Femeia în societatea romană antică

Cornelius Nepos, în volumul său intitulat “De viris ilustribus”, nota următoarele: “Multe dintre lucrurile considerate de noi romanii ca fiind nedemne sau ca înjositoare [grecii] le pun la loc de cinste. Care dintre romani se simte ruşinat când îşi conduce soţia la ospeţe date în afara locuinţei sale? Iar stăpâna casei, nu apare ea prima în sala de primire şi se amestecă printre mulţimea oaspeţilor străini? Dimpotrivă, în Grecia este cu totul altfel. Acolo, femeia acceptă numai invitaţiile rudelor la ospeţe. Ea rămâne retrasă în interiorul locuinţei denumit gineceu, în locul unde au acces numai cele mai apropiate rude”. Acest autor antic scria aceste reflecţii în perioada de sfârşit a Republicii romane, când frământările războaielor civile destrămaseră austeritatea şi moravurile sănătoase din vremurile îndepărtate ale legendarului Cincinnatus sau ale sobrului Cato cel Bătrân. Faptele înfăţişate ca ţinând de viaţa femeii din Grecia trebuie împinse însă cu cel puţin trei-patru secole mai înapoi. Femeia elină, ţinută în gineceul casei bărbatului, trăise în perioada arhaică şi clasică a
1

lumii greceşti (secolele VIII-IV î.Hr.). Deasemenea, în textul lui Cornelius Nepos este vorba de femeia aristocrată sau cu o bună stare materială. Femeia din straturile de jos ale societăţii greceşti a fost silită să părăsească închisoarea gineceului pentru ca, alături de bărbat, să apară pe stradă, în pieţe şi pe ogoare, în scopul de a agonisi prin muncă cele necesare traiului familiei. Aceasta este femeia muncitoare şi gălăgioasă pe care o întâlnim în comediile lui Aristofan. În concepţia unor oameni luminaţi ai lumii greceşti din secolul V î.Hr. apare tendinţa de a desconsidera femeia tocmai pentru cea mai de seamă realizare a sa. Astfel, în tragedia “Eumenidele”, Eschile spune ca “Femeia nu-i procreatoarea copilului său cum se crede de obicei. Ea nu face altceva decât să hrănească sămânţa. Numai tatăl poate zămisli. Femeia păstrează numai o garanţie ce i s-a încredinţat şi pe care o restituie vie proprietarului ei, dacă ea nu a fost cumva distrusă de zei”. Suntem deci într-o epocă când ginocraţia şi matriarhatul din comuna primitivă erau doar o reminiscenţă păstrată în miturile elene, când dreptul matrimonial fusese înlocuit de cel patrimonial şi patria potestas domina în cadrul întregii familii. Situaţia ascendentă a femeii dispăruse şi din cadrul căsătoriilor frate-soră, specifice perşilor şi egiptenilor, al căror scop urmărea neîmpărţirea averii părinteşti şi apărarea purităţii sângelui familiei. Nu trebuie să acceptăm însă integral opinia lui Cornelius Nepos în ceea ce priveşte totala lipsă de independenţă a femeii eline din lumea aristocraţiei. În epoca elenistică se constată că şi femeia aristocrată din statele elenistice a beneficiat de oarecare emancipare faţă de autoritatea bărbatului. Numai în lumea unor despoţii orientale, femeia aristocrată era definitiv sechestrată în casă, adesea desconsiderată şi supusă unui regim aspru din partea bărbatului, câteodată asemănător vieţii de sclavă. Ea trăia într-o totală ignoranţă în comparaţie cu lumea din afara; era mereu ameninţată de pedepsele bărbatului şi lipsită de lumina culturii. Cu rare excepţii, Orientul a înţeles, pe baza unor precepte religioase şi sociale, să facă din femeie o roabă destinată muncii casnice şi plăcerilor bărbatului. Haremurile regilor perşi strângeau laolaltă surorile şi rudele lor cele mai apropiate, prinţesele din neamul predecesorilor ce purtaseră coroana, pe fiicele unor nobili de seamă şi pe orice femeie dorită de despot. Poligamia constituia un puternic element de siguranţă a guvernării. În Roma republicană şi imperială, femeia a căpătat o oarecare independenţă patrimonială şi juridică. Treptat, în lumea aristocraţiei romane a fost părăsită vechea formă de căsătorie, prin care toate bunurile soţiei deveneau proprietatea exclusivă a soţului. Către finele Republicii, bărbatul dispunea
2

în legatură cu începuturile feminismului este următoarea. protejate de legi speciale spre a nu fi ofensate. arte şi ştiinţă. erau dispensate a depune jurăminte ca martore şi beneficiau de emancipare paternă. Mergeau în lectică sau car. Protestele lor s-au îndreptat împotriva lui Cato cel Bătrân. să participe în mod public la diferite festivităţi. fiind lipsită de feminitate excesivă. consul în anul 195 î. Capacitatea lor juridică era egală cu a bărbaţilor. O istorisire interesanta. O poziţie cu totul excepţională deţineau vestalele romane. matroanele romane au organizat o manifestare publică. de aceea dispuneau liber de propria lor avere.Hr. în tribunal. când oştile lui Hannibal ameninţau Roma. filosofie. votată în anul 215 î. şi au avut succes. cerând abrogarea legii Oppia. chiar şi în forul zgomotos.Hr. femeia romană apare mai cultivată decât cea greacă. la teatru.numai de dota înscrisă în actul de căsătorie. la Roma. romanul a dat mai multă importanţă femeii decat elinul. de această egalitate beneficiau numai cetăţenii romani. Au apărut de asemenea unele legi prin care femeile necăsătorite erau eliberate de tirania tutorelui. banchete etc.Hr. Bineînţeles. lăsându-i-se femeii dreptul de proprietate asupra altor bunuri personale. aveau locuri speciale la teatru. merge la circ. Într-o zi. cetăţeana romană părăseşte casa în lectică pentru a fi ferită de unele priviri indiscrete. datorită faptului că ea arăta calităţi esenţial “bărbăteşti”. Marele om de stat ar fi spus atunci într-un discurs: “De îndată ce femeile ajung egale cu noi. nu însă şi politică. în ceea ce priveşte administrarea bunurilor. Nemaifiind prizoniera zidurilor locuinţei sale. ele ne sunt deja superioare”. relatată de un autor antic: “Odinioară. la teatru. în timp ce femeia greacă prezenta în aceeaşi măsură gingăşie şi duritate. când se delibera asupra unei probleme destul de importante şi deliberarea fusese amânată pentru a doua zi. Deşi ţinută mult timp departe de agitaţiile politice. O dată cu zorile imperiului lui Octavian Augustus se poate vorbi de un fel de egalitate între sexe. senatorii aveau obiceiul să intre în clădirea Curiei împreună cu fiii lor înveşmântaţi încă în toga pretext. egalitate de natură morală. Ea fusese votată în Senat în momente grele pentru stat. în anul 195 î. frânându-le luxul. În general. alese de zei şi considerate fecioare sacre. În Roma s-au format cele dintâi asociaţii feminine şi au avut loc primele acţiuni ale femeilor împotriva unor legi ce le îngrădeau luxul. socială şi juridică. Legea respectivă stăvilea unele excese vestimentare ale femeilor. Astfel.. s-a hotărât ca nimeni să nu vorbească despre subiectul tratat înainte de luarea unei decizii. Mama tânărului 3 . Această situaţie va îngădui femeilor cu dare de mână să se iniţieze în literatură.

În acelaşi timp. mai degrabă decât două femei să fie căsătorite cu un bărbat. se discutau şi probleme politice. Atunci când mama a auzit asta. într-adevar. pentru înţelepciunea sa de a tăcea şi de a vorbi. Senatul l-a felicitat pe copil pentru respectarea cuvântului dat şi pentru spiritul său. dar vor daruri mai cu miez. dacă e bogat. În legătură cu degradarea morală a societăţii romane din acea perioadă stă mărturie şi următorul fragment din opera marelui poet exilat: “Vai! Versurile nu mai sunt azi preţuite! Femeile le laudă.Hr. se rugau şi insistau ca o femeie să fie căsătorită cu doi bărbaţi. au venit la Senat mamele de familie în număr mare: plângeau. iar poemul “Ars amatoria”. care întreţinea un cerc în care se produceau fapte ce contraveneau programului de asanare morală iniţiat de împărat. “Nopţi antice”). cultivate şi inteligente.Papirius. fiindcă mama sa stăruia. opera sa a fost scoasă din bibliotecile publice. Chiar şi un barbar. trimis în exil la Tomis. s-a speriat. Atunci copilul. căruia i s-a dat apoi supranumele onorific de Praetextatus. În secolul I î. A doua zi. apoi a fost ţinut un senatus-consult în urma căruia se interzicea copiilor să mai intre la Curie împreună cu taţii lor. Trăim. printre cei căzuţi acum în dizgraţie numărându-se şi poetul Ovidius. «S-a discutat la Senat. a fost interzis. dar câteodată intrigante şi depravate. care fusese la Curie împreună cu tatăl său. la vârsta când mai purta încă toga pretext” (Aulus Gellus. Și o făcea cu mai multă insistenţă şi cu violenţă. “cluburile” erau susţinute de femei aristocrate. în vârstă de 37 de ani. Un astfel de caz a fost cel al Iuliei. Dorinţa femeii de a afla creştea în intensitate. Senatorii care intrau la Curie întrebau stupefiaţi ce le apucase pe femei şi care era sensul plângerii lor. Copilul a răspuns că trebuia să păstreze tăcerea şi îi era interzis să vorbească despre asta. Reacţia acestuia a fost promptă şi deosebit de dură: Iulia. în 4 . insisţentele mamei sale de a fi informată şi ceea ce îi spusese. Iritarea capului încoronat nu s-a limitat doar la fiica sa. considerat prea libertin. s-a hotărât să-i spună o minciună drăguţă şi spirituală. e sigur că va fi plăcut în ochii lor. Tânărul Papirius a venit în mijlocul Curiei şi a povestit tot ce se întâmplase. matroanele romane din lumea aristocraţiei constituiseră chiar “cluburi” feminine. ci i-a atins şi pe alţi participanţi la cercul patronat de aceasta. fiica lui Augustus din cea de-a doua căsătorie. a spus el. a ieşit din casă şi s-a dus să le întâlnească pe celelalte matroane. l-a intrebat pe fiul ei ce făcuseră senatorii. a fost exilată pe viaţă în insula Pandanteria. singura excepţie fiind Papirius. unde. tremurând. dacă ar părea mai util şi mai conform intereselor Republicii ca un bărbat să aibe două neveste sau ca o femeie să fie căsătorită cu doi bărbaţi». în afară de literatură şi artă. secretul asupra dezbaterilor şi tăcerea copilului îi biciuiau dorinţa fierbinte de a întreba.

m. Femeia romană din epoca de început a Republicii nu putea participa la viaţa politică decât din umbra iatacului său. îngrădea spiritul de libertate sau de afecţiune între doi tineri. căsătorindu-se. S-au văzut însă multe cazuri când regine inteligente din despoţiile orientale.a. şi pe această cale. 5 . “Arta iubirii”). Căsătoria se decidea de către părinţi sau tutori. Homer însuşi. ar fi dat pe uşă afară. cu Publibia. discuta cu partenerul ei de viaţă cele mai importante probleme de stat. De aceea. fără consimţământul tinerilor. Ramses al II-lea îşi alegea o soţie din regatul hittit.epoca de aur: cu aur obţii cele mai mari onoruri. aduna în casa sa elita politică şi intelectuală a oraşului şi acolo fermeca lumea prin inteligenţa şi vorba ei. a stăpânirii sale din Orient. pe când la Roma legile erau foarte elastice. Atunci când gloria marelui orator depăşise culmile celor “şapte coline”. Cu toate că tradiţia.. fiindcă adversarii îl desconsiderau ca pe un homo novus. Tânăra femeie nu avea posibilitatea de a alege în mod liber pe viitorul ei soţ. divorţul la romani apărea frecvent. La Atena. În societăţile antice partea slabă a căsătoriei o constituia încheierea unui astfel de act la o vârstă când viitorii soţi erau nişte copii inconştienţi. adorate de soţii lor. bogată şi aceasta. unde multe soţii continuau să toarcă lâna pentru hainele familiei. se citează a fi cea încheiată de Cicero cu Terentia. interveneau în treburile de stat. ca pe timpul homericei Penelope. În Orient şi Grecia căsătoriile se desfăceau cu mare greutate. chiar de-ar veni însoţit de toate cele nouă muze. Livia Drusilla. Cu aur poţi câştiga şi iubirea unei femei. ca să curme vechea ceartă cu imperiul din miazănoapte.. combinaţiile matrimoniale se făceau de către părinţi. bătrânul Cicero şi-a concediat soţia. Uniunea matrimonială devenea un act politic sau un prilej de rotunjire a averii şi. Cyrus cel Mare îşi căuta soţiile în statele vecine pentru lărgirea graniţelor imperiului său. dar cu modeste preocupări intelectuale. motivat şi prin faptul că femeia dispunea de prea multă libertate. O căsătorie de interes a unui bărbat eminent cu o tânără bogată. soţia lui Pericle. Alexandru cel Mare se căsătorea cu o fiică de satrap şi apoi cu fata fostului rege persan. ea i-a rămas toată viaţa un tainic consilier politic. la 63 de ani. Caius Marius lua de soţie o patriciană. astfel. În asemenea situaţii. dacă s-ar înfăţişa cu mâinile goale. pentru consolidarea. cea de-a treia soţie a lui Octavian Augustus.” (Ovidius. În societatea antică. o tânără de 17 ani. Aspasia din Millet. căsătoria constituia instrumentul potrivit pentru a face să crească puterea economică şi politică a unei familii.d. în funcţie de interesul lor politic ş. Caesar şi Octavian Augustus au schimbat câte trei neveste. adesea logodna avea loc în anii copilăriei.

Aşa se explică legile date de Augustus pentru consolidarea familiei. povestea uimitoare a celei de-a doua şi a treia căsătorii a lui Cato cel Tânăr omul care întruchipa în ochii romanilor toate virtuţile . impuse adesea de legi. frivolitate şi sterilitate. mama Gracchilor. prin lux. demn de Cornelia. Femeia romană. transmisă de Propertiu: “Să se citească pe mormântul meu că am aparţinut unui singur bărbat”. Dar constatăm şi reversul: când societatea romană se zbătea în grave crize morale şi politice. “împrumutată” o vreme prietenului său Hortensius. Cu totul altfel stăteau lucrurile în exterior. S-a putut vedea ca în puţinele momente de înaltă ţinută morală din viaţa societăţii. păcate sociale ce năpădiseră aristocraţia din perioada războaielor civile. fiindcă moştenise imensa avere a lui Hortensius. a primelor două ordine (senatorial si ecvestru) ale acesteia. modestă. Dorinţa Corneliei. unele femei din înalta aristocraţie. dar aceeaşi oameni nu erau în stare să găsească un remediu moral împotriva lor. Matroana romană domnea fără discuţie asupra domusului şi acest lucru se manifesta clar prin setul de chei pe care le deţinea şi care simbolizau această putere. Marcia. Într-o lume în care divorţurile se înmulţiseră începând de la sfârşitul Republicii. propria căsătorie sau căsătoria copiilor era una din activităţile importante ale nobilimii şi. ci pentru că s-a căsătorit din nou cu ea mult mai bogată decât înainte de a divorţa.. într-adevăr. decât un mijloc de apropiere între ambiţiile politice. rolul femeii ca element de coeziune a fost destul de important. care a “păzit casa şi a tors lâna” nu mai sunt nici dorinţa. depravare. care decedase între timp: “Dornic să nu fie doar prietenul şi apropiatul lui Cato. încât lumea condamna în masă viciile. nici epitaful multor femei romane din înalta societate. această putere internă în cadrul familiei era mare. ci să-şi împletească într-un fel şi să unească printr-o alianţă întreaga lor familie şi sângele lor. era călcat în picioare din cauza viciilor şi a goanei după plăceri. este o ilustrare exagerată dar interesantă a acestei situaţii. dezordinea şi forţele dizolvante îndreptate împotriva vieţii tradiţionale. dar nu pentru că îşi dăduse soţia în căsătorie unui prieten. neluxoasă. Putem înţelege atunci cât de importantă devenea căsătoria. Istoricul Titus Livius afirma că situaţia era de aşa natură. Ca în orice societate mediteraneană. au mărit anarhia. acest puritanism.preceptele religioase şi educaţia impuneau matroanei romane din înalta societate să fie castă. acolo unde nu mai însemna nimic. Datorită acestui fapt. sau epitaful Claudiei. Quintus Hortensius a căutat să-l convingă pe Cato să-i dea mâna fiicei sale. devotată copiilor săi etc.cu o singură femeie. în special cea din rândurile aristocraţiei. pioasă. pentru a-i permite acestuia să aibe copii. nu era. în plan mai general. 6 .

cu fiica lui Caesar. însă. spunea el. În opinia oamenilor. după câte se pare. fiindcă se întâmpla foarte rar la Roma. se mai poate discuta. Pompei se căsătorise. care era destul de tânără pentru a face copii. din raţiuni politice. în care să semene din nou urmaşi. el s-a recăsătorit cu Marcia. în cadrul 7 ..] Văzând dorinţa şi pasiunea lui Hortensius. căsătorită cu Bibulus. Această istorisire este evident povestea unor oameni care se înţelegeau conform canoanelor aristocraţiei romane. «căci.Porcia. Cato i-a încredinţat casa şi fiicele. Caesar ia reproşat mai ales acest lucru lui Cato: l-a acuzat că îi plăceau banii şi că şi-a vândut soţia. Dacă Bibulus ţinea mult la soţia sa. s-a întâmplat: Pompei s-a îndrăgostit nebuneşte de tânăra lui soţie. dacă avea nevoie de ea. dar găsea ciudat să audă vorbinduse de căsătoria cu fiica lui. iar el însuşi l-a urmat pe Pompei” (Plutarh. tatăl Marciei. În orice caz. Pentru a şti dacă este ceva de obiectat. şi ar fi fost mult mai mult strâns legat de Bibulus şi de Cato prin comunitatea de copii. rămasă văduvă. deoarece Hortensius murind. cu imense bogăţii. nu a ezitat să dezvăluie tot ce gândea şi să o ceară chiar pe soţia lui Cato. schimbându-şi gândul. numai dacă nu cumva acea nefericită ar fi fost încă de la început o momeală oferită lui Hortensius. astfel încât oamenii îşi băteau joc de el la Roma şi creditul politic al lui Magnus avea de suferit. aceasta nu a fost. Cât despre Marcia. propunerea era frumoasă şi politică: o femeie în floarea vârstei şi în putere nu trebuia să rămână inutilă şi să-şi lase fecunditatea să se stingă. Cato a răspuns că îl iubea pe Hortensius şi aprecia alianţa cu el. tocmai pentru că era o atitudine prea puţin conformă obişnuinţelor nobilimii. dar a declarat că trebuia să obţină şi aprobarea lui Philippus. i-o înapoia după ce avea să nască. care şi-a dat şi el acordul [. o lăsase moştenitoare. dintr-un alt punct de vedere. aflându-se stânjenită şi sărăcită. Cato nu s-a opus. ci doar a fost rugată să nască pentru că în acel moment era deja însărcinată cu soţul de care divorţa. dăruindu-se pe rând unor bărbaţi plini de merite. însă.] Cum casa şi fiicele sale aveau nevoie de tutelă... Philippus a consimţit şi a logodit-o pe Marcia în prezenţa lui Cato însuşi. Atunci. ea ar fi îmbelşugat virtutea şi ar fi răspândit-o în familii. consultată. ca pe un câmp fertil. “Cato cel Tânăr”). topind Cetatea însăşi într-un singur corp prin aceste uniri. înnoindu-şi căsătoria cu Marcia. Fiind consultat. spunea el. nici să facă mai mulţi copii într-o casă care nu avea nevoie de ei. Hortensius. în privinţa căsătoriei. căruia îi dăruise doi copii. era o propunere ciudată. de ce a luat-o din nou în căsătorie. căruia i-a împrumutat-o tânără pentru a o lua înapoi bogată».. Iulia. după firea lucrurilor. care era căsătorită cu un alt bărbat. pretextând că îi asigurase deja urmaşi lui Cato [. Și ceea ce nu era prevăzut.

Antichitatea a cunoscut şi ea căsătoriile din interes. sfârşitul sec. fiind consemnate într-una din “Satirele” acestuia. Muzeul Regal al Scoţiei Scene din viaţa unei matroane romane prind viaţă sub pana iscusită a lui Juvenal.Hr. evident. moştenitor al gloriei lor. de avuţia care să-i dea un nou lustru blazonului. Frumuseţe feminină de la curtea Flaviilor. portret funerar în encaustică.Hr. I d. Personajele sunt Laelia. al doilea soţ. Având în comun un urmaş de sex masculin. aşadar războiul dintre ei ar fi fost mult mai greu de declanşat. bust de marmură. până nu demult văduvă. Edinborough. se păstra o anumită distanţă faţă de pasiuni. pe atât de capricioasă şi crudă. cum spune acelaşi Juvenal. un fost aristocrat scăpătat care se încumetase s-o ia în căsătorie pe năprasnica văduvă tentat. din principiu şi prin educaţie. Dar nici în vremurile acelea interesul n-aducea fericirea căci. dacă ar fi trăit copilul care abia se născuse.căreia. “este văduvă femeia care s-a căsătorit cu un om lacom”... Muzeul Capitolin “Fata cu podoabe”. Iulia a murit la naştere şi această întâmplare nefericită a rupt imediat legăturile care îi uneau pe cei doi bărbaţi. provenind de la Fayum. conducătorii a două gentes (familii) nu ar fi putut adopta puncte de vedere ostile. 80-90 d. Căci. pe cât de bogată. Roma. şi Publius. 8 . nu există nici o îndoială că altul ar fi fost comportamentul celor doi imperatores.

Burrus întârzia neaşteptat de mult. la început bine dispusă. Sapho deveni şi mai neîndemânatică. La un moment dat. În sfârşit. posibilităţi. trena lungă. devenea tot mai neliniştită şi mai nervoasă. aşa cum făceau de altfel toţi bărbaţii romani. iar cealaltă îi prinse la spate. Stola era confecţionată din mătase şofranie. reuşind să facă două lucruri concomitent: cu o mână aplica aspra corecţie sclavei. Furia. Laelia trecuse de 40 de ani şi trebuia să recurgă la multe artificii spre a-şi păstra. În prezenţa acestui instrument cu care făcuse de atâtea ori cunoştinţă. după ce părăsise camera conjugală. În aşteptarea lui Caius. În timp ce Publius părăsea locuinţa. care tot nu reuşise să disciplineze bucla rebela: . i-a scris febril o misivă amantului ei. 9 . un fel de cămaşă strânsă pe corp. soţul plecase ca de obicei în for pentru diferite treburi. Laelia făcu câţiva paşi. O sclavă o ajută să se încingă sub piept. nu s-a mai putut stăpâni. Burrus. Sapho părea distrată şi neatentă. Mai întâi. ea s-a îndreptat grăbită spre budoar şi acolo. netrebnico. dacă nu frumuseţea sau tinereţea. mai mult sau mai puţin graţioşi. După ce Cytheris aduse apă într-un lighean de metal. Două sclave. războindu-se fără succes cu o buclă rebelă. Apoi Cytheris îi aduse stola. pe o tăbliţă. Apoi. Laelia atât aşteptase. Sapho spălă obrazul stăpânei şi începu să-l fardeze. Caius. printre lacrimi şi ţipete.. Stăpâna. Laelia scoase o cutie de fier lustruit.. au fost chemate să-şi ajute stăpâna. a fost trimis să predea tăbliţa destinatarului. nu vezi că nu-i bine?” Și stăpâna ceru să i se aducă biciul. Cochetă.“Ce faci. al pregătirii toaletei. sclavele o ajutară pe Laelia să-şi îmbrace tunica de lână albă. din care alese un fard trimis de un dibaci negustor din Millet. iar cu cealaltă dădea indicaţii cum să-i fie potrivit părul. cel puţin aparenţa lor. Publius însuşi tratase cumpărarea acestor farduri. Dintr-un scrin situat lângă patul din budoar. aceasta deosebindu-se de tunică prin faptul ca avea mâneci făcute din două bucăţi prinse cu copci. un sclav de încredere. La început. Pe spatele sclavei au început să curgă loviturile cu nemiluita. de culoare vişinie. Dar lucrurile nu se desfăşurau ca de obicei. şi-a descărcat-o asupra sclavelor şi. coafura s-a terminat. bineînţeles. furnizor al marii aristocraţii. pe care nu le mai avea. Apoi. la fel de complicat. fără mâneci. asupra lui Sapho. Urma ceremonialul. experimentate în asemenea treburi. Cytheris şi Sapho. ţesută la Millet. pentru a adăuga un plus de frumuseţe artificială farmecelor pe care natura i le dăduse după. în admiraţia prefăcută a celor două sclave. Dar “toaleta” abia începuse. mai ales. Stăpâna dovedea o mare dexteritate în această privinţă.Într-o dimineaţă. Laelia a pus în acţiune toată arta cosmetică a vremii. asemănătoare unei rochii. de cingătoare.

puţin cam plin. Văduviile se obţineau repede dacă se recurgea la serviciile bine retribuite ale unor otrăvitoare de profesie. se petreceau lucruri pe care uneori chiar autorii antici. când primeşte scrisoarea de la amant. terminându-şi treburile în for. acasă.Dar ce crimă a săvârşit sclavul? De ce merită să fie răstignit? Cine este martor? Cine l-a denunţat? Ascultă. Aristocrata era acum gata.. zi de zi. desigur. te-ai aştepta ca o mamă să înveţe pe fiica sa deprinderi oneste şi altele decât acelea pe care le are.. pentru care budoarele n-aveau taine. Numai că acum Burrus întârzia şi cu cât întârzierea sclavului trimis cu misiva se prelungea. Multe soacre îşi dirijau fiicele într-un adevărat război. în budoar se urzeau intrigi şi se consumau infidelităţi. Aşa vreau şi aşa poruncesc! Voinţa mea să fie drept explicaţie!” Laelia n-ar putea fi considerată nici mai crudă. matroana a trebuit să se mulţumească cerând crucificarea sclavului: . s-au jenat să le aştearnă pe hârtie. confecţionată de asemenea din stofă de Millet. plimbare. neaşteptat şi nedorit.. împotriva ginerilor lor: “Trebuia să-ţi pierzi nădejdea . în budoar. atâta timp cât soacra este în viaţă.că o să mai ai linişte în casă.scria Juvenal . dornice să rămână mai degrabă văduve. voit somptuoasă. Ea îi învaţă pe paznici şi îi îmblânzeşte cu bani.“Înalţă o cruce pentru sclav! . Ea o învaţă. Burrus avusese de mult grijă să le spună. Nu era un secret nici pentru cele două sclave cu cine se plimba stăpâna lor. sclavul este om? Să zicem că n-a făcut nimic. un fel de mantie. în penumbra draperiilor catifelate. cărora le destăinuiau aventurile amoroase. Astfel. Sclavele scăpaseră de cea mai grea şi primejdioasă trudă a zilei.. femeie! Nici o şovăială nu-i prea lungă când e vorba de viaţa unui om! . Pleoapele fură date cu un fard albastru-verzui şi câteva picături de beladonă făcură ca ochii să capete o strălucire pe cât de stranie. Aici. era bine drapat. reveni. Neputând să-l expedieze. fu completată cu palla. Ea învaţă pe fiică-sa să se bucure de spolierea bărbatului. Stăpâna putea să plece la.Ținuta. atât de slobozi în exprimare. încât părea o umbră viorie.. Între timp. În budoar îşi primeau matroanele aristocrate prietenele de încredere. şi tot în budoar se punea câteodată la cale debarasarea de soţii bogaţi deveniţi indezirabili soţiilor. soţul. Ceea ce se petrecea în budoarul Laeliei avea loc. cu atât sporea furia Laeliei. nici mai perversă decât alte aristocrate romane din vremea ei.” 10 . mocnit sau făţiş. pe atât de falsă. corpul Laeliei. în mai toate casele celor bogaţi.Nebunule. să nu-i răspundă simplu şi necioplit. deşi ar fi făcut-o cu mare plăcere. atât de străvezie.. Adeseori capetele firelor intrigilor urzite în budoar se aflau în mâinile venerabilelor mame ale matroanelor.

de unde sunt aceste femei-monştri. judecătorul l-a întrebat maliţios: “Atunci. femeia însărcinată de Caesar să o supravegheze îndeaproape pe Pompeia. sclava l-a întrebat cine este şi ce caută. La răspunsul negativ al lui Caesar. toată Roma vuia că misterele zeiţei Bona fuseseră pângărite de către Clodius. “Pulcher” a fost absolvit de orice vina. stadiului de decădere şi de corupţie a cercurilor aristocratice.Istoria a consemnat şi câteva cazuri amuzante. Deghizat în cântăreaţă. Și astfel. Juvenal încerca să dea următoarea explicaţie: “Mă întreb. corespunde moravurilor epocii. Clodius a fost dat în judecată. Pompeia: La Roma era obiceiul ca sărbătoarea zeiţei Bona să se organizeze în casa unui magistrat roman numai între femei. păţania uneia dintre soţiile lui Caesar. pătrunzând până în camera unde se celebrau misterele zeiţei Bona. ca simbol al fecundităţii . a invitat la dans. cu 31 de voturi contra 25. deşi. care-i era necesar ca instrument politic. Clodius a refuzat. după voce. îndeosebi politice. încălcând acest obicei. de unde 11 . între ei existând de mai mult timp legături de dragoste. Caesar preferase să-l salveze pe Clodius. Caesar a fost întrebat dacă ştia ceva despre legătura dintre soţia sa şi Clodius. şi Clodius. Între timp. care-i era soţie infidelă. de pildă. a pornit în căutarea iubitei. cu acest prilej..o scroafă gata să fete. aveau loc unele dansuri care mimau actul procreaţiei. Faptul că budoarul femeii romane devenise locul unde se ţeseau intrigi. unde se puneau la cale crime şi unde viciile erau în floare. deoarece. Participând la proces ca martor. intuise ca “harpista” era de gen masculin. Ca urmare. Totuşi. între Pompeia. După un sacrificiu . Caesar a repudiat-o pe Pompeia.adus zeiţei. aventura soţiei lui Caesar cu Clodius a fost speculată de unele cercuri aristocratice în interesul lor politic. cum a fost. Una dintre participante.. În acea noapte. dansurile şi cântecele s-au întrerupt. Nerăbdător. de ce ţi-ai repudiat soţia?” “Fiindcă nu se cade ca soţia lui Caesar să fie bănuită măcar!” ar fi răspuns acesta. Deşi în realitate era o întâmplare tipică de alcov. s-a dat alarma şi toate uşile au fost închise. De fapt. Imediat. Clodius a luat cu el o harpa şi a pătruns în palatul lui Caesar cu ajutorul sclavei de încredere a Pompeii. Clodius era cunoscut ca om de casă şi susţinător al politicii lui Caesar. Caesar a hotărât ca sărbătoarea să se ţină în palatul său. cântăreaţa! Luat prin surprindere şi ignorând ceremonialul serbării. supranumit “Pulcher” (“Frumosul”). Adversarii acestuia s-au grăbit să declanşeze o violentă campanie în Senat. Cu nostalgia unor vremuri apuse. Pompeia s-a gândit să profite de acest prilej pentru a petrece câteva ore cu Clodius. Intrigată. şi tocmai sclava Aurelia. urmau cântece şi dansuri pe care le executau femeile între ele.

venal şi gata oricând a provoca scandaluri publice. mama lui Alexandru cel Mare. Este uşor de înţeles de ce Augustus. Banii funeşti au adus mai întâi aici moravurile străine. cel mai important loc l-a deţinut celebra Fulvia. încheiată cu tribunul Clodius “Pulcher” (“Frumosul”). ori mai rele decât bărbaţii. În galeria matroanelor de seamă ale secolului I î... ori mai bune.au izvorât? Odinioară averea oferea lumii femei latine caste. Clodius se afişase în societatea romană ca o creatură afemeiată.. un istoric spunea că erau răscolite de pasiuni până şi în somn. participanţi atât la maşinaţiunile politice. fidele idealurilor de moralitate ale timpului lor au existat. Nu este nici o crima şi nici o nelegiuire a poftei care să nu se petreacă la Roma de când a pierit sărăcia romană.” Câtă dreptate avea Juvenal o dovedeşte faptul că budoarul a apărut în arhitectura caselor romane târziu. În casele mici ale romanilor în epoca precedentă nu era loc pentru aşa ceva. care sau remarcat prin lacomie. constituind o expresie vie a moravurilor epocii. cu apucături imorale. care între anii 58-40 î. a fost părtaşă la multe evenimente politice zgomotoase. “cel mai îndrăzneţ şi mai netrebnic dintre demagogi”.Hr. Lumea elenistică a cunoscut femei ambiţioase. În cârdăşia lui Clodius puteau fi văzuţi Curio şi Marcus Antonius. Pe scena istoriei a intrat odată cu prima sa căsătorie.. doi tineri imorali. Cleopatra). Budoarul a fost deci un atribut al bogăţiei. şi bogăţiile efeminate au distrus generaţiile cu luxul urât. cazuri de femei virtuoase. În continuare însă ne vom concentra pe schiţarea portretelor unor personalităţi feminine ale lumii romane. cum a fost numit de Plutarh. Acum.. fără să reuşească însă. fie ele curtezane sau împărătese. înspăimântat de amploarea pe care o luase corupţia la Roma. ca expresie a marilor bogăţii acumulate la Roma. după cum s-a vazut în cazul necinstirii casei lui Caesar. cruzime.. chiar demonice.Hr. desfrâul mai larg decât armele s-a încuibat şi răzbună lumea învinsă. Despre ele. încerca.. Acestor femei greco-macedonene şi anumitor împărătese romane li se poate aplica caracterizarea moralistului La Bruyère. ele fiind adesea adevărate calamităţi pentru cei din jur (Olympia. Munca şi somnul scurt. mâinile obosite şi înăsprite de torsul lânei etrusce şi Hannibal care era la porţile Romei şi soţii care stăteau de veghe în turnul de la poarta Collina nu îngăduiau ca micile case să fie atinse de vicii. cât şi la dezmăţurile 12 . în spiritul decenţei şi al onestităţii. imoralitate şi nevoia de a-şi impune dorinţa fără nici cea mai mică împotrivire. care spunea că femeile sunt extreme. o reînviere a vechilor moravuri. Bineînţeles.

nu putea rămâne mult timp departe de frământările politice ale Romei. “o femeie care niciodata nu putea sta liniştită” (Appian). căci îl acaparase după ce fusese obişnuit şi supus să asculte de poruncile lor”. soldaţii şi veteranii din diferitele tabere siliră pe Octavian. în calitatea sa de consul. A urmat asasinarea lui Caesar. s-a căsătorit cu Fulvia. În acest fel. Astfel.demagogului. datorită influenţei sale. Acest lucru l-a făcut pe Cicero să spună mai târziu că Fulvia a fost “femeia fatală” pentru căsniciile celor doi.m. îndreptate împotriva lui Antonius. Acesta a fost asasinat pe Via Appia de către “ciomăgaşii” rivalului său electoral Milo. ceea ce îl făcu pe Plutarh să noteze: “În adevăr. Curio şi-a pierdut armata şi viaţa (49 î. Acum. “Monstrul cu trei capete”. nici la grija gospodăriei şi care nu era mulţumită să domine un soţ oarecare. femeie ambiţioasă.a.).Hr. în scopul de a porni contra asasinilor lui Caesar. s-au abătut numeroase necazuri.d. Brutus şi Cassius. care se întăriseră în Orient. Cleopatra îi datoreşte Fulviei docilitatea cu care Antonius se învăţase să suporte dominaţia femeilor. Trimis cu trupe de către Caesar în Africa. nici Fulvia nu era cruţată de limba veninoasă a oratorului..Hr..Hr. Antonius renunţând la viaţa de petreceri. fiind sprijinit de Senat. Lepidus. dură şi turbulentă. Ea puse ochii pe Marcus Antonius. se amesteca acum direct în treburile politice ale soţului. Bineînţeles. Tânărul Octavian. căsnicia s-a dovedit a fi de scurtă durată. discursuri violente şi denigratoare. dispunând acolo de numeroase 13 . posturile de guvernatori ai provinciilor. În Senat. Fulvia s-a căsătorit cu Curio. ca să alunge de acolo pe Cato cel Tânăr. strângea în jurul său veteranii fostului dictator. că rechema condamnaţii din exil după bunul ei plac ş. îşi împărţi conducerea provinciilor şi a armatelor. care conducea Galia Narbonensis (43 î. Dacă ar fi să dăm crezare invectivelor răutăcioase ale lui Cicero.). realiză cu acesta cea de-a treia căsătorie. ales tribun al poporului în anul 50 î. Antonius pierde lupta şi este silit să fugă la prietenul său. aceşti doi viitori soţi ai Fulviei i-ar fi devenit amanţi încă de pe timpul căsniciei ei cu Clodius. Cicero o acuza pe această femeie de venalitate: şi anume că vindea. În scurt timp. şi apărător al intereselor lui Caesar în locul defunctului Clodius. femeie care nu se gândea la torsul lânei. ci voia să conducă pe un conducător şi să comande un comandant. Dar o fiinţă ca Fulvia. Antonius şi Lepidus să încheie cel de-al doilea triumvirat. Sătui de vărsări de sânge. Dar şi de aceasta dată. pe capul lui Antonius. s-a ajuns la bătălia de la Mutina (Modena). Fulvia. mâna dreaptă a lui Caesar. Cicero deschidea seria celor 14 “Filipice”. cum numea Varro triumviratul. în calitatea de moştenitor legal al lui Caesar.

în scurt timp. Fulvia. aşa încât el este cauza morţii sale” (Appian). Revederea dintre cei doi soţi. unii fiind ucişi doar pentru că bogăţiile lor stârneau pofta ambiţioasei femei. continuând a-l batjocori”. în vârstă de 12 ani. s-a îmbolnăvit şi şi-a agravat boala din cauza relei dispoziţii. nu a fost deloc plăcută. apoi a ordonat să fie expuse în punctul cel mai înalt de pe Rostra (tribuna oratorilor). “certându-se cu soacra sa Fulvia. lăsându-se cu învinuiri reciproce şi certuri violente din cauza Cleopatrei şi a războiului perugin. în tragedia sa “Antonius şi Cleopatra”. unde a căzut în curând sub farmecele Cleopatrei. Când i-au fost aduse lui Antonius capul şi mâna dreaptă a oratorului. La cererea soldaţilor din ambele partide. “supărată din pricina urii pe care i-o arătase Antonius. în Grecia. nădăjduia să-l smulgă pe Antonius de la Cleopatra. scrie Suetonius. împăcarea dintre Antonius şi Octavian se cimentă prin căsătoria celui din urmă cu micuţa Clodia. dacă se va produce o schimbare în Italia” (Plutarh) a declanşat un nou conflict între Antonius şi Octavian. neastâmpărată şi îndrăzneaţă. Doar Shakespeare. i-a acordat Fulviei mai multă simpatie decât istoricii antici si moderni. Firea sângeroasă a matroanei s-a arătat mai ales pe timpul proscripţiilor. Apoi. fecioară.). chiar în acel loc de unde poporul îl ascultase vorbind împotriva lui. acesta le-a privit cu satisfacţie şi dispreţ. i-a tras limba afară şi a înţepat-o cu acele pe care le purta ca podoabe în păr.Hr. Dacă ţinem cont de caracterul sângeros al acestei femei. în Grecia (42 î. fu detestată şi dată uitării. Peste doi ani. După dispariţia “femeii fatale”. toţi condamnau amestecul ei în viaţa politică a Republicii şi. mai înainte de a fi transportat [pe Rostra]. l-a aşezat pe genunchii ei. cunoscut drept războiul perugin. 14 . care sa încheiat cu infrângerea trupelor fidele lui Antonius.legiuni. fiică a Fulviei din prima căsătorie. Fulvia “care din fire. ordonate de triumviri împotriva rivalilor politici. După înfrângerea asasinilor lui Caesar în lupta de la Philippi. aşa cum o luase”. şi după ce l-a insultat prin cuvinte triviale şi l-a scuipat pe frunte. Octavianus îi trimise fata acasă. Dio Cassius relatează următoarele: “Fulvia apucă capul [lui Cicero] în mâinile sale. care a fost prins şi decapitat pe când încerca să fugă în Orient. triumvirii şi-au împărţit imperiul între ei. Antonius primind Orientul. căci Antonius n-a vizitat-o deloc în timpul bolii. regina Egiptului. Setea de răzbunare a Fulviei n-a cunoscut nici o limită în cazul lui Cicero. aceste fapte teribile pot fi considerate reale cel puţin în parte. deschizându-i gura.

. ea aducea în patul imperial miasmele lupanarului”. se spune că era o nimfomană prin definiţie. prostituata imperială ieşea însoţită doar de o singură slujnică. Această reputaţie îndoielnică se datorează. Aceasta este o versiune deformată a întâmplărilor şi păţaniilor conjugale ale lui Claudius. N-ar fi imposibil ca o prostituată să se fi deghizat în Messalina şi 15 . Muzeul Luvru Claudius ca Jupiter. în cea mai mare parte.Messalina cu Britannicus copil.Hr. într-o singură zi. cca. care pretindea că ea rivaliza cu cea mai populară prostituată din Roma.Hr. 50 d. menţiona următoarele în legătură cu ea: “În timpul nopţii. pe uşa căreia o inscripţie o desemna sub pseudonimul de Lysica. Muzeul Gregorian Profan Despre Valeria Messalina. cca. executând 25 de acte sexuale. Când proxenetul şi-a concediat pensionarele. ea intra în sufocantul lupanar cu perdele uzate. Acolo se prostitua cu sânii acoperiţi cu o plasă de aur şi-şi expunea pântecele gol.. într-una din celebrele sale “Satire”. hidoasă... care au constituit un motiv de râs şi batjocură multă vreme pentru plebe. cu obrajii înnegriţi de fumul lămpii cu ulei de rapiţă ce lumina anemic încăperea.. cea de-a treia soţie a împăratului Claudius. Vatican. ea a plecat tristă.. Juvenal. Dezgustătoare. lui Plinius cel Bătrân. unde avea o cameră rezervată. Paris. grup statuar din marmură. 45 d.

cu cavalerul Caius Silius. bărbatul Messalinei pune mâna pe Roma” (Suetonius). Nu se ştie dacă era vorba doar de o banală fantezie amoroasă. Messalina. în lipsa soţului ei. iar tânăra împărăteasă se credea îndreptăţită să depăşeacă limitele suportabilului. înaltei aristocraţii. iar Messalina mai puţin de 20). moartea şi-ar fi îndreptat paşii către acuzator” (Tacitus). ea rămâne geniul nefast din prima parte a domniei împăratului. rolurile s-ar fi inversat. De această dată. a luat iniţiativa dezvăluirii complotului în faţa împăratului. Pe mulţi dintre cei condamnaţi la moarte îi chema a doua zi. în cinstea cuceririi Britanniei în anul 43 d. .se aşeză la masă şi întrebă de ce nu vine împărăteasa. Nero însuşi. Messalina depăşise orice măsură. iar chipul ei din repertoriul 16 . viitoarea soţie a lui Nero. Narcissus. se întorcea cu faţa acoperită de hematoame. Numele Messalinei a dispărut din inscripţii. La acestea mai trebuiesc adăugate şi riscurile la care s-ar fi expus. Din căsătoria celor doi s-au născut doi copii: Tiberius Claudius Germanicus. fără să-şi dea seama. Aşa se explică şi căsătoria în timpul unei bacante. dar amanţii ei aparţineau. într-adevăr.scrie Suetonius . denumit mai apoi Britannicus. sau dacă făcea parte dintr-un cadru religios. Se spune că el ar fi semnat actul de dotă al Messalinei pentru căsătoria cu Silius. fie la masă. crezând că ei întârzie. când se încumeta să treacă prin locurile rău famate din cartierul podului Milvius. Claudius era influenţabil şi fricos. din care se vede slăbiciunea de minte a lui Claudius.zvonurile să fi influenţat opinia publică. fără doar şi poate. şi Octavia.Hr. dar Claudius nu i-a acordat niciodata titlul de Augusta. fie să joace zaruri cu el şi. “După ce a omorât-o pe Messalina. rătăcind singură prin cartierele rău famate ale oraşului. Claudius avea 50 de ani. ştiind că dacă Messalina ar fi avut ocazia să se apere în faţa slabului ei soţ. Silius. Marea sa poftă de mâncare şi băutură îl aruncau într-un fel de inconştienţă mintală. un libert de la curtea imperială. Mai mult ca sigur Messalina era o femeie cu moravuri uşoare. sfârşind prin a crede în această fabulaţie absolut incredibilă având în vedere cât era de păzit palatul imperial. Suetonius a înregistrat o serie de amănunte. avertizându-l că “dacă nu ia lucrurile în pripă. îl ducea de nas pe bătrânul ei soţ (în momentul în care se căsătoriseră. Se pare că. proaspătul ei soţ. le reproşa prin curieri ca sunt nişte somnoroşi”. şi alţi membri ai cortegiului bahic al desfrânatei împărătese au fost daţi rând pe rând pe mâna călăului. Lacomă şi desfrânată. Libertul primi pentru o zi împuterniciri depline pentru a lua măsuri drastice şi acţionă cu rapiditate. “dacă Narcissus n-ar fi grăbit uciderea ei.. Aceste două naşteri i-au asigurat Messalinei o bună poziţie la palat.

pretinzând că sunt în joc “interesele întregii lumi”. Următoarea şi ultima femeie nefastă din viaţa conjugală a împăratului Claudius a fost Iulia Agrippina.Hr. ca zămislire de prunci şi curăţenie sufletească”. Din prima căsătorie cu Cnaeus Domitius Ahenobarbus. pe Lucius Domitius Ahenobarbus. Rămas văduv în urma uciderii destrăbălatei Messalina. rezumată de către Tacitus în fraza: “Strămoşii ei au 17 .. Soţul muri în curând de hidropizie. o rechemă din exil şi-i restitui bunurile confiscate. British Museum Nero si Iulia Agrippina. viitorul Nero. noul împărat Claudius. lăsându-i o mare avere. dar el s-a păstrat ca cel mai nefast exemplu al desfrâului şi imoralităţii unei societăţi în descompunere. Norocul îi fu nestatornic şi fu exilată din nou.sculptural al epocii. sec. despre care se spunea că îi era şi amant.Hr. dar şi acest soţ va muri şi îi va lăsa o avere imensă. Agrippina (aceasta era fiica lui Germanicus şi a Agrippinei Senior). un om brutal şi depravat. îl obligă pe Claudius să o ia de soţie pe Agrippina. împăratul se căsători cu nepoata sa de frate. care o şi exilă pe Agrippina. Cap de bronz al lui Claudius. Agrippina îşi fixă o directivă fundamentală de conducere. După asasinarea lui Caligula. I d. în curând confiscată de hrăpăreţul Caligula. împreună cu filosoful Seneca. Va face o a doua căsătorie. 54 d. avusese un fiu. Ca soţie a împăratului Claudius. împărat şi frate. monedă de aur datând din cca. relateaza Tacitus. Londra. de această dată din ordinul Messalinei. “o femeie deosebită ca neam. Căsătoria incestuoasă a primit aprobarea Senatului care.

fu numit “şeful tinerimii” şi primi funcţii de preot. obţinu privilegiile de vestală şi astfel. După ce se vindecă. În acelaşi timp. păru că se uşurează. la festivităţi stătea lângă împărat. reducând puterea liberţilor. va pregăti succesiunea la tron a lui Nero şi înlăturarea moştenitorului legitim Britannicus. alături de Nero. La 16 ani Nero se căsători oficial cu fiica împăratului. iar filosoful va deveni un important colaborator al ei. Ba mai mult. deşertându-şi pântecele. îmbrăcă toga virila (de bărbat). într-un car aurit. deoarece se temea de cele ce vor urma după aceea. căruia îi acordă toga virila. unde primea ambasadori. Mai rămânea un singur obstacol în faţa ambiţiilor acestei femei: persoana lui Claudius. avea o gardă personală formată din soldaţi pretorieni. Libertul Narcissus. Seneca îl iniţie pe fiu în domeniul literaturii. puterea ei nu fu simţită fie din cauza rătăcirii de minte a lui Claudius. Tacitus descrie astfel lucrurile: “Otrava a fost turnată într-o mâncare de ciuperci care-i plăcea foarte mult [lui Claudius]. mai ales că Nero se comporta ca şi când ar fi deja împărat. acelaşi care o răsturnase pe Messalina. va obţine rechemarea lui Seneca din exil. începu să se trezească în cele din urmă. Treptat. urca pe Capitoliu. fie pentru că era beat. va aranja căsătoria lui Nero cu Octavia. Claudius îşi aduse aminte de Britannicus. pentru a face cunoscut în întreg imperiul rolul politic pe care îl deţinea. Din această pricină. Împărăteasa ambiţioasă şi vicleană va împărţi bani armatei şi poporului. Ea va face ordine în finanţe şi la curtea imperială. fiul împăratului cu Messalina. Dădu o mare atenţie educaţiei lui Nero. popularitatea acestuia din urmă crescând în dauna lui Britannicus. fiind bolnav şi împins de Agrippina. Între timp ea nu uita să-şi mărească prestigiul. cinste acordată până atunci numai marilor preoţi. care o vor aclama pe ea şi pe Nero. înfruntă primejdiile clipelor de faţă şi 18 . Soarta lui Britannicus fu pecetluită din cauza prostiei tatălui său care. declară în Senat că numai Nero era capabil să-i succceadă. la cererea ei. Crima a fost premeditată şi la ea au fost asociaţi o femeie specializată în otrăvuri. încerca acum acelaşi lucru cu Agrippina. a pus să fie bătute monede cu chipul ei şi al fiului ei etc. eunucul însărcinat cu servirea mesei şi doctorul palatului. filosofiei şi retoricii. Octavia. va reuşi ca fiul său să fie adoptat şi pus pe picior de egalitate cu Britannicus. iar Burrus în probleme de artă militară. cel mai fidel servitor al împăratului. din aceasta ea îşi cerea dreptul cuvenit”. Aceasta se hotărî să acţioneze ea prima. a cărui lichidare va avea loc în curând.cucerit imperiul. cu acest prilej ea primind titlul de Augusta. s-a hotărât să-l elimine pe împărat. Agrippina fu cuprinsă de groază. Profitând de faptul că Narcissus era plecat să-şi trateze guta de care suferea. plăpânda fiică a lui Claudius.

la cererea ei. care pierdea puterea câştigată în timpul lui Claudius. dar aceasta continua să-l şantajeze şi să-i facă ameninţări de genul: “Britannicus a intrat în anii de adolescenţă şi este adevăratul vlăstar . pe care un intrus. un adoptiv îl deţine. se deschid deodată uşile palatului imperial şi Nero. la vârsta de 17 ani. Și acesta. Nero va rosti un discurs în Senat prin care va schiţa liniile viitoarei sale politici de guvernare. iar cenuşa nevinovatului să fie depusă la mausoleul lui Augustus. îşi va sacrifica mama şi apoi pe Octavia. s-a continuat a se emite monede pe care apăreau efigia ei alături de cea a lui Nero. Claudius porni spre împărăţia lui Hades. Narcissus va fi asasinat şi crimele ar fi continuat dacă nu s-ar fi opus Burrus şi Seneca. după cuvintele de îndemn ale prefectului Burrus. fără ca Roma să ştie. Ca să se căsătorească cu această femeie. ştiind bine că o crimă.vrednic să ia tronul părintesc. dădu buletine medicale false despre boala împăratului. în anul 54 Nero devine împărat. ca ei să nu afle de tragedia tatălui lor. După terminarea perioadei de doliu. se începe cu primejdie.” Nero se hotărăşte la un dublu asasinat. 19 . izolă pe Britannicus şi pe Octavia. potrivit rânduielilor militare. Aici. Și astfel. dar se termină cu răsplată”. Nero este primit cu urări de bine şi urcat în lectică”. o nouă rivală a Octaviei şi a Agrippinei. oricât de înfiorătoare ar fi. pe la amiază. prin localuri rău famate. a cărui complicitate şi-o asigurase din vreme. boală de care suferea de mic copil. Nero va asista la moartea rivalului său. Cu un sânge rece moştenit de la mama sa. din Câmpul lui Marte. însoţit de histrioni şi gladiatori. Fiul va încerca să se debaraseze de sub tutela mamei. Tot acum o cunoscu şi pe Popaea Sabina. întocmită de Seneca. Cuvântarea.. timp de trei zile. însoţit de Burrus. Astfel. deoarece Agrippina. lovea direct în Agrippina.recurse la medicul Xenofon.. Nero începu faimoasa sa viaţă de nebunii şi desfrâu. dar treburile statului vor rămâne a fi conduse de teribila sa mamă. iese spre a se duce la cohorta care. toate astea pentru a-i permite femeii să-şi aranjeze succesiunea. Nero va ordona ca imediat să se treacă la incinerarea trupului lui Britannicus. Britannicus este otrăvit la un banchet. făcea de gardă atunci. declarând celor de faţă că probabil fiul lui Claudius avea o nouă criză de epilepsie. Pentru a nu fi bănuit. Scăpat de spectrul lui Britannicus şi reuşind să înfrângă pretenţiile mamei sale. se crede că i-a vârât în beregată o pană înmuiată într-o otravă fulgerătoare. Tacitus relatează în continuare: “abia cu trei zile înainte de idele lui octombrie. sub cuvânt că-l ajută pe bolnav în sforţările lui să verse. Aceasta nu dorea să-şi piardă puterea şi influenţa câştigate şi. cu titlul de “mamă a împăratului”.

o privi peste tot şi cercetându-i rănile. Agrippina arătându-i pântecele îi strigă: «Loveşte pântecele!» şi se prăbuşi apoi. îşi înarmase dinainte corpul împotriva oricărei otrăviri” (Tacitus). şi când. 20 .Hr. Agrippina împotrivindu-se acestei legături. pronunţă în fine o vorbă mult mai nelegiuită decât însuşi omorul. Nero s-ar fi dus să-i vadă cadavrul “şi dezvelind-o .Nero. Roma.. Turbat de furie că a eşuat şi de această dată. Roma. Nero va trimite militari la vila împărătesei să săvârşescă crima. acesta a început să se desfacă. Bună înotătoare. după el. Ca să fie sigur de moartea Agrippinei. la o margine de drum. împărăteasa se va salva ajungând la nişte bărci pescăreşti. 54-68 d. încercă să-l scoată pe împărat din încurcătură. Se spune că proorocii îi preziseseră Agrippinei că Nero va împărăţi. centurionul scoase sabia ca s-o răpună. Muzeul Naţional Ruptura definitivă între mamă şi fiu va surveni când Nero se va logodi cu Popaea Sabina. într-un modest mormânt.scrie Dio Cassius . Un libert viclean. Cel dintâi care o izbi cu un ciomag în cap a fost comandantul de vas. numai pe tron să rămân”. căci zise «Nu ştiam că am o mamă aşa de frumoasă»”. bust de marmură. bust de marmură. Replica acestei aprige femei a rămas faimoasă: “Să mă ucidă. “Ucigaşii vin cu toţii în jurul patului ei. comandantul flotei de la Misenum. călătorind cu un vas. Împăratul încercă să scape de mama sa otrăvind-o “dar Agrippina folosind antidoturi. doborâtă de numeroase răni” (Tacitus). fără nici o ceremonie. iar însoţitorii Agrippinei au fost ucişi cu lovituri de vâsle. dar îşi va ucide mama. Muzeul Capitolin Popaea Sabina. Plecată spre vila sa. Trupul i-a fost ars şi depus. cca.

Averea rămasă de la bunic. acesta va sta până la razboiul civil din anii 68-69. un bărbat distins. dragostea este o tiranie dulce. Prima oară s-a căsătorit cu un cavaler.cu cârlionţi aranjaţi în jurul frunţii şi o masivă diademă aşezată pe cap. dar faptele . perseverentă şi vicleană. să se simtă fericit. Popaeus Sabinus. care era hotărâtă să facă orice pentru a deveni împărăteasă. Era tânăr. îşi va lua numele bunicului dinspre mamă. doar pentru câteva luni.. când destinul îl va ridica pe tronul Romei. Ieşea destul de rar pe stradă şi numai cu scopul de a produce vâlvă în jurul ei [. Nero simţea nevoia să fie el. Împăratul se îndrăgostise. Dar. Noua metresă imperială avea cu cinci-şase ani mai mult decât Nero. împăratul îl va trimite pe Otho să guverneze o provincie îndepărtată.Atât de mare îi era dorinţa de a avea puterea încât nici moartea nu o speria. După cum spune o vorbă. Otho. rămânând orfană de mică. să facă ce-i place. Popaea Sabina era o femeie cu experienţă. nefăcând deosebire între soţi şi amanţi. Ea a reuşit să-l subjuge pe Nero şi să-l facă un adevărat sclav care nu-i ieşea din cuvânt.] avea totul în afară de un suflet cinstit”. La rândul ei. Popaea Sabina era o curtezană de înaltă clasă. Soţul acesteia. frumuseţea şi atmosfera de mister create de Popaea au produs în jurul ei valuri de pasiuni şi au adunat cohorte de bărbaţi. şi era nu numai foarte frumoasă. Tacitus consideră anul 58 ca “începutul unui şir de mari nenorociri pentru stat”. Lusitania. Eternul feminin făcea încă o victimă. Pe Popaea Sabina. să se distreze. dar atrăgea şi printr-un magnetism specific Evelor care au şi o minte ascuţită. cu care a avut un fiu. iar frumuseţea feminină este făgăduinţa fericirii. fost consul şi răsplătit prin triumf pentru faptele sale de arme.. însă a 21 . în vârstă de 20 de ani. Viaţa-i făcută pentru plăcere. Bustul păstrat la Muzeul Naţional din Roma o înfăţişează ca o femeie cu trăsături frumoase ale feţei. Mama sa fusese cea mai frumoasă femeie din Roma. aşa cum spunea Tacitus. a făcut imprudenţa de a-şi lăuda frumuseţea soţiei în faţa împăratului. va fi crescută în casa bunicului său. uşor idealizate.dezmăţ. iar fiica o moştenea. Cicăleala permanentă a mamei începuse să-l plictisească pe tânărul suveran. Nero o invită la palat şi în scurt timp deveni amanta împăratului. Curtezana se născuse în familia lui Titus Ollius şi. nelăsându-se subjugată de sentimentele sale proprii sau de simţămintele altuia pentru că ea împărţea plăcerile acolo unde putea trage foloase”. Nero a cunoscut-o din întâmplare şi mai ales din curiozitate. În timp. Tacitus o descrie astfel: “Înfăţişarea ei arată cuminţenie. sănătos şi dorea să trăiască din plin. actuala Portugalie. acolo. Pentru a-şi asigura liniştea. Ea poartă o pieptănătură caracteristică epocii neroniene . Popaea “nu s-a tulburat niciodată de gura lumii.

cum sângele-i contractat în vine. cinstire acordată concomitent şi mamei. acesta. iar statuile amantei imperiale vor fi distruse. el o va acuza prin edict pe Octavia că este stearpă din cauza depravării şi a unui avort. Octavia e înăbuşită în aburii unei băi cu apă clocotită. din pricina spaimei. Sabina Popaea va grăbi căsătoria cu Nero. Tot în aceeaşi perioadă. împăratul se hotărî să o elimine pe nefericita fiică a lui Claudius. primită cu mare bucurie de împărat şi declarată încă din leagăn Augusta. Prin lacrimi false şi prin şiretlicuri femeieşti. ca metresă imperială îl va juca pe degete pe tânărul suveran. Sub vraja acestei femei. disculpându-se apoi pe creştini. Tiranul avea să îi aducă sfârşitul şi soţiei sale. După ce l-a cucerit pe Nero. soţia sa. Nero nu va mai asculta de sfaturile înţelepte ale lui Seneca şi Burrus şi va începe o viaţă de desfrâu. iar în final se va căsători cu acesta. Demenţa împăratului se va acccentua. i se scurgea prea anevoie. că nu a dorit să lase un vlăstar moştenitor al tronului. nu a făcut altceva decât să fie părtaş şi să încurajeze desfrânările lui Nero. Nero o va repudia pe Octavia şi-i va stabili un domiciliu forţat. fetiţa va muri. Popaea nu dorea să rămână doar în ipostaza de metresă oficială. în scurt timp. ea ţintea la locul de împărăteasă. numit prefect al pretoriului. Octavia va fi exilată în insula Pandanteria (azi Pantellaria). sub pretextul că este stearpă şi că nu-i face moştenitorul dorit. Acum. Nero va face dovada iubirii sale pentru Popaea asasinându-şi mama. alături de Popaea. Scoasă din minţi de manifestaţiile populare ostile ei şi favorabile Octaviei. Împăratul o va izgoni pe Octavia. Popaea născu o fetiţă. presărată cu crime abominabile. împăratul va fi obligat însă să o readucă la Roma. În anul 64 se spune că el ar fi comandat incendierea Romei. ea a reuşit săl zăpăcească pe împărat. Întors de la un spectacol de 22 . Noua împărăteasă îşi atinsese scopul. După ce a obţinut divorţul legal. un tânăr depravat ca şi ea. Nero era numai al ei şi îi putea aduce un moştenitor dorit de împărat. La aceasta s-a mai adăugat o grozăvie şi mai cutremurătoare: capul i-a fost adus la Roma pentru a fi arătat Popaeii” (Tacitus). Fiindcă a refuzat. despre care Tacitus spunea că “în el sălăşluiau laolaltă vechea lipsă de ruşine şi reaua faimă”. Furios. Nero îl angajează în serviciul său pe Sophronius Tiggelinus.devenit repede amanta lui Marcus Salvius Otho. Dar. iar în exil va primi ordinul să se sinucidă. iar actele lui de nebunie se vor înmulţi. Mulţimile o vor întâmpina pe Octavia într-un adevărat delir de entuziasm. curtezana era mulţumită. Cu o mârşăvie fără margini. Octavia “a fost legată în chingi şi i s-au deschis venele la toate încheieturile şi. De teama unei revolte populare.

Hr. Staatliche Museen Septimius Severus a fost primul neeuropean care a ocupat tronul Romei. Câştigând încrederea soldaţilor şi a poporului. Paris. era un soldat energic. Septimius Severus a dorit să se recăsătorească. Rămas văduv după moartea primei soţii. Acest împărat. Trupul defunctei n-a fost incinerat. tenace. Iulia Domna. Lovitura a fost fatală. În concluzie. El a consultat horoscopul mai 23 . născut în anul 146 din neamul lui Hannibal.. ambiţiosul. Septimius Severus credea că securitatea şi bunăstarea statului depindeau numai de legiunile care îl urcaseră pe tron. Muzeul Luvru Familia imperială: Septimius Severus. Iulia Domna.circ. la câteva zile. nelegiuirile. într-o criză de furie. ci îmbălsămat. a fost şters). el o va lovi cu piciorul în pântece pe împărăteasă. cca. după obiceiurile orientale. bun administrator şi preocupat să apere statul de duşmanii din interior şi exterior. literatură şi istorie. 205 d. se poate spune că Nero şi Sabina Popaea au fost un cuplu de îndrăgostiţi care au avut ca ideal plăcerea. cea care participase alături de împărat la atâtea nelegiuiri a plecat în lumea lui Hades. Caracalla (chipul celuilalt fiu. intrigile şi crimele făcând parte din modul lor de a trăi şi de a se simţi fericiţi. pe atunci comandant de legiune. Berlin. iar puterea le-a permis să-i terorizeze pe ceilalţi. care era şi însărcinată. vicleanul şi crudul african a fost în acelaşi timp un împărat care a iubit şi s-a apropiat de filosofie. Geta. bust de marmură.

din provincia Siria. căci împăratul Commodus îl suspecta că viza tronul. din propria armată. econom şi auster. Îmbrăcând haina de purpură. În noaptea de 1 ian. Viclean. căci Didius Iulianus fusese ucis între timp chiar de soldaţii care îl puseseră împărat. Capul lui Clodius Albinus. un senator bogat. ultimul reprezentant al dinastiei antoniene. Septimius va porni cu legiunile sale spre Roma şi va ocupa capitala imperiului. Iulia nu va întârzia să îl facă pe Septimius tată: în anul 188 îl va naşte pe Caracalla. iar corpul pretorienilor îl va desfiinţa. a fost asasinat. n-a reuşit să-i cumpere pe soldaţi. Geta. după câteva luni. Astfel. Pus la licitaţie de către soldaţii din garda pretoriană. care îşi vor proclama şi ele împăraţii lor. După aceste victorii. Septimius va sta în umbră. doar armele aveau să decidă care era cel mai tare dintre cei patru împăraţi existenţi: Didius Iulianus la Roma. iar în anul următor încă un fiu. 24 . preot al zeului El Gabal în oraşul Emesa (azi Homs). 193 Commodus. iar aceştia. cea mai mare dintre fiicele lui Iulius Bassianus. Pescenius Niger în Orient. Iulia îşi sperie soţul cu pericolul creşterii popularităţii lui Albinus şi-l determină pe Severus să-l declare pe acesta “duşman public”. fiindcă era un iniţiat în astrologie. iar în locul lui să-l ridice pe Caracalla la rangul de Caesar şi Princeps iuventulis (şef al tineretului). Acest fapt va produce indignare şi răscoala marilor armate din provincii. îl va recunoaşte drept Caesar pe Albinus şi se va năpusti cu toate forţele asupra lui Niger. Clodius Albinus în Occident şi Septimius Severus la Dunăre. a fost depus în sala Senatului. Acum.multor fete care i se propuneau şi. Pertinax. Timp de şase ani. înfipt într-o lance. Severus se va răzbuna sângeros pe toţi senatorii care îl sprijiniseră. noul împărat. Soţia sa îl va însoţi în această campanie care se va încheia cu victoria lui Severus. fără scrupule şi de moravuri uşoare. se va arăta moderat faţă de Senat şi de popor. el se va căsători cu Iulia Domna. iar cadavrul duşmanului va fi călcat sub copitele calului. Datele horoscopului arătau că partenera de viaţă aleasă era o femeie cu mari ambiţii. împăratul va fi primit la Roma cu bucurie şi i se va acorda titlul de “fiu al împăratului Marcus Aurelius”. ambiţiile Iuliei cresc. Punând mâna pe arhivele duşmanului ucis. l-au asasinat. Se uneau două voinţe puternice şi mai puţin două inimi care se divinizau. permanent ameninţat cu exilul sau chiar cu moartea. Noul împărat de la Roma. sfătuit de soţie. înlocuindu-l cu soldaţi credincioşi. ea îşi dorea moştenirea tronului roman de către fiii ei. tronul va fi cumpărat de Didius Iulianus. Septimius Severus îl va învinge pe Albinus. După strălucite victorii şi asupra parţilor. în Orient. a ales-o pe cea căreia i se proorocise drept soţ un rege.

având asul în mânecă. Mater Augustorum (Mamă a împăraţilor). pentru a fi zeificată de mulţime. Mater castrorum (Mamă a soldaţilor). care. Severus era mulţumit de preocupările intelectuale ale soţiei. La început confruntarea a fost surdă. ci şi Pia (Pioasa). în calitatea sa de prefect al pretoriului. ambiţiosul împărat de origine africană îşi luă titlul de Invictus. plătind-o bine şi stimulând-o prin campanii militare care îi ofereau victorii şi terenuri bogate pentru jafuri. provoacă accentuarea conflictului. aflată sub oblăduirea lui Plautianus. cei doi nu se mai înţeleg.adică pentru soţia sa . Abil. va participa la ele. Mater Senatus (Mamă a Senatului).s-au bătut monede de aur. După ce i-a învins iar pe parţi şi a organizat Orientul. le va sprijini băneşte şi. un tânăr cu numeroase vicii şi carenţe. însoţit de familia sa. l-a învinuit pe Plautianus că pregateşte un complot împotriva 25 . dar pe măsură ce se acutiza. prin intervenţiile lor. Acesta va ancheta cazul şi îl va rezolva într-un spirit de împăcare. împăratul. Apriga siriancă se va autoexila la Atena. iar pentru geniul cel bun care-l sfătuia pe împărat . deşi se naşte un copil. iar Iulia şi fiii săi au fost denumiţi “Fericirea veacului”. care era bolnav. Acolo. iar cealaltă a durilor puni. Palatul imperial va deveni centrul politic de unde Iulia îşi va conduce propaganda. Iulia. făcea greşeli de neiertat: şi-a plasat statuia sa şi a fiicei sale alături de auguştii săi cuscri. unde îşi va pregăti răzbunarea. Obţinând victoria în toate războaiele şi reducând Senatul la linişte. Felix (Fericita). abia trecut de adolescenţă. organiza danii publice cu alimente şi bani depăşind în dărnicie pe împărat etc. Iulia se va înconjura de o armată de filosofi. va face o călătorie de plăcere în Egipt. Ea devine nu numai Augusta. soţul iubitor o va încărca cu titluri şi onoruri pe consoarta sa. A fost ajutată şi de Plautianus. imprudent şi încrezător în Severus. poeţi şi oameni de ştiinţă şi va deschide un “salon literar”. În jurul tronului s-au format două camarile care se luptau pentru ocuparea posturilor ce ofereau privilegii: una era cea a perfizilor sirieni. Iulia îşi va lua ca aliat pe Caracalla. omul de încredere şi “nababul” împăratului. Sărbătorirea a zece ani de căsnicie s-a făcut cu mare fast. Mater Patriae (Mamă a Patriei). în limita timpului. el ţinea armata în mână. Primul atac al cuscrului împăratului înfăţişa infidelitatea conjugală a împărătesei şi sublinia că ea pregătea un complot împotriva lui Septimius Severus. moştenite de la părinţi. ea se va desfăşura în văzul tuturor. Dar.Pentru sprijinul permanent al soţiei. În lupta împotriva cuscrului său. Caracalla va fi căsătorit cu fiica lui Plautianus. iar Iulia şi Plautianus. conduşi de Iulia.

Antoninus convinse pe mama sa să-i cheme singuri într-o cameră spre ai împăca. mai târziu. orgolioşi şi de o răutate patologică. modestie şi cumpătare să atragă dragostea mulţimii. violenţi. aşa cum relateaza Dio Cassius. înavuţiţi pe soldaţi şi dispreţuiţi pe ceilalţi”. se atârnă de gâtul mamei sale şi. El va câştiga o bătălie şi va primi titlul de Britannicus (învingător al britanicilor). Destrăbălaţi. se duse la el. dar. dorea puterea pentru ea şi încerca printr-un spectacol cu acccente melodramatice să împiedice divizarea imperiului şi să păstreze ea regenţa. împăratul a pornit o expediţie către Scoţia. căci s-ar fi înfăptuit în văzul lumii. se năpustiră să-l taie pe Geta. Caracalla şi Geta moşteniseră ce era mai rău din firea părinţilor. încerca prin blândeţe. Iulia îşi va relua locul pe scena politică. Era un singur tron. va muri sugrumată din ordinul lui Caracalla. Au plecat toţi patru în campanie. În scopul de a-i căli pentru viaţă. o bandă de centurioni. iar pe de altă parte Geta. următoarele sfaturi pentru fiii săi: “Trăiţi în unire. căci a fost ucis de Caracalla şi oamenii acestuia. Eliminând un duşman de moarte. o adevărată artistă în diplomaţie. abia intrat. Ferocele Caracalla nu dorea să împartă tronul cu nimeni şi va organiza un complot pentru a-şi lichida tatăl şi fratele. care făcea totul cu asprime şi răutate având ca singur scop acela de a-şi atrage simpatia armatei. Conspiraţia este descoperită şi toţi participanţii sunt executaţi în afară de fiul cel mare al împăratului. de îndată ce-i văzu. De atunci. alături de împărat. Mama lor. pregătiţi mai înainte de Antoninus. iar Geta va fi proclamat Augustus. Părinţii doreau ca cei doi fii să moştenească imperiul şi să domnească împreună. mai abil. suferind de gută. care. dar viaţa a demonstrat că acest lucru nu era posibil. în casă şi pe stradă. prefectul n-a mai apucat să se disculpe.împăratului. Lumea se va împărţi în două tabere: pe de o parte Caracalla. dar erau trei împăraţi. dar renunţă: crima nu putea fi tăinuită. lipindu-se de 26 . Fiica celui asasinat va fi exilată pe o insulă şi. Geta fiind convins astfel. Cum numeroşi gladiatori şi soldaţi îl ocroteau zi şi noapte pe Geta. lăsând cu limbă de moarte. care. Bolnav. Severus a lăsat operaţiunile militare să fie conduse de Caracalla. şi multe precauţii se luară de o parte şi de alta. ca între cei ceşi întind reciproc curse. pe picior de egalitate cu fratele său. Funeraliile împăratului vor redeschide lupta pentru putere între fraţi. Adus în faţa lui Septimius Severus. fugi. Severus moare la Eboracum (York). Episodul uciderii lui Geta de către fratele său ne este povestit de Dio Cassius: “Antoninus [=Caracalla] îşi propuse să-şi ucidă fratele în timpul [sărbătorilor] Saturnalelor. După o domnie relativ lungă (193-211). multe lupte avură loc între ei.

Împăratul va fi asasinat cu o lovitură de sabie. mamă. în afară de mine. se pregătea să se răzbune. partizanii lui Geta fiind decimaţi fără milă. ca această Augusta. va cumpăra un centurion din garda împăratului şi-l va îndemna să-şi răzbune fratele. a ucis. de frica lui Macrinus. nici să-l plângă pe fiul său. gesturile şi culoarea obrazului ei. Se spionau cu grijă cuvintele. s-ar fi otrăvit. În viaţă nu există fericire clădită pe asasinat şi cel care. că mă omoară!». Dar nimeni nu o va sprijini. tu. Caracalla părăseşte Roma şi pleacă la hotarele orientale ale imperiului. va fi la rândul său ucis. Prefectul pretoriului. chiar în braţele ei. Dio Cassius ne aminteşte deviza financiară a lui Caracalla: “Nimeni. Noul împărat. dorind să devină un nou Alexandru cel Mare. să nu-şi arate nici în ascuns lacrimile pentru o aşa de mare nenorocire”. ca o bestie. nu trebuie să posede bani. Dându-şi seama de pericolul pe care îl reprezenta Iulia. acesta îi va retrage garda de pretorieni şi toate privilegiile. Macrinus. care m-ai adus pe lume. şi primi moartea celui pe care-l născuse chiar pe pântecele ei. pentru ca eu să-i pot dărui soldaţilor”.pieptul ei. după alte surse. într-un mod atât de cumplit. soţie de împărat şi mamă de împăraţi. A urmat o înspăimântătoare avalanşă de crime şi confiscări de averi. ca şi cum s-ar fi găsit într-o mare fericire. ea se umplu toată de sânge. astfel înşelată. Iulia a fost îndurerată şi. Ca să uite de fratricid. era supus Iuliei. se văită strigând: «Mamă. Nu-i fu permis nici să se tânguiască. Se pare că a murit de inaniţie iar. va rămâne în istorie nu numai printr-o domnie în care s-au produs mari vărsări de sânge. apriga siriancă va alege moartea în locul umilinţelor. împărăteasa aleasă de un horoscop. Lipsită de onoruri. ci şi ca o patroană a artelor şi a filosofiei. aşa încât nu mai luă în seamă rana de la mână pe care o căpătase. iar asasinul va pieri sub loviturile gărzii imperiale. ca toate suveranele născute în Orient. Ea fu obligată să se bucure şi să râdă. ajutămă. Dar aceasta. silită să trăiască precum o simplă muritoare. văzu pe fiul ei pierind în chipul cel mai groaznic. Iulia. în ciuda firii sale despotice. pierit înainte de timp. proclamat împărat. ucis din ordinul lui Caracalla. iar mama devine un activ “prim-ministru”. 27 .

Bucureşti. Gheorghe Ceauşescu. Bucureşti. Editura Vestala. “Împăraţi şi senatori. Secolele I-IV”.O. nr. Bucureşti. 28 . Editura Saeculum I. în “Magazin istoric”. Editura Știinţifică. Paul Ștefănescu. 2002. Dumitru Tudor. Istoria politică a Imperiului Roman. asasinate şi atentate celebre”. “Conspiraţii. Bucureşti. 2003. “Viaţa cotidiană la popoarele antice: în budoarul unei femei romane”. 1972. 1968. feb. vol. Editura Ștefan ’94. Victor Duţă. “Cenzura la începuturile Romei imperiale”. în revista “Magazin istoric”. nr. 2(431). 1(10). “Femei vestite din lumea antică”. ian. “Enigme ale istoriei universale”.1.Barbu. 2007. 2005.I. Yves Roman..Bibliografie: N.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful