Jules Verne

Copiii Căpitanului Grant
călătorie în jurul lumii Ilustraţii de Gravuri de Pannemaker Riou

qrupudrtxpprn
Printed in Romania l

fed prinţ sa

O societate Butan Gas

B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 31, sector 5, Bucureşti, ROMÂNIA Telefon: 335.93.18; 335.97.47 Fax: 337.33.77

PARTEA ÎNTÂI — CĂLĂTORIE ÎN AMERICA DE SUD Cap.I BALANCE-FISH
La 26 iulie 1864, sub o adiere puternică de vânt dinspre nord-est, un iaht măreţ evolua cu toată iuţeala pe valurile canalului de nord. Pavilionul Angliei flutura în vârful catargului de dinapoi; la extremitatea marelui catarg un pavilion albastru purta iniţialele E.G., brodate în aur, având deasupra o coroană ducală. Iahtul se numea Duncan şi aparţinea lordului Glenarvan, unul din cei şaisprezece pairi scoţieni care făceau parte din Camera Lorzilor şi cel mai distins membru al „Royal-Tharnes-Yaht-Club"-ului, foarte cunoscut în Regatul-Unit. Lordul Edward Glenarvan se găsea pe bord cu tânăra-i soţie, lady Helena, şi cu unul din verii lui, maiorul Mac Nabbs. Duncan-u\, nou construit, făcuse exerciţii la câteva mile de golful Clyde, şi încerca să se reîntoarcă la Glasgow; insula Arran se zărea de acum la orizont, când matelotul de pe catarg semnală un peşte enorm care se zbătea în urma iahtului. Căpitanul John Mangles porunci ca lord Edward să fie

Regis

prevenit de acest fapt. Lordul urcă pe punte cu maiorul Mac Nabbs şi întrebă pe căpitan ce crede asupra vietăţii. — Cred că-i un rechin din cei mari, răspunse John Mangles. — Un rechin prin locurile acestea? exclamă Glenarvan. — Fără îndoială; el aparţine unei specii de rechini care se întâlnesc în toate mările şi sub toate latitudinile. E aşa-numitul „Balance-Fish"*. Dacă înălţimea voastră consimte şi dacă lady-ei Glenarvan i-ar fi pe plac să asiste la o vânătoare ciudată, vom şti îndată ce avem de făcut. — Să pescuim atunci, zise lord Glenarvan. Apoi trimise un marinar să prevină şi pe lady Helena, care veni pe punte, într-adevăr ispitită nespus. Marea era frumoasă; se puteau urmări pe suprafaţa ei cu uşurinţă, repezile evoluări ale rechinului care se cufunda sau se ridica la suprafaţă cu o surprinzătoare putere. John Mangles, dădu ordine. Mateloţii aruncară peste bord o parâmă puternică, prevăzută cu un cârlig la care era pusă ca momeală o bucată enormă de slănină. Cu toate că rechinul era încă la o distanţă de cincizeci de coţi, simţi momeala oferită lăcomiei lui. Se apropie repede de iaht. I se vedeau aripile cenuşii la capete, negre la bază, bătând valurile cu violenţă, pe când coada şi-o menţinea într-o poziţie dreaptă. Pe măsură ce înainta, ochii lui mari, bulbucaţi, apăreau umflaţi de poftă, iar fălcile, larg deschise, descopereau patru şiruri de dinţi. Capul îi era larg şi aşezat ca un ciocan uriaş în vârful unui mâner. John Mangles nu se înşelase; acesta era cel mai lacom specimen al familiei rechinilor. Pasagerii şi marinarii de pe Duncan urmăreau cu încordată atenţie mişcările rechinului. Animalul fu de îndată în dreptul cârligului; se întoarse pe spate pentru a-l apuca mai bine şi enorma bucată de slănină dispăru în vastul lui gâtlej. îndată ce se „prinse", mateloţii îl traseră. Rechinul se abătu cu putere văzându-se smuls din elementu-i natural, apa. Dar se ţinu seamă de violenţa lui; o frânghie prevăzută cu un laţ îl "apucă de coadă şi-i paraliza mişcările. După *) Balance-fish este astfel numit de marinarii englezi, deoarece capul său are forma unei balanţe sau mai exact a unui ciocan mare. Din această cauză, în Franţa, este cunoscut sub numele de rechin-ciocan. câteva clipe era zvârlit pe punte. îndată, unul din marinari se apropie de dânsul, cu băgare de seamă, şi cu o puternică lovitură de topor tăie coada uriaşă a animalului. Pescuirea era terminată; nu se mai puteau teme de nimic din partea monstrului; răzbunarea marinarilor era satisfăcută, dar curiozitatea lor, nu. într-adevăr, pe bordul oricărei corăbii este obiceiul de a se cerceta cu atenţie stomacul rechinilor. Lady Glenarvan nu voi să asiste la această „explorare", şi se întoarse la locul său. Rechinul gâfâia încă; era lung de peste trei metri şi cântărea peste şase sute de livre. Dimensiunea şi greutatea nu aveau nimic extraordinar; dar dacă „balance-fish" nu este clasat printre uriaşii speciei, el se numără printre cei mai de temut. Fu spintecat

grabnic cu lovituri de topor. Cârligul pătrunsese până în stomacul absolut gol; evident animalul postise multă vreme, şi marinarii înşelaţi în speranţele lor începeau să-i arunce rămăşiţele în mare, când conducătorul echipajului observă un obiect grosolan, încurcat puternic în măruntaiele peştelui. — Ei, ce-i asta? exclamă el. — O piatră pe care animalul va fi înghiţit-o, răspunse unul dintre marinari.. — Da, reluă un altul, e o ghiulea cu sârmă. — Tăceţi, replică Tom Austin, secundul iahtului, nu vedeţi că animalul era un beţivan patentat şi că a băut nu numai vinul dar şi sticla? — Ce, întrebă lordul Glenarvan, rechinul are în stomac o sticlă? — O sticlă veritabilă, răspunse şeful de echipaj. — în cazul acesta, Tom, reluă lord Edward, scoateţi-o cu băgare de seamă; sticlele găsite în mare închid adesea documente de preţ. — Crezi? întrebă Mac Nabbs. — Cred că de multe ori poate fi cu putinţă. — Nu te contrazic, răspunse maiorul. Poate că şi acum o fi aici vreo taină. — O vom afla îndată, zise Glenarvan. Ei bine, Tom? — Iată, răspunse secundul, arătând sticla pe care o scosese nu fără greutate, din stomacul rechinului. — Bun, zise Glenarvan. Spălaţi-o şi aduceţi-mi-o pe dunetă. Sticla fu depusă pe masa din careu, împrejurul căreia se aşezară lordul Glenarvan, maiorul Mac Nabbs, căpitanul John Mangles şi lady Helena. Se ştie că femeia este curioasă întotdeauna. Pe mare orice întâmplare constituie un eveniment. Fu un moment tăcere. Era oare aici taina unui dezastru, sau o simplă scrisoare încredinţată bunului plac al valurilor de vreun marinar fără lucru? înainte de a fi cercetată în interior, sticla fu examinată pe dinafară. Ea avea o îmbucătură subţire şi lungă, al cărei gât puternic purta încă un capăt de sârmă de fier atinsă de rugină; pereţii săi erau foarte groşi şi în stare să suporte o presiune de mai multe atmosfere. Cu aceste sticle, podgorenii din Ai sau din Epernay rup picioarele scaunelor, fără să se spargă. Sticla putuse deci să suporte fără nici o stricăciune primejdia unei lungi pribegiri. — O sticlă a casei Cliquot, zise simplu maiorul. Şi cum era cunoscător în această materie, afirmaţia lui fu primită fără tăgadă. — Dragul meu maior, răspunse lady Helena, puţin ne pasă ce fel dc sticlă e dacă nu ştim de unde vine. — Vom şti, dragă Helena, zise lord Edward, şi putem afirma de pc acum că vine de departe. Priveşte stratul pietrificat care o acoperă: substanţele sunt mineralizate, pentru a zice astfel, sub acţiunea mării. Această rămăşiţă a plutit multă vreme în ocean, înainte dea fi intrat în pântecele rechinului. — Dar de unde vine? întrebă lady Glcnarvan.

— Aşteaptă, aşteaptă; trebuie să fii răbdătoare când ai o sticlă ca asta în faţa ta. Glenarvan începu să scormonească stratul care apăra gâtul sticlei; îndată ieşi la iveală dopul care era foarte stricat de apă. — Circumstanţă supărătoare, zise lordul Edward, căci dacă se găseşte vreo hârtie înăuntru va fi fost vătămată. — Tot ce se poate, replică maiorul. — Voi adăuga, reluă Glenarvan, că sticla, rău astupată, avea să se scufunde, şi e o fericire că rechinul a înghiţit-o pentru ca să ne-o aducă ajci pe bord. — Fără îndoială, răspunse John Mangles, şi totuşi ar fi fost mai bine s-o fi pescuit-o în mijlocul mării pe o latitudine şi o longitudine bine determinate. Studiind curenţii atmosferici şi marini, se poate , recunoaşte drumul străbătut; dar cu aceşti rechini care merg contra vântului şi mării, nu mai ştii ce să faci. — Vom vedea, răspunse lord Edward. Scoase dopul cu multă grijă. Un miros puternic de sare se răspândi. — Ei bine? întrebă lady Helena cu o nerăbdare specific femeiască. — Da, zise Glenarvan, nu m-am înşelat! Sunt nişte hârtii! — Documente, documente! strigă lady Helena. — Numai că, răspunse Glenarvan, pare să fie roase de umezeală, şi e imposibil să le scoţi, căci sunt lipite de pereţii sticlei. — S-o spargem, răspunse maiorul. — Aş vrea s-o păstrez neatinsă, replică Glenarvan. —Şi eu la fel, răspunse maiorul. —=- Fără îndoială, zise lady Helena, dar conţinutul este mai preţios decât sticla, şi e mai bine s-o sacrificăm. — înălţimea voastră să desprindă numai gâtul, zise John Mangles. în felul acesta s-ar putea scoate documentul fără a se sparge sticla. Era greu să se procedeze în alt fel. Trebui să se întrebuinţeze ciocanul, căci învelitoarea de piatră era extrem de tare. Sfărâmăturile căzură pe masă şi mai multe bucăţi de hârtie ieşiră la iveală, lipite unâ de alta. Glenarvan le scoase cu grijă, le separă şi le întinse pe masă. Lady Helena, maiorul şi căpitanul se îngrămădiră în jurul lui.

Cap. II CELE TREI DOCUMENTE
Pe bucăţile de hârtie, jumătate distruse de umezeală, se zăreau câteva cuvinte, numai resturi indescifrabile ale unor rânduri şterse aproape în întregime. Câteva minute, lord Glenarvan le examina cu atenţie; le întoarse în toate felurile; le expuse la lumina zilei; observă cele mai mici urme; privi pe prietenii care îl măsurau cu o privire nerăbdătoare, şi zise: — Sunt aici trei documente distincte, şi după cât se pare trei copii ale aceluiaşi document tradus în trei limbi, unul în englezeşte, altul în

franţuzeşte şi al treilea în nemţeşte. Cele câteva cuvinte care au scăpat nevătămate nu lasă nici o îndoială în această privinţă. — Dar, cel puţin, cuvintele au vreun înţeles? întrebă lady Glenarvan. — E greu să mă pronunţ; sunt foarte incomplete. — Poate s-ar completa un document prin altul, zise maiorul. — Desigur, răspunse John Mangles; căci e cu neputinţă ca apa să fi ros aceste hârtii, exact în aceleaşi locuri. Alăturând crâmpeiele de fraze, vom sfârşi prin a le găsi un înţeles. — Ceea ce vom face, zise lord Edward; dar să procedăm cu metodă. Iată mai întâi documentul în engleză. Documentul prezenta următorul aranjament al rândurilor şi cuvintelor: » sink skipp 62 aland Bri Gr gow stra

and

that monit lost

of long ssistan ce

—Iată ceva care nu spune prea mult, zise maiorul. —Oricum ar fi, răspunse căpitanul, este engleză curată. —• Nici o îndoială în această privinţă, zise lordul Glenarvan; cuvintele: sink, aland, that, and, lost, sunt intacte; skipp formează evident cuvântul skipper, şi e vorba de un domn Gr...., probabil căpitanul unui vas naufragiat*), ' -— Să adăugăm, zise John Mangles, cuvintele monit şi ssistance, a căror interpretare este evidentă. —Ei, dar e ceva, spuse lady Helena. — Din nenorocire, răspunse maiorul, lipsesc rânduri întregi. Cum să găsim numele unui vas pierdut, locul naufragiului?... —Le vom găsi, zise lord Edward. — Fără de îndoială, replică maiorul, care era totdeauna de părerea tuturor, dar în ce fel? —Completând un document prin altul. —Să încercăm! exclamă lady Helena. A doua bucată de hârtie mai vătămată decât cealaltă nu oferea decât cuvinte izolate, aşezate în acest fel:

7 juni

zwei

Glas graus bringt ihnen

atrosen

*) Cuvintele: sink, aland, that, and, and, lost, înseamnă în româneşte: a se cufunda, la pământ, acesta ţi pierdut. Skipper este numele care se dă în Anglia căpitanilor din în nemţeşte, zise John Mangles,înseamnă document şi — È scrisă marina comercială. Monition de îndată ce-şi aruncă ochii pe hârtie. — Şi dumneata cunoşti această limbă, John? întrebă Glenarvan. — Perfect. — Spune-ne ce înseamnă. Căpitanul cercetă documentul cu atenţie şi spuse: — Mai întâi, iâtă-ne fixaţi asupra datei evenimentului. 7 juni însemnează 7 iunie. Apropiind această cifră de cifrele documentului englez, 62, avem data completă: 7 iunie 1862. — Foarte bine, strigă lady Helena; urmează John. —- In acelaşi rând, reluă căpitanul, găsesc cuvântul Glas, care, alăturat de cuvântul gow dat de primul document, însemnează Glasgow. E desigur vorba de o corabie din portul Glasgow. — Aceasta e şi părerea mea, răspunse maiorul. — Rândul al doilea lipseşte în întregime, reluă John Mangles. Dar în al treilea întâlnesc două cuvinte importante; zwei care înseamnă doi şi atroşeri, sau mai bine matrosen, al cărui înţeles în limba germană este marinar. — Probabil, răspunse lord Glenarvan. — Mărturisesc, reluă căpitanul, că totuşi cuvântul următor graus mă încurcă. Nu ştiu cum să-l traduc. Al treilea document ne va face poate să-l înţelegem. Cât despre ultimele două cuvinte, ele se explică uşor. Bringt ihnen însemnează aduceţi-le, şi dacă le alăturăm cuvântului englez aşezat ca şi ele în rândul şapte al primului, document, vreau să spun alături de cuvântul assistance, fraza: aduceţi-le ajutor, reiese evidentă. — Da! Aduceţi-le ajutor! zise lord Edward, dar unde se găsesc aceşti nenorociţi? Până acum nu avem nici o indicaţie asupra locului, şi teatrul catastrofei ne este cu totul necunoscut. — Să sperăm că documentul francez va fi mai desluşit, zise lady Helena. — Să vedem documentul francez, răspunse Glenarvan. Cum cunoaştem cu toţii această limbă, cercetările noastre vor fi mult mai uşoare. Iată copia exactă al celui de-al treilea document: trois ats gonie tania abor austral

conţin jeté et 37

pr 11' lat

,

crevel indi

ohgit

lord Glenarvan, şi să începem de la capăt. Daţi-mi voie să însemnez unul câte unul cuvintele împrăştiate şi incomplete. Văd mai întâi, de la primele litere, că e vorba de o corabie cu trei catarge, al cărei nume, mulţumită documentelor englez şi francez, ne este păstrat în întregime: Britannia. Din cele două cuvinte următoare gonie şi austral, numai ultimul are un înţeles pe care îl pricepeţi cu toţii. — Iată de acum un amănunt preţios, răspunse John Mangles; naufragiul a avut loc în emisfera australă. — E vag, răspunse maiorul. — Continui, răspunse lord Edward. Ah! Cuvântul abor, radicalul verbului aborder. Nenorociţii au tras la ţărm în vreo parte. Dar unde? Conţin! Pe un continent? Cruel! — Cruel! strigă John Mangles, dar iată explicaţia cuvântului nemţesc graus... grausani... crud! —- Să continuăm! Să continuăm! zise Glenarvan, al cărui interes era tot mai mult aţâţat pe măsură ce înţelesul cuvintelor se completa. Indi... Deci în India au fost aruncaţi marinarii. Ce înseamnă cuvântul ongit? Ah, longitudine! Iată şi latitudinea: treizeci şi şapte de grade, unsprezece minute. în fine, avem o indicaţie precisă. — Dar lipseşte longitudinea, zise Mac Nabbs. — Nu poţi să ai totul, dragul meu maior, răspunse lordul Edward. Şi exactitatea latitudinii e ceva. Negreşit, documentul francez este cel mai complet din toate. E evident că fiecare din ele e traducerea cuvânt cu cuvânt a celorlalte, căci toate conţin acelaşi număr de rânduri. Trebuie acum să le reunim, să le traducem într-o singură limbă şi să le căutăm înţelesul cel mai logic şi cel mai lămurit. — Vei face traducerea în franţuzeşte, în englezeşte sau în nemţeşte? întrebă maiorul. — în franţuzeşte, răspunse Glenarvan, pentru că cea mai mare parte din cuvintele interesante ne-au fost păstrate în această limbă. — înălţimea voastră are dreptate, zise John Mangles. De altfel, această limbă ne este cunoscută. — Ne-am înţeles. Voi scrie documentul reunind resturile cuvintelor şi crâmpeiele de frază, respectând intervalele care le separă şi completând pe acelea al căror înţeles nu poate fi îndoielnic; apoi le vom compara şi le vom judeca. Glenarvan luă condeiul şi după câteva clipe dădu prietenilor săi o hârtie pe care erau însemnate următoarele rânduri, aici traduse: 7 Iunie 1862 tri catargul Britannia scufundat gonia spre uscat căpitan Gr Glasgow austral doi mateloţi abor

— Sunt şi cifre, spuse lady Helena. Priviţi!... — Să procedăm cu băgare de seamă, zise

Eataie Araucania. în adevăr aceşti nenorociţi sunt prinşi sau prizonieri. Să întrebuinţăm deci toată priceperea pentru ca să ghicim dezlegarea dureroasei enigme. -— Care sunt intenţiile înălţimii Voastre? zise John Mangles. — Aceasta e uşor de verificat. Amiralităţii. continentul. străbate de-a curmezişul Pampasurilor nordul ţinuturilor patagoneze şi se pierde în Atlantic.. şi matelotul le transmise secundului. Cei doi mateloţi şi căpitanul. John. De cine? De indieni cruzi. răspunse lady Helena. din Glasgow s-a scufundat. zise lord Edward. — Să ajungem la Dumbarton cât mai repede. Cele pe care nu le ştim. răspunse John Mangles desfăşurând o hartă a Americii meridionale. abor. că doi mateloţi şi căpitanul au aruncat acest document la 37° 11' latitudine şi că cer ajutor. abordează. — Ce putem presupune? reluă Glenarvan. amicii mei.. — Bine.. — Dar Patagonia străbătută de paralela treizeci şi şapte? întrebă maiorul. replică maiorul. Să continuăm presupunerile. un continent şi nu o insulă. ce? conţin. Ce se întâmplă cu dânşii? Aveţi aici două litere providenţiale pi. — Mai întâi. şi vă atrag atenţia asupra cuvântului gonie (gonia).. 2. care vă fac cunoscută soarta lor. — Perfect. Ce ştim? Că la 7 iunie 1862 o corabie cu trei catarge. apoi. Britannia. — Suntem gata. dragul meu Edward. eu mă voi duce la Londra să supun documentul. Nu indică el oare numele unei ţări? — Patagonia! exclamă lady Helena. să continuăm cercetările. Sunteţi convinşi? Cuvintele nu sar singure în locurile goale? Acest document nu e clar înaintea ochilor voştri? Nu se face lumină în mintea voastră? . pe când lady Helena se va întoarce la Malcolm-Castle. John Mangles dădu ordinele în consecinţă. Mai întâi că naufragiul a avut loc în mările australe. Lucrurile pe care le ştim. E chiar aşa.. în acest document trebuie să ţinem seamă de trei lucruri bine deosebite: 1. înţelegeţi. reluă Glenarvan. Patagonia e atinsă de paralela treizeci şi şapte. — Acum. adresându-se lordului Glernarvan.. Suntem pe urma unei mari catastrofe. Cele pe care le putem presupune.conţin pr crud aruncat acest document şi 37°11' latitudine pierduţi indi longitudine Aduceţi-le ajutor Un marinar preveni pe căpitan că Duncan-u\ intra în golful Clyde şi-i ceru ordine. 3. — Fără îndoială. Viaţa vreunui om depinde de înţelepciunea noastră.

şi începu să răsfoiască repede. răspunse John Mangles. De altfel. — Să vedem! Să vedem zise lady Helena. ele se reduc la una singură. Spuse cu un accent de mulţumire: „30 mai. Căldura sa se transmitea celor ce-l ascultau. zise lady Helena. s-a pierdut pe coastele Patagoniei. — Oh. corabia cu trei catarge. prieteni. dacă nenorociţii au să-şi revadă patria. şi numai cu latitudinea m-aş însărcina să merg drept la teatrul naufragiului. întocmi nota următoare: La 7 iunie 1862. unde vor fi prizonierii cruzilor indieni. le voi umple fără greutate. dragul meu Edward. — Ştim totul atunci! zise lady Glenarvan. Ca şi dânsul. fiindcă ţara este cunoscută. Am aici colecţia Mercantile and Snipping Gazette. îmi par extrem de plauzibile. voi întreba la Glasgow care era destinaţia Britanniei. iar la 7 iunie. sau vor fi pierduţi. — Oh. la gradul de longitudine care ne lipseşte. şi locurile pe care marea le-a lăsat între cuvintele documentului. Vedeţi. ca şi cum aş scrie după dictarea căpitanului Grant. — Nu mai e nici o îndoială! Nu mai e nici o îndoială! zise Glenarvan. — Tot. doi mateloţi şi căpitanul Grant vor să încerce să abordeze continentul. şi vom şti dacă a putut să fie târâtă prin locurile acelea. catastrofa a avut loc pe coastele Patagoniei. Peru! Callao! încărcat pentru Glasgow. . ochii săi arătau o încredere absolută. nu avem nevoie să căutăm aşa departe. grade longitudine şi 37°ir latitudine. E chiar el! Britannia a părăsit Callao la 30 mai. ei exclamară: „E evident! E evident!" Lord Edward reluă după un moment: — Toate aceste ipoteze. Britannia.. Veniţi-le în ajutor. răspunse John Mangles. opt zile după plecarea lui. din Glasgow s-a scufundat pe coastele Patagoniei în emisfera australă. amicii mei. îndreptându-se spre pământ. Britannia.Glenarvan vorbea cu convingere. — Ne este inutil. Iată întreaga-i odisee în aceste resturi de cuvinte care păreau indescifrabile.. fără a ezita. Ei au aruncat acest document la. e scoţianul îndrăzneţ care a voit să fondeze o nouă Scoţie în mările Pacificului! — Da. care ne'va da indicaţii precise. Căutările lui nu durară mult. răspunse John Mangles. că se ţine seama de ceea ce putem presupune. după mine. — Grant! strigă lord Glenarvan. ' John Mangles luă un teanc de jurnale din anul 1862. Cât despre cele pe care nu le ştim. ţie îţi vor datora această fericire. draga mea Helena. cel care în 1861 s-a îmbarcat pe Britannia la Glasgow şi despre care nu am mai avut ştiri. căpitanul Grant. Lordul Glenarvan reluă condeiul şi.

Apele limpezi ale lacului Lomond scaldă granitul pereţilor săi. Singuri între toţi. care stăpâneşte valea. amicii mei.. împreună cu maiorul Mac Nabbs. Duncan îşi mărise iuţeala. atingea ţărmurile insulei Bute. ancora la picioarele stâncii de bazalt din Dumbarton. şi rămaseră credincioşi celor ce le ţineau moşiile. MalcolmCastle. fură alungaţi. să ne suim pe dunetă. prea sigur. încoronată de celebrul castel al eroului scoţian. Nici unul nu părăsi căminul. toţi rămaseră în tribul vechilor lor stăpâni. Luss. pentru ca Anglia să ezite a veni în ajutorul a trei din fiii săi. reluă lady Helena. din Glasgow. şi mă însărcinez să-i înştiinţez că nu-i pierdută orice speranţă. o va face astăzi pentru naufragiaţii de pe Britannial — Dar aceşti nenorociţi. unii muriseră de foame. III MALCOLM-CASTLE Castelul din Malcolm e aşezat lângă orăşelul Luss. Mac Farlane.. Din timpuri imemoriale el aparţinea familiei Glenarvan care păstra în ţara lui Rob-Roy şi a lui Fergus Mac Gregor. toţi coborau din vasalii lui Mac Gregor. Mac Nabbs. chiar în această epocă. obiceiurile ospitaliere ale vechilor eroi din romanele lui Walter Scott. au fără îndoială o familie care le plânge pierderea. Mac Naughtons. Din vremea revoluţiei sociale în Scoţia. districtul Dumbarton. familia Glenarvan nu avea decât scoţieni la castelul din Malcolm ca şi pe bordul vasului Duncan. prea clar. trecu prin strâmtorile înguste ale golfului. alţii emigrară. Scoţia". Cap. răspunse Glenarvan. Astfel. Documentul e prea lămurit. Wallace. căci trebuie să ne fi apropiat de port. şi lăsa valea Rothesay cu fermecătoru-i orăşel. nimeni nu părăsi pământul în care se odihneau strămoşii. un mare număr de vasali care nu puteau să plătească arenzi mari vechilor şefi de triburi. în acest secol de răceală şi de dezbinare. alţii se făcuseră pescari. iar telegraful electric comunica după câteva minute ziarelor Times şi Morning Chronicle următorul aviz: „Pentru informaţii asupra corăbiei cu trei catarge. după ce-şi îmbrăţişa soţia. într-adevăr. Era o disperare generală. — Ai dreptate. evolua înaintea Greenock-ului. iar la orele şase seara. Trăsura aştepta acolo pe lady Helena spre a o duce la MalcolmCastle. scumpa mea Lady. înainte de a pleca. Lordul Glenarvan. se aruncă în expresul de Glasgow.— Şi au să şi-o revadă. căpitan Grant. a se adresa lordului Glenarvan. Britannia. Poate că acest sărman căpitan Grant are o soţie. Acum. are copii. erau din districtele Stirling şi . Ceea ce a făcut pentru Franklin şi atâţia alţii. încredinţase unuuagent dibaci o notă importantă. Glenarvanii crezură că devotamentul leagă pe cei mari ca şi pe cei mici. părăsiţi pe o coastă pustie.

altă dată urcau culmile abrupte ale lui Ben Lomond sau alergau călare printre luncile părăsite. . lord Glenarvan nu era nici om înapoiat. Ar fi dat săracilor şi haina de pe el.şi toate lacurile celebre. limite. el rămânea scoţian în suflet. devotaţi cu trup şi suflet stăpânului lor. rătăceau de-a lungul bartazenelor. seniorul de Luss făcuse tovarăşa vieţii sale. din această fată fermecătoare. o luă în căsătorie. Seniorul de Luss. puţin dispus să fie pe placul casei de Hanovra. Era cunoscut ca viteaz până la exces. aşa de mult cântate de Walter Scott. Lordul Glenarvan poseda o avere imensă. îşi reprezintă districtul în Camera Lorzilor. îl iubea ca şi cum dânsa ar fi fost bogata moştenitoare şi el orfanul părăsit. acest ţinut poetic numit „Ţara lui RobRoy". Miss Helena avea douăzeci şi doi de ani. bunătatea sa îi întrecea generozitatea. întreprinzător. Seara. pe înnoptate. Cât despre fermierii şi servitorii ei. în mijlocul câmpiilor întinse. cavaler. luase în căsătorie pe domnişoara Helena Tuffnel. bun.Dumbarton. fiica marelui voiajor William Tuffnel. veche galerie circulară. oameni bravi. curajoasă. rezistând cu energie -în faţa încălcărilor politice ale „celor din sud". era destul de rău privit de oamenii de stat ai Angliei. plimbându-se sub aleile întunecoase de castani şi de sicomori. una din numeroasele victime ale ştiinţei geografice şi ale pasiunii descoperirilor. Uneori rătăceau în pădurile de mesteceni sau de molifţi. dintre ei unii vorbeau încă celtica vechii Caledonii. un Fergus al secolului XlX-lea. studiind. în casa tatălui ei la Kilpatrick. el o întrebuinţa făcând mult bine. nici de o inteligenţă redusă. în fundul trecătorilor necultivate în care istoria Scoţiei este scrisă pe ruinele seculare. Iubirea pentru bărbatul său îi întrecea recunoştinţa. ceea ce însemna totul în ochii lordului Glenarvan. şi pentru gloria Scoţiei se ducea să lupte cu iahturile lui de curse la regatele Royal Thames Yaht Club. căci una era infinită pe când cealaltă avea fatalmente. laird-ul din Malcolm. dar ţinând uşile comitatului larg deschise progresului. pe malurile lacului unde răsunau încă imnurile de război din timpurile vechi. admirând. înţelegând. în mijlocul naturii superbe şi sălbatice. aproape fără avere. privirea de o bunătate infinită. statura înaltă. Miss Helena nu aparţinea unei familii nobile. -acoperite de buruieni îngălbenite. Lordul Glenarvan era însurat de-abia de trei luni. nici slab de spirit. Dar cu ideile sale iacobine. era blondă şi cu ochi albaştri ca apa lacurilor scoţiene pe o dimineaţă frumoasă de vară. erau gata să-şi dea viaţa pentru aceea pe care o numeau: „Milostiva doamnă din Luss". Totuşi. când se aprindea la orizont „lanterna lui Mac Ferlane". Lordul Edward Glenarvan avea treizeci şi doi de ani. se mai adăuga şi faptul că se finea legat de tradiţiile strămoşilor. dar mai cu seamă. orfană. devotată. trăsăturile puţin severe. Lordul Glenarvan şi lady Helena trăiau fericiţi la Molcolm-Castle. într-o zi o întâlnise trăind^ singură. înţelesese că biata fată va fi o femeie curajoasă. persoana-i imprimată de poezia Ţării de Sus. dar era scoţiană.

gânditori. căci nu-i cunosc. Judecaţi bucuria lady-ei Glenarvan când soţul ei îi puse la dispoziţie Duncan-ul. a doua zi o depeşă a soţului său o făcu să spere o întoarcere grabnică. Aceasta se grăbi să deschidă vorba: — Doriţi să-mi vorbiţi? zise ea încurajând cu privirea pe tânăra fată.Nu. răspunse intendentul. Dar lord Glenarvan nu uita că soţia lui era fiica unui mare călător. — Nu. doamnă.care făcea o salbă de creneluri în zidul castelului Malcolm. — Scuzaţi. Serios! Cine ar fi necăjit pe fată. portul sărac dar curat. puţin obosit. zise atunci sora privindu-şi fratele. După câteva clipe fata şi băieţelul fură introduşi în camera lady-ei Glenarvan. a treia zi. o scrisoare cerea o prelungire. ochii care trebuiseră să fi plâns adesea. pe valurile Mediteranei. Chipu-i frumos. Ţinea de mână un băiat de doisprezece ani cu înfăţişarea mohorâtă. veni s-o întrebe dacă voieşte să primească o fată şi un băiat. — Oameni din împrejurimi? zise lady Helena. lady Helena se arăta mai mult nerăbdătoare decât tristă. Doar era vorba de salvarea nenorociţilor naufragiaţi. seara. nu dumneavoastră. Seara se găsea singură. ci însuşi lordului Glenarvan. zise lady Glenarvan. până la insulele Arhipelagului. In adevăr. . Mr. care doreau să vorbească lordului Glenarvan. o nouă scrisoare în care lordul Glenarvan nu-şi ascundea nemulţumirea în privinţa amiralităţii. rămâneau înfăşuraţi în acest extaz limpede şi în această admiraţie intimă al cărei secret. şi acolo. lady Helena începu să fie neliniştită. în această zi. răspunse băiatul cu ton hotărât. Au sosit chiar acum pe drumul de fier din Balloch şi de la Balloch la Luss au venit pe jos. —. de această absenţă. sub razele palide ale lunii. îşi zise că lady Helena trebuia să aibă toate aspiraţiile tatălui ei şi nu se înşela. propunerile lordului Glenarvan întâlneau oarecare dificultăţi. este oare o fericire mai mare decât aceea de a-ţi plimba iubirea către fermecătoarele ţinuturi ale Greciei şi să vezi răsărind luna de miere pe ţărmurile încântătoare ale Orientului? Totuşi. înfăţişarea-i resemnată dar curajoasă. ar fi avut de-a face cu acest omuleţ! Sora rămase încurcată puţin găsindu-se înaintea lady-ei Helena. pe când la poalele munţilor întunecaţi se făcea încetul cu încetul noapte. Halbert. Erau soră şi frate. el era destinat să ducă pe lordul şi lady Glenarvan către cele mai frumoase ţări ale lumii. după asemănarea lor nu te puteai îndoi. pe pământ. — Roagă-i să urce. Intendentul ieşi. uitaţi şi ca singuri pe lume aşezaţi pe vreo piatră izolată în liniştea naturii. şi care părea să ia sub protecţia-i pe sora lui. Astfel se petrecură primele luni ale căsniciei lor. lordul Glenarvan plecase la Londra. Fata avea şaisprezece ani. îl au numai inimile iubitoare. inspirau simpatie. Duncan fu construit. doamnă. amândoi tineri. Halbert. când intendentul castelului.

. cuvânt cu cuvânt. tată! Bunul meu tată! strigă el. reluă lady Helena. dar v-am spus tot ce cuprindea. din crâmpeiele de fraze aproape şterse. răspunse lady Helena. în timpul povestirii. —■ Miss Grant. îmbiind-o aproape de dânsa. iar tânărul este fratele meu. vă rog! — Scumpă copilă. — Doamnă. strângându-se lângă sora sa. şi cum am ajuns să-i regăsim adevăratul înţeles. el a trebuit să fie dus la Londra de lordul Glenarvan.. valurile au cruţat câteva cifre. — Vorbiţi..— Lordul Glenarvan nu-i la castel. îl urmărea în mijlocul valurilor. . se târa gâfâind pe nisip. dar sunt soţia lui şi dacă-l pot înlocui pe lângă dumneavoastră. cum implorau ajutorul lumii întregi în documentul scris în trei limbi şi aruncat în largul oceanului. îl vedea pe puntea Britanniei. — Soţia lordului Glenarvan din Malcolm-Castle. Robert Grant urmărea din ochi pe lady Helena.. miss.. care a publicat în „Times" o notă cu privire la naufragiul Britanniei? — Da. cum se pierduse „Britannia" pe coastele Patagoniei. — Ne vom lipsi de dânsa! strigă băiatul. trebuiseră să ajungă pe continent. pe când Robert acoperea cu sărutări mâinile lady-ei Glenarvan. — Da. doamnă. în timpul povestirii. singurii supravieţuitori. Helena. în fine. Lady Helena îi povesti istoria documentului. viaţa îi era suspendată de un fir de păr. — Nu-l mai aveţi? — Nu. doamnă. din nenorocire longitudinea. în afară de primejdia valurilor.. miss Grant! exclamă lady. ce ştiţi de naufragiul tatălui meu? Trăieşte? Îl vom vedea vreodată? Vorbiţi. se agăţa împreună cu dânsul de stâncile „coastei. cu ajutorul lui Dumnezeu s-ar putea să-ţi revezi într-o zi tatăl. ea asculta cu mâinile împreunate pe piept şi nu pronunţă un cuvânt până în momentul când povestirea luă sfârşit. îi scăpau de pe buze unele exclamaţii: — Ah. da! răspunse lady Helena cu grabă. — Scumpă copilă. scumpa mea copilă. imaginaţia-i de copil îi descria scenele teribile a căror victimă fusese tatăl său. Când primele porniri ale acestei dureroase bucurii trecură. căpitanul şi doi marinari". vorbiţi! Sunt pregătită contra durerii şi pot auzi totul. — Sunteţi lady Glenarvan? întrebă fata. dar documentul? — Nu-l mai am. n-aş vrea să-ţi dau o speranţă iluzorie. — Doamne! Doamne! exclamă miss Grant care nu-şi putu reţine lacrimile. fata puse întrebări nenumărate. dar dumneata? — Eu sunt miss Grant. Cât despre miss Grant. în mai multe rânduri. Atunci zise: — Ah. reluă fata. chiar în interesul tatălui vostru. în ce fel. după naufragiu. îi luă mâinile şi mângâie obrajii omuleţului.

— Da. lady Helena nu vorbise de temerile exprimate în scrisorile lordului Glenarvan cu privire la primirea făcută de către comisarii Amiralităţii cererii sale. Nu a fost spus nici un cuvânt cu privire la captivitatea căpitanului Grant în mijlocul indienilor. Căpitanul Grant . lordul Glenarvan şi dumneavoastră. nu merităm nici o mulţumire. a voit să-l supună comisarilor amiralităţii.. dar aş fi voit să văd scrisul tatălui meu. răspunse fata. —. răspunse fata. răspunse Helena surâzând. A fost convenit deci. dragă copilă? Nici fratele dumitale şi nici dumneata nu sunteţi străini în această casă şi vreau ca la sosirea sa. fiţi binecuvântaţi! — Dragă copilă.Doamnă. Harry Grant îşi pierduse soţia la naşterea lui Robert. şi-l aştept pe lordul Glenarvan dintr-un moment într-altul. domnule Robert. doamnă. care mări încă dragostea. Auzi o poveste simplă şi mişcătoare. Fie ca să se. — E cu putinţă. zise tânăra fată cu un accent de profundă recunoştinţă şi cu o înflăcărare religioasă. _ Cap. cele mai mici amănunte ale acestui document vă sunt cunoscute ca şi mie. şi în timpul lungilor sale călătorii îşi lăsa copiii în grija unei verişoare bătrâne. — Doamnă. se interesă la rândul ei despre viaţa-i.. draga mea. ca miss Grant şi fratele ei să aştepte la Malcolm-Castle întoarcerea lordului Glenarvan. despre situaţia fetei ce părea a fi singura protectoare a fratelui său. Aşa că. La ce bun să mai întristezi pe sărmanii Copii şi să micşorezi speranţele ce încolţiseră în sufletele lor? Lady Helena tăcuse deci în această privinţă. răspunse lady Helena. văzându-l aşa de hotărât. lordul Glenarvan să aducă la cunoştinţa copiilor căpitanului Grant ceea ce va face pentru salvarea tatălui lor. oricine în locul nostru ar fi făcut la fel. — Ei bine. IV O PROPUNERE A LADY-EI GLENARVAN în timpul convorbirii. doamnă? Aţi făcut aceasta pentru noi? — Da.— Da. ca să obţină imediata trimitere a unei corăbii în căutarea căpitanului Grant. '■— Străini. miss Grant. Nu se putea refuza o propunere făcută cu atâta bunăvoinţă. mâine poate lordul Glenarvan va fi înapoi. lady-ei Glenarvan pentru biata fiinţă. n-aş vrea să abuzez de simpatia pe care o arătaţi unor străini. Soţul meu având cu el acest document. mâine. realizeze speranţele pe care v-am lăsat_ să le întrezăriţi! Până la întoarcerea lordului Glenarvan veţi locui la castel. şi după ce satisfăcu toate întrebările domnişoarei Grant. Miss Mary şi Robert Grant erau singurii copii ai căpitanului.

bătrâna verişoară a lui Harry Grant muri. independenţă pe care Indiile şi Australia şi-o pot cuceri într-o zi? Poate! Poate că lăsa să i se ghicească speranţele secrete. o scoase deodată din necazuri. Mary nu se gândea decât la fratele ei şi visa pentru dânsul un viitor fericit. el făcu apel la patriotismul compatrioţilor săi. cu prudenţă şi înţelepciune. reunind astfel o dublă aptitudine preţioasă skipper-ilor marinei comerciale. Pentru dânsa. In aceste împrejurări. şi câţiva ani după naşterea lui Robert. de cotropitoarea Anglie. şi. bun marinar şi totodată bun negustor. Copiii săi şi el locuiau în oraşul Dundee. făcu chiar căpitanului Grant dificultăţi care în ~orice altă ţară. Visa pentru viitor această independenţă de care Statele-Unite dăduseră exemplu. dar de la plecarea sa din Callao. Atunci îi veni în minte o idee mare. un copil al ţării. în . nu dădu însă înapoi din faţa situaţiei care îi era dată şi se jertfi cu totul fratelui ei care era copil încă. îi dăduse o educaţie completă crezând că aceasta nu poate face rău nimănui. l-ar fi deznădăjduit. deci. Se înţelege deci că guvernul refuzase să dea o mână de ajutor proiectului său de colonizare. districtul Perth din Scoţia. afacerile îi reuşiră. nimeni nu mai auzi vorbindu-se de Britannia şi „Gazeta Maritimă" deveni mută asupra soartei căpitanului. Ca şi Glenarvanii şi câteva familii mari din Lowlands*. Era în anul 1861. pentru a le da o dezvoltare personală. sora ajunse să completeze educaţia fratelui şi îşi îndeplini cu mult curaj datoriile-i materne. nume sub care e cunoscută partea de sud a Scoţiei.era un ofiţer îndrăzneţ. plecă pentru a explora marile insule ale Pacificului. deci. în ochii lui interesele ţării sale nu puteau fi acelea ale anglo-saxonilor. Dar Harry nu se dădu bătut. mai întâi ca secund şi apoi în calitate de skipper. de a zugrăvi emoţia ei când însemnarea din Times. ajutat de un echipaj de elită. Timp de un an. un om care îşi cunoştea bine meseria. pe care întâmplarea i-a * Ţara de Jos. sa-l instruiască. până în mai 1862. Trebuia să-l crească. tatăl său. vai! Britannia era de veci pierdută şi tatăl mort de-a binelea. hotărârea ei fu luată îndată. Căpitanul Grant era. se hotărî să întemeieze o colonie întinsă scoţiană în unul din continentele Oceaniei. aruncat-o sub ochi. Prin economii. În timpul primelor sale călătorii pe mare. nici chiar unui căpitan de corabie. din luna iunie. Mary Grant avea atunci paisprezece ani. după ce-şi încredinţa copiii bătrânei sale rude. astfel că cei doi copii rămaseră singuri pe lume. aparţinându-i cu totul. lucrând zi şi noapte. îşi puse averea în serviciul cauzei sale. construi o corabie şi. Chiar dacă ar fi trebuit să afle că corpul căpitanului Grant fusese găsit pe o coastă pustie. un preot din Sfânta Cathrine Kurch. Cei doi copii trăiau deci în Dundee în această situaţie înduioşătoare. Trebuie să renunţăm. Harry se găsea posesorul unei mici averi. el era separat cu inima. care îi făcu numele popular în Scoţia. Nu putea şovăi. avură veşti de la dânsul. dacă nu cu fapta.

iar seara sosiră la Malcolm-Castle. — Ei bine. aducându-i la cunoştinţă evenimentul serii. — Da. nu voi să mai prelungească iar convorbirea. în sfârşit. de neînţeles! Au spus că naufragiul acestor nenorociţi durează de doi ani. îşi strângea soţia în braţe. treziţi din zori. Cu toată această asigurare. exclamă din adâncul inimii sale: — Ah. mamă! Scumpă mamă! Se înnoptase. era mai bine decât îndoiala neîncetată. Lady Helena ţinând seama de osteneala celor doi copii. răspunse lordul Glenarvan. veşnica tortură a necunoscutului. furios. înţelegea tot ce lăcuse ea. mi-au refuzat o corabie! Au vorbit de milioanele cheltuite în zadar în căutarea lui Franklin! Au declarat documentul obscur. Nenorocitul Grant este pierdut pentru totdeauna! — Tală! Sărmanul "meu tată! strigă miss Grant aruncându-se la picioarele lordului Glenarvan. . 'se plimbau în curtea castelului. lady Helena îl chemă pe maior. cei doi copii luară trenul din Perth. când răsună uruitul unei trăsuri. Mary Grant şi Robert fură conduşi în odăile lor şi adormiră visând un viilor mai bun.fundul unei corăbii stricate. răspunse lady Helena. deschidea ochii mari. în timpul lungilor ani de încercări. Lordul Glenarvan se reîntorcea la Malcolm-Castle cu toată iuţeala cailor săi. că nu se poate scotoci toată Patagonia pentru a regăsi trei oameni — trei scoţieni — că această căutare ar fi zadarnică şi periculoasă. au dat toate motivele rele ale oamenilor care vor să refuze. chiar în aceeaşi zi. După plecarea lor. . lady Helena însoţită de maior apăru în curte. aceşti oameni n-au inimă! — Au refuzat?!.' A doua zi.. Iată povestirea tristă pe care Mary Grant o spuse lady-ei Glenarvan. i se păru că aude această povestire pentru prima oară. Nu rostea un cuvânt. ieşind în întâmpinarea soţului. lady Helena petrecu noaptea în cele mai vii temeri şi nu se putu odihni un moment. prizonieri ai indienilor. Edward. dar lady Helena se gândi la aceasta. strângea în braţele ei pe cei doi copii ai căpitanului Grant. că va costa mai multe victime decât va mântui. decepţionat. Edward! exclamă lady Helena. Acesta părea trist. situaţia acestor doi copii ar fi îngrozitoare. vor fi fost târâţi înăuntrul ţării. — Scumpa mea.. Altminteri lorzii Amiralităţii ar avea o inimă mai tare decât piatra Portland-ului. tot ce suferise şi la urmă. De îndată.. se condusese că o fată eroică. Mary Grant şi fratele său. înconjurând-o cu braţele. cu simpatie. Cât despre Robert. îşi aduceau aminte de proiectele căpitanului. — Această Mary Grant e o fiinţă bravă. zise Mac Nabbs. — Va reuşi. Spuse totul fratelui ei. şi în mai multe rânduri. — Facă cerul ca soţul meu să reuşească în întreprinderea sa. fără a-şi ascunde lacrimile. replică Mac Nabbs. fără a se gândi că în toate acestea. ascultându-şi sora. şi că sunt puţini sorţi de a-i regăsi! Au susţinut că.

nici lordul Glenarvan. înainta către soţul ei. unde vrei să te duci? zise lord Glenarvan. căci sora sa îl opri. cu ochii umezi. mă voi duce la aceşti oameni şi. Mai mult nu spuse. — Ei bine. dacă aş fi ştiut de prezenţa dumitale. nici maiorul. — Mary Grant.. dar pumnul său închis arăta intenţii puţin paşnice.. şi se pare că stă scris pe uşa palatelor regale ceea ce englezii scriu pe roata de cârmă a corăbiilor lor: Passengers are requested not to speak to the man at the wheel*). După câteva minute maiorul luă cuvântul: — Aşadar. nu mai ai nici o speranţă? — Nici una. vom vedea. Lady Helena înţelesese gândul soţului ei. Nimeni nu ridica glasul.— Tatăl dumitale? Ce? Miss. ştia că fata ar fi încercat un demers inutil. — Mă duc să mă arunc la picioarele reginei. . copilul meu. îi veni în minte un gând mare şi generos. ridicând pe tânăra fată. să le păstrăm recunoştinţă veşnică şi să plecăm. *) Pasagerii sunt rugaţi să nu vorbească timonierului. nici servitorii castelului. Lady Helena. nici lady Helena. toţi aceşti scoţieni protestau contra guvernului englez. şi-i zise: — Edward. cei doi copii ai căpitanului Grant pe care Amiralitatea îi condamnă să rămână orfani! — Ah. îi vedea pe copii ducând de acum înainte o existenţă jalnică. Robert nu-şi isprăvi ameninţarea. zise acesta surprins de a vedea fata la picioarele lui. zise Mary Grant. Vom vedea dacă va rămâne surdă la rugăminţile a doi copii care cer viaţa tatălui lor.. răspunse fata.. Dumnezeu ne-a transmis-o nouă! Fără îndoială. Fata îşi ţinea fratele de mâna şi se pregătea de plecare. O tăcere profundă domnea. Se opri. strigă tânărul Robert. — Miss. — Nu. O tăcere penibilă. dar ştia că Mary Grant n-o să poată ajunge până la dânsa. — Mary! strigă lady Helena. — Ce vrei să spui. — Da. scriind această scrisoare şi aruncând-o în mare. întretăiată de hohote de plâns. căpitanul Grant o încredinţase Iui Dumnezeu. nu! Să mulţumim bravilor seniori de cele ce au făcut pentru noi.. Dar prin atitudinea lor. Robert. răspunse lady Hclcna. aşteaptă. Dumnezeu a voit să ne însărcineze cu salvarea acestor nenorociţi. Helena? întrebă lord Glenarvan. miss. reluă lordul Glenarvan. şi ascultă ce doresc să spun... nu s-ar fi îndoit de bunătatea reginei.. Lordul Glenarvan clătină capul.. domnea în curte. dar cu glas sigur. Muritorii de rând ajung foarte greu la treptele unui tron. Edward. sunt miss Mary şi fratele ei.

un foc mic şi velele strai. emoţionaţi şi entuziasmaţi. Vespucci. Edward. Dar înainte de toate tăria vasului se bizuia pe forţa lui mecanică. construit în condiţii remarcabile de soliditate şi viteză. Maşina. un zburător şi o rândunică. Plecarea odată hotărâtă. mai utilă. Magellan. ai pus la cale o călătorie de plăcere! Dar ce plăcere ar fi mai adevărată. De altfel. Servitorii castelului. Ceea ce făcuse până acum este o probă indiscutabilă. lady Helena nu nesocotise prea mult calităţile Dunca/j-ului. Lordul Glenarvan fu cu drept cuvânt mândru de femeia lui nobilă. Dar fiindcă lady Helena cerea singură să plece. acelea ale lui Columb. scoaseră acest strigăt de recunoştinţă: — Ura. trăiască lordul şi lady Glenarvan! Cap. capabilă să-l înţeleagă şi să-l urmeze. de trei ori ura. nu mai avea de pierdut nici o oră. dacă nu o luase înaintea lady-ei Helena. ca să-mi faci o bucurie. zâmbea şi o strângea la piept. Un catarg mare purtând croceta şi o săgeată indicatoare a direcţiei vântului.— Vreau să spun că trebuie să te socoti fericit de a începe viaţa în căsnicie printr-o iaptă bună. cântărea 210 tone şi primele corăbii care abordară Lumea-Nouă. servitorii castelului salutaseră cu strigătele lor această propunere. era Fiindcă nu se putuse hotărî de a se despărţi de dânsa. orice şovăială nu îşi mai avea rostul. dumneata.va face dacă va trebui! Să plecăm. pe când Robert şi Mary sărutau mâinile binefăcătorului lor. şi lordul Glenarvan se uni cu însufleţire la omagiile aduse doamnei de Luss. Chiar în aceeaşi zi lord Glenarvan expedie lui John Mangles ordinul de a aduce Duncan-u\ la Glasgow şi de a pregăti totul pentru o călătorie în mările sudice. Duncan-u\ avea două catarge: un catarg prora cu o vergă mare. Duncan-ul este un vas bun şi îndrăzneţ. de 6 putere dc . în plus o velă trincă. V PLECAREA VASULUI DUNCAN S-a spus că lady Helena avea un suflet tare şi generos. decât salvarea unor nenorociţi pe care ţara îi părăseşte? — Helena! strigă lord Glenarvan. dragul meu Edward. şi îl. un gab'ier. el putea să încerce o călătorie cât de lungă. — Da. Edward! Să mergem în căutarea căpitanului Grant! Lord Glenarvan întinsese braţele către soţia sa. formulându-şi propunerea. Era un iaht cu aburi de cel mai frumos model. un foc mare. trăiască doamna de Luss! Ura. mă înţelegi. El poate înfrunta mările de sud! Poate face înconjurul lumii. Ei bine. erau de dimensiuni mult mai mici. scoţieni ca şi ei.-Pincon. Ideea de a pleca în ajutorul căpitanului Grant îl stăpânise la Londra când i-a fost respinsă propunerea. era vorba de a se scăpa nişte fraţi.

160 de cai. John Mangles. fericiţi de meseria lor. douăzeci şi cinci de oameni împreună cu căpitanul şi secundul. 17 mile lac bag-ul*) tradiţional. în unele din lungile-i călătorii. abili la mânuirea armelor ca capabili să-l urmeze în cele mai îndrăzneţe expediţii. Mila marină fiind de 1852 de metri. nu se ştie ce se poate întâmpla. se număra printre cei mai buni căpitani din Glasgow. şi căuta totdeauna ocazia de a-i fi de folos. putea să facă înconjurul lumii. la b distanţă de patru mile. toţi. invârtinduse pc un cerc gradat. erau fii de arendaşi. şi formau pe bord o adevărată seminţie de oameni bravi cărora nu le lipsea nici pipperPatent-long este un instrument care. iar trăsăturile puţin aspre îi arătau în aceeaşi măsură curaj şi bunătate. nu uită să amenajeze apartamentele lordului şi lady-ei Glenarvan pentru o călătorie de durată lungă. spre a cumpăra un tun care se învârtea împrejurul său. de toată încrederea. John Mangles. în timpul încercărilor sale în golful Clyde. John Mangles nu avu să se îngrijească decât de pregătirile interioare. aşa cum era. căci lady Helena nu o putuse refuza pe Mary cu permisiunea de a o urma pe bordul Duncan-ului. încât înmagazina provizii pentru doi ani. Duncun-u] sub presiune. Când echipajul Duncan-ului. John Mangles făcu aşa. şi care fu aşezat pe extremitatea prorei iahtului. curajoşi. cu toate că nu comanda decât un iaht de plăcere. într-adevăr. John Mangles dădu adesea dovezi de dibăcie. nu putu să-şi stăpânească vesela-i emoţie. Trebui să pregătească şi cabinele copiilor căpitanului Grant. pc care familia Glenarvan îl crescu şi din care făcu un marinar îndrăzneţ. construită după un sistem nou. era un vechi marinar. trebuie s-o spunem. află unde era condus. devotaţi. căci iubea ca pe un frate pe seniorul din Malcolm-Castlc. loţi erau din districtul Dumbarton. el o primi cu toată inima. ocupându-se de potrivirea încărcăturii şi de aprovizionarea corăbiei sale. Când lordul Glenarvan îi oferi comanda Duncan-ului. se pricepea la aceasta. alcătuiau echipajul Duncan-uluv. Aceleaşi precauţii fură luate şi pentru sufragerie. poseda aparate de supraîncălzire care dădeau o presiune mai mare aburilor. Tom Austin. avea 39 de ani. arată viteza vasului. marinari încercaţi. căci pe drum e greu de reînnoit aprovizionările de combustibil. putea dobândi o viteză superioară tuturor vaselor obţinute până în acea zi. Era un copil al castelului. 2) 17 mile sau 17 noduri. de energie şi de sânge rece. făcuse după patent-longn până la 17 mile pe oră21. banii nu-i lipseau şi avu destul încă. cu ajutorul unor ace. Prima lui grijă constă în mărirea camerelor de provizii pentru ca să poată lua cea mai mare cantitate cu putinţă de cărbuni. Deci. Lordul Glenarvan avea acolo o ceată de supuşi. 1) . şi e totdeauna bine să poţi arunca o ghiulea de opt milimetri. Secundul.

Astfel era alcătuit personalul iahtului chemat prin împrejurări neprevăzute să îndeplinească una din cele mai surprinzătoare călătorii din timpurile acelea. Având în vedere proporţiile sale. paşnic şi blând. Totuşi. tot interesul se concentra asupra iahtului lordului Glenarvan. era un bărbat în vârstă de cincizeci de ani. modest. şi între alţii a căpitanului Burton care comanda Scoitia. căci el voia să fie de folos. el nu discuta nimic. o mulţime considerabilă venea în fiecare zi să-l viziteze. şi care avea destinaţia spre Calcutta. De Ia sosirea la Steamboat-Quai din Glasgow. ci. şi să nu se dea înapoi de a-mi da şi câte o chclfăneală dacă nu sunt cuminte! — Fii liniştit. . — Bine. în calitatea sa de văr al Iui Glenarvan. Mac Nâbbs. nu se certa. putea să iasă. Trebuiră chiar să consimtă „de a-i refuza" calitatea de pasager. gata oricând să sară în ajutorul cuiva. curajul moral. totdeauna de aceeaşi părere cu oricine.în larg. o natură perfectă. foarte întrebuinţat în marina engleză. gardă neagră ale cărei companii . Momentul plecării se apropia. **) Un fel de bici scurt compus din nouă curele. zise Robert. chiar dacă ar fi trebuit să facă meseria de ajutor de fochist ca Nelson şi Franklin. vorbea.erau formale numai din gentilomi scoţieni. nelulburându-se niciodată. tăria sufletească. un steamar măreţ. John Mangles fu însărcinat să-l înveţe meseria de marinar. maiorul. copilul meu. interes ce creştea din zi în zi. Mac Nabbs. Scottia era în drept să considere Duncan-u\ ca un simplu fly-boat*). Duhcan-iil încărcat. Caledonian pur-sânge.Cât despre tânărul Robert. aprovizionat. Nu voi să servească niciodată Anglia. nici chiar pentru o ghiulea de tun. Nu te puteai împotrivi unui pici ca acela! Nici nu încercară. mai degrabă s-ar fi ascuns în fundul corăbiei decât să nu plece. sau povârnişul unui zid care uneşte flancurile a două bastioane. tot s-ar fi îmbarcat pe Duncan. Plecarea fu fixată la 25 august. John Mangles se arătase foarte iscusit la o lună după încercările sale în golful Clyde. tăcut. supus vechilor datini ale ţării. perfect inutilă pe bordul Duncan-ului. astfel că iahtul putea să sosească spre începutul primăverii. Dacă avea numai un defect. amenajat. nu se interesau decât de dânsul. şi gradul de maior şi-I câştigă în regimentul 42 Highland-BIack Walch. cu trăsături calme şi regulate. răspunse Glenarvan cu aer serios. şi ca ofiţer găsi foarte natural să facă parte din echipajul Duncan-ului. Fără îndoială va muţi. fără a fi găsit ocazia să se necăjească o dată. mai mult. nu se înfuria. ancorat lângă Duncan. nu se *) Cântătorul din cimpoi care există încă în regimentele scoţiene. curiozitatea publică era aţintită asupra sa. în latitudinile australe. Acest om poseda în cel mai înalt grad nu numai curajul obişnuit al celor hărţuiţi în războaie. urca cu acelaşi pas treptele camerei sale de culcare. bravura fizică datorită energiei musculare. Ură a adăuga că întrebuinţarea mâţei cu nouă cozi**) era oprită şi. locuia la castelul Malcolm.decât de el spre marea neplăcere a celorlalţi căpitani din port. de altfel. acesta era de a fi scoţiamdin cap până în picioare.

şi Mrs.Lordul Glenarvan primise de la cunoscuţii săi câteva observaţii asupra oboselilor şi primejdiilor călătoriei. Duncan-u\ trebuia să plece în noaptea de 24 spre 25 august. dintr-un salon şi din două cabine de toaletă. la ora trei dimineaţa. Mary şi Robert Grant. preotul Morton imploră binecuvântarea cerului. apoi era un careu comun înconjurat de şase cabine. Mary Grant se rugă pentruu binefăcătorii ei şi vărsă înaintea lui Dumnezeu lacrimile sfinte ale recunoştinţei. proviziile şi armele sale. lady Helena. părăsiră iahtul şi se duseră la Saint Mungo/vechea catedrală a Glasgow-ului. tânăra şi curajoasa femeie care renunţa la plăcerile unei vieţi de belşug pentru a alerga în ajutorul naufragiaţilor. primi sub bolţile-i masive pe pasagerii şi Marinarii Duncanului. însă. şi profitase de aceasta cu dibăcie. Mr. Câteva ore mai târziu erau instalaţi pe bord. stewardul iahtului şi. Această biserică antică. Dar în cele din urmă. se aflau iar pe bord. De altfel mai mulţi îl dezaprobau decât îl admirau. de la fochişti până la căpitan. înainte de aceasta. Olbinett ataşată serviciului lady-ei Glenarvan. . Acolo în marea tiindă plină de morminte. după ce primiseră mişcătoarele semne de devotament ale servitorilor familiei rămaşi la castel. Cabinele lui John Mangles şi a lui Tom Austin se găseau aşezate pe punte. soţia sa Mrs. cu excepţia „organelor guvernământului". Glenarvan. O mulţime imensă îi însoţea. lordul Glenarvan şi oaspeţii săi. opinia publică se declară pe faţă pentru lordul scoţian. Olbinett şi maiorul Mac Nabbs. Olbinett. defăimară în unanimitate purtarea comisarilor Amiralităţii în această afacere. La miezul nopţii. La 24 august. De altfel. La ora opt seara. populaţia Glasgow-ului fu martora unei ceremonii mişcătoare. părăsiră MalcolmCastle. fură aprinse focurile. La ora unsprezece. Mr. Apartamentele lordului Glenarvan şi ale soţiei sale ocupau pe dunetă toată pupa Duncan-ului. din cârc cinci erau ocupate de Mary şi Robert Grant. Populaţia Glasgow-ului primi cu multă admiraţie pe lady Helena. maiorul Mac Nabbs. şi toate jurnalele. Nu-i lipsise deci lui John Mangles loc pentru amenajările interioare. toţi aceia care trebuiau să ia parte la călătorie. Echipajul locuia în spaţiul dintre cele două punţi foarte comod căci iahtul nu ducea altă încărcătură decât cărbunii. lordul Glenarvan primi cu linişte atacurile ca şi elogiile: îşi făcea datoria şi puţin îi păsa de rest. Velele Duncan-ului fuseseră strânse cu grijă căci vântul sufla de la sud-esf şi nu putea înlesni mersul corăbiei. întreg echipajul. dar nu ţinu nici o socoteală şi se pregăti să părăsească Malcolm-Castle. căpitanul dădu ordin să fie bine alimentate şi îndată valuri de fum negru se amestecară cu pâcla nopţii. rămasă neatinsă în mijlocul ruinelor cauzate de reforma aşa de bine descrisă de Walter Scott. Apoi adunareea se împrăştie stăpânită de-o profundă emoţie. ele se compuneau din două cabine de culare. John Mangles şi echipajul se ocupau de ultimele pregătiri.

şi nu avem să ne plângem de începutul călătoriei noastre. — Traversarea va fi lungă. înainte de cinci săptămâni! . voltaică. Niciodată vasul nu a fost în stare mai bună. Larma oraşului se stinse în depărtare. replică Mangles. iahtul înainta. asemănător unui disc de metal aurit prin procedeele Ruolz. brigantina şi pânza mică de pe rondă. şaptesprezece mile pe oră. Nu mai aveau altceva de făcut decât să plece. fu mai puţin sensibil la ruliu şi tangaj. VI PASAGERUL CABINEI No. Fie că vântul să nu ni se arate duşman şi şă favorizeze mersul Duncan-u\ui. rămaseră culcate în cabinele lor. sprijinit mai bine pe valuri. Mary. vedeţi. ce netedă e dâra ce o lasă iahtul şi cât de uşor se sustrage valurilor? Mergem potrivit. răspunse lord Glenarvan. tăcut şi singur. cunoştea admirabil trecători le Clyde şi nimeni n-ar fi manevrat mai bine pe bordul său. elicea fu pusă în mişcare şi împinse iahtul în canalul ţărmului. Duncan-u\ aruncă în aer şuierături puternice. Mergem bine? Eşti mulţumit de corabia dumitale. cu maiorul şi căpitanul. zise lady Helena. — Auzi. draga mea Helena. Duncan-u\ era foarte zdruncinat. cu mâna dreaptă comanda maşina. zise Glenarvan. Musafirii iahtului asistau într-o contemplaţie tăcută la apariţia radiosului astru. Lady Helena şi Mary Grant se întâlniră în zori pe punte cu lordul Glenarvan. dragul meu Edward? —• Căpitanul John Mangles trebuie să ne răspundă la aceasta. Dar a doua zi vântul îşi schimbă direcţia. Iată începutul unei zile frumoase. 6 în prima zi. Duncan-ul atinse stâncile din Dumbarton. îndată ultimele uzine de pe ţărm făcură loc vilelor ridicate ici şi colo pe colinele riverane. cu stânga cârma. John? — Foarte mulţumit. Astrul zilei. vom tăia ecuatorul în zece zile. aşa că doamnele nu apărură pe punte. şi înainte de cinci săptămâni atingem Capul Horn. John nu luase pilot. După o oră. Duncan-\i\. ieşea din Canalul de Nord şi plutea în largul oceanului. — Ce privelişte admirabilă! zise în fine lady Helena. ieşea din ocean ca dintr-o baie imensă. Duncan-u\ alunecă în mijlocul unui cerc de flăcări sclipitoare şi s-ar fi zis că velele sale se întindeau sub tăria razelor soarelui. Dacă viteza se menţine. se ridicară ancorele. iahtul începu să se clatine sub zguduiturile căldărilor sale. la ora şase dimineaţa ocolea Cantyre. căpitanul John aşeză trinea. marea fu destul de agitată. manometru! arăta o presiune de patruzeci de atmosfere. Cap. La un semn al lui. două orc mai târziu era în golful Clyde. — Ar fi imposibil să doreşti unul mai bun.La ora două. iar vântul se întări şi mai mult spre seară. Răsăritul soarelui fu măreţ.

John? — Fără îndoială. în toate acestea este ceva providenţial. şi dacă se va simţi nevoie. — Şi sunt cu adevărat la ei acasă. căci îl vom regăsi pe bravul căpitan! — Să vă audă cerul. — Dacă vorbiţi astfel. De altfel mă voi obişnui repede. — Care merită laude. — Uite. căci nu înţelege să existe nimic pe lume mai bun decât viaţa de marinar! Nu-i adevărat. Am promis lady-ei Helena o călătorie de plăcere. Iahtul este o parte a bătrânei noastre Calcdonii! Este o bucată dezlipită din Dumbarton. draga mea Helena. eşti cel mai bun dintre oameni. şi am fost mişcată la cuvintele căpitanului. este cocoţat în vârful catargelor^ Vi-l recomand ca un băiat care îşi bate joc de răul de mare. milord. răspunse lordul Glenarvan. Dumneata nu admiri Ditncan-ul nostru. zise lady Glenarvan. replică Glenarvan. sunt ca la dânşii acasă. — Oh! Linişteşte-te miss. şi-mi voi ţine cuvântul. priveşte la aceşti oameni bravi înrolaţi în serviciul unei cauze aşa de frumoase. îmi faci pofta să-l vizitez mai bine şi să' văd cum stau oamenii noştri bravi. Şi uite! II vedeţi? La un gest al căpitanului toate privirile se îndreptară spre catargul de dinainte. care trebuie să ne dea speranţă. Totuşi mărturisesc că miss Grant e mai bine la locul ei pe dunetă. domnule John. Pe urmă. cum ţi se pare. zise lady Helena. — Dar această călătorie. miss? — Destul de bună. decât să strângă vela de pe catarg. răspunse tânărul căpitan. zise John Mangles. dar nu sunt mai puţin măgulit auzind-o că vorbeşte aşa. aud. suntem duşi. — Şi mai ales când admiră Duncan-u\. întrebă lord Glenarvan pe Mary. ar fi trebuii să facă din mine un marinar. aşa că nu ne-am părăsit ţara! Duncan-ul este castelul Malcolm. Fiecare putu să-l vadă pe Robert atârnat de odgoane la câţiva metri în aer. reluă lordul Glenarvan. dar am cel mai bun echipaj pe cea mai bună corabie. vă veţi face un mare prieten din căpitanul John. Nu mergem. răspunse fata. Mary nu putu să-şi reţină o mişcare de groază. răspunse John Mangles. îl admir ca adevărată cunoscătoare. răspunse John. doamnă. răspunse John. miss Mary? -— Din contră. .Miss. . suntem conduşi. — Admirabil. iar oceanul e lacul Lomond. ce spuneţi? strigă John Mangles. când nu este vârât la maşină. — Oh! într-adevăr! — M-am jucat de mică pe corăbiile tatălui meu. — Şi tânărul nostru Robert? — Oh! Robert. răspund de dânsul şi promit să-i prezint peste puţin căpitanului Grant un marinar isteţ. dar ea se va îndeplini fără dificultăţi. reluă lordul Glenarvan. deoarece eşti aşa de mândru de iahtul dumitale. răspunse tânăra fată. poate n-aş fi încurcată să împletesc o funie sau să strâng o pânză. — Nu.— Draga mea copilă. milord. Nu căutam. — Edward. — Eh!.— Da. Nu numai că vom reuşi în întreprinderea noastră.

uscăţiv. se întoarse şi se văzu în faţa unui nou personaj. putea să aibă patruzeci de ani. un scoţian care-şi îndeplinea datoria cu pricepere şi hărnicie. Ochii lui se ascundeau sub nişte ochelari rotunzi. de notesuri. — Dacă ordonaţi. portofele şi de mii de lucruri pe cât de anevoioase. răspunse Mac Nabbs. După câteva minute de mută contemplaţie. nu avea aerul aspru şi respingător al personajelor grave care nu râd niciodată. fă onorurile cuvenite. ale cărei buzunare nenumărate păreau umplute de carnete. Fizionomia lui era aceea a unui om inteligent. simplitatea acestui necunoscut. chiar şi dormind. mare. — Olbinett. îl simţeai vorbăreţ şi mai ales distrat. purta în picioare ghete mari galbene cu jambiere de piele. Stewardul iahtului era un şef-bucătar excelent. pe atât de inutile. ca şi cum ar fi fost vorba de o plimbare lâ Tarbet sau la lacul Katrine. contrazice. era îmbrăcat cu pantaloni de catifea maron şi cu o jachetă de aceeaşi stofă. Avea pe cap o caschetă de voiaj. fără ca acesta să se îngrijească de unde venea străinul. apucă telescopul care în cea mai mare destindere . Nepăsarea. capul. nasul foarte încovoiat. din principiu. Când enigmaticul personaj îşi văzu încercările dejucate de indiferenţa maiorului. Vioiciunea necunoscutului contrasta cu calmul maiorului. în felul oamenilor care nu privesc ceea ce văd şi nu aud ceea ce ascultă. se întorcea în jurul lui Mac Nabbs. îl privea. îl întreba din ochi. în adevăr. Mac Nabbs. gura mare. nu trebuie să-l smulgi. vioi. maiorul ar fi fost surprins de această întâlnire. fruntea înaltă. unde mergea şi de ce se găsea pe bordul Duncan-ului. — Ne însoţeşti. miss Mary. şi a căror nulitate se acoperă cu o mască serioasă. Dar fără ca să fi vorbit încă. dragul meu Edward. Dacă ceva l-ar fi putut surprinde. Departe de acesta. vom face un tur înaintea dejunului. — Oh! zise lord Glenarvan. sper că vom găsi masa gata la întoarcerea noastră. barba prelungită. puternic. maiorule? zise lady Helena. agende. doamnă.. zise Glenarvan. — La* ordinele dumneavoastră. dar fără a se.— Atunci. daţi-mi voie să-l previn pe Olbinett. Acest om înalt. fără a mai vorbi de telescopul pe care îl purta în bandulieră. dar înainte. căci pasagerul îi era cu totul necunoscut. răspunse lady Helena. dovedeau lămurit că ştia să ia oamenii şi lucrurile în părţile lor bune. căci vi-l recomand ca un fumător straşnic. enormi. iar privirea-i arăta parcă nehotărârea particulară nyctalopilor (cei cu o construcţie specială a ochiului. se înconjură de nori mari şi deşi: rămăsese nemişcat şi privea înapoi dâra ce-o lăsa iahtul. zise Glenarvan. Fumează în continuu. Olbinett se înclină grav. maiorul e absorbit în fumurile ţigării sale. slab. rămas singur şi vorbind cu el însuşi după cum avea obiceiul. Maiorul făcu un semn de aprobare şi oaspeţii lordului Glenarvan coborâră. care îngăduie vederea obiectelor în întuneric).

se urcă pe dunetă şi se apropie de străin. — Bine. ca să aştept. Olbinett trecea în acest moment. Necunoscutul luă atunci hotărârea să înceapă: — Steward! strigă el cu un accent străin. compartimentele lunetei alunecară una peste alta. te rog? — La ora nouă. Nimeni nu veni. îndrepta instrumentul către linia unde cerul şi apa se cufundau. acesta fu desigur John Mangles. Totuşi. La ce oră se ia dejunul. coborî telescopul şi punându-l pe punte. — Iată căpitanul. Un prieten al lordului Glenarvan? E imposibil". încântat. răspunse Olbinett maşinal. Care nu-i fu mirarea când se auzi interpelat astfel de acest individ înalt. — Fără îndoială. dar n-am onoarea a vă.măsura o lungime de patru picioare. — Da. dar aceasta nu-i luă mult timp. asemănător unui stâlp de telegraf de pe şosea. nu numai de a se auzi chemat „căpitan Burton". atunci un biscuit şi un pahar de sherry. căpitane Burton de a face cunoştinţa dumitale! Dacă cineva fu încremenit. apăru tocmai John Mangles pe scara punţii. 6. ducându-se la bucătăria aşezată la extremitatea punţii de dinainte. — Sunt pasagerul cabinei No. Maiorul nu clinti. de altfel. Şi vă numiţi?. dar îndată. nu-i nici ora opt. răspunse pasagerul cabinei No. — Ah! încântai. cel puţin.. se sprijini în el ca într-un baston.. ceea ce-i de iertat unui om venit într-o fugă de la Paris la Glasgow. Olbinett. intrară în ea singure şi noul pasager căruia îi lipsi subit punctul de sprijin. străinul vorbea întruna şi trecea de la un subiect la altul cu o mare iuţeală.. cât mai degrabă. domnule.. Străinul voi să-şi consulte ceasul. — Ei bine! zise el. în locul maiorului. căci îl găsi în al nouălea buzunar. vântul favorabil şi corabia merge singură. după cinci minute de cercetare. — Numărul şase? repetă stewardul. căci cad de inaniţie. 6. Mr.. nemişcat. şi căpitanul? Căpitanul nu s-a sculat încă? Şi secundul? Secundul ce face? Doarme şi el? Timpul e frumos. Olbinett. Iată treizeci şi şase de ore de când n-am mâncat. şi.. din fericire. — Nu eşti dumneata stewardul vasului? îl întrebă acesta. amicul meu. Cum vorbea aşa. repetă el cu o voce mai puternică. sau mai degrabă treizeci şi şase de ore de când dorm. răspunse Olbinett. Olbinett asculta Iară să înţeleagă. oricine ar fi surâs. ci de a-l vedea pe străin pe bord. zise el. pe care nu-l cunoştea! „Cinc-i individul? îşi zise el. trebuie să te gândeşti la dejun. — Ei bine. era gata să cadă la piciorul catargului cel mare. cu picioarele depărtate. strigă necunoscutul. Şi aşteptă. zise Olbinett. Celălalt continuă: . — Steward. — Olbinett.

călătoria pe Scottia ne va părea pe atat de scurtă. privindu-l când pe Olbinett. şi că în tovărăşia acestor-clame. care după ce şi-a pelrccut douăzeci de ani din viaţă ca să facă geografic de cabinet. vă cer iertare de a mă prezenta singur. pe cât de plăcută. care începea să bănuiască adevărul. soţia lui şi miss Grant. căpitane. şi se îndreaptă spre India pentru a desăvârşi opera marilor exploratori. miss. domnul Burdness? — Domnul Burdness? răspunse John Mangles. când se urcară pe punte lordul Glenarvan. cui am onoarea să vorbesc? — Lui Jacques-Eliacin-Francois-Marie Paganel. Poate că sunteţi ruda marelui călător cu acelaşi nume. şi iată-ne prieteni. Un om îndrăzneţ. e din cauză că în momentul plecării nu trebuie să superi pe nimeni. când pe noul sosit.. — Ah! zise necunoscutul. — Dar Scottia care ne duce. zise John Mangles. Londra. zise Glenarvan. reluă John Mangles. — Acum. Dar azi. reluă acesta. membru de onoare al Institutului regal geografic şi etnografic al Indiilor Orientale. Spune-mi dacă eşti mulţumit de Scottial — Ce înţelegi dumneata prin Scottia? zise în fine John Mangles. Petersburg. — Milord. Să vorbim deci. membru corespondent al societăţilor din Berlin. dar nu sunt nici căpitanul Burton. zise el lady-ei Hclena.. dar pe mare trebuie să le laşi de etichetă. New-York. John Mangles deschidea ochii peste măsură de mari. Şi înaintând cu o uşurinţă perfectă. nu numai că nu sunt ruda călătorului Burton. secretar al Societăţii de geografie din Paris. Viena.— . — Domnule. sunt cu adevărat fericit să intru în relaţii cu dumneata. în acest moment mă adresez deci secundului de pe Scottia. Leipzig. bravul căpitan Burton. Darmsladt. .Permiteţi-mi să vă strâng mâna. Bombay. adăugă el adresându-se lordului Glenarvan. dragul meu căpitan. s-a hotărât să intre în ştiinţa militară. sper că vom face repede cunoştinţă. fără a aştepta intervenţia lui John Mangles: — Doamnă. şi dacă n-am făcut-o alaltăieri seara. Avea de-a face cu un nebun sau cu un prostănac? Era să se explice categoric. domnule. e un vas bun. Ele nu înţelegeau nimic de prezenţa necunoscutului pe dunela Di/ncan-ului. ale cărui calităţi mai s-au lăudat tot aşa de mult ca şi calităţile comandantului său. zise el domnişoarei Grant. Străinul îi zări şi strigă: — Ah! Pasageri! Pasageri! Perfect! Sper domnule Burdness că mă veţi prezenta. zise el. Complimentele mele! — Domnule. Lady Helcna şi miss Grant n-ar fi putut găsi un singur cuvânt ca să răspundă. recomandaţia e făcută. — Lordul Glenarvan. reluă atunci necunoscutul.

simţindu-mă obosit de treizeci de ore de drum şi ştiind că pentru a evita răul de mare. să te culci şi să nu te mişti în timpul primelor zile de călătorie. dar ce va zice savantul geograf când va afla numele şi destinaţia corăbiei pe care luase Ioc? — Aşa că. aţi ales Calcutta ca punct de plecare al călătoriilor dumneavoastră? — Da. a lui Webb. e bine ca de îndată ce soseşti. a lui Hodgson. foarte bine cu cine avea de-a face. corespondenţa lui cu toată lumea. de altfel. adăugă el. să văd India este ideea pe care am nutrit-o toată viaţa. să încerc o călătorie folositoare şi ciudată şi al cărei program a fost întocmit.Cap. 6. răspunse Jacques Paganel. e vorba de a alerga pe urmele fraţilor Schlaginwait. se îmbarcase pe când echipajul Duncan-ului asista la ceremonia din Saint-Mungo. căci toate acestea fură spuse cu multă graţie. milord. şi o misiune a Societăţii de geografie. totdeauna va fi pentru mine o plăcere să mă întreţin cu dumneavoastră. a misionarilor Huc şi Gabet. VII DE UNDE VINE ŞI UNDE SE DUCE JACQUES PAGANEL Secretarul Societăţii de geografie trebuia să fie un personaj distins. Auditorii lui Jacques Păgânei ştiau de acum înainte la ce să se aştepte din partea lui. să vă pun o întrebare? — Douăzeci de întrebări. Lordul Glenarvan ştia. călătorul francez se înşelase asupra corăbiei. domnule Paganel. milord. a colonelului Waugh. numele şi meritul lui Jacques Paganel îi erau perfect cunoscute. m-am culcat numaidecât şi am dormit conştiincios. aceasta mi-ar fi chiar neplăcut. căci am recomandaţii pentru lordul Sommerset. a domnului Jules Remy şi a . Nu văzui pe nimeni pe bord. înserate în buletinele societăţii. Am sărit din trenul caledonian şi din trăsură în Scottia. în patria elefanţilor. — Alaltăieri aţi ajuns pe bordul acestei corăbii? — Da. Astfel că Glenarvan întinse cu cordialitate mâna oaspetelui său neaşteptat. — Şi acum că prezentările sunt făcute. domnule Paganel. rapoartele lui asupra descoperirilor moderne. guvernatorul general al Indiilor. pe bord. Totul se explica. alaltăseară la ora opt. vă rog s-o credeţi. domnule Paganel. îmi daţi voie. milord. nu v-ar fi indiferent dacă aţi vizita o altă ţară? — Nu. de savantul meu prieten şi coleg domnul Vivien de Saint-Martin. Ori. lucrările lui geografice. — Ah! Aveţi o misiune? — Da.. unde îmi reţinusem de la Paris cabina No. a lui Moorcoft. zise Glenarvan. E cel mai frumos vis al meu care se realizează în fine. — Atunci. în adevăr. Noaptea era întunecoasă. pe care ţin s-o îndeplinesc. făceau unul din savanţii cei mai distinşi ai Franţei. milord. treizeci şi şase de ore.

El privi pe rând pe lordul Glenarvan necontenit serios. pe John Mangles care surâdea şi pe maior care nu se mişca. întâlniră roata cârmei care purta aceste două cuvinte: DUNCAN GLASGOW — DunainJ Dunciin! strigă el scoţând un adevărat strigai tic disperare. zise Glenarvan. aceasta nu mă miră din partea lui Jacques Pagancl. "--. în nord-estul Assamului. — Dar Scottia? — Această corabie nu-i Scottial Nu s-ar putea zugrăvi mirarea lui Paganel. pe lady Helena şi Mary Grant. dacă acest râu se uneşte cu Brahmaputra. şi să ştiu. Să le înşeli cu trenul! Bine.de: Edinhurgh drept cel de Dumbarton. trebuie să renunţi la plăcerea de a vizita Indiile. în sfârşit. în care aşezase Japonia. desigur că-i o călătorie frumoasă şi de care ştiinţa vă va fi foarte recunoscătoare. aceasta-i prea de tot. — De altfel. Vreau să reuşesc acolo unde misionarul Krick din nenorocire n-a izbutit în 1846. el este cunoscut prin astfel de păţanii. nu-şi putut păstra seriozitatea. e asigurată călătorului care va ajunge să realizeze astfel. după o clipă de tăcere. Apoi. Nu-l putea lua cu noi în Patagonia. Mai merge! Dar să le înşeli asupra corăbiei şi să pluteşti către Chile când vrei să te duci în Indii.atâtor alţi călători celebri. Vorbea cu un entuziasm superb.nefericitul savant dispăru. într-o zi a publicat o hartă celebră a Americii. care udă Tibetul pe o întindere de 1500 de kilometri. într-un cuvânt să recunosc cursul lui Yaru-Dzangbo-Ciu. — Cum. dar nu vreau să mai prelungesc greşeala dumitale. Paganel era admirabil. răspunse John Mangles. îndată. strigă: — Ce glumă! Dar în acest moment ochii săi. milord. şi cel puţin pentru moment. . Se lăsa dus de repezile aripi ale imaginaţiei. Aceasta nu-l împiedică să fie un savant distins şi unul din cei mai buni geografi ai Franţei. nimeni pe bord afară de. rostogolindu-se pe scara dunelei. se aruncă în cabină. una din cele mai vii „desiderata" ale geografiei Indiei. şi râsul îi apucă chiar pe mateloţi. maior. atingând baza septentrională a Himalaiei. — Domnule Jacques Paganel. căpitane Burton? — Eu nu sunt căpitanul Burton. — Să renunţ la aceasta? De ce? — Pentru că întoarceţi spatele peninsulei indiene. Era imposibil să-l opreşti. zise lordul Glenarvan. Medalie de aur. apoi ridicând din umeri şi aducându-şi ochelarii de pe frunte pe ochi. ale căror trăsături exprimau o mâhnire simpatică. Să ici trenul .Dar ce vom face cu el? zise lady Helena.

şi nu veţi fi suferit decât o întârziere relativ mică. Vom poposi în curând la Madera şi acolo veţi găsi o corabie care vă va reîntoarce în Europa. Totul se poate aranja. îl va opri? —Nu. Noi nu suntem responsabili dacă el e distrat. prezidentul Comisiei centrale! Şi domnul Avezac! Şi domnul Cortambert! Şi domnul Vivien de Saint-Martin! Cum să te prezinţi la şedinţele Societăţii? * — Să vedem. — Dar. zise Glenarvan. Clătinaturile din cap care întâmpinară propunerea lui Paganel nu-i dădură voie să continue. zise Paganel după ce examinase din nou corabia. zise Glenarvan. Şi misiunea mea în Indii! Dar ce-au să zică domnul Quatrefages.. la prima noastră oprire. reluă lady Helena. — Vă mulţumesc milord. domnule Paganel. răspunse Glenarvan. dacă n-ar fi vorba decât de o călătorie de plăcere. dacă-i place.. vă îndemn să renunţaţi deocamdată la ea. — Domnule Paganel. Se opri. sunt cu adevărat mişcat de politeţea dumitale. Ei bine. v-aş răspunde: haidem împreună în Indii şi lordul Glenarvan nu m-ar dezaproba. — Şi unde anume? — La Concejrtion. Dar Duncan-u] se duce să repatrieze nişte naufragiaţi părăsiţi pe coastele Patagoniei şi nu poate să-şi schimbe o destinaţie aşa de umanitară. omul de la cârmă n-ar avea decât să învârtească roata. răspunse John Mangles. Repeta necontenit aceste cuvinte nenorocite: Duncan! Duncan! N-ai fi găsit altele în vocabularul lui.. ori fiindcă el face un voiaj de plăcere. domnule. se reurcă pe dunetă după ce se asigurase de prezenţa bagajelor sale pe bord. răspunse Paganel. se întoarse către lord Glenarvan şi-i zise: — Unde merge Duncan-u\l — în America. Presupuneţi că-i într-un tren. şi aceste lucruri nu mi se întâmplă decât mie. — în Chilelln Chile! strigă nenorocitul geograf. Yaru-Dzangbo-Ciu vă va aştepta totdeauna în munţii Tibetului. ceea ce o va putea face. în fine. fără îndoială.. şi iahtul Duncan ar pluti tot aşa de uşor spre Calcutta ca şi spre Conception. Paganel. domnule Paganel. nu dispera. — Mii de mulţumiri. în acest moment. Duncanul e un iaht de plăcere? — Da. şi aparţine înălţimii Sale lordului Glenarvan. examinând catargele iahtului şi interogând orizontul din larg. — Ei bine. dar s-ar coborî la staţia apropiată. ea oferă călătorilor surprize uimitoare. n-o cunosc.. Mergea în sus şi în jos.. India e o ţară frumoasă. . jalnic şi ruşinat.— De ce nu? răspunse grav Mac Nabbs. doamnele. — Care vă roagă să uzaţi larg de ospitalitatea sa. milord. Şi cabina mea care e reţinută pe bordul Scottiei! — Ah! Cât despre Scottia. zise lady Helena. Dar putem spune că-i o aventură extraordinară. va trebui să mă resemnez.

încântă cucoanele prin buna-i dispoziţie. călătorul francez fu pus la curent cu situaţia. Glenarvan. Mary Grant şi fratele ei îi inspirară cel mai viu interes. —• Ei bine. doamnă. fu o explozie de admiraţie. mi-aş reproşa dacă l-aş întârzia cu o singură zi. La cererea lui. înainte de sfârşitul zilei era prietenul tuturora. îl cunoscuse pe tatăl ei. faimosul document îi fu dat.. —E imposibil. El le dădu speranţe. permiteţi-mi să admir atitudinea dumneavoastră în toate acestea. La 30 august ajunseră la Madera. se va face după dorinţa dumitale. Paganel se resemna la o întârziere pe care n-o putea înlătura. e o situaţie foarte ridicolă aceea a unui om care se îmbarcă pentru Indii şi care pluteşte spre America! Cu toată această gândire melancolică. Din partea mea. Iahtul dumneavoastră să-şi continue drumul.în câteva minute. istoria căpitanului Grant. la Madera. Ce savant îndrăzneţ! Ce de scrisori schimbaseră când William Tuffnel era membru corespondent al Societăţii! Chiar el însuşi. — Doamnă. oferi noului său oaspete prilejul de a-l debarca. trebuie să-mi îndeplinesc misiunea. fără misiunea sa. providenţiala întâlnire a documentelor. îl prezentase domnului Malte-Brun! Ce întâlnire şi ce plăcere să călătoreşti cu fiica lui William Tuffnel! Cap. Felul său de a întrevedea evenimentele. mergea repede către ecuator. Se arătă amabil. el află. Cu adevărat. nu fără emoţie. smulseră un surâs tinerei fete. şi s-o fac fără rezervă. milord! strigă savantul. domnule Pagancl. favorizat de curenţii de nord ai Africii. sunt fericit că vă pot oferi ospitalitatea pe bord timp de câteva zile. Nici o altă interpretare nu-i păru cu putinţă. zise el. generoasa propunere a lady-ei Glenarvan. Fie ca să nu vă plictisiţi prea mult în tovărăşia noastră! — Oh. VIII UN OM DE ISPRA V Ă MAI MULT PE BORDUL DUNCAN-ULUI în acest timp iahtul. vesel şi chiar distrat. credincios promisiunii date. sunt prea fericit încă de a mă fi înşelat într-un fel aşa de plăcut! Cu toate acestea.. zise John Mangles. — La Madera atunci. — Fie. când află că era fiica lui William Tuffnel. s-ar fi repezit în căutarea căpitanului Grant! în ceea ce priveşte pe lady Helena. . şi succesul indiscutabil pe care-l prezise Duncan-ului. cu minuţiozitate. îndelung. — Voiţi deci să vă asociaţi căutărilor noastre? întrebă lady Helena. zise Glenarvan. îl studie cu grijă. Voi debarca la prima oprire. Nu voi fi decât la o sută optzeci de leghe de Lisabona şi voi aştepta acolo mijloace de transport.

Canarele sunt puţin depărtate de Madera.. Francezul punea tovarăşului său întrebări despre Chile.. câteva minute mai târziu trebui. de altfel. răspunse savantul. La 31 august. înaintea venirii mele pe bord aveaţi intenţia să vă opriţi la Madera? — Nu. arătând spre sud un punct al orizontului. închipuiţi-vă că nu mai sunt vii la Madera! Recolta de vin care în 1813 se ridica la douăzeci şi două de mii de butoaie 0. voi face ascensiunea muntelui celebru. Nu vezi nimic? — Nimic. daţi-mi voie să mă folosesc de consecinţele nenorocitei mele distracţii. Dacă nu vă e. răspunse Paganel. răspunse Glenarvan. zise: — Domnule Paganel! — Dragul meu căpitan. — în sfârşit. — Pare să aibă o înălţime destul de mediocră. — în nori? M-am uitat în zadar. să vă opriţi la Canare!. — Da.. a scăzut în 1845 la două mii două sute şaizeci şi nouă. La Canare. sunt de studiat trei grupe de insule. şi acesta-i. Şi avea dreptate să surâdă. foarte bine. la ora zece seara. răspunse Paganel. se plimbau pe dunetă. Madera e o insulă prea cunoscută. adăugă el cu un ton dispreţuitor.Aruncă-ţi privirea în această parte. răspunse Glenarvan care nu se putut opri de-a surâde. — Nu te uiţi unde trebuie. afară numai dacă nu ar fi recunoscut că-i orb.. şi aşteptând trecerea unei corăbii care să mă aducă în Europa. / . vedeţi dumneavoastră. care.— Dragul meu lord. —Uită-te acum prin partea din afară a bompresului. acesta-i acela care se numeşte vârful Teneriffe? — Chiar el. deodată căpitanul îl întrerupse şi. dragul meu Paganel. deci. Profit de ea. să se supună. dragul meu lord. în nori. vârful Tenerife e perfect vizibil deasupra orizontului. Oricum ar fi. nu voi face cu dumneata ceremonii. e în plină decadenţă din punct de vedere al viticulturii. Ea nu mai oferă nimic interesant unui geograf. şi cu toate că suntem la patruzeci de mile. — Nu vrei să vezi. îl zăreşti? îi zise John Mangles. fără a vorbi de vârful Tenerifc pe care l-am dorit totdeauna. s-a scris totul despre aceasta insulă. . Astăzi nu se urcă nici la cinci sute! E o privelişte mâhnitoare. Nu la orizont. Să ne oprim la Canare. Că Paganel vru să vadă sau nu. zise Glenarvan. — Nu văd nimic. Un butoi avea 50 MI. E o ocazie. distanţă neînsemnată pentru un vas aşa de bun ca Duncan-ul. Aceasta nu nedepărtează din drum — Ştiu. S-a spus totul. — Ei bine. abia două sute cincizeci de mile despart cele două grupe. —. indiferent. John Mangles şi Paganel. ci deasupra. — Cum îţi va plăcea. da.

domnule Paganel. îl vei găsi poate destul de înalt. dragul meu Mangles. — Fără a vorbi de un avantaj care nu-i de dispreţuit. — Ah! Să-l urci! Să-l urci! La ce bun. răspunse John Mangles. ' . Ştiu bine că se spurce că această grupă c puţin interesantă. Apoi a vizitat vulcanul până în măruntaie şi a ajuns în fundul craterului său stins. Duncan-u\ lunecă printre insulele Capului Verde. trecu înaintea insulei Sării. — Totuşi e ridicat cu unsprezece mii de picioare deasupra nivelului — Asta nu preţuieşte cât Mont-Blanc. adevărat mormânt de nisip. după ce atinse mari bancuri de corali. replică Paganel. Timpul se schimbă însă. că insulele Capului Verde sunt puţin depărtate de Senegal. lăsă de-a curmezişul insula Sfântului Iacob străbătută de la nord la sud de un lanţ de munţi de bazalt care se termină prin doi munţi mici. Era atmosfera umedă şi apăsătoare a anotimpului • ploios. insulele Capului Verde nu oferă puncte de oprire importante? — Da. anotimp penibil călătorilor dar folositor locuitorilor din insulele •africane cărora le lipsesc arborii. dar convorbirile nu fură mai puţin însufleţite. Crede-mă că nu-s din şcoala lor. ora cinci dimineaţa. nesănătoasă. a dat o descriere care nu lasă nimic de dorit. răspunse John Mangles. zona dafinului. — Se poate. apa. ce vrei să fac după acest om mare? — într-adevăr. şi ca urmare. Trebuie tocmai să ne oprim acolo pentru a lua cărbuni. dragul meu căpitan. dar în ochii geografului totul e curios. Sunt unii oameni care nu ştiu să vadă şi care călătoresc cu atâta inteligenţă ca şi un crustaceu. Te întreb. zona vinurilor. — Exceptând ale mele. Marea foarte furtunoasă împiedică pe călători să vină pe punte. sterpă şi pustiită. Dar. zise Paganel râzând. unde voi găsi compatrioţi. — După placul dumitale. Debarcarea dumitale nu ne va cauza nici o întârziere. căpitanul se îndreptă în aşa fel. „tempo das aguas" după expresia spaniolă. dar cand va fi vorba să-l urci. ca Să treacă în vestul Canarelor. sălbatică. a recunoscut cele cinci zone. Acestea zise. Celebrul vârf fu lăsat în urmă şi Duncan-u\ continuându-şi mersul repede. zona buruienilor alpine şi în sfârşit zona deşertului. Nimic mai uşor decât să te îmbarci la Villa da Praia. nu rămâne nimic de găsit.mării. A pus piciorul pe creştet şi nu avea loc nici să se aşeze. tăie tropicul Cancerului la 2 septembrie. înalţi. E supărător. zona pinilor. Iahtul intră în . căci te vei plictisi foarte mult aşteptând o corabie în portul Tenerife. Nu sunt de sperat multe distracţii acolo. sunt sigur că ştiinţa geografică va câştiga din şederea dumitale în insulele Capului Verde. La 3 septembrie Paganel începu să-şi adune bagajele pentru apropiata-i debarcare. Din vârful muntelui vederea sa îmbrăţişa o întindere egală cu un sfert din Spania. A vedea este o ştiinţă. într-adevăr. după domnii de Humboldt şi Bonplan? Acest Humboldt e un mare geniu! A făcut ascensiunea acestui munte.

foarte bine. copaci nu sunt. nu-i vorbă. în hipsometrie*). Acest arhipelag este puţin. zicea el. in topografie. Paganel mergea în sus şi în jos clătinând din cap. Şi de altfel această lucrare a fost făcută. Pasagerii Duncanului se văzură deci opriţi pe vas. trebuie să nădăjduieşti că în şapte sau opt luni. — Frumoasă ţară! replică maiorul. Ploaia cădea în torente şi abia îngăduia vederea oraşului ridicat pe un podiş în formă de terasă. — Eu. De altfel. Natural. Aspectul insulei. — Nu sunt. zise lady Helena. — Bine. Insulele Capului Verde nu prea sunt frecventate de corăbii în anotimpul ploios. reluă Glenarvan. râuri. Ori. vei avea cel puţin munţi. . — Pentru ca să fie păduri. puţin înalţi şi puţin interesanţi. Ţolul va fi pierdut. e mult de făcut. tovărăşie ce nu-i totdeauna plăcută. zise atunci Glenarvan. Fiecare îşi spuse părerea. cu toate că golful era adăpostit contra vânturilor din larg. chestiunea timpului fu la ordinea zilei în convorbirile de pe bord. — Şapte sau opt luni! strigă Paganel. * ) Partea din geodezie care se ocupă cu măsurarea înălţimilor. — Cel puţin. în etnografie. Nu mi-e frică decât de bagajele şi instrumentele mele. — Nu-s nici pe-atâta. prin perdeaua deasă de ploaie. Dar îţi poţi întrebuinţa timpul în mod folositor. sprijinit pe ziduri de stânci vulcanice. — Nu sunt. — Cursuri de apă atunci. te vei putea îmbarca pentru Europa. doamnă. zise maiorul. în climatologie. zise lady Helena. — Elementele se declară contra dumitale. — Nu poţi înfrunta o asemenea ploaie. cunoscut. Odată la Villa de Praia. afară de maior. era întristător. — Parcă e dinadins. în tovărăşia maimuţelor şi a porcilor. doamnă. — Eu le voi înfrânge totuşi. — Ah. Dar un călător nu se uită la aceasta. — Vei avea de cercetat fluvii. Lady Helena nu-şi putu îndeplini dorinţa de a vizita oraşul. — Nu-i de temut decât de debarcare. — Consolează-te. Puţin curat. înalte de trei sute de picioare. — Ei bine. Timpul era îngrozitor şi valurile extrem de violente. — Făcută! zise Glenarvan. te vei abate asupra pădurilor. pe când cerul şi marea se contopeau. milord. încărcarea cărbunilor se făcu cu mari dificultăţi. nu vei locui prea rău. dragul meu Paganel. trebuie copaci.strâmtoarea golfului Villa Praia şi ancoră în faţa oraşului la o adâncime de şaisprezece metri. care ar fi asistat la potopul universal cu o nepăsare completă.

Ce te vei face. — Ia spune. unde socoteşti să te opreşti de aici încolo? — Oh! Nu înainte de Conception. fie ele orientale sau occidentale. ai fi făcut mai bine să debarci la Madera. puţin importă! — Fără a socoti că locuitorii pampasurilor Patagoniei sunt tot aşa de indieni ca şi indigenii din Pundjab*). domnule Paganel. în timpul opririi sale în insulele Capului Verde.— Da. se află în India şi e udat de afluenţii ludului. când te duci în Indii. Ce vrei să fac după dânsul? — Iată c e i cu adevărat regretabil. Dacă la Canare mă vedeam în faţa lucrărilor lui Humboldt. în lanţurile Cordilierilor ca şi în munţii Tibetului. reluă * ) Ţinut denumit „Ţara celor cinci râuri". Dar nu m-am gândit la aceasta. răspunse Paganel cu un ton jalnic. — Dragul meu Glenarvan. iată şansele mele obişnuite. cu toate că nu mai era vin! Savantul secretar al Societăţii de geografie tăcu. zise maiorul. domnul Charles Sainte-Claire Deville! — Nu se poate! — Fără îndoială. uite o raţiune pe care nu mi-aş fi închipuit-o niciodată! — Şi pe urmă. — Dar nu. vă apropiaţi. A şi vizitat vârful cel mai interesant al grupei. eşti un ispititor. reluă atunci Paganel. medalia de aur se poate câştiga oriunde. reluă Glenarvan. — Mă îndoiesc. — Adaug că vom vizita Portul Foametei! . vulcanul insulei Fogo. aici mă găsesc întrecut de un geolog. Ah! Nu mă îndoiesc că la cererea mea Societatea de geografie m-ar fi trimis în Patagonia tot aşa ca şi în Indii. — Eu aş aştepta. peste tot este de făcut. şi misiunea mea? — Vă previn că vom trece prin strâmtoarea Magellan. îl vei înlocui cu Rio-Colorado! Iată un râu puţin cunoscut şi care pé hartă curge cam după fantezia geografilor! Ştiu. de căutat. Paganel păstră tăcerea. din moment ce ai trecut de Capul Horn. ' ": — Milord. dragul meu lord. — Drace! Asta mă depărtează foarte mult de Indii. domnule Paganel? Timp de câteva minute. — Doamnă. puţin importă. Glenarvan. — De altfel. — Ah! Zău milord. — Hotărât. reluă Paganel. sunt greşeli de mai multe grade. — Dar cursul lui Yaru-Dzangbo-Ciu? — Bine. — Cum. răspunse lady Helena. La Décidée. ne însoţeşti? zise lady Helena cu glas atrăgător. — Efectul distracţiilor dumitale obişnuite. reluă Glenarvan cu cea mai mare seriozitate. ca şi cum ar fi zis: eu n-aş aştepta. Acest savant se găsea pe bordul covertei statului. dragul meu Paganel. de descoperit.

Mary Grant un elev recunoscător către astfel de profesori. lady Helena o fiinţă bună şi generoasă. zise el. domnule Paganel. Duncan-u\ isprăvi repede încărcatul cărbunilor. strigă'francezul atacat din toate părţile. şi la 7 septembrie. îşi trecea zilele studiind hărţile cu care acoperea' masa. Ei bine. acest pbrt celebru în descrierile geografice? — Mai consideră. Cât despre savantul geograf. şansele păreau că se măresc în fiecare zi. era probabil cel mai fericit om din emisfera australă. — Un omuleţ straşnic. IX STRÂMTOAREA LUI MAGELLAN Bucuria fu generală pe bord când se cunoscu hotărârea lui Paganel. afară de maior pe care chestiunile geografice îl lăsau foarte indiferent. Glenarvan om de inimă. Călătoria se făcea deci fără. Ea ne-a trimis acest document. după ce trecu"ecuatorul sub un vânt puternic de nord. maiorul un flăcău calm. toată lumea de pe bordul DUncan-ului îl observă. — Da! strigă savantul geograf. greutate. mai ales la ora prânzului. bravii mei prieteni? reluă Paganel. că în această întreprindere vei avea dreptul să asociezi numele Franţei la cel al' Scoţiei! — Da. aveţi mare poftă să rămân. Unul din cei mai încrezători de pe bord era căpitanul John Manglcs. . care nu putea pune masa. ' — Un geograf poate să servească folositor expediţia noastră şi ce-i frumos decât să pui ştiinţa în serviciul umanităţii? — Iată ce-i bine spus. Dar Paganel avea de partea lui pe toti oaspeţii de pe punte. evident că Robert trebuia să devină într-o zi un gentleman desăvârşit. Tânărul Robert îi sări cu vioiciune de gât. mori de dorinţa să rămâi. îl voi învăţa geografia! Oricum. Ea vă aruncă pe bordul Du/ican-ului. răspunse cu vioiciune şi iuţeală Glenarvan-. Paganel.— Portul Foametei. — Voiţi să v-o spun. reluă lady Helena. noi am plecat. doamnă! — Crede-mă. nu-l părăsiţi. Mai mult. Lasă întâmplarea sau mai degrabă Providenţa să lucreze. încât afară de Mary'Grarit şi dânsul.Şi dumneata. dar mă temeam sa nu vă stânjenesc! T Cap. Domnul secretar era bine dispus: . John Manglcs se însărcina să-l facă marinar. Fiecare nutrea speranţe. Fă ca şi noi. intră în emisferă australă. de acolo discuţii zilnice cu Olbinett. şi acest sentiment şi -l ascunse aşa de bine. descoperind o încărcătură întreagă de cărţi . Se interesa cu deosebire de fată. de a o vedea pe miss' Mary fericită şi consolată. fără îndoială. Dar încrederea sa venea mai ales din dorinţa care îl interesa aşa de mult. în această expediţie pentru căutarea căpitanului Grant.

spre sud. Apoi Vespucci. ca şi Vincent Pinzon. care trebuia să-i poarte numele. răspunse Glenarvan. Paganel povestea istoria Americii. în 1502. Nicaragua. atinse America pe coastele Cumanei. şi printre ele un anumit număr de lucrări spaniole. găsi la 52 grade latitudine strâmtoarea celor Unsprezece mii de Fecioare. şi îi făcea cunoscută povestea coastelor de care Duncan-ul se apropia aşa de repede. sosind la Conception. făcu patru călătorii. le delimitară coborând spre sud. La sfârşitul secolului XV spiritele nu aveau decât o preocupare: să uşureze comunicaţia cu Asia şi să caute Orientul tăind drumurile Occidentului. la Mosquitos. la 5°37' latitudine şi Ia 3î°15' longitudine. întreg auditoriul protestă. Paganel persistă în afirmaţia sa. Panama. descoperi portul Désirée. lăsând lui Magellan gloria de a ocoli continentul. şi pentru a ajunge la marii navigatori. popasuri lungi. cu cinci bastimente. amicii mei. Ah! Ce . şi ne apropiem de acest grad opt de latitudine australă sub care acostă pământurile Braziliei. Solis descoperi îmbucătura lui Rio de la Plata.în lăzile secundului. unde fu devorat de indigeni. la 10 septembrie. Aceasta trebuia să-i uşureze căutările pe litoralul chilian. Se găseau atunci. ajunse la povestea lui Cristofor Columb. Glenarvan află un lucru pe care cei mai instruiţi probabil că nu-l ştiu. urmă coastele Patagoniei. iar la 28 noiembrie 1520 ieşi în Oceanul Pacific. Mendoza. Paganel se hotărî să înveţe limba lui Cervantes. Nu vreau să scad gloria lui Columb. al căror drum îl urma atunci iahtul. Columb încercă aceasta. Un an după aceea. pe care nimeni n-o ştia pe bord. In momentele-i de pauză dădea instrucţiuni practice tânărului Robert. Studia cu înverşunare şi era auzit mormăind necontenit silabe heterogene. — Nimic nu e mai sigur. Vespucci. Balboa. dragul meu Paganel. portul San-Jujian unde făcu. Solis. Cabrai. Aceşti navigatori atinseră coastele răsăritene ale Americii. se duse mai departe. — Vreau să te cred. şi muri fără să-şi dea seama de existenţa marelui continent căruia nu avea să-i lase nici numele. dar faptul este dovedit. o luă-drept ţinut al Japoniei şi Chinei. şi în 1514. Costa-Rica. Bastidas. ale Hondurasului. adăugă el. lotuşi îmi dai voie să fiu surprins şi să te întreb care sunt navigatorii care au recunoscut adevărul asupra descoperirilor lui Columb? — Urmaşii săi Ojeda. care îl întovărăşise deja în călătoriile sale. nu pierdea speranţa de a vorbi cu înlesnire noul idiom. pe acelaşi curent care ne târăşte şi pe noi! Vedeţi. în 1508 Vincent Pinzon şi Solis se asociază pentru a recunoaşte râurile americane. într-un cuvânt să ajungă pe drumul cel mai scurt în „Ţara Mirodeniilor". apoi termină spunând că celebrul genovez murise fără ca să fi ştiut că descoperise o lume nouă. am tăiat ecuatorul în acelaşi Ioc pe care Pinzon îl trecu în ultimul an al secolului XV. Graţie dispoziţiilor sale pentru studiul poliglot. purtaţi şi ei cu trei sute şaizeci de ani înainte. portughezul Cabrai coborî până la portul Seguro. Acest mare navigator plecă în 1519. în a treia sa expediţie. Verague.

s-ar fi îmbarcat în urma lui Shouten şi a lui Lemaire. Oricum. şi nu aş fi lăsat să-mi scape o asemenea ocazie. desigur că aş fi voit să fiu acolo! strigă Robert. Santiago. Câţiva negustori voiră să lupta contra acestui monopol descoperind o altă strâmtoare. eu. originar din Horn! Aceşti navigatori îndrăzneţi plecară în luna iunie 1615. descoperirile lui Pizarro se uniră cu ale lui Magellan şi desfăşurarea coastelor americane figură pe hărţi spre marea satisfacţie a savanţilor lumii vechi. om inteligent şi instruit. acest privilegiu constituia o adevărată acaparare. răspunse lady Helena. căci n-ai fi acum pe puntea Duncan-ului să ne povesteşti această istorie. şi ar fi adăugat că recunoaşterea coastei apusene e datorită fraţilor Pizarro. de ce? întrebă lordul Glenarvan cu surâsul cel mai încurajator.' — Şi eu tot aşa. — Da.bucurie trebuie să fi simţit şi cu ce emoţie să-i fi bătut inima când văzu o mare nouă strălucind la orizont sub razele soarelui! — Da. entuziasmat de cuvintele geografului. băiatul meu. în această epocă. care ar fi meritat să se numească mai degrabă Capul Furtunilor! — Da. E evident deci că dacă Robert Grant şi Jacques Paganel ar fi trăit în secolul XVII. şi la 12 februarie 1617 ocoliră acest faimos Cap Horn. domnule Paganel. strigă Robert Grant. şi eu tot aşa aş fi voit să ştiu dacă continentul se întindea până la pol. cum presupunea Drake. zise Robert. unul din compatrioţii dumitale. — Aceştia erau savanţi? întrebă lady Helena. domnule Paganel. amicul meu. doi olandezi foarte curioşi de a cunoaşte ultimul cuvânt al acestei enigme geografice. n-aş fi fost mulţumit încă. Villarica^ Valparaiso şi Conception. Quito. în această epocă nu se cunoştea alt drum pentru a ajunge în Asia pe drumurile Occidentului. şi din acest număr fu un oarecare Isaac Lemaire. unde ne duce Duncan-u\. — Nu. sau dacă exista o mare liberă. Lima. sunt opera lor. doamnă. răspunse Paganel. — Fiindcă aş fi voit să ştiu ce-i dincolo de strâmtoarea lui Magellan. Exista atunci o companie olandeză a Indiilor orientale pare avea un drept absolut asupra întregului comerţ făcut prin strâmtoarea lui Magellan. milord. un marinar bun. băiatul meu. dacă cerul ar fi făcut să ma nasc cu trei sute de ani mai înainte! — Ceea ce ar fi fost supărător pentru noi. doar nişte comercianţi îndrăzneţi pe care partea ştiinţifică a descoperirilor puţin îi interesa. Aceşti aventurieri îndrăzneţi fură mari întemeietori de oraşe. — Ei bine. — Bravo. aş fi voit să fi fost acolo! . descoperiră strâmtoarea lui Lemaire între Ţara de Foc şi Ţara Statelor. privind pe tânărul ei frate care se înflăcăra la istorisirea acestor descoperiri. aproape un secol după Magellan. T . Cusco. — De ce? răspunse Mary. El a făcut pregătirile unei expediţii comandate de nepotul său Iacob Lemaire şi Shouten. ■— Un altul v-ar fi spus-o în locul meu.

Nici un locuitor nu se arătă pe pământurile din nord. numai câţiva fuegieni mizerabili rătăceau pe stâncile dezgolite ale Ţării de Foc. mai departe un altul pierdut în întindere.spre hazul tovarăşilor săi de drum. înainta fără a ezita: în general. o plăcere mai mare decât aceea a unui navigator care îşi punctează descoperirile sale pe harta bordului? El vede ţările formându-se încetul cu încetul sub ochii săi.. cu lacurile. le-au trecut la mai mult de zece mile şi faimosul telescop al lui Paganel nu-i dădu decât o ideea vagă de aceste ţărmuri americane. cu o viteză excelentă. răspunse Glcnarvan. — O Patagonic fără patagonezi. liniile se unesc. fluviile. în timpul primelor ore de navigaţie. colo un golf izolat. . capurile se sprijină pe ţărmuri sigure. băiatul meu. merita oboseala pe care savantul şi-o impuse de a o admira sub splendidele lumini ale soarelui austral. reluă Paganel însufleţindu-se. câmpiile. necontenit bântuite de uragane şi furtuni. — Ceea ce facem? Duncan-ul alerga pe drumul lui Vespucci şi al lui Magellan. oraşele şi capitalele sale. ultimii veniţi în ştiinţa geografică. Ceea ce îl încurcă foarte mult-. întrerupte! Ici un cap singuratic. şi această panoramă mişcătoare a celor două ţărmuri. râuri bogate în peşte. Este în adevăr o mulţumire mai adevărată. adică pe o întindere de şaizeci până la optzeci de mile. promontoriu cu promontoriu.— Şi ai fi împins la capăt cele mai vii emoţii. coastele sunt joase şi nisipoase. Apoi descoperirile se completează. un fund de o înfăţişare excelentă. frânte. satele. La 15 septembrie tăie tropicul Capricornului şi ciocul corăbiei fu îndreptat către intrarea celebrei strâmtori. râurile. în sfârşit noul continent. mii de resurse care lipsesc strâmtorii lui Lemairc şi teribilelor stânci ale Capului Horn. lungimea lui exactă nu-i decât de 336 mile. dar ca o linie abia vizibilă la orizont. Jacqucs Paganel nu voia să piardă din vedere nici un amănunt al strâmtorii. de mai multe ori coastele joase ale Patagoniei fură zările. păduri bogate în vânat. liniile punctate ale hărţilor fac loc trăsăturilor. izvorâte din mijlocul valurilor! Mai întâi liniile terminale sunt vagi. şi noi ceilalţi. golfurile scobite se înlocuiesc prin coaste determinate.această mină e aproape epuizată. în fine. drumul e preferat de corăbiile cu aburi care se duc în oceanul Pacific. se desfăşoară pe glob în toată măreaţa sa splendoare! Ah! Amicii mei! Un descoperitor de ţări e un adevărat inventator! Are emoţii şi surprize! Dar acum. dragul meu Păgânei. nu mai este o Patagonie. Duncan-ul se găsea în dreptul strâmtorii lui Magellan. până la Capul Gregory. numeroase surse de apă dulce. La 25 „septembrie. zicea el. S-a văzut. munţii. traversarea trebuia să dureze pe puţin treizeci şi şase de orc. recunoscut şi inventat totul în ceea ce priveşte continentele sau lumile noi. văile. Paganel avu să regrete deci că nu-i vedea pe patagonezi. nu mai avem nimic de tăcut! — Ba da. insulă cu insulă. — Şi anume? . bastimentele cu un tonaj mai mare găsesc acolo peste tot o apă adâncă chiar până la ţărmurile ei. popasuri sigure şi uşoare. şi pentru a zice aşa.

dat unor fiinţe imaginare. Bougainville le dă numele de ccauha. răspunse Glenarvan. — Nimeni n-o poate afirma. — Asta-i cam mult. — Bine. — Ei bine! — Da. — Nu ştiu. cel puţin este o siguranţă asupra staturii lor! — Niciodată nu voi mărturisi o asemenea enormitate. călătorii care i-au văzut. numele de patagonez care înseamnă „picioare mari" în spaniolă. araucanii. reluă Paganel. n-a fost. tot atât că şi Wood. nu-i văd. de altfel. zise Glenarvan. Magellan zicea că atunci capul său le atingea brâul. La Giraudais. dragul meu geograf. Bougainville. şi dacă un popor care are atâtea nume poate exista! — Iată un argument. le atribuie o statură mijlocie de cinci picioare şi un sfert. doamnă. . savantul care cunoaşte cel mai bine ţinuturile acestea. acela de tehuelhaţi! Ei înşişi se desemnează sub denumirea generală de inakeni! Vă întreb cum să se poată recunoaşte. răspunse geograful. Dacă Magellan a numit patagonezi pe indigenii acestor ţinuturi. chilieni eaucalhui. — Călătorii care i-au văzut. răspunse Paganel. reluă Paganel. dacă este o îndoială asupra numelui patagonezilor. — Mă îndoiesc foarte. vom vedea şi patagonezi. maiorule? — Nu. — Să-l admitem. răspunse Mac Nabbs. nu se ştie cum se numesc! — Asta-i bună. şi n-aş da o liră scoţiană ca s-o ştiu. strigă Glenarvan. — Sunt mari? zise Glenarvan. Ştiai aceasta. — Oh! Numele n-are a face. — Mici? întrebă lady Helena. — Totuşi ai auzit. robuşti. dar Drake pretinde că englezii sunt mai înalţi decât cel mai înall patagonez. zise lady Helena. iată nişte oameni demni de încredere. E adevărat că Byron. — Da. dar amicul nostru Paganel cred că va mărturisi că. strigă Glenarvan. rr* Cavendish ne asigură că sunt înalţi.. Hawkins îi face uriaşi. Narborogouh şi Falkner care le-au găsit o talie mijlocie. huilişti. nici atât. '>■ — Oh! Englezii! Se poate. Lemairc şi Shouten Ic dau unsprezece picioare înălţime. dar dacă era vorba de scoţieni. Falkncr. — Dar sunt. Wallis şi Carteret afirmă că patagonezii au şase picioare şi ceva. care se încăpăţâna în ideea lui pentru a însufleţi discuţia. • — Nu sunt sigur de aceasta. răspunse lady Helena. tehuclşi. la drept vorbind. pentru a împăca totul.. fuegienii îi numesc tiremeneni. — Mijlocii atunci! spuse Mac Nabbs.— Răbdare. — Nu ştiu. colonişti din Carmen. răspunse Paganel. nu se înţeleg în nici un fel. — în definitiv. replică maiorul cu dispreţ. pe când domnul d' Orbigny. reluă Glenarvan.

între păduri de fagi. zise lady Helena. raţele. voi adăuga această observaţie consolatoare: că strâmtoarea lui Magellan e măreaţă. elicea sa bătea apele marilor râuri. Dar pentru a termina. el întemeie aici oraşul Saint-Philippe. Duncan-ul trecea prin faţa Portului Foametei. lişiţele şi toată această lume cu pene a ţinuturilor umede. friguri extrem de riguroase decimară colonia. după şase ani de existenţă. cerul se acoperi de stele strălucitoare şi Crucea de Sud veni să arate înaintea ochilor navigatorilor drumul polului astral. acoperit — . de frasini şi mesteceni. beqjţele. Duncan-ul mergea de-a lungul acestor coaste deşarte. apărură ruine şi câteva prăbuşiri cărora noaptea le dădea un aspect grandios.— Dar atunci. Şaptezeci de mile după ce dublase Capul Gregory lăsă în urmă penitenciarul Punta Arena. amicii mei. Strâmtoarea trecea atunci printre mase granitice de. înconjură Capul Froward. reluă Paganel. dacă nu există. printre care se ridica la o mare înălţime obeliscul din Buckland. iată-l: patagonezii au picioare scurte şi bustul dezvoltat. corsarul Cavendish găsi pe ultimul din aceşti patru sute de nenorociţi. munţii îşi ascundeau picioarele în sânul pădurilor imense şi îşi pierdeau în nori crestele înălbite de zăpadă: către sud-est. extremitatea catargelor sale atinse crengile fagilor antarctici care se aplecau peste valuri. Trecu prin faţa Golfului Saint-Nicolas. răspunse Paganel. iahtul îşi continuă cu îndrăzneală drumul fără a arunca ancora în aceste golfuri lesnicioase în care ţărmul abundă. naviga printre trecătorile înguste. între două panorame splendide. — Afară numai. din mijlocul cărora se iveau boite de verdeaţă. în mijlocul acestei luminoase obscurităţi. trezind gâştele. triste rămăşiţe ale unei colonii părăsite. judecând după ţâşniturile de apă care erau vizibile la o distanţă de patru mile. chiar farâ patagonezi! în acest moment. muntele Tarn se înălţa la şase mii cinci sute de picioare în aer. deci. care mureau de foame pe ruinele unui oraş vechi de şase secole. — Bravo. ceea ce ar pune toată lumea de acord. în depărtare se jucau turme de foci şi balene foarte mari. Duncun-u\ dubla peninsula Brunswick. numit astfel de Bougainville. adesea. să-ţi formulezi părerea într-un fel glumeţ. la lumina aştrilor care înlocuiesc farurile coastelor civilizate. dragul meu savant. spunând că aceşti oameni au şase picioare în poziţia şezând. Se' poate. şi numai cinci când sunt în picioare. noaptea veni. se stabilise cu patru sute de emigranţi. Pavilionul chilian şi clopotniţa bisericii apărură o clipă între arbori. altădată numit Golful Francezilor. dealuri mici şi vârfuri ascuţite. care e adevărul? Adevărul. precedată de un lung crepuscul. răspunse Glenarvan. în zorii zilei. în 1581. îndată. Iată ce bine le z"ici.. şi în 1587.un efect impozant. Chiar în acest loc spaniolul Sarmiento. doamnă. adesea. lumina se topi pe nesimţite în nuanţe dulci. sărăcia dădu gata pe cei pe care iarna îi cruţase. al cărei nume va protesuj veşnic contra fertilităţii acestor coaste şi bogăţiilor acestor păduri bogate în vânat.

Savantul geograf. continuându-şi drumul. Trecu. în fine. urma fără şovăială sinuozităţile capricioase amestecându-şi norii de fum cu întunecimile sfâşiate de stânci. nu se văzu nimic şi iahtul. La Capul Tamar. Glenarvan porunci să se pună pe mare barca şi. în cealaltă parte a strâmtorii. Ce deosebire între această extremitate aşa de ciopârţită a Americii şi punctele deschise şi netede ale Africii. după ordinele lui Edward Glenarvan. în golful Talcahuano. un capăt de lemn lucrat de mâna oamenilor puteau pune Duncan-u\ pe urmele naufragiului. stabilite pe aceste ţărmuri părăsite. Australiei sau Indiilor! Ce cataclism necunoscut a pulverizat. strâmtoarea se lărgea. fără a-şi încetini mersul. şi se apropie de ţărmurile de sud. în Ţara de Foc. strălucitoare se întindea în faţa prorei sale şi Jacques Paganel. Cap. vreun catarg de şalupă sfărâmat. strâmtoarea se îngustează între peninsula Brunswick şi Pământul Deşertului. cum fu însuşi Fernand de Magellan în momentul când Trinidad*) se înclină sub vânturile Oceanului Pacific. Cerul acestei ţări nu are din noiembrie şi până în martie. ancoră în portul Talcahuâno. Cu Capul Froward se termină cu adevărat continentul american. salutând-o cu un gest entuziast. Vreo epavă.X PARALELA 37La opt zile după atingerea Capului Pilares.încă de ultimele gheţuri ale iernii. . se ridica la şase mii de picioare muntelelSarmiento. lung de douăsprezece mile şi larg de nouă. . Timpul era admirabil. estuar măreţ. la patruzeci şi două de zile după ce părăsise apele ceţoase ale estuarului Clyde. văzu ivindu-se stânca de pe Capul Pilarcs pe punctul mărginaş cu Pământul Deşertului. îndată. urmă de aproape arhipelagul Chiloe şi nenumăratele sfărâmături ale acestui întreg continent american. cu aspect sălbatic. John * ) Vasul pe care era Magellan. Duncariul. acest imens promontoriu aruncat între două oceane? înaintea ţărmului fertil era un şir de coaste dezgolite. căci Capul Horn nu este decât o stâncă pierdută în mare la 50° latitudine. înaintea câtorva agenţii de comerţ spaniole. după treizeci şi şase de ore de la intrareta în strâmtoare. iahtul putu să-şi ia avânt pentru a înconjura coasta râpoasă a insulelor Narborough. Mangles. urmat de Paganel. astfel. scobite de miile de canale ale acestui imens labirint. Acest punct fiind trecut. nici un nor şi vântul de sud bântuie necontenit de-a lungul coastelor. Duncan intra. liberă.u toată iuţeala. debarcă la picioarele zăgazului de pari. se simţi emoţionat. O mare imensă.

nu se putu face înţeles de indigeni. străzile sale se transformau în livezi. Glenarvan se arătă puţin doritor de a căuta cauzele acestei decadenţe. Trebui să se conchidă că Britannia nu lăsase nici o urmă asupra naufragiului ei. incendiat în 1819. voi să se servească de limba spaniolă pe care o studiase aşa de conştiincios.profitând de împrejurare. Bentock. când Glenarvan interpelându-l îi zise: — Paganel. Cât de mult decăzuse din vechea-i splendoare! Adesea jefuit de indigeni. el număra abia opt mii de suflete. Glenarvan îşi informă atunci tovarăşii de insuccesul demersurilor sale. Glenarvan nu se descurajă. Sub piciorul leneş al locuitorilor. eclipsat deja de Talcahuano. zise el. dezolant. Se întoarse la Talcahuano şi necruţând nici demersuri. Era o cursă de o oră. n-o fi oare greşită? Paganel nu răspunse. nenorocit. nici bani. esquire. — Ne înşelăm asupra locului catastrofei? reluă Glenarvan. . răspunse Mac Nabbs. devenise un ţinut de femei şi copii. Anchetele cele mai minuţioase făcute la populaţiile riverane. Mary Grant şi fratele ei nu-şi putură opri exprimarea durerii lor. pe cei doi copii ai căpitanului Grant. Glenarvan găsi cu uşurinţă doi cai repezi şi. dar spre marea lui mirare. Se gândea. cuvântul indian nu vine să ne dea dreptate? — Perfect. Interpretarea ce am dat-o acestui document. viteazul însoţitor al lui Pizarro. că consulul britanic îşi avea reşedinţa la Conccption. se duse la J. Cât despre Britannia. când cunoscu istoria căpitanului Grant. Lady Helena consola. De o oră îl cercetă astfel. nu s-a aflat nimic. mă bizui pe înţelepciunea dumitale. Căutări zad-arnice. La fiecare balcon răsuna mandolina şi Conception. — îmi lipseşte accentul. Jacques Paganel luase din nou documentul şi îl privea cu o atenţie încordată. cu toate că Jacques Paganel l-a provocat în această privinţă. Fără a pierde o clipă. afaceri imposibile. — Să mergem la vamă. ca şi cum ar fi voit să-i smulgă secrete noi. nici griji. — In sfârşit. R. Comerţ inexistent. nici la colegii reprezentanţi ai altor naţiuni. Pasagerii săi se găseau reuniţi pe dunetă. Paganel şi dânsul treceau zidurile acestui oraş. Nici un raport asupra unui eveniment de această natură nu ajunsese la consul. puţin timp după aceea. Acest personaj îl primi foarte bine şi se însărcina. trimise agenţi pe coastă. Numele Patagoniei nu sare în ochii tuturor? Paganel continuă să tacă. Acolo află cu ajutorul câtorva cuvinte englezeşti unite cu gesluri expresive. cu zidurile înnegrite încă de flăcările devastării. nu dădură vreun rezultat. activitate la fel. consul al maiestăţii sale britanice. datorat geniului întreprinzător al lui Valdivia. Era a şasea zi după sosirea Duncan-ului la Talcahuano. să ia informaţii pe întreg litoralul. vechea cetate a bărbaţilor. nu prin cuvintele ei — ce ar fi putut spune? — ci prin dezmierdări. dacă se izbise de ţărm către paralela 37" de-a lungul ţărmurilor chiliene sau araucaniene. răspunse Glenarvan.

Să coborâm în mijlocul pampasului. — Explicaţi-vă. din întâmplare. cel puţin. fluviul care se varsă în aceasta. Priviţi amicii mei. Lady Helena fu cea dintâi care reîncepu: —Ce idee! exclamă ea. Să trecem Anzii Cordilieri. La fulgerul care străluci în ochii auditorilor săi. domnule.. Paganel desfăşură pe masă harta statului Chile şi a provinciilor argentiniene. şi de a o urma fără a se depărta nici cu o jumătate de grad. dragul meu Paganel. — Imposibil! Şi de ce. şi dacă celelalte concluzii ale dumitale sunt adevărate. — Nimic mai uşor. — Nimic n-o dovedeşte. în momentul când scriau aceste rânduri. —r Ce vrei să zici? întrebă lady Helena. această urmare. reluă Paganel. ultima. răspunse în sfârşit Paganel. în loc de a citi pe document: vor li prizonieri. se aşteptau să devină prizonieri ai indienilor? — Te opresc aici. râurile. am dreptate că această sticlă a ajuns în mare. replică imediat cu vioiciune Paganel. draga mea Mary. urmând curentul unui fluviu de pe acest continent.. iată . gradele de longitudine şi latitudine se aplică chiar în locul naufragiului. şi totul devine clar. — Fiindcă sticla n-a putut să fie aruncată decât în momentul când corabia se sfărâma de stânci. De acolo. — Vreau să spun. dragul meu lord. cu ajutorul acestei sticle. — Slabă nădejde! răspunse maiorul. răspunse Paganel accentuând cuvintele. Sa sărim strâmta fâşie chiliana. Iată Rio Negro. Zicând acestea. iata Rio Colorado. fiindcă pentru a arunca o sticlă în mare. nu văd de ce naufragiaţii după ce fuseseră târâţi în interiorul continentului. — Oricât ar fi de slabă. O tăcere de mirare întâmpină acest răspuns neaşteptat şi totuşi admisibil. — Dar aceasta este imposibil! răspunse lord Edward. până în punctul în care se adânceşte în Atlantic. Poate că pe parcursul ci vom găsi pe naufragiaţii de pe Brilannia. nu trebuie s-o neglijăm. şi zise: — Priviji şi urmaţi-mă în această plimbare prin continentul american. — Părerea mea este să se caute paralela treizeci şi şapte în locul unde întâlneşte coasta americană. să citim: suni prizonieri. nu-mi pare aşa. —Atunci părerea dumitale?. reluă Paganel. nobilul meu amic? întrebă Paganel surâzând. n-ar Ii căutat să facă repede cunoscut. că ofiţerul Grant este acum prizonierul indienilor şi voi adăuga că documentul nu lasă nici o îndoială asupra acestei situaţii. Fluviile. pe când toate privirile se fixau asupra geografului. nu-i evident că naufragiaţii. nu se poate atunci să nu dăm de urmele prizonierilor. cursurile de apă lipsesc acestor regiuni? Nu. —Dar ce bună idee! adăugă cu naivitate geograful. locul captivităţii lor. întrebă Glenarvan. Paganel înţelese că fiecare din ei se agaţă de o nouă speranţă. — Eroare. zise miss Grant. — Sau în lipsa mării. Dacă. priviţi harta acestei ţări şi vă voi convinge.— Şi atunci. trebuie cel puţin ca marca să fie acolo.

— Da. n-a ajuns la Buenos-Aires. — Primejdii? reluă Paganel. în mijlocul unui trib. — Şi oriunde o fi. poate. un detaşament organizat de maiorul Mac Nabbs va da gata pe toţi indienii provinciilor argentiniene. n-a urmat tocmai acest al treizeci şi şaptelea grad şi. deoarece mergem în linie dreaptă. şi care au putut servi la transportarea documentului. cu privirea hotărâtă. Toţi se ridicară şi veniră să-i strângă mâna. pentru a găsi pe naufragiaţi. de o călătorie care se va îndeplini sub o latitudine echivalentă cu aceea a Spaniei. vom şti să-) regăsim. — Admirabil. cum să vă mulţumesc pentru un devotament care vă expune la atâtea primejdii? — Primejdii! strigă Paganel. tot mă mai înşel. în mâinile indienilor sedentari. îl vom elibera. sau este prizonierul unui trib slab. ne vom întoarce pe Duncan pe coasta orientală. copilul meu! Nimic mai logic ca interpretarea amicului nostru Paganel. Cine a pronunţat cuvântul primejdii? — Nu eu! răspunse Robert Grant cu ochii strălucitori. Sau căpitanul Grant este în mâinile unor indieni numeroşi. după ce vom afla situaţia sa. în trecătorile sierrelor. şi dacă trebuie. şi dacă. după o călătorie de patruzeci şi şapte de zile? în sfârşit colonelul Garcia. alcad al provinciei Conception. tatăl meu este acolo! strigă Robert Grant. la marginea acestor râuri binecunoscute. trecând Anzii. contra tuturor prevederilor. să le înşelăm speranţele? Nu-i părerea dumneavoastră a tuturora. pronunţate cu o însufleţire generoasă. plecat din Antuco. despre ce-i vorba? De o călătorie abia de trei sute cincizeci de leghe. domnul Alcide d'Orbigny şi onorabilul meu coleg. produseră o emoţie adâncă printre cei prezenţi. în acest ultim caz. n-au parcurs această ţară în lung şi în lat şi nu au făcut pentru ştiinţă ceea ce facem noi pentru umanitate? — Domnule! Domnule! zise Mary Grant cu o voce zdrobită de emoţie. — Fără pericole şi fără oboseli. doctorul Martin de Moussy. răspunse John Mangles. Acolo. în celălalt. care nu aveau deloc mijloacele noastre de executare şi al căror curaj nu era susţinut de idealul expediţiei noastre! în 1872. de a face cu ea înconjurul lumii? Aceste cuvinte. să urmăm drumul pe care îl trage. în sfârşit de o călătorie care va dura cel mult o lună! E o plimbare! . reluă Paganel. Siciliei. de a urma prin aceste ţinuturi linia viguroasă pe care degetul meu o trage în acest moment pe hartă. nu-i datoria noastră să urcăm până la capătul paralelei treizeci şi şapte. aşteaptă o intervenţie providenţială! Trebuie deci. şi voi adăuga că această traversare a continentului american se va face fără pericole. ne vom duce la Buenos-Aires şi acolo. un anume Basilio-Viliarmo nu s-a dus de la Carmen până la Cordilieri? în 1806 un chilian. şi trebuie. Există? De altfel. fără a ezita. răspunse Glenarvan.afluenţii lor tăiaţi de gradul treizeci şi şapte de latitudine. Greciei din cealaltă emisferă şi prin urmare printr-o climă aproape identică. Câţi n-au făcut-o deja. acei pe care am dreptul să-i numesc prietenii noştri. don Luiz de la Cruz.

. Paganel nú se obosea măcar să privească harta întinsă sub ochii lui. Robert! Robert! zise Mary. crezi că dacă naufragiaţii au căzut în puterea indienilor. Unul din compatrioţii mei.. a fost tratat cu asprime. desfăşurând programul expediţiei. — Cât mai simplu. E vorba numai de cunoaşterea situaţiei căpitanului Grant. va trebui să taie cruciş între Capul Corrientes şi Capul Saint Antoine? — Exact. a ieşit din greaua încercare. rămăsese trei ani prizonierul indienilor din pampas. . nici surprinsă. răspunse Paganel. zise maiorul. Rio Colorado. Călătoriile fac tinereţea. După ce terminase această nomenclatură geografică. vom ajunge în pampas. Acolo se găsesc frontierele provinciei Buenos-Aires. trecând de Neuquem.— Domnule Paganel. memoria lui nu putea fi nici înşelată. lacul Salinas. Vorbind astfel. şeful nostru firesc. nu avea ce face cu dânsa. dar în sfârşit. indienii îi cunosc valoarea şi îl îngrijesc ca pe un animal preţios. zise John Mangle s adresându-se stăpânului său. dragul meu maior. Vom lua extremitatea paralelei treizeci si şapte pe coasta chiliana între peninsula Rumena şi golful Carnero. servitorul dumneavoastră Jacques Paganel. drumul e drept. pe mine nu mă cereţi? . vom urca Sierra Tandil şi ne vom prelungi cercetările până la peninsula Medaño. râul Guamini Sierra Tapalquen. vom trece Anzii Cordilieri prin trecătoarea Antuco. apoi cu o pantă pe povârnişul oriental al Anzilor şi.. dragii mei prieteni. şi trei marinari de pt Duncan. d'Orbigny. zise Glenarvan. nu mai e de ezitat. pe ţărmurile Atlanticului. Cred că lord Glenarvan.. Ce drum trebuie să urmăm? — Un drum lesnicios şi plăcut. — Şi cum vei alcătui personalul unei asemenea expediţii? întrebă lord Edward. — Cum. doar dacă vânturile de jos nu-i vor întârzia mersul. începând cu puţin urcuş de munte. Humboldt Miers.. domnul Guinnard. în treizeci de zile îl vom fi trecut şi vom ajunge înaintea Duncan-u\ui pe coasta orientală. Nutrit cu lucrările lui Frezier. viaţa lor a fost respectată? — Vă îndoiţi. maiorul care n-ar voi să-şi cedeze locul nimănui. un european e o fiinţă folositoare. Molina. apoi alunecând pe povârnişurile alungite ale munţilor. întrebă atunci lady Helena. Deci. o adevărată grădină. — Aşa că Duncan-u\. zise John Mangles.—. A suferit. şi să plecăm fără întârziere. doamnă? Dar indienii nu sunt antropofagi! Departe de aceasta. După ce vom traversa capitala Araucaniei. cu o câmpie netedă. în fine. — Iat-o. — Ei bine. pe care l-am cunoscut la Societatea de geografie. şi nu de a schimba focuri de armă cu indienii. cu verdeaţă şi cu nisip. Le vom trece. trebuie să plecăm. în aceste locuri. noi patru. " — Şi eu! strigă tânărul Grant. lăsând Vulcanul la sud. Să vedem harta. adăugă: — Deci. — Şi de ce nu? răspunse I 'aganel.

căci. Preferă deci să se tragă la sorţi pentru ca să nu fie unul supărat. se termină discuţia. răspunse Glenarvan. la bord. Lord Glenarvan o îmbrăţişa. dragi amici. Ţinea să-i întreacă pe călătorii de pe coasta argentiniană. doamnă. Pregătirile începură chiar în acea zi. — O excursie. răspunse lady Helena. lăsăm călătoarele noastre. zise în sfârşit lord Edward. Robert Grant. Wilson şi Mulrady. Plecarea fu fixată la 14 octombrie. însoţi? zise lady Helena. Tom Austin. dacă nu devotatul căpitan al Dunca/J-ului? — Nu vă putem. aceasta nu e o călătorie. De aici o adevărată rivalitate între Glenarvan şi tânărul căpitan. despărţirea noastră va fi scurtă şi. dacă se poate da acest nume unei convorbiri în care toată lumea a fost de aceeaşi părere. care l-ar fi provocat la luptă chiar pe Tom Sayers*). aşa ca să poată ieşi îndată in larg. . un flăcău puternic şi Mulrady.. Mac Nabbs. Glenarvan desfăşurase o activitate extremă în pregătirile sale. te înţeleg. La capătul digului îi aşteptau călăuzele cu catârii. îndată ajunseră la chei. — Şi ce-i atunci? întrebă lady Helena. deci. Paganel. toţi îşi oferiră serviciile şi Glenarvan avu greutatea alegerii. ai cărei ochi se acoperiră cu un nor de tristeţe. Glenarvan. La întrecere cu ceilalţi. — E timpul. se hotărî să se ţină expediţia secretă. — Da. Dumnezeu să vă ajute! — Şi ne va ajuta. deci. ca oricare alţii pe pământ. erau gata. o ultimă strângere de mână! Cei şapte călători părăsiră Duncan-u]. Duncan-u\ era pregătit de plecare. pasagerii iahtului se întruniră în careul de pe punte. pe tând Robert se arunca la gâtul surorii lui. zise Jacques Paganel. răspunse Jacques Paganel. Voia să fie gata în ziua indicată şj a izbutit să fie. înarmaţi cu carabine şi revolvere Colt. — Draga mea Helena. John Mangles se aproviziona cu cărbuni. Cu vorbele lui Păgânei.. <. Lady Helena strigă de pe punte: — Prieteni. Wilson. Când a fost vorba de a alege mateloţii destinaţi să debarce.— Dragul meu John. dragul meu. se pregătiră să părăsească bordul. Au fost aleşi secundul Tom Austin. la ora hotărâtă. şi reuşeşte în întreprinderea dumitale! — De altfel. zise Paganel. în momentul despărţirii. călătoria noastră trebuie să se îndeplinească doar cu o iuţeală excepţională. Cine ar veghea asupra lor.^ La 14 octombrie. nimic mai mult. adică ceea ce avem mai scump pe lume. Vom trece. du-te. — Şi acum. Deviza noastră este: Transire benefaciendo. — Mergeţi cu bine! răspunse lady Helena stăpânindu-şi emoţia. răspunse Glenarvan. pentru a nu da de bănuit indienilor. făcând cel mai mult bine cu putinţă. vă rog * ) Boxeur faimos al Londrei.

dând frâu liber animalelor lor. piei de oi tăbăcite pe o parte. grijă să nu abuzezi de băuturile alcoolice. ţpe acest drum de la un ocean la celălalt. Trebuie să ai. fără a se plânge. Stăpânul catârilor era un englez naturalizat de douăzeci de ani în această ţară.s-o credeţi. din care cei mai preţuiţi sunt de provenienţă argcntiniană. Această trecere prin America meridională trebuia deci. se alcătuia din trei bărbaţi şi un copil. iar copilul conducea „madrina". puţin prielnice. Şaua este făcută din „pelions". tăia vertiginos apele. „catapaz" după denumirea chiliana. deoarece Jacques Paganel nu reuşise încă să se facă înţeles. Călătorii încălecaseră şapte. de care Glenarvan se grăbi să profite. călăuză argcntiniană căreia îi erau cunoscute drumurile din Pampas. Se mănâncă numai carne uscată. în câmpie din izvoare. Păstoriicălăuze. urmau drumul ţărmului. închiria catâri trecătorilor şi îi călăuzea prin diferite trecători ale Cordilierilor. nu sunt hanuri. în munţi se bea apă din torente. pe care le menţin nişte chingi late. încât să nu se fi putut înţelege cu călătorii. Şi în aceeaşi clipă în care călătorii. de altfel. orez gătit cu ardei şi vânatul care se lasă ucis pe drum. Aceasta nu se poate întreprinde fără a folosi catâri puternici. Animalele au dobândit în ţara o dezvoltare superioară celei de rasă primitivă. sub acţiunea elicei sale. sunt puţin pretenţioase. conţinută într-un corn de bou. Duncan-ul. Trecerea lanţului Anzilor nu este o călătorie obişnuită. Apoi îi încredinţa în mâinile unui „baqueano". după obiceiul lor. să se efectueze în cele mai bune condiţii de siguranţă şi cât se putea de repede. catapazul unul. ele sunt înfăşurate în şaua indigenă numită „recado". Cât despre paturi. în executarea ordinelor. numit „şifiu". însoţită de câteva picături de rom. Acest stăpân de catari. Nu beau decât o singură dată pe zi. în tovărăşia catârilor şi a indienilor. o iapă tânără care. într-o regiune în care sistemul nervos omenesc e cu deosebire exaltat. luxos . mergeau pe jos. era ajutat de doi păstori-călăuze indigene şi de un copil de doisprezece ani. din care fiecare îşi are provizia. — înainte! răspunse lord Glenarvan. purtând'clopoţei. ceilalţi doi transportau proviziile şi câteva suluri de stofă destinate să asigure bunăvoinţa locuitorilor câmpiei.. Englezul nu-şi uitase până într-atâta limba maternă. ne vom ajuta singuri! — înainte. Cap. organizată de Glenarvan. şi căptuşite cu lână în cealaltă. strigă John Mangles mecanicului său. în privinţa hranei. Păstorii-călăuze supravegheau catârii încărcaţi cu bagajele trupei. XI PRIN CHILE Trupa indigenă. mergea înainte şi târa după dânsa zece catâri. De aici o mare uşurinţă. o povară de paisprezece arobe*). fac cu uşurinţă zece leghe în opt ore şi duc.

Dacă se dezlega o chingă. Paganel şi Robert nu simţiră bucurie când îşi introduseră capetele prin „puncho" naţional. şi picioarele în ghete de piele făcute din piciorul de dinapoi al unui mânz. dar vorbiră puţin. De acolo. având în gură zăbala arabă. şi de a merge astfel până în momentul culcării. până la golful Carnero. în momentul încălecării. pentru a ajunge la treizeci. aruncată de o mână sigură. cutreieraseră deja această parte a litoralului. Obiceiul celor ce aii catâri este de a pleca la ora opl. drumul trebuia să fie ţinut către est. exact când semnalul opririi fu dat de catapaz. înfruntă nopţile umede şi doarme foarte bine. Glenarvan. catapazul era un om destul de taciturn şi pe care profesiunea sa ar fi trebuit să-l facă vorbăreţ. Un călător. păstorul punea totul la punct. Dar agenţii lui Glenarvan.Plecară. ca un om care ştie să călătorească şi să se conformeze obiceiurilor diferitelor ţări. cureaua frâului înfrumuseţată cu ornamente de metal şi „alforjas"-urile. fără să li întâlnit vreo urmă a naufragiului. Toţi tăceau. adoptase. la ora patru după-amiaza. un tartan larg. îmbrăcămintea *) Măsură care echivalează cu 11 kg şi 50 centigrame. . găurit la mijloc. pentru a găsi acolo extremitatea paralelei treizeci şi şapte. în timpul acestei dintâi zile de drum. Trebuia să vezi catârii lor bogat înhămaţi. mile spre sud. O nouă explorare devenea deci inutilă. Puteau să vadă încă fumul Duncan-ului. cerul de o seninătate perfectă şi atmosfera îndeajuns de răcorită de vânturile mării. se încredinţa înţelepciunii animalului său şi nu avu de ce să se căiască. chiliana. pentru el şi ai lui. servind de bici. Odată în şa cu nedespărţitul lui telescop în bandulieră. Convoiul urmă repede ţărmurile pline de cotituri ale golfului Talcahuanp. înfăşurat în aceste cuverturi calde. călătorii ajungeau la oraşul Arauco. Ori. cu toata fierbinţeala soarelui. Edward Glenarvan se ţinu de acest obicei.brodate. afară de Paganel. Aceştia. aşezat la extremitatea golfului. Dacă se oprea un catâr. şi fu hotărât ca oraşul Arauco să fie luat drept punct de plecare. ca oameni de meserie. după micul dejun. Ar fi trebuit atunci să meargă vreo douăzeci de mile la vest. Paganel. care se pierdea la orizont. dacă nu era de ajuns strigătul. acest geograf studios îşi punea sieşi întrebări în spanioleşte şi îşi răspundea singur în aceeaşi limbă. Robert arătă ee la început dibăcia unui călăreţ excelent. punea capăt încăpăţânării lui. o piatră bună. la extremitatea paralelei. cu picioarele cramponate în scări. merseră repede printre trestiile vechilor mlaştini secate. Despărţirea lăsase o impresie vie în inimile lor. dacă se pierdea un frâu. saci dubli de culoare strălucitoare care conţineau merindele. distrat întruna trebui să primească trei sau patru zvârlituri de copită de la straşnicul lui animal. Abia se adresa călăuzelor. urmând o linie riguros dreaptă. căpăstrul lung de piele împletită. îl îndemnau cu un strigăt gutural. îşi înţelegeau foarte bine rostul. Timpul era superb. Mai mult. fără a fi părăsit marginea spumoasă a oceanului.

se îndeletniceau cu treburile oneste ale gospodăriei.Paganel răspunse foarte serios că era poate mult mai uşor unui funcţionar să fie un bun rege. Maiorul surâse uşor la ideea unui vechi funcţionar de tribunal alungat de pe tron. faţa turtită. păros. cu mandrina în frunte şi cu păstorii-călăuze în urmă. pe deasupra. dar fiindcă aceştia vorbeau araucaniana — limbă care se foloseşte până dincolo de strâmtoarea Jui Magellan — spaniola lui Pagancl ii folosi lot atâta cât şi ebraica. Şi la această observaţie. repetă Paganel la cina de seară. iubirea de libertate. regiune locuită de tnoluşi. Jacques Păgânei numi cu mândrie pe bravul domn de Ton ne ins. Pe când se pregătea cina. Pagancl era disperat că nu se putea face înţeles de locuitori. capul marc. ele au rezistat atunci cum rezistă astăzi atacurilor şi drapelul lor independent — o stea albă pe un câmp de azur — fâlfâie încă în vârful colinei fortificate ce apără oraşul. călătorii înfăşuraţi îii păturile lor. bun. vechi funcţionar de tribunal la PefiqueuXi puţitt bărbos şi care suferise ceea ce regii detronaţi numesc „ingratitudinea supuşilor lor". răspunse că emoţia sa era destul de firească. Femeile lor. dormeau adânc. Păreau supuşi leneviei războinicilor care nu ştiau ce să facă în timp de pace. fiii mai mari ai rasei chiliene cântaţi de poetul Ercilla. Rasă mândră şi puternică. dar curajoasă. Arauco este capitala Araucaniei. la ora opt. singura din cele două Amcrici care n-a suferit o dominaţie străină. Dacă Arauco aparţinuse odată spaniolilor. simţi o adevărată bucurie de savant să observe diferite tipuri ale rasei moluşe. Câteva minute mai târziu. vânau pentru stăpânii lor şi găseau. el îşi întrebuinţa deci ochii. Glenarvan încercă să culeagă câteva informaţii care nu-i fură de prea mult folos. Au aproape toate viciile omeneşti şi o singură virtute. şi într-un cuvânl. care treceau pe dinaintea lui. îngrijeau caii. şi poposiră în curtea unui han. cu o înfăţişare necăjită. exregele Araucaniei.Intrară în oraş pentru a petrece acolo noaptea. în locul urechilor. decât unui rege să fie un bun funcţionar. Arauco nu oferea nimic deosebit. în rezumat. moluşii sunt un popor puţin interesant. Când maiorul îl întrebă de cauza acestei „bătăi" neaşteptate. . Bărbaţii aveau statura înaltă. deoarece unul din compatrioţii săi ocupase odinioară tronul Araucaniei. fiecare râse şi bău câteva picături de „şişa" rachiu de porumb fermentat . A doua zi. privirea neîncrezătoare. Pagancl şi catapaz-ul se plimbară printre casele acoperite cu Stuf.în sănătatea lui Aurelian-Anton I. cel puţin. convoiul reluă spre est drumul paralelei treizeci şi şapte. un om foarte . Maiorul îl rugă să binevoiască â face cunoscut numele acestui suveran. — Adevăraţi spartani. cu obiceiuri destul de înapoiate. timpul de a fabrica punciourile albastre care cer ani şi ani de lucru şi al căror pret este de cel puţin o sută de dolari. populaţiile. nu se supuseseră. pielea arămie. Savantul exagera şi fu înţeles şi mai puţin când adăugă că inima lui de francez bătea puternic în timpul vizitei sale în oraşul Arauco. Glenarvan. ştergeau armele. în-afară de o biserică şi de resturile unei mănăstiri franciscane.

se menţineau bine. şi nu dincoace. reprezentau. Din loc în loc abia se ivea câte o barcă de „rastreadores"••. Pe 17. călătoria începea sub aşa de bune auspicii. fiindcă drumeţii. căci abordarea sa îl târa să întreacă mandrina. de pintenul uriaş. Glcnarvan luă o hotărâre. sângele-i de geograf clocotea în vine. Dar se vedeau puţini indigeni. când unul din aceste râuleţe nu figura. Trebuia deci să aibă răbdare. se vedea câte un conac părăsit care servea deadăpost indienilor rătăcitori pe câmpie. trebuise să fie târât de ei dincolo de lanţul Anzilor. Paganel îşi consulta adesea hărţile. Dar catapaz-ul descoperi un vad care permise să să treacă dincolo. în micşunele arborescente. strălucitoare. în timpul zilei-. iar mijlocul de a se informa lipsea cu desăvârşire. în „flushies". fiindcă. se'opriră în plină câmpie. Fiindcă timpul era aşa de favorabil. Nu aveau cu cine să vorbească pe drum. bogat în vii şi în turme. să meargă înainte. Erau tot fertile şi bogate în amarile. Un ordin pe care Robei t n u l păstra fără greutate. era părerea tuturor. o bufniţă singuratică.indieni. Şeile din blană de oaie întinse pe pământ serveau de cuverturi. de perne şi fiecare găsi pe acestepaturi o odihnă întăritoare. Aceasta. în sfârşit.Traversară teritoriul fertil al Araucaniei. trebuiau să profite şi să se grăbească mai departe ca un jucător care îşi încearcă norocul. care desparte Chile spaniol de Chile independent. prizonier al indienilor.celebri în America. îşi spuse că Grant. plecară la ora şi în ordinea obişnuită. râurile se înmulţeau urmând cu zgomot capriciile pantelor. legat de picioarele lor goale. Lanţul Anzilor se desfăşura la orizont. sturzi şi pescărei. după un ocol de treizeci şi cinci de mile. ceea ce se întâmpla adesea. spre marea disperare a catârului său. Din când în când. La ora patru după-amiaza. fără a excepta pe Robert. în bolundariţe şi cactuşi cu florile galbene. singurele rase ale vietăţilor cu pene. Câteva animale. Cercetările nu puteau ii fructuoase decât în pampas. repede. între altele pisica-tigru. Catârii fură deshămaţi şi lăsaţi să pască în libertate iarba de*asa a câmpului. . Dar încetul cu încetul pustiul se întinse. stăteau ascunse în desişuri.ubal. Glenarvan putu înscrie încă treizeci şi cinci de mile la activul expediţiei. sub un boschet de mirţijariaşi. pentru a menţine pe băiat la locul lui. şi se încurca. trecură fără accident Curentul râului Bell şi seara se aşezară pe malurile lui Rio Biobi-o. Ziua următoare merseră mult. recadosurile. trecând ca nişte umbre. fără întrerupere. fugind de ghearele şoimilor. îmblânzitori de cai . Ţinutul deveni mai accidentat: câteva umflături ale terenului indicau munţii apropiaţi. îngroşându-şi poalele şi înmulţindu'şi vârfurile spre nord: Acestea nu erau decât joasele vertebre ale enormei şiri a spinării pe care se sprijină întregul schelet al Lumii-Noi. călărind pe cai însângeraţi. copii degeneraţi ai' indienilor şi spaniolilor. Scoaseră din desagi carnea şi orezul obişnuit. Călăuzele şi catapazul vegheau pe rând. Locurile nu se schimbaseră. Un gâtlan. Abia câţiva „guassos". Nu trebuia nimic altceva decât tonul sever al lordului Glcnarvan. două râuri ţinură calea călătorilor: Rio de Raque şi Rio de T.

se înfăţişau deodată. La ora cinci după-amiaza. Lupta cu dificultăţile naturale'trebuia să înceapă. călătorii poposiră la picioarele Sierrelor. se opriră într-o trecătoare. — Pe un catâr? — Nu. —Drept. Catapazul nu înţelese. Cap. le nota pe harta sa şi le acoperea cu calificativele cele mai răsunătoare ale limbii spaniole. —Exact. Când Edward Glenarvan întreba pe catapaz despre vreo particularitate a ţării. Glenarvan îi întrebă numele. şi tot aşa de natural Jacques Paganel fu acela care răspunse: „E drumul de la Yumbel la Los Angelos". — Desigur. primele trepte ale Cordilierilor. In acest domeniu el era uimitor de tare. dacă n-ar fi accentul. cu acest nume. totul ar merge strună! Şi Paganel se tot trudea pe drum să se perfecţioneze în pronunţarea limbii fără a-şi uita observaţiile geografice. savantul tovarăş întrecea totdeauna răspunsul călăuzei.Ce limbă. răspunse el. e ca şi cum n-ar avea stare civilă! Nu există în ochii legii geografice. Apoi adresându-se geografului: — Aţi străbătut. Un lucru important trebuie să fie hotărât înaintea plecării. în fotoliul meu. ca bronzul clopotelor! — Dar faci progrese cu ea! întrebă Glenarvan. zicea el. —. acest ţinut? — Vezi bine! răspunse Paganel cu seriozitate. un drum tăia linia urmată până atunci. decât două trecători bune. repeta el. Prin ce pas se putea trece lanţul Anzilor. trecătoarea Arica. — Fără îndoială. la câteva mile deasupra orăşelului Loja. către ora două. . XII LA PATRU MII DE METRI ÎNĂLŢIME Traversarea statului Chile nu prezentase până atunci nimic deosebit. Dar acum obstacolele şi primejdiile care însoţesc o trecere prin munţi. desigur. fără a se depărta de drumul hotărât? Catapazul fu întrebat în această privinţă. — Nu cunosc. Catapaz-ul îl privea cu un aer prostit. Nu se sfia să le boteze. Şi în aceeaşi noapte. — Chiar aşa. căci ridică din umeri şi reveni în fruntea trupei. ce limbă plină şi sonoră! O limbă de metal! Sunt sigur că e compusă din şaptezeci şi opt părţi cupru şi douăzeci şi două părţi staniu. Chiar în acea zi. Glenarvan privi pe catapaz. —Şi aceea de la Villarica. situată la sud de Nevado. zise Paganel. Natural.— Un râuşor care n-are nume. descoperită de Valdivia Mendoza. dragul meu lord! Ah. răspunse acesta.

apăru fortul Ballenare. munţii nu ajung să separe pe oameni. Adesea. potecile în afară se îngustau din ce în ce. Totuşi vegetaţia ierboasă luptă încă cu stâncile. răspunse Glenarvan. de oi şi boi ale. pe care o înconjura cu zidurile-i dărâmate. — Bine. Apropierile vulcanului Antuco se recunoşteau după câteva urme de lavă. am străbătut-o şi dacă nu v-am propuş-o e din cauză că aceasta este cel mult un drum bun numai pentru vitele care servesc păstorilor indieni de pe povârnişurile orientale. câmpii înalte acoperite de ierburi. pe acolo pe unde trec turmele de iepe. se rostogoleau sub paşii lor formând cascade zgomotoase. la o cotitură bruscă. se iviră câteva ruine pitoreşti ale unui fort distrus în răscoala din 1770. gata să cadă. iar pietricelele. Urcau urmând o pantă aproape nesimţită. era lesne de înţeles că ora prăbuşirii definitive nu sunase încă pentru . Dădură apoi de o mlaştină care se întindea la sud şi la nord. îngrămădite una peste alta. aceste turnuri stângace. acoperite de cristale galbene de forma acelor. cu botul în pământ. trebuiră să ocolească malurile unui mic lac. mirosind drumul. catapaz? — Da. răspunse Paganel. — Ai să ne propui altă trecătoare? întrebă maiorul. pe când o crăpătură largă de abia patru metri. pietroase. săpa între ei o prăpastie extrem de primejdioasă. chiar periculos. şi pitoreasca întâlnire o confundau într-o linişte limpede. zise Glcnarvan. dar dumneata cunoşti această trecătoare. Către ora trei. aşezată pe povârnişul vulcanic. — Hotărât. Stâncile.— Ei bine. între mari blocuri de calcar cristalizat. dar se simţea de acum regnul mineral în luptă cu regnul vegetal. deci cu o jumătate de grad mai aproape de drumul nostru. Trecură dincolo. Evident. milord. Deasupra lacului se aflau întinse „Ilanos". pe o stâncă perpendiculară. se iviră. Catârii înaintau cu prudenţă. şi de care scăpară graţie instinctului catârilor. mandrina dispărea iar Caravana se călăuzea atunci după zgomotul depărtat al clopoţelului ei. haidem spre trecătoarea Antuco. Semnalul plecării a fost dat îndată. unghiul pantelor se deschise mai mult. Către ora unsprezece. — Prietene. vom şti şi noi să trecem. trecătoarea Antuco. la 37°30'. cataclismele trebuiau uşor să le modifice aspectul şi văzând deasupra aceste vârfuri fără proporţie. se ţineau contra tuturor legilor echilibrului. aceste gurguie rău aşezate. — Desigur. aduceau coloane pe două linii paralele. La ora Unu. de culoare feruginoasă. desprinse de copitele catârilor. Mergeau unul după altul. Şi deoarece ne menţine în linie dreaptă. drumul deveni greu. trebuie să-i şi fortifici! începând din acest punct. prăpăstiile se adânciră îngrozitor. şi catapazul putea vorbi călăuzelor. Pantele deveneau de acum abrupte. rezervor natural. capricioasele întortocheri ale cărării. prietene. aceste două trecători n-au decât un cusur: acela de a ne depărta spre nord sau sud mai mult decât ne convine. dar adâncă de patru sute. unde păşteau turmele indienilor. zise Paganel. Câteodată. Ea se găseşte la o înălţime de 1949 metri şi a fost recunoscută de Zamudio de Cruz. şi se adânciră în valea Las Lejas.

privea forma stâncilor. Catârii mei şi eu. răspunse Tom Austin. Lordul Edward urma călăuza pas cu pas. în fine.. când fu vorba de a se întoarce din drum. răspunse catapazul. Glenarvan se întoarse către tovarăşii săi şi le zise: — Voiţi să treceţi oricum? — Voim să vă urmăm. după ce căutase în zadar o trecere. — Catârilor. Glenarvan se apropie de el. dacă voiţi să vă reîntoarceţi şi să căutaţi celelalte trecători ale Cordilierilor. îşi încrucişa braţele şi aşteptă. — Şi chiar să v-o luăm înainte. Timp de o oră. Totuşi. că este un instinct al conducătorilor de catâri. deci. nu îndrăznea să-I întrebe şi se gândea. Glenarvan asculta în tăcere cuvintele catapazului. dar nu se va mai trece. — Te-ai rătăcit? — Nu. simţea încurcătura lui crescând cu dificultăţile drumului. se oprea. — Nu ne însoţeşti? întrebă acesta pe catapaz. despre ce-i vorba? De a trece un lanţ de munţi ale căror povârnişuri opuse oferă o coborâre nespus de uşoară! Aceasta făcută. — Nu te înşeli? — Nu mă înşel. — Pe placul dumitale.. Catapazul. Ultimul cutremur de pământ l-a făcut imposibil. — Şi aceasta va fi o întârziere. la întâmplare. Sc găseau în fundul unei văi înguste.^obişnuiţi să fugă prin câmpii. şi fără şovăială. Catârii săi nu puteau merge mai departe. şi cai repezi. Aceasta era evident în condiţiile învoirii lor. poate. una din acele trecători. suntem gata să ne întoarcem. nu suntem în trecătoarea Antuco? — Suntem în ea. — De cel puţin trei zile. închidea ieşirea. Agitaţia aproape necontenită a scheletului andin.. — Totuşi. — înainte! strigară tovarăşii lui Glenarvan. Iată restul unui foc care a servit indienilor şi iată urmele lăsate de turmele de iepe şi de oi. căuta pe piaţa sfărâmicioasă urmele indienilor. am făcut ce am putut. La urma urmei. înţelegea. înainte. dar nu oamenilor. milord. — Ah! Aceasta vă priveşte. iar punctele de reper nu sunt la locul lor. vom găsi „baqueanos" argentinieni care ne vor călăuzi prin pampas. . drumul avea să fie greu de recunoscut. descăleca. pe care indienii le numesc «quebradas". Un zid de porfir. Catapazul ezita. şi că e mai bine să te laşi în voia acestora. răspunse maiorul. precum e şi un instinct al catârilor. — Ei bine. răspunse catapazul. Orice orientare devenea" imposibilă.. până ce ajunse în zonele mai ridicate ale muntelui. adăugă Paganel. — Sunt conducător de catâri. privea împrejurul său. catapazul rătăci. nu fără dreptate. fu nevoit să se oprească. In aceste condiţii. tăiat perpendicular.regiunea muntoasă. răspunse catapazul. s-a trecut pe acest drum? — Da. schimbă adesea înfăţişarea.

deci. şi trăieşte acolo unde n-ar . apoi. ultima limită a regiunii arborescente.. violenţelor „temporalelor". Glenarvan discută. frigurile intense ucid repede pe călători. Pe povârnişul din stânga şerpuia o cărare stâncoasă pe care catârii n-ar fi putut-o trece. de mai multe ori. săreau deschizături largi şi adânci. întreaga regiune fusese tulburată de ultimele cutremure de pământ. Vigoarea lui Mulrady şi dibăcia lui Wilsqn avură numeroase ocazii să se exercite. el nu se agita nici mai mult nici mai puţin decât trebuia. Glenarvan şi tovarăşii săi se regăseau pe trecătoarea Antuco. care-ţine pe aici din luna mai. şi trebuiră să urce părţile proeminente ale lanţului. Cei doi bravi scoţieni se întreceau pe sine. Armele. Se găseau atunci pe platourile secundare. dibacii oameni semănau unor cloni dedaţi tuturor jocurilor de circ. Din fericire. convoiul n-ar fi putut trece. se urcau cu ajutorul mâinilor pe platouri aproape inaccesibile.— Ne vom lipsi de el. iar dacă va trebui. La ora cinci dimineaţa. un fel de uragane specifice acestor populează cu cadavre în fi prăpăstiile Cordilierilor. Cât despre maior. zise Paganel. pe el. Dificultăţile erau mari. până în octombrie. care nu este departe de creasta Cordilierilor dar nu găsiră nici urmă de vreo cărare deschisă. cu catapazul şi. dar după două ore de oboseală şi mers în cerc. Paganel fu nespus de enervat că nu găseşte drumul liber. pe călăuze şi pe catâri. propriu-zisă. Urcară toată noaptea. Acolo zburdau câteva vietăţi. fără devotamentul şi curajul lor. nu scapă. căci înălţimea lor este cuprinsă între trei mii cinci sute patru mii de metri. De comun acord se decise ca urcuşul să fie reluat îndată. animal preţios al munţilor. boul şi calul. de vreo trecătoare determinată. Glenarvan nu-l pierdea din vedere pe Robert. şi cei pe care-i cruţă. care înlocuieşte oaia. cerul limpede. cel puţin. pe care vârsta şi vioiciunea îl duceau la acte nesocotite. şi se aştepta la greutăţi grozave pentru a atinge vârful Anzilor. o asemenea ascensiune n-ar fi fost cu putinţă. călătorii atinseseră o înălţime de două mii cinci sute de metri. care ar fi făcut bucuria sau norocul unui vânător: lama. vremea era liniştită. instrumentele şi câteva provizii fură împărţite între cei şapte călători. vom găsi cărările lui Ântuco şi sunt în stare să vă conduc în josul muntelui tot aşa de drept ca şi cea mai bună călăuză a Anzilor. îl conccdic. iar umerii serveau de scări. anotimpul prielnic. Erau atunci în partea andină. dar iarna. să călătorească şi o parte din noapte. în această parte a zidului. braţele lipite unul de altul înlocuiau frânghiile. Paganel înainta cu o uşurinţă adevărat franceză.

fugea. . cerul de o albeaţă pâcloasă. Tânărul Robert se îndârjea împotriva oboselii. La trei mii de metri. cu tot curajul lor. blând şi fricos. regreta că s-a abătut aşa departe în munţi. pentru a-şi reîntări puterile printr-o mâncare sărăcăcioasă. milord. căci cel mai mic zgomot. — Să ne odihnim? răspunse Paganel. Tovarăşii lui mergeau exact pe urmele paşilor săi. un fel de deşert. Dar nu avem adăpost. Aerul era uscat. sprinten. a cărei lângă e fină. lunecând fără zgomot pe povârnişurile orbitoare de albeaţă. chinchila.. rumegătoare de o frumuseţe incomparabilă: alpaca cu părul lung. mătăsos. se arătă vederii. şi pe care naturaliştii au numit-o „vigonie". Ajunseră atunci în regiunea arbuştilor care. sărind pe vârful arborilor. de o culoare albăstruie pe unele povârnişuri. dar nu putea să meargă mai departe. la ora opt. la această înălţime ploile sunt necunoscute. Călătorii. fără urmă de vegetaţie. agitând păturile de aer. şi ale cărui labe de dinapoi dădeau aparenţa unui cangur.. şi se fereau de a vorbi tare. — Dar nu. Blocuri mari de gheaţă strălucitoare. La această înălţime. un platou imens. cruci de lemn erau aşezate la rând. ca vântul. pe limita zăpezilor veşnice. — Totuşi odihna e necesară. răspunse curajosul copil. Urcuşul deveni atunci foarte periculos. chiar dacă ne-am opri numai pentru Robert. cu blana groasă. la patru sute optzeci demetri mai sus. mai pot merge încă. mic rozător. alţi drumeţi îndrăzneţi îşi pierduseră viaţa. se înălţau din toate părţile. aspectul regiunii era complet schimbat. La aproape patru mii de metri orice urmă de vegetaţie dispăru. Nimic mai plăcut decât să-l vezi. Ici şi colo câteva piscuri de porfir şi de bazalt străpungeau giulgiul alb de negură. Wilson se pusese în fruntea convoiului încercând cu piciorul suprafaţa gheţarilor. Glenarvan se opri. Cu un curaj supraomenesc. s-ar putea spune. elegantă şi mândră. Dar vietăţile acestea nu erau ultimii locuitori ai muntelui. Dar nu trebuia să te apropii de dânsa.. putea să provoace căderea maselor de zăpadă suspendate la aproape trei sute de metri deasupra capetelor lor. nu vă opriţi.. La orele trei. în felul unei veveriţe. oglindind primele raze ale zilei. Călătorii nu se opriră decât o singură dată. ceva între iepure şi şoarecele-săritor. pentru a cunoaşte deschizăturile. — Trebuie să ne odihnim. Către ora două. Lordul Edward. arătând locul unde. trăiau în turme. erau la capătul puterilor. reluară urcuşul înfruntând primejdii ce creşteau la tot pasul. zise el. pe drum.trăi catârul. capra fără coarne. Trebuiră să încalece stânci colţuroase şi să treacă pe deasupra prăpastiilor tară fund. Nu se mai aventurau fără a sonda cu atenţie. cedau locul gramineelor şi cactuşilor. . văzând istovirea tovarăşilor săi. în mai multe locuri.

Dar maiorul îl bătu pe umăr şi zise cu im.— Vet fi purtat pe braţe. prin respiraţii dese. un fel de cărămizi arse la soare. Trebuiră s-o dezgroape. acest teribil rău de munte. singura deschizătură a colibei. umbra care se ridica pe aceste culmi pustiite. grăbind astfel circulaţia. când erau dezlănţuite de temporale. viciază aerul.ton calm. la o înălţime mare. Acolo vom găsi poate vreo colibă. iar ameţeala. . ştiau bine să-şi deschidă un drum. ar fi trecut de o sută de ori pe lângă colibă fără a-i bănui existenţa. încă două ore mai mergeţi! — Aceasta este părerea dumneavoastră. — O colibă! Cap. Dar oricât de îngustă era. zăpada sau grindina. era făcută din „adobe". Sângele picura printre gingii şi buze în lipsa echilibrului şi poate şi sub influenţa zăpezilor care. frigul cu care impregnau această regiune. Trebuiau să-l înlocuiască în lipsa densităţii sale. — Da. îndată. în afară de Mac Nabbs. Trecură alte două ore de urcuş chinuitor. Wilson şi Mulrady destupaseră intrarea acestei „cazucia" şi drumeţii se îngrămădiră înăuntru cu grabă. dar şi energia Jor morală. poticnelile deveniră tot mai repetate şi cei care cădeau. şi se ridica în vârful unui bloc de bazalt. Cazucia. a tuturor? întrebă Glenarvan. Glenarvan nu privea fără groază imensitatea zăpezilor. construită de Indieni. lipsa de adăpost pentru noapte. răspunseră toţi. istovirea trebuia să pună capăt urcuşului împins la extrem. Mulrady adăugă: — Mă ocup eu de copil. funestă. veni momentul când cei mai bravi slăbiră. Or. Rarefierea aerului producea suferinţa cunoscută sub numele de „puna". băiatul meu. răspunse Paganel. dar trebuie să ajungem cu orice preţ pe coasta orientală. avea forma unui cub cu fiecare faţă de douăsprezece picioare. Nu se luptă nepedepsit contra oboselilor de acest fel. Şi reluară drumul spre răsărit. permitea să se aprindă focul şi să se combată cu eficacitate frigul. Oricare ar fi fost voinţa curajoşilor oameni. ceea ce îi obosea nu mai puţin ca sclipirea razelor soarelui pe întinderile de zăpadă. Urcau necontenit pentru a atinge ultimele culmi ale muntelui. O scară de piatră ducea la uşă. Un fel de vatră cu un horn de cărămizi rău întocmite. distruse nu numai forţele lor fizice. uraganele. După o jumătate de oră de muncă înverşunată. XIII COBORÂREA CORDILIERILOR Oricine. Zece persoane puteau să încapă cu uşurinţă în colibă. nu înaintau decât târându-se pe genunchi.

luându-şi barometrul. vom încerca să găsim combustibil. împinse de alunecarea gheţarilor. în depărtare. o legătură de lemne mi-ar plăcea mai mult decât o bucată de carne. iar soarele atingea crestele cu ultimelei raze. — Ei bine. îl consultă şi văzu că mercurul se menţinea la 0. răspunse Paganel. îşi plimbară privirea către toate punctele orizontului. zise Robert ridicându-se.495 milimetri. nu ne e mai puţin frig. Către nord. deşi nu tocmai prea confortabil. căci dacă ne este foame. zise Glenarvan. zise Paganel. Era ora şase seara. Providenţa ne-a adus aici. domina Anluco.— Iată un culcuş bun. bravul meu flăcău. şi formau parcă o linie tremurată sub un creion neîndemânatic. Paganel şi Wilson ieşiră din colibă. La est. al cărui crater deschis se adâncea la două mile de acolo. Albastrul cerului prindea să se întunece. Glenarvan şi Paganel ajunşi pe un pisc de porfir. — Dacă aveţi nevoie de mine vin şi eu. Vulcanul mugea ca un monstru enorm. La suci. din contră. — Deoarece s-a făcut o sobă în această cazucia. Frigul pişcă tare. se stingeau pe rând şi întunericul cobora puţin câte puţin pe povârnişul oriental al Anzilor. ■— Prietenul nostru Mac Nabbs are dreptate. Vom sta foarte bine aici. La apus. Pregătiţi totul pentru cină. vârfurile. — Combustibil în vârful Cordilierilor! zise Mulrady clătinând capul cu un aer de îndoială. stâncile ieşite în afară. Cât despre mine. ondula un şir de culmi ce se contopeau pe nesimţite. Valea lui Colorado se îneca de acum în umbra produsă de coborârea soarelui. adâncindu-se în valea sălbatică a lui Torbido. Această regiune a Cordilierilor avea deci o înălţime inferioară numai cu nouă sute zece metri celei a lui Mont-Blanc. — Nu. priveliştea devenea splendidă. asemănător leviatanilor . Coborârea coloanei barometrice corespundea unei înălţimi de unsprezece mii şapte sute de picioare. — Dar coliba aceasta e un palat. odihneşte-te. e probabil că se găseşte pe aici şi ceva de ars. Dacă aceşti munţi ar fi prezentat dificultăţile de care este plin colosul Elveţiei. relieful terenului. — Te însoţesc cu Wilson. răspunse maiorul. pe pante practicabile pe care călăuzele se lăsau să alunece pe o întindere de mai multe sute de metri. răspunse Glenarvan. Rămâneai înmărmurit văzând stâncile şi gheţarii scăldaţi în această lumină a astrului zilei. spuse Paganel. luminate de razele sale. zise lord Glenarvan. colţurile. Paganel. Tom. cu toată liniştea absolută a atmosferei. Ocupau atunci vârful nevadelor din Cordilieri şi dominau un spaţiu de patruzeci de mile pătrate. mă duc să-mi fac meseria de tăietor de lemne. şi suntem datori să-i mulţumim. Nu-i lipsesc decât santinele şi curteni. Privirea. coastele coborau într-un plan uşor înclinat. formau morene imense. nici un călător n-ar fi trecut lanţul de munţi al Lumii Noi. — Mai ales când va arde şi un foc bun în vatră. soarele lumina lanţul munţilor care susţine peretele perpendicular al coastelor orientale. şiruri longitudinale de pietre şi de blocuri eratice. zise Tom Austin. Glenarvan.

un Toc orbitor. Pâganel şi Glenarvan ar fi rămas mult timp să contempleze lupta măreaţă a pământului şi a cerului. Tovarăşii lui Mac Nabbs nu avuseseră timpul de a-i mulţumi şi a opri nesfârşita lui îndatorire.. care creştea din moment în moment. mai puţin entuziasmat. Nu erau strigăte de animale izolate. Acest preţios combustibil adus în colibă. din fericire. băură fiecare câteva înghiţituri de cafea fierbinte. dezbrăcat puţin câte puţin de luminile lui crepusculare. de îndată ce fu fiartă. zise Mac Nabbs. — In schimb. când se auziră nişte urlete îndepărtate. totuşi mărturisesc că o farfurie cu vânat ar fi binevenită. Wilson. a cărei rădăcină putea să ardă îndestulător. Aerul foarte rarefiat nu dădea destul oxigen alimentaţiei sale. fu îngrămădit în vatră.din zilele apocaliptice. n-ar fi de lepădat! Se zice că acest animal înlocuieşte boul şi oaia. Mac Nabbs nu se înşela şi termometrul cufundat în apa căldării. un lichen slab şi uscat acoperea stâncile. tăietorii de lemne improvizaţi făceau Ioc artiştilor. — Primesc calificativul domnule maior. şi dacă v-ar plăcea aceasta. nori de aburi roşii. Lemnele lipseau. trebuie să mărturiseşti că o bucată de carne friptă de lamă. Un zgomot imens. dar dumneata însuţi. voia . îi rechemă însă la realitate. dispărea ca un astru stins în umbrele orizontului. făcură o provizie bogată. te-ai duce fără să faci o singură observaţie? — Evident. ci acelea ale unei turme care se apropia. savantule PaganeJ? — încântat. făcută cu apă la o sută de grade vor fi nevoiţi să se lipsească de ea. e adevărat. apa nu va avea nevoie de o sută de grade pentru a fierbe. ea păru neîndestulătoare. cel puţin aceasta a fost explicaţia pe care o dădu maiorul. şi mi-ar fi foarte pe plac să ştiu dacă aceasta e şi din punct de vedere alimentar! — Cum! zise maiorul. dragul meu maior.. Focul fu greu de aprins şi de întreţinut. ceea ce provocă din partea lui Paganel o reflecţie pe cât de bună. răspunse maiorul. pe atât de inutilă: — Vezi bine. aruncând coloane de fum amestecate cu fâşii de flăcări funinginoasc. umplea vastul circuit. cu intensele lor răsfrângeri. pe când soarele. râuri de lavă se uneau în mănunchiuri scânteietoare. ai spune. Cu voluptate. — Eşti un sibarit. căci la această înălţime fierberea se face înainte de nouăzeci grade*). orice *) Coborârea punctului de fierbere al apei este de aproximativ 1 grad pentru 324 metri înălţime. zise el. cei cărora le place cafeaua. Ele se prelungeau lung. adăugă el. nu eşti mulţumit de cina noastră. şi dintr-o anumită plantă numită „Haretta". — Şi dacă te-ar ruga cineva să te aşezi la pândă cu tot frigul şi noaptea. Cercul munţilor părea de foc. Providenţa după ce le dăduse coliba. nu vei fi înfuriat pe vreun biftec oarecare! — Aceasta e probabil. cât despre carnea uscată. grindini de pietre incandescente. nu arăta decât optzeci şi şapte de grade.

părul fin. Paganel. că strigă: — Acesta e un guanac! — Ce este un guanac? întrebă Glenarvan. — Să vedem. Urletele de animale îngrozite se înteţeau. — Un animal care se mănâncă. Tot platoul părea că se agită. — Pe ochelarii mei. — Şi e bun? — Savuros. Animalele veneau cu sutele. şi dedesubtul pântecclui. dispărea pe pantele luminate de reverberaţia vulcanului. zice o voce. Dar de cine? — De acesta. — Şi să vedem ca nişte vânători. dar o avalanşă de fiare. Fiecare se grăbi să ajungă la colibă şi la lumina focului examinară prada lui Mac Nabbs. Austin. Robert.. Mac Nabbs. — Atunci de unde vine zgomotul? zise Tom Austin. puţin călcat. Ce se întâmplase? Deodată sosi avalanşa furioasă. al ultimei sale faze. Ştiam bine că vom avea carne proaspătă pentru cină. pătat cu alb. Erau acestea animalele sălbatice din pampas sau numai o turmă de lame şi de oi de Pe"ru? Glenarvan. de culoare cafenie. . vocea lui Paganel. Auziţi cum se apropie? — O avalanşă! zise Mulrady. zise Wilson. stătea în picioare ca să vadă mai bine. cu toată rarefierea aerului. nu avură decât timpul să se arunce la pământ. pe jumătate ştirbit.. In acest moment. plină de stele. replică Paganel. Şi ce carne! Dar cine va tăia animalul? — Eu. semănând cu o cămilă mică fără cocoaşă. năucite de groază. luna arăta încă discul. cei doi mateloţi. — Nu. întunecată. — Oh! Am pus mâna pe ei. care în calitatea sa de nyctalop. Ele veneau din partea întunecoasă a Cordilierilor. O mâncare din Olimp. dusă de irezistibilul ei avânt şi redublând strigătele. pe când vârtejul vieţuitor trecea la câteva picioare deasupra lor. răspunse maiorul luându-şi carabina. Era un animal frumos. zău! Nu-i puţin să-ţi pierzi ochelarii într-o asemenea învălmăşeală! — Nu eşti rănit?. avea chipul fin. Paganel de abia se uită la el. picioarele lungi şi subţiri. — Şi pe ce ai pus mâna? întrebă Glenarvan. zise Glenarvan. izbucni detunătura unei arme de foc. I se păru că un animal cădea la câţiva paşi de el. Toţi se repeziră afară. răspunse maiorul. târând după el animalul pe care îl doborâse. Povârnişurile din nord şi est dispăreau în întuneric* şi privirea nu mai zărea decât silueta fantastică a câtorva stânci dominante. corpul turtit. — Imposibil. Maiorul trăsese la întâmplare. produceau un zgomot asurzitor. Dar Glenarvan mai scăzu din bucuria lui spunându-i că patrupedele Cordilierilor nu se întâlnesc niciodată la această altitudine. Noaptea căzuse. Acestea sunt adevărate urlete. fu răsturnat într-o clipă. pe când toată turma. răspunse Paganel.să le ofere şi cina? Aceasta fu reflecţia geografului. poate cu miile şi.

le înţelegea perfect. — Dar ce eveniment. ce fenomen a putut să îngrozească. — Nu. Singur Edward Glenarvan nu dormi. După cinci minute Paganel depuse bucăţi mari de vânat pe cărbunii produşi de rădăcina de Harctta. în — Bine. când un gând subit îi trecu prin minte. — Absolut sigur. toată turma. hai să ne culcăm fără a căuta mai departe. maior intolerant. Totuşi. deci. şi să-şi bată joc de bucatele din Olimp. — Eşti. dar e carne care a mers prea mult. dacă mă asculţi. Dar spre marea stupefacţie a geografului. \ — Să dormim. — Am aflat! strigă el. deci. în ce mă priveşte pe mine. zău! Am aflat! Am găsit! — Aceasta este came prea bătrână? întrebă liniştit Mac Nabbs. prin urmare. — Nu e de mâncat! replică altul. astfel. din mijlocul cărora. Sărmanul savant. zise Paganel. mor de somn. Pot deci să afirm. iar vânători şi mai puţini. bucătar. Se văzu a doua zi. Ce groază le precipita. că acest animal venea de departe şi. Guanacii nu puteau fi urmăriţi de animale sălbatice. aceste animale şi să le alunge la ora la care trebuiau să doarmă liniştite în vizuinele lor? — La aceasta. domnule Paganel? zise Robert. Cum am putut să uit aceasta? — Ce voieşti să spui. dacă-l alungi mult timp. după gust. să-i arunce câteva glume pe care de altfel. Nimeni nu făcu nazuri şi fiecare muşcă grăbit cu lăcomie. o strâmbătură generală însoţită de un „puah" unanim întâmpinară prima îmbucătură. domnule Paganel? întrebă Tom Austin. oricum ar fi fost. servi tovarăşilor săi carnea foarte gustoasă sub numele de „muşchi de guanac". . către prăpăstiile lui Antuco. După zece minute. într-adevăr bună şi foarte preţuită. replică Paganel. şi care era cauza? Glenarvan avea presimţământul "unei primejdii apropiate. focul fu aţâţat pentru noapte şi îndată porniră pe toate tonurile şi toate ritmurile. trebui să convină că această carne nu putea fi primită nici de înfometaţi. Să dormim. băiatul meu. — Vreau să zic că guanac-ul nu e bun decât atunci când a fost ucis în timpul odihnei. Ei. carnea sa nu mai este bună de mâncat. — Eşti sigur de acest lucru? zise Glenarvan. Nelinişti secrete îl ţineau într-o stare de insomnie obositoare. începură deci. Se gândea involuntar la turma ce fugise. — Foarte bun. mi-e imposibil să-ţi răspund. maiorule.trăieşte totdeauna un bucătar. deoarece sunt francez! într-un francez. La această înălţime nu sunt deloc. dacă face o cursă lungă. — E oribilă! zise unul. mă însărcinez să-l frig. el însuşi căuta cauza pentru care carnea de guanac.basul savantului geograf susţinea edificiul armonic. Paganel. sforăituri formidabile. Fiecare se înveli în puncio-ul său. ideile i se modificară puţin câte puţin şi temerile făcură loc speranţelor. devenise detestabilă în mâinile lui. dragul meu Glenarvan. sub influenţa unei semi-somnolenţe.

Căzu el însuşi într-o grea somnolenţă care dură câteva ore. păreau că se apropie şi că se depărtează. Luna se ridica. conurile se retezau. luneca având o viteză de cincizeci de mile . Se lumina de ziuă' şi scena era îngrozitoare. • Deodată. Glenarvan voi să se convingă şi ieşi. Ele nu puteau aparţine decât unei furtuni dezlănţuite sus. văzu coliba oscilând şi întredeschizându-se. nu-şi trezi tovarăşii pe care oboseala îi ţinea într-un somn greu. Atmosfera era limpede. *) Un fenomen aproape identic. ' Gândurile negre puneau apoi iarăşi stăpânire pe el tot mai mult. în 1820. Forma munţilor se schimba subit. Nici o furtună şi nici un fulger. Era unul dintre cataclismele obişnuite pe marginea muntoasă a statului Chile şi exact în regiunea în care Copiapo a fost de două ori distrus. iar Santiago de patru ori răsturnat în paisprezece ani. — Un cutremur de pământ! strigă Paganel.. la. îngroziţi. zgomotele violente îl puseră din nou în picioare. însă. Glenarvan sim|i brusc pământul lipsindu-i sub picioare. certitudinea unui pericol imediat. Această porţiune a globului este frământată de focurile pământului şi vulcanii acestui lanţ de munţi. bubuiturile continuau. Totuşi platoul de care şapte oameni se cramponau agăţaţi de tufe De licheni. treziţi şi răsturnaţi unul peste altul. erau târâţi pe o pantă abruptă. Imaginile treceau cu iuţeală prin mintea lui. 1 — Sculaţi-vă! strigă el. . ş-a produs în Mont-BIanc. aducând un dezastru care a costat viaţa a trei călăuze din Chamonix. ameninţătoare.câmpiile Anzilor. nici jos. Ca urmare a unui fenomen caracteristic Cordilierilor*) un masiv larg de mai multe mile se deplasa lunecând în întregime în jos. Tovarăşii lui. Ncavând. vârfurile clătinându-se. dispăreau ca şi cum' o groapă s-ar fi întredeschis. buimăciţi. La un moment dat Crezu că aude bubuituri depărtate. Era acolo un efect şi o cauză? îşi privi ceasul care arăta ora două dimineaţa. departe. calmă. şi succesul nu era. surde. neîndestulătoare la ieşirea aburilor din adâncul pământului. Nici un nor. în zare scânteiau mii de stele. asemeni celei pe care ar produce-o nenumărate chesoane de artilerie care ar umbla pe un pavaj. nici sus. poate. De aici pornesc zguduiiturile cunoscute sub numele de „tremblores”. Se gândi la căpitanul Grant. Acolo tfebuiausă înceapă cu adevărat cercetările. de origine recentă nu oferă decât supape . Asculta zgomotele greu de explicat pe aceste culmi singuratice. Era o larmă asurzitoare. Totuşi.cei doi mateloţi eliberaţi dintr-o sclavie aspră. Glenarvan reintră mai nelinştit întrebându-se ce legătură ar putea să existe între bubuituri şi fuga guanacilor. Nu se înşela.

muntele prăbuşit. ameţit de lovitură. Deodată. minus unul. numeroşi meri. apoi privi în jur. întinşi într-un cerc restrâns. în valurile celuilalt ocean. razele soarelui. Pământul reluase de altfel. Uruiturile interioare. erau răsturnaţi unii peste alţii. o imobilitate absolută. fără îndoială. orbiţi de vârtejurile de zăpadă. cand luat de o mişcare de vârtej ca puntea unei corăbii clătinate de valuri. Cât dură această cădere de nedescris. unul se ridică. în orice altă împrejurare privirea unui călător ar fi fost lovită de această trecere bruscă de la deşert la oază. Tovarăşii săi. creste şi vârfuri apărea pe fondul albastru al cerului şi călăuza din pampas ar fi căutat în zadar obişnuitele puncte de recunoaştere. prăbuşindu-se de-a lungul prăpastiilor în care cădeau bucăţi de munte. îngheţaţi de aerul rece care îi pătrundea. nici o mişcare pentru a fugi. ieşite din patul umed a Pacificului. Scutură praful care • îl orbea. Platoul se oprise deodată. Se pregătea o zi admirabilă. aproape neînsufleţiţi. Timp de câteva minute. străluceau încărcaţi cu fructe aurite.pe oră. cu arbori măreţi. O nouă panofamă de culmi. Era era opt dimineaţa. sau a se opri. nimeni n-ar fi îndrăznit să prevadă. Acolo se oprise. Toţi. Nici un strigăt nu era posibil. în unele locuri. dar zdravăn încă — era maiorul. ciocnirile blocurilor de granit şi de bazalt. zăceau pe pământ. acoperit cu păşuni bogate. făceau orice comunicaţie imposibilă. de la iarnă la vară. Nu s-ar fi putut înţelege. . XIV ÎMPUŞCĂTURA PROVIDENŢIALĂ Povârnişul oriental al Anzilor Cordilieri e format din pante mici care se pierd pe nesimţite în câmpie. zgomotul avalanşelor. De data aceasta zguduitura fusese de o violenţă extremă. plantaţi în timpul cuceririi. fără izbituri şi zdruncinături. nimiciţi. o lovitură de-o violenţă incomparabilă îi rostogoli pe ultimele trepte ale muntelui. Cutremurul se potolise. agitat. Maiorul îi numără. Cap. în acest ţinut nou. nimeni nu mişcă. vârtejurile unei zăpezi pulverizate. Linia munţilor se modificase în întregime. oamenii gâfâiau. şi nu se agăţau de stânci decât printr-un instinct suprem de conservare. însă. Cel care lipsea era Robert Grant. înăbuşiţi de viteza cursei. forţele subterane exercitau mai departe acţiunea lor distrugătoare. căci lanţul Anzilor este totdeauna. de la Culmile înzăpezite la livezile înverzite. Ai fi zis că este un colţ al îmbelşugatei Normandii aruncat în regiunile La Platei. în care prăpastie trebuia să se oprească. Masivul cobora când. nimeni n-ar fi putut s-b evalueze. în fine. alunecau pe câmpiile argentiniene cufundându-se de acum. deodată.

Toţi îl iubeau pe îndrăzneţul băiat: Paganel care se legase de el în mod deosebit. reluă lordul Edward. Suferiseră o ameţeală straşnică şi-atâta tot. — Cu două minute? Ia seama. zise Mac Nabbs. când află de dispariţia lui Robert. toţi şi mai ales Glenarvan.. mă înţelegeţi! O vreau! Facă cerul ca Robert să trăiască încă! Fără el.Edward Glenarvan şi tovarăşii lui. — Astfel. până în ce moment l-ai văzut lângă tine? Adu-ţi aminte! Spune! — Iată tot ce-mi aduc aminte.. îşi aduce aminte cum a dispărut Robert? La această întrebare. să-l regăsim! Nu-l putem părăsi astfel! Să nu lăsăm nici o vale. zise lordul abia ţinându-şi lacrimile. fu disperat. Şi-l închipuia înghiţit de vreo prăpastie. un copil. ale cărei cheltuieli fuseseră făcute de natură. Au fost mai puţin de două minute! — Bine. copilul trebuie să fi căzut pe partea muntelui cuprinsă între pământ şi o înălţime de două mile. ' AnzjiCordilieri erau coborâţi. nici un răspuns. răspunse Wilson. chemând cu o voce inutilă pe acela pe care-l numea al doilea tată al său. trebuie să-l căutăm. — Tot pe stânga. cel mai slab. însufleţiţi de îngrijirile maiorului. — Cel puţin să-mi spuneţi. nici o prăpastie nescotocită până în fund! Mă veţi lega de o frânghie. tăcere. întorcându-se către munte şi arătând dreapta. nimic! Câteva momente. Adaug că ţinând seamă de timpul scurs de la dispariţia lui. . dragi prieteni. apoi Mac Nabbs luă cuvântul şi zise: — Care din voi. Robert Grant. — Şi tu faţă de noi cum erai aşezat?. prins cu mâna de o tufă de lichen. prieteni. lui. Wilson. dar Robert se găsea aşezat la stânga sau la dreapta ta? —■ La stânga mea. — Prieteni. simţeau că el caută în privirea lor vreo lumină de speranţă şi-şi plecau ochii. minutele îţi vor fi părut lungi! Nu te înşeli? — Nu cred că mă înşel. mă veţi coborî în ele! O vreau.. cum vom îndrăzni să-i regăsim părintele şi cum o să salvăm pe căpitanul Grant.. n-ar fi fost lipsă la apel. Ba nu. şi n-ar fi avut decât să se felicite de un mijloc de locomoţie. reveniră puţin câte puţin la viaţă. Robert Grant era încă lângă mine.. m-aţi auzit! Dar voi tăceţi! Voi nu mai speraţi nimic. dacă salvarea lui costă viaţa copilului? Tovarăşii lui Glernavan ascultau în tăcere. — Ei bine. maiorul cu toată răceala lui. cu două minute înainte de zguduitura finală. dacă unul din ei. — Ei bine. zise maiorul. răspunse Wilson. Robert n-a putut să dispară decât pe-aici. îmi aduc aminte că pătura sa îmi atingea faţa.. lângă cine se găsea copilul în timpul prăbuşirii? — Lângă mine. reluă maiorul. Acesta din urmă.

Sc lumină. tăcute din câteva stânci enorme. Tot timpul nopţii bietul lord rătăci astfel. zise Paganel maiorului şi Iui Tom Austin. Oamenii trebuiră să-l caute pe Glenarvan pe platourile depărtate şi să-l readucă Iară voia lui în tabără. La strigătul de mii de ori repetat: „Robcrt. sperând necontenit că o ultimă chemare va ajunge până la ol. tăcută ca noaptea precedentă. abia vorbea şi dintre buzele sale ieşeau numai vorbe întretăiate de suspine: — — Nu voi pleca! Nu voi pleca de aici! ■— Să aşteptăm.Acolo trebuie să-l căutăm. dădu d apă tulburată încă de avalanşă. răspunse Mac Nabbs. De altfel. se inchiseseră pentru totdeauna deasupra lui. fie pentru a reîncepe cercetările noastre. şi mai toţi ieşiră cu hainele în bucăţi. nimiciţi. coborând pe fundul prăpastiilor umplute. Lordul Edward era în . afară de câteva platouri inaccesibile. de sfărâmături. Se aventură departe. dar si un mormânt ale cărui pietre. ştergându-şi ochii. istoviţi. Către ora unu. decât să înainteze. Avem nevoie de ele. Ne vom împărţi diferitele zone şi îl vom găsi! Nu se mai rostea un cuvânt. Copilul îşi găsise nu numai moartea în munţi. lipindu-şi urechea de pământ. Sărmanul Robcrt! exclamă Paganel. Căutări zadarnice. gata. Arborii erau în număr mare la vale. şi să rămânem. în parte. Se menţineau mereu în dreptul liniei de coborâre. când maiorul îl urmau. urcând pantele Cordilierilor. Dar ce speră? — Dumnezeu ştie.prada unei dureri violente. Dar ullimcic-i sforţări fură zadarnice. întăritoare. cercetând cele mai mici crăpături. maiorul alese o grupă de roşcovi înalţi. armele. ascultând şi. zise Tom Austin. — Da. întreaga porţiune a Anzilor. Un râu care curgea nu departe. Greutăţile erau mai mari dacă ar fi voit să se întoarcă. toate aceste importante motive nu permiteau întârziere. Câteva cuverturi. iată ce rămăsese drumeţilor. Mulrady aprinse locul şi oieri stăpânului său o băutură caldă. sub care aşeză o tabără provizorie. Nu departe trebuiau să fie călăuzele argentiniono. astupându-şi bătăile inimii. se regăseau în fundul văii. se aşezară pe grumajii muntelui la diverse înălţimi şi începură explorarea. . Robert!" nu răspunse decât ecoul. Ziua se scurse. cu picioarele şi mâinile însângerate. Cei şase oameni. fu scrupulos scotocită timp de câteva ore. Cine ar fi îndrăznit să-i spună de plecare? Totuşi nu aveau alimente. puţină carne şi orez. Noaptea veni calmă. fără ca vreunul din ei să se gândească la odihnă. Lordul era grozav de îndurerat. întindea urechea. Dar Glenarvan refuză şi rămase întins în pătura sa. fie pentru a ne continua drumul. deoarece Edward vrea să rămână! El speră. Glenarvan urcă din nou peretele muntelui. Pc când tovarăşii lui dormitau. Când Paganel. întâlnirea fusese dată Duncan-ului la Atlantic. Glenarvan şi tovarăşii lui. să-i vină în ajutor. Să ne odihnim şi să ne întărim forjele.

în aceste regiuni atinge o dezvoltare extraordinară. cu consimţământul tuturor. deodată. — Da! da! zise lordul Edward. privirea lui fixă un punct negru în spaţiu. Forţa sa este foarte mare şi adesea poate prăvăli şi boi în fundul prăpastiilor. când prăbuşindu-se cu iuţeala corpurilor inerte părăsite în spaţiu. O pasăre plana. Glenarvan îi opri cu un gest. — Da. Deodată. pasărea. cine ştie!? Vine! Coboară! Să aşteptăm! Ce nădăjduia lordul Edward? „Cine ştie?" spusese cl. Glenarvan clătină capul. Se scurse o jumătate de zi. Condorul devenea din ce în mai vizibil. Iară a-l pierde din vedere. rătăciţi pe câmpie şi poartă vietăţile în ghiarc la înălţimi imense. un condor. Pasărea uriaşă se apropia când planând lin. să plecăm. căprioarele. acela al lui Robert Grant! „Cine ştie" repetă Glenarvan. ^ — Uite! uite! spuse el. — Să mai aşteptăm o oră! spuse lord Edward. Aripile puternice. îi trecu prin minte un gând. nu mai ezită şi-i spuse lui Glenarvan că trebuiau să plece şi că de o hotărâre grabnică depindea viaţa tovarăşilor lui. Atunci Mac Nabbs. Apoi. spuse Paganel. răspunse şi maiorul. răspunse Glenarvan. când închizând ghearele.. invizibil celor mai bune ochi. să plecăm! Să plecăm! Dar vorbind astfel. Zboară la aproape o mie de metri deasupra pământului. la mai puţin de două sute metri deasupra pământului. odinioară adorată de incaşi. pe când insectelor le trebuie inii de bătăi din aripi pe secundă pentru a se susţine. mâna sa se ridică şi rămase nemişcată ca şi cum ar fi fost pietrificată. Atacă oile. Descrise apoi cercuri largi.Mac Nabbs încercă să-l smulgă pe Glenarvan din toropeală. Foc. Se întorcea cu o iuţeală vertiginoasă. S-ar fi zis că-i un condamnat ce imploră o prelungire a vieţii. îl purtau aproape fără a bate din ele. ceru să-i mai fie acordată una. rar fâlfâind din aripi. Condorul înconjură în şerpuirile zborului său un fel de platou inaccesibil. — Da. — Da.Robert trăieşte. Dar după ce trecu ora. Această pasăre măreaţă. — Un condor. Se ştie că păsările mari pot zbura cu o linişte maiestuoasă. — Dacă . Punctul negru se mărea vizibil. foc! . amicii mei. *• Maiorul şi Wilson apucaseră carabinele. este regele Anzilor meridionali. — Să plecăm! zise el. încă o oră. Paganel nu se înşelase. strigă el scoţând o exclamaţie teribilă. viţeii tineri. Ce văzuse condorul? Un cadavru. Glenarvan. când deschizând.. Toate privirile se îndreptară în direcţia arătată.în spaţiu. cu o vedere de invidiat care miră nespus pe naturalişti. încă. De acolo. — E acolo! Acolo! strigă Glenarvan. acest rege al acrului scrutează pătrunzător terenul şi distinge cele mai mici obiecte.

plânse lângă copilul salvat ca prin minune. ochi pasărea care se găsea acum la o sută de metri deasupra sa. El făcu o mişcare. cu mâna sigură. apucând carabina lui Wilson. XV SPANIOLA LUI JACQUES PAGANEL Abia scăpă din primejdia aceasta şi Robert fu expus alteia. — Trăieşte! Trăieşte încă! exclamă el nebun de bucurie. Se auzi un strigăt de groază. emoţii îl înăbuşea şi îngenunchind. pasărea era moartă. Dar mâna îi tremura. un fum alb trecu printre două şiruri de bazalt şi condorul.. greu încărcată. îmbrăcat în felul patagonezilor de la graniţe.. — Ajutor! Ajutor! zise Glenarvan. Condorul dispăruse. în ghearele condorului.. Nu isprăvi şi. Nu putea să fixeze arma. decât să servească. corpul Jui Robert era îngropat în aripile-i largi. —• Ah! strigă Glenarvan. avea umerii largi. fâlfâia'violent din aripi. mai curând să se sfărâme trupul lui Robert de stânci. Glenarvan nu putu să răspundă. Trecu o clipă cât o veşnicie de kingă. încercă să ochească pasărea. privi. zărise pe călători şi. Omul apărut pe neaşteptate. Tovarăşii îl urmau în goană. se precipită spre condor. Apoi.. tatăl meu!.. lovit în cap. Faţa îi era bronzată. Când sosiră. Şi fără a căuta de unde venise împuşcătura. Şi cu privirea calmă. Se gândiră apoi la salvator şi maiorul privi în jurul său. Cap. pronunţă câteva cuvinte: — Ah. într-o clipă. căzu uşor susţinut de marile lui aripi. indigenul purta o manta splendidă împodobită cu arabescuri roşii. milord. Glenarvan se aruncă asupra copilului şi apăsă urechea de pieptul lui. părul lung şi încercuit cu curele de piele. dumneavoastră.Dar era prea târziu. ridicându-se cu un zbor şi mai greu. Pasărea îl ţinea de straie şi se balansa în aer cam la cincizeci de metri deasupra taberei. . nu mai puţin mare: de a fi devorat de dezmierdări. un corp neînsufleţit apărea suspendat: era corpul lui Robert Grant.. zise maiorul. Ochii i se tulburau. . La cincizeci de paşi de râu. deschise ochii. Robert fu dezbrăcat de hainele sale şi fata îi fu udată cu apă proaspătă. enorma pasăre apăru. Dar nu apăsase încă trăgaciul când izbucni o detunătură în fundul văii. . — Lasă-mă pe mine. căutând să fugă cu greaua-i pradă. un bărbat de o statură foarte înaltă stătea nemişcat pe una dm primele trepte ale muntelui.

zise el. din care acesta. Acesta veni îndată şi salută pe patagonez cu O graţie complet franceză.probabil. — Bine. probabil. schimbă limba. că nu înţelese Nimic. Totuşi unele expresii de care se servi indigenul îl loviră pe Glenarvan. patagonezul. Savantul geograf fu pus la punct cu situaţia. zise el. Botinele sale erau făcute din piele de bou şi erau fixate de glezne prin curele încrucişate regulat. pentru a pronunţa mai bine. — Poate nu accentuezi bine? replică maiorul. Apoi. zise geograful. . — Adevărat. nici acest nou dialect nu fu mai bine înţeles decât primul.Vos sois un homen de bem 1)! 1 Sunteţi un om de ispravă (în limba portugheză în text) O graţie complet franceză. Indigenul înclină uşor capul şi pronunţă câteva cuvinte neînţelese. Văzându-l nemişcat şi grav pe piedestalul lui de stânci. Accentul dracului? Indigenul întinse urechea şi nu zise nimic. Glenarvan se îndreptă spre el. Obţinu acelaşi insucces. Chipul patagonezului denota o inteligenţă reală. zise: — Vos sois un homen de beml)! I ) Sunte(i un om de ispravă (în limba portugheză.Perfect. Şi deschizând gura larg. La brâu îi atârna un săculeţ. — Să schimbăm fraza. zise: --. în text) . — Perfect. Patagonezul făcu doi paşi înainte. dar oricum ar fi fost. după ce-i privi cu atenţie pe străini. mişcare alternativă care are acelaşi înţeles afirmativ la toate popoarele. Aştepta. în toată fizionomia lui. l-ai fi luat drept o statuetă.Sub mantaua sa se vedea-o îmbrăcăminte de piele de vulpe strânsă pe talie. Şi deschizînd gura larg. zise maiorul. Era în privirea lordului. din care acesta. că nu înţelese nimic. — Espanol? zise eh Patagonezul clătină capul de sus în jos. 88 Şi din nou Paganel îşi reîncepu complimentul. --. în veselia feţei sale. E bine că a avut ideea să înveţe spaniola! Chemară pe Paganel. că oricine ar fi fost mişcat. zise el. pentru a pronunţa mai bine. Savantul geograf fu pus la curent cu situaţia. un astfel de sentiment de recunoştinţă. acum vine rândul amicului nostru Paganel. şi pronunţă cu o încetineală magistrală: — Nu înţelege. o expresie de mulţumire. Ele îi părură că aparţin limbii spaniole din care cunoştea câteva cuvinte. Glenarvan îi strânse viguros mâna.

zise maiorul. desigur! — Dar nu. — El? ' " — El! Din întâmplare.. dragul meu Edward. zise Glenarvan. — Cum? spuse geograful înlinzând urechea. ♦ — Mac Nabbs. pentru că indigenul vorbeşte prost. un patagao?2) 2)Fără . — Dizeime3) adăugă Paganel. îl opri scurt. îndoială.. nu putem presupune că 6) de da! va fi mers până într-atât. în spaniolă: — No comprendo 5). încât să înveţe o limbă în loc de alta! — Atunci. e evident că patagonezul vorbeşte spaniola. maior. răspunse (îlcnarvan. un patagonez1} 3)Răspunde. —■ Oh. Mac Nabbs nu isprăvi. crezând că studiezi. — Da. răspunse Paganel. însoţit de ridicări din umeri. 4)înţelegi? 5)Nu înţeleg. Patagonezul nu răspunse. — Maior. zise el. şi vezi dacă te înşel! — Sem duvida. Surpriza lui Paganel deveni stupefacţie. Era evident că indianul nu înţelegea. — Vos compriendeis? 4) strigă Paganel violent. Oricât Da. căci răspunse. desigur că savantul meu amic va fi comis una din acele distracţii al căror monopol mi se pare că-l are. aceasta e o supoziţie inadmisibilă. explică-mi ce se petrece aici. constat. mergi cam departe. zise Paganel cu un ton sec. — Să fiu spânzurat. — Nu înţeleg. ca uri om plictisit. ripostă liniştit maiorul. — Atunci de ce nu înţelegi? răspunse Mac Nabbs. fu rândul lui Paganel să rămână încremenit şi făcu cu vioiciune mişcarea de a-şi duce ochelarii de pe frunte pe ochi.. vei fi învăţat o altă limbă. Iată cartea cu ajutorul căreia pătrund zilnic în tainele limbii spaniole! Cerceteaz-o. dacă înţeleg un cuvânt din acest dialect infernal! Aceasta c araucanâ. sau mai degrabă dumneata bravul meu Paganel. Şi întorcându-sc către patagonez repetă: Espanol? — Si. replică geograful care începea să-şi piardă răbdarea. Un „te rog" puternic al savantului. omul a răspuns sigur în limba spaniolă.Celălalt rămase mut ca şi înainte. — Adică vorbeşte» prost pentru că dumneata nu înţelegi. — Nu explic.. Maiorul şi Glcnarvan se priveau cu coada ochiului. si! 6) răspunse indigenul. distrat să fie amicul nostru Paganel..

fără a pronunţa un cuvânt.Paganel se căută în buzunare. Examina copilul şi-i pipăi membrele vătămate puţin. şi era evident că îi vor fi de ajuns câteva ore pentru a se înzdrăveni. mi se va întâmpla într-o zi să mă arunc pe fereastră în loc să ies pe uşă! Râdeţi. Lusiadele marelui Caomens*). care. braţele către indingen. Copilul îşi simţi puterile renăscând. Paganel avea dreptate. dar nenorocit amic. răspunse Paganel. Caomens e portughez! înveţi portugheza de şase săptămâni. prietenii mei. şi călăuză în pampas. cuvânt care în limba araucaniană înseamnă Detunătorul. căci imediat putu să schimbe câteva cuvinte cu indigenul. dar tot aşa.. Opera lui de căpetenie este „Lusiadele" în care sunt cuprinse aventurile şi descoperirile lui Vasco de Gama. — Ah! Smintit! Nebun! zise în sine Paganel. zise maiorul. îi puse mâna pe frunte.. Maiorul luă cartea şi o privi: — Ei bine. — Caomens. — Oh!Nu vă dezolaţi. o epopee admirabilă. râdeţi din toată inima! Nu veţi râde atât de mine. Apoi. — Da. Acesta întinse * Scriitor portughez născut Ia Lisabona (1525-l580). Patagonezul nu se clinti. Află chiar că acesta se numea Thalcave. Era în această întâlnire un lucru aşa de providenţial că succesul întreprinderii fu de acum asigurat. Ochii i se tulburară sub ochelari. cât râd eu însumi! Şi făcu să se audă cel mai formidabil hohot de râs care a ieşit vreodată din gura unui savant. care. zicea el. amicii mei. prietenii mei! Să pleci în Indii şi să ajungi în Chile! Să înveţi spaniola şi să vorbeşti portugheza! Asta-i prea mult şi dacă va mai continua. aştepta cu răbdare explicaţia unui incident cu totul neînţeles pentru el. răspunse Paganel. repetă lord Edward. Paganel nu putu spune mai mult. Dar Glenarvan se bucură aflând că patagonezul era de meseria lui călăuză. pe când un râs homeric izbucni în jurul lui. ce este această lucrare? întrebă el.. portugheza şi spaniola se aseamănă atât încât m-am înşelat. '— Nu e mai puţin adevărat că suntem fără interpret. această asemănare îmi va servi să repar curând greşeala mea şi vreau să mulţumesc îndată vrednicului patagonez în limba pe care o vorbeşte aşa de bine. Călătorii şi patagonezul se întoarseră lângă Robert. — Lusiadele? strigă Glenarvan. — Caomens! Lusiadele! Portughez!. — Acestea sunt Lusiadele. după câteva minute de cercetări el scoase un volum jerpelit. Acest supranume îi venea fără îndoială din iscusinţa lui de a mânui armele de foc.. Cum? Aşa este? Nu glumiţi? Am făcut eu aceasta? Ah. . surâzând se duse să culeagă pe malurile râului câţiva pumni de ţelină sălbatică cu care frecă trupul bolnavului. amicul meu.

de oi. şi găseau totdeauna gata. cu umerii obrajilor ascuţiţi. cu penele vărgate cu alb şi cardinalii galbeni. de boi şi cai. lebede în lacuri. el nu cerea mai mult. Dar Glenarvan pusese ochii pe turmele lor. Lipseau merindele şi catârii. Isacas. Merseră repede. primiră 20 de uncii de aur a căror valoare o cunoşteau perfect. El îi oferi sări conducă la o „tolderia" de indieni. Din moment ce aveau boi şi cai. cu trăsături efeminate. întreaga regiune andină era fermecătoare şi de o fertilitate îmbelşugată. masa musafirilor lor cu patru picioare. spre mirarea patagonezului care găsea natural să fie păsări în aer. graţioase turturele cenuşii. Ea fu acceptată. încrucişarea raselor araücane.Se hotărâră să petreacă o zi şi o noapte în tabără. se credea abia plecat. se zbenguiau capricios în apă. mai rămâneau de rezolvat două chestiuni grave: hrana şi transportul. vreo treizeci de indigeni nomazi. Mergeau. cu hamurile lor. Din fericire. după expresia lui Păgânei.. şi nu pe ei. cu fruntea joasă. şi iarbă în păşuni. dădeau câmpiilor o umezeală de mlaştini. Glenarvan voi să cumpere încă un cal pentru patagonez. urcară în susul râului sub conducerea patagonezului. păscând iriari turme de vaci cu lapte. Glenarvan se despărţi de noii săi „furnizori". aflată la cel mult patru mile de acolo şi unde vor găsi lucrurile necesare expediţiei. dar acesta îl făcu să înţeleagă că e inutil. jumătate în graiul spaniol pe care Paganel reuşi să-l înţeleagă. de statură potrivită. se înveseleau pe ramurile copacilor ca nişte flori vii. în schimbul a şapte cai mici de rasă argentiniană. Călăuza obişnuită să conducă pe călători de-a lungul frontierelor patagoneze se însărcina să procure lui Glenarvan tot ceea ce lipsea trupei. Odată terminat târgul. Aceştia erau. pe când întregul neam cu pene al vrăbiilor. Această „tolderia" ocupa fundul unei văi. luându-şi rămas bun de la tovarăşul lor. aceşti andoperuvieni de culoare măslinie. n-ar fi prezentat ochilor unui antropologist caracterul raselor pure. timp de o oră jumătate. Thalcave era acolo. Acolo trăiau în colibe de ramuri. câtorva baniţe de orez şi de burdufuri de piele pentru apă. legate între ele de zigzagul râurilor. Când tabăra indienilor apăru înaintea ochilor săi. îndată. Savantul nu avu să regrete această plimbare. cu buzele subţiri. Sosirea lui fu salutată cu aclamaţii pe care voi să le atribuie celor ce li se cuveneau. . şi nici să se plângă de durata ei. cu paşi mari pentru a se putea ţine de uriaş. cu faţa aproape circulară. indienii. Lumea păsărilor era de o varietate minunată. pe care l-ar fi preferat. într-un cuvânt. Jacques Paganel arăta o vădită surprindere. pehuenche şi aucase. şi ar fi hrănii uşor o turmă de o sulă de mii de rumegătoare. în lipsă de vin sau de rom. şi se întoarse curând în tabără. „chingolos". Lebede cu capul negru. astfel. Păşunile bogate urmau una după alta. De altfel. Propunerea fu făcută jumătate prin gesturi. cu fizionomia rece. indigeni puţin interesanţi. de la o păşune la alta. Glenarvan şi savantul. Lacuri mari. porumbeii călători traversau spaţiul. „lilucros" şi „monjitas" umpleau spaţiul cu ciripitul lor. Thalcave se însărcina cu târgul.vreo Sută de livre de carne uscată..

îndată. care alunecă într-un inel de fier. care nu era poate departe. — Dacă nu prind accentul. Animalul era de o frumuseţe perfectă. genunchii mari. Patagonezul era un. la ora opt. In ceea ce-l priveşte pe Paganel. de căpitanul John Manglcs. un straşnic cal argentinian. El îl ameţea pe indian cu fraze spaniole. fără carte. greabănul bine arcuit. un patagonez care ar fi putut să rivalizeze chiar cu împăratul Maximin şi cu negrul din Congo. puterile îi reveniseră aproape în întregime. Vorbiră câte puţin din toate. Când patagonezul refuză calul pe care i-l oferea Glenarvan. Maiorul admiră ca un bun cunoscător. decât o pantă uşoară. calul sări sub el. repeta el maiorului. Mâna dreaptă . Indianul le aruncă adesea la distanţă de o sută de paşi asupra animalului sau inamicului pe care îl urmăreşte. Thalcave fluieră într-un mod deosebit. călăreţ desăvârşit. după obiceiul călăuzelor.. călătorii nu mai aveau de coborât până la mare. un patagonez mă va învăţa spaniola? Cap. Sfârşitul zilei se petrecu într-o odihnă completă. chemarea stăpânului. în mâinile sale deci. ieşi dintr-o pădurice apropiată şi veni la.adică merindelor şi cailor. Când Thalcave fu în scară. încât se încolăcesc împrejurul picioarelor acestuia şi îl doboară îndată. adică „pasăre" în limba patagoneză şi merita acest nume pe drept cuvânt. avea nările larg deschise. XVI RIO COLORADO A doua zi. era mândru. culoarea lui brună arăta că este de rasă. pieptul înalt. formată din unirea a două bucăţi de piele bine împletite şi terminată printr-un laţ. de Duncan. şaua lui purta cele două instrumente de vânătoare întrebuinţate pe întinderea argentiniană: „bolas" şi „lasso". Dar Glenarvan se înşela. Nu se simţea în largul său văzând un adevărat patagonez pe lângă care ar fi putut trece ca un pitic. In momentul plecării. Robert luă câteva alimente. văzut de savantul Van der Brook. privirea arzătoare. curajos şi vioi. nu trebuie să-ţi fie necaz pe mine! Dar cine mi-ar fi spus că într-o zi. nu părăseşte mâna care îl învârte. nu-l părăsea pe indian. Geograful studia. la 22 octombrie. acest model al rasei din pampas căruia îi găsi unele asemănări cu „hunterul englez. cu o aşa precizie. din contră. de Harry Grant. Se compune numai dintr-o frânghie lungă de treizeci de picioare.Bolas-urilc sunt trei bile reunite printr-o curea de piele şi legate dinaintea recadoului. de bravul echipaj. Animalul se numea „Tnauka". de cei iubiţi absenţi. Pământul argentinian între 22 şi 42 grade se înclină de la vest la est. Fiecare mânca acum cu poftă. Thalcave dădu semnalul de plecare. acesta crezu că preferă să meargă pe jos. acesta este un instrument de temut şi îl mânuieşte cu o dibăcie uimitoare. Lasso-ul.

Cbrclilicrii depărtaţi cu patruzeci de mile. către amiază. Mergeau repede şi uşor. Robert călărea cu multă îndrăzneală. convoiul întâlni mai întâi numeroase dune de nisip numite „medanos". un râu năvalnic cu ape tulburi. pătrunzând printre pleoape. se vedea. permanent agitate de vânt. Acest fenomen dură în timpul unei mari părţi din zi sub acţiunea vânturilor de nord. pierdut în ceaţa serii. pe când stânga ţine restul a cărui extremitate e puternic fixată de şa. Chiar la picioarele Cordilierilor începe câmpia pampasului. Caii se culcară la pământ şi oamenii se întinseră lângă ei. prabuşindu-se. pusă în bandulieră. deoarece această pulbere lină se desprindea din aceste nenumărate / medanos. Terenul neted şi temperatura plăcută făceau uşor mersul înainte. zburând în firişoare uşoare. sau formând adevărate trombe care se ridicau la o înălţime considerabilă. In noaptea şi ziua următoare nu se petrecu nimic deosebit.aruncă acest laţ. Totuşi. Vom avea acum o vijelie de Pampero. largă de 450 mile. completa armele de luptă ale patagonezului. Aceasta e a treia parte a pampasului. O puşcă lungă. aşa că întâmpinară cu plăcere ora culcării. dar Paganel îl linişti. Odată cu venireaserii. a doua. Acesta e un vânt de sud-vest foarte uscat. adevărate valuri. la cea mai mică adiere. acoperită cu arbori piperniciţi şi cu tufişuri. şi arătă geografului zona occidentală a cerului. prezentau un aspect negricios. zise Paganel şi adresându-se tovarăşilor lui. Thalcave se aşeză în capul convoiului şi plecară. Se poate împărţi în trei: prima porneşte de la lanţul Anzilor pe o întindere de 250 mile. Glenarvan se temea să nu întârzie dacă uraganul s-ar prelungi. zise: Iată că se pregăteşte o schimbare de vreme. înspre sud-vest. — Bine! Ştiu. e acoperită cu o iarbă minunată şi se opreşte la 180 mile de Buenos-Aires. neplăcere. Din acest punct până la marc. roşii. Această privelişte făcea totodată plăcere şi neplăcere ochilor: plăcere. Patagonezul nu se putea înşela. căci nimic nu era mai curios decât trombele rătăcind pe câmpie. o fâşie de. Şi arătă că Pampero e frecvent în câmpiile argentiniene. Călătorii erau puţin obosiţi de drumul care ar putea fi socotit cam de aproape treizeci şi opt de mile. şi în timpul nopţii care fu destul de grea pentru oamenii adăpostiţi numai cu un puncio. Poposiră la malul Neuquem-ului. şi către ora şase. închis între malurile înalte. când în galop şi când la pas. Merseră repede totuşi. Thalcave nu se înşelase. soarele fu darnic. piciorul călătorului calcă păşuni de lucerna şi scaieţi. prevestind schimbarea timpului. astfel. . ridicându-sc într-o dezordine de nedescris. după ce-şi consultase barometrul. Nisipul e de o fineţe extremă.nori acoperi orizontul. Pampero suflă cu o mare putere. luptând. Ieşind din strâmtonle Cordilierilor. Neuquem este numit de unii geografi Ramid sau Comoe şi izvorăşte din mijlocul lacurilor pe care numai indienii le cunosc. strânşi unii lângă alţii.

Dar când. dragul meu patagonez. vreun călăreţ nomad apărea în depărtare. La ora unu dimineaţa vântul se opri brusc şi oamenii putură să doarmă liniştiţi. cailor. — Şi sunt o carte. Oamenilor le părea rău că nu se găseau măcar în faţa unei bande de „rastreadores"*) chiar dacă ar fi trebuit să înceapă * ) Hoţii de câmpie. lordul Glenarvan pândea cu băgare de seamă apropierea indigenilor. Nouăzeci şi trei de mile despărţeau încă pe călători de punctul unde Rio Colorado taie paralela 37". Dacă. — O luăm pe aici? reluă Thalcave. de altfel. sunt aşezate mai la nord. A doua zi se sculară odihniţi şi uşori. aceea de la Carmen la Mendoza presărată cu oasele animalelor domestice. el îşi opri calul şi se întoarse către Paganel: — Acesta-i drumul către Carmen? — Da. Până atunci Thalcave nu făcuse nici o observaţie asupra drumului. în aceste câmpii.— De obicei. Pampero pricinuieşte furtuni de trei zile pe care depresiunea mercurului le arată într-un mod sigur. O asemenea ceată trebuia să pară suspectă oricui se hazarda Singur în câmpie. ca şi călătorului care. replică PaganeL Eşti liber să mă răsfoieşti oricât îţi va plăcea. el fugea repede. Paganel. Dar urmau o linie puţin frecventată de indieni. zise el. — Nu. . El voia să-i întrebe despre căpitanul Grant prin intermediul patagonezului cu care Paganel. a zecea zi de la plecarea din Talcahuano. Drumul tăia câteva cărări ale pampasului. drumul dinspre Carmen către Mendoza. mai ales Paganel. putea să vadă întrînşii răufăcători. răspunse Glenarvan. între altele. ale catârilor. adică numai trei zile de drum. în fiecare dimineaţă porneau către răsărit. una destul de importantă. — Şi încotro mergem? — Spre est. care îşi trosnea degetele cu multă voie bună. din contră. — Aceasta ar însemna să mergi în voia soartei. răspunse geograful în spaniola lui. căci drumurile din pampas care pornesc de la Republica Argentina la Cordilieri. barometrul urcă — şi acesta e cazul — scapi numai cu câteva ore de vijelie. banditului îngrijorat la vederea a opt oameni bine înarmaţi şi cu cai buni. — Vorbeşti ca din carte. Cartea nu se înşelase. în zorii zilei cerul se va însenina. nu întâlneai. Dar ajuns aici. începea să se înţeleagă îndeajuns. Printre miile de sfărâmături se aflau desigur şi schelete omeneşti. din întâmplare. conversaţia prin împuşcături. oilor sau boilor. Era în 24 octombrie. Linişteşte-te deci. replică Paganel. dragul meu. nevoind să aibă de-a face cu nişte necunoscuţi. în timpul traversării continentului american. aşa că indienii rătăcitori.sau triburi trăind sub stăpânirea cubanilor. fără a se depărta de linia dreaptă şi în fiecare seară apusul se găsea la extremitatea opusă a acestei linii.

articula. nu-şi închipuie să i se vorbească în alt fel decât serios. — A înţeles? întrebă Glenarvan. Thalcave păru că nu-l aude. când patagonezul îl opri cu un gest. precizând prinlr-o comparaţie indiană drumul de la vest la est. fie la Mendoza. îl întrebă ce spunea Thalcave şi de ce se oprise. căci un indian nu înţelege nimic din gradele pământeşti şi istoria documentului va fi pentru dânsul o poveste fantastică. Totuşi. — M-a întrebat dacă mergem fie la Carmen. adăugă Thalcave. — Nici la Mendoza? — Nu. în care se aflau cele două oceane. deci. răspunse Paganel. Nu vorbea. totdeauna serios. fără a lăsa să vadă dacă înţelege sau nu. Thalcave privea cu un aer liniştit. — Cred. Ochii săi rămâneau aţintiţi la figurile trase pe nisip. răspunse Paganel. Lecţia geografului dură mai mult de o jumătate de oră. renunţ. răspunse Paganel. Paganel schiţă pe nisip o hartă geografică pe care se încrucişau latitudini şi longitudini. Un indian. — Nu. dar dacă n-a înţeles. Niciodată un profesor nu a fost într-o aşa încurcătură. răspunse Paganel. se zvârcolea într-o sută de feluri şi de pe frunte îi cădeau picături grele de sudoare. Apoi tăcu şi îşi şterse faţa care era totuna de apaşi privi pe patagonez. ajungându-l pe Paganel. — Ei bine? întrebă Paganel. Paganel. drumul nostru trebuie să-i pară foarte ciudat. răspunse Paganel. Thalcave nu se mişca. Paganel se întoarse către patagonez şi începu un discurs adesea întrerupt de lipsa cuvintelor. Gesticula. încearcă. — Nu mergeţi. — într-adevăr. n-ai putea să-i explici scopul expediţiei noastre şi ce anume interes avem să mergem întruna către est? — Va fi foarte greu. — Ei bine. El zice că mergem în voia soartei. în acest moment. — Ei bine. — Căutaţi un prizonier? — Da. nu admitea deloc ca Paganel să glumească. . Glenarvan. Savantul era interesant. la Carmen? adăugă el după un moment de tăcere. Paganel vedea de acum ivindu-se pe buzele maiorului un zâmbet ironic şi era să înceapă din nou demonstraţiile lui geografice. .— Cine ştie? Thalcave tăcu şi-l privi pe savant cu un aer adânc surprins. — Şi exact pe linia cuprinsă între soare-răsare şi între soare-apune. — Vom vedea. — Să încercăm. pe care vântul le ştergea puţin câte puţin. în care se întindea drumul Carmen. dragul meu. de greutatea de a traduce anumite particularităti şi de a explica unui sălbatic amănunte greu de înţeles pentru el. reluă Glenarvan. şi se miră foarte mult de răspunsul meu negativ.

răspunse Thalcave. încercau să-i surprindă răspunsul. un om cu două limbi. un european. a cărui privire se lumină. *■ — Şi Dumnezeul vostru. amicii mei! Un om curajos! — Tatăl meu! strigă Robert Grant. îndată Robert. un om eu două inimi! — Adică mincinos în cuvânt şi mincinos în treburii zise Paganel. Apoi. Dar Paganel nu terminase şirul întrebărilor. până la soare! Paganel traduse imediat tovarăşilor lui răspunsul indianului. — Un străin. i se împlinească atunci. . Ah! Splendidă limbă patagoneză! înţelegeţi. e acela care a încredinţat valurilor întinsei mări taina prizonierului? — Chiar Dumnezeu. îl întrebau cu privirea. zise patagonezul.— Da. — La casicul Calfucura. — Dar unde se găsea în ultimul timp? întrebă Paganel. Vom merge spre est. — L-ai văzut? — Nu. — Poate. după ce traduse tovarăşilor frumoasa imagine a limbii patagoneze. luând mâinile lui Thalcave. Luă copilul în braţe. răspunse Thalcave. Paganel. La douăzeci de ţărani din ţara mea. nouăsprezece n-ar fi înţeles nimic din explicaţiile mele! Glenarvan îl îndemnă pe Paganel să întrebe pe patagonez dacă auzise de nişte străini care ar fi căzut în mâinile indienilor din pampas. Paganel puse întrebarea şi aşteptă răspunsul. — Şi cine era prizonierul? întrebă Paganel. aşa. Unde era prizonierul? Ce făcea? Când auzise Thalcavevorbindu-se de el? Toate aceste întrebări se îngrămădeau pe buze. răspunse Thalcave. — Şi ce este acest casic? — Şeful indienilor poluşi. zise cu o voce dulce: — Es mio padre! — Suo padre? răspunse patagonezul. — Pe linia urmată de noi până aici? — Da. Thalcave fu înconjurat de cei şapte călători. Află că europeanul era sclavul unuia din. da. La acest cuvânt imediat tradus. şi dacă trebuie. — Ce rasă inteligentă! adăugă el. reluă interogatoriul. pe când ochii lui fixaţi asupra gravului indian. zise patagonezul. Era un viteaz! Avea o inimă de taur! — O inimă de taur! zise Paganel. dar am auzit pe indieni'vorbind de el. Şi îl vom putea scăpa de prietenul nostru? adăugă el. adresându-se lui Paganel îl întrebă: — Cum se spune e tatăl meu în spaniolă? — Es mio padre răspunse geograful. emoţionat şi abia găsindu-şi cuvintele. îl ridică de pe calul lui şi îl privi cu bunătate. — Voinţa să.triburile indiene care parcurg ţara între Colorado şi Rio Negro. Fiecare cuvânt spaniol al patagonezului el îl repeta în englezeşte.

Acolo. Trebuiau să ajungă la Rio Colorado. răcoritor. Aceeaşi monotonie. Mai mult. Acest ultim cuvânt încheie conversaţia. susţinut de curele de piele şi suspendat în felul indian. ded. care se numesc „travesias" în limba ţării. că în aceeaşi seară.le găureau ici şi colo roşcovii albi a căror pojghiţă închide un suc dulce. până la fraza patagoneză întrebuinţată pentru a exprima curajul captivului. dacă este încă în mâinile indienilor. La intervale mari apăreau păduri joase cu vârfuri negricioase pe care. la câteva sute de metri în sus. răspunse Thalcave. A doua zi. de grozame sălbatice şi o specie întreagă de arbori spinoşi a căror uscăciune trăda ariditatea solului. forma una din acele întinderi fără sfârşit. se refereau evident la căpitanul Harry Gran't. Numele său indian. pământul devenea umed. Convoiul putu. 27 şi 28 octombrie. Ziua de 26 octombrie fu obositoare. Ajungând la Colorado. niciodată o panoramă mai însemnată. în timpul zilelor următoare. îndemnaţi de călăreţii lor. Dar rămânea de pus o întrebare lui Thalcave: — Vorbeşti de un prizonier. prima grijă a lui Paganel a fost să se scalde „geograficeşle" în apele lui colorate de o argilă roşiatică. lărgimea fluviului era destul de considerabilă pentru ca animalele să nu-l poală trece înot. rezultat datorat numai topirii zăpezilor sub primele raze ale verii. călătoria s-a desfăşurat fără incidente. călătorii luară cu vioiciune drumul spre est. însemnează Marele Râu şi după un parcurs lung. un fel — Poate. pe 25 octombrie. fie prin evaporare. debitul apelor sale scade. Era posibil ca cei trei prizonieri să fi fost despărţiţi de multă vreme. Trebuiră să treacă „canadas". apropiindu-se de Mare. Dar caii. Data captivităţii lui. Nu erau trei? — Nu ştiu. — Şi când ai auzit vorhjridu-se? — E mult de atunci şi soarele a adus până . Cobu Leubu. Răspunsul corespundea exact cu data documentului. totul. Câmpia. Paganel voi să ia poziţia exactă a râului şi îl însemnă pe harta sa cu o grijă deosebită. înainte de a se culca. — Şi nu cunoşti nimic din situaţia actuală? — Nimic.acum două veri pe cerul pampasului! Bucuria lui Glenarvan nu se putea descrie. Din fericire. se grăbiră atâta. la 69°45' longitudine. atinseră frumosul fluviu al regiunii pampas. Niciodată nu au văzut o privelişte mai puţin variată. se găsea un pod de nuiele împletite. necontenit tristă şi monotonă. să treacă fluviul şi să poposească pe malul stâng. Totuşi. se produse o particularitate curioasă. către îmbucătura lui. căci. fie prin îmbibare. se vărsă în Atlantic. apoi câteva dumbrăvioare de terebentini de „chanares". plăcut. . Dar din informaţiile date de patagonez rezulta că indienii vorbeau de un european căzut în puterea lor. zise Paganel. Fu surprins că le găseşte aşa de adânci. locul unde trebuia să fie. Cauza acestui fenomen nu este bine determinată.

din ce în ce mai rare. ploile sunt dese şi torenţiale: In această perioadă a anului timpul este foarte uscat şi temperatura foarte ridicată. câteva locuri adânci. surprize naturale. Nici o schimbare nu se producea în natură. Toamna. cu apele foarte mineralizate. Cap.4° la 40° latitudine australă. „gygnerium-argenteum". fără îndoială în dreptul lor. Pampasul american este o curiozitate geografică. Noaptea ar fi fost bună dacă n-ar fi fost prezenţa maimuţelor şi a câinilor sălbatici. este cu încetul restituită în timpul iernii.de gropi inundate. îi dau un aspect deosebit. uşor şi repede. înmagazinată în oceanul care o absoarbe. Cuvântul „pampas". viperă de cea mai periculoasă speţă. care creşte în vecinătatea apelor dulci. Călătoria se făcea.i friguroasă decât aceea a provinciei Buenos-Aires. Clima sa e mult mai călduroasă *. de origine araucaniană. ca savanele Marilor Lacuri sau stepele Siberiei. căldura verii. rdşiatic sau galben. lăsau să crească sălcii şi o anumită plantă. De aici insulele au o temperatură uniformă în comparaţie cu interiorul continentelor*). Seara. şi se potriveşte pe drept cuvânt acestei regiuni. incidente. Aceste animale zgomotoase. pe care indienii le atribuie raselor mari de tatu dispăruţi şi sub ţărâna vegetală stă îngropată istoria primitivă a acestor ţinuturi. drepte. dacă ar cerceta aceste terenuri ale epocii terţiare. Thalcave cerceta tufişurile. După ce cercetară drumul. Mimozele arborescente ale părţii sale occidentale. înseamnă „câmpie cu ierburi". El speria astfel „cholinas". numit Lacul Amar de indieni. Acolo caii se desfătară. Poposiră. Ea este supusă la treceri repezi care fac necontenit ca coloanele termometrice să sară de lâ un grad la altul. executară una din acele simfonii naturale pe care n-ar fi dezaprobat-o un compozitor modernist. pe aceste câmpii netede. Calul sărea deasupra mărăcinilor şi ajuta stăpânului să deschidă drum cailor din urmă. „esteros". umede. XVII ÎN PAMPAS Pampasul argentinian se întinde de la 3. iarba pampasului prin excelenţă serveşte indienilor ca adăpost în timpul furtunilor. plecară în zori. caii se opriră pe malul unui lac mare. a cărei muşcătură ucide un bou în mai puţin de o oră. unul. fiind mai continentală. nisipos. bând să aibă şi pentru vremuri grele. dar desigur pentru neplăcerea urechilor europene. nici urmă! Trebuia să fii un Paganel. Geologul ar găsi bogăţii abundente. lagune permanente umplute cu ierburi acvatice. Această vegetaţie îşi are rădăcinile într-un strat de pământ care acoperă terenul argilos. din acei . deci. Peisaje. Astfel clima pampasului occidental nu este asemănătoare cu clima din zona de coastă. ierburile substanţiale ale părţii orientale. La oarecare distanţe. Caii mergeau bine. după explicaţia pe care o dădu Pagancl. Căci. adică în timpul lunilor aprilie şi mai. prin mănunchiurile de „paja brava". Ure Lanquem. care a fost martor al crudelor represalii făptuite de trupele argentiniene în anul 1862. în cantităţi uriaşe oseminte antediluviene. Aici zac.

La câţiva paşi de rancto era săpată o gaură ce servise de bucătărie. o împletitură de crengi lipite cu pământ şi acoperite cu paie. La cererea Iui Paganel. iernile din Islanda sunt mai blânde decât cele din Lombardia. Din nenorocire. nici câmpia nu . între toate. deoarece zarea e senină. o oală. — Iarna mai ales. De ce? N-ar fi putut-o spune. pe Thalcave. un' fir de iarbă. răspunse Paganel. care îi răspunse îndată. un grătar şi un ibric cu „mate". erau o bancă. Erau osemintele unei imense turme de boi. Către ora două. De nu le-am încerca într-o zi! — E tare cald. observă cu dreptate maiorul. dar ele rod căpestrele şi caii profită ca să fugă. prin furia lor. prietene? adăugă el adresându-se lui Robert. deoarece furtunile din pampas se deosebesc. trimiţând spre cer fumul ţigării sale. Nu ţi-e prea cald. Thalcave prepară câteva ceşti din această băutură. pe 30 octombrie. în timpul acestei zile de 29 octombrie. — Nu mă miră. întâlniră noi urme. zise Wilson. deci. simt electricitatea care mă pătrunde. arzătoare. răspunse geograful. trebuie să arate 30° la umbră. un pat păcătos de piele de bou. coliba avea un ocol de pari pe jumătate putreziţi. deoarece caii noştri sunt slăbiţi de căldură. îmi prieşte căldura. Nimeni nu ştia cum să explice adunătura aceasta de schelete. şi se soarbe ca băuturile americane prin folosirea unui pai. în interior. — Oh! Oh! zise Paganel. — Ce este. i — Nu. O turmă de cinci sute de capete întinsă pe pământ!? — Thalcave o afirmă şi Thalcave nu se înşeală. Seara se opriră lângă un „rancio" părăsit. nu trebuie să contezi pe o schimbare de timp. Un „nu se poate" al savantului şi un semn foarte afirmativ al patagonezului intrigară mult pe tovarăşii lor.savanţi entuziaşti care văd acolo unde nu e nimic de văzut. — Cu atât mai rău. câmpia se desfăşura înaintea *. De altfel. soarele se ridică într-o negură. cred. Paganel întrebă. ajungeau pentru a-i excita limbuţia şi pentru a-l instrui pe Robert. răspunse tânărul. — Ce? Fulgerul a produs un asemenea dezastru? zise Tom Austin.) Din această cauză. Temperatura zilei trebuia să fie grozavă într-adevăr. milord. Să sperăm că temperatura nu se va menţine. zise Glenarvan. Este o infuziune de foi uscate la foc. răspunse Paganel. călătorilor cu uniformitatea ei infinită. A doua zi. destul de bun pentru a apăra caii în timpul nopţii contra vulpilor. Acesta e ceaiul indienilor. Nu că el ar fi avut să se teamă de ceva din partea acestor vietăţi. — Focul cerului. interesezi de amănuntele drumului. ca să te mai . — Termometrul. deci? întrebară ei. Mate-ul e o băutură foarte răspândită în America de Sud. Un tufiş. răspândind pe pământ razele lui de foc.

Copăcei piperniciţi şi alţi copăcei Spinoşi de un verde întunecat creşteau ici şi colo. De câtva timp. care ar fi făcut fericirea tuturor măgarilor de pe pământ. de ciobani. De mai multe ori întâlniră turme imense. vreun foc undeva. de altfel blânzi şi n-au groaza instinctivă a roşului ca fraţii lor europeni. pe care explicaţia vreunui lucru oarecare nu-l putea încurca. Dar adaug că aceste incendii se propagă pe o scară întinsă. aceste câmpii aşa de netede încât nimic nu încurcă aceşti curenţi atmosferici. şi se simte adesea mirosul ierburilor care ard la o distanţă de şaptezeci şi cinci de mile. De paznici. — Asta. Dar nu este fum fără foc şi proverbul este adevărat în America. însă geograful. deci. nici un foc nu se vedea în zare. Taurii sunt. — Nu sunt supărat de această schimbare. — Şaptezeci şi cinci de mile? replică maiorul puţin curios. atmosfera părea să fie vătămată de un miros de fum. încât toţi drumeţii au fost miraţi. un fel de insecte parazite care fac rău turmelor. — Cine dă foc preriilor? întrebă Robert. — Chiar aşa. Văzură brusturi slabi şi scaieţi înalţi de nouă picioare. zise Tom Austin. când iarba e uscată de călduri. Este. nici un fum nu trăda vreun incendiu1 îndepărtat. tot aşa ca şi în Europa. rămâneau întinse lenevind pe pământ. dar ce facem cu apa? răspunse maiorul. zise Wilson. îndată mirosul de iarbă arsă deveni aşa de puternic. Nu se putea. privegheau singuri poporul numeros de vaci. reluă cu mult curaj drumul spre est. — Vom găsi desigur vreun râu în drumul nostru. acesta ar fi un mijloc de a reînsufleţi pământul prin acţiunea cenuşii. dar simţim fumul. dădu prietenilor săi răspunsul următor — Nu vedem focul.oferea vreun adăpost. fiindcă pasc iarba unei republici! reflectă Paganel. explica Iui Glenarvan un lucru asupra căruia acesta îi atrăsese atenţia. le-ar fi atras atenţia că râurile erau rare între Colorado şi siérrele provinciei argentiniene. atribui acestui fenomen o cauză naturală reală. Câini obişnuiţi să sugă de la oi când îi aţâţa setea. Numai că. . cred mai degrabă ca incendiile sunt destinate să distrugă miliardele de ixod. câteodată şi indienii. care neavând puterea să pască sub căldura copleşitoare. Dacă Paganel ar fi auzit acest răspuns. zise el. — Da. fără îndoială. Până atunci o oarecare umiditate conservată în argila livezii întreţinea păşunea. Paganel şi Thalcave erau liniştiţi. tauri şi boi. Totuşi. — Câteodată trăsnetul. deci. După mine. Atunci. Către mijlocul zilei observară câteva schimbări. Totuşi. dar în acest moment. — Şi cu ce scop? — Ei pretind — nu ştiu până la ce punct această pretenţie ar fi întemeiată — că după un incendiu al pampasului recoltele cresc mai bine. afirmă Paganel. nici vorbă.

de specii de insecte pe care le socotesc naturaliştii. n-aş fi supărat să asist la o asemenea privelişte. Văzând că pustiul se întinde tot mai mult. Dar călătorii.. Fiecare conta pe o scrierilor sale se numeştte Ciorap de Piele. zise maiorul. dar l-am citit pe Cooper*) şi Ciorap de Piele. ar împinge iubirea de ştiinţă până la a se lăsa ars de viu. Prezenţa lor arăta o schimbare a vântului. trebuiau să se simtă fericiţi că n-au avut de-a face decât numai cu două. Dar dorinţele lui Paganel nu aveau să se realizeze. căci neteziciunea solului nu le oferea o albie prielnică.când adăugase că vor întâlni pe drum vreun râu. Trebuiră deci să se resemneze. Paganel întrebă pe Thalcave unde credea că ar fi rost de apă. uitase setea nepotolită a tovarăşilor lui. mersese prea departe. Aşa că nu mă tem de apropierea unui incendiu.. — Zău. Dacă maiorul îşi păstra liniştea. sapă puţuri şi găsesc apă la câţiva metri în pământ. dar ce importanţă are numărul lor? — Nu e vorba de ele. răspunse Glenarvan. ci îl doresc. — Şi când vom ajunge acolo? — Mâine seară.— Dar mijlocul acesta. lipsiţi de instrumentele necesare. Argentinienii. — La lacul Salinas. Caii gâfâiau sub influenţa acestei tropicale temperaturi. * ) Fenimore Cooper (1789-l851) . dar ce se întâmplă cu călătorii care străbat pampasul? Nu se poate întâmpla să fie surprinşi şi învăluiţi de flăcări? — Cum să nu? strigă Paganel cu un aer de vizibilă mulţumire. şi dacă nu au îndurat o sete prea aprigă. reluă Mac Nabbs. dragul meu Glenarvan. care într-adevăr trecu la nord. chiar în mijlocul micilor mizerii ale vieţii. se indigna de capriciile soartei. nimeni însă nu-şi putu potoli cu desăvârşire setea. asta-i treaba lor. nu puteau recurge la acest mijloc. — Iată. din contră. parte de odihnă din cauza ţânţarilor. nu. Cu toate că maiorul încercă să-l consoleze spunându-i ca dintre cele trei sute de mii. într-adevăr. ei ne-au învăţat mijlocul de a opri mersul flăcărilor smulgând iarba împrejurul nostru pe o rază de câţiva metri. ard. . El dădu dracului pe ţânţari şi regretă mult apa acidulată care i-ar fi calmat usturimile pişcăturilor. el se sculă foarte rău dispus. trebuie să coste viaţa vietăţilor care rătăcesc pe câmpuri. Eroul Seara poposiră după un drum de treizeci mile. când călătoresc în pampas. de obicei. savantul nostru. Aceasta se întâmplă câteodată şi.scriitor american care a descris în romanele sale viaţa indienilor din pădurile şi preriile Americii de Nord. Paganel. cât despre mine.. Dacă se fripse pe Jumătate a fost numai din cauza arşiţei soarelui. răspunse indianul. — Da. Nimic mai simplu. dar bălţile artificiale săpate de mâna indienilor erau de asemenea secate. nu numai că râurile lipseau. Când Wilson spusese că provizia de apă nu va lipsi.

Trebuia să ajungă în aceeaşi zi la lacul Salinas. Caii erau trudiţi, setea îi chinuia. Arşiţa era şi mai mare sub adierea prăfoasă a vântului de nord. în timpul zilei monotonia călătoriei a fost un moment întreruptă. Mulrady, care mergea în frunte, se întoarse semnalând apropierea unui convoi de indieni. Glenarvan se gândi la informaţiile pe care aceşti indieni puteau să i le dea asupra naufragiaţilor Britanniei. Lui Thalcave, în ceea ce-l priveşte, nu-i plăcu deloc să găsească pe drumul său indienii nomazi; el îi socotea ca jefuitori şi hoţi şi mi căuta decât să-i ocolească. După sfatul Lii oamenii se strânseră şi armele fură pregătite. Trebuiau să fie gata pentru orice întâmplare. Detaşamentul indian se compunea numai din vreo zece indieni, ceea ce îl linişti pe patagonez. Indienii se apropiară cam la vreo sută de paşi. Se puteau distinge uşor. Erau băştinaşi aparţinând unei rase din pampas, măturată în 1833 de generalul Rosas. Fruntea lor ridicată, bombată, statura lor înaltă, culoarea măslinie a feţei, făceau din ei nişte figuri frumoase ale rasei indiene. Erau îmbrăcaţi cu piei de guanac sau de mufetă^şi purtau, în afară de o lance lungă, cuţite, praştii, bolas şi lasso-uri. îndemânarea lor de a conduce caii era fără pereche. Se opriră la o sută de paşi şi păru că se sfătuiesc, strigând, gesticulând. Glenarvan înainta către ei. Dar nu făcu decât câţiva"paşi şi detaşamentul, întorcându-se, dispăru brusc. Caii călătorilor, obosiţi peste măsură, n-ar fi putut nicidecum să-i ajungă. , — Laşii! strigă Paganel. — Fug prea repede pentru nişte oameni cinstiţi, zise Mac Nabbs. — Ce sunt indienii aceştia? întrebă Paganel pe Thalcave. — Gauchos, răspunse patagonezul. — Gauchos! reluă Paganel, întorcându-se către tovarăşii lui, Gauchos! Atunci nu avem nevoie să luăm atâtea precauţii. Nu avem de ce ne teme. — De ce? zise maiorul. — Pentru că indienii Gauchos sunt nişte ţărani inofensivi. — Crezi? — Fără îndoială. Aceştia ne-au luat drept hoţi şi au fugit. — Cred mai degrabă că n-au îndrăznit sa ne atace, răspunse Glenarvan, supărat de a nu fi putut comunica cu indigenii, orice ar fi fost ei. — Părerea mea e că departe de a fi inofensivi, Gauchos sunt din contră nişte hoţi foarte primejdioşi, zise maiorul. — Nu, strigă Paganel. Şi începu să discute aprins. — Cred că n-ai dreptate, Paganel. — N-am dreptate? replică savantul. — Da. Thalcave însuşi i-a luat pe indieni drept hoţi şi Thalcave îi cunoaşte. — Thalcave s-a înşelat de data aceasta, ripostă Paganel. Gauchos sunt agricultori, păstori şi nimic altceva. Eu însumi am scris într-o broşură destul de apreciată asupra indigenilor din pampas.

— Din distracţie, dacă vrei, replică maiorul, şi vei scăpa făcând o erată la o nouă ediţie. Paganel se enervă auzind discutându-se şi chiar glumindu-se pe seama cunoştinţelor lui geografice. — Să ştii, domnule, zise el, că lucrările mele nu aveau nevoie de o astfel de erată! — Ba da, de data aceasta, ripostă Mac Nabbs. — Domnule, te găsesc azi cicălitor! zise Paganel. ' — Şi eu te găsesc prost dispus, replică maiorul. După cum se vede, discuţia lua proporţii neaşteptate asupra unui subiect, care desigur nu merita atâta osteneală. Glenarvan judecă nimerit să intervină. ■— E sigur, zise el, că deoparte este cicăleală, iar de cealaltă rea dispoziţie. Mă miră din partea dumneavoastră mult. Patagonezul, fără a înţelege subiectul discuţiei, bănuise că prietenii se certau. Zâmbi şi zise liniştit: — E vântul de nord. — Vântul de nord! strigă Paganel. Ce treabă are vântul de nord în toate acestea? — Ei, chiar aşa, răspunse Glenarvan. Vântul de nord este cauza relei dumitale dispoziţii! Am auzit spunându-se că în sudul Americii el irită mai cu seamă sistemul nervos. — Pe Sfântul Patrick, Edwârd, ai dreptate! zise maiorul şi izbucni într-un hohot de râs. Dar, Paganel, cu adevărat întărâtat, nu voi să renunţe la discuţie. — Ah, milord, spuse el, eu am sistemul nervos iritat? Da, Paganel, e influenţa vântului de nord, un vânt care face să Se comită multe crime în pampas. — Crime! izbucni savantul; am aerul unui om care vrea să săvârşească Crime? — Nu spun aceasta. — Ai să crezi poate că vreau să te ucid... — Da, răspunse Glcnarvan râzând. Dar din fericire vântul de nord nu durează decât o zi! Paganel dădu pinteni calului şi o luă înainte. După un sfert de oră uitase de necaz. Astfel, se tulbură o clipă veselia bunului savant. Dar precum spusese foarte bine Glenarvan, trebuia să se atribuie această slăbiciune unei cauze cu lotul dinafară. La ora opt seara, Thalcave mergând înainte, semnală marginile Iacului atât tic dorit. După un sfert de ceas convoiul cobora malurile lacului Salinas. Dar acolo avea să sufere o decepţie mare. Lacul era secat.

— Ei bine, ai greşit, domnule Paganel. — Eu, domnule Mac Nabbs?

Cap. XVIII ÎN CĂ UTAREA UNEI SURSE DE APĂ

Lacul Salinas termină şirul de lagune care se leagă de siérrele Ventana şi Guamini. Altădată veneau din Buenos-Aires numeroase expediţii să facă acolo provizii de sare, căci apele lui conţin, într-o cantitate remarcabilă, clorura de sodiu. Dar atunci, apa evaporată de o căldură arzătoare depusese toată sarea la fund ^i lacul nu mai forma decât o oglindă-imensă, strălucitoare. Când Thalcave anunţa prezenţa unui lichid potabil la lacul Salinas, înţelegea râurile de apă dulce care se varsă din mai multe locuri în el. Dar în acest moment, afluenţii erau secaţi şi ei. Soarele arzător sorbise totul. Se înţelege necazul general când oamenii însetaţi ajunseră acolo. Trebuiau să ia o hotărâre. Puţina apă păstrată în burdufuri era pe jumătate consumată. Ea nu putea să stingă setea care devenea tot mai chinuitoare. Foamea şi oboseala dispăreau înaintea acestei crude nevoi. O „rukah", un fel de colibă de pici, ridicată într-un unghi al terenului şi părăsită de indigeni, servi de adăpost călătorilor; caii lor, întinşi pe malurile mâloase ale lacului, mestecau trudiţi plantele marine şi trestiile uscate. După ce fiecare se aşeză în colibă, Paganel ceru lămuriri lui Thalcave asupra celor ce trebuiau să facă. O convorbire în grabă, din care, totuşi, Glenarvan prinse câteva cuvinte, avu loc între geograf şi indian. Thalcave era calm, Paganel gesticula nervos. Dialogul dură câteva minute. Patagonezul îşi încrucişa apoi braţele. — Ce-a zis? întrebă Glenarvan. Mi se pare că ne sfătuia să ne despărţim. — Da, în două cete, răspunse Paganel. Acei dintre-noi ai căror cai, covârşiţi de oboseală şi de sete, pot de-abia să meargă, vor continua cum vor putea drumul paralelei treizeci şi şapte. Cei cu cai mai buni, din contră, o vor lua înainte pentru a da de râul Guamini, care se varsă în lacul San Lucas, la treizeci şi una de mile (cincizeci kilometri) de aici. Dacă se găseşte acolo apă în cantitate suficientă, îşi vor aştepta i varăşii pe malurile lui Guamini. Dacă apa lipseşte, le vor ieşi înainte pentru a-i scuti de un drum fără rost. — Şi atunci? întrebă Tom Austin. ~— Atunci va trebui să coborâm cu şaptezeci şi cinci mile spre sud, până la primele ramificaţii ale sierrei Ventana, unde râurile sunt numeroase.Părerea e bună, răspunse Glenarvan, şi o vom urma fără întârziere. Calul meu nu a suferit încă prea mult de sete, astfel că sunt gata să-l însoţesc pe Thalcave. — Oh, milord, ia-mă şi pe mine, spuse Robert, ca şi cum ar fi fost vorba de un drum de plăcere. — Dar vei putea să ne urmezi, drăguţă? — Da, am un cal bun care nu vrea altceva decât să meargă tot înainte. Voiţi, milord? Vă rog. — Haide, băiatule, zise Glenarvan, încântat că nu se desparte de Robert. Noi trei, adăugă el, va trebui să descoperim vreo gură de apă proaspătă, limpede. — Dar eu? interveni Paganel. — Oh, dumneata, dragul meu Paganel, răspunse maiorul, vei rămâne cu detaşamentul de rezervă. Cunoşti paralela 37°, râul Guamini

şi tot pampasul. Nici Mulrady, nici Wilson, nici eu nu suntem capabili de a-l ajunge pe Thalcave la punctul de întâlnire, pe când sub conducerea bravului Paganel vom merge cu încredere. — Mă resemnez, răspunse geograful, măgulit de a obţine o comandă superioară. — Dar să nu fii distrat, adăugă maiorul. Să nu ne conduci unde nu avem ce face, să nu ne duci, de pildă, pe malurile oceanului Pacific! — Ai merita-o, maior sâcâitor, răspunse Paganel, râzând. Totuşi, spune-mi dragul meu Glenarvan, cum vei înţelege limba lui Thalcave? — Presupun, răspunse Glenarvan, că patagonezul şi eu, nu vom avea nevoie să vorbim. De altfel, cu cele câteva cuvinte spaniole pe care le ştiu, voi izbuti la nevoie s-o scot la capăt. — Să mâncăm mai întâi, spuse Glenarvan, şi dacă se poate, să dormim până la ora plecării. Cinară şi dormiră. Paganel visă torente, cascade, fluvii, râuri, lacuri, pârâiaşe, altfel spus, tot ce cuprinde de obicei o apă potabilă. A fost un adevărat chin. A doua zi, la ora şase, caii lui Thalcave, Glenarvan şi Robert, au fost înşeuaţi. Li se dădu de băut ultima porţie de apă, apoi călăreţii încălecară. — La revedere, spuseră maiorul, Austin, Wilson şi Mulrady. — Şi mai ales succes! adăugă Paganel. Patagonezul, Glenarvan şi Robert se depărtară. „Desertio de la Salihas" pe care-l străbăteau atunci, e un şes argilos, acoperit cu arbuşti piperniciţi, cu mici mimoze pe care indigenii le numesc „curra-mammel" şi cu ,jumes", arbuşti stufoşi, bogaţi în sare. Ici şi colo, întinderi mari de sare reflectau razele soarelui în scânteieri uimitoare. Ochiul ar fi confundat uşor aceste „barreros"*) cu nişte întinderi îngheţate. Contrastul cu solul arid şi ars, dădea deşertului o înfăţişare deosebită, ce atrăgea privirea. Din contră, la optzeci de mile spre sud, această sierra Ventana prezintă un aspect diferit. Aceste locuri, recunoscute în 1835 de căpitanul Fitz-Roy, care comanda atunci expediţia Bcaglc, sunt de o fertilitate minunată. Acolo cresc din belşug cele mai bune păşuni ale teritoriului indian; povârnişul nord-vestic al sierrelor se acoperă cu o iarbă groasă, şi coboară în mijlocul pădurilor bogate; acolo se văd „algarrobo", un fel de roşcovi al căror fruct uscat serveşte la facerea unei pâini foarte gustată de indieni; „quebracho alb" cu crengi lungi şi flexibile; „quebracho roşu" cu un lemn tare; „naudubay" care se aprinde cu multă uşurinţă şi cauzează adesea incendii teribile; „viraro" ale cărui flori violete se ridică în formă de piramidă şi, în fine, „limbo" care îşi ridică în aer imensa umbrelă de soare, până la câţiva metri, unde se pot adăposti turme întregi împotriva arşiţei soarelui. Argentinienii au încercat adesea să colonizeze aceste locuri bogate, fără a reuşi să învingă împotrivirea indienilor. Desigur, trebuia să se creadă că din aceste povârnişuri ale sierrei coborau râuri bogate, pentru a da apa necesară unei astfel de fertilităţi, într-adevăr, cele mai mari secete n-au izbutit să sece niciodată aceste

râuri; dar pentru ca drumeţii noştri să ajungă acolo, trebuiau să se depărteze cu o sută treizeci de mile spre sud. Thalcave avea, deci, dreptate să se îndrepte mai întâi către Guamini, care, fără a-i îndepărta din drumul lor, se găsea la o distanţă mult mai apropiată. Caii galopau cu râvnă. Animalele simţeau fără îndoială, instinctiv, * ) Pământ amestecat cu sare. unde le duceau stăpânii lor. Thauka, mai ales, arăta multă tragere de inimă; ea trecea ca o pasăre peste mărăcinişurile uscate şi peste tufele de curfa-mammel. Caii lui Glenarvan şi Robert, mergând mai greu, dar târâţi de exemplul ei, o urmau curajos. Thalcave, nemişcat pe şa, dădea tovarăşilor săi acelaşi bun exemplu. Patagonezul întorcea adesea capul pentru a-l privi pe Robert Grant. Văzându-I pe băiat bine fixat în şa, zâmbea prietenos şi-l îndemna prin gesturi. într-adevăr, Robert Grant călărea admirabil. — Bravo Robert, spuse Glenarvan, Thalcave are aerul că le felicită! — De ce, milord? — Pentru felul în care călăreşti. -— Oh, mă ţin bine şi-atâta tot, răspunse Robert. — Acesta-i principalul; prevăd că vei deveni un sportiv desăvârşit. — Bine, spuse Robert râzând, dar tata voia să facă din mine un marinar.... — Una nu împiedică pe cealaltă. Dacă toţi călăreţii nu sunt şi marinari buni, marinarii în schimb pot să fie călăreţi buni. — Bietul tata, ce fericit va fi când îl veţi fi salvat. — îl iubeşti mult, Robert? — Da, milord. Era aşa de bun cu sora mea şi cu mine. Nu se gândea decât la noi! După fiecare călătorie ne aducea câte ceva din ţările pe care le vizita. O să-l iubiţi şi dumneavoastră, când îl veţi cunoaşte. Mary îi seamănă. El are glasul blând ca şi ea... Pentru un marinar, asta-i curios, nu? — Da, foarte ciudat, Robert, răspunse Glenarvan. — îl văd, încă, reluă copilul, care părea că-şi vorbeşte lui însuşi. Bun şi viteaz! Când eram mic, mă adormea pe genunchi şi murmura totdeauna un cântec vechi, scoţian. Uneori îmi aduc aminte de cântec. Mary-ei tot aşa. Ah, milord cât de mult îl iubim! Uite, cred că trebuie să fii mic ca să-ţi iubeşti mult părintele. — Şi mare pentru ca să-l venerezi, copilul meu, răspunse Glenarvan mişcat. în timpul convorbirii, caii îşi încetiniseră mersul. —: îl vom regăsi, nu-i aşa? zise Robert după câteva momente de tăcere. — Da, îl vom regăsi, răspunse Glenarvan; Thalcave ne-a pus pe urmele lui şi am încredere. — Thalcave e un indian cumsecade, zise copilul. — Desigur.

— Ştiţi un lucru, milord? — Vorbeşte. — Nu-i aşa că sunt cu dumneavoastră numai oameni viteji? Doamna Helena pe care o iubesc atât, maiorul cu -aerul lui liniştit, căpitanul Mangles, domnul Paganel şi marinarii de pe Duncan, aşa de curajoşi şi-aşa de devotaţi! Şi ştiţi că dumneavoastră sunteţi cel mai bun dintre toţi? — Nu, n-o ştiu: . — Trebuie s-o aflaţi, milord, răspunse Robert care apucă mâna lordului şi o duse la buze. Gleharvan clătină uşor capul şi dacă conversaţia nu mai continuă, e din cauză că un gest al lui Thalcave rechemă pe întârziaţi. Ei se lăsară să fie întrecuţi. Nu trebuiau să piardă timp. Grăbiră mersul; dar văzură îndată că, în afară de Thauka, caii nu ar mai putea să meargă. La amiază, trebuiră să le dea o oră de odihnă. Bietele animale nu mai puteau şi refuzau să mănânce tufele de alfafari, un fel de lucerna slabă, arsă de fazele soarelui. Glenarvan deveni liniştit. Lipsa apei putea aduce urmări dezastruoase. Thalcave nu spunea nimic. Dădură din nou pinteni cailor, care merseră la pas. Thalcave ar fi fost cu mult înainte si în câteva ore Thauka Lar fi dus pe malurile râului. El se gândi fără îndoială, la aceasta, dar, desigur, nu voi să lase singuri pe cei doi tovarăşi în mijlocul deşertului. Calul iui Thalcave nu se resemna să păstreze mersul fără a necheza violent; nu trebui atât vigoarea stăpânului, cât cuvintele pentru a-l domoli. Thalcave vorbea cu adevărat calului său, care îl înţelegea. Inteligentul animal simţea în aer o umezeală; el o respira cu frenezie, agitând şi plescăindu-şi limba, ca şi cum şi-ar fi înmuiat-o într-un lichid binefăcător; apa era pe-aproape. Către ora trei o dungă albă apăru într-un unghi al terenului. — Apa! spuse Glenarvan. — Apa! Da, apa! strigă Robert. Nu mai aveau nevoie să-şi îndemne caii; animalele, simţindu-şi puterile reînsufleţite, o luară la goană în galop. în câteva minute ajunseră la râul Guamini şi, înhămaţi, se aruncară până la piept în apa binefăcătoare. — Ah! Ce bine e! spunea Robert, potolindu-şi setea. — Bagă de seamă, băiatul meu, răspundea Glenarvan. Nu se mai auzea decât zgomotul repezilor înghiţituri. In ceea ce-l priveşte, Thalcave bău liniştit, fără a se grăbi. — In fine, spuse Glenarvan, prietenii noştri nu vor fi înşelaţi în speranţele lor; sunt asiguraţi, ajungând la Guamini, că vor găsi o apă limpede şi abundentă. — Dar nu s-ar putea merge înaintea lor? întrebă Robert. Li s-ar cruţa câteva ore de nelinişti şi suferinţe. — Fără îndoială, dragul meu, dar în ce să transporţi apa? Burdufurile au rămas în mâinile lui Wilson. Nu, e mai bine să aşteptăm

:

cum ne-am înţeles. Calculând timpul necesar, prietenii noştri vor fi aici la noapte. Să ie pregătim deci culcuş şi o mâncare bună. Thalcave nu aşteptase propunerea lui Glenarvan pentru a căuta un loc de odihnă. Din fericire găsise pe malurile râului o „ramada", un fel de ocol destinat să închidă turmele şi închis din trei părţi. Locul era cât se poate de bun. Nu mai căutară altceva şi se întinseră la soare pentru a-şi usca hainele îngreunate de apă. — Deoarece avem adăpost, spuse Glenarvan, să ne gândim la cină. Se impune ca prietenii noştri să fie mulţumiţi. Cred că o oră de vânătoare nu va fi un timp pierdut. Eşti gata, Robert? — Da, milord, răspunse băiatul ridicându-se, cu puşca în mână. Dacă Glenarvan avusese această idee, era din cauză că malurile râului Guamini păreau să fie întâlnirea întregului vânat din câmpiile înconjurătoare; se vedeau ridicându-se în cete „tinamuşi", un fel de potârnichi specifice pampasului, lişiţe negre, o specie de fluierar, numit „teru-teru", cârstei de culoare galbenă, şi lişiţe de un verde minunat. Cât despre patrupede, nu se zăreau; dar Thalcave arătând ierburile mari şi crângurile dese, spuse prin semne că ele erau ascunse acolo. Vânătorii nu aveau să facă decât câţiva paşi pentru a se găsi pe locul cel mai bun vânat din lume. începură, deci, să vâneze şi, preferând animalele, primele din lovituri fură îndreptate asupra vânatului mare. îndată se ridicară asupra lor, cu sutele, căprioare şi guanaci, asemănătoare celor care îi atacaseră aşa de violent pe culmile Cordilierilor; dar vietăţile, fugiră cu o aşa iuţeală, încât fu imposibil să le prindă în bătaia puştii. Vânătorii se abătură atunci asupra unui vânat mai puţin ager, care, de altfel, nu lăsa nimic de dorit din punct de vedere al nutriţiei. A fost ucisă o duzină de potârnichi şi cârstei. Glenarvan ucise, foarte îndemânatic, un porc taytetre, foarte bun de mâncat, care merita glonţul. în mai puţin de o jumătate de oră, vânătorii, fără a se obosi, doborâră tot vânatul de care aveau nevoie; Robert doborî un animal curios, „armadillo", acoperit de o carapace cu bucăţi osoase şi mobile. Era foarte gras şi avea să dea o mâncare excelentă, după spusa patagonezului; Robert a fost foarte mândru de succesul său. Cât despre Thalcave, el dădu tovarăşilor priveliştea unei vânători de „nandu", o specie de struţi specifici acestei zone şi a căror agilitate e foarte mare. Indianul îndreptă pe Thauka la galop de-a dreptul spre el, spre a-l ajunge îndată, căci dacă primul atac ar fi dat greş, nandu-ul ar fi obosit îndată şi cal şi vânător în încurcatele zigzaguri ale întortocherilor lui. Thalcave ajuns la distanţă potrivită, azvârli bolas-ul cu o mâna puternică şi aşa de îndemânatic, încât se înfăşurară în jurul picioarelor struţului, paralizându-i sforţările. în câteva minute era întins la pământ. Indianul puse bucuros mâna pe el. Carnea nandu-lui e foarte preţuită şi Thalcave ţinuse să-şi dea partea lui la cina comună.

şi neliniştea lui crescu. Cei trei călătorise mulţumiră cu potârnichile şi păstrară prietenilor lor mâncarea principală. îngrămădit în ramada. cu coatele sprijinite pe genunchi. O noapte cu lună nouă. desigur. nemişcat. in ramada. Simţise apropierea indienilor rătăcitori sau venirea jaguarilor. şi riu putea opri mult timp îndrăzneţele animale. fără îndoială. în care astrul nopţilor avea să rămână tăinuit locuitorilor pământului. adică despuiaţi "de pielea lor tare şi tăiaţi in bucăţi subţiri. cu capul în mâini. şi chiar decât faimoasa uşquebaugh*). în ţinuta unui om pe care o îngrijorare subită îl smulge din somn. Căuta. Totuşi. Ochii săi deveniră ficşi sub sprâncenele aplecate. Robert şi Thalcave. Glcnarvan. Robert şi indianul se înveliră cu ponciurile lor şi se întinseră pe un puf de alfafar. Apele râului Guamini curgeau fără a murmura. La orizont. un animal preţios. s-ar ti întins din nou pe pat. cam pe la ora zece. Trecu o oră. gata să-şi ia zborul la cel mai mic semn al stăpânului. adevărat cal de sânge. îşi încorda auzul. XIX LUPII ROŞII Noaptea veni. Această cină fu stropită cu o apă limpede. lui. constelaţiile zodiacale se stingeau într-o întunecime profundă. aşa de preţuită în ţinuturile de sus ale Scoţiei. Când totul fu preparat. Neliniştea se zugrăvi îndată pe faţa * ) Rachiu din orz fermentat. dormita în picioare. patrupede şi reptile se odihneau. mai bună decât toate vinurile din lume. tot acest aşternut uscat de alfafari trebuia să se consume repede. legătura de potârnichi. într-adevăr. şi tatu-ul lui Robert. Oricine altul în afară de Thalcave. culcat pe jumătate. le servi totodată de hrană şi de aşternut. ca un strat de ulei ce alunecă pe un plan de marmură. De unde un străin n-ar fi bănuit . Singure. a tigrilor de apă şi a altor primejdioase vietăţi? Această ultimă ipoteză. porcul lui Glcnarvan. asigurat de tăcerea de afară. îi păru mai apropiată. Caii nu fuseseră uitaţi. deci. lungiţi pe pătura deasă de lucerna. patul obişnuit al vânătorilor din pampas. Glenarvan. iar tăcerea stăpânea imensul ţinut al pampasului. stelele luminau şesul. O linişte completă domnea în interiorul ocolului şi cărbunii se stingeau puţin câte puţin aruncând ultimele scânteieri în tăcuta obscuritate. Thalcave aşteptă. indianul se deşteptă. Cap. Struţul şi porcul fură preparaţi îndată. O mare cantitate de nutreţ uscat. fu aşezat pe propria-i carapace pe cărbuni aprinşi. Cât despre tatu. numai Thauka. struţul lui Thalcave. căci aruncă o privire fugară asupra materiilor combustibile îngrămădite în ţarc. să surprindă vreun sunet îndepărtat. dormeau adânc. Caii covârşiţi de oboseală se culcaseră pe pământ.Aduseră. Păsări.

Un strigăt ciudat.luat fără îndoială aceste scântei zburătoare drept licurici care strălucesc noaptea în pampas. — Nu. părul îi este roşu-închis şi pe spate îi flutură o coamă mare. milord. . nu puteau să lupte cu succes contra unui aşa de mare număr de animale. Părea un dans de felinare fantastice pe oglinda unui lac imens. Acest carnivor. Acest animal e sprinten şi puternic. se ridicară. —Thauka a simţit vreun duşman. Patagonezul se ridică deodată. astfel că cei trei oameni. înţelese cu ce duşmani avea de-a face. Când patagonezul pronunţă cuvântul „aguaras". Nu aşteptă mult. aguaras nu e de temut. Acesta le arătă câmpia. n-au decât să vină. se stingeau şi se aprindeau rând pe rând. oricât de bine ar fi fost înarmaţi. Thauka necheză surd. — Cu-atât mai bine. nu m-ar preocupa deloc. Vreun străin ar fi. Lângă dumneavoastră. răspunse hotărât Robert. Dar Thalcave nu se înşelă. — Indienii? zise Glenarvan. — Ce este? întrebă tânărul Grant. este de temut mai ales în „estancias"-urile în care se cresc turmele. care se încrucişau în toate felurile. unde doarme în timpul zilei. dar e cu totul altfel când ai de-a . neagră. lupii roşii ai pampasului. spuse el.Amândoi luară armele şi veniră lângă indian. zări umbre mişcându-se fără zgomot printre tufele de curra-mammel. deşteptaţi pe neaşteptate. căci de îndată ce îl împinge foamea atacă vitele şi face mari ravagii. un amestec de lătrături şi de urlete răsună în apropiere. Ici şi colo străluceau puncte luminoase. are statura unui dulău şi capul unei vulpi. răspunse Thalcave.i ■ — Nu. de nimic nu mi-e frică. simţurile indianului şi instinctul natural presimţeau o primejdie apropiată. Glenarvan recunoscu îndată numele dat lupului roşu de indienii pampasului. —■ Aguaras? spuse el. Glenarvan şi Robert.nimic. Dacă n-ar fi numărul lor. locuieşte de obicei prin locurile mlăştinoase şi urmăreşte înot animalele de apă. dar el nu se gândea fără o teamă tainică la puhoiul de lupi dezlănţuiţi în noapte. Suntem bine înarmaţi. Izolat. Carabina detună în noapte. Glenarvan voia să liniştească copilul. Robert făcu involuntar un pas înapoi. Poate că erau cu sutele. Aceşti. nişte aguaras. . — Da. încarcă arma şi se aşeză la pândă lângă primii stâlpi ai ocolului. — N-are importanţă! răspunse Robert. — Ţi-e frică de lupi? întrebă Glenarvan. „canis-jubatus"cum îl numesc naturaliştii. — V°r fi bine primiţi! Vorbind astfel. răspunse Glenarvan. aguaras nu sunt tocmai primejdioşi. noaptea iese din vizuina lui. Robert îl privi pe Glenarvan. de altfel. Privi cu atenţie în juru-i. de unde se ridica un concert formidabil de urlete.

ci la bietul copil care arăta un curaj . Totuşi. dar îşi arseră labele. căutând să-şi rupă frâul si gata să se repeadă în afară. era aproape goală. — De ce? — Poate că nu crede momentul potrivit! Nu era acesta motivul care-l făcea pe indian să se poarte aşa. când Thalcave. animalele simţiseră prada sigură. carne de cal sau came omenească. atâta vreme cât vor dura muniţiile. după urletele care răsunau în apropiere. Caii treziţi dădură semne de groază. Câmpia fu viu luminată de foc. dădură înapoi şi se îngrămădiră la o sută de paşi de ocol. milord. îndată. — Ce vrea Thalcave? spuse Robert. şi ne lipsesc gloanţele. Thauka lovea din picior. După o oră. îl îngrămădi la intrarea ramadei şi aruncă asupra acestuia un cărbune aprins. Glenarvan şi Robert se aşezară să apere intrarea ramadei. vreo cincisprezece cadavre acopereau câmpia. Dar ce vor face după aceea? Glenarvan îl privi pe Robert şi îşi simţi inima bătându-i cu putere. — Bine. oamenii descărc. Nu se gândea la propria persoană. Ne opreşte să tragem! răspunse Glenarvan. Thalcave doborâse Ia pământ un duşman îndrăzneţ. după mulţimea umbrelor care săreau în câmpie. Dar. când Thalcave îi opri. Cercul animalelor se strânse puţin câte puţin. Glenarvan putu atunci să vadă mulţimea de animale contra cărora trebuiau să reziste. câţiva înaintară până la jăratic. Bariera de foc îi opri în loc. ridicându-şi cartuşiera şi întorcând-o. invadarea nu era de temut. atâta vreme cât bariera de foc se va înălţa la intrarea ramadei. Situaţia era foarte gravă. — Trebuie să facem economie. la un semn al indianului. în acest moment răsună o nouă detunătură. Asediajii se găseau atunci într-o situaţie relativ mai puţin periculoasa. împinşi de rândurile mai îndepărtate. Mult mai lesne e să ai de-a face cu vreun cuguar sau jaguar pe care poţi să-l ataci în faţă. Din timp în timp. Singură. ci unul mult mai grav. Glenarvan înţelese. copilul meu. lupii. Copilul nu răspunse nimic. arătă că. care înaintau în rânduri stjânse. adună aşternutul.face cu un număr mai mare de astfel de lupi. Robert? — Nu. Carabinele lor încărcate erau gata să tragă în primul şir de lupi. — Ei şi? zise Robert. a opri hoarda. o perdea de flăcări se ridică pe fondul negru al cerului. Niciodată nu s-a văzut-laolaltă atâţia lupi. — Nu ţi-e frică. Vânătoarea noastră de azi ne-a costat scump.ară o nouă lovitură de puşcă pentru. Glenarvan nu se putea înşela de numărul lupilor roşii adunaţi pe malul râului Guamini. Nu ne rămâne de tras nici douăzeci de focuri. îndată Glenarvan.

la toţi acei pe care-i iubea. reintra în umbră şi tot din umbră reapăreau ochii fosforescenţi ai lupilor roşii. bravo bunul meu patagonez! strigă el în momentul în care indianul ucidea cu patul puştii două bestii care se încercaseră să treacă bariera de foc. Glenarvan întrebase pe indian asupra situaţiei lor aproape disperată. cu lovituri de cuţit. vorbi cu indianul. Au reuşit să se înţeleagă. Robert era palid. iar dimineaţa intră în vizuine lui. După un sfert de oră. şi vom li salvaţi! Bravo Thalcave. animal laş. Către orele două noaptea. — Şi ce-a răspuns? întrebă Robert Grant. aruncă încă un duşman la pământ. Altminteri n-ar fi putut să interpreteze gesturile şi vorbele patagonezului. nu mai aveau de tras decât cinci lovituri. Robert nu zicea nimic. cu lovituri de puşcă şi când nu o vom mai putea face. Glenarvan roti împrejurul său o privire deznădăjduită. la tovarăşii săi. nici foc. luminată până-atunci. Glenarvan nu-şi putu stăpâni emoţia. Peste două ore se va lumina. Glenarvan luă o hotărâre: — Peste o oră. pe când din ochi lacrimile îi curgeau fără voie. Se întoarse spre Thalcave şi cu ajutorul celor câteva cuvinte spaniole pe care le cunoştea. Capul i se înclină pe piept. Acesta e lupul întunericului. şi încrucişa braţele. copilul meu. nu vom mai avea nici praf de puşcă. lumina pe sfârşite a focului îi arătă banda de aguaras care mergeau în rânduri strânse la asaltul ocolului. Deznodământul dramei se apropia. spuse el. Numai câteva minute şi hoarda se va năpusti în ocol. câmpia. şi ai dreptate. răspunse Glenarvan. Ei bine. strânse copilul la piept şi-l sărută. când un lup se apropie de jăratic. Glenarvan putu să transmită lui Robert răspunsul lui Thalcave. dar mâna lui nu părăsea arma. Thalcave arunca in jăratic ultimul braţ de ierburi. căruia îi este frică de lumină. orice s-ar întâmpla. nu. — A zis că. Din fericire Glenarvan cunoştea obiceiurile lupului roşu. nu trebuie să aşteptăm acest moment pentru a ne gândi ce facem. Păru . Aguaras nu ies decât noaptea. trebuie să ne împotrivim până în zori. Robert îl privi surâzând şi zise: — Nu mi-e frică! — Nu.admirabil. Thalcave îşi descarcă pentru ultima oară carabina. nici gloanţe. Thalcave dădu exemplu şi. Toate mijloacele de apărare se isprăviseră. o bufniţă cu patru labe! — Să ne apărăm atunci până la ziuă! — Da. Poate că primejdia nu i se părea aşa de ameninţătoare. Dar în acest moment. mâna înarmată a patagonezului îi dădu lovitura de graţie. cu greutate. focul murea puţin câte puţin. Aştepta cu hotărâre asaltul lupilor îndârjiţi. Se gândi la copilul care era acolo.

— Da. şi urletele lor atât de asurzitoare până atunci. necheza. strigă el. indianul voia să încerce. se apropiase brusc de calul său care tremura de nerăbdare. în momentul în care indianul apuca coama calului. — Se duc! spuse Robert. încetară deodată. după ce se învârtise ca un leu în ocol. într-adevăr. îndată se auziră ghearele lor încrustând în lemnul pe jumătate putrezit. Nu mai părea că se îngrozeşte de urletele care atunci se înteţeau. Cal bun. şi începu să-l înşeueze cu grijă. guri sângerânde. în rândurile lupilor. zise indianul care înţelese gestul tovarăşului său. Ştia bine că animalele n-ar părăsi o pradă sigură. arătându-i câmpia liberă atunci. nu ne părăsi! . Dar Thalcave. Apoi adăugă câteva cuvinte spaniole care însemnau: — Thauka. clătină capul. fugeau prin ocol. răspunse Glenarvan. — Pleci? spuse el. O tăcere posomorâtă se întinse pe câmpie. se produse o schimbare. — El! Niciodată! zise Robert. atâta timp cât ziua nu le-ar fi silit să se întoarcă în vizuini. văzându-l pe Thalcave care-şi strângea hăţurile. ocoliră rafnada căutând s-o atace prin partea de dinapoi. ci să-i salveze cu preţul vieţii sale. Vrea să se repeadă în pampas şi să îndepărteze furia lupilor atrăgând-o asupra lui! — Prietene Thalcave! răspunse Robert aruncându-sc la picioarele patagonezului. dar noile lor manevre creau un pericol mai mare. Şi. Se părea că se îndepărtează. Nu mai încercau să forţeze intrarea ramadei. — Repede! Repede! răspunse indianul. Calul era gata. Thalcave. Căuta vreun mijloc de-a respinge atacul tiarelor? Glenarvan nu îndrăznea să-l întrebe. pentru a-l apăra până la urmă. Glenarvan apucă în braţele sale pe Copil. Iute. în acest moment. ghicindu-le gândul. rupându-şi căpestrele. îşi rodea zăbala. nici o limbă. între stâlpii clătinaţi treceau labe viguroase. neuitând nici o curea. Lupii roşii renunţând să pătrundă prin această intrare pe care o apărau cu îndărătnicie fierul şi focul. ascuţindu-şi auzul. nu să-şi părăsească prietenii. pe când Glenarvan îi spunea lui Robert cu o voce zdrobită de emoţie: — Robert! Copilul meu! II auzi? Vrea să se jertfească pentru noi. ochii lui de jăratic aruncau fulgere: îşi înţelesese stăpânul. — Ne părăseşte. Planul lupilor se schimbase. îi prinse braţul cu un'gest disperat. apucaţi de o groază nebună. când privirile i se îndreptară către indian. Caii îngroziţi. Glenarvan. Era să fugă deznădăjduit în afară. Glenarvan îl privea cu groază. nu ne părăsi! — Nu! spuse Glenarvan. prietene Thalcave. — Ponte.că se gândeşte. Va târî lupii în urma ei! — Ah! Thalcave! strigă Glenarvan.

împreunându-şi mâinile. Cal bun. Trebuiau să aştepte ziua pentru a se arunca pe urmele lui Robcrt. dispărând în noapte. fugeau spre est cu o iuţeală fantastică. în limba lui animată. O voce de copil exclamă: — Dumnezeu să mă salveze. gestul spune totul şi oamenii se înţeleg repede. — Thauka. furioasă. — Şi dacă o să cadă? — Nu va cădea! ' Cu tot îndemnul lui Thalcave. Cal bun! Copil viteaz! Va scăpa! repeta el aprobând cu un semn din cap. Indianul suradea cu calmul lui obişnuit. smulgându-i frâul din mână. amesteca acum cuvintele englezeşti cu cele spaniole. trecu bariera de foc. nici Thalcave nu păreau că voiesc să cedeze. orbit. Fie! spuse Glenarvan. care nu se înşelă asupra înţelesului acestor cuvinte. primejdia va fi mai mare pentru cei care rămân şi că el singur o cunoaşte destul pe Thauka. Thalcave nu te va părăsi. Lupii roşii. Thalcave şi Glenarvan se repeziră afară. . — Eu îţi spun. — Robert! Nenorocitul©! strigă Glenarvan. speriate. în exaltarea lui. Totuşi. strigă Glenarvan. bietul lord petrecu noaptea în frământări grozave. răspunse liniştit patagonezul. Glenarvan căzu la pământ. Dar ce importanţă mai avea limba! în aşa situaţii teribile. Stâlpii începeau să fie pătrunşi de ghearele lupilor. căci. Nici Glenarvan. se încăpăţâna şi voia să se jertfească. Animale rele. — Ei bine. repeziţi pe urmele calului. Thalcave rezista. . Voia să fugă pe urmele Iui Roberl. Câmpia îşi reluase liniştea şi abia dacă puteau să întrevadă o linie mişcătoare ondulând departe în umbră. Robert. — Nu. dar deodată fu respins violent. îl făcea să înţeleagă că nu trebuia să piardă o clipă. El îmi face cunoscut ceea ce am să fac! Eu trebuie să plec! Bl trebuie să rămână lângă tine! Apoi apucând frâul spuse: ■— Eu voi pleca! — Nu. spuse indianul. Un urlet înspăimântător izbucni. Indianul îl dusese pe Glenarvan către intrarea ocolului şi el îi arătă câmpia eliberată de lupi.Şi întorcându-se către indian spuse. Dar cuvintele lui nu fură auzite nici de indian. Discuţia se prelungea şi primejdia creştea cu fiecare clipă. se ridică pe picioarele de dinapoi şi deodată. disperat. Thauka necheză. Privi pe Thalcave. coplcşjt. arătând caii speriaţi şi strânşi la stâlpi: — Să plecăm împreună. milord! Glenarvan şi Thalcave abia au avut timp să-l zărească pe Robert agăţat de coama lui Thauka. făcându-l să înţeleagă că în nici un caz caii lor nu vor putea ajunge pe Thauka şi că acesta lăsase în urmă Ilarele. dar indianul îl opri. Glenarvan. Thauka. eu voi fi acela! Scapă copilul! Ţi-l încredinţez! Glenarvan. dacă manevra n-ar reuşi.

— Un viteaz! spuse el.Văzând împrejurimile acoperite cu cadavre de lupi. detunături regulat despărţite. Din fericire. Momentul plecării. cu adevărat viu. se auziră lovituri /le puşcă. care necheză bucuros revăzându-şi stăpânul. zorii zilei începură să mijească. se coborâră îndată cu lumini palide. descălecând. se întindea pe câmpie şi ierburile mari începură să se agjte la primele adieri ale zilei. călare pe calul indianului. dumneavoastră nu mergeţi să salvaţi viaţa tatălui meu? Cap. Apoi a fost rândul indianului de a strânge Ia pieptul său pe curajosul fiu al căpitanului Grafit. — înainte! spuse indianul. îl arătă pe Robert. Guamini curgea la o mică distanţă. Un roşudeschis. se aruncară unul în braţele altuia. Austih. răspunse copilul cu accentul celei mai vii recunoştinţe. Wilson. — Ei sunt! strigă Glcnarvan. au observat un lucru: acela că se topeau de sete. întrebuinţând metafora indiană care serveşte pentru a arăta bravura. Porniră toţi la drum şi la ora şapte dimineaţa ajunseră aproape la ocol. limpede. Timp de o oră. Glenarvan nu răspunse.La patru dimineaţa. fiul meu. condensate la~orizont. în fine. merseră astfel. Paganel. întorcându-se către Paganel. răspunse Robert. Glenarvan sfâşia coastele calului sub pinteni. Şi. — Da. — Trăieşte! Trăieşte! strigă Glcnarvan. poale. Şi Robert şi Glenarvan. Negurile. Mulrady. Galopau spre apus. Un strigăt scăpă din pieptul lui Glenarvan. ca un semnal de recunoaştere. de maiorul Mac Nabbs. le-a fost lesne să înţeleagă grozăvia . în afară. toţi cei care rămăseseră în urmă. nu trebuia să mă jertfesc eu? Thalcave mi-a mai scăpat odată viaţa! Şi dumneavoastră. Dădură pinteni cailor şi după câteva clipe au ajuns detaşamentul condus de Paganel. de ce nu l-ai lăsat pe Thalcave sau pe mine să încercăm ultimul mijloc de a te salva? — Milord. viu. Apoi. urcând linia dreaptă de care tovarăşii lor nu trebuiau să se îndepărteze. mulţumită lui Thauka! Indianul îşi mângâia calul şi îi vorbea. — Ah! Dragul meu! Dragul meu! exclamă Glenarvan. cu o viteză nebună. XX CÂMPIILE ARGENTINIENE După primele emoţii ale revederii. dar sări pe calul lui Roberl. venise. adăugă: — Pintenii săi n-au dat greş! Glcnarvan mustră cu blândeţe pe Robert: — De ce. Robert era acolo. căutând pe Robert cu ochii şi temându-se să nu întâlnească poate cadavrul lui însângerat.

între gradul 64 şi 65. Glenarvan.. făcute când din ape dulci. au poposit'la marginea pampasului. ar fi o ingratitudine către Providenţă. după ce suferiseră atât. bine învioraţi. în douăzeci de zile au străbătut deci. când din ape sălcii. la frontiera provinciei Buenos-Aires. au avut vremevoie. fără a lua seama la graurii militari care făceau paradă pe maluri cu epoleţii şi piepturile lor roşii. care prezintă un şes aproape plan până la picioarele sierrelor Tandil şi Talapquem. O climă sănătoasă domneşte pe câmpia acoperită cu cereale şi cu plante arborescente leguminoase.atacului. iar talu-ul. mulţumită vânturilor violente şi reci ale Patagoniei. rivalele colibrilor strălucitori. Se zăreau cuiburile lor . în tovărăşia „tangas"-ilor. a făcut un popas de o iarnă. pentru a întrebuinţa un cuvânt mai adevărat. Din cele paisprezece provincii care alcătuiesc Republica Argentina. Locurile mai umede. care agită necontenit straturile atmosferice. Frontiera ei se mărgineşte cu teritoriile indiene din sud. — Dacă am mâncaţi noi cumpătaţi. Pe tufişurile spinoase se clătina. Sa mâncăm după voia stomacului.în care timp romanii mergeau în să se Aproape lot umplute. săreau bourei uşori şi cântau ciocârlii vesele. a fost înfrânt de aceştia la Capua. adică aproape două treimi din drum. Muşchii de struţ au fost declaraţi excelenţi. totodată. mulţumită apei limpezi a râului Guamini. cea mai mare şi cea mai populată. Părăsiră golful Talcahuano la 14 octombrie. Burdufurile de apă fură * ) Vestit general cartaginez. timpul au mers în galop. ţinuturile păreau să fie în întregime nelocuite. au trecut linia ce desparte câmpiile argentinicne de regiunea pampasului. Adesea. Răcoriţi îndestul. Aceste păsări frumoase băteau vesele diri aripi. La zece dimineaţa. pentru că în loc să înainteze. Animale şi oameni nu aveau nici un motiv să se plângă. călăreţii au început să mănânce cu o poftă nebună. Caii. 450 de mile *). Dar orice arii zis Thalcave. Nimic deosebit nu s-a produs în timpul zilelor de 2 şi 3 noiembrie. fript în carapacea sa. linia de est merse de-a lungul sau tăie mici lagune. Thalcave nădăjduia să dea acolo peste casicii în ale căror mâini nu se îndoia că-I va găsi pe Harry Grant şi pe cei doi tovarăşi ai săi. deprinşi deja cu oboseala lungilor călătorii. ca într-un hamac cuibul mobil al „annubis"-ilor şi pe malurile lagunelor flamingo măreţi. sau. De când au părăsit râul Guamini. după multe victorii împotriva romanilor. dar erau necontenit aride. Pe malurile lor şi la adăpostul tufişurilor. nu fără o mare satisfacţie. dădu semnalul plecării. spuse Paganel. „părăsite". Ţinutul este uimitor de fertil. de pustiu şi căldură. călătorii constatau. iar seara călătorii. dar nu o duse rău. o mâncare delicioasă. nevoind să reînnoiască greşelile lui Hambal la Capua*). Media ei nu trecea 17°. desfăşurau în vânt aripile de culoarea focului. El a mâncat chiar prea mult. o ameliorare însemnată a temperaturii. întărească. A doua zi. mergând în pâlcuri regulate. înaintau cu încredere. deveneau şi mai fertile. aceea a Bucnos Aires-ului este.

Paganel. Fereşte-te de comparaţie toată viaţa şi n-o întrebuinţa decât când e nevoie. adăugă Robert. Robert. zise el maiorului când cârdul dispăruse. Am nevoie de martori. pe care nu părea că-l înţelege. pentru a observa întinderea. — Cu această ocazie. Când îşi ajunse tovarăşii. adesea. Şi Paganel. desigur. ' — Vino cu mine. Păsările flamingo nu se prea deranjau la apropierea călătorilor. — Şi eu tot aşa. Thalcave se oprise. le-ai văzut zburând? — Da. vezi bine.grupate cu miile. Cum zări pe savant. — Care? — Acela de a nu întâlni prin aceste locuri nici indieni. fie . — încântat. Robert! Comparaţia. este cea mai periculoasă figură a retoricii. * ) Aproape 180 leghe. Thalcave şi eu nu vom izbuti niciodată să ' ne înţelegem! Paganel se întreţinu câteva minute cu patagonezul şi întorcându-se către Glenarvan. Dar să ne grăbim caii. Aceasta n-a împiedicat pe cel mai trufaş dintre oameni. prietene. căci ilustrul dumitale Chateaubriand ne-a lăsat în urmă cu o milă. spuse el maiorului. pe ilustrul meu compatriot Chateaubriand. în formă de conuri cir vârful retezat. îi strigă: — Grăbeşte-te. ceea ce nu-i conveni savantului Paganel. Vino şi tu. mulţumit de experienţa dumitale? zise maiorul. dar. Ajuns la o distanţă potrivită. nici măcar urme de indieni. maiorule. profit de prezenţa ei. — Eşti. — Ei bine. şi toate păsările flamingo zburară de acord comun. lăsându-şi tovarăşii să meargă înainte. sunt curios să văd o pasăre flamingo zburând. — Profită. — Bine! răspunse maiorul. încercă în zadar să ceară lămuriri indianului. — Eram sigur de aceasta! reluă savantul cu un aer de satisfacţie. pe care o cunosc. răspunse Mac Nabbs. ai găsit că semănau cu nişte săgeţi împănate? — Nu. zise: — Thalcave se miră de un lucru care este cu adevărat ciudat. — Zburând. Glenarvan. PagancI găsi pe Glcnarvan vorbind de zor cu indianul. — De mult timp. Locurile sunt de obicei însemnate de bandele lor. pe când Paganel le observa cu atenţie prin ochelarii săi. nevăzând lângă el pe interpretul său obişnuit. căci n-ar fi vărsat inutil sângele unei păsări. — Deloc. se îndreptă urmat de Robert Grant şi de maior spre grupul fenicoplerelor. câtuşi de puţin. el trase o împuşcătură de praf. de a fi făcut această comparaţie inexactă între păsările flamingo şi săgeţi! Ah. şi de fiecare dată faţa lui exprimase o mirare destul de vie.

că nu întâlnim urmele lor în ţinuturile unde practică tâlhăria. trei călăreţi cu cai buni şi înarmaţi. — Şi cum îşi explică Thalcave aceasta?. prima verigă a lanţului de forturi întinse pe marginea de sud. iată totul. Dar în cazul când Harry Grant era prizonierul unora dintre aceste triburi. împreună cu Thalcave. Către ora patru seara. e aşezat în sierra Tandil. au fost zăriţi pe câmp. — Gauchos. — Dar ce indieni credea el să găsească în această parte a . fusese el târât spre nord sau spre sud? Trebuia să se păstreze cu orice preţ urma căpitanului. vor avea cu cine să vorbească. Trecerea acestei sierre se făcu a doua zi cu cea mai mare uşurinţă. pe indigenii comandaţi de Calfucura. spre mirarea tot mai mare a lui Thalcave. Mă mir. la picioarele căreia călătorii au poposit noaptea. — Dar atunci. spuse patagonezul dând indigenilor acestora denumirea care stârnise discuţie între maior şi Paganel. Se miră. Totuşi cătremijlocul zilei. — Nu. deci. Trebuie. La amiază treceau de fortul părăsit Tapalquem. deci. Acolo. şi cutreieră şesul pampasului ca şi provincia Buenos Aires-ului. răspunse Paganel. Şi după câteva momente de discuţie cu Thalcave. dar nu se lăsară să fie ajunşi şi fugiră cu o iuţeală nebună. dacă nu avem ştiri despre căpitanul Grant.că mână vitele furate din estancias. era ceva la care s-ar fi aşteptat mai puţin decât la orice. Glenarvan era furios. vom şti cel puţin ce-au devenit indienii câmpiei argentiniene. ca o împrejurare cu totul deosebită să-i fi îndepărtat. ce hotărâre trebuie să luăm? — Voi şti îndată. . la vreo şaizeci de mile. Dar nu întâlniră nici umbră de indieni. Catricl sau Yanketruz. cel puţin. De atunci s-au supus atât cât se poate supune un om liber. sunt pe aici foarte mulţi. Urmau ondulaţiile nisipoase ale unui ţinut cu pante uşoare. pampasului? — Tocmai pe aceea care au avut nişte prizonieri străini în mâinile lor. Era sierra Tapalquem. — Cine sunt aceştia? — Şefi de bande care erau atotputernici acum vreo treizeci de ani. spuse: — Iată părerea lui. — N-ar putea-o spune. fie că se duc până la Anzi să-şi vândă covoarele de zorill şi biciuştile de piele împletită. împotriva indigenilor jefuitori. Glenarvan era destul de încurcat de această întâmplare. Cel mai bun lucru de făcut era să se urmeze părerea lui Thalcave şi să ajungă în satul Tandil. o colină a fost semnalată la orizont. — Acest Fort al Independenţei e mult departe? întrebă Glenarvan. O asemenea sierră nu putea fi luată în serios de nişte oameni care au trecut Anzii Cordilieri. Să nu găsească nici un indian în pampas. înainte de a fi fost aruncaţi dincolo de sierre. care îmi pare foarte înţeleaptă: trebuie să ne continuăm drumul spre est până la Fortul Independenţei — acesta é în drumul nostru — şi acolo. De obicei. şi caii îşi încetiniră foarte puţin mersul. — Şi când vom ajunge? — Poimâine seară. întrebă Glenarvan.

trebuiau să se ferească de surprize. căptuşite cu pari. pe când câinii mari şi mulţi vegheau prin apropiere. Aceasta o explică Paganel foarte bine tovarăşilor săi şi în această privinţă el continuă discuţie antropologică plină de interes asupra comparaţiei raselor. Acolo păşteau şi se îngrăşau cu miile: boi. pe când expresia omenească se găseşte în priviri. Arborii aşa de rari din regiunea Anzilor Cordilieri au reapărut atunci. că la arabi gura are o expresie de o rară ferocitate. părăsită. —■ Am citit undeva. Solul. A doua zi. Un fizionomist de profesie n-ar fi vorbit mai bine pentru a caracteriza rasa indiană. Fortul Independenţei. Cercetând terenul. marile aşezări ale câmpiei argentimene destinate creşterii animalelor. patagonezul observă că tolderia nu fusese ocupată de multă vreme. dar precauţia a fost inutilă şi în aceeaşi seară au poposit într-o tolderia întinsă. dar Thalcave se hotărî să nu se oprească acolo. Ei bine. răspunse Paganel. Aceşti oameni duc viaţa păstorilor din Biblie. poate şi mai numeroase decât cele care umpleau câmpurile Mesopotamiei. dragul meu savant? — Nu e decât un pas. de asemenea. ci să meargă drept spre * ) Se denumesc prin cuvântul estancias. Erau acolo piersici. de stabilimentele estancias-urilor. care se întinde la picioarele munţilor. având sub ordine patru păstori pentru o mie de capele de vite mari. oi. dragul meu maior! Mărturisirea lui Paganel a fost urmată de un râs general. însemnaţi cu fierul încins. Ei bine. mergeau în grup compact. Ei înconjurau de obicei „corales'*.— Ah! Gaughos. unde cubanul Catriel îşi aduna de obicei bandele. salcâmi. După sfatul lui Thalcave. — Şi de acolo. dar aici familia îi lipseşte păstorului şi marii „estancieros" ai pampasului sunt negustori de rând. care sunt conduse de un intendent şi de un supraveghetor. obişnuit pe aici: estancias urile din depărtare . puţin sărat. primele estancias*). Este ales. Izbuti să intereseze chiar pe maior. repede şi bine. sălcii. iar nu patriarhi ai timpurilor biblice. vântul de nord nu suflă astăzi? Ce crezi despre aceştia? — Cred că au aerul unor bandiţi faimoşi. căci are un nutreţ excelent. care învecineazăsierra Tandil. aceasta e pe invers. oricât de pustii ar fi fost locurile. zise el. care nu-l supără. plopi. care creşteau singuri. Glenarvan şi tovarăşii lui se regăseau în câmpie. unde voia să ia. c foarte bun pentru turme. informaţii asupra situaţiei ciudate a acestor ţinuturi părăsite. răspunse Mac Nabbs. vaci şi cai. Paganel. Aceşti oameni au o privire deosebit de răutăcioasă. se puteau vedea în zare. ba chiar a făcut cu acest prilej o observaţie foarte curioasă. ocoluri întinse de vite. ocazia să le atragă atenţia şi asupra unui efect curios de miraj. Paganel avu. cu ştampila stăpânului. până la a fi cât mai e. cea mai mare parte fiind plantaţi după venirea europenilor pe teritoriul american. mai cu seamă. deci. la sălbaticul american. turmele lor sunt tot aşa de numeroase.

cu o cruzime neobişnuită. Măcelarul se transformă atunci în toreador şi această meserie periculoasă o face cu îndemânare şi. Au trecut prin vad râul Los Huesos şi la câteva mile Chapaleofu. este locul în care se sărează cărnurile. Glenarvan ar fi găsit acolo. Cap. sub îndemnul stăpânilor şi urmând exemplul lui Thauka.semănau cu nişte insule mari. pentru a fi tăiate. veniţi cu miile de la douăzeci de leghe depărtare. caii. Dar iluzia era aşa de perfectă. sierra Tandil oferea picioarelor cailor povârnişul înverzit al primelor pante şi. aşa cum indică numele său. pot trage asupra jefuitorilor din câmpie. trebuie spus. Districtul Tandil căruia i-a dat numele. ale vieţuitoarelor ucise. clădirea principală era prevăzută cu o terasă de pe care locuitorii. abatorul prezintă un spectacol urât. goneau printre înaltele ierburi ale solului. oraşul a apărut în fundul unei strâmtori înguste. iar capitala este satul Tandil. poate. plopii şi sălciile de pe margini păreau reflectate într-o apă limpede care fugea înaintea paşilor călătorilor. dar era mult mai sigur să ajungă la satul Tandil. în mijlocul păşunilor. anterior oricărei creaţii organice şi rrietamorfice. e un lanţ principal. taurii nu se lasă prinşi fără împotrivire. în timpul acestei zile de 6 noiembrie. dominată de zidurile crenelate ale Fortului Independenţei. ei le prind cu lasso-ul pe care îl mânuiesc cu dibăcie şi le aduc la saladeros. Nu se opriră. încât ochiul nu se putea obişnui cu ea. el vroia să ajungă în aceeaşi seară la Fortul Independenţei. vulturi mari ai câmpiei argentine. Thalcave grăbea mersul. XXI FORTUL INDEPENDENŢEI Sierra Tandil se află ridicată la o mie de picioare deasupra nivelului mării. în sensul că compoziţia lui s-a modificat puţin câte puţin sub influenţa căldurii interne. acolo sunt tăiate cu sutele şi jupuitei Dar. pornesc strigăte feroce de măcelari. aerul îmbâcsit de mirosuri. Aceste operaţii încep la sfârşitul primăverii. informaţiile pe care le căuta. înarmaţi milităreşte. Dar în acest moment saladeros-urile erau mute. Nimic nu-i mai respingător decât împrejurimile unui asemenea Ioc numit saladeros. după o oră. apărate de şanţuri adânci. Acolo sunt aduse vitele după îngrăşare. în vreme ce urubii ji aurii. Saladeros. tăcute şi pustii. încă. . ucigătoare. din aceste ţarcuri oribile. întâlniră mai multe estanciasuri precum şi una sau două saladeros. lătrături sinistre de câini. aşezat la poalele culmilor septentrionale ale sierrei. îşi dispută rămăşiţele calde. adesea. Sierra e formală dintr-o succesiune semicirculară de coline de gnais acoperite cu verdeaţă. „Măcelarii" se duc să caute atunci animalele la ocoluri. cuprinde tot sudul provinciei Bucnos Aircs şi se mărgineşte cu un povârniş care goneşte către nord râurile izvorâte pe pantele ei. •Acest district cuprinde aproape patru mii de locuitori. într-un cuvânt. urlete prelungite de animale înjunghiate. întâlniră mai multe ferme cu deschizături. îndată.

cel mai vârstnic soldat avea douăzeci de ani. în 1828. a fost faptul că-i vedea pe soldaţii micuţi manevrând franţuzeşte şi executând cu o perfectă precizie. Nu lăsă. de altfel. După câteva minute de urcuş pe una din poalele sierrei. iar puşca era prea grea pentru micuţi. Adesea. fortul este totdeauna ocupat de un detaşament de trupe naţionale. către Fortul Independenţei. acest costum sumar. Cu ajutorul „galeras"urilor sale căruţe mari cu boi — comunică în douăsprezece zile cu Buenos Aires. stofele de bumbac. într-adevăr. Dar Glenarvan nu venise la Fortul Independenţei să vadă pe băieţi făcând exerciţii şi. ci . Paganel. cuprinde şcoli şi biserici. sabia prea lungă. deci. care a cunoscut. Temperatura caldă îngăduia. să se pună caii în grajdul unei „fonda" cu o înfăţişare destul de bună. Robert.. apoi. maiorul şi lordul. doisprezece fraţi care manevrau armele sub ordinele celui de al treisprezecelea Paganel nu se miră deloc. de altfel. spuse el. cărnurile sărate de saladeros şi produsele industriei indigene ca. el cunoştea statistica argentiniană şi ştia că în ţară media copiilor trece de nouă de familie. a fost secondat de un savant de prim rang: Alcide d'Orbigny.sub protecţia Fortului Independenţei. mai puţin încă. fără a socoti un oarecare număr de case destul de confortabile. Câţiva soldaţi făceau exerciţii în tabără. O particularitate curioasă şi pe care n-o putea ignora Paganel: satul e populat în special cu basci francezi şi colonişti italieni. a studiat şi a descris mai bine decât toţi. Tandil. De la început Paganel avu idee bună asupra stăpânirii care nu se ruina cu galoanele. comanda instructorului se făcea în limba maternă a savantului geograf. adăugă că ar putea să capete ştirile de care aveau nevoie în sat. după ce dăduse aceste amănunte. în această întreprindere. principalele mişcări ale încărcării în doisprezece timpi. chiar. pentru a se ocupa de naţionalitatea sau originea lor. Uniforma lor era o cămaşă vărgată. desfăşoară un comerţ activ şi trimite la oraş vitele estancias-urilor. obiectele împletite în piele etc. prinsă printr-un cordon de piele. destinat să apere ţinutul de invaziile repetate ale indienilor. Fortul Independenţei. Satul Tandil e un punct destul de important. iar cel mai mic şapte. poziţia sa este cât se poate de bună pe importantul râu Chapaleofu. ceea ce arăta o bucurie mare sau o siguranţă extremă. Aceştia trebuiau să fie şi erau. Astfel. Glenarvan porunci. — Iată ceva curios. Franţa a fost aceea care a fondat primele aşezări străine în această parte inferioară a lui La Plata. au ajuns la uşa nu îndeajuns păzită de o santinelă argentiniană. dar ceea ce îl surprinse mult. Toţi aveau feţe oacheşe. lui Paganel timpul de a se mai mira. Au trecut iară a fi văzuţi. ţările meridionale ale Americii de Sud. care învăţau să mânuiască armele. ţesăturile de lână. deci. de pildă. sub conducerea lui ThalCave. Fiecare din băieţandri purta o puşcă şi o sabie. într-adevăr. Paganel. se îndreptară. de pantaloni nici pomeneală. iar caporalul-instructor le semăna întocmai. a fost ridicat prin îngrijirea francezului Parchappe. erau vreo doisprezece copii şi băieţandri. La drept vorbind.

când acesta îi luă mâna. Pe când vorbea. comandantul Fortului Independenţei era un sergent francez. limba lui maternă nu-i mai era familiară şi uitase. adresându-se comandantului. Thalcave. şi spera cu timpul şi cu ajutorul lui Dumnezeu să ofere republicii o companie întreagă de soldaţi tineri. din menghina vie care i-o strivea. După câteva momente comandantul apăru în persoană. repetă comandantul scuturând mâna savantului cu o vigoare îngrijorătoare. în 1828. cu mustăţile aspre. Era un bărbat cam de cincizeci de ani. intră în conversaţie în toată regula cu comandantul. şi era să-l întrebe. Paganel se adresă soldaţilor argentinieni care se îndreptau către o căsuţă ce servea de cazarmă. cel puţin felul de a le împreuna. Se vedea că acest om părăsise Franţa de mult timp. — Unul din prietenii dumitale? întrebă maiorul pe Paganel. a angajat în armata argentiniană şi a luat în căsătorie o indiancă vrednică. găseşti prieteni în toate cele cinci părţi ale lumii. Savantul nu ştia ce voia soldatul. dacă nu cuvintele. căci vrednica tovarăşă a sergentului nu şi-ar fi permis să-i dea fete. Se înţelege. De la întemeierea fortului. îi prezentă pe lqrd Glenarvan şi pe tovarăşii săi. Vorbea aproape ca un negru din coloniile franceze. părul cărunt. nu fără mare greutate. într-adevăr. Fermecători! Soldaţi buni. — Pe legea mea! răspunse acesta cu o oarecare mândrie. ce hrănea atunci doi gemeni de şase luni. — Ah! încântat! Bun venit! Bun venit! Sunt de asemenea francez. — Aţi văzut! zise el. un basc. colonel-maior sau brigadier general! . dar militarul îşi povestea istoria sa şi nu era dispus să se oprească prea curând. comandantul nu înceta să-l privească cu o îndărătnicie supărătoare. doi băieţi. i-o scutură şi zise cu o voce veselă în limba geografului: — Un francez? — Da! Un francez! răspunse Paganel. Jose! Juan! Miquele! Pepe! Pepe! Şapte ani! Mânuieşte de pe acum arma! Pepe. viguros. cel puţin atât cât puteai judeca prin rotocoalele de fum care ieşeau din pipa lui scurtă.îl rugă să întrebe de şeful garnizoanei. se numea Manuel Ipharaguerre. Şi după cc-şi desfăcu mâna. vechi tovarăş al lui Parchappe. Manuel nu şi-ar fi închipuit altă stare decât cea militară. Era un om de cincizeci de ani. Glenarvan ar 11 voit să spună o vorbă care s-ar fi raportat la treburile lui. nu-l mai părăsise şi actualmente îl comanda cu autorizaţia guvernului argentinian. îşi strânse picioruşele şi prezentă armele cu o graţie perfectă. Un an după sosirea lui aici. privirea poruncitoare. Umbletul îi aduse aminte lui Paganel (de înfăţişarea vechilor subofiţeri ai ţării sale. cu aer milităresc. şi aşa cum vizitatorii săi nu întârziară să afle. auzindu-se lăudat. într-o bună zi. cu umerii obrajilor ieşiţi în afară. — Va merge bine! adăugă sergentul. sergentul Manuel a acomodat.

Manuel tăcu în sfârşit. aducea acolo. — Şi Catriel? — Nu-i Catriel. dacă Harry Grant era prizonierul casicilor. Thalcave uitase de războiul civil care avea să aducă mai târziu intervenţia Braziliei şi care decima ambele tabere ale republicii.. într-adevăr. Nu ştiu!. Astfel.. unde şi cum să-l găsească? Să încerce o cercetare periculoasă şi aproape fără rost până în marginea de nord a pampasului? . într-adevăr. — Dar de ce? — Război. ca un sergent. — Ei şi? — Şi indienii toţi în nord pe urmele generalului Flores.. Păgânei. — Şi Calfucura? — Nici Calfucura. Indianul nu putea înţelege ca atâtea cuvinte să iasă dintr-un singur gâtlej. trebuise să fie târât cu dânşii până la frontierele de nord. Dar acest eveniment răsturnă proiectele lui Glenarvan. nu fără a fi invitat pe musafirii săi să-l urme/e în locuinţa lui. ■■răspunse sergentul. Toată această istorie a ţinut un sfert de ceas. — Dar casicii? — Casicii cu ei. mâinile încrucişate. Nimeni nu-I întrerupse pe comandant. desigur.. război între paraguieni şi soldaţii din buenos-airesieni.. — Război civil?. — Şi Ianchetruz? — Nu mai este Ianchetruz! Acest răspuns a fost dat lui Thalcave. Era fericit şi cum a zis Goethe: „Nimic din ceea ce ne face fericiţi nu este o iluzie . rezervat războinicelor lui progenituri.. Apoi. care clătină capul în semn de aprobare. Indienii au de câştigat totul din cţceste lupte interne. luând cuvântul în franţuzeşte. Atunci. chiar un sergent francez. sergentul îşi întrebă musafirii ce anume îi. spre marea uimire a lui Thalcave. jefuiesc.. Indieni jefuitori. Noi. îi povesti călătoria prin pampas şi termină întrebând pentru ce indienii au părăsit ţinutul. Aceştia se resemnară să fie prezentaţi doamnei Ipharaguerre.. nimic. — Război? ^ — Da! Război civil. nu ştiu. într-adevăr. că nu puteai să-l contrazici nici asupra superiorităţii meseriei armelor. şi nu puteau lipsi de la ocazii aşa de bune de jat. Era momentul să se explice. reluă Pagancl. răspunse sergentul ridicând umerii. nici asupra viitorului.. când i se făcură toate poftele. — Da.. dacă aceasta expresie a lumii vechi sepoate întrebuinţa în privinţa unei indience. sergentul nu se înşela în privinţa părăsirii pampasului: un război civil în nordul provinciilor argentiniene. Dar cum trebuie.Sergentul Manuel se arăta aşa de încântat. — Ah!. care le păru „o persoană bună". să termine prin a tăcea.

Guinnard a fost. Britannia s-a pierdut în iunie 1862... răspunse Manuel. — Sunt câţiva ani.. Paganel.. totul se potrivea pentru a o face evidentă. trebuie să ne resemnăm la o mare nenorocire! Am urmat un drum fals! Nu e vorba aici de căpitan. prizonier al indienilor poiuşi timp de trei ani. — Vorbeşte! Vorbeşte! ziceau ei. Indianul luă atunci cuvântul: *) D.. Eroarea era evidentă.. '. scăpat: — Scăpat! strigă Robert. răspunse Paganel... ci de unul din compatrioţii mei. luând mâinile lui Robert. Marco Vazello. francez.... între 1856 şi 1859.'. — l/n italian care a fost masacrat de poiuşi? strigă Paganel.. ca unul care îşi recheamă amintirile. — Doi. — Sergentul a auzit vorbindu-se că nişte europeni ar fi fost luaţi prizonieri de casicii pampasului? Manuel se gândi câteva clipe. Era vorba de doi oameni.. replică sergentul cu un ton afirmativ.. da.. naţionalitatea prizonierului.. zise el. Mac Nabbs. răspunse sergentul. răspunse Manuel. şi de un francez care de mai multe ori i-a însoţit pe aceşti indieni cruzi. dar nu i-am văzut niciodată. al cărui tovarăş. — Da! Şi am aflat pe urmă. data naufragiului e precisă. Sunt deci mai puţin de doi ani.. strigă Paganel. traversând Anzii la . a revăzut Franţa... asta-i. în vreme ce prietenii săi se priveau în tăcere. într-adevăr.A. a fost într-adevăr asasinat de poiuşi. — Da. prizonieri europeni. tot aşa de neliniştit ca şi de nerăbdător. milord. Cine vorbeşte de englezi? Nu. evadarea lui din mâna indienilor. — Ah! exclamă Glenarvan înviorat de o nouă speranţă. Crezând că ţinem urmele lui Harry Grant. — Ah! înţeleg. — Nu. trei! zise Glenarvan. am căzut pe acelea ale tânărului Guinnard! *) Această declaraţie a fost urmată de 6 linişte profundă.Totuşi. le înşeli. Robert şi lordul îl înconjurară pe sergent. Ei a suportat cu un curaj extrem teribilele încercări la care a fost supus şi a ajuns. Amănuntele date de sergent. — Prietenii mei. totul este clar. — Câţiva ani. — Da. după ce din fericire a scăpat din mâinile lor.. Fiecare privea pe savant. până la malurile fluviului Colorado şi care.'■> — Imposibil. zise el în fine. totul se explică! — Dar despre ce e vorba? întrebă Glenarvan. să scape.. Glenarvan îl privea pe Thalcave cu un aer nemulţumit. care se bătea peste frunte cu un aer disperat.. în sfârşit. într-adevăr! Era la naşterea lui Pepe. reluă Glenarvan. uciderea tovarăşului său. scăpat din mâinile indienilor.. o întrebare importantă mai putea fi pusă sergentului şi maiorul a fost acela care a gândit s-o facă. — Da. Doi englezi? — Nu. un francez şi un italian. — Doi! zise Glenarvan foarte surprins.. — Oh! Mai mult decât asta.

Glenarvan trebuia să ajungă la Duncan în patru zile. XXII INUNDAŢIA O distanţă de o sută cincizeci de mile desparte Fortul Independenţei de malurile Atlanticului. Cina fu tristă. Desigur. nu! răspunse geograful lovind cu pumnul în masă. i— Documentul este totuşi destul de clar! repeta Glenarvan. cu reînnoirea proviziilor. convoiul coborî. amicii mei. Glenarvan era disperat de completa răsturnare a speranţelor sale. Cap. Dacă nu se iveau întârzieri neprevăzute. de a se fi rătăcit pe o urmă falsă.. nici unul din ei nu regreta atâtea oboseli inutil suportate.. fără a spune nimic. documentul trebuie s-o spună şi o va spune.. nu mai avea ce să facă la Fortul Independenţei. Paganel ceru lui Glenarvan documentul asupra căruia se înşelaseră aşa de mult. S-a retras împreună cu prietenii săi. între neguţătorii şesului argentinian se ştie şi se spune totul. nimeni nu se gândea să-i reproşeze o greşeală în definitiv explicabilă. el părea jignit în amoru-i propriu de indian.' Dacă ar fi căzut vreun prizonier în mâinile indienilor pe coastele Atlanticului. cu Robert lângă el. Paganel gesticula vorbindu-şi sieşi. Oriunde ar fi. sergentul Manuel ar fi ştiut. Nu. Maiorul se însărcina cu înşeuarea cailor. îl reciti mahmur. Dar să revină la bord fără să izbutească în cercetările sale. desigur. nu! Deoarece Harry Grant nu-i în pampas. Lordul nu găsea nici o vorbă să-l consoleze. atâtea primejdii la care în zadar se expusese. cu ochii umezi de lacrimi.— N-ai auzit niciodată vorbindu-se de trei englezi captivi? întrebă pe sergentul francez. nu-i în America. Glenarvan. la ora opt dimineaţa. Glenarvan.. asta nu-i. Cât despre Thalcave. aş şti şi eu. caracterul său îndrăzneţ şi hotărât nu-i permitea să întâmpine . Se întoarseră la fonda.. ■ Datorită lui.. îi era greu. răspunse Manuel. s-ar fi aflat la Tandil. — Niciodată. după acest răspuns. Căută o nouă interpretare. Maiorul nu-şi desfăcea buzele. Nu le mai rămâne decât să ajungă. în ziua următoare nu dădu ordinele pentru plecare. Dar fiecare vedea nimicindu-se într-o clipă orice speranţă de succes. Robert mergea lângă el. Puteau să întâlnească pe căpitanul Grant între sierra Tandil şi mare? Nu. fără întârziere la Duncan la punctul hotărât în golful Medano. De o sută de ori. El ne lămureşte categoric asupra naufragiului căpitanului şi a locului captivităţii lui! — Ei bine. Totuşi.. poalele înverzite ale sierrei Tandil. nu fără a fi mulţumit sergentului şi a fi schimbat câteva strângeri de mână cu el.. Un eveniment de acest fel nu putea scăpa indigenilor. deci. galopa fără a rosti un cuvânt.

Totuşi. Robert nu se înşelase.' Atât timp cât nu au întâlnit decât „lagunas". — Da. replică Paganel. prezenţa apelor subterane se trăda şi mai mult. dar mocirlele mişcătoare. umezeala picura prin toţi porii pământului. fac clima acestui ţinut cu deosebit de umedă. replică sentenţios Wilson. cel puţin în acea zi. mari gropi naturale umplute cu apă. veţi vedea îndată. Tom Austin şi cei doi mateloţi ai lui împărţeau necazul stăpânului lor. Până atunci timpul fusese frumos. Dar în ziua aceea cerul se întunecă. un crâng. domnule maior. vecinătatea Atlanticului şi vântul de vest care domneşte acolo. tăiară drumul spre est. — Iată ceva curios. reluă Robert. Aceste mlaştini fuseseră fatale multor călători. Solul îşi luă întinderea lui plană ca un ocean după o furtună. porţiuni de apă bine determinate fără plante acvatice. spuse Wilson. într-adevăr. le îngreuna drumul. nu e mai bun aici. altele începând să se formeze. ai găsit o pădure de coarne? — Da. pe măsură ce câmpia cobora. Erau semne de ploaie torenţială. Vei vedea dumneata însuţi. Lacuri mari. Nu era nici un adăpost. lăsa lui Thauka grija de a-l conduce. De altfel. mut. — Un crâng? Visezi dragul meu. La fiecare pas râuri limpezi udau fertilele ţinuturi. da. Thalcave. pentru a scoate un nou înţeles. care se dusese înainte cu o jumătate de milă. Către amiază călătorii trecuseră sierra Tanclil şi regăseau câmpiile larg ondulate. unele adânci. Maiorul. Ajunseră în faţa unui câmp imens de coarne care se întindea cât cuprindeai cu ochiul. superstiţioşii scoţieni se priviră. la noi în Highlands. sau dacă nu. Iată o ţară curioasă! Se seamănă coarne şi ele cresc singure ca grâul! Aş vrea mult să am sămânţa lor. răspunse savantul. Ultimii munţi ai pampasului argentinian erau trecuţi şi câmpia monotonă oferea cailor lungul său covor de verdeaţă. — Semn rău. necontenit încrezător. numite „penganos". Paganel aşeza în fel şi chip cuvintele documentului. -— Da.insuccesul cu gândul liniştit. caii merseră lesne. rămânea la post. răspunse Mulrady. Se vedea bine aceasta după fertilitatea sa. în momentul când un iepure trecu pe dinaintea lor. ca un om pe care descurajarea n-ar putea pune stăpânire. norii nu se dezlănţuiră. — Ei bine? spuse Robert. după abundenţa păşunilor şi după verdele lor întunecat. inima îi bătea să-i rupă pieptul şi capul îi era în flăcări. Robert. răspunse Paganel întorcându-se către indian şi . — Ceea ce rău în Highlands. După ce au tacul cu uşurinţă patruzeci de mile. caii se opriră la malul unor adânci „canadas '. A doua zi. — Nu visez. — Dar vorbeşti serios? interveni maiorul. Poncio-urile serviră totodată de acoperiş şi de învelitori şi drumeţii adormiră sub cerul ameninţător. reveni în galop strigând: — Domnule Paganel! Domnule Paganel! O pădure de coarne! — Ce.

— Să mergem repede. Caii oboseau prin pământul cleios. deci. dar nezărind nimic care l-ar fi putut lămuri. Acest lucru. Această parte a ţinutului era asemănată unei înfundături imense.întrebându-l: — Coarnele ies din pământ. răspunse indianul. Sule de boi pieriseră astfel. îngheţaţi şi zdrobiţi de oboseală. Numai nişte oameni puţin pretenţioşi puteau să-i dea . după cât ştia şi de când desfăşura meseria de călăuză. când la sud. şi se întorcea în fruntea trupei. apoi depărtându-se de linia urmată. Thaleave îi răspunse că se miră că vede câmpia împotmolită de apă. Aşa uzi. —: Râurile sierrclor umflate de ploi nu se revarsă vreodată? Uneori. Niciodată. într-adevăr. răspunse indianul. unul lângă altul. — Ce-i de făcut? întrebă Paganel pe patagonez. o turmă imensă îşi găsise moartea sub acest pământ prăbuşit sublgreutatea ei. Grăbiră mersul. Ciucurii şeilor păreau făcuţi din fire lichide. ajunseră seara la o colibă dărăpănată. — Poate şi acum? — Poate! spuse Thaleave. când la nord. spuse Thaleave. răspunse patagonezul. — Nu ştiu. De pe poncio-urile călătorilor apa curgea. şi se înălţa în scări. Savantul fu deci invitat să ceară lămuriri indianului. să se treacă fără întârziere peste locurile joase pe care o inundaţie le-ar fi transformat îndată în bălţi imense. îşi relua îndată mersul normal. — Ce! strigă Paganel. Mişcările lui intrigară pe Paganel şi neliniştiră pe Glenarvan. fără a mărturisi nimic din temerile sau speranţele sale. şi călăreţii stropiţi cu noroi de caii ale căror copite plescăiau la tiecare pas nămolul. şi torente de ploaie caldă începură să cadă. Către ora două. adesea. Se oprea. cataractele cerului se deschiseră. este înnămolită aici o turmă întreagă? • — Da. Era nevoie. Statura lui înaltă îi permitea să îmbrăţişeze cu privirea un orizont întins. Chiar în anotimpul marilor ploi câmpia argentiniană oferea totdeauna poteci practicabile. nu putea fi ignorat de indian şi constituia o înştunţare de care trebuia să se ţină seama. Thaleave observa cu o oarecare nelinişte această stare de lucruri care nu i se părea obişnuită. Sfatul este mai uşor să-l dai decât să-l urmezi. — Dar ce ne sfătuieşte Thaleave? spuse Glenarvan. călăreau într-o ploaie dublă care venea totodată din pământ şi din cer. — Dar cum îţi explici aceasta? întrebă Paganel. făcea un înconjur de câteva mile. O milă mai departe iar se oprea. înăbuşiţi în imensa mocirlă. care se produce uneori în câmpia argentiniană. Paganel trebui să se mulţumească cu atât şi făcu imediat cunoscut lui Glenarvan rezultatul convorbirii sale. în care apele năvalnice trebuiau să se strângă repede. nu călcase pe un pământ aşa de jilav. înconjurară imensa hecatombă care ar fi mulţumit pe zeii cei mai cruzi ai antichităţii. dar boii sunt dedesubt.

îndată. Dacă ochiul nu arăta încă acest pericol pe care-l ghicea Thauka. Dacă inundaţia se întindea. Nenorociţii cai gemeau afară. în bordeiul părăginit. căci părea în apă ca şi cum ar fi fost în elementul său natural. Căutară în somn o uitare momentană a oboselii lor. maiorul. Era vorba de salvarea tuturor. în lipsa lui Thalcave ştia să dea la nevoie semnalul plecării. veşnic trează. la care un indian al pampasului nici nu s-ar fi uitat. care. Singur. răspunse indianul.. în calitatea lui de francez. E muşcată de lipitorile aşa de lacome ale apelor argentiniene? — Nu. Robert. dar pământul era ca un burete umflat de apă. Noaptea a fost rea. nechezaturile ei se prelungeau. nările sale aspirau cu putere aerul tare. un foc de ierburi care dădea mai mult fum decât căldură. Se încorda. — Ce are Thauka? întrebă Paganel. Se pare că Dumnezeu l-a păzit bine. Totuşi. Cât despre Paganel. asemănător zgomotului făcut de o maree care se urcă. nu fără greutate. — Care? — Nu ştiu. a făcut onoare mâncării umede şi nu a pierdut nici o îmbucătură. un murmur surd. unde ar fi găsit adăpost? Caii erau zoriţi într-o goană nebună. cel puţin urechea putea să-l prindă. se auzea departe. Thauka era în frunte meritând numele de cal marin. păsările fugind de vreun fenomen necunoscut.. Vijeliile de ploaie mugeau afară şi prin paiele putrezite curgeau picături mari. Se îngrămădiră. căci noaptea trecu în pace. Plecară. închizând ochii. liberă. Se întorcea adesea către netezile imensităţi ale sudului. Ploaia scăzuse. expuşi tuturor asprimilor cerului. Dar nu izbuti să descreţească frunţile. consultându-şi harta. deci. Paganel.numele de adăpost şi numai nişte călători strâmtoraţi s-ar li învoit să se adăpostească acolo. se gândi cu dreptate că râurile Granade şi Vivarota spre care se îndreaptă de obicei apele şesului se vor fi revărsat pe o rază de mai multe mile. Dacă focul nu se stinse de douăzeci de ori. A fost aprins. lăsa capul să se odihnească pe umărul lordului Glenarvan. Dar Glenarvan şi tovarăşii lui nu puteau să aleagă. Botul calului sângera sub strâmtoarea zăbalei. a fost fiindcă de douăzeci de ori Mulrady şi Wilson luptară contra invadării apei. scândurile bordeiului trosneau sub povara căderilor de apă. Vântul sufla cu vijelii umede încărcate de un praf apos. Au mâncat în tăcere şi fără poftă. Mlaştinile şi lacurile se revărsau. stăpânul ei înţelegea bine că ar fi fugit năvalnic către nord. într-adevăr. Trebuiau să grăbească mersul. către ora zece dimineaţa. încercă să glumească. Deodată. — Se sperie de vreo primejdie? — Da. Thauka dădu semnele unei agitaţii vii. . necheza afară lovind cu piciorul peretele colibei. Liniştitul Mac Nabbs n-a luat lucrurile prea în tragic. tăiau aerul cu iuţeala vântului. Se treziră la chemarea lui Thauka. a simţit primejdia. Thauka nu se liniştea. Thalcave abia o putea ţine în frâu.

îi ridicau. Glenarvan. îi ridicau din nou. Simţeau neputinţa de a lupta -contra naturii. Călătorii fugeau înaintea valului ca goniţi de un duh rău. întărâtaţi de pericol. arătă la vreo mie trei sute de metri spre nord un fel de nuc gigantic care se ridica singuratic în mijlocul apelor. când se auzi vocea maiorului: Un copac. Scăparea nu mai era în mâna lor. ridicându-se. <i < Şi cu degetul. Austin se crezură pierduţi şi sortiţi morţii groaznice a nenorociţilor părăsiţi pe mare. Ochii lor căutau zadarnic un loc de refugiu. Cinci minute după aceea. Glenarvan privea adesea înapoi. Caii începeau să piardă terenul sub picioare. nechezări. roşii. Nivelul apelor se urca simţitor. Avusese desigur loc ruptura barrancas-urilor marilor fluvii ale pampasului şi poate că apele lui Colorado. Paganel. superioară forţelor omeneşti. Iar cădeau. anda! strigă Thalcave. gândi el. Se încurcau în ierburile ascunse. zburară pe urmele lui Thayka. — Dar ce e? întrebă Paganel. un puhoi năvălea în câmpie. numai curentul îi tara violent. în acest timp caii. Era şi timpul. ■ Se simţeau pierduţi. Cerul şi apa se confundau în zare. răgete. Trebuie să renunţăm la zugrăvirea chinurilor celor opt oameni căzuţi pradă potopului. la nord şi ale lui Rio Ne^ro la sud. acolo! răspunse Thalcave. formau nişte insule plutitoare. Ondulaţii lungi vesteau asaltul puhoiului spumos. răsturnându-se. cu el în frunte. şi călăreţii abia se puteau ţine în şa. Groaznica luptă contra celui mai puternic dintre elemente se mai prelungi un sfert de oră. Din coastele lor spintecate de pinteni. se reuneau atunci într-o singură albie. Fugarii nu putuseră să-şi dea^seama de distanţa pe care au parcurs-o. înaintau cu multă greutate. cu o iuţeală egală cu cel mai năprasnic galop. — Acolo. smulse de curent. Se poticneau în crăpăturile solului. Tufele de mimoze. într-adevăr.un zgomot formidabil. ţâşnea un sânge aprins care lăsa pe apă dungi lungi. — Vin apele! Vin! răspunse Thalcave. Cădeau. caii înotau. — Anda! Anda! *). Plantele dispăreau ca sub o secure uriaşă. — Apa ne ajunge. Ia cinci mile spre sud. strigă Thalcave cu o voce răsunătoare. îmboldindu-şi calul în direcţia nordului. precipitându-se — amestec incoerent de animale îngrozite fugind cu o iuţeală îngrozitoare. dar trebuia să fie foarte mare. fugeau într-un galop nebun. O sută de balene n-ar fi plesnit mai cu violenţă valurile oceanului. ' — Un copac? strigă Glenarvan. behăituri răsunau la o jumătate de milă spre sud şi turme imense apărură. înecaţi până la piept. Caii. •— Anda. Abia putură să fie zărite în mijlocul vârtejului lichid. * ) Repede! Repede! . — Inundaţia! strigă Paganel şi tovarăşii săi. Şi tot mai mult îşi grăbeau caii.

XXIII VIAŢĂ DE PASĂRE Copacul în care Glenarvan şi tovarăşii lui găsiseră adăpost. Thalcavc. Stăpânul lui. pluteau împreună către întunecata zare a nordului. şi scuturându-şi coama lungă. ducându-şi stăpânul. tone. călătorii ajunseră la ţintă. De ce nu era supărat? N-o ştiură niciodată. un de peste patruzeci de Oameni şi animale Urma fugarilor cu un zgomot infernal. căci sărmanul om a fost silit să înghită sfârşitul frazei sale cu o jumătate de litru de apă nămoloasă. îi rostogoli în apele sale furioase. cântărind mai Tone. în acest moment. Maiorul înainta liniştit. După câteva clipe se apucă de gâtul lui Thauka şi. dar caii. semăna cu un nuc. milord! Merge! înoată ca un peşte! --. calul lui Tom Austin necheză înăbuşit şi dispăru. dar cel puţin oamenii au să scape. • Apa se ridica atât cât ţinea trunchiul. — Atenţie! strigă maiorul cu o voce puternică. — Curaj! Curaj! repeta Glenarvan.. oamenii reveniră la suprafaţă şi se numărară repede. Robert? reluă Glenarvan întorcându-se către Un valGrant. desfăcut din scări. care li se ivea în cale ca prin minune.capul inteligent. — O părăseşti? întrebă Paganel. se lăsa dus pe aceasta. Se agăţară lesne. agăţat de coama lui Thauka.. Trebuiau să ajungă la acest copac.Atenţie! Strigă maiorul cu o voce puternică. vor/i pierduţi. Arborele nu mai era decât la treizeci de metri. care susţinea pe Paganel cu o mână şi înota cu cealaltă. urma fugarilor cu înalt zgomot infernal. Caii. în realitate. Nici nu sunt măcar supărat. — Merge! Merge.Tovarăşii n-aveau nevoie să fie îndemnaţi. răspunse savantul. îi rostogoli afară de Thauka.O masă lichidă. se caţără cel dintâi. dispăruseră în apele sale furioase. părăsindu-şi calul şi ridicându-l pe Robert. Thauka spinteca apele cu o energie superbă şi se menţinea instinctiv la direcţia copacului. Dar Thauka. După ce puhoiul multe milioane detrecu. Ea întorcea către §112«*. era . îi strigă Glenarvan. începu să înoate cu putere. se — în sparseMerge. tânărul monstruos.. Curentul îi târa. Cap. — Agaţă-te de şaua mea.picioare. — Niciodată! exclamă indianul. cîntărind mai multe milioane de într-un vârtej spumos. Şi se cufundă în apele năvalnice. se depărta repede. numai crengile rămâneau neatinse. O masă lichidă. — Mulţumesc. — Dar calul tău. braţele îmi sunt puternice.. înalt de peste patruzeci de picioare. Mateloţii se strecurau ca doi purcei de mare prin apele învolburate.. îf chema stăpân nechezând. Avea frunzele lucitoare şi forma rotunjită. Oameni şi animale dispărură dispărură Într-un vârtej spumos. în câteva clipe. se sparse în Un val monstruos. răspunse Tom Austin. pentru totdeauna. cal şi călăreţ. târâtă de curent. fără îndoială. Cât despre Robert.

maiorul. dar şi prin mlădiţe puternice care îl leagă putertiic. Wilson povesti cele văzute în vârful copacului. frunzele lăsau intervale mari. grauri. Singur pmbu-ul. larg desfăcute. cu trunchiul răsucit. domnule Robert.. Situaţia oaspeţilor copacului era fără îndoială mult mai grea.un. cu pene strălucitoare. oricât de departe rătăceau. Austin şi Mulrady. De acolo vederea îmbrăţişa un orizont întins. A treia ramură.. adevărate luminişuri. — Să ne construim cuibul! răspunse Paganel. se întindea aproape orizontal deasupra apelor mugitoare. desigur că arborele se va îneca sub apă.„ombu" care se întâlneşte în câmpiile argentiniene. isacas. — Şi acum ce-o să facem? zise Glenarvan. în mijlocul apelor revărsate. — Să ne construim cuibul! strigă şi Robert. Robert Grant şi matelotul coborâră cele trei etaje de crengi. Prima grijă a lui Glenarvan a fost să facă pe trunchi câteva crestături care îngăduiau să se observe diferenţele de nivel ale apei. Pc trunchi. dar dacă puhoiul va creşte. cu aer abundent răcoros. leşuri de animale înecate. In depărtare lunecau. amestecate. stăteau călare Glenarvan. Rezistase puhoiului. Acest copac. se grăbiră să se urce până în vârf. este fixat de pământ nu numai prin rădăcinile lui groase. Nivelul apei părea că ajunsese într-un stadiu staţionar. Nu putea preciza însă dacă indianul va salva pe Thauka sau Thauka îşi va salva stăpânul. hilgueros şi mai ales picaflori. agăţându-se deznădăjduiţi de crengi. — Va scăpa. din contră. protestând prin ţipetele lor contra unei aşa evidente uzurpări de domiciliu. ramuri răsucite.trunchiuri dezrădăcinate. acoperişuri de paie smulse de la colibe dărâmate. păsări-muşte. . Acesta era adăpostul. grinzi de şoproane. încâlcite ca de mâna unui împletitor de coşuri. în zare un punct negru. Oceanul creat de inundaţie îi înconjura din toate părţile şi privirile. se îndoia sub povara potopului. erau chiar speriate. Trei crengi mari se desfăceau din trunchiul gros de şase picioare. abia cocoţaţi în copac. atrase atenţia lui Wilson. bunul meu Thalcave! exclamă Robcrt înduioşat. Zburătoarele. — Thalcave. smulse de ape de pe acoperişurile estancias-urilor. La venirea fugarilor. Ombu-ul măsura în înălţime cam o sută de picioare şi putea să acopere cu umbra lui o circumferinţă de o sulă douăzeci de metri. Era Thalcave şi credinciosul cal. formau un adăpost de nepătruns. Toţi erau de părere că Thalcave va scăpa cu viaţă. Tânărul Grant şi agilul Wilson. Două din aceste ramuri se ridicau aproape perpendicular şi suportau imensa umbrelă de frunziş ale cărei ramuri încrucişate. frunzele sale de jos pluteau deja în apă. care căutaseră şi ele refugiu pe acest copac mierle. aproape invizibil. piei sângerânde şi pe un copac plutitor o familie întreagă de jaguari răcnind. Paganel. Copacul nu o să cedeze curentului. un stol de păsări a fugit pe crengile înalte. răspunse Wilson.. nu putură să zărească limanul. duşi de curentul furios. Spaţiul nu lipsea în interiorul copacului gigantic.

— După ce ne vom fi uscat hainele. fiindcă nu putem trăi viaţa peştilor. — Cuce? — Cu uscături pe care le vom tăia din pom. putea să dea o cantitate însemnată de ouă . ajutat de lentila lui. pândi o rază de soare. răspunse maiorul. — Din moment ce ne-am hotărât să nu ne înecăm. replică Paganel. dar sunt aşa de distrat! — Şi ce conţin desagii? întrebă Tom Austin. — Sau vom găsi un mijloc de a ajunge iar pe pământ. răspunse Mac Nabbs. chiar în împrejurări care ţi-ar îngădui să uiţi totul. puţin muşchi uscat. se ridică din vatra improvizată. o rază de soare. căci astrul zilei strălucea atunci. lentila telescopului meu şi veţi vedea la ce foc o să mă încălzesc. — Unde? — în vârful trunchiului. — Bine. maiorul era aşezat comod într-un jilţ natural format din două ramuri elastice. urmat de prietenul său. zise Paganel cu naivitate. dragul meu. Wilson. Privirile se îndreptară spre Mac Nabbs. Şi. zise Glenarvan. Paganel găsi muşchi uscat în cantitate îndestulătoare. — M-aş fi gândit la aceasta. dispăru ca o veveriţă printre crăci. — Hrana a şapte oameni timp de două zile. Paganel se aşeză deasupra vetrei. strigă Glenarvan. Cine se duce să caute lemne în pădure? — Eu. cred că inundaţia va scade îndeajuns în douăzeci şi patru de ore. căci trebuiau să se gândească şi la ziua următoare. răspunse Paganel. observă maiorul. — Dar cum să-l aprinzi? întrebă Glenarvan. ceea ce-i fu uşor. Lemnul se aprinse şi îndată o flacără frumoasă. Aveau. proviziile erau foarte restrânse. Ombu-ul nu producea nici un fruct! Din fericire. cu picioarele lui lungi depărtate în felul arabilor şi. în lipsa lor. strigă Robert. Iasca noastră seamănă cu un burete înmuiat! — Ne vom lipsi de ea! răspunse Paganel. şi cu o mână întindea desagii săi uzi. care au fost aşezate pe o pătură de frunze umede la încrucişarea marilor ramuri ale ombu-ului. dar plini. — Prima datorie e deci să mâncăm. Oamenii se uscară şi mâncară puţin. Te gândeşti la toate. — Ah! Mac Nabbs. — Bine. apoi. o vatră naturală de care nu te puteai teme de vreun incendiu. plecându-se şi ridicându-se prin mişcări repezi. ■— Dar foc? întrebă Wilson. — Trebuie să-l facem. dar. răspunse maiorul. zise Glenarvan. eşti acelaşi ca totdeauna.— Fără întârziere. făcu vânt cu ajutorul poncio-ului. pâlpâitoare. nu ne putem gândi să murim de foame. dar cine ne va da mâncare? — Eu. zise Glenarvan. aprinse fără greutate aceste materii combustibile. trăim viaţa păsărilor. Wilson şi Robert se întoarseră cu un braţ de uscături şi îl aruncară deasupra muşchiului. aprins.

vă cer voia de a vă părăsi. prieteni. Nu le-a fost nici greu. mulţumită cuiburilor numeroase care erau pe ramurile lui. Tovarăşii se îndeletniciră cu organizarea culcuşului. Duncan-ul şi-ar revedea călătorii la bord. totul este isprăvit pentru noi! Glenarvan. dispărând în dosul perdelei dese de frunze. acolo sus. în perfectă stare. spuse Tom Austin. vă voi ţine la curent cu evenimentele. Părea chiar că după acest insucces. pentru prima oară. . nici n-au muncit mult. mă duc să-mi caut. dar nu de situaţia de faţă. — La ce bun. Acum pentru că era vorba de un popas prelungit în pom. fără a mai socoti oaspeţii zburători. răspunse Robert. nu trebuie să aveţi nici o grijă. — De la Thalcave. Zăresc acolo sus leagăne naturale. vom merge să ne culcăm la primul etaj. Dacă apele s-ar retrage înainte de trei zile. în care. încotro să se îndrepte? Cât vor fi de întristate lady Helena şi Mary Grant aflând că viitorul nu le mai păstra nici o speranţă! — Sărmană soră! zise Robert. vom dormi ca în cele mai bune paturi din lume. Cu ce să îl încurajeze? Nu se conformase oare documentului? ±r Şi. L-au lăsat pe savant. — Generos şi brav indian! exclamă Glenarvan. pe care trebuiau să o suporte cu răbdare. reluă Tom Austin. Face parte din patagonez şi nu ştiu dacă nu-i vom vedea purtând unul pe celălalt.proaspete. — La cel mult patruzeci de mile. dacă domnul Paganel nu găseşte mijlocul să fabrice praf de puşcă? — Nu e nevoie. spuse Paganel. zise Glenarvan. s-a gândit că ne poate fi folositor şi mi l-a dat înainte de a se arunca în ajutorul calului său. Şi-acum. adUc omagiile mele Patagoniei. zise cl. Se întoarseră apoi şi îşi reluară locul lângă foc. Vorbiră. — La ce distanţă suntem de Atlantic? întrebă maiorul. indieni şi de alte animale sălbatice.. — Şi de unde îl ai maiorule? întrebă Paganel. orice speranţă de a-i regăsi era pierdută. răspunse Tom Austin. trebuiau să îşi facă şederea cât mai plăcută. — Ne lipsesc numai armele. Au revenit la cazul căpitanului Grant.Şi eu pe ale mele. de altfel vom veghea şi suntem în număr destul de mare pentru a respinge valurile de. — Cer să nu se uite calul! zise Paganel. —Am revolverele mele. odată bine prinşi. arătând un corn cu iarbă de puşcă. un observator şi cu ajutorul telescopului meu.. chiria nu-i scumpă. casa e mare. Nu avem să ne temem de nimic. dacă toţi patagonezii sunt croiţi după acest model. răspunse Mac Nabbs. nu găsi un cuvânt cu care să-l mângâie pe băiat. — Deoarece bucătăria şi sufrageria sunt la parter. — Da. care se urcă foarte îndemânatic din creangă în creangă. Dar Harry Grant şi mateloţii săi nu vor fi cu dânşii. totuşi. -r. după această trecere fără rost a Americii. 37° latitudine nu e o cifră falsă! .

—■ Aceasta-i treabaJiii Paganel. — Dragul meu Edward. doresc să ştiu care sunt ţinuturile pe care le străbate paralela 37° latitudine sudică. şi cu unul îl voi face. — E. înainte de toate. poate. Să ne îndreptăm spre est. să reîncepi căutările în pampas. deci. cercetările noastre n-au reuşit. răspunse Mac Nabbs. După părerea dumitale ce ne mai rămâne de făcut? — Un lucru foarte logic şi foarte simplu. Mac Nabbs. nu trebuie s-o încercăm? — Nu zic ba. trebuie să urmărim rezolvarea ci. răspunse Glenarvan. Dar nu aceasta este problema de rezolvat. Nu-l mai vedeau pe savantul ascuns în frunzişul des al ombu-ului. Aceasta cere gândire. — Să-t întrebăm. m-aş expune la o mare răspundere dacă m-aş pronunţa îndată. că nu m-am gândii hi aceasta? răspunse Glenarvan. Totuşi. răspunse Mac Nabbs cu un ton liniştit. şi ascultă bine Robert. replică maiorul. când ai certitudinea că naufragiul Brhanniei n-a avut loc nici pe coastele Pacificului.. Înălţimea Voastră. răspunse Toni Austin. răspunse Glenarvan. dragul meu Edward. rămase fără răspuns. enervant.— Adevărat. — Crezi. Da! De o sută de ori!-Dar ce şansă de reuşită avem? Părăsind continentul american. trebuie să facem înconjurul lumii pe paralela 37°. nu împărtăşiţi părerea mea? — în întregime. nici pe coastele Atlanticului? Glenarvan nu răspunse. . dacă trebuie. m-am obligat la aceasta şi-mi voi consacra toată viaţa. dar nu ai motive să disper pentru că avem o cifră reală. amicii mei. nu ne depărtăm de locul indicat. . Trebuiră să-l cheme. de această Patagonie aşa de clar numită în acest document? — Vrei. — Te apucă disperarea. dacă trebuie paralela de 37°.. răspunse maiorul. Voi face totul pe lume pentru a-l regăsi pe căpitanul Grant. întreaga Scoţie se va uni cu mine pentru a salva pe acest om de inimă care s-a jertfit pentru ţară. prieteni. Şi cu cred că oricât de slabă ar fi această şansă de reuşită. Iat-o: trebuie să părăsim definitiv cercetările noastre pe continentul american? Problema pusă în mod categoric. când vom fi la bordul Duncan-ului şi să urmărim până la punctul nostru de plecare. răspunse Tom Austin. pe care Mulrady şi Wilson îl aprobară cu un semn din cap. — Şi oricât de slabă ar 11 probabilitatea de a-l regăsi pe Harry Grant urcând paralela indicată de el. de însuşi Harry Grant. reluă Glenarvan după câteva clipe de gândire. căci aceasta e o chestiune gravă. — Ei bine? reluă Glenarvan adresându-se în special maiorului. — Ascullaţi-mă. — Cc vrei să zici? întrebă Glenarvan. — Iar voi. adăugă maiorul adresându-se marinarilor. Ea este mult mai importantă. exclamă Glenarvan. Nimeni nu îndrăznea să se pronunţe. oare.

— Ce? Ce ai? zise maiorul. Geograful ezita? Nu ştia? Nu. strigă Paganel. r#~ Bine. — Bun. Ce te-a apucat? încă una din veşnicele dumitale distracţii? — Da! Da! răspunse Paganel cu o voce sugrumată de emoţie. maiorule. Părăsind America. fenomenală de astă dată. răspunse Paganel. noi îl căutăm pe căpitanul Grant unde nu e! — Ce zici exclamă Glenarvan.. — Unde eşti? — în turnul meu. Era viu? Era mort? Nu se ştia. amicii mei. — Ce faci acolo? — Cercetez orizontul vast. O nouă catastrofă? Nenorocitul Paganel căzuse? Wilson şi Mulrady fugeau. începe. — Uite. — Continuă. ' Ieşind din Australia. — Trece la două grade pe sub Capul Bunei Speranţe... Ultima frază n-a fost isprăvită. dar încă acolo unde — Paganel! Paganel! strigă Glenarvan. — Care? — Ne-am înşelat! Ne mai înşelăm încă! Ne înşelăm întruna! — Explică-te! — Glenarvan. . Paganel se rostogolea din ramură în ramură. deja în ajutorul Iui. — Nimic mai uşor. — Pe urmă? — Atinge insula Sfântul Petru din grupul insulelor Amsterdam. e inutil chiar să mă deranjez. . — întâlneşte insulele Tristan d'Acunha. Mac Nabbs. această paralelă străbate Oceanul Atlantic. — Nu numai unde nu e. . —■ în ce privinţă? — Pentru a şti ce ţinuturi străbate paralela 37°. — Mai departe.. dar un ţipăt formidabil. — Ei bine. Robert. — Taie Australia prin provincia Victoria. — Apoi? — Trece de-a lungul Oceanului Indian. exclamă Paganel.—Poţi coborî o clipă? — E nevoie de mine? — Da. — Prezent. pentru a v-o spune. voi toţi — Care mă auziţi. o exclamaţie violentă se auzi în înălţimile pomului. Glenarvan şi prietenii lui păliră. adăugă Paganel. Da! O distracţie. când maiorul îl prinse în cădere. Mâinile lui nu se puteau agăţa de nimic. dar era să cadă în apele mugitoare. privindu-se. — Foarte îndatorat. când zăriră un corp lung.

din partea secretarului unei societăţi de geografie. ceea ce nu s-a văzut niciodată până acum! Paganel n-a fost deloc surprins de argument. — Paganel. zise el. în vârful acestui copac. susţii că Harry Grant?. admiţând cuvântul Australia. Ca şi dumneata eram în eroare. Dar Glenarvan se mărgini să facă un gest de tăgăduială. zise Glenarvan. — Dragul meu Glenarvan. că naufragiul Britanniei a avut loc pe coastele Australiei? — Sunt sigur! răspunse Paganel. — Cum. încât toate privirile se îndreptară spre Glenarvan. un fulger mi-a străbătut prin cap şi lumina s-a făcut. acel cuvânt austral care se găseşte în document nu-i un cuvânt complet. — Fiindcă. maiorule. — E foarte simplu. — Susţin. francezii şi niciodată un englez nu va fi fost bătut aşa de bine! Va fi revanşa de la Crecy şi Azincourt*). Paganel. nu te grăbi să triumfezi. am să te desfiinţez. iată o afirmaţie. — Ce! strigă Glenarvan. Ce voia să spună geograful? îşi pierduse minţile? Vorbea totuşi cu o aşa convingere. admiţi în acelaşi timp că se găsesc şi indieni. da! Nc-am rătăcit în căutările noastre şi am citit pe document ceea ce nu este în el! — Explică-le. — Aceasta e şi dorinţa mea. * ) Localităţi din Franţa unde au avut loc bătălii între francezi şi englezi şi unde englezii au ieşit învingători. Iată un cuvânt pe care noi nu-l admitem în Franţa. Afirmaţia lui Paganel era un răspuns direct la problema pe care el o pusese adineauri. când. că. Se aştepta fără îndoială la el.— Niciodată n-a fost. cum am crezut-o până acum.. e curat imposibil. răspunse Paganel. îndrăzneşti să susţii. cu documentul în mână. Bate-mă. care mă uimeşte mult. Paganel. zise maiorul. răspunzând întrebărilor dumitale şi oprindu-mă asupra cuvântului „Australia". Cap. . cu mai mult calm. ridicând din umeri. noi ceilalţi. ci chiar radicalul cuvântului Australia. începu să surâdă. Totuşi. cum zicem noi.. — Pentru care motiv? întrebă Paganel. — Ciudat! replică Glenarvan. — Iată ce-ar fi ciudat! răspunse maiorul. francezul reluă: — Da! zise el convins. ca şi dumneata rătăceam într-o interpretare falsă. acum câteva clipe. — Imposibil? reluă Paganel. adăugă Glenarvan. XXIV CĂLĂTORII CONTINUĂ SĂ DUCĂ VIATA PĂSĂRILOR O mirare adâncă întâmpină aceste vorbe aşa de neaşteptate.

. Glenarvan. ai cărui ochi se luminau puţin câte puţin. niciodată nu l-aş fi înţeles altfel. cei mai buni geografi sunt de acord pentru a numi această insulă „continentul australian". maiorul şi mai ales Robert. Ei au aruncat acest document. Dacă aş -fi găsit cu documentul. pe coastele Australiei. doi mateloţi şi căpitanul Grant încearcă să ajungă Ia ţărm sau au ajuns pe continent unde vor fi sau sunt prizonierii cruzilor indigeni. adunându-şi ideile. dragul meu lord? — Da! răspunse Glenarvan. Paganel! zise maiorul. repetară tovarăşii. — O ultimă observaţie. Să mergem în Australia şi cerul să ne ajute! — în Australia. tricatargul Britannia din Glasgow s-a cufundat după. — Dar ce? — Cosmogonie! Tegonic! Agonie!. trei zile sau o^agonie lungă. E clar.. etc. — Nu! Desigur. Iată documentul. aplaudară pe demnul savant. era. răspunse Paganel. ci chiar indigeni! Şi cred că admiţi că sunt „indigeni" în Australia! Trebuie să mărturisim că în acest moment. spuse Paganel. pe o cale falsă. spunea dânsul. o voce sigură şi subliniind unele cuvinte. — Asta mi-e indiferent. amicii mei. Glenarvan.. citeşte orice vei voi. dacă judecata mea n-ar fi fost falsificată de interpretarea dumneavoastră. este indiferent. — Cum vei împreuna între ele aceste cuvinte nou interpretate. — Admiţi interpretarea. răspunse Glenarvan. când. — Agonic! zise maiorul. Glenarvan îl privi fix pe Paganel. nu mai am'de zis decât un lucru. exclamă Glenarvan.. — Atunci. — E clar. se exprimă în aceşti termeni: — La 7 iunie 1862. în afară de aceasta. strigă Paganel. — Vorbeşte. n-are importanţă. draguj meu Paganel şi nu voi mai avea decât să mă închin înaintea iscusinţei dumitale. prezentând preţioasa hârtie pe care o studia conştiincios de câteva zile. dacă îmi dovedeşti că restul de cuvânt goniâ nu se află la ţara patagonezilor. şi în ce fel citeşti documentul? -— Nimic nu-i mai uşor. pentru a nu fi descoperit. care nu-i decât o insulă! — Linişteşte-te. pe punctul de a se da bătut. studie câteva minute hârtia. de la început. Degetul lui urma pe document rândurile întrerupte.— Ascultă. cuvântul n-arc nici o importanţă. fericiţi de a recăpăta speranţa. Nici nu voi căuta ce poate să însemne! Punctul principal este că austral indică Australia şi trebuia să fi apucat orbeşte. să punem dacă voiţi două zile. Se făcu tăcere adâncă.. mateloţii. — Bravo. o explicaţie aşa de evidentă. în textul documentului nu-i mai mult vorba de indieni decât de Patagonia! Cuvântul incomplet indi nu înseamnă indieni. pe când geograful. nu e vorba de Patagonia. dragul meu Glenarvan. îndreptându-se spre pământ. dacă numele de „continent" se poate aplica Australiei. Austin.

zise cu gravitate maiorul celor doi vânători. Luară cornul cu iarbă de puşcă al lui Thalcave. violenţa cu care curgeau. se zvârcoleau într-o cută a poncio-ului său. să presupunem că sunt un trimis al Providenţei şi să nu mai vorbim! Aşa se termină această convorbire. delicaţi. pe o coborâre a apelor atâta timp cât ele clocoteau către nord. Mai multe duzini de peştişori. se dedase unui pescuit minunat. izbucniră în copac câteva detunături. numiţi „mojarras". alcătuiră unul din acele festinuri a căror amintire e nepieritoare. dovedea că echilibrul între fluviile argenliniene nu se stabilise încă. pasagerii săi nu vor aduce deznădejdea. Pe când Glenarvan şi maiorul îşi făceau observaţiile. Paganel ducea cu grijă ouă de rândunică neagră şi o legătură de vrăbii pe care le prezentă sub numele de ciocârlii. deci. le încărcară şi porniră. Nu se puteau bizui. Au hotărât să cineze la şase. care în viitor a avut mari consecinţe. trebui de astă dată să se mulţumească a le coace sub cenuşa caldă.— Ştii. Marinarul. răspunse Paganel. Ea a modificat în întregime situaţia morală a călătorilor. vrăbiile şi hilgueros prăjite. — Să nu vă depărtaţi. La bordul Duhcanului. ri-a văzut nici un semn de descreştere. propuse lui Robcrt să vâneze „în pădurea apropiată". Paganel. se dădu la consideraţii . Conversaţia a fost foarte veselă. Paganel. iar gândurile lor zburau către pământul australian. întovărăşite de exclamaţii de bucurie aproape lot aşa de zgomotoase. Dar meniul fiind foarte restrâns. păsări mici roşii şi galbene. peştişorii la frigare. L-au felicitat mult pe Paganel în dubla lui calitate de vânător şi de bucătar. iar lady Hclcna şi Mary Grant nu vor plânge irevocabila pierdere a căpitanului Grant! Astfel. După plecarea lor. care cunoştea nenumărate feluri de a prepara ouăle. Paganel voi să celebreze printr-un ospăţ splendid această zi fericită. Robert doborâse cu dibăcie mai multe perechi de hilgueros. cu ajutorul unui ac cu gămălie şi a unui capăt de aţă. După un timp vânătorii au coborât din vârful ombu-ului. în timp ce Wilson şi Mulrady aţâţau focul. Robert aplaudă. să lase în urmă acest continent american. Glenarvan şi Mac Nabbs începură să consulte seninele crestate pe copac. ouăle tari. pentru totdeauna. curăţară revolverele. Totuşi. fără frică. de la sud la nord. Savantul primi laudele cu modestia celui cu adevărat merituos. că prezenţa dumitale la bordul Duncan-ului c un lucru providenţial? — Bun. coborât la suprafaţa imensului lac. Apucaseră din nou firul labirintului în care se credeau. uitară primejdiile situaţiei lor şi n-au avut decât un singur regret: acela de a nu putea pleca fără întârziere spre ţintă. adăugă Glenarvan. O speranţă nouă se ridica pe ruinele proiectelor lor prăbuşite. Glenarvan. Puteau. Vânătoarea se anunţa bine şi lăsa să se prevadă bunătăţi culinare. rătăciţi. Carnea uscată. felicitară pe Wilson pentru o idee bună a lui. foarte bune la gust şi foarte căutate pe piaţa din Montevideo. Când maiorul şi Glcnarvan se întoarseră lângă foc. Era ora patru seara. Apoi. cina a fost atât de bună pe cât de variată.

interveni în ceartă şi zise: . desigur. tigri.Cruzimea nu există.. nu! Nu sunt fiare sălbatice şi eu regret! . Ştiinţificeşte vorbind. pantere. — Ei bine! N-ai fi avut dreptate din punct de vedere zoologic. din contră. sălbatice? . că Noe a făcut bine că Ie-a lăsat în soarta lor. cred că nu l-ai întâlnit? zise maiorul. Trebuie să credem că. el care în viaţă nu. . Maiorul. ai motive să te temi de cruzimea lor. pterodactyli şi toate fiinţele antediluviene. M-aş lipsi bucuros de ele! Dacă aş fi fost unul din tovarăşii lui Noe în momentul potopului. când c încolţit de vânători se refugiază în copaci! Unul dintre aceste animale. Eu. de a fi lipsiţi de fiare sălbatice. răspunse maiorul. răspunse savantul. contrar tuturor principiilor lui. Adică.Totuşi. Nu-mi puteam regăsi drumul! Soarele cobora la orizont! Căutam în zadar urma paşilor mei. — Fiare sălbatice într-un copac? zise Tom Austin. erau imense. hotărât nişte megatherium. — E revoltător! reluă Paganel. savantul îl întărâta într-un mod cu totul deosebit. — Robert şi cu mine. . dar servesc la făcut clasificări. insă trebuie-să ne resemnăm astăzi de lipsa lor. ordine. Glenarvan. ne-am crezut în plină pădure în timpul vânătorii. Am crezut un moment că ne rătăcim. de fapt. poate ar fi regretabil sau nu din punct de vedere ştiinţific ca şi din punct de vedere uman. din punct de vedere omenesc.se sfădise cu nimeni.curioase asupra acestui ombu măreţ care îi adăpostea în frunzişul lui şi ale cărui rădăcini. \ — Poate. să pună în corabia lui perechi de lei.Ah! De astă dată. desigur . urşi şi alte animale pe cât de răufăcătoare pe atât de inutile! — Ai fi făcut dumneata asta? întrebă Paganel. aş fi păstrat. se lupta în fiecare zi cu Paganel. fi putut foarte bine să caute adăpost între ramurile ombu-ului.Da. — Aş fi facut-o. — îţi spun. jaguarul. ar. Foamea se făcea crud simţită! Crângurile răsunau de răgetul fiarelor sălbatice.. adăugă el glumind. — Frumos avantaj! zise Mac Nabbs. . l-aş fi împiedicat. — în fine. izbucni Paganel şi că ar merita până la sfârşitul veacurilor blestemul savanţilor! Ascultătorii lui Paganel şi ai maiorului nu se putea opri clin râs văzând pe cei doi prieteni certârtdu-sc pe seama bătrânului Npe. după obiceiul lui.Cum. . — Ba da. genuri* specii. — Ei! Fără îndoială! Tigrul din America. zise maiorul. regret fiarele... familii. ' — Eu îţi spun că Noe a făcut rău. zise Glenarvan. surprins de inundaţie. _ — De ce nu? răspunse savantul. admiţând că ele ar fi trăit pe vremea lui.. Paganel nu poate să spere că Ie va întâlni în această pădure aeriană. după el. strigă Paganel. replică Mac Nabbs. nu mă vei face să admit utilitatea fiarelor sălbatice! La ce servesc ele? — Maiorule. Paganel.

răspunse Paganel. o poveste suurtă. — Ei bine. se reîntoarce Ia ea cu poftă. nici negri. sărind la acest cuvânt care putea să dea o nouă direcţie convorbirii. — încântat de a fi fără gust! replică maiorul. mă bucur de absenţa dragilor dumitale jaguari. Ducem viaţa păsărilor.. ' — E de vâr'stâTui. răspunse Glenarvan.'Cu cât ai mai puţine nevoi. — îşi vor face cândva! — In aşteptare. dar dacă-mi dai voie." . — Da. — Ceea ce dovedesc toate poveştile. — Cum? Plăcută? exclamă Paganel. frânge gâtul unui cal! După ce a gustat carnea omenească.. parchetul unei case sau puntea unei corăbii! —'Glenarvan. zise Glertarvan.— Nu am fost niciodată mai bine chiar în cabinetul meu. cu atât mai bine. în această privinţă. cu atât eşti mai fericit . bravul meu tovarăş. — Nu le lipsesc decât aripile! zise maiorul. te simţi bine pe aceste ramuri incomode şi tari? . şi-n urmă albul. Acest jaguar e un carnivor feroce! Dintr-o singură lovitură de labă. nu le da atenţie. răspunse Paganel. Mac Nabbs. se grăbi să spună Paganel. — Bun! Aceasta dovedeşte că eşti fără gust! ripostă Paganel cu un aer de dispreţ. Cu cât ai mai puţine plăceri. E uupărător.-pentru a-şi asigura cel puţin un partizan. căci ar fi fost o vânătoare foarte frumoasă. îţi voi istorisi. dragul meu Paganel.-răspunse Glenarvan. cântăm. cu toate că am cutreierat toată pădurea. apoi negrul.■ — Haide. apoi mulatrul. răspunse savantul. cu atât ai mai puţine nevoi. dar. trebuie să primeşti lucrurile aşa ■cum vin! Bune. te plângi de soarta dumitale. răspunse Glenarvan..— Nu. Albul se proclamă cel dintâi dintre oameni! Se pare că nu aceasta este părerea domnilor jaguari! — Oricum ar fi. — Nu. Ceea ce-i place mai mult e indianul. — Şi de a mea! ripostă savantul. asta-i umilitor! răspunse neînduplecat Paganel. Văd că regreţi confortul din Malcolm-Castlc. Rele. zise maiorul. . — Nu. să prefer acestei locuinţe aeriene nisipul unui parc. ' — încântat de a nu fi decât în rândul al patrulea! răspunse Mac Nabbs. — Da! Da! Domnule Paganel. uite-l pe Paganel care se năpusteşte împotriva bogăţiilor şi acoperişurilor aurite. — Şi ce va dovedi povestea? întrebă maiorul. — Sunt sigur că Robert este cu totul fericit. dragul meu prieten. dă-mi voie. zise Robert. domnule Paganel! exclamă Robert vesel. dat fiindcă nu sunt printre noi mei indieni. de care îmi aduc aminte. nici mulatri. Glenarvan? — Fără îndoială. zburăm! încep să cred că oamenii sunt destinaţi să trăiască şi în copaci.. Situaţia noastră nu-i aşa de plăcută.

fost odată zise Paganel. se întorcea foarte trist la palatul tatălui său. Tovarăşii lor înaripaţi se odihneau. Nici acum. sau de nu. foarte vesel. dar copleşiţi mai ales de căldura zilei care fusese sufocantă. Numai un somn bun putea să sfârşească bine această zi. cămăşi de împăraţi. îşi încetau melodioasele triluri. îl aplaudară mult. una după alta. Sheherezada. .— Atunci. cămăşi de seniori. Se cuvenea ca şi oamenii să se culce. povesteşte-ne una din acele poveşti pe care le spui aşa de bine. prinţul îmbrăţişa pe bătrân şi se puse în căutarea ţalismanului său. Iată-l plecat. când n-ai nici palat. — lată totuşi. înţeleptul îi răspunse că fericirea e un lucru greu de găsit pe lumea aceasta. — Tu nu doreşti nimic? — Nu. cămăşi de războinici. eşti fericit? — Da! zise celălalt. hilgueros. fericirea nu există pe pământ. — Totuşi. — Care-i? întrebă tânărul prinţ. — Dervişul răspunse: să vă îmbrăcaţi cu cămaşa unui om fericit! Auzind aceasta. mai departe. Totuşi rămaseră de acord în privinţa acestui punct: că nu trebuie să-ţi pierzi curajul în nenorociri. când zări pe o câmpie un lucrător voinic. Celelalte păsări ale copacului dispăruseră în desimea frunzişului întunecat. nici colibă. nu mare lucru. că/năşi de prinţi. cunosc un mijloc bun de a vă da fericirea. în fine. ci să te mulţumeşti cu un copac. disperat de a fi încercat atâtea cămăşi. Se duse la dânsul. un om care are fericirea. El s-a dus să consulte un derviş bătrân. Muncă zadarnică. ■— N-ai schimba soarta ta cu aceea a unui rege? — Niciodată. un fiu al marelui Harun-Al-Raşkl care nu era fericit. cămăşi de regi. în fine. Oaspeţii ombu-ului se simţeau inundaţiei. — Ei bine. şi-i zise: •— Om bun. Nu e mai fericit! îmbracă atunci cămăşi de artişti. cămăşi de negustori. XXV ÎNTRE FOC ŞI APĂ Povestea lui Jacques Paganel a avut un foarte mare succes. care mâna un plug. Se înserase. privighetori ale pampasului. răspunse Mac Nabbs. adăugă el. îşi zise el. — A. Vizitează toate capitalele pământului! încearcă. cântând. vinde-mi cămaşa ta! — Cămaşa mea? Dar eu nu am cămaşă!" Cap. dar fiecare îşi păstra părerea lui şi savantul obţinu rezultatul obişnuit oricărei discuţii: acela de a nu convinge pe nimeni. cutreieră fără a găsi fericirea. Astfel.

în ochii poeţilor indieni. asupra Crucii Sudului. Tăcerea devenea tot atât de adâncă ca şi obscuritatea. O electricitate de tensiune înaltă îmbiba atmosfera şi orice fiinţă vie simţea cum îi străbate nervii. Qrion. Nici o frunză a copacului nu se mişca. Glenarvan. adevăraţi licurici.atmosferice păstrau o linişte absolută. ci insecte fosforescente. mai era luminată de razele crepusculare. zise Glenarvan. numai la opt miliarde de leghe. păreau voalate de o pânză uşoară. Glenarvan. pentru a cerceta ultima oară întinderea. O pâclă deasă îritunecată se urca puţin câte puţin ascuzând stelele.Nu. din care doamnele din Buenos Aires îşi fac podoabe splendide. Soarele se culcase. — Vom avea furtunăj zise Paganel. Orion reprezintă un imens lasso şi trei bolas-uri aruncate de mâna vânătorului care străbate întinderile cereşti. Norul acoperi îndată o jumătate din boltă. Abia o fâşie nehotărâtă.Totuşi. trăsnetul nu va întârzia să izbucnească! Lunecară pe ramurile netede şi fură destul de surprinşi de a reintra într-o semilumină foarte surprinzătoare. în timp ce savantul Paganel flecărea astfel. dintre care cea mai întinsă acoperă un spaţiu de două sute de ori mai mare decât suprafaţa aparentă a lunii. Constelaţiile. aşa de strălucitoare ale emisferei australe. Spre marea lui părere de rău. dar Paganel a făcut cunoscut celor dpi elevi ai lui o particularitate curioasă a cosmografiei patagoneze. şi Paganel atrase atenţia amicului său Robert. Apa era acoperită de o nuanţă întunecată şi semăna cu un nor uriaş. Masa de nori îl acoperea în întregime. ti. Glenarvan aruncă o ultimă privire asupra cerului ameninţător. lumina era produsă de miliarde de puncte luminoase care se încrucişau bâzâind la suprafaţa apelor. Paganel şi Robert au fost impresionaţi de undele electrice. răspunse Paganel. dragul meu. înainte de „a se cuibări". Păturile . — Să coborâm. cum zicea Paganel. un grup de patru stele aşezate în romb aproape de înălţimea polului. nici o cută nu încreţea suprafaţa apelor. diamante vii şi ieftine. Chiar aerul părea că lipseşte. Robert şi savantul s-au căţărat în observator. două nebuloase mari. l-ar fi rărit. nici la urechi. care se vede din amândouă emisferele. . către apus. Totuşi. — Ce! exclamă Robert. în care străluceşte steaua cea mai apropiată de pământ. nu apăruse încă. apoi „gaura neagră" în care pare că lipseşte cu totul materia stelară. Senzaţiile de lumină sau de zgomot nu ajungeau nici la ochi. norii lui Magellan. îi arată Centaurul. insecte sunt acestea care zboară ca nişte scântei? —■ Da. se distingeau destul de bine pentru a fi recunoscute. Nici chiar umbra nu mai era vizibilă. orizontul de est lua o înfăţişare furtunoasă. ca şi cum vreo maşină mare. — Fosforescenţa? zise Glenarvan. Ceasul părea să fie nouă. pneumatică.

cel puţin trebuiau să se păzească de apele pământului şi să nu cadă bâldâc în balta de sub trunchiul copacului. amicii mei. Fondul negru al serii era deja brăzdat de fulgere vii. după ce observase zarea care se confunda într-o beznă opacă. Dacă nu va putea evita apele cerului. Lovitura se produse cu puţin înainte de ora unsprezece sub forma unui bubuit îndepărtat. Şi pe urmă. şi. fără zgomot strident. poftit să se prindă bine în palu-i de crengi. că în 1793. îmi place cu atât mai mult o privelişte frumoasă cu cât nu mă pot păzi de ea. nu puteau să închidă ochii. . între toţi cei ai pampasului. Oaspeţii ombu-ului. Glenarvan se duse la extremitatea ramurii orizontale şi privea capul în afara frunzişului. zise maiorul. domnul Martin de Moussy. Era un fel de bondar mare. a numărat până la cincizeci şi cinci de minute de tunet neîntrerupt. Glenarvan? întrebă Paganel. mj-au revenit în minte mai multe lucruri. Singurul punct culminant al acestei câmpii este tocmai ombu-ul în care suntem. Paganel. se întoarse la locul său. i— Uite încă una din teoriile dumitale. ? Dar apropierea marilor fenomene ale naturii aruncă în sufletul oricărei fiinţe sensibile o nelinişte vagă. îşi urară noapte bună şi fiecare alunecând în patul aerian. apropiind insecta de ceasul lui. Sunt de părerea lui Glenarvan: furtuna va fi foarte frumoasă. putu să vadă că arată ora zece. — Ce spui dumneata. exact în provincia Buenos Aires. Colegul meu. amicii mei. — Cu ceasul în mână. Glenarvan dădu maiorului şi celor trei marinari sfaturi pentru noapte:-Trebuiau să se aştepte la o furtună straşnică. furtuna va fi grozavă. Acest coleopter curios arunca lumini prin două pete aşezate în faţa pieptului lui. pe care apele lacului le oglindeau. Norul se sfâşia în mai multe locuri. răspunse entuziastul Paganel. se înveli cu poncio în aşteptarea somnului. strălucitoare. Am citit undeva. Paganel nu se înşelase. care mă fac să sper că suntem aici în regiunea marilor furtuni electrice. într-adevăr.Robert puse mâna pe una dintre aceste insecte strălucitoare. Mac Nabbs. — Şi una dintre cele mai bune ale mele. iar prima lovitură de trăsnet îi găsi pe toţi treji. savanţii recomandă să nu cauţi adăpost sub copaci în timpul furtunii. ■— Zic că începe bine. Un paratrăsnet ar fi aici foarte folositor. — Cu ceasul în mână? zise maiorul. adăugă Paganel: dacă neliniştea ar folosi la evitarea primejdiei. După primele bubuituri de tunet. Fiecare a fost. Adineaori. dar ca o ţesătură moale şi pufoasă. dacă continuă. — Cu atât mai bine. căci tocmai acest copac este. Un singur lucru m-ar nelinişti. fără îndoială se va dezlănţui vântul şi ombu-ul se va scutura foarte tare. o ştiţi cu toţii. agitaţi. Glenarvan. deci. pe când încercam să dorm. lung de o şchioapă. căruia indienii i-au dat numele de „tuco-tuco". şi la lumina sa ai fi putut să citeşti în întuneric. trăsnetul a căzut de treizeci şi şapte de ori în timpul unei singure furtuni. acela pe care trăsnetul îl preferă în mod deosebit.

muţi. că alegi bine momentul în încercarea ta de a ne nelinişti. răspunse Glenarvan. se repetau de cinci sau şase ori în acelaşi loc. tulburaţi. zise maiorul. uscăturile. lunecând. îndată. intensitatea lor creştea mai mult. crengile pârâiau. ţâşneau din nou în mii de scântei luminate de fulgere. îngroziţi. la extremitatea ramurii care se întindea orizontal. toate momentele sunt bune pentru a da sfaturi. Tom Austin nu se înşelase. dădură un aliment devorantei lui activităţi. oamenii se vedeau condamnaţi. Fulgerele neîncetate luau forme variate. într-un moment. trosneau şi se răsuceau în flăcări ca nişte şerpi arşi de vii. ayenţurâridu-se pe ramurile care se încovoiau. porţile cerului se întredeschiseră şi linii verticale se întinseră ca firele unui păianjen. Atunci începu să bată vântul şi suflă asupra incendiului. ploaia nu cădea. cuiburile de iarbă uscată şi în fine tot muşchiul de pe scoarţă. Robcrt. un fum des îi înăbuşea. mateloţii erau îngroziţi. Unele erau perpendiculare pe pământ. ca şi cum ar fi fost comunicată unui butoi imens cu artificii. Glenarvan şi ai lui se refugiara în grabă spre răsăritul ombuului ferit de flăcări. situaţia nu mai era suportabilă. după ce se învârti câteva minute în jurul ei. Ghiuleaua. Dar. Paganel. iată o recomandare care vine la timp. se propagă pe partea de sus a ombu-ului. pe fondul negru al cerului. aruncând lumini roşii. înveleau oinbu-ul ca o mantie a lui Ncssus*. maiorul. —în apă! strigă Glenarvan. Ploaia vestea oare sfârşitul furtunii? Glenarvan şi tovarăşii lui trebuiau scăpaţi numai cu câteva duşuri bine aplicate? Nu. Totuşi. deveniră stridente şi făcură să vibreze" toată atmosfera. Văzduhul era în flăcări. trebuiră s-o aleagă pe cea mai puţin crudă. îndată. ' în fine. Ah! începe! Trăsneteputernice întrerupseră convorbirea. Glenarvan. şi dintre două morţi. Se făcu o clipă tăcere şi putu fi auzită vocea lui Tom Austin. Wilson pe care îl atingeau flăcările. iar vântul nu bătea. aşj replică Paganel. nici stinge. . _sub picioarele lor. flacăra. încă. Trebuiau să fugă. dar fu auzit de îndată strigând cu groază: — Ajutor! Ajutor! Austin se aruncă în ajutorul lui si îl ridică în copac.— Bun. Trebuie să mărturiseşti. lovind suprafaţa lacului. care striga: — Copacul e în flăcări. înconjurat de un fum negru. în toiul nopţii focurilor aeriene. Aceste picături mari de apă. nimic nu-l putea opri. Totuşi. apăru deodată un glob aprins de mărimea pumnului.şi se duceau în curent. o arşiţă de nesuferit îi dogorea. ţăndările lor incandescente cădeau în apele revărsate. aplecate de uraganul dezlănţuit. incendiul se întindea. Paganel. se aruncase în lac. — . ridicându-se. — Ei. se sparse cu un zgomot aşa de puternic încât întrecu vacarmul general. Flăcările se ridicau când la o înălţime prodigioasă şi se pierdeau în văzduh când. . O duhoare sulfuroasă îmbâcsi atmosfera.

capul asemănător vârfului suliţei. ramurile lui aprinse se cufundară în apele tumultuoase cu o şuierătură teribilă. privea focul şi apa. dar desfăşurase în aer o cantitate considerabilă de vapori cărora fenomenele electrice trebuiau să le dea o violenţă extremă. culcat pe ape. apucând o creangă pe jumătate consumată de foc. Solzii lor se oglindeau *în jocurile de lumină. ombu-ul. ochii bulbucaţi. fălcile despicate până în spatele urechii. dădu animalului o lovitură aşa de puternică încât îi frânse şalele. jumătate om jumătate cal. neştiind ce ajutor să ceară cerului. în afară de unul. Glenarvan a * ) Personaj din mitologia greacă. Maiorul zise cu o voce liniştită: — S-ar putea prea bine ca ăsta să fie sfârşitul sfârşitului. bătând apa cii formidabilele or cozi şi atacând ombu-ul cu dinţii lungi ai fălcilor inferioare. scăpaţi de crocodili. coada lor turtită pe vertical. au simţit că arborele cedează. urcară spre ramurile cruţate de incendiu. eu o privire rătăcită. Erau acolo vreo zece. numiţi caimani în inuturile spaniole. Copacul fu clătinat până în rădăcini. Arătarea înainta învârtindu-se împrejurul ei cu o iuţeală vertiginoasă. Caimanii fugiseră. se ridică sub sforţările împreunate ale vântului şi curentului. care unea apele clocotitoare cu norii vijelioşi. câte puţin o trombă enormă. Tovarăşii şi dânsul.' devoraţi de flăcări sau de dinţii caimanilor. Le era rezervată o moarte îngrozitoare. ţinându-se unii de alţii. toate aceste semne caracteristice nu l-au putut înşela pe Paganel. La această privelişte. Glenarvan şi tovarăşii lui. La sud se forma puţin. XXVI ATLANTICUL . — Ce-i? — Caimanii! Caimanii! răspunse Wilson. în câteva clipe. nenorociţii se simţiră pierduţi. strângându-l în încolăciturile sale. desenate de incendiu. Caimanul răsturnat se scufundă in vâltoarea torentului. Furtuna era atunci în perioada de descreştere.Piciorul copacului era înconjurat de cele mai de temut vietăţi ale speciei saurienilor. cu vârful în jos. Glenarvan. Cap. care se târa pe rădăcinile răsturnate şi înainta cu fălcile deschise. asemeneaunui vas. tromba se aruncă asupra ombu-ului. îndesa către centru o coloană lichidă luată din lac şi o energie produsă de mişcarea lui de rotaţie arunca către interior toţi curenţii de aer din apropiere. El recunoscu crocodilii cruzi ai Americii. un con de beznă. dar Mulrady. Atunci. a cărui mantie crezut că pomul era atacat de caimani cu puternicele lor fălci şi că îl smulg din pământ. Desprins din rădăcini. copacul pluti în pânze de flăcări pe întinderea apei.

De pe pământul sărăcit se ridicau păduri răzleţe. Flăcările care îl mistuiau se stinseră puţin câte puţin. scoteau exclamaţii de bucurie. plantate de europeni. repeziţi pe un platou solid. Acolo ardea un foc bun şi se frigeau bucăţi mari de vânat. pământul. deoarece îl adusese acolo şi pe el. Patagonezul îi conduse în şopronul unei estancias părăsite. Teritoriul argentinian îşi reluă înfăţişarea monotonă. — Oceanul! strigă Paganel. copacii indigeni nu-şi îngăduie să crească decât pc mărginea acestor livezi şi în apropierea Capului Corrientes. oceanul! răspunse Thalcavc. — Da. Trebuiau să pornească pe jos.voce binecunoscută. Grăbeau mersul. în treizeci şi şase de ore ai fi putut ajunge la ţărmurile Atlanticului. Se înţelege lesne că trudiţi cum erau. Thalcave ridică pe Robert Grant în braţe şi îl strânse ta piept. — Pământ! Pământ! strigă Pagarte] cu o voce răsunătoare. înalte de patruzeci de metri. mici mimoze arborescente. Oamenilor parcă nu le venea să creadă că au scăpat din atâtea primejdii: apa. îi strânseră mâna prieteneşte. sondă cu grijă şj constată că terenul mergea în pantă urcând. Astfel se scurse ziua. focul şi crocodilii râurilor argentiniene. trebui să le ocolească. călătorii adormiră curând. îndată. crânguri de salcâmi şi de curra-mammel. vecinătatea oceanului se simţi. un vânt ciudat care suflă regulat în timpul celor două jumătăţi ale zilei şi nopţii. — Thalcave! strigă Robert. cu cincisprezece mile înainte de a fi ajuns. într-adevăr. Deodată se auzi o.„La ora opt seara au zărit dunele de nisip. La opt dimineaţa. Galopul unui cal răsună pe câmpie şi statura înaltă a indianului se înălţă în umbră. cu ajutorul unei crengj lungi.Timp de două ore. ombu-ul se deplasa foarte repede. — Amigos! spuse pagalonezul care îi aşteptase pe călători acolo unde trebuia să-i aducă curentul. călăuza şi tovarăşii săi lăsară în urmă întinderea înecată sub ape. Nu era vorba într-un cuvânt decât de vreo patruzeci de mile şi Thauka n-ar fi refuzat să ducă din timp în timp un călător obosit sau chiar doi la nevoie. aluneca cu o viteză surprinzătoare. Către ora trcUlimincaţa maiorul atrase atenţia că rădăcinile lui atingeau câteodată. îndoia plantele înalte. Primejdia principală dispăruse acum. fericiţi de a-şi revedea călăuza cea credincioasă. uşor. pentru a-şi procura mijloace de transport. pentru a ajunge în aceeaşi zi la lacul Salado pe malurile oceanului. câteva dumbrăvi. maiorul şi marinarii. murmurul prelung al apei lovi urechile. Robert şi Wilson. Odată momentul venit. ombu-ul naviga pe imensul lac. Estancias şi saladeros se găseau prea la sud. ca şi cum vreun motor de locomotivă ar fi fost închis sub scoarţa lui. Câteva lagune sărate luceau ca nişte bucăţi de sticlă. . Tom Austin. — Thalcave! strigară toţi într-un glas. după douăzeci de minute avu loc o izbitură şi ombu-ul se opri deodată. A doua zi. Glcnarvan. erau gata de drum. răsăreau ici şi colo deasupra păşunilor. Pe torentul furios. Virazonul.

— Da. valurile îl acopereau cu grăuncioarele lor fosforescente. Vino. că e folositor lui Glenarvan. îl conduse la gaura lui. am văzut luminile unei corăbii. Hai. . Ah! De ce privirile mele nu pot străpunge întunericul! îi veni o idee. Nu răspundea. adică o lumină de babord sau tribord. — Nu mă înşel. Timp de câteva minute. nici roşu! Totu-i negru! răspunse Paganel ai cărui ochi se închideau fără voie. echipajul Duncan-ului. Când se luptă inima cu judecata. Paganel vedea noaptea. Paganel îşi spunea nyctalop. — Eu! — Cine. focul Duncan-ului. Privea şi asculta. nu zăreşti nimic? întrebă Glenarvan. de altfel încântat. — Nu văd nici un punct verde. Glenarvan îl rugă să cerceteze orizontul întunecat al mării. — Ei. care-i freca puternic. Timp de o jumătate de oră urmă pe nerăbdătorul său prieten. când un braţ puternic îl smulse din pătura-i de nisip. îşi zise el. Atunci. ochii dumitale. unde îl înveli. scumpa lui Helena. — Cine-i? strigă el. Privirile se purtară zadarnic pe imensitatea întunecată. maşinal. îmbulzindu-se către ţărm. Crezu chiar că surprinde pe mare o lumină nehotărâtă. în zorii zilei. totuşi. Mary Grant. dumneata? — Glenarvan. scuturându-şi membrele amorţite. lăsându-şi capul să-i cadă pe piept. Se clătina asemenea unui om beat.Şi călătorii. Glenarvan privi pe Paganel. săriră dunele cu agilitate. a căror forţă părea că e sfârşită. Savantul dormea îrî gaura lui somnul cârtiţelor. — Ochii mei? răspunse Paganel. fără a-l trezi. Ne aşteaptă plutind la dreapta sau la stânga! — îl vom vedea mâine! răspunse Mac Nabbs. toată lumea a fost ridicată în picioare la strigătul: — Duncan-u\! Duncan-ul! — Ura! Ura! răspunseră lui Glenarvan tovarăşii lui. — Nimic! Nici chiar o pisică n-ar vedea la doi paşi de ea! — Caută un punct roşu sau verde. Glenarvan îl luă de mână şi. apoi ridicându-l brusc. vino! —: La dracu nyctalopia! îşi spuse Paganel. „Lordul" din Malcolm Castle simţea prin pânza nopţii pe toţi cei pe care îi iubea. strigă Glenarvan. nu aceasta e cea mai tare. Căutară Duncun-\i\. Şi sculându-se. Dar întunericul era opac. Reflecţiile nu-l liniştiră pe Glenarvan. Acesta doimea în picioare. nu mai vorbea. ca să distingem Duncan-u\ în această obscuritate. Paganel se dădu în mod conştiincios contemplaţiei. — El este acolo. Rătăcea pe ţărmul pustiu pe care. mormăind ca omul nedormit bine îi urmă pe ţărm. Iară a l zări. am nevoie de ochii dumitale. Se duse să-l scoale pe Paganel.

Thalcave privi portretul cu o privire înduioşată şi pronunţă simplu: — Bună şi frumoasă! Apoi Robert. Scoase din portofelul său un medalion preţios. după ce îşi umpluse bine carabina. Prietenii lui nu erau mai bogaţi decât dânsul. Thalcave îi strânse pe toţi la pieptul lui larg. — Ne-au văzut! strigă Glenarvan. — Soţia mea? întrebă Glenarvan. o descarcă în direcţia iahtului. el nu avea să-i dea decât îmbrăţişările. caii. cei doi mateloţi veniră să-şi ia rămas bun de la patagonez. îmbrăţişând cu un gest pasionat imensa întindere a câmpiilor. Atunci. nu avem un minut de pierdut. — Lady Helena şi miss Grant vă aşteaptă la bord. Tom Austin. cu calul lângă el. el le oferi salvatorului său şi Thauka nu a fost uitată în împărţirile lui. privea liniştit suprafaţa valurilor. Glenarvan îi luă mâna şi arătându-i iahtul spuse: — Vino. Indianul clătină capul blând. Ar fi voit să lase cel puţin o amintire bravului indian. ca alunecă într-un canal strâmt săpat între bancuri şi trase îndată la ţărm. deci. care să-i aducă aminte de prietenii lui din Europa. în acest moment. . trezind ecourile dunelor. apăru un fum alb deasupra iahtului. pierduse totul în dezastrul inundaţiei. Glenarvan înţelese că indianul n-ar voi niciodată să părăsească ţinutul în care albeau oasele strămoşilor săi. căci refluxul începe să se simtă. înălţimea Voastră. De trei ori răsună carabina indianului. o detunătură se stingea pe ţărm. pe care indianul o privise adesea cu interes. Dar să plecăm.v . maiorul. spunând: — Din prietenie. în sfârşit. Aceasta era ceea ce savantul avea mai preţios. Paganel. Aici este Thauka şi acolo pampasul! adăugă el. nici când indianul. Strânse. spuse el. Paganel îl făcu să primească o hartă a Americii de Sud şi a celor două oceane. — Vino prietene. răspunse cu blândeţe Thalcave. — Nu. Glenarvan se duse la Thalcave. Thalcave. Nu insistă. . de asemenea. mâna lui Thalcave şi nu mai insistă. Aceşti oameni viteji erau sincer emoţionaţi la despărţirea de prietenul curajos şi devotat. surâzând ca de obicei. Ascultară. cum să fie recunoscător faţă de această călăuză dezinteresată când îi veni în minte o idee. reluă Glenarvan. care cu braţele încrucişate. Dar ce mai avea? Armele. refuză preţul serviciilor sale. Acesta-i tunul de pe Duncun! Şi după câteva secunde. — Sora mea? strigă Robert. Cât despre Robert. barca se apropia. — Soţia mea. Glenarvan emoţionat nu-i putu răspunde. Nu ştia.Dar în acest moment. răspunse cârmaciul bărcii. deci. care avea un portret admirabil. cu vorbe mişcătoare. Priviră cu atenţie. o capodoperă de Lawrence*) şi o oferi indianului. Cunoştea dragostea religioasă a acestor copii ai deşertului pentru ţara natală.

amicei mei.După o oră. Acestea au fost ultimele cuvinte ale indianului. care se pierdură în vânt. nici fluvii n-au abătut pe călători din drum şi dacă n-au avut de înfruntat voinţa rea a oamenilor.Nici munţi. pe o linie riguros exactă. adesea dezlănţuite împotriva lor. pe când echipajul iahtului umplea aerul cu vesele urale. eşti un adevărat bărbat! — Adio. dar avem siguran(ă că-l vom găsi". prietene! Adio! zise încă o dată Glenarvan. indianul îl *.) Portretist englez (1769-l830) luă în braţe. — Quicn sabc?*) răspunse Thalcave. Astfel. Thalcave îşi însoţi tovarăşii până la barcă. Robert sărea cel dintâi pe bordul Duncan-ului şi se aruncă de gâtul sorei sale. Mult timp. dusă de reflux. — Nu ne vom mai vedea niciodată? strigă Paganel. ridicându-şi mâna către cer. Primele lui cuvinte au fost acestea: „încredere. în momentul în care Robert se urca la bord.IÎNTOARCEREA LA BORDPrimele clipe au fost consacrate revederii.Strânseră încă o dată mâna indianului. i-au pus la grele încercări. încredere! Căpitanul Grant nu-i cu noi.SFĂRŞITUL PRIMULUI VOLUM PARTEA a Il-a CALĂ TORIE ÎN A USTRALIACap. Ieşiră în larg. * ) Cine ştie? . du-te. îl privi cu iubire şi-i zise: — Şi acum. a fost străbătută America de Sud. Barca se îndepărtă. elementele naturii. Lord Glenarvan nu voise ca insuccesul cercetărilor sale să atingă bucuria din sufletul prietenilor săi. silueta nemişcată a lui Thalcave se văzu pe ţărm.

îşi închipuia că-l vede pe Harry Grant. tacâmuri şi cu şervete? — Fără îndoială. Lady Helena regretă că nu poate strânge mâna bravului indian. Nu mai vorbim de primirea ce se făcu maiorului şi geografului şi laudele cu care a fost onorat Thalcave. — El e acolo! Vine! Tată! murmura fata. nu-l vedeau pe căpitan. el fugea de la unul la altul. o închipuire. Din înălţimea dunetei. aşa de obişnuiţi să distingă obiecte depărtate. Bueătatul nu crezu că poate fi recunoscător mai bine decât anunţând dejunul. . . pe când barca se apropia de iaht. nu putea să vorbească. o himeră! — Ei bine. după primele emoţii. nici muşchi de struţ? -—Ph! Domnule! răspunse bueătatul. John Mangles. răspunse lady Helena zâmbind. zise John Mangles. Fata. pierduseră orice speranţă. şi dejunam nu aşezaţi la masă. când nu numai lady Helena şi John Mangles. — Nu trebuie să roşeşti. hai să constatăm realitatea. începând cu lady Helena şi Mary Grant şi sfârşind cu Mr. simţiseră miile de chinuri ale aşteptării. — Un dejun adevărat. te-ai purtat ca un fiu demn de căpitanul Grant! El strânse mâna băiatului şi-şi lipi buzele pe obrajii umezi încă de lacrimile surorii lui. lady Helena. dar însăşi Mary. zise galantul geograf. cu o faţă de masă. devotamentul sau primejdiile la care se expusese. de o lună. lady Helena şi Mary Grant. — Da. Dar. totul fu scos în relief de Glenarvan. de care Mary Grant trebuia să fie mândră pe drept cuvânt. domnule Paganel. Glenarvan le-a făcut cunoscută noua interpretare a documentului. ca o albină. Cât despre Paganel. din contră. într-adevăr. înainte de toate. Mac Nabbs.Vorbele lui liniştiră pe toţi. tăcea. pe o masă adevărată. — Dejunul? strigă Paganel. Olbinett. sau cocoţaţi în pomi. băiatul se îmbujora la faţă. Inima ci bătea. Dejunul pe care ni l-ai anunţat mi s-a părut un vis. când. aceasta era masa noastră de toate zilele. unde îşi potrivea barba cu o mână liniştită şi sigură. când dispera. Robert. jignit. ele încercau să numere pe cei care se întorceau la bord. — Şi nu se va mânca nici ouă tari. culegând sucul complimentelor şi zâmbetelor. Călătorii nu erau încă la cincisprezece metri de bord. domnule Paganel. — Iată braţul meu. abia se ţinea pe picioare. domnule Paganel. iluzia deveni imposibilă. După primele îmbrăţişări. Voi să îmbrăţişeze echipajul Duncan-u\u\. se duse în cabina lui. Lăudă şi pe Robert. ci întinşi pe pământ. — N-am voit să te ofensez. prietene. ochii lui de marinar. datorită înţelepciunii lui Jacques Paganel. Mary Grant şi John Mangles au fost informaţi de incidentele principale ale expediţiei. Lady Helena o mângâia. Dar barca apropiindu-se puţin câte puţin. Era timpul ca lord Glenarvan să sosească şi să-i încurajeze pe toţi. Curajul. lângă dânsa. răspunse Olbinett.

replică savantul. Dar nu-l aţâţară mai departe. l Acest cuvânt nenorocit o făcu pe lady Helena să întrebe dacă amabilul francez mai căzuse vreodată în păcatul lui obişnuit. El a fost declarat excelent şi superior chiar splendidelor festine ale pampasului. vorbesc doua! — Pe legea mea. Voi înştiinţa însă pe înălţimea Voastră că am făcut calea-ntoarsă prin strâmtoare a Magellan. Deoarece umblai prin pampas. răspunse Glenarvan. nu mă gândisem la aceasta. Mary Grant. — După dejun. dar şi portugheza. cum s-a împlinit? — în cele mai bune condiţii. la intrarea strâmtorii. Maiorul. nenorocirea e bună la ceva şi nu-mi regret greşeala. Paganel mancă de câte două ori din fiecare. S-a dat ordin mecanicului să menţină maşinile sub presiune^ pentru ca să plece la primul semnal. dragul meu John. dragul meu Paganel. vom studia cu toţii programul noii noastre expediţii. se aşezară la masă. — Şi de ce. povestind peripeţiile călătoriei. ai trecut Capul Horn şi cu nu eram acolo? — Spânzură-teJ zise maiorul. — Asta nu mă împiedică s-o regret. Glenarvan privi pe cei doi tineri cu dragoste de părinte şi întrebă pe John Mangles cu totul altceva: — Călătoria dumitale. — Egoistule! îmi dai acest sfat pentru ca să ai ştreangul meu! replică geograful. Mergând' de-a lungul coastei americane. Complimentele mele. şi . adăugă el. Pasagerii iahtului şi tânărul căpitan coborâră. „din distracţie" zise el. — La urma urmei. apoi făcu într-un fel glumeţ. — Pentru că nu numai că ştiu spaniola. — Să vedem. nu puteai în acelaşi timp să treci şi Capul Horn. John. istorisirea nenoricirii sale şi a adâncilor sale studii asupra lucrării lui Camoens.— înălţimea Voastră n-are să-mi dea ordine pentru Duncanl întrebă John Mangles. El mânca şi vorbea deodată. Dar nu remarca o particularitate care nu putu să-i scape lui Glenarvan: atenţiile lui John Mangles pentru vecina lui. după o toaletă rapidă. doar dacă nu eşti hărăzit cu darul de a putea fi peste tot. observase toate arhipelagurile occidentale fără a găsi nici o urmă a Britanniei. bunul meu amic? întrebă maiorul. ras proaspăt. răspunse Mac Nabbs. Un semn uşor al lady-ei Helena făcut soţului ei îl înştiinţa că „aşa stau lucrurile". răspunse Glenarvan. Maiorul şi lordul Glenarvan se priviră surâzând. în ceea ce-l priveşte pe Paganel el râse sincer şi se obligă „pe cuvânt de onoare" să nu mai comită o singură distracţie în timpul întregii călătorii. Paganel. — Bun! strigă Paganel. Serbară dejunul lui Olbinett. răspunse căpitanul. John Mangles reîncepu atunci. şi călătorii. în loc de o limbă. Ajuns la Capul Pilarez. care nu pierdea nici o îmbucătură. sincerele mele complimente! II aplaudară pe Paganel.

John Mangles adăugă: — Deoarece am terminat cu povestirea călătoriei Doncan-ului. împuşcătura lui Thalcave. el se duse spre sud. suportă nişte vijelii teribile. Apoi. acestea au fost gândindu-se la prietenii lor. Din trecerea noastră . privind pe lady Helena şi poate şi pe tânărul căpitan. devotamentul tânărului băiat. strigă Robcrt şi eu de asemenea vă iubesc! — Şi eu îţi înapoiez dragostea. zise lord Glenarvan. să ne întoarcem la căpitanul Harry Grant. care rătăceau prin câmpiile Republicii Argentina. refugiul pe ombu. îndreptând convorbirea pe un alt teren.găsind vântul potrivnic. urmă coastele Patagoniei. Lord Glenarvan se grăbi să le satisfacă imediat curiozitatea. noaptea pe malul Atlanticului. domnule John. caimanii. nerecunoscându-le rara lor bărbăţie. amicii mei. Astfel se termină povestirea lui John Mangles. Furtuna nii le-a înspăimântat şi dacă manifestau oarecare temeri. episodul lupilor roşii. adăugă: — Acum. căpitanul Duncan-ului ar fi fost nedrept. cutremurul de pământ. Duncan-v\ merse de-a lungul insulelor Deznădejdiei. răspunse John Mangles oarecum buimăcit de cuvintele lui Robert. avem totuşi mai mult ca oricând speranţa de a-i regăsi. se urcă la al treizeci şi şaptelea grad latitudine australă. inundaţia. v-ara anunţai că dacă naufragiaţii Brilanniei nu se întorc cu noi. în larg. de la un ocean la celălalt. trecu apoi Capul Horn. aceleaşi care atacaseră aşa de violent pe călători în timpul furtunii. tromba. urcându-mă pe bord. trăsnetul. — Scumpa mea Helena. la înălţimea Capului Corricntes. merse de-a lungul Ţării-de-Foc şi trecând strâmtoarea. ei se aşezară împrejurul unei mese încărcată de hărţi şi planuri şi convorbirea începu îndată. Când lord Glenarvan termină povestirea. răpirea condorului. dar viitorul e al nostru. comesenii rcintrară în salonul particular al lady-ei Glenarvan. Trecerea Anzilor Cordilieri. au fost rând pe rând trecute în revistă. Cât despre lady Glenarvan şi miss Mary. Istorisi de la un cap la altul întreaga călătorie. căpitanul John respectă marile dumitale calităţi şi sunt fericit gândindu-mă că nu vă displace să fiţi pe bordul corăbiei sale! — Cum ar putea 11 altfel? răspunse Mary. dispariţia lui Robert. Acolo. au îmbujorat chipul Mary-ei Grant. Dejunul era isprăvit. Apoi. să ne gândim la prezent: trecutul e trecut. — Oh! Sora mea vă iubeşte mult. Dar iahtul se purtă bine şi de trei zile John Mangles mergea drept. au urmat felicitările lordului Glenarvan. acesta adresându-se Mary-ei Grant îi zise: — Draga mea miss. incendiul. înălţimea Voastră va binevoi să ne dea câteva amănunte asupra traversării Americii şi asupra isprăvilor tânărului nostru erou? Nici o povestire nu putea 11 mai plăcută pentru lady Helena şi domnişoara Grant. sergentul Manuel. dragul meu copil. când detunăturile carabinei semnalară sosirea călătorilor aşa nerăbdător aşteptaţi.

nici pe coastele Atlanticului. Când. siguranţa că dezastrul n-a avut loc nici pe coastele Pacificului. ceru voie să facă o mică observaţie: — Vorbeşte. — Recunosc. după ce părăsise Peru pentru a se întoarce în Europa. Glenarvan anunţă că Duncan-ul se va îndrepta îndată spre Australia. amicul nostru Paganel. zise Paganel. Mac Nabbs. pentru ca nimeni să nu păstreze vreo îndoială în această privinţă. N-aveam în această privinţă nici umbră de îndoială. e nebun. am studiat cele trei documente. — Reflecţie foarte dreaptă. Din fericire. zise maiorul. pe drept cuvânt să formeze baza viitoarelor cercetări. fără rezerve. pentru ca valoarea lor să fie incontestabilă. el insistă asupra cuvintelor gonie şi indi în modul cel mai convingător: făcu să iasă din cuvântul austral. Nu ştiau unde voia să ajungă prudentul Mac Nabbs. domnule maior. Totuşi. — Mai târziu. le găsesc serioase. zise maiorul. demonstra că marinarul Grant. şi care nu se lăsa târât de rătăcirile imaginaţiei. repetă Paganel. nu trebuie să fii decât om. silit să vorbească. cercetările noastre pe coasta americană. — Scopul meu nu este să slăbesc argumentele amicului Paganel şi nici să le combat. până la ţărmurile australiene. pe când acela care persistă în greşeala sa. înainte de a se fi dat ordinul de plecare spre est. demne de atenţia noastră şi ele trebuiesc. — Ne-am înşelat. E vorba de documentul scris în franţuzeşte şi l-aş ruga pe Paganel să-l explice aici. răspunse Glenarvan. ingenioasele lui ipoteze obţinură completa aprobare chiar a lui John Mangles. — Nimic mai simplu. — Continuă. maiorul. când Paganel. — Şi to'tuşi. ne-am înşelat. pe o corabie avariată. . să fie târât de curenţii meridionali ai Pacificului. înţelepte. a descoperit greşeala. Mac Nabbs. El a demonstrat că urmăm uri drum fals şi a interpretat documentul în aşa fel încât să nu mai lase nici o îndoială în mintea noastră. Când Paganel îşi isprăvi dizertaţia. răspunse geograful. Dar pentru a te înşela. Savantul. interpretarea lor ne-a părut evidentă. se îmbarca la bordul corăbiei noastre. Dar doresc ca ele să fie supuse unei ultime analize. cuvântul Australia. Sunt gata să răspund la toate întrebările dumitalc. reluă maiorul. într-un moment de distracţie providenţială. în sfârşit.— sunt cinci luni — în golful Clyde. auditorul îl asculta cu oarecare îngrijorare. De aici rezultă concluzia naturală că interpretarea scoasă din document era greşită în ceea ce priveşte Patagonia. luminat de o inspiraţie neaşteptată. se execută îndată. judecătorul anevoie de mulţumit în asemenea materie. răspunse Glenarvan. aş zice mai bine.prin America a rezultat convingerea. putuse. Nici o altă coastă decât coasta occidentală a Patagoniei nu putuse fi teatrul naufragiului. documentele îi sunt arătate şi el aprobă.

— O mărturisim bucuros. lui. Tristan d'Acunha fu respins în unanimitate. reluă geograful. trecem la două grade sub Capul Bunei Speranţe şi pătrundem în Oceanul Indian. zise maiorul. Iată documentele. ca înaine de a ne îndrepta spre Australia. călătorii trebuiră să recunoască totuşi că Paganel avea dreptate. insulele Amsterdam fură înlăturate la rândul lor. răspunse Paganel. reluă Mac Nabbs. răspunse Paganel. de care documentul ar da o indicaţie precisă. — Aşa cum v-am mai spus. ca şi mine. Harta a fost aşezată înaintea lady-ei Helena şi fiecare urmări demonstraţiile lui Paganel. după aceste noi căutări zadarnice făcute. Să le supunem aceluiaşi examen. — Să mergem mai departe. tot aşa de evident cum părea odinioară America. reluă maiorul.— Aşteaptă. Veţi conveni. iată şi nişte hărţi.. O singură grupă de insule se găseşte în drumul nostru: grupa Amsterdam. cuvântul englez stra şi cuvântul francez austral se pot aplica Australiei. desfăşurând o planisferă* englezească făcută după planul lui Mercator**. Observaţiile maiorului îi loveau prin adevărul lor. că totuşi. o altă ţară nu ne va oferi aceleaşi certitudini şi dacă. Nu te însufleţi. Eu. — Atunci ce? zise Glenarvan. englez sau german nu se aplica la această grupă a Oceanului Indian. susţin că nici unul din cuvintele documentului nu se poate raporta la aceste insule. nu va părea „evident" că trebuiesc reîncepute în altă parte? Glenarvan şi Paganel se priviră. — Să continuăm. nimic mai mult. Lucrul este destul de evident pentru ca să nu insist. căci. să fie făcută o ultimă încercare. după ce traversează America de Sud. şi fără a forţa'textele. . Nu vreau să spun că cercetările noastre trebuiesc să se prelungească în America. zise geograful. reluă Paganel. care oferea ochiului întreg ansamblul globului pământesc. din fericire. — Ajungem acum în Australia.paralela 37° întâlneşte acest continent la Capul Bernouilli şi iese prin golful Twofold. După o controlare atentă. răspunse maiorul. şi profit de a vă sfătui să vă păziţi de aceste evidenţe succesive şi contradictorii. Fiecare aprobă concluzia lui Paganel. — Doresc. paralela 37° latitudine întâlneşte insulele Tristan d'Acunha. Paganel. întreg sau nu. Acest sistem reunea toate probabilităţile în favoarea. Cine ştie dacă. — O mărturisire. — Să vedem. uscatul nu abundă la această latitudine. după Australia. Zise maiorul. Ieşind din Atlantic. — Iau act. francez. Nici un cuvânt. mărturisirea că Australia pare să fie acum teatrul naufragiului Britunniei. — Nimic mai uşor. deci. După cercetarea scrupuloasă a documentelor. Să examinăm succesiv toate punctele prin care trece paralela treizeci şi şapte şi să vedem dacă nu se va întâlni altă ţară.

atunci. — Ei bine. — Neîncrezătorul maior. trecem braţul de mare care se întinde la răsăritul Australiei şi întâlnim Noua Zeelandă. ** Geograf flamand. — Precauţia îmi pare bună. îndreaptă-te. — Acum. răspunse primele. îndreaptă prora spre Tristan d'Acunha.. zise Glenarvan. — Nu. — Nici una. răspunse geograful. nu poate fi vorba de Noua Zeelandă. John. nu realizează speranţele noastre de acum. * Hartă cu cele două emisfere. — Priveşte harta. Sistemul de proiectare care-i poartă numele constă în a reprezenta gradele de latitudine prin —în nici perpendiculare pe John Mangles. — John. Căpitanul Grant nu poate deci să fi găsit refugiu pe Noua Zeelandă care nu-i decât o insulă. E Măria Tereza. — Cum se numeşte'?. — Oricare ar fi garanţiile de succes pe care ni le oferă Australia. reluă geograful. zise atunci Glenarvan. dacă Australia. într-un fel ce nu se poate contrazice. exclamă Păgânei. nume de care nu găsesc nici o urmă în cele trei documente. comparaţi.. Voni şti atunci dacă Britannia n-a lăsat pe acolo vreo urmă din naufragiul ei. întrebă maiorul. nu sunt în favoarea continentului australian. replică Paganel. — încă o observaţie.. înălţimea Voastră. — Evident. deci. vă voi aminti Că totuşi. examinaţi. răspunse Glenarvan. . — Iar eu nu mă opun. răspunse Glenarvan. pentru a nu spune certitudinile. ziseră cei prezenţi şi chiar maiorul. amicii mei să decideţi. călătoria e uşoară. n-ar fi mai nimerit să poposim o zi sau două în insulele Tristan d'Acunha şi Amsterdam? Ele sunt aşezate în drumul nostru. m-am aprovizionat cu îmbelşugare la Talcahuâno şi de altfel oraşul Capul Bunei Speranţe ne va permite să reînnoim foarte uşor combustibilul. Părăsind golful Twofold.. din întâmplare. — Atunci. care făcu o minuţioasă drepte paralele un fel. răspunseră în unanimitate pasagerii şi căpitanul Dunca/j-ului. Din contră. cuvântul din documentul francez arată un „continent". fondatorul geografiei matematice. pe toată întinderea care desparte această mare insulă de coasta americană. Mac Nabbs. ai provizii şi cărbuni în cantitate îndestulătoare? — Da. — Fă-o. De la început. . se încăpăţânează! — Ţin mai ales să nu ne întoarcem. dacă probabilităţile. — Vă las. paralela 37° nu traversează decât o insulă aridă şi pustie. întoarceţi cuvintele şi vedeţi dacă s-ar putea referi la aceste noi ţinuturi. zise maiorul. Oricum ar fi. observaţie a documentelor şi a planisferei.— Haide.

— La comandă. Nu aveau nimic de obiectat şi hotărât. II TRISTAN D'ACUNHA Dacă iahtul ar fi urmat linia'ecuatorului. cu băgare de scamă. ca şi cum iahtul s-ar fi dus să-l ia dinlr-un anumit port. Oceanul era liniştit. înălţimea Voastră. iar dacă. Lordul şi Hclena Glenarvan observau cu interes pe John Mangles şi Mary Grant. nu reprezintă decât 9480 de mile. apoi se schimbă şi Duncan-u\ începu să plutească în voie. sunt 2100 de mile. de altfel. îţi vine fantezia de a învăţa australiana. Savantul geograf stătea închis acolo aproape totdeauna. Cabina lui şi locurile celor doi-tovarăşi ai săi erau pregătite. deoarece John nu vorbea. Maiorul îl felicita. Lady Hclena îi făcea complimente sincere. către seară vântul se linişti deodată. dragul meu Paganel. 11 auzeau încercându-şi cu o voce emoţionată elegantele fraze înainte de a le încredinţa albelor pagini ale caietului şi. Pasagerii îşi rcluaseră în aceeaşi zi traiul obişnuit la bord. Duncan-u\ depărtându-se de coasta americană şi gonind către răsărit. perfect pe bord. Ea îi fusese cedată de domnul Olbinett. De la coasta americană la Tristan d'Acunha. ar fi făcut 1176 de mile geografice. răspunse căpitanul şi se urcă pe punte. Lucra de dimineaţă până seara la lucrarea intitulată: Sublimele impresii ale unui geograf în pampasul din Argentina. vântul sufla în direcţia favorabilă. adăuga el. distanţă pe care John Mangles spera să o parcurgă în zece zile. După apele Pacificului. Cap. îndată. Paganel. din întâmplare. să n-o studiezi într-o gramatică chineză! Lucrările mergeau. invoca entuziasmul nemărginit pe divina Caliope. mai ales. spinteca valurile Oceanului Atlantic cu prora. care împărţea acum odaia doamnei Olbinctt. Mary-ei Grant îi plăcea s-o aranjeze şi s-o înfrumuseţeze cu mâinile ei. din cauza formei globului. era mai bine să îi lase în pace. Castele fiice ale lui Apollo părăseau bucuroase. Capul Bernouilli de Capul Corrientes. — Dar. în timp ce Robert şi Mary Grant adresau lordului Glenarvan cele mai^vii cuvinte de recunoştinţă. reţinut la bordul Scottiei de Jacques Păgânei. pentru a zice mai bine. Dar. Elementele naturii îşi uneau acum sforţările pentru a-i ocroti. infidel lui Clfo. vârfurile Parnasului sau Heliconului. care prezidează marile lucrări epice. Vorbeau de căpitanul Grant. dacă vânturile de est n-ar fi întârziat mersul iahtului. deci. . Oamenii aşteptau cu încredere coasta australiană. nu se ascundea. de mai multe ori. aceste 196 de grade. Dar pe paralela 37°. cele 196 de grade care despart Australia de America sau. pentru dânsul. se întindeau sub ochii lor apele Atlanticului. muza istorici. Această cabină se învecina cu celebrul număr şase.

Creştetul conic al lui Tristan se desfăcea în negru pe fondul strălucitor al cerului. două insule asemănătoare unui fort în ruină. Insula Pustie. îi zise John Manglcs. răspunse căpitanul John. Tfistan d'Acunha e aşezată la 37°8' latitudine australă. simţiră vânturi bune de vest. vocea matelotului de pe catarg se auzi strigând: Pământ! — în ce direcţie? întrebă Tom Austin care era de cart. Către amiază fixară cele două semne principale care servesc marinarilor drept punct de recunoaştere. în zorii zilei. puntea iahtului se populă deodată. foarte înalte şi râpoase. La ora trei. . Câteva ore mai târziu. căci piscul Tristan. la un unghi al insulei Pustii: 6 stâncă ce înfăţişează exact o barcă vecha cu pânze. — E insula Tristan d'Acunha. Duncan-u\ părea că alunecă pe-o livadă întinsă. Insula Privighetorii. Comandantul Maury a atras în mod deosebit atenţia navigatorilor asupra lor. Cinci zile după ce pierduseră din vedere Capul Corrientcs. împestriţai în întregime de razele soarelui ce răsărea.— Ce va gândi căpitanul Grant? zise într-o zi Glenarvan lady-ci Hclena. răspunse Paganel. aceleaşi care ajutau mult corăbiile ce trec capul african contra vânturilor regulate de sud-est. în vârful unui triunghi înclinat către nord-est. reluă John Manglcs. eraperfect vizibil în zare. îndată a fost scos de sub punte un telescop. pe care Capul Help sau al Bunului Ajutor îl apără contra vânturilor de vest. Duncnn-\x\ în golful Falmouth din Tristan d'Acunha. zăceau câteva baleniere întrebuinţate la pescuitul focilor şi a altor vietăţi marine. — Va gândi că John e demn de Mary. s-ar zice că-i un fel de pisc aproape invizibil. S-ar fi zis că-i un lac uriaş format de sfărâmăturile de copaci şi de plante smulse de pe continentele învecinate. — în faţă. Paganel apăru. Elicea abia mişca apele tăiate de proră. ■ A doua zi. iar la capul de nord al Insulei Privighetorii. şi la 10 mile spre sud-est. dacă am memorie bună. Duncan-ul îşi întinse pânzele şi pluti cu o iuţeală cutezătoare. trebuie să fim la optzeci de mile. Savantul îndreptă instrumentul în direcţia arătată şi nu văzu nimic. îndată. e vizibil de la această distanţă. insula principală se despărţea de masa stâncoasă. — Atunci. replică savantul. la 16 noiembrie. răspunse matelotul. mersul său fu oarecum stânjenit. — Tocmai. In acest timp. oceanul se acoperi cu imense plante de apă. iahtul se îndrepta repede către ţintă. scumpul meu Edward şi nu se va înşela. La acest strigăt totdeauna emoţionant. la vest de meridianul Greenwich. — Uită-te în nori. — într-adevăr. După douăzeci şi patru de ore. şi 10"44' longitudine. Acolo. La 18 mile spre sud-vest. grupul de insule. înalt de şapte mii de picioare. completează micul grup în această parte a Atlanticului.

două vase se mai loviseră de insula principală: Primauguel în 1845 şi velierul american cu trei catarge'. izvoare vii şi numeroase. mărginite de imense ridicaturi de lavă. Chiar în acest loc. plantă arondinacee. îndată. regina insulei Ogygia. Londră sau Parisul n-ar încăpea întrînsa. lomari puternici cu filamente încâlcite. pasagere şi pasageri se îmbarcară în barca mare şi coborâră pe un strat de nisip fin şi negru. tufişuri verzi în care ochiul număra aproape tot atâtea vrăbii cât şi flori. care lasă oarecum de dorit în privinţa aspectului fizic. El trimise chiar personalul bordului să facă înconjurul insulei a cărui circumferinţă este de cel mult şaptesprezece mile.John Mangles căută un loc bun de ancorat. Insulele Tristan d'Acunha nu sunt în drumul corăbiilor şi sunt prin urmare puţin frecventate. uriaşă. Această plimbare de turişti. Se informă îndată de Hary Grant şi de Britannia. creştetul conic se ridica la o înălţime de 7000 picioare. se prelungi pe ţărmurile pe care se termină marea întindere necultivată. care s-a izbit în 1821 de stâncile Insulei Pustii. chiar dacă ar fi de trei ori mai mare. Statistica pierderilor maritime se mărginea la aceste trei catastrofe. Lord Glenarvan fu primit de un guvernator care depindea administrativ de Colonia engleză a Capului. însuraţi cu negrese şi cu holentotc din Colonia Capului. deasupra acestui platou. Copiii acestor căsnicii heterogene prezentau un amestec neplăcut al vigurozităţii saxone şi al negrului african. pe un râu zgomotos. Glenarvan nu se aşteptă să găsească informaţii mai exacte şi nu ceru lămuriri guvernatorului decât pentru a nu avea nimic să-şi reproşeze. ieşeau din păşunea înverzită. este de fapt un sătuleţ aşezat în fundul golfului. ţeline sălbatice şi ferigi formau o floră îmbelşugată. Populaţia Tristan d'Acunhei nu se ridieă nici la 500 de locuitori. fericiţi de a simţi sub picioarele lor uscatul. murmurau ici şi colo. înveseleau pământul. cu trunchiul lem. ancerine ale căror parfumuri încărcau vântul cu mirosuri pătrunzătoare. alimentate de zăpezile veşnice. tăiate de sus în jos şi aride. din Marea Ionică. muşchi. coborâră din nou la şes. Paganel susţinu cu entuziasmului obişnuit că aici era fai* Personaj mitologic. căci aceste rade sunt foarte periculoase din cauza vijeliilor in nord-vest şi din nord. Duncan-u[ se apropie la o jumătate de milă de ţărm şi ancoră la 30 de metri de stânci. Se simţea că o primăvară veşnică îşi revărsa darurile pe această insulă privilegiată. coasta e făcută din râpe de lavă. o acenă cu trunchiul ca viţa de vie. Capitala întregului grup de insule Tristan d'Acunha. Erau acolo vreo 50 de case destup de curate. Aici albatroşii şi pinguinii se numără cu sutele de mii. Pasagerii Duncan-ului cutreierară prin sat şi pe coastele vecine. câteva plante cu tulpina lemnoasă. un singur copac. în orice altă parte. . vestită prin frumuseţea ei. De la faimosul naufragiu al lui Blendon Hali. bricul englez Julia S*a pierdut cu oameni şî lucruri în 1829." nos. înapoia acestui oraş în miniatură se întindeau 1500 de i hectare de câmp. Vizitatorii. nimfă. un fel de filic înalt de 20 de picioare şi „tusseh". nume cu totul necunoscute prin partea locului. aşezate cu regularitatea geometrică a arhitecturii engleze. Aceştia sunt englezi şi americani. Philadelphia în 1857. după ce examinaseră stâncile.

pe care inslrucţiile sale îl conduseră acolo în timpul celebrei călătorii din 1785. întreprinse colonizarea lor. Altădată. când. Aceste insule. Astfel. să părăsească grupul insulelor africane şi să-şi continue drumul spre vest. admirând. compuse dintr-un italian bătrân şi dintr-un mulatru portughez. Guvernatorul englez din Capul Bunei Speranţe aflând că prosperau. iar ziua următoare pentru a face o provizie bogată! de ulei. vorbind şi. alt rezultat decât de a şterge definitiv insula Tristan din programul cercetărilor lor. Ei allară că aces! grup. pasagerii se întoarseră pe iaht către amurg. care. Plecarea Duncan-ulţii a foştxamânată pentru a treia zi. în împrejurimile satului. Această călătorie de circumnavigaţie nu dădu. In timpul cinei. Jonathan primi şi înălţă pe coliba sa pavilionul Britanic. rămase necxpforat mai mult de un secol. într-o recunoaştere a ţărmurilor regatului său. îşi desfăşurau bogăţiile naturale până în străzile capitalei. fixându-lc limitele şi lăsând marelui astronom Hallcy grija de a revedea calculele lor în anul 1700. Napoleon a fost închis Ia Sfânta Elena şi. unul din tovarăşii lui Albuquerque*. puţin vizitate până atunci. de porumb şi de zarzavaturi cultivate de patruzeci de ani. Părea că trebuia să domnească în linişte peste „popoarele sale". deci. Echipajul iahtului se hotărî să întrebuinţeze noaptea vânând. Anglia a stabilit o garnizoană în insula Ascension şi alta la Tristan d'Acunha. balenelor le plăcea să stea în apele insulei.moasa Ogygia cântată de Fenelon. Garnizoana din Tristan consta dintr-o companie de artilerie a Capului şi un detaşament de hotentoţi. Ea rămase acolo până la 1821 şi Ia moartea prizonierului Sfintei Elena a fost repatriată la Cap. un american. Veni şi anul 1816. nu se ştie prea bine. El şi doi tovarăşi ancorară acolo în luna ianuarie şi-şi făcură cu mult curaj meseria de coloni. în 1811. erau ocolite şi niciodată nu se oprea vreo corabie acolo. Jonathan Lambert. se înecă sau a fost înecat. El propuse lady-ei Glenarvan să caute o grotă. urşi şi elefanţi marini. Deci. drept cuiburi de furtuni şi n-aveau o reputaţie mai bună ca Bermudelc. câmpurile de grâu. deci. lei. se întâlneau cu miile. Amfibiile. aşa de. descoperit în 1506 de portughezul Tristan d'Acunha. Paganel dădu câteva amănunte asupra insulelor Tristan. câţiva navigatori francezi le recunoscură şi mai ales La Perouse. pentru că Glcnarvan dădu voie echipajului său să vâneze nenumărate foci. decât să fie „una din nimfele care o serveau". pentru a-l păzi mai bine. în 1697. le oferi protectoratul Angliei. Aceste insule treceau. care să nu fi fost aruncată fără voia ci de uraganele Atlanticului.' se opriră pe aceste insule trei bastimente olandeze ale Companiei Indiilor. Duncnn-u\ putea. umplu ţărmurile golfului Falmoulh. care interesară pe auditoriu. De la 1712 |a 1767. . Nu plecă însă în aceeaşi seară. într-o zi. rămăseseră pustii. din contră. sub numele de vaci. când. păşteau turme de boi şi oi. 20 noiembrie. nu fără dreptate. dar atât le-au urmărit şi le-au prins pescarii încât cu greu se mai putea da de urma lor. asemenea iubitoarei Calypso* şi nu ceru altă întrebuinţare pentru sine însuşi.

deci. ca să facă o nouă excursie în insulă. Glenarvan nu putea interzice câştigul. unul din compatrioţii' mei. ex-dragon în armata argentiniană. dragul meu Glenarvan. — El se numea William Glass. echipajul Duncan-\x\m a vânat vreo cincizeci de foci mari. Paganel! — Dacă nu era. şi cu toate rămăşiţele vulcanice. fără îndoială. îndrăzneţe şi puternice ele mişunau pretutindeni. cifra se ridica la patruzeci şi mai apoi a fost triplată. Căpitanul său. După ce autorizase vânătoarea. mândre. şi rămase în insulă cu soţia sa şi cu doi hotentoţi. dacă doi marinari au fost părăsiţi pe rând la Juan Fernandez. târât de focul colectării de plante. găsi refugiu în insula Ţristan. în 1821. Era. ar fi meritat să fie! Răspunsul geografului termină convorbirea. Ziua următoare a fost deci. — Un singur european. — Voi adăuga. însoţit de tânăra sa soţie. — Aşa încep naţiunile. Era greu să te înşeli asupra naturii enormului con şi căpitanul englez. într-adevăr.* Navigator portughez ce a ajuns până în Indii. Unul din ei căzu lovit de glonţul maiorului. în sfârşit. — Iată ce înseamnă să fii un căpitan distrat. unul din compatrioţii dumilale. înaintară până la picioarele muntelui pe un pământ semănat cu sfărâmăturile descompuse de zgură. reluă Paganel. pe care compatrioţii săi îl interesau totdeauna. ea avu până la şapte bărbaţi. doi savanţi trebuiau să fie la Tristan d'Acunha. Auguste Earle a rămas părăsit în insulă timp de opt luni. un desenator abil. în timpul nopţii. A trăit între anii 1453-l515. un scoţian. în mod deosebit. în timpul plimbării. Cât despre pisicile sălbatice. Fireşte. naturalistul Aubert Dupetit-Thomas. numele de insula Robinsonilor. din care bucătarul avea să facă o tocană excelentă. se uniră cu scoţianul şi. Vânătorii zăriră câţiva mistreţi. Carmichacl. întrebuinţată pentru strângerea uleiului şi prepararea picilor acestor preţioase amfibii. un caporal. avusese dreptate spunând un vulcan stins. pornise spre Capul Bunei Speranţe. zise Glcrtarvan. . Glenarvan se mulţumi să coboare mai multe perechi de potârnichi negre. şase femei şi patruzeci de copii. Picioarele muntelui ieşeau dintr-un haos de stânci care se clătinau. că această insulă îmi pare „să merite ca şi Juan Fernandez. unul dintre naufragiaţii lui Blendon Hali. pasagerii îşi întrebuinţară această a doua zi de popas. în 1824. răspunse Paganel. răspunse maiorul. Astfel. uitând că era pe pământ. în anul 1793. de lavă poroasă şi neagră. în 1835. un matelot şi un pescar de pe Tamisa. în vârful platourilor ridicate au fost zărite numeroase capre. în 1821. pentru a completa istoricul insulei Tristan d'Acunha. una dintre rudele dumitale. s-a pierdut. — Ah! Un scoţian! zise maiorul. insula număra şase bărbaţi şi două femcL In 1829. Glenarvan şi maiorul îşi luară puştile pentru a încerca vânatul insulei. adăugă Pagancl. şi nu a putut ajunge bastimentul decât în momentul în care căpitanul a ridicat ancora. Doi englezi.

III. Aşa. muzeul. La ora opt ancoră în portul Cap Town. Paganel. Adâncindu-sc către apus. Nu aveau de cheltuit pentru plimbare decât douăsprezece ore. După ce au văzul castelul care se ridică în partea de sud-est a oraşului. zile. INSULA AMSTERDAM Intenţia lui John Mangles era de a se duce să se aprovizioneze cu cărbuni la Capul Bunei Speranţe. Oraşul Cap. ceea ce făcură călătorii a doua . de altfel. casa şi grădina guvernatorului.La ora opt. într-adevăr. pentru a parcurge căsuţele regulate ale acestei table de şah care se numeşte Cap Town. dacă nu să scurteze călătoria în Ţara mirodeniilor? Deci. crucea de piatră aşezate de Bartholomeu Diaz în timpul descoperirii sale şi după ce au băut un pahar de Pontai. pentru a merge în Indiile Orientale. joacă rolurile de regi. şase ani înainte de prima călătorie a lui Cristofor Columb. ce căuta marele marinar genovez. pioni şi poate şi de nebuni. deoarece Camoens cânta în Lusiadcle Iui gloria marelui navigator? Dar în această privinţă. pe care 30000 de locuitori. cavaleri. aşezat în fundul golfului Cap. căci o zi îi ajungea căpitanului John ca să-şi reînnoiască proviziile. la ora trei noaptea. Aceasta era capitala unei colonii importante. de dimineaţă. trecu cele 1300 mile care despart Tristan d'Acunha de capul african. descoperirea Amcricii ar fi putut fi întârziată la infinit. deci. el făcu o observaţie curioasă: dacă Diaz. se exprimă Paganel. de paralela treizeci şi şapte şi să urce CU două grade spre nord. Duncan-u\ se găsea dedesubtul zonei vânturilor alizee şi întâlni vânturi puternice de apus foarte favorabile mersului său*. ar fi trecut Capul Bunei Speranţe. toată lumea era întoarsă la bord. Voia să plece pe 26. puţin. a fost întemeiat în 1652 de olandezul Van Riebeck. cel puţin. La 24 noiembrie. ajunseră la muntele Mesei şi puţin mai târziu John semnală muntele Semnalelor de Ia intrarea golfului. bursa. Trebui să se depărteze. în 1486. Şi cum n-ar fi ştiut-o Paganel. în calitatea lui de membru al Societăţii de Geografie. nu rămânea decât să plece. prima producţie a vinurilor din Constance. expediţia lui rămânea fără ţintă şi probabil că n-ar mai li întreprins-o. în mai puţin de şase * Acestea sunt contraalizeele a căror limită pare să fie determinată de paralela 37°. ştia că extremitatea Africii a fost semnalată pentru pnma oară în 1486 de amiralul portughez Bartholomeu Diaz şi explorată abia în 1497 de celebrul Vasco da Gama. Nici nu trebuia mai mult. regine. Capul odată trecut. unii albi şi alţii negri. care a devenit negreşit engleză după tratatele din 1815. Cap. iar noaptea Dnncan-ul părăsea insula Tristan d'Acunha. drumul Capului era cel mai scurt şi cel mai drept.

în păşunile Americii. după.zi. cunosc puţine insule care să nu fi avut aventura lor de acest fel. Nu se poate trece. Duncan-u] îşi întinse pânzele şi după câteva ore trecea faimosul Cap' al Furtunilor. era chestiune de vreo zece zile. la răsăritul soarelui. cel mai curajos sucombă. sunt neîndestulătoare. la fel cu Tristan d'Acunha. '— Pe legea mea. Mijloacele de transport. în pustietăţile îngheţate' ale polilor. mai favorizaţi decât călătorii din pampas. seamănă între ele. ieşi din sânul valurilor ei o nouă fâşie de teren. dar marea era acolo pentru a-i duce pe curajoşii cercetători de la un loc la altul. dacă te desparte o pădure. De Irecut 2900 de mile între Cap şi insula Amsterdam. nu aveau să se plângă de elementele naturii. formează atâtea obstacole de neîntrecut. Navigatorii. Paganel vorbea cu căldură şi nici maiorul nu găsi ceva de obiectat. Ioan al II-lca. La ora opt. aşezată la 37°47' latitudine şi 77°24'. Douăzeci de mile de pustiu despart oamenii mai mult decât 500 de mile de ocean! De la o coastă la alta eşti vecin. de asemenea. se uneau acum pentru a-i împinge tot înainte. de exemplu. amicii mei. pentru a-l regăsi pe Harry Grant. în stepele Siberiei. s-a stabilit o rudenie universală între toate părţile lumii. al cărei con. acesta e câmpul adevărat pe care se exercită forţele umane şi vasul e adevăratul vehicul al civilizaţiei! Gândiţi-vă. Aerul şi apa unite contra lor pe uscat. bogată în foci şi în Robinsoni. Căldura. în zorii zilei. Era insula Amsterdam. insula Amsterdam este şi a fost. cel mai îndrăzneţ dă înapoi. căruia optimistul rege al Portugaliei. cum â spus foarte drept un savant american. neprecizată încă. ar fi trebuit să urmeze linia paralelei treizeci şi şapte pe un continent. răspunse Paganel. pe o mare liniştită şi sub un vânt prielnic. doamnă. Dacă. maiorul Maury. La 6 decembrie. — Foarte drept. omul abia îndrăzneşte să se aventureze. în pustiurile Africii. forma sa. pe un timp senin. — Prin urmare. bolile. în câmpiile Asiei Centrale. întreprinderea n-ar 11 putut fi încercată. reproducea destul de exact înfăţişarea Teneriffei. graţie ei. axioma geometrigrafică: două insule asemănătoare cu a treia. răspunse Paganel. întâmplarea realizase cu . — Ah! Marea! Marca! repeta Paganel. e vizibil de la cincizeci de mile. în întinsele ţinuturi ale Australiei. Dacă globul n-ar fi fost decât un continent imens. de longitudine. pare să fie la milioane de leghe de Senegal iar Pekinul la antipodul Petersburgului! Marea se străbate astăzi mai-uşor decât cea mai mică Sahară şi. ea seamănă cu Tristan d'Acunha. zise Glenarvan. sălbăticia indigenilor. îi dădu foarte neîndemânatic numele de Bună Speranţă. — Sunt deci peste tot Robinsoni? întrebă lady Helena. Voi adăuga că. nu s-ar cunoaşte încă nici a noua parte din el în secolul al XlX-lea! Uitaţi-vă ce se petrece în interiorul marilor întinderi. străin! Anglia se mărgineşte cu Australia pe când Egiptul.

— Dragă domnule "Paganel. — Ei bine. ce trebuie să gândească. nevoile existenţei să-l distreze pe nenorocitul abia scăpat din valuri.alege prieteni în rasa animală. aruncaţi cu grijă într-o insulă bine aleasă şi cu care natura se poartă ca şi cu nişte copii răsfăţaţi! Dumneata nu vezi decât partea frumoasă a lucrurilor! — Cum. pe meridianul peninsulei indiene. o maimuţă îndemânatică? Şi dacă întâmplarea î(i trimite un tovarăş. scumpa mea niiss şi mă oblig să răspund la ele. Singurătatea nu poate să producă decât disperare. iată fericirea! Presupuneţi-l pe maior şi pe mine.mult înaintea lui.. dar în sfârşit. răspunse maiorul. departe de semenii săi. domnule Paganel. zise Mary Grant. Âş vâna. Dumneata nu te gândeşti decât la aceşti Robinsoni imaginari. — Mulţumesc. la nord e insula Amsterdam sau Sfântul Petru.. moarte îngrozitoare în această părăsire. ce trebuie mai mult pentru a fi fericit? Doi prieteni pe-o stâncă. până în momentul în care Duncnn-u\ ancoră la o milă de ţărmul insulei Amsterdam. argumentele lady-ei Helena şi convorbirea se prelungi astfel asupra avantajelor'-şi neplăcerilor singurătăţii. — Domnule Paganel. Ca la început. Să domesticeşti o căprioară tânără. insula . aş avea magazii pentru recoltele mele. Crede-mă. cred că realitatea e cu totul alta. grijile vieţii materiale. n-ai să mărturiseşti că aceasta e cea mai vie dorinţă a dumitale! — Nu pretind asta. ce trebuie să sufere dânsul? Insula lui e lumea. precum credinciosul Vineri*. la sud.. Aceasla-i o chestiune de timp. eşti vreodată singur pe lume? Nu-ţi poţi. — Cu dumneata singur? — Cu mine singur. Toată omenirea se închide într-însul şi când vine moartea. nu pentru singurătate. el e acolo ca ultimul om în ultima zi a lumii. ca nevoile prezentului să-i ascundă ameninţările viitorului. se poate! Dar pe urmă când se simte singur. doamnă. e mai bine să nu fii în asemenea situaţie. răspunse lady Helena. — Hai. n-am nici un gust pentru rolurile lui Robihson şi le-aş juca foarte rău. Paganel a fost nevoit să primească. aş alege locuinţă iarna într-o grotă şi vara pe un copac. reluă fata. Mi-aş reface o viaţă nouă. nu credeţi că s-ar putea să fiu fericit pe-o insulă pustie? — Nu cred. îmi daţi voie să vă pun o întrebare? — Două. zise maiorul. fără speranţe de a-şi revedea ţara şi pe cei pe care-i iubeşte. replică geograful. De altfel. dacă ar trebui. Acest grup izolat în Oceanul Indian este format din două insule distincte aşezate aproape la treizeci şi trei de mile una de alta. în sfârşit mi-aş coloniza insula. aventura nu prea mi-ar displăcea. un papagal guraliv. vă temeţi mult la gândul de a rămâne părăsit pc o insulă pustie? — Eu? strigă Paganel. Omul c făcut pentru societate. amicul meu. nu fără păreri de rău. aş pescui. romanul nemuritorului dumneavoastră compatriot Daniel Defoe.

unui polonez care o cultivă cu ajutorul unor sclavi din Madagascar.000 de franci. Aceste insule au fost descoperite în decembrie 1766 de olandezul Vlaming. Paganel putu deci să strângă mâna unui compatriot în persoana respectabilului domn Viot. trecând prin faţa insulei. poate să aibă însă o rază de 12 mile. pe care Paganel ţinea s-o rectifice în mod deosebit. De la această călătorie datează confuzia celor două insule. Era în 1827. demnului Cămin. ei formau întreaga populaţie vie a insulei. sărând şi trimiţând un „chelodactylus" cunoscut sub numele de morun de mare. Era o zi fericită. Ei sunt păzitorii pescăriei. un francez şi doi mulatri. în 1858. dar e bine de spus că ele au fost adesea confundate de geografi şi de navigatori. aşezată în sudul insulei Amsterdam. ofiţerii fregatei austriace Novară. insula Amsterdam era destinată să devină şi să rămână franceză. insula Sfântul Petru servi de adăpost unor naufragiaţi. atunci foarte bătrân. foarte grosolani. Cine zice polonez zice francez. Paganel interesă mult pe auditorul său începându-şi prima povestire prin aceste cuvinte: Istoria celor doi scoţieni părăsiţi pe insula Amsterdam. de balene rare. nu-i decât o insuliţă nelocuită. Mult mai înainte de domnia lui Otovan I. apoi Horsburg. în aşa fel încât din poloneză insula redeveni franceză în mâinile domnului Otovan. la 6 decembrie 1864. Căpitanul se apropie de ţărm şi văzu . Pinkerton şi alţi geografi au descris mereu insula Sfântul Petru în loc de insula Sfântul Paul şi reciproc. apoi a fost cedată. Este locuită de câţiva exilaţi de bunăvoie care s-au obişnuit cu această existenţă tristă. Corabia engleză Palmira. Insula Amsterdam. populaţia sa se ridica la trei locuitori. ea a aparţinut de la începui. Acest suveran. de obicei. pasagerii Duncan-ului. aceea în care primea nişte străini amabili. eroul cărţii lui Daniel Defoe. care aparţine ca şi insula. Beaulemps Beaupre în atlasul lui Entreeasteaux. ncrecunoscut încă de marile puteri europene. pescuind. Domnul Viot prezentă pe cei doi supuşi ai săi mulatri. unui oarecare domn Otovan. Când Duncan-u\ acostă. De altfel. Insula Sfântul-Paul. în virtutea unui oarecare contract internaţional. toţi trei funcţionari ai negustorului proprietar. negustor din insula Reunion. într-adevăr. prin dreptul primului ocupant. împreună cu câţiva mistreţi retraşi în interior şi cu mai multe mii de pinguini. Acesta făcu cu multă politeţe onorurile insulei. formată dinlr-un munte conic care trebuie să fie un vulcan vechi. armator din Saint-Denis din Bourbon. oameni. zări un fum care se destrăma în aer. Căsuţa în care locuiau cei trei insulari era aşezată în fundul unui port natural din sud-vest format din prăbuşirea unei părţi a muntelui.Sfântul Paul. Marinarul Barrow. are acolo un venit de 75 până la 80. apoi recunoscute de Entreeasteaux pe care-l duceau atunci vasele Speranţa şi Căutarea în căutarea lui La Perouse. Sfântul Petru nu-i frecventată decât de pescari de foci. spre care şalupa conducea pe Tovarăşul lui Robinson Crusoe. în călătoria ei în jurul pământului au evitat să comită această greşeală.

trăiră astfel în mizerii. Bătrânul locuia în insulă de mulţi ani şi niciodată nu i se oferi ocazia de a-şi exercita ospitalitatea faţa de victimele mării. trăind din scoici. Goeleta nu mai veni. De un an şi opt luni. Această aventură. Numai că o dramă sângeroasă a caracterizat şederea căpitanului Peron. o corabie care nu se mai întoarce şi o corabie străină pe care întâmplarea vânturilor o aduce după patruzeci de luni de părăsire. dacă o asemenea stâncă poate să aibă o istorie — e aceea a căpitanului Peron. Căpitanul Peron debarcase cu patru mateloţi. stând uneori şi câte trei zile fără a mânca. Un naufragiu i-ar fi aruncat epavele pe plajă. care îl luă pe Jaccţues Paine. de altfel. să vâneze lei marini. când învinşi. se opri în faţa insulei. dar când cele cincisprezece luni trecură. aproape fără apă dulce. A doua aventură pe care o menţionează istoria insulei Amsterdam. şi pe Robert Proudfoot. care se ducea la Van Diemen. relaţiile internaţionale de veniră anevoioase. Cei doi englezi se revoltară contra căpitanului Peron care ar fi fost ucis în mâinile lor. din fugă. armaţi necontenit. Astfel au decurs aceste aventuri. in vârstă de patruzeci şi opt de ani. doi englezi şi doi francezi. printr-unul din acele capricii barbare pe care nimic nu le explică. Paine şi Proudfoot fuseseră debarcaţi în insulă de o corăbioară cu două catarge care pescuia foci. Cinci luni după aceea. Nu ştia nimic de Britannia şi de căpitanul . După obiceiul pescarilor. pescuind cu un cui îndoit. începe ca aceea a celor doi scoţieni şi se isprăveşte tot aşa: o oprire de bunăvoie în insulă. în suferinţe. nelăsându-l niciodată să se stingă şi luându-l cu dânşii în excursii ca pe un lucru de cel mai mare preţ. şi a oferit puncte curioase de asemănare cu evenimentele imaginare care-l aşteptau la întoarcerea sa în insulă pe eroul lui Daniel Defoe. rând pe rând. în lipsuri. desigur. Dar. Hdpe. aproape fără mâncare. dacă o corabie engleză nu i-ar fi repatriat pe aceşti nenorociţi pe care o nenorocită chestiune de naţionalitate îi despărţea pe-o stâncă a Oceanului Indian. una ar fi sfârşit prin a o nimici pe cealaltă.îndată doi oameni făcând semne disperate. ei trebuiau să se aprovizioneze timp de o lună cu piei şi ulei aşteptând întoarcerea goeletei. el plecă fără a le lăsa nici un pesmete. timp de cincisprezece luni. dar căpitanul. Şi. Trimise la ţărm barca sa. vreun pui de mistreţ. De două ori insula Amsterdam deveni patria marinarilor părăsiţi. nici o scăpărătoare şi desigur că cei doi nenorociţi ar fi fost morţi după puţin timp. de atunci nici o corabie nu se mai rătăci pe coaste. când învingători. începând din acel moment. un flăcău de douăzeci şi de ani. Aceşti doi nenorociţi erau de nerecunoscut. Vânătoarea a fost bogată. cele două părţi se pândeau zi şi noapte. corabia nu mai veni. de astă dată un francez. pe care Providenţa i-a scăpat de două ori de nenorocire şi moarte. veghind ca nişte vestale lângă un' foc aprins cu ultima lor bucăţică de iască. el trebuia. prinzând din timp în timp. fără ajutorul compatrioţilor săi. au dus o existenţă groaznică de mizerie şi de nelinişti. naufragiaţii ar fi venit la pescăriile domnului Viot. a refuzat primirea celor doi scoţieni. dacă Palmira nu i-ar fi luat Ia bordul ei.

poate. Plecarea Duncan-\x\m fu deci hotărâtă pentru a doua zi. după o plimbare bună. părăsi fundul nisipos al micului port. Acesta era ultimul popas pe drumul paralelei 37°. pe la ora trei dimineaţa. Unele din aceste izvoare erau la o temperatură foarte înaltă. fierbeau în cinci minute în aceste ape aproape clocotinde. nici întristat de răspunsul său. Mary Grant şi Robert nu priveau fără emoţie valurile pe care fără îndoială că le brăzdase şi Britannia cu câteva zde înainte de naufragiu. albatroşi. cu corabia lui avariată. nu au fost teatrul acestei catastrofe. Cap. Totuşi. Dacă vântul de apus ar fi rămas favorabil încă vreo douăsprezece zile. căpitanul Grant. ceea ce-l hotărî pe Paganel să nu se scalde în ele. duce la continentul australian şi acţiunea lui se simte de la apus spre răsărit în Pacific. elicea se puse în mişcare şi iahtul ieşi în larg. ancora se ridică. Peştii prinşi în mare. la câţiva paşi de acolo. Voiau să-i constate lipsa în aceste diferite puncte ale paralelei. nişte pescăruşi „ai zăpezi". şi nu unde era. cu cârma desfăcută. Duncan-u\ şi-ar fi atins ţinta. Când pasagerii se urcară pe punte. Britannia. Tovarăşii săi şi dânsul. pasagerii vizitară insula. trebuise să fie târâtă spre coastă şi să se sfărâme de ea. se arăta aici o dificultate. John Mangles arăta fetei curenţii arătaţi pe harta bordului şi explica direcţia lor. simţindu-se târât spre coastă cu o putere de neînfrânt. iată totul. lupta încă împotriva furtunilor. Cum se putea ca la 7 iunie. pe căpitanul Grant. la ora opt. Fiecare îi ură toată fericirea posibilă pe insula aceea pustie. opt zile după ce părăsise coasta . în aceste diferite opriri. Către seară. IV RĂMĂŞAGURILE DINTRE JACQUES PAGANEL ŞI MAIORUL MAC NABBS La 7 decembrie. după Mercantile and Shipping Gazette. Până seara. Nici insula Amsterdam. Curentul care străbate Oceanul Indian. cu catargele rupte. Glenarvan nu a fost nici surprins. Ultimele ştiri de la căpitanul Grant erau din Callao. peştilor şi cetaceelor nu cuprindea decât câţiva mistreţi sălbatici. Ordinul patrupedelor. la 30 mai 1862. păsărilor. nici insula Sfântul Paul pe care balenierele şi pescarii le vizitau adesea.Grant. Aşadar. şi numai 3000 de mile îi despărţeau de coasta australiană. Dar fauna şi Hora ei n-ar fi putut constitui însă obiectul celui mai prolix dintre naturalişti. dacă marea s-ar fi arătat prielnică. insula Amsterdam dispărea în întunecimea zării. Glenarvan îşi luă rămas bun de la bunul domn Viot. cazanele Duncan-ului sforăiau. cu echipajul său redus. John Mangles a cufundat în apa acestor izvoare un termometru Fahrenheit care arătă optzeci de grade. îl căutau unde nu era. bibani şi foci. în schimb bătrânul făcu urări pentru succesul expediţiei. şi-şi plimbau vaporii lor deşi deasupra solului vulcanic. a cărei înfăţişare e foarte atrăgătoare. nu mai puţin ca în Atlantic. Acolo. Apele termale şi izvoarele feruginoase scăpau ici şi colo din lava negricioasă.

pentru a se întoarce în Europa. fără a răspunde. şi citiţi „17 iunie" sau „27 iunie". zise Glenarvan. se grăbi să răspundă John Mangles. se mulţumi să ridice din umeri. deci. răspunse lady Helena. dar dă-ne cel puţin un răspuns. căpitanul John. Nu ne rămâne. Se întâmpinau dificultăţi în restabilirea itinerarului căpitanului Grant. la golful Twofold. ai dreptate. deci. domnule Paganel. — Aceasta-i o cursă extraordinară? — Deloc. vasul fiind unica preocupare a călătorilor. milord. care voi să împrăştie teama lui Mary Grant. — Astfel.O corabie care merge bine poate să străbată într-o lună toată partea Oceanului Pacific cuprinsă între America şi Australia? — Da. Nimic nu arată în document că nenorocirea a avut loc mai degrabă pe ţărmurile de vest decât pe cele de est. .să observe că dacă totuşi căpitanul Grant ar fi ajuns pe ţărmurile răsăritene ale Australiei. Era într-o seară. dar mijloacele de transport nu i-ar fi lipsit. Lord şi lady Glenarvan. dragul meu amic. voi pune numai o întrebare şi o voi adresa căpitanului John. reluă Paganel. decât să aşteptăm Australia şi să căutăm urmele Britanniei pe coasta ei occidentală. mai încape vreo îndoială în această privinţă? — O! Nu. — încă un punct luminat. Apoi. şase zile după plecarea din insula Amsterdam.. şi totul se explică.. Mă unesc cu părerea dumitale. înălţimea Sa va binevoi . — în adevăr. Britannia să se fi găsit în Marea Indiilor? Paganel. zise John Mangles. răspunse Paganel. căpitane John. consultat în această privinţă. replică Paganel. vorbeau despre Britannia. Ca de obicei.Perului. ar fi găsit aproape îndată ajutor. — Bine. Clipperurile cu vele obţin adesea viteze superioare. Toată această coastă e engleză pentru a zice astfel şi e populată de colonişti. — Sau pe "coasta ei orientală. şi aceasta graţie amicului nostru. — Vorbeşte. — într-adevăr. — Căpitanul Grant a putut să treacă Pacificul şi să se găsească în Oceanul Indian! Un viu sentiment de mulţumire întâmpină concluzia lui Paganel. Paganel. Pe coasta orientală. zise fata. —. John. la această neaşteptată observaţie pe care o făcu Glenarvan. Când se întoarse. Echipajul Britanniei nu avea de făcut decât zece mile pentru a întâlni compatrioţi. miss. dădu un răspuns foarte plauzibil. de la 31 mai la 21 iunie. în loc de a citi „7 iunie". Harry Grant nu numai că ar fi primit azil într-o colonie engleză. — Bun. Mac Nabbs şi Paganel vorbeau pe dunetă. la 12 decembrie. făcând două sute de mile în douăzeci şi patru de ore. să se îndrepte spre aceste două puncte în care Australia e tăiată de paralela 37°. zise Glenarvan. pe document. zise John Mangles. Robert şi Mary Grant. Căutările voastre vor trebui. — Ei bine. presupuneţi că marea a ros o cifră a acestei date. la oraşul Eden. — Nu. se duse să caute documentul. ridică rapid capul cu vioiciune.

murmură Mary Grant. Ele se reduc la irci. aceşti indigeni sunt sălbatici.. eşti sigură. sau. întrebă cu vioiciune lady Glenarvan. Paganel. — Auzi ce zice domnul Paganel. sau.. răspunse Gleriarvan care voi să dea convorbirii o culoare mai puţin tristă. prieteni? — Fără îndoială. zise lady Helena. — Vai! Nu.. Dacă au făcut prizonieri pe naufragiaţii Britanniei. Sau Harry Grant şi tovarăşii săi au ajuns la coloniile engleze. . căci scăparea lui era asigurată şi de mult timp ar fi fost lângă copiii săi în oraşul Dundee.. Toţi călătorii sunt unanimi asupra punctului că australienii au groază de a vărsa sânge şi de multe ori au găsit în dânşii aliaţi credincioşi pentru respingerea bandelor de prădalnici. răspunse savantul care înţelesese gândul lady-ei Helena.. şi de la început resping prima ipoteză. naufragiaţii nu au putut găsi aceleaşi resurse pe această parte a Australiei către care ne duce Duncan-u\. . ei n-au ameninţat niciodată viaţa lor. replică Paganel. domnule Paganel.. Paganel tăcu şi căută în ochii auditoriului său o aprobare. el va termina prin a ne spune. odată pe continent. de doi. în sfârşit. — Liniştiţi-vă. — Dar aceşti indigeni. iar nu cruzi ca vecinii lor din Noua Zeelandă. ce a devenii căpitanul Grant? Aici.—Ei bine.. tot îl vom găsi! Nu-i aşa.. ani? — Draga mea Mary. reluă lady Helena adresându-se lui Mary Grant. că negreşit căpitanul Grant a ajuns pe pământul australian după naufragiul său? — Da. . Nu admit să se piardă. : . răspunse tânăra fată.. — Continuă. în ultimul grad al inteligenţei omeneşti. Dacă Britannia s-a pierdut pe şirul de stânci care o mărginesc..doamnă. abrutizaţi. strigă geograful cu un ton încrezător. coasta e pustie. puteţi să mă credeţi. răspunse Paganel. răspunse Paganel.. Dacă tatăl dumitale e în mâinile indigenilor. Harry Grant n-a putut ajunge la coloniile engleze.. zise lord Glenervan. e că tatăl vostru e prizonierul australienilor. de altfel destul de cruzi. — Ei bine. s-au pierdut în imensele pustietăţi ale Australiei. —Nici cu. — Dar. de doi ani despărţit de noi! — Lasă-l pe domnul Paganel să vorbească. surioară. zise Robert. orice ajutor i-a lipsit. întrebă Mary Grant. ca şi cum s-ar fi sfărâmat pe plajele neospitaliere ale Africii. — Australia e mare? întrebă Robert. Nici un drum de comunicaţie nu o leagă cu Mclbournc sau Adelaida. răspunse Paganel. ce a devenit tatăl meu. sunt?. băiatul meu! Tot ce poţ afirma. — Nu. . dar cu obiceiuri blânde. atunci. — Sărmanul tată. — Continui. ale cărei priviri întrebau pe Paganel.— Astfel. sau au căzut în mâna indigenilor. doamnă. . — Şi dacă s-a pierdut în această ţară imensă? răspunse fata. îl vom găsi. . nu-i aşa. ipotezele nu-s numeroase.

doamnă. Crezi »că o asemenea întindere are dreptul să ia calificativul de „continent" pe care i-l dă documentul? — Desigur. — Oh! Oh! zise liniştit maiorul. cincizeci e mult zis. — Totuşi. vei număra punctele. — Să începem. Paganel. cu o aproximaţie de un yard. pariezi pe carabina dumitale Purdey Moore & Dickson contra telescopului meu de secretar? — De ce nu. — Şi am să merg mai departe. replică maiorul. el e totdeauna la dispoziţia dumitale. Paganel. Cred chiar că Leichardt e singurul a cărui soartă e ignorată. maiorul şi John Mangles. Acest continent nu-i mai bine cunoscut decât interiorul Africii şi. zise Paganel. adică patru cincimi din Europa. — Australia n-a fost străbătută în toate părţile ei? întrebă lady Glenarvan. Tu. Doamnelor şi domnilor. savanţii au o încredere oarbă în ei! — Maiorule. îţi voi cita aceste cincizeci de numere fără a şovăi. au lucrat la recunoaşterea Australiei. de Australia. în interior şi pe coaste. — Voi adăuga. câtva timp înaintea plecării mele. Mac Nabbs. nu-i lipsă de călători întreprinzători.— Australia. doar dacă n-am să ţi-o împrumut. — Bun! Iată o carabină cu care n-ai să împuşti niciodată căprioare sau vulpi. ceea ce voi face totdeauna cu plăcere. Era vorba. că sunt puţini călători care s-au pierdut în această mare întindere. de altfel. De la 1806 până la 1862 peste cincizeci de exploratori. — Oh! cincizeci. Paganel. zise maiorul cu uri aer de îndoială. înţeleg să vorbesc de marinarii care au delimitat ţărmurile australiene în mijlocul primejdiilor unei navigaţii necunoscute şi de călătorii care s-au aventurat în acest continent întins. . către care îi ducea Duncan-u\ şi povestirea nu putea veni mai la timp. Mac Nabbs. deci." — Numai atâta? zise maiorul. — Da. băiatul meu. răspunse Paganel. pe care discuţia îi însufleţea. reluă savantul. — Mergi mai departe. se pregătiră să asculte pe geograf. Mary şi Robert. Lordul şi Lady Glcnarvan. dacă asta îţi face plăcere. şi încă am fost informat la Societatea de Geografie. — Da! Mac Nabbs. Robert. că Mac Intyre credea că-i regăsise urmele. mai lipseşte mult. totuşi. are cam 775 de milioane de hectare. deci. — Nu. Uite. când vei avea nevoie de telescopul meu. răspunse maiorul cu seriozitate. Păgânei a fost. invitat să înceapă fără întârziere. dumneavoastră alcătuiţi galeria care ne judecă. replică Paganel. — Dacă mă desfizi. reluă geograful întărâtat necontenit de contrazicerile acestuia.

— Unul. un bastiment al marinei regale. Dar aceste hărţi nu sunt destul de autentice. în 1627. zeiţa memoriei. în 1686 un şef de piraţi. în sfârşit. Australia era încă necunoscută. Nu voi discuta această problemă. l-a schimbat pentru acela de Tasmania. Se bănuia existenţa unui mare continent austral. Câţiva autori au pretins că era vorba de grupul Noile Hebride şi nu de Australia. ajunse pe corabia Gygnet. — Bine. în acel an. Jean Edels merge mai^departe şi botează cu propriul său nume o porţiune a coastei apusene. mai dreaptă. în 1606. Luiz Vaz de Torres. descoperirea Noii Olande nu avusese alt interes decât acela al unui fapt geografic. reluă Paganel. tocmai în epoca în care rolul învingătorilor olandezi trebuia să se sfârşească. deci. în 1619. pe care-l purta corabia sa. în 1622. La ce număr suntem? — La zece. Numără-l pe Quiros. răspunse Robert. şi să trecem la altul. nume pe care posteritatea. fee o închinăciune şi trec la englezi. Nu se gândeau deloc să-l colonizeze şi timp de trei sferturi de secol. celebrul marinar Tasman înconjoară insula Van Diemen. două hărţi păstrate în biblioteca muzeului dumneavoastră Britanic. totuşi. a descoperit un pământ pe care l-a numit Australia Sfântului Duh. — în acelaşi an. zise Robert. inspiră-l pe adoratul tău credincios. menţionează un ţinut în sudul Asiei numit Marea lavă a portughezilor. care pătrunde cu vaseje sale în această scobitură întinsă numită încă Golful Carpentariei. a urmărit mai la sud recunoaşterea noilor pământuri. un navigator spaniol. După el. sărăcia şi inteligenţa lor o descriere foarte completă. el comunică apoi cu băştinaşii şi făcu din obiceiurile. comandorul Cook şi noul continent nu întârzie de a se deschide emigraţiilor europene. Reveni la 1699 în acelaşi golf în care Hertoge debarcase. în timpul celebrelor lui trei călătorii. nici un navigator nu a venit să debarce acolo. numele de Noua Olandă pe care nu avea să-l păstreze.„Mnemosyne! strigă el. Lenwin coboară până la capul devenit omonimul său. dragul meu Glenarvan. mama castelor muze. navigatorii se înmulţiră. din 1550. după numeroase aventuri amestecate cu plăceri şi nenorociri. era impus acestei mari insule australe. amicii mei. Până „ aici. Dar atunci apăru cel mai ilustru dintre marinarii întregii lumi. se ştia că Oceanul Indian şi Pacificul îl înconjurau cu apele lor şi. nu ca pirat. Dar olandezului Theodoric Hertoge îi revine onoarea marii descoperiri. pentru prima oară la 31 . de Nuitz şi de Witt. de la 1699 până la 1770. unul la apus celălalt la sud. ci ca comandant al lui Roebuck. în 1618 Zeachen recunoaşte pe coasta septentrională ţinuturile Arhnheim şi Diemen. completează descoperirile predecesorilor lor şi sunt urmaţi de Carpenter. Quiros. la secolul XVII. la 1642. în 1665. Acum 258 de ani. unul din cei mai celebri piraţi ai mărilor sudice. Ajung. James Cook acostă la pământul Noii Olande. Williams Dampier. la ţărmul nord-vestic al Noii Olande 16°50 latitudine. EI trase la ţărmul apusean al Australiei la 25° latitudine şi îi dădu numele de Eendracht. Robert. Atunci continentul australian era înconjurat. pe care o crede legată de continent şi îi dă numele guvernatorului general din Batavia. care comanda ca secund flota lui Quiros.

la Otahiti. dar nu prea reuşiră şi întinseră pânzele. căpitanul Fourneaux s-a dus pe Aventure să recunoască coastele lui Van Diemen şi se întoarse presupunând că făceau parte din Noua Olandă. Ea a fost trecută. Primejdia de a se cufunda era iminentă. lângă Capul Tribulation. şi de acolo plecă la insulele Sandwich pentru ca după câteva luni să moară. ajunse într-un golf al coastei apusene a Australiei şi îl găsi aşa de bogat în plante noi. Vancouver reînsufleţeşte un înconjur considerabil al coastelor meridionale ale noului continent. Trei ani mai târziu. trecerea lui Venus peste soare*. a oprit intrarea apei. căpitanul Phillips stabilit la Port Jackson prima colonie engleză. a fost din cauză că o bucată de coral. —: A fost un mare om. după ce-şi primejduise de douăzeci de ori corabia. încât îi dădu numele de Golful Botanic. prinsă în deschizătură. Porni spre nord şi la 16 latitudine. Cook coborî într-o mică insulă şi punând stăpânire în numele Angliei pe lunga întindere de coaste pe care le recunoscuse. Endeavour se izbi de o insulă de corali.martie 1770. îndrăzneţul marinar comanda Aventure şi Résolution. După ce observase într-un mod fericit. Flinders şi . Cook voia să ştie dacă există o strâmtoare între Noua Guinee şi Noua Olandă. Numai în 1777. zise Glenarvan. a fost acela care a sugerat guvernului englez ideea de a întemeia o colonie penitenciară la Botany Bay. nenorocitul marinar anunţă intenţia sa de a vizita golful Carpentaria şi toată coasta Noii Olande până la Van Diemen. — Cel mai ilustru marinar care a existat vreodată. trimis în * Trecerea planetei Venus peste discul solar trebuia să aibă loc în 1769. timp de trei luni cât durară reparaţiile. într-adevăr. la vest şi sud. Acest fenomen. tovarăşul său. în 1788. scrisă din Botany Bay şi datată 7 februarie 1787. după noi pericole. căutarea lui La Perouse. Recunoscând Noua Zeelandă. le dădu numele foarte britanic de Noua Galie de Sud. Acolo. Cook îşi îndreptă mica navă Endeavour în apusul Oceanului Pacific. zări marea care se deschidea larg spre sud-vest. în anul 1791. calculul exact al distanţei care -desparte pământul de soare. Acesta e Botany Bay actual. Cook a putut duce bastimentul într-un golfuleţ mic de mare în care se arunca un râu care a fost numit Endeavour. el trebuia să permită. Relaţiile lui cu băştinaşii pe jumătate abrutizaţi au fost puţin interesante. El plecă şi nu se mai întoarse. descoperind pe drumul său insule necunoscute. Strâmtoarea exista. După el s-au aventurat navigatorii tuturor naţiunilor. Din ultima scrisoare primită de la La Perouse. Provizii şi tunuri fură aruncate în mare. Endeavour îşi continuă drumul către nord. la opt leghe de coastă. dar noaptea următoare marca ridică corabia uşurată şi dacă nu s-a cufundat. prezenta un foarte mare interes astronomic. face înconjurul Noii Olande. în 1792 Entrecasteaux. englezii încercară să stabilească şi comunicaţii folositoare cu indigenii. Banks. în 1797. în timpul celei de a treia călătorii. Cook ancoră cu vasele sale Résolution şi Découverte în golful Aventurii pe pământul lui Van Diemen. destul de rar.

Cât despre Flinders. domnule Paganel. continuă. Guvernatorul Macquarie a avut curajul să exploreze această trecătoare în anul 1815 şi oraşul Bathurst a fost întemeiat dincolo de munţii albaştri. repetă Robert. Oh! Nu am decât memoria datelor şi faptelor. colonelul Paterson. în acelaşi an. Howel şi Hune. zise Robert. prin strâmtoarea care îi poartă numele. două corăbii franceze comandate de căpitanii Baudin şi Hamelin. şi la 138°58' longitudine şi 35°45' latitudine» se întâlni în Encounter Bay cu Géographe şi cu Naturaliste. Trebuie mărturisit că ai o memorie uimitoare. nu izbuti nici el. Şi acum. zise lady Helena. după nouă zile de mers. se grăbi să spună Paganel. unde se zbenguiau lebede negre de cea mai frumoasă specie. Era în 1789. continuară cu mult curaj recunoaşterea coastelor sudice. care în 1829 şi în 1830 a recunoscut cursul lui Darling şi al lui Murray. nu am să vă citez decât două nume. la un om aşa de. a depăşit cu douăzeci de mile linia pe care înaintaşii săi nu putuseră s-o treacă. Bass trece între Van Diemen şi Noua Olandă. iar în 1797. — Ceea ce-i foarte curios. Throsby în 1819. recunoştea ţărmurile orientale ale râului Swan. — Ah! Căpitanul Baudin! zise maiorul. într-o barcă lungă de opt picioare. — Aşa de distrat.. dar ceea ce închidea înăuntru nimeni n-ar fi putut-o spune. Se făcuse înconjurul noului continent. adăugând la numele acestor navigatori pe acela al căpitanului King care. să trecem la călători. au îmbogăţit geografia cu lucruri noi şi au ajutat la creşterea coloniilor. care n-au fost mai fericiţi decât predecesorii lor şi ajung în anul 1813. a trebuit să se întoarcă la Port Jackson. a completat recunoaşterile coastelor dintre tropice ale Noji Olande. un îndrăzneţ explorator african. Anul următor. adăugă Glenarvan. Aceste două insuccese au determinat pe călători să renunţe timp de trei ani la reluarea acestui drum greu. un simplu caporal din marina engleză. răspunse Paganel. — Continui. — Douăzeci şi patru. în 1792. că am isprăvit cu marinarii. în timpul aceluiaşi an> căpitanul Tcnch să treacă acest lanţ înalt şi nu reuşi. — Foarte bine. — Ei bine.Bass. al căror punct de plecare a fost tocmai Twofold Bay unde trece paralela 37 şi căpitanul Surt. nimic. descoperitorul insulelor Amsterdam. douăzeci şi cinci cu locotenentul Daws. Oxley care traversă trei sute de mile din ţară. Timp de optsprezece ani. — Asta face douăzeci şi patru de nume. — Da! Pentru ce această explicaţie? întrebă Paganel. să descopere o trecătoare la est de Sidney. deci. Asta-i totul. — Treizeci şi şase. el reluă în 1801 curioasele sale explorări. — Bun. curajosul Hawkins. dragul meu Paganel. zise Robert. de la 1817 la 1822.'Locotenentul Daws. Vlaming. un an după stabilirea coloniei la Port Jackson. acelea ale celebrului marinar Bass şi al lui Bareiller. un inginer al coloniei. Din acel moment. doi tineri. Un şir lung de munţi paraleli cu ţărmul oriental părea să interzică orice pătrundere în interior.. am de acum o jumătate din carabina maiorului. . — Oh.

. nici pe Tiers. pe fluviul Victoria. nici pe Mitchell. răspunse maiorul. Landsborough. nici pe Quoi. la Stuart care a trasat trei căi îndrăzneţe dc-a curmezişul continentului. — De pildă? zise Paganel cu o supremă mişcare de mândrie. nici pe Wickam. reluă Paganel repezit ca un expres. mi se pare.. Prima lui expediţie în interior e de la 1860. îmi vei înapoia carabina? — La moment. în 1854. Grégory în 1852. — Afacere încheiată? — Afacere încheiată! — Bine. Leichardt. nici pe Reid. nici cel mai mic amănunt. răspunse Paganel.. Kennedy. ce motiv îi dau englezii? — Nu. cel puţin. şi în 1848 în Australia de Nord. nici pe Bougainville. Paganel. —Cum! Ce-i. vă voi povesti cum a fost traversată Australia de patru ori de la suci la nord. voi adăuga la numele atâtor îndrăzneţi pionieri ai ştiinţei. acelea ale lui Ncilson. — Sau. nici pe Fitz Roy. şi de la 1860 la 1862. Ştii. zise Glenarvan care râdea cu toată inima. Dar ai o memorie în stare să câştige un parc de artilerie. Fraţii Gregory de la 1855 la 1858. Austin. Babbage. Walker. de la lacul Torrens la lacul Eyre şi ajung. nici pe Cuningham.. Fii generos! Se mărturiseşte învins. — Nici pe Pérou. reluă Paganel. la un călător celebru în povestirile australiene. Stuart în 1845. — E a dumitale. Mai târziu. — Zic că incidentele relative la descoperirea Australiei.. zise lady Helena. nici pe Strelesky. nici pe Bennett. nu-l copleşi pe nenorocitul de Mac Nabbs. Mac Nabbs? strigă Paganel. căci nu ţi l-am citit nici pe Duperrey. — Desigur că nu-i posibil. în sfârşit.. nici pe Stokes. Paganel. Şi carabina sa? întrebă geograful cu un âer triumfător. — Cincizeci şi şase! strigă Robert. să-ţi cunoşti mai bine Australia. fraţii Grégory şi Helpmann în 1846 în Australia occidentală.— Foarte bine! Stau perfect. care au parcurs o parte a ţării în 1840 şi 1841. — Şi dacă îţi citez unul pe care nu-l vei şti. Mackinlay. — Oh. în nord-vestul continentului. maiorule. acelea ale fraţilor Dempster. Astăzi mă mărginesc să termin această lungă nomenclatură. Nici cel mai mic nume. de ce Australia nu aparţine Franţei? — Dar. Citez pe Eyre. acelea ale lui Burkè şi Wills. dacă voiţi. Paganel. . am să-ţi dau peste măsura cuvenită. în 1847. nici pe Wilkes. zise maiorul copleşit. răspunse Paganel cu un aer jignit. — Graţie! — Nici pe Dickson. — Destul..... Howit. — Bun! Maiorule. şi o regret mult. cel mai mic amănunt! zise maiorul clătinând capul. — Opreşte. nu vă sunt poate toate cunoscute. nici pe Nutchell. Clarkson şi Harper.

Se spune asta în Anglia? Dar asta-i o glumă de prost gust! — Foarte proastă. că abia cinci grade îi mai despărţeau de Capul Bernouilli. dar ea e istorică în Regatele Unite. V ÎNVOLBURĂRILE OCEANULUI INDIAN La două zile după această convorbire. părea foarte contrariat de această oprire a vântului. care îşi vedea magaziile golindu-se. dar. nu era aer nici ca să umpli o pălărie. Pasagerii consultară harta bordului şi văzură. care. Putea să spere. coasta australiană descrie un arc pe care îl subîntinde paralela treizeci şi şapte. el se linişti. John Mangles. Glenarvan vorbea cu John Mangles despre aceasta. e mai bine să îţi lipsească vântul. determinând la amiază longitudinea şi latitudinea.— Pur şi simplu deoarece în anul 1802 căpitanul Baudin. Dar protestez! De altfel. a avut atâta frică faţă de orăcăitul broaştelor australiene. zise Glenarvan. Capul Bernouilli se va vedea în zare. englezii ne numesc „mâncători de broaşte!" Totuşi. Această stare a atmosferei putea să se prelungească la infinit. răspunse maiorul zâmbind eu modestie. totuşi. se spune asta. în mijloc unui râs general. anunţă că Duncan-ul se găsea la \13°31'' longitudine. nu fără mare mulţumire. — Asta-i o defăimare! strigă patriotul geograf. răspunse Glenarvan. mărturisesc. între acest cap şi cel al lui Entrecasteaux. fără puternica elice. în general. Tânărul căpitan. puţin câte puţin. El întinse toate velele corăbiei pentru a profita de cele mai mici adieri. răspunse maiorul. — Ce? strigă savantul. dar de câtva timp arăta o tendinţă de a slăbi. Moore & Dickson rămase tot în proprietatea maiorului Mac Nabbs. Seara. . ar fi fost încătuşat de nemişcarea oceanului. Duncan-u]. Cum? Nu ştii acest lucru? — Deloc. la 13 decembrie încetă cu totul şi velele inerte spânzurară de oatarge. după expresia marinarilor. nu prea trebuie să te plângi. — în orice caz. n-ai frică de ceea ce mănânci. cum că în patru zile. decât să îţi fie potrivnic. Şi se repetă cu seriozitate? — Sunt nevoit s-o recunosc. Şi iată cum faimoasa carabină de Purdey. — Totuşi. Vântul din apus favorizase până atunci mersul iahtului. Cap. ar fi ajuns îndată la Capul Chatham care îi rămânea la 120 de mile spre nord. dragul meu Paganel. El naviga atunci în această parte a Oceanului Indian adăpostită de continentul australian. încât a ridicat cât mai repede ancora şi a fugit pentru a nu se mai întoarce niciodată. Paganel. nu era Fricos. Dacă Duncan-u\ s-ar fi urcat atunci către Ecuator.

totuşi. John rămase pe punte toată noaptea. încă. Dar ce e? — Ameninţări sigure de vreme furtunoasă.. căci m-am luptat cu valurile în asemenea condiţii. care. tornadele şi multiplele forme ale furtunilor. Duncan-vX e o navă puternică. El era foarte rece.** 73. Vaporii care se condensează pe imenşii gheţari de la Polul Sud produc un curent de o violenţă extremă. dar despre care infailibilul său instrument nu-L putea înşela. acum e la 27 de degete**. cu atât echilibrul se restabileşte în straturile atmosferice mai greu şi cu atât iuţeala vânturilor e mai mare. Mă tem de ele. ele variază după anotimpuri şi musonii verii sunt în general opuşi musonilor de iarnă. mă tem mai ales de furiile mării australe. Acesta este un îndemânatic „weather-wise". îşi asculta instinctul său de marinar. Din ordinul lui John. ■. răspunse John Mangles. adică moleculele de aer erau gonite cu b viteză de doisprezece metri pe secundă. Se aştepta la o furtună violentă pe care starea cerului n-o arăta. De aici o luptă a vânturilor polare şi ecuatoriale din care se nasc ciclonii. suflă dinspre nord-vest şi de îndată ce ne vor prinde. Coborârea continuă a barometrului îl făcu să-şi ia toate măsurile de prudenţă pe bord. cu cât aceste locuri sunt mai apropiate. zgomotul sec al velelor. vom şti să ne apărăm. o spun înălţimii Voastre.09 centimetri. nici pe miss Grant. La miezul nopţii vântul deveni mai puternic. — Te temi de vremea rea? zise Glenarvan. Vine furtuna. Or. — Da. milord. E o înştiinţare pe care nu o pot neglija. Nimic nu-i mai înşelător. exprimându-şi temerile. echipajul strânse velele mici şi nu mat rămaseră decât velele mari şi focurile. — Fără îndoială. din octombrie până în aprilie. înălţimea normală a coloanei barometrice este de 87 . barometrul coboară îngrijorător. curenţii de aer atmosferici fug din locurile unde coloana de mercur e înaltă.— înălţimea Voastră are dreptate. dacă nu se va amesteca furtuna. către cele în care ea se coboară. răspunse căpitanul. Pârâitul catargelor. — Procedezi înţelept. dar tocmai aceste linişti subite aduc schimbări de timp. expresie engleză care se aplică'observatorilor timpului. La urma urmei nu va fi decât o întârziere. navigam pe marginea musonilor* care. -— Ce vrei. John? Dacă se iveşte această piedică. contra cărora o corabie nu luptă fără pagubă. examinând cerul. dar n-aş vrea să sperii pe lady Glenarvan. direcţia lor nu este constantă. De două zile. mersul ne va fi foarte întârziat. nu avea nici un nor. Către ora unsprezece. iar căpitanul său e un marinar îndemânatic. executarea manevrelor zgomotoase. — John. va trebui să ne resemnăm. Nu vă încredinţaţi cerului. cerul se întunecă spre sud. răspunse Glenarvan. geamătul * Vânturi care bântuie în Oceanul Indian cu o violenţă extremă. John Mangles.

dă jos gabierul! Mateloţii se repeziră la posturile lor de manevră. şeful de echipaj. Zgomotele erau aşa de puternice. Deschizăturile punţii au fost închise. se rostogoleau nori deşi. Storm-glass-ul* arăta furtună. totuşi. valuri deja monstruoase alergau la asaltul iahtului care juca deja ca o coajă de nucă pe creasta lor înspumată. dar nu puteţi rămâne pe punte. un val spărgându-se deasupra pupei. despărţiţi prin fâşii pătate. el dădu lui Austin. Pe acest cer pe care-l lăsaseră senin şi constelat. * Pahar cuprinzând un amestec chimic care îşi schimbă înfăţişarea după direcţia vântului şi după tensiunea electrică a atmosferei. în acest moment. în acest moment el dădu ordinul de a se strânge gabicrul. care nu putea întârzia să se dezlănţuie. nici dumneavoastră nici miss Mary. — Strânge vela mare! strigă John Mangles. lovi neegal marea cu aripile câteodată ieşite din apă. Când căpitanul John zări pe pasagere. încă. Vântul avea atunci o iuţeală de douăzeci şi opt de metri pe secundă. răspunse John Mangles. de la înălţimea dunetei. barometrul căzuse la 26 de degete. unii fiind curioşi. ordinele cuvenite pentru pararea asaltului uraganului. Lady Helena şi miss Grant nu rezistară unui ordin care semăna cu o rugăminte şi intrară sub dunetă. valuri mari se înălţau de-acum şi puntea putea fi măturată din clipă în clipă. — Nu-i nici o primejdie? putu ea. căuta să smulgă tainele cerului furtunos. — Uraganul? întrebă simplu Glenarvan pe John Mangles. Aceste coarde de metal. răspunse căpitanul. asemănătoare celor ale unui instrument. în momentul în care. — încă nu. velele pocneau ca nişte tunuri. Lady Helena şi miss Grant. maiorul şi Robert veniră pe punte. alţii gata să ajute. geamurile. să-i spună în timpul unei uşoare potoliri. Paganel. ale elicei sale. dădură de ştire pasagerilor de ceea ce ignorau. — Nici una. Glenarvan. cu multă violenţă. El şuiera în salturi întinse. al cărui coş arunca torente de fum negru. Era ora unu dimineaţa. violenţa vântului se dublă. doamnă. Bărcile de pe bord au fost legate cu încă un rând de parâme. răsunau ca şi cum vreun arcuş gigantic le-ar fi provocat repezile oscilaţii. în acest moment. dar va veni. John. Mateloţii se repeziră şi cu greutate micşorară suprafaţa velei.pereţilor din interior. în pervazurile lor. catargele se îndoiră sub apăsarea velelor şi iahtul a părut că se ridică pe valuri. coborâre care se produce rar în coloana barometrică. funiile pânzelor au fost trase în jos şi Duncan-u\. violent zguduite în cabina lor. se duse repede la ele şi le rugă să intre în dunetă. pentru ca să sprijine iahtul şi să-i atenueze clătinările. încât lady Helena abia auzea pe tânărul căpitan. . Frânghiile care susţineau catargele au fost înţepenite. ca o piele de leopard. veniră pe punte. Cu aceste precauţii luate. John Mangles ţinea să păstreze cât mai multă pânză cu putinţă. macaralele se ciocneau. făcu să zăngăne.

răspunse Paganel. Urcă din nou şi expuse în două cuvinte lordului Glenarvan situaţia. Un nor de aburi umplea camera. Glenarvan voi să rămână pe punte. Părăsi. priveau cârdurile de pescăruşi. neaşteptată. zise Glenarvan. răspunse John Mangles cu o voce hotărâtă.. mi-a adus aminte de acel şef de echipaj al marelui dumneavoastră Shakespeare. ei se ţineau puternic de grilajul punţii. intraţi. maiorul. —Elicea e strâmbată sau încurcată.Glenervan. apoi îl grăbi să intre în dunetă cu ceilalţi pasageri. când strigă în această dramă a furtunii. văzând sforţările lor inutile şi temându-se de căldările sale. fără a putea schimba un singur cuvânt. în acest moment. — Corabia s-a aplecat! răspunse Tom Austin. Duncan-u\. care. Intraţi. puntea urmat de tovarăşii săi şi veni lângă cele două pasagere care aşteptau cu nelinişte deznodământul luptei: — Bravul meu John e un om energic. Glenarvan înţelese că trebuia să dea exemplul ascultării. . John se precipită spre maşini şi lunecă pe scară. nu se mai supunea cârmei. se auzi deasupra zgomotelor uraganului o şuierătură asurzitoare. închisese deschiderea şi lăsase aburii să iasă prin coşul de evacuare. deci. Aburii ieşiră cu violenţă. la maşini! strigă vocea inginerului. să revină la velele sale şi să caute un ajutor în vântul care i se făcuse cel mai primejdios duşman. iahtul se învârti cu o iuţeală îngrozitoare şi Wilson care ţinea cârma. scăpaseră prin supape. milord. nu mai funcţionează. trebuie! Sunt împrejurări în care eu sunt stăpân la bord! Retrăgeţi-vă! Pentru ca John Mangles să se exprime cu o asemenea autoritate. — Ce este? strigă John Mangles. fluierul de alarmă răsună cu o forţă neobişnuită. răspunse mecanicul. Paganel şi Robert contemplau cu o admiraţie împreunată cu groaza. Nu era momentul rezolvării acestui accident. această luptă a Duncan-\x\n\ contra valurilor. pistoanele erau nemişcate în cilindri: bielele nu imprimau nici o mişcare arborelui. trebuie să fiu singur aici cu echipajul meu. — Da. — S-a rupt cârma? — La maşini. — Dar putem fi folositori. John trebuia. a fost răsturnat de o rotire a cârmei. elicea nu putea să meargă şi aburii nemailucrând. Intraţi. mecanicul. era un fapt indiscutabil. grăbindu-se pe puntea îngustă. Corabia poate să se afunde şi valurile vă vor mătura fără cruţare.. ci din supapele căldării. păsări funebre ale furtunilor. — Ce-i? întrebă căpitanul. se jucau în vântul dezlănţuit. în acest moment. venit de-a curmezişul valurilor. — Nu e cu putinţă să fie pusă în mişcare? — Peste putinţă. nu din coşul de scăpare. regelui pe care-l ducea pe bordul său: Afară de aici! Tăcere! La cabinele voastre! Dacă nu puteţi impune ! T T . . situaţia trebuia să fie enorm de gravă. înalţ imea-Voastră. deci. — Nu.

când. Iahtul. cu toporul în mână. Dar vor rezista velele? Erau făcute din cea mai bună pânză din Dundee. John Mangles nu mai avea decât un mijloc de scăpare: să aşeze vela de furtună şi să fugă dinaintea furtunii. deci. tăceţi! Plecaţi din drumul meu. vântul. Duncan-ul se lăsă dus şi începu să fugă. în sfârşit. John Mangles nu pierduse nici o secundă pentru a scoate corabia din periculoasa situaţie. cu vântul în spate. din drumul său. cu o viteză de treizeci şi şase de metri pe secundă. căci corabia putea să intre în golurile imense lăsate între valuri şi să nu se mai ridice. gata să se arunce acolo unde ar fi fost necesar.liniştea acestor elemente. velele. Era. Aşezară gabierul. după vreo douăzeci de încercări eşuate. însă. căci. ea nu era fără pericol. Reuşi după mai multe ore de lucru. smulse din frânghiile lor. prins în funii. vă zic! Totuşi. Alteori. şi. evolua ca un cal iute care simte pintenul. John. se repezeau de acum să taie otgoanele susţinătoare ale marelui catarg. întrecând valurile duse de el. Dar John Mangles nu avea alegerea manevrelor şi se hotărî să păstreze vela mare. La ora trei seara. astfel încât să reziste împotriva vântului. Către ora opt dimineaţa. vorba de a se păstra velele şi. unde îl împingea furtuna. fără sprijin pe valuri. John nu zise nimic. viteza fiind egală cu aceea a valurilor. Speranţă zadarnică. deveni uragan. cu încheieturile crăpate. le spinteca rapid cu prora subţire. dotat cu mari calităţi nautice. dar tremură pentru corabia sa şi pentru cei pe care-i ducea. Restul nopţii trecu în această situaţie. Fu un moment în care echipajul crezu că iahtul nu se va mai ridica. ea crescu. Sperau că furtuna va cădea în zorii zilei. El se hotărî să păstreze vela cea mare pentru a se îndepărta cât mai puţin cu putinţă. un floe triunghiular pe otgonul marelui catarg şi cârma fu pusă sub vânt. Duncan-ul se ridică. se întâmplă că şi valurile zbăteau mai repede decât el sub suflul . zburară ca nişte albatroşi uriaşi. dar ce ţesătură poate să reziste unor asemenea încercări? Dispoziţia velei mari avea avantajul de a oferi valurilor părţile cele mai solide ale iahtului şi de a-l menţine în prima lui direcţie. trebuia să fie invadat de valuri. cârma lui pierdea orice acţiune şi făcea enorme abateri care ameninţau să-l arunce de-a curmezişul. Duncan-ul se învârtea în mod îngrozitor. Mateloţii. cu căptuşclile-i desfăcute. vela putea fi ridicată pe otgonul marelui catarg şi supusă acţiunii vântului. Atunci. supraveghea marea învolburată. Uneori. dar. sub această bucăţică de pânză. se afunda ca un cetaceu enorm şi lăsa să i se măture puntea de dinainte. proptelele îi pârâiau şi câteodată capetele de sus ale trineei sale biciuiau coama valurilor. atât timp cât catargele şi pânzele nu vor cădea. altă variantă nu era. până acolo încât catargele ameninţau a se rupe până în rădăcinile lor. Mergea astfel spre nord-est. cu o iuţeală ameţitoare. Vasul nu putea să suporte mult timp asemenea clătinaturi şi peste puţin. Echipajul său stătea sub ochii săi. Trebuia să-i păstreze cea mai mare viteză posibilă. Totuşi. el fu clătinat îngrozitor. de a le aşeza oblic. liră direcţie.

răspunse secundul. poate vom putea trece aceste bancuri. John Mangles simţea. mi lord. aceasta e pierdută. când orice speranţă de a rămâne pe mare va fi pierdută. — Mareea c înaltă în acest moment. pământul e naufragiul. într-adevăr. cel puţin egal cu cel al tovarăşilor lor. el îi făcea lui Robert. astfel. îl întreţinu în secret. pentru a sări înapoi de la o asemenea înălţime. o înfăţişă cu un sânge rece de marinar. fără a cunoaşte toată primejdia. aştepta sfârşitul cu fatalismul unui musulman. — Suntem în mâna |ui Dumnezeu. interesante comparaţii între tornade. că îl târa un curent de trăsnet. între spreanţă şi disperare. John înţelese că acestea găseau acolo un punct de sprijin solid. John Mangles nu-şi părăsi o clipă postul. Ele arătau un mare curaj. o simţeau însă ameninţătoare. Alerga într-acolo. — Şi lady Helena? Şi miss Grant? — Nu le voi spune decât în ultimul moment. Către ora unsprezece. dacă aceasta e cu putinţă. Glenarvan se întoarse lângă pasagerele care. de care iahtul s-ar fi sfărâmat în mii de bucăţi. . Cât despre maior. căpitane. De o sută de ori măi bine preţuieşte oceanul imens. — Aceasta e şi părerea mea. privirea lui căuta cu îndărătnicie să străpungă întunecimile îngrămădite la nord. se putea teme de orice. e pierderea unui bastiment. — Vă voi înştiinţa. Socotea că ţărmul nu putea fi la mai puţin de douăsprezece mile. umedele întunecimi se împrăşliară şi într-o uşoară înseninare» John putu vedea o fâşie de teren la şase mile sub vânt. Dar când furtuna aruncă corabia pe uscat. care îl asculta. răspunse Glenarvan. obligat să arunce Duncan-u\ pe coastă. alerga spre coasta australiană cu o iuţeală pe care nimic n-o putea opri. suntem pierduţi. cicloni şi furtunile rectilinii. John Mangles se duse la lordul Glenarvan. Pagancl se deda teoriilor celor mai inoportune asupra direcţiei curenţilor atmosferici. — Sunt bancuri de nisip. Dar. se temea de izbirea unei stânci.uraganului. John. săreau deasupra bordului şi toată puntea era măturată cu o violenţă de nespus. poate. Duncan-ul. îi zugrăvi situaţia fără a-i diminua gravitatea. La fiecare clipă. Mă vei înştiinţa. zise el lui Austin. din instinct. era torturat de temeri pe când impasibila lui faţă nu voia să le trădeze. — Pentru a-i scăpa pe cei pe care-i duce. gata la orice şi sfârşi zicând că va fi. milord. Valuri monstruoase se spărgeau până la cincizeci de picioare şi mai mult. reluă John. Dacă nu oferă Duncan-u\u\ o trecătoare practicabilă şi dacă nu-l conduce singur. uraganul păru că slăbeşte puţin. sub vânt. aruncat în afara drumului său. în această situaţie alarmantă au trecut ziua de 15 decembrie şi noaptea care i-a urmat. nil mancă nimic. — Fie.

John crezu că zăreşte dincolo de aceasta margine spumoasă. Dar cum să treacă? John chemă pe pasageri pe punte. Duncan-u\ zbură pe apele liniştite şi se găsi îndată într-un bazin liniştit. Cu toate acestea. miss Grant. ar fi lăsat fără îndoială destulă apă sub iaht. s-ar fi găsit într-o siguranţă relativă.. închisă de un puhoi mugitor. un bazin mai liniştit. frumoasa suprafaţă a mării. dincolo de bancuri. pentru a zice astfel. această pânză pluteşte şi înmoaie plescăitul apelor pe care le unge. Glenarvan şi tovarăşii săi priviră. Austin. Dar atunci. într-o clipă.Duncan-u\.. zise încet Glenarvan tânărului căpitan. Marea.răspunse John. de a uşura alunecarea moleculelor lor. Cap. se poate potoli furia valurilor. pe când. ele au fost desfundate cu lovituri de topor şi suspendate deasupra grilajului tribordului şi babordului. pericolul este iminent pentru oricare alt vas care s-ar hazarda în urma ei*. Acolo. VI CAPUL BERNOUILLI . Efectul e imediat. oceanul. Aceasta era clipa. clocotea înapoia lui cu o furie de nedescris.sub vela de furtună. Acolo. dar trece repede. Butoaiele conţinând provizia de ulei de focă au fost ridicate pe puntea din faţă. — Uleiul. să atingă fundul. Când o corabie a folosit această metodă în asemenea condiţii de furtună. de echipajul căruia primejdia îi însutea puterile. — Da. negreşit. atunci înaltă. de a linişti marea tumultoasă? John Mangles avu o ultimă idee. ridicându-l şi părăsindu-l rând pe rând. se îndrepta spre coastă cu o iuţeală îngrozitoare. . amicul meu! în acest timp. — Cu Dumnezeu înainte. pentru a trece de aceste zone primejdioase. pânza grasă nivelă. Mary Grant păli. copiii mei. — John. voi încerca să-mi scap soţia sauvoi pieri cu ea. Aburii ascundeau pământul în fiecare clipă. strigă tânărul căpitan. Ce corabie le-ar putea rezista? Să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute.— Dar uite. trebuiau să-l facă. marea îngrozitoare. aruncaţi ulei! Aruncaţi ulei! Aceste vorbe au fost înţelese repede de tot echipajul. nu voia ca în clipa naufragiului să fie închişi în dunetă. valurile enorme. Ocupă-te de. Era vorba de a întrebuinţa un mijloc care reuşeşte uneori.Mangles ducând mâna lordului la ochii săi umezi. Era. deci. înălţimea Voastră. pândind momentul prielnic. furia valurilor. Duncan-u\ nu mai era decât la o foarte mică distanţă de piciorul bancurilor. Butoaiele au fost răsturnate şi din ele scăpară valuri de ulei. iahtul atinse intrarea trecătorii. Duncan-ul. altfel spus. strigă el. . — Ţine bine! strigă John Mangles. acoperindu-le cu o pânză de ulei. După puţin timp era doar la două mile de povârnişul bancului. în douăzeci de secunde. desfăcut din zăgazurile sale. vreun mijloc de a diminua mişcările acestor valuri.

într-un cuvânt. Duncan-u\ se va duce pe coastele orientale pentru a termina seria căutărilor sale. Lordul Glenarvan strânse mâna tânărului căpitan. Porunci scufundătorilor să descopere şi a fost înştiinţat că una din aripile elicei fusese strâmbată şi că se izbea de grinda de dinapoi a iahtului. Dar populaţia se ocupă în special cu cultivarea pământului roditor. portocalelor şi a tuturor bogăţiilor sale agricole. Şi John se simţi recompensat cu aceste două cuvinte. Abia cu două grade. . se va opri la Capul Bernouilli. Duncan-u\. care duce la două golfuri destul de adânci. John. celălalt la sud. Acest oraş. căutând urmele Victoriei. In ce loc al coastei fusese aruncat Duncan-u\ de groaznica furtună? Unde va relua drumul pe paralela obişnuită? La ce distanţă îi rămânea în sud-vest capul Bernouilli? Acestea au fost primele întrebări adresate lui John Mangles. El se găsea la 136° 12' longitudine şi la 35°07' latitudine. între aceste două extremităţi se deschide strâmtoarea Investigator. după planuri îndelungate.Prima grijă a lui John Mangles a fost de a-şi fixa corabia puternic cu două ancore. Pe coasta orientală a acestuia din urmă e săpat portul Adelaida. aşa de gravă. are în faţă Capul Borda. luară următoarea hotărâre: Duncan-u\ va urma cu velele conturul ţărmurilor australiene. Capul Catastrofei. capitala provinciei numită Australia meridională. Glenarvan păstra pentru el secretul neliniştilor sale şi nici lady Helena. spunându-i: —. neputinţa mişcării de rotaţie. nici o temere de â fi târât sau de a se izbi de stânci. De aici. Golful Spencer. îşi putea repara acolo Duncan-u\ stricăciunile suferite? Aceasta era întrebarea. Glenarvan şi căpitanul John. contra vânturilor din larg. şi îşi punctă observaţiile pe harta bordului. Fundul era bun cu un pietriş tare. aşezat la unul din punctele Australiei Meridionale şi la trei sute de mile de capul Bernouilli. unde stricăciunile sale vor putea fi uşor reparate. format dintr-un promontoriu al insulei Kanguroo. regulamentele maritime interzic căpitanilor întrebuinţarea acestui scăpaseră. iar spiritul general e puţin înclinat către operaţiunile cornerciale şi artele mecanice. după atâtea ore periculoase. Aceasta pe o adâncime de treisprezece metri. John Mangles voi să ştie ce-i rămânea de făcut. Populaţia numără mai puţini ingineri decât agricultori. că necesita unelte care nu s-ar fi găsit nici la Adelaida. unul la nord. Rămânea de lămurit un punct important. la Capul Catastrofei. întemeiat în 1836. Stricăciunea era evident gravă. Mulţumesc. numără patruzeci de mii de locuitori si oferă resurse destul de complete. unde vor fi luate ultimele informaţii şi îşi va continua drumul spre sud până la Melbourne. cu exploatarea strugurilor. nici Robert nu bănuiră gravitatea pericolelor din care abia * Astfel. nici Mary Grant. nume funest. Deci. Duncan-u] nu se abătuse prea mult din drum. Cu elicea dreasă. se găsea într-un mic golf adăpostit de o peninsulă circulară. Golful Saint Vincent. Aceasta ridică îndată poziţia.

Dunca/j-ulîşi aşeză pânzele astfel încât să se menţină pe loc cât mai mult cu putinţă. Atâta timp cât era vorba de teritoriul argentinian. făcuţi prizonieri în momentul în care valurile îi aruncau pe coastă. care simt naufragiul după cum o pasăre de pradă simte un cadavru. Apoi. înfăţişarea ei era încântătoare. Acestea nu mai erau ţărmurile înverzite ale insulei Kanguroo. nedespărţitul său Paganel şi tânărul Robert îl însoţeau. trebuiseră să fi adunai cele mai mici sfărâmături. rupând câteodată uniformitatea unei coaste joase şi ciopârţite. Dar explorarea nu relevă nimic. geograful putea pretinde cu tot dreptul că cifrele documentului se raportau nu la scena naufragiului. Dar acest insucces nu dovedea nimic. atâta timp cât nu vor fi atins punctul precis indicat de document. trecu de Capul Catastrofei şi se găsi de-a curmezişul strâmtorii Investigator. mateloţii întoarseră macaralele. îi urmă un vânt bun care sufla din sud-vest. ici şi colo se vedeau râpe posomorâte sau promontorii de nisip. Astfel. o parte din personalul Duncan-u\m a fost trimis pe uscat cu însărcinarea de a vizita coasta. De doi ani marea putuse să împrăştie. Covoare imense de verdeaţă îmbrăcau stâncile stratificate ale ţărmurilor sale. nenumărate cârduri de canguri sărind prin păduri şi câmpii. Se găseau atunci pe paralela treizeci şi şase. fără a fi găsit cea mai mică epavă. in sfârşit toată uscăciunea unui continent polar. Dar atunci. uraganul se liniştise cu totul. Vele noi au fost întinse. John Mangles se hotărî să profite de primul vânt prielnic pentru a întinde velele. Glenarvan. Acolo. ci mici munţi arizi. marile fluvii ale pampasului. ca şi ţărmurile patagoncze. Către seară. Marinarii nu se plânseră totuşi. la 20 decembrie ajunseră de-a curmezişul Capului Bernouilli. ancora se desfăcu de fund şi Duncan-u\. numeroşii lor afluenţi erau acolo pentru a duce . Totuşi. cădea una din ingenioasele ipoteze ale lui Jacques Paganel.Propunerea a fost aprobată. care termină golful Lacepede. A doua zi. trecu aproape de ţărmul golfului Encounter. Glenarvan nu voia să lase nici un punct neexplorat. Seara trecu de Capul Borda şi insula Konguroo. Se vedeau. într-adevăr. îndată. în timpul nopţii. fuseseră. alerga în direcţia vântului pe lângă ţărmurile australiene. De altfel. cel mai mare fluviu al Australiei Meridionale. în timpul zilei coasta a fost scotocită cu grijă. ca în timpul descoperirii ei în 1802. nu trebuiau să piardă speranţa. Harry Grant şi cei doi tovarăşi ai săi. Personalul trimis în cercetare întâmpină mari greutăţi. iahtul gonea ca un adevărat clipper cu velele desfăşurate în întregime. fără nici o îndoială. La patru dimineaţa. indigenii. târâţi în interiorul continentului. în ziua de 18 decembrie. Nu aşteptă mult. Aceasta e'cea mai mare din insulele mici australiene si serveşte de refugiu deportaţilor fugari. ajunsese în 1838 călătorul Stuart după ce descoperise Murray. După două ore. să roadă resturile corăbiei şi să le smulgă de pe stânci. Până la a treizeci şi opta. Ţărmurile australiene erau mute în această privinţă. ci la chiar locul captivităţii. Făcură pregătirile pentru plecare.

Rio Colorado şi Rio Negro se varsă în mare printre plaje pustii. aşezată lângă dânsa. Aceasta întrista mai ales pe pasagerii iahtului şi deznădăjdui pe Mary şi pe Robert Grant. într-o discuţie precedentă. Yara. Arătă că gradele scrise în document nu se aplicau locului naufragiului. Darling sau se varsă unele în altele. dacă corabia lor s-ar fi sfărâmat pe stâncile coastei orientale. cursurile de apă. domnule John! răspunse Mary Grant. că prin urmare sticla fusese aruncată în mare în locul în care se sfărâmase Britannia. căci. intervine cerul şi printr-o întâmplare neprevăzută le deschide noi drumuri. se înţelegea din document prin cuvintele de care trebuiau să ţină socoteală. primi astfel soluţia definitivă şi dădu concluziile următoare: dacă nu se auzise de numele Britannici la Capul Bernouilli. — Să vă audă Dumnezeu. Aici. mai mult. dar. Totuşi. Ţărmul nu mai era decât la două sute de metri şi isprăvea prin nişte pante destul de line. Ce probabilitate ar fi fost. Chestiunea. nelogică în Australia. Căutările sale ar fi fost infructuoase. astfel că Bhtannia se putuse pierde acolo cu oameni şi lucruri. pe când principalele râuri australiene Murray. porturi în care navigaţia e activă. în această parte a Australiei. care a fost ridicată în această privinţă de maiorul Mac Nabbs. John Mangles. pe bună dreptate atenţia Glenarvan. ca o sticlă fragilă să poată coborî cursul acestor ape necontenit parcurse şi să ajungă în Oceanul Indian? Această imposibilitate nu putea să scape unor spirite perspicace. îndelung dezbătută. după cum îi atrase. Ducându-sc la ţărm cu lordul şi cu lady Glenarvan. deci. Negreşit se poate zice. dar îşi îndeplinise datoria cu mult curaj şi cu conştiinciozitate.spre mare preţiosul document. care cu timpul vor alcătui o centură de recifuri în partea sudică a Australiei. pe coasta occidentală a Australiei. . Mâna lui Dumnezeu nu ne va părăsi. Paganel o recunoscu într-o discuţie. din contră. plauzibilă în Patagonia. Dar nu mai era nici un motiv să caute pe prizonieri numai dc-a lungul paralelei treizeci şi şapte. Torrens. Aşa cum erau acum şi tot puteau să distrugă talpa unei corăbii. — Da. zise căpitanul John. -în provinciile argentiniene. Aceasta. PagancI. ar fi fost. miss Mary. în momentul în care oamenii au sfârşit resursele răbdării. de nelocuit şi nelocuite. cei doi copii ai căpitanului îşi spuneau că problema salvării tatălui lor avea să se decidă negreşit. Ipoteza lui Paganel. de altfel. — Speranţă! Speranţă! Trebuie să ai mereu speranţă! repeta lady Helcna fetei. sau se aruncă în ocean prin guri care au devenit rade frecventate. Mac Nabbs şi PagancI. între nişte bancuri de corali pe cale de formare. demonstrase că naufragiaţii ar 11 fost repatriaţi de mult timp. această interpretare definitivii a documentului nu excludea ipoteza captivităţii căpitanului Grant. care taie paralela treizeci şi şapte sunt puţin abundente. lord Glenarvan nu mai avea decât să se întoarcă în Europa. Acostară într-un cot natural. extremitatea capului înainta cu două mile în marc.

astfel. fără îndoială. umilit de a vedea uriaşele lui picioare învinse de picioruşele flăcăului de doisprezece ani. Cinci băieţi frumoşi şi puternici. încă. geograful întrecu mult pe liniştitul maior.Pasagerii Duncan-ului debarcară fără dificultăţi pe un ţărm cu totul pustiu. un ţinut steril. aripile unei mori se întorceau în vânt. o femeie robustă. pe care Glenarvan îl compară cu cabinele pământurilor de jos ale Scoţiei. — E aproape o biserică. a cărui vedere are privilegiul de a-mi încânta privirile. Nu se puteau înşela: acest om. în acest moment. cu tufişuri şi mărăcini.mierda cu umbra mobilă a marilor ei aripi. la trei mile. necultivat. Totuşi. Glenarvan şi tovarăşii săi se aventurară în şanţ şi ajunseră în vârful râpei printr-o pană destul de anevoioasă. prezenta tipul deplin al colonistului . înaltă de şaizeci. pe care vesela moară a domina cu coama ei ascuţită şi o de/. — Da. bătea această barieră. la lătrăturile a patru dulăi care anunţau venirea străinilor. erau urmaţi de mama lor. un bărbat de vreo cincizeci de ani. descoperi la timp o spărtură. căderea porţiunilor superioare ale masivului. Era un ţinut întins. Marea. — O moară! strigă Robert. doamnă şi dacă una macină pâinea corpului. în timpul frământărilor sale şi determină. garduri vii înconjurau nişte ogrăzi de puţin timp desţelenite. Puţin câte puţin. Convoiul. câteva fâşii de pământ acoperite cu spice aurii. unde agreabilul se împreună cu utilul. apărură câmpuri acoperite de cereale. ci a lucrătorului. spre disperarea lui Paganel. Porniră la drum. câţiva boi şi vreo şase cai păşteau în livezi înconjurate de salcâmi puternici luaţi din întinsele pepiniere ale insulei Kanguroo. După o jumătate de oră de mers. iar Paganel cu câmpiile infertile ale Bretariiei. nu a sălbaticului. adunat laolaltă. zise lady Hclcna. răspunse Paganel. în această câmpie aproape virgină. Râpe şi fâşii stratificate formau o linie uc-a lungul ţărmului. Iată un mic monument pe cât de modest pe atât de folositor. solul lucrat de mâna omului se arătă sub o altă înfăţişare. în mijlocul acestor construcţii noi. chiar optzeci de picioare. livezi cu îngrădiri răcoroase. John Mangles. se semnala în depărtare prin câteva construcţii. se caţără pe un povârniş aproape perpendicular şi ajunse cel dintâi sus. de o surpare parţială a râpei. Din acest punct de vedere se aseamănă. — E chiar o moară. într-adevăr. înconjurat de familie. fiii săi. Dar dacă acest ţinut părea nclocuit de-a lungul coastei. cerceta câmpia care se întindea în jos. din fericire. cu o înfăţişare plăcută. Robert. ieşi din casa principală. Ar fi fost greu să se treacă peste zidul natural fără scări sau cârlige. apoi hambare comune împărţite cu înţelepciune.Trecerea de la un ţinut steril la câmpia cultivată a fost bruscă. în sfârşit o locuinţă simplă şi confortabilă. — Să mergem la moară. o grădină frumoasă demnă de Horaţiu. care îşi îndreptase telescopul asupra obiectului în chestiune. ca o pisică. replică Glenarvan. In locul mărăcinilor. cealaltă macină pâinea sufletului. prezenţa omului. produsă. de căpiţe de fân ridicate ca nişte stupi mari. la o jumătate de milă spre sud.

pe când fiii colonistului uşurau pe călători de armele lor. masa cu o înfăţişare ispititoare. • . Intraţi. îşi duse familia către ţinuturile australiene. Acum sunt australian. Convorbirea începu. conduse de doamna O'Moore. fiţi bineveniţi în casa lui Paddy O'Moore. belşugul nu lipsea. Lăudară cina. Aşa am fost şi aşa era Paddy O'Moore. — Dumneata? răspunse acesta foarte surprins. venise să caute fericirea şi averea dincolo de mări.. Paddy O'Moore istorisi povestea vieţii lui. intrară în locuinţă. o masă largă şi lungă la care douăzeci de persoane ar fi stat comod — iată mobilierul. Lady Helena se simţi cu totul emoţionată de o aşa perfectă simplitate de obiceiuri. răspunse Paddy O'Moore. Mâncarea de prânz era servită: castronul cu supă fumega între rosbif şi friptura de oaie înconjurată de farfurii mari cu măsline. — Aştept totdeauna pe cei care vin. această casă e a dumneavoastră. cu o voce gravă. econom şi viteaz. Mulţi vin să caute în depărtare * Râu care desparte Scoţia de Anglia. sapă un şanţ mai adânc între Scoţia şi Anglia. egalii stăpânului lor. Câteva bănci de lemn ţintuite de zidurile zugrăvite în culori vesele. care despart bătrâna Caledonie de „verdele Erin. el recită benedicte-u\ catolic. două dulapuri de stejar. dezgustat de mizeriile ţării sale. reuşeşte. lenea şi viciile lor. Apoi. Nu rămânea decât să primească. veneau să-şi împărtăşească masa. ocupa parterul clădirii construite din scânduri groase aşezate orizontal. decât cele douăzeci de leghe ale canalului Irlandei. oricine aţi fi. Gazda avea un aer aşa de îndatoritor. — Sunteţi irlandez? zise Glenarvan strângând mâna colonistului. zise el cu simplitate lordului Glenarvan. încât ar fi fost necuviincios să nu te aşezi la ea. dispreţui munca de miner pentru oboselile mai puţin grele ale agricultorilor şi după două luni începu să-şi agonisească gospodăria aşa de îmbelşugată acum. o privire a soţului îi dădu de înţeles că şi el admira ca dânsa. -— Vă aşteptam. ulcioare de staniu strălucitoare.irlandez care. răspunse irlandezul. O sală mare. domnilor. Lady Helena şi Mary Grant. Oricine este sobru şi curajos. Servitorii fermei. fără ceremonie. De la scoţian la irlandez nu e mare deosebire. — Am fost. Glenarvan şi ai săi nu se prezentaseră încă. de câţiva metri. că aceste gazde ospitaliere îi şi salutaseră: — Străini. era aşa de mult şi de bogat aprovizionată. struguri şi portocale. răcoroasă şi luminoasă. Eî părăsi Dundalk. în picioare. o invitaţie făcută aşa de binevoitor. Ei învârtesc soarta uitând să-şi acuze inteligenţa. Râuleţul Tweed*. Paddy O'Moore arătă cu mâna locul rezervat străinilor. unde murea de foame. vreo zece scaune. Era aceea a tuturor emigranţilor pe care mizeria îi alungă din ţara lor. norocul şi nu găsesc decât necazuri şi nenorociri. au avut timpul să-şi spună numele. nici calitatea lor. debarcă la Adelaida. pe când familia şi servitorii săi stăteau cu respect.

El putea afirma. . Nu auzise niciodată vorbindu-sc de această corabie. dar nu-ti cer să-mi spui cine eşti". VII AYRTON Surpriza produsă de aceste cuvinte nu s-ar putea descrie. la povestirea emigrantului irlandez. vorbeşte astfel? * Un acru are 0. călătoria iahtului. apoi se află cu siguranţă pe pământul australian. După ce termină. nu ascunse că cele mai scumpe speranţe . vă voi întreba ce interes aveţi să-mi puneţi această întrebare? Atunci. cumpără loturi cu câştigurile de pe urma celui dintâi. Disperarea năpădea de-acum sufletul acestor generoşi oameni pe care Duncan-ul îi adusese fără rost pe ţărmuri îndepărtate. Aceste diferite loturi sunt cedate coloniştilor. că naufragiaţii nu fuseseră aruncaţi în această parte a ţărmurilor apusene. un agricultor muncitor poate câştiga pentru a trăi şi să pună deoparte o sumă oarecare. deci. după ce fusese sclavul europenilor şi independent cum poate fi în cea mai liberă ţară din lume. Or. Paddy O'Moore ştia aceasta. de prezenţa sa la Capul Bernouilli şi de cercetările sale urmărite cu o răbdare neobosită. Glenarvan jpovesti colonistului istoria documentului. Trăi. poseda 500 de acri şi 500 de capete de vite. încercările făcute pentru a regăsi pe căpitanul Harry Grant. Familia sa era prosperă. Era din acei oameni care zic: „Uite ce sunt. Ţăranul irlandez deveni proprietar funciar şi eu toate că nu era decât de doi ani aici. nici un bastiment nu se rătăcise pe coastă. întrebă mai întâi. Cunoştinţele lui agronomice îl ajutară mult. pe Paddy O'Moore despre naufragiul Britannici. lăudaţi pe Dumnezeu. adăugă el. Glenarvan avea interes să vorbească de Duncan.ale sale cădeau înaintea unor afirmaţii aşa de sigure şi că pierduse orice nădejde de a găsi vreodată pe naufragiaţii Brilanniei. Răspunsul irlandezului nu a fost favorabil. Paganel nu găsi un cuvânt de consolare şi de speranţă. au răspuns prin sincere urări. Paddy O'Moore aştepta fără îndoială să afle şi ceva din ale musafirilor săi. Era stăpân. Glenarvan se ridicase brusc şi dându-şi deoparte scaunul strigă: — Cine. catastrofa data numai de doi ani. cu cea mai marc siguranţă. Cuvintele acestea trebuiau să producă o impresie dureroasă asupra auditoriului lui Glenarvan. exploatarea sa de asemenea. Au auzit însă aceste cuvinte mângâietoare: — Milord. John Mangles suferea de o durere pe care n-o putea potoli.404 hectare. Oaspeţii. De doi ani. dar fără a stărui prea mult. cu ochii plini de lacrimi. Dacă totuşi căpitanul Grant mai trăieşte. milord. Cap. Robcrt şi Mary erau acolo şl-I ascultau. de guvern şi din fiecare lot.„Tot pământul Australiei de sud e împărţit în porţiuni a câte optzeci de acri*. făcu economii. — Acum.

părăsindu-şi locurile lor. am zis: dacă totuşi căpitanul este viu. cu toate că părea un om care suporta suferinţele. — Da. făcându-sc interpretul tuturor. puse întrebări la care Ayrton răspunse. deci. Se vedea că suferise mult. răspunse unul din servitorii lui Paddy O'Moore aşezat în capătul mesei. John Manglcs. Acesta era un om de vreo patruzeci şi cinci de ani. milord. energic. Aceasta era prima întrebare cu rost. unul dintre cei doi marinari de care pomeneşte documentul? — Nu. răspunse Ayrton. grăbit de a şti înainte unde se găsea căpitanul Grant. umerii largi. Căpitanul l-a aruncat în mare probabil când eu nu mai eram la bord. Era numai oase şi nervi şi. Robert şi Paganel. — Dar căpitanul? Căpitanul? îl credeam înecat. Mary Grant. întipărite pe faţa sa. — Dar atunci. eu. Personalitatea lui Ayrton se impunea de la început. cu o înfăţişare aspră. unul din naufragiaţii Britanniei] Aceasta declaraţie produse un efect de nedescris. dar. v-o repet. mersul hotărât. pe jumătate pierdută de emoţie şi fericire. milord. Glenarvan. nu mai puţin încremenit decât Glenarvan. luat de pe puntea corăbiei şi aruncat pe coastă. Primele întrebări ale lui Glenarvan se îngrămădiră fără ordine: — Sunteţi unul din naufragiaţii Britanniei! întrebă el. — Nu ştii deci unde e? — Nu. Simpatia pe care o inspira era sporită încă prin urmele unei nenorociri recente. nu se informă de locul în care se pierduse Britannia. — Unde a avut. eu. — Nu eşti. — Scăpat cu dânsul după naufragiu? — Nu. Dacă toluşi căpitanul Grant e viu. Ayrton! zise colonistul. . ce ştii dumneata? întrebă Glenarvan. — Dar ai spus că şi căpitanul Grant este viu! — Nu. cu privirea dârză pierdută sub sprâncene groase. Dumneavoastră îmi spuneţi că mai trăieşte. scufundat cu tot echipajul Britanniei. Nu cunoşteam existenţa acestui document. dar hotărâtă. Statura mijlocie. milord. Din acest .milord.. o emoţie reciprocă. — Tu. după o expresie scoţiană. se repeziră către acela pe care Paddy O'Moore îl numise Ayrton.— Eu. îl credeam îngropat în valuri sau sfărâmat pe stânci... loc naufragiul? întrebă maiorul Mac Nabbs. le brava şi le învingea. Glenarvan şi prietenii săi au simţit aceasta de la prima vedere. nu-şi pierdea timpul ca să se ingraşe. dispărui. el e în Australia. caporalul căpitanului Grant. Credeam că supravieţuisCm singur. căzuse în braţele lady-ei Helena. evident. — Numai aceasta. un scoţian ca şi dumneavoastră. nu. chipul inteligent. în tulburarea primului moment. — Eu! răspunse Ayrton cu o voce emoţionată. am fost despărţit. întâlnirea lui Glenarvan cu Ayrton produsese. în acel moment teribil. Glenarvan. deci. — Ai adăugat: el e pe continentul australian! — Nu poate fi decât aici.

desigur..figură aspră. — E chiar aşa! exclamă Glenarvan. dacă nu bănuieli. Dar detaliile... Ayrton . nimeni nu avusese gândul de a se îndoi. — La 37 de grade latitudine? întrebă John Manglcs. acest maţelot. şi date concordante. marinarii. Unde.rhatelot Ayrton. Britannia alerga spre coasta Australiei. deci.îi strângeau. fără. -feţş. particularităţi izbitoare.• . imul . loc în chiar această parte. înfruntând aceleaşi primejdii! Mary nu-şi putea lua privirea de la această . . intervertind datele..Miss Mary.. de adevărul spuselor.moment. luă un curs mai drept şi. Era un tovară| al tatălui ei. .. îl socoti drept un adevărat tovarăş al căpitanului Grant. îndoială.. oricât de exacte ar fi. Mai avea de parcurs decât câteva sute de metri.. Naufragiul a avut. Singur. La întrebarea pusă de Mac Nabbs. deci. detaliile acestei poveşti obscure apărură nete şi mai preelşe'în spiritul auditoriului. o precizie remarcabilă. — La 37 de grade.. după alte cuvinte ale matelotuluj. Până atunci.. maiorul şi. convorbirea. Câţ despre John Mangles. r— V e coasta apuseană? —-Nu. până atunci aridă. John Mangles.nu alcătuiesc o certitudine şi. ţinea una din mâinile sale într-ale ei.caporalului. milord. mult timp. >. nu ştia. Glenarvan-şîlady Helena. amestecând faptele. Ayrton răspunse în aceşti termeni: . . q\ tatăl ■ tinerei.. îndată. căpitanul Grant trebuia sa fie viu. . ca şi el. Desigur Ayrton citase amănunte. — Când am fost smuls de pe puntea de dinainte. . că am putut zice pe drept cuvânt: dacă totuşi căpitanul . Mac Nabbs îşi păstră părerea fără a spune ceva. ai căzut în mâinile unor oameni foarte chibzuiţi! - Nimeni. răspunse Ayrton.se îngrămădeau pe lângăjbravul.şă-l căutăm aici nu în altă-parte. se întrebau dacă totuşi . îl vom găsi şi îl yom scăpa. trebuie să mărturisim că. Părea că prezenţa acestui pm ar fi un . Robcrt şi Mary. s-a remarcat minciuna din precizia amănuntelor. străbătând cu el mările. dar. Grant mai trăieşte pe continentul australian. Pe coasta răsăriteană.zălog asigurat scăpării lui Harry Grant. întâlnirea sa neprevăzută putea trezi câteva îndoieli. — Şi în ce vreme? .djn.adăugă el cu o perfectă naivitate. . în general. auzi vorbind. adăugă Ayrton. — In noaptea de 27 iunie 1862. iui Paganel. atingând uşor subiectele fără "â?le aprofunda. —-Şi îl vom căuta. cuiva. plângea de fericire. Ah! Preţios document. poate. mai. mâinile.amicul meu! strigă Paganel. replică plin de vioiciune caporalul. Răspundea miilor de întrebări cu care era asaltat. . puţin grăbiţi de a se supune. de ce căpitanul n-ar li ieşit cu bine din această catastrofă? Ayrton repeta bucuros că şi. Britannieil Trăise lângă Harry Grant..cuyinte|e lui Ayrton meritau o încredere deplină. — Vedeţi. cu o inteligenţă şi.ţrebuie.. pe când el vorbea. Dacă matclotul scăpase din primejdiile naufragiului. îndoielile sale nu rezistară. . când îl. pe acest continent. nu auzi măgulitoarele cuvinte ale.

mai vorbeşte de tatăl nostru. deoarece ştirile de pe corabie îi veniseră până în luna mai a anului 1862. e adevărat! zise Robert Grant. când. Trebuiră să taie catargele. acolo stabilirea unei colonii îi păru uşoară şi prosperitatea asigurată. Când îşi veni în fire. Aveau să piară pe bord. un port bun de oprire pe drumul Molucelor şi Filipinelor trebuia să atragă corăbiile. Britannia a fost jucăria uraganelor. luat de un val. şeful de. îl oprea. într-adevăr. Glenarvan nu voia să-l întrerupă şi. mai ales că săparea de la Capul de Suez urma să înlăture drumul prin Capul Bunei Speranţe. dar lady Helena. La trei săptămâni după plecare. la Noua Zeelandă. Echipajul a fost peste puţin timp la capătul puterilor. Maiorul nu s-ar mai fi putut îndoi de autenticitatea ei. în timpul acestui an. După cercetarea Papuasiei. Harry Grant era dintre aceia care făceau propagandă în Anglia la opera domnului de Lesseps şi nu amesteca rivalităţile politice într-o chestiune de mare interes internaţional. Mary îi spunea eu vocea-i blândă: — Domnule Ayrton. în acest moment. Timp de opt zile. Se cufunda puţin câte puţin. îndată corabia se izbi. Aici se isprăvea povestirea.cunoştea perfect pe Mary şi pe Robert. găsise un punct important pe coasta occidentală a Papuasiei. Un drum de apă se deschise în fund şi nu reuşiră să-l oprească. fără a părea că le dădea importanţa pe care le-o dădea John Mangles. |a plecarea Britanniei. echipaj de lângă care fugise. îi văzuse la Glasgow. Avu loc o lovitură violentă. n-a mai auzit vorbindu-se de Britannia şi presupuse. — E adevărat. . Nu putură mânui pompele. în noaptea de 27 iunie. era în mâinile indigenilor care îl târâră în interiorul continentului. Britannia se duse să se aprovizioneze cu merinde la Callao şi a părăsit portul la 30 mai 1862. Şi când se oprea. zări ţărmul occidental al Australiei. Mary Grant cunoştea o mare parte. în mintea sa se îngrămădeau douăzeci de întrebări mai folositoare. cum înţelesese perfect Paganel. Asista la el şi şeriful Mac Intyre. El se opri la Hebride. pentru a se întoarce în Europa prin Oceanul Indian şi drumul Capului Bunei Speranţe. la Noua Guinee. Harry Grant se opri la principalele insule ale Oceaniei. lovindu-se de luări în stăpânire puţin justificate. că ea pierise cu oameni şi lucruri pe primejdioasele stânci ale lui Twofold-Bay. grijilor lui Dick Turner. nu fără dreptate. totuşi. Ayrton povesti istoria Britanniei şi călătoria prin Oceanul Pacific. Avea pe cală şase picioare de apă. Ea provocă de mai multe ori exclamaţii dureroase. Ayrton. o furtună îngrozitoare avarie nava care luă o direcţie periculoasă. Şi Ayrton aducea astfel aminte de mii de amănunte. la Noua Caledonie. Aminti de prezenţa lor la dejunul de adio dat pe bord amicilor căpitanului. căţărându-se în vârful catargului. Totuşi. De atunci. arătându-i vesela emoţie a Mary-ei. îl încredinţaseră pe Robert — avea abia zece ani. Dar. căci corabia sa era semnalată în coloniile Britanice. a fost aruncat în mijlocul stâncilor şi-şi pierdu cunoştinţa. îndurând reaua voinţă a autorităţilor engleze.

că nu se îndoise deloc de sinceritatea lui Ayrton. prizonierul unui trib indigen. adăugă: — Am scăpat. când aceste intră şi prezentă angajamentul său în regulă. Ayrton mulţumi irlandezului eu un gest şi aşteptă să i se pună noi întrebări. La ce ar mai fi răspuns de aici înainte? Glcnarvan era pe punctul de a deschide discuţia asupra unui nou plan. toată această parte nelocuită a continentului. trebuia să prezinte un interes şi mai mare. povestea vieţii lui Ayrton. o îndoială. demn de toată încrederea. zise: — Erai caporal la bordul Britanniei. Dar Paddy O'Moore a avut timp să spună: — Milord. zdrobit. munţi. Nu suferi. nu se îndoiau. râuri. că Grant supravieţuise naufragiului cu doi din mateloţii săi. locuinţa lui Paddy O'Moore va fi mult timp a sa. adresându-se matelotului. îşi zicea. se văzu dus în interiorul regiunii udate de Darling. Era o hârtie iscălită de armatorii Britanniei şi de căpitanul Grant. — Da. Trecu astfel mlaştini. Timp de o lună. dictase întrebarea maiorului. înşelă vigilenţa băştinaşilor şi dispăru în adâncimea pădurilor imense. din sala comună pentru a se duce să caute actul oficial. totuşi. din naufragiu. De două luni de când e în serviciul meu. graţie documentului. rătăci în mijlocul acestor pustietăţi întinse călăuzindu-se ziua după soare şi noaptea după stele. E un om inteligent. înţelegând că un oarecare sentiment de neîncredere. trăind din rădăcini. Şi ieşi. zise colonistul irlandez. unde găsi o viaţă fericită în schimbul muncii. Glenarvan voia să răspundă . — Şi dacă Ayrton se laudă cu mine. cu toate că fuga sa trebuia să-l arunce în ajte nenumărate primejdii. a cărei scriere Mary o recunoscu perfect. angajarea mea la bord. când maiorul. chinuri. nu am decât să mă laud şi eu cu dânsul. E un om cumsecade. vi-l dau pe Ayrton drept un om cinstit. A lipsit un minut. adică la patru sute de mile spre nordul paralelei a treizeci şi şaptea. el trăi mizerabil. bun şi dacă-i place.după istoria Britanniei. muncitor. Dar. pentru că tribul era nenorocit. Nu mai putea fi vreo îndoială asupra . Pândea cea mai mică ocazie pentru a scăpa. nutrea speranţa de a-şi recâştiga libertatea. însă. într-adevăr. Au fost doi ani de sclavie penibilă. era angajat caporal pe bordul corăbiei Britannia din Glasgow". profitând de întâlnirea cu Ayrton şi de informaţiile sale. oricât de uşoară ar fi fost. într-o noapte din luna"octombrie 1864. din ferigi comestibile. ajunse la locuinţa ospitalieră a lui Paddy O'Moore. nu am să-i fac o singură mustrare. Matelotul naufragiat. In sfârşit. aşa cum supravieţuise şi Ayrton. Din soarta unuia puteau deduce pe a celuilalt. Cunoşteam istoria naufragiului său şi a captivităţii sale. Acolo. brav. că legitima curiozitate a auditoriului trebuia să fie satisfăcută. când povestirea luă sfârşit. Ea constata că „Tom Ayrton. numai. de altfel. Totuşi. adesea doborât de disperare. îndată. răspunse Ayrton fără a ezita. pe care puţini călători au străbătut-o cu greu. matelot de rangul întâi.

el însuşi rămânea mut. John Mangles umbla cu paşi mari în sala comună. — Grave? — Nu. domnule Ayrton. ca şi cum ar fi fost pe puntea corăbiei sale în vreo încurcătură. zise Glenarvan. — Aceasta ne va complica cercetările. Am câteva cunoştinţe despre. zise Glenarvan. răspunse Glenarvan. zise Glenarvan. Lady Helena întreba cu privirea. Cum să regăseşti urmele prizonierilor în interiorul unui continent aşa de întins? O tăcere lungă întâmpină această observaţie. va trebui să aşteptăm ca Duncan-u\ să fie reparat. Paganel. — Nu puteţi merge cu velele? întrebă caporalul. dumneata ce-ai face? — Doamnă. ca şi dumneata.. Dar trebuie să credem că au fost târâţi.identităţii lui Ayrton. pe toţi tovarăşii ei. milord. urmând paralela treizeci şi şapte. răspunse Ayrton. m-aş îmbarca la bordul Duncan-ului şi m-as duce chiar la locul naufragiului. zise lady Helena matelotului. dar. Ayrton se gândi câteva clipe şi răspunse: — Vă mulţumesc. Ayrton. — Bine. răspunse John Mangles. va trebui să ne întoarcem la Melbourne. de încrederea pe care o aveţi în mine şi sper să mă arăt demn de ea. exclamă Paganel. să meargă vasul la Melbourne. Naufragiaţii sunt evident prizonierii indigenilor. — Cred ca şi dumneavoastră. fac apel la sfaturile tuturor şi provoc o discuţie imediată asupra celor ce avem de făcut. deoarece nu au ajuns la posesiunile engleze. deoarece n-au mai reapărut. — Da. Acolo. rând pe rând. căci ar fi fost greu să se admită ca acest document să fie în mâinile lui şi să nu-i aparţină. în orice caz. dar dacă vânturile ar fi împotriva Duncan-ului ne-ar provoca întârzieri şi. Una din aripile elicei e stricată şi nu poate fi reparată decât la Melbourne. Ingeniozitatea obişnuită îi lipsea. dar necesită unelte pe care nu le avem la bord. la nord de paralela 37°? — E de crezut. cum am traversat America. despre obiceiurile indigenilor şi daci vă pot fi folositor. nu mă îndoiesc că soarta lor n-a fost ca a mea şi că nu-s prizonierii unui trib de băştinaşi.această ţară. — Ah! Aţi suferit avarii? întrebă Ayrton. Părerile dumitale. . — Da. aşa cum se temeau. reluă Ayrton. — Şi cum? întrebă John Mangles. răspunse cu vioiciune Ayrton. aş căuta indiciile pe care întâmplarea le-ar putea da. Ayrton. că şi căpitanul Grant şi cei doi mateloţi ai săi au fost scăpaţi din naufragiu. -— Repeţi aici. argumentele pe care le-am scos de-acum în evidenţă. zise Paganel. — Desigur. iar noi să mergem fără el în golful Twofold-Bay. triburile duşmane nu rămân niciodată în vecinătatea districtelor supuse englezilor.. Acum. contra obiceiului său. — Traversând Australia. ne vor fi foarte preţioase şi ţi-aşYi foarte îndatorat să ni le dai. fără a căpăta un răspuns. domnule. — Ei bine. Şi dumneata.

— Şi în ceea ce mă priveşte. n-am auzit vorbindu-se de un singur ocnaş. Provincia Victoria nu numai că i-a respins. ne-am înţeles? — Ce crezi. Queensland. a ameninţat compania peninsulară de a-i retrage sprijinul dacă corăbiile ei vor continua să ia cărbuni în porturile Australiei occidentale. — Duncan-ul ne va întâlni sau îl vom întâlni noi. — Dar bandiţii? — Nu sunt bandiţi în provinciile meridionale ale Australiei. Cum? Nu ştii asta. cu căi ferate şi populată în mare parte pe acest parcurs. unde ocnaşii. civilizată. —rr Vorbeşti serios. dacă ne urmăm căutările până la coastă. încât propun lady-ei Glenarvan şi domnişoarei Grant să ne însoţească. — Aşa de practicabilă. Duncan-ul va veni să'ne întâlnească acolo. — Vedeţi. Ah! Dacă ar fi vorba de a străbate continentul australian la o latitudine mai joasă. — Dar sălbaticii? — Nu sunt sălbatici la această latitudine şi. zise Paddy O'Moore. după împrejurări. Ei bine. chiar în acest an. ar fi altfel! Dar această a treizeci şi şaptea paralelă taie provincia Victoria. reluă Jacques Paganel. Paganel? întrebă Glenarvan. chiar Tasmania sunt de acord în a respinge pe deportaţi de pe teritoriul lor. — Nu sunt animale sălbatice în Australia. adică timpul necesar reparaţiilor Duncan-ului. n-au cruzimea băştinaşilor din Noua Zeelandă. Nu numai provincia Victoria dar şi Australia Meridională. răspunse Mac Nabbs. sunt primiţi. ci numai în coloniile răsăritene. în care căldura e toridă. Câte 12 mile pe zi. E o călătorie care se face în trăsură. e foarte adevărat. Guvernul victorian. să trecem pustiul imens în care apa lipseşte. răspunse Ayrton. un englez? — Mai întâi. răspunse Paganel. Dacă găsim pe căpitanul Grant în drumul nostru. să facem în sfârşit ceea ce n-au încercat. — Dar animalele sălbatice? zise Glenarvan. dacă traversarea Australiei e practicabilă. răspunse Glenarvan. care voia să expună toate obiecţiile posibile. Cine are de făcut obiecţii acestui plan? Maiorul? — Nu. nu-s englez. nu i-am întâlnit niciodată. o ţară engleză. E o călătorie de trei sute cincizeci de mile. că am avut dreptate.— Dar Duncan-ul? reluă Ayrton insistând. amicii mei. . De când locuiesc la această fermă. E o plimbare ca de la Londra la Edinburgh. Din contră. cu drumuri. — Ceea ce a spus domnul Paganel. ne vom întoarce împreună la Melbourne. dacă vrei sau în căruţă. dar a făcut o lege pentru a exclude de pe teritoriul ei pe condamnaţii eliberaţi ai celorlalte provincii. dacă ar trebui să-l tăiem în lat. Helena? întrebă Glenarvan. dumneata. Nu-i altceva. va dura abia o lună. cei mai îndrăzneţi călători. — Foarte serios. dragul meu lord. încă. în orice caz.

Caporalul Britanniei bucură foarte mult pe pasagerii Dimcan-ului. Ce rezultat avea să aibă această traversare a Australiei? Prezenţa lui Harry Granl devenise un fapt indiscutabil. zise Ayrton. zise: — Da. Să pornim! Tot înainte! Cap. ar fi fost o nouă şansă de succes. care trebuia să fie riguros urmată. milord. să-i conducă până la coasta orientală. răspunse lady Helena. în orice caz. atunci. Glenarvan ţinea. Propunerea lui Paganel o dată primită. amicul meu. întorcându-se către tovarăşii ei. Ea mărea suma şanselor favorabile. 22 decembrie. după ce se gândi. răspunse Glenarvan.— Ceea ce credem toţi. — O singură întrebare. consecinţele expediţiei puteau fi mari. milord. dar poate că tăia urmele sale. nu fără a regreta pierderea acestui excelent om de casă: — Ayrton. Mai mult. Plecarea a fost hotărâtă pentru a treia zi. căpitanul lui?.. care pierdea un ajutor inteligent şi credincios. — Pune-o. Acolo era punctul principal. bizuiţi-vă pe mine. dacă nu trecem Australia de la un ţărm la altul. Pe coasta orientală. Ayrton. Copiii căpitanului său îl îmbrăţişară mult. — Bine. Dar. — Mă bizui. a dat îndată ordinele pentru ca pregătirile călătoriei să fie isprăvite în cel mai scurt timp.. scumpul meu Edward. cel puţin. în mod deosebit să-şi asigure folositorul concurs al tovarăşului lui Harry Grant şi întrebă pe gazda sa dacă/ n-ar voi să-i facă lui Ayrton propunerea de a-i însoţi. Ayrton. în afară de irlandez. Toţi erau fericiţi de hotărârea sa. Dar Paddy înţelese importanţa pe care lordul Glenarvan . răspunse Glenarvan. — Mulţumesc. să-i călăuzească prin pădurile provinciei Victoria. vă voi conduce chiar la locul în care s-a sfărâmat corabia sa. dacă Ayrton consimţea să se alăture călătorilor. milord. Paddy O'Moore consimţi. dacă cercetările noastre se prelungesc până acoló. vă voi urma şi dacă nu vă duc pe urmele căpitanului Grant. ne vei urma în această expediţie în căutarea naufragiaţilor Britannieil Ayrton nu răspunse îndată la întrebare: părea că ezită. Nimeni nu era convins că va găsi pe căpitan tocmai pe această linie a paralelei treizeci şi şapte. apoi. — Unde veţi găsi Duncan-u\l — La Mclbourne. — Căpitanul va aştepta instrucţiunile mele în portul Melbournc. VIII PLECAREA Lordul Glenarvan nu avea obiceiul de a pierde timp. ea ducea drept la locul naufragiului.

acoperită cu un coviltir. murmură John Mangles. Ai încredere absolută în secundul dumitale? — Absolută. Aceste animale. Partea de dinainte. Vehiculul era una din acele căruţe. Orice şovăială dispăruse. de-a lungul căreia şase boi trebuiau să se aşeze doi câte doi. lungă. Ayrton era acolo.. răspunse John Mangles. sprijinită pe patru roţi pline. Paddy şi Ayrton au fost de acord că femeile trebuiau să facă drumul cu carul tras de boi şi călătorii călare. se întoarse la stabilimentul lui Paddy O'Moore. va însoţi şi el expediţia. Curajoşii călători nu trebuiau să mai meargă orbeşte pe această linie a paralelei treizeci şi şapte. — Ne-am înţeles. — O singură întrebare. Trebuia mare îndemânare pentru a conduce această maşină îngustă. va fi bine. înălţimea Voastră se poate bizui pe el ca şi pe mine. Astfel. această afacere încheiată.. se lega printr-un mecanism rudimentar care nu permitea întoarcerea pe loc. simple discuri de lemn. gata să lucreze sub ordinele sale. Toată familia îl aştepta. Paddy O'Moore era în măsură să procure animalele şi vehiculul. astfel aşezate. fără cercuri de fier. gata la deviaţii şi pentru a conduce animalele. John. fără obezi. Tom este un om al datoriei şi disciplinei. pasagerii se întoarseră la bord. zise Glenarvan. lungi de douăzeci de picioare. însoţit de maestrul lemnar şi de mateloţii încărcaţi cu provizii. răspunse Glenarvan. John Mangles. în sfârşit mii de motive excelente. când vom regăsi pe tatăl Mary-ei Grant. El va conduce Duncan-ul la destinaţie. foarte depărtată de partea de dinapoi. Harry Grant — nu se puteau îndoi — găsise refugiu pe continent şi fiecare îşi simţea inima plină de mulţumire. Dar Ayrton .trebuia s-o pună în prezenţa caporalului şi se resemna. — Oh! înalţ imea Voastră!. A doua zi. în această parte era fixată o oişte de treizeci şi cinci de picioare. John. dacă împrejurările ar fi favorabile. fără spiţe. întoarcerea a fost veselă. devotamentul lui ca organizator al caravanei. de astă dată. presupunea că. ne vei însoţi. Duncan-ul va debarca pe Harry Grant pe ţărmul Scoţiei! Când John Mangles sprijini propunerea de a încerca trecerea Australiei cu pasagerii. Peste două luni. îl va repara cu îndemânare şi îl va aduce în ziua anumită. Glenarvan îl însărcina să-i procure mijloace de transport pentru călătoria prin Australia şi. Tom Austin e un marinar bun. trăgeau cu capul şi gâtul prin dubla combinare a unui jug legat de grumazul lor şi dintr-un lanţ fixat de jug printr-un cui de fier. discută despre aceasta cu lordul Glenarvan. Aceasta a fost tot ce putea zice. El păli o clipă şi luă mâna pe care i-o întinse lord Glenarvan. oscilatoare. adăugă el surâzând. să fii acolo. Puse în evidenţă tot felul de argumente în favoarea sa. El trebuia să organizeze mijloacele de transport împreună cu irlandezul. după ce-şi dăduseră întâlnire cu Ayrton. Totul era schimbat.

' — Aveţi o corabie frumoasă. răspunse Glenarvan. şapte cai viguroşi erau destinaţi pentru lord Glenarvan.de piele închideau. bagaje şi bucătăria portativă a lui Mr. în această odaie mobilă. coborî în camera elicei. la nevoie. Glenarvan avea de a face cu un om care se pricepea în materie. Ayrton îşi avea locul pe scaunul căruţei şi domnul Olbinett. Âu fost primiţi cu braţele deschise. tapiţeriile. îl împărţiră în două compartimente cu ajutorul unui perete de scânduri. primul compartiment şi îl apărau contra răcelilor nopţii. din contră. La nevoie. Ayrton îşi isprăvi plimbarea inspectând catargele şi echipamentul corăbiei. După terminarea pregătirilor. Partea de dinapoi a fost folosită pentru provizii. explora buncărele cu cărbuni. care însoţeau pe stăpânii lor în noua expediţie. — Cântăreşte două sute zece tone. de tunul suit pe teugă. John Mangles se întoarse la bord cu familia irlandeză. se mulţumi să călătorească în compartimentul bagajelor. observă maşina. se informă de forţa ei efectivă. Robert Grant. ornamentele şi sculpturile corăbiei de mesteacăn şi palisandru stârniră admiraţia sa. . Sub mâna maestrului lemnar. trebuiau să-l ia. îl amenaja în interior în modul cel mai convenabil. Lady Helena şi Mary Grant nu trebuiau să regrete prea mult. se interesă în mod deosebit de arme. Partea dc dinainte trebuia să aparţină în întregime călătoarelor. zise el. îl vizită până în spate. lucrul a fost mai simplu. bărbaţii puteau găsi acolo un adăpost în timpul marilor ploi. John Mangles. acoperită cu un covor des. Mai întâi. Lui i s-a cuvenit rolul de conducător. Perdele dese. — Şi bună mai ales. acest prim compartiment se transformă într-o cameră comodă. Nu voia să fie în urmă cu politeţea şi oaspeţii săi primiră bucuroşi revanşa ospitalităţii lor australiene in careul iahtului. Wilson şi Mulrady. pe care călăritul nu-l tenta deloc. sufrageria. aprovizionarea de pulbere. neputând schimba nimic din construcţia lui grosolană. nu dădu decât o aprobare moderată acestor lucruri costisitoare şi de prisos. Paddy O'Moore era uimit. care voi să întoarcă vizita lordului Glenarvan. confortabilele cabine ale Duncan-ului. Vehiculul. Olbinett. caporalul Britanniei examina iahtul dintr-un alt punct de vedere. lipsit de arcuri. Dar. dar un cort trebuia să-i adăpostească de obicei în timpul popasurilor. în sfârşit. Cât despre călători. de consumul ei. Mac Nabbs. Glenarvan le oferi să cineze la bordul navei sale. în schimb. nu oferea nici un confort. milord. Ayrton. dar aşa cum era. Mobilierul cabinelor. Caii şi boii păşteau în livezile locuinţei şi puteau fi uşor adunaţi în momentul plecării. Paganel.învăţase la ferma irlandeză şi Paddy răspundea de îndemânarea acestuia. de bătaia lui. prevăzută cu o toaletă şi eu două paturi rezervate pentru lady Helena şi domnişoara Grant. John Mangles îşi dădu silinţa să adune în acest loc îngust toate obiectele necesare pentru două femei şi reuşi. John Mangles şi pentru cei doi marinari.

— Ce om inteligent. chiar. nu-i în stare s-o ajungă! — Niciuna! răspunse John Mangles. ştergând. replică John Mangles şi vei socoti drept. că Duncan-ul face uşor. căruia figura şi manierele caporalului nu-i plăceau. răspunse simplu caporalul. în timpul cinei. înainte de toate. oricare ar fi fost ele. trebui să şteargă orice bănuială din mintea maiorului. la bordul nostru şi nu va depinde decât de dumneata ca acest vas să fie şi al dumitale. călătoria noastră prin Australia meridională nu oferă nici o primejdie? — Nici una. dar atunci nici o navă de război. — Prea inteligent! murmură Mac Nabbs. Ayrton şi familia lui Paddy O'Moore se întoarseră la locuinţa lor. înainte de toate trebuie să se găsească exact la întâlnirea care îi va fi dată ulterior. cincisprezece noduri? — Pune şaptesprezece. Tânărul căpitan dădu ultimele ordine lui Tom Austin. adăugă Ayrton. în zori. trebuiau să-l însoţească. Caii şi căruţa trebuiau să fie gata pentru a doua zi. maiorului. păru mirat. să nu-i scădem echipajul. insistenţă care. — Ei bine. Ayrton dădu interesante amănunte asupra continentului australian. Mulrady şi Wilson. Olbinett veni în acest moment să anunţe pe înălţimea Sa că cina era servită. Duncan-ul e un adevărat iaht de curse. Plecarea a fost fixată la ora opt dimineaţa. — Mă voi gândi. milord. când. înşurubând şi reînşurubând lentilele telescopului sau. Ele au fost scurte şi mai puţin minuţioase decât cele ale lui Jacques Paganel. Insistă. în această privinţă. — Şaptesprezece! strigă caporalul. maiorul îl sculă viguros. Trebuiesc oameni pentru a manevra Duncan-u\ cu pânze şi pentru a-l repara. Ayrton păru că înţelege observaţia lordului Glenarvan şi nu mai insistă. Bagajele au fost transportate la fermă. care nu s-ar lăsa bătut. . Dormea. pe care-l cunoştea perfect. Ayrton. sub presiune. să lăsăm la bord cât mai multă lume cu putinţă. se grăbi să răspundă Ayrton. — Ei bine. prin îngrijirile lui John Mangles. El îi recomandă. fie zis în treacăt. — Bine. Savantul îşi trecu o parte din noapte deşurubând. deci.— Cred. milord şi dumneata căpitane. scoţienii şi irlandezii se despărţiră. > — Chiar cu velele. primiţi complimentele unui marinar care ştie ce preţuieşte o corabie. Glenarvan şi oaspeţii săi se îndreptau spre dunetă. a doua zi. — Dar. Când află că numai doi dintre ei. răspunse Glenarvan. El îl sfătui pe Qlenarvan să-şi formeze trupa din cei mai buni marinari ai Duncan-vAm. Deci. să aştepte ordinele lordului Glenarvan la Melbourne şi să le execute scrupulos. Mary Grant şi lady Helena şi-au făcut ultimele pregătiri. Seara. zise Glenarvan. rămâi. vorbesc de cele mai bune. acest Ayrton! zise Paganel. El se informă de numărul mateloţilor pe care lord Glenarvan îi lua în expediţia sa. — Chiar cu velele? întrebă Ayrton.

soarele atinsese Capricornul şi prezenţa lui deasupra orizontului scădea cu câteva minute. căci. doamnă. Se dădu semnalul plecării. Olbinett înapoia căruţei. ferma ospitalieră a cinstitului irlandez. replică politicos Paganel. care preţuieşte cât toate trăsurile din lume. Astronomic. aşa de posomorâtă. în emisfera boreală ar fi trebuit să se numească iunie pe acest continent. Totalitatea posesiunilor engleze în această parte a Oceanului Pacific e numită Australasia. Tasmania. în'călecară caii.maiorul. el e împărţit în vaste colonii de mărimi şi bogăţii inegale. Totul era gata.. Cât despre continentul australian. Paganel. John Mangles cei doi mateloţi. Ayrton pe capră. la întorsătura drumului. ce poţi dori mai bun? Iată ce-au înţeles odinioară sarmaţii care nu călătoreau în alt fel.. doamnă. Lady Helena şi Miss Grant se aşezară în compartimentele lor. Ea cuprinde Noua Olandă. Cap. En- . prezentă înălţimii Sale urări pentru succesul expediţiei. — Cum oare. Acest schimb de amabilităţi a fost întrerupt de venirea a şapte cai gata echipaţi pe care îi ducea unul din fiii lui Paddy. armaţi bine cu carabine şi cu revolvere. scândurile pârâiră. Ayrton strigă într-un fel deosebit şi lovi boii. — Domnule Paganel. aştepta — Pe legea mea! zise Paganel. Noua Zeelandă şj câteva insule învecinate.Bătrânul marinar răspunse lui John Mangles. în numele echipajului. Barca plecă şi-un ropot de urale izbucni în văzduh. Căruţa se puse în mişcare. aşa de umedă. care se opreşte unde vrei. răspunse Lady Helena râzând şi dumneata eşti. Imensa căruţă cu rotile primitive şi cu scândurile masive îi plăcu tare mult. Cei şase boi înjugaţi. în cel mai cald anotimp al anului şi sub razele unui soare aproape tropical. vara număra de-acum două zile de existenţă. IX PROVINCIA VICTORIA Era 23 decembrie 1864. — Cel mai devotat dintre toţi. Astfel. replică savantul. reluă lady Helcna. Luna decembrie. Robert. Ayrton. Oricine aruncă ochii pe hărţile întocmite de domnii Petermann sau Preschoell. sper că voi avea plăcere să vă primesc în saloanele mele. dar aceasta va fi o fericire pentru mine! Aţi hotărât o zi? — Voi fi în toate zilele pentru prietenii mei. Lordul Glenarvan aranja cu irlandezul preţul cumpărăturilor. cu biciul în mână. aveau un aer patriarhal. trebuia să se îndeplinească această nouă călătorie a lordului Glenarvan. e de la început izbit de corectitudinea acestor împărţiri. osiile scrâşniră în butucul roţilor şi îndată dispăru.. aşa de tristă. Uite un vehicul admirabil. că putea să se bizuic pe dânsul. Glenarvan. Lady Helena era încântată. Un „Dumnezeu să vă ajute" a fost spus de Paddy O'Moore şi reluat în cor de familia sa. Nu ştiu un alt mijloc mai bun pentru a străbate lumea. pe 21. O casă care merge.

care poseda toate aceste diferite calităţi. Glenarvan nu le-ar fi putut înfrunta. în sfârşit. cu fiordurile lor. cu pasagerii săi. cu aprovizionările sale.nu mai mult şi Ayrton socotea să doarmă a doua zi la Aspley. Singure. o întindere de terenuri a căror împreunare constituie ceea ce se numeşte „bush" câteva livezi acoperite cu tufele unui arbust sărac cu . se cunoaşte opera geometrului. în medie. Cât despre interiorul continentului. începuturile unei călătorii sunt totdeauna caracterizate prin. Cine vrea să meargă departe. coastele sunt populate cu colonişti. dar păru potrivit să se modereze mersul celor din urmă. filozofii flecărind împreună. Nici o ordine nu era fixată în mers şi fiecare a fost liber să facă. a unghiurilor drepte. Dacă Australia ar fi fost franceză. Australia occidentală. fortăreaţa ambulantă. prin neregularitatea lor fermecătoare. provincia Victoria. nu opera geografului.meridională cu Capitala la Adelaida. nimic de zis.. De altfel. aceste ţinuturi inaccesibile ale mizeriei. cu capitala la Melbourne. adică pe o suprafaţă egală cu două treimi din Europa. se afla peste tot. Australia. Trecerea provinciei Adelaida nu oferi nimic interesant. Din această dispoziţie a liniilor drepte. Coloniile marii insule oceanice sunt în timpul de faţă în număr de şase: Noua Galie de sud cu capitala la Sydney. Coloniile se mărginesc dreptunghiular una cu alta şi se îmbină asemenea pătrăţelelor unei table de şah. Această înfăţişare de tablă de şah stârnea întruna verva Iui Jacques Paganel. A fost hotărât să nu se meargă mai mult de douăzeci şi cinci până la treizeci de mile. provincia Victoria în toată lăţimea ei şi. Queensland cu capitală Brisbana. vârful triunghiului răsturnat pe care-l formează Noua Galie de sud. ardoarea călăreţilor şi a cailor. trebuie să-şi cruţe caii. capurile şi estuarele lor protestează în numele naturii . De vioiciunea celor dintâi. adevărate unelte mecanice care pierd în timp ceea ce câştigă în forţă. dar nu trebuiau să se depărteze de ea. oraşul cel mai apusean al provinciei Victoria. Căruţa.drumul după voie: vânătorii străbătând câmpia. era sâmburele caravanei. De la capul Bernouilli la frontiera Victoriei sunt abia şaizeci şi două de mile. Abia. Călăreţii puteau să meargă pe marginile ei. foarte sigur că geografii francezi n-ar fi împins până la acest punct pasiunea echerului şi-a liniilor drepte. date ştiinţei. El nu avea de a face decât cu partea meridională a Aifttraliei.glezii au tras cu sfoara liniile convenţionale care despart marile provincii. cu golfurile. Paganel. el e aproape necunoscut. Ei n-au ţinut seamă nici de povârnişuri. pe zi. Din fericire. pasul cailor trebuia să se regleze după pasul mai încet al boilor. cu capitala la Perth şi Australia septentrională fără capitală. Erau două zile de mers. paralela 37° nu traversează imensele pustietăţi. Singure.. dacă vreun oraş important s-a aventurat la două sute de mile în interior. care se descompunea astfel: o mică parte a provinciei Adelaida. nici de diferenţele de rase. care au costat numeroase victime. coastele cu sinuozităţile lor variate. Un şir de coline.

lămâi şi stejari verzi. copaci de origine europeană. Urmau calea dreaptă. aspectul ţinutului se modifica văzând cu ochii. măslini. Câţiva „malleys". Către ora trei căruţa străbătu o întindere mare lipsită de copaci. oi cu cap de porc. Ici şi colo se vedeau câteva „pig's faces". Acelaşi orizont. în apropierea frontierei victoriene. Puneau invariabil în practică prima teoremă a geometriei şi urmau. Ayrton îşi înhamă boii în zorii zilei. fără ocol. ici şi colo mănunchiuri de salcâmi albi. întâlniră câmpuri întinse de mărăcini şi de salcâmi albi. Masa este mereu servită pentru călători sub acoperişul acestor locuinţe solitare. îşi întindeau ramurile şi frunzişul lor de un verde închis deasupra bogatelor livezi în care mişunau cete vesele de şoareci săritori. în sfârşit îngrădituri bine întreţinute. un fel de brazi pătaţi cu alb. O succesiune de mici coline ondulau cât cuprindeai cu ochii. într-un fel ciudat. apoi. de monotonele întinderi-ale pampasului argentinian: acelaşi sol ierbos şi neîntrerupt. Savantul avu mulţumirea geografului constatând că ţinutul îşi merită numele. Călătorii simţeau că trec printr-un nou ţinut. sâ-i oblige să se abată din drum. A doua zi. se succedară timp de mai multe mile. arbuşti izolaţi deveniră copaci şi prezentau primul specimen al pădurilor Australiei. iar colonul australian e totdeauna o gazdă binevoitoare. o specie caracteristică Noii O lan de care păşeau între stâlpii liniei telegrafice. într-adevăr aceasta e prima atitudine pe care o ia orice colonist obosit de rătăcirile lui prin aceste ţinuturi imense. boii. se aşteptară Ia lucruri mai bune. Mai târziu. cunoscută sub numele de „câmpiile mosquitos". Sub garanţia sa. ajunseră la staţiunea Red Gum. presărate cu nisip stacojiu. Solul se arăta mai accidentat. Paganel nu se putu împiedica de a da la toţi dracii aceşti ţânţari înverşunaţi care îl împunseseră. Red Gum Station era un stabiliment de mică importanţă. Mersul lor se . Călătorii şi caii lor suferiră mult din cauza muşcăturilor repetate ale ţânţarilor: era cu neputinţă să le eviţi. Crescătorii sunt „squatters". lac sau munte. Spre seară câteva garduri vii de salcâmi înveseliră câmpia. Mac Nabbs susţinea că nu schimbaseră ţinutul. De oboseli şi de greutăţi nu se îndoiau. adică oameni care se aşază pe pământ (de la verbul englez „to squal". principala bogăţie a Australiei. apoi. Ai fi zis un imens drapel roşu aruncat pe câmpie. Voia să ajungă în aceeaşi seară la frontiera Victoriei. mai departe un făgaş de curând săpat. dar Paganel afirmă că se va schimba în curând. cel mai scurt drum de la un punct la altul. grăbindu-şi mersul sub îndemnul lui Ayrton. Cuvântul „staţiune" se aplică stabilimentelor interioare în care se cresc vitele mari. tufişurile se depărtară.frunzele colţurate de care rasa ovină e foarte lacomă. Dar Glenarvan găsi acolo cea mai sinceră ospitalitate. ale cărui cute se umflau în bătaia vântului. a se aşeza). tineri. La ora opt. trunchiul drept şi lucios. Câmpiile aminteau. pusă de puţin timp de la Adelaida Ia coastă. Totuşi. fără ca nici un obstacol.

un han care se numea „Hotelul Coroana". aşezat la 141° longitudine. Iată cifrele date de ultima statistică şi. întemeiară un stabiliment la Port Philippe în acel golf lângă care se întinde azi marele oraş Melbourne. într-o marţi. colonia Port Philippe avea două sute patruzeci de locuitori. Fiecare doritor a se instrui asupra ciudăţeniilor continentului australian. — începe^zise maiorul. O sută trei mii de cai galopează prin câmpiile ei şi şapte sute şaizeci şi cinci de mii două sute şaptezeci şi două de animale *) Măsură engleză de 4. doamnă. Dar. seara. — Nu are şi un oarecare număr de porci? întrebă Mac Nabbs. Veţi vedea aceasta când vom străbate terenurile aurifere. nu ştiu nimic mai elocvent decât cifrele. în ziua de 23. Australia. reluă cu seriozitate geograful. orice-ar gândi Mac Nabbs. a fost în calea bandei devastatoare şi feroce a aventurierilor. în 1851. vorbiră şi mai mult. capitala ei. — Falsă calificare! zise el. adăugă maiorul căruia îi plăcea să-l necăjească pe Paganel asupra preciziei datelor. cornute cresc în imensele livezi. Paganel. ' — Judecă. Butman şi Falckner. .. Mâncară mult. compusă numai din carne de oaie gătită variat. Aşa ajunse caravana. — Nu. — La ora şapte şi un sfert seara. Azi provincia Victoria numără cinei sute cincizeci de mii. în districtul Wimerra. după un drum de şaizeci de mile făcute în două zile. noua colonie a făcut parte din Noua Galie de sud depinzând de Sydney. Şapte milioane de picioare de vie îi dau anual o sută douăzeci şi unu de galoane* de vin. nobilul meu amic.. aceasta a fost declarată independentă şi a luat numele de Victoria. la ora şapte şi zece minute. întrebă cu aviditate pe geograf. Paganel nu se lăsă rugat şi dădu lămuriri asupra provinciei Victoria. cel dintâi oraş al provinciei Victoria. fără supărare. • — De atunci a prosperat mult? întrebă Glenarvan. fumega pe masă.conforma mersului încet al boilor şi dacă liniştitele animale nu mergeau repede. Ar fi fost mai bine dacă o numeau Australia Bogată. La 6 iunie 1835. — Da. — Colonia Victoria a fost întemeiată recent? întrebă lady Glenarvan. Cina. răspunse Paganel. — încep. la parohia Aspley. Căruţa a fast adăpostită la Crown's Inn.50 litri. — Da. cel puţin mergeau fără a se opri vreodată. maiorule. — Şi câte oi. graţie minelor sale de aur. în 1836. căci ţările sunt ca şi indivizii: bogăţia nu face fericirea. numită Australia Fericită. ea nu numără decât treizeci de ani de existenţă. şaptezeci şi nouă de mii şase sute douăzeci şi cinci. Timp de cincisprezece ani.

savantul botanist Grimard: Iată această Australie care e un fel de parodie a legilor universale. Mac Nabbs. una imită tocilarul.. Desigur. cealaltă face să pocnească un bici de surugiu. domnule Paganel! strigă lady Hclena. mă puteţi crede. în care patrupedele au rât. nu se gândeau să-i ceară mai mult. Elocventul secretar al Societăţii de. în partea sa centrală o mare interioară pe jumătate evaporată. dacă a fost vreodată pământ paradoxal şi format împotriva naturii! Pe drept cuvânt a putut zice despre tine. la nevoie. în care frunzele se arată în profil soarelui. sau mai degrabă o sfidare zvârlită în faţa naturii. s-au ridicat deasupra valurilor ca o verigă uriaşă. în care lemnul. învârtind furculiţa spre marea spaimă a vecinilor săi de masă. alta bate secundele ca o limbă de pendul. în care cangurul sare pe cele patru labe ale sale inegale. Mac Nabbs. poate. nu centrul. să am cunoştinţe despre accslc lucruri şi să vi le spun. produsele. ale cărui fluvii seacă din zi în zi. Dar în sfârşit vocea lui a fost acoperită de un ropot de aplauze şi reuşi să tacă. în care umezeala nu există. Astfel. vorbea» gesticulând să rupă tot. în care animalele sunt ciudate. pentru a-. Abia ai pus un picior pe frontieră şi le-ai supărat! Ei bine! Iţi spun. clima. în care pădurile sunt joase şi ierburile gigantice. Paganel? — Nu. ţi-o repet şi susţin că acest ţinut e cel mai curios de pe pământ. care închide. în care oile au capul de porc. când vă spun că această ţară ciudată ne rezervă minuni. (|>h! | Ţinut bizar. adesea.i aţâţa nervii. Inchipuiţi-vă. orice-ar face. . miră şi vor mira pe toţi savanţii lumii. părea că nu se mai poate opri. nu te va prinde greşind. Vorbea. nici în pământ. Relieful.. în care „bower bild"* îşi deschide saloanele vizitei amicilor săi înaripaţi. deoarece e pe trei sferturi mâncată. — Cu aceea pe care o mâncăm în acest moment. în care piatra de construcţie se topeşte la ploaie. au mirat. în care vulpile sar din copac în copac. totuşi. nu în faţă şi deci nu dau umbră. în care una serveşte de orologiu. ca ariciul şi ornitorincul şi au silit pe naturalist! să creeze special pentru ei noul gen al monoemelor. maior nerăbdător! strigă Paganel. după această enumerare a ciudăţeniilor australiene. amicii mei. un continent ale cărui margini. râzând cu poftă. în care lebedele sunt negre. repezită cu toată iuţeala. nu poate arde. răspunse Mac Nabbs căruia îi plăcea să-l întărâte pe geograf. stăpânea. una râde dimineaţa când răsare soarele şi cealaltă plânge seara. în care păsările uimesc imaginaţia prin diversitatea cântecelor şi aptitudinilor lor. doamnă. fără dânsa. în care şoarecii îşi fac cuiburi. natura. în care copacii îşi leapădă în fiecare an scoarţa în locul frunzelor.— Şapte milioane o sută cincisprezece mii nouă sute patruzeci şi trei. Trebuie spus că eşti doctor în probleme geografice şi vărul meu. — Bravo. Tirada lui Paganel. nici în aer. la culcare. — Dar aceasta e meseria mea. — Dar aşteaptă. — Până aici.geografie nu se mai * Liliac (în limba engleză în text). .

ce vei deveni pe acest pământ privilegiat? '— Excelent. — Totuşi. — Nu-i cu putinţă! — Dar aşa e! Şi răufăcătorii. Acest efect e cunoscut de filantropi.. care eşti bun. — Nu mă veţi crede niciodată. cea mai mare parte dintre boli sunt necunoscute. clima ei! Ea are însemnătate asupra producţiei prin ciudăţenia sa. deci? — El e moralizator. deoarece alizeele suflă paralel cu coastele sale. de necrezut. doamnă. toate naturile se ameliorează. când s-a hotărât trimiterea oamenilor în acest loc pentru a fi moralizaţi. — Care? întrebă John Mangles. moralizator! Aici metalele nu se oxidează în aer şi oamenii îşi sporesc calităţile. de la tifos până la pojar şi afecţiunile cronice. aprinşi. — Ei bine. plecarea avu loc din zori. domnule Paganel. Da. zise lady Helena. Aici climatul are o calitate. — Nu glumeşti.X RÂULWIMERRA A doua zi. nu-i tot! ripostă savantul. Căldura era dc-acum puternică. răspunse Paganel. dar nu vorbesc de el. — Ba da. — Fără îndoială. cu vocea calmă. Convoiul intră într-un crâng. el e. Şi s-au. zise Glenarvan. răspunse Paganel. Caii şi animalele sunt aici de o docilitate remarcabilă. Aici atmosfera curată şi uscată albeşte repede rufele şi inimile. s-au îndreptat în câţiva ani. excelent! — Asta-i tot. nu se opri şi zise: Cap.. dar suportabilă. ăsta nu-i un avantaj neînsemnat. — Ce! Această influenţă se face simţită în realitate? întrebă lady Glenarvan. Seara. — Dar atunci. asupra animalelor şi a oamenilor. în Australia. el n-are vânturi umede. transportaţi în acest aer înviorător. sănătos. remarcat bine în Anglia virtuţile acestei clime. dumneata. drumul aproape neîntrerupt şi prielnic mersului cailor. maiorul. — Moralizator? — Da. Şi totuşi.. — Ce? întrebă lady Helena intrigată. Paganel? — Ei bine! Nu. după o zi . răspunse savantul cu convingere. — Da. doamnă. — Ce-i. O veţi vedea. la 24 decembrie.mai e vreun lucru şi mai uimitor în Australia? — Da. — De pildă! :— Nu vorbesc de calităţile igienice ale continentului australia» aşa de bogat în oxigen şi aşa de sărac în azot. domnule Paganel? — Nu glumesc.. exclamară toţi cei prezenţi. doamnă.

apoi. şacalii Australiei. nu se arată ingrat către astrul zilei şi dă înapoi în parfumuri şi în culori ceea ce soarele îi dădea în raze. călătorii. Reflexele violete şi purpurii ale capului său contrastau vioi cu verdele lustruit al gâtului. colo roşiatice. cu care pescuia furnicile care alcătuiesc principala hrană. dacă tânărul Robert n-ar fi întâlnit şi omorât.. câteva mile mai departe. un animal ciudat. Totuşi. ici verzi-albăstrii. Mai târziu. unii în căruţă.. din amor propriu de geograf: dar argumentele sale nu biruită. O câmpie admirabilă. după cum Fluviul Galben nu-i galben şi după cum Munţii Albaştri nu-'s Albaştri. totul era livadă şi flori în primăvărateca îmbujorare. a căror fluorescentă e aşa de variabilă. care fqic parte din invadatoarea familie a salsolaceelor. după vreo zece mile. Era un „jabiru". Reflexe albăstrii ale inului cu frunze mărunte se însoţeau cu roşul stacojiu al unui acanlhus specific acestui ţinut. pe cale de dispariţie. Mr. o fiinţă asemenea speciilor din era primară. lobode şi sfecle. A doua zi. cu apă sălcie şi nepotabilă. Plecară. Regnul vegetal. Paganel. împestriţată în întregime de crizanteme. numea aceste plante diferite şi.şi spălarea cenuşei lor. . Natura părea că întrebuinţase pentru el toată paleta culorilor. în flora australiană. Cât despre regnul animal. cu strălucitoarea albeaţă a gâtlejului şi cu roşul viu al lungilor sale * Câmpii udate de numeroase izvoare subterane. poposiră pe malurile Lacului Alb. cocorul uriaş al coloniilor engleze. Totuşi. foarte ascuţit la capăt.dingos"-urilor. repede trecute. cu mania sa de a cifra totul. O limbă lungă şi cleioasă spânzura în afara gurii sale nedinţate. picioare. în acest ţinut al „spring-plains*. Sunt plante folositoare industriei. el era mai avar cu speciile sale. maiorul a fost destul de îndemânatic când a lovit în coaste un animal foarte rar. conic. Olbinett prepară cina cu punctualitatea obişnuită. Câţiva casonari (o specie de struţ australian) săreau în câmpie. ar fi voit bucuroşi să aplaude măreţul decor oferit privirilor lor. Numeroase varietăţi de „emerophilis" înveseleau verdeaţa şi terenurile îmbibate de sare dispăreau sub spanacul-porccsc. căci ele dau o sodă excelentă prin arderea . spuse că se numărau până acum patru sute de specii de plante repartizate în o sută douăzeci de familii. Până la orizont. după cum Marea Roşie nu-i roşie. Jacques Paganel trebui să recunoască şi că acest lac nu era alb tot aşa cum Marca Neagră nu-i neagră. el discută mult. . căruţa merse printre crânguri înalte de salcâmi albi şi de mimoze. adormiră îndată. fără a fi cu putinţă de a te apropia de ei. Glenarvan şi tovarăşii săi.bună de mers. măsura patruzeci şi opt de centimetri lungime. cu toate urletele lamentabile ale . Admirară mult pasărea şi maiorul ar fi avut onorurile zilei. care devenea botanist în mijlocul (lorilor. jumătate furnicar. jumătate arici. Această zburătoare era foarte înaltă iar ciocul ei larg. Acolo. la sculare. se întindea dincolo de Lacul Alb. alţii sub cort.

000 de oi şi 75 de cai. pentru a-i da adevăratul titlu. Vocea omenească sub formă de strigăte. înc|t savantul renunţă să păstreze modelul monotrem. — Oribil. Toate aceste vietăţi. Lady Helena. reluă Paganel. 11. De băştinaşi nu era nici un semn. Era conducătorul şef al armatei cu patru picioare. mai mult. căruia via sa imaginaţie îi şi căuta o cauză naturală. Astfel. Glenarvăn se duse înaintea lui şi relaţiile se stabiliră fără multe ceremonii. nechezaturi şi răgete. caracteristic Australiei şi l-aţi căuta în zadar în orice parte a lumii.). Dar Ayrton îl opri în câmpul presupunerilor în care se aventură. din provinciile de răsărit îndreptându-se spre golful Portland. de şuierături şi de vociferări se amesteca în această simfonie pastorală. într-adevăr. căreia îi fu dat să vadă una din acele turme imense pe care speculanţi îndrăzneţi le aduc din munţii de est până la provinciile Victoriei şi ale Australiei Meridionale. Până aici. puţini colonişti. Caporalul nu se înşela. dar curios. Mary Grant şi călăreţii descălecară şi. Ţara părea pustie. Dar ce răbdare. răspunse Glenarvăn. ca ornitorincul (N. prin imensele pustietăţi udate de afluenţii lui Darling şiMurray. afirmând că norui de praCprovenea de pe urma unei turme în mers. Firesc. puţini squatteri se oferiseră vederii lor. Un om se desprinse din norul zgomotos. Către ora şase seara. Paganel voia să ia hidosul arici şi să-l pună în compartimentul bagajelor. Dar un spectacol curios interesă ceata lui Glenarvăn.075 de capete. călătorii trecură cu treizeci de minute meridianul 141°. Răsuna un concert de behăituri.T. El se numea Sam Machell şi venea. John Mangles semnală la trei mile înainte o coloană enormă de praf care se desfăşura în zare. Conducătorul sau. erau duse spre îngrăşare în mijlocul păşunilor Australiei Meridionale. Dar Mr. Sam Machell îşi povesti viaţa în puţine cuvinte. zise Paganel dând monoemei* adevăratul nume. căci triburile sălbatice rătăcesc mai la nord. adică 1000 de boi. Era o afacere bună. unde sunt vândute din nou cu un mare câştig.— E un echidneu. Norul se-apropia. Olbinett se împotrivi indignat. câştigând două lire de bou şi o jumătate liră de oaie. Sam Machel. Aţi văzut vreodată un asemenea animal? * Clasă de animale între mamifere şi păsări. Paganel înclina pentru un meteor oarecare. „stockeeper-ul". De unde venea acest fenomen? Explicaţia nu era tocmai uşoară. cumpărate slabe în câmpiile Munţilor Albaştri. Turma sa cuprindea 12. ce energie pentru a conduce la destinaţie îndărătnica turmă şi ce greutăţi erau de înfruntat! Câştigul pe care această meserie îl aduce e obţinut cu trudă. aşezaţi la umbra unui salcâm . era proprietarul unei părţi a turmei. realiza un câştig de o sută cincizeci de mii de franci. — E oribil. continua mersul printre dumbrăvioarele de mimoze. în timp ce turma îşi . In acea zi.

cei dintâi nu consimt niciodată să pască unde au păscut cele din urmă. după vreun popas. Dacă ploua. mergeau înainte. cu forţa energiei şi a activităţii. era la trecerea râurilor. puţină oboseală. dacă nu dădeau singuri semnalul plecării. Dacă din nenorocire un bou fruntaş se rătăcea. Boii. Conducătorii înarmaţi cu stockwipps. Puţină încurcătură. demnă de a fi scrisă. Şase căruţe urmau armata. curs care nu era de netrecut. Totuşi. căci boii şi oile sălbatice se. restabilind ici şi colo ordinea adesea tulburată. Câteva amănunte adăugate de stockccpcr completară istoricul acestei expediţii. în zadar încercau oamenii să-i pună din nou la drum. animalele leneşe refuzau să meargă mai departe. nevoia de a aşeza boii în frunte şi aceştia. Sam Machell plecase de şapte luni. Dar în marile păduri ale continentului. douăzeci de câini şi treizeci de oameni. ci chiar boii. Aruncau în el berbecii cu forţa. Avea cu el. împărţiţi în două batalioane. Dacă Ic plăcea să se oprească trebuiau să cedeze toţi. cu o gravitate perfectă. dormeau noaptea. Animalele păşteau pe drum. Mergea. Făcea în medie zece mile pe zi. ci zile şi chiar săptămâni. decât să înfrunte elementul lichid. dar pe care animalele nu voiau să-l treacă. foarte convinşi de dreptul de a fi trataţi cu consideraţie. iar în furtunile violente o panică dezordonată punea stăpânire pe animalele înebunite de groază. Turma îi asculta fără tagăduială. Ei înaintau în primul rând. nici oamenii. stockeeper-ul se vedea reţinut de un curs de apă. dintre care cinci negri foarte îndemânatici în găsirea animalelor rătăcite. umblau printre rânduri. călătoreau ziua. era bine. Acolo. Călătorii admirară disciplina turmei. dacă nu comandată de însuşi Xenofon. îşi potoleau setea în râuşoarele păşunilor. ascultau povestirea stockeeper-ului. trebuia să-l găsească repede şi cu orice preţ sub ameninţarea unei debandade generale şi negrii întrebuinţau adesea mai multe zile pentru aceste grele căutări. o răbdare pe care nu trebuia s-o doboare nici ore. blândeţe la lătratul câinilor. Oile a fost geau mai curând în toate direcţiile. Aceasta venea numai din încăpăţânarea turmei. se adunau cu. oile nu se hotărau să-i . luând drumul bun din instinct. bice ale căror mânere au optsprezece degete iar cureaua nouă picioare de lungime. Urmau cinci regimente de oi comandate de douăzeci de conducători. pădurile. pe când cavaleria uşoară a câinilor alerga pe flancuri. stockeeper-ul trecea peste aceste dificultăţi fără încetare reînnoite. Atât timp cât convoiul mergea pe câmpie. De aici.mare. dificultăţile creşteau. mai multe mile se adăugau la cele străbătute.Sam Machcll atrase atenţia drumeţilor că aceia care conduceau turma nu erau nici câinii. pentru a-l ajuta în această muncă. câmpiile. dar nu reuşeau. Pâlcurile se amestecau sau se depărtau şi trebuia timp pentru a le reuni. după ce sorbeau apa. Aşteptau noaptea pentru a târî turma în râu. Pâlcul cailor mergea în ariergardă. se întorceau. Lunga călătorie avea să dureze încă trei luni. munţii rămâneau în urmă. printre crengile de eucalipţi ^i de mimoze.înţelegeau rău. Dar acolo unde trebuia să se adauge la atâtea calităţi calitatea superioară care se numeşte răbdarea. Diversele rase mergeau deosebit.

iar sâmburii săi sfărâmaţi aprindeau gura ca ardeiul de Cayenne. răgindă. câteva sticle de porto au compus uimitoarea cină. Geograful se încăpăţâna să le mănânce aşa de conştiincios. sărate. din capriciu. Câteva clipe mai târziu. o plăcintă de orz şi ovăz. cu speranţa că mamele lor vor veni la ţipetele lor: mieii behăiau. In timpul povestirii. Ziua următoare. Căruţa luă. Desigur. că erau la 25 decembrie. în mijlocul Scoţiei. — De ce? N-ai auzit niciodată spunându-se că în timpul iernii. Dar nici bucătarul nu uitase şi o cină bogată servită sub cort îi atrase sincerele complimente ale mesenilor. cum ar fi făcut vântul de nord în emisfera boreală şi asupra căruia Paganel atrase atenţia lui Robert. intr-o dată. deci. ceai la discreţie. Panica intra în rânduri şi multe animale se înecau în curent. de a împiedica turma să nu se arunce în apă în dezordine. Acestea erau amănuntele date de Sam Machell. whisky din belşug. Se despărţi. Olbinett se întrecuse cu adevărat. mamele lor nu se mişcau de pe ţărmul opus. vântul sufla din sud şi răcorea atmosfera. în prima zi de Crăciun. un detaşament trecea râul şi atunci era altă greutate. — ŞJ de ce? întrebă băiatul. portocalele erau fade. căci căldura e mai puternică. Trebuie spus că Mr. într-o zi. întâlnirea izvoarelor lui Norton Creek şi mai târziu Mackensie River pe jumătate secat. Apoi. turma răbda şi nu se aventura mai departe. în mijloc. dispărea în vârtejul de praf. o mare parte din turmă defilase în bună ordine. nimic nu lipsea ospăţului de la supa de ienupăr până la minced-pies-ul desertului. Era timpul de a se duce în fruntea armatei sale şi de a căuta cele mai bune păşuni. Paganel atrase atenţia atunci. Aceasta dura uneori o lună întreagă şi stockeeper-ul nu ştia cum să mai rocedeze cu armata behăindă. Acesta era „moccaly" al indigenilor. pe care unul din oamenii săi îl ţinea de căpăstru. bucăţi de carne de bou. Timpul se menţinea frumos. încât îşi arse gura şi nu putu răspunde întrebărilor maiorului care îl copleşi asupra particularităţilor australiene. Transportau mieii pe celălalt ţărm. O slănină de ren. cu o căldură suportabilă. mersul un moment întrerupt şi nu^e opri decât seara la picioarele muntelui Talbot. S-ar fi crezut în marea sufragerie din Malcolm Castle. nechezândă. . domnule Paganel. Rezerva sa dăduse o parte de mâncăruri europene care se întâlnesc rar în deserturile Australiei. în sens invers. —împrejurare fericită. 26 decembrie. pământul e mai apropiat de soare? — Ba da. zi atât de sărbătorită în familiile engleze.urmeze. Totuşi. în emisfera australă decât în cea boreală. nu se ştie nici de ce nici cum. Paganel crezu că trebuie să adauge fructele unui portocal sălbatic care creştea la picioarele colinelor. încercau să ia turma prin sete lipsind-o de apă timp de mai multe zile. nu oferi nici un incident demn de a fi relatat. somon afumat. adăugă el. de lord Glenarvan şi încalecă un excelent cal indigen.

Ayrton se însărcina să caute un vad practicabil. — într-adevăr. căruţa se oprise pe un covor de verdeaţă ai cărui ciucuri spânzurau deasupra apelor repezi. la ora unsprezece. răspunse Robert. care locuim în partea boreală a globului. Seara. îi păru mai puţin adânc şi în această parte se hotărî să treacă pe celălalt ţărm. reluă Paganel. la antipozi? — Vara.. Robert primi cu mulţumire mica colecţie cosmografică şi sfârşi prin a afla că temperatura mijlocie a provinciei Victoria atingea 74 de grade Fahrenheit (+ 23°33 grade Celsius). la suprafaţa apelor. porumbei cu aripi de aur. — Nu este nici un alt mijloc de a trece râul? întrebă Glenarvan pe caporal. — Uite un lucru la care nu m-am gândit. deoarece tocmai în această perioadă pământul e mai apropiat de soare. care uda capricios câmpia. Această „rara avis" a râurilor australiene se pierdu îndată în cotiturile râului Wimerra. între altele „metroşideros-speciosa". când se zice că soarele c mai aproape. dar trecerea nu-mi pare primejdioasă. între muntele Drummont. — Şi că frigul iernii rtu-i datorat decât oblicităţii razelor solare? — Perfect.de pământ. zise Robert. chiar din această cauză e mai cald în emisfera australă. cu un sfert de milă mai sus. răspunse Robert care deschidea ochii mari. fără a vorbi de papagalii limbuţi zburau printre ramurile verzi. . — Şi acum du-te.— Ei bine. trupa poposi la cinci mile dincolo de lacul Lonsdale. se zbenguia o pereche de lebede negre. răspunse Ayrton. înţelegi? — înţeleg! — Că vara acestor regiuni australe e mai caldă ca urmare a acestei vecinătăţi. milord. Câteva plante măreţe. împodobite cu flori roşii. Dedesubt. A doua zi. care se înălţa la nord şi muntele Drydcn al cărui vârf mediocru ştirbea ofjzontul de sud. băiatul meu. Când noi suntem în iarnă. „în iarnă" nu-i adevărat decât pentru noi ceilalţi. — Deci. acolo. Căruţa putea deci să intre în această parte fără a fi expusă la mari riscuri. — Nu înţeleg. băiatul meu şi nu-l mai uita. Trebuia totuşi să treacă. Totuşi. decât vara regiunilor boreale. Mii de păsări. Nu era acolo nici barcă. Râul. domnule Paganel. cintezi. timide. — Nu. granguri. îşi ridicau la cincisprezece picioare ramurile lor lungi şi plângătoare. Râul larg de o jumătate de milă mergea printre două şiruri înalte de salcâmi şi de gumieri. pe al 143-lea meridian. Sondajele nu arătară decât trei picioare de apă. — Ei bine. în Europa. care e anotimpul care domneşte în Australia. nici pod. căruţa atinse malurile râului Wimerra.. sperioase. Vom scăpa de ea. — Gândeşte-te.

maiorul şi cei doi mateloţi spintecau rapidul curent la câţiva metri în frunte! Glenarvan şi John Mangles. A fost un moment de nelinişte. Cap. — Du-te. o ultimă încercare. răspunse Ayrton. de obicei. aşezată la douăzeci de mile spre nord şi să aducă un fierar. când încearcă această trecere prin vad. Totul merse bine până-n mijlocul râului Wimerra. deci. au parcurs ibişii. Ayrton. puternică. răspunse Glenarvan. Boii. mă încred în dumneata! Călăreţii înconjurară greul vehicul şi intrară cu hotărâre în râu. Partea de dinainte a căruţei fusese sfărâmată de izbitură şi calului lui Glenarvan îi căzuseră potcoavele picioarelor de dinainte. Călătorii. Acesta. ţărmurile Wimerrei. Ţărmul oferi picioarelor boilor şi cailor o pantă urcândă şi îndată oameni şi animale se găsiră în siguranţă pe celălalt mal. trebuiau. — Pleacă şi în aşteptare. scoţând strigăte răguşite. urcat'pe calul lui Wilson. — Hai. mâna boii. se furişa cu convorbiri şi plimbări. sunt înconjurate de butoaie goale care le susţin la suprafaţa apei. caporalul. Câteva minute după aceea. aruncaţi în afara vadului. brâul înotător lipsea. strălucitoare. Dar atunci. satin. puteau să A U mai dea de fund şi să târască împreună cu ei oscilatoarea maşină.căruţa? — Lady Glenarvan şi miss Grant. trebuie să părăsească. erau gata să ajute pe călătoare. să se încredinţeze înţelepciunii boilor mânaţi de prudentul Ayrton. mulţumiţi şi udaţi. reuşi să-i îndrume pe drumul drept. adâncimea se accentua şi apa se urcă deasupra obezilor. XI BURKE ŞI STUART Restul zilei a fost ocupat vorbind şi admirând. du-te. din fiecare parte a căruţei. bravul meu Ayrton. vehiculul începeau să se clatine împotriva lui Glenarvan şi a lui John Mangles care-l sprijineau de pe lături. în acest moment. Boii mei au pasul sigur şi mă însărcinez să-i ţin pe drumul bun. Cât timp îţi trebuie pentru a face drumul şi a te întoarce? — Cincisprezece ore. el se aruncă în apă şi. Din fericire. de pe capra sa. nu mai mult. atunci — Deloc. apropie vehiculul de ţărmul opus. avu loc o izbitură neprevăzută: se auzi o trosnitură şi căruţa se înclină sub un unghi neliniştitor. Accidentul cerea o reparaţie grabnică iar călătorii se priveau cu un aer destul de încurcat. Cocorii cenuşii şi fugeau la apropierea lor. dispărea în dosul unei perdele dese de mimoze. agăţându-se de coarnele boilor. Ayrton se devota în mod curajos. Pagancl şi Robert închideau linia. Dar aici. apa ajunse la picioarele călătoarelor. vom poposi aici pe malul Wimerrei. Pasărea ele pe ramurile înalte ale smochinului . Căruţele. îi zise Glenarvan. când Ayrton propuse să meargă la staţia Black Point.

o istorie de mult făgăduită. Cina terminată.. pescăruşii îşi părăseau pescuitul obişnuit. La 20 august 1860. Acolo. când culcaţi pe apă pe malul apelor murmurânde. Mr. fiecare căută un pretext să nu dea somnului primele ore ale frumoasei nopţi. bagajele şi proviziile pentru optsprezece luni. când rătăcind. bizuindu-se pe neobosita sa memorie. şi-au dat seama că numeroase bagaje erau supărătoare. pe care v-am făcut-o pe bordul Dunca/i-ului.în grup. în 1860 şi 1861. Despre Mac Kinlay şi Landsborough. tânăr militar al armatei Indiilor. numai patru au reuşit să-l străbată de la sud la nord sau de la nord la sud. Douăzeci şi cinci de cai şi douăzeci şi cinci de cămile duceau călătorii. Burke şi Stuart. doctorul Beckler. Se aşezară. vă voi spune puţin. tot în 1862. nu după Steaua polară.sălbatic. la întâmplare. Succesul cinei a fost un fel de tocană de papagali. urmat de câţiva servitori hinduşi. sunt cei mai îndrăzneţi exploratori de care vă voi vorbi. Trecu fără greutate liniile lui Murray şi Darling şi ajunse Ia staţiunea Menindie. botanist. numit Robert O'Hara Burke. începu: — Vă aduceţi aminte. conducătorul > cămilelor. pe marginea coloniilor. Cei prezenţi s-au întins la piciorul unui „baksia" măreţ. ucişi cu îndemânare de Wilson şi cu dibăcie preparaţi de bucătar. pleca un fost ofiţer irlandez. pe când familia civilizată a papagalilor. Reveniră călăuzindu-se. precedată de un lung crepuscul. ci după Crucea Sudului care strălucea la jumătatea drumului de la orizont la zenit. Brahe şi mai mulţi indigeni.mărăcinarii zburau între trunchiurile superbe ale liliaceelor. îi surprinse la o jumătate de milă de mal. Paganel nu cerea altceva. întreaga insulă. de enumerarea călătorilor. vechi inspector de poliţie la Castlemaine. Această situaţie şi o oarecare asprime a caracterului lui Burke provoacă dezbinarea . Mac Kinlay în 1861 şi 1862. fumul ţigărilor se ridică îndată până la frunzişul pierdut în umbră şi geograful. Landsborough în 1862 şi Stuart. îl însoţeau unsprezece oameni: William John Wills. Landells. Astfel. Lady Helena puse toată lumea de acord. Noaptea. Landells. micul „roschill" având capul stacojiu.galben şi „lori" cu penele roşii şi albastre îşi continuau asurzitoarele flecăreli în vârful arborilor de cauciuc. Olbinett întinsese masa sub cort. un tânăr şi distins astronom. urmând mai întâi râul Cooper. se despărţi de expediţie şi . sub auspiciile Societăţii Regale din Melbourne. grangurii. cu gâtlejul . Aceştia simt: Burke. Din toţi-acei care căutară sa pătrundă în interiorul continentului. între tufele de mimoze. călătorii admirară natura până la apusul zilei. amândoi trimişi de comitetele australiene în căutarea lui Burice. pe coasta septentrională. Gray King. invizibilă în emisfera australă. cerând lui Paganel să povestească istoria marilor călători australieni. ca „blue mountain" împodobit cu cele şapte culori ale prismei. dragii mei şi maiorul n-a uitat. fără îndoială. Cel dintâi merse de la Adelaida la golful Carpentaria. al doilea de la golful Carpentaria la Melbourne. Expediţia avea ţinta golfului Carpentaria. care nu mai reapărea şi nu avea să mai reapară niciodată.

ajunseră la un punct în care fluxul mării acoperea mlaştinile. Apropierile Oceanului se manifestară printr-un şir de terenuri mlăştinoase. un chintal de carne de cal uscată. între perdele de palmieri şi eucalipţi. Totuşi cu puterea energiei. expediţia. trebuia să rămână la fortul Wills timp de trei luni şi mai mult. Când prin păşuni măreţe udate cu îmbelşugare. sub ordinele lui Brahe. ajunseră la râul Eyre. „Necontenit în range! Cămilele năduşesc de frică!" scrise Burke pe carnetu-i de călătorie. După anevoioasa trecere printr-un pustiu pietros. Burke îşi urmă drumul înainte. oboselile au fost mari. uneori răcoriţi de mari furtuni. apoi la cursul superior al fluviului Flinders. — Astfel. Apoi. pe Gray şi King. se îndrepta către Cooper's-creek. adică trei chintale de făină de ovăz. trecură tropicul sub un soare de foc. un drum în care apa să fie asigurată. Cei patru oameni plecară. totul pentru a face o călătorie de şase sute de leghe dus şi întors. ei nu putură merge mai departe? — Nu. dar nu văzură oceanul. Burke şi camaradul său. Acolo. apoi Munţii Forbes şi o succesiune de munţi granitici. stabilea un prim depozit de provizii pe malul râului. sleiţi. de dificultăţile unui drum pe care nu-l opreau nici lacuri. Burke şi Wills continuara a merge spre nord şi. Acolo.se întoarse pe malurile râului Darling. o sută de livre de carne de porc sărată şi slănină şi treizeci de livre de pesmeţi. când pe drumuri pietroase şi lipsite de apă. foarte obscur relatate în notele lor. La 12 ianuarie. punctul extrem atins de Stuart. care se aruncă în golful Carpentaria. Era la 11 februarie 1861. Celelalte refuzară de a merge mai departe. zise lady Helena. după mari greutăţi. King şi Gray trebuiră să rămână cu ele. altfel spus stingheriţi. nici fluvii. La 7 ianuarie. King. Solul mlaştinilor ei fugea sub picioare şi trebuiră să se gândească a se întoarce la tovarăşii lor din fortul Wills. aşezat la jumătatea drumului de la Melbourne la golful Carpentaria. v-o jur! Târându-se. trei luni după plecarea sa. . Animalele nu voiau să meargă înainte. regăsiră. coborând la sud pe drumul deja urmat. doamnă. în 1845 şi Urcând 140° meridianul ieşiră spre nord. Aici. Una din cămile pieri acolo. exploratorii ajung pe malurile râului Turner. el coborî către Cooper's creek. slabi. Burke îşi împărţi trupa în două: una. câteva coline de gresie apărură spre no'rd. înşelaţi de miraje ademenitoare. Tristă întoarcere. Luară provizii pentru trei luni. dacă nu-i vor lipsi proviziile şi să aştepte întoarcerea celeilalte. După mari greutăţi ajunseră la un pas pe care-l numiră fortul Wills. Aceasta nu cuprindea decât pe Burke. Gray şi Wills. Ei luară şase cămile. călătorii au fost reţinuţi câtva timp iară a găsi un drum practicabil spre nord. Abia înaintau. găsind ici şi colo câţiva indigeni rătăcitori de care nu avură să se plângă. La 20 noiembrie. adesea lipsiţi de apă. văzut de Stokes în 1841. răspunse Păgânei. care\ se numesc „range". cincizeci livre de orez. . Au făcut un post înconjurat de un gard. nici munţi. oarecum.

doresc să-mi puneţi un revolver în mana dreaptă şi să mă lăsaţi aşa cum voi fi. Un incendiu le arde coliba şi lucrurile. la 21 aprilie. chiar în acea zi. ajunşi în valea Cooper. murise şi. Patru cămile pieriseră. în luna septembrie a fost găsit de expediţia doamnei Howist. King.Peripeţiile. se gândeşte să ajungă la stabilimentele australiene» aşezate lângă muntele» Hopeless. Totuşi. din lipsa mijloacelor de transport. ' — Plecase! strigă tânărul Robert. plecase! în aceeaşi zi. Atunci. Din lipsa apei. îngrozit. după 6 luni de aşteptare zadarnică. el a fost luat de nişte indigeni. Când voi fi mort. energia. contrar părerii lui Wills. Dar mijloacele de transport le lipseau. Ajung. proviziile sunt mâncate. Burke nu mai vorbi şi îşi dădu ultima suflare a doua zi la ora opt dimineaţa. iată ceasul şi notele mele. ca şi King. şi o sută cincizeci de leghe îi mai despărţeau de râul Darling. . Nenorociţii părăsiţi se întăriră puţin câte puţin cu proviziile depozitului. ei nu se pot depărta de malurile râului Cooper. Din două cămile care rămân. — Da. pentru a îndura asemenea suferinţe. Sunt pierduţi! Nu mai au decât să moară! Burke îl cheamă pe King lângă dânsul şi-i zice: „Nu mai am de trăit decât câteva ore. — Tată! Sărmanul meu tată! murmură dânsa. trimisă în căutarea lui Burke în acelaşi timp cu Mac Kinlay şi Landsborough. unde îl aştepta Brahe cu depozitul său de provizii. nu mai erau decât trei. îndată. într-adevăr. poate. încât lacrimile veniră în ochii Mary-ei Grant. Şi-au adunat toate forţele. dar. unul singur a supravieţuit acestei treceri a continentului australian. printr-o deplorabilă fatalitate! Nota lăsată de Brahe data de şapte ore! Burke nu se putea gândi să-i ajungă. va fi salvat! El nu s-a găsit niciodată în condiţii aşa de grele. o plantă acvatică. trebuiesc înfruntate ţinuturile din interior! Căpitanul Grant e in mâinile indigenilor. se târăsc alte câteva şase zile. tovarăşii săi şi dânsul erau scăpaţi. primejdiile. Aşadar.oare suferinţelor care au nimicit pe aceşti îndrăzneţi pionieri? Apropierea a fost aşa de firească. cealaltă nu mai poate face un pas: trebuie s-o ucidă şi să se hrănească apoi cu carnea ei. ca şi King şi. — Miss Mary! Miss Mary! strigă John Mangles. Burke.Wills. Cât despre King. nebun de spaimă. dacă Burke reuşea să ajungă la fortul Wills. Brahe plecase. Când se întoarse. se duse în căutarea unui trib australian. suferinţele acestor călători.. la şakeci de leghe de fortul Wills. Fiecare se gândea la căpitanul Grant care rătăcea. Naufragiaţii scăpaseră. fără a mă îngropa!" Acestea zise. zăresc gardurile fortului. una piere într-un afluént mocirlos al lui Cooper's creek.. în luna aprilie. Cei trei nenorociţi sunt nevoiţi să se hrănească „nordu". Gray sucombase chinurilor. ca şi Burke şi ai săi în mijlocul acestui continent funest. căci notele lipsesc din carnetele exploratorilor. Povestirea lui Paganel impresionase dureros pe toţi cei de faţă. din patru exploratori. Porniră la drum. nu le cunoaştem' exact. Dar au trebuit să fie teribile.

în anul 1860. crânguri dese închideau orice ieşire. care se varsă în golful Van-Diemen. A luat douăzeci de burdufuri de piele de America. scumpa mea miss. încercă zadarnic să treacă la nord şi la nord-est. — Stuart? răspunse Paganel. de astă dată. urmat numai de doi oameni. el a părăsit Chambers creek. — Şi Stuart? întrebă Glenarvan. Thring. Stuart. atunci. Waterhouse. Kekwich. păşunile sale ar fi făcut bucuria şi averea unui squatter. a încercat. uimit. izvoarele râului Adelaida. Grupul trecea. căutând printr-un teren acoperit cu gresie şi de roci feruginoase. Auld. prin urmare. în mijlocul palmierilor. atunci. îndrăzni să-şi mai încerce norocul şi organiză o a treia expediţie care. Stuart se hotărî. expediţia înclină spre nord-nord-vest. naturalistul. Trimise pe trei din tovarăşii săi să caute drumuri practicabile. Parlamentul Australiei meridionale patronă cu căldură această nouă explorare şi votă un fond de două mii de lire sterline. Stuart. Totuşi.1a 1 ianuarie. Ţinutul devenea măreţ.— Niciodată. pe care-l urcă cu vreo treizeci de mile. Stuart luă toate precauţiile pe care i le sugeră experienţa sa de pionier. Australienii sunt ospitalieri. dar în zadar. zece în total. Linia itinerariului urma aproape meridianul 131° şi. ţărmurile sale deveneau mlăştinoase. trebui să se întoarcă la Adelaida fără a fi trecut temutul continent. în fruntea a unsprezece tovarăşi hotărâţi şi nu s-a oprit decât la şaizeci de leghe de golful Carpentaria. bambuşilor şi brazilor. expediţia se găsea reunită la bazinul lui Newcastle Water. apele lor curgeau printre palmierii demni de această regiune tropicală. care voia să abată cursul acestor triste gânduri. 5 aprilie 1862. Mergând spre est. marea era aproape. vechii săi tovarăşi. atinse ţărmurile râului Strangway şi ale lui Roper's creek descoperit de Leichardt. se uniră cu el. în acelaşi punct pe care Stuart nu-l putuse trece. Nu era un om care să se descurajeze. Acelaşi insucces pentru a ajunge la vest de râul Victoria. Adelaida se lărgea. Stuart poposi în mlaştinile Fresh-Water. întâlni în mijlocul câmpiilor ierboase râuşorul Daily. înconjurat de păduri dese. în anul 1861. încurcat de nenumărate râuşoare care-i tăiau drumul. Oh! Stuart a fost mai fericit şi numele său e celebru în analele australiene. dar lipsindu-i proviziile. să-şi schimbe popasul şi reuşi să se transporte puţin mai la nord în mlaştinile lui Hower.ţinutul Arnhem. — Să vă audă Dumnezeu! răspunse fata. trebuia să atingă ţelul atât de mult dorit. îşi continuă mersul. care cuprindeau şapte galoni fiecare şi la . dincolo de paralela 28°. când ocolind stânci de . la şapte grade la vest de cel al lui Burke. Woodforde. eucalipţii creşteau acolo la o înălţime uriaşa. să pătrundă numai în interiorul Australiei. adăugă Paganel şi ţi-o repet. Din acest punct. acolo trăiau triburi indigene care primiră bine pe exploratori. a doua zi. Prietenii săi. Marţi 22 iunie. Bazinul Newcastle Water trebuia să fie baza noilor explorări.

dar nu tară oboseli crude. când înglodându-se în terenuri noroioase. trebuiră să renunţe. îşi înmuic picioarele şi-şi spălă faţa în valurile oceanului. sănătatea sa era grav compromisă de MAREA EXPEDIŢIE DE EXPLORARE . tabăra a fost organizată lângă un râuleţ cu apele repezi. sub ordinele lui John Mac Douall Stuart au ajuns aici la 25 iulie 1862. ţinutul era uşor ridicat. acolo zburau cârduri de gâşte. E pe malul Oceanului Indian! „Marea! Marea!" strigă Thring buimăcit. Atunci.S. Tăie ramurile de jos şi în vârf desfăşură drapelul australian. ei au desfăşurat aici drapelul australian cu numele şefului expediţiei şi Totul e bine.. copacii devin mici. de păsări acvatice. o vale largă produsă de aluviuni se arată. Urmează semnătura lui Stuart şi a tovarăşilor săi. într-o zi pământul în locul arătat. şi în această cutie. de ibis. Indigeni erau puţini sau deloc. Numai câteva tabere îndepărtate. Stuart face câţiva paşi. mărginită dincolo de o perdea de arbuşti. Şi dacă vreun călător-ar săpa. după promisiunea făcută guvernatorului sir Richard Macdonell. — Şi aceşti oameni curajoşi şi-au revăzut amicii lor din sud? întrebă lady Helcna. Stuart a fost cel mai încercat. Stuart aude lămurit zgomotul valurilor care se sparg. Au părăsit Adelaida la 26 octombrie 1861 şi au ieşit la 21 ianuarie 1862 din ultima staţiune a coloniei în direcţia nord. Apoi. ar găsi o cut'ie de lîer alb. ci iau o înfăţişare maritimă. A doua zi. el dorea să ajungă la mare în aceeaşi zi. — Da. în amintirea acestui fericit eveniment. Pătrund într-un crâng închis de curpeni de viţă-de-vic sălbatică. Ceilalţi alergară şi uralc prelungi salutau Oceanul Indian. dar nu zice nimic tovarăşilor săi. presărat de minerale de fier şi roci vulcanice. după ce au traversai toată Australia de la Marea Sudului la ţărmurile Oceanului Indian. toţi. trecând prin centrul continentului. Aşa a fost pecetluit acest mare eveniment care a avut un răsunet în toată lumea. în scoarţa copacului au fost scrise aceste cuvinte: Caută în pământ Ia un picior spre sud. dar solul era prea mlăştinos pentru piciorul cailor. La 24 iulie. ' Continentul fusese trecut pentru a patra oară! Stuart. Thring se duse în recunoaştere să vadă dacă puteau ajunge pe la sud-vest îmbucătura râului Adelaida. atinse câteva câmpii ridicate şi acoperite de verdeaţă în care creşteau dumbrăvioare de gumieri şi de copaci cu scoarţa fibroasă. Stuart a pornii la ora opt şi douăzeci dimineaţa spre nord.netrecut.D. răspunse Paganel. Dumnezeu s-o apere pe regină.M. nouă luni după plecarea din Adelaida. se întoarse în vale şi înscrise pe un copac iniţialele J. Stuart alese într-un luminiş un cppac înalt. acest document ale cărui cuvinte îmi sunt întipărite în minte: ŞI TRECEREA DE LA SUD LA NORD A AUSTRALIEI Exploratorii. de o sălbăticie extremă. doamnă.

pentru scumpa lui Scoţie. XII TRENUL DE LA MELBOURNE LA SANDHURST Maiorul văzu cu oarecare teamă pe Ayrton părăsind corturile de pe ărmuI Wimerrei pentru a se duce să caute un fierar în staţiunea Black >oint. după câteva ore de întuneric. Scoţia e mândră de a-l număra printre copiii ei. după ce obţinuse marea medalie de aur a Societăţii de Geografie. ea duce la îndeplinirea marilor fapte. La 'începutul lui septembrie. Ora era înaintată. Liniştea câmpiilor nu a fost deloc tulburată şi. încât nu mai credea să mai vadă districtele locuite. îndată. ascunsă în frunzişul gumierilor albi. Dar nu zise nici un cuvânt în legătură cu o neîncredere personală. dar ţiu s-a bucurat mult de tovărăşia acestui călător celebru. a deschis o subscripţie publică destinată cheltuielilor unei expediţii. când îşi reluă itinerariul către Adelaida. Stuart a murit la 5 . comandaţi de inteligentul şi îndrăzneţul Mac Intyre. V-am vorbit adesea de Leichardt. Dar sănătatea sa era prăpădită şi. Acest călător făcuse deja în 1844 o explorare remarcabilă în Australia Septentrională. celebrul botanist. bătea regulat secundele acestei nopţi liniştite. zise Glenarvan şi. — Şi de la Stuart. doamnă. în căutarea lui Leichard. La sfârşitul lui octombrie. La 17 decembrie. răspunse Paganel. în interiorul continentului. De 17 ani n-a mai reapărut. a părăsit la 21 iunie 1864 păşunile râului Paroo. nici un călător n-a încercat noi descoperiri? — Da. în 1848. câteva clipe mai târziu. unde îl vom vedea la întoarcerea noastră*). se termină povestirea geografului. când o criză salutară îl scăpă şi la 10 decembrie. el trebuie să se ti adâncit mult. să fie ca şi noi să putem regăsi pe prietenii care ne sunt scumpi! Astfel. dormea liniştit. Această expediţie a fost repede acoperită şi un grup de squatteri curajoşi. ci se mulţumi să supravegheze împrejurimile râului. mergea culcat într-un palanchin suspendat între doi cai. — Era un om care poseda în cel mai înalt grad energia morală. în lipsa lucrătorilor. soarele reapăru la orizont. boala sa făcuse aşa de mari progrese. convoiul ajunse la primele stabilimente. mai mult decât forţa fizică. Glenarvan nu avea altă teamă decât aceea de a-l vedea pe Ayrton întorcându-se singur. Să dea cerul să reuşească. în ultimul an. el s-a îmbarcat pe Indus. pe când pasărea-orologiu. întrebă lady Helena. doctorul Muller din Melbourne. el întreprinse o a doua expediţie spre nord-est. Stuart intră în Adelaida în mijlocul unei populaţii entuziasmate. în momentul în care vă vorbesc.scorbut. Nu mai putea sta în şa. căruţa nu putea să meargă S *) Jacques Paganel a putut să-l revadă pe Stuart la întoarcerea în Scoţia. Cap. credea că moare. Mulţumiră lui Paganel şi fiecare.

John Mangles nu era uitat de la aceste invitaţii zilnice. obosala călăritului şi se recrea în conversaţia acestei amabile femei. — Nu-l cunosc mai mult decât dumneavoastră. seara. fără a fi pronunţat patru cuvinte. E un lucrător destoinic? întrebă John Mangles pe caporal. Cădea o ploaie fină. pe jumătate ascunse sub o perdea de trestii uriaşe. Astfel. îndată. Un om care se zicea că este fierar al staţiei Black Point. Fierarul se puse pe lucru. Era indiciul unei răni recente. Erau urcuşuri şi . Câteva sfărâmături de cuarţ şi de roci feruginoase zăceau între tufişuri. fierarul isprăvi repede. dar cu o mfăţişare aspră. poate şi Glenarvan. mersul a fost puţin întârziat de un şir de coline care formau o mică Elveţie în miniatură. oprită timp de mai multe zile. potcoavele au fost aşezate la copitele calului. răspunse Ayrton. au văzut din felul în care repară partea. Vom vedea. Era o treflă grosolan tăiată în partea din faţă. Mac Nabbs o arătă lui Ayrton. Călătoria ar fi fost. care-şi merita numele de „openplain". Călătoria se făcea fără greutate şi. Câteva coline puţin ridicate a fost trecute. căci salonul ei era foarte mic. din fericire. Lady Helena invita pe călăreţi să o viziteze rând pe rând. Maiorul observă că pumnii săi arătau o dungă neagră de sânge. făcea cu o graţie perfectă onorurile salonului său ambulant. merseră de-a îungul unor întinse lagune sărate. avid de a-şi atinge ţelul. Potcoavele aveau o particularitate care nu scăpă maiorului. Era un vlăjgan puternic. îl însoţea. nu admitea nici o întârziere. un drum foarte prăfuit pe care călătorii nu-l întrebuinţau niciodată. care răspunse: ' — Acesta e semnul din Black Point. Câteva mile mai departe roţile căruţei brăzdau destul de adânc terenuri lacustre. fără plictiseală. Apoi.mai departe. Lucra cu îndemânare. care în orice altă ţâră ar fi înmuiat solul. Nu avea importanţă înfăţişarea dacă-şi ştia meseria. A doua zi. trebuie adăugat. Mac Nabbs întrebă pe fierar despre aceste răni care trebuiau să fie dureroase. El permite observarea urmelor cailor care se îndepărtează de staţiune şi de a nu-i confunda cu alţii. încât nu au suferit din cauza aceasta. Dincolo de perdelele de mimoze se întindea un spaţiu larg descoperit. nu-şi pierduse timpul. Că îşi cunoştea meseria. convoiul ajunse la trei mile deasupra Maryborough-ului. astfel. de statură înaltă. la 29 decembrie. Ayrton. stricăciunile căruţei erau reparate. Lady Helena. tăiară diagonal drumul de diligentă de la Crowland lâ Horsham. fierarul îşi ceru plata şi se duse. Dar fiecare părăsea. nerăbdător de a reuşi. ierburi înalte şi garduri închideau turme numeroase. deci. în plină evaporare. Două ore după aceea. In orice caz» nu vorbea deloc. • A doua zi. Apoi. căpitane. O jumătate de oră mai târziu. Dar acesta nu răspunse şi îşi continuă lucrul. Avusese grijă să aducă potcoave bune. Cât despre calul lui Glenarvan.de dinainte a căruţei. secondată de miss Mary. dar aici aerul absorbea umezeala aşa de bine şi de repede. cu o vigoare puţin comună. el reapăru în zori. unde murmurau izvoare neregulate. călătorii erau pe drum. extremitatea comitatului Talbot şi.

Acolo s-a abătut în 1852 puhoiul minerilor. Dar Paganel îi spuse că. ocupaţi treceua străzile. la căldura Oamenii preţiosul expeditori de aur se îngrămădeau soarelui. venea de la uzinele din Bendigo şi de la muntele Alexandru. Colinele Simpson şi muntele Tarrangower marcau punctul pe care-l face spre sud districtul Loddo pe meridianul 144°. să câştige timp. în mai puţin. se arătă pustiul cu acea bruscheţe specifică naturii australiene. nu întâlniseră până aici nici unul din acele triburi băştinaşe trăind în stare sălbatică. zise el. sub această latitudine. o piaţă. La Carlsbrook domnea o mare activitate. Lungi livezi. Paganel. municipalitate destul de importantă. Când oraşul creşte i se lungesc străzile ca pantalonii unui copil care creşte şi simetria primitivă nu-i deloc schimbată. simptom remarcabil în aceste cetăţi nou-născute. Toată această lume îmboldită de interes nu se gândea decât la afacerile sale şi străinii trecură nezăriţi în mijlocul populaţiei muncitoare. cunoscute sub numele de „Low Level plains". după metoda engleză. escortat de poliţia indigenă. Băştinaşii au trebuit să fugă către . — Ne apropiem de ţara aurului. sălbaticii frecventau câmpiile lui Murray. La ora unsprezece. După o oră întrebuinţată pentru a parcurge Carlsbrook. au ajuns la Carlsbrook. o şcoală. de două zile vom trece această opulentă regiune a muntelui Alexandru. Glenarvan îi împărtăşi părerea. zicea el. un palat de justiţie. după obiceiul său. Nimic mai simplu şi mai recreativ. Ayrton era de părere să înconjoare oraşul fără a pătrunde în interior. Călătorii au tăcut o parte a drumului pe jos şi nu s-au plâns. metal.coborâri continue care îi făceau să îndure zdruncinături puţin plăcute. o biserică şi vreo sută de case de cărămidă. aşezate la o sută de mile în est. Glenarvan se întreba dacă australienii lipseau Australiei după cum indienii lipsiseră în pampasul argentinian. îi urmară cu nenumărate turme de oi şi cu colibe de păstori. dorea să viziteze Carlsbrook. necontenit lacom de curiozităţi. dar Paganel. tăiat de străzi paralele. cei doi vizitatori îşi ajunseră tovarăşii într-o câmpie cu grijă cultivată. pentru ca. îl lăsară şi căruţa îşi continuă încet drumul. Totuşi. Era o bancă. luă pe Robert cu el. Poate că în Australia oraşele cresc precum copacii. Totul era aşezat într-un patrulater regulat. Vizita-i a fost scurtă dar suficientă pentru a-i da o idee exactă a oraşelor australiene. Apoi.

se duce poezia deşertului. lângă Adelaida. obişnuiţi de a vă coloniza posesiunile îndepărtate. O şuierătură puternică întrerupse discuţia. tixeau apropierile căii. lega capitala Victoriei de Murray. capitala coloniei Riverina. ieşit din Alpii Australiei. de altfel. rotocoale de aburi încolăcindu-se de ramurile mimozelor şi eucalipilor. punte aruncată peste râul Lutton. acoperă toata frontiera nordică a provinciei Victoria şi se aruncă în golful Encounter. urma şaptezeci de mile. Cu drumurile dumneavoastră de fier. iată ce-ar mira pe oricine altul decât pe un englez sau american. — Ce importanţă are. El străbate ţinuturi bogate. Suntem într-o ţară civilizată fără ca poate să ne dăm seama şi drumul nostru. o mulţime considerabilă se îndrepta spre podul drumului de fier. găsiţi acest lucru foarte simplu! Dar aceasta uimeşte spiritul unui francez. va fi tăiat drumul de fier care pune în comunicaţie Murray cu marea. amicii mei. — De ce!? Pentru că acest lucru e strigător la cer! Oh! Ştiu bine că dumneavoastră ceilalţi. reluă Paganel. Imensul curs de apă. unul din numeroşii afluenţi ai lui Murray. — De acord. Călătorii nu erau decât la o milă de drumul de fier. Acest drum de fier era atunci exploatat pe o lungime de o sută cincizeci de mile între Melbourne şi Sandhurst. Locuitorii staţiunilor vecine părăsindu-şi casele. trebuie spus. la Sandhurst sau la Echuca. care-şi permiseră o cursă de galop până la Camden Bridge. Ei bine. ornitorincii şi cazuarii fugind dinaintea trenurilor. Paralela 37° tăia calea ferată la câteva mile deasupra lui Castlemaine. Paganel? întrebă Glenarvan. aricii. precedată de călăreţi. care aveţi telegrafe electrice şi expoziţii universale în Noua Zeelandă. Erau atraşi. răspunse John Mangles. . de un viu sentiment de curiozitate. păstorii lăsându-şi turmele. întemeiată în acelaşi ari pe Murray. Acest drum de fier. un drum de fier în Australia. dar locomotive şuierând prin pustiuri. până la Echuca. sălbaticii uând expresul de trei şi jumătate pentru a merge'de la Melbourne la Kyneton. O locomotivă veni de la sud şi mergând cu iuţeală mică. mărit de Lachlan şi de Darling. fertile şi staţiunile squatter-ilor se înmulţeau pe parcursul său. ca mine şi îi zăpăceşte toate ideile asupra Australiei! — Pentru că priveşti trecutul şi nu prezentul. graţie comunicaţiilor uşoare pe care drumul de fier le stabileşte cu Melbourne. cel mai mare fluviu al Australiei. iată ce-mi pare un lucru surprinzător! — Şi de ce. dacă pătrunde progresul! răspunse maiorul. la Castlemaine.pustiurile interioare. înainte de sfârşitul acestei zile. tocmai la Camden Bridge. aşa cum spusese Paganel. într-adevăr. se opri tocmai la punctul de intersecţie al căii ferate şi al drumului urmat de căruţă. în construcţie. făcând serviciul între Kyneton şi Castlemaine. Spre acest punct îşi îndreptă Ayrton căruţa. Drumul. descoperit de Stuart în 1828.

Era ora şase dimineaţa când salvarea a fost organizată sub conducerea domnului Mitchell. ultimul vagon. supraveghetor general al coloniei. podul. Din toată această îmbulzeală de obiecte informe ieşeau câteva flăcări şi spirale de aburi amestecaţi cu un fum negru. Această ipoteză părea foarte admisibilă. Trebuiră trei ore autorităţilor din Castlemaine pentru a ajunge la locul sinistrului accident. îndată. Trebuia să fie ora 3. Glenarvan. Dar trebuiau să renunţe de a scoate o . de traverse calcinate. S-a rupt aşa de puţin. în câteva minute. să-l închidă şi trenul. deci. când trenul. Cazanul locomotivei explodând de izbitură. rămânea la o jumătate de milă departe de prăpastie. ajunse la Camden Bridge şi rămase acolo în primejdie.15 dimineaţa. ci o deraiere şi o cădere care aducea aminte de cele mai grave dezastre ale drumurilor de fier americane. uitase. ascultau păreri care mergeau de la unul la altul. repezit cu toată iuţeala. căci dacă o jumătate a podului zăcea sub dărâmăturile vagoanelor. de pe ţărmul opus. Paznicul. Fiecare căuta să-şi explice catastrofa. într-adevăr. După oribila cădere. spânzura încă de lanţurile-i intacte. Dedesubt nu era decât o sinistră îngrămădire de osii înnegrite şi strâmbate. miraculos ferit de ruptura lanţului său. poate. S-a rupt podul. încât e încă intact. cealaltă jumătate. Fie că podul cedase sub greutatea trenului. de un grup de poliţişti comandaţi de un ofiţer de poliţie. Mangles. care cauza toată această agitaţie. Acolo. nu o ciocnire de trenuri. de vagoane stricate. zicea unul. Glenarvan. plecat din Melbourne la ora 11. se aruncase în albia râului Lutton. călătorii şi funcţionarii ultimului vagon cerură ajutoare. grăbi calul. O mare catastrofă. — Rupt? răspundeau ceilalţi. Câteva cadavre de nerecunoscut erau culcate pe povârnişul terasamentului. înţelese cauza adunării. îşi aruncase sfărâmăturile plăcilor la distanţe enorme. Paganel. în timp ce se lucra la salvare. ajunse la Camden Bridge. Accidentul se întâmplase noaptea cu expresul No. incendiul şi mai groaznic! Mari urme de sânge. Avusese loc un îngrozitor accident. Squatterii şi oamenii lor le veniseră în ajutor. amestecaţi în mulţime. Nici o îndoială! Neglijenţa paznicului cauzase această catastrofă. bucăţi de cadavre carbonizate apăreau ici şi colo şi nimeni nu îndrăznea sa calculeze numărul victimelor îngrămădite sub sfărâmături. membre împrăştiate.La drumul de fier! La drumul de fier! Trebuia să se fi produs vreun eveniment grav. lucrând mai întâi la stingerea incendiului care devora grămada de sfărâmături.45. ai cărui stâlpi zăceau la pământ. printr-o neglijenţă de neiertat. 37. 25 de minute după ce părăsise staţia Castlemaine. Iată tot. se deschidea pentru serviciul luntrelor. de şine strâmbate. care era mobil. maiorul. era umplut de sfărâmăturile vagoanelor şi locomotivei. Singur. fie că trenul sărise de pe şine căci cinci vagoane din şase fuseseră aruncate în albia lui Lutton în urma locomotivei. urmat de tovarăşii săi. Nu a fost închis la trecerea trenului. Râul pe care-l trecea calea ferată. dar telegraful. nu mai funcţiona.

Nu împărtăşeşti părerea mea? întrebă Mitchell. Stătea înaintea acestui dezastru. cui? în acest moment.fiinţă vie din cuptorul aprins. Ofiţerul de poliţie clătina capul. întrebă Glcnarvan. — Aşadar complicitatea paznicului îmi pare stabilită într-un mod hotărâtor. prin depoziţia unui cârmaci al cărui vas a trecut Camden Bridge la ora 10. Ultimul vagon de bagaje a fost jefuit. el răspunse cu linişte: — Mai mult decât aceasta. ancheta noastră ne-a dus la concluzia că nenorocirea e rezultatul unei crime. milord răspunse supraveghetorul general. — Totuşi. — Mai mult decât aceasta! strigă Glenarvan. Se făcuse o gloată. se întoarse către Mitchell. întrebându-l cu privirea. O lovitură de pumnal îl lovise în inimă. Glenarvan. — Nu. permite a atribui crima sălbaticilor care rătăcesc în câmpiile râului Murray. lordul Glenarvan. Ea ajunse îndată la staţie. — Or. >n ce priveşte complicitatea paznicului. aceşti indigeni n-ar fi putut deschide podul mobil al cărui mecanism le e necunoscut.40 seara. — Drept. Din călătorii trenului. — Dar atunci. la această deducţie a supraveghetorului general. nu atribui crima sălbaticilor? — Deloc. că podul a fost regulamentar închis după trecerea sa. supravieţuiau numai zece. pentru a-i aduce la Castlemaine. Asasinii. doi oameni duceau un cadavru. Călătorii supravieţuitori au fost atacaţi de o ceată de cinci-şase răufăcători. — Da. fără a se opri la însemnătatea expresiei. la vorba lui Glenarvan: „Iată o mare nenorocire!". — Perfect. în acest caz. Astfel. clătină încet capul. Focul isprăvise repede opera distrugerii. nu din neglijenţă şi dacă se adaugă la aceasta dispariţia paznicului. Administraţia drumurilor de fier trimisese o locomotivă de ajutor. răspunse ofiţerul de poliţie. un zgomot marc se ridică la o jumătate de milă în susul râului. târându-i corpul departe de Camden Bridge. rece de-acum. trebuie să conchidem că acest mizerabil s-a făcut complicele criminalilor! Ofiţerul de poliţie. de un neclintit sânge rece. milord. care crescu repede. ca un matematician înaintea unei probleme. printr-o mişcare continuă. Podul a fost deschis cu intenţie. aceia ai ultimului vagon. aceasta complicitate. e sigur. al căror număr "nu se ştia. călită s-o rezolve şi să scoată necunoscuta. slab. în acest timp. voiseră fără îndoială să rătăcească bănuielile poliţiei în timpul primelor ci căutări. izbit de aceste cuvinte şi ce e mai mult decât o nenorocire? — O crimă! răspunse liniştit ofiţerul de poliţie. . domnule. Acesta era un om înalt. Era cadavrul paznicului. făcându-se cunoscut supraveghetorului general. adăugă Mitchell. vorbea cu el şi cu ofiţerul poliţiei. Fără paznic. reluă supraveghetorul general. în centrul mulţimii.

Ajuns la căruţă. în acest moment. voi avea plăcerea de a le oferi această brăţară ca dar de Anul nou.. nu menţiona de prezenţa unei bande de ocnaşi. creşteau cu o exuberanţă tropicală. Căruţa nu întârzie de a intra în mijlocul strâmtorilor înguste şi capricios ocolite. adăugă el. propunându-şi să-l înştiinţeze numai pe Ayrton. Marile discuri ale căruţei încetară de a scârţâi pe nisipul cuarţos. Privirea ezita între toate aceste minunăţii naturale. t — Nişte oameni care au călătorit gratis pe bastimentele Majestăţii Sale. Ceata se oprise o clipă. ei şi-l iau. — Credeam. Mari arbuşti cu rămurele căzătoare aveau efectul unei ape verzi. Ei bine. Pe ramurile lor se amestecau conurile aşa de curioase ale „banksia latifolia" a cărei subţirime e de o supremă eleganţă.. ci grupaţi in crânguri izolate. care cunoştea această metaforă întrebuinţată în coloniile australiene. această descoperire îndreptăţea pe deplin îndoielile ofiţerului. Şi vorbind astfel. — Aceia care au dat lovitura. — Ce! Ocnaşi! strigă Paganel. la ordinul lady-ei Helena. în care copaci frumoşi nu adunaţi în păduri. Cap. . puţin verzi-albăstrii. — Acesta nu-i un motiv. — Dar atunci bănuiţi?. curgând în afara unor bazine prea pline. se despărţi de el şi făcu semn amicilor să-l urmeze. se distingeau „casuarinas" care păreau să fi împrumutat stejarului construcţia puternică a trunchiului lor. XIII UN PREMIU DE GEOGRAFIE Câteva coline îşi tăiau la orizont profilurile elegante şi terminau câmpia la două mile de drumul de fier. Trecură drumul de fier. Salută pe supraveghetorul general. groaznica privelişte de la Camden Bridge. Glenarvan vorbi lady-ei Helena de un simplu accident de tren. dacă n-au acest drept. la câteva sute de metri deasupra podului şi reluară spre est drumul obişnuit. zise el. Bandiţii scapă uneori şi nu mă înşel dacă susţin că aceştia vin de-a dreptul din Perth. Ele se sfârşeau cu un ţinut fermecător.Or. că transportaţii n-aveau dreptul de şedere în provincia Victoria! — E! replică ofiţerul de poliţie. între cei mai frumoşi. Ayrton. După puţin. se vor întoarce acolo. salcâmului scoată mirositoare şi bradului tăria frunzelor. un fel de cătuşe făcute dintr-o verigă dublă de fier prevăzută cu o încuietoare. sunt oameni familiarizaţi cu întrebuinţarea acestui mic instrument. îşi oprise boii. mă puteţi crede! Mitchell aprobă cu un gest cuvintele ofiţerului de poliţie. neştiind unde să-şi fixeze admiraţia. să ne întrcrupem călătoria. căruţa ajungea la nivelul căii ferate. observă Glenarvan. el arătă o pereche de „darbies". Glenarvan voi să cruţe călătoarelor. zise el. Sălbaticii nu aveau nici un amestec in săvârşirea crimei.

buzele groase. Caritabila frază a lui Robert a fost întreruptă de o mişcare a tânărului.Lungi covoare de verdeaţă se întindeau sub grupurile de copaci. El recunoscu aceste careuri funerare. Astfel. apoi coborând de pe cai şi în sfârşit. Lady Helena. printre băştinaşi. dar surpriza fiecăruia a fost extremă. aceste câmpuri ale morţii. aceste dumbrăvi au devenit rare şi câte dintre ele. coborî şi. Un copil indigen. nasul cârn. Dar o fizionomie inteligentă îl distingea şi. ca o întinsă tablă de şah. aşa de umbrit. ridicaturi regulate. aşa de înviorat de vesele cârduri de păsări. Păreau că examinează un obiect foarte curios.indigen care se întoarse fără a se ridica. fără îndoială. Era greu de a te înşela după trăsăturile caracteristice rasei sale: părul creţ. căci geograful pretindea că el câştigă mult din convorbirea cu tânărul Grant. că a venit destul de departe pentru a vizita aceste dumbrăvi ale morţii! Aici se odihnesc. sub ochii săi. Ayrton lovi boii şi căruţa ajunse pe cei doi amici. Dar aceste morminte pe care sălbaticul le îngrijea cu o grijă pioasă. un cimitir indigen. desigur. e rătăcit poate în acest pustiu? — Presupun. interesată la vederea lui. era acolo.Sărman copil. într-adevăr. un copil de opt ani. aplecându-se spre pământ. trupa înconjură pe micul indigen care dormea adânc.. dar aşa de răcoros. zise el. dormea liniştit la umbra unui măreţ banksia. care acopăreră o întreagă generaţie recentă. îmbrăcat cu haine europene. sunt călcate de piciorul călătorului indiferent! în acest timp. întrecând pe tovarăşii lor. urmau mici alei umbroase. când lordul Glenarvan îi văzu oprindu-se. o lungime puţin obişnuită a braţelor îl clasau. acei pe care-i iubeşte! — Dar nu trebuie să-l părăsim! zise Robert. L-ai fi luat uşor ca una din grădinile din Eden. dispăreau de-acum sub o mare de verdeaţă. după gesturile ior expresive. a căror iarbă şterge acum ultimele urme şi pe care călătorul le întâlneşte aşa de rar pe pământul australian. —'. îndată.. Cucerirea îl alungase pe australian departe de pământul în care se odihneau strămoşii săi şi colonizarea trebuia să dea peste puţin timp. încât nu trezea nici o idee tristă. atunci când moartea era gonită de pe pământ. dinţilor turmelor. la vederea unui bilet pe umerii săi şi pe care citiră următoarele: Toline . aşa de atrăgător. El părea făcut pentru cei vii. tenul aproape negru. răspunse lady Helena. numai câteva ridicaturi ale solului. aşa de splendid aşezate pentru veşnica odihnă. Cauza opririi şi mirării lor a fost îndată recunoscută. le împărţea în căsuţe destul de aparente. Paganel şi Robert. îndată. educaţia înălţase pe micul sălbatic. — Dumbrăvile morţii. E singur şi. Paganel nu se înşelă ja vederea acestor pustietăţi înverzite. Ei vorbeau şi se instruiau unul pe celălalt. Dar nu făcuseră un sfert de milă. zise Mary Grant.

Acest entuziasm religios. vorba sa devenea mai gravă. Praiped* . sărmanul factor a fost ucis în accident. — Călătoreai singur? — Singur. Reverendul Paxton mă încredinţase grijilor lui Jeffries * Tolină. — Şi în tren nu cunoşteai pe nimeni? — Pe nimeni. izbiţi de strălucirea zilei. într-adevăr. domnule. se explica uşor. — Erai în trenul care a deraiat pe podul Camden? întrebă Glenarvan. copilul se trezea. acest cuvânt înseamnă „scoarţă de copac" în australiană? Toline făcu un semn afirmativ şi-şi duse din nou privirile spre călătoare. răspunse micul indigen. Ramburs plătit. Această tăbliţă arată din contră. doamnă. — Da. — Ah! Toline! strigă Paganel. care o f Jeffries Smith. domnule. Dar lady Helena îi luă mâna. Ei expediază un copil ca pe un colet! II înregistrează ca pe un pachet! Mi s-a spus aceasta. dar Dumnezeu veghează asupra copiilor şi nu-i părăseşte niciodată! Toline spunea aceste lucruri cu o voce mişcătoare. Pronunţia saaducea aminte de aceea a francezilor care se exprimă în engleză. Railway Porter. la vârstă aşa de fragedă. Cum te cheamă? întrebă lady Helena. pentru a fi dus Ia Echuca. Dacă nu mă înşel. amicul meu? întrebă tânăra femeie. răspunse copilul în limba călătorilor. dar Dumnezeu m-a apărat. el se ridică şi aruncă o privire mirată grupului de călători. — Toline. El era în trenul care a deraiat la Camden Bridge. dar nu voiam s-o cred. ochii i se deschiseră şi se închiseră îndată. Copilul era unul din acei tineri indigeni botezaţi de misionarii englezi şi crescuţi de ei în îndatoririle aspre ale religiei metodiste. dar prezenţa lady-ei Glenarvan îl asigură. Puţin câte puţin. factor Smith. — Se trezeşte. prin îngrijirea lui Jeffries Smith. — Din Melbourne. prietene? reluă lady Helena. zise Mary Grant. ochii i se luminau şi simţeai toată ardoarea conţinută în acest suflet tânăr. Din nenorocire. Un sentiment de frică îi altera mai întâi trăsăturile.— Uite englezii! strigă Paganel. dar cu un accent străin foarte pronunţat. Poate că părinţii săi au pierit şi iată-l singur pe lume! — Nu cred. pe drumul de fier din Sandhurst. — De unde vii. al drumului de fier. Când vorbea de Dumnezeu. — Q înţeleg şi o vorbesc. — Sărman micuţ! zise lady Helena. To pe conducted to Echuca. răspunse Toline. răspunse John Mangles. că umbla singur. înţelegi engleza.

Totuşi. te vei reîntoarce la Melbourne. ■ —Da. fără îndoială. iar câţiva şefi de triburi. Ei nu arată către cotropitorii lor ura sălbatică a băştinaşilor din Noua Zeelandă şi a altor câteva popoare ale Australiei Septentrionale. . o mamă? zise Robert Grant. Voiau să-i cunoască povestea. Glenarvan dădu ordinul de a pregăti totul pentru popas. Robert alegea cele mai bune bucăţi pentru noul său camarad şi Toline le primea cu o mulţumire fricoasă. Melbourne şi se plimbă în ele chiar într-un costum destul de primitiv. — Australieni? întrebă John Mangles. arme. poate. în Lachlan. Fiecare se interesa de copil şi-l întreba. Vreau să-mi revăd familia. fără îndoială din economie. El îmbrăţişa pe micul indigen şi nu trebuia mai mult pentru a face din ci doi amici. Ayrton dejugă boii cu ajutorul lui Mulrady şi al lui Wilson. le puse opritoarele. nu lâncezea. Sidney. răspunse Toline. Şi. — Şi ce vrei să faci într-o zi? — Vreau să-mi smulg fraţii din mizerie şi din ignoranţă! Vreau să-i întrunesc. Adelaida.Răspunsurile lui liniştite. copilul nu revăzuse pe nici unul din ai săi. călătorii. — Australieni din Lachlan. Olbinelt pregăti cina. Conversaţia. astfel. cu toate că-i era foame. Trecutul său era acela al indigenilor săraci. Se aşezară la masă. de triburile vecine coloniei. a face câteva ceremonii. Dar unde se ducea el. pe care numele de frate îl mişcă. Australienii au obiceiuri blânde. viu interesaţi de răspunsurile micului sălbatic. adevăraţi sălbatici din Lachlan. — Şi ai un tată. răspunse Toline. Cortul a fost ridicat. Soarele cobora de-acum în dosul marilor copaci. încredinţaţi din cea mai mică vârstă societăţilor caritabile. plină de farmec. Deoarece locul părea prielnic unei opriri. — Mă întorceam la tribul meu. răspunse el. Toline primi să ia parte nu fără. frate. ţinuta liberă. copilul meu? îl întrebă lady Glenarvan. costumul întunecat îi dădeau de-acum înfăţişarea unui mic reverend. Aşa făcură părinţii lui Toline. nepieritorul sentiment al familiei trăia necontenit în sufletul său. familia decimată. instrumente de vânătoare sau de pescuit. Ea era foarte simplă. şi îi lăsă să pască în voia lor. Frecventează oraşele mari. Vând mici obiecte ale industriei lor. totuşi. doamnă. o mare regiune aşezată dincolo de râul Murray. se aşezaseră încetul cu încetul împrejurul său şi îl ascultau. După ce-ţi vei fi îmbrăţişat părinţii. reluase anevoiosul drum al deşertului. îşi lasă bucuroşi copiii să profite de binefacerea educaţiei engleze. să-i fac să cunoască şi să iubească pe Dumnezeu! Vreau să fiu misionar! . prin aceste regiuni pustii şi de ce părăsise Camden Bridge? Lady Helena îl întrebă în această privinţă. De cinci ani de când era în Melbourne. oferind mâna tânărului Grant. Pentru a-şi revedea tribul împrăştiat. cei doi copii unul lângă altul. răspunse Tolinc privind pe tânăra femeie cu o sinceră expresie de iubire. totuşi. — Da.

— Nu se poate. aceasta îl minuna. la o întrebare a lady-ci Glenarvan. Am luat chiar un prim premiu dc geografic înainte de vacanţele din ianuarie.. Nu venise în Australia pentru a vedea australieni în redingotă! El îi voia îmbrăcaţi cu un simplu tatuaj. condusă dc reverendul Paxton.!.. abţinu! Un australian tare în geografie. — Da. matematicile. nu se mai. ca şi cum ar fi fost însuşi reverendul Paxton. Sfârşitul convobirii. — Ah! Geografia! strigă Paganel. Eram s-o fac chiar. Trebuie să spunem că jiână aici. clar ele au fost înjelcse şi respectate de gravii scoţieni. cum se potriveşte unui profesor. ar fi trebuit să ştie că acest lucru nu-i rar în şcolile australiene."Şise Tolinc. îmbrăţişa pe Toline şi îl sărută pe amândoi obrajii. ■ Lady Helena trebui să-i explice că Paganel era un geograf celebru şi. Pe prima pagină se citea această menţiune: „Şcoala nonfială din Melbourne. Paganel? zise Mac Nabbs. domnule. cel mai bun amic al micului australian. din contră. ei admira religioasa bravura a acestui tânăr discipol. să întreci pe un secretar al Societăţii de geografie din Franţa! Apoi. un profesor distins. — învăţ Biblia. domnule. Tolinc răspunse că-şi făcea studiile „la Şcoala normală" din Melbourne. trebuia să facă din bravul geograf. băiatul meu! zise Paganel. Paganel. Şi ce înveţi la şcoală? întrebă lady Helcna.' Aceste cuvinte pronunţate cu însufleţire de un copil de opt ani. scoţând din buzunar o carte. acest sălbatic în haine europene nu-i plăcuse deloc. gata de-acum pentru lupt. îndreptându-şi statura şi luând o voce gravă. el îşi începu întrebările. puteau să dea pricină de râs unor spirite uşoare şi zeflemiste. el îşi schimbă părerea şi se declară admiratorul său. totuşi. Paganel se simţi mişcat până în fundul inimii şi simţi o adevărată simpatie pentru micul indigen. nici mai mult nici mai puţin. strigă geograful. Tolinc din Lachlan ". premiul I la geografie. ei le învaţă bucuroşi şi arată. — într-adevăr. băiatul meu? — Uite-I. Toline nu înţelesese nimic la îmbrăţişările subite ale savantului. aşezându-şi ochelarii pe nas. Dar din moment de Tolinc vorbise aşa de arzător. — Ai luat un premiu de geografic. zicând: — Elev Toline. la nevoie. întrebaţi-mă! — Să te întreb. — Un profesor de geografie! răspunse Toline. Oh! Domnule. răspunse Tolinc. geografia. . un spirit destul de rebel calculelor. Aceasta era o Biblic frumoasă şi bine legată. de altfel. ridică-te. Acest port „convenabil" îi zăpăcea ideile. Paganel. într-o zi de împărţire de premii. Aş vrea să văd cum se predă geografia la Şcoala normală din Melbourne! — Şi dacă Toline te va întrece. fără permisiunea ta. Tinerii sălbatici sunt foarte apţi la înţelegerea ştiinţelor geografice.

— Bun! Bun! Elev Toliné. Auckland. Toliné. insulele Chatham. Sandwich. răspunse Paganel. Şi Africa? — Africa cuprinde două colonii principale: la sud. Care sunt principalele ei zone? — Ea se împarte în Polinezia. care sunt cele cinci continente ale lumii? — Oceania. Pomotu? — Acestea sunt insule sub protectoratul Marii Britanii. America şi Europa. reluă Paganel. Maraki care aparţin de asemenea englezilor. Macquaria. insule: Laquedive. domnule profesor.— Da! Da! Perfect. Aparţin englezilor. Colombo. acest urmaş al marelui şi bunului Lincoln asasinat de un nebun care dorea dezrobirea. deci. Principalele ei insule sunt: Australia. Calicut. arhipelagul Shetland cu Georgia. Dar mi se pare că. din contră.. — Uite! Uite! zise Paganel. deoarece suntem chiar aici. Noua Zeelandă. Oraşe principale: Bombay. zise geograful. într-o ţinută modestă întrebările geografului. răspunse Toliné. perfect predată! Cât despre Algeria. Asia. răspunse Toliné. Prima aparţine englezilor din Canada. — Cum! Sub protectoratul Marii Britanii? strigă Paganel. Maledive. Malacca. Dar. şi aparţin englezilor. Tasmania care aparţine englezilof. Malaezia. întrebările continuara: — Să trecem la Asia. Franţa. Capitala: Calcutta. Egipt. e o ţară imensă. Foarte bine! Nu se poate mai bine! Şi cât despre America de Sud. şterse din atlasele britanice! Mi-ar plăcea foarte mult. aceea a Capului. Jamaica. Să vorbim mai întâi de Oceania. Mendana. pe jumătate surprins. dar Noua Caledonie. Maroc. Madras. — Bun răspuns! zise Paganel. Maluinele. răspunse Paganel. aş vrea să-ţi cunosc părerea asupra Europei sau mai . de pildă. iată ce vă învaţă la Şcoala normală din Melbourne! — Da. Pegu. Kermadec. în acest moment. Micronezia şi Megalezia. Paganel avea un aer pe jumătate ofensat. Singapore. — Asia. Africa. Noua Scoţie şi Statele Unite sub administraţia guvernatorului Johnson! — Guvernatorul Johnson! strigă Paganel. Sago etc. în America septentrională şi America meridională. Aden. Noul Brunswik. acum.Toliné. — Perfect. să vorbim puţin despre America! — Ea se împarte. El aşteptă. Makin. care începea să-şi piardă cumpătul la această'geografie anglo-fantezistă. care era în picioare. oraşe principale: Sierra Leone. care făcea bucuria maiorului. Toată Oceania este a englezilor! E un lucru înţeles! Să continuăm. reluă Toliné. cu capitala Capetown şi la vest aşezările englezeşti... nu se putea înălţa mai mult.. Nu eu voi fi acela care voi disputa aceasta. cu Guyana. nu-i bine? . —: Bun. Trinidad etc. — Franţa? zise micul băiat cu un aer mirat. — Elev Toliné.

Nu mai putea să stea locului. e o provincie engleză. —Prin Anglia. — Fără îndoială. — Bine! Bine. — Vezi. băiatul meu şi ea e englezească? — O. — Admirabil! Perfect! Sublim! Şi Franţa. Shetland. Ah! Uite cum se predă geografia la Melbourne! Merg bine. In acest timp. Nu aveam dreptate să pretind că elevul Toline te va întrece? — Desigur! replică geograful. Dar ciudăţenia răspunsurilor sale nu-i putea fi imputată. toată lumea.. Scoţia. Toline şi luna. clătinând capul .. — Uite. — Şi că-i capitala Franţei? rri Da. insulele Jersey şi Guernesey. o lucrare preţuită în Anglia şi mai la curent cu ştiinţa decât profesorii din Melbourne. Tu ai câteva idei greşite în geografie şi pe care e bine să le îndrepţi. dar sunt alte state pe care uiţi să le menţionezi. Toline nu ştia ce să creadă. Spania. răspunse liniştit Toline. Toline luă cartea fără a răspunde. Cum! Crezi că şi Calais aparţine Angliei? — Fără îndoială. Malta. Irlanda. Franţa. —Ce! Europa! Cui aparţine Europa? —Dar Europa aparţine englezilor.. Prusia. capitala Gibraltar. domnule şi acolo are reşedinţa guvernatorul. răspunse cu gravitate tânărul sălbatic. o privi cu atenţie. lui Paganel. Asia. Africa. Glenarvan fusese să caute o carte în mica bibliotecă de călătorie. Ţi-o dau ca amintire a întâlnirii noastre. Oceania. care nu se zăpăcea. — Spania.degrabă aceea a profesorilor tăi? —Europa? răspunse Toline care nu înţelegea nimic din însufleţirea geografului.. Trebuia să râdă în largul său. copilul meu. profesorii Şcolii normale! Europa. Austria. — Calais! strigă Paganel. băiatul meu! — Care? domnule. Dar cum? Uite ce doresc să ştiu. La aceste ultime cuvinte. zise râzând maiorul. smulgându-şi ochelarii de pe nas. îl întrebaseră. totul e al englezilor! Pe legea mea. capitala Calais. lordul Napoleon. Aceasta era un Manual de geografie de Samuel Richardson. înţeleg că indigenii se supun! Ah. Totuşi. răspunse copilul cu un ton convins. răspunsese cât îi stătea în putinţă. reluă Paganel. zise el lui Toline. — Acestea sunt provincii şi nu state. Paganel izbucni. Orcade. ia şi păstrează această carte. el nu părea zăpăcit şi aştepta cu gravitate sfârşitul neînţeleselor întrebări. Hebridele. — Asta-i! strigă Paganel. va fi. cu această educaţie ingenioasă. Paganel se ridică. răspunse copilul. nici n-o bănuia. —Mă îndoiesc foarte. zise Toline. America. Toline. Rusia. căci eu sunt francez şi nu-mi va displace de a şti cui aparţin! — Franţa. insulele Ionice.

Câteva clipe după aceea. dar pe râul Ovens. numai la 3 aprilie 1851 recunoscu domnul Hargraves zăcăminte de aur foarte bogate şi propuse guvernatorului coloniei Sydncy. Ovens. Nu se înşela. francezi. lady Helena şi Mary Grant ajunseră la căruţă şi călătorii se întinseră sub cort. Totuşi. Trebuia să se gândească la odihnă pentru a se scula de dimineaţă. s-a arătat după puţin timp. abundenţa apelor făcea lucrul penibil. prin studiul conformaţiei lor. savantul geolog se întrebă dacă preţiosul metal nu s-ar întâlni şi în Australia. Robert oferi amicului său Tolin6 jumătatea părutului său. Micul indigen primi. nu departe de coasta meridională a Australiei. Dar a doua zi. patru districte se văzură larg exploatate. la Ballarat. găsi pe pieptul ei un buchet proaspăt de mimoze cu frunze simple. o rază de lumină îi trezi pe cei care dormeau. actualmente preşedinte al Societăţii Regale de geografie din Londra. toate foarte bogate. Oferta nu a fost primită. să-i arate locul pentru modesta sumă de cinci sute de lire sterline. Dar.Primul avânt dat. raporturi de identitate remarcabile între lanţul Oralilor şi lanţul care se întinde de la nord la sud. găsi. Toline dispăruse. dar zgomotul descoperirii se răspândise. americani. căutară în zadar pe copilul australian. în luna august 1851. minerii se revărsară din toate punctele globului englezi. fără a se hotărî de a o pune în buzunar. Or. Era ora zece seara. sir Roderick Impey Murchison. . germani. în buzunarul vestei sale. care în scurt timp avea să le întreacă pe toate celelalte prin bogăţia zăcămintelor sale. Manualul de geografie al lui Samuel Richardson. Voia să ajungă fără întârziere în ţinuturile Lachlan? îl rănise râsul lui Paganel? Nu se ştia. Călătorii se îndreptară către Summerhill şi Leni's Pond. când. într-adevăr. când lady Helena se trezi. primele filoane ale provinciei au fost dezgropate şi după puţin. Domnul Francis Dutton găsise primele filoane de aur ale Australiei de sud. la ora şase. iar Paganel. italieni. o repartiţie inegală de aur . în acest timp se înnoptase de-a binelea. câteva luni mai târziu. chinezi. Bendigo şi districtul muntelui Alexandru. Erau: Ballarat. câteva probe de aur i-au fost trimise în Noua Galie de sud şi atunci s-a hotărât emigrarea unui mare număr de lucrători din Cornouailles către regiunile aurifere ale Noii Olande. nu se vorbea de provincia Victoria. sir Charles Fitz Roy.cu un aer de neîncredere. pe când hohotele de râs ale lui Paganel se uneau cu cântul încet şi pios al coţofanelor sălbatice. demn de numelei său biblic. Domnii Forbes şi Smyth descoperiseră primele zăcăminte de aur din Noua Galie. A fost întemeiat oraşul Ophir şi prin bogăţia exploatărilor sale. XIV MINELE MUNTELUI ALEXANDRU în anul 1814. într-adevăr. doi ani mai târziu. Uralul fiind un lanţ aurifer. Cap. Până atunci.

li se va da de fund.dejuca adesea calculele exploatatorilor. Aici dăduse năvală toată hoarda aventurierilor. Meseria de „digger". La primele zgomote ale marii descoperiri. drumul paralelei 37°. unii. cu energia lor obişnuită. covârşea pe toate celelalte şi. aşa de fecund în ruine funeste şi nebănuite bogăţii. de la 1852 la 1858. totuşi. acest munte celebru numit Gcboor în limba australiană. Astfel.' . după regulile unei severe organizaţii. trecând. încă. Glenarvan nu avea să mai găsească nimic din scenele violente ale anului 1'852. până la anul 1852. o armată. Tot scotocindu-le. Totuşi. la Bendigo. regiunea zăcămintelor exploatate. Animalele se duseră cu piedicile la picioare să-şi caute hrana între blocurile de cuarţ care presărau solul. contagioasă ca ciuma şi câţi dintre cei care credeau că au şi pus mâna pe avere. se împrăştiau averile. valorând până la 1441 franci livra. armata unei a doua zi după o victorie necâştigală încă într-un cuvânt. zăriră vârfurile rotunjite ale muntelui Alexandru. Era ora recoltei şi noii secerători alergau la secerat. Astfel. îndată. toate condiţiile de succes se găsiră reunite într-un sol regulat şi acest preţios metal. Loviturile soartci găseau ecouri în cele cinci părţi ale lumii. sunt astăzi zgândărite zi dezi de mii de târnăcoape. ogoarele. nou descoperite la Otago şi la Marlborough în Noua Zeelandă.. Jacques Paganel şi tovarăşii săi au fost încântaţi de a se vedea. Numai a doua zi.478 de lire sterline? Emigranţii au scăzut într-o bună proporţie şi ei s-au avântat în ţinuturi virgine. cei care sprân/. 54. a fost o inexprimabilă dezordine. în timpul acestor primi ani de goană nebună. încă. solul nu se potrivea cerinţelor lucrătorului. se făcură stăpâni pe situaţie.107. fără disciplină. brăzda căruţa urmele pe drumul bogatului ţinut. Melbourne singur primi 54. de săpător. în acel an de aur 1851. se îmbogăţiră dintr-o singură lovitură de cazma. Goana după aur deveni epidemică.000 de jefuitori din cea mai răufăcătoare specie. minerii au smuls pământului Victoriei 63. se zicea că semănasc milioane pe mai mult de douăzeci şi cinci de grade latitudine în această minunată Australie. oraşele. Treisprezece ani se scurseseră de la această perioadă şi acum exploatarea terenurilor aurifere se făcea cu metodă. Avu loc o schimbare desăvârşită. valuri din toate statele se'revărsară pe ţărmurile Australiei şi în cei din urmă patru ani. n-au murit! Natura darnică. îi ducea pe căutătorii lui Hary Grant. Tocmai în acest loc. englezii. zăcămintele se epuizau.ură şi cei care sunt spânzuraţi. dar o armată fără şef. Se tăinuiau ruinele. Tabăra a fost aşezată într-o strâmtoare îngustă a acestui mic lanţ. dacă e adevărat că mulţi sucombară frânţi de oboseli. prima zi a anului 1866. „gold-fields". De altfel. Nu era. atinse preţul cel mai ridicat de pe pieţele lumii. Poliţiştii şi jandarmii indigeni părăsiră partea hoţilor pentru aceea a oamenilor cinstiţi. hoţii şi oamenii cinstiţi. După ce merseră toată ziua de 31 decembrie pe un teren foarte accidentat care obosi caii şi boii. în muntele Alexandru. Şi cum nu s-ar fi sleit dacă. câmpiile aurifere. corăbiile au fost părăsite.000 de emigranţi.

noi ceilalţi. se evalua bogăţia auriferă a Australiei la şase sute şaizeci şi patru de miliarde două sute cincizeci de milioane franci. Asociaţia braţelor şi a capitalurilor se substituise acţiunii izolate a minerului. să ne îmbogăţim. se înţelege. — Nu trebuie totuşi să . se făcu imediat călăuza micii trupe. chemau privirea. că mai e pe solul australian vreunul din înfriguraţii căutători care vin să-şi încerce norocul la jocul minelor. Era chiar un teatru cu zece şilingi locul şi foarte frecventat. Ei nu se certau şi-şi împlineau în tăcere lucrul. Peste tot se auzeau funcţionând maşinile care spălau nisipurile şi pulverizau cuarţul preţios. după obicei. ar fi trebuit pentru a epuiza aceste zăcăminte. — Ce este jumping-ul? întrebă din nou maiorul. Fierul sapelor strălucea la soare şi arunca o continuă radiere de fulgere. în contul companiilor şi bine plătiţi de ele. Glenarvan. Cu alte cuvinte. într-adevăr. Dar aceluia care nu poate nici închiria nici cumpăra. .. lucrul a 100. — Care? întrebă lady Helena. Acolo săpau minerii angajaţi. aşa cum am avut onoarea de a v-o spune. Se juca acolo cu mare succes o piesa intitulată Francisc Obadiag sau Săpătorul norocos. — — Şansa de a exercita . e posibil ca emigranţii să se fi înşelat. Erau printre aceşti lucrători tipuri din toate naţiunile. adică vaste întinderi date exploatării. Străzile erau largi. putem totuşi.Totuşi. pavate şi udate cu îngrijire. fermele. lăsă căruţa să meargă sub conducerea lui Ayrton şi a lui Mulrady. Digger's General Oftice. Ochiul n-ar fi putut număra găurile care ciuruiau solul. Nugget's Union.jumping-ul". îi mai rămâne încă o şansă de a se îmbogăţi. cu mult noroc. ca oameni salariaţi. răspunse Paganel. zise Paganel.Acolo se ridica un adevărat oraş cu uzine. Dincolo de locuinţe se întindeau zăcămintele. se îndreptară către bancă. După sfatul său. vilele nu lipseau. Ştiu că cea mai mare parte îşi închiriază braţele companiilor şi.E o convenţie admisă între mineri. Trebuia s-o ajungă câteva ore mai târziu. ajunseră în centrul zonei de exploatare. ar fi de douăzeci de miliarde şase sute cincizeci de mii de kilograme şi cu mijloacele actuale de exploatare. . Către ora unsprezece. Eroul dădea la urmă o ultimă lovitură de cazma de disperare şi găsea un „nugget" de o greutate de necrezut..credem. Paganel a fost încântat de această hotărâre şi. deoarece terenurile aurifere sunt toate vândute sau închiriate de guvern. Giganticele afişe ale lui Golden Company (limited). care duce adesea la violenţă şi dezordine. dar pe care autorităţile n-au putut-o niciodată desfiinţa. — Dar cum? întrebă maiorul. zăcămintele aurifere nu sunt epuizate. greutatea aproximativă a cuarţului care cuprindea filoane de aur. . Hotelurile. bănci. curios să viziteze vasta exploatare a muntelui Alexandru. cazarmă şi redacţii de ziare. biserică. —.000 de lucrători timp de trei secole. Astfel. se presupune că zăcămintele Victoriei şi ale Noii Galii ocupă cinci milioane de hectare. — Prin jumping. trebuie. care nu avem nici un drept asupra acestor zăcăminte.

Dar să-l scormoneşti în felul cârtiţei. se expunea la riscurile transportului şi cum speculanţii şoselei mişunau. — Ei bine. având în vârf pavilionul naţional. din şist argilos şi din nisipuri provenite din dezagregarea stâncilor. Curioase probe de aur au fost arătate vizitatorilor şi inspectorul le dădu interesante lămuriri asupra diferitelor feluri de exploatare a acestui metal. Astfel. băiatul meu. Aceştia îi plăteau. să-l cultivi. aurul compact şi aurul dezagregat şi se găseşte în stare de minereu amestecat cu pământurile aluviunilor sau închis în ganga sa de cuarţ. El se întâlneşte în general sub două forme. Paganel. apoi să-l semeni şi să-i ceri o recoltă întreagă pentru munca ta. Astfel. după ce examinară diversele specii de aur. Pe muntele Alexandru. acolo minerul norocos a pus adesea mâna pe marele lot al zăcămintelor. dacă cerul îi vine în ajutor. Lord Glenarvan a fost primit de inspectorul general. aur dezagregat. exceptând marile sărbători. Acolo sunt cuiburile de zăcăminte. Vizitatorii. Era departe timpul în care minerul din cele dintâi zile era exploatat de negustorii coloniei. Dacă e. cincizeci şi trei de şilingi uncia* pe care o revindeau. zace în fundul torentelor. aurul se culege mai ales din păturile argiloase şi din rocile de ardezie. . nu-i da fratelui meu asemenea idei. Robert. Aici depun companiile în schimbul unei chitanţe. care îi făcu onorurile stabilimentului său. — Glumesc. Au văzut. se procedează după natura terenului. ca un orb ca şi dânsa. apoi lamele şi în sfârşit fluturaşii. etichetate şi clasate. Când e aur compact. El. e admis ca orice pământ din centrul exploatării. a cărui gangă a fost descompusă sub acţiunea aerului. din contră. îl poate săpa şi să se îmbogăţească. draga mea miss. ne faci curioşi. grăunţele mai întâi. Oricine pune mâna pe el. e adevărat. călătorii ajunseră la bancă. pentru a-l extrage. după săpăturile de la suprafaţă sau din adânc. zise Mary Grant. la care nu s-a lucrat timp de douăzeci şi patru de ore. să cadă în stăpânirea publicului. la Melbourne cu şaizeci şi cinci! Negustorul.— Haide. aceasta e o meserie tristă şi trebuie să fii părăsit de Dumnezeu şi de oameni pentru ca s-o faci! După ce vizitaseră partea principală a minelor şi călcaseră un teren compus în mare parte din cuart. la zăcăminte. aurul smuls din măruntaiele pământului. zise maiorul. văilor şi văgăunelor. reunit în grămadă şi formează ceea ce minerii numesc „săculeţ". Unele din aceste săculeţe cuprind o avere. răspunse Paganel şi Robert o ştie bine. Aceasta era un mare edificiu. bun. pentru a-i smulge puţin aur. să-l întorci. aşezat după grosimea sa. e concentrat pe loc. miner? Niciodată! Să sapi pământul. încearcă să descoperi una din aceste găuri părăsite şi e a ta! — Domnule Paganel. escorta nu ajungea totdeauna la destinaţie. toate * 32 grame. parcurseră muzeul mineralogic al băncii.

sub formă de obligaţiuni ale drumurilor de fier! Felicitară pe Paganel pentru felul în care înţelegea să-şi ofere bulgăraşul „ţării sale" şi lady Helena îi ură să găsească cel mai mare bulgăre din lume. reprezentat prin spinele stacojii şi printr-o varietate trandafirie de cea mai mare frumuseţe. . dar fără însufleţire. oricât ar fi fost de îndepărtat de bunurile acestei lumi. — Paganel.produsele solului australian. epidotul. le examina cu atenţie şi le arunca îndată cu dispreţ. nu făcea un pas fără a scotoci cu privirea bogatul sol. — Oh! N-aş fi încurcat. rivalul topazurilor braziliene. o bucăţică de minereu. după ce-i mulţumi pentru amabilitatea arătată în mod larg. Paganel. după ce-i mulţumi pentru amabilitatea arătată în mod larg. safire albastru deschis şi albastru închis. nu mai mult. — Care l-ar primi? — Fără îndoială.. îl întrebă maiorul. un fel de silicat de un verde frumos. Nimic nu lipsea strălucitoarei colecţii de pietre fine. Paganel. In fiecare clipă se apleca şi culegea o piatră. Acest lucru era mai tare decât dânsul şi glumele tovarăşilor săi nu-i puteau face nimic. lucrul se făcea regulat. corindonul. Nimic nu lipsea strălucitoarei colecţii de pietre fine. ai pierdut ceva? — Fără îndoială. oxizi de titan şi în sfârşit un * 32 grame. Mic cristal de diamant care a fost găsit pe malurile râului Turon. Glenarvan se despărţi de inspectorul băncii. sfărâmături de cuarţ.. L-aş face omagiu ţării mele! L-aş depune la Banca Franţei. răspunse Paganel. mic cristal de diamant care a fost găsit pe malurile râului Turon. o bucăţică de minereu. nu făcea un pas fără a scotoci cu privirea bogatul sol. Glenarvanse despărţi de inspectorul băncii. Apoi vizitazăcămintelor a fost reluată.Nu ştiu de ce mi-ar plăcea să iau un bulgăraş de aur în greutate de câteva uncii şi chiar de vreo douăzeci de livre. în această ţară a aurului şi a pietrelor preţioase. oricât ar fi fost de îndepărtat de bunurile acestei lumi. Acest lucru era mai tare decât dânsul şi glumele tovarăşilor săi nu-i puteau face nimic. Peste tot. În fiecare clipă se apleca şi culegea o piatră. le examina cu atenţie şi le arunca îndată cu dispreţ. Sub vitrine strălucea topazul alb. Aurul nu constituie principala bogăţie şi putea trece ca o vastă cutie în care natura îşi închide giuvaerurile. Apoi vizita zăcămintelor a fost reluată. răspunse Paganel. — Şi ce-ai face cu el? zise Glenarvan. granatul. sfărâmături de cuarţ. rubinul roşu. Tot glumind. călătorii parcurseră cea mai mare parte a terenurilor exploatate. tot aşa de căutat Ca acela din Malabar sau Tibet. ai pierdut totdeauna ceea ce n-ai găsit.

' — Ne-ai putea spune. dar nu prevederea! Aurul se ducea pe nebunii. veneau în mine. mărturisi. doamnă. Totuşi. bogătaşii cu o cazma. Dar aurarii se mulţumeau să. o mie poate. poate fi exercitată de oricine? —. Aerul era plin de zgomotul continuu. Şi dacă aceşti. cum se proceda la extragerea aurului? — Nimic mai simplu. se pune un păhărel de apă într-un pahar mare de vin cu zahăr şi se bea. încă. spălând nisipul aurifer al apelor. care speculau această unire a bogăţiei şi sărăciei. amestecat cu o sticlă mare de apă. era atunci ciuruit de găuri şi invadat de legiunile de furnici lucrătoare şi ce furnici! Toţi emigranţii aveau ardoarea. 'negustorilor de aur. îl beau. în timpul primilor ani de exploatare a muntelui Alexandru. barăci de pământ. — Pământul. Aventurierii.. în Franţa. trăind în apă şi în noroi. Un praf înăbuşitor învăluia ca un nor pe nenorociţii care dădeau mortalităţii o medie excesivă şi cu siguranţă. îmbrăcaţi cu o cămaşă de lână roşie.spele . problemele au fost aici mai mici decât în California. Or.Da. unde propuse să se odihnească aşteptând întâlnirea căruţei. Trebuia să-i vezi pe aceşti căutători de aur cu barbă lungă. Cei dintâi mineri făceau meseria de aurari. Terenurile aurifere aveau o înfăţişare ciudată. fluturaşii şi pepitele. Aceia s-au îmbogăţit negreşit. Nu-i nevoie să ai bacalaureatul pentru aceasta. această populaţie ar fi fost decimată de tifos.aventurieri ar fi reuşit! Dar atâta mizerie nu era recompensată şi socotind. domina casa guvernatorului. la filonul care produce lamelele. două sute. Apoi. răspunse Paganel. totuşi. companiile procedează altfel: ele se urcă chiar la sursă. scânduri şi frunze. redeveni grogul britanic. în care suntem. săracii cu un cuţit şi toţi erau însufleţiţi de o ardoare pe care nrar fi pus-o în serviciul unei alte meserii. nobler-ul e chiar grog. coviltire. împodobită cu pavilionul britanic. în loc de a pune un de vin într-un pahar mare de apă. Lady Helena consimţi şi Paganel ceru hangiului să li se servească o băutură a ţării. foarte mulţumit de ceea ce văzuse. reuşi să-i potolească şi. îl jucau şi acest han. Paganel.După două ore de plimbare. aşa cum e practicată şi azi. — Meseria de miner. întrebă lady Helena. alungaţi de mizerie. Era cam australian şi spre marca mirare a hangiului. cu alte cuvinte. Se aduse un „nobler" pentru fiecare persoană. Solul era acoperit cu colibe. în unele părţi prin Ceveni. Paganel. într-o ţară mai puţin salubră. corturile de pânză groasă ale agenţilor săi şi stabilimentele zarafilor. al târnăcoapelor şi de emanaţii fetide provenind din hoituri de animale care putrezeau pe pământ. zise el. Paganel a zărit un han foarte potrivit. Braţele zdravene ajung. au murit săraci şi deznădăjduiţi. o sută. nobler-ul. dar grog pe dos. întrebă Glenarvan. că altă dată trebuia să fie mai curios. Traficanţilor. s-ar vedea că pentru un miner care s-â îmbogăţii. vorbiră de mine şi mineri. Adesea interveneau cuţitele şi de mai multe ori guvernatorul era nevoit să meargă cu trupe contra minerilor revoltaţi. Astăzi. era un „infern" cum se zicea pc-atunci. în mijloc.

nisipurile aurifere. Ceea ce 'face o medie de 164.000 de franci rentă e o lovitură frumoasă. în districtul Ballarat. se turna apă în el şi cu mâna se agita sau mai bine zis se legăna instrumentul. în sfârşit. se pava cu praf de aur.uncii. minereul şi nisipul fin în celelalte. — Se citează îmbogăţiri subite? întrebă lady Helena. se vântura pământul cum se vântură grâul. cu toate că ghetele costau o sută cincizeci de franci perechea şi că se plătea zece şilingi un pahar de limonada! Cei dintâi veniţi au totdeauna dreptate. ceea ce. . Ei săpau pământul. la suprafaţa pământului. Era o cutie lungă de cinci. Pietrele rămâneau la primul ciur. tot în Ballarat. s-a găsit un nugget care cântarea 573 de. Vedeţi amicii mei. Spălâtura se făcea cu ajutorul unui instrument de origine americană. Iată care era „maşina" întrebuinţată în general. sau se lipseau de ea. se culegeau uneori grăunţe de aur. Primul era prevăzut cu un ciur grosolan. se găsea până şi pe străzile din Melbourne. Asia şi America. Această producţie nu era decât de patruzeci şi şapte de milioane pe an la începutul acestui secol şi. al doilea era îngustat la partea inferioară. actualmente. după caz. cuprinzând produsele minelor din Europa. o simplă farfurie de fier. — Se cumpăra de la minerii îmbogăţiţi sau ruinaţi. Astfel. — Printr-o farfurie. suprapus pe alte ciururi cu ochiuri mai strânse. Aurul era peste tot în abundenţă. dragul meu John. numai că. strângeau păturile de pământ care li se păreau productive şi le udau cu apă pentru a separa preţiosul minereu.725 de franci pe zi! — Aproape cât lista civilă a împăratului Rusiei. un altul în Gipsland de 782 de uncii.238. în anul 1852. câte 1722 de franci livra.860 de franci! O lovitură de cazma care aduce 11. adică aproape un miliard. în timpul celui dintâi an.. zise Glenarvan. s-a ridicat la 8. după grosime şi pământul udat se ducea cu apa prin extremitatea inferioară. de la 26 ianuarie până la 24 februarie 1852. — într-o proporţie enormă. la o extremitate. . izvoarele curgeau pe o albie de metal. draga mea Mary. zise John Mangles. — Unele. — Desigur! răspunse Paganel. face 223. un miner a descoperit un bulgăre cântărind 65 de kilograme. răspunse Paganel. doamnă. un fel de coşgiuc deschis în două compartimente. — Şi cum se înlocuia? întrebă Mary Grant. Se punea nisipul pe ciur. preţiosul metal transportat de la muntele Alexandru la Melbourne sub escorta guvernatorului. numit „craddle" sau leagăn. — Sărac om! replică maiorul. mulţi mineri s-au îmbogăţit fără alte cheltuieli. se evaluează la nouă sute de milioane. — Dar trebuia s-o şi ai. atunci erau vremuri bune. — în ce proporţie a crescut producţia aurului de la descoperirea acestor mine? întrebă John Mangles. — Şi lecunoşti? zise Glenarvan. şase picioare. în loc de grăunţe de grâu.750 de franci.

Ţinuturile aurifere nu sunt privilegiate. nu-i ţara aurului. treceau prin vad râurile Colban şi Campaspe Riyef. Foarte sigur că o bandă de răufăcători cutreiera câmpia şi cu toate că nimic nu făcea să se nască temeri imediate. de milioane! Mergem deasupra lui! Dar dacă mergem deasupra. XIX? Ţara fericjtă prin excelenţă. Promisiunile lui Paganel. . însăşi administraţia provinciei dădu dovadă de zel şi prudenţă. . ■ De altfel. Piciorul cailor călca atunci prăfuitele cărări ale comitatului Dalhusie. în timpul orelor de popas. încă cincisprezece zile de drum norocos şi convoiul ar fi ajuns la ţărmurile golfului Twofold. Ele nu au decât populaţii leneşe şi niciodată nu găseşti rase puternice şi muncitoare. Câteva orc după aceea. Nici oamenii. Până în acest moment mâil-coach-ul (diligenta)'străbătea şoselele fără escortă. California! Unde sunt ele în sec. băiatul meu. deci. zise tânărul Robert. este. ridicând un vârtej de pratV Dar oricât de repede âr fi trecut. unul dintre ei a fost totdeauna de gardă. Când Criminala Catastrofă a drumului de fier a fost cunoscută de Ayrton. iarba de puşcă era reînnoită. Dimineaţa şi seara. diligenta poştei trecu cu toată iuţeala'cailor şăj. sub picioarele noastre. în zorii zilei. la 144°35' Şi I44°45' longitudine. Uite Brazilia.Se asigură cu deosebire serviciul poştei.' E inutil a adăuga că precauţiile au fost luate fără ştirea lady-ei Helena şi a Mary-ei Grant pe care Glenarvan nu voia să le îngrozească. relative la acest igienic climat. exact în momentul în care trupa lui Glenarvan trecea drumul de la Kilmore la Heathcote. Or. domnule Paganel.— Astfel. călătorii trecură limita regiunilor aurifere şi frontierele comitatului Tal bot'. băiatul meu. Jumătatea călătoriei era îndeplinită. îri acea. trebuiau să fie gata pentru orice eveniment. Puţină sau deloc umezeală şi o căldură foarte suportabilă. toată lumea era sănătoasă. se realizau. mult aur? . Călăreţii nu trebuiau să piardă din vedere căruţa. răspunse geograful. până atunci socotite ca inutile. . de la Camden Bridge. Robert. Caii şi boii^ n-aveau de suferit. O singură modificare fusese adusă în ordinea mersului. înseamnă ca-l dispreţuim! — Australia este. în chiar locul unde suntem. poate. Mexicul. zi. — Da. un ţinut privilegiat? — Nu. Glenarvan' văzuse strălucind carabinele poliţiştilor care galopau în urmă. ci ţara fierului! Cap. XV A USTRALIAN AND NEW ZEALAND GAZETTE La 2 ianuarie. acesta a fost silit să ia câteva precauţii. Detaşamente de jandarmi indigeni au fost trimise în câmpii. Te-ai fi crezut în vremea când descoperirea primelor zăcăminte arunca pe continentul australian drojdia populaţiilor europene.

Sub acest plafon veşnic verde. aerul circula în mod liber. Pentru ce această dispoziţie particulară? Fireşte. penibilă. Un covor de iarbă la picioarele copacilor. căruţele puteau trece uşor printre ei. Nu-i nimic mai inteligent ca o frunză.efecte noi. tot ştergandu-şi fruntea. ca şi cum ar fi trecut printre stinghiile ridicate ale unui oblon. o lumină specială asemănătoare luminilor care filtrează printr-o ţesătură subţire reflexe regulate. N-ar fi ieşit mai netezi nici din mâna strungarului. o pânză de verdeaţă în vârfurile lor. turmele de boi. întrebarea se adresa lui Paganel. Fiecare a fqst întrucâtva de părerea lui Mac Nabbs. Nu s-au gândit decât la ele şi deloc la călători. „tara" al băştinaşilor. e deoarece copacii prezintă o anomalie curioasă în dispoziţia frunzelor lor. A fost un strigăt de admiraţie la vederea eucalipţilor înalţi de două sule de picioare. nici o mlădiţă. nici chiar un nod nu le strica armonia. El răspunse ca un om pe care nimic nu-l încurcă: — Dintre-o cauză pur fizică.'prin urmare. nici o rămurică. pentru prima oară de la capul Bcrnouilli. Trunchiurile groase de douăzeci de picioare. acoperite de o răşină mirositoare. copacii n-au hevoie nici de vânt nici de soare. în acest ţinut în care aerul este uscat. căruţa se adânci sub un şir de copaci uriaşi şi. a căror scoarţă spongioasă măsura până la un metru grosime. Ochiul nu zăreşte decât profiluri în aceste frunzişuri curioase. puţină umbră. răspunse Paganel şi pe care o veţi afla. dispoziţia frunzişului era regretabilă. Umezeala lipsind. orânduit în familia mirţilor ale căror diferite specii abia se pot enumera. Totuşi. acţiunii razelor solare. nici pădurea virgină baricadată de trunchiuri răsturnate unde numai focul şi fierul pot deschide drumul pionierilor. tot acest ansamblu constituie o privelişte ciudată şi bogată în. lipseşte şi sucul. razele soarelui alunecau până la pământ. oglindiri nete pe sol. Iată de ce ele se prezintă în profil şi nu din faţă. De aceea frunzele înguste caută să se apere împotriva luminii şi să se apere de o prea mare evaporare. . trecerea acestor păduri e adesea foarte lungă şi. — Şi nimic mai egoist! replică maiorul. e copacul prin excelenţă al Horei australiene.de căldura zilei. Astfel. o neîncetată ventilaţie absorbea umezeala solului. amicii mei. care. ci muchia ascuţită. Nu era nici pădurea cu crânguri dese şi împiedicate de mărăcini. puţină răcoare. caii. se ridicau la o sută cincizeci de picioare deasupra pământului. lungi perspective de stâlpi îndrăzneţi. Nici una nu-şi oferă faţa soarelui. Pădurea continentului oceanic nu aminteşte în nici un fel pădurile Lumii Noi şi eucaliplul.La o milă după ce trecuseră drumul de la Kilmore. Daca umbra nu-i deasă şi nici obscuritatea adâncă sub această boltă de verdeaţă. se felicita de a merge sub nişte copaci fără umbră. Fiecare observă aceasta şi rămase surprins. Nici o ramură. de mai multe leghe. deoarece nimic nu-l apară pe călător. călătorii pătrunseră într-una din acele păduri care se întinde pe o rază. iar ploile sunt rare şi solul uscat. în afară de Paganel.

Mary şi Robert Grant se duseseră în odăile lor. Maiorul. răspunse lady Helena. — Ei. înecate în întuneric.Seara. Totuşi. după sfatul lui Paganel. câteva jurnale ale zilei erau citite tare. — Este un oraş important? întrebă lady Helena. In timpul zilei de 3 ianuarie. Obscuritatea se îngroşa încetul cu încetul. Luna se apropia de orizont şi nu mai arunca decât raze oblice. fără a merge aşa departe. Iată ultimul oraş pe care îl întâlnim înainte de a părăsi provincia Victoria. Erau orele nouă seara. nu o duceau mai rău ca înainte căci frunzişul se menţinea încă verde. vegheară până în zori. când lady Glenarvan. vom pleca dis-de-dimineaţă. — Şi sunt arestaţi? întrebă Ayrton cu vioiciune. îmi închipui. Mtilrady. — Doamnă. rândurile de copaci se răriră şi la câteva mile. maiorul îşi reţinu tovarăşii şi zise: — Se cunosc autorii crimei comise asupra drumului de fier din Sandhurst. dar cu condiţia ca aceasta să nu cauzeze nici o întârziere. supărătorul obicei al squatterilor sau indigenilor. căci flacăra îi . să intrăm în oraş. bine. aprinse focul în unul din aceste trunchiuri. — Dragul meu Edward.săpase pe dinăuntru în toată lungimea. va sfârşi prin a distruge aceşti falnici copaci şi vor dispărea ca şi cedrii Libanului. într-to câmpie mică. de altfel. Totuşi. comentate. nesfârşita pădure înmulţi lungile-i poteci simetrice. apăru o aglomeraţie de case regulate. . schimbându-se rând. Ei păreau ca înalte coşuri de uzine. Olbinett. ici şi colo erau formate grupuri. răspunse geograful. se întreba cu o nelinişte reală. — Sper. Puteai să crezi că nu se va mai sfârşi. răspunse lord Glenarvan. Cu singura îmbrăcăminte de scoarţă care le rămânea. — Vom găsi un hotel convenabil? zise Glenarvan. — Niciuna. căci bravelor noastre călătoare nu le va displace. pe care-i arde focul taberelor. Convoiul pătrunse în largile străzi ale Seymour-ului sub conducerea lui Paganel. obosiţi. să se odihnească o noapte.Se luară precauţiile pentru noapte şi Ayrton. Mary şi eu primim. Wilson. un om mai puţin distrat ar fi observat oarecare agitaţie pe străzile Seymour-ului. Dar nu suflă o vorbă. . e o simplă parohie pe cale de a deveni o municipalitate. fără a ieşi chiar din hotel. stăpânul hotelului şi ştiu totul. . bătrâni de patru secole. — Seymour! strigă Paganel. răspunse Paganel. către seară. boii sunt. fumul se pierdu în masivul întunecat al frunzişUlui. discutate. se vorbea pe la uşile caselor. poposiră la picioarele unor eucalipţi care purtau semnul unui foc destul de recent. John Mangles. Zece minute de conversaţie cu vorbăreţul Dickson. Totuşi. care creşteau puţin câte puţin. îşi dădu seama de temerile care preocupau orăşelul. mâine.pe rând. Numai când a fost terminată cina. care părea totdeauna că ar cunoaşte perfect ceea ce nu văzuse niciodată.

prezentând lui Glenarvan un număr din Australian and New Zealand Gazette şi veţi vedea că inspectorul poliţiei nu se înşela! Glenarvan citi cu glas tare. S. Paganel. Locuitorii oraşelor. în momentul în care erau transferaţi în insula Norfolk*. John? John Mangles nu. rezultă că această crimă trebuie să fie atribuită bandei de ocnaşi scăpaţi de şase luni din penitenciarul din Perth. mergând cu toată viteza. Aceşti ocnaşi sunt în număr de douăzeci şi nouă. m-aş preocupa foarte puţin de această bandă de mizerabili. adăugă Ayrton. cui se atribuie această crimă? — Citiţi. J. Expresul de noapte de ora 11. răspuse maiorul. nu se ştie de pe ce corabie şi pe care justiţia n-a putut pune mâna niciodată. că pot fi ocnaşi în Australia? — Evadaţi.răspunse îndată. e evident! răspunse Paganel. întoarse către geograf şi-i zise: — Vezi. dar nu cred că prezenţa lor trebuie să ne modifice proiectele şi să ne oprească călătoria.45. Mitchell. sosit de câteva luni în Australia. ei sunt comandaţi de un oarecare Ben Joyce.. a ajuns în Lutton river.. următoarele: „Sydney. zise el. la cinci mile dincolo de staţiunea Castlemaine..P. de altfel. într-adevăr. să . Australia Occidentală. el ezita între durerea care ar cauza-o celor doi copii părăsirea căutărilor începute şi teama de a compromite expediţia. Dacă lady Glenarvan şi miss Grant n-ar fi cu noi. — Cu atât mai rău. — Ei bine! întrebă Glenarvan. un accident a avut loc la Camden Bridge. coloniştii şi squatterii staţiunilor sunt invitaţi a se păzi şi a trimite supravegetorului general toate informaţiile de natură a-i uşura căutările. răspunse Mac Nabbs. Ce crezi tu. din cauza tovarăşelor noastre. după ancheta coroner-ului. Podul Camden rămăsese deschis la trecerea trenului.G. Aceşti oameni n-au dreptul^să fie aici. sunt aici. grabă foarte justificată. fără a părea că observă graba caporalului. dar poate că ar fi prudent.— Nu." Când Glenarvan termină citirea acestui articol. 2 ianuarie 1866. Vă aduceţi aminte că în noaptea de 29 spre 30 decembrie trecut. Glenarvan îl înţelese şi adăugă: — Fără îndoială că nu e vorba de a renunţa la îndeplinirea scopului nostru. răufăcător de cea mai periculoasă specie. Mac Nabbs se . reluă Glenarvan. au dovedit că această catastrofă era rezultatul unei crime. — în sfârşit. Furturi numeroase comise după accident. în această împrejurare. cadavrul paznicului găsit la o jumătate de milă de Camden Bridge. drumul de fier dintre Melbourne şi Sandhurst.

as dori să cunosc părerea lui Ayrton. în momentul în care erau să se despartă. Aceasta e porţiunea puţin cunoscută ji puţin frecventată a provinciei. Districtul. nu cred că vreo treizeci de răufăcători să poată îngrozi opt oameni bine înarmaţi şi hotărâţi. am putea regreta dacă nu mai găsim Duncnn-u\. călătorii călcau pe întinsul teritoriu Murra\. De altfel. — N-ar fi oportun de a trimite Dimcan-ului ordinul să vină la coastă'. propunerea de a nu schimba nimic din programul călătoriei a fost supusă la vot şi acceptată în unanimitate. în câmpiile îndepărtate. deci. XVI MAIORUL SUSŢINE CĂ SUNT MAIMUŢE A doua zi. că e mai bine să aşteptăm. De altfel.întâlnim Duncan-u\ la Melbourne şi să ne ducem să reluăm la est urmelejui Harry Grant. Amândouă sunt puţin frecventate. Ce crezi. Revenind la sud. — Cred. unde guvernatorul definea condamnaţii recidivişti şi incorigibili. Rezervă pentru negri. dacă există. Li s-au lăsat. răspunse Paganel. Când vom fi ajuns la golful Twofold. — Bine. căpitanului Grant. răspunse Ayrton. indigenii au fost respinşi brutal de colonişti. că suntem la două sute de mile de Melbourne şi că primejdia. care nu mai insistă. sub pădurile inaccesibile. vag şi nelocuit. Ansamblul acestor terenuri poarta un nume semnificativ pe hărţile englezeşti: „Reserve for the blacks". Dacă vreun eveniment neprevăzut ne-ar obliga să ne ducem la Melbourne. şi nu-mi pasă'de aceşti scăpaţi din Perth. Orice om . ne îndepărtăm de ele. zise el. e tot aşa de mare pe drumul de la sud ca şi pe drumul de la est. — Vorbeşte. Sunt de acord cu dumneata. va fi timp să expediem acest ordin. * Insula Norfolk e aşezată în estul Australiei. Acolo. putem tăia urmele speciale. Mac Nabbs? — înainte de a mă pronunţa. O singură observaţie. Ei sunt supuşi acolo unei supravegheri — Bine Ayrton. avariile nu cred să-i fie încă reparate. Caporalul privi pe Glenarvan. Cred. Ayrton. se întinde până la înalta barieră a Alpilor australieni. Civilizaţia nu l-a împărţit încă în comitate distincte. aş merge înainte. dacă nu aveţi nimic împotrivă. zise Ayrton. 5 ianuarie. Cap. amândouă preţuiesc tot atâta. Continuând. milord. de care un om zdravăn n-ar ţine socoteală! Acestea fiind spuse. câteva locuri determinate. Deci. din aceste diferite motive. în care rasa băştinaşă va isprăvi prin a se stinge puţin câtepuţin.' — La ce bun? răspunse John Mangles. răspunse maiorul.

trecea dintr-un vârf în altul. în această ţară curioasă. aceea că sistemul britanic ducea la nimicire popoarele cucerite. întrebuinţară crima cu ajutorul colonizării. căruţa se oprise şi fiecare urma cu ochii animalul care se pierdea puţin câte puţin în înălţimea copacilor. deci. Englezii. îi masacrau. călărind.. alunecând din ramură în ramură cu o surprinzătoare agilitate. Roberl. alergând pe pământ cu mii de contorsiuni şi sărituri. Pentru a nu cita decât insula Van Diemcn. bushman. la începutul cuceririi lor. regulat despărţite. ca şi cum vreun aparat membranos l-ar fi susţinut în aer. emigrant. unde cinci milioane de indieni au dispărut ca şi la colonia capului. comenta această gravă chestiune a raselor indigene. îl văzură coborândurse cu iuţeala fulgerului. c un australian pur sânge! Tovarăşii geografului nu avuseseră încă timpul de a ridica umerii. se invoca autoritatea jurisconsulţilor pentru a dovedi că australianul era în afara legii naturale: uciderea acestor nenorociţi nu constituia o crimă. Cruzimile lor fuseseră atroce. în primele timpuri ale coloniei. răspunse Paganel. apoi apucând cu lungile braţe trunchiul neted al unui gumier. Jurnalele din Sydney propuseseră chiar un mijloc eficace de a se debarasa de triburile lacului Hunter: acela de a-i otrăvi în masă. deportaţii. iar în 1863 au fost reduşi la şapte! In ultimul timp. unde o populaţie de un milion de holcntoţi au că/ut în faţa unei sute de mii. ca unele vulpi cărora natura le-a dat aripi de lilieci! între timp. la ştergerea lor din ţinuturile în care trăiseră strămoşii lor. Aceastăfunestă tendinţă a fost observată peste tot şi în Australia mai mult ca oriunde. în câteva secunde dispăru în desimea frunzişului. Dar maimuţa lovind alternativ trunchiul cu un fel de topor. colonist. oprindu-se înaintea unui crâng de eucalipţi. populaţia băştinaşă. Paganel. Unii guvernatori. îndată. Se întrebau cum se va ridica pe acest copac drept şi alunecos. pe care nu-l putea îmbrăţişa complet. săpă mici crestături şi prin aceste puncte de sprijin.alb. ziarul Mercur a putut semnala sosirea la Hobart Town a ultimului tasmanian. strigă: — O maimuţă! Uite o maimuţă! Şi el arăta un marc corp negru care. Zadarnice ameninţări! Crimele se organizau pe o scară întinsă şi triburi întregi au dispărut. . considerau pe sălbatici ca pe nişte animale sălbatice. Ei se purtaseră astfel în Australia ca şi în Indii. squatter. tinde să dispară de pe continent înaintea unei civilizaţii asasine. după cum se vede. au lansat decrete contra sângeroşilor bushmcni! Pedepseau cu câteva lovituri de bici pe albul care tăia nasul sau urechile unui negru sau care îi lua degetul cel mic „pentru a-şi face dop la pipă". maimuţele zburau. — Ah! Cc-i cu maimuţa asta? întrebă maiorul. e adevărat. aceasta număra cinci mii de indigeni la începutul secolului. Doar negrul nu trebuie să iasă niciodată. — Maimuţa aceasta. N-a fost decât o părere în această privinţă. decimată de relele tratamente şi de beţie. îi vânau şi-i ucideau prin împuşcături. atinse ramurile gumicrului. îngişi coloniştii. Astfel. poate trece limitele acestor rezervaţii.

pronunţate într-o limbă de neînţeles. E adevărat că. Ce spectacol trist! Vreo zece corturi se ridicau pe pământul gol. nasul cârn. Se întoarseră atunci. pe aceşti indigeni aşezaţi la ultimul grad al scării omeneşti. cu cât. nu cu mai puţină înţelepciune. adică 60 — 62 de grade. „omul nu-i nici înger". Aceste fiinţe. Indigenii. adăugă.când nişte ţipete care s-ar putea ortografia astfel „Coo-eeh! Coo-eeh!" răsunară la o mică distanţă. adică oameni cu forma asemănătoare maimuţelor. albii sunt vechi negri. abdomenul ieşit în afară. femei şi copii. unghiul facial al indigenului australian e toarte ascuţit şi aproape egal cu acel al urangutanului. nu fără dreptate. jumătate fricoşi. nu apărau decât dintr-o parte pe nenorociţii lor locuitori. Or. erau respingătoare. îmbrăcaţi în piei de canguri ciopârţite ca nişte zdrenţe. Dar lady Helena avea mai multă dreptate decât Mac Nabbs considerându-i ca pe nişte fiinţe dotate cu „suflet. înalţi de cinci picioare şi patru degete până la cinci picioare şi şapte degete. dacă vrei. tocmai lady Helena şi Mary Grant nu dădeau dreptate acestei ultime părţi a propoziţiei marelui gânditor. Pascal a putut spune cu dreptate că omul nu poate fi asemuit cu un animal nicăieri. . albiţi după moartea lor. ele ofereau alimente pe care sălbaticii le înghiţeau cu o lăcomie respingătoare. corpul păros şi umplut de cicatricele tatuajului sau de inciziile practicate la ceremoniile funebre. Erau acolo vreo treizeci de bărbaţi. pur sânge. aveau o faţă negricioasă. la o sută de paşi mai departe. Aceste două caritabile femei părăsiră căruţa. între animal şi australian există netrecuta prăpastie care separă genurile. Dar câteva cuvinte ale lui Ayrton. l-aş găsi tot aşa de închis ca şi pe acela al unei maimuţe! Mac Nabbs avea dreptate sub acest raport. zise maiorul. dar sunt maimuţe! — Mac Nabbs. Cel mult nişte fiinţe intermediare între om şi urangutan! Şi încă dacă le-aş măsura ungniul facial. a fost de a fugi. jumătate încrezători. Nimic mai oribil ca figura lor monstruoasă. braţele lungi. Ayrton îşi îndemnă boii şi. ele întindeau o mână mângâietoare nenorocitelor creaturi. dar de culoarea funinginei vechi. Prima lor mişcare. buza inferioară proeminentă şi dinţii albi. Aceste „gunyos" făcute din fâşii de scoarţă aşezate ca nişte olane. acestea sunt maimuţe. degradate de mizerie. părul încâlcit. după religia lor. la apropierea căruţei. părură a-i linişti. vrei să dai dreptate celor care-i vânează ca pe nişte animale sălbatice? Aceste sărmane fiinţe sunt oameni! — Oameni! strigă Mac Nabbs. Indigenii trebuiau cu atât mai mult s-o ia pe lady Helena drept o divinitate. a propus domnul de Rienzi de a-i clasa pe aceşti nenorociţi într-o rasă aparte pe care a o numit-o „pithecomorfă". călătorii ajungeau pe negândite la o tabără de indigeni. Niciodată vreo creatură umană nu prezentase aşa de mult tipul animalităţii. răspunse cu blândeţe lady Helena. ca nişte animale cărora li se întinde o bucată de carne. Astfel. gura enormă. — Robert nu se înşela.

Mr. Dar aceste nenorocite creaturi nu îndrăzniră să mănânce înaintea temuţilor lor stăpâni. ea trebuie să vâneze şopârle şi şerpi până în vârful copacilor. care o observa cu neliniştită atenţie. stârniră mila călătoarelor. că această rasă se apropia mult de cea animală. crezuse că trebuie să servească mai întâi femeile. Totuşi. o natură vitregă i-a refuzat cel mai mic farmec. totuşi. încercau să atragă păsările arătându-le grăunţe. în prada mizeriei. lipsite de hrană. luată cu forţa. Totuşi. „Dă-mi!". pentru a se lăsa prinsă. aşteptând ore întregi ca vreo pasăre naivă să vina lângă mâna lor! Industria lor în privinţa curselor nu merge mai departe şi trebuia să fie o zburătoare australiană. Nimic nu-i comparabil condiţiei unei australfence. poate. la cererea Helenei. Olbinett. taie lemne pentru foc. în acel moment. noki!" se repeta adesea şi gesturile îl făceau îndeajuns de înţeles. în acest timp. deoarece ea a fost copleşită de toate grelele munci ale vieţii rătăcitoare. ea e o sclavă. unele din aceste nenoricite. sărman animal de povară. ca moarte. ea trebuie să procure hrana familiei sale. Băştinaşii îi înţeleseseră intenţia şi se dedară unor demonstraţii care ar fi emoţionat inima cea mai nesimţitoare. indigenii. Ei scoaseră şi nişte răgete asemenea celor ale animalelor sălbatice. în timp de pace. Olbinett avu mult de furcă pentru a apăra compartimentul bagajelor şi mai ales alimentele expediţiei. Fără â da dreptate maiorului. John Mangles. gândindu-se că tatăl ei era prizonierul unor indigeni aşa de grosolani. Mary Grant. simţi lacrimile venindu-i în ochi. Bieţii înfometaţi aruncau asupra căruţei o privire îngrozitoare şi arătau nişte dinţi ascuţiţi care s-ar fi exercitat poate pe fâşii de carne omenească. îi ghici gândul şi trecu peste dorinţele sale întrebând pe caporalul Britanniei: . din care fabrică plase. foamei. nu ştie ce-i odihna şi nu mănâncă decât după stăpânul ei resturile dezgustătoare care nu-i mai plac acestuia. atunci când paznicul le aduce hrana zilnică. făcut din bătăi de limbă. de mult timp. ducând cu sine copiii înveliţi într-un coş de papură. îmblânziţi ele îndemnurile călătorilor. vocea lor avea adesea inflexiuni linguşitoare ae o mare dulceaţă. se aplica celor mai mici obiecte ale călătorilor. nu se putea nega. nemişcate. împotriva instinctelor lor jefuitoare. Le vedeai întinse pe pământul arzător. ca om galant. Cea mai mare parte a triburilor australiene nu sunt antropofage. Glenarvan dădu ordinul de a împărţi câteva alimente. fără îndoială. care n-a avut alt cadou de nuntă decât loviturile de „waddie". dar sunt puţini sălbatici care refuză să devoreze carnea unui inamic învins. Ea îşi închipuia ce trebuia să sufere un om ca Harry Grant sclav al acestor triburi rătăcitoare. Acesta semăna unor ţipete de animale. proviziile de „phormium tenax". instrumentele de pescărie şi vânătoare. Vorbeau un idiom şuierător. atunci. cuvântul „Noki. Lovită de o bătrâneţe precoce şi fulgerătoare. îi înconjurau şi trebuiră să se păzească. smulge scoarţa anumitor arbori. Aceştia se aruncară asupra pesmeţilor şi cărnii uscate ca asupra unei prăzi.Dar femeile mai ales. relelor tratamente. un fel de baston legat cu o curea de mâna stăpânului său.

fără îndoială. să vă văd fericită într-o zi. — Sper. Indigenii. domnule Mac Nabbs. Numai că nu vedeţi aici decât un pumn din aceşti bieţi diavoli. o mişcare neobişnuită se produsese printre sălbatici. N-o regret. răspunse Ayrton. — Dar e prizonier? zise Mary Grant. răspunse caporalul. — Nădăjduieşti? întrebă fata. zise maiorul.— Ayrton. nici noaptea! — Totuşi. cred. miss Mary. adăugă Ayrton. răspunse John Mangles. mulţumită unei lupte între tribul meu şi un popor învecinat. încă. ia parte la luptele lor şi. — Dar. câte triburi. răspunse Ayrton. îşi apucau armele şi păreau apucaţi de o furie sălbatică. trebuie să dorim. după spusele călătorilor şi. Instrumentele lor de atac şi de apărare erau o măciucă de lemn care dă gata craniile cele mai tari şi un fel de „tomahawk". înţelegi. vânează. Bine. de a încerca asemenea mijloc de scăpare! — Da. cu ajutorul lui Dumnezeu! Ochii umezi ai Mary-ei Grant putură singuri să-i mulţumească. are în trib o situaţie considerabilă. zise el. alergau în diferite direcţii. fixată între două ciomege printr-o gumă. sălbaticii vor să ne arate simulacrul unei lupte. E un straşnic instrument de război şi un util — Da. miss Mary. căci. întrebă John Mangles. mi se pare că. desigur. ca tatăl dumneavoastră să fie reţinut într-un trib indigen. maiorul. — Şi supravegheat. ce poate face un european în mijlocul acestor băştinaşi? ■— Ceea ce făceam şi eu. Dar dacă ar fi s-o reîncep. fără alt preambul. în timpul convorbirii. iar. există pe malurile râului Darling triburi numeroase comandate de şefi a căror autoritate e foarte mare. îi vom găsi urmele mai uşor decât dacă ar rătăci în pădurile continentului. Totuşi. dacă e un om inteligent şi brav. cauza agitaţiei. dumneata ai reuşit să scapi. care intră în vorbă. atâtea dialecte. se vedea că au un remarcabil talent. torturilor pe care le-am simţit străbătând deserturile în interior. ai scăpat din mâna unor asemenea sălbatici? căpitane. zise: — Deoarece ai trăit mult timp printre australieni. Dumnezeu să-l apere pe căpitanul Grant. ei scoteau ţipete răsunătoare. drept recunoştinţă. el e tratat după serviciile pe care le face. se atacau cu o furie perfect simulată şi aşa de bine chiar. Ayrton. încât dacă n-ai fi fost prevenit luai în serios acest mic război. pescuieşte cu ei. cu această luptă desfăşurată. limba acestora? — Aproape. cum v-am spus. aş prefera. Toate aceste populaţii din interior se aseamănă. aşa ca să nu poată face un pas nici ziua. — Da. Dar australienii sunt nişte mimi excelenţi. Am reuşit. piatră ascuţită foarte tare. Toporul acesta este lung de zece picioare. . într-adevăr. întrebându-l pe Âyrton. un etern sclavagism. Aceasta era. Glenarvan nu ştia ce voiau să facă.

Femeile cele bătrâne. se aruncau pe. această nemişcare de marmură? Aflară îndată. Armele le căzură din mâini. ca un copil. Glenarvan şi tovarăşii săi erau uimiţi. Ar fi putut. îşi administrau lovituri straşnice. falsele cadavre şi le mutilau. la crestarea corpurilor sau a copacilor. de fapt. că un mecanism interior. Pe cât era de simplu. Sălbaticul. în aparenţa. ca să vadă ce era înăuntru.instrument în timp de pace. Toate aceste arme se agitau în mâini vioaie în zgomotul vociferărilor. unui curcubeu zburător. se urcă la o sută de picioare în aer circa treizeci de metri. descriind o parabolă. Târându-se. Grosimea sa. i •— Iată deci acest faimos bumerang! zise Paganel. . Indigenii rămaseră fixaţi în ultima lor atitudine. copiii. I-ai fi crezut pietrificaţi. bumerangul australian! Şi. mai ales. Această luptă simulată dura de zece minute. Care era cauza acestei schimbări şi de ce. ajuns la o distanţă potrivită. combatanţii se aruncau unii peste alţii. nu-şi puteau crede ochilor. deodată. . apoi. apucând un instrument zugrăvit în roşu. luptătorii se opriră. pe atât era de neînţeles. într-adevăr. după caz. îi modifica poate cursa. începea vânătoarea. De altfel. nu mişca nici o pietricică. deodată. Arma parcurse astfel un spaţiu de aproape patruzeci de picioare. alţii scoteau strigătul învingătorului. cu nuanţele puternice ale penelor lor. era cam de şapte centimetri şi cele două extremităţi ale sale se terminau cu vârfuri ascuţite. — E bumerangul! zise Ayrton. De ce la un anumit moment al cursei sale orizontale. Nu era nimic. Acest bumerang era. după ce examinase cu atenţie ciudatul instrument. îşi repezi instrumentul pe o linie orizontală. de o structură particulară. — Bumerangul! strigă Paganel. care serveşte la a tăia crengile sau capetele. căzu la picioarele vânătorului. Un stol de „cacadu" zbura în acel moment în înălţimea gumierilor. în mijloc. O bucată de lemn. se duse să ia obiectul minunat. Unul din indigeni. când. o făceau în mod sincer. stăpânite de demonul războiului. Lady Helena se temea ca jocul să nu degenereze în luptă serioasă. mai înfuriate. o bucată de lemn tare şi îndoită. Băieţii şi fetele mici. Umpleau aerul cu flecăritul lor şi semănau. p tăcere adâncă urmă zgomotosului tumult. nu făcea nici un zgomot. lungă de treizeci până la patruzeci de degete. îşi părăsi tovarăşii nemişcaţi şi se îndrepta printre copaci şi crânguri către cârdul de cacadu. nu freca nici o frunză. un resort subit destins. Apariţia strălucitorului nor de păsări întrerupscse lupta. cu o prefăcută ferocitate. îi aţâţau la luptă. deodată. fără a atinge pământul. unii cădeau ca morţi. crede. se urcă în văzduh pentru a se întoarce la mâna care îl aruncă? Savanţii şi călătorii n-au putut niciodată să dea explicaţia acestui fenomen. nimic mai mult. Lovi mortal vreo douăsprezece păsări şi. ca personajele unui tablou viu. care luaseră parte la luptă. Părea o umbră.

Casoarul. se urcă la o înălţime considerabilă! — Atunci cum explici acest lucru. A ucide casoari e pentru dânşii un noroc. un efect retrograd asemănător aceluia al unei bile de biliard lovită într-un punct determinat? — Deloc. efectul depinde. adăugă lady Helena privindu-l pe maior. ciocul este negru şi îndoit în jos.In orice caz.Ce!? E vorba de o vânătoare? întrebă Glenarvan. se întoarce la punctul de plecare? zise John Mangles. milord. nu-i pot servi la zburat. vreo şase casoari se ridicară. aripile.aruncare e. el poartă pe cap o creastă cărnoasă. Astfel. de felul în care e aruncat bumerangul şi de conformaţia sa particulară. când. La chemarea unui indigen. — Ah! zise Ayrton. fugiră şi se duseră la vreo milă. secretul australienilor! —r. Dar aici. — Ce crezi. Dar dacă nu zboară. mai degrabă. el aleargă şi ar întrece pe un hioodrom. Timpul se scurgea şi Glenarvan crezu că nu trebuia să-şi mai întârzie mersul către est. Dar această. — Trebuie văzută aceasta! strigă Paganel. — Nu-l explic doamnă. numit „murek" de băştinaşi. deci. calul cel mai bun. Când . punctul de sprijin lipseşte. au zărit nişte casoari! -. penele. Aceasta era într-o câmpie admirabilă în care indigoul creştea singur şi albăstrea pământul cu florile sale. totuşi. ochii săi sunt mari. răspunse Paganel. picioarele sale au câte trei degete înarmate cu unghii puternice. care clătină capul cu un aer puţin convins. pentru nişte maimuţe. evident. trebuia să-i roage pe călători să se. în aceste două cazuri. îl constat. un sălbatic yeni fugind şi pronunţă câteva cuvinte cu o mare însufleţire. Tribul îşi are hrana asigurată pentru câteva zile. Ayrton? — Nu va dura mult. încă. Dar cum vor reuşi şă le doboare fără puşti şi să ajungă un animal aşa de agil fără câini? Aceasta era partea interesantă a spectacolului anunţat de Paganel. înaltă de două picioare şi jumătate.. instrumentul nu atinge pământul şi. e un animal care începe să se rărească în câmpiile Australiei.— N-ar fi un efect asemănător aceluia al unui cerc care. ad vărate ciuntituri. aruncat într-un anumit fel.. Nu-l poţi prinde. La oprirea băştinaşilor.urce în căruţă. vreo zece australieni se desfăşurară ca un detaşament de puşcaşi. Trebuie să fie curios! Poate că bumerangul va mai funcţiona. adăugă Glenarvan. sunt mai închise la gât decât la piept. decât prin viclenie -şi trebuie să fii tare viclean. e foarte ingenios. Această pasăre mare. — Sau. Călătorii se opriră la marginea unei păduri de mimoze. are o carne albă care aminteşte mult pe aceea a curcanului. domnule Paganel? întrebă lady Helena. Indigenii nu pierdură o clipă. un punct de sprijin determină acţiunea: e pământul pentru cerc şi postavul pentru bilă. vânătorii îşi întrebuinţează toată îndemânarea pentru a pune mâna pe asemenea pradă. răspunse caporalul.

mai vie decât aceea a inimii. Indigenul se îndreptă către" ceată. mersul unui casoar care-şi căuta hrana. Vânătorul scotea un mormăit surd la care s-ar fi înşelat însăşi pasărea. vânătoarea era terminată. — Ei bine. pe când vânătorul tribului. care se cunoştea după treflele sale. Braţul său drept trecea deasupra capului şi imita clătinându-se. De două ori tăiară urmele de squatteri care se îndreptau către nord. . — De pildă! — Eh! Vă aduceţi aminte de ceea ce pretind negrii în privinţa interesantei rase a urangutanilor? — Ce pretind? întrebă lady Helena. Nu aveau nici recunoştinţa stomacului. Tot acest mimaj era perfect. zise Iady Helena. vei conveni că australienii nu sunt nişte maimuţe! — Pentru că imită bine mersul unui animal? replică maiorul. făcu semn camarazilor săi să se oprească. — Acum. sau mai degrabă. MILIONARI în ziua de 6 ianuarie. nu. Aceste diverse urme s-ar fi confundat. maimuţele sunt nişte australieni. prefăcându-se că ciuguleşte nişte grăunţe. înconjurată de merişori. Aceştia se întinseră pe pământ. — Că maimuţele sunt nişte negri ca şi ei. Nimic mai încrezător decât imitarea mersului unui casoar. XVII CRESCĂTORII DE VITE. după o noapte petrecută în linişte la 146° 15' longitudine. lanţul munţilor mijlocii a căror linie pitorească ondula la orizont. Deodată braţul său învârti măciuca şi cinci casoari din şase căzură lângă el. maiorule. Cap. foarte îndemânatic cusute. se oprea din când în când. Mergeau necontenit către răsărit şi urmele paşilor lor lăsau pe câmpie o linie riguros dreaptă. Câmpia era uneori brăzdată de torente capricioase. Ceea ce se şi întâmplă. dacă potcoavele calului lui Glenarvan n-ar fi lăsat în praf urma din Black Point.vânătorul tribului le recunoscu poziţia. cu ape mai degrabă vremelnice decât permanente. să revii asupra părerii dumitale. se îmbrăcă îndată. vreau. OricUm ar fi fost. călătorii continuară a străbate întinsul district. nu se putea în unele ocazii să nu admiri inteligenţa şi îndemânarea lor. Poate că succesul vânătorii de casoari îi făcea să uite foamea lor astâmpărată. dar sunt mai şireţi. Australienii nu sunt nişte maimuţe. Aceştia arătară prea puţină părere de rău. acest lucru dă dreptate doctrinei mele! — A glumi nu înseamnă să răspunzi. Acestea năşteau pe povârnişurile Buffalos Ranges. dragul meu Mac Nabbs. Glenarvan. verişoară. apoi făcea să zboare praful cu picioarele sale şi se înconjura de un nor de praf. pe la ora şapte dimineaţa. scoţând două piei de casoari. zise lady Helena. călătoarele. Dar din contră. toţi se despărţiră de indigeni. Vânătorul reuşise. la băştinaşii inculţi şi la brute. da. Sălbaticul se găsi îndată în mijlocul cârdului fără grijă.

cina a fost isprăvită repede. Iată Ce n-aş admite niciodată! Aceasta era.^admirabilă specie de câini prepelicâri din rasa engleză. Pianistul era însoţit de o voce.rezervă. după un asemenea mers. Paganel se lăsă. Când Wilson veni să-l schimbe pe Paganel. — Un pian în deşert! T T ------------j------------------------------M f„: -------------------- n 1 T„ * X . deoarece văd nişte. Era II mio tesoro tanto din Don Juan.Se hotărî popasul pentru seara aceea. târât în meditaţiile sale astronomice. a vegheat în preajma taberei. tot nu pot cânta din Mozart!" Ascultă până la sfârşit sublima inspiraţie a maestrului. . ... căruia i se cuvenea prima veghe.de vânătoare! . Cortul a fost ridicat lângă câţiva copaci.. oricât de ciudate ar fi păsările australiene şi dacă ar fi papagalii cei mai mari muzicieni din lume. Se întindeau mai puţin la mâncare decât la dormit. o voce timbrată se ridică în văzduh.nimic matelptului.dtini. .—-Este. Olenarvan se sculă:îndată. crezu că recunoaşte sunetele unui pian. apoi. A doua zi. . Nu se înşela. câteva acorduri. '. ei reintrară sub copacimdoindy-şi lătrăturile. foarte surprinzător şi lui Paganel îi plăcu mai mult să creadă că vreo pasăre curioasă din Australia imita sunetele unui pian. după câteva clipe. . deci. trimiteau până la el sonoritatea lor tremurătoare. . Paganel ascultă fără a vrea să recunoască faptul. în acest moment. Paganel. .îl găsi cufundat într-o reverie adâncă. să-l înştiinţeze pe Gletţarvan a doua zi de această particularitate şi se .. La apropierea călătorilor. totdeauna deschisă şi aşa de interesantă pentru cine ştie s-o înţeleagă. Adânca tăcere a naturii adormite nu era întreruptă decât de zgomotul piedicilor care răsunau la picioarele Cailor. deci. când un sunet îndepărtat îl smulse din reveria sa. o staţiune în acest deşert. . noaptea era aproape luminoasă sub strălucirea constelaţiilor australe.nespus. Paganel. era de nedescris. Cu toată lipsa lunii. după cum altele imită zgomotul unui orologiu sau al unei toace. se ocupa mai mult de lucrurile cerului decât de lucrurile pământului. Doi măreţi „pojiîters". cu carabina pe umeri.. puţin obosiţi. Savantul se amuză citind în această mare carte a firmamentului. Ascultă încordat şi. spre marea lui uimire. Totuşi. Glenarvan şi sunt şi vânători. în noaptea limpede. într-adevăr. Efectul acestei suave melodii.grămădi sub cort. toţi fuseseră sculaţi de nişte lătrături neaşteptate. îşi. nu se culcă.( noaptea venise. săreau în marginea unei mici păduri. se convinse că o melodie sublimă îi lovea urechea.nu zise. Paganel. Ayrton grăbi boii şi după treizeci şi cinci de mile se opriră.. zise. glasul tăcu şi totul reintră în tăcere. larg arpegiate. „Pe legea mea! se gândi geograful. Paganel rămase mult timp sub farmecul.

pierduţi în frunzele lor înguste şi lungi. în calitatea de străin. adevăraţi „hunters''. Cu grupele acestor fermecători copaci indigeni. părul.. aceste doamne.. — Ei bine! Domnule. reluă Michel Patterson. ale căror buchete de flori albe. adresându-se lui Michel Patterson. Caii fuseseră lăsaţi în grija lui Ayrton şi a mateloţilor. răspunse Glenarvan. — Domnii?. Aerul era îmbălsămat de parfumul laurilor.. Apoi. Tinerii se înclinară şi. Numeroşi păstori şi câini şi mai numeroşi păzeau zgomotoasa turmă. vânătoare. cel mai vârstnic. arbuşti înalţi de zece picioare. pe care păşteau boii cu miile şi oile cu milioanele. faceţi plăcere unor sărmani exilaţi care sunt prea fericiţi de a vă avea musafiri. Ici şi colo se îngrămădeau crânguri dese de „grass-trees". zise Glenarvan. asemănători palmierului pitic. / Păreau că se întreabă ce însemna' prezenţa oamenilor înarmaţi' îh acel loc. primind. într-âdevăr. Imense livezi se întindeau cât cuprindeai cu ochii. Către est.nopţii trecute. când zăriră păţătoarele care coborau.. n-aş vrea să abuzez de o ospitalitate aşa de graţios oferită. — Michel şi Sandy Patterson proprietari ai staţiunii Hottam.. dominată la şapte mii cinci sute de picioare în văzduh . Paganel întinse mâna tânărului gentleman.. Michel Patterson arătă spre dreapta. admirator pasionat al acestei muzici. — Milord. vorbind şi admirând. atunci în plină înflorire. îmbrăcaţi cu elegante eosmme de. reluă Paganel. primiţi sincerele complimente ale unui francez. . când apărură doi oameni tineri. sunteţi de-acum în raza stabilimentului şi nu mai aveţi de făcut decât un sfert de milă. domnule. degajau cele mai aromatice mirosuri. Piersicul. zise: — Milord.Paganel.de vârful impozant al muntelui Hottam. Lord Glenarvan le ieşi înainte şi. . binevoiţi a ne face onoarea de a vă odihni în locuinţa noastră. răspunse tânărul. privirea se oprea pe o margine de gumieri. tovarăşii dumneavoastră şi dumneavoastră.. 7 . călare pe doi Cai de toată ! frumuseţea. călăuziţi de cei doi tineri. Printre răgete şi behăituri se amesteca lătratul dulăilor şi plesnetele harapnicelor. se uneau producţiile transplantate ale climatelor europene. zise atunci Paganel. care o luă amabil. un stabiliment măreţ ţinut cu severitatea riguroasă a parcurilor engleze. Călătorii. Era. Glenarvan se înclină în semn de învoială.. — Domnule. — Domnilor.deschidea de-acum gura pentru â-povesti impresiile.. îşi spuse numele şi calitatea. se opriră la vederea micului convdi • . aş fi indiscret întrebându-vă dacă dumneavoastră cântaţi ieri aria divinului Mozart? — Eu. iar vărul meu Sandy mă " acompania. merseseră pe jos la locuinţa 4in Hottam station. din Căruţă. unul dintre ei. ' CeiVdoi tineri.

te mirai aproape că nu auzi armonioasele acorduri din care se inspira Amfion pentru a reclădi zidurile Tebei. la dreapta vârfurile lui High Barven. smochinul. Aceasta e pasărea-liră. Nimic mai cochet. creşterea vitelor şi cultura pământului reuşeau admirabil. Dacă reuşiţi. venite dintr-un mic gazometru. . Pe peluze şi pe nişte stâlpi din împrejurimi creşteau candelabre de bronz care suportau elegante lanterne. stabilimentul prospera. Staţiunea se găsea la o mare distanţă de principalele oraşe. dar şi nimic mai confortabil. La cele două unghiuri nordice ale acestui vast cadrilater. întemeiaţi vreun stabiliment folositor. Duceţi-vă în vreo colonie îndepărtată. La douăzeci de ani. când în imaginea unei alei de gumieri apăru locuinţa. Apele nu lipseau. graţie torentelor şi afluenţilor lui Oven's river. a cărei coadă are forma unei harfe. nimic mai delicat. îşi amestecau recoltele indigene cu producţiile exotice. adică un teren lung şi larg de cinci leghe. Michel şi Sandy Patterson crezură că. noul venit ar fi spus de îndată gazdei de unde venea. care se varsă la nord în albia lui Murray. se înălţau în stânga muntele Aberdeen. Era o casă frumoasă din lemn şi cărămizi. părintele le zisese: „Iată milioanele voastre. printr-o nuanţă de delicateţe. El asculta povestirea tinerilor. Aleseră în Australia colonia Victoria pentru a semăna bancnotele paterne şi nu se căiră. Ea ocupa spaţiul cuprins între 146°48' şi 147°. Michcl şi Sandy Patterson isprăveau de dat aceste amănunte. Daca daţi greş. în mijlocul câmpiilor sale civilizate. pe când mai multe milioane de animale se îngrăşau în hrănitoarele păşuni. îşi povestiră viaţa. o verandă de care sprânzurau lămp^ chinezeşti ocolea de-a lungul zidurilor ca un impluvium antic.mărul. în Anglia. aşezat între Buffalos Ranges şi muntele Hottam. Lord Glenarvan nu se mulţumea admirând feericele minuni ale acestei oaze din deşertul australian. portocalul şi chiar stejarul au făcut o impresie admirabilă călătorilor. Nu vom regreta milioanele care vă vor fi folosit să deveniţi oameni". Producţiile din Hottam station erau cotate la un curs ridicat pe pieţele din Castlemaine şi Melboume. După trei ani. Ea fugea printre ferigile arborescente şi când lunga ei coadă lovea crengile. având forma elegantă a unei case elveţiene. Zece mii de acri de pământ bine cultivaţi. pe înserate parcul se ilumina de albe lumini de gaz. Pentru prima oară le-a fost dat să admire „menura". Era aceea a tuturor acelor tineri englezi inteligenţi care nu cred niciodată că bogăţia te scuteşte de muncă. aflaţi prin muncă să cunoaşteţi viaţa. Tinerii ascultară. în mijlocul pustiurilor puţin frecventate ale râului Murray. cu atât mai bine. cu fineţe observată. ascuns sub leagăne de myalli şi de ferigi arborescente. Michel şi Sandy Patterson erau fiii unui bancher din Londra. Dar aici. înaintea ferestrelor se întindeau coviltire multicolore care păreau înflorite. unde mergea. nu e nimic. Astfel. trebuie să se facă ei cunoscuţi călătorilor cărora le ofereau ospitalitatea.

se schimba în fiecare ceas. o lumină cernită. cu siguranţă că trebuie să fi ajuns prizonierul băştinaşilor. nici chiar vestita Vale a Paradisului. şi această încântătoare privelişte satisfăcea pe deplin pe spectatorii cei mai pretenţioşi. De altfel. pe colo. şi dacă n-a ajuns în vreo colonie engleză. Şirul de câmpii şi codri. uşile locuinţei se deschiseră şi oaspeţii din Hottam station pătrunseră în somptuoasele apartamente în interiorul acestei vile inundate de flori. tapiţerii înveselite de graţioase episoade mitologice. . un policandru antic suspendat de plafon. Tot ce putea să placă. mările luminişuri care se zăreau pe ici. Cele cinci ferestre lăsau să pătrundă. El a fost trecut. ce se întindea până la poalele munţilor dinspre răsărit. locuinţa domina o vale largă. calitatea felurilor de mâncare şi a vinurilor era indiscutabilă. mii de nimicuri scumpe şi delicate pe care te mirai că le vezi într-o locuinţă australiană. şi se arătară foarte interesaţi • faţă de cercetările lui Glenarvan. la ordinul lui Sandy Patterson. tot ce putea uşura plictiselile unui exil voluntar. — întocmai aşa a păţit maistrul său. în cíipa în care a pus piciorul pe ţărm. prin ţesătura fină a draperiilor. — Harry Grant — spuse Michel — a căzut cu siguranţă în mâinile băştinaşilor. bogate covoare moi ca o iarbă deasă. El ştia întocmai unde se află: o spune documentul. faianţe preţioase. înlesnea intrarea într-un parc. câteva tablouri de maeştri flamanzi agăţate pe pereţi. Din această parte. şevalete susţinând pânze schiţate. Belşugul. nu întârziară să afle ţelul expediţiei. Un intendent ieşi înaintea călătorilor. tot ce putea aduce aminte de obiceiurile europene. călătorii au luat loc în jurul unei mese servite cu toată pompa. Nici o altă regiune din lume nu putea oferi o astfel de panoramă. Tot luxul vieţii artistice li se oferi ochilor. era bucuria celor doi tineri squatteri care se arătau fericiţi că pot face oaspeţilor o primire atât de frumoasă. Te-ai fi crezut în vreun castel princiar din Franţa sau Anglia. intendentul staţiunii pregătea o gustare şi în mai puţin de un sfert de ceas-de la sosire. mobila feericul salon. între timp. Nici nu puteai să-ţi închipui ceva mai frumos. în locuinţa lor. Un pian acoperit cu partituri vechi şi noi. de la frontierele norvegiene ale Telemark-ului. un mic pod de fier de o eleganţă extremă. după capriciile soarelui. în anticamera împodobită cu scene de vânătoare. dădură speranţe copiilor căpitanului. socluri împodobite cu statui de marmură. brăzdat în fâşii lungi de umbră şi lumină. Ayrton — răspunse John Mangles. aruncat peste un creek murmurător. la rândul lor. Tabloul ce li se desfăşura înaintea ochilor. bibelouri de preţ-şi de un bun gust. dovedeau o supremă înţelegere a artelor şi confortului. pe care o îmblânzea şi mai mult penumbra verandei. colinele rotunjite cu graţie şi relieful accidentat al pământului formau laolaltă un spectacol de nedescris. in mijlocul acestei abundente rafinate.Trecură îndată aleea de gumieri. dar ceea ce le făcea mai ales plăcere. de vreme ce nu a reapărut în aşezările de pe coastă. se deschidea un vast salon cu cinci ferestre.

dar prezenţa unei bande de evadaţi nu le inspira nici o nelinişte. după şaisprezece ani de prizonierat.— Dar dumneavoastră. vorbiră de ocnaşi. Aceasta era şi părerea lui Ayrton. nici în al coloniei Noua Galie. — King. precedaţi de călătorii călare înarmaţi cu excelente puşti de vânătoare. şi câţiva europeni au trăit multă vreme printre ei. în care n-âveâu ce face.din Australasian vorbeşte despre un anume Morrill care s-a reîntors de curând printre tovarăşii săi. doamnă — răspunse tânărul squatter — şi miss Grant. Călăreţii. că nu se vor aventura în nici un deşert al râului Murray. Cei doi tineri supuseră oaspeţilor lor un program al zilei care a fost adoptat cu grăbire. De aceea cred că trebuie să aveţi toată nădejdea. Răufăcătorii n-ar fi îndrăznit să atace o staţiune al cărei personal se ridica la mai mult de o sută de oameni. de altfel. salvându-se în 1803 pe coasta Port Philippe. după ce călătoarele părăsiră masa. — Nu numai acest explorator îndrăzneţ — reluă Sandy — daf şi un soldat englez pe nume Buckely. Cunoaştem numeroase pilde ale blândeţii lor. Un elegant break destinat damelor şi mânat cu toată iuţeala. doamnă — răspunse Michel. a trăit treizeci şi trei de ani printre ei. — Şi cum credeţi că a fost tratat căpitanul Grant ca prizonier la australieni? — Australienii nu sunt cruzi. căci Morrill a fost luat prizonier şi târât în interiorul continentului în urma naufragierii corăbiei Peruviana. în 1846. La amiază.la portiere. deoarece confirmau întru totul informaţiile pe care le dăduseră înainte Paganel şi Ayrton. fiind cules de indigeni. caii şi boii nu se. Cuvintele tânărului squatter bucurară nespus de mult pe ascultători.poate să fie liniştită în această privinţă. printre alţii — spuse Paganel — singurul supravieţuitor din expediţia lui Burke.Niciodată. pe când ceata de prepelicari lătra veselă prin tufişuri. Apoi. Squatterii cunoşteau catastrofa de la Camden Bridge. puteau decât reface în confortabilele grajduri ale staţiunii. ale cărei drumuri sunt foarte supravegheate. — Şi de atunci încoace — adăugă Michel Patterson — unul din ultimele numere. Căpitanul trebuie să fi avut aceeaşi soartă. şapte viguroşi hunters tropăiau la uşile locuinţei. fără să se plângă vreodată de brutalitate din partea acestora. Trebuiau să creadă. Lord Glenarvan nu se putu opune amabililor săi amfitrioni de a petrece ziua în staţiunea Hottam. încălecară şi galopară. permitea vizitiului de a-şi arăta dibăcia în înţeleptele manevre „four in hand" *. domnilor — întrebă lady Helena — n-aţi auzit niciodată vorbindu-se de catastrofa Britanniei'l —. care. . Ar fi fost douăsprezece ore de întârziere care deveneau douăsprezece ore de odihnă.

întindea mâinile către fratele său. aproape fără priviri. târât de viteză. în acest moment. în scopul de a-şi asigura lovitura. Paganel ştia doar numele: între altele wombat-ul şi bandicoot-ul. se uciseră unele animale specifice ţării şi despre care. epuizată de goană. Cangurii nu se lăsau. mulţumesc! Zise Mary Grant. haita n-ar fi răpus pe puternicii marsupiali. O clippă după aceea. Dar deocamdată. pietrificată. căci putea lovi şi copilul. care . se rostogoli lângă el. până atunci. de o înfăţişare destul de respingătoare. încât * Expresie engleză pentru a arăta mânatul a patru cai. căzu sub loviturile lui Paganel. către ora patru puseră pe goană o bandă din aceşti curioşi marsupiali. a cărei blană neagră şi pătată de alb preţuieşte cât aceea a jderului şi o pereche de opposumi care se ascundea în frunzişul des al marilor copaci. fără glas. e mare ca o oaie şi carnea sa e excelentă. • Expresie engleză pentru a arăta mânatul a patru cai. Acest animal. un fel de vulpe mică. Animalul căzu doborît. Acesta se repezi dintr-o săritură. Bandicoot-ul e un fel de marsupial care ar întrece vulpea din Europa şi i-ar putea da lecţii de jefuit în curţi. Mary Grant. O clipă după aceea.In timpul vânătorii. • Wombat-ul e un ierbivor care sapă vizuini în felul viezurilor. Unul dintre prepelicari. se apropie aşa de muk de cangur. Câinii. Un ţipăt răsună. Robert era să fie victima imprudenţei sale. Desigur. Numai gloanţele puteau răpune giganticul animal. domnule John. mai interesantă a fost o vânătoare de canguri. Robert ucise cu îndemânare un „dasyure-viverrin". era în braţele surorii sale. John Mangles cu cuţitul său de vînătoare deschis. cum zic bushmen-ii. Nici un vânător nu îndrăznea să tragă asupra animaluluii. Timp de patru. Robert căzu. Dar din toate acestea. iar Robert se ridică teafăr. nenorocitul câine sări în aer şi căzu despicat de unghia ascuţită a animalului. zicea el. în fruntea cetei alerga un cangur de cinci picioare. gata să se apere. „Un admirabil animal". vânătoarea a fost activă. cu riscul de a fi spintecat şi lovi animalul în inimă. din vârful break-ului. măreţ specimen din „macropus giganteus". banda se opri şi „bătrânul" se sprijini de un copac. cinci mile. Dar în sfârşit. Nimic mai uimitor ca enormele sărituri ale cangurilor. se aruncă asupra animalului. Puii intrară repede în punga maternă şi toată ceata începu să ajerge. Mulţumesc. un „bătrân".lung de un picior jumătate.

Un ţipăt răsună. Mary Grant. Dar. alegeau drumurile practicabile. La ora nouă. XVIII ALPII AUSTRALIENI O imensă barieră tăia drumul către sud-est. aproape fără priviri. O clipă după aceea. Seara a fost consacrată muzicii. ei călcară solul staţiunii. îşi puse talentul la dispoziţia squatterilor. Acest incident termină vânătoarea. Nici un vânător nu îndrăznea să tragă asupra animalului. domnule John. căruţa se puse în mişcare. vastă fortificaţie ale cărei ziduri capricioase se întind pe o lungime de o mie cinci sute de mile şi opresc norii la patru mile în văzduh. adesea periculoasă.' O cină măreaţă aştepta pe călători. înconjură baza muntelui Hottam şi. Robert căzu. Pe o întindere de încă cinci mile. cu riscul de a fi spintecat şi lovi animalul în inimă. întindea mâinile către fratele său. preparată în felul indigen. Richard Wagner. Félicien David şi chiar din geniul neînţeles. Michel şi Sandy Patterson cântară cu un gust perfect pasaje din ultimele partituri din Gounod. Banda de marsupiali se împrăştiase după moartea şefului său. se despărţiră de tinerii squaltcri. se aruncă asupra animalului. Cap. Drumul ducea prin mii de . Lady Helena. mulţumesc! zise Mary Grant. la Malcolm. De mai multe ori. deoadată. căci putea lovi şi copilul. căci toate aceste poteci înfăţişau tot atâtea stânci între care căruţa alegea pe cel mai bun. După îngheţatele şi şerbeturile desertului. Intre alte mâncăruri. conduşi în camere răcoroase şi confortabile.acesta se repezi dintr-o săritură. era în braţele surorii sale. fără glas. o ciorbă din coadă de cangur. John Mangles şi cei doi matcloţi ai săi străbăteau drumul la câteva sute de paşi înainte. Animalul căzu doborât. Era ora şase seara. a cărui piele a fost dusă la locuinţă. luând mâna tremurătoare a fetei. să deschidă druni în mijlocul desişurilor de arbuşti. A doua zi. Era lanţul-Alpilor australieni. iar Robert se ridică teafăr. Massé. locuinţa dispăru. din zori. zise John Mangţes. prelungiră în visurile lor plăcerile acestei zile. care întinse mâna tânărului căpitan. ca un vis frumos din ochii călătorilor. din vârful break-ului. John Mangles cu cuţitul său de vânătoare deschis. ultimul gard a fost trecut şi convoiul se adânci în ţinuturile aproape necunoscute-ale provinciei Victoria. Mulţumesc. Solul argilos şi ufnèd fugea de sub picioare. îndată. oaspeţii staţiunii. comesenii trecură în salon. pietrificată. — Răspundeam de el. Apoi. a fost marele succes al mesei. toporul lui Wilson trebuia. Muncă grea. ' foarte bună pianistă. îşi promiseră să se revadă în Europa. La miezul nopţii. pentru a nu zice trecătorile.

Dar răspunsurile sale ajunseră lui Ayrton pentru a-şi fixa drumul. brandy şi whisky. O sută de lire! Dar e ceva! Nu-i merită. adesea. Răspunse cu un aer morocănos la întrebările care i-au fost puse.mers. sau câţiva conducători de turme. se adâncească în trecători înguste şi aproape. — Pe legea mea! strigă Paganel. . zise Glenarvan caporalului. subit. Ayrton ar fi fost foarte încurcat. Se îndreptară către punctul în care se opreşte drumul spre Lucknow. cu frunze de un roşu-deschis care înveseleau privirea. un han. Acolo şerpuia o trecătoare îngustă. Fie din cauza prea marii oboseli. convoiul intră cu greutate în trecătorilor Alpilor. adăugă Glenarvan. Să intrăm. începură să urce.ocoluri. fusese trecut abia-o jumătate de grad. Poposiră la picioarele Alpilor. Ascensiunea era grea. să i se fi rupt vreo arteră. pe primejdioasele pante. — Trebuie ca acestui animal. nu vedea niciodată decât squatteri în călătorie. s-o oprească. Stăpânul acestei taverne nu cred să facă avere într-un asemenea loc! La ce poate servi? — La a ne da informaţii de care avem nevoie. cu faţa aspră şi respingătoare şi care trebuia să se considere drept principalul său client în acel loc pentru gin. O sută de lire aceluia care-l va prinde. — Cât despre cârciumar. cu tot afişul său. la 9 ianuarie. De obicei. unul dintre cai a murit în timpul zilei. impracticabil. — Hotărât lucru. trecu pragul hanului. un mizerabil nu s-ar fi arătat pe „neaşteptate pe una din cărările muntelui. la malul râului Cobongra. Către seară. Glenarvan mulţumi prin câteva coroane oboseala pe care şi-o dăduse hangiul şi era să părăsească taverna când un afiş lipit pe perete îi atrase privirea. De mai multe ori. Stăpânul lui Bush Inn — aşa se numea hanul — era un om grosolan. A doua zi. Era calul lui Mulrady şi când acesta voi să-l ridice îl găsi mort. fie din altă cauză. răspunse Glenarvan. Glenarvan. nu mă linişteşte deloc. care nu se puteau descurca la cotituri periculoase. — Şi mai ales bun de prins! răspunse Ayrton. Trebuiau să vină în ajutorul greului vehicul şi să împingă roata. pe marginea unei mici câmpii acoperite de copăcei înalţi de patru picioare. urmat de Ayrton. e un mizerabil bun de spânzurat. zise Glenarvan. Glenarvan şi caporalul ajunseră căruţa. să tină căruţa care ameninţa să vină înapoi şi în câteva rânduri Ayrton trebui să cheme în ajutorul său caii deja obosiţi. călătoarele şi tovarăşii lor s-au dat jos. răspunse Ayrton. Trebuiră să meargă la întâmplare. Era o notiţă a poliţiei coloniale. dacă după o oră de. să. să elibereze boii. Ea semnala evadarea ocnaşilor din Perth şi punea premiu pe capul lui Ben Joyce. — Nici pe mine.

Paganel îndemnă să se ţină socoteală de ele. Această părere reuşi. căci comunicaţiile directe cu capitala ar fi lipsit în întregime. Tânărul căpitan atrase atenţia că ordinele înălţimii Sale ar ajunge mai uşor Duncan-u\u\ dacă ar fi trimise din Twofold bay. Lanţul Alpilor fusese din fericire trecut şi dispoziţiile obişnuite au fost luate pentru seară. călătorii atinseră cel mai înalt punct al drumului. două mii de picioare. de drumuri grele. cu terenurile sale bogate în aur. Se găseau pe un platou care lăsa privirea să se piardă în depărtare. El găsi un sprijin în John Mangles. pădurile-i înalte. mă duc la lady Helena. Numai acolo puteau fi cu folos adunate urmele naufragiaţilor. caporalul ar fi mai mult decât oricare altul capabil de a le urma. între mari brazi izolaţi. Sfaturile caporalului păreau bune de urmat. încă. nu va mai fi vorba până la mare. că dacă întâmplarea punea caravana pe urmele lui Harry Grant. iar nu în ţinuturile deşertice din Gippsland. de obstacole de netrecut. care părea foarte — Desigur. — Ia calul meu. se desfăşurau pământurile înverzite ale ţinutului Gippsland. Maiorul observa pe Ayrton. pe discurile de lemn. Era de părere să profite de drumul Lucknow care duce la Melbourne. în timpul zilei de optsprezece. că singur putea arăta locul în care se pierduse Britannia. răspunse Ayrton. decât prin mijlocul unui mesager nevoit să parcurgă două sute de mile într-un ţinut sălbatic. se putea ca în patruzeci şi opt de ore să treacă înalta barieră. foarte zdruncinată. Trecătoarea se termina în câmpiile din Gippsland. se oglindeau apele liniştite ale lacului Omeo. deci. La 12 ianuarie. s-a hotărât că vor aştepta până la Twofold bay. Credea că prezenţa iahtului ar fi fost foarte folositoare într-o asemenea împrejurare şi adăugă că. ar fi fost greu. Către seară. Atunci. Mulrady. . să se continue călătoria fără a schimba ceva din programul ei. dacă maiorul n-ar fi combătut această hotărâre cu mare energie. Glenarvan era nehotărât şi poate că ar fi trimis ordinul pe care-l reclama cu insistenţă Ayrton. Mac Nabbs era de părere. căruţa. în acelaşi punct în care s-a sfărâmat Briiannia. La sud. pentru ca să aibă la dispoziţia sa toate mijloacele de căutare. Mai târziu. în final. întinsele câmpii ale râului Murray. punctat în întregime de păsări acvatice şi dincolo. odată drumul Lucknow trecut. reluară cu râvnă călătoria.adăugă Glenarvan. Ayrlon zorea pe Glenarvan să expedieze Duncan-ului ordinul de a veni la coastă. foarte desfăcută în diferite părţi ale scheletului ei. nu vor mai putea comunica cu Melbourne. că în apropierea coastei ţinutul îi va fi cunoscut. cu înfăţişarea unui ţinut primitiv. Dacă drumul ales de Ayrton se sfârşea pe povârnişul oriental. în căruţă. cobora ultimele scări ale Alpilor. în zori. dar solidă. în sfârşit. El demonstra că prezenţa lui Ayrton era necesară expediţiei. Erau grăbiţi să ajungă la ţintă. Mulrady ascultă şi grupul îşi continuă obositorul urcuş. Către nord. adică la Oceanul Pacific.

când tovarăşii săi îl văzură deodată clătinându-se pe cal şi căzând ca un buştean. de golful Twofold?. Mijloacele de transport şi tracţiune erau reduse la trei boi şi patru cai. Un al treilea cal. încă. Glenarvan speră. ce-ar fi devenit călătoarele? Ar fi putut ele să treacă cele o sută douăzeci de mile care îi despărţeau. — Foarte ciudat. Călăreţii. răspunse Paganel. examinară caii supravieţuitori. lovit. păstră observaţiile pentru dânsul. pulpa unei scări răsuna lovindu-le tulpina lemnoasă. după obiceiul său. Animalele erau în perfectă sănătate şi suportau cu vitejie oboseala călătoriei. John Mangles. dacă o epidemie lovea caii expediţiei. Seara. Căruţa servea de vehicul prietenilor care se odihneau rând pe rând. — Paganel! Paganel! Ce ai? strigă Glenarvan. am. Wilson examinară animalul. Pe la amiază. descurcându-se din scări. dacă ar fi trebuit să părăsească căruţa. Poate că ar putea preveni noi accidente. — Iată ce-i ciudat. A fost un concert de trăncăneli asurzitoare. Aceasta era şi părerea lui Ayrton care mărturisea că nu înţelege nimic din aceste morţi fulgerătoare. împrejurare mai gravă. deci. că ciudata epidemie nu va face alte victime. Sub aceste umbrele nemişcate domnea o răcoare de care nimeni nu se gândea să se plângă.decepţionat. Era vreo ameţeală sau chiar o sufocare cauzată de înalta temperatură? Alergară la el. în plină înflorire. Situaţia deveni gravă. Dar. ca acela al lui Mulrady! Glenarvan. acela al lui Wilson. Paganel nu se înşela. tot demonstrativ. Or. cuvântul „epidemie" păru că se îndreptăţeşte. murmură maiorul. . nu puteau să facă drumul pe jos. la ora două. fără cai. — Am. Jacques Paganel. ar fi fosţ/oarte greu să-şi continue drumul. Mulţi squatteri l-au făcut prin aceste regiuni deşjertice. după un mers numai de zece mile. măsurau până la treizeci de picioare înălţime. uneori. Calul său murise subit. unul din boi a fost şi el lovit. John Mangles şi Glenarvan. care ar fi trezit admiraţia unor oameni mai puţin obosiţi. foarte neliniştiţi. Cai şi călăreţi treceau uşor pe sub ramurile lor atârnătoare şi. — Ce! Calul dumitale? — Mort. dragul meu amic. zise John Mangles. Nu a fost observat nici un simptom de boală. căzu mort şi. Nu puteau înlocui calul în deşert. Aceste plante arborescente. nici chiar o slăbire de energie. Porniră din nou. Glenarvan nu se lăsă preocupat de acest nou accident. înainte de sfârşitul zilei. traversară o curioasă pădure de ferigi. Geograful continua din ce în ce mai mult cu strigătele. că nu mai am cal. scoase câteva exclamaţii de mulţumire care alungară cârdurile de papagali şi cacadu. Dar nu zise nimic şi.

a fost bună. Accidentele din ajun nu se reînnoiră. puţin obosiţi. Caii şi boii îşi făcură voiniceşte serviciul. Jacques Paganel bău mult şi vorbi şi mai mult despre de Omni re scibili. O jumătate de butoiaş de scotch se consumă în întregime. Amor propriu de scoţian. care se varsă la sudul Victoriei în Pacific. Olbinett făcu să circule băuturi răcoritoare pe care cele 32 de grade le făceau necesare. Ziua următoare. roata căruţei îşi brăzda urmele pe o câmpie larg făcută din aluviuni negricioase. 13 ianuarie. * O zi aşa de bine începută părea că trebuie. arăta cursul lui Snowy. sub un vast crâng de ferigi arborescente. pe drept cuvânt. Ayrton îşi îndreptă boii. să se sfârşească bine. Salonul lady-ei Helena era foarte animat. După puţin. când căruţa se adânci brusc până la butucul roţii. Au mai făcut câteva mile. între tufe de ierburi exuberante şi noi câmpuri de gastrolobium. Starea sanitară a expediţiei rămase mulţumitoare. printre care treceau enormi lilieci. printre marile trunchiuri pierdute în umbră şi trecuse marginea pădurii la o jumătate de milă de râu. graţie vizitatorilor care erau în mare număr.semnalul opririi a fost dat. O pădure de copaci înalţi se ridica în dosul unui ocol al drumului. chiar înaintea lui Wellington care n-ar fi fabricat niciodată o aşa bere bună. Seara veni şi o ceaţă ce se desena la orizont. denumiţi. Totul lăsa să se creadă ca vor poposiîn aceeaşi seară pe malurile râului Snowy. . sub o modestă ridicătură a terenului. vulpi hoaţe. Făcuseră cincisprezece mile bune. tabăra a fost organanizată şi noaptea trecu fără accidente. îl declarară pe Barclay et Co cel mai mare om din Marea Britanie.

Maiorul. Caporalul îi slobozi cu cei patru cai şi nu lăsa nimănu •rija de a Ic alege hrana. greu şi obositor. Surpriza sa a fost mare. răspunse Ayrton. pe lumină. " Ayrton reuşi. care. după ce uraseră seară bună tovarăşilor lor. Către ora unsprezece. .• — Suntem împotmoliţi. care se propaga pe pământ. răspunse Ayrton. Lady Helena şi mjss Grant. Părea a ii o pânză sclipitoare. era să-l scoale pe Paganel. în Australia şi se reporta la ciupercile care par să aparţină familiei Agaricus oiearicus. — Şă stăm aici. Cât despre bărbaţi. unii se strecurară sub cort alţii se întinseră pe o iarbă deasă la tulpina copacilor. Oare privirile îl înşelau? Era jucăria unei halucinaţii? Mac Nabbs se trânti la pământ şi. pentru ca savantul să constate acest fenomen cu proprii săi ochi. Mâine. vom vedea să ne descurcăm. n-aveau de ce se plânge. cu inu şi în acea seară Glenarvan observă că grijile Iui se îndoiră. după o riguroasă observaţie. aplecându-se şi ridicându-se rând pe — Păziţi-vă! strigă el călăreţilor care-l urmaii. zări distinct mai mulţi oameni care. după un somn rău. Acest serviciu îl făcea. Aşezară. nu se puteau mişca. Lumina fosforescentă era pe o întindere de o jumătate de milă şi Mac Nabbs crezu că vede trecând repede nişte umbre. în acest timp. întunecata boltă a marilor copaci adăposti cortul călătorilor. — Opreşte! strigă Glenarvan. printre copaci. după un scurt crepuscul. i'strarea animalelor era de un interes deosebit. de altfel. să-şi scoată boii din terenul mişcător. * Acest lucru fusese deja observat de Dummond. oglinditoare ca primele lumini ale unui incendiu. Aveau nevoie nu de hrană ci de odihnă. Oboseala şi căldura ucideau foamea. Se ridică şi se duse spre pădure. Curajoasele animale erau afundai. înflăcărau orizontul.. călătorii luară parte la o cină destul de sumară. Dacă ploaia nu intervenea. au fost loviţi de o lumină. când un incident îl opri. se culcară în paturile obişnuite. uimitoare reverberaţiuni ale unei furtuni îndepărtate. de rău căruja împotmolită. — Dar ce este? întrebă Olcnarvan. dar căldura nu dispăruse ddală cu lumina. până la coaste. maiorul se sculă: Ochii săi pe jumătate închişi. îndemnă boii. când se văzu în prezenţa unui fenomen natural. Sporii luminoşi străluceau în umbră cu o oarecare intensitate*. zise John Mangles.. Atmosfera conţinea vapori înăbuşitori. Cu glasul şi cu biciul. Noaptea veni repede. Câteva fulgere. slabă care alerga pe sub copaci. care nu era egoist. — Cred că e mai bine. îi i . de bine. nu fără greutate. Sub ochi i se întindea un câmp întreg de ciuperci fosforescente. afundaţi până la genunchi în noroi.

Animalele. Ayrton. — în orice caz. departe unii de alţii. Glenarvan privea cerul cenuşiu pe care se profilau cele mai mici rămurele ale gumierilor. Maiorul nu mai ezită şi. împotmolită. jupuiţi de scoarţă. Se vorbi de unele. Nimic altceva decât copaci morţi. Nici cei mai bătrâni indigeni. dar razele soarelui nu putură pătrunde prin deasa pânză a norilor. Ce voiau aceşti oameni. murdăreau pământul. Glenarvan. iar cea de dinapoi până la osie. de altele. însă. Un abur cald se ridica din terenurile jilave. maiorul. Cap. Nu dormiră. şi tovarăşii săi se priveau decepţionaţi. zise John Mangles. trebuie să ne grăbim. XIX O LOVITURA DE TEATRU Noaptea a fost îngrozitoare. a cărui scurtă lipsă n-o obsérvase nimeni. surprins. cei doi mateloţi ai săi. totuşi. care nu-i răspundeau. ca nişte tăieturi fine. Ploaia încetă. Făcea să se audă un strigăt binecunoscut de boii săi. în mai multe rânduri Mulrady. Caporalul părea foarte neliniştit. Glenarvan şi tovarăşii săi se refugiara în căruţă. căruţa. Nu se ştie. adevărate lacuri tulburi şi mocirloase. — Să ne grăbim. La ora două dimineaţa începu să cadă o ploaie torenţială pe care norii furtunoşi o vărsară până la ziuă. va face munca mai grea. lârându-se pe pământ ca un sălbatic al livezilor. .rând. nu puteau. John Mangles şi Ayrton pătrunseră în pădurea în care animalele îşi petrecuseră noaptea. în sfârşit se făcu ziuă. nici o frunză nu tremura pe aceste ramuri uscate care 'sunau ca o grămadă de oseminte. Partea de dinainte dispărea aproape în. Ayrton şi John Mangles se duseră să examineze nivelul apelor şi se întoarseră udaţi din cap până în picioare. Ayrton se mira că nu mai găseşte caii şi boii în locurile în care-i dusese. se mulţumi să asculte fără a spune nimic. Cărui cataclism să i se atribuie fenomenul destul de des în Australia al pădurilor lovite în întregime de o moarte epidemică. Ea se găsea împotmolită în nişte crăpături. nici strămoşii lor îngropaţi de mult timp în dumbrăvile morţii nu le-au văzut verzi. Era mult de furcă până ce o vor scoate. Era o pădure înaltă de gumieri de o înfăţişare sinistră. împiedicate. Teribila ploaie nu înceta. răspunse Ayrton. Le căutară în pădure. să meargă departe.întregime. Lutul urcându-se. Singur. trebuia să ştie. Nici o pasăre nu-şi făcea cuibul în aceste schelete aeriene. dar fără a le găsi. . Mari băltoace de apă gălbuie. dispăru sub ierburile înalte. Cortul deveni un adăpost neîndestulător. care îşi înălţau la o sută de picioare în văzduh slaba reţea a crengilor lor. s-ar fi găsit foartă rău. păreau să caute pe pământ nişte urme proaspete încă. Glenarvan se îngriji mai întâi de căruţă. fără a-şi trezi tovarăşii. Era de temut să nu provoace o revărsare a lui Snowy. se întoarse atunci spre partea râului Snowy mărginit de falnice mimoze.

Doi boi şi trei cai zăceau pe pământ.' * — Vom încerca. — Sunt acolo! strigă John Mangles strecurându-sc între înaltele tufe de gastrolobium. Rău a făcut Ayrton. să scoatem cu orice preţ blestemata decăruţă. căzuţi ca şi ceilalţi. Cadavrele lor erau reci şi un cârd de corbi. Mangles. Glcnarvan. Aproape în acelaşi timp se auzi un răget. Glcnarvan şi ai săi se priviră şi Wilson nu-. — Nu. — Ce vrei Wilson. că n-a potcovii toate animalele la trecerea prin Wimerra. domnule? întrebă Ayrton. zise lord Glcnarvan. privind fix pc maior. de la începutul călătoriei caporalul ne-a dat incontestabile dovezi de devotament. scumpul meu Edward. Trebuie. nu putem face nimic. — Care? răspunse Glcnarvan. pe care Ayrton o cerceta. pândea această pradă neaşteptată. mergând încet. lady Helena păreau a aştepta să-şi completeze gândul. deci. — Nu ştiu. lady Helena şi miss Grant ştiau ce aveau de făcut. zise lady Helena şi voi adăuga că. croncănind. cand un nechezat îi izbi urechea. aceste două animale. care erau destul de înalte ca să poată ascunde o turmă. Ayrton scoase piedicile boului. . Să ne întoarcem în tabără unde trebuie să fie neliniştiţi de lipsa noastră prelungită. Mac Nabbs trebuie să aibă bănuieli asupra lui Ayrton. maiorul nu-i un om care să vorbească fără motive. ca şi cum ar fi voit să oprească nişte cuvinte ce erau gata să-i scape. — Ce-a voit să zică? întrebă Glcnarvan pe John Mangles. ar putea să ne ducă la coastă. Glcnarvan. răspunse caporalul. dar maiorul tăcu. — De ce. numai acela pe care l-ai dat pe mâna fierarului dumneavoastră a scăpat de moarte. — E adevărat. — Dacă însă căruţa n-ar fi împotmolită. şi se duse spre căruţa. Totuşi. — Bănuieli? zise Pagancl ridicând din umeri. răspunse Glcnarvan. Mac Nabbs îşi strânse buzele. Păgânei şi Mac Nabbs. Mulrady pe aceea a calului şi se întoarseră urmând malul râului. la o depărtare de o milă. — Pentru că dintre toţi caii noştri. Mulrady şi Ayrton se aruncară pe urmele sale şi-i împărtăşiră îndată uimirea. O jumătate de oră după aceea. abia stăpânindu-se.O oră trecu în căutări zadarnice şi Glenarvan era să se întoarcă la căruţă. răspunse tânărul căpitan. zise lady Helena. John. răspunse John Mangles.şi putu opri o înjurătură. — Pe legea mea! nu se putu opri de a zice maiorul supărat. Ayrton ia boul şi calul care rămân. Vor trebui să ne scoală din încurcătură. II presupune c'apabil de a ne fi ucis caii şi boii? Dar în ce scop?Tnteresul lui Ayrton nu-i la fel cu al nostru? — Ai dreptate. John. zise John Mangles şi iată o întâmplare ciudată! — O întâmplare şi nimic mai mult.

Lutul. să examinăm situaţia. Dar atunci. cai şi oameni se opriră. unul va duce călătoarele. climatul moralizator. instrumentele lipseau şi nu puteau întreprinde aşa ceva. să vedem din care parte sunt şansele bune şi din care cele rele şi să luăm o hotărâre.. răspunse caporalul deshămând animalele sleite.. Discuţia era deschisă. răspunse Paganel. A fost în zadar. — Şi aceste două grade şi şapte minute cât preţuiesc?. cu îndemnul şi biciul. milord. — La două sute de mile. — Şaptezeci şi cinci de miie. înhămaţi unul lângă altul. pe malul râului Snowy.. celălalt proviziile. Ayrton. pe când. răspunse cu vioiciune John Mangles. în acest timp. Or. să ne întoarcem în tabără. c adevărat! replică Paganel. — Bun. Mai întâi trebuiau să stabilească poziţia taberei cât se poate de precis. pentru a-l face mai puţin tare. Dacă trebuie să ne continuăm drumul pe jos. După noi eforturi. călătorii se întremau cu un dejun bun. — Bine. cel puţin. Unde dracu mi-erau gândurile? Ocnaşi! Cine a auzit vorbindu-se vreodată de ocnaşi în Australia? De altfel. destul. Boul şi calul. uscat deja.— Fără îndoială. era să încerce din nou. hamurile păreau că cedează sforţărilor. El ştie doar că nu sunt ocnaşi în provincia Victoria. trăgeau din toată puterea muşchilor lor. Trebuie să cruţăm boul şi calul care ne mai rămân. să meargă spre coastă fără întârziere.. Căruţa îşi păstră nemişcarea.. — 150 de grade. Toţi au fost chemaţi să-şi dea părerea. abia debarcaţi.. ei devin oameni foarte cinstiţi! Climatul! Ştiţi. — Care e poziţia exactă a coastei la Twofold bay? întrebă Glenarvan. — îl crede aşadar în înţelegere cu ocnaşii?. zise Glenarvan. Paganel socoti că expediţia se găsea oprită pe paralela 37. Ayrton. strigă cu imprudenţă Paganel. caporalul aţâţa animalele. Greul vehicul nu se mişca. — Şi Melbourne unde este?. — Domnul Paganel Se înşală.. amicii mei. care voia să-învingă cu orice preţ obstacolul. . când Glenarvan îl opri şi-i zise: — Destul. răspunse John Mangles. ■ — Acum. îl oprea ca şi cum ar fi fost înţepenit în ciment. Pot să dea încă folositoare servicii. — Ei! Pe legea mea. Ayrtdn şi cei doi mateloţi lucrau la scoaterea căruţei. John Mangles porunci să se ude lutul. care ar fi voit să-şi retragă cuvintele. Poziţia fiind astfel precizată. adăugă Glenarvan. ce înseamnă observaţia maiorului? Trebuie să fiu lămurit. trebuiau să renunţe de a o mai scoate din rovină. curelele erau întinse să se rupă. Dacă nu o demontau bucată cu bucată. la 147°53' longitudine. ce e de făcut? Răspunsul a fost unanim. Wilson şi Mulrady împingeau la roti.. miSs Mary. Câteva clipe după aceea. — Cc ocnaşi? întrebă miss Grant. în acest moment.

John? întrebă Glenarvan. — Şi Duncan-u\l întrebă Ayrton. Veţi străbate partea cea mai rea a Victoriei. scumpa mea Helena. Puneţi cincisprezece sau douăzeci. Un înotător bun nu l-ar trece fără primejdie. — Nu cred că înălţimea Voastră trebuie să se grăbească în această privinţă. cu un curent a fost rios. . reluă atunci Ayrton. adăugă Paganel. reluă John Manglcs. — Patru sau cinci zile! reluă Ayrton clătinând capul. că la treizeci şi cinci de mile de aici. că principalele obstacole nu vor veni din cauza greutăţilor drumului. răspunse Ayrton. — E evident. Curajoasele femei nu se speriau de a face pe jos. la parohia Delegete. să-l trimiteţi în golf? » — Ce crezi. căpitane. Doborâm un copac. să aşteptăm coborârea apelor. Presupun chiar. — Observaţi. aşadar. dacă nu voiţi să regretaţi mai târziu greşala! — Cincisprezece sau douăzeci de zile pentru a face şaptezeci şi cinci de mile?! strigă Glcnarvan. Azi-dimineaţă am căutat o trecere. Portul trebuie să aibă relaţii dese cu Melbourne. — Eşti viteaza tovarăşă a călătorului. răspunse tânărul căpitan după ce se gândise. dar în zadar. vom putea să reaprovizionăm expediţia şi să găsim mijloacele de transport. nişte câmpii de mărăcini Iară drum liber. — Admit aceste dificultăţi. nu credeţi că e bine milord. Dar suntem siguri că vom găsi în golf resursele de care vom avea nevoie? — Fără nici o îndoială. înălţimea Voastră va da ordine Duncun-u\ui. zise lord Glenarvan. E rar să nu întâlneşti un râu aşa de năvalnic în această perioadă şi aceasta c O fatalitate contra căreia nu putem face nimic. — Cel puţin. doamnă. — E larg. — Larg şi adânc. distanţa care separă Snowy River de Twofold bay. — Să aşteptăm? strigă tânărul căpitan. dacă trebuia.Lady Helena şi Mary Grant se însărcinau să facă cinci mile pe zi. Dar va trebui să trecem râul Snowy şi. — Voi adăuga. Nu se poale găsi un vad? — Nu cred. asupra căruia se îndreptau priviri întrebătoare. un deşert în care lipseşte totul. milord. ne îmbarcăm şi lotu-i gata. aprobă cu un semn din cap cuvintele caporalului. larg de o milă. Paganel. Va fi întotdeauna timp de a da ordinele lui Tom Austin şi de a-l chema pe coastă. — Ei bine! Să construim o barcă. reluă John Manglcs. răspunse Paganel. că în patru sau cinci zile vom fi la Eden. acest Snowy? întrebă lady Glenarvan. strigă Robert care nu se îndoia de nimic. zic squaterii. răspunse Ayrton. pe frontiera victoriană. în care staţiunile nu s-au putut aşeza. Eden este un oraş care există de mult timp. Va trebui să mergeţi cu toporul sau cu torţa în mână şi credeţi-mă. îl găurim. nu veţi merge iute. — Merge bine fiul căpitanului Grant! răspunse Paganel. ' > Ayrton vorbise pe un ton hotărât. Ei bine! Peste cincisprezece zile. foarte probabil.

Ayrton? întrebă Glenarvan. . Fă-ne cunoscut planul dumitalc şi îl vom discuta. nu crezi că prudenţa ne impune să poposim pe malurile râului. Ideca dumitale merită să fie luată în seamă. lady Helena şi mateloţii erau foarte dispuşi să sprijine proiectul caporalului. zise atunci lady Helena. O oarecare mirare întâmpină această propunere neaşteptată. Glenarvan declară planul lui Ayrton adoptat în principiu. vom fi — în sfârşit. răspunse maiorul. Apoi. Ah! Tot Duncan-ull Şi cu ce nc-ar uşura prezenţa sa călătoria spre Eden? Ayrton se gândi câteva clipe înainte de a răspunde şi zise şovăielnic: — Nu vreau să-mi impun părerile. o voi da cu sinceritate. surprins. că peste o lună. adăugă el.— Şi arc dreptate. — Ce crezi.. Chiar aici trebuie să aşteptăm ajutoare şi aceste ajutoare nu pot veni decât de la Duncan. căci până atunci Mac Nabbs combătuse necontenit ideile lui Ayrton îh această privinţă. . — Ăsta nu e un răspuns. dacă nu vine vreun ajutor. lată. ceea ce va permite de a găsi un vad practicabil sau va trebui să recurgem la barcă şi vom avea timpul de a o construi.. Ce propui? Ayrton. Vom fi nevoiţi să facem aceasta. îşi încrucişa braţele. milord. — Deoarece îmi cereţi părerea. Ceea ce fac c în interesul tuturor şi sunt gata să plec de îndată ce înălţimea Sa va da semnalul plecării. amicii mei? — Vorbeşte. Ce credeţi. aruncă o privire rapidă asupra maiorului. dacă Duncan-ul părăseşte Mclbourne şi vine pe coasta răsăriteană. De la începutul discuţiei. cu o voce liniştită şi sigură vorbi în aceşti termeni: — Propun să nu ne aventurăm dincolo de Snowy în starea în care suntem. Partea cea mai rea e de a cauza o întârziere. milord. Ayrton. planul pe care-l propun. Ei nu mai ezitară după cuvintele lui Mac Nabbs. Ayrton îmi pare a fi vorbit ca un om înţelept. aşteptând mijloacele de transport? . de a ne pierde timpul în discuţii zadarnice. reluă John Manglcs. — în acest timp. John. Să poposim în acest loc. — Da. — Bine. Ayrton. dragul meu Mac Nabbs. Nu se aşteptau deloc la acest răspdns. sau apele lui Snowy vor scădea. în care proviziile nu lipsesc şi unul din noi să-i ducă lui Tom Austin ordinul de a veni la golful Twofold. îl dojeni Glenarvan. Paganel. răspunse Glenarvan. . — Şi acum. — Cred. reluă Ayrton.Astfel. dar cruţă oboseli serioase şi poate şi primejdii reale. prudent şi mă alătur propunerii sale. te mulţumeşti să asculţi şi eşti foarte zgârcit cu vorbele dumitale. Ayrton. împotriva căreia John Manglcs nu-şi dădu pe faţă reacţia. Găsesc inutil.. ai un plan mai bun? întrebă John Mangles cu oarecare nerăbdare.

Glenarvan făcea scrisoarea destinată lui Tom Austin. chiar Robert se oferiră îndată. ajuns pe coastă. răspunse John Manglcs. sub ordinele lui Ayrton. îi ordona secundului Du/ican-ului de a se duce fără întârziere în golful Twofold. care nu spusese încă nimic. Rămâne un cal bun. Glenarvan era Ia acest pasaj al scrisorii sale. răspunse Glenarvan. — Cum se pronunţă. am parcurs aceste regiuni. Pot să mă descurc. replică Ayrton. dreptul de a mă duce la Melbourne. — Bine. Tom Austin. întrebă într-un fel ciudat cum scrisese numele lui Ayrton. — Două sute cincizeci de mile de făcut pe jos! strigă tânărul căpitan. Dar propunerea caporalului reunise toate voturile şi nu mai era vorba decât de a se executa acest plan cu adevărat bine întocmit. Dar Ayrton. milord. Cer. Va fi o misiune grea şi periculoasă. dar se scrie Ben Joyce! . oricât de repede ar fi tăcut această mişcare. mesagerul se va fi întors cu oamenii echipajului. nu vreau s-o ascund. Maiorul aprobă cu un semn din cap cuvintele lui Ayrton. acolo unde altul nu va putea. Sunt învăţat cu aceste ţinuturi. îi recomanda pe caporal ca un om în care putea să aibă toată încrederea. nu din altă cauză. ajutat de cei dpi mateloţi. Eşti un om inteligent şi curajos Ayrton şi vei reuşi. când Mac Nabbs. simţea crescându-i bănuielile asupra lui Ayrton. răspunse Glenarvan. — Va merge numai pe drumul LucknoW-ului care-l va duce de-a dreptul la Melbourne. El întoarse capul.. Adăugaţi două zile pentru ca Duncan-u\ să ajungă la golf şi peste o săptămână. dacă mesagerul nostru va reuşi să treacă râul Snowy pe care nu-l putem trece noi! Priviră pe caporal. se pronunţă Ayrton. iar celălalt de provizii. Un cuvânt mă va acredita pe lângă secundul dumneavoastră şi peste şase zile mă oblig să aduc Duncan-ul în golful Twofold. John Manglcs surprinsese mişcarea. ■ — Călare. care zâmbi ca un om sigur de el şi zise: — Mesagerul nu va trece râul. rămâne să ne alegem mesagerul. din instinct. Caporalul îşi făcu deci pregătirile de plecare. reluă cu linişte maiorul. Mulrady. dar. Un fulger de mulţumire străluci în ochii caporalului. John. eu voi fi acela care va pleca. amicii mei. Cine se va devota pentru tovarăşii săi şi se va duce să ducă instrucţiunile noastre la Melbourne? Wilson. Va fi nevoie de patru zile. — Acum. ceea ce aţâţa mirarea lui John Manglcs. De mai multe ori.. carc-l urma cu ochii. Paganel. în interesul comun. John insista într-un fel particular ca această misiune să-i fie încredinţată. zise: — Dacă vrea înălţimea Sa. deci.— Da. dintre care unul se ocupă de cal. zise Glenarvan. în acest timp. — — Ah! zise John Manglcs. John Mangles. — E o greşeală. trebuia să pună un detaşament de mateloţi de-ai iahtului.

Glenarvan. făcură de pază. — Ocnaşii au dispărut. XX ALAND-ZEALAND Revelaţia acestui nume produse efectul unui trăsnet. nici muşchii nu-i părură atacaţi. O detunătură izbucni. la început suprinşi. Orice indiciu de atac dispăruse. nu întâlniră nici un ocnaş. îngrozită. Maiorul şi John Mangles se duseră în recunoaştere până la copaci. Prima grijă^a lady-ei Helena şi Mary-ei Grant. Rana sângera mult. De aceea. fumega pe pământ. Să cutreierăm crângurile dimprejurul căruţei. căruţa deveni centrul taberei şi doi oameni. voiră să se arunce asupra lui Ben Joyce. sfâşiind carnea. nu produsese nici o leziune internă. dar îndrăzneţul ocnaş dispăruse şi-şi ajunse banda împrăştiată pe marginea pădurii de gumicri. înaltele tufe de gastrolobium rămâneau nemişcate. Paganel.. Aş prefera să-i văd faţă în faţă. Glenarvan căzu lovit de un glonţ. stăpânindu-şi neliniştea. John Manglcs observa cu atenţie marginea pădurii. Locul era părăsit. curajoasa femeie conduse pe Glenarvan la căruţă. căci ar fi ajuns o scânteie pentru a aprinde un incendiu groaznic în această pădure de copaci uscaţi. Mâna sa ţinea un^revolver. Maiorul. era de a pansa rana lui Glenarvan. schimbându-se din oră în oră. Câteva rotocoale de fum alb se învârteau încă între ramurile gumierilor. Adevărată fortăreaţă împotmolită. Această dispariţie era prea ciudată pentru a nu da de bănuit călătorilor. E mai bine un tigru în câmpie decât un şarpe sub ierburi. Acolo. mateloţii puseră mâna pe carabine şi erau gata să riposteze ocnaşilor. ca om prudent. zise John Mangles. Detunăturile încetaseră la venirea lui Ben Joyce. Banda lui Ben Joyce părea că zburase ca un cârd de păsări răufăcătoare. dar Glenarvan. Aceste evenimente se petrecuseră eu iuţeala fulgerului. o stinse. O tăcere adâncă urmă zgomotoaselor împuşcături. se hotărâră să pândească. Ayrton se ridicase brusc. pe jumătate consumată. Cortul nu oferea un adăpost îndestulător contra gloanţelor. — La căruţă! La căruţă! strigă John Manglcs şi târî pe lady Helena şi Mary Grant. în momentul în care soţul ei căzuse sub glonţul lui Ben Joyce. — Da. De la marginea pădurii pâna la malurile râului Snowy. pe când Olbinett alerga de colo până colo. lady Helena se aruncase către el. împuşcături răsunară. umărul rănitului a fost dezvelit şi maiorul recunoscu imediat că glontele. răspunse maiorul şi această dispariţie mă nelinişteşte.Cap. Nici osul. se ridicase. Maiorul şi John scotociră câmpia împrejmuitoare. uşor atins. maiorul. John Manglcs şi matcloţii săi. Apoi. Numeroase urme de paşi se vedeau pe el şi nişte iarbă de puşcă. deodată. . care au fost îndată în siguranţă. în afară. John. Acolo. Trebuiau să bată în retragere. Glenarvan şi Robert se duseră în căruţă.

"— Toţi caii sunt morţi". Mac Nabbs. îndată convorbirea reîncepu: — "Ce om dibaci.mişcând degetele mâinii şi antebraţul. Ayrton ne-a târât până aici pentru a ne jefui şi asasina! — Da. Ce faimos caporal cu invenţia naufragiului! Dacă proiectul îi reuşeşte. . urme de paşi proaspăt făcuţi şi printre ei Mac Nabbs recunoscu pe fierarul din Blaclc Poţnt. el puse pe lady Helena la curent cu lucrurile pe care nu le ştia. ajunsese lângă nişte umbre suspecte care-i treziseră atenţia la o jumătate de milă de tabără. adăugă Mac Nabbs şi se depărtară. moartea ciudată a animalelor încredinţate îngrijirilor sale. răspundea altul. se îngrămădiră cum putură. treziră bănuielile maiorului. Călătorii. se păzea de Ayrton. Plantele fosforescente aruncau lumini palide în întuneric. ne îmbogăţim! Al dracului Ayrton!" "— Zi-i Ben Joyce."— Ce plantă folositoare e gastrolobium!" Apoi tăcură. banda ne-a urmărit tot drumul. îi dădu numărul din Australian and New-Zealand Gazette cumpărat la Seymur şi adăugă că poliţia pusese la preţ capul acestui Ben Joyce. toate aceste amănunte. blestemaţii părăsiră pădurea de gumieri. Ben Joyce. fără evenimentele care se petrecuseră în noaptea precedentă. Din ziua întâlnirii sale. n-ar fi putut formula o acuzaţie directă. Mac Nabbs. "— Da". Mulrady şi Wilson care vegheau afară. în sfârşit o lipsă de sinceritate în cuvinte. zise fierarul. apariţia lor în ţinuturile Victoriei. Ştiam ceea ce voiam să ştiu şi m-am întors în tabără eu certitudinea că nu toţi ocnaşii se moralizează în Australia. insistenţa de a chema Duncan-u\ pe coastă. temut bandit."— Otrava nu-i rea". Două sau trei lucruri. aproape neînsemnate. căruia optsprezece luni de crime îi făcuseră o funestă celebritate. Trei oameni examinau nişte urme pe pământ. complicitatea lor în catastrofa drumului de fier. I se făcu pansamentul şi începură să comenteze faptul. afară de. înainte de a-şi începe povestirea. o privire schimbată între caporal şi fierarul de la Wimerra River. strecurându-se printre copaci. căci şi-a câştigat numele!" în acel moment. — Şi de la Wimerra. îşi linişti el însuşi prietenii. "— E tot aşa ca cea de lâ Wimerra". zicea unul. Nu ştiam destul. • Totuşi. — Aşa că. adică evadarea unei bande de condamnaţi din Perth. puţin câte puţin. Maiorul a fost invitat să vorbească. din instinct. "—• Ei sunt". răspunse maiorul. I-am urmat. să nu-i fie cu supărare lui Paganel! Maiorul se opri. "iată trefla potcoavelor". Dar cum recunoscuse Mac Nabbs pe Ben Joyce în caporalul Ayrton? Aici era misterul pe care toţi voiau să-l lumineze şi maiorul se explică. "— Iată cu ce să omori caii unei cavalerii întregi". în căruţă. şovăielile lui Ayrton de-a străbate oraşele şi satele. grupate. Tovarăşii săi tăcuţi se gândeau. zise Glenarvan a cărui mânie îl făcea să pălească. pândind o ocazie favorabilă? — Da.

zise lady Helena. —Ai dreptate. John. adică un matelot al Britanniei devenit şeful unei bande de ocnaşi. aşadar. deci. E incontestabil că-l cunoaşte pe Harry Grant şi că a fost caporal pe bordul Britanniei. o văzu aşa de palidă şi disperată. un matelot al Britanniei! Şi-a furat numele de Ayrton. La Wimerra a comunicat cu unul din ai săi.— Dar acest mizerabil nu-i. Dar din această situaţie. Pregătea vreo lovitură contra irlandezului când i se oferi o ocazie. lăsând să se discute tot acest trecut. nc-a împotmolit în mlaştinile râului Snowy şi ne-a dat în mâna ocnaşilor pe care-i comandă. certitudinile care se pot desprinde din această obscură situaţie. Să nu ne rătăcim. Expediţia a fost hotărâtă. Apoi. după cum Ayrton e Ben Joyce. s-a hotărât îndată să tragă folos. — Acum.mai bună. Mary Grant. răspunse Glenarvan. în ipoteze zadarnice şi să ţinem ca sigur că Ben Joyce e Ayrton. A auzit povestirile lui Glenarvan. Banda sa ne-a urmat. ca om îndrăzneţ. Ben Joyce e numele său de război. E un mister pe care viitorul îl va explica. îmi vei spune cum şi de ce caporalul lui Harry Grant se găseşte în Australia? —Cum? Nu ştiu. dovedite de-acum de amănuntele preţioase pe care ni le-a dat Ayrton. . acest om se numeşte în realitate Ayrton. decât a trădătorului. care trebuise să-şi pună aceste întrebări sie însuşi. — Iată. răspunse Mac Nabbs şi poliţia declară că nu ştie mai mult decât mine în această privinţă. clar demonstrate. Acestea. răspunse el cu vocea totdeauna liniştită. răspunse maiorul şi o asemenea particularitate va fi de natură a-i lumina căutările. — Astfel. cereau din partea lui Glenarvan o vigilenţă extremă. După părerea mea. fierarul din Black Point şi a lăsat urme pentru recunoaşterea trecerii noastre. — Tata! Doamnă. Din fericire. sunt completate de cuvintele condamnaţilor. şi a furat angajarea lui pe bord? Toate privirile se îndreptară către Mac Nabbs. De ce? Mi-e cu neputinţa să spun. Totul era spus asupra lui Ben Joycc. tata! răspunse tânăra fală. copilul meu? zise lady Hclena. răspunse Mac Nabbs. acest nenorocit se introdusese la Paddy O'Moore cu o intenţie criminală? — Desigur. ieşea o consecinţă gravă. zise John Mangles. întâmplarea ne-a pus în prezenţa lui. Trecutul îi fusese reconstituit de maior şi mizerabilul apărea aşa cum era. încât înţelese ce se petrece în mintea ei şi strigă: — Miss Mary! Miss Mary! Plângeţi! — Plângi. Nimeni nu se gândise încă la ea. un îndrăzneţ şi temut criminal. John Mangles mai întâi. privea viitorul. Singură. Explicaţiile lui Mac Nabbs au fost primite fără discuţie. era mai puţin de temut din partea banditului demascat. —Poliţia nici nu cunoaşte această identitate a lui Ayrton şi Ben Joyce. istoria naufragiului şi. momentul venit. O plantă veninoasă i-a permis de a ne ucide puţin câte puţin boii şi caii. Intenţiile sale.

de ce lacrimile îi cădeau din ochi. care să ne transbordeze! — De ce. răspunse Glenarvan. adăugă Mulrady. Apele. Aş plăti cu greutatea ei în aur o plută. Doar acest Snowy nu-i un râu. înaintea durerii celor doi copii. — De o oră. înţeleseră durerea domnişoarei Grant. Paganel murmura decepţionat: — Ah! Blestemat document! Te poţi lăuda că ai pus capul a douăsprezece bravi oameni la o grea încercare! Şi demnul geograf. care făceau de pază. — E cu putinţă. de ce numele tatălui său pornea din inimă pe buze. Aceşti blestemaţi sunt laşi. — Nu erau în număr îndestulător pentru a ne ataca. în convorbirea lor surprinsă de Mac Nabbs. întrebă Glenarvan pe cei doi mateloţi. înălţimea Voastră. n-aţi văzut nimic. în acest moment. Ocnaşul. Mulrady. pentru a-l târî pe Glenarvan. O tăcere adâncă domnea pe câmpia cuprinsă între marginea pădurii şi râu. John Mangles. se ridicaseră cu încă un picior. Wilson. Ele formau un curent puternic. păstrară tăcerea. Ah! Dacă am putea să părăsim această câmpie mlăştinoasă şi să ne urmăm drumul spre coastă! Dar apele umflate ale râului ne închid drumul. Norii mari nemişcaţi copleşeau bolta cerului. Tocmai examinaseră râul Snowy. crescute de ultimele ploi. n-aţi auzit nimic? — Nimic. Bandiţii trebuie să fie la mai multe mile de aici. condamnaţii o spuseseră clar. E imposibil de a te aventura pe aceste întinderi muginde şi desfăcute în mii de vâltori. maiorul şi Paganel îl ajunseră pe Glenarvan. Dar o revelaţie subită se făcu în spiritul tuturor. în mijlocul acestei atmosfere amorţite într-o toropeală adâncă. răspunse Wilson. câţiva canguri ocupaţi să mănânce nişte rămurele. Acest Ben Joyce o fi voit să-şi recruteze câţiva bandiţi de specia sa printre cei care rătăcesc la poalele Alpilor. Ben Joyce şi banda sa trebuise să se fi retras la o distanţă destul de mare. înaintea acestei situaţii. Ne ştiu înarmaţi şi poate că aşteaptă noaptea pentru a*şi începe atacul. Niciodată Britunnia nu se sfărâmase de stâncile din Twofold bay! Niciodată Harry Grant nu pusese piciorul pe continentul australian! Pentru a doua oară. răspunse Glenarvan. . propusese un naufragiu. ci un torent aproape de netrecut. cel mai mic zgomot s-ar fi transmis şi totuşi nu şe auzea nimic. îşi lovea fruntea s-o sfărâme. Cine ar mai fi găsit câteva cuvinte de speranţă? Robert plângea în braţele surorii sale. dovedeau că prezenţa omului nu tulbura tăcutele singurătăţi. cu adevărat furios contra lui însuşi. nu ne dă ordinul de a construi noi o plută? Lemnul nu lipseşte. în acest timp. interpretarea greşită a documentului arunca pe o urmă falsă pe căutătorii Britannieil Toţi. zise Wilson. Va trebui să dublăm pază pe înserate. înălţimea Voastră.Ea nu putu continua. — Nu. Glenarvan se duse ]a Mulrady şi Wilson. Descoperirea trădării lui Ayrton distrusese orice speranţă. căci o pereche de păsări care se jucau pe ramurile joase ale copacilor.

— Şi de ce? întrebă Glenarvan. — Al dumneavoastră nu.John Mangles declară râul de netrecut şi adăugă: Dar nu trebuie să rămânem aici fără a încerca ceva. — Ce zici. Scrie Paganel.— Zic că ajutoare ne trebuiesc urgent. ce ordonă înălţimea Voastră? — înainte ca Glenarvan să hotărască. zise Glenarvan. Plecarea lui Mulrady a fost fixată la ora opt. — O. A avut-. ideea de a-i schimba potcoava de la piciorul stâng şi de a o înlocui cu. scrie numele noastre. zise Paganel. inteligent. căruţă. după scurtul crepuscul de seară. soarta să-l arate. da. dar aceste primejdii să-i fie rezervate lui John Mangles. John. zise Glenarvan. cărările şi drumul trebuie să Fie păzite de complicii lui Ben Joyce. a cărui rană nici nu e închisă! — Glenarvan. zise John Mangles. trebuie să mergem la Mclbourne. milord. reluă maiorul. Numele meu să fie amestecat cu numele camarazilor mei şi dea cerul să iasă cel dintâi! Se înclinară înaintea acestei voinţe. Şi de ce ai fi dumneata. soarta nu putea să aleagă mai bine. dacă unul din noi trebuie să se ducă la Mclbourne. ştiu. Ceea ce voiam să facem înaintea trădării lui Ayrton. Să meargă< cineva la Mclbourne. reluă Mac Nabbs. Procedară la scos şi soarta se pronunţă pentru Mulrady.o potcoavă a — . că mă sperii de un drum de două sute de mile. Paganel. Şi deoarece nu se poate îfierge la Twofold bay. Paganel? — Şi credeţi. dar ştiu că şi situaţia nu se poale prelungi. nu trebuie să pleci. milord. călare? — Amicii mei. Wilson se însărcina cu pregătirea calului. Lady Helena a fost înştiinţată îndată de hotărârea luata de a se trimite un mesager la Melbourne şi de hotărârea soartei. — Să vă despărţiţi de lady Helena. — Bine. Vreau ca peste şase zile să mă întorc pe malurile lui Snowy. . — Sunt primejdii. Numele lui Glenarvan a fost unit cu celelalte. răspunse maiorul. John? întrebă Glenarvan. nu poţi părăsi expediţia. sunt gata de plecare! Glenarvan strânse mâna lui Mulrady.. robust şi. Fără a vorbi de pericolele acestei călătorii de două sute de mile printr-un ţinut necunoscut. zise Paganel. Edward. cu adevărat. lăsând maiorului şi lui John Mangles paza taberei. Găsi pentru Mulrady cuvinte care merseră la inimă bunului marinar. Bravul matelot scoase un strigăt de mulţumire şi zise: — Milord. Locul dumitale e aici. — Dar e o încercare primejdioasă. — Nu. înălţimea Voastră să mi-l dea şi mă voi duce eu acolo. Apoi se întoarse !. Ayrton ne cerea opt zile de lipsă pentru a aduce oamenii Duncan-ului. El e căpitanul Duncan-ului şi ca atare nu se poate expune. Ne rămâne un cal. e şi mai necesar după. Eu mă voi duce în locului său. îl ştiau brav. trebuie să fac o observaţie. dumneavoastră. nu. Ei bine. răspunse Glenarvan şi nu-mi voi lăsa partea altora.

Scrisoarea a fost închisă şi pecetluită. care a fost definitiv făcută în aceşti termeni: Ordin lui Tom Austin de a ieşi în larg fără întârziere şi de a duce Duncan-\x\ la 37 r. Acesta. îşi reluă locul şi zise cu o voce liniştită: — Sunt la ordinele dumitale. bucuria care îi strălucea în ochi se stinse. — Ce ai? întrebă maiorul. isprăvi scrisoarea şi o dădu lui Glenarvan spre a o iscăli. de scrisoare. Rupse o foaie albă. din întâmplare. latitudine pe coasta orientală a Australiei. aştepta. Astfel. Paganel îşi pregătea maşinal carnetul. el repetă: "Aland! Aland! Aland!" Se sculase. cu această formalitate. părea străin de ceea ce se petrecea în jurul său. puse următoarea adresă: Tom Austin . cu creionul în mană. Paganel isprăvea acest ultim cuvânt. Savantul. nefiind călare. răspunse Paganel. căutând a-şi opri cuvintele gata să-i scape de pe buze. Ocnaşii n-ar fi putut recunoaşte urmele lui Mulrady. absorbit de o idee fixă. nici de a le urma. sunt gata! Şi tot vorbind. îl scutura. Apucase ziarul. Glenarvan pregăti scrisoarea destinată lui Tom Austin. pe numărul din Australian and Ncw-Zealand Ga/. Paganel semăna cu un om pe care îl lovise o nebunie subită.cailor morţi. de bine de rău. Se linişti încetul cu încetul. Dar această stare de surescitare nervoasă nu dură. — Ah! strigă geograful. Paganel. el nu auzi cererea lui Glenarvan şi acesta a fost nevoit s-o reînnoiască. Glenarvan începu să-i dicteze următoarele instrucţiuni: Ordin lui Tom Austin de a ieşi în larg fără întârziere şi de a duce Duncan-u\. când ochii i se îndreptară. care zăcea ne pământ. Paganel cu o mână pe care emoţia o făcea să tremure încă. — Ei.. — Nimic! Nimic! răspunse Paganel. — A Australiei? zise Paganel. Apoi. zise Glenarvan.a. milord. Glenarvan îl priveau iară a înţelege nimic din această inexplicabilă agitaţie. — Ah! Foarte bine. în toată această succesiune de aventuri supărătoare. nu se gândea decât la documentul fals interpretat. Pc când Wilson se ocupa cu aceste amănunte. Jurnalul îndoit nu lăsa să se vadă decât ultimele două cuvinte ale titlului său. Mary şi Robert Grant. mai încet. Lady Helena. Glenarvan reluă dictarea scrisorii sale. dar braţui său rănit îl jena şi îl însărcina pe Paganel să scrie în locul său. scoţând un strigăt. apoi. Sucea cuvintele pentru a le smulge un nou înţeles şi rămase adâncit în prăpăstiile interpretării. supărat de recenta lui rană. Trebuie spus că Paganel. Apoi. de tot. se descurcă..ette. Ah! Da! A Australiei. Creionul lui Paganel se opri şi Paganel păru că uită complet de Glenarvan.

unde Ben Joyce şi ceata sa trebuie să se fi pus la pândă. John Mangles dădu matelotului său un revolver pe care-l încărcase cu cea mai mare grijă. Lutul o ţinea încleştată. . Arsenalul se alcătuia din şapte carabine şi şapte revolvere şi permitea de a susţine un asediu destul de lung. ele erau numai la câteva mile dincolo de tabără. Animalul părea obosit şi. căci maiorul îl auzea repetând aceste cuvinte. Toate "lracks"-urile. Picioarele sale. Armă bună în mâna unui om care nu tremură. căci nici muniţiile. Douăzeci şi patru de ore după aceea. după ce cobora drept la sud până la coastă. adică toate cărările câmpiei. dar părea hotărât s-o ţină în taină. Aceasta era clipa plecării. Cădea o ploaie torenţială. de siguranţa şi vigoarea picioarelor lui depindea scăparea tuturor. Mulrady nu se putea rătăci. Acest drum. gesticulând şi repetând aceste cuvinte de neînţeles: * —■Aland! Aland! Zealand!" Cap. Cât despre primejdii. trebuia ca Mulrady să reuşească în periculoasa sa întreprindere. nu făceau nici un zgomot pe pământ. Or. Cortul nu mai oferea un adăpost îndestulător şi fiecare căutase refugiul în căruţă. îi trasă itinerariul. nu! Nu mă vor crede! Şi de altfel la ce bun? E prea târziu! Această hotărâre luată. Privirea sa mai arăta încă o vie preocupare. Calul destinat lui Mulrady a fost adus. Apoi părăsi căruţa. Mulrady se însărcina să lase repede în urmă pe ocnaşi şi să termine cu bine importanta lui misiune. Mclbourne. Avea fără îndoială motive puternice de a face astfel. Paganel îşi recăpătase sângele rece. dar să ajungă cu bine. Maiorul sfătui pe Mulrady să-l cruţe din moment ce va scăpa de primejdia ocnaşilor! Era mai bine să întârzie cu o jumătate de zi. ocnaşii vor fi nevoiţi să se retragă dinaintea unei forţe superioare. cu harta sub ochi. el dădu lui Mulrady indicaţiile necesare pentru a ajunge la Melbourne şi. noaptea deveni foarte întunecoasă. ca un om care se luptă cu el însuşi: ( — Nu. XXI PATRU ZILE Restul zilei se scurse fără alt incident. din precauţie. se sfârşeau la drumul Lucknow. cina a fost luată în comun. în mai puţin de şase zile. Nimic mai simplu. Odată trecut. La ora şase. La ora opt. nici proviziile nu lipseau.Secund pe bordul iahtului Duncan. Isprăviră pregătirile pentru plecarea lui Mulrady. făcea un ocol brusc spre Melbourne. Trebuia să-l urmeze necontenit şi să nu încerce a străbate de-a curmezişul un ţinut puţin cunoscut. învelite în cârpe. Duncan-ui ar fi fost ancorat în golful Twofold. Bravul matelot era fericit că dă înălţimii Sale acest semn de devotament. echipajul va ti pe celălalt ţărm al râului Snowy şi dacă trecerea nu va fi încă posibilă. Dar înainte de toate. totuşi.

ascultară amândoi. Totuşi.O vom şti mâine. Mac Nabbs şi John Mangles nu se puteau auzi. E o cursă pentru a ne depărta de căruţă. mă voi duce singur. căci urechea nu putea distinge nimic în zgomotul provocat de furtună. răspunse John Mangles. — Să nu mergem! Răspunse maiorul. toţi strânseră mâna lui Mulrady. în acest moment.căci şase împuşcături izbucnind în câteva secunde. — Adio. umşuier ascuţit ajunse pâna la ei. răspunse Mangles. se ghemuiră în căruţă. vijelia îşi îndoia violenţa. — Nu puteţi părăsi tabăra. e o nenorocire pe care nu trebuie s-o mărim cu a alta. — în ce direcţie? întrebă el. — La ce distanţă? — Trebuie să fie la cel puţin trei mile. Inexplicabila şuierătură se reînnoi deodată şi ceva ca o detunătură îi răspunse. încerca să străpungă . bravuj meu matelot şi Dumnezeu să te conducă! Glenarvan.. zise Mac Nabbs. în acel moment. perdelele de piele se ridicară şi Glenarvan veni la cei doi tovarăşi ai săi. să vină spre noi fără întârziere! Acum du-te. răspunse Maiorul. uneori se făcea linişte. Mary Grant. ca şi ei. Glenarvan nu voia să se supună. ferm hotărât să-l împiedice pe Glenarvan de a comite o inutilă imprudenţă. John Mangles se duse repede la maior şi-i zise: — Ai auzit? — Da. Ei încercau să străpungă cu privirea bezna. Călătorii. Voiţi deci ca să fim ucişi unul câte unul. — Un om. această şuierătură sinistră şi detunătura care ajunsese până sub coviltir. întindea urechea la cel mai mic zgomot. Apoi. după plecarea lui Mulrady. . Se ducea si venea împrejurul căruţei. zise John. să fim la discreţia acestor răufăcători? Dacă Mulrady a fost victima lor. Maiorul şi John Mangles vegheau afară. milord. Crengile înalte ale eucalipţilor sunau în umbră cu o sonoritate mută. zise el cu voce calmă şi dispăru îndată. Maiorul şi John Mangles ascultau cu atenţie. milord. . — Nici asta! reluă Mac Nabbs cu energie. Mulrady încalecă. Auzise.Şi dacă Mulrady a căzut sub loviturile acestor mizerabili! Reluă Glenarvan care apucă mâna lui Mac Nabbs. — Haidem! zise Glenarvan aruncându-şi carabina pe umeri. E un om sau un animal!. Să nu piardă nici o clipă! Să plece la Twofold bay şi dacă nu ne găseşte acolo. — Acolo. dacă n-am putut trece Snowy. zise John. pot mătura îndată un drum închis de răufăcători. dar foarte slab. îi zise Glenarvan. In timpul unuia dintre aceste răgazuri. arătând în direcţia luată de Mulrady. — Iată scrisoarea pe care o vei da lui Tom Austin. lady Helena. să ni se scadă forţele. căci furtuna mugea atunci cu o nouă violenţă..

Ascultă un prieten. Ben Joyce. chemându-i în zadar pe cei pentru care se jertfise îl tortura.. Se temeau în fiecare clipă ca rănitul să nu moară. părăsit. Scrisoarea adresată lui Tom Austin nu se mai găsea. când la trei sute de paşi de căruţă se auziră aceste cuvinte: — Ajutor! Ajutor! Era o voce plângătoare şi disperată. îl auzi repetând: — Milord. Maiorul repetă aceste cuvinte şi-şi privi tovarăşii. dar de ce? Numai cu scopul de a-l opri. leşinul rănitului dovedeau că fusese grav atins. scrisoarea. Maiorul aşeză pe orificiul rănii. la toţi acei care rămân! De altfel. Glenarvan. dându-l la o parte pe Mac Nabbs. Gândeşte-te la lady Hclena.. paloarea. Wilson.. îi zise el. înainta pe cărare. de a-l împiedica să ajungă la Duncan? Această scrisoare. O febră arzătoare îl mistuia. îşi simţiră mâinile ude de sânge. John Mangles şi maiorul se repeziră în direcţia aceea.. . fără ajutoare. După un sfert de oră. îi descoperi rana. Ochii i se întredeschiseră. Gândul de a şti pe unul din ai săi lovit mortal.. Ce voia să spună Mulrady? Ben Joyce îl atacase pe matelot. rănitul. Un şiroi de sânge stacojiu şi sacadat curgea din rană. în agonie. când tovarăşii săi îl ridicară.cu privirea bezna opacă. unde vrei„să te duci? Unde să-l regăseşti pe Mulrady? în acest moment şi ca un răspuns maiorului. Acest ţipăt venea din aceeaşi direcţie în care izbucnise detunătura la mai puţin de un sfert de milă. — Ascultaţi! zise Glenarvan. r. apropiind de el urechea. Olbinett părăsiră căruţa şi lady Helena cedă compartimentul său sărmanului Mulrady.. Lady Helena şi Mary Grant. Mulrady era acolo rănit. Ploaia se înteţea şi vântul se dezlănţuia în crengile copacilor uscaţi. Nu putea spune dacă arma atinsese organe principale. poate. ca două surori de caritate. toţi se sculară. Paganel. un tampon gros de iască.. Mac Nabbs nu ştia dacă va reuşi să-l oprească. Noaptea trecu în nelinişte. linişteşte-te. maiorul şi John Mangles transportară corpul lui Mulrady prin mijlocul vijeliei. Mac Nabbs îl pansa cu îndemânare.. Robert. făcu o mişcare. — Edward. La sosirea lor la căruţă. nemişcat până atunci. apoi bucăţi de scame strânse cu un bandaj.. Nenorocitul avea în partea dreaptă p lovitură de pumnal. Reuşi să oprească hemoragia. la Mary Grant. nu-l părăsiră.. Buzele sale murmurară cuvinte fără şir şi maiorul. După câteva clipe zăriră de-a lungul unui tufiş o formă omenească ce se târa şi scotea gemete lugubre. pe care o spălă cu apă proaspătă. Mulrady a fost aşezat pe partea corespunzătoare rănii. Glenarvan căută buzunarele lui Mulrady. se auzi un ţipăt disperat. cu capul şi pieptul ridicate şi lady Helena îi dădu de băut câteva înghiţituri. Glenarvan. Maiorul „scoase haina matelotului din care curgeau şiroaie de sânge şi apă.

cu o corabie ca Duncan-ul. trecuse cam vreo două mile. — Ura. trăiască Ben Joyce! strigară bandiţii. — E singura hotărâre de luat. răspunse Ben Joyce şi acum Duncun-ul e al nostru! La această parte a povestirii lui Mac Nabbs. era oribilă. — Totuşi. apoi de a aştepta cu răbdare pe malurile lui Snowy o trecere practicabilă. zise unul dintre ocnaşi. foarte absorbit de gravitatea situatei. nu-^i pierduse de tot cunoştinţa. cincisprezece zile. descompusă de moarte. O lovitură violentă i se dădu în partea dreaptă şi căzu. Glenarvan nu-şi putu opri un strigăt. ordinul de a veni la coastă. Faţa. pe o cale mai sigură. voi ceilalţi. vom fi stăpânii Oceanului Indian. Prudenţa îi interzicea să se depărteze. Mulrady. Părăsind tabăra. Totuşi. pentru ca apele râului Snowy să-şi reia nivelul lor normal. Ucigaşii îl credeau mort. Voi găsi mijlocul de a vă urca Ia bord. trebuie. Mac Nabbs continuă: Acum. prindeţi calul. Mulrady urmă una din cărările arătate de Paganel. Acolo e întâlnirea. Simţea că-l căutau. Odată echipajul pe mare. Paganel şi Glenarvan se duseră până la locul unde avusese loc atacul.în zori. — Nu te poţi gândi să trimiţi alt mesager la Melbournc. peste şase. După cum credea. Nu a avut timp să-şi descarce în întregime arma. Ceata lordului va fi încă blocată în mlaştinile lui Snowy. Animalul dădu înapoi. N-ai măcar un cal cu care să parcurgi aceste două sute de mile! într-adevăr. Se întoarse la căruţă. — Orice s-ar întâmpla. în golful Twofold. TreCeţi râul pe podul Kemplepier. maiorul îi povesti pe scurt ce aflase de la Mulrady. reluă Glenarvan. credea el — se aruncară înaintea calului său. calul lui Mulrady nu mai reapăruse. milord. John. sau în lipsa lui pe maior. răspunse John Manglcs şi voi încerca să mă duc eu acolo unde matelotul n-a reuşit. John Manglcs. Apoi. când mai mulţi oameni :— cinci. Atunci când veni şi Glenarvan. Peste două zile voi fi la bordul Duncan-ului. lovite de gloanţele lui Mulrady. zise el. Glenarvan nu-şi duse mai departe investigaţiile. I se păru că doi oameni cădeau. Acolo. La lumina detunăturii. Vom ajunge atunci la Twofold mergând cu încetul şi de acolo vom trimite Duncan-\i\\i\. Unul era cadavrul fierarului din Black Point. apucă revolverul şi trase. Calul lui Mulrady a fost adus şi banda se ducea în sud-est spre Snowy River. aceste cuvinte au fost pronunţate: — Am găsit scrisoarea. Glenarvan avea de două ori dreptate: mai întâi de a interzice orice tentativă izolată. nu ne vom mai despărţi. căruia ţinu neapărat să-i vorbească. ajungeţi fa coastă şi aşteptaţi-mă. — Dă-o. atâta cât îi dădea voie întunericul nopţii. reluă Ben Joyce. — Nu. Dar aceasta a fost totul. . răspunse Paganel. El se grăbea. îl recunoscu pe Ben Joyce. Mulrady îşi reveni curând în simţiri. Prima lui grijă a fost să-I cheme pe lord Glenarvan. Să aşteptăm opt zile. două cadavre zăceau pe pământ.

Ocnaşii se puteau aşeza pe acest pod şi să-l apere. Wilson le semnală întoarcerea. Dar. dar îndrăzneaţă. Ocnaşii l-au trecut. răspunse Glenarvan. îi aşteptară. Dacă podul Kempler-pier era distrus. cu orice preţ şi să întreacă banda lui Ben Joyefe pe ţărmurile lui Twofold bay.. John Mangles şi Paganel se pregăteau să plece. răspunse Paganel. zise Glenarvan care presimţea o nouă nenorocire. Aşa că nu pierdură timpul în .a fost foarte mari. — II vom duce! Pot da echipajul meu fără apărare.Mulrady cu toate că era grav rănit. înainte de a ne aventura spre acest pod. în care trebuie să mergi orice s-ar întâmpla. era bună. în sfârşit. John. — Ca şi ei. cei doi curajoşi tovarăşi plecară.. către ora unsprezece. în timpul zilei. zise Mac Nabbs. trupei lui Ben Joyce? Idcca de a trece Snowy pe podul Kemple-pier. a avut puterea de a se târî până la trei sute de paşi de tabără de unde l-am luat aproape mort. — Te însoţesc. — Da. asiguraţi cu provizii şi arme. Deci. Cap.. tot nu se întoarseră. — Există podul? întrebă Glenarvan. trebuiau să treacă Snowy. repezindu-se înaintea lor.. zise atunci John Mangles. Mă însărcinez cu aceasta. — Piraţi! Piraţi! strigă Glenarvan. Iată. într-adevăr. Temerile. — Milord. Această revelaţie îngrozi pe Glenarvan şi pe ai săi. XXII EDEN Nu trebuiau să deznădăjduiască. şi să se păzească de bandiţii care trebuiau să cutreiere malurile. Trebuiau să coboare Snowy.. Seara venită. — Dar Mulrady ce va deveni? întrebă lady Helena. zise Paganel. — Dar cum să trecem Snowy? întrebă Wilson. răspunse maiorul şi atunci. Trec ei pe podul Kemple-pier. Echipajul meu Wiasacrat! Duncan-u\ meu în mâna acestor bandiţi! — Da! Căci Ben Joyce va surprinde corabia.. — L>au ars după trecerea lor! răspunse Paganel. trecem şi noi. e prudent'de a-l 1 recunoaşte. înainte de a risca ultima noastră şansă. să-i urmeze malurile până în locul în care vor întâlni podul semnalat de Ben Joyce. un pod de liane. Paganel şi John Mangles erau obosiţi de truda unui marş de zece< mile. povestea lui Mulrady. Vor fi cel puţin treizeci contra şapte! Dar sunt momente în care nu te gândeşti. zise John Mangles. — Dar. dispărând îndată în mijlocul marilor trestii ale râului. Veţi înţelege acum de ce curajosul matelot ţinea atâta să vorbească. — Ei bine! Trebuie să ajungem la coastă înaintea acestor mizerabili.

rămânea nemişcat. Căuta să combine vreun plan îndrăzneţ pentru a-l trece. Glenarvan. foarte uşoare. Dar abia era mânată în curent şi ca se răsturnă. având capul plecat. Astfel. Un torent de lavă dacă ar fi curs între ţărmurile sale. Voind cu orice preţ să învingă obstacolul. John Mangles şi Wilson nu făcuseră nici cincisprezece metri pe acest râu umflat de ploi şi de topirea zăpezilor. ridicând ancorele. Cinci zile se scurseră de la plecarea lui Ben Joyce. Bcn Joyce era la bordul iahtului? Când Duncan-u\. Peste tot aceeaşi furie a apelor. să-l liniştească. se grăbea să ajungă pe acea coastă funestă şi când fiecare oră îl apropia de ea?! John Mangles resimţea în inima sa toate neliniştile lui Glenarvan. Cea mai mare grijă a lui Mulrady era de a crede că scăparea sa putea să-l întârzie pe GÎenarvan şi trebui să i se promită că-l vor lăsa în tabără în paza lui Wilson. Lady Helena ceruse ca dânsul să ocupe primul compartiment al căruţei. el construi o plută cu mari bucăţi de scoarţă de gumieri. sfătuită de maior. rana sa închisă. în mâna bandiţilor. Şi amândoi se întoarseră în tabără. să-l încurajeze. ajuta pe Mulrady cu îngrijirile cele mai atente. Apele tumultuoase şi umflate de ploi nu coborau. Căpitanul şi matelotul încercară plăpânda plută în timpul zilei de 18 ianuarie. care măsura o lăţime de o milă. — Nu! John. Aceste plăci. A le înfrunta însemna să-ţi rişti viaţa. erau legate cu scânduri şi formau un vas destul de fragil. 17 ianuarie.cuvinte zadarnice şi a doua zi. Ele se învârteau cu o furie de nedescris. această trecere nu a fost posibilă nici în acea zi. John Mangles şi Glenarvan se duseră să observe râul. înot? zise John Mangles. Iahtul trebuia să fie în acest moment pe coastă. aşteaptă. aceeaşi iuţeală năvalnică. Pierderea sângelui ajungea să explice slăbiciunea bolnavului. nici a doua zi. cu braţele încrucişate. n-ar fi fost mai grozav. — Vreţi să încerc să ajung la celălalt ţărm. nu mai aştepta decât de la timp şi odihnă completa vindecare. răspunse Glenarvan. Matclotul se simţea revenind la viaţă. Tot povârnişul meridional al Alpilor australieni îşi vărsa în această mică albie imensele lichide. dacă trecerea lui Snowy ar fi devenit cu putinţă. pentru a organiza trecerea. puterea şi curajul. târâtă în vâltoare. în zadar. De zece ori. Din nenoricire. erau să plătească scump cu viaţa temerara expediţie. dacă în acel moment poate. Maiorul şi Glenarvan se duseră cinci mile în susul lui Snowy fără a găsi un vad. Trebuiau să renunţe la speranţa de a salva Duncan-\x\. 16 ianuarie. Glenarvan se întoarse la Snowy. Făcură tot ce puteau dibăcia. în timpul acestor lungi ore pierdute. Lady Helena şi maiorul încercau. lady Helena. dispăru. Pluta. reţinând pe îndrăzneţul tânăr. Văzându-se oprit. Glenarvan dispera. Dar în zadar. Ziua se petrecu în cea mai mare nelinişte. Dar cum să-l liniştească. . nici un organ principal nu îi fusese vătămat. Mac Nabbs îndrăznea să afirme că. Zilele de 19 şi 20 ianuarie trecură în această situaţie. hemoragia oprită.

însănătoşirea lui progresa cu paşi repezi. Wilson rezista curentului. — pi! Ce importanţă mai au acum? răspunse Glenarvan. Totul merse bine pe o întindere de vreo treizeci de metri. Paganel constată. stătea în picioare în partea de dinapoi şi trebuia să îndrepte pluta. La ora unu. se aşezară pe pluta pe care o frânghie o oprea de ţărm. întârziere? — Ai dreptate. Wilson? îl întrebă John Mangles pe matelotul său. John. împreună cu căruţa şi cortul. dar solidă. îl cunosc pe Tom Austin. răspunse John Mangles. Experienţa dovedise că bucăţile de scoarţă nu puteau rezista violenţei torentului. Creşterile temporare se epuizează repede. stăpânindu-l într-o oarecare limită. A trebuit să execute ordinul dumneavoastră şi să plece de îndată ce-i va fi fost cu putinţă. maiorul. ambarcaţiunea a fost . — Şi aceasta va salva ncnoricitul echipaj? strigă Glenarvan. Nu suntem decât la treizeci şi cinci de mile de Delegete! — Da. N-a fost isprăvită decât a doua zi. Comunică lui Glenarvan rezultatul observaţiilor sale. John doborî nişte trunchiuri de gumieri din care făcu o plută grosolană. — Atenţie şi susţine-ne împotriva curentului. John Mangles aşezase la cârmă un fel de vâslă pe care o încredinţase lui Wilson şi care trebuia să susţină aparatul contra Curentului şi să-i scadă abaterea din drum. gată să-i ajute: — Suntem gata. Cât despre el. Dar după puţin. răspunse Wilson. dacă a suferit o zi. apucând vâsla.cu ajutorul unei lopeţi grosolane. John spera să ajungă la ţărmul opus. Totuşi. Restul a fost părăsit. în ziua de 21. se îmbarcară provizii atât cât putea duce fiecare pentru un drum de două zile. — înălţimea Voastră să mă asculte. Mulrady era destul de bine pentru a putea fi dus. Cine ştie dacă nu vom sosi la timp pentru a preveni o nenorocire? — Să plecăm! strigă Glenarvan. Torentul redevenea râu cu ape repezi. într-adevăr. apele lui Snowy coborâseră simţitor. cred că mâine trecerea va fi cu putinţă. Lady Helena şi Mary Grant ocupau centrul plutei. răspunse Glenarvan. căpitane. — Da. Glenarvan. îndată. Trebuie să ajungem la golful Twol'old. mergând pieziş. lângă Mulrady. Această muncă a fost grea şi ziua se scurse fără ca pluta să fie terminată. reluă John Mangles.Totuşi. era imposibil ca această stare să se prelungească. e prea târziu! — Acesta nu-i un' motiv pentru a ne prelungi-şederea aici. zise Paganel şi în acest oraş vom găsi repede mijloace de transport. că apele începeau să scadă. replică maiorul. două zile. La amiază. în raport cu violenţa lor. Paganel şi Robert îi înconjurară. John Mangles şi Wilson începură să construiască o plută marc. Atunci. — într-adevăr. Dar cine ne spune că avariile sale vor fi fost reparate la venirea lui Ben Joyce la Melbourne? Şi dacă iahtul n-a putut ieşi în larg. e adevărat. John Mangies dezlegă frânghia şi cu o împunsătură repezi pluta în apele lui Snowy.

Cu toate sforţările lor. exceptând arma maiorului. După puţin. reuşiră şi pluta. scăpate din naufragiu. Restul proviziilor. ceea ce făcu imposibilă acţiunea vâslelor. Ea se găsea la o jumătate de milă în josul punctului de plecare. Nu mai erau decât la o sută de metri. iar ziua părea că nu mai vine. Scoaseră din apă pe Mulrady şi pe cele două femei pe jumătate ude. . în care nu fusese niciodată. Trebuiră să se resemneze: Nu era nici un mijloc de a opri această mişcare a plutei. Acest continent. fără voie. amicuf meu. la coastă înainte de cinci. ploaia interveni.luată de vâltoare. Mica ceată se găsea aproape fără resurse la treizeci şi cinci de mile de Delegete. cu riscul de a-şi rupe vâsla. Călătorii n-avură decât timpul de a se agăţa de tufişurile care stăteau povârnite. împreună cu sfărâmăturile plutei. Seara. ameninţa să fie fatal acelora care-i căutau urmele. Acolo. Noaptea a fost grea. se izbi de povârnişul stâncos al ţărmului. trunchiurile se dezlegară şi apa pătrunse vâjâind. Duncan-ul părăsise Melbourne. începură din nou să meargă şi maiorul nu găsi ocazia să fragă nici o împuşcătură. pluta avea puţină stabilitate. Ce privelişte tristă şi ce rău se termina această călătorie aşa de bine începută! Nu se mai duceau în căutarea căpitanului Grant. In sfârşit. Să facem o targa şi te vom purta rând pe rând. adică la 26 ianuarie. Mulrady trebui să se aşeze pe ea. Or. Nu putea ajunge la Delegete înainte de trei zile. Mulrady văzu că ar fi putut să-şi împiedice tovarăşii de a pleca şi de aceea ceru să rămână. Dar nu trebuiau să se mai bizuie decât pe carabina maiorului. îşi uni sforţările cu ale sale. Glenarvan refuză. dar cea mai mare parte din proviziile îmbarcate şi din arme. cu voie. Se hotărî plecarea fără întârziere. când vâsla lui Wilson se rupse. John voi să reziste. Glenarvan voi să fie primul care să-şi ducă matelotul. căci regiunea e locuită numai de jefuitori. Wilson şi John Mangles se găsiră aşezaţi într-o poziţie inversa. Ce importanţă aveau acum câteva ore de întârziere? — Nu. toată lumea era scăpată. Manevra putu să-i apropie pe ţărmul stâng. zise el. Targa a fost făcută cu ajutorul ramurilor de eucalipt şi. pentru a aştepta ajutoare din Delegete. Wilson. a fost luată de curent. Ea se învârtea cu o iuţeală vertiginoasă. de la 16. ba chiar singur. Izbitura a fost violentă. John şi Wilson îşi reluară vâslele şi reuşiră să dea o direcţie oblică. după o traversare care dură mai mult de o jumătate de oră. cu mâinile sângerânde. nu vreau să părăsesc pe nimeni. ea se învârti fără ca vâslele s-o fi putut menţine în linie dreaptă. poposiră sub un mănunchi de gumieri. Apucă targa de un capăt. după cinci mile numai. Pluta înaintase până în mijlocul râului. Wilson de altul şi porniră la drum. Acolo nu se întâlnesc nici colonişti şi nici squatteri. Pluta nesusţinută era târâtă. în care el nici nu era. a format masa de seară. Râul era trecut. curentul avea o iuţeală extremă şi cum se opreau vâltorile. în mijlocul deserturilor necunoscute ale frontierei victoriene.

Erau ca un mănunchi de vergi de fier ascuţite. Mulrady a făcut o parte a drumului pe jos. Dar când omului îi lipseşte totul. împreună cu câteva plante comestibile care creşteau în funţjul unei văi. Nu numai foamea.Din fericire. îşi potoliră setea şi simţiră viaţa reînsufleţind în trupurile lor. O ploaie măruntă şi pătrunzătoare cădea de câteva orc. un fel de păhărele umplute cu un binefăcător lichid şi care spânzurau de ramurile arbuştilor coraliformi. Trebuiră să se lipsească. Dacă lipsa de apă şi de alimente s-ar fi prelungit până seara. să strângă o mare cantitate şi hrana a fost asigurată pentru mai multe zile. Marca cantitate de materii aluminoase pe care le cuprindea. au fost sfărâmaţi între două pietre şi. călătorii obosiţi. ca un amestec de baionete tăioase. dacă. în care drumul trebui să fie deschis când cu toporul. Aceasta era "nardu". Vegetaţia este aceea care susţine pe indigeni când vânatul. au traversat lungi livezi a căror iarbă părea făcută din plăcile cărnoase ale gurii balenelor. Glenarvan şi ai săi abia făceau o jumătate de milă pe oră. Acesta era lemnul necombuslibil pe care Paganel îl citase în ciudata nomenclatură a produselor australiene. După ce ocoliră baza muntelui. când crede că clipa morţii a venit. împiedica orice combustie. Sub frunzele ascmănăloaare celor ale trifoiului. o criptogramă din familia marsileaceelor. ci şi setea se făcu în curând simţită. deci. o plantă ale cărei excelente proprietăţi îi fuseseră adesea descrise de unul din colegii săi de la Societatea de geografie. insectele şi şerpii Lipsesc. Aceasta alcătui. aceeaşi plantă care a prelungit viaţa lui Burke şi a lui King. în ziua de 23. deci. Olbinett putu. Oraşul Delegete nu mai era decât la zece mile şi seara poposiră la 149° longitudine pe chiar frontiera Noii Galii de sud. 24 ianuarie. John Mangles n-ar fi descoperit o colibă părăsită şi dărăpănată. douăsprezece ouă mari. Aceşti spori mari ca o linte. Aceasta oferi apa în "cephalote". tot dejunul din 22 ianuarie. Paganel descoperi în albia secată a unui râu. din întâmplare.'Dar nu putu aprinde lemnul. . A doua zi. pe care Olbinett le coapse în cenuşă caldă. pe când păsările râzătoare. Trebuiră să se mulţumească cu acest mizerabil bordei de crengi şi paie. Adăpostul le-ar fi lipsit. Robert descoperi un cuib de dropii şi în acest cuib. când se vede fără mijloace. păreau că-şi bat joc de aceşti nenorociţi călători. nu a fost vorba de dejun. creşteau spori uscaţi. astfel au obţinut un fel de făină. când cu focul. Au făcut o pâine care linişti torturile foamei. Rana era în întregime cicatrizată. dar energici. ei ar fi căzut în drum pentru a nu se mai ridica. de foc şi de pâine şi au fost nevoiţi să adoarmă în haine umede. ascunse în crengile înalte. se puseră din nou la drum. în deserturile din interior. Nimic mai arid ca această regiune semănată cu sfărâmături de cuarţ. atunci se manifestă intervenţia Providenţei. în acea dimineaţă. Această plantă se găsea din abundenţă. Wilson voi să aprindă focul pentru a prepara pâinea de nardu şi se duse să strângă uscături.

un surd murmur vesti apropierea Oceanului Indian. Părea că Glcnarvan le comunicase graba care-l mistuia. Nici o corabie nu intrase în golf de o săptămână. Apoi. aşezaţi într-o trăsură. făcând şase mile pe oră. întrebară a fost ncţionarii şi consultară sosirile din ultimele zile. cercetând spaţiul. Ei nu pierdeau. — La Eden! zise lord Glenarvan. din oră în oră. E mai bună siguranţa decât îndoiala. John Mangles. călătorii. dar nici una nu desfăşura pavilionul navei din Malcolm. după o masă întăritoare. Când apăru marea. aşa cum a fost sese cu o lună înainte la capul Corrientes. printr-un miracol al Providenţei. speranţa reveni în inima lui Glcnarvan. A doua zi. Trebuiră să ocolească golful pentru a atinge ţărmul la paralela 37°. Simjindu-se aşa de aproape de coastă. Cerul şi apa se confundau într-un acelaşi orizont. Paganel coborâră din trăsură. călătorii se duseră la hotelul Victoria. Mai rămânea o speranţă. Glcnarvan se apropia de sfârşitul suferinţelor. va fi ajuns la golf. Glenarvan. Secundul său n-ar fi întârziat niciodată cu zece zile executarea unui ordin. tocmai în punctul în care Tom Austin trebuia să aştepte sosirea călătorilor. o depeşă telegrafică a fost remisă lordului Glenarvan. Un sfert de oră după aceea. Câteva corăbii erau ancorate în radă. .Totuşi. la cincizeci de mile de golful Twofold. — Poate că am ajuns înaintea lui! zise Glenarvan care nu voia să deznădăjduiască. La amiază. Tinerele femei făceau eroice sforţări. Duncan-u\. Toată ziua şi toată noaptea alergară astfel. dar puterile li se duceau. mijloacele de transport au fost repede organizate. La ora unsprezece apăru Delegete. în zori. Nici o pânză nu însufleţea vasta întindere a oceanului. Surugiii. în comitatul Wellesley. alergară la vamă. o telegramă era trimisă la Melbourne. zise Glenarvan. căci marea era rea şi o corabie nu putea fi în siguranţă în asemenea locuri. Poate va întrece Duncan-uV. — Vreau să ştiu totul. zburau cu trăsura pe un drum bine întreţinut. pe coasta argentiniană? Nu se văzu nimic. în douăzeci şi patru de ore. Surugiii se opriră nu departe de farul care semnalează intrarea portului. părăsiră oraşul Delegete în galopul a cinci cai viguroşi. Poate că Tom Austin crezuse că trebuie să ancoreze în golful Twofold. Se târau. trăsura reluă drumul circular care prelungea ţărmurile golfului şi se îndreptă către orăşelul Eden. îndată. stimulaţi de promisiunea unui bacşiş princiar. nici două minute la popasurile care se succedau din zece în zece mile. La ora două. plecară în zori. Era şi timpul. John Mangles clătină capul. nu mai mergeau. era oare acolo. El îl cunoştea pe Tom Austin. toate privirile se îndreptară către larg. Acolo. A doua zi. la 5 mile depărtare.

Mary strânse mâna tânărului căpitan. Dar nu pierdeţi speranţa. Urmele căpitanului Grant şi ale naufragiaţilor păreau să fie pentru totdeauna pierdute. Mary Grant vorbi prima de reîntoarcerea în Scoţia. răspunse John Mangles.Ea era scrisă în aceşti termeni: Lord-ului Glenarvan. iar repatrierea imediată era cu neputinţă. «J.B. îşi ascunse sul'erinţele. domnule John. trebuie ca autorităţile engleze să Fie inFormatc de soarta Duncan-ului.I MACQUARIE Dacă. care n-are răsunet într-o inimă bravă.» Depeşa căzu în mâinile lui Glenarvan. lordul Glenarvan cădea înfrânt în luptă. Totuşi sub loviturile Fatalităţii. Duncan-ul a plecat de la 18 curent pentru destinaţie necunoscută. întreprinderea eşuase. S. Nici p îndoială! Cinstitul iaht scoţian căzuse în mâinile lui Ben Joyce. să ne gândim la cei care s-au devotat pentru aceasta. încercă să consoleze pe lady Glenarvan. gândindu-se la nenorocitul echipaj ce pierise. De asemenea. Nereuşită! Cuvânt trist. acest insucces costa viaţa unui întreg echipaj. Văzând-o aşa de curajoasă. Twofold BL . după ce ea însăşi primise atâtea mângâieri. Eden. De partea lui John Mangles era devotamentul întregii saleA vieţi. El voi să mai spună un ultim cuvânt în Favoarea căpitanului. PARTEA a III-a OCEANUL PACIFIC Cap. devenise o corabie de piraţi! Aşa se terminase trecerea Australiei. Glenarvan era nevoit să-şi recunoască neputinţa de a mai continua Frumoasa încercare. începută sub auspicii prielnice. Mary Grant nu mai avu curajul să pronunţe numele tatălui ei. din partea Mary-ei o recunoştinţă nestrămutată. însă Mary îl opri cu o privire. trebuie să se întoarcă. John Mangles o admiră. Lord Glenarvan trebuie să se întoarcă în Europa! — Aveţi dreptate. miss Mary. vreodată. căutătorii căpitanului Grant ar Fi trebuit să dispere. aşa de resemnată. . iar mai târziu îi zise: — Nu. Decât să părăsesc cercetările începute le voi relua singur. nu era oare în momentul în care le lipsea totul? în care parte a lumii să încerce o nouă expediţie? Cum să exploreze ţinuturi noi?ADu/7can-ul nu mai exista. Andrew. Voi regăsi pe căpitanul Grant sau voi pieri şi eu! John Mangles îşi lua un angajament serios.

în această încurcătură. Adăugă numai că între acest punct şi Marea Britanic existau comunicaţii regulate şi că ar fi uşor să profite de ele. Auckland era situat exact pe a treizeci şi şaptea paralelă de pe coasta Araucanici. pentru acest motiv şi pentru un oarecare altul. După două greşeli succesive. El era pentru adoptarea ei. Totuşi. Or. nu era decât o insulă. cu vapoarele companiei peninsulare. fără să ancoreze prin aceste locuri! După reflecţii şi discuţii îndelungate. Era. Paganel propuse să se închirieze bastimentul în cauză şi să se îndrepte spre Auckland. Glenarvan ar Fi găsit vapoare în curs de încărcare pentru Anglia. plecarea a Fost hotărâtă în mod sigur. Peninsular Oriental Steam Navigation Company arep linie regulată de pacheboturi între aceste puncte şi metropolă. unul se pregătea de plecare pentru Auckland. Dar înainte de a se lua hotărârea. numai în aceste trei porturi ale Australiei. nici spre Pointe de Galles. Această concluzie părea decisivă. nu desfăşura acele argumente. Noua Zeelandă. Aşteptările sale au Fost înşelate. din nordul Noii Zcelande. căci nu puteau aştepta sosirea problematică a unei corăbii în golful Twofold. distanţa care desparte Australia de Noua Zeelandă nu este decât de vreo mie de mile. că un "continent" şi nu o insulă servise de refugiu căpitanului Grant. Paganel nu alătură nici o idee de explorare nouă la propunerea de a se îndrepta spre Auckland. socoti că c bine să . într-adevăr. în care de obicei era atât de priceput. Ştia că mijloacele de transport pentru Sydney şi Melbourne lipsesc. fără a putea fi învinuit de parţialitate. Câte bastimente nu trec prin larg. de altfel. când Paganel propuse ceva. într-un chip hotărât. ar fi putut trage din acest fapt un argument" favorabil propunerii sale. De altfel ce-ar fi dedus? Era zis. ancorate în goll'ul Twofold. Propunerea a fost serios discutată.în timpul zilei. Or. Nici unul cu destinaţia spre Melbourne. nu voia. pe care drumeţii o căutau cu încăpăţânare. capitala insulei Jka na Mau. Geograful cercetase şi el golful Twofold. Desigur geograful. Trei sau patru bastimente. de unde va fi uşor să se întoarcă în Europa. A doua zi. Corăbiile erau rare. Paganel nu se va folosi de acest argument. într-adevăr. căci golFul Twolold e puţin Frecventat. fără îndoială. din cele trei vapoare staţionate în radă. Paganel. într-adevăr. Se mărgini să dea ideea şi„să adauge că traversarea nu va dura mai mult de cinci sau şase zile. la care nimeni nu se aştepta. însă. Orice ar fi. Printr-o coincidenţă ciudată. Socotea să găsească comunicaţii neîntrerupte între Eden şi capitala Victoria. . John Mangles sprijini propunerea lui Paganel. Se hotărâră să ajungă la Melbourne Fără nici o întârziere. Or. compuneau toată flota comercială a locului. John se duse să se inFormeze de corăbiile gata de plecare. nici spre Sydncy. Glenarvan era aproape hotărât să ajungă la Sydney prin drumurile de pe coastă. ce era de Făcut? Să aştepte o corabie? Puteau să zăbovească mult. să mai hazardeze o a treia interpretare a documentului. o ocazie potrivită de a vizita meleagurile Noii Zeclande.

— Dumneavoastră sunteţi căpitanul? răspunse John Mangles. şi pentru o călătorie de câteva zile nu era nevoie de atâta cercetare. apoi se întoarse brusc spre John Mangles. cu mareea de prânz. Nu mai puteau să stea însă la alegere. — Cât plătiţi? — Cât ceri? răspunse John. un ochi chior. buze arse ele pipă şi aerul brutal făceau din Will Halley un personaj nesuferit. Glenarvan. Dar ce este? — Ce duce cu el? — Tot ce se vinde şi tot ce se cumpără.viziteze bastimentul semnalat de geograf. răspunse John Mangles. Văzură că au de-a face cu un om fără educaţie. zise Halley. Paganel. Ce poftiţi? — Macquarie încarcă pentru Auckland? — Da. Dar ce este? — Când pleacă? — Mâine. Robert şi dânsul luară o barcă şi din câteva lovituri de ramă. lovind puntea cu marile lui botine ţintuite. — însă numai călătoria. — îşi vor aduce proviziile lor. între care două doamne. acostară la corabia ancorată la vreo patru sute de metri de chei. — N-am cabine separate. — Da. — Hrana aparte. — După aceea? — După aceea? — Da. . Era un bric de două sute cincizeci de tone. eu sunt. fără altceva! adăugă Will Halley. — Vom vedea. — Cincizeci de lire. răspunse patronul lui Macquarie. — Şi apoi? — Primiţi? zise John Mangles. pe care mofturile căpitanului nu-l încurcau deloc. că manierele lui nu se deosebeau cu mult de cele ale mateloţilor săi în număr de cinci. Ei şi? — Nu ia pasageri? — După cum vor fi şi pasagerii şi dacă se vor mulţumi cu regimul de pe bord. O faţă tăbăcită şi roşcovană. — Ne vom mulţumi cu cabina comună. un nas turtit. Câţi sunt? — Nouă. — Ce vreţi? întrebă Will Halley pe necunoscuţii care treceau bordul corăbiei sale. — Bine! Cincizeci de lire. Căpitanul sau mai bine zis "master"-ul primi destul de grosolan pe vizitatori. maiorul. mâini grosolane. numit Macquarie. care făcea comunicaţia între diferite porturi ale Australiei şi ale Noii Zeelande. — Aparte. care va fi lăsată la dispoziţia noastră. Will Halley se învârti de vreo două ori. — Fără. Glenarvan făcu un semn de învoială.

— Vom fi. Lui Mulrady îi mergea mai bine. — Ce-ai spus? — Şi arvuna? — Iată jumătate din preţ. după Auckland nu-l vom mai vedea niciodată. eu tot plec. că acest urs trebuie să fi făcut. — Ce ne pasă! răspunse Glcnarvan. odinioară. de tovarăşele şi tovarăşii lui nu se interesa deloc. zise John Mangles. Sporul încărcăturii îi producea cincizeci de lire. — Şi îmi închipui. adăugă John Manglcs. Socotea să se trateze pe valurile Pacificului. ori nu. Nici măcar numele nu le ştia şi nici nu se îngrijea de aceasta. Totuşi. Paganel şi John Mangles părăsiră bordul. Apoi? zise Will întinzând mâna. el îşi procură o excelentă hartă a Noii Zeelandc. plânsese adesea pe nenorocita doamnă Olbinett rămasă la bord şi prin urmare victimă. maiorul se folosea de nişte poliţe pe care Glcnarvan le avea la banca Union-Bank din Mejbourne. ridicând din umeri. Robert. De Glcnarvan. Nu voia să fie lipsit de aur şi nici de arme şi muniţii. întâi pieile şi apoi oamenii. răspunse Paganel. Câteva ore pe marc. în acest timp. aveau să-i sfârşească vindecarea'. Wilson a fost însărcinat să aranjeze la bordul Iui Macquaric instalarea pasagerilor. De abia mai simţea rana care îi pusese zilele în pericol. împreună cu tot echipajul a ferocităţii ocnaşilor. douăzeci şi cinci . Glcnarvan făcu observaţia că Macquaric nu egala pe Dunean în privinţa confortului. îşi îndeplini slujba de stewart cu felul său obişnuit. trafic cu carne de om. — Ei bine! îmi place. — Mâine la bord. Glenarvan. însă după multele încercări. care o vârî în buzunar. Era un negustor. Will Hallcy. cabina îşi schimbă înfăţişarea. odată ce comandă Macquaric şi Macquaric merge spre Noua Zeelandă. trecea drept un — Ne-am înţeles. lăsă pe matclot să facă ce vrea. Din Twofold-bay până la Auckland îl vom vedea prea puţin. degetul pălăria de pânză ceruită de pe căpăţâna sa roşcată. editată la Edinburgh de către Johnson. Sărmanul om. proviziile sale au fost gata. înainte de amiază.de lire. Domnul Olbinett a fost însărcinat cu aprovizionarea. Cât despre calităţile sale de marinar. Sub frecăturile sale de perie şi de mătură. de la pierderea Du/icart-ului. — Un adevărat urs! replică maiorul. fără a zice o vorbă. E un adevărat lup de mare. în câteva ore. şi "hrana aparte" consta în păsări alese. Ori veţi fi. făcu el. care umpleau cala corăbiei sale. fără ca Will Halley să fi atins măcar cu. Lady Hclena şi Mary Grant aflară cu plăcere că plecarea era fixată pentru a doua zi. După acest răspuns. nu erau femei care să se sperie de atâta lucru. numărând suma master-ului. — Ce mojic! zise John. iată totul. care nu figurau de obicei niciodată pe bric. şi el o preţuia mai puţin decât cele două sute cincizeci de tone de pici tăbăcite. Cât despre Paganel. Astfel îşi reînnoi arsenalul. maiorul.

Se înţelegeau. ocnaşii au ajuns până aici! Şi sărmanii noştri de pe Duncan ?.. căutând cu o ultimă privire. Ea purta numărul matricol al penitenciarului din Pcrth. desigur. că ocnaşii trecuseră prin această parte a coastei. Acest indiciu era o bluză de pânză cenuşie groasă. Ddrea să viziteze încă o dată presupusul loc al naufragiului.bun cunoscător al acelor mări. ar 11 putut arunca o slărflmătură. o zdreanţă sinistră părăsită la piciorul unui arbore. Glenarvan şi căpitanul John călăreau fără să vorbească. A fost o tristă explorare. că au pierit. tăiat de paralela treizeci şi şapte. — Da! răspunse John cu o voce surdă. Duncan-u\ cel puţin căzuse în mâinile ocnaşilor. cele mai mici golfulcţc. deci. resturi de focuri. părăsit cu uşurinţă un punct. redeveni cel de . e sigur că n-au debarcat. întradevăr. pe care insulele de corali le fac foarte periculoase. în afară de Britannia. cârpită. Toată coasta era pustie.. John! zise Glenarvan. secund al Britanniei şi Britannia putea foarte bine să se fi pierdut în această parte a coastei australiene. John Manglcs descoperi pe marginea ţărmului urme vădite de poposirc. Ocnaşul nu mai era acolo. ca şi plajele înclinate şi platourile nisipoase.. dar zdreanţă sa scârboasă îl trăda. uzată. de curând aprinse. lordul privea imensitatea valurilor. pe care nu-l vor mai revedea. Stăpânul hotelului Victoria le puse la dispoziţie doi cai şi apucară drumul spre nord. acelaşi lucru. Urmele naufragiului nu erau de găsit. Timp de câteva minute. întreprinse această recunoaştere. sub copaci singuratici. Durerea înăsprise trăsăturile lui Glenarvan. putrezea pe ţărmul pustiu. întimpul ultimelor ore ale zilei... de natură să provoace prin aceste meleaguri noi căutări. după ce acoperise un mizerabil. Două motive îl împingeau. pe coasta de est. pe aici înainte cu câteva zile? Nu. deci. Poate avusese loc o luptă? Pentru ce nu se găseau pe ţărm urinele unei lupte ale unei rezistenţe supreme? Dacă echipajul pierise în valuri. care ocoleşte golful Twofold. Priveau stâncile roase de valuri. Cât despre Duncan. însă. N-aveau nevoie nici să se întrebe şi nici să-şi răspundă. Totuşi. ca să afirmăm că fiecare punct al ţărmului a fost cercetat cu amănuntul. Această haină a crimei. dacă nu pe cea de vest. — Mizerabilii! strigă Glenarvan! Dacă vor cădea vreodată în mâinile melc. Ayrton era. îmi voi răzbuna echipajul!. Glcnarvan voi să se întoarcă la acel punct al ţărmului. Nu trebuia. unde mareele Pacificului. nici un semn nu a fost descoperit. mijlocii în acest timp. Apoi ochii i se stinseră.. căci un indiciu izbi ochii lui Glenarvan şi îi demonstra într-un chip de netăgăduit. — Vezi. Aceleaşi gânduri şi aceleaşi suferinţe frământau mintea lor. Un trib nomad de indigeni trecuse. urma unei corăbii pierdută în spaţiu. Putem să ne raportăm la firea şi la inteligenţa lui John. valurile n-ar fi aruncat cadavrele la ţărm? Glenarvan însoţit de credinciosul său John. Şi apoi.

O făcură în aceeaşi seară în faţă la Thomas Banks. e peste puterile mele! — Ce e peste puterile dumitale? — Bucuria. totuşi. Era pur şi simplu încântat de plecarea lui Ben Joyce şi a bandei sale. dar în sfârşit plecaseră.. totodată. — Prietene John. întregul oraş împărtăşi mulţumirea sa. 27 ianuarie. compunându-şi procesul verbal. simţea că geograful voia şi nu voia să vorbească. pe de-o parte.. căci vizuina era vrednică de urs. Glenarvan se întoarse la hotelul Victoria. nu sunt mai nervos ca de obicei. conducându-l spre odaia lui. Politeţe puţin regretabilă. graţie unei noi crime. ai un secret care te macină! — Ei bine! Ce vrei? strigă gesticulând geograful. Dinspre sud-vest bătea o adiere lină. Ocnaşii părăseau Australia. Aţi găsit urma pierdută? — Nu. care face cât cele mai frumoase devize din lume! Cap.. Odată terminată declaraţia. îşi aminteau atâtea speranţe. Magistratul dc-abia putu să-şi ascundă satisfacţia. Totuşi. pe drept nutrite la capul Bernouilli. reluă drumul spre Eden în galopul calului. în sfârşit. de eând cu incidentul de la râul Snowy. O singură formalitate mai rămânea de îndeplinit. — Domnule Paganel.mai înainte şi fără a adăuga un cuvânt sau fără a face vreun gest. seara aceea. John. să aducă la cunoştinţa poliţiei evenimentele care avuseseră loc. Will Halley nu oferise cabina sa călătoarelor. Ancora se clatină şi a fost scoasă cu greu. disperarea pe de altă parte — Eşti. spero". pasagerii lui Macquarie erau instalaţi la bord în strâmta cabină a bricului. Importanta veste a fost imediat telegrafiată autorităţilor din Melbourne şi Sydney. II TRECUTUL ŢĂRII SPRE CARE SE ÎNDREPTA U CĂLĂ TORII A doua zi. cunoşti natura omenească! E de ajuns să respire ca să spere! Şi deviza mea e "spiro. Gândurile lor rătăceau asupra ţării acesteia bogată în nenorociri. răspunse evaziv Paganel. Dar. vesel şi trist de a vizita Noua Zcelandă. adevărat. reluă John. îl întrebă pentru ce era aşa de nervos. De multe ori îl copleşi cu întrebări. — Aveţi vreun indiciu? întrebă cu voiciune John Mangles. prietene John Din Noua Zeelandă nu te mai întorci. care-l observa. La douăsprezece şi jumătate începură manevrele cu refluxul. John Mangles. Cei cinci oameni de . Pânzele au fost desfăşurate câte puţin. la care celălalt nu răspunse. Călătorii petrecură în tristeţe ultima scară. aşa de crud distruse la golful Twofold! Paganel era în prada unei agitaţii febrile. vesel şi trist? " — Da.

Formele sale umflate la proră. vreun incident. Marea. După Patagonia. însă cu toată această întărire a velelor. să le considere drept un continent? Un geograf modern. Paganel revenea mereu lâ interpretarea documentului. nici sfatul nimănui. în cinci sau cel mult şase zile trebuiau să atingă rada portului Auckland. La ce se gândea vrednicul geograf? La această Nouă Zeelandâ. însă. care sfârşea cu o strâmtoare îngust săpată între două insule. Wilson vru să ajute echipajul. -Conţin. se îndârjea asupra Noii Zeelande. Fiecare se lăsă în voia gândurilor sale. murmura în colţul său cuvinte vagi şi fără nici un şir. fundul său larg. John Mangles urmat de Robert urca în răstimpuri pe punte. repeta el. după ce descoperise ţara Van Diemen. care să fi îndreptăţit vreodată pe descoperitorii insulelor acestea. aţâţată de o vorbă. Glenarvan nu-şi găsea locul. bricul înainta cu greu.. un marinar. greutatea de la pupă. făceau din el un vas greoi. îngreuna corabia. Din fericire. dar Halley îl rugă să stea deoparte şi să nu se amestece unde nu-l priveşte. oricât de rău naviga Macquarie. EI avea obiceiul de a se descurca singur şi să nu ceară ajutorul. . pierdură din vedere coastele Australiei şi farul fix al portului Eden. imaginaţia sa. Se văzură deci condamnaţi la o închisoare chinuitoare. Urmări coasta timp de câteva zile şi la 17 decembrie corăbiile sale pătrunseră într-un golf larg.. după Australia. conform spuselor lui Halley. dădu peste ţărmurile necunoscute ale Noii Zeelande. cea mică şi sub rândunică. îl oprea pe acb«t drum. şi evolua sub velele de jos. un punct. rezervându-şi dreptul în cazul în care neîndemânarea echipajului ar compromite siguranţa vasului. tipul vasului de cabotaj.. velele au fost ridicate. olandezul Tasman. Dar era oare printre aceste păţanii vreun fapt. care făcură neplăcută şederea în cabină. spre care-l conducea fatalitatea sa. căci ploaia era violentă. sub vela mare. Lâ 13 decembrie 1642. John. Mai târziu velele mici au fost şi ele ridicate.pe bord manevrau încet. îşi revedea în minte toate păţaniile lui şi trecutul acestei ţări sinistre reapărea înaintea ochilor săi. > Stângăcia câtorva maiievre făcu pe iscusitul John Mangles să zâmbească. Pasagerii suferiră violente scuturături. putea să le atribuie această denumire? După cum se vede. Totuşi aceasta vrea să însemne "continent"! Şi începu să urmărească apoi cu gândul pe navigatorii care descoperiseră aceste două mari insule ale mărilor australe. ca să observe marea.. destul de tulburată. La ora şapte seara. Macquarie se îndreptă în larg. cu ajutorul vremii şi al braţelor celor cinci mateloţi îndemnaţi de. nu interveni. nu putea rămâne pe punte. Vorbiră puţin. Numai Lady Helena şi Mary Grant schimbară câteva cuvinte. înjurăturile master-ului. unul singur. In acest timp. o idee fixă. aceasta cădea greoaie în scobiturile valurilor. Cât despre Paganel. Totuşi. Conţin. Era pentru el o obsesie.

în timpul căreia şalupa care purta bolnavii expediţiei a fost aruncată în golful Refugiului. bruni şi galbeni. Socotea că găsise "Marele continent din sud". Acolo. Masacrului. Această primă întrevedere a europenilor cu băştinaşii părea să promită relaţii amicale de lungă durată. Totul merse bine. îşi zicea Paganel. Mai întâi n-avu să se plângă de indigeni. care purtau un zgomotos echipaj de indigeni. dar şi relele dispoziţii ale sălbaticilor îl împiedicară să staţioneze şi părăsi definitiv ţinuturile cărora le dădu numele de Staten Land. Dânsul părăsi golful căruia îi rămase numele de Golful * ) De atunci. care înseamnă "Peştele lui Mauwi". mai aproape de ţărm. Insula din sud era Mahai-Puna-Mu adică "Balena care produce jadul verde"*). ziua următoare.'era Ika-na-Maul. patru au fost omorâţi. însă. expresie zeelandeză. când un navigator francez. numit Nagui-Nui. cu-vocea groasă. până în clipa când o barcă a lui Surville a fost furată. descoperirea lui Tasman a fost uitată şi Noua Zeelandă părea că nu mai există. împroşcând pe indigeni cu câteva împuşcături de muschetă. însă vânturile îl atacară cu o violenţă extremă şi se dezlănţui o furtună. Surville înainta până la 35°37' latitudine. din sudul Americii. care probabil că nu-i ajunseră. Aceşti sălbatici erau de talie mijlocie. într-adevăr. primi bine pe francezi şi îi găzdui în propria sa casă. înotând către corăbii. şi la 5 ianuarie.Insula din nord. Abel Tasman îşi trimise bărcile la ţărm şi acestea se întoarseră însoţite de două pirogi. descoperite spre răsăritul Ţării de Foc. care nu a fost străină de sângeroasele represalii ale indigenilor din Noua Zeelandă. putură fi salvaţi. In acest loc nu numai violenţa valurilor. El căzu în mare. un marinar din al nouăsprezecelea n-ar putea să-l numească astfel! Nu se poate admite o astfel de greşeală! Nu! Este ceva care-mi scapă! Timp de peste un secol. şapte pirogi cu un mare număr de băştinaşi o atacară cu violenţă. Din cei şase tovarăşi ai săi. ancoră aproape de punctul cel mainordic. un şef. . După acest tragic eveniment. corăbierul olandez îşi închipuia că se mărginesc cu insulele cu acelaşi nume. Surville reclamă în zadar şi a crezut că trebuie să pedepsească pentru acest furt un sat întreg. Tasman ridică ancora. cu părul negru. — Dar. ceilalţi doi şi caporalul. Tawal-Puna-Mu nu desemnează decât o localitate a insulei centrale. ceea ce un marinar din secolul al şaptesprezecelea a putut să numească continent. Grozavă şi nedreaptă răzbunare. Caporalul care o comanda. s-a aflat că numele indigen al Noii Zeelande este TeikaMaui.ara Statelor. urcă apoi coasta apuseană. pe care-l incendie. pe când una din bărcile lui Tasman mergea să caute un loc pentru ancorat. in onoarea Statelor Generale Olandeze. a fost cel dintâi lovit în gât de o săgeată foarte ascuţită. Barca se aplecă într-o parte şi se umplu de apă. legal după cap după moda japoneză şi împodobit o mare pană albă. adică Ţ. cu oasele ieşite în afară.

Cook se îndreptă către Golful Hawkes. Moodi. însă. încât trebuiră să-i liniştească printr-o împuşcătură de mitralieră. Endeavour se opri în Golful Toko-Malu. după ce făcuse timp de cinci luni o uriaşă culegere de obiecte ciudate. ale cărei mărimi uriaşe făceau din ea o adevărată insulă. In curând. în anul 1791. a apărut prin aceste părţi ilustrul Cook. Cook nu ezită să facă doi sau trei prizonieri şi să Ie impună binefacerile sale cu forţa. mai cercetă douăzeci şi cinci de mile din coastă. le aduseră cu ei la bord. găsind la ţărm membrele mutilate ale unui tânăr. Aici. fără nici un folos pentru ştiinţele naturale sau geografice. D'Entrecasteaux. în ziua de 25 februarie 1777. Avea de gând să o mai viziteze o dată în călătoriile sale ulterioare. de plante indigene. Ba mai bine chiar decât o insulă.In ziua de 6 octombrie 1769. Le părăsi pentru ultima oară. El a ancorat în golful Taue-Roa. timp de cinci săptămâni cât a stat. mai mulţi indigeni. Aici dăduseră peste băştinaşi războinici. Tristă fantezie de a se face astfel bucătarii unei mese de antropofagi! Cook. apoi Baden. pe care le iubea cu deosebire şi a căror schiţă hidrografică ţinea s-o completeze. vastă scobitură în coasta răsăriteană a insulei de nord. de documente etnografice şi etnologice. veniseră de bunăvoie ia bord şi făcuseră schimb cu europenii. parapete şi cu şanţuri duble. Demonstraţiile lor merseră atât de departe. . împărţea nordică a insulei Ika-na-Maul. şi căuta să se împrietenească repede cu băştinaşii printr-un bun tratament. vizită încă o dată aceste ţinuturi. trebuie imputat tovarăşilor săi. provocatori şi arţăgoşi.. care anunţau serioase cunoştinţe în întărituri. înalt de şaizeci de picioare. pentru a trata bine pe oameni. seduşi de povestirile lor. Câţiva ofiţeri. dădu numele său slrâmtorii care desparte cele două insule şi părăsi Noua Zcelandă. se opriră aici scurt timp şi doctorul Savage. în anul 1773 celebrul marinar reapăru în golful Hawkcs şi a fost martor scenelor de canibalism. pe care se afla această inaccesibilă fortificaţie. dar şi urlau de-a lungul unui arc natural. Cook vizita două sate apărate prin garduri. copleşiţi de daruri şi de buna primire. în 31 martie. Cel mai important din aceste forturi era situat pe o stâncă. Căpitanii din marina comercială. Hausen şi Dalympe. culese interesante amănunte asupra moravurilor neozeelandezilor. în 20 octombrie. Aceştia. în adevăr. Cook. unde trăia o populaţie paşnică de două sute de suflete. le puseră la fript şi le oferiră carnea băştinaşilor care o mâncară cu multă lăcomie. sălbatic. cu corabia sa Endeavour. în timpul celui de-al treilea voiaj al său. căci nu numai că o înconjurau apele. au fost retrimişi la ţărm. că ei le-au provocat. Vancouver a făcut o oprire de douăzeci de zile în Golful Sombre. Câteva zile după aceea. Richardson. Botaniştii de la bord făcură în ţinut fructuoase explorări şi băşinaşii îi transportară pe ţărm în propriile lor pirogi. trebuie să începi prin a-i supune. în 1793.

când îl regăsim stabilit în ţara strămoşilor săi. Richard Cruise. Civilizaţia a fost fără îndoială întârziată cu mulţi ani. graţie şi bunăvoinţă. Marsden obţinu pentru protejatul său câţiva saci de grâu şi instrumente de cultivarea pământului. străbătură diferite porţiuni din cele două insule şi în anul 1820. neînarmat să petreacă şi câteva nopţi la ţărm. copleşiră din nou pe bietul Dua Tara. până în 1814. se îmbarcă pe corabia Argo ancorată în. Ele au fost bogate în nenorociri. calităţi minunate de blândeţe. în anul următor. inteligentul Dua Tara. Ce idee trebuise să-şi facă despre oamenii care îşi ziceau civilizaţi! A fost dus la Londra. se îndreptă către capul de est. căpitan în al . a putut fără nici un pericol. După dânsul. care uneşte în inima sa dragostea de bine şi iubirea de patrie! Până în anul 1816. ar fi murit de atâtea chinuri. bricul englez Hawes comandat de John James. Poate că aventurile lui Dua Tara vor servi vreodată drept subiect de epopee vreunui Homer maor. baleniera engleză Mercury trebui să se apere contra jafului şi a omorului. un caracter cinstit. Această mică încărcătură i-a fost furată. Nimic nu poate înlocui pe un om inteligent şi bun. La această epocă Thompson. căpitanul Dillon a fost primit în modul cel mai ospitalier.Tot în acelaşi an. care au avut ca rezultat atâtea hărţi folositoare marinei. Lipsă de credinţă. în acelaşi an. în nedreptăţi. comandantul vasului Astrolabe. efectuând serioase studii asupra moravurilor indigene. lovituri şi răni. Acest misionar se interesă de tânărul sălbatic. în timpul celor două opriri ale sale. după ce trecuse prin golful Insulelor. în anul 1817 Lidiard Nicholas. sechestrări. nepotul şefului din Rangui-Hu. când îl lovi moartea la vârsta de douăzeci şi opt de ani. în mijlocul indigenilor. Nenorocirile. Din aceste evenimente potrivnice. Era pe cale tocmai să culeagă roadele atâtor nenorociri. să doarmă în colibe şi să-şi continue fără nici o piedică interesantele lui lucrări de cartografie. In anul 1824. Dimpotrivă.optzeci şi patrulea regiment de infanterie. şi avu mult de suferit din partea unui şef perfid numit Enararo. trebuie să tragem concluzia că foarte adesea cruzimile neozeelandezilor nu au fost decât represalii. în 1819 Marsden. Tratamentele . destinate ţării sale. iată ce primi bietul sălbatic în schimbul bunelor sale servicii. de. Câţiva din tovarăşii săi sfârşiră printr-o moarte îngrozitoare. din aceste alternative de blândeţe şi de barbarie. Fără reverendul Marsden. suferinţele. 1805. ţapul ispăşitor al echipajelor. s-a oprit pentru cincisprezece zile în golful Insulelor şi n-a avut decât cuvinte de laudă despre băştinaşi. comandantul vasului Coquille. A fost făcut matelot de ultima clasă. în martie 1872. Duperrey.golful Insulelor şi comandată de căpitanul Baden. prin această nenorocire ireparabilă. în clipa când se pregătea să regenereze această sângeroasă Nouă Zeelandă. ilustrul Dumont d'Urville. în anul 1827. să schimbe cu ei daruri şi cântece.. Noua Zeelandă a fost dată uitării.a stat aici timp de zece luni. căruia îi recunoscu o judecată sigură. în rău tratament.

Ei au primit îngrijirile şi doctrinele lor. pe ţărmul râului Kawa-Kawa. cu toată prezenta ocnaşilor evadaţi de la Port Jackson. dar mai ales au fost răzbunări provocate de către europeni şi din nenorocire. influenta misionarilor nu se întinsese prea departe de stabilimentele lor. un nomad. Canibalismul nu era distrus decât la creştini şi încă. neozeelandezii să apere pe "arikii" lor. Church Missionary Societyîşi trimise cei mai abili agenţi. cu timpul. Gazeta misiunilor evanghelice semnala două stabilimente însemnate. Populaţii întregi dispăruseră. El a vizitat porţiunile necunoscute ale celor două insule fără a avea să se plângă personal de sălbatici. Câţiva băştinaşi sălbatici cu totul. Toata partea nomadă a populaţiei scăpă acţiunii lor. Din 1808. Misionarii luptau în zadar pentru a învinge aceste instincte canibalice. însă a fost adesea de faţă la scene de antropofagie. numai domnii Marsden. Sentimentul recunoştinţei se trezi în aceste inimi neomeneşti. misiunile prosperau. fripte şi mâncate. Neozeelandezii se devorau între ei. ţinuturile. sau de scoarţă de copac. care de douăzeci de ori străbătuse lumea întreagă. De acum. Astfel. în limba neozeelandeză. Indigenii convertiţi la creştinism. care se varsă în golful Insulelor. Acolo s-a stabilit sediul Societăţii Anglicane.bune sau rele depindeau de căpitanii buni sau răi. contra unor marinari sălbatici. etnografia Noii Zeelande a fost completată de un îndrăzneţ explorator. bătăliile erau de temut. situate unul la Kidi-Kidi. Dar în sfârşit. De asemenea. pedeapsa a căzut asupra acelora care nu o meritau. acesta e numele care li se potriveşte. care îi insultau şi îi ameninţau cu rele tratamente. adică "Evanghelie". în 1824. Acest lucru a fost recunoscut şi de căpitanul Laplace. cum ar fi dispărut nişte turme de oi. altul la Pai-Hia. cu preţul a douăsprezece topoare de fier. După d'Urville. în anul 1814. construiseră poduri peste torente. deci. ridicând biserici de stuf. în principalele puncte ale insulei din miazănoapte. se îmblânziră. băştinaşii au respectat viaţa misionarilor. însă ^barbaria neozeelandezilor o obligă să suspende stabilirea misionarilor. Fiecare misionar mergea la rândul său să predice misiunea civilizatoare printre triburile mai înapoiate. un boem al ştiinţei. Din nenorocire. făcuseră drumuri şi şosele sub conducerea acestor "ariki". Desigur că au fost şi atacuri neîndreptăţite din partea băştinaşilor. adică pe reverenzi. care demoralizau populaţia indigenă. străpunseseră pădurile imense cu cărări. Hali şi King debarcară în golful Insulelor şi cumpărară -de la şefi un teren de două sute de acri. pe malurile unui canal. altădată înfloritoare şi populate ale insulei Ika Na Maul se prefăcură în pustietăţi de neînchipuit. în timpul popasului său în golful Insulelor în anul 1831. purtând crucea şi aceste cuvinte: "Rongo Pai". protectorul lui Dua Tara. căci sălbaticii mânuiau armele de foc cu o precizie remarcabilă. în anul 1831. un englez. nu trebuiau să . Se întâmplă chiar ca. şcoli pentru tinerii indigeni şi pe acoperişul acestor modeste clădiri se desfăşura pavilionul misiunii. Earle. începutul a fost greu.

Astfel. ei rezistă. patru zile de la plecare. Paganel. controlul corăbiei. Le aşteaptă sau o civilizaţie imediată sau o barbarie adâncă pentru multe secole. războiul există totdeauna în stare cronică în aceste ţinuturi sălbatice. acelaşi sfat ca Mulrady şi Wilson. Zeelandezii nu sunt australieni tâmpiţi. Adeseori. în alţi termeni. va redeveni stăpânul corăbiei şi dacă îi face plăcere. Instinctul sângelui fierbea în ei. De altfel. Macquarienu străbătuse încă nici două treimi din oceanul care se întinde între Australia şi Noua Zeelandă. pentru a nu nelinişti pe Glenarvan. dacă grosolanul maşter nu s-ar fi îmbătat regulat cu gin sau cu rachiu. va putea face ce pofteşte. Will Halley se ocupa prea puţin de manevrele bastimentului său. şi niciodată vreo corabie nu naviga mai la voia întâmplării decât Macquarie din Twofold Bay. dreapta lor indignare. Mac Nabbs îi dădu. — Fară îndoială. însă. nu fără greutate. îţi mărturisesc că voi fi foarte încurcat. aceste două silabe conţin îl opreau cu încăpăţânare de la o nouă interpretare. Această neglijenţă de neiertat. intervenea Will Halley şi înjura pe cei doi marinari. obliga pe John Mangles la o supraveghere necontenită. urăsc pe invadator şi o ură de netămăduit îi frământă împotriva emigranţilor englezi/Viitorul acestor două mari insule se joacă acum la zaruri. care fug înaintea invaziei europene. răspunse John. se apără. zise Mac Nabbs. ajunge puţină supraveghere. în acest timp. ceea ce nu întrista pe nimeni. lăsa pe alţii s-o facă. III MASACRELE DIN NOUA ZEELANDĂ Pe ziua de 31 ianuarie. Beţivanul. mateloţii mei şi eu nu părăsim o clipă puntea. după ce vom debarca la Auckland. refăcuse în mintea sa istoria Noii Zeelandc. nu se destăinui decât maiorului şi lui Paganel. însă nimic în această istorie nu permitea să califici drept continent. John Mangles oprea şi liniştea. ţinutul compus din două insule şi dacă totuşi câteva cuvinte din document treziseră imaginaţia sa. Will Halley nu-şi vâră minţile în cap. Atâta timp cât suntem în plină mare. Mateloţii săi îl imitau cu plăcere. Se arăta foarte rar. însă. nu cereau decât să înhaţe pe beţivan şi să-l arunce în fundul calei pentru restul călătoriei. cu creierul frământat de nerăbdare. domnule Mac Nabbs. o voi face dacă va fi nevoie. Mulrady şi Wilson ridicară de mai multe ori cârma în clipa când o deviere era să culce bricul pe o parte. . Insă dacă în apropierea coastelor. John. nu trebuie să şovăi în a lua comanda sau dacă vrei. Cap. puţin răbdători. după norocul armelor. Nimeni n-ar fi dat atenţie faptului că îşi petrecea toată ziua în cabină. / . Aceştia. situaţia proastă a corăbiei îl preocupa.supună pe noii convertiţi la ispite prea mari. — Dacă această măsură îţi pare folositoare.

zise Paganel. Aceste sângeroase anale ale canibalismului au fost începute de — Nu poţi să dăi dumneata direcţia vasului? întrebă Paganel. prietene. ne va pune în mare încurcătură. cum sunt fiordurile Norvegiei.marină la bord? — într-adevăr? — Da. căci nu prea sunt ospitaliere coastele Noii Zeelande. Ştiţi că nu există o hartă . Nu e vorba aici de australienii tâmpiţi sau fricoşi. da. că nu mai ia nici o măsură. răspunse John. întrebă Mac Nabbs. Noua Zeelandă are un renume teribil şi se poate pune o dată sângeroasă tuturor incidentelor care s-au produs la descoperirea ei. — Şi în acest caz. zise maiorul. Macquarie nu face decât cursa între Eden şi Auckland şi acest Will Halley cunoaşte atât de bine meleagurile. de canibali lacomi de carne omenească. Recifele sunt numeroase şi trebuie o îndelungată practică ca să le eviţi. — Aşadar. căci am putea regăsi urmele Britanniei. e cu neputinţă. nu vei putea conduce pe Macquarie la Auckland? — Fără harta acestei părţi a coastei. şi primejdiile sunt tot atât de mari aici cât şi înăuntrul ţării! — Vorbeşti de maori. în cazul când căpitanul Grant a naufragiat pe coastele Noii Zeelande. Orice european se rătăceşte prin aceste funeste ţinuturi. ar fi pierdută dacă chila sa ar ciocni una dintre aceste stânci ascunse la câţiva metri sub apă. eu nu cred în bastimentele care se conduc singure şi dacă Will Halley va fi beat la intrarea în radă. — Ar fi foarte greu. oricât ar fi ele solidă. E un şir de mici fiorduri neregulate şi capricioase. — Da. echipajul n-are altă scăpare decât a se refugia la ţărm? — Da. — îşi închipuie fără îndoială. cade în mâinile maorilor şi orice prizonier în mâinile maorilor e pierdut. căci ar fi fără nici un folos. — Ah! Ah! reluă John Mangles. Stâncile sunt grozav de primejdioase. — Grea situaţie! răspunse Paganel. Numai să ne conducă acum pronia cerească şi să dea Domnul să n-ajungem niciodată în puterea acestor sălbatici. că corabia sa cunoaşte drumul şi că se conduce singură. să traverseze Australia. O corabie. — Astfel. domnule Mac Nabbs. Temerile lui Paganel erau foarte justificate. Lista victimelor înscrise pe martirologul navigatorilor e foarte lungă. însă în interior nu. domnule Paganel? întrebă John Mangles. ci de o rasă inteligentă şi crudă. răspunse geograful. dumneata nu ne sfătuieşti să pornim în căutarea lui? — Pe coaste. dacă va fi cazul. zise maiorul. răspunse Paganel. însă niciodată nu-i voi îndemna în interiorul Noii Zeelande. — Să sperăm. că-şi va reveni în apropierea ţărmului. Am sfătuit p« prietenii mei să cutreiere pampasul. dacă timpul permite. de antropofagi din partea cărora nu trebuie să aştepţi îndurare. Reputaţia lor e mare în Oceanul Indian.

Sălbaticii nu se urcau niciodată înarmaţi la bord şi şalupele nu mergeau la ţărm decât bine înarmate. într-o ţară. Mai întâi. După ce simulase că se teme de francezi. Şeful lor. Takuri nu uită nimic. tribului Wangaroa şi era rudă cu băştinaşul luat de Suryille prin înşelăciune. După dânsul. în toate aceste posturi. cinci pescari de pe Sydncy-Cove îşi găsiră de asemenea moartea în gura sălbaticilor. Tovarăşii lui şi cu dânsul petreceau adesea noaptea la bordul vaselor. unde au fost transportaţi bolnavii expediţiei. sălbatici voinici şi îndatoritori ajutau pe marinari la diferitele lor lucrări. ca să ajungem pe urmele celebrului căpitan Marion Du Frene. Căpitanul Marion. Alte două posturi au fost alese. dacă trebuie să credem pe Dumont d'Urville. căpitanul Marion nu se lipsise de oarecare măsuri de pază. altul pe ţărmul oceanului. înşelaţi de astfel de propuneri. căpitanul Tukney şi tot echipajul său suferiră aceeaşi soartă. şi în 23 mai găsi o pădure de cedri măreţi la două leghe de ţărm. iscusitul Takuri.de corăbii. cu doi ani înaintea sosirii căpitanului Marion. Cercetă deci interiorul ţării. acesta din urmă comunica şi cu aşezarea lemnarilor. în apropierea unui golf situat la o leghe. unde onoarea impune unui maor să spele prin sânge insulta suferită. se arătară chiar fricoşi. ca sa fie obişnuiţi să vină la bordul vaselor. înarmat cu securi şi alte unelte. lucra la doborârea copacilor şi la dresul drumurilor care duceau la golf. şi dăruită daruri şi ajutoare tuturor. Către partea de răsărit a strâmtorii Foveaux. Marion şi Crozet. Mai trebuie să cităm patru oameni de pe goeleta Brothers. avea intenţia să schimbe arborada lui Castries. căpitanul francez Marion se opri în golful Insulelor cu corabia sa Mascarin şi cu Castries. mai mulţi soldaţi ai generalului Gates şi trei dezertori de pe Matjlda. la o leghe şi jumătate de vase. Aduceau peştele cel mai ales. Totuşi căpitanul Crozet a căutat să convingă pe Marion să retragă acest ordin.Abel Tasman. Băştinaşii alergau înaintea lor neînarmaţi şi căutau să le insufle o încredere absolută. îşi plănui răzbunarea şi o îndeplini cu un îngrozitor sânge rece. Totuşi.cu cei cinci mateloţi ai săi ucişi şi mâncaţi. unul în mica insulă Motu Aro în mijlocul portului. însă. în curând. El aşteptă cu nerăbdare sosirea unei corăbii europene. Fetele şi femeile lor îi însoţeau. o prietenie nedespărţită. asasinaţi la portul Molincux. Acolo se ridică o construcţie. aparţinea. . Marion şi cei mai neîncrezători dintre ofiţeri au fost orbiţi de purtările băştinaşilor şi ordonară dezarmarea bărcilor. însă nu a reuşit. foarte stricată de ultimele furtuni. după primul voiaj al lui Cook. ca să-i adoarmă într-o înşelătoare siguranţă. unde se adăposti două treimi din echipajul care. Făţarnicii neozeelandezi făcură o primire excelentă noilor sosiţi. Takuri nu putea uita injuria adusă tribului său. străbătură toată această coastă populată de patru mii de locuitori. fierarii şi dogarii bastimentelor. oprindu-se în golful Insulelor. comandată de căpitanul Crozet. învăţară humele ofiţerilor'şi îi invitară să le viziteze satele. în 11 mai 1772.

Atunci. . La ora nouă. Trei posturi erau pe uscat şi mii de sălbatici însetaţi de sânge le înconjurau. Acest eveniment zăpăci cele două echipaje. barca comandantului a fost lovită de mai multe săgeţi trimise dinspre satul lui Takuri. Apoi francezii se despărţiră unii de alţii. unul dintre oamenii căpitanului Marion. căpitanul Marion nu se întoarse pentru culcare la bord. La 12 iunie. Lucrările pentru catarge înaintau. sălbaticii înarmaţi cu lăncii. matelotul de gardă de pe Mascarin zări în mare un om aproape istovit. le crăpară capetele. Treizeci şi trei de zile se scurseră de la sosirea vaselor în golful Insulelor. cu măciuci şi cu topoare. Şefii lor şi ofiţerii trăiau într-o armonie perfectă. căpitanul de arme şi doisprezece marinari. în 8 iunie. atenţiile şi devotamentul neozeelandezilor păru să nu mai cunoască margini.. care în ajun părăsiseră corabia. le sfâşiară pântecele. în semn de mare cinste.de a răzbuna pe morţi. care nu voiau să ancoreze. a putut să scape şi să se ascundă în mărăcini. O barcă a fost trimisă în ajutorul lui şi-l aduse la bord. Un strigăt de răzbunare izbucni. Sălbaticii veniră bucuroşi înaintea oaspeţilor. Vandicourt şi Lehoux. Insă înainte. un voluntar. De îndată. Era Turner. De acolo a fost martor la scene îngrozitoare. Se presupuse că voia să viziteze lucrările pentru catarge şi că rămăsese acolo peste noapte. care înota spre corăbii.. cam pe la ora şapte dimineaţa. după obicei. muribund. butoaiele de apă se umpleau la fântânile din Motu Aro. Ea se întoarse fără nici un incident. Avea într-o coastă o rană adâncă produsă de două lovituri de lance şi revenea singur dintre cei şaptesprezece oameni. In această clipă. se aruncară asupra lor. Căpitanul Crezot conducea în persoană grupul lemnarilor şi niciodată nu au fost mai întemeiate speranţele că lucrarea va fi dusă la bun sfârşit. lovit de două lănci. Marinarul Turner. Marion a fost proclamat mare şef al întregii ţări. Takuri şi cinci alţi şefi îi însoţeau. A fost întrebat şi în curând au fost cunoscute toate detaliile îngrozitoarei crime. Nimeni nu a fost îngrijorat de lipsa lui. A doua zi. se îndreptă spre coastă şi în curând nu a mai fost zărită de pe cele două vapoare. şalupa de pe Castries se duse. De câteva ori Takuri îşi aduse fiul şi-l lăsă să doarmă la bord.ia ora cinci. Marion se îmbarca împreună cu doi tineri ofiţeri. de barca Mascar/o-ului. Barca nenorocitului Marion ajunsese în sat. în timpul unei vizite solemne. zece pe unul şi îi măcelăriră. Turner fără să fie zărit. Purtară pe braţe pe ofiţerii şi mateloţii. Seara. şi patru pene albe împodobiră capul lui. la ora două. se aruncă în mare şi a fost salvat. să încarce apă în insula Motu-Aro. trebuiau salvaţi cei vii. Barca se îndepărtă de corabie. Nimic nu lăsa să se prevadă îngrozitoarea catastrofă. care aştepta pe şaisprezece europeni din şaptesprezece. acostând numai. 'Sălbaticii dezbrăcară pe morţi de veşminte.

în lipsa căpitanului Crozet, care petrecuse noaptea la postul din pădure, Duelesmeur, primul ofiţer de bord, luă măsurile imediate. Şalupa de pe Mascaría a fost expediată cu un ofiţer şi un detaşament de soldaţi. Acest ofiţer, înainte de toate, trebuia să ajute pe lemnari. Plecă, sui coasta, văzu barca căpitanului Marión pe ţărm şi debarcă. Căpitanul Crozet, absent la bord, după cum am spus, nu ştia nimic de masacru, când pe Ia ora două văzu apărând detaşamentul. El presimţi o nenorocire. Alergă în întâmpinare şi află adevărul. Opri pe noii veniţi să nu spună nimic tovarăşilor săi, pe care nu voia să-i demoralizeze. Sălbaticii, adunaţi în grupe, ocupau toate înălţimile. Căpitanul Crozet porunci să se ia uneltele principalele, îngropa pe celelalte, dădu foc şoproanelor şi îşi începu retragerea, cu şaizeci de oameni. Sălbaticii îi urmăreau, strigând: "Takun mate Marión!" 1). Sperau să înspăimânte pe mateloti, dezvăluindu-le moartea şefului lor. Aceştia, furioşi, voiră să se arunce asupra ticăloşilor. Căpitanul Crozet de-abia putu să-i oprească. Străbătură două leghe. Detaşamentul atinse coasta şi se îmbarcă în şalupe, împreună cu oamenii celui de-al doilea post. în acesttimp vreo mie de sălbatici, întinşi pe pământ, rămaseră liniştiţi. însă când şalupele luară largul, pietrele începură să zboare. îndată, patru mateloţi, buni ochitori, doborâră pe rând pe şefii lor, în marea zăpăceală a sălbaticilor, care nu cunoşteau efectul armelor de foc. Căpitanul Crozet ajunse pe Mascarin şi trimise imediat şalupa la insula Mptu Aro. Un detaşament de soldaţi se stabili pe insulă, ca să petreacă aici noaptea, şi bolnavii au fost readuşi Ia bord. A doua zi, un al doilea detaşament veni să întărească postul. Trebuia curăţată insula de sălbaticii care o pustiau şi continuara umplerea butoaielor cu apă. Motu Aro avea un sat de vreo trei sute de locuitori. .Francezii îl atacară. Şase şefi au fost omorâţi, restul băştinaşilor trecut prin baionetă, satul incendiat. în acest timp, Castries nu putea să pornească fără catarge, şi- Crozet, nevoit să renunţe la arborii din pădurea de cedri, trebui să-şi înjghebe Catarge de adunătură. Lucrările de aprovizionare continuau. O lună se scurse. Sălbaticii făcură câteva încercări de a relua Motu Aro, însă fără să reuşească.Atunci când pirogile lor treceau în bătaia vaselor, erau doborâte cu lovituri de tun. în sfârşit, lucrările au fost terminate. Rămânea de aflat, dacă una dintre cele şaisprezece victime nu supravieţuiseră măcelului, şi de răzbunat pe ceilalţi. Şalupa, purtând un numeros detaşament de ofiţeri şi soldaţi, se îndreptă spre satul lui Takuri. La apropierea sa, acest şef perfid şi laş fugi, purtând pe umeri mantaua comandantului Marion. Colibele satului au fost răscolite cu de-amănuntul. în casa lui a fost găsit un craniu de curând fript. Urma dinţilor canibalului se mai vedea încă. Un os omenesc era străbătut de un ciomag de lemn. O cămaşă, un guler însângerat, recunoscută ca fiind a lui Marion, apoi veşmintele,

1 Takuri a ucis pe Marión.

pistoalele tânărului Vandricourt, armele bărcii şi nişte zdrenţe. Mai departe, în alt sat, măruntaie omeneşti, curăţate şi fripte. Aceste dovezi netăgăduite de omor şi antropofagie au fost strânse şi resturile omeneşti îngropate cu evlavie; apoi satele lui Takuri şi al lui Piki Ore, complicele său, date pradă flăcărilor. în 14 iulie 1772, cele două nave părăsiră funestele ţinuturi. Astfel a fost această catastrofă, a cărei amintire trebuie să fie în spiritul oricărui călător, care pune piciorul pe ţărmurile Noii Zeelande. Acel care nu profită de aceste învăţături, e un căpitan neprevăzător. Neozeelandezii au rămas perfizi şi antropofagi. Cook, la rândul său, a confirmat, în timpul celui de-al doilea voiaj al său, în anul 1773. într-adevăr, şalupa unuia dintre vasele sale, Âdventure, comandat de căpitanul Furneaux, acostând ţărmul, la 17 decembrie, ca să caute o provizie de ierburi sălbatice, nu se mai întoarse. Un aspirant şi nouă marinari formau echipajul. Căpitanul Furneaux, îngrijorat, trimise pe locotenentul Burny în căutarea sa. Burny, ajuns la locul debarcării, găsi, zise el, "un tablou de măcel şi barbarie, despre care e cu neputinţă să vorbeşti fără groază; capetele, măruntaiele, plămânii multora dintre oamenii zăceau împrăştiate pe nisip şi, nu departe, câţiva câini mai devorau câteva resturi de acelaşi fel". Ca să terminăm această listă sângeroasă, trebuie să adăugăm corabia Brothers, atacată de neozeelandezi în anul 1815 şi tot echipajul vasului Boyd, cu căpitanul Thompson, măcelărit în anul 1820. în sfârşit, la 1 martie 1829, la Walkitas, şeful Enararo, a prădat bricul englez Hawes din Sydney; hoarda sa de canibali măcelări mai mulţi mateloţi, fripse cadavrele şi le mănâncă. Aşa era Noua-Zeelanda, către care plutea Macquarie, condus de un echipaj nepregătit, sub comanda unui beţiv.

Cap. IV STÂNCILE SUBMARINE
în acest timp, anevoioasa călătorie se prelungea. La 2 februarie, şase zile după plecare, nu se întrezărea ţărmul Auckland-ului. Totuşi vântul era bun şi bătea spre sud-vest; însă, curenţii veneau din faţă şi, bricul abia înainta. Marea aspră şi furtunoasă îi slăbea părţile de sus; scheletul pocnea şi de-abiâ ridica şi cobora valurile. Odgoanele susţineau cu greu catargele şi, de multe ori, le mai lăsau în voia soartei. Acestea erau zguduite în fiecare clipă de tangaj. Din fericire, Will Halley, ca un om puţin grăbit, nu întindea prea mult velele, căci altfel, toate catargele s-ar fi prăbuşit. John Mangles spera, deci, că păcătoasa vechitură va atinge portul fără altă încurcătură, însă, suferea văzând pe tovarăşii săi aşa de rău instalaţi pe bordul bricului. Totuşi, nici lady Helena, nici Mary Grant nu se:plângeau de ploaia neîncetată care le silea să rămână în cabină. Aici, lipsa de aer şi zguduiturile Vasului le făceau mult rău, aşa că veneau adesea pe punte

să înfrunte pedeapsa cerului, până ce un vârtej grozav le silea să coboare. Intrau atunci din nou, în acel spaţiu strâmt, mai bun pentru mărfuri decât să găzduiască pasageri şi mai ales pasagere. Tovarăşii lor căutau să le distreze. Paganel încerca să omoare timpul cu poveştile sale, însă nu reuşea. într-adevăr, spiritele rătăcite pe acest drum al reîntoarcerii erau demoralizate. Pe cât de mult interesau altădată dizertaţiile sale de geograf asupra pampasului sau Australiei, pe atât de puţin amănuntele sale cu privire la Noua

15
Zeelandă le lăsară reci. De altfel, mergeau fără nici un chef către ţara de sinistră memorie, nu de bunăvoie, nu din vreo convingere, ci sub presiunea fatalităţii. Dintre toţi pasagerii lui Macquarie, cel mai de plâns era lord Glenarvan. Se arăta rar în cabină. Nu-şi mai găsea locul. Natura sa nervoasă, surescitată, nu se împăca deloc cu închiderea între patru pereţi. Ziua şi noaptea chiar, fără să-i pese că plouă cu găleata şi de valurile mării, rămânea pe punte, când sprijinit pe balustradă, când plimbându-se cu o agitaţie înfrigurată. Ochii săi cercetau neîncetat orizontul. Luneta sa, în timpul scurtelor înseninări, era cu încăpăţânare. Aceste valuri mute, păreau că-l întreabă. Această ceaţă, care acoperea orizontul, aceşti aburi îngrămădiţi, ar fi vrut să-i destrame dintr-un gest al mâinii. Dânsul nu putea să se resemneze şi fizionomia îi trăda o durere îndârjită. Era omul energic, până atunci fericit şi puternic şi căruia deodată îi lipsesc şi puterea şi fericirea. JohnMangles nu-l mai părăsea şi suporta alături de el schimbările cerului. în acea zi, Glenarvan, pretutindeni unde se făcea vreo spărtură în ceaţă, scruta orizontul cu o încăpăţânare şi mai mare. John se apropie de el: — înălţimea Voastră caută pământul? îl întrebă el. Glenarvan făcu din cap un semn negativ. — Totuşi, reluă tânărul căpitan, întârziem să părăsim acest bric. De treizeci şi şase de ore trebuia să zărim luminile din Auckland. Glenarvan nu răspunse. Privea mereu şi, timp de un minut, luneta sa rămase aţintită spre orizont, în bătaia vântului. — Pământul nu e într-acolo, zise John Mangles. Mai bine să privească înălţimea Voastră spre tribord. — Pentru ce, John? răspunse Glenarvan. Eu nu caut pământul. - — Atunci ce, milord? — Iahtul meu! Duncan-u\ meu! răspunse Glenarvan mânios. Trebuia să fie pe aici, pe aceste meleaguri, plutind pe aceste mări, făcând sinistra meserie de pirat! E aici, John, zic, pe acest drum de corăbii, între Australia şi Noua Zeelandă! Şi am presimţirea că-l voi întâlni! — Să ne păzească Dumnezeu de aşa întâlnire, milord! — Pentru ce, John? — înălţimea Voastră uită situaţia noastră! Ce vom face noi pe acest bric, dacă Duncan îl atacă! Nici măcar să fugim nu vom putea! — Să fugim, John?

— Da, milord! însă vom încerca în zadar! Vom fi prinşi cu voia acestor mizerabili şi Ben Joyce a arătat că nu se dă înapoi de la crimă. Ţin mult la viaţa noastră! Ne vom apăra până în ultima clipă! Fie! Dar după aceea? Gandiţi-vă la lady Glenarvan, milord, gândiţi-vă la Mary Granţ! - — Sărmanele femei! murmură Glenarvan. John, inima mi-e zdrobită şi câteodată simt că disperarea o stăpâneşte. Mi se pare că noi catastrofe ne aşteaptă, că cerul s-a pornit împotriva noastră. Mi-e teamă! — Vă e teamă, milord? — Nu pentru mine, John, însă pentru cei pe care îi iubesc, pentru cei pe care îi iubeşti şi tu! — Liniştiţi-vă, milord, răspunse tânărul căpitan. Nu mai avem de ce ne teme! Macquarie merge greu, dar merge. Will Halley e un dobitoc, însă sunt eu aici şi dacă apropierea de pământ îmi va părea primejdioasă, voi scoate iar corabia în larg. Deci, din această parte, aproape nici un pericol. Dar, ca să ne găsim faţă în faţă cu Duncan-ul, să ne ferească Dumnezeu şi dacă înălţimea Voastră caută să-l zărească, să nu fie decât pentru a-l evita, pentru a fugi! John Mangles avea dreptate. întâlnirea cu Duncan-ul ar fi fost funestă pentru Macquarie. Or, această întâlnire era de temut în mările acestea presărate cu atâtea insule în care piraţii s-ar putea ascunde. Totuşi, în acea zi, cel puţin, iahtul nu apăru şi a şasea noapte de la plecarea din Twofold sosi, fără ca temerile lui John Mangles să se fi realizat. Dar această noapte trebuia să fie grozavă. întunericul veni deodată, cam pe la orele şapte. Cerul era foarte ameninţător. Instinctul marinarului, superior tâmpeniei beţiei, lucră asupra lui Will Halley. El îşi părăsi cabina, frecându-se la ochi, clătinându-şi marele său cap roşcat. Apoi aspiră o mare cantitate de aer, ca şi cum ar fi înghiţit un mare pahar de apă ca să se liniştească şi cercetă catargele. Bătea un vânt răcoritor şi cu o întoarcere de o pătrime spre vest, ducea corabia drept spre coasta Noii Zeelande. Will Halley îşi chemă oamenii cu straşnice înjurături, porunci să se strângă rândunica şi aşeză pânzele pentru noapte. John Mangles îl aprobă fără a zice, nimic. Renunţase să mai stea de vorbă cu acest marinar grosolan. însă, nici Glenarvan şi nici el nu părăsiră puntea. După două ore, începu să bată un vânt furios. Will Halley porunci să se strângă pe vergă gubierul. Manevra ar fi fost prea grea pentru cinci oameni, dacă Macquarie n-ar fi avut o dublă vergă de sistem american, într-adevăr, era destul să ridici verga superioară pentru ca gubierul să fie redus la cea mai mică dimensiune. Trecură două ore. Marea se neliniştea, Macquarie suferea astfel de zguduituri, încât se putea crede că se va izbi de stânci. Totuşi nu era nimic, însă hodoroaga lupta din greu cu valurile. Astfel acestea aruncau pe punte cantităţi considerabile de apă. Barca, atârnată la babord, dispăru odată cu un val.

John Mangles nu încetă să fie neliniştit. Oricare alt bastiment nu s-ar fi sinchisit de valurile puţin primejdioase, la urma urmei. însă acest vas greoi putea foarte uşor să se scufunde, căci puntea se umplea de apă la fiecare scufundătură. Pătura de apă, negăsind o scurgere rapidă prin jgheaburile corăbiei, putea să îngreuneze vasul. Ar fi fost bine, ca pază pentru orice întâmplare, să taie cu lovituri de topor ornamentele corăbiei, pentru a uşura scurgerea apei. însă Will Halley refuza să ia această măsură de precauţie. De altfel, un pericol şi mai mare ameninţa pe Macquarie şi fără îndoială, nu mai era timp ca să se ferească. Către ora unsprezece şi jumătate, John Mangles şi Wilson, care stăteau la bord, în bătaia vântului, au fost izbiţi de un zgomot neobişnuit. Instinctul lor de oameni de mare se trezi. John strânse mâna matelotului. — Stâncile! îi zise el. — Da, răspunse Wilson. Valul se sfarmă de mal. — La cel mult patru sute de metri? — Cel mult! Pământul! John se aplecă peste bord, privi valurile întunecate şi strigă: — Sonda! Wilson! Sonda! Master-ul, aşezat în faţă, nu părea să se îndoiască de situaţia sa. Wilson scoase sonda, o desfăşură şi o aruncă; frânghia se strecură prin mâna lui. La al treilea nod, greutatea se opri. — Şase metri! strigă Wilson. — Căpitane, zise John, alergând la Will Halley, suntem printre stânci. Văzu sau nu, pe Halley, ridicând din umeri, nu mai avea importanţă. Dar el se îndreptă spre cârmă şi dădu jos bara în timp ce Wilson strângea sonda. Timonierul împins cu putere nu înţelese nimic din acest atac subit. — Desfaceţi velele! Desfaceţi-le! striga tânărul căpitan manevrând, astfel, ca să se ridice deasupra stâncilor. Timp de o jumătate de minut, tribordul bricului le atinse şi cu toată întunecimea nopţii, John zări o dâră mugindă, care arunca stropi de spumă, la patru metri de corabie. în acest moment, Will Halley, dându-şi seama de primejdia de neînlăturat, îşi pierdu cumpătul. Mateloţii săi, de-abia treziţi din beţie, nu puteau înţelege ordinele. De altfel, cuvintele sale fără şir, nepotrivirea dintre comenzi, arătau că acestui stupid beţivan îi lipsea sângele rece. Era surprins de apropierea pământului. Era la o depărtare de opt mile în bătaia vântului, când el îl credea la treizeci sau patruzeci. Curenţii aruncaseră corabia în afara drumurilor sale obişnuite şi rătăciseră vasul. în acest timp, manevra la vreme a lui John Mangles depărtase pe Macquarie de stânci. însă John Mangles nu ignoră poziţia sa. Poate că se găsea în mijlocul unui lanţ de recife. Vântul bătea puternic spre răsărit şi la fiecare lovitură de tangaj puteau să fie atinse.

în curând, zgomotul valurilor s-a amplificat în-partea de dinainte a tribordului. Mai trebuiră să schimbe direcţia. John repuse cârma deasupra şi o învârti cu putere. Stâncile se înmulţeau sub prora bricului, şi a fost nevoit de a face volta în vânt pentru a ajunge în larg. Oare va reuşi manevra cu un bastiment atât de prost echilibrat, cu velele în vânt? Era nesigur, dar trebuia să încerce. — Coboară cârma! strigă John Mangles către Wilson.' Macquarie începu să se apropie din nou de linia primejdioasă. în curând, marea clocotea izbită de stâncile ascunse sub apă. Erau momente de groază nespusă. Spuma făcea valurile luminoase. Ai ti zis că un fenomen de inflorescenţă le lumina deodată. Marea urla, ca şi cum ar fi avut vocile acelor stânci antice, despre .care, vorbeşte mitologia. Wilson şi Mulrady, plecaţi pe roata cârmei, o apăsau cu toată greutatea. Deodată se produse o ciocnire. Mâcquarie dăduse peste o stâncă. Odgoanele din stânga se rupseră şi stricară stabilitatea catargului din mijloc. Volta se va termina, oare, fără altă stricăciune? Nu, căci deodată se produse o acalmie şi corabia reveni în bătaia vântului. Volta a fost oprită brusc. Un val uriaş o luă cu sine, o aruncă mai mult peste stânci şi o lăsă să cadă cu violenţă extremă. Catargul din mijloc se rupse cu toate velele sale. Bricul se clătină de două ori şi apoi rămase nemişcat, înclinat spre tfibord cu treizeci de grade. Sticlele ferestrelor zburaseră în bucăţi. Pasagerii se repeziră afară. Valurile măturau puntea de la un capăt la altul şi nu puteau rămâne aici fără pericol. John Mangles ştia că, vasul se blocase în nisip, astfel îi rugă să se înapoieze în cabină. , — Adevărul, John! întrebă rece Glenarvan. — Adevărul, m'ilord, răspunse John Mangles, este că nu mai plutim. Cât despre a fi ajutaţi de maree, aceasta e altă chestiune, însă nu avem timp să chibzuim. — Suntem în mijlocul nopţii? — Da, milord şi trebuie să aşteptăm ziua. — Nu se poate coborî barca pe mare? — Pe această furtună şi în această întunecime, e cu neputinţă! Şi de altfel, în ce loc să tragem la mal? — Ei bine, John, să rămânem aici până la ziuă. In acest timp, Will Halley fugea ca un nebun pe puntea bricului său. Mateloţii, venindu-şi în fire, desfundară un butoiaş de rachiu şi începură să bea. John prevedea că beţia lor va aduee în curând semne teribile. Nu puteai să te bizui pe căpitan ca să-i reţină. Mizerabilul îşi smulgea părul şi-şi frângea mâinile. Nu se gândea decât la încărcătura sa, care nu era asigurată. — Sunt ruinat! Sunt pierdut! striga el, alergând de la un capăt la celălalt al punţii. John Mangles nu se prea gândea să-l mângâie. El înarma pe tovarăşii săi şi toţi se pregătiră să se apere împotriva marinarilor, care se îmbătau cu rachiu, repetând blesteme înspăimântătoare.

— Primul dintre aceşti mizerabili care se apropie de cabină, zise liniştit maiorul, îl omor ca pe un câine. Mateloţii văzură fără îndoială, că pasagerii erau hotărâţi să-i ţină la respect, căci după câteva încercări de a fura, dispărură. John Mangles nu se mai ocupă de beţivani şi aşteptă cu nerăbdare ziua. Corabia era atunci absolut nemişcată. Marea se liniştea din ce în ce. Hodoroaga mai'putea, deci să reziste câteva ore. La răsăritul soarelui, John va cerceta pământul. Dacă ţărmul prezintă un loc bun de debarcat; barca "you-you" acum singura ambarcaţie de la bord, va servi la transportul echipajului şi al pasagerilor. Era nevoie de cel puţin trei drumuri, căci nu era loc decât pentru patru persoane. Cât despre barcă, am văzut că a fost smulsă de un val. Tot reflectând la primejdiile acestei situaţii, John Manglcs, sprijinit de fereastră, asculta vuietul. Căuta să străpungă întunecimea adâncă. Se întreba la ce distanţă se găsea acel pământ atât de dorit şi totodată atât de temut. Stâncile se întind, câteodată, până la mai multe leghe de coastă. Barca şubredă va putea oare rezista unei călătorii atât de lungi? în timp ce John gândea astfel, cerând un pic de lumină cerului întunecos, pasagerii, încrezători în cuvântul său, se odihneau la culcuşurile lor. Imobilitatea bricului le asigura câteva ore de linişte.. Glenarvan, John şi tovarăşii lor, nemaiauzind strigătele echipajului beat-mort, se refăceau de asemenea într-un scurt somn şi cam pe la unu de dimineaţă, o tăcere profundă domnea pe bordul bricului, care dormea el însuşi pe patul de nisip. Cam pe la ora patru, primele lumini apărură la răsărit.- Norii se nuanţară uşor sub luminile palide ale zorilor. John se urcă pe punte. La orizont era un văl de ceaţă. Câteva forme nelămurite zburau în aburii dimineţii, la o oarecare înălţime. Un vânt slab mai zbuciuma pUţin marea şi valurile din larg se pierdeau în mijlocul unor nori nemişcaţi şi deşi. John aşteptă. Lumina creştea încet, şi orizontul se colora cu tonuri roşii,. Perdeaua se ridică încetul, deasupra vastului decor din fund. Stâncile negre ieşiră din ape. Apoi o linie se desen pe fâşia de spume; un punct luminos se aprinse, ca un foc în vârful unui munte, proiectat de discul încă invizibil al soarelui care răsărea. Pământul era cam la o depărtare de vreo nouă mile, — Pământul! strigă John Mangles. Tovarăşii săi, treziţi de strigăt, apărură pe puntea bricului şi priviră în tăcere coasta, care se anunţa la orizont. Ospitalieră sau funestă, trebuia să le servească-lor ca Ioc de refugiu. — Unde e Will Halley? întrebă Glenarvan. — Nu ştiu, milord, răspunse John Mangles. — Şi marinarii săi? — Ca şi dânsul, morţi-beţu fără îndoială, adăugă Mac Nabbs. — Să fie căutaţi, zise Glenarvan, nu trebuie să-i lăsăm pe această corabie.

profitând de noapte şi de somnul pasagerilor. — Ce! Nimeni? zise Glenarvan. zise John Mangles. — însă. răspunse John Mangles. — Au căzut. oare. Trebuie să fugim de Noua Zeclandă. răspunse Glenarvan. Căpitanul. zise el. Nu găsiră aici pe Will Halley. John. stricăciunile bricului? întrebă lady Helena. nici pe mateloţii săi. fugiseră pe singura barcă a bricului. c evident. răspunse John Mangles. Voi aşeza în faţă un catarg improvizat. vom merge încotro vom voi. pe o plută. Robert. — Dacă bastimentul poate fi salvai. pe care datoria îl obligă să rămână ultimul la bord. — Totul e cu putinţă. răspunse Glenarvan. în loc de un arbore trunchiat şi vom porni — încet. Wilson şi Mulrady îl urmară pentru a coborî barca pe mare. e adevărat — dar. — Cu atât mai mult. înălţimea Voastră. să-l salvăm. îndreptându-se spre partea de dinapoi a corăbiei: — La barcă. Comandă. Cu atât mai bine. dacă aşa cum presupun. foarte îngrijorat de această dispariţie: Apoi. după câteva clipe de chibzuială: — Avem două mijloace. — Ce e de făcut? întrebă Glenarvan. ne aflăm la sud de Aucklajid. milord. tovarăşii tăi. Au vizitat tot bricul. Dar barca dispăruse. Ne sunt cruţate atâtea scene supărătoare! — Şi eu cred. totuşi. Paganel. noi suntem gata să te ascultăm. de a ne scăpa de această situaţie: să scoatem vasul din nisip şi să pornim pe marc sau să ajungem la ţărm. Cap. Tânărul căpitan îşi roti privirea pe mare. — Nu Ie cred prea serioase. ce va fi uşor de construit. din nenorocire. căci ajunşi pe pământ. chila bricului e desfundată sau dacă nu poate fi . V MARINARII IMPROVIZA ŢI Will Halley şi echipajul său. până în fundul magaziilor. JE mijlocul cel mai bun. Dacă. voi urca poale coasta cu Macquaric. nu e aşa? — Da. dacă nu iscusiţi. observă catargele stricate ale bricului şi zise. Wilson şi însuşi Olbinett aplaudară cuvintele lui Glenarvan şi înşiruiţi pe punte se ţinură la dispoziţia lui John Mangles. cu cât ne-am depărtat mai mult de ţel. în mare? întrebă Pagancl. doamnă. — Aceşti ticăloşi au fugit. ce ne vom face fără mijloace de transport? — Să evităm coastele. Nu mai era nici o îndoială. Maiorul. milord. mai e un căpitan la bord.Mulrady şi Wilson coborâră pe puntea de dinainte şi după două minute reveniră. La amiază voi stabili poziţia locului şi. Nepăsarea lui Hallcy ne-a aruncat spre sud. de altfel. fugise cel dintâi. şi marinari curajoşi.

Muncă lungă şi grea. deci. — La lucru. după ce vizită interiorul bastimentului. fără mare greutate. cu prora întoarsă spre nord-nord-vest. Acesta. atingea maximum de înclinare şi părea inutil sa proptească acum corabia. Aproape două sute de piei tăbăcite se aflau aici rău aşezate. pentru a despotmoli pe Macquarie. conduşi de Wilson. Vor vedea numai. uşurat puţin. sub acţiunea valurilor şi la mareea următoare vor face încercarea cea mare. Robert şi Paganel. înclinarea sa pe tribord se accentuase. nu. Mareele nu sunt puternice în Pacific. zise maiorul. John şi Mulrady deschiseră marca uşă a punţii şi coborâră în cală. se scufundă. .urnită de aici. Din clipa când se simţi refluxul. Două spărturi se deschiseseră la babord. Bricul eşuase. John se bizuia mult pe sosirea (luxului. Apoi. se urcară să strângă gabierul mare. De altfel. Maiorul. la înălţimea bordurii. ca să ridice pe Macquarie. după o muncă stăruitoare şi grea pentru mâini care nu erau . pentru a determina poziţia pe fundul mării. Or. John porunci îndată să se arunce în mare o parte din baloturi ca să uşureze corabia. şi funcţiona bine. cum se va purta bricul. Mai rămâneau de luat măsurile. Mateloţii improvizaţi erau la ordinele sale. cu ajutorul unor macarale uriaşe fixate de odgonul cel mare de pe punte. Macquarie. La ora şase de dimineaţă. păstra la bord vergile şi jelelaltc pârghii. Macquarie. Apa nu putea. ar fi îngreunat eliberarea corăbiei. de altfel nefolositoare. putură cerceta fundul bricului. atunci va trebui să ne resemnăm să ajungem la coastă şi să reluăm pe pământ drumul spre Auckland. Wilson. Cârma nu era stricată. Aceasta ne interesează înainte de toate. însă puteau să se lipsească de ea. cu oarecare greutate. Totuşi. cu ajutorul grinzilor. întins sub sforţarea vântului. După trei ore de muncă grea. la venirea mareei. dăduse peste un banc de nisip înclinat în pantă foarte mare. John porunci mai întâi să se strângă velele rămase întinse. să pătrundă. Pompele puteau foarte uşor scoate apa şi să uşureze corabia. porunci John Mangles. înainte cu aproape o oră de creşterea mării. Extremitatea inferioară a prorei şi aproape-două treimi din chilă erau adânc împotmolită. se găsiră decât două picioare de apă în magazii. John socoti că e fără folos să o ridice.va rămâne împotmolită în nisip. John recunoscu imediat că nava suferise foarte puţin de pe urma naufragiului. Nu va fi gata. Putură să le ridice. ceea ce se făcu. Odată examinată cheresteaua. pe care John le destinase să formeze catargul ele dinainte. fiind înclinat pe tribord. Wilson se grăbi să restabilească blana corăbiei cu câlţi şi cu o tăblie de aramă. Glenarvan. Sondându-se. Trebuia să fie strâns. Desigur că o parte din faţa vasului. Putură. Cealaltă parte până la grinda cârmei plutea pe o apă adâncă cam de cinci metri. stânga sa opusă se ridică şi părţile defectuoase erau în aer. Avantaj vădit. astfel. căci vor şti să se servească de aceasta la nevoie. — Să vedem starea vasului.

Această operaţie nu prezintă nici o dificultate. Lucrul era pe jumătate terminat. Baza sa se rupse în cădere atât de brusc. Apoi ar fi trebuit să se înfigă o ancoră. cred că are să fie bine. . îl curăţă şi-l aduse pe bord. De altfel. răspunse tânărul căpitan. interpunându-se între observator şi orizontul adevărat. când orizontul nu se vede. mateloţi şi pasageri. să nu pierdem timp. Tânărul Robert. Se înţelege. cel. va fi uşor de revenit la bord. Mercurul prezintă astfel o oglindă perfect orizontală. care permitea să se mânuiască aparatul. în acest caz. Tăiară cu lovituri de secure. — Vom întrebuinţa sfărâmăturile catargului din mijloc şi butoaiele goale. servindu-se de un hârdău umplut cu gudron lichid. în clipa când e la amiază. se ia o ancora obişnuită şi se coboară la punctul convenabil. Glenarvan era destul de cunoscător în ale mării. a fost chemată pe punte. Acesta e de obicei un vas plat umplut cu mercur. poate două. trebuie să ocheşti cu luneta sextantului un orizont adevărat. . destina această platformă. însă trecu peste această dificultate. a cărui suprafaţă reflecta îndeajuns imaginea soarelui. catargul rândunicii fu desfăcut. printr-o serie de oglinzi mobile. John Mangles lăsă pe Glenarvan să urmărească lucrările începute şi se ocupă cu stabilirea poziţiei. împreună' cu un anuar al observatorului din Greenwich. îndrăzneţ ca un adevărat elev de marină. John nu avea mercur la bord. format la unirea cerului cu apa. otgoanele care mai reţineau catargul din mijloc. deasupra căreia se operează. John Mangles. ales dinainte. când vor sosi mareele. tocmai bună pentru a face din ea o plută. aici nu se găsea nici o barcă şi trebuia înlocuită. sprinten ca o veveriţă. ca să înţeleagă necesitatea acestor operaţii. în timpul acestei grele operaţii. Acest instrument. e înlocuit cu un orizont închipuit. un sextant foarte murdar. pământul se prelungea pe un întins promontoriu spre nord şi. ca să ridice pe Macquarie.obişnuite. — Bine. că pentru a lucra. Toată lumea. încât gabierul îi putu fi uşor restras. refluxul trebuia s-o aducă la pupa bricului cu uşurinţă apoi când ancorele vor fi la fund. însă îndestulător ca să obţină punctul. Acest lucru era foarte important. aduce soarele la orizont. John. făcea determinarea imposibilă. Din fericire. adică atunci când astrul zilei atinge cel mai înalt punct al drumului său. însă. John găsi în cabina lui Will Halley. O ancoră trebuia coborâtă ca să se elibereze corabia aruncată pe banc. Odată coborâte. Sforţarea tracţiunii trebuia să lucreze pe aceste ancore. A fost instalată o lopată la pupă. la pupa vasului şi în direcţia chilei. deci. urcându-se pe cablul prelupgit al corăbiei. Operaţia va fi grea. când soarele se apropia de meridian. îndeplinise cele mai mari servicii. însă nu imposibilă. Or. căci ancorele lui Macquarie nu sunt prea mari. Fiecare îşi avea partea lui la muncă. — Dar ce e de făcut fără barcă? întrebă el pe John. când dispui de o barcă. dacă nu se desfac. El o susţinu cu ajutorul butoaielor goale şi o făcu în stare să poarte ancorele.

unde era o adâncime de zece metri. pluta era gata. produse de imperfecţia instrumentelor şi de care. mareea era foarte mare. cei puţin o zguduitură a carenei. — Aşa că. latitudine 38°. Ca să ajungă la capitala Noii Zeelande. după anuar. Distanţa soarelui la zenit era de 2P30'. Odată lucrul stabilit. Cablurile au fost potrivite la scnpete şi aşteptară viitoarea maree. nu . având şi puţin curaj şi puţină disciplină. răspunse Paganel.. Pluta reîncepu operaţia şi în curând această a doua ancoră a fost înţepenită în dosul celeilalte. va fi lung şi greu pe pământ. Olbinett. cu ajutorul sextantului. nu fără greutate. fiindcă ancorele nu erau coborâte. . af putea deveni într-o zi un bun caporal de marină. va pluti sub acţiunea valurilor? Chestiunea era să se lămurească în cinci minute. E aproape nimic! — Ceea ce pe mare nu e nimic. Lucrările continuara. Se auziră câteva pocnete. se întorsese la bucătărie. nu se ţinea socoteală. înclinarea soarelui era 16°30'. care venea tocmai . pe ţărmurile provinciei Auckland. căci fără cronometru n-ar fi putut-o calcula." John şi Wilson coborâră şi ei. înălţimea meridiană a soarelui deasupra orizontului. în dosul corăbiei. John Mangles văzu că naufragiul avusese loc la intrarea golfului Aotea. Apoi. şi el căută s-o obţină. operaţiunile fură reluate. trebuiau decât să urce coasta cu un grad. 3. şi adăugând la aceasta distanţa zenitală de 21°30\ aveai o latitudine de 38°. John nu putu să profite de dânsa. Situaţialui Macquarje se determina astfel: longitudine 131 °13'. Refluxul le schimbă direcţia şi se opriră la vreo sută de metri. A fost coborâtă. Mai rămânea marea ancoră a vasului. John nădăjdui în mareea următoare. după ce legară cablul. Era o adevărată fericire. după ce ajutase la diferitele manevre. La amiază. Oare. Singură. Această înălţime a fost găsită de 68°30'. . John şi Wilson reveniră la bord. să ridicăm nava Macquarie. latitudinea îi lipsea. urcându-se pe frânghie. Or. ■ Luă. în acest timp. John Mangles mulţumi mateloţilor şj lăsă pe Paganel sa înţeleagă că. Preparase o masă întăritoare. căci de data aceasta bricul nici nu se mişcă. Oraşul Auc. un drum de cel mult douăzeci şi cinci de mile. cumpărată de Paganel la Eden. deci.februarie. Acum era ora şase seara. deasupra Capului Cahua. care trebuia să aibă loc la ora unu dimineaţa.Longitudinea îi era cunoscută deja. Ancora a fost îmbarcată. replică John Mangles.kland era situat pe a treizeci şi şaptea paralelă şi Macquarie fusese aruncat cu un grad spre sud. Situaţia era bună şi pluta se întoarse la bord. Insă nu cercetă cu mai puţină îngrijare pe Macquarie. în afară de câteva erori neînsemnate. în acea zi. fiindcă aceste două numere adunate dau 90°. La orele două. erau produse dacă nu de o ridicare. Aşteptară. zise Glenarvan. Consultând harta lui Johnson. — Aşadar. vom face tot ce omeneşte e cu putinţă. la o adâncime de cincisprezece metri. fiind pe coasta apuseană a Noii Zeelande.

vergelele de rezervă. După masă. cei mai nerăbdătorii de pe bord. odată ridicată. ' — Şi iată motivele mele. câtexţa tone de fontă. Wilson şi Mulrady împinseră într-acolo şi un oarecare număr de butoaie. începură manevrele ca să desfăşoare velele la momentul potrivit. John. care formau lestul. Vom întinde pânzele marelui Catarg ca să ne apere. Glenaryan şi Paganel. din cauza câtorva obiecte mai grele dé care nava nu a fost uşurată şi tălpoaia împotmolită în patul său de nisip nu se poate ridica. El a fost pe deplin mulţumit şi fiecare se simţi în putere pentru lucrările de mai târziu. Echipajul a fost chemat la lucru. Paganel pe punte. dacă nu mă înşel. John destăinui observaţiile sale lui Glenarvan şi îi propuse să reînceapă a doua zi operaţiile de despotmolire.la vreme. umplute cu apă. Suna miezul nopţii. ca să uşureze libertatea prorei. John Mangles aruncase în mare o însemnată cantitate de mărfuri. Vântul promite să ne vină în ajutor. iar restul baloturilor. care tindea să se înteţească. Era ora nouă de dimineaţă. a observat că vântul tindea să se reîntoarcă de la sud-vest spre nordvest. circumstanţă regretabilă în momentul când n-ar fi avut putere să mişte scripetele. Apoi. Mulrady în vârful catargului celui mare. ca să uşureze bricul. Mai întâi suntem foarte obosiţi şi e nevoie de forţe mari pentru a elibera corabia. . Robert. cum s-o conduc printre aceste stânci primejdioase. întreprinderea nu reuşeşte. Noaptea a fost trecută" cu bine. De altfel şi alt motiv mă îndeamnă să aşteptăm. Wilson. au fost duse în partea de dinapoi. Aceasta era o adăugare de forţe foarte avantajoasă. Mâine. Nu trebuie nimic neglijat. drugii grei. când e vorba de a despotmoli o corabie. se învoiră şi operaţia a fost lăsată pe a doua zi. vela mare şi gabierul mare lăsate pe funiile lor. Prevederile lui John Mangles se realizară. Verga gabierului mare fu ridicată. Gonea de-abia câteva noruleţe capricioase la suprafaţa valurilor. Mai trebuiau să treacă patru ore până la creşterea mării. Vântul se liniştea. Aceste-pricini erau decisive. în timp ce mareea o va ridica. Bătea un vânt dinspre nord-nord-vest. ca să ridice prora bricului. pe o astfel de beznă? E mai bine să lucrăm la lumina zilei. când ultimele lucrări erau sfârşite. Veni ziua. Adeseori. şi ele vor ajuta la ridicarea bricului. Wilson şi Mulrady împărtăşeau părerea căpitanului lor. şi eu vreau să profit de aceasta. ceea ce aduse pe John Mangles la o nouă hotărâre. Echipajul era istovit. observând orizontul spre nord şi spre răsărit. briza va sufla dinspre nord-vest. Ele nu au fost pierdute în zadar. O caraulă fusese orânduită ca să vegheze mai ales asupra ancorelor. Un marinar nu putea să se înşele cu privire la dispoziţia şi culoarea fâşiilor de nori. Echipajul avea o foame de lup. John le întrebuinţa ca să stabilească catargul său improvizat în partea din faţă a bricului. care trebuiau să asigure succesul operaţiunii. John Mangles luă ultimele măsuri. Vreau ca vântul să împingă această bătrână hodoroagă.

când trebuiau să încerce marea întreprindere. cu condiţia să nu se îndepărteze de coastă. Aşteptau o poruncă din partea lui. Lady Helena şi Mary Grant erau de mult folos şi aşezară o pânză de rezervă pe verga rândunica. că începe să se ridice. în acest timp. Suprafaţa mării se ridica în mici valuri furtunoase. Trebuiau să izbutească imediat. Un ultim răsunet al macaralei se auzi. apăsară pe pârghiile care comunicau mişcarea aparatului. care intră în apă. La ora unu. trebuia cel puţin să poată naviga. întreprinderea nu izbutise. fluxul creştea. ca să-l ridice de pe bancul de nisip. Trebuia lucrat fără nici o întârziere. Tinerele femei veniră să-şi unească forţele lor cu cele ale tovarăşilor lor. Bricul rămase nemişcat. Va putea. dacă Macquarie lăsa de dorit din punct de vedere al eleganţei. echipajul redus n-ar putea să despotmolească niciodată corabia. în acelaşi timp. Lucrătorii făcură noi sforţări. observa mareea. Olbinett de cealaltă. aplecat pe parmalâcul punţii de dinapoi. verga de mijloc era solid înţepenită. Nimeni nu vorbea. şi înainte de amiază.A însă. Mareea înaltă nu durează decât câteva minute. îndată. Nivelul apei nu întârzia să scadă. John şi Wilson mânuind barele adăugară sforţările lor la acelea ale tovarăşilor. să se îndepărteze de acest loc. Era o bucurie pentru ele de a conlucra la salvarea comună. — Cu putere! Cu putere! Şi toţi deodată! Cablunle se întinseră sub puternica presiune a scripetelui. Era un scripete prevăzut cu pârghii ca pompele de incendiu. John Mangles. Cap. aceasta a fost totul. Acest lucru terminat. Mulrady. — Helena! Mary! strigă Glenarvan. îşi dublară sforţările. Toţi îl priveau pe John. VI ÎN CARE CANIBALISMUL E TRATAT TEORETICEŞTE . mareea îşi atinse cea mai mare înălţime pe care nu o păstra decât câteva minute. aproape. O nerăbdare înfrigurată ţinea spiritele încordate. Aruncă o privire neliniştită la ambele cabluri desfăşurate şi puternic înţepenite. Se simţiră câteva zguduituri în cherestea. Robert de o parte. Glenarvan. maiorul. ca nişte animale marine. Pânza cea mare şi marele gabier au fost întinse şi' acoperiră catargul sub sforţările vântului. ce corabia va fi luată de valuri. şi era evident că şi chiar cu ajutorul vântului şi al mării. Bricul păru. Capetele stâncilor dispăreau pe rând. — La cabestan! strigă John. Refluxul începea de acum. Poate că un braţ mai mult ar fi fost de ajuns. astfel. Se apropia ora. Paganel.pentru a înlocui catargul din mijloc. Vântul sufla cu putere şi umfla cele două pânze.

Propuse. reluă Paganel. — Cu atât mai rău pentru ei. în loc să debarce pasagerii la ţărm. ci de lucrat. însă aici. Nu era timp de discutat. —. Pluta ne va duce la ţărm. ar fi o imprudenţă şi o prostie.. — Dar de ce este atât de temută Noua-Zcelandă? întrebă Glenarvan.Primul mijloc de salvare încercat de John Mangles nu reuşise. la noroc. Lucrările au fost începute şi erau foarte înaintate. Paganel întrebase pe John Mangles. nisip. — Da. Robert nu voise să-i părăsească. îl vor sfărâma şi vor împrăştia rămăşiţele. răspunse Pagancl. — Şi ceea ce nu putem încerca noi cu o plută. răspunse John Mangles. Cam pe la orele opt seara. prin Australia. decât să te aventurezi în această ţară perfidă. îl vor zdrobi. Douăzeci de mile! Nu c nimic în altă ţară. Eu cel dintâi v-am îndemnat. John răspunse că această călătorie era cu neputinţă. spre coasta zeelandeză. — Ah? Aceea. gata să îndeplinească vreun serviciu. Era evident că Macquarie nu putea fi ridicat. cu mijloace atât de primitive.. Paganel şi prietenii săi se întreţineau despre chestiuni grave. Vă rog să nu mă bănuiţi de micime de sutleţ. după ce am străbătut pampasul şi Australia. o repet. după cină. Trebuia fără nici o întârziere să se recurgă la al doilea. — Totuşi e mai bine decât să te expui unei pieiri sigure pe o corabie naufragiată. ca să poată purta pasagerii şi o cantitate sufjcientă de alimente. poate să înspăimânte nişte oameni obişnuiţi cu oboseala? — Prieteni. — Ce! Un drum de cel mult douăzeci de mile. să se contruiască d plută sau în limbajul maritim un "ras". răspunse John Mangles. în timp ce lady Helena şi Mary Grant se odihneau în cabină.fi sfărâmat în bucăţi! Apropiata furtună sau numai o marc puţin tulburată de vânturi. înainte de această inevitabilă distrugere. eu nu mă îndoiesc nici de curajul nostru şi nici de vitejia tovarăşilor noştri. plimbându-se pe puntea corăbiei. îl vor rostogoli pe. s-ar fi putut face cu o barcă? zise Paganel. în afară de Noua Zeelandă. — Ce să facem. destul de solid. . aceşti mizerabili care ne-au părăsit. căci barca ne-ar fi fost de mult folos. dar cu condiţia să mergem ziua şi să ne oprim noaptea. dacă pluta n-ar putea sui coasta până la Auckland. Paganel? zise Glenarvan. John voia să ajungă la ţărm. mă tem să nu fi plătit cu viaţa fuga lor laşă. când noaptea veni să le întrerupă. şi cu atât mai rău pentru noi. mai bine ai face orice. deci. răspunse John. Să aştepte la bord ajutoare întâmplătoare. gata să înfrunte vreo întreprindere periculoasă. — E tocmai ceea ce aş fi vrut să evit. prin America. Acest brav copil asculta totul foarte atent. înainte de sosirea vreunei corăbii la locul naufragiului. erau beţi şi pe întunecimea aceea grozavă.Aşadar. Macquarie va . răspunse geograful.

Ceea ce au fost maorii. şi-au asistat la mese de canibali. Cu mult înainte de sosirea europenilor. — Pagancl. noi nu voim să fim mâncaţi. răspunse Pagancl scuturând capul. e singurul război logic. la Opotiki. ca de pildă carnea unei femei sau aţinui copil! — Eh! Făcu maiorul. Că o fi sau nu logic de a fi mâncat. ca să-l liniştească. reluă Paganel. Femeile i-au scos ochii. Sălbaticii îşi omoară duşmanii şi îi mănâncă şi cum a spus foarte bine compatriotul meu. Europenii îşi omoară duşmanii şi îi îngroapă. răspunse Pagancl. Anul trecut. vor mai fi multă vreme. Şi pofta nu le-a fost stârnită numai de carnea albă. răspunse maiorul. însă nu e acum momentul. Robert a arătat că e bărbat şi eu îl tratez ca pe un bărbat.— Din pricina sălbaticilor. Dar cum se face că creştinismul n-a distrus încă aceste obiceiuri de antropofagie? — Credeţi. care luptă contra dominaţiei engleze. Neozeelandezii sunt cei mai cruzi. nu poate să preocupe zece europeni bine înarmaţi şi decişi să se apere. replică Glenarvan. care se bat cu năvălitorii. răspunse Glenarvan. ci de a-l ucide. pe care îi înving adeseori şi îi mănâncă totdeauna! — Canibali! strigă Robert. decât pentru a mânca o bucăţică fragedă.scăpat şi cu stomacul indigenilor de care era să fie mistuit! — Indigenii! . neozeelandezii formează triburi de temut. care se numeşte omul şi trebuie s-o mărturisim. deci. reverendul Walkner a fost martirizat cu o îngrozitoare cruzime. I s-a băut sângele. Nu pot fi evitaţi. Fiecăruia îi place să se laude cu ţinuturile sălbatice din care a. Toată istoria lor e numai sânge. aceste povestiri nu sunt datorate în mare parte decât imaginaţiei călătorilor. când acesta nu vrea să moară. Canibali! Apoi îl auziră murmurând aceste două cuvinte: — Sora mea! Doamna Helena! — Nu te teme de nimic. Toussenel. ca să zic aşa. Prieteni. — Nu e vorba de nişte mizerabili. i s~a mâncat creierul. Şi această crimă a avut loc în 1864. Războiul nu e pentru ei decât o vânătoare contra vânatului gustos. Mulţi călători au trăit printre ei. neascunzându-i adevărul. Mănâncă lot ce le cade în mână. e nevoie de şcoli pentru a schimba firea unei rase de oameni. sunt multe de discutat în privinţa aceasta. Maorii l-au spânzurat. de la marinarii lui Tasman până la cei de pe Hawes. ca să nu zic cei mai lacomi dintre toţi antropofagii. la câteva leghe de Auckland. mergând de-a lungul coastei? De altfel atacul câtorva mizerabili. sub ochii autorităţilor engleze. Amicul nostru Pagancl exagerează! — Eu nu exagerez cu nimic. neozeelandezii cereau omorului saturarea lăcomiei lor. răul nu e atât în a frige pe duşman când c mort. copilul meu. la care oaspeţii nu erau atraşi. Câte echipaje au masacrat şi devorat ei. că toţi neozeelandezii sunt creştini? replică Paganel. Numai un mic număr şi încă misionarii sunt de multe ori victimele acestor brute.

Paganel susţinu. răspunse Paganel. adăugă el. — Bine. şi câinii se mănâncă între ei. Paganel spunea adevărul. Pentru aceasta. La maortea şefilor lor. mai ales la scpţieni. pentru că sunt clipe în care vânatul e rar şi foametea mare. la care şefii răspundeau că peştii mănâncă peşti. dar există. că mai ales foamea. iată totul. distrugi partea sa spirituală. m sfârşit şi au sfinţit aceste obiceiuri monstruoase. Pentru ce există canibalismul. ci şi pe cei din Europa. care sunt cuprinse mai ales în creier. De aceea. De altfel. domnule maior. Mardsen. şi eu cred în povestirile lor. — Da. şi trebuie să cred. Când veţi citi anumite pasaje din Sfântul Jeronim asupra articolelor din Scoţia. care ar putea face rău celor în viaţă. eşti îndemnat să crezi. şi nu luaţi aceasta drept o particularitate. însă sunt canibali. însă au vorbit despre aceasta mulţi. neozeelandezii pretind că devorând un inamic mort. Chiar în teogonia lor. Moşteneşti astfel sufletul său. preoţii au acceptat. se vor schimbaşi moravurile.— Se poate să fie şi oarecare exagerare. legenda spune că un zeu mănâncă pe alt zeu. I-au întrebat. canibalismul a domnit mult timp la strămoşii popoarelor celor mai civilizate. ca să-şi satisfacă pretenţiile unei pofte rar potolite. fapt grav. jertfesc vieţi omeneşti. decât superstiţia. această parte a individului figurează la ospeţe ca un fel de onoare şi de primul rang. Cu astfel de precedente. de care noi avem prea multe motive să fim preocupaţi. răspunse Paganel. Antropofagia trecuse în stare cronică în Noua-Zeelandă. şi că în acelaşi timp îi oferă servitori pentru lumea cealaltă! însă fiindcă aceşti servitori postumi sunt mâncaţi. — Totuşi. nu fără dreptate. decât a se mânca între ci. Oare oamenii au fost împinşi să se măcelărească între ci de foamete sau de religie? Această discuţie ar fi cel puţin neserioasă în clipa de faţă. — Chiar adevărat? zise Mac Nabbs. Superstiţia intervine vădit în aceste înfiorătoare obiceiuri. ca şi în insulele Fidji sau la strâmtoarea Torrs. cum să rezişti la ispita de a mânca pe aproapele tău? Mai mult. Cred că prin aceste sacrificii vor potoli mânia decedatului. Misionarii i-au cercetat dfe multe ori. reluă Paganel. nu e nimic mai natural.oameni de crezare. îndemna pe neozeelandezi la antropofagie şi nu numai pe sălbaticii din Oceania. Ridici aici grava problemă a originii antropofagiei. nu se ştie încă. după ce au fost măcelăriţi. Laplace şi mulţi alţii. îmi închipui că şi religia joacă un rol în scenele de canibalism. Neozeelandezii sunt cruzi de la natură.. Masa a devenit ceremonie. apoi. zise John Mangles. — Da. Totuşi. Sălbaticii au început prin a mânca şi carne de om. veţi vedea ce trebuie . căpitanii Dillon.sa. d'Urville. misionarii Kendall. că la aceasta mai mult îi împinge stomacul. puterea. în ochii maorilor. pentru ce-şi mănâncă fraţii. cu privire la canibalism. amice John. valoarea. oamenii sunt mâncaţi de câini şi câinii de oameni. dacă se schimbă religia.

Samuel Bean. vor consuma carne şi chiar carne de om. Paganel. trebuie să consume aceste alimente care întăresc muşchii. reluă Paganel. ceea ce le dă un gust particular şi puţin apreciat de gastronomii de cunoscători. De aceea maorii. — Pentru ce nu carnea animalelor? zise Glenarvan. din toate timpurile. ideea de a fi mâncat îmi este foarte neplăcută! Să-ţi termini existenţa în stomacul unui sălbatic. boii şi porcii vor paşte în câmpiile Noii Zeelande. însă mai ales acea necesitate pentru carnivor de a-şi reface carnea şi sângele său. scumpul meu lord şi încă vor mai trebui ani îndelungaţi. Insă această carne.gândit despre strămoşii dumneavoastră! Şi fără să urc mult prin timpurile istorice. Sunt chiar. răspunse maiorul.sub domnia reginei Elisabeta. dar dacă trebuie să sfârşesc sub dinţii antropofagilor. — Foamea. un bandit scoţian. Patrupedele. albă sau neagră. — Sunt deci pretenţioşi! zise maiorul. foamea. pe care o preferă oricărei alteia. dar dacă ai fi fript de viu? — Atunci. Atunci încep marile bătălii. "anotimpuri pentru mâncat oamenii". ei o doresc mai puţin. în aceeaşi epocă în care Shakespeare se gândea la Shylok al său. ca în ţinuturile civilizate. o mănâncă crudă sau friptă? — Ah! Dar ce vă interesează asta. — Aşadar. Cât despre carnea albă. Sunt oameni cu bun gust şi care se pricep în ale bucătăriei. domnule Mac Nabbs? strigă Robert. adică marile războaie şi populaţii întregi sunt servile la masa învingătorilor. după dumneata. zise Glenarvan. în ceea ce mă priveşte. nu a fost oare executat pentru canibalism? Şi ce îl îndemnase să mănânce carne omenească? Religia? Nu. copilul meu? răspunse maiorul ce seriozitate. căci fiilor le va plăcea mult timp ceea ce a plăcut şi părinţilor. Mac Nabbs. răspunse Paganel şi trebuie de ştiut aceasta. ptiu! . Cine vrea să fie puternic şi activ. — Desigur. nu pentru a scuza. pentru ca maorii să se dezobişnuiască de carnea zeelandeză. cu azotul conţinut în materiile animale. află că neozeelandezii nu mănâncă niciodată carnea decât friptă sau afumată. mi-ar plăcea mai mult să fiu fript! — De ce? — Pentru a fi sigur că nu voi fi devorat de viu! — Bine! Dragă maiorule. Dacă trebuie de crezut. nu mi-aş lăsa alegerea nici pentru o jumătate de coroană. ci pentru a explica obiceiurile de canibalism. sunt rare în această ţară neprimitoare. această carne are gustul aceleia de porc. — Cum aşa. s-au hrănit cu carne omenească. antropofagia nu va dispărea decât în ziua când oile. şi dacă aceasta ţi-ar putea fi pe plac. — Orice ar fi. — Foamea? zise John Mangles. chiar păsările. însă cu mai multă aromă. — Pentru că ei n-au animale. însă. anotimpuri pentru vânat. Atât timp cât maorii nu vor fî membrii societăţii legumiştilor. fiindcă albii amestecă şi sare în alimentele lor.

VII CĂLĂTORII ACOSTEAZĂ ÎN SFÂRŞIT. de a consuma carne omenească. Cap. va renunţa cu greu la ea.. Macquarie nu era în drumul corăbiilor care se îndreaptă spre Noua Zeelandă. trebuie să sperăm. — Ah. însă din nenorocire. Şi apoi aceasta trebuie să fie rea la gust! adăugă el. — Să auzim faptele. pentru obiceiul înfiorător şi contrar legilor divine. reluă Paganel. băiatul meu. Să sperăm de asemenea. că într-o zi creştinismul va pune capăt acestor obiceiuri monstruoase. trebuie să se îndepărteze cât mai repede. Cruzimea neozeelandezilor nu putea fi pusă la îndoială. între două primejdii. una sigură şi alta îndoielnică. pe care muribunda le admise.doua mea poveste îţi va da răspunsul. Coastă rea. Un misionar portughez întâlni într-o zi o bătrână braziliancă foarte bolnavă. era primejdioasă coborârea pe ţărm. Ele se opresc sau mai sus la Auckland sau mai jos la New Plymouth. — Ce e deci? întrebă iezuitul. nimeni aici nu poate să mi-l procure.— In sfârşit. — Când plecăm? întrebă Glenarvan. fără nici o discuţie. răspunse Paganel. un sălbatic care a gustat din carnea omenească. părinte! răspunse sălbaticul. însă chiar de ar fi fost de o sută de ori mai mare. ÎN ACEA ŢARĂ DE CARE TREBUIAU SĂ FUGĂ Faptele amintite de Paganel erau indiscutabile. nu trebuiau să se bizuie pe aceasta. aruncând o privire lacomă asupra misionarului. cu faimă proastă. dar nu spuneţi că e rea la gust! Dac-aţi fi gustat şi dumneavoastră!. John Mangles simţea necesitatea de a părăsi imediat corabia destinată unei distrugeri apropiate. naufragiul avusese loc între aceste două localităţii pe partea pustie a ţărmurilor insulei Jka-Na-Maul. pe care aş voi să -l gust. — Ah! Fiul meu! E mâna unui copilaş mic? Mi se pare că aş ronţăi micile oscioare cu plăcere! — Oare or fi aşa de bune? întrebă Robert. Nu mai avea decât câteva zile de trăit.. dar credeţi-mă. Nu e decât un singur lucru. n-aveţi decât să spuneţi că Dumnezeu o opreşte. un misionar certa pe un canibal. Or. — Vai! răspunse bătrâna. pe care le voi povesti. Iezuitul o instrui în adevărurile creştinismului. primejdioasă. — A . din toate acestea rezultă că nu trebuie să cădem în mâinile lor. Paganel. Judecaţi-o prin aceste două fapte. Cât despre şansa de a fi salvaţi de vreo navă. — Da. într-o zi. . nu putea fi nici o şovăială. — Primul este amintit în analele Societăţii Iezuiţilor din Brazilia. el se gândi şi la hrana corpului şi oferi penitenţei sale câteva dulciuri europene. Apoi după hrana sufletească. stomacul meu nu poate suporta nici un fel de alimente. Deci. Navele n-au altă grijă decât s-o evite şi dacă vântul le duce într-acolo. trebuiau să înfrunte acest pericol. zise Glenarvan.

Principalele bucăţi ale puntei erau de acum pe apă. Singure. Velele şi parâmele au fost tăiate la înălţimea pânzei de la velă şi sub loviturile de secure. Mai întâi au fost îmbarcate în suficientă cantitate alimente. Au fost împreunate cu sfărâmăturile catargului mare şi aceste pârghii au fost solid legate între ele. Wilson şi Mulrady se puseră pe lucru. puternic aşezată. Din fericire. care proteja puntea contra valurilor mari. Aceste merinde au fost puse în lăzi ermetic închise apoi coborâte şi legate cu odgoane puternice la baza catargului. vela mică. Ea era menţinută de odgoane şi acoperită de o pânză de rezervă. dacă vântul îi dădea o viteză suficientă. John. neputând atinge pământul în timpul . se rostogoli peste grilajul tribordului. Trebuiră să se aprovizioneze cu merindele grosolane de la bord. John avu grijă să aşeze între ele vreo şase butoaie goale. de altfel foarte puţine.unei singure maree. catargele puteau să dea materialele necesare construcţiei sale. O marc vâslă de lăţime mijlocie. Mareea începe să crească şi ne va duce până la ţărm. formau un fel de brâu circular. Bucătăria lui Olbinett le furniza câteva bucăţi de carne conservată.— Mâine dimineaţa. va fi nevoit să ancoreze în larg. Macquarie era găsit atunci despuiat ca un ponton. fără a rămâne. la ora opt. 5 februarie. construită în cele mai bune condiţii. retezat la bază. La ora nouă începu încărcarea. Trebuia o ambarcaţiune solidă. în timpul unui drum de nouă mile. . şi pasagerii puteau fi apăraţi de umezeală. De asemenea a fost îmbarcată o*ancoră de rezervă pentru cazul când. călătorii erau foarte bine înarmaţi cu carabine şi revolvere. permitea a se cârmui pluta. va atinge ea coasta. dacă vântul se schimbă? Aceasta era întrebarea. care rămăsese din proviziile lui Macquarie. Stewartul era foarte încurcat. de proastă calitate şi cu două butoiaşe de peşte sărat. cu pesmeţi marinăreşti. 4 Vela mare. căci nu trebuiau să se bizuie pe producţiile acestui pământ sterp. catargul cel mare. Vela catargului care servise la coborârea ancorelor. rândunica şi gabiertil cel mare au fost retezate şi despărţite. porunci să se instaleze în centrul plutei în chip de catarg verga rândunicii. Dar va putea ea să fie condusă. care pocni sub greutatea sa. construcţia plutei era terminată. Pe această primă încheietură. Valurile puteau ajunge pe plută. răspunse John Mangles. Astfel. în acea dimineaţă. ca să dureze până la Auckland. John se muncise ca să stabilească butucii plutei. puternic legate. putea să reziste zguduiturilor furtunii. văzând vântul favorabil. pluta. Puseră la loc sigur şi uscat armele şi muniţiile. A doua zi. De altfel butoaie cu apă. nu putea să ajungă la transportarea pasagerilor şi a alimentelor. fixată în dos. care trebuiau să menţină pluta. uşor de condus şi care să poată rezista mării. la ora zece. Wilson pusese un fel de podea bine potrivită.

. Lady Helena şi Mary. răspunse lady Helena. Un cer destul de senin permitea să se distingă principalele conformaţii aie pământului. — Totul e pregătit. iar tovarăşii lor lângă ele. .La ora zece. cu alternativa de a arunca ancora. răspunse lady Helena. valurile începură să crească. Pânza a fost desfăşurată şi pluta începu să se îndrepte către ţărm. ca să aştepte mareea următoare. Se profila la orizont într-un cap de maimuţă. — Da. lucru ciudat.atenţie şj pentru ai vedea mai bine. cu ceafa întoarsă. briza se va linişti. bagă de seamă. apăsând cu toată puterea pe vâsla cea mare dinapoi. Să încercăm să determinăm poziţia ca să nu ne ciocnim de stâncă. Un vârtej uşor ondula suprafaţa mării. sub dubla acţiune a vântului şi a mareei. Totuşi. însă. Wilson luă cârma în mână. însă. refluxul va duce pluta şi va f i nevoie de ancorare. doamnă? întrebă Paganel. trebuiau să acosteze la ora trei. — Suntem gata? întrebă John Mangles.Grant coborâră cu o scară grosolană de frânghie şi se instalară Ia piciorul catargului. punctul cel negru se înălţa mereu din valuri. deoarece mareea nu va întârzia să o acopere. Era Muntele Pirongia situat exact pe paralela 38°. — într-adevăr. începutul a fost fericit. era nevoie de o mare atenţie. însă. la o milă înainte. zise John Mangles. — Toată lumea să se îmbarce! strigă John. spera să izbutească. La amiază. în nord-est se înălţa un munte înalt de două mii cinci sute de picioare. Wilson. Pentru a evita aceste stânci cufundate. puteau ajunge la ţărm cu o singură maree. — Acolo. La feî pentru a conduce o ambarcaţie puţin ascultătoare de cârmă şi grabnică la deviaţii. mai rămâneau cinci mile până la coastă. Mare încurcătură. care îl preocupa pe John Mangles. Briza sufla încet dinspre nord-vest. — E drept în direcţia culmii de nord a muntelui. luă luneta lui -Paganel. — Care. răspunse Paganel. Fluxul începând să crească la ora zece. cu pluta trebuiau mai multe. Dacă. Coasta era la nouă mile. John se aşeză lângă funiile pânzei. o extremă îndemânare. — Afară de mal. Johruîl-îfîvea cu . căpitane.. sau de a fi răpiţi de reflux. răspunse matelotul. mai plutiră încă o jumătate de milă. Cu încetul. Paganel observă că toate stâncile au dispărut sub mareea care creştea. capetele negre ale stâncilor şi covorul galben al bancurilor dispărură sub valurile crescânde. răspunse Wilson. care lega puntea de bric. Vântul se înteţea. arătând un punct negru. La douăsprezece şi jumătate. căpitane. Dacă vântul continua. într-o jumătate de oră. Mulrady tăie parâma. pe lăzile cu alimente. distanţă neînsemnată pe care o barcă ce avea vâslaşi voinici ar fi făcut-o în trei ore.

şi drept spre coastă. zise el după o clipă de. — Nu. Mulrady. zise Glenârvan. căpitane.. Strigă el. eu prefer pluta noastră. Mai străbătură o distanţă de două mile. desigur. — Nenorociţii! strigă lady Helena. începu să plutească din nou spre larg sub presiunea refluxului. pasagerii rămaseră tăcuţi.{. mai mult nu avem ce căuta pe aici. . urcă si coboară cu valul. se luară dispoziţii pentru o staţionare mai îndelungată. . lăsă ancora la o adâncime de cinci metri. reluă tânărul căpitan. răspunse John Mangles. Ba în curând. — Nu e o sfărâmătură din catargul lui Macquarie? întrebă lady Helena. Pământul se vedea la o distanţă de trei mile. Timp de câteva clipe. Wilson.—Regret. răspunse matelotul. pe o mare atât de înfuriată. — Nu. — Aruncă ancora. Pluta rămase nemişcată. John. Priveau barca şubredă care se apropia. — Da. — La drum. — Pornim când vrei tu. Mulrady. — Trebuie să ne resemnăm. — Dar această barcă ne-ar putea fi utilă. şi în noaptea neagră. Nu nepoate folosi.cercetare. Se răsturnascră. — Să-i ierte Dumnezeu! murmură Mary Grant. se alinie lângă plută. căci această barcă ne-ar fi putut conduce până la Auckland. domnule Paganel. N-a fost nevoie decât. doamnă. răspunse Glenârvan. E o sfărâmătură bună de ars..Valurile trebuiau să mai crească timp de aproape o oră. cu dosul răsturnat. într-adevăr. evită izbitura şi barca răsturnată. dar vântul conteni şi nu atinseră barca decât după două ore. Cârmeşte. fără îndoială. pregătit. mergeau la moarte sigură. ancorase până la cinci dimineaţa. zise Glenârvan. au pierit! — Da. aşezat în faţă. . — Goală? întrebă John Mangles. milord. Wilson. ci e un obiect plutitor care. Pânza fiind strânsă. zise Paganel. răspunse John. John nu putea şovăi o clipă. căci în mijlocul acestor stânci. Pluta se dădu înapoi cu patru metri de cablul puternic întins şi continuă să arate faţa coastei. — într-adevăr. . barca e goală şi fundul Sra desfăcut. însă atunci vântul slăbi şi parcă avea de gând să înceteze. nici o sfărâmătură n-a putut să să depărteze atât de corabie. Direcţia plutei a fost schimbată. pe marea furtunoasă. răspunse John Mangles şi trebuiau să piară. răspunse John. — Aşteptaţi! strigă John.de o singură ciocnire. la patru mile de ţărm şi din cei dinăuntru. — La nimic? întrebă Mac Nabbs. mareea nu trebuia să se reîntoarcă înainte de ora două noaptea şi fiindcă John Mangles nu voia să meargă noaptea. O recunosc. că nici unul nu scăpase. De altfel. e barca! — Barca bricului. ca să fie prefăcută în bucăţi! Deci.— Nu e un recif.

dacă mareea nu-i ducea până la ţărm. Dar el nu mai voLsă piardă vremea şi o lovitură de topor lăsă pluta în voia vântului. nerăbdător să întindă pânza. se înfipseseră adânc în nisip. destul de mare. chiar de călătoare.denarvan. Fără scripete şi chiar cu macaralele pe care le rândui Wilson. decât răbdarea. La venirea zilei. cu o viteză de două noduri pe oră. este o iluzie optică. când află că vor petrece pe pluta toată noaptea. Odată cu mareea. porunci să se taie odgonul. — înălţimea voastră. Crespusculul. Sau cablul putea să se rupă sau ancora să se desfacă şi în ambele cazuri erau în drum spre pierzare. întârzie cu câteva minute venirea întunericului şi în curând pământul care mărginea orizontul spre răsărit şi miazănoapte se pierdu în întuneric. nu s-ar fi izbit mai violent la ciocnirea cu o stâncă submarină. Stewartul se scuza că e nevoit să ofere stăpânilor săi o astfel de masă. deci. care ţinea piept valurilor. De îndată. John luă ultimele măsuri. cărora. Dar aceasta a fost primită cu multă mulţumire. dispărea de acum sub orizont. totuşi. Olbinett scoase dintr-o ladă cu merinde câteva bucăţi de carne uscată şi vreo duzină de pesmeţi. lungit de refracţie şi de un roşu sângeros. zguduiturile plutei. . E o legănare a moleculelor lichide şi nimic mai mult. atât timp cât nu se simte refluxul. scuturându-şi cablul. John. necontenit clătinată pe valurile mici dar capricioase. pe această plută. — Şi mâncarea. răspunse tânărul căpitan. într-adevăr. ar fi fost desigur rupt şi pluta lăsată în voia soartei. mişcările bruşte ale mării nu le dădeau deloc poftă de mâncare.O vijelie destul de puternică ridica valurile şi părea că bate spre coastă într-o mişcare continuă. a fost cu neputinţă s-o smulgă! O jumătate de oră a trecut cu încercări zadarnice. adăugă maiorul. erau de o brutalitate* obositoare. El porunci să se ridice ancora. carcasa corăbiei Macquarie nemişcată pe valuri. ajutat de un curent. însă. alţii nu mai găseau somnul. lăsând ancora şi ridicându-şi orice posibilitate de a ancora într-un caz urgent. John îl lăsa să se mai desfăşoare cu un metru pentru a-l mai întări. Aruncaţi o bucată de lemn. Cu toate că pare că se mişcă. Noaptea se apropia. Era ora şase dimineaţa. Din această parte. cufundaţi în întuneric. Fără această precauţie. Pluta. Temerile lui John vor fi uşor înţelese. în afară de un punct. care creştea. sub zguduiturile cablului. vârfurile ancorei. Nu ne rămâne. întrebă pe John de ce nu profită de ondulaţhle acestei vijelii. Timpul trecea. reveni şi vântul din larg. Situaţia bieţilor naufragiaţi. Discul soarelui. Câteodată îţi venea să crezi că aşa era. era îngrozitoare! Unii adormiră îritr-un chip înfiorător şi propice viselor urâte. ca să se apropie de coastă. toţi erau zdrobiţi de oboseala nopţii. valurile stau pe loc. în mijlocul acestor valuri şi veţi vedea că va rămâne pe loc. s-ar fi pierdut în larg. Cablul era solicitat cu putere şi din jumătate în jumătate de oră. totul era cer şi apă. Ultimele fâşii de apă străluceau în apus şi scânteiau ca nişte benzi de argint lichid.

încă. pământul era la o milă depărtare. Călătoarele. odinioară depozitată de mare. mai înalt. dacă nu interveneau indigenii. Glenarvan. aruncă o privire îngrozită către ţărm. Câte greutăţi pentru a atinge această Nouă Zeelandă. câteva zile erau de ajuns. John porunci să fie strânsă. Vela inertă izbea catargul şi-l clătina. Vântul se iuţea spre sud şi mări. Wilson.Pânza a fost desfăşurată. toţi.: cu nori groşi şi către ora unsprezece. Această vreme ticăloasă ar fi scos din sărite pe cel mai răbdător dintre oameni. Doar valurile purtau pluta către ţărm. vijelia. Trebuiră să caute un loc potrivit pentru acostat. Va fi oare din nou împinsă spre larg de reflux? John. De altfel. firă să piardă o clipă. in care se acomodară cum putură. John văzu că pluta era aproape nemişcată la vreo şase sute de metri de coastă. La ora zece. Era foarte înclinat. Robert. Orele treceau. să urmărească coasta şi să urce spre. pluta nu părea că se apropie de ţărm. . Se împiedicase de un banc de nisip la douăzeci şi cinci de metri depărtare de ţărm. John spera că durata acestei ploi deluviene va fi în raport invers proporţional cu violenţa sa. ajunseră la ţărm. VIII ŢARA ÎN CARE SE AFLA U CALA TORII Glenarvan ar fi voit. Cap. Stâncile îl făceau. vaporii se condensară într-o ploaie violentă. puseră definitiv. după debarcare. dar nu a fost aşa. Ancoră nu avea. Se îndepărtară încet spre pământ. De aici imposibilitatea de a porni şi necesitatea de a căuta un adăpost. fără a aduce vreo schimbare în starea cerului. cerul se încărcas. totuşi. însă sub adierea nesigură a vântului. cu arme şi bagaje.Auckland. Găsiră: acolo o întreagă recoltă de iarbă de mare uscată. Mulrady se aruncară în apă. care se profila în mase cenuşii pe fondul unui cer luminat de soarele care răsărea. Din fericire — din fericire de data aceasta — se produse o ciocnire. Insă. Wilson descoperi foarte aproape. duse în braţe. de dimineaţă. fără să-şi li udat un colţ din rochii şi. Călătorii se refugiara aici. cu arme şi merinde. Era un culcuş natural. însă trebuia să renunţe s-o cârmuiască şi enorme plante marine din familia algelor îi îngreunau drumul. cu mâinile strânse. cu iscusinţă. Câteva bucăţi de lemne au fost puse la intrarea peşterii şi apoi aprinse şi fiecare se uscă aşa cum putu. Pluta se opri. pentru a ajunge la Auckland şi o întârziere de douăsprezece ore nu putea să strice expediţia. cu inima sfâşiată de nelinişte. în curând. atât de primejdioasă! La ora nouă. Vântul scăzu încet şi deodată se potoli. o grotă scobită în stâncile de bazalt ale ţărmului.piciorul pe ţărmurile temute ale Noii Zeelande. Stâncile au fost evitate. Pluta a fost fixată puternic cu parâme de stâncile vecine. Dar ce era de făcut? Ar fi fost o nebunie să înfrunţi pe jos o astfel de furtună.

. că drepturile lor rămâneau garantate. rezistă pas cu pas la invadarea englezilor. şi în special anglicanii. Oamenii din această rasă suni mândri şi bravi. însă toţi robuşti şi războinici. numit Hiht. spuse aceste. Deci să nu vă miraţi că qăzbbiul cu englezii nu se mai . Câţiva dintre ei. Din anul 1840. unii înalţi. aduceau în aceste ţinuturi binefacerile civilizaţiei creştine. pregăteau pe şefii zeelandezi să se plece sub jugul Angliei. Nici o putere. în 16 decembrie 1642.europeană nu se gândea să pună stăpânire pe acest arhipelag. vă repet ceea ce am mai avut prilejul să spun: neozeelandezii formează o populaţie curajoasă. nimic de care să nu fie gala a instrui pe tovarăşii săi. care porunceşte întinderilor Pacificului. neozeelandezii. scunzi. trebuie să cunoaştem istoria acestei lupte.Tasman în strâmtoarea lui Cook.cu părul lucios. 1840. răspunse el ia întrebările lady-ci Helena. stabiliţi în câteva puncte. un adevărat Vcrcingctorix. Acolo. alţii cu mult mai mici.în timpul acestui popas silit. prin care îi cereau protecţia. la 29 ianuarie. într-adevăr. Sunt tot atâtea mari familii. Căpitanul Hobson căută să obţină supunerea lor. conversaţia se învârti în jurul incidentelor războiului. Singuri misionarii. Ei au avut uh şef celebru. că libertatea lor rămâne întreagă. în ceea cc-l priveşte. de acum înainte ea nu mai este a noastră. care să nu fie ştiut de Jacques Paganel. se dădu citire împuternicirii încredinţate căpitanului Hobson. Aceştia. profetice cuvinte: „Ne-am pierdut ţara. Totodată. în curând străinul va veni s-o ia în stăpânire şi noi vom fi sclavii lui". însă cei mai prevăzători. decât cuvintele mari ale căpitanului Hobson şi luarea în posesiune a fost confirmată. asemănători maltezilor sau evreilor din Bagdad şi de rasă superioară. făgăduielile şi darurile avură mai multă putere asupra acestor sălbatice naturi. în satul Paia. căreia ei erau obligaţi să le vândă. care după ce a cedat o clipă. La 5 ianuarie anul următor. însă. în care se găseau aruncaţi naufragiaţii de pe Macquarie. corveta Herald sosea în Golful Insulelor. găsind protecţia prea scumpă. totuşi. rămaseră liberi în insulele lor. simţeau prostia acestui demers şi unul dintre ei. — Doamnă. principalii şefi zeelandezi au fost chemaţi la reşedinţa engleză. independente. care însângera atunci insula Ika-Na-Maul. cc s-a mai petrecut? Nimic. proprietăţile lor trebuiau să aparţină reginei Victoria. semnară o scrisoare adresată reginei Victoria. refuzară să consimtă. de o completă diferenţă. zicând că regina trimisese trupe şi vase ca să-i apere. după ce aplicase pe scrisoare imaginea tatuajului său. însă pentru a înţelege şi a aprecia greutatea împrejurărilor. Comandorul de vas Hobson debarcă în statul Korora-Reka. Majoritatea şefilor. de regina Angliei. adeseori vizitaţi de corăbii europene. înşelaţi cu iscusinţă. la nord de Ika-Na-Maul. Locuitorii au fost invitaţi să vină în adunare generală în biserica protestantă. până în ziua Când Duncan-u\ părăsi golful Clyde. al cărui teatru era atunci Noua Zeelandă. care recunosc un şef foarte mândru. De la sosirea lui Abel. asemenea mulatrilor. Triburile maorilor sunt organizate ca şi vechile clanuri ale Scoţiei.

Şi observaţi că nu e vorba aici de o adunătură de câteva bordeie. spitale. răspunse Păgânei. nu sunt stăpânii principalelor localităţi ale Noii-Zeelande? — Fără îndoială. în provincia Auckland. cluburi. scumpul meu John. în vest. nouă colonii s-au fondat cu încetul. răspunse Paganel. Christchurch. şi nu pot să ştiu ce s-a petrecut după plecarea noastră. docuri. De aici. teatre şi palate de expoziţie universală nici mâi mult. . în sud. doamnă. patru în insula de nord: provinciile Auckland. — Englezii. în est Ahuhiri. veţi fi siliţi să admiraţi fără rezerve poziţia acestui Corint de sud. căci aici trăieşte faimosul trib Waikato. societăţi corale. ziare. Ei se bat şi expun în acelaşi timp. Wellington. linia Drury şi linia Mere-Mere taie principalele puncte ocupate de răzvrătiţi. catedrale. loje de francmasoni. cu o populaţie totală de o sută optzeci de mii trei sute patruzeci şi şase de locuitori. dominându-şi istmul strâmt. nu se preocupă prea mult de un război! replică Paganel. Asta nu-i tulbură. Wellington şi Hawkes-Bay. construiesc chiar drumuri de fier sub focurile neozeelandezilor. Ba. După luarea în posesiune de către comandorul Hobson. muzee de istorie naturală. New Plymouth. aruncat ca o punte peste Qceanul < Pacific şi care numără de acum douăsprezece mii de locuitori. la 30 iunie 1864. — Şi când a început războiul? întrebă Mary Grant. în timpul trecerii prin Australia. Canterbury. — Iată şase luni de când am părăsit Europa. Pieton pe strâmtoarea Cook. veţi avea greutatea alegerii între Nelson. pe care le-am citit în gazetele din Maryboroug şi din Seymour. Otago şi South land. erau bătălii îndârjite în Ika-Na-Maul. — Dar în ce situaţie se află acest nesfârşit război? întrebă John Mangles. Oraşe importante şi comerciale s-au ridicat în toate părţile. Marlborough. această grădină a Noii Zeelande. în poziţiile cele mai avantajoase. din anul 1840 până în 1862. societăţi de aclimatizare. în afară numai de câteva fapte. în anul 1865. institute de filozofie. la vremea respectivă. întrebă John Mangles. nici mai puţin decât la Londra sau Paris! Şi dacă nu mă înşeală memoria. în bogata provincie Otago. grădini botanice. Invercargill şi Dunedin. acest Montpellier de la antipozi. produsele industriale ale globului întreg sunt expuse într-o ţară de antropofagi! — Ce! Cu toate că se poartă război cu indigenii? întrebă lady Helena. devenit de atunci guvernatorul insulei. cinci în insula de sud: provinciile Nelson. ci de adevărate oraşe cu forturi. stabilimente de binefacere. Dar. pe care William Thompson îi îndeamnă să-şi apere patria. în insula Tawai Punamu. — Dar englezii. de o aglomeraţie de familii sălbatice. sunt deja oraşe înfloritoare şi frecventate. chiar în acest an şi poate în clipa când vorbesc. nouă provincii. unde mişună căutătorii de aur din lumea întreagă. Când vom sosi la Auckland.sfârşeşte pe teritoriul insulei Ika-Na-Maul. Pariez că lucrătorii răspund cu împuşcături de pe locomotivă. bănci. Taranski.

un alt şef din Waikato a format asociaţia „Land league". — A avut loc în anul 1860. deveni sufletul războiului de independenţă. în provincia Taranaki. până acum? zise lady Helena.— Vreţi să ziceţi „când a reînceput". care locuiau istmul Auckland. El voia să facă un rege din bătrânul Potato şi din satul său. cu un înalt gard de apărare. mina gala să explodeze. Acest ministru. în partea muntoasă a fluviului Waikato. situat între fluviile Waikato şi Waipa. Sub îndemnul său. maorii ocupau o importantă poziţie fortificată. pe coasta de sud-est a insulei Ika-Na-Maul. — Şi această ciocnire? întrebă Glenarvan. In anul 1863. răspunse geograful. — Populaţia maoră a fost nimicită în mare parte. Acest Potato nu era decât un bătrân mai mult viclean decât îndrăzneţ. când inginerii se prezentară să măsoare terenul vândut. Nu lipsea decât scânteia. După câteva zile. pradă domeniile coloniştilor. în vecinătatea oraşului New Plymouth. sau mai degrabă ciocnirea a două interese ca să o producă. Ziarele britanice începură să releveze aceste simptome alarmante şi guvernul a fost foarte îngrijorat de scopurile organizaţiei Land League. au avut loc banchete. reuni sub acelaşi steag toate triburile împrăştiate. capitala noului regat. descendent din tribul Ngatihahuas. numit William Thompson. în 1769. destinată sa împiedice pe băştinaşi de a-şi vinde pământul guvernământului englez. însă avea un prim-sfetnic energic şi inteligent. scumpa mea domnişoară. bolile şi rachiul i-au decimat. răspunse Paganel. în anul 1845. răspunse Paganel. Cook o socotea la patru sute de mii de locuitori. Generalul Cameron nu se simţea în siguranţă în aceste câmpii. pentru alegerea unui şef maor. însă cu mult mai înainte. încearcă hărţuieli. o adevărată ligă a binelui public. Măcelurile civilizatoare. colonelul Gold cuceri câmpul în capul trupelor sale şi chiar în acea zi a fost trimis primul foc al războiului naţional. înaintea ocupaţiei străine. spiritele erau aţâţate. căci o primă revoltă a avut loc în anul 1845. se aruncă asupra micilor detaşamente. Aceştia fac un război de partizani. — Revolta a avut succes. însă în cele două insule. — Da. un şef din Taranaki. Partidul naţional al indigenilor întreţinea o activitate de propagandă. El a organizat foarte bine trupele maorilor. Pe scurt. care vor ţine mult timp piept trupelor europene. — Maorii sunt numeroşi? întrebă John Mangles. şeful Kingi protestă şi în luna martie a îngrădit cele şase sute de pogoane în litigiu. în ţările civilizate înaintea unei' revoluţii. ale căror tufişuri trebuia să le străbată. recensământul Protectoratului indigen o micşoră la o sută nouă mii. dintre care treizeci de mii de războinici. de un secol încoace. la extremitatea unui . însă. ca. maorii se pregăteau să scuture jugul stăpânirii engleze. De început a început cam pe la sfârşitul anului 1863. Un . mai rămân nouăzeci de mii de băştinaşi.băştinaş stăpânea şase sute de pogoane de pământ. după o luptă îndelungată şi sângeroasă. El îl vându stăpânirii engleze. doamnă şi înşişi englezii au admirat adesea curajul neozeelandezilor.

într-adevăr. Ar fi un mare noroc. în momentul când părăseam Parisul. Patru sute de maori. am face bine să urcăm spre nord. însă adevărata dreptate n-are totdeauna armele cele mai bune. Cameron izbuti să supună districtul Waikato. închişi în fortăreaţa Orakan. fără alimente. pe care o vom urma şi vom putea cu uşurinţă . să evităm de a cădea în mâinile lor. zise Glenarvan. unde trebuie să mai fâlfâie pavilionul naţional al maorilor. Profeţii chemau întregul popor maor la apărarea patriei şi tăgăduiau exterminarea albilor nepoftiţi numiţi pakeki (europeni). fortăreaţa lui Thompson. — Poate vom întâlni vreun detaşament de trupe europene? spuse lady Helena. răspunse Păgânei. dimpotrivă. Unele au durat câte douăsprezece ore fără ca maorii să cedeze în fata tunurilor europenilor. Acest general indigen comandă mai întâi două mii cinei sute de războinici. de la moartea sângeroasă a căpitanului Sprent. După sângeroase bătălii. generalul . a terminat sângerosul război? — Nu. Apoi într-o zi cam pe la amiază. Trei mii de oameni se pregăteau pentru luptă. Neozeelandezii sunt îndârjiţi contra europenilor şi mai ales contra englezilor. această luptă ar avea ca teatru. zise Glenarvan. cel mai neînsemnat tufiş. însă gazetele australiene n-au confirmat această veste. cele mai aspre oboseli. sub ordinele lui William Thompson. însă n-o vor lua în stăpânire. centrul armatei independente era format de barbarul trib Waikatos. ţinut pustiu şi nepopulat. că principalul şef al rebeliunii. E deci probabil ca acum rezistenţa să se organizeze cu o nouă vigoare. întrebă John Mangles.Adică provincia în care ne-a aruncat naufragiul lui Macquanct — Exact. Aceştia au făcut admirabile isprăvi de război. Se mai zicea. asediaţi de o mie de englezi sub ordinele brigadierului general Carey. au refuzat să se predea. prietene. apoi opt mii. — Şi după părerea dumitale. doi şefi. ascunde un puşcaş iscusit.lanţ de coline râpoase acoperite de trei linii de apărare. fără apă. Femeile îndurară în acest război sfânt. căci maorii se risipiseră în toate părţile. îşi tăiară drum de-a curmezişul celui de-al patruzecilea regiment care fu decimat şi se retraseră în regiunea bălţilor. Englezii au hotărât să pornească împotriva provinciei Taranakai şi să asedieze Mataitawa. — Atunci. Supuşii lui Shongi şi ai lui Heki. aflam că guvernatorul şi generalul primiseră supunerea triburilor Taragan şi că le lăsa trei sferturi din pământul lor. răspunse Paganel. îi veniră în ajutor. — Dar supunerea districtului Waikato. provinciile Taranakai şi Auckland? — Aşa cred. Am debarcat cu câteva mile mai sus de portul Kawhia. Au avut loc bătălii înfiorătoare. însă câteva misiuni s-au stabilit pe coasta de vest. — Foarte înţelept. avea de gând să se predea. dar nu prea sper. Nu mă bizui pe vreo escortă de soldaţi din regimentul patruzeci. Detaşamentele izolate nu străbat câmpia de bunăvoie căci cea mai mică buruiană. Deci. William Thompson. fără a suferi pierderi enorme. —. Paganel. doamnă. sub ordinele generalului Cameron şi nu mai cruţau niciodată pe maori. — Poate.

la drept vorbind. ai cărui ochi se aprindeau la gândul marilor expediţii geografice. zise lady Helena. în memorabila expediţie pe care v-am povestit-o în timpul popasului nostru pe ţărmurile fluviului Wimmera. însă povestirea mea nu va fi lungă. — Desigur. trecând lanţul pe limita nordică a provinciei. îşi stabili cartierul general pe lacul Brunner. ci simpli turişti. — Şi noi de asemenea. n-au fost adevăraţi călători. — Da. ale căror margini nu dădeau nici o ieşire. răspunse Robert. hainele şi păturile înmuiate de ploaie. Au urcat până în vârful muntelui şi au început să caute noi trecători. — Cum îi cheamă?.. — Domnule Paganel. în 22 aprilie 1863. Noua-Zeelandă a fost străbătută de călători celebri. făcând . care a publicat în Lyttleton-Times povestea călătoriei şi a catastrofei. cei doi exploratori se atlau la piciorul unui gheţar.. Witcombe. urmând cursul lui Wiakato. zahărul fiind transformat în sirop. Witcombe şi Howitt comandau fiecare două expediţii în insula Tawai-Punamu. copilul meu. Cred chiar că vom da peste drumul parcurs de domnul de Hochstetter. — Şi cunoaşteţi istoria lor? întrebă tânărul Grant. Noua Zeelandă este o ţară prea puţin întinsă. domnule Paganel. adeseori fără foc. A doua zi. eroii mei. naturaliştii Dieffenbach şi Julius Haast. băiatul meu. vă ascultăm. îmbarcate la bordul fregatei austriace Novară. Timp de şase zile. răspunse geograful. cel care a regăsit rămăşiţele lui Burke. şi văi. Amândoi plecară din Christchurch. pentru a se apăra contra cercetărilor oamenilor. de unde izvorăşte Rakaia. Vorbiţi pentru toată lumea. băiatul meu. găsi în valea Rakaia o trecere care se termina la estul muntelui Tyndall. Nu e vorba aici de acei îndrăzneţi descoperitori care luptau corp la corp eu minotaurul australian. însă cu toate că mai mulţi dintre ei au plătit cu viaţa aventuroasa pasiune. Jacob Louper. domnule Paganel? întrebă Robert Grant. întrebă Mary Grant. în primele luni ale anului 1863. vă ascult. Aşadar. ca Burkftşi Stuart în Australia? — De câţiva. doamnă. victime ale celor mai prozaice accidente. poposeau pe o zăpadă groasă la patru mii de picioare peste nivelul mării. Pe cât îmi amintesc. — Vă mulţumesc. adesea fără hrană. Howitt. rătăciră prin munţi. pentru a descoperi treceri diferite prin munţii de la nordul provinciei Canterbury.. din contră. ca de pildă doctorul Hooker.să facem popasul de la una la alta. Nu e pentru prima oară că răul timp ne sileşte să ne mărim cunoştinţele. Witcombe avea un tovarăş de drum. şi fiindcă văd că vrei să ştii tot atât cât şi mine. — Era un voiajor. sfârşiţi de oboseală şi de frig. Witcombe şi Louper.. — La ordinele dumneavoastră. un membru al Comisiei ştiinţifice. sunt mai puţin celebri decât călătorii australieni sau africani. — Geometrul Witcombe şi Charlton Howitt. până la Auckland. profesorul Brizard. pesmeţii reduşi la un aluat ud. ţi-o voi spune. în timpul călătoriei sale în jurul lumii din anul 1858.

la tabăra lui Charlton Howitt. atunci fără îndoială că eşti pierdut! Cap. — Ai dreptate. Trecură lacul Brunner. Au fost căutaţi timp de nouă săptămâni. a fost găsită pe coastă. însă nu fără peripeţii. cele două bărci se umplură cu apă. răspunse Paganel. pare că aceste catastrofe se înlănţuiesc. Două zile mai târziu. aproape de gura lui Taramako. părăsiră tabăra. în această ţară a Noii Zeelande.de locul unde încercase trecerea fluviului. în sfârşit. a fost primit de nişte maori ospitalieri — sunt şi de aceştia printre ei — şi în 4 mai. Louper. nu se întorseseră. cu corpul şi cu capul îngropate în nămol. Prin ce lege de solidaritate a fost silit Howitt să moară cu puţin mai târziu. Howitt şi doi dintre oamenii săi.într-o zi trei mile. Venise cea mai întunecoasă dintre nopţi. Taramako era adânc şi larg. Barca lor. cu corpul însârigerat şi umflat de apa mării. aproape mort de foame. Fu ultima masă. Se ridică. Louper. şi în altă zi de-abia două sute de iarzi. însă în zadar şi e vădit că aceşti nenorociţi. săpă o groapă în nisip şi îngroapă cadavrul tovarăşului său. Louper. care cu şase săptămâni mai târziu trebuia să piară. A doua zi. prietene John. ajunse la lacul Brunner. rămase agăţat de barcă. Cei doi călători se îmbarcară spre seară. Howitt plecă din nou ca să-şi aprovizioneze tabăra. — Vai. după o oră de cercetări. căci în august 1865. cu mâinile. Aceasta îl scăpă. pentru ca să se îndrepte spre nord către fluviul Grey. ' Charlton" Howitt fusese angajat de domnul Wyde. De atunci. în nesimţire. Jacob Louper. în sfârşit în 29 aprilie. Era mort. Un al doilea îl readuse la suprafaţă. s-au înecat în lac. urmă coasta şi găsi în curând pe nenorocitul Witcombe. Cam pe atunci veni la el Jacob Louper. pentru a construi un drum practicabil pentru cai. în aceleaşi împrejurări? Nu putem şti. fu aruncat pe ţărm. A fost izbit de stânci. IX . şef al lucrărilor guvernului. care nu ştia să înoate. din câmpia Hurunui până la gura fluviului Taramako. barca dădu peste pământul tare şi naufragiatul. că o legătură fatală uneşte pe călători între ei până la pieire. care nu ştiau să înoate. Insă de-abia în mijlocul fluviului. Nenorocitul a fost împins spre stânci. în 27 iunie. Trebuiau să treacă pe ţărmul drept. rămase astfel clătinat timp de câteva ore. Ploua cu găleata. pe care le repară cum putu şi le legă una de alta. Ţi-e permis cel puţin să ai îndoieli asupra morţii lor. pentru ca să-şi petreacă iarna aici. ca şi nenorocitul Witcombe. nu. şubredă şi desfundată de apă. n-au mai fost revăzuţi. Robert Little şi Henri Mulltis. întâlniră o colibă de maori şi într-o grădină câteva tufe de cartofi. dădu peste două mici bărci stricate. pe care cei doi prieteni au împărţit-o împreună. în zori. murmură el încet. se tari către un izvor şi văzu că. îl dusese curentul la o milă. Un prim val îl scufundă în fundul mării. Seara ajunseră la ţărmul mării. Şi când nici după un an nu reapari. răspunse Paganel. adeseori am făcut şi eu această observaţie. — Da! zise John Mangles. — Dar dacă ar fi în viaţă în vreun trib zeelandez? zise lady Helena. doamnă. Witcombe sări şi înotă către ţărmul stâng. la un an după catastrofă.

care nici gând nu aveau să se retragă. foarte surprins: — Ia te uită! Aceste foci mănâncă pietricele! Şi. Convoiul străbătu un sol. cu capetele rotunde. compus din sfărâmături de cochilii bivalve. de un cenuşiu care bătea în albastru şi lungi de la douăzeci şi cinci până la treizeci de picioare. Atunci va fi uşor să ajungă la Drury şi să se odihnească într-un hotel excelent. încărcaţi fiecare cu partea sa de merinde. Pe ţărmul spălat de flux. întinse leneşe. practicabil pentru trăsuri. o distanţă de treizeci de mile. la ora şase dimineaţa. ca să nu zicem cărare. pe straturile groase de laminaria uriaşe. în a releva exactitatea celor mai mici detalii. drum. că aceste animale nu pasc pietrele malului. se zbăteau câteva animale marine. se remarcau patru elefanţi marini. cu toate ca vocea lor nu a fost decât un mormăit puţin armonios. îşi înălţau trompa şi mişcau într-un chip caraghios. Paganel măsurase pe hartă o distanţă de optzeci de mile între Cahua şi Auckland. înţelegea că fabula. găsea o plăcere de artist. între ele. sunt obiectivul unui activ comerţ. numeroase pe coasta Noii Zeelande. replică Paganel. mai multe animale înghiţeau pietricelele de pe ţărm. poetizând aceşti curioşi locuitori ai valurilor. privind această lume interesantă. zise Robert şi grea digestie! . Aceste enorme amfibii. Cerul. nu se îndepărtau unii de alţii şi din instinct. supravegheau câmpiile ondulate dinspre răsărit. — Pe legea mea! Faptul e sigur. care străbate o mare parte a insulei de la Napier din golful Hawkes. Pe aici trece „overland mail. însă în loc să urmeze ţărmurile întortocheate ale mării. cu ochii expresivi. Din prevedere. din oase de sepie. Călătorii. Paganel. Ciudată hrană. când strigă. Focile. semnalul de plecare a fost dat de Glenarvan. era un drum de opt zile. într-adevăr. amestecat într-o mare proporţie cu peroxid şi protoxid de fier.TREIZECI DE MILE SPRE NORD în 7 februarie. cu excelenta sa hartă în mână. s-ar fi acoperi imediat de cristale strălucitoare. track". Nu poate nimeni să nege. Robert se amuza. cu mare lăcomie. cu fruntea largă şi boltită. a făcut din ele încântătoarele sirene. acoperit cu nouraşi cenuşii. apropiat de pământ. începură să ocolească ţărmurile golfului. Aceste animale. a câte zece mile în douăzeci şi patru de ore. oprea razele soarelui la trei mile deasupra pământului. Un magnet. pe care-l recomandă mai ales Hochstetter. la satul Ngarnavahia. la Auckland. cu carabinele încărcate. Temperatura modestă permitea să se înfrunte oboseala unei călătorii în timpul zilei. lungi şi întoarse. i se păru că e mai bine să ajungă confluenţa lui Waikato cu Waipa. prezentau o fizionomie blândă şi chiar afectuoasă. adevăraţi cârlionţi frizaţi. Sunt pescuite pentru grăsimea şi blana lor. firele aspre ale mustăţilor lor. Ploaia încetase în timpul nopţii.

nici lei. ale căror înţepături sunt foarte neplăcute şi de o~ îndrăzneaţă familie de şoareci. noaptea a fost liniştită. e adevărat. Stridiile acestea erau mici şi rele la gust. numite de băştinaşi „ngamu". un neam de pelicani. nici corturi încât flecare îşi pregăti culcuşul la poalele măreţilor pini de Norfolk. însă Noua Zeelandă n-are nici tigri. Era nevoie să-şi facă drum prin tulpinile lemnoase şi greutatea era mare. Pământul prezenta de departe. Glenarvan nu putea să piardă un timp preţios. cu floricele albe. ci pentru a se îngreuna. albatroşi. la poalele marilor stânci de bazalt. Paganel se trezi mai încrezător şi aproape împăcat cu ţara. pândind întoarcerea lor ca sa observe operaţia uşurării şi spre marele regret al lui Paganel. Nici un foc nu a fost aprins. vreo şase foci destul de îngreunate. A doua zi. Călătoarele cerură să continue drumul până pe înnoptat. într-adevăr. De altfel. care făgăduiau un drum uşor. Olbinett le fripse pe cărbuni şi astfel preparate duzinile urinară duzinilor. Păşunile erau înlocuite cu tufişuri de buruieni. Acum le vei vedea scufundându-se. era îngăduit să se gândească la odihnă. Odată întoarse pe pământ. ajunşi la marginea câmpiilor. Popasul sfârşit. E un mijloc de a-şi mări greutatea şi de-a se scufunda. îi înlocuiesc cu prisosinţă. goelanzi. în vârful stâncilor ascuţite^ La ora patru seara. peste puţină vreme. pe la ora opt seara. după sfatul lui Paganel. care roaseră o mare cantitate de merinde. La ora zece. 8 februarie. Tovarăşii lui şi cu dânsul. bine înarmaţi. primele povârnişuri din Hakarihoâta Ranges au fost trecute şi tabăra pentru noapte organizată fără întârziere. Pe scurt. Pe stâncile dinţate se refugiase o întreagă lume de păsări de mare. După un drum de paisprezece mile. neozeelandezii. un foc n-ar fi servit decât să atragă aceşti jaguari cu două labe. în tot timpul mesei. Dar călătorii. cât vedeai cu ochii. drumul a fost reluat. până în zori. vor da afară pietrele fără multă ceremonie. afară de câteva muşte. se târâră cu greutate de-a lungul ţărmului şi dispărură în mare. aşezate ca nişte dolmene celtice pe ţărmul mării. direcţia drumului trebuia să fie modificată. trebuiau. de care se temea mai ales. să apuce spre valea fluviului Waipa. urmară drumul pe ţărmul golfului. pajişti întinse. ocolind câţiva munţi care apăreau spre nord. Totuşi. nemişcate. amestecate cu aceste nenumărate şi înalte ferigi pe care Ie găsim mai ales în Noua Zeelandă. trebuiau să vegheze câte doi. Or. nici urşi. însă. Un banc de stridii le furniza o mare ^cantitate din aceste moluşte. nici un animal sălbatic. nu aveau nici căruţă. înghit pietricelele. Maorii. făcuseră zece mile fără greutate sau oboseafă. au fost foarte dezamăgiţi. nu-şi făcuseră . însă. Glenarvan a luat precauţii riguroase pentru noapte. fregate. în această clipă. Păturile nu lipseau şi serviră pentru improvizarea paturilor. Aceste bariere incandescente sunt folositoare contra fiarelor. se făcu un popas pentru masă.— Dar nu pentru a se hrăni.

pe care naturaliştii l-au supranumit „Nestorul meridional". unde se înalţă colinele din Hakarihoata. . la înălţimea copăceilor. El îşi mărturisi toată satisfacţia lui Glenarvan. zburau şi cântau câţiva cacatoes. Florile sunt rare. ca să ajungem la confluenţa acestor râuri? — Cincisprezece mile. care alergau vesele sub copăcei. puţin deosebite şi e o sărăcie completă de plante animale. însă înainte de amiază. o întâlnire cu indigenii nu-i de temut pe drumul spre Auckland. — Dar vom înainta cu mare greutate. Vehiculul lor australian nu a fost regretat. însă abundenţă de filicine. Nici căruţă. n-ar fi trecut pe unde trecuseră călătorii noştri. de graminee şi de ombelifere. Paganel. cât am făcut ieri. dimpotrivă. îi zise el. Mica trupă întâmpină mii de greutăţi în a trece câmpiile. răspunse Paganel. să împuşte câteva becaţe şi potârnichi. ale căror neamuri sunt nenumărate. că mica noastră plimbare se va termina cu bine. Noua-Zeelandă nu va fi practicabilă decât pietonilor. tufişurile dese îngreunară mersul. îi reamintea ciudăţeniile „tUi"-ului indigenilor. încă o dată pe atâta. întrebă Glenarvan. care văzu pe călătoare gata de drum. Curiozitatea naturalistului înăbuşea în el pofta călătorilor. „metrosideros" cu florile stacojii. Olbinett. răspunse Glenarvan. Maiorul şi Rbbert putură. între ramurile marilor arbori. Era o încântătoare vale tăiată de mici pâraie cu apele reci şi limpezi. se întrec cu maorii în apărarea pământului strămoşesc. dintre care cinci sute se găsesc numai aici. Chiar astă-seară vom ajunge la confluenţa râurilor Waipa şi Waikato şi. dacă aceste nesfârşite tufişuri vor continua să acopere cărările. ajunse la ţărmul râului Waipa şi urcă fără greutate către nord. ca să nu piardă timpul. mai puţin sensibil la calităţile nutritive ale vânatului. aceste trunchiuri erau năpădite de numeroase feluri de ferigi. numit şi „zeflemistul" pentru renghiurile sale neîncetate şi chiar câteodată. a prezentat până astăzi două mii de neamuri de vegetale.' în timpul primelor ore ale acestei zile. « — Nu. Câţiva arbori înalţi se ridicau ici şi colo. dacă nu-l înşela. ci. „cacariki"-ul cel verde. — Cred. pini de Norfolk. după botanistul Hooker. Memoria sa. însă. — Ce distanţă mai avem de străbătut. cu ramurile aplecate şi un soi de chiparoşi. începu să le smulgă penele pe drum. cu penele roşii şi cu un frumos puf sub aripi. Noua Zeelandă.apariţia şi aceşti-canibali nu-l tulburară nici măcar în vis'. printre povârnişurile malului. nici cal. „rimu" nu mai puţin trişti decât fraţii lor europeni. Până când pădurile de plante nu vor fi străpunse de şosele. vom urma ţărmurile lui Waipa şi aici nu mai sunt obstacole. ar fi voit să pună mâna pe vreo pasăre specifică Noii Zeelande. e un drum uşor. . odată trecut acest punct. Ferigile. — Să pornim. „taupo" împodobit cu o frumoasă pereche de favoriţi negri şi un papagal cât o raţă. cu o dungă roşie sub gât. deci. fără să se îndepărteze de tovarăşii lor.

peste penele sale negre ca un anteriu. acolo vor poposi peste noapte. Cu formele lor ciudate. au atras totdeauna atenţia călătorilor şi în timpul marii explorări în Oceania. o zguduie. încrezătorul geograf citea de acum pe cea mai frumoasă cuşcă. format din rădăcini suprapuse. şi cu insecte. făcută de Astrolabe şiZelee. Abia a putut fi introdusă în grădinile zoologice din Europa. care se hrăneşte şi cu larve. încât nu cred un cuvânt! Şi Paganel. se asemănau cu nişte animale uriaşe. A fost însă mai fericit cu un animal bizar. Era „kiwi"-ul neozeelandez. Asta nu vă pare ciudat. care închideau valea spre est.pentru că poartă o haină albă. pentru ca să se lepede de grăsimea sa şi să devină mai uşor. viermi sau cu seminţe. într-adevăr. a pisicii şi a câinelului. nici o cărare care să arate existenţa omului prin aceste câmpii. cu ciocul. Dumont d'Urville a fost special însărcinat de Academia de ştiinţe să aducă un specimen dintre aceste păsări. Robert. se îngraşă atât de mult în timpul iernii. împietriţi deodată. cu tot regretul. Pe acolo trecea drumul spre Auckland. Ai fi zis că este o grupă de enormi cetacei. un cioc lung de becaţă şi cu capul acoperit peste tot cu pene albe. Unele puncte s-au ridicat cu doi metri de vreo douăzeci de ani. descoperi într-un cuib. această seducătoare inscripţie: Dăruit de d'Jacques Paganell în acest timp. însă cu toate recompensele făgăduite indigenilor. sângeroasele zgârieturi ale pieptului lor. Animale ciudate. Cât despre cele cincizeci de mile care îi despărţeau de capitală. vrednice de timpurile antediluviene. convoiul cobora fără greutate ţărmurile râului Waipa. nici o urmă de indigeni. mişcările caraghioase. Ţinutul era pustiu. a fugit către ţinuturile nelocuite şi tinde să dispară din fauna zeelandeză. care sub goana omului. Această pasăre e specifică ţării. Waipa şi Waikato trebuiau să se întâlnească mai departe cu vreo cinci mile. legă împreună cei doi pui şi îi luă cu dânsul. Un caracter esenţial vulcanic se desprindea din aceste mase neregulate. Mac Nabbs? — Atât de bizar. Focul mai circulă prin măruntaiele sale. — Acest „tui". Noua-Zeelandă nu este decât produsul recent al unei lucrări a vulcanilor marini şi deasupra apelor creşte necontenit. Privirea putea să rătăcească până în munţii mai puţin înalţi. Atunci îşi sfâşie pieptul. o convulsionează şi scapă în multe locuri prin gura gheizerelor şi prin craterele vulcanilor. Formele sale pe jumătate terminate. Paganel. cu profilurile cufundate într-o ceaţă înşelătoare. nouă mile fuseseră străbătute voiniceşte. scotocind ca o adevărată nevăstuică. având de gând să-i facă dar Grădinii zoologice din Paris. zicea Paganel maiorului. Nu mai poate să zboare. două sau trei zile vor fi . încât se îmbolnăveşte. „apterix australis" al naturaliştilor. După harta pe care Paganel o cerceta necontenit. Apele râului curgeau printre buruieni înalte sau alunecau pe povârnişuri prelungite. o pereche de pui fără aripi şi fără coadă. nu putu să-şi procure nici un „kiwi" în viaţă. fericit de aşa noroc. care par să facă trecerea de la ovipare la mamifere. cu patru degete la picioare. La ora patru seara. nu putu să prindă nici un exemplar din aceste păsări spre a arăta maiorului .

de ajuns ca să le străbată sau opt ore cel mult. de la pământ. mica trupă ajungea la locul unde Waipa se varsă în Waikato. Glenarvan şi ai săi grăbiră pasul. primele umbre ale înserării începeau să coboare din munţi. — Şi ele suferă fără să se plângă. va fi cu totul altceva şi acolo vitejii noştri tovarăşi se vor odihni după plac. Nu ştiu în ce termeni sunt ei cu englezii. dacă revolta e înăbuşită sau victorioasă. profitase de o neprevăzută desfacere de nori. deci. care făcu foarte dificilă recunoaşterea drumului. nici dânsa nu cerură să se facă vreun popas şi continuară să urmeze povârnişurile râului. dacă nu ne aflăm în plin război. ar fi o bună pradă şi n-am poftă să mă împărtăşesc din ospitalitatea zeelandeză. în curând. — Aşadar. domnule Paganel. — Da. înainte de a dispărea la orizont. ai vorbit de un sat situat la confluenţa celor două râuri. Or. La ora opt. un murmur mai accentuat al apelor arăta unirea celor două fluvii în aceeaşi albie. Dar. de oboseala drumului. iată-l însemnat pe harta lui Johnston. — Waikato e aici. — Ei bine. Nici Mary Grant. Cunoştea cât e de scurt amurgul sub această latitudine şi cât de repede vine noaptea. — Un hotel! strigă Paganel. Este Ngarnavahia. Lady Helena preferă să petreacă o ultimă noapte sub cerul liber şi să nu expună pe tovarăşii săi. Cu două ore mai târziu. nu fără câteva mugete de valuri ciocnite. răspunse geograful. un hotel într-un sat maor! Dar nici chiar un han. — Mereu temerile dumitale. strigă Paganel. zise Glenarvan. — Cu atât mai bine. Soarele. ca să împrăştie câteva raze târzii. vom fi forţaţi să poposim în câmp şi noaptea viitoare? — Da. Părerea geografului precumpăni. să-l ocolim. căci lady Helena şi Mary Grant au multe de îndurat. şi drumul spre Auckland urcă de-a lungul ţărmului său drept. dacă Glenarvan întâlnea diligenta care circulă de două ori pe lună între Auckland şi golful Hawkes. . ca să găsească un hotel mai convenabil. însă sper pentru ultima oară. lăsând la o parte modestia. persoane de rangul nostru. Trebuia să ajungă la confluenţa celor două râuri. Din ^fericire. adăugă John Mangles. înainte de venirea întunericului profund. să fugim de orice întâlnire cu indigenii. auzul înlocui vederea pe care întunericul o făcuse inutilă. Paganel! zise Glenarvan. Când vom fi la Drury. răspunse Paganel. la aproape două mile. — Scumpul meu lord. nici chiar o cârciumă nu veţi găsi! Acest sat nu e decât o adunătură de colibe indigene şi în loc sa căutăm aici odihna. Găsesc. în maori e mai bine să ai neîncredere decât încredere. n-am putea să petrecem acolo noaptea? Lady Helena şi Mary nu vor ezita să facă mai mult cu două mile. însă. dacă nu mă înşel. părerea mea este să-l evităm cu prudenţă. se ridică o ceaţă deasă. că e bine să evităm satul Ngarnavahia. mai jos de confluenţă.

Tatuajul. zise Paganel. o barcă lungă de şaptezeci de picioare. cu membrele muşchiuloase. cam de vreo patruzeci şi cinci de ani. ale căror spirale se "conturau până la pieptul său robust. Când aburii se risipiră. — Să cinăm. fizionomia sinistră făceau din el un personaj de temut. O limbă de pământ. Se cunoştea după tatuajul fin şi strâns. largă de cinci şi adâncă de trei. Apele fluviului Waipa. cu atât eşti mai „ilustrat" în Noua Zeelandă. Mi se pare că umbrele mai accentuate sunt acelea ale unui pâlc de arbori care a crescut aici. e un semn de înaltă distincţie. Sclavii. răspunse maiorul. Era un şef maor şi încă dintre cei mai mari. precizia şi natura desenelor. Un covor de muşchi acoperea fundul ei. Fruntea bombată şi brăzdată de încreţituri dese. X FLUVIUL NAŢIONAL în zorii zilei. în partea din faţă. înainte de a se uni. respingeau pe cele ale lui Waikato pe un sfert de milă. o conducea cu ajutorul unei alte rame. care înconjurând ochii săi galbeni. având picioare şi mâini puternice. Să cinăm şi să ne culcăm. o ceaţă deasă apăsa greoi pe apele fluviului. . o făceau să zboare pe suprafaţa apelor. anume ca să ne adăpostească. De la aripile nasului acvilin plecau două spirale negre. fără să aprindem vreun foc. acoperită de copăcei. Cu cât eşti mai ilustru. această ceaţă ne face invizibili. dar fluviul puternic şi liniştit. cu dinţii strălucitori de albi şi bărbia dispăreau sub linii. „moko"-al neozeelandezilor.— Vom vedea mâine. Cap. cu pupa ridicată ca la o gondolă veneţiană şi scobită din trunchiul unui brad. Să poposim aici. prelungă şi subţire. însă cu pesmeţi şi cu carne uscată. Grupul de copaci a fost atins şi fiecare se supuse riguroaselor sfaturi ale geografului. să încercăm să plecăm tot aşa! Din fericire. cu pieptul lat. se sfârşea cu un vârf ascuţit la contopirea celor două râuri. Razeîe soarelui nu întârziară însă ca să o străpungă. urca pe râul Waikato. care brăzda corpul şi faţa sa. Unii suferă până la a cincea oară operaţia foarte dureroasă a „moko"ului. Cina rece a fost sfârşită fără zgomot şi în curând un somn adânc puse stăpânire pe călătorii obosiţi de un drum de cincisprezece mile. se reuneau pe frunte pierzându-se în părul bogat. Numai acela e demn de aceste semne onorifice. Am sosit aici incognito. oamenii din popor. care reproduc adesea pe corpul lor. chipuri de animale. în timp ce un om aşezat în partea de dinapoi. Şefii vestiţi se recunosc după fineţea. Gura. stăpânea vijeliosul râu şi-l ducea paşnic până în Pacific. Opt rame. care a luptat vitejeşte în mai multe rânduri. nu pot să le pretindă. privirea violentă. O parte dintre aburii care îmbâcseau aerul se condensară prin răcire şi acopereau ca o pătură groasă suprafaţa apelor. Acest om era un indigen înalt. mai repezi. Ţărmurile înrourate se iviră şi cursul lui Waikaţp apăru în toată frumuseţea sa de dimineaţă.

unii suferind încă de rănile recente. Acest şef se numea . înfăşurată în mantaua lor de phormium. că aceştia. El a observat cu bună dreptate. bătuţi şi decimaţi. Osul ascuţit de albatros. face o deosebire între aceste două semne de distincţie: armele europenilor nu dovedesc adesea decât meritul individual al aceluia care. oricare ar fi consideraţia de care se bucură. Paganel. tatuajul maorilor. cu picioarele legale.. pentru a avea dreptul să le porţi. un fel de pietre sfinţite la care zeelandezii le atribuie oarecare puteri supranaturale. apoi transportaţi în această barcă. era încins cu o pânză însângerată în ultimele lupte. stăteau întinşi la picioarele lor. au fost luaţi prizonieri. cu o înfăţişare fioroasă. Alături de el se odihnea o puşcă de fabricaţie engleză şi un „patu-patu". John Mangles. a putut să le capete. Trei câini cu mutra sălbatică. Erau Glenarvan şi lady Helena. prinzând câteva cuvinte englezeşti de care se serveau indigenii. Cât despre şeful care conducea barca. Către mijiocul nopţii călătorii surprinşi dormind. Corpul său. Lângă dânsul. după o îndărătnică rezistenţă. de cinci ori faţa sa. Nu întârziară să afle. seara. înşelată de ceata deasă. topor cu două tăişuri. Urechile aveau atârnate de lobul lor alungit. se întorcea să facă un nou apel pe lângă triburile ele pe fluviu spre a se întâlni cu neînvinsul William Thompson. cercei de jad verde şi în jurul gâtului. stewartul şi cei doi mateloţi. care lupta mereu contra cuceritorilor. Cei opt vâslaşi din faţă păreau a fi servitori sau sclavi de-ai şefului. fără să arate nici un merit al urmaşilor săi. zece prizonieri europeni erau înghemuiţi unul lângă altul. maiorul. trebuie' să fi făcut dovada unui curaj personal neobişnuit. are o utilitate incontestabilă. însă înarmaţi. Ei vâsleau cu putere. poposise în mijlocul unei tabere de indigeni. De altfel. nouă războinici de un rang mai mic. Robert. că moko-ul ţine locul blazoanelor cu care unele familii din Europa se mândresc atât. străluceau şiraguri de „punamu". de culoarea smaraldului şi lung de optsprezece degete. Era deci la a cincea ediţie şi aceasta se vedea din înfăţişarea lui trufaşă. care permite pielii să reziste la intemperiile anotimpurilor şi la necontenitele înţepături ale ţânţarilor. care serveşte tatuatorilor maori. Armele şi muniţiile lor erau în mâinile sălbaticilor. cel dintâi. nici o îndoială nu era posibilă asupra tatuajului său. rămâneau într-o nemişcare perfectă. brăzdase în linii adânci şi strânse. respinşi de trupele britanice. lotuşi. în centrul ei. fugeau spre ţinuturile din susul râului Waikato. El dă sistemului cutanat o supracreştere în grosime. în ajun. pe când blazoanelc individuale ale neozeelandezilor mărturisesc într-un chip autentic că. Până atunci nu fuseseră maltrataţi. piei de câine.Dumont d'Urville a dat curioase amănunte asupra acestui obicei. Barca urca în susul lui Waikato cu o viteză destul de mare. Şeful maor. după ce principalii săi războinici au fost măcelăriţi de soldaţii din regimentul 42. dar ar fi încercat în zadar să reziste. îmbrăcat cu o pătură de „phormium"* împodobită cu * ) Plantă din ale cărei frunze se scot fibre textile. Mary Grant. mica trupă. dar cu mâinile libere.

Deci. faţă de sfinţenia întreprinderii sale şi în mijlocul primejdiilor îngrămădite pe drumul său. soţul. Era singurul mijloc de a se impune acestor firi primitive. dacă refuză. în împrejurări grave. Căci. Fără îndoială.au un oarecare sentiment al demnităţii. resemnat în faţa soartci. dar speranţa îi reveni în inimă. pe care mobilitatea caracterului său îl ducea cu uşurinţă de la o extremă la alta. vorbeau încet cu Glenarvan şi cel mai iscusit fizionomist n-ar fi surprins pe faţa lor groaza din inimi. Glenarvan. Numele său era binecunoscut de soldaţii englezi şi capul îi fusese pus la preţ de guvernatorul Noii Zeelande. însă cruzimea îi egala valoarea. Ei cred că aceasta se cunoaşte după sânge rece şi curaj. deci. dacă se învoicsc ai tăi. care înseamnă „acel care mănâncă membrele duşmanului său". să întrebe pe şeful zeelandez despre soarta care le era rezervată. Ochii lui Kai Kumu străluciră ca un fulger scurt şi cu o voce gravă. ei împărtăşeau nobilele sale gânduri şi văzând înfăţişarea lor. cruţa tovarăşilor săi şi lui un inutil tratament rău. de altfel. exemplul femeii şi tovarăşilor săi. n-ai fi putut ghici ce chinuri îl zbuciumau. Glenarvan ştia că. gata. Hotărî. Totuşi. nume sinistru în limba indigenă. răspunse: — Să te schimb. Tovarăşii erau vrednici de el. printr-o înţelegere comună şi după sfatul lui Glenarvan. Era. printre câmpiile şi văile provinciei. o şansă de scăpare şi situaţia nu era disperată. Totuşi. după câteva cuvinte spuse. se arată la înălţimea nenorocirilor. nu voia să-şi piardă credinţa în dreptatea lui Dumnezeu. şefule? Kai Kumu îl privi rece Iară să-i răspundă. privind faţa-i rece şi calmă.„Kai Kumu". recăpătase toată nădejdea. de-abia schimbară câteva cuvinte. Nu era de aşteptat nici o milă din partea lui. de a muri primul pentru salvarea comună. şeful. hotărâseră să afişeze o nepăsare inegalabilă în faţa . Paganel. îi zise cu o voce lipsită de orice teamă: '■— încotro ne duci. . Glenarvan înţelese că limba engleză le era cunoscută. Simţea că trebuie să fie forţa. De altfel. De la plecare indigenii. nu i-ai fi crezut târâţi într-o catastrofă supremă. câţiva şefi ai armatei maorc căzuseră în mâinile englezilor şi indigenii voiau să încerce a-i recăpăta prin schimb. el. urmărea pe harta sa cursul lui Waikato. lucrând astfel. care-l împinsese până în aceste ţări sălbatice. Foarte religios. El era viteaz. îşi zicea că maorii le vor cruţa osteneala dc a se preda posturilor engleze şi că nimic nu era pierdut. de care nu se despart niciodată. îndrăzneţ. nu regretă o clipă avântul generos. puţin vorbăreţi ca toţi sălbaticii. Lady Hclena şi Mary Grant.. Glenarvan nu întrebă mai multe. în acest timp barca urca repede cursul fluviului. Această lovitură teribilă izbise pe" lord Glenarvan în clipa când trebuia să atingă portul atât de dorit al Auckland-ului şi să se repatrieze în Europa. liniştită şi mândră. decj. — Ce ai de gând să faci cu noi? reluă Glenarvan. să te omor.. Adresându-sc lui Kai Kumu. Sălbaticii în general şi mai ales maorii. când împrejurările vor cere.indigenilor. înăbuşindu-şi groaza.

zise lady Helena. Abia dacă vreun turist îndrăzneţ a putut să se aventureze între aceste maluri. Ştia că natural iştii englezi şi germani nu-l urcaseră încă decât până la confluenţa cu Waipa. s-au ridicat deodată împotriva năvălitorilor. Câţiva reprezentanţi din familia păsărilor de apă. cu picioarele negre. Accesul cursului de sus al lui Waikato era interzis profanilor europeni. Nici o altă barcă nu brăzda apele fluviului. răspunse geograful. pe coastele munţilor. ţărmurile erau pustii. Consultă. mărturiseau prin aspectul lor. Insă. nu j-ar fi trezit atenţia. de la confluenţă până la lac. de la provincia Wellington până la provincia Auckland. cu pântecele alb. cu penele albe. la o jumătate de milă deasupra confluenţei. care. văzu că e observat de Kai Kumu şi din prevedere. dacă ne oprim în timpul nopţii. acolo unde s-a concentrat centrul revoltei. dacă cuvântul „Taupo". „matuku" cenuşiu. Oare până unde îşi va târî Kai Kumu prizonierii? N-ar fi putut-o ghici. cu ciocul galben. — Atunci. la . în cursul său de două sute de mile. Waikato iese din acest lac.Waikato este fluviul naţional al Noii Zeelande. — E greu de ştiut! răspunse Paganel. mereu repetat între şef şi războinicii săi. unde sunt situate? întrebă Glenarvan. adresându-se în franţuzeşte lui John Mangles. Or. Cand „Taparunga". ororile unui război de curând încheiat. Glenarvan aruncă o privire tristă asupra tinerei sale soţii. ca germanii pe Rhin şi slavii pe Dunăre. sunt mândri şi geloşi pe el. harta Şi văzu că numele Taupo era al unui lac. ca să nu fie înţeles de sălbatici. cu ciocul roşu. Paganel. Câmpiile păreau părăsite. animau singuri. singurătatea tristă. El a dat numele său tuturor acestor triburi riverane. Apele fluviului nu au fost aproape niciodată străbătute de vreo barcă străină. îl rugă să socotească viteza bărcii. îşi închise sufletul şi privi cu indiferenţă malurile râului. — Să dea Dumnezeu. priveau paşnici trecând ambar- . udă cele mai frumoase ţinuturi ale insulei de nord. neînvinse şi neîmblânzite. pe lângă vechea reşedinţă a regelui Potato. situat în partea cea mai muntoasă a insulei.ejOremrtatea de sud a provinciei Auckland. celebru în analele geografice. Maorii. un fel de bâtlan cu înfăţişarea idioată şi măreţul „kotuku". John o socoti la vreo trei mile pe oră. Câteva colibe foarte lungi. bâtlani de trei neamuri. nevoind să-i dea a înţelege că una dintre prizoniere e nevasta lui. după ce-i străbate toată lăţimea. . Barca trecuse. — Dar posturile englezeşti. o pasăre cu aripile negre. expuse voinţei acestor indigeni crunţi şi duse într-o ţară străină departe de orice intervenţie omenească. de pe maluri. Războiul a trebuit să se petreacă în provincia Taranaki şi după toate probabilităţile trupele sunt îngrămădite spre lac. fugea cu picioarele sale lungi. călătoria noastră va dura aproape patru zile. Ele nu se deschid decât înaintea pirogilor insularilor. Paganel cunoştea veneraţia indigenilor pentru această mare arteră zeelandeză. asupra Mary-ei Grant. fluviul arc aproape o sută douăzeci de mile.

femeile au fost lăsate libere. Acolo unde mărăcinii se împreunau deasupra apei. le lua cu sine. în timpul popasului. La ora trei. înainte ca şeful Kai Kumu să arate prizonierilor săi. din botanică. cu ferigi bune de mâncat. cartofi cultivaţi în abundenţă pe ambele insule. . Nici o materie animală nu figura la masa lor şi carnea uscată a călătorilor nu părea să le inspire poftă. presupunea că tribul lui Kai Kumu pierduse vreun şef de mare importanţă. care creşteau aici. Ceea ce nu puteau încerca în barcă.caţiunea indigenă. părură buni ca adăpost pentru noapte. pescăruşul „kotare" al maorilor. în jurul căruia ranîuri aprinse făceau o barieră de foc. El porunci să se împartă prizonierilor propriile lor merinde. Unde malurile povârnite arătau o oarecare adâncime a apei. se opri o clipă la confluenţa cu Pohalwhenn. toţi au fost aşezaţi în mijlocul taberei. Trebuiau să aibă răbdare. care se asemănau cu un întins zid dărâmat. că are de gând să-i schimbe. Kai Kumu porunci să se debarce prizonierii: bărbaţii rămaseră cu picioarele legate. care se afla într-adevăr acolo. cu rădăcini fripte la foc şi cu „kapana". socotiră să renunţe la acest plan. care să întârzie sau chiar să împiedice o astfel de înţelegere. satul Kirikiriroa. vechi întărituri ridicate de inginerii maori în poziţii cu neputinţă de luat.piscuri erau spânzurate „pah"-uri în ruină. A doua zi. La zece mile deasupra confluenţei. Cât despre războinicii lui. pe care voia să-l recapete cu orice preţ şi nu se înşela deloc. Soarele apunea la orizont. „ Dar după convorbirea lui Glenarvan cu şeful zeelandez. Glenarvan şi John Mangles discutaseră mijloacele prin care şi-ar fi putut recăpăta libertatea. printre câmpii întinse. colinele şi apoi munţii îi îngustau valea în care săpase albia. barca reîncepu să urce fluviul cu aceeaşi repeziciune. pândea micii ţipari care mişunau cu milioanele în râurile zeelandeze. un mic râu. Ai fi zis. într-adevăr. „pteris esculenta". La ora zece. câţiva munţi se înălţau pe malul drept: „PokaroaRanges". Schimbul prezenta şanse de scăpare. care străbătea ca un şarpe încolăcii câmpiile malului drept. dar mai bine era să aştepte. vor încerca pe pământ. cu neputinţă de trecut. că multe evenimente puteau interveni. se mulţumiră cu hrana indigenă. Toată această lume înaripată se bucura în pace. împotriva a vreo treizeci de sălbatici bine înarmaţi? Glenarvan. Waikato curgea într-o albie largă. Pe parcursul unei jumătăţi a cursului său. Dar mai sus. Pe unele. Kai Kumu nu se opri. pupeze foarte trufaşe şi numeroase specii de păsări acvatice îşi făceau toaleta de dimineaţă sub primele raze ale soarelui. când barca izbi un povârniş acoperit cu pietre ponce. ce puteau face zece oameni fără arme. nişte mari cuiburi de vulturi. de libertatea pe care le-o lăsa lipsa oamenilor alungaţi sau decimaţi de război. pe care Waikato. Câţiva arbori. Bineînţeles. sclavii şi cu el. ncoferite de un atac sau de o fugă prin aceste ţinuturi necunoscute. izvorât din munţi vulcanici. fiind favorizaţi de noapte. de altfel. harta lui Paganel arăta pe ţărmul stâng.

„airc mai ra". plină şi sonoră. ale băror prime ramificaţii cădeau perpendicular pe maluri. în această trecătoare ciudată a lui Waikato. o barcă cu vreo zece băştinaşi ajunsese pe cea a lui Kai Kumu. fugarii ultimei revolte. contra englezilor. însă. Erau întunecaţi şi tăcuţi. desigur. dar prizonierilor le făceau mult rău miasmele emanate din . vigoarea băştinaşilor. Cascada a fost trecută şi Waikato îşi reluă cursul leneş. Vreo şaizeci de războinici. Cu supărarea obişnuită sălbaticilor. întrerupt din milă în milă. La amiază. egalul lui Kai Kumu. ridică barca pe apele spumegânde. Focuri pâlpâiau sub arbori. nu-ţi era îngăduit să şovăi. îi dădu salutul călduros. reluau în cor strofa războinică. de ostroavele numeroase şi propice accidentelor. se adunaseră şi. A. debarcaţi din luntre. sub bandaje.. Către seară. luau dispoziţii pentru noapte. Războinicii schimbară salutul de sosire. fluviul adânc şi strâmtoral se dezlănţuia cu violenţa unui torent. Mai mult ca niciodată. care ritma cu loviturile vâslelor. din bărcile care mergeau în rând. trezea ecourile munţilor şi după fiecare strofă. căcimalurile nu ofereau nici o scăpare. unde piciorul n-ar fi întâlnit un deget de pământ solid. care îndeamnă pe maori la războiul pentru independenţă. piscurile muntelui Maungatotari. vreo douăzeci de indigeni. mai mult sau mai puţin pătrunşi'de gloanţele englezeşti. Aici. bărcile ţineau piept curentului şi zburau pe suprafaţa apelor. nu dădură nici o atenţie europenilor. Câteodată. fluviul curgea între izvoare calde. Cam pe la ora patru. care înseamnă „vino aici sănătos" şi cele două bărci merseră alături.Aici.. fără să ezite. imnul naţional. Un. Valea lui Waikato începu să se îngusteze. Aici.doua zi dimineaţa. după rănile care mai sângerau. de numeroasele cotituri ale malurilor. Noii veniţi luptaseră.-trezită şi dublată de un cântec. condusă de mâna sigură a şefului. ambarcaţiunea. Vâltori se zdrobeau cu furie. Oxidul de fier colora în roşu aprins povârnişurile. „chongui". Atmosfera era îmbâcsită de un miros sulfuros foarte pătrunzător. sub o nouă sforţare a lopeţilor. care răsuna ca o tobă. fugeau spre munte. ' într-adevăr. lunga călătorie pe Waikato a fost reluată. fenomen ciudat veni în timpul zilei să îngreuneze navigaţia. înainta cu paşi măsuraţi. se ridica. Kai Kumu acostă la poalele munţilor. Oricine ar fi pus piciorul pe nămolul fierbinte al ţărmurilor. Vocea cântăreţului. porni printr-o vale strâmtă. fără sa-şi încetinească mersul. Alte bărci sosiră prin afluenţii fluviului. Se cunoştea după-veşmintele lor zdrenţuite. ar fi fost pierdut fără nici o îndoială. Un şef. încă. Un băştinaş intona oda patriotică a misteriosului „Pihe": Papa ra ti wati tidi I dounga nei. nu de mult. Prizonierii au fost depuşi în centrul taberei şi păziţi cu multă atenţie. un cântec. Indigenii le suportau. frecându-şi nasul său de cel al lui Kai Kumu. după armele însângerate. indigenii lovindu-şi pieptul. se iviră spre răsărit. Apoi. semnalate totdeauna curiozităţii turiştilor.

spre nord. lată de douăzeci s-a format într-o zi. amestecaţi în aer. dar tot prăpastie a rămas şi sondele nu sunt încă în stare să-i dea de fund. Waikato curgea într-o albie mişcătoare care se mişca neîncetat sub acţiunea focurilor subterane. consultând harta. văzute de câţiva călători îndrăzneţi. spre lacul Rotorna. Kai Kumu poposi la o sută de mile de confluenţa râurilor Waipa şi Waikato. din altele ţâşnind coloane de apă. pe care vântul o desfăşura în vârful unei colibe. Bărcile se aventurară într-un nor de aburi albi. care se rostogoleau la suprafaţa apei. Adâncitura a devenit lac. Astfel este lacul Taupo. unele aruncând mase de vapori. bărcile indigene plutiră sub această boltă de aburi. dacă mirosul suferea. Strălucitoarele sale spirale se ridicau ca un dom deasupra fluviului. împrospăta piepturile. cădea în lacul Taupo ca un imens joc de apă într-un bazin. Pe o distanţă de două mile. spre răsărit. tot cortegiul bărcilor intra printr-o lărgire a fluviului în lacul Taupo şi indigenii salutau cu gesturile lor pasionate o zdreanţă de stofă. Apele şi aburii. munţi stâncoşi foarte înalţi. înainte de sfârşitul zilei. ochiul nu putea decât să admire aceste privelişti măreţe.crăpăturile pământului şi de băşicile care pocneau sub presiunea gazelor interioare. o câmpie largă. Totuşi. vreo sută de gheizere. Ai fi zis că un mecanic conducea după plac. Regiunea izvoarelor era trecută. scurse din vârfurile învecinate. . Cap. XI LACUL TAUPO O adâncitură de nepătruns. se colorau în razele soarelui. fumul sulfuros se risipi şi un cer curat produs de repeziciunea curentului. mugeau izvoarele termale şi cascadele fumegânde de la Rotomahana şi de la Tetarata. câteva culmi răzleţe şi acoperite de păduri. încă două cascade au fost urcate sub vâsla viguroasă a sălbaticilor. în mijlocul lavei trahitice din centrul insujei. printr-o năruire a cavernelor. lungă de douăzeci şi cinci de mile. Jacques Paganel. A doua zi. care n-au putut găsi o ieşire prin supapele neîndestulătoare de la Gontariro şi Wakari. îngrămădiţi în rotocoale. Era drapelul naţional. în acest loc. cratere. La amiază. au năvălit în această enormă scobitură. recunoscu pe malul drept muntele Taubara. ridicat la o mie două sute cincizeci de picioare deasupra nivelului mării şi dominat de un lanţ de munţi înalţi de opt sute de metri. Apele. Fluviul. cele de la Hipapatua şi de la Tamatea. ocolind spre est. Această regiune este plină de gheizere. care se ridică până la o înălţime de trei mii de picioare. spre răsărit. apoi. activitatea acestor izvoare. cu mult înainte de timpurile istorice. Seara. Spre apus. îşi variau efectele ca jocurile şi cascadele unui bazin organizat de mâna omului. Pe maluri. Nu departe. singurii vulcani în activitate ai Noii Zeelande. Aici iese prisosul gazelor.

brăzdată de un drum şi bogată în piatră calcaroasă. e bună pentru numeroase întrebuinţări: verde. unde cea mai amăgitoare fatalitate îi Condusese. In dosul Iui. izolat în câmpie. scoţându-i-se firele şi meliţând-o. serveşte drept hârtie. şi mai darnică. din cauza unei femei. Le-ar fi istorisit. ridicătură înaltă de şase sute de metri. nu mai exista. Prizonierii erau singuri. ca toţi vulcanii. merse până la a lovi pe Taranaki. deasupra micilor munţi. disputa ridicată odată între Tongariro şi Taranaki. atârnată peste flăcările subpământeşti. capul pierdut în nori. formează o jască excelentă. în dosul unuiprirn plan de păduri. Kai Kumu. Nimic nu este de dispreţuit în această plantă utilă. care serveşte drept loc de scurgere a fluviului. domnii Bidwill şi Dyson şi de curând domnul de Hochstetţer âu măsurat culmile mai uşor de atins ale lui Tongariro. spre sud conuri vulcanice. înlocuieşte ceara sau amidonul. Aici se întindeau câmpii de „phormium . inul preţios al Noii Zeelande numit „harakeke" de indigeni. mai ales în această parte sălbatică a insulei unde creştinismul nu pătrunsese. Tongariro părea să aparţină unui sistem orograiic destul de complicat. Insă Paganel nu prea avea chef de povestit şi nici prietenii săi de auzit. bătut şi umilit. Preotul fusese alungat de război. Nici un muritor nu pusese piciorul pe vârful său inaccesibil. fugi prin valea Whanganni. odgoane şi sfoară. se împleteşte în frânghii. departe de centrul principal al răzvrătiţilor. pe ţărmurile occidentale ale lacului. toate acestea încadrează în chip maiestuos vasta întindere de apă. uscată. ocoli un promontoriu ascuţit şi debarcă pe malul răsăritean al lacului. Floarea dă un fel de miere excelentă. Misiunea stabilită de reverendul Grace la Pukawa. lăsă să cadă în drum două bucăţi de munte şi ajunse la ţărmul mării. pe atunci vecinul şi prietenul său. Coaja pământului se năruie cu zgomot ca o prăjitură prea apăsată şi. Aceşti vulcani îşi au legendele. Iară îndoială că. Taranaki. Tongariro. ale cărei furtuni îngrozitoare sunt ea şi ciclonii oceanului. unde se înalţă acum singuratic sub numele de Mont Egmont. n-ar găsi o ieşire prin craterele lui Tongariro. devine pătură sau manta. muntele Ruapah. părăsind apele lui Waikato. Ei cercetau în tăcere malul de nord-est al lacului Taupo. Aburi calzi ţâşnesc în unele locuri. lăsaţi la cheremul maorilor. . colorată în roşu sau negru. Pământul tremură sub activitatea focului central. care străluceşte sub ramurile tufişurilor.lor şi în price altă împrejurare. lacomi de răzbunare. rogojină sau pânză şi. frunza. tăiată. De pe ţărmul de nord. îmbracă pe cei mai eleganţi maori. dacă totuşi cu douăsprezece mile mai departe aburii închişi. care. îşi înălţa la nouă mii de picioare în aer. trecu mica adâncitură. pe când de trei ori în douăzeci de ani. care are capul fierbinte.. Paganel n-ar fi întârziat să le povestească tovarăşilor lui. vulcanul părea a fi învăluit de fum şi de flăcări. "Loată regiunea aceasta fierbe ca o căldare imensă. platoul s-ar prăbuşi într-un cuptor incandescent. paiul produce o substanţă gumoasă. ochiul omenesc n-a privit niciodată adâncimile craterului său. la poalele muntelui Manga.

florile sale. cu frunzele tari.de raţe cu penele negricioase. de un roşu brun şi asemănătoare cu ale agavei. decât cu spaimă. în pah-ul lui Kai Kumu. închideau o a doua curte. Păsări plăcute. înaintea unui teren gol. '.1 trecea printre câmpii de phormium şi un pâlc de copaci „kajkateas". Această cetăţuie era apărată de o primă linie de metereze înalte de cincisprezece picioare. cu mâinile şi cu'ţiieioarele libere. golit de creier şi despuiat de piele. apoi o întăritură de răchită străbătută de găuri pentru arme. se ridica în fundul pah-ului. se păstrează la infinit fără să Se strice sau să se zbârcească şi formează trofeele victoriilor. pe marginea mării. între mai multe colibe de puţină însemnătate. cu gura şi pleoapele cusute e pus în cuptor şi supus unei afumări de treizeci de orc. La un sfert de milă. Aici. Cărarea. maorii păstrează capetele propriilor lor şefi. cu reflexe metalice şi o întreagă lume de grauri. după orbitele lor goale şi lipsite de ochi. pe care se ridicau construcţii ale maorilor şi vreo patruzeci de colibe aşezate simetric. deculoare roşie.' care servesc la colorat stofele în negru. Casa lui Kai Kumu. După un ocol destul de lung. în apele lacului pluteau grupuri . Porumbiţe rnari. obişnuite ale câmpiilor de phormium. capul. cafe se termină la nrtărit'ură. prizonierii au fost oribil impresionaţi la vederea capetelor care împodobeau parii celei de a doua întărituri. Zeelafldezii arată aceste rămăşiţe cu mândrie. lady Helena. îmbogăţeau colecţia şefului maor. zburau în stoluri numeroase şi se delectau cu sucul mieros al florilor. într-adevăr. cu nasul susţinui de mici beţişoare. ochiul rămâne în orbită şi te priveşte. întăritură aşezată într-o poziţie cu neputinţă cţe cucerit. dracems ■aiţsţmlis? &\ băştinaşilor. Aceste capete aparţinuseră şefilor duşmani căzuţi în lupte. au fost conduşi aici de războinici. Prizonierii debarcaţi. ca şi în lungul fluviilor şi pe malurile lacurilor. O' a doua linie de pari. mulţi englezi. pe o culme a muntelui. tufişurile sale sălbatice acopereau câmpii întregi. care s-au domesticit1 cu uşurinţă. pregătit după obiceiul indigen. Sosind aici.. fără îndoială. Mary Grarit şi tovarăşii lor ajunseră în interiorul pah-uliii. Astfel pregătit. cu nările umflate de phormium. şi aici. adică platoul pah-ului. numai capetele duşmanilor împodobeau acest îngrozitor muzeu. însă în acest • caz. pe care nişte europeni l-ar fi numit „câmp de bătălii". Geograful recunoscu aceasta. se înălţau pretutindeni din mănunchiurile dese ale frunzelor care formau buchete de lame tăioase. necţariene.Acest preţios phormitrm se găseşte pretutindeni în cele două insule. Glenarvan. ale căror vârfuri înlocuiesc cu folos mugurii de palmier şi „hulus". prin ceremonii solemne. Lady Helena şi Mary Grant întoarseră capuj mai mult cu dezgust. se vedea un „pah". cu orbitele goale. ei le oferă admiraţiei tinerilor războinici şi le plătesc un tribut de veneraţie. ale căror corpuri serviseră ca hrană învingătorilor. Această colibă era o adunătură . împestriţate cu cenuşiu şi cu verde. Adeseori.. • . câte unul. ochii şefilor sunt mâncaţi.

urla şi vocifera.singură deschizătură. oameni maturi. afişa un calm. plante sculptate. Această femeie curajoasă. făcea sforţări eroice. Alături de casă se aflau magaziile care adăposteau proviziile şefului. aşteptând ordinele lui Kai Kumu. figuri simbolice. cu un gest. Sărmana Mary Grant simţea că nu mai poate şi John Mangles o susţinea. Aşteptau lângă o colibă goală la bunul plac al şefului. serveau ca paturi. Fumul. zece picioare înălţime. se ridica la o jumătate de picior deasupra solului. ca să lase tot sângele rece lui Glenarvan. lăsau să se întrevadă că cereau o răzbunare imediată. In mijlocul ameninţărilor. Glenarvan se înclină în semn de mulţumire şi veni încet să-şi reia locul între ai săi. o gaură pietruită forma vatra şi în acoperiş o a doua gaură servea drept coş. podeaua.chip deosebit acest potop de insulte. In acea vreme. păşteau porci şi capre. bătrâni. Erau destul de rău întreţinuţi. nepăsător ca maiorul sau în prada unei agitaţii crescânde ca Paganel. Glenarvan şi tovarăşii săi observaseră toate acestea. In interiorul colibei. de gulii. apărând-o. Această gloată de harpi îi înconjura. făcu să tacă hoarda urlătoare. La mijloc. de ţaros. erau adunaţi în pah vreo sută de neozeelandezi. se duse drept Ia Kai Kumu. ţinând seama că servesc maorilor drept hrana lor zilnică. dintr-o singură aruncătură de ochi. Câteva figuri sculptate în vârful căpriorilor împodobeau casa şi „wharepuni" sau portalul oferea admiraţiei vizitatorilor frunze. alţii dedându-se la toate semnele unei dureri . făcută din pământ bătut. Mai departe. rari urmaşi ai animalelor folositoare aduse de Cook-. liniştită în aparenţă. Câinii alergau ici şi colo căutându-şi hrana. Douăzeci de picioare lungime. Glenarvan voind să evite lady-ei Helenâ.priveliştea acestor bătrâne. o perdea dublă formată dintr-o ţesătură deasă servea drept uşă. făceau lui Kai Kumu o locuinţă de trei mii de picioare cubice. când era destul de des. de muşchi bun de mâncat şi cuptoarele unde se coc diferitele alimente la contactul cu pietrele încălzite. gata să se lase ucis. nu fără a fi depus pe pereţii locuinţei o pătură de cel mai frumos negru. ţesute din foile lungi şi flexibile ale plantei „tifa". unii liniştiţi dar întunecaţi.hi uscat. acoperişul se prelungea ca un impluvium.de pari legaţi cu o mulţime de rădăcini şi căptuşită înăuntru cu rogojini de phormium. recolta sa de phormium. Deasupra. o amestecătură curioasă născută sub dalta artiştilor indigeni. în colibă se putea intra numai printr-o . acoperite de o rogojină. şi arătându-i hidoasa bandă spuse: — Alungă-le! Şeful maor privi fix pe prinsul său fără să-i răspundă. care ieşeau cu greutate din buzele lor groase. lady Helena. apoi. tineri. monştri. se hotăra în sfârşit să profite de această ieşire. care nu putea fi în inima ei. Câteva vorbe englezeşti. în mici îngrădituri. Tovarăşii săi suportară în. nu fără a fi expuşi injuriilor unei bande de fentei bătrâne. Unui şef zeelandez nu-i trebuie mai mult. Câteva împletituri de trestie şi saltele de muşc. îi ameninţa cu pumnii.

mormintele vor rămâne goale. tatăl. Lady Helena. Atunci semnele durerii se măriră. însângerate şi nebune. scumpa mea Helena. răzuite şi chiar colorate erau definitiv depuse în „Udupa". cu puterile istovite.altă pricină foarte gravă în ochii băştinaşilor mărea deznădejdea lor. aveau să nu se mai întoarcă niciodată acasă! Astfel se explica dezolarea adâncă de care a fost lovit tribul la sosirea lui Kai Kumu. curăţate. Izbucniră injuriile. bine închisă. clădire sfinţită. posesiunea acestor rămăşiţe e socotită în religia maorilor. Aici. ci osemintele sale lipseau din mormântul familiei. Din două sute de războinici care. La ameninţările femeilor. Tăieturile adânci arătau durerile mari. Kai Kumu. îşi sfâşiau faţa şi umerii cu scoici ascuţite. ca absolut necesară destinelor vieţii viitoare. culese cu grijă. prizonierii adăpostiţi deocamdată contra furiei indigenilor. Aceste morminte sunt înipodobite cu statui de lemn.puternice. în această parte a întăriturii. La sălbatici. erau îngrozitoare la vedere. nu carnea care putrezeşte. Nu numai că ruda sau amicul pe care îl plângeau era mort. ceremoniile religioase nu se vor îndeplini şi oasele cruţate de câinii sălbatici. gesturile deveniră mai ameninţătoare. dintre toţi şefii care se ridicaseră la chemarea lui William Thompson. întinşi pe câmpul de bătaie. Dar acum. Glenarvan strângând-o la piept. Kai Kumu. porunci ca prizonierii să fie conduşi într-un loc sfinţit situat la cealaltă extremitate a pah-ului. care se sfârşea cu un povârniş destul de brusc. cu energia morală zdrobită. de-abia închis. câţi. urmară blestemele bărbaţilor contra europenilor. pe un platou prăpăstios. durerea morală se manifestă totdeauna prin demonstraţii fizice.. Strigătelor. alergaseră să apere pământul strămoşesc. se caţără pe umerii lui Wilson şi reuşi să-şi . Coliba se sprijinea de un masiv muntos. Or. pe care Maul-Ranga-Rangui o mănâncă prin gura preoţilor săi. preoţii sau arikii propovăduiau zeelandezilor un Dumnezeu întreit. Coliba vastă. se întorcea singur în ţinuturile lacului şi primul înştiinţa tribul despre înfrângerea războiului naţional în câmpiile lui Waikato. fiul şi pasărea sau spiritul. O . ridicat cu vreo sută de picioare deasupra ei. Nenorocitele zeelandeze. conţinea hrana sfântă şi aleasă. Astfel. sub comanda sa. vor dăinui neîngropate pe câmpul de bătaie.Sângele ţâşnea1 şi se amesteca imediat cu lacrimile. trebuia să le urmeze actele de brutalitate. căzu în braţele soţului ei. ci oasele. în acest „Wareatua". cerul nu ne va părăsi! Robert. care reproduc cu o fidelitate perfectă tatuajele răposatului. se întinseră pe rogojinile de phormium. rudele şi prietenii războinicilor morţi. sau „Casa gloriei". Dacă unii dintre ei erau prinşi de năvălitori. o sută cincizeci lipseau la întoarcere. îi repet: — Curaj. temându-se de a nu fi copleşit de fanaticii tribului. mai ales femeile. aceştia îşi plângeau neamurile sau prietenii căzuţi în ultimele lupte.

— O armă! strigă Glenarvan. întinse lui Glenarvan un revolver încărcat. voinic. zise repede maiorul. răspunse lordul fără şovăială.Dă-te jos Robert. Ah! Unul dintre ei'se îndreaptă spre coliba noastră. a cărai barcă întâlnise pe aceea a lui Kai Kumu la confluenţa lui Waikato cu Pohainhenna.. — Spui' adevărat? strigă maiorul. un observator1 ar fi dedus că între cei doi şefi era o rivalitate. Kai Kumu îl trata cu Oarecare consideraţie. Glenarvan şi ai săi. în jurul şefului-erau adunaţi principalii războinici ai tribului său. zise Glenarvan. lady Helena. Vrea să-şi Schimbe prinşii contra"şefilor tribului său! Dar războinicii se. — Da. zise maiorul. Comandau amândoi importantelor populaţii de pe Waikato. primirea sa cuprindea tot pah-ul. Maiorul observă că influenţa lui Kara-Tete lasă în umbră pe Kai Kumu. până la coliba lui Kai Kumu. Printre ei era-şi acef maor. . Era un om de vreo patruzeci de ani.. care se ridicase. De acole*.streooare capul prîntr-o"gaură ¡dintre acoperiş şi perete. Kai Kumu vrea să vorbească..vorînvoi? —Da!.în colibe.. — Maorii nu-şi scotocesc prizonierii! Dar această armă. Unii intră. — Şi tovarăşii tăi? .. Era numit „KaraTete". unde spânzurau şiraguri de amulete.! Ei îl ascultă: E vădit.. zise éa cu voce fermă.. apoi reluă: — Kai Kumü vorbeşte.. Kai Kumu întrebă pe Glenarvan: — Eşti englez? — Da... cu puteri egale. traversară pah-ul şi se opriră înaintea lui Kai Kumu.. ascunde-revolverul! Nu e timpul încă. ochii săi trădau o adâncă duşmănie. răspunse Robert.. domnule Mac Nabbs. nici Mary Grant nicieu nu trebuie să cădem cu viaţă în mâinile sălbaticilor! Şi zicând acestea. nu pentru ei! —Glenarvan. El făcu semn prizonierilor să-l urmeze. Astfel în timpul acestei convorbiri. Kai Kumu a rămas singur cu războinicii din barcă. Copilul tăcu Câteva clipe. Edward. adică în limba zeelandeză„Mâniosul". strânse mâna bărbatului ei. Ei se împrăştie. Alţii părăsesc întăritura.reluă Robert. — S-au adunat în jurul şefului..Îi ascultă.. căci această naţionalitate trebuie să înlesnească schimbul.-şi după fineţea tatuajului său se cunoştea că Kara-Tete ocupa un rang înalt în tribul său. în această clipă. Un băştinaş apăru. Totuşi. e pentru noi. şeful are un interes personal că să ne protejeze. cu mutra-fioroasă şi crudă. -Edward.. în grup strâns. căruia un fulger îi lumină ochii. Rogojina care închidea intrarea colibei se ridică. Sălbaticii se liniştesc. îşi agită'Braţele Scot urlete.. zise el încet. Revolverul dispăru sub veşmintele lordului. dacă gura lui Kai Kumu zâmbea.

dacă ţii s-o ştii. — Ai tăi te vor primi în schimbul lui Tohonga? — Pe mine singur? Nu. — Aceste jdouă doamne. dar îl înăbuşi aproape îndată şi răspunse cu o voce de-abia reţinută: — Nădăjduieşti să înş'eli pe Kai Kumu cu vorbe neîntemeiate. răspunse Glenarvan. — La maori. — Nu ştiu. Apoi. Kai Kumu. Insă. — Nu! Este a mea! strigă Kara-Tete. — Aşadar. reluă Kai Kumu. reluă mai liniştit: — Crezi că englezii vor schimba pe Tohonga. reluă Kai Kumu. mâna şefului se întinse spre umărul . răspunse Glenarvan. Lady Helena voi să se arunce spre soţul ei. după câteva clipe. Ţi-o spun că aşa cred. ocupă un rang înalt în ţara lor. Suntem călători. marele preot al lui NouiAtua*). — Vorbeşte. — Ascultă. qu tine? Glenarvan ezită să răspundă şi observă cu atenţie pe şeful maor. El e prizonierul pakek-lor**). poate. Pe toţi. Războinicul îşi privi liniştit prizonierul. Orice englez e duşmanul nostru. Apoi. Eu nu sunt nici şef. uimit de acest răspuns. răspunse Glenarvan. privi pe Glenarvan cu o adâncă surprindere. Aş fi vrut să-şi smulg inima. se dă cap pentru cap. aş fi vrut ca şi capul tău şi capetele tovarăşilor tăi să spânzure veşnic de parii acestei îngrădituri! Dar Noui-Atua a vorbit. — Puţin ne pasă! răspunse brutal Kara Tete. Ai tăi au năvălit în insula noastră! Ne-au furat câmpiile! Ne-au ars satele! — Rău au făcut! răspunse Glenarvan cu o voce groasă. nu pentru că sunt în puterea ta. Dumnezeul nostru ne porunceşte să-i răscumpărăm viaţa. reluă Glenarvan înclinându-se cu o graţie respectuoasă către lady Helena şi Mary Grant. tremura de furie şi fizionomia sa căpătase expresia unei sălbatice exaltări. Spunând acestea. te îndoieşti? îi zise el. a căzut în mâinile fraţilor tăi. n-am luat parte la război. Kai Kumu păru tot atât de surprins. european blestemat? Crezi că ochii lui Kai-Kamu nu pot să citească în inimi? Şi arătând pe lady Helena: — Iată-ţi soţia! zise el. răspunse el după un moment de tăcere. — Mai întâi oferă pe aceste femei în schimbul preotului tău. nipi preot printre ai mei! Paganel. împingând pe prizonieri. naufragiaţi. Un zâmbet acru trecu pe buzele sale. Maiorul o reţinu.— Tovarăşii mei sunt englezi ca şi mine. viaţa ta face câta lui Tohonga? — Nu. zise Glenarvan arătând pe lady Helena şi pe Mary Grant. — Nu ştiu. pană aici stăpân pe el însuşi. Tohonga.

să devasteze în timpul coacerii plantaţiile de gulii dulci. mulţimea se opri înaintea lui Glenarvan şi tovarăşilor săi.*) Nume de zeu neozeelandez. Pahul se umplu într-o clipă. o tabu-iază. sau de vrea să pună sub supraveghere un traficant european. . apoi acoperind cu mâna corpul ucigaşului. La această detunătură. După religia maorilor. Tab-ul e aplicat de şefi într-un ş'cop politic. unea titlul de ariki cu cel de şef de trib. comun popoarelor de rasă polineziană. iarăşi îl face tabu. putea să întindă asupra persoanelor sau lucrurilor protecţia superstiţioasă a Tabu-ului. în cazul când divinitatea şi-ar întârzia răzbunarea. când Qonstruieşte o pirogă. **) Europeni. fără să spună o vorbă. — Tabu! Tabu! strigă el. îl tabu-iază. acestea sunt lovite de un tabu protector din punct de vedere economic. "astfel. când e atins de o boală mintală. cu moartea. Cap. Un indigen e tabu-at timp de câteva zile. Tabu-ul. dacă nu rezultă însă dintr-o situaţieyObişnuită-a vieţii particulare. vocea sa domină tumultul. o muljime de indigeni ieşiră din colibe. orice ar duce o mână profanatoare pe ceea ce e declarat tabu. apăraţi deocamdată de o putere supranaturală. Glenarvan. va fi pedepsit de zeul înfuriat. care îngălbeni la această atingere. Revolverul lui Glenarvan îi fu smuls din mână. când clădeşte o casă. care năvălea spre europeni. :—Edward! strigă nenorocita femeie îngrozită. De altfel. cealaltă reţinu mulţimea. ridică mâna. de care e nemulţumit. După câteva clipe au fost conduşi la Ware-Atua. vor căuta preoţii să o grăbească. El era investit cu puteri de preot şi. O detunătură răsună şi Kara-Tete căzu mort. care le servea de închisoare. după un exemplu destul de des în Noua Zeelandă. când suferă operaţia tatuajului. când a murit. în unele împrejurări. Dacă un şef vrea să îndepărteze pe un nepoftit din casa sa.'când şi-a tăiat părul. Interdicţia sa se aseamănă cu vechiul „veto" al regilor din antichitate. La acest cuvânt. Kai Kumu aruncă asupra lui Glenarvan o privire ciudată. Dacă o consumaţie neprevăzută ameninţă să despopuleze râurile de peşte. în sfârşit. XII FUNER ARIILE UNUI'ŞEFMAOR Kai Kumu. O suta de mâini se ridicară spre nenorociţi. are ea afect imediat că interzice orice relaţii sau orice întrebuinţări cu lucrul sau persoana tabu-ată. lady-ei Helena. Dar Robert Grant şi Jacques Păgânei nu mai erau cu dânşii. sau dacă vrea să monopolizeze în profitul său relaţiile cu o corabie străină.

ca să terminăm. Glenarvan se gândea la grozava cerere a lady-ei Helena. Când un indigen e supus acestei interdicţii. maiorul mai păstra un pic de nădejde. Totuşi. care ca să se sustragă chinurilor sau robiei. E necontenita intervenţie a Divinităţii în viaţa socială. Glenarvan se aştepta. nici o speranţă. Fără îndoială. Ce noapte petrecură. John Mangles credea că înnebuneşte.. vegheau la uşa colibei. dacă e sărac. Nici o comunicare n-avu loc între indigeni şi prizonierii apăraţi de tabu. prietenii şi partizanii lui Kai Kumu. înaintea disperării Mary-ei Grant. se opriseră brusc la glasul şefului lor şi apăraseră pe prizonieri. primele victime sacrificate de răzbunarea indigenilor? Orice speranţă dispăruse.. acest obicei ciudat conduce şi modifică cele mai mici acţiuni ale neozeelandezilor. voia să moară de mâna sa! Va-avea oare acest înfiorător curaj? — Şi cu ce drept să lovesc eu pe Mary? se gândea John cu inima zdrobită. legitima indignare. Zece războinici. să ispăşească în chip crud. Cum să se mai îndoiască de soarta lor? Nu erau ei. era cu totul imposibilă. pe care nu trebuie să le atingă cu mâinile sale. ora funerariilor şefului mort şi ora supliciului trebuiau să sune odată. care înarmase braţul său. aplicarea frecventă a tabu-ului. despărţită şi de fratele ei. Coliba conţinea o oarecare cantitate de merinde. amintind lui Glenarvan efectul produs de moartea lui Kara-Tete. moartea sa putea plăti moartea unui şef. Or. De această dietă severă e scăpat. " Cât despre prizonierii închişi în Ware-Atua. e nevoit să-şi adune alimentele cu gura şi tabu-ul face din el un animal. zicea el. dacă e bogat. aceştia erau loviţi de un tabu arbitrar. pe care nenorociţii de abia le atinseră. căci atunci sclavii îl servesc şi îi introduc în gâtlej bucatele. oare. Cât despre o evadare. Singură. chiar din inima lui Mac Nabbs. Ea are toată puterea şi se poate spune că întregul cod indigen. — Cine ştie. el şi tovarăşii săi! Cine ar putea să zugrăvească chinurile lor şi să le măsoare suferinţele! Bietul Robert. bunul Păgânei nü mai apăruseră. nimeni nu poate să-l atingă nepedepsit. cine ştie dacă Kai Kumu nu-ţi datorează mult? . Foamea dispărea înaintea durerii. moartea la popoarele sălbatice nu e decât sfârşitul unui lung şir de chinuri.Când un obiect este tabu. înarmaţi până în dinţi. unele alimente îi sunt interzise pe un timp determinat. Ziua trecu fără să aducă nici o schimbare. dacă Glenarvan nu-şi ascundea că orice idee de schimb trebuia să fi fost părăsită de Kai Kumu. se rezumă la. dar spera că mânia lui Kai Kumu nu-I va Iovi decât pe el. Dimineaţa zilei de 13 februarie sosi. care îi scăpa de furia tribului. cod indiscutabil şi nediscutat. deci. Glenarvan nu-şi făcea nici o iluzie asupra soartei care-l aştepta. -Pe scurt.Unii dintre indigeni. care nu deznădăjduia aşa de uşor.

copii. — Da. Glenarvan îşi strânse femeia la piept. un războinic se îndreptă spre WareAtua. Glenarvan nu mai voia să nădăjduiască. Se scurse şi a doua zi. . luă loc pe o estradă ridicată la câteva picioare. ca lady Helena pe lordul Glenarvan? — Mary! strigă tânărul căpitan disperat. John. Nu putu să termine. răspunse maorul. Kai Kumu ieşi din coliba sa şi înconjurat de cei mai însemnaţi şefi ai tribului. urmă. plimbându-se la uşa închisorii. Rogojina se ridică şi au fost duşi spre Kai Kumu. calmi şi tăcuţi. Nici un indigen nu se arăta. a cărui inimăbătea cu putere. Acesta nu-şi întârzie judecata: —-Tu l-ai omorât pe Kara Tete? zise el lui Glenarvan.Kai Kumu. Mulţimea indigenilor forma un semicerc. în această clipă supremă. fără ca să se facă pregătirile supliciului. răspunse lordul. Singur? întrebă Glenarvan. Singure. la răsăritul soarelui. cu intenţia vădită • de a fi înţeles de prizonieri: ■. — Vii din lagărul europenilor? — Da. eu l-am omorât. zise ea. — Mâine. Mary Grant se apropie de John Mangles: — Lordul şi lady Glenarvan. Ajunseră înaintea şefului zeelandez. Iată care era motivul întârzierii: Maorii cred că sufletul. —Ai văzut ca prizonier pe Tohonga? . Glenarvan aruncă o privire rapidă în jurul lui. La un semn al lui Kai Kumu. la câţiva metri în.Dar cu toate observaţiile lui Mac Nabbs. John Mangles. se adunară în pan. îndată ce-l zări.. asudat şi zdrobit de oboseală.. vei muri. r-*. în timpul celor trei zile de după moarte. A treia zi. vor înţelege că dacă o soţie poate să moară de mâna soţului ei. în centrul întăriturii. sentinelele vegheau. o logodnică poate de asemenea să sfârşească prin mâna logodnicului său. cadavrul rămâne fără mormânt. In această clipă.. Până la 15 februarie. observa adesea întărituri le exterioare. Kai Kumu. coliba se deschise. Toată adunarea păstra o tăcere absolută. se produse o agitaţie printre indigeni. zise lady Helena soţului ei. adică mai multe sute de maori. ca să scape la rândul ei. bărbaţii îşi ascundeau chinurile sub un calm care mărturisea o energie supraomenească. Acest obicei aspru al morţii a fost ţinut cu severitate. — Aminteşte-ţi. . pah-ul a rămas pustiu. bărbaţi. scumpul meu John. ca să scape-de o^xistenţă ruşinoasă. cele două femei se resemnaseră soartei. locuieşte în corpul răposatului şi timp de trei ori zile. în aceeaşi clipă. ai cărui ochi exprimau un crud regret. oare nu sunt de multă vreme în taină logodnica inimii tale? Pot să mă bizui pe tine. cocoşat pe umerii lui Wilson. îmi permit să ţi-o spun. îi zise în englezeşte.Ah! Dacă viaţalui Tohonga n-ar fi fost mai preţioasă ca a ta! strigă. Ah! Scumpă Mary!. In curând mulţimea se desfăcu şi apăru un războinic. femei. sălbaticii.

voiră să nu regrete în lumea cealaltă binefacerile pământeşti. la piciorul unui enorm arbore numit-kudi. Aici. Lady Helena şi Mary Grant înălţară către ceruri a privire de sublimă mulţumire. ca şi cum un şef de orchestră ar fi bătut măsura unui cântec funebru. ea se întinse la piciorul catafalcului. Astfel. Prinşii nu au fost reconduşi la Ware-Atua. frecate cu petrol. Hohotele şi strigătele sale se înălţau până la cer. în aceeaşi clipă. un fel de măciucă uriaşă. căzu ca trăsnită. . însă o puternică lovitură de „mere". de bocete. Sufletul răposatului părăsise definitiv învelişul său muritor. Aşa era obiceiul şi totodată şi datoria şi exemple de astfel de sacrificii nu lipsesc în istoria zeelandeză. -. . Era încă tânără. mâinile şi pieptul. învârtindu-se în mâna şefului.—L-am văzut. se ridică în văzduh. Aceste nenorocite femei îşi îndeplineau cu conştiinţă sălbatica datorie. şi războinicii săi. O trupă de indigeni îi conduse la câţiva paşi. Răposatul era plâns într-un ritm plângător şi greoi cadenţat. Această femeie apăru. păreri de rău. fiindcă ceremonia nu era încă terminată. nenorocita ar fi refuzat să-i mai supravieţuiască. de hohote. . păzitorii rămaseră lângă ei fără a-i pierde din ochi. Deodată. Rudele şi prietenii sosiră la piciorul catafalcului şi deodată. absorbit în durerea sa oficială. Restul tribului maor. Soarta lui Glenarvan şi a tovarăşilor săi era pecetluită. în această zi. tovarăşa lui Kara Tete nu trebuia să-şi părăsească soţul în mormânt. veţi muri mâine în revărsatul zorilor. Era înveşmântat într-un bogat costum şi înfăşurat cu o măreaţă pătură de phormium. însă nu erau de ajuns aceste demonstraţii pentru a linişti sufletul defunctului. împodobit cu pene.de plânsele. la funerariile şefului şi la sângeroasele ceremonii care le însoţeau.împuşcat. Ea. Neamurile de aproape îşi izbeau capetele. Capul. Kai Kumu se apropie de ea. lovind pământul cu capul. Ceremonia începu. strigă Kai Kumu. Aşadar. O sută de mâini ameninţară pe prizonerii îngroziţi de acest oribil spectacol. neputându-l readuce la viaţă. Cuvinte vagi. . De altfel. o pedeapsă comună lovea pe toţi aceşti nenorociţi. Părul în dezordine fâlfâia pe umerii săi. un imens concert. nu arătau descompunerea.. celelalte rude îşi sfâşiau faţa cu unghiile şi' se arătau mai risipitori în sânge decât în lacrimi. . ■ — Trăieşte? -■ : — E mort! Englezii l-au. — Toţi. Faţa."o aruncă la pământ. . în care cinstea amintirea celui mort întrerupeau bocetele sale şi într-un suprem paroxism de durere. Trebuiau să asiste. fraze întretăiate. Corpul a fost adus pe un mic catafalc. părea să-i fi uitat. Cele trei zile reglementare se scurseseră de Ia moartea lui Kara Tete. Strigăte înfiorătoare izbucniră. a cărui mânie ar fi lovit fără îndoială pe supravieţuitorii tribului său. purta o coroană de frunze verzi. nenorocita victimă se ridică. Dar nici unul nu se mişcă. în mijlocul întăriturii.

gâfâinzi.să ascundă ochilor celor două femei această scenă înfiorătoare. într-un lac de sânge. pe care nemiloasele legi ale războiului îi făcuseră robi. Nimic omenesc nu mai era în aceste fiinţe. Cât trăise şeful. după terminarea sacrificiului. Nu erau surprinşi de un sacrificiu prevăzut de multă vreme. Picăturile sângelui cald stropeau pe monstruoşii convivi. bătrâni. Rachiuri tari. unde luptătorii mâncau fiarele sălbatice. încercară . înduraseră la munci de animale şi acum. în mijlocul beţiei generale. fiecare îşi avu partea sa de carne omenească. prizonierii ar fi auzit oasele victimelor pocnind sub dinţii canibalilor. timp de o oră. douăzeci de focuri se aprinseră în douăzeci de puncte ale pah-ului. Dar pentru viaţa veşnică nu-i era de ajuns răposatului numai soţia sa. după datinile maorilor. ci în fărâme. dacă nu i-ar fi urmat şi sclavii în lumea cealaltă? Şase nenorociţi au fost aduşi înaintea cadavrelor stăpânilor lor. tăiate. Ele aparţin tribului şi constituie praznicul aruncat bocitorilor de la înmormântări. Apoi. Atunci înţeleseră ce supliciu îi aşteaptă a doua zi la revărsatul zorilor şi fără îndoială. Corpurile sclavilor nu sunt apărate de tabu. corpurile încă fiind calde. Kai Kumu rămăsese cu mintea limpede. suferiseră cele mai aspre lipsuri. de ce torturi crude va fi precedată o astfel de moarte. Acesta a fost semnalul unei înfiorătoare scene de canibalism. copii. ca şi corpurile stăpânilor. Cine i-ar fi slujit. îşi disputau cea mai mică fărâmiţă. împărţite. care grupaţi la douăzeci de paşi. înteţiră beţia sălbaticilor. această moarte a fost imediată şi chinurile le-au fost cruţate. începură dansurile funebre. Ai fi zis iin circ. Aşadar. fără să crâcnească. Din cei două sute de maori. Erau muţi de groază. în mai puţin timp decât ar putea să schiţeze un condei rapid. Apoi. Era delirul. rupte nu în bucăţi. întorceau ochii de la acest spectacol înfiorător a cărui oroare trebuia să mai crească.rămaseră întinse unul lângă altul. arătau că sunt gata să primească moartea. Glenarvan şi tovarăşii săi. Cu mâinile nelegate. îngroziţi de aiurelile lor. fără deosebire de vârstă sau sex. cuprinsă de o furie bestială. până ce-şi atinse . pe amândoi în regatul lui Noui-Atua. Poate chiar că. războinici. El lăsă acestei orgii de sânge. întinseră victimele pe pământ. De altfel. toată mulţimea indigenilor. însă. Nenorociţii păreau resemnaţi soartei. Cele două corpuri . Şase lovituri de „mere". şi toată această hoardă respingătoare se mişca sub o ploaie roşie. mirosul cărnii fripte împuţi aerul şi fără tumultul îngrozitor al acestui ospăţ. femei. Erau servitori. se vor arunca asupra prizonierilor. şefi. au fost sfâşiate. Se băteau.Femeia lui Kara Tete se dusese după soţul ei în mormânt. uitând de tabu-ul şefului. extrase din „piper excelsum". fără strigătele pe care le mai scoteau încă din-gâtlejele pline de carne. se aruncă asupra rămăşiţelor neînsufleţite ale victimelor. era furia tigrilor îndârjiţi asupra pradei. date de şase războinici voinici. trebuiau să-şi continile sclavia şi în lumea cealaltă. adevărate sucuri de ardei. Torturile erau rezervate autorilor omorului.

Nimic nu lipsea confortului mormântului. Cadavrele lui Kara Tete şi al soţiei sale au fost ridicate. Patru războinici le ridicară pe umeri. şi tot tribul. destinat. au fost aduse la piciorul catafalcului. Captivii. nu definitiv. XIII ULTIMELE ORE în clipa când soarele dispărea deasupra lacului Taupo. ca şi trupul în viaţa aceasta trecătoare. Timp de aproape o jumătate de oră. reîncepând imnul funebru. mai mult şezând. spiritul morţilor. prizonierii au fost conduşi în . Cadavrele îndoite. unei viitoare zeificări. ci până când pământul putrezind carnea. Acum trebuiau înhumate. Udupa fusese înconjurată de garduri şi parit împodobiţi cu figuri înroşite. decât întinse. . Două palanchinuri foarte primitive sau mai bine zis două tărgi. " Aici trebuiau transportate corpurile. nu va mai conţine'decât oseminte. fără să fie pedepsit cu moartea. la vreo două mile. Cei doi soţi au fost aşezaţi unul lângă altul. Cap. se hrăneşte cu substanţe materiale. ce se înălţau nu departe de groapa unde trebuiau să se odihnească aceste cadavre. Locul Udupei. după o nouă serie de bocete. cu veşmintele menţinute de nişte liane. mereu păziţi. situat pe ţărmul drept al lacului. tribul îi pregătea un mormânt demn de isprăvile lui. căci era ţabu-at. în vârful unui mic munte. acest convoi funebru rămase pierdut din vederea lor în adâncimile văii. adică mormântului. însă unui şef puternic şi de temut. Atunci cortegiul coborî muntele în tăcere şi nimeni nu putea acum să urce muntele Mauhganamu. de un cutremur de pământ. văzură cortegiul părăsind prima îngrăditură a pah-ului. Tribul se opri la o înălţime de: opt sute de picioare. Pentru aceasta aşezară merinde în mormânt ca şi armele şi veşmintele răposatului. îl. . apoi acoperiţi cu pământ şi cu ierburi. în dosul colinelor Tuhahua şi Puketapu. Depărtarea făcea fantastică mişcarea ondulată a lungii coloane. adică în vârful lui Maunganamu.intensitatea maximă apoi' o potoli şi ultimul act al funerariilor a fost îndeplinit cu ceremonialul obişnuit. fusese ales în afara rntăriturii. desigur. le urmări în procesiune până la groapă. apoi cântecele şi strigătele se pierdură cu încetul. Apoi. după datina zeelandeză. ca şi muntele Tongariro unde se odihnesc rămăşiţele unui şef zdrobit în 1846. avut ca mormânt decât o groapă sau o grămadă de bolovani. au fost aşezate pe tărgi. la locul pregătit pentru înmormântarea lui Kara Tete. numit Maunganamu.regăsiră şerpuind pe cărările muntelui. Neamurile nu uitaseră că „Waidua". Un simplu maor n-ar fi. membrele îndoite şi lipite de burtă.

cu capetele descoperite. Somnul. ştie că noi urmăream un scop nobil. răspunse Glenarvan. să-şi stăpânească emoţia. Ei nu trebuiau s-o mai părăsească înainte ca creasta lui Wahiti-Ranges să se fi înroşit de primele lumini ale zilei. le zise: — Scumpii mei tovarăşi. Aici. eu nu voi murmura contra lui. care vede până în fundul sufletelor. ne aşteaptă moartea. Mary Grant şi Helena. cu toată groaza de care erau cuprinşi. — Am vorbit pentru noi. o adâncă tăcere domni în colibă. de douăzeci de ori v-aş fi strigat: Prieteni. Le rămânea o noapte. Cu toată tristeţea. Apoi'. vocea lui Glenarvan. se mişcau repede pc . se uniră cu ea. va îndeplini dorinţa lady-ei Helena şi Mary-ei Grant. când sălbaticul s-a rostogolit la picioarele dumneavoastră. în sfârşit. ca adevăraţi creştini. John ridică rogojina şi numără douăzeci şi cinci de indigeni. prizonierii se îmbrăţişară. să murim ca nişte bravi. ca să se pregătească de moarte. înaintea lui Dumnezeu de a o împlini. ca să privim moartea în faţă? Trebuie să arătăm acestor sălbatici cum ştiu europenii să moară. păstra|i pentru ultimele clipe acest mijloc extrem. Care e omul. care pune capăt tuturor relelor. care să nu se gândească la Dumnezeu înaintea morţii? După împlinirea acestei datorii. zise Glenarvan. maiorul o întrerupse zicând: — Prieteni. se întinseră pe o rogojină. — Da. Dacă e scris în ceruri că trebuie să murim mâine.. adormiră amândouă. Un mare foc fusese aprins şi arunca lumini sinistre pe pământul neregulat al pah-ului. Toţi ceilalţi. cred că am dreptul. le împreună în curând pleoapele. răspunse John. Milord.es. poate chiar şi infamie şi iată două femei. vom şti. Tăcu. arătând un pumnal. aparţine lui Dumnezeu. una în braţele celeilalte. — Vom avea nevoie de toate forţele noastre. Oricum ar fi. Eu nu cred că totul s-a sfârşit încă. luară masa în comun. răspunse John Mangl. John! însă suntem fără arme! — Iată una. după o clipă de tăcere: — "John. în aceeaşi clipă. Dintre sălbatici. doborâte de oboseală şi de multele frământări. zise el tânărului căpitan. Dumnezeu. se altera.. gata să apărem fără teamă înaintea judecătorului suprem. în picioare. acela dintre noi. L-am smuls din mâna lui Kara Tete. Dacă în joc de reuşită. alţii. care păzeau Ware-Atua. fermă până atunci. e fiindcă aşa o vrea el. ai făgăduit Mary-ei ceea ce am făgăduit eu Helenei? Ce ai hotărât? ■— Această făgăduială. Dar aici moartea înseamnă şi tortură.. După terminarea cinei. Oricât de aspră ar fi hotărârea sa. care va supravieţui celuilalt.. sunt sigur. După aceste cuvinte.închisoare. unii se întinseseră în jurul focului. să încercăm să evadăm! Să atacăm pe ticăloşi! Dacele! Ele!. Glenarvan luându-şi atunci prietenii la o parte. viaţa noastră şi cea a bietelor femei. vom şti să înfruntăm moartea! Ah! Dacă am fi fost singuri. retrase într-un colţ al colibei. lady Helena spuse rugăciunea de seară cu voce tare.

O tăcere de moarte domnea în colibă. urmată de cărarea pomenită. în timp ce Mulrady. evadări dese şi surprinzătoare. după ce cercetase pentru a douăzecea oară zidurile închisorii sale. zise el. Dar toţi priveau necontenit spre coliba încredinţată pazei lor. celălalt nu poate uita că-i păzit. trase cu urechea! Apoi. Bieţii oameni erau adânciţi în ultimele lor gânduri. şansele surit pentru prizonier.' Această colibă. nu tulburau tăcerea adâncă. îşi apăsă. Grupul prizonierilor se lumină o clipă. Trebuia să fie aproape ora patru dimineaţa. De asemenea nu era nici un mijloc de scăpare prin fundul apărat de enorma stâncă. intrigat. ca să audă mai bine. ceilalţi cu pietre scoase din pământ sau cu unghiile. Intr-adevar. . decât printr-o cărare care o lega în faţă cu platoul pah-ului. ştiu la ce am să mă aştept! Wilson şi Olbinett'se uniră cu tovarăşii lor şi toţi împreună începură să sape în perete. Când a fost sigur. maiorul strecurându-se lângă Glenarvan şi John Mangles. interesul unuia este cu mult mai mare decât al celuilalt. pe care maorii o păzeau ca pe podul unei cetăţi. Celelalte două părţi se ridicau deasupra coastelor perpendiculare şi atârnau peste o prăpastie adâncă de o sută de picioare. a fost silit să o recunoască. nici stele. Zgomotele se auzeau din ce în ce mai mult. — Trebuie să fie vreun animal în vizuina sa. ci de ură şi de răzbunare. orele nopţii de groază se scurgeau.. când atenţia maiorului a fost atrasă de un zgomot uşor. poate e un om. era învăluit în întuneric. Stâlpii colibei gemeau. îi smulse dureroaselor gânduri şi îi duse în fundul colibei. Căminul indigenilor se însufleţea deodată la această suflare trecătoare şi reflexele flăcărilor aruncau lumini repezi în interior la Ware-Atua. De aici. Glenarvan îşi lovi fruntea: — Cine ştie. în temeliile colibei sprijinită de munte. Pe aici. Mac Nabbs mai întâi nepăsător.. Singura ieşire era uşa. zise John Mangles. care venea de după peretele din fund.. Acesta poate uita că păzeşte. era fiindcă legăturile erau inutile. Se zice că între un păzitor care veghează şi un prizonier care vrea să fugă. sprijinită de stânca care termina întăritura. John cu pumnalul.fondul luminos al flăcărilor. supraveghea prin deschizătura rogojinei grupul indigenilor. — Ascultaţi! zise el încet. întins la pământ. puteai auzi pietrele scârţâind sub apăsarea unui corp ascuţit şi rostogolindu-se. Muntele. I se părea că se scurmă şi că se săpa în afară. Om sau animal. Orice fugă era imposibilă şi Glenarvan. nu era accesibilă. deoarece douăzeci şi cinci de oameni vegheau la singura ieşire a colibei. în acest timp. urechea de pământ. Doar câteva adieri de vânt băteau dinspre părţile pah-ului. decât gardianul său să-l împiedice să fugă. răspunse maiorul. Prizonierul se gândeşte mai adesea să fugă. Dar în cazul nostru prizonierii nu erau păziţi de un gardian nepăsător. Nici lună. văzând că continuă. făcându-le semn să se plece. Dacă prizonierii nu fuseseră legaţi. coborârea era cu neputinţă.

răspunse Wilson. trezită de mişcările din colibă. voiam să vă revăd. tufişurile de iarbă şi rădăcinile arbuştilor mi-au servit de . — Curaj. noaptea hoinăream. reluă Robert şi lărgiţi gaura. Mary Grant. că din ambele părţi aveau interes să tacă. că un om sau mai mulţi. timp de două zile am rămas ascuns sub copăcei. gaura a fost mărită şi Robert trecu din braţele surorii sale în cele ale lady-ei Helena. în timp ce tot tribul era ocupat cu funerariile şefului. murmură tânăra femeie. am venit să vă salvez pe toţi. Numai patru războinici mai veghează. în timpul învălmăşelii. Pământul era mobil şi acoperea tuful silicios. Ceilalţi au adormit. mână europeană! Dintr-o parte şi din alta.~ Sălbaticii. murdară de pământ. puteau cunoaşte că numai o pătură subţire mai împiedica o comunicare imediată. Mulrady. cuţitul şi frânghia. în adâncime.Copilul meu. opunând lama pumnalului său. agăţaţi în partea din afară a pâh-ului. Se mai scurseră alte câteva minute şi. doamnă. —Supravegheaţi sălbaticii de afară. sălbaticii nu te-au omorât? — Nu. se vedea tot mai mult. săpau o galerie în peretele exterior. — Tu! Tu! zicea tânăra fată. răspunse Robert. era înfăşurată o frânghie lungă de phormium. tu! Scumpul meu Robert! — Pa. Dar tăcere! — Dragul de el! murmură Glenarvan. După o jumătate de oră de lucru. — Oare nu e Robert? murmură Glenarvan. John Mangles. gaura se făcea tot mai mare. cu toată lipsa de unelte. surioară. Am furat dintr-o colibă deşartă. într-o clipă. nemişcaţi în jurul focului. care nu putuse să se reţină. După zgomotele foarte distincte. Degetele lor sfâşiate sângerau. întrerupt o clipă de apariţia copilului. în curând. Nu ştiu cum. îşi reluă postul de observaţie. maiorul îşi retrase mâna lovită de o lamă ascuţită. Dar oricât de încet pronunţase acest nume. Era o mână de femeie sau de copil. Ce scop puteau avea? Ştiau de existenţa prizonierilor sau hazardul unei încercări personale explica lucrul care părea să se împlinească? Prizonierii îşi adunară toate forţele. în jurul corpului său. Era clar. nu bănuiau nimic din ceea ce se petrecea la douăzeci de paşi de ei. răspunse Robert. deodată. — Totul e bine. se feri de cuţitul care se agita în aer şi apucă mâna care-I ţinea. nu se scoase o vorbă. zise el. se strecură lângă Glenarvan şi apucând această mână. De-abia îşi putu înăbuşi un strigăt. am cercetat această parte a cetăţii unde se ridică închisoarea şi am văzut că pot ajunge până la voi. Astfel. am putut să mă strecor. o acoperi cu sărutări. dar săpau neîncetat. gaura făcută de ei avea o jumătate de metru. am sărit peste îngrăditură. —.

scară; din fericire, am găsit un fel de peşteră săpată în munte, în dreptul colibei; n-am avut să sap decât câteva picioare şi iată-mă. Douăzeci de sărutări mute urmară pentru Robert. — Să fugim! zise el cu un ton hotărât. — Paganel e jos? întrebă Glenarvan. — Domnul Paganel ? răspunse copilul, surprins de întrebare. — Da, ne aşteaptă? — Dar nu, milord. Cum, domnul Paganel nu e aici? — Nu e, Robert, răspunse Mary Grant. — Ce, nu l-ai văzut? întrebă Glenarvan. Nu v-aţi întâlnit în învălmăşeală? N-aţi fugit împreună? — Nu, milord, răspunse Robert, copleşit de a afla dispariţia amicului său Paganel. — Să pornim, zise maiorul. Nu e nici un minut de pierdut. Oriunde s-arafla Paganel, nu poate să se afle mai rău decât noi aici. Să plecăm! într-adevăr, clipele erau preţioase. Trebuiau să fugă. Evadarea nu prezenta mari dificultăţi, dacă n-ar fi fost un perete aproape perpendicular, în afară de grotă pe o distanţă de vreo douăzeci de picioare. După aceasta, povârnişul oferea.o coborâre destul de bună până în josul muntelui. De aici, puteau să ajungă repede în văile inferioare, pe când maorii, când vor afla de fuga lor, vor fi siliţi să facă un foarte mare ocol, ca să-i ajungă, pentru că ignorau existenţa acestei galerii săpate între Ware-Atua şi povârnişul exterior. Evadarea începu. Toate precauţiile au fost luate ca să reuşească. Prizonierii trecură câte unul prin strâmta galerie şi dădură în peşteră. John Mangles, înainte de a părăsi coliba, făcu să dispară toate urmele şi se strecură la rândul său prin deschizătură, peste care lăsă să cadă rogojinile colibei.-Galeria era cu totul ascunsă. ■ Acum trebuiau să coboare peretele perpendicular până la povârniş şi această coborâre nu s-ar fi putut >faee; "dacă Robert;, n-ar fi -adus frânghia de phonnium. ' .-. •'• . • . '... O deşfăşurară; a fost fixată de un colţ al stâncii-şi aruncată în afară. John Mangles, înainte de a lăsa să se coboare pe aceste fire de phormium, care prin împletirea lor formau frânghia, le încercatele nu-i părură să ofere o prea mare siguranţă; or, nu trebuiau să se expună fără rost, căci o cădere putea fi mortală. , -r- Această frânghie, zise el, nu poate să.suporte decât greutatea a două corpuri; aşadar, să procedăm în consecinţă. întâi să coboare lordul şi lady Glenarvan; când vor da de povârniş; trei scuturături de frânghie;ne vor. da semnalul să-i urmăm-. — Eu voi coborî întâi, răspunse Robert. Am descoperit în josul povârnişului un fel de scobitură adâncă, unde primii -ajunşi se vor ascunde pentru.a-iaştepta pe ceilalţi.- ; • -• ; ' — Du-te; copilul meu, zise Glenarvan, strângând mânacopilului.' - Robert dispăru prin deschizătura peşterii: După un minut, cele trei scuturături ale frânghiei > arătau că.copilul coborâse fără nici un accident. ' \>• ■•

Imediat, Glenarvan şi lady Helena se hazardară în afara grotei. Era încă beznă, însă, câteva lumini palide; cenuşii, nuanţau deja culmile care se înălţau1 la răsărit. Frigul pătrunzător de dimineaţă întări pe tânăra femeie. Ea se simţi mai în putere şi începu periculoasa coborâre. Glenarvan mai întâi, apoi lady Helena, se lăsară să alunece în lungul frânghiei până la locuiunde peretele perpendicular dădea peste vârful povârnişului. Apoi, Glenarvan, precedându-şi soţia şi susţinând-o, începu să;coboare cu prevedere. Căuta tufişurile şi copăceii care puteau să-i ofere un punct de sprijin, mai întâi le încerca şi apoi sprijinea de ele piciorul lady-ei Helena. Câteva păsări trezite deodată, zburau scoţând mici strigăte şi fugarii tremurau când o piatră scoasă din locul ei se rostogolea cu zgomot până la poalele muntelui. Ajunseră la jumătatea pantei, când se auzi o voce la deschizătura grotei. — Opriţi-vă! murmură John Mangles. Glenarvan, ţinându-se cu o mână de un tufiş de ierburi, iar, cu cealaltă reţinându-şi;femeia, aşteptă de-abia respirând. Wilson avusese d iluzie. Auzind un zgomot în Ware-Atua, reintrase în colibă şi ridicând rogojina observă pe maori. La un semn al lui John opri, pe Glenarvan. într-adevăr; unul dintre războinici, suprins^de un zgomot neobişnuit, se,ridicase şi se apropiase de Ware-Atua. în picioare, la doi paşi de colibă, asculta cu-capul ^aplecat. Rămase astfel timp de un minut lung cât o oră, trăgând cu urechea, cu ochiul la pândă. Apoi, dând din cap, ca un om care s-a înşelat, se întoarse lângă tovarăşii săi, luă un braţ de lemne şi le aruncă în focul pe jumătate stins. . Faţa sa, puternic luminată, nu trăda nici o îngrijorare şi după ce S întin privi primele lumini ale aurorei, câre apăreau la orizont C se lângă foc ca să-şi încălzească membrele amorţite. — Totul e bine, zise Wilson. John făcu semn lui Glenarvan să-şi continue coborârea. Glenarvan se lăsă să alunece încet pe pantă; în curând lady Helena şi el puseră piciorul pe îngusta cărare unde îi aştepta Robert. Frânghia a fost smucită de trei ori şi, la rândul său, John Mangles, precedând pe Mary Grant, începu acelaşi primejdios drum. Peste puţin timp erau jos şi se duseră după lordul şi lady Glenarvan, în scobitura arătată de Robert. Cu cinci minute mai târziu, toţi fugarii evadaţi în chip aşa de fericit, părăseau ascunzişul provizoriu, şi evitând ţărmurile locuite ale lacului, se înfundau pe cărări înguste de munte. Mergeau repede, căutând să ocolească toate punctele unde i-ar putea observa cineva. Nu vorbeau. Se strecurau ca nişte umbre printre copaci. încotro se duceau? La întâmplare, dar erau liberi. Către ora cinci, ziua începea să mijească. Nuanţe albăstrii învineţeau fâşiile înalte de nori. Crestele cenuşii se desprindeau din aburii de dimineaţă. Astrul zilei nu trebuia sa mai întârzie mult şi

soarele, în loc să dea semnalul supliciilor, dimpotrivă, va da de gol fuga condamnaţilor. Trebuia, deci, ca înainte de această clipă fatală, urma fugarilor să fie pierdută de sălbatici, pentru ca să-i lase în urmă prin depărtare. Dar nu puteau merge iute, căci cărările erau prăpăstioase. Lady Helena urca povârnişurile, susţinută, ca să nu zicem dusă de lordul Glenarvan şi Mary Grant se rezema de braţul lui John Mangles; Robert, fericit, triumfător, cu inima plină de bucuria succesului său, èra în capul grupului; cei doi mateloţi erau cei din urmă. încă o jumătate de orăşi soarele radios va împrăştia ceaţa. Timp de o jumătate de oră, fugarii merseră la întâmplare. Paganel nu era cu dânşii ca să-i conducă; Paganel, obiectul temerilor lor şi a cărui absentă întuneca bucuria tuturora. Totuşi, se îndreptau spre est cât le era in putinţă, şi mergeau în faţa unei frumoase aurore. în curând, erau cu cinci sute de picioare deasupra lacului Taupo şi frigul dimineţii, amplificat de altitudinea aceasta, îi biciuia. Forme nehotărâte de coline şi de munţi se suprapuneau; însă Glenarvan nu voia decât să li se piardă urma. Mai târziu, va căuta să se descurce în acest labirint muntos. în sfârşit, apăru soarele şi îşi trimise primele raze în faţa fugarilor. Deodată, un urlet teribil, scos de o sută de guri, izbucni în văzduh. El se ridica din pah-ul, a cărui poziţie Glenarvan nu o cunoştea atunci. De altfel, o perdea groasă de ceaţă il împiedica să deosebească văile. Fugarii nu se mai puteau îndoi: fuga lor era descoperită. Vor scăpa, oare, de urmărirea indigenilor? Fuseseră zăriţi? Urmele nu-i vor trăda. în această clipă, ceaţa de jos se risipi înfăşurându-i pentru puţin într-un nor umed şi zăriră la trei sute de paşi în jos, mulţimea turbata a indigenilor. fi vedeau, dar şi ei fuseseră văzuţi. Noi urlete izbucniră, unite cu lătrături şi întregul trib, după ce încercase în zadar să escaladeze stânca Ware-Atua, ieşi din întăritură şi se aruncă pe cele mai scurte cărări în urmărirea fugarilor.

Cap. XIV MUNTELE TABU
Creştetul muntelui se mai înălţa cu încă vreo sută de picioare. Fugarii aveau interesul sâ-l atingă, ca să se ascundă pe povârnişul celălalt de vederea maorilor. Sperau că vreun creştet practicabil le va permite să ajungă la culmile vecine care se cufundau într-un sistem orografic, căruia bietul Paganel, dacă ar fi fost, i-ar fi descurcat iţele fără îndoială. Urcuşul a fost deci grăbit sub ameninţarea strigătelor care se apropiau. Hoarda năvălitoare era la piciorul muntelui. — Curaj! Curaj, prieteni! strigă Glenarvan, îndemnându-şi tovarăşii cu vorba şi cu fapta. .

în mai puţin de cinci minute, atinseră vârful muntelui; aici, se întoarseră ca săjudece situaţia şi să apuce o direcţie care ar putea lăsa în urmă pe maori: De pe înălţime, privirile lor dominau întregul lac Taupo, care se întindea spre est înconjurat de munţi pitoreşti. Spre^nord culmile lui Pirongia; spre sud, craterul înroşit al lui Tongariro. Dar spre răsărit, privirea se opri la bariera culmilor şi coastelor care leagă munţii Wahiti, acest mare lanţ, ale cărui inele neîntrerupte străbat toată insula de nord, de la strâmtoarea lui Cook până la Capul Oriental. Trebuiau să coboare coasta opusă şi să se afunde în văi înguste, poate fără ieşire. Glenarvan aruncă o privire speriată în jurul lui; ceaţa se împrăştiase la ivirea razelor soarelui şi privirea lui străbătea în cele mai mici cavităţi ale pământului. Nici o mişcare a maorilor nu-i scăpa. Indigenii nu erau decât la cinci sute de picioare de ei, când ajunseră pe platoul pe care se înălţa vârful singuratic. Glenarvan nu mai putea să stea locului câtuşi de puţin. Istovit sau nu, trebuia să fugă, sub ameninţarea de a fi împresurat. — Să coborâm! strigă el, să coborâm înainte ca drumul să ne fie tăiat! Dar în momentul când sărmanele femei se ridicau printr-o sforţare supremă, Mac Nabbs le opri, şi zise: —• E inutil, Glenarvan. Priveşte. Şi toţi, într-adevăr, văzură inexplicabila schimbare, care se produsese în mişcarea maorilor. Urmărirea fusese întreruptă. Urcuşul muntelui încetase, ca dintr-un imperios contraordin. Bandele de indigeni îşi potoliseră avântul şi se opriseră ca valurile mării înaintea unor stânci de netrecut. Toţi aceşti sălbatici, lacomi de sânge, acum înşiruiţi la poalele muntelui, urlau, gesticulau, agitau puşti şi topoare, dar nu înaintau măcar cu un pas. Câinii, ca şi ei, lipiţi parcă de pământ, lătrau cu furie. Ce se petrecea deci? Ce putere nevăzută reţinea pe indigeni? Fugarii priveau fără să înţeleagă, temându-se ca farmecul care înlănţuia tribul lui Kai Kumu să nu se rupă. Deodată, John Mangles scoase un strigăt, care făcu pe tovarăşii săi să se întoarcă. Cu mâna, le arăta o mică fortăreaţă ridicată în vârful conului. — Mormântul şefului Kara Tete! strigă Robert. — Adevărat, Robert? întrebă Glenarvan. — Da, milord. E mormântul! II recunosc... Robert nu se înşela. La cincizeci de paşi mai sus, în vârful muntelui, stâlpi de curând zugrăviţi, formau o mică îngrăditură. Glenarvan recunoscu la rândul său, mormântul şefului zeelandez. Lordul, urmat de tovarăşii săi, urcă ultimul povârniş al vârfului, până la poalele mormântului. O deschizătură largă, acoperită de rogojini, te lăsa să intri în interior. Glenarvan se pregătea să intre în Udupa, când deodată să dădu înapoi: — Un sălbatic, zise el. — Un sălbatic în acest mormânt? întrebă maiorul.

Glenarvan, maiorul, Robert şi John Mangles pătrunseră înăuntru. Aici se afla un maor, îmbrăcat cu o mare manta de phormium; umbra mormântului nu îngăduia să i se deosebească trăsăturile. Părea foarte liniştit şi dejuna cu cea mai perfectă nepăsare. Glenarvan voia tocmai să-i vorbească atunci când, băştinaşul luându-i înainte, îi zise amabil într-o engleză desăvârşită: — Luaţi loc, scumpul meu lord, dejunul vă aşteaptă. Era Paganel. La'vocea sa, toţi năvăliră în Udupa şi toţi trecură prin braţele excelentului geograf, Paganel fusese regăsit! în persoana sa, se înfăţişa parcă mântuirea comună- Voiau să-l întrebe, să afle cum şi pentru ce se află pe vârful Maunganamu, însă, Glenarvan opri cu un cuvânt această curiozitate inoportună: . -—Sălbaticii, zise el. — Sălbaticii, răspunse Paganel, ridicând din umeri. Iată indivizi pe care îi dispreţuiesc cu totul. — Dar nu pot ajunge până la noi?... — Ei! Aceşti imbecili! Veniţi să-i vedeţi! Fiecare urmă pe Paganel, care ieşi din Udupa. Zeelandezii erau în acelaşi loc, înconjurând vârful şi scoţând urlete înfiorătoare.^ Strigaţi! Urlaţi! Rupeţi-vă plămânii, fiinţe idioate! zise Paganel. Vă desfid de a urca muntele! •—Şi pentru ce? , \ . — Pentru că şeful e înmormântat aici, fiindcă muntele e tabu! — Tabu? — Da! Şi iată pentru ce m-am refugiat aici, ca într-unui din acele azile din evul mediu deschise nenorociţilor. — Domnul e cu noi! strigă lady Helena, ridicând mâinile Ia cer. într-adevăr, muntele era tabu şi prin sfinţirea sa, scăpă pe călători de superstiţioşii sălbatici. Nu era încă mântuirea deplină, ci o odihnă trecătoare, de care căutau să profite. Glenarvan, în prada unei emoţii de nespus, nu scotea nici un cuvânt, iar maiorul dădea din cap, cu un aer într-adevăr satisfăcut. — Şi acum, prieteni, zise Paganel, dacă aceste brute se bizuie pe noi, ca să-şi exercite răbdarea, se înşeală. In mai puţin de două zile, vom fi afară de ameninţările acestor ticăloşi. — Vom fugi! zise Glenarvan. Dar cum? — Nu ştiu nimic, răspunse Paganel, dar ştiu că vom fugi de îndată. Fiecare voi să cunoască aventurile geografului. Lucru ciudat şi neobişnuit la un om atât de vorbăreţ, trebui, ca să zicem aşa, să i se smulgă cuvintele din gură. El, căruia îi plăcea atât să povestească, nu răspunse decât şovăielnic la întrebările prietenilor săi. — Paganel al meu, mi-a fost schimbat, îşi zicea Mac Nabbs. într-adevăr, fizionomia vrednicului savant nu mai era cea de dinainte. El se învăluia cu autoritate în marele său şal de phormium şi părea să evite privirile prea curioase. Felul său de a se purta, curios şi

— Da, Mac Nabbs. — Ce are a face. Să intrăm.

încurcat, când era vorba de el, nu scăpă nimănui, dar din discreţie, nimeni nu păru să-l observe. De altfel, nu era vorba decât despre când Paganel acesta, îşi relua buna dispoziţie. Cât despre aventurile sale, iată ce crezu nimerit să povestească tovarăşilor săi, când toţi se aşezară în jurul lui. După omorârea lui Kara Tete, Paganel ca şi Robert profitase de învălmăşeala indigenilor şi o luase la fugă. Dar, mai puţin fericit decât tânărul Grant, era cât pe aci să nimerească într-un lagăr de maori. Aici era mai mare un şef înalt, cu aerul inteligent, vădit superior tuturor războinicilor din tribul său. Acest şef vorbea corect englezeşte şi îi ură bun-venit, frecându-şi nasul său de cel al geografului. Paganel se întreba, dacă trebuie să se considere ca prizonier sau nu. Dar văzând că nu putea face un pas, fără să fie însoţit cu politeţe de şef, ştiu în curând la ce să se aştepte. Acest şef, numit „Hihi' adică „Rază de soare", nu era un om rău. Ochelarii şi luneta geografului păreau să-i facă o părere înaltă despre Paganel şi-l ataşă lui, nu numai prin binefacerile sale, dar şi cu frânghii puternice de phormium, mai ales noaptea. Această nouă situaţie dură trei lungi zile. în timpul acesta, Paganel fusese bine sau rău tratat? — Da şi nu, zise el, fără să explice mai mult. Pe scurt, era prizonier şi fără perspectiva unui supliciu imediat, condiţia sa nu-i părea mai de invidiat decât aceea a nenorociţilor săi amici. Din fericire, într-o noapte reuşi să-şi roadă frânghiile şi să fugă. Asistase de departe la înmormântarea şefului, ştia că fusese îngropat în vârful lui Maunganamu şi că muntele devenea tabu prin acest fapt. Atunci hotărî să se refugieze aici, nevoind să părăsească ţinutul unde erau reţinuţi tovarăşii săi. Reuşi în periculoasa lui întreprindere. în timpul nopţii din urmă, ajunsese la mormântul lui Kara Tete şi aşteptă, recăpătându-şi forţele, ca cerul să-i elibereze prietenii. Aceasta a fost povestirea lui Pajanel. Lăsase la o parte unele împrejurări din şederea la indigeni? încurcătura sa făcea să se creadă că da. Oricum ar fi fost, el primi unanime felicitări şi, odată cunoscut trecutul, reveniră la prezent. Situaţia era tot atât de gravă. Indigenii, dacă nu îndrăzneau să urce pe Maunganamu, se bizuiau pe foamea şi setea prizonierilor, pentru a pune mâna pe ei. Această cerea timp, şi sălbaticii ştiau să rabde. Glenarvan îşi dădea seama de dificultăţile poziţiei sale; dar hotărî să aştepte împrejurări mai favorabile şi la nevoie sa le şi provoace. Mai întâi, Glenarvan voi să cerceteze amănunţit muntele, adică cetatea sa improvizată, nu ca s-o apere, căci nu era vorba de vreun asediu, ci pentru a fugi. Maiorul, Robert, John, Paganel şi cu dânsul luară un plan exact al muntelui; observară direcţia cărărilor, unde se sfârşeau şi înclinarea lor. Culmea lungă de o milă, care lega pe Maunganamu cu lanţul Wahiti, se micşora cu încetul spre câmpie. Creasta sa, profilată în chip îngust şi capricios, prezenta singurul drum practicabil, în cazul când evadarea va fi cu putinţă. Dacă fugarii vor

trece pe aici, nezăriţi, favorizaţi de noapte, poate că vor reuşi să se afunde în văile adânci ale munţilor şi să lase în urmă pe războinicii maori. Dar acest drum oferea foarte multe primejdii. în partea Iui de jos, trecea în bătaia puştilor maorilor. Gloanţele indigenilor, postaţi în josul muntelui, puteau să se încrucişeze aici şi să formeze o reţea de foc, pe care nimeni n-ar putea-o trece, rămânând în viaţă. Glenarvan şi prietenii lui, aventurându-se în partea primejdioasă a muntelui, au fost întâmpinaţi cu o salvă de gloanţe care nu-i atinse. Câteva dopuri, ridicate de vânt, ajunseră până la ei. Erau făcute din hârtie imprimată, pe care Paganel le ridică din curiozitate şi le descifra fără greutate. — Bun! zise el, ştiţi cu ce-şi încarcă animalele puştile? — Nu, Paganel, răspunse Glenarvan. — Cu foi din Biblie! Dacă aceasta e întrebuinţarea pe care o dau versetelor sfinte, deplâng pe misionarii lor! Vor avea multă bătaie de cap, ca să formeze o bibliotecă maoră. — Şi cu ce pasaj din cartea sfântă ne-au tras în inimă aceşti băştinaşi? întrebă Glenarvan. — Un cuvânt al atotputernicului, răspunse John Mangles, care citise la rându-i hârtia mototolită de explozie. Acest cuvânt ne spune să nădăjduim în El, adăugă tânărul căpitan, cu nestrămutata convingere a credinţei sale de scoţian. — Citeşte John, zise Glenarvan. Şi John citi acest verset respectat de aprinderea prafului: Psalmul 90. Fiindcă a nădăjdui în mine, îl voi mântui. — Prieteni, zise Glenarvan, trebuie să ducem aceste cuvinte de nădejde, bravilor şi scumpilor noştri tovarăşi, căci le vor întări inima. Glenarvan şi tovarăşii săi urcară cărările prăpăstioase ale conului şi se îndreptară spre mormântul, pe care voiau să-l examineze. Mergând, au fost uimiţi de faptul că din timp în timp pământul parcă se cutremura. Nu era un cutremur, ci acea Vibraţie continuă pe care o resimt pereţii unei căldări sub presiunea apei clocotitoare. Vapori puternici, născuţi din acţiunea focului din adâncuri, erau, fără îndoială adunaţi sub învelişul muntelui. Această particularitate nu putea să surprindă pe aceia care trecuseră printre izvoarele calde ale lui Waikato. Ştiau că regiunea centrală a insulei Ika-Na-Maul, e în întregime vulcanică. E o adevărată sită a cărei ţesătură lasă să străbată aburii din*pământ prin izvoarele fierbinţi şi solfatari. Paganel, care observase de acum aceasta, atrase atenţia prietenilor săi asupra naturii vulcanice a muntelui. Maunganamu nu era decât unul din acele numeroase conuri, care acoperă partea centrală a insulei, adică un viitor vulcan. Cea mai mică acţiune mecanică• putea să determine formarea unui crater în pereţii săi făcuţi dintr-un tuf silicos şi alburiu

Sub picioarele noastre se află. răspunse Glenarvan. căci în pereţii lui e închisă atâta forţă mecanică. dar o acumulare de acest fel sfârşeşte prin a exploda în timp. văzând că superstiţia maorilor era mai puternică decât furia lor. evocată de John Mangles. Lady Helena. gloanţele nu căzură decât pe la jumătatea drumului. zise Gleiiarvan. nu putea să uite soarta nenorocită a echipajului său. — De altfel. Lady Helena. în centru. intrară în încăperea aceea funebră. liniştiţi acum. fără îndoială. zise John Mangles. castelul nostru. un îndemn al mântuirii. Figuri simbolice. avu ca efect readucerea celor mai triste gânduri în mintea liii Glenarvan. poate fi aşa. . însuşi Dumnezeu ne îndeamnă să nădăjduim. — Ah! Pentru ce Maunganamu nu poate să ne ducă singur. -sala noastră de mâncare. pe când vociferările se pierdeau în văzduh. strigă vesel Paganel. o forţă de mai multe milioane de cai. cu inima încrezătoare. un adevărat tatuaj în lemn. reluă Paganel. când regăsi în vârful lui Maunganamu pe tovarăşii săi de nenorocire. — Acum la Udupa. Şiragurile amulete. Aceasta era o îngrăditură formată din stâlpi zugrăviţi în roşu. o movilă. scoici sau pietre cioplite spânzurau de la un par la altul. — Scumpul meu Edward. cu sufletul deschis tuturor intervenţiilor cerului. Indigenii nu vor sui niciodată muntele şi timpul nu ne lipseşte ca să ne facem un plan de fugă. — Mac Nabbs. puţin înaltă. eu nu cer să rămânem aici. doamnă.. îngăduiţ^mi să fac onorurile acestei încântătoare locuinţe! Urmară pe amabilul Paganel. istoriseau nobleţea şi marile isprăvi ale răposatului. Dar. răspunse John Mangles. John Mangles dădu lady-ei Helena foaia aceea care conţinea versetul sfânt. Se mai gândea încă la dânsul. pierdută! Duncan-u\ n-ar fi cerut nici a mia parte din ea. arăta mormântul de curând săpat. profanând mormântul tabu. zise ea. văzură în aceste cuvinte ale cărţii sfinte. din fericire. tot aşa de puternice ca şi focurile. nefolositâ. Această amintire a Duncan-ului. Tinerele femei.— într-adevăr. căci oricât de disperată era propria lui situaţie. răspunse maiorul. scumpa mea Helena. de îndată ce-l zări. Numai să ne arate cerul un drum bun şi-l părăsim imediat. veni către el. traseră numeroase focuri de puşcă şi scoaseră urlete îngrozitoare. decât lângă Duncan. De acOrd. cabinetul nostru de lucru! Nimeni nu ne va tulbura! Doamnelor. Când sălbaticii văzură din nou pe fugari. dar nu suntem aici într-un pericol mai mare. ca să ne ducă până la capătul lumii. Mary Grant şi tovarăşii lor. ea e fortăreaţa noastră. ai cercetat poziţia noastră? Trebuie să sperăm sau să ne temem de ceva? — Să sperăm.

în orice caz. vor fi merindele şi apa destinate lui Kara Tete. lancea. chiar în cele mai grave împrejurări. caut în zadar ce ne-ar putea lipsi pe acest confortabil munte! — Nimic. în timp ce Paganel. Aprovizionarea mărturisea stima lor pentru mort. făcuseră totul ca nişte buni gospodari. el nu ştia cum se prepară aceste rădăcini şi foc nu avea. După apa şi merindele lui Kara Tete..Aici. zăceau armele şefului. — Desigur. îndestulătoare pentru vânătorile veşnice. găsi meniul puţin cam sărac. artistic împletite. Sc aflau aici merinde îndestulătoare pentru zece persoane timp de două săptămâni sau mai degrabă care ar fi ajuns răposatului pentru veşnicie. Insă. De altfel. murmură: —Stai! Stai! He! He! Pentru ce e bun? —Nu sunteţi rănit? întrebă Mac Nabbs pe Olbinett. aduşi de mult în ţară de europeni. — închideţi robinetul! strigă maiorul. şi este atât de rău obiceiul de a dărui sălbaticilor arme de foc! Ele servc&c apoi împotriva năvălitorilor şi pe drept cuvânt.. puştile încărcate şi cu fitilul gata. Nici unul dintre ei nu se lăsă mult rugat ca să ia prima masă pe socoteala şefului. zise Paganel. zise Paganel. pe care noi îl vom întrebuinţa mai bine decât răposatul. îngrozit. Glenarvan aduse alimentele necesare tovarăşilor săi şi le încredinţa domnului Olbinett. „convolvulus batatas" indigen şi cartofi. Aceste alimente. . erau pline cu nişte bucăţi de o gumă verde cu totul necunoscută. — Iată un arsenal întreg. dacă ar fi solid. Acesta mereu formalist. temperatura păturilor superioare era foarte ridicată şi un termometru înfipt în pământ ar fi arătat desigur o căldură de 60-65°. cu o provizie de praf şi de plumbi. căci o coloană de vapori ţâşni în sus la înălţimea de un metru. într-adevăr rudele şi amicii lui Kara Tete. Olbinett se fripse chiar destul de rău. focul pământului! Dar acest munte e un adevărat rai! Propun să fondăm o colonie. • Olbinett căzu pe spate. dar nu mă aşteptam la aşa ceva. de natură vegetală erau de fapt rădăcini de ferigă. să-şi ia armele cu ci pe lumea cealaltă! — Ah! Dar sunt puşti de fabricaţie engleză. —La atâtea binefaceri ale cerului! strigă Paganel vesel. — Nu'. măreţul său topor de jad. Paganel îl scoase din încurcătură. aceste puşti pot să ne fie utile! — Dar cele ce nc vor folosi şi mai mult. care ajutat de cei doi mateloţi. Fugarii erau apăraţi câteva zile de foame şi sete. Vase mari conţineau apa limpede întrebuinţată de zeelandezi la masă şi vreo duzină de coşuri. răspunse John Mangles. răspunse el. gulii dulci. zise maiorul. privind cu un aer ciudat acest fenomen. alerga şi astupă gaura cu nişte bolovani. răspunse Glenarvan. când săpă o gaură ca să-şi depună rădăcinile. domnule Mac Nabbs. s-o cultivăm şi să rămânem aici pentru tot restul vieţii! Vom fi Robinsonii lui Maunganamu! întradevăr. într-adevăr. Bună idee au sălbaticii. sfătuindu-l să înfigă pur şi simplu rădăcinile şi guliile în pământ.

— Nu e făcut de ieri, de alaltăieri, răspunse Paganel; el rezistă de mult timp focurilor interioare şi va ţine până la plecarea noastră. — Masa e servită, anunţă domnul Olbinett, tot aşa de grav ca şi cum ar fi fost în exerciţiul funcţiunii sale la castelul Malcolm. Imediat fugarii, aşezaţi lângă îngrăditură, începură una dintre acele mese pe care Providenţa, de câtva timp, le trimitea în cele mai grave împrejurări. Nu se arătă nimeni pretenţios îh privinţa merindelbr, dar părerile au fost împărţite asupra rădăcinii de ferigă cpmestibilă. Unii îl găseau o savoare dulce şi plăcută, alţii un gust de mucegai, cu totul insipid şi foarte tare. Guliile dulci, fripte în pământul fierbinte, erau excelente. Geograful observă că decedatul Kara Tete nu era de plâns'. Apoi, foamea fiind potolită, Glenarvan propuse să se discute imediat un plan de fugă. — Aşa de repede? zise Paganel cii un ton într-adevăr de plâns. Cum, vă şi gândiţi să părăsiţi aceste locuri atât de delicioase? — Dar, domnule Paganel, răspunse lady Helena, admiţând că suntem la Capua, ştiţi că nu trebuie să-l imităm pe Hanibal! — Doamnă, răspunse Paganel, nu-mi voi permite să vă contrazic şi fiindcă voiţi să discutaţi, să discutăm. — Cred mai întâi, zise Glenarvan, că trebuie să încercăm să fugim înainte de a fi ameninţaţi de foame. Puterile nu ne lipsesc şi trebuie să ne folosim de ele. In noaptea viitoare, vom încerca să răzbatem prin văile dinspre răsărit, trecând printre indigeni, sub scutulîntunericului. — Foarte bine, răspunse Paganel, dacă maorii ne vor lăsa să trecem. — Şi dacă ne împiedică? zise John Mangles. — Atunci vom întrebuinţa marile mijloace, răspunse Paganel. — Aveţi şi mijloace mari? întrebă maiorul. — Când nu mai rămâne nimic de făcut! replică Păgânei, fără să spună mai multe. Nu mai rămânea decât să se aştepte noaptea ca să se încerce răzbaterea peste liniile indigenilor. Aceştia erau pe acelaşi loc. Rândurile lor păreau chiar să se fi îngroşat cu cei rămaşi în urmă. Ici şi colo, focuri formau ca un brâu de foc în jurul conului muntejui. Când întunericul cuprinse văile învecinate, Maunganamu părea că iese din mijlocul unui mare foc, în timp ce creştetul i se pierdea în beznă. Auzeau, la şase sute de paşi dedesupt, agitaţia, strigătele, murmurul taberei duşmane. La ora nouă, într-un adânc întuneric,-Glenarvan şi John Mangles hotărâră să facă o recunoaştere înainte de a aduce pe ceilalţi pe un drum aşa de periculos. Coborâră fără Zgomot timp de zece minute şi apucară pe strâmta culme care trecea prin linia indigenilor, la cincizeci de paşi mai sus de tabără. Până acum totul mersese bine. Maorii întinşi pe lângă focuri, nu păreau să zărească pe cei doi fugari, care mai făcură câţiva paşi. însă, deodată, de la dreapta şi de la stânga culmii, izbucniră împuşcături.

— înapoi, zise Glenarvan, bandiţii au ochi de pisică şi puşti de briganzi! John Mangles şi eu dânsul urcară imediat povârnişul muntelui şi liniştiră pe prietenii lor, speriaţi de detunături. Pălăria lui Glenarvan fusese străbătută de două gloanţe. Era cu neputinţă să te aventurezi pe culmea dintre cele două rânduri de puşcaşi. — Pe mâine, zise Paganel, şi fiindcă nu putem înşela vigilenţa acestor indigeni, îmi veţi îngădui să le servesc un mijloc special. Temperatura era destul de scăzută. Din fericire, Kara Tete luase cu el în mormânt cele mai bune haine de noapte, călduroase pături de phormium cu care se înveliră toţi fără multe mofturi şi, în curând, fugarii, păziţi de superstiţia indigenă, dormeau liniştiţi pe pământul cald şi cutremurat de zbuciumările interioare.

Cap. XV MARILE MIJLOACE ALE LUI PAGANEL
A doua zi, 17 februarie, soarele care răsărea, trezi cu primele lui raze pe cei care dormeau pe Maunganamu. Maorii de mult timp se învârteau în jurul muntelui tabu, fără să se depărteze de linia lor de observaţie. Strigăte furioase salutară apariţia europenilor, care ieşeau din îngrădirea profanată. Fiecare îşi aruncă prima căutătură spre munţii din vecinătate, spre văile adânci, încă înecate în ceaţă, la suprafaţa lacului Taupo, pe care vântul de dimineaţă o agita uşor. Apoi cu toţii, curioşi să cunoască noile proiecte ale lui Paganel, se adunară în jurul lui, întrebându-l din ochi. Paganel răspunse îndată curiozităţii tovarăşilor săi: — Prieteni, zise el, proiectul meu are o calitate: dacă nu produce tot efectul pe care-l aştept, chiar dacă nu reuşeşte, situaţia noastră nu va fi înrăutăţită. Dar trebuie să izbutească şi va izbuti. — Ce proiect? întrebă Mac Nabbs. — Iată-l, răspunse Paganel. Superstiţia indigenilor a făcut din acest munte un loc de refugiu; trebuie.ca tot superstiţia să ne înlesnească fuga. Dacă izbutesc să conving pe Kai Kumu, că am fost victimele profanării săvârşite de noi, că ne-a lovit urgia cerească, într-un cuvânt, că suntem morţi şi încă de o moarte groaznică, credeţi că va părăsi platoul şi că se va reîntoarce în satul său? — Fără nici o îndoială, zise Glenarvan. — Şi cu ce moarte îngrozitoare ne ameninţaţi? întrebă lady Helena. — Cu moartea pe care o merită profanatorii, răspunse Paganel. Flăcările răzbunătoare sunt sub picioarele noastre. Să le dăm drumul! — Ce! Voieşti să deschizi un vulcan! strigă John Mangles. — Da, un vulcan artificial, un vulcan improvizat, ale cărui furii le vom conduce noi! Se află aici o mare cantitate de vapori şi de flăcări subterane, care nu vor decât să iasă! Să organizăm o erupţie artificială în folosul nostru.

—- Ideea e bună, zise maiorul. — înţelegi, reluă geograful, că vom simula a fi mistuiţi de flăcările platoului zeelandez şi că vom dispare în mod spiritual în mormântul lui Kara Tete... , . — Unde vom rămâne trei zile, patru zile, cinci zile, dacă vă fi nevoie, răspunse Glenarvan, adică până în clipa când sălbaticii, convinşi de moartea noastră, vor părăsi locul. — Dar, dacă le vine în gând să constate pedepsirea noastră, zise miss Grant, dacă urcă muntele? — Nu, scumpa mea Mary, zise Păgânei, ei nu yor face asta. Muntele e tabu şi chiar când îşi va fi înghiţit pe profanatori, tabu-ul său va fi ţinut cu o asprime şi mai mare! — Planul acesta e cu adevărat bine chibzuit, zise Glenarvan. Nu e decât o obiecţie contra lui, că sălbaticii se vor încăpăţâna să rămână aici până când ne vor lipsi alimentele. Insă acest lucru e puţin probabil, mai ales dacă vom juca noi cu iscusinţă piesa. — Şi când vom încerca această ultimă şansă? întrebă lady Helena. — Astă-seară, răspunse Paganel, când va fi bezna mai adâncă. — Ne-am înţeles, zise Mac Nabbs. Paganel, eşti un adevărat geniu şi eu, care de obicei nu mă pasionez de nimic, răspund de succes. Ah! Ticăloşii! Le vom oferi o minune, care va întârzia convertirea lor cu un secol! Se ne-o ierte misionarii! Planul lui Paganel era adoptat şi într-adevăr, cu ideile superstiţioase ale, maorilor, putea, trebuia să reuşească. Rămânea să fie executat. Ideea era bună, dar punerea ei în practică era grea. Oare vulcanul nu va înghiţi pe acei care îi vor săpa un crater? Se va putea şi stăpâni, conduce această erupţie, când se vor fi dezlănţuiţi vaporii, flăcările şi lava? Oare nu se va prăbuşi totul într-o prăpastie de foc? Trebuia să atingi aici fenomene, al căror monopol şi-l rezervase numai natura. Paganel prevăzuse aceste dificultăţi, dar socotea să lucreze cu prevedere şi fără să împingă lucrurile la extrem. Era destul o aparenţă ca să amăgeşti pe maori, iar nu realitatea teribilă a unei erupţii. Cât de lungă păru ziua! Fiecare număra orele nesfârşite. Totul era pregătit pentru fugă. Merindele din Udupa fuseseră împărţite şi formau pachete foarte uşoare. Câteva rogojini şi armele completau acest bagaj uşor, răpit din mormântul şefului. Nu trebuie să mai spunem că pregătirile au fost făcute în interiorul mormântului, fără ca sălbaticii să vadă ceva. La ora şase după-amiaza, Olbinett servi o masă întăritoare. Unde şi când vor mai mânca, în văile ţinutului, nimeni nu putea să prevadă. Deci, mâncară şi pentru mai târziu. Felul principal era compus din vreo şase şobolani mari, prinşi de Wilson şi fripţi în cenuşă. Lady Helena şi Mary Grant refuzară să guste din acest vânat aşa de căutat în Noua Zeelandă, dar bărbaţii se ospătară ca nişte adevăraţi maori. Carnea era cu adevărat excelentă şi cei şase rozători au fost roşi până la oase. Sosi şi amurgul. Soarele dispăru după un pâlc de nori groşi care prevesteau o furtună. Câteva fulgere luminau orizontul şi un tunet depărtat bubuia în adâncimile cerului.

Paganel salută furtuna care venea în ajutorul planului şi completa punerea sa în scenă. Neozeelandezii cred că tunetul e vocea înfuriată a lui Noui-Atua şi că fulgerul nu e decât scânteia mânioasă a ochilor săi. Divinitatea părea că vine în persoană să pedepsească pe profanatorii tabu-ului. La ora opt, creştetul lui Maunganamu dispăru într-o beznă sinistră. Cerul dădea un fond negru amestecului de flăcări pe care trebuia să le arunce mâna lui Paganel. Maorii nu mai puteau zări pe prizonieri. Momentul de a lucra venise. Trebuiau să procedeze cu iuţeală. Glenarvan, Paganel, Mac Nabbs, Robért, Ólbinett şi cei doi marinarise puseră deodată pe lucru. Locul craterului a fost ales la treizeci de paşi de mormânt. Era important, într-adevăr, ca Udupa să fie respectată de erupţie, căci odată cu ea ar fi dispărut şi tabu-ul muntelui. Aici,