GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

1

2

GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PLOIEŞTI 2005

3

Copyright © 2005, Editura Universităţii din Ploieşti Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PREDA, GAVRIIL Istoria Europei şi a Uniunii Europene/Gavriil Preda. Ploieşti: Editura Universităţii din Ploieşti, 2005 Bibliogr. ISBN 973-713-066-1 94(4/9) 341.217(4)UE

Control ştiinţific: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei Dr. Aurel Pentelescu Tehnoredactare computerizată: Niculina Preda, Violeta Streche Director editură: Prof. dr. ing. Iulian Nistor ___________________________________ Editura Universităţii din Ploieşti Bd. Bucureşti 39, cod 100640 Ploieşti, România Tel. 0244-57 31 71, Fax. 0244-57 58 47

4

.........................51 3............................................2 Modele teoretice ale integrării europene ...........93 6..................................................4 Opţiunea pentru integrarea economică.........................................................................................................94 6................................................1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea ..........................33 2....2 Parlamentul European ................................100 6....................................................9 1.3 Cultura şi civilizaţia Romei antice .... Comunităţile europene .......................77 5........................................3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) .............................. Definiţie.................4 Creştinismul .................mit şi istorie.........................................................113 INSTITUŢIILE EUROPENE..................................... Coordonate geografice ....................... Naşterea Uniunii Europene.....9 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE..................66 Capitolul 5 ............................................CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE.....1 Europa ....................................12 1......1 Comisia Europeană..............2 Idei despre o Europă internaţionalistă..............115 7.....64 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ................................................28 Capitolul 2...64 4...........................................33 2.......................................................................................119 5 .................................................................................................77 5......................................................................33 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ........................................................51 3....................................................23 1.........................93 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ....................................................................................................................................................................51 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea.....1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea ............................................................................2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice ..............................................................................................2 Proiecte privind unitatea europeană.......................................................................................................................................................................1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial .............64 4...1 Europa după primul război mondial .......96 6................................................................................... Etape de evoluţie ...............80 Capitolul 6.....5 Integrarea politică..............................7 Capitolul 1...59 Capitolul 4........................................................................................................................................................................1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XV-lea ..........................................................................................................................................105 Capitolul 7...........................................................................9 1..............................................93 6.......113 7.................................................77 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE ............2 Războiul rece....................... ......2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII .............................................................................................................41 Capitolul 3................................................................

.....6 Comitetul Economic şi Social (C..............................................................................................143 Capitolul 8..............................140 7...................................8 Curtea Europeană de Conturi ...139 7..................C...........................................................3 Curtea Europeană de Justiţie......12 Fondul European de Investiţii (F....124 7...............................................14 Simbolurile Uniunii Europene .......3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană........................179 9.....................................................137 7..................200 6 ..............................E....................................................................................4 Consiliul European.....................E....................................................)......................)...146 Capitolul 9......2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene .......................138 7.......135 7.................................................................7.................179 9.........................................................10 Banca Europeană de Investiţii (B........PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ..............................187 BIBLIOGRAFIE .........................................................................................133 7.............140 7..............11 Banca Central Europeană (B.....................................................................9 Mediatorul European..................S..............................................................131 7.I) .......................................................................................1 Asocierea României.............13 Alte Instituţii şi Organisme Europene .....................179 ROMÂNIA .................146 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE...............................................I)..........5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)..E).E.128 7..............................126 7.. R...................................................................................................................................7 Comitetul Regiunilor (C......................................182 9........................................

). apariţia şi evoluţia ideilor referitoare la unitatea europeană de-a lungul timpului. a implicaţiilor pentru societatea românească. principalele teme se referă la: izvoarele civilizaţiei europene. a costurilor sociale. dar şi pentru ansamblul comunitar european. prin intermediul cărora popoarele continentului au dobândit un mod propriu de a gândi. presupune înţelegerea procesului de constituire şi funcţionare a Uniunii Europene. 7 . fiind în egală măsură realizatoarea şi beneficiara acestuia. la procesul de integrare a României în comunitatea europeană. În cadrul problematicii cursului. După cum era şi firesc. precum şi la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Implicarea în deplină cunoştinţă de cauză. construcţia europeană realizată de după cel de al doilea război mondial. cât şi elemente de discontinuitate. instituţiile europene. înţelegere care a întrunit atât elemente de continuitate. mai ales a tinerei generaţii. Tânăra generaţie aflată astăzi în sălile de curs este cea care va participa.CUVÂNT ÎNAINTE Prezenta lucrare răspunde unei reale nevoi de informare a societăţii româneşti. fiecare epocă a avut propria înţelegere asupra continentului. asupra procesului de integrare europeană. ştiinţific. Un spaţiu larg este acordat în cadrul cursului. specialistul român trebuie să ţină cont în activitatea sa de dificultăţile adaptării societăţii româneşti la instituţiile europene şi la reglementările care asigură funcţionarea eficientă a acestora. Este tot mai evident faptul că integrarea europeană. tratarea problematicii începe cu explicarea izvoarelor civilizaţiei europene. În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. economic. În succesiunea lor istorică. a specificităţii europene. abordării unor teme referitoare la apariţia şi evoluţia ideii de unitate europeană de-a lungul timpului. de a simţi şi de a acţiona diferit de popoarele aflate pe alte continente. social. Complexitatea procesului reclamă o cunoaşterea temeinică a dimensiunilor sale de manifestare pe diverse planuri (politic. istoric. necesită un nivel de cunoaştere şi înţelegere menit să asigure o participare responsabilă a cetăţenilor la înfăptuirea sa. uman şi profesional. juridic etc. proces fără precedent în istoria „bătrânului continent”. cultural. politicile europene.

culturale. politice. secol care a marcat regândirea destinului european de la confruntare la conlucrare. precum şi a drumului parcurs de România într-o construcţie continentală. O atenţie deosebită s-a acordat analizei evenimentelor şi proceselor istorice din secolul al XX-lea. a politicilor care au demonstrat eficienţa procesului de integrare. Reuşita integrării europene depline necesită timp. resurse financiare importante. economice. prin problematica abordată. imaginaţie. cu caracter federal. Procesul de integrare europeană este extrem de complex şi se confruntă cu riscuri care provin atât din interiorul comunităţii.Din multitudinea de abordări. cât şi din afara acesteia. îi aparţine dintotdeauna. cât şi bunăstarea şi prosperitatea tuturor locuitorilor Europei. capabilă să asigure atât conservarea identităţilor naţionale şi culturale. atenţia autorului s-a concentrat pe evidenţierea ideilor care au surprins elementele de unitate ale continentului din diferite epoci şi evenimente istorice. privind integrarea europeană conduce la observaţia că Uniunea Europeană constituie o realitate politică de necontestat a vremurilor noastre. căreia. analizele şi observaţiile formulate. dar mai ales solidaritate umană şi voinţă politică. contribuie la sporirea cunoaşterii de către studenţi (şi nu numai de către aceştia) a vastului proces de integrare europeană. juridice etc. IOAN CHIPER 8 . Abordarea sistematică şi argumentată a aspectelor istorice. prin destin şi vocaţie. sociale. Considerăm ca apariţia acestei lucrări. cu momentele sale esenţiale de evoluţie. Lucrarea se încheie cu analiza instituţiilor care asigură funcţionarea Uniunii Europene.

I.1 Europa . component al Greciei continentale1. Anticii au creat cuvântul Europa ce a rezistat de-a lungul timpului. cunoştinţele geografice s-au dezvoltat simţitor. Pentru greci. care erau răspândiţi pe trei continente – Europa. fiind cel mult o expresie geografică care desemna numai o parte din teritoriul Europei contemporane. s-a vorbit puţin despre Europa în lumea antică greacă şi romană deşi. Contururile geografice nu erau clar delimitate de către Herodot. dar nu s-au gândit niciodată la Europa în sensul şi cu cuprinderea pe care i le atribuim noi astăzi. a descris cele trei părţi ale uscatului cunoscut de greci în vremea sa: Asia. i-au dat un conţinut geografic. Existenţa unor climate diferite. În lumea antică. Pliniu ce Bătrân şi ale lui Ptolemeu din Alexandria. În general. în „Istoriile” sale. Unul dintre copii a fost Minos. iar cultura minoică (circa 2600 – 1425 a. nu a avut o individualitate distinctă. Cei doi au ajuns pe insula Creta unde s-au născut mai mulţi copii. 14. Europa. Coordonate geografice Antichitatea acoperă o foarte lungă perioadă din istoria omenirii. Conform legendelor greceşti. conducător al oraşului fenician Tyr. probabil. Asia şi Africa de Nord – cuvântul „Europa” a reprezentat doar o porţiune foarte restrânsă din teritoriul continentului care poartă astăzi acest nume. fiica regelui Agenor. din extremitatea de vest a Egiptului. Pierre Milza. Zeus.) a folosit prima dată cuvântul Europa pentru a desemna un teritoriu. Europa a fost o frumoasă prinţesă. deşertul saharian şi până la „coloanele lui Hercule” (situate în strâmtoarea Gibraltar). prin scrierile lui Strabon. 1997. 1 2 9 . Chr.Capitolul 1 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE 1. prin termenul de „Libia” se înţelegea Africa. s-a preschimbat într-un taur alb care a răpit-o pe prinţesă. Chr. care admitea că Europa se întinde spre nord dincolo de Dunăre şi spre est până la Don. Libia şi Europa2. p. vol.mit şi istorie. considerat fondatorul statului cretan.) a constituit primul leagăn al civilizaţiei europene. a unor forme de relief diverse Serge Berstein. Istoria Europei. Poetul Hesiod (se presupune că a trăit în a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. îndrăgostit de frumoasa pământeană. În scrierile antice. Institutul European. Herodot. Grecii au fost cei care au inventat cuvântul „Europa”. ca unitate teritorială.

Grecii s-au răspândit pe trei continente. Nouvelle Edition. Aceste influenţe determină trei tipuri de climă. iar romanii şi-au construit imperiul în jurul Mării Mediterane. 1994. la vest şi la nord. La vest. Datorită faptului că are vecinătăţi marine la sud. Este un ansamblu terestru de dimensiuni modeste ce reprezintă 7% din suprafaţa uscatului planetar şi axele sale măsoară 4 000 km de la nord la sud şi 5 000 de la est la vest (de la munţii Ural la Lisabona). Limitele continentului european sunt: la nord – Oceanul Îngheţat. Clima mediteraneană cuprinde cea mai mare parte a Spaniei. fragmentară şi centrală. 10 . în mod deosebit pe dimensiunea geografică a cuvântului „Europa” de către antici. la sud – Marea Mediterană. apare ca un promontoriu al acestuia situat la extremitatea sa vestică având o formă aproximativ triunghiulară. veri călduroase şi ierni blânde. la est Munţii Ural până la Marea Caspică şi la vest Oceanul Atlantic. astăzi. cu apele sale. Marea Ionică. continentul european se află situat în întregime în zona temperată. p. continentul este expus influenţelor acestora.precum şi lipsa unor limite continentale clar conturate. Dar conceptul geografic nu a coincis cu aria de extindere a culturii antice. În nord. Marea Baltică. Europa are o suprafaţa de 10 500 000 km2 şi o populaţie de 720 000 000 locuitori3. Irlanda. Marea Mediterană. Marea Egee şi Marea Neagră scaldă insule şi arhipelaguri şi despart cele trei spaţii peninsulare: iberic. 3 Le Petit Larousse. Islanda şi Groenlanda. italic şi grec. Cu excepţia zonei polare nordice (6-7% din totalul suprafeţei). Oceanul Atlantic înconjoară. privită din perspectiva imensului bloc terestru eurasiatic. Marea Tireniană. Golful Finic şi Botnic în inima Europei de Nord. în înţelegerea antică şi aria de răspândire a principalelor culturi antice au existat deosebiri considerabile. 1316. Italiei şi Greciei fiind caracterizată prin precipitaţii reduse. Clima continentală se resimte în Europa centrală şi de Est fiind caracterizată prin diferenţe mari de temperatură dintre vară (+300 ÷ +350 C) şi iarna (minus 400 C). Aria influenţei climaterice oceanice cuprinde toate teritoriile scăldate de Oceanul Atlantic şi prelungirile sale. de soluri şi de vegetaţie naturală. În sud. Marea Adriatică. din nordul Scandinavei până în Portugalia şi se caracterizează prin precipitaţii abundente tot timpul anului şi cu mici variaţii de temperatură. au contribuit la o înţelegere relativă. cele mai mari insule ale Europei: Anglia. Coordonate geografice Europa. Între conceptul geografic Europa. ape ce pătrund prin Marea Nordului. Oceanul Îngheţat pătrunde prin Marea Barents şi Marea Albă în adâncimea Câmpiei Ruse.

Roşu.). leagănul apariţiei omului nu se găseşte în Europa. Homo habilis . Denumit Homo erectus. cunoscător al focului şi al unor tehnici diverse de realizare a uneltelor. prin diversitatea sa de climă. Acesta este sensul adânc al vieţii popoarelor europene. Bucureşti. p. Bucureşti. politice etc. cu rădăcini comune. 73 – 76. 30 – 31. Cele mai vechi forme hominide au fost descoperite în Africa. climă. 4 11 . O istorie a societăţilor primitive. sociale. dezvoltarea unor anumite tipuri de activităţi conform specificului locului etc. în ţinutul Afar din Etiopia.reprezintă următoarea verigă în evoluţia hominizilor şi a apărut cu circa 2 500 000 ani în urmă. În complexa înfrăţire cu natura. omul pământului a găsit mereu infinite posibilităţi de adaptare. a solurilor şi a formaţiunilor vegetale este însoţită de o mare varietate a formelor de relief. alcătuirea geologică a substratului. nu şi-au părăsit cadrul de viaţă deşi. s-au modificat. climatice. care coboară prin străbuni până în negura timpului. printr-o profundă adaptare. reprezintă suportul unui întreg sistem de relaţii de intercondiţionare care au stat la baza activităţilor umane. 1993. istoria popoarelor sale. de apărare. cu un fond străvechi de tradiţii rurale. Grupurile umane.). specificitate hidrografică. Mic dicţionar al oamenilor fosili. condiţiile geografice. Treptele antropogenezei. Bârzu. urmele sale fiind descoperite la Oldoway (Tanzania). Aşadar. 7 – 12. p. se manifestă la toate popoarele vechi de pe orice continent al lumii. sol. 6 – 10. de regrupare şi de reluare a vieţii. L. strâns legate de mediu. 1987. fiind cunoscute sub numele de Australopithecus afarensis şi datează de circa 3 000 000 – 2 000 000 ani. Particularităţile de manifestare ale fiecăruia au rezultat din specificul naturii locurilor (relief. vegetaţie. economice. În spaţiul european au fost găsite primele forme de hominizi în Franţa.Diversitatea climaterică. evident. afirmarea şi dezvoltarea primelor civilizaţii au avut loc pe alte continente. Teritoriul european a fost scena pe care s-a desfăşurat. Afirmaţia noastră nu doreşte să creeze ideea că aceste caracteristici se întâlnesc doar la popoarele europene. fiind atestat în urmă cu circa 1 800 000 de ani în urmă4. etapă cu etapă. Pentru orice popor vechi teritoriul a devenit o parte integrantă a existenţei sale. relief şi vegetaţie. Spania şi România. Continentul european. reprezintă un hominid mai evoluat. ci în Africa. Legătura organică dintre un teritoriu şi poporul cale îl locuieşte o lungă perioadă de timp. de adăpostire. şi din sfera activităţilor omeneşti (necesitate a amenajării spaţiului în vederea producţiei. faună etc. Paradisul pierdut. Şi în acest sens facem precizarea că apariţia omului. realizarea căilor de comunicaţie. la desfăşurarea evolutivă a vieţii. Primii Apud L.

oameni care au venit să se stabilească pe continentul european erau din Africa sau din Orientul Apropiat. complexul de tehnici utilizate.2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice Prima civilizaţie din istoria continentului s-a dezvoltat pe insula Creta. balţii. Originea şi natura entităţii indo-europene rămâne în continuare una dintre marile enigme ale istoriei. Nivelul de dezvoltare al acestei culturi s-a caracterizat prin 5 Serge Berstein. mitologia comparată. origine etnică şi limbă marii familiei a popoarelor indo-europene. Iran. Chr. Cunoaşterea acestor epoci este lacunară. în ţări precum Palestina. cimbrii. podişul Anatolia. Celţii. Despre lunga perioadă de timp dintre apariţia şi evoluţia primilor hominizi de pe continentul european şi omul modern (Homo sapiens sapiens). lingvistica comparată. Aceasta s-a numit civilizaţia minoică şi a fost influenţată de civilizaţiile Orientului Mijlociu. zona dunăreană şi zona coastelor Atlanticului erau total diferite. în Europa nu a luat naştere nici una din formele de civilizaţie deoarece continentul european nu oferă o arie omogenă de dezvoltare umană pentru că. cimerienii şi sarmaţii. nu se ştiu foarte multe. De asemenea. op. 51 – 52. Existenţa lor este demonstrată cu argumente furnizate de paleontologia lingvistică. trăind în oraşe mari fortificate. în timp ce lumea mediteraneană era puternic influenţată de civilizaţia Orientului Apropiat. începând cu sfârşitul mileniului III a. Pe parcursul preistoriei. germanii. cit. p. sciţii. Cultura minoică a fost una dintre cele mai evoluate ale antichităţii pre-elene precum şi leagănul civilizaţiei antice greceşti. practicând cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor domestice au apărut în Orientul Apropiat. 1.. tracii. 12 . Irak. pe de o parte şi Marea Mediterană şi bazinul baltic pe de altă parte. Primele civilizaţii. în Iran şi pe subcontinentul indian. datele furnizând o imagine discontinuă în timp. şi primele două secole din mileniul II a Chr. indo-europenii nu au lăsat posteriorităţii urme ale evoluţiei lor care să le fie atribuite cu certitudine5. teutonii. Pierre Milza. Explicaţia o găsim în faptul că majoritatea studiilor s-au axat pe reminiscenţelor lăsate de Homo erectus şi ale omului de Neanderthal (circa 100 000 de ani în urmă). Siria. fac parte din marele trunchi al indoeuropenilor. aparţin prin modul de viaţă. Ca strămoş comun al majorităţilor etniilor care s-au dezvoltat în Europa. practici simbolice. alături de marile popoare fondatoare ale civilizaţiei scrisului de pe ţărmul de nord al mării Mediterane. Aceste popoare au constituit rădăcina etno-lingvistică a popoarelor din Europa de mai târziu. grupurile umane care au populat spaţiul european dintre Oceanul Atlantic şi Marea Caspică.

Triburile doriene au pătruns în Grecia şi au nimicit civilizaţia miceniană. vaste locuinţe aristocratice. lumea mediteraneană a fost puternic zdruncinată de marile migraţii care s-au produs în acel interval de timp. procesul de colonizare s-a intensificat. Din a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. cultura. problemele. 1978. Polisul. fiind superior celui din Grecia continentală. artele. o dată cu colonizarea. p. În Grecia antică. Cu circa 1 200 – 1 000 de ani a. am moştenit de la greci până şi forma mentală cu care şi în care continuăm să gândim şi astăzi”7. grecii au declanşat un amplu proces de colonizare provocat de creşterea demografică. 1987. Editura Cartea Românească. Aceste domenii de activitate şi-au adus un aport decisiv la formarea şi dezvoltarea umanităţii pentru că au marcat cultura şi ştiinţa civilizaţiei europene moderne. Chr. de conflictele sociale şi politice din lumea greacă. a fost o creaţie originală a grecilor. vest (Italia şi Sicilia) şi sud (Egipt şi Cineraica)6. Principali promotori ai procesului de colonizare au fost oraşele – stat: Corint. ştiinţa şi dreptul grecilor antici. În acest sens. Bucureşti. unde au fost întemeiate numeroase oraşe: Mytilene. cunoşteau nemijlocit realităţile. iniţial. 7 Anton Dumitriu. a devenit o caracteristică a întregii lumi antice greceşti. Megara. construirea de palate impunătoare. Monsuelli. 122 – 134. model care. de expansiunea economică.cunoaşterea metalurgiei aramei şi a bronzului. Editura Meridiane. Siria şi Egiptul. ca tip de instituţie social – politică şi administrativă. ţărmul de nord – vest al Asiei Mici şi insulele din nordul Mării Egee. Culturi eleate şi culturi heracleitice. Legendarul război al Troiei este un argument ştiinţific în acest sens. În cadrul acestui tip de comunitate teritorială cetăţenii participau direct la treburile comunităţii lor.. Chalcis. 6 13 . Forma de organizare statală a fost cea a oraşului – stat (polis) autonom şi autarh. prin alternanţa la conducerea Guido A. Colonizarea greacă sa desfăşurat pe direcţiile: nord – est (Hellespont şi Pontul Euxin).au influenţat evoluţia ulterioară a Europei. două modele politice greceşti – democraţia şi oligarhia . Polisul a fost creuzetul în care s-au cristalizat viaţa politică. Bucureşti. Herder afirma: „Ceea ce avem mai de preţ nu este creat de noi. Rhodos etc. Milet. regimul politic a suferit schimbări radicale. faptele şi oamenii acesteia. Efes. necesităţile. Civilizaţiile Europei vechi. Halicarnas. 220. Chr. p. În plan politic. Începând cu secolul al X-lea. unică în întreaga lume a Antichităţii. civilizaţia scrisului. Procesul de colonizarea a cuprins. Milet. Flota cretană a dominat Mediterana Orientală având strânse legături comerciale cu Grecia.

funcţia devenind accesibilă fiecărui cetăţean liber cu condiţia să fie propus de deme (circumscripţii teritoriale). deşi avea un caracter democratic. toţi cetăţenii sunt egali în faţa legilor. Chr. p. Polisul grecesc a transmis ideea libertăţii cuvântului şi a egalităţii indivizilor liberi în faţa legii. În Adunarea poporului toţi membrii erau egali. Politologie. instituţia Areopag – ului pierzându-şi astfel autoritatea avută anterior. cu modelul democratic – care presupunea guvernarea prin participarea tuturor cetăţenilor liberi. Adunarea poporului a devenit autoritatea suverană a statului. Numele său este democraţie fiindcă orânduirea statului nu se reazemă pe puţini ci pe cât mai mulţi. 1997. Clistene. care. Apogeul democratizării statului atenian a fost atins în timpul lui Pericle (circa 500 – 429 a. mai degrabă poate fi „o pildă pentru unii. drumul la onoruri în viaţa publică este deschis fiecăruia în măsura în care opinia publică îi apreciază talentele mai mult după merit decât după clasa socială”8. Modelul democratic atenian a fost primul model politic din spaţiul european care a exprimat ideea că cetăţeanul este cel care trebuie să participe la dezbaterea legilor şi să îşi manifeste opinia prin vot liber. Cetăţenii atenieni aveau aceleaşi drepturi şi reprezentau un corp civic. Bucureşti. forme care s-au consolidat în decursul secolele VI – VI a. cu drept de vot şi cu libertate de exprimare. adept convins al democraţiei ateniene. pentru prima dată. sentimentul public de identitate şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi responsabilitatea faţă de destinul acesteia. cetăţeanul se simţea legat de problemele comunităţii şi apare astfel. Ca urmare s-a produs transferul prerogativelor supreme de conducere către Adunarea Poporului..). format din aristocraţi). a modificat radical constituţia lui Solon reducând semnificativ atribuţiile Areopag-ului (consiliu cu rol hotărâtor în administrarea statului şi a justiţiei. În afacerile lor personale. Chr. Pericle a definit democraţia ateniană ca fiind nu doar „o rânduială politică ce nu are de râvnit legile altora” ci. Călin Vâlsan. 14 . constituţie care a rămas în vigoare timp de 86 de ani şi. conţinea multe concesii pentru clasa aristocratică. care se va regăsi în epoca modernă în formarea opiniei publice şi a societăţii civile. În Atena antică. Solon a dat prima constituţie adevărată a Atenei în anul 594 a. care în perioada 461 – 429 a. a fost principalul artizan al acestui mod de guvernare. arhonţii nu au mai fost aleşi numai din rândurile aristocraţiei.polisurilor a modelului oligarhic – care însemna guvernarea printr-o minoritate. Chr. Ulterior. Originile sistemului democratic grecesc se află în formele de guvernare colectivă ale polisului. 127. Editura Economică. 8 Apud. Totodată a transformat funcţia de arhonte într-o funcţie onorifică. Chr.

ideal care s-a transmis peste veacuri şi stă la baza concepţiei moderne a drepturilor fundamentale ale omului.Democraţia ateniană antică. 1995. unde cetăţeanul nu era implicat în discutarea şi aplicarea legilor. a avut unele limite. erau excluşi de la viaţa politică. chiar în forma ei cea mai evoluată. oameni liberi lipsiţi de drepturi cetăţeneşti şi obligaţi să contribuie la susţinerea „egalilor”. comercială sau meşteşugărească. Consiliul celor 5 efori şi Consiliul bătrânilor (gerusia). vol. Constituţia spartană a fost pur oligarhică. În Adunarea Poporului aveau dreptul de a lua cuvântul şi de a face propuneri doar eforii şi membrii consiliului bătrânilor. ratificare ce trebuia să fie făcută în unanimitate şi care se exprima nu prin vot. erau în număr de 9 000 şi îşi dedicau toată viaţa serviciului militar. nu erau apăraţi de nici o lege. 9 15 . deşi formal prevedea ca organe de conducere trei instituţii: Adunarea Poporului. străinii stabiliţi în Attica. Bucureşti. ci prin aclamaţii şi bătăi de picioare. nu aveau statut juridic. Nici un alt stat grec nu a avut un sistem social atât de rigid cu cele trei clase sociale: „egalii” – aristocraţii. atât de net şi de categoric ierarhizate9. pe meşteşugari şi negustori. Astfel femeile. Este o realitate faptul că viaţa şi constituţia democratică a Atenei au realizat pentru prima dată în istoria lumii idealul libertăţii civile a cetăţeanului. Adunarea poporului nu exercita în mod real o putere suverană având doar rol consultativ. Nici un alt stat grecesc nu a avut un sistem de viaţă atât de inuman (viaţa personală şi familială fiind complet sacrificate şi subordonate militarismului dur care a făcut din Sparta cea mai mare putere militară greacă). lucrau pe terenurile statului plătind dijme echivalente cu 50% din recolta obţinută. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Sistemele educaţionale în cele două state erau fundamental opuse şi corespundeau modului civic promovat de fiecare parte. Spre deosebire de Atena. periecii şi hiloţii. trăiau în mare mizerie şi într-o permanentă teroare. „Istoria Culturii şi civilizaţiei”. Clasa periecilor includea proprietarii de teren sau crescători de vite. capitolul „Grecia Antică”). sclavii şi cetăţenii ai căror părinţi nu erau de origine ateniană. (Vezi pe larg Ovidiu Drâmba. „egalii” – singurii care aveau drepturi politice. polisul spartan a fost un stat organizat după modelul aristocratic. Educaţi de stat încă din copilărie. trăiau din veniturile obţinute de pe lotul de pământ lucrat de perieci şi hiloţi şi le era interzisă orice activitate agricolă. nici un alt oraş – stat grec nu a dus o politică de izolare voită precum Sparta interzicând cetăţenilor săi să călătorească în afara graniţelor şi supraveghindu-i sever pe străini. Hiloţii. erau lipsiţi de pământ. Sparta oferă exemplu tipic al unui stat extrem de conservator. numeric erau de 10 ori mai mulţi decât „egalii”. Rolul adunării era de a ratifica propunerile. Sistemele politice opuse au generat războaie devastatoare între cele două oraşe – stat etalon: Atena şi Sparta. dar şi modele educaţionale diferite. I. proveneau din străvechii băştinaşii subjugaţi de către spartani.

Copii familiilor bogate îşi continuau studiile în şcolile sofiştilor şi ale retorilor. aceste şcoli marcând prima formă de învăţământ superior în spaţiul cultural european. În plan cultural grecii au lăsat o bogată moştenire europenilor. Ceea ce a diferenţiat într-un mod aparte cultura greacă de cultura altor popoare antice a fost umanismul. după care accentul se punea pe educaţia fizică. buni luptători. Chr. abia în perioada elenistă. 16 . până la vârsta de 14 ani. În Atena (şi aproape în toate celelalte oraşe – stat greceşti) sistemul educaţional era cu totul altul şi avea ca scop esenţial formarea tinerilor ca membrii ai comunităţii. el devenea un cetăţean. cultivarea sentimentelor cetăţeneşti. participarea la viaţa colectivităţii. Educaţia intelectuală urmărea. aritmetică şi muzică. „Multe lucruri minunate sunt în lume. caracterizaţi printr-o supunere oarbă faţă de regulamentele militare şi faţă de legile statului. acesta fiind şi marele său titlu de glorie care a fundamentat şi influenţat în mod decisiv dezvoltarea ulterioară a culturii europene.În statul spartan. Educaţia fizică era completată cu o instrucţie intelectuală minimă: scris – citit şi noţiuni elementare de aritmetică şi de muzică militară. tânărul primea o lance şi un scut şi. La vârsta de 18 ani. Educaţia spartană consta în exerciţii fizice dure şi antrenament militar permanent care urmărea să formeze tineri (ulterior cetăţeni) foarte disciplinaţi. tinerilor li se predau noţiuni de: scris. puţini ţărani din statul atenian să fie analfabeţi. În şcoli. dar nimic nu e 10 Demă – formă de organizare echivalentă cu circumscripţiile electorale contemporane. Familia impunea educaţia copiilor până la vârsta de 18 ani. cetăţeni implicaţi activ şi dinamic în viaţa cetăţii. din acel moment. formarea morală şi politică a viitorului cetăţean prin: dezvoltarea autocontrolului şi moderaţiei. Educaţia fizică le fortifica corpul pentru a face faţă îndatoririlor militare şi pentru a combate laşitatea. fapt care a făcut ca la începutul secolului al V-lea a. tânărul era verificat de adunarea demei sale 10 şi de către Senat dacă aparţinea unei familii de cetăţeni liberi şi apoi depunea jurământul din care reieşea că va lupta pentru „zei şi vatra sacră”. La vârsta de 7 ani copii începeau şcoala care era încurajată de stat sub forma şcolilor particulare şi era privită ca o problemă civică esenţială. La sfârşitul stagiului militar. brutali. în primul rând. fetele au început să primească o uşoară educaţie culturală. Aceste forme de învăţământ erau rezervate numai băieţilor. copilul aparţinea familiei numai până la vârsta de 7 ani după care era total la dispoziţia statului până la vârsta de 60 de ani. Timp de doi ani tânărul urma pregătirea militară învăţând mânuirea armelor şi studiind legile şi funcţiunile statului. citit. mai ales prin muzică şi poezie. Educaţia fetelor se făcea exclusiv în familie şi. dar şi educaţia estetică.

locul central îl ocupă templul. nici un zbucium nu strica unitatea. „Omul este măsura tuturor lucrurilor” a fost dictonul care a sintetizat cel mai complet semnificaţia artei şi a culturii greceşti. Grecii antici preţuiau sculptura şi mai ales pictura. concepţia lui Pitagora despre matematică a avut o importanţă excepţională. 1995. 11 12 17 . perfecţiunea tehnică sau echilibrul formelor. Socrate (469 – 399 a. sau ale Asiei. matematica fiind considerată de acesta ca fundament al tuturor ştiinţelor. Antigona. domeniile care au avut un impact deosebit asupra mentalului european au fost reprezentate de filozofia şi gândirea ştiinţifică. Pentru viitorul ştiinţei.stă la baza matematicii. Istoria culturii şi civilizaţiei. Această virtute (de fapt ştiinţa despre bine şi adevăr) constă în efortul omului de a se studia pe sine. fiind principiul tuturor lucrurilor12. Chr. valoarea universală şi eternă a binelui. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Cu toate aceste. Semnificativ pentru spiritul artei greceşti este faptul că aceasta nu a fost expresia vanităţii sau a autoglorificării unui suveran. reflectat de arta elină. întrucât numărul – în expresie absolută . Adept al maximei înscrise pe frontispiciul templului din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. În cadrul filosofiei şi gândirii ştiinţifice greceşti antice au fost formulate întâi marile întrebări care frământă cugetarea filozofică până astăzi şi au fost inventate instrumentele logice de bază ale gândirii contemporane. realizat artistic în expresia perfectă a clasicismului grec. era echilibrat şi armonios.mai minunat decât omul”11 afirmaţie făcută de Sofocle cu mai mult de două milenii în urmă. teoriei muzicii etc. Chr. v. 332 – 333. Astfel. frumuseţea şi armonia dintre trup şi suflet. în însăşi firea sa. Ovidiu Drâmba. Căutarea neîntreruptă a binelui şi a Sofocle. Omul. construcţie a cărei arhitectură nu caută să impună prin dimensiuni colosale. 561. Bucureşti. Contribuţia adusă de ei în aceste domenii ale artei a fost deosebită pentru cultura europeană.) a fost cel care a delimitat domeniul gândirii ştiinţifice de cel al gândirii filosofice. În acelaşi timp erau şi o consecinţă a regimului democratic care a dat cetăţeanului o demnitate şi un înalt simţ civic de responsabilitate atât faţă de sine cât şi faţă de societate. Aceste caracteristici ale artei greceşti erau în perfect acord cu normele societăţii. spre a descoperi în propriu său suflet. în arhitectură. ci dragostea de înţelepciune – „filosofia”. p. ci prin armonia proporţiilor. Tema unică a artei a devenit omul. ca în marile monarhii ale Egiptului.) a adus contribuţii importante la dezvoltarea matematicii. Pitagora (circa 580 – 500 a. medicinii. explică şi stă şi la baza lumii. Socrate a afirmat că scopul omului nu este acumularea unui mare număr de cunoştinţe.

mecanică. Matematicienii greci au urmărit în cercetările lor probleme speciale de matematică superioară precum: cuadratura cercului15. Teoria geocentrică a avut mai mulţi adepţi precum: Heracleides din Pont. a legilor cetăţii şi a zeilor. f. ci din neştiinţă. din care au derivat. Chr. al unei capacităţi de sinteză deosebită. ştiinţă. direct sau prin intermediari. 624. Chr. bine şi adevăr.). Caracteristicile principale ale matematicii greceşti şi care i-a conferit acesteia o superioritate asupra celei orientale – au fost depăşirea evidenţei sensibile sau experimentale şi acceptarea exigenţei demonstraţiei raţionale. influenţat şi îndrumat medicina Ibidem. fizică.). Ibidem. Aristotel. Arhimede ş. în sensul că omul îşi poate procura fericirea sufletească printr-un comportament echilibrat şi corect. bazele algebrei geometrice ş. istoriografie etc. sec. clasificarea numerelor iraţionale. Leucip din Milet. că el nu se află în centrul universului şi că se mişcă în jurul unui Foc Central (Philolaos. V a. Socrate a pus în evidenţă o legătură intimă între virtute. matematică. Printre cei mai importanţi matematicieni s-au numărat Democrit. Eudonox din Cnidos (circa 408 – 355 a. Teoria sferelor concentrice privind mişcarea corpurilor cereşti elaborată de Eudonox din Cnidos a fost acceptată în astronomie timp de 2 000 de ani. astronomie.) au fost iniţiate începuturile raţionalismului grec. curent care a avut o contribuţie decisivă la formarea raţionalismului european. dar mai ales prin Democrit din Abdera (n. optică. Anaxagora. expresie a unui sistem de gândire coerent. teoria generală a proporţiilor şi a numerelor întregi. toate curentele ulterioare ale filosofiei”13. Platon. dublarea cubului. a. Prin această afirmaţie. trisecţiunea unghiului. 15 Problemă a cărei imposibilitate de soluţionare a fost demonstrată abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. a avut „o contribuţie extrem de importantă la dezvoltarea ştiinţei europene”14. Socrate nu numai a afirmat dar a şi demonstrat prin destinul său tragic concordanţa dintre vorbe şi fapte. Remarcabile au fost progresele făcute de gândirea ştiinţifică greacă antică în domeniile. 615. unitar. Medicina grecilor antici a stimulat. În domeniul astronomiei au fost formulate teorii care susţineau că Pământul este rotund. biologie. a spus Socrate. Aristotel. Hipocrat din Chios. dar şi probleme de geometrie plană şi în spaţiu. din faptul că ignorează căutarea binelui şi a adevărului”. fiind considerat cea „mai mare personalitate a istoriei gândirii greceşti. Platon. Concepţia atomistă a lui Democrit.adevărului va da naştere comportamentelor drepte şi virtuoase. 13 14 18 . medicină. a. f. „Nimeni nu face rău voit. Chr. Euclid. metode de calcul infinitezimal. prin respectarea aproapelui. Prin Anaxagora. circa 400 a.

regele macedonean scria.arabă şi europeană fiind caracterizată printr-un remarcabil sentiment de responsabilitate profesională. va trebui să o cârmuiască”. căruia i-a trezit interesul pentru ştiinţă şi cultură16. A studiat pictura. Tucidide a fost primul dintre istoricii antici care. într-o zi. dar mai ales a lui Aristotel.) a formulat şi aplicat principiile medicinii hipocratice care stau şi azi la baza medicinii moderne.Macedonia ( motiv pentru care i se mai spunea şi Stagiritul). a atins apogeul dezvoltării sale prin opera lui Platon. (Vladimir Hanga. Medicii greci au practicat cu succes trepanaţia. care şi-a continuat activitatea până în anul 529 p. a legăturii dintre fapte şi cauzele lor. a fost timp de 20 de ani discipol al lui Platon şi apoi maestru al lui Alexandru Macedon. de a-l informa corect şi imparţial.) şi Tucidide sunt cei mai de seamă autori de texte istoriografice.Destinul m-a învrednicit cu un fiu. ci mai cu osebire că a văzut lumina zilei în timpul vieţii tale. dar şi prin cercetarea empirică a trecutului. ascultaţia pentru depistarea unei pleurezii.. p. muzica. Chr. Cel mai mare medic al antichităţii. discipol a lui Socrate. Chr. Chr. nu atât pentru că mi l-au dăruit. Mulţumesc zeilor. 16 19 . precum şi folosirea foarte exactă a medicaţiei. 1974. Alexandru cel Mare. A predat timp de 30 de ani în mod gratuit lecţii la Academia pe care a înfiinţat-o şi a avut preocupări ştiinţifice şi artistice multiple. dar a excelat în matematică şi filosofie. Chr. va fi vrednic şi de tatăl său şi de împărăţia pe care. puncţiile pleurale. considerat „părintele istoriei”. printre altele: „. de dragoste de libertate. specific democraţiei ateniene. Hipocrat din Cos (născut în insula Cos către anul 460 a. în analiza evenimentelor a introdus influenţa condiţiilor economice şi sociale şi nu a admis ideea fatalităţii. Chr. Chr. iar scrierea istoriografică trebuie să trezească sentimente de patriotism.) născut în Stagira . Academia din Atena – cel mai important centru de cultură al Greciei antice. Herodot. inciziile renale. socială şi umană care este exprimat perfect prin „jurământul lui Hipocrat”. Filozofia lui Platon a avut o influenţă remarcabilă asupra multor concepţii filozofice idealiste europene din trecut până în zilele noastre (fenomenologie. Chr. Platon (circa 427 – 347 a. a susţinut că rolul istoricului este de a delecta auditoriul prin respectarea adevărului. au realizat descrierea foarte exactă a maladiilor. În scrisoarea pe care Filip al II-lea a trimis-o lui Aristotel în acest scop. fizica.. Herodot (circa 485 – 425 a. fără a dispreţui alte popoare. Editura Albatros. 21). Fără îndoială că învăţat şi crescut de tine. astronomia. a fundamentat în anul 387 a. Apariţia istoriografiei în cultura greacă se explică prin spiritul pozitiv. a scris tragedii şi poezie.).). personalism). Hecate din Milet (născut circa 540 a. Gândirea filosofică şi ştiinţifică greacă (şi a întregii lumi antice greceşti). Aristotel (384 – 322 a.

Modelul de dezvoltare oferit de polisul grecesc a putut fi atins abia la sfârşitul Evului Mediu de către oraşele europene. O primă observaţie are în vedere faptul că civilizaţia greacă a fost predominant o civilizaţie urbană. în permanenţă. opuse ca mod de manifestare: modelul democratic atenian şi modelul oligarhic spartan. autoritatea teoriilor aristotelice s-a menţinut până în secolul al XIX-lea. civilizaţia greacă a lăsat posteriorităţii două modele clasice. biologia. circa 400 de lucrări. Epocile şi generaţiile care au urmat au avut drept reper esenţial sistemul de valori şi informaţii creat de civilizaţia antică greacă. spiritual şi artistic ca şi cetăţile antice greceşti În planul vieţii politice. politica. dotat cu o bogată şi bine organizată bibliotecă şi având un vast program de studii filozofice şi ştiinţifice. ea a avut o structură complexă. economic. un adevărat institut de învăţământ superior. faimoasa şcoală pe care a condus-o timp de 13 ani şi care ajunsese să aibă până la 2 000 de discipoli. Cele două modele au prefigurat disputa din Europa modernă dintre democraţie şi autoritarism. Influenţat. logica. Din valoroasa moştenire pe care grecii au lăsat-o posterităţii. logica ş. 20 . Aristotel a dezvoltat o operă impresionantă. Grecia. morala.a. a creaţiei materiale şi spirituale realizată de aceasta. psihologia. etica. omul în centrul sistemului său de reprezentare. teoria cunoaşterii. cu toate momentele sale de evoluţie şi de manifestare. arta etc. matematica. iniţial.) şi a avut o influenţă excepţională de-a lungul veacurilor. caracterizate prin originalitatea şi profunzimea observaţiilor. astronomia. făcând din el măsura oricărui lucru. În unele domenii cum au fost: ştiinţele naturale. Succinta trecere în revistă a celor mai cunoscute aspecte ale societăţii antice greceşti. botanica. nimic nu a marcat atât de puternic şi durabil civilizaţia europeană ca filozofia şi gândirea ştiinţifică a acestora. de platonism. un organism viu. susceptibil de a continua dezvoltarea. civilizaţie care a plasat. permite desprinderea unor considerente privind rolul jucat de această civilizaţie în istoria Europei. în cadrul căreia viaţa materială şi viaţa spirituală formau o unitate. Cetatea grecească nu a fost doar o simplă aglomerare de oameni uniţi prin necesităţi comune. geometria. au lăsat lumii o moştenire culturală nepieritoare care nu a putut fi egalată de nici o altă civilizaţie antică. Abia atunci comunităţile urbane europene au putut îndeplini aceleaşi funcţii din punct de vedere politic.A fondat cu sprijinul material a lui Filip al II-lea gimnaziul Lykeion. dar mai ales Atena antică. Opera lui Aristotel constituie o sinteză a tuturor cunoştinţelor acumulate până la acea dată în toate domeniile ştiinţei şi filosofiei (fizica.

în lipsa de contur a imperiilor despotice. fie în incertitudinea organizatorică. totul era local şi particular. Ca limbă oficială în întregul imperiu s-a impus elina comună. Cronologic. (anul sinuciderii Cleopatrei. Dacă sub aspect etnic statul creat de Alexandru Macedon a fost extrem de eterogen. Lumea elenistică se întinde pe un imens teritoriu. ultima regină a Egiptului elenistic). diferenţele locale s-au estompat semnificativ înregistrându-se anumite omogenizări. uniform şi autarhic al cetăţii greceşti (polis). autorul unor lucrări reprezentative asupra epocii. Generalizarea. Prin acţiunile sale.) sau Alexandru cel Mare a iniţiat o nouă filozofie politică. A fost o perioadă cu numeroase elemente de cultură şi civilizaţie originale datorate caracteristicilor de natură politică şi economică mult diferite de ale Greciei clasice.. perioada elenistică a durat de la anul 323 a. a ideilor şi a oamenilor şi a obişnuit lumea din vreme sa cu un nou concept: acela de stat cosmopolit. Elenismul Aportul Greciei antice la civilizaţia europeană s-a identificat şi prin intermediul elenismului17. conceptul statului universal unitar. fiind în egală măsură izvor şi element de unitate al acesteia. cel puţin sub aspect politic şi cultural. Pax macedonica instaurată de ilustrul general macedonean a favorizat circulaţia bunurilor. nu era pe deplin posibilă din cauza dimensiunilor reduse ale arenei pe care se desfăşurau evenimentele. Acesta a reprezentat prima mare sinteză dintre valorile unei civilizaţii de natură europeană (cea greacă) cu valorile civilizaţiei asiatice. filozofia politică era cantonată fie în cercul strâmt. 17 21 . Omenirii îi lipsea perspectiva largă a istoriei. În privinţa civilizaţiei. termen dat orientalilor elenizaţi. Alexandru cel Mare a anulat limitele impuse de obştile orientale şi polisurile greceşti. cit. p. (anul morţii lui Alexandru Macedon) până în anul 30 a. Marele imperiu a lui Alexandru Macedon s-a Conceptul de elenism a fost elaborat în anul 1836 de către istoricul german Johann Gustav Droysen (1808 – 1884). 5. Înaintea sa. acesta fiind spaţiul supus influenţei greceşti. cultura şi civilizaţia greacă antică au influenţat decisiv destinul culturii şi civilizaţiei europene. de izolarea religioasă şi etnică şi a deschis contemporanilor săi perspectiva unităţii întregii lumi18. sub aspectul civilizaţiei şi a culturii a prezentat surprinzător de multe aspecte unitare. chiar sub veşmânt empiric. din Sicilia până în India şi din Egipt până în ţinuturile Mării Negre. Chr. op. Chr. parţial a şi realizat.Prin această caracteristică esenţială. cu dialectul său cel mai de seamă – cel atic. Denumirea perioadei vine de la numele de „elenişti”. Chr. Alexandru Macedon a proiectat şi. 18 Vladimir Hanga. Alexandru Macedon (336 – 323 a.

dar şi în alte domenii. producerea pergamentului. 19 22 . 1. dar şi cele din Rhodos. Antiohia. Chr). angrenajului. artei şi literaturii. Civilizaţiile Europei vechi. Pella. Viaţa politică liber organizată. macaralei cu scripete triplu. maşinării de aer comprimat. 20 Muzele – au fost fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei – în număr de 9 – şi patronau artele şi ştiinţele şi pe slujitorii acestora. Apollonios). cea din Pergam aproximativ 200 000 de volume. Au fost elaborate studii Guido A. Mansuelli. Viaţa economică s-a intensificat considerabil. este considerat inventatorul roţii dinţate. care dispuneau de biblioteci importante. biblioteca din Alexandria avea circa 700 000 de volume (volumina = rulouri de papirus sau de pergament). În asemenea condiţii. Hiparcos. Pentru acea vreme au fost întemeiate un număr impresionant de noi oraşe începând din Macedonia până în delta Nilului şi până la Indus. În plan politic s-au manifestat preponderent regimurile monarhice absolutiste. tehnica suflatului sticlei etc. Epoca elenistică a deschis perspective nelimitate vieţii culturale. în domeniul productiv. balestre. Ctesibios (circa 310 – 240 a. Chr. a inventat un ceasornic cu apă. Progrese tehnice importante s-au realizat în domeniul militar (au fost construite maşini de asediu gigantice. în domeniul amenajărilor portuare (farul din Alexandria şi digul de 1 300 m care leagă insula Pharos de port). 220-221. fondatorul şcolii de mecanică din Alexandria. Editura Meridiane.). s-a creat trigonometria şi s-a perfecţionat algebra (Euclid. lipsită de alte constrângeri în afara celor impuse de lege s-a mărginit la un cadru mult mai restrictiv. şurubului fără sfârşit. au fost inventate: pedala de la roata olarului. În celelalte domenii au fost înregistrate cuceriri importante. pe baza unor planuri urbanistice unitare şi de o amploare nemaiîntâlnită19. Construcţia oraşului s-a făcut. pompa compresoare şi alte echipamente hidraulice. Urbanismul a cunoscut o dezvoltare deosebită. În această perioadă. ştiinţei. Bucureşti. catapulte. Efes şi aveau un mare număr de volume. legăturile comerciale dintre Asia şi bazinul oriental al Mării Mediterane devenind frecvente. Au fost create instituţii ştiinţifice de cercetare denumite „muzee” (locuri dedicate Muzelor20). „Supusul” a luat locul cetăţeanului. Ptolemeu). cercetarea ştiinţifică a cunoscut o perioadă de excepţională intensitate şi diversitate. pentru prima dată. cea mai reprezentativă personalitate ştiinţifică a perioadei elenistice. filosofiei.destrămat în state imense ca teritoriu şi populaţie comparativ cu micile polis-uri greceşti. p. iar locul Adunării poporului a fost luat de către sfetnicii din palatul regal. moara de apă. nave de război de până la 3 000 de tone care puteau să transporte 600 de marinari şi 300 de soldaţi). Arhimede (287 – 212 a. Arhimede. vol. al „focului grecesc” etc. De exemplu. S-a creat geografia ştiinţifică (Pytheas din Massilia.

al Tibrului şi al colinelor se consideră a fi de origine etruscă. Arheologii şi istoricii moderni au încercat să deosebească adevărul istoric de legendă. Carol Quintul sau Napoleon Bonaparte. Ideea imperială a stârnit puternice nostalgii în epocile feudale şi moderne fiind regăsită în gândirea politică şi faptele unor suverani precum Carol cel Mare. i-au dat o adevărată structură urbanistică precum şi o organizare social – politică. În secolul al VII-lea aceasta se prezenta ca un adevărat mozaic de populaţii.fundamentale privind anatomia şi fiziologia omului: Herophilos şi Erasistratos au emis observaţii ştiinţifice care au rezistat 18 secole. Ideea unităţii lumii. ca oraş – stat ţin esenţialmente de istoria etruşcilor. a cărui capitală – Roma. Roma a înlăturat regimul monarhic al regilor etrusci şi a instaurat un regim politic republican. ilustrul om politic roman. în peninsulă Italică. în centrul Câmpiei Latium.. Începuturile Romei. Tradiţiile elenistice au fost dezvoltate în imperiul roman. 1. Chr. La sfârşitul secolului al VI-lea (anul 509 a. mai ales asupra doctrinei stoicismului. Primele aşezări stabile. Legenda atribuie naşterea Romei în anul 753 a. hrăniţi de o lupoaică21. formativ şi normativ al culturii europene. ca entitate politică statală. atestate arheologic pe colinele Romei actuale. Regii etruşci care au condus Roma de la fondarea ei până în anul 509 a. avea puternice trăsături elenistice. celor doi fraţi gemeni – Romulus şi Remus. Chr. unele autohtone.. au creat un sistem de canalizare şi asanare al mlaştinilor. uneori 15 – 18 secole. religioasă şi militară. 21 23 . adică existenţa statului imperial combinată cu omogenizarea supuşilor a fost preluată pe un alt plan şi cu mai multă certitudine organizatorică de către Caius Iulius Caesar. prinde contur. Cultura elenistică a contribuit în mod hotărâtor la formarea culturii latine şi prin aceasta elenismul s-a constituit în element de bază. care va realiza prima unificare a unei importante părţi din spaţiul european. Rezultatele ştiinţei elenistice au fost transmise Europei prin intermediul romanilor şi apoi al arabilor şi au rămas modele de investigaţie ştiinţifică acceptate multă vreme. Filozofia elenistică şi-a pus o consistentă amprentă asupra multor aspecte ale doctrinei etice creştine. altele venite aici din epoci şi spaţii diferite.. în sensul elenistic al termenului.3 Cultura şi civilizaţia Romei antice Roma. Chr. s-a dezvoltat fizica şi astronomia etc. Însăşi numele oraşului.). datează încă din secolul al X-lea a. Chr. ca urmare a înfrângerii etruscilor de către romani. familie din care făcea parte şi Iulius Caesar. În prima perioadă a Această legendă a fost agreată şi încurajată de familia Iulia pentru a-şi etala nobleţea genealogică. au înconjurat oraşul cu un zid de 7 km.

Odată cucerită Italia. În cursul secolului al II-lea a. întrucât ei constituiau principalul suport al armatei romane. accesul la diverse magistraturi (consuli. Roma a cunoscut numeroase crize şi răscoale. 23 Istoria lumii în date. Lupta pentru drepturi politice dusă de către plebei poate fi considerată. Chr. ca prima formă de manifestare a partidismului. Chr. Între sfârşitul secolului al III-lea şi prima jumătate a secolului al IIlea (în urma celor trei războaie punice). (teritoriul acesteia devenind provincia romană Africa) şi întreaga Mare Mediterană occidentală a intrat sub stăpânirea romană. Roma s-a angajat din anul 264 a.) În interior. pretori. armatele romane au cucerit Macedonia şi Grecia.) în cea mai mare putere din peninsula Italică. şi conflictul social s-a încheiat în anul 287 a. Prima „secesiune22” a plebeilor a avut loc în anul 494 a.Republicii. al căror rol a crescut considerabil datorită războaielor tot mai dese. ce au avut ca rezultat cucerirea lumii mediteraneene şi apoi a unei însemnate parţi din Europa de vest. Împotriva puterii politice şi economice tot mai evidente a patricienilor s-au opus plebeii. mai ales „Secesiune” – a reprezentat o formă de revoltă nonviolentă a plebeilor. politică şi socială a Romei. Roma a devenit cea mai mare putere mediteraneană. Chr. care deţinea în mod real puterea politică. Roma a fost condusă de o oligarhie a marilor proprietari de pământuri. caracterizată prin cuceriri succesive de teritorii şi subjugări de popoare. a cucerit Asia Mică şi Egiptul în paralel Spania şi a Galia (cuceriri desăvârşite de Caesar între anii 58 şi 51 a. Andrei Oţetea. echilibru care a dus la formarea unei noi aristocraţii – nobilimea (nobilitas). a dreptului de căsătorie între plebei şi patricieni. Chr. Chr. 1969. numite „secesiuni” care s-au derulat aproape două secole. legislativă şi executivă. Bucureşti. Odată restabilită ordinea socială internă. p. Roma a trecut la o politică externă agresivă. păstrând proporţiile de rigoare. Roma a distrus Cartagina. cenzori) ceea ce a dus la ştergerea distincţiilor dintre cele două categorii sociale. Editura Enciclopedică Română. Aceştia din urmă au obţinut crearea instituţiei magistraţilor plebei. Chr. politică ce a transformat-o într-un timp relativ scurt (340 – 275 a. 37. într-o lungă suită de operaţiuni războinice. În secolul I a. Roma a fost obligată să stingă acest conflict social prin acordarea de drepturi politice plebeilor în urma unor dure confruntări. Chr. Acţiunea lor a paralizat întreaga viaţă economică. Aceştia se retrăgeau pe o colină în afara Romei ameninţând că vor construi un alt oraş. Plebeii au obţinut rând pe rând drepturi politice în urma cărora s-a stabilit un echilibru social între patricieni şi plebei. prin recunoaşterea deplină a egalităţii plebeilor în cadrul statului roman23. coord. 22 24 .

instituind o autoritate centrală puternică. a încetat şi agonia Republicii romane. menţinând însă principiul unităţii romane. Chr. Sylla. După un lung şir de războaie şi de dezordini interne. În secolul I a. sub conducerea unor împăraţi abili. Anarhia militară din perioada anilor 235 – 284 a adus pe tronul Romei nu mai puţin de 50 de împăraţi. Chr. la tronul imperial candidau nu mai puţin de 18 pretendenţi. societatea şi armata. era apărat de legiuni puternice şi de limes – uri fortificate. În secolul al III-lea p. Împăraţii romani au concentrat în mâinile lor prerogativele puterii militare. odată cu fondarea principatului de către Octavian.cele din Sicilia şi cea condusă de Spartacus (73 – 71 a. împăratul Diocleţian a hotărât scindarea imperiului în două părţi: Orientul şi Occidentul. iar în anul 259 p. au reorganizat administraţia. Mizând pe tulburările interne. care transformase Marea Mediterană într-o „mare nostrum”. Roma a cunoscut o accentuată instabilitate politică din cauza acţiunilor unor generali precum Marius. Marcus Antonius şi Octavian. Chr. ale cărui graniţe în Europa ajungeau până în Scoţia. În anul 27 a. iar pe de altă parte. dintre care 22 au fost asasinaţi. vechile instituţii Senatul şi Adunarea poporului şi-au pierdut puterea efectivă. Imperiul roman a cunoscut o lungă perioadă de pace. În epoca Imperiului. dispunea de o reţea densă de drumuri care asigurau un comerţ viu şi o economie activă. unitatea imperiului roman s-a destrămat în anul 395. Caesar. de constrângerile politice care impuneau ca un imperiu atât de întins să fie condus de un executiv puternic. În anul 330 capitala imperiului s-a mutat de la Roma la Bizanţ. executive. iar Roma a atins apogeul dezvoltării sale. Crassus. Fraţii Gracchus au sfârşit prin a fi masacraţi pentru că au luptat pentru reformarea Republicii romane. Chr. Imperiul. dincolo de Rin şi de Dunăre (în Dacia). În anul 271 împăratul Aurelian a retras trupele şi administraţia din Dacia. Chr Imperiul roman a intrat în criză. generalii învingători pe câmpurile de luptă au început să pună mâna pe puterea politică folosindu-se de diversele grupuri de putere adverse. Chr. Pompei. În secolele I – II p. oraş căruia împăratul Constantin i-a dat numele de Constantinopol. popoarele vecine barbare îi atacau tot mai frecvent şi mai puternic graniţele iar situaţia internă era tot mai instabilă.). politice şi religioase. Chr. existente în societatea romană. chiar dacă aparenţele acesteia au fost menţinute. iar în anul 286 p. provinciile din Răsărit îl aveau 25 . Crizele care au marcat ultimul secol al Republicii au fost provocate pe de o parte de dezechilibrele şi conflictele sociale generate de afluxul imens de bogăţii adus la Roma în urma cuceririlor. era condus de o administraţie eficace.

Chiar dacă noul statut nu implica drepturi politice esenţiale. Începând din anul 212 p. preluând valorile şi creaţiile spirituale greceşti. semnificaţia simbolică a fost imensă pentru că a favorizat procesul de romanizare. a adus în spaţiul european şi cel extra – european o perioadă de stabilitate cunoscută sub numele de „Pax romana”. ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus. Romanitatea. apoi locuitorilor Italiei (în anul 89 a. 24 Ovidiu Drâmba. Asiei şi Africii de Nord. în perioada imperiului. printr-o adevărată epopee militară. 26 . Tot în planul ideilor politice. romanii au dezvoltat conceptul de „cetăţenie” acordându-l succesiv locuitorilor Romei. comandate de Aetius. stăpâna celui mai întins imperiu cunoscut în istoria antică introducând elemente de civilizaţie care au influenţat benefic şi durabil istoria Europei. Câţiva ani mai târziu. desfăşurată metodic timp de şapte secole. ostrogoţi. A fost ultima victorie a romanilor deoarece în anul 455. căpetenia herurilor. fapt ce a marcat instaurarea dominaţiei germanice asupra Italiei. vandali. p. vizigoţii au cucerit Roma fiind pentru prima dată în opt sute de ani când „Cetatea Eternă” a fost cucerită şi jefuită de către o armată barbară.cetate şi a recunoscut o realitate deja existentă: crearea unui imperiu imens ale cărei provincii au fost aşezate pe picior de egalitate cu metropola24. ca toţi oamenii liberi să devină „cives romanus”. fiind cea mai fastă din întreaga sa istorie. În anul 410. Chr. care a trimis la Constantinopol insignele imperiale. Imperiul roman de Apus a fost atacat în continuare de popoarele migratoare (vizigoţi. suevi. În anul 451. france şi alane. armatele romane. În acel an împăratul Caracalla a dispus. O astfel de realizare a fost opera geniului politic şi organizatoric roman care. percepţie care a rămas în memoria colectivă şi care a inspirat lumea medievală europeană. huni ş. pe Câmpiile Catalaunice (lângă Troyes. era condusă de Honorius. a).. ce aveau capitala la Ravenna.stat în cea mai marea putere a lumii antice. când Roma din stat – cetate a devenit stat teritorial) şi în anul 218 p. Chr. Roma a fost pustiită de către vandali. Chr. a atins forma şi complexitatea sa maximă. în Franţa de astăzi). alături de contingente vizigote. au înfrânt armatele hunilor conduse de Attila. 715.ca împărat pe Arcadius şi capitala la Constantiopol. iar cele din partea occidentală. alani. op cit. Roma antică. Roma a abandonat definitiv concepţia discriminatorie a statului . în anul 476 Romulus Augustus. a fost detronat de către Odoacru. s-a transformat dintr-un mic oraş . Perioada cea mai reprezentativă a „păcii romane” a constituit-o primele două secole ale erei noastre. a acordat acest titlu tuturor oamenilor liberi din imperiu. prin Constituţia Antoniană.

băi publice. Oraşele erau construite după planuri arhitectonice. Civilizaţie esenţialmente urbană. geniul roman a fost eminamente pozitiv şi organizat. depozite. Acţiunea de romanizare a dat naştere popoarelor neolatine (francez. sisteme de canalizare. domeniu în care geniul organizatoric nu a avut echivalent în lumea antică. Prin romanizare. politice religioase. temple etc. de aplicaţie spre speculaţie teoretică. înclinaţi spre austeritate şi disciplină. pământul era confiscat pe jumătate. datorită diferitelor formule utilizate. administraţia instaurată era după modelul roman şi exercitarea ei se făcea cu funcţionari romani. tehnicieni şi jurişti. Limba romană era limba oficială a întregului imperiu. Roma a impus un program urbanistic bazat pe folosirea planului geometric inspirat de urbanismul elenistic. ideea unei lumi dominate de o forţă care s-a impus prin realizarea lui „orbis romanus” (lumea romană. Principii juridice formulate încă din antichitate inspiră şi astăzi procesul de elaborare al legilor. spaniol. ci şi cea în plan cultural. o parte din oraşele – state din teritoriile cucerite erau transformate în municipii iar locuitorii acestora primeau unele drepturi civile. vechile structuri administrative. român). dreptul penal şi dreptul civil. Roma a „exportat” un urbanism care a influenţat considerabil procesul de romanizare. culturale erau distruse. caracterizată prin uniformizare teritorială şi lingvistică). Teritoriile cucerite erau anexate imperiului. popoare care reprezintă cea mai trainică şi vizibilă moştenire a Romei în istoria Europei. fenomen pe care Iorga l-a numit „sigiliul Romei”. cu un deosebit simţ al datoriei civice şi al dragostei faţă de patrie. Modul de viaţă urban a stârnit admiraţia autohtonilor care au fost şi pe această cale atraşi spre civilizaţia romană. Romanii au fost excelenţi organizatori. în istoria lumii a apărut ideea de stat universal.Romanizarea a fost un proces complex care a antrenat nu numai asimilarea în plan politic. cu amfiteatre. populaţia era transplantată sau nu la Roma (în situaţiile în care nu era masacrată sau vândută la târgurile de sclavi). de spirit inventiv. două treimi sau în totalitate şi devenea bun public. În unele cazuri. dar şi în domeniul normelor juridice. Lipsit de fantezie. Aceste calităţi s-au regăsit nu numai în moştenirea politică şi organizatorică pe care au lăsat-o posterităţii. O dată cu expansiunea teritorială. apeducte. tradiţionalist şi sceptic. calităţi 27 . sever şi meticulos. lucid şi ordonat. portughez. fapt ce constituie încă un argument convingător privind aportul Romei la continuitatea civilizaţiei şi culturii europene. Acest proces a fost sprijinit şi prin organizarea administrativă a statului. Romanii sunt cei care au inventat noţiunea de drept privat şi drept public. aspru şi rece.

op. 319 – 320. Ei au marele merit de a fi transmis generaţiilor viitoare impresionanta civilizaţie elenistică. Faptele sale au fost considerate de către romani drept agitaţie. În artă. sculptură. Ca element fondator al civilizaţiei şi culturii europene. Tot romanilor li se datorează faptul că au extins aria culturii grecolatine. O influenţă substanţială asupra noii religii a avut-o iudaismul. Rufus din Efes. p. Romanii au lăsat posterităţii modelul politic roman. Chr. constituie pentru Europa cultura „greaco – latină”. intelectuale artistice şi morale ale romanilor. Noul izbăvitor al lumii propovăduit prin „Noul Testament” era Isus (Hristos în limba greacă) considerat „unsul lui Dumnezeu”. Isus s-a născut în Betleem.4 Creştinismul Istoria Europei nu poate fi înţeleasă dacă nu este cunoscută influenţa religiei creştine şi a bisericii. apoi pe cea a creştinătăţii nu numai în spaţiul european ci şi în cel extra-european.specifice care şi-au pus amprenta asupra întregii vieţi sociale. şi a fost îmbrăţişat de lumea celor săraci. ale cărui fapte sunt prezentate în cele patru Evanghelii. se poate vorbi de o artă romană originală25. iar de către preoţii evrei Serge Berstein. împreună cu civilizaţia romană. Centrul spiritual al creştinismului a fost Ierusalimul. geografia (prin Ptolemeu şi Strabon) şi medicina (prin Galenius. Trei au fost domeniile ştiinţifice în care savanţii romani s-au remarcat: astronomia. Pierre Milza. Creştinismul26 apare în secolul I p. După împlinirea vârstei de treizeci de ani a început să predice şi să înfăptuiască miracole. politice. 1. Roma antică are contribuţii incontestabile la formarea şi afirmarea acestui proces. literatură. astfel erau denumiţi cei care îmbrăţişau noua religie a lui Chrestus (Mântuitor în latina populată). 25 26 28 . etruscă. rod a sintezei culturilor greacă. Termenul de creştin derivă din forma latină populară (vulgata) de la termenul chrestianus. în timpul împăratului Augustus şi şi-a petrecut tinereţea în Nazaret. italică. care. acea ideea de imperiu unificat. religie profetică ce susţinea ideea unui salvator cu nume de Mesia. atât în teritoriile cucerite. orientală. Chr. asupra acesteia. celtică iudeo-creştină. cit. cât şi în cele din afara imperiului. Discoride şi Celsus). stoicismul grec şi mitologiile semitice. ca instituţie. filosofie romanii nu au avut contribuţii originale. Romanii au lăsat ca moştenire o bogată civilizaţie. la care s-a adăugat propriu lor geniu creator. Începând cu secolul al II-lea p. medievală şi modernă. ideea care va străbate secole de-a rândul lumea europeană. influenţa greacă fiind deosebit de puternică. Creştinismul primitiv a apărut în Palestina şi a avut ca principale surse iudaismul.

Prigoana împotriva creştinilor a început în timpul domniei împăratului Nero. Deciu (249 – 251). Bucureşti. au cunoscut momente de mare intensitate datorită edictelor de urmărire şi de pedepsire date. s-au scris primele lucrări teologice. s-au creat scaune episcopale. Valerian (253 – 260). Septimiu Sever (193 – 211). Domiţian (81 . Chr.96). înviind. mai ales pentru că se declarase „fiul lui Dumnezeu”. 83. Marcus Aureliu (161 – 180). Siria. s-au construit biserici. Chr şi a durat până în anul 313 a. Persecuţiile împotriva creştinilor. vol. devenind în fapt „religia licita”. Traian (98 – 117). Împăratul Teodosiu I (379 – 395) a interzis păgânismul astfel încât creştinismul a devenit unica religie oficială în Mircea Păcurariu. refuzului de a accepta cultul imperial (conform căruia împăratul era de origine divină). Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. conform religiei. Grecia. O. după care noua religie s-a răspândit în toată Palestina. fără a fi continui în aceste două veacuri şi jumătate. creştinismul s-a manifestat intolerant faţă de alte religii. creştinismul s-a răspândit foarte repede în tot Imperiul Roman. p. s-a extins cu repeziciune în tot imperiul roman. Trebuie recunoscut faptul că. A urmat o perioada caracterizată printr-o dualitate creştinism-păgânism care a generat tulburări sociale. anul 64 p. Hadrian (117 – 138). 27 29 . 1992.drept răzvrătire religioasă. datorită caracterului său monoteist. Bisericii creştine i s-au restituit bunurile luate şi a fost recunoscută oficial ca instituţie religioasă organizată. Macedonia. solidarităţii creştine şi nonviolenţei. A fost condamnat la moarte şi crucificat. R. zona mediteraneană. S-a arătat celor 12 apostoli. Maximiu Tracul (235 – 238). după care s-a înălţat la cer. prin care s-a proclamat libertatea religiei şi a cultului pentru toţi cetăţenii imperiului inclusiv pentru creştini. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. când împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolanum (astăzi Milano). Antoniu Piul (138 – 161). Creştinismul a încetat să mai fie o religie „nepermisă” (religio ilicita) în anul 313. Prima biserică s-a construit la Ierusalim. în timpul împăraţilor: Nero (54 – 68). După anul 313 religia creştină a cunoscut o stare de înflorire. Întrucât se adresa celor săraci şi defavorizaţi. Noua religie a fost propagată prin viu grai de către cei 12 apostoli care au început să cutreiere lumea şi au început evanghelizarea aşa cum le ceruse Mântuitorul. Răspândirea noii religii a întâmpinat de la început greutăţi şi piedici datorită caracterului monoteist. după trei zile. Aurelian (270 – 275) şi Diocleţian (284 – 305)27. I. fiind chiar favorizată de către noul împărat. Împăraţii Lucinius (317 – 324) şi Iulian Apostatul (361 – 363) au întreprins o serie de persecuţii împotriva creştinilor. Odată cu creştinismul apare şi se manifestă şi intoleranţa creştină faţă de alte religii. sau convocat sinoade ecumenice sau locale.

Antiohia). mitropoliţi (conduceau biserica din fiecare provincie) şi patriarhii (lideri spirituali care se aflau în fruntea bisericii din marile centre politice din parte orientală a imperiului precum: Alexandria. Episcopul de la Roma se afla pe aceeaşi treaptă ierarhică cu cei din Imperiul Roman de Răsărit. care promovează principiul mântuirii individului prin graţia divină. În operele lor au combătut ereziile. Istoria ideilor politice. Biserica Creştină era o instituţie caracterizată prin disciplină şi organizare ierarhică. Ilarie din Pictovium şi Ambrozie din Milan. iar scrierile lor numindu-se patristice. La începutul secolului al V-lea. Iniţial. Ierarhia bisericii creştine cuprindea: preoţi. „Despre cetatea lui Dumnezeu” a pus bazele filosofiei creştine. 39 – 39.imperiu. monofizismul – (considera că Isus a fost doar Dumnezeu şi nu om) – combătut de conciliul ecumenic de la Calcedon din anul 451 şi monothelismul – (care a contestat întruparea reală a lui Isus) – combătut de conciliul de la Constantinopol din anul 680. au stabilit slujba prin textele liturghiei. Bucureşti. filozofului şi scriitorului Aurelius Augustinus (354 – 430). 30 . Ierusalim. 1992. p. dragoste şi înţelepciune30 şi a încercat să concilieze creştinismul cu neoplatonismul. A îmbinat cultura greco-latină cu noul spirit creştin şi a reuşit să creeze noi fundamente spirituale care au dat profunzime creştinismului şi au asigurat universalitatea acestei religii. episcopi (aflaţi în fruntea fiecărui oraş/cetate). Răspândirea creştinismului a fost dată de conţinutul şi semnificaţia valorilor sale: dragostea pentru aproapele tău. considerat părinte al bisericii şi canonizat. Ereziile28 cele mai importante au fost: arianismul (punea în discuţie divinitatea lui Isus Hristos) – a fost condamnat de conciliul ecumenic de la Nicea din anul 325. sub numele de Sfântul Augustin29. de biserica romanocatolică. valori care 28 Ereziile – curente religioase care au pus în discuţie principiile fundamentale ale învăţăturii creştine. Vasile cel Mare. corpus-ul de idei filozofice elaborat. au formulat doctrina Trinităţii. înţelegerea. au fost considerate dăunătoare pentru unitatea lumii creştine şi interzise prin hotărârile unor sinoade ecumenice. Cei mai renumiţi pentru această perioadă sunt: Atanasie al Alexandriei. nonviolenţă. Grigore de Nissa. 29 În Biserica Răsăriteană sub numele de „Preafericitul Augustin”. vocaţie universală. ei fiind numiţi părinţi ai bisericii. 30 Marin Voiculescu. Primii autori creştini care au elaborat şi explicat esenţa doctrinei creştine au apărut înainte de secolul al IV-lea. XXI. pacea. Teologia creştină a cunoscut un moment de afirmare şi consolidare prin opera teologului. Editura Hyperion. nestorismul – (susţinea că Isus Hristos avea două naturi: una divină şi una omenească cea de a doua permiţându-i să aibă slăbiciuni omeneşti) – a fost condamnat de conciliul de la Efes din anul 431. Constantinopol. Prin lucrările sale: „Confesiuni”.

prin perioade de expansiune sau de restrângere. aceasta însemna că a intrat în civilizaţie. aceştia au convins atât elitele cât şi masele aparţinând acelor popoare barbare de faptul că numai îmbrăţişând religia creştină. Patriarhii de la Constantinopol au căutat să aibă o autoritate comparabilă cu cea a papei de la Roma. dominată de limba şi cultura greacă. Acesta din urmă. de strălucire sau de decadenţă până în anul 1453. dar limba latină a rămas limbă oficială a Europei occidentale. Prin convertire. a încercat să-i fie recunoscută întâietatea în întreaga Biserică creştină. biserica fiind cea care a asigurat această continuitate. Anul 1453 a însemnat dispariţia Imperiului Bizantin. Romanitatea orientală. bulgarii). când un popor se creştina. Această dualitate lingvistică s-a regăsit şi în geneza popoarelor medievale. conform hotărârii conciliului ecumenic de la Nicea din anul 325. Semnificaţia creştinării era mai mult decât o simplă schimbare de religie.V. unele înainte de a intra în imperiu (precum goţii). imperiul de cultură şi limbă latine. sociale şi culturale tot mai divergente. populaţiilor din insulelor britanice şi a altor popoare migratoare (ungurii. cele două părţi ale imperiului au avut destine politice. altele după ce s-au aşezat în imperiu. în secolele IV . creştinismul a contribuit la refacerea unui imperiu având la bază factorul spiritual şi nu cel politic. Asemenea diferende s-au manifestat cu intensităţi diferite. slavilor. pe calea culturii. Drept urmare. Influenţa creştinismul nu s-a manifestat doar în cadrul imperiului. devenind un element de unitate al acestuia. până la sfârşitul mileniul I.au fost acceptate rapid de masa oamenilor de pretutindeni. poporul respectiv poate fi acceptat şi poate supravieţui în spaţiul european. Creştinarea s-a realizat prin convertirea făcută de către apostoli în diferite zone ale Europei. trecând succesiv. în calitatea sa de succesor al sfântului Petru. când Constantinopolul a fost cucerit de către turci. În înţelegerea acelor timpurii. De remarcat că o serie de popoare care s-au format în mileniul I. a avut drept rezultat crearea condiţiilor pentru făurirea unei Europe unitare din punct de vedere religios. 31 . va purta ulterior numele de Imperiul Bizantin. Desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman de Răsărit a consolidat poziţia patriarhului din acest nou centru de putere politică. depăşind stadiul de popor barbar. încă un mileniu. ci şi în afara graniţelor sale. s-au născut popoare creştine (precum poporul român). În Apus. s-a prăbuşit sub loviturile valurilor succesive de năvălitori. Creştinarea germanilor. cu momente de ruptură urmate de reconcilieri. Popoarele barbare31 au fost creştinate. După ce unitatea Imperiului Roman a fost definitiv distrusă. 31 Erau numiţi „barbari” populaţiile situate în afara imperiului roman.

un lucru era evident: Europa se identifica cu creştinătatea. Editura Orizonturi. În secolul al XI-lea. Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. La 16 iulie 1054. nu consfinţeşte acest drept. delegaţii papei Leon al IX-lea şi cei ai patriarhului Mihail Kerulorios s-au excomunicat reciproc. moment în care a avut loc marea schismă. din păcate. Biserica creştină s-a separat în Biserica Răsăriteană sau Ortodoxă şi în Biserica Apuseană sau Romano – Catolică. Claude Bresolette. dorinţa de a restaura unitatea Bisericii a triumfat fiind puse în joc concepţiile şi destinul acesteia32. dacă nu identice cel puţin cu multe elemente comune. p. 273. ortodocşi. De două mii de ani Europa este şi rămâne un continent cu populaţie predominant creştină (catolici. Este pentru prima dată când toţi locuitorii Europei s-au închinat aceleaşi divinităţi şi au avut practici religioase. Dincolo de deosebiri. Constituţia Uniunii Europene.Aceste divergenţe au fost trecătoare pentru că dincolo de conflictele dintre persoane şi de revendicările pentru putere. vanităţile oamenilor şi interesele politice au fost mai puternice decât virtuţile credinţei. Bucureşti. Creştinismul şi-a pierdut unitatea. Putem concluziona că biserica a constituit primul element de construcţie a unităţii europene nu numai prin spirit. Editura Lider. 1992. ci şi prin ierarhia bisericească. care s-a situat deasupra comunităţilor locale şi chiar a statelor. în Marile religii. 32 32 . protestanţi).

în mod brutal. s-a considerat continuatorul de drept al Imperiului Roman. chiar fărâmiţarea feudală şi modul de producţie autarhic a constituit un element de unitate. tulburări politico-statale. După căderea Romei (anul 476 p. în care se părea că evoluţia era supusă fărâmiţării şi împrăştierii. dar trebuie nuanţat. Marile migraţii nu au putut pune capăt. la moduri arhaice de producţie şi de schimburi comerciale. Iustinian (527 – 565) s-a declarat urmaşul de drept al Romei şi a iniţiat numeroase campanii militare pentru a reface ansamblul politico – teritorial al fostului imperiu. s-au manifestat. este aceea a unui continent care a trecut de la o civilizaţie citadină şi strălucitoare.1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XVlea Imaginea clasică a Europei Evului Mediu timpuriu. răspândită în lumea apuseană. Chr) a fost evident şi pentru Occident că centrul. acţiunile sale politice fiind întemeiate pe aceste considerente. la timpurile întunecate ale barbariilor. Ar trebui adăugate 33 . al lumii civilizate s-a mutat la Constantinopol. adesea întâlnită în istoriografie. În această Europă. Din acest amestec confuz de populaţii sedentare şi popoare şi populaţii migratoare sau născut statele medievale au dat o anume aşezare viitoarelor state europene. în acelaşi timp şi elemente de unitate şi de identitate. În răsărit. Paradoxal. prin excelenţă. Imperiul Bizantin. Asia Mică şi până pe cursul inferior al Dunării. regresul în plan global a fost evident. unui mileniu şi jumătate de civilizaţie greco-latină.Capitolul 2 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 2. acolo unde Imperiul Bizantin a reuşit să-şi impună controlul pe o durată mai mare de timp asupra unor teritorii din Mediterana Orientală. Cele mai importante construcţii statale din secolul V şi începutul secolului al VI-lea au fost reprezentate de regatul ostrogot al lui Teodoric (481 – 526) şi regatul franc al lui Clovis (481 – 511). Fără îndoială. Pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus s-au constituit regate barbare care au asimilat încetul cu încetul civilizaţia învinşilor. şi în care au apărut sau dispărut state cu frontiere mult schimbătoare. Întreg teritoriul european a reprezentat o imensă arenă pe care se desfăşurau neîncetate războaie. Europa nu mai prezenta o unitate politică reală consistentă decât în partea sa răsăriteană.

A fost protector al Papei de la Roma şi la anul 800 a fost încoronat de acesta ca „împărat al romanilor” şi numit „pater Europae” ceea ce însemna reîntemeierea Imperiului Roman de Apus. Astfel. înainte de orice. în apropierea graniţelor. în diversele sale componente. A zdrobit pe longobarzi. france şi din Ţările de Jos. 8. există o entitate europeană a cărei existenţă pare să scape. Italia şi Germania. stabile.. sub o singură autoritate.elemente mai mult sau mai puţin vizibile ale acestei identităţi pe care o constituie asemănarea evoluţiilor şi înmulţirea schimburilor transnaţionale. Editura Lines. Ovidiu Pecica. 1999. evidenţiază eşecul construcţiilor politice realizate. precum Roma altădată. totuşi. p. au asimilat şi şi-au asumat mitul imperial. În toate aceste privinţe. Cluj – Napoca. p. cit. op. vol. apartenenţa la credinţa lui Hristos şi calitatea de enoriaş al unei congregaţii tutelate de Roma34. de sub controlul voinţei deliberate a oamenilor şi care răspunde unor mişcări de fond ale istoriei”33. Imperiul lui Carol cel Mare a fost. Europa – o idee în mers. intense defrişări. Acest mit a fost intangibil regilor barbari capabili de a cuceri o parte din Europa. Normandia şi Bretania. feudalitate. ia supus pe avari atingând cursul mijlociu al Dunării. „Europa. restrângerea apoi expansiunea schimburilor în funcţie de fluctuaţiile politicii. s-a născut în Evul Mediu o Europă ce constituia o realitate trăită deasupra frontierelor politice. Catolicismul – ca religie şi Biserică – acţionează ca factor de unitate continentală în Europa de Apus. cu un conţinut complex. dar adânc înrădăcinat în elementele dinamice ale societăţii medievale. Carol cel Mare (768 – 814) a reunit prin cuceriri. Serge Berstein. dar prăbuşirea rapidă a acestora după moartea creatorilor lor. cunoaşte în Evul Mediu – susţin cu deplin temei Serge Berstein şi Pierre Milza – fenomene identice. rol crescut al Bisericii. slab administrat. II. Pierre Milza. Imperiile barbare create de Carol cel Mare sau de către Otto I au cuprins teritorii însemnate din vestul continentului. a cucerit Bavaria şi Saxonia. Secolele care au urmat prăbuşirii Imperiului Roman de Apus nu au dus la dispariţia idealului politic de stat imperial ideal. o viaţă economică puternic axată pe celula de autosubzistenţă seniorală. foste teritorii germane. Diferitele regate barbare care s-au înfiripat şi s-au succedat unele după altele în Franţa. a creat mărci35 care să apere imperiul la graniţa cu Spania. Michael Devèse susţine că europenismul s-a conturat în perioada medievală şi a însemnat. prezentă în conştiinţe sub forma unei identităţi profund marcată de moştenirea antică şi de religia creştină. 35 Zone militarizate. în mare măsură. 33 34 34 . În acest sens. în care fiecare popor şi-a păstrat obiceiurile. 68. care depăşesc frontierele statelor în formare: invaziile barbare. limitele tentativelor lor. Dincolo de războaie şi fărâmiţări. dar nu şi a o supune unei organizări şi unei legi comune. un regat barbar.

când va cădea Colisseul va cădea şi Roma. constituia şi un proces de emancipare a lumii latine de sub influenţa Bizanţului. Histoire Générale. 538. germanii au cunoscut un moment de apogeu. p. al unui imperiu care să ducă spre emancipare creştinătatea latină. ideea fiind percepută în acea perioadă ca un simbol al duratei şi al unităţii. Asocierea cu Roma a indus ideea de imperiu. După moartea lui Carol cel Mare. 35 . va cădea şi lumea”36. a fost recunoscut ca protector al Burgundiei dobândind o mare influenţă asupra Franţei şi a intervenit direct în Italia devenind rege al regatului lombard (în anul 951). când Roma va cădea. Imperiul german creat de Otto I a perpetuat şi extins influenţa spirituală a Romei. armata nu era permanentă. Imperiul caroligian a născut mitul imperial în Europa medievală. a fost încoronat de papa Ioan al XII-lea cu titlul de „împărat Augustus”. În anul 962.Administraţia centrală nu era decât formală. atribuindu-şi o vocaţie universală de a conduce şi evangheliza popoare. Construcţia statală a lui Carol cel Mare a fost fundamentată pe autoritatea politică a împăratului şi pe autoritatea spirituală a Papei. După ce i-a înfrânt pe unguri în anul 955 la Lech. I. Roma va trăi. Ceea ce datorează Europa lui Carol cel Mare este apariţia unui ideal. Acesta a dat o mare strălucire statului german reunind sub conducerea sa cele mai multe teritorii germane. destinele lumii continuând să fie legate de Roma şi de amintirea acesteia. imperiul creat de el s-a destrămat pentru că nu se realizase o unitate politico-spirituală capabilă să reziste presiunilor externe şi tendinţelor centrifuge. Ideea unui imperiu creştin a fost reluată de Otto I (936 – 973). După moartea acestuia. mai ales prin evoluţia limbilor romanice în defavoarea limbii latine. Puterea imperială creată de Otto I nu a fost suficient consolidată. punându-se astfel bazele Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. 36 Apud Lawrise et Rambaud. impozitele nu asigurau necesităţile statului. Administraţia comitatelor se afla în mâinile aristocraţiei locale. „Cât va fi Colisseul în picioare. pacea şi ordinea restabilită de Otto I au favorizat dezvoltarea economiei şi înflorirea culturii. Sub conducerea lui Otto I. Despre Carol ce Mare s-a spus că a scos Europa din noaptea timpurilor barbare printr-o uşoară revigorare a comerţului internaţional. reforma clerului. În acelaşi timp. recunoaşterea unei arte oficiale a palatelor şi a bisericilor. a avut capacitatea de a uni şi civiliza o parte a Europei. 2 februarie. o anumită înflorire a vieţii culturale manifestată prin dezvoltarea şcolilor. a ocupat Lorena. imperiul creat de acesta s-a prăbuşit dând naştere la noi entităţi statale. crearea unui imperiu unic şi latin. Ideea de imperiu unic şi roman era un ecou târziu al Romanităţii.

Biserica era foarte puternică datorită puterii morale pe care o exercita în societate. 96 36 . o poziţie superioară în ierarhia ecleziastică aducându-i titlul de papă – adică de conducător al întregii biserici catolice. Biserica a sprijinit şi consolidat puterea laică fără a încerca să o subordoneze direct întrucât puterea împăratului era foarte mare. care se bucura de un mare respect şi veneraţie. Implicarea papilor în exercitarea şi influenţarea puterii lumeşti a determinat o interminabilă luptă între puterea spirituală reprezentată de biserică şi puterea laică a regilor şi împăraţilor timpului. Germania. străduindu-se să-şi impună propria concepţie asupra acestuia şi găsindu-şi aliaţi în principi. Un statut aparte îl avea episcopul de la Roma. Pierre Milza. Franţa. Papa Grigore al VII-lea a urmărit să redea bisericii libertatea faţă de orice ameninţare a puterii laice considerând că un papă este superior împăratului sau regelui deoarece el reprezintă puterea spirituală – care dăinuie peste timp. acesta din urmă l-a excomunicat. În acest context. şi-au legitimat acţiunile în ochii contemporanilor. Mari conducători ai perioadei analizate precum Carol cel Mare şi Otto I au impus şi înlăturat papi având o poziţie dominantă în raporturile cu aceştia. cit. temporală şi spirituală. vol. p. prin aspiraţia la un imperiu universal. Henric al IV37 Serge Berstein. Cel care a creat puterea papală şi a proiectat principiile politicii papale privind crearea unui imperiu unic creştin a fost papa Grigore cel Mare (590 – 604). iar regii aveau mari drepturi în alegerea. în timp ce în alte perioade coroana imperială a trecut din mână în mână după bunul plac al negocierilor cu papalitatea37. fapt care i-a permis să dobândească.Una din principalele caracteristici ale primei perioade feudale a constituit-o fărâmiţarea autorităţii publice centrale. în timp. Conform regulilor ierarhice. în Imperiul Bizantin. Acesta a fost în egală măsură „consul al lui Dumnezeu” şi fondator al puterii lumeşti a papalităţii. op. mai ales în regatele barbare care au succedat dispariţiei Imperiului Roman de Apus. consecinţă a destrămării rapide a diferitelor structuri statale. fiind dovada efemerităţii lumii fizice. În Apus. Pentru că Henric al IV-lea a reacţionat cu violenţă la un decret al papei Grigore al VII-lea. în timp ce conducătorul laic (rege sau împărat) este reprezentatul puterii trecătoare. Spania etc. În partea răsăriteană a Europei.. Conflictul dintre puterea laică şi cea spirituală s-a desfăşurat în Europa occidentală sub numele de lupta de investitură. biserica creştină a început a dobândi un rol social din ce în ce mai important datorită caracterului său organizat şi devotamentului slujitorilor săi. Aceasta a cunoscut un episod aparte în conflictul dintre papa Grigore al VII-lea (1073 – 1085) şi Henric al IV-lea (1056 – 1106). de fapt în numirea acestora. II. episcopi şi chiar oraşe aflate în Italia. toţi episcopii aveau puteri egale. Fiecare dintre cele două puteri.

confruntat. mult mai evoluată decât cea europeană. Sentimentul religios era foarte puternic în timpul Evului Mediu european. cu toate acestea. cu posibilitatea unei revolte generale a feudalilor germani împotriva lui. ale unei identităţi specific europeană. la puţin timp după detronare. Victorioasă în conflictul cu împăraţii germani. 1197 – 1204. de expansiunea spre est a creştinismului roman. valori şi tehnică de producţie între zone diferite. Teodoric al II-lea. 38 37 . în acelaşi timp. au permis schimbul de idei. a acţiunilor de evanghelizare a clericilor. S-a răzbunat peste câţiva ani când l-a înlocuit pe papa Grigore cu papa Clement al III-lea. profitând de slăbiciunile imperiului Bizantin. încoronând sau detronând suverani după cum dictau interesele sale. reprezentată de rege sau împărat. 1127. a subminat autoritatea creştinismului. Conflictul prelungit dintre instituţia papală şi instituţia laică de conducere a societăţii. au permis descoperirea unei civilizaţii – cea arabă. s-a umilit aşteptând. au început să se afirme primele elemente. Punctul culminat a fost atins între anii 1245 – 1250 când papa Inocenţiu al IV-lea a organizat chiar o cruciadă împotriva împăratului Germaniei. precum şi a înfloririi comerţului care a căpătat un mare avânt. Biserica a rămas principala instituţie medievală cu un impact deosebit de puternic asupra societăţii europene. cu multă cruzime de o parte şi de cealaltă. Biserica catolică s-a comportat. firave într-adevăr. au favorizat comerţul. 1227. în secolul al XIII-lea ca o adevărată putere europeană. mai ales a lui Aristotel. În secolele XI – XII lupta dintre împăraţii germani şi papalitate a înregistrat momente de mare înverşunare. Acest fenomen a început să se contureze în jurul universităţilor care au început să iniţieze schimbarea. 1144 – 1184. să determine o reînnoire a gândirii prin redescoperirea autorilor antici. iar biserica a căutat să se folosească în permanenţă de această credinţă pentru consolidarea ordinii sociale şi a puterii sale decizionale. iertarea papei. au ajutat ca popoarele europene să iasă din izolarea în care trăiseră până atunci.lea. papa Grigore al VII-lea murind în exil în anul următor. Datorită organizării cruciadelor. în faţa porţilor castelului Canossa. Cruciadele au avut consecinţe importante pentru Europa. Readucerea marilor filozofi în atenţia gândirii Evului Mediu s-a datorat unor spirite universale precum Sfântul Augustin (354 – 430) şi Toma d´Aquino (1225 – Între anii 1096 şi 1270 au fost organizate opt cruciade (1096 – 1101. a efectuării pelerinajelor. Cruciadele38 organizate de biserica catolică pentru eliberarea Mormântului Sfânt au fost o expresie a avântului economic care s-a înregistrat în Europa în secolele XI – XIII şi au reprezentat o atitudine expansionistă a Bisericii. dar. într-o Europă fărâmiţată politic. 1249 şi 1270). trei zile şi trei nopţi. 1190. în haine de penitent şi cu picioarele goale în zăpadă.

op. Conceptual. Deşi a trăit într-o lume extrem de violentă. urmată de reveniri catastrofale în anii 1360.1274). a formulat principalele sale teze şi concepţii social politice. Primele idei care au proclamat necesitatea unei înţelegeri. vol. cit. dezordini. teza sa este remarcabilă dacă avem în vedere faptul că ea a fost enunţată într-o epocă în care dogma religioasă subordona gândirea politică şi socială. Proiectele politice ale lui Dante Alighieri şi Pierre Dubois nu au avut nici o rezonanţă într-o epocă ce se caracteriza prin calamităţi. p. a ucis aproximativ o treime din populaţia continentului. Monarhia universală prefigurată de Dante trebuia să fie un stat independent de putere papală. dintre care unele s-au detaşat net de viziunea contemporanilor săi. Vezi pe larg si Ovidiu Drâmba. Adept al monarhiei. op. Epidemia de ciumă neagră care a lovit întreaga Europă în perioada anilor 1437 – 1441. În lucrarea intitulată: De recuperatione Terrae Sanctae. care avea menirea de a asigura pacea universală.. În secolul al XIV-lea. 1377. liniştea şi bunăstarea fiecărui individ. Arbitrajul suprem al puterii nu trebuia deţinut de către Pontifax Maximum (Papa). Toma d´Aquino nu a întrezărit posibilitatea unei organizări internaţionale conduse de biserică care să reducă pagubele materiale şi umane produse de starea de permanentă beligeranţă. IV. Numeroase epidemii au avut consecinţe dramatice asupra situaţiei demografice a întregului continent. a avut ca efect debilitatea populaţiei şi scăderea rezistenţei organismului la atacurile diferitelor boli. vol. Monarhia universală în viziunea lui Dante nu era altceva decât o concepţie de tip federalist. crize. profunde transformări structurale. a unei colaborări între naţiuni se găsesc în scrierile lui Dante Alighieri şi ale procurorului Pierre Dubois. politice. III. în accepţia specifică a cuvântului. conflicte. deşi idei sociale şi politice se află din belşug în scrierile acestora. în lucrarea sa De Monarchia – (1310). a demonstrat că victoria creştinătăţii asupra puterii otomane putea fi obţinută numai dacă naţiunile creştine ale Europei se asociau sub forma unei confederaţii. Se estimează că numărul victimelor acestor valuri succesive de epidemii s-ar cifra la aproximativ 26 000 000 de oameni39. Preocuparea lor fundamentală a fost afirmarea dogmei creştine şi a moralei rezultate din aceasta. ci trebuia depus în mâinile împăratului. sociale şi culturale. În unele regiuni flagelul a Serge Berstein. Pierre Milza. Pierre Dubois a susţinut şi elaborat o concepţie cu un înalt caracter ştiinţific privind organizarea pe baze federale a Europei. economice. 12. a sesizat posibilităţile reconcilierii între prinţi şi monarhi sub conducerea unei monarhii universale. 1371. cit. 39 38 . foametea generală din anii 1313 – 1317 determinată de calamităţi naturale. Dante Alighieri (1265 – 1321).

dintre care amintim: revolta din Anglia condusă de Wat Tyler sau Jacqueria din Franţa. În interior autoritatea împăratului era contestată de către oraşele ce făceau parte din liga Hansei şi de cele 100 de „oraşe imperiale”. În exterior. Aceasta a fost accentuată şi de o bruscă schimbare a climei: avansarea progresivă a gheţarilor alpini şi polari a provocat dispariţia culturii grâului din Irlanda şi din Peninsula Scandinavă. slovaci). suedezi. În Germania puterea imperială a căzut pradă luptelor dintre prinţi şi ligile oraşelor. bulgarii şi românii încercau să oprească pătrunderea turcilor în regiunile dunărene. unde a fiinţat până în anul 1377. a coborât limita septentrională de cultură a secarei. social. dar şi în plan politico-militar. fapt ce a confirmat fragmentarea imperiului. la Avignon. sârbii. Dar nu a fost singura manifestare a acestui flagel. de către regii Franţei în anul 1309. Criza Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. „Bula de Aur” din anul 1356 a exclus orice intervenţie a papei în alegerea împăratului.redus numărul locuitorilor la jumătate sau chiar mai mult (de exemplu în Irlanda aproape toată populaţia a fost decimată). au devastat ţara. s-a 39 . principala ramură economică şi sursă de venituri a populaţiei. În parte de sud-est a continentului. lituanieni. în timp ce pe continent expansiunea cavalerilor teutoni spre est a fost oprită de slavi. În Peninsula Iberică şi în cea Scandinavă conflictele dinastice erau interminabile. Războiul a fost o permanenţă la sfârşitul Evului Mediu. Această situaţie a avut ample consecinţe în plan demografic. războaiele dintre diferitele state. dar a recunoscut deplina suveranitate a celor 7 electori şi a statelor lor. economic etc. a provocat o serie de revolte care au fost dur reprimate. În Italia. curia papală a fost mutată. Deteriorarea situaţiei sociale. dintre oraşe şi seniorii acestora. a cunoscut o mare scădere a productivităţii. a accentuat tendinţele de fărâmiţare a Europei. Ca efect al conflictului dintre statul francez şi papalitate. principala forţă care aspira la universalitate. cel mai îndelungat conflict din epocă. ungurii. cea de a doua forţă care aspira la universalitate – papalitatea – a cunoscut una dintre cele mai lungi perioade de criză. Lipsa forţei de muncă a determinat o gravă destructurare economică şi socială. După Imperiu. În insulele britanice englezii se luptau cu scoţienii. a culturii viţei de vie din Anglia şi din nordul Germaniei. Agricultura. Criza generală a societăţii europene din secolul al XIV-lea a avut consecinţe nu doar economice şi sociale. finlandezi) şi slave (poloni. Secolele XIV – XV au rămas în memoria colectivă a europenilor ca fiind perioada „războiului de 100 de ani”. mai ales a ţăranilor. imperiul german şi-a încetat acţiunea de colonizare germană spre est datorită rezistenţei popoarelor scandinave (danezi. După întoarcerea curiei papale la Roma (în anul 1377).

. În anul 1438. 40 . fapt care a forţat-o să recunoască diferitelor Biserici naţionale o anumită autonomie. Europa de la sfârşitul Evului Mediu a dobândit caracteristici noi. Bucureşti. Dispariţia acestui ultim vestigiu al Imperiului Roman de Răsărit. Proiectul a fost prezentat în anul 1464 regelui Boemiei.declanşat o profundă criză a sistemului papal denumită „marea schismă din Occident”. Biserica „gallicană” a fost supusă controlului monarhului francez. compus din reprezentanţii tuturor statelor membre. Ca urmare. p. Anglia. Pericolul reprezentat de extinderea imperiului otoman. la Avignon şi la Pisa. a marcat sfârşitul unei lumi. Ca o primă consecinţă a fost recunoaşterea juridică a noii suveranităţi a statelor şi a marcat renunţarea de către puterea papală la pretenţia de a mai juca un rol de unificator al creştinătăţii. diplomatul francez Antonio Marini a elaborat un proiect de uniune a statelor europene în scopul opririi expansiunii otomane. Din punct de vedere politic. Faust Bădescu. proces ce a continuat în imperiul german (anul 1448) şi în regatele Castiliei şi al Aragonului (anul 1481). urmaşul îndepărtat al imperiului roman – Imperiul Bizantin – s-a prăbuşit în urma cuceririi Constantinopolului (în anul 1453) de către armatele lui Mohamed al II-lea. Cu toate acestea ideea unităţii europene nu a sucombat. marcate de dispariţia marilor construcţii statale cu vocaţie universală. indiferent de importanţa lor politică. Europa Unită. pentru o perioada de 6 ani (1409 – 1415) a avut trei papi – la Roma. unitatea Bisericii catolice a fost puternic afectată. Timp de 31 de ani Biserica catolică a avut concomitent câte doi papi (1378 – 1409). op. p. Vlad Ţepeş şi mai ales Ştefan cel Mare. pretenţie pe care o aveau Imperiul Roman de naţiune germană precum şi Imperiul Bizantin. 40 41 Ovidiu Drâmba. 28. cucerirea de către turci a întregii Peninsule Balcanice şi al ţărmului de nord-vest al Mării Negre a diminuat intensitatea disputelor politice şi religioase din centrul şi vestul Europei. Geniul militar şi diplomatic al unor principi români precum Iancu de Hunedoara. După mai multe secole de agonie. iar între anii 1415 – 1417 nu a existat un papă legitim40. Tratatele încheiate între Franţa. La sfârşitul secolul al XV-lea. Editura Majadahonda. cit. 15. Spania şi Imperiul german cu papalitatea au limitat gradul de intervenţia a acesteia din urmă în administraţia şi viaţă cotidiană a Bisericilor naţionale. au reuşit să întârzie cu o jumătate de secol înaintarea turcilor spre centrul Europei. 2000. menit să judece litigiile dintre federaţi (statele componente ale acestora ) şi să ia decizii care să fie impuse tuturor 41. George Podebrady. a unui Ev Mediu dominat de fantoma măreţiei romane. Ideea federaţiei europene elaborată de Marini prevedea constituirea unui organism cu atribuţii de Curte de Justiţie. care l-a propus regelui Franţei. Ludovic al XI-lea.

op. Afirmarea statului naţional a triumfat prin instituţii stabile şi eficiente care asigurau autoritatea suveranului în Franţa. ci şi cele din celelalte domenii ale vieţii sociale şi economice. p. Editura Majadahonda. 15. Aria dominantă a schimbărilor se derula în limite regionale. ci numai despre teritoriile în care a rezistat limba latină şi religia Romei creştine. spirituală şi politică. naţiunile afirmându-şi tot mai pregnant identitatea atât în nord cât şi în sud-estul continentului. Occidentul. Europa se suprapunea peste teritoriul ocupat de „poporul creştin” care trăia în Franţa. Italia. III. Europa a înregistrat un proces de creştere a aspiraţiilor naţionale. În înţelegerea papei Pius al II-lea. 69. p. Totodată au fost create premizele afirmării unui proces generator de înnoiri.2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII Secolul al XVI-lea s-a caracterizat printr-un suflu nou manifestat în viaţa economică. În funcţie de principalele căi comerciale terestre şi pe apă. Economia europeană a secolului al XVI-lea a rămas. cit. Polonia şi Ungaria43. O dată cu dispariţia construcţiilor politice care încercau să unifice continentul în jurul noţiunii de „creştinătate”. s-au putut evidenţia mai multe zone economice. era un concept cu o consistentă încărcătură politică. Europa Unită. în esenţă. nu au fost urmate decât de promisiuni.Apelurile lui Ştefan cel Mare pentru realizarea unei alianţe de mare anvergură între prinţii şi monarhii occidentali în scopul opririi ofensivei Semilunii. o economie închisă. Spania şi Anglia.. 2. deschiderea de noi căi comerciale către Lumea Nouă etc. cit. culturală. nu a înţeles semnificaţia profundă a apelului făcut de principele Moldovei42. Germania. Este evident că noţiunea de Europa era o problemă de imagine politică şi culturală. în care conotaţiile religioase continuau să fie prezente44. 2000. Criza sistemului feudal din secolele XIV – XV a însemnat o prăbuşire a vechilor concepţii nu numai din domeniul politic. Cea mai veche era zona mediteraneană care lega sudul continentului cu Orientul Mijlociu şi nordul Africii şi avea ca centru de Faust Bădescu. 44 Ovidiu Drâmba. Fără îndoială că nu este vorba despre noţiunea de „Europa geografică” despre care se ştia că se întinde spre est până la Don. Serge Berstein. înflorirea oraşelor. 52. Bucureşti. creşterea populaţiei. Renaşterea. termenul respectiv este înlocuit cu termenul de Europa. p. Ca o consecinţă a prăbuşirii marilor edificii imperiale. prea egoist şi prea preocupat de problemele locale. Pierre Milza. Secolul a debutat cu o perioadă de prosperitate care s-a manifestat prin dezvoltarea producţiei. vol. 42 43 41 . Spania. dar treptat a început să ia naştere o economie la nivel continental. op.

Polonia. germană. polonă etc. zonă care a jucat rolul de placă turnantă între zona Mediteranei şi Europa de Nord. Augsburg şi Nürnberg. a creat o nouă identitate europeană. a limbilor naţionale. facilitat de deschiderea noilor rute maritime peste Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. culturi şi popoare. Contactul cu civilizaţiile altor popoare din Africa. umanismul s-a răspândit în toată Europa. Prin glorificarea ideii de patrie preluată din scrierile antice. Florenţa. le-a conferit europenilor sentimentul că erau purtătorii unei civilizaţii distincte faţă de cele existente pe alte continente. rusă. umanismul nu a fost omogen. Londra şi Anvers au devenit mari poli economici ai epocii. umanismul a favorizat afirmarea sentimentului naţional. Marea Baltică reprezintă o altă zonă economică a Europei. suedeză. Dezvoltarea cea mai spectaculoasă a cunoscut-o coasta atlantică a Europei unde.greutate Italia de Nord cu oraşele Genova. Germania. zona Caucazului. Anglia. În pofida diferenţelor lingvistice şi a rivalităţilor politice. Renaşterea a fost un fenomen european care nu a fost circumscris doar planului cultural. Veneţia. modelul cultural şi economic european fiind puternic marcat de caracteristici naţionale distincte. alături de vechi rute care asigurau schimbul de mărfuri dintre ţările din sudul continentului (Spania. Constantinopol şi state europene precum: Ţările Române. A treia zona economică era reprezentată de zona continentală având ca principale centre oraşele Lyon. fondată pe diversitatea formelor sale de manifestare. O altă zonă de comerţ o reprezenta bazinul Mării Negre dominată de monopolul economic turcesc şi care asigura schimbul de mărfuri între Asia Mică. ci a reprezentat o epocă determinantă ce a marcat 42 . a combătut scolastica rigidă şi formală şi a redescoperit valorile antichităţii. Le Havre. Umanismul a pus în discuţie toate valorile pe care s-a bazat Europa în timpul Evului Mediu. Portugalia) şi cele din nord – vestul Europei (Franţa. Lisabona. umanismul a prefigurat mişcarea iluminismului din secolul al XVIII-lea şi a reprezentat un element esenţial al civilizaţiei europene. Asia şi America. Sevilla. Această unitate în diversitate a fost ilustrată de avântul artistic al Renaşterii. Zonele economice respective au constituit nu doar punţi de legături comerciale ci şi canale de cunoaştere reciprocă a diferitelor regiuni. Ţările de Jos). Cu toate că a fost o mişcare europeană. Rouen. spaţiu în care se întâlneau mărfuri de origine daneză. un artist şi un om de lume. Intensificarea şi frecvenţa sporită a schimburilor economice a adâncit şi a diversificat cunoaşterea europenilor între ei. s-au deschis noi căi maritime către Lumea Nouă. Milano. Umanismul a pus în acord valorile antichităţii cu mesajul creştin şi a promovat idealul social al omului erudit şi care era deopotrivă om de acţiune. Prin ideile promovate.

în plan religios şi a avut ca principală zonă de afirmare spaţiul german. Apariţia şi afirmarea noilor religii protestante au dat o puternică lovitură unităţii creştinismului în Europa. calvinismul şi anglicanismul. 4. op. Noile curente au pus în discuţie autoritatea papală şi au favorizat consolidarea noilor Biserici naţionale. Reforma a reprezentat o altă formă de manifestare a umanismului. prin artă şi cultură. ea s-a manifestat. descifrarea tainelor corpului uman. proiect politic anacronic comparativ cu dorinţa de independenţă politică şi spirituală manifestată de către statele europene. Vechea concepţie imperială a fost înlocuită de ideea de „echilibru european”.. de mărfuri etc. Cronologic.). neputinţa Bisericii a provocat o reacţie de contestare. în primul rând. Renaşterea va da naştere la două curente opuse: barocul şi clasicismul46. Pierre Milza. Serge Berstein. Acţiunile de forţă ale lui Carol Quintul îndreptate împotriva religiilor protestante au urmărit refacerea vechiului imperiu german creştin. anabaptismul. iar spiritul său a fost prezent în toate sferele vieţii. dar au afirmat şi mai puternic spiritul naţional.profund cursul general al istoriei europene. Renaşterea a însemnat descoperirea pământului şi a cerului. p. perioada Renaşterii acoperă intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea. reconcilierea în artă.pentru că ştiinţa umanistă s-a limitat doar la cunoaşterea ştiinţifică a lumii antice. Într-o lume creştină în care credincioşii aşteptau un răspuns la cerinţele. Renaşterea a consemnat apariţia statelor naţionale. împărat al Germaniei şi rege al Spaniei a încercat să refacă prin forţa armelor unitatea lumii creştine occidentale şi a preconizat o cruciadă împotriva ameninţării otomane. Acest fapt a reprezentat o neîmplinire în plan intelectual . Carol Quintul (1519 – 1556). 43 . cit. Renaşterea a reuşit să refacă doar parţial. vol. şi nu numai. inclusiv în promovarea economiei de piaţă. 143. Originea reformei protestante s-a aflat în atmosfera de frământare religioasă de la sfârşitul Evului Mediu şi în incapacitatea Bisericii de a găsi o rezolvare la progresul tehnic şi ştiinţific al epocii. op. la afirmarea practică a industriei şi a pieţei de tip capitalist (financiară. În plan politic. p. a moralităţii şi a spiritului religios. problemele şi necesitaţile lor spirituale. 5-7. concept care prevedea 45 46 Ovidiu Drâmba. În interiorul Bisericii catolice au apărut o serie de mişcări reformatoare precum: lutheranismul. cit. a spiritului uman cu natura. iar ideea de naţiune şi de tradiţie naţională s-a impus în ciuda proclamaţiilor de universalitate.. sondarea naturii umane. într-un cuvânt „descoperirea omului şi descoperirea lumii”45. unitatea pierdută a lumii creştine.

p. Imperiul Otoman a atins apogeul dezvoltării sale. cit.existenţa unui sistem de state în care nici unul să nu aibă dreptul de a-şi impune legea celorlalte47. 47 48 44 . a acelei aşa-numite „Republici a Literelor” gândirea sau iniţierea unei serii de proiecte privind unitatea europeană50. Halil Inalcik. a publicat lucrarea Elogiul nebuniei. unitatea europeană se putea realiza pe două căi: prin lupta unită a ţărilor europene împotriva Imperiului otoman. op. în care expunea viziunea sa privind căile de realizare a unităţii europene. 84 – 85. op. p. dar toate au căzut de acord asupra unei probleme şi anume aceea reprezentată de pericolul otoman. înfrângere urmată de lichidarea statului maghiar şi transformarea unei părţi din teritoriul Ungariei în paşalâc (în anul 1541). sSerge Berstein. situaţie care a generat o adevărată frenezie federativă în rândul spiritelor europene52. 49 Ibidem. Au fost elaborate diferite proiecte privind materializarea acestui concept. Presiunea exercitată de Imperiul Otoman asupra Europei în secolele XVI – XVII a avut efecte multiple: a obligat pe Habsburgi să recunoască protestantismul. Discordia dintre suveranii creştini. Dintre proiectele privind reorganizarea europeană. În secolul al XVI-lea. p. Conform ideilor sale. cit. precum şi prin toleranţa între state şi fundamentarea relaţiilor interstatale pe baza conceptelor creştine de iubire. Aceste ultime victorii obţinute au deschis drumul armatelor turce spre inima Europei unde. în anul 1519. Pericolul otoman a declanşat în rândul învăţaţilor timpului. prelaţi. Imperiul Otoman. a sprijinit lupta francezilor împotriva Spaniei şi a Casei de Habsburg. au asediat pentru prima oară oraşul Viena. turcii s-au îndreptat spre Europa centrală.. Pierre Milza. Epoca clasică. În anul 1521 au cucerit Belgradul şi în 1526 au zdrobit armata ungară la Mohacs. toate acestea au slăbit puterea politică a Europei şi au prevenit o cruciadă antiotomană49. iar doi ani mai târziu (anul 1521) au ocupat fortăreaţa Güns situată la circa 90 de km de Viena48... războaiele civile şi războaiele religioase au slăbit considerabil unitatea politică a Europei secolului al XVI-lea. 1996. cit. mentorul acestui cerc de elite umaniste. Erasmus din Rotterdam (1496 – 1536). Bucureşti. 51 Ovidiu Pecica. 82. 82 – 83. fericire şi pace51. negustori nobili. 16. p. Editura Enciclopedică. Idealul unităţii europene a preocupat atât pe reprezentanţii puterii politice cât şi pe cei ai culturii. a favorizat răspândirea calvinismului în Ungaria şi în Boemia. oameni de stat. op. 163. 50 „Republica Literelor” a fost prima formă de organizare a intelectualităţii europene din secolul al XVI-lea care a reunit în rândurile sale învăţaţi. După ce a ocupat statele din Peninsula Balcanică. 52 Faust Brădescu. p.

au detaşat cele elaborate de Francisco de Vitoria53 şi Francisco Suarez54. Ambele construcţii au încercat să găsească un remediu la grava problemă care o reprezenta ofensiva otomană în centrul Europei, dar au eşuat în planuri utopice fiind lipsite de spirit practic, de realism. Secolul al XVI-lea a consemnat eşecul tentativelor imperiului Habsburgic de a-şi impune dominaţia asupra Europei, dominaţie bazată pe supremaţia Bisericii catolice. Războiul de treizeci de ani (1618 – 1648) a produs mari pierderi economice statelor participante, a afectat dezvoltarea regiunilor din centrul şi nordul continentului. Finalizat prin înfrângerea Habsburgilor şi a spaniolilor, conflictul respectiv a creat un alt echilibru european bazat pe o dublă preponderenţă: franceză în centrul Europei şi una suedeză în nordul continentului. La jumătatea secolului al XVII-lea o profunda criză socială a zdruncinat lumea europeană. Criza a fost cauzată de conflictul dintre diferitele grupuri sociale tot mai dinamice şi mai novatoare şi monarhia care se manifesta tot mai absolutist. Fronda din Franţa, războiul civil şi execuţia regelui în Anglia din anul 1649, conflictul social din Ţările de Jos, au fost expresia violentă a contestării instituţiei monarhice absolutiste. Sfârşitul secolului a consemnat o altă situaţie politică pe scena europeană: o supremaţie franceză şi suedeză, o decădere a puterii spaniole, o putere maritimă engleză din ce în ce mai mare, un imperiu habsburgic în declin, o Polonie micşorată şi o Rusie care a intrat, pentru prima dată viguros, în jocurile de putere ale Europei. Toate aceste state au fost angajate într-un şir continuu de războaie, un adevărat măcel între fraţi creştini care a diminuat considerabil progresul cultural şi economic al continentului. Să nu uităm că secolul al XVII-lea a consemnat naşterea ştiinţei moderne. În mijlocul agitaţiei unui secol baroc în care războaiele civile şi conflictele europene au ocupat primul plan al scenei, s-a născut o Europă a savanţilor, o Europă a raţiunii. Johannes Kepler, René Descartes, Wiliam Gibert, Wiliam Harvey, Jean-Baptiste von Helmont, Blaise Pascal ş.a. au avut contribuţii importante la formarea spiritului ştiinţific al epocii. Rafinamentul spiritual şi înflorirea culturală a epocii a favorizat apariţia unor noi planuri de tip federalist privind unitatea europeană. Emerico Cruce a combătut în lucrarea sa Noul Cyne mentalitatea violentă a epocii şi a susţinut necesitatea de a înlocui războiul cu o armonie generală. Proiectul său preconiza unirea tuturor popoarelor europene şi nu numai, într-o structură federală denumită Adunarea Generală. În cadrul nou creat, diferendele dintre state erau soluţionate
Francisco de Vitoria, profesor la Universitatea din Salamanca, este considerat unul dintre fondatorii dreptului internaţional modern. 54 Francisco Suarez (1548 – 1617), teolog spaniol, autor al lucrării Apărarea credinţei în care a plasat puterea spirituală înaintea puterii temporale (politice).
53

45

printr-un arbitraj, iar războiul urma să dispară din viaţa social-politică a lumii. Toate proiectele politice cu privire la unitatea europeană din perioada secolelor XV - XVII au avut un semnificativ conţinut utopic întrucât preconizau doar o acţiune antiotomană şi realizarea unei păci perpetue pe continent. Ministrul de finanţe a regelui Henric al IV-lea, Maximilian de Sully (1560 – 1640), a propus un plan de reorganizare europeană pe care, apoi, posterioritatea l-a atribuit regelui francez. Proiectul politic gândit de Sully pornea de la constatarea că, pe continentul european exista un profund dezechilibru între forţele politice, fapt care genera conflicte sângeroase. Având în vedere dezechilibrul existent, se propunea realizarea unei Europe echilibrată, construită prin compromis, bazată pe o repartizare judicioasă a forţelor şi a teritoriilor. Potrivit acestor viziuni, Europa ar fi trebuit organizată sub forma sub forma unei reuniuni a 15 state (6 regate ereditare, 6 puteri elective şi 3 republici federaliste) şi care să fie condusă de un consiliu general format din 40 de membri care trebuiau să aplaneze orice conflict. Deşi la baza construirii celor 15 structuri statale principale se ţinea cont de cadrul politic şi religios anterior, construcţiile politice respective erau rodul unui proces arbitrar de realizat, fapt care punea sub semnul întrebării rezistenţa în timp a acestor state (sau a acestei formaţiuni politice.). Proiectul lui Maximilian de Sully conţine însă câteva idei interesante, cu spirit vizionar. Ideea de echilibru de forţe este remarcabilă şi, de atunci, ea a devenit unul din principiile de bază ale politicii internaţionale. Apoi constituirea unui Consiliu Suprem de conducere a uniunii formate şi a unui Tribunal internaţional care să rezolve litigiile precum şi formarea unei armate internaţionale aflată sub conducerea Consiliului Suprem. Toate acestea au determinat ca proiectul lui Sully să fie considerat primul plan viabil de reorganizare europeană sub raport politic55. François Fénelon (1651 – 1715), prelat şi scriitor francez, episcop de Cambrai, perceptor al ducelui de Bourgogne56, s-a remarcat prin scrierile sale: Traité de l´éducation des filles, Fables, Aventures de Télémaque ş.a. A criticat războaiele, politica de cuceriri a Franţei care, devenind mult prea puternică faţă de vecinii săi, se transformase într-o ameninţare pentru aceştia. Soluţia refacerii echilibrului european preconizată de Fr. Fénelon era reprezentată de crearea unei federaţii de state la nivel continental. Aşadar, ideea unităţii europene nu a încetat a se manifesta în epocă
Faust Brădescu, op. cit. p. 20. Duce de Bourgogne a fost titlul purtat de Ludovic de Franţa, fiul cel mai mic al lui Ludovic al XIV-lea, înainte de a deveni Delfin (titlu purtat de moştenitorul coroanei Franţei)
55 56

46

În anul 1693, Wiliam Penn (1644 – 1718), şeful clanului imigranţilor englezi, fondatorul şi legiuitorul viitoarei Pennsylvania, a dezvoltat în lucrarea sa Eseu pentru pacea actuală sau viitoare a Europei, o concepţie modernă privind reorganizarea Europei. În viziunea lui W. Penn, situaţia instabilă de pe continent putea fi echilibrată prin înfiinţarea unei Diete generale, formată din 86 de reprezentanţi, care urmau să constituie Consiliul Suprem al Statelor Europene. Fiecare stat avea un anumit număr de reprezentanţi, în funcţie de importanţa politică. Dieta avea ca principală misiune menţinerea păcii pe continent. Deciziile dietei erau luate cu o majoritate de trei pătrimi şi ele puteau fi efectiv impuse statului vinovat, pentru că Dieta dispunea de o forţă militară internaţională. W. Penn a surprins pe contemporanii săi cu noutatea ideilor şi a măsurilor practice preconizate, dar spiritul epocii făcea imposibilă aplicarea unor astfel de proiecte politice. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea a cunoscut o reaşezare a raporturilor de forţe dintre puterile europene. Sfârşitul dominaţiei franceze şi suedeze, precum şi înfrângerea Spaniei au însemnat creşterea puterii Austriei, a Rusiei, a Danemarcei şi a Angliei. S-a stabilit un alt echilibru de forţe al cărui arbitru a devenit Anglia. Noul echilibru a avut drept carenţă de bază incapacitatea generală a ţărilor europene de a domina continentul din punct de vedere politic. Această caracteristică se va menţine până la sfârşitul secolului al XX-lea. Secolul al XVIII-lea a permis afirmarea unui forme diferite de regim politic. Modelul de stat modern reprezentat de Franţa regelui Ludovic al XIV-lea a dominat filozofia politică din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi şi-a prelungit influenţa până la sfârşitul acestui secol. Secolul al XVIII-lea a adus în planul ideilor politice o formă diferită de regim politic care a apărut şi s-a afirmat în Anglia. Modelul de stat englez a avut ca izvoare o serie de acte constituţionale elaborate de-a lungul timpului: Magna Carthum din anul 1215, Petiţia Drepturilor din anul 1628, care a pus bazele existenţei Parlamentului, Habeas corpus Act din anul 1679, act ce a legiferat bazele libertăţii individuale, Legea Drepturilor din anul 1689, prin care s-au stabilit limitele autorităţii regale şi s-au fundamentat principiile monarhiei constituţionale, precum şi lucrările filozofilor Adams Hobbs şi John Locke. Regimul politic apărut în Anglia era total diferit de cele existente atunci în Europa şi în lume. Noul model politic se baza pe respectare libertăţilor cetăţenilor, limitarea puterii monarhului şi supremaţia puterii Parlamentului deoarece era format din reprezentanţii naţiunii care promovau şi apărau interesele tuturor stărilor sociale. În consecinţă, modelul politic englez era complet opus modelului oferit de monarhia
47

absolutistă care domina în celelalte ţări europene. În plan economic secolul al XVIII-lea a adus câteva elemente esenţiale privitoare la viitorul continentului. Începând din a doua jumătate a secolului, Europa a cunoscut o mare dezvoltare: sporirea producţiei agricole, creşterea natalităţii, dezvoltarea comerţului, mai ales cel maritim. Cel mai important fenomen economic a fost însă revoluţia industrială, care, prin consecinţele sale economice, social, politice şi culturale a avut o influenţă fundamentală în istoria continentului şi a lumii. Declanşată, sub raport tehnic, în anul 1733 prin inventarea suveicii zburătoare, acest fenomen economic a transformat Anglia în mai puţin de un secol în „atelierul lumii”, devenind, la începutul secolului al XX-lea singura putere industrială a lumii57. Ulterior, revoluţia industrială s-a extins în Ţările de Jos şi în Franţa. Revoluţia industrială a dat naştere unei noi geografii economice: un nord-vest european dinamic, cu o dezvoltare economică şi socială modernă, în timp ce restul continentului, dominat încă de relaţii de tip feudal, era departe de aceste procese. Specific secolului al XVIII-lea a fost afirmarea deplină a spiritului ştiinţific. Progresele realizate în acest secol, în toate domeniile, au fost hotărâtoare pentru dezvoltarea ulterioară a continentului. Datorită descoperirilor ştiinţifice, Europa a intrat într-o adevărată epocă ştiinţifică care a dat roade în secolul al XIX-lea prin trecerea de la stadiul de cercetare fundamentală la cel de utilizare tehnică. Spre exemplu, numărul brevetelor de invenţie reprezintă o dovadă în acest sens: de la 297 brevete în perioada anilor 1771-1780, la 653 brevete emise între anii 1780 – 1800. Progresele obţinute au dat încredere în posibilităţile nebănuite ale raţiunii şi cunoaşterii umane. Aplicată la societate, religie şi politică, această concepţie s-a manifestat în mişcarea filozofică a „Luminilor”. Secolul al XVIII-lea a rămas în istoria Europei şi a lumii ca fiind „secolul Luminilor”. A fost epoca în care raţiunea umană şi spiritul critic au deschis umanităţii perspective nebănuite prin critica nemiloasă făcută religiei, monarhiei, statului şi societăţii în ansamblul ei. În planul ideilor politice, secolul al XVIII-lea a fost deosebit de fertil prin contestarea ordinii politice existente şi prin soluţiile novatoare pe care le propune. În timpul negocierilor Congresului de la Utrecht (anul 1713), abatele Charles – Irénée de Saint-Pierre (1658 – 1743) a scris Proiect de pace perpetuă (Projet de paix perpétuelle), lucrare în care s-a schiţat imaginea unui Senat european, cu competenţe legislative şi judiciare. Pacea putea fi durabilă, susţinea Abatele de Saint-Pierre dacă se crea o societate permanentă, formată din cele 24 de puteri importante ale Europei,
57

Stelian Saon, Istoria Economiei României, 2001, p. 21 - 22. 48

germani. nu există decât europeni” afirma Montesquieu. adică universală. arbitrajul. Filozofi. Bertham considera că niciuna dintre puterile europene nu putea să ajungă la dominaţia continentului. ci dintr-o perspectivă mult mai apropiată de înţelegerea de astăzi. urmau a fi aprobate de către popoare împiedicând. economişti au susţinut cu argumente convingătoare că dincolo de graniţele politice există o unitate profundă a continentului european. Bertham. În viziunea lui J. cu două organe: Curtea de Justiţie şi un Congres al Păcii. Toate litigiile urmau să fie soluţionate prin mediere şi arbitraj. În mediile intelectuale ale secolului al XVIII-lea a luat naştere o nouă viziune care depăşea cadrele naţionale fixate în epocile anterioare aşa numita viziune/concepţie cosmopolită. constituirea unei armate internaţionale care să apere frontierele Europei. aceasta fiind pentru prima dată clar formulată.capabilă să menţină statu-quo-ul teritorial şi să interzică orice război. principiul egalităţii între state. declanşarea războaielor. „Astăzi nu mai există francezi. Iosif al IIlea al Austriei. În acest sens. În secolul al XVIII-lea s-a conturat ideea unităţii europene. de asemenea. Proiectul politic propus nu avut nici un rezultat practic în cadrul negocierilor de la Utrecht. nu suveranii trebuiau convinşi despre necesitate apărării păcii ci popoarele. J. care transcede graniţele naţionale. jurişti. Proiectul acesta de confederaţie era aplicabil dacă 49 . Se propunea. care va fi confirmată abia în secolul al XX-lea. În acest sens el preconiza organizarea unei Societăţi a Naţiunilor. şi anume ideea influenţei exercitate de către opinia publică internaţională asupra acţiunilor politice. Deciziile Congresului Păcii publicate în presă. precum: solidaritatea statelor. Ecaterina Rusiei. armata internaţională etc. Rousseau preconiza o republică europeană formată din mai multe provincii. Filozoful englez Jeremy Bentham (1784 – 1832) a redactat în anul 1789 un proiect de federaţie europeană în care a introdus o idee nouă. în acest mod. Era o concepţie foarte îndrăzneaţă pentru o epocă dominată de monarhi atât de puternici precum: George al II-lea al Angliei. concepută nu dintr-un punct de vedere hegemonic. medierea. iar rolul opiniei publice în probleme de interes comun era aproape inexistent. J. Se cuvin a fi remarcate o serie de principii propuse care şi-au păstrat valabilitatea până astăzi. filozofii au făcut apel la expresia „uzanţele comune ale Europei” arătând că respectivele „uzanţe comune” constituiau fondul de civilizaţie care favoriza unitatea. Frederic al II-lea al Prusiei. spanioli şi nici englezi. ca urmare propunea ca Anglia şi Franţa să se înţeleagă şi să formeze nucleul unei noi organizări a continentului.

ale cărei membre. toate având aceleaşi principii de drept public şi politice. Construcţia europeană. altele aristocratice. împărţită în mai multe state. prezent. altele mixte. Emmerich Vattel. Bucureşti. op. Credinţa filosofilor iluminişti conform căreia Europa trebuia să devină o comunitate politică bine articulată. 144 – 146. juridice şi economice. Gânditori precum François Quernay. dar toate în strânsă legătură unele cu altele. 60 Viorel Marcu. solidară. care se va afirma puternic. Drept constituţional comunitar. Editura Lumina Lex. este o problemă de maximă necesitate şi în zilele noastre. în secolul al IX-lea. 2001. Remarcabila idee a lui Kant de a moraliza politica printr-o moralizare prealabilă a oamenilor politici. viitor. în plan ideatic mai întâi. a scris că Europa constituia un sistem politic. V. altele populare. cit. din păcate slab aplicată. unele monarhice. Pierre Milza. p. Economiştii liberali din secolul al XVIII-lea au susţinut că legile economice care guvernează producţia şi comerţul puteau să asigure prosperitatea continentului numai dacă se manifestau nestingherite.monarhii îşi abandonau natura lor „lacomă şi belicoasă”. 6. dar mai ales britanicul Adam Smith au combătut concepţia mercantilistă care a dominat gândirea economică europeană încă din secolul al XVI-lea. susţinută de argumente istorice. toate având acelaşi fond religios. În acest sens el a afirmat că Europa era „un fel de Republică imensă. Astfel în jurul conceptului imaginar de unitate europeană a început a se contura o concepţie politică închegată. 58 50 . 59 Serge Berstein. dacă funcţionau normal. Unul dintre pionierii dreptului internaţional.. J. Apud Charles Zorbibe. Trecut. p. politice. Editura Trei. 21 – 26. pe măsura formării şi desăvârşirii statelor naţionale europene. a fost sprijinită şi de evoluţia gândirii economice. 1998. iar popoarele se emancipau şi deveneau mai înţelepte58. susţinând că prosperitatea se bazează pe libertatea de a produce şi comercializa. sunt unite” prin intermediul interesului comun „pentru a menţine ordinea şi libertate”60. un corp format dintr-o multitudine de relaţii şi interese şi că toate acestea făceau din statele continentului „un fel de republică. Gournoy. Bucureşti. necunoscute în alte părţi ale lumii”59. Voltaire a susţinut că elementele de civilizaţie comune constituie baza unităţii europene. p. cu toate că sunt independente.

Napoleon (ajuns împărat în anul 1804). Totodată Statele Unite ale Americii.Capitolul 3 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea 3. Revoluţia americană. El a aşezat într-o nouă matcă Europa statelor. După ce s-a afirmat ca un strălucit general în Italia. cit. Istoria politică a secolului al XIX-lea a oscilat între dorinţa de unificare şi afirmarea structurilor statale naţionale. Sub conducerea lui Napoleon. op. care au luat naştere în anul 1789. Revoluţia franceză a marcat un moment decisiv în această evoluţie atât prin aspiraţia sa de a fi mondială. au reprezentat un alt model de construcţie politică. după un şir de campanii victorioase. a fost secolul revoluţionarilor şi al naţiunilor. conflictul s-a manifestat între un imperialism şi o Europă monarhică61. statul federal. a învins toate marile puteri din Europa şi a impus propria sa lege. În momentul său de 61 Serge Berstein. dreptul la o viaţă liberă şi demnă. În anul 1811. pentru Europa. În timpul revoluţiei. 359. Pierre Milza.1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a înregistrat o adevărată cascadă de evenimente care au zguduit din temelie vechea ordine politică. p. Rusia şi Imperiul Otoman. catalizând transformarea ei într-o Europă a naţiunilor. conflictul dintre o Franţă revoluţionară şi o Europă a prinţilor era înfruntarea dintre două concepţii opuse ale societăţii europene. Napoleon a modificat relaţia dintre Franţa şi Europa. egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor şi a popoarelor. condus de un guvern capabil să menţină o putere politică democratică unitară pe un vast teritoriu. Franţa a declanşat un amplu proces de cuceriri. Napoleon domina Europa. Între anii 1803 – 1809. 51 . Exceptând Marea Britanie. cât şi prin consecinţele pe care le-a avut.. Sub conducerea lui Napoleon. întreaga Europă a cunoscut dominaţia franceză. S-a spus despre secolul al XIX-lea că. prin Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776. Napoleon a cucerit Europa ca apărător al concepţiilor nou create de către Revoluţia franceză. a proclamat pentru prima dată în istorie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. conciliind pe plan instituţional unitatea cu diversitatea. Spiritul care a întrupat-o în mod radical a fost Napoleon. Napoleon a înlăturat Directoratul printr-o lovitură de stat şi a pus capăt Revoluţiei. Acest afirmaţie şi-a avut premisele în revoluţia americană şi în cea franceză.

Modernizarea a fost mai intensă în Italia. transporturi etc. împărat pe care l-a avut ca model în procesul de unificare a Europei. slab evoluată. Editura Enciclopedică. Rhinului. statele germane. Portugalia. al Marelui Ducat al Varşoviei. adică având alipite Olanda. Bucureşti. Acelaşi tip de patriotism. mai ales cel din spaţiul german. aceea de succesor al lui Carol cel Mare. ideile naţionaliste s-au întors împotriva ei. Napoleon era împărat al Franţei. în cadrul căruia s-a produs o modernizare care a imitat în mare măsură experienţa franceză. Protector al Confederaţiei Elveţiene. p 2 – 3. A fost suficient un singur eşec militar pentru ca edificiul politic creat de Napoleon să se prăbuşească. În jurul Franţei se constituise un sistem continental. Românii şi ideea federală. celălalt preconiza o „Confederaţie a Dunării” care includea Moldova. Acest principiu fundamental. George Ciorănescu. Napoleon a spulberat coaliţiile create împotriva sa de marile puteri adverse. Napoleon nu a fost preocupat de zona dunăreană şi implicit de teritoriile româneşti. dezvoltarea sistemelor moderne de administraţie. Spania şi mai puţin evidentă în Europa de est şi sud care. Provinciile Ilirice. structuri statale în care predominau relaţiile economice de tip medieval. Olanda. a trezit popoarele dominate de Franţa napoleoniană şi a avut un rol esenţial în prăbuşirea imperiului creat de Napoleon. 1996. împreună cu ideea de libertate au însufleţit patriotismul francezilor şi au făcut posibilă victoria Revoluţiei franceze. Au fost consemnate două proiecte: unul viza cedarea Moldovei şi a Ţării Româneşti Imperiului Habsburgic pentru a constitui o barieră împotriva Rusiei. Ideea de naţiune izvorâtă din filosofia iluministă se baza pe o concepţie universalistă despre om şi drepturile sale naturale. Hegemonia franceză a însemnat trezirea naţiunilor. libertatea religioasă. şi părţi din regatul Prusiei. Ţara Românească şi Serbia62. 62 52 . Belgia. popoarele au dreptul de a-şi hotărî singure soarta. justiţie. iar pe tronul regatului Neapolelui şi pe cel al Suediei se aflau mareşali ai lui Napoleon. se găsea sub influenţa imperiului ţarist şi a celui otoman.maximă expansiune. Această modernizare a avut în vedere egalitatea cetăţenilor în faţa legilor. Pe tronul Spaniei şi pe cel al Westfaliei se aflau fraţii săi. Revoluţia franceză i-a adăugat un nou principiu potrivit căruia. Dominaţia napoleoniană s-a bazat pe cuceriri şi pe forţa armată. Piemontul. Într-o scrisoare din anul 1807. înlăturarea practicilor feudale. Napoleon îşi preciza ideea politică care a stat la baza cuceririlor sale. cultură. învăţământ. El a dorit crearea unor federaţii la Dunărea de Jos doar pentru a stopa expansiunea rusească spre Balcani. Rând pe rând. Răspândite de Franţa. rege al Italiei. în graniţele fostei Galii romane.

secolul naţionalismelor. Într-un timp relativ scurt. sentimente şi interese ale cetăţenilor continentului. Prăbuşirea ideii napoleoniene de unificare a Europei a marcat pentru mult timp sfârşitul tentativelor de integrare. 2002. ca reacţie la mişcările democratice şi sociale. afirma Napoleon. hotărârile tratatului de la Chaumont au devenit caduce. „Europa ar fi format cu adevărat un singur popor şi fiecare. nu era deloc favorabil ideii de unificare65. Uniunea europeană. Realizarea acestui sistem european ar fi permis „să visăm la marea familie europeană”. Editura Coresi. datorită neînţelegerilor dintre învingători. Jaques Léonard. tratată ca o putere şi a aderat la Sfânta Alianţă. Pentru înfăptuirea acestei unităţi urmau a fi aplicate o serie de legi şi principii comune precum: un cod european. desfiinţarea vămilor. Congresul de la Viena a dat o nouă organizare Las Cases. în acea epocă. s-ar fi găsit tot timpul în patria comună”64. popoare care urmau să facă „acelaşi corp naţional”. dacă nu intervenea dezastrul din Rusia din iarna anului 1812. Napoleon preconiza unificarea în Europa a 30 de milioane de francezi. 65 Cristian Hen. După Congresul de la Viena (septembrie 1814 – iunie 1815). Bucureşti. Soluţiile politice şi administrative preconizate erau pe măsura geniului său de general şi administrator. . Napoleon a explicat concepţia sa privind unificarea Europei. Bucureşti. unitatea europeană era realizabilă prin unitate de opinii. o singură monedă. a 30 de milioane de germani şi a 15 milioane de spanioli şi italieni. 63 64 53 . Las Cases. p. Franţa. exploatate cu abilitate de Talleyrand. Memorialul din Sfânta-Elena. pentru înfăptuirea operei sale. trebuia doar să fie organizat”63. op. Editura Minerva. Secolul al XIX-lea. 63 – 64. 63. cit. la care Anglia a propus Rusiei şi Prusiei o alianţă pe timp de 20 de ani îndreptată împotriva Franţei. Este de remarcat faptul că proiectul politic privind unitatea europeană gândit de Napoleon a depăşit cu mult gândirea contemporanilor săi şi avea nevoie de timp pentru a se consolida. 1975. Primele decenii ale Europei post-napoleoniene au suportat consecinţele Congresului de la Viena (1815). În viziunea lui Napoleon. Sistemul european era întemeiat. Tot atât de adevărat este şi că o soluţie de forţă nu rezistă în timp şi însăşi prăbuşirea imperiului napoleonian este un argument în acest sens. la Viena. o curte de casaţie europeană. tratată la Chaumont ca o naţiune învinsă şi suspectă. a fost. legislaţie comună. Considerăm că unificarea prin forţă a fost singura soluţie viabilă pe care s-a putut sprijini Napoleon. A fost o epocă ce s-a caracterizat prin puternice presiuni exercitate de forţele monarhice şi conservatoare (învingătoare ale lui Napoleon). p.În anii exilului. „Pacea de la Moscova desăvârşea şi încheia expediţiile mele războinice […]. oriunde ar fi călătorit. 13. p. La baza Sfintei Alianţe a stat tratatul de la Chaumont din martie 1814.

Sfânta Alianţă a fost o coaliţie a monarhilor europeni pentru a apăra pacea şi „spiritul iubirii creştine”. op. Apariţia şi afirmarea naţiunilor era un proces care nu mai putea fi oprit. Bazată pe respectarea statu-quo-ului teritorial creat prin deciziile Congresului de la Viena.Europei66. fapt explicabil pentru că acela era spiritul vremii67. Verona – 1822) unde se hotăra intervenţia militară dacă echilibrul european era pus în pericol. fiind bulversat de avântul naţionalismului şi al liberalismului. construcţia europeană trebuia să se facă în cadrul unei alianţe între Franţa şi Anglia. cit. Contele de Saint-Simon a susţinut în lucrarea sa „Despre organizarea societăţii europene sau despre necesitatea şi mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic păstrând fiecăruia independenţa sa naţională” necesitatea unui „parlament european” format din reprezentanţii Franţei şi Angliei. Austria obţinea Galiţia. p. Trappau – 1820. Echilibrul precar realizat de Sfânta Alianţă n-a durat decât foarte puţin timp. în care marile puteri aveau rolul hotărâtor. Basarabia şi teritoriile fostului ducat al Varşoviei. Prusia lua în stăpânire o parte din teritoriile poloneze. 27. Lombardia şi Veneţia şi îşi consolida autoritatea în Italia. În viziunea sa. Modalitatea de lucru a constat în întâlniri periodice în congrese (Aix la Chapelle – 1818. Aportul adus de Sfânta Alianţă la organizarea europeană a constat în faptul că statele mari ale continentului şi-au descoperit interese comune şi au simţit nevoia unei solidarităţi reale. Puterile secundare ale Europei nu au avut nici un rol în această organizare a Europei.. Era o solidaritate a coroanelor şi nu a naţiunilor. Existenţa statelor naţionale a conturat tot mai evident o Europă a echilibrului. Neimplicarea Angliei în acţiunile militare ale Sfintei Alianţe a diminuat considerabil influenţa sa continentală. partea de nord a Saxoniei şi provincia Renania-Westfalia. Tirolul. Dalmaţia. la care urmau La Congresul de la Viena s-a hotărât: Franţa a fost redusă la graniţele din anul 1792. ideea federalizării europene a devenit o temă frecventă mediilor culturale. Olanda primea Belgia. dincolo de rivalităţi. Styria. etnice ce nu pot fi contestate. culturale. dar nici una îndeajuns de puternică pentru a-şi impune hegemonia. Anglia îşi extindea imperiul colonial şi lua în stăpânire Malta şi insulele Ionice. Prusia şi Austria deţineau rolurile centrale. 67 Faust Brădescu. noua organizare a continentului avea drept scop prevenirea războiului şi a oricăror mişcări sociale care tulburau ordinea internă a statelor europene. În acest nou echilibru de putere creat în Europa. Echilibrul european era asigurat de statele învingătoare ale Franţei napoleoniene în cadrul cărora Rusia. Dar realitatea politică rămâne departe de construcţiile intelectuale. Statele naţionale se afirmau ca un puternic element de unitate internă purtătoare a unor trăsături naţionale. 66 54 . Triestul. Rusia primea Finlanda.

16. cit. rivalităţilor şi resentimentelor istorice care divizau statele europene. Fapt revelator pentru „secolul naţionalităţilor” a fost afirmarea simultană atât a construcţiilor politice statal-naţionale. această regiune a lumii va reprezenta. care scria „de un pământ liber. în viziunea lui Mazzini. Editura Coresi. nu numai că reunea într-o singură asociaţie popoarele europene. Perioada de timp cuprinsă între Congresul de la Viena şi revoluţia europeană (mişcările sociale europene) de la 1848. Filozoful francez Pierre Leroux (1797 – 1871) a publicat în anul 1827 în ziarul Le Globe un articol-studiu „Despre Uniunea Europeană”. În anul 1821. istoria europeană stă să înceapă […]. o federaţie (subl. cât şi a ideilor federaliste. 68 69 55 . în anul 1831. era tot mai des analizat de către numeroşi intelectuali. p. o Federaţie europeană. Jaques Léonard..U. era însoţită de aspiraţia de depăşire a contrastelor. noi credem că totul tinde în Europa la unitate şi că în reorganizarea generală ce i se pregăteşte. în manifestul „Tânăra Italie”: „Construirea de unităţi naţionale este impulsul către marea federaţie europeană care trebuie să reunească într-o singură asociaţie toate familiile lumii vechi. În fruntea Europei trebuia să fie un rege. p. care. p. Joseph de Maestre. Astfel urma să apară. s-a remarcat ca fiind unul dintre fondatorii federalismului european. Jaques Léonard. 1999. Giuseppe Mazzini (1805 – 1872). a emis ideea unei Societăţi a Naţiunilor.)69. Idei asemănătoare au fost susţinute şi de către o altă personalitate a timpului. În acest sens. Federaţia de popoare libere va şterge toate diviziunile dintre state. dorite şi întreţinute de despoţi şi vor dispărea. Dorinţa de a realiza libertatea politică. Cristian Hen. Geneza Europei comunitare. la Marsilia. Din principiu şi considerând larg mişcarea timpurilor. Editura Paidea. În eseul „De una letteratura europea” publicat în anul 1829 scria că: „Istoria particulară a naţiunilor e pe sfârşite. Modelul politic al S. Bucureşti. în sensul de unitate europeană erau complementare şi nu opuse. Ştefan Delureanu. 14. op. în lucrarea sa „Soirées de Sanct Petersburg”. independenţa şi libertatea naţională. ca rezultat ultim al operei epocii noastre. cit. Mazzini scria. Bucureşti. op. singura republică a Europei”. 2002. Editura Coresi. Bucureşti. 2002. 70 Cristian Hen. ca „şef politic şi ştiinţific” şi se prevedea colectarea unui impozit68. 14. ns. a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană rămase la stadiul ideatic.să adere şi alte ţări pe măsura eliberării lor şi a accesului la instituţii reprezentative. Conceptele de patrie şi europenism.A. astfel. dar elimina şi diferenţele de ordin cultural şi economic. omul politic francez Alexandru – Auguste Ledru – Rollin (1805 – 1874).. rivalităţile de rasă şi se vor consolida naţionalităţilor conform drepturilor şi necesităţilor locale”70.

2002. Revoluţia europeană din anul 1848 a fost determinată de o complexă criză economică. de sufragiu universal al popoarelor. italianul Cesare Balbo. Jaques Léonard. cit. 15. Revoluţia de la 1848 a adus în dezbatere. ceea ce este Dieta pentru Germania şi Adunarea Legislativă pentru Franţa”72. Astfel.p. Ordinea europeană stabilită la Congresul de la Viena din anul 1815 a fost puternic zdruncinată de valul revoluţionar izbucnit la Paris şi care s-a extins cu repeziciune şi în Germania. în felul acesta. Victor Hugo propunea unificarea Europei pe baza votului universal afirmând că: „Va veni o zi care Franţa. Anglia. V. om politic şi istoric francez. vă veţi contopi într-o unitate superioară şi veţi constitui fraternitatea europeană…. fără a vă pierde calităţile distincte şi individualitatea glorioasă. a fost înăbuşită de armatele ruse. cit. Va veni o zi în care gloanţele vor fi înlocuite cu voturi. 56 . socială şi politică ce a afectat lumea europeană. Germania. Cehia.. Construcţiile federaliste propuse de aceşti autori slujeau interese diferite proprii spaţiului politico-cultural din care aceştia proveneau. Italia. în editorialul „Monitorul parizian” apărea un articol care susţinea că idealul constituirii Statelor Unite ale Europei era mai aproape ca oricând. François Guizot (1787 – 1874). „Primăvara popoarelor”. o federaţie româno – maghiară (Simion Bărnuţiu)71. alături de alte teme. au fost elaborate proiecte privind constituirea unei federaţii danubiene – germane (autor Ludovik Roth). 71 72 George Ciorănescu. La Congresul de pace de la Paris din martie 1859. . Ungaria. Rusia. de un adevărat arbitraj al unui senat suveran. Italia. iar ideile şi valorile se vor deschide pentru toţi locuitorii continentului. o federaţie slavă a Dunării (iniţiator David Urquhart). cum a fost denumită revoluţia europeană din 1848. sasul Ludovik Roth. În luna februarie 1848. op. economice şi politice concrete existente în fiecare ţară. toate naţiunile continentului. englezul David Urquhart. a scris un studiu despre federalizarea Europei. şi problema unităţii europene. În încheierea expunerii sale. Cristian Hen. Editura Coresi. op. Mişcarea revoluţionară a avut obiective şi forme de manifestare distincte în funcţie de condiţiile sociale. Victor Hugo aprecia că. România. care va fi pentru Europa ceea ce este Parlamentul pentru Anglia. Presa a fost elementul care a reflectat cel mai bine aceste preocupări. Bucureşti. 4. Revoluţia din anul 1848 a pus în evidenţă o serie de proiecte politice prin care popoarele din această zonă puteau convieţui şi progresa. Polonia. La jumătatea secolului al XIX-lea au fost elaborate mai multe proiecte de federalizare la Dunărea de Jos având ca autori pe francezul Bois – Le – Compte. germanul Friederich List. austriece şi otomane. p. Europa se îndrepta spre un comerţ liber şi neîngrădit de barierele statale.În anul 1828. românul Simion Bărnuţiu.

Hugo profetiza: „… va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. iar rivalitatea ruso-austriacă din Balcani nu a fost rezolvată. fără nici o conotaţie de ordin politic. Franţa era izolată politic prin crearea Triplei Alianţe (Germania. ce au urmat revoluţiilor de la 1848. Se constată din proiectul prefigurat de către Victor Hugo privind organizarea politică a Europei alterna între conceptul federalizării şi cel al unităţii europene. congres prezidat de cancelarul Bismarck. 2002. 57 . Sprijinit de Franţa. oficial. Condiţiile politice de pe continent. s-a năruit după anul 1890. a pus pentru prima dată. a avut consecinţe deosebite asupra echilibrului european. Austria şi Rusia). care a urmat acestui conflict. statul român sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866). 16. procesul de unificare din Europa a cunoscut o puternică afirmare. Jaques Léonard. a fost o noţiune doar cu conţinut geografic. pentru Bismarck. problema naţionalităţilor. Germania.. Rând pe rând. Editura Coresi. încheiat prin dezastrul de la Sedan. Bucureşti. Europa. Această atitudine sa regăsit în deciziile Congresului de la Berlin (iunie – iulie 1878). a dus la prăbuşirea imperiului francez. Bismarck a fost un adversar tenace al oricărui proiect federalist sau de integrare europeană. Imperiul otoman a înregistrat un accentuat regres. Sistemul de alianţe gândit de „cancelarul de fier” care asigura Germaniei un rol de arbitru în politica europeană. a dominat centrul Europei în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. cit. Congresul de la Berlin a avut consecinţe importante pentru viitorul politic al Europei. Şi va veni ziua când vom vedea două grupuri uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean”73. op. ce a urma războiului ruso-turc dintre anii 1877-1878. Otto von Bismarck (1864 – 1871). cancelarul german manifestându-şi. au devenit entităţi naţionale. au creat situaţii favorabile pentru făurirea statelor naţionale Războiului Crimeii din anii 1853-1856. Spre deosebire de Napoleon al III-lea care era adeptul unui sistem de congrese ce aveau menirea de a rezolva pe cale paşnică litigiile dintre state. p. statul italian prin geniul lui Cavour (1859 – 1866) şi statul german prin sabia „cancelarului de fier”. Echilibrul european creat în urma Congresului de la Berlin s-a prăbuşit datorită intereselor divergente ale marilor puteri. sub conducerea lui Bismarck. 73 Cristian Hen. fără rezerve. scepticismul faţă de orice proiect de uniune europeană. Esenţa politicii lui Bismarck a fost păstrarea echilibrului european şi anihilarea oricărei alianţe care ar fi putut pune în pericol securitatea Germaniei. adică state naţionale. Războiul franco-prusac (1870 – 1871). Congresul de la Paris ( 25 februarie – 8 aprilie 1856).

mai apoi. criza bosniacă din perioada 1912 – 1913. purtătoare ale germenilor de război.Dualismul austro-ungar creat după 1867. op. rasiste. socială. Criza marocană din anul 1905. Reaşezarea echilibrului de forţe în Europa a avut drept rezultat crearea a două blocuri militare: Tripla Alianţă – formată din Germania. 58 . Ideea reformării imperiului prin transformarea acestuia într-o federaţie. a doua criza marocană din anul 1911. evidenţiază câteva trăsături specifice. Anglia (în anul 1907). În acest context. Italia şi Austro-Ungaria (în anul 1882) şi Antanta sau Tripla Înţelegere – formată din Rusia. a fost un factor de instabilitate pentru centrul şi estul Europei.Iosif. repercusiuni şi asupra celorlalte. sau remarcat oamenii politici români Aurel Popovici şi Alexandru VaidaVoievod. a transformat sentimentul naţional în naţionalism care. Analiza stării de spirit a opiniei publice din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea. De-a lungul primului deceniul al secolului al XX-lea au avut loc o serie de crize şi conflicte care au pregătit războiul mondial care va începe în anul 1914. A avut loc o puternică afirmare a ideologiilor naţionaliste. Europa era sfâşiată de naţionalisme preocupate de a-şi justifica poziţiile şi purtătoare. În atmosfera ultimului deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea orice criză ce afecta pe una dintre marile puteri avea. Franţa. arhiducele Franz . conflictele balcanice din anii 1912 şi 1913. a câştigat tot mai mult teren fiind susţinută de fruntaşii politici ai naţiunilor asuprite şi chiar de către moştenitorul tronului. darwiniste. Prin constituirea celor două blocuri militare. în acelaşi timp. a degenerat în atitudini de forţă. Mijloacele media aveau un impact asupra opiniei publice şi aceasta din urmă reacţiona la fiecare decizie politică europeană majoră. Trebuie făcută o delimitare clară între acţiunile popoarelor încorporate cu 74 George Ciorănescu. imperialiste care au pătruns în zone largi ale opiniei publice. p. cit. a unor mesaje şovine şi războinice. 51. Europa s-a îndreptat spre război. Politica nu mai era apanajul doar al diplomaţilor. au transformat războiul într-un element permanent al vieţii europene. politică şi economică a naţiunilor încorporate forţat într-o asemenea construcţie statală. în mod inevitabil. care au susţinut autonomia Transilvaniei în cadrul Imperiului Austro-ungar74.. care a accentuat criza internă a Imperiului Austro-ungar incapabil să satisfacă cerinţele legitime de emancipare naţională. Criza morală şi culturală care a însoţit sfârşitul secolului al XIX-lea. Presiunea opiniei publice era tot mai mult luată în calcul de către toate cancelariile. Ambiţiile imperialiste şi dorinţa de independenţă a popoarelor au amplificat înclinaţiile războinice ale acestora.

austro-ungar sau otoman şi naţionalismul orgolios şi exclusivist al marilor puteri.forţa în structura unor imperii anacronice precum cel ţarist. industria electricităţii. ideile care promovau unitatea europeană erau tot mai puţin acceptate. Industrializarea nu s-a manifestat cu aceeaşi intensitate pe cuprinsul întregului spaţiu european. Atitudinile şovine şi agresive au devenit o mişcare contagioasă care a dus Europa spre războiul mondial. Generoasele proiecte de tip federalist privind organizarea Europei. Juristul elveţian Johann Kaspar Bluntshli a avansat ideea unei confederaţii a statelor europene. Una dintre doctrinele principale care a înregistrat o mare influenţă în ultima jumătate a secolului a fost doctrina socialistă. Senatul era format din delegaţii permanente din parte statelor membre ale confederaţiei. condusă de un consiliu federal. 3. Atmosfera timpului era dominată de o febră patriotică favorabilă naţionalismului.putere”. Tot din aceeaşi perioadă trebuie remarcate proiectul lui Frederich Passy şi Randal William Cremer (1838 – 1908) privind crearea unei Uniuni Interparlamentare (anul 1888) şi cele două „conferinţe de pace” de la Haga (din anii 1899 şi 1907). Aceste manifestări organizate şi susţinute de o elită restrânsă nu au avut nici o influenţă într-o epocă în care marile puteri – principalii actori ai vieţii internaţionale – erau preocupate de a-şi justifica propriile interese şi întreţineau o psihoză a războiului. maritime şi rutiere) şi sistemul bancar au cunoscut o dezvoltare fără precedent. dominată de interese extrem de divergente. Începutul războiului a însemnat sfârşitul tuturor proiectelor de unitate europeană. farmaceutică. În perioada 1850 – 1914. cuprinzând delegaţi ai tuturor statelor europene şi un Senat. Transporturile (feroviare.2 Idei despre o Europă internaţionalistă Secolul al XX-lea a consemnat apariţia mai multor doctrine privind realizarea unităţii europene. având ca primă consecinţă crearea unui mare decalaj între vestul european puternic industrializat şi centrul şi estul continentului dominate de trăsăturile arhaice ale unei economii prin excelenţă rurală. de automobile. În această perioadă Europa s-a împărţit între „Europa calului de tracţiune” şi „Europa calului . industria siderurgică şi industria cărbunelui şi au creat permisele pentru apariţia şi dezvoltarea unor noi industrii: chimia industrială. menite să apere pacea şi să asigure bunăstarea locuitorilor ei au fost zdrobite de o realitate politică programatică. Europa a cunoscut o intensă industrializare care a cuprins treptat noi spaţii continentale. de a rezolva problemele litigioase prin confederaţii europene au fost sortite eşecului. În această atmosferă. Sectoarele cheie ale primei revoluţii industriale au fost: industria textilă. industria petrolului. Efortul de a evita războiul. 59 . eşecul acestora.

Franţa şi Germania. lipsa asistenţei sanitare şi a locuinţelor. Accidentele de muncă. Silezia. În acelaşi timp. Ziua de muncă de 12-14 ore. în industria textilă. 60 .Industrializarea a avut. Rhenania etc. Sindicatele au favorizat integrarea indivizilor în societate. Acesta a fost stimulat de procesele de concentrare economică şi de ruinare. Nu întâmplător primele ligi şi asociaţii proletare cu caracter politic au apărut în Anglia. în acelaşi timp. 1965. L'Essentiel. Paris. lipsa de legi şi norme juridice care să reglementeze relaţiile de muncă. specifice micii producţii. minieră. 254. alcoolismul. drepturile economice şi sociale. după un început dificil. Efectivele sindicatelor engleze au crescut de la un milion şi jumătate în anul 1893 la peste 4 milioane în 191375. peste 4 000 000 de sindicalişti. Les marxistes. Noul actor social. în acelaşi timp. Manchester. Sindicalismul. au constituit instrumente de presiune extrem de puternice. Mişcarea sindicală a cunoscut două modele: un model care îmbina reformismul cu existenţa unui partid dominat de sindicate (specific Germaniei şi Angliei) şi un model care consta în dorinţa sindicatelor de a rămâne independente de orice partid politic (specific Italiei şi Spaniei). şi importante efecte sociale. Liverpool. a înregistrat o mare amploare. În Germania anului 1914 erau. Saxonia. În Germania numai sindicatele de inspiraţie social-democratică care aveau. procesul de concentrare economică şi de apariţie a noilor ramuri industriale a influenţat procesul de organizare politică a proletariatului. a meseriaşilor şi a micilor producători agricoli din cauza productivităţii reduse. Geneza şi dezvoltarea proletariatului industrial au constituit un proces care s-a derulat în funcţie de condiţiile social – politice şi economice concrete din fiecare ţară. clasa muncitoare s-a implicat în lupta politică din societate prin intermediul organizaţiilor profesionale. dublate de o rată înaltă a criminalităţii şi analfabetismului. în total. În Franţa numărul membrilor de sindicat a crescut de la 420 000 în anul 1885 la peste un milion de membri în anul 1913. a costurilor ridicate şi a lipsei de performanţe tehnice. Paris. iar prin politizarea 75 Kostas Papaioanu. Prima fază a revoluţiei industriale a accelerat procesul de constituire a proletariatului industrial. sindicate şi prin intermediul partidelor politice proprii pe care şi le-a creat. exploatarea nemiloasă şi ilegală a muncii copiilor şi a femeilor. Nantes. metalurgică şi în transportul maritim şi s-a dezvoltat în centre şi oraşe precum: Londra. Condiţiile de muncă şi de viaţă extrem de precare au determinat organizarea profesională şi politică a proletariatului. Lyon. în total. de lipsa oricărui proiect de culturalizare au favorizat erodarea sănătăţii fizice şi morale a muncitorilor. p. crizele economice au înrăutăţit tot mai mult situaţia clasei muncitoare. mai puţin de o jumătate de milion de membri în anul 1889 au stins în anul 1913 cifra de 2 574 000 membri.

Editura Coresi.imperialistă şi naţionalistă pe care au cunoscut-o la începutul secolului al XX-lea. Nu se poate discuta despre o filiaţie directă marxism . cit. forma de guvernământ republică. J. Noua ideologie a atribuit proletariatului un destin mesianic. Europa trebuia să fie o „federaţie de federaţii”77. de origine muncitorească sau intelectuală care au adăugat la revendicările politice ale revoluţiei de la 1848 (dreptul de vot. în cadru geografic al statului şi care permitea eliberarea indivizilor de etatism. O altă linie de gândire din mişcarea muncitorească a fost comunismul utopic. unificarea Europei presupunea constituirea unei federaţii care trebuia realizată. Proudhomme s-a remarcat ca un adept înflăcărat al unificării europene. Apariţia marxismului în deceniul cinci al secolului al XIX-lea a dus la crearea unei noi ideologii. în primul rând. A. pe care o vedeau ca un nou creştinism. prezentă în opera lui E. 76 61 . Cabot. conceptul „socialdemocrat” a avut o puternică conotaţie revoluţionară până în 1914. Paralel cu avântul sindicalismului şi în strânsă legătură cu acesta. 19. şi-au pierdut coeziunea ideologică şi nu au mai avut forţa necesară de a preveni războiul. Gândirea socialistă făcea o analiză critică a societăţii existente. în Europa s-a dezvoltat gândirea socialistă care nu a îmbrăcat forma unei doctrine coerente şi unitare. bazat pe valorile ateismului. Socialiştii utopici (Charles Fourier.social-democraţie. prin revoluţie şi dictatură. a unei societăţi comuniste la nivel planetar. transformarea sistemelor de producţie). Pierre Leroux şi alţii. Contele de SainSimon. Pierre Joseph Proudhomme) au proiectat o societate a egalităţii şi fraternităţii menită să elibereze nu doar o „anumită clasă socială. Robert Owen. În: K.. 14. Editura Politică. 197. P. condamna nedreptatea socială şi propunea un model de reformă socială prin construirea unei societăţi a oamenilor liberi şi egali. vol. Bucureşti p. Datorită apariţiei şi dezvoltării marxismului. bazată pe proprietatea comună. comunismul utopic. având rolul de a înfăptui revoluţia mondială care va duce la dispariţia statului şi constituirea societăţii fără clase. Fr. În cadrul gândirii socialiste s-au conturat mai multe curente precum: socialismul utopic. socialismul şi marxismul. Jaques Léonard. ci dintr-o dată întreaga omenire”76. Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. p. Cele Fr. Blanqui. Engels. Marx. Termenul desemna pe democraţii de stânga. Engels. Aceştia militau pentru instaurarea. 77 Cristian Hen. Louis Blanc. Opere. social democraţia. Bucureşti. op. drepturi politice şi civile) şi revendicările economice şi sociale (îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale muncitorilor. 2002. Pentru el. Tot la jumătatea secolului al XIX-lea a apărut în Germania conceptul social democrat şi în acelaşi timp de social-democraţie.

marxişti şi anarhişti. în mod inconfundabil. Datorită curentelor antagonice. 2 polonezi şi 2 elveţieni. În anul 1864 s-a constituit. Italia (în anul 1882 – partidul social-democrat). Social-democraţia germană a apărut într-o cultură politică dominată de cultura statului şi a preconizat o unitate europeană a muncitorilor cu păstrarea structurilor sociale. Suedia (în anul 1887 – partidul social-democrat). au avut o evoluţie paralelă în stânga europeană şi au dat naştere la două mari familii de partide: partidele social-democrate şi partidele comuniste. al drepturilor egale şi fraternităţii muncitoreşti. în anul 1900 . Internaţionala organiza congrese anuale şi era reprezentată de birouri naţionale în toate ţările afiliate. Aceasta a avut o largă recunoaştere şi s-a bucurat de un mare prestigiu. 9 francezi. efectele depresiunii economice din anii 1872-1895. Marxismul a considerat statul drept principalul obstacol în calea eliberării clasei muncitoare. în anul 1876 Internaţionala I s-a destrămat.două curente au apărut aproape concomitent. Deşi lipsită de unitate doctrinară. Spiritul internaţionalist a fost atenuat de permeabilitatea ideilor naţionale şi imperialiste în partidele naţionale. ceea ce a diminuat 62 . uniţi-vă” avea în vedere realizarea unui continent proletar. fără existenţa statelor. Sediul organizaţiei se afla la Londra. o Asociaţie internaţională a Muncitorilor cunoscută sub numele de Internaţionala I. iar deviza „Muncitori din toate ţările. mişcarea socialistă şi sindicatele au contribuit la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor şi au marcat. democratizarea marilor state industrializate. În perioada 1870-1900 s-au constituit majoritatea partidelor socialiste şi social-democrate naţionale: Germania (în anul 1875 – partidul social. Creşterea efectivelor populaţiei muncitoreşti. A promovat spiritul fraternităţii şi al solidarităţii muncitoreşti şi a jucat un rol important în dezvoltarea conştiinţei de clasă a muncitorilor. Mişcarea socialistă europeană a cunoscut dezbinări profunde între reformişti şi revoluţionari. Austria (în anul 1874 partidul socialdemocrat).partidul social-democrat). România (în anul 1893 partidul social-democrat). În anul 1889 s-a constituit Internaţionala a II-a. mai ales dintre discipolii lui Marx şi cei ai lui Bakunin. Danemarca (în anul 1880 – partidul social – democrat). în mod oficial. Franţa (în anul 1882 – partidul socialist). Aceasta era condusă de un Consiliu General format din 21 de englezi. la Londra. 10 germani. Belgia (în anul 1889 – partidul social-democrat). partizani şi adversari ai grevei generale în cazul unui război european. recunoaşterea sindicatelor au favorizat dezvoltarea mişcării socialiste. istoria politică a Europei între anii 18701914. 6 italieni.

63 .considerabil capacitatea acestei mişcări de a se opune declanşării primului război mondial.

prin puterea industrială şi financiară. Editura Lider. a putut să dezlănţuie un conflict de o asemenea amploare. c) exercitarea controlul asupra Germaniei învinse. 467. 80 Eric Hobsbawn. cunoscut sub numele de Tratatul de la Versailles. ceea ce a fost echivalent cu o scădere mai mare decât cea provocată de toate crizele economice. la Viena. Timp de patru ani (1914 – 1918). Bucureşti. ţările europene au plătit un tribut de 8 milioane de morţi şi peste 20 de milioane de răniţi. 78 64 .cel mai redutabil adversar al aliaţilor. Dintre aceştia. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Tratatul de pace impus de principalele puteri învingătoare (Franţa. p. Primul război mondial. 1979. odată cu primul război mondial.5 miliarde de locuitori au mobilizat şi trimis la luptă circa 75 de milioane de soldaţi. 1914-1918. 28 de state ale lumii cu o populaţie de 1. precum: a) prăbuşirea imperiilor ţarist. cât şi pentru a crea structuri statale viabile în locul fostelor imperii dispărute aproape simultan la sfârşitul războiului. dintre care circa jumătate (aproximativ 37 500 000 de soldaţi) au fost declaraţi morţi. 1994. prin influenţa civilizaţiei intelectuale şi artistice. ca epocă istorică. Bucureşti. d) redesenarea hărţii politice a Europei. 79 Ibidem. „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”. p. diplomatul englez Edward Grey a spus. lucrarea „Ultimele zile ale umanităţii”. 472. răniţi sau dispăruţi. Când a izbucnit conflictul. care a reprezentat . Toate minţile luminate ale continentului au refuzat să creadă că o Europă care. mutilaţi şi dispăruţi78. Popa. Anglia. care propaga exportul de revoluţie comunistă în întreaga lume. Distrugerile îngrozitoare produse de război au micşorat cu o treime producţia ţărilor europene. prin superioritatea modelelor politice şi culturale şi care deţinea supremaţia lumii. iar marele scriitor satiric Karl Krauss a scris. f) preocuparea statelor învingătoare de a elabora un act normativ european care să împiedice un nou război80. Statele Unite. din secolul al XIX-lea. Mircea N. austro-ungar şi otoman. e) neînţelegerile şi fricţiunile dintre statele învingătoare. b) apariţia unui nou sistem politic în Rusia bolşevică. p. a fost dominat de mari probleme. prin progresul tehnologic şi ştiinţific. atât pentru a reduce influenţa Germaniei.Capitolul 4 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 4.de departe . însumate79. Italia).1 Europa după primul război mondial Secolul al XX-lea a început. Secolul extremelor. 45-47.

Soluţionarea acestor probleme s-a făcut, de regulă, în folosul marilor puteri învingătoare, care şi-au promovat interesele în dauna învinşilor, dar şi a statelor mici şi mijlocii aliate. Fără a intra în detalii, se cuvine subliniat faptul că Tratatul de la Versailles nu putea crea bazele unei păci reale. Acest fapt era valabil nu numai pentru clauzele economice dar şi pentru cele politice. Excluderea învinşilor de la Conferinţa de pace, dar mai ales a Germaniei şi a Rusiei sovietice, precum şi refuzul Statelor Unite de a ratifica tratatele de pace şi de a intra în Liga Naţiunilor, state foarte importanţe ale vieţii politice internaţionale, nu putea să asigure o stabilitate reală a lumii după primul război mondial. Tratatele din anii 1919-1920 au schimbat radical harta politică a Europei. Global, pacea de la Versailles, fondată pe principiul naţionalităţilor, a dat o nouă coloratură politică continentului, o hartă a statelor naţionale, care a împlinit numeroasele revendicări de recunoaştere a identităţilor; numărul europenilor aparţinând unor minorităţi aflate pe teritoriul altui stat a scăzut de la circa 60 000 000 în anul 1914, la aproape 25 000 000 în anul 192081. Clauzele Tratatelor de la Versailles (din iunie 1919), SaitGermain-en-Laye (din 10 septembrie 1919), Trianon (4 iunie 1920), Neuilly (27 noiembrie 1919) şi Sèvres (11 august 1920) au creat noua ordine europeană provocând satisfacţie învingătorilor şi puternice resentimente celor învinşi. În aceste condiţii toate forţele politice lucide din Europa au înţeles că refacerea continentului european - puternic marcat de cataclismul războiului - pacea şi stabilitatea sa economică, necesitau un efort comun, o concepţie superioară despre responsabilitatea fiecărei naţiuni în parte şi ale tuturor la un loc. Oamenii de stat europeni au înţeles că aveau la dispoziţie un timp scurt pentru a reface unitatea continentului deoarece perioada de după război a fost una dintre cele mai agitate din punct de vedere social şi politic. Mişcarea de unitate a reunit numeroşi oameni politici, economişti, intelectuali de valoare, publicişti influenţi şi s-a manifestat sub forme diverse: a iniţiativelor guvernamentale sau particulare, oficiale sau subversive, fapt ce a lipsit-o de coordonare pe fondul unui continent, pe drept dominat de spiritul de suveranitate naţională şi a independenţei statale. Predominanţa spiritului naţional era firească pentru naţiuni şi state care şi-au finalizat efortul istoric de construcţie a statului naţional după secole de asuprire străină (cazul polonilor, românilor, cehilor, slovenilor, croaţilor, slovacilor ş. a). Dorinţa firească a popoarelor europene de a trăi liber, în state naţionale, constituia un drept imprescriptibil ce nu putea fi
81

Serge Berstein, Pierre Milza, op. cit., vol. 4, p. 343. 65

pus în discuţie de nici o instanţă internaţională. Din această perspectivă nu suntem de acord cu unii autori care apreciază că declanşarea celui de al IIlea război mondial s-a datorat apariţiei şi afirmării noilor state naţionale din Europa. Mai degrabă se cuvine a fi analizate principiile şi atitudinile impuse de marile puteri în cadrul raporturilor interstatale, imperialismul brutal manifestat de acestea, restricţiile artificiale aplicate în comerţul internaţional care au indus anarhie în relaţiile economice internaţionale, naţionalismul exacerbat şi violent al statelor învinse şi învingătoare. Cert este faptul că pe „bătrânul continent” s-au confruntat în perioada interbelică forţe dintre care, unele, au avut ca suport credinţa în conştiinţa comună a popoarelor europene, dorinţa acestora de a statua forme de asociere politico-economică şi pe alte planuri care să salvgardeze pacea şi civilizaţia Europei de un nou război şi, altele, revanşarde, ostile oricărei forme de unitate europeană, anchilozate în mentalităţi naţionaliste, de tip nociv, care au favorizat accesul la putere a tuturor formelor de totalitarism (fascism , nazism, comunism). Susţinătorii unificării politice a Europei, adepţi ai democraţiei şi liberalismului, au considerat că fondul comun de valori, reînnoirea unităţii culturale a continentului şi crearea unei uniuni politice şi economice a continentului pot salva pacea şi unitatea lumii europene. Deşi statele europene deveneau tot mai independente economic şi îşi deschideau pieţe în toată lumea, ele continuau să formeze compartimente politice ermetice, pentru că în ansamblu, ideea de Europa unită era dominată de ideea naţională. Doctrina suveranităţii naţionale a fost utilizată de o dreaptă politică, virulent naţional - populistă, în scopul devierii şi anihilării mişcării liberal democratice. Opinia publică europeană a început, mai ales după afirmarea regimurilor totalitare în Ungaria, Italia şi Germania, să accepte hipernaţionalismul, care a degenerat rapid în dogma statului naţional-suveran etern şi absolut, răspunzător în faţa nimănui şi de nimic altceva decât de vocaţia sa expansionistă şi hegemonică82. Acest scurt tablou al confruntării dintre forţele care sprijineau ideea unităţii europene şi forţele imperialiste, totalitare, evidenţiază dificultăţile pe care le-au avut de întâmpinat ţările europene, în perioada postbelică, în efortul lor de a-şi asigura pacea şi cooperarea şi explică într-un fel şi eşecul, pentru o bună bucată de timp a acestui efort. 4.2 Proiecte privind unitatea europeană. La sfârşitul războiului din anii 1914-1918, opinia publică din numeroase ţări europene era preocupată de crearea unei organizaţii internaţionale care să aibă largi competenţe în menţinerea păcii.
Ştefan Delureanu, Geneza Europei comunitare. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină, Editura Paidea, Bucureşti, 1999, p. 21.
82

66

Organizaţiile pacifiste s-au întâlnit la Londra în zilele de 10-13 martie 1919 şi s-au constituit în Uniunea Internaţională a Asociaţilor pentru Societatea Naţiunilor. Scopul declarat al acestei asociaţii a fost de a asigura un consens cât mai larg al statelor asupra principiilor ce urmau a fi aşezate la baza Societăţii Naţiunilor83, organizaţie internaţională care avea drept scop sprijinirea colaborării între state şi apărarea păcii. Începând cu 18 ianuarie 1919 s-a trecut la elaborarea proiectului de creare a Societăţii Naţiunilor Unite. În timpul discuţiilor s-au conturat două concepţii opuse referitoare la caracterul sancţiunilor ce trebuiau să fie aplicate de către Consiliul Naţiunilor Unite. Marea Britanie şi Statele Unite considerau că opinia publică şi forţa morală erau suficiente pentru eliminarea conflictelor internaţionale. Franţa a propus aplicarea de măsuri coercitive împotriva statelor agresoare, ceea ce presupunea şi crearea unei armate internaţionale. În final s-a adoptat o soluţie de compromis între cele două concepţii. La 14 februarie Proiectul Societăţii Naţiunilor Unite a fost înaintat Conferinţei Păcii, iar la 28 aprilie 1919, delegaţiile de la Conferinţa de Pace au votat Pactul Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a fost formată iniţial din 26 de state, 4 dominioane şi India, ulterior au mai fost admise 13 state neutre. Nu au fost admise statele învinse, Uniunea Sovietică a fost marginalizată, iar Statele Unite au refuzat să intre. Principalele organe ale Societăţii Naţiunilor au fost: Adunarea, Consiliul şi Secretariatul care avea caracter permanent. Pe lângă Societatea Naţiunilor au mai funcţionat ca instituţii distincte, dar strâns legate de ea, Organizaţia Internaţională a Muncii, şi Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională. Adunarea Societăţii Naţiunilor era forul suprem şi se compunea din reprezentanţii tuturor statelor membre, câte trei reprezentanţi pentru fiecare stat ce reprezentau un singur vot în adunare. Adunarea era abilitată să se ocupe de orice problemă care intra în sfera de activitate a societăţii. Hotărârile se luau prin vot unanim şi sesiunile adunării aveau loc o dată pe an. Consiliul reprezenta organul executiv al Societăţii Naţiunilor şi era alcătuit din membrii permanenţi: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia şi din alţi 4 reprezentanţi aleşi de către Adunarea europeană. Secretariatul general al Societăţii Naţiunilor era alcătuit din secretarul general, numit de către Adunarea europeană şi din personalul necesar pentru exercitarea atribuţiilor.
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 19.
83

67

Adunarea Naţiunilor Unite îşi desfăşura lucrările sesiunilor anuale în cadrul comisiilor sale. Acestea erau în număr de 6 după cum urmează: - comisia nr. 1 pentru chestiuni constituţionale; - comisia nr. 2 pentru organizarea tehnică; - comisia nr. 3 Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională; - comisia nr. 4 pentru organizarea Secretariatului şi finanţarea Societăţii; - comisia nr. 5 pentru admiterea noilor membri; - comisia nr. 6 pentru mandate, armamente, arme economice84 Toate tratatele de pace adoptate la Versailles includeau în prima lor parte Pactul Societăţii Naţiunilor (art. 1-26), cu anexa membrilor fondatori ai Societăţilor Naţiunilor semnatare ale Tratatului de Pace, care la 26 aprilie 1919 au aprobat acest Pact. O analiză a principalelor articole ale Pactului Societăţilor Naţiunilor evidenţiază faptul că respectiva organizaţie nu putea să aibă o eficienţă reală, ceea ce marca posibilitatea reală redusă de soluţionare a cazurilor de forţă majoră. Sancţiunile economice reprezentau în mod concret, riposta minimă pe care Societatea Naţiunilor o putea lua faţă de statele agresoare. Sancţiunile militare şi politice erau inoperante. Având în vedere punctele slabe din activitatea Societăţii Naţiunilor, unii oameni politici precum Eduard Herriot, au propus la cea de a 5-a sesiune a Adunării Societăţii Naţiunilor din septembrie 1924, stabilirea unui sistem de reglementări a conflictelor internaţionale prin arbitrajul Societăţii Naţiunilor. Proiectul nu a fost acceptat deşi a fost cunoscut sub denumirea de Protocolul de la Geneva din 2 octombrie 1924. Principiul fundamental al Protocolului postula că nici un stat nu-şi poate face dreptate singur, războiul fiind considerat şi calificat ca o crima internaţională, adică era scos în afara legii În esenţă, clauzele Protocolului precizau ca obligatorie procedura paşnică de rezolvare a conflictelor internaţionale, calificau agresorul, impuneau sancţiunile şi permiteau statelor să stabilească un program de reducere a înarmărilor. Abia în anul 1928, aceste idei generoase se vor concretiza în Tratatul de la Paris (28 august 1928) de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale, România devenind parte la acest tratat la 21 martie 1929. Societatea Naţiunilor a fost confruntată în tot timpul existenţei sale cu cele două probleme capitale ale perioadei interbelice: dezarmarea şi securitatea. În acest sens au fost create grupări regionale precum: Mica Înţelegere (formată în anul 1922 din: România, Cehoslovacia şi Iugoslavia), Antanta Balcanică (formată în anul 1934 din: România, Turcia, Grecia şi Iugoslavia) şi Antanta Baltică (1934 formată din următoarele
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, p. 33.
84

68

. au încercat să apere sistemul socio-politic creat în urma păcii de la Versailles. cit. denumit Tratatul de la Lucarno. Berlin şi Londra. Formate din state membre ale Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a fost un instrument prin care statele lumii. 86 Serge Berstein. În pofida limitelor sale. La mijlocul deceniului al treilea al secolului trecut. Pierre Milza. Italiei. Casa Editorială Demiurg. urmată de intrarea Germaniei în Societatea Naţiunilor şi de admiterea sa ca cel de al 5-lea membru al Consiliului. care reunea principalele ţări producătoare de oţel din Europa continentală. Germaniei. Italia şi Japonia. s-a realizat o uşoară apropiere de foştii adversari. În acei ani de prosperitate (1924-1929) au fost proiectate şi alte structuri organizaţionale menite să promoveze o mai bună cunoaştere şi apropiere între foştii adversari. Reconcilierea din domeniul politic a fost urmată de cea din domeniul economic şi din alte domenii. p. S-a evidenţiat cu acest prilej că marile puteri europene utilizau Societatea Naţiunilor ca pe un instrument menit a promova propriile lor interese în detrimentul ţărilor mici şi mijlocii85. Anglia. a stabilit garantarea reciprocă a frontierelor franco-germane şi germano-belgiene rezultate prin sistemul de tratate de la Versailles. Pactul semnat cu acest prilej. dar mai ales cele europene. Iaşi. prefigura o destindere reală a atmosferei politice europene. În anul 1925 a avut loc Conferinţa de la Lucarno. având ca principale direcţii colaborarea cu Societatea Naţiunilor şi cu Marea Britanie. V. Europa în derivă. 2001. În anul 1926 a fost înfiinţat un „Comitet franco-german de informaţie şi documentare”86 şi au fost elaborate şi alte proiecte de unificare europeană. 62-67. Uniunea Vamală Europeană care a grupat aderenţii unui proiect ce Emilian Bold. În acelaşi an s-a întemeiat la Geneva Asociaţia pentru Cooperare Europeană cu reprezentanţe permanente la Paris. op. 85 69 . Ion Ciupercă. Reconcilierea francogermană. la care s-au întâlnit reprezentanţii Franţei. În anul 1926 s-a semnat un Acord Internaţional al oţelului. 57. Astfel a luat fiinţă o altă organizaţie. Marii Britanii şi Belgiei. pe picior de egalitate cu Franţa. Societatea Naţiunilor a favorizat procesul de unificare europeană şi a însemnat o mare experienţă pe drumul parcurs de către statele europene pentru realizarea unui sistem de relaţii interstatale bazate pe principiul dreptului. p. vol. Refuzul Germaniei de a recunoaşte hotărârile de la Versailles privitoare şi pentru frontierele sale estice a provocat o mare nelinişte în cancelariile europene. Această organizaţie a desfăşurat o intensă activitate pentru dezvoltarea înţelegerii şi cooperării internaţionale.state: Letonia. Lituania şi Estonia). aceste organizaţii regionale reprezentau etape în procesul de realizare a unităţii politice europene.

Aristide Briand a expus în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor un proiect de uniune europeană având acordul guvernului francez. Acest Memorandum prevedea constituirea unei Asociaţii Europene formată prin asocierea statelor continentului. Partizan al reconcilierii cu Germania. p. A. Mesajul pe care l-au transmis contemporanilor era convingerea că „realizarea Statelor Unite ale Europei” constituia o necesitate vitală pentru a preveni războiul şi pentru a salva identitatea Europei de „bolşevism” şi „americanism”. Conferinţa Europeană – organism director şi reprezentativ. Aristide Briand (1862-1832). statele acesteia trebuiau să se unească într-o structură federativă pentru a diminua neînţelegerile. Ministru de externe al Franţei.considera că o uniune vamală şi economică europeană era proiectul cel mai urgent şi posibil de realizat87. 90 Ibidem. afirma cu prudenţă A. nu a fost lipsită de importanţă. Briand a prezentat Memorandum-ul său asupra organizării uniunii federale europene. 89 Faust Brădescu. op. Iniţiativa a aparţinut ministrului de externe francez. de manieră să împiedice războiul” fără „a încălca principiile suveranităţii şi independenţei”89. care aveau un număr mic de membri.. La 5 septembrie 1929. 55. agresivitatea revizionismului maghiar şi bulgar. Om politic francez. Anii 19271930 au consemnat prima tentativă interbelică de a muta campania pentru unitate europeană la nivelul negocierilor interguvernamentale. Era nevoie. izolarea Uniunii Sovietice. Ştefan Delureanu. Argumentele aduse în sprijinul propunerii sale au avut în vedere numeroasele impasuri în care s-a aflat Societatea Naţiunilor pe parcursul deceniului 1920-1930. exportul revoluţiei comuniste hotărâtă de Komintern. 21. 87 88 70 . Briand. Adunarea Societăţii Naţiunilor nu a respins proiectul lui A. La 1 mai 1930. Argumentul hotărâtor adus în analiză de către diplomatul francez a fost acela că în faţa pericolelor şi a crizelor tot mai grave care ameninţau Europa.cit. susţinător al Societăţilor Naţiunilor. Acţiunea acestor organizaţii. de 11 ori Preşedinte al Consiliului de Miniştri. În opinia lui Aristide Briand „chestiunea Europei federalizate” presupunea o „solidaritate necesară între europeni. „de o simplă apropiere economică şi politică” care asigura un „fel de legătură federală”90. Aristide Briand88. Acordul sovietogerman din anul 1926 şi colaborarea militară clandestină dintre cele două state. rivalitatea franco-italiană în Balcani şi în zona danubiană constituiau germenii unor viitoare crize şi conflicte în Europa. criza internă din Iugoslavia. p. Laureat al premiului Nobel pentru pace. cit. Structura federalistă creată ar fi trebuit să dispună de următoarele organisme de conducere: 1. ascensiunea la putere a regimului fascist în Italia. op. Briand şi i-a cerut acestuia să-şi clarifice ideile într-un proiect de federalizare care să fie supus analizei guvernelor naţionale.

Nu este greu de observat că unele propuneri de atunci s-au materializat după cel de al doilea război mondial. 71 . Secretariatul 4. dar respectând independenţa statelor. Bucureşti. 106-107. op. 1966. a remarcat faptul că ideile acestuia au fost interpretate greşit şi tendenţios de către 91 92 Emilan Bold. Portugalia. preşedintele Cehoslovaciei. Norvegia şi Ţările de Jos au apreciat caracterul proiectului ca fiind „supranaţional”. Briand. pentru că Europa nu este încă conştientă de groaznicele consecinţe ale crizei economice mondiale”92. spunea: „Această încercare de federalizare vine prea târziu sau prea devreme. aceasta fiind cel mai nevralgic aspect al oricărui proiect federal. suveranitatea statelor. precum şi cea a egalităţii în luarea deciziilor. Aristide Briand a evitat să includă în principiile de bază ale uniunii federale europene problema suveranităţii. Edward Beneş. totuşi. Din punct de vedere economic se consideră că solidaritatea guvernelor ar putea înfăptui o piaţă comună şi o politică vamală adecvată acestei pieţe. Nicolae Titulescu. Reacţiile guvernamentale. Comitetul politic preconizat a fi conducător leza. am fi putut reuşi punerea bazelor Uniunii europenilor. proiectul a fost atacabil în instrumentele sale organizatorice şi în unele ţeluri ascunse. 72. după ce au primit şi analizat Memorandum-ul lui Briand. Anglia şi Spania l-au contestat pentru că reprezenta o cale de a „îngheţa” statutul internaţional al unor state şi a frontierelor acestora.. Italia. p. Dacă propunerea ar fi fost făcută imediat după Lucarno. Prea târziu pentru că ne aflăm la sfârşitul euforiei europene. Prea devreme. dominată de ideea suveranităţii şi obsesia frontierelor. iar intenţia Franţei de a conduce această organizaţie nu a putut fi ascunsă91. când s-au creat Piaţa Comună şi Uniunea Europeană. Doar Iugoslavia a dat un răspuns favorabil. Géneviéve Tabouis. Tribunalul Proiectul Briand încerca să găsească mijloace pentru ameliorarea crizei economice şi insista asupra necesităţii de a subordona problemele politice celor economice.2. 3. Ion Ciupercă. analizând proiectul lui A. El a preconizat o federalizare fondată pe ideea uniunii. scoţând din viitoarea comunitate URSS şi Turcia. Memorandum-ul asupra uniunii europene şi proiectul de organizare pe care îl conţinea au fost respinse de 15 state europene. Chiar dacă susţinea ideile generoase ale apărării şi menţinerii păcii. p. au demonstrat o anumită lipsă de înţelegere din parte majorităţii miniştrilor şi diplomaţilor vremii. În acest sens. Comitetul Politic permanent – organism de studiu şi de acţiune. cit. 20 de ani de tensiune diplomatică. în timp ce România a dat un răspuns prudent. Faptul că nu a fost lipsit de carenţe a constituit unul dintre factorii care au determinat reacţia de respingere a acestui proiect.

Materializarea acestor obiective a însemnat anexarea Austriei. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. p. care urmau a fi dependente economic şi politic de Berlin. 1968. destrămarea Cehoslovaciei. Germania cerea ca dominaţia sa asupra acestui spaţiu să fie considerată ca fiind „legală” şi excludea intervenţia unei alte mari puteri95. Respingerea Memorandum-ului propus de către A. Discursuri. Milan Hodza a lansat aşa-numitul Plan danubian. 72 . Briand a avut cauze multiple ce nu trebuie cantonate numai la problema naţionalistă. 97 şi urm. practic un cordon economic format din statele din centru continentului şi din bazinul Dunării. În realitate. p. parte de vest a Poloniei. Eliza Campus. Grossdeutschland. Politica externă a Germaniei.ul includea teritoriul Germaniei. Lumea europeană încă nu era pregătită pentru uniune. Iugoslavia şi România. În anul 1938. Editura Ştiinţifică. Planul răspundea unei mai vechi tendinţe de realizare a unităţii ţărilor dunărene. expusă de cancelarul Adolf Hitler în lucrarea Mein Kampf. Ungaria. Germania a reluat tema geopolitică clasică germană Mitteleuropa. Autorul exprima convingerea că statele dunărene aveau capacitatea de a se reface prin forţe proprii. În doctrina economică a partidului naţional-socialist. care urma să reunească toate ţările riverane Dunării. avea drept obiectiv distrugerea sistemului de tratate de la Versailles. Briand. 361. În opinia autorului.mulţi diplomaţi şi analişti. Mica Înţelegere. Uniunea economică danubiană nu dădea nici o garanţie în ceea ce privea menţinerea statu-quo-ului şi păstrarea suveranităţii statelor componente. Cehia şi Moravia. 93 94 Nicolae Titulescu. Proiectul de uniune europeană elaborat de Aristide Briant a rămas în arhive. a Austriei. conceptul Lebensraum avea în vedere un spaţiu economic complementar. se urmărea consolidarea influenţei franceze în zonă. Acesta a propus şi a reuşit crearea în cadrul Societăţii Naţiunilor a unei Comisii de studiu pentru uniunea europeană. Bucureşti. Între anii 1930-1940 au fost elaborate mai multe proiecte care vizau realizarea unor organizaţii zonale. din care urmau să facă parte Austria. Prin formularea obiectivelor sale externe esenţiale – realizarea unei Grossdeutschland (Germania Mare) şi obţinerea unui Lebensraum (spaţiu vital). dar ideile sale merită atenţie şi astăzi. dar el venea în conflict cu viziunea Germaniei privind „Mitteleuropa”. scopul creării organizaţiei zonale respective a fost atenuarea crizei economice. La 4 martie 1932. 1967. Eşecul nu l-a demobilizat pe A. ceea ce a dus la o respingere categorică din partea statelor din zonă a acestui proiect94. primul ministru ceh. Diplomatul român a sesizat şi accentuat faptul că Memorandum-ul Briand urmărea ca obiectiv imediat rezolvarea crizei economice şi nu a pus niciodată problema ca Europa „să fie contopită întrun singur stat”93. André Tardien a propus crearea Uniunii economice danubiene.

filosofi Gavriil Preda. Securitatea colectivă şi ideea unei federaţii a statelor europene au găsit în filozoful şi politologul englez. 100. 2001. 43. 95 73 . în anul 1918. Importanţa strategică a petrolului românesc. În realitate a fost un imperiu camuflat. Bucureşti. Luigi Einaudi a publicat în „Corriere della Sera”. destrămarea organizaţiilor regionale precum Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică. dominaţia politică şi economică a Ungariei. Uniunea Europeană .aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană. Alături de acesta se pot enumera ca reuşite cu caracter regional Mica Înţelegere. Ploieşti. În acelaşi an a fost publicată cartea Federazione Europea o Lega della nazione? în care autorii Attila Cabiatti şi Giovanni Agnelli au expus cu precizie şi au susţinut cu argumente necesitatea unificării europene pe baza principiului federalist. p. p. o serie de articole în care a criticat concepţia politică de asociere care a stat la baza înfiinţării Societăţilor Naţiunilor. a numeroase asociaţii şi publicaţii care promovau concepţia paneuropeană şi difuzau tezele lor federaliste. contele de Coudenhove-Kalergi un pasionat adept. În anul 1924 a creat organizaţia Uniunea Pan-Europeană în care a reuşit să atragă un număr impresionant de personalităţi. 2001. Editura Printeuro. politicieni. guvern şi sistem fiscal propriu. fie principiul forţei. 1939-1947. Editura Trei. a constituit-o Memorandum-ul Briand. Astfel de asociaţii au fiinţat în întreaga perioada interbelică precum şi în timpul celui de al doilea război mondial. Construcţia politică realizată de Adolf Hitler între anii 1938-1941. Einaudi considera că o sarcină imperativă pentru popoarele europene era crearea Statului federal pe continent. României şi Bulgariei. Elitele politice şi intelectuale au exprimat o preocupare continuă pentru realizarea ideii de uniune europeană. au netezit calea spre putere a regimurilor totalitare. având la bază fie principiul federalismului. Amploarea crizei economice şi activarea excesivă a rivalităţilor politice. Se poate observa că în perioada interbelică au fost lansate diverse proiecte de unificare europeană. acesta având o armată. Înţelegerea Balcanică şi Antanta Baltică. la scară mai mică sau mai mare. din iniţiativa particulară. o construcţie menită eşecului. toate acestea fiind etape care au pregătit cel de al doilea război mondial. Încercarea cea mai importantă din punct de vedere politic. înţeleasă ca fiind singura „cale de alungare a experienţei tragice la care a dus ura de tip naţionalist”96. s-a făcut prin forţă şi presiune. 96 Ion Gheorghe Bărbulescu. slăbiciunile regimurilor democratice.atacarea şi dezmembrarea Poloniei şi a Iugoslaviei. Aceste preocupări s-au materializat prin înfiinţarea. în pofida declaraţiilor pacifiste ale cancelarului german. după cum s-a arătat.

au considerat suveranitatea naţională drept principală cauză a războiului şi propuneau realizarea unei uniuni a democraţiilor. Europa era supusă unei duble presiuni: una net economică (cea americană) şi una periculoasă ideologic (cea sovietică). idealismul susţinut. Extremul Orient şi Europa97.. Joules Romain. America de Sud. se vor regăsi după cel de al doilea război mondial în ideile care au stat la baza reconstrucţiei europene.şi scriitori. Autorul pan – europenismului susţinea că viitorul omenirii va consemna apariţia a şase gigantice unităţi politico-economice: America de Nord. Principalul motiv era însă apariţia a două mari construcţii politico-economice în apropierea spaţiului european: Statele Unite ale Americii şi blocul sovietic (Uniunea Sovietică). Ideea federaţiei europene a fost susţinută şi de lucrările altor adepţi idealişti precum: contele Carlo Sforzza (a publicat în anul 1929 cartea Statele Unite ale Europei). Federalizarea europeană se impunea. În anul 1923. a. În lucrările publicate au fost elaborate concepţii economice. capabilă să anihileze tendinţele expansioniste atât ale Vestului. 60-62. contele de Coudenhove-Kalergi a publicat faimoasa carte Pan – Europa care a suscitat un viu interes prin claritatea ideilor. confirmate de evoluţiile politico-economice şi militare ale secolului al XX-lea. în sensul că pe de o parte se critica suveranitatea dar totodată nu se admitea nici o lezare a suveranităţii britanice. op. Commonwealth-ul britanic. politice. arăta contele Coudenhove-Kalergi. 74 . Există o anumită contradicţie între ideile enunţate. o parte. Bertrand de Jouvenal (cu lucrarea Spre Statele Unite ale Europei – 1930). Salvarea Europei în faţa acestui dublu pericol nu se găsea decât în încercarea de a realiza o unitate politico-economică. convingerea privind necesitate ideii federaliste şi profetismul său. cit. Remarcabila sa forţă de analiză şi de prospecţiune a viitorului. în general. p. 1935). Lionell Robins (Economic Planing and International Order 97 Faust Bădescu. Aceste lucrări. dar nu un plan politic al unei federaţii de state. au fost. principii şi concepte dintre care. Astfel de concluzii rezultă din lucrările lui Henry Noel Brailsford (A League of Nation. din cauze multiple. cât şi ale Estului. participanţii au discutat o serie de probleme de importanţă continentală. În cele trei congrese internaţionale organizate de Uniunea Pan – Europeană la Viena. În spaţiul politic şi cultural britanic din perioada interbelică au fost publicate multe lucrări pe teme federalizării Europei. Julien Benda (Discurs către Naţiunea Europeană – 1933) ş. Berlin şi Bâle. în mare măsură. precum şi subtila capacitate de înţelegere a tendinţelor majore de transformare a lumii.

Schimbarea majoră pe care a aduso Manifestul de la Vantotene faţă de toate proiectele precedente privind uniunea europeană. Au iniţiat publicarea săptămânalului Federal Union News şi au creat un departament de cercetare la Oxford. un document intitulat Pentru o Europă liberă şi unită – proiect de manifest. În anul 1939.M. a constat în trecerea de la simpla declaraţie de principii la declaraţia de principii însoţită de un program imediat de acţiune. Cu şcoala britanică federalismul a câştigat nu doar un important suport teoretic prin rigoarea metodelor de analiză a stărilor din Europa. Dintre aceste se remarcă Federal Europe în care Ronald Wiliam Gordon Mackay a elaborat şi publicat primul proiect al unei constituţii europene. devenit ulterior Federal Union Research Institute. În momentul elaborării şi lansării documentului citat. Altiera Spinelli şi Ernesto Rossi au redactat. în anul 1941.a. Churchill adresată Franţei de a se uni cu Marea Britanie. La activitatea acestei organizaţii au luat parte multe personalităţi ale vieţii academice şi politice. Propunerea lui W. Joad. Economic Aspect of Federation de Lionell Robins. În anii celui de al doilea război mondial. The Philosophy of Federalism de C. Federal Union Research Institute a difuzat o serie de cercetări care prefigurau constituirea unei viitoare federaţii postbelice formate din Marea Britanie. Viitoarea federaţie trebuia să aibă: un organ legislativ cu două Camere. Europa se afla într-o profundă criză datorată războiului mondial care constituia o tragică realitate. afacerilor externe şi economic. După începerea războiului. Franţa. au fost publicate o serie de lucrări care au analizat aspecte privind viitoarea federaţie europeană. în primăvara anului 1940. în 1939. să organizeze alegeri federale libere.şi The Economic Causes of War – 1936) şi Ivor Jennings (The Idea of a United State of Europa – 1938). se consideră că a fost inspirată de acest tip de gândire federalistă europeană. un organ executiv responsabil în faţa acestuia. dar şi un program politic de depăşirea a stadiului de stat – naţiune. competenţe federale în domeniile apărării. Alternativa primordială postbelică era eliminarea cauzelor războiului şi reformarea societăţii printr-o mutaţie radicală instituţională. Germania şi ţările Beneluxului. 75 . Socialism and Federation de Barbara Wootman ş. organizaţie care şi-a propus studierea şi promovarea federalismului.E. Charles Kimber. cunoscut ulterior sub numele de Manifestul de la Ventotene (după numele insulei unde a fost redactat) şi care reprezintă un moment de schimbare esenţială a gândirii federaliste europene. Peace by Federation de Wiliam Beveridge. să garanteze anumite drepturi civile în statele membre. Patric Ransome şi Derek Rawnsley au înfiinţat Federal Union. să aibă o constituţie.

spre cel de al doilea război mondial ce va avea consecinţe nebănuite în acel moment. organizată. dar războiul cu efectele sale dezastruoase a avut printre consecinţe: maturizarea treptată a ideii de reconstrucţie europeană pe principiul unităţii. 76 . 31 – 32. la nivelul continental. de mândrie naţională. În prima jumătate a secolului al XX-lea nu a existat. aproape maladivă. care să acţioneze pentru unificarea europeană. Manifestul de la Vantotene a fost considerat ca cel mai incisiv şi original document al gândirii politice contemporane. Lipsită de soluţii viabile la crizele care o măcinau. datorită politicii promovate de marile puteri. A fost necesară această cumplită experienţă a omenirii pentru a se accepta modificarea structurală a gândirii sale politice? Nu credem că a fost necesară. lucid. op. mai mult. marcată de tradiţie. în care personalitatea fiecărei naţiuni este mai reliefată şi autonomă ca oriunde în lume. de ambiţii nesăbuite. ei fiind consideraţi nişte himerici a căror gândire a fost percepută ca o utopie. cu un discurs programatic. coerent şi ferm privind organizarea Europei postbelice98. de răni necicatrizate. renaşterea spiritului federalist şi. cu perspectivă irelevantă. 98 Ştefan Delureanu. faţă de noua formă politică propusă într-o lume cu tendinţe atât de discordante cum era lumea europeană a vremii. ca instrument de pace şi libertate. Adepţii ideii de uniune europeană au acţionat izolat. Europa s-a îndreptat. cit. a celor din urmă. în raport cu realitatea politică existentă. acceptarea unei formule politice de tip federalist a întâlnit piedici infinite. a fost reticenţa. Ceea ce se detaşează în raportul dintre utopicii ideilor pan – europene şi contemporanii lor.respectiv prin trecerea de la statul – naţiune suveran la federaţia europeană. p. soluţii concrete pe calea unităţii continentului – Uniunea Europeană fiind rezultatul acestui proces complex de evoluţie. o mişcare coerentă.

prăbuşirea sistemului colonial mondial. Istoria politică a consemnat prăbuşirea a patru mari imperii în primele decenii ale secolului. create prin forţă şi asuprire. Fără îndoială.Capitolul 5 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE 5. După cel de al doilea război mondial. În acest secol. iar după anii ’60. ca delimitare istorică. Iugoslavia etc. mai ales după anii '60. America de Sud şi Oceania de sub ocupaţia colonială (engleză. Asia. austro-ungar (în anul 1918). Lituania. s-au format statele naţionale şi şi-au desăvârşit construcţia statală ţările din centru şi din estul Europei (Polonia. anul 1991. constituie o încercare deosebit de riscantă Realitatea secolului al XX-lea a îngemănat în egală măsură unele dintre cele mai cumplite evenimente prin care a trecut umanitatea. laureat al premiului Nobel. Albania. Muzicianul Yehudi Menuhin a afirmat că a fost secolul care „a trezit cele mai mari speranţe concepute vreodată de omenire şi a distrus toate iluziile şi idealurile”. în evoluţia ei. omenirea a cunoscut trei războaie mondiale: două războaie calde (primul război mondial 1914 – 1918 şi al doilea război mondial 1939 – 1945) şi un război rece (care a durat 42 de ani. Scriitorul englez Wiliam Golding. 77 . După primul război mondial s-au prăbuşit imperiile: ţarist (în anul 1917). l-a considerat „cel mai violent secol din istoria omenirii”. belgiană. ne arată că niciodată. Bulgaria.1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai zbuciumate din istoria omenirii şi. istoria contemporană a înregistrat apariţia a peste 100 de noi state pe harta politică a lumii. franceză. Estonia. el a început o dată cu primul război mondial şi s-a terminat o dată cu încheierea războiului rece. Grecia. O altă caracteristică definitorie a secolului al XX-lea o reprezintă confruntarea dintre două tipuri de regimuri opuse: regimul politic democratic şi regimul politic dictatorial. iar progresul ştiinţei a fost extraordinar. Finlanda. imperiul german (în anul 1918) şi otoman (în anul 1920). datorită eliberării popoarelor din Africa. evidenţierea trăsăturilor sale esenţiale.). dar şi revoluţii pentru mai bine. Letonia. Cehoslovacia. Tot în acest secol s-au desfăşurat peste 250 de conflicte regionale în toate colţurile lumii. România. Austria. Ca urmare a dispariţiei celor trei construcţii statale multinaţionale. societatea omenească nu a cunoscut atâta moarte şi distrugere într-un singur secol. Caracterizarea acestui secol. în perioada 1949 – 1991). spaniolă etc. o simplă însumare a numărului războaielor şi conflictelor precum şi a victimelor provocate de acestea. olandeză portugheză.

acest tip de regim politic a fost legiferat şi a dăinuit în această ţară până în anul 1991. Regimurile politice de tip dictatorial au cunoscut mai multe forme de manifestare: de orientare comunistă. de orientare fascistă. Canada. Vietnam şi Cuba. Australia etc. Cehoslovacia. 99 78 . Polonia. Ungaria. fascist sau nazist) au dispărut de pe scena istoriei după cel de al doilea război mondial. regimuri politice de orientare comunistă s-au instalat în centrul şi în estul Europei: Germania de Est. Lenin din anul 1917. în Asia: China. precum şi a „exportului de revoluţie comunistă”99. Regimul politic totalitar de orientare comunistă s-a instalat pentru prima dată în istoria lumii în Rusia. România. În anul 1991 sistemul politic comunist s-a prăbuşit şi în Uniunea Sovietică. de tip fascist). precum şi în America Centrală: Cuba. Regimurile politice totalitare de dreapta (hortist. cunoscută în istorie sub numele de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Musollini). Regimurile politice totalitare comuniste din Europa şi-au încetat existenţa în urma imploziei sistemului comunist din anul 1989 (comunismul s-a prăbuşit succesiv în Polonia. fiind supuse unor profunde transformări. regimul fascist într-o primă fază. Mongolia şi Vietnam. Spania (în anul 1939. Albania. În confruntarea dintre democraţie şi totalitarism (fie de stânga sau de dreapta). Ungaria. Franţa. Coreea de Nord. apoi regim de factură personală). Albania. Bulgaria. După crearea Uniunii Sovietice în anul 1922. în urma revoluţiei comuniste condusă de V. Germania de Est. Germania (în anul 1933.Regimul politic democrat a avut ca principali piloni de rezistenţă: SUA. formarea şi existenţa în anumite etape istorice. când s-a înregistrat destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Existenţa acestora a avut „Exportul de revoluţie” reprezintă o expresie ce a definit mişcarea subversivă de orientare comunistă care a fost organizată. În prezent. ţara fondatoare a acestui tip de regim politic. Bulgaria şi România). Cehoslovacia. condusă şi finanţată de către URSS în alte ţări ale lumii şi care a avut drept scop aducerea la putere în aceste state a unor regimuri de orientare comunistă. dictaturi personale etc. de orientare nazistă. regimul fascist condus de B. ţările nordice. Italia (în anul 1924. Marea Britanie. victoria a aparţinut regimului democratic. Mongolia. Iugoslavia. I. regimul nazist condus de Adolf Hitler). regimuri politice de tip comunist mai dăinuiesc în China. a unor puternice alianţe şi coaliţii politico-militare opuse. Regimurile politice totalitare de dreapta s-au instalat la putere în Ungaria (în anul 1920 regimul hortist. Iugoslavia. Experienţa istorică a secolului al XX-lea relevă o altă caracteristică a acestuia şi anume. Coreea de Nord. ca urmare a intrării în sfera de influenţă sovietică a unor state. După cel de al doilea război mondial.

S. Franţa. Antanta a luat fiinţă în anul 1907 prin aderarea la această coaliţie militară a Franţei. ambele state au adoptat o poziţie de neutralitate. Privire istorică. între puterile învingătoare. Rusiei şi a Marii Britanii. a întreţinut starea conflictuală dintre ţările lumii şi a făcut posibilă declanşarea şi desfăşurarea celor două războaie mondiale. Ulterior au intrat în acest bloc militar: Italia. şi apariţia. Bucureşti. s-a constituit Coaliţia Naţiunilor Unite. Coaliţia Puterilor centrale (Tripla Alianţă) a luat naştere în anul 1882. Cunoscută sub Acordurile prin care România şi Italia au aderat la Tripla Înţelegere aveau clauze strict defensive. viziunilor diferite privind organizarea lumii postbelice şi împărţirii sferelor de influenţă. Imperiul otoman. Italia şi Japonia. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. Belgia. întrucât clauzele acordurilor nu le obligau să intervină în război. Imperiul austro-ungar. 100 79 . astfel se explică aderarea României şi a Italiei la Antanta în timpul primului război mondial. prin semnarea actului constitutiv de către miniştri de externe a celor 12 state fondatoare: Anglia. Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Portugalia şi S.S. Austro . Cel de al doilea război mondial a fost provocat de polarizarea puterilor lumii în două mari coaliţii politico-militare. 179. Luxemburg. Cele două coaliţii militare au aruncat Europa. scopurilor particulare urmărite de fiecare putere învingătoare. adversara Axei. prima în 1915. Primul război mondial a fost purtat între Puterile Centrale şi Antanta. Bulgaria şi România. Olanda. Marea Britanie a rămas singurul adversar al Axei în perioada iunie 1940 – iunie 1941. iar a doua în 1916. fiind formată din: Germania. a fost înfrântă în iunie 1940 prin ocuparea Franţei de către armatele germane. 1996. ambele aderând la Antanta100. a unor puternice disensiuni şi stări de suspiciune datorate: deosebirilor de regim politic. economice şi militare ale statelor membre.U. Sfârşitul celui de al doilea război mondial a consemnat capitularea puterilor Axei. Alianţa franco-engleză.A101. Italia. La 22 iunie 1941.drept scop realizarea unor interese politice. Italia şi România au intrat mai târziu în conflict. După intrarea în război a Statelor Unite. Danemarca. Coaliţia Axei a fost formată în anul 1939 din Germania. Islanda. cunoscut sub denumirea generică de primul război mondial. armatele germane au atacat U. Canada. în august 1914.Ungaria a atacat Serbia în 1914 şi. 101 Constantin Olteanu. p. la 7 decembrie 1941. Aceste state au declanşat cel de al doilea război mondial prin atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939 de către Germania. Norvegia. şi Uniunea Sovietică a devenit aliatul firesc al Marii Britanii.R. Coaliţii politico-militare. formată din Marea Britanie. într-un conflict generalizat care va cuprinde ulterior lumea. La 4 aprilie 1949 a luat naştere Organizaţia Atlanticului de Nord.

Existenţa celor două coaliţii militare pe teritoriul Europei nu a asigurat niciodată securitatea reală şi încrederea între state. al revoluţiilor din artă şi cultură.2 Războiul rece. Don Juan Manuel (1282 – 1349) şi a desemnat conflictul militar dintre creştinii şi arabii din Peninsula Iberică.A. Spania. României. în Revista de Istorie Militară. de către A.O.T. pentru a desemna refuzarea planului Iniţialele provin de denumirea în limba engleză: North Atlantic Treaty Organisation.O.O102. Florin Constantiniu. colaborare. definit drept un conflict început fără declaraţie de război şi încheiat fără un tratat de pace103. 1-2. Grecia şi Germania de Vest. Crearea Tratatului de la Varşovia a fost o reacţie de răspuns a Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste aflate în sfera sa de influenţă la constituirea N. al progresului material şi spiritual al popoarelor lumii. Poloniei. p. depăşirea dogmelor din gândirea politică. Barruch. al cunoaşterii şi al educaţiei. Secolul al XX-lea a fost scena bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. consilier al fostului preşedinte Roossvelt. credinţa sinceră în valorile progresului şi ale civilizaţiei. din gândirea politică şi activitatea economică. În acelaşi timp. această coaliţie politico-militară a reunit iniţial doar 10 ţări din Europa occidentală. Cooperarea. Cehoslovaciei. au arătat că există şi o altă alternativă în locul războiului şi a urii. în anul 1947. La 14 mai 1955 a luat fiinţă Organizaţia Tratatului de la Varşovia prin aderarea Albaniei. Toate aceste constituie argumente convingătoare că victoria democraţiei şi a libertăţii este posibilă prin victoria idealurilor de justiţie şi respect pentru fiinţa şi demnitatea umană. După cel de al doilea război mondial expresia de „război rece” a fost pentru prima dată utilizată. 5. Ulterior la N. prin crearea unor coaliţii militare cu un potenţial imens de distrugere. Germaniei de Est. Etape de evoluţie Termenul de „război rece” a fost folosit pentru prima dată în istorie de regentul Castiliei şi Leonului. 62. stări atât de specifice războiului rece.A. Experienţa istorică a secolului al XX-lea a demonstrat că problemele complexe cu care s-au confruntat statele europene în acest interval de timp nu au putut fi depăşite prin soluţii de forţă. 102 103 80 . (69-70)/2002.T.A.T. pentru că sporirea permanentă a arsenalelor militare a amplificat tensiunea şi suspiciunea internaţională. a manifestării dictaturilor de extremă dreapta şi de extremă stânga şi a multor acte de cruzime care au marcat evoluţia omenirii în acest interval de timp.numele de N. Definiţie. Bulgariei. a fost secolul progresului. Ungariei şi a Uniunii Sovietice. Canada şi Statele Unite. România şi originile războiului rece. nr. au mai aderat: Turcia.

fără declaraţie de război. care a zdruncinat puternic valorile şi André Fontaine. A. I. cit. Cei mai mulţi istorici apreciază că războiul rece a durat 42 de ani. Fontaine consideră că războiul rece a început în anul 1917 şi a durat până în anul 1991. în perioada războiului rece. Bucureşti. Statele Unite dispuneau de 14 800 încărcături nucleare. 104 105 81 . NATO: Globalizare sau dispariţie. Războiul rece a avut consecinţe dramatice pentru viaţa lumii şi în mod deosebit a Europei. 1992. ceea ce a făcut ca expresia să se impună în limbajul curent al opiniei publice. 107 Date despre potenţialul material. a crizelor şi a conflictelor regionale. Demn de subliniat este faptul că în perioada războiului rece. uman. Spre exemplu în anul 1986. amploarea spaţială. ştiinţific şi tehnologic alocat de cele două coaliţii se regăsesc pe larg în Florian Gârz. Se poate afirma că războiul rece a reprezentat acel tip de război. în general. vol. Pacea era imposibilă întrucât scopurile celor două superputeri erau antagonice: Uniunea Sovietică urmărea ca prin export de revoluţie comunismul să se extindă la scară planetară. Editura Militară. iar Uniunea Sovietică de peste 10 000 de încărcături nucleare105. op. 8. A durat 42 de ani (din 1949-1991)106. fiind marcat de existenţa a două sisteme ideologice distincte. Spre exemplu.Marschall de către Uniunea Sovietică şi de către ţările din sfera sa de influenţă104. iar Statele Unite şi lumea occidentală aveau ca obiectiv eliminarea ameninţării comuniste. unul dintre marii politologi ai secolului al XX-lea. asupra periodizării istoriei secolului al XX-lea. Europa a cunoscut cea mai profundă divizare din istoria sa. Casa Editorială Odeon. a definit războiul rece ca fiind „un război imposibil şi o pace imposibilă”. Ca efect al dezacordurilor profunde dintre cele două superputeri. fără tratat de pace la sfârşit şi fără a se utiliza armele de foc în evoluţia sa. p. s-a evitat conflictul armat. în pofida suspiciunii. Walter Lippman a publicat sub acest titlu mai multe articole. Bucureşti. anvergura forţelor şi mijloacele angajate. 1995. 106 În istoriografie sunt opinii diferite asupra duratei războiului rece şi. precum şi prin scopul urmărit. deschis între taberele beligerante. războiul rece a reprezentat cel mai mare conflict pe care l-a cunoscut umanitatea. a ameninţărilor. membru al Academiei Franceze. purtat între taberele beligerante. Prin durata sa. Războiul era imposibil pentru că arsenalele nucleare împiedicau cele două superputeri: Statele Unite şi Uniunea Sovietică să transforme războiul rece într-un război cald. vezi pe larg Florian Gârz. Raymond Aron (1907-1992). a angajat în desfăşurarea sa cele mai mari coaliţii politico-militare din istoria lumii (NATO şi OTV – sigla pentru Organizaţia Tratatului de la Varşovia) conduse de cele două superputeri: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică107 şi a avut drept scop dominaţia întregii planete şi chiar a spaţiului care o înconjoară. Istoria războiului rece.

patruzeci de ani de război constant. Profeţia contelui Kalergi a devenit o realitate în timpul războiului rece. Astfel s-a realizat o „satelizare” politică şi economică a statelor europene care a condus la o aliniere aproape totală faţă de Uniunea Sovietică a statelor din estul Europei şi o dependenţă. de mişcarea comunistă internă sprijinită şi finanţată de Moscova. permanenta ameninţare la adresa popoarelor lumii. în care. Descurajarea nucleară nu a făcut lumea mai sigură. ţările occidentale au căutat sprijinul economic şi militar al Statelor Unite. capacităţi de cercetare şi producţie. dar de mică intensitate. care putea degenera oricând într-un conflict major. bacteriologice) în cazul degenerării într-un conflict armat de amploare. riscul distrugerii lor datorită armelor de nimicire în masă (arme nucleare. A fost o perioada de patruzeci de ani în care supraputerile s-au întrecut în a-şi extinde sferele de influenţă împărţind arme de-a lungul şi de-a latul planetei. Deturnarea acestor valori financiare. materii prime şi materiale. Un alt aspect al războiului rece l-a reprezentat pericolul de război. Războiul rece a avut ca efect direct accelerarea cursei înarmărilor (atât cu arme clasice cât şi cu armament nuclear). Israel. au avut interesul să vândă mereu 82 .a celor din vestul continentului faţă de Statele Unite.). proces extrem de nociv pentru progresul general al societăţii umane întrucât s-au utilizat pentru producerea de arme mari resurse financiare. a antrenat şi alte state în producerea de arme atomice. Rând pe rând. armele nucleare aveau un rol deosebit. Pakistan. ţările europene ocupate de Armata Roşie au trecut printr-un „proces revoluţionar. chimice. Războiul rece a umplut lumea cu o cantitate incredibilă de arme. Franţa. războaiele locale şi alte tare sociale (drogurile. Marea Britanie. a. din contra. China. India. mai ales militară şi mai puţin economică. Temându-se de expansionismul sovietic. Statele Unite şi Uniunea Sovietică erau deţinătoarele unor potenţiale militare considerabile. de instaurare a regimurilor de democraţie populară”. au început derularea de programe destinate producerii de arme nucleare. Au fost patruzeci de ani în care economiile puternic militarizate şi cu importante complexe industrial-militare. foametea.fundamentele sale. terorismul etc. Acesta a fost acordat prin planul Marschall (sprijinul economic) şi prin crearea NATO (cel militar). culturală şi economică construite de-a lungul existenţei sale. a rupt unitatea spirituală. fiind considerate girul păcii şi al securităţii mondiale. sărăcia. Republica Sud-Africană. materiale şi umane de la producerea de bunuri materiale şi spirituale a stânjenit dezvoltarea normală a societăţii umane şi a favorizat subdezvoltarea. Coreea de Nord ş. ci. În realitate statele respective au cunoscut un dur proces de instalare a regimului politic comunist după modelul sovietic. alături de armele clasice. În acelaşi timp.

războiul Yom-Kippour-ului dintre Israel şi arabi (din anul 1973) şi Conferinţa Europeană pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki din anul 1975. Intervenţia militară sovietică în Afganistan a pus capăt perioadei de destindere din viaţa internaţională.intervenţia militară din Afganistan care a costat viaţă a 13 300 de militari sovietici.arme altor ţări pentru a obţine profit. Etapa 1979-1991 – a marcat o creştere semnificativă a încordării şi neîncrederii pe plan internaţional. Stalin în martie 1953. nu o dată. Se admite că războiul rece a cunoscut mai multe etape şi fiecare dintre acestea se particularizează prin evenimente care au avut efecte semnificative asupra vieţii internaţionale. Etapa 1969-1979 – a fost cunoscută ca o perioadă de destindere fiind marcată de câteva acţiuni care au condus la o sporire a încrederii şi intensificarea colaborării în viaţa internaţională. Cele mai importante evenimente au fost: încetarea războiului din Vietnam (în anul 1973). În această perioadă Uniunea Sovietică a avut sindromul său „vietnamez” . Venirea la conducerea Uniunii Sovietice a lui Mihail Gorbaciov a declanşat un amplu proces de reformă a societăţii sovietice prin intermediul fenomenelor de „perestroika” (restructurare a sistemului economic prin creşterea 83 . începutul intervenţiei americane în Vietnam (1964) războiul araboisraelian din anul 1967. intervenţia militară a Uniunii Sovietice şi a altor state socialiste în Cehoslovacia (1968). indiferent de consecinţele socioeconomice şi politice ale comerţului internaţional cu arme. Asupra etapizării războiului rece. au pus în joc pacea mondială.V. a) Etapele războiului rece Războiul rece a avut o evoluţie contradictorie punctată succesiv de crize şi conflicte care. revoluţia anticomunistă din Ungaria şi criza Suezului (în anul 1956). Etapa s-a încheiat o dată cu moartea lui I. decizia înarmării ţărilor socialiste de către Stalin şi războiul din Coreea (1951-1953). Etapa 1953-1969 – s-a caracterizat printr-o încordare a raporturilor dintre taberele beligerante. literatura de specialitate a înregistrat puncte de vedere diferite. criza rachetelor din Cuba (în anul 1962). Etapa 1949-1953 – reprezintă etapa în care s-a declanşat Războiul rece. şi a dus la o însemnată creştere a numărului rachetelor nucleare sovietice şi americane dislocate în Europa. dar şi de perioade de destindere când sistemul clasic al rivalităţilor a trecut pe plan secund şi lumea a redescoperit virtuţile colaborării şi bucuria păcii lipsite de ameninţare. Criza eurorachetelor a relansat cursa înarmărilor. În acest interval s-o consemnat înfiinţarea Tratatului de la Varşovia (în anul 1954). Evenimentele cele mai importante ale etapei respective au fost: crearea NATO.

Războiul din Coreea – (1950-1953) A reprezentat primul conflict limitat după cel de al doilea război mondial. de cele mai multe ori în lumea a treia.Vest. care ar fi putut degenera într-un război nuclear între ele. Cu excepţia Europei. A fost o stabilitate provizorie pentru că nu a fost echivalată cu o perioadă de pace. fiind considerat apogeul războiului rece. 108 84 . 1998. declaraţiile de independenţă ale republicilor naţionale ţinute în frâu în jurul imperiului sovietic precum şi lovitura de stat din august 1991. A fost cel mai devastator război al perioadei şi cel mai sângeros. Coreea a fost eliberată de către trupele sovietice împreună cu cele americane de sub ocupaţia japoneză. Pe plan extern a acţionat pentru destinderea şi încetarea războiului rece punând capăt „doctrinei Brejnev”108. p. la periferia celor două blocuri militare. Mihail Gorbaciov a schimbat faţa lumii: războiul rece a fost abandonat. Între cele două armate. cea sovietică şi cea americană. fie între aliaţii celor două superputeri. 109 Pascal Boniface. de regulă. 67. cursa înarmărilor terminată. „În 6 ani şi 9 luni. Relaţiile Est-Vest 1945-1991. sistemul sovietic totalitar desfiinţat”109. unde nu s-a consemnat nici un conflict armat. Institutul European. Coreea a fost astfel împărţită într-o zonă sovietică – Coreea de Nord în care s-a instaurat un regim comunist şi o zonă americană – Coreea de Sud. b) Criza şi conflictele războiului rece În perioada războiului rece situaţia internaţională a fost percepută ca o perioadă de stabilitate. s-a stabilit o linie de demarcaţie dea lungul paralelei 380. Personalitatea lui Mihail Gorbaciov a avut o mare influenţă asupra sfârşitului de secol XX. a ideilor de reformare ale societăţii. În anul 1945. Cu toate acestea. Nici o confruntare nu a avut loc direct între sovietici şi americani în timpul războiului rece. Europa de Est – eliberată. când forţele armate ale Coreii de Nord au invadat Coreea de Sud. Conflictul a început la 25 iunie 1950.autonomiei întreprinderilor) şi „glasnost” (politica de democratizare şi transparenţă). Iaşi. au dus la dispariţia prin implozie a conglomeratului numit Uniunea Sovietică. Războaiele au avut loc. războaiele au fost ţinute sub control de cele două superputeri din teama de a nu provoca un conflict direct. în perioada 1949-1991 nu a existat un an în care în diferite regiuni ale globului să nu se desfăşoare un conflict armat serios. fiind de fapt primul conflict Est . Eşecul reformei economice. condusă de o dictatură capitalistă. fie între una dintre superputeri şi o ţară din lumea a treia. Guvernul american a convocat reuniunea Consiliului de Securitate al Doctrina Brejnev preconiza dreptul Uniunii Sovietice de a interveni în treburile interne ale statelor socialiste aflate în zona de influenţă sovietică.

R. când ţările arabe reunite au încercat să împiedice formarea statului Israel.S. Criza din Orientul Apropiat Criza din Orientul Apropiat a avut mai multe planuri de confruntare simultane şi anume: conflictul dintre ţările arabe şi Israel. Primul conflict arabo-israelian a avut loc în anul 1948. iar Egiptul a ocupat fâşia Gaza. Datorită puternicului sprijin britanic.U. situaţia s-a stabilizat de-a lungul paralelei 380 ajungându-se la un impas militar. S. Ofensiva trupelor nord-coreene şi a voluntarilor chinezi a dus la recuperarea unor importante teritorii din sud.U.N. extinderea conflictului asupra Chinei şi utilizarea armelor nucleare. datorită refuzului S. venit la putere în anul 1952. inclusiv ocuparea capitalei Seul. ocuparea unor teritorii de către Iordania. trimise în Coreea.N. comandantul trupelor americane. a apelat la ajutorul U. La 10 aprilie 1951.O.N. la Pan Mun Jon. şi care separă. Preşedintele Egiptului Gamal Abdul Nasser. au preluat. şi au obţinut condamnarea Coreii de Nord şi intervenţia forţelor ONU pentru eliberarea Coreii de Sud. cele două ţări. o zonă aflată la confluenţa a trei continente: Asia. Generalul MacArthur. peste un milion de „voluntari” chinezi au trecut graniţa chino-coreeană şi au intervenit în sprijinul trupelor nord-coreene. materie primă strategică.U au declanşat o contraofensivă prin care au respins trupele nord-coreene şi au trecut la nord de paralela 380. Ca urmare. reafirmându-se supremaţia puterii politice asupra militarismului. După eşecul mai multor ofensive. pentru a achiziţiona armament modern. Africa şi Europa.A de a-i furniza armament. Americanii au sancţionat Egiptul 85 . umilit de înfrângerea suferită. Al doilea război arabo-israelian a avut loc în anul 1956. deţinătoare a celor mai mari rezerve de petrol. divizarea unei naţiuni sărace în două construcţii statale opuse.A.U. prin care s-a stabilit o zonă demilitarizată lată de 4 km.U.U. unde regimul comunist abia cucerise puterea în anul 1949..N. comanda trupelor O.U. Israelul a rezistat. Consecinţele războiului au fost: divizarea Ierusalimului.U. conflictul dintre ţările arabe şi cele două superputeri şi conflictul de interese între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. a cerut preşedintelui S.S. din însărcinarea Consiliului de Securitate al O. În octombrie 1950 trupele O. Războiul din Coreea a însemnat moartea a peste 2. Succesele trupelor americane a neliniştit China. ceea ce a marcat profund destinul poporului coreean.5 milioane de oameni. de-a lungul paralelei 380.A. generalul MacArthur a fost revocat din funcţie de către preşedintele Truman. vitală pentru toatele statele lumii. Forţele americane reprezentau 90% din trupele O. La 27 iulie 1953 s-a semnat un armistiţiu. Fiecare superputere dorea să controleze Orientul Apropiat.N. Truman. dislocate în Coreea.

Siria. iar aviaţia britanică şi franceză a bombardat oraşele Cairo şi Alexandria. înălţimile Golan. Canalul de Suez ce era exploatat de societăţi comerciale franceze şi britanice. Această construcţie hidrotehnică era menită să asigure energie electrică şi să permită irigarea a peste un milion de hectare de teren arabil. Ostilitatea lumii arabe faţă de Statele Unite şi Occident a sporit şi a determinat. la 25 aprilie 1956. La 29 octombrie 1956. dar victorios în plan politico-diplomatic. În urma acestui conflict.şi au refuzat să mai aloce fonduri pentru construirea barajului de la Assuan. peninsula Sinai şi teritoriul Iordanului de Vest. tensiunea din zonă a cunoscut o cotă foarte înaltă. rivalitatea sovieto-americană a cunoscut noi dimensiuni şi forme de manifestare. Egiptul. a) cunoscut sub numele de „Războiul de 6 zile”. care a resimţit dureros şantajul nuclear sovietic şi lipsa sprijinului american. Marea Britanie şi Franţa au stabilit un plan comun cu Israelul de a ataca Egiptul. învins militar. În Orientul Apropiat. Paris şi Tel-Aviv cerând oprirea atacurilor şi arătând că U. Iordania. Investiţia ar fi rezolvat într-o însemnată măsură problemele de aprovizionare cu energie electrică şi alimente a Egiptului. Moscova a arătat că este aliatul natural al ţărilor din lumea a treia.S.S.R. prin care s-a cerut ca trupele agresoare israeliene să se retragă din teritoriile cucerite. Israelul a atacat Egiptul ocupând Peninsula Sinai. Marea Britanie a înţeles.. a trecut la accelerarea propriului program atomic pentru a-şi asigura o forţă capabilă să descurajeze cele două superputeri. refuzul Statelor Unite ale Americii de a le garanta britanicilor şi francezilor securitatea faţă de ameninţarea U. Ameninţarea nucleară sovietică. o creştere a influenţei Uniunii Sovietice în regiune. pe Nil. că în marile sale decizii de politică externă era dependentă de ajutorul şi acordul Statelor Unite. capabilă să le apere împotriva puterilor coloniale. Nasser a naţionalizat. În anul 1967 a avut loc un alt conflict între Israel şi ţările arabe (Egipt. era gata să „utilizeze toate formele moderne de arme distructive”.N.S. Ca urmare a unei ofensive preventive. a transformat o înfrângere militară a Egiptului într-o mare victorie diplomatică.R. Drept replică la sancţiunile americane.S. La 5 noiembrie 1956 Uniunea Sovietică a transmis un ultimatum la Londra. Pe de altă parte.U. cunoscut sub numele de „războiul Yom86 . Primul război din Orientul Apropiat a avut doi câştigători: Uniunea Sovietică şi Egiptul. Prin gestul făcut. Statele Unite au început să-şi impună propria influenţă asupra lumii arabe. a dobândit un mare prestigiu şi a preluat conducerea lumii arabe. precum şi hotărârea Consiliului de Securitate al O. în acelaşi timp. În octombrie 1973 a avut loc al patrulea conflict arabo-israelian. armata israeliană a obţinut o victorie fulgerătoare şi a ocupat Fâşia Gaza. Franţa. înlocuind pe cea franceză şi britanică. Libia ş.

La 23 octombrie 1962. În plan militar a însemnat spulberarea mitului invincibilităţii israeliene.Kippour-ului”. un gigant politic. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au făcut presiuni asupra aliaţilor beligeranţi. l-a obligat pe Castro să caute protecţia sovietică şi. În plan economic. a ordonat o blocadă navală în jurul Cubei pentru a împiedica navele sovietice să mai aducă noi rachete pe insulă. Acest conflict a avut importante consecinţe militare şi economice. 286. Existenţa unui regim comunist în emisfera americană a fost percepută nu numai ca o ameninţare. obligându-i să pună capăt conflictului. La cererea cubanezilor. 87 . p. când s-a luat în calcul chiar posibilitatea unui război nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. respectiv Egiptul şi Siria. De la început s-a afirmat ca un lider naţionalist şi progresist. Criza rachetelor din Cuba (august – octombrie 1962) Criza din Cuba a fost. La 22 octombrie 1962 preşedintele american J. liderul sovietic S. care nu a putut suporta uşor existenţa unui regim care nu le era aliat şi nu putea fi controlat. armatele egiptene şi siriene au atacat forţele israeliene din peninsula Sinai şi de pe înălţimile Golan reuşind să elibereze aceste teritorii. afectând nu numai marile puteri. Hruşciov a calificat 110 Eric Hobsbawn. Trupele israeliene au restabilit echilibrul după data de 16 octombrie 1973. În august 1962 un avion spion american tip U-2 a detectat prezenţa rachetelor nucleare pe insulă. dar şi ca o sfidare adusă Statelor Unite. N. La 6 octombrie 1973 (ziua celebrării sărbătorii evreieşti Yiom-Kippour). să adere la cauza comunistă. Cele două superputeri. al căror teritoriu era expus direct loviturilor nucleare. fiul unui bogat plantator cubanez. în opinia multor istorici şi politologi. consecinţele au fost devastatoare pentru economia mondială. ci şi statele sărace.. ţările arabe exportatoare de petrol au majorat de patru ori preţul petrolului. op. Uniunea Sovietică a construit rampe de lansare pentru rachete nucleare şi a trecut la instalarea lor (primăvara – vara anului 1962). Fidel Castro Ruz. economic şi militar al lumii contemporane110 şi o gravă încălcare a „doctrinei Monroe”. F. mai ales pentru ţările occidentale. capabilă de a exporta revoluţia comunistă în America Centrală şi de Sud. cea mai critică perioadă a războiului rece. Pentru a sancţiona susţinerea Israelului de către Statele Unite împreună cu celelalte state occidentale. cit. Creşterea bruscă a preţului petrolului a provocat o gravă criză economică mondială. Ostilitatea Statelor Unite. a preluat puterea în Cuba în anul 1959. Kennedy a anunţat public existenţa rachetelor nucleare sovietice în Cuba şi a prezentat riscul unui război nuclear. Israelul. Desfăşurarea rachetelor sovietice era inacceptabilă pentru Statele Unite. Totodată. în final.

a opiniei publice internaţionale asupra armatei americane a fost aceea că o armată agresivă. Statele Unite să-şi retragă rachetele sale nucleare din Turcia şi Marea Britanie şi să se angajeze că nu va ataca Cuba.S. Forţele americane angajate în conflict pe teritoriul Vietnamului au crescut de la 275 000 militari în anul 1965 la 518 000 militari în anul 1969. Statele Unite erau preocupate de a împiedica intrarea în sfera de influenţă comunistă a statelor din lumea a treia care se eliberau de sub dominaţia colonială. preşedintele american L. În anul 1964.blocada navală drept un act de piraterie şi a declarat că în cazul unui eventual război U. Războiul din Vietnam (1964-1973) În anul 1954.R. Războiul împotriva Vietnamului a produs o severă criză de 88 . ca în schimbul retragerii rachetelor din Cuba. în situaţie de criză majoră. Rezistenţa îndârjită a Vietnamului.S va riposta cu armele sale cele mai puternice (cele nucleare . reală de altfel. legătură care asigura o comunicare rapidă între liderii celor două superputeri. Cetăţenii americani nu doreau să suporte şi să ducă un război pe care-l dezaprobau. brutalitatea soldaţilor americani faţă de populaţia civilă. Vietnamul şi-a câştigat independenţa de sub dominaţia colonială franceză.B. ns. Vecinătatea directă a Vietnamului independent cu China comunistă crea premize pentru extinderea comunismului în întreaga peninsula Indochina. de-a lungul paralelei 170 între un regim comunist în nord şi un regim capitalist în sud. utilizarea napalmului şi a altor arme chimice şi biologice împotriva populaţiei civile au scandalizat opinia publică internaţională. personalităţi ştiinţifice. ca şi Coreea. religioase şi artistice au făcut apel la raţiune şi au cerut celor doi lideri să renunţe la ameninţarea nucleară reciprocă. liderii politici. o legătură telefonică directă între Casa Albă şi Kremlin. Hruşciov a propus. Efectul benefic al acestui moment critic al războiului rece a fost instalarea „telefonului roşu”. Bombardamentele asupra satelor şi a oraşelor vietnameze. La 26 octombrie. imperialistă încerca să subjuge un popor sărac ce lupta pentru independenţă sa.n. Ţara a fost împărţită. Percepţia. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au angajat negocieri secrete pentru a ieşi din criza nucleară. Propunerea a fost acceptată iar criza a încetat. pierderile importante în vieţi omeneşti ale armatei americane (peste 56 000 de morţi). Opinia publică mondială. au făcut ca războiul să devină extrem de nepopular în Statele Unite. Johnson a trimis trupele americane în sprijinul regimului aflat la putere în Vietnamul de Sud. În anul 1956 primii consilieri americani au fast trimişi în Vietnamul de Sud pentru a sprijini regimul anticomunist în lupta dusă cu rezistenţa comunistă sprijinită de Vietnamul de Nord.).

La scurt timp trupele nordvietnameze au ocupat Vietnamul de Sud şi au realizat o unificare forţată. La 27 ianuarie 1973 s-a semnat la Paris un acord de pace între Statele Unite şi Vietnamul de Nord. Deficitul de imagine a U.U şi de opinia publică mondială. Efectivele militare sovietice au crescut de la 5 000 de soldaţi în anul 1979 la 120 000 în anul 1981. partidul comunist a preluat puterea în Afganistan printr-o lovitură de stat.N. Agresiunea sovietică a fost condamnată de Adunarea generală a O.S. trupe de paraşutişti sovietici au ocupat capitala afgană.conştiinţă în America – ţara care are ca valori fundamentale democraţia şi libertatea. rurale şi ataşate de religie. Mudjahedinii. Această înţelegere şi-a găsit cea mai clară formulare în doctrina Brejnev. India. A fost reluată teza pericolului sovietic care a determinat oprirea cursului destinderii sovietoamericane şi al destinderii. Opinia publică a avut un rol considerabil în angajarea negocierilor de pace. Ungaria. Muncitorii germani din Berlinul de Est s-au revoltat împotriva regimului politic impus de Armata Roşie. Acordurile sovietoamericane de limitare a armamentelor nucleare SALT II nu au fost ratificate. Peste 4 milioane de afgani au părăsit ţara. Războiul din Afganistan (1979-1989) În anul 1978. Polonia. fiecare a avut dreptul de a interveni în oricare din ţările aflate în sfera sa de influenţă. Impunerea cu forţa a regimului comunist de tip sovietic în ţările din centrul şi estul Europei a fost contestată sub diferite forme în perioada războiului rece de popoarele din Germania. Pakistan şi China au opus o puternică rezistenţă forţelor sovietice care au pierdut în acest conflict armat peste 13 000 de militari. Trupele sovietice au intervenit în 89 . Uniunea Sovietică a cunoscut astfel propriile sale limite. puternic sprijiniţi de către Statele Unite. Pentru a ajuta regimul prieten de la Kabul. Consecinţele intervenţiei sovietice în Afganistan au fost multiple. Noua putere s-a confruntat cu rezistenţă dură din partea din partea unei populaţii profund tradiţionaliste. În anul 1975 trupele americane s-au retras din Vietnamul de Sud. Sciziunile din Est Bipolarismul a funcţionat pe baza acordului dintre cele două superputeri conform căruia.R. în cadrul ţărilor lumii a treia a fost uriaş fiind percepută ca o putere imperialistă şi nu ca fiind aliatul natural de până atunci. pe plan mondial.S. Ţările occidentale au refuzat să participe la Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980. Prima reacţie anticomunistă a avut loc în Germania de Est în anul 1953. în general. la 27 decembrie 1979.

iar Ianoş Kadar a devenit noul lider al Ungariei comuniste.T.. 52. nu au avut nici o reacţie.Solidarność. Imre Nagy a fost executat. în Polonia s-au declanşat un lanţ de demonstraţii şi de greve ale muncitorilor datorate creşterii preţurilor la alimente şi la bunurile de larg consum.forţă şi au restabilit ordinea fără ca vest-germanii sau americanii să reacţioneze111. p. dimensiuni naţionale. La 31 august 1980 guvernul polonez a acceptat aceste cereri printr-un acord încheiat cu Organizaţia Solidaritatea Sindicală Independentă .O. Trupele sovietice au intervenit cu o rară brutalitate şi au zdrobit mişcarea condusă de Imre Nagy. cit. Liderul reformator comunist Imre Nagy a format un guvern care. 111 Pascal Boniface. marcate de multe acte de cruzime între forţele procomuniste ungare şi cele fidele lui Imre Nagy. a denunţat Tratatul de la Varşovia şi a proclamat neutralitatea Ungariei. circa 60 000 de militari sovietici au rămas în Cehoslovacia de unde au fost retraşi abia în anul 1991. 90 . ungare şi poloneze au atacat Cehoslovacia şi au înlăturat conducerea acestei ţări. Revolta muncitorilor de pe şantierul naval din Gdansk s-a extins în toate oraşele de pe coasta polonă a Mării Baltice căpătând. în scurt timp. Mişcarea sindicală poloneză a început să aibă o atitudine tot mai ostilă faţă de regimul comunist. organizaţie de sindicat independentă. op. Scânteia revoltei a pornit de la Gdansk. „Primăvara de al Praga” din anul 1968 a reprezentat o încercare de reformă a regimului comunist iniţiată de liderii Partidului Comunist din Cehoslovacia. Mişcarea sindicală din Polonia În cursul anului 1970. legalizarea sindicatelor independente. La Budapesta au avut loc lupte sângeroase. După 1968. proiectând un „socialism cu faţă umană”. Statele Unite şi N. a suprimat cenzura şi a restabilit libertatea sindicală. îmbunătăţirea vieţii sociale. Anul 1956 a consemnat revolta din Ungaria împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului comunist.A. În anul 1976 a fost creat Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor. Anul 1980 a marcat o accentuare a confruntării dintre regimul comunist din Polonia şi muncitori. Punerea în discuţie a modelului comunist de tip sovietic a fost de neacceptat pentru Moscova pentru că în acest fel se contesta rolul de hegemon al Uniunii Sovietice în mişcarea comunistă mondială. La 20 august. care se deosebea de modelul sovietic. Alexander Dubček a promovat un program curajos de reforme economice. trupele sovietice împreună cu cele bulgare. printre alte măsuri politice şi economice. Muncitorii cereau numeroase revendicări politice şi economice printre care dreptul la grevă.

după anul 1964. 91 . militar etc. Ungaria. România a fost vândută de către puterile occidentale Uniunii Sovietice. În anul 1988. premierul britanic W. România s-a implicat în crizele care au zguduit lumea în anii războiului rece sprijinind politic. În decembrie 1981. Eliberat după circa un an. Intrarea României în sfera de influenţă sovietică a însemnat instaurarea regimului comunist cu consecinţe devastatoare pentru societatea românească. împotriva accelerării cursei înarmărilor.U. prin aderarea Mongoliei. fapt care a dus la pierdere puterii de către comunişti. În acelaşi timp. Acest document a pus capăt monopolului puterii deţinute de comunişti şi a permis organizarea de alegeri libere. Churchill şi „ţarul roşu”. de după al doilea război mondial. Solidaritatea a obţinut o victorie zdrobitoare. A fost prima modificare majoră. Începând din anul 1949 România a devenit membru fondator al Tratatului de la Varşovia. România a avut o poziţie echilibrată declarându-se. Stalin. Situată în sfera de influenţă şi control a Moscovei. Lech Walesa a fost ales preşedintele Poloniei post comuniste. Vietnam). Walesa a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1983. economic. Roosevelt. De asemenea nu a fost de acord cu subordonarea totală a forţelor române comandamentului sovietic. Declarată ţară învinsă la Tratatul de Pace de la Paris din anul 1947.. România a dus o politică externă care a evoluat de la o atitudine de obedienţă (în perioada 1945-1961) la o politică independentă (între anii 1964-1989). La 9 decembrie 1990. De remarcat că România nu a participat cu trupe la nici o acţiune în afara teritoriului naţional. a extinderii Tratatului de la Varşovia în Asia. Liderul acesteia a fost ales Lech Walesa. sindicatele poloneze şi puterea comunistă au început să negocieze un Contract Social. Prin efectele aranjamentelor făcute în cadrul Conferinţei de la Yalta dintre preşedintele S. diplomatic. în sistemul politic instaurat de Moscova în ţările europene aflate în sfera sa de influenţă. Solidaritatea a primit adeziunea a circa 10 milioane de membri. c) România şi Războiul rece România a fost implicată politic. Această implicare s-a datorat cadrului geopolitic în care s-a aflat România după cel de al doilea război mondial. generalul Wojciech Jaruzelski a introdus legea marţială şi l-a arestat pe Lech Walesa. La alegerile din luna iunie 1989. care a fost semnat la 5 aprilie 1989. În cadrul Tratatului de la Varşovia. în toate etapele războiului rece şi în crizele acestuia.A. în permanenţă. România a cunoscut ocupaţia trupelor sovietice până în anul 1958. România nu a mai permis desfăşurarea de aplicaţii militare cu trupe străine pe teritoriul său. diplomatic şi material ţările aflate în zonele de criză (Coreea.În câteva luni.

92 . În plan economic. România a promovat o politică externă conformă cu interesele sale.După anul 1964. a respins politica de „bloc” promovată de Moscova. România a dezvoltat relaţii de colaborare şi de cooperare cu toate statele lumii indiferent de regimul politic. fapt care a dus la tensionarea relaţiilor atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu alte ţări socialiste. de alianţele militare sau politice ale acestora.

V. situată în tabăra învingătorilor. avea cea mai mare parte a infrastructurii sale distruse de război. În plan uman. iar producţia agricolă a scăzut cu o treime în Europa occidentală şi cu peste 50% în Europa Centrală şi Orientală112. economia germană practic nu mai funcţiona.Capitolul 6 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 6. americană. producţia industrială a continentului a scăzut cu 50% faţă de anul 1939. Franţa. peste 35 de milioane de morţi şi de răniţi. p. ţară care a luptat împotriva Germaniei şi Japoniei continuu.1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial La sfârşitul celui de al doilea război mondial Europa era ruinată. La această ruinare materială se adăugau efectele financiare catastrofale ale războiului: datoria publică a crescut de peste trei ori în Marea Britanie. Pierre Milza. La terminarea războiului a obţinut importante câştiguri teritoriale 112 Serge Berstein. devastată. căile de comunicaţie şi industria distruse. iar produsul naţional brut scăzuse la jumătate faţă de nivelul realizat înainte de război. produsul naţional brut reprezentând abia a treia parte din volumul celui realizat în anul 1938. Germania a pierdut peste şase milioane de oameni. În plan material. Bilanţul războiului a fost şi rămâne impresionant prin dimensiunile pierderilor umane şi materiale suferite de popoarele europene. împărţită în patru zone de ocupaţie (sovietică. 216-221. de peste patru ori în Franţa şi de mai mult de zece ori în Germania. Lira sterlină a încetat a mai fi moneda de schimb internaţională. aflată sub ocupaţie militară americană a înregistrat o scădere a nivelului produsului naţional brut la circa 40 % faţă de nivelul antebelic. a cunoscut o puternică decădere economică. Uniunea Sovietică a plătit cel mai greu tribut celui de al doilea război mondial: 26 de milioane de oameni morţi şi pierderi economice evaluate la nivelul sumei produsului intern brut ce s-ar fi realizat în 6 ani normali. rezervele sale de aur şi valută au fost secătuite din cauza cheltuielilor efectuate pentru ducerea războiului. engleză şi franceză). având oraşele. Marea Britanie. un sfert din teritoriu. 93 . Italia. Fără armată. cit. vol. fără guvern. începând din anul 1939 şi până în anul 1945. Ţările învingătoare sau învinse au cunoscut acelaşi dezastru economic. op.

Mişcarea pentru Europa Unită – iniţiată de Wiston Churchill. Jean Monnet ş. Dintr-o Europă interbelică dominată de modelul statelor suverane. În această situaţie confuză şi tensionată. iar ţările baltice au intrat cu totul în componenţa statului sovietic. cu economia destabilizată.A a pierdut circa 300 000 de oameni.U. Flota americană reprezenta 2/3 din flota comercială a lumii. Dolarul a devenit monedă schimburilor internaţionale în locul lirei sterline. Robert Schuman.R) cu filiale în 12 state şi peste 100 000 de membri. Elveţiei.A. îngenunchiată economic şi politic de cele două superputreri exterioare continentului: Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Printre adepţii refacerii unităţii europene s-au aflat: Henri Brugman. mari personalităţi ale vieţii intelectuale şi artistice. acela că marele înfrânt al celor două războaie mondiale a fost Europa însăşi. Wiston Churchill. În cel de al doilea război mondial.U.U. Liga Europeană pentru Cooperare Economică condusă de Paul Van Zeeland. Europa a cunoscut o nouă fază a relaţiilor internaţionale marcată de rivalitatea sovieto-americană cu efecte negative pentru bătrânul continent. Denis de Rougemont. Poloniei. S. Toate aceste conştiinţe au înţeles un adevăr amar. cu aşezări umane şi infrastructură distruse.) reunită în jurul lui Coudenhove-Kalergi.a. În faţa acestor probleme şi provocări. cu excepţia Suediei. Consiliul 94 . României. Portugaliei şi Spaniei au cunoscut importante pierderi umane şi materiale. sindicatele. politic şi economic. Paul-Henri Spaak.E. Alcide de Gaspieri.înglobând suprafeţe aparţinând Finlandei. milioane de oameni fără locuinţă şi alte zeci de milioane dezrădăcinaţi de război. cu legături comerciale întrerupte. Preocupări pentru destinul comun al tuturor popoarelor au manifestat nu numai guvernele. care trebuiau repatriaţi.P. după cel de al doilea război mondial a rezultat Europă profund divizată ideologic. Germaniei.E. Turciei. Konrad Adenauer. ideea refacerii unităţii europene a început să câştige tot mai mult teren. La sfârşitul războiului produsul naţional brut al S. situaţie ce a marcat unitatea continentului şi a accentuat dezechilibrele. Dintre organizaţiile europene care au militat pentru unitatea continentului s-au remarcat: Uniunea Europeană a Federaliştilor (U. era dublu faţă de anul 1940 şi reprezenta aproape jumătate din producţia mondială. Altiero Spinelli. Singura mare putere care a obţinut avantaje considerabile în raport cu pierderile de vieţi omeneşti suferite a fost S.A. Toate celelalte state din Europa. ci şi mediile universitare. Uniunea Parlamentară Europeană (U. 6.2 Modele teoretice ale integrării europene Primii ani postbelici au găsit o Europă slăbită.

şi să elaboreze o Cartă a drepturilor omului. fără a înţelege că trebuia căutat un model diferit care să ia în calcul realitatea statelor – naţiune din Europa. Mişcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei ş. Aceştia au adoptat o rezoluţie politică prin care s-a cerut constituirea unui organism politic european căruia statele europene trebuiau să îi cedeze o parte din suveranitate. tradiţiile. Se considera că gestionarea procesului de integrare economică era eficientă doar la nivel supranaţional. Au fost propuse mai multe modele de abordare ale integrării europene precum: federalismul. instituţiile şi culturile lor specifice. prin care se urmărea mai buna gestionare a rivalităţile istorice ce au permis declanşarea celor două războaie mondiale. p. Fiecare model a avut o viziune aparte asupra raportului dintre principiile teoretice ale procesului de unificare şi materializarea lor practică. Federalismul era înţeles ca o alternativă pacifistă la statul – naţiune. spre exemplu: transporturile. Federalismul – a cunoscut o puternică afirmare în primii ani postbelici.Francez pentru Europa Unită. op. Funcţionalismul gradualist al cărui fond de idei a fost creat de economistul român David Mitromy şi funcţionalismul integrării sectoriale având ca principal teoretician pe Jean Monnet114. 46. cit. în mod firesc. 113 114 Ştefan Delureanu. Curentele federaliste au comis eroarea de a prefigura unificarea europeană după modelul statelor federale americane sau germane. În anul 1948 a avut loc la Haga primul congres al mişcărilor federaliste europene. op. a unei Curţi de Justiţie. p. Conform acestei abordări. Au participat circa 1 000 de delegaţi din 19 state. funcţionalismul şi interguvernamentalismul. Noul organism politic european ar fi trebuit să includă convocarea unei Adunări parlamentare. Un alt model fost reprezentat de abordarea interguvernamentală. Prima dintre ele postula că integrarea anumitor sectoare economice precum cărbunele şi oţelul conducea.113. S-a impus şcoala reprezentată de Jean Monnet. a. la integrarea funcţională în sistem a altor sectoare. Cea de a doua condiţie considera că integrarea economică atrăgea după sine şi integrarea politică. 39 95 . sectoarele economice integrate exercitau o presiune pentru extinderea integrării şi asupra altor sectoare. cit . Funcţionalismul – a fost un curent ce a susţinut necesitatea unităţii europene şi care s-a caracterizat prin două şcoli de gândire cu strategii diferite. Ştefan Delureanu. Astfel. integrarea era un proces de interdependenţă cu caracter politic şi funcţional care se baza pe două condiţii..

acest model a vizat crearea unor organizaţii a statelor europene. a adus la putere guverne 96 . sprijineau proiectele de integrare. Franţa. Ea a fost însă. Spaak. Schuman. în cadrul cărora statele europene puteau coopera fără a-şi ştirbi suveranitatea. Ţările Benelux-ului. Meritul de a fi iniţiat acest proces revine mişcărilor federaliste şi paneuropeniste. Ideea unei Europe unite a început să prindă contur şi a devenit preocupare interguvernamentală datorită situaţiei economice. oscila între dorinţa de se manifesta în continuare ca mare putere colonială sau voinţa de a fi principalul motor al unificării europene. preocupată de refacerea prestigiului internaţional. Curentul de unificare europeană s-a derulat doar în vestul Europei unde funcţionau regimurile democratice. a unor parlamente şi a unor guverne a fost decisivă în trecerea de la doctrină la acţiune. reclama o viziune pe termen lung. Germania şi Italia urmăreau să iasă din izolarea internaţională impusă prin statutul de ţări învinse. decât de o integrare europeană. menite nu numai să asigure prosperitatea economică a locuitorilor continentului. Procesul de integrare europeană. o entitate culturală manifestată prin bogata diversitate şi originalitate a modurilor de viaţă şi de a simţi a popoarelor europene.Pornind de la observaţia întemeiată că identităţile şi loialităţile naţionale nu se schimbă cu uşurinţă. pentru că astfel erau mai bine protejate de presiunea exercitată de marii vecini: Germania şi Franţa.3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) Disponibilitatea opiniei publice şi a guvernelor pentru unificarea europeană a fost influenţată de motivaţia diferită a ţărilor continentului de a participa la acest proces. organizate deja într-un sistem de liber schimb comercial. sociale şi politice grave cu care se confrunta continentul în primii ani postbelici şi care nu putea fi depăşită decât prin eforturi comune. Ele au avut un rol important în special pe terenul propagandei şi al sensibilizării opiniei publice. Până la sfârşitul celui de al doilea război mondial. indiferent de modelul de abordare a integrării. care. Presiunea exercitată de acestea precum şi acţiunea unor personalităţi care s-au identificat cu acest proces (precum Monnet. Europa nu a fost niciodată o entitate economică sau o entitate politică. începând din anul 1949. De Gasperi). În ţările din centrul şi estul Europei astfel de preocupări au fost neutralizate de ocupaţia militară sovietică. Marea Britanie era mai interesată de o alianţă cu Statele Unite menită să-i conserve politica insulară. Adenauer. 6. dar şi să stingă vechile rivalităţi istorice.

prima – să elaboreze un plan comun de redresare a spaţiului european (creditele nu se acordau pentru fiecare ţară în parte. Statele Unite au iniţiat un program de ajutorare a ţărilor europene menit să învingă „foamea. Bulgaria etc. economia europeană nu avea resursele materiale pentru a produce. La 5 iulie 1947. distrugerile din infrastructură reprezentau alte piedici majore în reluarea procesului economic productiv. punea stavilă expansiunii ideologice a Uniunii Sovietice în vestul continentului... Moscova şi-a consolidat poziţia de hegemon. exista riscul real ca ideologia comunistă să canalizeze nemulţumirile şi să aducă la putere partide comuniste116. în care segmente importante ale populaţiei cunoşteau mari privaţiuni materiale. Uniunea Sovietică a iniţiat şi a condus un proces de cooperare. România. sărăcia şi haosul”117. generalul Marshall a făcut publică această iniţiativă într-un discurs ţinut la Haward cerând europenilor să se unească pentru a depăşi mai uşor dificultăţile. ţările europene trebuiau să îndeplinească două condiţii esenţiale: . ci numai Ion Gh. arată că „Europa nu avea cultura cooperării”115. disperarea. ns. cit. Polonia. Proiectul economic cunoscut sub numele de „planul Marshall” soluţiona eficient câteva obiective economice importante precum: asigura o mare piaţă externă pentru exportul produselor industriei civile americane. Pentru a obţine creditele necesare. 117 Pascal Bonifaciu. Scopul fundamental al acestui proces a fost extinderea regimului politic comunist de tip sovietic în ţări precum: Germania de Est. Planul Marshall a vizat toate ţările Europei şi preconiza acordarea de credite în sumă de 13 milioane de dolari necesare reconstrucţiei continentului. 115 116 97 . În ansamblul său. 48. partidul comunist număra mai mult de 800 000 de membri. Aceste partide controlau între 25 30% din corpul electoral. Existenţa unei economii europene autarhice. ostile oricărei influenţe occidentale.). p. Pentru a preîntâmpina această ameninţare (a extinderii influenţei sovietice în vestul Europei n. Cehoslovacia. planul Marshall. relansa economia europeană şi o transforma într-un partener necesar economiei americane. Bărbulescu. Ungaria. inflaţia sufocantă. op. În Estul Europei. având rolul decisiv în stabilirea obiectivelor şi în îndeplinirea lor. devastată de război. a exporta şi a pune în mişcare mecanismele economice din fiecare ţară. lipsa forţei de muncă calificată. iar în Italia peste 1 800 000 de membri. Necesitatea reconversiei industriei de război în industrie civilă. fără o circulaţie curentă a mărfurilor şi banilor între statele europene.prosovietice. 14. În Franţa. În plan politic. Într-o Europă în ruină. cu puţine acorduri bilaterale. p. op. în cadrul căruia. cit.

Construcţia europeană. Aceasta a luat fiinţă la 16 aprilie 1948 la Paris şi cuprindea un număr de 16 state (Austria. a consolidat convieţuirea dintre europeni şi a ajutat la depăşirea amintirilor trecutului. Luxemburg. (O. p.. Franţa. În anul 1947 Marea Britanie şi Franţa au semnat la Dunkerque un tratat de alianţă şi asistenţă mutuală îndreptat împotriva pericolului sovietic.R.E. în primii ani postbelici s-a concretizat prin trei forme: cooperare economică.D. Olanda. Cooperarea diplomatică şi militară a avut în vedere posibile surse de agresiune asupra ţărilor occidentale. cooperare diplomatică şi militară. să elaboreze un plan de ansamblu pentru reconstrucţia continentului şi să creeze instituţii economice care să repartizeze şi să gestioneze creditele primite prin „planul Marshall”. dar şi împotriva unei 118 Ion Gh. şi statele aflate sub controlul acesteia. în anul 1949 şi Spania – în anul 1959. op. În plan economic.C. cooperare politică şi parlamentară. Suedia. lea demonstrat că se poate duce o politică de cooperare în locul celei beligerante. Belgia. Cooperarea a permis să se înţeleagă că poate fi organizată o Europă bazată pe propriile energii118.pentru proiecte comune mai multor ţări. .E) s-a transformat în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Norvegia. la îngroparea dezbinării şi a urii.E. coordonând programul de reconstrucţie comună a tuturor statelor membre. fiind considerat un amestec american în politica lor economică. Aplicarea planului Marshall a avut o importantă şi benefică influenţă asupra Europei occidentale. Grecia.a doua – creditele să fie destinate producţiei şi nu consumului. cit. Regatul Unit. prin gestionarea în comun a fondurilor primite. fie din partea Uniunii Sovietice. Condiţiile impuse au determinat ţările europene să îşi reducă barierele vamale.S.). În plan politic.C. A avut ca obiectiv principal reducerea obstacolelor din calea schimburilor şi facilitarea plăţilor. Portugalia. gestionarea în comun a ajutorului american a învăţat statele occidentale lecţia unirii. Bărbulescu. Islanda. În anul 1960 Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (O. Cooperarea economică s-a materializat în plan instituţionalizat prin crearea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică. Italia. Elveţia şi Turcia). Au aderat ulterior Germania. Danemarca. s-a evitat o dependenţă directă a fiecărei ţări europene faţă de Statele Unite şi a oferit acestora din urmă o primă lecţie de cooperare politică faţă de o superputere. Acest proiect de susţinere financiară a fost refuzat de către U. 98 .S. Acest organism a fost creat pentru gestionarea ajutorului financiar american. Irlanda. Acestea puteau veni fie din renaşterea militarismului în Germania. 49. care stăpânea partea centrală şi de est a continentului.

p.F. În scurt timp au aderat Islanda. Cooperarea politică şi parlamentară a fost înfăptuită prin crearea unor structuri interguvernamentale şi prin definirea unor domenii de acţiune limitată. la care s-au mai raliat: Italia. Danemarca. Uniunea Occidentală creată în anul 1948. Islanda. Grecia. Denumit „conştiinţa democratică a Europei”120 . cit. 2003. În cadrul aceloraşi preocupări. Editura Sylvi. au fost puse bazele Consiliului Europei.. în fapt un tratat militar destinat explicit pentru a stăvili expansiunea comunistă. Ştefan Delureanu. Norvegia. R. a cunoscut o extindere importantă în anul 1955 o dată cu aderarea Germaniei şi a Italiei. Olanda. Evenimente respective au pus lumea occidentală în faţa unei realităţi dure: incapacitatea de a rezista unei eventuale agresiuni din parte Uniunii Sovietice. la 4 aprilie 1949 a fost creat Tratatul Atlanticului de Nord format din cele cinci ţări membre ale Tratatului de la Bruxelles. Suedia şi Marea Britanie. Sediul Consiliului Europei a fost stabilit la Strasbourg şi din punct de vedere structural cuprindea: . Aceste votau rezoluţii (cu o majoritate de două treimi) pe care le înaintau Consiliului de Miniştri. Statele Unite şi Canada. iar Germania de Vest în anul 1955. Două evenimente au grăbit procesul de cooperare militară: instaurarea regimului comunist în Cehoslovacia în primăvara anului 1948 şi blocada Berlinului. Portugalia. iniţial. 2002.Adunarea Parlamentară – formată din delegaţiile parlamentelor naţionale din ţările membre. În urma negocierilor purtate. 24. Turcia şi Grecia au aderat în anul 1952. Blocada Berlinului a demonstrat că statele occidentale aveau nevoie de sprijinul militar al Statelor Unite prin crearea unui sistem unic de apărare. Italia. Bucureşti. La 17 martie 1948 a luat fiinţă la Bruxelles Uniunea Occidentală. 42. În urma rezoluţiilor adoptate la congresul de la Haga din 7 – 11 mai 1948 organizat de Comitetul Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitate Europeană119 şi în temeiul Tratatului de la Londra din 5 mai 1949. Irlanda. 121 Adrian Pop. Luxemburg. Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. 10. care a reunit acele state care promovau pluralismul politic. statul de drept şi respectiv drepturile omului. op. Danemarca.eventuale revanşe germane. cele 10 state semnatare ale Tratatului de la Londra: Belgia. Germania şi Austria121. p. an în care s-a transformat în Uniunea Europei Occidentale. Olanda şi Luxemburg şi avea o valabilitate de 50 de ani. Marea Britanie. p. Gheorghe Prisăcaru. Consiliul Europei a reunit. Consiliul Europei reprezenta o organizaţie de cooperare parlamentară. Strategii de Integrare europeană. Editura Universităţii Suceava. 119 120 99 . Tratatul a fost semnat de Franţa. Turcia. Norvegia. Franţa. Belgia.

După ce au refuzat să participe la planul Marshall. din punct de vedere al structurii. care avea competenţe şi resurse mult mai mari.T. unificarea europeană a rămas în continuare un deziderat.) a fost creată la 4 noiembrie 1950.E. o organizaţie economică denumită Consiliul de Ajutor Reciproc (C. Conform statutului. De exemplu.). Consiliul Europei era.E. era o organizaţie care îşi propunea integrarea economică complexă a ţărilor aflate în zona de influenţă a Moscovei.O. Uniunea Europei Occidentale a avut ca principal domeniu de acţiune apărarea europeană şi problemele militare. deşi foarte important. în ianuarie 1949.A. Toate instituţiile europene nu aduceau nici o atingere suveranităţii statelor membre..4 Opţiunea pentru integrarea economică. .A. militare şi economice din Europa.E. ceea ce limita puterea efectivă de abordare şi rezolvare a unor probleme dificile.Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C. C.O. În scurt timp această organizaţie a devenit marginală deoarece intervenea în aceleaşi probleme ca şi N. Deşi în scurt timp luaseră fiinţă structuri instituţionale care reglementau cooperarea economică. diplomatică. iar pe de altă parte.. într-o măsură mai mare.R. Anii 1947 – 1948 au marcat ruptura definitivă dintre foştii aliaţi care au învins ţările care compuneau Axa. ca urmare a adoptării de către toate statele membre a „Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Europa s-a divizat în două părţi nu numai pe plan ideologic. politic şi militar. politică. de primele rezultate datorate instituţiilor de cooperare create. de o putere consultativă şi nu putea lua decizii decât într-un domeniu foarte restrâns. Comunităţile europene Ideea unei integrări mai profunde a statelor europene a fost motivată pe de o parte. ce dispunea. politică şi militară în diferite ansambluri transnaţionale în Europa occidentală. Domeniile foarte restrânse de aplicabilitate limitau competenţele şi capacitatea de acţiune a instituţiilor înfiinţate prin cooperare. au determinat o dezvoltare a tendinţelor de integrare economică. Procesul nu era realizabil dacă între popoarele europene nu se realiza o solidaritate reală. Uniunea Sovietică şi ţările satelite din Europa Răsăriteană au creat. Evoluţiile politice. dar şi în plan economic. specifice războiului rece. militară.A. de evoluţia relaţiilor dintre Est şi Vest.Consiliul de Miniştri – compus din miniştrii afacerilor externe şi care adopta hotărâri în unanimitate. cel al drepturilor omului.D. 6. parlamentară dintre statele europene occidentale.R. Argumentele credibile pentru solidaritatea 100 . Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma a fost ratificată de Franţa abia în anul 1974. o organizaţie internaţională clasică.

Jean Monnet (pe atunci comisar al Planului de Dezvoltare a Franţei) şi colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lunii aprilie 1950 o notă de câteva pagini care conţinea expunerea de motive şi dispozitivul acestei propuneri ce avea să bulverseze toate schemele diplomaţiei clasice.europeană erau oferite de derularea unor programe economice comune capabile să asigure avantaje şi profituri reciproce mai repede decât proiectele politice. Consiliul de Miniştri. Italia. prin semnarea la Paris. Modelul de instituţie europeană reprezentat de C. Olanda şi Luxemburg – a „Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”.O. cuprindea patru instituţii cu legitimităţi şi roluri diferite: Înalta Autoritate menită să asigure preeminenţa intereselor Comunităţii în raport cu cele naţionale. care reprezenta organismul interguvernamental. stabilindu-se mai întâi o solidaritate de fapt care să elimine opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania. este declaraţia făcută la 9 mai 1950 de către ministrul francez de externe Robert Schuman şi a reprezentat un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet ce prevedea punerea sub o autoritate comună unică a întregii producţii de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania. Planul prevedea plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania sub conducerea unei Înalte Autorităţi.O.E. Organizaţia Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.O. Planul Schuman a avut nu numai o importanţă economică deosebită. Principiile enunţate în Declaraţia Schuman reflectă concepţia conform căreia.C.O.C. Belgia.) a intrat în vigoare la 10 august 1952. organism supranaţional compus din membrii independenţi. în care apărarea intereselor naţionale se articula cu promovarea interesului comun în cadrul unor instituţii supranaţionale. o Europă unită nu se poate realiza dintr-o dată. Adunarea ce avea ca sarcină fundamentală exercitarea 101 .E. F.C. de către şase state fondatoare – Franţa.C.E. R. domenii cheie pentru evoluţia economică a celor două ţări. ci printr-o succesiune de paşi concreţi. C. Germania. În aceste condiţii s-a putut afirma planul Schuman.E. a înlocuit relaţiile diplomatice tradiţionale fondate pe cooperarea interguvernamentală cu un sistem juridic original. dar şi o profundă semnificaţie politică: punea capăt rivalităţii istorice francogermane şi stabilea o deplină egalitate în drepturi şi îndatoriri între ţările învingătoare şi cele învinse. Declaraţia Schuman stă la baza actului de naştere a C. Intenţia s-a materializat la 18 aprilie 1951. Ea se baza pe delegarea de suveranitate liber consimţită a statelor membre şi a reprezentat punctul de plecare pentru Europa comunitară. Noua organizaţie fondată. Declaraţia Schuman.

E.E. Perioada 1950 – 1954 a fost dominată de proiectele privind crearea unei Comunităţi Europene de Apărare. reprezentanţii celor şase state fondatoare C.stabilitatea crescândă a statelor membre şi a Comunităţii Economice 102 .). nu a substituit C. la eşecul proiectului de apărare europeană.E. ministrul de externe olandez. cunoscută mai mult sub numele de Piaţa Comună sau C. la 21 aprilie şi au constituit baza negocierilor care au condus la semnarea.E.O.O. care a redactat un raport („Raportul Spaak”) şi un proiect de Tratat privind integrarea economică a celor şase ţări membre C.O.E. E.E.E. Piaţa Comună permitea exprimarea atât a intereselor naţionale cât şi o viziune comunitară asupra politicilor economice şi sociale în scopul coordonării şi armonizării acestora. priorităţile procesului de refacere economică au reprezentat tot atâtea obstacole care au dus. La 6 iunie 1955 a fost creat un comitet condus de Paul Henry Spaak. (care avea competenţe doar asupra gestionării ajutorului american). proiecte susţinute mai ales de către Franţa.E.C. Cele două tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 şi cuprindeau aceleaşi state ca şi C. în final.unui control democratic şi Curtea de Justiţie. .O.O.T. Obiectivele generale ale C.C. Cele două documente au fost prezentate oficialilor din ţările C.C.A.C. Neînţelegerile dintre ţările occidentale asupra reînarmării Germaniei. această organizaţie fiind mai degrabă un simbol al divizării şi confruntării care avea loc între Est şi Vest. presiunile Statelor Unite. În anul 1953. nu poate fi înscrisă în procesul de realizare a unităţii europene. . W. Beyer a propus o extindere a cooperării la o uniune vamală şi la o piaţă comună.O. care trebuia să vegheze asupra respectării drepturilor omului. mai ales Franţa.E.A. Ţările occidentale. la 25 martie 1957.expansiunea continuă şi echilibrată. În iunie 1955. Comunitatea Economică Europeană. doreau să îşi creeze un sistem de apărare propriu care să reprezinte răspunsul comunitar la ameninţările războiului rece.promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice pe teritoriul tuturor statelor membre.O.E.C. crearea unei pieţe comune şi armonizarea politicilor sociale.) şi a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM sau C. Crearea N.E. a devenit integrarea economică. fuziunea progresivă a economiilor.E. Preocuparea prioritară a statelor membre C. E. la Roma. s-au întâlnit la Messina şi au decis elaborarea unui proiect privind o integrare economică pe baza următoarelor obiective: dezvoltarea instituţională. au fost: .C. a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Economice Europene” (C. ci a constituit o organizaţie europeană care avea prerogative supranaţionale.

articolele 38 şi 39 din Tratatul de la Roma au permis formularea unor politici comune în domenii precum agricultura.A. Efectele înlăturării barierelor vamale au fost spectaculoase: comerţul intercomunitar a crescut de 6 ori. cu o contribuţie foarte importantă la procesul de unificare europeană. Concretizarea cestor libertăţi fundamentale ale pieţii s-a făcut prin uniunea vamală. .creşterea nivelului de trai: .E. precum şi a capitalului necesar pentru investiţiile nucleare. Perioada a fost redusă cu 18 luni. crearea unei pieţe comune pentru circulaţia echipamentelor şi a materialelor nucleare. protecţia populaţiei şi a mediului înconjurător. a fost un element esenţial în integrarea europeană. La rândul său. Politica comună în domeniul nuclear a vizat aspecte referitoare la: cercetarea ştiinţifică.E. .A. facilitarea investiţiilor. a reprezentat principalul instrument de modernizare a agricultorilor din statele membre. . Uniunea vamală din cadrul C.Europene pe ansamblul său. transportul şi comerţul. uniunea vamală era realizată.libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor. E. dar şi protecţia acestora faţă de „exterior” prin practicarea unor taxe vamale externe comune.C. E. garantarea utilizării paşnice a materialelor nucleare. Eliminarea taxelor vamale intercomunitare şi suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioadă de 12 ani. în medie. nu numai ca noţiune dar şi ca instituţie a avut în vedere asigurarea celor patru libertăţi fundamentale ale pieţii: . 103 . cu 70%. C. Piaţa Comună. EURATOM-ul a avut drept obiectiv general coordonarea eforturilor pentru dezvoltarea rapidă a industriei nucleare. ceea ce a dus la coordonarea altor politici cum au fost politica socială sau fiscală. Politica Agricolă Comună (P. a oferit statelor membre capacitatea de a acţiona unitar pentru depăşirea diferitelor dificultăţi în procesul de elaborare şi promovare a politicilor economice comune. nu a asigurat doar o liberă circulaţie a bunurilor în interior.. industrială şi agricolă. iar produsul intern brut a crescut.) realizată în domeniul producţiei agricole prin deschiderea frontierelor. astfel că la 1 iulie 1968. Mai mult. S-a apreciat că P.libera circulaţie a capitalului.libertatea cetăţeanului comunităţii de a se stabili în oricare dintre statele membre al e Comunităţii. .libera circulaţie a bunurilor în regim de concurenţă liberă şi loială.realizarea unor relaţii mai apropiate între statele membre: Mijloacele care făceau posibilă împlinirea obiectivelor generale erau: stabilirea unei pieţe şi apropierea progresivă a politicilor lor economice.C.

dar cu o structură instituţională unică: o singură Comisie.E. iar în ianuarie 1981 C.O. EURATOM avea un caracter sectorial.E.). toate impunerile din domeniul agriculturii. Procesul de extindere a continuat. o organizaţie care nu promova o politică vamală externă comună faţă de terţi.E.F.C.A. când au fost semnate tratatele de aderare al acestor state la Comunitatea Economică Europeană.Din punct de vedere instituţional. Grecia a semnat Tratatul de aderare. au solicitat integrarea în Comunitatea Economică Europeană. a devenit „Europa celor 10”. atât C. devenind „Europa celor 9”. În raport cu C.E.E. Datorită opoziţiei Franţei. au rămas în continuare trei Comunităţi. Fiecare organizaţie avea propria Comisie. solicitările acestor state au fost respinse până în anul 1969. începând cu anul 1961. o serie de state occidentale precum: Marea Britanie. un singur Consiliu. în timp ce C.).O. Ca urmare. Marea Britanie. (au dobândit statutul de ţări membre în ianuarie 1986). C.E.E. Deoarece în Norvegia. tratatul de aderare a fost respins prin referendum.E. s-a creat „Europa celor 12” următoarea extindere a avut loc în anul 1994.E. o singură Adunare Parlamentară. Finlandei şi a Suediei (statutul de ţări membre l-au 104 .E.T. Consiliu.E. C.E. Procesul de integrare economică bazat pe principiul „celor şase” nu a fost agreat de toate ţările occidentale. La 22 aprilie 1970 s-a semnat tratatul de la Luxemburg care a decis introducerea graduală a unui sistem de resurse proprii pentru C.E. extinderea a cuprins doar trei state. Irlanda. Danemarca şi Norvegia. Irlandei şi a Norvegiei au demarat la 39 iulie 1970 şi s-au finalizat în ianuarie 1972. precum şi din rezultatele obţinute din aplicarea TVA. În anul 1979. Suedia şi Elveţia au creat în anul 1960 o Asociaţie a Liberului Comerţ European (E.C.E. la care s-a adăugat o Curte de Conturi. Cu ocazia întâlnirii dintre şefii de stat şi de guvern de la Haga. Prin aderarea Spaniei şi a Portugaliei în anul 1985. Adunarea Parlamentară şi Curte de Justiţie. prin aderarea Austriei. din 12 decembrie 1969. Negocierile privind aderarea Marii Britanii.E cât şi EURATOM aveau structuri independente. Astfel s-a ajuns ca fiecare comunitate europeană (C. Datorită succeselor economice obţinute de ţările membre C. Resursele financiare proprii ale Comunităţii Economice Europene proveneau din: toate taxele vamale asupra produselor importate din ţările nemembre..M. Portugalia. şi EURATOM) să dispună de structuri instituţionale identice ca funcţionalitate. s-a decis extinderea Comunităţii Economice Europene şi realizarea unei Uniuni Economice şi Monetare (U. Austria. o singură Curte de Justiţie.E. Danemarca. avea un caracter economic general şi a dobândit o poziţie predominantă în ansamblul celor trei Comunităţi. Danemarcei.E.

Motorul acestui proces a fost cooperarea dintre ţările membre pentru a găsi soluţii unanim acceptabile diverselor provocări cu care s-au confruntat statele europene în Comunitatea Economică Europeană. Disproporţia evidentă dintre forţa economică uriaşă pe care o deţinea C.E. prin majorarea preţului la petrol şi oprirea exporturilor de produse petroliere către unele state occidentale. a asigurat o extindere a normelor europene în domenii diverse precum: protecţia consumatorului. Situaţia s-a rezolvat prin compromisul de la Luxemburg (în ianuarie 1966) când Franţa a revenit la lucrările organizaţiei. Anul 1979 a marcat două momente importante în procesul de integrare economică: crearea Sistemului Monetar European şi alegerea membrilor Parlamentului European pentru prima dată prin vot universal şi direct. Preşedintele Franţei din anii ’60. noi facilităţi economice.E.E. a reprezentat un nou impas pentru ţările membre ale Pieţei Comune. a devenit „Europa celor 15”.A.A. el a fost marcat de multe dificultăţi şi sinuozităţi. Depăşirea crizei s-a realizat prin luarea deciziei de a se realiza o convergenţă a politicilor comune. a fost percepută ca o organizaţie rivală a Pieţei Comune.L. limitată doar la integrarea economică era incompletă. Franţa a făcut uz de dreptul său de „veto” pentru a respinge încercările Marii Britanii. Drept urmare. respectarea drepturilor politice. Franţa a părăsit la 1 iulie 1965 negocierile privind finanţarea Politicii Agricole Comune (P. Criza energetică declanşată în anul 1973.5 Integrarea politică.E.C. l-a reprezentat alianţa franco-germană. Se afirma despre C.E. Construcţia europeană.E.E. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb . Naşterea Uniunii Europene Elementul fondator al construcţiei europene în perioada postbelică.). pe plan mondial şi 105 . fondată pe solidaritatea europeană. În anul 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Europeană şi un Comitet pentru Politică Regională. că reprezenta un gigant economic şi un pitic politic. prevederile sociale etc. 6. Procesul de integrare economică şi de extindere geografică nu a fost liniar..obţinut la 1 ianuarie 1996) eveniment în urma căruia C. a mediului. a fost neîncrezător în voinţa reală a Marii Britanii de integrare reală în Comunitatea Economică Europeană. de către ţările O. a stimulat progresul economic şi social.P.E. Fiecare lărgire succesivă a adus importante beneficii cetăţenilor europeni. Charles de Gaulle. din perioada anilor 1960 – 1968.S. de a deveni membru al Pieţei Comune. Discuţiile privind Politica Agricolă comună au generat o serie de dezacorduri între ţările Pieţei Comune.C.

Între 2-4 decembrie 1985 a avut loc la Luxemburg şedinţa Consiliului European care a decis modificarea unor prevederi din Tratatul de la Roma. a impus ca o necesitate transformarea Europei Occidentale într-un partener politic credibil. protecţia mediului etc. s-a reuşit scoaterea comunităţii occidentale din impas. Kissinger ar fi afirmat sarcastic că: „nu există un telefon direct atunci când vreau să vorbesc cu Europa”. Amendamentele aduse Tratatului de la Roma aveau drept scop revitalizarea procesului integrării europene prin cooperarea politică şi a fost cunoscută sub numele de „Act Unic European”. Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg (la 17 februarie 1986) şi la Haga (la 26 februarie 1986) şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Consiliul Europei întrunit la Dublin între 24 – 26 iunie 1990 a aprobat deschiderea a două conferinţe interguvernamentale: una cu privire la Uniunea Monetară şi o alta referitoare la Uniunea Politică. Acest proiect a fost acceptat de şefii de stat şi de guvern cu ocazia întrunirii Consiliului European de la În anii ’70 H. care să aibă o pondere politică în viaţa planetei echivalentă cu ponderea sa economică122. al cărui scop era acordarea de sprijin financiar ţărilor din Europa Centrală şi de Est. La 29 mai 1991 a fost creată Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). comună pentru diferitele domenii. Prăbuşirea comunismului începând cu anul 1989 în ţările din estul şi centrul continentului a influenţat procesul de integrare a ţărilor occidentale. iar landurile din Germania de Est au devenit componente ale Comunităţii Europene. La 14 – 15 decembrie 1990 a avut loc un Consiliu European.). transporturile. precum şi promovarea unei politici europene comune. La 3 noiembrie 1990 a avut loc reunificarea Germaniei. dezvoltarea ştiinţifică. extinderea votului majoritar în locul unanimităţii în adoptarea deciziilor în Consiliul de Miniştri (cu excepţia domeniului fiscal şi al liberei circulaţii a persoanelor).capacitatea extrem de redusă a influenţei politice. Germania şi ţările Benelux. Crearea Uniunii Europene a urmărit ca integrarea economică să fie asociată cu o integrare politică ce se baza pe o reformă a instituţiilor şi provocarea unei politici noi. La 19 iunie 1990 a fost semnat acordul Schengen pentru eliminarea controlului la graniţă între Franţa. Documentul prevedea: includerea de noi politici în domeniul comunitar (cum ar fi dezvoltarea regională. Prin adoptarea a circa 300 de directive privind Piaţa Internă a Uniunii Europene. dimensiunea socială. După un an de lucru intens s-a ajuns la un acord cu privire la proiectul de Tratat asupra Uniunii Europene. iar la 27 noiembrie 1990 acelaşi acord a fost semnat şi de către Italia. 122 106 . prilej cu care şi-au început lucrările cele două Conferinţe Interguvernamentale amintite anterior.

Primul pilon – singurul pe deplin integrat . politica de imigrare.Maastricht din data de 9 . Belgia. Tratatul privind Uniunea Europeană (T.C). lupta împotriva toxicomaniei. Pilonul al treilea – reprezintă cadrul cooperării între organele de poliţie şi de justiţie din statele membre pentru consolidarea securităţii interne.pilonul unu . poliţienească.10 decembrie 1991. . consiliu ce este format din şefii de stat şi de guvern din ţările membre.U. Germania. social. Italia. Cooperarea în sfera justiţiei şi a afacerilor interne făcea referiri la următoarele domenii: politica de azil. Olanda.permitea instituţiilor Uniunii să coordoneze politicii comune în domeniile arătate anterior. ceea ce a dus la creşterea rolului global al Uniunii Europene. concurenţă etc. .I).E) – conţinea şapte titluri: . cercetare. judiciară etc. Grecia.S.Titlul I – fixa obiectivele Uniunii Europene. respectiv: Franţa.A. transporturi. trecerea frontierelor externe şi controlul acestora.Titlul II – a modificat tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (Tratatul de la Roma) prin înlocuirea sintagmei Comunitatea Economică Europeană cu sintagma Comunitatea Europeană şi a conferit acesteia noi domenii de competenţă la nivel comunitar.Titlul II şi IV – au integrat modificările făcute în tratatele de constituire a CECA şi a EURATOM – ului.pilonul doi – reprezentat de Politica Externă şi de Securitate Comună (P. Luxemburg. Pilonul al doilea asigură cadrul de desfăşurare a acţiunilor comune în sfera politicii externe şi a securităţii. Danemarca. o Uniune Economică şi una Monetară. fraude de dimensiuni internaţionale. .pilonul trei – reprezentat de cooperarea în domeniile Justiţiei şi a Afacerilor Interne (J. politici structurale. . Marea Britanie. Irlanda. 107 . uniunea economică şi monetară. afirma principiul unicităţii cadrului instituţional şi confirma rolului conducător al Consiliului European. Tratatul de la Maastricht privind constituirea Uniunii Europene a fost semnat de către miniştri de externe şi de finanţe din ţările Comunităţii Europene.cel comunitar reprezentat de către Comunitatea Europeană şi care avea competenţe sporite în domeniile: piaţa internă. relaţii comerciale externe. Uniunea Europeană a fost organizată pe trei piloni : . Intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht a permis transformarea Comunităţii Europene într-o Uniune politică.E. cooperarea vamală. Spania şi Portugalia la data de 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Raportul comitetului de experţi a fost audiat de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Comunităţii Europene.instituţiile Uniunii. .a sporit rolul Parlamentului European. Totodată Tratatul Uniunii Europene a adus importante modificări Uniunii: . de a fi pus bazele unei uniuni politice şi de a fi instituit cetăţenia europeană. .Uniunea Europeană şi cetăţenii.Titlul VI – a introdus noi proceduri în materie de cooperare judiciară şi a poliţiei. a capitalului şi a serviciilor. Dincolo de toate aceste. La 2 octombrie 1997 s-a semnat Tratatul de la Amsterdam de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre. începând cu data de 1 ianuarie 1999 să fie introdusă moneda unică europeană – Euro – €.a transformat Curtea de Conturi în instituţie comunitară.Titlul V – avea în vedere toate aspectele legate de politica externă. La 1 mai 1999 a intrat în vigoare tratatul de la Amsterdam.a înfiinţat Comitetul Regiunilor şi a instituit noi organisme în materie monetară. Ratificarea acestuia a fost făcută în ţările membre ale Uniunii europene pe parcursul anilor 1998 – 1999. cât şi faţă de restul lumii.. . Negocierile privind noul tratat s-au axat pe trei teme centrale: . în liniilor lor fundamentale. cele patru categorii de libertăţi prevăzute în Tratate: libera circulaţie a persoanelor. desemnat în acest scop de către Consiliul European. Tratatul de la Amsterdam insistat asupra următoarelor aspecte: 108 . Noul tratat a fost impus de responsabilităţile politice majore care reveneau Uniunii Europene. . în decembrie 1995 la Madrid. Prin intrarea în vigoare a TUE au fost îndeplinite.identitatea externă. . . care nu a mai funcţionat ca un organism subsidiar. Tratatul de la Amsterdam a fost rezultatul activităţii unui comitet de experţi. care a adus noi modificări Tratatului de la Maastricht în ceea ce privea Uniunea Europeană. prin consolidarea puterilor de codecizie legislativă şi de control a acestuia. atât în interiorul său. La întâlnirea şefilor de stat şi de guvern în cadrul Consiliului European de la Madrid din 15 – 16 decembrie 1995 s-a stabilit ca.a modificat statutul Tribunalului de Primă Instanţă. a bunurilor. TUE are meritul de a fi creat o Uniune Economică şi Monetară.Titlul VII – cuprindea dispoziţii finale. .

obligaţiile Uniunii Europene de a respecta drepturile fundamentale ale omului (pentru prima dată s-au prevăzut sancţiuni pentru statele în care nu se respectă drepturile omului). sănătatea şi securitatea consumatorilor. Consiliul European întrunit la Helsinki. Slovacia.dreptul Uniunii Europene de a combate orice formă de discriminare bazată pe sex. handicap.aprobarea agendei politicii sociale europene.consolidarea politicii europene de securitate şi apărare. religie rasă. a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. La 1 martie 2000 Comisia Europeană a aprobat un proiect ambiţios privind reforma administraţiei sale. . Totodată. . consolidarea politicii externe şi de securitate comună etc. considerat indispensabil viitoarei extinderi.accelerarea negocierilor de aderare cu statele candidate. Bulgaria şi Malta. 109 . procedurile de luare a deciziilor şi structurile necesare în acest sens. . Conferinţa interguvernamentală pe această temă şi-a început lucrările în februarie 2000. prin care se urmărea transformarea acesteia în model de influenţă şi de transparenţă. cunoscut sub numele de „Cartea Albă”.sprijinirea susţinută a statelor candidate pentru a crea condiţiile de adoptare şi aplicare a acquis-ului comunitar. Lituania. . a fost prezentat parlamentului European sub preşedinţia lui Romano Prodi. Tratatul de la Amsterdam a lăsat deschise câteva probleme precum. adaptarea instituţiilor europene la procesul lărgirii spre Europa Centrală şi de Est. origine etnică. Lucrările Conferinţei interguvernamentale au avut loc între 7 – 9 decembrie 2000. dezvoltarea capacităţilor militare ale Uniunii Europene. Parlamentul European şi Comisia Europeană care au proclamat solemn „Carte drepturilor fundamentale a Uniunii europene”.stabilirea principiilor care ghidează politica externă a Uniunii. era de a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea Europeană urma să includă în componenţa sa şi alte state din Europa Centrală şi de Est. convingeri politice etc. . Obiectivul următorului Tratat.sporirea eficacităţii instituţiilor Uniunii Europene în luarea deciziilor. Proiectul respectiv. Semnarea Tratatului de la Nisa a fost precedată de Conferinţa interguvernamentală dintre Consiliul Europei. . În decembrie 1999 a avut loc o întâlnire a şefilor de stat şi de guvern la Helsinki în cadrul căreia s-a stabilit reformarea instituţiilor europene pentru a fi pregătite să primească noi ţări candidate. .coordonatele politicii economice. prilej cu care s-au evidenţiat o serie de aspecte privind viitorul Europei precum: .

Cele mai importante modificări sunt: limitarea la 27 a numărului de comisari europeni. a simplificat şi extins procedura codeciziei care a devenit procedură legislativă standard. .securitatea maritimă. la 25 februarie 2001. poate cere demisia unui comisar etc. Dintre reformele instituţionale operate de Tratatul de la Nisa. schimbarea procedurii de numire a Preşedintelui şi a membrilor Comisiei (s-a trecut de la procedura în unanimitate la cea de majoritate calificată). . Tratatul de la Nisa a confirmat hotărârea Uniunii Europene de a-şi pregăti instituţiile pentru a face faţă extinderii de la 15 la 27 de state membre. Trei luni mai târziu. în condiţiile existenţei unui număr sporit de state membre) şi realocarea numărului de voturi care să reflecte cât mai fidel puterea economică şi ponderea demografică a statelor membre. cele mai însemnate pentru viitorul Europei au fost: extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului de Miniştri. Tratatul de la Nisa a stipulat faptul că o decizie poate fi adoptată doar dacă în favoarea 110 . . numeşte vicepreşedinţii. (măsură menită să prevină o posibilă blocare a activităţii de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor europene. .inovaţia şi cunoaşterea ştiinţifică în Europa. Totodată a suferit modificări şi Comisia Europeană care este organul executiv al Uniunii Europene.relaţiile externe. acţiune fără precedent din punct de vedere al dimensiunii şi complexităţii.libertatea. . .mediul.). miniştri de externe din statele membre ale Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Nisa care prevedea o reformă a instituţiilor Uniunii Europene în vederea viitoarei extinderi. Tratatul a modificat componenţa Parlamentului European (numărul parlamentarilor fiind stabilit la 732). Simpla enumerare a domeniilor comune arată gradul înalt al integrării economice şi sociale şi complexitatea procesului.. procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii. .cultura. Ca urmare. s-au sporit atribuţiile preşedintelui (acesta distribuie sarcinile şi responsabilităţile.regiunile ultraperiferice. Conferinţa interguvernamentală s-a încheiat printr-un acord politic care vizează o reformă instituţională având trei axe principale: componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor. securitatea persoanei şi justiţia.securitatea aprovizionării cu anumite produse.serviciile de interes general. . Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.

3. La 7 martie 2002 a fost lansată iniţiativa privind elaborarea unei constituţii europene. iar legea a prevalat în relaţiile dintre statele membre şi instituţiile europene. prin decizia şefilor de stat şi de guvern întruniţi la Laeken în Belgia. 2. Interesul reciproc şi interdependenţa economică crescândă au dat naştere unei veritabile solidarităţi. telecomunicaţii. a serviciile şi a capitalului. 111 . comerţului exterior. proiectul Constituţiei Europene a fost prezentat şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene întruniţi la Salonic la 20-21 iunie în acelaşi an. Constituţia europeană s-a bazat pe tratate cu putere de lege. Cipru. Convenţia Europeană a reprezentat cadrul instituţional oficial al dezbaterilor privind viitorul Europei. sub denumirea „Convenţia privind viitorul Uniunii Europene”. op. a mediului. Raportul suveranitate – supra-naţionalitate s-a manifestat printrun transfer progresiv de suveranitate de la statele membre către instituţiile europene. Letonia. pe care statele membre au fost obligate să le respecte. Slovenia şi Ungaria. Parlamentul European a aprobat aderarea la Uniunea Europeană a 10 state: Cehia. Cele trei comunităţi care au precedat Uniunea Europeană (CECO şi EURATOM) au condus la o prosperitate generalizată în statele membre. pescuitului. La 16 aprilie. La 9 aprilie 2003. 17-18. Condusă de către Valery Giscard d’Estaing. competiţiei. permite o serie de concluzii precum: 1. cit. La 1 ianuarie 2002 s-a încheiat procesul de punere în circulaţie a monedei unice europene – euro – ceea ce a marcat deplina integrare monetară la nivelul Uniunii Europene. Polonia. în perspectiva celei mai ample extinderi din istoria sa. Procesul de integrare europeană a fost întemeiat pe baze economice solide. în acelaşi an. a bunurilor. Litigiile sau conflictele dintre statele membre şi instituţiile comunitare au fost rezolvate de către instanţele abilitate. p. Lituania. politici sociale uniuni economice şi monetare etc. dezvoltării regionale. Malta. transporturilor. Succinta trecere în revistă a principalelor etape ale construcţiei europene de după cel de al doilea război mondial. Slovacia. astfel încât s-a asigurat garantarea celor patru libertăţi de circulaţie: a persoanelor. ceea ce a făcut ca nici unul dintre aceste state să nu intenţioneze a părăsi această structură comunitară. uniunii vamale precum şi a programelor comune: în cercetare – dezvoltare. Estonia. Proiectul a fost oficializat încă din decembrie 2001. s-a semnat la Atena Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană a celor 10 state mai sus menţionate.ei au votat cel puţin 14 state sau dacă statele care au votat reprezintă cel puţin 62% din populaţia europeană123. La 13 iunie 2003. 123 Adrian Pop. energiei. aplicarea de politici comune: în domeniul agriculturii.

112 . imaginaţie şi timp pentru soluţionare. S-a asigurat o pace durabilă între statele membre după secole de conflicte armate. datorită vecinătăţii cu state instabile din punct de vedere politic. un nivel de trai şi de civilizaţie pentru cetăţenii acestora invidiat de toate celelalte ţări europene (cu excepţia Elveţiei). Diversitatea culturală a ţărilor membre reprezintă o mare bogăţie în multiculturalitatea viitoarei Europe Unite. cu divergenţele de analiză ale fiecărui stat membru în privinţa apărării naţionale. o mare piaţă (cu circa 500 000 000 de locuitori după anul 2007) care va juca un rol de „actor global” în viaţa internaţională. afacerile interne şi altele. Procesul de consolidare Uniunii Europene este departe de a fi finalizat. Prin crearea Uniunii Europene. 10. Marile decalaje şi disparităţi de dezvoltare economico-socială existente între statele fondatoare ale Uniunii Europene şi noile state admise. un model de cooperare şi integrare interstatală pe multiple planuri. un proces de integrare politică. social şi economic precum Rusia. 8. Belarus sau Moldova. S-au pus bazele unei politici comune în domeniile securităţii şi al apărării – unul dintre cele mai dificile obiective de realizat. justiţia. necesită eforturi mari. cu alianţele militare pre-existente.4. ceea ce a generat o prosperitate. A asigurat păstrarea/conservarea identităţii naţionale ale statelor membre. el fiind expus încă unor puternice pericole şi presiuni atât din interiorul ţărilor membre cât şi din exteriorul Uniunii. protecţia mediului. Strânsa interdependenţă economică a generat. 9. ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale între cetăţenii statelor membre. Europa a devenit cea mai importantă putere comercială a lumii. Existenţa şi funcţionarea Uniunii Europene demonstrează că europenii au mult mai multe lucruri care îi leagă decât cele care îi despart. care ţine cont de specificul mentalului european. influenţat favorabil de mecanismul democratic de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare. 5. 7. Construcţia europeană reflectată astăzi prin existenţa Uniunii Europene este un succes al concepţiei federaliste . că viitorul comun al continentului este opera şi responsabilitatea fiecăruia în parte. Ucraina. 6. în domenii sensibile precum: agricultura. pentru că vine în contradicţie cu conceptul de suveranitate al statelor. în mod firesc.

p. W. Procesul politic în Uniunea Europeană. Instituţiile europene. dar asemănătoare ca atribuţii. În 1965 prin Tratatul de fuziune acestea au devenit un ansamblu: Comisia Europeană (ramura executivă). 124 113 . să atenueze diferenţele şi să construiască o Europă unită. prin extensie. s-a caracterizat în principal prin stabilirea unor forme de cooperare instituţionalizate între statele vest europene. Editura Arc. Uniunea Europeană s-a dezvoltat din trei comunităţi iniţial separate: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Structurile au fost create în urma unor tratate multilaterale succesive. care le-au fixat obiectivele. Pe măsură ce competenţele Uniunii s-au extins (datorită lărgirii graniţelor). Procedura de luare a deciziei la nivel european se aseamănă foarte mult cu procesul legislativ naţional. cu trăsăturile obişnuite ale politicilor naţionale – şi. Procesul de construcţie europeană. De aceea au apărut schimbări în cadrul instituţiilor europene. Parlamentul European (numit iniţial „Adunare” – ce reunea reprezentanţi ai partidelor politice din statele membre) şi Curtea Europeană de Justiţie (rezolva disputele referitoare la arbitraj şi interpretare juridică). H. Procesul de lărgire al Uniunii Europene a dus la includerea unor state din Europa Centrala şi de Est ce au o cultură politică şi o organizare instituţională diferită. Wallace. separate ca locaţie. Consiliu de Miniştri (în care intrau reprezentanţii guvernelor statelor membre). 10. care a început după cel de al doilea război mondial. Politicile europene sunt politici normale. prin valoarea juridică a deciziilor adoptate. resursele financiare şi caracterul juridic. ale proceselor politice – din ţările vest europene124. Ediţia. investite cu atribuţii specifice. nevoite acum să rezolve noi dispute şi probleme. au fost aprobate o serie de legi şi tratate care au întărit şi consolidat rolul şi atribuţiile fiecărei instituţii europene. Chişinău. a IV-a. Wallace. Aceste comunităţi aveau fiecare instituţii proprii. 2004. Această cooperare s-a derulat cu ajutorul unor structuri stabile. Comunitatea Economică Europeană şi Euratom.Capitolul 7 INSTITUŢIILE EUROPENE Istoria instituţiilor europene este strâns legată de istoria formării şi consolidării Uniunii Europene. sunt un indicator al eficacităţii angajamentului colectiv adoptat de ţările vest europene.

 Alte Instituţii şi Organisme Europene.  Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre). Bucureşti 2004. 17.  Banca Europeană de Investiţii (este instituţia financiară a Uniunii Europene).  Consiliul de Miniştri (reprezintă guvernele statelor membre. 126 Ibidem. de arbitraj şi interpretare juridică şi asigură compatibilitate cu dreptul comunitar) 125. având un rol cu precădere consultativ). b) Pe lângă aceste instituţii funcţionează şi alte organisme ce au drept scop sprijinirea activităţilor şi o mai bună implementare a deciziilor. 125 114 . Dintre aceste organisme menţionăm:  Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor (sunt organisme consultative care acordă sprijin diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene).  Banca Centrală Europeană (verifică şi răspunde de politica monetară în zona euro).  Consiliul European (întruneşte şefii de guvern ai tuturor statelor membre. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. aceste organisme au rolul de a facilita procesul de aderare al viitorilor membrii şi de integrarea a unor noi state. incluzând aici delegaţii oficiali ai acestora).126. prin informare continuă şi acordare de consultanţă.  Curtea de Justiţie (are competenţe judiciare.a) Principalele cinci instituţii implicate în conducerea Uniunii Europene sunt:  Comisia Europeană (reprezintă executivul şi are dreptul de a iniţia legi). De asemenea.  Mediatorul European („Ombudsman” – investighează plângerile cetăţenilor Uniunii Europene privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor şi organismelor din cadrul comunităţii). *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. p.

Până la 1 mai 2004.1 Comisia Europeană În cadrul Uniunii Europene. Astfel Comisia avea un statut ambiguu.Prezentare generală a cadrului instituţional al Uniunii Europene127: 7. Comisia Europeană reprezintă puterea executivă. România are delegat un comisar pentru Uniunea Europeană. Această instituţie a fost prima cu caracter supranaţional. Începând cu 1 noiembrie 2004. cit. activitatea sa determinând unele guverne membre să-şi manifeste reţinerea faţă de crearea unei instituţii autonome puternice. Wallace. în anul 1951. Propunerile şi deciziile 127 H. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului i-a delegat atât sarcini executive cât şi de secretariat. op. 5 vicepreşedinţi si 20 de comisari. Lărgirea Uniunii a determinat creşterea numărului la 25: un preşedinte. codecizie. erau 20 de Comisari europeni. 115 PARLAMENTELE CONSILIUL EUROPEAN cazu ri CURŢILE EUROPENE raporta ză deci de Influenţează Comisia Decide asupra propunerilor Comisiei interpre t şi judecăt or COMISI A G U V E R N E L E CONSILIUL DE MINIŞTRI consultare. W. 12. p. cu competenţe puternice în anumite domenii (de exemplu politica de concurenţă) şi diminuate în altele. conciliere. finalizare. În momentul înfiinţării sale. aprobare Propune legi Parlamentului Face propuneri Consiliului de Miniştri PARLAMENTU L EUROPEAN Experţi Firme ONG-uri Grupuri de interese . Wallace. Treptat însă Comisia şi-a câştigat credibilitate şi putere.

fie ea remunerată sau neremunerată. Parlamentul controlează activitatea Comisiei. sesizată de Consiliu sau Comisie. paragraful 2. hotărârea poate fi înaintată Parlamentului European sau Consiliului. să destituie membrul în cauză. Wallace. Fiecare departament este condus de un 128 129 Tratatul Întărit al Uniunii Europene. poate după caz. Articolul 213. cit. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. Comisia Europeană se doreşte a fi instituţia cu cel mai pronunţat caracter unional deoarece. art. Aleşii sunt politicieni sau înalte oficialităţi cu experienţă în probleme juridice. p. aceasta răspunzând direct în faţa lui. În cazul încălcării acestor obligaţii. cu condiţia ca această decizie să întrunească 2/3 din votul membrilor. Numirea comisarilor este condiţionată de confirmarea lor în funcţie de către Parlamentul European. Pe durata funcţiei lor membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională. 213.luate de membrii Comisiei trebuie sa întrunească votul întregului colectiv sau al majorităţii simple. în interesul general al Comunităţii. ei se angajează solemn că. Odată avută această majoritate. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţie. Wallace. 13. Curtea de Justiţie. H. pe durata exercitării funcţiei şi după încetarea ei. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. De asemenea.. în condiţiile articolului 216. Conform Tratatului de la Amsterdam din anul 1997. Mandatul este prelungit la 5 ani. pentru a coincide cu durata unui mandat parlamentar. În realizarea îndatoririlor lor. La preluarea funcţiei. când Comisia prezidată de Jacques Santer a fost obligată de Parlament să demisioneze în urma unor acuzaţii de administrare defectuoasă a fondurilor129. op. politice sau administrative şi depun un jurământ de independenţă în momentul preluării mandatului. economice. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern şi nici de la un alt organism. subordonate în Directorate generale şi servicii. comisarii europeni sunt independenţi de guvernele ţărilor membre. paragraful 2 din Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997 explică în mod clar condiţiile de alegere şi statutul comisarilor europeni: „Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. sau să-l declare decăzut din dreptul la pensie sau alte avantaje care îl înlocuiesc”128. 116 . conform tratatelor. Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia. Fiecare stat membru se angajează să respecte acest principiu şi să nu influenţeze membrii Comisiei în îndeplinirea sarcinilor lor. W. Un astfel de caz s-a întâmplat în martie 1999. Instituţia este alcătuită din departamente.

DG XIV – pescuit. instruire şi tineret. Aceasta este ordinea cronologică a înfiinţării directoratelor. DG X – informaţii. cultură şi audiovizual. DG IX – personal şi administraţie. DG IB – relaţii externe: ţările mediteraneene. p. op. DG XIX – controlul financiar. DG XIII – telecomunicaţii. comunicare. DG XVIII – buget. DG XXII – politica liberei iniţiative. piaţa informaţiei şi exploatarea cercetării. DG VIII – dezvoltare (şi servicii mixte pentru ajutorarea comunităţii). W. DG XV – piaţa internă şi servicii financiare. DG XX – impozitarea şi uniunea vamală. Wallace.. cit. DG III – industrie. DG VI – agricultură. DG VII – transporturi. DG XII – ştiinţă. securitate nucleară şi protecţie civilă. Pe parcursul timpului s-au produs schimbări în structura lor. DG XVI – politica şi coeziunea regională. DG XI – mediu. 130 H. Directoratele corespund principalelor domenii de activitate: DG I (Directoratul general I) – se ocupă de relaţii externe: politica comercială şi relaţiile cu majoritatea ţărilor dezvoltate. America Latină DG II – afaceri economice şi financiare. turism şi cooperare. 117 . DG IV – concurenţă. DG XVII – energie. relaţii industriale şi probleme sociale. 14. Directoratele generale sunt asemănătoare ministerelor naţionale – fiecare este responsabil de un domeniu separat – iar în subordinea lor se găsesc directoratele (aşa cum un minister are în structura sa departamente). Orientul Mijlociu.comisar european. cercetare şi dezvoltare (şi Centrul Mixt de Cercetare). activităţi comerciale distributive. DG V – piaţa muncii. DG IA – relaţii externe – Europa şi Comunitatea Statelor Independente –se ocupă de politica externă şi de securitate comună. în funcţie de numărul de membrii noi şi de lărgirea sferei de activitate. DG XXI – educaţie. DG XXIII – politica consumatorului şi protecţia sănătăţii130. Wallace.

statistică şi mai ales lingvistică. are puterea de a pune în practică politica agrară comună şi politica referitoare la concurenţă.Personalul din subordinea comisarilor formează serviciul civil european şi este de obicei selectat din rândul cetăţenilor statelor membre Uniunii. în acest mod. prin consultări cu guvernele membre. 131 118 . temporar şi experţi naţionali pe diverse probleme. în special în domeniul agricol. În practică însă. chemarea în justiţie a celor vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare131. Este deci. 13. Se ştie că toate actele Uniunii Europene sunt traduse în toate limbile oficiale ale statelor membre. Pe scurt. Comisia poate influenţa agenda de lucru a Consiliului şi Parlamentului European. absolut necesar ca serviciul de traducere să funcţioneze impecabil. veghează aplicarea tratatelor. Nici o iniţiativă a Comisiei nu poate deveni lege sau tratat dacă nu este mai întâi aprobată în Consiliu şi Parlament. W. Comisia are drept de iniţiativă legislativă. op. Iată de ce unii analişti politici consideră Comisia Europeană ca fiind cea mai bună ţintă pentru grupurile de lobby sau pentru cei care vor să influenţeze conţinutul politicii. Bucureşti. Editura Universităţii Spiru Haret. programele de cheltuieli. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de acesta din urmă.. negociază tratate în numele Uniunii Europene şi stabileşte bugetul Comunităţii. Principala sa funcţie este de a asigura diferite tipuri de expertiză: juridică. defineşte. p. stabileşte şi operează cu reglementări privitoare la politica concurenţei. puterea executivă şi legislativă erau deţinute de către Consiliul. cit. p. 2001. Pentru a pune în practică politicile aprobate Comisia are nevoie de o reţea foarte bună de comunicare şi informare cu guvernele statelor membre. Serviciul înglobează personal permanent. comitete legislative şi administrative care intermediază comunicarea între autorităţile naţionale de resort şi Comisie. Wallace. Până la adoptarea Actului Unic European. Drept instituţional comunitar european. De aceea s-au delegat o serie de puteri din partea Consiliului către Comisie. în domeniul relaţiilor economice externe poartă negocieri în numele Uniunii Europene cu alte ţări132. Comisia este o instituţie cu activitate permanentă. Wallace. Competenţele sale includ asigurarea respectării prevederilor tratatelor comunitare. Puterile Comisiei Europene au fost consolidate de Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997. 11. Dar poate cea mai importantă competenţă a Comisiei Europene este aceea că are drept de iniţiativă legislativă pentru că. 132 H. Şi-a dezvoltat astfel canale specifice de comunicare: comitete consultative. controlează şi stabileşte ajutorul economic Augustin Fuerea. Consiliul nu mai făcea faţă tuturor solicitărilor venite din partea statelor. întrunindu-se o dată pe săptămână în şedinţe nepublice.

fiind realeşi în aceste funcţii. Din punct de vedere istoric. Preşedintele Comisiei are un statut echivalent oricărui şef de guvern. Comisia a înregistrat un declin al autorităţii sale în timpul crizei luxemburgheze (anii 1965. Jacques Delors a finalizat semnarea Actului Unic European din 1986 şi a Tratatului de la Maastricht din 1992. 1998. statutul său nu se compară cu cel al parlamentelor naţionale. pe Charles de Gaulle şi respectiv Margaret Thatcher. putem spune că momentele sale de vârf au fost în timpul mandatelor lui Walter Hallstein şi Jacques Delors. schimbări ce au avut ca rezultat o coordonare internă defectuoasă. Anii ’90 au fost marcaţi de schimbări importante în structură şi funcţii. Walter Hallstein a fost primul preşedinte al Comisiei şi a condus într-un mod strălucit negocierile Germaniei de Vest referitoare la Tratatul de la Paris din 1951 şi Tratatul de la Roma din 1957. Totuşi. Ambii preşedinţi au avut convingeri federaliste puternice şi s-au bucurat de sprijinul guvernelor proprii. puterea Comisiei este de necontestat – deşi Parlamentul încearcă să găsească modalităţi pentru a o limita – căci are acces imediat la informaţie şi un rol primordial în procesul de luare a deciziei133. din anii `60 şi până în prezent. 7. Parlamentul este singura aleasă în mod direct de către cetăţenii statelor membre. p. În prezent preşedintele Comisiei Europene este Jose Manuel Barroso. Editura Profile Books. Parlamentul European este succesorul Adunării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. În realitate. Autoritatea sa este mai limitată în ceea ce privesc problemele interguvernamentale.dat de Comunitate precum şi fondurile structurale interne. de justiţie şi afaceri interne. căci nu are drept de iniţiativă legislativă. Parlamentul are rolul de a exercita un control democratic şi de a trage la răspundere celelalte instituţii europene. Este adevărat însă.1966). A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. Londra. Europe. aşa cum s-a arătat. Are totuşi un cuvânt de spus în subiecte legate de politica externă şi de securitate comună. că pentru a deveni legi. care s-a creat în 1952 la Strasbourg. 85. întrucât permite statelor mici să limiteze puterea celor mari. Parlamentul împarte această funcţie cu Comisia Europeană. Noii parlamentari erau membrii în parlamentele Rodney Leach. în ciuda acestei modalităţi de alegere. Privind retrospectiv activitatea Comisiei Europene. De asemenea au avut şi adversari pe măsură. suprasolicitarea personalului şi administrarea slabă. iar acestui statut i se acordă o mare importanţă. iniţiativele Comisiei trebuie să fie discutate şi aprobate de parlamentari. 133 119 .2 Parlamentul European Dintre toate instituţiile Uniunii Europene.

naţionale şi au primit împuternicire să participe la Adunare. observăm că rolul Parlamentului în procesul european de luare a deciziei s-a consolidat. Aderarea Jean-Louis Burban. Meridiane. Indiferent însă de numărul criticilor. Ei se gândeau că „Adunarea va fi cutia de rezonanţă a naţionalismelor. Pentru unii. Parlamentul trebuie să se implice pe deplin în procesul legislativ şi să exercite controlul politic asupra celorlalte instituţii. el fiind mandatarul cetăţenilor137. Modul de funcţionare este de asemenea plin de stângăcii: de exemplu europarlamentarii trebuie să călătorească între Bruxelles (unde se întâlnesc comitetele parlamentare şi se ţin diverse întâlniri) şi Strasbourg (unde au loc sesiunile plenare). p. iar datorită componenţei sale eterogene a putut beneficia de experienţa politică a mai multor ţări. cu rol consultativ şi puteri inexistente. însă. pentru alţii. 136 Elizabeth Bomberg.htm 134 120 . Parlamentul reprezintă vocea poporului în cadrul procesului european de luare a deciziei. Dar dacă urmărim cu atenţie fiecare tratat din 1986 şi până în prezent. Pentru ca Uniunea să aibă o legitimitate democratică de necontestat. e adevărat. 135 Ibiem. atunci criticii au dreptate: forul european este mai slab având o autoritate redusă. s-a dovedit neîntemeiată. atât de critică la adresa parlamentului. 1999.int/facts/1_3_4_en. numărul a crescut la 732. Parlamentul este format din 626 de membri aleşi o dată la fiecare 5 ani. p. 65. în urma celui de-al doilea război mondial. Deputaţii europeni nu s-au considerat niciodată „o reuniune de parlamentari”.eu. întrucât însăşi „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene nu aveau încredere în puterea şi eficienţa unui astfel de organism. 2003. Parlamentul European. Bucuresti. Oxford University Press. care face o sinteză între sistemul parlamentar de tip anglo-saxon şi cel de tip continental135. Nu are drept de iniţiativă legislativă şi controlul său asupra celorlalte instituţii europene este restrâns. Este de admirat modul în care a ştiut Parlamentul european să se transforme dintr-o simplă Adunare. 137 http://www. nu este altceva decât un loc costisitor şi în care se vorbeşte mult136. Părerile sunt şi azi împărţite în ceea ce priveşte eficacitatea sa. Astăzi el are putere de codecizie împreună cu Consiliul. Alexander Stubb. în aproape toate problemele legislative. ci un adevărat Parlament. zdruncinate. Adunarea avea rol consultativ. Timpul a demonstrat că părerea lor. 57. Parlamentul european reprezintă fundamentul democratic al Uniunii Europene. într-o instituţie de bază a Uniunii Europene. The European Union: How Does It Work?. La nivel european s-a creat astfel un parlamentarism nou.europarl. 54. dar nu muribunde”134. Oxford. Dacă vrem să comparăm Parlamentul European cu unul naţional. Editura. p. O dată cu aderarea noilor state.

42 de mandate.98% .Grupul Stângii Europene Unite/Stânga Verde Nordică.5% . .Grupul European pentru o Europă a Naţiunilor.84 de mandate. etc. Pentru a deveni europarlamentar. Liderii grupărilor.Independenţi. Deşi alegerile au loc în fiecare ţară membră separat.României şi Bulgariei va creşte numărul la 786. în funcţie de rezultatele ultimilor alegeri.PPE-DE .Grupul Parlamentar al Partidului Socialist European. putere şi influenţă politică.37.191 de mandate.PPE-DE 36. 121 .48 de mandate. totuşi.Verts/ALE . Asocierea într-un grup parlamentar aduce acelui partid resurse.270 de mandate.6.GUE/NGL . De altfel proiectul noii Constituţii Europene prevede un număr maxim de 750 membrii. Grupurile politice din Parlamentul European sunt: .Alţii 11.28%. agricultură. . deputaţii sunt grupaţi în funcţie de opţiunea politică şi nu de naţionalitate.59% . Europarlamentarii se asociază după gruparea politică şi nu după naţionalitate: astfel cele mai importante grupări sunt creştin-democraţii şi socialiştii.180 de mandate. .NI .5.46% . alegerile din 2009 reducându-l din nou la 732.30 de mandate. . . educaţie. . . O mare parte din activitatea parlamentară se desfăşoară în cadrul comitetelor specializate pe diferite probleme: transport. mediu.44 de mandate. Componenţa Parlamentului european după alegerile din 1999 au fost: .24 de mandate. .43% . la nivelul Parlamentului European.PPE-DE .PSE 29.95% .Grupul Parlamentar al Democrat Liberalilor. .PSE .EDD 2. .Alţii 5.EDD . . dar numai temporar.PSE 26.UEN 3.ELDR . Rezultatul acestei metode de lucru este abordarea detaliată a oricărui subiect dezbătut.82% . Actuala compoziţie a partidelor din Parlamentul European. un politician trebuie să fie mai întâi membru în parlamentul naţional.Grupul pentru Europa democraţiilor şi a diferenţelor . . prestigiu. împreună cu preşedintele parlamentului şi vicepreşedinţii stabilesc agenda de lucru.Grupul Parlamentar al Partidului Popular European (Creştini-Democraţi) şi Europenii Democraţi.UEN .9% .ELDR 8. .1% .43 de mandate. . .GUE/NGL . se prefigurează a fi: .43% .Verts/ALE .Verzii/Grupul Alianţei Europene Liberale.

De altminteri. Dar procesul era greoi şi încetinit de opoziţia Comisiei Europene ce îşi vedea astfel ameninţată poziţia. ci prin resurse proprii. Acesta doreşte ca bugetul Comunităţii să nu fie finanţat prin contribuţiile statelor membre. El primeşte aceste atribuţiuni în 1970. Iniţial.5% . susţineau că trebuie consultat în probleme de importanţă minoră şi nu în probleme esenţiale pentru viitorul comunităţii.5. Hallstein se baza pe succesele obţinute de Piaţa Comună şi avea încredere în faptul că tânăra comunitate europeană avea suficiente forţe pentru a se dezvolta în acest mod. UEN 3. În urma fuziunii au rezultat schimbări în structura şi funcţiile diferitelor instituţii comunitare. Verts/ALE . De fapt. În 1965.4. Contextul istoric este următorul: mandatul preşedintelui Charles de Gaulle s-a terminat. W.26 de mandate. Schimbările au fost legitimate de Tratatul de la Luxemburg din 1970 şi de la Bruxelles. iar hotărârea a fost luată în 29 octombrie 1980 – n. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) s-a unit cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euroatom). şi implicit în structura parlamentară. În realitate. EDD 2. Consiliul European „a căpătat totuşi deprinderea de a consulta Adunarea în maximum de cazuri şi. 1975. op. tratatele nu recunoşteau Parlamentului în integralitate dreptul de a fi consultat în chestiuni legate de actele legislative ale comunităţii. iar succesorul său împărtăşeşte alte puncte de vedere asupra politicii europene. la rândul său.ELDR 9. ceea ce va constrânge în viitor Consiliul la mai puţină dezinvoltură în relaţiile sale cu Parlamentul (este vorba de „afacerea izoglucozei”. anulându-i una din hotărârile luate fără a fi consultat Adunarea când chiar Tratatul Comunităţii Economice Europene o impunea. p. În acel moment preşedintele Comisei Europene era W. Hallstein dorea ca o dată cu adoptarea propunerii sale. O altă încercare pe care Parlamentul a depăşit-o cu succes a fost acordarea dreptului de a gestiona puterea bugetară. Propunerea sa întâmpină opoziţia preşedintelui francez şi nu va fi acceptată pe toată perioada mandatului său. ns)”138.66 de mandate.9% .cit.39 de mandate. controlul bugetar să cadă în sarcina Parlamentului European. 122 .36 de mandate. în urma Tratatului de fuziune. În timp însă.4% . 67. Curtea de Justiţie Europeană a condamnat în 1980 Consiliul.7% . Hallstein.20 de mandate. aceasta din urmă şi-a făcut un obicei din a-şi da avizul în rarele cazuri care rămân. GUE/NGL . propunerea preşedintelui Comisiei erau prematură şi a determinat polemici vii între ţările membre. ieşind astfel din zona de influenţă a parlamentelor 138 Jean-Louis Burban.0% .

Iată de ce Parlamentul European a primit controlul bugetar în mod treptat. Deci. a consultanţei. dar el nu poate fi folosit decât dacă. se amână adoptarea ei. Participarea la procesul legislativ se face pe baza codeciziei.int/facts/1_3_2_en. dacă cele două instituţii se pun de acord. o procedură bugetară greoaie şi o comunicare permanentă între Comisie. Parlamentul cere Comisiei Europene să înainteze o propunere în acest sens140.naţionale. 139 140 Ibidem. în cazul unui dezacord. a cooperării. Cooperarea a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht şi obligă Consiliul să ia în considerare acele puncte dintr-un act. lucru de altfel vizibil şi în conţinutul Tratatelor de la Luxemburg din 1970 şi 1975139.cel maximalist (Olanda) – care acorda încredere totală Parlamentului European şi îi ceda controlul bugetului . între aceste instituţii au existat păreri diferite. Actul Unic European din 1986 este primul semn al câştigării puterii legislative de către Parlament. Procedura de consultanţă se aplică în domeniul agricol. Apoi europarlamentarii decid dacă ea va fi adoptată în acea formă sau va suferi modificări. Parlament şi Consiliu. iar hotărârea poate fi trimisă la un comitet specializat pe problema respectivă. într-o dezbatere parlamentară primesc majoritate absolută a voturilor. al concurenţei. Dreptul de iniţiativă legislativă este conferit de către Tratatul de la Maastricht. armonizării legislative. În acest ultim caz. În anii `80 şi `90. bugetul este adoptat de un parlament – acesta era raţionamentul lui Hallstein – iar organul reprezentativ pentru Comunitatea Europeană era propriul parlament.eu. al politicii sociale şi de mediu (unde este necesară întrunirea majorităţii voturilor) precum şi în unele aspecte legate de politica externă şi internă. 71. atunci hotărârea va fi adoptată de la prima citire.cel minimalist (Franţa) – care nu dorea cedarea controlului. http://www.htm 123 . p. care. Tratatul de la Luxemburg este un compromis între cele două curente de opinie opuse existente în epocă: . a asentimentului sau prin dreptul de iniţiativă. Tratatul de la Maastricht îi acordă drept de codecizie împreună cu Consiliul European. Evident. al taxelor. Propunerile Comisiei sunt înaintate Parlamentului pentru consultare. înainte. Codecizia presupune egalitatea între Parlament şi Consiliu.europarl. În orice democraţie. rezultând de multe ori conflicte. Parlamentul îşi va consolida puterea prin implicarea tot mai accentuată în procesul legislativ. ea nu va fi adoptată decât după ce ambele instituţii au ajuns la consens. Este un tratat care instituie mecanisme complicate.

deşi volumul de muncă şi extinderile ulterioare ale Uniunii i-au complicat şi îngreunat mult activitatea. 124 . 25.are o putere de codecizie legislativă în domeniul bugetar şi în alte domenii expres prevăzute de tratate.exercită un control politic asupra Consiliului şi al Comisiei. Rolul şi importanţa sa au fost consfinţite încă de la primele tratate.se bucură de drept de iniţiativă. 7. cit. . ce trebuia să preia o parte din cazurile înaintate. Instanţele examinează cauzele în mod public.intervine în procedura de desemnare a membrilor Comisiei.3 Curtea Europeană de Justiţie Curtea Europeană de Justiţie este instituţia responsabilă de buna reglementare. . arbitrează disputele dintre instituţiile europene sau dintre instituţii şi statele membre.are dreptul de a examina petiţiile care îi sunt adresate. monitorizare şi desfăşurare a sistemului legislativ european. W. care prevedea înfiinţarea Instanţei de Fond. p. De asemenea. Guvernele pot primi de asemenea sancţiuni în cazul în care nu aplică dreptul european în mod corect. dar sentinţa este formulată în particular. . op. şi veghează ca instituţiile comunitare să nu îşi depăşească puterile acordate de tratate. O primă încercare de uşurarea a volumului de muncă a venit în 1986. . Pe scurt. o instituţie asemănătoare Curţii. putând cere Comisiei să prezinte propuneri. .are un rol consultativ în procesul elaborării actelor comunitare. arbitrează conflictele apărute între persoanele fizice sau juridice şi Comunitatea Europeană 141 H.emite avize conforme referitoare la încheierea acordurilor internaţionale. Curtea are rolul de a se asigura că normele tratatelor sunt îndeplinite. În acest fel s-a fluidizat procesul legislativ. o dată cu Actul Unic European.. Structura legislativă a Uniunii Europene a dobândit soliditatea şi substanţă: Curtea Europeană este capabilă să interpreteze textele de legi controversate şi să ducă la îndeplinire procesul de justiţie. . . prin votul judecătorilor141. Wallace.numeşte şi destituie pe mediatorul european. cât şi cele înaintate direct lor.Rezultă că principalele responsabilităţi ale Parlamentului European sunt: . Wallace. cele două organe de drept preluând atât cazuri venite din partea instanţelor naţionale. Tratatul Întărit al Uniunii Europene i-a dat dreptul de a aplica amenzi guvernelor statelor membre în cazul în care acestea nu se conformează normelor de drept ale Uniunii Europene. De atunci şi până acum au intervenit puţine modificări în structura Curţii.

144 *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. Editura. Ghidul Uniunii Europene.directive – sunt hotărâri transpuse în dreptul intern al statelor membre. Împotriva unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie nu se poate face apel142. Teora. op. au o anumită flexibilitate spre deosebire de directive. p. Bucureşti 2004. 22. Influenţa Curţii Europene de Justiţie asupra procesului politic nu se rezumă doar la controlul modului în care guvernele statelor membre aplică dreptul european.deciziile . Invocarea argumentului existenţei unui precedent poate avea uneori o Leonard. Acestea sunt: . Criteriile de alegere au fost formulate în articolul 167 al Tratatului de la Roma: „persoane a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care au pregătirea necesară pentru numirea în cele mai înalte funcţii judecătoreşti din ţările lor sau care sunt jurisconsulţi cu o competenţă recunoscută”143. Leonard.reglementări – intră în vigoare imediat ce au fost promulgate de către instituţiile europene şi sunt aplicabile în cadrul statelor membre . Dick. pe lângă instituţiile europene. comisii şi comitete alcătuite din experţi juridici care examinează atent formulările juridice din acte. cit. Dick. funcţionează o serie de departamente. Ei sunt numiţi de guvernele statelor membre de comun acord. Factorii de decizie politică acordă o mare atenţie sensului juridic al textelor formulate. de exemplu ele pot viza politica concurenţei şi sunt date unui destinatar precis. Este ajutat de avocaţii generali – ce nu trebuie confundaţi cu procurorii – al căror rol este de a da avize imparţiale şi independente referitoare la speţele judecate de Curte144. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. dar sunt atent monitorizate de către Curte . Utilizarea corectă a normelor dreptului european determină instituţiile abilitate să favorizeze un anumit proiect politic. p. Aceste legi sunt elaborate de Comisie. cu posibilitatea reînnoirii sale. Aplicarea lor se face atât prin intermediul instanţei europene cât şi a celor naţionale. Judecătorii aleg Preşedintele Curţii pentru o perioadă de trei ani.. Tocmai de aceea. 57. de Consiliu sau de Consiliu şi Parlament împreună. 142 143 125 . 2001. Curtea Europeană de Justiţie veghează asupra respectării şi implementării normelor Uniunii Europene. 56. pentru un mandat de şase ani.sunt hotărâri limitate la anumite circumstanţe.(inclusiv acele cazuri în care este implicat personalul comunitar) şi ia decizii asupra acordurilor internaţionale. Acesta prezidează audierile şi dezbaterile şi conduce lucrările Curţii. Chiar şi cei ce vor reforma politică apelează tot la imensa bază de date oferită de sistemul legislativ. Curtea de Justiţie este formată din 25 de judecători şi 8 avocaţi generali. Bucureşti. p.

în anumite sfere ale politicii europene. a instituit supremaţia dreptului european asupra celui naţional146. Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri). O serie de decizii luate în această perioadă au mărit jurisdicţia Curţii şi au dat substanţă sistemului de drept european. Costa vs.valoare capitală. Totuşi. Cercetătorii care se ghidează după paradigma neofuncţionalistă. din 1963. Prezenţa a douăzeci şi cinci de şefi de stat şi guvern. Cu toate acestea. Este vorba de două cazuri celebre: cazul Van Gend en Loss. Tratatul de la Amsterdam a creat unele controverse în ceea ce priveşte competenţa Curţii în probleme ce vizează justiţia şi afacerile interne şi spaţiul Schengen. 2003.1970. p. când procesul de integrare europeană a cunoscut o perioadă de stagnare. op. 7. instituţiile abilitate au căutat să ţină la distanţă Curtea Europeană de Justiţie pentru a nu influenţa sistemul european de drept. efort care nu însemna neapărat cheltuieli financiare cât asigurarea H. 60. La prima vedere Curtea Europeană de Justiţie nu este nici controversată. Enel din 1964. Curtea a jucat un rol decisiv în continuarea procesului. Comisia Europeană. cit. The European Union: How Does It Work?. împreună cu delegaţiile şi miniştrii lor reclama un efort substanţial din partea statuluigazdă. care a avut ca rezultat apariţia doctrinei „efectului direct” – cetăţenii Uniunii Europene au dreptul legitim de a se aştepta ca guvernele lor să adere la obligaţiile europene. dacă îl privim din punct de vedere juridic. al doilea caz. Alexander Stubb.25. Întâlnirile bianuale sunt găzduite de statul membru care asigură preşedinţia Consiliului. p. Atribuţiile sale vizează în principal aplicarea normelor de drept şi iniţiativa legislativă. 145 146 126 . W. Wallace. Curtea de Justiţie Europeană sau Curtea de Conturi.4 Consiliul European Consiliul este format din şefii de stat sau de guvern ai celor 25 de state membre şi Preşedintele Comisiei Europene. acesta nu este o instituţie a Uniunii Europene. folosesc deseori acest exemplu pentru a contracara paradigma interguvernamentalistă – şi anume ca ritmul procesului de integrare este dominat în totalitate de interesul naţional. În perioada 1960 . nici foarte puternică. Iată de ce „factorii de decizie politică trebuie să aleagă cu grijă articolele din tratate atunci când determină baza juridică pe care o vor utiliza şi să reflecteze foarte atent asupra tipului de legislaţie pe care îl vor elabora”145. Elizabeth Bomberg. Oxford. Oxford University Press. Wallace. Spre deosebire de Parlamentul European. Tratatul Întărit al Uniunii Europene stabileşte foarte exact cei trei piloni ai politicii europene şi delimitează funcţiile şi puterea Curţii. fiecare dintre cele două întâlniri anuale constituiau un eveniment pentru oraşul gazdă.

la sfârşitul fiecărei întâlniri se redactează un document numit „communiqué”. p. şi nu au statut legal. extinderea Uniunii. editat de Michelle Cini. Datorită denumirii sale este frecvent confundat cu Consiliul de Miniştri (sau Consiliul Uniunii Europene). politica externă. Dar rolul său în cadrul instituţiilor europene este deosebit de important. De la 1 mai 2004 însă. Consiliul European trasează direcţia strategică generală a Uniunii Europene. Consiliul a apărut pe la începutul anilor 1970 dar a fost recunoscut ca parte a sistemului instituţional abia în 1986. într-un cuvânt de a sparge nodurile şi barierele care fac ca evoluţia Uniunii să fie atât de întortocheată. Totuşi. dar creează cadrul legislaţiei comunitare. 2003. 151. atunci ele erau preluate la aceste întâlnirile de nivel înalt. ca de exemplu selecţia ţărilor care vor adopta moneda euro. El trebuie să evite orice acuzaţie că ar încerca să controleze politica dusă de statele membre. bugetul. În cazul în care subiectele erau prea sensibile şi nu puteau fi rezolvate în Consiliul de Miniştri. 147 127 . 148 Rodney Leach. În întâlnirile din ultimul deceniu. Va rămâne astfel pentru a evita să deranjeze delicatul echilibru instituţional al interguvernamentalismului şi supranaţionalismului. Oxford University Press. de a rezolva neînţelegerile. p. Teoretic. 88. cit. Consiliul European ia rareori decizii asupra unor propuneri specifice. Sarcina Consiliului este de a surmonta dezacordul dintre miniştrii. Unii cercetători consideră că este meritul Consiliului faptul că Uniunea şi-a păstrat integralitatea în timpul perioadelor de criză.unui climat de securitate şi confort sporit. Deciziile Consiliului se exprimă în mod normal sub formă de concluzii. Consiliul European este în continuare separat de celelalte instituţii comunitare. în European Union Politics. Dar uneori Jeffrrey Lewis. o dată cu extinderea Uniunii către Est s-a stabilit ca toate întâlnirile Consiliului European să se ţină la Bruxelles. op. Londra. şefii de stat şi guverne şi-au asumat responsabilităţi din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte reforma instituţională. rezoluţii sau declaraţii.147 Întâlnirile dintre şefii de stat şi delegaţiile lor au drept scop încurajarea formulării strategiei Europene şi rezolvarea problemelor apărute la nivelurile de mai jos. toate politicile comunitare importante sunt lansate şi aprobate mai întâi în Consiliu148. o dată cu adoptarea Actului Unic European. Subiectele dezbătute includeau viitoarele contribuţii naţionale la bugetul Uniunii sau finanţarea unor noi misiuni însărcinate cu probleme legate de politica externă. în care se redau pe scurt poziţiile adoptate în diferite probleme şi stabileşte setul de priorităţi în politica viitoare a Uniunii Europene. de securitate şi de apărare. The Council of the European Union. Deşi nu există nici o prevedere legală care să interzică asta.

Consiliul reprezintă interfaţa dintre statele membre şi entităţile suprastatale pe de o parte. întrucât deţine puteri legislative şi executive ce depăşesc cu mult atribuţiile birocratice convenţionale. etc. Unul dintre aspectele ce vor trebui rezolvate de viitoarele tratate va acela al posibilei încadrări a Consiliului în cadrul „structurilor constituţionale” ale Uniunii Europene149. op. cit. mai ales în ceea ce priveşte controlul orientării Uniunii Europene.. p.. şi instituţiile comunitare de luare a deciziilor la nivel european150. Rodney Leach. Indiferent însă de opiniile specialiştilor. dacă sunt abordate subiecte legate de industrie vor veni miniştrii de resort. cea mai puternică dintre instituţiile europene. op. 128 .aceste întâlniri întârzie procesul de luare a deciziilor. cit. cea mai importantă este considerată reuniunea miniştrilor de externe – Consiliul Afacerilor Generale – ce are loc cel puţin o dată pe lună şi abordează probleme legate de politica externă. Alţii cred ca. p. căci se ajunge în situaţia când pe masa Consiliului ajung probleme puţin importante. dimpotrivă. se ocupă de chestiunile majore în politica europeană. coordonează activitatea celorlalte consilii ministeriale dar dezbat şi orice alt subiect complex sau presant care nu intră în sfera de 149 150 Hellen Wallace. Consiliul European nu ar trebui să funcţioneze ca o curte supremă de apel – cu excepţia problemelor foarte importante. Comisia Europeană are o influenţă mult mai mare. Dintre aceste întâlniri. iar la discutarea bugetului. Se ajunge astfel la discutarea unor aspecte tehnice sau puţin relevante pentru politica de dezvoltare a Uniunii Europene numai pentru că subordonaţii din guvernele statelor membre nu au vrut să îşi asume responsabilitatea unor decizii. În anii ’90 rolul şi atitudinea Consiliului European s-au modificat. 7. cei de finanţe.5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) Consiliul Uniunii Europene este considerat de mulţi cercetători ca fiind. William Wallace. De asemenea are o influenţă hotărâtoare în cadrul politicii de securitate şi apărare comună şi în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. El reuneşte reprezentanţii ai fiecărui stat membru. 49. vor participa miniştrii agriculturii din statele membre. este condamnat să facă exact acest lucru. Iată de ce mulţi politicieni din cadrul statelor membre sunt îngrijoraţi de creşterea influenţei Consiliului. ca de exemplu: extinderea UE către est. uneori. comisari şi personal din structura secretariatului propriu. Agenda întâlnirilor stabileşte componenţa participanţilor: dacă se discută probleme legate de agricultură. instituirea Uniunii Monetare Europene. trasează noile sarcini fundamentale ale Uniunii Europene. din organ consultativ acesta se transformă în factor cu putere de decizie foarte mare. Dar se pare că. 22.

Alte două întâlniri importante sunt cele ale Consiliului Miniştrilor Economiei şi Finanţelor (Ecofin) şi cel al Miniştrilor Agriculturii. după această dată s-a ales o nouă modalitate de alegere a Preşedintelui care să asigure o distanţă rezonabilă între statele mai mari. de obicei. Rolul său este de a organiza activitatea Consiliului pe perioada mandatului. când şefii de stat şi guvern au respins opoziţia Ecofin-ului151. totodată este de aşteptat ca el să facă tot posibilul pentru a de ajunge la un acord în cât mai multe probleme şi să găsească soluţii de compromis ori de câte ori se ajunge la un impas. dar a fost refuzat de cei de finanţe datorită riscului şi costurilor ridicate. Un exemplu în acest sens a fost cazul controversei privind pachetul de asistenţă financiară ce trebuia acordat Muntenegrului de către Uniunea Europeană. 155. p. uneori se desfăşoară două sau trei întâlniri simultan: miniştrii de externe într-o încăpere. op. Preşedintele Consiliului este ales o dată la fiecare şase luni. cit. Pentru a facilita schimbul de informaţii şi a scurta timpul de lucru. Întâlnirile membrilor Consiliului durează. Ca rezultat. . cit. în cazul în care membrii delegaţiei sale sunt cei care împiedică adoptarea unei decizii. Elizabeth Bomberg. p. Proiectul era intens susţinut de către miniştrii de externe. de obicei. este de datoria lui să îi convingă să îşi schimbe părerea. dar are cu siguranţă mai multă influenţă152.. 55. Jeffrrey Lewis. la sfârşitul preşedinţiei unei ţări sau pentru a completa calendarul legislativ. în loc ca acestea să fie grupate.. oficiali din ministerul de resort. cu efecte negative asupra consolidării procesului de integrare. Deţinerea Preşedinţiei nu înseamnă că acea ţară are mai multă putere formală. Acest personal poartă numele de Delegaţie permanentă şi este compus din diplomaţi.. cei de finanţe în alta şi cei ai agriculturii la două uşi mai departe153. op. op. 46. Până în 1996 rotaţia se făcea în ordine alfabetică. Astfel se acordă o atenţie sporită politicii macroeconomice şi monetare – în special datorită introducerii monedei unice europene – în detrimentul politicii externe. aşa cum există tendinţa să se întâmple. Orice subiect dezbătut a fost înainte atent citit şi analizat de personalul din subordinea fiecărui ministru. Ultimele decenii au adus o creştere a influenţei Ecofin-ului în defavoarea Consiliului Afacerilor Externe. De asemenea. p. Alexander Stubb. Există şi perioade foarte aglomerate. experţi pe diferite probleme. cit.preocupări a colegilor lor specialişti. datorită re-echilibrării balanţei puterilor în interiorul Uniunii. Aceste trei reuniuni au loc lunar şi durează douătrei zile. Problema a fost rezolvată la nivelul Consiliului European. fiind ales prin rotaţie. în cadrul Pactului de Stabilitate în Balcani. a apărut o reacţie de rivalitate între miniştrii de externe şi cei de finanţe. 151 152 129 . 153 Dick Leonard. o zi şi sunt în număr de 80-90 pe an.

cu majoritate calificată (62 din 87 de voturi) sau în unanimitate. de o importanţă mare154. p. În realitate. majoritatea calificată este necesară adoptării unui număr foarte mare de decizii. iar România va avea. Alături de ei lucrează şi funcţionari ai ţării respective pentru a facilita comunicarea între delegaţie şi oficialităţile ţării gazdă sau alte instituţii europene. de secretariat şi translatori. deciziile se pot lua cu majoritate simplă. „Având în vedere faptul că majoritatea calificată într-o Uniune cu 27 de membrii va fi de 255 de voturi.personal administrativ. cele mai cunoscute fiind reuniunile Comitetului Special pentru Agricultură (CAS). *** ABC . Dacă proiectul de pe agenda de zi are aprobarea guvernelor naţionale şi există acord deplin între participanţi. Aceste întâlniri poartă numele de COREPER II. propunerea este dată grupurilor de experţi din cadrul delegaţiilor pentru discuţii ulterioare. pe baza schimbului reciproc de servicii şi concesii. atunci acesta primeşte calificativul „A” şi este adoptat imediat.ul Integrării în Uniunea Europeană. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. propunerea este amânată pentru şedinţele ulterioare. 21. în sensul că extinde aria domeniilor care necesită majoritatea calificată: astfel. Şefii delegaţiilor – au de asemenea rang de ambasadori speciali – se reunesc în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi. iar unanimitatea revine cazurilor speciale. 154 155 130 . multe decizii sunt luate în urma unui proces de negociere între reprezentanţii diferitelor guverne. Bucureşti 2004. Conform articolului 148 din Tratat. În acelaşi timp delegaţiile se întâlnesc în paralel cu şedinţele COREPERului pentru discuta alte probleme ce nu intră pe agenda de lucru a grupului. Amânarea propunerilor vreme de câţiva ani nu mai este posibilă pe motivul că unul sau mai multe state au obiecţii. denumit pe scurt COREPER. Dacă însă un guvern se răzgândeşte în ultimul moment. România va avea 5. în această categorie intră problemele legate de politica de transport şi mediu. Majoritatea simplă de aplică chestiunilor minore (de exemplu cele de natură procedurală). Procesul de luare a deciziei în cadrul Consiliului European a fost stabilit de Tratatul de la Roma.49% din totalul voturilor necesare adoptării unei decizii şi 15.38% din voturile necesare blocării deciziilor”155. Tratatul de la Maastricht aduce alte modificări. Consiliul de Miniştri are responsabilităţi legate de puterea legislativă şi competenţă în aprobarea bugetului (atribuţii pe care le împarte cu Idem. În prezent numărul total de voturi este de 321. la data aderării. Tratatul de la Roma a fost amendat de Actul Unic European şi a redus numărul chestiunilor care cereau întrunirea regulii majorităţii pentru a fi adoptate. Dacă punctele de vedere sunt foarte diferite. 14 voturi.

COREPER şi Consiliu formează un forum care facilitează negocierile permanente şi simultane între guvernele membre asupra unei game largi de probleme. Consiliul şi-a construit o identitate colectivă – întemeiată pe politici şi puncte e vedere naţionale – care a ajutat la fundamentarea procesului de integrare europeană. coordonează politica economică generală a statelor membre. Opiniile sale sunt înaintate unor instituţii precum Consiliul. Membri Membrii în număr de 317 (după aderarea României şi a Bulgariei numărul acestora va fi de 344 din care România va avea 15) sunt nominalizaţi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit. Ei aparţin unuia dintre cele trei grupuri: angajatori. contactele formale şi informale şi rutina negocierilor din timpul reuniunilor au constituit bazele pentru o cooperare continuă şi strânsă la nivelul membrilor executivului din diferitele ţări. reprezentanţi ai întreprinderilor mici şi 156 Dick Leonard. Comisia şi Parlamentul European. S-ar putea crede că atât Consiliul cât şi COREPER. Sir Michael Butler: „Într-un sens. etc. cit. Are un rol de forum de dezbatere şi reflexie atât pentru nivelul european cât şi pentru statele membre. Ca rezultat.Parlamentul European).E.6 Comitetul Economic şi Social (C. Componenţa Comitetul Economic şi Social: preşedinte. 48. o grupare non-politică ce oferă o platformă formală de exprimare a punctelor de vedere despre problematicele Uniunii Europene. În al treilea sens. pe baza orientărilor date de Consiliul European. ele reprezintă legislaţia Comunităţii. angajaţi şi interese variate (membri ai patronatului. muncitori. Comitetul Economic şi Social.) Comitetul Economic şi Social este un organism consultativ european. op. Are atribuţii referitoare la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală. În acelaşi timp el este organul care. tratate şi acorduri cu alte state sau organizaţii internaţionale. p.. 131 .ul sunt organisme interguvernamentale care sunt interesate în primul rând să îşi protejeze interesul naţional şi astfel să încetinească procesul de integrare.S. adoptă deciziile necesare definirii şi aplicării politicii externe şi de securitate comună. 7. Poate înainta propuneri referitoare la numirea membrilor unor alte instituţii: Curtea Cenzorilor. agricultori. Pe scurt activitatea sa a fost descrisă de un fost reprezentant permanent britanic. în numele Comunităţii. ele constituie comitetul de conducere care ia multe dintre deciziile de zi cu zi asupra politicilor Comunităţii”156. poate încheia. În alt sens. vicepreşedinţi şi membri. Dar întâlnirile ministeriale regulate.

S. Comisiei şi Parlamentului European. în alte cazuri este opţională. din partea forurilor competente. şi a preşedintelui. în anumite cazuri. asociaţii meşteşugăreşti. Sarcina principala a 132 . ţările EUROMED etc.E.Rolul consultativ: să ofere consultanţă celor trei mari instituţii: Parlamentul European. O. o serie de evenimente care ajuta Uniunea să se apropie de oameni. Adunările comune (în legătură cu ţările EFTA. cu suportul organelor Uniunii Europene. organizaţii pentru protecţia mediului. Comitetul Economic şi Social poate adopta opinii din propria iniţiativă. iar în acest scop promovează dialogul organizat cu reprezentaţii acestora şi ajută la constituirea de organisme similare în zone vizate: Europa de Est şi Centrală. În acelaşi timp are menirea de a spori rolul organizaţiilor şi a asociaţiilor civile în ţările ne-membre (sau grupuri de ţări). familiei. Această consultanţă poate fi obligatorie pentru luarea unor decizii. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi aleşi din cele trei grupuri prin rotaţie. Actul Unic European şi Tratatul de la Maastricht a extins paleta de probleme la care trebuie să se pronunţe Comitetul. Asigură o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica o Europă apropiată cetăţenilor săi. Preşedintele este responsabil pentru conducerea de zi cu zi a activităţii Comitetului.Rolul informaţional şi de integrare: În ultimii ani Comitetul Economic şi Social şi-a susţinut rolul său în Uniunea Europeană şi a îndeplinit datoriile directe ce au decurs din Tratate. În medie Comitetul distribuie 170 de documente consultative şi opinii pe an (dintre care 15% sunt puse în discuţie din proprie iniţiativa).mijlocii. AMU. şi îi asigură posibilitatea de a fi consultat de Parlamentul European. societăţi de întrajutorare. Preşedintele reprezintă Comitetul în relaţiile cu alte organe. Organizare internă a Comitetului economic şi social 1.G. Preşedinţie şi birou .sarcina membrilor este să prezinte opiniile pentru interesul Europei Consiliului. Mandatul membrilor . ACP. ţările din America Latina şi alte ţări terţe. .-uri cu caracter „social”). şi cetăţenii Europei) sunt în sfera de activitate a biroului C. . Toate opiniile sunt înaintate organelor de luare a deciziilor comunitare şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. El acţionează ca un forum pentru piaţa unică şi găzduieşte. Turcia. CEEC. profesiuni liberale. Rolul Comitetul economic şi social.La fiecare doi ani Comitetul economic şi social alege un birou compus din 24 de membrii.N. El este asistat de vicepreşedinţi care îl substituie în cazul absenţei sale. Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene.

2. La o sesiune plenară.Transport. 3. Infrastructura şi Societatea informaţională (TEN).S. Energie.7 Comitetul Regiunilor (C. Membrii grupului de studiu pot fi asistaţi de experţi (de obicei patru). întreg Comitetul se întruneşte în sesiune plenară de zece ori pe an. pentru anumite probleme. Afaceri sociale şi Cetăţenie (SOC). 4. Subcomitetele: Comitetul are dreptul să organizeze subcomitete. Acestea au.biroului este să organizeze şi să ordoneze lucrările diferitelor organe şi să prezinte direcţiile politicii lucrărilor sale. de obicei. Comitetul Economic şi Social creează legături pe glob cu alte consilii economice şi sociale şi alte organizaţii similare la "Întrunirile Internaţionale" ce se ţin la fiecare doi ani. 5.Comitetul Economic şi Social are 6 secţii: .Angajarea de forţe de muncă. Instituirea Comitetul Regiunilor a fost un pas semnificativ în „procesul creării unei Uniuni şi mai apropiate de 133 .Piaţa Unică. 12 membri. Secţiuni .general care raportează preşedintelui. Dezvoltarea Rurala şi Mediul Înconjurător (NAT). Constituirea acestui Comitet s-a făcut ca răspuns la cererile formulate de autorităţile locale şi regionale care o reprezentare concretă în cadrul instituţional şi de decizie al UE. Producţie şi Consum (INT). Aceste legături implică schimb de informaţii şi discuţii comune în fiecare an pe teme specifice.Relaţii Externe (REX). . Aceste subcomisii operează în aceleaşi coordonate precum secţiunile. . . R. Grupuri de studiu: opiniile secţiunii sunt analizate de grupuri de studiu. 7. opiniile sunt adoptate pe bazele opiniilor secţiunii de o majoritate simplă. . incluzând şi un raportor.) Comitetul Regiunilor a fost creat prin Tratatul de la Maastricht. în iulie 2002 (CCIC). Se înaintează instituţiilor şi se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene.comitetul este aservit secretariatuluigeneral condus de către un secretar .Uniunea Economică şi Monetară şi Coeziune Socială (ECO).E. Un nou Comitet consultativ pe Schimbul Industrial a fost încorporat în structura C. Secretariatul – general . Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor ţin în gestiune comună o serie de departamente de bază. Relaţiile cu consiliile economice şi sociale Comitetul Economic şi Social păstrează legătura cu consiliile economice naţionale şi regionale de pe tot cuprinsul Uniunii Europene. .Agricultura. Sesiunea plenară: ca regulă. Din ianuarie 1995. el reprezentând biroul.

Portugalia si Suedia au câte 12 membrii. piaţa unică. transport şi societatea informaţională. Comitetul Regional joacă un rol important în procesul de integrare europeană. membrii Comitetului pot fi realeşi.cetăţenii Europei. Comitetul îşi alege Preşedintele şi Biroul din rândul membrilor săi. Numărul locurilor rezervate pentru fiecare ţară în Comitet este următorul: . În sistemul instituţional comunitar. Comitetul şi-a câştigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii locale şi regionale. cooperare transfrontalieră şi inter-regională.Politica socială. cultură. Comisia şi Consiliul). în care deciziile sunt luate pe cât posibil de apropiat de cetăţean în conformitate cu principiul subsidiarităţii”. coeziune economică şi socială. sănătatea. pregătire vocaţională. În prezent Comitetul regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare (Parlamentul. încă de la creare şi de la prima şedinţă. fonduri structurale. . Comitetul a instituit şi o Comisie Specială asupra Afacerilor Instituţionale. politica economică.Germania. .Danemarca.Reţelele transeuropene. .Spania are 21 de membrii.Politică regională.Planificarea spaţială.Agricultură. care a avut loc în martie 1994. .Forţa de muncă. Membrii Comitetului nu pot fi legaţi de un mandat imperativ. Comitetul regiunilor are un număr de 314 membri şi un număr egal de supleanţi. tineret şi drepturile cetăţenilor. Unul din principalele sale obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre. Comitetul s-a evidenţiat ca un puternic gardian al principiului subsidiarităţi. După terminarea mandatului. De altfel. ei trebuind să fie complet independenţi. Comitetul are în subordine 7 Comisii principale: .Belgia. . probleme urbanistice. protecţia consumatorului. energie şi mediu.Educaţie. dezvoltare rurală şi pescuit. . pentru un mandat de 2 ani. .Luxemburgul are 6 membrii. Grecia. Irlanda si Finlanda au câte 9 membrii. Olanda. aşa cum se arată în preambulul Tratatului U. care sunt numiţi pentru un mandat de 4 ani de către Consiliul Uniunii Europene prin vot unanim la propunerea ţărilor membre UE. . Franţa. cu responsabilitate în aria dezbaterilor privind reforma 134 . industrie şi întreprinderile mici şi mijlocii. .E. Austria. cercetare si turism. . Italia si Marea Britanie au câte 24 de membrii.

Fondul de Coeziune. urmărind interesul general al Uniunii Europene. .cultură.sectorul căilor trans-europene.politica transporturilor. Comitetul poate fi consultat de către Parlament. menţin constant legătura cu cetăţenii.8 Curtea Europeană de Conturi Curtea europeană de conturi are ca principală atribuţie verificarea execuţiei bugetului Uniunii Europene.E. . . . . ca urmare. Comitetul Regiunilor are o funcţie consultativă.educaţia vocaţională. România va fi reprezentată de 15 membri din totalul de 344 (conform Tratatului de la Nisa).implementarea deciziilor privind Fondul Social European. nu funcţionează permanent la Bruxelles şi. cu dublu scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu 135 .politica structurală în domenii specifice nelegate cu cele ale Fondului. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară.sectorul public de sănătate. .stimularea cooperării statelor membre UE în domeniul forţei de muncă. Ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diverse comisii.politica forţei de muncă. .suport pentru măsurile din aria educaţiei şi a tineretului. Comitetul Regiunilor reprezintă o „punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile. . 7.politica mediului înconjurător. . Consiliu sau Comisie în cazurile în care aceste instituţii consideră necesară consultarea. . El îşi exercită funcţia de recomandare în arii de importanţă pentru autorităţile locale şi regionale. . Membrii şi succesorii sunt reprezentanţi ai corpurilor regionale şi locale conform articolului 263 al Tratatului U. oraşele şi comunele statelor din statele membre. Membrii Comitetul Regiunilor deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local. Aceste arii sunt: .Fondul de Dezvoltare Regională European. . Ei acţionează complet independent pentru îndeplinirea obligaţiunilor specifice. În prezent Comitetul regiunilor dezvoltă legături puternice cu Parlamentul European.măsurile sociale.instituţiilor UE. aceştia vor fi politic responsabili în faţa electoratului de la nivel regional sau local pe care îl reprezintă. .

Mandatul acestuia poate fi reînnoit. (3) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pe o perioadă de şase ani de către Consiliu. Ei trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă. câte un reprezentant al fiecărui stat membru. Conform art. în măsura în care actul fondator nu exclude acest control. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern sau de la un alt organism. (5) Pe durata funcţiei lor. Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. 247 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „(1) Curtea de Conturi este compusă din cincisprezece membri (după procesul de lărgire din anul 2004 numărul membrilor Curţii Europene de Conturi este de 25. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. după consultarea Parlamentului European. Membrii Curţii de Conturi aleg dintre ei preşedintele Curţii de Conturi. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţia respectivă. la cererea Curţii de 136 . În realizarea îndatoririlor lor. (2) Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre persoanele care fac parte. În afară de cazul demisiei din oficiu. decât. necesare pentru îndeplinirea misiunii Curţii de Conturi. numai dacă Curtea de Justiţie constată. funcţia membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu. în interesul general al Comunităţii.). dacă acestea nu dispun de competenţele necesare. sau care au o calificare specială pentru această funcţie. examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor oricărui organism creat de Comunitate. fie ea remunerată sau neremunerată. De asemenea. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. Orice document sau orice informaţie. (6) Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. îi sunt comunicate.responsabilităţi de gestiune. membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până când sunt înlocuiţi. de serviciile naţionale competente. Membrii Curţii de Conturi pot fi numiţi din nou. sau au făcut parte din instituţiile de control extern din ţările lor. la cerere. care. declarată de Curtea de Justiţie conform paragrafului 7. hotărăşte în unanimitate. Asistă Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control privind executarea bugetului. (4) Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. pe o perioadă de trei ani. ei se angajează solemn că pe durata exercitării funcţiilor şi după încetarea ei. (7) Membrii Curţii de Conturi nu pot fi destituiţi din funcţiile lor şi nici nu pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje când sunt înlocuiţi. La preluarea funcţiei. de către celelalte instituţii ale Comunităţii şi de către instituţiile de control naţionale sau. membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională.

cum ar fi Comisia Europeană. a organizaţiilor şi organismelor din cadrul Uniunii Europene. stabileşte condiţiile de angajare şi. remuneraţiile. indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul stabileşte. precum şi costurile aferente. de asemenea. care a fost avocat al poporului şi ministru al justiţiei în Finlanda. De asemenea. regională sau locală din statele membre. După aderarea la Uniunea Europeană. Este ales pentru un mandat pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea de a fi reales. Nikiforos Diamandouros. 7.” Independenţa Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare şi cu statele membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. Atribuţii ale instituţiei Mediatorului European: Mediatorul European investighează şi sesizează cazurile de proastă administrare a activităţii instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene. a fost ales domnului Jacob Söderman. fost mediator naţional al Greciei. România va avea şi ea un membru în cadrul Curtea Europeană de Conturi. Primul Mediator European. Curtea de conturi verifică dacă încasările şi cheltuielile s-au făcut legal şi corect. Actualul mediator european este P. A fost ales de Parlamentul Europei şi deţine postul începând cu 1 aprilie 2003. verificându-se dacă – şi în ce măsură – au fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune. (8) Consiliul. aplicabile membrilor Curţii de Conturi.9 Mediatorul European Instituţia Mediatorului European (sau Ombudsman) fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în anul 1992. Nu se ocupă cu sesizările privind administraţia naţională.Conturi. Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor europeni că bugetul propus Uniunii Europene a fost gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil. că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor. organismele comunitare competente sunt informate imediat pentru a lua măsurile necesare. cu aceeaşi majoritate. În cazul în care auditorii descoperă nereguli. hotărând cu majoritate calificată. Curtea nu are prerogative jurisdicţionale. Instituţia are rolul de a investiga plângerile privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor. inclusiv frauda. Consiliul Uniunii Europene şi 137 . mai ales. (9) Dispoziţiile protocolului asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor Europene aplicabile judecătorilor de la Curtea de Justiţie sunt. orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie. Se pune accent deosebit pe corectitudinea gestionării financiare. Curtea de conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi de publicare a rapoartelor.

prin amploarea sau natura lor.I) Rolul B. . În prezent. precum şi în alte 120 de ţări din întreaga lume. Pentru aceasta. Mediatorul European are vaste puteri de investigare. prin Tratatul CEE. apelând la pieţele de capital şi la resursele sale proprii.I este de a contribui la integrarea. În îndeplinirea misiunii sale. 7. A fost constituită. prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fără a urmării un scop lucrativ. 138 . Banca Europeană de Investiţii este instituţia financiară a Uniunii Europene. conjugat cu asistenţa acordată de fondurile structurale şi de alte instrumente financiare ale Comunităţii. Banca facilitează. Numai activităţile juridice ale Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă nu cad sub incidenţa activităţii sale. Înfiinţată în baza Tratatului de la Roma în anul 1958. la 1 ianuarie 1959 la Luxemburg. Banca Europeană de Investiţii are misiunea să contribuie la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune în interesul Comunităţii.E. Banca Europeană de Investiţii are o personalitate juridică şi este o instituţie autonomă a Uniunii. Instituţiile şi organismele Comunităţii sunt obligate să-i furnizeze informaţiile solicitate sau să-i permită accesul la dosarele în cauză.proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care. De obicei. finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei: . dar poate desfăşura şi anchete din propria iniţiativa. .proiecte care vizează modernizarea sau conversia întreprinderilor sau crearea de noi activităţi ca urmare a instituirii progresive a pieţei comune. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. De asemenea. Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii.E. dezvoltarea echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre. Fondurile sale finanţează proiecte prin care se materializează obiectivele UE în cadrul Uniunii. prin natura sau amploarea lor.Parlamentul European. statele membre sunt obligate să-i furnizeze informaţiile care pot ajuta la clarificarea cazurilor de proastă administrare a activităţilor instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene. conform Tratatului asupra Uniunii Europene. care. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. Mediatorul European desfăşoară anchete pe baza sesizărilor primite.10 Banca Europeană de Investiţii (B.proiecte care vizează dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate.

E.C.Definitivarea şi implementarea politicii monetare a zonei euro. Reuniunile sunt confidenţiale. Rolul Băncii Central Europene este acela de a controla. pentru a asigura stabilitatea preţurilor.Promovarea unui sistem eficient de plăţi.C. Doar cetăţenii statelor membre pot fi membrii ai Comitetului director.E. Consiliul guvernatorilor se compune din membrii Comitetului director şi guvernatorii băncilor centrale naţionale. .E) Sistemul European de Bănci Centrale (S.B. Comitetul director se compune din preşedinte. .C. Pentru a putea îndeplini cu succes mandatul clar definit de stabilitate monetară. la un nivel de independenţă instituţională şi transparenţă. Consiliul poate decide să facă public rezultatul deliberărilor sale. Aceştia sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul şefilor de stat şi de guvern. Organele de conducere ale Băncii sunt: . dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute.E.C) este compus din Banca Central Europeană şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale statelor membre.E.Consiliul Guvernatorilor. Se întruneşte de cel puţin 10 ori pe an. Obiectivele acestui sistem sunt: . Comitetul director este responsabil pentru gestiunea curentă a B.11 Banca Central Europeană (B.Derularea operaţiunilor externe. Tratatul de creare a Comunităţii Europene racordează S. prin instrumente şi proceduri financiar-bancare. 139 . vicepreşedinte şi alţi patru membrii. Strategia politicii monetare a B. Analiza economică se concentrează pe dezvoltarea economică curentă şi e asociată cu termene de mici şi medii de risc până la stabilitatea preţurilor. .C. a proclamat strategia de stabilitate monetară pentru ghidarea deciziilor politicii monetare în Stadiul al treilea al Uniunii economice şi monetare. la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor.7. .C. Pe 13 octombrie 1998 Consiliul guvernator al B.E.Păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre.Comitetul Director.B. Mandatul lor are o durată de 8 ani şi nu poate fi reînnoit. politica monetară unică a UE. supravegherea funcţionării Sistemului Monetar European şi utilizarea euro.

care asigură atingerea obiectivelor programelor stabilite de Direcţia Generală pentru Relaţii Externe.13 Alte Instituţii şi Organisme Europene .Misiunea EuropeAid este să pună în practică instrumente de asistenţă externă ale Comisiei Europene finanţate din bugetul Comunităţii Europene şi Fondul European de Dezvoltare. fie de la Banca Europeană de Investiţii sau Uniunea Europeană. 7.Operaţiunile pe termen lung de refinanţare. tendinţele de ansamblu privind relaţia strânsă între bani din economie şi preţuri . . Sistemul euro se divide în următoarele 3 categorii: . Fondul intervine în principal cu capital de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii.Operaţiuni structurale. Sistemul euro conduce operaţiunile pe piaţa deschisă. pregătirea deciziilor financiare. Deşi are un statut de organism independent în desfăşurarea anchetelor.EUROPEAID OFICIUL DE COOPERARE . OLAF 140 . .EI.12 Fondul European de Investiţii (F.OFICIUL EUROPEAN DE LUPTA CONTRA FRAUDEI (OLAF) – Oficiul şi-a început activitatea în iunie 1999. preluând operaţiunile „Grupului de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii Fraudei” (UCLAF). . cel pentru Dezvoltare şi aprobate de Comisie. Oficiul este responsabil pentru toate etapele din circuitul proiectului (identificarea şi evaluarea proiectelor şi programelor. creşterii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. fiind subordonat Comisarului responsabil cu bugetul comunitar. F. de asistenţă macro-financiară. Nu este implicat în programele de asistenţă preaderare (PHARE.Analiza monetară se focalizează pe aprecierea pe termen mediu şi lung a inflaţiei. 7. în baza mandatelor acordate.Operaţiunile principale de refinanţare. evaluarea proiectelor şi programelor).Operaţiuni fine-tuning. în activităţile umanitare. . este un parteneriat public privat. oferă facilităţi de bază şi implică folosirea instituţiilor de creditare pentru a păstra rezerve minime în acord cu Băncile Centrale Naţionale din zona euro.E. ISPA şi SAPARD). implementare şi monitorizare.I) Este o instituţie în a cărei competenţă intră sprijinirea apariţiei. OLAF face parte şi din structura organizatorică a Comisiei Europene. creat în 1988 în cadrul Secretariatului General al Comisiei. în Politica externă şi de securitate comună sau Facilitatea de reacţie rapidă. Cadrul operaţional constă într-o serie de instrumente.

Din 2003. CENTRUL EUROPEAN PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (CEDEFOP) . Comitetul Economic şi Social. OFICIUL EUROPEAN PENTRU SELECŢIA PERSONALULUI (EPSO) . Statele şi teritoriile partenere ale ETF sunt cele eligibile pentru participarea la programele Tacis şi Meda. Comisia Europeană. precum şi publicului. . Fundaţia are ca misiune să contribuie la procesul de formare profesională şi reformă a activităţilor de formare.OFICIUL PENTRU PUBLICAŢII OFICIALE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE (OPOCE) – OPOCE este editura instituţiilor Uniunii Europene. . Raportul general de activitate s . şi să furnizeze asistenţa tehnică Programului Tempus.Este agenţia europeană care furnizează informaţii complete despre politicile de formare profesională factorilor de decizie şi experţilor Comisiei Europene. de Comisie. ai statelor membre şi ai celorlalte organizaţii care reprezintă partenerii sociali pe tot cuprinsul Europei.Sistemul european de autorizare a produselor medicale pentru uz uman sau veterinar se bazează pe cooperarea dintre autorităţile naţionale cu atribuţii în domeniu ale statelor membre şi EMEA. Comitetul Regiunilor. . informaţii corecte şi complete privind mediul. creată în 1999. care se comportă ca centru al acestei reţele. Consiliul European. . responsabilă cu producţia şi distribuţia publicaţiilor Uniunii Europene: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. independent. inclusiv cei 2 300 de specialişti europeni care lucrează în domeniu. CEDEFOP a fost înfiinţat ca organism non-profit. Mediatorul European).Înfiinţată în ianuarie 1995. în vederea promovării luptei contra fraudei. care să permită dezvoltarea şi implementarea de către Uniunea Europeană şi alte state membre ale EEA a unor politici eficiente de protecţia mediului.a. coordonând resursele pe care autorităţile naţionale le pun la dispoziţie. pentru a asista Comisia în elaborarea direcţiilor şi evaluarea 141 . proces în plină desfăşurare în statele şi teritoriile partenere.Misiunea EEA.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (ETF) . Curtea Europeană de Conturi. a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale care prejudiciază interesele financiare ale Comunităţii Europene. EPSO este punct unic de contact pentru cei care vor să lucreze în instituţiile Uniunii Europene (Parlamentul European. este să furnizeze în mod operativ factorilor de decizie.îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi prin acordurile în vigoare încheiate cu ţările terţe.AGENTA EUROPEANĂ A MEDIULUI (EEA) . Curtea de Justiţie.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU EVALUAREA MEDICAMENTELOR (EMEA) .

Îndeplineşte.necesităţilor de formare profesională.Legislaţia Comunitară a înfiinţat un sistem de protecţie a drepturilor în domeniul varietăţilor vegetale. OAMI administrează procedurile de înregistrare pentru titluri de proprietate industrială comunitară şi ţine evidenţa publică a acestor titluri. . Conferinţa Interguvernamentală a hotărât ca sediul CPVO să fie la Angers (Franţa). . Agenţia coordonează. din 1997.A fost creată de Uniunea Europeană pentru a oferi informaţii celor interesaţi de sănătatea şi securitatea ocupaţională. ca răspuns la escaladarea acestei probleme în Europa şi la nevoia de evaluare exactă a dimensiunilor şi particularităţilor acestui fenomen pe teritoriul Uniunii Europene. .A fost înfiinţată printr-o Reglementare a Consiliului de Miniştri din 1975. prin activităţi de conştientizare şi diseminare a informaţiilor şi practicilor susceptibile de a fi de folos în acest domeniu. În 1996. sarcina de a pronunţa hotărâri judecătoreşti referitoare la cererile de invalidare a titlurilor înregistrate. în promovarea şi dezvoltarea acestei activităţi. CPVO este o instituţie comunitară cu statut juridic independent şi este operaţionala din 27 aprilie 1995.T) .A fost înfiinţat în 1994.CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A DROGURILOR ŞI A DEPENDENŢEI DE DROGURI – (EMCDDA) A fost înfiinţat în 1993.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI VIAŢĂ . OFICIUL COMUNITAR PENTRU VARIETĂŢI VEGETALE (CPVO) .AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢĂ ŞI SĂNĂTATE LA LOCUL DE MUNCĂ (OSHA) . Situata în Bilbao (Spania). .CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A RASISMULUI ŞI XENOFOBIEI (EUMC) . .D.A fost înfiinţat în 1997 de 142 . Centrul este membru al Comitetului Interinstituţional pentru Traduceri şi contribuie la activităţi din următoarele domenii: resurse.OFICIUL PENTRU ARMONIZARE ÎN PIAŢA INTERNĂ (OAMI) – Are misiunea de a promova şi administra mărci înregistrate şi proiecte în cadrul Uniunii Europene. pentru a răspunde nevoilor în domeniul traducerilor a numeroase agenţii şi oficii europene. traduceri externe. Misiunea Fundaţiei este de a contribui la planificarea şi aplicarea unor condiţii mai bune de viaţă şi de muncă. metode şi tehnici de lucru. o reţea cu Centre de Informare în fiecare stat membru al Uniunii. . alături de curţile de justiţie din statele membre ale Uniunii Europene. administraţie.CENTRUL DE TRADUCERI PENTRU INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE (C. CPVO implementează şi aplică această schemă. care permite obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală pentru varietăţile vegetale. drepturi valide în Uniunea Europeana.

EUROPOL . Partea I Art.9 mai157.către Uniunea Europeană ca organism independent. 7. îmbunătăţirea dezbaterilor strategice şi promovarea sistematică a intereselor Uniunii. înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht.8 143 . program înfiinţat de Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a sprijini Misiunea Naţiunilor Unite din Kosovo. cu cele 12 stele.Este organizaţie a Uniunii Europene.Înfiinţată în februarie 2000. care aplică legea comunitară pentru combaterea criminalităţii. EAR administrează Programul de Reconstrucţie şi Reabilitare în Kosovo. EUMC colaborează cu Consiliul Europei. prin îmbunatăţirea capacităţii Uniunii Europene de a aduna informaţii despre spaţiu.14 Simbolurile Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul.Politica externă şi de securitate comuna (PESC). imnul. .creat în 2001. Steagul. I . care va fi un instrument de colectare şi asociere de date şi statistici de la nivel naţional până la nivelul unei unităţi centrale a EUMC.CENTRUL EUROPEAN PENTRU OBSERVAŢII DIN SATELIT (EUSC) – a fost înfiinţat în anul 2002.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE (EAR) . . Podgorica şi Skopje. Priştina. ONU şi alte organizaţii internaţionale. moneda unică euro şi Ziua Europei . deviza. în contextul Politicii externe şi de securitate comune şi a ESDP. are un statut de agenţie autonomă care ţine de al doilea pilon al Uniunii Europene . . Istoria steagului 157 Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa. Obiectivul ei este de a îmbunătăţii eficienţa cooperării între autorităţile competente ale statelor membre pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate la nivel internaţional. xenofobe şi antisemite la nivelul Uniunii Europene şi de a promova „practici corecte” în statele membre. pentru a preveni conflictele. aşezate în cerc. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia. în număr de 12. cu misiunea de a evalua proporţiile şi evoluţia fenomenelor rasiste. pe un fond albastru. reprezintă perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede).INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU STUDII DE SECURITATE (ISS) . . iar stelele. a sprijini eforturile de menţinere a păcii în caz de conflict şi de oferire de ajutoare umanitare în timpul dezastrelor. înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. EAR are sediul central la Salonic şi sedii operaţionale în Belgrad. Titlul I. Scopurile sale sunt: dezvoltarea unei culturi comune a securităţii europene. EUSC are misiunea de a sprijini procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană. EUMC va pune la punct o Reţea Europeană de Informare asupra Rasismului şi Xenofobiei (RAXEN).

unitatea în diversitate şi idealurile de libertate.E. în anul 1972. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii euro. ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene. în al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Întâi. Statele Membre UE l-au adoptat. Ministrul de Externe al 158 Ibidem. Imnul Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. 144 . pace şi solidaritate – principii care stau la baza Uniunii Europene.E. şi ele. ca „Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său. În decembrie 1995. Monedele şi bancnotele naţionale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulaţie pe 28 februarie 2002. Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele cetăţenilor europeni.€ La originea conceptului de moneda unică se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. iar în anul 1985. să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre. Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de „Euro”. prin aceasta decizie.9 mai Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. Tratatul de la Roma (1957) declara că piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene şi ea va contribui la o „uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Deviza Uniunii Europene – „Unitate in diversita158” Deviza Uniunii este enumerată alături de celelalte simboluri.000 de tineri.Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Tratatul Uniunii Europene (1992 .). iar începând cu anul 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene. cât şi cu prima literă din cuvântul „Europa”. Începând cu 1 ianuarie 2002. În anul 1985.începe în 1955. la Paris. Uniunea Europeana nu a urmărit. Din mai 2000. Ziua Europei . În acel moment. doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o. cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani. În acea zi. statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (C. Moneda unica – euro . Europa are deviza – „Unitate în diversitate” -. ulterior li s-a alăturat Grecia. cu propuneri peste 80.. ca imn oficial al Uniunii Europene. aceasta fiind rezultatului unui concurs la care au participat. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune. organizaţie internaţionala apărătoare a drepturilor omului şi a valorilor culturale europene. el a fost folosit de Consiliul Europei. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon.

În 1985. a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa. când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat. Ţările cărora li se adresa în primul rând aceasta provocare – Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani. pentru a constitui „prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”. Robert Schuman. au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei 145 . cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeană. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune – ca baza a puterii lor militare.în scopul evitării izbucnirii unui nou război.Franţei. . Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune. iar cel de-al doilea război mondial aproape ca le distrusese.

promovarea dezvoltării durabile şi a coeziunii economice şi sociale. aderare şi extindere. politice şi sociale. astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene. în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aceste politici vizează domenii multiple şi variate din sfera vieţii economice. acela al solidarităţii şi coeziunii. . . elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. . orice modificare ulterioară a acestora regăsindu-se în aplicarea politicilor comune. Pentru realizarea acestor obiective. Aplicarea principiilor pieţei interne (în special libertatea de a presta servicii şi libera concurenţă) asupra tranzacţiilor este un obiectiv de importanţă majoră deoarece: . în uniune nu există o majoritate. Achiziţii publice. Politicile Uniunii Europene se grupează după cum urmează 1. Aşa s-a ajuns la ideea politicilor comune tuturor statelor membre. Aceste obiective ale Uniunii Europene sunt rezumate în patru mari domenii: . prevederile şi obiectivele lor s-au negociat în baza tratatelor Uniunii Europene. În ciuda diferenţelor dintre acestea.păstrarea drepturilor şi libertăţilor.achiziţiile publice reprezintă circa 11% din PIB al Uniunii (contracte încheiate de autorităţile publice plus contractele încheiate de firmele din sectorul public investite cu drepturi exclusive sau speciale). Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene.dezvoltarea bogăţiei culturale europene. Conţinutul capitolelor.Capitolul 8 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană numără 25 state membre şi 460 milioane locuitori. precum şi existenţa unor obiective clar definite în toate documentele şi tratatele care semnifică fundamentul constituirii şi consolidării uniunii. 146 . pe baza unor interese comune. În urma procesului de formare. la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună. Obiective 1. pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.afirmarea identităţii europene în întreaga lume. ci numai minorităţi. De multe ori.

să confirme impactul sectorului agricol al micilor ferme asupra economiei şi a politicii regionale. Tratatul Instituind Comunitatea Economică Europeană a definit obiectivele politicii agricole comune (PAC) şi a stabilit obiectivele comerţului intra-comunitar.au un efect determinant asupra anumitor sectoare: al construcţiilor şi lucrărilor publice.stabilizarea pieţelor. . atingând un nivel de producţie care să satisfacă nevoile interne 147 .să stimuleze schimbările structurale esenţiale care urmează să ofere fermierilor posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltării economice şi sociale.să ofere. mai ales din cauza unor importante bariere comerciale de ordin legal sau administrativ în interiorul Comunităţii (înainte de implementarea legislaţiei comunitare. al telecomunicaţiilor şi al industriei grele. Crearea unei politici agricole comune a fost justificată prin următoarele motivaţii: . energetic. prin favorizarea aproape generalizată a furnizorilor naţionali. populaţiei în ansamblul ei. 2.asigurarea disponibilităţii ofertei.luarea măsurilor pentru ca acestea să ajungă la consumator cu preţuri rezonabile.creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei precum şi utilizarea optimă a factorilor de producţie. doză categorii de obiective care afectează atât producătorii cât şi consumatorii. . . în special a forţei de muncă.o utilizare mai raţională a fondurilor publice. Obiective 1. . autorităţile obţinând produse şi servicii de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ. 2.se realizează prin: . deoarece industria agricol era un sector de importanţă majoră în vederea realizării integrării europene. . Aceste obiective se realizează prin: .. Agricultura. prin reducerea riscurilor de fraudă şi corupţie. . O mai bună alocare a resurselor economice: . Politica Agricolă Comună (PAC) a oferit rezultate spectaculoase: Comunitatea a reuşit repede să depăşească lipsurile alimentare manifestate în anii ’50. în mod obişnuit. doar 2 % din contractele publice erau câştigate de întreprinzători externi). o piaţă alimentară stabilă. .sunt caracterizate. .asigurarea unui nivel de viaţă adecvat pentru populaţie. încurajând astfel creşterea gradului de competitivitate a industriei europene în raport cu concurenţii acesteia (dezvoltarea întreprinderilor prin extinderea activităţilor de desfacere şi intensificarea concurenţei).prin preferarea celor mai buni întreprinzători de pe piaţa europeană.

din alte ţări. ajutor şi operaţii de protecţie nediscriminatorie. Au existat o serie de raţiuni tehnice. în special cele mai vulnerabile. . . crizelor provocate de factori umani.asigurarea pregătirii pentru riscurile dezastrelor naturale sau circumstanţelor excepţionale şi folosirea unui sistem potrivit de alertă timpurie şi intervenţie. . în cadrul Comunităţii şi la nivel mondial. de către ciocnirile armate sau războaie. în perioada anilor . prioritar pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare. . prin deciziile adoptate de către Consiliu în februarie 1988 şi prin reforma PAC. au fost puse noile baze pentru viitorul PAC.asigurarea asistenţei şi ajutorului necesare oamenilor afectaţi de izbucnirea crizelor de durată. Obiective Principalele obiective ale operaţiilor de ajutor umanitar sunt: . precum războaiele şi conflictele sau situaţii excepţionale. în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare.şi apoi obţinând surplusuri ciclice structurale.sprijinirea operaţiilor de protecţie civila. sau circumstanţe comparabile dezastrelor naturale sau celor cauzate de factori umani. în special infrastructura şi livrare de echipament. în condiţii preferenţiale. a victimelor luptelor sau situaţii de urgenţă comparabile. prin măsurile introduse de Actul Unic European în 1987. strămutaţi şi repatriaţi) cauzate de dezastrele naturale şi cele datorate factorului uman. 148 .salvarea şi conservarea vieţii în timpul crizelor şi urmărilor lor şi a dezastrele naturale. Ca urmare a orientărilor propuse în 1985 prin Cartea Verde (documentul informativ al Comisiei cu privire la viitorul PAC). 3. în particular.susţinerea finanţării transportului ajutorului şi efortul asigurării accesibilităţii celor cărora le este destinat. . Modificările survenite în agricultură. victime ale dezastrelor naturale.rezolvarea consecinţelor mişcărilor de populaţie (refugiaţi. Ajutorul umanitar Ajutorul umanitar furnizat de Comunitate va cuprinde asistenţă.realizarea unor lucrări de reabilitare pe termen scurt şi de reconstrucţie. în special reducerea treptată a preferinţei faţă de produsele comunitare şi înlocuirea pe pieţele europene a produselor autohtone cu altele importate. iniţiată în 1992. economice şi politice.’80 au condus la stabilirea unor noi priorităţi. . în sprijinul populaţiilor din ţările terţe. cu scopul de a uşura livrarea ajutorului.

Fondul Social şi Fondul Regional sunt de 159 Tratatul instituind Comunitatea Europeană. inclusiv adoptarea unor standarde comune. Etapa finală a controlului o reprezintă procedura de încheiere bugetară: o dată pe an. Colectarea fondurilor proprii este. Parlamentul trebuie să aprobe închiderea bugetară pentru Comisie. Acesta a fost motivul pentru care Parlamentul European a creat un Comitet de Control privind Transferul Fondurilor.Comunitatea a fost implicată în operaţiunile de ajutor umanitar.compatibilitatea reglementărilor Statelor Membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de radio şi televiziune. în special cele vizând propriile resurse. 149 . a devenit un element cheie al politicii internaţionale a Comunităţii. atât al veniturilor cât şi al cheltuielilor. Comisia este obligată să respecte observaţiile Parlamentului cu privire la executarea cheltuielilor. adesea în colaborare cu organismele naţionale de control. complementare programelor naţionale existente. Controlul iniţial. este exercitat parţial de autorităţile naţionale. încă de la sfârşitul anilor ’60. deoarece dispun de aparatul necesar pentru colectarea şi controlul acestor sume. o problemă de mare importanţă pentru instituţiile UE. Articolul 274 (205). 4. Comisia are obligaţia de a executa bugetul conform principiilor de gestiune financiară sănătoasă. cel mai important donator de ajutor umanitar. 10% din resursele proprii sunt reţinute de către Statele Membre drept taxă de colectare. la recomandarea Consiliului. Audiovizualul Politica comună în domeniul audiovizualului are următoarele obiective: . Bugetul şi controlul financiar Obiectivele politicii privind bugetul şi controlul financiar rezultă din prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană159. totuşi. Acestea şi-au menţinut drepturile. din lume. Acest lucru se realizează parţial cu ajutorul mecanismelor de control financiar intern ale Comisiei şi al auditului efectuat de Curtea Europeană de Conturi. Nivelul semnificativ al asistenţei acordate de la sfârşitul anilor ’80.promovarea programelor televizate cu problematică europeană.constituirea unui spaţiu comun al informaţiei. ECHO (Oficiul European pentru Asistenţă Umanitară de Urgenţă) a fost instituit în 1992 cu scopul de a coordona ajutorul umanitar comunitar în scopul organizării sale mai eficiente. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare furnizor de asistenţă umanitară. . 5. A devenit în ultimii ani. . Cheltuielile operaţionale în cadrul FEOGA.

acum se impune o mai strânsă şi mai constantă cooperare a Statelor Membre cu Comisia precum şi o cale pentru ca măsurile Consiliului să acorde Statelor Membre protecţie echivalentă şi eficace în ceea ce priveşte interesele financiare ale UE. Uneori. Din nefericire. trebuie să suporte costurile aferente acestor intervenţii. în fiecare an.rapoartele speciale cu privire la probleme specifice. într-o primă fază. deseori. tehnologia telecomunicaţiilor şi 150 . având responsabilitatea de a lupta. Problemele de personal i-au redus însă eficienţă în timpul primului an de funcţionare (1999/2000).raportul anual privind executarea bugetului general. a legalităţii şi corectitudinii tranzacţiilor (cunoscut sub apelativul DAS). controlul este exercitat de către directori cu atribuţii de control şi contabili iar ulterior de către controlorul financiar intern.asemenea controlate. care. Rolul controlului financiar a fost reevaluat. în cadrul procesului de reformă pe care îl traversează Comisia în prezent. împotriva fraudelor implicând fonduri ale UE şi de a coordona organismele responsabile în Statele Membre.atestarea corectitudinii contabilităţii. în interiorul fiecărei instituţii. . La nivel comunitar. prevederile sale au fost accentuate prin Tratatul de la Amsterdam.(de exemplu: IT. incluzând bugetele tuturor instituţiilor şi organismelor satelit. Controlul extern este efectuat de către Curtea de Conturi. care. Curtea de Conturi înaintează şi rapoarte privind operaţiunile de împrumut/credit şi operaţiunile Fondului European de Dezvoltare. conform acestui articol. Articolul 280 (209 a) din Tratatul Comunităţii Europene (TCE) se referă la fraude şi interesele financiare ale UE. de către autorităţile Statelor Membre. .Research and Development R&D . Biroul de Luptă Împotriva Fraudelor (cunoscut sub apelativul OLAF) este în mod oficial independent de Secretariatul General al Comisiei Europene. Este foarte posibil ca Regulamentul Financiar să impună în viitor o separare a funcţiilor de cenzurat de procesul de aprobare prealabilă a cheltuielilor. o convenţie din 1995 laolaltă cu două protocoale semnate de Statele Membre în scopul aplicării anumitor aspecte ale acestei cooperări nu au fost însă ratificate de numărul de state prevăzut pentru intrarea în vigoare. Acestea sunt: . 6. înaintează autorităţii bugetare rapoarte detaliate. în toate instituţiile. Cercetarea şi tehnologia Obiective Principalul obiectiv îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante ale cercetării şi dezvoltării . Acesta a fost consolidat la iniţiativa Parlamentului European şi are un rol important în protejarea intereselor financiare ale Uniunii.

11 si 12 decembrie 1992). aceasta ar implica. 7. în scopul: . acest proiect a fost plasat.eliminării dublării nejustificate a eforturilor în programele naţionale. Se urmăreşte aplanarea conflictului rezultat ca urmare a intensificării impactului acţiunii Comunităţii asupra cetăţenilor ei faţă de modalitatea aproape exclusiv naţională de garantare a drepturilor şi datoriilor şi a participării acestora la procesul democratic. utilizarea în comun a resurselor. mulţumită existenţei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite). de exemplu: protecţia mediului şi sănătatea publică). Ar trebui ca politicile naţionale sau activităţile de cercetare să fie coordonate. în 1990. . a fost luată în discuţie încă din anii '60. . drept rezultat. menţinerii sau redobândirii competitivităţii Europei faţă de Statele Unite şi Japonia. Imitând noţiunea de cetăţenie naţională. cu drepturi şi obligaţii bine definite. în special. sprijinirea reducerii şomajului în Comunitate prin inovaţie şi noi tehnologii. introducerea cetăţeniei Europene. respectiv să se desfăşoare. .îmbunătăţirii eficienţei sau reducerea costurilor proiectelor naţionale şi comunitare prin împărţirea sarcinilor sau. .promovării proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere (privind. Cetăţenia Uniunii europene Obiective Inspirată de prevederea stipulată în Tratate privind libera circulaţie a persoanelor. aceasta idee a devenit o nouă parte a Tratatului Comunităţii Europene. o mai bună diseminare a rezultatelor în rândul întreprinderilor (mai ales în rândul celor mici şi medii). relaţie definită ca reunind drepturile. un raport bun costuri/beneficii şi coordonarea între programele naţionale (Consiliul European de la Edinburgh. care se referă la noţiunea de „cetăţenie a Uniunii” ca la un obiectiv de atins. Trebuie 151 . îndatoririle şi participarea politică a acestuia.promovării realizării unei pieţe interne comune (de exemplu formularea unor specificaţii şi standarde comune) şi sprijinirii activităţii privind depăşirea graniţelor ştiinţifice şi tehnice în Europa.biotehnologie). eventual. .reducerii diferenţei existente între potenţialul privind cercetarea şi rezultatele specifice dobândite de ţările Comunităţii şi. în contextul Uniunii Europene. Ca rezultat al Tratatului Uniunii Europene. În urma activităţii pregătitoare iniţiate la mijlocul anilor '70.armonizării treptate a procedurilor de formulare şi implementare a politicii comunitare privind cercetarea. la nivelul Comunităţii. cetăţenia Uniunii descrie relaţia care asociază cetăţeanul cu Uniunea Europeană.

accentuată identificarea cetăţenilor cu UE şi trebuie urmărită construirea unei opinii politice europene la nivelul întregii populaţii, a unei conştiinţe politice europene şi a unei identităţi europene. Mai mult, trebuie asigurate drepturile şi interesele cetăţenilor Statelor Membre. În plus, cetăţenia unională poate acţiona şi ca o sursa de legitimitate a UE. Statutul de Cetăţean al Uniunii înseamnă, pentru orice cetăţean: - dreptul de liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul Statelor Membre; - dreptul de a vota şi de a putea candida pentru Parlamentul European şi în alegerile municipale ale Statului Membru în care locuieşte, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui Stat; - dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile diplomatice sau consulare ale altui Stat Membru atunci când se află pe teritoriul unei ţări în care ţara sa nu este reprezentată, în aceleaşi condiţii ca şi un cetăţean al respectivului Stat Membru; - dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European şi dreptul de a se adresa ombudsman-ului pentru a-i aduce la cunoştinţa acestuia orice cazuri privind administrarea defectuoasă din partea instituţiilor şi a organismelor Comunităţii, cu excepţia organismelor legislative. - dreptul de adresare către instituţiile europene într-una dintre limbile oficiale şi de a primi răspuns în acea limbă ; - dreptul de a avea acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei; Ultimele trei drepturi se aplică şi persoanelor fizice sau juridice cu reşedinţa sau cu sediul central pe teritoriul unui Stat Membru. 8. Coeziunea economică şi socială Realizarea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene este o condiţie esenţială a procesului de asociere şi integrare a statelor în Comunitate. Obiectivele acestei politice rezultă din prevederile TCE conform căruia: „Comunitatea se va orienta spre reducerea inegalităţilor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urma a regiunilor celor mai defavorizate”160. Ca mijloace de atingere a acestui obiectiv sunt menţionate Fondurile Structurale (Fondul de Dezvoltare Regională Europeană - FDRE; Fondul Social European FSE; Secţiunea Orientativa a Fondului European pentru Orientare şi Garantare in Agricultura - FEOGA) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
160

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Articolul 158 (130 a). 152

9. Comerţul Comunitatea europeană este exclusiv responsabilă pentru politica comercială comună161. În cadrul acestei politici, a fost instituită o uniune vamală între statele membre, cu regulamente comune care să guverneze modificările tarifelor, încheierea acordurilor de comerţ cu statele nonmembre, politica de import şi de export, etc. Deciziile sunt luate de Consiliu, cu majoritate calificată. Tratatul de la Amsterdam permite Consiliului, să decidă prin unanimitate lărgirea sferei politicii comune comerciale la negocieri internaţionale şi acorduri în domeniul serviciilor şi proprietarii intelectuale. Pentru ca aderarea de noi membri la Uniunea Europeană să nu blocheze aplicarea acestei prevederi, Comisia a propus la Conferinţa Interguvernamentală lansată în februarie 2000, ca politica comercială să cuprindă şi acordurile respective. 10. Concurenţa Politica concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite monopolizarea pieţei prin împărţirea acesteia de către anumite firme în urma unor înţelegeri private. Pieţele pot fi monopolizate ca rezultat al unor înţelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica în domeniul concurenţei se încearcă a se evita ca una sau mai multe firme săşi utilizeze în mod impropriu puterea economică în detrimentul firmelor mai slabe (abuz de poziţie dominantă). De asemenea, trebuie să împiedice guvernele Statelor Membre să distorsioneze regulile prin acordarea de discriminări pozitive/subvenţii întreprinderilor de stat sau prin favorizarea companiilor din sectorul privat. 11. Cultura Politicele comune în domeniul culturii au ca obiective principale: - contribuţia la dezvoltarea culturii statelor membre, respectând în acelaşi timp diversitatea lor naţională şi regională; - punerea moştenirii culturale a popoarelor şi naţiunilor în centrul acţiunilor din domeniul cultural. Acţiunea comunitară s-a concentrat asupra protecţiei moştenirii culturale care acoperă proiectele pilot de conservare a moştenirii arhitecturale a Comunităţii. S-au acordat fonduri nerambursabile şi burse artiştilor, s-a asigurat asistenţă traducerilor literare şi s-a iniţiat finanţarea evenimentelor culturale. Multe programe cu finanţare comunitară precum Fondul Social European şi Fondul European de Dezvoltare Regională pot asigura de asemenea finanţare pentru activităţi şi proiectele culturale în Uniunea Europeană.
161

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene , Articolul 133. 153

1. Programe culturale a. Programul Kaleidoscope a fost iniţiat în anul 1996 şi a avut ca obiectiv încurajarea creaţiei artistice şi promovarea sensibilizării şi diseminării culturii popoarelor europene, în special în domeniul artelor, prin schimburi şi cooperare culturală. b. Programul Ariane a fost adoptat în 1997 pentru o perioada de doi ani (1997-1998). Programul a avut ca obiectiv creşterea cooperării Statelor Membre în domeniul cărţilor şi lecturii, şi în promovarea unei cunoaşteri mai largi a operelor literare şi a istoriei popoarelor europene prin mijloacele traducerilor şi a îmbunătăţirii performanţelor profesioniştilor din domeniu. În plus, prin programul Ariane, Uniunea Europeană contribuie la Premiul Aristerion, un premiu literar european pentru literatură şi traduceri. c. Programul Raphael a fost adoptat în 1997 pentru perioada 19972000. El avea ca scop încurajarea cooperării Statelor Membre în domeniul moştenirii culturale cu dimensiune Europeană. Programul-cadru comunitar Kaleidoscope, Ariane şi Raphael au marcat primul stadiu în implementarea acţiunii comunitare din domeniul culturii şi au ajutat la întărirea şi extinderea parteneriatelor transnaţionale, au îmbunătăţit accesul publicului la cultură şi au promovat activităţile culturale europene. Obiectivele programului-cadru au fost: promovarea dialogului şi a cunoaşterii reciproce a culturii europene, promovarea bunelor practici cu privire la moştenirea culturală Europeană, promovarea creativităţii şi diseminării transnaţionale a culturii şi mobilitatea artiştilor, dezvoltarea de noi forme de exprimare culturală, şi adâncirea dialogului între culturile europene şi ne-europene. Aceste obiective trebuiesc atinse prin trei tipuri de acţiuni: - acţiuni inovative şi experimentale; - acorduri de cooperare culturală; - evenimente culturale speciale cu dimensiunea europeană şi/sau internaţională. 2. Alte activităţi a. „Capitala Europeană a culturii”, „Oraşul european al culturii” a fost lansat în Atena în 1985 şi a fost un succes real. Menţionăm ca pentru anul 2007, Sibiul, alături de Luxemburg, a fost nominalizat pentru a fi „Capitala Europeană a culturii” b. Bunuri culturale Având în vedere implicaţiile înlăturării controalelor vamale determinată de consolidarea pieţii interne, au fost necesare reguli pentru
154

protecţia bunurilor culturale. De aceea Comunitatea a adoptat Reglementarea Consiliul 3911/92 conform căreia exportul bunurilor culturale (amendată de Reglementarea 469/96) este permis în baza prezentării unei licenţe de export, valabilă pe cuprinsul Comunităţii. Scopul Directivei Consiliului 93/7 din 15 martie 1993 (amendată de Directiva 96/100) este să asigure reîntoarcerea bogăţiilor naţionale de valoare artistică, istorică şi arheologică, ce au fost îndepărtate ilegal de pe teritoriul Statelor Membre. c. Dreptul de autor Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi a dreptului de autor au aspecte economice, sociale şi culturale. Crearea unei pieţe unice europene şi dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii au făcut necesară crearea de către Comunitate a unei protecţii legale a dreptului de autor. d. Drepturile conexe ale artiştilor În anul 1996 Comisia a prezentat o propunere de directivă cu privire la armonizarea drepturilor de revînzare ale artiştilor în Uniunea Europeană (COM (96)97), deoarece doar 11 state membre au adoptat legislaţie cu privire la acest subiect (cu diferenţe, însă) iar patru nu au legislaţie în domeniu. În 9 aprilie 1997, Parlamentul a susţinut propunerea cu anumite amendamente. Propunerea modificată a Comisiei a ţinut cont de modificările cerute, precum: excluderea manuscriselor din categoria operelor de arta vizate de drepturile conexe, introducerea unei rate minime (4%) în cazurile în care este prevăzut un prag mai mic decât cel comunitar (1,000 Euro). Deşi poziţia comună a Consiliului din 19 iunie 2000, preia multe din amendamentele Comisiei şi ale Parlamentului, Comisia, în evaluarea sa din 15 septembrie 2000 a poziţiei comune, a declarat ca nu poate accepta textul, datorită, în special, introducerii unui prag înalt de aplicare şi a unui plafon, dincolo de care artiştii nu vor mai fi eligibili să-şi revândă drepturile în corelare cu succesul lor. Parlamentul European, în octombrie 2000, pregătea a doua lectură a documentului. 12. Dezvoltarea Politica comunitară va contribui la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi statului de drept şi va susţine ţările în curs de dezvoltare. Se au în vedere următoarele obiective: - dezvoltarea economică şi socială durabilă; - integrarea uşoară şi treptată în economia mondială; - campania împotriva sărăciei”162.
162

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, Articolul 177. 155

Includerea prevederilor politicii dezvoltării în Tratatul de constituire a Comunităţii Europene este semnificativ politic, deoarece, astfel, această politică este ridicată la rangul de politică comunitară. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adăugă trei obligaţii impuse Comunităţii şi statelor membre: - Uniunea Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot afecta ţările în curs de dezvoltare. - se impune Uniunii Europene şi statelor membre, coordonarea politicilor lor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum şi consultarea reciprocă cu privire la programele de asistenţă. - Uniunea Europeană şi statele membre, în sfera corespunzătoare de competenţă, vor coopera cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale competente. Implementarea politicii Uniunii Europene de dezvoltare, îmbracă două forme: prima, acorduri regionale ce creează anumite privilegii regiunilor cărora li se adresează în funcţie de domeniul vizat şi, a doua, acţiuni la nivel mondial. 13. Dreptul societăţilor comerciale Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor societăţilor comerciale are în vedere următoarele obiective: - să impună tuturor companiilor aflate sub jurisdicţia statelor membre respectarea unui set minimal de obiective menite a susţine instaurarea unui sistem concurenţial nedistorsionat, să acorde persoanelor aflate în relaţii de afaceri cu companii o anumita protecţie în toate statele membre şi să sprijine astfel dezvoltarea economică a societarilor. - să elimine obstacolele legislative care împiedică dezvoltarea societăţilor comerciale, la scară europeană: piaţa unică implică apariţia unor companii cu acoperire europeană, care să-şi poată desfăşura activitatea oriunde în cadrul Comunităţii în condiţii identice celor din propria ţară; trebuie eliminate obstacolele legislative din cele 25 sisteme legislative naţionale. Toate acestea oferă speranţa că noţiunea de companie europeană, adusă în discuţie pentru prima oară acum aproape treizeci de ani, va deveni în curând o realitate. Progresul decisiv care s-a realizat constă în aceea că se vorbeşte tot mai mult despre căutarea unei formule flexibile, capabile a păstra intacte trăsăturile esenţiale ale diferitelor sisteme naţionale. 14. Drepturile fundamentale

156

Respectarea drepturilor fundamentale este unul dintre principiile de baza ale Uniunii Europene şi reprezintă condiţia esenţială pe care se bazează legitimitatea acesteia. În primul paragraf din Tratatul Uniunii Europene se menţionează că „Uniunea are la baza principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept, principii comune statelor membre”163. Al doilea paragraf al articolului subliniază că: „Uniunea va respecta drepturile fundamentale garantate de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, drepturi stabilite de tradiţiile constituţionale comune Statelor Membre ca principii generale ale legislaţiei comunitare”164. Curtea de Justiţie a reafirmat în repetate rânduri aceasta obligaţie a Uniunii Europene. 14.1 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene Carta Drepturilor Fundamentale acoperă drepturile în trei domenii: - drepturi civile: drepturile omului şi dreptul la justiţie, garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europei; - drepturi politice care derivă din cetăţenia europeană stabilită prin Tratate; - drepturi economice şi sociale care includ drepturile stabilite de Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor, adoptată pe 9 decembrie 1989 la summit-ul de la Strasbourg al şefilor de stat şi guvern din Statele Membre, sub forma unei Declaraţii. Carta enumera aceste drepturi în şase capitole: Demnitate, Libertate, Egalitate, Solidaritate, Cetăţenie şi Justiţie. Capitolul şapte acoperă prevederile generale. Astfel, Carta consolidează toate drepturile personale într-un singur text, implementând principiul indivizibilităţii drepturilor fundamentale. Demnitate - demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Libertate - dreptul la libertate şi siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, protejarea datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi informare, libertatea de întrunire paşnică şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie , libertatea profesională şi dreptul la muncă, libertatea acţiunilor, dreptul la proprietate, azil, protecţie în caz de expulzare şi extrădare.
163 164

Tratatul Uniunii Europene, Articolul 6 (F). Ibidem 157

Egalitate - egalitate în drepturi, interzicerea discriminării, diversitate culturală, religioasă şi lingvistică, egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei, dreptul copilului, dreptul persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap. Solidaritate - dreptul la informarea şi consultare a muncitorilor din întreprinderi, dreptul la negociere şi acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, dreptul la protecţie în caz de concediere nejustificată, condiţii de muncă juste şi echitabile, interzicerea muncii pentru copii, protecţia tinerilor la muncă, viaţă familială şi profesională, securitate socială şi ajutor social, protecţia sănătăţii, acces la serviciile de interes economic general, protecţia mediului, protecţia consumatorilor Cetăţenie - dreptul la vot şi dreptul de candida la alegerile pentru Parlamentul European, şi alegerile locale, dreptul la o bună administraţie, dreptul de acces la documente, dreptul la Ombudsman, dreptul de petiţie, libertatea circulaţiei şi de şedere, protecţie diplomatică şi consulară. Justiţie - dreptul la un recurs efectiv şi la un tribunal imparţial, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principii ale legalităţii şi ale proporţionalităţii delictelor şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi infracţiune. Aceasta Cartă stabileşte o distincţie, pe care textele europene şi internaţionale o evidenţiaseră deja, între drepturile civile şi politice, pe de o parte şi drepturile economice şi sociale pe de alta parte. În cadrul principiului universalităţii, majoritatea drepturilor enumerate sunt conferite tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul de rezidenţă. Cu toate acestea, de drepturile legate direct de cetăţenia Uniunii beneficiază numai cetăţenii (precum dreptul de a lua parte la alegeri pentru Parlamentul European sau la alegerile municipale) iar o altă serie de drepturi se referă la anumite categorii (ca de exemplu drepturile copiilor sau anumite drepturi sociale ale muncitorilor). Acest document îşi propune să răspundă la problemele generate de actualele şi viitoarele evoluţii din domeniul tehnologiei informaţiei sau ingineriei genetice, stabilind o serie de drepturi precum protecţia datelor personale sau drepturi legate de biotică. Documentul este, în acelaşi timp, un răspuns la cererea legitimă de transparenţă şi imparţialitate în funcţionarea administrativă a Comunităţii, incluzând dreptul de a avea acces la documentele administrative ale Comunităţii şi dreptul la o bună administrare, care însumează cazuistica Curţii de Justiţie în domeniu. 15. Educaţia, formarea profesională şi tineretul Cetăţenii Comunităţii vor deveni mai conştienţi de rolul pe care învăţământul şi educaţia îl au în viaţa de zi cu zi şi în promovarea
158

înţelegerii între popoare. Învăţământul, pregătirea elevilor şi a profesorilor vor dobândi o dimensiune europeană, iar Comunitatea va avea posibilitatea de a se implica activ în toate domeniile cercetării, tehnologiei şi învăţământului superior. 16. Energia Politica energetică a UE are la bază obiectivele pe termen lung definite în 1995 în: „Cartea albă a politicii energetice pentru Uniunea Europeană”. Conform acestui document - idee accentuată continuu de toţi factorii de decizie în domeniul politicii energetice la nivelul UE (Comisia, Parlamentul şi Consiliul), politica energetică trebuie să constituie o parte integrantă a obiectivelor generale ale politicii economice Comunitare, care se bazează pe integrarea pieţei, de reglementare, limitare a intervenţiei publice la ceea ce este strict necesar în scopul apărării interesului public şi al bunăstării, dezvoltării viabilă, protecţia consumatorului şi coeziunea economică şi socială. Cu toate acestea, politica energetică trebuie să urmărească, dincolo de aceste obiective generale, şi obiective specifice sectorului energetic privind atât competitivitatea şi siguranţa furnizării cât şi protecţia mediului. În afara obiectivelor energetice generale, Comunitatea a prevăzut diverse obiective sectoriale ce au delimitat cadrul politicii energetice a UE: - menţinerea procentului de combustibil solid (cărbune) în valoarea totală a consumului energetic, în special prin creşterea competitivităţii acestui sector. - creşterea ponderii consumului de gaz natural; - stabilirea condiţiilor de maximă siguranţă ca o premisă pentru planificarea, construirea şi utilizarea centralelor electrice nucleare; - creşterea ponderii surselor reînnoibile de energie. În timp ce Comunitatea a obţinut succese de necontestat în realizarea obiectivelor mai sus menţionate, Statele Membre au însă performante inegale. Toţi factorii politici (Comisia, Parlamentul şi Consiliul) au fost de acord, în această perioadă, că trebuie făcut un efort, în ceea ce priveşte obiectivele sectoriale, pentru a creşte ponderea surselor reînnoibile de energie: obiectivul (minimal) este de a dubla ponderea acestora în consumul total de energie, astfel încât în 2010 să atingă nivelul de 15% (principiul substituţiei). 17. Extinderea Uniunii Europene Extinderea Uniunii Europene nu este un scop în sine, deşi se poate afirma că, pentru a-şi îndeplini misiunea de a realiza unitatea Europeană, de

159

economică şi monetară. în consecinţă. Consiliul European a stabilit criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la aderare (în plus faţă de condiţiile stabilite în cadrul Tratatului): o economie de piaţa funcţională. scopul Uniunii este acela de a aduna la un loc toate popoarele Europei. în favoarea extinderii. b. adoptarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii. Eforturi aşteptate din partea statelor solicitante În 1993. b. Consiliul ia o hotărâre unanimă. Proceduri Statul solicitant adresează solicitarea către Consiliu. care presupune capacitatea de a efectua modificări substanţiale ale legilor. 160 . care implică în primul rând ţările Europei Centrale şi de Est. după decenii de regim totalitar. Acordul de principiu al UE UE se declară.a menţine pacea pe continent şi de a avea un rol mai activ în lume. Uniunea consideră că este de datoria sa să ajute aceste ţări să adere la organismul european. stat de drept etc. În vederea extinderii Uniunii Europene se au în vedere mai multe obiective: 1. Extinderea în continuare a Uniunii Europene va avea impact deosebit asupra uniformităţii din cadrul UE şi asupra modului de funcţionare a Uniunii. Probleme ridicate de viitoarele extinderi a. După consultarea Comisiei şi obţinerea aprobării din partea Parlamentului European. pentru a contribui la menţinerea păcii în Europa. Aderarea acestora este considerată necesară pentru a întări noile democraţii şi. declin economic şi izolare de familia Europeană. capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi pieţei din cadrul Uniunii. Condiţii care trebuie îndeplinite Dintre aceste condiţii putem enumera: situarea geografică a ţărilor candidate la aderare pe continentul european. adoptarea acquis-ului comunitar. 2. respectarea principiile care stau la baza Uniunii: democraţie. Crearea unui cadru juridic aplicabil a. Condiţiile de aderare şi adaptarea la tratatele pe care le implica acest proces sunt menţionate în cadrul unui acord dintre Uniune şi statul solicitant. care acţionează printr-o majoritate alcătuită din membrii săi. în principiu. şi anume integrarea politică. respect pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. acord care trebuie ratificat de către fiecare stat membru. iar procesul de aderare trebuie să ţină cont de acest lucru. reglementarilor şi prevederilor administrative. Diferenţele dintre statele solicitante în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor constau în faptul ca situaţiile lor sunt diferite. la Copenhaga.

facilitându-le astfel procesul aderării. Într-un „Protocol privind extinderea Uniunii Europene”. politica agricolă. Strategia include două instrumente: . etc. Extinderea este privită ca un proces general. a. având în vedere situaţiile diferite ale statelor candidate. importanţa agriculturii. şi îşi propune să ajute Ţările Central şi est-europene să realizeze cât mai rapid şi mai curând posibil acquis-ul comunitar.). politica regională) şi asupra cheltuielilor comunitare aferente. Aceasta semnifică: .Organizarea instituţională trebuie să fie regândită în condiţiile în care Uniunea trebuie să continue să funcţioneze eficient cu peste 25 de membri. Cu toate acestea. extinderea este un proces progresiv. deci trebuie să fie realizată în cadrul unui proces de negociere unitar. b. în cadrul unei singure structuri. Principii adoptate pentru realizarea acestui proces. din 12 şi 13 decembrie 1997. la alocarea locurilor in Parlamentul European începând cu mandatul 20042009 şi la reorganizarea Comisiei. Strategia de pre-aderare Consiliul European a decis să adopte o strategie accelerată de preaderare pentru ţările central şi est-europene. . Cadrul comun trebuie aşadar să permită negocieri separate pentru fiecare ţară. care să înceapă în fiecare caz la momentul potrivit. Programele pentru fiecare ţara acoperă priorităţile pe termen scurt şi mediu 161 . care aduc toate formele de asistenţă ale Uniunii în ţările candidate. Strategia de extindere elaborată de Uniune Strategia a fost elaborată în mare parte de Consiliul European la Luxemburg. pentru a implementa programe naţionale menite să pregătească ţările respective pentru aderare. Uniunea trebuie mai întâi să se adapteze. ceea ce reprezintă un instrument-cheie al acestei strategii. Necesitatea adaptării Uniunii la procesul extinderii Pentru a se asigura că o extindere de asemenea proporţii nu se realizează în detrimentul procesului de integrare. Tratatul de la Nisa include prevederi instituţionale referitoare la sistemul de votare în cadrul Consiliului (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005). care vor continua să constituie baza relaţiilor Uniunii cu aceste ţări. 4. extinderea va avea în mod inevitabil consecinţe asupra anumitor politici comune (ex.3.parteneriate de aderare. astfel încât să se garanteze includerea a câte unui membru din fiecare Stat Membru începând cu anul 2005. în funcţie de nivelul de pregătire al ţării candidate şi în funcţie de propriul ritm. Strategia completează acordurile europene.Având în vedere caracteristicile economice ale ţărilor candidate (stadiul relativ de dezvoltare.

La Madrid în decembrie 1995 s-a solicitat Comisiei exprimarea opiniei în legătura cu o serie de candidaturi. . Situaţia Elveţiei Ca urmare a rezultatelor negative ale referendumului din 1992 referitor la aderarea acestei ţări la Spaţiul Economic European. care includ aspecte privind libera circulaţie a persoanelor şi transporturile.care trebuie să fie respectate în adoptarea acquis-ului. să iniţieze o serie de programe comunitare (în domeniul educaţiei şi al cercetării) pentru ţările solicitante. Implementarea strategiei: progresul concret înregistrat de ţările candidate . să creeze două instrumente specifice: instrumentul structural de pre-aderare (ISPA) şi instrumentul de pre-aderare pentru agricultura (SAPARD). la noi iniţiative comunitare în 162 . cooperare regională şi politica economică. 18.b. Conferinţa Europeană Consiliul European convoacă Conferinţa Europeană propusă de Comisie. Comisia şi-a exprimat opinia întro informare datată iulie 1997 denumita „Agenda 2000”.c.asistenţa comunitară: Consiliul European de la Berlin din martie 1999 a decis să mărească substanţial ajutorul pentru pre-aderare. au intrat în vigoare în anul 2001. . . Aceste acorduri. Impozitarea Atât crearea Pieţei Unice cât şi finalizarea Uniunii Monetare şi Economice au condus. dar nici nu a respins-o. în conformitate cu rezultatele Conferinţei Interguvernamentale asupra revizuirii tratatelor (care a luat în final forma Tratatului de la Amsterdam). mobilizând resursele financiare disponibile pentru acest scop. UE a încheiat o serie de acorduri sectoriale cu Elveţia la sfârşitul anului 1998. c. guvernul elveţian nu a solicitat aderarea la UE. justiţie şi afaceri interne. 5. Conferinţa este un forum multilateral de consultare care reuneşte Statele Membre şi statele candidate pentru a aborda probleme de interes comun în domeniile politicii externe şi de securitate. să menţină accentul programului PHARE pe două obiective prioritare: întărirea sistemului administrativ şi judiciar (reprezentând până la 30% din finanţare) şi investiţii legate de adoptarea acquis-ului comunitar (până la 70 %).a. în special în cadrul programului PHARE. în ultima perioada. Începerea negocierilor de aderare Consiliul European de la Madrid a stabilit ca deciziile necesare începerii negocierilor de aderare să fie luate în maxim şase luni de la încheierea Conferinţei Interguvernamentale referitoare la revizuirea tratatelor.

aceasta conducând la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă. politica industrială constă în: . Eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalului a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate de competiţia în materie fiscală. . Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca Statele Membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului.prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul Pieţei Unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise. cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de munca. acordurile comerciale bilaterale şi multilaterale cu implicaţii în anumite sectoare industriale). 19.Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară şi Economică dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. politica industrială face parte din politica economică generală). un al doilea obiectiv l-a constituit evitarea dublei impuneri.In domeniul impozitării directe. Comunitatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte politică generală de impozitare: . .politica comercială externă (politica anti-dumping. . 163 .măsuri generale pentru dezvoltarea în continuare a pieţei interne şi pentru consolidarea uniunii economice şi monetare în Europa (în acest sens. Statele Membre vor trebui să finanţeze orice creştere a cheltuielilor publice prin creşterea impozitelor. Din aceste motive. Aceasta a fost motivaţia legislativă privind TVA şi accizele.ceea ce priveşte domeniul general al impozitelor şi taxelor.politica socială şi regională (când procesul de reconversie industrială are consecinţe sociale şi regionale imposibil de acceptat). . Din cauza aceasta.prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale. fiind vorba în special de „migrarea” bazelor de impozitare naţionale pe măsură ce firmele îţi părăsesc sediile iniţiale din Statele Membre în căutarea celui mai favorabil regim fiscal în alte ţări comunitare. Obiectivul general al Pactului este ca bugetele Statelor Membre să se menţină într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic. obiectivul primar al Comunităţii a fost acela de a „elimina ambiguităţile legislative” care permiteau evaziunea fiscală. . Industria În sens larg.

. EURO. . Din 1986. Se face distincţia între microîntreprinderi (0-10 angajaţi) şi micile întreprinderi (10-50 angajaţi). Existenţa IMM este necesară pentru funcţionarea armonioasă a economiei moderne. Uniunea însăşi foloseşte criteriile operaţionale: în contextul BEI şi al creditelor acordate în baza „Noului Instrument Comunita”" (NIC). Justiţia şi afacerile interne 1. pe de o parte. 20. şi adaptându-se mult mai uşor schimbărilor survenite în condiţiile economice şi sociale. mijloace fixe în valoare neta de mai puţin de 75 mil. Astfel. Prevederile sunt incluse în Tratatului de la Maastricht: 164 . Ca urmare. Comunitatea s-a implicat în anumite sectoare industriale ale Europei din pricina performantelor lor relativ slabe la nivelul pieţei mondiale. Conform acestei definiţii. procesul de restructurare industriala este strâns legat de fenomenul interdependenţei economice. politica Comunităţii în acest domeniu consta în măsuri menite să promoveze interesele IMM şi să elimine discriminările care le pot bloca accesul pe piaţa. În sens restrâns. şi întreprinderile de mărime medie (50-250 angajaţi). legislaţia societăţilor comerciale. o întreprindere poate fi clasificată drept IMM dacă are cel mult 500 de angajaţi. Ele operează în special la nivel naţional. şi nu are mai mult de o treime din capital în posesia unei firme mai mari. Uniunea are un Comisar însărcinat cu politica privind IMM.politica de cercetare şi dezvoltare. politicile sociale şi regionale şi formalităţile vamale. 21. acestea fiind prezente în toate sectoarele industriei şi serviciilor. politica industrială a Comunităţii face referinţă la măsuri specifice pentru anumite sectoare industriale şi la resursele acordate în acest scop.consolidarea cooperării între întreprinderile europene. pe de alta. Dificultăţile cauzate de concurenţa tot mai acerba. cât şi în cele tradiţionale nu mai pot fi rezolvate de politicile industriale naţionale.politica concurenţială (instrumente juridice destinate intervenţiei asupra mecanismelor de piaţa care nu funcţionează corect şi monitorizării sprijinului acordat de stat). mai mult de 99% din firmele existente în cadrul Uniunii precum şi o mare parte a populaţiei aflată în câmpul muncii aparţin IMM. Întreprinderile Criteriile de definire a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) diferă considerabil de la un stat membru la altul şi nu exista nici o înţelegere oficială privind o definiţie comunitară. atât în ramurile industriale de înalta tehnologie. . însă sunt afectate de legislaţia comunitară privind taxele şi impozitele. concurenţa.

2) Reguli care guvernează traversarea de către persoane a graniţelor externe ale statelor membre şi exercitarea controlului la aceste graniţe. fie Comisiei. Aceştia informau şi consultau Parlamentul în anumite domenii. se aplica în noua zone de „interes comun”: 1) Politica de azil. în cadrul unui birou european de poliţie (Europo). 6) Cooperare judiciară în probleme civile. 9) Cooperare la nivelul poliţiei pentru a preveni şi combate traficul de droguri şi alte forme grave de infracţionalitate la nivel internaţional. 8) Cooperare vamală. 3) Politica de imigrare şi politica referitoare la persoanele provenind din terţe state: . Domeniu de aplicare În cadrul Tratatului de la Maastricht. în legătură cu organizarea unui sistem de schimb de informaţii la nivelul Uniunii. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi şi un Comitet de Coordonare al înalţilor funcţionari publici. b. securitate şi justiţie”. Consiliul acţiona în unanimitate. Dreptul la iniţiativă aparţinea.condiţii de intrare şi circulaţie pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. inclusiv reîntregirea familiei şi accesul la muncă.combaterea imigraţiei ilegale. anumite aspecte ale cooperării vamale. deşi procedurile de 165 . . Sistem de luare a deciziilor Organismul însărcinat cu luarea deciziilor era Consiliul. cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. 7) Cooperare judiciară în probleme legate de infracţionalitate. pregătea deciziile acestuia. .a. care trebuiau să se implice total în asemenea acţiuni. „Comitetul K 4”. inclusiv. 5) Combaterea fraudei la scara internaţională în măsura în care această problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene.condiţii de rezidenţă pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. 2. acolo unde este necesar. în funcţie de sector. 4) Combaterea dependenţei de droguri în măsura în care aceasta problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). fie statelor membre. a rezidenţei ilegale şi a muncii neautorizate în cazul persoanelor provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. Pentru a crea o nouă „zonă de libertate. Tratatul de la Amsterdam a transferat o mare parte a celui de-al treilea pilon din Tratatul de la Maastricht în sfera comunitară. alcătuit din miniştrii afacerilor interne şi ai justiţiei. Schimbări produse prin Tratatul de la Amsterdam.

a restricţiilor cantitative asupra schimburilor comerciale şi a măsurilor cu caracter echivalent. limitată acum la cooperare judiciară şi la nivel de poliţie în legătură cu probleme legate de infracţionalitate. Planul adoptat în decembrie 1998 stabileşte un calendar de prioritatea pentru perioade de doi şi cinci ani şi subliniază necesitatea de a încorpora sistemul Schengen în cadrul juridic al Uniunii. constând în eliminarea taxelor vamale. .eliminarea tuturor restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi apoi a restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi ţările terţe (în ultimul caz. La început. Acea parte a celui de-al treilea pilon rămasă în sfera interguvernamentală. libera circulaţie a bunurilor era considerată a face parte dintr-o uniune vamală a statelor membre. 23.un teritoriu fără frontiere interne. Libera circulaţie a capitalului . Acest plan acordă prioritate maxima luptei împotriva crimei organizate. şapte protocoale suplimentare. subiectul include trei tipuri de clauze de flexibilitate. Libera circulaţie a bunurilor Libera circulaţie se aplică produselor provenind din statele membre şi produselor provenind din terţe ţări. în scopul realizării pieţei interne . unde bunurile (printre altele) să poată circula la fel de liber ca şi în interiorul unei pieţe naţionale. acela al pieţei interne 166 . dezvoltarea Europo şi cooperarea mai strânsă în domeniul judiciar.de asemenea. 17 declaraţii semnate de către statele membre. câteva calendare de implementare şi opţiunea de a dezvolta în continuare procesul de cooperare. 22. 24.liberalizarea trebuie să ducă la crearea pieţei unice prin încurajarea celorlalte libertăţi: (de circulaţie a persoanelor. În final. precum şi stabilirea unui tarif vamal extern unic pentru întreaga Comunitate. accentul a fost pus pe eliminarea tuturor obstacolelor privind libera circulaţie. Mai târziu. trebuie să încurajeze progresul economic prin facilitarea investiţiilor eficiente de capital. . cu luarea în considerare a măsurilor de protecţie în situaţii excepţionale) . Libera circulaţie a persoanelor Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne fac parte dintr-un concept mai larg. libertatea de mişcare a persoanelor. a bunurilor şi a serviciilor) .luare a deciziilor şi prerogativele Curţii de Justiţie nu sunt neapărat în acord cu regulile comunitare. combaterea traficului de persoane. încorporează câteva aspecte comunitare. care se află în circulaţie pe teritoriul statelor membre.

conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat sensul. Tratatul CE prevede. Conceptul economic originar a câştigat treptat un interes mai general. prevăzute prin Tratatul de la Amsterdam. independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea. fie prestatori de servicii. Mediul înconjurător Modificarea Tratatului Uniunii Europene subliniază principiul dezvoltării durabile. în mod expres. cu luarea în considerare atât a libertăţii de stabilire a reşedinţei cât şi a libertăţii de a presta servicii. acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii. Danemarca. că „sănătatea. prevenire. mai ales prin armonizarea regulilor naţionale privind accesul sau recunoaşterea lor reciproca. plăteşte”. fie angajatori. Comisia se angajează să realizeze studii de evaluare a impactului. Libera circulaţie a serviciilor Se urmăreşte ca persoanele care prestează activităţi independente (în domeniul comercial. aplicarea de măsuri pentru a facilita exercitarea lor. liderii UE şi-au subliniat angajamentul faţă de obiectivul dezvoltării durabile. căci odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne nici o persoană nu mai putea fi supusă controlului privind naţionalitatea.în care nu este posibilă existenţa frontierelor interne sau restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor. industrie. ce constituie în prezent unul din obiectivele principale ale UE. siguranţa. îndepărtarea sursei de poluare şi „cel care poluează. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici. Aceasta implică eliminarea discriminării pe baza naţionalităţii şi. 25. Trebuie remarcat ca Regatul Unit şi Republica Irlandei au optat pentru neaplicarea noilor măsuri privind libera circulaţie a persoanelor. protecţia mediului" 167 . în special în ceea ce priveşte cea mai bună localizare din punct de vedere economic. în cazul propunerilor ce pot avea grave repercusiuni asupra mediului. atunci când aceste libertăţi urmează sa fie puse efectiv în practică. activităţi meşteşugăreşti sau profesii liberale) să fie libere să-şi exercite profesia în cadrul Comunităţii. 26. deşi semnatară a Acordurilor Schengen. Aceasta nouă clauză are aplicabilitate extinsă. Politica de mediu a Comunităţii se bazează pe următoarele principii: precauţie. are reţineri în ceea ce priveşte aplicarea Metodei Comunitare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi nu va aplica toate deciziile adoptate în acest domeniu. Aceasta se aplică şi cetăţenilor unor terţe ţări. De la apariţia sa. În Tratat se menţionează explicit necesitatea ca problematica protecţiei mediului să fie integrată în toate politicile sectoriale ale Comunităţii.

a florei şi faunei. Uniunea este astfel angrenată în implementarea unei politici active privind protecţia solului. trebuie subliniat ca responsabilitatea combaterii şomajului revine Statelor Membre. între altele. având în vedere. Parlamentul European şi Consiliul vor urmări atingerea acestui obiectiv. a apei. aerului. constituie obiective clare ale politicii Uniunii Europene în domeniul ocupării forţei de muncă şi a politicilor sociale. ultimele evoluţii susţinute de descoperiri ştiinţifice. menită a promova forţa de muncă bine pregătită.sunet. care acoperă. de înaltă tehnicitate. stocarea. protecţie socială adecvată.Tehnologie Informatică) şi electronică. 174 (130 r). 28. un nivel mai ridicat de viaţă şi condiţii de muncă mai bune. 95 [100 a] (3) 168 . poziţia UE apare a fi din ce în ce mai slabă în domenii cum sunt IT (Information Tehnology . Domeniile în care deţinea. în special. 165 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene Art. Exista numai câteva sectoare în care UE deţine o puternică specializare a cercetării şi un clar avantaj tehnologic. în special. Uniunea se va ocupa de probleme de mediu doar atunci când ar putea acţiona mai eficient decât o pot face autorităţile naţionale sau regionale. procesarea şi transmisia informaţiilor . Sectoarele în care se regăseşte concentrată cercetarea sunt deseori cele ce implică tehnologiile de nivel mediu. în limitele puterilor cu care sunt investite”165. Noile tehnologii industriale Termenul „tehnologii noi” desemnează întreg domeniul tehnologiilor moderne. 27. climei. Printre principiile.trebuie să se bazeze pe „un grad ridicat de protecţie. realizarea Societăţii Informaţionale şi promovarea cooperării industriale. evaluarea mai bună a necesitaţilor industriei în ceea ce priveşte politica de cercetare ştiinţifică. în mod tradiţional. Ocuparea forţei de muncă şi politica socială Promovarea ocupării forţei de munca. Art. o poziţie puternică sunt din ce în ce mai mult ameninţate. date şi imagini. În conformitate însă cu principiul subsidiarităţii. asigurarea unui dialog între conducerea întreprinderii şi sindicat. obiectivele şi activităţile importante menţionate în Tratat se numără: promovarea în interiorul Comunităţii a unui înalt nivel de ocupare a forţei de muncă prin elaborarea unei strategii concertate în acest sens şi. Deşi Tratatul de la Amsterdam a introdus acţiuni coordonate în acest sens. dezvoltarea resurselor umane pentru obţinerea unei rate înalte de ocupare şi păstrare a forţei de muncă şi combaterea situaţiilor de excludere. Priorităţile de acţiune sunt: dezvoltarea pieţei interne. calificată şi adaptabilă şi pieţele de munca receptive la schimbările economice. TTI include toate tehnologiile folosite pentru colectarea. Telecomunicaţiile şi Tehnologia Informaţiei (TTI).

31. . în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.29.menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale. 1 (2).rezolvarea celor mai importante distorsiuni ale pieţei (barierele vamale şi atitudinea anti-concurenta/protecţionistă). Tratatul de la Roma include prevederi referitoare la politica în domeniul pescuitului: se precizează obiectivele Politicii Agricole Comunitare (PAC).stabilizarea pieţelor. sau produse ale prelucrării primare care au o legătură directă cu aceste produse166”. întrucât aceasta defineşte produsele agricole ca fiind „produse ale solului. precum şi cu principiile 166 167 Tratatului de constituire a Uniunii Europene Articolele 32-37 (38-43) Tratatului privind Uniunea Europeană. sub toate formele. . Pescuitul Politicile economice în ceea ce priveşte pescuitul au în vedere următoarele direcţii: . Art. .consolidarea securităţii Uniunii şi a Statelor Membre. . în beneficiul tuturor cetăţenilor. . Politica externa şi de securitate comună Cele cinci obiective specifice ale PESC167.asigurarea livrării de produse la preţuri rezonabile pentru consumator.creşterea productivităţii în activităţile legate de industria pescuitului. 30. a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii.salvgardarea valorilor comune.realizarea unei pieţe unice.eliminarea obstacolelor sectoriale din calea integrării pieţei (noi măsuri legislative şi modificarea atitudinii administraţiilor locale). Piaţa internă Funcţionarea eficientă şi deplină a pieţei unice prin indicarea detaliată a măsurilor care trebuie luate în vederea îmbunătăţirii funcţionarii pieţei unice a constituit.eficientizarea reglementarilor pieţei unice (asigurarea respectării acestora şi simplificarea lor la nivel Comunitar şi naţional). . una din preocupările fundamentale ale Uniunii Europene. aşa cum sunt definite în Tratatul CE sunt următoarele: . care sunt şi obiective ale Politicii Comunitare în domeniul Pescuitului (PCP). ale fermelor zootehnice şi ale activităţii de pescuit. 11(1) (J. Planul de acţiune indica patru obiective strategice de egală importanţă şi care trebuie urmate în paralel: . încă de la începuturi. . 169 .

precum şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 33. problemele sunt destul de mari pentru a fi necesară alocarea unui sprijin comunitar. 32. În Tratatul de la Amsterdam se precizează ca acest obiectiv se referă şi la graniţele externe.dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii. ca întreg. .Actului final de la Helsinki şi obiectivele Cartei de la Paris. a unor drepturi de care societăţile comerciale pot uza în completarea sau ca o alternativa la drepturile acordate de legislaţiile naţionale. într-un efort combinat de solidaritate care va face ca toate regiunile şi locuitorii lor să beneficieze integral de avantajele Pieţii unice şi de Uniunea economică şi monetară. În acelaşi timp. .dreptul la protejarea intereselor financiare. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de statele membre. Proprietatea intelectuală Fiind drepturi exclusive. Diferenţele dintre regiuni în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare şi nivelul de trai au fost mult timp un fapt obişnuit în fiecare dintre statele membre. în principal.dreptul la reprezentare şi participare.promovarea cooperării internaţionale. la nivel Comunitar. acceptate la nivel internaţional: .dreptul la informaţie şi educaţie. în baza schemelor naţionale de asistenţă regională. investiţiile sectorului privat trebuie suplimentate de sprijinul public. doua domenii: 170 . Aplicarea în practica a acestor drepturi teoretice are în vedere.dreptul la protejarea intereselor legale. . 34. industrială şi comercială depind însă de legislaţiile naţionale. Compromisul obţinut consta în instituirea. În vederea stimulării activităţii economice în regiunile mai puţin favorizate. Perspectiva unei unificări totale şi absolute a acestor legislaţii nu a fost niciodată preconizată în mod serios de către statele membre. . . . dezechilibrele sunt şi mai evidente. drepturile de proprietate intelectuală.dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept. Politica regională Între regiunile Uniunii Europene precum şi între oamenii care trăiesc acolo există inegalitatea din punct de vedere economic şi social. Protecţia consumatorului Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci drepturi de baza ale consumatorului. Privite la nivelul Uniunii.

calitatea. .să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizică sau pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziţionate. Relaţii externe Extinderea Uniunii Europene nu este un obiectiv în sine. 2. pentru a putea face o alegere avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie. Una dintre orientările principale în acest sens o reprezintă legarea insulelor.1.identifica proiecte de interes comun. în scopul de a construi Europa unită. 2. preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă. Comunitatea adoptă orientări care . De aceea este imperativă îmbunătăţirea standardelor de informare în legătura cu produsele de larg consum Printre liniile generale ale acestei politici se numără: transparenţa informaţiei privind produsul.se refera la obiectivele. Relaţii transeuropene 1. a zonelor izolate şi a regiunilor periferice cu regiunile centrale ale Comunităţii. de a continua integrarea continentului prin mijloace paşnice. de a extinde zona de stabilitate şi prosperitate pentru a include noi membri. chiar dacă se poate susţine că. 171 . Instrumente: Utilizând procedura de codecizie. Scopul acestor reţele se regăseşte în obiectivul general privind coeziunea economică şi socială. priorităţile şi liniile generale ale măsurilor preconizate. .Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: . 35. la începutul secolului al XXI-lea. Uniunea are sarcina de a reuni sub aceeaşi umbrela toate popoarele Europei. Sarcina asumată. Informarea . dat fiind că ele depind în primul rând de interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale. dezvoltarea serviciilor de informare a consumatorului precum şi extinderea testării comparative a produselor.să evalueze caracteristicile de bază (felul. este unica şi are o importanta istorica. Extinderea reprezintă una dintre cele mai mari deschideri ale Uniunii Europene acum.să folosească bunurile şi serviciile în siguranţă şi în mod satisfăcător. 36.Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoştinţe. Achiziţionarea . telecomunicaţii şi distribuţie a energiei. de a păstra pacea pe continent şi de a-şi spori importanţa la nivel mondial. Obiective: Tratatul de la Maastricht a trasat Comunităţii sarcina de a sprijini formarea şi dezvoltarea infrastructurilor destinate unor reţele trans-europene de transporturi. . cantitatea.

face totuşi unii paşi în aceasta direcţie. Cerinţele de ocrotire a sănătăţii vor face parte din .37. în special a celor extrem de grave. . conform Tratatului de la Amsterdam. precum şi măsurile cu caracter stimulativ menite a proteja şi îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei vor fi supuse aprobării de către Consiliu cu majoritate calificată.implementarea progresivă a principiului tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în probleme de securitate socială. Aceste prevederi se referă la: . . chiar dacă subordonată principiului subsidiarităţii. o dată prevăzute în tratatele oficiale capătă un caracter de obligativitate. pe parcursul timpului au fost adoptate o serie de documente care.principiului retribuirii egale a bărbaţilor si femeilor. inclusiv dependenţa de droguri. prin prevederile PAC se vor include şi măsuri luate în domeniile veterinar şi fitosanitar.. Sănătate publică Tratatul de la Maastricht (TUE) a promovat. 38. UE va contribui la asigurarea unui nivel ridicat de ocrotire a sănătăţii prin încurajarea cooperării între Statele Membre iar dacă este necesar le va oferi sprijin în acţiunile lor. Se vor lua măsuri pentru prevenirea bolilor. al căror obiectiv direct îl constituie ocrotirea sănătăţii populaţiei... deşi nu prevede o politică specifică la nivelul UE. alte politici”. pregătirea şi promovarea profesională şi condiţii egale de muncă. precum şi prin intermediul educaţiei şi al transmiterii de informaţii medicale. prin definirea şi implementarea tuturor politicilor şi activităţilor Comunităţii se va asigura un înalt nivel de ocrotire a sănătăţii populaţiei. prin promovarea cercetării cauzelor şi a modului de transmitere a acestora.tratamentul egal pentru bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă.Tratatul de la Amsterdam. sănătatea publică la rangul de competenţă oficială a UE. 172 . statele membre nu au primit cu entuziasm ideea implementării acestei prevederi. de asemenea. unul dintre obiectivele fundamentale ale politicilor Uniunii Europene. precum şi faptul că.. Şanse egale Asigurarea unor şanselor egale şi a unui tratamentului egal pentru bărbaţi si femei constituie. Tratatul preciză că „. împreună cu cele privind calitatea sângelui uman şi a organelor destinate transplantului. În el se stipulează că. dar. În acest domeniu se au în vedere următoarele direcţii de acţiune: . Directivele referitoare la egalitate din Tratatul de la Roma include principii potrivit cărora bărbaţii şi femeile ar trebui retribuiţi în mod egal pentru acelaşi volum de muncă depus. 1. Aceste măsuri. pentru prima dată.

. CEEP (Centrul European pentru Întreprinderile Publice) şi ETUC (Confederaţia Europeană a Sindicatelor).Acţiuni eficiente pentru a sprijini demararea activităţii companiilor necotate a căror activitate se desfăşoară în domenii inovative.stimularea cercetării în domeniul dezvoltării şi aplicării de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei. . prioritar în cadrul planului de acţiune pentru o piaţă unică este statutul companiei europene). .Acord cadru referitor la concediul de maternitate/paternitate încheiat de UNICE (Uniunea Industriilor din Comunitatea Europeană). precum şi pentru protecţia femeilor liber profesioniste pe durata sarcinii şi maternităţii. .principiul tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în cadrul schemelor ocupaţionale de securitate socială. într-o oarecare măsură. a cadrului reglementarilor privind conducerea corporaţiilor (printre propunerile de armonizare necesare. 173 .Armonizarea. pe baza aplicării eficiente a legislaţiei existente şi a modificării sau completării legislaţiei acolo unde este ineficientă sau incompletă reprezintă fundamentul pentru o politică financiară eficientă. Aceasta se poate realiza prin: . . Adoptarea monedei unice stimulează modernizarea pe scara largă a pieţelor financiare în cadrul UE. când ofertele publice sunt realizate prin intermediul hârtiilor de valoare). Societatea informaţională Unul dintre obiectivele UE este garantarea faptului că firmele. bazată pe cunoaştere şi informaţie. guvernele şi cetăţenii continuă să joace un rol de frunte în economia globală.. în special prin: . Servicii financiare Elaborarea unei strategii pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice în ceea ce priveşte serviciile financiare. mai flexibile.Dovezi credibile în cazuri de discriminare sexuală. cu privire la prospectele de emisiune (în special pentru cele care trebuie publicate. emitenţii de titluri ar trebui să se bucure de accesul facil şi în termeni competitivi la pieţe de capital. 40. . 39. care lucrează pe cont propriu. care au născut de curând sau care alăptează.Adoptarea unor reguli noi. .principiului tratamentului egal între bărbaţi şi femei angajaţi în activităţi legate de agricultură. Din punctul de vedere al cererii.introducerea de măsuri menite să îmbunătăţească siguranţa şi protecţia sănătăţii la locul de muncă a femeilor însărcinate.

regional (în cadrul Consiliului Europei.. Comisia a schiţat o strategie cuprinzând trei mari obiective. Internetul este principalul promotor al societăţii informaţionale. ieftinirea accesului şi sporirea securităţii accesului la Internet.crearea şi menţinerea unui cadru de reglementari şi standarde generatoare de concurenţă.crearea unei Europe digitale educaţionale şi antreprenoriale prin intermediul Internetului. 174 . au încurajat statele membre ale Uniunii Europene să intensifice cooperarea ad-hoc în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. dorinţa de extindere a acestei libertăţi asupra tuturor persoanelor şi importanţa crescândă a anumitor probleme. firmele cu activitate în diverse domenii ale tehnologiei şi instituţiile academice într-o serie de programe de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica (CDT) în efortul de a promova dezvoltarea tehnologică. . Cooperarea în interiorul Uniunii Europene constituie o realizare mai recentă. imigraţia sau politica de vize. .conectarea on-line a tuturor cetăţenilor. Libera circulaţie era considerată din punct de vedere strict economic şi privea doar forţa de muncă. cum ar fi crima organizată trans-frontalieră. imigraţia ilegală şi terorismul. 41. stimulează munca şi comerţul în context electronic. securităţii şi justiţiei Statele membre UE şi-au lărgit cooperarea la diverse niveluri în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne: bilateral. Începând din anii '70. şcolilor.construirea unei societatea informaţionale care să includă toate categoriile sociale. măresc gradul de utilizare a conţinutului şi instrumentelor multimedia şi asigura crearea tehnologiilor şi a infrastructurilor esenţiale. Deşi Tratatul din 1957 instituind Comunitatea Europeana (Tratatul CE) include printre obiectivele sale libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Comunităţii. Spaţiu al libertăţii. el nu reglementează problemele privind trecerea frontierelor. menită să încurajeze şi să mărească gradul de utilizare a Internetului: .stimularea dezvoltării de aplicaţii şi conţinut în paralel cu sprijinirea iniţiativelor care încurajează şi permit participarea benefică a tuturor cetăţenilor Europei la societatea informaţională. De aceea. . O alta parte importantă a strategiei privind Societatea Informaţională este încurajarea dezvoltării de noi tehnologii şi aplicaţii care vin în sprijinul cetăţenilor. traficul de droguri. firmelor şi administraţiilor prin creşterea vitezei. de exemplu) şi global (mulţumită Interpol-ului şi Naţiunilor Unite). Implementarea se realizează printr-o iniţiativa majoră de finanţare care reuneşte UE.

condiţiile şi timpii de transport. socială şi regională.42. atât în amonte cât şi în aval. în schimb. fără discriminare. 2. . la completarea pieţei interne. Eficacitatea sistemului comunitar astfel creat nu va deveni evidentă decât treptat. este strâns legat de alte politici fundamentale. 43. Aceasta înseamnă organizarea transporturilor astfel încât să se optimizeze consumurile de energie. transporturi combinate. cum ar fi cea economică. servicii într-un alt stat membru decât cel în care îşi au sediul. este clar că întocmirea unor reguli trebuie să meargă în paralel cu implementarea lor efectivă de către autorităţile chemate să exercite un nivel satisfăcător de control. Politica de transporturi trebuie să îndeplinească în primul rând obiectivele prevăzute de tratat şi care se referă. Dar. Deţinând 53% din piaţă. eliminând distorsiunile tehnice. în linii mari. Transporturile 1. Domeniile care prezintă probleme însă de la început pot fi identificate. Crearea Pieţei Interne a serviciilor de transport s-a bazat pe măsuri de liberalizare şi de armonizare: . asumarea costurilor infrastructurii la nivel comunitar. Politica Comună a Transporturilor a garantat condiţii de funcţionare armonioase. distorsionare provocată de transferarea costurilor în mod greşit către transportatori. reprezentând aproximativ 7% din PNB şi care. Realizarea unui sistem „viabil prin flexibilitate”. interoperabilitate. fiscale şi sociale ale liberei concurente şi permiţând operatorilor comunitari să furnizeze. energetică. ceea ce implică. a mediului. Transporturile reprezintă una din cheile succesului pentru Piaţa Unică deoarece contribuie la concretizarea a două din obiectivele fundamentale ale acesteia: libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a bunurilor. Uniunea este cea mai mare regiune 175 . Turism Importanţa economică a turismului a determinat instituţiile europene să se concentreze asupra acestui sector în ciuda absenţei unei baze legale.Politica Comună a Transporturilor a eliminat progresiv din fiecare tip de transport (politica modală) obstacolele artificiale ridicate între Statele Membre.în cadrul liberalizării pieţei comunitare. dispoziţiile sociale şi obligaţiile ce revin serviciului public. definind regulile care trebuiesc respectate de către transportatorii comunitari în ceea ce priveşte aptitudinile profesionale. ca şi cele care progresează într-un mod armonios. Se va ajunge astfel la următoarele rezultate: se va elimina distorsionarea concurenţei dintre diferitele tipuri de transport. securitatea. Ele constituie un sector important al activităţii.

Secţiunea ghidare. c. acest domeniu a beneficiat de sprijin prin Fondurile Structurale. care este supusă unor reguli stricte în ţările mediteraneene ale Comunităţii şi mai puţin stricte în alte state membre. Primul plan de acţiune a avut drept scop stimularea calităţii şi competitivităţii turismului european. în special ERDF si EAGGF . Pentru ca acest domeniu să poată fi exploatat la adevărata sa valoare. b.turistică din lume. O Decizie ulterioară din 22 decembrie 1986 a stabilit un comitet de consiliere pe probleme de turism şi a cerut statelor membre să ia legătura cu acesta. situri de interes istoric sau arhitectural deosebit. Dezbaterile au stabilit principiul ca ghizii turistici să-şi poată desfăşura activităţile în alte state decât ţara de origine atunci când însoţesc un grup în străinătate. în special după declararea anului 1990 ca an european al turismului.Având în vedere contribuţia turismului la dezvoltarea regională. Pentru turişti: includ măsuri care facilitează traversarea frontierelor şi protejarea sănătăţii. Măsuri speciale a. pentru a genera creştere economică si locuri de munca. a recunoscut importanţa turismului pentru integrarea Europeană şi a invitat Comisia să facă propuneri.5% din PIB-ul Uniunii şi oferă 6% din totalul locurilor de muncă.Comunitatea a mai iniţiat acţiuni menite se dezvolte industria turismului.O atenţie deosebita a fost acordată creării unui sistem statistic comunitar în acest sector. în cadrul politicilor economice ale Uniunii s-au stabilit o serie de măsuri menite a stimula activităţile turistice atât în ceea ce pricesc agenţii economici promotori ai turismului cât şi vizând siguranţa turiştilor. 176 . d. Aceasta industrie reprezintă 5. etc. cum ar fi muzeele. concurentă şi afaceri de mici proporţii. 1. . Pentru afaceri şi profesionişti: includ măsuri referitoare la accesul pe piaţa. În acelaşi an a fost instituită o linie de buget pentru finanţarea contribuţiei comunitare menită să sprijine eforturile statelor membre de promovare pe pieţele din afara CE. Campania împotriva turismului sexual în care erau implicaţi copii a constituit subiectul unui comunicat al Comisiei din 1996. siguranţei şi a intereselor directe ale turiştilor. cu condiţia ca ei să nu opereze în locuri unde este necesară prezenta unui ghid specializat. Aceste măsuri au acordat o atenţie speciala profesiei de ghid turistic. referitor la comportamentul turiştilor în ţările aflate în curs de dezvoltare. 2. datând din 10 aprilie 1984. Pentru ţări şi regiuni: . . Măsuri generale Prima rezoluţie a Consiliului în legătură cu acest subiect.

Uniunea economică şi monetară Succesul Pieţei Comune se bazează pe convergenţa politicilor monetare ale statelor membre. Uniunea Vamală Definiţia şi instrumentele politicii vamale Politica vamală este unul dintre fundamentele Uniunii şi este esenţială pentru existenţa pieţei unice. întrucât face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale asupra produselor importate din ţări terţe. c) crearea posibilităţii pentru moneda euro de a deveni o moneda principala de rezervă şi o monedă de plata. a unei anumite invulnerabilităţi a noii monede la speculaţiile de pe plan internaţional. Integrarea monetară este un factor al coeziunii economice şi al solidarităţii dintre statele membre. Acest set de reguli formează politica vamală şi reprezintă motivul pentru care cele 25 de autorităţi vamale ale statelor membre lucrează ca o singura entitate. pentru o Europa unită. . b) asigurarea.creşterea activităţii economice. Consiliul a adoptat cu majoritate calificată o propunere a Comisiei.finalizarea construcţiei pieţei unice prin eliminarea sentimentului de nesiguranţă şi a costurilor inerente operaţiunilor de schimb valutar. . 45. din aceleaşi motive. 1. atât în mod autonom cât şi în cadrul negocierilor tarifare (de 177 . introducând o serie de amendamente. aceasta trebuia să stimuleze comerţul intra-comunitar. Prin facilitarea derulării afacerilor şi venind în sprijinul cetăţenilor. Instrumentele politicii vamale Dacă principiul liberei circulaţii a bunurilor este faţa interioară a uniunii vamale. care nu poate funcţiona corect fără reguli comune aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. a oricărei posibilitatea de speculaţie implicând monedele comunitare. La început. indiferent de statul membru de destinaţie. Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt: . dar şi a costurilor protecţiei împotriva riscurilor fluctuaţiilor valutare. TVC a reprezentat media aritmetică a tarifelor vamale aplicate în 1957 de către statele membre. prin definiţie.44. iar o Piaţa Internă în deplinul interes al cuvântului include uniunea monetară. precum şi prin asigurarea comparabilităţii totale a costurilor şi a preţurilor în cadrul Uniunii. prin dimensiunea economică şi financiară a uniunii monetare astfel formate. aceasta este un atu în relaţiile cu restul lumii.consolidarea stabilităţii monetare a Europei şi sporirea puterii sale financiare prin: a) eliminarea. sistemul taxelor vamale comune (TVC) constituie aspectul sau exterior.

în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT). înlocuind 150 de documente vamale. care a simplificat substanţial procedurile.exemplu. presupune unitate şi coerenţă în interiorul sau. De aceea obiectivul major al acestor politici ale Uniunii Europene este egalizarea standardelor de viaţă. un instrument internaţional de clasificare administrat de către Organizaţia Mondiala a Vămilor. Uniunea Europeană. Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU). şi are la baza Sistemul Armonizat. O alta baza de date. Începând cu anul 2000. Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamală) a îmbunătăţit cooperarea dintre autorităţile administraţiei din statele membre şi dintre aceste autorităţi şi Comisia Europeană în vederea sporirii eficienţei luptei împotriva fraudei şi a asigurării aplicării corecte a reglementarilor vamale. Alt instrument de cooperare şi asistenţă reciproca. Eliminarea formalităţilor vamale în 1993 a dus la introducerea sistemului Intrastat pentru colectarea direct de la comercianţi a informaţiilor statistice privind comerţul cu bunuri dintre Statele Membre. 178 . Convenţia de la Neapole II. În paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creată baza de date computerizată Taric (tariful integrat al Comunităţilor Europene). a îmbunătăţit eficienţa luptei împotriva încălcării reglementărilor vamale naţionale şi comunitare. ci tematic. aceasta baza de date este disponibilă gratuit pe serverul Europa sub denumirea „DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). este QUOTA (contingente şi plafoane tarifare). De aceea toate aceste probleme nu sunt abordate geografic. a drepturilor şi a obligaţiilor. prin însuşi sensul conceptului. creat în 1988. cu scopul de a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecărui bun. Nomenclatura TVC este un instrument foarte important. disponibilă la aceeaşi adresa. datorită utilizării sale atât în scopuri tarifare cât şi statistice. Este cunoscută sub denumirea de „Nomenclatura Combinată”. a nivelului economic şi a dezvoltării în toate zonele Uniunii. nu numai pentru colectarea taxelor vamale ci şi în elaborarea statisticilor privind comerţul exterior şi aplicarea măsurilor aferente politicilor comercială. agricole. indiferent de apartenenţa statală a regiunilor afectate. fiscală sau monetară.

pe de altă parte. obligarea părţii române să respecte un anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. au fost instituite în anul 1967.1 Asocierea României Primele relaţii oficiale între România şi. şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora. România. pe de o parte. inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Se arăta. respectiv. Comunitatea Economică Europeană. Acordul European a instituit o asociere între România. După evenimentele din decembrie 1989. Astfel la 1 februarie 1993. ouă. În acelaşi timp. şi Uniunea Europeană. La 1 august 1996 a intrat în vigoare Protocolul Adiţional la Acordul european de asociere. care a perfectat cadrul juridic şi instituţional al raporturilor româno-comunitare. acordul releva importanţa legăturilor tradiţionale existente între România şi statele europene. să practice un sistem pluripartid bazat pe alegeri libere şi democratice si să 179 . iar pe de alta parte. în acelaşi timp. scutirea de taxe suplimentare a produselor româneşti. Acordul avea. semnat la 30 iunie 1995. în acelaşi acord. privind deschiderea programului Uniunii europene către România. culturale şi de altă natură pe care România le aducea ca aport la valorile europene. ulterior fiind suspendat de către Comunitate din cauza încălcării drepturilor omului în perioada regimului comunist. precum şi setul de valori istorice. prin iniţierea negocierilor pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare. pe atunci. au semnat Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana (Acordul European). guvernele care s-au succedat la conducerea României au iniţiat o serie de tratative menite a avea ca obiectiv final aderarea României la Uniunea europeană. pe de o parte.Capitolul 9 ROMÂNIA . ca obiectiv fundamental. pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. carne de porc.PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ 9. brânzeturi. Aceste acorduri au urmărit. membre ale Comunităţii. Între Comunitatea Europeană şi România a fost încheiat un Acord comercial încă din 1980. necesitatea României de a primi din partea Uniunii europene asistenţă pentru a continua şi finaliza procesul de tranziţie al României spre un nou sistem politic şi economic care să respecte regulile statului de drept şi drepturile omului. intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

asigure liberalizarea economică.acceptarea ansamblului de principii. furnizarea de servicii. România a depus. a drepturilor omului şi ale minorităţilor.apartenenţa geografică. a produselor industriale. printre care dispoziţii legate de libera circulaţie a mărfurilor. concurenţă. . armonizarea legislaţiei. a unui tarif extern comun şi a codului vamal.să permită dezvoltarea unor legături politice strânse. circulaţia lucrătorilor. a fost depus la Bruxelles răspunsul României la chestionarul Comisiei europene privind pregătirea avizului asupra cererii de aderare la UE. Documentul prezenta o serie de soluţii privitoare la modul de ridicare la nivelul standardelor europene a diferitelor sectoare. .să stabilească un cadru pentru integrarea graduală a României în Comunitate. . La 22 iunie 1995. împreună cu cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.respectarea mecanismelor de piaţă cu o economie deschisă şi bazata pe concurenţă. a produselor agricole.să promoveze dezvoltarea comerţului. . La 25 iulie 1996. abolirea pedepsei cu moartea.apărarea valorilor democratice.a. dreptul de stabilire. .să sprijine eforturile României de dezvoltare a economiei. financiară şi culturală.să asigure o baza pentru cooperare economică socială. Asocierea între România şi Uniunea Europeană a urmărit: . care a avut loc la 21-22 iunie 1993). plăţi. de desăvârşire a tranziţiei spre o economie de piaţa funcţională şi de consolidare a democraţiei. toate ţările europene pot depune o cerere de aderare. piscicole. Acordul cuprindea o largă gamă de prevederi de ordin economic. Aşa cum prevede Tratatul de la Amsterdam. . cu condiţia să îndeplinească cinci criterii esenţiale. capital. . cooperarea economica s.aplicarea politicii comerciale. şi Strategia Naţionala de Pregătire a Aderării României la UE. reguli şi obiective care intra în structura Uniunii. politic. mai riguroase decât cele bazate anterior pe aşa-zisele criterii „de la Copenhaga” (fixate cu ocazia Summit-ului din capitala daneză. semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999. în scopul instituirii unei economii de piaţă funcţionale. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt: .să asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic între părţi. . decizii. economică sau culturală la bătrânul continent. relaţii economice avantajoase. 180 . .

181 . Malta. România are ca dată ţinta a aderării anul 2007. Estonia. incluzive şi ireversibile a procesului de lărgire. Pe 12-13 decembrie 2002 Consiliul European s-a întâlnit în Copenhaga. Lituania. Ungaria. Această opţiune are la bază sprijinul tuturor forţelor politice şi sociale. Cu această ocazie a fost salutată încheierea negocierilor de aderare cu Cipru. Uniunea Europeană şi ţările aderente au căzut de acord asupra unei declaraţii comune intitulate „O Singură Europă" asupra naturii continue. Malta. Letonia. Tot la acelaşi Summit. La Copenhaga. Republica Slovacia şi. Polonia. Ungaria. Slovenia şi Cipru. Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2000. La 13 aprilie 2005. Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia. sub rezerva anumitor condiţii specifice. O dată cu acest Consiliu au fost prezentate aşa-numite „foi de parcurs” care furnizau României şi Bulgariei obiective identificate clar şi dădeau fiecărei ţări posibilitatea de a stabili ritmul procesului de aderare. Uniunea Europeană a încurajat Turcia să continue energic procesul său de reformă. S-a arătat. Parlamentul European a votat avizul conform privind Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei la UE. Şefii de stat şi de guvern ai Celor 15 şi cei ai celor zece ţări candidate nominalizate pentru aderare în 2004 au semnat pe 16 aprilie 2003 un tratat istoric de extindere în clădirea numită „Coloanele lui Atalos” de la poalele colinei Acropole din Atena. Aderarea României la Uniunea Europeană constituie pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamental. vizând ancorarea solidă a ţării în sistemul de valori europene. dezvoltarea societăţii româneşti pe principiile democraţiei. Lituania. Republica Ceha. în avizele sale din 1997. Textul Tratatului de Aderare a fost finalizat la începutul lunii februarie. Republica Slovacia şi Slovenia. La 1 mai 2004 cele zece ţări citate mai sus au intrat oficial în UE.După ce a evaluat gradul respectării criteriilor de aderare atins la acea dată de către ţările candidate. Uniunea Europeana va deschide fără întârziere negocierile cu Turcia. ca negocierile de aderare să se deschidă cu Republica Ceha. Pe baza rapoartelor din 1999. în Concluziile Consiliului European că. Estonia. dacă la Consiliul European din decembrie 2004. leagăn al democraţiei. Polonia. pe baza unui raport şi a unei recomandări din partea Comisiei. Comisia europeană a recomandat. se decide că Turcia îndeplineşte criteriile politice de la Copenhaga. statului de drept şi economiei de piaţă. La 22 februarie 2005 Comisia Europeană a adoptat opinia favorabilă privind aderarea României şi Bulgariei la UE. în măsură să asigure stabilitatea socială şi prosperitatea cetăţenilor şi a naţiunii. cu Bulgaria şi România.

securitate şi justiţie. Comisia Europeană a lansat procesul de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor asumate de către România în procesul de negociere a aderării la UE. 9. la Luxemburg. bazat pe drepturile omului. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a UE. Obiectivele sunt susţinute de mecanisme legislative şi instituţionale care să determine funcţionarea acestei arii fără a aduce prejudicii drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre.2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene România consideră că. care au culminat cu semnarea Tratatului de Aderare la 25 aprilie 2005. pentru cetăţenii Uniunii. aceasta va trebui să asigure un management eficient al graniţelor sale externe. Aceste valori comune s-au dovedit a fi necesare pentru asigurarea păcii şi prosperităţii în Uniunea Europeană. libertatea este garantată. ca o arie în care libera circulaţie a persoanelor şi dreptul de rezidenţă pe întreg teritoriul Uniunii sunt asigurate. implicit. nu doar prin asocierea şi. pe diferite relaţii. la momentul aderării. la nivel tehnic. încă din acest moment. securitate şi justiţie Aria de libertate. în condiţiile în care fiecare cetăţean se bucură de acces la justiţie 182 . Aria de libertate.concept Integrarea europeană are la bază conceptul de libertate. susţinerea poziţiilor şi declaraţiilor comune ale Uniunii. pe instituţii democratice şi pe aplicarea legii. securitate şi justiţie . subsumează un număr de politici menite să asigure că.La 17 februarie 2005. a fost introdus de Tratatul de la Amsterdam şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999. în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004. În contextul în care. poate să aibă o contribuţie consistentă la Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene. constituind criterii ferme pentru extinderea Uniunii Europene. Urmează ratificarea Tratatului de către cele 25 de state membre şi de către România. Procesul de aderare se află în etapa avansată a definitivării procedurilor la nivel comunitar. De altfel. văzută ca o arie de libertate. securitate şi justiţie. în urma formalizării acestora. contribuind astfel la consolidarea ariei de libertate. securitate şi justiţie. ce a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România. ci şi prin implicarea sa în misiunile militare şi de poliţie europene şi împărtăşirea experienţei sale în sfera politicii externe. acestea reprezintă elemente esenţiale ale cetăţeniei europene. Acesta menţionează că Uniunea Europeană trebuie să fie păstrată şi dezvoltată ca o arie de libertate. Conceptul Uniunii Europene. Aceste evoluţii au loc pe fondul deciziei Consiliului European din 16-17 decembrie 2004.

Din politicile aplicate rezultă extrem de clar că Uniunea Europeană promovează în întreaga lume aplicarea drepturilor şi libertăţilor de care se bucură proprii cetăţeni. capabilă de a răspunde nevoilor umanitare. În acest sens. Progresele realizate şi măsurile preconizate au în vedere în principal armonizarea legislaţiei.Politica de vize . în spiritul solidarităţii.Combaterea crimei organizate .Drepturile omului .Azilul . în calitate de stat în curs de aderare la Uniunea Europeană. Politicile aplicate nu neagă dreptul celor a căror libertate şi securitate nu este garantată în ţările de origine.Managementul crizelor transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene .Libera circulaţie a persoanelor .Prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri .Migraţia . care să respecte în totalitate prevederile Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor şi altor instrumente relevante privind respectarea drepturilor omului.Spaţiul Schengen . Politicile care contribuie la consolidarea ariei de securitate. instituţiilor şi practicilor din ţara noastră cu cele 183 .Combaterea terorismului .Cetăţenia UE . face parte dintre ţările ce contribuie la consolidarea acestei arii. Unul dintre obiectivele pe care se bazează aceste politici este de a asigura o Europă deschisă şi sigură.şi beneficiază de securitate.Extinderea UE din perspectiva domeniului Justiţie şi Afaceri Interne Contribuţia României la consolidarea ariei de libertate. se dezvoltă politici comune în materie de azil şi migraţie.Relaţii externe . dreptul de a accede în Uniunea Europeană. dublate de o constantă preocupare pentru managementul frontierelor externe şi de eforturi de a combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră conexă.Managementul frontierelor externe .Combaterea rasismului şi a xenofobiei .Cooperarea poliţienească şi vamală .Prevenirea criminalităţii .Cooperarea judiciară în materie civilă şi penală . securitate şi justiţie România. libertate şi justiţie sunt: .

care a constituit şi fundamentul mandatului pe care reprezentanţii români l-au susţinut la negocierile din cadrul Conferinţei Interguvernamentale. analize desfăşurate în cadrul procesului constituţional European. a fost dat prin adoptarea Declaraţiei de la Laeken. în forma Conferinţei Interguvernamentale. semnat de către şefii de stat sau de guvern ai statelor membre şi candidate care. fiind chemată să contribuie la elaborarea unei viziuni coerente asupra Uniunii din care va face parte după aderarea sa la Uniunea Europeană.Conferinţa Interguvernamentală (CIG) şi . astfel încât aceasta să fie pregătită pentru desăvârşirea procesului de extindere şi să devină mai eficientă. Alături de reforma sistemului judiciar. Procesul constituţional european cuprinde trei faze majore: .ratificarea Tratatului de către statele membre ale Uniunii Europene. procesul constituţional a trecut la faza de negociere interguvernamentală. Participarea României la procesul constituţional european Uniunea Europeană are. la care ţara noastră a participat cu statut de observator activ. combaterii criminalităţii transfrontaliere în general Participarea României la reflecţie pe marginea viitorului Europei România participă la dezbaterile pe marginea viitorului Europei. . urmează a fi supus procedurii de ratificare în toate statele membre. pentru a putea intra în vigoare. Impulsul hotărâtor pentru dezbaterea asupra viitorului Europei şi. a traficului cu fiinţe umane. . frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a Uniunii Europene. începând cu 29 octombrie 2004. preocupată de promovarea principiilor şi a practicilor utilizate de Uniunea Europeană în regiune. După prezentarea propunerii Convenţiei de către Valery Giscard d’Estaing. asigurarea unui management eficient al frontierei este un domeniu prioritar. inclusiv. transparentă şi mai aproape de cetăţeni. un Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Dezbaterile naţionale au condus la conturarea poziţiei României faţă de proiectul de Constituţie europeană. prin care s-a subliniat necesitatea reformării substanţiale a modului în care funcţionează Uniunea. derulând iniţiative proprii care să asigure consistenţă combaterii migraţiei ilegale. de asemenea. mai ales în contextul în care. Lucrările 184 . România este.pregătirea proiectului de Tratat Constituţional de către Convenţia privind viitorul Europei. pentru procesul constituţional european.europene în materie de Justiţie şi Afaceri Interne. la momentul aderării. cu ocazia întâlnirii şefilor de stat sau de guvern de la Salonic (20 iunie 2003).

în calitate de observator activ. care au participat la Convenţia privind viitorul Europei. obţinerea unui acord asupra formei finale a textului constituţional. delegaţia română şi-a propus să contribuie la clarificarea unor formulări ambigue înscrise în proiectul de Tratat. România. parlamentari europeni sau parlamentari naţionali. nedorind redeschiderea negocierilor pe un număr mare de subiecte ale textului. a fost prezentă. crescând. din care va face parte după aderare. care. precum şi responsabilităţile politice în context global. Încă de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1958. Prin întărirea metodei comunitare şi extinderea domeniului codeciziei. în iunie 2004. au dus la crearea unui sistem deosebit de complex şi confuz pentru cetăţeanul de rând. care cuprinde nu numai voinţa politică a guvernelor europene. astfel. împreună cu Bulgaria şi Turcia. după semnarea Tratatelor de la Roma. au fost adoptate o serie de tratate în scopul reformării modului de funcţionare a Uniunii. În al doilea rând. Pentru România. cea mai amplă fiind aderarea celor 10 noi state central-europene la UE la 1 mai 2004. prezenţa la CIG a făcut posibilă transmiterea unui mesaj direct partenerilor europeni asupra viitorului profil european al României. Anterior acestei extinderi fără precedent. în primul rând. Participarea la lucrările Conferinţei Interguvernamentale (CIG). Este un exemplu fără precedent pentru angajamentul liderilor europeni în ceea ce priveşte viitorul profil al Uniunii Europene. dar şi viziunea de viitor a reprezentanţilor aleşi. 185 . în loc să simplifice procedurile de luare a deciziilor. simplu şi eficient pentru funcţionarea viitoarei Uniuni.acestui for s-au desfăşurat sub mandatul Preşedinţiilor italiene şi irlandeze ale Uniunii. Rezultatul negocierilor din cadrul Conferinţei Interguvernamentale este un text elaborat într-un cerc larg. la întregul proces de regândire a Uniunii. construcţia europeană a suferit o serie de modificări. numărul statelor membre la 25. Miza imensă a elaborării Tratatului Constituţional a fost aceea de a crea un cadru clar. Pornind de la această apreciere şi prin prisma interesului prioritar legat de încheierea negocierilor în 2004. a reprezentat. activitatea Convenţiei a reprezentat un succes şi o bază bună pentru negocierile la nivel interguvernamental. Noul Tratat instituind o Constituţie pentru Europa constituie cel mai important pas în direcţia aprofundării integrării europene din istoria Uniunii Europene. din luna octombrie 2003 până în iunie 2004. aceştia din urmă reuşind. un util exerciţiu de contribuţie la marile decizii europene. s-au creat premisele necesare pentru ca Uniunea să-şi poată îndeplini angajamentele economice şi sociale asumate în plan intern.

România va avea o poziţie de influenţă similară celei prevăzute în Tratatul de la Nisa. mai solidară şi mai aproape de cetăţenii săi. România se menţine pe locul 7.o mai clară departajare a competenţelor între Uniune şi statele membre.respectarea strictă a dublei egalităţi. În ceea ce priveşte viitorul său loc în arhitectura instituţională a Uniunii. prevede că. României îi sunt atribuite 35 de locuri de europarlamentari.Beneficiul direct al Tratatului Constituţional pentru România este că. .În cadrul Conferinţei Interguvernamentale. urmând ca apoi să deţină la fiecare ciclu de trei mandate ale Comisiei câte un comisar în două din cele trei mandate. care specifică prevederile tranzitorii cu privire la reprezentarea României şi a Bulgariei în instituţiile europene în perioada 2007-2009 (de la aderare până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale). într-o Uniune cu 27 de membri. ca putere de influenţă a deciziilor în Consiliu (după Spania şi Polonia şi înainte de Olanda).România va beneficia de un comisar la momentul aderării până în 2014. Ca principii de bază ale mandatului naţional au fost identificate şi reprezentate următoarele : .un sistem flexibil de adoptare a deciziilor în Consiliul Uniunii Europene. .Declaraţia Conferinţei. mai eficientă. delegaţia României a promovat o conduită constructivă. 186 .egalitatea statelor membre. Atât în perioada tranzitorie.claritate. Forma finală a Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa răspunde în cea mai mare măsură acestor principii: .întărirea metodei comunitare (sporirea rolului Parlamentului European. . La momentul aderării vom beneficia de 14 voturi în Consiliu. interesele şi aşteptările României sunt reflectate în următoarele soluţii: . . Acest sistem are la bază principiul rotaţiei egale şi este aplicabil tuturor statelor membre. . . legitimitate şi eficacitate în redefinirea procedurilor comunitare. cât şi după aplicarea sistemului dublei majorităţi.asigurarea echilibrului instituţional al Uniunii.extinderea sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată. în 2007 ea va adera la o Uniune mai unită. co-decizia devine regulă. între statele membre şi între cetăţenii Uniunii. . o Comisie eficientă).întărirea metodei comunitare. . . până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale (2009).În Consiliu. .

I. aduse prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. În cazul în care Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei (1 ianuarie 2007). Protocolul de aderare va intra direct în vigoare. Dacă.adaptează Tratatul Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document. în legătură cu beneficiile şi obligaţiile. prin intermediul strategiilor naţionale de informare/comunicare. s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol de aderare. va intra în vigoare Actul de aderare. conţinut identic (diferă doar referirea la textele din Constituţia Europeană. Astfel.cuprinde modificările tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuie să conţină adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. De asemenea. Elemente generale Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole. în funcţie de intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. la momentul aderării acestora. însă.9. iar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului 187 . Tratatul Constituţional va intra în vigoare după aderarea României şi Bulgariei. Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM). respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană). România şi Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare şi la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa. pe care le implică statutul de membru deplin al Uniunii Europene.3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană În perioada imediat următoare. În acest context. Acest tratatul a fost elaborat pe baza aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece noi state membre. Ministerului Afacerilor Externe îi revine un rol cheie în informarea opiniei publice din actualele şi viitoarele state membre ale Uniunii Europene asupra profilului şi aspiraţiilor României de viitor membru. Protocolul de aderare . în principiu. Ministerul Afacerilor Externe va contribui la comunicarea privind aderarea la Uniunea Europeană. Actul şi Protocolul au. Actul şi Protocolul vor intra în vigoare alternativ. Actul de aderare . dacă acesta va fi ratificat de toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei.

Tratatul propriu-zis. respectiv Consiliul şi Comisia. se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare. în condiţiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat. având în vedere perioada mare între momentul semnării Tratatului şi momentul aderării efective. Structura Tratatului de aderare Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană cuprinde mai părţi.măsuri permanente şi măsuri temporare .Constituţional. dacă unul dintre cele două state care aderă nu depune instrumentul de ratificare până la această dată. Adaptările tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare.Declaraţiile.Prevederile temporare (perioadele de tranziţie) Partea a V-a .Actul de aderare / Protocolul de aderare. Conform clauzei finale.Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a . Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare.Principiile Partea a II-a .Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor . Instrumentele de ratificare vor fi depuse până la 31 decembrie 2006. după caz. Tratatul va intra în vigoare pentru celălalt stat. . Tratatul României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse acquisului comunitar. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană. Consiliul urmând să adopte ajustările necesare Protocolului de aderare sau. Părţile generale .Prevederi legate de implementarea Actului 188 . II. Actul de aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice.formate din: .Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor/ Constituţiei Partea a III-a . precum şi faptul că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa. De asemenea. Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine Partea I . . Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre. precum şi faptul că acesta va fi ratificat de părţile contractante conform procedurilor interne. Actului de aderare. Părţile generale 1.

precum şi însuşirea acquis-ului Schengen.14 voturi în Consiliul Uniunii. pentru perioada 2007 2009. România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi monetare. La fiecare trei ani. Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi produse din oţel în relaţia cu statele terţe. în raport cu importurile României şi Bulgariei. De asemenea. alternativ. Mandatul este de şase ani. restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. După această dată. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare. . . se prevede că acestea vor fi administrate de Uniune. În caz contrar. .15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri în Comitetul Regiunilor. . Lista convenţiilor încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului. respectiv participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene: România va avea : . Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană anterior aderării acestora la Uniunea Europeană. convenţiile încheiate între statele membre. treisprezece sau paisprezece judecători. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat.judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene. numărul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European. până la data aderării. de la data aderării. se vor schimba.2. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale. Este statuată obligaţia celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile încheiate de Uniune cu terţe state. 189 . tratatele încheiate cu state terţe.35 de locuri în Parlamentul European.3. România şi Bulgaria au obligaţia de a modifica. care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. aceste tratate vor fi denunţate.

societăţi pe acţiuni. precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut de Tratatul EURATOM. Este vorba despre actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria Dintre adaptările tehnice. lista punctelor de frontieră. drumuri comunale etc. România are obligaţia de a desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007”.). lista aeroporturilor internaţionale. lista instituţiilor din România participante la procesul de achiziţii publice. Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale Uniunii. care va avea loc la 25 aprilie 2005 şi data aderării. societăţi în comandită simplă. 190 . Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar: .. lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ care au eliberat diplomele în acest sens. precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă). calificări.România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii Europene de Investiţii. 4. traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse domenii (ex.România va avea 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare. societate pe acţiuni. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă). prevederile instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar. societăţi în nume colectiv. taxă de drum. societăţi cu răspundere limitată. 5. drumuri judeţene. pot fi menţionate: etichetarea produselor electrice şi electronice. lista produselor chimice periculoase.În ipoteza în care Constituţia Europeană va intra în vigoare în 2007. drumuri naţionale. precum şi referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului adoptat până la 1 octombrie 2004 („cut-off date”). România având 14 voturi. autostrăzi. lista statelor cărora România le solicită viză şi diferitele categorii de viză. lista de specii de plante şi animale protejate în România. . societăţi în comandită pe acţiuni. Acestea înseamnă că România poate organiza oricând înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri. până în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa”.

Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare. precum şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility). Contribuţia României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel este de 29. România va beneficia de Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen. programul ISPA. Ca şi în cazul celor zece noi state membre.3 milioane Euro. Alocările pentru România vor fi de: . România va contribui la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu 42.88 milioane Euro. b) Clauza de salvgardare privind Piaţa Internă Dacă în primii trei ani de la aderare. în perioada de tranziţie.Conform prevederilor financiare cu caracter temporar. România şi Bulgaria nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel funcţionarea Pieţei Interne. până la sfârşitul a trei ani de la aderare. având ca scop îmbunătăţirea acestora.CBC (Cross-border cooperation). din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. Comisia Europeană.8 milioane Euro în 2009. Această clauză poate fi invocată şi înainte de data aderării celor două state. orice stat membru actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre. Tratatul conţine trei clauze generale de salvgardare: a) Clauza de salvgardare generală Dacă.2 milioane Euro în 2007 . România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune. c) Clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interne 191 .131.297.1 972 milioane Euro în 2008 . programul PHARE . În aceleaşi circumstanţe.2 603 milioane Euro în 2009. poate să ia măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii. Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor din cadrul asistenţei de pre-aderare.8 milioane Euro în 2008 . Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în perioada 2007-2009 va fi de: . vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu.1 399 milioane Euro în 2007 . acordată prin programul PHARE. De asemenea. programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie.130.

poate. În cadrul prevederilor temporare. modalităţile de aplicare a actelor instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile finale (Titlul III). în 192 . prin vot cu majoritate calificată. Comisarii român şi bulgar vor fi numiţi de Consiliu. spre deosebire de Tratatul celor zece. în ceea ce priveşte România. România şi Bulgaria vor numi câte un membru al Comisiei Europene. până la 1 ianuarie 2008. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situaţiei. în cazul României şi al Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. până la sfârşitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului. Consiliul poate decide. dacă în urma monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. până la 1 ianuarie 2008. precum şi în ceea ce priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma aderării României şi Bulgariei (Titlul I). al cărui mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai Comisiei. poate lua decizia de a amâna data aderării cu un an. 6. Comisia. amânarea aderării cu un an. fito-sanitar şi al siguranţei alimentelor. Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate. din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. se stipulează posibilitatea pentru România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a facilita trecerea la noua politică agricolă comună.Dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea mutuală în domeniul civil şi penal. prin vot în unanimitate. să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora. dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii menţionate într-o anexă).d) Clauză de amânare a aderării: Consiliul. la data aderării. la recomandarea Comisiei. . în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul Parlamentului European. . Comisia şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură. cu majoritate calificată. În plus.Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către instituţiile comunitare (Consiliul. Astfel.

decizia fiind luată prin tragere la sorţi. iar a celuilalt în 2012. pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei.Declaraţii La Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter politic. mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru acquis-ul adoptat după „cut-off date” (1 octombrie 2004).cazul numirii noilor comisari se va cere şi avizul Parlamentului European. Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile necesare pentru a se conforma. se prevede comunicarea către România şi Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva radiaţiilor). statele membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la piaţa muncii. Mecanismul presupune adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie de instituţia care a emis actul). Mandatul unuia dintre cei doi judecători va expira în 2006. realizată cel târziu la data aderării. .Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei a unei copii certificate a unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul Uniunii Europene. De asemenea. în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar. la solicitarea României sau Bulgariei. Totodată. România şi Bulgaria vor numi câte un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă. precum şi tratatele internaţionale deţinute în arhivele Secretariatului General al Consiliului. Aceste măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne necesare. directivelor şi deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. România şi Bulgaria vor numi membri la Curtea Europeană de Conturi.Declaraţia Bulgariei privind alfabetul chirilic. Faţă de Tratatul celor zece. 193 . totodată. Este stipulat.Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor. . .Declaraţia comună a statelor membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor. . adaptări care nu au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. care nu produc efecte juridice: . de la data aderării.Declaraţia comună a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale Bulgariei şi ale României. . Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. .Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei privind libera circulaţie a persoanelor. s-a introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare pentru a modifica legislaţia lor internă. acolo unde aceste modificări au fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării Bulgariei şi României.

Borod Şuncuiuş194 . Baraolt. Nivelul minim al compensărilor va ajunge la minim 20. până la 1 ianuarie 2012. Ştei-Nucet. Ceptura. .Pentru 3 zone defavorizate (Brad.Pentru 22 de zone defavorizate (Comăneşti. . scutirea de la plata taxelor pentru investiţii noi va fi aplicată pe durata existenţei zonelor defavorizate: . privind schemele de compensare a investitorilor. concurenţei şi mediului. Albeni. Pentru investitorii care au dobândit certificatul de investitori în zonele defavorizate înainte de 1 iulie 2003. păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European). pentru transpunerea Directivei nr.Libera circulaţie a serviciilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de cinci ani.Libera circulaţie a capitalurilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren agricol. 97/9/CE. Bălan) până la 31 decembrie 2008. Valea Jiului.000 euro la finalul perioadei de tranziţie (dacă investiţia a depăşit această sumă) Capitolul 4 . Bucovina. acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor justiţiei şi afacerilor interne. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 5 pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară.. România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state membre. Bocşa.In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro). deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt clare şi lipsite de echivoc. Motru Rovinari. Anexa 1 PERIOADE DE TRANZIŢIE ŞI DEROGĂRI OBŢINUTE DE ROMÂNIA Capitolul 3 . Rusca Montană.Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor convenite în negocieri. respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza de salvgardare. Schela. Capitolul 6 – Concurenţa România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea scutirilor de taxe în zonele defavorizate. Apuseni. Filipeşti. Altân Tepe. Moldova Nouă-Anina. Declaraţia cuprinde aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17 decembrie 2004.

Copşa Mică) până la 31 decembrie 2010 Perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redevenţei pentru zonele libere.12.Pentru 3 zone defavorizate (Cugir.. 195 . 6. până la 31.12.2009.000 ha ocupate cu hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera.12.Dobreşti-Vadu Crişului. . 10. România a obţinut dreptul de adăugare a zaharozei pentru îmbogăţirea musturilor în zahăr în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor.) 3.România a obţinut încadrarea în categorii a zonelor viti-vinicole. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a cărnii de pasăre (2 unităţi.12. 8. Baia Mare.România a obţinut drepturi suplimentare de plantare a viţei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlată şi struguri de masă. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a laptelui (28 unităţi). până la 31. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirii de origine pentru băutura spirtoasă „palincă”. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de tăiere şi alinierea la cerinţele europene a unităţilor de procesare a cărnii (26 unităţi).2009. şi perioadă de tranziţie pentru restructurarea sistemului siderurgic Capitolul 7 . 7 . România a obţinut o perioadă de tranziţie de 8 ani. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. România a solicitat şi a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. până la 31.12.5% din suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie. pentru conformarea la cerinţele comunitare a fermelor de animale de lapte şi la calitatea laptelui crud obţinut. 4. Borşa Vişeu. 9. 2. pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administraţiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002. până la 31.2009. Popeşti-Derna-Aleşd. Zimnicea. respectiv „ţuică”. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani.2014 pentru defrişarea suprafeţelor de 30. Hida-Surduc. „horincă” şi „turţ” şi 5 băuturi spirtoase din distilat de vin. Şărmăşag-Chiejd-Bobota. cu recunoaşterea dreptului de replantare. de 1. 5 .2009. până la 31. Rodna) până la 31 decembrie 2009. respectiv „vinars”.JibouBălan. precum şi pentru organizarea centrelor de colectare şi a celor de standardizare lapte. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine şi geografice pentru: 13 băuturi spirtoase din prune. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. Ip.Agricultura 1.

inclusiv 196 .2009 . Ciprului şi Sloveniei care.4 D.România a obţinut posibilitatea utilizării a 20% din fondurile destinate dezvoltării rurale pentru suplimentarea plaţilor directe.între 11 şi 11.11 euro/km .30 euro/km . cu excepţia Maltei. 12 . Perioada de tranziţie la cabotajul rutier este solicitată în aceeaşi formulă (3+2 ani) negociată cu Bulgaria. Pe durata perioadei de tranziţie statele membre. nu li s-a solicitat perioadă de tranziţie Perioada de tranziţie presupune faptul că. datorită pieţei de transport de dimensiuni reduse. Polonia. până la data de 31. respectiv până la 31 decembrie 2010. în primii trei ani după aderare. pe baza acordurilor bilaterale. Capitolul 9 . Perioada de tranziţie este acordată pentru depăşirea greutăţii maxime pe axa motoare (nu şi pentru depăşirea greutăţii totale) şi se aplică pentru reţeaua de drumuri secundare nereabilitată.pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor omologate în prezent în România şi care conţin următoarele substanţe active incluse În Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf.44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumatică taxele vor fi cu cel puţin 25% mai reduse. acetoclor. ţari care au cerut la rândul lor tranziţii în domeniul transportului rutier. Uniunea Europeană a solicitat o perioadă de tranziţie pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier.5 tone: 0.5 tone: 0. În lipsa notificării.11 . cupru (sub forma de sulfat. piaţa se deschide automat. în ceea ce priveşte vehiculele româneşti care desfăşoară exclusiv activităţi de transport intern. Pentru reţeaua de tranzit principală nu a fost acordată perioadă de tranziţie întrucât cea mai mare parte a reţelei respective va fi reabilitată până la data aderării. Sunt prevăzute următoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanică: . transportatorii români nu vor avea acces la piaţa de transport rutier de marfă în actualele şi viitoarele state membre.între 10. a impozitelor minime prevăzute în anexa I la Directiva 1999/62. dimetoat şi respectiv 2 ani pentru substanţa activa 2. oxiclorura sau hidroxid). Statele care nu au solicitat tranziţii au primit formula 2+2. Ungaria şi Cehia. pentru aplicarea. Statele membre au posibilitatea de a prelungi interdicţia accesului la cabotaj cu încă doi ani pe baza adresării unei notificări către Comisie. până la 31 decembrie 2013. România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea integrală a prevederilor referitoare la greutăţile maxime ale Directivei 96/53. (top-up).între 10 şi 10. pot schimba autorizaţii de cabotaj.Politica în domeniul transporturilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 4 ani. care stabileşte dimensiunile maxime admise în traficul naţional şi internaţional şi greutăţile maxime admise în traficul internaţional de 7 ani.România a obţinut 3 ani.12. care la rândul lor nu vor avea acces pe piaţa din România.5 şi 11 tone: 0.

Pentru transpunerea prevederilor directivei 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii. 3 (b) şi Anexei F pct. România a obţinut o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe. respectiv până la data de 1. obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului. un stat membru care a solicitat perioadă de tranziţie poate invoca o clauză de salvgardare şi.Tabelul C din directivă.2010. de la aplicarea art.Tabelul C din directivă. de la aplicarea art.000 Euro cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA.Tabelul A din directivă. respectiv până la data de 1.Impozitarea România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. pentru păcură: o perioada de tranziţie de 2 ani de la data aderării. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . respectiv până la data de 1.01. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I .01. echivalent a 50 litri băuturi spirtoase /gospodărie/an. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte aplicarea pragului de impozitare de 35. pentru păcura care nu e utilizată în reţeaua de termoficare 197 . România a obţinut o derogare de la aplicarea art. prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România. respectiv până la data de 1.potrivit art.pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internaţional de persoane. 17 . pentru motorină folosită drept carburant pentru maşini: o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării.liberalizarea integrală a cabotajului rutier. În cazuri urgente şi excepţionale de puternică distorsiune pe piaţa internă de transport.2013. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I Tabelul A din directivă. poate suspenda aplicarea acquis-ului pe o perioadă determinată.2011. până la 31 decembrie 2009. cu notificarea Comisiei.01. România solicită următoarele perioade de tranziţie: pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . cu concentraţie de 40% în volum.2009. 28 alin. România a obţinut o derogare . în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la ţigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind ţigaretele. de la aplicarea art.01. de la aplicarea art. Capitolul 10 . pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării.

49/2003/CE. pentru atingerea unui nivel de 50% recuperare şi 15% pentru reciclarea plasticului. întrucât România este ţară producătoare de petrol şi. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I .O derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol. pentru mai multe sute de instalaţii. până la 31 decembrie 2007.Energia România a obţinut o derogare şi o perioadă de tranziţie referitoare la obligaţia menţinerii unor stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere pentru 90 de zile. pentru constituirea stocului minim.O perioadă de tranziţie de 5 ani de la momentul aderării.Tabelul C din directivă. privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite State Membre. 1 din directivă. 198 . . România va asigura un stoc minim corespunzător consumului pe 67.Tabelul C din directivă.2010.2010. Astfel.5 zile. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . faţă de 90 de zile. consumul este acoperit în proporţie de cca.Protecţia mediului înconjurător România a obţinut perioade de tranziţie pentru: Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service. de la aplicarea art. până la 31 decembrie 2011. pentru electricitate folosită în scopuri comerciale şi necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. de la aplicarea art. Capitolul 22 . Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje. dată la care România va atinge un nivel de stocare de 67. . respectiv până la data de 1. respectiv până la data de 1. amendată de Directiva 2004/12/EC. de la aplicarea art.2010. cât prevede acquis-ul.5 ani perioadă de tranziţie. pentru păcura utilizată pentru furnizarea energiei termice livrate populaţiei prin sisteme centralizate de încălzire urbană (termoficare). 50% din producţia internă. astfel: . În ceea ce priveşte directiva nr.12. Capitolul 14 .între 1-3 ani perioadă de tranziţie. respectiv până la data de 31. România solicită o perioadă de tranziţie de 4 ani. .01. respectiv până la 31 decembrie 2011.5 zile.01. în prezent.pentru păcură: o perioada de tranziţie de 3 ani de la data aderării.

5. Regulamentul nr. până la 31 decembrie 2008. 88/609/EEC privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosfera de la instalaţii mari de ardere (LCP) (amendata de Directiva 2001/80/EC) . 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman . pentru atingerea ţintelor de reciclare şi recuperare (art. pentru substanţele periculoase hexaclorbenzen (HCB). pentru atingerea unui nivel de 15% de reciclare a lemnului.până la 31 Decembrie 2013.până la 31 Decembrie 2015. Directiva Consiliului nr. Directiva 99/31/EC referitoare la depozitarea deşeurilor . considerând 2008 ca an de referinţă.2). 96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluării (IPPC) . tricloretilenă. Directiva nr. .3 ani perioadă de tranziţie.2 ani perioadă de tranziţie.2 ani perioadă de tranziţie.până la 16 iulie 2017 . 1.pentru mai multe zeci de combinate. Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor între 1-2 ani perioadă de tranziţie pentru mai multe zeci de instalaţii pentru incinerarea resturilor şi deşeurilor rezultate din activităţi medicale. triclorbenzen.până la 31 Decembrie 2015. pentru atingerea nivelului de colectare de 4 kg deşeuri electrice şi electronice/locuitor/an (art. Directiva nr. 7.5). Directiva nr.2 . până la 31 decembrie 2008. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane până la 31 decembrie 2020. .perioadă de tranziţie de 3 ani (până la 31 decembrie 2009).5 ani perioadă de tranziţie. până în 31 decembrie 2013. pentru aplicarea integrală a prevederilor directivei.. 259/93 privind controlul transportului deşeurilor în. pentru atingerea unui nivel de 60% recuperare globală şi 55% pentru reciclarea sticlei. Lindan . cadmiu şi mercur. Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunităţii: . conform directivei 94/62/EC.dichloretan. până la 31 decembrie 2011.până la 31 Decembrie 2015. 199 . hexaclorbutadienă (HCBD). dinspre şi înspre Comunitatea Europeana . Directiva 2002/96/EC privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice .

Stubb. Oxford. Editura Orizonturi. L. Bomberg. 1968 200 . Elizabeth. 1992 15. Bărbulescu. Milza. Institutul European. Institutul European.Istoria Europei. . Bucureşti. Jean-Louis Parlamentul European. Bucureşti. Bădescu. *** . Faust . Ion Gheorghe. Editura Majadahonda. Editura Trei. 1969 3. . *** . Boniface. Editura Politică. 2001 9. Petre . 1975 10. Editura Enciclopedică Română.Istoria lumii în date. Pierre.BIBLIOGRAFIE 1. 1997 11. Bresolette. Editura Ştiinţifică. Serge. Bucureşti 2004 2. . Bucureşti. Andrei Oţetea. Bărbulescu. *** . Ion. Eliza .. .ul Integrării în Uniunea Europeană. coord. Pascal. Bucureşti.Europa în derivă.The European Union: How Does It Work?. Claude .Relaţiile Est-Vest 1945-1991. *** . Campus. O istorie a societăţilor primitive. Bucureşti.Oxford University Press. Alexander . Iaşi. Emilian.Paradisul pierdut. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. 1999 16. Bucureşti. Ciupercă. 2001 12. Bold.Le Petit Larousse.România la Societatea Naţiunilor Unite.Uniunea Europeană . *** .Europa Unită. Nouvelle Edition. Bârzu. Iaşi.Tratatul instituind Comunitatea European 6. 1998 14.Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. în Marile religii.Tratatului privind Uniunea Europeană 5. Burban.aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană.Mica Înţelegere. Editura Lider. Bucureşti. 2000 8. 1993 7. . Casa Editorială Demiurg. Berstein. Editura Meridiane. Bucureşti. 2003 13. 1994 4.ABC .

Jacques .Drept instituţional comunitar european. Casa Editorială Odeon. Engels. 2003 35.Românii şi ideea federală. Las Cases . Hanga. în „Revista de Istorie Militară”. Editura Cartea Românească.Imperiul Otoman. George . Bucureşti. Engels. Editura Politică.Alexandru cel Mare. 1-2. Ovidiu Istoria culturii şi civilizaţiei. Dumitriu. Editura Teora.Secolul extremelor. Dick. Bucureşti. Guido A. Histoire Génèrale. 1974 28. 1975 201 . Oxford University Press. 1995 22. 2001 21. Cristian.Memorialul din Sfânta-Elena. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Inalcik. Editura Lider. Editura Enciclopedică. în European Union Politics. 1996 31. Bucureşti. Fuerea.Culturi eleate şi culturi heracleitice. 1992 25. (69-70)/2002 19. Fontaine. Marx. 2001 26. 1994 30. 1975 32. 1995 27. Lewis. Lawrise et Rambaud. Bucureşti. Eric . Civilizaţiile Europei vechi. Léonard. Editura Enciclopedică. 2002 29. 1996 18. Mansuelli. Editura Militară. nr. Bucureşti. Bucureşti 24. Bucureşti. Fr. Editura Albatros. Bucureşti. Hen. Rodney Europe. f. 19. Editura Profile Books. 2002 34. Gârz. Delureanu. vol. Bucureşti. Editura Meridiane. Leonard Ghidul Uniunii Europene. Florin România şi originile războiului rece. André . Editura Universităţii „Spiru Haret”. Epoca clasică. Editura Coresi. Londra. Ciorănescu. Bucureşti. Drâmba.17. Londra. Editura Minerva.a. Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. Bucureşti. Editura Paidea. Paris.NATO: Globalizare sau dispariţie. 1987 23. Leach. Augustin . 33. 1999 20. Bucureşti. Florian . Bucureşti. Bucureşti. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină. Fr. Ştefan Geneza Europei comunitare. A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. Jeffrrey The Council of the European Union. Halil . Vladimir . În: K. Anton . Hobsbawn.Uniunea europeană.Istoria războiului rece. Constantiniu. Opere.

prezent. 1997 51. Vâlsan. Editura Economică. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Charles . Constantin . 2001 44. Gavriil . Editura Hyperion XXI. 2004 53. Prisăcaru. 1998 202 . Mircea N. Editura Lumina Lex. Editura Universităţii „Sextil Puşcariu”.Strategii de Integrare europeană. . Bucureşti. 1992 52. 1966 49. Editura Arc. Gheorghe . Nicolae . 1967 50. Marin . Ploieşti. L. 1999 41.R. Bucureşti. Trecut.Politologie.Istoria Bisericii Ortodoxe Române.Construcţia europeană. Mic dicţionar al oamenilor fosili. 1914-1918. Zorbibe.Coaliţii politico-militare. Bucureşti. Voiculescu. Marcu. Roşu.Drept constituţional comunitar. Editura Printeuro. Ediţia. Bucureşti.Les marxistes. Stelian . Saon. L'Essentiel. a IV-a. Géneviéve . W.Discursuri. . Editura Universităţii Suceava. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. Viorel . Wallace. Preda. Pecica. . Titulescu. Bucureşti. Editura Sylvi.Europa – o idee în mers.36. Bucureşti. 2003 42. Bucureşti. Adrian .Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. Editura Meridiane. 1939-1947. Mircea . Tabouis. Popa.Treptele antropogenezei. Braşov. 1979 43. Papaioanu. Editura Trei. 1987 46.Antigona. Pop.Primul război mondial. Kostas . Păcurariu. 1972 48. Editura Politică. 1965 39. Editura Ştiinţifică. Wallace. Paris. 2001 47. H. Bucureşti. 2002 45.Istoria Economiei României.Procesul politic în Uniunea Europeană.Istoria ideilor politice. Bucureşti. 2001 37. Chişinău.Importanţa strategică a petrolului românesc. Ovidiu . Sofocle . 1992 40. Călin . Editura Lines. Privire istorică. Bucureşti.20 de ani de tensiune diplomatică. Cluj – Napoca. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Olteanu. viitor. Bucureşti. 1996 38.O.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful