Femeia în societatea romană antică

Cornelius Nepos, în volumul său intitulat “De viris ilustribus”, nota următoarele: “Multe dintre lucrurile considerate de noi romanii ca fiind nedemne sau ca înjositoare [grecii] le pun la loc de cinste. Care dintre romani se simte ruşinat când îşi conduce soţia la ospeţe date în afara locuinţei sale? Iar stăpâna casei, nu apare ea prima în sala de primire şi se amestecă printre mulţimea oaspeţilor străini? Dimpotrivă, în Grecia este cu totul altfel. Acolo, femeia acceptă numai invitaţiile rudelor la ospeţe. Ea rămâne retrasă în interiorul locuinţei denumit gineceu, în locul unde au acces numai cele mai apropiate rude”. Acest autor antic scria aceste reflecţii în perioada de sfârşit a Republicii romane, când frământările războaielor civile destrămaseră austeritatea şi moravurile sănătoase din vremurile îndepărtate ale legendarului Cincinnatus sau ale sobrului Cato cel Bătrân. Faptele înfăţişate ca ţinând de viaţa femeii din Grecia trebuie împinse însă cu cel puţin trei-patru secole mai înapoi. Femeia elină, ţinută în gineceul casei bărbatului, trăise în perioada arhaică şi clasică a
1

lumii greceşti (secolele VIII-IV î.Hr.). Deasemenea, în textul lui Cornelius Nepos este vorba de femeia aristocrată sau cu o bună stare materială. Femeia din straturile de jos ale societăţii greceşti a fost silită să părăsească închisoarea gineceului pentru ca, alături de bărbat, să apară pe stradă, în pieţe şi pe ogoare, în scopul de a agonisi prin muncă cele necesare traiului familiei. Aceasta este femeia muncitoare şi gălăgioasă pe care o întâlnim în comediile lui Aristofan. În concepţia unor oameni luminaţi ai lumii greceşti din secolul V î.Hr. apare tendinţa de a desconsidera femeia tocmai pentru cea mai de seamă realizare a sa. Astfel, în tragedia “Eumenidele”, Eschile spune ca “Femeia nu-i procreatoarea copilului său cum se crede de obicei. Ea nu face altceva decât să hrănească sămânţa. Numai tatăl poate zămisli. Femeia păstrează numai o garanţie ce i s-a încredinţat şi pe care o restituie vie proprietarului ei, dacă ea nu a fost cumva distrusă de zei”. Suntem deci într-o epocă când ginocraţia şi matriarhatul din comuna primitivă erau doar o reminiscenţă păstrată în miturile elene, când dreptul matrimonial fusese înlocuit de cel patrimonial şi patria potestas domina în cadrul întregii familii. Situaţia ascendentă a femeii dispăruse şi din cadrul căsătoriilor frate-soră, specifice perşilor şi egiptenilor, al căror scop urmărea neîmpărţirea averii părinteşti şi apărarea purităţii sângelui familiei. Nu trebuie să acceptăm însă integral opinia lui Cornelius Nepos în ceea ce priveşte totala lipsă de independenţă a femeii eline din lumea aristocraţiei. În epoca elenistică se constată că şi femeia aristocrată din statele elenistice a beneficiat de oarecare emancipare faţă de autoritatea bărbatului. Numai în lumea unor despoţii orientale, femeia aristocrată era definitiv sechestrată în casă, adesea desconsiderată şi supusă unui regim aspru din partea bărbatului, câteodată asemănător vieţii de sclavă. Ea trăia într-o totală ignoranţă în comparaţie cu lumea din afara; era mereu ameninţată de pedepsele bărbatului şi lipsită de lumina culturii. Cu rare excepţii, Orientul a înţeles, pe baza unor precepte religioase şi sociale, să facă din femeie o roabă destinată muncii casnice şi plăcerilor bărbatului. Haremurile regilor perşi strângeau laolaltă surorile şi rudele lor cele mai apropiate, prinţesele din neamul predecesorilor ce purtaseră coroana, pe fiicele unor nobili de seamă şi pe orice femeie dorită de despot. Poligamia constituia un puternic element de siguranţă a guvernării. În Roma republicană şi imperială, femeia a căpătat o oarecare independenţă patrimonială şi juridică. Treptat, în lumea aristocraţiei romane a fost părăsită vechea formă de căsătorie, prin care toate bunurile soţiei deveneau proprietatea exclusivă a soţului. Către finele Republicii, bărbatul dispunea
2

relatată de un autor antic: “Odinioară. datorită faptului că ea arăta calităţi esenţial “bărbăteşti”. votată în anul 215 î. Bineînţeles. filosofie. nu însă şi politică. chiar şi în forul zgomotos. aveau locuri speciale la teatru. în ceea ce priveşte administrarea bunurilor. erau dispensate a depune jurăminte ca martore şi beneficiau de emancipare paternă.Hr. socială şi juridică. O dată cu zorile imperiului lui Octavian Augustus se poate vorbi de un fel de egalitate între sexe. s-a hotărât ca nimeni să nu vorbească despre subiectul tratat înainte de luarea unei decizii. protejate de legi speciale spre a nu fi ofensate. O poziţie cu totul excepţională deţineau vestalele romane. Au apărut de asemenea unele legi prin care femeile necăsătorite erau eliberate de tirania tutorelui. Această situaţie va îngădui femeilor cu dare de mână să se iniţieze în literatură. O istorisire interesanta. banchete etc. matroanele romane au organizat o manifestare publică. de această egalitate beneficiau numai cetăţenii romani. să participe în mod public la diferite festivităţi. de aceea dispuneau liber de propria lor avere. consul în anul 195 î. Marele om de stat ar fi spus atunci într-un discurs: “De îndată ce femeile ajung egale cu noi. alese de zei şi considerate fecioare sacre.Hr. senatorii aveau obiceiul să intre în clădirea Curiei împreună cu fiii lor înveşmântaţi încă în toga pretext. când se delibera asupra unei probleme destul de importante şi deliberarea fusese amânată pentru a doua zi. cerând abrogarea legii Oppia. lăsându-i-se femeii dreptul de proprietate asupra altor bunuri personale. Nemaifiind prizoniera zidurilor locuinţei sale. Capacitatea lor juridică era egală cu a bărbaţilor. Mergeau în lectică sau car. egalitate de natură morală. arte şi ştiinţă. fiind lipsită de feminitate excesivă. în legatură cu începuturile feminismului este următoarea. Ea fusese votată în Senat în momente grele pentru stat. Într-o zi. romanul a dat mai multă importanţă femeii decat elinul. în timp ce femeia greacă prezenta în aceeaşi măsură gingăşie şi duritate. la teatru. şi au avut succes. Deşi ţinută mult timp departe de agitaţiile politice. la teatru.numai de dota înscrisă în actul de căsătorie. merge la circ.. Legea respectivă stăvilea unele excese vestimentare ale femeilor. În Roma s-au format cele dintâi asociaţii feminine şi au avut loc primele acţiuni ale femeilor împotriva unor legi ce le îngrădeau luxul. În general. cetăţeana romană părăseşte casa în lectică pentru a fi ferită de unele priviri indiscrete. frânându-le luxul.Hr. la Roma. Protestele lor s-au îndreptat împotriva lui Cato cel Bătrân. când oştile lui Hannibal ameninţau Roma. ele ne sunt deja superioare”. în tribunal. Astfel. femeia romană apare mai cultivată decât cea greacă. în anul 195 î. Mama tânărului 3 .

se rugau şi insistau ca o femeie să fie căsătorită cu doi bărbaţi. unde. În legătură cu degradarea morală a societăţii romane din acea perioadă stă mărturie şi următorul fragment din opera marelui poet exilat: “Vai! Versurile nu mai sunt azi preţuite! Femeile le laudă. Reacţia acestuia a fost promptă şi deosebit de dură: Iulia. opera sa a fost scoasă din bibliotecile publice. la vârsta când mai purta încă toga pretext” (Aulus Gellus. Chiar şi un barbar. Atunci când mama a auzit asta. “Nopţi antice”). iar poemul “Ars amatoria”. s-a speriat. pentru înţelepciunea sa de a tăcea şi de a vorbi. Dorinţa femeii de a afla creştea în intensitate. A doua zi. Senatorii care intrau la Curie întrebau stupefiaţi ce le apucase pe femei şi care era sensul plângerii lor. Un astfel de caz a fost cel al Iuliei. se discutau şi probleme politice.Papirius. fiica lui Augustus din cea de-a doua căsătorie. tremurând. care fusese la Curie împreună cu tatăl său. Senatul l-a felicitat pe copil pentru respectarea cuvântului dat şi pentru spiritul său. Atunci copilul. l-a intrebat pe fiul ei ce făcuseră senatorii. În acelaşi timp. Copilul a răspuns că trebuia să păstreze tăcerea şi îi era interzis să vorbească despre asta. a fost interzis. «S-a discutat la Senat. “cluburile” erau susţinute de femei aristocrate. trimis în exil la Tomis. e sigur că va fi plăcut în ochii lor. Și o făcea cu mai multă insistenţă şi cu violenţă. care întreţinea un cerc în care se produceau fapte ce contraveneau programului de asanare morală iniţiat de împărat. dacă ar părea mai util şi mai conform intereselor Republicii ca un bărbat să aibe două neveste sau ca o femeie să fie căsătorită cu doi bărbaţi». Iritarea capului încoronat nu s-a limitat doar la fiica sa. apoi a fost ţinut un senatus-consult în urma căruia se interzicea copiilor să mai intre la Curie împreună cu taţii lor. s-a hotărât să-i spună o minciună drăguţă şi spirituală. dacă e bogat. printre cei căzuţi acum în dizgraţie numărându-se şi poetul Ovidius. au venit la Senat mamele de familie în număr mare: plângeau. Tânărul Papirius a venit în mijlocul Curiei şi a povestit tot ce se întâmplase. a fost exilată pe viaţă în insula Pandanteria. căruia i s-a dat apoi supranumele onorific de Praetextatus. fiindcă mama sa stăruia. în afară de literatură şi artă. Trăim. în 4 . mai degrabă decât două femei să fie căsătorite cu un bărbat. insisţentele mamei sale de a fi informată şi ceea ce îi spusese. secretul asupra dezbaterilor şi tăcerea copilului îi biciuiau dorinţa fierbinte de a întreba. considerat prea libertin. matroanele romane din lumea aristocraţiei constituiseră chiar “cluburi” feminine. într-adevar. În secolul I î. a spus el. singura excepţie fiind Papirius. a ieşit din casă şi s-a dus să le întâlnească pe celelalte matroane.Hr. cultivate şi inteligente. ci i-a atins şi pe alţi participanţi la cercul patronat de aceasta. în vârstă de 37 de ani. dar câteodată intrigante şi depravate. dar vor daruri mai cu miez.

Ramses al II-lea îşi alegea o soţie din regatul hittit.. se citează a fi cea încheiată de Cicero cu Terentia. divorţul la romani apărea frecvent. Femeia romană din epoca de început a Republicii nu putea participa la viaţa politică decât din umbra iatacului său. aduna în casa sa elita politică şi intelectuală a oraşului şi acolo fermeca lumea prin inteligenţa şi vorba ei. Cu aur poţi câştiga şi iubirea unei femei. Homer însuşi. ca să curme vechea ceartă cu imperiul din miazănoapte. Caesar şi Octavian Augustus au schimbat câte trei neveste. Cyrus cel Mare îşi căuta soţiile în statele vecine pentru lărgirea graniţelor imperiului său. dacă s-ar înfăţişa cu mâinile goale. bogată şi aceasta. În asemenea situaţii. la 63 de ani. pentru consolidarea. cu Publibia. În societatea antică. îngrădea spiritul de libertate sau de afecţiune între doi tineri. Alexandru cel Mare se căsătorea cu o fiică de satrap şi apoi cu fata fostului rege persan. adesea logodna avea loc în anii copilăriei. şi pe această cale. o tânără de 17 ani. unde multe soţii continuau să toarcă lâna pentru hainele familiei. cea de-a treia soţie a lui Octavian Augustus. pe când la Roma legile erau foarte elastice.epoca de aur: cu aur obţii cele mai mari onoruri. Livia Drusilla. dar cu modeste preocupări intelectuale.d. S-au văzut însă multe cazuri când regine inteligente din despoţiile orientale. În Orient şi Grecia căsătoriile se desfăceau cu mare greutate. Cu toate că tradiţia. “Arta iubirii”). Tânăra femeie nu avea posibilitatea de a alege în mod liber pe viitorul ei soţ. combinaţiile matrimoniale se făceau de către părinţi. Uniunea matrimonială devenea un act politic sau un prilej de rotunjire a averii şi. bătrânul Cicero şi-a concediat soţia. Caius Marius lua de soţie o patriciană.m. a stăpânirii sale din Orient. motivat şi prin faptul că femeia dispunea de prea multă libertate. ea i-a rămas toată viaţa un tainic consilier politic. Aspasia din Millet. De aceea.. în funcţie de interesul lor politic ş. ar fi dat pe uşă afară. discuta cu partenerul ei de viaţă cele mai importante probleme de stat. căsătorindu-se. ca pe timpul homericei Penelope.” (Ovidius. căsătoria constituia instrumentul potrivit pentru a face să crească puterea economică şi politică a unei familii. 5 . adorate de soţii lor. Atunci când gloria marelui orator depăşise culmile celor “şapte coline”. În societăţile antice partea slabă a căsătoriei o constituia încheierea unui astfel de act la o vârstă când viitorii soţi erau nişte copii inconştienţi. Căsătoria se decidea de către părinţi sau tutori. fiindcă adversarii îl desconsiderau ca pe un homo novus. astfel. soţia lui Pericle. chiar de-ar veni însoţit de toate cele nouă muze. La Atena.a. fără consimţământul tinerilor. interveneau în treburile de stat. O căsătorie de interes a unui bărbat eminent cu o tânără bogată.

Quintus Hortensius a căutat să-l convingă pe Cato să-i dea mâna fiicei sale. în plan mai general. 6 . modestă. frivolitate şi sterilitate. Aşa se explică legile date de Augustus pentru consolidarea familiei. dezordinea şi forţele dizolvante îndreptate împotriva vieţii tradiţionale. impuse adesea de legi. prin lux. “împrumutată” o vreme prietenului său Hortensius. decât un mijloc de apropiere între ambiţiile politice. S-a putut vedea ca în puţinele momente de înaltă ţinută morală din viaţa societăţii. Dar constatăm şi reversul: când societatea romană se zbătea în grave crize morale şi politice. depravare. ci pentru că s-a căsătorit din nou cu ea mult mai bogată decât înainte de a divorţa. nici epitaful multor femei romane din înalta societate. Putem înţelege atunci cât de importantă devenea căsătoria. nu era. neluxoasă. fiindcă moştenise imensa avere a lui Hortensius. dar aceeaşi oameni nu erau în stare să găsească un remediu moral împotriva lor. Dorinţa Corneliei. Marcia. această putere internă în cadrul familiei era mare. Istoricul Titus Livius afirma că situaţia era de aşa natură. dar nu pentru că îşi dăduse soţia în căsătorie unui prieten. Matroana romană domnea fără discuţie asupra domusului şi acest lucru se manifesta clar prin setul de chei pe care le deţinea şi care simbolizau această putere. păcate sociale ce năpădiseră aristocraţia din perioada războaielor civile. unele femei din înalta aristocraţie. rolul femeii ca element de coeziune a fost destul de important. pioasă. este o ilustrare exagerată dar interesantă a acestei situaţii. au mărit anarhia.cu o singură femeie. demn de Cornelia. care a “păzit casa şi a tors lâna” nu mai sunt nici dorinţa. povestea uimitoare a celei de-a doua şi a treia căsătorii a lui Cato cel Tânăr omul care întruchipa în ochii romanilor toate virtuţile . Ca în orice societate mediteraneană. acest puritanism. devotată copiilor săi etc. încât lumea condamna în masă viciile. pentru a-i permite acestuia să aibe copii.. a primelor două ordine (senatorial si ecvestru) ale acesteia. transmisă de Propertiu: “Să se citească pe mormântul meu că am aparţinut unui singur bărbat”. propria căsătorie sau căsătoria copiilor era una din activităţile importante ale nobilimii şi. Într-o lume în care divorţurile se înmulţiseră începând de la sfârşitul Republicii. ci să-şi împletească într-un fel şi să unească printr-o alianţă întreaga lor familie şi sângele lor.preceptele religioase şi educaţia impuneau matroanei romane din înalta societate să fie castă. Datorită acestui fapt. care decedase între timp: “Dornic să nu fie doar prietenul şi apropiatul lui Cato. Femeia romană. într-adevăr. Cu totul altfel stăteau lucrurile în exterior. mama Gracchilor. sau epitaful Claudiei. era călcat în picioare din cauza viciilor şi a goanei după plăceri. acolo unde nu mai însemna nimic. în special cea din rândurile aristocraţiei.

aceasta nu a fost. iar el însuşi l-a urmat pe Pompei” (Plutarh. care era căsătorită cu un alt bărbat. după firea lucrurilor. fiindcă se întâmpla foarte rar la Roma. Atunci. căruia îi dăruise doi copii. şi ar fi fost mult mai mult strâns legat de Bibulus şi de Cato prin comunitatea de copii. nici să facă mai mulţi copii într-o casă care nu avea nevoie de ei.. nu a ezitat să dezvăluie tot ce gândea şi să o ceară chiar pe soţia lui Cato. ea ar fi îmbelşugat virtutea şi ar fi răspândit-o în familii. Această istorisire este evident povestea unor oameni care se înţelegeau conform canoanelor aristocraţiei romane. însă. În opinia oamenilor. i-o înapoia după ce avea să nască. schimbându-şi gândul. care era destul de tânără pentru a face copii. dar găsea ciudat să audă vorbinduse de căsătoria cu fiica lui. aflându-se stânjenită şi sărăcită. căsătorită cu Bibulus..] Cum casa şi fiicele sale aveau nevoie de tutelă. dintr-un alt punct de vedere. ci doar a fost rugată să nască pentru că în acel moment era deja însărcinată cu soţul de care divorţa.. în privinţa căsătoriei. propunerea era frumoasă şi politică: o femeie în floarea vârstei şi în putere nu trebuia să rămână inutilă şi să-şi lase fecunditatea să se stingă. “Cato cel Tânăr”). Caesar ia reproşat mai ales acest lucru lui Cato: l-a acuzat că îi plăceau banii şi că şi-a vândut soţia. consultată. de ce a luat-o din nou în căsătorie.. Dacă Bibulus ţinea mult la soţia sa. căruia i-a împrumutat-o tânără pentru a o lua înapoi bogată». dacă avea nevoie de ea. Pentru a şti dacă este ceva de obiectat. pretextând că îi asigurase deja urmaşi lui Cato [. ca pe un câmp fertil. deoarece Hortensius murind. «căci. era o propunere ciudată. spunea el. Cato a răspuns că îl iubea pe Hortensius şi aprecia alianţa cu el. Cât despre Marcia. Hortensius. dăruindu-se pe rând unor bărbaţi plini de merite. s-a întâmplat: Pompei s-a îndrăgostit nebuneşte de tânăra lui soţie. tatăl Marciei.Porcia. din raţiuni politice. numai dacă nu cumva acea nefericită ar fi fost încă de la început o momeală oferită lui Hortensius. astfel încât oamenii îşi băteau joc de el la Roma şi creditul politic al lui Magnus avea de suferit. cu imense bogăţii. Iulia. topind Cetatea însăşi într-un singur corp prin aceste uniri. cu fiica lui Caesar. dar a declarat că trebuia să obţină şi aprobarea lui Philippus. o lăsase moştenitoare. se mai poate discuta. după câte se pare. spunea el. în cadrul 7 . Philippus a consimţit şi a logodit-o pe Marcia în prezenţa lui Cato însuşi. în care să semene din nou urmaşi. Și ceea ce nu era prevăzut. Fiind consultat. însă.] Văzând dorinţa şi pasiunea lui Hortensius. înnoindu-şi căsătoria cu Marcia. care şi-a dat şi el acordul [. el s-a recăsătorit cu Marcia. rămasă văduvă. Cato nu s-a opus. În orice caz. Cato i-a încredinţat casa şi fiicele. Pompei se căsătorise. tocmai pentru că era o atitudine prea puţin conformă obişnuinţelor nobilimii.

pe cât de bogată. 8 . provenind de la Fayum. al doilea soţ. Muzeul Regal al Scoţiei Scene din viaţa unei matroane romane prind viaţă sub pana iscusită a lui Juvenal. un fost aristocrat scăpătat care se încumetase s-o ia în căsătorie pe năprasnica văduvă tentat. până nu demult văduvă. cum spune acelaşi Juvenal.căreia. moştenitor al gloriei lor.Hr. 80-90 d. Personajele sunt Laelia. Căci.Hr. evident.. Antichitatea a cunoscut şi ea căsătoriile din interes.. Muzeul Capitolin “Fata cu podoabe”. Iulia a murit la naştere şi această întâmplare nefericită a rupt imediat legăturile care îi uneau pe cei doi bărbaţi. din principiu şi prin educaţie. sfârşitul sec. Edinborough. dacă ar fi trăit copilul care abia se născuse. I d. Având în comun un urmaş de sex masculin. conducătorii a două gentes (familii) nu ar fi putut adopta puncte de vedere ostile. de avuţia care să-i dea un nou lustru blazonului. Roma. aşadar războiul dintre ei ar fi fost mult mai greu de declanşat. portret funerar în encaustică. se păstra o anumită distanţă faţă de pasiuni. pe atât de capricioasă şi crudă. nu există nici o îndoială că altul ar fi fost comportamentul celor doi imperatores. Dar nici în vremurile acelea interesul n-aducea fericirea căci. Frumuseţe feminină de la curtea Flaviilor. “este văduvă femeia care s-a căsătorit cu un om lacom”. bust de marmură. fiind consemnate într-una din “Satirele” acestuia. şi Publius.

Sapho deveni şi mai neîndemânatică. În timp ce Publius părăsea locuinţa. nu vezi că nu-i bine?” Și stăpâna ceru să i se aducă biciul. experimentate în asemenea treburi. Furia. la început bine dispusă. Dintr-un scrin situat lângă patul din budoar. Laelia trecuse de 40 de ani şi trebuia să recurgă la multe artificii spre a-şi păstra. Urma ceremonialul. printre lacrimi şi ţipete. mai ales. cel puţin aparenţa lor. furnizor al marii aristocraţii. Cytheris şi Sapho. posibilităţi. devenea tot mai neliniştită şi mai nervoasă. Laelia atât aşteptase. netrebnico. Dar “toaleta” abia începuse. Sapho părea distrată şi neatentă. ţesută la Millet. La un moment dat. La început. un sclav de încredere. Laelia a pus în acţiune toată arta cosmetică a vremii. Stăpâna dovedea o mare dexteritate în această privinţă. În prezenţa acestui instrument cu care făcuse de atâtea ori cunoştinţă. 9 . au fost chemate să-şi ajute stăpâna. iar cu cealaltă dădea indicaţii cum să-i fie potrivit părul. reuşind să facă două lucruri concomitent: cu o mână aplica aspra corecţie sclavei. asemănătoare unei rochii. după ce părăsise camera conjugală. ea s-a îndreptat grăbită spre budoar şi acolo. Sapho spălă obrazul stăpânei şi începu să-l fardeze. aşa cum făceau de altfel toţi bărbaţii romani. fără mâneci. Apoi. Mai întâi.Într-o dimineaţă. pe care nu le mai avea. mai mult sau mai puţin graţioşi. i-a scris febril o misivă amantului ei. bineînţeles.. un fel de cămaşă strânsă pe corp. Cochetă. Două sclave. Laelia făcu câţiva paşi. Pe spatele sclavei au început să curgă loviturile cu nemiluita. Caius. O sclavă o ajută să se încingă sub piept. După ce Cytheris aduse apă într-un lighean de metal. În aşteptarea lui Caius. aceasta deosebindu-se de tunică prin faptul ca avea mâneci făcute din două bucăţi prinse cu copci. iar cealaltă îi prinse la spate. nu s-a mai putut stăpâni. la fel de complicat. de cingătoare. care tot nu reuşise să disciplineze bucla rebela: . În sfârşit. Dar lucrurile nu se desfăşurau ca de obicei. războindu-se fără succes cu o buclă rebelă. din care alese un fard trimis de un dibaci negustor din Millet. asupra lui Sapho. sclavele o ajutară pe Laelia să-şi îmbrace tunica de lână albă. Publius însuşi tratase cumpărarea acestor farduri. de culoare vişinie. Burrus întârzia neaşteptat de mult. pentru a adăuga un plus de frumuseţe artificială farmecelor pe care natura i le dăduse după. a fost trimis să predea tăbliţa destinatarului. dacă nu frumuseţea sau tinereţea. Laelia scoase o cutie de fier lustruit. soţul plecase ca de obicei în for pentru diferite treburi. coafura s-a terminat. pe o tăbliţă. Apoi. Burrus. Stăpâna. şi-a descărcat-o asupra sclavelor şi. al pregătirii toaletei. în admiraţia prefăcută a celor două sclave.“Ce faci.. trena lungă. Stola era confecţionată din mătase şofranie. Apoi Cytheris îi aduse stola.

atâta timp cât soacra este în viaţă. voit somptuoasă. Ea o învaţă. Ea îi învaţă pe paznici şi îi îmblânzeşte cu bani. matroana a trebuit să se mulţumească cerând crucificarea sclavului: . corpul Laeliei. cărora le destăinuiau aventurile amoroase... Adeseori capetele firelor intrigilor urzite în budoar se aflau în mâinile venerabilelor mame ale matroanelor. femeie! Nici o şovăială nu-i prea lungă când e vorba de viaţa unui om! .scria Juvenal . în penumbra draperiilor catifelate. s-au jenat să le aştearnă pe hârtie. Stăpâna putea să plece la. în budoar. şi tot în budoar se punea câteodată la cale debarasarea de soţii bogaţi deveniţi indezirabili soţiilor. atât de slobozi în exprimare. Neputând să-l expedieze. dornice să rămână mai degrabă văduve. te-ai aştepta ca o mamă să înveţe pe fiica sa deprinderi oneste şi altele decât acelea pe care le are. un fel de mantie. În budoar îşi primeau matroanele aristocrate prietenele de încredere. puţin cam plin. în budoar se urzeau intrigi şi se consumau infidelităţi. Sclavele scăpaseră de cea mai grea şi primejdioasă trudă a zilei. în mai toate casele celor bogaţi. cu atât sporea furia Laeliei. Aici. Între timp. era bine drapat.. Burrus avusese de mult grijă să le spună.că o să mai ai linişte în casă. sclavul este om? Să zicem că n-a făcut nimic. pe atât de falsă. se petreceau lucruri pe care uneori chiar autorii antici. când primeşte scrisoarea de la amant.. Pleoapele fură date cu un fard albastru-verzui şi câteva picături de beladonă făcură ca ochii să capete o strălucire pe cât de stranie. plimbare. zi de zi. Astfel. nici mai perversă decât alte aristocrate romane din vremea ei. fu completată cu palla.Dar ce crimă a săvârşit sclavul? De ce merită să fie răstignit? Cine este martor? Cine l-a denunţat? Ascultă.Nebunule. soţul. Ea învaţă pe fiică-sa să se bucure de spolierea bărbatului. pentru care budoarele n-aveau taine. neaşteptat şi nedorit. încât părea o umbră viorie.. Numai că acum Burrus întârzia şi cu cât întârzierea sclavului trimis cu misiva se prelungea. confecţionată de asemenea din stofă de Millet. terminându-şi treburile în for. Ceea ce se petrecea în budoarul Laeliei avea loc. Multe soacre îşi dirijau fiicele într-un adevărat război. desigur. atât de străvezie. deşi ar fi făcut-o cu mare plăcere. să nu-i răspundă simplu şi necioplit. Văduviile se obţineau repede dacă se recurgea la serviciile bine retribuite ale unor otrăvitoare de profesie. Aristocrata era acum gata.“Înalţă o cruce pentru sclav! . mocnit sau făţiş. reveni. acasă. Aşa vreau şi aşa poruncesc! Voinţa mea să fie drept explicaţie!” Laelia n-ar putea fi considerată nici mai crudă.” 10 .Ținuta.. împotriva ginerilor lor: “Trebuia să-ţi pierzi nădejdea . Nu era un secret nici pentru cele două sclave cu cine se plimba stăpâna lor.

Ca urmare. între Pompeia. Adversarii acestuia s-au grăbit să declanşeze o violentă campanie în Senat. Caesar a repudiat-o pe Pompeia. pătrunzând până în camera unde se celebrau misterele zeiţei Bona.. toată Roma vuia că misterele zeiţei Bona fuseseră pângărite de către Clodius. şi tocmai sclava Aurelia. cu 31 de voturi contra 25. după voce. a invitat la dans. s-a dat alarma şi toate uşile au fost închise. cântăreaţa! Luat prin surprindere şi ignorând ceremonialul serbării. de unde 11 . stadiului de decădere şi de corupţie a cercurilor aristocratice. Totuşi. păţania uneia dintre soţiile lui Caesar. deşi. şi Clodius. deoarece.o scroafă gata să fete. La răspunsul negativ al lui Caesar. Participând la proces ca martor. dansurile şi cântecele s-au întrerupt. îndeosebi politice. Caesar preferase să-l salveze pe Clodius. care-i era soţie infidelă. cu acest prilej. Intrigată. Clodius a luat cu el o harpa şi a pătruns în palatul lui Caesar cu ajutorul sclavei de încredere a Pompeii. aventura soţiei lui Caesar cu Clodius a fost speculată de unele cercuri aristocratice în interesul lor politic. aveau loc unele dansuri care mimau actul procreaţiei.Istoria a consemnat şi câteva cazuri amuzante. Faptul că budoarul femeii romane devenise locul unde se ţeseau intrigi. Clodius a fost dat în judecată. Pompeia: La Roma era obiceiul ca sărbătoarea zeiţei Bona să se organizeze în casa unui magistrat roman numai între femei. judecătorul l-a întrebat maliţios: “Atunci. încălcând acest obicei. corespunde moravurilor epocii. Imediat. De fapt. În acea noapte. Și astfel. Una dintre participante. ca simbol al fecundităţii . urmau cântece şi dansuri pe care le executau femeile între ele.adus zeiţei. “Pulcher” a fost absolvit de orice vina. Caesar a hotărât ca sărbătoarea să se ţină în palatul său. de unde sunt aceste femei-monştri. între ei existând de mai mult timp legături de dragoste. de pildă. Nerăbdător. Deşi în realitate era o întâmplare tipică de alcov. intuise ca “harpista” era de gen masculin. Cu nostalgia unor vremuri apuse. Clodius era cunoscut ca om de casă şi susţinător al politicii lui Caesar. femeia însărcinată de Caesar să o supravegheze îndeaproape pe Pompeia. care-i era necesar ca instrument politic. După un sacrificiu . Caesar a fost întrebat dacă ştia ceva despre legătura dintre soţia sa şi Clodius. cum a fost. supranumit “Pulcher” (“Frumosul”). Pompeia s-a gândit să profite de acest prilej pentru a petrece câteva ore cu Clodius. a pornit în căutarea iubitei. Deghizat în cântăreaţă. Între timp. de ce ţi-ai repudiat soţia?” “Fiindcă nu se cade ca soţia lui Caesar să fie bănuită măcar!” ar fi răspuns acesta. sclava l-a întrebat cine este şi ce caută.. Clodius a refuzat. Juvenal încerca să dea următoarea explicaţie: “Mă întreb. unde se puneau la cale crime şi unde viciile erau în floare.

care sau remarcat prin lacomie.. chiar demonice. doi tineri imorali. fără să reuşească însă. participanţi atât la maşinaţiunile politice. Despre ele. cel mai important loc l-a deţinut celebra Fulvia. fidele idealurilor de moralitate ale timpului lor au existat. ele fiind adesea adevărate calamităţi pentru cei din jur (Olympia. ca expresie a marilor bogăţii acumulate la Roma. fie ele curtezane sau împărătese. În galeria matroanelor de seamă ale secolului I î. Acestor femei greco-macedonene şi anumitor împărătese romane li se poate aplica caracterizarea moralistului La Bruyère. Cleopatra). Bineînţeles. care între anii 58-40 î. Budoarul a fost deci un atribut al bogăţiei. după cum s-a vazut în cazul necinstirii casei lui Caesar. cazuri de femei virtuoase. Munca şi somnul scurt. cum a fost numit de Plutarh.” Câtă dreptate avea Juvenal o dovedeşte faptul că budoarul a apărut în arhitectura caselor romane târziu. înspăimântat de amploarea pe care o luase corupţia la Roma. Banii funeşti au adus mai întâi aici moravurile străine. Nu este nici o crima şi nici o nelegiuire a poftei care să nu se petreacă la Roma de când a pierit sărăcia romană. cu apucături imorale. care spunea că femeile sunt extreme. mâinile obosite şi înăsprite de torsul lânei etrusce şi Hannibal care era la porţile Romei şi soţii care stăteau de veghe în turnul de la poarta Collina nu îngăduiau ca micile case să fie atinse de vicii. “cel mai îndrăzneţ şi mai netrebnic dintre demagogi”. Este uşor de înţeles de ce Augustus. un istoric spunea că erau răscolite de pasiuni până şi în somn.. ori mai bune.Hr.. încheiată cu tribunul Clodius “Pulcher” (“Frumosul”).au izvorât? Odinioară averea oferea lumii femei latine caste. Lumea elenistică a cunoscut femei ambiţioase. Pe scena istoriei a intrat odată cu prima sa căsătorie. În casele mici ale romanilor în epoca precedentă nu era loc pentru aşa ceva. imoralitate şi nevoia de a-şi impune dorinţa fără nici cea mai mică împotrivire. constituind o expresie vie a moravurilor epocii. În continuare însă ne vom concentra pe schiţarea portretelor unor personalităţi feminine ale lumii romane. Acum. cruzime.. desfrâul mai larg decât armele s-a încuibat şi răzbună lumea învinsă. o reînviere a vechilor moravuri..Hr. a fost părtaşă la multe evenimente politice zgomotoase. În cârdăşia lui Clodius puteau fi văzuţi Curio şi Marcus Antonius. Clodius se afişase în societatea romană ca o creatură afemeiată. încerca.. şi bogăţiile efeminate au distrus generaţiile cu luxul urât. cât şi la dezmăţurile 12 . ori mai rele decât bărbaţii. venal şi gata oricând a provoca scandaluri publice. mama lui Alexandru cel Mare. în spiritul decenţei şi al onestităţii..

în scopul de a porni contra asasinilor lui Caesar. În scurt timp. Sătui de vărsări de sânge. s-a căsătorit cu Fulvia. Antonius pierde lupta şi este silit să fugă la prietenul său. îşi împărţi conducerea provinciilor şi a armatelor.Hr. strângea în jurul său veteranii fostului dictator.demagogului.Hr. nu putea rămâne mult timp departe de frământările politice ale Romei. posturile de guvernatori ai provinciilor. Cleopatra îi datoreşte Fulviei docilitatea cu care Antonius se învăţase să suporte dominaţia femeilor. în calitatea de moştenitor legal al lui Caesar. Cicero deschidea seria celor 14 “Filipice”. aceşti doi viitori soţi ai Fulviei i-ar fi devenit amanţi încă de pe timpul căsniciei ei cu Clodius. nici la grija gospodăriei şi care nu era mulţumită să domine un soţ oarecare.. soldaţii şi veteranii din diferitele tabere siliră pe Octavian. Bineînţeles.. căci îl acaparase după ce fusese obişnuit şi supus să asculte de poruncile lor”. Antonius renunţând la viaţa de petreceri. Acesta a fost asasinat pe Via Appia de către “ciomăgaşii” rivalului său electoral Milo. care conducea Galia Narbonensis (43 î. s-a ajuns la bătălia de la Mutina (Modena). Fulvia. care se întăriseră în Orient.Hr. Tânărul Octavian. femeie care nu se gândea la torsul lânei. În acest fel. femeie ambiţioasă. în calitatea sa de consul. cum numea Varro triumviratul. Antonius şi Lepidus să încheie cel de-al doilea triumvirat. “o femeie care niciodata nu putea sta liniştită” (Appian). fiind sprijinit de Senat. Brutus şi Cassius. discursuri violente şi denigratoare. Astfel. ci voia să conducă pe un conducător şi să comande un comandant.a.). Trimis cu trupe de către Caesar în Africa. Dar şi de aceasta dată. Fulvia s-a căsătorit cu Curio. s-au abătut numeroase necazuri. pe capul lui Antonius. ales tribun al poporului în anul 50 î. se amesteca acum direct în treburile politice ale soţului. Ea puse ochii pe Marcus Antonius. realiză cu acesta cea de-a treia căsătorie.). căsnicia s-a dovedit a fi de scurtă durată. mâna dreaptă a lui Caesar. “Monstrul cu trei capete”. Cicero o acuza pe această femeie de venalitate: şi anume că vindea. îndreptate împotriva lui Antonius. Acum. Curio şi-a pierdut armata şi viaţa (49 î. În Senat. şi apărător al intereselor lui Caesar în locul defunctului Clodius. Acest lucru l-a făcut pe Cicero să spună mai târziu că Fulvia a fost “femeia fatală” pentru căsniciile celor doi.d. dură şi turbulentă. ca să alunge de acolo pe Cato cel Tânăr. Lepidus.m. nici Fulvia nu era cruţată de limba veninoasă a oratorului. A urmat asasinarea lui Caesar. Dar o fiinţă ca Fulvia. dispunând acolo de numeroase 13 . Dacă ar fi să dăm crezare invectivelor răutăcioase ale lui Cicero. datorită influenţei sale. că rechema condamnaţii din exil după bunul ei plac ş. ceea ce îl făcu pe Plutarh să noteze: “În adevăr.

). dacă se va produce o schimbare în Italia” (Plutarh) a declanşat un nou conflict între Antonius şi Octavian. Octavianus îi trimise fata acasă. aşa cum o luase”. scrie Suetonius.legiuni. mai înainte de a fi transportat [pe Rostra]. Setea de răzbunare a Fulviei n-a cunoscut nici o limită în cazul lui Cicero. l-a aşezat pe genunchii ei. fecioară. i-a acordat Fulviei mai multă simpatie decât istoricii antici si moderni. “supărată din pricina urii pe care i-o arătase Antonius. deschizându-i gura. care sa încheiat cu infrângerea trupelor fidele lui Antonius. triumvirii şi-au împărţit imperiul între ei. Apoi. i-a tras limba afară şi a înţepat-o cu acele pe care le purta ca podoabe în păr. 14 . continuând a-l batjocori”. fu detestată şi dată uitării. Antonius primind Orientul. în scurt timp. şi după ce l-a insultat prin cuvinte triviale şi l-a scuipat pe frunte. “certându-se cu soacra sa Fulvia. căci Antonius n-a vizitat-o deloc în timpul bolii. Fulvia “care din fire. neastâmpărată şi îndrăzneaţă. ordonate de triumviri împotriva rivalilor politici. fiică a Fulviei din prima căsătorie. în Grecia. Revederea dintre cei doi soţi. cunoscut drept războiul perugin. chiar în acel loc de unde poporul îl ascultase vorbind împotriva lui. în tragedia sa “Antonius şi Cleopatra”. aceste fapte teribile pot fi considerate reale cel puţin în parte. s-a îmbolnăvit şi şi-a agravat boala din cauza relei dispoziţii. Doar Shakespeare. împăcarea dintre Antonius şi Octavian se cimentă prin căsătoria celui din urmă cu micuţa Clodia. lăsându-se cu învinuiri reciproce şi certuri violente din cauza Cleopatrei şi a războiului perugin. Fulvia. unii fiind ucişi doar pentru că bogăţiile lor stârneau pofta ambiţioasei femei. Dio Cassius relatează următoarele: “Fulvia apucă capul [lui Cicero] în mâinile sale. La cererea soldaţilor din ambele partide. După dispariţia “femeii fatale”. apoi a ordonat să fie expuse în punctul cel mai înalt de pe Rostra (tribuna oratorilor). nădăjduia să-l smulgă pe Antonius de la Cleopatra. aşa încât el este cauza morţii sale” (Appian). care a fost prins şi decapitat pe când încerca să fugă în Orient.Hr. în vârstă de 12 ani. acesta le-a privit cu satisfacţie şi dispreţ. Dacă ţinem cont de caracterul sângeros al acestei femei. unde a căzut în curând sub farmecele Cleopatrei. Peste doi ani. în Grecia (42 î. nu a fost deloc plăcută. regina Egiptului. toţi condamnau amestecul ei în viaţa politică a Republicii şi. Când i-au fost aduse lui Antonius capul şi mâna dreaptă a oratorului. După înfrângerea asasinilor lui Caesar în lupta de la Philippi. Firea sângeroasă a matroanei s-a arătat mai ales pe timpul proscripţiilor.

prostituata imperială ieşea însoţită doar de o singură slujnică. Aceasta este o versiune deformată a întâmplărilor şi păţaniilor conjugale ale lui Claudius. ea a plecat tristă. într-o singură zi.Hr. menţiona următoarele în legătură cu ea: “În timpul nopţii.. pe uşa căreia o inscripţie o desemna sub pseudonimul de Lysica. cu obrajii înnegriţi de fumul lămpii cu ulei de rapiţă ce lumina anemic încăperea. care au constituit un motiv de râs şi batjocură multă vreme pentru plebe. 50 d. Dezgustătoare. Această reputaţie îndoielnică se datorează. Paris. se spune că era o nimfomană prin definiţie. grup statuar din marmură. hidoasă.. ea intra în sufocantul lupanar cu perdele uzate. lui Plinius cel Bătrân... Muzeul Gregorian Profan Despre Valeria Messalina.Messalina cu Britannicus copil. ea aducea în patul imperial miasmele lupanarului”. Muzeul Luvru Claudius ca Jupiter.Hr. cca. unde avea o cameră rezervată. care pretindea că ea rivaliza cu cea mai populară prostituată din Roma. 45 d. N-ar fi imposibil ca o prostituată să se fi deghizat în Messalina şi 15 .. Când proxenetul şi-a concediat pensionarele. executând 25 de acte sexuale. într-una din celebrele sale “Satire”.. Vatican. cca. Acolo se prostitua cu sânii acoperiţi cu o plasă de aur şi-şi expunea pântecele gol. Juvenal. cea de-a treia soţie a împăratului Claudius. în cea mai mare parte.

se aşeză la masă şi întrebă de ce nu vine împărăteasa. Narcissus. în cinstea cuceririi Britanniei în anul 43 d. şi alţi membri ai cortegiului bahic al desfrânatei împărătese au fost daţi rând pe rând pe mâna călăului. fără doar şi poate. “dacă Narcissus n-ar fi grăbit uciderea ei. Numele Messalinei a dispărut din inscripţii. proaspătul ei soţ. în lipsa soţului ei.zvonurile să fi influenţat opinia publică. viitoarea soţie a lui Nero. într-adevăr. Marea sa poftă de mâncare şi băutură îl aruncau într-un fel de inconştienţă mintală. Messalina depăşise orice măsură.Hr. ea rămâne geniul nefast din prima parte a domniei împăratului. dar Claudius nu i-a acordat niciodata titlul de Augusta. din care se vede slăbiciunea de minte a lui Claudius. iar Messalina mai puţin de 20). rolurile s-ar fi inversat. iar chipul ei din repertoriul 16 . fără să-şi dea seama. iar tânăra împărăteasă se credea îndreptăţită să depăşeacă limitele suportabilului. denumit mai apoi Britannicus. Silius. Nero însuşi. Messalina. Claudius avea 50 de ani. fie la masă. un libert de la curtea imperială. dar amanţii ei aparţineau. Lacomă şi desfrânată. bărbatul Messalinei pune mâna pe Roma” (Suetonius). Aceste două naşteri i-au asigurat Messalinei o bună poziţie la palat. le reproşa prin curieri ca sunt nişte somnoroşi”. sfârşind prin a crede în această fabulaţie absolut incredibilă având în vedere cât era de păzit palatul imperial. îl ducea de nas pe bătrânul ei soţ (în momentul în care se căsătoriseră. Mai mult ca sigur Messalina era o femeie cu moravuri uşoare. Din căsătoria celor doi s-au născut doi copii: Tiberius Claudius Germanicus. se întorcea cu faţa acoperită de hematoame. crezând că ei întârzie. avertizându-l că “dacă nu ia lucrurile în pripă. De această dată. Suetonius a înregistrat o serie de amănunte.scrie Suetonius . Pe mulţi dintre cei condamnaţi la moarte îi chema a doua zi.. “După ce a omorât-o pe Messalina. . fie să joace zaruri cu el şi. Libertul primi pentru o zi împuterniciri depline pentru a lua măsuri drastice şi acţionă cu rapiditate. şi Octavia. La acestea mai trebuiesc adăugate şi riscurile la care s-ar fi expus. Nu se ştie dacă era vorba doar de o banală fantezie amoroasă. Claudius era influenţabil şi fricos. a luat iniţiativa dezvăluirii complotului în faţa împăratului. Aşa se explică şi căsătoria în timpul unei bacante. ştiind că dacă Messalina ar fi avut ocazia să se apere în faţa slabului ei soţ. Se spune că el ar fi semnat actul de dotă al Messalinei pentru căsătoria cu Silius. Se pare că. când se încumeta să treacă prin locurile rău famate din cartierul podului Milvius. înaltei aristocraţii. cu cavalerul Caius Silius. rătăcind singură prin cartierele rău famate ale oraşului. sau dacă făcea parte dintr-un cadru religios. moartea şi-ar fi îndreptat paşii către acuzator” (Tacitus).

. împăratul se căsători cu nepoata sa de frate. avusese un fiu. Căsătoria incestuoasă a primit aprobarea Senatului care. Londra. relateaza Tacitus. “o femeie deosebită ca neam. sec. pe Lucius Domitius Ahenobarbus. dar el s-a păstrat ca cel mai nefast exemplu al desfrâului şi imoralităţii unei societăţi în descompunere. despre care se spunea că îi era şi amant. British Museum Nero si Iulia Agrippina. Norocul îi fu nestatornic şi fu exilată din nou. împreună cu filosoful Seneca. pretinzând că sunt în joc “interesele întregii lumi”.Hr. ca zămislire de prunci şi curăţenie sufletească”. Din prima căsătorie cu Cnaeus Domitius Ahenobarbus. împărat şi frate. viitorul Nero. lăsându-i o mare avere. Rămas văduv în urma uciderii destrăbălatei Messalina. Următoarea şi ultima femeie nefastă din viaţa conjugală a împăratului Claudius a fost Iulia Agrippina. Agrippina îşi fixă o directivă fundamentală de conducere. Ca soţie a împăratului Claudius. I d.sculptural al epocii. un om brutal şi depravat. care o şi exilă pe Agrippina.Hr. îl obligă pe Claudius să o ia de soţie pe Agrippina. Soţul muri în curând de hidropizie. o rechemă din exil şi-i restitui bunurile confiscate. 54 d. Agrippina (aceasta era fiica lui Germanicus şi a Agrippinei Senior). de această dată din ordinul Messalinei. dar şi acest soţ va muri şi îi va lăsa o avere imensă. în curând confiscată de hrăpăreţul Caligula. monedă de aur datând din cca. noul împărat Claudius. Cap de bronz al lui Claudius. rezumată de către Tacitus în fraza: “Strămoşii ei au 17 . Va face o a doua căsătorie. După asasinarea lui Caligula.

Mai rămânea un singur obstacol în faţa ambiţiilor acestei femei: persoana lui Claudius. începu să se trezească în cele din urmă. alături de Nero. Ea va face ordine în finanţe şi la curtea imperială. Treptat. plăpânda fiică a lui Claudius. Aceasta se hotărî să acţioneze ea prima. la cererea ei. va reuşi ca fiul său să fie adoptat şi pus pe picior de egalitate cu Britannicus. Soarta lui Britannicus fu pecetluită din cauza prostiei tatălui său care. filosofiei şi retoricii. la festivităţi stătea lângă împărat. Împărăteasa ambiţioasă şi vicleană va împărţi bani armatei şi poporului. Libertul Narcissus. Tacitus descrie astfel lucrurile: “Otrava a fost turnată într-o mâncare de ciuperci care-i plăcea foarte mult [lui Claudius]. care o vor aclama pe ea şi pe Nero. Ba mai mult. obţinu privilegiile de vestală şi astfel. avea o gardă personală formată din soldaţi pretorieni. cinste acordată până atunci numai marilor preoţi. deşertându-şi pântecele. reducând puterea liberţilor. deoarece se temea de cele ce vor urma după aceea. Claudius îşi aduse aminte de Britannicus. va pregăti succesiunea la tron a lui Nero şi înlăturarea moştenitorului legitim Britannicus. păru că se uşurează. Profitând de faptul că Narcissus era plecat să-şi trateze guta de care suferea. fie pentru că era beat. căruia îi acordă toga virila. popularitatea acestuia din urmă crescând în dauna lui Britannicus.cucerit imperiul. înfruntă primejdiile clipelor de faţă şi 18 . fu numit “şeful tinerimii” şi primi funcţii de preot. fiul împăratului cu Messalina. iar filosoful va deveni un important colaborator al ei. eunucul însărcinat cu servirea mesei şi doctorul palatului. acelaşi care o răsturnase pe Messalina. În acelaşi timp. cu acest prilej ea primind titlul de Augusta. iar Burrus în probleme de artă militară. într-un car aurit. a pus să fie bătute monede cu chipul ei şi al fiului ei etc. va aranja căsătoria lui Nero cu Octavia. declară în Senat că numai Nero era capabil să-i succceadă. a cărui lichidare va avea loc în curând. Dădu o mare atenţie educaţiei lui Nero. va obţine rechemarea lui Seneca din exil. mai ales că Nero se comporta ca şi când ar fi deja împărat. unde primea ambasadori. Crima a fost premeditată şi la ea au fost asociaţi o femeie specializată în otrăvuri. După ce se vindecă. Agrippina fu cuprinsă de groază. pentru a face cunoscut în întreg imperiul rolul politic pe care îl deţinea. îmbrăcă toga virila (de bărbat). Seneca îl iniţie pe fiu în domeniul literaturii. urca pe Capitoliu. cel mai fidel servitor al împăratului. încerca acum acelaşi lucru cu Agrippina. Din această pricină. puterea ei nu fu simţită fie din cauza rătăcirii de minte a lui Claudius. fiind bolnav şi împins de Agrippina. s-a hotărât să-l elimine pe împărat. din aceasta ea îşi cerea dreptul cuvenit”. Între timp ea nu uita să-şi mărească prestigiul. Octavia. La 16 ani Nero se căsători oficial cu fiica împăratului.

îşi va sacrifica mama şi apoi pe Octavia. pe care un intrus. făcea de gardă atunci. cu titlul de “mamă a împăratului”. dădu buletine medicale false despre boala împăratului. ca ei să nu afle de tragedia tatălui lor. care pierdea puterea câştigată în timpul lui Claudius. întocmită de Seneca.. se începe cu primejdie. timp de trei zile. deoarece Agrippina. Nero va asista la moartea rivalului său. se deschid deodată uşile palatului imperial şi Nero. iar cenuşa nevinovatului să fie depusă la mausoleul lui Augustus. declarând celor de faţă că probabil fiul lui Claudius avea o nouă criză de epilepsie. dar treburile statului vor rămâne a fi conduse de teribila sa mamă. iese spre a se duce la cohorta care. Cuvântarea. Și acesta. la vârsta de 17 ani. a cărui complicitate şi-o asigurase din vreme. Aceasta nu dorea să-şi piardă puterea şi influenţa câştigate şi. Și astfel. 19 .. toate astea pentru a-i permite femeii să-şi aranjeze succesiunea.vrednic să ia tronul părintesc. prin localuri rău famate. după cuvintele de îndemn ale prefectului Burrus. o nouă rivală a Octaviei şi a Agrippinei. Fiul va încerca să se debaraseze de sub tutela mamei. Claudius porni spre împărăţia lui Hades. din Câmpul lui Marte. Tot acum o cunoscu şi pe Popaea Sabina. Cu un sânge rece moştenit de la mama sa. sub cuvânt că-l ajută pe bolnav în sforţările lui să verse. un adoptiv îl deţine.recurse la medicul Xenofon. pe la amiază. Pentru a nu fi bănuit. Nero este primit cu urări de bine şi urcat în lectică”. Nero va ordona ca imediat să se treacă la incinerarea trupului lui Britannicus. Astfel. potrivit rânduielilor militare. dar aceasta continua să-l şantajeze şi să-i facă ameninţări de genul: “Britannicus a intrat în anii de adolescenţă şi este adevăratul vlăstar . s-a continuat a se emite monede pe care apăreau efigia ei alături de cea a lui Nero. Britannicus este otrăvit la un banchet. Tacitus relatează în continuare: “abia cu trei zile înainte de idele lui octombrie. lovea direct în Agrippina. Ca să se căsătorească cu această femeie. fără ca Roma să ştie. se crede că i-a vârât în beregată o pană înmuiată într-o otravă fulgerătoare. în anul 54 Nero devine împărat. izolă pe Britannicus şi pe Octavia. la cererea ei. După terminarea perioadei de doliu. Narcissus va fi asasinat şi crimele ar fi continuat dacă nu s-ar fi opus Burrus şi Seneca. Nero va rosti un discurs în Senat prin care va schiţa liniile viitoarei sale politici de guvernare. Scăpat de spectrul lui Britannicus şi reuşind să înfrângă pretenţiile mamei sale. oricât de înfiorătoare ar fi. însoţit de histrioni şi gladiatori. Nero începu faimoasa sa viaţă de nebunii şi desfrâu. boală de care suferea de mic copil.” Nero se hotărăşte la un dublu asasinat. ştiind bine că o crimă. dar se termină cu răsplată”. însoţit de Burrus. Aici.

Un libert viclean. numai pe tron să rămân”. Cel dintâi care o izbi cu un ciomag în cap a fost comandantul de vas. Se spune că proorocii îi preziseseră Agrippinei că Nero va împărăţi. 20 . Replica acestei aprige femei a rămas faimoasă: “Să mă ucidă. la o margine de drum. Roma. îşi înarmase dinainte corpul împotriva oricărei otrăviri” (Tacitus). şi când. după el. împărăteasa se va salva ajungând la nişte bărci pescăreşti. Bună înotătoare. acesta a început să se desfacă. Plecată spre vila sa. călătorind cu un vas. bust de marmură. cca. într-un modest mormânt. Împăratul încercă să scape de mama sa otrăvind-o “dar Agrippina folosind antidoturi.Nero.scrie Dio Cassius . fără nici o ceremonie. încercă să-l scoată pe împărat din încurcătură. pronunţă în fine o vorbă mult mai nelegiuită decât însuşi omorul. Nero s-ar fi dus să-i vadă cadavrul “şi dezvelind-o . dar îşi va ucide mama. centurionul scoase sabia ca s-o răpună.o privi peste tot şi cercetându-i rănile. căci zise «Nu ştiam că am o mamă aşa de frumoasă»”.Hr.. iar însoţitorii Agrippinei au fost ucişi cu lovituri de vâsle. Muzeul Capitolin Popaea Sabina. Turbat de furie că a eşuat şi de această dată. Muzeul Naţional Ruptura definitivă între mamă şi fiu va surveni când Nero se va logodi cu Popaea Sabina. Agrippina împotrivindu-se acestei legături. Nero va trimite militari la vila împărătesei să săvârşescă crima. Ca să fie sigur de moartea Agrippinei. Roma. Trupul i-a fost ars şi depus. doborâtă de numeroase răni” (Tacitus). Agrippina arătându-i pântecele îi strigă: «Loveşte pântecele!» şi se prăbuşi apoi. bust de marmură. “Ucigaşii vin cu toţii în jurul patului ei. 54-68 d. comandantul flotei de la Misenum.

a făcut imprudenţa de a-şi lăuda frumuseţea soţiei în faţa împăratului. Tacitus consideră anul 58 ca “începutul unui şir de mari nenorociri pentru stat”. Ea a reuşit să-l subjuge pe Nero şi să-l facă un adevărat sclav care nu-i ieşea din cuvânt. Averea rămasă de la bunic. împăratul îl va trimite pe Otho să guverneze o provincie îndepărtată. Lusitania. fost consul şi răsplătit prin triumf pentru faptele sale de arme. Curtezana se născuse în familia lui Titus Ollius şi. Noua metresă imperială avea cu cinci-şase ani mai mult decât Nero. Viaţa-i făcută pentru plăcere. iar fiica o moştenea. să se distreze. un bărbat distins. Soţul acesteia. rămânând orfană de mică. Nero o invită la palat şi în scurt timp deveni amanta împăratului. După cum spune o vorbă. Popaeus Sabinus. în vârstă de 20 de ani.. Împăratul se îndrăgostise. când destinul îl va ridica pe tronul Romei. însă a 21 . şi era nu numai foarte frumoasă. Era tânăr. În timp. Pentru a-şi asigura liniştea. aşa cum spunea Tacitus. Tacitus o descrie astfel: “Înfăţişarea ei arată cuminţenie. Prima oară s-a căsătorit cu un cavaler. Ieşea destul de rar pe stradă şi numai cu scopul de a produce vâlvă în jurul ei [. Popaea “nu s-a tulburat niciodată de gura lumii.cu cârlionţi aranjaţi în jurul frunţii şi o masivă diademă aşezată pe cap. să se simtă fericit. Bustul păstrat la Muzeul Naţional din Roma o înfăţişează ca o femeie cu trăsături frumoase ale feţei. care era hotărâtă să facă orice pentru a deveni împărăteasă. Popaea Sabina era o femeie cu experienţă. Dar. sănătos şi dorea să trăiască din plin. îşi va lua numele bunicului dinspre mamă. uşor idealizate. Nero simţea nevoia să fie el.Atât de mare îi era dorinţa de a avea puterea încât nici moartea nu o speria.. nelăsându-se subjugată de sentimentele sale proprii sau de simţămintele altuia pentru că ea împărţea plăcerile acolo unde putea trage foloase”. Popaea Sabina era o curtezană de înaltă clasă. acolo. La rândul ei. perseverentă şi vicleană. va fi crescută în casa bunicului său. dar atrăgea şi printr-un magnetism specific Evelor care au şi o minte ascuţită. Eternul feminin făcea încă o victimă. Cicăleala permanentă a mamei începuse să-l plictisească pe tânărul suveran. dar faptele . actuala Portugalie. Ea poartă o pieptănătură caracteristică epocii neroniene . doar pentru câteva luni. frumuseţea şi atmosfera de mister create de Popaea au produs în jurul ei valuri de pasiuni şi au adunat cohorte de bărbaţi. să facă ce-i place. iar frumuseţea feminină este făgăduinţa fericirii. nefăcând deosebire între soţi şi amanţi. Pe Popaea Sabina. Otho. Nero a cunoscut-o din întâmplare şi mai ales din curiozitate. acesta va sta până la razboiul civil din anii 68-69. Mama sa fusese cea mai frumoasă femeie din Roma. dragostea este o tiranie dulce.dezmăţ.] avea totul în afară de un suflet cinstit”. cu care a avut un fiu.

disculpându-se apoi pe creştini. La aceasta s-a mai adăugat o grozăvie şi mai cutremurătoare: capul i-a fost adus la Roma pentru a fi arătat Popaeii” (Tacitus). Împăratul o va izgoni pe Octavia. el o va acuza prin edict pe Octavia că este stearpă din cauza depravării şi a unui avort. Demenţa împăratului se va acccentua. ca metresă imperială îl va juca pe degete pe tânărul suveran. nu a făcut altceva decât să fie părtaş şi să încurajeze desfrânările lui Nero. sub pretextul că este stearpă şi că nu-i face moştenitorul dorit. presărată cu crime abominabile. iar în exil va primi ordinul să se sinucidă. Popaea născu o fetiţă. din pricina spaimei. soţia sa. După ce l-a cucerit pe Nero. primită cu mare bucurie de împărat şi declarată încă din leagăn Augusta. împăratul va fi obligat însă să o readucă la Roma. Octavia “a fost legată în chingi şi i s-au deschis venele la toate încheieturile şi. i se scurgea prea anevoie. Octavia e înăbuşită în aburii unei băi cu apă clocotită. cum sângele-i contractat în vine. împăratul se hotărî să o elimine pe nefericita fiică a lui Claudius. iar statuile amantei imperiale vor fi distruse. cinstire acordată concomitent şi mamei. Tot în aceeaşi perioadă.devenit repede amanta lui Marcus Salvius Otho. numit prefect al pretoriului. curtezana era mulţumită. un tânăr depravat ca şi ea. După ce a obţinut divorţul legal. iar în final se va căsători cu acesta. Dar. Mulţimile o vor întâmpina pe Octavia într-un adevărat delir de entuziasm. că nu a dorit să lase un vlăstar moştenitor al tronului. Fiindcă a refuzat. Sabina Popaea va grăbi căsătoria cu Nero. Furios. Acum. Noua împărăteasă îşi atinsese scopul. Întors de la un spectacol de 22 . în scurt timp. Nero o va repudia pe Octavia şi-i va stabili un domiciliu forţat. iar actele lui de nebunie se vor înmulţi. acesta. ea ţintea la locul de împărăteasă. Nero va face dovada iubirii sale pentru Popaea asasinându-şi mama. Popaea nu dorea să rămână doar în ipostaza de metresă oficială. În anul 64 se spune că el ar fi comandat incendierea Romei. Prin lacrimi false şi prin şiretlicuri femeieşti. Scoasă din minţi de manifestaţiile populare ostile ei şi favorabile Octaviei. Nero era numai al ei şi îi putea aduce un moştenitor dorit de împărat. Cu o mârşăvie fără margini. Octavia va fi exilată în insula Pandanteria (azi Pantellaria). Tiranul avea să îi aducă sfârşitul şi soţiei sale. alături de Popaea. despre care Tacitus spunea că “în el sălăşluiau laolaltă vechea lipsă de ruşine şi reaua faimă”. Nero îl angajează în serviciul său pe Sophronius Tiggelinus. ea a reuşit săl zăpăcească pe împărat. Sub vraja acestei femei. De teama unei revolte populare. Nero nu va mai asculta de sfaturile înţelepte ale lui Seneca şi Burrus şi va începe o viaţă de desfrâu. fetiţa va muri.

. Rămas văduv după moartea primei soţii. născut în anul 146 din neamul lui Hannibal. vicleanul şi crudul african a fost în acelaşi timp un împărat care a iubit şi s-a apropiat de filosofie. care era şi însărcinată. Septimius Severus credea că securitatea şi bunăstarea statului depindeau numai de legiunile care îl urcaseră pe tron. literatură şi istorie.Hr. tenace. Caracalla (chipul celuilalt fiu. În concluzie. cea care participase alături de împărat la atâtea nelegiuiri a plecat în lumea lui Hades. Geta. intrigile şi crimele făcând parte din modul lor de a trăi şi de a se simţi fericiţi. bust de marmură. într-o criză de furie. Trupul defunctei n-a fost incinerat. 205 d. bun administrator şi preocupat să apere statul de duşmanii din interior şi exterior. ci îmbălsămat. se poate spune că Nero şi Sabina Popaea au fost un cuplu de îndrăgostiţi care au avut ca ideal plăcerea. Iulia Domna. Berlin. Iulia Domna. Muzeul Luvru Familia imperială: Septimius Severus. Paris. nelegiuirile. Acest împărat. el o va lovi cu piciorul în pântece pe împărăteasă. Lovitura a fost fatală. a fost şters).circ. după obiceiurile orientale. El a consultat horoscopul mai 23 . pe atunci comandant de legiune. cca. Staatliche Museen Septimius Severus a fost primul neeuropean care a ocupat tronul Romei. la câteva zile. iar puterea le-a permis să-i terorizeze pe ceilalţi. era un soldat energic. Câştigând încrederea soldaţilor şi a poporului. ambiţiosul. Septimius Severus a dorit să se recăsătorească.

iar în anul următor încă un fiu. econom şi auster. Punând mâna pe arhivele duşmanului ucis. După strălucite victorii şi asupra parţilor. un senator bogat. Astfel. înfipt într-o lance. n-a reuşit să-i cumpere pe soldaţi. iar cadavrul duşmanului va fi călcat sub copitele calului. Pescenius Niger în Orient. 24 . din provincia Siria. căci împăratul Commodus îl suspecta că viza tronul. 193 Commodus. Septimius va sta în umbră. Acum. noul împărat. doar armele aveau să decidă care era cel mai tare dintre cei patru împăraţi existenţi: Didius Iulianus la Roma. căci Didius Iulianus fusese ucis între timp chiar de soldaţii care îl puseseră împărat. Timp de şase ani. Severus se va răzbuna sângeros pe toţi senatorii care îl sprijiniseră. preot al zeului El Gabal în oraşul Emesa (azi Homs). După aceste victorii. Septimius va porni cu legiunile sale spre Roma şi va ocupa capitala imperiului. Pus la licitaţie de către soldaţii din garda pretoriană. din propria armată. Iulia îşi sperie soţul cu pericolul creşterii popularităţii lui Albinus şi-l determină pe Severus să-l declare pe acesta “duşman public”. iar în locul lui să-l ridice pe Caracalla la rangul de Caesar şi Princeps iuventulis (şef al tineretului). tronul va fi cumpărat de Didius Iulianus. a ales-o pe cea căreia i se proorocise drept soţ un rege. Pertinax. ambiţiile Iuliei cresc. sfătuit de soţie. după câteva luni. cea mai mare dintre fiicele lui Iulius Bassianus. Clodius Albinus în Occident şi Septimius Severus la Dunăre. Geta. Septimius Severus îl va învinge pe Albinus. în Orient. Noul împărat de la Roma. ea îşi dorea moştenirea tronului roman de către fiii ei. fără scrupule şi de moravuri uşoare. Viclean. înlocuindu-l cu soldaţi credincioşi. se va arăta moderat faţă de Senat şi de popor. Îmbrăcând haina de purpură. fiindcă era un iniţiat în astrologie. Iulia nu va întârzia să îl facă pe Septimius tată: în anul 188 îl va naşte pe Caracalla. Datele horoscopului arătau că partenera de viaţă aleasă era o femeie cu mari ambiţii. Acest fapt va produce indignare şi răscoala marilor armate din provincii. îl va recunoaşte drept Caesar pe Albinus şi se va năpusti cu toate forţele asupra lui Niger. Soţia sa îl va însoţi în această campanie care se va încheia cu victoria lui Severus. ultimul reprezentant al dinastiei antoniene. a fost asasinat. el se va căsători cu Iulia Domna. care îşi vor proclama şi ele împăraţii lor. a fost depus în sala Senatului. În noaptea de 1 ian. l-au asasinat. împăratul va fi primit la Roma cu bucurie şi i se va acorda titlul de “fiu al împăratului Marcus Aurelius”. Se uneau două voinţe puternice şi mai puţin două inimi care se divinizau. permanent ameninţat cu exilul sau chiar cu moartea.multor fete care i se propuneau şi. Capul lui Clodius Albinus. iar corpul pretorienilor îl va desfiinţa. iar aceştia.

Caracalla va fi căsătorit cu fiica lui Plautianus. conduşi de Iulia. imprudent şi încrezător în Severus. Mater Senatus (Mamă a Senatului). Felix (Fericita). va participa la ele. Iulia. un tânăr cu numeroase vicii şi carenţe. Mater Patriae (Mamă a Patriei). el ţinea armata în mână. plătind-o bine şi stimulând-o prin campanii militare care îi ofereau victorii şi terenuri bogate pentru jafuri. deşi se naşte un copil. l-a învinuit pe Plautianus că pregateşte un complot împotriva 25 . unde îşi va pregăti răzbunarea. provoacă accentuarea conflictului. împăratul. Iulia se va înconjura de o armată de filosofi. ci şi Pia (Pioasa). care. cei doi nu se mai înţeleg. în calitatea sa de prefect al pretoriului. După ce i-a învins iar pe parţi şi a organizat Orientul. având asul în mânecă. Palatul imperial va deveni centrul politic de unde Iulia îşi va conduce propaganda. făcea greşeli de neiertat: şi-a plasat statuia sa şi a fiicei sale alături de auguştii săi cuscri. Acesta va ancheta cazul şi îl va rezolva într-un spirit de împăcare. în limita timpului. Mater Augustorum (Mamă a împăraţilor). Ea devine nu numai Augusta. aflată sub oblăduirea lui Plautianus.adică pentru soţia sa . Obţinând victoria în toate războaiele şi reducând Senatul la linişte. A fost ajutată şi de Plautianus. iar pentru geniul cel bun care-l sfătuia pe împărat . prin intervenţiile lor. iar Iulia şi fiii săi au fost denumiţi “Fericirea veacului”. iar cealaltă a durilor puni. poeţi şi oameni de ştiinţă şi va deschide un “salon literar”. pentru a fi zeificată de mulţime. omul de încredere şi “nababul” împăratului. le va sprijini băneşte şi. Mater castrorum (Mamă a soldaţilor). Abil. În lupta împotriva cuscrului său. În jurul tronului s-au format două camarile care se luptau pentru ocuparea posturilor ce ofereau privilegii: una era cea a perfizilor sirieni. va face o călătorie de plăcere în Egipt. dar pe măsură ce se acutiza. ambiţiosul împărat de origine africană îşi luă titlul de Invictus. ea se va desfăşura în văzul tuturor. moştenite de la părinţi. Iulia îşi va lua ca aliat pe Caracalla. La început confruntarea a fost surdă. Sărbătorirea a zece ani de căsnicie s-a făcut cu mare fast. însoţit de familia sa. Primul atac al cuscrului împăratului înfăţişa infidelitatea conjugală a împărătesei şi sublinia că ea pregătea un complot împotriva lui Septimius Severus. soţul iubitor o va încărca cu titluri şi onoruri pe consoarta sa.Pentru sprijinul permanent al soţiei. Acolo. care era bolnav. organiza danii publice cu alimente şi bani depăşind în dărnicie pe împărat etc.s-au bătut monede de aur. Apriga siriancă se va autoexila la Atena. abia trecut de adolescenţă. iar Iulia şi Plautianus. Severus era mulţumit de preocupările intelectuale ale soţiei. Dar.

Părinţii doreau ca cei doi fii să moştenească imperiul şi să domnească împreună. Era un singur tron. împăratul a pornit o expediţie către Scoţia. dar renunţă: crima nu putea fi tăinuită. o adevărată artistă în diplomaţie. violenţi. care. căci a fost ucis de Caracalla şi oamenii acestuia. Iulia îşi va relua locul pe scena politică. După o domnie relativ lungă (193-211). şi multe precauţii se luară de o parte şi de alta. o bandă de centurioni. mai târziu. înavuţiţi pe soldaţi şi dispreţuiţi pe ceilalţi”. Bolnav. Au plecat toţi patru în campanie. Adus în faţa lui Septimius Severus. Lumea se va împărţi în două tabere: pe de o parte Caracalla. Severus moare la Eboracum (York). căci s-ar fi înfăptuit în văzul lumii. Severus a lăsat operaţiunile militare să fie conduse de Caracalla. El va câştiga o bătălie şi va primi titlul de Britannicus (învingător al britanicilor). În scopul de a-i căli pentru viaţă. Conspiraţia este descoperită şi toţi participanţii sunt executaţi în afară de fiul cel mare al împăratului. Destrăbălaţi. dar viaţa a demonstrat că acest lucru nu era posibil. următoarele sfaturi pentru fiii săi: “Trăiţi în unire. va muri sugrumată din ordinul lui Caracalla. se atârnă de gâtul mamei sale şi. dar erau trei împăraţi. ca între cei ceşi întind reciproc curse. Episodul uciderii lui Geta de către fratele său ne este povestit de Dio Cassius: “Antoninus [=Caracalla] îşi propuse să-şi ucidă fratele în timpul [sărbătorilor] Saturnalelor. care făcea totul cu asprime şi răutate având ca singur scop acela de a-şi atrage simpatia armatei. mai abil. lăsând cu limbă de moarte. se năpustiră să-l taie pe Geta. Antoninus convinse pe mama sa să-i cheme singuri într-o cameră spre ai împăca. Funeraliile împăratului vor redeschide lupta pentru putere între fraţi. de îndată ce-i văzu. modestie şi cumpătare să atragă dragostea mulţimii. Geta fiind convins astfel. încerca prin blândeţe. prefectul n-a mai apucat să se disculpe. Caracalla şi Geta moşteniseră ce era mai rău din firea părinţilor. dar. în casă şi pe stradă. multe lupte avură loc între ei. pregătiţi mai înainte de Antoninus. iar Geta va fi proclamat Augustus. De atunci. fugi. suferind de gută. orgolioşi şi de o răutate patologică. pe picior de egalitate cu fratele său. se duse la el. Mama lor. lipindu-se de 26 . care. Cum numeroşi gladiatori şi soldaţi îl ocroteau zi şi noapte pe Geta.împăratului. dorea puterea pentru ea şi încerca printr-un spectacol cu acccente melodramatice să împiedice divizarea imperiului şi să păstreze ea regenţa. Eliminând un duşman de moarte. Fiica celui asasinat va fi exilată pe o insulă şi. abia intrat. Ferocele Caracalla nu dorea să împartă tronul cu nimeni şi va organiza un complot pentru a-şi lichida tatăl şi fratele. alături de împărat. iar pe de altă parte Geta. aşa cum relateaza Dio Cassius.

după alte surse. mamă. În viaţă nu există fericire clădită pe asasinat şi cel care. ca această Augusta. Prefectul pretoriului. Dar nimeni nu o va sprijini. şi primi moartea celui pe care-l născuse chiar pe pântecele ei. aşa încât nu mai luă în seamă rana de la mână pe care o căpătase. ci şi ca o patroană a artelor şi a filosofiei. ca toate suveranele născute în Orient. nici să-l plângă pe fiul său. soţie de împărat şi mamă de împăraţi. într-un mod atât de cumplit. ucis din ordinul lui Caracalla. tu. ca şi cum s-ar fi găsit într-o mare fericire. va cumpăra un centurion din garda împăratului şi-l va îndemna să-şi răzbune fratele. va fi la rândul său ucis. Ea fu obligată să se bucure şi să râdă. să nu-şi arate nici în ascuns lacrimile pentru o aşa de mare nenorocire”. că mă omoară!». în afară de mine. împărăteasa aleasă de un horoscop. proclamat împărat. se pregătea să se răzbune. ajutămă. acesta îi va retrage garda de pretorieni şi toate privilegiile. apriga siriancă va alege moartea în locul umilinţelor. Nu-i fu permis nici să se tânguiască. va rămâne în istorie nu numai printr-o domnie în care s-au produs mari vărsări de sânge. gesturile şi culoarea obrazului ei. 27 . pierit înainte de timp. Macrinus. dorind să devină un nou Alexandru cel Mare. se văită strigând: «Mamă. A urmat o înspăimântătoare avalanşă de crime şi confiscări de averi. Se pare că a murit de inaniţie iar. nu trebuie să posede bani. ca o bestie. Iulia. Iulia a fost îndurerată şi. ea se umplu toată de sânge. Împăratul va fi asasinat cu o lovitură de sabie. Se spionau cu grijă cuvintele. Caracalla părăseşte Roma şi pleacă la hotarele orientale ale imperiului. iar mama devine un activ “prim-ministru”. astfel înşelată. pentru ca eu să-i pot dărui soldaţilor”. iar asasinul va pieri sub loviturile gărzii imperiale. chiar în braţele ei. de frica lui Macrinus. Dio Cassius ne aminteşte deviza financiară a lui Caracalla: “Nimeni. silită să trăiască precum o simplă muritoare. în ciuda firii sale despotice. Dându-şi seama de pericolul pe care îl reprezenta Iulia. care m-ai adus pe lume. partizanii lui Geta fiind decimaţi fără milă. Ca să uite de fratricid. s-ar fi otrăvit. a ucis. Lipsită de onoruri. Dar aceasta.pieptul ei. Noul împărat. era supus Iuliei. văzu pe fiul ei pierind în chipul cel mai groaznic.

Paul Ștefănescu. Yves Roman. “Enigme ale istoriei universale”. Bucureşti. 1968. 1972.O. feb. 2(431). nr. Dumitru Tudor. Editura Vestala. Bucureşti. nr. 28 . 2003. Bucureşti. Istoria politică a Imperiului Roman..I. “Femei vestite din lumea antică”. “Conspiraţii. în revista “Magazin istoric”. Editura Saeculum I. 2007. ian. Editura Știinţifică.1. asasinate şi atentate celebre”.Bibliografie: N. 2005. Secolele I-IV”. Victor Duţă. “Cenzura la începuturile Romei imperiale”. 2002. Gheorghe Ceauşescu. în “Magazin istoric”. Editura Ștefan ’94. Bucureşti. 1(10). vol. “Împăraţi şi senatori.Barbu. “Viaţa cotidiană la popoarele antice: în budoarul unei femei romane”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful