şi conservării lor. Pe un element magnetic. praful de ceară roşie ş. se aderă praful care. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este Înaintat ca dispozitiv de descoperire a urmelor in componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. acesta fiind dezavantajul procedeului. Un tub de sticlă. ninhidrina şi nitratul de argint. acestea se cer fixate pe pelicule adezive. prin acţiunile respective cu para de cauciuc. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura descoperirii.

— contopirea liniei papilare sau asamblarea. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. inclusiv liniile flexorice. carton presat etc. liniile albe. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. Obiectele purtătoare de urme de mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. precum şi determinarea modului in care au fost create. 45 . cele flexibile (documentele.a. (fig. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. masă plastică etc. precum şi cu pereţii ambalajului. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei. Până la delimitarea perr soanei suspecte ca fiind creatoare de urme de mâini. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. lemn. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. în cazul necesar foaia protectoare se înlătură. de pod alte două linii. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. Eficienţa expertizei dactiloscopice In mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. scândură.Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. în cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită. Stratul de gelatină. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. după ce pe degete se apasă hârtia. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. la ce tip se referă desenele papilare ş. cicatricele. ceramică. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau tară adăugire de coloranţi. şi protector. sarcina principală a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. iar cea adezivă se suprapune urmei. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. In cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. sfera de interese. Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în felul următor: pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţă chimică de natură să intre In reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. trifurcare). ce constau din două foi de celuloid: de bază. albă şi neagră. — inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc. Prin apăsare. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă. substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. apoi se suprapune urmei prăfuite.) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. în literatura de specialitate se recomandă metoda Chimică de ampren-tare. metal. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. contopirea a două sau mai multe linii. se scutură şi se zvântă. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează» aceasta fiind imposibilă. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se Impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. In acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr.27) în procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei palmare. uşă. Obiectele dure (sticlă. porii. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului.

a fotografiei judiciare etc. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. pentru a fi examinate în condiţii propice descoperirii.de la general la particular. pe raze bine delimitate. spre periferie. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. (5) Determinaţi procedeele tactice criminalistice aplicate la cercetarea locului faptei săvârşite într-o încăpere. apoi în mod dinamic. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. ca apoi să se desfăşoare pe spirală. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. în acest sens. fixării şi ridicării urmelor.Subiectul II. în funcţie de forma geometrică a încăperii. în situaţia unui omor. 46 . Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. despre care se presupune că sunt. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. (3) Specificaţi fazele şi metodele de examinare a ambianţei locului faptei. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. şi circular . cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. al obiectelor de acolo. adică de la locul amplasării cadavrului. excentric. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. urmelor şi al altor materiale de probă. se va cerceta de sine stătător. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială. continuând astfel până la centrul încăperii. care se disting atât după sarcinile ce le revin. Tactica cercetării propriu-zise a locului faptei 2. magazie. în funcţie de caracteristicile terenului. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. Fiecare parte de teren. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers".echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. într-o măsură sau alta. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul.2. în vederea orientării. apelându-se fie la procedeul liniar.1. respectiv. faza la care ne referim este decisivă. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. Din perspectiva tacticii criminalistice. fie la cel circular. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. depozit etc. 2. Astfel. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare.

echipa de cercetare deplasându-se de la punctul de plecare spre partea opusă şi invers. etajul. în prealabil delimitându-se zonele şi suprafeţele eventual purtătoare de urme şi luându-se măsuri de conservare a lor. care. dar nu înaintea realizării măsurilor de păstrare a urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă. spre exemplu. într-un mod sau altul exploatate în timpul desfăşurării activităţii infracţionale. în funcţie de forma geometrică a încăperii. pentru a fi 47 . fiind admisă deplasarea lor din poziţia iniţială.2)de cercetare detaliată a ambianţei lui. descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale. cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa martorilor asistenţi dintr-un punct din preajma sau din interiorul spaţiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane. cum ar fi. amplasarea acestuia (localitatea. în funcţie de caracteristicile terenului. deoarece se pot crea situaţii în care activităţile din prima fază se pot executa în cea de a doua şi invers". porţiune de drum. pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părţii respective a procesului-verbal şi întocmirea schiţei de plan a locului faptei. în ce priveşte antrenarea altor persoane. ca apoi să se desfăşoare pe spirală.3. La fixarea obiectelor şi fenomenelor dinamice. reprezintă anumite avantaje. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaştere . excentric. căile de acces) şi a obiectelor considerate principale sau purtătoare de urme vizibile ale infracţiunii. Locurile de proporţii mai mari se recomandă a fi cercetate pe sectoare. construcţie auxiliară). pe raze bine delimitate. modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. potrivit căruia distanţarea dintre fazele menţionate (numite de unii autori. în situaţia unui omor. constă în examinarea de sine stătătoare a tuturor obiectelor în vederea stabilirii legăturii lor cu fapta. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea împrejurărilor în care a avut loc fapta. în acest sens. magazie. de structura spaţială şi topografică a locului acesteia.2. statică şi dinamică) "are un caracter convenţional. starea uşilor. este oportun ca cercetarea să demareze de la locul de pătrundere a făptuitorului în încăpere. poziţia şi starea altor obiecte. este indicat ca activitatea echipei de cercetare să se desfăşoare succesiv într-un anumit sens. care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar. adresa. partea vătămată. al obiectelor de acolo. în cazul unui furt dintr-o locuinţă. respectiv. spre exemplu. apelându-se fie la procedeul liniar. ferestrelor şi a dispozitivelor de încuiere a acestora. să nu rămână necercetat. continuând astfel până la centrul încăperii. de cercetare detaliată a locului faptei.1 Cea de a doua fază. spre periferie. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se află pe planul al doilea. de obicei. să se studieze iniţial în mod static în vederea determinării elementelor lor caracteristice şi a legăturii cu mediul. într-o măsură sau alta. cât şi după metodele şi mijloacele de investigare. pas cu pas. delimitată în prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale. cercetarea detaliată va porni de la centrul locului faptei. fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. depozit etc. La această fază se realizează fotografia de orientare. despre care se presupune că sunt. Din perspectiva tacticii criminalistice. care se disting atât după sarcinile ce le revin. de modul de amplasare a urmelor infracţiunii şi de alte mijloace materiale de probă. se va recurge la operaţii de măsurare. Astfel. eventualele direcţii din care a venit făptuitorul spre locul faptei şi în care s-a îndepărtat. Faza de observare generală debutează. adică de la locul amplasării cadavrului. Nu susţinem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate. anumite mecanisme în stare de funcţionare. apoi în mod dinamic. Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei. legate cu infracţiunea săvârşită ori care reprezintă o consecinţă a acesteia. urmelor şi al altor materiale de probă.echipa va realiza cercetarea deplasându-se concentric pe spirală: de la pereţi spre centrul încăperii. este recomandabilă înregistrarea videomagnetică. şi circular . Dacă reprezentarea locului faptei reclamă precizări dimensionale. înainte de a fi suferit vreo modificare. cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze succesive: 10) de observare generală a locului faptei. astfel ca nici o porţiune de teren. apoi să se desfăşoare de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. în vederea orientării.de la general la particular. în baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare. este necesar ca la această fază de cercetare toate obiectele. se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. (7) Stabiliţi activităţile ce urmează a fi întreprinse de organul cu funcţii operative în procesul cercetării locului săvârşirii infracţiunii. bănuitul sau învinuitul. Fiecare parte de teren. cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: frontal. începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de natura faptei. O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianţei locului faptei la momentul cercetării. este indicat ca numărul acestora să fie pe cât este posibil limitat. nici un obiect ce ar putea furniza informaţii de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. se va cerceta de sine stătător. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spaţiului în cercetare. fie la cel circular.1 Fazele indicate reprezintă două trepte ale procesului unic de cercetare. suprafaţă de locuit oficiu. Tabloul de ansamblu al locului faptei. Pentru stabilirea stării cadavrului şi a raportului acestuia cu mediul se vor invita medicul legist şi specialistul criminalist. fotografia schiţă şi cea nodală sau a obiectelor principale. Pentru asigurarea examinării sistematice a locului faptei. în continuare observarea generală va determina şi fixa natura locului faptei (teren deschis. locurilor în care se află obiectele şi urmele vizibile rezultate din activitatea infracţională.

în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. de ce (scopul. cum?. Subiectul III. în situaţia în care ridicarea obiectului purtător de urme-materie este cu neputinţă. pe experienţa pozitivă. în fond. de ţesuturi. wer"). wo. pe de o parte. atunci. fiind instalate pe o peliculă sterilă. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. Prioritară însă rămâne regula generală. womit. mobilul)?. delapidarea . în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. acestea se examinează minuţios. această categorie de urme cuprinde. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. de păr.2. Urmele descoperite la faţa locului se supun unei analize profunde în vederea stabilirii dacă ele reprezintă consecinţele infracţiunii real săvârşite sau au fost făcute special. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. constituind particule solide. de salivă. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. După cum este cunoscut. a fotografiei judiciare etc. organul de cercetare desfăşurând o amplă activitate de examinare a urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. tot felul de resturi minuscule de substanţe anorganice (fibre de ţesătură. proprie cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat.prin furt sau incendiu. când?. conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice. lemn.). acţiuni operative). 48 .1. warum. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. wann. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. apelându-se la o sursă de lumină puternică şi Ia mijloacele optice de mărire din dotarea truselor criminalistice de specialitate. (5) Apreciaţi rolul versiunilor tipice la cercetarea omorului. de miros ş. iar pe de altă parte.a. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. urmele biologice de provenienţă umană (de sânge. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dată în funcţie de specificul suportului acestora. sunt frecvente cazurile de disimulare a infracţiunilor real săvârşite prin înscenarea altor fapte: omuciderea prin simularea unui accident. Apoi. De exemplu. în ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. versiunile tipice reprezintă variante teoretice. se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect în parte şi ambalarea în eprubete sau plicuri de hârtie curată. Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare. fixării şi ridicării urmelor. (3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetare a omorului. însuşirea de bani . în acest sens. inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. De la început se delimitează obiectele cu care cei implicaţi au putut contacta în comiterea infracţiunii. Este evident că la descoperirea şi ridicarea acestei categorii de urme trebuie să contribuie specialiştii care participă la realizarea cercetării. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". Căutarea microurmelor la faţa locului se efectuează într-o anumită ordine. versiunile se divizează în particulare şi tipice. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor de omor 3. faza la care ne referim este decisivă. pentru situaţia dificilă. Potrivit datelor pe care se fundamentează. De pe suprafeţele netede microurmele. particule de sticlă.prin tâlhărie etc. wie. sinuciderea prin moartea naturală. pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive.examinate în condiţii propice descoperirii. expertiză. când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. sol etc). şi anume: ce s-a întâmplat?. vopsea. O sarcină aparte a cercetării detaliate a locului faptei rezidă în punerea în evidenţă şi conservarea urmelormaterie. precum şi de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 3. potrivit căreia urmele infracţiunii se ridică în comun cu obiectul purtător de acestea. unde?. Aşa cum s-a menţionat. metal. este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei. Urmele-materie care provoacă luminiscenţă (lumină rece) pot fi uşor descoperite prin aplicarea sursei de radiaţii ultraviolete.

3.3. (7) Selectaţi principiile planificării activităţii de cercetare a infracţiunilor: a) individualitatea; e) dinamismul; b) subiectivismul; f) subordonării pe verticală; c) unicitatea; g) toate variantele sunt corecte; d) realitatea; Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii. Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală. Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare. Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil. Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale" 1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2. .

49

Test 9 Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris. 1.1.(3) Identificaţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopice. Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului. 1.2.(5) Determinaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului. Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice . Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. 1.3 (7) Apreciaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului. Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora. în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.

50

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea martorului. 2.1 (3) Defeniţi noţiunea şi clasificarea procedeelor tactice aplicate la audierea martorului. 2 2. (5) Analizaţi etapele procesului de audiere a martorului. 2 1 (7) Elaboraţi un plan de ascultare a martorilor, unde să fie indicat cercul de persoane, ce pot li audiate în calitate de martori, ordinea de ascultare şi obiectivele ascultării în următoarea situaţie: „Pe data (le 24 aprilie 2006 la orele 6.00, pe teritoriul zonei de odihnă „Valea Morilor" a lost depistat cadavrul cet.Scrgheev a.n. 1968, cu multiple leziuni corporale, cauzate cu un obiect ascuţit în buzunarul sacoului cu care era îmbrăcată victima a fost depistat buletinul de identitate pe numele cet.Scrgheev, unde era indicată adresa mun.Chişinău, str.Belinschi, 19 ap. 10. Şi o legitimaţie (le colaborator al administraţiei zonei de odihnă „Valea Morilor", pe numele cet. Sergeev. § 3. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia şi alte acte de procedură penală, ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire; de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal, este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor, în special, la faza de urmărire penală, să se desfăşoare în mod organizat şi, fireşte, în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei, succesiunea, timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori, consideraţi purtători de importante date probante. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei, organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite, şi a posibilelor surse de probă. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care, eventual, posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia, pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor, organul de urmărire penală se va baza, pe de o parte, pe rezultatele cercetării la faţa locului, percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală, care, în majoritatea cazurilor, în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii, iar, pe de altă parte, pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. Legea (art.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie, telegrafic sau telefonic. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui, de relaţiile acestuia cu părţile, dar şi cu alţi martori. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic, din considerente de ordin tactic, se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă, dar mai puţin oficială. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. Ordinea chemării martorilor, în special, dacă ei sunt mulţi, are, după cum, pe bună dreptate, se subliniază în literatura criminalistică, adânci implicaţii tactice.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor, este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire, astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane, este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor, la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală, cât şi în afara acestuia. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere, de asemenea, importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. De regulă, martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia, vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. 1 în ordinea stabilită, ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde, în mare măsură, de modul în care se face pregătirea ascultării sale. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă, de la caz la caz, fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei, de caracterul materialului probant existent, de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. Rămâne însă în afara oricărei discuţii, şi aceasta confirmă imensa practică judiciară, că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative.

51

avertizat că este obligat să spună adevărul.). ce constituie tactica ascultării martorilor. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. solicitându-i să-şi declare numele. penală pentru depoziţii de mărturii mincinoase. ale inspectoratelor departamentale ş. documente. pe de altă parte. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. procedeele tehnologice.a. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia.Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. e de dorit să participe şi expertul. Prima categorie include procedeele tactice destinate creării contactului psihologic. profesia. studiile etc. uneori. organizarea audierii necesită. Dispunând de datele respective. materialele prezentate de alte structuri. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. Categoria a doua cuprinde procedeele menite să acorde martorilor ajutorul necesar la reactivarea memoriei şi reproducerea datelor recepţionate în urma contactului cu fapta sau împrejurările acesteia. cum ar fi cele de revizie şi control. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. cunoştinţele şi interesele predominante. crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. etatea. după scopul urmărit prin aplicarea lor. în prima fază organul însărcinat cu ascultarea martorului este obligat să stabilească identitatea lui. Momentul final al fazei introductive de ascultare presupune stabilirea raporturilor martorului cu pricina.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. La această fază de contact cu martorii. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii. în caz contrar poate fi tras la răspundere. Din perspectiva problemei în discuţie. auditive). de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. Categoriile menţionate se aplică în mod consecutiv în cele trei faze în care se desfăşoară ascultarea martorilor: introductivă. în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. acesta prezentând unul din principalii factori de care depinde succesul sau insuccesul ascultării. domiciliul. Declaraţiile martorului vor fi verificate în baza documentelor de identitate. victima). este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. locul de muncă.2 în fine. a eventualelor interese materiale sau morale ale acestuia şi a altor împrejurări care pot trezi suspiciuni referitoare la obiectivitatea declaraţiilor.) § 4. antecedentele penale. în categoria a treia se înscriu procedeele tactice de influenţă psihologică în situaţia în care se împune depăşirea mărturiilor false. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. vărsta. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. starea familială. dintre care menţionăm: 52 . înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. Tactica ascultării propriu-zise a martorilor Procedeele tactice. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. de unde. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. se subdivid în trei categorii. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. precum şi cu persoanele participante la proces (învinuitul. din diferite motive. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. iar. După identificare martorul este încunoştinţat asupra cauzei şi împrejurărilor în legătură cu ce este chemat şă depună mărturii şi. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. obiecte corp-delict etc. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. 2) sfera socială căreia aparţine. prenumele. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii.a. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte. de relatare liberă şi de primire a răspunsurilor la întrebările adresate martorului de către organul de cercetare. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. organul de cercetare va apela la anumite procedee tactice pentru a asigura crearea contactului psihologic necesar obţinerii de declaraţii sincere şi complete.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. procesulverbal de cercetare la faţa locului. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. starea familială. concomitent.

nu reuşesc să prezinte mărturii în mod ordonat. nu sunt în stare să reproducă cu certitudine evenimentele şi faptele recepţionate în legătură cu fapta penală săvârşită. Această procedură trebuie executată în mod diferenţiat. organul judiciar trebuie să se prezinte. pentru stabilirea anumitor fapte sau împrejurări de fapt la care martorul din diverse motive nu sa referit. în funcţie de calităţile şi eventuala lui poziţie. fireşte în mod civilizat şi tacticos. dar loială şi binevoitoare. de a nu depune mărturii mincinoase. în faza a treia a ascultării martorilor. condiţiile. în legătură cu declaraţiile martorului de bună-credinţă. organul judiciar intervine cu întrebări urmărind clarificarea sau precizarea anumitor aspecte ale declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă. sunt siguri şi consecvenţi în relatările lor. Dacă faţă de martorii de bună-credinţă şi predispuşi să contribuie la stabilirea adevărului ea va avea un caracter moderat. organul de anchetă poate solicita martorului.reducerea la minimum a influenţei organului de anchetă asupra conţinutului de fond a depoziţiilor martorului. denumită de unii autori "fază (etapă) de interogare" sau de "ascultare dirijată". ajutor care poate avea diverse forme: selectarea unor unităţi lexicale potrivite. Printre alte avantaje pe care le oferă relatarea liberă mai menţionăm: . oferind martorului posibilitatea de a expune faptele în ordinea în care acestea au fost percepute şi stocate în memorie. 196-197 CP). anumite precizări inclusiv în ceea ce priveşte veridicitatea datelor prezentate. fie datorită stării emoţionale. Sunt frecvente cazurile când martorii. Se impune deci un ajutor din partea celui ce conduce ascultarea. reproducerea grafică (desenul. acestea fiind prezentate în mod inhibitiv. d) Acordarea de ajutor martorilor care. adaptarea martorului la rolul. fără a fi întrerupte.a. din diferite motive.. Asupra unor momente considerate principale sau de importanţă deosebită. Organul de urmărire penală poate interveni. în expunere se observă mai puţină siguranţă.debutează cu invitaţia martorului de a expune tot ce ştie referitor la fapta sau împrejurările de fapt pentru a căror lămurire a fost chemat. schiţa) a faptelor.primirea la timp şi corectă a martorului. în fel şi chip se eschivează de la relatarea liberă a faptelor. b) Analiza criminalistică a unor secvenţe din relatările martorului în scopul punerii în evidenţă a eventualelor contraziceri sau neclarităţi. orice formă de tratare necivilizată. Practica demonstrează că martorii care expun faptele aşa cum au fost recepţionate. condiţionate de necesitatea restructurării informaţiei ordonate în memorie după o anumită logică. neclar şi chiar confuz. că aşteptarea de lungă durată. . în practică sunt frecvente situaţiile în care unele persoane propuse ca martori de părţi. dar şi la persoana (persoanele) cu care urmează să converseze. urmărindu-se determinarea cu exactitate a unor circumstanţe de loc. incomplete sau contradictorii şi 2) în cazul mărturiilor false prezentate de martorii mincinoşi. Procedeele tactice de natură să contribuie la desfăşurarea cu succes a relatării libere sunt următoarele: a) Crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării expunerii. calm şi atent. fără a-i sugera. după cum s-a menţionat.de relatare liberă .forma în care martorului i se explică drepturile şi obligaţiile pe care le are conform legislaţiei în vigoare. de precizare. cei al căror nivel de cunoştinţe este redus. în cele din urmă se constată că aceşti martori se dovedesc a fi mincinoşi. Relatarea liberă are o deosebită semnificaţie tactică. declarându-i familia. gradul şi postul pe care îl ocupă. . sau întâmpină dificultăţi în exprimarea gândurilor. Relatările martorului trebuie ascultate cu răbdare. în vederea orientării mărturiilor spre obiectul cauzei. c) Observarea asupra modului de comportare a martorului. . apoi faţă de cei ce nu inspiră încredere se impune o conştientizare insistentă asupra normelor respective. Dacă însă unele fapte sunt tăinuite sau denaturate. acţiunilor şi faptelor într-o altă ordine decât cea în care acestea au fost recepţionate prezintă anumite dificulităţi. La interogarea martorilor se procedează în două situaţii: 1) când martorii de bunăcredinţă pe parcursul relatării libere involuntar comunică date dubioase. ceea ce permite a valorifica în mod adecvat declaraţiile lui. relatarea liberă. Prin urmare.posibilitatea organului judiciar de a observa fermitatea şi certitudinea cu care martorul prezintă faptele. . în special. acestuia oferindu-i-se posibilitatea să reproducă faptele memorate prin propriile mijloace intelectual-expresive. deoarece reproducerea evenimentelor. în special. lipsa de atenţie vor trezi nemulţumirea martorului şi deci sunt în detrimentul contactului psihologic. fie datorită posibilităţilor lexicoexpresive limitate sau specificului faptelor ce constituie obiectul ascultării. cerând să fie interogaţi. . de timp. A doua fază . O atare convorbire preliminară asigură. îndeletnicirile sale profesionale sau casnice. contribuie la armonizarea depoziţiilor. în special de învinuiţi. a anchetatorului faţă de martor şi de relatările lui. demonstrarea acestora cu ajutorul anumitor obiecte. organul de anchetă poate interveni cu trei genuri de întrebări: de completare. indiferent dacă el este chemat din iniţiativa organului de cercetare sau a fost propus ca martor de învinuit sau victimă. a celor ce prevăd răspunderea penală pentru mărturii false sau pentru sustragerea de la obligaţia de a prezenta mărturii (art.discuţia liberă prin abordarea unor probleme de natură exterioară obiectului cauzei. în special.forma de manifestare şi maniera de comportare a organului de cercetare. numai în situaţia în care martorul relatează fapte vădit lipsite de semnificaţie pentru cauză. dar care ţin de activitatea martorului. care îi permite organului de cercetare să stabilească anumite particularităţi de ordin psihofiziologic şi de intelectualitate ale martorului. înainte de a explica martorului obiectul cauzei şi importanţa pe care o pot avea relatările sale. fotografii ş. Trebuie de avut în vedere. a modului şi 53 . La crearea contactului psihologic contribuie mult înfăţişarea şi atitudinea serioasă.posibilitatea observării directe a limbajului martorului.

faptele şi împrejurările ce constituie obiectul audierii sunt cu totul sau parţial de altă natură decât cum acestea au fost expuse. destinate. în mod direct sau indirect ei vor fi conştientizaţi că organul de anchetă cunoaşte motivele care îi fac să ascundă sau să denatureze faptele. atunci când se depun mărturii ticluite ori martorii înaintaţi de învinuit. există patru categorii de factori care determină martorii să ascundă sau să denatureze adevărul.împrejurărilor în care s-a activat. bună sau rea vecinătate. în majoritatea cazurilor. invidie ş. De exemplu. a anumitor obiecte şi a ambianţei de la locul faptei. îndeosebi. este necesar ca întrebările ce urmează a fi adresate lui să corespundă următoarelor cerinţe tactice: . 54 . Dacă martorului concomitent cu prezentarea probelor. 3) Sentimentul de inoportunitate a obligaţiilor împovărătoare de martor. Acest procedeul tactic se justifică. formulate laconic şi în succesiunea în care s-au desfăşurat relatările libere. Persoanele care depun mărturii mincinoase se cuvine a fi trase la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare. să nu sugereze anumite răspunsuri. De multe ori martorii sau membrii familiei lor sunt intimidaţi prin diverse ameninţări de răzbunare. înrăire. modele. pe de o parte. a persoanelor care din prima fază sau pe parcursul relatării libere şi-au demonstrat nesinceritatea sau tendinţa de a denatura faptele. faţă de justiţie în genere. încât să se ajungă la determinarea acestora să abandoneze atitudinea iresponsabilă şi să prezinte obiectiv faptele percepute. iar prezentarea lor să se efectueze într-o modalitate conformă personalităţii celui audiat.1 1) Cointeresarea materială sau morală în rezultatul cauzei datorită raportului de legătură cu învinuitul. determinată de relaţiile avute cu acestea anterior. forme reale. de intonaţia şi gesturile care însoţesc comunicarea acestora. cea introductivă şi de relatare liberă. . dar şi despre răspunderea penală la care riscă continuând să susţină minciuna. Pentru ca interogarea martorilor de bunăcredinţă să se desfăşoare eficient. iar. complici etc). acest procedeu tactic. . Acest prim procedeu tactic adeseori este suficient pentru ca martorii să abandoneze poziţia nesinceră şi să depună mărturii conforme realităţii. prieteni. stabilirii surselor din care martorul a obţinut informaţiile sau a condiţiilor în care a avut loc recepţionarea acestora. inclusiv. dezvoltării psihice şi nivelului de pregătire ale acestuia. 4) Atitudinea persoanelor cu antecedente penale faţă de organul de urmărire penală. Datele privind personalitatea martorului dobândite până la procesul de ascultare. 2) Sentimentul de frică inspirat de monstruozitatea celor implicaţi în proces sau datorită presiunilor directe exercitate de către persoanele cointeresate (rude. Dacă în urma aplicării procedeului tactic menţionat nu s-a obţinut rezultatul scontat. întrebările din această categorie pot fi însoţite de prezentarea unor obiecte în natură. coroborate cu cele obţinute pe parcursul fazelor iniţiale ale audierii. "Vi se prezintă fotografia de orientare la locul accidentului de circulaţie în cauză. dar şi de felul cum sunt adresate. se recomandă să se procedeze la demascarea caracterului mincinos al depoziţiilor. nu este decât în defavoarea clarificării cauzei.întrebările de precizare este necesar să fie corelate la anumite puncte de reper.să fie directe. în situaţia în care obiectul audierii aparţine sferei de activitate specifice sau mai puţin cunoscute martorului.prin conţinutul de idei.a. conducerea ascultării într-o astfel de manieră. Utilizarea procedeului tactic în discuţie poate contribui la obţinerea rezultatelor scontate în cazul în care se va ţine cont de următoarele condiţii: probele prezentate să fie incontestabile. Evident că penalizarea martorilor conduce la pierderea acestora şi. în multe cazuri va influenţa decisiv comportarea lui ulterioară. stabilirea motivelor care determină persoana respectivă să se situeze pe poziţii mincinoase. ştiindu-se faptul că declaraţiile martorilor sunt în funcţie nu numai de natura întrebărilor. duşmănie. fotografii. în special.să fie expuse într-un limbaj accesibil persoanei ascultate. li se va aminti cu voce fermă obligaţia sa de a spune adevărul. modul de formulare şi adresare. subliniem că martorilor li se pot prezenta probe care demonstrează cu certitudine că evenimentele. victima sau altă parte în proces: rudenie. ascultarea martorilor tentaţi să depună mărturii mincinoase presupune. pe de altă parte. Martorului i se poate cere descrierea semnalmentelor persoanelor participante. de verificare. Din perspectiva tacticii criminalistice. oferă organului de anchetă posibilitatea de a dezvălui cu certitudine adevăratele motive care determină martorii să depună mărturii mincinoase şi să procedeze în continuare la un interogatoriu în cunoştinţă de cauză. Potrivit majorităţii lucrărilor consacrate tacticii criminalistice. tendinţa de a evita eventualele chemări repetate în faţa organului de anchetă şi în instanţa de judecată. clare. martorul continuând să rămână pe poziţie de rea-credinţă. rivalitate. dar deoarece preocupările prioritare ale organelor de cercetare sunt legate de fiecare dată de stabilirea adevărului se impune o altă soluţie -depăşirea atitudinii iresponsabile a martorilor de rea-credinţă şi obţinerea de mărturii conforme realităţii. încearcă să confirme alibiul făptuitorului. Pe această cale martorilor le vor fi adresate întrebări prin a căror conţinut. la modul de operare şi la mijloacele aplicate. colegialitate de serviciu sau de studii. schiţe etc. prin urmare.. . precizaţi locul unde a fost tamponată victima?" Probleme deosebite ridică faza de interogare a martorilor de rea-credinţă. Rezumând. procedeu care presupune adresarea într-o ordine bine gândită a unei serii de întrebări cu privire la anumite aspecte de loc sau de timp.

La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere. La momentul tactic.1.Mihailov. poate fi folosit câinele de urmărire. Vor fi cercetate. Urmele vor fi examinate cu deosebită atenţie. care au fost primele sesizate. deoarece este posibil ca printre acestea să fie şi cele aparţinând făptuitorilor. iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării lor. ele vor fi continuate. Metodele tactice criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. de dimensiuni reduse. an 1981 angajaţi în calitate de hamali la această unitate de comerţ Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. deoarece pot contribui la identificarea făptuitorilor. Cercetările vor începe de la locul unde s-au făcut primele constatări.Constatarea faptelor Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari. vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. apoi ridicate prin metodele cunoscute. Secţiunea I . Koylov. Chiar dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea apartenenţei de gen. Cercetarea urmelor de deget va fi făcută de tehnicienii sau experţii criminalişti.00 din încăperea . 1.1980 şi cet. pentru a se putea examina toate cele trei repere menţionate. între care: stabilirea locului unde s-a comis furtul.2. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. sau urmele mijloacelor de transport. Obiectele purtătoare de urme.După două oree de la cercetarea locului faptei. locul săvârşirii faptei sau un punct de control al mijloacelor de transport. se vor face precizări pe parcursul expunerilor. ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori. In cazul infracţiunilor flagrante. O categorie specială de urme găsite la locul faptei o constituie urmele biologice. ori la data constatării lor de către alte persoane. cercetările trebuie să fie începute cât mai curând. fotografiate. (S) Stabiliţi sarcinile cercetării la faţa locului a infracţiunii de furt. Acest loc poate fi cel în care au fost ascunse bunurile sustrase. Acolo unde există deosebiri. 9 (nouă) TV color marca "Polar". pentru stabilirea numărului de persoane participante la săvârşirea faptei. amplasat p str Florilor. stabilirea bunurilor ce au fost furate. abandonate sau pierdute. mărfurile. descrise în procesulverbal şi fotografiate. se întocmesc acte de constatare de către organele de urmărire penală. obiectele găsite la locul faptei vor fi examinate cu atenţie. Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. descrise. pe jos sau cu mijloacele de transport. dacă acestea au fost rupte sau scoase de pe mâini. Produsele. Astfel.1. locul unde au fost ascunse bunurile sustrase. Secţiunea a II-a . pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. magazinul „Next". Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte. pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase.Cercetarea la faţa locului La cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie noţiunea „la faţa locului" are o sferă foarte largă. în calitate de bănuiţi au fost reţinuţi cet. pentru efectuarea unor activităţi la care sunt considerate incomode. (7) Determinaţi acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi obiectivele acestora. iar la faptele de tâlhărie. (3) daţi definiţia specificaţi şi importanţa criminalistică a etapei iniţiale de cercetare a Untului. 32/1 au fost sustrase prin pătrundere. ştiut fiind că asemenea urme pot fi găsite chiar şi în cazul în care făptuitorii au folosit mănuşi. Indiferent de locul de unde s-au început cercetările. mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului. an. care le sunt caracteristicile şi valoarea. în următoarea situaţie: „Pe data de 28 august 2006. In practica organelor de urmărire penală se descriu asemenea urme în caz de sustragere de furaje. În urma examinării ambianţei locului faptei s-a contratat. identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi. Pe întregul traseu presupus a fi parcurs de făptuitori vor fi căutate obiecte sau resturi de obiecte sustrase de la locul săvârşirii furtului. 1. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de picioare şi urmelor mijloacelor de transport. faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală. ridicate cu ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare. cuprinzând locul săvârşirii faptei. între orele 01. Pe traseul cuprins între locul unde s-a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite bunurile sustrase. Alteori. pot fi găsite urme de sânge pe cioburile geamurilor sau ale vitrinelor sparte. pot rămâne urme de sânge pe corpul victimei sau pe îmbrăcămintea acesteia.Subiectul III. ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1. se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin. pe jos sau cu mijloace de transport2. în cazul furtului. vor fi ridicate mulaje de gips. 55 . ales de conducătorul echipei de cercetare. unde s-au găsit asupra făptuitorilor bunurile însuşite ori numai o parte din acestea. 1. traseul parcurs de făptuitori.00 şi 04. după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere. că pătrunderea s-a refuzat prin folosirea unor chei potrivite. Etapa iniţiala de cercetare a furtului. Atunci când se constată urme de adâncime.

vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. Pentru faptele săvârşite de persoanele pe care victima nu le-a văzut sau nu le-a identificat. Secţiunea a lll-a . dacă aceasta s-a opus în mod real ori a simulat. materiale de construcţie etc. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. martorii pot furniza informaţii utile pentru identificarea făptuitorilor. natura şi valoarea bunurilor sustrase. întrebările adresate martorilor diferă după natura faptelor (furt sau tâlhărie). mijloacele de transport pot fi indisponibilizatc în vederea confiscării. deoarece produsele sau resturi ale acestora cad din cauza trepidaţiilor. numărul agresorilor. concomitente sau posterioare săvârşirii faptei). rude. apoi se dispune ridicarea lor în vederea restituirii persoanelor prejudiciate. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. apoi ridicate pentru a fi restituite persoanelor prejudiciate. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. va fi audiată în prezenţa medicului. Dacă bunurile sustrase se află în mijloace de transport. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. litigii privind dreptul de proprietate) etc. De asemenea. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi.). în cazul făptuitorilor necunoscuţi. interesul care îl pot avea în legătură cu fapta sau cu părţile din proces (rudenie sau dobândirea unor obiecte din cele aparţinând persoanei vătămate. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. Totodată. identitatea aeestora. eventual. martorii trebuie sa descrie atitudinea victimei în momentul faptei. Ascultarea martorilor implică culegerea a cât mai multor date privitoare la persoana acestora şi la relaţiile în care se află cu persoana vătămată şi cu făptuitorii. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. Ascultarea persoanelor a. şi mijloacelor folosite la săvârşirea faptei. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. adică. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve.Alte activităţi de urmărire penală §1. societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). Când nu există dovezi suficiente şi convingătoare pentru dovedirea vinovăţiei. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii.cereale. locul şi timpul când s-au săvârşit faptele etc. acestea vor fi inventariate. Ordinea în care vor fi audiaţi martorii depinde de împrejurările pe care le cunosc şi de relaţiile în care se află cu victima şi învinuitul sau inculpatul. Dacă făptuitorii au fost descoperiţi pe traseu cu bunurile sustrase. Totodată. inventarierea şi descrierea lor. dacă a strigat după ajutor. b. vârsta probabilă. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. vitezei ori defecţiunilor de la caroseria mijlocului de transport în care sunt transportate. iar atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (art. momentele principale din filmul acţiunii pe care le-au perceput (anterioare. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. dacă mai era împreună cu alte persoane etc. se va proceda la prezentarea pentru recunoaşterea persoanelor pe care martorii le-au văzut la locul faptei. dacă este cunoscută. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică.5 c. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. acestea vor fi reţinute pentru cercetări. spray-uri paralizante etc). La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor. 118 şi următoarele Cod penal). în pădure) se efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor. descrise în procesulverbal de constatare şi fotografiate. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. colegi de muncă. Ascultarea martorilor La cercetarea furtului sau a tâlhăriei. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Ascultarea învinuitului sau inculpatului Ascultarea învinuitului sau inculpatului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale. bunurile vor fi reslitu'fc persoanelor prejudiciate. indiferent dacă au ştiut sau nu că provin din săvârşirea furtului sau a tâlhăriei ctc. posibilitatea de acces la bunurile respective. cercetările vor începe cu audierea martorilor şi apoi se va proceda la ascultarea învinuitului sau 56 . şi cu aplicarea metodelor de tactică criminalistică. Momentul tactic al ascultării învinuitutui sau inculpatului va fi ales în funcţie de stadiul în care se află cercetările şi de natura probelor în posesia cărora se află organul judiciar. detalii privind îmbrăcămintea etc). sau elemente de identificare. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. care garantează dreptul la apărare. pistol. se vor efectua percheziţii. chiar dacă au fost vândute altor persoane. par. Pentru a se stabili dacă fapta constituie furt sau tâlhărie. în vederea identificării lor. adecvate naturii faptei cercetate (furt sau tâlhărie). precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. în câmp.

în caz de nereuşită. ori al apariţiei unor anumite rezultate. deoarece. în scopul descoperirii locului unde se află ascunse bunurile sustrase. felul instrumentelor utilizate şi îndemânarea persoanelor în folosirea lor. Aşa. locul de muncă al acestuia sau locul persoanelor care au participat la săvârşirea faptei. ori cum sunt executate fotografiile judiciare operative. volumul şi cantitatea de bunuri sustrase etc. fiind practicată în scopul verificării posibilităţii sau imposibilităţii producerii faptelor într-un anumit mod. Metodele tactice folosite la căutarea bunurilor vor fi alese în funcţie de locul cercetat (spaţiul de locuit sau câmp deschis). Când specificul faptei cercetate o impune. ca şi asupra modului în care îşi justifică felul de viaţă. de escaladare ori de transport al obiectelor furate. ca urmare a săvârşirii unor anumite acţiuni. Obiectele şi valorile care se caută pot fi din cele mai diferite. va fi mai întâi ascultat învinuitul sau inculpatul şi apoi martorii. iar pentru ascunzători şi obiectele găsite se vor efectua fotografii judiciare operative. care neagă vinovăţia. fragmente sau resturi ale acestora. Secţiunea a IV-a . se va proceda la efectuarea confruntării. cunoscându-sc faptul că aceştia pot să readucă bunurile ascunse temporar la domiciliul altor persoane. Efectuată cu respectarea tuturor regulilor tactice şi metododogice cunoscute. împotriva tuturor evidenţelor şi a probelor existente la dosar. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc. de foarte multe ori. b. a prezentării pentru recunoaştere. la obţinerea de noi probe şi la delimitarea furtului de simulările de furt. a uşilor. Valoarea probatorie a reconstituirii în cazurile privind infracţiunile de furt ori tâlhărie depinde şi de modul în care rezultatele ei sunt consemnate în procesul-vcrbal. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. care să cuprindă obiective judicios formulate. De fiecare dată şi pentru orice învinuit sau inculpat se vor consemna răspunsurile primite la întrebările organului de urmărire penală şi cererile de probe solicitate în apărare. ori a altor probe ce rezultă din lucrările dosarului. este recomandabil să se repete percheziţia la domiciliul făptuitorilor. Efectuarea percheziţiilor şi a reconstituirilor a. O modalitate de efectuare a reconstituirii. în cazurile privind furturile prin efracţie se poate verifica posibilitatea sau imposibilitatea comiterii furtului într-un anumit mod. Toate aceste apărări vor fi verificate prin administrarea probelor solicitate de învinuit sau inculpat. De asemenea. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase 57 . Astfel. forţarea încuietorilor. ştiut fiind faptul că nu este necesară obţinerea cu orice preţ a mărturisirii. La percheziţie trebuie căutate bunurile sustrase. ci trebuie consemnate doar explicaţiile pe care le dă acesta cu privire la fapta pentru care este cercetat. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. Această activitate trebuie să se desfăşoare după un plan. se vor folosi metodele tactice adecvate. se vor efectua percheziţii şi la domiciliul rudelor. reconstituirea poate contribui la verificarea probelor deja administrate. frecvent folosită în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. însă va fi luată în considerare natura bunurilor sau valorilor reclamate de persoanele prejudiciate.Particularităţile cercetării unor infracţiuni de furt §1. este cea privitoare la verificarea unor împrejurări negative (controversate). al scoaterii obiectelor sustrase prin locul prin care se pretinde că au pătruns făptuitorii. este urmat de uciderea victimei. prin descoperirea şi cercetarea urmelor de spargere a geamurilor. induse în eroare de făptuitori cu privire la provenienţa bunurilor. schiţele etc.inculpatului. a urmelor de picioare. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. Furturile şi tâlhăriile sunt săvârşite. superior posibilităţilor materiale6. In funcţie de atitudinea de recunoaştere sau nerecunoaştere a vinovăţiei de către învinuit sau inculpat. al pătrunderii infractorilor prin spărtura produsă în zidul depozitului sau al camerei de locuit. prin care pătrund în interior. Constatările făcute vor fi consemnate în procesul-vcrbal. Locul unde se efectuează percheziţia poate fi locuinţa făptuitorului. a înfăţişării probelor pe care le deţine organul judiciar. vecinilor sau al altor persoane. prietenilor. organele de urmărire penală trebuie să ştie unde să caute. posibilitatea sau imposibilitatea săvârşirii furtului de către un singur infractor sau împreună cu alţi participanţi. Dacă învinuiţii sau inculpaţii neagă săvârşirea furtului sau tâlhăriei. ambalaje. de infractori înrăiţi. pentru acoperirea lipsurilor în gestiune8. dacă există suficiente probe pentru dovedirea vinovăţiei. Reconstituirea Reconstituirea este frecvent întâlnită. ce să caute şi cum să caute. a încuietorilor şi a pereţilor. Percheziţia Percheziţia este o metodă tactică. vor fi căutate instrumentele sau mijloacele folosite la săvârşirea furtului. folosindu-se şi de alibiuri. folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt. organul judiciar trebuie să insiste asupra modului în care şi-au petrecut timpul în momentul săvârşirii faptei. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. asupra provenienţei bunuritor sau valorilor descoperite cu prilejul percheziţiilor. etichete căzute sau desprinse intenţionat de pe obiectele furate etc. a reconstituirii etc. §2. se determină atât modul săvârşirii infracţiunii. de pildă. de multe ori. cât şi faptul dacă nu este o simulare. Dimpotrivă. Pentru a se asigura succesul percheziţiei. De asemenea. recidivişti.

câinele de urmărire. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. fiind. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: 58 . în marea majoritate a cazurilor. şi ar putea folosi la identificarea autorilor. ori la rudele care locuiesc în sate. tremurături. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. în special a semnăturilor. 1. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. audierea martorilor. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. de contrast şi separatoare de culori. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. uneori. Prin urmare. pix. tuş.nr nr vom referi în compartimentul următor. ci sunt bine pregătite. De asemenea. materiale şi mijloace tehnice. in special a semnăturilor. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. pătrund în apartament cu chei potrivite. La cercetări trebuie să participe şi victima. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. El poate avea diverse forme. întreruperi de traseu. operaţiile desfăşurate. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. la munte sau la mare. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. faptele se săvârşesc în timpul zilei. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). metodele şi instrumentele folosite. Alteori. a impresiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. Test nr. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. va apela la fotografia de umbre. iar altele sunt de dată foarte recentă.). prin care se probează fapte juridice. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. 1. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. dar cu unele rezerve. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. După cum se va vedea în continuare. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. Si totuşi. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. descoperite la locul infracţiunii. având fixate trei undiţe de ştiucă. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. dacă nu răspunde nimeni. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere. Indiferent de modul de realizare.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. uneori.2(5) Stabiliţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii ilicite. 10 Subiectul I. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. de mare ajutor. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. Făptuitorii folosesc soneria şi. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. creion. la i. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. care poate să dea explicaţii în legătură cu modificările intervenite în locuinţă. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente. Falsul prin contrafacerea rechizitelor. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. a amprentelor digitale. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. documentelor de identitate. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. etc. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. uitate sau abandonate.părăsesc apartamentul. Astfel.

— Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. dimensiuni. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. cauzate de mijloacele de desenare. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). amplasare spaţială. e) trăsături de creion. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. peliculă adezivă. la diverse măsurări şi. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. prin care se probează fapte juridice. 59 . Si totuşi. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. c) deformări ale grafismelor. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. rânduri. — Trăsăturile difuze ale semnelor. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. la diverse măsurări şi. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. indigo etc. (hârtie fotografică. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. După cum este cunoscut. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. Prin urmare. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. de regulă. venit în contact cu materialul intermediar umed. indigo etc. c) deformări ale grafismelor. e) trăsături de creion. placă gelatinoasă. bineînţeles. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. cuvinte. altor semne de structură a ştampilei. Astfel. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1.3(7) Argumentaţi elementele caracteristice ale falsificării unei impresiuni de ştampilă. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. b) trasee dublate. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. bineînţeles. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. cauzate de mijloacele de desenare. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. — Greşeli gramaticale. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. 1. b) trasee dublate. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. de denumiri. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. albuş de ou fiert etc. erori în conţinutul şi forma stemei. documentelor de identitate. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. hârtie sugativă.

Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. în caz afirmativ. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere.6 mm). realizate cu arme de foc. a fiecărei piese în parte. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează In baza principiilor generale cunoscute. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. înălţimea. lovire. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi în baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. precum şi al datelor experimentale. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăp-tuind-cercetarea actelor ilicite. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. După cum este cunoscut. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. în situaţii ordinare determinarea modelului. 2. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială.a. seria şi modelul iniţial. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. de fabricaţie improvizată. 60 . In fond. la cerinţa organului judiciar. Atunci când inscripţiile respective lipsesc. lungimea şi calibrul ţevii. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. tn situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. fie ca urmare a înlăturării lor. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. Examinarea muniţiilor Muniţiile. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. fie datorită vechimii. greutatea. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. Expertiza armelor modificate. seriei şi a anului de fabricaţie. calibrului. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. in special tuburile. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. şi rudimentare. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. în marea majoritate a cazurilor. prin determinarea modelului. individualizarea acestora.) cu datele respective din instrucţiile. 1. pe de o parte. Expertiza balistică. pe de altă parte. 2. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. direcţia şi dimensiunile ghinturilor ş. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. pe modul lor de funcţionare. aruncare. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. 2. ulterior neautorizat modificate. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care s-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză balistică şi enumeraţi obiectiv ele acesteia. în special pentru cartuşe de calibru mic (5. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. expertul va fi Însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. de siguranţă şi de aruncare. Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă.2 (5) Determinaţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. registrele şi atlasele balistice. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei.Subiectul II. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. numărul. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului.

După cum demonstrează practica judiciară. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. . de care dispunem la etapa actuală. tragerii. în special de îmbrăcăminte. pentru a fi deplasat spre camera de 61 . Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei.4 etape. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora. al microscopului comparator. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. forma şi mărimea percuţiei. asigurându-se inalterarea urmelor. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. 39). In procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. datorită capacităţii de a prezenta Coincidenţa urmelor de pe muniţia In cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. dar şi pe trăgător. procedeu ce se realizează pe cale fotografica sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. de exemplu. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. In situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. în contextul celor de mai sus. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. 2.1 etapă. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. constituind mierorelieful urmelor (fig.3 (7) Selectaţi şi argumentaţi variantele corecte în următoarea situaţie „Procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie se realizează în: .3 etape. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. 3. . Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. dimensiune şi direcţia ghinturilor. număr. Tragerile se efectuează In captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. parafină. dacă denotă aplicarea unei arme automate. după cum s-a precizat anterior. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii.5 etape. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. se va proceda la examinarea comparativă. ceară etc).2 etapă. sau de la câteva arme. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. de fabricare improvizată sau modificată etc. . Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. convertizorul optico-electronic. In special.La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. eliminării şi aruncării tubului ars. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. percutorului. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. . Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca.

La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. de asemenea.Consideraţii preliminare §1. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. administrativă. Astfel. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. b Cod penal.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei inginerice de construcţie în cazul prăbuşirii unei macarale cu consecinţe fatale pentru două persoane. Cadrul juridic în domeniul protecţiei muncii sunt aplicabile o scrie de acte normative care prevăd asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de muncă. dimensiunile şi relieful lui. Cercetarea accidentelor de muncă. Atribuţii Pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt formate echipe sau comisii care au atribuţii proprii. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. intrată în vigoare la 23 septembrie 1996) cuprinde norme reprezentând un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. Legea stabileşte obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii. De asemenea. trebuie subliniată importanţa dispoziţiilor tranzitorii şi finale ale legii. 304/1975 privind echipamentul de protecţie. cum ar fi iistrugerile de bunuri prin incendii sau explozii. în funcţie de natura juridică a faptelor constatate de organele competente. 62 . 2896/ 1966 privind declararea. (faptele penale. 3. integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. Competenţe. 90 din 23 iulie 1996. ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Secţiunea I .detonare. precum şi orice dispoziţii contrare acesteia. normele cuprinse în articolul 178 Cod penal şi cele cuprinse în articolele 34-38 din Legea protecţiei muncii. privitoare la concursul ideal de infracţiuni. prin care se încalcă normele legale privitoare la protecţia muncii. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. Ircbuie cunoscute şi dispoziţiile de drept penal aplicabile: Codul de procedura penala. §2.M. în formă de striaţii. precum şi normele de protecţie a muncii. „practică profesională" etc. tară ca între ele să existe relaţii de subordonare. "pericol iminent de accidentare".1 (3) Definiţi noţiunea accidentelor de muncă. 2494/1969 privind contravenţiile în domeniul muncii. Sunt. cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. precum acele ale articolul 209. Codiri penal şi Legea protecţiei muncii. în acelaşi timp norme din acest cod.37). Pe |ângă cunoaşterea metodelor tactice aplicabile la cercetarea accidentelor de muncă.M. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii poate atrage răspunderea disciplinară. Legea protecţiei muncii (nr. 3. precum şi dispoziţii speciale. coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi răspunderea juridică a persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii. aplicabile lispoziţiile articolului 33 lit. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. aplicabile la cercetarea oricăror fapte penale. în care sunt interpretate noţiunile de "loc de muncă cu pericol deosebit".C. O dată cu intrarea în vigoare a noii legi au fost abrogate dispoziţiile cuprinse în Legea nr.2 (5) Determinaţi cauzele specifice ale accidentelor de muncă.C. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. în primul rând. precum şi dispoziţiile H.C. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. 3. Subiectul III. H. Codul penal cuprinde dispoziţii care incriminează fapte prin care se încalca. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. materială sau penală. nr. pnntr-o lingură acţiune sau inacţiune. persoana vinovată de producerea unui accident de muncă mortal încalcă. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. apărarea vieţii. nr. — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. pe partea posterioară a gulerului rozetei. Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii generale. care prevede că accidentele de muncă fac parte din infracţiunile pentru care urmărirea fcenală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. H. — urma ejectorului (pragului aruncător).M. Cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă are în vedere.

De aceea. în cazul accidentelor care au produs incapacitate de muncă. dacă accidentul a produs vătămarea sau moartea uneia sau a mai multor persoane. precum şi în cazul accidentelor de muncă. o copie de pe raportul de constatare medico-legală. agricultură etc.C. 90/1996 stabileşte obligaţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca. în care. exploatări miniere. este obligată să cerceteze fapta sub toate aspectele şi să încheie un act de constatare în care va consemna rezultatul cercetărilor (articolul 26 alineatul 2 din Legea nr. maistru. Stabilirea persoanelor care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii La fiecare loc de muncă sunt stabilite responsabilităţi privind respectarea normelor de protecţie a muncii. e. atribuţiile pe care le are fiecare persoană la locul de muncă. contravenţionale (prevăzute în articolul 40 din Legea nr.1996. în colaborare cu organele de stat competente. privesc organizarea fluxului tehnologic. din care un exemplar va fi înaintat procurorului de la Parchetul în a cărui rază de activitate a avut loc accidentul. Potrivit articolului 26 alin. Principalele aspecte ee trebuie clarificate la cercetarea accidentelor de muncă Comisia desemnată să cerceteze accidentul de muncă. 90/23. întreprinderii (şef de echipă. de cele mai multe ori. sector forestier. secţiei. în termen de 7 zile de la data decesului. b. în aceste cazuri. 28 şi 32. de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. precum: exploatări miniere.) şi terminând cu conducătorul întreprinderii. articolul 47 din Legea nr.Cercetarea la fata locului 63 . 90/ 1996). procesul tehnologic.M. precum şi avariile sau exploziile. De asemenea. Pentru cercetarea accidentelor de muncă de către organele de specialitate cu atribuţii în acest domeniu sunt stabilite competenţe în funcţie de consecinţele accidentului. In cazul accidentelor de circulaţie. c. §3. După adoptarea Legii nr. în cazul accidentelor de muncă colective. De aceea. cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel: a. specialişti pe domenii de activitate. potrivit competenţelor stabilite de dispoziţiile articolului 26 alineatul 1 din lege. 5/1965 cu privire la protecţia muncii. la cererea acestora. c. de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. nr. Prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate în domeniul protecţiei muncii există două categorii de norme ce trebuie cunoscute de cei care cercetează accidentele de muncă: norme cu caracter general. comisia trebuie să cunoască specificul locului de muncă. Prin intrarea în vigoare a Legii protecţiei muncii nr. să elaboreze. vor fi indicate mai întâi măsurile ce trebuie luate pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. exploatări forestiere. după cum urmează: a. procurarea echipamentului de protecţie de strictă necesitate şi folosirea lui la locul de muncă etc2 Secţiunea a ll-a . au fost elaborate norme generale şi norme departamentale pentru aplicarea legii. aplicabile fiecărui loc de muncă. specializaţi în protecţia muncii în domenii de activitate. 2896/1996. specialişti din domeniul în care a avut loc evenimentul şi medicul legist. sunt persoane aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.08. b. Comisiile de specialitate întocmesc un dosar în două sau mai multe exemplare. 1 din Legea nr. generate de unele evenimente deosebite. d. disciplinare. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul Pentru a clarifica acest aspect. organele de poliţie care au constatat fapta vor trimite organelor prevăzute în articolul 26 alineatul 1 din lege un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. inginer etc. care au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice. persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul de stat în raza căruia s-a produs accidentul. printre victime. în caz de deces al persoanei accidentate în muncă. Persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă Până la 23 septembrie 1996. transporturi.1996).07.Pentru cercetarea criminalistică a accidentelor de muncă se constituie o echipă operativă. Stabilirea acestor răspunderi este înlesnită de prezenţa în comisie a inspectorilor de stat pentru protecţia muncii. Deci. deces. Cunoscându-se atribuţiile fiecărei persoane la locul de muncă se va stabili şi modul în care fiecare din cei care au sarcini de supraveghere şi control sau execuţie şi-au respectat aceste atribuţii. 5/1965 şi actele normative elaborate pentru aplicarea ei. din comisie fac parte inspectori de stat. în cazul accidentelor care au produs invaliditate. agricultură etc. f. începând cu conducerea echipei. 90/1996. instruirea personalului muncitor pentru cunoaşterea normelor de protecţie a muncii. iar noua lege cuprinde dispoziţii în acest sens în articolele 27. produse pe drumurile publice. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente Luarea măsurilor de prevenire a altor accidente este în directă legătură cu stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. când a intrat în vigoare Legea nr. Menţionarea sancţiunilor aplicate Sunt avute în vedere numai sancţiunile administrative. şi norme specifice fiecărui departament central: construcţii de maşini. în termen de 30 zile de la publicarea legii (până la 23.90/1996). datele tehnice privind exploatarea utilajelor etc. construcţii. norme metodologice pentru aplicarea prevederilor acesteia. al cărei conducător este procurorul şi din care fac parte: organele de poliţie. care. de către persoana juridică. 90/1996 a fost abrogată Legea nr. înregistrarea accidentelor de numcă era reglementată de H. accidente colective. unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii.

în cazul accidentelor de muncă. a mijloacelor materiale de probă. împreună cu medicul legist. ordinele interne privind stabilirea răspunderilor în legătură cu protecţia muncii.. descris în notele necesare la întocmirea procesuluivcrbal de constatare şi fotografiat. stabilirea poziţiei. camere video. Cercetările vor începe cu stabilirea modificărilor ce au putut interveni până la sosirea echipei operative la faţa locului. în ultimul timp. dacă erau sau nu în funcţiune înainte de accident. dacă nu au fost observate anomalii în funcţionare ş. care pot servi la clarificarea împrejurărilor producerii accidentului etc. Practica organelor de urmărire penală se confruntă cu situaţii în care cadavrul a fost în întregime descompus de temperaturi înalte (oţelării) sau accidentele ce se produc în industria de armament (explozive). proccsul-verbal întocmit de comisia inspectoratului de stat pentru protecţia muncii. în cazurile cu arsuri grave. Se vor descrie toate urmele de violenţă şi starea generală a cadavrului. pentru ca. se folosesc în mod curent mijloace modeme de fixare a locului faptei: aparatul de filmat. în funcţie de natura accidentului. privesc: a. şi va forma echipa operativă cu care va trebui să se deplaseze cât mai urgent la faţa locului. împreună cu inspectorii de specialitate. Inspectoratul teritorial pentru protecţia muncii. agricultură etc. în acest scop acordându-se atenţie descoperirii. Secţiunea a lll-a . pentru a se descrie urmele constatate pe îmbrăcăminte şi pe corp. procesul-verbal al pompierilor militari. sector forestier. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă se face cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru fiecare faptă penală şi cu observarea unor metode tactice specifice locului de muncă: construcţii de maşini. măsurile de pază sau de oprire a procesului tehnologic etc. vor fi parcurse cele două faze distincte ale cercetării: faza statică şi faza dinamică. c. Obiectele purtătoare de urme. dacă erau manevrate de personalul muncitor autorizat. apoi va fi transportat la morgă pentru autopsie. Constituirea echipei operative Cercetarea accidentelor de muncă se realizează în echipă. şi.Efectuarea altor acte de urmărire penală §1. fişele individuale de instruire etc. Indiferent de modul în care a fost sesizat de producerea unui accident de muncă (poliţie. rezultă şi din aceea că. pentru a fi anexat la dosarul de urmărire penală. dacă sunt comod transportabile. maşinilor şi utilajelor. minerit. să se stabilească dacă acele schimbări au fost impuse de specificul procesului tehnologic. vor fi ridicate pentru cercetări în condiţii de laborator. specializaţi în sectorul de muncă în care a avut loc evenimentul. Faza dinamică Echipa operativă care se deplasează la faţa locului va fi preocupată de cunoaşterea specificului locului de muncă şi de multe alte obiective între care. Rezultatul cercetărilor va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare. Locul accidentului va fi delimitat prin tăbliţe numerotate.a. ce vor servi la stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea accidentului. Ascultarea persoanelor 64 . B. de măsurile ce trebuiau luate pentru salvarea vieţii unor persoane. b. se întocmesc mai multe acte de constatare: procesul-vcrbal întocmit şi semnat de procuror şi organele de poliţie. cele mai importante. Indiferent cine ar întocmi aceste acte de constatare. interesând. deşi activitatea de cercetare se desfăşoară în comisie. §2. Cadavrul va 11 examinat în prezenţa medicului legist. clarificarea eventualelor împrejurări negative în starea de fapt a locului accidentului. A. ca probe folosite pentru stabilirea răspunderii penale a celor vinovaţi de producerea accidentului. distrugeri de ţesuturi sau de organe ctc. Din orice echipă fac parte organele de poliţie. printre altele. dacă au fost prezenţi la faţa locului. împrejurări de natură să ofere indicii privind încercarea de disimulare a naturii evenimentului produs etc Vor fi cercetate suprafeţele apte sa păstreze urme ale accidentului sau urme digitale. condusă de procuror. un exemplar al acestora va fi înaintat procurorului. în această categoric de obiecte pot fi incluse şi documentele scrise privind desfăşurarea procesului tehnologic. Specificul cercetărilor la faţa locului. Oricare ar fi specificul locului de muncă în care s-a produs accidentul. raportul de autopsie medico-legală etc. fixării şi ridicării tuturor categoriilor de urme.§1. Procurorul va verifica starea victimelor. sau sunt încercări de derutare a cercetărilor. stării iniţiale a instalaţiilor. medicul legist (când s-au produs vătămări corporale grave sau decesul unei persoane) şi inspectori de stat pentru protecţia muncii. la care se ataşează schiţa locului faptei şi planşa cu fotografii judiciare operative. banda magnetică. specificul locului de muncă. Faza statică O măsură care trebuie luată de urgenţă de echipa de cercetare priveşte salvarea victimelor. cercetarea minuţioasă a urmelor. va stabili ce măsuri se impun pentru acordarea de prim ajutor sau transportarea acestora la unitatea spitalicească cea mai apropiată. procurorul va culege cât mai multe date în legătură cu consecinţele accidentului. conducătorul locului de muncă etc).

numai după ce sau administrat suficiente probe pentru stabilirea vinovăţiei. de cele mai multe ori. ce măsuri a luat pentru înlăturarea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au înlesnit producerea accidentului etc. de cele mai multe ori.) sau declaraţiile altor persoane. Audierea martorilor Audierea martorilor se va face cu respectarea metodelor tactice aplicabile la cercetarea oricăror fapte. precum şi în fişa postului. de cele mai multe ori. rapoarte de expertiză etc. efectuarea unor expertize judiciare din cele mai diferite domenii: tehnice. respectarea procesului tehnologic. altele îşi asumă pe nedrept răspunderi pentru producerea accidentului. medico-legale etc. procesul tehnologic etc. cunoscându-şi atribuţiile prevăzute în normele de protecţie a muncii. De asemenea. persoana vătămată. O poziţie specială o are. sau chiar ameninţaţi să nu declare adevărul ori să facă declaraţii mincinoase pentru a-i apăra de răspunderea penală. expertiza tehnică sau medico-legală. Martorii trebuie selectaţi în funcţie de raporturile în care se află cu părţile din proces (persoana vătămată şi învinuitul sau inculpatul). Pentru dispunerea expertizei. comportarea ei în timpul muncii. depresiunea sufletească reduc atenţia şi capacitatea de a reacţiona în timp util în faţa unor situaţii neprevăzute de persoana în cauză1'. în ce constau şi care a fost scopul lor. cum ar fi. de producerea accidentului). o persoană cu funcţie de conducere care. în încercarea de a obţine o pensie de invaliditate chiar atunci când ele sunt răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii. obiecte purtătoare de urme etc. Rolul lor în stabilirea adevărului este secundar. chiar dacă uneori o fac cu foarte mare întârziere. îi vor fi prezentate învinuitului sau inculpatului mijloacele materiale de probă existente (corpuri delicte. oboseala. pentru a culege cât mai multe date privitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul şi. corectă. ce măsuri a luat pentru respectarea lor. organele de urmărire penală trebuie să cunoască specificul locului de muncă. De aceea. are abilitatea necesară pentru a interpreta în favoarea sa împrejurările în care s-a produs accidentul şi a încerca să scape de răspunderea penală. de exemplu. Ascultarea învinuitului sau inculpatului O altă caracteristică a cercetării accidentelor de muncă este aceea că învinuitul sau inculpatul este.5 b. cu scopul de a crea o situaţie favorabilă conducătorului locului de muncă şi a-1 apăra de răspunderea penală. Mai mult decât în cazul altor % fapte. privesc cercetarea criminalistică a scrisului 65 . după specificul locului de muncă: uneori. agricultură. a. pentru a face anumite declaraţii necorespunzătoare adevărului. sector minier. §2. dacă au primit echipamentul de protecţie corespunzător şi cum este folosit în producţie etc. şi a doua categoric de persoane. dacă le-a cunoacut. martorii pot fi invitaţi să precizeze dacă s-au făcut modificări la locul accidentului. de această dată. starea ci sufletească sau tic sănătate înainte şi în timpul producerii accidentului. pentru a putea formula întrebări şi obiective ce sunt de competenţa expertului şi a putea înţelege şi interpreta în mod critic rapoartele de expertiză. a reţetelor de fabricaţie etc. Apărările învinuitului sau inculpatului vor fi consemnate şi verificate prin administrarea probelor solicitate sau a celor ce rezultă din lucrările dosarului. situate pe extreme diferite: unele acuză conducătorul locului de muncă. audierea începe cu stabilirea sarcinilor de serviciu în ceea ce priveşte protecţia muncii. Experţii vor fi aleşi din domeniul corespunzător locului de muncă: construcţii de maşini. Expertizele criminalistice pot avea obiective din cele mai diferite. în raport cu alte probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului. dacă s-au făcut instructajele de protecţie a muncii consemnate în fişele individuale şi în alte acte întocmite de cei învestiţi cu asemenea sarcini. se va proceda la audierea învinuitului sau inculpatului.Specificul cercetării accidentelor de muncă rezultă şi din aceea că la audierea persoanelor se acordă prioritate martorilor. dacă s-au exercitat presiuni asupra lor de către responsabilii cu protecţia muncii. criminalistice. ştiut fiind faptul că boala. Ascultarea persoanei vătămate înainte de a se proceda la ascultarea persoanei vătămate trebuie culese cât mai multe date cu privire la aceasta. dar luânduse în considerare şi specificul accidentelor de muncă. Persoanele care au suferit vătămări corporale grave vor (1 audiate cu respectarea metodelor tactice cunoscute şi ţinând scama de poziţia subiectivă a acestora. Expertizele tehnice au ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor. Generalizarea practicii judiciare în acest domeniu no oferă posibilitatea să distingem o categorie de persoane. ducă lucra atoni ori neglijent. făcându-1 vinovat de producerea accidentului. martorii pot fi influenţaţi de conducătorul locului de muncă (vinovat. De aceea. obiectivă faţă de faptă. declaraţiile persoanelor vătămate trebuie privite cu multe rezerve. martorii pot fi influenţaţi de persoanele care au suferit vătămări corporale şi doresc să obţină o pensie de invaliditate sau alte înlesniri necuvenite. c. relaţiile în care se află cu victima accidentului de muncă. rapoartele de expertiză criminalistică. Dacă specificul cauzei o impune. Dispunerea expertizelor judiciare Cercetarea accidentelor de muncă presupune. sector forestier etc. în funcţie de specificul locului de muncă şi având în vedere aspectele de ordin psihologic menţionate. care au o atitudine sinceră. Despre existenţa acestei din urmă categorii de persoane se află în cazul în care conducătorul locului de muncă nu şi-a respectat promisiunile făcute privitoare la acordarea unor despăgubiri şi determină victimele să revină asupra declaraţiilor şi să spună adevărul. de cele mai multe ori explicabilă.

cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. farmacologiei. Chestiunea prezintă un interes deosebit o dată cu intrarea în vigoare a noii legi de protecţie a muncii. tot ci trebuie să stabilească şi existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate. 66 . Iară o legătură cu procesul de producţie (loviri intenţionate sau loviri din culpă. semnături false în fişele individuale de protecţie a muncii cercetarea urmelor de picior. în primul rând. De asemenea. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. Pentru a elabora astfel de metode. sunt incriminate ca infracţiuni fapte care constau în ncluarea măsurilor de protecţie a muncii (articolele 34 şi 35) şi fapte care constau în nerespectarea măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii (articolele 36. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor.2(5) Daţi clasificarea metodelor criminalistice. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. operaţii şi mijloace. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. a urmelor de degete etc. 1. 37. La nivel practic. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. cât şi cauzele medicale care l-au provocat sau favorizat.(autenticitatea unor acte. Urmărirea penală se consideră terminată numai atunci când s-a stabilit că există persoane vinovate de producerea accidentelor de muncă sau acestea s-au produs dm cauze ce nu pot antrena răspunderea penală'. dacă accidentul a produs invaliditate etc. constituie forma iniţială. cât şi pe cele ale ştiinţelor exacte. 1. consum excesiv de băuturi alcoolice. întrucât procurorul este cel care întocmeşte şi actul de constatare la terminarea cercetărilor efectuate la faţa locului. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. la data de 23 septembrie 1996. realizate sub diverse forme. 38). esenţială a procesului de identificare a obiectelor. de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. La examinarea persoanelor accidentate expertiza trebuie să stabilească dacă persoana ce a suferit vătămări corporale prezintă o infirmitate fizică permanentă. fireşte. în anumite cazuri. aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. psihologiei etc. Metodele criminalistice. Dintre expertizele criminalistice cele îraseologice au rolul de a oferi date referitoare la dinamica producerii accidentului. inerente însuşirii realităţii obiective. căderi întâmplătoare.. chimiei. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. ştiut fiind faptul că moartea intervenită la locul de muncă se poate datora şi altor cauze: boli preexistente. cât si examinarea şi autopsia cadavrelor (întregi sau fragmentate. şi. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. cât şi la cel utilitar. biologiei. prin examinarea şi interpretarea urmelor descoperite la faţa locului7. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii. originală şi consecventă. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. Percepţia imediată. La cercetarea accidentelor de muncă mortale. examenul medico-lega! trebuie să stabilească atât leziunile provocate prin accident. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. Stabilirea răspunderii penale a persoanelor cercetate Scopul principal al cercetării accidentelor de muncă îl constituie stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. presupune observaţii multilaterale. Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. aplicate de colegii de muncă sau de superiori etc). ea preia metodele elaborate de alte ştiinţe. De asemenea. practic nelimitat.general ştiinţifice. în accidente cu consecinţe deosebit de grave). Expertiza medico-legală priveşte atât examinarea persoanelor rănite. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. 1. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. precum şi aprobarea lor practică. care prevede că infracţiunile la protecţia muncii se pot săvârşi atât cu intenţie. In activitatea criminalistică. particular Ştiinţifice şi speciale. expertiza medico-legală trebuie să stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între accident şi moarte. Fără a efectua o analiză detaliată. TEST 11 Subiectul I. impune anumite condiţii. aşa cum este sfera justiţiei. care este durata incapacităţii de muncă. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică.2 la nivel teoretic. efectuează urmărirea penală şi dispune trimiterea în judecată.1(3) Determinaţi acţiunea de metodă criminalistică. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. §3. se folosesc trei categorii de metode. cât şi din culpă. privind cercetarea infracţiunilor.

.. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. ca: timpul împuşcăturii. gradul de rezistenţă. — vechimea unor evenimente. — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor materiale.) Categoria a doua de metode. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. în special a celor de mâini şi picioare. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. alte caracteristici ale obiectelor materiale. activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin succese vădite în demascarea infractorilor. In toate cazurile însă se au în vedere. Pentru depistarea obiectelor minuscule. greutatea. elasticitatea. interogatoriul etc. în domeniul expertizei criminalistice. în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. masă plastică. percheziţiei. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. organul judiciar va apela la instrumente optice. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura 67 . în linii generale. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. în primul rând. percheziţia. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ.a. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice. realizându-se atât in formă materială. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. concentraţia. de tot felul de instrumente. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză. metal. temperatura. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. identificarea cadavrelor. Reproducerea administrată a unui fapt. cel judiciar. de exemplu «metode fizice»1. — Metode matematice. prezentarea spre recunoaştere. Prin măsurare in criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. «metode de ramură»2. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice.2) Metoda măsurării. matematice şi antropologice. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. Metode fizice sau fizico-chimice. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. — Metoda efectului de luminiscenţă. 4) Metoda modelării. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică. 5) Metoda comparaţiei. densitatea. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. vehicule ş. urmelor create de arme de foc pe muniţie. — volumul. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. ulterior în energie vizibilă. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. dar mai cu seamă celor de laborator. 3) Metoda experimentală. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi.a. ale celor produse de diverse instrumente. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. 6) Metoda descrierii. durata acţiunilor in situaţia unui experiment judiciar. frecvent aplicate în criminalistică. Prin intermediul experimentului judiciar. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. constituie cele particular ştiinţifice. prezentării spre recunoaştere şi altele. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. — Metoda convertizării electrono-optice. descoperirea obiectelor tăinuite etc. Metode antropologice. Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective. metodele fizice sau fizico-chimice. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. fotorobotul. a hârtiei.

1. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor.a. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. traseologice. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. a impresiuhilor de ştampile. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice.). 2. apărută in antichitate din necesităţi practice umane. înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. Subiectul II. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert. in special. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. la examinarea criminalistică a scrisului. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice.1 (3) Definiţi noţiunea de expertiză criminalistică. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. probleme etc. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. după cum anticipam. asupra unei situaţii. percheziţiei. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. suprafeţelor palmare ş. falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. Expertiza criminalistică 2. a altor acţiuni procesuale) privind forma. a actelor dactilografiate. la calcularea elementelor cărării urmelor. Noţiuni generale în criminalistică.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză criminalistică care se impune în cazul unui document în litigiu a cărui conţinut este parţial acoperit cu o substanţă de culoare albastră. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. ale plantei picioarelor. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii.a. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. 2.3(7) Argumentaţi situaţiile în care aplicarea metodei matematice contribuie la cunoaşterea împrejurărilor cu semnificaţie criminalistică a faptei. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. imaginile fotografice. duritatea. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de identificare. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii.2 (5) Determinaţi sarcinile expertizei tehnico-criininalistiee a documentelor. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. 68 . Metoda proiecţiei geometrice se aplică. Categoria a treia constituie. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. in special în procesul de comparare a semnăturilor. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. actele privind alterarea mărfurilor.a.(înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. Metode matematice. 1. culoarea. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. imaginilor fotografice etc. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. balistice ş. temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. metode speciale criminalistice. de asemenea. care pot fi încadrate în trei subgrupuri.

ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. tehnologiei de producţie industrială sau agrară). în special a semnăturilor. După cum se va vedea în continuare. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. 2. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. finanţelor şi activităţii bancare. materiale şi mijloace tehnice. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. elasticitatea. în funcţie de modul in care s-a operat. Decolorând textul scris. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. subţierea acesteia. în marea majoritate a cazurilor. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. dacă. 2) scămoşarea hârtiei. precum şi prin transparenţă. hârtia îşi pierde luciul. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. Depistarea caracteristicilor menţionate. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. dacă documentul are atare elemente. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. El poate avea diverse forme. economiei şi comerţului. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. pulverizatorul de praf. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. falsul aparţine nu autorului. în situaţiile favorabile. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. arc. soluţie de var etc).Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. — urmele de presiune. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. precum şi unele semne grafice învecinate. ci altei persoane ce a executat textul iniţial. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. adăugire sau refacere de text Înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. fireşte. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. apă oxigenată. dar şi în profunzimea hârtiei. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. se va recurge la metode speciale de cercetare. în primul rând. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. sulfit de sodiu. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. afectarea textelor învecinate. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. urme ale ştergerii. este lesne de realizat. radieră etc. culoarea. 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. starea dislocată a particulelor de hârtie. respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. natricaustic. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee.) înlăturarea prin ştergere. în principiu. 69 . difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. fireşte. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă.

la tratarea cu izotopi radioactivi. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. la i. litere. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. aceasta constituind o metodă specifică1. la metoda difuzo-copiativă. la alte metode sensibile cum ar fi. pix. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. Deseori.nr nr vom referi în compartimentul următor.în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. în locurile în care acestea se intersectează. dublări de trasee. de contrast şi 70 . examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. tuş. micşorarea distanţei dintre semne. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. Dintre mijloacele tehnice de investigare. dar în cazul unui scris dactilografiat. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. respectiv cu altă maşină. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. creion. spre exemplu. transportate. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. Astfel. prescurtări incorecte. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. După cum este cunoscut. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. face posibilă nu numai observarea directă. urme de apăsare. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. Printre metodele aplicate. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. in caz contar nu sunt autentice. cea a microscopiei electronice. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. primite etc. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. tuş sau alţi coloranţi. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. care. intre sau in prelungirea rândurilor. în special a celor infraroşii. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice.) 1. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. sociale sau juridice ale personalităţii. El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. întreruperi de traseu. va apela la fotografia de umbre. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. 59). tremurături. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. 60). O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. etc. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. cuvinte sau rânduri. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. fiind semnate de persoane responsabile. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. in special a semnăturilor. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. Indiferent de modul de realizare. a analizei colorimetrice sau spectrografice. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. in special. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. De regulă. 3. se vor crea respectiv urme ale indigoului. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul.

b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. pe de o parte. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. 4. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. de regulă. rânduri. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. erori în conţinutul şi forma stemei. cauzate de mijloacele de desenare. la diverse măsurări şi. de denumiri. alterarea textelor învecinate. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. iar pe de altă parte. — Greşeli gramaticale. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. indigo etc. cernelurilor. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. dimensiuni. Si totuşi. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. Sub aspect tehnic. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. documentelor de identitate. această categorie de fals presupune. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. placă gelatinoasă. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. hârtie sugativă. După cum este cunoscut. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. amplasare spaţială. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. Prin urmare. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. (hârtie fotografică. cuvinte. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. culoare. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. a hârtiei. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. Astfel. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii.separatoare de culori. c) deformări ale grafismelor. peliculă adezivă. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. albuş de ou fiert etc. prin care se probează fapte juridice. — Trăsăturile difuze ale semnelor. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. bineînţeles. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. b) trasee dublate. altor semne de structură a ştampilei. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. venit în contact cu materialul intermediar umed. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. consistenţă şi alte elemente caracteristice. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. deoarece contribuie la: 71 . e) trăsături de creion. resturi de suport al fotografiei înlăturate. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. pastelor şi minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură.

a) determinarea falsului prin Înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput In afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele; b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât şi pe cele ale materialelor de scris, vizând distincţia după culoare, consistenţă, alte indicii de structură; c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. în criminalistică, refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă, culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menţionat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu care organele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual, precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris, a stării şi gradului de uzare a acestora. Hârtia, reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor, se caracterizează după grosime, greutate, culoare, elasticitate, transparenţă, netezime, gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză, substanţe de incleiere, material de umplere, diverşi coloranţi. Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire, recurgându-se, după necesitate, la metode şi mijloace de analiză spectrală, fluorescentă, colorimetrică. Pentru scrierea documentelor, în prezent se foloseşte cerneală, pastă pentru stilourile cu bilă, tuşuri şi creioane, fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. Cerneala poate fi de uz curent şi specială, destinată completării buletinelor de identitate, cecurilor bancare, a altor documente de certă valoare socială. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse în componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen, tipografice, de ştampilare şi de dactilografiere. Creioanele se împart după compoziţia minei. Astfel, întâlnim creioane de grafit, chimice şi grase sau dermatografice. în criminalistică, materialele de scris se examinează în cantităţi mici, de regulă, în formă de trasee sau pete uscate. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. Se apelează, în primul rând, la un studiu microscopic, ulterior la procedee separatoare de culori, desfăşurate atât în lumină vizibilă, cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. Subiectul III. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea.

72

Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadavrului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul

73

care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

74

spre exemplu. profunzime. despicătoarc (cuţit. de sticlă ş. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. Soţul recunoştea că a bătut-o. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu. instalate bilateral. în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase.— să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. excluzându-se. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime. tot la faţa locului. a. se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. care nu se disting de culoarea suportului. apoi. De asemenea. de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice. eventualele denaturări. întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret. medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul. pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. măresc distanţa focală. i-a cusut organele genitale externe cu sârmă. pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. îndeosebi gura. curea etc). în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. cu dimensiunile de 17/4 cm. la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului.1' în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare). corpul şi membrele. participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă. au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit. vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute. ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi. se va executa la un anumit grad de mărire. în măsura posibilităţilor. în consecinţă. însă există anumite metode de cercetare. aspectul marginilor rănii etc. pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. unde există condiţii de lucru corespunzătoare. întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi. sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. pentru suprimarea vieţii victimei. b. 75 . 3. din motive diferite. Astfel. ceea ce explică şi cauza morţii. a căror detalii caracteristice sunt mici. — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. care să explice modul de producere a morţii. de asemenea. data şi ora la care s-a produs decesul. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc. Condiţiile menţionate. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. de instrumente. orificiul vaginal. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros. acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. dar că i-a tras doar câteva palme. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară. ca „la gura sacului". Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului. obţinerea unei imagini mărite. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul. pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. unele leziuni corporale. orificiul anal.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist. Astfel. a celor de măini. pe cât posibil. în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor. cablu telefonic. vor fi recoltate produse pentru analize de laborator.. d) fotografia urmelor. c) urmele. între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. precum şi a filtrelor de polarizare. Medicului legist îi revin. de la vecini. şi. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale. cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice.

Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori.sau de la locul de muncă al victimei. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. la cele ce diferă. se vor căuta scrisori redactate de victimă. pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii.P. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. violurile. 2. excrocheriile. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. 1. năvălirile tâlhăreşti. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret. 145 C. a portretului fotocompus. a obiectelor de îmbrăcăminte. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. foloseşte terminologia sa proprie. a victimei sau a altei persoane implicate1 1. pentru a explica gestul sinuciderii. ori pretins redactate de victimă. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. strict după metoda portretului vorbit. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. In baza relatărilor martorilor. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. Atunci când nu se dispune de fotografii. In cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificate a acestora. ca de exemplu cazurile de mituire. Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală. Identificarea persoanelor după senalmente.). Fără a intra in detalii asupra problemei. pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere. se descrie exteriorul celui urmărit. mai întâi trebuie să descrie. în caz contrar. ea aparţinând de tactica criminalistică. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. Reuşita ei. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni.12 Subiectul I. 144 C. fiind ascultată de organul judiciar. a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. Prin intermediul întrebărilor de precizare. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. urmează să recunoască. Test nr.). dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art. în acelaşi scop.P. insistându-se la o toaletare a feţei. realizată după regulile fotografiei judiciare operative.P. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor. 1. fireşte. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. fireşte. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere.2(5) Specificaţi sferele de aplicare a metodei „portretului vorbit" în activitatea de urmărire penală. precum şi după fotografii. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu.1(3) Definiţi noţiunea metodei „portretului vorbit". In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. 76 . semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. ca şi a cadavrului necunoscut. După cum e cunoscut. aranjarea coafurii. persoanele cu funcţie de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. Metoda portretului vorbit».P. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă.

pe baza portretului vorbit. întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. video şi cinematografice. vârsta. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. 77 . în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. vârsta. fotorobotul a evoluat. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. Fiind în esenţă un model grafic. urechilor. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special.Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. ochii şi sprâncenele. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. cicatrice. diverse malformaţii). Iniţiat în baza principiului dat. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. buzelor şi a bărbiei. amplasarea. nasului. tatuaj. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. din care martorul sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei in cauză. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. de documente. schiţe (fig. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. pelicule video. în special la mijloacele de calcul electronice. care după cum probează exemplele din practică. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. In a doua etapă. în cazurile necesare. c) bucală. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. este cea mai utilă. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. 3. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. negi. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. 53). se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. schiţa de portret in situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. incluzând nasul. zone ale feţei: a) superioară. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. dar şi a celor material-fixate în fotografii. individuale sau în grup. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. 54). forma. rasa. conţinând gura şi bărbia. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. 4. artistice. b) nazală. precum şi a semnelor particulare (pete. La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. determinate de către specialistul antropolog. dimensiunile şi poziţia frunţii. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). prin metoda supraproiecţiei. fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. de amatori. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. ochilor. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. aluniţe. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează in categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate în cercetarea penală. precum şi a cadavrelor. ea reprezentând forma materialfixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. forma corpului şi a feţei. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. prin concursul pictorului portretist. cuprinzând fruntea şi părul. Actualmente. de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor unghiulare1. filme. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. perfecţionându-se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalistica.

situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. mijlocie. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. castaniu. mai rar. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală. ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. adolescenţă. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. după culoare — negri. In teoria şi practica criminalistică. începând cu cele aflate In zona superioară. 41). Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a părului în partea de sus. mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. lăţimea. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. mărime. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (in zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. (Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). Metoda în cauză. dimpotrivă. Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. femeile — 155 — 165 cm). rasa. îngustă (fig. Constituţia fizică se caracterizează după statură (Înălţime). După natura firească de screştere. creţ. 1. pe baza reconstituirii grafice. Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. căprui. 45). ce diferenţiază un gen de altul. rar. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. după lungime — mare. precum şi chelia (calviţia). forma şi înclinaţia umerilor. aşezare în orbite. I 3) Ochii. care diferă după poziţia reciprocă. normal. a elementelor ei componente. feţei şi elementelor lor componente. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. După poziţie. mijlociu. scăzute. după lăţime — lată. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. faţă de globii ochilor. capul privit din faţă. mic. ascuţită. albaştri.chizătura ochilor). In cazul cadavrelor. şerpuite. uneori şi după culoarea ( dată de iris. inaţuritate. masa musculară şi stratul adipos. dreptunghiulară. genele. după formă — rectiliniare. circulară In sus sau in jos). după aşezare în orbită — normali. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des. 2) Fruntea. urechi.In ultima etapă. buclat. rotundă. după mărime — late. bond. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. continuând cu cele din zona mijlocie şi. Se cunosc teci tipuri de statură: scundă (bărbaţii — pană la 160 cm. mai rar ţuguietă. constituţia. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. întâlnim ochi mari. pubertate. retrasă. sexul se confirmă de către medicul legist. înfundaţi şi proeminenţi. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. după numele autorului ei. roşcat. cea bucală. vârsta. Sub aspectul liniilor de contur. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. senilitate. alb (cărunt parţial sau total). La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. ridicate sau coborâte pe ochi. Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a scheletului şi a sistemului muscular. mijlocie (atletică) şi slabă (uscăţivă). triunghiulară (fig. După mărime. mijlocie şi scundă. proeminentă.3(7) Estimaţi rolul semnalmentelor anatomice şi funcţionale la identificarea persoanei. elementele principale ale feţei se descriu in ordinea amplasării lor. aflată Intre baza nasului şi vârful bărbiei (fig. după forma purtată peste cap. nominalizată Gherasimov. şi după forma şi mărimea lor. linia de inserţie se poate prezenta sub diverse forme (dreaptă. In ceea ce priveşte chelia.47). 43). arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. ea necesită a fi reliefată. cu comisurile externe coborâte sau ridicate. 78 . ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. arcuite. verzi. poate prezenta diverse forme: pătrată. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. Dar. Ea cuprinde trei zone: cea frontală. cea nazală. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig. lungimea. sprâncenele pot fi — reunite. precum şi a feţei. după culoare — negru. in primul rând. după desime — des. inferioară. dar mai ales sprâncenele. femeile — pană ia 155 cm). în descrierea ochilor interesează pleoapele. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. 42). femeile — peste 166 cm). 46). se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. caracteristicile generale privind sexul. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. mijlocii şi mici. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. Fiecare element al feţei se descrie prin trasă-turile sale caracteristice după cum urmează: 1) Pârul. 44). poate fi drept. 1. respectiv. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. capului.

De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. Vocea poate fi apreciata după gen (masculină. ele pot fi reţinute de martor. cât şi elementele morfologice. tăiată mărunt pe buză. cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. Buzele pot fi groase. Ele se descriu după localizare. oculare şi bucale. bărbia poate fi plată sau ascuţită. şuierătoare.52. triunghiulară). normali. care pot fi energice sau moleşite. bâlbâită. Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă). sau mică după lăţimea nasului. ea fiind deseori sesizată şi reţinută după formă. antitragus. Vocea şi vorbirea. Toate aceste! caracteristici se manifesta cu prilejul efectuării diferitelor mişcări. scobirea în dinţi etc. stare (plombaţi. tn ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent. cu gropiţă. Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi. ridicate sau coborâte (fig. Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. victimă sau persoana implicată. 2. Partea inferioară a feţei o constituie bărbia. urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. Încălecaţi). ea poate fi mare. Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale. dreptunghiulară. mijlocii. galbeni. După mărime. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală. Mustaţa poate fi mare. mărime (înălţime şi lăţime). interpoziţie (îndepărtaţi. lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă. mişcarea buzelor. ferm (dârz) sau şubred. formă şi adâncime.4) Nasul. In identificarea criminalistica după semnalmente. militară. buzele. leneşă. Pavilionul urechii este alcătuit din helix. In cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane In viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini. încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale. In acest sens mai importante sunt deprinderile de a Încreţi (Încrunta) fruntea. părul ei fiind lung. cochetă). Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). netezirea mustăţii. 5) Cavitatea bucală. Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. ticuri ale diferitelor părţi aţe feţei. care de asemenea caracterizează ţinuta corpului. proteze). nasul atrage atenţia. Sunt atestate şi alte forme de mişcări. servilă. mijlocie şi mare. Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa. folosirea unor regionalisme. proeminentă. roaderea unghiilor. Astfel. incluzând gura. când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. Gura se descrie după mărime. 4 canini. de a ridica una sau ambele sprâncene. culoare. sau atitudini caracteristice unor anumite profesii (sportivă. profesionalisme. această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful bărbiei. spre dreapta. număr. manipularea unor obiecte. Ele se descriu după formă.48). cu colţurile ridicate sau coborâte în jos. cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor. poate fi aplecat Înainte. vocea. şi de bază. 8 premolari şi 12 molari). de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» Întâlnită in literatura de specialitate. feminină) şi In funcţie de vârstă (copilăreasca. piramida nazală poate fi mică. «le acoperind partea 79 . după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare. înapoi. frecarea măinilor.49). Înfundată. mersul. poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig. rară. Atunci când aceste poziţii sunt constante. incorectă. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului. tragus. înălţime şi înclinaţie. de o amplitudine mare sau mică.51). de adult sau de bătrân). poziţie şi proporţii (fig. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. Atât vocea. O deosebita importanţa pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit ii aparţine vorbirii. Ridurile. gesticulaţia. spre stânga. ca semnalmente funcţionate. Capul. legănat sau săltat. mică sau barbişon. El poate fi iute (repezit) sau lin. culoare (înnegriţi. Ea poate fi rapidă. nazalizată. care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat In vederea întocmirii odontogramei cadavrului. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice.). cuvinte străine. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). obişnuită. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt ţinuta corpului. dimensiuni. mărunţi). cocoaşă). a nasului sau a urechilor. îmbrăcaţi.50). subţiri. mijlocie şi mică şi. In cavitatea bucală in alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi. rotundă. bilobată. a umerilor (ridicate aplecate). Gesticulaţia se manifesta de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor. dinţii şi bărbia. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig. mimica. poziţia capului. peltică. jargoane. corectă. convexă sau concavă. ca de exemplu. puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. Vorbirii ti pot fi caracteristice erori gramaticale. in buzunare). precum şi vorbirea nu de. 6) Urechile. după linia de contur. deterioraţi. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală. antehelix. forma şi dimensiunile. albi). După cum am menţionat deja. linia muchiei poate avea formă dreaptă. mişcarea aripilor nărilor. retrasă. vorbirea şi ridurile. In special a mâinilor (la spate. Mersul poate fi descris după mărimea şi lâţimeaspaşilor. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. In identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale.

in formă liniară sau arcuită. In special. Ridurile oculare şi bucale apar In funcţie de vârstă.din centru sau Întreaga frunte. 80 . la comisurile externe ale acestora. In jurul ochilor şi gurii.

Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica încă în vremurile străvechi.. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale. motivaţia dispunerii acesteia. Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă. sub aspect procesual. reconstituirii. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. percheziţiei ş. semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. cercetarea cadavrului la faţa locului cu scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş. la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de judecată. prin participarea la efectuarea unuia sau altui act de procedură. Participarea specialistului din alte domenii (criminalistică. pornind de la situaţia concretă a cauzei penale. a altor mijloace materiale de probă. astfel ca cei care încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală. definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept. tehnică.1 (3) Formulaţi noţiunea de expertiză judiciară. . în practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe. tehnică. în consecinţă. specificând doar elementele. 139) şi a persoanei autorizate în medicină la cercetarea cadavrului (art. percheziţiei ş. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii.a. se consideră oportună. în acelaşi timp.să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei. afară de alte calităţi. tehnicii.să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja.Subiectul II. constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie infracţiuni. tratarea cu prafuri a anumitor obiecte pentru a descoperi urme de mâini. înainte de toate. este indiscutabilă. de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de dispunere a expertizei judiciare. construcţie. în ce priveşte specialistul. ea manifestându-se pe două planuri. subordonată activităţii organului judiciar. în toate situaţiile în care stabilirea împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate decât cel juridic au început să fie antrenate permanent. 2. în mare măsură. respective de procedură. Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală. cunoştinţe profunde de specialitate. în special. şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări de fapt. la înfăptuirea cercetării la faţa locului. este. fizică. Prin urmare.) la efectuarea cercetării la faţa locului. persoane competente.2 (5) Caracterizaţi elementele care deosebesc exporti/u judiciară de alte forme de participare a persoanelor competente în proces. poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă. a artei şi tehnicii a crescut şi numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate. reconstituirii. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în drept. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui Iulius Caesar. Cu toate acestea. efectuată. De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere: ..). Practica demonstrează că de nivelul de pregătire profesională a acestora depinde. Noţiunea şi clasificarea expertizelor judiciare Principiul legalităţii. în China medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul mileniului. a fost supus unei minuţioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. 2. în primul rând. Expertiza judiciară. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. activitatea specialistului în procesul penal. legea prevede participarea obligatorie a pedagogului la ascultarea minorilor (art. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun. 81 . la cerinţa justiţiei. Legea nu prevede nici o formă de reprezentare a acestei activităţi. utilitatea participării lui la proces. artă ş. eficacitatea luptei împotriva criminalităţii. Aşadar. interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. chiar dacă el efectuează de sine stătător anumite operaţii. presupune.să contribuie la descoperirea. de obicei. spre exemplu. de aceea la soluţionarea cauzelor penale. .a. care se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu titlul procesual de specialist. dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor. artei etc.a. decât consemnarea în procesul-verbal a faptului participării specialistului la efectuarea activităţii. retrage şi conserva probele.a. 159). chimie etc. caracteristicile de bază ale acesteia. nu ocazional. asigură desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a împrejurărilor de fapt. Sunt frecvente situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate umană (ştiinţă. asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale. calitatea cercetărilor penale şi. totalmente.

metodele şi procedeele aplicate la efectuarea lor. specialistul acordă organului de cercetare posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii. examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii. specificând doar elementele. decât cel juridic. Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară. scopul urmărit. mijloace materiale de probă ş.64-65. în urma cercetărilor efectuate. în acelaşi timp. 169).a. după cum se susţine. conform căruia organul de cercetare este obligat să folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege.specialistul poate contribui în mod direct la evidenţierea anumitor mijloace de probă. în lege (art.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării. dar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă.64 CPP). poate fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane competente. deoarece în literatura de specialitate se înaintează ideea. de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului. garanţiile procesuale. Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în categorii aparte. drepturile şi obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea expertizei (art. motivaţia dispunerii acesteia. din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. cu ocazia înfăptuirii ei. tehnicii. pe bună dreptate. situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator. adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele ce interesează cauza. Prin urmare. spre exemplu. artei etc. după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de organizare şi realizare. drepturile de care acestea pot profita pe parcursul efectuării expertizei. genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt. Expertiza. deosebim expertize medicale. în literatura de specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză penală. dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe (declaraţii ale persoanelor. Sub acest aspect se disting normele din Codul de procedură penală (art. 169-170. Aceste categorii de expertize întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză. a autenticităţii unui manuscris. forma şi conţinutul activităţii acestora (art. tehnice. Astfel. potrivit căreia expertiza poate fi ignorată. alte fapte cu caracterjuridic. posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita accidentul. din oficiu sau la cerere. rezidă în determinarea împrejurărilor faptei. stabilirea prin alte mijloace de probă decât cel al expertizei. în rândul al doilea. care. să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş. Dacă evidenţierea unor fapte. care nu pot fi stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. expertiza medicală a obiectelor probe materiale şi expertiza psihiatrică.64). dacă există suspiciuni referitoare la responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei. natura şi gravitatea leziunilor corporale. Sunt inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. se procedează la efectuarea expertizei judiciare. 2. tehnologice. Este de neconceput. caracteristicile de bază ale acesteia. oferind explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia sau altei activităţi de procedură. agrotehnice. fapte şi împrejurări. psihologice.64 al CPP. modul şi forma în care se pun în evidenţă rezultatele acestei activităţi. au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului. organul de cercetare. Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. După cum este cunoscut. ecologice. de transport. Potrivit prevederilor art. De exemplu. fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. a falsului într-un act oficial sau document de identitate. necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art.3 (7) Selectaţi instituţia. conform prevederilor legii. 164.expertiza 82 . Independenţa expertului. A proceda astfel înseamnă a neglija principiul. când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei. în afara cazurilor menţionate. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se efectuează expertiza. 163-167). criminalistice. raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei. 163-166. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie probantă.). să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările cauzei. Cu atât mai mult că sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi aparţine un rol prioritar. ca formă de utilizare a cunoştinţelor speciale în proces. care se disting după natura obiectelor de studiu. învinuitului sau a inculpatului. asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale profesionale. Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. Nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă. 262-264). a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale. zootehnice. expertul elaborează un raport de expertiză care constituie mijloc de probă. starea psihică a bănuitului.a. financiar-economice. a mărfurilor nestandard şi necomplete. din cea criminalistică . altele decât cele juridice. O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei. care specifică persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar.64. în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor competente în calitate de expert (art. expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în vigoare. dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări ori situaţii de fapt.

să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. de protecţie a securităţii muncii.64 CCP). cu obiectele identificatoare. de păr ş. Nu se recomandă dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante contradictorii. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie reprezentative. Prin urmare. dactiloscopică. balistică şi fotoportretică. Experienţa expertului judiciar 83 .' 2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în calitate de expert a unei persoane concrete. expert judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare. în cadrul acestei categorii se înscrie şi expertiza pedologică care. Cu excepţia cazurilor în care obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator. 167 CCP) oferă învinuitului dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el. psihologice. punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane. aşadar. competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o are în domeniul respectiv. ale victimei.. incendiară. sub aspect procesual. Specializarea. contravine legii. şi anume: 1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili. inclusiv a specialistului căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei. 166 CPP). aeronautică. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în funcţie de obiectul expertizei. Legea (art. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână expertului materialele ce constituie obiectul expertizei. probe de sânge. organul de cercetare este obligat să dobândească materialele necesare pentru comparaţie. merceologică etc. veterinară şi zootehnică.a. Tehnica şi tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră. a expertizei economice expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. de construcţie. are ca obiect de studiu urmele sub formă de resturi de sol.scrisului. deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi cadrele respective. agrotehnice şi veterinare. adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării.a. De studiile expertului depinde capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. ecologice ş. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora. b) să fie comparabile. Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind desfăşurarea activităţilor de expertiză. Declaraţiile martorilor. de la Academia de Ştiinţe ş. pe care acesta trebuie să le îndeplinească . Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu legislaţia în vigoare (art.a. Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri. adică să corespundă obiectelor identificatoare. în practica judiciară sunt. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile specializate. Participarea persoanelor competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite. în majoritatea cazurilor. expertiza în procesul penal poate fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane competente. Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de învăţământ. frecvente expertizele agrozootehnică-agrotehnică. 3. traseologică. o pregătire specială în domeniul expertizei respective şi experienţă de muncă. bănuitului sau învinuitului. tehnică a documentelor. modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. din care cauză unii autori au inclus-o nejustificat în categoria expertizei criminalistice. Expertul trebuie să aibă studii profesionale. la etapa actuală. La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază. fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute. pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. de asemenea. nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice. reprezintă un indice important de care se va ţine cont la aprecierea competenţei expertului. 3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu. garantează independenţa expertului faţă de organele de anchetă. 2. nu are decât semnificaţia unei consultări tehnico-ştiinţifice. în fine. după formă şi conţinut. c) să fie contemporane. feroviară. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica criminalistică. care se referă la obiectul expertizei. efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei Potrivit legislaţiei în vigoare (art. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova.). tehnologică. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate. vor fi prezentate expertului doar după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros.

expertul urmând a fi desemnat de conducătorul unităţii de expertiză. Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii. conform cărora funcţionează instituţiile de expertiză. în sistemul Ministerului Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un număr considerabil de medici-legişti. transport şi mecanisme. în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei.se consolidează cu timpul. Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate.examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii (de sânge. cât şi raportul de legătură pe linie de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. prevăzută în lege (art. Principiile departamental şi teritorial. a bancnotelor valutare. în subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare şi criminologie. Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate. microurme de îmbrăcăminte ş. ţesuturi. tehnică auto. salivă. intime) ale expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii. balistică şi a armelor albe. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de obiecte din metal. 84 . în ce priveşte necointeresarea expertului. Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. determinării capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu handicap mintal.desfăşoară şi o amplă activitate de expertiză.introducerea metodelor şi mij loacelor tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor de urmărire penală ale acestui minister. incendii). ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini. căruia i se încredinţează efectuarea expertizei. . din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică. a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. chimice şi biologice. timpului când a survenut decesul. a învinuitului sau bănuitului. organul de cercetare poate să aleagă expertul.examinarea medico-legală a persoanei vătămate. Ministerului de Finanţe etc. picioare şi de alte părţi corporale umane. Prin urmare. Pot influenţa rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie. obiectivă şi multilaterală a faptelor penale. de instrumente de spargere. natura şi gravitatea leziunilor corporale. O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie.a. creează dificultăţi în alegerea de către anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză. a armelor albe. anchetatorul poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii de expertiză. tehnică a documentelor. organul de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia specializată. această condiţie. a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals. iar în caz de moarte violentă . la aprecierea gradului de competenţă a expertului.examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi cauzei morţii. Se interzice categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului unităţii din care face parte învinuitul sau victima. păr etc. dactiloscopică. a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă cunoştinţe speciale criminalistice. a victimelor minore etc. de datoria cărora este: . . impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu alte persoane implicate în proces. de explozii. tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-materie. Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să efectueze cele mai diverse expertize judiciare. aceştia pot desemna în ordonanţă expertul. nu contribuie la cercetarea completă. de expertiză economică.a. Asfel. La cererea organelor de anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale. organul de cercetare nominalizează doar instituţia. specialişti din unităţile de cercetări ştiinţifice academice sau de ramură. polimere. în laboratorul de expertiză economică se pot dispune trei genuri de expertize: contabilă.) poate efectua expertizele fizice. în afară de îndatoririle sale de bază . în componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică care. amicale. traseologică. resturi de produse petroliere. Asfel. care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi tehnică auto. dotarea tehnică şi coordonarea activităţii specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie municipale. 1 65 CCP). în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului.) în scopul determinării provenienţei şi raportului de legătură a acestora cu fapta cercetată. masă plastică. a hârtiilor de valoare etc. organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul.a modului şi mijloacelor folosite la producerea ei. reieşind din condiţiile concrete ale cauzei. . Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează expertiza urmelor. şi instituţia de expertiză. a atribuţiilor de expert. legăturii lui cu fapta şi autorul ei. ca urmare a exercitării. sticlă. inclusiv financiar-bancară şi merceologică.1 Aşa cum s-a menţionat. în anumite situaţii. de asemenea. reprezentanţi ai catedrelor din instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat. orăşeneşti şi raionale ş. în repetate rânduri. stupefiante. pentru a se constata pe corpul lor existenţa. de vopsea. a obiectelor dezmembrate. financiară. în comisie pot fi incluşi. de asemenea.

c) asigurarea unui contact direct cu specialiştii şi experţii implicaţi în activitatea de cercetare în vederea conjugării şi concentrării cunoştinţelor acestora asupra problemelor a căror soluţionare reclamă cunoştinţe multidisciplinare. reprezentând elemente indispensabile activităţii de cercetare penală. într-un cuvânt. d) crearea condiţiilor necesare cercetării în echipă . deşi este evident că. mijloace de legătură. banditism. în baza unor raţionamente. comunicare şi fixare. Realizarea activităţilor de cercetare prevăzute iniţial. In baza celor de mai sus.Subiectul III. crearea echipelor de anchetatori. cât şi la instaurarea unui climat de contact. atât referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei. ordonarea în baza planului de lucru a activităţilor şi măsurilor necesare realizării scopului propus. Planificarea reprezintă latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale. acestea nu se suprapun. acela al clarificării depline a faptelor şi a împrejurărilor ce pot contribui la confirmarea adevărului într-un proces penal. utilizarea insuficientă a metodelor şi 85 . Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi după cum confirmă practica judiciară cercetarea actelor penale. Prin organizare se are în vedere. alături de alte măsuri. echipa va fi dirijată de un anchetator experimentat (şeful echipei) capabil să organizeze activitatea ei. principalul mijloc de prevenire a fenomenului infracţional. Practica oferă suficiente exemple.110) pentru cercetarea infracţiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor. dar care ridică o serie de probleme de ordin organizatoric. Organizarea anchetei penale are un sens mai larg decât cel al planificării acestei activităţi. 2) compusă dintr-o grupă de anchetatori şi colaboratori operativi (art. reţinerea. După cum este cunoscut. acceptată şi frecvent aplicată în practică. urmărirea penală este desfăşurată superficial. procesul respectiv succedându-se până la stabilirea faptelor şi împrejurărilor de fapt indispensabile soluţionării cauzei. demascării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi.a. organizarea anchetei penale cuprinde: a) coordonarea activităţii organelor destinate să lupte împotriva criminalităţii atât la nivel statal. o reacţie promptă şi sigură a justiţiei la fiecare faptă penală comisă. pregătirea şi repartizarea forţelor şi mijloacelor de care dispun organele respective. putem constata că. ea asigurând efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale.. de forţele şi timpul disponibil. situaţie proprie fazei iniţiale de cercetare (uneori şi celor de mai târziu). J 01). Atunci când datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a comis fapta penală. în situaţia în care împrejurările cauzei impun operaţii de căutare şi reţinere a făptuitorilor. prezenţa unei încăperi dotate cu mobilierul necesar.1 (3) Determinaţi deosebirea dintre organizarea şi planificarea activităţii de urmărire penală. este un proces continuu care atribuie cercetării penale un suport ştiinţific de organizarea_muncii. sub aspectul criminalisticii. percheziţia ş. cu toate consecinţele care decurg din aceasta: clarificarea incompletă a împrejurărilor faptei. cât şi local. să determine direcţiile în care să se activeze în vederea stabilirii adevărului. cum ar fi omorul. din care rezultă că în cazul în care metoda planificării se ignorează. Planificarea ca forma principală de organizare aactivităţii deurmărire penală. dialog şi conlucrare reciprocă. este de neconceput altfel decât în baza unui plan de lucru. impunând organului judiciar iniţierea de noi activităţi. Aplicarea fermă a legii asupra celor care prin comportarea nedemnă lezează valorile sociale reprezintă. orientează în continuare activitatea de cercetare. administrarea necalificată a probelor. de situaţia procesual-tactică în care se desfăşoară investigarea cauzei. desfăşurarea unor activităţi inutile. eliminând din activitatea organelor de urmărire penală orientarea unilaterală a investigaţiilor. obiectiv şi complet. raportându-ne şi la opiniile expuse în literatura de specialitate 1. sustragere din patrimoniul obştesc etc. uneori haotic. banditismul ş. trecerea cu uşurinţă peste fapte şi împrejurări semnificative pentru soluţionarea cauzei. asigurarea cestora cu mijloace necesare efectuării activităţilor iniţiale (cercetarea la faţa locului. unei programe bine chibzuite şi întemeiate pe o analiză profundă a datelor pe care le oferă fapta la o anumită etapă de anchetă. impune organelor de urmărire penală o muncă organizată.a. îndeosebi a celor săvârşite în mod intenţionat. Noţiuni generale privind organizarea şi planificarea anchetei penale Combaterea criminalităţii presupune.formă de investigare penală prevăzută de lege şi. pe de o parte. colaboratori operativi şi specialişti. O dată cu orientarea cercetărilor. organul de urmărire penală trebuie să analizeze minuţios datele de care dispune şi. Descoperirea la timp. că nimic nu încurajează mai mult la săvârşirea de infracţiuni decât încrederea în posibilitatea evitării răspunderii penale. după un plan judicios şi bazat pe date reale. de obţinere pe cale confidenţială a anumitor informaţii de natură să faciliteze activitatea de anchetă. în mod temeinic. formalismul şi rutina. cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infracţiuni. Indiferent de componenţă. pe bună dreptate. § 1. Planificarea. în literatura de specialitate termenii de organizare şi planificare a activităţii de anchetă penală se folosesc frecvent drept categorii echivalente. se vor specifica activităţile procedurale şi ordinea efectuării acestora în funcţie de condiţiile în care se activează. prin urmare. desfăşurarea tuturor activităţilor de cercetare în mod ordonat. alte măsuri operative. Or. 38. iar pe de altă parte. crearea condiţiilor de muncă. legislaţia procesual-penală în vigoare prevede două forme de cercetare în echipă: 1) constituită dintr-o brigadă de anchetatori (art.) şi care reclamă mari eforturi în vederea colectării şi valorificării materialului probant necesar soluţionării cauzei. b) crearea condiţiilor de lucru. ştiut este faptul.) de cercetare în vederea descoperirii şi fixării urmelor şi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infracţiunilor considerate ca fiind socialmente deosebit de periculoase. 3. de fapt. materialul probant obţinut pe această cale.

prin a căror efectuare se prevede verificarea versiunilor şi determinarea împrejurărilor faptei. Este evident că întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai de la o categorie de infracţiuni la alta.. să facă imposibilă descoperirea infracţiunii. rezidă în faptul ca el să cuprindă toate elementele planificării menţionate mai sus: versiunea. în cazul cercetării în echipă aceste probleme trebuie să fie consultate cu membrii brigăzii sau grupului operativ. planificarea poate fi tratată ca un proces creativ de programare (modelare) a activităţii de cercetare penală. până la combinaţii de scheme.52 al CPP al Republicii Moldova. în cazuri complicate. . sisteme de fişe. tabele grafice ş. cu un număr mare de învinuiţi. Conţinutul acestora sunt în funcţie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor 86 . cu mare regret. Fireşte. se realizează după următorul model: Dacă se aplică cercetarea în echipă. caracteristica făptuitorului. chiar dacă se atribuie la aceeaşi categorie. Sub acest aspect.) sau în mod precis (bunăoară la ora 7. conţinutul planului acestor activităţi este în funcţie de natura cauzei. curmării activităţii sale infracţionale şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzei. care poate avea cele mai diverse forme . făptuitorul. operaţiile tactice şi activităţile de urmărire. Elementele enunţate ale obiectului probaţiunii se vor concretiza în planul de cercetare în funcţie de conţinutul versiunilor elaborate prin formularea întrebărilor la care ancheta trebuie să dea răspuns. locul şi procedeele tactice. de obicei. La cele menţionate se cuvine să adăugăm că planificarea activităţii de cercetare penală nu trebuie înţeleasă în mod simplist. alte deficienţe de natură să conducă la cheltuieli inutile de energie şi timp. Planificarea operaţiilor tactice şi a activităţilor de urmărire penală au. de exemplu. stabilirea măsurilor procesuale şi extraprocesuale ce urmează a fi efectuate în vederea reţinerii făptuitorului. vinovăţia şi responsabilitatea acestuia. Planificarea are un conţinut mai amplu. cum ar fi. ea asigurând: orientarea cercetărilor şi efectuarea acestora în mod organizat. iar.a. cine a avut de suportat urmările infracţiunii. modul înfăptuirii. . termenele şi persoanele executante. se cer dovedite fapta şi împrejurările de fapt.conjugarea posibilităţilor organelor de anchetă şi a celor operative. cine este autorul. planificarea ia altă amploare. . ce faptă penală s-a comis.a. proces care cuprinde. dar şi posibilităţile folosirii lor în mod eficient. 3. indiferent de forma planului. precizarea persoanelor concrete învestite cu efectuarea acestora. circumstanţele agravante şi atenuate ale faptei. Termenii efectuării activităţilor prevăzute în plan pot fi stabiliţi cu aproximaţie (de exemplu. pe de o parte. în prima jumătate a lunii iunie etc. într-o cauză penală. se vor întocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. planificarea operaţiilor tactice şi planificarea activităţilor de urmărire penală. întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea următoarelor aspecte prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 întrebări". dar şi de la un caz la altul. când a fost săvârşită. dar şi de specificul activităţii de urmărire penală. prejudiciile. prin a căror aplicare activităţile planificate să se desfăşoare cu succes. Planificarea cercetării unei fapte penale în ansamblu cuprinde: . caracterul şi gravitatea acestora. putem sublinia că planificarea activităţii de cercetare penală prezintă o importanţă practică deosebită. a altor măsuri de organizare a activităţii de cercetare în măsură să asigure succesul. unde a avut loc. şi anume. Acestea fiind spuse. determinarea în baza analizei datelor existente în cauză a situaţiei de fapt. ca întocmire a unei liste de acţiuni. direcţionarea activităţii de cercetare. spre exemplu. problemele ce urmează a fi elucidate în legătură cu fiecare versiune. Activitatea de planificare se materializează într-un plan scris. aplicarea vastă a cunoştinţelor speciale prin antrenarea în proces a specialiştilor şi experţilor.specificarea termenilor de realizare a activităţilor de urmărire penală. proces care finalizează cu întocmirea unei programe deJucru» a unui model de activitate de cercetare în perspectivă. aşa cum. stabilirea mijloacelor şi modului de administrare a probelor. în acest scop se va preciza ordinea.mijloacelor ştiinţifice criminalistice. Cea mai curentă formă a planului de cercetare. ea reprezentând "latura organizatorică şi creatoare a unui complicat proces de gândire a anchetatorului". mai procedează unii anchetatori. alte fapte şi împrejurări în măsură să influenţeze răspunderea şi stabilirea pedepsei. pe de altă parte. modul şi împrejurările în care s-a activat. Anchetatorul va aprecia forţele şi mijloacele de care dispune la moment. de acte infracţionale sau episoade. în aprilie. în paralel cu planul de bază elaborat de anchetatorul autorizat să dirijeze întreaga activitate de cercetare. respectarea strictă a drepturilor celor implicaţi în proces. inclusiv locul. Unica cerinţă care trebuie respectată.determinarea sarcinilor activităţii în funcţie de natura faptei şi prevederile legale. potrivit art. In plan se vor prevedea activităţile de urmărire penală şi posibilitatea efectuării lor la nivelul tactic adecvat. a forţelor şi mijloacelor necesare. timpul. antecedentele penale ş. în cazul unui act de huligănie.efectuarea activităţilor de urmărire penală în deplină concordanţă cu cerinţele legislaţiei procesual-penale şi la un înalt grad calitativ.2 (5) Caracterizaţi succint structura şi conţinutul planului de urmărire penală.de la o schiţare a activităţilor ce urmează a fi efectuate în cazurile simple. organul judiciar deţinând iniţiativa în administrarea probelor. specificarea ordinii şi a timpului efectuării. pe data de 10 iunie). comportarea victimei. Unul va fi conţinutul planului ascultării învinuitului şi altul cel al reconstituirii. în activitatea de urmărire penală se aplică trei forme de planificare: planificarea cercetării unei fapte în ansamblu. aceeaşi structură: determinarea scopului.. predominantă în literatura de specialitate şi frecvent folosită în practică. iar în cazuri mai dificile. scopul urmărit de făptuitor.

elaborat pentru întreaga cauză. ordinea şi modalităţile de rezolvare.3 (7) Propuneţi formele de planificare a activităţii de urmărire penală desfăşurate în legătură cu cercetarea activităţii infracţionale a grupului organizat de infractori. care conţin date despre faptele săvârşite. un număr mare de participanţi şi cu multiple infracţiuni săvârşite. cercetarea unui sau a unor episoade. ascultarea învinuiţilor ş. scheme privind structura grupei infracţionale şi a relaţiilor dintre membrii acesteia. la planul de cercetare penală. 3. grafice referitoare la efectuarea unor activităţi de cercetare. reţinerea şi prezentarea spre recunoaştere. percheziţia.versiuni.2 87 . Se conţine in 3. în cauzele complexe. acţiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfăşura după criterii teritoriale. probleme ce urmează a fi elucidate. cu un grad sporit de dificultate. a tuturor împrejurărilor referitoare la activitatea infracţională a unuia din învinuiţi. se pot anexa fişe pentru fiecare învinuit. care pe parcursul anilor 2005-2006 au săvârşit mai multe infracţiuni.a. în cazul în care activitatea criminală a cuprins diverse localităţi sau teritorii. cum ar fi.

spargerea unui obiectiv de construcţie). cum am menţionat deja. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. favorizată. desigur. fie anorganică.Test nr. Prin lege (art. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. prin urmare. semnalizând tentativa. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. Efectuarea ei presupune antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale in scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. practic. Aceasta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică. dacă el. 1. forţarea mijloacelor de încuiere. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. Prin diversitatea obiectelor examinate. iar depistarea lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea unei examinări speciale. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. Rolul criminalistica în prevenirea infracţiunilor. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi. fireşte. § 4. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. Potrivit acestui criteriu. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. dar şi aprecieri. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi.1(3) Determinaţi formele de prevenire a faptelor penale prin mijloace criminalistice. 1. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. diverse mijloace tehnice criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. 13 Subiectul I. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului 1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice In administrarea justiţiei penale un rol deosebit ii aparţine expertizei judiciare. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. precum şi de către experţi. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. în special celei criminalistice. în vederea descoperirii. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. interpretări ştiinţifice. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar.2(5) Argumentaţi rolul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. în acest sens. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale 88 .3(7) Estimaţi contribuţia expertizei judiciare şi a constatării tehnico-ştiinţifice la stabilirea împrejurărilor care au condiţionat sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . După cum am menţionat. ea fiind prevăzută de legislaţia in vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale. în criminalistică. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă.

a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. de picioare. balistice etc. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. inclusiv a celor infracţionale. monooculară sau binoculară. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. reflectându-se in urmele infracţiunii.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor criminalistice speciale. de împuşcătură. fireşte. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. fizice etc. — reconsituirii obiectelor materiale. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. vorbă. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor. instrumente etc. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane. metrică. scris. de a manipula instrumentele. amprentelor de ştampile ş. balistice. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. textele tipărite (dactilografiate). de mijloace de transport. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. In fond. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor.expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. se recurge la examinarea microscopică . Astfel. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. de a scrie şi vorbi. traseologică/balistică. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. complexitatea sarcinilor acesteia. constituie latura obiectivă. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. modul săvârşirii anumitor acţiuni. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. Al treilea sistem de informaţii. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare . baza expertizelor de identificare dactiloscopică. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. rechizitele şi suportul material al documentelor. examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. arme de foc. a. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. Din aceste considerente. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. complexul format de reflexe condiţionate. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. armele albe. Afară de stabilirea identităţii. microscopul comparator. obiecte. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur ecran. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. a elementelor de marcare reliefată deteriorate. a persoanei care a creat urme la faţa locului. executării rechizitelor într-un document etc. dactiloscopică etc. mijloacele şi utilajele de încuiere. ceea ce nu corespunde realităţii. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. In vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. cu piedestal. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. a amprentelor de ştampile. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. a expertizelor textelor tipărite. a textelor tipărite. după cum este şi firesc. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: — descoperirii urmelor (de corodare. a textelor înlăturate sau decolorate. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. a armei de foc din care s-a tras şi. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. In marea majoritate a cazurilor. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. de narcotice etc. condiţionate de legităţile (biologice. 5): microscopul stereoscopic. După cum este cunoscut. 89 . în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple.

microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafină. O aplicabilitate vădită la examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale, de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuărea celor mai diversecercetări criminalistice, avînd ca scop descoperirea urmelor (de mîini, de factori suplimentari ai împuşcăturii, de falsificare a documentelor), şi distingerea diferitor corpuri şi substnţe după proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca luminiscenţă. aplicarea radiaţilor inviyibile se realizează cu ajutorul unir aparate speciale, cum e convertizorul radiaţilor infraroşii, lampa de radiaţii ultraviolete, aparatura roentgen etc. Expertizele efectuate de către specialişti instituţiilor de expertize judiciare, cum ar fi cele destinate determinării provenienţiei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală, cromatografică, electrochimică. Utilizarea acestor metode reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. § 1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale in justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare, a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite; folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. § 2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor, pot furniza date de certă valoare probantă. Astfel, in virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii în cauză. Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. în caz contrar,

90

rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe, ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite in scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a mijloacelor de închidere etc. In acţiunile de pătrundere, prin închiderea sau întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urnteazâ a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile in condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective. Capcanele chimice constau in folosirea substanţelor apte, prin reacţie să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcămintea diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiţii obişnuite, şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de even-tual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de fentări infracţionale. Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările con-temporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi videosis-temelor de autoimagine, autoradiografice etc. Din motive lesne de înţeles, ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice, cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Considerăm oportun să subliniem acest moment, pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor, activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor1, ceea ce, după opinia noastră, nu asigură elucidarea problemei.

Subiectul II. Conceptul tacticii criminalistice 2.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică şi sistemul acesteea. 1. Noţiunea, obiectul şi sistemul tacticii criminalistice Termenul tactică, în accepţiune largă, este utilizat cu semnificaţia de metode şi procedee a căror aplicare în condiţiile dificile ale activităţilor cu caracter conflictual asigură obţinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode şi procedee poartă denumirea de ştiinţe tactice^. Cercetarea faptelor penale se desfăşoară, după cum este cunoscut, în condiţii conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai anchetei penale: anchetatorul "tehnic şi plin de imaginaţie"2, aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta şi împrejurările acesteia, şi infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage de la răspundere sau a diminua răspunderea, în care scop apelează la cele mai perfide acţiuni şi speculaţii - alterarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, disimularea infracţiunilor real săvârşite şi înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenţia de a direcţiona ancheta pe piste false etc. Multitudinea relaţiilor tensionate, dublate de sarcinile diverse de rezolvat cu care se confruntă anchetatorul de fiecare dată, indică de la bun început caracterul complex al cercetării penale. Concluzia care se impune este că cunoaşterea retrospectivă a infracţiunii, bazată doar pe percepţii indirecte şi informaţii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflectă activitatea infracţională, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Cele semnalate au reclamat preocupări privind elaborarea şi punerea la îndemâna justiţiei penale metode susceptibile să contribuie la depăşirea factorilor defavorabili menţionaţi şi, în ultimă instanţă, să asigure activităţii de urmărire penală o desfăşurare organizată, sigură şi eficientă. Astfel, au apărut diverse idei vizând comportarea organului de urmărire penală, care, evoluând, cu timpul au condus la delimitarea în cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tactică criminalistică.

91

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze ştiinţifice, metode şi procedee specifice destinate organizării şi guvernării anchetei penale, pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de urmărire penală în vederea constatării la timp şi cu certitudine a faptelor ce constituie infracţiuni, identificării făptuitorilor şi determinării împrejurărilor în care s-a activat. Din definiţia enunţată rezultă două probleme esenţiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare şi conducere a activităţii de urmărire penală şi cea a procedeelor de pregătire şi desfăşurare a activităţilor procedurale de colectare şi utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale şi vinovăţiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregătirii şi efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile ştiinţifice privind alegerea şi modul de aplicare a lor în funcţie de situaţiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice. Metodele şi procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările ştiinţei referitor la organizarea muncii, logica şi psihologia judiciară, reflectând, totodată, experienţa pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire Ia organizarea ştiinţifică a muncii constituie reperul metodelor şi procedeelor de planificare şi conducere a activităţilor de cercetare penală, mobilizare şi folosire raţională a forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun şi sub toate aspectele infracţiunile săvârşite. Principiile logice ale activităţii spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea şi efectuarea cercetării la faţa locului, percheziţiei, ridicării de obiecte şi înscrisuri, a tuturor activităţilor şi actelor de cercetare, a căror firească desfăşurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raţionamentelor logice de analiză şi sinteză, modelare şi comparare, inducţie şi deducţie. în baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaştere, confruntării etc. Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experienţa pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea anchetei penale şi a unor activităţi de urmărire, stabileşte priorităţile şi ordinea efectuării acestora. în cadrul tacticii criminalistice, bună cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părţi componente ale acesteia: generală şi specială '. Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea şi dirijarea activităţii de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele şi principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea anchetei penale, aceasta constituind o condiţie obligatorie pentru desfăşurarea perfectă a cercetării cauzei penale. în legătură cu organizarea şi conducerea anchetei, tactica criminalistică stipulează un şir de probleme tactice ce ţin de cercetarea infracţiunilor efectuată în echipă, specifică formele şi principiile de conlucrare şi interacţiune a organului de anchetă cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potenţial destinat combaterii fenomenului infracţional. In contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obţinerea informaţiei necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidenţă calităţile profesionale cerute organului de anchetă, atacă problemele referitoare la elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale1. Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată iniţierii şi argumentării procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală: cercetarea la faţa locului, percheziţia, ascultarea martorilor şi a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaştere ş.a. Procedeele tactice destinate pregătirii şi realizării anumitor activităţi de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele "tactica cercetării la faţa locului", "tactica reconstituirii", "tactica audierii învinuitului sau a martorilor", "tactica percheziţiei" ş.a. 2.2 (5) Expuneţi clasificarea procedeelor tactice criminalistice. 2.3 (7) Propuneţi situaţiile de fapt în care se recomandă folosirea combinaţiilor tactice. § 2. Procedeele tactice: noţiunea şi clasificarea lor Faptele şi împrejurările de fapt ce constituie obiectul probaţiunii într-un proces penal se stabilesc în baza mijloacelor de probă, acestea fiind circumscrise în legislaţia procesual-penală: declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, declaraţiile bănuitului sau ale învinuitului, raportul de expertiză, mijloacele materiale de probă şi documentele (art. 55 CPP). în lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatoriului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrate în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente. Faptele cu semnificaţie probantă a căror determinare reclamă profesionalism, cunoştinţe de specialitate, altele decât cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea

92

După acest criteriu. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la faţa locului şi în cadrul percheziţiei. 93 . de organizare a conlucrării. dimensiunile şi componenţa lui. organele de urmărire penală nu pot apela decât la procedeele şi mijloacele admise de lege. Rezumând. din momentul consfinţirii prin lege.a. 193 CP). care să corespundă procedeelor tactice şi anume: 1. indiferent de rolul şi starea lor procesuală. Sunt interzise. ca organele de urmărire penală să poată manifesta iniţiativă. c) pe date ştiinţifice privind organizarea şi administrarea muncii (de pregătire şi efectuare a activităţilor de urmărire penală. dimpotrivă. interacţiunii organului de anchetă cu alte persoane participante la proces ş. ele însă nu se identifică. ca să depună mărturii conform faptei săvârşite.prevede desfăşurarea unor activităţi de verificare a datelor probante. se menţionează în art. Legea în vigoare prevede răspundere penală pentru orice tratament inuman a celor implicaţi în proces (art. Reprezentând doar anumite recomandări ştiinţifice. Procedeele tactice trebuie să asigure respectarea întocmai a drepturilor fundamentale şi demnităţii tuturor persoanelor participante la proces. Potrivit acestui criteriu. acestea fiind divizate în generale. Să contribuie la obţinerea de date probante incontestabile şi oportune justei soluţionări a cauzelor penale. reprezintă doar recomandări ştiinţifice. comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. frauda. cum este justiţia penală. procedeele tactice trebuie să fie formulate în mod alternativ. liniar. de a apela la forme de tratament inuman.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea.). Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice.a. Este unanim susţinută ideea eşalonării procedeelor tactice după domenii ştiinţifice. în special. cum ar fi.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalităţi de cercetare. îndeplinindu-şi obligaţiunile. este oportun de amintit prevederile cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii". Sfera specifică de aplicare. în mare măsură. trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană. ameninţările şi alte acţiuni amorale. să fie libere în aprecierea oportunităţii aplicării procedeelor tactice în funcţie de situaţia în care se desfăşoară activitatea respectivă. contra securităţii statale. nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortură. Art.2 al acestui Cod. care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric. Procedeele tactice care dobândesc caracterul de normă procesuală. să apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. Semnificative în acest sens sunt procedeele tactice necesare creării contactului psihologic. dar şi de practica organelor competente în materie. Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual-penale. în decembrie 1979. el constituind o condiţie' obligatorie pentru efectuarea prezentării spre recunoaştere. b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate. de exemplu. frontal. de persoanele participante şi de alţi factori (starea gravă a sănătăţii victimei ş. ascultării învinuitului. în rândul al doilea. Nici o persoană responsabilă de aplicarea legii. sub orice formă. prescrie că răspunzătorii de aplicarea legii. reclamă anumite condiţii. în această ordine de idei. procedeele tactice trebuie să orienteze persoanele implicate în proces spre o comportare corectă. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş. activitatea procedurală privind administrarea probelor infracţiunii realizându-se. de influenţa psihologică.a.a. şi particulare sau speciale. Normele procesual-penale au un caracter imperativ.). respectarea pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp. de observarea psihologică în cadrul percheziţiei). 3. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. sectoral ş. Procedeele tactice.U. compuse şi combinaţii tactice^. de analiză criminalistică a declaraţiilor martorilor şi a persoanelor culpabile). Drept exemplu poate servi tactica cercetării la faţa locului. în fine. ignorarea lor fiind inadmisibilă1. fenomen cunoscut în practica legislativă de procedură penală. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. în baza procedeelor speciale puse la îndemâna organelor de urmărire penală de tactica criminalistică. încetează a mai fiinţa2. a invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale-pericolul de război.5. confruntarea. a celor care depun mărturii false. se poate semnala că prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. reconstituirea pe cale experimentală a împrejurărilor faptei. prin a căror strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile. adoptat de Adunarea Generală a O. pentru a-şi realiza scopurile sale. a victimelor infracţiunii şi a martorilor. Să fie în deplină concordanţă cu prevederile legale şi morale. excentric. Modalitatea de examinare a locului comiterii unei fapte con-crete va fi determinată de organul învestit cu realizarea acestei activităţi în funcţie de amplasarea locului faptei. cele ce asigură contactul psihologic. Manifestând o permanentă cointeresare pentru dreptate şi adevăr. între normele procesual-penale ce reglementează activităţile de cercetare şi procedeele tactice aplicate în legătură cu efectuarea acestora există un vădit raport de reciprocitate. instabilitatea politică internă etc.N. în primul rând. cum ar fi prezentarea spre recunoaştere. pe datele cărora acestea se bazează. procedeele tactice trebuie să garanteze crearea celor mai favorabile condiţii pentru desfăşurarea raţională şi obiectivă a activităţilor de urmărire penală. organul de urmărire penală fiind disponibil în folosirea lor pornind de la condiţiile concrete ale cauzei cercetate. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală . Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme. obligatoriu. 2.

Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. In primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. de exemplu. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. 94 . impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. 1. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor infracţiunii. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor2. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. se cere ca în câmpul porţiunii fotografiate in continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. metoda metrică. la căutarea obiectelor furate ş. In corespundere cu aceste sarcini complexe.a. în fond. operative şi medico-legale efectuate. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. acţiune. de regulă. § 3. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. 1. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni.1(3) Enumeraţi metodele fotografiei judiciare operative. spre exemplu. Ea constă in executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. 1. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. în cadrul prezentării spre recunoaştere. In cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. a prezentării spre recunoaştere.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnice şi proccedeele de fixare fotografică a semnalmentelor persoanelor şi cadavrelor. Metodele fotografiei judiciare operative. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice In procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. constau în manevrarea judicioasă a informaţiei. Fotografia judiciară operativă 1. Test nr. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. La operaţii tactice se apelează. Acestea includ: metoda panoramică.2 (5) Argumentaţi aplicarea metodei metrice la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. înregistrarea. nu poate fi cuprins lntr-o fotografie. cum ar fi. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee.) trebuie să fie identice. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. De asemenea. procedurale. diafragma. datorită dimensiunilor mari. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper şi asamblarea Io** lntr-o fotografie comună. durata de developare etc. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări.Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. de asemenea. în al doilea — o fotopanorama circulară. metoda de reproducere. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. Timpii. la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. după cum s-a menţionat. 14 Subiectul I. alte condiţii de expunere. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale.

In activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea Înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora in vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. De pe imaginea negativă. Aparatul se instalează in aşa mod. segmentele fiind notate cu cifre. se va fotografia profilul drept. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă în vederea Încadrării corecte prin vizorul panoramic. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. ochii deschişi. Anexată la procesul-ver-bal. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. obţinută in ordinea deja cunoscută. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. după cum se va vedea in capitolul respectiv. servind. Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). Dacă persoana poartă ochelari. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. 13). calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. schiţe.Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Panglica confecţionată din pânză. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. Pentru a evita denaturări dimensionale. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. Dacă. privirea fiind îndreptată înainte. modalitate cunoscută sub denumire» de reproducere reflexă. 11). 12). In care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. se fotografiază cu şi fără ei. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde unnărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. Actele scrise. după cum am menţionat deja. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Metoda de reproducere constă in obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată in vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. fotografii şi a altor imagini plate. cicatrice. obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. se recomandă fotografierea profilului drept. Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat in poziţia. argumentate. Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viată şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. In funcţie de scopul preconizat. iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58. polietilenă sau alt material plastic. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei. — persoana se fotografiază cu capul descoperit. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect. — expunerea se execută in poziţia aparatului. prezentării spre recunoaştere. tatuaj etc. două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. acesta fiind iluminat uniform (fig. recurgând la scăderea lui 7. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. rapiditatea şi precizia fotografierii. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. spargeri criminale. Bertillon şi care au rămas în vigoare. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. cu urechea descoperită. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. desenele. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice.). de A. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. spre exemplu. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. desene. gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. se execută pozitive In numărul necesar. celui stâng. 95 . interogării etc.

urme sau elemente caracteristice ale acestora. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. a unui nod al acestuia. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. starea vestimentaţiei. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. a unor obiecte. care se condiţionează reciproc. se realizează conform unor reguli suplimentare. al cărei conţinut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi. Pentru realizarea acestui scop. se măreşte până la 4 cm. acestea nu mai folosesc la nimic dacă durata mare de timp 96 .— iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). Poziţia trebuie aleasă în aşa mod. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. efectuate. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. fireşte. Tot astfel. Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. care permite fixarea aparatului In două poziţii. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime.2. orice mijloace tehnice ar exista în dotarea organelor de urmărire penală. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare. privind modul de efectuare a cercetării la faţa locului în cazul faptelor cauzatoare de moarte violentă. cuprinde două aspecte distincte. în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecinţele ei. ca urmare. identificării făptuitorului. pieptănarea părului. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. în spălarea ei.. a obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora. (5) Determinaţi sarcinile fazei de cercetare propriu-zise a locului omuciderii. Unele particularităţi. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. care permit formarea concomitentă a celor două negative In condiţii identice. folosinduse o şină. 14). datorită intervalului optic al pupilelor. prevăzut cu două obiective sincronizate. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. în continuare acestea se fixează. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. a. Urgenţa deplasării şi folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne de cercetare Această primă cerinţă. Cercetarea propriu . fotografiile se execută in condiţii identice ale întregului proces fotografic. Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. alta laterală mai slabă decât prima. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. menţionăm că aplicarea fotografiei color. leziunile corporale vizibile. modului şi împrejurărilor în care s-a activat. în zadar se va deplasa echipa operativă cu maximă urgenţă. Subiectul II. deschiderea ochilor ş.zisă a locului omuciderii 2. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. După cum este cunoscut. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. Dacă nu se dispune de un atare aparat. 2. aflate la distanţa sus-menţionată. în vederea descoperirii. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit in poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. la moment foarte modestă. Metoda stereoscopică constă in utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei. dacă nu dispune de mijloacele tehnice de investigare corespunzătoare. Fotografierea cadavrului. situaţie in care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil.1. Pentru obţinerea unei stereopefechi corecte. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului». ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. 1. fără a schimba ordinea de expunere. (3) Definiţi noţiunea de cercetare propriu zisă a locului infracţiunii de omor ca una din fazele difinitorii a acestei activităţi. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. cu concursul expertului legist (fig.

acestea sunt ridicate de rudele făptuitorului. -însoţitorii câinilor de urmărire. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. medicul legist sau alţi specialişti Uneori rudele victimelor sunt atât de tulburate de uciderea celor apropiaţi. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. -medici legişti. 97 . Procurorul este conducătorul. la săvârşirea acestor fapte sunt implicate grupuri de persoane agitate. pentru a fi chemaţi la audiere13. uneori. înarmate cu obiecte ante de a produce moartea. arestarea învinuitului sau inculpatului. însă ceilalţi membri ai echipei au fost adesea insultaţi şi ameninţaţi cu moartea. stâlpi de susţinere a liniilor telefonice sau liniilor electrice) ori tăbliţe numerotate. în cazul în care. ci cooperează cu acesta. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. să-i imobilizeze şi să-i liniştească pe cei aliaţi încă în conflict şi apoi să-şj înceapă activitatea procurorul. Stabilirea schimbărilor survenite în câmpul infracţional Membrii echipei trebuie să cunoască ce modificări au intervenit de la constatarea faptei şi până la începerea cercetărilor. deoarece a fost transportată la spital. punerea în mişcare a acţiunii penale. coordonatorul echipei. Fazele cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se desfăşoară în două faze distincte: faza statică şi faza dinamică. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". în cazul infracţiunilor de omor. Tot el va dispune luarea primelor măsuri privind salvarea persoanelor ce prezintă leziuni grave. De cele mai multe ori. nu este permis accesul nici unei persoane (în afară de membrii echipei operative. potrivit dispoziţiilor art. A. Este mai mult o activitate de informare. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. Nu sunt rare nici cazurile de moarte aparentă. în încercarea de a fi salvată. a delimitării acestuia. Poliţiştii în uniformă şi înarmaţi sunt mai puţin expuşi. echipa operativă desfăşoară importante activităţi. pentru acordarea îngrijirilor. ofiţeri de pompieri. dar încă mai sunt în viaţă. de cunoaştere a locului faptei. este necesar să intervină mai întâi forţele de ordine. sau. birouri ale instituţiilor sau societăţilor comerciale. Experienţa îndelungată în cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor dezvăluie şi o latură mai puţin cunoscută a acestei activităţi. de aceea. expertul criminalist. camere de locuit. O asemenea modificare poate privi poziţia cadavrului. în ceea ce priveşte spaţiile închise. mai exact. şi aceştia în ordinea şi la timpul stabilite de procuror). în această fază. care este şi conducătorul echipei de cercetare. se constată. folosind reperele din teren sau tăbliţele numerotate12. §2.trecută de la săvârşirea faptei şi până la cercetarea ei sau condiţiile atmosferice necorespunzătoare au făcut să dispară toate urmele infracţiunii9. cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. în timpul unui accident de trafic. că una sau mai multe victime mai sunt în viaţă. b. De asemenea este posibil ca victima să nu fie găsită la faţa locului. Luarea măsurilor de salvare a victimelor Este prima măsură care se impune a fi luată pentru că. pentru a nu se altera sau distruge urmele infracţiunii. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. precum şi a locului unde se află martorii. de familiarizare cu datele cauzei. §3. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. deoarece. pentru a deruta cercetările. medicul legist va fi cel ce va constata dacă există semnele morţii certe. Cercetarea în faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului începe cercetările fără a face vreo modificare în câmpul infracţiunii. în deplasările foarte urgente la faţa locului. în timpul acestor examinări nu este permis să pătrundă în câmpul infracţional decât procurorul şi medicul legist. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. Identificarea victimei şi a persoanelor ce pot fi audiate ca martori La sosirea la faţa locului conducătorul echipei operative trebuie să fie informat asupra datelor de stare civilă ale victimei şi ale martorilor. şi anume: a. Delimitarea suprafeţei pe care se găsesc urmele infracţiunii Pentru aceasta se folosesc repere din teren (pomi izolaţi. încât văd un duşman în oricine se apropie de cel ucis. Modificări pot interveni şi in starea obiectelor ce au aparţinut victimei şi care au fost luate de iudele acesteia. Măsura este necesară pentru a se cunoaşte cu exactitate limitele până la care este permisă prezenţa curioşilor. c. d. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. -tehnicieni sau experţi criminalişti. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. ştiut fiind faptul că. 209 Cod procedută penală. sau în poziţia obiectelor folosite la săvârşirea faptelor. în cazul în care cei sosiţi la faţa locului au încercat să acorde primul ajutor victimei pe care au găsit-o în viaţă.

se ridică pentru examene de laborator. Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite.3. conducătorul auto. Chiar dacă răspunsul nu poate fi dat de îndată. Medicul legist. accident de trafic rutier sau omor săvârşit cu intenţie2. s-a stabilit că fapta a fost produsă de conducătorul unui tractor. Cercetându-se modul cum şi-a petrecut victima ultimele ore. Toate observaţiile făcute sunt notate. iar principalele repere din teren vor fi fotografiate. Unul dintre ei lovise victima la locul unde a fost găsită. surprins de trecători când încerca să urce în maşină o persoană aflată pe şosea. La cercetarea acestora s-a constatat că poartă cizme cu talpă de cauciuc. în stare de comă (şi care a decedat la câteva ore după internare în spital). Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W". uneori. însă organele de urmărire penală trebuie să administreze şi alte probe în acest scop. de ce (scopul. echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune. Expertiza criminalistică a confirmat că urmele de pe fruntea victimei nu provin de la pneurile maşinii. distrugeri de ţesuturi etc. Sarcinile echipei operative sosite la faţa locului La sosirea la faţa locului. pentru a stabili ce modificări au survenit în câmpul infracţiunii de la data constatării faptei. şi anume: ce s-a întâmplat?. O deosebită atenţie se acordă urmelor găsite pe obiecte. womit. warum. fotografiate şi ridicate pentru cercetări. pentru a fi observate urmele infracţiunii. Pentru această versiune pledau urmele pneurilor foarte clar imprimate pe fruntea şi pe obrazul stâng al victimei. asemănător celui de la pneuri. pot fi interesate în stabilirea momentului săvârşirii faptei) trebuie privite cu multă rezervă. înainte de începerea cercetărilor propriu-zise. cu ce (s-a săvârşit fapta)?. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns. Este greşit să se pretindă că se poate stabili întotdeauna ora sau chiar ziua când s-a săvârşit fapta. al căror număr este diferit de la o ţară la alta. când?. B. care s-a dovedit a fi şi autorul infracţiunii de omor intenţionat. Până la stabilirea cauzei medicale a morţii.Toate constatările făcute în această fază vor fi notate. organele judiciare trebuie să cerceteze în ce împrejurări s-a produs moartea: a fost o moarte patologică. 98 . a fost cercetat pentru ucidere din culpă. unde?. pentru a fi descrise în procesul-verbal. care lăsase urmele pneurilor bine conturate pe corpul victimei3. mobilul)?. s-a aflat că avusese un conflict cu un grup de tineri îngrijitori de vite. Asupra acestei chestiuni vom reveni când vom expune modul în care trebuie să se facă examinarea cadavrului. mai întâi cu pumnii apoi cu piciorul încălţat. o moarte accidentală (cădere de la înălţime etc). 2. înainte de constatarea faptei. dacă sunt comod transportabile. wer"). în special lipsa urmelor de sânge. Obiectele sunt fotografiate în grup. Şoferul a susţinut consecvent că a găsit victima pe şosea şi că a dorit să-i acorde primul ajutor. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 1. având imprimat desenul antiderapant. Printre obiectivele cercetărilor din faza dinamică se află şi clarificarea împrejurărilor negative (controversate). 2. wie. Ce s-a întâmplat? La sosirea la faţa locului. în cazul în care victima prezintă semne de violenţă grave: plăgi tăiate. Când s-a petrecut fapta cauzatoare de moarte violentă? Răspunsul la această întrebare este şi necesar dar şi greu de precizat. apoi separat. dar şi ipoteza contrarie. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări. wo. care trebuie descrise în detaliu. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări. In practica de urmărire penală sunt frecvente cazurile în care faptele. Declaraţiile persoanelor (care. Urmele caracteristice ale tălpii cizmelor pe care le purtau aceştia nu prezentau nici o asemănare cu cele găsite pe corpul victimei. Obiectele purtătoare de urme. când presupusul omor intenţionat se dovedeşte a fi un accident de trafic. o sinucidere. care la prima vedere dau impresia câ s-au produs din cauza unui accident de circulaţie. cum?. echipa operativă trebuie să culeagă cât mai multe date de la cei care au luat primii cunoştinţă de săvârşirea faptei. Cercetarea în faza dinamică Trecerea la această fază este marcată de momentul în care începe examinarea tuturor obiectelor din câmpul infracţional. expertiza medico-legală pot contribui la stabilirea datei la care s-a produs moartea. (7) Estimaţi rolul reprezentantului serviciilor operative în situaţia cercetării locului depistării unui cadavru cu identitatea necunoscuta §3. prin schimbarea poziţiei în care se aflau iniţial. în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. s-a consacrat formularea practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was. wann. organele judiciare trebuie să aibă în permanenţă în vedere toalc aceste posibilităţi şi să administreze probe pentru dovedirea oricăreia dintre ele. cine a asigurat paza locului şi ce persoane pot da informaţii în legătură cu cele întâmplate. Continuându-se cercetările asupra mijloacelor auto care au circulat prin acel loc. Astfel. echipa de cercetare ştie numai că s-a constatat decesul unei persoane şi că există suspiciuni ori probe categorice că moartea se datorează intervenţiei omului. în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. într-un caz asemănător au fost bănuiţi colegii de muncă ai victimei ca fiind autorii omorului. pentru a fi consemnate în procesul-verbal. în urma cercetărilor se confirmă versiunea omorului intenţionat.

Expertiza medico-legală. care pot contribui la identificarea făptuitorului. Răspunsurile la această întrebare coincid cu rezolvarea aşa-numitelor împrejurări negative (controversate). sau la exacta încadrare juridică a faptei (omor cu premeditare. In acest scop. folosite la furajarea vitelor.) trebuie interpretate în sensul că victima a opus rezistenţă. rupte. al cărui cadavru a fost găsit pe un drum din sat şi care avea urme de paie de ovăz. declarând că a dorit să înlăture suspiciunea ce plana asupra soţiei. deoarece s-a îmbătat. s-a luptat cu agresorii. cu convingerea că este beat. în picioare sau târându-se. pe traseul parcurs se vor găsi urme de sânge sau urme de târâre. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece. a numărului şi naturii acestora. 3. Există şi alte urme şi probe obiective care fac dovada că fapta s-a săvârşit în alt loc. dar mai ales de găsirea unui nasture care lipsea de la haina victimei5. Tot din practica organelor judiciare din judeţul Iaşi menţionăm un exemplu negativ: soţul declara. în aceste condiţii. în scopul ascunderii urmelor infracţiunii şi al derulării cercetărilor. iar cadavrul a fost transportat în locul unde a fost găsit7. schimbarea locului faptei se face cu scopul de a se simula un accident. De asemenea. Unde s-a săvârşit fapta? Determinarea locului unde s-a săvârşit fapta. prima preocupare a echipei operative o constituie găsirea tuturor fragmentelor corpului şi reconstituirea întregului. precum şi alte urme de violenţă. ci cu totul întâmplător. murdare de praf sau noroi etc. Prin răspunsul corect dat la această întrebare se clarifică şi versiunea dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau în participaţie. transportându-1 în acelaşi mod.Cunoscând toate aceste aspecte. mai întâi la locuinţa unuia dintre ei. Ceilalţi l-au culcat pe duşumea cu faţa în sus. Cercetările au fost continuate într-un grajd părăsit. Probele administrate în completare au confirmat că la ora producerii morţii soţul nu era în localitate4. la stabilirea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale. care pot indica o anumită suprafaţă de teren. obligă organele judiciare să caute locul unde s-a săvârşit fapta. Alteori. şi în lipsa oricăror alte probe. Stabilirea acestor împrejurări se face şi prin examinarea caracterului urmelor de violenţă. Lipsa urmelor de sânge în jurul cadavrului. Aşa s-au petrecut faptele în următorul caz: trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice. cu mijloace proprii ori cu un mijloc de transport. Tot din lumea îngrijitorilor de vite menţionăm cazul unui tânăr găsit mort în grajdul cailor şi prezentând fracturi costale multiple. în acord cu declaraţiile soţiei. pentru a o imobiliza şi a o forţa să bea6. de către cei doi coautori. distrugeri de ţesuturi etc). şi să tragă concluzii numai după administrarea întregului probatoriu. pe rând. care prezintă urme ce se formează când un obiect sau un corp greu este târât. Chestiunea este şi mai complicată atunci când se descoperă numai anumite fragmente din cadavru. aflat la câţiva kilometri distanţă. Determinarea chiar cu aproximaţie a orei la care s-a săvârşit fapta contribuie la evitarea erorilor judiciare. După arestare a revenit asupra recunoaşterii. 99 . pruncucidere etc). apoi va fi examinat corpul reconstituit. pe rând. în funcţie de caracteristicile victimei (vârstă. Cercetările au confirmat că victima a fost ucisă chiar în locuinţa sa. De această dată. victima se mai putea deplasa singură ori a fost transportată de altcineva. asupra căreia vom reveni în cele ce urmează. aspectul general al obiectelor de îmbrăcăminte. urmele de praf. uneori. numărul şi zona în care se află. şi unde au fost găsite paie asemănătoare cu cele de pe corpul victimei. Actul medico-legal şi celelalte probe administrate în cursul cercetărilor au dovedit că fapta s-a petrecut în locuinţa unuia dintre cei doi inculpaţi. de verificarea tuturor versiunilor. în încercarea de a se salva. deoarece aceasta era însărcinată. care s-au urcat. de multe ori. a fost târâtă etc. pentru a se valorifica urmele ce pot indica locul săvârşirii faptei. în locuinţele ultimilor doi au fost prezente şi alte două persoane. Avem în vedere împrejurarea în care moartea nu s-a produs imediat şi victima a mai parcurs o distanţă apreciabilă. faţă de gravitatea leziunilor suferite. cu genunchii pe corpul ei. Au plecat la locuinţa celui de-al doilea. în această ipoteză. deşi se constată numeroase şi grave urme de violenţă (plăgi tăiate. se cercetează urmele de vegetaţie. Concluzia că fapta a fost săvârşită în grajd a fost întărită şi de aspectul paielor împrăştiate pe jos. întreg sau depesat (fragmentat). l-au imobilizat şi l-au forţat să bea. locul infracţiunii este schimbat fără intenţia de a deruta cercetările. în spate. până ce acesta a refuzat să mai bea. greutate. noroi. a participării unor complici numai la anumite acte. echipa operativă va trebui să fie preocupată în permanenţă de clarificarea aşanumitelor împrejurări negative (controversate). Cum s-a săvârşit fapta? Determinarea modului în care a fost săvârşită fapta presupune reconstituirea mintală a întregului film al activităţii infracţionale desfăşurate de făptuitori. apoi la al treilea. omor deosebit de grav. o activitate complexă şi de mare însemnătate. reprezintă. aspectul îmbrăcămintei. turnându-i ţuică în gură. 4. că el a ucis copilul în vîrstă de doi ani. cu copitele. cărându-1 pe primul. Uneori. Din practica organelor de urmărire penală din judeţul Iaşi menţionăm cazul unui îngrijitor de animale. starea în care se află (răvăşite. poate stabili dacă. se poate aprecia dacă victima a putut fi transportată de o singură sau de mai multe persoane. Stabilirea locului unde s-a săvârşit fapta este impusă de nevoia de a găsi urmele cele mai importante. în practică sunt frecvente cazurile în care cadavrul victimei este transportat de la locul săvârşirii faptei. gunoi de grajd etc. fiecare fragment va fi examinat de medicul legist şi de ceilalţi membri ai echipei. care au declarat că acolo nu s-au exercitat violenţe asupra victimei. înălţime. îmbrăcăminte)şi ale persoanei bănuite de săvârşirea faptei. Cei doi îngrijitori bănuiţi de săvârşirea omorului au susţinut în mod constant că victima fusese lovită de cai.

176 Cod penal). toate cele trei obiecte. cu parul şi cu furca etc. trebuie lăsată la urmă. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul. coada furcii. 174 Cod penal). cu care s-a săvârşit fapta A stabili cu ce s-a săvârşit fapta. Aspectul general al locului faptei. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. a fost mistuită de foc etc.175 Cod penal) sau omor deosebit de grav (art. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. aproape că vine de la sine. coada sapei etc). Dacă au acţionat doi autori ce au folosit cuţite având lamă cu dimensiuni diferite (în special lungimea) şi o singură leziune este mortală. referindu-se la ordinea de formulare a celor şapte întrebări. care îşi dispută pieţele (locurile) de desfacere. înseamnă a determina mobilul sau scopul înfracţiunii. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. La începutul cercetărilor. Astfel. ar trebui să răspundem la întrebarea: ce motive ar fi avut persoanele din jurul victimei sau alte persoane străine să-i suprime viaţa?. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. cu grad de participaţie relativ egal (coautori) sau diferit (complici. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară. organele de urmărire penală din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. In funcţie de regiunea anatomică în care se loveşte. Cine a săvârşit fapta? Răspunsul la această întrebare este cel mai important. organele judiciare trebuie să strângă probe pentru a dovedi gradul de participaţie şi vinovăţia fiecărui participant. fiecare participant acţionează cu instrumente proprii. pentru că toate produc suferinţe deosebite. în timp ce cuţitul cu lamă lungă poate produce şi leziuni superficiale. concurenţa comercială neloială etc.Răspunsul la această întrebare poate contribui la încadrarea juridică a faptei în omor simplu (art. 7. Mobilul săvârşirii faptei? A răspunde la această întrebare. deoarece. înseamnă a identifica instrumentul. se poate deduce că s-a acţionat cu cuţitul (toporul). mai puţin profunde. trebuie cercetate şi relaţiile în care se afla victima cu persoanele bănuite. cu instrumente diferite sau cu obiecte din aceeaşi categorie. topor). focul etc. Astfel. când se găsesc pe corpul victimei plăgi plesnite. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. în lucrările de specialitate ale autorilor francezi mai este întâlnită şi o a opta întrebare: câte persoane au participat la săvârşirea faptei?. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. Practica confirmă că o singură persoană poate folosi. începând cu anul 1991. De aceea. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. în acest scop. sunt frecvent întâlnite cazurile de omor între rude apropiate. actele de gelozie între cupluri de sex diferit (dar şi cupluri de acelaşi sex). după numărul de leziuni. iar 100 . obiectul contondent etc. Chestiunea nu trebuie privită în mod simplist. Adepţii sistemului german. 8. o dată cu redeşteptarea sentimentelor de dragoste pentru pământ. Organele de urmărire penală sunt obligate ca. De asemenea. urmele găsite pe corpul victimei şi pe obiectele din jur. indiferent care ar fi numărul acestora. când se cunosc foarte puţine date despre motivele ce ar fi putut determina pe autori să săvârşească fapta. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. instigatori). răspunsul este foarte uşor de dat. generate de neînţelegerile privitoare la avere. Deci. cunoscându-se faptul că este răspîndită practica reglărilor de conturi între traficanţii de droguri. relaţiile extraconjugale etc. întrucât răspunderea penală este personală. Fapta a fost recunoscută. în cercul bănuiţilor. se poate considera că a fost produsă cu lama cea mai lungă. preocupările extraprofesionale. substanţele toxice. Chestiunea prezintă interes deosebit în cazul în care au acţionat mai mulţi autori. pe rând. deoarece acesta corespunde cu scopul principal al cercetării criminalistice a omorului: stabilirea autorului faptei şi apoi a vinovăţiei acestuia. precum şi alte elemente obiective şi subiective pot forma convingerea că la săvârşirea faptei a participat o singură persoană sau mai multe. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă. Mijloacele. 5. obiectele folosite (cuţit. să fie preocupate de stabilirea probelor în învinuire pentru fiecare participant. un cuţit cu lama de 5 cm lungime nu poate produce o plagă profundă de 15 cm. şi până la terminarea cercetărilor. locul ei fiind între primele întrebări. trebuie culese cât mai multe date cu privire la victimă: ocupaţia. fiind şi cea mai profundă. trebuie incluse şi rudele apropiate. gravitatea acestora. fie pentru că s-au rupt (parul. susţin că deşi este cea mai importantă. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. Indiferent dacă fapta a fost săvârşită de o singură persoană sau de mai multe. pentru a fi examinat. începând cu primele momente. 6. omor calificat (art. plăgi tăiate şi plăgi înţepate. De cele mai multe ori. dar având dimensiuni şi caracteristici diferite. adesea. dacă se primeşte răspuns la primele şase întrebări. când au luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte cauzatoate de moarte violentă. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul. cu care s-a acţionat pentru suprimarea vieţii. la un omor cu autori necunoscuţi. la ultima. fie pentru că a fost dezarmat de primele.

în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). 101 . noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. 3.Cercetarea la fata locului §1. (5) Determinaţi rolul cercetării locului accidentului de circulaţie la stabilirea împrejurărilor de fapt a acestuia 3. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. şi anume: la ascultarea învinuitului sau inculpatului. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. nu mai corespunde realităţilor actuale. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. Uneori. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . reconstituiri sau audieri de persoane. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. §2.J Secţiunea a ll-a . Prezenţa procurorului nu este obligatorie la cercetarea infracţiunilor prevăzute de Decretul 328/1966. Uneori.3. nici noţiunea de „accident de circulaţie". dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat). Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. De asemenea. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. deoarece cuprinde: a. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. specializate în acest domeniu. în baza relaţiilor de colaborare existente între procuror şi poliţişti. preferăm denumirea de „eveniment rutier" sau pe aceea de „accident de trafic''. iar prezenţa procurorului este nu numai recomandabilă. Competenţe. a dreptului pe care îl arc procurorul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală desfăşurate de organele de poliţie. folosită în literatura de specialitate timp de mulţi ani 2. 3. întrucât răspunderea penală este personală. când se găseşte un cadavru neidentificat pe drumurile publice şi nu se cunosc împrejurările în care s-a produs moartea. (7) Decideţi asupra modalităţilor ştiinţifice de sstabilire a vitezei care se deplasa autovechicul în momentul critic al accidentului. De asemenea. Cu toate acestea. ci chiar obligatorie.1. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. cât şi la efectuarea unor acte de urmărire penală. Atribuţii Dată fiind multitudinea împrejurărilor în care pot fi încălcate normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. (3) Specificaţi aspectul criminalistic al noţiunii accidentl de circulaţie. prin care se constată săvârşirea faptei.şi alte autovehicule. In cazul accidentelor de trafic auto. arbori de pe marginea şoselei etc). prezentarea materialului de urmărire penală etc. Particularităţi metodice privind cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. tehnicieni sau experţi criminalişti. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. De cele mai multe ori. Subiectul III. la luarea măsurii arestării preventive. cât şi versiunea omorului intenţionat. De aceea. până la câteva sute de metri. c. lucrările de urmărire penală. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. stradă.2. se verifică atât versiunea accidentului de circulaţie. procurorul participă la efectuarea unor confruntări. atât la cercetarea la faţa locului. La cea de-a doua întrebare. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. b. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. medici legişti şi. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează .recunoaşterea a fost susţinută de expertize. răspunsul nu poate fi decât negativ. acesta participă în numeroase cazuri. Cercetarea evenimentelor de trafic rutier (contravenţii sau infracţiuni) este de competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei. segmentul de drum public (şosea. §2.

dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. în funcţie de locul evenimentului rutier5. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). De asemenea. autovehicule). starea tehnică a motorului. în care fiecare specialist ]n echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. ori în alte locuri mai greu de observat. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. în prezenţa organelor de urmărire penală. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. La urmele dinamice. La faţa locului. aparatul de filmat sau camera video. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. Urmele sub formă de cioburi. pentru a fi incluse în procesul-verbal. şi sc vor executa fotografii judiciare. cât şi cadavrul. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. dacă sunt transportabile. în această etapă a cercetărilor. în legătură cu starea victimelor. starea tehnică a sistemului de frânare. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. fire de păr. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. se descrie aspectul lor general. a urmelor de mâini sau de picioare etc. A. îmbrăcămintea. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. gradul de înclinaţie. faruri. De asemenea. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. a sistemului de iluminare. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. autopsia cadavrului se poate face. Medicul legist. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. pneuri etc). în scopul sustragerii de la urmărirea penală. va examina atât . pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. parbriz. B. se măsoară lungimea. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. De această dată. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. condiţiile meteorologice şi alte detalii. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. iar cele de adâncime şi prin mulare. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. aripi. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. resturi de ţesuturi etc. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. fotografiere. arborii din zona de protecţie. De asemenea. portiere. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. şi la locul accidentului. De asemenea. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. la fiecare în parte. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. identificarea acestora. pe suprafaţa carosabilă. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. De aceea. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. evaluarea pagubelor produse.d. separat. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. se determină direcţia deplasării autovehiculului. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. în mod excepţional. îndeosebi urme de sânge. cadavrul. se vor observa: starea generală a şoselei. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. fiecare. 102 . dacă au fost identificate cadavrele. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. Obiectele purtătoare de urme.

urmele de impact (cioburi din sticlă de la far. legătura cauzală între accidentul de circulaţie şi deces. mecanismul de producere a leziunilor constatate pe cadavru (târâre. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. cardio-vasculare sau de nutriţie (diabetul). 103 . în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. starea sănătăţii conducătorului auto şi a victimei. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. mecanismul de producere. ora când s-a produs decesul etc. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. La terminarea cercetărilor. portiere. cât şi la examinarea cadavrelor. care pot sta la originea accidentelor de circulaţie. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. De asemenea. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. peliculele de vopsea. privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. Expertiza medico-legală poate răspunde la numeroase obiective stabilite de organele de urmărire penală atât la examinarea persoanelor.'3 Tot expertiza mcdico-lcgală va clarifica problemele privind determinarea alcoolemiei. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. să fie ambalate şi transportate cu grijă. Pentru a se putea formula concluzii certe. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. se poate stabili cauza medicală a morţii. experţi din domeniul mecanicii auto. dacă victima rămâne cu infirmitate fizică sau psihică permanentă etc. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. La examinarea cadavrului. examinarea persoanei vătămate. în cazul accidentelor de circulaţie. La examinarea persoanelor. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. proiectare. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. §2. precum şi microurmele12. călcare cu pneurile etc). se va stabili durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. şi un proces-verbal separat. în funcţie de gravitatea lor.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. de înaltă calificare. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. unele boli psihice." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. parbriz). cadre universitare din învăţământul politehnic etc.

pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor.1 (3) Definiţi noţiunea de procedeu tactic. în vederea obţinerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate şi cheltuieli minime de mijloace şi timp.1(3) Definiţi nopunea de microurmă a infracţiunii. Procedeele tactice compuse constau din mai multe operaţii şi acţiuni. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice. şi particulare sau speciale. 2. compuse şi combinaţii tactice. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. Tactica criminalistica ~ ştiinţă despre organizarea. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. acestea fiind divizate în generale. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Fibrele de ţesături. este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. prescrise a fi aplicate în condiţii diverse în care se desfăşoară activităţile de urmărire penală. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. de exemplu.Test nr 15 Subiectul I. organul de urmărire şi anchetă. foliile adezive). folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. de recoltare (aspiratorul portabil. Fiind in esenţă resturi de materie. prezentarea procesului-verbal al interogatoriului martorului de rea-credinţă în care învinuitul recunoaşte comiterea faptei.repetarea actelor experimentale în cadrul reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea. 1. După acest criteriu. pierderi sau distrugeri de urme. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. Din această categorie fac parte şi procedeele tactice de influenţă psihologică. pe uneltele utilizate. de iluminare (surse de lumină dirijată. Aceasta modalitate. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale .2(5) Apreciaţi importanţa criminalistică a microurmeior infracţiunii. cunoscute sub denumirea de ingeniozităţi de anchetă care. de exemplu. ca în cazul repetării acţiunilor experimentale în condiţii diverse (modificate) de reconstituire a împrejurărilor. l. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. efectuează operaţiuni de căutare. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. schiţare şi macrofotografiere). 2. 1. în fond. cu concursul specialistului criminalist. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei.3. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. microscopul). Referitor la descoperirea.2 Subiectul II. Prin noţiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operaţii şi acţiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Microurmele infracţiunii 1. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. penseta. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. este frecvent practicata. în acest scop. cum ar fi. în fine. Conform primei. procedeele tactice se împart în trei categorii: simple. acţiune. de fixare (descriere. Procedeele tactice simple presupun o singură operaţie. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă.1 In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. care pot fi întrebuinţate la efectuarea mai multor activităţi procedurale. în special a celor optice (lupa. originea fibrelor in cauză. observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei ş.2 (5) Determinaţi criteriile la clasificare a procedeelor tactice criminalistice. pregătirea şl efectuarea activităţilor de urmărire penală. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. sub aspect procesual evident vulnerabilă.a. constau în 104 . de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). 1. Deduci din pct.(7) Forrnulaţi sarcinile expertizei microurmeior infracţiunii. cele ce asigură contactul psihologic. a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală .

Cunoaşterea lor necesită punerea în evidenţă şi studierea capacităţilor perceptive. Pe lângă aceasta. pe de altă parte. Starea de disfuncţie a organelor de simţ influenţează negativ capacităţile psihologice. la căutarea obiectelor furate ş. însuşirile psihologice multiple ale individului au fost divizate în două categorii. Cunoaşterea acestor caracteristici asigură prognozarea eventualei comportări a persoanelor participante la proces şi. A doua categorie include aşa-numitele caracteristici ambiantale. iar datele privind profesia acesteia. la etapa iniţială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identităţii cadavrului. la care se atribuie. Astfel. constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activităţi de urmărire penală. vârsta şi starea familială ale individului. martorii asistenţi şi specialiştii. Datele privind personalitatea acestora.manevrarea judicioasă a informaţiei.3 (7) Argumentaţi necesitatea aplicării în activitatea de cercetare penală a procedeelor luetice buzate pe elaborările psihologiei. respectiv. îndemnările. ancheta penală. a caracteristicilor 105 . în fine. experienţa. se subliniază. presupun anumite relaţii între anchetator şi ceilalţi participanţi la proces. atitudinile.a. pe de o parte. Ele nu trebuie confundate cu operaţiile tactice. fie ei subiecţi sau părţi în proces. reprezentând forma cea mai înaltă de organizare şi funcţionare a materiei vii. Prima categorie o constituie însuşirile ereditare. reconstituire) a unor martori asistenţi cu posibilităţi perceptive limitate şi. ideile. delimitarea acestora în funcţie de starea procesuală a persoanei în cauză. după cum este cunoscut. starea organelor de simţ. Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiază îndeosebi. întreaga înzestrare fizică. după cum s-a menţionat. "personalitatea nu este numai suma trăsăturilor. psihologice şi somatice (biologice). la ascultarea învinuitului şi a martorilor de rea-credinţă. au o deosebită importanţă pentru organizarea activităţilor de urmărire penală. experţilor şi a altor participanţi la proces. operaţiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea şi realizarea în mod coordonat a unei suite de activităţi procedurale şi extraprocesuale în vederea soluţionării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracţiunilor. în literatura de specialitate. cunoştinţele. Cercetarea infracţiunilor. La operaţii tactice se apelează. şi în cazul urmăririi şi reţinerii autorilor infracţiunilor săvârşite clandestin. ci este o constelaţie specifică a trăsăturilor. native. de asemenea. Spre deosebire de combinaţiile tactice conţinutul cărora. particularităţile de natură să contribuie la definirea unei persoane sunt divizate în trei categorii: social-demografice. a specialiştilor. însuşirile acesteia pe parcursul vieţii uneori se modifică esenţial. cum ar fi temperamentul şi înzestrarea aptitudinală a acestuia. persoanele implicate în proces pot fi grupate în trei categorii. Datorită contactului permanent al persoanei cu mediul social şi fizic în continuă transformare. că majoritatea ştiinţelor aspiră spre cunoaşterea personalităţii. pe de o parte. De această categorie aparţin şi experţii. întotdeauna a constituit obiectul precupărilor specialiştilor din diverse domenii de activitate. în teoria şi practica criminalistică. se vor alege procedeele tactice de ascultare. caracterizându-se prin gândire şi inteligenţă. având ca obiectiv principal "crearea condiţiilor necesare pentru existenţa ei"1. vor sta la baza procedeelor tactice de pregătire şi efectuare a percheziţiei. care. 2. Un exemplu semnificativ de operaţie tactică îl constituie comunitatea de activităţi organizatorice. fapt. Cunoaşterea persoanelor participante Ia procescondiţie indispensabilă pentru aplicarea măsurilor tactice criminalistice Fiinţa umană. iar. în baza cunoaşterii acestor caracteristici organul de urmărire penală poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. între care una sau câteva dobândesc un caracter dominant. studiile. aspiraţiile. profesia şi sfera lui de activitate. care justifică clasarea problemelor ce ţin de obţinerea şi utilizarea acestor date în sfera tacticii criminalistice. Combinaţiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activităţi de urmărire penală1. prezentarea spre recunoaştere. aceasta repercutându-se în mod direct asupra comportării persoanei. deprinderile. operative şi medico-legale efectuate. pe de altă parte. Este cunoscut faptul că comportarea persoanelor cu deficienţe fizice se deosebeşte de comportarea celor cu constituţie fizică normală. determinate de factura biologică a subiectului. în cadrul prezentării spre recunoaştere. în funcţie de vârsta şi cunoştinţele persoanei culpabile. determină modul de viaţă al persoanei. Sub acest ultim aspect. deoarece ar fi o adevărată confuzie participarea la efectuarea actelor de urmărire penală (cercetarea Ia faţa locului. în consecinţă. Prima cuprinde persoanele participante la efectuarea activităţilor de urmărire penală. astfel ca persoanele cointeresate să nu poată sinonim aprecia materialul probatoriu de care dispune anchetatorul şi să acţioneze în defavoarea propriei comportări. Deci cunoaşterea reală a unei persoane implicate în proces presupune specificarea caracteristicilor dominante. procedurale. Combinaţiile respective se aplică frecvent la efectuarea reconstituirii. stabilirea măsurilor tactice adecvate. De aceste date se va ţine cont şi la selectarea martorilor asistenţi. de regulă. pe bună dreptate. inclusiv infracţională. subordonându-le pe celelalte"'. percheziţiei şi a altor activităţi procedurale. fie ele caracteristice şi relativ stabile. personalitatea se manifestă prin calităţile sale biologice.

în special. din dosarele cauzelor în care acesta. profesia. cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale celor implicaţi în proces influenţează nemijlocit procesul de valorificare a probelor. a fost implicat. în primul rând. a deprinderilor şi a altor caracteristici de natură să contribuie la realizarea în mod eficient a interogatoriului. prezentării spre recunoaştere. colaboratorii de serviciu.a.a. victimei şi a părtaşilor la săvârşirea actului penal. jurnalele de memorie ş. bunăoară a raportului de expertiză. percheziţiei. inclusiv a celor ce caracterizează personalitatea învinuitului şi a persoanelor care au avut de suportat consecinţele infracţiunii. în al doilea rând. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. a corespondenţei şi a altor înscrisuri personale. a modului de gândire şi. a studiilor şi practicii de activitate în domeniul respectiv.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţă dactiloscopică. a aspectului fizic şi stării organelor de simţ. prezentării spre recunoaştere. victimei. mai cu seamă. fizice şi morale sau a altor probe testimoniale. altor activităţi de urmărire penală. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. cărora organul de cercetare se va adecva pentru a reuşi să-şi atingă scopurile urmărite în cadrul percheziţiei. victimei. Importanţa cunoaşterii persoanelor participante la proces se manifestă pe multiple planuri. La cunoaşterea personalităţii învinuitului. Este de neconceput. Contactul direct cu ele dă organului de cercetare un prilej favorabil de studiere a celor mai diverse trăsături de personalitate. O primă şi eficientă modalitate este observarea directă a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogării. aprecierea depoziţiilor în lipsa unor cunoştinţe concrete referitoare la personalitatea martorului. Date importante privind trăsăturile de caracter şi de temperament. a nivelului intelectual. confruntării.de competenţă. a aptitudinilor. Cunoaşterea victimei. datele privind personalitatea învinuitului şi a victimei contribuie la înaintarea versiunilor posibile şi. Înregistrarea dactiloscopică. reacţia. la capacităţile lui fiziopsihologice. o constituie infractorii şi victimele infracţiunii. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă.). 1. organul de urmărire va folosi posibilităţile multiple oferite de legislaţia procesual-penală în vigoare. Evidenţa dactiloscopică. în consecinţă. Test nr. se poate realiza şi în baza examinării documentelor. a capacităţilor perceptive şi memoriale ale celui ce urmează să prezinte mărturii. Versiunile de urmărire penală se elaborează în baza datelor probante concrete. precum s-a menţionat. martorului sau a altei persoane implicate în proces. temperamentale. de care organul de anchetă dispune la o fază anumită de cercetare. a fişelor medicale. care este menită să contribuie. spre exemplu. vecinii. maturitatea gândirii ş. in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. de a căror cunoaştere organul de cercetare este preocupat de fiecare dată. a persoanelor suspecte sau a celor cărora li s-au înaintat învinuiri. cunoştinţelor şi modului de gândire. la direcţionarea activităţii de cercetare. Atunci când împrejurările cauzei reclamă determinarea unor capacităţi psihofiziologice ale persoanei (starea defectă a organului de simţ. ceea ce este nu mai puţin important. ale altor persoane implicate în proces. la realizarea interogatoriului. într-un mod sau altul. 106 . face posibilă o previziune reală a eventualei comportări a acestora. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie să existe informaţii mai detaliate.a. Categoria a treia de persoane participante la proces. 16 şi 165 CPP) cu privire la participarea la proces a specialistului şi expertului. la alte activităţi de urmărire penală. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competenţă a expertului. interesele şi alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari. cum ar fi carnetele de note. Date importante privind personalitatea învinuitului se pot obţine din fişele de evidenţă criminalistică. a tipului de caracter şi de temperament. a studiilor şi profesiei. Cunoaşterea persoanelor ce prezintă interes pentru anchetă. a reacţiei şi expresiei emoţionale. aceasta fiind o cerinţă prevăzută în legea procesual-penală în vigoare (art. folosinduse de acte false sau furate. organul judiciar va solicita efectuarea unor cercetări de laborator. Obţinerea de mărturii conforme realităţii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalităţii martorului şi deci cunoaşterea trăsăturilor de caracter. cunoaşterea caracteristicilor de bază ale învinuitului. emoţionale. impune efectuarea unor activităţi procesuale şi extraprocesuale în vederea stabilirii stării sociale şi a antecedentelor penale. Un alt mijloc important de cunoaştere a persoanelor participante la proces rezidă în ascultarea martorilor. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. 16 Subiectul I. limbajului preferat ş. actelor de evidenţă locală a populaţiei şi de angajare în câmpul muncii. în fine.

sub raport de dimensiune. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. A doua proprietate a desenelor papilare. prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor. Prima este proprietatea lor de a fi unice. Datorită structurii sistematizate. Primul este marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penale. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. Fără a atinge problema în detaliu.2(5) Specificaţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. în fine. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. fireşte. înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial activitatea de urmărire a făptuitorului. 1. desenele papilare. practic nu pot coincide în două desene . Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. este fixitatea lor. însoţită de vătămarea papilelor. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora. de jafuri. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. Aplicarea urmelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. 107 . Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. în caz contrar. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor. sub aspect structural. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate.— identificarea cadavrelor necunoscute. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. cel decedat a fost anterior Înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. în acest sens. formă şi poziţie. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. folosirea urmelor de mâini în procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. La etapa actuală. rămân intacte şi dispar doar după deces. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. fireşte. Pe recto. dacă.

. Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. 2/2. care se notează cu diferite cifre. Referitor la desenele în laţ ulnare. 2/3.1. 57). 56). la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respective şi ulnare. 108 . după cum se va vedea mai jos. în primul rând. In fine desenele papilare în cerc. cu «2» în a patra şi cu «1» în a cincea pereche. 3/2. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota in formulă cu cifra «7» (fig. In situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi între ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie. de asemenea. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. creând incomodităţi în activitatea respectivă. Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. 3/1. aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. dar la numitor — cele ale degetelor mare. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. La întocmirea formulei se iau în calcul. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». cu «4» in a treia. mare. exterioară şi medie a deltelor. indiferent de forma şi structura lor. 1/2. 1/3. 58).. se vor nota cu cifra «8». la rândul lor. Astfel. în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare.3(7) Estimaţi valoarea cifrică a desenelor papilare în dependenţă de tipul acestora la calcularea părţii principale a formulei dactiloscopice. 2/1. după sistemul aplicat în Moldova. în total pot fi realizate formule de la 1//1. Desenele papilare in cerc se înscriu cu: cifra «16». pînă la 32/32 obţînînduse 1024 variante de formule şi. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor.. «4». Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. formula va fi (16 + 8 + 4 + 2+1)/(16 + 8 + 4 + 2+1)= (31 + 1)/( 31 + 1) = 32/32 Dacă insă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi 1/1 Aşadar. 3/3. cu «8» în a doua. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în formă de cerc. de la 10 până la 13 — cu cifra «4».. dacă se află în prima pereche. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. ale celor impare — la numitor. Cele de tip laţ se subdivizează. desenul se notează cu cifra «3». tot atâtea grupe de fişe. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: in arc. în laţ şi în cerc. numărul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc. Desenele în laţ radiale se înscriu cu cifra «2». la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte. în formulă. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig. Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. dar între ele nu se află două linii papilare. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din dreapta reliefului papilar. întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. se notează cu cifra «1». Astfel. In fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. mijlociu şi mic de la mâna stângă. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. In continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. acestea se înscriu cu cifrele «3». a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. arătător şi inelar de la mâna stângă. Formula. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. E de relevat că spre deosebire de partea principală a formulei. desenele în arc. iar la numitor cei ai mâinii stângi. 55). ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». Astfel. după cea principală. «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. în radiale. Partea suplimentară a formulei se înscrie in partea de sus a fişei. respectiv.

legate de activitatea ilicită a făptuitorului sau a altor persoane implicate. culoarea. Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza pe analiza a două categorii de caracteristici: 1. care. locul şi împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spic recunoaştere. rasa. ea a precizat culoarea. 55. prezentarea spre recunoaştere constă în înfăţişarea martorului. semnalmentele individuale. constituţia fizică. de stabilire a apartenenţei bunurilor sustrase în mod ilicit. această cerinţă va fi satisfăcută. dimensiunile. motivele care au impus prezentarea spre recunoaştere. vârsta. destinaţia.specia. în cazul prezentării pentru recunoaştere a obiectelor materiale. dintre care menţionăm: a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască. bănuitului sau învinuitului. vârsta. pentru obiectele materiale . îmbrăcămintea. Totodată. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii. calitatea şi instituţiile din care fac parte organul de cercetare şi alte persoane participante. în vederea stabilirii dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute anterior în împrejurări. trebuie să cuprindă date privind: data. Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere 2. a persoanelor şi obiectelor aflate într-un anumit raport de legătură cu infracţiunea săvârşită. a armelor şi uneltelor folosite la comiterea infracţiunii şi a altor obiecte ce se referă la latura obiectivă a acesteia. 2. pentru animale . dacă ea cere ca persoanele prezentate în grup să-şi schimbe poziţia. numele. 2. numele. forma. modelul. victimă) a celui chemat să recunoască. prezentarea spre recunoaştere constituie una din cele mai eficiente modalităţi de identificare a cadavrelor necunoscute. de recunoaştere propriuzisă. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere Pregătirea respectivă presupune realizarea anumitor activităţi. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. ele vor fi ridicate şi studiate sub toate aspectele lor caracteristice. mărimea. spre exemplu. descriptivă şi concludentă).2 (5) Argumentaţi elementele tacticii de pregătire a prezentării spre recunoaştere. A doua etapă . sexul. ale obiectelor şi persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale şi calitatea procesuală (martor. c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute.rasa. constituie sursă de probă şi ca toate procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală. Dacă. CPP). la alegerea obiectelor preconizate a fi prezentate în grup. 1. 109 . în cele trei părţi constitutive (introductivă. modelul obiectului ce urmează a fi identificat. în primul rând. Invitaţia spre recunoaştere trebuie formulată clar. culoarea. Pentru persoane .de recunoaştere propriu-zisă . de detalizare şi de fixare. în esenţă. a lucrurilor. Etapa detalizării. locul de muncă şi domiciliul martorilor asistenţi.Subiectul II. de aceste caracteristici se va ţine cont. La etapa introductivă se realizează un şir de operaţii de natură să contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfăşurării cu succes a acestei activităţi. pentru a stabili dacă printre acestea se află persoana sau obiectul despre care a făcut declaraţii. 2. prenumele. caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoaştere.începe cu invitarea persoanei chemate să recunoască la un studiu al persoanelor sau obiectelor înfăţişate. conform legii (art.denumirea. Astfel. La etapa de fixare se întocmeşte procesul-verbal de prezentare iprc recunoaştere. organul de cercetare solicitându-le celor prezentaţi să facă aceasta. persoanei chemate să recunoască i se vor crea condiţiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să recunoască. Ca formă de identificare criminalistică. victimei.1 (3) Descrieţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere. forma. concis şi să nu sugereze răspunsul. Desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi materializarea rezultatelor obţinute Prezentarea spre recunoaştere se desfăşoară în patru etape: preliminară sau introductivă. când cel ce recunoaşte este chemat să se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. direct sau indirect.

ceea ce explică aplicarea ei mai puţin frecventă. dobândite ereditar. iar după voce şi vorbire . declaraţiile celor chemaţi să recunoască persoane. Recunoaşterea după înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei vizuale. în cazul recunoaşterii persoanei după înfăţişare se realizează analiza comparativă a semnalmenteor persoanei prezentate cu cele ale persoanei cu care martorul. cum ar fi uniforma etc.când persoana ce urmează să fie identificată neagă comiterea infracţiunii susţinând că ea nu poate fi recunoscută. Pentru început organul judiciar va determina oportunitatea ei. La ieşirea din bloc făptuitorul s-a întîlnit cu un vecin de-al victimei cu care au coborî! împreună în stradă. în consecinţă. persoana chemată să recunoască poate afirma că aceasta este persoana cu care a contactat. Prin urmare. poziţia capului. cănd persoanele. defecte. § 3. sau altă persoană chemată să recunoască. în special. particularităţile dinamice. tăierea sau dimpotrivă.în anumite situaţii pot prezenta importanţă şi semnalmentele funcţionale. Apoi se va trece la pregătirea acestei activităţi care. însemnătatea identificării prin recunoaştere a învinuitului şi a altor persoane implicate. Printre semnalmentele pe care se sprijină. de obicei. după înfăţişare. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor 1. formarea grupului în care se va prezenta persoana ce urmează a fi identificată. după cum s-a spus. pe primul plan se află trăsăturile anatomice (statice). în acest sens se vor respecta cu stricteţe două reguli: 1. în majoritatea cazurilor. de a aprinde sau stinge ţigara). Recunoaşterea este sigură în cazul în care caracteristicile anatomice se manifestă evident sau au anumite infirmităţi. formele anatomice ale capului. victimă sau de alte persoane chemate să recunoască. ce reprezintă elemente caracteristice de natură să fie percepute cu siguranţă şi. a contactat în timpul săvârşirii faptei penale sau în alte împrejurări similare. bijuterii) sau folosite ocazional (ochelari. cât şi vestimentaţia. se efectuează. elementele de deghizare (mustăţi. aspectul feţei. aceştia constituind. privirea. în majoritatea cazurilor.când persoana chemată să recunoască susţine că cunoaşte persoana care va fi prezentată. mers. făptuitorul cu o cagulă pe faţă a sustras bunuri materiale în valoare de 50000 lei.a celei auditive mai puţin perfecte. se mai întâlnesc cazuri de ignoranţă.2. Se vor căuta şi utiliza obiectele de îmbrăcăminte purtate sau avute asupra sa de cel ce urmează a fi identificat în momentul perceperii sale de către martor. obiectul recunoaşterii după înfăţişare îl constituie.) vor fi luate măsuri în vederea stabilirii situaţiei iniţiale. iar. Formarea grupului include pregătirea exteriorului a celui ce urmează a fi recunoscut şi selectarea persoanelor împreună cu care acesta va fi înfăţişat. în situaţia în care autorul faptei. ticurile şi gesticulaţia specifice. în practică s-a constatat că recunoaşterea persoanelor după înfăţişare este rezonabilă în următoarele trei situaţii: . barbă. dar mai ales consecinţele grave pe care le poate aduce o falsă recunoaştere. excepţie făcând martorii. uneori chiar şi asupra deciziilor luate în cauză. alte forme condiţionate de diverse deprinderi individuale.3 (7) Decideţi asupra felurilor de prezentare spre recunoaştere !a care va recurge organul de urmărire penală în următoarea situaţie: „în timpul unui atac tîlhăresc. felul şi culoarea materialului din care sunt confecţionate. în cazul unor eventuale modificări ale figurii (apariţia bărbii sau a mustăţilor. reclamă efectuarea acestei activităţi cu mare atenţie şi cu respectarea strictă a tuturor regulilor juridice şi tactice prevăzute asupra sa. .când cel chemat să recunoască declară că nu cunoaşte persoana ce urmează a fi identificată. obiecte de îmbrăcăminte deosebite. de a-şi aranja părul.) se vor folosi la realizarea prezentării spre recunoaştere. Victima a memorizat vocea şi unele rostite de făptuitor. culoarea tenului (uneori şi a ochilor). în momentul comiterii acesteia. dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia. dar o nominalizează eronat. S-a accentuat asupra acestei reguli din motivul că. model. Aşa cum s-a menţionat. voce şi vorbire. şi alte obiecte avute asupra ei. mai rar persoanele victime ale infracţiunii. baston). adică în momentul în care a fost percepută de persoanele chemate să recunoască. să contribuie esenţial la recunoaştere. infractorii. intervenţii medicale etc. . cum ar fi ţinuta corpului. se prezintă spre 110 . ele repercutându-se în mod direct asupra desfăşurării de mai departe a cercetărilor. Dacă semnalmentele persoanei ce se prezintă coincid. dar o poate recunoaşte după semnalmentele percepute în urma contactului avut cu ocazia comiterii faptei penale. cuprinde. ochelari. semne şi variaţii morfologice. constituţia fizică. modul tipic de a exercita anumite acţiuni (de a se prezenta. şi-a deghizat exteriorul. în urma unor maladii. creşterea excesivă a părului ş. Un rol important în recunoaşterea unei persoane după înfăţişare îl pot avea obiectele de îmbrăcăminte. specifice după factură. în practică. Persoana care urmează a fi identificată va fi prezentată spre recunoaştere având aspectul exterior identic cu cel din momentul comiterii faptei. Ea trebuie să aibă înfăţişarea respectivă atât în ce priveşte figura. cum ar fi. pe de altă parte. pe de o parte. culoarea şi natura părului. haina. asigurarea unui cadru propice desfăşurării eficiente a recunoaşterii. mai ales cele aflate sub arest. purtate permanent (ceas. Particularităţi privind prezentarea spre recunoaştere după semnalmente Recunoaşterea făptuitorului sau a victimei. ale nasului şi zonei bucale. constatările făcute cu prilejul efectuării cu succes a acestei activităţi au o deosebită importanţă. obiectul activităţii în cauză.a.

145. într-o manieră corectă. în ce priveşte vestimentaţia. care. tendinţa de a obţine soluţionarea cauzei într-un anumit mod. costum. Recunoaşterea persoanelor. măsuri care ar evita orice brutalitate. mai frecvente fiind două: anumite relaţii (pozitive sau negative) cu părţile sau cu alte persoane implicate în proces şi legătura directă sau indirectă cu fapta şi consecinţele acesteia. ceea ce impune organului însărcinat cu realizarea acestei activităţi. pălărie. Declaraţiile acesteia se vor consemna în mod detaliat în procesul-verbal şi pe banda videomagnetică. constituţie. în cazul unui răspuns afirmativ. după cum s-a menţionat. . pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiune de mărturie mincinoasă. a autorilor faptelor penale. avocatul. iar dacă au ceva de spus. ca urmare. celui chemat să recunoască. i se adresează întrebarea dacă din grupul ce i se prezintă recunoaşte vreo persoană. şi o sursă de lumină artificială. după ce va fi întrebată dacă vrea să prezinte declaraţii cu privire la recunoaşterea sa.a. culoarea materialului din care acestea sunt confecţionate. şi alegerea de către cel ce urmează a fi recunoscut. la cerinţa celui chemat să recunoască. Respectarea acestei cerinţe. scurtă. Apoi. totodată. adică să nu fie cointeresate în cauză. eventualele acte de intimidare. Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează introducerea persoanei ce urmează a fi recunoscută. tenul pelii şi culoarea părului. pentru relevarea în condiţii mai favorabile a semnalmentelor celor prezentaţi spre recunoaştere. căciulă etc). trebuie să corespundă următoarelor condiţii: a) să fie neutre. Subliniind importanţa selectării după criteriul de asemănare a persoanelor ţinem.amenajarea încăperii în care urmează să se desfăşoare prezentarea spre recunoaştere. . forma şi dimensiunile părţilor constitutive ale feţei. Cointeresarea şi. martorilor asistenţi şi. pe de altă parte. ceea ce se răsfrânge negativ asupra rezultatelor recunoaşterii. b) la locul efectuării recunoaşterii se invită persoana chemată să recunoască. c) în cele ce urmează. în criminalistică s-a consolidat următoarea ordine tactică de prezentare spre recunoaştere după înfăţişare a persoanelor: a) la locul efectuării prezentării spre recunoaştere se aduc : persoana ce urmează a fi recunoscută. persoanele participante la realizarea recunoaşterii (lucrătorii operativi şi de pază. a locului între persoanele din grup. fireşte. deşi nu este contraindicat să se folosească. martorii asistenţi şi. să nu comunice între ele. pentru a evita eventualele erori. b) să nu fie cunoscute persoanei chemate să facă recunoaşterea şi c) să aibă semnalmente similare. Din acest moment nimeni din cei prezenţi nu trebuie să abandoneze locul prezentării spre recunoaştere.luarea măsurilor de menţinere a ordinii şi a atmosferei de calm pe întregul parcurs al prezentării spre recunoaştere. a căror aplicare înlătură orice suspiciune cu privire la obiectivitatea efectuării actului de procedură în cauză. După verificarea identităţii.cel ce recunoaşte şi cel recunoscut. cărora li se aduce la cunoştinţă esenţa şi scopul actului de procedură ce urmează să se desfăşoare. acesteia. Concomitent. Crearea condiţiilor bunei desfăşurări a prezentării persoanelor spre recunoaştere după înfăţişare cuprinde: . în baza prevederilor legale (art. se atrage atenţia persoanelor participante să păstreze liniştea. pe lângă menţinerea ordinei să fie însărcinaţi cu observarea reacţiilor manifestate de factorii activi ai activităţii respective .recunoaştere cu un exterior neîngrijit (bărbaţii nebărbieriţi. femeiele prost pieptănate. pe de o parte. Este indicat ca prezentarea spre recunoaştere să se desfăşoare cu participarea unui sau a mai multor colaboratori operativi. Grupul prezentat şi momentul în care cel chemat să recunoască arată cu mâna persoana recunoscută se vor fixa pe fotografie sau pe bandă videomagnetică. insulta. organul judiciar va organiza desfăşurarea recunoaşterii în aceleaşi condiţii. persoanei ce recunoaşte i se va cere să precizeze elementele caracteristice de care s-a condus la recunoaştere şi să specifice împrejurările în care a contactat anterior cu persoana recunoscută. 2. să o facă numai prin intermediul celui ce conduce activitatea. apropierea după vârstă.asigurarea condiţiilor de lumină asemănătoare celor în care s-a realizat percepţia iniţială. în cazul în care vor ascunde adevărul. de către martori sau victimă este întotdeauna însoţită de tensiuni psihologice intense. în special. i se aminteşte obligaţia de a declara adevărul. persoanele care vor crea grupul de prezentare. specialiştii). Prin asemănarea persoanelor ce alcătuiesc grupul de prezentare cu persoana care urmează a fi recunoscută se are în vedere. elementele auxiliare ş. în îmbrăcăminte şifonată). după dorinţa sa. d) persoana recunoscută va fi solicitată să se nominalizeze. percepţia iniţială a avut loc la lumină naturală. acestuia i se va solicita să indice persoana identificată. Ea va fi fotografiată aplicăndu-se metoda fotografiei signalitice sau de 111 . Martorilor asistenţi şi persoanei ce urmează a fi prezentată spre recunoaştere li se dau lămuririle respective referitoare la drepturile şi obligaţiile ce le revin din legislaţia procesual-penală în vigoare. persoanei chemate să recunoască. aceasta trebuie să coincidă după natura obiectelor de îmbrăcăminte (palton. pot avea motivaţii diverse. Dacă. identitatea de sex şi rasă. După aceasta persoana ce urmează să fie prezentată spre recunoaştere este invitată să ocupe locul pe care îl doreşte între persoanele din grup. şi alte forme de comportament neadecvat. O deosebită atenţie se va acorda specificării locului amplasării grupului ce urmează a fi prezentat. încăperea trebuie să asigure amplasarea tuturor participanţilor în ordinea şi potrivit sarcinilor ce revin fiecărui în parte. CPP) şi a practicii pozitive a organelor de cercetare penală. să facem următoarea remarcă: grupul de persoane prezentate nu trebuie alcătuit din indivizi a căror înfăţişare este întru totul asemănătoare. beretă. anumite măsuri în vederea menţinerii liniştei şi a atmosferei de seriozitate. reprezintă procedee tactice. fireşte. spre exemplu. Martorul şi victima vor fi avertizaţi că.

de condiţiile în care se realizează exerciţiile de deplasare în spaţiu. împreună sau câte una.se presupune că autorul faptei penale se poate situa printre persoanele aflate în recidivă ale căror fotografii ale semnalmentelor exterioare se află în cartotecile de evidenţă criminalistică. încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea penală. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea nemijlocită a persoanei spre recunoaştere. petelor. într-un mod sau altul. CPP) prevede prezentarea acesteia după imagini fotografice. căreia i se solicită să stabilească dacă pe fotografiile prezentate este imaginată vreo persoană cunoscută. Se pot folosi şi alte genuri de fotografii ca. nu de puţine ori. legea (art. .învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la prezentarea spre recunoaştere. datorită modului de expunere şi prelucrare a imaginii. Trebuie însă de avut. de caracteristicile anatomice ale membrelor inferioare. în cele din urmă.145. In prezenţa martorilor asistenţi fotografiile se ştampilează şi numerotează. în vedere că. fără ca să ştie că sunt observate după mers. Prezentarea spre recunoaştere după mers se efectuează potrivit regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi (prezentarea în grup. târârii unui picior ş. ascultarea preliminară a persoanei care trebuie să recunoască). după cum este cunoscut. . trebuie să permită observarea deprinderilor acestora de a merge.din perspectivă tactică prezentarea nemijlocită spre recunoaştere a bănuitului sau învinuitului este considerată inoportună. dar cu respectarea unor cerinţe specifice. Individualitatea mersului se exteriorizează prin poziţia şi formele proprii de mişcare a corpului. Ea nu poate fi mai mică decât distanţa parcursă de cel observat la faţa locului de către persoana chemată să recunoască. La această formă se recurge în cazul în care martorul sau victima declară că au perceput mersul specific al infractorului. 2. în continuare în încăpere se introduce persoana chemată să facă recunoaşterea. ţinutei vestimentare. la fel ca şi cele ale persoanei care a făcut recunoaşterea.a. Unele particularităţi ţin doar de ordinea în care se desfăşoară prezentarea fotografiilor. la fotografia comercială se aplică operaţii de retuşare în vederea atenuării sau chiar camuflării ridurilor. Mersul. aceasta va fi invitată să indice fotografia persoanei identificate şi să relateze succint despre împrejurările în care a cunoscut-o şi caracteristicile în baza cărora a recunoscut-o. reprezintă. persoanelor prezentate spre identificare li se va cere să traverseze spaţiul respectiv de mai multe ori. care activa mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la faţa locului. este indicat ca persoanele din grupul prezentat spre indentificare. La baza acesteia se află deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare. inclusiv cea care va fi recunoscută. La recunoaşterea persoanelor se folosesc atăt fotografiile semnalmentelor executate conform regulilor fotografei de recunoaştere. aceste fotografii. ca formă de activitate umană. Declaraţiile persoanei recunoscute. se vor încleia pe formularul procesului-verbal imediat după partea introductivă a acestuia. cele executate de către profesionişti în domeniul fotografiei artistice şi chiar de amatori în condiţii tehnice rudimentare. c) sub pretexte bine gândite. mâinilor. pe care persoanele urmează să o traverseze. să se deplaseze într-un anumit spaţiu. elemente caracteristice care pot fi lesne percepute şi memorizate. din cartotecile de evidenţă criminalistică şi din cele de paşaportizare a populaţiei. se vor consemna amănunţit în procesul-verbal de recunoaştere. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers Prezentarea spre recunoaştere după mers constituie. La această modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: . 3. taliei. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după fotografii se efectuează conform cerinţelor procesuale şi tactice generale prevăzute asupra acestei activităţi de procedură penală. de alţi factori obiectivi şi subiectivi care. ele putând fi cerute sau ridicate.recunoaştere. b) distanţa. spre exemplu. respectiv. 112 . culoarea tenului şi a părului. implicate în activitatea infracţională. repede ori încet. vărstă. Spre exemplu. mai ales dacă ele se deosebesc de cele ale mersului majorităţii persoanelor. condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă). sub aspect tactic. o formă aparte de identificare a persoanelor. cicatricelor şi a altor particularităţi individuale utile identificării prin recunoaştere. contribuie la elaborarea unui mers individual pentru fiecare persoană. ca în cazul în care starea psihică a celui chemat să recunoască inspiră teama că nu va putea franc declara recunoaşterea. şi anume: a) pentru a contracara eventualele încercări de a deghiza mersul. Achiziţionarea acestor fotografii nu reprezintă dificultăţi. In cazul unui răspuns afirmativ. prezenţa martorilor asistenţi. o sistemă de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. căt şi cele speciale predestinate să servească ca rechizite în actele de identitate şi în alte documente prevăzute cu fotografii. redau înfăţişarea persoanei cu denaturări de natură să zădărnicească recunoaşterea.starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea recunoaşterii. Procesul de formare a deprinderilor de a merge este influenţat de tipul sistemului nervos central. ca în cazul şchiopătării. după cum decurge din declaraţiile celui chemat să recunoască.persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde. . în direcţia în care. Astfel. se deplasa persoana la momentul percepţiei iniţiale. inclusiv a capului. fotografia persoanei ce urmează a fi recunoscută şi două sau trei fotografii (egale după dimensiunile hârtiei şi a pozei celor imaginaţi) ale unor persoane identice după sex şi apropiate după trăsăturile fizice. .

pronunţarea incorectă a cuvintelor ş. integral sau parţial. b) în cazul în care martorul declară că a perceput. nivelului de cunoaştere a limbii. precum şi după limbajul folosit. Insuccesele acestei activităţi sunt cauzate. fiecare persoană se deosebeşte după intensitatea. ar impune participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. 4. Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de particularităţi individuale caracteristice persoanei.1 (3) Enumeraţi acţiunile procesuale şi extraprocesuale efectuate la etapa incepientă de cercetare a infracţiunilor de corupere. regionalisme. iar vorbirea. va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a făcut recunoaşterea. în scopul înregistrării pe banda feromagnetică. Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă. datorită specificului aparatului respirator. în mod necesar. într-adevăr. nu de puţine ori intenţionate. selectate după regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere. în situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie confruntată cu făptuitorul. Vocea poate fi clară. tembrul şi tonul vocii. Dialogul se va întreţine cu fiecare persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine. organul care conduce activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea. Apoi. După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componenţa grupului de persoane prezentate. şi prezentat spre audierea persoanei chemate să recunoască în vederea identificării vocii şi vorbirii ei percepute în timpul săvârşirii infracţiunii sau în alte împrejurări. dialogul între anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală. Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi. unităţi lexicale din alte limbi. de imposibilitatea perceperii de către martor sau victimă în diverse condiţii de săvârşire a infracţiunii a caracteristicilor menţionate ale vocii şi vorbirii. alcătuirea frazelor şi. în prezenţa lor şi a martorilor asistenţi. începând cu cea din partea stângă şi terminând cu cea din partea dreaptă. organul de cercetare va delimita 1-2 segmente ce redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. învălmăşită sau bâlbâită. persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în încăpere astfel încât să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască. Conţinutul acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane. ca. Având în posesie materialele menţionate. clară. dar fără a specifica conţinutul ei. Dacă aceasta răspunde afirmativ va fi chemată să o indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea. la rândul ei . să declare dacă a identificat vreo persoană după voce şi vorbire. 113 . ele asigurând fixarea în mod adecvat a desfăşurării acestei activităţi şi a rezultatelor obţinute. modul de exprimare. unde se invită persoana care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de completare a grupului de prezentare spre recunoaştere. Subiectul III. fireşte. peltica. cărora li se va explica drepturile prevăzute de lege. ale vocii şi vorbirii celui ce urmează a fi recunoscut. Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere. răguşită. Practica organelor de urmărire penală confirmă că prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire nu întotdeauna permite a obţine rezultatul scontat satisfăcător.Caracterul dinamic al recunoaşterii după mers impune în mod necesar aplicarea mijloacelor de înregistrare video sau de filmare. La această etapă. elementelor ce alcătuiesc aparatul vocal. şi. în legătură cu efectuarea acestei activităţi. va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru. adică înregistrări ale vocii şi vorbirii persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal. nazalizată. guturală. Martorul sau victima se preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false. cel ce conduce recunoaşterea. de exemplu. înfundată.rapidă. In procesul vorbirii poate fi utilizat un limbaj specific după stil. Unele persoane vor comite în vorbire erori gramaticale. Particularităţile etapei iniţiale de cercetare a infracţiunilor de corupere 3. aflată în camera de alături. pe de altă parte. lentă. prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică. este necesar ca prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului care activa cu faţa mascată. Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi. din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi. cu anumite forme de pronunţare defectuoasă a unor sunete sau cuvinte. structura şi calitatea vorbirii. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul interogatoriului sau "modele libere". de modificările. termeni de profesie. sub un pretext bine gândit.a. după fondul lexical. dar care. în una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi patru martori asistenţi. pe de o parte.

vestiarul etc. mijloacele folosite. Atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de corupţie. . în special telefoane. ca şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt.3. modul de operare. Efectuarea de percheziţii şi de ridicări de înscrisuri şi de obiecte 4. o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid ori formaţiune politică. percheziţiile. de asigurări sau comerciale.2. organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziţiei. rolul percheziţiei este evidenţiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim . participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. Pentru clarificarea unor aspecte tehnice (financiare.2. precum şi în alte dpm'enii asimilate faptelor de corupţie. dulapul cu haine. . bancar. în mod legal.Dispunerea constatărilor şi a expertizelor tehnico-ştiinţifice. □ Punerea sub supraveghere operativă a suspecţilor şi/sau interceptarea comunicaţiilor acestora. folosite de suspecţi ori de complicii acestora. dacă infracţiunea de corupţie nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace. Rolul percheziţiei şi al ridicării de înscrisuri. . 2. Termenul "foloase necuvenite" este extrem de larg. . banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul activităţii infracţionale. informatic. bunurile. financiar. De exemplu. precizăm faptul că secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală.Calitatea făptuitorului. următoarele măsuri: □ Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora. Stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei. 4. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa. controlează sau acordă asistenţă specializată. §4. Organele de urmărire penală sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie trebuie să lămurească următoarele probleme: . în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune. uşi. pe o durată de cel mult 30 de zile. în cazul unor birouri. indiferent de calitatea lor realizează. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune. locuiesc în aceste încăperi.a. contabile etc. □ Accesarea sistemelor informatice. ce căi de comunicare cu exteriorul sunt.2 (5) Determinaţi rolul percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente la cercetarea infracţiunilor de corupere. bancare. în secţiunea referitoare la prinderea în flagrant. obiec tele urmărite: ce înscrisuri. în legătură cu supravegherea conturilor bancare. desfăşurată de făptuitor.1. legături cu diverse instituţii. o persoană care exercită atribuţii de control. subiectul activ al infracţiunii poate fi: o persoană care exercită o funcţie publică.) necesare urmăririi penale. instanţelor de judecată sau Curţii de Conturi. asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie.Activitatea ilicită. eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba. prin acesta înţelegându-se orice fel de avantaje de ordin patrimonial. . în cazul infracţiunii de corupţie. absolut necesare din motive lesne de înţeles. locurile unde ar putea fi ascunse" ş. geamuri deghizate etc. dispunerea acestora în raport cu alte funcţionalităţi.2. pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de urmărire penală. a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi. Totodată. în funcţie de tipul de infracţiune de corupţie. alte persoane. o persoană care acordă asistenţă specializată unităţilor. în cadrul Parchetului Naţional Anticoruţie îşi desfăşoară activitatea specialişti cu înaltă calificare. organizaţie patronală. într-un sindicat. în scopul strângerii de probe sau pentru identificarea făptuitorului. persoane care. în timp real. de alţi participanţi. am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii. 3. 114 . Ascultarea făptuitorului. Principalele probleme care fac obiectul probaţiunii. a experţilor şi a victimelor.Valorile. . mai ales în domeniul economic. se poate recurge la investigatori sub acoperire. în funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie. Pregătirea percheziţiei.Constatarea infracţiunii flagrante. Măsuri speciale de investigare a infracţiunilor de corupţie.Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. măsuri specifice de protecţie a martorilor. în măsura în care participă la luarea deciziilor sau Ie poate influenţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare.Identificarea şi ascultarea martorilor. în majoritatea cazurilor. procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot să dispună.Scopul activităţii infracţionale. Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie. Alte activităţi care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele : . vamal. o persoană care în baza unei funcţii. obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite. depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea legalităţilor de serviciu. dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia). Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care. metodele specifice de căutare.

debarale. geamurile. La asemenea activităţi. computerelor. valori. candelabre. învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. însă. se utilizează dotările trusei criminalistice. precum şi datele conţinute în unitatea centrală. modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală). caietelor. bunuri de valoare. al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou. gresie. software. inclusiv la birouri. Efectuarea percheziţiei propriu-zise a calculatorului. şi la ambalarea. pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor. Organul judiciar. alte mijloace tehnice. sertare. evitate transportul în portbagajul maşinii. praf. cu precizie. este bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre . obiecte diverse. raportate.Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie. Fireşte. poduri. tablouri. la particularităţile fiecărui caz în parte. dar mai ales. obiectele apte să fie folosite în acţiuni violente. în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. genţi. să se deconecteze firul de legătură al telefonului. §5. depozitarea în condiţii de umiditate. Percheziţia ca şi ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). Abordarea acestui gen de percheziţie sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieţii sociale. bancare. în condiţiile descrise la tactica realizării flagrantului. de asemenea. De regulă. raporturile dintre ei. monitorul şi orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de "elemente periferice" şi analizate individual. b) Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice.1. obiectelor. etc' Astăzi. Imprimanta. cămări. desigur. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie mărită la: dulapuri. eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. De regulă. termenul de computer priveşte ansamblul de componente hardware. în cazul de faţă. Particularităţi privind efectuarea "percheziţiei" computerelor 5. astfel încât nimeni să nu poată altera sau şterge din memorie informaţiile stocate. 5. pivniţe. Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor. în activităţile comerciale. 115 . W. chiar aparatură portabilă roentgen. înainte de a deconecta orice cablu. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie. deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante.C. Trebuie. tapiţerii. personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. Toate acestea vor documenta condiţiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor. vaze. autorizaţia de percheziţie trebuie să descrie. faianţă. în afară de procurori şi poliţişti. în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută. burlane etc. desigur. cărţi. infraroşii. tablouri. un cablu de alimentare din modem) şi să se decupleze cablurile de legătură cu serverul.2. casetelor video. dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete. Se impune. De exemplu. pentru a se împiedica pără sirea domiciliului. dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. în prezenţa unor surse de radiaţii electromagnetice2. de exemplu. ridicarea. Aspecte generale. Echipa însărcinată să efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini.. ca: bijuterii. a corespondenţei.a. sobe. percheziţia computerelor a devenit indispensabilă. înscrisuri. în funcţie de natura cauzei. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii. Este recomandabil să se efectueze şi percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule. este bine ca scena să fie foto grafiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului şi dacă este posibil toate legăturile prin cablu) şi să se pregătească o schemă a conexiunilor. Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanţă ale sistemului (de exemplu. vor participa specialişti. sau cel puţin studierea agendelor. audio. înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcţie. dar şi pentru integritatea şi accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. cu participarea unui cunoscător în materie. bibliotecă. asistat de un specialist în informatică va efectua percheziţia cu precauţii speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecţia elementelor hardware). c) Efectuarea percheziţiei propriu-zise. din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă. în investigarea multor infracţiuni de corupţie. administrative. pentru a nu se putea arunca obiecte. de la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală. transportul şi depozitarea componentelor calculatorului. canapele. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior. parchet. Precauţii trebuie luate. dar. ce anume trebuie să percheziţioneze specialiştii sau să ridice în vederea confiscării. aparatură de înregistrare ş. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile. vor asigura intrările si ieşirile. indicând modul în care acesta era configurat. Vor fi ataşate etichete la orice punct de legătură. registrelor. obiecte de porţelan. Participarea făptuitorului.

răspunsuri la unele solicitări etc). prin acest nou gen de percheziţie. contabilitate. de contracte.Este important de reţinut că. se pot găsi date legate de: evidenţa unor cereri. 116 . de conturi. parteneri oficiali. dactilografieri. eliberarea unor documente (adeverinţe.

Totodată. sau valorilor pretinse de funcţionar. vârsta şi. De regulă. Pregătirea audierii. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. Este necesar ca cel care ia declaraţi. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. pentru facilitatea soluţionării pozitive a repartizării unui lot de pămînt pentru construcţia casei" 1. dacă s-a făcut. în obţinerea declaraţiei. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. unele cu tentă inclusiv politică. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia. relaţiile stabilite. în special în cazuri complexe. 117 . 2. fireşte. citarea şi aducerea persoanelor. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. însă. a unor prestaţii complementare.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). eventual. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. Alte detalii. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea. De aceea.3 (7) Decideţi care vor fi acţiunile întreprinse de organul de urmărire penalii pentru verificarea conţinutului sesizării potrivit căreia cetăţianul C. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. modul în care vor fi predate bunurile. caracteristicile. mita. în aceste cazuri. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. derivate din angajamente legale. poziţia socială'. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. Precizăm. de probele existente în dosar. momentul în care va fi efectuat. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. contractuale. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora.. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia. foloasele necuvenite pe care le-a dat. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. întocmirea planului de ascultare. audierea acestor părţi este. cui a aparţinut iniţiativa. . sunt deghizate în spatele unor comisioane legale.2. de regulă din domeniul economico-financiar. In cazul sesizării prin denunţ.3. ce constau mita. provenienţa lor şi justificarea acestora. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. obligatorie. bineînţeles. întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. §2. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. de făptuitor. bunurile (foloasele) au fost primite. în primul rând. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. suma de 30. cum ar fi: . vor fi descrise persoana funcţionarului. dacă pretenţiile sale sunt justificate.2.Ce interese au existat în cauză. Audierea se va desfăşura. care cere insistent prin telefon şi la nenumăratele întîlniri.//. în infracţiunile de corupţie. De asemenea. Din perspectiva urmăririi penale.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. unde au fost puse (ascunse).Modalităţile de loc. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. dacă acest interes este licit. . informează organul de urmărire penală şi cere să fie luate măsuri faţă de funcţionalul public B. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. . ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă.2. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. interesul său. cu mai mulţi participanţi. în asociere cu alte infracţiuni grave. după regulile tactice cunoscute. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. în funcţie de fiecare caz în parte. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte.000 lei. locul său de activitate. de succesiunea utilizării acestor probe. Astăzi. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă.1. împrejurările. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. prin intermediul altor persoane. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. . ca şi primirea de foloase necuvenite.

însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. starea lor psihica. indiferent de natura lor. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. Alte urme create de om 1.Test nr 17 Subiectul I. a. se apreciază după poziţia picioarelor. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „cărării urmelor" Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng. Ritmul şi direcţia deplasării. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei lif' cauză. dacă acestea sunt apte să primească urme. 118 . examinînd căile de deplasare a făptuitorului. 3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea. fireşte. a. Specialistul criminalist a efectuai fixarea şi ridicarea acestora. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte. se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. 1. grupul operativ. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora.3(7) Decideţi asupra metodelor şi procedeelor tehnice care au fost aplicate în următoarea situaţie: „La locul săvîrşirii unei infracţiuni de furt prin pătrundere. rană ş. de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. In acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate. lungimea paşilor şi unghiul mersului. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. greutatea ş.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare. Luând în considerare cele de mai sus. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. Defectele anatomice (proteză. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. 1. E de menţionat că urmele. a descoperit pe zăpada 2 (două) urme de picior încălţat care reprezentau în profunzimea suportului relieful părţii de contact a încălţămintei". indicând direcţia mersului. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. 3. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. — linia mersului — linia frântă. particularităţile mersului. spre exemplu. iar la femei de 50—60 cm. 28). dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme.

uneori chiar ridicarea urmei. lăţimea urmei in regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. dacă se disting desene papilare). scaune. de adâncime. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. ulterior pulverizat cu apă. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. Peste crusta subţire de ghips. Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporfie de 8% în acetonă. la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. var. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. albie. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. Urmele de picioare. o ladă. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. tot prin pulverizare. se recomandă depunerea în ele. 29. Procesul-verbal. Urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (mangal. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. Când stratul turnat se va întări puţin. fapt confirmat şi de practica judiciară. de stratificare ori de destratificare). . In lipsa peliculei adezive speciale. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. a regiunii intermediare şi a tocului. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. aplicându-se în acest scop diferite materiale. de suprafaţă. smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă2. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. De fenomenele naturii (vânt. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. se zvântă şi se suprapune urmei. În literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. lăzi etc). alabastru. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. Intr-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. funingine. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la lata locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. ca de exemplu. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. La locul descoperirii urmelor. amestecîndu-1 pria mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. a regiunii intermediare şi a tocului (fig. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor in zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp in condiţiile in care se realizează operaţia de mulare. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. După întărire1. de nod şi de detaliu. ele impun masuri de protejare. lăţimea pingelei. precum şi izolat.— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. 30). Descoperite. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. este pasta de ghips. Mularea urmelor in zăpadă. ploaie. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. lupă). Pentru urmele create de substanţe de culoare afba (ciment. covată etc. 119 . hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. de Încălţăminte. In aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor. Fiind descoperite. cârpe şi alte obiecte. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil. — In urmele de tncălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre extremele vârfului urmei şi a tocului. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului. tn condiţii nefavorabile. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. lungimea pingelei. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. parafinei. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. se toarnă pasta de mulaj in ordinea menţionată anterior. dimensiunile urmei. Polimerizându-se. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. cerii si a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent1. hârtia se înmoaie in apă caldă. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. Pentru întărirea urmelor in sol nisipos. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc.

Sentimentul de teamă poate rezulta din ameninţarea exercitată în mod direct de infractor sau de către alte persoane din anturajul acestuia. Aici se au în vedere cazurile de şantaj. organul judiciar trebuie să pună în evidenţă factorii care determină persoana respectivă să prezinte declaraţii mincinoase. organul de cercetare va lua cunoştinţă de specificul sectorului de activitate sau chiar de zona socială în care a avut loc infracţiunea O altă cerinţă privind pregătirea informativă a audierii victimei rezidă în cunoaşterea personalităţii acestora a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea. înainte de toate o pregătire informativă a celui învestit cu efectuarea activităţii în cauză. Vor fi analizate datele referitoare la victimă şi comportamentul acesteia. Am dedus din pregatirea p/u audierea banuitului. a altor date informative privind fapta şi împrejurările acesteia. defectele accidentale şi anatomice. anchetatorul va formula învinuirea şi pentru a interacţiona în mod eficient cu bănuitul sau învinuitul. forma liniilor flexorice. c) victima cunoaşte infractorul. Cu caracter individual se prezintă crestele şi desenele papilare. dacă situaţia impune. nu le-a comis. Rolul decisiv în procesul de identificare îl va avea coincidenţa caracteristicilor individuale sub formă de elemente reliefice. Cu acest prilej ei i se vor adresa întrebări prin care se va urmări dezvăluirea relaţiilor victimei cu făptuitorul sau cu anumite persoane din anturajul său. dar nu-1 denunţă din teamă de răzbunare a acestuia asupra sa sau asupra familiei sale. diferite afectări cu provenienţă din confecţionarea. dar. De exemplu.2 (5) Descrieţi situaţiile în care victima depune declaraţii false. doar despre partea vatamata si nu sint date etapele. profitând de ocazie. se impune. mărimea şi poziţia degetelor. Faza interogatorie este de o semnificaţie deosebită în situaţia în care victima pe parcursul primelor două faze ale ascultării şi-a demonstrat rea-credinţa ori. va determina: a) împrejurările faptei care sunt dovedite. a momentului şi modului de chemare b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei activităţi procedurale este prevăzută prin lege. la modul şi mijloacele folosite la comiterea faptei. interesele. comunicabilitatea. forma şi mărimea tălpii. d) victima cunoaşte infractorul. cicatricele. 2. a) victima cunoaşte infractorul. să se estimeze sinceritatea declaraţiilor sale. într-o atare situaţie ascultarea trebuie dirijată astfel încât cel audiat să se conştientizeze de necesitatea prezentării de declaraţii conforme cu realitatea. în cazul furturilor nu de puţine ori victimele reclamă dispariţia unor valori (obiecte sau bani) pe care nu le-au avut. Caracteristicile generale ale plantei piciorului sunt: forma şi dimensiunule plantei. dar nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară. se pot trage concluzii privind tipologia temperamentală şi de caracter. Pentru a obţine prin intermediul interogatorului declaraţii fidele. Studiul materialelor cauzei presupune analiza şi interpretarea fiecărei probe administrate. Despre victima nu-I nimic. precum şi demascarea 120 . nivelul intelectual şi principiile morale ale acesteia. autorul furtului de bani este persoana cu care victima căsătorită avea relaţii intime.Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale piciorului prezentate în modele de comparaţie sau a încălţămintei în cazul urmei respective. îl denunţă. c) probele şi mijloacele de probă ce vor fi folosite în timpul ascultării. în cele din urmă. în realitate. alte elemente de ordin general. 31). verificarea sursei din care provine. invinuitului Aceasta justifică afirmaţia potrivit căreia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul. a modului în care a fost obţinută.a. dar nu-1 denunţă din motive de teamă că acesta va divulga date ce ţin de activitatea sa ilegală. configuraţia liniei din urmă a pingelei şi cea dinainte a tocului. Subiectul II Tactica audierii victimei 2. forma vârfului. modalitatea de prindere a tălpii. tn examinarea urmelor de încălţăminte se vor compara modelul încălţămintei. la activitatea de acoperire a infracţiunii ş.1 A treia fază a ascultării este importantă pentru cunoaşterea personalităţii victimei. la o etapă mai tardivă a cercetării penale. b) victima ştie cine este infractorul. Pe lângă studierea materialelor cauzei. escrocherie şi alte forme de încasare de la victimă a banilor sau a obiectelor de valoare obţinute pe cale ilegală.1 (3) Enumeraţi elementele etapei de pregătire a audierii victimei. încearcă să pună pe seama lui fapte pe care acesta. în baza examinării tuturor materialelor cauzei. inclusiv prin declaraţiile învinuitului. în baza răspunsurilor şi a informaţiei obţinute prin observarea premeditată asupra comportării ei. b) împrejurările faptei care urmează a fi dovedite. d) ordinea şi procedeele tactice cu a căror aplicare se va desfăşura ascultarea. bătăturile. vine în faţa organului judiciar cu alte declaraţii decât cele depuse iniţial. ca. exploatarea şi repararea încălţămintei (fig. O primă cerinţă în acest sens este cunoaşterea fără nici o rezervă de către cel ce urmează să conducă interogarea a materialului probant existent. crăpăturile de piele.

detalii privind îmbrăcămintea etc). rude. trebuie să se stabilească cu exactitate modul în care aceasta şia petrecut timpul înaintea săvârşirii faptei. în vederea descoperirii urmelor instrumentelor de spargere.intenţiei de a obţine avantaje sub pretextul că prin infracţiune i s-au produs prejudicii materiale. victimei i se va atrage atenţia asupra urmărilor prevăzute în legea penală pentru declaraţii false. Particularităţi metodice privind cercetarea furtului din apartamente 3. Totodată. în practica organelor de urmărire penală sunt cunoscute cazurile în care infractorii urcă pe acoperişul blocului. mijloacele şi metodele folosite de făptuitori sunt de-a dreptul surprinzătoare. prin care pătrund în interior. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. Cu valizele încărcate cu obiectele sustrase părăsesc apartamentul. Indiferent de mijloacele folosite de făptuitori. De asemenea. a amprentelor digitale. Cele mai numeroase cazuri sunt semnalate în timpul verii. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. Furturile din locuinţe nu se comit în mod întâmplător. eventual. fără a fi observaţi sau luaţi în seamă de locatari. ofiţerul de serviciu al Comisariatului de poliţie Buiucani. Făptuitorii folosesc soneria şi. uneori. dacă nu răspunde nimeni. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. uneori.".2006. având fixate trei undiţe de ştiucă. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. Dacă se reclamă săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie care implică folosirea violenţei. dacă este cunoscută. cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea metodelor de tactică criminalistică. de la partea vătămată pot fi obţinute date concrete privind bunurile furate. a obiectelor aparţinând făptuitorilor. ia orele 16. câinele de urmărire. se vor cere persoanei vătămate precizări în legătură cu eventualele leziuni provocate făptuitorului. a fost sesizat despre furtul autoturismului AUDI A6". posibilitatea de acces la bunurile respective. spray-uri paralizante etc). se vor menţiona date privitoare la instrumentul folosit (cuţit. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. de lîngă oficiul firmei „Impex S. La cercetări trebuie să participe şi victima. precum şi în momentul ori după comiterea infracţiunii3. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. Un interes deosebit îl prezintă cercetarea locului faptei. forţarea încuietorilor.L. Subiectul III.1 (3) Determinaţi modul de săvîrşire a acestei categorii de infracţiuni.R. la munte sau la mare. atunci când se află încă într-o stare accentuată de tulburare psihică. când populaţia oraşelor este plecată în concediu. când majoritatea persoanelor apte de muncă sunt plecate de acasă. pătrunderea prin escaladarea zidurilor etc.00. pătrund în apartament cu chei potrivite. identitatea aeestora. De asemenea. Dacă persoana vătămată a suferit leziuni grave şi este internată într-o instituţie medico-sanitară. faptele se săvârşesc în timpul zilei. vârsta probabilă. declaraţiile acesteia vor fi privite cu unele rezerve. Totodată.03. furturile se comit fără pătrunderea infractorului în locuinţă. în paralel. litigii privind dreptul de proprietate) etc. de mare ajutor. ori se va dispune din oficiu examinarea medico-legală a persoanei vătămate. şi scoaterea prin fereastră a obiectelor agăţate. Metodele tactice criminalistice trebuie adaptate la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la mijloacele folosite de făptuitori: chei mincinoase. cu prilejul ascultării persoanei vătămate. Pentru dovedirea urmelor de violenţă se va solicita prezentarea actului mcdico-legal (când pvistă). Se recomandă ca cercetările să înceapă imediat după primirea sesizării. ci sustrăgând obiectele prin aruncarea pe fereastra deschisă a unei mici sfere de plumb. adaptate locului unde s-a săvârşit infracţiunea. ci sunt bine pregătite. aflaţi în vizită la rude sau prieteni. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. numărul agresorilor. ori la rudele care locuiesc în sate. va fi audiată în prezenţa medicului. iar altele sunt de dată foarte recentă. de foarte multe ori. folosesc obiecte din dotarea alpiniştilor şi coboară până la geamul deschis. par. care poate să dea explicaţii în legătură cu 121 . unde persoana în proprietatea căreia se afla autoturizmul.3 (7) Decideţi asupra obiectivelor audierii victimei infracţiunii în următoarea situaţie: „Pe data de 03. persoanele care aveau cunoştinţă de existenţa bunurilor şi. Astfel. modul în care se prezenta locul faptei înaintea săvârşirii infracţiunii. sau elemente de identificare. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. este urmat de uciderea victimei. 2. deoarece. care îi consideră ca pe cei mai paşnici musafiri. în cazul făptuitorilor necunoscuţi. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. Alteori. chiar dacă unele se practică de zeci sau sute de ani. Furtul din locuinţe Furtul din locuinţe prezintă un grad sporit de pericol social. deoarece aceste urme pot ajuta la identificarea autorului (autorilor)4. colegi de muncă. §1. (cu numărul de înregistrare CNE 007). dar cu unele rezerve. fiind. numitul Verdiş îşi desfăşoară activitatea". pistol. a.

sub formă de striaţii. prin însăşi natura lor. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. urmele de tăiere reproduc. sau de tăiere cu direcţie unică. a. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă. în marea majoritate a cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. bomfaiere. Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. In cursul cercetărilor se stabilesc căile de acces în locuinţă. ele fiind inutile identificării criminalistice. pilitură de metal ş. ferestrelor. prezintă informaţii identificatoare. direcţia aplicării instrumentului ş. cu excepţia celor microscopice. bomfaierelor. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator.. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor sau bunurilor etc. rangă. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. pentru că acestea ar putea fi ale făptuitorilor. Urmele de pilire şi sfredelire. mai rar. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. pe cât posibil recuperarea bunurilor sustrase. uitate sau abandonate. topor. a. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. dulapurilor. 1. sfredele. După uneltele folosite. o nuia etc. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. In rândul al doilea. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. operaţiile desfăşurate. ferăstraie. particule de material de construcţie. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. şurubelniţe. burghie). urme de tăiere cu direcţii contrare. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. descoperite la locul infracţiunii. dacă au fost unul sau mai mulţi infractori etc. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. atât din obiectul supus spargerii. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. drumul parcurs de infractor în interiorul încăperilor. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. de apăsare si de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate.2 (5) Clasificaţi urmele instrumentelor de spargere. daltă. urme dinamice. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. prin urmare. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . cu modele de materie de la faţa locului. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. pile. inclusiv pe instrumentele folosite. cuţit. Urmele de spargere. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale. şi ar putea folosi la identificarea autorilor10. mărime şi localizare. şurubelniţă ş. cât şi de la instrumentul folosit. pilelor.modificările intervenite în locuinţă. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice individuale. care in mare măsură sunt utilizate in cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. caselor de bani etc. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. răngi. metodele şi instrumentele folosite. Fiind in esenţă resturi de materie. de tâmplărie şi construcţie (topoare. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. Urmele de lovire reproduc parţial sau in întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. cleşte. dălţi. fireşte. audierea martorilor. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi." Cercetarea acestor fapte continuă cu identificarea autorilor şi. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. forma şi natura acesteia» ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. 3. sunt vizibile. în principiu. se pot desprinde diverse fragmente care. urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. sunt în stare să conducă la identificarea instrumentului de spargere. cum ar fi o bară de fier. aceste fragmente pot fi examinate in vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. Fiind. în cazul aplicării unui topor. sfredelelor şi bur-ghielor. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. dintre care menţionăm următoarele: 122 . fiind descoperite la faţa locului. In primul rând. bunurile furate şi obiectele ce nu-i aparţin. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere.

Ofiţerul de urmărire penală a ajuns la concluzia că pentru examinarea acestuia sunt necesare cunoştinţe speciale". In lipsa materialului polimeric. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea in prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. rămân urme de mâini. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. pânzelor pentru bomfaiere. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. Plumburile pot fi înlocuite cu altele. pe plăcile de fixare) şi.. 3 de la locul faptei. Viilor 18 ap. In acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. duşumelelor prin aplicarea topoarelor. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. In cazul aplicării acestui procedeu. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. de metal topit. se pot folosi ghipsul. 3. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. dimensiunile şi locul in care se află urmele. materiale explozibile). este elastic şi rezistent la manipulare. amplasat pe str. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. acestea se vor mula. a fost ridicat lacătul de la uşa de intrare cu urme vizibile de forţare. denumit «metoda plastirului» . ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere.3 (7) Decideţi asupra genului de expertiză judiciară şi obiectivele acesteia în următoarea situaţie: . în baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor 123 . cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. După cum este şi firesc. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. tavanului. După fotografia de nod se trece la fotografia in detaliu prin metoda metrică.In legătură cu cercetarea furtului săvîrşit din apartamentul cet. — Spargerea prin tăiere. uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. pe canatul sau uşorii uşii. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. funingine. se vor fotografia.— Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. Astfel. după realizarea intereselor. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. Fiind utilizate. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. a celor de mâini şi de picioare. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii in locul de contact cu unealta utilizată. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează In timp de 30 minute. introdus în deschizăturile acestora. Fotografierea urmelor de spargere se execută in ordinea obişnuită. conform căreia urmele de spargere se ridică in comun cu obiectul purtător. Dacă. parafina. răngilor. atât ale celor traseologice. ele vor fi descrise detaliat In procesul-verbal privind acţiunea respectivă. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. în acest context. Curmei. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. Fă concluzie Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. acestea vor crea urme specifice de pilitură. Ca şi alte urme ale infracţiunii. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. târnăcoapelor şi a altor unelte. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. — Forţarea prin taiere sau dărâmare a pereţilor. Cum am subliniat anterior. in special. ceara. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. daltă. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. plastilina. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. Este lesne de înţeles că in aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. rangă sau şurubelniţă) introdus în deschizătura uşii. zăvor). 18 in raport de 7/1. aparate de sudare. În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. foarfece mari de tăiat metal. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus.

în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic cu privire la urinele împuşcăturii şi importanţa lor criminalistică. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului.18 Subiectul I. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă.folosite. 3. de fabricare improvizată sau modificată etc. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături. de exemplu. Nu se exclude posibilitatea confundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. după cum s-a precizat anterior. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. în contextul celor de mai sus. dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către organul de urmărire penală la faţa locului. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. Concluziile expertului balistician se vor formula in baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. în rândul al doilea. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. precum şi a autorului spargerii. După caracterul. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi in condiţii similare celor în litigiu. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. sau de la câteva arme. 124 . Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală. profilograful traseologic (fig. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. In caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. dar şi pe trăgător. 34). Test nr. convertizorul optico-electronic. dacă denotă aplicarea unei arme automate. elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii 1. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. în special de îmbrăcăminte. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. După cum demonstrează practica judiciară. 1. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. în primul rând. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. de care dispunem la etapa actuală. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă.

— urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire.. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. clasificare dubioasă. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. muniţiilor etc.. pe partea posterioară a gulerului rozetei. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. reproducând în mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obiectelor în care s-a tras. La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. Amintim în acest context că. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. — urma ejectorului (pragului aruncător). acestea reproduc de asemenea in mod dinamic iregularităţile ţevii. tragerii. aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite . după unii autori. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. eliminării şi aruncării tubului ars. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii Dacă vrea caracterizarea lor atunci adaugă na. rezistenţa obiectului. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. dimensiunile şi relieful lui. create prin atingerea unei suprafeţe.38). Din prima grupă fac parte: a) rupturile marginilor orificiului de intrare.După natura lor. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet. şi prin orificiul de ieşire. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate in momentul Împuşcăturii. şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. tipul şi calibrul armei. Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. generând rupturi de diverse forme. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . urmele în discuţie se împart în principale şi secundare 1. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau în profunzimea ţintei. în formă de striaţii. în ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare. La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. După caracterul. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. pentru a fi deplasat spre camera de detonare.37). urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. în cazul unui obiect relativ gros. în urma arderii pulberii în ţeava 125 . ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. glontele înaintează pe ghinturi forţat. urme de ricoşare. create in urma penetrării proiectilului a obiectului in întregime. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. După natura lor. Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt perfectibile. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil. printr-un canal. urme de pătrundere (canale oarbe).. provocate de acţiunea gazelor in cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm).. Datorită acestei diferenţe de diametru. c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. distanţa de la care s-a tras.

«ştanţmarke». distanţei şi locul tic unde s-a tras din arma de foc. în fond.750 cm şi a celui de ieşire cu o suprafaţă de 3x4 cm. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. reziduuri de capsă. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare in situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. Stabilirea direcţiei. c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. care în marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei. cât şi în procesul expertizei. atestat permanent la gura orificiului de intrare. praf. gazele izbucnesc în flacără. In acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. Petele de funingine. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare. în baza urmelor proiectilului. Ieşind in afara ţevii. în situaţia împuşcăturii de la distanţă mică. particule de pulbere arse incomplet. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. 126 .armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii in materie in funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. rugină.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de stabilire a direcţiei. rupturile şi pârliturile). ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. care ii prezentat leziuni corporali. Faptul în cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. proiectilele creează canale oarbe. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru. şi a doua — a petelor de funingine. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. a distantei şi a locului de unde s-a tras Stabilirea direcţiei. Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale.. precum şi stropi de ulei. direct pe suprafaţa obiectului. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. 1. urm. Ieşind din ţeava armei. precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. Imprimarea gurii ţevii. Despre distanţa unei Împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. Prin urmare.). creat prin ştergerea de particule metalice. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalufcreat de acesta. Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m. arse incomplet. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. adică considerate convenţional ca mari. stropii de ulei. de ulei. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. funingine. dacă la faţa locului a fost depistai un cadavru amplasat pe bancheta din spate a unui autoturism. 4. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. In majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. în regiunea craniului sub forma unui oficiu de intrare de 0. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii. în linii mari. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub # denumirea de vizarea directă a locului tragerii. implantându-se în piele. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici.

tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. iar pistoletul Brawning respectiv In dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. cum ar fi un geam sau peretele opus. cu atât mai evidente devin modificările. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. pistoletul TT aruncă tubul in dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie. 127 . Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. poate fi supus unui studiu special.carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. După cum este cunoscut. precum şi de factorii climaterici. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat. Deci. De exemplu. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. deoarece atât unghiul. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. fiind influenţată vădit de gravitaţie. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire. dar şi prin verificare experimentală. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. în condiţiile unui spaţiu deschis. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului.

lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. sunt obiectele originale. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. 128 . formele lingvistice utilizate cu acest prilej. Astfel. la cerinţă. inclusiv cu privire la căile de deplasare. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. prin forma şi conţinutul lor. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. Insă. CPP) prevede posibilitatea aplicării mijloacelor tehnice de înregistrare fonică şi videofonică. Ca şi orice altă activitate procesuală. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. inclusiv cele de prezentare a probelor. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului.). explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). deoarece legea (art. potrivit legii (art. Preferabile. mijlocul principal de înregistrare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului constituie procesul-verbal de ascultare. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut. 2. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare.1 (3) Definiţi conceptul criminalistice de fixare a declaraţiilor bănuitului şi ti învinuitului Legislaţia în vigoare reglementează în mod detaliat activitatea de fixare şi verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în calitate de învinuiţi sau bănuiţi. 133 şi 134. schemă sau cu o altă formă grafică cu care cel ascultat şi-a ilustrat sau exemplificat relatările. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. CPP). 2. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. de către cel ascultat. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. 105. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. 115. transformarea acesteia pe parcursul audierii. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate.2 (5) Specificaţi procedeele tactice şi tehnologia aplicata cu ocazia verificării în locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. unităţi de producţie sau de deservire socială. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. persoanei ale cărei mărturii se verifică.Subiectul II Fixarea şi verificarea declaraţiilor bănuitului şi a invinuitului. cu un desen. demonstrează. bineînţeles. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. redactat de către organul care conduce ascultarea sau. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. fireşte.a. integral.1 întrebările. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. La prima fază. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. procesul-verbal de ascultare poate fi suplinit cu o fonogramă ori videofonogramă judiciară. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare.

starea psihică şi reacţiile care puteau fi trecute cu vederea pe parcursul ascultării. aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare atribuie activităţii de fixare un grad sporit de obiectivitate sub aspectul cuprinderii tuturor împrejurărilor şi faptelor ce au constituit obiectul dialogului între anchetator şi anchetat. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. aceştia de acum înainte. în fine. 2. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. 129 . fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. Declaraţiile învinuitului şi bănuitului pot fi înregistrate fonic sau videofonic. într-un fel sau altul. Aplicarea acestor mijloace de fixare este avantajoasă din mai multe considerente. în primul rând.3 (7) Decideţi asupra condiţiilor în care înregistrarea video şi audiomagnetice indispensabilă fixării declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. înregistrarea fonică şi videofonică a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului instituie un plus de garanţie a stabilităţii lor. în rândul al doilea. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. solicitându-i-se.Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. în rândul al treilea. neputând afirma că au făcut declaraţii fiind. Pe parcurs. totodată. înregistrarea fonica şi videofonică asigură organului de cercetare posibilitatea de a se reîntoarce asupra declaraţiilor învinuitului şi a bănuitului pentru a studia modul de manifestare a acestora. constrânşi.

urmele infracţiunii se împart în: de adâncime. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. mai frecvent utilizate în practica judiciară. a. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale.1. pete de sânge. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. de îmbrăcăminte. cioburi de sticlă. lemnoasă. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. 1. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. buzelor. Din categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). ca. de suprafaţă şi periferice.). — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. dimpotrivă. Atât urmele-formă. Eficienţa activităţii organelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă. Din categoria a doua. în vederea atingerii acestui scop. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse forme de substanţe biologice. Conform factorilor creatori.Test nr 19 Subiectul I. Traseologia are următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. şi create de obiecte materiale (mecanice). formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. picioarelor. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). a expertizei traseologice a urmelor de picioare. Urmele de suprafaţă. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau in volumul altuia şi urme-materie. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. a mijloacelor de transport. de veselă. traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de destratificare. aparţinând corpului uman (fire de păr. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. pete de natură organică şi anorganică ş. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente.). Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. 130 . sau a materialelor de construcţie. a instrumentelor de spargere etc. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. miros ş.(3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia. în criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. de picioare. în prezent.(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii. identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. a celor de mâini.2. După natura lor. şi anume: natura urmelor. In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. factorul creator de urme. Potrivit nivelului de modificare a suportului. precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. depuneri de salivă. de pildă. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete. 1. Traseologia criminalistică. elemente desprinse din obiectele vestimentare. a. Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. spre exemplu. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. spermă. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. a mijloacelor de transport etc. dinţilor.

aici vor fi consemnate: — caracteristicile generale ale obiectului purtător. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. că tehnicile aplicate la descoperirea. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal. cantitate. fotografiile urmelor. sfredelire. Descoperirea. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive. unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. Subiectul II. — la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. supravoluminos sau intransportabil şi. determinată de cercetarea lor. In formulări laconice. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. Urmele dinamice se creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. pilire. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului. materiale polimerice. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului . de regulă. Verificarea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. a. — caracteristicile fiecărei urme referitor la formă. 1. După modul de formare. 2. ale mijloacelor de transport. — la recoltarea urmelor-materie prin răzuire. fixare şi ridicare a urmelor. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. culoare. 5) Indiferent de natura acestora. în momentul culminant de creare a acestor urme. acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. se exclude ridicarea lui. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. mărime. — categoria şi tipul urmei.Urmele periferice redau configuraţia. de frânare a unui autovehicul etc. unde se află. din aceste ori alte motive. Evident. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat.(7) Decideţi asupra regulilor generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii. Regulile generale privind descoperirea. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. urmele se vor ridica. cu plastelină. sub aspect procesual. efectuată de către organul judiciar la faţa locului sau în alte împrejurări similare. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. atragere cu magnetul etc. 7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare. Statice sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. solubilizare. fixării şi ridicării urmelor. Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. ale instrumentelor de spa/gere. acesta fiind principalul. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei. inclusiv ale celor latente. clare şi de înaltă precizie. — datele privind modul de descoperire. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. absorbire. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. ce denotă. procedându-se: — la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips. poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. 131 .1 (3) Determinaţi activităţile procesuale şi extraprocesuale de verificare a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului.3. Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. redând cu claritate caracteristicile acestora. mijloc de fixare. conturul unui obiect.

2. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje.2 (5) Specificaţi procedeele tactice de verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor bănuitului şi a învinuitului. Faptele relatate se vor înregistra detaliat. La prima fază. adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. prin forma şi conţinutul lor. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării. unităţi de producţie sau de deservire socială. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş.Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze.1 întrebările. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. Ca şi orice altă activitate procesuală. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. formele lingvistice utilizate cu acest prilej. sunt obiectele originale. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. Preferabile. cu respectarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. totodată. sunt considerate de către cel ce conduce ascultarea inutile. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de anchetă. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare. dar şi după modul în care ele au fost obţinute. inclusiv cu privire la căile de deplasare. b) Conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia comunicată de cel ascultat. menţionăm că din perspectiva tactică acest act de fixare trebuie să corespundă anumitor cerinţe: a) Consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea. c) Stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui ascultat. inclusiv cele de prezentare a probelor. persoanei ale cărei mărturii se verifică. procesul-verbal de ascultare va fi de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare. drepturile şi obligaţiunile ce le revin potrivit legislaţiei în vigoare. în această ordine de idei se iscă întrebarea cum să se procedeze în situaţia în care anumite fapte. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. Procesul-verbal se întocmeşte într-o formă laconică. La prima fază. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate. Fără a reproduce în detaliu prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). d) Procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. demonstrează. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe. importante din punctul de vedere al intereselor învinuitului sau bănuitului. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea şi deci fixate fiind.). Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul fixării depline a declaraţiilor. lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. bineînţeles. Discuţia care se mai duce asupra acestei probleme în literatura de specialitate este vădit inutilă. Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport.a. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei. i se solicită să declare în mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt. Pe parcurs. persoanei ale cărei mărturii se verifică. i se solicită să declare în 132 . fireşte. solicitându-i-se. după ce persoanelor participante li se aduce la cunoştinţă conţinutul şi sarcinile activităţii ce urmează a fi efectuată. Activitatea de verificare a declaraţiilor învinuitului sau bănuitului se desfăşoară în trei faze. răspunsurile la fiecare întrebare în parte. după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către învinuit sau bănuit. prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice. cadrul tactic la care s-a procedat cu prilejul ascultării. Aceasta nu înseamnă că îii procesul-verbal de ascultare vor fi consemnate date şi detalii vădit inutile. transformarea acesteia pe parcursul audierii. integral. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi învinuitului nu numai după conţinut.

locul său de activitate.2. şi de persoanele (martorii) care pot confirma afirmaţiile acestuia.a. trebuie să dea explicaţii cu privire la natura bunurilor. poziţia socială'. modul în care vor fi predate bunurile. Precizăm.mod succint totul ce se referă la fapta cercetată şi la împrejurările în care ea a fost săvârşită. trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de faptă. Кратко коррупцию можно определить как продажность власти. acţiuni de demonstrare a faptelor şi împrejurărilor la care a făcut referiri. obiectele şi elementele distinctive ale traseului. fixarea acestora în procesul-verbal şi prin aplicarea metodelor tehnice cunoscute (fotografierea. нарушающих закон или неписаные общественные нормы. 3. în atare situaţii obiectele originale se înlocuiesc cu mulaje. cât şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură. Totodată. De asemenea. Persoana ale cărei declaraţii se verifică trebuie să ocupe în mijlocul de transport un loc comod pentru a putea indica direcţia deplasării. împrejurările. 133 . sau valorilor pretinse de funcţionar. se impune obţinerea aceloraşi date privind persoana. în ipoteza în care reproducerea declaraţiilor presupune utilizarea anumitor mijloace tehnice. влекущий за собой принятие ими решений. în cazurile necesare se vor invita specialişti în domeniul criminalisticii. Un capitol aparte reprezintă pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice şi a celor de transport. este necesară o cunoaştere mai atentă a profilului psihologic a celui dintâi'. în obţinerea declaraţiei. sunt obiectele originale. ведет к установлению зависимости от указанных структур 3. bineînţeles. inclusiv cu privire la căile de deplasare. 2. Коррупция предполагаетсистематический подкуп должностных лиц законодательной. Pe parcurs.2 (5) Determinaţi sarcinile audierii persoanelor care denunţă fapta de corupere. celui ascultat i se vor adresa întrebări de precizare şi completare. pentru a asigura obiectivitatea şi preîntâmpina eventualele încercări de a contesta rezultatele obţinute într-o fază ulterioară a procesului penal.3 (7) Decideţi asupra elementelor de pregătire a verificării la faţa locului a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului. solicitându-i-se. însă. de făptuitor. Pentru menţinerea ordinii şi paza locului fapte se impune deci includerea în componenţa echipei a colaboratorilor organelor de poliţie. часто в пользу криминальных структур. înregistrarea video şi pe bandă de magnetofon). Faza a treia cuprinde relatările propriu-zise ale învinuitului sau bănuitului nemijlocit la faţa locului. în cazul în care înmânarea banilor sau bunurilor se va face printr-un intermediar. în aceste cazuri. Preferabile. pentru ca echipa de investigare să se poată deplasa la locul faptei.1 (3) Interpretaţi din perspectivă criminalistică infracţiunea de corupere. explozive) sau contravine normelor etice (cadavrul). Cercetarea infracţiunilor de corupere. vârsta şi. Ca şi în cazul ascultării propriu-zise. Subiectul III. condiţiile în care urmează să înmâneze aceste bunuri. cu excepţia cazurilor când folosirea acestora reprezintă un anumit grad de pericol (arme de foc. în majoritatea cazurilor verificarea declaraţiilor se desfăşoară în locuri publice (case de locuit. Audierea denunţătoailui se va desfăşura cu respectarea atât a regulilor procedurale. Ca şi orice altă activitate procesuală. и их осуществление. este posibilă audierea detaliată a denunţătorului. medicinei legale sau în anumite ramuri tehnice. totodată. că faţă de particularităţile investigării infracţiunii de corupţie. înainte de toate se va determina componenţa echipei care se va deplasa la faţa locului. audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice. acesteia i se pot adresa întrebări referitoare la direcţia deplasării.). Este contraindicată şi chiar imposibilă realizarea acestei activităţi fără a avea la dispoziţie un mijloc de transport. străzi sau în alte locuri cu acces larg ş. locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. bineînţeles. Denunţătorul va face precizări privind relaţiile pe care le are cu funcţionarul public şi privind problemele pe care trebuie să le rezolve prin intermediul acestuia. vor fi descrise persoana funcţionarului. denun ţul este alternativa cea mai bună pentru stabilirea unor astfel de acte. Verificarea declaraţiilor la faţa locului se face în prezenta a doi martori asistenţi. verificarea declaraţiilor învinuitului sau bănuitului prin reproducerea acestora la faţa locului presupune anumite acţiuni de pregătire. Celui ascultat i se pot adresaîntrebări de precizare. исполнительной и судебной власти. astfel încât să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracţionale1. Urmează apoi faza a doua de deplasare spre locul faptei. In cazul sesizării prin denunţ. unităţi de producţie sau de deservire socială.2. ca şi de o anume diferenţă între calitatea de denunţător şi aceea de martor. 1. Apoi se vor lua măsuri de pregătire a obiectelor cu ajutorul cărora învinuitul sau bănuitul vor opera în vederea demonstrării activităţii lor şi a altor persoane implicate în activitatea infracţională. общественных и политических деятелей. Din perspectiva urmăririi penale.

dacă pretenţiile sale sunt justificate. Este necesar ca cel care ia declaraţi. în asociere cu alte infracţiuni grave. Organele de urmărire penală pot fi sesizate din oficiu sau prin denunţ. în primul rând. de particularităţile reieşite din studiul personalităţii celui ce urmează a fi ascultat. stabilirea locului unde se vor desfăşura ascultarea. când prinderea în flagrant poate să coincidă cu săvârşirea infracţiunii. caracteristicile. de probele existente în dosar. Excepţii întâlnim în cazul primirii de foloase necuvenite. dacă acest interes este licit. în urma unei anumite complicităţi la 134 . Frecvent. interesul său.În ce constau mita. eventual. De exemplu: . însă. Astăzi. obligatoriu. cu mai mulţi participanţi. răzbunători. şefii sau subordonaţii.Modalităţile de loc. bunurilor care este valoarea sau cuantumul acestora. ori pe lângă ce persoane a promis să intervină. acceptă sau primeşte să sesizeze organul de urmărire penală. alţii răzbunători. în situaţia în care este denunţat faptul estorcării a 500 dolari SUA de către un anumit funcţionar al administraţiei publice. de succesiunea utilizării acestor probe. raportate la fapte. în funcţie de fiecare caz în parte. denunţătorii sunt. în cazul luării şi dării de mită. unele cu tentă inclusiv politică. în special cu privire la relaţia pe care persoana le-a avut cu infractorul. Organizarea flagrantului presupune. . citarea şi aducerea persoanelor. sumele sau bunurile pe care le revendică sau pe care trebuie să le pună la dispoziţie învinuitului / inculpatului şi dacă le-a predat realmente. pentru că nu profită de câştig. bunurile (foloasele) au fost primite. invidioşi. sunt deghizate în spatele unor comisioane legale. invidioşi. . 3.1. sunt destul de rare cazurile în care persoana care dă. sesizările aparţin persoanelor din mediul autorilor . ca şi cel căruia i se oferă. contractuale. timp şi procedeele folosite pentru înmânarea banilor. şi cel care dă şi cel care ia profită de pe urma aranjamentelor ilegale". de săvârşirea unui act de corupţie. ci pentru a se constata primirea banilor sau a altor foloase de către funcţionarul necinstit. Pregătirea trebuie făcută cu multă atenţie. obligatorie. derivate din angajamente legale. este o activitate nu numai necesară dar şi dificilă. în primul rând. efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire. să deţină despre persoana în cauză şi date anterioare săvârşirii faptei şi ulteriore acesteia.Alte detalii. dar şi nemulţumiţi că nu s-au "bucurat" de câştigul operat. momentul în care va fi efectuat. mita.1. în infracţiunile de corupţie. de regulă.3 (7) Decideţi asupra modalităţilor de organizare şi realizare a flagrantului. unii oneşti. în funcţie de etapele pe care le traversează ascultarea. întrebările care sunt prevăzute în planul de ascultare trebuie să servească la clarificarea unor probleme esenţiale. . Explicaţia este simplă: cele două sunt conjugate. dacă s-a făcut. La întocmirea planului de ascultare se impune a se ţine cont de: problemele care urmează a fi lămurite. De aceea. ambele fiind atente la secretul actelor lor. prin intermediul altor persoane. cum ar fi: . In practică. de regulă din domeniul economico-financiar. interesul pe care îl are în soluţionarea cauzei în care este implicat. moment situat la o dată ulterioară consumării infracţiunilor în discuţie. nemulţumiţi. fireşte. Se vor consemna pretenţiile făptuitorului după comiterea faptei şi poziţia acestuia. sumele de bani (bunuri) pe care trebuia să le dea.Din mediul profesional. relaţiile stabilite. . audierea acestor părţi este. 2. Mai ales în faza adresării de întrebări trebuie insistat pe elucidarea împrejurărilor concrete în care banii. Audierea se va desfăşura. oferă.In ce a constat activitatea învinuitului (inculpatului). unde au fost puse (ascunse). se va supune aceloraşi reguli tactice: cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate. rude apropiate. dar şi la modul de sesizare. colegii de serviciu. posibilele înţelegerii anterioare (dacă au existat) privind locul şi timpul când urmau să se întâlnească. pentru că suferă prin darea de mită. în sine. §1. De regulă. Pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante 1.Ce interese au existat în cauză. Ascultarea propriu-zisă a părţii vătămate.împrejurările în care 1-a cunoscut pe învinuit (inculpat) şi înţelegerea care a intervenit între ei. Surprinderea în flagrant nu se realizează pentru a constata săvârşirea infracţiunii. denunţătorii sunt.§2. ce document a emis sau ce dispoziţii a dat. . întocmirea planului de ascultare şi a celorlalte activităţi preliminare. cui a aparţinut iniţiativa. ca şi primirea de foloase necuvenite. Audierea părţii vătămate sau a denunţătorului 2. cum şi dacă puteau fi rezolvate pe căi legale. în special în cazuri complexe. sau invers. profesional. alte medii frecventate din motive diverse. Vor fi clarificate modul în care s-a cunoscut cu făptuitorul. alte aspecte concrete care pot proba faptele şi care se pot constitui ca şi probe sau mijloace de probă. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi ascultate şi care provin din medii cu nivele de pregătire diferite. Pregătirea audierii. întocmirea planului de ascultare. după regulile tactice cunoscute. .Din mediul familial. chiar şi soţia/soţul. foloasele necuvenite pe care le-a dat. provenienţa lor şi justificarea acestora.2. a unor prestaţii complementare.mediul familial.

Pentru determinarea acestor locuri.3. 1. scriindu-se cuvântul "MITĂ" cu un creion fluorescent. profilul personalităţii. Utilizarea face posibilă documentarea directă a faptelor de corupţie chiar în faza consumării infracţiunii de luare sau dare de mită.Autorizaţia dată de procuror. 1. inclusiv cei care pot să profite.3. . sau dacă nu există o simulare de acte comerciale sau financiare. în care le includem şi pe cele proprii poliţiei judiciare sau unor servicii speciale de investigaţie (vezi compartimente ale Parchetului General Anticorupţie) . Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinând cont de datele pe care le deţin. se recurge frecvent la capcane cu substanţe fluorescente. . Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare. . se pot instala sisteme tehnice de înregistrare care vor surprinde şi săvârşirea faptei ca atare. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie văzut dacă nu se recurge la depunerea la bancă a unei sume de bani. în afara datelor prevăzute de art. organele judiciare trebuie să procedeze cu multă rigoare la pregătirea flagrantului''. Pregătirea de capcane criminalistice şi folosirea altor mijloace tehnice criminalistice.91(l) lit. următoarele: . Capcane criminalistice. de comportamentul autorilor. După flagrant. în procesul-verbal de pregătire a acţiunii. Q Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie. adecvate acţiunii. 135 . 1. Identificarea locului vizează denumirea oraşului. dacă banii vor fi daţi direct funcţionarului. a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea. logistice. de exemplu. unii membrii ai echipelor nu trebuie să cunoască sarcinile celorlalţi.învederată şi în literatura de specialitate. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor. dispunerea locurilor în care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. în cazurile de flagrant. conservare şi evidenţiere a probelor a căror forţă probatorie este egală cu a celorlalte probe1. vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote.Numele persoanelor care poartă convorbirea. . care devin vizibile. cu excepţia denunţătorului. Problemele esenţiale urmărite în realizarea flagrantului.9l-91 din Codul de procedură penală. Totodată. problemele vizate de pregătire sunt4: . Aceştia vor transmite conducătorului echipei în permanenţă datele pe care le deţin'. în urma denunţului. 1. Echipa de prindere în flagrant va fi coordonată de către procuror şi va fi alcătuită din poliţişti şi criminalişti specialişti în domeniul înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. de amploarea lor. Iniţial. Potrivit unei experienţe semnificative a organelor judiciare . Tot sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile. relevare.4. topografia imobilului. sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse. în funcţie de competenţa materială a fiecăruia. conform legii.Apelarea la mijloace tehnice. calitatea oficială a acestuia. în cazul în care informaţiile provin de la servicii speciale. atribuţiunile sale de serviciu. Totodată. Vor fi stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru al echipei. este recomandat ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu câteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană. locul de muncă.parchet şi poliţie . începând cu denunţătorul şi terminându-se cu organele judiciare. conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor. .comiterea actului de corupţie.Locul în care s-a consumat. .1. cum ar fi.2. organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde. sau urmează să se consume fapta ilicită. infracţiunea flagrantă există când funcţionarul a îndeplinit deja un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestuia.Numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea. aparent legale. pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmânate drept mită. Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de pregătire a constatării infracţiunii flagrante. Organele judiciare pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video şi audio. . complexe. Alcătuirea echipei de prindere în flagrant. 1. tehnico-tactice criminalistice. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membra al echipei. Mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere.Determinarea modului de operare. conform art. în cazuri excepţionale. a-e din Codul de procedură penală.Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracţiunea. fiind apoi preluate de mâna acelora cu care iau contract. fluorescente. identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor. După efectuarea înregistrărilor. în infracţiunile de luare sau dare de mită. modul său de acţiune". Totuşi se pot contura cu adevărat câteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni": . strada. în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de cercetare penală.2. sau vor fi lăsaţi într-un loc indicat anterior.Protejarea participanţilor la comiterea faptelor. bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice .Identitatea funcţionarului. In cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite.4.4. cei obligaţi să miruiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor. Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. descrierea şi localizarea mobilierului. trebuie stabilit dacă există intermediari. dar şi de modul de sesizare. apelând la modalităţile procesual penale. în funcţie de complexitatea actelor.Stabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei. vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organisme. Aceste înregistrări reprezintă procedee tehnice de înmagazinare.

Membrii echipei.Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător.a. să nu încerce să se sinucidă. în aşa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă. precum şi toate împrejurările necesare lămuririi faptei". instanţei. după ce au fost audiate toate celelalte persoane. în cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic. subiect activ al infracţiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa. trebuie să-şi decline identitatea. în funcţie de complexitatea acţiunii. . sau bani aflaţi la vedere. element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia. se va ţine cont de particularităţile sau topografia locului de întâlnire. Supravegherea locului în care în care va fi surprins făptuitorul.Conducătorul echipei. video-filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul-verbal. bunurile vor fi fotografiate. Cele mai indicate sunt înregistrările video şi audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului. în cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri. 2.Identificarea funcţionarului. fotografice. Realizarea efectivă a flagrantului. neanticipate. acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. sursele de radiaţii electromagnetice. care pot afecta desfăşurarea flagrantului. Astfel. In cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare.Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate de făptuitor.Numărul de ordine al casetei. Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic. . primite în aceeaşi zi. sau părţii vătămate". constituie infracţiunea de ultraj1. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului. din evidenţa serviciului care efectuează înregistrarea. informându-l prompt asupra celor întâmplate. Realizarea propriu-zisă a acţiunii de constatare a infracţiunii flagrante Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant va parcurge următoarele etape: 2. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional. persoanele care l-au ajutat. aceste persoane vor rămâne la faţa locului pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare. şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate. asupra unor elemente noi. Aceştia sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea făptuitorului. înaintea percheziţiei se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de unde provin. apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri.Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. Totodată. ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie. explicaţii ce vor fi consemnate în scris. 136 . se atrage atenţia că orice atingere adusă reprezentanţilor organelor judiciare de faţă. Dacă spaţiul este deschis. se vor avea în vedere următoarele: . . însă nu trebuie să fie şi martori oculari. înainte de a fi ridicate. în funcţie de condiţiile specifice în care se va realiza înregistrarea. Dacă se consideră necesar. procurorul poate dispune şi efectuarea unei percheziţii domiciliare. în cazul prezenţei denunţătorului.1. vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte. iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uşi sau geamuri. se vor bloca toate direcţiile.. .Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea. . Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea. asigurându-se de efectul elementului sur priză asupra infractorului. în calitate de martori oculari. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului. Ei nu trebuie să aibă. autorul va fi întrebat dacă a pus mâna pe acestea şi în ce context. Vor fi menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite 1. cu mesajul de a li se da banii sau bunurile. . ceilalţi membrii. Obiectele care nu sunt supuse confiscării pot fi remise persoanei căreia îi aparţin. în realizarea acestor înregistrări. de spaţiul închis sau deschis. despre bunuri şi bani. . fireşte.Data. ora şi durata fiecărei convorbiri. La procesul-verbal se ataşează caseta în original. orice întârziere prejudiciind activitatea de probare a infracţiunii. ş. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. echipa va alege momentul intervenţiei. fiind sigilată de către organul de cercetare penală. Vor fi reţinute toate datele din documentul de identitate. prezentând legitimaţia. în momentul în care are loc înmânarea bunurilor. . scopul urmărit de făptuitor.înregistrările redate în formă scrisă. astfel încât toate persoanele prezente să audă. . transmiterea denunţătorului de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anume adresă. vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. Declaraţiile vor cuprinde detaliat faptele. ori asupra sa. timpul de zi sau noapte.2. prestabiliţi. Până la finalizarea operaţiunii. cum ar fi: trimiterea de către autor a unor com plici. Stabilirea martorilor asistenţi. înscrisurile. . legătură cu cei implicaţi în activitatea ilicită. acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje.Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. ori într-un cont în bancă. Fiecare membru al echipei va supraveghea zonele sau spaţiile. persoanele care i-au fost încredinţate.Alegerea mijloacelor/aparaturii de înregistrare video. cu obligativitatea de a le păstra până la soluţionarea cauzei.Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului de cercetare penală.

in fine. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. la sexul. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. al tuturor urmelor acesteia. cât şi la cel practic. cu participarea medicului legist. constituţia fizică. la starea. acţiuni şi mijloace aplicate în cazul săvârşirii unui act infracţional. Fişa cadavrelor neidentificate prevede.Test nr 20 Subiectul I. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă in împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. deprinderi. volitivitate. 137 . folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni. antropometrice.1(3) Definiţi noţiunea de evidenţă antropomotrică. modalităţi tipice de operare. înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. Pe de altă parte. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. a doua categorie — persoanele dispărute in urma evadării din penitenciare şi. abilitate). cicatrice. rasa. 1. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe.2(5) Determinaţi sarcinile evidenţei persoanelor dispărute şi a cadavrelor necunoscute. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută 1. Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului in care se desfăşoară infracţiunea. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. 1. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei infracţiuni săvârşite. Pe de o parte. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). acumulate de către organul de urmărire penală şi remise Sistemul 1. Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. de asemenea. cutremure de pământ ş. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. dar şi obiectivi.). două părţi laterale şi din spate). profilul drept şi cel stâng (bust). precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. vederea din faţă. într-o manieră proprie. specificînd totodată sistemul acesteia. tatuaj etc). modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. aluniţe. pete. Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. leziunile corporale şi cauza morţii. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare.3 (7) Decideţi asupra factorilor datorită cărora făptuitorii recidivişti la săvlrşirea de infracţiuni activează la locul faptei într-o anumita formă. fiind declaraţi in căutare. în special. incendii. datorită cărora infractorii recidivişti activează într-o anumită formă specializată. Evidenţa persoanelor dispărute 2. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. răpiri sau ale unui alt act violent. Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. Evidenţa antropometricâ şi cea desfăşurată după modelul de operare a făptuitorilor. morfologia întregului corp (statura. Totodată. culoarea pielii). evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. din cartoteca dactiloscopică. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice de lucru la faţa locului. vârsta. Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. atât la nivel ştiinţific. a.

)1 Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. . de starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască. din momentul declanşării procesului de putrefacţie. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. Pentru a diminua pericolul unei false identificări. Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă. fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. este indicat ca înainte de toate. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni.). prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei. Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate. mîina dreaptă. în morgă sau la alte servicii medico-legale. de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali. pe de o parte. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Tratarea cadavrului. adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia.operaţie premergătoare prezentării spre recunoaştere cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de "tualetarea cadavrului". potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. craniul. 4. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. deformarea trăsăturilor exterioare. dispariţia expresiei fetei ş. pieptănarea. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. în care au fost depistate următoarele părţi componente a cadavrului dezmembrat: membrele inferioare. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor. în special. prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a anchetei.) care. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. pudrarea. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt descoperite. deoarece. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de cercetare. dezmembrat sau intrat în putrefacţie.a. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi.2 (5) Stabiliţi cercul de persoane. 2. mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat. înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar. care pot fi chemate să recunoască cadavrul eu identitatea necunoscută. după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii de infracţiuni. înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş.a. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. în morgă sau la alte servicii medico-legale. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. cât mai apropiată de cea avută în viaţă. celor domiciliate în apropierea acestui loc. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă.Subiectul II. după cum s-a semnalat. să fie. al televiziunii. 2. cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea. în toate situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului. 2. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului. reclamă despariţia persoanei. 138 .a.3 (7) Argumentaţi posibilitatea prezentării spre recunoaştere în situaţia. înroşirea buzelor şi a obrajilor). deoarece.1 (3) Specificaţi formele procesuale şi extraprocesuale de prezentare spre recunoaştere a cadavrului. iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor ţesuturi. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Tactica prezentării spre recunoaştere a cadavrelor Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale. La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. pe de altă parte. cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei feţei. pe cât e posibil.

Uneori. după cum s-a semnalat. Caracteristicile particulare (cicatrice. Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se consemnează. amprentarea desenelor papilare. ochelari. Subiectul III. în special. ofiţeri specializaţi în mecanică auto. pete ş. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale. în cazul în care conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a adus modificări autovehiculului pentru a nu fi identificat (schimbarea seriei motorului sau descompunerea maşinii pentru a se valorifica sub forma pieselor de schimb). cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere. în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă. In cazul accidentelor de trafic auto.) se prezintă separat.2 (5) Specificaţi rolul specialistului la cercetarea locului accidentuluirutier. Segmentul de cale rutieră pe care a avut loc evenimentul. Constituirea echipei operative Complexitatea problemelor care trebuie rezolvate în cursul cercetărilor la faţa locului impune formarea unei echipe de specialişti din cele mai diferite domenii. bijuterii etc. medici legişti şi. b. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care. Uneori. c. care circulă în acelaşi sens sau în sens contrar. tatuaje.). până la câteva sute de metri. pentru a asigura posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii. Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior. Efectuarea cercetărilor Cercetarea la faţa locului se efectuează cu respectarea metodelor tactice aplicabile pentru orice faptă . fără ca să fi sesizat organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten. amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. se va proceda la fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele . Porţiunea de teren în care s-au descoperit urmările accidentului. în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat. autostradă) pe care s-a produs accidentul se poate întinde de la câţiva metri. de lipsa căreia sunt îngrijoraţi. precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. al televiziunii. §1.a. fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea măştii mortuare. §2. 3. Din echipă vor face parte ofiţeri de poliţie specializaţi în probleme de circulaţie pe drumurile publice. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston. tehnicieni sau experţi criminalişti. se prezintă cu cererea de a li se acorda posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate. sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. aflând din mijloacele de informare în masă despre descoperirea unui cadavru. stradă.La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei. arbori de pe marginea şoselei etc). celor domiciliate în apropierea acestui loc.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se află. vor fi repartizate atribuţii pe fiecare membru al echipei şi vor fi asigurate mijloacele tehnice necesare cercetărilor la faţa locului. este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi. noţiunea privind „faţa locului" are o sferă foarte largă. dacă un autovehicul răsturnat în calea rutieră în timpu! accidentului antrenează . reclamă despariţia persoanei. privind cercetarea accidentelor rutiere 3. dar care vor fi adaptate specificului accidentelor de trafic auto4.a. dacă sunt îndoieli cu privire la natura juridică a faptei (ucidere din culpă sau omor intenţionat).standard de evidenţă criminalistică. din cauza vitezei excesive şi a şocului puternic în timpul impactului cu alt autovehicul sau cu un obstacol (stâlp de telefon. autovehiculul sau autovehiculele implicate în accident părăsesc partea carosabilă şi ajung în terenul învecinat. Porţiunile de teren învecinate cu drumul public în care au ajuns autovehiculele după accident. atelierul unde a fost dusă pentru reparaţii etc. Cunoştinţele specia/e ca element melodic. trebuie să participe la cercetări procurorul criminalist. 3. reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale. 139 . Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă. trebuie cercetat locul unde a fost ascunsă maşina. ale unităţilor economice şi de deservire socială ş. cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a lucrurilor. deoarece cuprinde: a.şi alte autovehicule. umbrelă. la o distanţă de zeci de metri faţă de şosea. segmentul de drum public (şosea. urme ale intervenţiilor chirurgicale.3 (7) Formulaţi sarcinile expertizei autorutiere. Din perspectivă tactică. potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup. De asemenea.1 (3) Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea accidentelor rutiere.

Ofiţerul specializat în cercetarea şi valorificarea urmelor (tehnician sau expert criminalist) va examina autovehiculul angajat în accident. a urmelor de mâini sau de picioare etc. pentru a diferenţia defecţiunile tehnice preexistente de avariile produse în timpul impactului. Dacă urgenţa o impune şi mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare. îndeosebi urme de sânge. în cadrul expertizei tehnice auto sau a expertizei criminalistice (existenţa unor defecţiuni tehnice care explică modul de producere a accidentului. precum şi orice alte modificări survenite în câmpul infracţional. evaluarea pagubelor produse. Ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto va verifica starea tehnică a autovehiculelor găsite la locul faptei. Urmele sub formă de cioburi. se măsoară lungimea. viteza cu care a rulat în momentul producerii accidentului etc). însă este indicat ca acesta să fie transportat la morgă. şi se vor executa fotografii judiciare. în scopul sustragerii de la urmărirea penală. în această etapă a cercetărilor. obiectele căzute din vehicul în timpul impactului. se vor observa: starea generală a şoselei. portiere. pneuri etc). gradul de înclinaţie. medicul legist poate contribui la identificarea şi ridicarea urmelor biologice de natură umană. De aceea. se determină direcţia deplasării autovehiculului. a peliculelor de vopsea şi a microurmelor. trebuie cercetat în vederea identificării autovehiculului şi a conducătorului auto. vor fi parcurse cele două faze cunoscute de tactica criminalistică: faza statică şi faza dinamică. autopsia cadavrului se poate face. chiar în timpul desfăşurării cercetărilor la faţa locului sau imediat după terminarea acestora Constatările făcute vor fi consemnate. starea tehnică a motorului. Vor fi descrise vehiculele găsite la locul accidentului (căruţe cu cai. De această dată. va examina îmbrăcămintea şi corpul victimei. dacă sunt transportabile. dacă au fost identificate cadavrele. va examina atât . în prezenţa organelor de urmărire penală. aparatul de filmat sau camera video. drumul parcurs de autovehicul de la locul accidentului. Faza dinamică în această etapă se desfăşoară o activitate complexă. obiectele aparţinând victimelor sau făptuitorilor. iar cele de adâncime şi prin mulare. parbriz. pentru a se putea aprecia viteza de circulaţie7. De asemenea. pe suprafaţa carosabilă. separat. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descrierea amănunţită în procesul-verbal. este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier. B. fire de păr. stâlpii de susţinere a reţelei telefonice sau a reţelei electrice etc). resturi de ţesuturi etc. îmbrăcămintea. cât şi cadavrul. şi efectuarea de fotografii judiciare operative. autovehicule). La faţa locului. Căile folosite pentru fuga de Ia locul accidentului. şi la locul accidentului. se acordă o deosebită atenţie cercetării fragmentelor sau cioburilor de sticlă provenite de la far. precum şi dacă autovehiculul poate circula sau trebuie tractat la un garaj pentru examinări ulterioare. pentru a fi incluse în procesul-verbal. a sistemului de iluminare. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. starea tehnică a sistemului de frânare. faruri. cadavrul. aripi. vor fi luate măsuri specifice de urmărire. pierdute sau abandonate la locul faptei etc. Obiectele purtătoare de urme. de la constatarea faptei şi până la sosirea echipei operative. în interiorul autovehiculului sau pe părţile proeminente ale acestuia (bară de protecţie. fotografiere. găsite pe corpul sau pe îmbrăcămintea victimei. Fixarea pe peliculă a cadrului general al locului cercetat se face cu aparatul foto. la fiecare în parte. se descrie aspectul lor general. identificarea acestora. 140 . sunt descrise caracteristicile desenului antiderapant. în mod excepţional. fiecare. De asemenea. pentru descoperirea şi fixarea urmelor utile identificării autovehiculului ce nu se mai găseşte la faţa locului. De asemenea.d. condiţiile meteorologice şi alte detalii. Oricare ar fi particularităţile cazului cercetat. ori în alte locuri mai greu de observat. vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. Se vor consemna distanţele dintre acestea şi reperele principale din teren (borna kilometrică. arborii din zona de protecţie. cât şi surprinderii unor eventuale împrejurări negative6. A. cu particularităţile de uzură ori de altă natură imprimate în urmă. în cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. în legătură cu starea victimelor. Faza statică Echipa operativă sosită la faţa locului trebuie să culeagă cât mai multe informaţii. prin delimitarea acestuia cu ajutorul reperelor din teren sau a tăbliţelor numerotate. dacă autovehiculul ori vehiculul hipo implicate în accident se mai găseşte la locul faptei. Numai după întocmirea procesului-verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului se poate dispune plecarea sau transportarea acestuia (remorcarea) de la locul faptei9. pentru a se descoperi urme ale impactului cu autovehiculul ce a dispărut de la locul faptei. de la organele de poliţie locale care au constatat evenimentul. cu menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. Medicul legist. De asemenea. pentru identificarea şi consemnarea urmelor de violenţă constatate. la ce unitate spitalicească au fost transportate victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale. Cercetările efectuate în faza statică constau în fixarea cadrului general al locului infracţiunii. în funcţie de locul evenimentului rutier5. La urmele dinamice. a urmelor de suprafaţă sau de adâncime. obiectele şi resturile de piese se ridică şi se împachetează. în care fiecare specialist |lm echipă îşi îndeplineşte atribuţiile specifice. o atenţie deosebită trebuie acordată măsurării urmei de frânare. Vor fi descrise urmele de impact găsite pe caroserie. dacă au fost ridicate de la faţa locului obiecte sau valori aparţinând victimelor şi de către cine.

rechizite pentru scris.1. La terminarea cercetărilor. este necesar să se ridice şi să se conserve aceste urme. acustice. în criminalistică. după natura lor -l aparate. mecanice. de modelare şi transferare a urmelor. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. articole de ambalare etc. şi anume: un act de constatare n stăiii inimice a maşinii. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. auxiliare — instrumente. Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite. Expertiza tehnică este frecvent folosită la cercetarea accidentelor de circulaţie. Test nr 21 Subiectul I. Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa locului 10. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. pentru identificarea autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. se va revedea capitolul din prima parte a lucrării. dispozitive. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Expertiza se efectuează de către persoane autorizate. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. Reflectând în formă materializată experienţa umană. portiere. Potrivit acestui criteriu. în cazul accidentelor de circulaţie. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite.Pentru aspectul tehnic al cercetării urmelor. De asemenea. după destinaţia funcţională — fotografice. tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. pentru desenul grafic. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. biologice. Efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare In cursul cercetării accidentelor de circulaţie. 1. a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei. peliculele de vopsea. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii Judiciare. organele de urmărire penală recurg la ajutorai unor specialişti care. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . precum şi de către experţi. practic. în care se consemnează toate constatările făcute la faţa locului. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. cu respectarea cerinţelor tehnice şi tactice cunoscute. §2. în vederea descoperirii. precum şi microurmele12. în special pentru stabilirea stării tehnice a sistemelor de frânare. Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte. cadre universitare din învăţământul politehnic etc. Organele de urmărire penală vor întocmi două proccsc-vcibaie de constatare. parbriz). privitor la urmele mijloacelor de transport (Capitolul al IX-lea). examinarea persoanei vătămate. iar întrebările puse expertului să aibă legătură cu domeniul în care este abilitat şi cu posibilităţile tehnice de care acesta dispune. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor criminalistice. materiale. după provenienţa lor. s-a trecut treptat la aplicarea intensă. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. pot avea valoare de constatări tehnicoştiinţifice sau expertize judiciare. pentru evaluarea pagubelor suferite de autovehiculele implicate în accident sau pentru stabilirea vitezei cu care a circulat autovehiculul în momentul în care s-a produs impactul. 141 . chimice. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. încheiat de ofiţerul specializat în probleme de mecanică auto. Astfel. şi un proces-verbal separat." Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei: urmele de pneuri. pentru examinarea persoanelor care prezintă leziuni corporale şi alte urme de violenţă şi pentru examinarea cadavrului şi efectuarea autopsiei. Pentru a se putea formula concluzii certe. folosite In activitatea de urmărire penală In vederea descoperirii. are valoare de constatare medicolegală şi nu de expertiză. să fie ambalate şi transportate cu grijă. de înaltă calificare. pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart in trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. La procesul-verbal de constatare vor fi ataşate schiţa şi planşa cu fotografii judiciare operative. instrumente. experţi din domeniul mecanicii auto. se întocmesc actele de constatare specifice fiecăruia dintre specialiştii care au făcut parte din echipă. în funcţie de urgenţa cu care se cere a fi administrate probele şi specificul faptei. utilaje. deosebim mijloace şi metode fizice. urmele de impact (cioburi din sticlă de la far.

prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi. 142 . substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mijloacelor noi de cercetare. Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. La confecţionarea truselor universale. lopăţică. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol. în atare formă se prezintă trusele fotografice. Trusele portabile se împart în universale. experimentului judiciar. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. un raportor şi o riglă gradată. pelicule adezive (dactiloscopice). Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. trusă de şurubelniţe. bisturiu. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente.(5) Determinaţi aportul tehnicii criminalistice la cercetarea locului faptei. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. detector magnetic şi metalic. diamant de tăiat sticlă. în unele cazuri. a percheziţiei. surse de iluminare fotografică (blitz).2. 4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse. a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. garantând. tn practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. un tub cu vopsea tipografică. prezentării pentru recunoaştere. ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce constituie probe materiale: a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. 1).. 2) Mijloace de iluminare. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. pulverizator cu aburi de iod. în cele din urmă. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips. fixarea. Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi. placă de inşirare a vopselei. transportabile in condiţii de transport comun. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. cât şi a celor cu destinaţie specială. spre exemplu. pensetă pentru Înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. lumânări etc. Din cele expuse. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. cleşte. briceag universal. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. mănuşi de cauciuc.probe materiale ale infracţiunii. spre exemplu. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. un distanţier. provocat de necesitatea aplicării mijloacelor suplimentare ocazionale. greutate şi. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale.Din asta facem o definitie  1. 5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare.a. pul-verizator cu substanţe pulverulente. includ diverse instrumente. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. în special. lingură necesară amprentării cadavrelor. Trusele universale. a. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. Mijloacele tehnice. ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. dispozitive cu radiaţii ultraviolete. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) Instrumente de măsurare. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. o latură dezavantajoasă a lor. reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. pensulă. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. vase mici de masă plastică. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. Dimensiunile liniare. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. rulou din cauciuc. 3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea. desigur. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile.a.

inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. a serviciului sectoral de poliţie etc. expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. practic. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative. ca şi în situaţia infracţiunilor ce presupun anumită publicitate 143 . exponometre. trecând de la operaţiile de descoperire. inclusiv camera de luat vederi. tn baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. În pofida discuţiilor multiple desfăşurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevărului cu ajutorul probei testimoniale. Frecvenţa înaltă a mărturiilor în procesul penal se explică. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. precum şi a autorului spargerii. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. 34). Ele pot fi completate cu mijloace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor magnetofonice. 3). obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . 2). ele fiind folosite. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă.Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. dispozitive de radiaţii invizibile (fig. în primul rând. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare.2 +comparaţie În cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . neîncrederea exprimată faţă de acest mijloc de probă.probe materiale. de exemplu. ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. în primul rând. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. profilograful traseologic (fig. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. surse de alimentare cu energie. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Astfel. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. prin faptul că nu în orice cauză exiştă mijloace materiale de probă. în orice cauză penală.3 (7) Selectaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere vezi şi la 1. continua să ocupe un loc deosebit în sistemul probelor judiciare. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică. făcute şi fixate în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare. Subiectul II. 1. Tactica audierii martorului 2. în aceste cazuri. numite declaraţii sau depoziţii ale martorilor. mijloace optice cu diverse măriri. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). un monitor. a inspectoratului de circulaţicrutieră. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenta caracteristicilor generale. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. constituie mijloace de probă. 4). cunoscute din vremuri străvechi. care se pot realiza numai în condiţii de laborator.1 depoziţiile martorilor. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului.1. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. Sunt frecvente situaţiile când infractorii întreprind măsuri bine gândite pentru a nu lăsa urme materiale sau de deteriorare a acestora. în majoritatea lor. trepiede). în rândul al doilea. (3) Reproduceţi definiţia audierii martorului şi stabiliţi importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de urmărire penală Relatările persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natură să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal.

destinaţie (de birou. Un martor poate fi întrebat despre calităţile învinuitului sau victimei. a mecanismelor psihologice pe care se bazează acest proces. culoare. percepe fapte legate de infracţiunea săvârşită . Ascultarea martorilor. acestea constituind faza iniţială a procesului psihic de cunoaştere. 2. cont de posibilităţile martorului de a reacţiona la anumiţi stimuli. accidentele de circulaţie. comportamentul acestora. Percepţia este actul psihic de sintetizare a senzaţiilor. miros. greutate. Dintre factorii obiectivi de natură să influenţeze percepţia de către martor a faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni menţionăm: a) Intensitatea stimulilor care acţionează asupra organelor senzoriale. Senzaţia impresie recepţionată de un organ de simţ înfluenţat direct de realitatea înconjurătoare . cât şi percepţiile propriu-zise. condiţionate de necesitatea comunicării cunoştinţelor obţinute în urma contactului cu spaţiulinfractional organului judiciar. metodele şi mijloacele folosite în acest scop. masă plastică. Nu de puţine ori martorii specifică condiţiile care au înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile ce se impun în vederea prevenirii unor noi infracţiuni ş. Spre deosebire de alte mijloace de probă. Ea se realizează în baza senzaţiilor şi percepţiei. prezenţa mijloacelor materiale de probă nu diminuează importanţa mărturiilor atât timp cât acestea contribuie.1 Recepţia reprezintă reflectarea în conştiinţa martorilor a datelor referitoare la infracţiune şi făptuitorul ei. Organul judiciar trebuie să ţină. Procesul psihologic de formare a depoziţiilor martorilor Cercetările ştiinţifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinţă că depoziţiile acestora. bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoaştere a realităţii obiective. formă.de calităţile psihofiziologice ale martorului şi de trăsăturile de personalitate ale acestuia. a cărei desfăşurare necesită anumite cunoştinţe referitoare la psihologia lor. după cum. la determinarea esenţei mijloacelor materiale de probă şi integrarea acestora "în ansamblul împrejurărilor cauzei". de bucătărie) ş. avându-se în vedere atât senzaţiile. cu obiectele sau faptele ce constituie obiectul ascultării acestuia.) ale factorilor de contact. (5) Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează conţinutul acestora. Să adăugăm la cele enunţate şi sfera largă a problemelor la care se pot referi declaraţiile martorilor. depoziţiile martorilor se formează treptat. şi reproducerea acestora prin comunicarea lor orală sau în formă scrisă organului judiciar. Există anumite limite ale senzaţiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim şi cel maxim de sensibilitate a omului. locul timpul şi modul în care s-a activat. dar şi după materialul din care este confecţionată (metal. presupunând trei faze succesive: recepţia -faza în care martorul. sunt prezente datorită experienţei şi cunoştinţelor martorului. deşi la moment nu acţionează asupra organelor senzoriale. prin mijlocirea organelor de simţ. care în literatura de specialitate se subdivid în obiectivi şi subiectivi. De la distanţe mari el va percepe doar conturul obiectelor. lemn). Pot produce senzaţii stimulii a căror valoare se încadrează în limitele senzoriale ale martorului. asigurând cunoaşterea obiectului sau a fiinţei în complexitatea însuşirilor acestora. adică evaluarea şi stocarea faptelor percepute.a. în general şi în legătură cu fapta penală. Deoarece între ambele procese psihologice există o relaţie reciprocă.1 Percepţia senzorială se realizează în funcţie de mai mulţi factori.memorarea.a. Factorii obiectivi sunt condiţionaţi de împrejurările în care are loc percepţia. depoziţiile martorilor pot pune în evidenţă date privind toate împrejurările ce constituie obiectul probaţiuniir inclusiv împrejurările săvârşirii infracţiunii. în literatura de specialitate termenul percepţie este folosit în sens larg. de asemenea. Masa cu care martorul a contactat va fi descrisă nu numai după mărime. Sunt frecvente cazurile când în urmă desfăşurării bruşte a faptei. ca în cazul unei explozii. Aşadar. Impulsurile trebuie să aibă putere necesară pentru a provoca senzaţii. amplasare.2. duritate ş.semnalează despre unele însuşiri izolate (culoare. la procesul de formare a declaraţiilor acestora. pentru a fi transformate în informaţii probante. ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale. sau datorită formei dinamice a acesteia. gust. persoanele care au fost martori nu pot descrie fapta nici în linii generale. Dacă percepţia se realizează într-un timp relativ scurt. reprezintă o activitate complexă. se susţine în literatura de specialitate. § 2. declaraţiile martorilor sunt decisive în aflarea adevărului. de interesele acestora. în special. De aici necesitatea expunerii în continuare. Ele reprezintă rezultatul unui proces de recepţie şi stocare a faptelor cu semnificaţie juridică. fie în mod succint. identificarea lor. fiindcă sensibilitatea organelor de simţ diferă de la o persoană la alta în funcţie de sfera de activitate. a persoanelor şi obiectelor din ambianţa acestuia. au anumite elemente specifice. Obiectele şi fiinţele cu care martorul contactează se vor reflecta în conştiinţa sa prin suma însuşirilor ce influenţează nemijlocit organele respective de simţ şi a celor care. de exemplu. c) Distanţa de la care martorul poate percepe. cei subiectivi . pe bună dreptate. martorul nu va putea reţine decât înfăţişarea generică a faptei sau a tabloului de la faţa locului. urmat de reproducerea lor în condiţiile şi sub forma prevăzută de lege. sunetelor şi al altor 144 .(actele de huliganism). Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalităţii făptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natură să contribuie la identificarea acestuia.a. în rândul al doilea. b) Perioada de timp în care s-a realizat contactul martorului cu spaţiul infracţional. în practică diferenţierea lor este dificilă.

1. Atenţia poate fi involuntară când se menţine asupra unor fapte şi fenomene fără eforturi volitive care se caracterizează prin concentrarea intenţionată a sistemului perceptiv şi a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte şi fenomene. experienţa şi interesele pe care le poartă. Ziua grea de muncă. cu preocupările martorului. în mod obiectiv. după opinia noastră. d) Starea fizică sau psihică afectată a martorului. Prin aceasta se explică fenomenul frecvent întâlnit în practică. A doua fază importantă a formării depoziţiilor martorului constituie. durata. persoane sau acţiuni şi defavorabil pentru perceperea altor persoane.2 Faptele care nu suscită atenţia martorului rămân înafara câmpului său de percepere. Memorizarea reprezintă un proces psihic de ordonare şi stocare a impresiilor privind obiectele şi fenomenele percepute. dar şi alte forme perceptive. mai completă. forma. deficienţele ereditare. timpului şi vitezei. complexitatea. auzul. b) Vârsta martorului. în majoritatea cazurilor declaraţiile martorilor au la bază actele de percepţie involuntară. oboseala. în special atunci când acestea sunt apropiate de specificul faptei la care martorul asistă. Ca fenomen psihic. în anumite situaţii. alte sisteme perceptive sunt în scădere. distanţa de observare. şoferul . starea de ebrietate sau de intoxicaţie narcotică influenţează negativ totalitatea proceselor psihice. ploaia). însăşi fapta sau împrejurările acesteia pot produce modificări bruşte în conştiinţa martorilor. pentru ca să nu fie observaţi sau să fie observaţi în mod eronat. este provocată şi menţinută. de interesele şi năzuinţele martorului. adică prin prisma propriei personalităţi. respectiv diferite obstacole fizice. toate acestea reducând parţial sau în întregime posibilităţile perceptive ale martorilor. Cu cât nivelul de cunoştinţe este mai ridicat. obiecte şi acţiuni din acelaşi spaţiu. când persoanele cointeresate apelează la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior şi a obiectelor cu care se activează. In activitatea cotidiană ea serveşte la direcţionarea procesului perceptiv prin selectarea informaţiei în corespundere cu necesităţile şi năzuinţele personale. la baza căruia se află legăturile nervoase specifice ce iau naştere în 145 . Astfel. croitorul . Nu sunt excluse şi disimulările înfăţişării. factorii de bruiaj diminuează esenţial percepţia obiectelor după mirosul lor specific. e) Factorii de bruiaj. deoarece în cea de a doua parte a vieţii vederea. este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte. insomnia. în prezenţa cărora se desfăşoară evenimentele ce ulterior interesează justiţia penală. experienţa. trec fără să fixeze persoanele. Semnalmentele persoanelor. obiectele sau fenomenele care sau desfăşurat în faţa lor. provoacă emoţii de teamă şi groază.1 c) Gradul de instruire şi profesia martorilor. ca factor inerent procesului de recepţie a împrejurărilor circumscrise faptei penale şi făptuitorului. obiectelor şi fenomenelor percepute în legătură cu săvârşirea actului penal.caracteristicile şi starea obiectelor vestimentare avute asupra sa. Temperatura ridicată sau exagerat scăzută deformează percepţiile tactile şi gustative. neregularitatea. mişcarea etc. Atenţia martorului. iar. a vitezei cu care un obiect sau altul se deplasează în spaţiu. deoarece fiecare om reflectă realitatea obiectivă prin prisma proprietăţilor sale psihofiziologice. Un rol deosebit în percepţia faptelor legate de săvârşirea unei infracţiuni le revine cunoştinţelor profesionale. Oamenii cu diferite niveluri de cunoştinţe "văd" lucrurile în mod divers. datorită elementului de fantezie inerent acestei vârste. de însuşirile acestora de a se detaşa de alte elemente ale mediului prin caracteristicile ce privesc. atenţia este determinată de tipul de temperament şi de caracter al individului. Deseori martorii fiind preocupaţi de anumite probleme de serviciu sau personale. mărimea. culoarea. Cunoştinţele. de raportul împrejurărilor. pe de altă parte. în special cea profesională. au un rol deosebit în perceperea raporturilor spaţiale şi de timp. care. pot influenţa decisiv procesul de percepţie. 2 Profesia. dat fiind faptul că un anumit unghi de observaţie. consecinţele grave ale acestora. martorul în atare stare nu va observa obiecte şi elemente de fapt cu semnificaţie procesual-penală. perturbări climaterice pot reduce mult din calitatea percepţiilor. când martorul cinstit şi de bună-credinţă nu poate reproduce fapte care au evoluat în faţa sa. iar la etapa vârstnică .lacunare. Pe lângă factorii obiectivi menţionaţi. mărturiile lor în acest sens sunt bazate pe experienţa de a percepe însuşirile respective ale obiectelor materiale. Printre factorii subiectivi ce pot influenţa procesul perceptiv al martorului mai importanţi. deşi nu se exclude observarea intenţionată de către martor a anumitor împejurări ale infracţiunii. sunt următorii: a) Starea organelor receptive. în conformitate cu aptitudinea.perimetrii străzii unde a fost descoperit.1 e) Atenţia subiectului receptiv în momentul în care vine în contact cu spaţiul infracţional. alte stări sufleteşti de natură să influenţeze negativ procesul perceptiv. alte amănunte şi secvenţe ale infracţiunii pot fi percepute. după cum s-a menţionat.fenomene din câmpul infracţional. în cele mai favorabile condiţii. pe de o parte. devierile de la normă. (vântul. sentimente de ură şi revoltă faţă de făptuitori. Percepţia vizuală mai depinde de unghiul de observaţie. fiind cunoscut faptul că în copilărie percepţiile nu sunt pe deplin conforme realităţii. ei percepând faptele ce interesează justiţia penală fragmentar sau lacunar. procesul perceptiv al martorilor este influenţat de o seamă de factori subiectivi. inclusiv perceptive. Factorii amintiţi vor influenţa nu numai vizibilitatea şi audibilitatea. Procesul săvârşirii unor infracţiuni. ce constituie obiectul mărturiilor. memorizarea faptelor. activitatea profesională sensibilizează procesul perceptiv astfel că medicul va fixa cu mare precizie poziţia cadavrului. In majoritatea cazurilor persoanele. Prin urmare. elementele caracteristice ale obiectelor. cu atât percepţia va fi mai clară. proces. de la o distanţă de 50-60 m. nu apelează la mijloace tehnice de măsurare a spaţiului. accidentale sau cauzate de anumite maladii. în momentul percepţiei. d) Unghiul de observaţie.

când martorul este predispus să fixeze. profesia şi experienţa sunt factori ce se repercutează direct asupra procesului de exprimare şi de verbalizare a faptelor. conform sferelor de interese şi preocupare ale individului. într-un mod sau altul. dacă organul judiciar. să influenţeze reproducerea. ca încăperea în care se prevede ascultarea martorilor să fie mobilată conform necesităţilor acestei activităţi. dificultăţile privind reproducerea de către martori a faptelor recepţionate rezidă în lipsa limbajului adecvat. "ci un proces dinamic. cu precădere. Practicienii experimentaţi cunosc cât de emoţionaţi sunt martorii care pentru prima dată vin în faţa organului judiciar. Acesta este motivul pentru care în crimanalistică se susţine insistent că momentul ascultării martorilor trebuie să fie cât mai aproape de cel al percepţiei evenimentului. Faptele cu repercusiuni emoţionale pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele indiferente. datorită naturii specifice a obiectului mărturiei. activ de prelucrare şi sistematizare a datelor receptate. de împrejurările în care se realizează ascultarea martorului. trăite recent sau mai puţin recent de către martor. în activitatea sa de ascultare a martorilor. după cum se subliniază în literatura de specialitate. emoţional neutre. Anumite erori privind conţinutul faptelor percepute şi memorate pot apărea la faza de reproducere. Pe măsura acumulării de noi informaţii urmează gruparea şi sistematizarea acestora în unităţi logice. datorită uitării au loc anumite pierderi. c) Starea emoţională cauzată de fenomenele percepute.1 După cum se ştie. care reprezintă interes la moment. ele urmând a fi date uitării după o perioadă scurtă de timp de la reţinere. memorizarea poate fi voluntară. Eficienţa mărturiilor întemeiate pe memorarea involuntară este de netăgăduit. logică sau mecanică. dar şi ca rezultat al procesului de îmbătrânire. însuşi faptul că este chemat să prezinte mărturii într-o cauză penală generează inevitabil o anumită tensiune psihologică. Gradul de instruire. nu este o înregistrare mecanică a celor percepute. 1 La fel ca şi alte procese psihice. Se recomandă. Condiţiile improprii. Practica demonstrează că. Pe lângă aceasta. adică în situaţia în care persoana nu-şi pune scopul de a reţine datele percepute. datele memorizate intenţionat se vor păstra cu mai mare precizie şi un timp îndelungat comparativ cu cele memorizate involuntar. de interesul manifestat faţă de o anumită problemă".scoarţa cerebrală cu prilejul activităţii de cunoaştere a omului. pozitiv sau negativ. care intensifică procesul uitării. Datele considerate de martor mai puţin importante se vor fixa de aşa-numita memorie de scurtă durată. în funcţie de persoanalitatea fiecărui individ. Faptele înregistrate în memorie nu rămân fixe. neurastenice. prin urmare. legislaţia procesual-penală (art. Reproducerea mărturiilor poate fi influenţată. regimul formalizat al dialogului pot reprezenta în conştiinţa unor martori împrejurări excepţionale de natură să intensifice în continuare starea lor emoţională şi. în primul rând. spre exemplu. nu pot constitui materie memorizabilă. a obţinut anumite informaţii. de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară audierea acestuia şi. motrice. Procesul uitării "şterge" din memorie anumite fapte. când comunicarea informaţiei impune transpunerea imaginilor în limbajul propriu unei specialităţi străine preocupărilor profesionale ale martorului.2 b) Afecţiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii şi de vârstă. Indubitabil. în psihologie este cunoscut faptul că durata stocării informaţiei este în funcţie de importanţa materialului perceput. Deci cu cât mai ample sunt cunoştinţele unei persoane. înlocuindu-le cu altele. după nivelul de analiză a faptelor recepţionate şi emoţională. în conţinutul faptelor întipărite anterior. Omul poate memoriza fenomene şi împrejurări al căror sens şi conţinut îi sunt accesibile. fiind conştient de eventuala sa participare într-un posibil proces penal asupra evenimentelor la a căror desfăşurare a asistat ori în privinţa cărora. în conformitate cu cerinţele legii. Ea. cu atât mai bogată este memoria sa. în consecinţă. A treia şi ultima fază a procesului de formare a depoziţiilor martorilor constituie reproducerea în faţa organului judiciar (anchetatorului sau instanţei judecătoreşti) a faptelor memorizate. Nu întâmplător. criminalistica pune la îndemâna organelor judiciare recomandări practice privind crearea anumitor condiţii care să faciliteze reproducerea mărturiilor. In justiţia penală cu memorizarea voluntară ne confruntăm doar în situaţiile în care martorul depune eforturi pentru a reţine faptele percepute. a fondului lexical sărac ale persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire generală. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile şi. va ţine cont de factorii care influenţează procesul de memorizare şi anume: a) Tipuri individuale de memorie a martorului. Se pot întâlni martori cu memorie vizuală sau auditivă care reţin cu mai mare precizie faptele şi evenimentele.136 şi 138) prevede în mod special formele de chemare a martorilor şi condiţiile în care aceştia pot fi ascultaţi. dar natural şi necesar funcţionării normale a memoriei omului. e) Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. în acest proces continuu. Aceasta nicidecum nu înseamnă că martorii care involuntar au reţinut fapte privind infracţiunea şi autorul acesteia trebuie trataţi cu credibilitate redusă. când persoana care percepe anumite fapte intenţionează. în cele din urmă. şi involuntară. când faptele percepute se înregistrează neintenţionat. ceea ce se află în mişcare. reproducerea unei informaţii obţinute recent sau anterior presupune transpunerea imaginilor acesteia fixate în memorie în limbajul vorbit sau scris. Fiind un proces psihic aparent contrar. de comportarea tactică a celor care îndeplinesc atribuţiile organelor judiciare. provocate de diverse maladii. Calitatea şi plenitudinea reproducerii este influenţată de capacităţile şi calităţile de personalitate ale martorului. 146 . deci depune eforturi pentru a le reţine. el poate atinge mărimi exagerate în urma unor disfuncţii ale centrului de stocarea informaţiei. în majoritatea cazurilor. care presupune reţinerea faptelor şi fenomenelor legate de sentimentele de înalt grad de densitate. d) Gradul de înţelegere a fenomenelor percepute.

cât şi în afara acestuia. Obţinerea unor declaraţii conforme realităţii de la o persoană concretă chemată în calitate de martor depinde. ar contribui la diminuarea emoţiilor trăite de martor cu prilejul chemării sale în faţa organului judiciar. Legea (art. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor Ca şi cercetarea la faţa locului. este necesar ca activitatea de ascultare a martorilor. La realizarea acestei activităţi dificile de căutare a martorilor. trebuie să se determine modul şi ordinea în care acestea vor fi chemate să depună mărturii. de asemenea. în mare măsură. § 3. Trebuie reţinut că alegerea judicioasă a formei de chemare a martorului reprezintă primul pas tactic spre un contact psihologic adecvat cu martorul. La stabilirea ordinii chemării martorilor se va avea în vedere. După delimitarea cercului de persoane care urmează a fi ascultate în calitate de martori. pe de altă parte. este indicat ca aceştia să fie chemaţi pentru convorbire. a împrejurărilor. de modul în care se face pregătirea ascultării sale. eventual. Ordinea chemării martorilor. percheziţiei şi ale altor activităţi de urmărire penală. 1 în ordinea stabilită. Pentru ca proba cu martori să contribuie la stabilirea adevărului într-un proces penal. Pentru ca martorul să poată comunica faptele cunoscute. (7) Decideţi asupra acţiunilor de pregătire ce urmează a fi întreprinse de către ofiţerul de urmărire penala în situaţia. iar. posedă informaţii privind fapta şi împrejurările acesteia. ce urmează a fi dovedite. la faza de urmărire penală.excluzându-se obiectele inutile.3. 147 . frapante şi extravagante. dar şi ale altor persoane cunoscute acestuia. Convorbirea poate avea ca obiect cele mai diverse preocupări. pe datele oferite în această privinţă de victimă şi de alte persoane participante la proces. fireşte. are. pe de o parte. Alegerea unei sau altei forme de chemare a martorului este în funcţie de personalitatea lui. martorii care au perceput nemijlocit fapta penală sau anumite împrejurări ale acesteia. pe de o parte. ascultarea martorilor parcurge trei etape: de organizare şi pregătire. Prezenţa unor persoane. adânci implicaţii tactice. Cea mai sigură şi mai firească modalitate este citaţia martorilor. reproducerea poate fi influenţată de comportarea celui ce conduce ascultarea martorilor. de relaţiile acestuia cu părţile. Rămâne însă în afara oricărei discuţii. că efectuarea activităţii date în lipsa unor măsuri de pregătire nu este decât în defavoarea obţinerii depoziţiilor veridice calitative. succesiunea. de la caz la caz. Prin urmare. după cum. vor fi ascultaţi înaintea celor care posedă informaţii obţinute în mod indirect. Din punct de vedere tactic. de ascultare propriu-zisă şi de consemnare (fixare) a declaraţiilor. bazată pe încredere şi respect faţă de personalitatea şi depoziţia sa. de natura şi valoarea informaţiei de care acesta dispune. din considerente de ordin tactic. De regulă. pe bună dreptate. Prin întrebările adresate martorului. care. Aceasta se realizează printr-o convorbire preliminară asupra unor probleme exterioare obiectului cauzei. în special. organul judiciar este dator să manifeste toleranţă. Pe parcursul întregii perioade de cercetare a faptei. prin discuţiile desfăşurate se va accentua importanţa mărturiilor sale în realizarea procesului penal. să se desfăşoare în mod organizat şi. poate distrage atenţia martorului de la obiectul de comunicare. pe rezultatele cercetării la faţa locului. timpul şi modul de chemare a acestora pentru a depune mărturii şi b) pregătirea în vederea audierii unor martori. dacă ei sunt mulţi. la intervale de timp care ar exclude contactul lor atât la sediul organului de urmărire penală. şi aceasta confirmă imensa practică judiciară. în care în legătură cu cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală a apărui necesitatea ascultării în calitate de martor a contabilului şefa întreprinderii. calm şi atenţie faţă de martor. se subliniază în literatura criminalistică. de caracterul materialului probant existent. ascultarea martorilor va fi inclusă în planul general de cercetare. care ar putea abate şi sustrage atenţia celui ascultat. cu atât mai mult.136 a CPP) prevede trei modalităţi de chemare a martorilor: prin citaţie. percheziţia şi alte acte de procedură penală. şi a posibilelor surse de probă. în majoritatea cazurilor. iar. Organizarea activităţii de ascultare a martorilor cuprinde: a) stabilirea cercului de persoane care ar putea comunica date utile soluţionării cauzei. Cu excepţia cazurilor în care se preconizează prezentarea pentru recunoaştere a anumitor obiecte sau persoane. care. dar mai puţin oficială. Dacă există temerea că citaţia va provoca martorului emoţii negative sau discomfort psihic. de asemenea. se poate proceda la chemarea lui printr-un apel telefonic la serviciu sau la domiciliu ori printr-o citaţie scrisă. fiind în funcţie de particularităţile şi complexitatea cauzei. în fine. el are nevoie de o atmosferă psihologică propice. telegrafic sau telefonic. în special. organul de urmărire penală se va baza. activităţi şi pasiuni ale martorului. organul judiciar va fi în permanenţă preocupat de analiza materialului probant existent în vederea stabilirii situaţiei de fapt. în mod obiectiv semnalează categoriile de persoane în rândul cărora se află martorii. obiectivitate faţă de informaţiile lui. pe de altă parte. 2.1 Pentru a evita eventualele influenţări asupra declaraţiilor martorilor. pentru apărarea dreptului şi triumful dreptăţii. importanţa informaţiei pe care aceştia o pot comunica. ar conduce treptat la crearea unei atmosfere de credibilitate. prezentarea spre recunoaştere. este recomandabilă chemarea succesivă a martorilor. consideraţi purtători de importante date probante. Examinarea materialelor dosarului cauzei permite organului de cercetare penală să contureze cercul de persoane care. Este adevărat că volumul lucrărilor de pregătire în vederea ascultării unui martor diferă. în deplină conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. pentru ca din el să fie recrutaţi martorii care vor fi ascultaţi. astfel ca să se excludă posibilitatea unui contact îndelungat între ei sau cu părţile în proces. o deosebită importanţă are adaptarea martorului la condiţiile şi rolul pe care urmează să le îndeplinească. dar şi cu alţi martori.

crearea unor condiţii propice desfăşurării acestei activităţi. starea familială. organul judiciar va insista ca martorii oculari să depună mărturii asupra faptelor cunoscute. locul de muncă. 3) specificul relaţiilor cu persoanele participante la proces. uneori. procesulverbal de cercetare la faţa locului.) 148 . în funcţie de caracteristicile psihologice şi morale ale acestora. organizarea audierii necesită. astfel de date contribuie la aprecierea declaraţiilor martorilor la adevărata lor valoare probantă. Dispunând de datele respective. auditive). este indicat ca organul judiciar să consulte literatura necesară sau specialiştii respectivi. Din actele de informare iniţială privind fapta în cauză (denunţul sau plângerea victimei.2 în fine. deoarece sunt frecvente cazurile când persoanele în faţa cărora au avut loc faptele ce interesează cauza. ale inspectoratelor departamentale ş.).Pregătirea ascultării martorilor cuprinde: determinarea împrejurărilor de fapt ce trebuie clarificate în cadrul ascultării. înainte de a proceda la ascultarea unei persoane concrete ca martor. Din perspectiva problemei în discuţie. înainte de a proceda la audierea unei persoane ca martor. din diferite motive. acumularea de informaţii cu privire la personalitatea celor chemaţi să depună mărturii. dar şi pe parcursul convorbirii preliminare. eventuala cointeresare materială sau morală în rezultatele cauzei. alte date de natura cărora depinde calitatea şi cantitatea perceperii. este necesar ca organul de urmărire penală să revadă anumite date din dosarul cauzei pentru a anticipa modul şi împrejurările în care persoana respectivă a luat cunoştinţă de împrejurările faptei. Acest moment de pregătire are o importanţă stringentă. Dacă martorul urmează a fi ascultat asupra rezultatelor unei expertize. este indicat ca organul de cercetare să obţină un minimum de date privind particularităţile psihofiziologice şi trăsăturile de personalitate ale celui ce urmează a fi ascultat. cum şi în ce condiţii a recepţionat informaţia. pregătirea materialelor necesare pentru lămurirea şi verificarea faptelor sau a elementelor de fapt ce ţin de obiectul ascultării (fotografii.a.1 în cazul în care problemele ce trebuie elucidate sunt specifice unor domenii de activitate necunoscute sau mai puţin cunoscute. în fel şi chip se străduiesc să se sustragă de la depunerea de mărturii. de relaţiile lor cu alte persoane participante la proces. materialele prezentate de alte structuri. procedeele tehnologice. obiecte corp-delict etc. 2) sfera socială căreia aparţine. modul şi mijloacele de evidenţă financiar-contabilă aplicate în sistema respectivă ş. în baza lor organul judiciar va stabili regimul tactic adecvat trăsăturilor de personalitate proprii celor chemaţi să depună mărturii. vărsta. atitudinea şi consideraţia de care se bucură în rândul celor din jur. cum ar fi cele de revizie şi control. de unde. In unele cazuri înainte de ascultarea martorilor la faţa locului se ia cunoştinţă de anumite procese legate cauzal de fapta avută în cercetare (de condiţiile de muncă. de cunoştinţe speciale în situaţia în care obiectul dialogului ce urmează a avea loc se referă la un domeniu îngust şi mai puţin cunoscut organului judiciar. asigurarea condiţiilor necesare bunei disfăsurări a ascultării. Acest minim cuprinde: 1) starea sănătăţii şi a organelor receptive (vizuale. cunoştinţele şi interesele predominante. alte caracteristici ce conturează personalitatea şi eventualul mod de comportare a martorului în faţa organului de cercetare. documente.) anchetatorul se poate informa dacă persoana a cărei ascultare urmează a contactat nemijlocit cu fapta sau ştie de împrejurările acesteia. e de dorit să participe şi expertul. antecedentele penale. iar.a. pe de altă parte. profesia. importanţa cunoaşterii unor date privind personalitatea martorilor se manifestă pe două planuri: pe de o parte.

cele comise. din alt loc pentru depozitare sau din locuinţă . tu teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează la patru categorii. precum şi a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care. "undiţe". care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia. pe ascuns sau deschisă. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului.1. colaborator al poliţiei. inspector al pazei antiincendiare etc. care este specific pentru furt. 3. curier. cicatricele etc. în prezenţa unor suficiente temeiuri. cleşte etc. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. 198 din CP al RM. (5) Apreciaţi importanţa declaraţiilor victimei infracţiunii de furt la modelarea făptuitorului. săvârşite prin pătrundere în încăpere. după cum este cunoscut. capului. a. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă poate fi realizată prin învingerea rezistenţei persoanelor care împiedică. colegi de muncă. pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor (uşilor. vârsta probabilă. vor fi stabilite relaţiile dintre aceştia şi reclamant: soţi. jafului sau tâlhăriei din încăpere. în raport cu celelalte infracţiuni săvârşite prin sustragere. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute in vederea identificării făptuitorului. urmând a fi frecvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. expresia feţei. porţilor. cu utilizarea diverselor cârlige. cât şi în mod nestingherit. In cazul făptuitorilor necunoscuţi. a victimei sau a altei persoane implicate1. 3. magneţi. existenţa unor litigii anterioare (neplata unei datorii. cu bună-ştiinţă. în cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia asupra modului ascuns de comitere a faptei. 197 sau art. încuietorilor. la analiza elementelor constitutive ale sustragerii. denumit «metoda portretului vorbit». în cazul în care făptuitorul şi-a propus să săvârşească jaful sau tâlhăria. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. încearcă sa împiedice sau care pot împiedica săvârşirea sustragerii. atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă. nu sunt pasibile de răspundere penală.făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de deservire socială. detalii privind îmbrăcămintea etc). Săvârşirea pătrunderii pe calea înşelăciunii presupune că . în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. în încăpere. întrucât. cu învingerea rezistenţei altor persoane sau pe calea înşelăciunii. Ea poate fi săvârşită atât cu înfrângerea obstacolelor. Având la origine sistemul osos al organismului uman. geamurilor etc). în urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. Ascultarea persoanei vătămate La ascultarea persoanei vătămate se folosesc metode tactice diferite. care nu formează obiectul material al sustragerii. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului.în scopul comiterii furtului. utilizând totodată legitimaţia falsă. care. Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit. anterior. făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. De asemenea. persoana vătămată trebuie să furnizeze cât mai multe date necesare identificării făptuitorilor. poartă denumirea de semnalmente. Prin "pătrundere" se înţelege intrarea. săvârşită în scop de cupiditate (profit). furtunuri aspiratoare. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. Prima constituie semnalmentele anatomice. pătrunderea în încăpere. Dacă făptuitorii sunt cunoscuţi. semnalmentele 149 . au fost supuse examinării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere. (3) Reproduceţi conceptul criminalistic al noţiunii de furt prin pătrundere. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor.2. în scopul săvârşirii furtului. rude. în funcţie de natura faptei cercetate: furt sau tâlhărie. litigii privind dreptul de proprietate) etc. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. trebuie calificate suplimentar conform art. Prin "sustragere" se înţelege luarea ilegală şi gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia.) aspectului exterior al acestora. Când se reclamă furtul unor bunuri sau valori. a jafului sau a tâlhăriei. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. Noţiunea de pottrit vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. precum şi cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere. lucrător medical. Specificul furtului. natura părului. Metodele cercetării furtului. poştaş. 1. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. Dacă în procesul sustragerii.Subiectul III. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. vor fi cerute cât mai multe date utile identificării (numărul acestora. constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. instalator. în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.

care reprezintă semne. cât şi în timpul mişcărilor. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. 3. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. gesticulaţia şi mimica. solicitându-i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână.3. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. Dacă vor fi prezentate mai multe urme. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. vocea şi vorbirea). Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi por-tabile. 6. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. 4. indiferent de natura activităţii desfăşurate de individ. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. (7) Estimaţi posibilităţile organelor de urmărire-penală la folosirea datelor de evidenţă criminalistică în procesul cercetării furturilor din apartamente. cu datele din cartoteca de evidenţă. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic1. n fine. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. intervenţii chirurgicale. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. mersul. Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini.anatomice sunt cele mai stabile. accidente. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. dar şi In stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. 3. în situaţia unei singure urme digitale. în consecinţă. 5. 2. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare a cercetărilor unor procedee tactice optime. 150 . precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. furate sau contrafăcute. Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite.

praf etc. conform acestei modalităţi. Definiţi noţiunea şi apreciaţi importanţa criminalistică a urmelor obiectelor de In general. ca şi cele de încălţăminte. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. Potrivit celei de a două. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. considerent care. Referitor la descoperirea. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. localizarea. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. în condiţii favorabile in urmeleformă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. cu concursul specialistului criminalist. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. este lipsit de rezonabilitate practică. a. îmbrăcăminte. în special a celor optice (lupa. fiind coraborate de caracteristici de uzură. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. schiţare şi macrofotografiere). 33).Test nr. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. Aceasta modalitate. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. tăiere sau rupere. stopări sau cârpituri. foliile adezive). (3). microscopul). La nivelul activităţii organelor de urmărire. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. 1. 1. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului. Fibrele de ţesături. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază in vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin expertiză a întregului după părţile detaşate (fig. (5) Clasificaţi urmele obiectelor de îmbrăcăminte. de recoltare (aspiratorul portabil. microscopice. sunt în măsură să conducă pană la identificarea îmbrăcămintei în cauză. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat. de iluminare (surse de lumină dirijată. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. este frecvent practicata. rămâne de competenţa expertului. fie într-o oarecare măsură condiţional. cămaşă ş. 151 . originea fibrelor in cauză. Conform primei. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». de fixare (descriere. sub aspect procesual evident vulnerabilă. victimă sau alte persoane implicate in câmpul infracţional.2. penseta. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. 22 Subiectul I. în acest scop. efectuează operaţiuni de căutare. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. se integrează în categoria urmelor de om. pe uneltele utilizate. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. O asemenea accentuare e deosebit de importantă. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor. organul de urmărire şi anchetă.1. pierderi sau distrugeri de urme.). Urmele obiectelor de vestimentaţie. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: — ca amprente.

nepotrivirea între depoziţiile martorilor de bună-credinţă. 142. partea vătămată şî martorii. sentimentele de simpatie sau antipatie faţă de cei implicaţi în proces. că declaraţiile persoanelor audiate asupra uneia şi aceleiaşi fapte sau împrejurare de fapt nu armonizează în fond sau în anumite detalii. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. nu corespund cu cele ale martorilor sinceri. efectuează operaţiuni de căutare. Importanţa confruntării rezidă în contribuţia ei la clarificarea cauzei penale. de incapacitatea acestora de a reproduce faptele în conformitate cu realitatea. în special a celor optice (lupa. organul de cercetare poate aduce faţă în faţă pentru a fi interogaţi doi învinuiţi sau bănuiţi. 152 . în acest scop legislaţia în vigoare prevede efectuarea unei activităţi speciale. de fixare (descriere. penseta. Conform primei. Contradicţiile dintre declaraţiile învinuitului sau bănuitului şi ale celoralte persoane ascultate în cauză sunt determinate în majoritatea cazurilor de interesele pe care aceştia le urmăresc: demonstrarea nevinovăţiei în cazul unor învinuiri neîntemiate şi încercarea de sustragere de la răspunderea penală pentru fapta ilicită comisă intenţionat sau din imprudenţă. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telorcorp delict. învinuitul sau bănuitul şi partea vătămată. Discordanţa de conţinut între declaraţiile persoanelor ascultate într-o cauză penală poate avea la bază diverse motive dependente sau independente de voinţă. Astfel. organul de urmărire şi anchetă. după cum nu se admite confruntarea specialistului consultant al organului de cercetare.1. făcute în cadrul ascultării lor în mod separat se stabileşte existenţa unor contradicţii de natură să împiedice cunoaşterea adevărului. confruntarea constituie un mijloc eficient de înlăturare a contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate în cauză şi de clarificare pe această cale a împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii. de recoltare (aspiratorul portabil. în dezacord apar frecvent declaraţiile victimei şi ale martorilor vizavi de cele ale învinuitului şi bănuitului. CPP). şi nu de puţine ori. fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. 2. de datoria organului de cercetare este să înlăture nepotrivirile dintre declaraţiile persoanelor ascultate. teama sau nedorinţa de a purta povara martorului. pot fi cauzate de percepţia şi memorarea incompletă.3. de iluminare (surse de lumină dirijată. Nu se admite confruntarea experţilor ale căror concluzii prezentate nu se potrivesc. Referitor la descoperirea. Fiindcă o cauză penală nu poate fi soluţionată decât în baza unui material probatoriu coerent şi armonizat. (7)Formu!aţi sarcinile expertizei criminalistice a microurmelor de îmbrăcăminte Fiind in esenţă resturi de materie. uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. în acest scop. adesea anevoioasă. pe uneltele utilizate. microscopul). Aceasta modalitate. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. Este de neconceput finalizarea cercetării unei cauze penale înainte ca discordanţele dintre probele orale privind locul. fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte. Subiectul II. denumite confruntare. Fibrele de ţesături. sub aspect procesual evident vulnerabilă. Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. Depoziţiile martorilor mincinoşi. în primul rând. cu concursul specialistului criminalist. de obicei. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. cauzele care îi determină să procedeze astfel fiind: coruperea sau şantajul din partea învinuiţilor sau a altor persoane cointeresate în cauza. Prin urmare. în acest sens importanţa confruntării este cu atât mai mare cu cât neconcordanţele dintre declaraţiile celor ascultaţi vizează împrejurări esenţiale ale cauzei. de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. chiar şi ale martorilor ascultaţi asupra aceleiaşi probleme. timpul. doi sau mai mulţi martori. pierderi sau distrugeri de urme. schiţare şi macrofotografiere). foliile adezive). originea fibrelor in cauză. anumite contradicţii între relatările martorilor şi ale victimei. § 1. in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. Conform dispoziţiilor legale (art. precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. Noţiunea şi importanţa confruntării Pe parcursul cercetării cauzelor penale se întâmplă.1. relaţiile prieteneşti sau ostile cu părţile. implicaţi în aceeaşi cauză. este frecvent practicata. (3) Specificaţi conceptual criminalistic a noţiunii tic confirmare în procedura de urmărire penală. confruntarea se poate efectua între oricare două persoane ale căror declaraţii se contrazic. care constă în ascultarea concomitentă a două persoane în declaraţiile cărora. denumite şi microurme de îmbrăcăminte.

153 . produce. să se ajungă la acceptarea lor deplină. pot fi influenţate de către persoanele cointeresate într-o anumită soluţionare a cauzei. cu timpul. după cum s-a menţionat. Din dispoziţia art. Ascultarea acestuia în prezenţa persoanei sincere gata să dezmintă orice relatare mincinoasă.modul în care s-a activat. când. reacţii care trebuie surprinse şi valorificate în interesul aflării adevărului. de obicei cea de bună-credinţă. sunt imprevizibile. efectuarea activităţii în cauză la un nivel tactic bine gândit poate duce şi la obţinerea de noi probe. dar şi o modalitate eficientă de cunoaştere de către organul de cercetare a fermităţii cu care cei audiaţi se situează pe anumite poziţii. confruntarea determină apariţia unui "stres psihologic aparte". până când aceştia nu au convenit între ei asupra declaraţiilor făcute în faţa organului judiciar. fie datorită diferenţei de vârstă. face trimiteri la anumite persoane. Tot imediat se va proceda la confruntarea persoanelor asupra cărora există teama că.a. dar fără a scăpa din vedere recomandările ştiinţei criminalistice în această direcţie. cu ocazia confruntării. Organul de urmărire penală. confruntarea poate fi efectuată imediat. adeseori. în opinia sa. în cele din urmă. forţei fizice etc. 1 De aceea. de asemenea. statutului social. martorii sau victima sunt ascultaţi în aceeaşi zi şi în declaraţiile lor au fost constatate contraziceri ce necesită a fi înlăturate. sunt în măsură să-i confirme relatările. care. considerându-le inutile pentru cauză. în fine. puşi faţă în faţă. 142 al Codului de procedură penală în vigoare rezultă că organul de cercetare este acela care trebuie să decidă de fiecare dată asupra oportunităţii efectuării confruntării. pe bună dreptate. învinuiţii şi bănuiţii pot sesiza punctele slabe ale probatoriului. confruntarea este cea mai eficace modalitate de înlăturare a nepotrivirilor dintre relatările anterioare ale acestora. efectul psihologic necesar pentru ca cel ascultat să abandoneze poziţia injustă şi să facă noi declaraţii. astfel încât persoanele care persistă în declaraţiile lor nesincere pot avea reacţii de natură să le demaşte reacredinţa. stimulează gândirea. cu excepţia unor situaţii extreme. cei ascultaţi pot conveni la o poziţie mincinoasă comună. să fie înlăturate. Dacă. Astfel.1 în situaţia persoanelor de bună-credinţă. Este posibil ca în cursul desfăşurării confruntării persoanele ascultate să-şi amintească aspecte şi detalii asupra cărora la ascultarea anterioară nu s-au pronunţat. documente sau la alte mijloace de probă necunoscute până în acel moment organului de cercetare. fie datorită gradului diferit de cultură generală sau profesională. ceea ce îi va încuraja în nerecunoaşterea faptelor de care sunt învinuiţi. caracterul şi gravitatea prejudiciilor aduse.2. Momentul confruntării trebuie ales în aşa mod ca informarea celor confruntaţi referitor la modul în care tratează faptele ce interesează ancheta să nu fie în detrimentul bunei desfăşurări a acesteia. până la clarificarea activităţii infracţionale a participanţilor activi la actul ilicit. confruntarea reprezintă.2 Nu este indicată confruntarea între persoanele apropiate. 2. anchetatorul trebuie să hotărască cu mare atenţie asupra oportunităţii confruntării a două persoane. la confruntare se va recurge numai dacă se constată că nu există alte modolităţi decât aceasta pentru înlăturarea contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi. O dată cu înlăturarea contradicţiilor dintre probele orale. un mijloc procesual de verificare a declaraţiilor persoanelor ascultate în cauză. după cum este lipsită de perspective confruntarea persoanelor între care există relaţii duşmănoase. dintre care una poate fi dominată de personalitatea celeilalte. dificilă şi riscantă. una dintre persoanele participante. pentru a conforma tactica de interacţiune în cadrul activităţilor ce urmează. circumstanţele ce agravează sau diminuează răspunderea ş. confruntarea este contraindicată. în acest context ţinem să subliniem că sunt inutile încercările de a confrunta două persoane care şi-au demonstrat ferm poziţia de rea-credinţă. aceasta reprezentând sarcina principală a confruntării. victimă. Nu este exclusă şi altă variantă. în cazul cercetării unei infracţiuni săvârşite în grup. Aşa cum. vinovăţia celor implicaţi. Dialogul desfăşurat în cadrul confruntării impulsionează procesele psihice ale celor ascultaţi. Rezultatele ei. spre exemplu. La soluţionarea acestei probleme anchetatorul va miza pe propria experienţă. Practica cunoaşte. cazuri. (5) Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată. Confruntarea poate da rezultate pozitive şi în situaţia în care unul din cei ascultaţi este de rea-credinţă. deoarece. ceea ce conduce la valorificări suplimentare a împrejurărilor cauzei ca. adeseori. se subliniază în literatura de specialitate. indiferent de starea lor procesuală (învinuit. martor). Confruntarea este o activitate complexă.

întrunirea mijloacelor. astfel ca el să-şi poată realiza pe deplin potenţialul profesional. ascultarea învinuitului şi a martorilor. 3. el însă nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativă. adică de a activa în comun la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. § 4. La rândul lor. reţinerea făptuitorilor în flagrant delict. organele autorizate cu funcţii operative dispun de mijloace şi forţe care fac posibilă supravegherea activă a persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni. obţinerea modelelor de comparaţie necesare pentru efectuarea expertizei. considerate de anchetator inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace procesuale. Posibilităţile organelor operative au crescut esenţial datorită desăvârşirii bazei legale şi materiale a activităţii respective. Interacţiunea anchetatorului cu organele de investigare operativă are la bază următoarele principii: 1. care prevede ca activitatea în comun a acestor organe să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei procesual-penale în vigoare. 4.s-a ajuns la înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţii lor. (7) Recomandaţi formele de fixare procesuală a activităţilor în comun desfăşurate la cercetarea omuciderii. cu serviciile operative ale Ministerelor de Interne şi Securităţii Naţionale. Principiul independenţei organului de investigare operativă de a alege metodele şi mijloacele de realizare a sarcinilor ce ţin de competenţa sa. inclusiv a martorilor oculari şi a mijloacelor materiale de probă ascunse etc. 3.1. vor fi respinse fără a proceda la formalităţi procesuale. cum ar fi ascultarea unor martori. oarecum autonome pe plan funcţional şi administrativ. care presupune ca activitatea în comun să fie planificată aparte sau prevăzută în mod concret în planul de cercetare a cauzei. punerea la curent a învinuitului cu materialele cauzei ş. în mod autonom sau cu participarea organului respectiv.a.2.3. 101 şi 114 ale CPP al Republicii Moldova. în conformitate cu art. în consecinţă. (3) Determinaţi formele de interacţiune a organului de urmărire penală cu serviciile operative la cercetarea omorurilor săvîrşile. 154 . (5) Stabiliţi principiile şi formele interacţiunii organul ui de urmărire penală eu serviciile operative. fuflosofo-cognitivă Subiectul III. Principiul superiorităţii anchetatorului în organizarea şi direcţionarea activităţii organelor de investigare operativă încadrate în echipa de cercetare. în cazurile în care ancheta penală este obligatorie. întreprinde măsuri pentru descoperirea şi fixarea probelor. Datele obţinute pe cale extraprocesuală. aplicării pe scară largă a datelor din cartotecile de evidenţă criminalistică şi informare operativă. capacitatea de a combate fenomenul infracţional. Sarcinile organului de investigare operativă trebuie să fie riguros delimitate. Anchetatorul.a. (cercetarea la faţa locului. se impune de necesitatea corelării mijloacelor şi metodelor de lucru ale structurilor menţionate.2. percheziţia. prezentarea spre recunoaştere ş. Nu poate fi acceptată practica încadrării lucrătorilor operativi în echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activităţi procedurale de importanţă redusă. Interacţiunea organelor de urmărire. Anchetatorii sunt învestiţi să desfăşoare diverse activităţi procedurale. Principiul legalităţii. va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativă. ridicarea de obiecte şi documente. Colaborarea acestor organe. stabilirea diverselor surse de informaţii probante. conjugării competenţelor cu care acestea sunt dotate. (7) Recomandaţi întrebările adresate celor confruntaţi în situaţia care nu . este în măsură să ridice esenţial randamentul activităţii lor şi. efectuează acţiuni de căutare.3.) în vederea determinării pe baze de probe a faptei şi a autorului acesteia. ca o formă specifică de interacţiune. din însărcinarea anchetatorului. penală cu serviciile operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave si deosebit de grave 3. Principiul organizării judicioase a interacţiunii. 2. Având întreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei. Ooooooo gindestete singur funcţia Interpretare. Aspecte tactice privind corelarea activităţii de anchetă cu cea a serviciilor operative în cadrul cercetării faptelor penale Una din condiţiile indispensabile descoperirii la timp şi cercetării sub toate aspectele a faptelor penale rezidă în organizarea unei colaborări fructuoase a organelor de anchetă cu alte structuri statale învestite prin lege să contribuie la combaterea infracţiunilor. în special. organul de investigare operativă. reţinerea făptuitorului şi. 3. 38. anchetatorul coordonează activitatea participanţilor la proces şi apreciază rezultatele activităţii lor. La solicitarea anchetatorului organul de investigare operativă este obligat să-şi dea concursul la efectuarea activităţilor de urmărire penală şi prin participarea sa activă să asigure eficienţa acestora. forţelor şi inteligenţei de specialitate de care dispun cele două organe.

reţinerea ş. în cazurile necesare. dacă cadavrul a fost descoperit pe un drum public şi nu se cunoaşte dacă s-a săvârşit un omor intenţionat sau o faptă de ucidere din culpă. solicitându-le doar ajutorul necesar pentru menţinerea ordinii pe parcursul cercetării la faţa locului. -ofiţeri de la alte servicii de nivel judeţean sau asimilaţii acestora. în urma cercetării în prealabil a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă.a. Ceilalţi membri ai echipei nu se află în subordinea procurorului. acestea fiind de competenţa anchetatorului. -ofiţerul din cadrul serviciului judiciar al Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau asimilaţii acestuia. deoarece.n cauza respectivă. în timpul unui accident de trafic. prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice. săvârşite în mod tainic. mai exact. specialistul criminalist. efectuarea concomitentă a percheziţiilor (percheziţii în grup). dar nu specifică situaţiile în care se poate apela la această formă de conlucrare şi nici activităţile procedurale cu a căror efectuare el poate fi însărcinat. -medici legişti. ofiţeri de la serviciul circulaţiei. în cazul infracţiunilor de omor. spre exemplu. reconstituirii. de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative sunt în funcţie de natura şi caracterul faptei în curs de cercetare. anchetatorul precizează componenţa echipei de cercetare. Cele mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt: 1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate aspectele. ci cooperează cu acesta. §2. sau. chinologul cu câinele dresat şi. 172 al CPP în vigoare motivul fund nestabilirea făptuitorului sau a locului aflării acestuia Suspendarea urmăriri. Menţionăm. medicul legist. la faţa locului. ascultarea unui grup de martori. descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă.Formele de interacţiune. a căror cercetare a fost suspendată conform prevederilor art. fireşte. dacă există cadavre. penale nu înseamnă încetarea tuturor activităţilor . cum ar fi: ofiţeri specialişti în probleme de armament şi muniţii. precum şi anumite date caracteristice (fizice. obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii. care este şi conducătorul echipei de cercetare. conlucrarea cu organele operative ia cu totul altă amploare şi nu poate fi ignorată decât în detrimentul aflării adevărului. în baza declaraţiilor acestora. semnalmentele făptuitorilor. că însărcinarea organelor operative cu investigaţii ce ţin de competenţa lor. când s-a activat deschis. între membrii echipei trebuie să existe relaţii de cooperare pe tot parcursul cercetărilor. Procurorul este conducătorul. stabilesc. luărilor şi dărilor de mită. tâlhăriilor. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. acţiuni de cercetare a martorilor oculari. Lucrătorii operativi întreprind. sustragerilor din patrimoniul social. dacă la uciderea unei persoane s-a folosit o sursă de foc. cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia. coordonatorul echipei. 4) Activitatea corelată a anchetatorului şi a organului de investigare operativă asupra cauzelor. 155 . 2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare. 209 Cod procedută penală. trimiterea în judecată a acestuia ori adoptarea unei soluţii de neurmărire". dacă fapta s-a săvârşit prin folosirea unei arme de foc. în această ordine de idei. potrivit dispoziţiilor art. Legea (art. specialistul poate prezenta informaţii privind modul de operare. după cum sunt de obicei. la cercetarea infracţiunilor grave. Această formă de conlucrare a anchetatorului cu serviciile operative poate continua şi după stabilirea făptuitorului. este întotdeauna oportună. anchetatorul apelează la organele de poliţie. probele fiind la suprafaţă.a. mijloacele şi instrumentele folosite. violurilor. ofiţeri de pompieri. cum ar fi. majoritatea omuciderilor. organul de investigare operativă poate fi însărcinat doar în anumite cazuri. de obicei. ridicarea de obiecte amplasate în locuri diferite ş. O dată sesizat asupra unei atare infracţiuni. Urmează căutarea infractorului după un plan întocmit în comun de anchetator şi colaboratorul serviciului operativ. chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei. toate acestea pentru a fi folosite la organizarea lucrărilor de căutare a făptuitorului pe "urmele calde" ale infracţiunii. care. percheziţiei. ştiindu-se faptul că el este singurul care poate lua hotărâri privind începerea urmăririi penale. 38 CPP) obligă organul operativ să întreprindă măsurile cerute. Dimpotrivă. toţi urmăresc un scop unic: aflarea adevărului10. însărcinat cu această activitate. deşi fiecare din ei are sarcini specifice. furturilor. ştiut fiind faptul că. Organul operativ acordă anchetatorului ajutor în vederea creării condiţiilor optime desenării activităţii respective sau participă nemijlocit la efectuarea ei. efectuării altor activităţi de urmărire penală. -însoţitorii câinilor de urmărire. arestarea învinuitului sau inculpatului. în cazurile infracţiunilor evidente. Cercetarea în echipă Complexitatea activităţilor ce se desfăşoară în cursul cercetării la faţa locului a faptelor cauzatoare de moarte violentă impune constituirea unei echipe din care fac parte: -procurorul. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate. locul de pătrundere şi retragere a făptuitorului de la faţa locului. direcţia şi modul de retragere a lor de la locul faptei. -tehnicieni sau experţi criminalişti. profesionale) ale lui. cum ar fi percheziţia. Cu realizarea de activităţi procedurale. include unul sau mai mulţi lucrători operativi. punerea în mişcare a acţiunii penale.

. etc. duşumeaua. întinderea locului supus cercetării.numele. . raporturile de distanţă dintre acestea. cerinţă care nu trebuie să se realizeze în dauna caracterului său complet. iar în cazul absenţei acestuia. distanţa dintre acestea şi obiectele principale.. procesul-verbal va fi întregit cu fotografii. dacă s-a întocmit schiţa locului faptei. uşile. 156 . . Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a comis infracţiunea. tehnicieni. dimensiunile. cum ar fi. tavanul. . situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere naturale fixe mai apropiate (imobile vecine. culoarea. principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală.Potrivit prevederilor art. locul unde au fost găsite. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. să fie complet. toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu această ocazie. particularităţi de construcţie. obiectele de mobilier. în ordinea efectuării lor. mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite cu această ocazie. specialişti. concentrată.Temeiurile de fap* şi de drept care justifică deplasarea organului judiciar la faţa locului. a) Procesul-verbal. Un amplu spaţiu se acordă descrierii detaliate a urmelor. specialiştilor şi tehnicienilor.ce măsuri s-au luat cu privire la victima infracţiunii. acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie obiectiv . în ceea ce priveşte obiectele descoperite se vor menţiona următoarele : natura. filme şi videofonograme judiciare s-au efectuat. cu precizarea denumirii organului de urmărire penală sau a instanţe: de care aparţin. precum şi ale martorilor asistenţi.să fie succint. cu privire la cadavru. etc. experţi. indiferent de acestea. forma. felul obiectului. ce mijloace şi metode s-au utilizat la ridicarea acestora. Cînd se efectuează în încăperi se va descrie ambianţa acestora . la autovehiculul distrus etc. sub următoarele aspecte : amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale. Atunci cînd cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat şi alte activităţi (ascultarea învinuitului sau inculpatului. prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea cercetării. dacă e reprezentat şi de către cine anume. Dacă la efectuarea percheziţiei s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schiţarea în întregime sau parţială a locului percheziţionat. numele. ferestrele. 156 CPP. să fie redactat într-o formă concisă. ora începeri cercetării la faţa locului. trebuie să cuprindă : în partea introductivă a procesului-verbal se consemnează acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural: locul şi data efectuării cercetării. în cele trei părţi ale structurii sale.cînd cercetarea se efectuează pe un teren deschis. căile de acces. a părţii vătămate. Tot în această par*e a procesului-verbal se menţionează aşa-numitele împrejurări negative. prenumele şi calitatea experţilor. starea în care se prezintă. . ce genuri de fotografii. desene şi cu alte materiale ilustrative. precum şi obiecţiile şi explicaţiile celor care în diverse calităţi au participat la această activitate : martori asistenţi. să se caracterizeze prin preciziune şi claritate . starea încuietorilor. In partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. a martorilor). . străzi etc). declaraţiile acestora se vor consemna în acte procedurale de sine stătătoare. în afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de organele judiciare. ci: indicarea adresei la care locuiesc . amplasarea acestora. se menţionează următoarele elemente : . care se întocmeşte în mod obligatoriu. înregistrări videomagnetice. anumite caracteristici. principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei este procesul-verbal. aceasta pentru a nu se încărca inutil conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la descoperirea. pereţii. . starea în care se prezintă. Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte : natura acestora.precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente. menţiuni cu privire la condiţiile meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente. locul unde au fost descoperite. ridicarea şi fixarea acestora. trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi desfăşurate la faţa locului. b) Potrivit dispoziţiilor articolelor 131 şi 91 Cod procedură penală. în partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse. raporturile de distanţă dintre diferite urme.menţiuni dacă învinuitul este sau nu prezent.care anume obiecte şi urme descoperite la locul faptei au fost ridicate. a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu această ocazie.

dacă s-au făcut experimente judiciare şi ce rezultate s-au obţinut. In funcţie de faptul că la transpunerea în plan a locului faptei respectă sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic. învinuitul sau inculpatul ori apărătorul acestuia. Scsra planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. a armelor şi a detaliilor. ora terminării cercetării la faţa locului. în cazul trenurilor deschise trebuie să se realizeze. cel mai frecvent utilizată. a aceleiaşi bande. precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea. martorii asistenţi. indicată de acul busolei). însuşirea de a surprinde activităţile efectuate în dinamismul lor . posibilitatea utilizării repetate. persoane şi obiecte aflate în diferite raporturi cu infracţiunea. . necontestate avantaje. Astfel. date care ulterior vor servi la redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului. Schiţa realizată prin rabatarea planurilor de proiecţie permite realizarea într-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale şi constă în reprezentarea în plan orizontal a suprafeţelor verticale şi a tavanului unei încăperi. banda magnetică constituie mijlocul ideal de fixare a tuturor constatărilor făcute în cursul celor două faze ale cercetării.fenomenele acustice imprimate întregesc informaţiile oferite de imaginea cinematografică. a obiectelor principale. 157 . 4) Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cu ajutorul filmuluii şi a videofonogramei judiciare Utilizate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. Desenul schiţă se realizează prin desenare fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate. aflate pe astfel de suprafeţe. între altele. fidelitatea cu care sînt înregistrate imaginile şi fenomenele acustice. schiţa încăperilor poa e fi realizată la scara 1:50. se disting două modalităţi de realizare a schiţei : planul schiţă şi desenul schiţă. a raporturilor de distanţă dintre acestea şi are menirea de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. d) . a clădirilor la scara 1:100. etc. atît filmul judiciar cît şi videograma judiciară prezintă. schiţă (în diversele sale variante.mijloc de fixare a declaraţiilor celor care în diverse calităţi au participat la săvîrşirea infracţiunii. Tot astfel. a poziţiei obiectelor şi urmelor. banda magnetică îşi găseşte două importante utilizări : c) . permite fixarea obiectelor. Schiţa locurilor închise se poate realiza după următoarele două procedee : în proiecţie orizontală şi prin rabatarea planurilor de proiecţie. Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului. la scara de 1:2000 sau la scara 1:1000. obiectelor reprezentate. înregistrarea concomitentă a sunetului şi imaginii.mijloc de fixare a constatărilor făcute în timpul efectuării cercetării şi care ulterior vor servi la redactarea procesuiui-verbal. orientarea in teren cu ajutorul busolei. micşorate de un anumit număr de ori. interioarelor. mai întîi. -pronunţatul caracter ilustrativ al tuturor activităţilor ce se întreprind cu ocazia cercetării la faţa locului. iar a locurilor deschise. -rapiditatea cu care se fixează pe peliculă diferite secvenţe. Schiţa în proiecţie orizontală. experţii. înregistrări la scară. Ca şi în cazul fotografiei judiciare. Reprezentarea în plan a obiectelor aflate la faţa locului implică utilizarea unor simboluri. Sub cel de al doilea aspect. Astfel. cu ocazia cercetării la faţa locului se pot realiza următoarele filme şi videograme judiciare : de orientare. în funcţie de suprafaţa acestora. 3) Fixarea prin mijlocirea fonogramei judiciare a unor activităţi desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului Cu ocazia cercetării la faţa locului. a unor semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. după ştergere. în raport cu celelalte mijloace de fixare. filmul judiciar oferă. videofonograma magnetică prezintă faţă de filmul judiciar avantaje de netăgăduit : . 2) Schiţa locului faptei Schiţa reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii în ansamblu. specialiştii şi tehnicienii. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşit toţi cei care în diverse calităţi au luat parte la efectuarea acestei activităţi : organul judiciar.posibilitatea obţinerii de îndată a videofonogramei fără a mai fi necesară prelucrarea de laborator. după punctele oardinale (latura din dreapta a planşetei trebuie să fie orientată în direcţia Nord-Sud. următoarele avantaje .

3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere. fireşte. economiei şi comerţului. sulfit de sodiu. cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals. adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat. pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color. După cum se va vedea în continuare. arc. ele prezentând elemente caracteristice ale falsului. deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. tehnologiei de producţie industrială sau agrară).2 (5) Descrieţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals. apă oxigenată. produce un şir de modificări fizice ale hârtiei. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare. actele privind alterarea mărfurilor. respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text. ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice. culoarea. dacă. alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. finanţelor şi activităţii bancare. soluţie de var etc). respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate. 1. 158 . precum şi unele semne grafice învecinate. dacă documentul are atare elemente. Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei. constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar.) înlăturarea prin ştergere. în marea majoritate a cazurilor. 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. falsul aparţine nu autorului. la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor. constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor. substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă. nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii. 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice. Decolorând textul scris. impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. ci altei persoane ce a executat textul iniţial.1 (3) Enumeraţi semnele falsului prin radiere şi corodare. în situaţiile favorabile. folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii. afectarea textelor învecinate. 2. în primul rând. în principiu. fireşte. 5) afectarea elementelor grafice învecinate. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică. locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit. la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee. hârtia îşi pierde luciul. documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă. acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului. 2) scămoşarea hârtiei.Test nr 23 Subiectul I: Semnele falsului material în documente 1. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale. Depistarea caracteristicilor menţionate. radieră etc. subţierea acesteia. este lesne de realizat. elasticitatea. pulverizatorul de praf. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente. natricaustic. difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată. Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric. precum şi prin transparenţă. materiale şi mijloace tehnice. în funcţie de modul in care s-a operat. apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi. urme ale ştergerii. starea dislocată a particulelor de hârtie. deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului. dar şi în profunzimea hârtiei. în special a semnăturilor. cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare. modalitatea la care ne referim este destul de eficientă. El poate avea diverse forme. adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente. alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice. — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale.

Printre metodele aplicate. care. majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori. intre sau in prelungirea rândurilor. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. la această categorie de fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale. cea a microscopiei electronice. face posibilă nu numai observarea directă. micşorarea distanţei dintre semne. cuvinte sau rânduri. a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute. mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori. aceasta constituind o metodă specifică1. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului. sociale sau juridice ale personalităţii. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. Dintre mijloacele tehnice de investigare. a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text. precum şi de intensificare a contrastului imaginii. dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop. restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial. în special a celor infraroşii. a analizei colorimetrice sau spectrografice. — urmele de presiune. O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. în locurile în care acestea se intersectează. spre exemplu. Astfel. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea rechizitelor. in special. tuş sau alţi coloranţi. Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. se va recurge la metode speciale de cercetare. prescurtări incorecte. litere. primite etc. De regulă. — examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii. La stabilirea înlăturării de text prin corodare. Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. 159 . prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate. 59). — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate. 60). El constă in introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte. cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice. nu cea care a scris textul iniţial al documentului. fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat. dar în cazul unui scris dactilografiat. la alte metode sensibile cum ar fi. Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. in caz contar nu sunt autentice. respectiv cu altă maşină. fiind semnate de persoane responsabile. După cum este cunoscut. create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat.— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice. Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber. cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul. la metoda difuzo-copiativă. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor. imediat după Întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. Deseori. — resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. transportate. la tratarea cu izotopi radioactivi. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice. a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate. textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior.

) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii in întregime. b) trasee dublate. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. tremurături. creion. prin care se probează fapte juridice. venit în contact cu materialul intermediar umed. care in ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. cauzate de mijloacele de desenare. Se remarcă diferenţe ale distanţei Intre litere. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. altor semne de structură a ştampilei. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. la confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice.1. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. de exemplu a urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice. cuvinte. După cum este cunoscut. albuş de ou fiert etc. — Greşeli gramaticale. rânduri. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. 3. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. se vor crea respectiv urme ale indigoului. pix. Astfel. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. (hârtie fotografică. întreruperi de traseu. de denumiri.) 1. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. Prin urmare. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Indiferent de modul de realizare. placă gelatinoasă. c) deformări ale grafismelor. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. indigo etc. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. urme de apăsare. la i. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. va apela la fotografia de umbre. tuş. — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. etc. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor 160 . in special a semnăturilor. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. peliculă adezivă. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară. precum şi data de încheere se contestă a fi veridice. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. — Trăsăturile difuze ale semnelor. dublări de trasee. contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. erori în conţinutul şi forma stemei.3 (7) Determinaţi şi argumentaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură). d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. documentelor de identitate. Si totuşi. amplasare spaţială. dimensiuni. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. în vederea depistării indiciilor unui atare fals. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. hârtie sugativă.nr nr vom referi în compartimentul următor. de contrast şi separatoare de culori. e) trăsături de creion. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals.

de depresiune. de stereotipia văzului. de tipul sistemului nervos central. cum ar fi de exemplu. fraze etc. a literelor. şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. Sub aspect tehnic. starea de şoc. Expertiza scrisului de mână. modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte. — condiţiile improprii de scris. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. Expertiza criminalistică a scrisului 1. ajungând până la sistemul modern alfabetic . de condiţiile in care se realizează exerciţiile. Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. alterarea textelor învecinate. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. iar pe de altă parte. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. Pornind de la pictografie. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. bineînţeles. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. După cum este cunoscut. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. Totodată. ajungând până la pierderea totală a acestora.tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. scrisul cuprinde. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. multiplele afecţiuni. iar pe de altă parte. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. a gradului de evoluţie a scrisului. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere. pe de o parte. prin urmare. dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. poziţia incomodă. elementul spiritual. scrisul. — starea patologică. de regulă. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. nu duc la alterări grave ale scrisului şi. a altor semne grafice. — starea psihică la momentul executării manunscrisului. dimpotrivă. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. cifrelor. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. § 4. Ca orice fenomen material. resturi de suport al fotografiei înlăturate. scrisul poate suferi unele modificări. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. pe de o parte. pe de o parte. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. s-a perfecţionat. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. iar pe de altă parte. fiind influenţat de diferiţi factori. având ca scop identificarea scriptorului. 161 . cât şi la aspectul stilistic. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare. expresiv şi gramatical propriu unui scris'. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. pe parcursul vremii. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. structura grafotehnică a manuscrisului. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. la diverse măsurări şi. în cele din urmă. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. temperatura scăzută sau. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. in special cele ale sistemului nervos. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. excesiv de Înaltă. de alţi factori care. suportul neobişnuit. de perceperea caracterelor. urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare. Ca obiect de examinare criminalistică. originale. precum şi de mişcările mâinii. a formei şi înclinaţiei acestuia. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. această categorie de fals presupune. caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. de metoda aplicată la predarea scrisului.

în grupe mici de câte două-trei persoane. dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară. serviciului medical ş. magazin. unde. Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi. indiferent de destinaţia lor (locuinţe. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. un reprezentant al administraţiei comunale. casa. ca. Practica cunoaşte nu puţine cazuri. expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate. hol. primăriei. la o anumită distanţă de la blocul. respectiv.1 (3) Specificaţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi. staţionează maşinile (în faţa unei instituţii de stat. deoarece acţiunea în cauză. instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon. chiar dacă scriptorul este determinat. la etapa actuală genul respectiv de expertiză. profesia. serviciului administrativ de asigurare. în continuare. în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală. organul sub a cărui conducere se află echipa. se vor strânge într-un anumit loc. echipa să se deplaseze pe jos. persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele. nu trezesc nelinişte. se desfăşoară cu concursul unei persoane a unităţii respective cu sau fără funcţii de răspundere. în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu. în mod obişnuit. firme. anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei.Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. în marea majoritate a cazurilor. edificiul în care este situată încăperea respectivă. 2. amnezie ş. Dacă datele privind personalitatea percheziţionatului inspiră suspiciuni că la cerinţa organului judiciar el nu va deschide uşa. 2.a. limba şi. sexul acestora. astfel încât persoana ce urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a celor ce-1 înconjoară. oficii. preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. când.a. naţionalitatea. unde se vor afla în timpul percheziţiei.). cât şi executorul înscrisului.) care vor cere deschiderea uşii sub pretexte. prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit. înainte de toate. după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text. atunci în această operaţie se vor coopta persoane (un vecin. procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza. iar pe de altă parte. nivelul de cultură generală). înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. de obicei. Aşa cum s-a menţionat. pentru a contracara eventualele acte violente. având In vedere atât autorul. sună sau bate în uşă. ridicării armelor. Modul de deplasare se alege în funcţie de natura şi amplasarea locului de percheziţionat (apartament la bloc. se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. dar cu conţinut antisocial.1Tactica percheziţiei încăperilor. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc. Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. depozit ş. în cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol uşa. în sufragerie. după identificarea în baza actelor respective. presimţind sosirea organului de urmărire penală. construcţii anexe) cuprinde. vestibul. Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ. cerând deschiderea acesteia. se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi. — identificarea autorului unui text suspect anonim. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. Aşadar. în toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport care să se afle la dispoziţia echipei de percheziţie pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activităţi. birou de lucru. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres. radiotelefon sau prin anumite 162 . Persoanele găsite la faţa locului. precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat. Nu reprezintă dificultăţi nici pătrunderea în încăperi care constituie locul de lucru al celui percheziţionat. şoc. ce. intrarea în încăpere se efectuează forţat. casă în localitatea rurală).). Astfel. întreprinderi. de obicei. vilă. pe de o parte. vârsta. Totodată. de obicei. conform legii în vigoare. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri. obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului. Totodată. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme. fireşte. exceptând copiii minori şi bolnavii.a. ebrietate.

care se aplică la cercetarea la faţa locului. La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. ca la descoperirea locurilor tainice să se ţină cont de profesia şi îndeletnicirile persoanei percheziţionate şi ale membrilor familiei sale. Este lesne de înţeles că la ascunderea obiectelor mici (pistol.) pot servi vasele de bucătărie. deoarece practica învederează o vădită tendinţă a acestora de a ascunde obiectele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. covoare). Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii. precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. în dulapuri. obiecte vestimentare) presupune existenţa unor locuri cu capacităţi spaţiale adecvate (garaj. Un manager poate avea acces în mai multe 163 . iar în lipsa acesteia. bijuterie. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte. televizor. cuţit. a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare. fotolii. duşumeaua. metoda de măsurare. metoda de comparare şi modelare etc. în saltele. Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează. în consecinţă. pivniţă.a. a martorilor asistenţi. Este indicat. eventual. sertare. specificării procedeelor tactice. b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie. recipientele de rezerve alimentare.). bancnote. percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. covor. care. La intuirea acestor locuri se va ţine cont de natura. de regulă. terasa. de subliniat. va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare. lenjeriei şi încălţămintei. computer. tâmplarii fac. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare. Din perspectivă tactică. în sol afânat ş. vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare. bineînţeles. putea fi folosit ca ascunzătoare 2. Metoda de palpare se prezintă aici în trei variante: a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate. rezultatele percheziţiei. concomitent cu percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte. de obicei. a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi. subsol. spre centrul încăperii. maşina de spălat. obiectele fixate pe pereţi (tablouri. televizorul). de-a lungul pereţilor. Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară. Astfel. precum şi de posibilitatea dezmembrării sau fragmentării lor. grajd sau alte încăperi auxiliare). Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri.forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii. sertare. hărţi.a. dublând pereţii sau fundurile. a vestimentaţiei. forma şi dimensiunile obiectelor căutate. va continua pe spirală. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară activitatea. metoda de palpare. scaune. în care creează tot felul de nişe. O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată rezidă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilităţii folosirii lor la tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. ascunzători în obiecte de mobilă. dependinţele ş. în prezenţa persoanei percheziţionate. fotografii şi alte obiecte plate. sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş. aparatul de radio. Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii. magazie. dar.). unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente. a fiecărui obiect casnic. pe când tăinurea obiectelor mari (autovehicul.a. închiderea oberlihtului. c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale. aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş. zidarii folosesc obiectele de construcţie. valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei. croitorii — obiectele de îmbrăcăminte etc. continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul. ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu. lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele. aparatele electrocasnice (frigiderul. examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii. şeful echipei.2 (5) Caracterizaţi metodele aplicate la căutarea obiectelor ascunse în încăpere.1 Astfel. de asemenea. în continuare. Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi. lăzi). tavanul). arme etc. documente) poate fi folosit orice element material din spaţiul încăperii percheziţionate. şi apoi. hol).a.

inclusiv cu radiaţii invizibile. de obicei. furnir). indiferent de destinaţia lor. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată. Sunt frecvente cazurile în care cadavrul nu mai poate fi găsit. cum?. 2. mobilul)?. Identificarea victimei Deşi între cele şapte întrebaţi cunoscute de sistemul german nu figurează şi întrebarea cine este victima?. a detectoarelor de metale. pentru că persoana respectivă a fost aruncată în apele mării. în consecinţă. de explozive şi cadavre. dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări. carton. Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile". a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse. a materialelor de revelare şi conservare etc. martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. îmbrăcat în maiou de o culoare neagră. organele de urmărire penală 164 . de care. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. se află sub stăpânirea sa. Dacă există probe evidente că victima a fost ucisă.2 (5) Stabiliţi importanţa constatării identităţii victemei infracţiunii de omor. a dispozitivelor de iluminare. cu asemenea chestiuni de mare dificultate: poate fi antrenată răspunderea penală fără să existe un cadavru. dacă nu se cunoaşte nici cine este autorul faptei şi nici nu a putut fi identificat cadavrul victimei? Răspunsul la prima întrebare este afirmativ şi confirmat de practica judiciară.3 (7) Determinaţi totalitatea mijloacelor tehnico . Comparaţie de la 2. a radiodozimetrelor ş. laboratorul). Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor. adesea.ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse. pe degetul inelar la mîina dreaptă o verighetă din metal argintiu.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor.1 (3) Specificaţi modalităţile de stabilire a identităţii cadavrelor. fără a exista posibilitatea de a se mai găsi cadavrul." Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite. însă percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul. Practica organelor de urmărire penală se confruntă. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi fonovideomagnetică. de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite. diverse instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. se înţelege că cercetările unei fapte cauzatoare de moarte violentă ar rămâne neterminate dacă nu se stabileşte identitatea victimei. instrumentelor. mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a rezultatelor cercetării lui. petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele. este indicat. aplicabile în condiţii de spaţiu închis. în special. a tehnicilor optice de mărire. practic. de ce (scopul.3 şi acesta va fi răspunsul la 2.2 şi 2. a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice.a. cum sunt amprentele papilare. când?. unde?. Subiectul III: Stabilirea identităţii victimei infracţiunii de omor. în buzunarul drept din spate de la pantaloni a fost depistat un cec de casa în sumă de 480 lei. 3. de păr. 3. microurmele de textile. pe antebraţul mîinii drepte un tatuaj ce reprezintă un păiangen. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor respective şi. examinat de organele de urmărire penală şi de cele medico-legale? au vreo valoare actele de urmărire penală. se bucură această activitate. în fine. ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru. Astfel. şi anume: ce s-a întâmplat?.3 (7) Elaboraţi un nou plan de operaţiuni tactice destinate stabilirii identităţii cadavrului în următoarea situaţie: "în pădurea amplasată lîngă Durleşti a fost depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă aproximativ de 30-35 ani. de factori suplimentari ai împuşcăturii etc. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi.3 5. care. eficienţa activităţii de cercetare.încăperi ale unităţii de producţie. Chestiunea este şi mai dificilă în cazul în care victima nu este găsită sau rămâne neidentificată. poate fi dispusă trimiterea în judecată şi pedepsirea făptuitorului. cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?' 8. a fost mistuită de foc etc.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. asigurând. va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziţiei. create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie. 3. trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia). după cum s-a menţionat. cu ce (s-a săvârşit fapta)?.

Reuşita ei. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate in limbajul portretului vorbit. violurile. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. năvălirile tâlhăreşti. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut in situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări. ca de exemplu cazurile de mituire. ca şi a cadavrului necunoscut. In ultima etapă. iar recunoaşterea a fost susţinută de expertize.din judeţul Neamţ au dispus trimiterea în judecată a inculpatului care a aruncat victima în apele învolburate ale râului Sirct. 1. mai întâi trebuie să descrie. făcând trimiteri la trăsăturile coincidente sau. prin care s-a făcut dovada prezenţei în funinginea de pe coşul de fum al locuinţei a particulelor de substanţe organice rezultate din arderea cadavrului şi antrenate de fum8. De asemenea. prin concursul pictorului portretist. lucrările de urmărire penală. După cum e cunoscut. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei. la cele ce diferă. chiar dacă nu a mai fost găsit cadavrul.). prin metoda supraproiecţiei. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. vârsta. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. iar persoana făptuitorului şi cadavrul victimei nu au putut fi identificate până la împlinirea termenului de prescripţie. în caz contrar. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. In contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. insistându-se la o toaletare a feţei. după numele autorului ei. rasa. Fără a intra in detalii asupra problemei. buzelor şi a bărbiei. Actualmente. dimensiunile şi poziţia frunţii. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. fiind ascultată de organul judiciar. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. este de neconceput in afara prezentării spre recunoaştere. excrocheriile. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. nominalizată Gherasimov.P. In a doua etapă. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. pe baza reconstituirii grafice. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. pe baza portretului vorbit. 4. a obiectelor de îmbrăcăminte. ea aparţinând de tactica criminalistică. foloseşte terminologia sa proprie. în special la mijloacele de calcul electronice.P. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. urechilor. La cea de-a doua întrebare. aranjarea coafurii. fireşte. Metoda în cauză. nu mai pot fi continuate şi trebuie să se dispună încetarea urmăririi penale. forma. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască.). un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al 165 . răspunsul nu poate fi decât negativ. determinate de către specialistul antropolog. prin care se constată săvârşirea faptei. nasului. Fapta a fost recunoscută. pentru a fi examinat. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. dar şi reglementată de legislator în mod distinct (art.P. 145 C. urmează să recunoască. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. fireşte. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. 144 C. trebuie să fie realizată în corespundere cu cerinţele prevăzute de lege. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: In prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul. întrucât răspunderea penală este personală. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. Prin intermediul întrebărilor de precizare. ochilor. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima.P. e în funcţie in ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce. Procuratuta judeţeană Cluj a trimis în judecată o inculpată care şi-a ucis soţul şi a ars cadavrul în cuptorul din locuinţă.

Urmele tălpilor de sănii. două părţi laterale şi din spate). Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. leziunile corporale şi cauza morţii. la starea. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. pete de sânge etc 1. cu participarea medicului legist. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. in cazul unei lovituri sau tamponări.craniului. incluzând camioanele. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport. vederea din faţă. 1. de stratificare şi de destratificare. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. culoarea pielii). care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. 166 . precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. cutremure de pământ ş. (3) Redaţi criteriile de clasificare a urmelor create de mijloacele de transport. a. în special. constituţia fizică. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. precum şi a altor urme. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. aluniţe. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri.). Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. cicatrice. Astfel. Evidenţa cadavrelor cu identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. 2. profilul drept şi cel stâng (bust). precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei.. Descoperirea. pelicule de vopsea. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. rasa. rupturi. tatuaj etc). mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. concomitent. autoturismele şi motocicletele. Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într-o permanentă verificare. incendii. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. antropometrice. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie să soluţioneze cauza respectivă. autobuzele şi troleibuzele. fireşte. fixare şi ridicare a urmelor în cauză. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi. din cartoteca dactiloscopică. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. la sexul. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. benzină. În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. vârsta. pete. la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. Mijloacele de transport creează urme şi. La faţa locului pot apărea urme-formă. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. Test nr 24 Subiectul I. La fişa antropometrică se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. sunt dinamice. de asemenea. In cazul unui accident de circulaţie. statice şi dinamice. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. în atare situaţii. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. Se va insista. fibre de îmbrăcăminte. morfologia întregului corp (statura. tractoarele. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. asupra urmelor de frânare şi de derapare.1. în special.2 (5) Descrieţi procesul de descoperire.

Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. ale farurilor.Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. pelicule de vopsea. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. lăţimea şi circumferinţa roţilor. benzină. urme de lovire în zona şoldului victimei". a modului de comportare a persoanelor participante. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. masă plastică sau metal. rupturi. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. direcţia de circulaţie. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. precum şi urmematerie sub formă de resturi de substanţe: ulei. inclusiv pe corpul victimei. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. perforări. Astfel. pe de o parte. cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă. Acestea se referă în primul rând la urmele de roţi şi sănii. configuraţia desenului antiderapant. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. prin dimensiuni. numărul roţilor pe o osie. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit in contact. pe de alta. Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei in speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. bucăţi de metal. clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză. au fost depistate două urme dinamice de frînare. urmele barei de protecţie. Despre tipul mijlocului de transport probează. de a alege şi schimba direcţia. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tălpigilor pe zăpadă.3 (7) Stabiliţi valoarea informativă a urmelor în următoarea situaţie: „La locul de săvîrşire a unui accident de circulaţie. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. Concomitent acţiunilor de măsurare. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. Totodată. direcţiei şi vitezei de deplasare. obiecte transportate etc. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie. in majoritatea cazurilor. în cele din urmă. în condiţii favorabile de sol. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după părţile componente. la identificarea lui. 1. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. bucăţi de lemn. tn cazurile când in urme sunt 167 . conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadă. In atare situaţii. cea fotometrică. ştirbiri. pete de sânge etc. Pe lângă caracteristici generale. examinarea urmelor de frânare. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. creează urme in care se reproduc: dimensiunile şinei. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. in cazul unei lovituri sau tamponări. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. Mijloacele de transport creează urme şi. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. in care se reproduc dimensiunile. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunoscute. asigurând. viteza de deplasare. in special a accidentelor de circulaţie. In soluţionarea cauzelor penale. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. cu mijlocul de transport. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. concomitent. Atât urmele-formă. particole de vopsea solidă pe craniul pietonului tamponat. în special. fibre de îmbrăcăminte. Astfel.

martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la 14 ani şi de la 14 până la 16 ani. Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase. vârstă care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului. regresia psihică devine mai accentuată. adică a persoanelor de 14-16 ani. înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei. Potrivit art. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de 14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare. Tactica ascultării minorilor. în etate şi a celor handicapaţi Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi ca martori. faţă de lege şi dreptate. Totodată.2. ştirbiri. predispuşi spra fantezie şi exagerarea faptelor percepute. organul de cercetare va ţine cont de nivelul de cunoştinţe şi de experienţa de viaţă ale adolescentului pentru a alege cele mai adecvate modalităţi de discuţie. 2. sunt iritabili. Conduita tactică a organului de anchetă. Cu privire la prima categorie. particularităţi de formă. la formularea cărora îşi vor da concursul specialiştiipedagogi. Pe lângă scăderea evidentă a capacităţilor perceptive. declaraţiile minorilor în vârstă de 11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări.1 (3) Stabiiţi factorii care determină aspectul specific al activităţii de audiere a persoanelor în cauză. devine posibilă identificarea animalelor. crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi. Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase. persoanele în vârstă devin suspicioase. direct şi într-un limbaj accesibil lor. tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia devine echilibrată. apar elemente de disfuncţie a gândirii. în etate şi cu dezabilităţi. creşte mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare. la vârsta de 7-10 ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă. rudelor apropiate sau a tutorelui. Ca regulă. iar. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. în special. întreaga structură psihologică a individului. Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm. necesită a fi cunoscute şi unele particularităţi individuale. starea sănătăţii. astfel ca audierea să se desfăşoare într-o manieră serioasă. ele apar la vârsta de 60-65 ani. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi. După cum demonstrează practica. Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. Primele simptome de îmbătrânire vizează potenţialul perceptiv şi se manifestă prin scăderea posibilităţilor de percepţie vizuală şi auditivă. Astfel. comportarea agresivă sau chiar obraznică. 2. în acest scop organul de urmărire penală va întreprinde activităţi pentru obţinerea informaţiei necesare privind modul de viaţă. întrucât persoanele de aceeaşi vârstă pot avea deficienţe diferite. Pe măsura înaintării în vârstă. ascultarea fără întârziere. şi a părinţilor. Particularităţi tactice privind audierea persoanelor minore. pe lângă trăsăturile generale menţionate proprii lor.139 al CPP. Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. legea prevede ca ascultarea să se desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog. întrebările trebuie să fie formulate clar. Pe parcursul acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care influenţează esenţial psihicul.vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de bază a procesului de ascultare. Datorită elementelor de gândire logică. în situaţia adolescenţilor. cu participarea pedagogului din instituţia de instruire respectivă. La această vârstă minorii se caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă. deşi la unele persoane se pot observa mult mai devreme. de capacităţile perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase. în unele cazuri. va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. în ce priveşte tactica ascultării martorilor în etate. preocupările. se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru ascultarea martorilor maturi. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate. fireşte. într-o formă accesibilă vor fi avizaţi asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut. Cele menţionate impun. pe de altă parte. iar. 168 . interesele şi atitudinea. memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. dar încurajatoare. a martorilor de această vârstă. Subiectul II. a magistratului trebuie să se bazeze pe cunoaşterea particularităţilor caracteristice martorului în etate. organul de anchetă trebuie să determine şi să înlăture motivaţia comportării lui.(5) Caracterizaţi succint cadrul tactic de audiere a persoanelor menţionate. aceasta se va stabili în funcţie de gradul de evoluţie a psihicului. Reguli tactice de ascultare a martorilor minori. o creştere accentuată sporită a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. § 5. însă. rude şi de alte persoane cointeresate în cauză. primele elemente ale gândurii abstracte. Informaţii de acest gen pot fi căpătate în urma contactului cu persoanele apropiate martorului sau procedând în prealabil la o discuţie cu el. în majoritatea cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni. susceptibile şi iritabile. pe de o parte. Ca şi în cazul martorilor maturi. memoriei şi vorbirii. La precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta se impune în mod deosebit.

Tot la faza introductivă, organul care conduce ascultarea trebuie să informeze persoana asupra calităţii procesuale de martor, familiarizând-o, totodată, cu obligaţiunile şi drepturile de care dispune conform legislaţiei procesual-penale în vigoare. Dacă după discuţia în prealabil se observă că martorul de vârstă înaintată acceptă calitatea procesuală ce i se oferă şi că se află într-o stare psihologică de încredere şi binevoitoare, se va trece la relatarea liberă a faptelor şi împrejurărilor ce constituie obiectul ascultării. La finele relatării libere, se va interveni cu întrebări pentru precizarea anumitor momente din declaraţiile martorului, completarea sau verificarea acestora. Interogarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă calmă şi respectuoasă. Sunt contraindicate formulările care pot jigni personalitatea martorului. Anumite particularităţi specifice are şi ascultarea martorilor handicapaţi, în special, a persoanelor surde şi surdomute, care nu de puţine ori sunt prezente la locul săvârşirii actelor antisociale. După cum este cunoscut, legislaţia procesual-penală în vigoare (art. 58 al CPP) nu admite participarea la proces în calitate de martor a persoanelor care, datorită defecţiunilor fizice sau psihice, nu sunt în stare să perceapă şi să reproducă corect fapte şi împrejurări de fapt cu semnificaţie probantă. Această normă procesual nu trebuie tratată în mod absolut, după cum se procedează uneori. Ea nu se referă la persoanele surde şi surdomute care, în majoritatea cazurilor, sunt dotate cu o perfectă sistemă de recepţie vizuală, aceasta asigurându-le mari posibilităţi de observare. în practică s-a dovedit că surdomuţii, spre exemplu, fixează la maximum semnalmentele persoanelor implicate în activitatea infracţională, descriu cu mare exactitate vestimentaţia lor, tot felul de alte obiecte din spaţiul respectiv.1 Fără a intra în alte discuţii asupra aspectului procesual al problemei în cauză, menţionăm că prezenţa deficienţelor auditive şi de exprimare nu exclude participarea persoanelor surde şi surdomute la proces în calitate de martori dacă ei au observat fapte şi împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a cauzei. Tactica ascultării persoanelor surde şi surdomute este în funcţie de gradul de pregătire a martorului şi, fireşte, de raportul de legătură a acestuia cu cauza. Prin urmare, organul de urmărire penală, are datoria să se informeze în prealabil asupra acestor împrejurări. Cu acest prilej este indicat ca la etapa de pregătire să se stabilească instituţia de instruire a martorului surd sau surdomut pentru a obţine informaţia respectivă referitoare la capacităţile şi nivelul de cunoştinţe ale acestuia. Se recomandă ca interpreţii - participanţi obligatorii la acest act de cercetare - să fie selectaţi tot din cadrul instituţiilor de instruire a persoanelor handicapate. Ascultarea propriu-zisă poate pleca de la o convorbire în prealabil în cadrul căreia organul judiciar va preciza obiectul ascultării şi după aceasta va avertiza martorul despre faptul că are obligaţia să depună mărturii numai despre ce a recepţionat şi că, în caz contrar, săvârşeşte o infracţiune de mărturie mincinoasă. în continuare martorul este invitat să expună cele observate în legătură cu fapta în cauză. Dacă relatarea liberă decurge anevoios, se recomandă trecerea la interogatoriu. Evident, se va evita totul ce poate contribui la apariţia unei stări de nervozitate, cunoscut fiind faptul că handicapaţii, în marea majoritate, sunt sensibili la comportările neadecvate stării lor.1 2.3 (7) Elaboraţi un plan de acţiuni, în vederea pregătirii audierii, unei persoane ce suferă de dezabilităţi a organelor de auz şi de vorbire. Credca din materialul de mai sus se poate deduce cite ceva necesar p/u elaborarea unui asemenea plan. Test nr 25 Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice 1.1(3) Clasificaţi metodele criminalistice. Se folosesc trei categorii de metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice 2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu 4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea determinării identităţii sau apartenenţei la grup.

169

6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces (învinuitul, victima) a anumitor obiecte. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice Metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1, care pot fi încadrate în trei subgrupuri, după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc; b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.); c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

170

1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în teoria şi practica criminalistică a metodelor particular ştiinţifice. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare microscopică. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei, urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. — Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc. — Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari, dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 45 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor in documente. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. — Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil1, înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma, culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş.a. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului, imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de

171

b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. uneori în mod categoric. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit. să asigure identificarea acestuia.a. a naturii faptei (moarte naturală. situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit actul de omor. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc. Tabloul de ansamblu al locului cercetat. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă.). deoarece. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in căutare. accident). a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. spre exemplu. Situaţia de fapt de la faţa locului poate. cu atât mai mult. suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. că. De menţionat. ale plantei picioarelor. organul învestit cu efectuarea ei. pot conduce la stabilirea. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii2 şi. Metode antropologice. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. in special. se va strădui să determine: a) Natura juridică a faptei. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. traficurilor de stupefiante etc. înainte de toate. reprezintă punctul de plecare 172 . Astfel. suprafeţelor palmare ş. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. iar pe de altă parte. omor. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. a staturii. starea obiectului material al infracţiunii. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. sinucidere. Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. d) Autorul faptei. pentru orientarea activităţii de cercetare. cele vizând prevenirea furturilor . 2. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. pe de o parte. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată. obiectele prezente sau lipsă. Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale.a. c) Modul în care a fost comisă infracţiunea. e) Identitatea şi calitatea victimei. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte. precum şi a cadavrelor necunoscute.1 (3) Enumeraţi sarcinile activităţii de cerc etare a locului faptei. de împrejurările şi situaţia în care se activează. dimensiunilor încălţămintei purtate etc. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. în majoritatea cazurilor. traseologice. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. care pot fi încadrate în trei subgrupuri. metodele fotografiei de fixare. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ. balistice ş.identificare. decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită. Metode speciale criminalistice. între timp. în cele din urmă. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte. inclusiv infracţională. de deprinderile şi experienţa făptuitorului. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia. 1. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă.3 (7) Stabiliţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor infracţionale. mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. algoritmarea în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. în această ordine de idei. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. personalitatea ei. premeditată.

stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei. Articolul 125. de asemenea.2. în condiţiile prevăzute de art. Dumai sam Subiectul III: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor. face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art. recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală.1 (3) Enumeraţi expertizele tradiţionale în cadrul cercetării omuciderii. animalelor.12 se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. persoana care efectuează urmărirea penală. a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii. Constatarea şi expertiza medico-legală Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale. persoana care efectuează urmărirea penală le examinează în sediul organului de urmărire penală. cu autorizarea judecătorului de instrucţie. 3. 125). 3. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale. A. (2) Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art. iar în caz de necesitate. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă permit de a presupune întemeiat că într-o anumita încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii. În anumite cazuri. dacă este necesar. După relaţiile. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. (5) Dezvăluiţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul expertizei în cazul omuciderii. 2. CPP: Articolul 118. cercetarea la faţa locului va urmări. obiectele şi documentele se împachetează. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat. organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor. 54. determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii acestora. f) Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. schiţe. Cercetarea la faţa locului (1) În scopul descoperirii urmelor infracţiunii. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice. 114 Cod procedură penală. documentelor.2 (5) Delimitaţi cercetarea la faţa locului în domiciliu de percheziţia la domiciliu. al cărei caracter penal urmează a fi stabilit. precum şi în alte cazuri. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. indicîndu-se motivele efectuării ei. cadavrelor umane sau de animale. (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal. execută diferite măsurări.1 (7) Modelaţi o situaţie în care latura subiectivă a infracţiunii se reflectă în ambianţa locului faptei. în raport cu natura faptei. fotografieri. (3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile. pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal. 2. Pentru aceasta. precum şi a unor cadavre umane sau de animale. se sigilează. (4) În caz de delict flagrant. încăperilor.şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. întocmeşte desene. prin încheiere motivată. permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia prin rezoluţie. (4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate. 3. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii. 173 . obiectelor. şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora. filmări. În caz contrar.3 (7) Enumerţi întrebările la care urmează să dea răspuns expertiza medico-legală în situaţia descoperirii unui cadavru dezmembrat.în activitatea logică de elaborare.

orificiul anal). 174 . aşa cum rezulta şi din actul de constatare eliberat de medicul dispensarului. Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii. expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei. De asemenea. pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului. a urmelor biologice (salivă. Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei. care este agentul vulnerant folosit la producerea leziunilor. în vârstă de peste 80 ani. spermă) şi chiar expertiza scrisului. Probele de scris luate de la acest tânăr. organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt realizabile. în ziua în care se săvârşise fapta. vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie. aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului. constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la faţa locului. activitate rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate. când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale. considerând că fapta sa nu va fi descoparită. s-a considerat că este moarte patologică. menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale. aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima. întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale. un mesaj insultător la adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea bărbaţilor din sat. stabilirea grupei sangvine.Atât constatarea. prezenţa alcoolului în sânge şi în urină. luate de la victimă. Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care. B. Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge. au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-. lăsat deschis la capul victimei. între acestea. Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). în acest sens. La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare. precum şi urme ale unui raport sexual. Este concludent. chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată. Alteori. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie. cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie. alertate de rudele victimei. cazul unei femei. comparate cu scrisul de pe biletul incriminat.a dovedit a fi şi autorul celor trei fapte grave: viol. a scris pe un caiet. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale. specifică vârstei (cardiopatie). Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei. dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori. care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. care este mecanismul de producere a lor. este recomandabil ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu organele de urmărire penală. omor şi furt. Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr. după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional. care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală. De asemenea. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică Dacă urgenţa o impune. cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului care participă la cercetări. s-au observat la lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. iar când participarea procurorului nu este posibilă. a firelor de păr.