MEDITATIA MERKABA

Prima parte Prima respiraţie: Inspiraţia INIMA: Deschideţi-vă inima şi simţiţi iubire pentru toate formele vieţii. Dacă nu puteţi face aceasta, trebuie cel puţin să vă deschideţi, cât veţi putea de mult, către trăirea acestui simţământ. Este cea mai importantă instrucţiune din toate. MINTE: Conştientizaţi forma tetraedrului "solar" (cu vârful în sus, către cer/soare). Unul din vârfuri se află în faţă - pentru bărbaţi, iar pentru femei, una din laturi. încercaţi să vizualizaţi cum acest tetraedru se umple de o lumină albă, strălucitoare. Imaginaţi-vă cum el vă înconjoară. Dacă nu reuşiţi să-l vizualizaţi, încercaţi să-l "simţiţi" în jurul vostru. CORP: în momentul inspiraţiei, aşezaţi-vă mâinile în poziţia mudrei cu palmele în sus şi degetul mare atingând uşor vârful arătătorului. Păstraţi în minte că ele trebuie să se atingă uşor, celelalte degete nu trebuie să se atingă, nici între ele, nici de un un alt obiect. RESPIRAŢIE: Exact în acelaşi moment, cu plămânii goliţi de aer, începeţi să inspiraţi, doar prin nări, într-o manieră yoghină deplină. Pe scurt, respiraţi întâi din stomac, apoi din diafragmă şi, în final, din piept. Faceţi aceasta dintr-o bucată, nu în trei părţi. Expiraţia se desăvârşeşte fie ţinând pieptul ferm şi relaxând stomacul, eliberând încet aerul sau menţinând ferm stomacul şi relaxând pieptul. Cel mai important aspect este că respiraţia trebuie să fie ritmică. începeţi cu şapte secunde inspiraţie şi şapte secunde expiraţie, dar pe măsură ce vă familiarizaţi cu această meditaţie, găsiţi-vă propriul ritm. Instrucţiunile care urmează, legate de o respiraţie yoghină completă, sunt din "ştiinţa yoghină hindusă a respiraţiei" de Ramacharake. Probabil această descriere vă va fi de ajutor. Respirând prin nări, inhalaţi constant, mai întâi umplând partea inferioară a plămânilor, care se realizează folosind diafragma, care atunci când coboară exercită o uşoară presiune asupra organelor abdominale, împingând în afară pereţiilor abdominali. Apoi umpleţi cu aer partea mediană a plămânilor, împingând în afară ultimele coaste, sternul şi pieptul. Apoi umpleţi porţiunea superioară a plămânilor, scoţând în afară partea de sus a pieptului, ridicând astfel pieptul, inclusiv cele şase coaste-perechi superioare. La o primă citire, ar putea părea că această respiraţie este alcătuită din trei mişcări distincte. Totuşi, nu aceasta este ideea corectă. Inspiraţia este continuă, întreagul coş al pieptului, de la diafragma care este coborâtă, la punctul ei cel mai de sus din zona cervicală, toată este extinsă printr-o mişcare uniformă. Evitaţi seriile de inspiraţii căznite, încercând să ajungeţi la o acţiune continuă, stabilă. Prin practică, veţi putea curând evita tendinţa de a împărţi faza de inspiraţie în trei mişcări, ceea ce va rezulta într-o respiraţie uniformă continuă. După o oarecare practică, veţi reuşi să încheiaţi inspiraţia în câteva secunde. Expiraţi lent, ţinând pieptul într-o poziţie fermă, trăgând puţin abdomenul înăuntru şi ridicându-l în sus, pe măsură ce aerul iese din plămâni. Când aerul a fost complet expirat, relaxaţi-vă pieptul şi abdomenul. Prin practică, veţi ajunge să faceţi cu uşurinţă această parte a exerciţiului şi, o dată deprinsă, o veţi putea realiza apoi într-un mod aproape automat. Prima respiraţie: Expiraţia INIMĂ: Iubire MINTE: Deveniţi conştient de tetraedrul feminin (cu vârful în jos, către pământ, cu una din laturi în faţă - pentru bărbaţi, cu un vârf în faţă - pentru femei), tot spaţiul său interior fiind plin de o lumină albă, strălucitoare. CORP: Aceeaşi mudră. RESPIRAŢIE: NU ezitaţi ca, în momentul culminant al inspiraţiei, să începeţi să expiraţi. Expiraţi destul de lent, timp de aproximativ şapte secunde, în maniera yoghină. Când aerul a ieşit din plămâni, fără efort, relaxaţi pieptul şi abdomenul şi ŢINEŢI respiraţia. Când simţiţi impulsul de a respira din nou, după vreo cinci secunde, faceţi astfel:

de-a lungul coloanei. Acest tub se întinde de la o lungime de palmă deasupra capului. de aproximativ dimensiunile unui grepfruit care este centrat pe tub. el trecând prin pietul şi sternul dvs. nu vom păstra decât ceea ce este necesar. totuşi. către centrul Pământului. în mod specific. Imediat după ce aţi trimis. energia în jos. pe tubul pranic. este controlat de minte şi ţine de un fond de cunoaştere care există în întregul univers. pornind din vârful tetraedrului masculin de deasupra capului. către partea de sus a orbitelor. doar ceea ce vă va purta din conştientizarea 3D. în momentul în care începeţi cea de a şaptea inspiraţie. exact în debutul inspiraţiei. în această învăţătură. Totul se întâmplă într-o clipă. mai corect. până la o lungime de palmă dedesubtul picioarelor. Exerciţiul legat de MINTE se execută împreună cu următoarele mişcări ale CORPULUI. în momentul în care cele două raze de prana se întâlnesc. adică aproape încrucişându-i. A şaptea rsespiraţie: Inspiraţia INIMĂ: Iubire. Următoarele cinci respiraţii sunt o repetare a primei respiraţii. prin tetraedrul feminin. prin el se va curăţa acea parte a sistemului electric care se asociază cu mudra pe care o folosiţi. împreună ( ca în prima respiraţie) Mudra celei de a şasea respiraţii: degetul mare şi mijlociul. un fascicol luminos se va proiecta din vârf. schimbaţi mudra cu cea următoare şi reîncepeţi ciclul. Acest lucru va fi discutat la curs. Apoi aduceţi-i în sus. . MINTE: Vizualizaţi sau simţiţi cum acest tub trece prin corpul vostru. vedeţi această lumină albă. Prin acest exerciţiu combinat vom curăţa toate gândurile şi sentimentele negative care au intrat în sistemul electric al organismului.MINTE: Conştientizaţi faptul că latura triunghiului echilateral din partea de sus a tetraedrului feminin este plasat în plan orizontal. Punctul în care cele două raze luminoase se întâlnesc. Pe măsură ce continuaţi cu inspiraţia celei de a şaptea respiraţii. strălucitoare de prana care se mişcă prin tub. împingînd. cu următoarele schimbări de mudre: Mudra celei de a doua respiraţii: degetul mare şi mijlociul. pe măsură ce merge în jos. aceea a celui de al treilea ochi. în jos. împreună ( ca în a doua respiraţie) Acum se încheie prima parte a meditaţiei. în interiorul corpului. primele şase respiraţii. Mai există aici un rafinament pe care îl veţi putea folosi. în punctul existent în spatele ombilicului. într-o străfulgerare. după ce veţi fi perfecţionat meditaţia. de sus în jos şi de jos în sus. sfera de prana începe să se concentreze. Va trebui să simţiţi o senzaţie electrică. această mişcare în sus nu trebuie să fie exagerată. crescând lent. prin vărful tetredrului toată energia negativă a mudrei sau a circuitului electric. mişcarea fiind aproape instantanee. exact atunci când mintea vede planul triunghiular orizontal al tetraedrului feminin coborând prin vârful tetraedrului feminin. se va forma în acel punct o sferă de lumină albă sau de prana. echilibrarea polarităţilor şi curăţarea sistemului electric. împreună Mudra celei de a cincea respiraţii: degetul mare şi arătătorul. pentru următoarele şapte respiraţii. Partea a doua Sunteţi acum pregătiţi pentru următoarea fază. Atunci veţi face în aşa fel încât cele două raze să se întâlnească în ombilic sau. de-a lungul coloanei vertebrale. în acelaşi timp. în cea 4D. Acum va trebui să vedeţi şi să lucraţi doar cu tubul care trece prin mijlocul stelei. Acum puteţi privi în jos. MINTEA şi CORPUL trebuie să coordoneze exerciţiul mental de mai sus prin mişcările ochilor. împreună Mudra celei de a treia respiraţii: degetul mare şi inelarul. printr-o mişcare pulsatilă a energiei. împreună Mudra celei de a patra respiraţii: degetul mare şi cel mic. Acum se trece la un tipar de respiraţie total diferit. treptat. Nu va mai trebui să vizualizaţi tetraedrul stelar. în acelaşi timp. cu alte cuvinte. cât de jos şi cât de repede puteţi. El se face din ce în ce mai mic. până la vârful tetraedrului feminin de dedesubtul picioarelor. trimiteţi acel plan triunghiular în jos. priviţi în sus. prin mişcarea pulsatilă. Ochii privesc în jos din poziţia de sus. Veţi simţi o furnicătură în zona dintre cei doi ochi. CORP: Mişcaţi ochii aproape unul către celălalt. Diametrul tubului VOSTRU va fi de dimensiunea căuşului format prin atingerea degetului mare de cel arătăror.

nu vom mai avea momentul median de menţinere a suflului inspirat. mărimea maximă a razei acestei sfere. şi pentru expiraţie . De acum încolo. cu palmele în sus. RESPIRAŢIE: Respiraţia este de tip ritmic. A zecea respiraţie: Expiraţia În momentul expiraţiei. sfera de prana va avea un diametru de cca 20-23 cm. MINTE: Sfera de prana continuă să crească. şi pentru inspiraţie.CORP: în următoarele şapte respiraţii. începeţi imediat respiraţia următoare. arătătorul şi mijlociul împreunate. A noua respiraţie: Inspiraţia MINTE: Sfera de prana nu mai poate creşte. făcând să se concentreze energia forţei vitale. linia de pe încheietură care delimitează mâna la exterior va reprezenta. chiar şi după moarte. TREBUIE să mai respiraţi încă de trei ori. în acest moment. Dacă aplicaţi degetul cel mai lung (mijlociul) în centrul ombilicului. în combinaţie cu respiraţia despre care vom vorbi mai jos. într-o secundă. în interior. strălucitoare. la trecerea de la inspiraţie. sfera creşte rapid. Totuşi. de la o persoană la alta. Va fi o curgere continuă care nu se va opri pentru mult. mica sferă al cărei diametru este două lungimi de palmă explodează. sfera va deveni mai STRĂLUCITOARE. când ambele mâini sunt întinse. Curgerea pranei de la un pol la celălalt nu se va opri sau schimba în vreun fel. ea va atinge masa sa critică. A şaptea respiraţie: Expiraţia MINTE: Sfera de prana centrată în zona ombilicului continuă să crească. pentru ca ea să se stabilizeze. Corpul vă este acum complet învăluit de o imensă sferă de lumină albă. deci ceea ce se întâmplă este că prana va începe să se concentreze.degetul mare. Astfel sfera de prana nu va putea creşte mai mult de atât. RESPIRAŢIE: Pe măsură ce inspiraţi. şapte secunde inspiraţie. Cu aceasta aţi revenit la străvechea formă a respiraţiei sferice. A opta respiraţie: Expiraţia MINTE: Sfera de prana continuă să crească în dimensiuni. Sunteţi acum gata pentru următorul pas. A zecea respiraţie: Inspiraţia MINTE: Cam la jumătatea acestei inspiraţii. la expiraţie. la mărimea sa maximă. A noua respiraţie: Expiraţia RESPIRAŢIE: Pe măsură ce expiraţi. pe măsură ce sfera devine tot mai strălucitoare. Vizual. Când plămânii se vor goli în mod natural de aer. atât timp cât veţi respira în acest mod. Sfera irumpe devenind un soare. pentru fiecare. sfera nu este stabilă. . Această mărime maximă diferă. la încheierea acestei respiraţii. şapte secunde expiraţie. dimensiunea sa fiind cuprinsă între buricele degetelor. A opta respiratie: Inspiraţia INIMĂ: Iubire. o minge orbitor de strălucitoare de lumină albă. folosiţi aceeaşi mudră. sfera devine tot mai strălucitoare. sfera devine tot mai strălucitoare. în momentul încheierii expiraţiei. RESPIRAŢIE: Nu împingeţi aerul cu putere afară din plămâni. yoghin. transformându-se în sfera lui Leonardo. ajungând.

Unul este corpul însuşi. MINTE: Conştientizaţi tot tetraedrul stelat. este electric. mişcarea este extrem de puternică. cele două întâlnindu-se la nivelul ombilicului. chiar în prima secundă a expiraţiei. dar confortabil. unele peste altele. Dacă nu sunteţi pregătit. care este acum conţinută în sfera mare.RESPIRAŢIE: în momentul expiraţiei. situat în interiorul tubului. mişcaţi punctul în care cele două raze de prana se întâlnesc. Partea a patra Merkaba . prin respiraţia lui Christos. înseamnă că sunteţi pregătit. vi se cere să încercaţi această a PATRA PARTE. de-a lungul tubului. până veţi realiza contactul cu Sinele Superior. şi palma dreaptă peste palma stângă. atunci treceţi la o respiraţie superficială. CORP: Această mudră se va folosi pentru tot restul meditaţiei. Totuşi. profundă. Cel de al doilea tetraedru stelat este de natură masculină. nivelul de conştiinţă. este ceva inevitabil. RESPIRAŢIE: Respiraţi profund şi ritmic. Reamintiţi-vă de conexiunea intimă ce vă leagă de Dumnezeu. rotunjiţi uşor buzele şi expulzaţi aerul cu presiune. Cu alte cuvinte. Partea a treia Respiraţiile a 11-a. pentru bărbaţi. tot aerul. Această parte trebuie luată foarte în serios. din zona ombilicului. La sfârşitul celei de a 13-a respiraţii. Este o mudră a relaxării. în timp ce simţiţi cum sfera începe să crească. MINTE: Pe inspiraţia celei de a 14-a respiraţii. Sfera va creşte în acel moment. Energiile care se vor crea în şi în jurul corpului şi spiritului au o putere redutabilă. respiraţi ritmic. cu anumite excepţii. pentru femei. apoi explodând într-o sferă imensă.mintea omenească şi se roteşte într-un sens invers acelor de . ceea ce se recomandă pentru faza în care nu aţi realizat încă legătura cu Sinele Superior. chiar la începutul ei. Este plasat în jurul corpului.care este chakra celei de a 4-a Dimensiuni. este . în cea a sternului . se mişcă acum către noul punct de întâlnire.de la conştiinţa pămâneană la conştiinţa cristică. Deşi acest lucru este lesne de făcut.literal vorbind . întreaga sferă imensă. nu se mişcă. nu vă temeţi. potrivit cu faptul că este vorba de un bărbat sau de o femeie. A 15-a respiraţie: Inspiraţia INIMĂ: Iubire. A 14-a respiraţie INIMĂ: Iubire. simţind doar curgerea pranei de la un pol la altul al tubului pranic. Respirând din acest nou punct. pînă ce Sinele Superior vă va acorda permisiunea de a merge mai departe. într-un mod inevitabil. dacă veţi continua să respiraţi din centrul cristic. rapid. întâlnindu-se în zona sternului şi trecând apoi în sfera imensă. a 13-a: Inspiraţie şi expiraţie MINTE: Relaxaţi-vă. împreună cu sfera iniţială. la 4D . ne vom schimba. este limitat ca loc şi. ele vă vor putea face rău.vehicol al ascensiunii În timpul ultimelor trei respiraţii. RESPIRAŢIE: Respiraţie ritmică. Dacă Sinele Superior v-a dat permisiunea de a intra în propria Merkaba. a 12-a. fără a intra în propria MER-KA-BA. aruncaţi afară. sfera s-a stabilizat şi puteţi trece la extrem de importanta respiraţie a 14-a. Realizaţi că există trei tetraedre complete care sunt suprapuse. Simţiţi legătura cu toate formele vieţii. atenţia fiind concentrată mai mult asupra fluxului de energie care se mişcă în sus şi în jos. dar cum spuneam. Aşezaţi palma stângă peste palma dreaptă. acesta trecând de la 3D. Ne va lua ceva timp.

Probabil nu veţi putea vedea aceasta. pe expiraţie. dar transmisia este neutră. . Expulzaţi aerul în acelaşi mod şi. 34 . rotunjiţi uşor buzele. în care trăim. A 15-a respiraţie: Expiraţia MINTE: Cele două seturi de tetraedre au început să se învârtească. Aceasta va imprima minţii voastre faptul că doriţi ca cele două tetraedre stelate rotitoare să înceapă să se învârtească în direcţii opuse. veţi şti cât de instabilă este ea. Va avea ezitări. cu viteze egale. spre dreapta. şi pe cel feminin. este acordat la o viteză de 9/10 din viteza luminii. CORP: Menţineţi în continuare mudra mâinilor aşezate una peste cealaltă. Al treilea tetraedru stelat complet este de natură feminină. Când se vor apropia de viteza de 2/3 din viteza luminii. nu spunem aici că trebuie să rotiţi tetraedrul masculin într-o parte. simţiţi cu cele două seturi de tetraedre au început să se învârtească..la o viteză de 2/3 din viteza luminii. se produce un fenomen. yoghin. MINTE: Pe inspiraţie. Aceasta înseamnă că. Când spunem că rotim întregul tetraedru stelat. înseamnă toată construcţia. Totuşi. situat la la baza coloanei vertebrale. exact cum aţi făcut ca la cea de a zecea respiraţie. Pe inspiraţie.ceasornic. pornind dinspre corpul dvs.. Nu veţi pleca nicăieri. aruncaţi afară tot aerul. pentru o întreagă rotaţie a tetraedrelor mentale. Această matrice energetică este cunoscută sub numele de MER-KA-BA. Ceea ce aţi făcut este că tocmai aţi pornit motorul MER-KA-BA. se mişcă către dreapta. făcând 34 de rotaţii. de 21 de ori. A 16-a respiraţie: Expiraţia MINTE: Pe măsură ce veţi produce expiraţia.21. cu o viteză de exact 1/3 din viteza luminii. pentru a face ca cele două seturi de tetraedre să se învârtească într-un raport de 34-21. în jurul vostru. spuneţi-vă. faţă de corpul dvs. în partea opusă. cu voce interioară. este practic corpul emoţional şi el se roteşte în sensul acelor de ceasornic. dar o veţi putea simţi. Acst cod va imprima minţii să crească viteza MER-KA-BA la 9/10 din viteza luminii. RESPIRAţIE: Respiraţi ritmic. care se află în jurul corpului. în jurul corpului se formează un disc de aproape 17 m. vă veţi spune. iubirea necondiţionată pentru toate formele vieţii trebuie resimţită pe tot parcursul acestei meditaţii. Este exact ca şi cum aţi fi debraiat o maşină. cu forţă. Când simţiţi cum creşte viteza. A 17-a respiraţie: Inspiraţia INIMĂ: Reamintiţi-vă. vom avea o rotaţie completă a celor emoţionale. Pentru clarificare. sau spus altfel. vom atinge cea mai înaltă viteză care va îngădui formarea MER-KA-BA. cuvintele codificate . în diametru. revenind apoi la o respiraţie superficială. sau altfel spus. în timp ce inspiraţi. MER-KA-BA. RESPIRAŢIE: Ca şi la respiraţia a 16-a. Acest univers tridimensional. vitezele cresc. Este codul spus minţii. într-o clipă. nici nu veţi trece prin vreo experienţă. el se roteşte către stânga. raportul va rămâne acelaşi. Pe măsură ce viteza creşte. ele se vor mişca. Exact în acest moment. cînd inspiraţi. dar numai pe durata următoarelor trei respiraţii. codul 9/10 din viteza luminii. RESPIRAŢIE: Respiraţi din nou profund şi ritmic. spuneţi. cu voce interioară. RESPIRAŢIE: Rotunjiţi uşor buzele. cu glasul din interior. în acest moment. din cauza vitezei deosebit de mari. Pe inspiraţia celei de a 15-a respiraţii. ceea ce va stabiliza câmpul energetic rotitor. A 16-a respiraţie: Inspiraţia MINTE: Aceasta este cea mai uimitoare dintre respiraţii. Aceasta înseamnă că tetraedrele mentale se vor învârti spre stânga. Iar sfera de energie care este centrată în jurul celor două seturi de tetraedre alcătuieşte o formă care se aseamănă cu o FARFURIE ZBURăTOARE. Deci. Dacă vedeţi sau simţiţi. făcând aceasta. Se va mai întâmpla ceva. yoghin. ea nu este stabilă. cele două seturi de tetraedre vor trece de la viteza lor de 1/3 din viteza luminii . cea de a 17-a respiraţie este o necesitate. în timp ce acelea emoţionale vor merge. la exterior. Altfel nu veţi obţine nici un fel de rezultate. este magnetic. Prin această acţiune. expulzând aerul cu putere.VITEZE EGALE.

dat fiind că v-aţi familiarizat timp de mai multe existenţe cu această formă geometrică. veţi primi un tip bine definitivat de implant. Ascunse adânc în junglă.veţi reuşi să integraţi implantul. Când veţi simţi cum viteza sporeşte. Mai aveţi multe asemenea minuni de descoperit. Dar mulţi vor anula procesul fiindcă nu doresc să se alinieze conştiinţelor superioare. Mai depinde şi decât de mult credeţi în disponibilitatea faţă de cei care vă oferă sprijinul. însă multe lucruri alunecă dintr-o realitate în alta şi vă scapă. Acesta nu este sfârşitul. performanţă de care majoritatea vă îndoiţi cu hotărâre. cu forţă. Una e să ştiţi cu adevărat cine sunteţi şi cu totul alt lucru să cunoaşteţi conştiinţa divină care însămânţează planeta. Unii o cunoaşteţi sub denumirea de vehicul Merkabah. Forma accstuia variaza de la individ la individ. Cu ajutorul Sinelui Superior. Este structura omului descătuşat. Veţi dispărea din această lume. pentru un timp. fără ca măcar să părăsiţi planeta . Ce importanţă are această figură geometrică? Structura piramidală se constituie ca acumulare a conştiinţelor pretutindeni în cosmos. Ca formare. Alţii veţi alege structura piramidală. aruncaţi în afară tot aerul din plămâni. A 17-a respiraţie: Expiraţia MINTE: Viteza creşte la 9/10 din viteza luminii. Alte implanturi vor avea formă de linii paralele. A 18-a respiraţie Aceasată respiraţie specială nu va fi învăţată acum. cu ajutorul căreia veţi ieşi. Această figură pentagonală reprezintă fiinţa umană în stare de libertate şi expansiune deplină . Cu cât acceptaţi mai mult ca "miracolele" să intervină în existenţa cotidiană.şi care vă cheamă la sânul ei. abia atunci puteţi primi un implant cu forme geometrice. Cei dornici într-adevăr să se convingă că nu există limite vor prelua structura Merkabah şi se vor putea deplasa oriunde în lume cu ajutorul ei. expulzând aerul cu presiune. extrem de raspândită pe suprafaţa Pământului.să vă dezlănţuiţi conştiinţa şi să o purtaţi în toate călătoriile pe care le faceţi. piramidele se sustrag cunoaşterii umane.Fiecare electron din corpul vostru se roteşte în jurul fiecărui atom din corpul vostru cu o viteză de 9/10 din viteza luminii.intelectul suprem. yoghin. acordată cu 3D. cu atât ele se vor petrece mai repede. Este respiraţia. unde servea drept vehicul al ideilor. Aveţi impresiacădin punct de vedere geografic omenireanu mai are ce descoperi. RESPIRAŢIE: Respiraţi ritmic. Dar implantul îl primiţi numai când credeţi cu toată fiinţa în lucrurile pe care le consideraţi imposibile înainte. cu viteza luminii. Trebuie ca voi să o primiţi de la Sinele vostru Superior. rotunjiţi uşor buzele. stabilizând MER-KA-BA. să-l simţiţi în corpurile voastre . în funcţie de alinierea pe care o solicitaţi. însă este o structură perfectă! Acumulează energia de pe Pământşi o emite în spaţiul cosmic. Acesta este şi motivul pentru care a fost alească această viteză. deşi încă sunt locuitori ai planetei. Nu este inserţia cea mai . uneori îngropate sub movile de pământ.omul nemărginit. Mulţi veţi debuta cu implantul circular. veţi înţelege ce însemnă aceasta. la TATĂL. forma divină. noul vostru cămin. ci doar începutul unei expansiuni din ce în ce mai accelerate a conştiinţei care vă va readuce ACASĂ. Vă aflaţi acum în interiorul unei MER-KA-BA stabile. intrând în 4D. Dacă vreţi să vină într-adevăr. iubitor şi dispus să vă ajute . Unii aţi încercat deja să-l utilizaţi în călătorii şi ştiţi cât de folositor poate fi. poate fi o piramidă. unitatea şi plenitudinea. Veţi primi implanturi şisub formă de sferă şi de piramidă. Dar trebuie să vă doriţi din tot sufletul să primiţi implantul Merkabah. de cub şi de vehicul Merkabah. pentru a reapărea într-o alta care va deveni. RESPIRAŢIE: Exact ca la respiraţiile a 15-a şi a 16-a. Capabil să zboare autonom. Extras din mesajele primite din Constelaţia Pleiadelor de Barbara Marciniak referitor la corpul de lumină Merkaba The Pleiades"Mutaţia are ca obiectiv transferul vostru în alt tărâm pentru a experimenta. Toţi oamenii au potenţialul de a se schimba. figura pentagonală. Spirala vi se pare familiară fiindcă aţi întâlnit-o frecvent în cadrul multor culturi şi societăţi.este foarte dificil de creat.

după dezvoltarea fiinţei voastre. însăşi ADN-ul este în formă de spirală. Spirala vă deschide propriul vostru interior. După primirea primului implant vor urma altele şi altele. Intraţi în horă. Alegerea formei de implant nu o faceţi în mod conştient. de unde diverse entităţi vin şi vă vizitează frecvent în această perioadă. Vremurile de haos şi confuzie s-au instaurat după disputa dintre zeii creatori. Prin meditaţie trebuie să interiorizaţi mişcarea spiralei ca şi cum v-aţi afla în turbionul unei tornade. Ori de câte ori o vizualizaţi. Aveţi toate şansele de a intra în posesia acestei biblioteci nepreţuite din voi în cursul acestei vieţi şi tot atunci vă veţi deprinde să o interpretaţi. Vizualizaţi apropierea unei asemenea forţe colosale. este un semn că ele vă ajută. autonome în sfera activităţii. Toate simbolurile vor stabili o nouă frecvenţă şi de aceea se vor înmulţi. în cele din urmă contopirea energiilor va atrage întreg alfabetul luminii către fiinţa voastră şi el vă va învăţa. pentru a îşi regăsi comoara din ei. Formele geometrice din care se compune Limbajul Luminii provin din experienţele celor care au mai trăit pe planetă şi care au sfidat cutumele omenirii. Vă simţiţi mai bine când dormiţi în mijlocul camerei decât dacă aveţi patul înţepenit într-un unghi de nouăzeci de grade. Energia se acumulează în unghiuri şi în forme. Celule din corp conţin istoria netrunchiată a Universului. Specia umană are capacitatea de a se manifesta în cele două direcţii. Când visaţi forme geometrice. în geometria Limbajului de Lumină. în urmă cu zece până la douăsprezece mii de ani. în deplină cunoştinţă de cauză vă alegeţi felul de a trăi. fiţi atenţi care forme par mai mari decât celelalte. Numai că nu trebuie sa fugiţi din calea ei. Veţi mai descoperi şi puterile speciale ale diferitelor unghiuri şi chiar starea de disconfort pe care v-o provoacă unele. sau povestea. Secretul Marii Piramide se ascunde în folosirea specială a formelor şi a unghiurilor. însă. manifestată cu ajutorul limbajului formelor. Sau se poate întâmpla că va plăcut mult geometria ca elevi. cum sunteţi şi voi activi în propriul corp. Formele cunoscute se vor transforma mai târziu în figuri pe care conştiinţa nu le poate cuprinde deocamdată. Mult timp planeta a fost izolat şi declarată zonă în carantină din cauza forţelor care se războiau aici. energia vă înconjoară din toate părţile. fiindcă veţi găsi în ea porţi către alte realităţi. Este un alt fel de a înţelege că drumul spre interiorul vostru. Veţi ajunge să construiţi case după forme geometrice complexe. Realitatea tridimensională oferă deschiderea multor portaluri. Multe din locuinţele celor din Pleiade au forme necunoscute pentru voi. încorporarea spiralei este doar un pas din îndelungata călătorie. deşi nu ştiţi decât un aspect al ei. sau chiar limba sunt gravate aşadar pe suprafaţa Pământului. fiindcă trebuie să înveţe . nicidecum procese sau acţiuni. Multe nici măcar nu au nume. astfel încât să menţină continuitatea conştiinţei. E modul de creare şi de transmitere a energiilor. Veţi primi exact implantul care vi se potriveşte cel mai bine dezvoltării voastre în acel moment. în mijlocul camerei fiind.ca să folosim o expresie de-a voastră-cercetând-o. Zi de zi acordaţi importanţă altor şi altor lucruri. Aceste forme le regăsiţi oriunde v-aţi uita în jur. planeta Pământ a fost închisă din cauză că susţinătorii Luminii au fost înfrânţi. Războaie incredibile au fost duse şi vestigiile lor au rămas ca zone aride pe toată faţa Pământului.spectaculoasă prin simplu motiv că nu există distincţia comun . Au evoluat mai departe in structuri geometrice. Astfel vă integraţi spiralei universale prin care circulă adevărul. Toate aceste imprimări sunt frecvenţe. Aşa accesaţi formele respective. Ea evoluează în permanenţă. Dacă doriţi să aflaţi forma implantului. Măiestria stă în a face atăt călătoria interioară cât şi pe cea exterioară şi în acelaşi timp să fiţi conştienţică ele se contopesc. Astrologia dovedeşte că unghiurile manifestă energii şi că unele evenimente sunt condiţionate strict de apariţia unor unghiuri precise. Veţi găsi spirala în multe dimensiuni. Dar evoluţia alături de ea vă va face să înţelegeţi că are atâtde multe dimensiuni încât v-aţi putea petrece tot timpuldin lume . dar şi călătoria spre Universul înconjurător nu au sfărşit. Aceste entităţi au o existenţă de sine stătătoare într-un sistem lingvistico . Energiile erau discriminate înainte ca parte bărbătească şi parte femeiască.geometric. Lumina nu iese triumfătoare de fiecare dată. vi se va părea că o cunoaşteţi bine. fiindcă se creează un blocaj energetic. Vă veţi da seama la ce ne referim. Cercurile şi toate celelalte desene din lanurile de cereale vi se par lipsite de înţeles. iar Limbajul Luminii se articulează din spiralarea filamentelor fotocodificate. Pe fiecare astfel de sistem se fundamentează câte un univers. aşa că trebuie să vă deprindeţi cu utilizarea tuturor formelor din jurul vostru. pentru că se subînţelege faptul că formele şi unghiurile reţin energiile. în ultimul val de războaie. Cântecul. spirala ocupă un loc de căpătâi. La fel e şi cu formele. fără să vă limitaţi la pătrate şi dreptunghiuri. căruia îi corespund structuri specifice din Limbajul Luminii. ci să vă lasaţi prinşi în vârtej.spectaculos.

Să ştiţi că o evoluţie îndelungată dezvoltă un uimitor simţ al umorului. Dar ele se manifestă ca unde magnetice cu frecvenţă proprie. Va veni acea vreme când un flux gigantic de energie va mătura întreaga planetă. dacă ar fi imprimate simultan pe un câmp oarecare. Formele se leagă unele de altele. Majoritatea cercetătorilor în domeniul cercurilor din lan gândesc în loc să simtă cercurile. Ele forţează depăşirea limitelor. Ei întrezăresc partea amuzantă a tuturor lucrurilor. Multe au fost trasate de aşa-numiţii Maeştri Desăvârşiţi. . Nu ne referim la o navă cosmică oarecare. care aterizează în puterea nopţii pentru a lăsa cercuri în lanul de porumb şi apoi pleacă în mare viteză. Inteligenţa e dincolo de cuvântul vorbit şi de cel scris. inscripţii energetice. Chiar şi aşa. iar lumina este ghidată către planetă. Ştim că emisiunile de ştiri vor pregăti anunţuri despre cercurile din lanuri. Grafiile terestre sunt rezultatul evoluţiei conştiinţei. centrii aceştia s-au îngropat adânc. sumă a experienţelor care transmit cantităţi enorme de informaţie.cum să se accepte în toate aspectele ei. dar unii sunt readuşi la viaţă fiindcă sigiliul care izola planeta a fost rupt. Cu alte cuvinte. Cercurile din lan depăşesc logica omenească. un mesaj propriu pornind de la aceeaşi bază scriptică. linii şi o mulţime de alte desene. pe care nimeni nu-1 poate desluşi deocamdată. în primul rând. Formele care se deschid la suprafaţa Pământului sunt porţi. deşi i-ar plăcea. energiile vor putea trece din nou de portaluri pentru a atinge planeta. Le găsiţi chiar şi în Statele Unite. Evenimentele se întâmplă pentru a intersecta conştiinţa celorlalţi oameni. Pitagora începuse să-i înţeleagă esenţa. Formele evidenţiate pe planetă vă vor fi de un mare ajutor în manipularea frecvenţei şi în traiul întru lumină. iar limba zeilor creatori exprimă. deşi mulţi vor să credeţi că ele nu există. şi toate celelalte pictograme gravate în piatră sunt produsul aceleiaşi inteligenţe planetare. De fiecare dată când realitatea pare inexplicabiă se deschide o nişă în cadrul conştiinţei. aşa că lumina şi întunericul fac parte din Creator. lumina trebuie să-şi încorporeze şi partea întunecată. Au inteligenţă proprie şi. Dar sunt şi pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi în America de Sud. Este doar o mica parte a puterii desenelor din lanuri. se vor uni într-o reţea care să cuprindă planeta. Chiar dacă unele cercuri au fost produse de nave. Vă vor susţine când vă va fi greu în noua postură de comutatori ai frecvenţei. astfel că. De aceea forţează extensia viziunii asupra realităţii. Va fi interesant. Mulţi au intrat în hibernare. din simplul motiv că britanicii au o conştiinţă orientată spre logică. După trecerea unui anumit ciclu de la ultimul şir de războaie. Cercurile de pe câmpuri sunt expresii fenomenologice ale conştiinţei. Sunt plasate pe continente diferite şi alcătuiesc o centură de frecvenţe care va activa matricea terestră. teritoriul insulelor britanice este preărat cu spirale megalitice şi cu siluete din piatră care au modelat profund capacităţile intuitive ale localnicilor. Inteligenţa pătrunde sub formă de valuri şi creează forme geometrice pe Pământ. care pot fi modulate şi modificate. Se insinuează în realitate pentru a vă dovedi că mintea raţională nu poate deţine controlul asupra tuturor informaţiilor. Evidenţiază informaţia într-un mod subtil. cum s-au putut traduce hieroglifefe inscripţionate pe piatra de la Rosetta. Timpul a venit. Cercurile există din mai multe motive. Adeseori. Matricea se va auto-regla pe frecvenţa care susţine evoluţia omenirii. inteligenţa poate îmbraca orice altă formă şi cel mai adesea ea se înfăţişează ca o undă. Atunci să-i vedem cât le mai pot ascunde. în cursul miliardelor de ani în care Pământul s-a aflat pe orbită. însă geometria lui nu a fost înţeleasă de ceilalţi. Marea Britanie este de-a dreptul înspăimântată de ele. Şi ele. ele forţează deplasarea realităţii. De aceea. din moment ce aceasta din urmă infirmă cxistenţa lor chiar ca probabilitate. De fapt. ea este esenţă a frecvenţei şi se materializează în forme geometrice. Dar ele sunt mult mai interesante. Geometria înseamnă inteligenţă superioară. Noi mai glumim când auzim de ei. la randul ei. Am mai menţionat că formele geometrice conţin o inteligenţă intrinsecă. Se vor transforma în triunghiuri. formele din lanuri sunt circulare. cu ajutorul ei. Cele mai multe au fost zărite în Anglia şi prin Europa. Numai că limbajul nu este prezent în întregime pe planeta Pământ. Formele geometrice se aseamănă hieroglifelor. aşa vor putea fi şi ele interpretate. însă altfel le-ar înţelege cunoscătorii limbii secrete sacerdotale. s-ar activa instantaneu. Au sosit pe aceste meleaguri datoriă spiralelor care le atrag înspre planetă. Timpul a unit evenimentele. Creatorul Prim este în egală măsură în toate. susţinând preeminenţa afectivităţii în raport cu gândirea. cercurile din lanuri sunt trasate cu ajutorul unor ultrasunete pe care urechea omului nu le poate detecta. menite să implementeze formele lingvistice.

aducându-vă la un alt nivel. deschideţi larg ochii şi legănaţi-vă spre stânga şi spre dreapta. proaspătă. metodele cele mai eficace sunt intenţia. cu întreaga matrice a conştiinţei umane va suferi mutaţii mai mari. veţi deveni cu toţii mult mai bogaţi. Trezirea voastră îi ajută pe alţii să vă identifice şi să vă recunoască. Mai este însă una. Ca o concluzie. Cu alte cuvinte. învârtiţi-vă şi concentraţi-vă privirea asupra degetului mare. Mulţi vă doriţi să ajungeţi în tărâmuri înalte şi să poposiţi pe acele meleaguri. Cel puţin treizeci şi trei de rotaţii. capabile să vă modificaţi frecvenţa extrem de rapid. Vi se mai întâmplă să vă plictisiţi de . Cei care ştiu să manipuleze astfel de surse devin foarte bogaţi. împreunaţi-vă palmele la nivelul pieptului. Limbajul se dezvăluie planetei sub formă de poveste. Oamenii s-ar tulbura profund dacă ar vedea nave neidentificate aterizând în locuri diferite. Din ce în ce mai multă energie va atinge Pământul datorită celor care o pot recepţiona acum. Iar dacă reuşiţi să parcurgeţi toate cele treizeci şi trei de rotaţii. Este cel mai eficient conductor. uitând că misiunea voastră trebuie să se desfăşoare pe planeta Pământ. Veţi constata că în acele momente acceleraţia energetică va atinge cote extreme. oferind mâncare foarte bună.. vă recomandăm să beţi cât mai mulă apă. Procesul este menit să accelereze mişcarea circulară a sistemelor de chakre. Nu vedeţi cum se joacă energiile cu voi? Trebuie sa faceţi anumitc lucruri pentru a înţelege. Puteţi atinge numărul de rotaţii printr-o evoluţie lentă. Odată ce aceasta a atins un anumit nivel. Se aseamănă unui puţ de petrol. fiindcă se cere primită. fără a vă supraîncărca circuitele. ar fi doar o sursă de murdărie." ctivarea câmpului Merkaba după metoda celor din Pleiade The PleiadesRecomandăm de asemenea şi alte exerciţii celor care doresc o accelerare subită a energiei: rotaţia. Toţi sunteţi capabili să recepţionaţi şi să onoraţi energia. Staţi pe loc! Poate nu înţelegeţi astfel de cuvinte deocamdată. nu e un lucru chiar atat de grav. şi dacă nu sunteţi bine consolidaţi pe Pământ . să zicem că v-aţi deschide un restaurant şi s-ar stârni mare vâlvă. numărând şi învârtindu-vă în acelaşi timp. îsemnând un total de nouăzeci şi nouă de rotaţii. Dar când porumbul se culcă la pământ în cercuri concentrice. de trei ori pe zi. indiferent de câte ori v-aţi învârtit. prin intermediul unor dipozitive care urmaresc evoluţia şi localizează conştiinţă. Deprindeţi-vă cu stările modificate de conştiinţă şi menţineţi controlul orice ar fi. Ţineţi-le strânse. Vă ocupaţi de el şi î1 menţineţi la un nivel ridicat. trebuie să aibă exerciţiul vostru. într-o bună zi. Numai în cazul în care te foloseşti de darurile naturale de genul puţurilor de petrol. dar aţi menţine rotaţia în continuare. într-un mod amuzant şi evident. Cultivaţi-le şi folosiţi-vă de ele pentru a strânge informaţii şi a modifica probabilităţile. purificată. Părăsiţi-le pentru a reveni în deplin control al voinţei şi pregătiţi-vă să le folosiţi din nou ori de câte ori veţi mai avea nevoie. La sfârşitul exerciţiului. care vă susţin capacitatea de recepţie şi de interpretare a datelor. întrucât sunteţi fiinţe electronice. Modificările de frecvenţă şi fluxul mereu mai intens de lumină către corp determină o capacitate amplificată de recepţie a datelor. întrebuinţarea pilonului de lumină şi rotirea. fără să ameninţe în vreun fel viziunea asupra realităţii. măcar o dată pe zi.Fenomenul este lipsit de logică. respiraţia. Forţează o societate orientată spre logică să recunoască ceva absurd. mai întâi în afara culoarelor timpului şi apoi în propriile vieţi. pungilor de gaze naturale sau cascadelor şi le combini cu voinţa omului. Vi se se oferă o resursă naturală extrem de preţioasă. creezi o sursă constantă de energie. în ceea ce priveşte toate capacităţile şi virtuozităţile. Puteţi face o sumedenie de alte lucruri. apare cineva care vă propune: .-o unitate de informaţie cu frecvenţă proprie care vă ajută să menţineţi frecvenţa proprie. fiţi atcnţi cum vă folosiţi de ea.Ce-ai zice să ne extindem? Să ajungem peste tot. fără a se rupe sau usca.sistemul nervos poate claca. ca şi cum v-aţi ţine bine pe picioare. Aspectul esenţial al acestui proces de dirijare a energiilor este venerarea planetei ca izvor de înţelepciune. nu se ştie cât timp v-a mai rămas de petrecut pe Pământ .de unde să coordonaţi celelalte euri . dacă nu sunt amenajări care să furnizeze petrolul atât de preţios? Fără amenajare. de preferinţă de izvor. Vă menţine sistemul deschis şi operaţional. Sunteţi monitorizaţi în permanenţă. Dacă o utilizaţi cu înţelepciune. Deplasâdu-vă de la stânga spre dreapta. Dar veţi afla destul de curând că evoluaţi din ce în ce mai repede. Cu cât sunt mai multe conştiinţe planetare care să aibă astfel de capacităţi.ori în dimensiunea actuală. La ce folos că există. soseşte şi ajutorul din afară care va edifica alte zone cu o frecvenţ identică. ei bine." Formele geometrice vă ajută să trimiteţi frecvenţa oriunde şi să menţineţi un flux constant.

Ori de câte ori vă simţiţi plini de energie. trebuie să menţină controlul. Voi ce frecvenţă susţineţi. sau n-aţi şti cum să o interpretaţi şi atunci aţi intra în panică. Trebuie să recunoaşteţi toate versiunile de stări modificate. Cum trebuie procedat? Sunt primordiale intenţia. va determina transformarea rapidă a sistemului nervos care. citiţi o carte şi lăsaţi lumina solară să vă învăluie. Vă va ajuta pe unii. Trebuie să accesaţi informaţiile stocate în structura osoasă. sub aparenţă umană şi ce trebuie să faceţi în aceste momente? Este esenţial să vă cunoaşteţi cât mai bine identitatea şi misiunea în astfel de momente. Sau înotaţi. Se întâmplă să vă certaţi cu copiii şi ei să ţipe la voi. Se va amplifica întrucât conflictul se poartă pentru supremaţia unei singure frecvenţe. Ţesuturile musculare v-au folosit pentru a îmbraca scheletul.devenind astfel supra-oameni. trebuie să-i permiteţi tranzitul. Dacă simţiţi starea modificată şi primiţi energie. Puteţi accesa corpul emoţional din momentul în care aveţi încredere deplină în afectivitatea voastră. Toate sunt aproape. Fiţi convinşi că emoţiile sunt benefice şi sigure. Veţi fi nevoiţi să menţineţi echilibrul între mai multe lumi. Depistaţi frecvenţa respectivă şi menţineţi-o. Toate sunt elemente primordiale ale planetei. Unde vă duce? Care-i pasul următor? Rupeţi-vă de evenimentul care a cauzat emoţia. Străbateţi straturile de ţesut şi regăsiţi adevărul îngropat în trup. în ultimul an. menţinând Pământul ca sursă a decodării informaţiei. chiar şi electrică. mare parte din informaţiile pe care le cunoaşteţi cu toţii din surse secrete au fost făcute publice. Tineţi minte trăirea. Aşezaţi-vă lângă un copac.lumea în care vă aflaţi momentan şi atunci nu doriţi decât să primiţi date. dar nu încercaţi să-o interpretaţi. Tranzitul interdimensional. intraţi cu picioarele în apă. trebuie să le simţiţi pe toate direct. Nimic mai fals! Le puteţi controla în permanenţă. însoţit de modificarea frecvenţelor şi de accelerarea energiilor. Ori de câte ori le simţiţi. Invăţaţi să manipulaţi simultan şi conştient mai multe realităţi deodată. ca să permiteţi tranzitul informaţional ori de câte ori apare. să ştiţi că sunteţi într-o stare modificată de conştiinţă. informaţională sau vindecatoare. Mulţi dintre cei care habar nu aveau de relatările despre extratereştrii sau de metodele de perfecţionare corporală brusc au devenit interesaţi. V-ar suprasolicita sistemul. . Lasaţi-o să vă parcurgă organismul şi trăiţi starea de multidimensionalitate. aşteptaţi să vedeţi cum se comportă. Evoluţia întregii specii umane. N-aţi mai fi pe planetă dacă n-ar fi fost necesar să transmiteţi toate energiile şi informaţiile planetei Pământ. fiindcă acolo este adevarata istorie a neamului omenesc. Iar o altă persoana vă poate privi fără să aibă cel mai mic indiciu că fenomene atât de intense se petrec în sinea voastră. Cum se manifestă ea? Orice astfel de stare vă îngăduie accesul la informaţia multidimensională. în lipsa unei fermităţi a identităţii. uitând cu totul de lumea înconjurătoare. exerciţiul şi puterea voinţei. Veţi simţi fluxuri imense de energie şi veţi putea să le redirecţionaţi unde şi când aveţi nevoie de ele . Muşchii s-au mărit şi au împiedicat difuzarea informaţiei de la nivel osos. dovedită de capacitatea de a uni dimensiunile se va extinde asupra sistemului nervos. Ştiu cu toţii că mişcarea ia proporţii şi că lumea întreagă este în pragul schimbării. Exploraţi-i limitele. Conştiinţa clară a identităţii voastre vă va ajuta să pătrundeţi în toate aceste lumi. care depăşeşte graniţele Statelor Unite. Nu înseamnă că blocaţi fluxul energetic în voi. care să-i înrâurească de acum înainte pe toţi. Ieşiţi în natură şi rămâneţi o vreme acolo. Permiteţi energiei să se scurgă din voi în pământ şi mai târziu veţi înţelege totul. Exerciţiile fizice vă vor ajuta să vă eliberaţi. nu puteţi accesa informaţia care vă stă la dispoziţie. ca traducător al informaţiei. Luaţi un scaun şi aşezaţi-vă în lumina soarelui. care va deveni capabil să interpreteze informaţiile referitoare la transformările mondiale. Este o opinie universală că emoţiile nu pot fi controlate. Conflictul dintre energii stă la rădăcina marii bătălii care va urma. ci doar că traiţi respectiva emoţie fără să o valorizaţi ca fiind pozitivă sau negativă-doar o traiţi. Ele se pot transforma în frecvenţe interne prin care să accesaţi nucleul fiinţei voastre. O metodă eficientă de a conştientiza identitatea este contactul direct cu pământul. lucru care vă enervează şi ripostaţi cu ţipat-atunci scrutaţi-vă afectivitatea. că au o menire precisă şi că nu vă stau în cale.

Scopul vi se dezvăluie fără aportul gândirii. iar voi toţi sunteţi blocaţi într-un tărâm fizic. Procesarea trebuie văzută în perspectivă. se raliaza informaţiei. Dar nu îi ajuta cu nimic. este nevoie de o examinare prin care vă hrăniţi cu informaţie. Ştim că mulţi v-aţi schimbat regimul alimentar. se va îndepărta de anumite mâncăruri. "mai cald. să vă hrănească şi să vă apere dacă aveţi nevoie. Toate la timpul lor. Trebuie să ascultaţi doar vocea organismului. încât nu vi se va mai părea nimic ieşit din comun. Toate lucrurile există mai întâi ca vibraţie. Apropriaţi-vă acest ideal. Poate consideraţi că are nevoie de anumite combinaţii nutritive. când veţi fi atât de obişnuiţi cu ele. Aceasta e viaţa lor. Mulţi îşi fac nevoile în capul celor de dedesubt. Da. fiindcă aşa aţi fost învăţaţi să credeţi. să uitaţi tot ceea ce aţi învăţat până acum. Corpul. Cine locuieşte la ţară şi creşte găini şi porci. fierbinte!" Corpul întreg începe să freamăte când planul se apropie de desăvârşire. iar alternativele vor ieşi la iveaia. Unii vă lăudaţi că reuşiţi de fiecare dată să vă depăşiţi afectele. îngăduiţi-vă schimbarea. Mai direct ar fi să afirmaţi că în starea actuală a lucrurilor. Gandiţi-vă să vă schimbaţi regimul alimentar. E inutil să procesezi într-una şi să le răspunzi celorlalţi: Nu apelaţi la mine. După cum ştiţi şi voi. Dar prezentul e diferit.Planul misiunii voastre terestre iese la iveala cu cât săpaţi mai adânc. vitele. dându-le hrană potrivită şi ducându-i la abator cu milă şi dragoste cunoaşte diferenţa. iar el vă va spune de ce are nevoie.ca şi cum v-aţi da seama că abia v-aţi născut şi sunteţi teribil de bogaţi. nu veţi reuşi să înţelegeţi ce vi se întâmplă. care. Le sunt daţi steroizi şi antibiotice . cronică a experienţei personale din timpul vieţii. să locuiască împreună cu voi. Deschideţi căi ale conştiinţei către întreaga planetă. Toate trebuiau să se întâmple sub auspiciile iubirii. Informaţia este scrisă şi stocată în piatră. îl îndrumaţi. Acela menţine un standard ridicat şi pentru viaţa animalelor. Afirmaţi: -Ce minunat! Am mai găsit ceva aici. în încercarea de a spori vibraţiile. Pentru ei. Corpul emoţional este legătura cu corpul spiritual. în situaţia în care analizaţi. Trăiesc în spaţii înguste şi majoritatea nu apucă să vadă lumina zilei. procesez. temându-vă că după realizarea problemelor respective nu veţi mai găsi nimic interesant în viaţă. porcii şi găinile crescute pentru carne nu sunt hrănite cu mâncare adecvată. Nu vă mai agăţaţi de nestematele trecutului. Mutaţia principală va fi corelarea datelor interne cu cele exterioare. de unde să obţineţi o imagine mult mai clară a evoluţiei evenimentelor. deoarece corpul. Credeţi că v-aţi rezolvat disensiunile cu părinţii. Trebuie să accesaţi toate corpurile emoţionale de care aţi fost atât de înspăimântaţi până acum. îi întorc dragostea şi ridică standardul vieţii omului.numai hrană nu. asta este opinia voastră. Toate câte vi se vor întâmpla vor fi din cauza voastră. Lăsaţi corpul să se exprime liber. nu doar pentru voi. singura cale de acces către tărâmurile non-fizice este cea a emoţiilor. Corpul mental şi corpul fizic merg mână în mână. Dar şi osul serveşte ca suport eficace pentru informaţie. nu mintea. Nu veţi mai reuşi mult timp de acum înainte fiindcă "performanţa" voastră aduce distrugerea. E de dorit. Trebuie să inţelegeţi că sunteţi mult mai . Nu vă mai simţiţi bine mâncând ce obijnuiaţi să mâncaţi înainte. La abator. din cauza vibraţiei prea intense a unor alimente. din cauză că trăiesc în cuşti metalice supraetajate. Libera fluctuaţie a afectivităţii va întregi experienţa. poate deveni un stil de viaţă. Punem iar accentul pe aceste cuvinte. Corpul omenesc evoluează şi se transformă. importanţa pe care trebuie pe care trebuie să o acordaţi structurii scheletului. M-am adâncit în muncă şi nu pot să găsesc calea de ieşire". Nu sunt îngrijiţi cu dragoste. Dar trebuie să vă hrăniţi şi să vă vedeţi în continuare de viaţî. Aşa au stat lucrurile pe Pamant mult timp . Ca şi jocul din copilarie: ascundeţi ceva şi când căutătorul se apropie de acel obiect. în aşteptarea unui alt festin. Oamenii au tendinţa de a se ataşa de dramele personale atât de mult. Eliberaţi informaţia şi nu vă mai frustraţi considerând că aţi încheiat anumite capitole ale vieţii. depăşind logica şi aprofundând experienţa. Din cauză că ultimul este de natură nonfizică. însă. nu sunt ucişi cu dragoste. în schimb. E bine că toata curăţenia pe care v-o faceţi acum e partea cea mai uşoaă. De aici. Aveţi nevoie de afectivitate. Doar prin exercişii fizice sau prin meditaţii cu cristale veţi putea să vă înălţaţi spre planul viziunilor. Iar voi înghiţiţi această vibraţie. iar cel emoţional şi cel spiritual la fel. încât se pierd în procesarea datelor. Unele dintre cele mai bizare evenimente vi se vor întâmpla mai târziu. Animalele au fost oferite planetei pentru a vă însoţi. Ce bine!" FoIosiţi-vă de experienţă ca de o mină de aur . Fiţi atenţi la vibraţiile fiecărui lucru.

se nasc impulsuri. "Sursa" Linişte. constantă. însă deocamdată nu s-au activat. Are la bază cartea cu acelaşi titlu a lui Ottinger Ammann. Veşnicul început al sfârşitului Povestea noastră nu are nici început şi nici sfârşit. mai bine spus cu o parte dintr-o poveste. Ce este MerKaBa? MerKaBa este corpul nostru de lumină. plimbându-vă pe străzi sau intrând la cumpărături în magazine sau odihnindu-vă cu capul pe pernă seara. Va mai dura o vreme până când cele douăsprezece se vor activa complet. În continuare mă refer la câmpul MerKaBa aşa cum este prezentat de Drunvalo Melchizedek. Dacă ar fi să aspiraţi la ceva mai presus de orice. fără frică. încât îi afectează pe toţi cei din jur. Însă chiar în tradiţia creştină şi cea evreiască este foarte cunoscut şi înrădăcinat sub numele de câmpul de lumină MerKaBa. Veţi şti totul. şi lasaţi MerKaBa să trăiască. întrucât dcţineti cheia Bibliotecii Vii.. Să-mi schimb regimul alimentar. v-am cere să deveniţi Păstrătorii impecabili ai Frecvenţei. Ele creează forma unui tetraedru stelar. Ea există dincolo de timp şi spaţiu. Dumnezeu. ca să vă reflectaţi unii pe alţii şi să vă încărcaţi cu energie electromagnetică. Fiecare om în sine este o expresie a acestei dorinţe a vieţii." Fiţi decişi în Iegătură cu ce doriţi. Existaţi în mai multe realităţi. Cu fiecare exerciţiu pe care vi-l propunem. Vreau să folosesc intuiţia în orice împrejurare. care să activeze la maximum activitatea cerebrală. tronul divin. descoperim mereu indicii despre o forţă. un câmp energetic. care se schimbă în funcţie de timp şi cultură este altfel.Activarea corpului de lumină mer-ka-ba"Inspiraţi adânc energia pură a vieţii în chakrele voastre luminoase. Aceste valuri sunt mişcarea liniştii şi a bucuriei în sine. Expresia Vreau. Cele din interiorul vostru provoacă vibraţii atât de imense. pentru a se "manifesta" are nevoie de o multitudine de forme şi experienţe. Ce vă doriţi cu adevărat? Spuneţi verde-n faţă: -Vreau să evoluez. însă esenţa rămâne mereu aceeaşi. Este un câmp energetic fin. în culturi diferite. câmp de lumină. Energia creşter în funcţie de capacitatea voastră de a o controla. care este numit: templu. liniştită. valurile care apar pe suprafaţa lacului. iar voi toţi veţi fi nişte genii.. MerKaBa . are o putere nemaîntâlnită. Este atât de simplu. jocul energiei curate cu ea însăşi. În acest vid. care înfăşoară corpul nostru. compus din câmpuri geometrice. De asemenea se ştie de el şi în culturile şamanice precum Tradiţia Boen din Tibet sau în Sufism. Doresc să o numesc "Veşnicul început al sfârşitului". în situaţia a doua. Atunci noi şi cei asemeni nouă vă vom aduna pe toţi împreună. Câteodată numim acest spaţiu. Prin noua viaţă veţ împărtăşi frecvenţa tuturor celor din jur. al fiinţei fară limite. Aveţi cardul de acces la toate nivelurile de informaţie de pe planetă. Viaţa. deşi pot fi conectate încă de pe acum. Fără să înţelegeţi raţional fenomenul sau să vă formaţi o imagine clară." Drunvalo Melchizedek Doresc să încep acest articol despre MerKaBa cu o poveste.mult decât entităţi fizice. către necunoscut şi priviţi cu ochi de copil în ochii lui Dumnezeu. vehicul de lumină din diamante sau vehicul pentru a călători între dimensiuni. De-a lungul timpului. în nenumărate variante şi constelaţii. veţi avea puteri telepatice. Va veni o vreme când nu veţi mai avea nevoie de informaţie din exterior. în fiecare om care vă iese în cale. transdimensional. Modul în care se povesteşte şi imaginile. care este spusă încă de la începutul timpurilor în imagini şi forme diferite. în grupuri. Adevărata sănitate este reunirea celor douăsprezece catene intracelulare. deoarece se petrece în interiorul vostru. Cea mai mică modificare interioară determină emiterea unei frecvenţe de recunoaştere pe care o preiau ceilalţi. Aşa ia amploare psihicul colectiv. Deschideţi-vă inima. Acolo unde tot ceea ce a fost creat şi ce va fi creat vreodată zace în propria energie. Îşi regăsesc expresia în această creaţie din care facem parte. în deplină cunoştinţă a adevăratei indentităţi. Păstraţi în voi cunoaşterea şi informaţiile de cel mai înalt nivel. Aşa că trebuie să vă limpeziţi gândul şi intenţiile. creăm scântei de lumină care dezvoltă breşe. creierul funcţionează la capacitate maximă. Unii v-aţi putut da seama că sunt conectate. Două dintre aceste tetraedre . Nirvana sau spaţiul Quantic. Vidul. Iar aici intră în joc MerKaBa.

În traducere. Oriunde se află câmpuri electromagnetice care se rotesc. În Budismul Zen este vorba despre "Rădăcini şi Aripi". Cum şi când se dezvoltă potenţialul acestei energii depinde de evoluţia personală. prin care putem trece în alte dimensiuni. Un aspect important în evoluţia noastră individuală şi a creşterii spirituale. Însă metoda de mai sus. pentru a putea dezvălui întregul potenţial. o gaură neagră. Această rotaţie în sens opus creează un câmp energetic care deschide accesul spre dimensiuni mai înalte ale acestei octave de conştiinţă. este acela de a fi bine înrădăcinaţi în corpul fizic. Este compus din două tetraedre. precum tetraedrele stelare. cel solar şi cel pământesc. care este compusă din crengi care se rotesc în sens opus. Uneori am impresia că ne adâncim tot mai mult în acest plan în loc să ne detaşăm de el şi să evoluăm. cuvântul MerKaBa. a accesa planurile înalte. precum un copac puternic. care este compus din structuri care se rotesc în sens contrar. Pe de o parte există tradiţii în care Tetraedrul Soare se roteşte în sens invers faţă de Tetraedru Pământ. de la ultrascurte la ultralungi. în centrul câmpului MerKaBa găsim un Punct Zero. ceea ce înseamnă.masculin. lumină-întuneric. dar nu avem acces la alte octave. Această deschidere are loc succesiv. Putem folosi toate tonalităţile acestei octave. MerKaBa este sursa întregului nostru sistem energetic. Cu alte cuvinte. La fel.tetraedru stelar. cu rădăcinile bine înfipte. înseamnă "câmp energetic". iar această formă de MerkaBa ne reţine în corpul fizic. Ele reprezintă balanţa şi integrarea perfectă a celor două aspecte polare ale creaţiei materiale: feminin. precum Calea Lactee. Doresc însă să vă ofer următorul impuls pentru a reflecta. Ce înseamnă transdimensional? MerKaBa se activează cu ajutorul câmpurilor energetice ale corpului fizic. şi că acum ne mişcăm în alte dimensiuni. Câmpul torus care este creat prin activarea MerKaBa. Acest centru reprezintă o poartă între lumi. în armonie cu evoluţia conştiinţei noatre individuale şi colective. Drunvalo a spus că unele culturi şamanice îl folosesc aşa. încă experimentez în fiecare moment al vieţii că suntem legaţi şi înrădăcinaţi foarte puternic de planul nostru fizic. este o parte importantă a corpului nostru de lumină. Mereu auzim că deja am depăşit etapa MerKaBa . Cu cât suntem mai prezenţi în realitatea fizică. . Structurile macro şi microcosmice În decursul timpului am primit un respect tot mai mare în lucrul cu MerKaBa. Centrul acestei galaxii în formă de spirală este reprezentat de o gaură neagră. şi care integrează atât spiritul cât şi corpul. Acest câmp are forma unei galaxii spiralate. a chakrelor. care ne deschide accesul spre toate dimensiunile şi spre toate octavele. a aurei. în timp ce un al treilea tetraedru este static şi înrădăcinat în corpul fizic. Pentru a accesa cerul. care este privit ca un Punct Zero. Tetraedrul stelar este una din formele de bază din câmpul energetic al unui corp viu. extindere-contracţie. ci recepţionează toată gama undelor de frecvenţă. în care se roteşte tetraedrul complet. care nu percepe doar unde scurte. Însă mai multe informaţii detaliate ar depăşi cu mult dimensiunea acestui articol. creează un câmp de energie. Pe de altă parte. care interacţionează. a corpului nostru energetic şi fizic. a meridianelor energetice. oferind toate experienţele posibile. apare şi un câmp magnetic sub formă de torus. cu atât mai mult se deschide intrarea spre celelalte planuri ale fiinţei. iar pe de altă parte deschide accesul spre întregul spectru al dimensiunilor. din care face parte sistemul nostru solar. şi este supravegheată de Sinele Superior. am devenit foarte atent şi am privit cu smerenie forţa şi potenţialul care ne stă la dispoziţie prin acest câmp viu de energie. trebuie să fim bine înrădăcinaţi în pământ. şi o îmbrăţişăm cu toate aspectele ei. Iar corpul nostru de lumină ne ajută şi în acest sens.stelare intră într-o rotaţie contrară una faţă de cealaltă. Activarea acestui câmp ne sprijină pe de o parte în a fi ancoraţi pe deplin în această realitate materială. activăm un receptor.

vorbesc cu mai multă forţă.. Atunci când cânt. dintr-un anume punct .. El era deja înrădăcinat în perioada Atlantidei şi a Lemuriei. iar eu strălucesc din interior . la eliberarea acestei fiinţe plină de iubire şi de a fii această fiinţă. M-am deschis înspre interior şi în acelaşi timp spre exterior. Din punctul ei de vedere ne aflăm între pubertate şi adolescenţă. Elisabeth Sathouris. a Sursei. spre Macrocosmos. nu întotdeauna . de mărire sau micşorare.. Suntem creaţie şi creatori în acelaşi timp. Drumul de care ne aminteşte Drunvalo Melchisedek îşi are începutul în planul spiritual. Cu ajutorul câmpului MerKaBa mă simt din nou "ocrotit" şi astfel am încredere că "totul o să fie bine". MerKaBa ne deschide accesul spre potenţialul nostru iniţial. din burta mea. pas cu pas. Ce înseamnă de fapt fractal? Este asemănarea între forme în toate etapele sale.. tot mai mult de centrul meu . MerKaBa este drumul iubirii şi ne susţine la descoperirea potenţialului din interiorul nostru. Însă în decursul vieţii mele am întâlnit foarte puţini oameni. . Folosim puterea intenţiei şi a concentrării noastre. Avem la dispoziţie o sumedenie de informaţii din diferite culturi şi perioade de timp. Fiecare celulă este un câmp MerKaBa mic. .... mă ajută să mă centrez. care sunt într-adevăr această iubire. ca o vibraţie din interiorul meu. biolog şi cercetătoare de viitor. am impresia că vocea mea este ea însăşi un intrument muzical: un sentiment. regăsim aceste câmpuri magnetice spiralate în toate planurile.... prin care sunt proiectate impulsurile şi intenţiile sursei. de a o trăi. (??) Vorbele originale a lui Goethe (mare poet lb. să devenim oameni din fiinţe umane. Pe de altă parte am nevoie şi de multă linişte şi timp pentru mine însumi. pentru a deveni fiinţe responsabile." Se simte tot mai mult că suntem martori şi cocreatori a unei schimbări importante din istoria omenirii. Germană) "În fiecare fiinţă umană. Şi dacă ne adâncim în continuare în microcosmos. cu părerile învechite şi cu părţile întunecate ale fiinţei noastre. mă aflu într-o fază în care sunt mereu confruntat cu frica de viitor. care se cristalizează prin respiraţie şi apoi se materializează. regăsim această formă până la nivel celular. a tot purtătoare. seminarul a fost o experienţă foarte profundă. să le îmbrăţişăm şi astfel să le eliberăm. Şi totodata am devenit conştient de prezenţa mea. . cu structurile personalităţior limitate. Drumul geometriei sacre şi al câmpului MerKaBa este doar unul dintre ele. de faptul cum mă percep alţii. atente. Experienţe din practică vocile celor care folosesc MerKaBa în viaţa lor pot descrie cel mai bine cum sunt şi ce simt: . compara evoluţia omenirii cu evoluţia individului. se regăseşte potenţialul de a deveni Om. după vorbele lui Gothe. Din această perspectivă putem privi MerkaBa ca un proiector. acum. Activarea câmpului MerKaBa creează o forţă interioară.. şi activez câmpul MerKaBa zilnic. Şi aşa este. Acest proces de transformare.. mai relaxat. Vocea mea s-a trezit. binevoitoare şi tolerante.. Ne ajută. ceea ce savurez . De asemenea recunosc clar oamenii care nu îmi sunt binevoitori. ne cere să ne confruntăm cu frica individuală şi colectivă. regăsim şi aici aceste forme asemănătoare. În acest fel eliberăm energiile necesare..Deoarece creaţia este construită sub formă de fracţiuni (fractal). găsim şi în planul subatomic. viaţa a devenit mai intensă. aici.. Se spune că forţa care activează MerKaBa este iubirea necondiţionată. şi trebuie chiar să învăţ să controlez intensitatea vocii şi a tonalităţii. fiinţa care aşteaptă în interiorul nostru pentru a fi eliberată. care sunt Eu . Drunvalo spune în cartea "Floarea vieţii II". Însă recunosc şi pe cei binevoitori.. La fel cum forma MerKaBa se aseamănă cu o galaxie. Să le acceptăm. Când vorbesc. chiar dacă ştiu că trăim în prezent. ceea ce mă face să cred că mă apropii. câmpuri energetice care se rotesc. Ce valoare are MerKaBa şi ce activează? Fiind forma creaţiei. şi recunosc clar ceea ce vreau sau nu vreau. din Sursă. însă tot mai des. pentru a ne activa câmpul de lumină. În afară de asta mă simt mai liniştit. că toată creaţia în care trăim este o MerKaBa. Dacă privim în cealaltă direcţie..

pentru a străluci şi a ilumina lumea. Deci. prin deosebirile noastre se cristalizează diversitatea luminii divine şi a conştiinţei. Pământul va vibra de bucurie. atunci când începi să foloseşti această lumină şi dragoste creatoare. tu eşti chiar lumina.Doresc să închei acest articol cu câteva cuvinte din parte lui Taruna N. Deci haideţi să ne luăm viaţa în propriile mâini. Tu însuţi eşti Divinitatea. fericire. Şi pentru că tu faci parte din aceasta. nici mai mult. iar prin felul nostru unic. lumină şi extaz. Reupsch: "Sensul vieţii constă în a te şlefui şi a te forma conform armoniei divine." . şi acest lucru îl faci în momentul în care recunoşti lumina din tine. nici mai puţin. doar dacă tu îi dai un sens. Cu toţii avem locul nostru. nu există sens în viaţă. Viaţa este frumoasă. şi să o formăm aşa cum ne dorim. haideţi să o sărbătorim în aşa fel ca această planetă să stralucească într-o lumină colorată. Responsabilitatea îţi aparţine ţie şi nu divinităţii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful