Mircea Vulcănescu NAE IONESCU AŞA CUM L-AM CUNOSCUT
 

                         

© Editura EIKON, 2009 Cluj-Napoca, str. Bucureşti nr. 3A Redacţia: tel 0364-ll7252; 0728-08480l e-mail: edituraeikon@yahoo.com Difuzare: tel/fax 0364-ll7246; 0728-084803 e-mail: eikondifuzare@yahoo.com web: www.edituraeikon.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României VULCĂNESCU, MIRCEA Nae Ionescu : aşa cum l-am cunoscut / Mircea Vulcănescu. - Cluj-Napoca : Eikon, 2009 ISBN 978-973-757-l84-7 l4(498) Ionescu,N. 929 Ionescu,N.

Coperta: Sorin LUCA Editor: Valentin AJDER Tehnoredactor: Francisc BAJA

Mircea Vulcănescu NAE IONESCU AŞA CUM L-AM CUNOSCUT Ediţia a III-a E I K O 2009 N .

.

ce-s schimbătoare. El vrea de amăgiri. ……………………… Etern-femininul Ne-nalţă-n tării. “Nici o plăcere nu-l îndestulează. “Tot ce-i vremelnic E numai simbol. ……………………… Das Ewig-Weibliche Zieht uns hinan. Mijeşte încheierea-nalt-a-ntelepciunii: Îşi merită viaţa. ihm g'niigt kein Gluck So buhlt er fort nach wechselnden Gestalten. Act V.            Ja! diesem Sinne bin ich ganz ergeben. nici o fericire. liberatea-acela numai Ce zilnic şi le cucereşte ne-ncetat. Der tăglich sie erobem muss! “Acestui rost îi sunt cu totul închinat.” (Johann Wolfgang Goethe.” (Mefistofel) (Ibidem) Alles Vergăngliche Ist nur ein Gleichnis. Faust.” (Chorus mysticus) (Ibidem) . să se tină. Traducere de Lucian Blaga) Ihri săttigt keine Lust. Das ist der Weisheit letzter Schluss: Nur der verdient sich Freiheit wie das Leben.

Să văd care din ei este înţelept şi care crede numai că este. să mă îndeletnicesc. însă nu este. cercetez şi să ispitesc şi pe cei de acolo. (Socrate către judecătorii athenieni) PLATON.και 6ή χό μέγισχον χους εχεί ε”ξεχά£ονχα και ε'ρενυώνχα ωσπερ χους ε'νχαυΛα διάγειν. desigur. χις αυχών σοφός εαχι και χις οΐεχαι μεν. Apărarea lui Socrate . Απολογία σοκραχοψς Dar cea mai mare plăcere a mea va fi. ΠΛΑΤΟΝ. ca şi pe cei de aici. εσχι δου.

 “cel puţin cu un an  înainte de examen”.  dând  examenul  de  română  de  clasa  a  VlII‐a.  profesorul  respectiv  ‐  P. pentru un tânăr încă neformat..  un  curs  despre  Problema  filosofică  a  Dumnezeirii şi avea obiceiul să nu asculte din curs. într‐atât de mult răspunde strădania lor aşteptării tale.  Dădeau examen cu el mai mulţi “crocodili” din anii superiori ai facultăţii.I.  sunt  desigur  oameni  pe  care  simţi  că  trebuia  să‐i  întâlneşti.  Bagdasar. L‐am  revăzut pe  Nae  Ionescu  după bacalaureat. despre principiul uniformităţii  în  ştiinţele  naturale. de  curând înscris în ea. când însă eşti încă tânăr şi amorf. Examenul de logică din sala a V-a.  din  primăvara  anului  1920.  Georgiade  (sic).  Nae  Ionescu  făcuse.  Aflând că Vasile Pârvan.. Ascultam regulat lecţiile lui despre drama  antică. de întâlnirile pe care ţi le prilejuieşte întâmplarea. unde  se ţineau seminariile şi cursurile de Sociologie. ci din cărţile citite de studenţi..  floarea  generaţiei lor. AMINTIRI UNIVERSITARE Introducere Influenţele suferite de cineva. pe stânga scării. am  coborât  în  sala  a  XVIII‐a. dar sunt.  Când  te‐ai  cristalizat  deja  într‐un  fel.  M‐am  întors  acasă  de  la  curs  şi  am  aşternut  îndată  o  “teorie  a  criteriilor”.  în  speţă.  un  fel  de  auditorium maximum al Facultăţii de Litere din acea vreme.  dădeau  scenei  lumina  albă‐verzuie. Ceea ce m‐a impresionat atunci la Nae. într‐o după‐masă ploioasă. în sala ticsită de lume.  Dar  m‐a  impresionat coerenţa gândirii lui şi mai ales expresivitatea gestului lui cu mâna dreaptă.  într‐un  fel.  într‐o  miercure. şi a  făcut o lecţie extrem de abstractă.  în  preocupările  mele.  .  din  Lecţia  de  anatomie  a  lui  Rembrandt.  mi  s‐a  spus. sub semnătura lui proprie.  discuţiile  din  seminariile  lui  Mihail  Dragomirescu.  “teoriei  criteriilor”.  conformaţia ta viitoare atârnă.  Eram în clasa a Vl‐a..  pe  care  am  pus‐o  în  fruntea conferinţei.  Dar. o chestiune de‐ ntâmplare.  şi  atunci  eu  i‐am  dat  şi  conferinţa  cu  pricina... de multe ori. o bună  parte  din  începutul.  Nu‐l  mai  văzusem  pân‐atunci  şi  nici  nu  mai  auzisem  de  Nae  Ionescu.  de  cum  urcai  de  pe  scară. dar în acelaşi timp extrem de clară. pentru caracterizare. Era seară.  compoziţiile  etc. ori a Vll‐a de liceu. la examenul de logică. acolo unde e astăzi cofetăria Angelescu.  Papadopol  ‐  ne‐a  cerut  lucrările  particulare. (îmi pare rău că nu  mai  am  această  conferinţă.  la  dreapta).....  sau  1921. bolnav. iară eu eram “boboc”.  Peste puţin timp. pe lângă faptul că asculta.  Veneam la minunatele cursuri făcute de Pârvan în sala a IV‐a a vechii Universităţi (sala mare de la  etajul  I. situată pe strada Academiei.  eram  preocupat  de  o  paralelă  între  Coşbuc  şi  Alecsandri  şi  mă  întrebam  ‐  în  vederea  unei  conferinţe  pe  care  o  pregăteam  pentru  o  societate  culturală  de  liceeni  (“înfrăţirea  Românească”)  ‐  care  din  ei  era  adevăratul  “poet  al  românismului”?  Adunasem  mult  material ‐ îmi lipseau însă criteriile de comparaţie.  E  poate  destinul  necontrolat  al  multora din ideile lui Nae Ionescu.  în  vară. sunt poate‐n legătură cu obscure afinităţi  latente.  Peste  câţiva  ani  însă. între două cursuri. a intrat un tânăr lung şi uscat. E prima influenţă suferită de mine din partea lui Nae Ionescu. dar cu care  aveam  să  mă  întâlnesc  mai  târziu. Habent sua fata libelli!)  Revederea. cum eram eu. în care reproducea. precum şi cele ale anului al II‐lea de Drept.  şi  care  constituiau. un articol  publicat de acest profesor în Adevărul literar. nu‐şi ţine cursul în acea zi. de cele mai multe ori. de la etajul I. necunoscuţi mie pe atunci.  Cartea  lui  Iov.  pe  seară.  Prima întâlnire Peste  Nae  Ionescu  am  dat. şi  lămpile  cu  gaz  aerian.  întâia  oară.  în  toamna  anului  192l.  d‐nii:  Cotoranu..  Examenul avea loc în mica sală a V‐a. în care se găseau atâţia oameni. pe când mă aflam cu Paul Sterian  în Cofetăria Gueritee. în vechea Universitate.  Teoria criteriilor În  vremea  când  l‐am  cunoscut.  unde  îşi  făcuse  cursurile  Maiorescu. am cetit..  Numărul  l‐am  păstrat.  “Crocodilii”.  aprinse.  dădeau  examen  de  logică  despre.. ca să nu‐mi pierd timpul în zadar.  pe  care  n‐am  mai  văzut‐o  înapoi. cu nişte ochi care atunci mi s‐au părut negri. până la o anumită vârstă.  fiind  student  la  Universitate.  la  examenele  de  logică.  în  care  ascultam  câteodată.

 că niciodată n‐a cetit  atât cât a cetit acolo!. care nu e însă o preocupare capricioasă.  Florian.  de  caracterul intenţional al cunoştinţei. şi mai ales prin  suculenţa  comparaţiilor. de falsitatea prejudecăţii după care evul mediu a fost o epocă de  obscurantism. filosofie. ca să‐mi controlez impresiile cronologic. etc.  de  Russell. sau.  domnilor.  e  o  metafizică  cu  capu‐n  jos” răspundea. Hume încalecă pe Leibniz. sub sprâncenele stufoase şi îmbinate. în aceeaşi serie cu prinţul Carol. Nae lonescu avea curs într‐una din aceleaşi zile.  totuşi.  în  capul  lui  Kant”. de care nu‐mi mai amintesc mare lucru. în acel an. Critica pe cei care credeau în existenţa Filosofiei. părerile sunt împărţite şi eu nu mă pronunţ”. De  la un fost coleg al meu de la Liceul “Lazăr” (Iacobescu).  îmi amintesc.  fireşte. domnilor. despre care făcea curs: “Sacrificarea metafizicei ‐ zicea Florian. cosmologic. de la 5‐6. în casa căruia locuisem  un an.  “filosofia  biologică.  şi  chiar  m‐a  întărâtat  puţin.. Era în 192l.  această  doctrină care vrea să introducă temperamentul în filosofie.  tributară  logicei  nominaliste a lui Mill. că scrisese la Noua Revistă Română a lui Rădulescu‐Motru. Şi explica.. de altfel ‐ a lui Valeriu. cu o colegă  de  la  Germană. de unde cunoştea pe o parte din băieţii care daseră examen cu el în sala V‐a.  bibliotecar  la  Fundaţie.  ‐  “Ce.  că  nu  vrea  să  scrie  cărţi  etc. Despre împătrita rădăcină  a principiului raţiunii suficiente. m‐a interesat şi m‐am hotărât să‐l  urmăresc. pe care o acuza însă de  oarecare  confuzie  de  planuri  (logic. căreia îi prefera Logica ‐ bună. gros.  Ne  vorbea  de  logistică. că se însurase.). de la Iaşi. ci  un fapt grav.  probabil informat de prietenii care asistaseră la cursul celuilalt. la Kant. pe atunci. de pildă ‐ este reversul medaliei  care comemorează.”  .  Avea  puţină  stimă  pentru  Logica  lui  Maiorescu. şi nici note ordonate.  în  special  pe  colegul  lui. asta e!”  ‐  “Ficţionalismul. sau: “în deceniul 7. care‐l  iubea  mult.  Mircea  Florian  răspundea.  de  Leibniz. adăugând: “Despre matematici n‐avea dreptate.  în  toate  acestea.  asupra  nepriceperii  noastre filosofice: “gnoseologic.  psihologic). tânăr. seminar despre cartea lui Schopenhauer. ori sâmbăta.  fireşte.  ascuţirea  pe  care  o  dobândea  uneori  figura lui şi oblicitatea stranie pe care i‐o luau ochii..  mai  târziu:  “în  acest  moment.  că  ne  vorbea  despre  Cercetările  de  logică  ale  lui  Husserl  ca  de  o  carte  epocală  (era  în  192l‐1922). De la  alţii.  docentul  de  istoria  filosofiei. Polemicile cu Florian A făcut.  la  ora  următoare.  confuz. ca de lup.. în timpul refugiului.  cu  ajutorul  cărora  ne  plasticiza  momentele  mai  importante  ale  gândirii  lui  Kant. de la 6‐7.  Fizionomia cursurilor.  gnoseologic.”. pentru  femei şi pentru profesorii de filosofie”. “Ficţiune.  a  fost  arcatura  curioasă  a  sprâncenelor  lui.  Îmi  amintesc. epistemologic.  de  Poincare.  prin  gravitatea  sentenţioasă cu care rostea de la catedră formula în care‐şi rezumase concepţia sa filosofică: “datul  este  dat”.  care  forma  pe  atunci  principalul  nostru  subiect  de  haz.  în aşa de vădit şi expresiv contrast cu tot ce vedeam în jurul meu.  prin  complexitatea  termenilor  tehnici  pe  care‐i  arunca‐n  cascade.  că  e  foarte  leneş. râdea de cei ce împrumutau de la Fundaţie cărţile de filosofie “ca să le înveţe pe dinafară”  ‐  vizând.  Leibniz  e  complet  bătut  de  Hume”. trezit de cursurile lui Pârvan  la interesul pentru unele probleme pe care nu mi le mai pusesem înainte ‐ felul de a fi al acestui om. atunci când pentru el nu exista decât  filosofarea.  Şi.  Omul  m‐a  interesat.  de la 5‐6.  de  Couturat.  că  scria  sub  pseudonim  la  Ideea  Europeană. întemeierea matematicei”.  unde  avusese  doi  copii. fusese numit profesor de matematici şi filosofie la Liceul de la  Mănăstirea Dealului.  Ieşit  de  curând  din  ateismul  şi  din  materialismul în care mă dusese maimuţăreala profesorului Tiron. căci nu am siguranţa anilor. mai târziu. temperamental.  Mircea  Florian.  Şi  câte  alte  “isnoave hăzoase” de acestea!  Florian avea curs vinerea.  că  în  timpul  războiului  fusese  prizonier în acelaşi lagăr cu Jacques Riviere (şi ne spunea el însuşi.  că  plecase  apoi  în  Germania. domnilor?” zicea. un curs de Logică. că se ducea  regulat la Biserica Albă şi îngenunchia la citirea Evangheliei şi la ieşirea cu Darurile. am aflat că era foarte deştept. pe când aveam treisprezece‐paisprezece ani. Cât despre femei.  Nae Ionescu făcea..  de  la  6‐7.. ura acestuia “pentru matematici. mai bine zis.  de  greutatea  definirii  numărului  l  şi  a  numărului  în  genere.din  Cartea  lui  Iov. am aflat că era un om evlavios. psihoteleologic etc. pe la alji prieteni mai mari.  persiflând. care‐i fuseseră colegi la facultate şi am aflat că‐ şi făcuse filosofia înainte de război..  Amintiri din anii de facultate M‐am interesat de el. Nae Ionescu. După război. Avea dreptate  despre profesorii de filosofie.

  pe  care  Dumneavoastră n‐o puteţi dispreţui! De pildă. vineri. după care cursul reîncepea de la început ‐.  la  rândul  lui.. de pildă.. care ne atrăgea la el la curs în primii ani. citaţiile.  Aşa. Antonescu ‐ profesorul de pedagogie. dar îi  rămâneau  îndoieli  nedezlegate  ‐  încerca  o  nouă  cale.  El  îi  contesta  orice  drept de  existenţă.  despre  ei.  iar  până  la  sfârşitul  cursului.  că  filosofarea e o activitate strict personală. E de ales textul de comentat  în acel an.” şi. nu puteţi ignora.  forma  obiectul  atacurilor  repetate  ale  lui  Nae  Ionescu.  ditai  omul. Şi‐şi ilustra demonstraţia iarăşi cu o anecdotă: “Aveam odată un prieten care a tras într‐o zi la fit  de la şcoală şi s‐a dus în Cişmigiu. Alteori venea.  de  pildă. Îl voi face eu la anul”.. pe care o scotea din buzunar.  tot  ce  nu  e  kantian  la  aşa‐zişii  neokantieni. luând‐o într‐o direcţie. a mers la rafturi şi a luat în braţe opera completă a lui Locke. tăcea câtăva vreme. într‐o zi.  în  aceste  cărţi.  “Aşa zic unii. vreo patru sau şase volume  groase.  colo.  “filozofi d‐ăştia de la mare”. Când.  toate  problemele  acestuia. sub cuvânt că ar fi rezultatul  unei  spaţializări  arbitrare  a  spiritului  şi‐n  care  încerca  să  întemeieze.  cu  câtăva  vreme  mai‐nainte  în  Convorbiri  literare.  cea  mai  bună  carte  despre  iezuiţi  scrisă  vreodată. că este dat.  Pascal  a  scris  Provincialele.  căutând parcă să organizeze mintal ce va spune.  După  fiecare  lecţie. nu ştia încă unde‐l va duce. Cel mai bun curs de logică ar fi un curs de filosofia gramaticei. Că zic unii. se aşeza pe scaun.  răstălmăcindu‐l  şi  pe  acesta. când uiţi gramatica lui Lupu‐Antonescu?”  Fireşte că şi Mircea Florian reacţiona. în sala mare a bibliotecii profesorilor de la Fundaţie. le‐a pus pe masă şi i‐a spus lui Nae Ionescu. Când s‐a întors.  în  ora  următoare:  “îl  vezi.  numai  după  cele  ce  i‐a  spus. la seminar. o filosofie a datului pur. Nu le scria. Atunci.  Arăta.. zice el. fierbere.  serioasă.  Vedeam  omul  care  şi‐a  pus  o  problemă  şi  care  se  gândea  la  ea. iar la sfârşitul ciclului de doi ani. aşa.  gândire  multă. la care problema se formula la  începutul  orii  şi.  Adică. Asta.  trebuiau  rezolvate. Florian.  Locke zice:. toamna. la rândul lui. şi că filosofii îşi împrumută numai vocabularul.  Spre deosebire de d‐l G.  dedeau  cursurilor lui Nae Ionescu o viaţă deosebită.La  obiecţie  Nae  Ionescu  răspundea.  “Cărţile  nu  fac  doi  bani  în  filosofie  ‐  urma  el  ‐. de cele mai  multe  ori. opoziţia dintre subiect şi obiect... în teoria cunoştinţei. care ştia toate câte le spusese Nae Ionescu  despre cărţi. despre cum ar putea‐o rezolva.  Când apuca într‐o direcţie. uneori de la un curs la altul şi chiar de Ia un an la altul. Şi aspru. apoi.. Căci aţi recunoscut că el era cel vizat.  adică.  pentru  că  la  anul  începea  alt  curs  (cel  de  istorie a pedagogiei). domnule Ionescu. că fac filosofie.  mai  ales. cu ajutorul datelor pure. Kant”.  Vorbea. de lucru făcut  atunci. Comentarii. de când a început să  .  astfel.  până  la  sfârşitul  ei. cu sine.  îngroşându‐şi glasul zicând: «Eu sunt filosof!»“. începea. Totdeauna încerca mai multe drumuri.  rămânea  o  întrebare  deschisă.  direct  în  faţa  noastră.. prin 1922.  Mai erau interesante cursurile lui Nae Ionescu şi prin caracterul lor de prospeţime. şi nu ştiu ce vorbesc. Iată. în faţa noastră.  Datul. Nae Ionescu nu‐şi pregătea cursurile de acasă.  sistematic. şi cel istoric). în timp ce se ţineau şedinţele intime ale Societăţii Române de  Filosofie.  să  vă  gândiţi  la  înţelesul  vorbelor  pe  care  le  folosiţi. poate din motive  contingente de aceste ordin. Nu trebuie ca orice  lucru  dat.”  “Ceea  ce  trebuie  este  să  gândiţi  autentic.  Este  aici.  ce  înţeles  deosebit  mai  are  vorba  asta:  dat?  Nu  răspunde  dativul  tocmai  la  această  întrebare?  Cui?  Atunci.  cum  zici  că  scapi  de  subiect?  Vedeţi  ce  se‐ntâmplă  în  filosofie. Intră Nae Ionescu. că noi n‐am  avea habar”.  să  fie  dat  cuiva?  Altfel. în cartea a IV‐a din Încercările asupra intelectului uman.  un  articol  prin  care  încerca  să  înlăture opoziţia subiect‐obiect şi alte paradoxe ale teoriei cunoştinţei. am cetit de curând pe unul care  zice că poate depăşi. Nae zice: “Anul acesta vom comenta cartea a IV‐a a lui Locke. Nae Ionescu.  pe  rând.  Publicase  tocmai. cărţi de.  gândirea  exactă  a  oamenilor.  Istoria  filosofiei. grav: “Dar. o istovea. cum le zicea Nae Ionescu.    ***   Această  necontenită  polemică. dat. ne‐a spus foarte mândru: «Ştiţi că am scris şi eu o  anecdotă de Speranţă».  trebuia  să  fie  neapărat  rezolvată.  Arnauld în două ceasuri de convorbire. şi pe urmă. trebuiau încheiate amândouă cursurile (şi cel  teoretic. despre Locke.” “Mă uit la el şi zic: ‐ Ce‐i cu asta? ‐ Dat! ‐ Păi.  A doua zi.  necontenită  referire  la  fapte  şi  împrejurări  actuale. Gândirea lui se constituia atunci  vie. Nae Ionescu a luat cuvântul în critica  conferinţei nu mai ştiu cui. Aşa au scris şi Hegel şi neokantienii ceilalţi. Uneori venea cu o notiţă scrisă pe o  carte de vizită. cui?. G. joi.  cu  Rehmke  şi  Goswin  Uphues.  arătând  ‐  ideile  lui  de  totdeauna  ‐  că  fiecare  om  e  singur cu gândul  lui.  fără  să  fi  citit  nimic  de  ei.

gândească  în  faţa  studenţilor  şi  până  la  urmă.  Când. sculându‐se de pe scaun şi zicând:  “Ai dreptate.  Ceea ce m‐a reţinut. iar cel venit pentru altceva decât pentru filosofie.  Numai Stelian Mateescu. încerca să‐şi ia aripi şi la  Nae  Ionescu.  studentul  aplecat  cu  adevărat  spre  filosofie  nu  se  dă  bătut. în acest timp.  Această  pedagogie  negativă  a  folosit.  ridiculizându‐l:  “Contra cui?”. de ei. foarte deosebit de cel pe care o tratase‐ntâia oară. în care se  scuza că‐i scrie o scrisoare aşa de lungă. în continuă desfăşurare. seamă de ele. Şi eu trebuie să mă duc la bărbier”. aruncând  o privire mirată în sala: “Cum. ori satisfacţie. Cursurile lui Nae  Ionescu. aceiaşi oameni care. să‐l repeadă. dacă poziţiile lui n‐au variat mult.  Şi.  Când unul se lungea peste măsură. Cele două cursuri sunt.  mai  pe  departe:  “în  orice  generaţie  e  un  anumit  material  care  se  cere  neapărat gândit.  În  acest  fel.    .  căci. înlătura pe una din ele zicându‐i: “Nu vă e milă de  mama Dumneavoastră? Ce‐o să facă cu două filosoafe în familie? Nu. “să se afirme”.  aşa  încât să îndure totul. la fel ca în primele timpuri. pe care o mai tratase în 1924.  Am  de  la  el.  în  jurul  vârstei  de  40  de  ani:  Băncilă. Negulescu. până trecea ora. Cu cât sunt mai multe capete să‐l gândească.  nu  a  încetat  să  gândească  în  continuare. în 1928.  unsprezece  cursuri  deosebite. P. au părăsit pe Antonescu. care. Dumneavoastră sunteţi toţi filosofi?”. a dezvoltat chestiunea pe  un plan cu totul nou.  alunga  de  la  seminar  pe  toţi  cei  care  n‐aveau  destulă  pasiune  pentru  lucrul  în  sine. în loc să încerce să  clădească  din  nimic  vocaţia  filosofică  a  studentului.  sarcina  profesorului  de  filosofie  nu  putea  fi. dar al  căror fel de‐a privi era primit de‐a gata.  le  zicea.  Herseni.  Noica. adică înlăturarea tuturor celor care ar putea încurca  în zadar câmpul filosofiei. Nae Ionescu le zicea. constituiesc un sistem de gândire neterminat. dintre noi.  de  când  s‐a  început  editarea  cursurilor  lui. mă stimulau. cu atât fiecare gândeşte mai puţin”. hotărât. ci îmi puneau probleme. crezând că astfel va fi mai bine apreciat.  Şi. Amzăr. Apoi.  Convins  că  filosofia  nu  se‐nvaţă.  Omul  acesta. a fost faptul că aceste cursuri mă puneau  pe gânduri.  dar  fără  preocupări  filosofice  reale. după doi ani.  ci  stăruie  în  căutarea  temeiurilor sale. două e prea mult!”.  să‐i  pună  beţe‐n  roate.  atât  de  atrăgător. ca în faţa unui om plecat într‐o  mare aventură. cu toată reînnoirea neîncetată a materialului. Nae Ionescu încheia discuţia.  nerepetând  niciodată cursurile.  Cioran.  cu totul deosebite unul faţă de altul. pleacă de unde‐a venit. asupra unor lucruri pe care majoritatea oamenilor le vedea altfel.  apropierea  de  Nae  Ionescu  era  foarte  rebarbativă. neputând  să‐şi valorifice nici un fel de alt merit.  Sterian.  În  fond. chiar când repeta problemele. Nae Ionescu îl lăsa să  vorbească. în schimb. ci se ducea la P.  Şi băiatul nu mai venea pe la seminarul lui Nae. la cursurile lui Nae Ionescu. un băiat mai ţanţoş.  la  Nae  Ionescu  s‐au  format  mulţi  din  tinerii  care  filosofează  azi  la  noi.  este pentru că orientarea fundamentală a spiritului său era fixată ‐ poate cu excepţia gândirii politice ‐  încă din anii de la începutul învăţământului său.  îşi  înzecia puterea de seducţie prin aerul sec.  strigând  moţat:  “Cer  cuvântul”. era deja format când a venit în contact cu Nae Ionescu. deci.  după  el.  Floru.  Şi nu de puţine ori mi s‐a întâmplat ca idei însemnate fugar la cursurile lui Nae Ionescu să‐mi fi  fructificat în minte numai peste câţiva ani. şi astfel ‐ în afara obicinuinţei şi preju‐ decăţilor tribului. deci. Chiar  când a trebuit să reia.  Când îşi vedea deci sala ticsită de studenţi.  Amândouă scopurile se puteau realiza simultan.  cu  aceeaşi nelinişte.  au  continuat  să  urmărească  cursurile  lui  Nae  Ionescu. cu care ştia să te respingă. nebănuite. pe negândite.  Nae  Ionescu  îi  reteza  scurt  efectul. fiindcă “n‐a avut timp s‐o facă mai scurtă”. faţă  de care ideea însemnată îşi putea dobândi sens deplin.  începând  din  1924.  Când altul bătea câmpii cu ifose. în loc de: “Bun venit!”. personal. îi amintea de scrisoarea d‐nei de Sevigne către fiică‐sa.  Poate că tocmai de aceea. Costin Deleanu.  Eliade.  Când două surori vroiau să‐i urmeze seminarul. dacă profesorul de filosofie.  decât  stimularea gândirii personale şi selecţia negativă. îmi deschideau  perspective noi. Istoria logicei. când împrejurările m‐au adus în faţa faptelor concrete. nu se întemeiau pe nimic şi nu puteau da. din cei care veneau la seminar să se afirme. toate. Mircea Nicolescu. cu acelaşi sentiment de risc.  A  doua  oară. de grije pentru soluţie. tobă de  carte. îmi dădeau chei cu care puteam descuia şi ispiti înţelesuri până atunci nebănuite  de mine. Mihail Sebastian. Nu‐mi dădeau soluţii gata făcute.  aşa.  se  mărgineşte  să‐l  ispitească. Racoveanu. mai curând decât să nu vie.

 dacă  ideile le cunosc nu dialectic. ironic.  care  mi  s‐a  părut  nespus  de  cruntă.  pentru “aşadar” sau “deci”.  din  faţa  rotondei  din  colţ. conceptuală a lucrurilor.  Nae  Ionescu mi‐a  obiectat  însă  că.  m‐am  mulţumit  să  gust. ci nu ca supreme realităţi?  Şi  oare  nu  era  tocmai  aceasta  presupoziţia  pe  temeiul  căreia  Nae  se  credea  autorizat  să‐l  caracterizeze pe Platon pesimist? Fără să vreau.  şi  nici  metoda  hegeliană. definite.  atunci.  m‐a  prins  că  nu  ştiam  bine  tabla  categoriilor  lui  Kant.  la  seminarul  în  care  Nae  Ionescu  alesese  ca  temă  de  discuţie  un  dicţionar  filosofic  românesc.  încercând  să  deosebesc  “mecanismul”  de  “dinamism”:  sisteme  care  explică  mişcarea  pe  baza  unui  principiu  intern  sau  extern. Ca şi celelalte metafizici orientale. mai târziu. nedumerit într‐o discuţie cu el. Azi stau şi mă gândesc la destinul care a apropiat şi a depărtat. Eram la Fundaţie.  Altă dată. fiindcă zisesem: “or”. prin identificarea binelui cu  existenţa..  în  acelaşi  seminar.  alai  mare!  Ieşisem  să‐l  privim  de  pe  balcon.  despre  care  scrisesem  totuşi  într‐un  referat.  “cunoscuta  metodă  hegeliană”. şi nu‐mi pot împiedeca un sentiment straniu faţă de  alunecarea lucrurilor lumii acesteia!  Prima confruntare. Am susţinut că.  am  atribuit  celui  dintâi  definiţia  celui  din  urmă.  în  treacăt. Şi totdeauna.  Am rămas însă.  Trecea  pe  stradă. la seminarul de logică.  bucuria  de  a‐l  şti  alături  de  mine!. m‐a repezit crunt. cum pot fi ele.  Asta‐l deosebeşte de creştinism..  Platon  trebuie  socotit  optimist. atunci. pentru că‐i stăteam atât de aproape. de bucurie..  Peste  ele.  în  tăcere. Un referat de şedinţă în seminar Primul  meu  contact  intelectual  direct  cu  el  l‐am  avut  la  seminarul  de  psihologie.  cum  sunt  din  fire. a simţurilor. pe cei ce priveau  atunci de la balcon.  Primul contact personal Întâia oară când m‐am apropiat de el şi am venit cu el în contact direct. cuprinzându‐ mă un val cald. Vorba neamţului: «Man hat sich verplappert!»“. Nu‐mi amintesc să fi vorbit prea mult  cu  el.  după  verificarea  neştiinţei  mele: “Nu chiar aşa de cunoscută. m‐a repezit iar.  Şi  reflecţia  lui  Nae.  ca “nefiinţe”. pe Mateescu şi pe mine. la care vorbisem şi eu.  Lângă  mine.  Altă  dată. când caracterizasem filosofia lui Platon ca pe o filosofie idealistă: Nae: ‐ Cum  .  mi‐am făcut partea leului în expunerea discuţiilor din şedinţă.  cu  prilejul  deosebirii  dintre “optimism” şi “pesimism”.  făcând  rezumatul unei şedinţe în care se discutase despre o carte a lui Beno Erdmann. pentru întâia oară.  care  nu  se  săvârşeşte  decât  în  lumea  ideilor. pentru o traducere latinească greşită a unui  text citat de Schopenhauer: „Infecta facta. rămâne imperfectă.  la  balconul  de  la  etajul  I. a scuzei. Faptul mi‐a atras o dublă observaţie a  Profesorului.  Altă  dată. de cei din trăsurile alaiului. Platon rămâne un pesimist. pentru care Binele nu e o limită ideală..  aflată  între  sala  de  lectură  a  studenţilor  şi  biblioteca unde citeau profesorii. în  rădăcinile lor.  atunci  când  lumea  de  aici.  unde.  a  venit. totuşi aşa de simple. rotondă în care am dat primul examen de istoria filosofiei cu Florian  despre Kant.  ci.”. ci o fiinţă reală. ci prin participare la ele. mai întâi asupra disproporţiei dintre rolul ce‐mi atribuiam în rezumat şi cel efectiv cerut  în  discuţie. să privească şi Nae lonescu şi inima mea a bătut atunci mai repede şi mai tare. că: “lucrul e explicabil de la un student de anul I”. Pentru că. pentru că pronunţasem Spinoza cu „ţ” altă dată. purtat asupra lui Platon. îmi veneau în minte fragmente din examenul dat cu  Nae Ionescu în anul I.  o  ultimă  discuţie  în  care  ne‐am  împotrivit. dat  fiind  caracterul  de  idealitate  al  acestei  identificări.. şi unde ne lăsa să citim d‐l Tzigara‐Samurcaş. în idealitatea lor.  m‐a‐ndreptat  când. de la om la om ‐ în afară  de cursurile facultăţii ‐ a fost în ziua nunţii prinţesei Ellena a Greciei cu prinţul Carol.***   Raporturile mele cu Nae Ionescu n‐au fost de altă natură.  în  ziua  aceea.  deşi  vorbisem  de  ele  cu  superioritatea  unui  bun  cunoscător. concretă: “Dumnezeu”.  Controverse Altă dată.  apoi  asupra  unei  confuzii  de  termeni.” etc. Nae m‐a corectat: “E tocmai invers..  timid. cu acel prilej. pe Paul Sterian.  şi  ironia.  În  sfârşit.

  Aşa erau însă discuţiile cu Nae Ionescu. înaintea cursului  despre fecunditatea clasificării în logicele calitative.  El: ‐ Bine. aceste cuvinte! Aşadar. Citisem pe Windelband şi pe Natorp. Ia spune‐mi. făcea această observaţie adâncă. profesorul nu  mai era mereu nemulţumit de mine. pentru că sunt folositoare”. ce înţeles are Ideea la Platon?  Eu. decât când le venea  timpul să dea‐n pârg!  Aceste  necontenite  împotriviri  între  noi  n‐au  încetat  decât  târziu  ‐  după  întoarcerea  mea  din  streinătate ‐.  tineretul  trebuie să le‐nveţe. rostite de el. în cancelarie. Nu înţeleg bine ce vrea  omul ăsta să‐i spui. din Platon. în sala a Vl‐a. pe comentariul căruia Nae Ionescu punea. Să vorbim ca oamenii!  Un  moment. supărat. realist sau idealist?  Eu (gândindu‐mă la eticheta comună) răspund: Idealist.  ce  am  cetit  şi  simt  că  faptul  de  a  fi  ales  capitolele  din  Republica  şi  dialogurile  caracteristice  pentru  teoria  cunoaşterii  i‐au  făcut  impresie. am  avut bucuria să‐l aud reproducând o discuţie pe care o avusesem cu el. Altă întrebare: Ce e Platon. Dumneata.  pentru  asta:  Teetetul. când. a lui Platon. Nu citisem  pe Willamowitz.  Repetă  întrebarea.. accentuând pe ultimele cuvinte.. care este aici în  sală.  Parmenidele.  acest  text  straniu:  “Şi  apoi.  Fedrul.  ‐  Există ‐ încep eu ‐.numeşte Platon materia? Eu: ‐ Me on.  mă  simt  buimăcit. al vechii Facultăţi.  ‐  Ce‐ai pregătit.. Mă  prezint la examen dimineaţa.  Citisem.  a  Vll‐a  şi  a  IX‐a  din  Republica. totuşi.  şi‐mi  întinde  o  prăjină  de  salvare.  îşi  fixează  coatele pe braţele scaunului şi zice simplu:  ‐  Bine. mă gândesc să mă scol. Teoria cunoaşterii la Platon Primul examen l‐am dat.  decât  vreo  zece  ani  mai  târziu. care identificase în Republica binele cu  adevărul.  la  rândul  meu. cum poţi să‐i spui  idealist?  N‐am  înţeles  cum  stau  efectiv  lucrurile. ca la Florian.  făcând  eu  însumi  seminar despre etica lui Platon.  cum vorbesc? O clipă.  între  noi  doi. Mă credeam tare. în exegeza platonică.  ‐  Cine mai vrea să dea examen?  Eram singur. ceea ce mă face să scad tonul. foarte mândru.  Am  avut  atunci  evidenţa  dramei  spirituale  pe  care  trebuie  s‐o  fi  străbătut  gândirea  filosofică  platonică  în  perioada  ei  finală. unde se  ţineau de obicei cursurile anului al III‐lea de drept.  Gorgias  şi  Banchetul.  .. nu aşa ‐ zice el.  Deodată. isteţ şi plin de ce ştiam.  Sofistul.  Căci  Profesorul  ia  alt  chip.  ‐  Am întrebat: ce înţeles are Ideea.  cartea  a  V‐a.  Citisem şi comentariile lor din Gomperz şi din Zeller. dar nu rodeau..  Eu.  chiar  dacă  toate  aceste  lucruri  nu  sunt  adevărate.  poate  după  Maritain. Natorp. Ce fel de esenţă?  Eu: ‐ Esenţă a realităţii şi esenţă a cunoaşterii totdeodată. Dumneata. asistând la o lecţie de deschidere a lui Nae Ionescu la un curs de istoria logicei.  sec  şi. şi să renunţ la examen. la Platon.  Ce  vrea  omul  ăsta?  Cum  e  aia:  să  vorbim  ca  oamenii?!  Dar  eu. ca şi pomii. la etajul I. atâta preţ. El: ‐ Adică? Eu: ‐ Nonexistenţă.  Nae întoarce capul. ca‐nainte!  Primul meu examen de logică. cum am spus.  “căderea  în  sensibilitate”. ‐ dar îmi aduc aminte.  Menonul.  se‐ncinge  următorul  dialog:  Eu:  ‐  Esenţă.  Aşa. unde ai găsit‐o?  Îi  precizez  eu.  ceea  ce  am  numit  de  atunci..  Nae  Ionescu  simte  probabil  efectul  intervenţiei. ca şi cum ar fi zis: “L‐ am prins”: ‐ Da?! Şi. pentru examen? zice Nae.  Timeul. a doua uşe la stânga. tare pe ce am cetit. pe când răspund. răspund:  ‐  Teoria cunoştinţei.  Am  prins  firul!  Răspund.  El: ‐ Bine.  că unii îl socotesc realist.  Fedon. privindu‐mă şi spunând: “Cineva. Îşi ia bărbia în mâini cu două degete şi face cu mirare.  când. Auzisem că la examen cere texte şi‐mi  preparasem  cu  îngrijire  examenul..”  E lesne de închipuit bucuria cu care am auzit. de pildă. El: ‐ Atunci. mă rog. am găsit în Legile filosofului. Ele legau. profesorul mă întrerupe:  ‐  Păi.  din  vreme. mai multe interpretări ale înţelesului cuvântului idee. cu el. îmi dau drumul..

 pe care mi‐o  însemnasem:  ‐  Ideile distincte la care ajunge misticul vin din faptul că acesta reflectează. aplicând lui Platon o observaţie a lui Russell.  într‐o  dimineaţă. adică studenţii mai tineri.  Nae: ‐ Păi. Dar cum îi zice pe greceşte materiei.  într‐o  clădire  cu  etaj.. El  mi‐a răspuns: “Nu e nevoie”.  la  Centrala  Cărţii. i‐am zis eu. mi‐am zis că sunt victima unei intrigi de‐a “crocodililor”: Bagdasar. Dialectica trebuie să fie.  cum  susţin  cei  ce  văd  legăturile  lui  cu  un  anumit  orfism.  Mi‐a  scris  pe  foaia  examen:  “bilă  albă”.  mi‐am  luat  bila  şi  n‐am  mai  insistat.  am  ezitat  să  i‐o  trimit. dă‐mi  carnetul să‐ţi dau bila şi absolvenţa!”.  că  “realism”  are  două  înţelesuri:  unul  în  logica  materială. ‐ “Bine. I‐am spus că vreau să dau examen cu el.  în  care  am  apărat  un  Platon  mistic.  L‐am  căutat. şi Platon îi opune Ideea. dacă materia e nonexistenţă.  nu  cred  că  Russell  are. dar  pe  care. ce rost mai are dialectica la Platon?  I‐am răspuns. că o propusese facultăţii spre premiere.  undeva.  în  speţă. a cărei stupiditate mă‐nfioară astăzi (o mai am). pentru el.  o  lucrare  despre  Paradoxele  teoriei  cunoştinţei.  în  jos. Platon?  Eu: ‐ Me on. de la psihologie. L‐am aşteptat. de  astă dată mai puţin sec:  ‐  Eu nu cred.  care  se  opune  nominalismului.  toamna  târziu. la lucrurile pe care le‐a aflat în stare de extaz.  Nae: ‐ Adică?  Eu: ‐ Nonexistenţă.  în  metafizică.  Mi‐am  descărcat  necazul..  Nae: ‐ Şi ce‐i opune Platon.  poziţii  idealiste  şi  realismul  metafizic. sau cele de la  Mircea Flori‐ an?.  ‐  Cine mai e?  M‐am  dus  apoi  să‐mi  puie  bila.  în  logică. dar am nevoie să dau examen cu Dumneata..Nae: ‐ Idealist? Bine.  la  Enciclopedia  filosofiei. Mi‐a spus: “Bine. mi‐a spus:  ‐  Nu sunt mulţumit deloc de lucrările Dumitale de seminar.  Mi‐a  mai  pus  o  întrebare  despre  cunoaşterea  ideilor  lui  Platon. N‐a revenit.  Ultimul meu examen de logică Nu  m‐am  mai  dus  să  dau  examen  la  el  decât  în  1924.  despre  care  ni  se  părea  că  ne  terorizau pe noi. poate pentru că îmi combinasem argumentarea.  realismul  logic  generând.  în  care  susţineam  o  părere  apropiată  de  aceea  a  autorului  filosofiei  datelor pure.  dar  a  adăugat  parcimonios: “examen parţial”. din Misticism and Logics. Eu i‐am spus: “Nu.  care  cunoaşte  prin  participaţie  ideile  existente  aevea  în  transcendent.  (Luasem chiar pe ea un cec de l00 de lei. După aceea. “bobocii”.  despre  unele  lucruri”. căci mi‐a răspuns.  I‐am scris îndată lui Nae Ionescu o scrisoare. Mulţumesc.  din  fericire.. Cotoran ori  alţi  “câini  bătrâni  cum  numeam  noi  pe  studenţii  din  anii  înaintaţi..  Adu  carnetul. Nu‐ţi aminteşti  că  momentul  dialectic  precede.  Îmi isprăvisem armata.  opus  Platonului  raţionalist al lui Natorp. pe lângă rezumatul şedinţei de psihologie cu Nae. Florian o găsise atât de bună.  dreptate!  ‐  Bine.  cunoaşterea  prin  participaţie?  Chiar  admiţând  un  Platon  mistic. A venit. cu parafă. atunci.  şi  altul  în  metafizică. cum mai poţi spune că Platon e  idealist?  I‐am  răspuns.  .  A fost probabil mulţumit.  poziţii  nominaliste.  unde  se  opune  idealismului. lucru mare pe vremea aceea.  de  care  am  vorbit.  Şi  că  termenii  corespund  pe  dos. cu câteva zile mai înainte. Care lucrări? Cele de la logică. în momentele Iui  obicinuite. într‐adevăr. Şi a iscălit: N. eu vreau să dau examen cu Dumneata”. o asceză. care “ne distingeam” în facultate. 0 gimnastică a minţii.  Mi‐a  răspuns:  “Tocmai  d‐aia  nu  e  nevoie  să  dai  examen. Vino când vrei să stăm de vorbă”. care cunoaşte ideile dialectic şi pentru care ele nu sunt decât metode. în acel an. M‐a‐ ntrebat:  ‐  Dacă ce spui Dumneata e adevărat.  la  Platon.  la  care  râvnisem  de  mult  în  vitrina  “Cărţii  Româneşti”!) Imediat.  atunci. I.  în  ultima  şedinţă  de  seminar  a  anului.  pe  strada  Academiei. materiei?  Eu: ‐ Ideea.  M‐am bâlbâit şi am plecat furios. Făcusem.  căci  cu  ei  îmi  cumpărasem  o  carte  a  lui  Bergson. vreau să  verific  ce  ştiu.  când  îmi  trebuiau  absolvenţele pentru licenţă.

  Examenul avea loc în sala a Vl‐a. Ştiam că Nae  nu‐l preţuia deloc pe empiristul englez îl dăduse de mai multe ori de exemplu. Domnule candidat. care‐i făcuseră  o deosebită impresie. Nae  lonescu  a  răspuns  răfuind  apropierea  pe  care  unii  istorici  ai  filosofiei  încercau  s‐o  facă  între  ideile  atribuite primitivilor de Levy‐Bruhl asupra participaţiei şi teoriile lui Platon asupra aceluiaşi subiect.  de a ajuns să‐mi dea examenul fără ascultare....” Şi iar citate. Nae Ionescu a ascultat  citatele.. unde‐mi dasem primul examen cu el.. Comisia.”  Şi  citatele.  Iar  Nae:  “Păi. că 2 şi cu 2 fac 4..Întâia oară am vorbit însă cu el.. Nae Ionescu.  P.  Al treilea.  fără  să  vreau. abia stăpânit.S. ci tributară întregii orientări a spiritului filosofiei Renaşterii. Domnule candidat ‐ a început. Siegel a urmărit atent expunerea şi a mulţumit candidatului.  opunând. Sunt cursurile de filosofia religiei. În locul lui Nae. mai mult. şi ca preocupări generale. în  timpul cărora m‐am întors de la Paris. Negulescu a întrebat pe Nae lonescu. Abia aşteptam încrucişarea gândurilor lor. Nae lonescu publicase de  curând  o  introducere  la  traducerea  cărţii  lui  Spencer:  Individul  împotriva  statului. cutia asta de chibrituri.  Natorp. zicând..  .  tendinţele  logicei  conţinutiste.. Faţă de care răspuns Negulescu a reluat.  mergând  Nae  Ionescu.  cu acelaşi glas egal şi nemişcat. arătând parcă preopinentului său cât de adânc se înşală.  la  Cernăuţi. textul spune:. apoi s‐a oprit.  Nae  Ionescu  l‐a  lăsat  să  termine  citatele  şi.  Domnule  candidat. după părerea lui.  prin  1929‐1930. demonstrând sentenţios cu citate  din Platon.  cu  vădită  neplăcere  şi  i‐a  răspuns:  “Dar.  despre  orientările  mari  ale  logicei  contimporane.  Cel  dintâi.  Nae  Ionescu  a  răspuns  volubil. câtva timp.  în  legătură  cu  punerea  în  evidenţă  a  procedeelor  inductive  ale  minţii  noastre?  Nae Ionescu a răspuns scurt.”  Şi a continuat.  era  compusă  din  profesorii:  Negulescu. din aceeaşi epocă a studiilor mele universitare.  intitulată:  Individualismul englez. abia în mai 1927 ‐ în cele trei zile petrecute în ţară.  apoi  a  răspuns  oarecum  dezgustat:  “Prefer  să  vă  rămân  dator  cu  răspunsul”.  l‐a‐ntrebat  profesorul  Siegel  de  la  Cernăuţi. arătând că.  tendinţelor  extensioniste  ale  logisticienilor..  ca şi cum citatele puteau dovedi ceva în acea discuţie! A continuat astfel.  Negulescu. satisfăcut de sine.  cunoaşteţi Dumneavoastră pasagiul în care Bacon.  Examenul de docenţă şi l‐a dat..C.  la  o  definiţie  deghizată. pe Spencer. dinadins parcă. mă vedeam pe mine. ca o statuie. pe candidat: “Ce aveţi de spus la aceasta?”. între mine şi Nae Ionescu.R.  referindu‐se  la  unele  din  ideile  tezei  sale  de  doctorat.  ne  spunea  că  a  fost  primit  la  Universitatea  de  acolo.  întrebând din nou. în hazul. şi ca stil. din Kant şi din ziarele din ajun. sentenţios. asemenea idei  putând fi descifrate limpede ‐ şi mult mai adâncit cugetate ‐ la Galilei. Negulescu ‐  asupra  meritelor  lui  Bacon. teoretizarea despre chibrit.  la  întrebarea  pusă. şi Guşti aştepta expunerea bibliografiei şi orientările candidatului în raport cu  literatura chestiunei.  Negulescu  s‐a‐nţepenit  în  scaun.  în  minte  examenul  meu  de  logică  la  Nae. de atunci. amintindu‐i de discuţiile avute cu prilejul examenului de docenţă.  petrecut în aceeaşi sală cu doi ani înainte.  Aşteptam  de  mult  această  întâlnire. a pus întrebări profesorul Guşti: despre problema individului.  i‐a  răspuns. Nae lonescu a luat de pe masă o cutie de chibrituri şi deschizând‐ o.  Ce s‐a petrecut însă între toamna anului 1922 şi toamna anului 1924.  rămas  în  funcţie din cadrele fostei Universităţi austriace. voi arăta mai departe.  Guşti  şi  Siegel  de  la  Cernăuţi. Bacon.  Examenul lui de docenţă Mai înainte însă.” şi a început să citeze pe latineşte pasagii întregi. Dacă luăm din ea  un singur chibrit. Drept răspuns. prezidată de d‐l  Rădulescu‐Motru. ÎI auzisem  rezumând. a început să răspundă foarte serios: “Ce e un individ? Iată.  în  fond.  (Mai  târziu. de pildă. geneza preocupărilor inductive nu este  specifică numai lui Bacon.  apăsând  pe  primul  cuvânt: “Impresia mea este că lucrurile stau cu totul altfel”. în primăvara anului 1925..A. ca pe un filosof prost şi  în  cursurile  sale  de  logică  încercase  să  arate  că  orice  inducţie  se  reduce..  Cel  din  urmă. voi povesti alte câteva amintiri.  de  Siegel  –  pe  atunci  decan  ‐  cu  o  deosebită simpatie.  ca ofensat: “Impresia? Dar. al auditorului.  Plăcut  impresionat.  A fost o decepţie.  să  ţie  o  conferinţă  pentru  F.  nu  aşa.. cu amănunţime. netulburat. serios.  Să  vorbim  ca  oamenii!”.  Negulescu.  de  pildă.)  Al doilea. abstract.  îmi  venea.  ‐ Ce ne‐aţi putea spune Dumneavoastră.  a  pus  întrebări  profesorul  P. pe  placul  lui  Negulescu:  “Aşa. despre. de Nae lonescu.. grav.  Ascultând  pe  Negulescu.  Ştiam tot ce‐l deosebea şi ca orientare. l‐a întrebat profesorul Rădulescu‐Motru despre participaţie la primitivi şi la Platon.

  filosofie  generală. şi‐i spune că Domnul Profesor sparge lemne”. Domnule Profesor ‐ răspunde Nae Ionescu.  După examen.  Lucrurile  le  povestesc  din  auzite.  Dialog:  ‐  Bine. măi băiete. cum putea tolera una ca asta?  A ieşit un mic scandal. ne povestea că Sabin Popp i‐a spus că sunt sculptori care cunosc cu mâinile şi pentru  care sculptura progresează prin atingerea pietrii. dinainte de război.  Domnule  Profesor. Antonescu. Guşti ‐ căruia îi sare ţandăra. Să vedem. Noi mergeam acolo.  Dar  e.. După pauză. la d‐l  Rădulescu‐Motru. Şi‐a situat expunerea.  de  la  Nae  şi  de  la  unii  candidaţi.  Asta cauţi aici”.  nici  referinţe  ‐. pecetie. s‐a aprins şi. că era foarte grăbit şi a rugat comisia să‐l lase să termine mai repede. în fond.  Întreabă Antonescu? Toţi răspundeau ca pe sfoară!  ‐  Ce‐o fi cu asta. schimbăm.  care  se  chircesc şi‐i simte cum îi joacă‐n cap!). La un examen de capacitate. care pe Stelian Mateescu era să‐l coste examenul. Nae şi G.  ‐  candidaţii abia răspundeau. ori nu? M‐am întrebat! Lui Nae îi plăcea uneori să se laude. ‐ Ce idei.  Până la urmă. Domnule coleg? ‐ i se adresează.  Şi.  La  acelaşi  examen. Pe Nae l‐a găsit mâncând covrigi. Întreb eu  cel dintâi şi o să întreb la pedagogie.  fireşte. Nae întâlneşte pe Stelian Mateescu pe sală.  Trece  pauza.. în şoaptă. cu Beldie şi  cu Sabin Popp.  isteţ  ca  totdeauna. a auditorilor.  băieţeşte! Cine ştie?  A doua lecţie practică a făcut‐o despre “unitatea de apercepţie a obiectului” la Kant.  ce  era  să  faci?  Aşa  se  răspunde  la  un  examen?  ‐  Nu  se  putea.atunci.  spre  consternarea  noastră. numai prin ultima frază: “Aţi recunoscut.  estetică.  Amintiri de la “Ideea Europeană” despre Nae Tot din acea vreme îmi amintesc ‐ în altă ordine de idei ‐ despre el.  dacă  lucrurile  stau  astfel!”  ‐  a  făcut  un  semn  în  catalog.  descriind  procedeele  prin  care  mintea  instituie  funcţional  unitatea  obiectului  din  diversitatea  percepţiilor subiective.  ‐  Las' pe mine. măi..  La un examen de capacitate Altă amintire legată de învăţământul naeionescian.  apucat”.. cu un aer de Pilat care se spală pe mâini. mai târziu.  ‐Vezi.  aşa. Ideea Europeană îşi avea sediul redacţiei în Pasagiul Român.  Examenul  începe. Printre candidaţi  era şi Stelian Mateescu.  Dar  Nae  Ionescu ne‐a spus.  candidaţii nu mai răspund nimic. Şi  candidatul a luat nota pe care o meritase.. Guşti. în loc să răspundă. Ideile.  La  o‐ ntrebare pe care i‐a pus‐o Guşti. Numai la  pedagogie răspund. G. s‐a pus să critice întrebarea.  pentru  că‐i  era  frig  şi  pentru  că  nu‐i  plăcea  frigul  (ne  spunea  că‐i  înghiaţă  creierii.  s‐a  luat  la  harţă  cu  comisia.  A  fost  o  lecţie  seacă  şi  severă.  mă.  .  Stelian  Mateescu.  l‐a  apărat:  “Ăsta  ştie  multă  carte. condescendent. felul în care Immanuel Kant socoteşte că poate să constituie unitatea de apercepţie a  obiectului”.)  Întreabă  Nae  Ionescu:  logică. Ne povestea foarte  mândru că i‐a răspuns: “Du‐te şi tu..  ori  de  dedesubt.  (Eu  eram  în  streinătate.  deoarece stăpânu‐său nu poate suferi zgomotul.  ce  se‐ntâmplă  dacă  oamenii  învaţă  pe  dinafară?  Şi  asta  se  zice  că  e  filosofie?. ce părea că spune: “Bine.  întreabă  Guşti:  etică.  pe  atunci.  sociologie.  Nae  Ionescu  începe  să‐ntrebe  el  la  pedagogie.  căci se duce cu familia “la Moşi”. Nae Ionescu era la Ideea Europeană cu Bucuţă.  Ca  prin  farmec. Oricâtă preţuire avea pentru fostul său elev.  Sluga  chiriaşului  de  deasupra. un fapt concret.  a  venit  într‐un  suflet  să‐i  spuie  să  se  oprească.  Domnule  Profesor.  Şi  discuţia  s‐a  oprit.  Nae  Ionescu.  N‐am  auzit‐o. istoric.  toată  în  plan  expozitiv  ‐  fără  nici  o  erudiţie. în cele  ce v‐am expus.  Într‐o zi ‐ să fi fost prin 1921‐1922 ‐. e un om foarte bun ‐ s‐a‐nduplecat. a luat creionul în mână şi. ce idei? Idei vii tu să cauţi la examen? Pecetie. să cumpărăm colecţia învechită a “Studiilor filosofice”. Nae s‐a apucat să spargă lemne.  Tot atunci. dar care.  Domnule  Profesor. Guşti s‐a  enervat. măi. Se lăuda. cum stau cu adevărat lucrurile. În comisie: Guşti. ca şi cum ar vedea cu ochii.  Prima  lecţie  practică  se  zice  c‐a  făcut‐o  Nae  Ionescu  despre  logistică.

  “Negustor  de  cărţi. Tătărescu. cine  eşti Dumneata?” şi Nae se recomandă: “Eu sunt Nae ‐ şi. numele nespunându‐i nimic deosebit.Ionescu”.  prin  1923‐1924..  Era director ‐ dacă nu mă‐nşel ‐ la “Centrala Cărţii”. aşa.Amintiri de la Centrala Cărţii Într‐altă  zi. când am vreme. Nae Ionescu nu intrase încă în viaţa politică. întâia oară.  ‐ “Nae Ionescu?” ‐ face şeful de cabinet nedumerit.  Nae  Ionescu  s‐a  dus  la  Ministerul  de  Interne  cu  o  treabă. mai fac..  Era  subsecretar de stat. şi pe profesorul universitar!. “Şi ce  doriţi?  Profesiunea  Dumneavoastră?”  ‐  “Negustor”  ‐  îi  răspunde  atunci  Nae  Ionescu. după un timp ‐ .. tânăr de tot. Un şef de cabinet îl opreşte scurt: “Mă rog. Şi..”  .

 a lui Blaga. treptat.II.S.  etc. care. mai mult decât să ne depăşim.  Nae Ionescu şi poziţia spirituală a aseceriştilor Noi  ‐  şi  când  zic  noi.  Prin  cursurile  lui  de  filosofia  religiei.S.  în clasa a  IV‐a.  Drum  anevoios. experienţa noastră religioasă se reducea la un  efort  laic  de  sinceritate. Dar.     ***   Peste entuziasmul nostru religios.R. Asociaţia Studenţilor Creştini Români). de la  început.  în  care  ieşirea  din  materialism  se  caracteriza.  vorbele  ei  nu  erau  totdeauna  susceptibile  de  răstălmăciri  kantiene  şi  fapta  ei  aducea.  cu Cohen.C. cu Spinoza şi chiar cu James.  către  care  ne  îmbinau. o viziune a lumii în care demnitatea experienţei creştine ni se  părea  că  vine  mai  mult  din  acordarea  ei  cu  filosofia  lui  Kant.  la  A.  mai  ales  etic. de 22 de ani. Oh non. A.  pentru  că.  Las  la  o  parte  conferinţele  de  la  Fundaţie  despre  Spaţiul  nostru.  printr‐un  fel  de  pesimism eroic.C.B. deci.  de  reculegere  şi  de  viaţă  integrală.  mireasma  Tulburării  apelor de mai târziu. confuz şi generos.  decât  din  ea  însăşi  ‐  trăirea  religioasă  izvorâse mai din adânc.  adunaţi.  din  192l. lorsque c'est inutile   Iar  concepţia  noastră  despre  lume  era  un  fel  de  filo‐  sofie  tragică  a  valorii. într‐o bună zi.C.  refăceam  pe  cont propriu conversiunea la o viziune creştină.  care  ne  îngăduia  să  credem sau să ni se pară că credem. contactul cu Nae Ionescu a fost. în care exaltarea pasionată a generozităţii se îmbina.  despre  Walther  Rathenau  şi  despre  Sindicalism. punându‐mă pe gânduri şi generând noi  “teorii ale criteriilor”.S.R.S. care ‐ din lipsă de intermediari ‐ nu mai vedeau însă imediat lumina zilei.  . c'est bienplus beau.  gândirea  mea  s‐a  ciocnit  direct  cu  mintea  lui  Nae  Ionescu.  un  Dumnezeu  “categorie  a  idealului”. EA. etc.O.C. dar care a rămas în faimă cu numele ei dintâi: Asecere ‐ treceam în vreme aceea printr‐o adâncă  prefacere sufletească.  deşi  era  pasionată. cu Bergson.  Proaspăt ieşiţi din ateismul crunt.  pe  plaiurile  noastre.  Lipsită de orizonturi mari şi de adâncuri metafizice. devenită mai târziu A. fără a ne contrazice.  pentru  că  materialul  acestor  conferinţe  a  năvălit  în  mintea  mea  în  aceeaşi  dezordine în care năvăliseră celelalte idei ale cursurilor sale.  Dacă materialul nostru filosofic era slab şi heteroclit.  cu  Renan. ceţuri şi faleze. dar cu adaosul experienţei  unei comunităţi prieteneşti mai adânci ca de obicei şi orientată spre o viaţă de camaraderie arzătoare  şi aplecată spre lucruri înalte şi grele şi care ne cereau sacrificii.  O  ascultasem  sceptic  la  început.. începând  cu  Evanghelia  socială  a  lui  Hristos  a  lui  Rauschenbusch  şi  cu  Iisus  Omul  al  lui  Fosdik  şi  sfârşind  cu  Imitaţia lui Hristos a lui Toma din Kemois.R.  într‐un conflict de probleme care îmi ţineau mai mult la inimă decât toate logicile din lume. din exaltarea unei fetişcane galeze. încercând să construim cu Kant. îşi lăsase  tată. un duş cu apa rece.  dincolo  de  care  se  desluşea  ‐  peste  exaltările  idealiste.  conferinţele  filosofice  ale  Alicei Voinescu ori ale lui Mircea Djuvara ‐ zâmbetul amar al lui Pârvan din lecţiile tipărite mai târziu în  Drama antică şi în Memoriale.  Redescoperisem  astfel. cu  o desăvârşită deznădejde metafizică:    Mais l'on ne se bat pas dans l'espoir du succes.. ne‐au intrat în mână texte şi teme de reflecţie.  vorbesc  aci  de  un  mic  grup  de  studenţi  din  toţi  anii. cred. ca să vie să predice cuvântul lui Dumnezeu la poalele Caraimanului.  Biblia  cu  Geologia. să scape  de când  programul  liceului  punea  în conflict nedezlegat. cyranoesc.  la  Fundaţie. mamă.  în  care  încercam  ‐  cu  câte  ocoluri  şi  alunecări! ‐ să ne împlinim pe noi înşine. de care nici un elev din cursul superior n‐a putut. în genul lui Guyau. CURSURILE DE FILOSOFIA RELIGIEI Vin acum la cursurile de filosofia religiei.

 un creştinism aspru. în care opunea. faţă de  care “iubirea aproapelui”.  de  capul  nostru. de  natura cărora nu ne dăm însă bine seama. mai puţin pure şi mai puţin religioase.  cu  adaosul:  “dar  cine‐ţi  porunceşte  să  te  iubeşti pe tine însuţi?”. când ‐ atins. care nouă ni se părea cheia creştinismului. paralel. iar a doua ‐ sprijinită  de contactul spiritual cu operele lui Claudel şi ale lui Peguy ‐ mi‐a desluşit figura bisericii adevărate. prin realizarea Evangheliei.  şi  noi  i‐am  umplut  sălile  regulat  şi  i‐am  fost. că una e creştinismul cu rosturile lui cereşti şi  pământeşti şi alta promiscuitatea intelectuală şi tot acel “vague a l'âme” care se dă drept creştinism. în cursul lui de filosofie a religiei. ea‐i este şi singura cheie a înţelegerii adevărate. Dar eu din partea asta le‐am trăit şi din ea  mărturisesc despre ele.  făcându‐mi  armata  ‐  am  descoperit.  în  care  valorile  religioase se amestecau cu o întreagă floră de sentimente. tinere şi prieteneşti.  chemarea  “creştinismului  social”  din  cărţile lui Rauschenbusch şi ale lui Fosdik şi aşteptam mântuirea în veac. care  e  a  tuturor  studenţilor  ajunşi  să  facă  de  capul  lor.  aseceriştii.  El înfăţişa. în “Ideea Europeană” ‐. temeiurile atacurilor lui împotriva  evanghelizării.  În acel an.  în  care  împărăţia  lui  Dumnezeu  se  realiza  abia  la  sfârşitul  lumii. not least ‐. desigur.  “ca  pe  tine  însuţi”.  Şi. care trăia integral din contemplarea  liturgică  a  unui  Dumnezeu  extatic.  aseceriştii.  opus  duhului  “evanghelizării”. întâia oară sistematic.  Mai erau. şi alţi ascultători ai acelor cursuri.  într‐un  fel  de  exaltare  generoasă. prima mi‐a  adus sentimentul iremediabilului şi al transcendenţei care singură‐l poate depăşi: “Vis fugere a Deo. din acel “vague a  l'âme”.  fără  îndoială. apărea numai ca o rătăcire  apuseană.  într‐o  generaţie.  Dumnezeu  cu  care  noi  ne  închipuiam  că  nu  putem  avea  decât  legături active!     ***   Nu i‐am pătruns ‐ în ce mă priveşte pe mine personal ‐ mai îndeaproape gândul.  fuge in Deum” ‐ făcându‐mă să deosebesc definitiv între “dincolo” şi “dincoace”. din care. socotind că valoarea unui suflet creştinesc se judecă după  ceea ce un suflet e în stare să facă pentru “a suta oaie”.  Nae Ionescu le opunea un creştinism asocial şi exclusiv teocentric.  după  cum  sacrilegiu  mi  se  părea lecţia lui despre “iubeşte pe aproapele tău. cum ni se părea că nu se mai află aiurea.  împreună. de aripa cruntă a morţii ‐ am dat întâia oară cu capul de pragul de sus al  existenţii  şi  când. de jertfă şi disciplină. Ca să conchidă: “Dispreţuieşte‐te!”. adică. care depăşea grupul meu prietenesc.  Astfel. a cărui singură maximă era iubirea  de Dumnezeu.  prin  unele  articole scrise sub pseudonim. Lecţiile acestea polemice ne vizau direct  pe  noi. în plin joc. asocial.  Meditaţiilor  noastre  laice  le  opunea  viaţa  liturgică  şi  participarea la viaţa de har a bisericii.  le  opunea  metoda  rigidă  a  disciplinei  bisericeşti:  spiritul  tradiţiei  sfinte.  ceva  mai  târziu.  cei  mai  credincioşi  auditori. orientat în întregime spre viaţa de dincolo.  era  îndreptată  direct  “împotriva  evanghelizării”  ‐  mi  se  păreau  voit  false  şi  paradoxale  pentru  un  creştin.  în  ea. în măsura în care biserica poartă în sine Evanghelia ca pe un înţeles  viu. Era în noi ceva din acea “Schwärmerei”.  Metodelor  noastre  de  liberă  alegere  şi  interpretare  a  textelor.  în unele cercuri ale tineretului nostru.  descoperisem.  un  fel de  bucurie de mânji  scăpaţi.  .  oricui  voia  să‐l  auză  ‐  şi  ne  viza  pe  noi  de‐a  dreptul. decât un an mai  târziu.  îmi  amintesc.  după  aspra  disciplină  a  liceului.  cea  dintâi  comunitate  spirituală. nouă ‐ care judecam esenţa creştinismului de ordin etic şi o măsurăm prin jertfa pe care o  poţi face “celui din urmă dintre oameni”. în sfârşit ‐ last.Reacţiunea lui Nae Ionescu Lecţiile  lui  din  1923‐1924  ‐  din  care  una.  experienţa  unei  comunităţi  libere. de pe atunci.  sub  libera  inspiraţie  ‐  de  origine  protestantă  ‐  a  unui  pretins  duh  sfânt.  o  iubire  a  aproapelui.  Noi.  caracteristic  oricărei  Jugendbewegung”.  printr‐un  fel  de  catastrofă  eshatologică a cosmosului întreg. exaltărilor noastre pentru valorile sociale ale Predicei de pe munte. Nae lonescu desluşea. în care ‐ abordând problema fenomenologiei actului  religios ‐ lămurea pe deplin de ce. “iubirii de Dumnezeu din tot cugetul  şi  sufletul  tău”. după ce poate jertfi cuiva care nu‐i este  nimic ‐ Nae lonescu ne aducea vedenia unui creştinism metafizic. de  care mă înstrăinasem.  Nae  Ionescu  spunea  apăsat. Experienţe. în  suflete  şi  în  societate.  imediat.

  era  faptul  că.  un  răsunet  adânc  şi  uitat  al  unei  religiozităţi  intime.  în  învăţământul  naeionescian. ce poate şi ce nu  pot admite eu din el.  sacrificând  ‐  astăzi. însă.  prin  gaura  cheii.Ceea  ce  mă  surprindea  atunci.C. dintr‐o dată.  poate.-ul Târziu. ne‐am găsit prinşi treptat unii în  angrenajul altora.  Matca  aceasta era biserica. din sala a XVIII‐a. aci înflorind ca o floare învolburată. după intrarea profesorului. în chipul unui nou Ulise ‐ până la urmă am ajuns totuşi prieteni. întâia oară după “criză”.  actul  religios  nu  se  ţesea  în  intimitatea  singurătăţii  mele. această influenţă a  fost  totuşi  puterea  hotărâtoare  care  a  ajutat  “apele  tulburate”  să  se  întoarcă  iar  în  vad  şi  să  descoperim  ceea  ce  Lucian  Blaga  ar  numi  “matca  stilistică”  a  experienţei  noastre  religioase. ca bunul cel mai de preţ.S.  .  cea  dintâi  simplificare  şi  ‐  dacă  nu  e  excesiv  acest  lucru.  individ  ‐  cum  mă  învăţasem  a  crede. le‐am desenat. de Paşte.  tot  ce  nu  se  poate  exprima  în  propoziţii  simple. cea dintâi cristalizare a  fiinţei  mele  lăuntrice.  Acum îl înţelegeam pe el şi puteam să mă exprim pe mine însumi.  am  aşternut  acuma ‐ pentru mine ‐ concretizarea concepţiei filosofice la care ajunsesem în chestiunea religioasă. scăpat târziu de la cazarmă. efortul de simplificare. la.  acestei  lupte  aprige  cu  Profesorul  care  mi  se  părea  că  vrea  să  risipească ceea ce cu atâta grije strânsesem în suflet.  Era  seară  şi.  cum  făcusem  odinioară  cu  “teoria  criteriilor”. în lupta acestora  împotriva aseceriştilor.  care  dădea  peisagiului  aceeaşi  culoare  verzuie  a  Lecţiei de anatomie a lui Rembrandt. în primele vremuri.  pentru  anul  cel  mai  zbuciumat al vieţii mele ‐ cea dintâi împăcare cu mine. o reliefa. apoi. în numele Asociaţiei. ca să scap de obsesia lor. la  Paris. pe care o avusese şi primul examen al lui la care asistasem.R.  Datorez  acestei  frământări. Cernăuţi.  este  escrocherie”  ‐  efortul  de  a  “ucide  în  mine  marioneta”. în care.  neted  ca  o  piatră  de  hotar  ‐  în  timp  ce  el  lămurea  studenţilor  înţelesul  “revelaţiei”.  legată  de  mine  prin  acel  sentiment  de  solidaritate  intimă. şi n‐am îndrăznit să  intru.  care  ne  face  să  zicem.  că  pe  nedrept  ‐  orice  preocupări  de  formă.  De  atunci  mi‐a  rămas  ‐  tot  de  la  el. preocupările lui Nae Ionescu fiind preocupările noastre.  Şi dacă influenţa lui n‐a fost izvorul de‐nceput al renaşterii noastre religioase. urât. Şi ‐ cu toate că. aci devenind. a  mers chiar. desigur.  Astfel. am ajuns la cursul  lui Nae de filosofie a religiei.  mâna  lui  Nae  Ionescu  luând  cele  mai  variate  expresiuni:  aci  pâlpâind ca  o  flacără arzătoare.  În 1923.  Descopeream  aci. săgeată arătătoare.  odată  cu  tâlcul  vorbelor  lui.  după  prima  mea  întâlnire  cu  el. de a fi clar şi de a‐ţi sluji  ‐  când  încerci  să  exprimi  ceva  ‐  numai  subiectul. Nae Ionescu a venit “în carne şi oase” la Asecereu  şi mai târziu a luat parte şi la congresele lui de la Căldăruşani şi de la Bran (din 1926 şi 1927). conţinutul  exprimat era al meu.  aci  retezând  avânturile. multă vreme şi. iar. abia după plecarea mea în streinătate. aşa cum le vedeam în gând.  între  Dumnezeu  şi  mine. dându‐i acel sentiment de  tărie şi de durată pe care n‐o capeţi decât prin comunitatea tradiţiei. pe care.  Mâinile lui Nae Ionescu N‐am să uit niciodată o seară de sâmbătă. De astă dată. într‐o zi din 1927. recentă.  Efectele învăţământului naeionescian Şi. ba. de‐a “prinde elocinţa şi de a‐i suci gâtul”. ecoul învăţământului Profesorului.  împreună:  Noi. târziu.  în  viziunea  lui  fenomenologică. Ştiam ce vrea. pentru că niciodată n‐am ştiut să  desenez. cronica noastră rimată făcea din Nae Ionescu un  “adversar”  al  Asecereului. m‐am dus la biserică şi m‐am împărtăşit.  pătrunzând  şi  transformând  experienţa mea lăuntrică. al gândului surprins la răspântie.  numai  cu  subiect  şi  predicat.  Împăcarea lui cu A.  pierdute  odată  cu  naivitatea  care  izvora  ca  o  muzică  din  adânc. fireşte.  aş  zice.  pe  care  ‐  cu  sau  fără  izbândă  ‐  m‐am  trudit  să  le  realizez  de  atunci  încoace. dar pline de tâlcul lor dramatic. în loc s‐o desfiinţeze. să înfiinţeze o filială (în 1926).  ci  între  Dumnezeu  şi  lumea‐ntreagă.  la  lumina  lămpii  cu  gaz  aerian.  concepţie în care răsună. Stelian Mateescu şi Mihai Vasilescu) îl înfăţişa alături de eroii lui Homer. am  urmărit.  atunci  când  Asecereomahia  (o  epopee  pe  care  o  scrisesem  împreună  cu  Paul Sterian.  care  spunea  că  “în  filosofie.  Mâinile acestea m‐au urmărit.  în  păcat  şi‐n  suferinţă.

 ecoul întâlnirii.  profesându‐l. Învăţământul lui avea ceva aţos. din care nimic nu s‐a clintit două decenii şi care încă sperie pe  unii.  Ceva  cu  totul  deosebit  de  cazuistica  onctuoasă  şi  plină  de  politeţe  şi  de  menajamente  lumeşti  a  catolicilor  şi  de  imaginaţia  acelora care. care mă  bucuram. oscilând între  un  creştinism  folcloric. poate astăzi aprecia oricine!  Pe  părintele  Tudor  Popescu. ci faptul că.. de ele.  dar  reconfortant.  Pe vremea aceea. mai târziu.R. numai. că se lăsa dus de orgoliul descoperirilor lui sufleteşti.  Ortodoxia fundamentală a lui Nae Ionescu În vremea asta ‐ în care noi redescopeream. când s‐a publicat tăioasa lui lecţie  de deschidere a cursului din 1919‐1920.  şi  o  dorinţă  de  reînnoire  mistică  şi  sufletească. care s‐au trudit să nendrumeze. Cât  era de definitiv închegat acest creştinism în cele mai mici amănunte şi cât era el de legat de rădăcinile  autentice ale creştinismului răsăritean. de vreme ce se ocupa de noi mereu. i‐au brodat mai târziu un chip fantezist.  mult  Exerciţiile  spirituale  ale  lui  Ignatiu.  de  totdeauna.  «Ad te Domine. apoi.  chiar  dacă  are dreptate”.  Şi  nu  pentru  că  nu  avea sârg şi nici pentru că şovăia sufleteşte. în care mi‐e cu neputinţă să‐l găsesc. nutrit din seva autentică a tradiţiei părinţilor şi care ne judeca probabil cu oarecare  interes.  anume. mi‐au adus. necunoscându‐l. de vreme ce ne dojenea mereu polemic.”  Nae  Ionescu  preţuia. nu fără oarecare orgoliu. cetindu‐le. pe cont propriu şi nu fără  ocoluri şi rătăciri. el rupe comunitatea de iubire. Ci pentru acelaşi motiv pentru care ne dojenise pe noi. “Când vreau să‐l necăjesc ‐ zicea Nae ‐.S. odată cu noi. Căci ceea ce‐i constituise păcatul nu e conţinutul intrinsec al judecăţii lui. Dar toate acestea se petreceau în lipsa mea.  Ce  lung  drum  spiritual  a  făcut  Nichifor  Crainic  spre  a  ajunge. la “spiritualitatea” transetnică. deşi teolog.  În  prefaţa  scrisă  pentru  traducerea  românească  a  cărţii  lui  Spencer. în streinătate. Nichifor Crainic.  mărturisind  un  creştinism  intransigent. la Paris.  uscat.  un  creştinism  călugăresc. era foarte şovăitor în ale ortodoxiei.  Prima discuţie despre religie Prima  oară  când  am  stat  de  vorbă  cu  el  de  ale  religiei. prin 1923. şi alţi scriitori.  gata.  .  care  mie  nu‐mi  plăceau.  care‐l  convertise  pe  Maritain  şi  căruia  Maritain  îi  dedicase  Antimodernul. silindu‐se însă să nu cadă. de seducător ieftin. la  care a ajuns prin 1927. astăzi.  despre  Individul  împotriva  statului. poate aprecia oricine. rupând comunitatea de iubire a bisericii. ca. în “Gândirea”.  Nae  Ionescu  l‐a  judecat  limpede. Nae Ionescu era aspru. am făcut întotdeauna o deosebire fundamentală între Nae  Ionescu şi rolul lui de catalizator al experienţei noastre religioase în sensul regenerării ortodoxiei din  noi.  Nae  Ionescu  comentase  doară  judecata  aspră  a  lui  Moeller:  “Ereticul  e  păcătos.  pe  care‐l  citeam cu interes. aceştia de la A.  Teologia lui Nae Ionescu Ca teolog.  Mai  puţin  preţuia  Imitatio  Christi  pe  care  o  găsea  “burgheză”  şi  pentru  care  eu  aveam  o  deosebită predilecţie!  Avea  aplecări  origeniste  şi‐i  plăcea  să  alunece  cu  gândul  pe  muchile  prăpăstioase  ale  teologiei  păcatului cunoaşterii. noi.  de  la  Iisus  în  ţara  mea.  intransigent  şi  ţeapăn.C. a l'eau de  rose.  cu  vagi  temeiuri  etnice  şi  sufleteşti. îi aduc aminte totdeauna de Pascal şi de acel.S. una care‐l apropia de erezia preotului Tudor Popescu de la “Cuibul cu barză”.  de  pe  atunci.  neplăcut. Cum numai răsăritenii pot fi.  tare  pe  poziţiile  lui  radicale şi realiste. aşezată dincolo de aceasta.  deci.R. un creştinism care  ni  se  părea  autentic.  călugăresc. dar aspru.C. de  pildă.  prinţul  călugărit  şi  trecut  la  catolicism. Nichifor Crainic. dar fără spor sufletesc. între pesimismul eroic şi un fel de metafizică idealistă a valorilor.  de  la‐nceput.  singură rădăcină.O cronică duminicală în care‐şi povestea cea dintâi venire la A. ori au pretins că ne‐au îndrumat..  înaintea  noastră.  mi‐a  vorbit  de  Vladimir  Ghica. Jesu supremum Tribunal apello!».  pentru  că  nu  era‐nvăţat  Nae  Ionescu  stătea.  Nae Ionescu faţă cu alţi mentori ai ortodoxiei româneşti De aceea. mai multe articole în  “Cuvântul”.

 Ghiţă Racoveanu a publicat.  şi  nu  o  descoperire  târzie.  foştii  lui  elevi  de  la  Liceul  de  la  Mănăstirea  Dealului. asupra lecţiei de deschidere a  cursului  din  1920  al  lui  Nae  Ionescu.  pe  care  o  opunea  activismului  augustinian.  supravegheată  de  părintele  Victor  Popescu. după un  curs mai recent.  de  generală  apostazie  a  culturii  noastre  oficiale. 2 1 . judecata rostită astăzi.  pe  măsură  ce  ni  s‐au  desluşit  concepţiile  lui  asupra  “virtualităţii”. precum şi problemele tratate.  coborâte  din  neoplatonismul  care  subîntinde  metafizic  întreaga  gândire  greacă. fără oarecare zâmbet pe buze. Florovski. un  fel  de  înclinare  firească  a  minţii. autorităţi ale Academiei Teologice Ruse din Paris.  n‐am  desluşit  decât  treptat. şi revista n‐a mai apărut.  din  care  se  alimenta  şi  americanismul nostru.  un  studiu  a  cărui  pecetie  de  lapidară  definitivitate  a  reflecţiei  te  uluieşte.  Interesul lui Nae Ionescu pentru studiile teologice a culminat în 1927‐1928. în “Predania”.  cu  subtitlul  francez:  “Revue  internaţionale  d'etudes orthodoxes” ‐ din care n‐au ieşit decât vreo două numere.  Diferenţa lor e afirmată tăios încă din lecţia de deschidere din 1920 şi e iarăşi precizată în cursul  de  istoria  metafizicei  răsăritene. “origenismul” fiind. niciodată.  cu  care  fac  corp  indisolubil.  dar  pe  greceşte:  “λoyoξ”. intitulat Criza moralei creştine.  scrise  direct. pe care o constituia.  Discuţiile avute cu el. câteva articole ale Profesorului în materie  religioasă. ajuns teolog oficial şi îndreptător al ortodoxiei altora 1 . de către  Nichifor Crainic.  Visevslavţev.  după  cum  ne‐o  mărturiseau.  Ispita  “origenistă”  care  stă  sub  aceste  idei  îi  era.  pentru  Nae  Ionescu. ni l‐au arătat preocupat de aceeaşi concepţie ascetică şi  asocială a dragostei şi de aceeaşi “cădere de la Dumnezeu”.  atât  de  apropiată.  cu  surprindere. o rădăcină spirituală.  Aci  se  află  publicat  şi  studiul  lui  despre “dragoste ca instrument de cunoaştere”. care reia ideile lecţiei inaugurale din 1919. pentru el.  Stilul  naeionescian  avea  să  se  schimbe  ‐  desigur ‐ încă de atunci.  Mai târziu. Şi nu altceva stă poate şi la temelia faptului că.  zece  ani  mai  târziu.  pentru  că  acolo  stă  prototipul  spiritual  al  unei  atitudini  metafizice  originale  a  creştinismului  răsăritean  (şi  apăs  asupra  cuvântului)  de  care  acesta nu se va putea dezbăra cu totul.  de  începător. cu publicarea revistei  sale  intitulată.  socotind  drept  lucrare  timidă. în cazul Blaga. în preajma morţii. nu putem auzi.  alunecările  şi  ispitele  acesteia.  “creaţia”.  ori  extrase  din  cursuri  sau  din  conferinţe. colaborările strălucite obţinute la această revistă: profesorii Zankov. Florenski. ni se păreau fabuloase ‐  că “îngenunchia Ia liturghie”. Ideile ‐ care pe noi ne scandalizau  cumplit atunci 2  ‐ aveau să rămâie neclintite. având să‐şi trimitâ‐n lume un  elev.  creaţie  pe  care  ceilalţi  ‐  printre  care  şi  noi  ‐  o  consideram  tocmai  ca  pe  o  “scoatere a lumii din neant” şi ca pe o “funcţie activ mântuitoare” a Dumnezeirii!  Ce  sistem  închegat  de  judecăţi  sta  înapoia  acestor  concepţii. comentariul pe care li-l consacram în 1926 în “Buletinul ASCR-ului”. simplificându‐se sub influenţa gazetăriei.De aceea. precum şi articolul Naţionalism şi ortodoxie.  l‐a  trimis  tocmai  la  rădăcinile  acestui preplatonism al nefiinţei.  Din  nefericire.  care  după  aceea  avea  să  facă  strălucita  carieră  pe  care‐o  ştim.  de  atunci.  Că  această  ortodoxie  a  fost.  n‐o  mărturisesc numai articolele lui din “Ideea Europeană” ori lecţia de deschidere.  un  început.  Totuşi. pentru fiinţa noastră  ‐  după  el  ‐. De pildă. Dovadă. al gimnosofiştilor ‐ spre îndepărtata Indie. care ne spuneau ‐ lucruri care nouă.  nu  a  fost  la  acelaşi nivel. în rătăcirea generală de atunci. cât poate fi oricărui spirit răsăritean.  Nae  Ionescu  era  şi  un  “drept  măritor”  practicant. de sus. fac din  ea un moment foarte interesant în renaşterea ortodoxă din România de după război.  Dar. Nu doar că ar fi confundat  creştinismul cu hinduismul. în confuzii pe care noi nu le mai făceam din 193l.  redacţia  românească. care dă formă ultimelor lui preocupări în  legătură cu aceste probleme. într-un studiu trimis de la Paris. ci şi faptul că în acea  vreme.  Asupra orientării reale a cărora stăruie din plin.  la  fel  cu  ziarul.  cu  toate  declivităţile.

 când ne da instrucţiuni pentru campania pe chestia  calendarului. despre ce am văzut  prin Europa.  trebuia  să  opteze.  Certuri  la  Academie.  preotul  valorilor  eterne  ale  .  în  stil  românesc.  după  cum  era  firesc. zicea. cei ce luptau pentru valori nepieritoare.  Profesorul  profita  să  ponegrească  pe  cel  abia  plecat.  Nae  lonescu  protesta. unde pot găsi  pe  profesorul  Nae  lonescu. “Secături”. Nae lonescu nu era încă director.  Am  urcat  treptele  uzate  care  duceau  în  localul  redacţiei.  I‐am făcut o teorie. pe trei zile. la “Cuvântul”.  Ocupat.  numiri  în  Universitate.  ale  căror  mituri  le  reprezintă. Era în perioada cea mare a “Cuvântului”.III.  la  etaj. NAE IONESCU ŞI POLITICA Întrevederea cu Nae din 1927. Am cetit însă. dacă‐mi mai aduc bine aminte. Prudent. înălţându‐te în coate.  Înainte de a merge să văd pe Nae Ionescu. între altele: “Ne ajung făuritorii de programe!”.  Am înţeles că preocupările iscate de cercetările lui asupra lui Descartes ‐părinte al democraţiei şi  asupra  Sindicalismului  începeau  să  rodească  în  chip  practic.  ducându‐l  ‐  cum  vom  vedea  ‐  la  o  teorie  generală  a  regimurilor  politice.  profesorul  Guşti  trecea  cu  musafirii  lui  în  revistă  toate  evenimentele  zilei.  Concepţiile  lui  privitoare  la  cealaltă  parte  a  interpretării  soreliene  a  acestui  fapt:  dreptul  minorităţilor  conştiente.  profesorul  primea  o  mulţime  de  lume. Orice tânăr întors în  România  de  la  carte.  niciodată. înnoită şi reînnoită a sălilor.  Am  ajuns  în  strada  Sărindar.  într‐o  casă  mare. o rubrică cu litere cursive. Am intrat în  biroul directorului. doi ani mai târziu.  nu  aveau  să  ia  forme  mai  precise  decât  mai  târziu. literară ori artistică. pe când “armonia socială” nu era decât o idee.  “Ingineri”  erau  toţi  cei  ce  luptă pentru valori pieritoare.  în  numele  maselor.)  D‐l Gongopol. mi‐a arătat cu tocul odaia  din dreapta mea.  albă. un fapt.  de  teracotă. întrebând de Profesor.  de  a  lucra  organizat. la care mă gândisem pe atunci. “Curentul” concurent. Pe acelaşi plan ideologic antiidealist. nu izbutea să o înnoiască‐ntr‐adevăr. agitarea ei de către socialişti neavând decât un  caracter teoretic. ţărănismul. Era o  clădire veche. la începutul lui mai 1927.  totul  era  supus  sarcasmului  profesoral.  ca  de  obicei. Pe atunci. M‐a întrebat de una şi de alta. unde lucra d‐l Grongopol ‐ mi se pare ‐. La un colţ de stradă.  în  fiecare  săptămână.  Împărţisem  toţi  oamenii  în  două  categorii.  Cu  fiecare  nou  venit.  Nae  Ionescu  lua  atitudine  contra  formulei  “armoniei  sociale”. Paris. timid. n‐am mai văzut pe Nae Ionescu până în  1927.  Prototipul  luptătorului  pentru  valorile  nepieritoare. pe care zugrăveala. am fost la profesorul Guşti.  pentru  unii  sau  pentru  alţii.  care‐l decepţionase într‐o privinţă sau alta. “Cuvântul” era  pe strada Sărindar.  întemeind cu Şeicaru.  pe  care  liberalii  o  lansaseră după 1923. un interviu al lui  privitor  la  societatea  românească. am rămas cel din urmă şi n‐am plecat decât când  m‐am convins că iese şi Profesorul cu mine.  erau  atunci  la  el:  asistentul  Vlădescu‐Răcoasa  şi  profesorul  Andrei. pe care te puteai aşeza. în care am dat peste Nae lonescu. Se mutase de curând în  strada  Maria  Rosetti.  în:  “ingineri  şi  “secături”. pentru întâia  oară. m‐am dus să‐l văd la redacţie. împotriva celeilalte lozinci.  ca  acum!  Avea  în  colţ  o  sobă  mare. Uneori scria şi foiletoane privitoare la probleme de cultu‐ ră şi de critică generală.  Între  alţii. “lupta de clasă” fiind.  Nae  Ionescu  se  apucase  de  curând  de  ziaristică. Nu ştiu sigur dacă mai erau încă în redacţie. pe care l‐am deranjat din scris. conversaţia a lunecat asupra problemelor sociale de la noi.  Dacă‐l  ispitea  “ingineria”.  Cu  volubilitatea  lui  obicinuită.. Viziunea lui politică După plecarea mea în streinătate.  de  la  noi.  Întorcându‐mă  în  ţară. lângă “Modern”. cât jumătatea coloanei a doua a ziarului.  Scria. după  el. (Pe această sobă obicinuia să se tolănească  Nae lonescu.  trebuia  neapărat  să  se  facă  liberal.  Altfel.  împrejurări  politice.  în  legătură  cu  evoluţia  activităţii  concrete  a  ţără‐ nismului  în  politica  românească. în arena vieţii noastre politice active. Cred că nu. ci  Titus Enacovici. la.  Văd  odaia. ne‐am despărţit.  era  sortit  să  nu  poată  face  nimic. în clădirea în care este astăzi instalat un “studio” fotografic.  Mai  departe..  România  trăia  atunci  sub  dictatura  tot  mai  accentuată  a  lui  Ionel  Brătianu  care  ‐  după  izgonirea  prinţului  Carol  ‐  ajunsese  în  culmea  puterii. “Dumineca”.  cu  un  pervaz lat. seara. pe care l‐am întrebat.  care  plecase  din  redacţia  “Cuvântului”. Nae Ionescu observa necongruenţa celor două formule. a “luptei de clasă”. primăvara. consacrată  problemelor  religioase. gânditor.  în  pagina  întâi  a  ziarului. în toamna anului 1925.  Nu  ştiu  dacă  nu  înlocuia  pe  Crainic.  ca  Hercul. în “Societatea de mâine” a d‐lui Clopoţel. pe care o folosise. Crainic şi Şeicaru. în legătură cu perspectivele tineretului de a  face ceva în societatea românească.  din  care  am  înţeles  că  Nae  Ionescu  începea  să  se  preocupe  de  politică. Apoi.  plin  de  forfoteala reporterilor.  i  se  părea  că  este  tocmai  Nicolae  Iorga.

 Aceasta face că ‐ chiar dacă va izbândi în aparenţă ‐ efortul liberalilor e sortit să  rămână. caduc.  Am plecat cu sufletul răscolit de toate aceste perspective pe care Profesorul le spunea simplu şi  fără nici un fel de pedanterie.  de  aproape  un  secol.  cel  dintâi  justificând  sociologiceşte  tendinţa  liberalilor  de  a  constitui  la  noi  o  asemenea  burghezie.  să  se  angajeze  în  direcţia  unui  autohtonism  revoluţionar. mai ales din tabăra democraţiei. în momentul în care va fi s‐ o apucăm şi noi pe calea îmburghezirei. Măsura fusese mult criticată. a început să se sape. Socotea că întoarcerea prinţului Carol. readucând România în matca dezvoltării ei fireşti. este faptul că. la noi.  Asupra  fondului  problemei despre care vorbeam.  şi.  Nae Ionescu era ‐ ca totdeauna ‐.  şi  faptul  că  ele  sunt  formulate de oameni fără legătură între ei. din epoca de mai târziu.  Există. burghezia apuseană va fi isprăvit de trăit. ar fi curată risipă de timp şi de energie.  Nae Ionescu demonstra însă că. Demisiile în alb Din această vreme datează concepţia politică a lui Nae Ionescu privitoare la deosebirea ce trebuie  să  existe  între  şeful  partidului  unic  de  mase  şi  şeful  guvernului  creat  de  acest  partid. de la război.neamului şi condotierul donquijotesc al marilor lui idealuri şi Nae lonescu nu admitea. ajuns la putere.  care duce în alt sens.  Nae Ionescu intră în politica activă Evoc acum. Dar este sigur că. de care se apropiase încă din vremea în  . dovedeşte existenţa unui substrat configurativ comun. despre “bătrâneţe”. Şi. a primit puterea de la Camarilă. de tabieturi.  va  elimina  artificialul  unei  noi  dictaturi  nefireşti şi nesprijinite de nici un mit.  care  uneşte  lucrurile  la  o  anumită vreme şi care e condiţionat de ambianţă. în seria de articole scrise împotriva “Regelui neîncoronat”.  liberalismul.  de  stânga. de după 1928. care are nevoie de linişte. [anul] în care m‐ am întors în ţară. măsura era justificată. să ne apucăm să imităm un lucru care  trage să moară.  în  aer. în loc să gândim curagios situaţia de‐a dreptul şi să căutăm un răspuns propriu. mi‐a spus şi acest lucru îl ţin minte. articole care aveau  să statornicească. Lucrul acesta nu‐l  văd încă decât puţini oameni. ca acuma:  “Ceea ce va schimba mersul lucrurilor la noi. câteva alte amintiri despre el. a vreunui clan.  punând în evidenţă doctrinele poporaniştilor ruşi. în care vedea omul chemat să săvârşească această  înnoire revoluţionară. în Răsărit. antiliberal şi adversarul oricărei încercări de  reducere a cursului lucrurilor la scheme lineare.  în  spiritul  unei  epoci. în  tot  ce  spune.  ca  un  om  aşa  de  verde  să  poată  fi  caracterizat.  împrejurărilor.  din  plin. ceruse deputaţilor. pe cât ne va tăia capul şi ne vor ţine puterile”. în fond. dar regreta că Madgearu e. Pornind de la concepţiile soreliene.  Acum.  apropiindu‐se  de  profesorul  Iorga.  Oricât ar fi fost de amuzant paradoxul! (Un ecou al aceleiaşi stări sufleteşti faţă de profesorul lorga se  poate afla mai târziu.  Intrăm  într‐o  prefacere  de  a  cărei  întindere  nu  ne  putem da seama.)  Convorbirea  a  alunecat  apoi  asupra  prefacerilor  societăţii  româneşti  şi  asupra  discuţiei  iscate  între  Zeletin  şi  Madgearu.  Ambianţa aceasta a lumii burgheze. care  să  scoată ţara  de  pe  făgaşul  pe  care  i‐l  croise. în istoria politică a României.  chiar  pieziş. şi încerca  să adâncească lucrurile.  prea  abstract  şi  nu  are  intuiţia  exactă  a  realităţilor  noastre  specifice.  ci  numai  un  anumit  chiag. Din acel moment. acea prăpastie care avea să culmineze.  Era  director  de  ziar  şi‐şi  aţintise  privirile  asupra  ascensiunii crescânde a popularităţii lui Maniu.  acţiunea aceluia despre care Stere acreditase portretul “Canonicului de la Blaj”. un nou chip de a interpreta bonapartist şi machiavelic. Nu  există  determinism  riguros  în  viaţa  socială.  Îmi amintesc imensa lui decepţie când Maniu.  Nae  Ionescu  făcea  politică.  cu  privire  la  sorţii  de  dezvoltare  a  burgheziei  româneşti. s‐a produs o alunecare în spiritul lumii. de siguranţă. în situaţia în care se producea. într‐o scurtă polemică cu el. între el  şi Iuliu Maniu.  risipind  perspectivele  tulburi  ale  unei  eventuale  republici.  se  risipeşte.  Structura conducerii politice. Simpatiza cu ţărăniştii. după ce aşteptările lui aveau să se  destrame una câte una. aleşi pe  listele lui.  Paralelismul  lor. după Nae Ionescu.  Teoria  luase  naştere în clipa în care şeful Partidului Naţional‐Ţărănesc. mai târziu.  anumite  lucruri. care să‐ ngăduie  anumite  apucături  comode. înainte de toate. demisiile în alb. direct.  al  doilea. cu nici un preţ.  cu  o  vorbă  care  ar  deriva  din  uscătură. lupă care ţările agrare înapoiate ar putea sări faza  burgheză. Aştepta de la ţărănişti să se despartă de formulele lor  ideologice  goale.

 în acest regim. şi aşa se explică de ce.  deci. şi în parlament nici unul. era suficient ca un partid să dispună numai de 5% voturi proprii şi să fie chemat de Rege la  putere.  arbitrii  de  fapt  ai  situaţiei politice sunt Preşedinţii Corpurilor Legiuitoare şi Preşedinţii Comisiilor Parlamentare. Regimul acesta. aşa‐zişii: “noi şi cu ai noştri”. culisele  lui şi presa.  C. încât ‐ în afara unor împrejurări cu totul anormale ‐ ca acela petrecut în iarna anului 1937 ‐  guvernul  să  nu  mai  poată  fi  pus  în  dificultate.  În  primul  rând.  Într‐un  asemenea  sistem.  un  aparat  de  informaţie  şi  unul  de  execuţie.  Brătianu”.  Pentru  a  hotărî. din senin.  Şi  apoi.  la  Palat. al  lui  I. alta în cel de dictatură personală. majorităţi de aşa  natură.  .  la  Institutul  Social  Român. prin sugestiile pe care le dă în legătură cu apropierile şi deosebirile ce există între  sistemul parlamentar şi cel sovietic şi cu poziţia Partidului Muncitoresc englez în această controversă. Arbitrul de fapt era Regele şi mai ales majordomul său. chiar dacă mai există parlament. poate.  pentru  nesinceritate. conducerea se execută de către o  organizaţie politică specială şi de conducătorul ei de fapt: şeful partidului sau secretarul său general.  Organele de informaţie ale celui ce conduce sunt.  Nae  Ionescu  deosebea  între:  regimul parlamentar.  Şi. Ionel Brătianu.  Pe  acest  regim  a  trăit România cea mai mare parte a timpului dintre cele două războaie. Adică.  Şi  l‐a  combătut  din  toate  puterile. “regimul dictaturii personale cu formă Parlamentară. precum şi prin faptul ‐ dovedit statisticeşte ‐ că zestrea  guvernamentală însuma circa 35% din totalul voturilor s‐a‐ntâmplat ca jocul forţelor politice să nu se  mai  echilibreze  în  incintă.  în  care  se  produce  jocul  partidelor. în care colectivitatea se socoteşte la un moment dat oglindită  în toate aspiraţiile ei. De aci şi sensul expresiei prin care  Nicolae lorga.  atunci  când.care  făcuse.  ci  în  afara  ei.  conducătorul  partidului  de  la  putere  trebuie  să  se  informeze. la noi. nu există conducător de drept.  în  ţările  cu  regim  parlamentar  efectiv.  conferinţa  despre  Sindicalism.  a  conduce  înseamnă  a  hotărî  şi  a  hotărî  înseamnă  a  alege  între  diferitele  posibilităţi  pe  aceea  ce  urmează  să  ia  fiinţă. în  speţă.  De  aceea.  aceste mărimi erau numai nişte decoruri. partidul de mase stăpâneşte prin influenţa pe care acest mit o exercită asupra  mulţimii. pe vremea colegiilor censitare.  cel  puţin după Nae Ionescu. el trebuie  s‐o umple cu oameni siguri. Nae Ionescu l‐a numit.  în  faţa  organului  presupus  suveran.  Organul  de  execuţie  e  aparatul  administrativ. Într‐un asemenea regim. realizat mai ales în Apus.  Arbitrajul  se  mutase  dincolo.  În  oricare  din  aceste  regimuri. la rândul ei.  prin  care  partidul  politic  care  a  reclamat  pentru  ţară  sufragiul  universal.  cel  ce  conduce  trebuie  să  dispună de două lucruri: să fie informat asupra posibilităţilor şi perspectivelor şi să poată să execute. regimul de mase al partidului unic şi regimul dictaturii personale.  conducătorul  prezumat  e  un  for  arbitrai: parlamentul. tribuna parlamentului. a concretizat urzeala intrigilor de culise. prin  prezentarea  de  la  Palat  a  unui  decret  de  desemnare  a  succesorului  ‐  prin  termenul  bine  ştiut:  “cărămida”!  Aşa  se  face  că.  presa  a  concretizat  expresia  cu  care.  cum  tindea  fie  Partidul  Naţional‐Ţărănesc. prinţul Ştirbey. seducând. şi controlul execuţiei. înainte de război. acesta nu mai e decât o faţadă.  pentru tot ce presupunea aceasta. decât.  tot  de  aci. cum n‐a izbutit.  După război.  Acest  sistem. poate. prin jocul primei de 40% oferită guvernului.  ale  Camarilei  prin  cuvintele:  “fierbe  cazanul  Satanei”. captând.  Una  se  întâmplă  în  regimul  parlamentar.  i‐a  escamotat substanţa. nu  a funcţionat la noi niciodată pe deplin. în care‐şi poate afla ecou orice nemulţumire sau dorinţă a opiniei publice. toate guvernele au căzut la Palat.  un  decor. primă care permitea să obţină majorităţi în  parlament oricui ar fi dobândit 40% din voturi. ameninţând sau constrângând pe aleşii naţiunii.  (Polemicile  din  cursul  ultimei  campanii  electorale  englezeşti  dau  acestei  discuţiuni  o  actualitate stranie. acest minunat plasticizator verbal al lucrurilor. pentru a obţine cu siguranţă. cu încuviinţarea de a face alegeri. Aci.)  Venit la putere pe temeiul unui mit.  stabilind  cel  mai  mare  număr  de  contacte  personale  cu  culisele  adunării  şi  presa şi fiind continuu atent la ce se spune la tribună. de partide. care îl avea în mână prin cumnatul său.  Partidul de mase Alta  este  situaţia  în  regimul  partidului  de  mase. în parlament. Îi  trebuie.  Aceste  organe  nu  sunt  însă  aceleaşi  în  toate  trei  regimurile. în plin entuziasm al majorităţilor parlamentare. Conducător de fapt este cel care reuşeşte  să se impuie acestui for.  Amândouă  trebuie  să  fie  în  mâna  lui  şi  conducătorul de fapt trebuie să aibă în mână şi aparatul informativ. alta în regimul de mase. căderea de la putere. Iar pentru a fi sigur de administraţie. în acest  timp.  după caz. să fie în adevăr.  Regimul parlamentar În  regimul  parlamentar.

 prin aşa‐ zişii “agenţi provocatori”.  desigur.  expurgate. într‐un regim numai aparent parlamentar. el vedea tocmai mijlocul  prin care.  deveniţi mai târziu miniştri.  întrerupând ‐ am mai primit patru rapoarte!  Fapt e că.)  Un asemenea regim are. prin întâmplare sau prin forţa de care‐a dispus la un moment dat. sau să spuie ceea ce vor ei să afle  stăpânirea. în strada cutare. în acest regim: “poliţia secretă”. creând ele însele uneltiri. nevoie de un organ în care să răsune în fiecare moment contactul  mitului  cu  conştiinţa  naţiunii. cu toate că faptul de a se  şti ascultaţi face pe oameni sau să spuie numai ce vrea stăpânirea. serviciile. la vistierie şi la muncă se putea face direct. Aşa că. Dimpotrivă.  Într‐un asemenea regim. aceste organe procedează. o echipă de lucru: “guvernul”.  În această perspectivă îşi situa Nae Ionescu teoria necesităţii deosebirii şefului guvernului de şeful  partidului de mase şi a dependenţei primului faţă de cel din urmă.  acolo unde e nevoie.  Informaţiile  lor.  prin  întrebări  puse  cu  dibăcie. iar rolul de  execuţie. Tehnica constă în a adopta revendicările opoziţiei. şi aci.  Ba. împreună cu echipele lor. schimbările făcându‐se. atunci. spre a se dovedi utile. asemănători comişilor de afaceri ai vechei monarhii franţuzeşti. şi prin faptul  că a izbutit să‐şi impună mitul propriu. care are‐n mână hotărârea. deci. adică.  fără  ca  aceasta  să  constituie. după ce ai  lichidat‐o. personal. anumiţi funcţionari speciali.  Ultimii  formează un corp omogen.  care  înlocuieşte  în  funcţiile  lui  esenţiale  parlamentul. materia care să le ţină în actualitate.  Se cunoaşte anecdota: un agent se prezintă şefului Siguranţei la raport: ‐ Aseară. în el răsună ecourile tuturor intereselor şi aspiraţiilor ţării şi ele sunt canalizate ierarhic către  organul conducător.  alta  este  situaţia  în  regimul  dictaturii  personale!  Aci  conducerea  o  are  un  singur  om.  sunt  puse  apoi.  am  spus  că  ea  revine  împuterniciţilor  speciali  ai  celui  ce  are  puterea. cel care ar trebui să  ştie totul.  chiar  provoacă  părerile.  cazul  limită.  s‐au  adunat  cinci  complotişti  şi  au  pus  la  cale  cutare  şi  cutare.  care a ajuns a stăpâni. Şi.  supravieţuire  a  regimului  medieval. străbate în toate straturile  sociale. care ‐ astfel ‐ e în măsură să ştie ce se întâmplă. lucrurile pot merge şi aci bine.  Tot aşa. nu mai află adevărul ‐ la fel cu prinţul fericit înşelat de croitori. într‐un asemenea regim personal. Spre  a  evita  însă  orice  tentativă  de  sabotaj  din  partea  acestuia.  O reţea întinsă de agenţi pătrund în toate straturile sociale şi trag cu urechia la toate cele ce se  spun  ori  se  pun  la  cale. informaţia. care. ci nu fiecare ales.  pentru  ele.  fără ca cineva să îndrăznească să i‐o spună. Asta e faţa!  În fapt. ca să‐şi menajeze situaţiile. este nevoie de o necontenită confruntare şi ajustare  între mitul partidului şi dorinţele acestora.  Aceşti  “comişi  de  afaceri”  sunt  însă  cu  totul  altceva  decât  “miniştrii”  regimului  parlamentar. prin aceste lichidări. de cele mai multe ori.  face. conducătorul şi‐o asumă  el singur.  Dacă serviciile îşi fac datoria conştiincios. prin organizaţiile lui locale.Cum însă mentalitatea maselor e nestabilă.  Am  spus  că  ceea  ce  făcea  “parlamentul”  în  regimul  democrat  şi  “partidul”  în  regimul  de  masă. serviciile de acest fel nu şovăiesc deseori să‐şi creeze singure.  prin  echipe  de  sfătuire  şi  supraveghere  prepuse  pe  lângă  fiecare  organ  executiv (comisari. cunoscând aplecările celui  ce trebuie informat. este fiinţa partidului însuşi. puterea publică.  ‐  Mulţumesc  ‐  răspunde  şeful.  în  fiecare zi.  centralizate. care resfrânge jocul forţelor ce se  .  în  care  stăpânirea  era  simplă şi controlul la cămări.  Acest  organ  de  informaţie. la “epuraţii”. pe masa celui ce are de hotărât. Napoleon umbla deghizat prin toate părţile. ca şi controlul execuţiei.  o  pricină  de  scădere  a  temeiurilor de a guverna. ca s‐audă ce zice lumea de‐mpărat.  Dictatura personală În  sfârşit. De unde şi proverbul: “Minciuna stă cu regele la masă”. teorie pe temeiul căreia justifica  “demisiile în alb” ale deputaţilor şi senatorilor aleşi pe lista partidului. rolul de informaţie îl asumă poliţia secretă. în teorie. Din când în când. şeful partidului de mase ţine sub controlul său  acţiunea  politică  a  oamenilor  aleşi  sub  egida  unui  mit  pe  care  numai  partidul  întreg  îl  reprezintă  în  ochii publici. îi ascund ştirile în care aceste aplecări sunt criticate. care umblă în pielea goală.  sistematizate. pe care să  trebuie să le combată!  În  ce  priveşte  execuţia. comun. sau ca să  controleze  direct  chipul  cum  i  se  execută  ordinele  ori  să  prindă  santinelele  care  adormeau  în  post!  Este.  cazul  ideal.  de  către  oameni  cunoscători  ai  meseriei. În ele. (Aşa se face că regimurile de mase nu ezită să‐şi schimbe  de  mai  multe  ori  programul. sau îi face să se abţie de a mai face ori zice ceva.  Execuţia într‐un asemenea regim o are organul tehnic administrativ.  partidul  îşi  asumă  controlul  politic  al  întregului  aparat  de  stat. informaţia înşală. înăuntrul partidului. consilieri tehnici).

  prestigii sau fracţiuni reprezintă.  tot  mai  mult. deputat întâmplător şi cap de  şcoală filosofică. ei stau sub ascultarea  unui şef de echipă. opoziţia capitalismului strein. în 1934.  încerca  să  ia  în  mână.  explicaţie  care  ar  fi  fost  de  mirare să nu existe la un om sufleteşte atât de închegat. altă dată. când nu.  Fiecare  valorează  ce‐i  valorează  serviciile  şi.  dictatorul  nu‐şi  poate  degaja  răspunderea.  dacă  ajunge  reprezentativ..  ori  printr‐un  corp  special  de  control  la  dispoziţia  lui.  multe  din  faptele  lui.  În  fapt. în care. pentru că aruncă lumină asupra evenimentelor care au  urmat acţiunii lui Nae Ionescu.  frânele  hotărâtoare. direct de către dictator.  Rând pe rând. treptat.  Nae Ionescu şi schimbarea regimului politic În această perioadă. după care alergase.  având  de  la  el  cele  mai  depline  puteri:  satrapul. încearcă el.  până  în  momentul  răsturnării  ţărăniştilor  şi  a  aducerii  la  putere  a  guvernului de tehnicieni. în  redacţia  ziarului  ce  conducea.  . în diferite ocazii. l‐am urmărit de aproape. încă în multe privinţe tulbure. Dar aceasta e o  iluzie.  în  numele  lor.  Când  primul  comis  o  ia. experienţa cu totul ieşită din vreme a filosofului de casă. De cele mai multe ori. a revoluţionarului şi a surghiunitului. rolul său de îndrumător al opiniei  publice  se  schimbă  şi  el. şi care gândea atât de organic!  Aceste idei sunt. e adus să trăiască o serie de experienţe noi.  el. bătălia pe chestia calendarului şi a  Pascaliei. vom găsi încolţind germenii gândirii lui. devenit director de gazetă. la absolutismul cu iz de Renaştere italiană al  lui Carol al II‐lea. conferenţiarul universitar.  Răspunderea  dictatorului se acoperă.  care  ar  putea  părea  la  el  inconsecvente. aparent. că nici regele cel  nou nu este omul dezrobirii româneşti de scoria tiparelor streine şi că nici tehnicienii săi nu vor izbuti  să facă această dezrobire. ca şi pe aceea dusă împotriva lui Maniu pe chestiunea carlistă. este şi şeful partidului de la putere sau  şeful  politic  al  combinaţiei  ministeriale  a  partidelor  coalizate. în bună parte. prin plebiscit sau prin adunări de notabili. pe măsură ce regimul însuşi îşi modifica substanţa.  nou  venit.  cu  pumnul  în  masă. cu diferite sorţi.  Când  el  este  devotat  celui  ce  conduce. Felul în care a ajuns să se convingă. fiecare fermecătoare în felul ei.  devine  primejdios  şi  e  dat  afară.  Nu  ştiu  dacă  toate  ideile  de  mai  sus  au  fost  înfăţişate  sistematic  de  către  Nae  Ionescu. între altele.  “Politică”. în care am dat. în epoca  activităţii lui politice.  în  care  i  se  va  părea  că  află  germenele fantomaticei reîntoarceri la comunitatea de destin.  dictatorul  de  fapt. preşedintele de consiliu. ceva prin ei înşişi. cu atât Nae Ionescu părăsea tribuna presei pentru politica de culise.  se  lămuresc  şi  îşi  capătă  explicaţia  unitară  şi  coerentă. Profesorul devenea  eminenţă cenuşie.  Fără ele.  Am  sistematizat însă în ele. va sili pe rege să readucă  pe  liberali  la  putere  şi  când  Titulescu  va  veni  să  bată  regelui. care să ia asupra sa răspunderea săvârşirei anumitor acte ce‐i repugnă.  În această epocă. care.  apropiindu‐se  de  extrema  dreaptă.  care dau acestei existenţe un caracter neasemuit de existenţă de roman de aventură. în scris sau prin vorbă.  şi  regele va fi nevoit să îl suporte ‐ chiar dacă în gând s‐ar pregăti să‐şi ia revanşa ‐. Nae Ionescu se va  despărţi  de  Rege  tot  mai  mult.  Nu e locul să arăt aci ceea ce se ştie.  acest  prim  comis  poate  fi  un  Richelieu. multiple. mi se pare că numai cu greu putem  Înţelege planurile deosebite şi stilul în care s‐a desfăşurat gândirea şi activitatea lui.  în  asemenea regim. aşa cum formulasem teoria criteriilor sau a religiei.  care  poartă  răspunderea  colectivă  a  echipei şi faţă de care răspund toţi ceilalţi. împotriva tehnicienilor. nu face decât dictatorul. ca în vremile dinainte de l848. alături de el.  Ei  sunt  oamenii  reprezentativi  ai  unor  forţe  reale.  acesta  tinde  să  devie. eu.  Treptat însă. vrednice de reţinut. Şi dacă se întâmplă uneori că şi în asemenea regimuri să  mai aflăm “prim‐ministru”..  Iar când.echilibrează  în  arena  politică  la  un  moment  dat. opera sa. controlul se exercită asupra acestor comişi. poate fi Fouche sau Talleyrand!  Într‐un asemenea regim. la nevoie. în care se pregăteşte trecerea de la absolutismul  cu aparenţe democratice moderne al lui Ionel Brătianu. deci. a curteanului. lucrul se întâmplă mai ales pentru că conducătorul efectiv are nevoie de  un om dibaci. adică.  În  perspectiva  acestei  deosebiri  de  planuri.  În regimul de dictatură personală.  a căpitanului de industrie. o serie de idei formulate de Nae Ionescu. fiecare comis de afaceri lucrează mai mult singur şi răspunde  numai  în  faţă  de  dictator.  Cu  cât  regele. ori  prin  informaţii  de  poliţie. de obicei.

 ostentativ. s‐a făcut în toamna anului 1929.  fratele  lui  ‐  cu  toată  cerbicia  luptei  sale  economice  ‐  nu  avea  geniu  politic. n‐a trădat şi nu s‐a trădat. în simpatii către el. dar am simţit cum e atras în vâltoarea  care avea să‐l dea la fund. de ce să ne‐o stoarcă aşa pe la nas?”  Campania  pe  chestia  noii  Pascalii.  Şi  ‐  împotriva  lui  Stere. după Nae Ionescu. în primul rând. este silit  să se atingă de lucrurile oprite. nu prin vreo alegere democratică.  Împăcarea lui cu Mihail Manoilescu. din timpul guvernului  Maniu. nu s‐a schimbat.  care  singură  continua.  . o bază ontologică. Liniştea politică în timpul minorităţii  regelui Mihai ar fi putut fi asigurată de dictatura personală a lui Ionel Brătianu. de astă dată “la putere”. Nae Ionescu nu s‐a  convertit. cum.  Mărturisesc că acum mi‐era oarecum teamă de el. riscând existenţele altora pentru ceea  ce i se pare a fi binele comun.  care  atacase. el e rege. prin firea lucrurilor. în această peregrinare.  Nae Ionescu‐şi amintea.  Şi m‐am dus apoi. din str. de asemeni.  orice  nemulţumiri  lăuntrice  tindeau  să  se  canalizeze. că era Vineri. că împlineşte 35 de ani de carieră şi. câte un popas scurt: o masă la Şosea.  demascase  ‐  cum  am  spus  ‐  tot  ce  era  bonapartist  în  “legalismul”  formalist  aparent  al  lui  Maniu. şi‐n care Sandu Tudor cerea. ca atare. instalat luxos în Calea Victoriei.  în  toate.  peste  mormântul  lui  Ionel  Brătianu. impunându‐se. cum au crezut mulţi superficiali. uneori cu ciudă şi alteori cu  părtinire. adică.  dar  dându‐mi  seama că el este consecvent cu sine.  câteva  vizite  rare  la  redacţia  nouă  a  “Cuvântului”.  de  mase  ‐  acceptase  compromisul  oferit  de  prinţul  Ştirbey  în  numele  reginei  Maria.  a  omului  “cumsecade”. ci nu este rege cine vrea unul sau altul.  dusă  împreună  în  1929. Apolodor.  Cât timp fiul domnului prim născut trăieşte.  Carlismul lui Nae Ionescu nu era oportunist. ci ‐ după cum voi încerca să arăt mai departe ‐  acelaşi fir îl călăuzeşte neîntrerupt.  în  perspectiva  cărora  etica  omului  obişnuit. că se plâng ăia de la Universitate şi zic că n‐am scris nimic!”  “Scrie‐mi un articol despre Rădulescu‐Motru. să apuce direct frânele  puterii. “Că. de ziua lui.  Intuiţia  lui. la curs. cu Paul Sterian şi Sandu  Tudor.  se  desface şi apare perspectiva nouă a omului care poartă răspunderea altora şi care. în 1919 ‐ în vreme ce toţi doctorii în iură ai Ardealului  se adunaseră la Sibiu.  iar  şeful  celuilalt  partid:  Iuliu  Maniu  ‐  venit  la  putere  în  fruntea  unui  partid  revoluţionar. într‐adevăr. în patru. nr. opinia publică pentru întoarcerea prinţului Carol. rădăcini mai vechi. deşi nu era lipsit de  orice aplecare sufletească.  Nae Ionescu pregătea.  fără  să  fiu  totdeauna. o  “friptură”. seara. din când în când. în timpul procesului asasinării lui Duca. în Sfat Naţional.  în  virtutea  unei  dialectici de neînlăturat.  Îşi  dădea  perfect  seama  de  toate împrejurările şi de toate interesele în prezenţă. în nădejdea că va ajunge. în sfârşit. ci brumarian. pe care le‐am văzut de aproape.  Din când în când. câteodată. în care comanda “ghiveci călugăresc”.  L‐am urmărit de departe şi pot mărturisi că niciodată.  dar  totdeauna  cu  interes. deşi  m‐a înjurat. 3.  Nae Ionescu şi campania carlistă Evoc câteva episoade din viaţa politică a lui Nae Ionescu.  Nu am avut prilejul niciodată să vorbesc cu el despre asta.  Nae  Ionescu  studiase  eşichierul  politic  românesc  cu  toată  atenţia. cu dibăcie. este dator să facă şi să desfacă. prin care voise să pecetluiască sterilitatea politicei de tergiversări a cunctatorului ardelean ‐ Nae  Ionescu dezlănţuise campania lui.  de  acord  cu  el. în dedalul multelor lui metamorfoze. chemări  din partea lui pentru vreun interes imediat. pe vârfurile acestor  baionete. n‐am stat aproape de el. Arată‐n el adevăratele noastre legături”. Dar Brătianu murise.  Bonapartismul acesta al lui Maniu avea. apoi. Intrase în cercul acela tainic al lucrurilor care  mie  mi  se  păreau  “oprite”.  în casa lui Florin Zaharia. politica anticarlistă a acestuia.  clarvăzătoare. să‐l văd.  în  imaginea  “canonicului  de  la  Blaj”.  Maniu  dezarma  la  Viena  regimentele  austriace  şi  înarma  cu  armele  lor  gărzile  ardeleneşti. Era în toiul campaniei carliste.Relaţii intermitente În toată această vreme. şi. cu care era certat din 1927.  Îl urmăream. Monarhismul lui Nae Ionescu avea însă. ca să polemizeze cu sfatul naţional maghiar de la Arad al lui  Oscar  Iaszy  ‐. i se cuvine. Cât timp  el  exista  şi  era  surghiunit. în fruntea Consiliului Dirigent.  “Fă‐mi o bibliografie a lucrărilor mele. când era închis la Malmaison. pe tema aspiraţiei maniste la dictatura personală. dar l‐am urmărit.

 Simţi c‐ar ajunge o scânteie.  în  care  înfăţişase  opiniei  publice  împrejurările  tragice  ale  abdicării  Prinţului  absent.” “Bine. de condiţii. în care trăgea morala fabulei. Şi seara. să suplinească restul. vorbind de reîntoarcerea fiului risipitor. I le‐a arătat  lui Nae. discutând articolele lui Nae cu Florin Za‐ haria.  A  publicat  toate  documentele.”. care nu s‐a împlinit! In‐ ghiaţă sufletul adunării. candidatura Reginei. la prânz.  declaraţiile  oamenilor  politici  din  procesul  Manoilescu. la el acasă. discret.  articole  în  care  “Brătienidele”  apăreau  ţesând  ‐  asemenea  normelor  sau  eumenidelor  din  poveşti ‐ destinul neamului la răscrucile monarhiei.  Şi.  Îl văd pe Profesor. Pare a  sufla ceva. Văd ca acum sala Adunării Deputaţilor. pe atunci foarte  legat de Mihail Manoilescu. etajul 6. îi spun îndoiala mea că Nae Ionescu trebuie să fi ghicit ceva din realitate şi  părerea mea că îi lipsesc dovezile pentru a o spune făţiş. Nae Ionescu a acceptat. Acum Maniu poate veni la tribună şi spune  procesiv.După  o  serie  de  articole. Nae lonescu scria articolul:  Cele 9 voturi.” “Care?” “Să vă împăcaţi cu el. Toată  lumea a înţeles. în  aceeaşi casă a lui Florin.”  “Unde le are?” “Azi după‐masă. Nae Ionescu a venit cu trăsura.  I‐am  prezentat  unul  altuia  şi.  îmbrăcată‐n  mantie. dar i‐a spus că nu i le poate da. partida lui este de  acum  pierdută.  Moartea  regentului  Buzdugan  avea  să‐i  servească  drept  experienţă  crucială  şi  să  dezvăluie  adevăratul joc al lui Maniu.  Se  zice  că. sau îşi va face jocul propriu?  Nae  Ionescu  pregătea  terenul  pentru  Prinţ. este deci înlăturată. Nae Ionescu dezlănţuie făţiş campania împotriva  “Regelui neîncoronat” ce aspira să devie Maniu. ca să  dea foc adunării. Lumea foieşte. la Paris. Plină. Dar dacă se pare că a biruit în aparenţă‐n acea zi.  Dar  aşteptarea  ei  se  consumă  neputincioasă!  “Regele  neîncoronat  e  acum  singur  în  arenă.  cu  guler tare. Îi spun: “De ce nu i le dă lui Nae?” El: “Ba le dau.  care  lămuresc  ultimele  dispoziţii  ale  regelui  Ferdinand  faţă  de  fiul  său:  . Pe toate băncile.  ştiu pe cineva care are documentele care‐ţi trebuie”.  regina  Maria. Teza celor  care afirmau că Regele şi‐a jertfit fiul de bunăvoie şi definitiv.  rolul  meu  terminându‐se. de buzele lui stă parcă legată cheia unui  destin. 3. resemnată.  pe  urmă. Să se împace cu Manoilescu”.  de  dincolo  de  mormânt. împlinitorul celor ce trebuie să fie? Nu. pentru aceasta. care nu era în Bucureşti. apoi. Nimenea nu le avea însă. Când se ridică Nicolae Iorga să vorbească.  aştepta  nerăbdătoare  votul  care  avea  să‐i  aducă  consacrarea  jertfelor  şi  strădaniilor  ei  pentru  ţară. Le‐ am văzut eu. în strada Apolodor nr. în realitate. singură. La balcon. eram la Florin..” “Ah! Bun!” “Dar pune o condiţie. o mare minune morală. Stere trece de la un grup la altul. Eu zic: “Bine. Preotul destinului naţional cabrează.  mai  ales..  la  Palatul  de  la  Cotroceni. Maniu triumfă cu  modestie resemnată. de încercări de a face iarăşi pe Prinţ să revină asupra renunţării. decât cu condiţia pusă. Va susţine acesta pe Prinţ. care nu‐şi mai vorbeau de mai mulţi ani.  a  sunat. la redacţie.  am  plecat. să ajungă regent. ca şi mareşalul Prezan.”  La ora 6.  Şi  limba  Românului. Fraza: “Ar fi  trebuit.  Jocul  lui  a  devenit  străveziu:  “Choisir  le  neutre?”.  zice  altul. “Cine?” îi spun: “Florin Zaharia!” “De unde?” “De  Ia Mihail Manoilescu.  Fi‐va el. colegul meu de la Oficiu. că sorţii nu s‐au aruncat încă. Oameni politici  văzuseră pe Prinţ şi pe Rege şi făcuseră declaraţii în procesul Manoilescu. înfioară parcă adunarea. strângând mâinile credincioase ale deputaţilor demisionaţi în alb. Mi‐a spus. clacă nu e urmărit sau atras în vreo cursă. “Cuvântul” lui Nae  lonescu  desfăcut. ar fi zis Regele unui intim. şi‐au dat iar mâna.  în  jachetă  neagră.  a  doua  jertfire  de  sine  a  celui  mai  mare  rege  al  Românilor. în dreapta şi‐n stânga.JVi  jamais.  .  Împăcarea cu Manoilescu Într‐o zi. Mă uit jos. oarecum caragialeşte: “Candidatul nostru este Domnul.. “Regele mi‐a spus în  lacrimi”.. Efectul publicaţiei e prodigios. fără să‐i spuie lui Mihail Manoilescu. că le‐a  luat ‐ convins că face bine ‐. şi‐i spun: “Domnule Profesor (nu i‐am zis altfel. Dar cu o  condiţie. A doua zi. Florin îmi răspunde: . va merge de acum.  scoţând  în  relief  tot  ceea  ce  era  nelămurit  în  ele  şi  duplice  în  versiunea  liberală  a  actului.  care  nu  conteneşte. de la balcon. niciodată).  de unde privesc.  Corect. lumea ciucure. Să‐i spui”. La răspântia monarhiei.  Ştia de  o  întâlnire  a  regelui Ferdinand cu fiul său cel mai mare. cei doi oameni.  peste  câteva  minute. după abdicare.  Ştia  că  chestiunea  are dedesubturi. Le are Mihail Manoilescu”. Priveam de sus. ca să le dea.  Şedinţa Parlamentului pentru alegerea Regenţei A doua zi era ziua alegerii noului regent. Şi evenimentele începeau să se  precipite.Aceste dovezi există. ni ă tout prix”. Sprijină. Se vorbea de dedesubturi necu‐ noscute.  Sunt. S‐a dat jos şi  s‐a uitat bănuitor. Apoi a intrat şi. Florin avea ‐ adunate cu îngrijire ‐ toate piesele dosarului în chestiune.

 înţeleg. că fiinţa lui devenise. fără ca totuşi să lase vreo umbră de îndoială  asupra situaţiei adevărate a studiilor sale. Şi să poţi să le faci. Nae Ionescu isprăvise. de la ziar.  Diploma de doctorat Mi‐aduc  aminte  satisfacţia  pe  care  am  avut‐o  când. Nu ştiu de ce document era vorba.  mi‐a  arătat. e foarte periculos să fie la Siguranţă. după curs.  ăştia care ne ocupăm de îngeri.  Conflictul cu Rădulescu-Motru Tot în această epocă se urzesc împotriva lui Nae Ionescu intrigile care aveau să ducă la ruptura  dintre el şi profesorul Rădulescu‐Motru. din tăcerea  cărora  îşi  fac  prestigiul  cei  mai  mulţi  din  ei?  Nu  vă  închipuiţi  ce  mult  are  de‐a  face  «siguranţa»  cu  «îngerii şi cu dracii»! Să ştii tot ce se petrece cu dânşii!. un om cumsecade! Ce‐ar păţi ăştia. al cărui asistent fusese şi pentru care Nae Ionescu avea un  adevărat cult. a Facultăţii. să tai barba câte unuia. în proces de calomnie.  între  două  sonate  cântate  dumnezeieşte de Enescu. (“Ca şi cum ar fi  ceva sigur pe lumea asta”.  “natus  Brailensis  urbis”.Vremuri de nesiguranţă Îmi  mai  amintesc  de  altă  împrejurare. măi. în 1919. a costat mult pe Nae Ionescu.  atestând  că  Nae  Ionescu.  enigmatica  diplomă  latinească  a  Universităţii  din  Miinich.  în  care  Nae  mi‐a  cerut  să‐l  însoţesc  până  la  domnul  Rădulescu‐Motru. El e deasupra regulilor jocului obicinuit pentru apărarea  oamenilor cumsecade. lucrurile la  care  numai  te  gândeşti. pe când ei ne poftesc să ne facă şefi ai Siguranţei!.  Îmi amintesc ceasurile acelea de necaz.  măi.  nu  numai  împotriva  “misticismului  comercializant”. Mai ales când profesorul Rădulescu‐Motru i‐ a contestat şi posesiunea diplomei de doctor în filozofie. dac‐aş  primi? Dacă m‐aş apuca să le fac farse. la mijloc. prin aceasta. O fi sau nu adevărat? Nu  ştiu.  Despre îngeri şi despre Siguranţă Mi‐aduc  aminte  şi  de  altă  împrejurare  în  care  am  avut  un  sentiment  asemănător.  la  care  Nae  Ionescu  a  fost  adus  în  urma  atacurilor  repetate  ale  profesorului  Rădulescu‐Motru  împotrivă‐i. Nae Ionescu şi Maniu comentau pe Machiavelli. “cu  toate păcatele sale”. din cursul de filosofie a catolicismului. în mâinile căruia voia să remită un document important.  iar  nebuni  suntem  noi. sau să dezvălui mizeriile.  măi. Revăd şi astăzi sulul alb desfăcut. Simţeam. am simţit că nu este un om din cei despre care se zice: “un om sigur”. muritorii de rând. pe care ni‐l transmisese şi nouă. ca şi pe Nicolae Iorga. El nu mai este el însuşi.  într‐o  după‐masă  de  vară.  profesorul  Popescu‐Spineni. cuvintele lui nu le‐am înţeles îndată.. scris cu litere mari negre  şi.  dar  şi  împotriva  situaţiei sale profesionale.  atunci.  Ori  poate  ei  sunt  numai  proşti. pe  care mi‐a cerut s‐o conduc singur. Ştiu numai c‐am plecat cu el. şi. dacă nu i‐aş fi  arătat‐o!”.  pe  atunci..  aşteptând până a intrat în casă...  altfel!  Sunt  nebuni. pecetia în relief.  Această  ruptură. o lecţie despre “îngeri”. şi cum ne spunea mereu: “Bine. mai interesantă.  Ca totdeauna. către care  noi.  secretarul  de  atunci  al  facultăţii. că atinsese domenii primejdioase. cu maşina mea.  Era  prin  193l  sau 1932.  trecuse  doctoratul în filosofie la Băurnker. învăţându‐ne să‐l respectăm. cu un gest de mărturisire nestăpânită. în acelaşi  timp în care‐mi ziceam în gând: “Pe ăsta nu trebui să te bizui.. avea aerul să zică!) Şi toate sunt aici pe o muchie de cuţit!. un om sigur.  la  secretariat. Ne‐a  chemat în cancelarie pe câţiva. pe care nu voia să‐l ducă  singur.  pentru  întâia oară.”  Ni  se  povestea. temperamentul  aventuros  şi chipul  îngrijorat  al  Profesorului  şi. unde stă d‐l Rădulescu‐Motru.  că  în  casa  domniţei  Maruca  Cantacuzino. L‐am dus în bulevardul Ferdinand. într‐adevăr. purtând chipul Maicii Domnului!  .  Profesorul Rădulescu‐Motru avea însă autoritate pentru noi şi cuvintele lui certătoare nu cădeau  fără să ne tulbure.  M‐a  impresionat..  voind  parcă  să  ne  lămurească:  “Păi  bine. Semnificaţia simbolică a povestei rămâne însă întreagă.  Nae  Ionescu  a  continuat.  ce nebuni!  Eu  stau  aici şi  vorbesc  despre  «îngeri»  şi  ei  îmi  propun  să  mă  facă  şeful  Siguranţei!  Cum de nu‐şi dau seama de primejdia la care se expun?!”. în care Nae Ionescu se‐ntreba dacă putea să nu târască pe  fostul său dascăl prin tribunale. ne‐a spus: “Auzi. nu puteam privi decât cu frică. umblă cu lucruri dincolo de bine şi de  rău”.  cine  are  de‐a  face  cu  îngerii.

teza lui a fost publicată de noi în al doilea volum al “Izvoarelor de filosofie”.  Dar.  într‐adevăr. totuşi. o vreme. în aceste împrejurări ‐ pe care l‐a recunoscut singur ‐. care.  Ne  obicinuisem  să  vedem  în  el  un  om  care.  de  paginile admirabile din Cultura română ş i politicianismul ori din Valoarea silogismului. în uşa  Profesorului.  era  de  o  părere  cu  noi. pe viitor.  Întindea  astfel  fostului  său  dascăl  o  ispită. care îl urmam.  acuzat  de  şantaj  de  Tatos  şi  închis  la  Văcăreşti. în care am atacat posteritatea moartă a  lui  Titu  Maiorescu.  la  conducerea ziarului ‐ după cele ce mi‐au spus băieţii ‐ chiar de Profesor.  în  timpul  în  care  acesta.. articolele de fond ale ziarului acestuia.  am  văzut.  dar  nu  fără  curiozitate. m‐am ferit. Ceea  ce făcuse omul acesta din senin faţă de mine.  făr'  a  fi  dezis  de  el. fapt  cu care au alarmat pe acesta din urmă. şi ce este “judecata”.Adevărul  care  era?  Anul  în  care  Nae  Ionescu  îşi  trecuse  doctoratul.  de  ce  atacul  profesorului Rădulescu‐Motru contra lui Nae Ionescu şi a noastră.  după moartea lui Nae Ionescu. care nu şovăise să scrie în  lipsa lui şi să trimeată.  mult  mai  rar  decât  înainte. la rândul lui. a învinuit public pe Nae Ionescu. în 1943-1944.  interesaţi  să  învenineze  lucrurile. să mai mă duc la ziar.  A  făcut‐o  cu sufletul  împărţit.  am  ajuns  la‐ncheierea  că  nu  schimbase  multe  într‐însul. acest lucru.  intitulată:  Die  Logistik.  În seria de articole pe care le‐am scris în vremea aceea. Universitatea a scutit pe candidaţii de la doctorat de tipărirea  tezelor. au fost relativ rare şi fără mare‐nsemnătate.  Relaţiile personale se răcesc Despre perioada de mai târziu a vieţii lui Nae Ionescu nu pot spune mare lucru. fără să mai  controleze faptele.  Versuch  einer  neuen Begruendung der Mathematik.  că  viza  pe  fostul  său  dascăl. agresiv.  Judecând  însă  după  ultimele  întrevederi  şi  după  o  “prefaţă”  scrisă  în  lagăr. mai târziu.  fiind  imediat  următor  războiului şi lipsind în Germania hârtia.. încercând să mă duc odată la “Cuvântul”. a rămas până azi nepublicată.  neaflând  în  nici un chip teza în cataloage şi‐n biblioteci. atunci. şi cu ceilalţi foşti colegi de redacţie. decât  să‐i adâncească şi să le dea suport metafizic. uşor. ci a răspuns.  în  fundul  lucrurilor. printre care şi eu. atacând “discursul d‐lui Brăneanu”.  pe  care  am  putut‐o  ceti  mult  mai  târziu. De atunci. lui Nae Ionescu să dea fuga la profesorul Rădulescu‐Motru şi să i‐o  arate. au tras probabil concluzia că nu există nici diploma. retezând din rădăcină urzelile cabalei.  întrebându‐se:  “Ce  va  face?”. mi se  părea atât de condamnabil. o dezlănţuise.  Profesorul Rădulescu‐Motru a recunoscut el însuşi dependenţa elevului său.  chiar  în  ziarul  lui  Nae  Ionescu.  Le scriu. la rândul lui. mă întâlnisem cu Sandu Tudor. prin soţia de atuncea a lui Sandu Tudor. deci. împotriva câtorva foşti  prieteni ai lui.  la  o  carte  despre  Machiavelli. în scris. revendicând ‐ cel puţin faţă de unele doctrine logice ale discipolului ‐ o  ascendenţă pe care acesta n‐o tăgăduise niciodată.  Spre a evita. a fost  atât de trist.  Lucrul  acesta  se  petrecea  numai  la  câteva  luni  după  campania  deşănţată  pe  care  Sandu  Tudor. încât pot spune că nu i‐am purtat pică lui Nae că l‐a ajutat cu acest prilej. neavând amintiri  directe  despre  dânsul.  Nae  Ionescu nu s‐a dus.  pe  Profesor.  Legăturile lui cu Sandu Tudor Ceea  ce  m‐a‐ndepărtat  de  el. cât putusem împotriva tuturor.  fiziceşte. care‐l sprijinisem.  Rolul lui Sandu Tudor faţă de mine.  I‐ar fi fost poate. pentru că înseamnă linia contactelor mele directe cu el. nume sub  care  toţi  au  înţeles. care continuau să‐l frecventeze. cu o desăvârşită inconştienţă şi rea‐cre‐ dinţă. cărţi din care  am învăţat şi ce e “ritul”.  Aşa  se  face  că  şi  teza  de  doctorat  a  lui  Nae  Ionescu. în termeni pe care Nae Ionescu n‐a făcut. apoi.  Legăturile  lui  spirituale cu profesorul Rădulescu‐Motru nu le‐a tăgăduit însă niciodată.  Urmând  însă  atitudinea  lui  de  totdeauna. încât ‐ în naivitatea mea ‐ mă miram că toţi cei care‐mi fuseseră prieteni:  3 Textul acesta l-am scris prin 194l-1942.  din  text.  care  ispitea  ce  sunt  în  stare  oamenii  să  facă.  ameţit de mărire. după cum m‐am ferit să  mă mai întâlnesc. 3  Unii  din  apropiaţii  profesorului  Rădulescu‐Motru.  Intre  1934  şi  1939.  Întâlnirile mele cu el.  am  arătat. nas în nas.  în  acest  timp  a  fost  apărarea  pe  care  a  luat‐o  lui  Sandu  Tudor. mi se părea cel puţin  straniu.  a  fost  înlocuit.  în‐ cercarea  lui  sterilă  de  a  face  filosofie  românească  pe  baze  neokantiene  fiind  compensată  larg. în acest timp. .

 într‐o dimineaţă. nu e nimic!”. pe faţă . având aerul  unui călugăr benedictin. Am înţeles. A intervenit sus. şi nu numai cu francofilii răsuflaţi din generaţiile trecute. în casa frumoasă pe care  şi‐o făcuse pe vremea când lucra cu Blank.  spre  a  tulbura  pârghiile  obişnuite  ale  rânduielilor  etice  obişnuite. cu toată opunerea Direcţiei Vămilor. l‐am zărit la Sinaia.  Atunci  am  văzut.  pe  vremea  aceea.  M‐am dus totuşi la el. chiar dacă nu erau făţiş francofile.  cu  oarecare  ostentaţie.  mai  târziu. o politică inteligentă de apropiere cu elitele intelectuale adevărate  ale ţării.  ca  să  le‐o  4 spun verde.  Era  prea  ocupat  de  altele. după cele petrecute în ultima  vreme între noi.  la  o  aniversare  a  “Prezentului”. Nu‐l mai văzusem de mult. câteva  minute. cu  prilejul vizitei lui Kulmann.  Din  această  înşelare  nu  mi‐am  revenit  încă  nici  astăzi. întâia oară. ca mai târziu ‐. cândva. “liberarilor”. mai ales că nu‐l văzusem de multă vreme. dar mi‐am zis. ceea  ce  m‐a  cam  înciudat. casa lui din strada Porumbaru. în care nevasta mea mâncase. Era într‐un costum cenuşiu. cu dublu compresor. Nu i‐am putut  răspunde  decât  stereotipul:  “Legea  nu  prevede  asemenea  scutiri”  şi  s‐a  uitat  puţin  chiorâş  la  mine. pe  prietenie.  hainele  făcute  la  Gică  Christescu  şi  cămăşile  de  mătase!  Conferinţe la Institutul Francez Odată.  La Sinaia Altă dată. chemat în legătură cu tipărirea cursurilor lui. mi‐amintesc că. pe când eram director la Vămi. în 1927. a venit la mine.  la  Profesor.  La Direcţia Vămilor Odată.  Paul.  care  uimea  servitorii  de  la  “Luminiş”.‐ului de la Căldăruşani şi pe când nu se  despărţise încă de soţie.C.  dar a zis: “Bine.S. şi mi se făcuse dor de dânsul. Am avut impresia că a fost  necăjit din cauza asta pe mine. să‐mi ceară scutire pentru  un automobil splendid.  pentru mine. îi cerusem lui Nae Ionescu să vorbească despre Calvin. pe când se ţinea congresul A.  la  colţul  străzii. totuşi.  am  întâlnit  pe  Hanny  de  Hoch. la ministrul Cancicov.. Oricum.. Maybach. într‐o duminecă dimineaţa.)  Nae  Ionescu  probabil  că  nici  n‐a  băgat  de  seamă  că  m‐am  depărtat  de  el.  după  zece  ani.  cu  profesorul  Onicescu  şi  cu  Ghiţă  Racoveanu.  Mă  izolasem.  4 Jalea şi mărirea presei economice. elegant şi  urca spre Mănăstire.  ori cu tineretul ovreiesc.  ceea  ce‐mi  închipuiam  c‐ar  trebui  să  facă  singur. întovărăşit de mai multă lume. legăturile noastre slăbiseră şi Nae era  acum înconjurat de alţi tineri. el.  Se  pregătea  tocmai  de  plecare. pe care‐l adusese din Germania.  am  rupt  toate  legăturile  mele cu “republica literelor”. rugat de Dupront. la rândul meu.  am  privit  totdeauna  ginta  aceasta  a  mânuitorilor  condeiului  cu  oarecare  dispreţ  şi  am  profitat. . m‐am dus la el.  şi. directorul Institutului Francez de înalte Studii din ţară ‐  care făcea.  când. 0 fotografie îl înfăţişează în halat şi papuci.  Era  în  epoca  prieteniei  sale  cu  Maruca  Cantacuzino.R. şi secretarul  general Cristu Simionescu l‐a scutit. şi de ce nu m‐a primit.Nae. mai interesanţi ca mine. în “Prezentul” din l februarie 193l (sau '37). în ciclul  acestui institut închinat Renaşterei franceze. că putea face o excepţie.  Nevoind  să  pretind  nimănui. în altă zi. şi m‐a primit.  căci  nu  prea  aveam  vreme  de  pierdut  în  zadar. prin 1936‐1937.  Ciuda  mi‐a  crescut. dar şi eu i‐am trimis vorbă că mi s‐a părut curios să ceară scutire. Şedea în strada Porumbaru. cu care era prieten. în care vorbisem şi eu de Rabelais.  care  se  ducea.  când  Nae  Ionescu  afişa.  se  mai  puteau  vedea  cu  el!  Nu‐mi  dedeam  seama  că  direcţia  unui  ziar  este  o  realitate  destul  de  puternică. împotriva legaţiei lui. Nu mă anunţasem şi Nae Ionescu nu m‐a primit. Şi Nae Ionescu a făcut  conferinţa. tipărit.  (De  atunci.  În strada Porumbaru Altă dată. atunci.  de  la  sine  ‐  mă  ferisem  eu  din  calea  lor. cu care mereu era în conflict. pentru preocupările lui din acel timp.  din  pricina  ei. în faţa acestei case.  cu  rendez‐vous.

 l‐am revăzut la Congresul profesorilor de filosofie. am luat contact cu profesorul Onicescu.  să  intervină în favoarea d‐lui Mirto. Totuşi. S‐a bucurat mult.  Şi  s‐a  ţinut  de  cuvânt.  Pe  vremea  aceea. Ştiu numai că Nae lonescu făcea aceleaşi minunate analize ale situaţiilor politice.) şi‐l aşteptam. în timp ce Nae lonescu era în lagăr. profesorul Guşti nu a reuşit s‐o observe. dar unde n‐am stat mult.  Îmi  amintesc  de  hazul  pe  care. să‐i fac un memoriu de  activitate. între timp. ca pe o mare autoritate filo‐ sofică  în  acea  chestiune. şi ne‐a poftit la ziar. pe când mă plimbam la Eforie.  lucrările  publicate  în  “Predania”  de  Racoveanu şi. M‐a impresionat faptul că avea mâinile bandajate. conferenţiarul fiind răpit.  deoarece  împrejurarea mă va costa pe mine locul de director de la Vămi.  d‐na Popovici‐Lupa şi Titu Devechi au venit la mine să mă roage. l‐am zărit la o conferinţă.  deasupra  cafenelei  Corso. făcând contrabandă de alcool. din întâmplare.  a  venit  la  mine. care ne interesau.La Datoria Publică Altă dată. pe faleză.  Conferinţe despre naţionalism Altă dată.  cu  deosebire  că  “marea  autoritate”  n‐a  fost  citată  izolat.  foarte  gentil  cu  mine. ci numai “transeundo et in cumulo”. în Sala Dalles. din cauza poziţiei sociale  a învinuitului şi ţinuse oarecare vreme actualitatea cronicei politice.  Proiecte de publicaţii Prin 1938. ca totdeauna. după ce.  al  Direcţiei. îmi scrisese că vine (E singura scrisoare  pe care o am de la el. împreună cu redacţia “Cuvântului”. o  dată la Luzana. lume multă. pe Băncilă şi pe mine. nou cumpărat din streinătate.  de  altfel  ‐  după  cum  a  dovedit‐o  şi  cu  prilejul  plebiscitului  pentru  noua  Constituţie.  .  noi îi puneam întrebări despre diferitele lucruri ale lui. ţeseam împreună amintiri.  cu  lume  multă. O boală de rinichi.  Ministrul  Cancicov. nu a mai dat urmare proiectului. în grădină. din partea lui. de trei ori. Părea puţin obosit. era la Hipodrom un cal de curse vestit: “Badacioni”.  la  ultima  din  mese.  Nae Ionescu era prieten cu el şi venea să încerce puntea.  De  cele  vorbite  la  aceste  mese.  Întâmplarea ‐ abil exploatată de presa opoziţionistă ‐ produsese scandal.  Am  înţeles numaidecât intenţia şi am trecut în noul post.  numai  datorită lui dar dornic să scape de mine de la Vămi. editată litografic de Amzăr.  I‐am  răspuns  că  nu  pot  face  nimic. unde tocmai se produseseră  oarecare  neglijenţe  şi  un  furt  în  stil  americănesc. a doua oară la Grădina Botanică.  Ieşind însă din lagăr.  bârfeam pe unii şi ne aminteam cu plăcere de alţii. pe când eram nou venit la Datoria Publică şi giram încă şi Direcţia  Vămilor.  care  îi  era  prieten. al cărui yaht.  căruia  îi  plăcea  mult  bibliografia.  i‐am  spus  lui  Nae  Ionescu  că  ‐  oricare  mi‐ar  fi  atitudinea ‐ n‐are de ce să se teamă pentru prietenul său.  cu  Stelian  Mateescu  şi  cu  profesorul  Guşti. Foarte aplaudat şi primit cu  multă căldură.  rău  păzit. a treia oară. mă lăsase  două luni să le girez pe amândouă. la Coşna. pe  care o ducea de multă vreme. “Dryada”.  La o masă Tot în această vreme am luat masa cu el.  în  Calea  Victoriei.  unde  votul  meu  negativ  nu  m‐a  costat  totuşi  cariera. prin vara anului 1937. unde l‐am însoţit. pe care‐o făcea despre Naţiune şi naţionalism.  Am  adăugat. nevoind  să‐l încurcăm. îl prinsesem  tocmai. în aclamaţii. în lucrarea pe care avea s‐o susţie la el.  îl  făcea  Profesorul  de  povestea  pe  care  i‐o  istorisisem. care i‐a obţinut  încuviinţarea să‐i tipărim Istoria logicei.  nu‐mi  mai  aduc  aminte‐n amănunt. Amândouă. când ne‐a  văzut. în cerc mai restrâns.  de  titluri  din  depozitul. pentru a acoperi aparenţele. de mulţime. şi legea Călinescu îi ameninţa poziţia universitară.  la  memoriul  ce‐i  făcusem  în  193l. şi Stelian Mateescu pariase cu Paul Sterian  şi cu mine că i‐l va trece lui Guşti. Nu ştiu dacă a plecat mulţumit. pentru cazul că n‐ar fi ajuns. dar ştiu că  nu m‐am înşelat!  La Congresul profesorilor de filosofie Un an mai târziu.  N‐am putut ajunge până la el. îi dase o eczemă rebelă.  dar  că  nu  cred  că  are  de  ce  să  se  teamă.  la  primul  etaj  al  clădirii. seara.  la  care  am  stat  departe  de  el. deoarece‐l aştepta. în 1931. unde făcusem “încurcătura” care‐i crea dificultăţi ‐  deşi nu le lăsa să se vadă îmi oferise să aleg între Vămi şi Datoria Publică.  Cu  un  om  atât  de  dibaci.

Tot atunci mi‐a povestit Nae, întâia oară, chestia cu examenul de capacitate, pe care am povestit‐ o mai înainte. 

Conflictul cu patriarhul Miron
În această fază culminează lupta sa de totdeauna cu patriarhul Miron, în acţiunea căruia vedea  întruchiparea  duhului  nepotrivit  al  vremurilor  celor  noi,  care  lupta  să  ia  în  stăpânire  biserica  românească.  Patriarhul  Miron  a  fost  unul  din  adversarii  principali  ai  lui  Nae  Ionescu.  Nepriceperea  lui  teologală,  spiritul  lui  laicizant,  ardelenesc,  care‐l  făcea  să  preţuiască  mai  mult  doctoratul  ce  avea  în  filosofie, decât misiunea lui ierarhică, spiritul lui lumeţ, necălugăresc, atitudinile lui cezaro‐crăieşti şi  confuziile  care‐l  duceau  să  amestece  puterile  şi  să  ia  sub  patronajul  bisericei  misiuni  pământeşti  compromise şi compromiţătoare (atât ca regent, cât şi, mai târziu, ca prim‐ministru) l‐au dus adeseori  în ţinta atacurilor lui Nae Ionescu, care, cu asprimea lui obişnuită, nu a cruţat nici un mijloc de a‐l lovi.  Dârzenia  şi  continuitatea  cu  care  Nae  Ionescu  a  atacat  pe  patriarh  cât  timp  a  ţinut  condeiul  în  mână îşi  află explicaţia nu în faptul că ar fi râvnit el  însuşi la o atare demnitate (deşi ipoteza aceasta nu  este  cu  totul  de  înlăturat,  cu  toate  că  Profesorul  era  om  însurat...  Dar  poate  tocmai  de  aceea!),  laicizantă  şi  protestantizantă  a  şefului  bisericii  româneşti,  ca  o  intruziune  a  universului  şi  valorilor  epocii moderne, pe care o detesta în miezul trăirii spirituale a bisericii, în comunitatea căreia el vedea  tocmai lucrul care trebuia să ne mântuie de răul veacului acestuia.  Nu este, deci, de mirare că, la rândul său, patriarhul Miron i‐a răspuns cu vârf şi îndesat, lăsând şi  mărturie în efigie a răzbunărilor sale. 

Fresca din tinda Patriarhiei
Astfel,  punând  patriarhul  Miron  să  se  zugrăvească  din  nou  Biserica  Sfintei  Patriarhii  şi,  cedând  ispitei obişnuite în Renaşterea italiană ‐ potrivit căreia un Tizian se zugrăvea pe sine, în nunta de la  Cana, la masă, printre nuntaşi, în vreme ce duşmanii lui erau închipuiţi ştergând vasele, pe de lături ‐,  patriarhul Miron a pus de i s‐a zugrăvit, în dreapta, chipul deasupra stranelor domneşti, sub trăsătu‐ rile  Sfântului  Mare  Mucenic  Miron,  şi  chipurile  părinţilor  săi,  în  stânga,  sub  trăsătura  Sfinţilor  Mari  împăraţi Constantin şi Elena.  (În “Cuvântul”, din acea vreme, Racoveanu a scris chiar un articol în această privinţă, atacându‐l  pentru asta.)  Pe zidul din afară al bisericii, lângă uşa de intrare, din tindă, acolo unde e zugrăvită Judecata de  apoi, cu Raiul în stânga uşii şi cu focul Gheenei în dreapta ei, un Diavol mare, negru, aşezat vizibil în  centrul  de  greutate  al  compoziţiei,  în  picioare,  cu  aripile  desfăcute,  atrage  prostimea  şi  tineretul  la  pierzanie, îndrumând‐o spre focul de veci.  Sub trăsăturile luciferice ale duhului întunecat, într‐o zi în care mă aflam, ca subsecretar de stat,  la  o  defilare  în  urma  unui  Te‐Deum,  am  tresărit,  recunoscând  ‐  fără  putinţă  de  înşelare  ‐  chipul  zugrăvit al profesorului Nae Ionescu.  Nu‐i  lipseşte  nici  privirea  ageră  şi  chinuită,  nici  fruntea  lată  în  margini,  pe  care  nu  izbutesc  s‐o  acopere coarnele late; nu lipsesc nici sprâncenele stufoase, nici forma specifică a bărbiei şi nici nasul  cel  cu  trei  cocoaşe,  caracteristic  oamenilor  din  Renaştere,  de  care  Profesorul  vorbea  deseori,  când  încerca să‐şi situeze înfăţişarea fizică într‐o anumită epocă! 

IV. LEGĂTURILE CU GARDA DE FIER
Vin acum la o problemă delicată, privind lămurirea legăturilor dintre Nae Ionescu şi Garda de Fier.  Renumele a făcut, într‐adevăr, din Nae Ionescu, în ultima perioadă a vieţii lui, unul din principalii  protagonişti  ai  mişcării  politice  cunoscute  sub  numele  Gărzii  de  Fier  şi,  mai  târziu,  ca  Mişcare  Legionară. 

Interesul întrebării
Figura  lui  n‐ar  avea,  deci,  întregul  relief,  dacă  nu  am  încerca  să  lămurim  şi  această  parte  a  existenţei lui.  Ştiu că şi aci, ca în toate privinţele în care Nae Ionescu a fost un catalizator şi a precipitat antipatii  şi simpatii, orice ai spune riscă să nu se potrivească cu ceea ce crede unul sau altul. Fără a pretinde,  deci, să lămuresc pe deplin, un aspect pentru care îmi lipsesc multe elemente, voi încerca, cel puţin,  să‐l desluşesc după ce ştiu.  Nu am, despre legăturile lui cu mişcarea gardistă, decât foarte puţine amintiri directe, deoarece,  în  această  epocă,  l‐am  văzut  puţin;  am  totuşi  unele  indicii  suficiente,  cel  puţin  pentru  a  formula  problemele care se pun în legătură cu această întrebare. 

S-a convertit Nae Ionescu?
Urmaşii lui la redacţia “Cuvântului”, condus, după moartea lui, de mediocrul P. P. Panaitescu, au  lăsat să se acrediteze ‐ chiar în ziarul său ‐ ideea unei “conversiuni” a lui Nae Ionescu la gardism. După  ei, Nae Ionescu, eternul peregrin, ajuns în contact cu mişcarea legionară, s‐ar fi fixat şi înregimentat  definitiv în cadrul ei.  Lucrul acesta a fost prezentat, printre gardişti, în forme foarte deosebite, unele chiar amuzante în  simplificarea lor excesivă. 

O imagine din Epinal
Astfel, în toamna anului 1940, în vremea în care Mişcarea Legionară era la putere, am fost invitat  să asist ‐ ca unul ce eram cunoscut a fi fost dintre elevii săi ‐, fără nici o obligaţie din parte‐mi, la o  şedinţă de întemeiere a Familiei legionare “Nae Ionescu”. “Familia” era, în cadrul legiunii, un grup de  cuiburi cu vocaţie comună.  În această şedinţă mi‐a fost dat să aud cum un copilandru exaltat ‐ care‐mi fusese cândva elev la  seminarul de etică ‐, după ce a înfăţişat lumea ca o luptă între îngerii întunericului şi‐ai luminei, n‐a  şovăit  să  răstălmăcească  o  butadă  a  lui  Petre  Ţuţea  şi  să  vorbească  grav  de  “frivolitatea”  lui  Nae  Ionescu, frivolitate la care acesta ar fi renunţat prin convertire! Vorbea de această frivolitate ca şi cum  ar  fi  fost  vorba  de  frivolitatea  orişicui!  Şi  ea  îl  asemăna,  după  vorbitor,  cu  nu  mai  ştiu  care  sublocotenent  terorist,  căzut  în  floarea  vârstei  victima  urzelilor  sale,  sublocotent  care  ‐  zicea  tot  vorbitorul ‐ fusese şi el “frivol înainte de marea lui jertfă, “la fel cu Nae Ionescu”!  Acest chip de a vorbi de Nae Ionescu mi se pare cu totul caricatural.  Că  Nae  Ionescu  a  avut  legături  cu  Garda  de  Fier,  că  a  fost  îndrumător  direct  al  unora  dintre  gardişti,  în  unele  din  faptele  lor  în  cadrul  Mişcării,  ca  şi  în  afara  ei  (vorbesc  de  Ion  Moţa,  de  Vasile  Marin,  de  Alexandru  Constant  şi  de  Mircea  Eliade);  că  pe  alţii  i‐a  îndrumat  spre  scopuri  de  care  Mişcarea s‐a lepădat apoi oficial, nu însă fără ca pe urmă să‐i preamărească (vorbesc de ucigătorii lui  Duca);  că  a  fost  închis  în  lagăr  împreună  cu  ei,  suspendat  din  învăţământ,  urmărit,  ca  îndrumător  politic şi spiritual al lor, fără să se lepede de ei ‐ nu încape îndoială.  Care  va  fi  fost  însă  natura  adevăratelor  sale  legături  cu  aceşti  oameni,  de  care  se  deosebea  fundamental, cred că este o problemă mult mai complicată.  Pentru  a  arunca  oarecare  lumini  asupra  ei,  se  cer  lămurite  împrejurările  în  care  s‐au  stabilit  primele  contacte  între  Nae  Ionescu  şi  Garda  de  Fier  şi  sensul  în  care  s‐au  dezvoltat  ulterior  aceste  contacte. 

Structura Mişcării
În  mişcarea  Gărzii  de  Fier  au  venit  să  fuzioneze,  cu  timpul,  mai  mult  sau  mai  puţin  trainic,  cel  puţin trei straturi diferite: grupul mic al conducătorilor de la‐nceput, provenit din extrema dreaptă a 

mişcării studenţeşti; apoi, grupul mai mare al micei burghezii, încercate de concurenţa ovreiească; şi‐n  sfârşit, grupul şi mai larg al muncitorimii, atrasă de tendinţele sociale de stânga ale mişcării. Acestor  trei grupuri le‐ar mai trebui adăugat şi grupul răzleţ al aristocraţilor şi intelectualilor, nemulţumiţi de  poziţia lor în societate, căutători ai unei noi aşezări a lor în cadrul naţiunii.  Fiecare  din  aceste  grupuri  şi‐a  păstrat  fizionomia  lui  morală  particulară  şi  obiectivele  proprii,  în  Mişcare, scoţând‐o pe nesimţite din făgaşul ei iniţial şi îndemnând‐o, cu sau fără voia conducătorilor  ei, spre orientări pe care aceştia nu le bănuiau, la‐nceput. 

Grupul întemeitorilor
Primul  grup,  antisemit  din  convingere  şi  sentiment,  provenea  din  mişcarea  cuzistă.  Era  format,  mai  ales,  din  tineri  moldoveni  şi  câţiva  ardeleni  înrudiţi  cu  ei.  Era  grupul  romantic,  nutrit  de  ideile  vechiului naţionalism de la 19l0, format într‐o ideologie idealistă şi în disciplină militară. Voluntari ai  celuilalt  război,  elevi  ai  Mănăstirii  de  la  Deal,  idealizând  viaţa  eroică  a  domnitorilor  luptători  şi  a  haiducilor  de  odinioară,  trăind  în  Moldova,  în  contact  intuitiv  cu  ostilitatea  ovreiească  compactă  şi  agresivă, pe care numai cei care au copilărit acolo au putut‐o cunoaşte direct, în tot ceea ce avea ostil  aspiraţiilor  româneşti,  la  o  vârstă  când  sensibilitatea  creează  cutele  şi  categoriile  fundamentale  ale  fiinţei  interioare  ‐  ei  cristalizaseră  sufleteşte  oarecum  eminescian,  adică  în  dublul  resentiment  al  streinilor şi al Românilor înstreinaţi, al “Românilor de baltă”.  Reacţionari  în  fond,  porniţi  dintre  ţărani  sau  din  mica  burghezie,  asistând  la  destrămarea  sufletului românesc în faţa invaziei civilizaţiei apusene, băieţii aceştia îşi juraseră, pe băncile facultăţii,  să reziste ispitei occidentalizante şi să‐şi facă din valorile fundamentale ale lumii româneşti arhaice,  criteriu  de  judecată  şi  de  trai.  Îmbrăcau  port  ţărănesc,  manifestau  pe  străzi  împotriva  streinilor,  se  adunau  să  colinde  împreună,  cântând,  prin  sate  şi  prin  păduri,  visau  la  arcaşii  Dacilor,  ori  la  ai  lui  Ştefan şi, la nunţi apăreau, câteodată, prin sate, cu alai, călări pe cai albi, în ochii miraţi ai mulţimii,  care  nu  ştia  ce  să  creadă,  dar  care‐i  privea  cu  simpatie,  manifestând  pentru  profesorul  Cuza.  Adversarii îi făceau analfabeţi.  Violenţele de stradă îi aduseseră în vecinicul conflict, odinioară caragialesc, cu poliţia, care, la Iaşi,  fiind  însă  în  slujba  ovreilor  şi  a  politicienilor  robiţi  lor,  provocase  pe  străzi,  cu  ei,  conflicte  grave.  O  palmă  aplicată  de  prefectul  poliţiei  celui  ce  părea  să  fie  şeful  Mişcării,  dezlănţuise,  ca  în  ciclurile  tragediilor  greceşti,  o  succesiune  de  năpaste.  Un  foc  de  revolver  doborâse  pe  prefect;  dar  cel  ce  trăsese fusese achitat de juraţii din Severin, unde se strămutase procesul de teama reacţiilor opiniei  publice moldoveneşti. Resentimentul devenea public! O trădare a unui partizan, sancţionată cu alt foc  de  revolver,  tot  după  regula  haiducilor,  de  un  alt  şef,  trezise  însă  aprehensiunile  opiniei  publice  ardelene.  Revolverul  nu  era  bine  văzut  în  perioada  aceea  de  dulce  huzur  al  claselor  posedante.  La  Bucureşti,  tulburările  studenţeşti  au  ţinut  tot  anul  şcolar  1922‐1923.  Atitudinea  studenţilor  era‐ mpărţită. (Nae Ionescu, el, a refuzat să facă curs în timpul grevei studenţeşti, fără a da alte explicaţii.)  Grupul  acesta  a  crescut  în  organizaţiile  studenţeşti  pe care  le‐a  cucerit,  treptat, din  1923‐1924,  formând un nucleu activ, care, mai târziu, s‐a rupt în două. De‐o parte, s‐au strâns “cuziştii”, care au  alcătuit  aşa‐zisa  “generaţie  de  la  1922”,  hotărâtă  să  facă  politică  de  compromis  alături  de  Octavian  Goga.  De  alta,  au  rămas  “gardiştii”,  minoritate  omogenă  şi  compactă,  hotărâtă  să  facă  politică  de  “puri”, oricât de mici le‐ar fi fost sorţii de izbândă. Ideologia lor se adâncea. În istoria contimporană a  României,  rolul  lor  va  fi  fost  asemănător  cu  acela  al  “coastelor  de  fier”  ale  lui  Cromwell  ori  cu  al  iacobinilor din Revoluţia Franceză.  E ciudat de urmărit etica specială a acestor grupuri studenţeşti naţionaliste. Etica lor, normal, ar fi  trebuit  să  fie  aceea  a  studentului  român  obişnuit,  al  cărui  prototip  e  acel  “Sile  Constantinescu”,  băiatul sărac, scos prin carte din ale sale, de mania culturalizantă a doctorului Angelescu ‐ adevăratul  autor al climatului moral în care se va dezvolta Garda de Fier ‐, crescut fără şapte ani de acasă, smuls  din mediul său familial şi ajuns să‐şi dispreţuiască părinţii care s‐au jertfit să‐l facă om, adolescentul  care nu are nimic sfânt, care nu mai crede‐n nimic şi nu mai respectă pe nimeni şi, care, aruncat în  calea  tuturor  ispitelor,  fără  putinţa  de  a  şi  le‐mplini,  crede  că  totul  i  se  cuvine,  şi  e  gata  de  orice!  întemeiată  pe  acelaşi  fond,  etica  lor  luase  însă  o  orientare  contrară.  În  jurământul  lor  de  credinţă  către  Mişcare,  ei  aflau  nu  numai  o  nădejde  de  a  participa  şi  ei  la  viaţă,  dar  şi  o  putere  lăuntrică  de  rezistenţă la ispitele din jur, care le dădea linişte şi temei!  Dacă  n‐aveau  ce  mânca,  ei  nu  se  văitau  şi  nu  furau,  ci  prefăceau  lipsa  lor  în  “post  negru”,  închipuindu‐şi  că  postesc  pentru  idealul  lor.  Dacă  greşeau,  se  supuneau  la  mortificări  stranii.  Un 

 Acela al elitelor intelectuale şi sociale  neaşezate.  Muncitorii Al treilea grup adăugat mişcării era grupul muncitoresc. dar. ori avere. un fel de fanatism.  băieţi  de  talent. în urma intrării societăţii româneşti  în  faza  burgheză. ea urmărea un scop deosebit de acela al promotorilor mişcării. care.  printr‐o adevărată psihoză. având un caracter net anticomunist. prin sărăcirea neamurilor lor. eforturile făcute împotriva comunismului.  cristalizată  în  expresia  “omul  şi  pogonul”. prin  contactul permanent cu realitatea exigenţelor acesteia.  La  fel. câteodată cugetat. de ciopârţire a adversarilor cu toporul. concurenţa cruntă a ovreilor în viaţa ei profesională.  societatea  românească  ajunsese  să  fie  abătută  de  la  efortul  ei  constructiv. represalii care n‐au făcut decât să‐ nvenineze răul.  dar  şi  cea  mai  plastică  a  societăţii  româneşti: mahalaua. în virtutea  dialecticei care face ca orice mişcare să fie ce sunt virtualităţile ei. pe nesimţite.  Acţiunea  ei  alunecase  primejdios.  îşi  pierduseră  însemnătatea  socială  şi  funcţiile  corespunzătoare  trecutului  lor. actele de eroism.  mişcarea  muncitorească  legionară  fusese  depăşită  de  spiritul  de  acţiune  caracteristic  sfaturilor  muncitoreşti  şi  de  mentalitatea  lor  specific  revoluţionară. ci nu ce urmăreşte voinţa şefilor. câteodată necugetat. decât cu un program de partid.  Prin  aceşti  tineri. Acest grup avea ca ideologie şi tendinţe pe acelea cunoscute.  ale căror veleităţi sociale nivelatoare pătrunseseră în acţiunea ei. ale proletariatului de  pretutindeni.  Acestei mistici i se datoresc. în acest  mediu. au venit să se adauge.  cea  mai  amorfă.  dar  fără  părinţi  influenţi. ori hotărârea de a se jertfi pentru ce li se părea că este idealul! Dar tot acestei mistici  se datoresc şi actele de cruzime. şi care au dezlănţuit apoi. în obiectivele imediate ale luptei. Garda venise mai întâi în contact cu el.  şi  i‐a  dat  contact  cu  categoria  socială  cea  mai  dinamică. un rost social care. în dialectica proprie a noii pături. printr‐o tehnică politică ce  semăna mai mult cu o asceză. mergea până la restaurarea  domniilor  pământene. ce  se credea luat sub aripă de Arhangheli. cu “vânduţii la ovrei”.  funcţionari. neînţelegători cumpliţi ai cazului. primele ei manifestări.  luptă  “pentru  cruce”. elementele micii burghezii. represalii în acelaşi stil. sau în treacăt!  Pătura  aceasta  a  adăugat  un  radicalism  realist. Ar fi interesant de urmărit sforţările făcute de sâmburele iniţial al Mişcării ca să  disciplineze această nouă pătură şi s‐o aducă la scopurile şi la viziunea ei. care suferea. Dar se  întâlnea cu ei. în focul luptei.  Această  pătură  era  deosebită  de  cea  dintâi.  Feciori de neamuri mari. pe  care  le‐au  făcut  unii  dintr‐înşii:  plecarea  lor  la. atrase de perspectivele politice ale unei ascensiuni sau restaurări repezi.  cucerirea. de răzbunare intransigentă. pentru unii. în chipul lozincei ce începuse să se  răspândească  ameninţător. ca din întâmplare. economică ori liber‐profesionistă. repede. medici. ispititoare în începuturile ei idealiste. pe  propriul lui teren.  sperau  să  ocolească.  Ceea  ce  urmărea  ea. lesne de asimilat.  E curios de constatat că. prin prostia conducătorilor politici  ai ţării. şi mai lesne de lovit. cred.  aspirau să redobândească.  sau  pentru  judecată  dumnezeiască. cuprinsese acest tineret. prin Mişcare. cu vremea.  pe  cale  politică. tenebroase şi poliţieneşti.  avocaţi.  Mica burghezie La acest grup.  spre  satisfacţia unora din conducători şi spre îngrijorarea altora. în care Mişcarea căuta să aducă ceva din duhul ei printre muncitori. Treptat însă.  prin  .  a  unor  poziţii  sociale  avantajoase  asupra  acestora  şi  ‐  la  nevoie  ‐  şi  asupra  păturii  sociale  româneşti predominante.  care au înfiorat societatea românească. ingineri etc. aşa. dar tot atât de interesant ar fi de văzut  şi felul în care conducătorii Mişcării au fost atraşi. făcuse Garda să se apropie de acest mediu. amestec ciudat de iubire şi de ură.  idealismului  radical  al  primei  pături. Organizaţii speciale de “noyautage” se  creaseră. dar spăimântătoare în consecinţele  ei ulterioare..  Formată  din  mici  negustori. fără rosturi în sat.  în  sensul  unei  noi  reforme  agrare. la ţară ‐ cu puţine excepţii ‐ în afară de judeţele de la munte şi mai ales  moldoveneşti.  era  înlăturarea  concurenţilor  ovrei.  în  primul  rând. cum am  mai spus.  Intelectualii La aceste trei grupuri ar fi de adăugat un al patrulea grup.  meseriaşi. în care Garda de Fier pătrunsese mai ales  în ultima vreme.  în toiul încăierării. Mişcarea nu a putut atrage decât pătura ţăranilor codaşi. combătându‐l.entuziasm special.

 zice‐se.  printre  ei. cu timpul.  Nemţii  au  primit  pe  gardişti  la  ei.  mai întâi guvernele de dreapta moderată (Vaida.  Pe  aceştia.  Le‐au  dat  directive  de  luptă  conforme  cu  interesul  lor. care nu ocupase încă posturi ‐. atunci. a pătruns în masele muncitoreşti. la care erau supuşi.  industriaşi.  după  eşecul  acţiunii  sale. iar şeful mişcării muncitoreşti  legionare.  a  stăpânirii  îi  solidariza  unii  cu  alţii.  al  căror  contact  cu  Mişcarea  a  fost  permanent şi puternic.  care  nu  puteau decât să le fie de folos. până în 1938.000  cămăşi verzi s‐au trimis de la Moscova pentru muncitorimea legionară.  cu  scopul  vădit  de  a  o  abate  pe  panta  tulburărilor. Dar pentru că tendinţele celui de al IlI‐lea  Reich  aveau  nevoie  de  un  pivot  în  ţară  pentru  politica  lor  de  pregătire a  războiului. o  comunitate de eforturi şi de amintiri care‐i închega împreună. toţi cei ce se socoteau nedreptăţiţi de unii  sau  de  alţii  în  organizaţia  existentă  a  societăţii  ‐  şi.  când  Mişcarea. a căror împlinire crea. i‐a primit în Germania în refugiu. Argetoianu.  iarăşi. spre a profita de ea. profesionişti liberi.  De  atunci. care au căutat s‐o folosească  împotriva comunismului.  se  zice  că  s‐ar  fi  refugiat  la  Moscova. în măsura în care slăbeau ordinea internă.  Care  era  ambianţa  ei?  Ea  poate  fi  caracterizată  prin  eforturile făcute de cei din afară.  le‐au  procurat  situaţii.  Ambianţa Mişcării Aceasta  era  situaţia  lăuntrică  a  Mişcării. De aceea. 100. în sectoarele de expansiune ale acestuia. priveau spre Mişcare ca spre o matcă firească a eforturilor lor  de a ajunge. spre a‐şi realiza scopurile lor.  Mişcarea  îi  accepta  ca  simpatizanţi. în sfârşit. Regele a abdicat după ce.  temându‐se  de  oportunismul  lor.  mergând  până  la  uneltiri  directe.  pare  dubios.  Şi. Politicienii Pe plan intern.  Influenţele externe Au încercat să profite de Mişcare atât partidele politice lăuntrice.  atunci când conflictul avut cu organizaţia de stat oficială i‐a silit să se expatrieze. cât şi puterile din afară.  Ruşii Au  încercat  ‐  se  pare  ‐  să  profite  şi  ruşii  de  Garda  de  Fier  mai  târziu. ai agentului german Konradi.  în  organizaţiile  locale  ale  partidelor  istorice. în clipa în care Codreanu a făcut  declaraţiile  sale  cunoscute  de  politică  externă.  pentru  formarea  spirituală.  stagiile  cerute  spre  a  răzbi. Garda de Fier va  trece România în tabăra puterilor Axei.  Germanii Cei  dintâi  care  au  încercat  să‐i  folosească  au  fost  germanii.  în  îndurarea întemniţărilor. de 300 de oameni. streine ei. profesori. în fapt. în care scop şi făcuse o vizită la Führer  (vizită în urma căreia se simţise însă autorizat să suprime pe Corneliu Codreanu.  prin  care  semnala  ca  principal  obiectiv  al  politicii  externe româneşti lupta anticomunistă şi declara că.  pe  viaţă  şi  pe  moarte. să dea cuvânt de ordine  agenţilor  lor  să  pătrundă  în  Mişcare. a doua zi după luarea puterii.  legăturile  Gărzii  de  Fier  cu  nemţii  au  fost  directe  şi  continue.  însă. fapt care trezise din  nou suspiciunea acestora contra lui). un mister că răsturnarea regelui Carol s‐a organizat la Legaţia  Germană! ‐ după ce acesta încercase să se apropie de nemţi.  fără  discernământ.  dar. de această Mişcare au căutat să profite. Nu numai pentru afinităţi ideologice. Ruşii nu s‐au sfiit. pentru nimeni. în clipa  în  care  prigoana.  ajunsă la putere.  Şi nu mai e astăzi. aventurieri chiar. prin pierderea teritoriilor pe  care făgăduise că le va apăra ‐ provocată tot de germani îşi pierduse tot prestigiul intern şi raţiunea de  a se mai impune ţării şi poate chiar şi dorinţa de a domni ‐ în faţa unei manifestaţii de stradă pusă la  cale în Piaţa Palatului.  tot  aşa.  în  1940.  . între ei şi Mişcare.  ceea  ce.Mişcare.  le  punea  stagii lungi şi le cerea dovezi grele de credinţă.  atunci  când  ‐  din  cauza  sentimentelor  lor  ‐  organizaţia oficială a statului nu‐i primea decât cu rezerve. Legătura devenea indisolubilă.  Influenţele interne. schingiuirilor şi silniciilor de tot felul. Inculeţ).  (Lucru  acesta  e  cunoscut la noi din secolul al XV‐lea!)  Legăturile germanilor cu Garda au mers crescând.  toată  partea  dinamică  a  “generaţiei  tinere”.

 sugestie. din acest unghi se plasează campania lui de ameninţări contra lui Duca. o aplecare destul de mare către o asemenea politică. care a culminat cu articolul profetic: Asasinarea lui Barbu Catargiu. a industriaşilor. primul rupt. jocul.  Se  povesteşte  că.  după  uciderea lui Duca. abia învăluit.Depoziţiile martorilor în procesul asasinării lui Ion G. în ziua rebeliunei. Tătărescu ‐ homme regius ‐.  e  greu  de  spus  ‐  ale  celui  din  urmă.  cu  toate  avertismentele  (dovedită  prin  îndepărtarea  ulterioară  de  la  conducerea  ei  a  generalului  Stângaciu). Duca au dat la iveală legăturile strânse ale  unora din şefii Gărzii de Fier cu Siguranţa Generală. de asemeni.  În  această  conjunctură  situez  eu  cel  dintâi  contact  al  lui  Nae  lonescu  cu  Garda  de  Fier. spre a lovi în ţărănişti. dinadins ‐ ar fi bătut acestuia cu pumnul în masă (unii zic că ar fi  scuipat) şi i‐ar fi cerut.  Regele săvârşea astfel. întemeiate tocmai pe învinuirile ‐  până  la  ce  punct  juste.  la  Palat. În ce măsură gardiştii au  lucrat din impuls propriu şi în ce măsură au primit indicaţiuni. în tendinţele ei proprii.  în  fundul cugetului. un fel  de îndemn. încă din clipa întoarcerii Regelui.  pe  oamenii  săi:  Goga.  Mai  ales  în  lumina  scenelor  ce  se  povestesc  că  s‐ar  fi  petrecut. spre a aduce. R. faţă de Gardă. la regimul militar care a urmat lichidării guvernării legionare. ruptura făcută mai înainte la averescani şi la manişti. Şi.  Industriaşii Tot de ei.  un  protagonist  al  culorilor  regale. Se  cunosc răfuielile care au dus la ruptura dintre Codreanu şi Stelescu. în fond.  Că patronii finanţatori s‐au înşelat în această direcţie. care‐i impuseseră guvernul Duca.  Au încercat să profite de Mişcare.  din  casa  inginerului  Buşilă. la sfârşit. Gheorghe  Brătianu.  în  disidenţe  încurajate  de  perspectiva  puterii. ori direct.  după  aceea. care ‐ venit din streinătate. Această asmuţire s‐a făcut. deoarece.  şi‐i  opusese. Consider că atmosfera morală a acelei campanii  de  presă  a  constituit  primul  mobil  în  sufletul  celor  care  au  săvârşit  atentatul  de  la  29  decembrie  [1933].  .  Regele A mai încercat să profite de Mişcare Regele însuşi. din iniţiativă regală.  şi  carenţa  totală  a  Siguranţei  Statului  (pe  atunci  în  mâinile  personale  ale  Regelui)  spre  a‐l  împiedeca.  în  timpul  rebeliunei  din  1941. Duca.  în  casa  Malaxa.. cu piese‐n mână. îngăduind acestuia să suprime pe incomodul Ion G. Mişcarea  Legionară a inaugurat un regim de exproprieri de fapt şi ocupaţii de uzine.  de  asemeni.  care  explică. pentru ca resentimentele să răbufnească în  acte. peste voie.  şefilor  oficiali  ai  partidelor  istorice. dar persistentă.  Călinescu. la uciderea prim‐ministrului. folosind‐o. Şi nu e o  simplă întâmplare că omul la care Regele s‐a oprit.  La  liberali.  de  concurentul de atunci al întreprinderilor metalurgice din bariera Vergului. odată ajunsă la putere.  Tătărescu  a  avut.  încurajaţi. fie în scopuri similare.  Nae  lonescu  era.  în  acel  moment. Asmuţirea Mişcării gardiste împotriva lui Titulescu şi a lui Duca  găsea.  le  vedea  apropiindu‐se de liberali. învinuiţi a fi fost amestecaţi direct în urzelile crimei. în locul lui. cu ai  cărui bani se zice că s‐a făcut prima echipare tehnică a Mişcării şi în a cărui uzină s‐au exersat la tir  echipele al căror prim atac s‐a dezlănţuit.  Iunian. spre a‐şi redobândi libertatea de  acţiune faţă de Nicolae Titulescu şi de bancherii streini.  cel  puţin  o  gravă  prezumţie  de  complicitate.  este. e greu de spus categoric.  că  cel  dintâi  s‐ar  fi  lăsat  ascuns.  pentru  motive  lesne  de‐nţeles.  în  chip  greu  de  justificat.  după eşecul guvernului de tehnicieni. din pricina încăpăţânării cu care. la un moment dat.  poate. căreia acest omor i‐ar fi făcut. care aminteau întâmplările  petrecute‐n  Franţa  în  vremea  Frontului  Popular. F. spre a  nu fi nevoie decât de o uşoară. liberalii şi gogiştii. înfăţişat ca agentul  intereselor streine. de camarilă. de pildă.  soldaţii  trăgeau  în  rebelii  retranşaţi  peste  drum. o atitudine de toleranţă relativă care îl făcuse chiar. fără îndoială.  nu  fără  ciudă.  pe atunci şeful guvernului. îndepărtarea şefului Siguranţei şi a secretarului particular al  Suveranului.  pe  care.  refuzase  totuşi  să‐i  accepte  condiţiile. au  servit interesele Regelui.  dacă  nu  o  dovadă  sigură. de altfel. în fapt. au căutat să profite unii mari industriaşi.  între  Rege  şi  Titulescu. Că.  unde  desfăcuse.  e  altă  chestiune. pe Gh. ori din apropierea ei. legături pe care mărturiile făcute în procesele de  mai târziu le‐au confirmat. Fapt e  că  unii  industriaşi  au  încercat  să  folosească  Mişcarea  pentru  ei. împotriva directorului general al C. nu‐ncape îndoială.  Fapt  este  că.  dar  că  rezultatele  le‐au  depăşit  aşteptările.  aderarea. spre a o lovi provenea din vechile cadre  ţărăniste.  operaţia  nu  reuşise  până atunci. suspect în  ochii franco‐englezilor. şi în tabăra liberală.  care refuzase să‐i accepte comenzile. fie spre a‐şi crea puteri  pe care să le manevreze împotriva guvernelor pentru a‐şi plasa comenzi: cazul Malaxa.

  peste  General.  În  asemenea  condiţii.  am  fost  sigur  de  ce  va  urma. Regele se lăsase.  într‐adevăr.  cui?”  ‐  Şi  mi‐au  răspuns: “Sima ‐ Generalului!”.  aceste  împrejurări  n‐au  făcut  decât  să  dea  Generalului  justificarea  despărţirii  de  Mişcare.  Am insistat. din acel moment. de către Cancicov. din altă lume!  Mă ocup de aceste împrejurări. probabil. că mănânci. Şi.  nemţilor. de părinte pe care l‐au înşelat copiii! Nu exagerez. De altfel.  m‐a  chemat  să‐mi  propună  să  fiu  subsecretarul  lui  de  stat. făcute. De asta nu garantăm”. ajuns ulterior. la primul prilej.  Au  devenit.  iar  ei  insistaseră  mult  pe  lângă  mine  să  vin  la  ei.  eu  nu  acceptasem. şi a pune  astfel pe General în dificultate.  i‐am  spus  eu. în conducerea politicei partidului de  .. dacă se amestecă. iar pe de alta.  discutând  cu  ei. se  va  adresa  Sima. nu voiam să‐mi alienez. în rapidul care venea de la Sinaia.  pe  de  o  parte.  arătându‐i că nu cred că va putea face decât ce vrea Legiunea. adresându‐se apoi tuturor: “Dumneavoastră n‐ aveţi dreptul s‐o mai faceţi!”. drept recompensă.  făcută  în  acea  vreme. oamenii lui.  o  scenă  petrecută  între  Horia  Sima  şi  Cancicov. Era atunci faza romantică a guvernării”.  unic ‐ suprimând din viaţa politică pe cei ce stăteau împotrivă‐i!  Generalul S‐a folosit. vezi. desigur”. şi generalul Antonescu. care au urmat morţii lui Nae Ionescu. după un dejun luat la o mare prietenă a  Regelui. Iar Cancicov i‐ar fi răspuns: “Fii sigur.  să‐l  dea  deoparte?”. duioasă.  nici  îndepărtarea  acestuia de la Externe. făcând din ei nişte cai troieni.  când  nemţii  voiau  linişte  în  ţară. i‐a  spus ceva cam aşa: “Dumitale nu ţi‐e îngăduit să mai greşeşti! Putea să greşească.  Ceea  ce  a  şi  făcut. să nu ne înşeli. “Mie. uite ce să‐mi spuneţi: dacă.. e totuşi preferabil. şi nici campania de defăimare dusă mai târziu împotriva vieţii lui intime.  cu  Horia  Stamatu  şi  cu  Grigore  Manoilescu  şi.  mai  ales  la  început.  nu‐mi  plăcea  terorismul. se zice că Sima i‐ar fi spus brutal: “Şi. peste capul conducerii legionare.  rahat”. Veneau.  E curios că ‐ cu toate cele ce a scris ‐ generalul Antonescu a păstrat. o amintire.  de  altfel. s‐ar ivi între ei şi General vreo divergenţă.Stilul celor petrecute mai târziu.  în  vagonul‐restaurant. să‐şi ia un colaborator dintre ei. ministru. hotărârea la ruptură pare că datează de la asasinatele  lui Iorga şi Madgearu. din veleitarii  nemulţumiţi că nu‐şi aveau asigurată succesiunea la şefie. Domnule.  ori.  pentru  a‐l  refuza.  sedus  să  practice  o  politică  de  urzeli  asemănătoare  împrejurărilor  tenebroase  ale  Renaşterii  italiene. nici îmbolnăvirea lui.  prin  care  mişcarea  încerca  să  ia  în  mâini  controlul  vieţii  economice. Fiindcă.  solicitat  să  intre  în  guvern  alături  de  legionari. într‐ o şedinţă a Consiliului de Miniştri. pentru că nu sunt streine de  influenţa  lui.  la  ceasul  hotărât. Dar.  pentru  că.  La  întrevederea dintre ei. pe noii lui colaboratori.  Mi‐amintesc că.  pentru  că. la fel cu ura pe care.  Lichidarea  comisarilor  şi  a  prefecţilor  anarhizanţi  a  fost  numai  temeiul  care  a  dat  semnalul  revoltei. Corneliu  Georgescu. Şi s‐a ţinut de vorbă. I‐am întrebat: “Sigur şi fără rezerve?”. de Garda de Fier. prin graţia Regelui.  mai  ales  că  legionarii  au  programul lor.  condiţiile  colaborării  dintre  General  şi  Horia  Sima. sau.  datează  începutul  răzvrătirii  lor  împotriva Generalului! Din partea Generalului.  şovăielnici:  “De!  Poate. a comisarilor de românizare.  să  spargă  cadrele  partidelor  şi  să  constituie. a dezlănţuit‐o împotriva  lui  Titulescu  confirmă  faptele  de  mai  sus. fără a intra‐n conflict cu ea. spus şi mai trivial.  i‐am  întrebat  hotărât:  “Cine  s‐a  supus.  Regele  îşi  pregătea  dictatura  personală.  în  momentul  în  care. destinaţi ca. pentru vremea colaborării lui  cu Legiunea.  deoarece  temeiurile  ei  mai  adânci  trebuiesc  căutate  în  conjunctura  politică  a  acelei  vremi. judecata personală. Mi‐au răspuns: “Da. în  momentul cuceririi puterii. aş zice.  deşi  aveam  mulţi  prieteni  în  Gardă  şi  eram  eu  însumi  om  de  dreapta  şi  aveam  oarecare  simpatie  pentru  ei.  care  ar  fi  slăbit  potenţialul ţării.  poate.. în sfârşit.  aminteşte prea mult deosebirea pe care o ceruse Nae Ionescu. la început.  M‐am  sprijinit  pe  ea. pentru el. creându‐şi.  Se  povesteşte.  se  temeau  de  orice  complicaţiuni  anarhizante. de la lichidarea.  Am  reţinut  împrejurarea.  regal.  atunci.  În  fond. vreodată. întâl‐ nindu‐mă.  Deosebirea  dintre  conducerea  statului  şi  a  Mişcării  Legionare.. în toate partidele. în ziua de 7 septembrie 1940. de după 27 ianuarie 194l Generalul i‐ a tratat întotdeauna cu oarecare dispreţ.  e  mai  bine  să  nu  se  amestece.  În  ce  mă  priveşte. din sugestie germană. că nu eu voi fi cel care‐l va  mânca”.  cu  sprijinitorii  lor..  transformând  arbitrajul  politic ipotetic în putere economică efectivă. după moartea lui Nae Ionescu. mai ales.  cu  acelaşi  prilej.  în  orice  condiţii.. când Regele nu s‐a sfiit să practice şi‐mpotriva altora ceea ce‐i  reuşise aşa de bine împotriva lui Duca. cu nici un chip. adresându‐se lui Titus Dragoş ‐ pe atunci ministrul Românizării ‐. de care n‐a rămas  strein un nepot al lui.  partidul  lui.  De  pe  atunci.  Am  povestit‐o  apoi  lui  Mircea  Cancicov.  De  această  ură  nu  e  streină.  din  acel  ceas.

  amărăciunea  că  gânditorul  politic  nu‐i  ascultat  niciodată  de  politician.  ci. pentru întâia oară. Din momentul. sau a redobândirii graniţelor. după ce aceasta a făcut greşala de a provoca revolta străzii. creată de comisari economici.  Cum. Ea îi devenea însă dăunătoare.mase la putere.  la  o  aniversare  a  “Gândirii”.  l‐au  interpretat  a  fi  unii.  ar  fi  declarat  generalului  Antonescu  că. astfel. Iorga constatase că  nu  e  el  şi  Regele  fusese  silit  s‐o  părăsească. primind această putere din mâinile Camarilei liberale! Sperase în  Iorga. Nae Ionescu era la pânda celui care va izbuti să dea expresie aşteptării  lui  de  o  revoluţie. transformarea dictaturii de partid în dictatură personală. în Răsărit.  Colaborarea cu Garda de Fier apăruse necesară Generalului ‐ desigur ‐ atât timp cât regimul cel  nou avea nevoie de o mitologie populară.  care  nu  trebuia  să  fie  decât  expresia  realităţii  româneşti  de  totdeauna.  apoi  lichidarea  ei  forţată.  în  conjunctura  externă de atunci.  Atitudinea  lui  făţiş  antidemocratică. prin politica ei de iritare internă: economică.  cel  puţin  în  cazul  urmaşilor lui Codreanu faţă de el însuşi.  Sperase  în Regele cel  nou. cum.  Mişcarea  Legionară se compromitea în ochii opiniei publice!  Se zice că evenimentele care au precedat împrejurările din ianuarie [1941]. dar. pe căile sale politice. ducerea Generalului  la  Hitler. care găsea.  .  dimpotrivă. cu  mişcarea Gărzii de Fier.  în  concepţia  naeionesciană. în favoarea Generalului.  mai  de  mult. a  germanilor.  ideea  bonapartistă  a  generalului  Antonescu. din  moment ce. Dar Maniu îl înşelase şi trădase  revoluţia ca‐ re‐l adusese la putere.  dar  acesta  părea  că  alunecă  spre liberali.  menită  să‐mpiedice  dictatura  personală. în chip cu  totul  greşit.  în  asemenea  condiţiuni. în  soluţia  adoptată  în  toamna  lui  1940.  nu‐l  mai  urmează. ortodoxie.  Ea  a  fost  provocată. formula tehnicienilor se dovedise neeficace. se întâlnise. în ce fel.  Îşi  definise  doctrina.  În această stare de relativă receptivitate.  într‐un  stil bonapartist şi aparent antinaeionescian. monarhism”.  nu  e  cu  totul  exactă.  temeiul  vindecării  rănilor  suferite  de  România  în  ultima  vreme. înăuntru. autohtonism. şi în  vederea  războiului  cu  Rusia.  Primele contacte Din  cele  ce  am  spus  până  acum.  în  prefaţa  lui  la  traducerea  lui  Machiavelli.  ci  pe  aceea  a  conjuncturii  politicei  regale  a  luat  Nae  Ionescu  primul  contact  politic  cu  Garda  de  Fier. soluţia naeionesciană a colaborării dintre şeful partidului de mase şi şeful  guvernului  dat  de  acest  partid.  din  contra. personal. la pânda vânturilor revoluţiei pe care o vedea venind!  Sperase că Maniu va fi cel ce trebuia să fie împlinitorul vremurilor.  s‐a  rezolvat  în  194l.  creată  de  nesiguranţa  vieţii  şi  a  averii  oamenilor. cum l‐am  văzut.  a  cărui  perspectivă  devenea  tot  mai  ameninţătoare  ‐  după  agresiunea  rusească  din  decembrie  1940.  de  care  se  plângea  Nae  Ionescu.)  Numai  că.  şi  cum.  deosebirea  dintre  şeful  guvernului  şi  [cel]  al  partidului  presupunea. şi spirituală. nu un “radical”. germanii aveau nevoie de linişte şi ordine pentru ca ţara să producă şi poate.  la  transformările  nesimţite  ale  orientărilor  lumii. exponentul aşteptărilor mulţimii.  în  caracterul.  exprimată  în  articolele  sale  despre  Individualismul  englez. în  care perspectiva războiului din Răsărit.  se  vede  că  nu  pe  linia  ideologiei  gardiste. de intervenţia unui grup de generali. după un an de încercări.  antiliberal.  au  fost  provocate.  să  violeze  cursul  firesc al dezvoltării neamului.  de  astfel.  Numai  astfel s‐ar fi putut evita.  (Deci. admiţând să suporte servituţile streinilor.  la  gurile  Dunării  ‐. Pe când.  generalul  Antonescu  a  putut  trece  nestingherit  la  lichidarea Mişcării. prin netrebnicia altora. controlul permanent al partidului ‐ înţeles ca organ de contact cu ţara şi ca organ de  control  al  aparatului  administrativ  de  execuţie. inerentă pregătirei de război.  substituit  parlamentului  ‐  asupra  guvernului.  în  trecutul  şi  capacitatea  lui. deci. colaborarea lui cu Mişcarea nu mai era necesară.  provocată  de  răzbunările  interne. permitea Generalului să‐şi creeze  şi să‐ntreţie un nou mit.  despre  Descartes. impresionaţi de asasinarea lui Iorga. deci.  Un  reacţionar.  Se vede.  spre  a‐i  obţine  sprijinul  pentru  lichidarea  Mişcării.  alături  de  mitul  legionar.  pentru  că  i  se  părea  că  funcţia  esenţială  a  liberalilor  nu  e  să  lase  liberă  dezvoltarea  virtualităţilor.  E  drept  că  ideologia  lui  Nae  Ionescu  îl  predispunea  pentru  acest  contact.  părintele  democraţiei  moderne.  precum  şi  în  conferinţa  despre  Sindicalism  făceau  din  el  ‐  deşi  om  de  stânga  în  politica  socială ‐ un reacţionar de extremă dreaptă în tehnica politică. probabil de nevoia de linişte şi siguranţă lăuntrică. pe care el n‐o avea încă. Atent. prin cei patru parametri: “realism.  Generalul  se  sprijinea  pe  forţa  armatei.  predomina. pentru a nu‐mi închipui că cei care au adoptat‐o n‐au fost înrâuriţi postum de ideile  lui. care. extern. convingerea lui că el este omul providenţial. după el.

 spre a nu‐ncerca s‐o formulez aci. ne‐am găsi în faţa unei prefaceri sufleteşti atât de importante.  Poate  fi  poveste.  povestea  care  circula  la  Eforie.  problema  libertăţii  şi  legăturile  ei  cu  ştiinţa  binelui  şi  răului. Împărăţia lui  .  Istoria  mai  cunoaşte  un  călugăr  devenit  politician.  Logica.  mai  ales  că  Nae  Ionescu..  faimosul  Pere  Joseph.  totuşi  oficial.  alunecarea  gentilomului  francez  de  la  lectura  lui  Varlaam  şi  Ioasaf  şi  de  la  practicile  mistice  ale  lui  Benedict  din  Cansfeld. fără clintire.  la  Carmen  Sylva. în acest sens.  alături  de  care  şi‐a  primit  soarta fără să se lepede. stau însă şi semne de‐ndoială. cei care au căutat‐o.  în  Mişcare. suferinţele îndurate în comun. între lucrarea din veac şi  cea de peste el. luptând împotriva urâtului.  Legăturile esenţiale Până unde va fi mers Nae Ionescu în apropierea lui de Gardă? Se va fi contopit cu ea.  aceasta.  deci. Întrebarea dacă acesta îşi va fi păstrat independenţa  de judecată. după  atâta  vreme  de despărţire.  Pentru  el. au adâncit colaborarea.  părea că se leagă tot mai mult de liberali şi că‐şi găsise omul său în Tătărescu.  căruia  Huxley  i‐a  închinat  cartea  lui  despre  raporturile  dintre  politică  şi  mistică.. este o cădere iremediabilă.  ar  sta  şi  amintirile  tovarăşilor  lui  de  luptă  şi  de  lagăr.  Mai  întâi. înainte de a pleca în Spania.  Întrebarea  despre  poziţia  ultimă  a  lui  Nae  Ionescu  în  problema  celor  două  împărăţii  este.  teoreticianul. în acest timp.  găsea  nenumărate  elemente  în  ambianţa  Gărzii. şi care avea partidă legată cu gardiştii. există parcă un fel de continuitate nesimţită ‐ lucrurile ar putea sta altfel.  E.  l‐am  regăsit.  desigur. o cădere fără leac. cum n‐am putut spune nici altele. Ghiţă Racoveanu. cel puţin în primele timpuri.  Nu s-a-ncadrat Împotriva [ipotezei] încadrării lui.  Fireşte. care i‐a  fost totdeauna credincios. de mult. pentru catolicism şi pentru apusean în genere ‐ pentru care.  Să  fi  alunecat.  Fireşte că.  celor  pe  care  ne‐a  cucerit  luptând  împotriva  veacului.  “eminenţa  cenuşie”  a  lui  Richelieu.  încât  nouă.  Întrebat  fiind:  de  ce?  a  răspuns:  “Eu  nu  vreau  să  fiu  sperjur.  unei  mişcări  sociale.Legăturile făcute în timpul procesului asasinării lui Duca. rămâne deci discutabilă. nu s‐a înscris.  la  tenebroasele  combinaţii  diplomatice  şi  poliţieneşti  ale  Cardinalului de Lugon. şi eu le‐aş fi depus jurământ? Ce mă făceam?  Ortodoxie şi politică E însă şi o obiecţie mai adâncă.  în  preajma  morţii.  decât  a  doua  zi  după  moartea  lui  Nae  Ionescu. în ceasul morţii.  Şi ar sta afirmaţia lui Eliade.  Nae  Ionescu  i‐ar  fi  răspuns  că  nu  primeşte  ordine  de  la  nimeni.  Şi  dacă  s‐ar  fi  certat cu ei. de principiu.  ne‐ar  fi  greu  să‐l  mai  regăsim!  Şi  totuşi. zice‐se ‐ pentru Ion Moţa. ori dacă s‐a legat definitiv. la el.  Ar sta şi preţuirea lui ‐ foarte mare. pentru care nu există punte între cele două lumi.  Bach.  cu  rezonanţe  etice.  la  aceleaşi  vechi pasiuni  ale  începutului:  Nicolae  Cusanul.  că.  Eu  nu  puteam  să  fiu  decât  alături  de  Profesor. care. s‐ ar fi sfătuit cu el.  În  acelaşi  sens.  dar  neverosimilă  nu  este!  Încadrarea  desăvârşită. Şi au zis însă: “I‐a ridicat‐o Parchetul!”.  prea importantă. sau va fi  păstrat rezerve? Nu pot spune sigur acest lucru. prin politică? Să fi biruit. Dar numai o singură dată.  Huxley  atacă  problema  cu  prejudecăţile  obişnuite  ale  anglo‐ saxonului. pe  care însă. deşi Nae  Ionescu făcea totdeauna cauză aparte de ei. nu se potriveşte stilului lui Nae Ionescu. care poate servi de confirmare. în acea vreme.  Nae  Ionescu  de  la  poziţia  lui  religioasă  a  transcendenţei  asociale  a  creştinismului la mântuirea socială. n‐au găsit‐o. privind starea lui  din urmă.  care  să‐l  aplece către ea. dându‐le  lecţii de italiană. filosofia politică asupra metafizicii  religioase? Dacă lucrul ar fi adevărat. şi mai ales faptul că Regele. al căror timp de‐nchisoare îl organiza. o dovadă de alt ordin.  S-a-ncadrat? Pentru  încadrarea  lui  definitivă  în  Garda  de  Fier  stă  faptul  că  l‐am  surprins  o  dată  vorbind  ori  scriind despre Gardă şi zicând: “noi”. că Nae Ionescu purta mereu asupra lui o fotografie a lui Codreanu.  E  acel  Le  Clerc  du  Tremblay.  dându‐i  odată  un  ordin  Corneliu  Codreanu.  aci.

  cea de pe urmă trâmbiţă. la Şiştov. atribuite lui Neagoe  Basarab. Nae lonescu va fi găsit ideea naţiunii înţeleasă ca o comunitate de destin. chiar Alexandria.  În fond.”    Dar  ce  sunt  toate  astea  faţă  de  conştiinţa  desăvârşitei  lor  zădărnicii.  adierea  de  rai  a  unei  neasemuite  speranţe  de  restaurare  metafizică!  Ce  altceva  ne  spune  oare. şi perspectiva iremediabilă a  zădărniciei  lor.  Ea  dă. într‐o îmbinare stranie. sub  Cetatea Poenarilor.  Nae  lonescu  judecase  prea  ascuţit  problema. mai aproape de noi. învierea a toată lumea şi a stihiilor primenire.  pentru  el. la  Târgovişte. hotărât! Legăturile celor două lumi nu pot fi privite. cu un destin comun istoric! Hotar tăios între cele două împărăţii stă numai glasul trâmbiţei  apocalipsului. având fiecare alt destin suprafiresc. ca ţintă. prepus la vistierie?  Şi. la noi.  Cele două stăpâniri Hotărât lucru! Relaţiile dintre împărăţia lui Dumnezeu şi stăpânirea veacului.  Lucrurile  nu  sunt..  cel  mai  iute din toate răsboaiele. decât judecând pe fiecare din ele  în perspectiva celeilalte. dar împletit.Dumnezeu  se  înfăptuieşte.”  Nu. de  multe ori.  înşirarea. aşteptând glasul Arhanghelului. dacă se deosebesc  în Răsărit. în acelaşi timp. în veac. nu e poate nevoie să mergem atât de departe. făcută de Petru Hispanul. n‐a fost oare. înscrise pe piatra lui mormântală de la Argeş?  “La Glubavi. tăios..  Şi  atunci  m‐au  dăruit  Dumnezeu  cu  stăpânirea  şi  schiptrul  tăriei  şi  m‐a  încins cu caftan mohorât şi cu cunună m‐a încununat şi cu cinstea bogăţiei şi cu  multă  mărire  de  dar  aducătoare  şi  cu  mulţimea  oştilor  fiind  încunjurat  şi  la  mulţi am întins mână de ajutor cu îndurare. o trădare iremediabilă.  prin  creşterea  politică  a  lucrării  bisericii  în  lume. la Ciocăneşti. dacă vrem. nu încape îndoială. în chip straniu. ci şi a lumii?    “Şi acum zac singur în acest mic mormânt. istoria noastră românească nu cunoaşte influenţa permanentă a sfaturilor  duhovniceşti asupra orientării politice? Dacă nu ne aducem aminte de Sihastrul Daniil. sfaturile către Teodosie.  la  Râul  Argeşel.  de  dincolo  de  zarea  acestei  zădărnicii.  fără  a  se  confunda. faţă de  fiorul  imens  de  nădejde  metafizică  ce  străbate  din  finalul  acestei  inscripţii. a constituit abecedarul gândirii scolastice? Şi aţâţi  domni  şi  împăraţi  călugăriţi. precum şi deplinătatea măririlor gustate de el în această  lume.  cele  două  împărăţii coexistă.  sau  călugări  chemaţi  la  îndeletniciri  lumeşti?  Ion  Damaschianul. de Radu de la Afumaţi.” Dar. şi cu neputinţă de confundat. Lumea de dincolo însoţeşte.  cu  amănunte atât de pitoresc alese. dar. cu o adiere de mireasmă duhovnicească.  opusă atomismului aritmetizant al democraţiilor carteziene de care avea oroare.  duioşia  unor  lucruri valoroase.  toată  purtarea  omului  de  aci.  stâlpul  dogmaticei ortodoxe. Trădarea acestei împărăţii pentru cealaltă e. o trădare în veac. la  Rucăr şi în sfârşit la Dridih.  . spre a pune în relief valoarea militară şi lumească a bătăliilor purtate  împotriva păgânului. unde putem afla substanţa ideilor lui în  această chestiune. ele se‐mbină. la Slatina. în felul de a se  purta al omului în fapt. ori. la Bucureşti. Răsăritul bizantin nu cunoaşte oare pe un  Psellos. deci.  la  Alimăneşti. mare‐logofăt împărătesc şi autor al unui vestit tratat de logică. la Clejani. iar la Bucureşti. în acelaşi timp. iar la Bucureşti.  Dar  tot  ea  le  aduce. în Garda de Fier. purtat cu şapte sângeacuri.  spre  a‐mi  putea închipui că a alunecat asupra ei. la Nicopole. în veac.  la  Grumazi.  treptat.  de  pildă.  în  conflictul  său  cu  patriarhul  Miron. ce e totuşi şi această zădărnicie.  cuprinsă  în  cuvintele  ce  urmează? “Şi acum zac singur în acest mic mormânt. istoric.  care  implică  nu  numai  prefacerea întru cele vecinice a omului cu ale lui.  pe  Teleorman. la Ştefani pe Neajlov. la Gherghiţa.  extensiv. ea le dă.  tuturor  faptelor  omeneşti  şi  tuturor  ţelurilor  ei. ştiindu‐le sortite pierzării.  desigur  tot  atât  de  simple  în  ortodoxie.  a cărui copie apuseană. în lume. A  spus‐o deschis în conferinţa lui despre Naţiune şi naţionalism. n‐avem decât  să citim pietrele de mormânt ale domnilor de la Argeş.  Apropieri şi diferenţe Că. atunci când a trebuit s‐o rezolve pentru dânsul. care e.  unde.

  Mai  văd  şi  altă  deosebire  de  gardişti.  Nae  Ionescu  nu  a  căzut  niciodată  victimă  ethosului  americanizant.  avea  să‐şi  găsească  oare  în  “Gardă”  un  răspuns. ca să ţie locul regelui nevolnic?  Aci.  teoria  lui?  Nu  cred.  Nae  Ionescu  era  filosof  şi. Se  face singur şi îl scot împrejurările. o întâietate în sine.  pentru a putea admite că soluţia lui putea fi un totalitarism elementar ca acel al atâtor alţii!  Conferinţa  lui  despre  Naţiune  şi  naţionalism  şi  ultima  convorbire  cu  el  despre  “naţional‐ socialismul german”.  o  întâietate în ierarhia valorilor. pe care avea să‐l scoale Dumnezeu.  independent  de  Gardă. reziduală. Nae Ionescu răspundea ‐ de acord cu teoria germană a conducătorului ‐: Nu‐l face nimeni. Carol. Nae Ionescu pusese problema clar. ar fi fost să fie Maniu.  mai  adâncă  aceasta.  izvorând  din  felul  deosebit  de  a  considera înşurubarea omului în existenţă.  care  fusese.  şi Tudor.  la  cartea  acestuia:  De  două  mii  de  ani:  “Iehuda patet”.  care tinde către ţintă.  care  e  făcut  pentru contemplarea lui Dumnezeu şi pentru activitatea liberă a spiritului şi a jocului. aşa fuseseră Brătienii.  Nae  Ionescu  pare  a‐i  opune  . pornind de la decepţia lui faţă de Rege şi de politica lui.  care  naşte  orice  confuzie  de  planuri.  naţionalist  şi  socialist  şi  care  încercase  o  soluţie  sui‐ generis a problemei comunităţii spirituale. ori niciodată”.  A  celui  “Orleans  qui  etes  au  paiys  de  la  foire”  al  eroinei  lui  Peguy. confirmată chiar de eşecul lui Codreanu.  să  se  confunde  în  devenirea  însăşi. Dar nu din valoarea muncii înseşi. De aci şi toate  vrăjile şi făgăduielile cu care e încărcată arta!  Ar fi o eroare să deducem de aci că Nae Ionescu era un apologet al lenii şi un vrăşmaş al lucrului  bine făcut.  În  esenţa  lucrurilor  însă.  Poate  că. tatăl şi fiul. La fel.  la răscrucile monarhiei româneşti.  acest  sentiment  kairotic  se  resorbea  într‐o  curiozitate  intensă: ce va fi? Ce‐o să se‐ntâmple? ‐ curiozitate al cărei răspuns se desfăşura în faţa lui spectacular. acest precursor socialismului naţional.  în  acelaşi  timp.  În  prefaţa  pe  care  o  dase  cândva  lui  Mihail  Sebastian. asupra căruia voi reveni.  Real. preţ  al unui păcat.  pentru  el. şi Iancu.  Concepţia despre muncă O  altă  deosebire  între  Nae  Ionescu  şi  Garda  de  Fier  o  constituia  concepţia  lui  despre  muncă. nu prea streină spiritului ortodoxiei ‐ iarăşi e adevărat. Dar ei erau toţi politicieni în fapt şi politica însemna.  pentru ei. Gheorghe  Brătianu  şi  n‐au  fost!  Avea‐va  să  fie  Codreanu?  Aceasta  e  toată‐ntrebarea?  întemeiată. Nae Ionescu a considerat. şi ‐ prin aceasta.  care  exaltă  munca  omenească.  ca  să  nu  ştie  ceea  ce  s‐a  numit  în  literatura  chestiunii  “păcatul  lui  Dostoievski”  ‐  triumful  Bestiei. spre o asemenea contopire a Bisericii şi  Naţiunii se‐ndrepta gândirea lui.  nici  pentru  toţi  gardiştii. justificarea politică a “căpitanului”. Aşa fuseseră mareşalii carolingienilor majordomii. discutând problema ovreiască. către stânga. al lucrului ce se cere făcut “acum. Aşa fuseseră cândva “căpitani”: Mihai.  creştin.  Dar. sau numai ca spre o limită? Aceasta este întrebarea şi în ea stă sensul întreg al timpului şi al  împlinirei lui pentru gânditorul nostru. şi Crişan.  ci  nu  ca  o  dramă  proprie. aşa cum politic era orientat către extrema  dreaptă.  în  acest punct.  care  să‐l  îmbie  să  participe. în toate valorile lui  esenţiale.  care  făcea  din  muncă  una  din  virtuţile fundamentale ale omului şi cea dintâi dintre îndeletnicirile care‐i sfinţesc existenţa. dimpotrivă.  Nae  Ionescu  era  însă  prea  la  curent  cu  teologia.  Adversar  al  pragmatismului  de  orice  fel  ‐  asupra  căruia  afirma  categoric  superioritatea  contemplaţiei  ‐.  munca nu  este  un  lucru  conform  cu  firea adevărată  a  omului.  Nae  Ionescu  nu  împărtăşea  doctrina  Gărzii  de  Fier.  Pentru că.  politica  nu  avea  asupra  religiei  o  întâietate  de  esenţă. şi Horea. Tributar  metafizicei creştine. care ‐ dacă a devenit. în  chip biblic.  în  acest  punct: confuzia comunităţii sociale de aci cu comunitatea spirituală absolută: naţiunea cu biserica ‐. dar o rezolvase politic. prin pedeapsa dumnezeiască. deşi orientat social.  deci. mai ales sentimentul acut al istoriei. Nae Ionescu o făcea exclusiv pe temei religios. de sus. arată că. în veac. Ea stă toată în cuvintele cărţii lui  Samoil:  “Când  Regele  este  nevolnic. cum am văzut. totdeauna munca drept o pedeapsă. şi Cloşca. totuşi. văd stăruind.  că  Nae  Ionescu  alunecase  la  credinţa  în  mântuirea  politică.  Dumnezeu  scoală  din  mijlocul  norodului  un  Căpitan”  ‐  Este  o  fundare ortodoxă ‐ pe linia perfectă a gândirii lui Nae Ionescu. care a silit pe om să‐şi câştige pâinea în sudoarea frunţii lui. cu puţin înaintea morţii.  Şi. pe terenul religios  şi ontologic. Cine ar spune‐o ar uita că Nae Ionescu nu confunda deloc veacul de aci cu cel care va să  vie!  Obligaţia  de  a  tinde  spre  lucrul  bine  făcut  derivă  din  natura  însăşi  a  făptuirii  omeneşti  în  veac.  pornind  de  la  teoria  monarhiei.Că Nae lonescu frecventase pe Peguy. Întrebarea era numai: cine avea să fie  căpitanul adevărat. legea stării omeneşti ‐ nu a ajuns astfel decât din cauza  păcatului. fără putinţă de  acoperire ‐ o deosebire categorică. faţă de gardism.

  Codreanu  avea  un  fel  de  neîncredere  instinctivă  faţă  de  tot  ce  venea  din  trecutul  politic  apropiat. cum l‐ar fi putut scrie un entuziast al vreunui geniu politic oarecare?  Sunt. ca atare.  la  conducerea Mişcării.  Am. spre a ajunge la feciorul “cam din mărăcini al Caterinei Sforza”. o amintire neştearsă. dar cu aceeaşi estetică de caligraf perfect şi cu aceea perfectă punere în pagină de  totdeauna.  Manuscrisul despre Machiavelli Mai  e  ceva. aceste afirmaţii sunt de natură să ne tulbure. aşa cum a făcut întotdeauna! Dar ce e  sigur e că a păstrat. Va fi deschis lui Nae Ionescu perspectiva de mentor  politic al Mişcării.  păreri  deosebite de acelea care au circulat asupra ei. S‐a dus. deci. pro‐axiste ‐ pentru că nu e destul de relevantă. amărăciuni personale.  s‐a  dus să  vorbească  şi  cu  Nae. în care Nae Ionescu se îndoieşte de eficacitatea  sfaturilor  pe  care  gânditorul  politic  le‐ar  putea  da  politicianului  ‐  afirmaţii  care  par  să  exprime. Şi. împotriva lui Codreanu ‐ cum zic unii ‐. care ucisese pe prefectul Manciu şi care ‐ credincios fiind şi el ‐ era deseori  frământat de remuşcări. simple aprehensiuni.  rânduri  despre  peregrinarea  intelectuală  a  lui  Machiavelli  în  căutarea  adevăratului  conducător. care începuse să‐l suspecteze că‐i vrea locul ‐ cum zic alţii.eminescianismul “în veci îl voi iubi.  de  asemeni.  Eu  nu  cred  că  Moţa  a  plecat  în  Spania  pentru  a  se  impune.  trecând pe lângă Giuliano de Medici.  Las la o parte atitudinea lui inconformistă.  Nu  m‐ar  mira. şi‐n veci. în acest articol. care pune la îndoială. asupra gânditorului politic şi a legăturilor lui cu omul politic.  sensul  concret  al  “veacului  de  aci”. cuprinde curioase reflecţii şi indicaţii asupra istoriei. valoarea alianţei Italiei cu  Imperiul  German. Eu cred că Moţa a plecat la  judecată.  Cu Codreanu. pentru a dobândi o evidenţă: ce‐i stă scris? înainte de a  pleca. în căutarea împlinitorului destinului românesc.  Şi apoi. de closet.  om  de  instinct. finalul acestui text. care‐i brăzdaseră faţa cu o cută adâncă de regret şi care‐i întunecaseră ‐ sub  duritatea lor obişnuită ‐ ochii albaştri.  asupra politicei. care par scrise pro domo. de la Carol al II‐lea ‐ prin Maniu ‐ la Corneliu  Codreanu. desigur.  văd  întâlnirea  mai  uşor. dacă omul credea. nu se poate ca faptul să nu‐i fi dat căinţe amare.  Codreanu. păreri care fac ca sfătuirea lui cu Nae Ionescu. în rândurile scrise despre Machiavelli. câteva alte afirmaţii.  Întâlnirea cu Codreanu şi cu Moţa Ce va fi fost întâlnirea dintre Nae Ionescu şi Corneliu Codreanu? Am încercat de multe ori să mi‐o  închipui. atunci când sunt  mărturisite. cuvântul “veci” având însă.  mai  ales  asupra  motivelor  plecării  lui  în  Spania. văd contactul lui Nae Ionescu.  La  judecata  lui Dumnezeu.  să  lupte  pentru  cruce. Ci nu prin faptă. când nu mai puteau folosi. mai dur! Nu‐l văd pe nici unul din ei deschizându‐şi  celuilalt tot sufletul şi mai ales tot gândul. Ca  să  răzbune  o  trădare.  Moţa  s‐a  dus.  sub  formă de truism. ucisese. înainte  de plecare.  Împlinirea  trebuind  să  vie  abia. Codreanu ‐ ca toţi şefii mari ‐ avea arta de a utiliza oamenii  şi de a‐i lăsa să cadă.  dar  ‐  pentru  ca  Dumnezeu să‐i facă judecată.  oricât  ar  fi fost  achitat  de  juraţi şi oricât ar fi socotit justificat faptul.  dincolo. făcând loc  liber acestuia. să fi fost deosebit de simptomatică. Codreanu nu‐l va fi  ascultat?  Nu‐i  de  mirare. şi nici c‐a plecat spre a muri.  prin  acte  de  eroism  personal.  atitudine  în  opoziţie  cu  tiparele  obişnuite  ale  gândirii  gardiste. de unde sunt mărturisite.  Manuscrisul  rămas  de  la  Nae  Ionescu  despre  Machiavelli.  se  temea  de  prea  marea  inteligenţă  şi  de  iscodirile  ei.  Cu  Moţa. în care pune la‐ndoiaiă însăşi valoarea geniului politic. ştiind ce poate să‐nsemne acest lucru pentru el?  în orice caz.  de  la  fiul  papei:  Cesare  Borgia.  la  judecata  lui  Dumnezeu. despre el. va rămânea departe!”. de acest rol îl vedem dezamăgit.  evident. şi.  pe  care  le  socotea  drăceşti.  Apoi. care‐l aseamănă unui text chinezesc.  Sunt însă.  deci.  răznitul  Giovanni  della  Bande  Nerre  ‐  care.  şi  Nae  lonescu  se  scăldase‐n  multe  ape. pentru  binele omenirii.  deci. în Dumnezeu ‐ şi sunt dovezi  că Moţa era credincios ‐. singur.  ca  prima  lor  întâlnire  să  fi  fost  de  . Lucrul acesta s‐a‐ntâmplat  şi cu Corneliu Codreanu. aci.  cu  motive  nu  totdeauna  limpede  vizibile.  spuse  unde  sunt  spuse.  Ce‐i va  fi  spus  Nae  Ionescu?  Cine  ştie?  Ce  i‐a  putut  spune?  E  foarte probabil că Nae îl va fi lăsat să‐şi urmeze destinul.  scris  în  lagăr.  pe  hârtie  subţire.  la  sfârşit!  Prin  mila  lui  Dumnezeu.  evocă  straniu  alunecarea  lui  proprie.  în  stare  să  săvârşească  unitatea  Italiei. dar mărturisite.  pentru  toate  timpurile. care pe Nae îl va fi făcut să tresară.  Sunt. făţiş.  cu  reacţiuni  simple. într‐adevăr.

supraveghere şi măsurare reciprocă. sub cuvântul că “nu le venise încă  timpul” ‐. că unii din cei care au ţinut acest contact cu Nae lonescu au format.  Îi  putem.  înlăturată  prin  conversiune.  un  intuitiv  practic.  era  curiozitatea. ascuţită.  Dar  asta‐i  seamănă lui Eliade!  Adevărul e. despre  el. în toate. latura  moderată a Mişcării şi unii din ei chiar disidenţa acesteia. acest text de rândurile din  prefaţa la traducerea lui Machiavelli prin care Nae Ionescu se rostea atât de aspru asupra pretenţiilor  admiratorului gânditorului politic. însă.  De aceea. pe planul omenesc. am spus că. ca o judecată a cazului său propriu? Fără a afirma hotărât lucrul. în afara viziunii simplificate de fanatism pe care ne‐o dă. Şi în fond.  Adevărul trebuie să fi fost. trebuie admis că el a încuviinţat acest contact.  apropiind  textul  în  care  un  gardist. i‐a cerut teme de reflecţie şi de luptă. pe atunci. zic. şi cu care ar fi cerut să fie îngropat.  asupra  voinţei  de  a  face  bine. de problema normei de purtare: “ce e de  făcut”. cu orientare fundamental etică. postum.  o  natură  credincioasă. mai târziu.  Fapt e însă. la moartea lui.  pe  care  Eliade  spunea  că  Nae  lonescu  o  purta  totdeauna asupră‐i. că latura intelectuală a Mişcării a avut contacte permanente cu Nae lonescu. Şi. contactul lor nu a putut fi altul decât acela dintre un gânditor politic şi un politician. şi o inteligenţă realistă. între ethosul lui Nae lonescu şi al lui Corneliu Codreanu era o deosebire cardinală. nu văd  prea bine ce i‐ar putea sta împotrivă.  În fond.  deci.  tocmai  cel  de  care  se  ocupă  Nae  în  prefaţa  lui  despre  Machiavelli.  spre  a‐i  desluşi  structura.  dimpotrivă. poate  chiar una de substanţă. mai mult decât de contact. care pătrundea toate cutele şi dedesubturile unei probleme  încurcate. mai puţin simplu. de artist. În fapt. nu mai trăia şeful lor.  Nae lonescu era o fire contemplativă.  primi  concluziile asupra acestuia. s‐a  sfătuit mereu cu el. cum nimic nu se făcea în Mişcare fără  voia conducătorului ei.  aplecată  spre  făptuire.  asemenea fetişisme nepotrivindu‐se cu ce ştiu despre Nae lonescu.  Ceea  ce  domina  la  el. opinia candidă a acelui energumen care‐l compara cu sublocotenentul cel frivol ‐ pe care eu n‐o  pot admite.  fotografia  cu  pricina  nu  s‐a  găsit. poate. planuri şi posibilităţi apropiate.  ‐  decât  ceea  ce  Jean  Cocteau  numea cândva: “de l'admiration par malentendu”.  fanatică. mărturisesc că am oarecare îndoieli asupra ei. care voia să‐i scuze anticipările.  Admiraţii şi răstălmăciri În  orice  caz. fără îndoială.  Codreanu  era. o revizuire comună  de perspective.  Cât  despre  povestea  cu  fotografia  lui  Codreanu.  . apropiind aceste texte. zic. era un  sceptic. de a face lumină: “lucern ferre”. Dar.  încearcă să justifice. dorinţa de a şti. cu o estetică a purtării care îl situa dincolo de bine  şi de rău.  Adică. suntem nevoiţi să conchidem că asemenea admiraţii nu sunt ‐ ca  şi  aceea  privitoare  la  “frivolitatea”  lui. care mergea direct la ţintă.  admirator  al  logicii  politice  naeionesciene.  Eliade  mi‐a  spus  misterios:  “A  ridicat‐o  Parchetul”. ceea ce i se părea un eşec al acestei logici ‐ prin faptul că ea n‐ar fi făcut  decât să “anticipeze” ceea ce avea să se‐ntâmple mai târziu ‐ apropiind. dominată. Va fi fost.

a făcut-o.  nici  “prietenul”  nu  rămăseseră  chiar  discreţi. Lucrul a făcut destulă vâlvă la timpul său. cu riscul purtării pentru totdeauna a pecetiei oamenilor afară din rând. frate.  prin  care‐şi  mărturisea  vina  şi  prin  care  bancherul  îl  “avea  la  mână”. Dar.  Legăturile lui cu Blank Legenda  incorectitudinii  lui.  un  român  şi  un  ovrei.  într‐adevăr. nu ar fi adevărat că Nae Ionescu “furase” pe Blank.  odată. de vreme ce documentul era cunoscut atâtora şi.  în  favoarea  unui  prieten:  C. atrasă în lanţul catastrofelor financiare provocate de crahul băncilor surori.. în care a locuit un timp.  dar  pe  care  cred  că  trebuie  să  le  privim drept în faţă.  erau.  şoptită  de  răuvoitori  discret.  fără  ştirea  acestuia. faţă de clienţii lui.  Porumbaru.  Fireşte. Nu vreau să  iau  aci  apărarea  lui  Nae  Ionescu. Şi atunci.   Dacă  motivul  “furtului”  a  fost.  Porumbaru.  alta. După  el. Nae Ionescu ‐ ziceau aceşti răuvoitori ‐ “furase” 500.  Am  venit  de  atunci.  (Nu  a  din  str.  salvarea  unui  prieten. aceea din str. apare şi mai ciudată.  afacerea  lor  mergea  strună.  la  ureche. de‐a dreptul. acesta a venit la patul lui de moarte şi i‐a spus: „Ascultă. Acesta ar fi fost. sub ameninţarea parchetului. dar nu ar fi iertat. plătit pentru convingerile lui.  îşi  are  izvorul  în  ceea  ce  devenise “secretul lui Polichinelle”. legea noastră aşa cere.  prieteni  foarte. având la acesta credit deschis şi  drept de a trage nelimitat asupră‐i.  “beau joueur”. Că a fost cumpărat.  Beldie. în 193l. delictul. N-au fost şi nu sunt pentru mine. cu totul alte idei decât ale omului de rând. la urmă s‐a zis chiar că‐i ieşise din mână!  Dedesubtul acestor lucruri îl ştiu de la Paul. mari sau mici.  lăudând pe ovrei.  ajungând  românul  la  capătul  vieţii  lui. despre ispită şi despre încredere.  Nae  Ionescu  ar fi  abuzat.  nu  este  ciuda  bancherului  ovrei  că  un  rumân.  Ceea  ce  mi  se  pare  mai  interesant.  Tot gurile rele mai spun.  Dar. “cu condiţia de a‐i spune”. deci. Zidarii ajunseseră la tavan şi puneau trestia sub şiţă.  Au  făcut  împreună.  Îşi  făceau  reclamă  reciproc  şi  câştigul‐ împărţeau  frăţeşte. Noi tot împreună am  lucrat şi împreună am tras tot folosul. Nu ştiu dacă bancherul o va fi revendicat. care şi-au văzut înghiţite economiile cu acel prilej.  fără  însă  să  previe  pe  bancher.  5 prinţi ai culturii.  m‐am  întors  şi  am  strecurat  trestia  în  zid. Am scos atunci o trestie din tavan. câţi oameni din cei ce ţin în mână pana. am  dus‐o  acasă  la  mine  şi  am  umplut‐o  cu  păduchi  de  lemn  şi  seara.000 lei de la  Aristide Blank.  şi  nu  mă  putea  vedea  nimeni. nr. Ci numai că. a abuzat de încrederea lui. care‐l iertase. ca să scape pe Beldie. şi generalul bancher a cărui întreprindere s-a prăbuşit.  de unii sau de alţii. se pot lăuda că n‐au înşelat.  pe  când  lucrul  încetase. pentru dânsul. ar fi plătit.  aci.V. însă.  S‐a spus că Nae Ionescu n‐a fost un om corect. Dar altfel.  vezi tu. după ce‐l pusese să iscălească. că Nae Ionescu şi‐a făcut cu banii lui Blank o casă. în prezenţa  unui  prieten. Şi totdeauna ai crezut că am fost cinstit cu tine. uite ce‐am făcut! Ţi‐aduci  aminte?  Era  pe  vremea  când  îţi  clădeai  casa.  negoţ. 4. PROBLEME TULBURI Banii Ating  acum  probleme  pe  care  unii  le‐ar  socoti  mai  delicate. Între alţii. de încrederea lui Blank.  pe  care‐l  socotea prieten. deci. încrederea cuiva ?  Ceea ce mi se pare vrednic de ştiut este însă ispita pentru care Nae Ionescu va fi înfrânt regulele  jocului?  Vorba poetului:    Ispitele domoale şi blajine.  toată  viaţa  lor. vreodată măcar.  decât dacă ar fi luat banii.)  Nu  era  încă  cu  totul  tencuită.  Acesta.  un  document  compromiţător  pentru  dânsul.  dar se vede că nici liniştit nu l‐a lăsat s‐o stăpânească!  Vorba  anecdotei.  5 Asta au făcut-o mulţi. din Europa Centrală. ar fi călcat condiţia şi ar fi tras asupra  lui.  aflat  la  strâmtoare. spre deziluzia miilor de deponenţi.  sub  tencuială. ca să nu mai trebuie să insist! .  şi  aveau  mare  încredere  unul  într‐altul.. Mă întreb.  E  probabil  că  nici  Aristide  Blank. chiar. ceea ce a socotit a fi un abuz de încredere faţă de dânsul  şi  a  silit  ‐  sub  ameninţare  ‐ pe  Profesor  să‐i  semneze  documentul  compromiţător.  pe care  l‐am  socotit  totdeauna  “dincolo  de  bine  şi  de  rău”  şi  care  avea.  printr‐un  altul. Şi am fost. căruia Profesorul i‐a mărturisit faptul. pentru a‐i vedea chipul în deplina lui lumină. faţă de goi să nu ţinem măsura. până la sfârşit.

 Farben Industrie. pentru care avea simpatie ‐ deşi acesta era din  fosta grupare a lui Grigore Filipescu şi. pe care o asigurase ziarului Titu Devechi. pe care‐I servea şi care nu va fi fost ingrat cu el. Dar în fond ştiam că nu dormi bine!”. Şi socoteala lui nu s‐a vădit prea depărtată de cursul pe  care l‐au luat.  avea  să  revină  tot  patrimoniului comunităţii!  Nici faţă de Malaxa ‐ dacă acesta îşi va fi închipuit cumva că l‐a legat definitiv prin danii (ceea ce  nu cred.  cartelul european al fierului. n‐a ajuns. Era. ci pentru că Nae Ionescu vedea în taciturnul  şi enigmaticul căpitan de industrie din strada Dionisie ‐ a cărui mână apăsa greu.  nu  a  fost  înfeodat gândul lui Nae Ionescu.  care. m‐am făcut că nu bag  de seamă. o cumpărase.  de  tuburi  şi  de  armament. Filipescu.  Creatoare.deseori.  zic.  Legăturile lui cu Malaxa Numai de Malaxa a rămas îndeaproape legat Nae Ionescu ‐ pe ştiinţa mea ‐. G.  în  negocierile  pe  care  le‐a  dus. omul “fondurilor secrete” nu s‐a sfiit să dea peste bord eventualele subsidii oficiale  şi să treacă în opoziţie. nu se  uită  de  obicei  înapoi. E însă sigur că ziarul nu se ţinea cu nuci şi că. pe‐un colţ de masă şi dormea  într‐o  chilie. apropiindu‐se de liberali.  asupra conştiinţei întregii lumi politice româneşti. tributul celui mai  avantajos acord de repartiţie pe care industria noastră grea le‐a obţinut vreodată peste graniţe. fiind plătite de tributul consumatorului  român. Era un răspuns  la campania pe care. moştenirea lui Enacovici. judecând după atitudinea lui de după moartea Profesorului şi ştiind că cei care plătesc. cu câtăva vreme mai înainte. Şi. în dauna mea. R. pe această temă.  prieten cu Malaxa.  indiferent de faptul că resursele lui erau “de la lume adunate”. cu capacităţi corespunzătoare nevoilor întregului Sud‐Est al Europei).  nu  numai  ca  recunoştinţă  pentru  omagiile  darnice  cu  care  omul  bogat  i‐a  răsplătit  inteligenţa. de vreme ce erau sortite să fie iarăşi “la lume date”. apoi.  după  1937. sub forma unui potenţial de producţie. pregătitor de puteri  pentru  ziua de  mâine.  nu  s‐a  sfiit  să  spargă. Farben. Iar omul despre care se pretindea că a fost “plătit de nemţi”. adică. Nae Ionescu a privit  însă totdeauna cu adânc interes şi simpatie.  îi răspunse arătând spre automobil. care  ţinteau dincolo de  pământul dacic (uzină  de locomotive. prin I. o dusese împotriva lui. de la un  timp. atunci când i s‐a părut că Regele  greşeşte drumul. până la urmă. G. şi care mânca singuratec. nu cu mult.  Dar cine ar spune că Nae Ionescu gândea cum gândea.  pe  un  pat  tare  de  fier  ‐.  asigurându‐i un cadru de existenţă pe propria ei măsură. care niciodată n‐a gândit decât  prin el însuşi şi n‐a fost niciodată înregistrat faţă de nimeni. Nae Ionescu nu se sfia să vorbească. într‐un fel sau altul. o reprezentanţă  bănoasă din partea societăţii nemţeşti I.  de  vreme  ce. care i‐a dăruit casa în care a murit şi se zice că a avut. la tine‐n casă şi ne‐am bucurat împreună că treburile nu merg prost şi toate afacerile le‐am  făcut cinstit cu tine. chiar dac‐ai greşit vreodată. dintre duşmanii lui politici ‐.  una  din  forţele  creatoare  ale  neamului  românesc. mai curând sau mai târziu ‐ şi ştim că Nae Ionescu nu crede în dăinuirea unui capitalism care nu‐ şi  avea. evenimentele.  într‐o  zi. priveşte mai ales grija pe care trebuie s‐o pui ‐ român fiind ‐ şi când iei şi  când dai cu împrumut ovreiului. cu un surâs: “Cum vezi.  tocmai  când  se  cobora  din  “Maybachul” său arătos. dar în al  cărui birou de lucru nu era decât un clavir. Dar şi  aci.  . măcar în primele timpuri. cu toate oscilaţiile lor de‐a lungul vremii. m‐am vândut nemţilor!”.  nici  faţă  de  Malaxa. care‐l întrebă: “Ce mai faci?”.  Subvenţiile “Cuvântului” Învăţătura.  întâlnind  în  poarta  Societăţii  de  Telefoane. care se zice că‐l plătea.  după  ţărâna  celor  pe  care‐i  cumpără)  ‐.  Dovadă n‐ar fi decât “curba” peregrinărilor lui politice de după Restauraţie! Atunci când politica  regală s‐a îndepărtat de politica lui. impunând industriei germane.  în  Germania. dovedeşte că n‐a înţeles nimic din structura acestui om. Nae Ionescu  a  privit  întotdeauna  peste  umăr. pentru că era plătit de 0. pe inginerul Nicuşor Miclescu. dacă este. la un moment dat.  pentru  trecut. de vreme ce la destinul “acumulării private” a acestuia. deci. de nemţi sau  de Malaxa.  cu  zâmbetul  celui  care  preţuieşte  ‐  la  valoarea  lui  exactă  ‐  efortul  celor care adună comori altundeva decât în cer. pe care.  Nae Ionescu şi suspiciunile De această atmosferă tulbure creată în jurul persoanei lui.  Nu ştiu dacă Nae a primit bani de la cineva.  justificare  decât  în  creaţia  lui  de  utilaj  şi  bună  stare  ‐. La efortul lui creator de uzine.  trimis  de  Malaxa. la urmă. Nae Ionescu era  prieten cu Regele. mai târziu.

  Numai  această  din  urmă  rădăcină  face  morala  cu  adevărat  respectabilă. Ea face oamenii cumsecade. Nae Ionescu a fost din oamenii “de peste rând”. mai multe femei. către moarte.  printre  femei.  în  legătura  lui  spirituală  şi  curtenitoare  cu  Maruca  Cantacuzino.  oare.  care  iscodeşte  po‐ sibilităţile  ascunse‐n  fiecare  fiinţă. Şi.<sic et rum” pretinde o coerenţă adâncă. de singura  femeie care i‐a fost soţie.  de  ispitire  a  vieţii  formelor. Dar nu  e  oare  această  alunecare a unui suflet omenesc.faptul de a fi rămas credincios legitimităţii unei legături.  existenţa  lui  apare  ca  aceea a unui meteor care uimeşte privirile. la întemeietorul Schitului “Sfântului Paraclet”?  Să mă ierte Vasile Băncilă. ce‐am făcut atunci cu ea? Am petrecut  În mediul acesta românesc în care despărţirile sunt atât de dese.  mai  degrabă.  “Morala.  din  trecerea  omului  în  viaţă. un lucru nu se poate spune: că Nae Ionescu a făcut vreodată ceva.)  “Am iubit. pentru a găsi. nu s‐a despărţit niciodată ‐ în chip legiuit ‐. şi eu o fată. care-n fapt se sfărâmase de multă vreme. încât un scriitor francez. Nu mai avusesem femeie pân‐atunci! Îţi închipui oare.  prin  complexitatea  mobilelor. căutare pe care John Charpenti‐ er o  descoperea în cartea lui de curând închinată Heloîsei. dar Nae lonescu nu mi‐a destăinuit multe lucruri de acest soi. Era frumoasă. în nestatornicia lui faţă de femei. chiar dacă lumeşte n‐a mai vrut să ştie de ea 6 ?  Fireşte că. printre chipurile de femei pe care le‐a iubit.  piatră  de  scandal. s‐ar înşela tot atât de mult cât s‐ar  înşela şi acela care ar judeca legăturile lui cu treburile acestei lumi prin prisma căutării de arginţi. personal.  are  două  rădăcini:  una. măi. ci ar  vedea. în viaţa lui. mult de tot. nici aici. dincolo de ele. sau măcar de voinţă de a fi coerent în viaţă. Îi face să  fie  ce  sunt.  Femeile Un lucru asemănător se poate spune cu privire la problema delicată a legăturilor lui Nae Ionescu  cu femeile şi a rostului lor în existenţa lui zbuciumată.  După  unele  din  ele  şi‐a  părăsit  casa. care nu îngăduie atingerea anumitor trăsături ale chipului Profesorului.  nu  face. cum mi se păruse că nu mai  văzusem fată pân‐atunci.  Cel care n‐ar urmări. dincolo de lucrurile simple  care  trec  şi  care  caută  o  noimă‐n  toate.  Nu  este  însă  oare  straniu faptul că. un paravan al laşităţii şi o compensaţie virtuală a năzuinţelor pe  care n‐ai avut curajul să ţi le‐mplineşti aievea. pe cealaltă.  în  tovărăşia Elenei Popovici‐Lupa ori în pasiunea lui adâncă.  cu  oameni  atât  de  lipsiţi  de  simetrie  şi  de  stil.  În viaţa lui Nae Ionescu au fost.  care  înseamnă  constrângere  şi  care  izvorăşte din apăsarea semenilor asupra noastră. chiar dacă  s‐ar  spune  ‐  cu  drept  cuvânt  ‐  că  viaţa  lui  nu  poate  fi  dată  de  pildă  oamenilor  de  rând.  Nietzsche  are  dreptate când numeşte.  pentru dânsul.  luând  chip. viaţa lui nu poate servi ca îndreptar pentru omul de toate zilele. pentru vreun alt temei  decât cel ce izvora din convingerea lui adâncă şi din stilul pe care şi l‐a ales în existenţă. despre cea dintâi pasiune a lui. constituie . în Bucureşti. reflexul unui rost vulgar. Ea  ar  constitui.  spunea  el.”  In  societatea  românească. totuşi. (Rog puriştii să  mă ierte. care izvorăşte din  noi înşine şi care însemnează un anumit stil de viaţă. care face pe oameni autentici. 6 . într‐adevăr ‐ în epoci şi cu titluri deosebite ‐. Îmbinarea  aceasta a logicismului care între . un fir călăuzitor al peregrinărei lui în căutarea feminităţii. care te pune pe gânduri.  unit  cu  setea  nesecată  de  “experienţă”. Şi după mai multă sau mai puţină stăruinţă din partea mea. în această privinţă. pentru Cella Delavrancea?  Preludiu E stranie mărturisirea pe care mi‐o făcea odată.  o  formă  a  aceleiaşi  căutări  de  absolut.  pentru  altele  şi‐a  frânt  rosturi  şi  veleităţi. este o problemă grea decât rezolvarea celor mai subtile dificultăţi ale protocolului diplomatic .  spre  a  le  face  să  se  istovească.  la  un  curs. Alta.  prin  multiplicitatea  planurilor  care  se  îmbină‐n  ea. miezul lor neschimbător. Şi am dorit‐o. ajuns ministru plenipotenţiar. pentru omul  “cumsecade”. de la urmă.Nae Ionescu şi morala omului de rând Orice s‐ar zice. cum s-a spus despre Nae Ionescu. de  nici o însemnătate şi de nici o învăţătură?  Un lucru m‐a impresionat totdeauna când m‐am gândit mai mult la Nae lonescu: asemănarea lui  izbitoare cu Abelard! Nu numai în privinţa poziţiilor lui filosofice ci în toate veleităţile lui.  prin  dimensiunea  şi  calitatea  lucrurilor  angajate  în  această  existenţă  ‐  fără  comună  măsură  cu  existenţa  obişnuită  a  oamenilor ‐. în toată această peregrinare. dar nu suntem oare aci în probleme de limită?  Ce‐a  căutat  Profesorul  în  pasiunea  lui  efemeră  pentru  Ileana  Baston?  În  flacăra  lui  arzătoare  pentru  Ştefania  Zottoviceanu. în tinereţe.cel puţin un simptom de coerenţă. mi  s‐a dat.  pe care le condamnă‐n bloc.dacă nu altceva . din partea unui om despre care se pretinde c-ar fi fost “frivol”. spunea că întocmirea unei liste de invitaţi la un prânz.

 cu freamătul unei simţiri adânc femeieşti. convorbire pe care. despre care eu am scris că mi se pare  că şi‐o clădise aidoma după sufletul lui.  altădată.  de  mai  multe  ori. prin iubire.  Domniţa  n‐a  contribuit  cu  nimic? La rădăcina acestor veleităţi de “parvenire”.  scara de  lemn  învârtită  în  spirală. din amintirile pe care mi le‐a dat ea să le  citesc şi din cele ce mi‐a spus Mircea Eliade.  spre  iatac. care era de faţă când Nae Ionescu îmi povestea acest lucru ‐ prins de  demonul literaturii ‐ a şi închipuit o nuvelă: Noapte albă! Ce va fi făcut adâncul acestei experienţe. nu stă oare tocmai influenţa ei? M‐am  .  poate.  scrisorile.  aşezată  la  picioarele  marelui  divan. Noapte de care‐mi aduc aminte. pentru regina Christina?  Faptul  să‐l  fi  ispitit  cumva  pe  Nae  Ionescu?  Cine  ştie?  Nici  în  alte  domenii  nu  s‐a  sfiit  să  prefer  ‐  în  pofida  lui  Cavour  ‐  îndeletnicirea  de  “curtean”.  s‐a  reţinut  ‐  ca  arhanghelii  tradiţiei  bisericeşti  ‐  la  marginea prăpastiei? Lucru ciudat! Despre casa lui Nae Ionescu. până la urmă.  desigur.  ostentativ. între noi.  fără să mă ating de ea. din cele ce am văzut şi am auzit. băieţeşte? Legarea intuitivă a iubirii de alte rădăcini decât de  pofta trupului.  perna  pe  care  maestrul  Enescu  a  văzut. tulburarea asemănătoare aceleia care am văzut că a cuprins şi pe cealaltă  inimă care s‐a apropiat de el? Arderea de tot din ultima gravură a Soarelui lui Masereel? Poate. ca acum. pe  care Nae Ionescu o povestea.  Fapt  e  că  nu  se  sfia  să  arate  că  trăieşte‐n  umbra  ei. Şi îi opune vremea fericită. îndată după ruptură.  ca  şi  Voltaire.  aceluia  de  îndrumător  al  majorităţii  parlamentare.  Oricum. aşa cum ţi se arată încă.  pe  unde urca. Eliade. în preajma ei. Domniţa are o judecată aspră.  mai  târziu.  articolele.  asistând  neputincioasă  la  drama  de  autocombustiune  şi  de  autoconsumare  a  fiinţei  lui. oare.  Şi  acum.  în  aceeaşi  odaie  de  la  “Luminiş”.  într‐o  seară  Diavolul şezând turceşte.  Nae Ionescu o va fi iubit? Sau numai va fi încercat. ca de o lumină  mare ‐ pe care numai mult mai târziu a izbutit s‐o fixeze în ceva ‐ însă i‐a ars aripile!  Fugă Dar cu Maruca Cantacuzino.  pentru  el. la Vittenberg. şi‐n care mie mi s‐a părut că am regăsit forma sufletului lui din  urmă. a fost fixată de ea.  în  această  amplificare  şi  îmbogăţire  de  planuri  a  vieţii  lui. pe zidurile  Patriarhiei.  Ori. “Filosoful Nae”. dac‐ar fi.  datându‐şi. al primei lui dragoste.  cărora nu toţi partenerii le‐au rezistat. zidul în care a rămas urma călimării pe  care Luther a aruncat‐o‐n capul Diavolului ce venise să‐l ispitească. privind‐o cu adoraţie. e vrednic să fie reţinut aci. O socoteşte fapta unui parvenit. A rămas pentru totdeauna orbită. luând chipul lui Nae Ionescu şi încercând să‐l scoată din sărite. de a străpunge zăgazuri neîngăduite şi  de a face lumină în întunerec.  La  “Luminiş”  ţi  se  arată  încă. stau  pe gânduri: îi va fi lăsat şi ei.  Amintirile  fixate  de  ea.  de  fixare. experienţa reînvierii genului de  existenţă perimat. destăinuindu‐mă şi pradă entuziasmului. din  turnul  colţului  de  miazăzi  al  casei.  îmi  place  să‐mi  închipui.  discret. episodul mărturisit de el. în  care ‐ cuc.  femeia  cugetată  şi  stăpână  pe  ea.  Amintirea ei despre el? Luciferică! Tentaţia lui demonică.  chemarea şi nostalgia altei vieţi? Sau a fost numai un vecinie prilej de frământare. hotărât.  după  ce  am  citit  amintirile  Domniţei.  A  simţit  oare  nesaţul de absolut din el şi i‐a judecat influenţa nefastă? Cel puţin aşa judecă influenţa lui faţă de alţii. zburat din cuibul propriu ‐ Nae Ionescu era numai o pasăre pe cracă!  În  prefacerea  aceasta  a  Profesorului  nostru  de  până‐n  1925.  în  naufragii  sufleteşti. al filosofului de casă? Gravul Descartes. ca în simbol. că interpretarea aceasta luciferică a fiinţei Profesorului nu e o impresie singuratecă. vedenia.  de  la  Schitul  Goleşti. ca de cea mai mare biruinţă a mea spirituală!  Am petrecut toată noaptea lângă ea. Pricepi tu asta?”  Dacă nu mă înşel. ajuns acasă. fără altă împlinire  decât  singurătatea  conştiinţei  propriei  fiinţe. aş putea încerca să reconstitui lucrurile. Dar. în scris. despre o convorbire pe care a avut‐o cu Nae Ionescu în  hallul Hotelului Athenee Palace. care va fi fost temeiul legăturii lui spirituale? Nu am de la el nici o  mărturisire despre ea.  Ce‐i  va  fi  cerut? Absolutul? Şi ce‐i va fi lăsat? De când am cetit aceste însemnări şi am descoperit. n‐a dansat.  Fost‐a.o noapte albă.  dragostea  de  aci  un  mijloc  de  depăşire  a  sa  proprie  şi  femeia  simbolul. Eliade a notat‐o  întocmai. ca piatră de  început.  Ceea  ce  impresionează  mai  mult  în  acest  text  este  sentimentul  dureros  de  compătimire  al  femeii.  unde‐l  adăpostea  dânsa.  Fapt  este  că  ecuaţia  legăturilor  lui  feminine  s‐a  sfârşit.  Despre  legăturile  lui  cu  Ştefania  Zottoviceanu  nu  ştiu  altceva  decât că  a  fost  atrasă  de  el  ca  un  fluture de o flacără. în vecinătatea căreia a luat foc.  un  semn  de  regăsire.  sentimentul  zănatic  al  neputinţei  dezlipirii  de  propriul  său eu? Greu de răspuns.  sunt.  în  cel  care  a  devenit  Nae  Ionescu  după  aceea. a frumuseţii cea dintâi sau bucuria de a răpi cununa‐ nfrânării? N‐aş putea spune.

 pe care.  Mă‐ ntrebam: “Ce va fi având deosebit. regina Maria. mai ales.  croitorul.  din  1930.  nu  mă  puteam opri să n‐o privesc pe sub ochi.  Menuet N‐am cunoscut decât prea puţin pe d‐na Popovici‐Lupa. un fel de viaţă dispărut cu secolul al XVIII‐lea. pantofi cu copci.întrebat  uneori!  Un  fapt  e  sigur. Nu explică sentimentul dureros  care se desprinde din amintirile ei.  poate  seduce  îndeajuns  pe  un  veşnic  căutător  de  forme  de  trai.  menită  să‐l  petreacă  şi  să‐l  apere  ca  din  altă  lume.  un  Voltaire.  Viaţa  politică  luase  întorsături  nebănuite. la mare.  le‐am socotit legate mai mult de politica lui. dar nu se  mai  potriveşte  îndeletnicirilor  noastre  de  astăzi.  Îl  socoteam. pianistă  de mare talent. este sigur..  vorbind  despre  Moda  în  filosofie. nu poate explica totul. guler şi  manşete de dantelă. de  altfel. cu care dânsa era prietenă. O ştiam foarte deşteaptă.  Fire  streină  de  a  lui. se poate.  care  avea  ceva  din  înfăţişarea  aeriană  şi  tare  a  unei  divinităţi  germane. Fără să vreau.  care  avea  renumele  Marucăi.  aristocrata  cu  sufletul  rămas  tânăr. în haine de catifea.  se  înmulţesc.  Începea.  moralmente. Alături de Profesor era acum  Cella Delavrancea. Dar că aristocraţia ei a  avut  asupra  lui  influenţa  pe  care  o  are  întotdeauna  asupra  intelectualilor  porniţi  de  pe  alte  trepte  sociale (Am uitat oare legătura lui Balzac cu doamna de Castries?). d‐na Popovici‐Lupa mi‐a rămas în amintire ca un înger  păzitor. viaţa “filosofului de  casă”.  Încercarea de a retrăi. o fiinţă  preţuită  de  maestru.  pe  care  au  trăit‐o  un  Leibniz.  Allegro şi final Mai târziu. în  vreme ce Domniţa. împreună cu Titu Devechi. De ea am auzit vorbindu‐se. cu pantaloni “Prince  de Galles”. întinsă după paravan. pardesiu.  în  1938.  îşi  arată  raglanul  de  lodden  beige:  “Măi. silit să‐şi exercite degetele mâinii stângi pe o bucată de lemn. dintre prietenele lui Nae Ionescu. pe care Mircea Eliade l‐a  însemnat  în  termenii  gravi  ai  eşecului unei aventuri  spirituale. îmbrăcat ‐ ca şi acel Francis Bacon. curtean al reginei Elisabeta. sensul legăturilor ei cu Profesorul Nae Ionescu..  în  exemplele  de  judecăţi  pe  care  le  dă  la  cursul  de  logică.  un  Descartes. De aceea. de la început.  în  vremea‐n  care  Profesorul  era  prigonit  şi  i  se  pusese‐n  joc  catedra. în baie. în cuterul pe care‐l cumpărase.  “Ştii  că  m‐am  făcut  marinar?”.  albaştri.  prin  Vălenii. şapcă. la ruptură. ascendenţe boiereşti. atunci. “Nu că n‐ar fi mai frumos acest costum ‐ adaugă el. întunecarea ei vremelnică după ruptură. deci. cu interesul firesc pe care‐l stârneşte. cu părere de rău ‐. femeia asta?” Mă impresiona. unui discipol. ciorapi de mătase. dar amestecată într‐o mulţime de evenimente ale vieţii de la Curte. ea a venit la mine să‐mi ceară. decât de vreun sentiment adânc!  Acum  Profesorul  devenise  influent. cu marea lui duşmană.  Încep  să  circule  poveşti  admirative  despre  hainele. am aflat că şi povestea Elenei Popovici‐Lupa se sfârşise.  în  tovărăşia  Elenei  Popovici‐Lupa.  ce  zici  de  ăsta?”. nu mai voia să audă muzică şi nici să mai vadă lumină! Şi nu  explică.  mi‐a  spus  atunci  Nae  Ionescu.  atunci.  mai  ales  când  aceasta  a  luat  locul  cuiva.  vin  cele  dintâi  preocupări  ale  lui  de  eleganţă  vestimentară.  un  Rousseau  sau  un  Grimm. îl detesta ‐.  dar  ştiu  că.  Că nu aceasta va fi fost esenţialul influenţei Domniţei asupra lui. a gândirii şi a expresiei artistice a vremii! Dar această curiozitate reciprocă a doi  oameni.  pentru  el.  fata  cu  părul  roşcat  şi  ochii  de  oţel. să mă ocup de publicarea cursurilor  lui.  Din  vremea  legăturii  lui  cu  ea. statornicia grijei sale pentru  el.  de  altfel.  şi  totdeauna  exaltat  ‐  deşi  oarecum  factice  ‐.  în  lecţia  lui  de  deschidere. în 1933. ceea ce s‐a petrecut în sufletul lui Nae Ionescu.  unui  naufragiu?  Naufragiu din care Profesorul nu s‐a liniştit decât treptat. suferinţa pe care se zice  că ar fi impus‐o Maestrului.  La  ziar. cu pantaloni scurţi. răspunzător de multe lucruri tulburi petrecute în viaţa noastră publică de după 1932.”  Aluziile  lui  la  “Gică  Christescu”.  Îmi aminteam mai ales rolul pe care i‐l atribuise mareşalul Averescu în memoriile lui în legătură  cu relaţiile sale din timpul războiului. cu oarecare teamă.  Nae  Ionescu se evocă pe sine.  de  care‐l  lega  o  rudă  a  lui.  pe  care Nae  o  asemăna.  după  1928.  Vorbindu‐i. Fapt este că nepotul lui  Niculae  Ivaşcu  din  Bărăganul  Brăilei  îşi  căuta.  pentru  a  lămuri  legătura  lui  cu  Maruca  Cantacuzino. din două genuri diferite de existenţă. în contrast cu duritatea aspră a ochilor ei albaştri şi cu frăgezimea fiinţei sale.  despre  cămăşile şi despre batistele lui! Comisarul Stan Ionescu îl fotografiază la Snagov.  şi‐n  care  străbătea  acum  Marea  Balcicului  în  lung  şi‐n  lat. de  întorsătura machiavelică pe care o luaseră evenimentele interne de la venirea la putere a liberalilor:  . ca pe toate femeile prietene ale lui Nae  Ionescu.  vremea  tribulaţiunilor politice din ultima perioadă a vieţii lui.  spre  aristocraţia simţirii.  Apostol.  N‐am desluşit.

 ca toate surorile. sau din ce avea la inimă acesta.  atent.  Am  căutat  să‐mi  întipăresc  totul  din  odaie.  Şi‐n  prezenţa  aceasta  ‐  descoperită  prin  contrast  ‐  desluşeam  acum.  M‐am  uitat.  câtă vreme Nae Ionescu rămăsese în fapt. din care nu fusese. când pune drag în ce face ‐.  mi‐am  amintit  impresia  asemănătoare  pe  care  mi‐o  făcuse. florile risipite‐n glastră.  Numai  biblioteca  lui  şi  tabloul  din  perete păstraseră încăperii atmosfera gravă.  din  legenda  lui  Peer  Gynt.  te  făceau  parcă  s‐aştepţi  să  vezi  ţâşnind  un  stol  de  rândunele.moartea lui Duca.  în  sfârşit. Deşi toate lucrurile erau la  locul lor. îşi relua locul. fusese spart şi aruncat afară‐n cioburi. declarând că n‐au nici o bănuială. pe o etajeră. transfigurat de  Miliţa Petraşcu ‐ ca totdeauna. de ciuda  inconoclastă a surorii lui. casei. ieşit din mâinile Miliţei. dreaptă ca o remuşcare.  Racoveanu.  armonia.  În  casa  omului  acesta.  din  cadru:  clavirul  la  mijloc.  “Un  şantier  în  care  nu  mai  auzi  ciocane.. un alt prieten neîmpăcat.  în  jurul  casei. potrivnică ‐ cel puţin pe planul rânduielilor lumeşti ‐.  straniu. de afară.. când mă auzea făcând rezerve  faţă de unele atitudini ale lui. se indigna împotriva mea. cel puţin stăpâna gândurilor lui până la urmă. pe care eu le socoteam bune. în hall.  A venit. de clarobscur.  Am reintrat în casă iar ‐ cum am mai spus ‐ în ziua morţii Profesorului. cu cutele  Minervii  pe  frunte. perioada tribulaţiilor din ultimii ani ai domniei regelui Carol al II‐ lea.  de  lumină. şi pe care înţelegea s‐o cârmuiască cu acelaşi spirit  de  cerbicie  aprinsă  cu  care  izbutise  să  facă.  Instinctiv.  Influenţa  ei  se  revărsa  aci  din  plin. bustul femeii iubite domina atmosfera casei. laolaltă.  bine. care.  aspru. decât felul ei de a  şi‐l închipui mare.  voind  parcă  să‐mi  risipească  un  gând  care  nu  se  formulase. în această casă. forţa care ţinuse legate.  de  linişte.  mama  copiilor  lui.. în acest timp.  ca  Solveig. ori ca o statuie grecească.  .  la  căpătâiul  peregrinului.  “Totul  s‐a  petrecut  normal. pe masă: bustul. legiuit: vir unius uxoris. Bustul. dintr‐o dată. Plecase din casă odată cu sufletul lui.  soţia  lui  Nae  Ionescu. să iasă din clavir. în care acum ajunsese stăpână. fiecare pe alt drum. clavirul din care aveai impresia că nu‐ncetase orice sunet.  când  l‐am  văzut  la  el  în  casă. dacă nu  stăpână aici. pe care rânduiala lumii acuma o îndepărta  de el.  Ce a‐nsemnat influenţa Cellei Delavrancea în viaţa lui.  Etajera era goală. a vieţii lui de mai‐nainte.. plutea  acum  o  atmosferă  de  dulceaţă. cu puţin timp înainte să atingă marginile. în negru.  Aci. apoi. să pună ordine în lucruri. care era credincios lui Nae Ionescu în toate şi care nu admitea să pui la‐ndoială nimic  din ce făcea. refuzând să admită altceva din el.  Atmosfera  amintea. pretutindenea. întins. Pereţii albi.  sta‐nmărmurită. fugise parcă pe fereastră!  În uşe. cu toate acestea.  Îi simţeam totuşi fiinţa prezentă ‐ mai viu decât a tuturor celor de aci ‐ rătăcind imaterial.  Bănuiam  ceva?  “Nu  e  nimic”...  Vestigiile  lui  Marcel  Iancu. după moarte.  Un  procuror  a  venit  azi‐dimineaţă  să  ceară  trupul  pentru  autopsie. zăcea acum.  mi‐a  răspuns  sora  lui.  de  mult. apoi liberarea lui. ea nu mai avea nici o parte. ca un fel de fugă contrapunctată.  m‐am  apropiat  de  perete. concretă.  Pe patul din odaia de culcare. am început a desluşi abia în  1940.  Maruca  Cantacuzino!  Fără  să  vreau. exaltarea anumitor sentimente ale tineretului şi sterilizarea al‐ tor tendinţe politice ale lui. până ieri. toate lucrurile din această casă.  Stolul de păsări pe care‐l aşteptai. O schelă din care meşterul a plecat”.. trandafirie şi bălaie.  din  copiii  lui. dincolo de pragurile vieţii lui. aveam parcă  dovada.  Oare nu ne  zicea  mereu  Nae  lonescu:  “Mai  lăsaţi‐o.  revenită. Iar Nae Ionescu mă întreba. în prezenţa amară.  aspru şi  ne‐mpăcat. La aceea care fusese.  biruindu‐şi  plânsul. în amintirile ei despre Nae Ionescu.  clădită în afara ei. casa părea acum dezacordată. nici această “euforie” a lui de la sfârşit  nu  trebuie  să fi  fost  starea  lui  cea  de pe urmă. redevenită gravă‐n simplitatea ei austeră. trupul  lui  spart.  florile. care părea de  acum că voiesc să plece. La starea lui. ca o‐ ncordare. pentru Profesor. iarăşi un  caracter grav. Copiii l‐au refuzat.  din  care  nu  mai  găsise decât trupul. niciodată înlăturată. ultim? Să fi  fost gata a muri? E ceea ce afirmă.  “florile  de  băieţi”  cu  care  Profesorul  se  mândrea la curs!  Dualitatea aceasta de planuri pe care o intuiam în prezenţa ei dădea. privitoare la această vreme.  Lângă masa lui de lucru. ca un suflet.”  Gândul meu aluneca acum iarăşi la bustul spart. Erynie răzbunătoare. arătându‐l:  “Frumos lucru! Nu?”  Să se fi împăcat oare Nae Ionescu cu sine şi cu viaţa? Să fi atins echilibrul lui definitiv. iar aceea de  faţă părea neobişnuită.. în fond. Locul ei! Locul ei. a lui Vintilă Brătianu. încerca. rămasă aci. a soţiei lui în casă.  la  buletinul  din  Perete  şi  la  reţetele  de  doctorii  care  înregistraseră  mersul  boalei. în care tema absenţei era cea familiară.  Şi.

  cine ar tăgădui‐o. la Domniţa.  nerevelantă  pentru  fiinţa  lui  esenţială. Să‐şi taie haina  la Gică Christescu şi să o spuie la curs. mai uscat ca de obicei. ar vrea să se simtă de alţii că este şi că  este “un tip bine”!  În starea asta. ca  toate?  Sfiala  mă  împiedecă  să  smulg ceea  ce  mi  se  pare că rămâne taina unui suflet. cu şapcă. aspectul pe care‐l ia vanitatea la copil. s‐ar înşela. unde Nae Ionescu.  Amfiteatrul  “Ma‐  iorescu”. Profesorul a venit la catedră.  nedezlegate. în sufletul altora. adversarii.  la  îmbulzeală. omul căruia îi place să se arate.  de  la  el. Aplauze. în realitate. Delir.  voi  povesti  aci  iarăşi  un  fapt. ar minţi. prinsă de reflexul “bucuriei de glorie” a omului “cu succes” au  exploatat‐o. când Stan Ionescu ‐ poliţaiul care i‐a fost devotat ca un câine credincios  şi după moarte ‐ a venit la mine‐n cabinet.  Maruca  Cantacuzino  a  păstrat. a încercat‐o Nae lonescu? Cred că. făcută în parc.  vreodată.  despre  care  am  scris  aiurea.  poate.  chiar  dacă  ea  trădează  ‐  nu  fără  folos  pentru  cunoaşterea  lui  ‐  un  aspect  “omenesc”  al  existenţei lui. E grozav de bine! Parcă‐l vezi. punând scaunul pe catedră şi începând să propovăduiască “naţiunii”. croit impecabil. mă. la Snagov. asta e de  la  Paris”.  mort..  fapt  care  mă  face  să  urăsc  portretul  lui  de  la  Snagov  şi  să‐l  consider  drept  o  “caricatură”.  cu  un  glas  pe  care  nu‐l  mai  uit:  “Socotesc  că  v‐aţi  adunat  aci. dar care. de cele ce spune şi ce face.  Ispita succesului Ea lua uneori.  Voi  şti  oare. Apostol Pavel ‐ nu putem vedea aci decât ca‐n  cioburi de oglindă!    ***   Am desluşit câteva elemente ale dramei iubirii şi prieteniei în existenţa naeionesciană?  Gloria Dar gloria? Răsunetul acesta spiritual. îmbrăcat în haine sure. în personalitatea lui. Şi aceste peceţi stăruiau acum. pofta trupului. la el.  mai  ales. Există chiar.  studenţi  pe  bănci. ne simţeam smulşi din noi înşine şi furaţi de entuziasmul general. haina‐mbrăcăminţii.  să  mărturisească  şi  alte  bucurii. Un val mare de elan cuprinsese sala. personalităţii.. Mai presus de orice. ca şi Fichte  odinioară. a rămas în picioare şi a ridicat dreapta‐n sus.  petrecut  prin  1934. marinar.măi.  Este chipul omului satisfăcut de succesele uşoare.”  Această latură a personalităţii lui.  care  e  adevărul  întreg?  Voi  şti.  Deodată.  lăturalnice. Cine ar tăgădui existenţa ei. să vadă că se  face caz de el. era o poruncă de oprire.  să‐şi  mărturisească  bucuria  pentru  slobozirea  Profesorului  şi. tot aşa cum sugrumase. care străbate vizibil până într‐unele fotografii  ale sale. cu pantaloni Prince de Galles şi  cu pardesiu gris.  Veniseră. ce‐s legate  de o mână de pământ”.  Forfotă  mare. Ştii.  Studenţi  în  picioare. cu ale tale. o faţetă pe care am numit‐o “Gică” ‐ pentru că  reaminteşte felul de a fi al unui anumit tip autohton ‐. c‐un gest pe  care sala l‐a interpretat ca un “salut”. S‐a uitat în jurul  lui  şi  a  spus.  Pentru  a‐nţelege  chipul  în  care  Nae  Ionescu  se  purta  cu  “succesele”  lui  adevărate  şi  caracterul  radical şi aspru cu care sugruma ispita spre vanitate.  Nu m‐a uimit..  Cântece.  unde mă aflam.  Ulise printre sirene Era în primăvara anului 1934.  M‐a  uimit  să  văd  că  la  Sinaia. mai amarnic. sau  numai  un adevăr  împărţit. cu genialitatea. Trepidaţie.  spre  a  vă  . Pe lume trebuie să ai peceţi”. ca şi  ochii lui: Nae Ionescu. Din mijlocul ei. Pe oricare altul.  dac‐a  fost  un  adevăr  întreg. Să poarte cămăşi de mătase şi să le arate: “Uite.  o  fotografie mare. la Snagov..  Nae  Ionescu  îşi  redeschidea  cursul.  Agitaţie. îl am fotografiat în  «mărime naturală». împotriva lui. uşa se deschide şi apare în prag. ori  bereta cu panglică. Dar cine ar vedea în ea altceva decât ceea ce poetul numeşte “mici mizerii.  Dar nu. lumina care  te scaldă când te oglindeşti în ochii celor ce te privesc cu admiraţie. de asemeni.  plin  până  la  refuz. îl şi  vedeam răpit de val. răsfrângerea ta. s‐a lăsat fotografiat printre mesteacăni. omul nu se sfieşte să‐şi adauge. ar minţi şi ar trăda omenescul din  Nae Ionescu. la minister.  la  “Luminiş”. şi mi‐a spus: “Coane Mirceo.  atât  de  mulţi. lung. cândva. când îşi arată hainele noi. lângă trupul lui. din care ‐ vorba sf. mai târziu.

 puţini.  Reciproc.  Ascultătorii.  Cu  unii. care străbătea în cursurile în care Profesorul se referea sau discuta idei de ale lui.  ori  au  avut  un  caracter  ocazional.  Din acest grup. cu diverse titluri. sensul precis. a dobândit. de ispita nici unei vrăji. A apăsat pe acest cuvânt şi a  continuat. O singură aluzie. Şi ce deosebire de “soi” era între acest  om şi marea masă a celorlalţi. pentru cultura românească. însuşi.  generaţie  cu  anumite  caractere  bine  determinate. Câţiva. veniţi de la alte treburi.  într‐un articol scris la o aniversare a revistei “Gândirea” că.  citându‐l. de mai multe ori.  legăturile  au  fost  politice. de  astă dată. a făcut o lecţie de riguroasă ţinută abstractă asupra subiectului propus.  care. s‐a ocupat. Grupul de la “Ideea Europeană” Adevărul e că Profesorul a fost.  Cei  mai  mulţi  din  aceştia  erau  prieteni  din  tinereţe  şi  legătura  cu  ei  data  din  epoca  de  închegare  a  personalităţii  lui. din generaţia lui.  a  stârnit  oarecare rumoare în sală. în care toate rezistenţele se năruiesc din calea celui care a biruit şi. şi care îşi închipuiau că Profesorul le va vorbi despre lucruri  mai  concrete  şi  mai  aproape  de  ale  lor.  dacă  nu  se  ia  în  mână. şi pe  unii  din  ei. care.  la  un  moment  dat.  legaţi  de  amintirea  lui.  Natura  acestor  legături  a  făcut  ca  profesorul  Onicescu  să  fie  mereu  alăturea  de  el. făţiş. pentru Profesor? Şi ce ne învaţă ea cu privire la Nae Ionescu?  Generaţia lui Nae Ionescu.  în  anumite  momente  poate  fi  “îngust”. în mijlocul tălăzuirilor.  de  el.  şi  semnul  acestei  legături este că îi regăsim alăturea de el. în viaţa unui luptător. şi biruinţa. dacă nu.  din  prelegerea  trecută.  şi  mulţi  nu  s‐au  putut  stăpâni  să  nu‐şi  mărturisească  mirarea.  a  fost  legat  permanent.  din  lăuntru. printre cei dintâi. toată viaţa lui. Şi Nae Ionescu.  am  aflat  pe  profesorul  Oni‐  cescu  şi  chiar  pe  bunii  elevi de ai lui. pentru noi.  la  sfârşit.  în  care  învingătorul  nu  se  mai  poate  defini  faţă  cu  nimica  din  afară  şi  nu‐şi  mai  poate  deosebi  fiinţa  de  faptă. Fără să vreau.  Prietenii Alături  de  putere. ca un căpitan de corabie.  în  timpul  vieţii.  fireşte.  În clipa aceea însă. ocupanţi ai arenei vieţii noastre publice. matematicianul profesor Octav Onicescu.  determinat  de  anumite  contingenţe  şi  s‐au  desfăcut  odată  cu  acestea. mai tineri decât el. Gestul lui destăinuia un refuz  aristocratic al seducţiunilor uşoare: oroarea confuziei de planuri. dispar.  şi.  De  alţii. înconjurat de un mare număr de prieteni. încă nu s‐a lămurit îndeajuns. Singur şi sigur în  mijlocul forfotei din jur. Nae Ionescu avea pentru  el o mare admiraţie.  să  vă  arăt  deosebirea  ce  există  între  structura  spaţiului  nostru  şi  structura  spaţiului  matematicienilor”. Cei mai  mulţi.  îşi  pierde  conturul  fiinţei  în  risipă  şi.  Şi. mai în vârstă şi foarte numeroşi admiratori. referindu‐se şi comentând unele idei de ale lui Nae Ionescu.  se  cuvine  să  ne  oprim  şi  asupra  popasului  pe  care‐l  constituie.  Ia  ceasul  acela tulbure şi straniu.  Aşa  am  aflat  noi  întâi. odată cu  ele. din faţa lui. Cred că  lui Onicescu îi datora Nae Ionescu o parte însemnată a orientării lui în matematicile contimporane şi  interesul  permanent  pentru  problemele  acestora. în ochii tuturor.  chiar  după  moarte.  Au  ovaţionat  chiar. ca Grigore Moisil. să precizeze poziţiile ei faţă de noi. la ceasul acela de primejdie metafizică ‐ ceas idealist prin  excelenţă  ‐.mărturisi bucuria de a revedea pe profesorul Dumneavoastră de Logică”. de poruncă.  de  iubire  şi  de  glorie.  schimbând  tonul:  “Ne  rămăsese.am văzut pe Nae Ionescu aşa cum a fost totdeauna: om întreg.  au  rămas  nedumeriţi.  În ceasul acela. prin toate îndeletnicirile lui succesive.  Au  aplaudat. trebuie pomenit..  Octav Onicescu Legăturile lui Nae Ionescu cu profesorul Onicescu erau vechi şi trainice. oricât de îmbietoare.  m‐am gândit la “nedumerirea de după victorie” de care scria cândva Mircea Eliade: la ceasul acela de  cumpănă. eu am înţeles ce va să zică un om tare. stăpân pe cârmă. decepţia. Dar Profesorul a potolit‐o cu acelaşi gest făcut cu mâna dreaptă.  din  vremea  primelor  lui  încercări  publicistice  de  la  “Noua  Revistă  Română”  şi  apoi  de  la  “Ideea  Europeană”. Am încercat să arăt mai demult. Era manifestarea bărbătească a unui  spirit care nu se lasă abătut din calea lui.  spre  marea  suprindere  a  celor mulţi.  Ce‐a‐nsemnat oare ea.  asupra  “spaţiului  nostru”. acest grup a constituit o gene‐ raţie  intermediară  între  a  “Semănătorului”  şi  a  noastră. faptul prieteniei.  în  care  zeii  geloşi  ţin  sfat  dacă  trebuie  sau  nu  să  răpească  omului  rodul  faptei.  odată cu ea.  Dar  au  plecat  dezamăgiţi.  iar  după  moarte.  fiind  prietenul  tuturor  .  Ce  a  însemnat  acest  grup  de  oameni  adunaţi  în  jurul  profesorului  [Rădulescu‐]Motru  încă  dinaintea  Războiului  de  întregire. hotarele realităţii.

Theodorescu Un alt om din acelaşi grup. interpretul de mai târziu al lui Ipingescu. cum era. lovit. Scria regulat.prietenilor lui Nae Ionescu şi depozitarul intenţiilor lui. a părăsit redacţia în momentul succesului. foarte priceput şi devotat  lui Nae lonescu: Albu.  împreună  cu  el.  Titu Devechi şi redacţia “Cuvântului” Un  alt  prieten  bun  al  lui  Nae  Ionescu  a  fost  Titu  Devechi.  Davidescu. la care ţinea de asemeni mult  Profesorul. Restul redacţiei “Cuvântului”  împărtăşea  mai  puţin  această  admiraţie  pentru  bărbatul  frumoasei  şi  inteligentei  actriţe  Marioara  Zimniceanu. ca  spiritul rector al celor călăuziţi de dorinţa păstrării vii a amintirii Profesorului lor.  în vremea “încercărilor” Profesorului. Cum am spus.  deoarece. Om dezgheţat. şi comanditar al acestuia. aducea  parcă în redacţie o replică a chipului lui Nae Ionescu. pentru el.  cu  glasul  lui  tocat  şi  râzător. “Perpessicius”.  schimbând. şi s‐a înrolat la “concurenţă”. că. ca un acord major căruia i‐ai fi pus bemol la terţă. dar la a cărui mână de  lemn. nu neasemănător fiziceşte. în “caseta” ziarului.  pe  care  eu  nu  le  ştiu  decât  pe  apucate.  deopotrivă. modulat  într‐un alt plan de umanitate. care.  Secretarul de redacţie Secretarul de redacţie era un ovrei bătrâior. tovarăş de birou şi sfătuitor zilnic al Profesorului.  redacţia  “Cuvântul”  mai  număra  pe  ziaristul  şi  dramaturgul  Alexandru  Kiriţescu. care aflam interes în tot ce era legat într‐un fel. prin bonomia lui rotundă. a  cărui ediţie monumentală a operei lui Mihai Eminescu nu îl consacrase încă.  îmbătrânit  şi  puţin  acrit. văd.  N. Theodorescu. s‐a lepădat de el. de asemeni. cu ochelari şi cu albeaţă.  făcând  parte  din  “tineret”. mai tineri.  pe  Vladimir  Ionescu.  cu  cealaltă. socotindu‐l un fel de ratat de geniu. mai târziu. pe cât ştiu. de timpuriu.  Îl  văd  cu  o  foarfecă  într‐o  mână  şi. oricât de vag. în epoca de apogeu a conducerii lui Nae Ionescu. prefăcând mereu materia pentru tipar. Titu Devechi este  cel mai în măsură să ştie adevărul cu privire la gândurile şi faptele lui Nae Ionescu. de o boală nevindecabilă.  articole culturale şi articole politice.  director  la  ziar.  Perpessicius Mai număra redacţia. pe criticul literar. iubitor să dea “şuete”  în redacţie şi să tragă sfori afară. o  admiraţie specială.  vărul  Profesorului. Davidescu Tot  aci. atât de onest şi de sobru. de Profesor. credincios maximei cunoscute.  alături  de  cei  de  mai  sus. oarecum infatuat şi preţios.  tuşind  sec. Nae Ionescu  făcea mare caz de el şi.  care  scria.  şi  târându‐şi  piciorul prin birou.  Theodorescu. dar care. cum îi zicea Nae Ionescu. aceştia.  am  cunoscut  pe  poetul  N.  şi. însemnând formatul literelor în care  . de elevii acestuia.  Alexandru Kiriţescu Pe  lângă  ei. de aceea. Vladimir Ionescu şi Ghibericon Încercând să evoc redacţia “Cuvântului”.  fusese coleg de redacţie cu Nae Ionescu la “Noua Revistă Română” şi Nae Ionescu avea.  nu  eram  admis la sfaturile secrete ale “marelui sinedriu” al ziarului. articolul politic. pe  care‐l  comenta  în  redacţie.  din  când  în  când. la suspendarea “Cuvântului”.  ce  înlocuia  pe  cea  pierdută  în  războiul  trecut  (de  unde  şi  pseudonimul.  Rudele. spre a  pleca în streinătate consilier de presă.  artistul Ghibericon. a făcut să fie considerat.  care  însemnează:  “încercatul”).  şi  uneori  şi  pe  fratele  acestuia.  o  vreme. mai târziu.  când  un  creion.  Acesta  era  autorul  unui  roman  de  moravuri  bucureştene  din  vremea  neutralităţii. a trecut în redacţia “Prezentului”  lui  Madgearu. Cel puţin aşa vedeam  lucrurile noi.  “Dandu”. din perioada de  după  1930. pe care Nae Ionescu l‐a preţuit mult. cu multe legături. elegant. ciracii acestuia i‐au reproşat. priveam noi.  Dem. este gazetarul şi scriitorul Dem. lui Dem. dar parcă.  când  o  pensulă cu gumă arabică. care. socotindu‐l ca pe un adevărat şef al generaţiei sale. cu respect şi unii chiar cu secretă admiraţie.

 cronicarul sportiv Rinea şi alţii.  legat  de  familia  Profesorului.  Nu  pot  uita  stăruinţa  cu  care. ca un câine ciobănesc. într‐adevăr.  Mihail  Sebastian.  plin  de  orgoliu. la studii. Racoveanu dezlănţuise. încât. a venit la mine să roage să am grije cât voi putea de copiii acestuia.  fiului acestuia. din această pricină.  bătrâior  şi  foarte  cumsecade. devotat Profesorului şi alor lui. “Ceacâru” (cel  de la “Justiţie”). Cu textele în mâini şi şuierând olteneşte.  foaia  proaspătă.  naturalizat. Râul.  cu  nespusă  bucurie  şi  care  a  dispărut  într‐un  contraatac. Stăruinţele  mi‐au fost însă zadarnice.  în 19l6. Albescu.  şi‐l  învârtea  prin  aer. cel mai credincios ucenic i‐a fost. deseori. De aci şi recunoştinţa Profesorului către el şi grija pe care a purtat‐o. în  întunerecul cel mai din afară. deseori. din partea noastră.  Victor  Scărlătescu. Racoveanu era oltean şi. rotund şi rumen. Toţi au rămas credincioşi Profesorului. o figură în felul lui. în care toată ovreimea era sortită pierzaniei fără leac. în octombrie 1941. şi ameninţa cu bâta şi cu Tudor  Vladimirescu pe oricine ar fi avut cea mai mică rezervă faţă de el.  după  moartea Profesorului. în roman.  o comunitate de lucru.  unde  se  tipărea  ziarul  şi  unde  mergeam  uneori  să  facem  ultima  corectură. la ziar. dacă nu.  Feciorul  cel  mai  în  vârstă  ai  lui  Nae. Erastia Peretz şi alte scriitoare pe care nu le mai ţin minte. Era cel mai intransigent apărător al lui Nae Ionescu în tot  ce făcea. împreună cu Amzăr.  Reporterii Reporteri erau mulţi şi buni la “Cuvântul”: Mitache. Gh. Dumbrăveanu. desigur. Racoveanu Din grupul celor tineri.  Profesorului. elev el însuşi al Profesorului şi traducător.  mai  târziu:  Petre  Mano‐  liu. Ghiţă Racoveanu. la Dalnic. Nu admitea nici o critică la adresa lui.  arătându‐l  tuturor.  Tineretul.  Redactorii culturali Redactorii  “culturali”  şi  “economici”  ai  ziarului  erau:  Mircea  Eliade.  Comisarul Stan Ionescu Şi.  de  care  se  pare  că  avusese grije.  apoi.  ducând. un ovrei  neamţ. cu toate că  nu era făcut fără simpatie.  pentru  revizia  din  urmă. Portretul  pe care i‐l făcuse. Dar mai spăimântător era bastonul!  Viaţa intimă a redacţiei Toţi aceşti oameni nu constituiau numai o întreprinde re de presă. Sebastian.  de  care  Profesorul  ne  vorbea  mereu. în timpul celuilalt război.  cunoscător  al  limbilor  ebraică  şi  elenă. al Criticei raţiunii practice.trebuia  culeasă.  iar  ca  femei.  elevul  strălucit  al  lui  Wagemann. mai târziu. căreie admiraţia comună faţă de Nae  Ionescu şi grija părintească a acestuia faţă de grup îi dădea o mare coeziune. îl iritase atât de tare. sub privigherea  lui. cu copii mici. în Germania. ori să smulgem prima foaie a câte unei “ediţii speciale”. când co‐ .  Corneliu  Rudescu. găseam pe domnul Vişan. Legătura dintre ei era  atât de perfectă şi se înţelegeau aşa bine‐ntre ei. din cei care‐i stam alături. vedeam pe omul de legătură al Profesorului cu Prefectura Poliţiei: comisarul  Stan Ionescu.  Mac  Constantinescu.  Victor  Medrea. acel “Marin  Dronţu” din romanul De două mii de ani al lui Mihail Sebastian. o întreagă campanie împotriva  lui Sebastian cu implicaţii teologice grozave.  Tipografia La  Tipografia  “Eminescu”.  Ion  Călugăru. întemeiată pe aceleaşi aspiraţii şi idei. războiul surprinsese pe Nae Ionescu.  Paul  Ste‐  rian. Credincios lui Nae Ionescu. zis “Pinguin”. chiar  după ce gazeta s‐a închis.  Cella  Delavrancea  ‐  mai  târziu ‐.  şi. Ele nu au putut împiedeca plecarea pe front a lui Radu.  la  izbucnirea  războiului. iar ei s‐au risipit la alte cuiburi. să sfărâme pe oricine i s‐ar fi împotrivit. în timp ce era transferat în  lagărul de prizonieri.  de  când  socotea  viaţa  Profesorului  în  primejdie. nu admitea “fineţuri” şi “subtilităţi”. în timpul vacanţelor de vară. Ghiţă era gata să copleşească  şi. ci şi un fel de familie spirituală.  îşi  cumpărase  un  pistol. încât nu l‐a iertat niciodată. despre care am mai  scris  şi‐n  altă  parte  a  acestor  amintiri. şi familia Vişan îi adăpostise soţia bolnavă. om dintr‐o  bucată. ori şi‐a schimbat caracterul.  Gheorghe  Racoveanu.

  a  fost  adevăratul suflet al revistei “Ideea Europeană”. se poate vedea nu numai din faptul că l‐a asociat la  multe combinaţii materiale ale acţiunii lui.  Având. dar şi din faptul. ne‐a constituit martori pe Ricu  Stahl şi pe mine şi ne‐am dus. ci doar ocazional. cu Chateauvillard  şi  Nedelescu  în  mână. E drept că noi aveam. pe atunci. în loc să‐şi constituie martori.  au  fost  publicate  de  noi  chiar  în  “Cuvântul”.  la  care  luau  parte  numai:  Onicescu. în  1940.  Nae. Pe cei care ar voi să‐i  cunoască mai de aproape iţele redacţiei. deoarece făceam parte din “tineret”. nu le‐a mai cetit şi nici nu le‐a mai supus lui Nae. făcute în faţa întregii redacţii. înfăţişând‐o ascultătorilor. fireşte. nu pot decât să‐i trimit la acea conferinţă.  care. făcea deseori acest sport. ori sfaturi personale colaboratorilor săi. atestă ţinuta cu totul deosebită a  acestei publicaţii. Beldie Mai ţinea Nae Ionescu mult la d‐l Constantin Beldie. un conflict personal ‐ la “Recensământul”.  amintirile  lor  despre  Profesor.  prin  care‐l  descalificam. şi pentru publicarea cărora alte foi ne‐au cerut bani.  Din această redacţie. dar am avut întotdeauna.  trăgând  descoperit  în  favoarea  lui  din  contul  pe  care‐l  avea  la  Blank.  inventiv. azi. arătându‐i că nu poate spune că a trăit.  Acest  duh  neastâmpărat. deja povestit. demersul nostru mi se pare. domnul Beldie.  la  redacţia  “Cuvântului”.  uşile  deschise.  la  bătaie!”)  Aceste  documente. domnule. cu  adevărat. Numai aşa vom avea chipul lui relativ întregit.  a  căror publicare ne‐a fost refuzată de unele ziare. pentru că nu e  fără interes.  Aci. fapt care nouă ne‐a permis. de priceperea lui. că Profesorul n‐a şovăit să  se  compromită  pentru  a‐l  îndatora. pe  temeiul infirmităţii sale.  Şi  tot  aci‐l  îndemna  pe  Eliade  să  încerce aventuroasa lui carieră literară.  probabil  printr‐o  eroare  a  secretariatului  de  redacţie.  cel  care  niciodată  n‐a  ignorat  cu  ce  va  mânca  a  doua  zi. dând ordine tehnice. pe atunci foarte ţanţoş şi iute la mânie.  ar  trebui  să  aştearnă. de pildă.  să‐i  aşternem  un  “proces‐verbal  de  carenţă”. să‐i scriem o scrisoare.  iscălindu‐i. din  această comunitate mi‐am luat izvorul de inspiraţie. eram hotărâţi să cerem ca ieşirea pe teren să aibă loc cu  pistolul.  Luat repede. spre a egaliza situaţia. odată. şi.  numai  la  orele  destinate  primirii redactorilor. prin care să decline ieşirea pe teren. care nu era admis la “consiliile restrânse”. d‐l Beldie nu a avut timp să‐şi dea seama de caracterul relativ comic al intervenţiei  noastre: un om întreg. într‐adevăr.  împreună  cu  Dem.  Ceea  ce  ‐  am  văzut  ‐  bancherul  a  considerat  drept  furt  şi  n‐a  lăsat  fără  subtilă sancţiune!  O întâmplare Ei bine. asupra Pregătirii profesionale a ziaristului.  pe  hârtie.  dibaci.  priceput  în  negustorii  mari  şi  mici  ‐  un  fel  de  “drac  şchiop”  al  lui  Lesage  ‐. să‐i cerem socoteală domnului Constantin  Beldie.) E drept că.laboratorii erau la băi. foarte politicoşi.  pur  şi  simplu. pe care o voi povesti. Nae Ionescu însuşi. prin care‐l invitam să‐şi ia satisfacţie “pe orice altă cale va  găsi  mai  nimerit”. una.  ce mai  încoace  şi  încolo: “Ia‐l. dar îmi închipui cât trebuie să‐l fi supărat.  Theodorescu.  şi  încă  alţii  pe  care‐i  uit. Beldie i‐am făcut noi o şotie în “Cuvântul”. sau însuşindu‐şi pseudonimele lor.  Devechi. pur şi simplu. cerând socoteală unuia lovit de o infirmitate. insolit.  fireşte. d‐lui C. dar demni.  prietenul  rar. C. iar lui Mitu. unul singur se apuca să scrie toi ziarul în felul unuia şi al altuia din colaboratori.  . în vremea guvernării argetoianiste!  Toţi  aceştia. eu nu am făcut parte regulat. totuşi.  Aci‐l îndemna pe Paul Sterian să trăiască din expediente. a refuzat cartelul.  De acest lucru. în  ea. mai târziu.  Având de făcut o conferinţă. judecând  după cele ce ştiu astăzi despre legăturile lui cu d‐l C.  Luat de scurt. armă la care ajung mâinile şi ochii.  mi‐erau  deschise.  Alţi prieteni din tinereţe. Radian. două.  Cât ţinea de mult Nae Ionescu la acest om.  ajuns  astăzi  subdirector  general  al  Institutului Statistic.  am  văzut  pe  Nae  Ionescu  despicând  situaţia  politică  în  analize  măiestre. mărturia mea nefiind făcută decât din partea  care mi‐a fost mie accesibilă.  (Adică. Nae nu mi‐a vorbit niciodată. (D‐l Beldie ‐ ca şi eroul lui Lesage ‐  e şchiop. văzând că piesele vin de la noi.  Theodorescu  şi  unul  sau  altul  din  prietenii  lor  politici. scuza de  a nu şti cât de strânse erau aceste legături. Beldie. în legătură cu relaţiile mele faţă de Profesor.  Ale  “Cabinetului  directorului”. şi acesta fost coleg al lui de facultate şi apoi  de  redacţie  la  “Noua  Revistă  Română”. unde fusese  adus  de  Onicescu  ‐  cu  dr‐ul  Mitu  Georgescu. d‐l Beldie. lacunară şi poate chiar deformată de unghiul din care l‐am privit  eu.  fără  a‐i  arăta  scopul.

 împinsă şi sprijinită de ruşii ocupanţi.  care  nu‐i  plăcuseră  extremei  stângi. mai ales din cauza neregularităţii cu care‐i plătea “chenzina”  datorată. cu speranţa înşelătoare.  ‐  Care câine?  ‐  Ăl publicat în ziar!  ‐  De şine?  ‐  De dumneata.  al  generalului  Rădescu. în timpul unei petreceri.  A doua zi. sperând. să ia puterea. S. al d‐lui Petru Groza. apoi de Nicu Penescu. că nu‐i nimic”. Demisia ministrului Penescu şi a întregului guvern  Sănătescu.  asasinat  de  un  grec. numărul de  telefon al administratorului. ce. Lorenian. tot în ziarul lui Nae Ionescu. “răceala” ulterioară a lui Nae Ionescu faţă de mine..  fir‐aţi  ai  Dracului!”  Şi  se  ducea  să  reclame  la  Profesor.  la  fel  cu  legionarii. colegii de redacţie. care se pregătea. pentru  ei.  un  anunţ  conceput cam aşa: “S‐a pierdut ‐ scris cu literă mare şi subliniat. un armean cu paşaport Nanse.  a  dat  într‐o  zi.  la  “Mica  publicitate”  a  ziarului. zis “de largă concentrare democratică”. asupra lor. care  aveau. se va face cu alte pretexte. când alungarea guvernului  şi dezarmarea armatei române din interior.  poate. dar obraznic.  de  răzbunat  vreo  amânare  de  “chenzină”  contra  administratorului. mitropolitul de mai târziu al Bucovinei.  trimis  de  Racoveanu.  Sarandos.  Lorenian  cerea  iute  ziarul  şi  zicea.  Un  băieţaş. Tit Simedrea În afară de redacţie. grăbit.  ‐  E publicat. Pentru comunişti.  Fapt  care  a  servit  de  pretext  extremei  stângi  să‐ngroape  şi  ea  doi  morţi. Ea ar putea explica.  ‐  Câinele. toată dimineaţa. pentru o vreme! Ori poate că numai îmi  închipuiesc aceste lucruri!  O farsă la redacţia “Cuvântului” O altă farsă ‐ mai puţin gravă ‐ a făcut.  toţi. de Grigore Iunian. care‐i răspundea însă liniştindu‐l: “Lasă mă. o vreme. la ţărănişti. mare om de afaceri. şe? întreba Lorenian.  cu  aceeaşi  compoziţie.  la  instalare. unde doi fii ai poporului au  fost străpunşi. administratorului  însuşi al gazetei.  îi  telefonau  condoleanţe şi‐l întrebau dacă l‐a găsit. ca să‐i petreacă şi să ceară arestarea “Ministrului asasin”  care  făcuse. avocatul subtil şi  politicianul inteligent şi subţire.” Aci. care‐ntâmplător făceau parte  din  jandarmerie. că nemţii vor interveni cu armata lor din România.  care  a  servit  legionarilor  de  pretext  să  iasă‐n  stradă  împotriva  guvernului  la  care  participa. dacă  nu bagi de seamă?”  Alţi prieteni. cu literă mai mică ‐ :  câine Arţibur. împotriva guvernului. în care Profesorul vedea pe viitorul patriarh al  României. pe  care Ghiţă Racoveanu nu‐l putea suferi. de alţi oameni.  înlocuit  de  un  nou  guvern. mă rog.  în  ianuarie  1941. la  ghişee. fără de voie. şi abia atunci  am putut măsura dimensiunea indelicateţei comise. Printre ei era şi  părintele Tit Simedrea.  ‐  Şe. pe atunci vicar al Sfintei Patriarhii.  nişte  declaraţii  liniştitoare  pentru  burghezi. afabil. cum fac de obicei funcţionarii. instaurându‐se  guvernul patronat de comunişti.  înjurând:  “Măi.. dedesubt.  dar  cu  alţi  oameni. P. Nae lonescu a fost legat. faţă de Profesor. Telefon numărul. Racoveanu. ceea ce nemţii nu au făcut. devenit Ministru de Interne în cabinetul care a urmat armistiţiului şi  învinuit de comunişti a fi autorul moral al “asasinatului de la Mandravela”.  Funcţionarul a numărat iute cuvintele. care‐l sprijinea. în diferite prilejuri. d‐l Onicescu. şi apoi.  Legături politice A mai fost legat. decât după moartea Profesorului. fără a se gândi la sens. găsitorii se vor adresa la administratorul ziarului.Deplin nu ne‐a lămurit. om  cu aleasă cultură şi cu un fel de a fi simplu şi românesc. puşi la cale de Ghiţă.  . şi. acest  atentat  urma  să  repete  cazul  maiorului  Doering.  sub  legionari. de tăişul baionetelor a doi rivali. nu ştii?  ‐  Jur că nu. avea să amâne declanşarea intervenţiei ruseşti până la 6 martie. mustrându‐l: „Vezi. anunţul apărea în ziar şi. şi să scoată sindicatele pe străzi.

  Nae  Ionescu  a  fost  legat  de  subsecretarul  de  stat  Radian. aceştia. într‐o mare  polemică  literară. mai tineri.  condamnând.  împotriva aplecărilor sale lăuntrice.  dar  care  există. Manoilescu. să ia cunoştinţă de caracterul său eteroetnic. pe atunci secretară a lui Micescu. la un moment dat. spre a scoate în evidenţă contradicţii care la Nae Ionescu nu există. în care expune. în afara admiraţiei neprecupeţite pentru Nicolae Iorga.  în  politică.  spre a se contopi în masa românească. personagiile reale. noi.  Cazul lui Sebastian este unul din cazurile triste ale unui ovrei care se înstreinase oarecum de ai lui. de Alexandru Constant şi de dr‐ul Noveanu ‐ toţi aceştia.  şi  mai  ales  de  scandalul  iscat  de  publicarea  prefeţei  antisemite  a  lui  Nae  Ionescu  la  romanul  asimilist  al  lui  Mihail  Sebastian.  în  vremea  în  care  presa  ducea  campanie  în  chestia  “perimetrelor  petrolifere” şi în care Nae Ionescu avusese mai multe întrevederi cu subtilul jurist erudit şi umanist:  Istrate Micescu. a căror inteligenţă constituia  prototipul structurii spirituale cu care nu se împăca.  ori  mareşalului  Averescu.  intitulat  De  două  mii  de  ani. mai ştiu că vota pentru el.  în  fond. cazul s‐a dezvoltat.  socială. de împrejurări transsubiective.  morală. “ai lui Mur‐ nu”.  desigur. Cazul acesta de conştiinţă. de la manoilescani. cu pseudonimele: Ion Călugăru şi Mihail Sebastian. Titulescu şi Guşti. pe larg.  de  la  liberali.  şi  ‐  la  urmă  ‐  de  mareşalul  Prezan.  fostul  lui  elev  de  la  Brăila  şi  redactor  de  mai  târziu  la  “Cuvântul”.  Mai  ales  prin  polemicele  iscate  de  aceste  lucrări  şi  prin  replica  publicată  în  broşură. o amintire neuitată.  De  asemenea.  Ostilităţi Dacă valenţe subtile l‐au atras către aceşti oameni ‐ indiferent de grupările cărora le‐au aparţinut  ‐.  mai  târziu.  . prin jocul reacţiilor personale.  cum  am  văzut:  Brătienilor  şi  lui  Maniu. chiar când se deosebea de ei în privinţa orientărilor politice.  de Vasile Marin. Tătărescu. şi care s‐a văzut  silit. un  fragment de convorbire.  Ovreii Dacă. grupul profesorilor bătrâni.  între  poziţia  de  ovrei  asimilist  a  lui  Sebastian  şi  cea  net  antiasimilistă. e adevărată.  faţă  de  care  am  văzut  cum  au  evoluat  relaţiile.  lui  Stere. provocase scandal în toate  taberele.  Îmi  amintesc  că.  Mihail Sebastian Despre  legăturile  lui  cu  Sebastian. dar în care lua o  poziţie  net  antisemită  şi  antiasimilistă. în care vedea un mediocru guraliv şi  neserios.  Repulsii  intelectuale. pe care‐l credea obtuz  şi deformat de prejudecăţi arbitrare. Nae Ionescu a  meritat doi ovrei foarte deosebiţi unul de altul.  prin  1930. totuşi. megaloman şi neserios.  de  Sebastian sub titlul: Cum am devenit huligan.  l‐au  opus. să se împotrivească uneori politicii acestuia şi nici nu l‐a ferit de unele săgeţi ale  lui. căruia îi recunoştea marea putere de formulare. după care “fitecine are ovreiul ce i se cuvine”.  Acuzat  de  ai  săi  de  trădare şi de antisemiţi de îndrăzneală. sau căruia cel puţin i se păruse acest lucru.De  la  argetoianişti.  nu‐l  ştiu  legat  decât  de  doi:  de  profesorul  [Rădulescu‐]Motru. dar  pe care‐l socotea superficial.  lucrurile  sunt  cunoscute. prieteni cu care îi plăcea să  stea de vorbă.  Oameni în vârstă Dintre  oamenii  în  vârstă. împrejurările. în cultură.  de  ministrul Mircea Cancicov.  a  filosofului structurilor naţionale imuabile. pentru a fi înţeles. de fizicianul Enric Otetelişanu. şi după  moarte.  ori  afective. repulsiuni de aceeaşi natură l‐au opus totdeauna unor oameni ca: Madgearu. între care se purta dezbaterea.  poziţia  romanului. pus în situaţii care‐i depăşeau puterile. Profesorului Caracostea îi  zicea însă “Cacaprostea”. de la gardişti. în istorie şi ‐ în ultimele ei implicaţii ‐ chiar dincolo de marginile lumii acesteia!  Şi acest caz. Toţi i‐au păstrat. evocam ce trebuie să fi fost întâlnirea acestor doi coriferi ai  inteligenţei româneşti ‐ atât de deosebiţi unul de altul ‐ şi ne colportam informaţiile comunicate de  soţia unuia dintre noi. care nu l‐ a împiedicat. prin prefaţa pe care o ceruse lui Nae Ionescu şi pe care acesta i‐o daduse. expus cu talent într‐un roman în care  apăreau.  istorică  şi  teologică  asupra  iudaismului  şi  a  destinului  său. trebuie situat în cadrul pedagogiei negative a lui Nae Ionescu. vorba lui Peguy. dar deformându‐le prin prisma  opticei Iui speciale. abia retuşate. printr‐o uşe întredeschisă. mai târziu. Dintre profesorii facultăţii. care prinsese.

 Silber şi alţii.  mai ales după publicarea prefeţei lui la romanul De două mii de ani al lui Mihail Sebastian.  dar  şi  o  fiinţă  originală. apărut în 194l. nici nu le‐a subpreţuit. şi legat. şi Eliade i‐a  răspuns pe acelaşi teren. afinităţile ideologice. Prin nimic nu mi se pare îndreptăţit. ale cărei ciudăţenii şi dificultăţi de a‐i da de rost îţi stârneau curiozitatea.Ion Călugăru Mai  închegată. de care am mai vorbit ‐.  pare  a  fi  fost  legătura  lui  Nae  Ionescu  cu  scriitorul  modernist. în întregul lor.  a  acestei  probleme?  Dificultăţi  există. în broşuri. filosoful structurilor etnice imuabile şi al preţuirii soartei patetice a lui Iuda.  sau  aiurea. Mircea Eliade. ale  cărui  cărţi.  poate  lămuri apropierea. Cartea lui  . unde sionismul mi se  pare o soluţie justă.  nu  constituie. mai târziu.  Dacă.  Într‐adevăr. din negaţia pe care o întreţine existenţa compactă a ovreilor  în  sânul  altor comunităţi  naţionale?  Şi  reclădirea  patriei  lui  Israel.  ca  o  nucă.  în  Palestina.  amestecul  meu  în  discuţie  s‐a  făcut  mai  mult  în  legătură  cu  “problema  mântuirii  şi  ovreii”. am socotit acest fel de a pune chestiunea ovreiească prea politic şi am stăruit.  împotriva atacului general al direcţiei sale filosofice din partea emulilor domnului [Rădulescu‐]Motru  cât şi în “Revista de filosofie” a d‐lui [Rădulescu‐]Motru. de asemeni. I‐am luat apărarea şi eu. la o adunare sionistă. şi Nae Ionescu nu le‐a ascuns. nu ştiu de ce. obiectiv. în Istoria literaturii române. se pare. intitulată Roza vânturilor. pentru el. în romanul De două mii  de ani. cu sioniştii.  Nae Ionescu a vorbit chiar. Ion Călugăru era nu numai un scriitor de talent.  Amintiri.  atât  de  Mircea Eliade.  căminul  lor  naţional. într‐ o pagină consacrată Profesorului în “Credinţa” prin 1938.  În ce mă priveşte. Pe acest teren ‐ dar în alt sens ‐ a pus chestiunea şi Racovea nu.  alături de Paul Sterian. ori de interes. cu  aparenţe nesigure. pe Nae Ionescu. Nu ştiu ce va fi  spus acolo ovreilor. un punct de vedere care îl apropia de sionişti. aceluia al lui Camil Petrescu (Vieru).  sentimentale. Racoveanu şi Sterian.  în chestiunea ovreiească. Inteligent. publicată în 1937. prin 1930 sau 1931.  un  miez  substanţial. Romanţele Lecţiile  lui  Nae  Ionescu  la  facultate  au  fost  descrise. care făcuse o recenzie  ce mi se păruse nedreaptă. Ben‐Ador.  ascundeau.  o  soluţie  lumească  pozitivă.  vectorial pe acest plan social. în relaţiile lui cu  Ion Călugăru.  De apărat. aci proletar comunist. să socotim că adevăratul teren al acestei chestiuni rămâne cel arătat de Leon  Bloy ‐ religios şi metafizic.  planul  legăturilor  sufleteşti. a prefeţei lui Nae Ionescu la traducerea Criticii raţiunii practice a lui Kant. aci având legături cu Siguranţa şi cu trustul zahărului. înfăţişa.  publicată în limba franceză în 1939. Basil Munteanu.  Textele  în  care  discutam  multe  idei  naeionesciene  ‐  încercând  să  ridic  controversele  până  la  rădăcinile lor legate de ideile origeniste ‐ au rămas însă nepublicate. cât şi de Mihail Sebasti‐ an. un  asemenea contrast! I‐a mai descris lecţiile şi Paul Sterian. după mine.  dintre  ucenicii  lui:  Vasile  Băncilă. fost  pe cale de a se călugări. însemnări utile despre influenţa lui. în prefaţa scrisă de el  la colecţia articolelor lui Nae Ionescu. decât în legătură cu “rolul ovreilor în comunitatea politică a naţiunilor”.  Polemici în jurul lui Nae Ionescu De la ovrei. par a covârşi legăturile personale.  făcută de elevii lui: Amzăr şi Vişan. dar cred că nu lucruri prea deosebite de acelea cuprinse în prefaţa dată cărţii lui  Sebastian. Dar soluţia chestiunei ovreieşti îl situa.  mai  mult  sau  mai  puţin  romanţat. în pofida aparenţelor contrarii. dar prea simplistă. toată.  Bibliografie asupra lui Nae Ionescu Iar  despre  Nae  Ionescu  în  general.  oare. cu  totul arbitrar. cu toată divergenţa adâncă de idei. atât în ziar. odată la “Barascheum”. în care personajul lui Nae Ionescu (Blidaru) este opus. pentru alte  neamuri. Primejdia lui Iuda. a curmării suferinţelor lui Israel.  în  relaţiile  lui  Nae  Ionescu  cu  Sebastian. Şi nici să le discut  cu Nae Ionescu nu am mai avut vreme. l‐au apărat: Eliade.  De  aceea. nu venea oare. în romanul său Lumina ce se stinge.  scrise  cu  haz.  au  scris  util. înainte de‐a muri.  totdeauna. de şeful sioniştilor de la noi: ovreiul  Zissu (la care ne‐ar duce poate firul acestor relaţii). are. la un moment dat. Băncilă.  într‐un  articol  reprodus în fruntea cursului său de Istoria logicei. Petru Manoliu. în dese rânduri: Peltz. publicat  de acesta în “Cuvântul”. de la grupul “Contimporanul”.  desigur. l‐au atacat. împotriva d‐lui Brucăr. în fragmentul său de roman Adonai. care iscălea Ion Călugăru. dar.  deşi  mai  puţin  răsunătoare.

 totuşi. tovărăşia femeilor. de regăsire şi de dăruire din plin.  în  aceste  două  atitudini. Ortodoxia şi Apusul după Berdiaev. lipsite de întemeiere. alterându‐se. ori în “Revista de filosofie” a  d‐lui  [Rădulescu‐]Motru.  Universitate  şi  ortodoxie  (trei  foiletoane).  printre bărbaţi. n‐a izbutit.  despre  el. să  vecinicească  sub  pecetie  indisolubilă.  a  unui  om  de  gust. Barba lui Vissarion.  din  1934:  Note  asupra  raţiunii  practice. în care.  s‐ar  scinda.  a  sa  însuşi. în care a făcut sforţări disperate de căutare şi de dăruire  de sine. piese de  folos. la fel. au fost puncte de plecare spre aventuri nebănuite.  arbitrare. dar care. pururi în salt peste sine însuşi.  al  doilea. articolul din “Meridian”.  printre  femei. din “Facla”. de necontenită încercare de ieşire din sine.  de  farmecul  judecăţii  personale.  Gândirism  şi  ortodoxie.  Întocmai ca un fals Tristan.  polar. sufletul lui s‐ar fi lăsat destrămat de  puterea dureroasă şi ucigătoare a “filtrului”. cu care era  ades în dezacord. Floru.  de  regăsire.  vibrant  şi‐nţelegător. De asemenea utile. poate.  de  asemeni. apoi. pentru justificarea proprie a autorului. repetând unul după altul ‐.  De aceea. Paralela faţă cu iubirea Prin caracterul ei de popas. Călinescu. argumente şi dovezi.  Însemnări  în  marginea  unui  comentar.  I  (1942). am reţinut pe al lui Ion Vinea.  Lipsa  de  perspectivă  a  acestui  iluminism  şi  caracterul  lui  întunecat  şi  turtit  pentru  perspectiva  omului  a  fost  arătată  prea  bine  de  Nae  lonescu. dar şi ultimul lui popas. Iar despre acela de  “obscurantist” pe care‐l repetă.  Sensul prieteniei la Nae Ionescu. răpit de vraja inaccesibilei Isolde. consacrat de revista “Pan” lui Nae Ionescu.  de  asemenea. cu C. ca şi‐n cartea lui Mihail Sebastian. de  fidelitate  faţă  de  amintirile  tinereţii. dar nerenunţând niciodată cu totul la  speranţa  întoarcerii  şi  a  deşteptării. deşi se pare că‐şi aflase liman sufletesc.  un  caracter  antitetic  aceluia  de  necontenită sete de noutate. de necontenit zbucium. în 1940. pe  care‐l are. de odihnă în mijlocul luptei.  Popa  în  “Saeculum”  şi‐n  “Revista  teologică”. prin ceea ce aduce nou. de reculegere. mai  întâi  în  “Buletinul  asece‐  rist”  din  1927:  Criza moralei creştine. reprodus în Portrete şi controverse de către Petre Pandrea. aceiaşi papagali. totuşi. ca mărturie.  dovadă.  Cu  totul  false  şi  insuficiente  sunt  însă  indicaţiunile  despre  Nae  lonescu  cuprinse  în  Istoria  literaturii române a d‐lui G.  atât  de  adâncă  şi  complexă  a  celui  ce  cată  “să  facă  lumină”.  de  o  parte. în opoziţie  cu adevărul!  Cât despre epitetul de “vulgarizator” ‐ pe care câţiva nepricepuţi în ale filosofiei s‐au grăbit să i‐l  atribuie papagaliceşte. pot folosi  articolele  scrise  de  mine  cu diferite  prilejuri. pot fi introducerile scrise de mine.  izbutind  să  găsească  ‐  cu  toată animozitatea invidioasă ce l‐a însufleţit ‐ în viaţa de Profesor ‐ câteva accente juste.  reflecţii ale unui mediocru invidios.  Cu  arătarea  însă  că  această  dramă. rodind. unele influenţe suferite de Nae lonescu îmi par supraestimate. de care‐am vorbit.  La  sărbătorirea  d‐lui  Rădulescu‐Motru. dau afirmaţiilor lor un caracter neserios. care‐şi dă aere de cap de şcoală. în “Cuvântul”: Filosofie  ştiinţifică. care. deşi ele nu sunt lipsite ‐ ca toate lucrările acestuia în lipsa unor  criterii  obiective. de întoarcere asupra trecutului trăit. în fond.  în  fond.  cel  dintâi.  Utile. şi pe al lui  Pamfil  Şeicaru. în “Epoca”: Gândirea filosofică a lui Nae Ionescu.  Din articolele scrise la moartea lui. Şi tot atât de insuficiente sunt însemnările lui Nichifor Crainic.  pentru  ca  să  ne  mulţumim  cu  declaraţiile  de  conformism  al  împotrivitorilor şi să nu le cerem temeiuri.  publicat  în  194l. cred că identificarea esenţei efortului naeionescian cu ceea ce am numit “tentaţia  luciferică”  e  suficientă  ca  să‐i  dezmintă. pasionat.  mi  se  par  recenziile  d‐lui  G.  Ca şi cum cele două tendinţe fundamentale ale “fili‐ei” naturale: aceea de deschidere a sufletului  şi aceea de  Închidere  a  lui. De asemenea. fără a se referi la un singur text  care să‐i justifice.  cu  totul  ostii  însă  ideilor lui Nae lonescu. ideal. la el.  precum şi numărul festiv. l‐au răsplătit.  nu  numai  însemnările  lui  Eliade  despre  ruptura  lui  cu  Domniţa.  în care.  editate  de  noi:  Istoria  logicei.  nu  trebuie  confundată  cu  filosofia  superficială  şi  plată  a  ceea  ce  istoria  culturii  cunoaşte  sub  numele  de  “iluminism”  ori  de  “secolul  luminilor”.  la  Nae  Ionescu. din partea unui fost elev.  caracterul  tragic  al  singurului  său  efort  . de asemenea.  Interesant. la cursurile lui  Nae  Ionescu.  din  “Curentul”.Sebastian despre conflictul ce a urmat romanului. el nu are nevoie a fi dezminţit. cuprinde.  în  chipul  acelora  cu  care  s‐a  întovărăşit  ‐  prietenia  bărbătească  dobândeşte. dar şi de  naufragii finale.  Logica  (1943)  şi  Metafizica II (1944). viaţa de linişte. în 194l. pe de alta.  Metafizica.  (Dovadă. întâlnirile lui femeieşti. în locul “declaraţiilor de principii” ori  “luări de atitudini”. din “Gândirea”.  înflorind. Noica şi C. iar unele atitudini mi se  par răstălmăcite.  viaţa zbuciumată şi de vecinică neodihnă interioară. peremptoriu.

  împotriva  tuturor  naufragiilor  şi  renaşterilor.  efort  pe  care  nu  l‐a  putut  înfăptui  decât  într‐o  cumplită  înstreinare  concretă  de  tot  cuprinsul legăturilor pe care au rămas. de rod. ori dăruirea‐în sensul în care  trec luminile. de la unul la altul. în marele val etern.perseverent de menţinere a unităţii şi continuităţii fiinţei proprii pe acest tărâm. inconştient şi transpersonal al  vieţii. în slujba Paştilor. în ultimă analiză. de definire şi ‐ în fond ‐ de cristalizare sufletească. pe care l‐a însemnat  căsătoria. de  reculegere. nu e decât în slujba definirii ultime a chipului lui.  Şi  totuşi. a morţii?  Grea întrebare.  . a doua. căreia nu i‐ar putea da răspuns decât considerarea funcţiei pe care o îndeplineşte  individualitatea conştientă.  cine  ar  putea  spune  hotărât  dacă  cea  dintâi  nu  rămâne. în liberul exerciţiu al facultăţilor. intacte. pentru el. prilejuri de linişte.  ţinând  seamă  de  sensul  ultim  al  orientării  celor  două  tendinţe. peceţile. a efigiei  şi.)  În  vreme  ce  prieteniile  lui  bărbăteşti  ‐  în  care  n‐a  urmărit  parcă  decât  bucuria  pe  care  o  dă  spiritului întâlnirea marginilor realităţii. dar din dar ‐ au fost.  cheia  puterilor  de  creaţie şi de viaţă ale omului şi dacă. creatoare şi muritoare.

  ar  trebui  să  facă  totul  ca  această  casă  să  rămână  întocmai  aşa  cum a lăsat‐o el. Să tot fie doi ani de  atunci. l‐a surprins ochiul unui fotograf indiscret. câţiva ucenici ai lui.  alb. care amintea masa de lucru a unui arhitect. în partea cealaltă a casei.  pana  ascuţită  a  lui  Anestin. dar aiurea. se părea că omul îşi va afla un popas.  Visa să facă‐n jurul curţii din faţa casei.  de  Greco.  un  singur  tablou.  dar  nu  în  acel  stil  înzorzonat  al  lui  Mincu.  aerisit. o poliţă cu câteva obiecte rare. aidoma pre‐figurării. într‐un desen în care‐l închipuia îmbrăcat în haina de şiac a călugărilor. Nu  era o casă obişnuită. pe care o gândise el. într‐un colţ. în care să stea.  Odaia  era  scăldată  într‐o  lumină  albăstruie. La stânga. un bust. după placul inimii lui.  În  dreapta. şi care purta subtitlul:  Pere Joseph.  un  roman  englezesc  al  lui  Steinbeck  şi  câteva  fascicule dintr‐un roman poliţist. în acest mediu rustic  românesc.  Într‐alt  colţ. în toate amănuntele!  În casa aceasta minunată. În faţa vetrei.  ferestre  drepte.  Vila de la Băneasa Casa  aceasta  era.  mai  ridicată. pe o masă de lucru de lemn. pentru a lucra. la care Profesorul începuse tocmai să lucreze. chilii. şi a cărei construcţie. Dar ea nu a fost autorizată. îmbrăcate cu cretoane înflorate. la dreapta se deschidea. în dosul  cărora  te  aşteptai  să  găseşti  chilii. a vremei noastre.  Lumină  multă  pătrundea  prin  ferestrele  deschise. după ce peregrinase prin  atâtea locuri streine.  O  asemenea asociaţie am proiectat. şi tot într‐un asemenea cadru. te întâmpina un  clavir. în care intrai printr‐o poartă boierească ce‐i închidea perspectiva.  cu  mult  înainte  de  a‐şi  clădi  casa.  în  mijlocul unei curţi mari. soseai într‐o încăpere largă.  străbătută de razele soarelui care  cădeau pieziş. Şi‐atâta!  Biblioteca lui. în care omul îşi aflase. o liseusă. la mijloc. o masă mare florentină.  Într‐un  asemenea  mediu  l‐a  fixat  cândva.. trei mese mici. larg. două. în care erau clădite casele conacelor bunicilor noştri de la  ţară.  ori  ai  lui  Balzac.  croită  pe  sufletul  lui. Ci semăna mai mult cu o curte boierească de altădată. acoperit cu o cergă de pluş albastru. Îşi construise casa anume pentru asta.  aşa  cum  sunt. prin 1941. cu scaunul ei.  spaţioasă.  o  sofa  rotundă‐n  jurul  unei  mese de cafea. neatinsă. în faţă. Clădită în  stil  românesc. un vas de flori. da sufletului încăperii gravitate fără a‐l împovăra. spre fund. în sfârşit. de lemn simplu.VI.  dând  împrejurimii  un  aer  văratec.  în  clipa  morţii  lui. închis. pe care erau vase cu  flori  şi  sofale  acoperite. şi cu acoperiş de ţiglă.  care  să  se  trudească  să  păstreze  şi  să  facă  să  rodească  tot  ce  s‐a  putut  păstra  de  la  el. o carte. ucenicii  lui în ale filosofiei.  Cei  care  preţuiesc  amintirea  lui. minunat proporţionat. fotolii confortabile.  într‐adevăr. erau tencuiţi cu var.  al  cărei  prag  nu  l‐am  trecut  decât  după  ce  a  murit:  un  pat  florentin. o supraveghiase tot el.  în  care  răsuflai  parcă  uşurat  de  povara  oraşului de dincolo.  Pe  jos  erau  scânduri  băiţuite.  Curtea de intrare. în  halat şi papuci. ca răsunetul îndepărtat. manuscrisul manualului de logică. nedrişcuiţi. la dreapta ei. înconjurată pe două părţi de un brâu de plimbări boltite sub arcade. pe cât  . o vatră şi. un vas  de flori. între aerul acestei case şi sufletul lui sunt legături şi concordanţe. era plină de rafturi până sus şi  avea  pe  poliţe  cărţi  rare.  Pe ea. Deasupra acesteia din  urmă. o încăpere. a vedeniei lui despre viaţă.  ci  în  stilul  acela  simplu.  Închipuiţi‐vă  o  casă  mare.  îi  clădeau  aerul  unei  curţi  monahale.  nu  prea  mare:  o  Coborâre  de  pe  cruce. Era în casa lui de la Şosea.  ori  al  posterităţii  lui  arhitectonice.  În odaia lui de lucru. în fundul odăii de lucru. pentru că este o icoană nealterată.  pe  o  podea.  la  înălţimea  ochiului.  Nu‐ncape îndoiala că. În cămara din mijloc. într‐adevăr. sufrageria.  al  unui  acord  de  orgă.. urcai pe o scară la catul întâi.  Si  aceasta  este  soarta  care  ar  trebui  să‐i  fie  hărăzită  casei  de  acei  care  vor  alcătui  cândva  o  asociaţie  a  “Prietenilor  lui  Nae  Ionescu”. ULTIMELE AMINTIRI Ultimele mele amintiri despre el sunt cu puţină vreme anterioare morţii sale. care ne‐ ar îngădui şi astăzi să depanăm aevea firul gândurilor lui.  pe  care  am  însemnat.  în  mijloc. Pe masă.  făcută de arhitectul Can‐ tacuzino.  la  care  te  urcai  cu  scara. tot în cretoane.  Pereţii casei.  Pe sub poarta boltită a intrării.  odaia  lui  de  culcare.  în  streinătate. un  iatac. auster.  asemănătoare  certoselor  italiene.  înflorat. o masă  de  noapte. în care intrai.  plin  de  podoabe  şi  accesorii  fără  rost. un iconostas.  cu  zid  mare.  şi  fără  ornamente inutile. cu lespezi roşii.  “Amicii  lui  Pascal”. cristalizată.

  Tronând acolo.  pentru  că  mi  se  par  pretenţioşi  şi  fiindcă  podoaba  lor. Luchieni şi Grigoreşti: flori şi peisagii.  devenită  locuinţa  Mareşalului aspru şi fără huzur. Nae lonescu mi‐a apărut într‐o lumină nouă. semnătura mea.  filosoful  Ion  Petrovici. la toate conferinţele ce‐am făcut. a  dezlănţuit într‐un consiliu de miniştri de ordine.  strică. profane. ca totdeauna. întârziasem  ‐  a  început  tot  printr‐o  dojană.  greoaie. ascultându‐le.  şi  totuşi  mă  pregătesc  să  vorbesc. ocupat peste măsură. ca totdeauna.  cum  începuseră să mănânce. mai târziu. s‐au  încastrat doi stâlpi împărăteşti. aduşi din tinda vreunei biserici streine.  cu  regret.  O seară la Nae Ionescu Nae Ionescu ieşise din lagăr şi ne poftise la masă. căci.  ori  le‐au înlocuit  altele.  sobrietatea stilului casei.  Lucrurile  au  rămas  aproape  toate  la  locul  lor. deşi cererea noastră întrunea. o furtună.  Convorbirea lui cu mine ‐ şedeam la stânga lui şi. în mijlocul mesei. şi cum de sunt ucenic al  lui. Era acolo. şi‐a pierdut ceva din rezonanţa gravă care‐ i  însoţea  altădată  simplitatea.  Dar  pereţii  aspri. Nae Ionescu mi‐a răspuns: “Păi eu i‐am dat‐o!”. un domn Crăciun. înaintea căruia altul! ‐. cinci ani mai târziu.  Ea  mi‐a  prilejuit  apoi  o  supraveghere  discretă.  din îmbinarea ecourilor acestor doi mari oameni ai neamului nostru. şi. Vorbind. din care  nici unul nu semăna cu el la gând. de a‐l putea vedea de‐aproape. între ai lui. sub supravegherea lui.  Întrebarea asta mi‐a mai pus‐o. la răfuială.  Întâia oară îl vedeam altfel decât în tabăra de luptă.  să‐mi  facă  o  aluzie.  Avea  impresia  că  îl  făcusem  să  aştepte. se serveau mâncăruri alese. Ceva extrem de sensibil. în partea dinspre bibliotecă.  Mă gândeam cu groază care va fi parvenitul nepriceput care‐i va intra în stăpânire. care nu s‐a potolit decât  prin  refuzul  autorizării. mulţumit că ne vede. cred că nu. gândul mă ducea la aceste reflecţii şi la privilegiul. dar care lucraseră cot la cot. în totul. Iar în fund.  Ştiu  însă  că  d‐nii  Onicescu şi Ionescu‐Moşu au venit ceva mai târziu. De câte ori am păşit însă pragul ei. ceva liniştit şi îmblânzit.  Despre Virgil Madgearu şi Toma din Aquino Mai departe. un  fel de bucurie necomunicabilă. dar atitudinea lui mi‐a spus‐o clar.  iarăşi. că se găsea ‐ după ce drum!. care mi‐a  făcut  trista  cinste  să  considere. convorbirea lui cu mine a alunecat asupra lui Virgil Madgearu şi a Tomei din Aquino. între altele. să‐i răspund.  cu  prilejul  altei  discuţiuni. în tonul acestui “Nu” era dojana. pe câţiva foşti colaboratori şi studenţi de‐ ai  lui:  Mircea  Eliade. cum se cuvenea pentru o asemenea aşezare. casa lui a fost răscumpărată de stat şi sortită drept locuinţă Conducătorului. pe un ton care nu era de scuză: “Nu te superi că ne‐am aşezat la masă? Nu?”. din partea ministrului de Interne. rar.  Virgil  Bogdan.  la aniversările noului stăpânilor sau la consiliile de miniştri.  Şi‐mi  da  să  înţeleg  ‐  nu  ştiu  dacă mi‐a spus ceva în acest sens.  Titu  Devechi  (nu  ştiu  dacă  erau  cu  noi  şi  Emil  Cioran.ştiu.  la  Căminul  “Sfântului  Augustin”  despre  filosofia  Tomei. ne lua. cap de şcoală. E bine că n‐a  trecut în alte mâini. cu care m‐am răfuit. ca  de un element comun. Fără să  vreau.  asemănătoare. în care a avut  imprudenţa. la un sfârşit de şedinţă de consiliu de miniştri. între altele. schimbul  s‐a făcut pe înălţimi. Şi o discuţie s‐a  încins  despre unul  şi  despre  altul. de piatră. ce‐ţi  . pe  talere scumpe.  Am încercat.  Simţeai în aerul lui de lup viforos de altădată. Aceştia nu‐mi plac. de “teoria economiei ţărăneşti” a lui Ciajanov. în care. (Şi răspunsul meu e valabil şi pentru domnul Crăciun. între ucenicii săi. care. aşa cum îmi îndrepta  altădată  pe  “or”  sau  pe  “Spinoţa”  ‐  că  acest  lucru  nu  se  cade.  Şi.  Paul  Sterian  şi  Terianu).  Costică  Floru.  unul  de  altul.) I‐ am luat totdeauna în serios şi cele mai mici “butade” Profesorului şi nu fără de folos.  E  ciudat  de  constatat  că. Aşa. la el.  Mi‐amintesc  acum!  Mi‐a  spus.  de  care  spânzura  singură  Răstignirea  lui  Greco.  i‐am  arătat ce mă despărţea de el. L‐am întrebat: “Atunci. în mijlocul nostru.  drept  “o  tragedie  a  culturii  româneşti”  admiraţia  mea  concomitentă pentru Nae Ionescu şi Madgearu.  Dinu  Noica. voltairian. cum de fac eu aşa de mă înţeleg şi cu el.  părintele  Alecu  Popescu. fără a‐i schimba însă prea mult stilul. fără ca să ştiu.  Urcând la  rădăcina  întâlnirii  mele  intelectuale  cu  Madgearu. în ziarul “Semnalul”.  Racoveanu.  odată  cu  frângerea  bolţii. subsecretar de stat în funcţie. care i‐a  făcut unele adăugiri. casa s‐a înveselit oarecum. la care n‐am fost. în sufrageria luminată. anume.  De  acest  refuz  nu  a  fost  străină  gelozia  ministrului  Culturii.  s‐au  acoperit  cu  Andreeşti. s‐a  convins că s‐a speriat degeaba!  De atunci.  pe rând.  Mă întreba. acolo unde uşa dădea spre bibliotecă. şi cu Madgearu. totuşi atât de adânc deosebiţi şi  atât  de  greu  de  apropiat  spiritual. m‐am întrebat ce trai vor fi ducând pereţii. Simţeai că ne măsura şi ne cântărea pe toţi şi.

 poporul fiind în întregi‐ me ortodox. despre Creaţie  şi  despre  Libertate.  s‐a  topit  cu  aceea  a  întâlnirii  următoare.  într‐o  ordine  perfectă  şi  se  rezolvă  pe  rând.  la  el. ne‐a dus în bibliotecă.  Realizarea  deplină  a  acestei  comunităţi  nu  o  vedea  însă  posibilă  în  Germania. de lecţia despre plictiseală?”. Schiţa chiar o teorie a speţelor în biologie.  dacă  în  filosofia  Tomei  din  Aquino  este  sau  nu  este  “dramă”?  Nae  Ionescu  insista  asupra  rădăcinilor  damaschiniene  ale  filosofiei  lui.Atunci. Discuţii lungi cu  Eliade. “Şi tot cu şablon gândeşte şi Toma ăla al tău. în raft. sau cutare. în agonie. pe care‐l lăudasem pentru subtilitatea lui şi care pasagiu  era.  Comunitate naţională Ne‐a  expus  părerile  lui  asupra  naţional‐socialismului.este  de  mirare  că  mă  înţeleg  cu  el?”. când  voiam  să‐i  citesc  şi  studiul  ce  scrisesem  cu  câţiva  ani  mai  înainte.  nu  a  continuat  pe  tărâmul metafizic. când ne vom mai întâlni.  dar  nu  o  aplică. asupra acestuia. dar Radu e o floare de băiat!”. şi mai ales  România.  fiindcă  gândeşte cu şablon”.”  Iarăşi  este  discuţie.  asupra  Condamnării  lui  Origen  gândindu‐mă la el. incomprehensibil. când ne spusese:  “Nae Ionescu e ce e. faţă‐n faţă cu ea însăşi.  formă  politică  ce  i  se  părea  în  totul  corespunzătoare  încercării  de  refacere  a  “comunităţii  spirituale”  prin  care.  Ne‐a arătat apoi o minunată ediţie a lui Nicolae Cusanul.  Mi‐a  răspuns:  “Păi  vezi. Toate problemele se  succed.  G. Nae Ionescu a deschis discuţia despre Bine şi despre Rău. plictiseala a fost înfăţişată ca starea creaturii  rămasă singură. Lecţia aceea pe care n‐ o putea uita Emil Cioran. alt moment de luptă comun? Şi  . a perioadei democratice. la cursul de metafizică. sigur. dar pe care nu le mai luasem. pe care i le‐mprumutasem cu  mulţi ani în urmă şi pe care mă chema mereu să mi le iau. într‐adevăr. care avuseseră mare succes. pe plan religios. în care. acolo la ei.  Discuţia  pornise  de  la  arborele  cunoştinţei  şi.  începând  să  desfăşoare  tezele  lui  favorite. unde învăţase elina şi ebraica. de lucrările lui la Wagemann. tocmai atunci apărută.  că  el  o  ştie. pe care tocmai o cetia. pentru că Eliade a deviat‐o în direcţia simbolicei arborelui acestuia în diferite religii  şi‐n folclor. şi au cam rămas pe gânduri!”. de studiile făcute de Radu în  Germania.  Băieţii  teşeau  amintiri: „yă aduceţi aminte. Ne‐a vorbit ‐ ca totdeauna.  din  cauza  impresiei  comune  de  popas  liniştit.  religioasă. şi pe care nu‐l publicasem. Şi ne  spune: “Le‐am spus toate lucrurile astea nemţilor.  şi  ţara  unde  vedea  el  posibilă  realizarea deplină a naţionalismului socialist era mai ales Răsăritul şi Sud‐Estul european.  În  timp  ce  discutam.  privind  la  unele  şi  la  altele: “Te aşteaptă!”. a societăţii politice.  I  se  părea  că  singură  comunitatea  spirituală.  a  sosit  şi  profesorul  Onicescu  şi  discuţia  a  trecut  pe  tărâmul  statisticei. Nae Ionescu ne‐a expus felul în care concepea statistic legătura dintre notele unui concept  şi indivizii cărora li se aplică. să‐i cerem lămuriri. iarăşi ‐ de băieţii lui.  ca  în  cursul  de  pedagogie  al  lui  G.  Capul de şcoală Amintirea  pe  care  am  păstrat‐o  din  această  seară.  teologii  dintre  noi. însă. Nae  Ionescu  ne‐a  cetit  un pasagiu din  cartea  unui filosof român. ce te miră preocuparea mea de dânsul?”.  ceea  ce  făcea  să  se  încrunte.  întrebare  din  parte‐mi:  . de asemeni. Ne‐am propus. din Aquino.  puţin. Domnule Profesor. apoi. După masă. Însemna.  din  nefericire. Şi  alta. A vorbit el.  de  uşurare.  poate  justifica  comunitatea  politică  de  destin. a obiectului fizic.  Şi.  unde  scindarea  apuseană  a  individului  de  grup  este  încă  superficială  şi  unde  se  poate  înfăptui o comunitate spirituală deplină.  unde  scindarea  individului  de  societate  s‐a  făcut  pe  tipul  apusean  şi  unde  opoziţia  Nordului  protestant  cu  Sudul  catolic  creează  stavile  în  calea  deplinei  comunităţi  spirituale. Erau alături  de  broşurile  ce‐i  împrumutasem  asupra  lui  Jacques  Maritain  şi  Nae  mi‐a  zis.  cu  care prilej.  Antonescu. legăturile precursoare ale lui Peguy cu naţional‐socialismul.  alunecarea  timpurilor  părea că ar vrea să substituie ‐ după el ‐ societatea aritmetizantă.  Naţional-socialism A încercat.  iarăşi. data viitoare. să aducă vorba de politică. Dar despre cutare. Am revăzut cu  plăcere.  pe  care  am  păstrat‐o  de  la  ele. volumele mari din Origen şi din sfântul Vasile cel Mare.  Tot  în  legătură  cu  entuziasmele  mele  prea repezi.  Creaţie şi libertate Întorşi în odaia de lucru. întemeiată pe această idee. dar discuţia nu s‐a mai prins. Şi  noi ne aduceam aminte de “judecata” Profesorului din Cursul de logică elementară.

 multe. prin urmare.  Căuta  pentru  fiecare  nota  justă. voi încerca să‐l propun. dar ne silea să amânăm. definitiv.  . O parte a lor îmi va scăpa. după ce i‐am evocat figura.  Îi  caracteriza. până la Judecata de apoi. este dacă şi cum am putea desluşi.  Ne  propusesem  să  venim  să‐l  vedem  regulat  şi  ne  pregăteam  să‐i  cerem. care încerca să le reconstituie.  Ceea ce interesează însă aci.  cu  primul  prilej. Moartea lui nu  ne despărţea numai de el în trup. în tot  acest complex fremătător de probleme şi chiar dincolo de ele. Şi nici unul dintre noi nu presimţea ce se pregăteşte în umbra acestei linişti. totdeauna. sau progresând de‐a lungul lor.  Vă închipuiţi cât a fost pentru noi de dureros să aflăm că Nae Ionescu a murit.plasa amintirilor se ţesea între noi.  Nae  Ionescu  trecea  pe  toţi  în  revistă. lămurirea unor  lucruri pe care nu ni le‐am putut lămuri asupră‐i. tocmai în ziua în  care ne propuneam să stăm de vorbă cu el asupra chinuitoarei probleme a libertăţii.  lămurirea nelămuririlor pe care le aveam. în legătură cu gândurile lui şi ale noastre. gândul  omului viu?  Cu titlul de ipoteză. care‐i evocam unele din lucrurile cu care am început această carte.  şi el.  Îl  simţeai  fericit că e cu ai lui. aşa cum le trăise el însuşi. aici  pe pământ.

  La  sfârşitul  depoziţiei  sale  în  procesul  omorârei  lui  Ion  G.  Dacă  ne  situăm  pe  acest  plan.  tăcere  descriptivă  şi  pe  care  eu  aş  denumi‐o. Nae Ionescu îi preciza odată. Mircea Eliade l‐a văzut întâia oară şi i‐a împărtăşit grav că are “nedumeriri  metafizice”.  care‐l  scoate  din  nefiinţă. de către unii. în care scriitorul acestor rânduri avea amărăciuni. măi.  Nu tot aşa a fost pentru Nae Ionescu. student în anul I.  dincolo  de  toate  metamorfozele  lui  aparente. în taina existenţei condiţionate. Titulescu vrea să‐i dea brânci lui  Duca‐n  apă  şi  el  nu  ştie  să  înoate. mă. dar de logician la pânda vieţii!  Nae Ionescu şi Ispita posibilului Întrebarea: “ce ar fi fost.  are  un  temei. stă parcă o perpetuă ispită de cunoaştere. când au sfârşit de iubit.  adică  împingerea  lucrurilor  la  extrema  lor  limită  de  rezistenţă. un instrument de intervenţie în viaţa de toate zilele. în scrisul cotidian. pe care un prieten comun  credea că Nae Ionescu le‐ar putea curma c‐o vorbă.  însă  Duca  nu‐l  ascultă  şi  Titulescu‐l dă la fund. În cap cu Aristotel.  iscodirea  posibilului  închis  în  lucruri. pe care nu ştie cum să le limpezească.  În alte împrejurări. dar ne plăcea să vedem cum cade un om”. întrebarea e stearpă şi  fără sens. de‐a lungul întregii lui vieţi. Nae Ionescu i‐a răspuns acestuia scurt:  ‐ Ei. poţi să fii  ministru.  Problema  “posibilităţilor”.  “tot  ce  este. istoricii. desigur.  Când.  Nae  Ionescu. aceste rânduri:  “Trei oameni stau pe malul râului: Titulescu.  .  dacă  are  pentru  ei  vreun  sens. din ceea ce a vorbit.  dintr‐un  alt  unghi:  tentaţia  luciferică. “faptele făcute.  evocând  vremea  anilor  lui  de  tinereţe universitară..  trecerea  lor  de  la  ceea  ce  sunt  la  ce  pot  fi. Cine n‐a fost ministru în ţara asta? Totul e: să.. Ca om viu va trebui să surprindem secretul atitudinii lui în existenţă.  Într‐o  lecţie  de  deschidere  ‐  să  fi  fost  prin  1927  ‐. o colaborare  a lui cu istoria. pe când el îi reproşa că nu s‐a făcut ministru:  ‐ Nu înseamnă nimica. a scris şi a făcut  Nae Ionescu.  Evocări Există.  ori  nu  pot  ca  să  nu  fie.  de  ce  ar  fi. Cugetând la tot ce ştiu.  nu‐l  are  decât  pentru  legătura  tainică  a  posibilului cu viitorul. ci vedea. într‐adevăr.  câteodată şi poeţii. şi ce vrei să‐i fac eu? Lasă. Duca şi Nae lonescu.  Tehnica ziaristică şi sensul teologal al existenţei La fel proceda Nae lonescu ca ziarist. lăsându‐i să se hotărască singuri. Şi asta nu o pot mulţi din cei care sunt.  pe  înţelesul  tuturor. Pentru “inginerii” veacului acestuia.  Nae  lonescu  îi  spune  să  se  ferească. într‐unui din cursurile lui de mai de mult. pentru că.  Altui prieten comun. care lămureşte multe  din atitudinile lui. citim. pentru ei. Nae Ionescu i‐a răspuns scurt: “Bea”.  desluşim că. problema aceasta a posibilului stă în miezul neliniştii sale.VII ÎNCERCARE DE CARACTERIZARE Nae Ionescu n‐a fost un filosof de catedră şi viaţa şi învăţătura lui nu trebuiesc privite didactic.  omor  în  care  răspunderea  lui  morală a fost angajată. atunci când unii îi vor fi împărtăşit intenţia lor de a muri ‐ Nae lonescu le va  fi răspuns în acelaşi fel ‐. care au mirat pe atâţia şi n‐au lămurit pe nici unul. care  să  ni‐l  restituie  întreg. înseamnă că degeaba te bagi. nu se poate să nu fi fost făcute”. dac‐ar fi fost altfel decât cum a fost” şi‐o pun mai ales teologii.  tălmăcindu‐le  apoi  limpede. dacă nu. ci  ca eforturi ale unui om viu. un mijloc direct de creare a evenimentului. Felul în care înţelegea această intervenţie  creatoare  de  evenimente  e  de  cel  mai  mare  interes  pentru  surprinderea  rosturilor  adânci  ale  personalităţii lui. vorbeşte de studenţimea de atunci şi de participarea lui la viaţa studenţească.  altfel.  Preocuparea lui în frământările şi alegerile de la “centru” sunt însemnate prin aceste vorbe ciudate:  “Nu însemnau toate acestea mare lucru. ies ei singuri la  suprafaţă.  Duca. Rezultat: Nae lonescu e arestat! Eu nu râd”.  Niciodată atitudinea lui nu a fost alta. Mie însă îmi ajunge!  Şi nu m‐ar mira dacă. o frază stranie. să fii ministru.  mai  curând  decât  n‐ar  fi”. Dacă e ceva în ei. băieţii să se descurce singuri. ca justificare.  Ispită  de  logician. atitudine pe care  unul  din  discipolii  lui  a  numit‐o.  Nae  lonescu  nu  înţelegea  meseria  de  ziarist  numai  ca  îndeletnicire  pasivă  de  a  contempla  evenimentele  ce  se  produc  şi  de  a  le  despica  rosturile.

  Despicarea felului în care evenimentele se fac şi se desfac în actualitatea imediată nu‐i solicitau  însă inteligenţa.  sau  de  retezător  iremediabil  de  avânturi  lipsite  de  vocaţie!  Pentru  câţi n‐a fost stâlp de îndreptar.  pe care  le  rânduia perechi.  Nae Ionescu avea nevoie de un om care să ducă chestiunea în parlament şi nu‐l găsea. Dacă s‐a lăsat învins.  apoi. dimpotrivă.  între  ipoteze. ci. iscodind  lumea vastă a posibilităţilor. 0 chestie populară.  noi veniţi la guvern.  “Nu e nici un păcat ‐ îmi spunea el. cu  resursele lor. socratic. erau disciplinaţi şi nedoritori de certuri. atunci când izbutea să răstoarne într‐un om ultimele resorturi. Ţărăniştii.  Todeauna ne spunea că perioadele de libertate sunt cele mai sărace‐n personalităţi şi că personalităţi  puternice nu se făuresc decât sub stăpânirea unei severe discipline.  Analiza  lui  împingea  fiecare  lucru  la  maximum  în  direcţia  lui  proprie. că  Lupu va interpela guvernul pe chestia Pascaliei.  Pentru  câţi  oameni  n‐a  jucat. fiecare grup.  Aşa era. cu ambiţiile şi interesele lor. sunt contemplative. mai întâi.  el  însuşi. evenimente erau nu numai descoperiţi irezistibil în resorturile lor. el împingea evenimentele să se realizeze în sensul dezvoltării lor proprii.  Căci  poate  duce  la  “frângerea gâtului”. felul în care înţelegea această intervenţie creatoare  de  evenimente  e  de  cel  mai  mare  interes  pentru  cine  e  dornic  să  surprindă  rosturile  adânci  ale  prodigioasei lui personalităţi care.  desigur.  Nae  Ionescu  avea  studiat. combinându‐le cu mintea Iui ageră şi opunându‐le perechi. la faptă. fiecare împrejurare.  Deodată.  întregul  eşichier  al  vieţii  noastre  publice. pentru a nu‐i încurca socotelile şi a nu  reapare în romanele lui de mai târziu ‐ Nae Ionescu avea în faţa ochilor lui ‐ când scria ‐ pe fiecare om  politic. mai timid: “Păi ai vorbit cu el?”.  pentru  el  ‐  ca  şi  pentru  Cuenot.  deci. Căuta apoi.  Aşa  cum  Balzac  îşi  figura eroii lui nenumăraţi şi‐i suprima când îşi sfârşeau ciclul. când Nae Ionescu ducea campanie împotriva Sinodului.  foarte  primejdioasă  pentru  mediocritate.  oare. măi. la Nae Ionescu.  Nimic  nu‐l  interesa.  Nici  o deosebire.  mintal. Singură materia problemelor era deosebită. nu active.  Nici  unul  nu  se  potrivea. ordine în  câmpul posibilităţilor. Întrebarea lui punea. şi pentru câţi n‐a fost piatră de poticnire. deci.  o  generaţie de oameni care merg ‐ bine. deseară.  Ca ziarist. “Ia anunţă.  nu  era.  în  biologie  ‐.  Şi. rolul de filtru al posibilităţilor în stare să le treacă‐n  stare  de  eveniment. cu situaţia lor.  Ambianţa a jucat totdeauna.  niciodată  spre  a  forţa  mersul  natural al evenimentelor în sensul dorit de el.  Dacă  Nae  Ionescu  intervenea  în  cursul  lucrurilor. aşa cum sunt. Nae Ionescu proceda la fel.  Pedagogia negativă Am  mai  spus  lucrul  acesta. oameni.  o  platformă  să  se  repună  în  vedere.  pe  aceea  care  afla  cel  mai  mare  număr  de  aderenţe în mediul ambiant.  nu  de  multe  ori.  Căuta. prin 1929. mai întâi. iscodind. cu ce pot face.  contemplarea  acestor  posibilităţi  dezlănţuia  iminenţa evenimentului.  Aceasta este ceea ce s‐a numit profetismul lui. numai o ispită vagă.  pe  cea  mai  potrivită  împrejurărilor. la faptă. nelămurită. spune Nae Ionescu. ori la o descurajare iremediabilă a veleitarilor! Dar această “curăţire de teren. întocmai ca la curs.  între  cursurile lui şi articolele lui de ziar.  ambianţei.  Pedagogia  lui  Nae  Ionescu  era.  Nae  Ionescu  rolul  acesta  de  revelator  al  lor  înşişi.  Şi  astfel. Ce pagubă atunci că a fost dat la o parte?”  Pedagogia  acesta  e.  mediului.  altul.  am  spus. totdeauna atent la virtualităţile închise în  lucruri.  filtrul  prin  care  lucrurile  trec.  negativă. Nae Ionescu  îşi  contempla  personagiile:  unul.  de  act. pe chestia  vechiului calendar şi‐a Pascaliei schimbate. de  tot  ce  nu  e  apt  să  reziste”  este  mijlocul  prin  care  Nae  Ionescu  a  selecţionat.  toată. adeseori. fără a‐l ispiti să intervie.  Ceea ce desluşia el că trebuie să se întâmple izvora din contemplarea lor.  de  descoperitor  de  vocaţii  ascunse. pe picioarele lor proprii!  Această atitudine nu era. în faţa unei înfrângeri. pe care le socoteau sterpe.  .  mediu  care  era  totdeauna. ci erau şi împinşi la  actualizare. Totuşi.  dintre  elevii  lui.  pe care le trecea prin ascuţişul de foarfecă al întrebării. din  acest punct  de  vedere. rău ‐. la el. e că nu  era nimic de capul lui. în ultimă analiză.  decât  întru  cât  se  putea  susţine  singur!  îi  plăcea  să  ispitească  ce  zace‐n  fiecare  şi  niciodată  n‐avea  remuşcări.  din  lumea  posibilităţilor  pure. Nae Ionescu era conştient de ea. Nu însă şi tratarea lor. lumea vastă a posibilităţilor. “Ăsta e băiat de popă”. la evenimentul aevea petrecut. dar toţi. vedem cum Nae lonescu proceda.” Redactorul politic.  între  ipoteze.  un  gând:  doctorul  Lupu!  Fusese  în  cartel  cu  liberalii  şi  acum  era  pus  deoparte.  Nae  Ionescu  căuta.Privindu‐l încă de la cursurile lui. de pildă. din reflecţia lui asupra  resurselor  şi  veleităţilor  acestora. în sensul epuizării tuturor virtualităţilor care zăceau într‐însele.

  sau  temeiurile lor. n‐a fost nimic de capul lui”. şi sub influenţa altor dascăli. .  în  aparenţă  fără  legătură?  Iat‐o. auzită la Paris asupra ideei de act şi de posibilitate la Aristotel şi a interpretării lor deosebite în Răsărit şi în Apus.  pentru a verifica. sparge cartelul european al fierului sau împinge un discipol către cutare sau cutare  gest riscat. în faţa unei încercări.  pe  ele.  este”  şi  “nimic  nu‐şi  poate  depăşi  esenţa”  ‐  este în realitate vecinie la pânda realului şi a faptei fiecăruia. a face e mai mult decât a fi.  care  este  suma  tuturor  posibilităţilor. pentru a-mi strecura. să putem face!  Trecerea  de  la  fapt  la  posibilitate  nu  e  un  adaos  de  fiinţă. adică. ci una contemplativă. sunt. când cetitorii lui au putinţa să-i controleze afirmaţiile asupra acestei materii. îndemnându‐l să  se  substituie. că am “construit” această poziţie naeionesciană asupra posibilului.Nae:  “Nu. despre care vom afla poate cândva. a face şi a putea Nae Ionescu s‐a explicat.  Cel  mult. de asemeni. consacrate. înţelegem de ce.. nu “le  facem”. astăzi. cu aprobarea lui.  Înţelegem acum care poate fi interesul lui pentru întrebarea: “ce poate cutare”?  Omul  acesta  conservator.  Un duh demiurgic. ce e în el? De ce e‐n stare?  “Să vedem ce‐o ieşi”.  Zis  şi  făcut. încă din 1928-1929. să vadă ce e cineva.  A  doua  zi. luminează‐te şi vei fi”.  Lucrul acesta. Creaţia. pe cont propriu. atitudinea lui nu este o atitudine etică. Lucrurile “se fac”. o dovadă. prin faptă.  7 “Păcat.  Absolut  toate  purced de la o aceeaşi concepţie a existenţei şi a legăturii dintre ea şi acţiune. care e creaţia: “Cădere în cosmos”. pentru acest duh. De ce? Spre a‐l îndemna la faptă? Nu. Şi că el s-a dezvoltat.  Apusul e plin de “ingineri”. ispiteşte pe om. ca prima funcţiune metafizicei. protestând împotriva condiţiei fireşti  a omului. în “Cuvântul”.  Ceea ce îl preocupă. consacrat cunoaşterii mediate. în atitudinea omului nu primează fapta. Nu tăgăduiesc că această problemă e una din materiile în care contactul gândirii lui Nae Ionescu cu a mea a fost cel mai fecund. cum sunt toţi adevăraţii dascăli. Cade? Nae Ionescu conchide că nu era nimic în el. mântuirea prin “trecerea în virtual”. A fi este  chiar  un  fel  al  lui  a  face. ci numai omul cu mentalitate teologică răsăriteană. zicea deviza “Românului” lui Rosetti. să creeze.  substituind  Logosului.  sforile  de  care  atârnă  oamenii  politici  ai  Regatului român. un act de răzvrătire.  îl  îndeamnă  să  vrea  să  forţeze  destinul firesc al lucrurilor. simetric corelată celeilalte operaţiuni. A fost. la adăpostul pavilionului profesoral. aceea ce un discipol al lui a definit. o împuţinare.  «Am  Anfang  war  die  Tat». ca “tăcere  descriptivă”.  care  credea  că  “ce  este. ci  contemplaţia înţelegătoare. adică. spunea el.Vorbeşte şi vei putea. spunea el.  ci  verificarea  realităţii  care  i‐a  asigurat succesul. Dar asta nu ne schimbă rolul de spectatori. de ce e în stare. Cele două foiletoane.  dr.  Pregătiţi‐i  dosarul  pentru  mâine!”. este să verifice.  “Pentru mentalitatea francmasonică. de la‐nceput. deja citate.  din  umbră. în faţa unei înfrângeri . o mărginire a lor. Nu poţi voi şi face nimic din ce nu e copt să se facă. e. unei conferinţe a lui Berdiaev.  aducându‐le  în  conştiinţă.  Acţiune şi contemplaţie Ce  legătură  este  între  toate  aceste  împrejurări. care ‐ după Nae Ionescu ‐ e un duh drăcesc. un  dascăl primejdios. Dar că aceasta nu este şi poziţia limpede afirmată. idealistă şi apuseană. direct în lecţia a V-a a Cursului al doilea de pregătire la metafizică..  Nu  e  nevoie. mi se pare de nesusţinut. mai presus de orice.  o  alunecare  de  la  Dumnezeu.  Reuşeşte?  Pe  Nae  Ionescu  nu‐l  interesează  rezultatul  ca  atare. gândul întreg al Profesorului.  o  alegere.  de opunere a omului în faţa naturii.  Problema desăvârşirii noastre nu e să facem. Descartes numeşte chiar puterea  de cugetare a omului ingenium.  Dacă lucrurile stau astfel. a căror mânuire ne este posibilă. ci să ştim..  să‐l  înlocuiască  în  treaba  lui. Apusul nu‐l înţelege. limpede. pentru el. pentru care “trebuia” să interpeleze. Tot Apusul aşa vede spiritul.  Fapt e că Nae Ionescu a ispitit pe mulţi şi sunt câţiva pe care i‐a scos din fire. ale mele. desigur.  A fi. în care Profesorul atribuie. se pare.  Chiar  atunci  când  Nae  Ionescu  trage.  7 Nu e multă vreme de când C. în sensul leonardesc al cuvântului. mai târziu. marfa mea proprie.  de  dimineaţă.  ci  o  istovire  a  ei. când i se va publica şi corespondenţa.  zice  Faust.  Creatorului.  acţiunea”.  dacă  putem  să  le  ajutăm  să  se  nască. Noica m-a acuzat în Jurnahil său filosofic.  în  cosmosul  care  este  o  selecţie  a  acestora.  Nimic mai greşit.  Lupu  ‐ care  aflase  de  interpelare  din  ziar  ‐  telefona  la  redacţia  “Cuvântului”  şi  Nae  Ionescu  trimitea  redactorul specialist ca să‐l puie la curent cu “chestiunea”. a lui Nae Ionescu.  intenţional.

 şi pe aici.  spre  filosoful  ordinei  şi  autorităţii naturii.  care  îl  străjuieşte. tot acolo ajungi!” între Rai şi Iad. Singurul pe care îl privesc şi nu mă satur. ai impresia stranie că Nae Ionescu ţine pe cineva în faţa lui în vârful spadei? în  fotoliu.  şi  parcă‐ţi  spune:  “Da'  de  ce?  La  ce  bun?”.  în  portretul  lui  Schloeser. la fel cu Roland din legendă. Ea  înseamnă doar: Vino‐ţi în fire!”.  îndrumător  spiritual.  neliniştea vieţii formelor!  De câte ori.  într‐o  zi  în  care  mi‐era  dor  de  el. Îl văd pe Nae Ionescu la el  acasă.  amant. Deodată. al cărui chip. Este numai un trompe l'oeil: anagrama lui i mic de tipar.  care  singure  sunt  viabile.  În tot acest freamăt din jur. Dar chipul e dureros de răvăşit şi privirea parcă e în  gardă.  moştenită  de  Nae  Ionescu  ‐  împotriva  tuturor  tăgăduirilor  reciproce ‐ de la dascălul său.  dau  la  un  loc  ‐  atunci  când  au  realitatea  vie‐n  faţa  lor  ‐  ceea  ce  am  putea  iarăşi  numi:  bucuria  sau.  exploatarea ultimă a gândului său.  de  diferitele  chipuri  în  care  viaţa‐şi  caută  formele  de  echilibru  stabil.  ce  pare  a  fi  străpuns  o  taină şi care parcă spune: “Cum? Numai atât? Adică.  căpitan  de  industrie.  unită  cu  ceea  ce  aş  putea  numi  ispita  creaturalului.  filosof  de  casă.  Nae  Ionescu  reducea  chiar  tendinţa  cealaltă.  ultima  lui  fotografie. Ridici palma? Descoperi mâna lui stângă.  arătând  spre  filosoful  renaşterii  medievale. cap de şcoală.  filosoful  absolutului  şi  al  arbitrarului  divin.  cu  ochii  cenuşii.  Construise. deci. Fă cum poţi.  vechea  teză  maioresciană. cu degete lungi. adică.  rafinată  şi  ancorată  metafizic.  adică.  deasupra  mesei  mele  de  lucru.  “Iată  calea!”  ‐  pare  că  zice. să realizeze depăşirea acestei trăiri.  fix.  pe  perete. nu e decât o lege naturală a fiinţei.  cu  privirea  dureroasă  şi  dispreţuitoare.  l‐am  închipuit  aşa:  cu  chipul  lung. urmăreşte ca. acolo de unde priveşti acuma tu. moartea pe care‐o vede venind şi căreia. încercându‐l  trăsătură  cu  trăsătură. de vreme ce scria: “îndatorirea de a  te depăşi. Sub chip: mâinile. nu ne‐a vorbit de această bogăţie a formelor vii.  osoase. La acest echilibru natural al formelor pe care se  sprijinea  filosofia  lui  naturală.Tăcerea descriptivă Această  tăcere  descriptivă. o întreagă concepţie a cosmosului.  al  anarhiei  şi  al  libertăţii.  are  mâinile în buzunar şi un aer în aparenţă degajat.  Noi  regăsim  aici.  E  unul  dintre  cele  mai  dramatice  chipuri care mi‐au rămas de la el.  curtean. nu se mulţumeşte să ştie  abstract.  eminenţă  .  ridicate  şi  resfrânte.  Neliniştea vieţii formelor Ci  numai  noi.  cu  degetele  aplecate‐n  jos.  pur. Pare un lup rănit. încolo?” “Şi pe aici.  cumpăna înţelegerii stră‐ntrebătoare. după Bonnaud. contestând transformismul artificial.  existenţei  lui  caleidoscopice!  Rând pe rând: filosof de catedră.  înşirăm.  la  stânga. d‐l Rădulescu‐Motru.  boabele  pe  fir  şi‐ncercăm  să  redăm  un  chip. între supunere şi răsvrătire. vigneta cu iniţialele “Ideei Europene”. cu palma ridicată‐n sus  şi ultimele două degete pe jumătate strânse. a depăşirii.  se  sprijină  de  bibliotecă.  om  politic. osoasă. soţ şi tată.  cu  gura  prădată  de  acelaşi  dispreţ.  osos.  în  urma  lui. ziarist.  din troiţele autohtone? Nu.  mai  corect. cu ajutorul statisticei. Legea iubirii nu este o obligaţie de ordin etic. în vremea studiilor mele. din memorie.  cu  spatele  la  rafturi.  Sau:  “Atâta  e  tot?”  ‐  deschizându‐se  spre  chipul  dezrădăcinatului  Şestov. răsturnată.  ci  vrea  să  “încerce”  ceea  ce  i  se  pare  c‐a  aflat.  Capul  i  se  proiectează pe o cruce înscrisă într‐un cerc. iubirea.  sprâncene  arcuite. îi  aruncă mănuşa? Ori e Diavolul.  caută.  Chipuri şi perspective Într‐un desemn pe care l‐am făcut. să‐şi ceară preţul? Şi Profesorul  priveşte la el? Ori priveşte deja dincolo de ce vede?  Nimeni nu va putea răspunde.  mâna  stângă?  Dreapta  lui. la Paris.  devine  straniu  de  arătătoare  către  ordonatul  şi  blândul  supusul  cap  al  lui  Jacques Maritain.  A  albit.  care  nouă  ni  se  părea  antagonistă. pe care se întemeia filosofia lui religioasă. îl strejuieşte‐n dreapta. o formă de echilibru stabil.  Pe  cine  priveşte  Profesorul. ca şi în Faustul goethean. în care răul era îmbrăcat în haina  artificială  a  voinţei  de  a  fi  altfel  decât  cum  eşti. care vine.  seamănă  cu  picioarele  unei  dansatoare.  îi  acoperi  cu  palma.  subtilizată. el caută. director de bancă. arătarea drumului de către mâna dreaptă ţi‐e  luată  înapoi.  De  acest  desen  apropii.  În  picioare. privindu‐l. negustor.  Viaţa pe care‐a trăit‐o.  în  cămara  lui  de  lucru. deasupra mesei mele de lucru.  în  experienţă.  în  trăire. înscris peste e  mic de tipar. mefistofelice.  De ce. ce vrei? Care‐i noima? Pe mine?”.  “încoace. prin trăire. care se apără de haita câinilor ce‐l înconjoară.  fără  să  vreau. Să fie reunirea simbolului creştin cu simbolul solar tracic.

 În expresie stăruie însă aceeaşi tăcere întrebătoare. unde pictorul adversarului său chesaro‐crăiesc.  Socrate  cu  Cesar  Borgia. într‐adevăr. El evocă. prin ele. totdeauna în curs de aşezare. reduşi în dinamica vieţii lor. prin intrarea în luptă împotriva turcilor şi schimbarea drumurilor mari  ale pământului.  Pafnutie  cu  Origen.  pe  care  o  regăsim  în  cele  ce  a  mărturisit  întotdeauna  despre  păcat  şi  creaţie. 8  Prin  acest  caracter  nemaipomenit  de  complex  al  vieţii  lui. la periferia lumii şi în care omul. victimă politic. .  tot  neamul  nostru trebuie  să‐şi  reia  povestea. lat.) O verificare? Nu avem. după care suspina cu atât de des citatele de el.  Eaust  cu  Don  Juan  ‐  Nae  Ionescu  rămâne  un  om  cu  totul  deosebit  de  oamenii  tipizaţi ai vremii noastre. masca lui! Moartea  i‐a fixat trăsăturile. interpretând  gliptic întreita îndoitură a nasului său.  tocmai “tentaţia luciferică”. ireequietum cor nostrum.  Dar  nu  un  om  al  Renaşterii  târzii. încă plină de seva aspiraţiilor spirituale ale veacului trecut.  de  altfel. ispita care constituie. Chipul i s‐a deformat puţin. de  acolo  de  unde  firul  ei  s‐a  rupt. care s‐a înfăţişat pe sine şi  pe  apropiaţii  săi  ca  sfinţi. totdeauna curios. neliniştit e sufletul nostru până se va odihni în Tine.  spre  râul  de  foc.  8 Tu ne-ai făcut pe noi pentru Tine.cenuşie.  Ignatiu  de  Loyolla  cu  Pere  Joseph. Patriarhul.  să  străbată. la câteva mobile elementare.  acea  necontenită  sete  de  depăşire. de chipul de la care îşi trage Asemănarea. în care  Dumnezeu nu a alunecat încă. într‐un  anumit sens. cu un picior aici şi cu  unul  dincolo  ‐  viaţa  lui  este  acea  necontenită  nelinişte. ceva din adevăr? Căci nu e oare această împingere primejdioasă a fiecăruia. care a ajuns să se caute. martir. din centru.  Hugo  Stinnes  cu  Voltaire.  de  neputinţă de a atinge o formă definitivă de echilibru.  cumva. Sau. nu a uitat încă. priviţi mai bine.  în  firidele  Sfântului  Naos.  odată  cu  căderea lui la marginea istoriei.  l‐a  înfăţişat  pe  Nae  Ionescu  luciferic.  fără a se găsi. (Moment. uneori.  secată  de  orice  adâncime  metafizică.  adulmecând. aşa cum îi plăcea să se arate el însuşi.  Să  fie  numai  un  duh  răzbunător?  Să  fie  numai  o  stranie  coincidenţă?  Ori  poate.  ci  un  om  al  acelei  Prerenaşteri a veacului al XlV‐lea. din care. Dar iată‐l iar în  tinda Patriarhiei. esenţa vieţii acestui călugăr întârziat în  epoca marei industrii şi a haosului spiritual al vremii noastre. pe acei oameni ai Renaşterii.  în  care  se  întâlnesc:  Abelard  cu  “II  Cortegiano”.  în  centrul  părţii  din  dreapta  a  tindei. cu totul. donec requiescat in Te”.  cuvinte augustiniene:  “Tu nos fecisti ad Te.  turma  rătăciţilor  osândiţi  la  judecata  din  urmă. spre  ultima  lui  realizare. după Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun.

  suntem  singuri.  atunci  formula  definitivă a sistemului nostru metafizic este. Ceea ce cred eu însă că vă fac şi lucrul cu care pot să vă fiu într‐adevăr de folos. eu sparg un tipar vechi. lipsa de înţelegere a celor dinaintea noastră pentru  noi.. prin urmare.  reprezentând. cuvinte care. să nu vă faceţi iluzii. de a muri în sensul spiritual. la care‐l  împingea poate conştiinţa destrămării iminente a unui trup istovit ‐ ajuns la capătul peregrinării? Cine  altul decât Dumnezeu ar putea şti? Fapt e că.  mâine  nu  va  mai  exista. de care se temea atât!  Moartea l‐a fixat pe o treaptă a căutării? Fost‐a el ‐ în pofida încercărilor lui de formulare.  . care tindea oarecum să oprime viaţa şi ridic zăgazul realităţii. cu timpul. să nu uit că nu voi avea drept mâine să desconsider solidaritatea d‐ voastră cu momentul d‐voastră istoric şi.ÎNCHEIERE Moartea a întrerupt şirul gândurilor dascălului nostru. al ideilor ş.m. o fac  şi trebuie s‐o fac cu melancolia pe care mi‐o dă certitudinea că în aceeaşi situaţie voi fi eu mâine faţă  de d‐voastră. în momentul în  care  ne‐am  fixat. deci. înaintea d‐voastră.  am  murit.  Acesta  este  destinul  tragic  pe  care  îl  reprezintă  istoriceşte  metafizica. toate apele cugetării. contactul cu un om  care a atins.  Nimic  din  ceea  ce  a  fost  înaintea  noastră  nu  ne  ajută.  de  a  se  cristaliza  definitiv. piatra noastră de mormânt. astăzi încă.a. Când noi am ajuns la soluţia care reprezintă adevărul.  Iar  după  ce  am  ajuns  să  ne  echilibrăm. eu am spus aceste lucruri crude. încât să  nu uit ce v‐am spus astăzi. al impresiilor.  spre noi încercări şi aventuri. Eu n‐am glumit deloc şi  atunci când sunt silit să‐mi apăr poziţia mea împotriva unor atacuri venite din partea celor vechi.  Prin urmare. să ajungeţi la ţărmul care vă este propriu”. Şi eu mă rog la Dumnezeu să mă ţină întotdeauna destul de proaspăt la minte. pe care‐l evocăm aci.  Îmi  stau  pururea  în  minte  cuvintele  de  la  sfârşitul  acelei  lecţii  de  deschidere  a  Cursului  său  de  istorie a metafizicii. liniştea şi neliniştea lui au trecut altora.  să  ne  luptăm  cu  ele.  Domnilor.  Ne  uităm  împrejur  şi  nu  vedem  pe  nimeni.  Aceasta  nu  însemnează  că  noi  trebuie  să  manifestăm  faţă  de  ei  aceeaşi  lipsă  de  înţelegere. nu poate  fi decât binefăcător.  Fiecare  dintre  înaintaşii  noştri  este  un  om  mort  pentru  noi  şi  nu  ne  mai  poate  sluji  cu  nimic. suntem  definitiv înţeleşi. până la sfârşit alunecă într‐un cadru care. toate ispitele stării omeneşti.  pentru ca. în acelaşi timp. mă veţi depăşi pe mine şi acordul de  astăzi dintre noi ‐ care poate să fie şi din vecinătatea plăcută pe care o aveţi şi din căldura de aci şi din  lipsa  de  ocupaţie  de  afară  şi  din  puţinele  preocupări  lăuntrice  ‐.  I‐a  fost  dată  această  stare.  se fixează.  întrucât sunteţi vii şi întrucât eu trebuie să ajung la soluţia absolută a felului meu de a vedea şi trebuie  să mor. mai departe. aşezându‐vă d‐voastră în curgerea ei. cu aripa vie a gândului său. adică. de  a  muri  în  mers. dreptul d‐voastră de a mă privi pe mine peste  umăr. un punct de vedere în consonanţă cu atmosfera şi cu structura în genere a  vieţii de astăzi. eu înţeleg supărarea.  Mâine  mă  veţi  depăşi  pe  mine. pentru că noi suntem vii şi ei sunt morţi şi un om mort stă totdeauna mai rău  decât unul viu şi pentru că ştim că şi noi murim mâine şi cerem de la cei care vor veni după noi aceeaşi  îngăduinţă pe care trebuie s‐o arătăm astăzi celor dinaintea noastră. necazul. a celor ce l‐am cunoscut şi l‐am iubit.  În lupta pe care o duce neamul nostru pentru a‐şi găsi un chip spiritual al lui. ni se adresează nouă:  “Pentru că în fiecare din noi este o luptă continuă de fiecare zi.  Datoria noastră. nu este să‐i pomenim gândurile numai spre  deşartă  adu‐  cere‐aminte.d.  chiar  aveţi  datoria  să  mă  depăşiţi. D‐voastră.  Domnilor.  înainte  de  a‐şi  fi  încheiat  ciclul.  Ci  să  ni  le  facem  trup. este faptul că.  Când  privim  lupta  metafizică. aşa încât s‐a părut că glumesc. într‐adevăr. Această luptă continuă prin faptul  sentimentelor.  pentru  propria  noastră  echilibrare. să nu credeţi că dacă sunt de acord cu d‐voastră acum. în măsura în care sunteţi oameni vii. ne‐am şi fixat. în care a vorbit despre Moda în filosofie şi care constituiesc un fel de testament al  gânditorului care a fost Nae Ionescu.  Nu  putem s‐o manifestăm. dar.  acordul  de  astăzi  este  un  acord  factice.

  .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful