Femeia în societatea romană antică

Cornelius Nepos, în volumul său intitulat “De viris ilustribus”, nota următoarele: “Multe dintre lucrurile considerate de noi romanii ca fiind nedemne sau ca înjositoare [grecii] le pun la loc de cinste. Care dintre romani se simte ruşinat când îşi conduce soţia la ospeţe date în afara locuinţei sale? Iar stăpâna casei, nu apare ea prima în sala de primire şi se amestecă printre mulţimea oaspeţilor străini? Dimpotrivă, în Grecia este cu totul altfel. Acolo, femeia acceptă numai invitaţiile rudelor la ospeţe. Ea rămâne retrasă în interiorul locuinţei denumit gineceu, în locul unde au acces numai cele mai apropiate rude”. Acest autor antic scria aceste reflecţii în perioada de sfârşit a Republicii romane, când frământările războaielor civile destrămaseră austeritatea şi moravurile sănătoase din vremurile îndepărtate ale legendarului Cincinnatus sau ale sobrului Cato cel Bătrân. Faptele înfăţişate ca ţinând de viaţa femeii din Grecia trebuie împinse însă cu cel puţin trei-patru secole mai înapoi. Femeia elină, ţinută în gineceul casei bărbatului, trăise în perioada arhaică şi clasică a
1

lumii greceşti (secolele VIII-IV î.Hr.). Deasemenea, în textul lui Cornelius Nepos este vorba de femeia aristocrată sau cu o bună stare materială. Femeia din straturile de jos ale societăţii greceşti a fost silită să părăsească închisoarea gineceului pentru ca, alături de bărbat, să apară pe stradă, în pieţe şi pe ogoare, în scopul de a agonisi prin muncă cele necesare traiului familiei. Aceasta este femeia muncitoare şi gălăgioasă pe care o întâlnim în comediile lui Aristofan. În concepţia unor oameni luminaţi ai lumii greceşti din secolul V î.Hr. apare tendinţa de a desconsidera femeia tocmai pentru cea mai de seamă realizare a sa. Astfel, în tragedia “Eumenidele”, Eschile spune ca “Femeia nu-i procreatoarea copilului său cum se crede de obicei. Ea nu face altceva decât să hrănească sămânţa. Numai tatăl poate zămisli. Femeia păstrează numai o garanţie ce i s-a încredinţat şi pe care o restituie vie proprietarului ei, dacă ea nu a fost cumva distrusă de zei”. Suntem deci într-o epocă când ginocraţia şi matriarhatul din comuna primitivă erau doar o reminiscenţă păstrată în miturile elene, când dreptul matrimonial fusese înlocuit de cel patrimonial şi patria potestas domina în cadrul întregii familii. Situaţia ascendentă a femeii dispăruse şi din cadrul căsătoriilor frate-soră, specifice perşilor şi egiptenilor, al căror scop urmărea neîmpărţirea averii părinteşti şi apărarea purităţii sângelui familiei. Nu trebuie să acceptăm însă integral opinia lui Cornelius Nepos în ceea ce priveşte totala lipsă de independenţă a femeii eline din lumea aristocraţiei. În epoca elenistică se constată că şi femeia aristocrată din statele elenistice a beneficiat de oarecare emancipare faţă de autoritatea bărbatului. Numai în lumea unor despoţii orientale, femeia aristocrată era definitiv sechestrată în casă, adesea desconsiderată şi supusă unui regim aspru din partea bărbatului, câteodată asemănător vieţii de sclavă. Ea trăia într-o totală ignoranţă în comparaţie cu lumea din afara; era mereu ameninţată de pedepsele bărbatului şi lipsită de lumina culturii. Cu rare excepţii, Orientul a înţeles, pe baza unor precepte religioase şi sociale, să facă din femeie o roabă destinată muncii casnice şi plăcerilor bărbatului. Haremurile regilor perşi strângeau laolaltă surorile şi rudele lor cele mai apropiate, prinţesele din neamul predecesorilor ce purtaseră coroana, pe fiicele unor nobili de seamă şi pe orice femeie dorită de despot. Poligamia constituia un puternic element de siguranţă a guvernării. În Roma republicană şi imperială, femeia a căpătat o oarecare independenţă patrimonială şi juridică. Treptat, în lumea aristocraţiei romane a fost părăsită vechea formă de căsătorie, prin care toate bunurile soţiei deveneau proprietatea exclusivă a soţului. Către finele Republicii, bărbatul dispunea
2

egalitate de natură morală. în legatură cu începuturile feminismului este următoarea. Într-o zi. Capacitatea lor juridică era egală cu a bărbaţilor. O istorisire interesanta. la teatru. Marele om de stat ar fi spus atunci într-un discurs: “De îndată ce femeile ajung egale cu noi. În general. datorită faptului că ea arăta calităţi esenţial “bărbăteşti”. Bineînţeles. în ceea ce priveşte administrarea bunurilor. merge la circ. de aceea dispuneau liber de propria lor avere. Mama tânărului 3 . de această egalitate beneficiau numai cetăţenii romani. Deşi ţinută mult timp departe de agitaţiile politice. consul în anul 195 î. Astfel. protejate de legi speciale spre a nu fi ofensate. erau dispensate a depune jurăminte ca martore şi beneficiau de emancipare paternă. O dată cu zorile imperiului lui Octavian Augustus se poate vorbi de un fel de egalitate între sexe. Legea respectivă stăvilea unele excese vestimentare ale femeilor. în tribunal.Hr. şi au avut succes. Mergeau în lectică sau car. chiar şi în forul zgomotos. ele ne sunt deja superioare”. Protestele lor s-au îndreptat împotriva lui Cato cel Bătrân. la teatru. O poziţie cu totul excepţională deţineau vestalele romane. lăsându-i-se femeii dreptul de proprietate asupra altor bunuri personale. cetăţeana romană părăseşte casa în lectică pentru a fi ferită de unele priviri indiscrete. relatată de un autor antic: “Odinioară. în anul 195 î. votată în anul 215 î.Hr. aveau locuri speciale la teatru. arte şi ştiinţă. s-a hotărât ca nimeni să nu vorbească despre subiectul tratat înainte de luarea unei decizii.. banchete etc. În Roma s-au format cele dintâi asociaţii feminine şi au avut loc primele acţiuni ale femeilor împotriva unor legi ce le îngrădeau luxul. Ea fusese votată în Senat în momente grele pentru stat.Hr. romanul a dat mai multă importanţă femeii decat elinul. cerând abrogarea legii Oppia. în timp ce femeia greacă prezenta în aceeaşi măsură gingăşie şi duritate. filosofie. Această situaţie va îngădui femeilor cu dare de mână să se iniţieze în literatură. femeia romană apare mai cultivată decât cea greacă. nu însă şi politică. alese de zei şi considerate fecioare sacre. matroanele romane au organizat o manifestare publică. Nemaifiind prizoniera zidurilor locuinţei sale.numai de dota înscrisă în actul de căsătorie. când oştile lui Hannibal ameninţau Roma. frânându-le luxul. când se delibera asupra unei probleme destul de importante şi deliberarea fusese amânată pentru a doua zi. socială şi juridică. Au apărut de asemenea unele legi prin care femeile necăsătorite erau eliberate de tirania tutorelui. să participe în mod public la diferite festivităţi. la Roma. senatorii aveau obiceiul să intre în clădirea Curiei împreună cu fiii lor înveşmântaţi încă în toga pretext. fiind lipsită de feminitate excesivă.

dacă e bogat. În secolul I î. Un astfel de caz a fost cel al Iuliei. a fost exilată pe viaţă în insula Pandanteria. a fost interzis. dar vor daruri mai cu miez. unde. s-a hotărât să-i spună o minciună drăguţă şi spirituală. mai degrabă decât două femei să fie căsătorite cu un bărbat. Atunci copilul. au venit la Senat mamele de familie în număr mare: plângeau. Atunci când mama a auzit asta. insisţentele mamei sale de a fi informată şi ceea ce îi spusese. pentru înţelepciunea sa de a tăcea şi de a vorbi. opera sa a fost scoasă din bibliotecile publice. Tânărul Papirius a venit în mijlocul Curiei şi a povestit tot ce se întâmplase. fiindcă mama sa stăruia. Dorinţa femeii de a afla creştea în intensitate. În acelaşi timp. singura excepţie fiind Papirius. dar câteodată intrigante şi depravate. Și o făcea cu mai multă insistenţă şi cu violenţă. s-a speriat. Senatorii care intrau la Curie întrebau stupefiaţi ce le apucase pe femei şi care era sensul plângerii lor. iar poemul “Ars amatoria”. se rugau şi insistau ca o femeie să fie căsătorită cu doi bărbaţi. «S-a discutat la Senat. secretul asupra dezbaterilor şi tăcerea copilului îi biciuiau dorinţa fierbinte de a întreba. Trăim. l-a intrebat pe fiul ei ce făcuseră senatorii. considerat prea libertin. e sigur că va fi plăcut în ochii lor. Copilul a răspuns că trebuia să păstreze tăcerea şi îi era interzis să vorbească despre asta. printre cei căzuţi acum în dizgraţie numărându-se şi poetul Ovidius. ci i-a atins şi pe alţi participanţi la cercul patronat de aceasta. Iritarea capului încoronat nu s-a limitat doar la fiica sa. a spus el. Senatul l-a felicitat pe copil pentru respectarea cuvântului dat şi pentru spiritul său. A doua zi. apoi a fost ţinut un senatus-consult în urma căruia se interzicea copiilor să mai intre la Curie împreună cu taţii lor. în 4 . Reacţia acestuia a fost promptă şi deosebit de dură: Iulia. la vârsta când mai purta încă toga pretext” (Aulus Gellus.Hr. trimis în exil la Tomis. matroanele romane din lumea aristocraţiei constituiseră chiar “cluburi” feminine. căruia i s-a dat apoi supranumele onorific de Praetextatus. cultivate şi inteligente. care întreţinea un cerc în care se produceau fapte ce contraveneau programului de asanare morală iniţiat de împărat. fiica lui Augustus din cea de-a doua căsătorie. în afară de literatură şi artă. În legătură cu degradarea morală a societăţii romane din acea perioadă stă mărturie şi următorul fragment din opera marelui poet exilat: “Vai! Versurile nu mai sunt azi preţuite! Femeile le laudă. tremurând. într-adevar. se discutau şi probleme politice. care fusese la Curie împreună cu tatăl său.Papirius. dacă ar părea mai util şi mai conform intereselor Republicii ca un bărbat să aibe două neveste sau ca o femeie să fie căsătorită cu doi bărbaţi». “cluburile” erau susţinute de femei aristocrate. a ieşit din casă şi s-a dus să le întâlnească pe celelalte matroane. Chiar şi un barbar. “Nopţi antice”). în vârstă de 37 de ani.

cea de-a treia soţie a lui Octavian Augustus. bătrânul Cicero şi-a concediat soţia. aduna în casa sa elita politică şi intelectuală a oraşului şi acolo fermeca lumea prin inteligenţa şi vorba ei. fiindcă adversarii îl desconsiderau ca pe un homo novus.d. Homer însuşi. în funcţie de interesul lor politic ş. O căsătorie de interes a unui bărbat eminent cu o tânără bogată. Caesar şi Octavian Augustus au schimbat câte trei neveste.. Ramses al II-lea îşi alegea o soţie din regatul hittit. Cu aur poţi câştiga şi iubirea unei femei. îngrădea spiritul de libertate sau de afecţiune între doi tineri. dacă s-ar înfăţişa cu mâinile goale. La Atena. a stăpânirii sale din Orient. se citează a fi cea încheiată de Cicero cu Terentia. pentru consolidarea. la 63 de ani. adorate de soţii lor. Cyrus cel Mare îşi căuta soţiile în statele vecine pentru lărgirea graniţelor imperiului său. Livia Drusilla. discuta cu partenerul ei de viaţă cele mai importante probleme de stat.a. combinaţiile matrimoniale se făceau de către părinţi. dar cu modeste preocupări intelectuale. De aceea. Alexandru cel Mare se căsătorea cu o fiică de satrap şi apoi cu fata fostului rege persan.epoca de aur: cu aur obţii cele mai mari onoruri. ar fi dat pe uşă afară. motivat şi prin faptul că femeia dispunea de prea multă libertate. S-au văzut însă multe cazuri când regine inteligente din despoţiile orientale. şi pe această cale. adesea logodna avea loc în anii copilăriei. În societăţile antice partea slabă a căsătoriei o constituia încheierea unui astfel de act la o vârstă când viitorii soţi erau nişte copii inconştienţi. 5 . chiar de-ar veni însoţit de toate cele nouă muze. Caius Marius lua de soţie o patriciană. Atunci când gloria marelui orator depăşise culmile celor “şapte coline”.. În asemenea situaţii. cu Publibia. căsătoria constituia instrumentul potrivit pentru a face să crească puterea economică şi politică a unei familii. ca pe timpul homericei Penelope. pe când la Roma legile erau foarte elastice. ea i-a rămas toată viaţa un tainic consilier politic. ca să curme vechea ceartă cu imperiul din miazănoapte. Tânăra femeie nu avea posibilitatea de a alege în mod liber pe viitorul ei soţ. În societatea antică. soţia lui Pericle. “Arta iubirii”). interveneau în treburile de stat.m. unde multe soţii continuau să toarcă lâna pentru hainele familiei. căsătorindu-se. Cu toate că tradiţia. divorţul la romani apărea frecvent. În Orient şi Grecia căsătoriile se desfăceau cu mare greutate. Aspasia din Millet. bogată şi aceasta. fără consimţământul tinerilor.” (Ovidius. astfel. o tânără de 17 ani. Femeia romană din epoca de început a Republicii nu putea participa la viaţa politică decât din umbra iatacului său. Căsătoria se decidea de către părinţi sau tutori. Uniunea matrimonială devenea un act politic sau un prilej de rotunjire a averii şi.

nu era. această putere internă în cadrul familiei era mare. a primelor două ordine (senatorial si ecvestru) ale acesteia. care decedase între timp: “Dornic să nu fie doar prietenul şi apropiatul lui Cato. acest puritanism. era călcat în picioare din cauza viciilor şi a goanei după plăceri. care a “păzit casa şi a tors lâna” nu mai sunt nici dorinţa. “împrumutată” o vreme prietenului său Hortensius. Într-o lume în care divorţurile se înmulţiseră începând de la sfârşitul Republicii. dar nu pentru că îşi dăduse soţia în căsătorie unui prieten. Dorinţa Corneliei. demn de Cornelia. transmisă de Propertiu: “Să se citească pe mormântul meu că am aparţinut unui singur bărbat”.cu o singură femeie. au mărit anarhia. sau epitaful Claudiei. dezordinea şi forţele dizolvante îndreptate împotriva vieţii tradiţionale. acolo unde nu mai însemna nimic. decât un mijloc de apropiere între ambiţiile politice. depravare. Ca în orice societate mediteraneană. pentru a-i permite acestuia să aibe copii. povestea uimitoare a celei de-a doua şi a treia căsătorii a lui Cato cel Tânăr omul care întruchipa în ochii romanilor toate virtuţile . Aşa se explică legile date de Augustus pentru consolidarea familiei. unele femei din înalta aristocraţie. prin lux. Istoricul Titus Livius afirma că situaţia era de aşa natură. este o ilustrare exagerată dar interesantă a acestei situaţii. dar aceeaşi oameni nu erau în stare să găsească un remediu moral împotriva lor. rolul femeii ca element de coeziune a fost destul de important. Putem înţelege atunci cât de importantă devenea căsătoria. propria căsătorie sau căsătoria copiilor era una din activităţile importante ale nobilimii şi. ci pentru că s-a căsătorit din nou cu ea mult mai bogată decât înainte de a divorţa. frivolitate şi sterilitate. Femeia romană. neluxoasă. în special cea din rândurile aristocraţiei. modestă. fiindcă moştenise imensa avere a lui Hortensius.. Quintus Hortensius a căutat să-l convingă pe Cato să-i dea mâna fiicei sale. ci să-şi împletească într-un fel şi să unească printr-o alianţă întreaga lor familie şi sângele lor. devotată copiilor săi etc. Matroana romană domnea fără discuţie asupra domusului şi acest lucru se manifesta clar prin setul de chei pe care le deţinea şi care simbolizau această putere.preceptele religioase şi educaţia impuneau matroanei romane din înalta societate să fie castă. Marcia. impuse adesea de legi. în plan mai general. nici epitaful multor femei romane din înalta societate. S-a putut vedea ca în puţinele momente de înaltă ţinută morală din viaţa societăţii. mama Gracchilor. păcate sociale ce năpădiseră aristocraţia din perioada războaielor civile. Dar constatăm şi reversul: când societatea romană se zbătea în grave crize morale şi politice. într-adevăr. încât lumea condamna în masă viciile. 6 . Datorită acestui fapt. Cu totul altfel stăteau lucrurile în exterior. pioasă.

. topind Cetatea însăşi într-un singur corp prin aceste uniri. Și ceea ce nu era prevăzut. Fiind consultat. Caesar ia reproşat mai ales acest lucru lui Cato: l-a acuzat că îi plăceau banii şi că şi-a vândut soţia. după firea lucrurilor. propunerea era frumoasă şi politică: o femeie în floarea vârstei şi în putere nu trebuia să rămână inutilă şi să-şi lase fecunditatea să se stingă. aflându-se stânjenită şi sărăcită. cu fiica lui Caesar. “Cato cel Tânăr”).. tocmai pentru că era o atitudine prea puţin conformă obişnuinţelor nobilimii. Cato nu s-a opus. în care să semene din nou urmaşi.Porcia. deoarece Hortensius murind. dar a declarat că trebuia să obţină şi aprobarea lui Philippus. dăruindu-se pe rând unor bărbaţi plini de merite. spunea el. căsătorită cu Bibulus. Cato a răspuns că îl iubea pe Hortensius şi aprecia alianţa cu el. Dacă Bibulus ţinea mult la soţia sa.. ci doar a fost rugată să nască pentru că în acel moment era deja însărcinată cu soţul de care divorţa. în cadrul 7 . «căci. Philippus a consimţit şi a logodit-o pe Marcia în prezenţa lui Cato însuşi. era o propunere ciudată. dar găsea ciudat să audă vorbinduse de căsătoria cu fiica lui. dacă avea nevoie de ea. cu imense bogăţii. Cât despre Marcia.] Văzând dorinţa şi pasiunea lui Hortensius.] Cum casa şi fiicele sale aveau nevoie de tutelă. fiindcă se întâmpla foarte rar la Roma. În opinia oamenilor. după câte se pare. înnoindu-şi căsătoria cu Marcia. consultată. o lăsase moştenitoare. ca pe un câmp fertil. în privinţa căsătoriei. însă. care era destul de tânără pentru a face copii. aceasta nu a fost. În orice caz. numai dacă nu cumva acea nefericită ar fi fost încă de la început o momeală oferită lui Hortensius. Hortensius. Această istorisire este evident povestea unor oameni care se înţelegeau conform canoanelor aristocraţiei romane. s-a întâmplat: Pompei s-a îndrăgostit nebuneşte de tânăra lui soţie. care era căsătorită cu un alt bărbat. nici să facă mai mulţi copii într-o casă care nu avea nevoie de ei. astfel încât oamenii îşi băteau joc de el la Roma şi creditul politic al lui Magnus avea de suferit. ea ar fi îmbelşugat virtutea şi ar fi răspândit-o în familii.. schimbându-şi gândul. se mai poate discuta. pretextând că îi asigurase deja urmaşi lui Cato [. care şi-a dat şi el acordul [. însă. i-o înapoia după ce avea să nască. nu a ezitat să dezvăluie tot ce gândea şi să o ceară chiar pe soţia lui Cato. căruia îi dăruise doi copii. de ce a luat-o din nou în căsătorie. el s-a recăsătorit cu Marcia. căruia i-a împrumutat-o tânără pentru a o lua înapoi bogată». Cato i-a încredinţat casa şi fiicele. dintr-un alt punct de vedere. Pentru a şti dacă este ceva de obiectat. spunea el. Atunci. rămasă văduvă. şi ar fi fost mult mai mult strâns legat de Bibulus şi de Cato prin comunitatea de copii. din raţiuni politice. Iulia. tatăl Marciei. Pompei se căsătorise. iar el însuşi l-a urmat pe Pompei” (Plutarh.

. bust de marmură. evident. Iulia a murit la naştere şi această întâmplare nefericită a rupt imediat legăturile care îi uneau pe cei doi bărbaţi. pe atât de capricioasă şi crudă. Având în comun un urmaş de sex masculin. conducătorii a două gentes (familii) nu ar fi putut adopta puncte de vedere ostile. Frumuseţe feminină de la curtea Flaviilor. pe cât de bogată.Hr.. Căci. Antichitatea a cunoscut şi ea căsătoriile din interes. 80-90 d. I d. Edinborough. al doilea soţ. de avuţia care să-i dea un nou lustru blazonului. Muzeul Capitolin “Fata cu podoabe”. un fost aristocrat scăpătat care se încumetase s-o ia în căsătorie pe năprasnica văduvă tentat. portret funerar în encaustică. şi Publius. din principiu şi prin educaţie. sfârşitul sec. Muzeul Regal al Scoţiei Scene din viaţa unei matroane romane prind viaţă sub pana iscusită a lui Juvenal. 8 . se păstra o anumită distanţă faţă de pasiuni. Roma. provenind de la Fayum. dacă ar fi trăit copilul care abia se născuse.căreia. Personajele sunt Laelia. până nu demult văduvă. fiind consemnate într-una din “Satirele” acestuia.Hr. Dar nici în vremurile acelea interesul n-aducea fericirea căci. “este văduvă femeia care s-a căsătorit cu un om lacom”. aşadar războiul dintre ei ar fi fost mult mai greu de declanşat. cum spune acelaşi Juvenal. nu există nici o îndoială că altul ar fi fost comportamentul celor doi imperatores. moştenitor al gloriei lor.

Stăpâna. Burrus întârzia neaşteptat de mult. Apoi.“Ce faci. Mai întâi. soţul plecase ca de obicei în for pentru diferite treburi. ea s-a îndreptat grăbită spre budoar şi acolo. În timp ce Publius părăsea locuinţa. Burrus. reuşind să facă două lucruri concomitent: cu o mână aplica aspra corecţie sclavei. Pe spatele sclavei au început să curgă loviturile cu nemiluita. După ce Cytheris aduse apă într-un lighean de metal. posibilităţi. Dar “toaleta” abia începuse. experimentate în asemenea treburi. În prezenţa acestui instrument cu care făcuse de atâtea ori cunoştinţă. printre lacrimi şi ţipete. în admiraţia prefăcută a celor două sclave. sclavele o ajutară pe Laelia să-şi îmbrace tunica de lână albă. Laelia atât aşteptase. la început bine dispusă. nu s-a mai putut stăpâni. Stola era confecţionată din mătase şofranie. coafura s-a terminat. Apoi Cytheris îi aduse stola. după ce părăsise camera conjugală. La un moment dat. mai mult sau mai puţin graţioşi. pe o tăbliţă. La început. aceasta deosebindu-se de tunică prin faptul ca avea mâneci făcute din două bucăţi prinse cu copci. nu vezi că nu-i bine?” Și stăpâna ceru să i se aducă biciul. Stăpâna dovedea o mare dexteritate în această privinţă. aşa cum făceau de altfel toţi bărbaţii romani. Sapho spălă obrazul stăpânei şi începu să-l fardeze. Urma ceremonialul. furnizor al marii aristocraţii. Cytheris şi Sapho. devenea tot mai neliniştită şi mai nervoasă. al pregătirii toaletei. Dar lucrurile nu se desfăşurau ca de obicei. Laelia a pus în acţiune toată arta cosmetică a vremii. 9 . asemănătoare unei rochii. iar cu cealaltă dădea indicaţii cum să-i fie potrivit părul. ţesută la Millet. dacă nu frumuseţea sau tinereţea. şi-a descărcat-o asupra sclavelor şi. Sapho deveni şi mai neîndemânatică. Cochetă. iar cealaltă îi prinse la spate. În sfârşit. În aşteptarea lui Caius.. un fel de cămaşă strânsă pe corp. un sclav de încredere. mai ales. pe care nu le mai avea. de culoare vişinie. Laelia făcu câţiva paşi. Furia. cel puţin aparenţa lor. Publius însuşi tratase cumpărarea acestor farduri. au fost chemate să-şi ajute stăpâna. care tot nu reuşise să disciplineze bucla rebela: . Dintr-un scrin situat lângă patul din budoar. din care alese un fard trimis de un dibaci negustor din Millet. Apoi. fără mâneci. pentru a adăuga un plus de frumuseţe artificială farmecelor pe care natura i le dăduse după. Caius. războindu-se fără succes cu o buclă rebelă. de cingătoare. Sapho părea distrată şi neatentă. netrebnico. Laelia trecuse de 40 de ani şi trebuia să recurgă la multe artificii spre a-şi păstra. la fel de complicat.Într-o dimineaţă. O sclavă o ajută să se încingă sub piept.. i-a scris febril o misivă amantului ei. trena lungă. Laelia scoase o cutie de fier lustruit. asupra lui Sapho. Două sclave. bineînţeles. a fost trimis să predea tăbliţa destinatarului.

neaşteptat şi nedorit. Ea învaţă pe fiică-sa să se bucure de spolierea bărbatului. matroana a trebuit să se mulţumească cerând crucificarea sclavului: .. acasă. deşi ar fi făcut-o cu mare plăcere. Adeseori capetele firelor intrigilor urzite în budoar se aflau în mâinile venerabilelor mame ale matroanelor. Ea îi învaţă pe paznici şi îi îmblânzeşte cu bani. se petreceau lucruri pe care uneori chiar autorii antici. Aristocrata era acum gata. soţul. Aici. era bine drapat.. confecţionată de asemenea din stofă de Millet. când primeşte scrisoarea de la amant. atâta timp cât soacra este în viaţă. atât de slobozi în exprimare. corpul Laeliei.. plimbare. Multe soacre îşi dirijau fiicele într-un adevărat război. s-au jenat să le aştearnă pe hârtie.“Înalţă o cruce pentru sclav! . atât de străvezie. reveni. mocnit sau făţiş. Neputând să-l expedieze.Dar ce crimă a săvârşit sclavul? De ce merită să fie răstignit? Cine este martor? Cine l-a denunţat? Ascultă. Aşa vreau şi aşa poruncesc! Voinţa mea să fie drept explicaţie!” Laelia n-ar putea fi considerată nici mai crudă. nici mai perversă decât alte aristocrate romane din vremea ei. femeie! Nici o şovăială nu-i prea lungă când e vorba de viaţa unui om! . Văduviile se obţineau repede dacă se recurgea la serviciile bine retribuite ale unor otrăvitoare de profesie. un fel de mantie. Sclavele scăpaseră de cea mai grea şi primejdioasă trudă a zilei. în mai toate casele celor bogaţi.. Ea o învaţă. Pleoapele fură date cu un fard albastru-verzui şi câteva picături de beladonă făcură ca ochii să capete o strălucire pe cât de stranie. Numai că acum Burrus întârzia şi cu cât întârzierea sclavului trimis cu misiva se prelungea. încât părea o umbră viorie.Nebunule. te-ai aştepta ca o mamă să înveţe pe fiica sa deprinderi oneste şi altele decât acelea pe care le are. împotriva ginerilor lor: “Trebuia să-ţi pierzi nădejdea . pe atât de falsă. Ceea ce se petrecea în budoarul Laeliei avea loc. cărora le destăinuiau aventurile amoroase. sclavul este om? Să zicem că n-a făcut nimic. puţin cam plin.. terminându-şi treburile în for. în budoar se urzeau intrigi şi se consumau infidelităţi.” 10 . dornice să rămână mai degrabă văduve. Burrus avusese de mult grijă să le spună. Astfel. desigur. Stăpâna putea să plece la. Nu era un secret nici pentru cele două sclave cu cine se plimba stăpâna lor. să nu-i răspundă simplu şi necioplit. în penumbra draperiilor catifelate. voit somptuoasă.scria Juvenal . Între timp. fu completată cu palla.. pentru care budoarele n-aveau taine.Ținuta. în budoar. cu atât sporea furia Laeliei. zi de zi. şi tot în budoar se punea câteodată la cale debarasarea de soţii bogaţi deveniţi indezirabili soţiilor.că o să mai ai linişte în casă. În budoar îşi primeau matroanele aristocrate prietenele de încredere.

Pompeia: La Roma era obiceiul ca sărbătoarea zeiţei Bona să se organizeze în casa unui magistrat roman numai între femei. cu 31 de voturi contra 25. Clodius era cunoscut ca om de casă şi susţinător al politicii lui Caesar. Totuşi. deoarece. şi tocmai sclava Aurelia. La răspunsul negativ al lui Caesar. s-a dat alarma şi toate uşile au fost închise. urmau cântece şi dansuri pe care le executau femeile între ele. Deghizat în cântăreaţă. încălcând acest obicei. păţania uneia dintre soţiile lui Caesar.adus zeiţei. Caesar a repudiat-o pe Pompeia. Clodius a fost dat în judecată. În acea noapte. şi Clodius. Cu nostalgia unor vremuri apuse. aventura soţiei lui Caesar cu Clodius a fost speculată de unele cercuri aristocratice în interesul lor politic. Pompeia s-a gândit să profite de acest prilej pentru a petrece câteva ore cu Clodius. Juvenal încerca să dea următoarea explicaţie: “Mă întreb. “Pulcher” a fost absolvit de orice vina. Adversarii acestuia s-au grăbit să declanşeze o violentă campanie în Senat. De fapt. de pildă. judecătorul l-a întrebat maliţios: “Atunci. a invitat la dans. cântăreaţa! Luat prin surprindere şi ignorând ceremonialul serbării. Imediat. supranumit “Pulcher” (“Frumosul”). Caesar a fost întrebat dacă ştia ceva despre legătura dintre soţia sa şi Clodius. Faptul că budoarul femeii romane devenise locul unde se ţeseau intrigi. dansurile şi cântecele s-au întrerupt. corespunde moravurilor epocii. Una dintre participante. între Pompeia. a pornit în căutarea iubitei. ca simbol al fecundităţii .o scroafă gata să fete. deşi. toată Roma vuia că misterele zeiţei Bona fuseseră pângărite de către Clodius. de unde sunt aceste femei-monştri. După un sacrificiu . Între timp. Ca urmare. stadiului de decădere şi de corupţie a cercurilor aristocratice.. aveau loc unele dansuri care mimau actul procreaţiei. Și astfel. care-i era soţie infidelă.Istoria a consemnat şi câteva cazuri amuzante. care-i era necesar ca instrument politic. femeia însărcinată de Caesar să o supravegheze îndeaproape pe Pompeia. unde se puneau la cale crime şi unde viciile erau în floare. sclava l-a întrebat cine este şi ce caută. intuise ca “harpista” era de gen masculin. Participând la proces ca martor. pătrunzând până în camera unde se celebrau misterele zeiţei Bona. cum a fost. de ce ţi-ai repudiat soţia?” “Fiindcă nu se cade ca soţia lui Caesar să fie bănuită măcar!” ar fi răspuns acesta. Clodius a refuzat. după voce. cu acest prilej.. între ei existând de mai mult timp legături de dragoste. Deşi în realitate era o întâmplare tipică de alcov. Caesar preferase să-l salveze pe Clodius. Clodius a luat cu el o harpa şi a pătruns în palatul lui Caesar cu ajutorul sclavei de încredere a Pompeii. îndeosebi politice. Intrigată. Caesar a hotărât ca sărbătoarea să se ţină în palatul său. Nerăbdător. de unde 11 .

în spiritul decenţei şi al onestităţii.. În continuare însă ne vom concentra pe schiţarea portretelor unor personalităţi feminine ale lumii romane.. un istoric spunea că erau răscolite de pasiuni până şi în somn. cruzime. cât şi la dezmăţurile 12 . ori mai rele decât bărbaţii.. şi bogăţiile efeminate au distrus generaţiile cu luxul urât. Nu este nici o crima şi nici o nelegiuire a poftei care să nu se petreacă la Roma de când a pierit sărăcia romană. Pe scena istoriei a intrat odată cu prima sa căsătorie. venal şi gata oricând a provoca scandaluri publice. ca expresie a marilor bogăţii acumulate la Roma. Munca şi somnul scurt. “cel mai îndrăzneţ şi mai netrebnic dintre demagogi”. înspăimântat de amploarea pe care o luase corupţia la Roma. fără să reuşească însă. fie ele curtezane sau împărătese. ori mai bune. participanţi atât la maşinaţiunile politice. o reînviere a vechilor moravuri. Clodius se afişase în societatea romană ca o creatură afemeiată. mama lui Alexandru cel Mare.” Câtă dreptate avea Juvenal o dovedeşte faptul că budoarul a apărut în arhitectura caselor romane târziu. încerca. Despre ele.. Budoarul a fost deci un atribut al bogăţiei.au izvorât? Odinioară averea oferea lumii femei latine caste. cum a fost numit de Plutarh. care spunea că femeile sunt extreme. În galeria matroanelor de seamă ale secolului I î. după cum s-a vazut în cazul necinstirii casei lui Caesar. desfrâul mai larg decât armele s-a încuibat şi răzbună lumea învinsă. mâinile obosite şi înăsprite de torsul lânei etrusce şi Hannibal care era la porţile Romei şi soţii care stăteau de veghe în turnul de la poarta Collina nu îngăduiau ca micile case să fie atinse de vicii. Este uşor de înţeles de ce Augustus. doi tineri imorali. care sau remarcat prin lacomie.. chiar demonice. care între anii 58-40 î. încheiată cu tribunul Clodius “Pulcher” (“Frumosul”)..Hr. Banii funeşti au adus mai întâi aici moravurile străine. ele fiind adesea adevărate calamităţi pentru cei din jur (Olympia. cazuri de femei virtuoase.. cu apucături imorale. cel mai important loc l-a deţinut celebra Fulvia. imoralitate şi nevoia de a-şi impune dorinţa fără nici cea mai mică împotrivire. Acestor femei greco-macedonene şi anumitor împărătese romane li se poate aplica caracterizarea moralistului La Bruyère. În cârdăşia lui Clodius puteau fi văzuţi Curio şi Marcus Antonius. a fost părtaşă la multe evenimente politice zgomotoase. fidele idealurilor de moralitate ale timpului lor au existat.Hr. Cleopatra). Bineînţeles. constituind o expresie vie a moravurilor epocii. Lumea elenistică a cunoscut femei ambiţioase. Acum. În casele mici ale romanilor în epoca precedentă nu era loc pentru aşa ceva.

În Senat. Acum. Cleopatra îi datoreşte Fulviei docilitatea cu care Antonius se învăţase să suporte dominaţia femeilor. “o femeie care niciodata nu putea sta liniştită” (Appian). Sătui de vărsări de sânge. posturile de guvernatori ai provinciilor. Lepidus..). Cicero deschidea seria celor 14 “Filipice”. Antonius pierde lupta şi este silit să fugă la prietenul său. ci voia să conducă pe un conducător şi să comande un comandant. se amesteca acum direct în treburile politice ale soţului. Dar şi de aceasta dată. discursuri violente şi denigratoare. femeie care nu se gândea la torsul lânei. Ea puse ochii pe Marcus Antonius. ales tribun al poporului în anul 50 î. Acest lucru l-a făcut pe Cicero să spună mai târziu că Fulvia a fost “femeia fatală” pentru căsniciile celor doi. căci îl acaparase după ce fusese obişnuit şi supus să asculte de poruncile lor”. Cicero o acuza pe această femeie de venalitate: şi anume că vindea. în calitatea sa de consul. căsnicia s-a dovedit a fi de scurtă durată. Acesta a fost asasinat pe Via Appia de către “ciomăgaşii” rivalului său electoral Milo. realiză cu acesta cea de-a treia căsătorie. Dar o fiinţă ca Fulvia. în calitatea de moştenitor legal al lui Caesar. s-au abătut numeroase necazuri. Dacă ar fi să dăm crezare invectivelor răutăcioase ale lui Cicero. Fulvia. că rechema condamnaţii din exil după bunul ei plac ş. Tânărul Octavian. datorită influenţei sale. nu putea rămâne mult timp departe de frământările politice ale Romei. soldaţii şi veteranii din diferitele tabere siliră pe Octavian. cum numea Varro triumviratul.Hr. pe capul lui Antonius. dură şi turbulentă. Antonius şi Lepidus să încheie cel de-al doilea triumvirat. îndreptate împotriva lui Antonius. îşi împărţi conducerea provinciilor şi a armatelor. ca să alunge de acolo pe Cato cel Tânăr. Antonius renunţând la viaţa de petreceri. “Monstrul cu trei capete”. şi apărător al intereselor lui Caesar în locul defunctului Clodius. Fulvia s-a căsătorit cu Curio. nici la grija gospodăriei şi care nu era mulţumită să domine un soţ oarecare. femeie ambiţioasă. În scurt timp. Curio şi-a pierdut armata şi viaţa (49 î. care se întăriseră în Orient. nici Fulvia nu era cruţată de limba veninoasă a oratorului.Hr. ceea ce îl făcu pe Plutarh să noteze: “În adevăr. Trimis cu trupe de către Caesar în Africa. Astfel.d. dispunând acolo de numeroase 13 ..demagogului.a. în scopul de a porni contra asasinilor lui Caesar. s-a ajuns la bătălia de la Mutina (Modena). aceşti doi viitori soţi ai Fulviei i-ar fi devenit amanţi încă de pe timpul căsniciei ei cu Clodius.m. Brutus şi Cassius.Hr. care conducea Galia Narbonensis (43 î.). strângea în jurul său veteranii fostului dictator. fiind sprijinit de Senat. Bineînţeles. s-a căsătorit cu Fulvia. În acest fel. mâna dreaptă a lui Caesar. A urmat asasinarea lui Caesar.

în vârstă de 12 ani. neastâmpărată şi îndrăzneaţă. apoi a ordonat să fie expuse în punctul cel mai înalt de pe Rostra (tribuna oratorilor). în scurt timp. Dio Cassius relatează următoarele: “Fulvia apucă capul [lui Cicero] în mâinile sale. unii fiind ucişi doar pentru că bogăţiile lor stârneau pofta ambiţioasei femei. cunoscut drept războiul perugin. l-a aşezat pe genunchii ei. i-a acordat Fulviei mai multă simpatie decât istoricii antici si moderni. s-a îmbolnăvit şi şi-a agravat boala din cauza relei dispoziţii. şi după ce l-a insultat prin cuvinte triviale şi l-a scuipat pe frunte. toţi condamnau amestecul ei în viaţa politică a Republicii şi. La cererea soldaţilor din ambele partide. dacă se va produce o schimbare în Italia” (Plutarh) a declanşat un nou conflict între Antonius şi Octavian. Octavianus îi trimise fata acasă. triumvirii şi-au împărţit imperiul între ei. mai înainte de a fi transportat [pe Rostra]. în Grecia. împăcarea dintre Antonius şi Octavian se cimentă prin căsătoria celui din urmă cu micuţa Clodia. Doar Shakespeare. căci Antonius n-a vizitat-o deloc în timpul bolii. continuând a-l batjocori”. Dacă ţinem cont de caracterul sângeros al acestei femei. Când i-au fost aduse lui Antonius capul şi mâna dreaptă a oratorului. “supărată din pricina urii pe care i-o arătase Antonius. acesta le-a privit cu satisfacţie şi dispreţ. aceste fapte teribile pot fi considerate reale cel puţin în parte. i-a tras limba afară şi a înţepat-o cu acele pe care le purta ca podoabe în păr. Peste doi ani. aşa cum o luase”. fu detestată şi dată uitării. Firea sângeroasă a matroanei s-a arătat mai ales pe timpul proscripţiilor. scrie Suetonius. 14 .legiuni. După dispariţia “femeii fatale”. care a fost prins şi decapitat pe când încerca să fugă în Orient. chiar în acel loc de unde poporul îl ascultase vorbind împotriva lui. nădăjduia să-l smulgă pe Antonius de la Cleopatra.Hr. Fulvia “care din fire. lăsându-se cu învinuiri reciproce şi certuri violente din cauza Cleopatrei şi a războiului perugin. în tragedia sa “Antonius şi Cleopatra”. aşa încât el este cauza morţii sale” (Appian). Antonius primind Orientul. După înfrângerea asasinilor lui Caesar în lupta de la Philippi. nu a fost deloc plăcută. care sa încheiat cu infrângerea trupelor fidele lui Antonius.). fecioară. deschizându-i gura. ordonate de triumviri împotriva rivalilor politici. unde a căzut în curând sub farmecele Cleopatrei. fiică a Fulviei din prima căsătorie. Fulvia. în Grecia (42 î. “certându-se cu soacra sa Fulvia. Apoi. Revederea dintre cei doi soţi. regina Egiptului. Setea de răzbunare a Fulviei n-a cunoscut nici o limită în cazul lui Cicero.

grup statuar din marmură.. Când proxenetul şi-a concediat pensionarele. Acolo se prostitua cu sânii acoperiţi cu o plasă de aur şi-şi expunea pântecele gol.. menţiona următoarele în legătură cu ea: “În timpul nopţii.. cu obrajii înnegriţi de fumul lămpii cu ulei de rapiţă ce lumina anemic încăperea. 45 d. care pretindea că ea rivaliza cu cea mai populară prostituată din Roma. cca.. 50 d. se spune că era o nimfomană prin definiţie... lui Plinius cel Bătrân. unde avea o cameră rezervată. care au constituit un motiv de râs şi batjocură multă vreme pentru plebe. cca. executând 25 de acte sexuale. Aceasta este o versiune deformată a întâmplărilor şi păţaniilor conjugale ale lui Claudius. în cea mai mare parte. într-una din celebrele sale “Satire”. ea aducea în patul imperial miasmele lupanarului”. Dezgustătoare. ea a plecat tristă. ea intra în sufocantul lupanar cu perdele uzate. Paris. N-ar fi imposibil ca o prostituată să se fi deghizat în Messalina şi 15 .Hr. hidoasă.Hr. cea de-a treia soţie a împăratului Claudius. Vatican. într-o singură zi. Această reputaţie îndoielnică se datorează. Juvenal. Muzeul Gregorian Profan Despre Valeria Messalina. prostituata imperială ieşea însoţită doar de o singură slujnică.Messalina cu Britannicus copil. Muzeul Luvru Claudius ca Jupiter. pe uşa căreia o inscripţie o desemna sub pseudonimul de Lysica.

un libert de la curtea imperială. Messalina. . fără doar şi poate. “dacă Narcissus n-ar fi grăbit uciderea ei. dar amanţii ei aparţineau. sfârşind prin a crede în această fabulaţie absolut incredibilă având în vedere cât era de păzit palatul imperial. Aşa se explică şi căsătoria în timpul unei bacante. De această dată. Pe mulţi dintre cei condamnaţi la moarte îi chema a doua zi. înaltei aristocraţii. rătăcind singură prin cartierele rău famate ale oraşului. fie la masă. bărbatul Messalinei pune mâna pe Roma” (Suetonius). din care se vede slăbiciunea de minte a lui Claudius. Messalina depăşise orice măsură. fără să-şi dea seama. Narcissus.zvonurile să fi influenţat opinia publică. şi Octavia. Din căsătoria celor doi s-au născut doi copii: Tiberius Claudius Germanicus. “După ce a omorât-o pe Messalina.. ea rămâne geniul nefast din prima parte a domniei împăratului. iar tânăra împărăteasă se credea îndreptăţită să depăşeacă limitele suportabilului. crezând că ei întârzie. iar Messalina mai puţin de 20). se întorcea cu faţa acoperită de hematoame. iar chipul ei din repertoriul 16 . Se spune că el ar fi semnat actul de dotă al Messalinei pentru căsătoria cu Silius. Suetonius a înregistrat o serie de amănunte. proaspătul ei soţ. viitoarea soţie a lui Nero. când se încumeta să treacă prin locurile rău famate din cartierul podului Milvius. Claudius era influenţabil şi fricos. şi alţi membri ai cortegiului bahic al desfrânatei împărătese au fost daţi rând pe rând pe mâna călăului.Hr. Libertul primi pentru o zi împuterniciri depline pentru a lua măsuri drastice şi acţionă cu rapiditate. denumit mai apoi Britannicus. rolurile s-ar fi inversat. moartea şi-ar fi îndreptat paşii către acuzator” (Tacitus). Claudius avea 50 de ani. sau dacă făcea parte dintr-un cadru religios. Nu se ştie dacă era vorba doar de o banală fantezie amoroasă. Se pare că.se aşeză la masă şi întrebă de ce nu vine împărăteasa. îl ducea de nas pe bătrânul ei soţ (în momentul în care se căsătoriseră. Numele Messalinei a dispărut din inscripţii. Silius. Nero însuşi. fie să joace zaruri cu el şi. Mai mult ca sigur Messalina era o femeie cu moravuri uşoare. în cinstea cuceririi Britanniei în anul 43 d.scrie Suetonius . a luat iniţiativa dezvăluirii complotului în faţa împăratului. cu cavalerul Caius Silius. într-adevăr. în lipsa soţului ei. dar Claudius nu i-a acordat niciodata titlul de Augusta. ştiind că dacă Messalina ar fi avut ocazia să se apere în faţa slabului ei soţ. Marea sa poftă de mâncare şi băutură îl aruncau într-un fel de inconştienţă mintală. Lacomă şi desfrânată. Aceste două naşteri i-au asigurat Messalinei o bună poziţie la palat. avertizându-l că “dacă nu ia lucrurile în pripă. le reproşa prin curieri ca sunt nişte somnoroşi”. La acestea mai trebuiesc adăugate şi riscurile la care s-ar fi expus.

ca zămislire de prunci şi curăţenie sufletească”. care o şi exilă pe Agrippina. rezumată de către Tacitus în fraza: “Strămoşii ei au 17 .. împreună cu filosoful Seneca.Hr. Căsătoria incestuoasă a primit aprobarea Senatului care.sculptural al epocii. sec. monedă de aur datând din cca. o rechemă din exil şi-i restitui bunurile confiscate. noul împărat Claudius. Agrippina îşi fixă o directivă fundamentală de conducere. dar el s-a păstrat ca cel mai nefast exemplu al desfrâului şi imoralităţii unei societăţi în descompunere. Norocul îi fu nestatornic şi fu exilată din nou. British Museum Nero si Iulia Agrippina. dar şi acest soţ va muri şi îi va lăsa o avere imensă. despre care se spunea că îi era şi amant. relateaza Tacitus. 54 d. Ca soţie a împăratului Claudius. pe Lucius Domitius Ahenobarbus. Soţul muri în curând de hidropizie. în curând confiscată de hrăpăreţul Caligula. viitorul Nero. Următoarea şi ultima femeie nefastă din viaţa conjugală a împăratului Claudius a fost Iulia Agrippina. împărat şi frate.Hr. lăsându-i o mare avere. Agrippina (aceasta era fiica lui Germanicus şi a Agrippinei Senior). Londra. Cap de bronz al lui Claudius. I d. avusese un fiu. pretinzând că sunt în joc “interesele întregii lumi”. îl obligă pe Claudius să o ia de soţie pe Agrippina. “o femeie deosebită ca neam. După asasinarea lui Caligula. Din prima căsătorie cu Cnaeus Domitius Ahenobarbus. împăratul se căsători cu nepoata sa de frate. Va face o a doua căsătorie. de această dată din ordinul Messalinei. un om brutal şi depravat. Rămas văduv în urma uciderii destrăbălatei Messalina.

cel mai fidel servitor al împăratului. fiul împăratului cu Messalina. începu să se trezească în cele din urmă. fiind bolnav şi împins de Agrippina. care o vor aclama pe ea şi pe Nero. puterea ei nu fu simţită fie din cauza rătăcirii de minte a lui Claudius. deşertându-şi pântecele. alături de Nero. într-un car aurit. iar Burrus în probleme de artă militară. Treptat. Tacitus descrie astfel lucrurile: “Otrava a fost turnată într-o mâncare de ciuperci care-i plăcea foarte mult [lui Claudius].cucerit imperiul. deoarece se temea de cele ce vor urma după aceea. acelaşi care o răsturnase pe Messalina. După ce se vindecă. fu numit “şeful tinerimii” şi primi funcţii de preot. mai ales că Nero se comporta ca şi când ar fi deja împărat. La 16 ani Nero se căsători oficial cu fiica împăratului. Crima a fost premeditată şi la ea au fost asociaţi o femeie specializată în otrăvuri. căruia îi acordă toga virila. cu acest prilej ea primind titlul de Augusta. îmbrăcă toga virila (de bărbat). Agrippina fu cuprinsă de groază. Din această pricină. va aranja căsătoria lui Nero cu Octavia. din aceasta ea îşi cerea dreptul cuvenit”. Între timp ea nu uita să-şi mărească prestigiul. declară în Senat că numai Nero era capabil să-i succceadă. Mai rămânea un singur obstacol în faţa ambiţiilor acestei femei: persoana lui Claudius. Libertul Narcissus. a pus să fie bătute monede cu chipul ei şi al fiului ei etc. Seneca îl iniţie pe fiu în domeniul literaturii. Profitând de faptul că Narcissus era plecat să-şi trateze guta de care suferea. obţinu privilegiile de vestală şi astfel. va pregăti succesiunea la tron a lui Nero şi înlăturarea moştenitorului legitim Britannicus. fie pentru că era beat. Ea va face ordine în finanţe şi la curtea imperială. Dădu o mare atenţie educaţiei lui Nero. urca pe Capitoliu. la cererea ei. Aceasta se hotărî să acţioneze ea prima. va obţine rechemarea lui Seneca din exil. iar filosoful va deveni un important colaborator al ei. Soarta lui Britannicus fu pecetluită din cauza prostiei tatălui său care. încerca acum acelaşi lucru cu Agrippina. avea o gardă personală formată din soldaţi pretorieni. păru că se uşurează. În acelaşi timp. pentru a face cunoscut în întreg imperiul rolul politic pe care îl deţinea. s-a hotărât să-l elimine pe împărat. înfruntă primejdiile clipelor de faţă şi 18 . Ba mai mult. eunucul însărcinat cu servirea mesei şi doctorul palatului. la festivităţi stătea lângă împărat. filosofiei şi retoricii. a cărui lichidare va avea loc în curând. plăpânda fiică a lui Claudius. Octavia. Împărăteasa ambiţioasă şi vicleană va împărţi bani armatei şi poporului. unde primea ambasadori. Claudius îşi aduse aminte de Britannicus. va reuşi ca fiul său să fie adoptat şi pus pe picior de egalitate cu Britannicus. popularitatea acestuia din urmă crescând în dauna lui Britannicus. cinste acordată până atunci numai marilor preoţi. reducând puterea liberţilor.

întocmită de Seneca. dădu buletine medicale false despre boala împăratului. Nero va asista la moartea rivalului său. Nero este primit cu urări de bine şi urcat în lectică”. în anul 54 Nero devine împărat. Pentru a nu fi bănuit. iese spre a se duce la cohorta care. dar treburile statului vor rămâne a fi conduse de teribila sa mamă. Nero va rosti un discurs în Senat prin care va schiţa liniile viitoarei sale politici de guvernare. declarând celor de faţă că probabil fiul lui Claudius avea o nouă criză de epilepsie. dar aceasta continua să-l şantajeze şi să-i facă ameninţări de genul: “Britannicus a intrat în anii de adolescenţă şi este adevăratul vlăstar .” Nero se hotărăşte la un dublu asasinat. o nouă rivală a Octaviei şi a Agrippinei. pe la amiază. Astfel. Tot acum o cunoscu şi pe Popaea Sabina. dar se termină cu răsplată”. fără ca Roma să ştie. ca ei să nu afle de tragedia tatălui lor. la cererea ei. lovea direct în Agrippina. făcea de gardă atunci. Britannicus este otrăvit la un banchet. oricât de înfiorătoare ar fi. Aceasta nu dorea să-şi piardă puterea şi influenţa câştigate şi. Claudius porni spre împărăţia lui Hades. izolă pe Britannicus şi pe Octavia. Narcissus va fi asasinat şi crimele ar fi continuat dacă nu s-ar fi opus Burrus şi Seneca.recurse la medicul Xenofon. din Câmpul lui Marte. un adoptiv îl deţine. a cărui complicitate şi-o asigurase din vreme. cu titlul de “mamă a împăratului”. prin localuri rău famate. Fiul va încerca să se debaraseze de sub tutela mamei. Și astfel. Nero va ordona ca imediat să se treacă la incinerarea trupului lui Britannicus.. Scăpat de spectrul lui Britannicus şi reuşind să înfrângă pretenţiile mamei sale. care pierdea puterea câştigată în timpul lui Claudius. Cuvântarea. Cu un sânge rece moştenit de la mama sa. Ca să se căsătorească cu această femeie. iar cenuşa nevinovatului să fie depusă la mausoleul lui Augustus. îşi va sacrifica mama şi apoi pe Octavia. pe care un intrus. 19 . toate astea pentru a-i permite femeii să-şi aranjeze succesiunea. se crede că i-a vârât în beregată o pană înmuiată într-o otravă fulgerătoare.. timp de trei zile. însoţit de histrioni şi gladiatori. se începe cu primejdie. însoţit de Burrus. Tacitus relatează în continuare: “abia cu trei zile înainte de idele lui octombrie. Aici. s-a continuat a se emite monede pe care apăreau efigia ei alături de cea a lui Nero. După terminarea perioadei de doliu. ştiind bine că o crimă.vrednic să ia tronul părintesc. boală de care suferea de mic copil. Nero începu faimoasa sa viaţă de nebunii şi desfrâu. deoarece Agrippina. sub cuvânt că-l ajută pe bolnav în sforţările lui să verse. se deschid deodată uşile palatului imperial şi Nero. la vârsta de 17 ani. potrivit rânduielilor militare. după cuvintele de îndemn ale prefectului Burrus. Și acesta.

doborâtă de numeroase răni” (Tacitus). la o margine de drum. numai pe tron să rămân”. “Ucigaşii vin cu toţii în jurul patului ei. căci zise «Nu ştiam că am o mamă aşa de frumoasă»”. călătorind cu un vas. Muzeul Naţional Ruptura definitivă între mamă şi fiu va surveni când Nero se va logodi cu Popaea Sabina. Roma. îşi înarmase dinainte corpul împotriva oricărei otrăviri” (Tacitus). Agrippina arătându-i pântecele îi strigă: «Loveşte pântecele!» şi se prăbuşi apoi. dar îşi va ucide mama. Agrippina împotrivindu-se acestei legături. 54-68 d.Hr. împărăteasa se va salva ajungând la nişte bărci pescăreşti. pronunţă în fine o vorbă mult mai nelegiuită decât însuşi omorul. Ca să fie sigur de moartea Agrippinei. Nero s-ar fi dus să-i vadă cadavrul “şi dezvelind-o . încercă să-l scoată pe împărat din încurcătură. Turbat de furie că a eşuat şi de această dată. Un libert viclean. Roma. într-un modest mormânt. Cel dintâi care o izbi cu un ciomag în cap a fost comandantul de vas.o privi peste tot şi cercetându-i rănile. bust de marmură. Împăratul încercă să scape de mama sa otrăvind-o “dar Agrippina folosind antidoturi. după el. Bună înotătoare. acesta a început să se desfacă. cca. Plecată spre vila sa. 20 . Muzeul Capitolin Popaea Sabina. iar însoţitorii Agrippinei au fost ucişi cu lovituri de vâsle.. bust de marmură. comandantul flotei de la Misenum. centurionul scoase sabia ca s-o răpună. Nero va trimite militari la vila împărătesei să săvârşescă crima. şi când.Nero. Se spune că proorocii îi preziseseră Agrippinei că Nero va împărăţi. Replica acestei aprige femei a rămas faimoasă: “Să mă ucidă.scrie Dio Cassius . fără nici o ceremonie. Trupul i-a fost ars şi depus.

Noua metresă imperială avea cu cinci-şase ani mai mult decât Nero. Dar.] avea totul în afară de un suflet cinstit”. un bărbat distins. va fi crescută în casa bunicului său. iar fiica o moştenea. Împăratul se îndrăgostise. aşa cum spunea Tacitus. Popaeus Sabinus. La rândul ei. iar frumuseţea feminină este făgăduinţa fericirii. După cum spune o vorbă. fost consul şi răsplătit prin triumf pentru faptele sale de arme. perseverentă şi vicleană. Popaea Sabina era o femeie cu experienţă. a făcut imprudenţa de a-şi lăuda frumuseţea soţiei în faţa împăratului. Prima oară s-a căsătorit cu un cavaler. Cicăleala permanentă a mamei începuse să-l plictisească pe tânărul suveran.Atât de mare îi era dorinţa de a avea puterea încât nici moartea nu o speria. care era hotărâtă să facă orice pentru a deveni împărăteasă. rămânând orfană de mică.dezmăţ. să se distreze. Ieşea destul de rar pe stradă şi numai cu scopul de a produce vâlvă în jurul ei [. uşor idealizate. dragostea este o tiranie dulce. Averea rămasă de la bunic. Soţul acesteia. nelăsându-se subjugată de sentimentele sale proprii sau de simţămintele altuia pentru că ea împărţea plăcerile acolo unde putea trage foloase”. dar atrăgea şi printr-un magnetism specific Evelor care au şi o minte ascuţită. Pentru a-şi asigura liniştea. Nero o invită la palat şi în scurt timp deveni amanta împăratului. Nero simţea nevoia să fie el. Mama sa fusese cea mai frumoasă femeie din Roma. nefăcând deosebire între soţi şi amanţi. Tacitus consideră anul 58 ca “începutul unui şir de mari nenorociri pentru stat”. dar faptele . Otho. Popaea “nu s-a tulburat niciodată de gura lumii. actuala Portugalie. şi era nu numai foarte frumoasă. Tacitus o descrie astfel: “Înfăţişarea ei arată cuminţenie. Nero a cunoscut-o din întâmplare şi mai ales din curiozitate. însă a 21 . Lusitania. îşi va lua numele bunicului dinspre mamă. Era tânăr. Bustul păstrat la Muzeul Naţional din Roma o înfăţişează ca o femeie cu trăsături frumoase ale feţei. Pe Popaea Sabina. Popaea Sabina era o curtezană de înaltă clasă..cu cârlionţi aranjaţi în jurul frunţii şi o masivă diademă aşezată pe cap. Ea poartă o pieptănătură caracteristică epocii neroniene . când destinul îl va ridica pe tronul Romei. Curtezana se născuse în familia lui Titus Ollius şi. să se simtă fericit. cu care a avut un fiu. Eternul feminin făcea încă o victimă. Ea a reuşit să-l subjuge pe Nero şi să-l facă un adevărat sclav care nu-i ieşea din cuvânt. în vârstă de 20 de ani. frumuseţea şi atmosfera de mister create de Popaea au produs în jurul ei valuri de pasiuni şi au adunat cohorte de bărbaţi. acolo. să facă ce-i place. doar pentru câteva luni. În timp.. sănătos şi dorea să trăiască din plin. acesta va sta până la razboiul civil din anii 68-69. împăratul îl va trimite pe Otho să guverneze o provincie îndepărtată. Viaţa-i făcută pentru plăcere.

primită cu mare bucurie de împărat şi declarată încă din leagăn Augusta. fetiţa va muri. disculpându-se apoi pe creştini. Dar. Octavia e înăbuşită în aburii unei băi cu apă clocotită. Mulţimile o vor întâmpina pe Octavia într-un adevărat delir de entuziasm. Sub vraja acestei femei. Cu o mârşăvie fără margini. Acum. Tiranul avea să îi aducă sfârşitul şi soţiei sale. că nu a dorit să lase un vlăstar moştenitor al tronului. Fiindcă a refuzat. din pricina spaimei. În anul 64 se spune că el ar fi comandat incendierea Romei. i se scurgea prea anevoie. Sabina Popaea va grăbi căsătoria cu Nero. ea ţintea la locul de împărăteasă. Împăratul o va izgoni pe Octavia. Noua împărăteasă îşi atinsese scopul. De teama unei revolte populare. Scoasă din minţi de manifestaţiile populare ostile ei şi favorabile Octaviei. acesta. După ce l-a cucerit pe Nero. Nero va face dovada iubirii sale pentru Popaea asasinându-şi mama. alături de Popaea. el o va acuza prin edict pe Octavia că este stearpă din cauza depravării şi a unui avort. împăratul va fi obligat însă să o readucă la Roma. Furios. Nero îl angajează în serviciul său pe Sophronius Tiggelinus. cinstire acordată concomitent şi mamei. nu a făcut altceva decât să fie părtaş şi să încurajeze desfrânările lui Nero. iar actele lui de nebunie se vor înmulţi. Popaea nu dorea să rămână doar în ipostaza de metresă oficială. împăratul se hotărî să o elimine pe nefericita fiică a lui Claudius. ea a reuşit săl zăpăcească pe împărat. La aceasta s-a mai adăugat o grozăvie şi mai cutremurătoare: capul i-a fost adus la Roma pentru a fi arătat Popaeii” (Tacitus).devenit repede amanta lui Marcus Salvius Otho. în scurt timp. iar în final se va căsători cu acesta. Întors de la un spectacol de 22 . Nero o va repudia pe Octavia şi-i va stabili un domiciliu forţat. soţia sa. sub pretextul că este stearpă şi că nu-i face moştenitorul dorit. curtezana era mulţumită. Popaea născu o fetiţă. Demenţa împăratului se va acccentua. Octavia va fi exilată în insula Pandanteria (azi Pantellaria). După ce a obţinut divorţul legal. Tot în aceeaşi perioadă. numit prefect al pretoriului. Octavia “a fost legată în chingi şi i s-au deschis venele la toate încheieturile şi. iar în exil va primi ordinul să se sinucidă. cum sângele-i contractat în vine. Nero nu va mai asculta de sfaturile înţelepte ale lui Seneca şi Burrus şi va începe o viaţă de desfrâu. despre care Tacitus spunea că “în el sălăşluiau laolaltă vechea lipsă de ruşine şi reaua faimă”. Nero era numai al ei şi îi putea aduce un moştenitor dorit de împărat. Prin lacrimi false şi prin şiretlicuri femeieşti. ca metresă imperială îl va juca pe degete pe tânărul suveran. iar statuile amantei imperiale vor fi distruse. un tânăr depravat ca şi ea. presărată cu crime abominabile.

Hr. la câteva zile. Iulia Domna. Geta. În concluzie. Caracalla (chipul celuilalt fiu. ambiţiosul. el o va lovi cu piciorul în pântece pe împărăteasă.. era un soldat energic. după obiceiurile orientale. nelegiuirile. El a consultat horoscopul mai 23 . Iulia Domna. bust de marmură. Staatliche Museen Septimius Severus a fost primul neeuropean care a ocupat tronul Romei.circ. tenace. Trupul defunctei n-a fost incinerat. Berlin. Lovitura a fost fatală. se poate spune că Nero şi Sabina Popaea au fost un cuplu de îndrăgostiţi care au avut ca ideal plăcerea. într-o criză de furie. născut în anul 146 din neamul lui Hannibal. bun administrator şi preocupat să apere statul de duşmanii din interior şi exterior. Rămas văduv după moartea primei soţii. Paris. ci îmbălsămat. Acest împărat. pe atunci comandant de legiune. literatură şi istorie. vicleanul şi crudul african a fost în acelaşi timp un împărat care a iubit şi s-a apropiat de filosofie. care era şi însărcinată. a fost şters). Muzeul Luvru Familia imperială: Septimius Severus. Septimius Severus a dorit să se recăsătorească. cca. 205 d. Câştigând încrederea soldaţilor şi a poporului. intrigile şi crimele făcând parte din modul lor de a trăi şi de a se simţi fericiţi. iar puterea le-a permis să-i terorizeze pe ceilalţi. cea care participase alături de împărat la atâtea nelegiuiri a plecat în lumea lui Hades. Septimius Severus credea că securitatea şi bunăstarea statului depindeau numai de legiunile care îl urcaseră pe tron.

Punând mâna pe arhivele duşmanului ucis. a fost asasinat. Iulia nu va întârzia să îl facă pe Septimius tată: în anul 188 îl va naşte pe Caracalla. n-a reuşit să-i cumpere pe soldaţi. din provincia Siria. 193 Commodus. un senator bogat. 24 . Îmbrăcând haina de purpură. ambiţiile Iuliei cresc.multor fete care i se propuneau şi. După strălucite victorii şi asupra parţilor. se va arăta moderat faţă de Senat şi de popor. iar aceştia. Septimius Severus îl va învinge pe Albinus. Geta. Pus la licitaţie de către soldaţii din garda pretoriană. Astfel. l-au asasinat. Clodius Albinus în Occident şi Septimius Severus la Dunăre. preot al zeului El Gabal în oraşul Emesa (azi Homs). el se va căsători cu Iulia Domna. În noaptea de 1 ian. căci Didius Iulianus fusese ucis între timp chiar de soldaţii care îl puseseră împărat. înlocuindu-l cu soldaţi credincioşi. căci împăratul Commodus îl suspecta că viza tronul. După aceste victorii. în Orient. Timp de şase ani. iar în locul lui să-l ridice pe Caracalla la rangul de Caesar şi Princeps iuventulis (şef al tineretului). ea îşi dorea moştenirea tronului roman de către fiii ei. tronul va fi cumpărat de Didius Iulianus. a ales-o pe cea căreia i se proorocise drept soţ un rege. Soţia sa îl va însoţi în această campanie care se va încheia cu victoria lui Severus. Capul lui Clodius Albinus. care îşi vor proclama şi ele împăraţii lor. Pertinax. Iulia îşi sperie soţul cu pericolul creşterii popularităţii lui Albinus şi-l determină pe Severus să-l declare pe acesta “duşman public”. Pescenius Niger în Orient. iar cadavrul duşmanului va fi călcat sub copitele calului. econom şi auster. îl va recunoaşte drept Caesar pe Albinus şi se va năpusti cu toate forţele asupra lui Niger. iar corpul pretorienilor îl va desfiinţa. cea mai mare dintre fiicele lui Iulius Bassianus. Acest fapt va produce indignare şi răscoala marilor armate din provincii. Acum. Se uneau două voinţe puternice şi mai puţin două inimi care se divinizau. Septimius va porni cu legiunile sale spre Roma şi va ocupa capitala imperiului. permanent ameninţat cu exilul sau chiar cu moartea. Severus se va răzbuna sângeros pe toţi senatorii care îl sprijiniseră. după câteva luni. Viclean. înfipt într-o lance. iar în anul următor încă un fiu. Septimius va sta în umbră. fără scrupule şi de moravuri uşoare. sfătuit de soţie. a fost depus în sala Senatului. Datele horoscopului arătau că partenera de viaţă aleasă era o femeie cu mari ambiţii. noul împărat. ultimul reprezentant al dinastiei antoniene. fiindcă era un iniţiat în astrologie. Noul împărat de la Roma. doar armele aveau să decidă care era cel mai tare dintre cei patru împăraţi existenţi: Didius Iulianus la Roma. împăratul va fi primit la Roma cu bucurie şi i se va acorda titlul de “fiu al împăratului Marcus Aurelius”. din propria armată.

l-a învinuit pe Plautianus că pregateşte un complot împotriva 25 .Pentru sprijinul permanent al soţiei. După ce i-a învins iar pe parţi şi a organizat Orientul. în calitatea sa de prefect al pretoriului. moştenite de la părinţi. Abil. Caracalla va fi căsătorit cu fiica lui Plautianus. Dar. În lupta împotriva cuscrului său. Obţinând victoria în toate războaiele şi reducând Senatul la linişte. el ţinea armata în mână.s-au bătut monede de aur. un tânăr cu numeroase vicii şi carenţe. Mater Senatus (Mamă a Senatului). prin intervenţiile lor. care. A fost ajutată şi de Plautianus. dar pe măsură ce se acutiza. cei doi nu se mai înţeleg. ambiţiosul împărat de origine africană îşi luă titlul de Invictus. iar Iulia şi fiii săi au fost denumiţi “Fericirea veacului”.adică pentru soţia sa . unde îşi va pregăti răzbunarea. ci şi Pia (Pioasa). Acolo. deşi se naşte un copil. ea se va desfăşura în văzul tuturor. iar Iulia şi Plautianus. Mater Augustorum (Mamă a împăraţilor). plătind-o bine şi stimulând-o prin campanii militare care îi ofereau victorii şi terenuri bogate pentru jafuri. Mater castrorum (Mamă a soldaţilor). soţul iubitor o va încărca cu titluri şi onoruri pe consoarta sa. Sărbătorirea a zece ani de căsnicie s-a făcut cu mare fast. Felix (Fericita). le va sprijini băneşte şi. pentru a fi zeificată de mulţime. însoţit de familia sa. Iulia se va înconjura de o armată de filosofi. Acesta va ancheta cazul şi îl va rezolva într-un spirit de împăcare. în limita timpului. Iulia. Severus era mulţumit de preocupările intelectuale ale soţiei. va participa la ele. organiza danii publice cu alimente şi bani depăşind în dărnicie pe împărat etc. Palatul imperial va deveni centrul politic de unde Iulia îşi va conduce propaganda. La început confruntarea a fost surdă. Iulia îşi va lua ca aliat pe Caracalla. imprudent şi încrezător în Severus. Primul atac al cuscrului împăratului înfăţişa infidelitatea conjugală a împărătesei şi sublinia că ea pregătea un complot împotriva lui Septimius Severus. poeţi şi oameni de ştiinţă şi va deschide un “salon literar”. Mater Patriae (Mamă a Patriei). va face o călătorie de plăcere în Egipt. Ea devine nu numai Augusta. aflată sub oblăduirea lui Plautianus. provoacă accentuarea conflictului. abia trecut de adolescenţă. În jurul tronului s-au format două camarile care se luptau pentru ocuparea posturilor ce ofereau privilegii: una era cea a perfizilor sirieni. conduşi de Iulia. împăratul. omul de încredere şi “nababul” împăratului. având asul în mânecă. Apriga siriancă se va autoexila la Atena. iar pentru geniul cel bun care-l sfătuia pe împărat . iar cealaltă a durilor puni. care era bolnav. făcea greşeli de neiertat: şi-a plasat statuia sa şi a fiicei sale alături de auguştii săi cuscri.

dar renunţă: crima nu putea fi tăinuită. dar erau trei împăraţi. de îndată ce-i văzu. dar. Caracalla şi Geta moşteniseră ce era mai rău din firea părinţilor. căci a fost ucis de Caracalla şi oamenii acestuia. Cum numeroşi gladiatori şi soldaţi îl ocroteau zi şi noapte pe Geta. dorea puterea pentru ea şi încerca printr-un spectacol cu acccente melodramatice să împiedice divizarea imperiului şi să păstreze ea regenţa. Adus în faţa lui Septimius Severus. În scopul de a-i căli pentru viaţă. o bandă de centurioni. Mama lor. Au plecat toţi patru în campanie. Părinţii doreau ca cei doi fii să moştenească imperiul şi să domnească împreună. Destrăbălaţi. şi multe precauţii se luară de o parte şi de alta. orgolioşi şi de o răutate patologică. va muri sugrumată din ordinul lui Caracalla. împăratul a pornit o expediţie către Scoţia. Ferocele Caracalla nu dorea să împartă tronul cu nimeni şi va organiza un complot pentru a-şi lichida tatăl şi fratele. lipindu-se de 26 . suferind de gută. abia intrat. înavuţiţi pe soldaţi şi dispreţuiţi pe ceilalţi”. Era un singur tron. mai abil.împăratului. încerca prin blândeţe. iar pe de altă parte Geta. Conspiraţia este descoperită şi toţi participanţii sunt executaţi în afară de fiul cel mare al împăratului. lăsând cu limbă de moarte. în casă şi pe stradă. Eliminând un duşman de moarte. Episodul uciderii lui Geta de către fratele său ne este povestit de Dio Cassius: “Antoninus [=Caracalla] îşi propuse să-şi ucidă fratele în timpul [sărbătorilor] Saturnalelor. modestie şi cumpătare să atragă dragostea mulţimii. Lumea se va împărţi în două tabere: pe de o parte Caracalla. dar viaţa a demonstrat că acest lucru nu era posibil. ca între cei ceşi întind reciproc curse. care. Antoninus convinse pe mama sa să-i cheme singuri într-o cameră spre ai împăca. Iulia îşi va relua locul pe scena politică. fugi. care. mai târziu. aşa cum relateaza Dio Cassius. se atârnă de gâtul mamei sale şi. următoarele sfaturi pentru fiii săi: “Trăiţi în unire. Fiica celui asasinat va fi exilată pe o insulă şi. Severus moare la Eboracum (York). După o domnie relativ lungă (193-211). pregătiţi mai înainte de Antoninus. iar Geta va fi proclamat Augustus. care făcea totul cu asprime şi răutate având ca singur scop acela de a-şi atrage simpatia armatei. Funeraliile împăratului vor redeschide lupta pentru putere între fraţi. pe picior de egalitate cu fratele său. De atunci. El va câştiga o bătălie şi va primi titlul de Britannicus (învingător al britanicilor). o adevărată artistă în diplomaţie. se duse la el. violenţi. alături de împărat. multe lupte avură loc între ei. Severus a lăsat operaţiunile militare să fie conduse de Caracalla. Bolnav. prefectul n-a mai apucat să se disculpe. căci s-ar fi înfăptuit în văzul lumii. se năpustiră să-l taie pe Geta. Geta fiind convins astfel.

va rămâne în istorie nu numai printr-o domnie în care s-au produs mari vărsări de sânge. şi primi moartea celui pe care-l născuse chiar pe pântecele ei. Iulia a fost îndurerată şi. împărăteasa aleasă de un horoscop. în ciuda firii sale despotice. 27 . ca şi cum s-ar fi găsit într-o mare fericire. chiar în braţele ei. mamă. În viaţă nu există fericire clădită pe asasinat şi cel care. ca această Augusta. Împăratul va fi asasinat cu o lovitură de sabie. silită să trăiască precum o simplă muritoare. pentru ca eu să-i pot dărui soldaţilor”. astfel înşelată. care m-ai adus pe lume. dorind să devină un nou Alexandru cel Mare. iar mama devine un activ “prim-ministru”. ca o bestie. va cumpăra un centurion din garda împăratului şi-l va îndemna să-şi răzbune fratele. să nu-şi arate nici în ascuns lacrimile pentru o aşa de mare nenorocire”. că mă omoară!». Iulia. era supus Iuliei. ajutămă. a ucis. aşa încât nu mai luă în seamă rana de la mână pe care o căpătase. nu trebuie să posede bani.pieptul ei. proclamat împărat. gesturile şi culoarea obrazului ei. Se spionau cu grijă cuvintele. Dar aceasta. Ea fu obligată să se bucure şi să râdă. Prefectul pretoriului. partizanii lui Geta fiind decimaţi fără milă. va fi la rândul său ucis. ca toate suveranele născute în Orient. Ca să uite de fratricid. în afară de mine. acesta îi va retrage garda de pretorieni şi toate privilegiile. s-ar fi otrăvit. Dar nimeni nu o va sprijini. după alte surse. Caracalla părăseşte Roma şi pleacă la hotarele orientale ale imperiului. Dio Cassius ne aminteşte deviza financiară a lui Caracalla: “Nimeni. pierit înainte de timp. iar asasinul va pieri sub loviturile gărzii imperiale. Noul împărat. ci şi ca o patroană a artelor şi a filosofiei. ea se umplu toată de sânge. văzu pe fiul ei pierind în chipul cel mai groaznic. Se pare că a murit de inaniţie iar. soţie de împărat şi mamă de împăraţi. A urmat o înspăimântătoare avalanşă de crime şi confiscări de averi. se pregătea să se răzbune. se văită strigând: «Mamă. Lipsită de onoruri. Dându-şi seama de pericolul pe care îl reprezenta Iulia. într-un mod atât de cumplit. nici să-l plângă pe fiul său. ucis din ordinul lui Caracalla. de frica lui Macrinus. Nu-i fu permis nici să se tânguiască. Macrinus. tu. apriga siriancă va alege moartea în locul umilinţelor.

Bucureşti. “Enigme ale istoriei universale”. Editura Saeculum I. Editura Ștefan ’94.Bibliografie: N. “Împăraţi şi senatori. Gheorghe Ceauşescu. 28 . ian. Editura Știinţifică. Editura Vestala. “Viaţa cotidiană la popoarele antice: în budoarul unei femei romane”. Victor Duţă.I. vol. 2(431). în “Magazin istoric”. 1972.Barbu. 2007. “Conspiraţii. în revista “Magazin istoric”. Bucureşti. 2002. 1(10). asasinate şi atentate celebre”. Bucureşti.O. 2003. Istoria politică a Imperiului Roman.. “Femei vestite din lumea antică”. feb. Secolele I-IV”. nr. Yves Roman. Paul Ștefănescu. 1968. Bucureşti. 2005. Dumitru Tudor. “Cenzura la începuturile Romei imperiale”.1. nr.