P. 1
ARTA PALEOCRESTINÄ‚ DIN CATACOMBE

ARTA PALEOCRESTINÄ‚ DIN CATACOMBE

|Views: 14|Likes:
Published by Anemona Ciupitu

More info:

Published by: Anemona Ciupitu on Dec 30, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/14/2014

pdf

text

original

ARTA PALEOCREŞTINĂ Şi CATACOMBELE

Ciupitu Anemona Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti Secţia Istoria artei, anul II

1

Preocuparea păgână pentru frumos nu dispăruse încă. Printre cei care şi-au adus contribuţia la crearea unei estetici creştine în această peioadă se numără Vasile cel Mare. doctrina ebraică exclude şi condamnă reprezentările divinului ca idolatrie. înainte şi după Edictul din Milano emis de împăratul Constanti cel Mare în 313 când se decide tolerarea practicilor noului cult. ci să se apropie de stil cât mai narativ şi simplu. ci mai mult de a configura mitologic noua idee de divin. sunt antitetice: dacă doctrina greceească prin propria sa descendenţă clasică evidenţiază divinul prin forme naturale şi antropomorfice. Prin ele nu căutau să realizeze plăcere estetică. în Răsărit.Hr. Creştinii nu era preocupaţi în alegerea subiectelor artei lor şi în execuţia acesteora de frumos. dar condiţiile sociale şi politice nu favorizau naşterea unei arte. comunitatea creştină era deja organizată. puţin mai târziu Pseudo-Dionisie Areopagitul. Pacea atât de necesară activităţilor intelectuale şi artistice obţinută odată cu Edictul lui Constantin reprezintă debutul interesului asupra problemei expresie prin imagini sensibile şi a frumosului. Dezvoltarea acestei arte cunoaşte două perioade distincte. fiind strâns legată de răspândirea dogmelor noii religii. Hr. Creştinismul are legături profunde cu două mari doctrine. La sosirea sfântului Pavel la Roma în anul 61 d.. ci o considerau o modalitate de a se instrui. apoi Boethius şi Cassiodorus în Occident. La început. şi anume grecească şi ebraică care. va manifesta o nouă atitudine asupra acestei tematici. Răspândirea clandestină şi apoi recunoaşterea oficială a creştinismului nu au determinat o bruscă transformare a modurilor de expresie artistică. Primele comunităţi creştine păreau interesate mai puţin de expresia figurativă a temelor religioase.Arta paleocreştină cuprinde toate mărturiile artistice în care s-a manifestat religia creştină în secolele I-V d. 2 . Acest aspect a fost explicat mai târziu de ample dezbateri doctrinale.. iar creştinismul odată cu secolul IV. absenţa figurilor într-adevăr creştine şi recurgerea frecventă la tematici clasice se explică prin complexitatea şi dificultatea situaţiei culturale. prin reprezentările divinului în forme sensibile. de simboluri figurative cu valoare de criptogramă sau de alegorii necesare pentru a disimula caracterul creştin al figurilor.

conceptele vechi. devenind prmordială corespondenţa cu legea lui Dumnezeu nu cu cea a naturii. reprezentând o sinteză a celor două. din nou. se punea problema dacă acesta era accesibil omului şi dacă putea fi transpus în imagini (perigrafe. creştinismul. Cei doi au subliniat faptul că nu oricine poate percepe frumosul. de a mărturisi adevărul şi de a perpetua memorai evenimentelor importante. În conformitate cu principiul creştin.În această privinţă. aşa cum le numeau bizantinii). Conceptţia teistă aduce cu sine o schimbare crucială în ceea ce priveşte conţinutul artei creştine timpurii. devenind singura noţiune de frumos adevărat. ci cu definirea unei noi ierarhii a frumosului. adică la figurări care au o semnificaţie dincolo de ele însele. iar frumuseţea lui Dumnezeu anulează frumuseţea lumii. Interesul pentru aspectele estetice a fost în general mult redus faţă de secolele precedente. trebuie să ajungă la un consens între iconicitate şi anti-iconicitate. Existând astfel un consens în ceea ce priveşte frumosul superior. Funcţia artei suferă şi ea modificări. Noii artişti erau acum preocupaţi nu cu definirea frumosului. frumosul spiritual era superior celui fizic. iar conţinutul de resortul teologului. ridică numeroase probleme. cu toate că iniţial porneşte de la una panteistă. cu o singură excepţie: problema atitudinii omului faţă de frumos. ci numai un om instruit după cum spunea Augustin şi care prezintă o atitudine dezinteresată aşa cum amintea Eurigena. Combinaţia dintre vechea atitudine intelectuală faţă de artă şi noua concepţie teistă au dus la concluzia că arta aparţine colectivului în care măiestria ţine de resorturile tehnice ale aristului. distingând frumosul aparent de adevăratul frumos. arta fiind concepută ca având menirea de a da pildă pentru felul de a trăi. Crieteriu artei se schimbă şi el. şi anume Dumnezeu devine singurul său subiect veritabil. Aplicându-li-se viziunea creştină. 3 . în conformitate cu spiritul epocii. Soluţia pe care o găseşte la început este recurgerea la figurări indirecte. arhaice dobândesc o nouă dimensiune care. fiind necesare atât memoria cât şi intelectul. Sfântul Augustin şi Eurigena. au susţinut că frumosul nu poate fi sesizat doar cu ajutorul simţurilor. Această polemică iconografică se concluzionează cu transformarea esteticii creştine într-o estetică teistă.

O altă camera servea drept baptiseriu. pentru ritualul botezului şi o încăpere destinată ungerii. pe malul Eufratului. punând astfel la dispoziţie casele lor pentru reuniunile clandestine. În decursul secolului III liturghia este mult mai bine definită şi odată cu ea şi nevoia unor spaţii mai bine definite. Noua religie s-a răspândit iniţial printre cei săracii. prin combinarea motivelor simbolice şi istorice preluate din Evanghelii. termen provenit di grecescul Ecclesia. Relatarea. adică adunare. De-a lungul timpului. care au de cele mai multe ori o realitate istorică certă. care au fost sanctificaţi graţie acţiunilor din timpul vieţii. chiar şi figurată a unor astfel de evenimente poate servi la educarea spirituală a creştinilor. sunt agăugate noi elemente precum o platformă pentru episcop o cadă pentru botez acoperită de un baldachin decorat cu scene sacre. îndeplinind diverse funcţii. 4 . Alte încăperi erau destinate catehismului adică păstrării obiectelor sacre şi bincuvântării. Pe lângă camera unde se lua masa mai era nevoie de un vestibul pentru catecumeni (creştinii nebotezaţi şi penitenţi). Astfel se nasc domus ecclesiae (case de adunare). precursoarele bisericilor. modelul de domus ecclesiae se măreşte pentru a aduna înlăuntrul său cât mai mulţi creştini. dar treptat se convertesc şi membri ai familiilor bogate. ce datează din secolul III. Primele case particulare au fost găsite la Dura Europos. Figurile din Paradis sunt figuri ale martirilor sau reprezentanţi ai Bisericii. După secolul IV. pe ruinele acestor case private sunt ridicate primele bazilici.Iconografia creştină se ezvoltă la cateva secole după Cristos.

până în anul 313 este proclamată libertatea bisericii.Cu toate că religia se răspândeşte rapid în Imperiul Roman. primele secole cinstituie o adevărată eră a martirilor. 5 .

Catacombele sunt structuri hipogee. ca prin anul 1568. atţt pe teritoriul actual al Italiei cât şi în Africa. adepţii îşi răspândesc crezul cu ajutorul simbolurilor pe care le găsim atât în domus ecclesiae cât şi în catacombe. Deşi nu le studiază din punct de vedere ştiinţific. considerată clandestină. şi va apărea pentru prima dată termenul de Roma sotterenea. glasul săuîi va determina pe alţii să le cerceteze. erudit al Renaşterii. Catacomba Sf. regăsindu-se la civilizaţii mult mai vechi precum etruscii. Din acel moment vor începe cu adevărat cercetările. Zece ani mai târziu se găsesc intrările unor vechi galerii subterane. tratate liturgice şi dogmatice sau scrisorile papilor. studiindu-le cu ajutorul mărturiilor literare menite sp explice aceste monumente. Ele se răspândesc în toate comunităţile creştine. Ele nu sunt o invenţie creştină. 1568). îndeplinind până în secolul IX în special funcţia de cimitire. printre care se numără Vieţiel Sfinţilor. egiptenii si chiar în cultura nuragică. Părintele descoperitor al antichităţii creştine va fi Antonio Bosio care în 1593 va pătrunde pentru ptima dată în catacombele Romei. galerii ce vor primi mai târziu numele de Cimitirul Giordanilor. scrierile Părinţilor Bisericeşti. Onofriu Pnavinius. să aducă din nou în discuţie catacombele în discuţie în opusculul său De ritu sepeliendi mortuos apud veteres christianos et de corum coemeteriis (Colonia.În ciuda persecuţiilor pe care le întâmpină noua dogmă. Gennaro 6 . După secolul IX sunt date uitării.

astfel . totuşi intrările vor rămâne deschise pentru creştin. Callisto Odată cu prigonirea împăratului Nero în anul 64. Primele catacombe apar pe domeniile celor bogaţi (aerae). Labicana. Pe tot cuprinsul acestor aereae se aflau grădini. s-au săpat noi galerii. bogaţii vor primi în îngustele lor necropole oasele necunoscuţilor şi săracilor. fântâni şi triclinii. 7 . catacombele nu vor mai servi ca loc de îngropare. bănci de marmură şi locuinţe pentru paznici. fapt ce demonstrează rolul familiilor bogate în răspândirea creştinismului cât şi a faptului că primele morminte erau la vedere. iar papii îşi vor da silinţa la sporirea şi împodobirea lor. şi nu ascunse. în jurul momântului familiei bogate. case. Îşi deschideau gurile către cele mai mari căi consulare: Appia. Latina sau Salaria veche şi nouă. devenind locuri de pelerinaj. Intrările aveau faţada din cărămidă şi un atrium. puţuri şi vii care formau domeniul funciar. Cornelia. are loc ruptura dintre comunităţile creştine şi cele iudaice. Numărul adepţilor noii religii crescând. Când viaţa bisericească începe să se desfăşoare la lumina zilei.Catacomba Sf. Astfel primele denumiri date catacombelor au fost de coemeteria sau dormitoria denumiri ce arată că moartea era privită ca un somn din care creştini se trezesc la Înviere.

arta creştină fiind mult mai aproape de cultura romano-elenistică. Grădina şi câmpul este unul dintre cele mai întrebuinţate simbolui căc nu trebuie să uităm că Roma a păstrat mereu acest gust pe care Vergiliu îl cântase în Bucolicele şi Georgicele sale. Celelalte ornemente erau preluate din casele de la Roma şi Pompei: viţa-de-vie cu păsărelele. porumbeii. doar păstorul cel Bun. Pe toată întinderea pereţilor ambulacrelor. sunt aşezate simetric morminte numite loculi. Această natură va apărea pe pereţii catacombelor nu ca să aibă rostul de însoţitor cu. pe un strat de tencuială umedă. Şi totuşi. variaţiunea subiectelor este limitată. amoraşii ce ţin într-o mână cârja şi în cealaltă paglica. el semnifică pacea pe care o va găsi creştinul în viaţa de dincolo. pe verticală. În aceste morminte. Dintre păsări cea mai utilizată imagine a fost cea a porumbelului. patrate sau rectangulare numite cubiculi. Secolul II este un amestec între decoraţia antică şi motivele creştine. cubiculilor şi chiar a galeriilor cu scări. care dădea posibilitatea artistului de a topi tonurile între ele. Tehnica picturii folosită era cea a fresco. Tencuiala. Două pasaje din Biblie favorizau întrebuinţarea acestui simbol: porumbelul în scena potopului şi reprezentarea Duhului Sfânt în forma de porumbel de la Botezul lui Cristos. ci ca să simbolizeze încă o dată Raiul. Decorarea catacombelor prezintă tehnici şi stiluri preluate din arta pâgânăţi adaptate. pe care erau gravate numele defunctului. capate ce personifică oceanul. măşti. peisaje cu arbori. oaia în faţa unui vas sau Daniel în groapa cu lei sunt motive ce vor rămâne cu adevărat creştine.când cubiculele sunt mai încăpătoare se numesc cryptae. Secolul I este aproape păgân în ceea ce priveşte temele frescelor de pe pereţii catacombelor. absorbind culorile şi pătrunzându-se între ele. Pe laturile ambulacrelor se deschid camerele funerare sau capelele. vârsta şi data morţii. de jos până în tavan. hermeşi. numite lucarne. vor avea printre ele pe Păstorul cel Bun sau se vor ruga. Sufletele se vor plimba liniştite printre flori şi arbori. Aceasta constă în a întinde culorile scoase din materii minerale topite în apă. se usucă simultan ceea ce le conferă o mai mare durată. astfel simbolurile vor primi noi dimensiuni: viţa-de-vie din simbol al cultului bahic va deveni 8 . Lumina şi aerul erau filtrate prin aerisiri pătrate.Catacombele se întind formând o adevărată reţea şi sunt atât de înguste încât abia pot merge doi oameni alături şi se numesc ambulacre sau cuniculi. deşi simbolurile sunt numeroase. ornamente stelate. era în cazul păgânilor. închise de lespede de piatră sau teracotă.

Simbolul lui Cristos. înnaripatul Icar se va transforma în sufletul copilului nevinovat ce zboară spre cer. balaurul ce ţine încătuşat pe Andromeda va fi Iona. vndecarea paraliticului. simbol al iluminării ce pae aşi avea originea în acel disc de metal ce se punea deasupra statuilor antice pentru a le feri de intemperii. mai ales în secolul II. simbol al lui Cristos 9 . Un alt simbol ce işi are originea în arta antică este o femeie rugându-se. Hermes cu piciorul sprijinit de stâncă va deveni Moise care se descalţă. Se găseşte întotdeauna lângă epitafe de bărbaţi sau copii. Un rol foarte important îl ocupă scenele de ospeţe a căror origine are legătură atat cu cina cea de pe urmă a lui Iisus cât şi cu ospetele funerare care se văd în decoraţia mormintelor pâgâne.simbol al euharistiei sau al sfârşitului vieţii în cultul creştin. În aceste scene apar pâinea şi peştele ca sombol al cuminecăturii (fractio panis). motivul acestei orante simbolizează sufletul mântuit al creştinului ce se roagă Domnului. Botezul Domnului. Ancora lângă corabie. corabia şi grecescul T (crux comissa) sunt primele simboluri ale crucii. etc. este un peşte însoţit de o ancoră sau străpuns de un trident. învierea lui Lazăr etc. Peştele. Aristeu purtătorul de berbece va deveni Păstorul cel Bun. tridentul străpungând un delfin sau un alt peşte. se înmulţesc pisoadele din Noul Testament: înmulţira pâinilor. vâsla. De la începutul secolului III. Un alt element preluat din arta păgână este nimbul.

miracolele înfăptuite de Iisus sau alte imagini simbolice cum ar fi Bunul Păstor. din momentul ritul incinerării defuncţilor este înlocuit cu cel al înhumării. Un exemplu ar fi Bunul Păstor de la Muzeul din Vatican.Fractio panis Sculptura paleocreştină este documentată de o operă vastă. regăsim aceleaşi moteve simbolice ca în pictură: scene desprinse din Vechiul Testament. Din producţia de opere creştine sculptate fac parte un număr consistent de capodopere realizate în stilul aulic al tradiţiei imperiale. 10 . Folosirea sarcofagelor decorate în relief se răspândeste în Imperiul Roman din secolul II. cuprinzând sarcofage din marmură. Atât în statui cât şi în basoreliefurile sarcofagelor. regăsite de obicei în grupuri statuare de mici dimensiuni.

Bunul Păstor. Roma 11 .

secolul III.Cristos marmură. Roma Învăţătoul 12 . Muzeul Civilizaţiei Romane.

Istoria artei de la începutul creştinismului până în secolul al XIX-lea. Tatarkievicz Wladyslaw. Istitutul de Arte Grafice „Vremea”. Bucureşti. 13 .Bibliografie Naum Alexandru. vol. secolele I-III. 1937. Istoria esteticii. II. 2000. Bucureşti. estetica medievală. Editura Paideia. Popescu N. Victor. Simboale euharistice în frescele din catacombe.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->