Universitatea Tehnica, Cluj-Napoca

Departamentul pentru pregatirea personalului didactic

7. ÎNVĂŢAREA 7.1. Noţiuni generale despre învăţare (definiţie, conţinut, forme, mecanisme) La animale, învăţarea are loc în sfera mecanismelor biologice sau cel mult a reacţiilor lor neurofuncţionale. Cu totul alta este situaţia la om, învăţarea extinzându-se la toate nivelurile personalităţii: biologic, neurofiziologic, psihic, psihosocial, cultural-valoric. Abordarea unei activităţi atât de complexe şi de o deosebită importanţă pentru evoluţia societăţii – cum este învăţarea – presupune căutarea unor răspunsuri pertinente la o suită de întrebări, ca: Ce este învăţarea (care sunt notele sale definitorii)? 2. Ce se învaţă? 3. Cum învaţă individul? (ce moduri, forme şi tipuri îmbracă ea?) 4. Care sunt mecanismele învăţării? Definiţia învăţării: Mai exact: definiţiile învăţării, întrucât există o adevărată colecţie a lor. Ele au, însă, toate o notă comună: o achiziţie care produce o schimbare comportamentală. Redăm aici câteva: – învăţarea este o activitate preparatorie a individului, de structurare şi asimilare a unor comportamente şi operaţii noi în vederea stăpânirii diferitelor modalităţi de intervenţie activă şi transformatoare asupra mediului, ca şi asupra propriei persoane; – învăţarea este o activitate prin care se obţin achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe, operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate, achiziţii ce apar la nivelul individului ca "bunuri" personale, obţinându-se predominant pe bază de exerciţiu; – învăţarea este un proces fundamental de reglare şi formare prin care omul îşi transformă comportamentul, creează noi forme de activitate, îşi dezvoltă şi realizează capacităţile; – învăţarea este un proces repetat de autocontrol şi autoreglare, care se validează şi respectiv se finalizează pe baza concordanţei dintre modelul (planul) anterior elaborat de către subiect şi rezultatul obţinut; – învăţarea este un fenomen plurinivelar, de al cărui studiu se interesează nu numai pedagogia şi psihologia, dar şi o serie de alte discipline ca: biologia, fiziologia a.n.s., gnoseologia, logica, sociologia, psihologia socială, cibernetica. În sens larg – ca fenomen universal în viaţa organismelor – învăţarea este procesul de dobândire (de către fiinţa vie) a experienţei individuale de comportare. La acest nivel de analiză, care este unul biofiziologic, mecanismul învăţării coincide cu mecanismul adaptării individuale, bazat pe formarea legăturii condiţionate, graţie căreia stimulul indiferent dobândeşte, prin întărire, o anumită valoare semnalizatoare, devenind semnificativ. El se înscrie, astfel, în experienţa organismului, determinând organizarea unei anumite reacţii. Prin aceasta animalul "învaţă", adică dobândeşte o nouă experienţă în raport cu stimulul şi-şi modifică în mod corespunzător conduita. În sens psihopedagogic – ca proces existent numai la om – învăţarea este o activitate (pe care o desfăşoară elevul în şcoală şi orice om în situaţie similară) pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândirea de deprinderi în toate sectoarele vieţii psihice – cunoaştere, emotivitate, voinţă. Învăţarea, deci, este o activitate de însemnătate fundamentală pentru adaptarea la mediu şi dezvoltarea psihocomportamentală. Rezultatul învăţării trebuie privit sub un dublu aspect: unul informativ, care constă în extragerea şi stocarea unui conţinut informaţional util, luarea în stăpânire (însuşirea) procedeelor, normelor şi metodelor de gândire fixate în cunoştinţe: reguli, teoreme, definiţii, legi, principii etc. şi altul formativ, care constă în formarea şi transformarea continuă a aparatului cognitiv (operaţional – acţional) al elevului. Prin caracterul ei formativ, învăţarea se leagă de un alt eveniment fundamental – dezvoltarea – devenind sursa cea mai apropiată a unor asemenea "produşi psihici" cum sunt priceperile, deprinderile, aptitudinile, atitudinile, interesele de cunoaştere etc. Sub raport funcţional contează valoarea adaptativă a modificărilor de comportament – schimbările de performanţă rezultate din exerciţiu. Iată de ce trebuie făcută precizarea că nu orice achiziţie, nu orice modificare poate fi considerată a fi învăţare. Oboseala, de pildă, este o modificare în comportamentul subiectului (cauzată de o achiziţie: acumularea acidului lactic în sânge); această stare temporară a organismului nu se confundă cu învăţarea. De asemenea, nu intră în categoria învăţării schimbările ce pot fi atribuite maturizării sau tendinţelor reacţionale înnăscute.
http://www.dppd.utcluj.ro

ca însuşire de informaţii şi formare de operaţii. afectivă etc. Asociaţionismul. potrivit căruia planul intelectual. întărirea. ajutându-l să interiorizeze diversele moduri şi tipuri de interacţiune socială: comportamentală. reproducând atât structural. În cadrul cursului de pedagogie vor fi abordate diferitele forme de concretizare a învăţării: intelectuală sau cognitivă. Un loc aparte în cadrul acestei concepţii îl ocupă exerciţiul. această experienţă putând fi de tip fizic sau de tip logico-matematic". Behaviorismul – un fel de prelungire a asociaţionismului – pune la baza conduitei mecanismul condiţionării instrumentale. Odată cu centrarea pe acte sau operaţii intelectuale. spontan. prin problematizare. considerând că operaţiile intelectuale rezultă din interiorizarea acţiunilor fizice şi verbale. care se referă la dobândirea experienţei individuale de comportare – este un proces care se conduce după un model. Din acest punct de vedere. învăţarea. acustici şi verbali. Ea este în esenţă o asimilare activă de informaţie însoţită de achiziţionarea de noi operaţii şi deprinderi. prin descoperire.Universitatea Tehnica. incluzând şi educaţia) şi totodată în activitatea de învăţare fiecare din procese (percepţie. cât şi funcţional. trebuie să rezervăm termenul de învăţare acelor achiziţii ce sunt în funcţie de experienţă. Acest model asigură.dppd. Sub acest aspect. Jean Piaget – pentru care motorul dezvoltării intelectuale a copilului rezidă din maturizarea spontană a diverselor sale funcţii – consideră învăţarea ca un proces de adecvare a materialului de instruire la acel nivel de funcţionare pentru care sunt "coapte" diversele structuri ale inteligenţei întrun stadiu sau altul de vârstă. Materialul de învăţat apare doar ca un ansamblu de stimuli vizuali. vede învăţarea ca un fapt natural. normativă. ca şi acţiunea care depinde de ea – instruirea – poate fi considerată ca un model clasic de comunicaţie. J. accentul trece pe latura formativă a învăţării. valorică. gândire. folosit de profesor. memorie. http://www. comandă şi control. ceea ce duce la un act de echilibrare (adaptare la mediu). De aceea. de asemenea. prin cercetare. prin dezvoltare. motorie. Elaborarea strategiilor de învăţare – clasice sau moderne -a depins şi depinde de concepţia psihologică asupra funcţiilor implicate în învăţare. mental al copilului ar reprezenta o oglindire directă şi fidelă a lucrurilor din afară. într-un sens general. În sensul cel mai general. învăţarea nu poate fi redusă la unul din procese (de exemplu. învăţarea se prezintă sub mai multe forme: perceptivă. voinţă) sunt antrenate ca mijloace. Potrivit acestei concepţii învăţarea constă în dobândirea de noi comportamente în urma acţiunii repetate a unor stimuli asupra organismului şi a fixării unor reacţii. aici rezumându-ne la a spune că – spre deosebire de învăţarea şcolară – învăţarea socială vizează socializarea şi integrarea socială a elevului. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Învăţarea şcolară – spre deosebire de învăţarea în sens larg. Jean Piaget deschide o linie de interpretare fecundă a proceselor de învăţare. şi: "în opoziţie cu percepţia şi comprehensiunea imediată. imitaţia. prin încercare şi eroare. senzorio-motorie. Toate procesele sunt formate prin învăţare (în sensul cel mai larg al acesteia. sunt deci mijlocite iar nu imediate ca percepţia sau înţelegerea instantanee". ca un proces care se desfăşoară pe bază de feedback. Piaget înţelege învăţarea ca asimilare informaţională succedată de acomodare sau restructurare operaţională. verbală. Formele principale ale învăţării sociale sunt: încercarea şi eroarea.utcluj. se poate spune că învăţarea (activitatea de însuşire a cunoştinţelor şi de dobândire a deprinderilor) este un fenomen psihologic a cărui "soartă" se află esenţialmente "în mâna profesorului". deci pe structurarea gândirii în raport cu cunoştinţele iar nu doar pe volumul de cunoştinţe memorate. atitudinală etc. parametrii obiectivi ai acţiunii pedagogice. dar nici procesele nu pot fi confundate cu învăţarea care priveşte mai degrabă latura lor genetică decât cea funcţională. dirijarea şi controlul acţiunilor elevului. Allport). cognitivă. adică după un plan sau program concret de instruire şi verificare. iar învăţarea ca antrenare discriminatorie în sistemul acestor stimuli – antrenare ce se desfăşoară sub semnul întăririi acţiunii de învăţare doar după rezultat. în sens restrâns – spune Piaget – "noi vorbim de învăţare numai în măsura în care un rezultat (cunoştinţă sau performanţă) este achiziţionat în funcţie de experienţă. învăţarea este atât premisă cât şi produs. Ea asigură dezvoltarea permanentă a personalităţii. senzoriomotorie. învăţarea este responsabilă pentru asimilarea de către subiect a experienţei sociale şi pentru constituirea personalităţii (G. memorie). În linii mari. în raport cu procesele psihice. care ar merge "de la sine" pe baza înlănţuirilor externe a stimulilor care formează materialul de învăţat. identificarea şi învăţarea de roluri.ro . dar se desfăşoară în timp. pe tot parcursul vieţii.

însă şi la animale: dresura). sistemele de valori şi multe altele. Cum învaţă individul? Modurile. dar cu specific propriu: intelectuale. O rază de lumină în desişul teoriilor despre mecanismele şi tipurile învăţării. cel mai des menţionate în literatura de specialitate sunt ÎNVĂŢAREA prin: repetiţie (repetitio est mater studiorum). succesivă. instruirea militară. – consum de energie fizică şi nervoasă (psihică). atitudinile. Dintre manierele în care se administrează experienţa umană ce urmează a fi însuşită. Este şi firesc să fie aşa deoarece majoritatea comportamentelor omeneşti nu sunt altceva decât rezultate ale învăţării. Gagné. algoritmii intelectuali. formele şi tipurile de învăţare umană sunt foarte variate. nu toate formele de învăţare concură la realizarea mult doritului echilibru al individului cu mediul în care trăieşte. motivaţie proprie). învăţarea prin simulare de rol. învăţarea euristică (bazată pe problematizare). precizăm că notele definitorii ale învăţării sunt următoarele: – formă fundamentală de activitate umană (o întâlnim.ro . învăţarea verbală (o învăţare de interacţiune umană) şi învăţarea de abilităţi. neraţională şi cel mai puţin productivă). precum şi obiectul şi finalitatea ei socială. sesizarea facilă a dependenţelor în fenomene. afective etc. Dintre modalităţile de învăţare. se disting patru tipuri de învăţare: învăţarea şcolară. Ce se învaţă? Evantaiul achiziţiilor dobândite prin activitatea de învăţare este foarte larg. Din acest punct de vedere. operaţiile şi structurile cognitive (se dobândesc astfel cunoştinţele). utilizarea specială a obiectelor şi multe altele. sunt de menţionat măcar câteva dintre achiziţiile cu ecouri pozitive în planul comportamental al celui care le dobândeşte: schemele de acţiune (tehnica efectuării unor acţiuni). fluenţa ideativă şi verbală. De subliniat este faptul că până şi capacităţile de creaţie se pot învăţa prin antrenarea de timpuriu a indivizilor în producerea noului. individului şi a relaţiilor individului cu mediul.utcluj. învăţarea prin analogie şi modelarea proceselor. învăţarea motrică. fumatul etc. generalizarea reacţiei dobândite. cel mai frecvent menţionate sunt: învăţarea algoritmică. dintre care cuvine-se a fi menţionate numele lui Robert M. La sfârşitul voluminoasei lor lucrări "Teorii ale învăţării" (care se întinde pe 600 de pagini). – conţinut complex (existenţa unor componente subordonate. încercare şi eroare (o modalitate elementară. descoperire inteligentă. învăţarea programată. a unor criterii clare. Cele mai timpurii forme de autoînvăţare sunt: învăţarea perceptuală. scrierea rapidă. taxonomia lor presupunând stabilirea. discriminarea stimulilor (şi a situaţiilor) cu diferenţierea răspunsului elaborat. prin asocierea stimulilor (asociere care poate fi simultană. toate acestea – şi altele – vor fi detaliate în capitolul rezervat metodelor în cursul de pedagogie. Care sunt mecanismele învăţării? Fiind o activitate fundamentală în complexul proces al adaptării. Hilgard şi Gordon H. de la Colegiul http://www. între care: agilitatea mintală. între formele de învăţare care exceptează adaptarea se înscriu: deprinderea de comportamente nocive organismului (drogurile. Din păcate. Ernest R. abilităţile. precum şi comportamentele gratuite din manifestările adultului. Unul dintre criteriile de bază în clasificarea tipurilor de învăţare este cadrul social în care se desfăşoară această activitate.). Fără a face o enumerare exhaustivă a tot ce se poate învăţa. – relaţie a individului cu mediul.Universitatea Tehnica. manipularea adecvată a obiectelor. exprimarea coerentă. sistemele de informaţii. interesele şi motivaţiile. conduitele agresive. Bower – de la Universitatea din Stanford – citează nu mai puţin de 1420 de titluri consacrate acestui subiect. în prealabil. diferite modalităţi decizionale.dppd. codurile de semnale (verbale şi neverbale). Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Revenind la prima dintre întrebările mai înainte formulate (Ce este învăţarea?). De la această convingere – întemeiată pe experienţă – a pornit introducerea în unele instituţii de învăţământ superior a cursurilor de inventică (şcoala ieşeană putându-se mândri cu pionieratul în acest domeniu). învăţarea s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea cercetătorilor procesului instructiveducativ. tiparele afective. prin asemănare sau prin contrast). relaţiile dintre stimuli.) – prezenţa (la om) a factorului conştient (scop. motivaţionale. socializarea individului şi învăţarea socială. o mână de ajutor întinsă profesorului (care trebuie să stabilească totuşi o oarecare ordine în diversele teorii sau modele ale proceselor de învăţare de care dispune) o constituie lucrările unor reputaţi specialişti în materie de psihopedagogie. – funcţie transformatoare la nivelul mediului. atitudinile antisociale. de la Universitatea de Stat din Florida şi al lui Samuel Ball.

) sugerează ideea că modelele de învăţare sunt intim interdependente. deoarece. 60). ca de pildă modificarea taliei sau dezvoltarea muşchilor prin exerciţiu (R. maimuţă şi mamă. îi limităm aplicabilitatea la domeniul comportamentului uman. multiple" (p. Ideea de pornire: învăţarea este un cuvânt generic folosit pentru a denumi un mare număr de procese diferite prin care se modifică comportamentul. 3.Universitatea Tehnica. ea trebuie să fie aptă de menţinere pe un timp oarecare. ea trebuie să se poată distinge de modificările produse de creştere. Astfel. atunci când l-a observat sub microscop. fapt care îi permite să înţeleagă acele aspecte ale învăţării în clasă pe care un anumit model le explică cel mai bine. Modificarea poate consta – şi adeseori constă efectiv – întro mai mare capacitate pentru un anumit tip de performanţe. Deci. comun acestor fenomene.1. Condiţiile învăţării. să faciliteze şi să controleze în mod adecvat procesul de învăţare al elevilor săi trebuie să aibă informaţiile teoretice necesare privitoare la modelele învăţării. http://www. Modificarea denumită învăţare – seria R. nota definitorie a învăţării. răspuns exprimat cu precădere sub forma unei descrieri obiective a condiţiilor în care aceasta se produce). unui copil din clasa I i se citesc trei cuvinte: muscă. ca urmare a unei experienţe proprii. Chiar dacă. a constatat că are 3 perechi de picioare şi corpul format din 3 părţi. Reprezentare metaforică a piramidei învăţării (vezi figura 7. Acesta din urmă sistematizează teoriile învăţării dispunând în formă piramidală principalele modele de învăţare propuse de diverşi teoreticieni şi cercetători. un elev din clasa a V-a începe să se teamă de zecimale deoarece de obicei dă răspunsuri greşite în legătură cu ele.utcluj. Profesorul care doreşte să prevadă. Gagné – se manifestă ca o modificare a comportamentului şi producerea ei este dedusă din compararea comportamentului de care era capabil individul înainte de a fi pus într-o "situaţie de învăţare" oarecare cu comportamentul de care acesta dă dovadă după acest tratament. şi ele. deşi fenomenele descrise se deosebesc între ele. în sfârşit. sau unul similar. Gagné. autorul citează trei fapte diferite care pot fi etichetate cu termenul de învăţare: 1. Scopurile educaţiei sunt multiple. La întrebarea "Care este cel mai bun mod de învăţare?". 2. elementul lor major comun este schimbarea comportamentului.ro . va şti că este o insectă chiar fără a mai fi necesar să-l examineze la microscop. el îşi dă seama că acestea încep cu acelaşi sunet. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic pedagogic al Universităţii Columbia. Pentru a ne convinge de temeinicia afirmaţiei sale. Metodele de predare eficientă sunt. copilul din clasa I asociază un anumit sunet cu forma literei m. Samuel Ball conchide limpede că "nu există un mod infailibil de învăţare şi nici un mod infailibil de predare. 11. p.dppd. este faptul că în comportamentul individual au loc unele schimbări. termenul de învăţare este propriu unei largi varietăţi de fenomene. precum şi să surprindă legătura existentă între un model şi altele. carte al cărui principal obiectiv constă în a-i găsi un răspuns mulţumitor întrebării "Ce este învăţarea?". în mod arbitrar. Modificarea trebuie să aibă mai mult decât o durată de moment. un elev de liceu clasifică un organism ciudat pe care l-a găsit în curtea casei drept insectă. elevul din clasa a V-a are o reacţie de teamă faţă de zecimale. Elementul major. iar elevul de liceu când va vedea un anume organism. Ea poate consta şi în schimbarea unei dispoziţii din categoriile denumite "atitudine" sau "interes" sau "valoare".

Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 5. Discriminare 1a. practica a demonstrat că profesorii şi manualele nu se asociază întotdeauna cu emoţiile pozitive pe care elevii ar trebui. Extinderea în pedagogie a acestui model clasic de învăţare a fost realizată de către John B. în mod natural. Condi tionare clasic a 1b. Asociaa tii R-S contigue 1c. laureat al Premiului Nobel) este prezentată în manualele de liceu.dppd. el a condus un experiment cu un copil de 11 luni. Principii (înl antuire de concepte) 3. cobaiul (stimul condiţionat) a fost prezentat primul. Rezolvarea de probleme 4. Cercetările au dovedit că elevii slabi la învăţătură dar inteligenţi nu agreau şcoala şi obiectele de învăţământ în măsură disproporţionant mai mare decât elevii buni. Prin urmare.utcluj. http://www. emoţiile pozitive – cum sunt fericirea sau speranţa – care.ro . Înv atarea conceptelor 2a. cu acelaşi coeficient de inteligenţă. Pavlov. cum ar fi teama sau anxietatea.2. Ball) 7. îi plăcea să-l alinte. S-a adeverit că elevii exmatriculaţi se caracterizează prin atitudini negative faţă de profesori şi faţă de planul de învăţământ. să le trăiască la şcoală. 7. ambianţa şcolară în general) pot declanşa emoţii negative. profesorii şi manualele care au efect negativ vor determina pe elev să se îndepărteze de cadrul de învăţământ respectiv de îndată ce alte constrângeri îi vor permite aceasta. Or. Uneori. înainte. care face ca procesul de învăţare să fie continuat dincolo de situaţia limitată din clasă. fiziolog rus. apoi s-a produs un zgomot puternic (stimul necondiţionat) în chiar spatele copilului. Se poate presupune deci că această atitudine negativă se bazează cel puţin în parte pe un număr de experienţe personale dispuse în funcţie de modelul clasic de condiţionare.Universitatea Tehnica. care ori de câte ori vedea un cobai întindea mâna spre a-l prinde. în mod firesc. Dispunerea piramidală a principalelor modele de învatare propuse de diversi teoreticieni si cercetatori (Apud S. oricărui absolvent al acestei trepte de învăţământ fiindu-i bine cunoscute experienţele cu "câinele lui Pavlov". aceşti stimuli condiţionaţi (profesorul şi manualul. între altele. Watson. în experiment. Generalizare 2b. fondatorul behaviorismului. După câteva asemenea asocieri copilul manifestă o frică evidentă (reacţie condiţionată) faţă de cobaiul alb pe care. ar trebui declanşate de stimuli condiţionaţi (=cuvintele profesorului sau cele tipărite în manual).1. Înt arire (condi tionare instrumental a) 1d. Condiţionarea clasică Condiţionare clasică (descrisă pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIX-lea de către Ivan P. Modelarea imitatiei Fig. stau la baza motivării pozitive. Fără a intra în prea multe detalii.

P. lucrare care se întinde pe mai bine de 1200 de pagini. este deosebit de folositor atât în formarea unor deprinderi noi cât şi în consolidarea şi dezvoltarea celor existente. publicate în 1923. potrivit unui model predeterminat recompensând sau întărind comportamentul dorit. prin aceste reacţii "operează" el modificarea ambianţei. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 7. atunci când el apare. treptat. care spune că: atunci când se formează o conexiune modificabilă între stimul şi reacţie. Maşinile de predat şi învăţarea programată (amintită mai sus) operează pe baza acestui principiu. O contribuţie pozitivă în domeniul instruirii programate a adus-o Skinner.ro . Pe tehnicile de întărire. Volumul 2 (452 pagini) este consacrat în întregime psihologiei învăţării. mai ales pe modelare (unii autori susţin că mai mult pe asociaţia prin contiguitate simplă) se bazează instruirea programată (despre care se va vorbi mai pe larg în cadrul cursului de pedagogie). El a fost unul dintre specialiştii din epoca modernă care a exprimat ideea că învăţarea (asocierea reacţiilor la stimuli) depinde de ceea ce se întâmplă după reacţie (dacă are loc o întărire sau nu). Contiguitatea este un principiu al asociaţiei.3. de la cunoaşterea redusă a unui concept la o cunoaştere aproape completă. Întărirea (condiţionarea instrumentală) Nu se poate scrie un curs de psihologie educaţională fără a pomeni numele unui mare psiholog american -Edward Thorndike (1874-1949). autorul celor 3 volume de Educational Psychology. data viitoare când va vedea aceleaşi semne va tinde să le asocieze cuvântului mama. Învăţarea (schimbarea care se produce în comportament) are loc atunci când o reacţie care avea înainte o probabilitate redusă de formare capătă o probabilitate sporită. I. Condiţionarea operantă include modelarea sau sporirea frecvenţei de acţiune a operanţilor sau comportamentelor.utcluj. Utilitatea lui este extinsă prin faptul că interacţionează cu alte modele de învăţare. Deci. la clasa de copii. care se înrudeşte. http://www.dppd. Nici punctul său de vedere nu a fost scutit de critici. comune cu altceva. Pavlov a arătat că mecanismul fiziologic al asociaţiei prin contiguitate este reflexul condiţionat. El este deosebit de important pentru dominarea comportamentului în clasă. 7. Modelul întăririi mai este numit şi condiţionare instrumentală sau condiţionare operantă deoarece reacţiile sau comportamentul elevului sunt "instrumentele" pentru modificarea ambianţei. Ideile sale asupra întăririi se pot observa în legea efectului. învăţatul care a formulat unul dintre cele mai răspândite puncte de vedere asupra întăririi. un operant este orice comportament care acţionează asupra mediului şi lasă unele consecinţe asupra lui. rezultatele cercetărilor sale efectuate pe organisme inferioare.Universitatea Tehnica. care are elemente apropiate. Explicaţia: o sporire redusă a gradului de înţelegere este analoagă unei întăriri reduse în secvenţa de învăţare. Conform acestui model. orice mişcare sau element de comportament care urmează îndeaproape un anume grup de stimuli tinde să se ataşeze de grupul respectiv. Cercetările au evidenţiat faptul că modelul de stimulare a învăţării. se uneşte cu ceva. după care percepţia sau reprezentarea unui obiect sau fenomen determină amintirea altor obiecte sau fenomene apropiate în spaţiu ori concomitente în timp cu primul. şi aceasta este urmată de satisfacţie.întărirea înseamnă pentru elev a şti că este pe calea cea bună în parcurgerea subiectelor care formează secvenţa de învăţare. descoperit de Aristotel. Ea derivă de la contiguu = care se leagă. Deci. despre care va fi vorba în continuare. El exprima ideea generală că profesorii sunt relativ ineficienţi deoarece fac în mod întâmplător ceea ce ar putea face în mod sistematic. Astfel. Programul îl duce pe elev. dacă un copil din clasa I observă nişte semne pe hârtie şi i se spune că semnele reprezintă cuvântul mama. Asociaţii prin contiguitate Noţiunea de contiguitate înseamnă vecinătate spaţială sau temporală. Modelul de contiguitate a fost pus în valoare de către Edwin Guthrie (1952). numit întărire.4. Este un fapt dovedit că întărirea facilitează învăţarea (ex: aprecierile laudative ale profesorului influenţează pozitiv performanţele şcolare ale elevilor săi). lui reproşându-i-se că a aplicat cu prea mult entuziasm. Metoda "priveşte–şi–spune" folosită în primele stadii ale învăţării şi cititului face evidentă utilizarea modelului de contiguitate. legătura este întărită.

Verificându-i caietul de notiţe. pas cu pas. însă. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 7. Dacă zici că ai înţeles – se minună părintele copilului -. aplicabilitatea generală a imitaţiei în învăţare este evidentă şi se extinde de la dobândirea comportamentelor verbale la copiii mici (copilul care nu aude învaţă mai greu să vorbească decât cel care aude).5. publicată la Yale.ro . de astă dată . de pildă. deşi acum era mai mult decât sigur că acesta deprinsese fără nici un cusur operaţia în cauză. Bandura) – autorul citat consideră că principalele condiţii ale învăţării prin observare (modelare sau imitaţie) sunt următoarele: Modelele adulte afectuoase şi instructive tind să fie mai mult imitate decât cele mai puţin educative. credea tatăl. După ce s-a convins că totul este în ordine. atunci de ce nu rezolvi corect problemele. aşa cum. în comparaţie cu copiii care au profesori ce nu aplică pedepse. am învăţat mai înainte? Pentru că. probabil. încercând să-l convingă că o astfel de situaţie i se poate întâmpla oricui atunci când este obosit(ă) -. Exerciţiile au mers "strună". nu tu – conchise micul şcolar. Miller şi J. E. Exemplu: Un elev din ciclul primar îşi pregătea tema pentru acasă la matematică (probleme menite a consolida cunoştinţele referitore la împărţirea cu rest). Întrebat dacă a înţeles sau nu. Magister dixit (A spus-o magistrul) sau. tatăl copilului a observat că – din neatenţie – învăţătoarea a predat greşit la clasă împărţirea cu rest. că.utcluj. Nu mică i-a fost mirarea. ci doamna învăţătoare – a răspuns simplu elevul stupefiindu-şi tatăl. lecţia predată (greşit!) în clasă. dacă nu chiar cel mai valoros. Apariţia unui comportament de tip imitativ depinde de trei factori: de personalitatea modelului. de fapt. Este. Copiii învaţă un mare număr de roluri prin observarea acelora care joacă aceste roluri.Universitatea Tehnica. Neajunsul constatat fusese înlăturat pentru totdeauna. de aceea persoana profesorului trebuie să servească în mod efectiv în clasă drept model pentru învăţarea prin imitare. Primii cercetători care au acordat atenţie acestui model (N. Bergin – consideră modelarea (sau imitaţia) drept o inovaţie semnificativă care s-a dezvoltat în aplicarea conceptelor de învăţare la transformarea comportamentului. tatăl său a constatat că toate rezolvările erau greşite. scuzând-o. modelul imitaţiei este cel mai complex în ceea ce priveşte izolarea variabilelor implicate. şi una dintre cele mai dificil de realizat. Un entuziast al acestui tip de învăţare – Aleen E. copiii cu profesori ce pedepsesc manifestă mai multă agresivitate în comportările lor urâte. copilul a răspuns afirmativ.dppd. şi – sintetizând concluziile la care a ajuns un alt pasionat al acestui tip de învăţare (A. Totuşi. altfel http://www. Când l-a controlat. şi că modele vizibil educaţionale pot inhiba. nu tu îmi controlezi tema. tatăl şi-a luat odorul lângă el şi – cu manualul în faţă – au refăcut împreună. dobândirea de comportamente care necesită efort şi uitare de sine. Fără a discredita dăscăliţa în ochii copilului – ci dimpotrivă. în acelaşi timp este important să observăm că imaginaţia nu este o consecinţă directă a unei singure variabile. Aşadar. deoarece în comparaţie cu celelalte trei modele de învăţare (prezentate mai sus). Acum – îi zise el copilului – poţi să-ţi faci tema pentru acasă şi sunt sigur că nu o vei mai greşi. mâine (la şcoală). în 1941) au încercat să arate că imitaţia în sine. este un tip de comportament învăţat. la verificarea care a urmat a constatat persistenţa în greşeală a odraslei sale. împreună. că fiul său a înţeles perfect mecanismul operaţiei de împărţire cu rest. Un mare număr de studii care examinează condiţiile în care copiii imită şi dobândesc reacţii complexe verbale şi de comportament a demonstrat în mod clar că modelarea sau învăţarea prin observare este un proces de învăţare deosebit de valoros. prin deprinderea unor obiceiuri motorii relativ complexe (cum ar fi învăţarea de a executa sărituri înalte folosind prăjina). Dumneaei îmi dă notă pe caiet. Dollard i-au consacrat o lucrare: Social learning and imitation. Imitaţia sau modelarea sau învăţarea prin observare Cercetarea – teoretică şi experimentală – a imitaţiei (sau a modelării sau a învăţării prin observare) este o preocupare relativ recentă în psihologie. tatăl îi cere acestuia – cum era şi firesc – să rezolve câteva exerciţii pentru fixarea cunoştinţelor însuşite. când. Cercetările ulterioare au constatat că. Elevii au tendinţa de a imita. corect. profesorii mai agresivi au de obicei elevi agresivi. Această idee interesantă şi stimulativă se adaugă comentariilor noastre de mai sus asupra influenţei profesorilor sau a terapeuţilor care posedă căldură şi empatie. Copiii tind să imite mai curând comportamentele prezentate de cei care au putere în mediul lor pentru a controla şi acorda recompensele. de personalitatea elevului şi de interacţiunea dintre aceşti factori. cel puţin în parte. până la încorporarea unor atitudini prin identificarea cu adultul pe care-l apreciază.

utcluj. erori cu efecte nedorite. probabil. Iniţial. în predare. s-ar putea ca ei să fi deprins atitudini nefavorabile faţă de persoane cu autoritate. O tendinţă generală de a imita unele modele sau tipuri de modele s-ar putea stabili întărind câteva răspunsuri imitative faţă de acelaşi model sau clasă de modele. la primul contact.d. Deşi este foarte importantă această operaţie a gândirii.. Modelele cu un statut înalt tind să determine un grad mai înalt de învăţare prin observare decât cele cu statut redus. simţite în mod indirect de către observator. el va constata că. Există tendinţa ca modelele masculine să fie mai uşor imitate decât cele feminine. Pentru a preveni astfel de situaţii.a. Rezultatele arată că. ca stimul condiţionat. Din cele de mai sus rezultă că cea mai simplă definiţie a generalizării ar fi: aceeaşi reacţie la diverşi stimuli. generalizarea fără restricţii duce la multe erori în comportamentul elevului. Dacă modul de reacţie este unic (unul şi acelaşi) la diverşi stimuli.dppd.6.m. Pentru micul şcolar. organizaţiile sau mediile sociale au efecte puternice asupra comportamentului imitativ. întărirea pozitivă directă sporeşte probabilitatea de corespondenţă a comportamentului observatorului cu cel al modelului. crease o atmosferă de ostilitate. persoanele cărora li se spune că au unele calităţi în comun cu un model sunt mai înclinate să imite reacţiile noi suplimentare prezentate de model decât subiecţii care iniţial nu posedă caracteristici comune. deşi această influenţă este afectată de un număr de factori. recompensele şi pedepsele administrate de model sie însuşi pot influenţa în mod similar reacţiile de autocontrol ale observatorului şi-l pot face să adopte sisteme similare de autocompensare şi autopedepsire. generalizarea este de obicei sporită la maximum atunci când există un efort conştient din partea profesorului de a reliefa elementele similare. Comportamentul identificator final al copilului pare să rezulte dintr-o interacţiune complexă a modelării părinţilor cu aceste surse suplimentare de factori de modelare. atunci foarte uşor se poate întâmpla ca pentru copilul mic toţi bărbaţii adulţi să devină "tata". în general. Un exemplu de generalizare în situaţia de predare se poate vedea în reacţiile negative pe care le au unii elevi faţă de profesori.ro . 7. Cunoaşterea acestui fapt are o importanţă deosebită pentru metodologia predării şi pentru elaborarea programelor. extinsă şi asupra persoanei sale. cum ar fi părinţii sau poliţia. de exemplu. Generalizarea În sensul larg. va trebui să consume mult timp şi energie pentru a combate şi anihila atitudinea veche de ostilitate. Comportamentul modelator este. Descrierile simbolice şi verbale ale comportamentului modelului s-au dovedit a fi capabile să realizeze învăţarea imitativă aproape tot la fel cu cele ale situaţiilor "de viaţă". Astfel. http://www. prezintă un efect semnificativ asupra unor variabile din comportamentul observatorilor sau ascultătorilor copii. în predarea unei discipline (şi în elaborarea programei analitice a acesteia) trebuie să predomine aspectele cu aplicabilitate generală în defavoarea faptelor izolate. Astfel. experimentele care simulează situaţiile de viaţă prin folosirea televiziunii. generalizarea are loc atunci când copiii înşişi surprind o asemănare de înţeles între situaţiile iniţiale şi cele ulterioare. a poveştilor culte cu eroi ş. de asemenea. Când un profesor nou sau practicant preia o clasă în care profesorul anterior. cum ar fi distanţa socială dintre model şi subiect şi probabilitatea ca modelul să fie recompensat sau pedepsit pentru comportamentul său. direct influenţat de recompense şi pedepsele administrate direct modelului şi. vorbele lui sunt literă de evanghelie! Gradul de imitare sau potrivire a comportamentului modelului depinde de măsura în care observatorul sau subiectul este direct stimulat să producă reacţii imitative. Cele de mai sus conduc la concluzia că truismul privind influenţa mare a profesorului asupra destinului elevului este pur şi simplu un adevăr şi el confirmă calitatea venerabilă a responsabilităţii profesorului.Universitatea Tehnica. Mai mult. de întărire indirectă şi directă. ci şi să ştie când să nu reacţioneze în mod similar. netehnic al cuvântului. Grupurile şi instituţiile. Aceste atitudini nefavorabile se generalizează sau se transferă asupra altor persoane cu autoritate cum este profesorul. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic zis Iurare in verba magistri (A jura pe vorbele magistrului). cum a spus dascălul său aşa rămâne. elevul trebuie să înveţe nu numai să reacţioneze în mod unic la diverşi stimuli.

discriminarea este considerată drept un model de învăţare care capătă aplicabilitate numai după ce s-au dobândit unele noţiuni de bază. De exemplu. există posibilitatea ca el să-şi precizeze discriminările între aceste cuvinte. Sunt oameni care – după propria lor mărturie – "memorizează mai mult prin simţul pipăitului". rezolvarea problemelor. în acest proces nu pot fi ignoraţi factorii de dezvoltare. Într-un manual despre învăţare ("Condiţiile învăţării"). (învăţarea conceptelor. Întrucât există puţine cercetări experimentale care să sprijine ipoteza tipurilor senzoriale în procesul de învăţare şi. într-un ritm încet şi cu un număr mare de erori). discriminarea constă în reacţii diferite la stimuli asemănători. un copil poate răspunde pronunţând suc la cuvintele soc. Robert M. învăţarea creatoare). "olfactiv" etc. El condensează însuşiri generale şi esenţiale pentru o clasă de obiecte sau relaţii. cu atât discriminarea lor este mai dificilă. iar aceeaşi reacţie la un stimul similar nu mai este întărită (se stinge). auditiv sau tactil.ro . 7. de asemenea. cu cât stimulii se aseamănă între ei.dppd. Cum îi poate ajuta profesorul pe elevi să facă discriminări cu minimum de eroare şi de efecte afective secundare? Cel mai simplu: prin sublinierea factorului relevant. Un concept este învăţat atunci când persoana poate face clasificări raţionale şi înţelege ce anume trăsături comune stau la baza clasificărilor. Tipul auditiv va învăţa probabil să vorbească mai devreme decât cel vizual. Capacitatea de discriminare a elevilor este afectată de cel puţin două variabile: a) stadiul de dezvoltare a copilului (maturizarea lui) şi b) "tipul senzorial". cu toate că probe directe care să o nege sunt puţine. sac. la acest tip (model) de învăţare prin generalizare se adaugă în mod necesar tipul de învăţare prin discriminare. b) Jean–Martin Charcot susţinea că există tipuri "auditive" şi tipuri "vizuale". Rămânând tot la nivelul şcolarului mic: copiii care încep să scrie fac mult mai multe greşeli la discriminarea între d şi b decât între s şi i. el este capabil să folosească procese de învăţare mai complexe.8. învăţarea principiilor. e drept. conceptul elimină la maximum trăsăturile concrete.7.utcluj. verbal sau în alt mod. În măsura în care însuşirea conceptului implică înţelegerea (capacitatea de a indica. Vârsta unui copil afectează – cel puţin indirect – atât calitatea conceptelor învăţate cât şi http://www. el poate folosi creta colorată (se scrie un cuvânt cu o culoare. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Aşadar. sesizează diferenţa dintre stimuli similari. (Probleme de discriminare şi unele maimuţe au putut fi învăţate să rezolve. învăţarea conceptelor ar putea fi considerată drept primul model de învăţare – tratat până acum – specific doar fiinţelor umane. iar partea care reprezintă eroarea se notează cu altă culoare) sau intonaţia (scăderea şi ridicarea vocii). dar tipul vizual va învăţa să citească mai repede decât cel auditiv. sensibile şi se reduce la o schemă generală. problema "tipurilor senzoriale" este considerată – uneori – drept o "credinţă populară". Se observă că. atunci învăţarea conceptelor devine un proces aproape natural. Rezultând din generalizări succesive. Din prezentarea succintă a ultimelor două modele de învăţare (generalizarea şi discriminarea) rezultă că odată ce elevul poate face discriminări şi generalizări adecvate. un motiv adecvat pentru care experienţele sunt clasificate într-un anume fel). Învăţarea conceptelor Termenul de concept derivă din latinescul conceptum şi înseamnă cugetat. Aşa cum s-a arătat mai sus. Pentru aceasta. Experienţa şi limbajul au aici un mare rol. Profesorul prezintă lecţia de învăţat în aşa fel încât dimensiunea relevantă să se observe uşor pe cale perceptivă. gândit. 7. când învaţă să citească. Gagné susţine că. dacă s-a format o bază adecvată de deprinderi anterioare. a) Cu cât copilul este mai mare cu atât mai repede asimilează schimbarea. sec. Discriminarea se bazează pe inhibiţia de diferenţiere. în funcţie de necesităţile de învăţare impuse de vârstă. incluzând nominalizarea experienţelor.Universitatea Tehnica. Ea se deprinde atunci când o reacţie la un stimul este întărită. Conceptul a mai fost definit drept o clasificare de stimuli care au caracteristici comune sau – în alţi termeni – drept noţiunea cu cel mai înalt grad de generalitate. Dacă dascălul este de acord cu copilul numai atunci când el pronunţă corect. Probabil că mai există şi alte tipuri senzoriale: "tactil". o listă totală de instrumente de măsurare pentru a determina dacă o persoană aparţine tipului vizual. Discriminarea Ca şi generalizarea.

"citind" nu textul propriu-zis. încurcătura în care se afla consta doar în aceea că nu ştia ce anume să citească. apoi. îl îndemnă bunica. Când aceste concepte şi relaţiile dintre ele sunt prezentate elevului pe cale deductivă de către profesor. îmi făcuse semn. pentru a i se părea drumul mai scurt. ştiind că orice număr (pozitiv sau negativ). ci doar imaginile de suport. Când veni. Cu o uşoară înclinare a capului şi cu un discret "tras cu ochiul" i-am dat "zecele" pe care îl aştepta. După ce îşi făcuse un scurt. să zic aia cu îngheţata?" (în Abecedar era o bucată de lectură intitulată "îngheţata"). uşurând învăţarea şi reţinerea noilor cunoştinţe. se poate forma conceptul de număr imaginar. părerea. domnule dragă". cu un copil alături. Fiindcă veni vorba despre înlănţuire. Din vorbă-n vorbă. şi începu cu elan: "E vară. Un concept de grad superior poate fi înţeles numai dacă elevul stăpâneşte deja conceptele de grad inferior şi poate percepe relaţiile dintre ele. ajută la memorarea acestor experienţe şi uşurează. pe şosea. cel "luat din drum" simte de datoria lui să-ţi ţină o cât mai plăcută "companie"). Mai întâlnisem cazuri când copiii aduceau cu ei la şcoală "experienţa" lor http://www. curriculum vitae (fără să fie rugată. "Să zic şi cele scrise cu litere de mână?". Aşa cum vezi dumneata acum. mamă dragă". zise micuţul. dar aşa se întâmplă în astfel de împrejurări. condiţionarea instrumentală sau operantă. în derularea "ascultării". Iată relatarea: Picura mărunt şi des când. generalizarea şi discriminarea) şi. învăţarea. la domnul. din Abecedarul tău. sau sunt asimilate pe cale inductivă de către elev. dar nepoţelul dumneavoastră nu are Abecedarul la el şi atunci după ce citeşte?" "O. "Bunicuţo. întrebă "odorul bunicuţei". "sufleţelul bunicuţei". îl luase cu dânsa şi pe "guraliv". bunicuţa mă informă că micuţul ("mânca-l-ar mama"!) a făcut deja paşi însemnaţi pe calea "buchiilor" şi pentru a mă convinge îşi îndemnă nepoţelul: "Ia ceteşte tu ceva. rândul "clientului" meu. A doua zi. "Zi-le pe toate. mă mirai eu. Învăţarea de tip conceptual este strâns legată de domeniul memoriei şi de teoria informaţiei. dar nici nu-i trebuie. "Ceteşte. când intru la clasa I. pe care el şi-a intitulat-o "Clientul". pentru siguranţa cerută de lege) şi văd că micuţul era "cu mâinile goale". Pe măsură ce trece în clase mai mari. capul spre mine (care ocupasem un loc în spatele sălii de clasă) şi-mi ceru. de-a dreptul incomensurabilă. că vezi ce om de treabă a fost că nu ne-a lăsat să ajungem acasă uzi leoarcă". ştie tot Abecedarul pe de rost". dar foarte cuprinzător. întoarse. imitaţia sau modelarea sau învăţarea prin observare. asociaţii prin contiguitate. mă linişti bunicuţa. Ea vorbeşte de la sine despre distanţa care îl desparte pe elevul de liceu (capabil să opereze cu numere imaginare) de cel care a fost el cândva (începător în "meseria" de şcolar). dragul bunicuţei. la citit. dar nu ştie încă ce este un număr imaginar. Conceptele adecvat înlănţuite formează principii. Apăsată de greutatea momentului (oricum. Eram convins că nu-i el singurul din clasa I (din satul în care mă aflam şi de aiurea) care ştie Abecedarul pe de rost. cine-mi face "bezele" şi "ochi dulci". să opresc. ataşăm consideraţiilor de mai sus o filă extrasă din carnetul inspectorului şcolar . să vadă şi dumnealui cum ştii". ceru el încuviinţarea. Mă uit atent prin luneta maşinii (că pe "odor" îl invitasem să ia loc pe bancheta din spate. copilul devine capabil să dezvolte concepte pe baza limbii scrise sau vorbite. şcolarul nu se lăsă să fie rugat şi a doua oară. Odată ce conceptele sunt învăţate ele pot servi drept organizatori ai progresului. I-am luat ferindu-i de ploaia care se arăta să fie una "mocănească". numai să te audă şi dumnealui. îl poate conceptualiza dacă i se spune că numărul imaginar este rădăcina pătrată a unui număr negativ. când calea de la imaginea din Abecedar la forma grafică a conceptului care o desemna era. la rândul ei. când este ridicat la pătrat. E cald…" şi nu se opri până nu termină tot ce era scris cu "litere de tipar". Exemplu: un elev de liceu care posedă cunoştinţe de matematică.dppd. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic procesul prin care are loc învăţarea. frumos colorate şi de-a dreptul "apetisante". devine pozitiv. Exemplu: conceptul de număr imaginar se poate învăţa numai dacă elevul are cunoştinţe despre pătrat. serveşte drept bază pentru forme superioare de învăţare. o inspecţie nu-i lucru de şagă).ro . dânsa îşi pofti învăţăceii la o "citire în lanţ" (practicată frecvent la şcolarii de această vârstă pentru a le ţine atenţia mereu "trează"). Din cele de mai sus rezultă că există o ierarhie în formarea conceptelor. Conceptele organizează experienţele.Universitatea Tehnica. o bunicuţă. din priviri. aflu că bunicuţa se întorcea spre casă dintr-o "vizită de lucru" pe care o făcuse la una din odraslele sale şi. salutându-mă cu un zâmbet larg: micuţul meu "client" de ieri.utcluj. cu mâna. Învăţarea conceptelor depinde de procesele de învăţare descrise mai sus (condiţionarea clasică. să-i ţină de urât. rădăcină pătrată şi despre număr pozitiv şi negativ. pentru el. ce vrei tu. acesta îşi intră în rol cu o admirabilă uşurinţă şi citi fără să se uite pe Abecedarul ce-l avea deschis pe bancă. învăţătoarea nu băgă de seamă că eu aveam în clasa ei o "veche cunoştinţă". mai târziu. "Bine". "Bine.

http://www. Programele analitice şcolare trebuie să aibă ca punct central predarea principiilor.dppd. în fizică se operează în mod curent cu noţiunea de principiu: al cauzalităţii. Nimeni nu pune la îndoială importanţa învăţării lor. dar "grafemele" (pe care nu le putea lega de imagini) le citea "după ureche". permite elevului să descopere principiul. Importanţa învăţării unui principiu (un lanţ de concepte) constă în faptul că permite elevului să lege aceste grupuri de experienţe nominalizate (concepte) unul cu altul. Cele trei principii ale termodinamicii (al doilea numit şi principiul lui Carnot) sunt cunoscute astăzi şi de către elevii de gimnaziu. principiul este relaţionarea utilă a unităţilor conceptuale. sau "v-ar-z-ă" şi "sintetizând" apoi "curechi". că intuiţia este legea de aur a învăţării ("nimic în intelect care să nu fie mai întâi în simţuri"). principiile variaţionale etc. de îndată ce nerespectarea unuia diminuează efectele pozitive ale aplicării celuilalt?). Cum trebuie predate principiile pentru a putea fi însuşite cât mai bine de către elevi? Rezultatele cercetărilor converg. "introducere". mai plină de răspunderi (pentru că ea direcţionează viaţa atâtor generaţii). puţini oameni au. profesorul trebuie să ia în considerare baza motivaţională a elevului. în general se numeşte cunoştinţe. Plin de admiraţie am fost şi rămân faţă de atitudinea "robace şi răbdătoare" (cum ar fi zis Nică a lui Ştefan a Petri) a dascălului care reuşeşte să facă din "lăutar" un "virtuoz". Problema discutabilă încă este aceea a metodei (a metodologiei) de predare a principiilor. adică – care însoţea ilustraţiile). principiile trebuie predate după metoda care se potriveşte cel mai bine scopurilor urmărite. ele rămânându-i încă străine. Ce este principiul? Concept cu o sferă largă. aplicabilă unei clase largi de sisteme obiective şi transformări ale lor. Învăţarea principiilor Până aici s-a văzut că învăţarea conceptelor permite elevului să-şi prezinte experienţele într-un mod economicos. principium – "început". Avea dreptate părintele pedagogiei moderne (Comenius) . "d-o-p" şi rostind. 7. al conservării (energiei. "cel mai mare". copilul mai văzuse. în logica sa (formală). principiul relativităţii. masei. dar şi mai nobilă decât este aceea a dascălului. Obiecte ca cele înfăţişate în Abecedar. şi de aceea. al lui Pascal etc. Descoperirea dirijată. "origine". clar şi răspicat. în general. Muncă mai grea. totuşi. o lege generală a naturii sau propoziţie universală care poate înlocui o astfel de lege. Gagné defineşte principiul ca fiind un lanţ de concepte care formează ceea ce.9. concretizate în ştiinţele despre om şi univers. că descoperirea dirijată are un mai mare număr de adepţi. buchisind limpede. în final. ea oferind o punte folositoare între descoperirea independentă şi învăţarea dirijată îndeaproape. cine ştie care din principiile didactice este cel mai important. în ceea ce priveşte utilitatea generală a învăţării principiilor.ro . în mecanica clasică principiul paralelogramului forţelor. al localizării acţiunilor fizice. sunt expresii uzuale. "cel mai important". dar. are sensul de început şi conducere) poate fi întâlnită în toate domeniile cunoaşterii umane. Aristotel formulează cele trei principii: al identităţii. derivat din princeps – "primul". în care numeroasele experienţe separate se pot aduna în mod sistematic sub relativ puţine denumiri. al contradicţiei şi al terţului exclus. Se pare că. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic de-acasă. în care profesorul se interpune între mediu şi elev . de fapt. Se pare. în stabilirea deciziei sale referitoare la metoda de predare aleasă. de pildă. Ele trebuie concepute de aşa manieră încât profesori obişnuiţi să poată preda unor elevi obişnuiţi principiile de bază ale diverselor domenii de cercetare. Noţiunea de principiu semnifică o teză fundamentală care serveşte ca punct de plecare în demonstrarea teoremelor dintr-un domeniu de cercetare. materiei). şi anume aceea a trecerii de la concretul – senzorial (imaginea de suport din Abecedar) la abstractul – raţional (limbajul verbal – conceptele. chiar dacă exagera puţin. în acţiunea educaţională se pierduse însă din vedere – în cazul în speţă – necesitatea respectării şi a unei alte legi (tot atât de importantă. întrucât aceeaşi metodă poate avea efecte diametral opuse la indivizi diferiţi.Universitatea Tehnica. "astupuş". le putea citi cu uşurinţă (chiar dacă uneori într-un pitoresc dialect local).utcluj. Robert M. fără a reflecta proprietăţile specifice ale acestor sisteme. Conceptul este unitatea. al lui Arhimede. noţiunea de principiu (lat.

10. aşa cum s-a sugerat în paginile anterioare.Universitatea Tehnica. Simpla reactualizare verbală a principiului de bază nu garantează rezolvarea de probleme de către elev. fiind în genere stabil pe o perioadă mai lungă. Elevul impulsiv riscă mai mult datorită confuziilor pe care le comite şi deciziilor pripite. bateriile. Aceşti elevi par să se teamă că noile date ar putea să le contrazică punctul de vedere format anterior.ro . prin înzestrarea elevilor cu informaţii. educarea însăşi este facilitată dacă se arată subiecţilor că există mai multe moduri de a rezolva o problemă şi dacă subiectul se simte răsplătit pentru eforturile făcute. Deşi perseverenţa şi flexibilitatea în rezolvarea de probleme se pot educa. fie de a reacţiona imediat la prima ipoteză care i se prezintă. învăţarea unui principiu va ajuta la rezolvarea ulterioară a unei probleme atunci când principiul învăţat este considerat de către elev ca fiind relevant pentru soluţia problemei. un comentariu de ordin stilistic (la literatură) etc. chimiei. în acest sens. fizicii. cercetează foarte atent sistemul de alimentare cu combustibil. O situaţie problematică presupune un conflict cognitiv creat între cunoscut şi necunoscut. în mod sistematic: mai întâi controlează sistemul de aprindere (siguranţele. cel puţin temporar. deprinderi. Rezolvarea prin încercare şi eroare este un proces încet. comportamentul de rezolvare a problemelor apare atunci când elevul întâmpină dificultăţi în realizarea unui scop propus. deci. rezolvarea impunând tatonări repetate. Rezolvarea de probleme Problema este un obstacol sau o dificultate cognitivă care implică o necunoscută (sau mai multe) şi faţă de care repertoriul de răspunsuri câştigat în experienţa anterioară apare insuficient sau inadecvat. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 7. dacă ei consideră că au obţinut deja răspunsul corect. distribuitorul) şi dacă tot nu merge.dppd. până când motorul începe să funcţioneze din nou. îi subestimează pe elevii inteligenţi reflexivi în comparaţie cu cei inteligenţi impulsivi. De pildă. Rezolvarea de probleme la nivel uman se realizează cel mai economic atunci când se foloseşte un principiu. Aceasta este în primul rând o problemă de îmbunătăţire a "transferului de cunoştinţe". http://www. recombinând datele experienţei anterioare în funcţie de cerinţele problemei. iar cunoştinţele noi ce se pot generaliza asupra altor probleme similare nu apar în mod necesar. Prin urmare. probleme sunt şi determinarea unei plante (la botanică). Rezolvarea problemei înseamnă depăşirea obstacolului (dificultăţii). un mecanic ar putea încerca să repare motorul defect încercând diverse "soluţii". tehnicii. Aceasta este o primă clasificare: flexibili şi rigizi. Ce anume contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor? Folositor ar fi – spun cercetătorii – să se arate elevilor că problema poate avea soluţii diferite. Importantă pentru procesul de rezolvare a problemelor de către elev este. ci din oricare alt domeniu. atitudini. bobina. Aici intervine eroarea de apreciere la care ne refeream mai sus: profesorii sunt înclinaţi să-i considere pe elevii inteligenţi impulsivi mai inteligenţi decât sunt în realitate şi pe cei inteligenţi reflexivi mai slabi decât sunt. analiza sintactică a unei fraze (la gramatică). prin care se înţelege folosirea noţiunilor anterioare (în acest caz învăţarea principiilor) drept adjuvant în procesul de învăţare ulterior (rezolvarea de probleme). Profesorii. Pe baza acestui principiu trece apoi să rezolve problema practic. bujiile. Învăţarea prin rezolvarea de probleme poate fi uşurată. O altă clasificare a tipului cognitiv ar fi: tipul reflexiv şi tipul impulsiv.. Stilul specific unui anume elev se aplică în general mai multor situaţii. alţii rigizi (dogmatici) şi nedispuşi să facă noi investigaţii.utcluj. Pentru aceasta este necesar să se arate că un factor important în rezolvarea de probleme pare a fi "tipul cognitiv" al elevului. una dintre funcţiile principale ale predării este de a face pe elevi să folosească principii cunoscute în situaţii noi. Ar fi greşit să tragem de aici concluzia că pentru a rezolva o problemă este suficientă cunoaşterea principiilor. deci un efort de voinţă. de asemenea. constituie probleme nu numai cele din domeniul matematicii. pentru că impun depăşirea cognitivă a unui obstacol sau a unei dificultăţi. Aceeaşi problemă ar putea-o rezolva mult mai economicos – aplicând principii cum ar fi: "faptul că motorul nu porneşte se poate datora aprinderii defectuoase sau alimentării neadecvate cu combustibil". Este adevărat. Unii elevi sunt flexibili . De exemplu. exersarea specifică în domeniul operaţiilor logice. În finalul acestor însemnări despre modul de învăţare prin rezolvarea de probleme trebuie menţionată o greşeală des întâlnită la profesori atunci când îşi apreciază elevii. concepte şi principii de bază. Aceasta se referă la tendinţa copilului – manifestată în situaţii problemă – fie de a reflecta asupra justeţei mai multor soluţii ipotetice înainte de a acţiona.

ceasuri întregi. Filosoful german făcea aluzie la afirmaţia (exagerată!) a lui Democrit privitoare la rolul darului înnăscut în activitatea de creaţie. dar criza o dată trecută începea munca cea mai jalnică la care a asistat vreodată. limba în gură. răzuiesc. Creativitatea Deasupra tuturor modelelor de învăţare trecute în revistă în paginile anterioare se află comportamentul creator. Ştefan Luchian: Să ştii să desenezi. dacă ai ceva şi de la natură. Poezia este asemenea gemetelor nefericiţilor închişi şi arşi în taurul de bronz al tiranului din Agrigent. un elev creator este acela care – cel puţin dintr-un domeniu de studiu – rezolvă probleme în mod logic. afară de mine. i s-au consacrat numeroşi cercetători de talie mondială. http://www. ea apărea în întregime pe neaşteptate. Ce este creativitatea? Care sunt notele ei definitorii? Definiţia comportamentului creator rămâne încă o importantă controversă. făcută ştiinţific m-a dus către succesele de mai târziu… Alături de martorii de mai sus ar putea fi citaţi încă atâţia alţii. credem. greu de modificat). un teanc de însemnări.11. I. oricât de mult talent ar avea cineva pentru artă. miraculoasă…. ori degetele pe clapele pianului. nu e suficient dacă nu frământă cu sârguinţă. neîntreruptă. Va rezulta. originalitatea. Nottara: actorul – acest spion al sufletului omenesc şi al moravurilor societăţii – trebuie să fie într-un continuu zbucium. Mă sângeră fraza. de fapt. persistent. neajutat. George Enescu: Pe măsură ce-mi vin ideile fac însemnări. Poetul e ca privighetoarea oarbă. care este. Profesorii. Tudor Arghezi: De ce m-aş ascunde şi ţi-aş părea năzdrăvan? Talentul meu te farmecă. Toţi ar depune mărturie în acelaşi sens: Creaţia e un cântec de lebădă ce moare. G.dppd. Jan Kubelik (renumit violonist ceh): Muncind 18 ore pe zi. Lucia Sturdza-Bulandra: în muncă neîncetată stă secretul perfecţionării şi succesului. George Sand vorbind despre munca de creaţie a lui Chopin. dar talentul meu e o tortură. pentru că. Dintre notele lui specifice cel mai des întâlnite în literatură menţionăm: noutatea (sau cel puţin răspunsul dat de elev să fie nefrecvent). intuiţia neaşteptată. Elevul reflexiv nu trebuie să se simtă prost pentru că este mai încet decât colegul său mai impulsiv. 7. Fără desen nu poţi face nimic. că – în formularea mai dură a lui Hegel – e o prostie să crezi că artistul autentic nu ştie ce face. Nicolae Grigorescu: De câte ori nu mă găsea răsăritul soarelui în câmp cu paleta în mână. dacă nu trage cu pensula pe pânză. flexibilitatea. La izvoarele creaţiei se consideră a fi suferinţa. lucrând încă seara la umbra bătrânilor fagi din pădure.utcluj. Nimic nu-i pentru mine lesnicios… cuvântul îmi vine greu în condei. Munca perseverentă. nu mai înţelege nimic. spunea că la acesta creaţia era spontană. căreia i s-au scos ochii pentru a crede că e mereu noapte şi a cânta neîntrerupt. De la mintea la condeiul meu e un drum de piedici şi de prăpăstii. din variate domenii de activitate. Tipul de elev creator a fost studiat în moduri diferite. trebuie să fie îngăduitori faţă de aceste presupuse slăbiciuni (care ţin de fapt de firea copilului) şi să întărească. până acum. e degeaba. îl şterg de zece ori şi tot nu l-am găsit. ori cu dalta pe lespedea de piatră. Poţi să ai talent. Munca trebuie să-ţi umble. timp de 20 de ani. Dar ce muncă de ocnaş! şterg. mergând până acolo încât credea că talentul preţuieşte mai mult decât osteneala şi că n-au ce căuta în Helicon poeţii sănătoşi (la minte). cu toate că. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Concluzia: profesorul trebuie să predea astfel încât să permită fiecărui elev să înveţe folosind stilul său cognitiv specific (care – arată cercetările – este destul de statornic.Universitatea Tehnica. şi de câte ori nu mă apuca asfinţitul. să cultive calităţile evidente ale tipurilor cognitive ale elevilor. Din punctul de vedere al profesorului. Trei lucruri trebuie subliniate aici în legătură cu dezvoltarea capacităţilor creatoare la elevi: Nevoia de a cultiva la elevii de toate vârstele respectul faţă de muncă. într-un mod eficient şi într-o manieră neuzuală. mai mult şterg decât scriu. că el este rezultatul unei munci istovitoare grefată pe zestrea nativă a creatorului. un tip special de rezolvare a problemelor. ameninţat la fiecare cotitură să mă prăbuşesc ori să cad în golul fără fund. pe care le mâzgălesc până ce nimeni. Mărturisirile atâtor creatori. într-o permanentă cercetare. dar nici copilul impulsiv nu trebuie persiflat când face o eroare pentru că "sare cu ochii închişi". Vrânceanu: Nu este suficient să faci primii paşi în ştiinţă. mă doare.ro . dacă nu lucrezi. Este nevoie să perseverezi. C. din puţinele ilustrări care vor urma că talentul este o simbioză între înnăscut şi dobândit. poţi ajunge celebru. vin în sprijinul mai sus formulatei aserţiuni. deci.

sursa ei primară negăsindu-se doar în zestrea nativă a creatorului. fizician şi astronom englez într-o împrejurare similară celei mai sus invocate: privind de pe un pod la mărul pe care îl scăpase din mână. vin să confirme rolul cunoştinţelor de bază în domeniul de studiu şi nu neagă câtuşi de puţin. regele Siracuzei (cetate în care trăia şi Arhimede) l-a chemat pe vestitul învăţat şi i-a cerut ca. Fără îndoială. necesitatea instaurării unei toleranţe calde din partea celorlalţi înainte de pune în practică o idee nouă. cu cât are cunoştinţe şi deprinderi fundamentale. cu cât el se simte sprijinit de profesori. Aşadar. Chinurile din lăuntru ajunse pe buzele poetului devin nebunii încântătoare pentru cei ce le ascultă. a observat că apa se ridicase când a intrat în cadă. aici. cred. S-a observat că există mai puţină creativitate în clasele în care predarea este foarte formală şi unde pentru a păstra controlul asupra elevilor. ea îi face pe copii să urmeze calea obişnuită de rezolvare.utcluj. ci. fără să strice coroana.). Am descoperit!) – s-a produs după o profundă frământare. prin -presupunea tiranul – amestecarea aurului cu un metal mai ieftin. Marii descoperitori (creatori) aproape întotdeauna au stăpânit perfect domeniul în care au lucrat. dimpotrivă. Profesorul care doreşte să dezvolte la elevi o atitudine creatoare trebuie să le asigure un excelent fond de cunoştinţe de bază în domeniul său. http://www. Haydn ş. credinţă potrivit căreia activitatea creatoare cere sacrificii. lege care îi poartă numele.a. în loc să caute căi noi. pe marele filosof danez S.: Mozart. neconvenţională în rezolvarea unei probleme. aşa cum strigătele deznădăjduite ale celor arşi ajungeau – transformate de vibraţiile pereţilor de bronz ai taurului – la urechile lui Phalaris.dppd. La câţi oameni de dinaintea lui Newton nu le-a căzut mărul din mână. Profesorii care doresc să stimuleze capacităţile creatoare ale elevilor lor trebuie să fie prietenoşi. Nu ar fi ajuns la această descoperire fără să aibă foarte serioase cunoştinţe în domeniu şi fără să-l preocupe rezolvarea următoarei probleme: bănuind că a fost furat de meşterul căruia îi comandase o coroană de aur. aflându-se în baie. iar picioarele îi erau mai uşoare. Balada Meşterului Manole (ziditorul Mănăstirii Argeşului) este o neîntrecută creaţie poetică în care poporul român face elogiul muncii cinstite. care învăţau uneori bucăţi muzicale cu tehnici de predare extrem de constrângătoare. cu cât are cel puţin o inteligenţă medie şi cu cât are sentimentul că i se îngăduie să încerce idei noi. descoperirea fenomenului şi legii gravitaţiei universale (în 1666) a fost făcută de ilustrul matematician. să-i răspundă dacă a fost furat sau nu. Toleranţa caldă este o condiţie a dezvoltării atitudinilor creatoare la elevi. Însăşi creaţiile unor compozitori geniali (ex. să manifeste interes faţă de preocupările învăţăceilor lor. norocul îşi are rolul şi locul lui. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Phalaris. Kirkegaard).ro . Doar două exemple din multele câte s-ar putea da: Câţi oameni care au trăit înaintea lui Arhimede nu s-au scăldat dar nici unul nu a descoperit legea densităţii/greutăţii specifice a corpurilor. Anxietatea împiedică învăţarea. sau pentru a alege o altă soluţie. dar el singur nu-i de ajuns. un elev va fi cu atât mai creator în comportament şi liberat de anxietate. fără ca vreunul din ei să descopere ceva deosebit? Or. profesorul apela la numirea acestora pentru a da răspunsuri. redând în cuvinte potrivite mitul zidirii. (L-ai recunoscut.Universitatea Tehnica. abia atunci când. Celebrul său strigăt de bucurie – Evrika (Am găsit!. ca nişte acorduri sublime. apropiaţi de aceştia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful