1

Agatha Christie

A treia fată
Volumul - 1 – Seria Hercule Poirot Traducere: Nicolae Arcan Editura Atipic, 1994

Agatha Christie Third Girl Collins Crime Club, 1966

2

Agatha Christie Third Girl © 1966 by Agatha Christie, Collins Crime Club (ptr. ediţia originală) © Editura Atipic, 1996 (ptr. ediţia în limba română) Toate drepturile rezervate

3

Murder Mystery 4 .AGHATA CHRISTIE A TREIA FATA Ediţie îngrijită de VLAD ANDREI ORHEIAN Coperta: IONIŢĂ ADRIANA ISBN 973-96232-1-2 A Hercule Poirot .

Y.Y.Agata Christie: „The Third Girl” Pocket Books. Inc. New York. Special Projects. Mead and Company. N. 485 Madison Avenue New York. A division of Simon & Schuster. New York. 10018. 630 Fifth Avenue. Inc. 39 th Street. 10022 5 . Dodd. 1 West.. 10020. Agency: The Benjamin Company. N.

AGHATA CHRISTIE A TREIA FATĂ Misterul unei crime. dezlegat de Hercule Poirot ROMAN Traducere şi note de NICOLAE ARCAN EDITURA ATIPIC BUCUREŞTI 1994 NOREI BLACKBORROW 6 .

Brioşa era de la al patrulea magazin la care încercase. Uneori. ori dintr-o anumită alegere de cuvinte. sir! a fost repede de acord George. fiind straşnic de nemulţumit în timp ce zvârlea câte o carte pe podea (deşi. Din nefericire. Dar cineva nu se poate odihni pe veci. Îl deprinsese cu obiceiuri proaste. Supărător! Îşi scutură capul şi mai luă o înghiţitură de ciocolată. care nu reprezenta nimic altceva decât o înşelătorie. a hotărât că este bun. George. Şi sufletul îi era împăcat. să spunem. totdeauna îşi amintea s-o ridice. Îşi împăcase stomacul. o tânără lady. afară de un număr într-adevăr incredibil de greşeli de tipar. Tuşi şi murmură: – A venit . mai degrabă. o tânără lady. o tânără persoană? 7 . Era mulţumit de arta culinară. El încuviinţă cu capul. Uşa se deschise şi servitorul său experimentat. Ciocolata o însoţea cu o brioşă. dar îi dăduse ei privilegiul îndoielii. – Nu. sir.CAPITOLUL I Hercule Poirot servea micul dejun. spuse el cu reproş. legătura dintre ei se stabilea foarte greu. însă infinit superioară celei aşa-numite fran-ceză de alături. poate într-o măsură prea mare. în diferite alte feluri. Acesta era principiul său. George era un delicat registrator social. îşi exprimase nemulţumirea faţă de lipsa de metodă sau ordine în eufuziunea romantică a lui Wilkie Collins ridicase în slava cerului doi autori americani. dacă se punea întrebarea potrivită. în acest caz întrebarea nimerită ar putea fi: – Este frumoasă această tânără lady? Accentua întrebarea cu grijă. are să treacă mai departe. Poirot luă în considerare acest răpuns. la următorul lucru.tânără lady. El nu fusese sigur de starea socială a vizitatoarei. era plictisit. Aceasta se potrivea cu ciocolata. – La această oră nu doresc să văd pe nimeni. Ca să spunem adevărul. foarte necesar. A văzut volumul tipărit. ceea ce era de apreciat şi s-a abţinut serios acolo unde a considerat că nu e cazul. îndrăznise să vorbească caustic despre Edgar Allan Poe. Avea o atitudine respectuoasă şi părea că-şi cere scuze. Toată activitatea spirituală pe care şi-a îngăduit-o fusese prea mult.nu. care erau practic necunoscuţi. intră. dar gusturile nu se discută. George putea să-şi dea seama că exista ceva ce ar trebui să fie scos la iveală. a privit rezultatele şi.. S-a bucurat de această izbîndă literară. Îşi aminti mica pauză.o. Tocmai îşi terminase magnum opus. Stăpânul şi servitorul se uitară unul la altul.făcu o pauză . pe care a făcut-o George înainte de expresia . îl făcuse agitat. s-o culeagă de pe jos şi s-o pună cu grijă în coşul de hârtii) şi dând din cap aprobator în rarele ocazii când astfel de preţuire era justificată. o analiză a marilor scriitori de ficţiune poliţistă. Din in-flexiune sau aluzie. În mâna dreaptă avea o ceaşcă cu ciocolată aburindă. Totdeauna era mare amator de dulciuri. Poirot îl privi cu surprindere şi uşor dezgust. cinstise cum se cuvine. Şi acum? Trebuia să aibă un răgaz plăcut de destindere. – După mine . a avut la dispoziţie o vastă bibliografie pe care a trebuit s-o citească. Să faci un lucru bine. Vreo nouă realizare literară? Se gândi că nu. după munca sa intelectuală.. De fapt. era o patiserie daneză. – Crezi că este. apoi să-l părăseşti. decât. nu avea idee care ar putea fi acesta. Poirot socoti că.

din nou. Trăgea nădejde la ceva mai aproape de propria sa apreciere referitoare la atracţia feminină. Aştepta. – Ei. însoţind pe musafiră. – Avea un motiv de a dori să mă vadă? – A zis . Fata îşi târşâi picioarele. Nu ştia exact la ce să se aştepte. dar posibil interesant. „Astfel de fete. rosti George. – Orice este posibil. cerându-şi scuze pentru ea înainte. cu un aer de îndoială. Ea ezită. mademoiselle? Luaţi loc. – Aţi cerut să mă vedeţi. în faţa oglinzii de deasupra şemineului. sir. Dădu la o parte ceaşca şi se ridică în picioare. Un păr lung. fu dezamăgit când se întoarse George. cu grijă. ea ar putea să întâlnească pe cineva. îmbrăcată cu gust. o fustă scurtă şi un pulover de lână groasă. Oricine de vârsta şi din generaţia lui Poirot ar fi avut o singură dorinţă . sir. lung şi neîngrijit.încuviinţă Poirot . vorbi George. Se uita fix la el. părul aranjat de un coafor maestru. 8 . Pofteşte-o înăuntru peste cinci minute. cugetă el. Îşi ridică ceaşca. Dar acum!” Vizitatoarea sa era o tânără de vreo douăzeci şi ceva de ani. plimbîndu-se pe străzi. presupun . Erau sute de fete cu exact aceeaşi înfăţişare.o contradicţie în termeni . – Cred că aş prefera să stau în picioare. de o culoare albastru-verzui. Toate arătau murdare.. da. Purta ceea ce se presupunea a fi îmbrăcămin-tea deosebită a generaţiei sale: cizme din piele neagră cu carâmb înalt. Adesea a simţit o asemenea reacţie. sir.să arunce fata într-o baie. nu este întotdeauna uşor să realizezi diferenţa în ziua de azi. Poirot termină ultima înghiţitură de ciocolată. apoi. îndată ce e posibil. cu un sincer regret. – Poate a fost o glumă.” Se ridică afişând politeţea-i obişnuită. i se revărsa în voie pe umeri.că ar vrea să vă consulte în legătură cu o crimă. ciorapi de lână cu ajur alb de o curăţenie îndoielnică. totuşi .. Sprâncenele i se ridicară. Ochii mari continuau să privească ţintă.aceasta avea înfăţişarea de parcă de curând a fost scufundată şi scoasă dintr-un râu. „Da de unde! se gândi Poirot cu dezgust. Ochii ei. chipurile . zise Poirot. Nici vorbă de frumuseţe .– Aşa. – Cum doriţi! Poirot îşi reluă locul şi o cercetă. Făcu un semn cu capul să intre şi oftă. îi strânse mâna şi trase un scaun spre ea.şi nici de mizerie vizibilă. Ele. Mulţumit. pe care poate a săvârşit-o ea! Hercule Poirot făcu ochii mari. – Da. suspină fata cu o voce stinsă. Merse până la sobă şi-şi aranjă mustaţa. – Nesatisfăcător. George se retrase. de o culoare nedefinită. şovăielnic. se întoarse la fotoliul său şi aşteptă sosirea vizitatoarei. ciufulit. atunci. deşi.. vă rog.George pronunţă cu o oarecare lipsă de tragere de inimă.. Trăsătura distinctivă părea să fie mai degrabă o blândă nedumerire. Se uită în jos la ele. mari. la Poirot. sir. – Poate a săvârşit-o? Nu ştie? – Asta e ceea ce a spus. bien? întrebă Poirot. Şi. Îi veni în minte expresia învechită „frumuseţea în mizerie”! De aceea.” Fetele astea! Ce nu încearcă să facă pentru ele însele? Bine machiată. aveau o expresie absentă. cred. poate că nu sunt cu adevărat murdare. – Oh. pur şi simplu. au o mare grijă şi se străduiesc să arate aşa.dar cineva cu greu ar crede.

Poirot. izbucni: – Sunteţi prea în vârstă! Nimeni nu mi-a spus că sunteţi atât de bătrân! Cu adevărat.. 9 . nu vreau să fiu prost crescută. Aşează-te.. telefonul începu să sune iarăşi. Poirot gesticula cu mâna. seama de acest fapt. E corect? Fata înclină din cap. Brusc... singură. Dumneavoastră sunteţi prea bătrân. deoarece credeţi că.. George intră în cameră şi păşi spre el. însă. – Dumneata eşti. într-adevăr.. Povesteşte-mi totul cum s-a întâmplat. cu gura căscată. încurcată. aprobator. zise el.. – Lasă-l! . Eu m-am. şi să vă rog. – Ei bine. Relaxează-ţi muşchii. cred că ar fi mai bine să plec. pe deplin. eu. trebuie să ştiţi dacă aţi comis vreo crimă. Telefonul zbârnâi. dar.– Dumneavoastră. Vocea ta sună altfel. strident şi insistent. dumneavoastră sunteţi Hercule Poirot? – Desigur! În ce fel vă pot fi de folos? – Oh. de. – De ce? – Îmi pare extrem de rău şi. vai. Aşa cred! – Haide. subit. dar. îşi întoarse privirea şi. Aşa cred Poirot simţi că fata s-ar putea să aibă nevoie de un mic sprijin. M-am gândit că trebuie să vin şi. m-am răzgândit! Nu vreau să fiu prost crescută. nu pot. Oliver. Ea scoase un suspin adânc. dar asta e. Curaj. – Aşa e! – Fireşte că asta nu este o chestiune care să admită vreun dubiu.. părăsind camera.. se uită la Poirot.. iarăşi. acum. Exclamă: – Nom d'un nom d'un nom. Telefonul continuă să sune. Se întoarse brusc şi ieşi.. – Ei. fireşte. Doamne! Asta trebuie să fie o femeie . păi. CAPITOLUL II Sună telefonul. mai degrabă ca un fluture în lumina lămpii. nu vreau să fiu prost crescută. – Ah. George se supuse. Hercule Poirot nu-şi dădu..spuse el. – Alo. ce ar trebui să fac?! Dar. Ridică receptorul. Nu te-am recunoscut la început. eşti Monsieur Poirot? – Eu în persoană! – Sunt Mrs. Dumneavoastră. nu prea ştiu cum să vă spun. nu ştiu cum. întorcând o privire întrebătoare către Poirot. Spuse. din cameră. se ridică în picioare şi veni la aparat. – Nu cred. este destul de greu. totul este atât de greu... Vedeţi.. o îndemnă Poirot cu blândeţe. auzi clopoţelul uşii de la intrare. Zgomotul strident şi iritant persistă. cu dorinţa de a o ajuta: – Servitorul mi-a spus că vreţi să mă consultaţi. înţelegeţi! Totul e aşa de diferit... „poate aţi săvârşit o crimă”. După un minut sau două.sigur e o femeie! Oftă. hai.. – Nu. Îmi pare foarte rău. se opri. oh... nu pot.

. Apoi. mai am jumătate dintr-o sticlă de Ribena în bufet. Când poţi veni? În după-amiaza asta? Vino să bem un ceai.. Sau limonadă. sunt tulburat. – Şi cine mă va asculta? – Toată lumea! Ei . poate. Şi atunci îmi vei povesti totul despre ce te-a tulburat. – Da? – E vorba de dineul anual al Clubului autorilor noştri poliţişti. este vreo problemă? S-a întâmplat ceva? Pari tulburat. – Vai! Sunt prea bătrân. – După-amiaza nu beau ceai. sper!? – O. n-are importanţă. obişnuite. cu plăcere. ai veni şi mi-ai povesti totul. – Dar.Te simţi bine. Poţi să ne povesteşti o mulţime de istorii drăguţe despre crime adevărate.. madame! Sunt mişcat de grija ce mi-o porţi! Voi accepta. – Ciocolată?! Cu frişcă deasupra!? Sau o tizană. – După-amiaza nu beau. – Ah. prea devreme să te sun. – Unul din acele siropuri care îţi place atât de mult. Şi închise telefonul. Starea mea de spirit . – Crezi că nu sunt? – Fireşte că nu.– Bonjour. – Da. – Bineînţeles că l-a adus cineva! Dumneata. Sunteţi cumva prea ocupat în acest moment? 10 . – Este. non. o cafea. întrebă: – Domnul Goby? Sunt Hercule Poirot. * * * Poirot chibzui o clipă.. – Prea bătrân? Ce Dumnezeu vrei să zici? Nu eşti deloc bătrân. – Bine. Mă întreb dacă ai vrea să participi şi să fii anul acesta preşedintele nostru de onoare?! – Când are loc? – Luna viitoare .pe douăzeci şi trei.. – Ce-i Ribena? – Sirop de coacăze negre. – Atunci. ça. formă un număr. povesteşte-mi. În telefon se auzi un oftat adânc. de obicei. Renumita scriitoare de romane poliţiste şi Hercule Poirot erau în relaţii prieteneşti. foarte bine! Vocea Ariadnei Oliver se auzea cu accentele ei vesele. par exemple! E nesuferită.Monsieur Poirot. Sau ţi-ar plăcea cafea decofeinizată. poate. . fireşte că-l încerci cu mine. da.. Ştii. cafea. – De ce aş face caz? – De ce nu?! Mai bine. madame.. să beau o ceaşcă de ciocolată în această după-amiază.ei. Curând după aceea. Sau oranjadă. dacă pot s-o procur. Îmi place să sorb o tizană pe îndelete. bine. Vei fi minunat. dar vreau să te rog să-mi faci un serviciu..

nu reuşesc în ceea ce întreprind în prezent. ceaşcă pe care gazda sa tocmai o pusese pe o măsuţă. Poirot stătea în sufrageria doamnei Oliver. n-aş zice că tinerii mei. era în mare măsură artificială.culegere de informaţii!? Domnul Goby dădea din cap aprobator şi asculta. presărate în forme complicate pe tot capul. îi răspunse: – Nu vrei prea mult. Chibzui cât de multe şuviţe de păr ar putea să cadă pe neaşteptate. Odată terminată convorbirea cu domnul Goby. Presupun că este ceva. mai curând. – Aceste vişine sunt noi? El agită linguriţa. ca şi cum s-ar fi aflat într-o livadă cu vişini. ajunge! Nu te poţi aştepta la capete mature pe umeri tineri! Aş fi încântat să mă pun la dispoziţia dumneavoastră. ce bunătate! Privi peste ceaşcă puţin surprins. dar se abţinu.ei bine. simţi. în timp ce Poirot intra în detaliile a ceea ce tocmai dorea să facă. Acum era invadată de bucle şi zulufi. de fapt. răspunse vocea domnului Goby. cât ai bate din palme. nu crezi? întrebă doamna Oliver. după cum avea obiceiul. Era.. viu colorate. circular. Sună un pic a urmărire zadarnică. Oliver . lângă el şi la care adăugase o farfurioară plină cu fursecuri langue de chats. este foarte simplu. plus c'est la même chose. Crezi că cel vechi era mai bun? Poirot se gândi. nu sunt băieţi buni. aşa. Poate că sunt în stare să pun la treabă unul sau doi din cei mai buni flăcăi. nimic!! * * * La patru şi un sfert. dădu de un prieten al său. undeva!? Timp. Poirot telefonă la Scotland Yard. sever pieptănat. tocmai la momentul potrivit. bănui el. – Chère madame. la coafura doamnei Oliver şi. În zilele noastre se gândesc prea mult la ei înşişi. unde. Dar. spre tapetul încăperii. – Şi acum. plină cu ciocolată. de asemenea. . ca de obicei . Desigur. dintr-o ceaşcă mare. Vreau să spun că ar fi putut să fie o întâlnire. cu un oftat de satisfacţie. dacă doamna Oliver s-ar fi agitat brusc. în fel şi chip. la ceea ce părea a-şi aminti drept o mulţime de păsări tropicale.– Aşa şi aşa. Ca să fiu cinstit. Se simţea înclinat să remarce: „Plus ça change. monsieur Poirot. Una 11 . în aceeaşi după-amiază. monsieur Poirot. Azi dimineaţă.despre ce este vorba? – Ce-o să-ţi povestesc. – Sunt prea multe. Abundenţa luxoasă. cum am dori noi să fie. cu un aer cunoscător. de cele mai multe ori. ştergând res-turile de frişcă de pe mustaţă . loc. dacă sunteţi grăbit. a venit să mă vadă o fată. având deasupra frişcă proaspătă. Ultima dată când o vizitase pe doamna Oliver. aceasta avea părul neted.în timp ce oaspetele ei repunea ceaşca pe farfurioară şi se reaşeza. sorbind. victimă-necunoscute. Ei cred că ştiu totul dinainte să înceapă să înveţe. bătrâne! După o scurtă pauză adăugă pe un ton dezaprobator: – Se pare că nu ştii. După ce acesta ascultă dorinţele lui Poirot. într-o pădure. ca de obicei. dacă mă întrebi.. da? O oarecare crimă. zise Mrs. Dar. spre a vă face plăcere. E atât de greu să anticipezi succesul plastic al unui nou tapet. potrivit. la noul tapet al salonului.

– Nu e ea capabilă de. Aproape că mi-o şi imaginez. un medicament nepotrivit! Poate că s-a dus la una din petrecerile deşănţate şi s-a luptat cu cineva! Poate că a venit acasă şi a găsit pe cineva pe care l-a înjunghiat! Poate. Dar. liniştitor. l-am însărcinat pe George s-o poftească înăuntru. – Ei. în timp ce-şi punea imaginaţia bogată la treabă: – Poate că a călcat pe cineva cu maşina şi n-a oprit! Poate că a fost acostată de un individ pe o stîncă şi s-a luptat cu el şi a reuşit să-l arunce în prăpastie! Poate că a dat cuiva.. Părea complet săracă cu duhul. cu adevărat. – N-are importanţă. Fetele se agită fără rost. Oliver începu să se învioreze.intimă. Mrs. mă înţelegi! Ea a trimis vorbă că vrea să mă vadă imediat. Mrs. nu înţelegi?! Fata asta m-a îngrijorat. Mrs. – Doar nu crezi că a săvârşit. că a venit fără să spună ce a adus-o la mine. rosti ea încet.. prin asta? – Exact! N-are nici un sens. madame. ca să-i fiu de vreun folos.. assez! Dar Mrs. – Assez. Oliver continuă: – Poate că a fost soră într-o sală de operaţie şi a administrat un anestezic nepotrivit sau. sunt îngrijorat. trebuie să-ţi dai seama de asta. Ce ciudat. brusc neliniştită că nu posedă amănunte mai clare. Mrs. mi-a zis că s-a răzgândit. iar.. cu adevărat. Oliver. fetele. dar că . Se întrerupse. a hotărât că sunt prea bătrân. răspunse Mrs. îl sfătui. – Oh. – Pe cine a omorât sau a crezut că a omorât? Poirot ridică din umeri. Iată cum o văd eu. aşa-s fetele! Oricine are peste treizeci şi cinci de ani. nu este vorba numai de starea mea de spirit. Aşa că. zise Hercule Poirot. Nu este una din acelea care pot vedea cu anticipaţie pericolele ce le paşte. – Ei bine.. Ce înfăţişare avea? Poirot medită o clipă. ei. Sunt îngrijorat! Da.ce crezi? . A spus că nu vrea să fie prost crescută. dintr-o dată. Oliver. dacă aş fi în locul tău. dar. este cu un picior în groapă. Apoi. – Nu! Greşeşti! Ea are nevoie de ajutor. desigur. Oliver. – Nu presupun că are.. şi.. deoarece credea că a comis o crimă. dacă aş fi în locul tău. A rămas în picioare. Ea a spus că poate a săvârşit o crimă. – Dumneata. Ea e una după care se uită alţii şi zic cam aşa: „Vrem o victimă! Asta va fi!” 12 . nevoie de ajutor. N-au bun simţ. – Ei. poftim! păru surprinsă Mrs. A refuzat să se aşeze.. – Ce lucru ciudat a putut să spună! Nu ştia?! – Întocmai! C'est innoui. Fireşte. nu mi-aş face griji. Stătea acolo şi mă privea fix. din greşeală. a fost foarte prost crescută să spună aşa ceva. la ce s-a referit oare. Ea a venit la mine să-mi ceară ajutor. îţi zic că fata are nevoie de ajutor.. Am încercat s-o încurajez. Oliver se opri.că sunt prea bătrân. Oliver se grăbi să pronunţe cuvinte liniştitoare. aş uita totul. Dar. – M-a jignit. spuse Poirot. Prea bătrân. Dar.. – O Ofelie lipsită de atracţie fizică. apoi. consolator. o crimă? – De ce nu? A zis că a comis-o! – Da. Fata nu este una care poate învinge greutăţile. Apoi. A greşit. a fugit brusc.

atunci. Şi e timpul să ţi se spună acum. În realitate. „în aşa fel. încât. Monsieur Poirot? – Nimeni. ea aflase despre mine. După o pauză: – Cine ţi-a povestit despre fata asta. 13 . care îţi răsuceşte de trei ori picioarele în jurul capului şi eşti vindecat. deodată. Îşi prinse în păr câteva agrafe şi clătină din cap. – Nu şi l-a dat! Din nefericire. – Dar ei. singurii oameni al căror nume îl ştiu sunt cântăreţii pop sau disc jockey . – Nu mi-ai spus numele ei. de fapt. neted. foarte discret. „Dar. reflectă Mrs. Părea descrierea cuiva pe care. – Dumneata? Dar. Eu am trimis acea fată la dumneata.când vorbeai despre Ofelia .păr lung. nu aş putea să mă duc la poliţie. Fetele . revenind. Aşteaptă! Poirot aşteptă. Oliver.ei bine. trebuie să mergi la omul acela absolut minunat din Queen Anns Street. într-un gest cu care Poirot era familiar. dusă pe gânduri. vreau să spun că dacă ai întreba pe un oarecare .. Cineva a trimis acea fată la dumneata!! – Mă îndoiesc foarte mult. Părul se eliberă din agrafe şi i se revărsă pe umeri. calmă.. Mrs. ud şi mai degrabă. De aceea ai venit la mine. din nou cuprinsă de aceeaşi suferinţă vizibilă. zise Mrs. dacă s-ar pomeni numele lui Hercule Poirot. cum să-i zic asta?”. după câte ştiu. zise Mrs. Fireşte. N-ai aflat despre ele aproape nimic. Şi. Ce era firesc. – Aşteaptă! strigă ea. mi-am amintit cine este. Îşi apucase cu amândouă mâinile zulufii bogaţi.sau aşa ceva. de parcă era în agonie. spuse ea. – Aşteaptă.. să nu-i rănesc orgoliul?” – Cred că greşeşti. Oliver crezu că „fireşte” nu este deloc cuvântul potrivit. vreau să spun de un doctor. O buclă imperială se desprinse complet din meşă şi căzu pe podea. un număr mare de oameni s-ar uita doar cu indiferenţă la el. îndeosebi generaţia mai tânără. Oliver. sunt de acord cu dumneata. şi un articol convingător despre Hercule Poirot. – Ascultă. – N-ai de unde şti. replică Poirot împăunîndu-se. totuşi.ei bine. Oliver. care mi le-ar aduce. Oliver. atunci celălalt ţi-ar răspunde: Dragul meu. Apăruse. atunci. era faptul că Poirot însuşi era sigur că toată lumea auzise de el. Oliver nu mai asculta demult. Dacă ai nevoie special de cineva. Slăbi strânsoarea mâinii pe cap şi scoase un oftat adânc. ori de un detectiv sau un dentist . şi băieţii de azi . de ce n-ai spuse imediat? – Pentru că acum mi-am amintit . până nu ţi s-ar spune. spuse Mrs. Nu de mult. Poirot o privi uimit. sprâncenele i se ridicară a mirare. Poirot o ridică şi o puse discret pe masă. nu e nici o îndoială. de altfel.dacă ai întreba care este persoana potrivită la care să te duci. dar există un detectiv pur şi simplu straniu. sau: Mi s-au furat toate diamantele şi Henry ar fi furios. o văzusem. – Oricine trebuie să fi auzit despre Hercule Poirot. toţi sunt aşa de prost instruiţi în ziua de azi.Dar Mrs. Iată felul în care se întâmplă mereu. imploră Mrs. Oliver. Într-adevăr.nu ştiu prea multe despre detectivi şi lucruri ca astea. iar Henry n-ar ştii niciodată despre asta.

O femeie foarte atrăgătoare. bogat. oarecum. cred că discuţia despre detectivi cu viaţă reală i-a captat pe toţi. – Da. spune-mi tot ce ştii despre ea. Şi. M-am gândit. sigur că nu. să le fac faţă. Oliver. – Nu Trefusis! Acum îmi amintesc . Deşi.ştii de care . care se scoate prin acoperiş. desigur. era drăguţă. Aproape surd. poate că ea a fost cea care a început subiectul. sigur eu am vorbit puţin şi despre dumneata. Dar editorul meu mereu îmi aminteşte că nu trebuie să zic aşa.poveşti de necrezut sub formă de scrisori.numai dacă. Mult mai tânără decât el. Oricum. ceea ce. Poirot selectă informaţiile pe care i le-a furnizat Mrs. numai dacă n-a fost Treherne. Fata de la petrecerea din acea zi!” Cred că despre ea e vorba. El e teribil de vestit . oamenii îmi zic lucruri . ar fi fost uşor să cauţi într-o carte de telefon şi să afli adresa. Ceva în City. Când ai spus: o Ofelie neatractivă. – Aţi discutat despre crimă? – Nu pot să-mi amintesc. Mai era acolo o tânără străină. eu reuşesc. nu se poate să o confund cu altă tânără. Cred că noi două doar discutam.şi eu nu prea m-am distrat mult. aşa cum ştii. – Spune-mi. pur şi simplu. atunci. Oliver. Poirot oftă. presupun că ar putea să fie doar un hobby. spune-mi tot ce poţi . Bogat. oricine ar avea nevoie de multă răbdare. A doua soţie. – Şi. Am discutat despre detectivi particulari şi urmăriri discrete .– Sinceră să fiu. şi. nu-i ştiu numele. ţi-am pomenit numele de câteva ori şi. Altfel. ai nimerit.. pentru că.şi am vorbit despre dumneata şi câteva din lucrurile uimitoare pe care le-ai făcut.. cred. Un amiral sau un mareşal de aviaţie. la un pahar de vorbă.. Dacă ar ştii ei cât îl urăsc eu. Ei nu fac un pas fără să mă ia şi pe mine la nişte prieteni de-ai lor. cred. dar pot să i-l aflu uşor. oarecum. – Are soţie? – Da.. Un astfel de nume e un mare magnat al finanţelor. Dar. Cu păr blond. Fata era de la prima nevastă. Dar. atunci.Restarick! – Asta nu este deloc acelaşi tip de nume. astfel gazdele au fost nevoite să găsească o băutură uşoară pentru mine. după numele său.şi toate astea mă irită şi mă deranjează sau. auriu. – Domnul şi doamna Trefusis locuiesc în acea casă?. Iar ei spun cât de mult le place teribilul meu detectiv Sven Hjerson. Erau câţiva acolo . Cu Mrs. – Cine sunt acei oameni cu care a trebuit să bei? – Trefusis. asta s-a întâmplat săptămâna trecută.cât de mult le plac cărţile mele şi cât au dorit să mă cunoască . mă fac să mă simt prost. simţindu-se mai degrabă ca un calculator uman. dintre acelea care aleargă cu gura căscată după bărbaţi tomnatici. ori aşa ceva. iar această fată stătea pe aproape şi asculta..chiar dacă nu-i ştii numele. Eram cu familia Lorrimer. i-ai dat adresa mea? – Nu. N-aveam idee că ea vrea un detectiv sau aşa ceva. mai exact. atunci. Mai era un unchi incredibil de antic. şi vede dacă nu dă bir cu fugiţii. nu-i aşa? 14 . aşa este! E un nume din regiunea Cornwall. dar cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în Africa de Sud. nu-mi place să beau. „Oare de cine îmi reaminteşte?” Şi. pentru ei este mai de grabă o treabă plicticoasă. Nici măcar nu ştiu cum am ajuns să discutăm despre detectivi . – Ei bine. are un fel de telescop mare. Cred că el este şi astronom. Se duce cu el la Londra. Oricum. mi-am adus aminte: „Desigur. da..

al cărei nume ar putea fi Norma? – Aşa cum ţi-am povestit. Myra.aşa bănuiesc eu . Dar. Întotdeauna trăncănesc vrute şi nevrute despre unul sau altul.nu le place prea mult. totuşi. decesele şi căsătoriile. deseori. Am visat că trăiesc în palate de marmură. zici că o consideri doar un copil. Aşa mă gândeam. realmente nu cunosc nimic despre ea. Fata principală închiriază un apartament mobilat şi apoi subînchiriază. Ceva asemănător. de care lor . Probabil şi eu.” „Caut a treia fată pentru a împărţi apartament. şi o fiică .dar. presupun că ar fi destul de uşor.. ce vrei să înţelegi spunînd că este o a treia fată? – Doamne sfinte.. A doua fată este. Numai că acum nu mai este pe prima pagină. – Oh. le amestecă. Regent's Park. întoarse paginile şi i-l aduse. Se duse spre o masă şi luă repede The Times. Numele lui este tot Restarick? – Sir Roderick sau aşa ceva. mă refer la publicitatea de pe prima pagină. Aş vrea să-mi amintesc numele de botez al acelei fete. Thora? Vorbeşte-mi Thora.Norma Restarick! Ästa-i corect. – Nu. Ea adăugă.– Atunci.” „Caut a patra fată. da. a doua fată plăteşte întrucâtva mai puţin. aşa cum vezi. – Se pare că dumneata cunoşti destul de multe despre această familie. Thora. prin mica publicitate. a treia încă şi mai puţin şi este băgată într-o chichineaţă. Apropo. ele reuşesc să înghesuie în apartament o a patra. nici o menţiune despre o moarte neaşteptată. sau Myra? Myra. – Dar ai putea afla? – O. cameră separată. – Şi unde locuieşte în Londra această fată. îţi voi arăta. Presupun că nu se înţelege cu mama vitregă. – Există şi fata au pair sau ce este şi ea. Lorrimerii sunt vorbăreţi. Ceva legat de un cântec. 5 guinee pe săptămână. 15 . priveşte: „A TREIA FATĂ pentru aparta-ment confortabil la etajul al doilea. Asta funcţionează destul de rezonabil. A obţinut o slujbă la Londra şi a făcut cunoştinţă cu un tânăr. Prima fată ia cea mai bună cameră. Oriunde se pot asculta multe bârfe despre cine vrei şi cine nu vrei. Ea sosise numai pentru sfârşitul de săptămână. sunt sigură.sau cred că-i aşa! – Atunci. Thora. încălzire centrală. oh. nu ştiu. ele găsesc o a treia fată. Uneori. iubirea mea-i toată pentru tine. păi se pot culege unele lucruri. de fapt. Şi. dacă nu cunosc pe vreuna. ca şi distinsul şi mai bătrânul unchi. – Am înţeles.sau aşa ceva. – Iată. cu inconsecvenţă: Este o a treia fată. Stabilesc între ele însele care să aibă întregul apartament pentru o noapte pe săptămână . – Eşti sigură că n-a existat nici o discuţie. Mai bine decât la cămin. – Aşa şi este . nu ştii ce este o a treia fată? Nu citeşti The Times? – Eu citesc naşterile. domnul şi doamna Restarick locuiesc acolo.mai sunt şi alţi copii? – Nu cred . Norma? Sau vreau să zic Maritana? Norma . Şi unele articole pe care le găsesc interesante. fiica nu locuieşte acasă. Apoi. luând un alt ziar. de obicei o prietenă. cameră separată. Cameră separată.” Este modul în care locuiesc fetele acum. Earl's Court.

Aşteaptă o clipă. El arată atât de groaznic? E unul din aceiea. fireşte! Se înţelege! Eşti o femeie cu imaginaţie . Oh.. Borodene Mansions. Nu. de obicei bărbaţii fac.doar mă întreb .. nu? Sau era Knightsridge? Ei. Cu ce se ocupă fetele? Par să fie secretare..Oh. fata lui Restarick.. intra în miezul problemei.... sau de la mica publicitate?.e chiar drăguţă... nu e tatăl ei membru al Parlamentului? Cine este cealaltă?.. Da. a fost. Veste din brocart.vreau să fiu la curent. Pricepi? Moderaţie.. să scrii numele sau adresele. ştii că eu nu. Vreau să zic că fetele fac exact ceea ce le place.. întorcându-şi capul. presupun că ai avea certuri dese cu o mamă vitregă. Socotesc că ea a fost 16 ...Holland.. e atât de greu să spui dacă sunt fete sau băieţi. Şaizeci şi şapte. o mulţime.. să iau un creion.... cu încălzire centrală şi tot. Naomi.. mai curând..crezi .ceva..da. Se duse la telefon.. Oliver îi aruncă o privire înţelegătoare... De fapt. da. Ei bine.dar ea pare să se descurce cu el destul de bine.. Poirot ascultă cu atenţie o parte a conversaţiei telefonice. Da. Cine sunt celelalte două fete cu care locuieşte ea?. – Asta ar fi drăguţ din partea ta. şopti: – Ai un creion şi hârtie . Oh. pentru mine este folositor să aflu. Claudia Reece .. Da. – Dar. Oliver se reîntoarse spre receptorul ce-l ţinea şi se lansă în discuţie. s-o liniştească... Mary Restarick?. De acum. sunt gata. Da. Este Thora sau Norma?.ce fac toate fetele din zilele noastre? Ei bine.. Da.. Mrs. ca de obicei.. dacă sunt chipeşi. cred că apar-tamentele sunt foarte confortabile. ce tipi.. nu-i aşa?.. Prietene de-ale ei?. am crezut că este Norma.nu prea fantastică..nu vei întâmpina nici o greutate.. fireşte ... Am crezut că pleacă la Londra cu fetiţa străină. nu-i aşa? Da. vrei să spui bătrânul? Nu.sau se ocupă cu o galerie de artă? Nu.. tu eşti.sau un carneţel .. vreau să zic undeva în South Ken. Chemă centrala şi rugă să i se spună numărul ce-l dorea. bănuiesc. Dar . Unul din lucrurile pentru care te-am sunat este să te întreb adresa fetei. blocul acela mare care seamănă mai degrabă cu închisoarea Wormwood Scrubs.poate lucruri inventate? Privi spre Poirot mai degrabă cu îndoială. arată uneori ca picturile lui Van Dyck. Ce mi-ai povestit despre prietenul.. Ochii doamnei Oliver străluciră de emoţie. i-am promis o carte şi am scris pe o fiţuică adresa. Am să văd ce pot să scor-monesc... nebărbieriţi.. – Alo! Pot să vorbesc cu ... Mrs. ori locurile? Poirot deja îşi aranjase carneţelul pe genunchi şi dădu din cap aprobator. presupun că nu o cunoşti .. Ştiu. desigur că nu vreau să ştiu. – Trebuie să mă gândesc la motive sau lucruri . bine.– Te referi la o moarte în Londra sau în casa Restarick? – Şi una şi la cealaltă.. Ce-ai spus? Că Andrew Restarick pur şi simplu îl urăşte?. dar desigur.. uneori trebuie să-ţi faci griji pentru ei ... murdari? Oh. – Nu înţeleg aşa. Practic orb?. am pierdut-o. – Voi telefona familiei Lorrimer. dar e unul atât de neajutorat. şi păr cârlionţat .. Da..care-i atârna până la umeri . nu?.. din cauza cărţilor mele .. acum ar fi momentul potrivit.. Nici măcar nu pot să-mi amintesc numele ei. Naomi? Aici e Ariadne Oliver. Nu. Oh.. cealaltă fată este decorator de interioare .

Ce crezi despre oamenii care spun astfel de lucruri?. Să încercăm.. şi atunci ea ar fi tăbărât asupra fetei şi. desigur . Mă voi gândi la ceva. De ce intervine. Da. Să-ţi dau un nume fals? – Categoric. De fapt. Cel mai fascinant omuleţ. şi pentru o descoperire minunată de-a sa în timpul războiului sau un lucru ştiinţific pe care l-a făcut . Poirot se arătă jignit: – Închide telefonul. el o să apară ca din senin. pe de altă parte.şi mult mai tânără decât el. Sunt de acord cu tine. Restarick.. vreau să zic.oricum.. Nu. Ea lăsă receptorul.nimic serios. Oliver dădu din cap aprobator şi se grăbi înapoi la telefonul abandonat. Oliver în telefon. Eu! – Ei.. mi-aduc aminte. să con-tinuăm simplu. – O clipă. cel puţin. Lucrurile astea sunt... da. Oh. Din colţul ochiului.. De ce.Andrew? Vrei să spui că era mai uşor cu toate acele ierburi otrăvitoare despre?. mereu. Gastric. 17 . Ceea ce vreau să faci este. care în curând va fi în vecinătatea lor. o doică? – A vorbit cu menajera familiei Jenners? Vrei să spui cu soţul ei? Oh. Ştie o mulţime de lucruri despre el şi îl admiră grozav.dat asta ar fi deranjat-o pe Mary. astea-s vorbele lui. desperat. dar de ce? Vreau să zic. ceva să întrerupă tocmai când cineva s-a aşezat la o bârfă nostimă? Nici măcar nu-mi amintesc pentru ce ţi-am telefonat. nu puteau să afle ce se întâmplă cu ea? Cine a zis?.dar. Dacă nu cumva ai putea spune. Oliver băgă de seamă că Poirot îi făcea semne. se grăbi să traverseze camera şi-l împinse pe Poirot într-un colţişor pentru servit micul dejun.. da? Dar.. – Naomi? Nu pot să-mi amintesc ce discutam. şi tu mi-ai dat-o. Este brutarul. cât de ridicol! Vrei să spui că oamenii au zis. de ce să fi vrut fată străină?..Norma. Da. Ea nu-i o fiinţă atractivă . adresa acelui copil Thora . neadevărate. înţeleg! Doctorii n-au putut afla.. să-i prezinte omagiile sale”. să-mi aranjezi un pretext plauzibil ca să vizitez familia Restarick. Of. la tine.. atunci.. şi atrăgătoare. care era numele lui . Ce crezi.. cu toate improvizaţiile rapide. – Da? îl interpelă ea cu sufletul la gură. presupun că ar fi . ca să încep cu. Crezi că ar fi supărat-o lucrurile pe care i le-a spus Mrs... Da. Un vechi prieten de-al tău. – Brutar?! spuse Poirot..Presupun că Andrew i-ar fi făcut curte . Mrs. de obicei. discutam despre el. – Las' pe mine.. a trebuit să mă gândesc repede la ceva. este foarte nerăbdător să „treacă pe la dânsul.. se aranjează? Îi vei anunţa tu? Da. zise Mrs. Mrs. cu dispreţ.oh..destul de mulţumită când fata şi-a găsit o slujbă la Londra. Un vechi prieten de-al meu. dar ce au muşamalizat?. nu. Ştiu suficient. Dar era şi altceva ce vroiam să . El urmează să locuiască destul de aproape de Restarick şi este teribil de nerăbdător să îl cunosc pe bătrânul Sir Roderick. dar oamenii sunt atât de răutăcioşi... dragă. nu e cazul unei femei pe care el a urât-o de ani de zile – ea este cea de-a doua soţie . Numele lui este Hercule Poirot. În legătură cu ce îmi făceai semne? Ai înţeles cine era? Poirot i-o tăie scurt: – Îmi vei povesti tu imediat.

de obicei... ori altele să se apuce acasă de spălat lenjerie şi ciorapii. La revedere. privat de o astfel de legendă ca LAMELE DE RAS PANA CIOCÎRLIEI. posibilitatea. Atunci. spuse Poirot. Era o perioadă agitată. ceea ce presupun că şi vrei. Mrs. care pleca zilnic la lucru. se părea că n-au sens. să-şi refacă machiajul. Şapte fără zece. să-şi schimbe îmbrăcămintea. şi din nou doctorii au fost în încurcătură. trebuie să pleci. una sau alta. iar vecinul. se presupune că s-au întors de la serviciu. Era un bloc recent construit. ce obositor e.. spuse Poirot. ai timp să vezi cât doreşte de mult.. să ocupe locul rămas liber. a povestit altcuiva şi. Acestea arătau extrem de funcţionale. trânti portiera şi stătu o clipă.dar. iar boala a reînceput. – Doamne sfinte. la început. că ar fi încercat s-o otrăvească. Şi apoi. Locul de parcare era ocupat de şase maşini. iar cel care-l construise dispreţuise.. de fapt.. Blocul era exact la fel.dar nu comise încă! CAPITOLUL III Mrs. Restarick. când fetele. Lucruri de felul acesta oamenii spun mereu . atât în faţă. – Păi. Naomi şi eu ne-am întrebat despre fata au pair . Totul a început de la o soră medicală iresponsabilă. cât şi 18 . să verifice până când soseşte. Acum. Oliver aruncă o privire la ceasul brăţară. a apărut suspiciunea! Astfel. bănuiesc. iar tu poţi să-ţi imaginezi ceva mai precis decât poate. în acest caz. privind spre cer. ca bloc de locuinţe”. nu există nici un fel de motiv pentru care să administreze buruieni otrăvitoare lui Mrs. Despre sănătatea doamnei Restarick? – Exact. oamenii au catadixit să vorbească. – Unei morţi dorite!.. depus in situ. Apoi. Oliver. au început să zică despre bărbatul ei. El . Se pare că ar avea un fel de boală misterioasă ... probabil. pe măsură ce se apropia sfârşitul zilei de muncă. fireşte.Spune-le să-l facă să le povestească unele istorii de spionaj minunate. e un fel de secretară de companie pentru bătrânul. vrei să afli ce-mi povestea ea? – Bârfă. Ei au internat-o în spital şi i-a mers destul de bine. – M-am gândit eu că ar fi mai bine să descos totul despre bătrânul nostru.nici măcar nu este exact o fată au pair. Aproape timpul potrivit. Acel timp. una din aceste maşini manevră în spate şi plecă. „Probabil”. Coborî.. Oliver ezita. Oliver conduse automobilul în curtea interioară de la Borodene Mansions. dacă e vorba de o femeie. încât nu părea că există vreo cauză reală care să explice boala. un timp aparent potrivit pentru a încerca. aşa. Ea aşeză înapoi receptorul în furcă şi se cufundă într-un fotoliu. care ocupa un spaţiu scormonit de prăpădul unui câmp de mine în ultimul război mondial. Şi ea a venit acasă. evi-dent. Mrs. pe gânduri . şi sora acesteia a spus unui vecin.de natură gastrică -. În timp ce Mrs. Da. există. Oliver se grăbi.! aşa că. A fost totul bine? – N-a fost rău. În orice caz. – Am auzit cum sugerai câte ceva. iar doctorii sunt în încurcătură. în măsura în care putea judeca. „că a fost ridicat en bloc de la Great West Road şi.ce? Oh! Cos-tisitoarele voastre. gândi Mrs. Automobile şi oameni soseau şi plecau din curte. adăugirile ornamentale. cu pantaloni exotici strâmţi sau orice altceva aveau mai deosebit şi să plece din nou. Şi poţi să fii confuz cu privire la subiectele ştiinţifice. cu îndemânare.

Miss. „Nu-mi place locul ăsta”. Totuşi. în mod invariabil. Privi pe perete şi plecă. pe alt perete. Uşile se deschiseră ca o gură ce se cască. Restarick este acasă. Oliver. Toate camerele apartamentelor erau tapetate la fel. dulapuri. îşi spuse Mrs. adunat în coc. pe acest fundal. pe care n-a citit-o. cu adevărat. Liftul începu să urce. adăugă ea. – Oh. – Nu vreţi să intraţi? Mrs. Vreţi să beţi ceva? Vin de Xeres? Gin? Această fată avea felul vioi al unei secretare bune. Mrs. chiar şi la mijloc. Una de-a mea. Abia azi mi-am amintit care anume. cu uşi batante mari. legănîndu-se pe ramuri de palmier. Poate. în obişnuitul stil vinovat. Numărul 67 era la etajul al şaselea. Uşile se închiseră. numărul şi-l fixă în cuie. Oliver zise din nou „oh” înainte de a continua. Oliver. Oliver. să-şi expună tablourile moderne sau să aplice orice formă de decorare îşi imaginau. Mrs. eşti. Oliver refuză. O fată înaltă. Erau dotate cu mobile moderne. rafturi de cărţi şi aşa mai departe. Pe toată partea asta erau numere de la 100 la 200. în care. printr-un arlechin gigantic lipit pe un perete şi un model de maimuţă.Holland? Tânăra privi puţin surprinsă. Se întoarce curând? – N-aş putea. pe partea dreaptă. eu sunt. să vă spun. Avea un păr negru. Oliver. Oliver o zbughi afară ca un iepure speriat. nu e nimeni. Şi aici existau semne de gusturi personale. Oliver se grăbi să intre în gaura căscată. Făcu o mişcare. bluză albă de mătase şi încălţăminte de calitate. stătea în cadrul uşii. dar discret fardată şi pentru un motiv oarecare. de sus. Oliver apăsă pe butonul liftului. cu un model artificial de pădure. Mrs. iar Claudia Reece-Holland o conduse într-o cameră de zi. făcea un astfel de anunţ. Ea se temea mereu de lifturile moderne. Mrs. fixată pe mijlocul uşii. dar imediat îşi dădu seama că a greşit. se uită la Mrs. Oliver. Chiriaşii puteau să adauge piese şi mărunţişuri personale. Ajunse la o uşă cu numărul 67 marcat într-o plăcuţă metalică. – Da.Eu sunt Mrs. Locatarii puteau. – I-am promis o carte. uitîndu-se pe fereastră şi clipind puţin din cauza soarelui care-i bătea în ochi. frumoasă. cu o fustă foarte scurtă. Apăsă pe butonul soneriei. Scriu cărţi. spuse ea. Se opri aproape imediat (şi asta o înfricoşă!). Ea continuă: . uşa se deschise aproape imediat. Oliver acceptă invitaţia. explică ea. pe uşă. – L-am cunoscut pe tatăl tău. grijulie. o canapea largă şi o masă extensibilă. bine. – Sunt sigură că Norma va fi emoţionată să primească volumul de la dumneavoastră. Mrs. Nu atât de plăcută când se strică liftul. zise Mrs. – Da. Miss Reece . arătînd un pacheţel învelit aproape neglijent în hârtie maronie. de-a lungul culoarului. cifra 7 se desprinse şi căzu la picioarele ei. Oliver. Atunci când sosi. Nu ştiu ce face în seara asta. cumva. Mrs. 19 . croit şic. – Aveţi o privelişte splendidă de aici. Trosnet. Traversă în partea cealaltă.în spate. Purta un costum de culoare închisă. Oliver alese partea din stânga ei. străduindu-se să spună lucrul adecvat. când se chirci cu durere şi culese. din nou. spuse Mrs. – Oh. uşor alarmată. cumva? Mrs. cu o izbitură ameninţătoare.

deşi nu vrei să admiţi asta. – Oh. – Ei bine. Aceasta era o tânără înaltă. Ea lucrează într-un loc. se întoarse în camera de zi. ca decorator de interioare. silindu-se să exprime o surpriză neprefăcută. presupun. De fapt. continuă Frances. e ceva suspect în ea. ea-i încă la ţară. zise Frances. – Îmi pare rău. Claudia o însoţi până la uşă. Claudia. cu părinţii săi? Acolo a plecat pentru weekend. unde este fata aia? De ce nu s-a întors luni. Mrs. – Claudia. – Oh.. Oliver. – Oh. spuse Claudia. – Am adus o carte.efect sporit de machiaj. zise el.ei bine. Dar părerea aceasta sună nesigur. Uneori fata asta îmi dă fiori. – Frances Cary . Nu e normală.. Claudia făcu o rapidă prezentare. da. continuă Mrs.. O faţă spălăcită. noi trăim o viaţă.. .. ai idee unde am pus. Are nevoie de frecvente reglări şi reparaţii. Am făcut o gafă? – Tocmai îi spusesem că Norma este plecată. Loialitate faţă de patronul tău. eu am sunat s-o caut.. se făcu o pauză. atât de automat! – E de curând instalat. Oliver. Oliver avu impresia că cele două fete au schimbat o privire între ele. să ştii! Ea râse brusc. Oliver se ridică. – Nu.. – Nu se reîntoarce? În mod involuntar. Se opri. Sosi o altă tânără. Claudia. mai degrabă.. Unde a plecat? .. Venim şi plecăm cum ne place ..– Nu-mi închipui că liftul ar îndrăzni să se strice.nu ne batem capul.. explică Mrs.Nu pot să-mi imaginez. pe care i-am promis-o Normei Restarick. cât de emoţionant. când se reîntoarce. Zâmbi.. Oliver. vorbind în timp ce intra. Mrs. – Am crezut că Norma are serviciu la Londra. de obicei. separată.. Închizând uşa. degajată. E atât de. da. Oliver. zise ea. Frances se sprijinea de fereastră. dar. spuse Claudia. Mrs. vă mulţumesc foarte mult. sprâncenele şi genele uşor arcuite în sus . Dar. nu voi uita să-i dau cartea dumneavoastră. să lăsăm mesaje. CAPITOLUL IV 20 . ce păcat.Mrs. – Nu stă la ţară.. Nimic nu putea fi mai convingător decât o explicaţie uşoară. – Vai. uitîndu-se la Mrs. El este un pasionat cititor de povestiri poliţiste. – N-aş putea spune. – Îi voi povesti tatălui meu că v-am cunoscut. cu părul lung. Ariadne Oliver. puternic fardată. Purta pantaloni strâmţi de catifea şi un pulover gros. tocmai de aceea. – Presupun că nu se pune problema cu adevărat. aşa este. explică ea. nu-i mai bun.Aici. – Norma nu-i normală! Tu ştii că am dreptate. Toată această. Contrasta complet cu vioaia şi priceputa Claudia. Frances ridică uşor din umeri. zveltă. – Nu este suspectă cu nimic mai mult decât oricine altcineva.

De cealaltă parte a caselor primăriei. aprovizionată din belşug cu articole de modă. din lipsă de spaţiu. din pin. cu o turlă înaltă şi un arbore de tisă. iar celălalt oferind o casă plină de hărţi vechi. inclusiv prăvălie de zarzavaturi. mai departe de drum. Existau şi câteva case de ţară. de diferite feluri. La marginea satului se făcea o trecere neaşteptată. ceva argint din epoca victoriană. cu o mare varietate de lucruri artizanale încântătoare. un magazin de papetărie şi ziare. în litere fanteziste. lăzi vechi de stejar mâncate de carii. care era . îmbătrânite de când lumea. Mrs. uneori păstrând puritatea georgiană. În faţa sa. foarte des arătînd unele semne de îmbunătăţire victoriană. ar fi fost cu el. construite de primărie. Ceea ce fusese odinioară băcănia locală se transformase acum în aşa-numitul „mare magazin universal”. Poirot zări o casă. materiale tricotate. atârnând. care expuneau o diversitate de mărfuri: două de antichităţi. erau ocupate să aranjeze. cu părul alb.evident .. cu culoare liliachie. Poirot le observă cu un interes imparţial. etichetată „Ultima modă”. dacă poţi numi şi descrie drept stradă principală. tutun şi dulciuri. Satul mai cuprindea câteva căsuţe cu faţa la stradă. o fâşie de gazon verde în faţa lor şi uşile de la intrare vopsite în culori diferite dădeau fiecărei case o notă veselă. de o demnitate venerabilă. fereastră boltită sau o mică seră. etajere de sticlă. toate în culori orbitoare. în rafturi. Adică. o fustă lungă plisată şi o cămaşă de marinar cu dungi purpurii. o reclamă pentru o bluză franţuzească. de către o mână neglijentă. Oliver.Hercule Poirot se plimba pe strada principală din Long Basing. un oficiu poştal.aristocratul locului. Dacă prietena sa nerăbdătoare. întrerupt ici-colo de „reşedinţele dorite” ale unei liste de agent imobiliar. Două femei simple. Şi mai există un local micuţ cu o ferestruică pe care era scrisă în diagonală. cea mai mare parte ciobit. stăpânirea câmpurilor şi gardurilor vii îşi relua cursul. retrase de la drum. complet autentice. altele cu adaos de adevărat confort sau ascunse cu grijă de vreo privire întâmplătoare. în curtea acesteia. în stil de modă veche. unele tinzând spre suta de ani sau aşa ceva. din care unul cu piese de şemineu. vârstate. ambele destul de murdare. cu propriile lor grădini şi copaci şi un aer general de rezervă şi de conservare pentru ele însele. un altul. dar încântătoare. o stradă ce este pentru toate intenţiile şi scopurile singura stradă. l-ar fi întrebat imediat de ce îşi pierde vremea când casa spre care se îndrepta era la o depărtare de un sfert de milă de sat. Mai existau: două birturi. şi o mare cantitate de confecţii de damă şi tricotaje. al cărei etaj îi 21 . că aceste lucruri sunt mai importante. Poirot se plimbă liniştit. un magazin de împletituri de nuiele. Poirot ar fi trebuit să-i povestească precum că este absorbit de atmosfera locală. Şi era plin de magazine săteşti. care erau despărţite de o tejghea pentru broderie de artă. arătînd ca noi şi mândre de asta. Una sau două fuseseră renovate. de asemenea. un raion de încălţăminte pentru copii şi cu o gamă diversă şi largă de mărunţişuri de tot felul. ca o verandă. de lână. erau înşirate case noi. care vindea. o mulţime de porţelan. Toate astea. Era unul din acele sate care dovedeşte tendinţa spre lungime fără lăţime. Acestea erau dispuse în vitrină. totul îngrămădit în dezordine. cum era cazul în Long Basing. Avea o biserică impresionantă. umplut cu o mulţime de coşuri de sârmă şi cutii cu fulgi de cereale şi detergenţi. studiind tot ce vedea. De o parte. o dugheană de textile. etichetate „separate”.

dar într-un mod artifi-cial. Banală era poate cuvântul care s-o descrie. reflectă Poirot. să fie nesigură. „Poate că a fost şi un interes personal”. răspunse Poirot. în speranţa că mi s-ar permite să prezint omagiile mele lui Sir Roderick Horsfield. – Da? întrebă ea. Hercule Poirot. Cercetă casa. Un zâmbet fugar atinse buzele ei. dar cu umerii ascuţiţi. Treceam prin această vecinătate şi m-am aventurat să vă fac o scurtă vizită. subiectul unei griji şi atenţii deosebite în vremea ei. apoi ridică şi privirea către el.. Cărţile ei sunt foarte amuzante. cu câteva sfori de legat florile în mâna stângă. întrebător. Ariadne Oliver. datând probabil de la începutul secolului.. în mod evident.. madame. într-un colţ aproape de casă.unul adevărat? – Eu sunt tot ce poate să existe mai adevărat. oarecum fascinaţi. dacă nu joacă. poate că dumneavoastră nu găsiţi povestirile poliţiste amuzante. – Mrs. fără îndoială. Încă avea peluze verzi de iarbă.. plină de grijă. Era înaltă. – Aveţi o grădină splendidă aici. zveltă. în sufletul ei. Dumneavoastră sunteţi. Observă că ea îşi stăpâneşte un zâmbet. Poirot. Era distinsă. – Da. Părul ei blond era aranjat rigid. Ceva fusese evi-dent adăugat acolo. Capul ei arăta ca un cerc luminos de culoarea aurului pur. O studie mai îndeaproape. – Sper că nu e nici o supărare? – Da. El se întrebă dacă n-ar putea. în mod tainic. deşi i se permisese să cadă în neorânduială. încurcată. pentru a crea efectul unui peisaj natural. Mecca spre care se porniseră picioarele sale. observase Poirot. se gândi el. deloc. nu e nici o supărare. Ariadne Oliver a fost aici săptămână trecută. Aceasta era. Ştiu cine trebuie să fiţi. la dispoziţia dumneavoastră. – Mr. Era o casă convenţională. Dumneavoastră înşivă sunteţi detectiv. pe ea însăşi. să lege nişte dalii. Naomi Lorrimer ne-a spus că s-ar putea să vă abateţi pe la noi. Poiret. – Da. Mrs. Se întrebă un pic şi care ar putea fi trecutul ei social. desigur. pline cu straturi de flori şi suprafeţe de arbuşti plantaţi cu migală. accentuînd ultima silabă.. Eu. o corectă el. Totul era în bună ordine. foarte distins.dădea o notă neobişnuită de construcţie bulbucată. „Sigur că este angajat un grădinar pentru grădina asta”.. Femeia îşi întoarse capul. Grădina era mai atractivă decât casa şi fusese. A venit împreună cu Lorrimerii. pătrunse şi se îndreptă spre casă. – Vă plac grădinile? 22 . Poirot. O prietenă de-a mea. Mr. aici. – Mi-am permis să vă fac o vizită. rolul unei lady englezoiace preocupate de grădina sa. nu-i aşa . îşi scoase pălăria cu o mişcare plină de eleganţă şi se înclină. Ea părea. zise el. o femeie aplecându-se deasupra unui strat de flori. – Deloc. Ochii ei se opriră la mustaţa sa. nu-i aşa? Dar. Rămase în picioare. aşteptînd ca să vorbească el. El deschise poarta. nu cu mulţi ani în urmă. Restarick? – Da. sus. deoarece observă. Ajunse la o poartă de care era fixată o placă cu numele Crosshedges. – Sper că nu vă deranjeaz..

De către fetişcane. Asta reprezintă ceva pentru dumneavoastră. desigur. aşa cum spuneţi.căutăm o casă con-venabilă acolo. uşor stânjenită. – Nu trebuie să-mi faceţi atât de multe compli-mente. Eu trebuie să fiu mai mult la Londra . Mă închin! Raselor latine le plac grădinile oficiale. Şi eu sunt. Totdeauna aduc omagii frumuseţii. zise doamna Restarick. dar aţi adus-o din Franţa şi dumneavoastră nu vă iubiţi potager atât de mult cât vă iubiţi florile. să mă primească? – Da. să vă întoarceţi undeva? 23 . fluturând din mână: Dar grădinile dumneavoastră englezeşti le admir. Restarick. – Am venit. Ea râse. aveţi pentru grădină un talent special. madame. – Uneori mi se spune aşa. potager. acelaşi lucru pe care l-ar face şi fiica noastră. Monsieur Poirot. replică Mary Restarick. dar vă prezint şi dumneavoastră omagiile mele. mai degrabă monotonă. spuse Poirot politicos. desigur. Va voi. Făcu o temenea. – O. este necesar să aibă un serviciu. Foarte importantă. vă referiţi? – Nu sunt francez. – Voi fi încântat să o cunosc. N-am dreptate? – Ba da. în mod vag. Dum-neavoastră. eu sunt un vechi copoi poliţist bel-gian. Poftiţi în casă. Lucrează acolo. – Vai. să-i aduc omagiile mele lui Sir Roderick. ele au inventat potager.. din forţele poliţiei belgiene. Surâse politicos şi continuă. Mă tem că a surzit de tot. şi el o urmă. Este la Londra. Oftă. Îl conduse pe o uşă cu geam.Regret. Probabil. Aţi venit să-l vizitaţi pe unchiul meu. dificili. – Ştiu. în Anglia. nu. – Sărmanul. lăsaţi. – Pentru poporul francez. răspunse Poirot. în anumite privinţe. ale palatului Versailles în miniatură şi astfel. În vremea noastră el duce o viaţă. . – Tinerele. adăugă el melancolic. Eu sunt belgian. sigur. nu e nevoie să pretindeţi că sunteţi bătrân. totdeauna sunt convinse că trebuie să se întoarcă în industrie sau în învăţământ. Oliver a pomenit că aţi făcut parte.. – E mult de când l-am întâlnit. deschisă. Probabil că m-a şi uitat. dar nu-i aici. nu.... cândva. – L-am cunoscut pe unchiul dumneavoastră. adăugă ea. – Da. dificil. aveţi o fiică? – Da. – V-au convins şi pe dumneavoastră. în mod frec-vent. Într-un fel! Este fiica mea vitregă. – Fiecare. se presupune. Noi datoram acea invenţie geniului lui Sir Roderick. când o întâlnesc. replică Poirot. cred că aveţi dreptate. sper. ceva ce pentru noi. madame. toate au serviciu în zilele noastre.– Nu cum îi plac englezului grădinile. sunt sigură că o să-i placă. în o mie nouă sute patru zeci şi patru. grădinile de palat. Cred că Mrs. – Exact. Ea surâse.. Era o problemă de spionaj şi de proiecte ştiinţifice ale unei anumite invenţii. acum este destul de bătrân. aveţi potager. Eu. vag. – Asta-i foarte urât din partea lor. răspunse Mrs. Chiar când se mărită. nu? Aici în Anglia. Oftă şi continuă: Oamenii în vârstă pot fi uneori mai.

Ea-l conduse afară din cameră. ca să coboare. – Nu. excepţie făcând poate doar cele două portrete. cu soţul meu. presupun. peste umăr. îmbrăcată într-o rochie de seară. nu-i place aici. Este o fată dificilă. Zise: – Madame. nu este imposibil deloc! Da. Era o încăpere mobilată cu gust.a prietenilor lor? – Norma s-a îngrijorat foarte mult. – Să cred că fiica dumneavoastră şi-a iubit atât de mult propria mamă? – Bănuiesc că ea trebuie s-o fi iubit dintotdeauna. Poirot privi înapoi. în spatele exterioarelor calme.. ca şi cum ar fi scos ultimele cuvinte din adâncurile sufletului. Oamenii trebuie să-şi încerce propriile ex-perienţe. – Da. Se opri brusc. în zilele noastre. presupun că nu e bine să te plângi. Poirot oftă şi spuse: – Mamele şi taţii. Aici. dar de un tip convenţional. ajungând la un punct mort. cu o mână pe balustrada scării. El bănui că. Dar. am venit de scurt timp. găseşte că e plictisitor la ţară?! – Da. Naturalismul lui meticulos nu mai era la modă şi de la moartea sa se vorbea puţin despre el. răspunse Poirot cu o politeţe fran-ţuzească. – Cineva n-ar îndrăzni să spună aşa. o lipsă de entuziasm. eu am fost educată în Africa de Sud. În faţa ei. fără personalitate. fireşte. madame. eu trebuie să urc la unchiul Roddy. Era o fiinţă care părea ciudat de caraghioasă. Se opri brusc şi apoi. de catifea gri. adăugă: şi nu-i place de mine. presupun că asta se întâmplă adesea. pe care Lansberger le-a executat atât de facil. exista o ridiculizare ascunsă cu grijă. Putea să fie cineva 24 . Lansberger le-a făcut. cu un aer de energie stăpânită. – Nu. După stilul îmbrăcămintei femeii. o creatură umană tocmai dădea colţul scării. dar trebuie să mărturisesc că regret să văd cum ele arată atât de puţin discernământ în alegerea lor . – Fiica dumneavoastră. dar Poirot se gândi că ei sunt mult mai mult decât asta.singurul semn personal. Nu e cum se obişnuia să fie în zilele bunelor maniere de demult. O cameră rece. Dacă ar fi fost prima doamnă Restarick. în felul acesta. Ea se uită în jur cu. Referitor la persoanele care-i pozau ca model se vorbea uneori ca de „stâlpii îmbrăcămintei”. mai degrabă. Mary Resterick spuse. Pe pereţi atârnau două portrete mari .. Poirot intui că i-ar fi plăcut. au mai puţin control asupra fiicelor. Totul îmi este. Primul era al unei femei cu buze subţiri. ceea ce aprecie Poirot să fie. Nu. Oricum. Era numele unui renumit şi foarte scump pictor de portrete de acum douăzeci de ani. este mult mai bine pentru ea să fie la Londra. era un bărbat de vreo treizeci şi ceva de ani. Consider că e greu pentru fete să accepte o mamă vitregă. pe peretele opus. străin. o cameră fără personalitate. Deasupra ei. – Imposibil.cum spuneţi dumneavoastră . Presupun că multe fete sunt la fel. Poirot aprecie că acestea datau de câţiva ani buni.– Nu. pentru tatăl ei. el are propriile sale camere sus. în timp ce urca scările în faţa sa: – Tocmai le-am scos din depozit şi le-am şters de praf şi. portretele acele sunt reuşite.

Pur şi simplu nu pot să-i ţin piept. – Nu pot să-l suport. este şi nu este! În orice caz. nu păru luat prin sur-prindere. Am venit să văd dacă nu e sus. – Groaznică creatură. Un reprezentant al tineretului de astăzi. – Ce vrei să zici.într-un costum de bal mascat. în această casă? Tu. nu vă neliniştiţi. cu răutate tăioasă. Tânărul trecu printre ei. – David! vorbi tăios doamna Restarick. deschisă. 67. iar acum o găseşte complet. La fel şi eu. Îmi pare rău. m-am gândit că este probabil aici. în zilele noastre. te gândeşti ca nu cumva să şterpelesc lingurile sau altceva. Se pare că le place cel mai prost tip de tineri. n-aţi spune atunci că este efeminat sau exotic. dacă n-am nevoie să mi se facă o primire. Adăugă cu voce furioasă: De ce n-ai sunat clopoţelul. nu în contrast cu un portret de van Dyck. ca de obicei. carel făcu pe Poirot să tresară. – Da.. plină ochi cu astfel de oameni? – Oh. – Ce faci aici. Dum-neavoastră îi întâlniţi mai puţin la ţară. flutură din mână. coborî şi ieşi pe uşa principală. Îl irită groaznic. Absolut înspăimântător. – S-o găseşti aici? Ce vrei să spui? Ea este la Londra. Te asigur că este firesc să te plimbi într-o casă în plină lumină a zilei. dragă. Acel ins avea o figură destul de familiară pentru Poirot. în nici un caz. dragă. în jos. cu tine. – Înspăimântător. draga mea. Draga mea. în diferite ocazii. replică Mary. o enigmă. – Şi totuşi. El a fost în străinătate încă de când ea era un copil.. în această privinţă. să ştim că eşti aici? De ce rătăceşti de colo până colo prin casă? – Într-adevăr. Totdeauna au existat mode. – Te-ai speriat? întrebă el. David oftă. – O. Ea-i 25 . madame. cred că e mai bine să plec.. dacă simt că este un gen de fată foarte ciudată? În zilele de azi nu poţi avea nici un fel de autoritate asupra lor. Fiicele pot fi foarte enervate. Chiar dacă Andrew ar cunoaşte-o bine pe Norma. pantaloni din piele. iar tu se pare că nu ştii unde este fiica ta vitregă. purtînd un guler brodat.. David! – Pa şi pusi. o figură adesea întâlnită pe străzile Londrei sau chiar la petreceri. nu credeţi aşa. De ce nu? – Noi suntem de modă veche şi nu ne place aşa ceva. A lăsat-o cu totul mamei sale s-o crească. Să-mi întorc buzunarele pe dos înainte să plec? – Nu fi absurd. – Îndrăznind să vină aici ca acela. atunci. în mod sigur. spuse Mary Restarick. Ce să fac. madame? Într-o ramă aurie. Purta o haină neagră. tu n-ai venit cu Norma? – Norma? Nu. nu este la Borodene Mansions. cineva care. – A plecat de aici duminică noaptea. dar la Londra întâlnim o mulţime ca ei. Speram s-o găsesc aici. Toată lumea se agită. Totul este o chestiune de modă. deoarece nu s-a întors în acest weekend. că nu este acolo? – Ei bine. o vestă din catifea lucrată cu grijă. dar. Andrew s-ar fi înfuriat. Ce naiba faci aici? Tânărul. Efeminat exotic. nu se potrivea cu această casă. strânşi pe picior şi cârlionţi bogaţi de păr castaniu ce-i atârnau pe umeri. De ce este Anglia. dragă.

Nu pot să spun cât de uşurată am fost când a plecat la Londra. – Antipatii? – Da! Mă urăşte. Sir Roderick. de vorbă. Ultima oară a fost. dar. dar. Norma este o fată foarte dificilă. Păcatele tinereţii trec. N-am ce-i face. Am scăpat ca prin urechile acului. sunt mulţi ani. Poirot se avântă elegant în acţiune şi discuţie. madame. Acum ea râse scurt. Mă gândesc . Uneori cred că nu e în toate minţile. Nu vreau să produc necazuri. ea arată câteodată ca şi cum i-ar lipsi totul acolo. sunt sigură. – Şi eu sper. Un bărbat spătos. la urma urmei. – Îţi prezint pe Monsieur Hercule Poirot. în Normandia. Cred că ea trăieşte cu această creatură la Londra şi nu numai cu el.mai mult ca sigur. care clasa scrisori şi documente. Hercule Poirot. Unchiule Roddy. Un cap negricios. Era ca şi cum. Porcul dracului! Demascat! – Poate nu vă mai reamintiţi de mine.. desigur. Căpitanul Henderson. Am suficiente dovezi. spuse Mary Restarick. cred. După cum bine îmi amintesc. într-o uşă. Bănuiesc că fiecare familie are aceste probleme. îşi dădea seama că vorbeşte unui străin.îl ţineţi minte pe căpitanul Henderson? – Da. E atât de stranie. Oamenii care discutau cu el greu realizau cu cine stăteau. Capul ei era aplecat asupra hârtiilor. cum să nu-mi reamintesc. – Iată un vizitator care vrea să te vadă. pentru prima oară. erau acolo şi colonelul Race şi generalul Abercromby şi mareşalul aerului Sir Edmund Collingsby. ca prin urechile acului.absolut nebună după acest David Baker. el se reîntoarce aici. – Intră. e rezonabil ca tatăl ei să se recăsătorească. uşor. Mă urăşte cu adevărat. avem vremuri grele. O. Specia asta nu se spală. nu trebuie să vă frământaţi. Ba există ceva şi mai rău. lucios. continuă ea. luaţi loc. – Ba da. Poirot spuse cu voioşie: – Vai. şedea o tânără. Sărmane mame vitrege. 26 . ştiu că mă urăşte. Eraţi reprezentantul francez. Realmente nu ştiu de ce vă spun toate astea. nu-i aşa? – Consideraţi că ea vă urăşte cu adevărat? – Da. cu faţa colţuroasă. de fapt. şi bărbi crescute caraghios. şi îmbrăcăminte soioasă. măsura la pas podeaua. Presupun că a fost credincioasă mamei sale. mă gândesc c-ar fi mai bine să nu-i mai povestesc lui Andrew. Se opri brusc. Andrew i-a interzis să mai calce în casă şi uite. intră. Îmi amintesc de demascarea acelui agent secret care a reuşit să lucreze atât de mult timp .. mulţi ani de când am avut plăcerea să vă cunosc. au feţe complet nerase. Nu vreau să-l supăr pe nedrept. unchiule. nu-mi mai amintesc numele celuilalt. zise ceremonios Mary Restarick. Se grăbi spre ei. – Vai de mine. Poirot avea capacitatea de a atrage confesiuni. la cutiuţă! Aceste extraordinare antipatii pe care le are ea. am ajuns. – O. Era un urlet tunător. nu-i aşa? Eraţi unul din cei doi. în timp ce păşea în cameră. Ce decizii trebuia să luăm! Şi ce greutăţi aveam cu asigurarea protecţiei informaţiilor! Astăzi nu mai e nevoie deloc de păstrarea secretului.. obrajii roşii şi înfăţişarea irascibilă. Într-adevăr.. cu Poirot în spatele ei. La masa din spatele său. Nu văd de ce este necesar. Bătu. se plimbă calm.

luaţi loc. Nimic nu e mai plăcut decât să sporovăieşti despre vremurile apuse. – Mă temeam atât de mult că s-ar putea să nu vă mai reamintiţi de mine şi de colegul meu, Monsieur Giraud. – Da, da, fireşte că-mi aduc aminte de amândoi. Ei, ce zile au fost acelea, ce zile au fost acelea, desigur. Tânăra se ridică de la masă. Mişcă politicos un scaun spre Poirot. – Ai dreptate, Sonia, ai dreptate, spuse Sir Roderick. Dă-mi voie să te prezint, adăugă el, micuţei şi fermecătoarei mele secretare. Schimbă complet lucrurile pentru mine. Mă ajută, ştiţi, îmi înregistrează toată opera. Nu ştiu ce m-aş face fără ea. Poirot se înclină amabil. – Enchanté, mademoiselle, murmură el. Fata răspunse ceva cu jumătate de glas. Era o fiinţă mărunţică, cu părul negru tăiat scurt. Arăta timidă. Ochii ei, de culoare albastru închis, erau, ca de obicei, îndreptaţi în jos, cu modestie, dar zâmbi sfios şi plăcut către patronul ei. Acesta o bătu uşor pe umăr. – Nu ştiu ce m-aş face fără ea, repetă el. Nu ştiu, într-adevăr. – O, nu, protestă fata. Nu sunt chiar atât de bună. Nu pot să dactilografiez foarte repede. – Draga mea, dar dactilogranezi destul de repede, tu eşti memoria mea. Ochii mei şi urechile mele şi multe alte lucruri. Ea zâmbi din nou spre stăpân. – Asta îmi aminteşte, spuse cu voce scăzută Poirot, de excelentele poveşti care circulau de la unul la altul. Nu ştiu dacă erau sau nu exagerate. Iată, de exemplu, despre ziua aceea când cineva v-a furat maşina şi..... el continuă să-şi ducă la bun sfârşit povestirea. Sir Roderick era încântat. – Ha, ha, sigur. Da, fireşte, totuşi cam exagerat, consider. Însă, în general, aşa s-a întâmplat. Da, da, cine îşi închipuia să vă amintiţi de asta, după atâta timp. Dar eu aş putea să vă relatez una şi mai bună. El se lansă într-o altă istorie. Poirot ascultă, aplaudă. În cele din urmă îşi privi ceasul şi se ridică în picioare. – Ei, să nu vă mai reţin, zise el. Dumneavoastră sunteţi angajat, cum văd, într-o muncă importantă. Fiind tocmai prin apropiere, n-am putut să mă abţin să nu vă prezint omagiile mele. Anii trec, dar dumneavoastră, observ, n-aţi pierdut nimic din vigoarea dumneavoastră, din plăcerea dumneavoastră de viaţă. – Bine, bine, dumneavoastră spuneţi aşa. Oricum, nu e nevoie să-mi faceţi prea multe complimente - dar vă rog să staţi să serviţi ceaiul. Sunt sigur că Mary va aduce nişte ceai. Se uită în jur. Oh, ea a şi plecat. Drăguţă fată. – Da, cu siguranţă, şi foarte chipeşă. Presupun că vă este de mare sprijin de mulţi ani. – Oh, ei s-au căsătorit de curând. Ea-i a doua soţie a nepotului meu. Voi fi deschis cu dumneavostră. N-am ţinut prea mult la acest nepot, Andrew, nu-i un băiat pe care să pun bază. Totdeauna agitat. Fratele său mai mare, Simon, era favoritul meu. Nu că l-am cunoscut bine pe el. În ce-l priveşte pe Andrew, acesta s-a purtat foarte rău cu prima lui soţie. A dispărut, ştiţi! A lăsat-o pe linie moartă. S-a sfârşit cu o imensă tristeţe.
27

Toţi au aflat despre ea. El a fost îndrăgostit nebuneşte de ea. Dar totul s-a năruit într-un an sau doi; neghiob băiat. Cu fata asta cu care s-a însurat se pare că totul e în regulă. Nimic rău cu ea, după câte ştiu. Simon era altfel, era un băiat potolit, totuşi teribil de posac. Nu pot să spun că mi-a plăcut când soră-mea a intrat în familia asta. Căsătorie din interes, ştiţi dumneavoastră. Bogăţia, desigur, dar banii nu sunt totul, noi îndeobşte ne-am căsătorit cu Armata. Niciodată nu l-am înţeles prea bine pe Restarick. – Ei au, înţeleg, o fată. O prietenă de-a mea a cunoscut-o săptămână trecută. – Da, Norma. O fată nesuferită. Umblă în haine groaznice şi a cules un tânăr scârbos. Da, ei toţi sunt la fel în ziua de astăzi. Tineri cu părul lung, Beatles, tot soiul de nume pe care le poartă. Nu pot să ţin pasul cu ei. Practic, vorbesc o limbă străină. Nimeni nu doreşte să asculte critica unui om bătrân, aşa cum suntem noi. Chiar şi Mary, eu întotdeauna am crezut că este o fire bună, sensibilă, dar, după cum observ, în unele privinţe poate fi de-a dreptul isterică, mai cu seamă dacă mă refer la sănătatea ei. Puţină agitaţie în legătură cu plecarea ei la spital pentru control sau altceva. O, ce ziceţi de o băutură? Whisky? Nu? Sigur nu rămâneţi să beţi o picătură de ceai? – Vă mulţumesc, dar iau masa cu nişte prieteni. – Ei bine, trebuie să vă mărturisesc că m-a bucurat foarte mult discuţia aceasta cu dumneavoastră. E drăguţ să-ţi aminteşti ceva din lucrurile care s-au întâmplat odată. Sonia, dragă, poate-l conduci pe Monsieur - regret, cum vă numiţi, am uitat iarăşi - o, da Poirot. Condu-l jos la Mary, te rog. – Nu, nu, se grăbi Poirot să refuze, dând din mână. Nici nu mă gândesc s-o deranjez pe Madame. E-n regulă. Găsesc eu drumul, în mod sigur. A fost o mare plăcere să vă reîntâlnesc. Părăsi camera. – N-am nici cea mai vagă idee cine a fost tipul ăsta, zise Sir Roderick, după ce plecă Poirot. – Nu ştiţi cine a fost? întrebă Sonia, privindu-l oarecum surprinsă. – Personal, nu-mi amintesc cine-i jumătatea asta de om care a venit şi a discutat cu mine. Desigur, trebuie să ghicesc. Ştii, aşa se învaţă să ieşi basma curată. Acelaşi lucru şi la petreceri. Soseşete un individ şi spune: „Poate nu vă mai amintiţi de mine. Ultima oară v-am văzut în o mie nouă sute treizeci şi nouă.” Eu trebuie să spun: „Desigur, că îmi amintesc”, dar nu-i aşa. E un handicap aproape ca atunci când eşti orb şi surd. Noi ne-am împrietenit cu mulţi broscari ca acesta înainte de sfârşitul războiului. Nu-mi amintesc nici o jumătate din ei. Da, el a fost acolo, e-n regulă. Mă cunoştea, şi eu cunoşteam o bună parte din băieţii despre care a vorbit. Acea poveste despre mine şi maşina furată a fost complet adevărată. Exagerată un pic, fireşte; cu timpul au făcut o povestire suficient de bună. O, nu cred să-şi fi dat seama că nu mi-am amintit de el. Deştept tip, aş spune, dar broscar sadea, nu-i aşa? Ştii, spilcuit, şi dansator, şi trombonist, şi calic. Şi acum, unde rămăsesem? Sonia ridică o scrisoare şi i-o înmână. Încercă să-i ofere o pereche de ochelari, pe care imediat el îi refuză. – Nu vreau afurisiţii ăia, pot să văd şi fără ei destul de bine. Îşi holbă ochii şi examină atent scrisoarea pe care o ţinea în mână.
28

Apoi, se predă şi i-o vârî cu forţa în mâini Soniei. – Da, poate ar fi mai bine să mi-o citeşti tu. Ea începu să citească cu vocea-i plăcută şi clară. CAPITOLUL V Hercule Poirot se opri o clipă sus, pe palier, cu capul plecat uşor pe o parte, ascultînd. Traversă spre fereastra coridorului şi privi afară. Mary Restarick era dedesubtul terasei şi-şi reluase lucrul în grădină. Poirot dădu din cap, cu satisfacţie. Păşi uşor de-a lungul coridorului. Deschise uşile una după alta. O baie, un dulap de lenjerie, un dormitor cu pat dublu gol, un dormitor pentru o persoană, ocupat, o odaie a unei femei, cu pat dublu (a lui Mary Restarick?). Următoarea uşă era a unei încăperi învecinate şi era, ghici el, a lui Andrew Restarick. Trecu pe cealaltă parte a palierului. Uşa pe care o deschise prima era a unui dormitor cu un singur pat. Acum, judecă el, nu era ocupat, dar putea fi locuit la sfârşit de săptămână. Pe măsuţa de toaletă erau câteva perii. Ascultă atent, apoi păşi pe vârful picioarelor înăuntru. Deschise dulapul de haine. Da, acolo atârnau câteva haine. Haine de ţară. Exista şi o masă de scris, dar nu era nimic pe ea. Deschise foarte precaut sertarele. Acolo erau câteva fleacuri, o scrisoare sau două, dar acestea datau de câtva timp şi conţineau trivialităţi. Închise sertarele. Coborî la parter şi, ieşind din casă, îşi luă rămas bun de la gazdă. Refuză propunerea de a bea un ceai. Motivă că promisese să se întoarcă, aşa că trebuie să prindă degrabă trenul spre oraş. – Nu vreţi un taxi? Putem să vă comandăm unul sau să vă duc eu cu automobilul. – Nu, nu, madame, sunteţi prea amabilă. Poirot se întoarse pe jos în sat şi coborî pe cărarea de lângă biserică. Traversă un podeţ peste un pârâu. Curând ajunse lângă o limuzină cu şofer, care aştepta discret sub un fag. Şoferul deschise portiera maşinii, Poirot intră, se aşeză şi-şi scoase pantofii de lac, icnind de uşurare. – Acum ne reîntoarcem la Londra, spuse el. Şoferul închise portiera, îşi reluă locul şi automobilul demară lin. Vederea unui tânăr, care stătea pe marginea drumului, făcând furios cu degetul mare semnul autostopului, nu părea ceva neobişnuit. Ochii lui Poirot se odihniră, aproape cu indiferenţă, pe acest membru al fraternităţii, un tânăr îmbrăcat ţipător, cu păr lung şi exotic. Existau mulţi la fel, dar în clipa când au trecut pe lângă el, Poirot se îndreptă şi se adresă şoferului: – Te rog să opreşti. Da, şi dacă poţi să dai puţin înapoi... E cineva care ne roagă să-l luăm. Şoferul privi neîncrezător peste umăr. Era ultima remarcă la care sar fi aşteptat. Oricum, Poirot dădea uşor din cap, aprobator, aşa că se supuse. Tânărul, care se numea David, înaintă spre portiera maşinii. – Am crezut că n-aveţi de gând să opriţi pentru mine, spuse bucuros. Vă sunt îndatorat mult, zău. Urcă, dădu jos de pe umeri o mică raniţă, o lăsă să alunece pe podea şi-şi netezi în ios chica de păr arămiu. – Eşti îmbrăcat poate cam bătător la ochi. – Da, credeţi? Imposibil. Sunt doar unul dintr-o gaşcă de fraţi.
29

răspunse Poirot cu prudenţă. spuse David. Foarte eleganţi. dar prea vă vârâţi nasul în toate.. – Baker.. trebuie să ştiţi unde este ea. nu cred că-ţi cunosc numele de familie. zise Poirot. – Iată o expresie drăguţă. Norma este la Londra. ar putea fi ceva în ceea ce ziceţi. de ce vă interesează? – Pot să te intereseze atât de multe lucruri. Oricum. Nu vreau să fiu grosolan. – Bine. Dar. nu-i aşa? Ei încearcă s-o găsească? – Deocamdată. Nu pot să-mi aduc aminte. Ea-i iubita mea. de ce mă întrebaţi? – Aş dori să fac cunoştinţă cu ea. De aceea v-am făcut semn cu mâna. A face curte fiicei. să ştiţi că şi ea îmi face curte. – O. sus. 30 . – Ce căutai la etaj? – Treaba mea. Dacă-i adevărat. recunosc. bănuiesc. – Ce vreţi să spuneţi? – Ce te-a adus pe tine în casa aceea . dacă mi-ai permite să te sfătuiesc. Au ceva deosebit de respingător grangurii ăştia îmbuibaţi. replică David.? Îmi pare rău. – Da. afară de cel de botez. în clipa asta.. Dragul de Andrew şi draga de Mary . Am sperat că veţi opri şi-mi veţi da o mică informaţie.. totuşi. Ai adresa ei? – Da. Nu-i aşa. spuse Poirot. pe King's Road. e cât se poate de pe din două. Se rezemă de spătarul banchetei. noi nu-i povestim mamei vitrege totul. domnule.. – Presupun că nu locuieşte acolo. – Nu cred că este genul dumneavoastră. bănuiesc. – Eşti grozav de receptiv. Tânărul râse. Da. Strânse din umeri. Restarick nu poate să sufere simpla mea vedere.astăzi? ce te-a adus în mod secret în casă şi la etaj? Poftim? – Am intrat în casă pe uşa din spate. niciodată nu m-am gândit la aşa ceva. – Înţeleg că asta presupune a fi ideea. – Şi unde-i domnişoara în Londra? – Lucrează la o decoratoare de interioare. Ştiţi asta. – Cineva trebuie că v-a angajat. nu credeţi? – Depinde din ce punct de vedere. De fapt. Să presupun că ar putea fi numită aşa. – O. un bloc cu apartamente. şi un guler de dantelă. îmi satisfac curiozitatea. Cum Mrs. numele său.Dumnezeu să-i putrezească te-au angajat. undeva în Chelsea. nu cred că ei ştiu de absenţa ei. Mă rog.. – Ar trebui să porţi o pălărie de cavaler. mare. nu cred să mergem aşa de departe. – Înţeleg. Nu înţeleg. ştiţi asta mai bine decât mine. nu-mi pasă prea mult de Restarick.cum se numeşte? Crosshedges . – Unde este Mademoiselle acum? David întoarse capul brusc: – Dar. Aş dori să ştiu exact unde se află această tânără lady.– Şcoala lui Van Dyck. Înţeleg că-i faceţi curte fiicei. David. nici eu nu pot so sufăr. – M-am mirat de ce eraţi acolo. dar i-ai zis mamei sale vitrege. reciprocă. – Ei. sugeră Poirot. Susan Phelps.

.. – Asta le îmbolnăveşte pe mamele vitrege? Le îmbolnăveşte îndeajuns ca să se interneze în spital? – Unde dracu vreţi să ajungeţi? – Grădinărie. oamenii nu spuneau asta. – Despre cine vorbiţi . – Vreţi să spuneţi că cineva a zis că Norma a încercat s-o otrăvească pe mama ei vitregă? Asta-i ridicol.. poate sau folosirea unor ierburi ucigaşe! – Ce vreţi să ziceţi. – Cred că s-a internat într-un sanatoriu particular. nu vorbesc despre Miss Restarick. Vă zic eu. domnule Baker. – Dar. nu? .Norma? – Nu. Îmi cer scuze. Vă duce la Londra puţin după ora zece.. De ce trebuie să vă gândiţi că ne-am certat? – Domnişoara Norma Restarick a părăsit Crosshedges duminică seara sau luni dimineaţa? – Depinde. domnule Baker? – Nu! Fireşte. Ce este azi. Restarick.era surprinsă sau îngrijorată? – Dumnezeule sfinte. – Da. nu ne-am certat. replică Poirot. Ea n-o iubeşte pe mama ei vitregă. Femeia asta-i o căţea. de ce ar trebui să fie? Ele nu ţin socoteala timpului una alteia. dracu să mă ia dacă ştiu. bucluc acasă. Asta trebuie că a făcut-o să întârzie puţin la serviciu. – A fost bolnavă. sunt de acord. Am înţeles eu greşit. – Este foarte greu de crezut. vreau să zic. Nu văd nici un motiv să fiu îngrijorat. Nici ea n-o iubeşte pe Norma.ăsta-i numele ei. ea se întoarce duminică noaptea. că v-aţi certat. Nu ne-am certat. dar a fost. – Această domnişoară Reece-Holland . Vorbele dau târcoale prin vecini. uneori... – Aparent. Este un autobuz pe care puteţi să-l luaţi devreme. – Dar te-ai gândit că ea se întoarce acolo? – Ea nu s-a reîntors nici la muncă. Vă spun eu. – Deci. spuse Poirot.. ei bine. Vă spun eu. fetele întotdeauna îşi urăsc mamele vitrege. îşi iese din fire. Fără inimă. s-au săturat de magazinul acela. numai timpul merge înainte. marţi? – Nu s-a certat cu dumneata? – Nu. De fapt. – Lumea discută. înţeleg eu. dar nu prea mult. nu? A trebuit să se interneze în spital. vorbind despre un ucigaş cu ierburi? Vreţi să insinuaţi că Norma. Ştiţi dumneavoastră. domnule Baker? – Ce treabă aveţi? – Nu-i treaba mea. de ce eşti îngrijorat pentru ea. că.– Poate.. dar n-a ajuns la Borodene Mansions. – Nu. e zdravănă ca un armăsar. Nu are nici un motiv să se interneze. că ea a visat. nu! Aşa spune şi Claudia. De obicei. – Eşti îngrijorat. Vorbesc despre Mrs. este puţin lipsită de echilibru. – Perfect adevărat. a plecat de acolo duminică noaptea. E absolut absurd. Dar ce vreţi să spuneţi? 31 . – Şi domnişoara Restarick o urăşte pe mama ei vitregă? – Norma.

– Da. Nu vreau să zic că ia parte. pentru ce aţi fost acolo? Sunteţi detectiv. care deţine foarte multe secrete. Un soţ. activ. – Mă întreb acum. la astfel de lucruri acum. nu? N-aţi observat? – Nu este nimic nefiresc în aceste împrejurări. – Da. trebuie să realizezi că circulă zvonuri. nu mi se pare foarte greu de crezut.. spuse Poirot.– Dragul meu tânăr. ştii. Ea pare să fie foarte devotată şi grijulie . Ei îşi amintesc. poate. participarea sa la evenimente a fost cu ani în urmă. răspunse Poirot. ei? Aţi vrut să ştiţi ce face ea în casa aceea? Mam întrebat o dată sau de două ori. nu? E înnebunit după ea. o fată au pair. spuse Poirot. O faţă cunoscută. un gest. înţelegi? – Ce Dumnezeu vreţi să puneţi cu asta? – Am fost acolo să-l văd pe Sir Roderick Horsfield. asta s-a petrecut cu mulţi ani în urmă. – Pot să vă arăt pe cineva care n-o înghite. vorbesc foarte vag. pricepi? Am fost la el pentru a culege informaţii. Ei pot să-şi reamintească de cineva care nu vrea să fie reamintit. nu-ţi dai seama că sunt anumite lucruri care ar putea să-ţi fie de folos. răspunse Poirot. ori luna trecută. Atunci ei pot să-ţi povestească anumite lucruri despre un anumit bărbat sau o anumită femeie.secretară? – Un amestec de soră. pe care Sir Roderick ar putea s-o recunoască. Trebuie să mă ierţi dacă nu pot să răspund la întrebările tale. – Totuşi. Oamenii îşi amintesc. să le cunoşti? – Ce fel de lucruri? – Feţe. zise Poirot. aproape cu douăzeci de ani în urmă. – Şi atunci? – Noi ne referim la ţeluri opuse. pe bătrânul ăla? Practic este o fosilă... David continuă să se uite ţintă la el.. iar zvonurile sunt aproape mereu despre aceeaşi persoană. Credeţi că a luat postul acela ca să obţină o fărâmă din informaţiile din trecut de la moşneag? – Nu cred. Cunoştea câţiva oameni. N-am fost acolo să cercetez vreun caz de otrăvire posibil sau nesigur. un fel de a vorbi. Oamenii bătrâni. 32 . pot fi găsite multe nume bune pentru ea. spuse el. nu? – El este un om. secretară. spuse Poirot afectat. – Cum. nu lucruri care s-au întâmplat săptămâna trecută sau anul trecut. ori ceva în care ei au fost amestecaţi. ci ceva care s-a întâmplat. O faţă sau o manieră de comportare. un fel de a umbla. că serveşte vreunui scop folositor să discutăm aceste chestiuni. să zicem. răspunse Poirot. o slujnică? Da. v-aţi dus să-l vedeţi pe moşulică sau vaţi dus s-o vedeţi pe fetiţă. Totul este foarte confidenţial. – Da! Da. – Atunci. şi asta-i Mary a noastră. însoţitoare. dar ştie foarte multe! A fost legat de multe chestiuni mari în ultimul război. Dar. – Cee? Săracul bătrân Andrew?! Trebuie să spun că e cel mai greu de crezut. nu-i aşa? – Da. dumneavoastră aţi fost la el pentru a culege informaţii? La boşorogul ăla? Şi le-a furnizat? – Să zicem că sunt întru totul satisfăcut.cum s-o numesc . da.

Oliver. aşa credeţi. nu? întrebă David.. răspunse Hercule Poirot.. zise Mrs. Cred că e groaznic. se gândi Mrs. aş dori să am iar pe pereţi păsările acelea exotice.. – La revedere. sau un ghepard! Ce-aş putea să mă simt într-o livadă cu vişini. cugetă Mrs. Mă întreb acum. vorbi o altă voce. nu. cu adevărat. doamnă. Ţi-am spus că este groaznic. zise vocea lui George. Nu cred să ştii că tot ce scriu eu este bun sau prost. Miar plăcea să mănânc nişte vişine. Poirot se rezemă de spătarul banchetei. – Hercule Poirot. Vreau să cobor aici. cred că nu-i. spuse el. * * * Mrs. nu cred asta o clipă!" – Aşteaptă şi o să vezi. ca răspuns la întrebarea ei. „Să ciripesc ca o pasăre. Poate că mergeţi prea departe cu gândul că încearcă să facă vreo investigaţie cu privire la locul unde este păstrat asasinul? Ptiu! adăugă el. atât de rău. Oliver. Era foarte agitată. – Deci. – Vreau să mă conving. Tu ai zis: „O. Oliver. replică Mrs. nu. o chemă pe Edith. Bine. – De ce-i aşa de uimitor? Nu înţeleg! 33 . aici ai vrut să ajungi? Mai avem încă şapte mile bune până la Londra. Aşteaptă şi o să vezi! Deschise uşa. care-l aştepta nerăbdător şi o îmboldea într-una la fiecare trei sau patru zile. spuse posomorită. Să mănânc vişine. în locul acestor vişine idioate. Oliver. – Ce păcat. te-am avertizat. La revedere. – Unde ai fost? îl întrebă Mrs. sau un tigru. ce am de gând să fac cu mine însămi?” Începu din nou să se învârtească prin casă. după aceea. adresându-se în van şi invocând un editor imaginar.” Se îndreptă spre telefon.– Şi poate că nici ea n-o înghite pe Mary Restarick. Urma să-l trimită editorului ei. madame. la dispoziţia dumneavoastră. Oliver se învârtea prin sufragerie. Mă simţeam ca într-o pădure tropicală. „Şi acum. Presupun că ai plecat la ţară să-i vizitezi pe Restaricki. spuse Mrs. Mulţumesc pentru că m-aţi luat cu maşina. – S-a făcut. Un leu. Această Sonia n-o simpatizează pe Mary Restarick.. sau un leopard. – Nu. toată povestea este ridicolă. – Aha. Aş dori să fie vremea vişinelor. Ai fost plecat toată ziua. S-a făcut şi sper să-ţi placă! Mie nu. Curând. decât o pasăre sperioasă?” Privi iarăşi în jur. pe care tocmai îl terminase de corectat. Cu o oră în urmă împachetase un manuscris dactilografiat. Monsieur Poirot. – Cobor aici. în timp ce David trânti portiera. Oliver răzbunător. „Da. îi dădu pachetul şi-i porunci să-l ducă la poştă imediat. servitoarea ei. Oliver. Oricum. Aşa-i? L-ai văzut pe Sir Roderick? Ce-ai aflat? – Nimic. Mai degrabă e uimitor că n-am găsit nimic. iată ce ar trebui să fac.

– Deoarece, răspunse Poirot, înseamnă că ori nu exista nimic de găsit, şi atunci, dă-mi voie să-ţi spun, nu se potriveşte cu faptele, ori ceva în plus a fost tăinuit foarte inteligent. Mrs. Restarick nu ştia, de exemplu, că fata lipseşte. – Vrei să spui - ea n-a făcut nimic în legătură cu dispariţia fetei? – Aşa se pare. L-am cunoscut acolo pe tânăr. – Te referi la tânărul acela necorespunzător, pe care nu-l înghite nimeni? – Corect. Tânărul necorespunzător. – Din al cui punct de vedere? – Nu din punctul de vedere al fetei, bănuiesc. – Fata care a venit să mă vadă, sunt sigur, ar fi fost foarte încântată. – Arăta el atât de groaznic? – Arăta foarte frumos, răspunse Poirot. – Frumos? întrebă surprinsă Mrs. Oliver. Nu ştiu dacă îmi plac tinerii frumoşi. – Fetelor da, remarcă Poirot. – Da, ai perfectă dreptate. Lor le plac tinerii frumoşi. Nu mă refer la tinerii cu înfăţişare plăcută sau eleganţi, sau curaţi, sau inteligenţi. Mă refer la cei care, ori arată ca şi cum ar juca într-o comedie din vremea Restauraţiei, ori foarte murdari, ca şi cum ar face o treabă de vagabond mizerabil. – Se pare că nici el nu ştie unde este fata acum... – Ori, încă, nu admite. – Poate. El s-a dus acolo. De ce? De fapt, a fost în casă. Şi-a dat osteneala să se plimbe prin ea fără să-l observe cineva. Întreb din nou: De ce? În ce scop? O căuta pe fată? Ori căuta altceva? – Crezi că el căuta altceva? – Căuta ceva în camera fetei, răspunse Poirot. – De unde ştii? L-ai văzut acolo? – Nu, l-am văzut numai coborând scara, dar am găsit o foarte drăguţă bucăţică de noroi umed în camera Normei, care ar putea proveni de pe pantoful lui. E posibil ca ea însăşi să-l fi rugat să-i aducă ceva din acea cameră. Există o mulţime de posibilităţi. – Ce ai de gând să faci în continuare? , dori să afle Mrs. Oliver. – Nimic. – Foarte rău, zise dezaprobator Mrs. Oliver. – Am de gând să primesc, probabil, o mică informaţie de la cei pe care i-am angajat s-o găsească, deşi este foarte posibil ca să nu primesc nimic. – Dar, nu ai de gând să întreprinzi nimic? – Nu, până la momentul potrivit, răspunse Poirot. – Ei bine, eu da! spuse Mrs. Oliver. – Te rog, te rog să fii foarte atentă, o imploră el. – Fugi de-aici! Ce-ar putea să mi se întâmple? – Unde există crimă, se poate întâmpla orice. Eu îţi spun asta, eu, Poirot. CAPITOLUL VI

34

Mr. Goby şedea pe un scaun. Era un omuleţ sfrijit, atât de greu de descris, pe cât era, în mod practic, inexistent. Privi atent la gheara piciorului unei mese demodate şi-i adresă părerile sale. Niciodată nu se adresa direct cuiva. – Mă bucur că mi-aţi dat numele, Mr. Poirot. Oricum, ştiţi, mi-ar fi luat o mulţime de timp. Aşa, am obţinut principalele fapte - şi un pic de bârfă pe deasupra... Totdeauna folositoare. Să încep cu Borodene Mansions, da? Poirot înclină capul cu eleganţă. – O mulţime de portari. Mr. Goby potrivi ceasul de pe şemineu. Am început acolo, folosind câţiva tineri deosebiţi. Cam scump, dar merită. Nu vreau să se creadă că nu exista şi altceva care să facă investigaţii speciale! Să folosesc iniţiale sau nume? – Între aceşti pereţi poţi folosi numele, răspunse Poirot. – Miss Claudia Reece-Holland a vorbit ca o tânără, foarte drăguţă lady. Tatăl - membru al Parlamentului. Om ambiţios. Mi-au parvenit multe informaţii despre el. Ea e singura lui fiică. Face muncă de secretariat. Fată serioasă. Nici petreceri desfrânate, nici băutură, nici bitnici. Împarte apartamentul cu alte două fete tinere. A doua lucrează la Wedderburn Gallery din Bond Street. Un fel de artistă. Participă la organizarea de expoziţii şi spectacole de artă. A treia este a dvs. Să n-o lungesc prea mult. Opinia generală este că ea-i puţin „neroadă”. Dar nu asta-i culmea povestirii. Însă, totu-i cam neclar. Unul dintre portari e un tip bârfitor. Îi dai un pahar sau două şi vei fi surprins de lucrurile ce ţi le va povesti! Cine bea, şi cine se droghează, şi cine are necazuri cu impozitul pe venit, şi cine-şi păstrează banii la ciorap. Fireşte, poţi să nu crezi o iotă. Oricum, a fost şi o poveste cu un foc de revolver tras într-o noapte. – Un foc de revolver? A fost cineva rănit? – Se pare că există oarece bănuială? El povesteşte că a auzit într-o noapte o împuşcătură, iese din bloc şi acolo era această fată, fata dvs., stînd cu un revolver în mână. Pe faţa ei se citea un fel de uluială. Şi, apoi, una din celelalte două tinere doamne - sau ambele, de fapt - vin alergând. Iar Miss Cary (asta-i decoratoarea) spune: „Norma, ce Dumnezeu ai făcut?” şi Miss Reece-Holland zice tăios: „Gura, n-auzi, Frances? Nu fi nebună!”, a luat revolverul de la cealaltă fată, adăugind: „Dă-mi-l”! Ea-l strecoară în poşetă şi atunci îl observă pe acest băiat, Micky, şi vine la el şi spune, prefăcându-se că râde: „Asta trebuie că te-a speriat, nu?”, iar Micky susţine că a tras o spaimă, iar ea continuă: „Nu-ţi face griji. De fapt, noi habar n-am avut că jucăria asta era încărcată. Noi doar ne amuzam!” Apoi, ea spune: „Oricum, dacă te întreabă cineva, zici că totul e în ordine” şi, în sfârşit, spune: „Să mergem, Norma” şi o ia de mână, o conduce la lift şi toate trei au urcat din nou la etajul lor. Dar Micky zicea că, totuşi, el se îndoieşte. S-a dus şi a căutat din nou în curte. Mr. Goby îşi lăsă ochii în jos şi cită din carneţel: „Vă spun, am găsit ceva, da! Am găsit câteva bucăţi de pământ umed. Sigur, ca în orice asemenea caz. Picături de sânge, asta erau! Le-am atins cu degetul. Vă povestesc ce cred eu. Cineva a fost împuşcat - un bărbat, în timp ce fugea... Am urcat la fete şi am întrebat dacă pot să vorbesc cu domnişoara Holland, îi spun: «Cred că cineva a fost împuşcat, domnişoară!» Zic: «Sunt câteva picături de sânge în curte». «Dumnezeule mare!», exclamă ea, «.....ce
35

ridicol. Sper că ştii», spune ea, «că trebuie să fi fost unul dintre porumbei»! Şi, apoi, continuă: «îmi pare rău dacă ai tras o spaimă. Uită de asta!» şi mi-a strecurat o hârtie de cinci lire. O bancnotă de cinci lire, nu mai puţin! Da, fireşte, n-am deschis gura după aceea.” – Şi apoi, după încă un whisky, el a continuat cu încă ceva: „Dacă mă întrebaţi, ea a tras în acel individ din clasa de jos, care a venit s-o vadă. Cred că el şi ea s-au certat, iar ea n-a găsit ceva mai bun decât să-l împuşte. Asta-i ce gândesc eu. Dar, în cele din urmă, imediat a dres-o, aşa încât nu mai repet. Dacă mă întreabă cineva, spun că nu ştiu ce-au discutat.” Mr. Goby făcu o pauză. – Interesant, spuse Poirot. – Da, dar asta-i doar o grămadă de minciuni. Nimeni nu pare să ştie ceva despre asta. E o poveste cu o bandă de mardeiaşi tineri, care au venit şi s-au bătut în curte într-o noapte şi-au scos cuţitele. – Înţeleg, concluzionă Poirot. O altă posibilă sursă de sânge în curte. – Poate că fata s-a certat cu tânărul, l-a ameninţat că-l împuşcă, poate! Iar Micky a auzit şi a amestecat lucrurile, în special tocmai atunci, când dădea rateuri o maşină. – Da, spuse Hercule Poirot şi oftă, asta ar lămuri destul de bine lucrurile. Mr. Goby întoarse o altă filă a carneţelului său şi selectă din informaţiile omului său de încredere. Alese un calorifer electric, made în J. Restarick Ltd... – Joshua Restarick Ltd. Firmă de familie, întemeiată de mai bine de o sută de ani. Bine cunoscută în City. Mereu de nădejde. Nimic spectaculos. Fondată de Joshua Restarick, în anul o mie opt sute cincizeci. Lansată în afaceri, după primul război mondial, cu mari investiţii peste hotare, cel mai mult în Africa de Sud, Africa de Vest şi Australia. Simon şi Andrew Restarick, sunt ultimii din familia Restarick. Simon, fratele mai mare, a murit acum un an, fără copii. Soţia sa murise cu câţiva ani mai înainte. Andrew Restarick pare să fie un tip agitat. Niciodată nu i-a dat inima ghes la afaceri, deşi toţi spun că are o mulţime de aptitudini. În cele din urmă a fugit cu o femeie, părăsindu-şi soţia şi o fiică de cinci ani. Plecat în Africa de Sud, Kenia şi alte diferite locuri. N-a divorţat. Nevasta sa a murit acum doi ani. De câtva timp era bolnavă. El a călătorit mult şi oriunde a fost se pare că a cîştigat bani. Concesiuni de minereuri, în special. Orice a atins, a prosperat... După moartea fratelui său, se pare că s-a hotărât că-i timpul să se stabilească. S-a însurat din nou şi s-a gândit că lucrul cel mai bun este să se întoarcă şi să facă o casă pentru fiica sa. Ei locuiesc în acest moment cu unchiul său, Sir Roderick Horsefield - unchi prin căsătorie, asta-i. Asta-i numai temporar! Soţia sa este în căutarea unei case la Londra. Nu contează cât de scumpă. Ei înoată în bani. Poirot oftă. – Ştiu, zise el. Ce mi-ai subliniat este o poveste a succesului! Toţi fac bani! Toţi sunt de familie bună şi foarte respectaţi. Relaţiile lor sunt distinse. Ei sunt bine văzuţi în cercurile de afaceri. Există un singur nor pe cer. O fată despre care se spune că este „puţin neroadă”, o fată care este încurcată cu un tânăr dubios, care nu o dată a fost eliberat din arest condiţionat! O fată care, poate, foarte posibil, să fi încercat să-şi otrăvească mama vitregă şi care, ori suferă de halucinaţii, ori a săvârşit
36

domnule. nimic din asta nu se potriveşte bine cu istoria succesului pe care mi-ai furnizat-o. Nu vreau să ţi se întâmple ţie. El nu putea să vadă noaptea. Mr. răspunse Poirot. Vreau să ştiu un pic mai mult despre răposata doamnă Andrew Restarick. plin de fantezie. şi închise telefonul. Oliver. Goby se ridică în picioare.vreo crimă. dragă. totul este foarte confuz. Oliver. – Doriţi să mai fac ceva? – Da. Categoric. – O. Apoi. – O să verific. a fost în mod frecvent în sanatorii particulare? Ce fel de sanatorii particulare? De boli mintale? – De acord. * * 37 * . – Ce anume? – Sânge în curte. A fost suferindă. Ce s-a întâmplat? Poirot nu răspunse imediat. – De tine însăţi. Mai mult bârfă şi zvonuri. după ce Mr. Ea era una drăguţă. nu? – C'est difficile. conchise Poirot. Se întreba. am obţinut câteva mici informaţii. spuse Poirot. El a fost un prost tras pe sfoară de ea. Mr. după câte se ştiu. Mr. Câteva picături de sânge.. nu. mai ales acolo unde nu este dorit. de soi rău. asta a stricat căruţa foarte curând. din ambele părţi. şi tot atât de bine o scorpie. dar lipsesc intenţiile şi scopurile. – Sânge în curte! se miră Mrs. o sună pe Mrs. Pata de pe scară. Mr. Cred că ar putea fi periculos. Restarick este o femeie destul de tânără. – Fata credea că „probabil a săvârşit o crimă”! La ce fel de crimă se referea? – Vrei să spui că ea a împuşcat pe cineva? – S-ar putea presupune că ea a tras în cineva. Crima pluteşte în aer. Poirot rămase dus pe gânduri. Oliver. – Posibil să nu fi fost sânge în curte. spuse el. Asta era totul. Goby îşi închise carneţelul şi-l privi întrebător pe Poirot. Poirot. Goby plecă. Mr. Îşi ridica şi cobora sprâncenele. Înseamnă că astăzi spui ceva mai mult decât Ea s-a interesat de moarte. – Această Mrs. Poate este numai ce şi-a imaginat un portar mincinos. să ai grijă! Îţi repet: Să ai mare grijă!! – Grijă de ce? întrebă Mrs. – Şi orice altă istorie de nebunie din familie. Oliver. – Atunci. – Probabil o sticlă de lapte răsturnată. nu te-ai gândi să-l ucizi. Poirot. Goby îşi clătină capul trist şi spuse aproape nedesluşit: – Există una în fiecare familie. Oliver. dar se pare că s-a întâmplat ceva la Borodene Mansions. Sună ca un titlu de roman poliţist de modă veche. Presupun că nu ea este femeia cu care a fugit la început. Noapte bună. spuse Mrs.. am să vă părăsesc. zise Mrs. – Da. Periculos pentru oricine caută peste tot. – Ţi-am zis data trecută. dacă cineva ar fugi dintr-o curte. îşi punea foarte multe întrebări. – Ai obţinut informaţiile de care spuneai că ai nevoie? – Da. Îţi zic eu. Nici un cadavru.

adăugă ea. ea va telefona sau se va întoarce. David nu vrea prea des.. Nu-i acelaşi lucru. se scuză ea. Frances mai trase un căscat zdravăn. zise ea. Fran. ceea ce pentru tine nu este un lucru important. nici n-o hrănim cu linguriţa. Frances Cary trase un căscat prelung. Claudia era îmbrăcată şi gata să plece la munca ei zilnică. Sorbi cu un aer de şovăială. – Nu înţeleg de ce? spuse Frances. Cred că. Tu eşti atât de convenţională. – Totuşi. – Crezi? Ştii. Mă simt îngrozitor. ori altceva. Visuri de smarald. spuse Claudia Reece-Holland. Părul ei negru îi cădea în ochi. turnîndu-şi încă o ceaşcă de cafea.. – N-am timp acum. îţi cunosc părerea. presupun că-mi va fi de ajutor o cafea amară. – Aseară am stat până tîrziu. –O să întârzii la galerie. sunt. Dar nu pot să spun că mă sinchisesc de toată gaşca ta pretins artistică. îi atrase atenţia Claudia. nu? Socotesc că n-o creştem noi. . mai devreme sau mai tîrziu. ştii doar. e îngrozitor. Nimeni nu observă sau îşi face griji. Ambele fete luau micul dejun în chicineta apartamentului. pentru mine este. Ea îşi reumplu ceaşca din filtrul de cafea. cum s-ar zice. dacă vrea. nu pot să nu mă întreb. nu? – Mereu vrei să-i faci rău. – Deloc. Claudia. Încercând toate aceste droguri sau halucinând sau bătîndu-vă ca proştii. Poţi să-mi spui diseară. Însă. Frances o privi amuzată. Frances căscă. David poate să picteze. într-o situaţie specială. mai degrabă. da. – Eu nu sunt o narcomană. Oricum. acum. arăta minunat.. – O. la Norma. Da. Claudia se uită la ceasul ei brăţară. – Mi-e teamă pentru Norma. continuă Claudia. dacă vrei să-mi povesteşti ceva. – Cred şi eu că nu. dragă. spuse Frances încet. – În legătură cu Norma? 38 . – Eu nu mi-aş face griji în locul tău. Era îmbrăcat bine şi. Atât doar că împarte apartamentul cu noi. Şi când discută de cuţite. Socotesc că Norma nu-i într-adevăr problema noastră. Frances era încă în halat şi pijama.– Mi-e teamă.. La petrecerea lui Basil. Mai ai. – L-am văzut aseară pe David. dragă. că te-ai îndrăgostit de el. într-adevăr. Fran? Totuşi. dacă să-ţi mai povestesc ceva sau nu. Şi unii din banda noastră sunt băieţi buni. înainte de a mă îmbăta de tot? Basil ne-a făcut să încercăm nişte pilule noi. nu cred că e vreo problemă. O. Nu cred că merită cu adevărat să încerci toate aceste lucruri scârboase. Pe tine nu te nelinişteşte nimic. nu sunt în bună dispoziţie. – De ce nu-i acelaşi lucru? Pentru că tu eşti chiriaşa principală a apartamentului sau pentru altceva? – Păi.Ei.. aş vrea să ştiu ce să fac. Claudia. mie îmi place să văd doar cum sunt aceste lucruri. – Nu vrei să zici. Tu îl urăşti când vine aici.. De ce atâta grijă maternă? Cu siguranţă că eu n-o să mă agit. – Cum? Discutând de cuţite? – Mă tem.

.. dar domnul Restarick a susţinut că se simte bucuros să ştie că ea a obţinut o cameră la noi. Ai telefonat la acel teribil loc unde lucrează. Pe lamă avea o pată.. desigur că ai telefonat. dacă vrea să se termine? – Da. nu. îmi aduc aminte. – Asta ar fi foarte greu de suportat. adăugă ea. – Nu. nu. spuse Claudia. Nu răspunzi de fată. fără consimţământ? Probabil că i s-au aprins călcîiele după vreun alt bărbat. sau cum sunt numiţi? O. pentru că patronul meu se întâmplă să fie tatăl ei. Nicidecum. – Fata aia-i nebună.. – Un cuţit! exclamă Claudia surprinsă.. Mai degrabă tu însăţi eşti îndrăgostită de el. Cred. aşa mi-a povestit un reporter. Mai devreme sau mai tîrziu. da. Mă întreb dacă părinţii ei trebuie să afle că noi nu ştim unde este ea. aşa-i? Non compos mentis. -. de ce a venit zilele trecute aici s-o caute? – Curând îi vei arăta iarăşi aşa. Un cuţit. 39 . care au venit aici şi s-au bătut cu şişuri. dar a reuşit să fugă. mă vor întreba de ce n-am mărturisit faptul că n-a ajuns acasă. nu e nici un motiv serios. vreau să-ţi spun ceva.da! . Ei bine. Eşti sigură că nu s-a ascuns la el? – N-aş crede aşa. da. ca de sânge uscat. – Da. – Cu siguranţă. să ştii. ridicându-se şi privindu-şi faţa într-o oglinjoară de bucătărie. Cloşcari. – Eşti atât de proastă! El venea aici s-o caute pe Norma. spuse Claudia. – Aşa că te îndreptăţeşte să mergi să trăncăneşti despre ea de fiecare dată când ea lipseşte. Ştiu că nu-ţi place ca cineva să se distreze cu lucrurile tale. Îmi amintesc. nu este. Ascultă. replică Claudia... eu ştiu că este. – David este. de ce ar trebui Norma să ne raporteze de fiecare dată când are de gând să plece de-aici pentru o zi sau două? Ori. Tu trebuie să ştii. – Unul dintre ei a fost înjunghiat. chiar câteva nopţi! Am în vedere că ea nu-i un chiriaş profitor sau aşa ceva. Dacă nu e.. dar Norma niciodată nu ţine seama. spuse Frances. de ce nu isprăveşte ea cu prostiile pe propria piele. Oricum. dacă i se întâmplă ceva deosebit. Zilele trecute mi-am rupt elasticul de la sutien şi mă grăbeam.– Da. îmi închipui că ar putea să te dea afară. – Nu. Şi Norma a sosit imediat după scandal. – Uneori. – Ţi-ar plăcea să crezi aşa. cred şi eu că este! – Ei bine. Dar. Zău. confirmă Claudia. cuţitul din bufetul Normei era un şiş. Norma nu este tocmai.am găsit ceva. se răsti Frances. cred că s-ar fi putut să fiu eu cea care era vizitată de el. – Deci. Asta-i ce-ai vrut să zici. Claudia. Claudia. – Sigur că nu. mam dus în camera ei şi-am cotrobăit prin bufet şi . Claudia se opri. El nu ţine cu adevărat la ea. Săraca Norma. cam pătată. răspunse Frances. A zis ceva David aseară? – David se pare că nu ştie. într-adevăr. Ce fel de cuţit? – Îţi aminteşti când am avut în curte un fel de încăierare? Un grup de bitnici. unde-i ea acum? ceru Claudia. îndrăgostit lulea de ea. nu văd ce importanţă are.. – I s-au aprins după David. de adolescenţi.. ori nu observă. – Da. – Pentru mine are importanţă.

că are de gând să întreprindă ceva. să se odihnească. Nici urmă de el. să-ţi spun sau nu. dar. Oliver se trezi nemulţumită. la alarma ce i-a oferit-o-n dar! Ridicol! În definitiv. s-ar fi putut. De fapt. să-şi pună vârfurile degetelor cap la cap şi să-şi înşurubeze celulele cenuşii la muncă. Eu. de ce să nu participe la rezolvarea acestei probleme. Nu puteam să mă hotărăsc. Ce zici. Vedea întinzându-se o zi înaintea ei. Ştii ce... realizând că sunt pline de scrisori care aşteaptă să fie rezolvate. fără vreo ţintă precisă. oricum. Claudia? – Crezi că l-a trimis pe David să-l ia? – Mda. Să plece undeva şi să investigheze? Ce-ar fi să se ducă la Long Basing? Dar.. Dar sunt sigură că aşa a fost.– Frances! Tu dramatizezi absurd. poate. Ce-ar putea să facă? Nu era prea uşor să hotărască. să se distreze. eu nu ştiu altceva ce să fac. atingând lucruri. Poate că mai e ceva de descoperit acolo?! Ar trebui să reflecteze ce scuză să invoce. răspunse Frances cu jumătate de glas. tare mi-ar plăcea să ştiu. fără să facă nimic. ca amintire? Şi l-a ascuns acolo şi nu ne-a povestit nimic? – Ce-ai făcut cu el? – L-am pus la loc. Existau oarecare posibilităţi. Oliver i-ar fi plăcut să găsească unul mai şocant. – Ce. lui Mrs. Dorea să facă interesant. căutînd în sertarele biroului. Nu unul foarte original. ieri m-am uitat iarăşi şi dispăruse. punându-le jos. a trebuit să recunoască. Oliver continuă să rătăcească prin casă tot mai nefericită. ea născoci un motiv. Şi cum naiba a ajuns să se ascundă în bufetul Normei.. Dorea. Urma să descopere mai multe fapte despre această fată misterioasă. – Eu bănuiesc. dar.. Poirot a fost deja acolo şi a găsit probabil ce trebuia să găsească. ca de atâtea ori înainte. acela părea singurul loc unde ar putea obţine mai multe informaţii. pe care o împărţea cu Poirot? Poirot poate alege să stea într-un fotoliu. poate l-a cules de pe jos. – Probabil. ridicându-le. pe viitor am de gând să-mi încui uşa noaptea. Şi ce justificare ar putea oferi dând buzna în casa lui Sir Roderick? Se gândi la o altă vizită la Borodene Mansions. ce dorea? Se gândea la conversaţia avută cu Hercule Poirot. Ariadne Oliver. Claudia. în timp ce trupul său se odihneşte între cei patru pereţi.. Avea acum doar. să descopere mai mult despre ea? Mrs. CAPITOLUL VII Mrs. dar simţindu-se totodată că. să zacă precum un pământ înţelenit.. foarte convinsă. cu siguranţă nu avea de gând să se apuce de ceva în starea de oboseală de acum. munca ei e isprăvită. dacă. Având manuscrisul expediat cu un sentiment de împlinire artistică. Unde se afla Norma Restarick? Ce ar putea ea. cugetă ea cu prudenţă. Umbla de colo până colo prin apartament. În cele din urmă. Apoi.. Cât era ceasul? Zece. era mai bine să păstreze ceva cu totul din fiecare zi şi 40 ... până când chemarea creatoare va veni din nou activă. Asta nu era metoda la care apela Ariadne Oliver. Pe drum. în starea ei actuală de desăvârşire literară.

zise Mrs. Mută o navetă cu sticle din cărucior în lift. Sosi la impunătorul. Un lăptar. Oliver. fluierând vesel.. Mrs. îl văd aici . aşa ceva am strâns eu. iar două sertare de mahon se prăbuşiră pe caldarâm . – Da.. Oliver. Mrs.plauzibil. bună dimineaţa. da. De fapt. Oliver nu credea că-i atât de amuzant... Oliver lângă liftul de serviciu. Oliver continua să privească absentă. Aceasta a fost cartea pe care i-am adus-o. adăugă el. Între cei doi hamali se iscă o ceartă.etajul şapte . Una din cărţile mele. cu un spălător de podele în mână. folosind monosilaba ei preferată. Oliver. veni să se alăture lui Mrs. S-a întors de la ţară? – Nu cred. spuse lăptarul cel vesel cu reproş. nepierzându-l din vedere. presupun şi eu asta. explică lăptarul lui Mrs. 41 . mă tem că nu. Ei spun că şi-a pierdut minţile. înţelegând greşit interesul ei. Charlie. nici mai mult nici mai puţin. mă întreb. doar un păstrăv bătrân. Înăuntru se auzi un zăngănit şi deodată uşa fu deschisă de o femeie între două vârste. Arătă cu degetul mare în sus. Părea să fie un gen de lăptar vesel. care era clar angajată pentru munci gospodăreşti. când am fost aici am lăsat un carneţel de însemnări.iată cartea pe care am lăsat-o pentru Miss Restarick. împingând căruciorul pentru lapte. Hotărându-se. Fireşte. El îşi zăngăni sticlele. ca să spunem aşa. dar ei făcură semn cu mâna să-i lase în pace. hotărâtă să stabilească legături prieteneşti. Doi bărbaţi se luptau în camion cu un scrin cu sertare. – Oh. Trebuie să fie în camera de zi. Nu doriţi să intraţi? Ea deschise ospitalier uşa. nu puteam să ştiu că este al dumneavoastră. Poate că este încă la ţară. Oliver intră în bloc şi urcă la numărul 67. la camion.. madam. Mrs. care o prinse.o foaie de hârtie pierdută pluti spre Mrs. Oliver. puse deoparte spălătorul cu care ştersese podeaua bucătăriei şi o însoţi pe Mrs. cu ai săi. Cincizeci. – Era tânără? – Aş. apoi urcă în lift cu încărcătura de sticle. – Nu trânti totul.numai cu o săptămână în urmă. madam. Ştiu că a plecat acolo la sfârşitul săptămânii trecute. este. Borodene Mansions şi se plimbă agale prin curte. deşi sinistrul bloc. întări Mrs. La cinci dimineaţa. Caraghios timp a ales. zise Mrs. – S-a aruncat de la fereastră . Un portar sta de vorbă cu şoferul unui camion de transportat mobila. Oliver. „Una din cărţile lui Mrs. Au plecat la serviciu. Oliver le oferi foaia de hârtie. desigur. – Da. – Numărul şaptezeci şi şase se mută. după câte ştiu. – Încă n-a început să se mute. cineva acasă? – Nu.. în timp ce Mrs. Toate sunt plecate. Oliver în sufragerie. Acesta le rezista. Se vede că acum nu locuieşte aici! Patul ei este nedesfăcut. apărând din nou. – Da. – Păi. Miss Norma. – De ce? – De ce a făcut asta? Dumnezeu ştie. Oliver” se pare că nu atinsese coarda sensibilă a interesului femeii de serviciu. Aşa de supărător lucru e să uiţi.

– Sunt drăguţe apartamentele acestea. apoi. altceva. care tocmai s-a întors din America de Sud sau de undeva. – Însă îţi oferă o foarte bună vedere. continuă Mrs. – Dar. pe care niciodată nu reuşeşti să recunoşti ce ar trebui să însemne. Şi. dragă.. Mrs. Intră direct pe lângă aceste rame metalice de la ferestre. El e tatăl lui Miss Norma şi el e cel care a rugat-o pe Miss Holland s-o ia în pensiune. dacă ai şi copii. fosta locatară. îi dădu dreptate Mrs. atingând un fotoliu. a plecat să se mărite. Ei. nu? Pentru că el era patronul ei. da. aceste apartamente! Nici nu vă închipuiţi ce chirii cer! De aceea. ordine. da. Este secretara unui gentleman foarte bogat.. – Să ştie. nu? – Lucrează la o galerie de artă. Oliver. Sunt aproape sigură că astăzi trebuie să iau masa de prânz cu cineva foarte important şi nu pot să-mi amintesc cine este sau unde urma să fie prânzul. totuşi. ce? întrebarea era prea directă. Mereu mi-a fost. când. dar dacă sunt cu faţa la răsărit. numai dacă ar fi un incendiu. altcineva. oricând şi nu-l refuz. prânzesc cu totul şi cu totul. guralivă. privind în jur. Oliver continuă să privească oarecum întrebător. Unii oameni şi-au dublat ferestrele. ar fi groaznic. zise femeia de serviciu. Oliver. e mult mai convenabil. continuă Mrs. Şi. Mi-e o frică de foc. la insistenţele lui. sunt sigură. spune ea. Oliver. – N-ai idee dumneata cât te poate scoate din sărite când uiţi aşa ceva. Numai. pentru cărucior şi toate celelalte. prea sus. desigur. cel puţin aşa cred. – Foarte obositor pentru dumneavoastră.. Îi place mai mult. dar acum este secretară particulară în City. cu compătimire. Aranjă în mod viguros pernele de pe fotoliu. da.– Aici şedeam. ea nu putea să-l refuze. Camera ei e într-un hal . Femeia de serviciu făcu acelaşi lucru cu pernele de pe canapea. – Cred că ar fi vrut. schimbă vorba Mrs.. – A vrut să-l refuze? Femeia strâmbă din nas. da. Oho..nu-ţi vine să crezi! În Colţul lui Miss Holland. dacă ar fi ştiut. – Da. Dacă-i aşa. 42 . Presupun că există totuşi scări de incendiu. Gândiţi-vă. Nu-i treaba mea. Aici ai scrise toate întâlnirile. Nu prea dă în brânci. „Spălător” căzu în capcană. Mai şi pictează câte un pic. Oho. la fel. sigur. iarna te bate un vânt rece. Ştiţi. Oliver. cred că le-am întâlnit pe amândouă. daţi-mi mie un apartament drăguţ la parter. Şi tot ea l-a informat că se căuta o altă fată.. oricând. E o tânără lady foarte dezordonată. să nu fie mâine. Miss Cary e artistă. Şi atunci. – Da. Nu.. nu m-aş sinchisi pentru un apartament ca ăsta. sunt sigură. sunt cu totul pentru parter. Mrs.. Şi sunt atât de scumpe. este totdeauna lună! Cândvà a fost secretară la Coal Board. tot o tânără lady. m-am dus la fereastră şi poate m-am aşezat şi pe canapea. nu? – Da... – Nu poţi să nimereşti totdeauna o uşă de incendiu. vaci şi copaci. simţindu-se obligată faţă de gestul vizitatoarei. Miss Holland a mai luat în gazdă două fete.. doamnă.. – N-am ce să mai zic.

Din ce am auzit. Oliver. o aprobă Mrs. zise ea. – Aveţi băieţi? – Doi feciori. Oliver şi încercă să se arate serioasă şi demnă de încredere. ele-s aproape toate aiurite. Oliver. că ar trebui so vadă un doctor. totuşi. aşa am auzit şi eu. astăzi. Dar. – Da.sunt mulţumită că n-am avut niciodată fete. să-mi trăiască. Oliver. iar celălalt lucrează într-o tipografie. Simţi că trebuie să fii în stare să faci ceva pentru ele. Oliver ieşi din apartament. Fetelor nu le plac mamele vitrege. De pildă. Ea nu ştiuse asta înainte. asta-i ce zic eu. credincioasă chemării sale. – Cred că-i la mijloc un tânăr cu care nu sunt de acord. mă gândesc. reuşi să le facă pe cele mai multe dintre ele vrednice de-a fi întrebuinţate. încearcă să-i îndepărteze de casa lor pe tinerii fără gust. Închipuiţi-vă. Arată exact cum face nepotul bărbatului meu după ce a avut o criză.– Se vede cât de colo că ea nu-i o tânără lady drăguţă. Lui Miss Holland nu-i place. O aiurită. scoase un carnet de însemnări şi notă diferite lucruri sub titlul „Fapte pe care le-am aflat”. Mrs. Unul din aceşti moderni. dar ce poţi să faci astăzi? Fetele îşi urmează drumul lor propriu. cu amabiliate. sunt sigură. însă se hotărî să păstreze ştirea pentru ea însăşi. Îţi mulţumesc foarte mult şi sper că nu ţi-am irosit foarte mult timpul. mama vitregă face tot ce poate. Când a ajuns acasă. El a venit o dată sau de două ori. – Uneori. Dar. Sunt perioade când se pare că ea nu-şi dă seama cu adevărat ce face sau unde este. din cauza planului de a doua zi. faptele nu se ridicau la o cifră prea mare. Unul e şcolar bun. Poate că se ia cu lucrul. – Îmi pare rău de carneţel. nu vă vine să credeţi. – Mă tem că nu. şi altele de felul ăsta. cu un aer gânditor. gândindu-se ce pas ar trebui să facă în continuare. Numai că n-am aflat niciodată ca ea să aibă crize. fetele îţi dau o bătaie de cap mai mare. iar crizele trec. Se gândi să-i telefoneze. că şi băieţii pot să-ţi producă necazuri. – Da. Uneori . însă. munceşte şi el bine. mai degrabă se îndoia dacă Hercule Poirot aflase. aşa cred. zise Mrs. într-un fel emfatic. Văzu intenţia femeii de a se întoarce la lucrul ei. Luate la un loc. să-l informeze şi pe el. – N-a fost crescută cum trebuie. dar Mrs. – Adevărat? – Are o mamă vitregă. Ea ştie că fetele se încurcă cu tineri necinstiţi şi de-aici pot veni numai supărări. – Şi eu sper să-l găsiţi. 43 . Nu. – Ei nu-i place acasă. Îţi poţi da seama că o fată ca Norma Restarick ar sta mai bine acasă.femeia de serviciu vorbea impresionată . Nu putu să-şi imagineze ceva ce ar putea să întreprindă în acea zi. De fapt. e posibil că angajarea lui Miss Reece-Holland de către tatăl Normei să fie cel mai izbitor fapt decât oricare altul. am băieţi foarte buni. încearcă s-o oprească... mă tem că nu. Mrs. te simţi foarte tulburat pentru fetele de azi. Groaznice crize are. îi replică cealaltă femeie. dar în mintea ei începu să prindă contur un plan pentru a doua zi. o mulţime fac aşa. deşi nu lam văzut niciodată. după câte se ştie. Dar. decât să vină cu totul singură la Londra şi să-şi cîştige traiul ca decorator de interior.

Oliver se simţea. autobuzul aşteptat sosi şi coada tălăzui în faţă. cu hărnicie. în acest moment. simţi o nelinişte trecătoare. cugetă Mrs. Oliver se întoarse astfel. „Cât de extraordinare sunt fiinţele umane. Oliver. Se întrebă dacă ar putea fi recunoscută acolo. Poftim. ar fi explodat fără zgomot sub nasul ei. când la alta. În cele din urmă. acum”. Mrs.Mrs. Claudia Reece-Holland părea cu totul absorbită de propriile sale gânduri. 44 . Claudia Reece-Holland ieşea pe uşa de la intrare. Oliver îi vârî în mână cu indiferenţă un şiling şi şase penny. mergând în pas sprinten. „Mă întreb. se împărtăşi cu două ceşti de ceai şi un ou fiert şi porni în urmărire. şi mai mult un pătimaş copoi! Era pe urma cea bună. Se mai plimbă puţin. dar se furişă când la o intrare. „Foarte interesant. acel om care tocmai a trecut pe lângă ea! Gonind. apoi se dădu brusc înapoi. Era în stare de alertă şi pregătită. Oliver. Nu se uita la nici unul dintre inşii care aşteptau autobuze. mai puţin un autor de romane poliţiste. scurgându-se în şiruri. da. luă hotărîrea Mrs. Mrs. „Pare a fi o fată foarte capabilă”. cercetînd atentă pe diferiţi oameni. Claudia urcă în autobuz şi înaintă spre şofer. Coborî din autobuz. reflectă Mrs. „Oricând. şi-şi fixă privirea pe cei care coborau de pe platforma de deasupra. Paul”. pentru ca ea să nu bănuiască deloc”. cât de departe era ceea ce femeia de serviciu descrisese vag ca „una din acele clădiri noi de lângă St. „Niciodată nu trebuie consideraţi ca un muşuroi în adevăratul sens al cuvântului”. deşi alergau de colo până colo şi totuşi nicăieri. Mrs. Încă o dată ajunse în vecinătatea blocului Borodene Mansions. îngrijită şi şic în costumul ei elegant”. Dar. Oliver.mâine dimineaţă vom vedea noi. bodogănind”. Tot ce Mrs. arăta foarte absorbită de propriile sale gânduri. „Mereu arată aşa. erau tot aşa de bine organizate ca fiinţele umane de aici. Ajunse într-o staţie de autobuz şi se alătură cozii. Mrs. cugetă Mrs. La urma urmei. Oliver se sculă devreme. ieşind cu un scop precis din blocurile astea mari şi înalte . Odată ce i-a permis Claudiei să se distanţeze suficient. ca să nu fie recunoscută. Oliver era a treia în rândul din spatele ei. Toate acele mici vieţuitoare. arătînd astfel. aşa că de data aceasta nu intră în curte. Oliver. mai mult decât atât. când le consideri ca pe acestea.ei bine . iar mâine dimineaţă . ar privi-o şi-ar recunoaşte-o. care apăreau în burniţa dimineţii să gonească pe drumul lor la lucru. Oliver a putut gândi că este de făcut şi plănuit de câteva ori. Claudia Reece-Holland ajunse la capătul străzii şi o luă la dreapta. Fidelă planului său. Când veni taxatorul pentru bilete. Ca şi data trecută. Şi. ce îl supără?”. pe de altă parte. Cele mai multe erau fete şi arătau la fel de amăgite. iat-o pe Claudia. Iată. ca unul deranjat de bombeul unui pantof. Să presupunem că Claudia s-ar întoarce. „Aha. când venerabila catedrală apăru în sfârşit. Mrs. Oliver. Mrs. Oliver o urmă la timpul potrivit şi păstră o distanţă calculată atent. Claudia Reece-Holland. calculat. gândi Mrs. trebuie s-o fac foarte bine. încă urmărind-o. probabil.exact ca muşuroaiele de furnici”. se întoarse din nou cu faţa şi porni pe urmele ei. cu nasul în jos după miros. sau. n-avea nici o idee pe ce rută circula autobuzul. acum filez pe cineva! Exact ca în cărţile mele. fără nici un rost. Mrs. într-adevăr. arăta foarte cochetă. dar. Oliver reuşi să pătrundă şi să ocupe un loc chiar lângă uşă. socoti în sinea ei. pe o arteră principală de circulaţie. grăbindu-se cu fire de iarbă în gură. îngrijorate. neliniştite.

dând din cap cu satisfacţie. Nu. Cinstit. Găsise locul de afaceri al tatălui Normei şi locul unde Claudia lucra. Oliver reuşi să se ascundă în spatele unor bărbaţi înalţi. era cât pe-aci să-şi piardă răsuflarea. ori să fi profitat de o mulţime de clădiri în anii din urmă. Oliver. interesant. Oliver. aş alege unul aidoma ei. „Asta da”. La o masă de lângă perete şedea tânăra Norma. îşi zise Mrs. Merse de-a lungul unui coridor. observă uşa pe care a intrat. Zgîrie-norii enormi. „Eh. Mrs. Porni să se plimbe pe străzile învecinate şi medită cu privire la o vizită la catedrala St. Oliver simţi totuşi că nu prea ştie ce pas să facă în continuare. „Aş putea să urc la strana spovedaniei şi să mă spovedesc”. Mergea.” Ajungând până aici. gândea Mrs. ca să spunem aşa. Două sau trei fete. Oliver. avea de departe mai multe posibilităţi. fiind atentă să vadă dacă cineva. traversă localul restaurantului spre o uşă discretă cu inscripţia „Ladies” 45 . se abătu la un mic restaurant ce-i ieşi în cale. Această parte a Londrei părea să fi suferit. uşor dezamăgită. Mrs. pentru a-şi completa micul dejun. El şi Norma discutau aprins. Atunci. Oliver îşi făcu un plan de bătaie. Pe plăcuţă era gravată firma „Joshua Restarick Ltd. Oricum.” Din nefericire. un bun şi capabil ucigaş. Mrs. simţind un gol în stomac. Oliver coborî cu liftul şi ieşi din clădire. Claudia se îndreptă spre poarta principală a unei clădiri. mergând de la un capăt la altul al coridorului. spre Mermaid Theatre. şi pătrunse pe urmele ei. Mrs. intră pe uşa de la Restarick Enterprises. în afară de cazul când fata Norma a avut desăvârşită dreptate în presupunerea sa că ea însăşi a comis o crimă. „Trebuie să fie David”. Mrs. cugetă Mrs. „Mă întreb. mai devreme pe cea „de unsprezece”. oarecum neconsolată. dusă pe gânduri. iar în faţa ei era un tânăr cu păr castaniu. „Nu”. nu ştiu ce-ar putea fi mai bine”. Se întoarse în direcţia clădirilor noi. avu impresia că aceasta nu este nici măcar o descoperire pe cât ar fi putut să fie. „mă tem că-i prea profan. erau destul de încăpătoare şi când Claudia ajunse să se urce într-unul în ultima clipă. Oliver sosi la aceeaşi uşă la timp şi putu să citească inscripţia de pe ea. Mrs. purtînd o vestă de catifea roşie şi o jachetă foarte fantezistă. nimeni încă nu fusese ucis. Destinaţia Claudiei se dovedi a fi etajul patru. „David”. hotărî ea.Oliver. după o masă liberă. cu respiraţia tăiată. revărsat peste umeri. totuşi. se ridicau spre cer cu un aer de cutii de chibrituri pătrate. reflectă ea. într-o doară. Oliver. Oliver. Paul. merita? Probabil că nu! Aşteptă preţ de câteva minute. Patru lifturi păreau că suie şi coboară cu o grabă nebună. Oliver. alţii. aici o să fie destul de greu”. cârlionţat. zăbovind după doi bărbaţi înalţi. o să descopăr exact”. se hotărî şi. Nu erau prea mulţi oameni. Trei uşi de la capătul coridorului. „Dacă m-aş gândi să încerc să ghicesc un ucigaş. unii servind cu întârziere gustarea de dimineaţă. dar acum. „o să fie mai greu”. îşi zise Mrs. privind în jur. „Acum. astfel încât să nu scape din ochi figura fetei. aşa cum sigur apreciase mai înainte. Aproape că nu era în stare să se gândească ce va face în viitor. dar nu arătau prea deosebit. se gândi Mrs. cum ar putea să aibă de-a face strana spovedaniei cu scena unei crime?”. din care cei mai mulţi foarte hidoşi. iar Mrs. Oliver.

prostii desăvârşite. „Este ceva în neregulă aici”. Oliver. Norma. Vocea Normei avea o lipsă de rezonanţă stranie. o pereche de ochelari şi-i aşeză pe nas. -. toată agitaţia vine din partea lui Mary! Oricum. le înfăşură în batistă şi le băgă în poşetă. dar caracterul surd al vocii fetei o izbi neplăcut. îşi modifică forma gurii. doar. – Bine. în consecinţă. Se privi într-o oglindă micuţă. În acel moment. – Dacă mă întrebi. – Îţi spun. Nu totdeauna oamenii care par cel mai puţin hotărâţi sunt şi cei care se dovedesc în realitate cel mai puţin hotărâţi. Mrs. „Aproape intelectuală”. şedea cu spatele la ea. toate. 46 . draga mea. „Foarte în neregulă”. deoarece Norma stătea cu spatele la ea... Oliver nu putea s-o asculte tot atât de bine ca şi pe David. atunci. Norma. Ce s-a întâmplat cu fata? Are halucinaţii? Era mintea ei într-adevăr uşor afectată sau era. vedea în ceaţă. rujându-se. părul. Erau cufundaţi într-o discuţie pasionată. de asemenea. Norma. ca să mă mai încurajezi. Se aşeză astfel. a fost bolnavă. Să presupunem că eu i-am dat substanţa? – Ce vrei să spui cu „presupun”? Trebuie să ştii dacă i-ai dat-o sau nu. – Nu ştiu. dar cine ştie? „Sper să pot face ceva. – Nu ştiu. cugetă ea. studiind cu deosebire ceea ce ea considera să fie punctul focal al înfăţişării unei femei. deoarece erau ochelari pentru citit şi în consecinţă. ea-i o femeie total proastă şi îşi imaginează că are boli şi tot felul de lucruri din astea. decât adevăr şi. tu-ţi imaginezi toate aceste lucruri. Norma arăta ca şi cum n-ar interesa-o nimeni altcineva decât David. – Tu îmi zici doar aşa. Traversă localul şi îşi făcu loc la o masă liberă lângă cea ocupată de Norma şi David. aproape de gît. Oliver comandă o ceaşcă de cafea şi o chiflă cu stafide şi se concentră să treacă neobservată. dar tu numai îţi închipui lucrurile astea. Oliver. Îşi reaminti istoria pe care Poirot i-o povestise prima dată: „Ea crede că poate a săvârşit o crimă”. Sunt. pătată de muşte. nici mai mult. şi nu să urască! – Ea crede că eu i-am făcut-o. Nimeni nu ştia asta mai bine decât Mrs. Într-adevăr.Nu era prea sigură dacă Norma putea s-o recunoască sau nu. nici mai puţin. totuşi. îl pieptănă rigid spre spate şi-l făcu un coc modest. Scoase agrafele. De aceea. pe locul ei de alături. a reuşit să nu fie recunoscută de prieteni. Tata crede la fel. îşi despărţi părul printro cărare la mijloc. Îi trebuiră unul sau două minute ca să prindă discuţia lor. Oliver. degaja un aer de seriozitate. se gândi Mrs. atârnată pe perete. mişcându-se cu grijă. Norma n-ar fi putut s-o vadă decât dacă şi-ar fi întors capul în jur. Nu poţi fi atât de proastă. dragă David. Evaluându-şi capul dintr-o aruncătură de ochi. Chelneriţa se abătu la masa ei. aprecie Mrs. şi ieşi din nou din restaurant. drept urmare. Tu ţi le imaginezi. zicea David. aprobator. – A fost bolnavă. Oricare femeie sensibilă ar chema doctorul să-i dea nişte antibiotice sau altceva. Nu pot să spun. amăgitor. Norma şi David nici măcar n-o observară. Scoase. începu să lucreze. luă câteva şuviţe de păr. Îmi zici aşa. şi pentru mine”. datorită nenumăratelor dăţi când ea îşi schimbase forma coafurii şi. fata suferise un şoc grav. încât să fie cu faţa la David. Mrs.

David? 47 ... Mi-ai povestit asta. Obişnuiam să mă gândesc la diferite feluri cum s-o fac. gândindu-mă la asta. tocmai când s-a reîntors la mine.. ori pe care am de gând să le fac. iar ele. Despre vreun profesor pe care nu-l înghit în mod deosebit. – Ascultă. aşa şi pe dincolo. infantilă! – Păi. te joci de-a cuvintele.. Înţelegi? Din când în când. să nu reluăm discuţia despre asta. tu. Ţi-am povestit şi nu-mi amintesc nici măcar că ţi-am povestit despre asta.. Ce am făcut eu a fost real întru totul real. ies la iveală şi eu le spun oamenilor. eu povestesc oamenilor nişte lucruri. Este ca şi cum gândeam toate aceste lucruri în mintea mea. nu? – Bine. Revii mereu la asta şi spui iarăşi şi iarăşi „Nu ştiu. Cred că a fost atunci când mi-am revenit cu totul. Nu e cinstit. Substanţă într-o sticlă de culoare verde închis. Mai întîi. nu ştiu”. aproape visătoare. – Ce sticlă? – Exterminator de plante. Da.. – Ştiu. nu. eu am deschis dulapul şi am găsit-o. zise Norma. ţi-ai reamintit.. ca şi cum am rămas o.. E un lucru foarte firesc. – Asta-i partea ciudată. ce vrei să zici când spui că a fost real? – Sticla era acolo. „Urăsc. Şi mai avea etichete cu „Atenţie” şi „Otravă”. uneori. eu o urăsc şi mă urăşte şi ea. Distruge buruieni selectiv. Norma.. ori altceva. Sigur... vreau să zic. – Ei. Copiii spun o mulţime de lucruri de felul ăsta. Cred că am s-o otrăvesc!” Dar asta-i numai o copilărie. Şi tu crezi.. – Tu ai cumpărat-o? Ori numai ai găsit-o? – Nu ştiu de unde am primit-o. el a plecat departe şi a părăsito pe mama mea. Da. în dulapul meu şi era pe jumătate goală. Vocea ei era slabă. Le povestesc lucruri ce vreau să le fac sau pe care le-am făcut. – De ce n-aş locui în propria mea casă.– O ţii într-una pe a ta. Dar. matură. Dacă te-ai aduna. – Şi atunci. eu. Obişnuiam să mă gândesc s-o omor.. Da.. – Tu nu pricepi! Tu nu pricepi nici măcar ce este ura. Obişnuiam să mă bucur. pe care trebuie so împrăştii pe lucruri. Ţi leam spus. Dar nu-mi amintesc să le fi povestit despre acele lucruri. da!. se duce şi se însoară cu Mary. nu? Tu nu faci figuri din ceară şi să înfigi ceva în ele sau alte lucruri de felul ăsta? Magie. David spuse jenat: – Doar nu-ţi închipui că eşti o vrăjitoare. Ar fi o prostie. tu. Asta-i ce scria pe etichetă. Şi ce mare scofală dacă o urăşti? Ai plecat deacasă şi nu trebuie să locuieşti cu ea. – Dar ţi-am spus-o. – Da. ascultă. Am urât-o din prima clipă când am văzut-o. în dulapul meu. O să-i tai eu lui capul!” Puştii spun asta la şcoală. – Crezi că numai asta a fost? Dar asta sună ca şi cum n-am crescut. atunci când s-a îmbolnăvit cu adevărat. dar era acolo. Nu e cinstit. nu.. iar acum. nu? – Bine. în anumite privinţe. bine! Se spun lucruri ca ăsta: „O urăsc şi aş dori s-o omor. Una e să zici şi alta e să faci! Ca şi cum n-ai fi crescut. ţi-ai da seama ce prostii sunt toate astea. cu propriul meu tată? întrebă Norma..

Pentru că. nu poţi să-mi spui despre ce vorbeşti? – Cred că avea urme de sânge pe el. dar n-a venit să mă vadă. că sunt nebună.. Nu ştiu ce se întâmplă cu ea. Să ne căsătorim! La un oficiu de stare civilă sau altundeva. Cred că într-un fel totul e o născocire de-a ta. Pentru mine nu însemna nimic atunci. cred că e lucrul cel mai bun pe care-l putem face.. oarecum stânjenit nu sunt nici îndemnat şi nici hotărât să mă însor şi tot felul de fleacuri din astea. Îi urăsc.. Eu eram numai o copilă. Nu ştiu unde. Doresc ca amândoi să moară. cuţitul. – Îţi aminteşti să fi ascuns un cuţit acolo? 48 . tatăl tău n-are ce să-ţi mai facă! Nu va putea să te trimită la ceea ce tu numeşti un „loc”. că ceva nu e în regulă în capul meu. asta a fost mai tîrziu..făcu o pauză.. sub ciorapii mei. Vreau să spun că nu mă gândesc ca. „Doar un cuţit''. – Ei.. – Ce cuţit? – N-are importanţă. Nu-ţi tai singur craca de sub picioare. atunci ea s-a îmbolnăvit din nou. Nici nu laş fi recunoscut pe stradă când s-a reîntors.da. să mă trimită întrun loc unde să fiu închisă! Un loc unde să am o „cură de tratament”!... vreodată. Ei spun că erau nedumeriţi. Îmi trimitea daruri de Crăciun. Am vrut să aud ce discutau. şi atunci doctorul a venit şi au discutat împreună. pui nişte ochelari sau altceva. – Da. mă întrebam. Uneori. – Se pare că tu urăşti pe toată lumea.... de exemplu. au zis că nu pot găsi nimic rău. pentru mulţi ani de zile. – Nici gând.. – Va trebui să le dai de veste. unde eşti.– Nu ştiu ce să mă fac cu tine Norma. în biroul tatei. dar. şi într-o zi mi se va întâmplă într-adevăr ceva rău. a fost ascuns acolo.. Ne-a părăsit şi a fugit.. Cu adevărat nu ştiu. şi eu m-am speriat. să fac aşa ceva . Ei credeau... Ea obişnuia să plece deacasă când era bolnavă. – În definitiv.. m-am căţărat până la fereastră şi am încercat să ascult. Va fi fără putere. Odată căsătoriţi. Îţi faci un coc în sus. iar eu am început să fiu speriată. mă întrebam.... ce i-a făcut mamei.. Atunci. – Ascultă. pentru că nu eram sigură ce am făcut şi ce n-am făcut... ascultă tu. Ei plănuiau împreună. pe care ţi-o povesteşti ţie însăţi. Norma . – Dar ea s-a internat în spital pentru analize. – Îl urăsc.. Doresc să moară. – Numai pe tata şi pe Mary. Cred că el i-a închis gura şi mamei.... cu uşa închisă. şi tu ştii asta. – Povesteşte-mi! – Nu mai vreau să povestesc deloc. sau aşa ceva. – Asta a fost atunci când ai fugit? – Nu.. – Totul trebuie să se fi întâmplat cu mult timp în urmă. aşa că ea a venit acasă.. David. Tata a început să mă privească într-un mod ciudat. Vei spune că ai douăzeci şi unu de ani. Cred. este foarte firesc pentru un bărbat să se însoare din nou. Fă în aşa fel încât să arăţi mai mare. Îl urăsc pe tata tot atât de mult cât o urăsc pe Mary. Am ieşit afară. Atunci.. atunci cred că voi fi din nou fericită! – Nu-i urî pe toţi! Ascultă. Ca. mai devreme sau mai tîrziu. dar îmi aduc aminte.

Aşa-i? – Da. Ori ar trebui să mă învârt pe afară. – O. Miss Lemon întinse mână după el. Dar nu pot să-mi amintesc ce am făcut cu acesta înainte de asta. Totuşi. comandă chelneriţei cu voce tare. – Da? Cine aţi spus? Punînd palma pe receptor. 49 . El este mai degrabă drăguţ. Mi-am schimbat coafura. răspunse Mrs.pe care nu pot s-o sufăr. încearcă să vii aici repede. pentru dumneata. zise el. ei discutau ca şi cum ar fi fost singuri pe lume. – N-are nici o importanţă fasolea gătită. trebuie să vă informez cu regret că. precizând meniul: două porţii de fasole cu pîine prăjită. Vreau să spun că am intrat într-un mic restaurant şi acolo am dat peste fată. Ei bine. Mai adu-ne ceva. I-ai lăsat acolo şi ai ieşit să-mi telefonezi. Miss Lemon. Nu pot să-mi amintesc unde am fost. ştii. Hercule Poirot la telefon. nu vreau să mai discut. îl informă pe Poirot: Mrs. – Te rog să mă scuzi.” Telefonul sună.. iar când au comandat încă un fel . şi pare că este foarte îndrăgostit de ea. totdeauna mi se par atât de caraghioşi oamenii care trebuie. Şi oricum. Asta-i la fel de important. – Ssst! El îi atrase atenţia repede. nu cred că m-a recunoscut. Paul şi Madrid Theatre. doar că ea stătea cu spatele la mine. Există o oră întreagă pierdută. Calthorpe Street. madame. – Nu. sunt atât de bucuroasă că te-am prins! Am dat de urma ei. A fost un pur accident. nu înţeleg? – Am găsit-o! Fata dumitale! Nu ştii. I-am urmărit. O oră întreagă nu ştiu unde am fost. din acea seară. deoarece chelneriţa se apropia de masa lor. ea şi ce presupun eu că este un prieten nepotrivit. Atunci ai avut o întâmplare fericită. Oricum. Totul o să fie bine. care stătea la o masă.. Continuă. cea care a săvârşit o crimă sau crede că a comis-o. – Alo. privind afară din cabina telefonică în care stătea... Nu pot să-mi închipui de ce! Oamenii sunt ciudaţi. acum n-are nici o importanţă. În acel moment nu dorea să fie întrerupt în mod deosebit. Oliver. chère madame? – Undeva. între St. Am intrat în restaurant şi i-am văzut acolo. Crezi că poţi veni aici repede? Ei sunt într-un restaurant. Am fost undeva şi am făcut ceva. Pentru că mâncarea de fasole mi-a dat timp...– Aşa cred.. O să am grijă de tine. deoarece vreau să mă reîntorc în restaurant. Nu vrei să vii s-o iei? – Unde eşti.fasole gătită . Oliver. – Ei? – O. Oliver. – O. păru surprins Poirot. n-am fost dinadins. Monsieur Poirot. într-adevăr. Şi acum o să mă întorc. – Şi m-am aşezat la o masă alături de a lor. dar luă receptorul. – Aha! Ai fost inteligentă. „Şi în timp ce apreciez mult onoarea ce mi-aţi făcut-o. Vorbeşte despre asta o grămadă. Mrs. – Aşa.. Cred că-i lipseşte o doagă. CAPITOLUL VII Hercule Poirot dicta secretarei sale. Dar.

cât el era plecat. nu există multe mustăţi ca a mea.. nu? . răspunse imediat Norma. nu părea să fie nici un gând.. deşi cafeaua este destul de bună. Oliver. nu? – Da. Da. Du-te înapoi. – Splendid. Acolo. – Nu mai spune nimic. arată mai degrabă sordid. din cauza aburului. – A. Ea nu punea întrebări şi nu-şi manifesta nici o curiozitate. încât el se întreba dacă îl observase. Voi sosi la timp. Oliver. Stăruise în mod deliberat asupra numelui ei. da. spuse Mrs. ajunse înaintea lui în stradă şi aştepta un taxi. Nu poate exista o alta. Zări îndată fata care venise să-l viziteze la micul dejun. Ochii lui se rotiră în jur. Oliver şi închise. Văzu Merry Shamrock. Şedea la o masă lângă perete. – Iată că ne întâlnim din nou.că e o mustaţă foarte frumoasă. Observ că mă recunoşti. El fu mulţumit de această observaţie şi se mângâie cu mândria şi vanitatea pe care era capabil să le afişeze. da. * * * Miss Lemon. foarte adevărat. mademoiselle. dar n-arată prea vesel. Nu. Ea era plecată undeva. foarte distinsă. da. Da. Ea părea să fie cufundată într-un fel de uitare. La început. Poirot cu greu îşi închipuia asta. plăti şi privi în jur. făcea bine. ori alta. dar pot să-ţi spun Miss Restarick . De afară nu putea să vadă nimic în interior. – Da. E teribil de frumoasă. la Calthorpe Street. aiurea. – Ah. – Pot să te întreb cum m-ai cunoscut? Ce-ai făcut să mă recunoşti? – Mustaţa dumneavoastră. se îndreptă spre uşa restaurantului. Coborî. Nu avea nevoie să-i spună lui. iar el fu încântat să vadă că ea l-a recunoscut. desigur.. Oliver plecase într-o cursă de urmărire. Fuma o ţigaretă şi privea ţintă în faţa ei. vesel. în colţ. Merse până la capătul străzii şi înapoi. – Totdeauna este o încântare să fii recunoscut de o tânără lady pe care ai întâlnit-o numai o dată şi pentru un timp foarte scurt.. Ori perechea care-i interesa pe ei părăsise restaurantul şi Mrs. altfel.Miss Norma Restarick. Nu-i spunea lui Poirot cum îşi petrecea timpul. care să semene cu Mrs. Ea mereu ştia ce avea de gând să facă şi mereu ce făcea. aşa că împinse uşa şi intră. Nici urmă de Mrs. ea privise atât de pierdută la totul din jurul ei. dar nu văzu pe nimeni prin preajmă. De fapt. ei bine.. Părea să fie dusă pe gânduri. atât de departe. poate că nu eşti o recunoscătoare de mustăţi. presupun că este.. intră el în vorbă. Ca să răspundă la „ori alta”. Ea continua să se uite la el fără să scoată un cuvânt. O luase prin surprindere. Atunci ea ridică privirea. 50 . El traversă sala restaurantului în linişte şi se aşeză pe scaunul din faţa ei. mereu eficientă.– Cum se numeşte acest restaurant? – Merry Shamrock... Poirot sosi la timp.

n-ai dat numele servitorului meu. – Da. Adresa de acasă este Crosshedges. Şi cum ai ştiut cine sunt? – Doamna mi-a zis că o să vă cunosc după mustaţă. Vezi. Asta-i ideea ta de glumă. – Vraiment! Ai venit să mă vezi degrabă. îţi place să-ţi păstrezi micile secrete faţă de mine. sunt destul de bine informat. zise Hercule Poirot. Era semnat Ariadne. se prezentă Poirot cu obişnuita-i măreţie. – Un prieten mi-a spus. ştiţi totul despre mine? – Doar câteva lucruri. despre ce discutam? Despre simţul tău al umorului. – Aceasta-i pentru dumneavoastră!? întrebă ea. – Da? se miră Poirot.. începu ea. o desfăcu şi-o netezi. Şi eu prefer să-mi păstrez micile secrete faţă de tine. n-am mai văzut aşa mustaţă în viaţa mea. adăugă ea uitîndu-se lung la mustaţă. pur şi simplu privind-o relaxat şi zâmbindu-i uşor. indecisă. – Nu. n-am vrut să spun. nu. apoi se opri. – Doar sunteţi poliţist.. Long Basing. aşa că o las pentru tine şi-am să-l urmăresc”. De nu. teama. 51 . Vă spun adevărul. îţi dau cuvântul meu de onoare. o mamă vitregă. spuse ea.. Ea rămâne. îţi mulţumesc foarte mult. dimineaţă devreme. împăturind-o şi strecurând-o în buzunar. Spuneai că este urgent. – O.o fată au pair.. Deloc. cu creionul: „El tocmai pleacă. un unchi din partea bunicilor şi ah. Din nou se opri.. – Nu sunt poliţist. Prietenii pot fi foarte folositori. – Mda. . ei? O chelneriţă care nu se hotăra.– Cum de-mi cunoaşteţi numele? întrebă ea. – Nu ştiu ce să fac.. când ai venit să mă vezi în dimineaţa aceea. Numai până la a-mi spune că ai săvârşit o crimă.. – Eu. Acolo locuieşte cu un tată. citi câteva rânduri scrise în grabă. – Probabil. Eşti Miss Norma Restarick. să plutească în baie. Aş. – Adevărat.. – Îmi ştiţi doar numele sau. Apoi îi lăsă ei iniţiativa. Poirot luă bărcuţa. ca cele făcute de copii. Vreau să spun că a fost doar o glumă. – Eu sunt Hercule Poirot. Urgenţa era din cauză că tu s-ar fi putut să fi comis o crimă. adresa ta din Londra este Borodene Mansions. – Cine a fost? – Mademoiselle. Miss Restarick. la ora micului dejun. m-aţi urmărit. – Noi n-am ajuns prea departe în acea dimineaţă. spuse Poirot. se îndreptă brusc spre el şi-i oferi ceea ce părea a fi o bărcuţă de hârtie. madmoiselle. ştiu. Sinceră să fiu. – Cum de l-aţi aflat? Cum aţi reuşit să-l aflaţi? Cine v-a spus? El observă pe faţa ei alarma. apartamentul şaizeci şi şapte. Domnul Poirot? O doamnă a lăsat-o. nu. privindu-l pe Poirot cu stăruinţă. asta! – Dar. N-am vrut să spun nimic de genul ăsta. nu? N-aţi spus de unde sunteţi.. Suspiciunea şi sfidarea ei se frânaseră. cred.. asta era! – Da. Dar. desigur. da. zise Hercule Poirot. – Nu văd cum aţi putut şti cine sunt. răspunse el.

ori au motive serioase să-i urască pe taţii şi mamele lor! Sau. care-l neliniştise pe Poirot mai-nainte. poate fi tot aşa de bine o dragoste nefericită. fireşte că da. şovăitor. ştiţi. ca să nu spun cât de serioasă e situaţia socială. 52 . – Da! Nu mi-a plăcut. A murit acum doi sau trei ani. – Şi tatăl tău? – Tata a fugit în străinătate cu mult timp înainte de asta.. – În mod obişnuit.. de când ştiu cine eşti şi câte ceva despre tine. când spui nebunie. Pentru un motiv oarecare. De vină e stressul.. când aveam cam cinci sau şase ani. premonitoriu. destul de mult. – Eu am o mamă vitregă. Dar. – Ei consideră că-s nebună. desigur.– Nu te silesc să mă angajezi. şi eu am ajuns să cred că-s nebună. Cert este că oamenii suferă de asta foarte mult şi e uşor. Se pare că. Vreau să spun. Nume rostite entuziast de psihiatri. din care poţi învăţa. de fiecare zi. Asta era tot. E posibil să ai dreptate. Dar.. Oricum. are totuşi un fond bun de experienţă. Există multe nume diferite pentru aceste stări. Dar. Astfel că. el. nu e nici un motiv să nu discutăm împreună într-un chip prietenesc despre necazurile care te-au năpădit. ori crezi că eşti nebună şi. au studiat prea mult pentru examene. el. El a plecat în Africa de Sud şi sa vârât în afaceri miniere sau cam aşa ceva. sau cel puţin aşa gândea Poirot. nu mi se părea foarte real. dorinţa de a discuta despre lucrurile ce-o tulburau. A venit acasă cam cu un an în urmă.. Ea era suferindă. pentru că trebuia să încheie afacerile unchiului meu şi tot felul de treburi financiare. urăşti mai mult pe unul sau pe celălalt. – Asta-i deosebit de interesant. Pentru că mi-ai zis deja că sunt prea bătrân. asta descrie foarte bine ceea ce poate fi înfăţişarea generală a oamenilor obişnuiţi. sunt fanatici religioşi sau nu prea sunt duşi la biserică. Cred că a vrut ca mama să divorţeze de el. şi a trebuit să se interneze într-un sanatoriu particular de multe ori. Şi. psihologi şi alţii. zise Poirot vesel. atunci tu eşti nebună sau pari nebună.. zise Poirot. au stăruit prea mult asupra emoţiilor lor. Apare din cauză că oamenii au avut o perioadă de încordare mentală prea mare.. Smintită. de obicei. el şi-a adus această nevastă nouă. îi răspunse Poirot.. Şi. de vindecat cu tratamentul potrivit. – Şi ţie nu ţi-a plăcut faptul acesta. Poirot era mereu o persoană cu care poţi vorbi uşor. cu aceeaşi privire cu ochii mari.. atunci când a venit acasă. Norma continua să-l privească. Trebuie să ştii că bătrânul. ai putea fi nebună! Dar e acelaşi lucru. Eh bien. ea era într-un anumit sens prinsă în capcană şi avea în acest moment deosebit. o grijă prea mare. A plecat în Africa de Sud. – Şi i-ai dus grija foarte mult? – Da! Presupun că da. dar ea n-a dorit. Bănuiesc că ai iubit-o foarte mult pe mama ta. Nume foarte mari. deşi considerat incapabil de acţiune. E divorţată sau a murit? – A murit. O urăsc şi cred că-l urăsc şi pe tatăl meu. într-adevăr. obişnuia să-mi scrie de Crăciun şi să-mi trimită daruri sau aranja să ajungă acestea la mine. zise ea direct..

– M-am gândit că. Acum. simţi Poirot. – A fost totul atât de diferit. – Dar asta n-are importanţă deloc la vârsta pe care o ai. Îi faci. zise Poirot. tot timpul să fie foarte vesel. modele dorite sau foste cândva. – Dar. atunci. Ea reacţionă rapid. Persoana care poate să-ţi dea răspunsul la asta va fi un doctor. modele îi faci de departe. – Să nu vă închipuiţi. E un lucru bun. Ea-i împotriva mea.cu o voce diferită. – Presupun că trebuie să aibă aproape cincizeci de ani. Ea m-a dat la o parte. când i-a cerut mamei tale să divorţeze? – O. draga mea. Ea se lupta acum să se ridice în picioare. nu. mă refer la alegerea propriilor mei prieteni. nu mai e vesel. după o pauză . Plutea. Acum nu mai ai nevoie de nimeni ca să aibă grijă de tine. Un doctor care ştie. aşa? Făcu o pauză şi apoi zise. decât ar fi ei în realitate. mai mult aşa. N-am de gând să fac nimic de felul ăsta. poţi să te bucuri de viaţă.. la un moment crucial! – Asta poate fi o întrebare cu totul interesantă. dar ea nu l-a lăsat. Dar. nu. El obişnuia să se joace cu mine. deşi este de pe vremea când era cu mult mai tânăr. şi poate exista un motiv cu totul interesant. era aceeaşi lady cu care a dorit să se însoare anterior.. Dacă vrei să ţi-i reaminteşti ca agreabili şi veseli şi chipeşi. în sfârşit. zise Poirot cu grijă. E neliniştit şi. e cazul ca oamenii să se schimbe atât de mult? – S-a schimbat cumva la înfăţişare? – O. Nu e neobişnuit. – Cele mai multe fete din ziua de azi trebuie să îndure critici despre prietenii lor. ştii ce?. atfel. Tatăl meu nu e deloc la fel cum mi-l închipuiam pe când eram mică. nu e deloc modelul pe care mi-l amintesc. este exact ca el. – Aşa credeţi? Credeţi. chiar de deasupra fotoliului său. oamenii nu sunt niciodată aşa cum ti-i aminteşti. groaznic şi. Şi ea-i foarte atrăgătoare şi se comportă ca şi cum aparţine deja tatălui meu! Ea continuă. poate. nu-i vorba de asta. de mult. de ce credeţi că eu vreau să omor oameni? Întrebarea veni destul de firesc. cu totul diferit. aceasta este prea tânără. oh.. mama ta era deja moartă. O. cu adevărat.. voi fi închisă într-unul din locurile acelea pentru nebuni şi nu-mi vor mai da drumul de-acolo. nu! Dacă priviţi fotografia lui. – Nu vreau să merg la doctor. nu. Nu vreau să mă apropii de un doctor! Ei au vrut să mă trimită la un doctor şi. Această soţie pe care a adus-o. de data aceasta mă va iubi pe mine şi îmi va da atenţie mie şi.– Dar. mai degrabă. pentru un bărbat. pe măsură ce trec anii. Poţi sta pe propriile tale picioare. acum. atunci când vine acasă. zise Norma. să se recăsătorească. spuse Poirot. poţi să-ţi alegi proprii tăi prieteni. mai degrabă de copil.. ştii doar. În special când el şi nevasta lui sau înstrăinat de mulţi ani.. acum. – Dar. tot mai mult să fie aşa cum ai dori să fie şi astfel crezi că ţi-i aminteşti. modul cum continuă ei acasă! Da. brusc: Dar. era între ei! Ajunseseră amândoi. 53 . Oamenii se schimbă.

. Asta-i ce spune şi David. Ar trebui să-i spun doctorului că eu. zise Poirot.. – Ce te face să crezi că ai încercat? – Faptul că nu întotdeauna îmi reamintesc tot ceea ce am făcut sau unde am fost. Eu nu cred că el înţelege.– Nu sunt eu cel care să te trimită acolo! Nu e nevoie să te alarmezi. uşa ei. eu poate că am încercat să fac lucrurile. Unchiul Roderick a fost amestecat foarte mult în chestii din astea.. s-a schimbat la faţă. – Cine? – Claudia.. unde au aflat că fusese otrăvită. Se transforase în altcineva. Şi fapta asta. poate. Acolo. E leşinat după ea. când a ajuns lângă mine. dar nu prea-mi vine să cred. Dacă ai dori. nu era. şi se pare că n-ar prea avea motiv s-o otrăvească pe mama ta vitregă. Ar putea să considere că este de datoria lui să otrăvească o femeie care ar putea fi o frumoasă spioană. coridorul din afara unei uşi. Acesta zăcea la picioarele mele... Şi. cu spioni...două ore .. ei tocmani primiseră ziua liberă.. Ea m-a luat sus şi mi-a dat ceva amar. – Unde era atunci mama ta vitregă? – Şi ea era acolo.. vorbind până la un punct. Ceva de genul ăsta. Am ridicat revolverul.. spuse Norma. – Ar putea fi interesant. în curte. am făcut-o eu! – Nu e sigur s-o fi făcut tu. perfect natural. – Tata? De ce naiba să fi vrut tata s-o otrăvească pe Mary? El îi este credincios. şi. Ea era la Crosshedges. Aveam ceva în mână... cauza... El ar putea fi tulburat mental.. nu e nevoie să fi fost tu. Poţi să te duci şi să-i spui lucrurile pe care mi le-ai spus mie. – Îţi reaminteşti. Eu presupun că ar putea fi servitori. – Nu. şi-ţi va dezvălui el. Sau la spital. Atunci.. – Cine altcineva putea fi? – Poate soţul ei. – Nu era coşmar. – Nu mi-o pot imagina pe Mary comiţînd o sinucidere. probabil. în ultimul război. Putea să fie şi altcineva. Ea-i mult prea inteligentă.. dar eu nu cred.. nu ştiu cum am obţinut acel ceva. de ce să vrea? 54 . – S-ar putea ca ea însăşi să-şi fi făcut. Dar.. – Să se sinucidă. vreţi să spuneţi? Ca cealaltă? – E o posibilitate. Nu. Ea a venit şi mi l-a luat.. nu sunt genul de oameni care să aibă vreun motiv.. ai putea să te duci la un doctor doar în numele tău propriu. – Pe un coridor? – Nu. Nu era deloc faţa ei. Cine mai era acolo? Sonia? Presupun că ea ar putea fi o frumoasă spioană. că trebuie să fac. Odată am fost pe un coridor. Nu cred. amuzată pe moment. şi poţi să-l întrebi pe el de ce. grădinari?! – Nu. Te autoculpabilizezi.şi eu nu-mi amintesc. Am pierdut o oră din timp . – Mai există alţii în casă sau nu? – Bătrânul unchi Roderick? Prostii! – Nu se ştie. un coşmar. – Şi David spune la fel.. Ea păşea de-a lungul coridorului spre mine... Amnezia sau. oamenii se schimbă în altcineva.

Nota de plată era pentru două persoane. cu nemulţumire pe faţă. tu eşti de părere că dacă ea ar face-o. – Nu. S-ar părea că. „Este aici ceva foarte curios”. spuse Poirot. spuse. S-ar părea. – Mă îndoiesc. vedeţi. – Cum îndrăzniţi să spuneţi un astfel de lucru?! Cum îndrăzniţi? – Întrucât eu cred că este adevărat. Chelneriţa înainta spre el. El deschise cu un gest galant: Au revoir. Se întrebă unde putea fi Mrs. – Auziţi? Să nu mă urmăriţi. desigur”. şi vă interzic să mă urmăriţi. ar fi mult mai natural. Trebuie să-ţi aminteşti vârsta mea înaintată. El văzu ceea ce vru să vadă. comandând o ceaşcă de cafea. Aşa că. 55 . O ceaşcă de lichid cu o culoare foarte incertă fu pusă în faţa sa.– Da. Când ea îi dispăru din vedere. Luă nota de plată cu dexteritate şi se pregăti să scoată portofelul din buzunar. cu pas grăbit. mîzgăli ceva pe foaia unui carneţel. Făcu semn chelneriţiei. Da. spuse Norma cu toată convingerea. aproape că preferi. mademoiselle. şi-ar pune capul la maşina de gătit cu gazul deschis sau s-ar întinde într-un pat frumos aranjat şi ar lua o doză exagerată de somnifere. cu siguranţă naş fi în stare să te urmăresc. îţi surâde ideea asta. zise Hercule Poirot. – Cum aţi ştiut că am fost cu cineva? – Să ştii. – Mă mir. Dacă ai alerga pe stradă. Norma îi aruncă o privire bănuitoare şi ieşi în stradă. – N-am de gând să stau aici ca să-mi spuneţi aceste lucruri. care veni. Ea îşi goli poşeta şi începu să caute ceva cu degete tremurânde. – Cum doreşti. Fata o înhaţă. – Şi ce dracu vor să însemne toate astea? se întrebă Poirot. ceva foarte curios. el se întoarse în restaurant. asta mă interesează. din timp în timp. Poirot îşi reluă locul la masă şi o împacă. eu cunosc foarte multe. dar nefăcând nici un pas ca să cîştige teren sau o ajungă din urmă. Luă o sorbitură şi făcu o grimasă. David cel bine îmbrăcat. obsev că tu eşti cea care tratează un prieten la gustarea de la ora unsprezece. urmărind-o. nu avea obiecţii ca notele sale de plată să fie achitate de o fată scoasă din minţi. trebuie să fi fost eu aceea! – Bravo. De ce gândul că ai putut comite crima te tulbură. nici n-aş putea. rupse foaia şi o lăsă pe farfuria Normei. să fii tu! Eşti atrasă de ideea că mâna ta a fost aceea care a pus doza fatală de otravă sau altceva. răspunse Poirot. – Dă-mi voie. răspunse Poirot. – Cel puţin permite-mi să-ţi deschid uşa. – Deci. spuse Poirot. nu vă las să plătiţi pentru mine. Poirot rămase în pragul uşii. pentru că te satisface? – Nu-i adevărat. Este adevărat? – Da. murmură pentru sine. – Acum plec. de aceea. „Da. Ea lăsă monedele pe masă şi se ridică. întorcându-şi capul peste umăr. zise Poirot. Oliver în acea clipă. Ea se îndreptă spre uşă.

Mrs. ea ştia că este furie . îi era frică. Întregul loc părea destul de vechi.genul de furie subită. afişă o apărare imaginată prompt. strâmţi. – Doamne sfinte. La Charing Cross. care îi reamintea întrun mod confuz de toate lucrurile pe care le citise odată în ziare: Femei mai în vârstă atacate de bande de tineri . Merse la întâmplare. El ştiuse că ea era acolo. o figură cu mâini puternice şi nemiloase. El se avântă într-o încurcătură de străzi în care te puteai rătăci. înfundate. Ea aşteptă în staţia de autobuz. cineva în casele din apropiere. Sper că nu te-ai supărat.ştii. Ceea ce simţea ea acum era un subit şi neaşteptat fior de teamă. dar nu e nevoie. Coti în ceea ce părea un şantier de locuinţe. Ştii. între King's Road şi râu. Oliver îl urmărea la mică distanţă . care era lângă peretele de lângă ea. aşa făcu şi Mrs.. Presupun că trebuie să te fi supărat.. mă tem că da. ceea ce fusese de curând ceva aproape nostim. care păstra în spatele ei mânia. zise ea. De fapt. se sfârşi. Mrs. făcând-o să tresară zdravăn. cu adevărat. El o luă pe alee. Oliver se opri la umbra unei uşi. Gâfâia puţin.Mrs. Mergând pe trotuar. că în această clipă el se gândea cum să folosească acele mâini. fără îndoială. ea îl urmă. Păunul! Un păun mândru! În catifelele sale. dar mai aproape decât astea este o figură sigură de sine. Da. Ea simţea. îl urmărea la o distanţă de vreo douăzeci de iarzi. dar. în spatele acesteia. după el. să ştii. Oliver cercetă împrejurimile. Zise. care erau conduşi de dorinţa de a face rău. Habar n-aveam că eşti acolo. în continuare pe alee. ca şi cum ar fi participat din plin la o întrecere de maraton. Oliver nu era un drumeţ rapid.unele dintre ele. vocea era plăcută. Atunci. Mrs. în pantalonii săi eleganţi. după câţiva oameni. – Deci. mă urmăreşti? – Da. Oliver luă trei guri mari de aer. într-o clipă de fulgerătoare hotărîre. ca în următoarea clipă să nu mai vezi pe nimeni. Ceea ce ea numea. El coborî la World's End. eu scriu cărţi! Scriu romane poliţiste şi am fost foarte îngrijorată.tineri care erau cruzi. într-un autobuz. nemiloşi. cu ochii pe el. era tăiată de altele . îi scăpase printre degete şi apoi o urmări pe această alee. tocmai pentru a 56 . în spatele lui. Deşi.. Atmosfera începuse pe neaşteptate să capete un aspect ameninţător. amuzantă. Mrs. un prilej excelent. politicoasă. Trebuie să fie oameni pe strada următoare. cum m-ai speriat. El luă un autobuz.CAPITOLUL IX Mrs. brusc. el coborî în metrou. în această dimineaţă. Imposibil. am intrat într-un restaurant să beau o ceaşcă de cafea. Oliver. Oliver se aşeză mai hotărât pe lada de gunoi . Sunt sigură că eşti teribil de furios. Mrs. Acesta era tânărul pe care îl urmărise. când ajunse din nou în curtea şantierului şi cineva din spatele ei vorbi. Îşi pierduse complet simţul orientării. mersese cu pas sprinten. Pentru că aşa-i felul periculos al Londrei: la un moment dat eşti înconjurat de o mulţime de oameni. Ea se întoarse. barându-i calea.la un moment dat îl scăpă din vedere. apoi acum stătea acolo. Oliver coborî şi ea. Deodată. care.. Mrs. în gând Păunul. Ştii . ironică. Imediat se aşeză cu fermitate pe o ladă de gunoi. Oliver. politicos: – Sper că n-am mers prea repede pentru dumneavoastră!. La staţia Sloane Square el coborî şi ieşi la suprafaţă. vorbind cu acea voce liniştită. Mrs. o urmărire întreprinsă cu inima uşoară şi foarte bine dispusă. din loc în loc. Oliver şedea pe scaun. m-am gândit că ar fi de altfel. la rând.

spuse Mrs. – Unde? A fost la o petrecere? Să presupun că s-ar putea s-o fi întâlnit. Tonul său avu într-o clipă o duritate caustică. deşi îndrăznesc să-ţi spun că nu-mi plac foarte mult cărţile mele. – Ea a menţionat că odată v-a cunoscut. Şi iată. nu e uşor deloc.ce simţi sau dacă te îngrijorezi la pierderea urmei unei persoane. ştii?. zise Mrs. spuse tânărul pe neaşteptate. nu? – Scrieţi cărţi care se publică? Am dat vreodată de ele? – Nu ştiu. nu destul de violente. Ea se gândea că el putea să aleagă între a-i spune sau nu numele. – Ce ziceţi de fata cu care eram? – Cine. întâmplător. – Nu. eu nu sunt tot atât de distinctivă pe cât eşti tu. – De ce eram eu o persoană bună pentru urmărit în mod special? – Ei.. aşa că o privi în faţă foarte intens. – Nu m-aţi cunoscut personal dinainte? Doamna Oliver clătină din cap. şi m-am întrebat dacă este tot atât de uşor pe cât pare să fie în câteva cărţi ale unor scriitori sau dacă este aproape cu totul imposibil. – Ariadne Oliver? – Deci.. 57 . şi m-am gândit. Oliver. explică Mrs. În cartea mea ajunsesem chiar la punctul unde urmăream pe cineva. Mă numesc Oliver. ce mi-am zis? „Ei bine. până nu încerci tu însuţi lucrurile astea. da!. desigur. vreau să zic că fetele astea arată mai curând toate la fel. aş putea avea avantajul că tu eşti foarte uşor de distins faţă de alţi oameni. nu te-am cunoscut.aproape stil Regency. nu cu mult timp în urmă. o cunosc. Fireşte. Aşa s-a întâmplat cu mine. Cum o cheamă? Poate. Probabil că le-ai găsit de modă veche.să spui cum sunt. întradevăr. am ieşit şi eu. foarte atractive . erai atât de decorativ. Oliver. Am scris până acum patruzeci şi trei.fasole gătită era.că ai fi o persoană bună de urmărit în mod special. Vreau să spun că nu ştii . vreau să zic. El continua să privească fix la ea cu acei ciudaţi ochi albaştri reci. Aşa că. nu. dar acesta avea să hotărască. desigur. mi-am ridicat privirea şi tu stăteai la masa alăturată din restaurant şi m-am gândit că ai fi . da. îmi ştii numele. vezi. Mi se pare. nu crezi? – Ea vă cunoştea. deşi ea simţi într-un fel oarecare că tensiunea îi părăsise.încerca să mă gândesc cum să dau de capătul lucrurilor. şi eu am citit o mulţime de cărţi. Vreau să spun că tu n-ai fi în stare să mă recunoşti dintr-o mulţime de alte femei mai în vârstă. singurul lucru ce-mi rămâne este să încerc eu însămi”. ştii prea puţin despre urmărirea oamenilor”. cu un aer gânditor. deoarece. nu poţi . nu? . Vreau să spun că eroul meu urmărea pe cineva şi mă gândeam la mine însămi: „Într-adevăr. cea cu care mâncai . când ai ieşit din restaurant. Vreau să spun că mereu folosesc expresia într-o carte.. – Se numeşte Norma Restarick. unde oamenii urmăresc alţi oameni. Cred că acum o săptămână. Ai avea ceva împotrivă să-mi spui dacă ştiai că eu am fost acolo tot timpul? – Nicidecum. asta-i mai degrabă încântător. Ea-şi ridică ochii spre el.sper că nu te vei supăra iar . Hainele sunt..cu adevărat . nu cred. Oliver. sunt sigură că nu.în restaurant? Nu. – Înţeleg.cu adevărat . Dar. într-adevăr. aşa cum pare în cărţile altor scriitori. Da. Aşa că. Nu mă disting foarte mult. i-am văzut doar ceafa.

dar şi-l 58 . cât de ceea ce putea Păunul săi facă. în sinea ei. unul improvizat. Să mergem sus. deşi. unsuros. asta era la o petrecere la ţară. Oliver nu-şi putu aminti numele său de familie. zise el. la o fată care-i servea drept model. Oliver nu avea prea mare siguranţă în ele. plus cizme înalte. prea de tot a coincidenţă. compuse din piele neagră. în sinea ei. Deodată. – Sunt aproape în ordine.Long Norton. De. Faţa. Sus. „tu singură ai ajuns în punctul ăsta vulnerabil. în faţă. nici mai mult. se gândi Mrs. nu atât de Păun. Voi urca eu primul. Oliver. – Crezi că vor rezista la greutatea mea? întrebă ea. pe aceste scări: îi arătă o scară improvizată afară. Întrun loc . spaţioasă şi părea să fie studioul unui artist. – Sus. pe aceste scări? Mrs. de la el.– Norma Restarick. zise el. pe gît şi. Câteva saltele zăceau pe podea. unde am ajuns? David continua s-o privească. David. Pfui! Ce este locul ăsta. pe ce stăteam? O ladă de gunoi! Sau o foarte drăguţă ladă de gunoi. cu farmecul său. îi atârna pe spate. că ar putea sămi facă ceva”. Era o încăpere goală. afară de barbă. Era cea de-a doua fată din cele trei de la Borodene Mansions. îşi zise Mrs. iar hainele păreau. spuse el. nu eşti de aceeaşi părere? Mrs. Mrs.aşteaptă o clipă . îşi zise. nici mai puţin. prioritar. Oliver. Mrs. ici şi colo. câteva pînze erau îngrămădite lângă perete. Este foarte curios că a trebuit să mă hotărăsc şi. este să vă arăt. peste ochi. Credeam că este periculos. Părul negru. să aleg pentru urmărire o persoană care şedea la masă cu cineva. ce pot să fac. unde aţi fost adusă. el deschise o uşă şi intră într-o cameră. ne aduci oaspeţi? „Acesta. Oliver se ridică de pe locul unde şedea. era nerasă. Eu chiar i-am promis că-i dau una. o teamă groaznică. Ariadne”. Privirea doamnei Oliver alunecă. Ea stătea pe un scaun de lemn aruncat pe la mijlocul unui podium. – Ei. dacă stau bine să mă gândesc. Îşi clătină uşor capul şi cârlionţii castanii i se mişcară pe umeri. Poate că el încerca s-o ademenească acolo sus. El întoarse capul când ei intrară. – Doamne sfinte. nu cred că aş fi recunoscut-o. ca un fel de chiorchine în formă de cerc. ca să mai tragă de timp. nu? Nu-mi amintesc numele casei. pe care. care urca spre ceea ce părea să fie o mansardă. A. Teamă. ca să-i dea una în cap. ea simţi că a greşit cu totul referitor la ce gândise mai înainte. Plutea un miros pătrunzător de vopsea. Mrs. În atelier erau doi oameni. aşa cred. ea a spus ceva despre cărţile mele. Oliver o recunoscu îndată. Oliver. Oricum. va şti curând. era poate cel mai murdar tânăr pe care îl văzuse vreodată”. Arată complet şubrede. pătată de grăsime. o cunoşteam! Foarte ciudat! Mă gândesc că n-aş fi putut să pun aşa ceva în cartea mea. un tânăr bărbos stătea la un şevalet şi picta. „Ridicola de mine”. altele pe şevalet. Am fost acolo cu nişte prieteni. „N-are nici un rost. iar acum trebuie să continui ce ai început şi să descoperi ce poţi descoperi”. „ridicola de mine. Îi era. Doamna Oliver urcă treptele scării în spatele lui. Ar arăta. desigur. de fapt. El îi zâmbea extraordinar. cu capul pe spate şi păru-i negru atârnându-i în jos. da. prin urmărirea mea. totuşi. şi vă voi arăta calea. Ce creaturi fantastice puteau fi tinerii de astăzi! – Cel puţin. mai degrabă.

nu? Nu. interveni David. Sunt sigură că te-am întâlnit undeva! Undeva şi destul de curând. revoltat. mi-ai stricat poza! Ai de gând să te răsuceşti mereu? Nu poţi să stai liniştită? – Nu. zise el. aşa-i. dar sunt cu adevărat foarte drăguţi şi prietenoşi. Era fata cu înfăţişare lipsită de expresie. Cine ar fi crezut asta? – Asta-i. Am o durere groaznică de umăr. Oliver. puteţi lua un autobuz sau un taxi.aminti pe cel de botez.şi eşti norocos dacă nu cazi prin tavan. cu veselie. pe scaun. şi a patra parte dintr-o frântură de la parter . cu purtarea curtenitoare. La Borodene Mansions. şi vorbea pe un ton plictisit. ea zise că trebuie să plece. într-adevăr. Şi Frances. Oliver. – Faceţi cunoştinţă cu Peter. Şi îţi mai dă una sau două sticle de băutură. zise David. nu? spuse Mrs. stil Regency. Oliver le luă. mulţumesc! Mrs. spuse Mrs. E perfect adevărat ce-mi spun oamenii mereu. Mă întreb. – Ei. dacă vreţi. – Dumneavoastră sunteţi Mrs. indicându-i pe artistul care arăta. dar ai perfectă dreptate. Oliver. dar foarte aranjată. – Gura. care se numea Frances. La o petrecere. fără vreun aer de siguranţă conştientă. dar elegant. în zilele noastre. Ea deschise poşeta.din partea acestor oameni? Nu contează că ei arată cum arată. îi replică Peter. Este mult mai greu decât credeam. Oliver. Oliver. zise David. – Tocmai făceam experienţă în urmărirea oamenilor. nu mai pot! Era o poză mizerabilă. – Îţi dă tot ce ai nevoie. – Asta-i ceea ce spunea dânsa că este. ca să ajungă în King's Road. „Cât e de extraordinar”. nu? întrebă Frances. cu seninătate. un fel de mansardă! . spuse Peter. Întorcându-se spre Mrs. remarcă Mrs. Acesta-i un studio artistic? adăugă ea. adăugă el. „că a trebuit să am ideea asta stupidă că sunt în pericol. şi o pernă pe care să dormi. cerşind dreptul la avort. – Şi apoi. dar jalnic. şi David. răspunse Mrs. o întrebă: – Şi. Am prea multă imaginaţie”. se gândi Mrs. – lată ce înseamnă. Frances stătea acum în capul oaselor. Peter scoase un geamăt puternic. N-am avut timp azi dimineaţă. – Cred că te cunosc. dacă mi-am luat mai multe agrafe. care pozează drept o fată disperată. şi mult spaţiu. o ajută să coboare scările şubrede şi-i arătă direcţia. privind în jur. – Doamna nu bea. 59 . Cei mai mulţi oameni vin la mine şi spun: „Eu. mai degrabă. – Oh. Imediat. într-un fel. Pericol . unul de o politeţe desăvârşită. Oliver. maimuţoiule. zise David. cu amărăciune în glas. şi unde te-am cunoscut? continuă Mrs. Lasă-mă să mă gândesc. Oliver. cu un ton total diferit. David le ridică şi i le înmână. Unul din geniile noastre în devenire. Ştiu. Cercetă poşeta şi începu să-şi aşeze meşele de păr pe cap. – Sunteţi grozavă. – O. ne permiteţi să vă oferim un pahar? – Eu nu beau. Îţi dă lumină spre nord. mereu am crezut că bei ca o sugativă”. imediat îi căzură trei meşe de păr cărunt pe podea. nepoliteţe. Oliver. pe calea cea mai rapidă. hohoti de rîs Peter.ceea ce numesc ei facilităţi la bucătărie.

. Privi înapoi la scări şi la fereastra studioului. Oliver. Pentru prima oară. nu pot să presupun că detectivii particulari sau ochii confidenţiali sau indiferent cum îi numesc ei. dar acum lucrurile păreau să revină la normal. Numai din cauză că arată cu totul deosebit. că a urmat greşit indicaţiile. la dreapta. ea se uită în jur. CAPITOLUL X O voce spuse: „Bea asta”! Norma tremura de frică. din nou? sau la stânga? La stânga. Şi unde era râul? Începu să bănuiască. apoi la dreapta. Era o cameră de mărime mijlocie. Greaţa şi ameţeala. „Perfect drăguţi şi foarte. Ochii ei aveau o privire uluită. şi apoi. O masă. aici. Îţi mulţumesc.. cu greu. da”. la stânga. „Nu trebuie să dau frâu liber imaginaţiei mele”. „Trei tineri oameni perfect drăguţi” îşi zise Mrs. Oliver. Şi acum. Mersul pe jos părea fără sfârşit şi King's Road atât de departe. Dumnezeule. ar privi lucrurile la fel ca mine. se supuse. aici. era pentru ochi. Numai. dar acesta îi spuse că este străin şi nu vorbeşte englezeşte. cu gravitate. din nou. se gândi Mrs. bău. cu atât mai bine. acelaşi simţământ de nelinişte şi încordare o cuprinse. în faţa ei. era luciul apei. Mă dor picioarele. când fu lovită din spate şi lumea explodă în scântei. ai fost atât de drăguţ în legătură cu urmărirea mea asupra ta. rosti cu răsuflarea tăiată. David ca o statuie. Oliver dădu colţul altei străzi epuizată şi acolo. observând ce o înconjoară. cu păr roşu şi o faţă mai degrabă antipatică. Putea. un fotoliu şi un scaun obişnuit. Se retrase un pic în spate. E foarte tare. adăugă ea. o canapea... însă interesantă. privind după ea. Doamne. Porunca se repetă: „Bea asta”! De data asta. La stânga.– Un taxi. La stânga. să mergi şi să ai idei tâmpite că ar fi periculoşi. „sunt obligată să ajung undeva în curând . cred. Se grăbi în jos pe o pasarelă îngustă. care o tulburau. la urma urmei. Văzu un om de vreo treizeci de ani şi ceva. apoi imediat la dreapta şi drept înainte. – Poate nu. în timp ce traversase curtea neîngrijită. genul de faţă colţuroasă.. O să te simţi mai bine peste o clipă. apoi se opri puţin. dar atractivă. încă stătea. spuse David. în ceea ce trebuie să pară o cale foarte proprie. şi apoi. se întoarse pe jumătate. – Îţi va face bine. preciză ea.la râu sau la Putney sau la Wandsworth sau altundeva! Ea îl rugă pe un om. picioarele mele! Şi. pe scaun. să audă acum traficul de pe şosea. Fusese obsedată de un simţământ de teamă şi groază. Mrs. iar tremurul să scadă. foarte amabili. Destul de curios. credea ea.. „O. pe care îl întâlni pe drum. la dreapta. un stetoscop pe o măsuţă şi un aparat care. să-i arate calea spre King's Road. Spre omul care-i spusese să bea. trecură. stai liniştită şi aşteaptă. O. de mor! Cu cât ajung mai curând într-un taxi. El dădu din cap spre ea într-un mod liniştitor. Apoi atenţia ei se abătu de la general. Deşi. Obrajii începuseră să i se coloreze. mobilată într-un stil care i se părea vag familiar. la particular. auzi paşi în spatele ei. până când vedeţi râul şi mergeţi drept spre el. 60 . – E. are de gând să şi plouă”.

. A fost chiar invers. Tot ce va spune prietenul. spuse Norma. erai acolo în mijlocul şoselei. nu. – Un Jaguar venea cu o viteză destul de mare.. dacă încerci. este şi gândul plin de speranţă că dacă te sinucizi. Prietenul.... Ea adăugă brusc: El a vrut să ne căsătorim. dar mă priveai ca şi cum nu ştiai despre ce vorbesc. Mă numesc Stillingfleet. credeam că totul s-a terminat.. nu. sunt sigură că nu încerca. Ea începu să tremure din nou. Care a fost necazul? Te-a părăsit prietenul? – Nu. nu e. dar să nu crezi niciodată aşa ceva. şi mai venea un autobuz.. Începuse să se strângă lumea. Oamenilor nu le place să simtă regretul sau să simtă orice altceva. tot ce-a putut să facă".. venea spre mine. ce s-a întâmplat? – Nu-ţi aminteşti? – Traficul.. nu? – Eu.. venea.. În plus. e un mod prostesc să faci aşa. care se apropia ca bolidul pe celălalt sens de circulaţie al şoselei. – Te-am adus aici cu un taxi. presupun că trebuie să mă fi gândit la cu totul altceva. – Aici e un cabinet medical? – O cameră de consultaţii a unui medic. – Dumneavoastră? – Da. Am făcut-o din cauza. Asta-i. M-a călcat. Eu. S-ar fi putut întâmpla ceva. desigur că nu. Eu. Tonul său se schimbă uşor. îl faci să regrete. ştii?! – Ce vreţi să spuneţi cu „bună ştiinţă”? – De fapt. este: „Totdeauna am crezut că nu este în toate minţile.. nu crezi? – Cum am ajuns aici? întrebă Norma. Chiar dacă Jaguarii au sentimente care pot fi luate în considerare. Se pare că nu eşti rănită . ai încercat să te sinucizi. Am crezut. Vreau să zic.. o maşină se năpustea spre tine. sper. Îl privi. – Deci. – Asta nu-i un motiv să te arunci în faţa unui Jaguar. Ea se opri.. ei bine... nu. iar eu sunt doctor. – O. Aşa că am oprit un taxi şi te-am adus până aici..câteva zgîrieturi. – Ar fi mai bine să-mi povesteşti.. El îşi clătină capul. nu? Ce s-a întâmplat? Mie poţi sămi spui. – Ei. Numai să-ţi aminteşti că data viitoare va trebui să dai în judecată Jaguarii. Maşina nu încerca să te doboare sau aşa ceva.. ştiţi. – Da.. O.. Ţi-am cerut adresa. aşa cred! Eu. mă întrebam. probabil. Hai. 61 . nu? – Ce vreţi să spuneţi? – S-ar fi putut să fie cu bună ştiinţă.. dacă au greşit.. nu te-a călcat. iar eu de-abia am reuşit să te smulg din calea ei. nu. Eu am văzut asta.. – Credeam... cumva? Asta poate să te facă să te simţi destul de rău. tocmai mă întrebam dacă nu încercai să te sinucizi? El adăugă nepăsător: Nu-i aşa? – Eu. trebuie să-ţi aminteşti ceva din ce s-a întâmplat.– Începi să-ţi revii? – Aşa. – Ei drăcie.. nu. nu. Pur şi simplu arătai zguduită de moarte şi într-o stare de şoc. într-adevăr. da.. eu. La ce te gândeai de alergai în mijlocul unui trafic ca ăsta? – Nu pot să-mi amintesc.

. nu? Ea clătină din cap: – Nu. nu te consult profesional. trebuie să fie păstrat.. de modă veche? – Aş vrea puţin ceai. nu? Nu-ţi face griji. Totuşi. că ar putea. de soartă. – Ar putea. – Fii calmă. să ne lămurim.. Miss West. Nu-i adevărat.ăsta-i felul în care vom pune problema şi ăsta-i felul în care bănuiesc că înţelegi să apară. Oamenii care construiesc acum poduri sunt mai grijulii. se aşeză şi zise: – Acum. – Da? N-ai fi găsit un loc aşa de uşor.. ai putea fi dată în judecată. – Indian sau chinezesc? Asta. ce? – Să mă închidă! Dr. fii calmă. – Bine. poţi scăpa dacă e un pact de sinucidere. cum te cheamă? – Norma Rest. Casele de nebuni sunt deja prea pline.. fel care va fi destul de greu pentru tipul din Jaguar. Vorbeşti cu un doctor de zece minute.. – Da? – Norma West. Toate sunt atât de aglomerate în ţara asta! Da.. Totuşi. tânără doamnă. Se întrerupse. sau preferi un drog. Există alte dezavantaje. – Nu te cred. Mi-e teamă că un doctor va spune. Se întoarse. răspunse Norma. – Bine. bine. ori un calmant? Asta-i genul de lucruri cu care oamenii de vârsta ta se ocupă. Ei. Nu mi-au făcut nimic. nu poţi zice că n-am fost sincer. De ce să vreau să te închid? Nu doreşti o ceaşcă de ceai? adăugă el. Totuşi. în ultima vreme.în disperare i-au dat afară. nu? N-ar trebui să spun aşa. ce gusturi ai? Ceva din dulapul meu de medicamente sau o ceaşcă de ceai englezesc tare. pune de ceai pentru doi. – Întâi m-am gândit să mă arunc de pe un pod. Cineva te oprea. Eu nu te tratez. Stillingfleet îşi ridică sprâncenele roşiatice şi o privi. Vreau să spun că ar fi trebuit să te caţeri pe un parapet şi asta nu-i tocmai uşor. da lucru de întrebat. – Bine. Dar mi-e frică. un pic. dragă fată. de ce panica şi disperarea? Tu nu eşti bolnavă de nervi cu adevărat. Doctorii nu sunt deloc nerăbdători să aibă oamenii închişi. Poftim. Ai putea să te simţi şi tu obligată să fii deschisă cu mine şi să-mi povesteşti de ce Dumnezeu ţi-e teamă de doctori? – Nimic. continuă el. dacă ai încercat în mod deliberat să te sinucizi. se vede că ai nişte idei foarte curioase despre doctori. ei leau permis foarte multor oameni să plece . s-ar putea spune . Apropo. te-ai lămurit. – Îmi place mai mult cel indian. – Ei. De fapt. Tu eşti victima unui accident de stradă . ce este cu mult mai probabil.– Nu vreau să mă consulte nici un doctor! Nu vreau să discut cu nici un doctor! Nu.. ce s-a întâmplat cu doctorii? – Mi-e teamă. E greu să mai faci loc încă unui om. Oficial. nu te consult. care putea să ţi se întâmple şi să te lase infirmă pe toată viaţa. Săturată.. o deschise şi strigă: – Annie. nu sunt sigur că mai am ceai chinezesc. El se îndreptă spre uşă. Consideră-mă ca pe un simplu străin care a fost destul de băgăreţ să te salveze de la moarte sau. de la ruperea unui braţ sau fracturarea unui picior sau rănirea la cap sau altceva extrem de neplăcut. să continui cu 62 .cine n-are încotro..

Povestesc oamenilor lucruri pe care le-am făcut. El turnă două ceşti de ceai. pentru că erai într-o stare de şoc. – Dumneavoastră nu sunteţi deloc genul de doctor. De fapt. ai să stai afară pe dig toată noaptea? Ea-l privi cu surprindere. – Aş putea să raportez accidentul la poliţie. elegant. Este doar. – O. În uşă şi o femeie în vârstă intră cu o tavă de ceai. – Nu e religioasă.. Aş preferat să văd că.. Când aţi crescut. – Dumneavoastră faceţi să sune asta atât de simplu. traversai strada fără să te asiguri mai întîi dinspre stânga. Să auzim care sunt motivele tale.. – Manie religioasă.ei bine. eu locuiesc nici-unde! – Interesant. da. Zahărul este foarte bun pentru tine. nu dau atenţie. – Zahăr? întrebă Dr. Stillingfleet. aproape. încât să vrei cu adevărat să-l ucizi? – O. Toate sunt. iar tu poţi să-mi spui. remarcă Dr. spun. într-o stare de meditaţie timidă. despre ură. dacă cu adevărat ajugi să faci o 63 . zise Dr. – Da. profesia mea în această ţară a început să mă dezamăgească. ca sămi spui adresa ta. O puse pe masă şi se retrase. – Asta sună ca şi când ai avea o memorie proastă. în fiecare zi. fiind de cele mai multe ori oameni cu scaun la cap. Despre ce discutam? A. Apropo. Copiii simt la fel. voi încă îi urâţi.. Stillingfleet. lucruri groaznice.să faci lucrul ăsta. încă voios. – Eu fac lucruri despre care nu-mi amintesc. Perfect posibil. răspunse Stillingfleet. Îşi pierd calmul. chiar dacă . dacă pot să spun aşa. zise Norma. – Adevărat? Da. – Ei. să ştii.. – E posibil. te-am adus acasă. o să renunţ la practicarea ei aici şi o să plec în Australia peste vreo două săptămâni.. nu poţi întotdeauna să-ţi atingi ţinta. nu. ai putea avea dreptate. Fiinţa umană este echipată cu un sistem natural de înfrânare şi acesta îţi aplică frânele exact la momentul potrivit. dar nu-mi amintesc că le. dacă ai avut un şoc. Ceea ce poliţia numeşte „fără domiciliu stabil”! Ce-ai să faci. atunci ajungeţi la închisoare. cum am eu ideea.dizertaţia mea. doar ură. Aşa că eşti în siguranţă din partea mea.. una o puse în faţa ei şi alături zaharniţa. Sillingfleet. care este? – N-am o adresă precisă. Asta-i. da. e cel mai firesc. treptat.vrei într-adevăr . De fapt. spuse Norma. vă urăsc. cum gândeşti că ştii exact când diavolul priveşte din ochii oamenilor sau orice altă fantezie veselă şi eu nu voi face nimic! Arăţi destul de sănătoasă. cum vezi pe pereţi elefanţii roz mergând sau cum gândeşti despre copacii care-şi atârnă crengile să te înfăşoare şi să te sugrume. Asta ar fi foarte interesant. – Fată cuminte. vă rog. Eu.am povestit. În vocea ei era o nuanţă distinctă de supărare. dar nu vă faceţi griji prea mari ca să vreţi să-i omorâţi până atunci.. – Eu nu cred că sunt. Sau dacă vreţi totuşi . să urăşti pe cineva atât de mult. Mamele. mamelor şi taţilor lor: „Sunteţi răi. – Nu înţelegeţi. dar nu am nici o obligaţie să fac aşa. Dar. doresc să fiţi morţi”. e foarte firesc. Un ciocănit uşor. dacă ai plăcerea.

Du-te afară. care necesită să fie zugrăvit. – Motivul mamei vitrege crude! Dar. tot atât de bine. Dar. dar care nu merită să fie făcut când eu tocmai plec în Australia. ce zici? – Nu. nimic din astea. Credeţi dumneavoastră că aş fi spus asemenea lucruri groaznice dacă n-ar fi fost adevărate? – Ei. el era minunat. Fata încuviinţă din cap. Ce vezi? Un hol perfect obişnuit. 64 . El îi luă ceaşca goală. coborî patru trepte şi se opri pe trotuarul unei străzi cu case decente. Norma se ridică de pe scaun şi. fără nici o încercare de a te închide în vreun fel. nici o şmecherie în legătură cu ea. iar. Pe cine. e vorba de mama mea vitregă. înconjurător. Ei spun tot felul de lucruri îngrozitoare despre ei înşişi şi se distrează.. La vârsta ta te poţi despărţi de mama vitregă. Şi tu spui că nu-i un prieten. E vorba. du-te la uşa de la intrare. L-am iubit foarte mult. Vreau să-ţi propun ceva. urăşti. – Ei. nu? Neîncuiată. Apoi. Stillingfleet. – În ordine? o întrebă Dr. Ochii ei aruncau fulgere de mânie. mai degrabă. ascultă-mă. Zăbovi acolo vreo două minute. eu îţi voi da sfatul meu preţios. Apropo. ţine minte că şi ura se poate transforma în dragoste. el a fost. Deci.treabă aşa de grea şi de murdară. ai face mai bine să-mi povesteşti totul despre toate lucrurile. adăugă el. oamenii fac. ieşind într-un aşa cum îl descrisese doctorul . întoarce-te. neinteresante. Stătea în prag. asta-i o prostie. să-l primeşti. urcă din nou scările. Ai văzut-o pe menajera mea intrând şi ieşind prin ea. poţi pleca din acest loc în orice clipă îţi place. spunîndu-le. întrebător. tu n-ai pus toate astea la cale. Nu e nevoie să-l primeşti. Du-te şi convinge-te. când eşti satisfăcută de tine. Eşti satisfăcută că n-am ascuns nimic în mâneci? Totul e clar şi cu cărţile pe faţă. aşează-te în acel scaun confortabil de colo şi povesteşte-mi totul despre tine. Acum.. deschide-o. deloc. – O uşă ca toate uşile. El a fost. Stillingfleet. de ce-i urăşti. – Sigur că nu! Norma sări în sus ca arsă. aşează-te pe trotuar şi asta îţi va arăta că eşti perfect liberă. Stillingfleet. – Sună ca o baladă melodramatică. cu capul întors spre el. Stătea o clipă.. – Corect.. zise Dr. dar. ce-ai dori să le faci.hol perfect obişnuit. Merge în ambele sensuri. afară de faptul că s-a căsătorit cu tatăl tău? Îl urăşti şi pe el sau îi eşti credincioasă că nu vrei să-l împărţi cu nimeni? – Nu-i aşa. nu? întrebă el. Vezi uşa aia? Norma întoarse capul şi privi într-un fel încurcat spre uşă. se duse spre uşă şi o deschise.. zise Dr. închise uşa de la intrare şi reveni în cameră. deschise uşa de la intrare cu o simplă apăsare pe clanţă. Deloc. dar tu s-ar putea.. El a fost iubitul tău şi nu ţi-a făcut nici un rău. După care. nu. Se deschide şi se închide în mod simplu. se întoarse. ezitînd. cu o ţinută ceva mai hotărâtă. Nimic din chestiile astea. Ce ţi-a făcut ea în plus. Hai! Sus! Fă ce-ţi spun. de asemenea. Odată l-am iubit. părăsi camera clătinîndu-se. fără să ştie că era urmărită printr-o perdea de dantelă de însuşi Dr. – Dragostea se poate transforma în ură. Oamenii primesc rar sfaturi. mai degrabă. ca din întâmplare. continuă el. Stillingfleet. Înţelegi? De acord? Norma se sculă încet. apoi. nu? Nici o iluzie.

– S-au căsătorit? – Nu. – Altă femeie? – Da. dar 65 . Mama vorbea despre ea cu foarte multă amărăciune. Cadouri. Nu. Dar. Nu e nimic de povestit cu adevărat. – Îţi place tare mult să spui sigur. nu doresc să aflu vreun altul. Numai unchiul Simon . aparent din întâmplare. nu iau nimic de felul ăsta. nu-i nimic. Cu greu mi l-am reamintit. – Te iubea? – Nu ştiu. n-am crezut căl voi mai revedea vreodată. nu cred că au trăit mult timp împreună. despre asta nu cunosc mai mult. în sanatorii particulare. cum la fel vorbea şi despre tata. subtilă.fratele tatei. deoarece. – Numai ţigări cu marijuana . Cum aş putea să spun? Nimeni n-a vorbit vreodată despre el. în comitatul Devon. la început. că tot necazul se trăgea de la această femeie.. Totuşi. ştiu. ca o romanocatolică. Mama n-a vorbit prea des despre el. ai fost tulburată de moartea ei? – Sigur că da. a fost minunat. Când a murit mama ta. Ea nu credea în divorţ. Cred că. că n-a putut niciodată să se decidă cu privire la ceva. eu nu ştiu. West nu-i numele tău adevărat..o biserică foarte înaltă. exact acum şase luni. însă cred că s-au certat foarte curând. Aş vrea doar să aflu fondul. El trebuie să fi plecat când aveam vreo cinci ani. nu-i nevoie să-mi spui. spunea mama. Dar. s-a întors tata acasă. mai degrabă cu o mătuşă bătrână. dar obişnuiam să cred că poate. cum spunea mama ea spera. îmi trimitea lucruri de Crăciun. Deodată.. Era o femeie stricată.există una anglicană? . De fapt.. – Ei au continuat să trăiască împreună? Cum se numea femeia aceea sau ăsta-i un secret? – Nu-mi amintesc numele de familie. ea se lumină la faţă. ori eşti singurul copil la părinţi şi aşa mai departe. el nu s-a întors. eu am stat cu o mătuşă. – Desigur. Poţi să te numeşti Vest sau Est sau Nord sau cum vrei. Mama că n-ar fi divorţat niciodată de tata. poate tata nu este atât de rău cum îl consideră ea. Tu te-ai născut. Apropo. Acum povesteşte-mi totul despre tine însăţi. era o verişoară de-a mamei. Foarte multă. El spunea că aşa a fost mereu.. Ştii. nimic deosebit. Nici chiar mie.– Bine. – Eu. El a plecat cu una. Stai acolo jos. nu? O. Nici măcar n-a scris. Norma clătină din cap.. dar ştiţi. Mai degrabă. ştiţi. Eu. A. dar se poate ca pacientul să spună.ceva de genul ăsta? Nu-i nimic. ai fraţi şi surori. ştiţi. domnişoară West... El făcea afaceri în City şi era foarte supărat că tata s-a descotorosit de toate lucrurile. te referi la amintirea închipuirilor tale şi la tot felul de fleacuri? Nu. Norma păru indignată. Fă-te comodă. Şi-apoi. totdeauna. Fumezi? – Eu. nu era mătuşă cu adevărat. ai trăit la ţară sau la oraş.. – N-am zis că există vreun „desigur” în privinţa asta. Într-adevăr. Ei au plecat în Africa de Sud. Fusese luată prin surprindere de privirea fugară. pe care i-o aruncase tânărul. Ea era o . ea a sperat că el va renunţa la această altă femeie şi se va întoarce acasă. că tata s-ar putea să se reîntoarcă. ce-a urmat după moartea mamei tale? – Ea a fost bolnavă multă vreme înainte de a muri. Nu doriţi ca eu să o întind ca un autobuz? – O.

foarte tâmpită. din partea fetei. şi. poţi sta în pat toată ziua. iar tata plăteşte în el atât de mult în fiecare trimestru. o uşoară încordare. – Mama rămăsese singura fiinţă răzbunătoare? – Eu cred că. Cred că mama le-a rupt bucăţi.. Îţi doresc odihnă plăcută şi voi veni acolo într-o zi să discutăm şi să rezolvăm câteva probleme împreună. Louise era cea răzbunătoare! – Louise? El observă. A venit ca un mieluşel. părea aşa de minunat că tata vine cu adevărat acasă. Să ne gândim la viitor. Stătea. Ce ai de gând să faci în continuare? Norma suspină profund. Fata e drogată zdravăn. Vă spun că nu ştiu nimic.. Nu pot . ţi-o spun deschis. aprobator.nu-mi amintesc nici un nume. dădu din cap. bine. este sau nu este aşa? Ar fi o prostie dacă ai face. – Numai că nu poţi face încercarea a doua oară. am un cont la bancă.. dacă vrei. jocurile pe care le-a jucat cu mine. Voi aranja ca totul să fie în regulă pentru tine. în acea seară. să termin cu toate. totuşi. încet. poate. E un fel de sanatoriu pentru convalescenţă. Vorbeai de femeiea cu care tatăl tău fugise. Mama zicea că bea prea mult şi că ia droguri şi că va sfârşi rău. tu nu ştii dacă s-a întâmplat aşa? – Nu ştiu nimic! Emoţia ei creştea. nu este băiat rău. – Bine. încă. privindu-l fix. Poţi să te plimbi ori de câte ori îţi place. Nu sunt doctori. El obişnuia să mă facă să râd mult. iar tu nu vei fi închisă acolo. zise el. în realitate. Am încercat să mi-l amintesc mai bine.e mult mai bine sunt sigură că-i mai bine să..v-am spus . Aş dori să nu mă mai întrebaţi nimic! Nu ştiu nimic despre ea! N-am mai auzit niciodată de ea! Am uitato până când dumneavoastră aţi vorbit despre ea. N-am nicăieri unde să mă duc. – Nu face nimic. Mai erau. dar nu-s sigură.. Poţi servi micul dejun în pat. Nu pot să-ţi spun mai mult. – N-ai nevoie să fii găsită. Nu-i nevoie să te necăjeşti pentru o istorie trecută. Am încercat să văd dacă n-aş putea găsi ceva fotografii sau poze la minut cu el. nici paznici.. El spunea că este doar slab. Se pare că au fost aruncate toate. fata mea. sar putea să mă caute. * * * Mai tîrziu. Aşa-i? – Da. unde oamenii se duc pentru cură de odihnă. E plecată la Kenway Court. Îţi convine? Eşti dispusă? Norma îl privi. – Dar. Ştiţi. bani ai? – Da. Nu vreau să mă găsească. e în ordine. – Nu ştiu. Cele mai multe erau groaznic de tâmpite. Aş spune că ea consumă stupefiante şi narcotice. Stilligfleet făcu o comandă telefonică. pe încredere. Mă gândesc că. Locul se numeşte Kenway Court. – Nu-mi amintesc . 66 . Dr. Nu e tot atât de frumos precum sună. – O bunişoară operaţiune de răpire.. Acum. Stillingfleet. numai. şi ea.. fără nici o expresie. Întreaga mea viaţă a fost. cu adevărat. zise împăciuitor Dr. apoi prietenele mamei. chiar acum. poţi să te duci oriunde. îţi promit.zicea că el. O. lucrurile pe care le-a spus. Eu nu l-am vizitat prea des pe unchiul Simon. Nu fi atât de agitată.

o face într-un mod foarte inteligent. Obişnuita şi clasica frază . în calea unui Jaguar care gonea mai repede decât ar fi trebuit. până acum câteva luni. bine. Asta nu te surprinde?.. Poate fi confuzie mintală. în linii mari. Nu ştiu încă. În această situaţie. Sunt două alternative. ce-ai povestit? Repetă. Ori ar putea fi un întreg pachet de minciuni. Fata a făcut o tentativă. El ascultă un şuvoi rapid de cuvinte. o încercare de ageamiu. Nu poţi crede ce spun totdeauna. de sinucidere. zăpăceală sau. Ea nu l-a văzut pe tatăl ei.. Da. – Apropo. Da. Nu. ceva pare să nu fie în regulă în tabloul pe care-l prezintă ea. ăsta e..ea „a vrut să termine cu totul”. Nu. Ea poate să se sperie aşa de uşor... Dacă-i aşa. Nu trebuie să grăbim lucrurile şi nu vreau s-o sperii brusc. de care anume. după câte se ştie . în trafic. că era partenera tatălui ei şi lumina ochilor lui. care n-a putut să reziste asprimii vieţii de om însurat. aceasta-i o fată care se joacă cu ea însăşi. Aş spune că nu-mi fac griji pentru mama ei. una nouă.. apoi răspunse: – Nu ştiu. aici e un amănunt care ar putea să te intereseze. Sunt doze de astfel de lucruri care produc efecte diferite.. N-aş putea să-i pun în trecutul ei construcţia acestei istorii din cauza unui motiv neclar al ei propriu . agresiune. pierderea memoriei. Copiii nu înţeleg prea mult la acea vârstă. Ea spune că nu. O. zugrăvindu-se ca nevrotică şi surescitată şi reclamând tendinţe de sinucidere. Asta ar putea fi cu adevărat. Complexul tatălui de când era copil. dar nu am încredere în ce zice.. atractivă. a fost un gest intenţionat. sigur... dar sunt foarte grăbiţi să aibă resentimente faţă de persoana pe care o simt răspunzătoare de situaţie. nu?. circula mult prea repede. O. decepţionată. N-o chemă Louise. Da. doar am întrebat. A fost. Îţi pot spune numai că am tras-o la timp. pur şi simplu. oamenii care consumă droguri sunt şmecheri. Aş putea spune că ea a fost prima pe care a urât-o fata. Ea l-a luat pe tatăl său pe vremea când copilul avea cinci ani. jucându-şi rolul? Sau este o veritabilă victimă sinucigaşă semicretină? Sau ar putea fi. – Nu mă întreba! Trebuia să te duci cu grijă acolo. mai corect.. El ascultă o clipă.. Tabloul prezentat este clar. tabloul general.. Jaguarul!. într-o stare de surescitare după ce a consumat droguri de prea multe feluri. Crezi că n-ar putea fi o tentativă de sinucidere? Că Jaguarul avea în vedere s-o calce cu bună-ştiinţă? 67 . LSD. Nu pot spune. Ce-ai spus? O.. – Am spus că îţi dau în linii mari tabloul. care pare o femeie aspră.. Aş spune că tatăl este un ins vesel. Din când în când. e înspăimântată de ceva sau se preface a fi înspăimântată de ceva. Este ea o mică actriţă foarte deşteaptă.dorinţa de a da o falsă impresie despre ea însăşi. S-a aruncat.. Tatăl s-a întors cu o soţie. O fată nervoasă.tipul de martir convins că are dreptate... Îţi dau tabloul. nu-ţi pot spune. asta nu. Aş zice că a avut visuri sentimentale. aparent.. după câte se pare. Cunoşti pe cineva cu numele Louise? Numele pare s-o îngrozească. nevrotică.probabil. Urmă o pauză.. înţelegi? Ori. beată moartă! Greutatea este să spun care sunt reacţiile reale ce se opun reacţiilor produse de droguri.. nu pot fi sigur.. tânără. Vocea de la celălalt capăt al firului spuse tăios: – Ce-i asta. Ascultă. E a admis. Pentru câtva timp e inconştientă. n-a înghiţit sticluţe cu aspirină sau să se asfixieze cu gazul de la sobă.

dar nu putea să-şi amintească în ce context. Claudia Reece-Holland se întoarse. introducând cu ea un om de statură mică. Mobilierul şi corpurile de iluminat fuseseră ale lui Simon Restarick.Ei se gândi un minut sau două. Secretara sa intră în cameră . şi a unei acuarele cu Table Mountain.. de mare grangur.până la urmă i-o smulg eu. Restarick se ridică. Dar ce-i cu întrevederea cu mine? – Susţine că i-aţi scris o scrisoare. Nu era un om prea uşor remarcabil . un om nu prea fericit. va deveni mai încrezătoare şi-mi va spune mai mult. Greutatea-i că orice e posibil. o mustaţă groasă. pantofi din piele cu bombeul ascuţit şi un aer general de satisfacţie.. dar nu m-am gândit la el în acest fel. care atârna deasupra lui.cu o mustaţă enormă. în acest moment. Nu pot să-mi amintesc nimic despre el. – Nu pot spune. aş putea spune . deşi mi se pare să fi auzit de acest nume. mă duce de nas. bine. din tabloul. desigur. cu început de îngrăşare. cu excepţia mutării câtorva tablouri şi reaşezării lor lângă propriul lui portret. într-un stil tipic convenţional. A venit să-l vadă pe bătrânul Roddy. se teme de ceva. o să aibă încredere în mine. Ţi-aş sugera să pui pe cineva să fie cu ochii pe ea pentru o zi sau două.. Ar putea fi aşa.. s-o urmărească cineva pe care nu-l cunoaşte. Birul său era spaţios şi mobilat elegant. ea-mi va turna întreaga ei poveste . cu cincisprezece ani mai tânăr. în scurt timp. CAPITOLUL XI Andrew Restarick scria un cec .chiar dacă i-am scris. Dacă. îl prezentă Claudia Reece. Insistă că are o întrevedere cu dumneavoastră . în timp ce el ridică privirea.străin . fixată. cu un cap în formă de ou..dar eu nu pot găsi în agenda mea nici urmă de vreuna. şi dacă e un caz adevărat.. O. nu? Oricum. Ea părăsi camera din nou. faţă de omul. Da. aceleaşi buze strânse cu fermitate şi aceleaşi sprâncene ridicate uşor ironic. Cred că-i mai bine să văd despre ce e vorba. Andrew Restarick era un om de vârstă mijlocie. am de gând să scot mai mult de la ea. n-are importanţă . – Desigur! Îmi amintesc că Mary mi le-a descris. Am adus-o în situaţia în care. iar dacă încearcă să plece. iar Andrew Restarick le acceptă fără interes şi făcuse puţine schimbări. zise încet. încă ciudat de puţin schimbat. În această clipă. Era aceeaşi bărbie ieşită în afară. Clătină din cap. O clipă mai tîrziu.francez. În curând. – Monsieur Hercule Poirot. trebuie să aflăm motivul: de ce?! Ea-i la Kenway Court şi cred că va sta acolo.. pe jumătate.în timpul acesta se strâmbă puţin. 68 . ar putea fi aşa. în timp ce Hercule Poirot înainta spre birou.. ca s-o fac bănuitoare. – Monsieur Hercule Poirot? Numele îi părea vag familiar. pe care-l adusese de la ţară. Cum arată? – Un bărbat foarte scund . – Nu-mi amintesc . atâta timp cât nu întind coarda prea mult.Holland. – Se află aici Monsieur Hercule Poirot. Poate Mary. care se potrivea foarte bine cu descrierea pe care o avea de al nevastă-sa.adu-l.înainta spre biroul lui.mai degrabă un tip obişnuit şi.

– O. – N-aţi scris-o dumneavoastră? – Nu. nu. aţi trecut să-l vedeţi pe unchiul meu. Cine ar fi putut scrie această scrisoare? – Asta-i exact ceea ce mă întreb eu însumi. Era dactilografiată pe hârtie cu propriul său antet. apoi i-o înmână peste birou. aşa cum. Poirot se uită fix la el. – Vedeţi singur. El izbi cu mâna. – Dar. n-aveţi nici o idee cine ar fi putut trimite această scrisoare? – Nu. Semnătura sa era scrisă la sfârşitul textului. când consimţiţi că acceptaţi o misiune care reclamă discreţie. şi fără să-şi dea seama întoarse carnetul de cecuri pe care tocmai îşi pusese semnătura. Restarick. Semnătura mea este total diferită . – Asta-i un lucru extraordinar. că sunteţi un om în care poţi avea încredere. Stimate Monsieur Poirot. o despături. Cu ce vă pot fi de folos? – M-am prezentat eu însumi ca răspuns la scrisoarea dumneavoastră.priviţi. fireşte. Restarick o privi. Vedeţi? Semnătura de pe scrisoare nu seamănă deloc cu a mea. Veţi observa că la sfârşitul primei pagini. da. Mary n-ar face niciodată un lucru ca acesta. după semnătură. – N-aveţi nici o cunoştinţă. scoase din buzunar o scrisoare. la adresa de mai sus.soţia dum-neavoastră? – Nu. Înţeleg. asta-i extraordinar! păru surprins Poirot. încă n-aţi citit complet această scrisoare. mai degrabă. oricum. cel mai curând posibil. nu. 69 . m-ar fi pregătit pentru vizita dumneavoastră. când vă convine. mi-ar fi spus dacă ar fi făcut un astfel de lucru. – N-ar putea să fie .– Monsieur Restarick? Eu sunt Hercule Poirot. la dispoziţia dumneavoastră. Mr. din ce am aflat făcând diverse investigaţii în Londra. monsieur. aparent. de asemenea. în legătură cu o chestiune pentru care aţi fi vrut să mă angajaţi. aşa că am venit aici. Andrew Restarick El spuse tăios: – Când aţi primit asta? – Azi dimineaţă.scuza-ţi-mă . Apoi. aşa că Poirot putu s-o vadă. reiese din scrisoarea aceasta? – Cum aş avea vreo idee? – Scuzaţi-mă. cu o plecăciune. în timp ce căută mostre ale scrisului său de mână. Scrisoarea asta n-a fost scrisă de mine. Şi. aruncă o privire asupra ei. Monsieur Poirot. din ce-mi spune soţia mea şi. cu cerneală. Aş fi foarte bucuros dacă aţi putea trece pe la mine. Al dumneavoastră sincer. Absolut extraordinar. Soţia mea a pomenit că aţi trecut pe la noi sau. zise Poirot. de ce ar semna ea cu numele meu? O. Monsieur Poirot. este un mic post-scriptum. N-aveam nici o chestiune de moment s-o rezolv. – Ce scrisoare? Eu nu v-am scris. – Atunci.

.. adăugă Hercule Poirot. Mai mult decât atunci când eu am părăsit Anglia. fără îndoială. ştiţi. fiindcă veţi avea un caz.Restarick întoarse foaia scrisorii. 70 . şi nici n-a dat vreo explicaţie fetelor cu care împarte apartamentul.. – Şi nu aveţi necazuri cu o fiică a dumneavoastră . pentru a intra în diferite feluri de necazuri şi greutăţi. Nevrotică. el ezită puţin. Faţa i se întunecă. au necazuri cu fiicele lor în ziua de azi.o fiică pe care o cheamă Norma? Restarick spuse încet: – Am o fiică pe care o cheamă Norma. aparent.. bătând darabana cu degetele pe birou. de a-mi căuta fiica. la casa noastră de la ţară. presupun că oricare tată ar fi îngrijorat. greutăţi de vreun fel? – Nu ştiu de astfel de necazuri. Trebuie să fi plecat undeva. Cred că există unele necazuri sau greutăţi care o privesc pe fiica dumneavoastră. n-aş putea să spun aşa. spuse el în cele din urmă.. Poirot se aplecă în faţă. Sper să fie o explicaţie perfect naturală. pe Poirot. Duminică seara. înclinată să fie isterică. nu aveţi idee cine ar putea fi autorul? – N-am nici o idee de nici un fel. Au ele un talent. în timp ce pronunţa ultimele cuvinte.. dar acum aflu că n-a ajuns acolo. a dispărut? – Sună mai mult a declaraţie melodramatică. Este o fată dificilă. dar echivalează cu aşa ceva. Fetele sunt foarte independente. din nefericire. – Deci asta-i! Dar. Mă gândesc. Vocea i se schimbă uşor. Chipul lui Restarick se schimbă. – Şi ele sunt îngrijorate? – Nu. – Vai?! – La sfârşitul săptămânii trecute a venit acasă. monsieur...cine ar putea fi amestecat în această chestiune? Cine ştie despre ea? – Ar putea fi un mod de forţare a dumneavoastră să mă consultaţi? Un prieten bine intenţionat? Într-adevăr. da. Mr. ştiţi. cine ar putea şti . – Nu cred că este chiar corect. Eu. – Da. dar asta nu-i tot ce mă îngrijorează. da. – De fapt. – Necazuri. Singura mea fiică.. ca de obicei. în comun cu alte două fete. Restarick tăcu câteva clipe. Mă gândesc. Mulţi oameni. înainte de-a rosti aceste cuvinte. Restarick. tinerele doamne. apreciindu-l din ochi. n-o cunosc prea bine.. E posibil ca şi aici să fie acelaşi lucru. El îl privi. Sus. Dar. a plecat înapoi la apartamentul pe care-l ocupă. Asta o iau ca probă că sunteţi un om al discreţiei? – Aş fi foarte slab în meseria mea dacă n-aş fi discret. Ea n-a telefonat. – Perfect. – De ce aţi crede asta? V-a vorbit cineva despre acest subiect? – Am fost pe deplin lămurit de intonaţia dumneavoastră. – Are necazuri. pe pagina următoare scrisul dactilografiat continua: Chestiunea asupra căreia aş dori să vă consult priveşte pe fiica mea Norma. acum cincisprezece ani. mă gândesc că ele iau astfel de lucruri uşor. în altă parte. sunt îngrijorat pentru Norma. dar. legate de un tânăr? – Într-un fel.

dacă mă aventurez să fac o presupunere.. – Dimpotrivă... Nu-mi luaţi asta în nume de rău.. Nu există nici un motiv să cred că-i în pericol sau orice altceva de genul ăsta. Este fiica mea. deja. decât ar fi să le discuţi cu prieteni sau cunoştinţe. Am observat că nici soţia dumneavoastră nu este încântată. că ăsta-i singurul lucru care vă îngrijorează cu privire la fiica dumneavoastră? – De ce aţi crede că există şi altceva? – Din cauza faptului simplu că o fată care lipseşte de câteva zile. unde pleacă. El făcu o 71 . de care m-am despărţit cândva.. în ziua în care aţi venit la noi acasă.. – Mda.– Ce-i cu tânărul despre care spuneţi că n-aţi fost de acord? Oare să fi plecat cu el? – Sincer. dispariţia pusă în legătură cu altceva. Monsieur Poirot. este capabilă de acţiuni spectaculoase. nu? – Poate! Poate! Înţeleg ce vreţi să spuneţi. cred că-l ştiu pe tânărul de care vorbiţi. îl contrazise Poirot. – Soţia mea este aproape sigură că el a venit la noi acasă. a adolescenţei emotive. pentru care cu greu ţin să-şi asume răspunderea. Despărţirea a avut loc cu mulţi ani în urmă. Nu seamănă cu prima mea soţie. – A. L-aţi văzut. – Poate ştie că nu e binevenit acolo? – Ştie. şovăitor.sper ca eu să nu bănuiesc în mod neîntemeiat. dacă-mi e permis să spun astfel. El se uită. soţia mea nu consideră că a făcut aşa ceva. n-are nici un motiv să nu-i placă. unde-i Norma. m-a îngrijorat. cred. sper să nu fi făcut aşa ceva. Tocmai asta-i. nu este. Ei sunt şi discreţi şi au şi multe mijloace la dispoziţie pe care persoane ca mine nu le au. Categoric. ea nu-i chiar ca alte fete. sigur. în acea zi pe ascuns. ei bine.. Restarick . nu. La început... la acea vârstă dificilă a tinereţii. Eu. Poirot zise: – Fiica dumneavoastră este. Se poate ca fiicei dumneavoastră să nu-i placă faptul că are o mamă vitregă?! – Din nefericire. răspunse Restarick înverşunat.. dar nu. fără să spună părinţilor ei sau prietenelor cu care locuieşte. Da. poate aveţi dreptate. – E posibil. neobişnuit din cale-afară. Vedeţi... că e foarte verosimil ca fiica dumneavoastră să fie cu el? – Nu ştiu ce să cred. dar eu. – Nu credeţi. am să admit că sunt neliniştit în legătură cu fiica mea... – Aţi fost la poliţie? – Nu.. E posibil. când. – Nu vreau să merg la poliţie.. un om căruia un tată nu i-ar da consimţământul să fie prietenul fiicei sale. Este infinit mai uşor să discuţi cu străinii astfel de lucruri. să plece pentru scurt timp fără să ne spună. şi e ceva care. Dacă ea a ales să. înţelegi? Fiica mea. cred. Mr.. – În cazul celor dispăruţi este mult mai bine să se meargă la poliţie. în zilele noastre. ăsta-i adevărul! Şi totuşi. Este. Un tânăr foarte elegant. da. atunci. la Poirot. care v-a produs această alarmă. foarte deschis. trebuie să fiţi de acord cu asta.. sperând că scapă fără să fie observat. ea.. omule. asta-i treaba ei. numai pentru propria mea satisfacţie. să-i faceţi o vizită unchiului meu. eu vreau să ştiu. ne-a îngrijorat pe amândoi. da. poate. E foarte greu să discuţi despre aceste lucruri cu străinii.

Făcu din nou o pauză. Prima mea soţie şi eu ne-am depărtat unul de altul. Măsurile financiare fuseseră luate. n-am făcut-o. asta era. Nu ştiam dacă soţia mea ar fi vrut să mă întorc sau nu.le-am asigurat resurse financiare potrivite.. Soţiei şi copilului . Simt nevoia să vorbesc deschis. iar eu. la viaţa domestică a cărei idee îmi displăcea atât de mult.avea numai cinci ani pe atunci . n-am rugat-o.. Dar. Aş putea foarte bine să discut deschis cu dumneavoastră. La urma urmei. Obişnuiam să o şterg dintr-un loc în altul. orice atingeam cu mâna părea să prospere. uneori. acum. Dorea să ne întoarcem la Londra şi Paris şi la toate lucrurile rafinate. Înţelegeţi. dar niciodată nu m-am gândit să mă întorc în Anglia. apoi continuă. – Dar.. Se opri. cu alţi oameni. se cuvenea să mă gândesc mai mult la Norma. Adoptasem un mod de viaţă diferit şi am crezut că ar fi cu totul nepotrivit pentru copil să aibă un tată care vine şi pleacă şi poate în conturbă propria ei linişte sufletească. în ceea ce mă priveşte. apoi continuă: – Privind înapoi. alteori pe cont propriu. Am părăsit Anglia şi am plecat în Africa de sud cu cealaltă femeie. Dar. asta n-a fost în întregime condamnabil din partea mea. Totuşi. cred. înapoi. să zicem că am considerat că acţionam în folosul ei. în acea perioadă din viaţa mea uram să fiu legat de un scaun de birou. când m-am maturizat. S-o văd. Poate ăsta-i motivul pentru care. – Poate era de datoria mea să mă reîntorc atunci. eu nu doream o astfel de viaţă. Asta a fost viaţa pe care mi-am dorit-o întotdeauna. atunci când eram căsătorit cu prima soţie. Poirot observă uşoara amărăciune care străbătea prin acest verdict. Suspină. m-am simţit prins în 72 . O iubeam dar ne certam fără încetare. Ne-am despărţit la numai un an după ce-am sosit acolo. Am plecat din Africa de Sud în Africa de Est. Probabil că ea ar fi considerat de datoria sa încercarea de-a mă reîntoarce. nu-i nimic de ascuns în legătură cu această chestiune. Dar. Tânjeam să călătoresc. Am fost nărăvaş. Copilul era în siguranţă cu mama ei. felul de viaţă pentru care am fost destinat. Vorbele lui Restarick ieşeau repede acum. Afacerile financiare îmi mergeau foarte bine. pe cineva de care m-am îndrăgostit lulea. N-a fost un succes. Îi scriam din când în când şi-i trimiteam cadouri. cu demnitate. Da. Am plecat în Africa de Sud şi Louise a venit cu mine. din destăinuirea sa.pauză. Fratele meu mi-a reproşat de câteva ori că nu am manifestat mai mult interes faţă de problemele familiei. n-aveam stare. Era o femeie pricepută în a-şi face datoria. Era o reacţie pe care Poirot o observase deseori înainte şi o încuraja. Sunt de la natură un om liber. Recunosc cinstit. trăiam felul de viaţă care-mi plăcea. toate mergeau bine. pot vedea că n-am fost satisfăcut de viaţa mea un anumit timp. – Nu. Am vrut o viaţă aventuroasă. Era ca şi cum simţea o consolare limpede în a fi în stare să reverse afară povestea vieţii sale unui ascultător înţelegător. dumneavoastră nu vreţi să ascultaţi povestea vieţii mele. în mod neaşteptat.. Ea ura viaţa din Africa de Sud. – N-aţi dorit niciodată să veniţi acasă din imbold propriu? Restarick îşi scutură capul foarte categoric. Am vrut să văd lumea şi locuri sălbatice. proiectele la care mă asociam. Soţia mea n-a fost de acord cu divorţul. Am cunoscut pe altcineva. – Oricum.

Poirot privi spre portretul care atârna în spatele capului lui Restarick. Noi am asigurat o concesiune care putea avea rezultate foarte importante. Mama ei murise cu doi ani mai devreme. Era nevoie să fie negociată la Londra. – Poate soţia dumneavoastră. al său şi al soţiei sale... Şi mă gândeam. sprâncenele ridicate ironic. Restarick vorbi. scuzându-se. în plus.” gândi în continuare Poirot. „să le fi părăsit pe amândouă. gândi Poirot. mă bucuram de libertatea mea şi nu doream să mă întorc la tipul de viaţă convenţional pe care-l lăsasem aici. – Nu e nimic de scuzat. Se pare că v-am plictisit cu povestea vieţii mele. Am discutat totul cu Mary. cel al său. pentru prima dată am simţit că poate mi-ar plăcea viaţa din Anglia. devii alt om şi eu îmi făcusem o situaţie foarte bună. o dorinţă de a se prezenta pe sine însuşi ca un om de afaceri. De ce mutase Andrew Restarick portretul de la ţară în biroul său din Londra? Cele două portrete. – Trebuie să mă iertaţi. 73 . Nu. Mr. „Era mult mai firesc”. fuseseră făcute în acelaşi timp şi de acelaşi artist. într-adevăr. care a declarat în mod deschis că preferă locuri sălbatice.” Scurta tăcere. nu v-aţi întors? Restarick oftă: – Da. dar a murit. – Da. „ar putea fi pur şi simplu vanitate!” „Chiar eu însumi”. Restarick mutase un portret. fu spartă. ca cineva important din City? Totuşi. Mary s-a născut în Africa de Sud. Restarick. cuprinşi pe neaşteptate.capcană. Ei. Dar. depindea de fratele meu să acţioneze. aşa cum păreau să fie autentice”. îmbătrâneşti. Încă eram asociat la firmă. un om din City. de asemenea.şi aşa am venit acasă. îi plăcea în mod deosebit ideea de a avea o grădină englezească! Şi eu? Ei bine. Aţi vorbit. Omul care şedea la birou arăta aproape aceeaşi faţă. A fost prima dată când m-am gândit să fac aşa. de care ambii bărbaţi fuseseră. Dar. desigur. înfrânt. iar ea dorea să mă ajute să fac un cămin pentru fiica mea. la viaţa de afaceri din City. îi lipsea: Tinereţea! Un alt gând îi trecu prin minte lui Poirot. Toate perspectivele păreau bune şi aşa el zâmbi . M-am întors. presupun. doresc să fie găsită. da. Să mă reîntorc.. Spuneţi că doriţi să fie găsită? . poate. a afectat-o pe fiica dumneavoastră. dacă aş fi ales varianta. asta şi să am grijă de afaceri. ca să ţină minte că este o personalitate din City? Simţea nevoia de ajutor? „Sau. Aici era într-o lumină mai bună decât în casa de la ţară. vreau să zic. Sunteţi foarte neliniştit în legătură cu fiica dumneavoastră. dar a fost în Anglia de câteva ori şi îi plăcuse viaţa de acolo. deosebit de rafinat. existau trăsăturile caracteristice. se poate să fie ceva aici! Mă căsătorisem cu Mary doar de o lună sau două când a murit fratele meu. ţinuta capului. – Dar. Puteam să mă întorc. Atunci. se pare. era un om care şi-a petrecut timpul în locuri sălbatice. Ori face aşa. la Norma. Monsieur Poirot. nu cred că mi-aţi spus încă adevăratul motiv..Da. dar portretul avea un lucru care omului şezând pe scaun sub el. Era un gen de vanitate din partea sa. numai de viaţa dumneavoastră pentru că. „chiar eu sunt capabil de vanitate în unele ocazii. a doua soţie a dumneavoastră. în cele din urmă. îşi spuse Poirot într-o criză de modestie neobişnuită.. obstinaţia bărbiei. în acest birou.

Faptul recunoscut era. poate. locul. Este adevărat.. – Nu.cu toate că Restarick trebuia să fi ştiut cât de sigur era Sir Roderick în materie de memorie şi recunoaştere a cuiva după înfăţişare pe care o înghiţise ţinînd cont de . dacă doriţi ca eu s-o găsesc. Asta îi confirma. sigur. – Dar. pentru un englez. Ea îşi 74 . – Credeţi că nu v-am spus adevărul? – Nu mi l-aţi spus pe tot. Acesta e un fapt recunoscut. – Nu voi merge la poliţie. În multe privinţe. vedeţi. atunci când v-a revăzut sar putea să nu-şi fi reamintit chipul sau vocea dumneavoastră. ştiu despre ce vorbesc. – Lăsaţi-mă să vă asigur eu. fusese de mulţi ani. după cunoştinţele mele. Restarick.. credinţa de mult acceptată ca.întrutotul . Suspectează pe toţi. Asta-i limpede! Nimic nu e ciudat în legătură cu aşa ceva. pentru că ei au mijloacele necesare. niciodată. Restarick arăta mai puţin liniştit prin această afirmaţie. Poirot nu se deziluziona. sunt sigur.. şi dacă dumneavoastră puteţi. La politesse . ei pot fi discreţi. nu ezitaţi. nu ştiu nimic în legătură cu agenţii particulari.. Vă sfătuiesc eu.. Monsieur Poirot? Aveţi vreo dovadă că o puteţi găsi pe fata mea? – Probabil că nu atât de repede cum ar putea poliţia. Poirot făcea semne violente din cap. nu. – Aţi apela mai degrabă la un agent particular? – Da! Dar. am fost de neegalat. să vă duceţi la poliţie. vă propun să-mi spuneţi adevărul. Pot să vă dau o listă a prietenilor ei. dacă doriţi să fie găsită fiica dumneavoastră. axioma lui. o iluzie totală . E o reacţie perfect naturală. ca să reuşesc? Fiica dumneavoastră n-o poate suferi pe mama ei vitregă. unde dragostea unui copil a primit o lovitură grea. în afară de cazul. Trebuie să vă reamintiţi că ea.. într-o căsătorie distrusă. Dumneavoastră spuneţi că un copil uită. Uşoara expresie cinică de pe faţa lui Poirot nu fu percepută de Restarick. Fiica dumneavoastră poate că v-a uitat în acest sens. ridică unele semne de îndoială. Eu o voi găsi. Ştiu.este foarte necesară în viaţă. de cazul când voi fi foarte disperat. – Dar. Timpul. de fapt unchiul meu garantează pentru dumneavoastră.pe care ar trebui să le cunosc. da. în întregime. v-a idealizat în mod secret de mulţi.de propria descriere a lui Poirot. Nu ştiu în cine. mulţi ani. în cursul celui de-al doilea război modial. de când.. Nu ştiu în cine. dar vreţi să fie găsită de mine? Ei.– Vreţi să fie găsită. Da. da.. Am avut în întreaga mea carieră succese excepţionale. Îl întrebă: – Ce vă face să credeţi. decât ar fi putut fi! Sigur. În cine să am încredere. Ascultaţi. trebuie să-mi spuneţi toate împrejurările. aşa cum Poirot îşi dădea bine seama. Vă spun. Mr. să nu crezi ceva ce-ţi spune cineva fără să verifici. că deţineaţi o funcţie de răspundere în Serviciul Secret de Informaţii. unde ar putea să fie. zise Poirot. de exemplu. vi le-am povestit. un om care se preţuieşte singur în astfel de termeni. De ce vă temeţi? Care sunt faptele necunoscute . Şi. Hercule Poirot. dar vă spun că da. De asta... dacă nu întreaga viaţă. E cu totul posibil. dar nu este necesară aici. – Şi. da. – Şi ce ştiţi în legătură cu mine? – Ştiu ceva referitor la dumneavoastră.

a fost digestivă. Deci. poate. vă asigur. – Ei. Aţi plecat departe. ce spunea şi doctorul. dacă eu ştiu exact ce-a fost în mintea ei.. neaducând vorba despre tatăl ei şi. Vom admite asta. Da. Nu control. pe care le pusese deoparte şi la care nu se gândise de ani de zile. Da. am asigurarea dumneavoastră în această privinţă? – Negreşit. când o vede pe mama vitregă. dar o urăşte ca o adolescentă care este. – Mda. Tatăl ei se reîntoarce! El şi ea vor fi împreună!! Cu greu îşi dă seama de mama vitregă. că dumneavoastră şi ea veţi fi reuniţi. e foarte posibil s-o urască. când ea află că veniţi acasă. care este un lucru pe care fetele. avea ceea ce este o reacţie foarte firească pentru un copil condamnarea părintelui care rămâne. înţeleg. – Nu. poate. Devine geloasă atât de violent. Şi care a fost natura bolii ei? Digestivă. Restarick rămase tăcut câteva clipe. Ceea ce s-a întâmplat nu era greşeala tatălui ei. pentru a vizita un doctor? – Nimic. ea devine geloasă în mod violent. Vă grăbiţi foarte mult. nu. din cauză că soţia dumneavoastră este o femeie frumoasă. Asta este. pentru că ea a avut întotdeauna o sănătate excelentă.. Şi. vă asigur. Este cel mai firesc sentiment. de aceea. Monsieur Poirot? Pot să mă bizui pe dumneavoastră. n-a fost nici un atac . – Soţia mea a devenit din. doar când o vede. Lucrurile se vor desfăşura mai repede. Ezită. Ea îşi zicea ceva de felul acesta: „Tata ţinea la mine.. ea se gândea tot mai mult la dumneavoastră. – Ei?! zise Poirot. deoarece.. Vreau să spun. nu. când l-am consultat.. o descuraja. şi de aici s-a născut un fel de idealizare. Mama ei. revin.nici un atac fizic. Ea dorea să vă întoarceţi. pentru absenţa părintelui plecat. cum au numit-o ei. nu e nici o îndoială. mai mult sau mai puţin. Care a fost necazul? – Nu pot fi. nu-i aşa. nimic n-a fost dovedit. În cele din urmă. fi sigur. Restarick ezită.. nu puteţi să-i spuneţi aşa ceva lui Hercule Poirot: „N-a fost nimic”! A fost ceva serios şi ar fi mai bine să-mi povestiţi. – Fiica dumneavoastră a întreprins vreo acţiune împotriva soţiei? Ceva mai mult decât să fie pur şi simplu obrăznicie copilărească sau să-i spună lucruri neplăcute? A fost ceva mai rău decât asta? Ceva mai serios? Poate a atacat-o fizic? – Nu. – Rămâne strict confidenţial.. – Şi rezultatul? 75 . nu pot să-l sufere din cauză că ele. – Aha. asta se întâmplă adesea. în parte. îl întrerupse Poirot.. Şi atunci. pricepută şi atrăgătoare. Această indispoziţie a soţiei mele nedumerea.făurise propria ei imagine despre dumneavoastră. Dumneavoastră prezentaţi interes tot mai mare pentru ea. Ea nu credea asta! O. un fel de legătură secretă între dumneavoastră şi ea. în mod frecvent. cumva? O formă de enterită? – Vă grăbiţi. nu au încredere în ele însele. adesea. cu adevărat.... voi face progrese mai mari. multe amintiri. au internat-o în spital pentru „observaţie”... Mama este cea care nu mă iubea”. întrucât ea nu putea discuta despre dumneavoastră cu propria ei mamă. rafinată şi bine echilibrată. Monsieur Poirot. încă pe jumătate copil. da.. Eu ştiu câte ceva din psihologie. Deci. deci aţi consultat un doctor? Trebuie să fi avut un anume motiv.

– V-a telefonat o femeie cu numele de Edith. cum se gătea. în timp ce făcu această afirmaţie. Les Femmes! CAPITOLUL XII – Să cumpărăm un păun. Oliver. Aseară eram neliniştit când am sunat-o şi nu mi s-a răspuns. Dar. Cu greu. în serviciul lui Mrs. zise hotărât Mrs. ea deschise ochii concentraţi. 76 . – Ea-i.– Nu cred să fi fost pe deplin satisfăcuţi. – Am avertizat-o. da. au fost controlate felurile de mâncare ce le servea. ăă. Aparent. – Aţi suspectat-o pe fiica dumneavoastră? – Nu. S-a mai luat o măsură. Giles. lovită cu o măciucă. Părea că suferă de o formă de otrăvire intestinală. şi să-i spui că totul a fost din vina lui!” Poirot plescăi din limbă. nehotărât. aparent. am dedus. străduindu-se să afle unde este.. Oliver este în spitalul St. zise Mrs. ea şi-a recîştigat complet sănătatea şi a fost trimisă acasă. Ea făcu o nouă declaraţie: – Dă-i la cap. În doze mici..un tânăr care scria într-un carneţel. eu cred că da! Cine altcineva ar fi putut s-o facă? Dumneavoastră v-aţi bănuit fiica.. Luînd mostre din fiecare. Sir. brusc şi neaşteptat. Ţinea în mână creionul. * * * Când Poirot sosi acasă. care ar fi avut în final un efect cumulativ. – Ba. Am dreptate? – Da.. iar vocea îi fu slabă. – Poliţist. Primul lucru pe care-l văzu fu o faţă cu totul străină pentru ea . doamnă? – Am spus că eşti poliţist. – Scuzaţi-mă. Noi examinam cu grijă ce mânca. – Ce i s-a întâmplat? – Înţeleg că a fost.. – În limbaj simplu. Restarick oftă din rărunchi. care. Oliver.se încruntă Poirot. doamnă. cineva îi dădea arsenic. E adevărat? – Foarte adevărat. necazul s-a repetat. George îl aştepta. Oliver. s-a dovedit că în diferite feluri de mâncare fusese administrată o anumită substanţă. În fiecare caz era un fel de mâncare pe care numai soţia mea îl servise.. – Sincer să fiu. M-a rugat să vă informez că Mrs. – Edith? . George nu adăugă ultima parte a mesajului care fusese: „. deşi plină de indignare. Trei oameni îşi aruncară privirea surprinsă asupra ei. Oliver. răspunse Mrs. n-avea nici o cauză. Nu deschise ochii.

– Atac criminal, îşi continuă Mrs. Oliver gândurile şi închise ochii, într-un fel, satisfăcută. Când şi-i deschise din nou, se uită mai mult în jur. Era într-un pat, unul din acelea, mai degrabă înalt, de spital, decise ea - genul de paturi care se pot înălţa şi coborî şi care pot fi întoarse într-o parte sau alta. Nu era acasă. Privi din nou în jur la tot ce o înconjura. „Spital sau poate sanatoriu particular”, gândi ea. La uşă stătea o soră cu aer autoritar, iar lângă patul ei o infirmieră. Identifică o a patra figură. „Nimeni”, îşi zise Mrs. Oliver, „n-ar putea confunda acele mustăţi!” – Ce cauţi aici. Monsieur Poirot? Hercule Poirot înainta spre pat: – Ţi-am spus să fii atentă, doamnă, o dojeni el. – Oricine se poate rătăci, îi răspunse Mrs. Oliver, într-un fel neclar şi adăugă: Durerile mele de cap... – Cu cauze precise. Aşa cum bănuieşti, ai fost lovită în cap. – Da. De Păun. Poliţistul se agită neliniştit, apoi întrebă: – Scuzaţi-mă, doamnă, spuneţi că aţi fost atacată de un păun? – Sigur. Am avut un sentiment de nelinişte un timp - ştiţi, atmosfera. Mrs. Oliver încercă să dea din mână, făcând un gest potrivit pentru a descrie atmosfera, şi se înfioră. – Aoleu, se văită, mai bine n-aş mai încerca un astfel de simţământ. – Pacienta mea nu trebuie să fie surescitată, interveni sora, dezaprobator. – Puteţi să-mi spuneţi unde s-a întâmplat acest atac? – N-am nici cea mai vagă idee. Rătăcisem drumul. Veneam dintr-un fel de studio. Foarte prost îngrijit. Murdar. Celălalt tânăr nu se bărbierise de zile întregi. O jachetă de piele pătată de ulei. – Acesta e omul care v-a atacat? – Nu, e un alt individ. – Dacă aţi putea să-mi spuneţi... – Îţi spun, nu? L-am urmărit, înţelegi, tot drumul de la restaurant numai că nu sunt prea bună să urmăresc oameni. N-am practică. E mult mai dificil decât ţi-ai putea închipui. Ochii ei se concentrară asupra poliţistului. – Dar presupun că ştii totul despre asta. Ai urmat cursuri de filat persoanele, vreau să spun. O, nu face nimic, n-are importanţă, înţelegi, zise ea, vorbind dintr-o dată cu rapiditate, e destul de simplu. Am coborât la World's End, cred că asta a fost staţia, şi fireşte, m-am gândit că el trebuia să stea cu ceilalţi sau că a plecat pe celălalt drum. În schimb, el venea în spatele meu. – Cine era acesta? – Păunul, răspunse Mrs. Oliver, şi m-a speriat, înţelegi? Te sperii când afli că lucrurile merg prost. Vreau să spun că el te urmăreşte, în loc să-l urmăreşti tu - numai că asta a fost mai devreme - şi aveam un fel de sentiment de nelinişte. De fapt, ştii, mi-era teamă. Nu realizez de ce! El îmi vorbea destul de politicos, dar mi-era teamă. Oricum, asta era, iar el mi-a spus: „Urcaţi să vedeţi studioul” şi, aşa, am urcat o scară, mai degrabă şubredă. Un fel de scară mobilă şi acolo era acest alt tânăr - tânărul murdar - şi el picta un tablou, iar fata poza ca model. Ea era destul de curată. Aproape drăguţă, într-adevăr. Şi astfel, noi stăteam acolo, iar ei erau simpatici şi politicoşi, apoi am zis că trebuie să mă întorc acasă, iar
77

ei mi-au spus care este drumul real ca să mă reîntorc în King's Road. Dar ei nu mi-au arătat, cu adevărat, drumul corect. Desigur, poate că am făcut o greşeală. Ştii, când oamenii îţi spun a doua la stânga şi a treia la dreapta, ei bine, uneori mergi pe drumul greşit şi te învârteşti pe loc. Cel puţin aşa fac eu. Oricum, am intrat într-o zonă de mahala destul de aproape de râu. Sentimentul de frică îmi dispăruse până acolo. Când m-a lovit Păunul, trebuie să fi fost luată prin surprindere. – Cred că delirează, spuse infirmiera pe o voce lămuritoare. – Nu, nu delirez, spuse Mrs. Oliver. Ştiu despre ce vorbesc. Infirmiera deschise gura, surprinse privirea de reproş a sorei şi o închise din nou repede. – Catifele şi satinuri şi păr lung cârlionţat, continuă Mrs. Oliver. – Un păun în satin? Un păun adevărat, Madame? V-aţi închipuit că vedeţi un păun lângă râu, în Chelsea? – Un păun adevărat? întrebă Mrs. Oliver. Ce prostie. Ce putea să facă un păun adevărat acolo, lângă digul din Chelsea? Nimeni nu părea să aibă răspuns la această întrebare. – El merge ţanţoş, lămuri Mrs. Oliver, de aceea l-am poreclit păun. Îşi dă aere, ştii. Inutil, trebuia să-mi închipui. Mândru, de cum arată. Poate şi o mulţime de alte lucruri. Privi spre Poirot. David şi mai cum? Ştii la cine mă refer. – Spuneţi că acest tânăr v-a atacat şi v-a lovit în cap? – Da, susţin. Hercule Poirot interveni: – L-ai văzut? – Nu l-am văzut, răspunse Mrs. Oliver. N-am ştiut nimic despre asta. Am crezut că aud ceva în spatele meu şi, înainte de a putea să-mi întorc capul să mă uit, s-a întâmplat totul! Exact ca şi cum o tonă de cărămizi sau altceva a căzut pe mine. Cred că o să mă culc acum, adăugă ea. Îşi mişcă uşor capul, făcu o grimasă de durere şi recăzu în ceea ce părea a fi o perfectă inconştienţă mulţumitoare. CAPITOLUL XIII Poirot folosea rareori cheia apartamentului. În schimb, dintr-o manieră de modă veche, apăsa butonul clopoţelului şi aştepta ca admirabilul om de încredere, George, să deschidă uşa. Cu această ocazie, totuşi, după vizita sa la spital, uşa îi fu deschisă de către Miss Lemon. – Aveţi doi vizitatori, îl informă Miss Lemon, modulându-şi vocea întrun admirabil ton, aducând nu atât ca o şoaptă, cât cu multe note mai jos decât modularea ei obişnuită. Unul este Mr. Goby, iar celălalt este un bătrân gentleman numit Sir Roderick Horsefield. Nu ştiu pe care doriţi săl vedeţi mai intîi. – Pe Sir Roderick Horsefield, răspunse Poirot, meditativ. Hotărî aceasta cu capul plecat într-o parte, arătînd mai degrabă ca un măcăleandru, în timp ce judeca cum această din urmă evoluţie era probabil să tulbure tabloul general. Mr. Goby luă, totuşi, formă materială cu obişnuita-i grabă, din singura cameră care era destinată muncii de secretariat a lui Miss Lemon şi unde era evident că ea îl ţinuse la păstrare. Poirot îşi scoase paltonul. Miss Lemon îl atârnă în cuierul din hol, iar Mr. Goby, aşa cum îi era obiceiul, se adresă din spatele lui Miss Lemon:
78

– Voi lua o ceaşcă de ceai în bucătărie, cu George, spuse el. Timpul meu îmi aparţine. Îl voi păstra. El dispăru, îndatoritor, în bucătărie. Poirot plecă în sufragerie, unde Sir Roderick se plimba încolo şi-ncoace, plin de vitalitate. – Ai ajuns, băiete, îi zise el cordial. Minunat lucru telefonul. – Vă amintiţi numele meu? Sunt încântat. – Ei, nu-mi amintesc cu exactitate numele tău, răspunse Sir Roderick. Numele n-au fost niciodată punctul meu forte. Dar, niciodată nu uit un chip, sfârşi el mândru. Nu. Am sunat la Scotland Yard. – O! Poirot privi uşor speriat, de parcă ar fi meditat la ceea ce Sir Roderick putea să facă. – Întreabă-mă despre cine vreau să vorbesc. Am spus: „Fă-mi legătura cu şeful”. Asta-i lucru care trebuie făcut în viaţă, băiete. Niciodată să nu accepţi să fii al doilea la atac. Nu e bine. Du-te spre vârf, asta-i ce-ţi spun. Ţi-am precizat cine sunt, ţii minte. Ţi-am spus că vreau să vorbesc cu ştabii şi am reuşit până la urmă. Foarte politicos camarad. I-am spus că vreau adresa unui amic de la Serviciul de Informaţii Aliat, care a fost cu mine într-un anumit loc din Franţa, la o anumită dată. Amicul părea să fie de la mare, aşa că am zis: „Ştii despre cine vreau să spun”! „Francez”, am zis, „sau belgian”. Belgian eşti, nu? Am zis: „Are un nume de botez ceva ca Ahile. Nu-i Ahile”, am zis, „dar asemănător cu Ahile. Un ins scund”, am zis, „cu mustăţi uriaşe”. Atunci, se pare că, a prins firul şi a spus că ai putea fi găsit în cartea de telefon. Am zis că e în ordine şi am adăugat „El nu e înscris sub numele de Ahile sau Hercule (cum a spus el că este), nu? şi nu pot să-mi amintesc al doilea său nume”. Atunci, mi l-a dat el. Foarte politicos soi de camarad. Foarte politicos, trebuie să recunosc. – Sunt încântat să vă văd, îl întrerupse Poirot, cumpănind un gând grăbit la ceea ce ar fi putut să-i spună mai tîrziu cunoştinţa telefonică a lui Sir Roderick. Din fericire, aceasta nu era probabil chiar un ştab. Era, după câte s-ar putea presupune, cineva cu care el deja făcuse cunoştinţă şi al cărui serviciu era să fabrice politeţea la îndemână pentru persoane distinse de pe vremuri. – Oricum, spuse Sir Roderick, iată-mă. – Sunt încântat. Daţi-mi voie să vă ofer ceva reconfortant. Ceai, un lichior de rodii, un whisky cu sifon, ceva sirop de cassia... – Dumnezeule, nu, zise Sir Roderick, alarmat la menţionarea siropului de cassia. Un whisky. Nu că am voie, adăugă el, dar doctorii toţi sunt proşti, aşa cum ştiu. Toţi au grijă să-ţi interzică să serveşti exact ceea ce îţi place. Poirot sună după George şi-i dădu instrucţiunile cuvenite. Whisky-ul şi sifonul fură depuse pe o măsuţă lângă Sir Roderick şi George se retrase. – Acum, spuse Poirot, cu ce vă pot fi de folos? După scurgerea timpului, el părea şi mai convins de legătura strânsă dintre el şi Poirot în trecut, când era la fel de prietenească, gândise Poirot. Atunci s-a produs o dependenţă de el, de Poirot, chiar mai mare decât acum, prin talentul nepotului său. – Hârtii, vorbi cu vocea scăzută Sir Roderick. Nişte hârtii pierdute şi pe care am reuşit să le găsesc, înţelegi? Aşa că m-am gândit, dacă ochii mei nu mai sunt tot aşa de buni cum au fost odată, iar memoria uneori îşi pierde cheile, să merg la cineva care cunoaşte problema. Înţelegi? Ai venit
79

Dumnezeule. – Aha. în ziua de azi. Într-o bancă. toţi trăncănesc în tipărituri. dacă îmi este permis să întreb? – Da. Poirot.la ţanc acum câteva zile. cred că dacă ai de gând să le găseşti. ca în următorul război să fim inamici. şi le-am scos la iveală de curând. – Nu erau acolo? – Nu. Toată lumea privea la ei cu veneraţie. De fapt. nu? Ţine minte. Nu ştiu care dintre ele a fost cel mai rău. De ce n-aş încerca precum toţi ceilalţi? Am fost implicat în toate. În primul război mondial noi eram camarazi de arme cu italienii. Aşa că am scos hârtiile mele şi cu ajutorul micuţei fete le-am sortat. – Da. sau. se pare că vor fi din nou. asta e. Ei pot să se schimbe peste noapte. Dar. Nu ştie prea bine engleza. dar totul era puţin cam încâlcit.. Am cernut o mulţime de material. Fac înconjurul şi arată o altă cale. cei mai mulţi povestind ce gândesc despre ceilalţi generali.. mi s-a părut că o mulţime de material a fost şterpelit. Ei nu ştiau că sunt proşti cu toţii. a flecărit despre pacientul său respectabil. În primul război mondial japonezii erau aliaţii noştri dragi. Ştii cum a fost când a izbucnit războiul. toţi. ştii. este foarte inteligentă şi de ajutor. pentru ca în următorul să atace Pearl Harbour! Niciodată n-ai să ştii unde te afli! Începi un drum cu ruşii şi-l termini la capătul opus. Le-am pus bine. politica se schimbă.. înţelegi. spuse Poirot. deoarece le-am rătăcit iar. îi reaminti Poirot bătrânului scopul vizitei sale. dar.. că n-au nici o importanţă. Chestiunea principală este că hârtiile pe care le căutam nu erau acolo. de fapt. poţi să întrebi. aceste scrisori deosebite nu erau acolo. dar puteţi să-mi spuneţi cel puţin natura acestor scrisori la care vă referiţi? 80 . da! Cineva cunoştea o mulţime de oameni din ziare. Nu ştiu ce vremuri vor urma! Oricum. Drăguţă fătucă şi destul de inteligentă. nimic nu-i mai greu în zilele de azi decât problema aliaţilor. dar le-am revăzut din nou şi-ţi spun ţie. Nimeni nu ştia dacă suntem în fruntea noastră sau în urma noastră. altfel presupun că nu mi-aş fi permis să-l păstrez. asta a fost. Am strâns o mulţime de documente. Cunoşti drumul acesta. deoarece m-am gândit: de ce să nu-mi scriu memoriile? Toţi amicii mei fac asta. Poirot. exact la timp ca să fii de folos. dar le-am scos pe toate şi am început să fac ordine printre ele. Îţi spun ţie.. desigur. ai să fii surprins. Strict secrete sau aşa erau odată! Şi. materialul pe care-l căutam nu era deosebit de important .. Noi am crezut că am omis din greşeală să începem cu ele. un medic respectabil. Un schimb reciproc de scrisori. aşa se credea. în siguranţă. spuse Poirot. – Sunt sigur că ar putea fi o chestiune de mare interes pentru oameni. sunt foarte secrete şi confidenţiale. zise Poirot. dar. Noi am avut chiar pe bătrânul Moran. fireşte. – Sună foarte interesant. – Doresc. m-am gândit că aş fi foarte interesat să povestesc câteva fapte despre unii oameni pe care i-am cunoscut. O parte din acesta nu era important. greşelile făcute de unii dintre acei ştabi. să fiu discret. Nu de vreo importanţă deosebită atunci. Noi am avut pe Montgomery şi Alanbrooke şi Auchinleck.vreau să spun că nimeni nu crezuse că era. oricum. afară de asta. Ce sunt aceste hârtii. dar eu ştiam. – Şi dumneavoastră aţi pierdut nişte hârtii.

înţeleg. iar eu vreau să ştiu cine-l sustrage. – Aveţi perfectă dreptate. – Aveţi vreo idee? – Crezi că trebuie să am. el a fost întotdeauna un băiat foarte decent. Noi doar îi vom trimite nişte scrisori-copii drăguţe şi o săi spunem că acestea conţin exact ce a spus el atunci şi că asta am trecut şi noi în memorii. continuă Sir Roderick. 81 . ei? – Păi.. nu cred că este ea. asta-i tot. s-ar părea că principala posibilitate. Spune că nu le-a sustras şi o cred. şi-a părăsit nevasta şi a fugit cu o bucăţică bună şi atractivă în Africa de Sud. pentru că poartă perucă. – Întîi şi întîi vreau să ştiu cine le-a sustras. Habar n-aveam că poartă perucă la început. Da. Ei bine. bătrâne. lucrurile or să fie un pic diferite după aceea. dar nu e cazul.. dacă nu ştiu ce-i acesta şi unde ar putea să fie el acum. Sunt de pe vremea când ea încă nu se născuse. Mai există un grădinar. pentru că. Oricum. da. N-avea de unde şti că aceste însemnări şi scrisori sunt importante. Dar. să zicem. – Ştiu. Ar putea să fie mai mult material secret în mica mea colecţie. dar nu pot să le văd nici pe ele în rolul de spioane. Niciodată nu priveşte la nimic altceva. făcând tot timpul scandal cu Hooverii. Nu că am văzut-o eu prea des. ar fi prea evident. dar. – Cine altcineva mai avea acces? – Andrew şi Mary. este cea despre cineva care a flecărit în zilele noastre despre ce a făcut şi ce a zis el în trecut. spuse Poirot. dar e bătrân. asta-i chestiunea cea mai importantă. Era genul de femeie care nu-şi ridică ochii din pământ şi-i plină de calităţi. într-o zi i s-a agăţat părul într-o tufă de trandafiri şi i-a scos-o de pe cap. în special cu o soţie ca Grace. mai degrabă lipsit de legătură cu ce discutau. Aşa că.. Avea obiceiul să vină în vacanţe. dar înţelegeţi. el nu spune adevărul şi aceste scrisori arată exact cât de mult minte el! Ţine minte. nu poţi să-ţi imaginezi un băiat ca Andrew să fie spion! În ce o priveşte pe Mary. când avea optsprezece ani. – Pentru că este prea tânără.– Nu ştiu ce aş putea. Cea mai la îndemână. Nu că l-am cunoscut vreodată prea bine. N-o să fiu surprins dacă. nu? Eşti atât de familiarizat cu tot felul de trăncăneli. Desigur. Mary poartă o perucă. desigur. Vrei să spun că e micuţa fată. Destul de nefericit pentru o tânără. de asemenea că nu este uşor să vă ajut să vă recăpătaţi ceva dintr-un material. Cunosc cu exactitate genul de lucruri la care vă referiţi. Nu era sigur dacă foloseşte la ceva să insiste cu privire la părtinirea evidentă a lui Sir Roderick. cu un oftat. – Da.. Totdeauna a fost. Oricum. lucrurile par să fie în ordine. nu cred că ar trebui publicate acum. are optzeci şi trei de ani şi şi-a trăit toată viaţa în sat. sublinie Poirot. Înţelegi? – Da. despre care pot să spun. trebuie să fie un străin în casă! Desigur. când şi când cu fratele său. şi două femei care au grijă de casă. Dar. Sir Roderick. foarte trist. dar mă îndoiesc dacă Andrew chiar ar fi interesat în astfel de lucruri. Ea şi-a pierdut părul din cauza unor friguri. vezi. asta poate să fie destul de adevărat. Vreau să spun că asta te face să te gândeşti că e spioană. după cât pot eu să înţeleg. dar asta poate să i se întâmple oricărui om. Poirot oftă. înţelegi. decât la tufele de trandafiri. Înţelegi? Aproape că nu e nevoie să întreb asta. – Poate că cineva a instruit-o astfel.

Poirot! Sorbi ultima gură de whisky şi se ridică. Numai nişte nenorociţi se duc să-şi schimbe faţa prin operaţie estetică. răspunse Poirot. puteam să citesc fără ochelari şi era destul de bine. – Mda.. nu-mi plac ochelarii. Acum au dispărut. Oricum. cineva şi-a băgat nasul în hârtiile mele personale. cu plete lungi şi unghii murdare. – Dumneavoastră nu suspectaţi pe nepotul Andrew. asta-i tot. devalizează caseta cu bijuterii. Ca orbul fără băţ. ies din nou şi nimeni nu-i vede sau nimănui nu-i pasă cine sunt ăştia. – Atunci. dar cui îi mai foloseşte? Prea târziu. am numai o cheie simplă. accepţi? – Voi face tot ce este cu putinţă. Făcu o pauză. Probabil că ei seamănă cu modernii sau rockerii sau bitnicii sau cum s-or mai fi numind aceşti inşi din zilele noastre. Dar. – Nu purtaţi ochelari? – Am unii pe undeva. Mi-amitesc că atunci mam gândit să fac copii de pe ele şi mi-am notat care dintre scrisori erau bune pentru aşa ceva. îl informă Sir Roderick. Ce ziceţi de fiică? – Norma? Asta-i bună. remarcă Poirot. care fură lucrurile oamenilor fără să-şi dea seama de ceea ce fac. Când aveam şaizeci şi cinci de ani. ai fost în casa noastră. – Totuşi. Locul mişună de ei. ca apoi să afli că unu-i vicontele Endersleigh sau Lady Marjoribanks. îi dai afară din casă. Clopoţelul de la uşa principală sună. ceea ce-i jenant. E pe măsura ta. Trebuie să fi venit cineva din afară. aş zice că Norma e puţin sărită de pe linie. toţi spărgătorii! Oamenii pătrund în case ziua-n amiaza mare. Acum o încui. dar mereu îmi cad de pe nas sau chiar îi pierd. probabil. tu poţi. să zicem? – Niciodată nu am considerat că este necesar. care se potriveşte la orice uşă. cei mai buni agenţi secreţi nu poartă niciodată peruci. De ce? Pentru că aşa procedează toţi hoţii. Cineva le-a subtilizat. apoi. În plus. să le fi pus în diferite locuri într-un dulap sau în dosare diferite? Când le-aţi văzut ultima oară? – Să fie un an de când am pus mâna pe ele. Pe vremuri nu li s-ar fi permis. 82 . Dar. Punctuală . dar n-o văd scotocind printre hârtiile mele.– Bănuiam eu că e ceva ciudat în legătură cu felul în care-şi aranja părul. Dacă cineva poale să-i dea de cap acestei chestiuni.la fix! Minunat. calcă apăsat pe scări. Ai văzut ce fel de casă este. fireşte. pe soţia sa sau personalul casnic. Presupun că ei sunt prietenii Normei. tu. Noi nu încuiem uşile.. Niciodată nu am făcut aşa ceva. Nu văd să traversez drumul. spuse Sir Roderick. – Asta-i domnişoara. Unuia ca ăştia nu-i place să-l întrebi: „Cine dracu eşti?” Niciodată nu ştii ce sex au. pe cine bănuiţi? – Păi. Am văzut câţiva dintre ei dând târcoale în jur. Vreau să spun că ar putea fi unul din acei cleptomani. dacă plecaţi la Londra. În ziua de azi nu ştii unde te afli. Ce zici. N-am purtat niciodată ochelari. intră-n orice cameră poftesc. – Nu credeţi că s-ar putea. nu pot să merg prin Londra fără ea. nu-i aşa? Ştii. Oricine poate să intre şi să plece când doreşte. – Nu încuiaţi uşa camerei dumneavoastră.

răspunse Sir Roderick. Dar. spunea mereu că George este infailibil. nu durează o veşnicie. Ţi-am spus doar. îi replică Poirot. Sir Roderick? întrebă ea. O să fiţi surprins la ce a putut săi dea cadou: o rochie de seară şi o brăţară drăguţă. Îmi amintesc de Lordul Mountbryan. Goby ieşise din bucătărie şi stătea în hol. Poate că sunt de modă veche. sper că nu. Sonia arăta uşor dezorientată. hermină rusească. – Şi. Ea îl privi într-un mod pe care Hercule Poirot îl aprecie mult. fratele ei a dat de necaz. Nu prea scumpe. Nu-mă-uita. se gândeşte la toate. Poirot îi însoţi până la uşa din hol şi îşi luă. vă asigur. Maşini! Pfui! – Să-l rog pe Georges să comande un taxi pentru dumneavoastră? întrebă Hercule Poirot. Peruzea şi diamante. N-o să fie nici o supărare. Înaintă cu acea empressement franceză. sunt frumoşi. Pleacă la timp şi ajung la timp. – Enchanté. înclinîndu-şi capul deasupra mâinii tinerei. – Cred că ai dreptate. o întâmpină el. adăugă el. politicos. Din anumite puncte de vedere. după ce ei intrară în lift şi se întoarse să întâmpine privirea insistentă a lui Poirot. dar prefer. dar costând totuşi destui bani. uneori m-am întrebat dacă ea a avut vreun frate. George închise cât putu de repede uşa de la culoar. Apoi. sublinie Hercule Poirot. Georges. care circulă în şiruri.. s-ar putea spune. dacă-mi daţi voie. dacă-mi permiţi să te întreb? . să-ţi cumperi nişte chifle cu stafide sau ecleruri sau orice le place domnişoarelor de astăzi. – Nu e neobişnuit. Ea arăta extrem de drăguţ. cu gentlemeni la vârsta asta. După asta. obişnuia să ceară informaţii de la George.– Nimic. dacă aş putea să pun în discuţie. Peste tot e ea. un palton de blană . în perfectă ordine. se bucură Sir Roderick. iar tu îţi iroseşti timpul cu o oră şi jumătate mai mult decât ai nevoie. şi o poşetă de seară. cu două. domnişoară. Sir Roderick se aplecă spre el. – Poftim. inexact! Am folosit timpul ca să-mi cumpăr o pereche de pantofi. Mr. cum aţi spune dumneavoastră. sau ar trebui să ajungă! Da! aceste maşini leneşe. o să fiţi surprins. Uneori. rămas bun. – Da. maliţios. Era. deşi.zise Poirot. datorii sau aşa ceva. un excelent rol de om care a venit să verifice gazele. Nu v-am lăsat să aşteptaţi? Cu voia dumneavoastră. asta era. nu? Întinse un picior în faţă. care este părerea ta despre acea domnişoară. O bătu părinteşte pe umăr. jucând. continuă Sir Roderick. zise Sonia. Felul ei puţin ruşinos îi venea foarte bine. Totul. nu. Lordul Mountbryan i-a dat banii pentru a achita datoria .. să bei un ceai bun. cu viteză de melc. – N-am întârziat. nu-i aşa? Sper că ai executat ordinele! – Nu. Avusese o bogată experienţă de viaţă şi se poate spune că nu-l duceai. dar trebuie să plecăm pentru a putea prinde trenul. domnule. – Sper că ai băut un ceai bun. răspunse George. O tânără femeie a venit să-i dea un mesaj. sigur. – Exact la fix.nu nurcă. George o anunţă pe Sonia. domnule. privindu-l. zise el.ea era atât de supărată în legătură cu 83 . invariabil trenurile. un picior frumos. cu una. – Am deja un taxi care aşteaptă. Priviţi. vezi. mademoiselle. aş zice că dânsul a încurcat-o rău. desigur. se gândi Poirot. – Ei.

. Miss Norma Restarick a fost elevă internă la Meadowfield Girls' School. se spune că a fost un om abil în afaceri.. Nici un scandal. în atitudinea sa obişnuită . O Miss Birell a plecat cu el. Fusese bolnavă de câtva timp. Mr. aş spune eu. Nici nu se lasă plătit cu vârf şi îndesat de către părinţii lor. Mr. supunându-se gestului lui Poirot. Implicat în câteva afaceri. şi conform lui Hoyle. mai curând dubioase. despre care m-aţi rugat. acum doi ani. perfect respectabilă şi de rang mare.. nici o instabilitate mintală? – Nu apare aşa ceva.. Familia Restarick. Nimic împotriva ei. Bunicul a pus bazele. sănătate şubrezită. Tuşi. A murit de tromboză coronariană. George. Fratele mai tânăr.. Dosar necorespunzător. Simon Restarick le-a făcut să prospere. – David Baker. Doamna Andrew Restarick a murit acum doi ani şi jumătate.genunchii strânşi şi vârfurile picioarelor aduse înăuntru. – Trecutul lui Restarick. Şi-a părăsit soţia şi a plecat în Africa de Sud. Goby îl fulgeră cu privirea pe Poirot.. Nici o procedură de divorţ. – O.. – N-am nici o îndoială că ai perfectă dreptate. dacă mă întrebaţi. Afacerile sunt în familie de trei generaţii. Goby remarcă: – De fapt. bănuit a fi implicat într-un furt important de opere de artă.asta! Totul platonic. tatăl le-a extins. Goby îl urmă. dar ea-i un tip destul de categoric. Preferă fetele cu bani. nu mi-ai dat un răspuns complet la întrebarea mea. Fără mijloace de întreţinere deosebite. – Dezamăgitor. E unul din mulţimea care se pretinde cunoscătoare în ale artei. domnule. Gentlemenii se pare că-şi pierd judecata când ajung la vârsta asta. James Patrick Restarick. Mr. Te-am rugat să-mi spui ce gândeşti despre domnişoara. Lăsându-şi ochii să privească peste faţa lui Hercule Poirot. soi rău. Simon Restarick a avut de suferit cu inima. Totuşi. Liberat condiţionat de două ori. dar se descurcă destul de bine. nu-mi place să spun categoric. Tatăl. ele ştiu ce vor să facă şi unde să pună punctul pe „i". Goby se aşeză pe un scaun cu spătarul drept. E genul de femeie care se lasă agăţată uşor de ei. Categoric. – Nici o oaie neagră. 84 . apoi procedă la studierea serioasă a însemnărilor. Mr. Goby lăsă să treacă asta de la el. Scoase din buzunar un carneţel cam flendurit. – L-aţi cunoscut? – Da. Norma.. Andrew Restarick a intrat în afaceri curând după ce a venit la Londra de la Oxford. Niciodată nu există ceva sau cineva pe care să poţi să pui punctul pe „i"! Dar. îl deschise cu grijă. totul despre această familie pare să fie OK. domnişoara. Nu cheltuieşte mai mult decât îl ţine punga cu unele din fetele care sunt leşinate după el. remarcă Poirot. căsătorit cu Miss Grace Baldwin. zise Poirot. dar cu destulă minte să nu intre în bucluc. Poirot intră în sufragerie şi Mr. reţineţi asta. O fiică. răspunse Poirot. nu din cele mai îndrăzneţe. Da. îşi linse degetul şi întoarse o foaie din carneţel. Poliţia predispusă să fie interesată de el. dar fără dovezi. pentru a-şi drege glasul. acum vreun an.

Vin şi pleacă când doresc. Nici eu n-aş putea să zic că există. Poirot încuviinţă din cap. mai tuşi o dată şi aruncă o scurtă privire pe carneţel. – Nimeni nu l-a acuzat de aşa ceva. Andrew Restarick şi Mr. Făcu o pauză. iar fiicele au plâns. De obicei. adăugă el. Şcoala . Se prea poate ca ei să fi avut mult mai multă dreptate. N-a fost numai semnătura pe care Poirot o citise . A închiriat un apartament cu trei camere în Borodene Mansions. gânditor. mergând ţanţoş ca păunii. peste hotare. Lucrează la Wedderburn Gallery . – Nu. – Mda. spuse Poirot. Fără simpatii speciale. Era sincer? Putea fi aşa. Este secretară la Mr. e în ordine! Nimic împotriva ei. dacă ea doreşte o întâlnire. 85 . „Ar fi protestat David Baker la primirea unui astfel de cec?”. dar n-aş zice că e specialitatea lui.A. – Ce crezi. Dorită şi folositoare. Se duce frecvent în Elveţia şi Portugalia. Fiii au jurat. Era pentru David Baker şi era pentru o sumă mare. ar fi în stare să dea cu măciuca în cineva? Mr. o iubea pe Norma? Dacă era aşa. uneori. ca să poată el să citească semnătura lui. Îşi amintea ceva: Andrew Restarick. nu neapărat prietene. la fel şi tinerele indezirabile. nu m-aş fi gândit la asta. A fost la R. – Place femeilor. răspunse Mr. apoi a plecat la Slade. Specialistă în aranjarea expoziţiilor de artă în Manchester. despre care am auzit aşa ceva. Tinerii indezirabili au fost plătiţi în orice timp sau vârstă. într-adevăr. un timp.ci şi persoana pentru care fusese completat cec-ul. Mr. acum trei ani. bogat. îl împarte cu alte două fete. Goby.găinarii! De obicei. El e genul de linguşitor. La început. Secretară foarte bună. Tânăra Miss Frances Caty cea de-a doua fată. Nu pot să spun dacă a făcut asta în trecut. Birmingham. arătîndu-i un cec. Goby şi Hercule Poirot gândeau altfel. doar ceea ce aţi numi prietenii minore cu tineri. secretară la un doctor în Harley Street. ca pe un cărbune fierbinte. Mr. Dar. apoi a plecat la Ministerul Minelor. Goby. Goby medită. astfel.– La ce concluzii aţi ajuns. Restarick de două luni.D. iar Norma. Fără scandaluri. Nu ca unii dintre aceştia. Nimic dubios. ca ale dumitale. acolo. Chiria-i destul de mare. Amatoare de artă şi are o mulţime de prieteni printre artişti şi actori. apoi a venit la Londra şi a făcut un curs de secretariat.A. Tatăl. evident.Miss Claudia Reece-Holland? Ea. David îi cerea să se căsătorească cu el.la Roedean.loc renumit în Bond Street. apoi scutură capul de parcă l-ar fi trecut un uşor curent electric. dacă îmi daţi voie să întreb? – Aceleaşi. Preferă soiul rău . e acolo de câtva timp. nu de bădăran. Goby avea. fără îndoială. aceeaşi părere. Nimic care să arate că există ceva între ea şi Restarick. pentru că. Necazul este că în ziua de azi ele nu vor să se uite a doua oară la un flăcău drăguţ care munceşte. remarcă Mr. nu putea fi uşor cumpărat! El îi declarase destul de sincer cererea-n căsătorie. membru al Parlamentului. îl crezuse sincer. se întrebă Poirot. îl completă Poirot. nu. Nu se gândea. n-a avut noroc”! – Dar. ca să-şi dreagă glasul. apoi continuă: . ar putea fi plătit? Care este părerea ta? – Poate să agaţe orice fată doreşte. dacă merită osteneala. dacă se poate spune aşa. dar banul e ban! Normei. Goby tuşi. Lady Margaret Hall. mai degrabă nesigur. O creatură vulgară. în general. le auzi: „Săracul.

– Nici urmă de miros. Eşti sigur că. Pe lângă faptul că este el însuşi un om foarte bogat. fetele cu care locuieşte şi la cine lucrează la Londra. Acum câteva luni. şi n-au plătit-o mult.dispărea ca mortu-n păpuşoi şi nu-şi făcea apariţia . se pare că el s-a hotărât atunci şi acolo. ieşea la suprafaţă. Restarick s-a mutat foarte mult. Oricum. – Şi cine era aceea? 86 . Niciodată n-a ţinut legătura cu nimeni. Ea lucrează la o firmă numită Homebirds . Dar. America de Sud pentru un timp.în prag de faliment. ce-i cu ea? – Păi. Mama vitregă a fost internată în spital. dar medicii n-au ajuns. cine probabil a influenţat-o. ca să meargă unde-i place. de parcă era un călător înnăscut. profesoară. În timp ce-şi băga carneţelul în buzunar. dacă vorbesc în afară de subiect. mai este şi moştenitorul fratelui său. Nimeni.. Gen de femeie serioasă.– Totuşi. se pare. Mult mai tânără decât el. tocmai acum. Da. Goby zise: – Mă veţi scuza. I-a plăcut să meargă în locuri neumblate. dar m-am gândit doar să vă menţionez.. A moştenit o grămadă de bani. nu-l cunoaşte bine în mod deosebit.. preciză Poirot.. femeia potrivită. mama ei vitregă. anul trecut. cine ar fi putut s-o influenţeze. Apoi. Cinci sau şase luni era plecat pe neaşteptate în cu totul alt loc sau ţară. adăugă el într-un fel setos de sânge. domnule.. Toţi care au dat de el. Oamenii care o înconjoară pe tânără. pe persoana cu care s-a întâlnit ea. n-a existat nici o moarte? Asta-i important!.. – Te rog. dar nu în zona informaţiilor.. fratele său din Londra a murit subit. nu presupun că e ceva de făcut cu asta.. Ce am eu nevoie. Aş dori să cunosc mai multe despre ea. îl întrerupse Mr. – Da.asta a fost când era la ţară. Cred că de trei ori a fost declarat mort . a şi făcut bani. este o moarte! Mr. Mr. în cele din urmă. – Foarte bine. în legătură cu această fată. În Kenya. pentru analize . – Ea n-a murit. Circulă o mulţime de zvonuri în legătură cu boala ei. M-ai lămurit cu ce ai putut. Aş fi vrut să cunosc ceva despre tatăl ei. tot cu grămada. la nici o concluzie. Au avut de furcă un pic. n-a fost în stare să obţină mai mult din Africa de Sud. se tot muta. ea era. domnule. Tip agitat. mai doriţi ceva? – Da. Goby răspunse că regretă în legătură cu asta şi se ridică în picioare: – Acum. Moartea fratelui său se pare că l-a zdruncinat. Să deduc că ai văzut-o mai înainte? – Da. – O poveste a succesului şi o fată nefericită. în cele din urmă. domnule. Uganda. – Unde ai mai văzut-o? – La Kew Gardens. – Kew Gardens? Poirot arătă puţin surprins. remarcă Poirot..dar. Poate că s-a săturat şi poate că a întâlnit. desigur e. iubitul ei. se pare. să pună capăt hoinărelii şi să vină în Anglia. se pare că l-au plăcut. dar am nevoie de fapte. dar acea domnişoară care a fost aici. Urmăream pe altcineva.. de curând. Coasta de Aur. Exact. până i-au dat de urmă. Goby. – N-o urmăream pe ea. se pare.

cu adevărat. doamnă. foarte interesant! Kew Gardens. Oliver. cum aş putea să mă tem? Doar nu era o pădure singuratică sau altceva. Clătină din cap încolo şi-ncoace. spuse Poirot. astăzi. – Vă amintiţi. Mi-am spus. cât de uşor putea fi făcut lucrul acesta. individul meu a venit şi s-a aşezat pe aceeaşi bancă. Şi ce drăguţ din partea ta să vii să mă vezi! – Am venit. imediat. atunci. În acelaşi moment şi a plecat. a suspectat ea.. domnule. zise el. doamnă.. gânditor. replică Mrs.numai tânăra s-a ridicat şi s-a dus la plimbare. de fapt. Ştiam că urmează să se întâmple ceva” şi. domnule. Un loc plăcut pentru un rendez-vous. Este foarte interesant. apoi la buchetul rotund de trandafiri. avem de-a face cu spionaj şi contraspionaj. presupun că m-am restabilit. Poirot făcu o plecăciune şi se prezentă la Mrs. – Aşa m-am gândit şi eu. Oameni peste tot. cu buchet de flori în manieră victoriană. totuşi. Poirot oftă exasperat. întrucâtva prudent. Totuşi. N-au vorbit . Încep să cred că acel ucigaş a existat numai într-o minte dată pradă drogului! CAPITOLUL XIV – Chère madame. A luat cartea pe care tânăra o lăsase pe bancă.– Presupun că n-are importanţă. A citit puţin din ea. – Enfin.. Asta-i tot. – Da. n-ai fi zis că se cunoşteau unul cu altul.. Oliver. menţionând-o. – Monsieur Poirot! Ei bine. Oliver cu un buchet foarte frumos aranjat. Şedea pe o bancă. Presupun că m-a cam înşelat nasul! Adăugă: „Am simţit că-şi vâră dracu coada! Mi-era teamă. Nu după mult timp. El. să vă ofer urările mele cu ocazia însănătoşirii. în Londra. Foarte plăcut. că v-am prevenit să nu faceţi nimic periculos. şi este întrucâtva un gest foarte personal. apoi a lăsat-o jos. s-a sculat. este prea mult! Este mult prea mult! Acum. ei n-au simţit nimic de genul ăsta. Toate florile. Mr. Tânăra avea o carte. Se întrebă dacă simţise Mrs. – N-am mirosit. Oliver le folosise: „Ştiam că ceva nu e în regulă. doar ce sa aşezat acolo şi. lângă ea. dar mi-am zis că sunt o proastă dacă mi-e frică! De ce să-mi fie frică? Vreau să spun că eram. Parcă-l simţeam pe diavol. prea bine. am încă dureri de cap. spuse „Noapte bună” şi plecă. prezenţa diavolului. este foarte drăguţ din partea ta. Tot ce caut eu este un cât se poate de simplu ucigaş. – Au discutat? – Nu. Ce fel de femeie era Mrs. Exact în mijlocul Londrei. această teamă nervoasă. Goby se uită la bibliotecă. într-adevăr. domnule. – Da. de fapt. Oliver? 87 . Poirot ridică sprâncenele: – Asta-i interesant! Da. Nenumăraţi clienţi povestiseră aproape cu aceleaşi cuvinte pe care Mrs. cu adevărat. sunt aşa de nearanjate! Se uită spre o vază cu crizanteme. se amuză el.” Poirot o privi. Era unul dintre ataşaţii doi de la Ambasada Herţegovinei. Destul de neplăcute. sentimentul sinistru că ceva sau cineva îi doreşte răul sau a priceput întreaga chestiune după aceea? El ştia.

de el. Oliver.O privi din nou. e interesant că poţi să le potriveşti aşa. Cineva. încă una. Poirot dădu din cap. Este. iar Mrs. surprins. un păun nu-i periculos. Dar. pe o ladă. Oliver. barăci şi locuri virane. O intuiţie succeda după alta. în propria ei opinie. – Când ţi-a apărut prima oară teama asta? – Când am părăsit strada principală. înainte de a fi lovită? – Nu. brusc... n-a mai părut să semene atât de mult cu un joc. – N-am avut încă plăcerea . Nu. să aflu cât de greu e să urmăreşti pe cineva. de cel murdar. dar mă gândesc că m-a îndrumat greşit. tot atât de probabil. Lucrează într-o galerie de artă. pozând drept model. curăţate pentru construcţii. Oliver reclama mereu dreptul de a justifica intuiţia ce se transforma în realitate! Şi. Nu-mi amintesc dacă ai văzut-o sau nu. Făcu o pauză. se făcea ca şi cum erai într-o junglă şi îţi era frică de un păun? – Nu ştiu dacă-mi era frică. Alb ca varul şi alte multe sulemeneli şi felul obişnuit de păr neglijent. nu pot să explic. La urma urmei. Poirot.. în mod deosebit. unde totu-i sinistru. Ca într-un vis. era renumită pentru intuiţia ce o manifesta. poate. presimţirea animalelor: agitaţia unui cîine sau a unei pisici înaintea unei vijelii. deşi nu se ştie ce poate fi rău în asta. arată destul de drăguţ. eram bucuroasă. continuă Mrs. Acelaşi lucru. Un păun este foarte decorativ. da. Nu pentru Păun. Ştii cum sunt visurile! Încep cu un lucru. Pentru tânărul murdar. – Dar.. Apoi. ca apoi. Cine altcineva? Tânărul murdar cu haine soioase? Mirosea scârbos. ceea ce-i acelaşi lucru. Cum pot „lucra” aceste fete! Bănuiesc că ar putea fi îndrăgostită de Păun. Dar. întrucât mă gândeam la el ca la o creatură decorativă. cu o rapiditate remarcabilă. Mrs. n-am avut nici o idee. într-un fel de neglijenţă studiată.. dintr-odată. întrucât străzile erau mici şi ciudate. n-o văd să mă ciomăgească la cap în vreun fel sau altul.ea era împodobită. deşi iritată. Îmi amintea de o oarecare actriţă sau altceva. totul era diferit. vreau să spun că mă gândeam la el ca la un păun. o petrecere sau altceva. nu ştiu. apreciind: – Exact ca un joc. – Spui că ea poza ca model? – Da. Până atunci. fireşte. – Aveam altă posibilitate în minte. cântărind-o. – Da. Deci. atârnîndu-i peste faţă. Foarte tare machiată. Şi acest băiat groaznic este decorativ. da. astfel că presupun ca ceva foarte natural prezenţa ei printre bitnici.. oh. într-adevăr. de care se bucura foarte des. dus pe gânduri. Da. Şi cu greu ar fi putut fi acea Francis fără vlagă . – Cineva m-a văzut pe mine filându-l pe David. cu părul negru revărsat. întrun pustiu la capătul lumii. care apoi m-a filat pe mine? 88 . aprobator. – N-ai avut nici o idee că cineva te urmărea. Oliver. trebuie să fi fost Păunul cel care m-a lovit. răspunse Mrs. totul era obişnuit şi chiar palpitant şi. semănând mai degrabă a un fel de locuri cu dărâmături. să te trezeşti într-o junglă sau undeva.. te-a observat urmărindu-l pe David şi la rândul său te-a urmărit. dar nu era sinistru. care însemna ceva rău.dacă e o plăcere.. – Junglă? întrebă. doamnă. artistică.

M-ai înveselit. – Nu vreau să meditez. – Realmente. – Vreau un omor! . ai fost drăguţă. Nu pot vedea nimic clar. m-ai sunat. Doamnă. răspunse Poirot. Ce-ai făcut? Poirot ignoră această întrebare. prea greu. asta era. – Refuzi să meditezi. Oliver. Dar. Şi.aşa bănuia Mrs. – Sună foarte sângeros când spui astfel. ca să ajungem undeva. nu numai că te-ai oferit să mă ajuţi. într-adevăr. mama vitregă n-a fost omorâtă. Cineva vine la mine şi pomeneşte de o crimă.– Sau cineva care deja era în curte sau în barăci. şi ceea ce vrei să-mi spui încă o dată. prea multe lucruri. iar eu spun că mama vitregă n-a murit. – Şi la urma urmei. opreşte-te! . Meditaţia n-a fost niciodată punctul forte al lui Mrs. îl întrerupse Mrs. – Trebuie să încep cu începutul. Dar trebuie să fie unul! După mine. Eram în suferinţă. E greu. încă ceva. dar m-ai şi ajutat. M-ai servit cu o delicioasă tasse de chocolat. Trăieşte! – Eşti. deci. presupun. mai întîi de toate. Ceea ce vreau să ştiu este ce făceai în legătură cu povestea asta. că tentativa de ucidere a lui Mary Restarick s-ar potrivi foarte bine. se plânse ea. cine a murit.să se joace cu ele. Poirot stătea drept în scaunul său. 89 . Într-o zi. Văd numai o tânără care a spus că s-ar putea să fi comis o crimă! Asta-i tot ce am de gând să continui şi vezi că şi aici sunt dificultăţi! – Ce vrei să înţelegi prin dificultăţi? – Meditează. până la urmă. nu pot să gândesc. Îşi împreunase degetele de la mâini şi se pregătea . să ghicesc ce mai vrei. Oliver. te rog să meditezi împreună cu mine. doamnă. Dar.răspunse Hercule Poirot. să ne întrebăm. spuse Mrs. exasperat: – Ah. replică Mrs. dar ce crimă? – Uciderea unei mame vitrege.sări Mrs. – E o idee. Mă întreb: cine ar putea fi? Poirot oftă. ce este cu această crimă? Cine a fost ucis? Unde au ucis? De ce au ucis? – O. Oliver. navem încă un omor. m-ai încurajat. Mi se spusese ceva extrem de dureros. – Mereu mă zăpăceşti. Mă faci să mă doară capul din nou şi nu asta-mi trebuie mie acum. – Dar. M-ai ajutat să găsesc o fată care venise la mine şi spusese că are impresia că a comis o crimă! Şi acum. cel mai înnebunitor om. trebuie să medităm. zise el. am descoperit noi omorul? Tu spui „mama vitregă”. O crimă care s-a comis undeva şi pentru un motiv oarecare. cercetez. Oliver . Oliver. Poirot nu dădu atenţie acestui argument. Oliver. pe urmele aceloraşi oameni pe care îi urmăreai. – Discutam despre o crimă. în timp ce eu zăceam în spital? Trebuie să fi făcut ceva. nu pot să găsesc acea crimă. desigur. nu-l satisface pe Hercule Poirot. – Caut un omor şi nu pot să găsesc un omor! Nu pot să găsesc nici mortul sau moarta!! E exasperant! Aşa că. Prea mulţi oameni.

Monsieur Poirot.. şi dacă ei ar fi căutat. era îndrăgostit de o altă femeie şi dorea. eu brodez în felul meu. că soţul (tatăl) este criminalul. zise Mrs. soţia. răspunse Poirot. ca şi Cocoşatul. iar copilul său nu putea fi implicat în uciderea mamei sale la vârsta de cinci ani... căsătorit. El.. şi se face mai bine. Dacă aranjam să se întâmple aşa ceva într-o carte. şi se îmbolnăveşte din nou. deşteaptă. a ucis-o pe prima.. Arsenic ascuns. plecând în Africa de Sud. inconştient. Oliver cu încăpăţînare. să-i dea mamei o băutură făcută din pudră ascunsă într-o cutiuţă.. răspunse Mrs. probabil că au găsit arsenic sau altceva. Eu bănuiesc înfăptuirea crimei înainte de toate astea! Mai vrei ceva? – Vreau să acorzi mai multă atenţie înţelesului logic al limbii. – În acest caz. fiica sa o-nfăptuieşte. La timpul trecut. Oliver. vru să-l împace Mrs. nici nu ştim dacă ea a murit. sări iar Mrs. – Eu m-am gândit. să plece cu ea şi. deci. Georges. Prima Mrs.. – N-o căuta după ce Mary Restarick este bolnavă şi se internează în spital. Presupun că Andrew Restarick şi-a ucis prima soţie înainte de a o şterge degrabă în Africa de Sud. Mai zici ceva?! De fapt eu am fantazat exact pe suspiciunea ta. La urma urmei. şi se întoarce acasă. Doar. dar întâmplarea asta reală întrece fantezia şi aranjamentul meu! Eu l-aş fi pus pe copil s-o facă. – Nom d'un nom d'un nom! zise Poirot. şi nimeni nu l-a suspectat vreodată. nu sări la concluzii pripite în felul ăsta. Întâmplat categoric. soţia. Tatăl premeditează crima. dar soţia lui n-a murit decât după unsprezece sau doisprezece ani. – Vai. probabil. undeva.. mai curând. ce vrei mai mult? Acţionează pe baza probei. n-am nimic de povestit. Plănuind în ascuns fapta. grijuliu.. ceva care deja se întâmplase. – Credeam că sunt. Asta-i broderie. Te-ai gândit la o asemenea posibilitate? – Desigur că m-am gândit la un astfel de gest ucigaş. Restarick. tatăl său îi spune fetiţei. – Eu ştiu. Restarick a spus.. Oliver. Oliver. – Putea să-i dea mamei medicamentele nepotrivite sau. – În ordine. Renunţ la varianta mea că Norma-i vinovatul. a murit la paisprezece aprilie o mie nouă sute şaizeci şi trei.. exasperat. era meritul fanteziei mele.. caut o crimă şi n-o găsesc. Nu vrei şi pace să crezi că Norma a încercat s-o ucidă pe mama ei vitregă. Poirot scoase un lung şi exasperat oftat: – Bine. Acea domnişoară mi-a spus acelaşi lucru pe care îl spusese şi servitorului meu.. indignat.– Mi-a venit o idee splendidă. – Cum poţi şti aceste lucruri? – Pentru că am angajat pe cineva să verifice faptele. N-a spus în nici una din cele două ocazii: „Am încercat să omor pe cineva” sau „Am încercat s-o omor pe mama mea vitregă”. – Asta-i exact ce-au găsit. ca posibilitate.. că ea a murit. Varianta cu Norma e a ta. Tu povesteşti în felul tău. replică Hercule Poirot. zise Mrs. Povesteşte. E foarte interesantă. Am făcut investigaţii. Oliver. Te rog. apoi direct. pur şi simplu. doamnă. ascuns bine de Norma. A vorbit de fiecare dată despre un fapt care fusese făcut. 90 . – Renunţ. după ce el a părăsit această ţară.

într-un restaurant. Norma sau putea fi unul dintre servitori. ba da. Monsieur Poirot. – Deloc. spuse Hercule Poirot.este în acord psihologic cu starea ei sufletească în pragul nebuniei. decât pentru ascultătoarea lui . zise Hercule Poirot.dacă se putea spune că Mrs. pe care o durea deja capul. Înţelegi... Monsieur Poirot. Motive cu mult mai atrăgătoare. – Mult prea atrăgător. Putea fi fata. Dar nu e dovedit! Oricine. – Şi ai lăsat-o să plece? Vocea lui Mrs. nu poţi să-i suspectezi pe toţi. poate să ascundă un preparat de arsenic printre lucrurile Normei. dar nu peste marginile crezării. – Cum de ştii? – Fiindcă ea şi tânărul acela groaznic se iubesc. mă dezamăgeşti. Am nevoie de informaţii şi există o singură persoană care poate să mi le furnizeze. ori putea fi fata au pair sau putea fi bătrânul Sir Roderick. Putea chiar să fi fost pus acolo de către soţ. – Prostii. Sau putea fi Mrs. – Iar?! Ajungem la aceeaşi prezumţie. cred că e posibil ca Norma să fi încercat s-o ucidă pe mama ei vitregă. trebuie luat în considerare primul. Niciodată n-a fost prin preajma casei lor. – Ea a plecat din acel restaurant şi încă o dată a dispărut. Poirot continuă să vorbească mai mult pentru sine. cu adevărat. se plânse Mrs. – Un soţ este. Da. – Vai! – Ai lăsat-o să plece? Nici n-ai încercat s-o găseşti din nou? – N-am spus că n-am încercat s-o găsesc. – Aparent. răspunse Mrs... – Există un scenariu. Şi ea a dispărut. Rătăcea pe coridoare în ziua când am fost acolo. – Eşti nebun de-adevăratelea. – De fapt. apoi caut motivele. Oliver. – Dar. nu? – Nu. – O. Tu mereu consideri că soţii sunt cei care-şi ucid nevestele. Dar. există un scenariu. scenariul n-are sens. de obicei. aproape visător. – Tu mereu vrei să complici totul..– Ba da! asta cred. te joci cu mine. – Dar fără să pună otravă în camera Normei. Ea era foarte indignată pe Poirot şi gândea numai pentru ea că tânăra Restarick 91 . Restarick însăşi. – Sau ar putea fi tânărul David. Oliver asculta. – Dar ea n-a dispărut! Noi am descoperit-o. Mă gândesc că este posibil ce s-a întâmplat . – Mais oui. – Şi ce motiv ar putea avea acel sărman copil străin? – Ar putea depinde de ceea ce face în acea casă şi de motivele pentru care a venit în Anglia şi încă de multe altele. a fost. asta-i exact ce pot să fac! Suspectez pe toţi! Întîi suspectez. Oliver. persoana cea mai potrivită. De ce? – Ar putea exista motive.. Lucrurile au fost înfăptuite complicat pentru mine. Păunul tău. admit. – Te referi la Norma? – Da. mă refer la Norma. aşa trebuie să fie. n-ai reuşit. deci el. trase concluzia Mrs. Oliver tremură a reproş. Oliver. până acum. pentru că lipseşte un factor. reţine. David n-a fost acolo.

o să-i spună. El este încântat de ea. înţelegând că Poirot nu făcuse câtuşi de puţin ceva folositor investigaţiei lor! Era dezamăgită de el. – Se leagă! Da. îi telefonase ca să poată ajunge la timp. Şi aşa se adună mai mulţi oameni din nou într-un cerc de bănuiţi! Bănuiţi de ce? Din nou. probabil. fiica. trebuie să caut răspunsul. la restaurant.. De o informaţie confidenţială sigură. dar aceasta a fost cu mulţi ani în urmă. Nu-ţi spun nimic. nu ştii!! La început am avut o tânără şi prin tot labirintul de scenarii. – Ţi-ai spus ţie însuţi că bătrânul Sir Roderick este ramolit. Scrisori pe care a avut cea mai mare libertate să le păstreze.. – Nu asta-i problema. Prin mâinile lui au trecut documente importante. care au ceva de-a face cu spionajul sau un fel de spionaj. Mrs. cam în vârstă. A lăsat în urma ei o carte pe care el a luat-o. Şi presupun că există anumite scrisori sau documente care vor schimba tabloul unei personalităţi. o simt. Oliver.. pentru că este cu mulţi ani în urmă. Dar. – Chiar aşa.presupuneri pe care le cunosc a fi adevărate în 92 . Ea e legată de acest unchi. Când o să înceteze să vorbească. Avem pe tânăra Sonia. iar că Poirot era prea bătrân! Acolo. E tânăra o victimă în pericol? Ori e foarte vicleană? Dă impresia că vrea să creeze pentru ea însăşi anumite ţeluri. Poate fi luată în ambele sensuri. Eu fac numai presupuneri . Lucrează pentru el. până acum. – Şi ce-i cu asta? – Asta are de-a face cu celălalt scenariu. Mrs. peaproape. o vreme. – Nu-ţi povestesc. Avem pe unchiul. Poate că i s-au scris scrisori importante. Mă întreb. dar poate să nu fie puţin probabil. Dar. Vom spune că este puţin prostit de ea. care pare să fie în afara scenariului. alergase ca să fileze cealaltă jumătate a cuplului. trecutul nu este întotdeauna trecut. care este rolul ei în această familie? – Vrea să înveţe limba engleză. întrucâtva ramolit cu care ei locuiesc. Oliver era supărată foc. dar n-a vorbit cu el. După ce şi-au pierdut importanţa. La problemele cele mai subtile. Încă nu ştiu. Se fac alte alianţe! Se ţin discursuri publice pentru a nega ceva.. dacă este ramolit sau nu. înţelegi. Poirot sublinia liniştit şi metodic.a pierdut-o! De fapt. spuse ea cu voce supărată. nu e în afara lui. El a avut o oarecare importanţă în cel de-al doilea război mondial. şi asta-i pe undeva. mama vitregă. în conflict. ceea ce el numea „scenariu”. Are maniere şi obiceiuri drăguţe.. Tatăl. a respinge altceva.în Kew Gardens. răspunse ironic Mrs. Un lucru se leagă de altul şi atunci afli că se leagă de altceva. iată că-şi recâştigă importanţa! – Vorbeşti de război.avusese perfectă dreptate. Vieţile lor se leagă una de cealaltă. Am nevoie de încă ceva. a spune diverse minciuni despre cu totul altceva. Mary Restarick o fi dat peste ceva ce ar putea fi compromiţător pentru fată? – Nu-mi povesti toate astea. Pare puţin probabil. Dar. ea o găsise pe tânără pentru el. S-au întâlnit. – Ea s-a întâlnit cu unul din membrii ambasadei Herţegovinei .. – Avem un set de relaţii care se leagă. – Nu înţeleg de ce nu pot să-mi găsesc niciodată aspirina când am nevoie. O lăsase pe tânără lui Poirot şi ce-a făcut Poirot . Oliver scotocea prin poşetă. se leagă şi de aceea e aşa de greu.

Oliver îl privi ţintă. Dar mai apoi. iarăşi poţi avea un scenariu. Iată la ce mă refer. cum se numeşte acel bloc? – Borodene Mansions. remarcă Mrs. aşa cum mi-ai arătat. Ar trebui să-mi dau seama că este pricepută în orice întreprinde. Poate ea a fost cea care a împins-o pe femeia aceea de la etajul şapte. ceea ce-i nu numai probabil. – Aşa-i. Înţeleg că toate aceste lucruri n-au putut să se întâmple. bătrână? Mrs.. Acolo. ci şi firesc. care ar trebui să fie distruse sau altele transmise unui guvern străin. a împins-o.. ce aflu? Claudia Reece-Holland este secretara particulară a tatălui Normei. îmi spui tu. – Ce spui? . Oliver se gândi: 93 . Oliver. Încă o legătură. cred c-a fost cu vreo săptămână înainte de a mă interna eu aici. – Perfect! Cum ai aflat de ea? – Mi-a povestit un lăptar. – Nu ştiu la ce te referi. – E ciudat că tânăra Claudia-Holland este secretara lui Restarick. Tu te poţi gând numai la o tentativă de otrăvire. – Da. a treia fată care împarte un apartament cu alte două tinere.nici măcar nu-i ştiu numele... – Tânără. care sprijină şi ajută o notabilitate mai în vârstă să strângă material pentru memoriile sale? Toţi îşi scriu azi memoriile. spui că nu există nici o moarte. Şi totuşi. zise Mrs. – Care era numele victimei? – Habar n-am. dar victima putea să fi căzut de la o fereastră sau să se fi aruncat de la o fereastră de la etajul şapte şi a murit. Şi ce rol are David-Păunul în toate acestea? O iubeşte pe Norma? S-ar părea că da. Ce tot spui? – Insinuez că cineva din blocul acela . Oliver. Părinţilor ei nu le este pe plac. Era în timpul zilei. Care este cel adevărat? Tânăra Norma părăseşte casa şi pleacă la Londra. bon Dieu! – Era unul prietenos. Ea este. aici este o moarte. Nu cred ca el să-l fi pomenit. Cele două tinere sunt străine de ea. – Şi nu mi-ai spus niciodată? întrebă el acuzator. de dimineaţă. Părea mai degrabă trist. da. O moarte la.dori el să afle. Ar putea fi de o extremă importanţă acele câteva scrisori sau hârtii. fata au pair. Mrs. – Un lăptar. pozează ca model şi se cunoaşte cu tânărul pe care-l numeşti „Păunul” şi pe care Norma îl iubeşte. O moarte. Nimeni nu poate să-i oprească să facă aşa ceva! Presupun că mama vitregă primeşte „ceva” în mâncare în ziua în care secretara grijulie.trecut. Şi presupun că ea este cea care arajează ca bănuiala să cadă asupra Normei? – Ce minte ai. Există prea multe scenarii. Avem aici o nouă legătură. Întortocheată. Oliver. de vârsta mijlocie.. foarte devreme cred. îi pregăteşte masa. Este o simplă întâmplare? Ori ar putea fi un anumit fel de scenariu în spatele acesteia? Cealaltă tânără. iată cum o numesc eu. Cine şi-ar putea asuma mai bine această sarcină decât o tânără încântătoare. se minună Mrs. Vocea lui Poirot se auzi sonoră şi severă.. da. surprinsă. – La ce mă refer? Te-am rugat să-mi spui ceva despre o moarte. Poirot se întoarse încet spre ea. Iar tu. dusă pe gânduri. Şi când s-a întâmplat? – Această sinucidere? Sau indiferent ce-a fost? Cred.

bucăţi de ţărm înverzit. În acest moment. La timpul cuvenit. O femeie care s-a întors. Dar părul lui Mary Restarick era aranjat mai ordonat decât fusese vreodată al lui Mrs.. O mamă vitregă. chère madame” şi se grăbi să părăsească salonul. se gândi aşa.– Păi. separarea. Sorbea câte o gură şi se gândea. Trebuie să plec acasă şi să mă gândesc până când piesele se îmbină încetul cu încetul . întorcându-se şi privindu-l? Pentru ce era el acolo? Nu ştia.. nu văd ce-are a face asta cu toate celelalte? Da. Chiar nu înţelegi? O moarte .şi nu peste multe zile mai tîrziu. Se văzu pe sine. este o legătură: această tânără Norma. cu împletituri şi bucle de păr. – Şi tu nu te-ai gândit niciodată să-mi povesteşti? – Într-adevăr! Dar. Norma după ce a ascultat ce i-ai povestit la o petrecere. Da. Bucăţi de cer. ele s-ar reasambla împreună. În jur de cincizeci de ani. le-ar selecta. puse ceaşca jos. una după alta. dar nu îndrăzni să facă asta. cred. Sorbi din tizană. Un cadru auriu 94 . trăieşte acolo şi într-o zi cineva se sinucide (pentru că asta. cu o mână pe o poartă.. Schiţă un zâmbet. Oliver. Da. Se gândea într-un anumit fel. Asta e ce trebuie să fac. Spuse: „Adieu. nu i-a spus exact vârsta. Un cap blond. îndrumat pe această pistă de buna sa prietenă. această tânără. Oliver vru să spună „prostii”. o femeie care tăia boboci de trandafir păliţi. deduc. – Atunci. da. – Ba da. Oliver. Odată ce le-ar recunoaşte pe toate. ca acelea de tigru. cineva care crede că ar fi putut comite o crimă. zise camerei goale. amintind uşor de cel al lui Mrs. poate bucăţi dungate. îşi lăsă mâinile să se odihnească pe braţele fotoliului şi permise diferitelor bucăţi ale jocului său să-i vină în minte. Mă întreb dacă ar fi prea mult să iau patru aspirine? CAPITOLUL XX La cotul lui Hercule Poirot era o cană cu tizană. aceasta trebuie să fie crima. vine să-mi facă o vizită şimi spune că-i este teamă că s-ar putea să fi comis o crimă. un cap blond strălucitor ca un lan de grâu. parcă aşa a spus. Poirot se ridică în picioare. Durerea produsă picioarelor sale de pantofii de lac a început acolo. se aruncă sau cade de la o fereastră a etajului şapte şi moare! Şi apoi? Câteva zile mai tîrziu. măcar aşa. Deci. lucrul important era selecţia. În sfârşit. dar nimeni n-a spus asta sau n-a gândit. Mrs. în sfârşit. a fost impresia generală). Absolut prostii. încât să facă un tablou clar şi coerent. Monsieur Poirot. Oliver. specific lui. cineva este împins. – Acum mă întreb: Ştia vreuna dintre cele trei fete? – Ce pot să-ţi spun? Nimeni n-a spus nimic despre asta. dar asta trebuie să fie! Trebuie să mă gândesc. îmi voi vedea de treaba mea. în cele din urmă. Era tehnica omului care alege gândurile aşa cum ar alege cineva bucăţile unui joc de mozaic. plimbîndu-se pe un drum. gata de plecare. astfel.. Mrs Oliver. asta trebuie să fie acea informaţie care nu mi-a parvenit încă! Aceasta trebuie să fie cheia! Da. Cu toate acestea. îşi manifestă simţămintele: – Prostii. să presupunem că ar avea... Mrs. pregătită de George.din cauză că aceasta va fi piesa cheie care le leagă pe toate împreună. încă nu văd cum.

Arăta ca şi cum ar putea fi mai în vârstă decât soţul ei. Era. Părul era castaniu şi puţin cărunt.A. pe care. Era ceva acolo? Era asocierea lor mai mult decât una strict de serviciu? Nu e nevoie să fie.. domnule. Staţi jos. domnule. ceva neobişnuit de greu în jurul capului ei. El se gândi la peruca lui Mary Restarick dacă era o perucă . dar am venit să vă spun că n-am luat eu acele hârtii. George. când ajunsese să gândească asta. Andrew Restarick şi Claudia Reece-Holland. Au spus ceva important? Se gândi că nu! Îşi reaminti camera în care intraseră. Am venit doar să vă spun că este cu totul neadevărat. Sunt foarte sinceră şi fac doar ceea ce mi se spune. amândouă. tabloul unei femei într-o rochie de culoare cenuşiu-albăstruie.. Era un serviciu din partea ei să-i ofere acea locuinţă. chiar aşa..pentru că el nu era câtuşi de puţin sigur că se putea bizui pe Sir Roderick. deoarece căuta o a Treia Fată. mai degrabă. – Ei. Mult prea static. da! Adu-o! Sonia nu aşteptă ca George s-o anunţe. înţelegeţi? – A spus cineva că aţi furat? întrebă Poirot. nu. agresiv. care n-avea nici un prieten sau rudă mai apropiată. pentru un anume motiv. nu o putea înţelege.. Oliver părea să-i vină în minte mereu . faţă în faţă cu al ei. întrun fel. Intră în cameră înaintea lui. – Nu vreau să stau jos.. Îşi reaminti că bătrânul Sir Roderick îi spusese că ea trebuie să poarte o perucă. El nu-l văzuse atât de bine în acea zi. Examina posibilităţile perucii în caz că ar prezenta vreo importanţă.. Două tablouri pe perete.pentru faţa ei. Servitorul său. de curând locuită. Poirot ridică sprâncenele: – Adu-o! Unde e? – Am condus-o în camera lui Miss Lemon. Era. cu pas grăbit şi. probabil. Expresia pe care şi-a însuşit-o de la Mrs. Lansberger fusese un bun portretist. Am foarte puţin timp. pe care s-o roage să-i sugereze un loc unde să locuiască fiica lui în Londra. Tabloul lui era pe peretele opus. N-am furat nimic.. Prima Mrs. Mintea lui stăruia asupra portretului soţului. Cuvintele ajunseră perfect la ceea ce Poirot gândea. – A fost greu să plec. Mă refer la tânăra care a venit cu Sir Roderick Horsefield. surprins. cum îl văzuse mai tîrziu în biroul lui Restarick. în urma unei boli. Restarick. prea aranjat cu grijă. într-o casă oarecare. . 95 . Bune portrete. domnule. Trist pentru o femeie atât de tânără. care era supărat şi dezorientat cu privire la caracterul şi comportarea fiicei sale. care părea doar un pic prea mare.ca şi cum aceasta ar avea o a doua semnificaţie. O cameră obişnuită. închizând cu discreţie uşa în spatele său: – O tânără doamnă este aici. intră în cameră. fără personalitate. Analiză conversaţia pe care au avut-o. cu buzele strânse. A treia fată. mademoiselle. Tânăra doamnă care a venit mai deunăzi. Gură subţire. – Acea tânără doamnă care a venit la vremea micului dejun? – O. Şedea drept. destul de firesc ca el să se îndrepte spre recent angajata şi distinsa secretară competentă. Aici era vorba de un om care se întoarse în această ţară după ani de absenţă.

Hârtiile lui Sir Roderick îi vor fi restituite. da. copaci. Taxa de intrare este foarte mică. să citiţi o carte. Mă suspectaţi.cum să spun? . – Care sunt aceste alte cazuri de care îmi vorbiţi? – Ei. Îi aruncă o privire furioasă. Există ceva ce nu pot să-i spun. într-o zi frumoasă. o străină şi e foarte posibil să aveţi prieteni legaţi de ambasada dumneavoastră de aici. ca într-una din ridicolele dumneavoastră poveşti englezeşti de spionaj. El le-a pierdut. astfel. Nu sunt chiar atât de melodramatic.. nu vreau să vă reţin. întrebătoare. care rătăceşte sau pierde lucrurile. Niciodată n-a avut. Timpul trece. răspunse Poirot. O ştiu. şi am venit să vă spun şi eu. fără îndoială. – A. – De ce spuneţi Kew Gardens? – Pentru că există acolo o frumuseţe de plante. păru surprins Poirot.în locuri stranii. Lucrurile nu sunt puse deoparte.. Pot să mă duc la British Museum. – Şi la National Gallery. sau doi. atunci. Am o zi pe săptămână când pot să fac ce-mi place. Şi. – Încercaţi să mă speriaţi. aşa cum spuneţi. – Ei. Toţi mă suspectează din cauză că sunt străină. scrisoare. vă puteţi plimba în Kensington Gardens sau poate până la Kew Gardens.. Dânsul le pune . ei cred că eu fur hârtii secrete. 96 . Restarick.– Înţeleg punctul dumneavoastră de vedere. ei cred. – Mrs. – Credeţi că veţi găsi acele hârtii? – Am făcut şi alte investigaţii. – De ce spuneţi asta? – Fără vreun motiv deosebit. informaţie. care deţinea secrete importante. Mrs. Restarick v-a spus unele lucruri despre mine.. Nu sunt ca una din astea. El mă crede. Din cauză că vin dintr-o ţară străină şi. Îi zâmbi dezarmant şi era bucuros să observe că neliniştea ei crescuse. Vă voi spune dumneavoastră. – Nu. El ştie că n-aş face astfel de lucruri. ştiţi doar. Pot să vin la Londra. – Foarte bine. Este. – Este îngrijorat. Asta-i tot! Şi el nu ştie nimic important. – Da. Un penny. Foarte îngrijorat. Cineva m-a acuzat! Vă spun că el nu este decât un bătrân prost. pentru atât. Totdeauna e drăguţ să afli. vă puteţi duce să vedeţi copaci tropicali sau să vă aşezaţi pe o bancă.. Aceasta-i o declaraţie şi iau notă de ea. nu. nu vreau să vă reţin. Cândva. şi la Victoria şi Albert. dar nu prea vă gândiţi la ce spuneţi. – Chiar aşa. probabil. document din casa lui Sir Roderick Horsefield? Aşa este. cred. Dar. Şi. Deja l-am înţeles. Nu are nici un fel de documente sau hârtii secrete. ziua dumneavoastră liberă. – Cineva v-a spus unele lucruri. Eu sunt intelectuală. Declaraţia dumneavoastră este că n-aţi mişcat din loc nici un fel de hârtie. – Nu mi-a povestit aşa ceva. Sunteţi. el a fost un om important. unde crede el că sunt. nu? – Da. Poate vreţi să vă vizitaţi prietenii de la una din ambasade. Ei nu-i place de loc persoana mea. – Aha.. Adăugă: Mai aveţi şi altceva ce-aţi dori să-mi spuneţi? – De ce-aş avea? – Nu se ştie niciodată. tufe. A! Să nu pierdeţi Kew Gardens. să vedeţi tablourile. Ea înţepeni.

asta-i foarte interesant. da. în orice caz. din cap. zise Poirot. Îi vorbeşti şi nu aude ce-i spui.. vă spun că e nebună! – Credeţi că e nebună? De ce? – Uneori. cred că are secrete faţă de soţul ei. el este prea îngrijorat în legătură cu fiica sa. Adăugă iar: Plec. Credeţi că se duce să întâlnească un anume om. Poirot aruncă o privire rapidă asupra conţinutului şi dădu. Să cumpere tot felul de lucruri.. Restarick poartă perucă? – Perucă? Cum să ştiu? Se gândi o clipă. – Doar un lucru să-mi mai spuneţi. Să fac investigaţii. Poate că el se gândeşte tot timpul la afaceri. Să întâlnească. – Vă referiţi la Mrs. Dacă mă întrebaţi ce gândesc eu.– Ei. CAPITOLUL XVI A doua zi. Pleacă foarte des la Londra şi nu cred că-i spune totdeauna soţului ei. Într-o zi. ori spune că se duce să facă tîrguieli.. desigur. dar ăsta e lucrul pe care-l face cineva care este îndrăgostit lulea. clătinîndu-şi capul cu voioşie. nici mie nu-mi place de ea! E genul de femeie în care n-am încredere.. cred eu. Plec. mă gândesc că se va omorî. Cred că sunt oameni pe care ea ar dori să-i vadă morţi.. Crede ceea ce-i spune soţia.. zise Poirot. – Da. adăugă Sonia.. Ai făcut cercetările necesare pentru mine. Stă mai mult timp la Londra decât la ţară. E folositoare în călătorie. un anume om. – Vede lucruri care nu există? – Oameni care nu există. ridicându-se de la masa micului dejun şi se alătură lui Miss Lemon. Uneori. S-ar putea. Restarick nu este un om suspicios. Una verde! Sau am purtat. dar asta o înfurie. Au. Mrs. Ei nu doresc să se întâmple asta. Restarick? – Şi la tatăl ei. acum. mulţumit. alteori pare ca şi cum pluteşte într-un vis. în mod sigur e îngrijorat în legătură cu fiica sa. ei bine.. Mrs. Cred că vine la Londra sau în alte locuri să întâlnească diferiţi oameni. Sper să nu facă ceva atât de prostesc. da. 97 . acum! Şi plecă. Totul e aici. întâlnirile. cred. El e foarte ocupat cu biroul şi nu se gândeşte de ce pleacă soţia sa la Londra. spune lucruri ciudate. anunţă Hercule Poirot.. Îi înmână o servietă mică. Nu răspunde. Cât de mult ştiţi despre această fiică? Cât de bine o cunoaşteţi? – N-o cunosc prea bine. n-aveţi idee cine-i omul pe care-l întâlneşte? – Cum să ştiu? Doar n-o urmăresc. zise Miss Lemon. perfectă dreptate. dimineaţă. – Da. Îl priveşte de parcă l-ar urî. Are secrete! – Serios? – Da.. Şi mai pretinde că îi place atât de mult grădinăritul! – Şi. – Din cauză că amândoi încearcă s-o împiedice să se mărite cu un tânăr ales de ea? – Da. este foarte agitată. port şi eu perucă.. Ridică din umeri. admise ea. – Astăzi am multe de făcut. contactele necesare? – Desigur. e la modă! Uneori. Şi. – Desigur.. Vede lucruri care nu există. Şi.

spuse scurt: – Străină. în uniformă. răspunse Poirot. pricepi. înţelegeţi? Bună Joe. zise Poirot. Din partea opusă a blocului venea un alt portar. fluierând un fel de melodie tristă. – Pfui. aruncă o privire în jur. nu? – Nu chiar atât de mult. da. instalatorilor şi ei au îndeplinit întotdeauna instrucţiunile mele? Foarte. Nu ştiu nimic despre asta. foarte rar. pentru că sunt aici doar de o săptămână. Acum vreo lună. el spuse: – Ce-aţi spus. – Cum se numea? Poate. ce părere ai despre tânăra care a venit ieri? Miss Lemon. instrucţiuni oamenilor de la gaze. în camera secretarei sale: – Apropo. Luă un taxi. Firesc. Un portar. – Da. se prefăcu mirată Miss Lemon. 98 . C'est fantastique. că-i mai bine să ştii unde îţi este capul când angajezi pe cineva şi accepţi o englezoaică! Hercule Poirot plecă. mereu zic. asta era. – Vai. n-a pierdut nimic. – A murit pe loc? – Da. răspunse Joe. A fost o afacere neplăcută. – Pardesiul. stătea în faţa unei intrări.– Totdeauna pot să mă bizui pe dumneata. Acesta era un om mai în vârstă. Hârtii importante? – Aşa par. aruncându-i patronului ei o privire specială. explică Poirot. Este bănuită. zise Miss Lemon. dacă puteţi să-mi spuneţi ceva despre o întâmplare foarte tristă care a avut loc. vai. Miss Lemon. aici. La fel de probabil. Ei. totuşi. Adăugă. Cred că se instalează răcoarea toamnei. cu vocea domoală. nu-i chiar atât de firesc. N-am dat. adesea. mai mult nesigur: – Pare să fie frământată în legătură cu ceva. El intră în hol. Coborând în curte. a fost o rudă de-a mea. spuse el. de la patronul ei. de furt! Nu de bani. de curând. Prima sa vizită era programată la Borodene Mansions. – Da. – O-la-la. El nu era omul care să aibă vreun scrupul în legătură cu îndepărtarea de la adevăr. – O doamnă care s-a aruncat sau a căzut de la etajul al şaptelea. – Poate ştii tu despre doamna care a căzut de la şapte. electricienilor. Mi-aţi dat instrucţiuni şi eu le-am îndeplinit. Atunci când Poirot ajunse în faţa lui. înţelegeţi. Şi a murit! – Oh. – Întâmplare tristă? Nu ştiu de nici una. ca să se poată apuca de munca ei. – O da. pe care i-o arunca întotdeauna şi care anunţa că doreşte să se descotoroseacă de el. cu râvna cuvenită. Georges. nu văd nimic fantastic în legătură cu asta. domnule? – Mă întrebam. probabil. – Evident. Monsieur Poirot. străină – Altceva nu mai crezi despre ea? Miss Lemon se gândi: – N-am avut nici un mijloc de apreciere a capacităţii ei în vreun fel. cu atenţia subjugată în timp ce se pregătea să dactilografieze. ci de hârtii. Vârî pe neaşteptate capul înapoi.

– De cât timp locuia în acest apartament? – Păi. asta-i ce doream să fac. din cauza. – Exact. în blocul acela de peste drum. McFarlane. zise el. Poirot îi înmână scrisoarea. el întrebă: – A provocat multă emoţie. – Ei. – Oh. s-a adunat aproape imediat o mulţime de oameni. – Presupun că oamenii au coborât din apartamente.– Într-adevăr. de vreo patruzeci şi cinci de ani. etajul şapte. Mr. Aţi face bine. devenind uşor nervos. venea să cineze cu prieteni aici. cum e la un accident! Poirot îl asigură că ştie cum e la un accident. – Ăsta-i ultimul etaj? – Da. În schimb. zise portarul. n-aş putea spune că s-a îmbrobodit aici cu cineva deosebit. n-au venit prea mulţi. Unii spuneau că a ţipat când a căzut. poate. Ştiţi. staţi să văd. mai curând pe tonul dezgustat al unuia care avusese locatari care se aruncau pe fereastră de la etajul şapte o dată sau de două ori pe lună. Totul. – Proprietarii mi-au dat instrucţiuni să vă acord tot sprijinul în legătură cu moartea tristă a lui Mrs. cred. care treceau pe acolo şi care au văzut ce s-a întâmplat. – Dar. înţeleg. Era o Mrs. pusă de Miss Lemon şi pe care era notat „McFarlane”. Da. Uneori. desigur. Louise Charpentier. domnule. ca de obicei. ce doriţi 99 . deoarece se putea presupune că ştie astfel de lucruri în legătură cu ruda sa. Lasă scrisoarea pe birou şi-l privi pe Poirot. N-am văzut-o niciodată în restaurant cu vreunul dintre ai noştri. dacă vreţi să ştiţi mai mult despre ea. Îmi pare rău să aflu asta. – Biroul său este acolo. cei mai mulţi n-au aflat. făcându-şi loc prin grilajul de colo. Şi un doctor şi o ambulanţă. Doar a căzut jos. ager. Nu. – Ah. presupun. un an şi jumătate. Poirot plecă aşa cum fu îndrumat. spuse Joe. a zgomotului circulaţiei rutiere. doar. Charpentier. Ştiţi ce de oameni erau?! – Şi poliţia. – Locuia singură? întrebă el. Iar aici. desigur! – O. Nu. cel puţin a unui lucru. N-am de unde şti. care e administrator aici. dar nu atât cât să provoace o adevărată zarvă. când au aflat ce s-a întâmplat. Poirot nu mai insistă pentru a obţine alte informaţii descriptive. Cam un an. Charpentier. da. da. Are pe uşă plăcuţa cu numele. avea prieteni. să mergeţi să discutaţi cu Mr. Acesta o dechise şi o citi. Acum. Mrs. Cred că trebuie să fie vreo doi ani. Şi apoi. Erau numai oameni de pe stradă. şi-au întins gâtul peste grilaj şi ceilalţi curioşi s-au luat după ei. poliţia a venit foarte repede. domnule. Scoase din servietă scrisoarea de deasupra. printre ceilalţi colocatari? Joe ridică din umeri şi-şi scutură capul: – Poate. mulţumesc. McFarlane se dovedi a fi un bărbat cu înfăţişarea plăcută. într-o doară. În ciuda faptului că era atât de devreme. multe cercetări? Pe la ce oră a fost? – Cinci sau şase dimineaţa. Numărul şaptezeci şi şase. domnule. în jur. Nici un semn sau altceva.

C. Doamnelor le bagă în cap în special la vârsta asta . A fost o locuinţă cu chirie. înţeleg. S-a întâmplat să pomenească despre hotărîrea de-a preda apartamentul. Dădu din cap. liberă şi-mi închipui că doamna care se muta. dar a plecat în Canada.. a fost o chiriaşă acceptabilă. era prietenă cu Miss Claudia Reece-Holland. – Mă gândeam că. spuse Poirot. – Aparanţele sunt foarte înşelătoare. – Şi îi cam plăceau gentlemenii? – Păi. Nervoasă pe ea însăşi. i-a spus mai-nainte că urmează să o predea. în fiecare zi auzi lucruri ca acesta. – Nu-i nevoie să vă faceţi griji.. Lui Mrs.să-i zicem . atunci. Wilder. Doctorul o liniştea. dar asta se poate înţelege. – Bea prea mult. dar de cele mai multe ori. – Dar. Cei mai mulţi dintre ei sunt la afaceri. Suferi mai mult când primeşti numai veşti oficiale. o să vă povestesc tot ce ştiu. Hercule Poirot făcu un gest semnificativ. poate. la lucru. El a declarat la anchetă că nu era cu adevărat bolnavă. Rudelor ei li s-a comunuicat de către poliţie şi un avocat. Oh.cam de vreo doi ani.B. – Da. Făcea petreceri zgomotoase. – De când era aici şi cum a venit să ia apartamentul? – Era aici . Da. înainte ca McFarlane să răspundă: – Da.aruncă din nou privirea pe scrisoare Monsieur Poirot? – Aceasta este. . dacă mă înţelegeţi. Patruzeci . fiind o cunoştinţă de-a ei.. de la oameni cam în vârstă. spuse Poirot. Monsieur. – Desigur. Un timp. a locuit la Londra. Adăugă: Ştiţi. Mă întrebam dacă s-au cunoscut?! 100 . din timp în timp. domnule.patruzeci şi cinci. O doamnă foarte drăguţă .veselă în distracţii? McFarlane încetă să mai fie atât de discret: – Au fost câteva plângeri. spunîndu-mi. nu e nici o îndoială în privinţa asta şi. devenea foarte deprimată. Ce vârsta spuneţi că avea? – E greu de spus. aşa că am venit eu în Anglia şi aş dori câteva date personale în plus. da. cu sănătatea nu prea o ducem bine. dar ele sunt foarte tulburate.să ştiţi exact. înţeleg că aşa trebuie să fac.. nu e ceea ce numesc eu un loc prietenos. zise Hercule Poirot. Mereu pe la doctor şi necrezând în tot ceea ce vorbeau aceştia cu ea. Din când în când avea necazuri din cauza asta. – Nu.nu cred că ştie nimic despre acest deces. cu totul strict confidenţial. n-aş dori să merg atât de departe în legătură cu asta.. Ea a fost preocupată cu totul de asta şi într-o frumoasă zi. Charpentier i-a plăcut acest apartament. Aceasta era o anume Mrs. nu.că ar avea cancer. adesea. – O apreciaţi ca pe o chiriaşă corespunzătoare? Urmă o foarte uşoară ezitare. Acesta. vedeţi. dar ea nu-l credea.. nu.. desigur. şi sticla îi plăcea un pic cam mult . Da. – Aşa. Avea prieteni printre colocatari? – După câte ştiu. ei? Puţin prea . nu era aşa de tânără. – E foarte trist. chiar aşa. Lucra la B.nu pot socoti exact .şi cu o mulţime veselă în jur. Era aproape sigură de asta.

ori să plătească pentru ce au făcut. nu sunt oameni de casă. probabil. – Cei mai mulţi dintre ei. Oh. unul din numere căzu de pe uşă şi Poirot abia evită să nu-l calce cu pantoful său din piele de lac. dar. Repuse cuiul cu care-l fixă pe uşă. Dar nu cred că aveau o legătură mai strânsă. dacă doriţi. singurul semn personal fiind un televizor şi un număr de cărţi. mulţumesc. discutau când urcau cu liftul. Au urcat la etajul al şaptelea. domnule. – Şi tapetul este la fel peste tot? – Nu peste tot. Pereţii erau tapetaţi cu o hârtie asemănătoare fibrelor de lemn. oamenii pot adăuga ce la place lor. o clauză referitoare la obligaţia chiriaşilor de a lăsa lucrurile aşa cum le-au găsit.. Noi căutăm să mulţumim pe cât mai mulţi oameni care vin şi pleacă. în contractul de închiriere. dar nu-i interesează în mod deosebit cum sunt decorate. două culori sau. care doresc confort solid. – Îmi pare rău. Aţi fost foarte amabil. Doar. aşa cum se zice.. Abia dacă o ştiu din vedere. Avem un set întreg de fresce din care oamenii pot alege. Singurele lucruri oarecum diferite sunt pe peretele opus uşii. McFarlane păru puţin agitat. cu oarecare mândrie. zise McFarlane. nedetaliind ce dorea să fie în stare să zică. Un fundal bun pentru tablouri. Mobila noastră este la fel. cred. Adăugă: Cu ce aş mai putea să vă fiu de folos? – Nu. una foarte remarcabilă.. explică McFarlane. ea a venit aici numai de puţin timp. Oamenilor le place acest efect de lemn natural. Toate sunt desenate de artişti apreciaţi. Vreau să zic. nu credeţi? Şi o grădină englezească. poftiţi înăuntru. Ştiţi. spuse el. mai degrabă. – Nu.. – Păi.linii şi cuburi. în culori vii. cu păsări. deşi avem câţiva zugravi care aranjează interioarele cum doreşti. – Toate apartamentele sunt parţial mobilate. obişnuită. ştiţi. Charpentier. În timp ce McFarlane introducea cheia. Chiriaşii n-au nevoie să aducă prea multe lucruri personale. erau cunoştinţe. ca să fiu în stare să zic. cu nimic. în afară de cazul când vor aşa ceva. gospodari. Avem un set de zece. Miss Norma Restarick.. una cu un arlechin. Noi am pus. Da. Dar. una cu copaci.. contrastante şi alte modele. În acea clipă îi reveni personalitatea. Avea multă mobilă confortabilă. sugeră Poirot. Avem unul japonez .– Miss Reece-Hooland?! Nu.foarte artistic. desigur. ca între vecini.. – Da? Nu ştiam.. domnule. La alegere. nu cred. nu e satifăcător. Îl ridică cu agilitate şi încercă să-l prindă. erau generaţii diferite. un moment staţi să văd. Poirot intră în camera de zi. din punctul nostru de vedere. Da. 101 . Ei. împreună. Mă întreb dacă aş putea vedea apartamentul. O să am grijă. veniţi cu mine. Poirot se întrebă de ce!? El zise: – Una din celelalte fete care locuiesc în apartamentul lui Miss Holland o ştia pe Mrs. una cu efecte mai degrabă abstracte . instalaţii bune şi toate celelalte. Aş zice că n-a terminat de mult şcoala. Mai degrabă o tânără speriată. mai degrabă tipul de păsări călătoare sau oameni ocupaţi. Poirot făcu o pauză. foarte grijuliu. – Aceste numere sunt foarte prost puse. din timp în timp se desprind. Travers l-a închiriat acum. Un Mr... vreau să vă spun că. Este plecat toată ziua în City. nu se deranjează.

dar. dacă mă întrebi. De ce numele Louise nu-i dădea pace. nu e nici un fel de şoarece în gaura asta specială. Are balcon. îndrăznesc să spun că există o mulţime de afaceri necurate în legătură cu exploatarea minereurilor. – De aici s-a întâmplat? murmură el.făcea parte din câteva societăţi religioase oarecum deosebite. din gaura aia ciudată. Îl salută pe Poirot. Simon Restarick n-a avut copii. după ce a părăsit şcoala şi mama ei a murit. concesiunile şi petrolul şi tot felul de lucruri din astea. acum vreo şase luni. eu am furat nişte fleacuri. – Da. – De ce o numeşti gaură? – Pentru că eşti exact aidoma unui bun prinzător de şoareci! O pisică.. CAPITOLUL XVII Inspectorul şef Neele stătea în spatele biroului său.. aşteptînd să iasă şoarecele. încât nu fusese nimic care să sprijine teoria sa. – Şapte etaje. cât ar fi dorit. Desigur. Mă tem că nu era o femeie fericită. răspunse în doi peri Poirot. Exista o mătuşă bătrână din partea mamei. pur şi simplu. dintr-o lovitură. îl urmărea. Afacere de familie . putea să fie un accident. stînd deasupra unui găuri de şoareci. cred . Poirot privi afară. totdeauna îţi convine să sugerezi posibilitatea mai uşoară. şi-a dobândit o reputaţie bună. O să fiu în stare să prezint rudelor sale din Franţa o imagine foarte clară. Cam ţicnită. Simon Restarick era tipul.Părea că s-au îndepărtat de la subiectul morţii lui Mrs. dus pe gânduri. pentru marea dumneavoastă bunăvoinţă. cu delicateţe. Asta-i fereastra. Mătuşa a murit. Până acolo. – Aşa şi aşa. privind foarte oficial şi protocolar. Dar Joshua Restarick Ltd. glumeţ. 102 . – În mod serios. remarcă el. are numai o fiică. Cea din partea stângă. n-aş putea sugera asta. Louise. Un drum lung. Îndată ce tânărul care îl introdusese pe Poirot părăsi camera. spuse Poirot. Mulţumi lui McFarlane şi plecă. Poirot scutură din cap. Mr. – O. Andrew Restarick. acum n-o poţi numi aşa. conform căreia moartea Louisei Charpentier ar fi fost importantă. – Păi. al omului de afaceri preocupat şi avea o soţie sociabilă. Îi cunoşti pe aceşti financiari. Imaginea pe care şi-o formase el. oarecum. Poirot se apropie de fereastră. Trebuie să fi fost deliberat. – Da. dar nu cred să fie prea mult pentru tine. mă bucur să pot spune asta. S-au căsătorit destul de tîrziu. în gând? Scutură din cap. iarăşi. doar ştii deja.sau cum se obişnuieşte să fie . iar fratele său. moartea a survenit pe loc. comportarea inspectorului şef Neele se schimbă. Ţine minte. însă nu era tot atât de clară. Charpentier. Repetă numele de botez. – Vă mulţumesc. da. Fiica lui Andrew Restarick locuia cu ea. în jos. Nici o pierdere pentru ei. nu zic că n-ai putea să dezgropi unele tranzacţii dubioase. drac bătrân ascuns? întrebă el. – Şi ce-ai mai făcut până acum. McFarlane. Ei bine. politicos şi-i făcu semn să ia loc pe un scaun.

ori plasate pe piaţă. răspunse Poirot.– Şi Andrew? – Andrew pare să fi suferit de dorul de ducă. de exemplu. Poirot se uită pe o listă scrisă îngrijit. dar el n-a vrut deloc. cu reproş. reţinu. Nimic cunoscut împotriva lui. amândouă vor moşteni. dar părea să aibă flerul familiei Restarick de-a face bani. între timp. – Asta depinde de cum şi cui o lasă Andrew Restarick. Un milionar din Texas. dacă ar vrea s-o facă. aşa că acum ar fi o sumă enormă. într-o zi. Sigur. din partea unuia sau a altuia. în felul său. a cărui soră a fost măritată cu unchiul lui Andrew Restarick. îmi închipui că-i numai temporar. Există din această familie. o nouă soţie . – Deci. M-aş fi aşteptat să fie şi o mulţime de obligaţii de familie şi altele. chiar dacă ea ar fi pusă sub tutelă la tribunal. răspunse inspectorul şef Neele. confirmă inspectorul şef Neele. te asigur. – Şi eu aş zice la fel. asta-l acoperă foarte bine. – Şi cine o va moşteni? întrebă Poirot. pe gânduri. o enormă sumă de bani. plătind sume incredibil de mari pentru ele. Niciodată n-a stat undeva prea mult timp. mai tânără decât el. mine exploatări de minereuri. Şi toate celelalte. Aş zice că. Din tot ce ţiam povestit. Posibil. după moartea fratelui său. vreun caz de demenţă? – N-aş crede. Ei i-au vândut un Renoir şi un Gogh. Andrew Restarick le-a investit în firmă. nici o altă femeie care l-ar interesa pe Mister Andrew Restarick?! – Nu se cunoaşte nimic. cu adevărat. îşi foloseşte vreo informaţie? Ori ştii. Dar. O femeie atrăgătoare. tot ce poţi să-mi spui. convenţional? – Da. – Ce e cu Wedderburg Gallery? – Mă întreb cum ai ajuns să cunoşti asta?! Te-a consultat vreun client în legătură cu vreun fals? – Se ocupă de falsuri. zise Poirot. El căuta zăcăminte minerale şi alte de-astea. Kenya şi prin foarte multe alte locuri. deja. este. nici afacerile. este că există o grămadă de bani. afară de bătrâna mătuşă şi religiile ei închipuite. – Deci. Nu-i plăceau nici Londra. acestea au fost dezvoltate. Depinde de el. tatăl său ar putea s-o dezmoştenească. Fratele său a tot insistat să vină. – Te referi la căsătoria cu fiica sa? Nimic nu-l poate opri. America de Sud. totul? – Cele mai multe le-am aflat deja. dar. N-aş crede aşa ceva ca posibil. mai degrabă. Concesiuni sud-africane. aş zice că nu e nimeni mai evident ca soţia sa şi ca fiica sa. Acum. Nu ştiu ce l-a făcut să se întoarcă în Anglia. – Grămezi de bani. a hoinărit prin Africa de Sud. O parte din astea. – Un tânăr ar putea să afle uşor toate astea? zise Poirot. asemănătoare. Noua sa soţie e atrăgătoare. Iar astea nu-s nimic neobişnuit la o femeie care trăieşte singură. Toate afacerile sale erau afaceri comerciale şi s-au dovedit întotdeauna bune. destul de respectabile. locuiesc cu bătrânul Sir Roderick Horsefield. Nu era vânător de elefanţi sau arheolog sau constructor de uzine.s-a însurat din nou. care a venit aici şi a cumpărat tablouri. Părea că există un motiv 103 . o afacere neplăcută. – Deci. atunci. A fost. acolo? – Nu se ocupă cu falsuri. pe care o ţinea în mână. – Nu există. Renoir-ul era un cap mic de fată şi exista o oarecare îndoială în legătură cu acesta. Toate acţiunile obişnuite din City.

Poirot ajunse la ultimul său punct. Oricum. în orice caz. Nimeni nu ştie ce dezvăluiri indiscrete urmează să fie făcute data viitoare. de fapt. Dar. inspectorul şef întrebă: 104 . planează asupra galeriei o anume suspiciune. nu cred că e mult din ce te interesează. el e unul din obişnuita adunătură. Când şi când a făcut destul de bune afaceri băneşti. hârtiile pe care ar trebui să le distrugă. A fost şi un proces în legătură cu pictura asta. membru al Parlamentului? – Face politică destul de bine. uneori. – Sunt foarte bucuros să obţin informaţiile adevărate de la surse oficiale. A unora dintre ei nu e prea uşor. Reece-Holland. serviciile şi altele. Aş zice că e un tip şiret. E această nebunie a memoriilor. dar uneori. iar tu nu vrei să jigneşti sensibilităţile cuiva sau să faci publicitate proastă. – Şi ce-i cu Mr.să se creadă că Wedderburn Gallery nu-l cumpărase. despre indiscreţiile altora! De obicei. că o femeie . au fost multe necazuri în Direcţia Specială. răspunse inspectorul şef Neele şi adăugă cu o uşoară asprime: soţia mea poartă perucă. l-ai băgat peste tot. umblă de colo până colo. Au venit foarte mulţi experţi. Toţi bătrânii. Câteva tranzacţii destul de neobişnuite în City. Galeria s-a oferit să-l ia înapoi. Poirot. Poirot îşi consultă din nou lista. deoarece expertul cel mai la modă a jurat că este perfect original. aşa că noi trebuie să încercăm să înăbuşim vocea bătrânilor. – Te rog să mă scuzi. Dar nu cred să mă ajute prea mult ceea ce mi-ai povestit. dacă vrei să-ţi bagi nasul într-o astfel de afacere.poartă perucă? – Nimic deosebit. – Ştii ceva despre Mr. ca de obicei. n-ai decât să te duci la Direcţia Specială. – Ce-i cu Sir Roderick Horsefield? – Bătrân simpatic. dacă mă întrebi. Bun de gură. Fetele sunt înnebunite după ei. ei bine. dar s-a strecurat din ele destul de curat. Ei păstrează totul. întâmplător. Oricum. nu contează mult. Aşa că el l-a reţinut. dar noi avem dovada că o anumită Putere ne dă târcoale.o tânără atractivă . Necazul e că ei nu distrug. ca fiind sigur originalul.Ce părere ai avea dacă cineva ţi-ar spune. Nimic altceva decât femei bune şi bătrâne. ştii tu! Guvernele îşi schimbă politica. prin mijloace mai curând suspecte. în bande de hoţi şi sparg cluburi de noapte. aleargă întins să dea la iveală propriile versuri despre ceea ce îşi amintesc. Ce nas ai. Pictura sa nu este apreciată. milionarul nu şi-a schimbat gândul. – Ţi-am fost de vreun ajutor? întrebă inspectorul şef. O scuteşte de o mulţime de necazuri. prima dată. dar ramolit. În timp ce amândoi bărbaţii îşi luau rămas bun. Cu toate astea. Oftă şi spuse. Poirot privi din nou lista. El e genul celor care se plâng pe deasupra. zise Hercule Poirot. Nu cred c-ar fi prea greu. nu? Da. Consumă droguri heroină. De fapt. când călătoreşte. apoi: . Poirot scoase un oftat adânc. se pare că toţi s-au contrazis unul pe altul. Lepădături. David Baker? L-ai căutat pentru mine? – O. care şi-au exprimat opiniile. spunînd că viaţa sa a fost atât de grea şi că el e un geniu miraculos. la sfârşit. cocaină. de atunci.

cât şi morile de vânt păreau să nu aibă nimic de a face unele cu altele sau cu foarte curioasa culoare purpurie.. Ştiu prea mult. dar nu-mi iese schema.. aşa-i de obicei. un tip destul de vesel. Un bărbat între două vârste. Aşa că nu poţi face nimic cu informaţia asta. Şi. Dau regatul meu pentru o schemă. Se simt singure. n-aş putea zice deosebită. O femeie veselă. în timp ce cobora scările. cu adevărat. – Îţi mulţumesc. noi supraveghem discret creaturi de genul ăsta. n-a apărut niciodată nimic în presă despre ei. ici şi colo. ce făcea să-i 105 . care înfăţişa trei vaci agresive. Oh. răspunse Poirot. se duc acasă şi nu-l cred. Încep să consulte medicul. Louise Charpentier a fost într-o vreme iubita lui. mai mult pentru el. vreo şase luni. se întâmplă mereu.– Ai primit informaţiile secrete. Ştii. Jumătate din fapte sunt lipsite de însemnătate. zise cu voce tare. cu suficienţi bani. sărmanele diavoliţe. membru al Parlamentului şi Louise Charpentier. – Tot un drac. CAPITOLUL XVIII Poirot zăbovi la intrarea în Wedderburn Gallery. Nimic de felul ăsta. să mă gândesc o clipă. asemănătoare. Asta-i cauza care le deprimă. Vreau o schemă... ea a dobîndit ceea ce eu numesc miracolul sănătăţii. spuse. – A fost o legătură serioasă? – Ei. fiindcă ele constată că nu mai sunt tot atât de atractive pentru bărbaţi. ştiu prea mult. iar acesta le spune că sunt în ordine. care la prima vedere. o legătură între Emlyn Reece-Holland. mânios. nu? zise o voce. fără griji deosebite. domnule? zise liftierul. Reece-Holannd. E o legătură. Nu-mi închipui că cineva. atunci. – A durat. cu trupurile alungite peste măsură. e o legătură! Asta explică încurcătura lui McFerlane. Dacă mă întrebi. Ştiu câte puţin despre toţi şi despre toate lucrurile. tot un drac. ca să-şi ducă viaţa. El e. se opri. Asta-i tot. când vorbeai despre un anumit lucru. – Înţeleg. întorcând brusc un cap speriat. Dar. De. măcar. însă un anumit timp. îşi zise Poirot. părea că schiţează un zâmbet. unele cluburi dubioase şi altele. desigur. Întrebai despre unul din parlamentarii noştri. torcând liniştită. despre acel caz de sinucidere. Probabil că nu reprezintă nimic. îmi amintesc. Da. presupun. Dosar sărac. doar ele sunt convinse că au cancer sau ceva asemănător. dar nu cred că ea a fost singura femeie. şi cred că nici el pentru ea n-a fost singurul bărbat. Faptele oficiale. căreia-i plăceau bărbaţii. De ce ar reprezenta? Şi totuşi. pe care-l investigai în blocul unde s-a întâmplat? Eu ţi le-am trimis. – Exact acum mi-am adus aminte. Au fost văzuţi împreună. bea prea mult şi a decăzut. Oricum. Atât vacile. da. – Nimic. – Ce-aţi spus. Mrs. Era o poveste mai curând tristă. Charpentier a fost exact una din ele.. – Interesant. ca să examineze cu luare aminte un tablou. o legătură mititică. mai degrabă. în felul lui discret. O schemă. decât obişnuită. nu? – Eu nu consider aşa. răspunse Poirot. Frecventau. Ştii. umbrite de desenul colosal de complicat al unor mori de vânt.

Boscombe răspundea... Cei mai mulţi oameni preferă ceva . foarte bine. După ce primi unele instrucţiuni artistice folositoare şi formulă câteva aprecieri din bagajul său de amator. aş zice fireşte. cum ar fi: „Îmi place. printr-o perdea de catifea de culoare cenuşie. Francis. ca acesta .deşi când ai intrat în galerie. asta-i numai opinia mea personală . Boscombe cu indulgenţă. spuse Mr. – Eu sunt. Inteligentă fată! Şi foarte competentă şi cu gust artistic rafinat. Miss Cary îl admiră foarte mult. Era un om foarte experimentat în arta de a găsi cumpărători. – Ingenioasă expoziţie. păru mirat Poirot şi fu condus. E mai bună pe planul afacerilor.vraiment! mâinile lui Poirot se ridicară. într-o manieră obişnuită. ceva de care nu trebuia să-i fie frică. Doar o fază trecătoare. – Ei. Grăsuţul îl luă de braţ. aş zice că. Unii dintre aceşti tineri . dacă mă înţelegeţi bine. Sigur. remarcă.nota presa . Stabilind relaţii plăcute şi timpul fiind evident infinit. frumoşi. astă primăvară. nu trebuie să vă luaţi după înfăţişarea lor. brusc: – Dacă nu mă înşel. Ştiţi. A fost destul de reuşit . da! Se interesează de Les Jeunesses. dar. – Ei. încurajator. ca: – E foarte interesant ce vreţi să spuneţi.că acela-i una din capodoperele lui Raphael. nu? – A.. cu capetele aplecate într-o parte. A fost închisă săptămâna trecută. Bărbi şi ginşi sau brocarturi şi păr lung. fără ca să faci vreo achiziţie.. Tocmai s-a întors din Portugalia. dacă îţi place. I-am uitat numele. înţelegeţi. ea are protejaţii ei. Poirot şi el priviră împreună.. albe. m-a convins să deschid o expoziţie a unui mic grup de tineri artişti. Poirot şi-ar fi luat câteva măsuri de prevedere. nu-i cu adevărat creatoare.ei bine. evident. Pur şi simplu să priveşti aceste tablouri minunate . mai degrabă.. obişnuită.expună un număr aproape excesiv de dinţi albi. prin unele fraze.dar acesta. se afla lângă cotul său.şi arătă spre un efect în dungi albastre şi verzi aranjat într-un colţ al pânzei . de modă veche. Merge bine. dintr-un mic punct de vedere. la dumneavoastră lucrează o Miss Francis Cary. Asta dovedeşte. Îndată simţeai că eşti binevenit. Claude Raphael expune de alaltăieri.totul. într-o cameră lungă. întrucâtva. unde a aranjat o expoziţie de artă pentru noi. înclinat.întrebă Poirot. pe care le unduia ca şi cum desena cu ele arabescuri. dacă-mi este permis să spun aşa. la un diamant portocaliu. toată ziua. ceva. Ea însăşi e o artistă destul de bună. ştiţi că asta nu-i reacţia comună. Poirot. Da. în galeria sa. dumneavoastră. A avut mare succes. – David şi mai cum? . o mare perspicacitate. – Câtă prospeţime. cu doi ochi umani atârnînd de el prin ceva ce părea ca firul de păianjen. probabil că n-ai fi realizat cât este de încântătoare. Aici era ceva. ah!. pricepeţi. se pare. ca din întâmplare. Cred că şi ea recunoaşte asta. simţi el. Desigur. dacă ar fi remarcat ceva suspect. durdulii. da. aţi pângărit valoarea tabloului! După mine. daţi-mi voie să vă spun. 106 . în mod evident. e doar o modă. Avea mâini mari. Încurajează talentul. Mr. cel de acolo”. – Să înţeleg că e o bună protectoare a artelor? – O.

Boscombe. dar n-a făcut nici o impresie deosebită. ce mai faci? Ce-ai făcut? – Şed în fotoliu. – Şi? – Nimic. sunt nefericite şi beau prea mult. sunt pasionate.– Sigur. pe cât. Tu ai spus asta. – Asta-i tot? întrebă dezamăgită Mrs. Simţea că-i va solicita ceva ce nu dorea să facă. bănuiesc că au cancer sau 107 . Reţineţi. Monsieur Poirot. Sunt atractive când sunt tinere. unde am fost lovită în cap? – Să fiu şi eu lovit în cap? – Pur şi simplu. zise Poirot. – S-ar părea. în prezent. Întradevăr. ce progres ai făcut? – Până acum. Femeia este ca multe altele. domnule. săltând telefonul şi punîndu-l pe măsuţă. Poirot ridică receptorul. nu se ştie niciodată. Era unul din grupul de artişti pe care l-am menţionat. fără tragere de inimă. – David Baker . că aşa este. el nu este atât de mult avant-garde. Şi am aici o scrisoare sosită cu poşta de prânz. ştiu. în timp ce Poirot şedea în fotoliul său pătrat. Miss Lemon îi prezentă scrisorile la semnat şi se îndepărtă cu ele. adăugă el. spuse George. Oliver. cât este ea. -îl întrerupse Poirot. au afaceri. devin mai puţin atractive. – De ce nu te duci în locul acela din Chelsea. ei bine. – Şi tu! – Ce vrei să spui. cu o discretă manieră simpatică. Oliver! Eu ţi-am dat un fir s-o găseşti pe fată la restaurant. – Nu-i rău. – Monsieur Poirot? – C’est moi! – Ei. îi reproşă Mrs. au tot mai multe afaceri. Oliver. spuse Mr. Nu dorea să discute cu Mrs. După opinia mea. spuse Poirot. – Şi atunci. – Mrs. fără entuziasm. – Ştiu. de la tatăl său prin care mă roagă să mă duc să-l văd şi să-i povestesc ce progres am făcut. nu sunt tot atât de sigur în privinţa lui. te duci s-o pierzi! – Ce e cu acea femeie care s-a aruncat de la etaj? Ai aflat ceva? – Am făcut investigaţii. nu vă referiţi la Peter Cardiff? El este. e indiscutabil de reacţionar! Aproape. nu ştiu. protejatul ei. uneori! Totuşi. Mă gândesc. da. Poţi avea aceste reacţii.ăsta-i numele pe care încercam să mi-l amintesc. uneori. Oliver. nici unul. Ea-i pozează. şi eu? – Îndemnându-mă. având cafeaua alături. trebuie cu adevărat să te ţii bine. Un pictor bun. După prânz. într-adevăr. – Păi. Neoriginal! Poirot plecă acasă. cu spătar înalt. sună telefonul. – Este lucrul cel mai important. nu te înţeleg. Dacă voi avea succes sau nu. semnate cum se cuvine. n-are prea multă originalitate. cum s-ar zice. dar nu extraordinar. răspunse Poirot. – Desigur. ca model. Probabil că a fost răpită. alături de el. – Dar trebuie s-o găseşti pe fata aceea. aproape Burne-Jones. George îi servi o omelette cu fines herbes. răspunse Poirot.

Andrew Restarick. decedata. s-ar căsători cu o moştenitoare bogată pentru banii ei. Ăsta era un fapt care ar putea să devină folositor. la o parte. probabil ar putea să fie cumpărat. dacă erau exact întrebările corecte. asta este foarte clar. să facă o vizită lui Mrs.că asta înseamnă ceva. deşi nu e nici o îndoială că se fereşte remarcabil de bine. cu mâinile sale albe. deoarece s-ar putea să fie o cheie pentru Norma Restarick. de orice fel. În singurătate.Ce ştiu? Ştia că Wedderburn Gallery este suspectată . pieptul bombat.altă boală fatală şi astfel. dar nu putea să se prezinte în felul acesta nefavorabil. se va întoarce la problema pe care o lăsase deoparte. dar cugetă asupra lor. în cele din urmă. durdulii. Îşi reaminti trăsăturile puternice. Îşi aminti de Mr. Liniile amare ale gurii. Singurul lucru pe care putea să-l facă era să telefoneze la un anumit telefon şi să întrebe ce progrese erau acolo. desigur. conversase cu el şi şi-a făcut anumite păreri despre el. Oliver închise. se gândi că ştia prea mult! Lăsă această întrebare. . În afară de cazul când. implicat în treburi murdare.până aici se menţinuse în limita legii. nu e nici o îndoială. astfel încât să-l vadă mai limpede. îl va condamna pe Poirot pentru că nu i-a adus-o. pe fiica sa în persoană. Mrs. îi făcu cu mâna lui George să ia ceaşca de cafea şi telefonul şi continuă să mediteze la ceea ce ştia şi ce nu. – Trebuie să fi spus.. Norma. cât putu mai bine. gândindu-se mai mult la tabloul de pe perete. – Exact! şi fără să mai continue discuţia. înainte de a face asta. neliniştit. ar putea probabil să fie şi cumpărat de cineva. Restarick. crede aşa şi probabil că avea dreptate.. dantura sa completă. Era genul de om care este. în mod sigur. aproape sigur. deoarece acesta era înalt şi drept. Ar face o afacere necinstită. – Ce pot spera? Ei bine. de decizie. Boscombe. Stărui asupra lui Andrew Restarick. Ce altceva mai era? 108 . Ca să-şi clarifice gândurile. – Spuneai că moartea ei este importantă . Da. să privească acel portret. Cită trei întrebări filozofice: – Ce ştiu? Ce pot spera? Ce trebuie să fac? Nu era sigur dacă le-a pus în ordine corectă sau. se aruncă pe fereastră. Ce ştiu? Reflectând. decât la bărbatul însuşi. Apoi. disperate. Apoi. nu.. să ajungă mai devreme sau mai tîrziu la un răspuns la o problemă. zise Hercule Poirot. care atârna deasupra lui. – Ce trebuie să fac? Păi. la capătul disperării. vorbi cu voce tare. mult mai buni decât ai oricui altcuiva.. – Poate că sunt prea bătrân. aerul de hotărâre.. care era înnebunit în legătură cu fiica sa şi care. pentru că ar putea avea legătură cu David Baker. Ce trebuia să facă era să plece.. se gândi la Mrs. simţea el. pentru bani. Andrew Restarick. totdeauna poţi spera. şi decise că nu-i place. nu trebuie să se gândească încă la Norma. Poate s-ar duce din nou la Crosshedges. Poirot putea înţelege asta şi împărtăşea punctul de vedere.. dar patronul galeriei nu s-ar fi dat înapoi de la escrocarea milionarilor ignoranţi. Dar. pentru o clipă. era David Baker însuşi. Poirot se rezemă de spătarul fotoliului. vânzându-le tablouri dubioase. nu din dragoste. pe care. Ar putea spera ca acei excelenţi creieri ai săi. că nu o înţelege cu adevărat. Păunul! Ce ştia despre el? Îl cunoscuse. până acum.

„deoarece nu pot găsi nimic. – Ei. poate că s-a îmbolnăvit. tot felul de lucruri pe care putea să le cumpere cu bani în capitală. eh bien atunci logica se prăbuşeşte pe fereastră”. CAPITOLUL XIX Claudia Reece-Holland nu era astăzi la birou. conchise Poirot. Restarick dorea atât de mult să meargă la Londra. Oftă.o cheie. – Ştiu cât trebuie să fiţi de neliniştit. banii contau. indiferent cât? Eu. – Tinerele au făcut asta şi altădată şi o vor face şi de acum încolo. – Dar ascultă. Bani.nimic.. nici un motiv. trebuie să fie ceva . iar ochii săi înroşiţi vorbeau de nopţi nedormite. era o grămadă de bani. cu scopul de a căuta posibile proprietăţi pe care să le cumpere. De acea moarte? Se gândi din nou la boala misterioasă a lui Mary Restarick. Un caz de otrăvire. apartamente luxoase. larg. decoratori. eu nu mai pot continua aşa. – Înţelegi că nu mă uit la bani. În schimb. El credea că Mrs. vai. – Poate că ea şi-a pierdut memoria. şi totuşi. Un caz atât de simplu de otrăvire. I se părea că toate amănuntele care-i treceau prin minte ajungeau la acestă foame de bani. fu nevoit Hercule Poirot să mărturisească. ori poate că.o moarte care se întâmplase în clădirea în care locuia ea. bine? Restarick nici nu mai aşteptă până când Poirot intră pe uşă. i-a administrat otravă tânăra Sonia? Ori a fost Norma acuzată? Totul indica foarte clar. ca să fie clasic în liniile sale mari. Restarick îl aşteaptă şi-l introduse în biroul lui. Ei bine. dar nu credea că Sonia avea dreptate. Fata spusese că ea „poate a comis o crimă”! O moarte avusese loc numai cu câteva zile înainte . Părea cu totul ajuns la marginea disperării de data asta. Banii jucau rolul lor.trebuia să fie . Sigur.. a încercat soţul ei s-o otrăvească. într-un mod care nu era evident. se ridică în picioare şi-i spuse lui George să-i aducă un taxi.. „Tout de même”. pe Norma ca fiind Persoana responsabilă. dar vă asigur că am făcut tot ce e posibil să dau de ea. vreau să spun. încât nimic nu justificase credinţa sa că moartea tragică a lui Mrs. Charpentier fusese opera Normei. pe Poirot îl primi o femeie între două vârste. case în Mayfair. – Până acum .. Părea mai slab.Era Mary Restarick despre care tânăra Sonia spusese că trebuie să aibă un amant. Luă şi acest amănunt în considerare. Nici un semn de dovadă. Trebuia să respecte întâlnirea cu Andrew Restarick.. o fată nu poate dispărea în aerul rarefiat. unde criminalul era . ar fi fost o coincidenţă prea mare ca să nu fie legată în vreun fel. i se părea că acolo era o legătură de netăgăduit. omule. ce se aude cu fiica mea? Poirot îşi desfăcu braţele. Oricum. S-a otrăvit Mary Restarick însăşi. Aceste lucruri. Banii! Importanţa banilor! În cazul acesta.. E bolnavă! 109 .nu pot fi grăbite. Ea spuse că Mr. din cauză că venea atât de des la Londra.unul de-al casei. dacă trebuie cheltuiţi. Până acolo.

asta-i o posibilitate. spuse Poirot. dar trebuie să admit şi considerentul că fata nu era cu totul normală. Au fost. oare.tot ce-i posibil . Asta-i mai puţin probabil. O femeie care n-a iertat sau n-a uitat cu uşurinţă. cred că mi-am cerut scuze. – Crezi că. Întoarse capul.. şi să nu fie forţată să stea cu Mary tot timpul. Norma e fiica mea ..singura mea fiică. – Da. de exemplu. după puţin timp. poate a suferit un accident. n-au nici un rost scuzele acum. nu pentru mine..despre fiica dumneavoastră? – Ce-aş putea să-ţi mai spun? – Asta-i o întrebare pentru dumneavoastră. Se aşeză de partea cealaltă a biroului şi zise: – Credeţi-mă.Poirot se gândi că ştie ce însemna forma întreruptă a propoziţiei. am plecat toţi aceşti ani. decât vie. Am lăsat-o să crească copilul! Dar atunci. indisciplinată. cu adevărat? Câteva scrisori pe care mi le-a scris Grace erau ca şi cum degajau mânie şi răzbunare. Se ridică.. Mr. Grace a fost o femeie aspră. Am sperat ca ea şi Mary să se înţeleagă mai bine. mai multe piste de investigare. Grace era o femeie de un excelent caracter. Ştiu asta. aproape inconştientă de identitatea ei. Ei bine. – Nu crezi că este. Dar. Vă asigur că nu e numai o chestiune de bani. – Omule. Dar. Banii nu pot da acelaşi rezultat cum poate să o facă o organizaţie de înaltă competenţă. sânge din sângele meu. simt că ea a fost persoana vinovată de felul cum a crescut Norma. păşi încolo şi-ncoace prin cameră. Presupun că am avut o reprobabilă conştiinţă. – Ei au mai multe mijloace. Ce să ştiu despre ea? Toţi aceşti ani. – Desigur.. poate că are prieteni de care nu 110 . presupun că asta-i destul de firesc. apreciez neliniştea dumneavoastră şi trebuie să vă spun încă o dată că rezultatele ar fi mult mai rapide dacă aţi cere sprijinul poliţiei. anumite incidente în trecut? – De exemplu? La ce te referi. Şi în alte locuri. Ori. Ţineţi minte. ar putea rătăci.. că. unde-i ea. Monsieur Poirot? Unde-i? Crezi că ar fi putut să-şi piardă memoria? Se aud astfel de lucruri. Un paznic cu totul bun pentru ea. Restarick. omule? – O istorie precisă de instabilitate mentală. în timpul acela.. Am simţit că ar fi mai bine pentru ea să aibă o slujbă la Londra şi să vină acasă numai la sfârşitul săptămânii. nu crezi că-i moartă? – Ar fi mai uşor de găsit moartă. brusc înverşunat. a fost? A fost. Uneori. – Nu! Cuvântul sună exploziv. simt. Restarick ar fi vrut să spună: „S-ar putea să fie moartă”. carne din carnea mea. cred că atunci când am văzut-o din nou. devotată Normei. Oh.. vă pot asigura! Vă rog să vă calmaţi. nu trebuia să-mi părăsesc soţia. Pot să vă asigur că am făcut toate investigaţiile în spitale. În starea ei. – Da. – Cum să ştiu? Cum pot şti? – Şi cum să ştiu eu? întrebă Restarick. – Sunteţi sigur că mi-aţi povestit tot . întreaga atitudine a Normei era nevrotică. Trebuia să mă întorc mai des şi să aflu cum creşte copilul. n-are rost să discutăm în felul ăsta liniştitor. apoi se aşeză din nou la birou. Dar.

Deja mi s-au propus diferite oferte. iată de ce am nevoie. e o legătură foarte proastă.. Totdeauna am urât viaţa din City. ei pot avea întreg calabalâcul în condiţii foarte avantajoase. fă-mi legătura. de rutină. – S-o scoateţi din ce? – Din ţara asta. mi-am pierdut puterea. de la birou. Neobişnuit de competentă. – Unor les femmes cu mulţi bani. privi spre cer. Nu te aud. am stabilito înainte de toate. întradevăr. Telefonul de pe biroul său sună.că este cu un prieten de un anumit fel. nefericit încă de când m-am reîntors aici. când o găsesc.ştiţi nimic. – A. Mă simt nefericit.. Ei sunt de acord?. Se uită la Poirot. – David Baker? Dacă m-aş gândi că. mă tem că. Londra poate să li se pară foarte atractivă. să vină la mine şi. Şi ea a rezolvat-o peste aşteptări de bine. În anumite privinţe este tot atât de bună ca şi un bărbat. Când ajunse în stradă. Am de gând s-o scot din toate astea. Claudia. spuse Poirot. am simţit că n-aş putea să mă concentrez. Trebuie să fi trimis după Norma. mersul în locuri sălbatice. brusc revenind la realitate. – Da? O. inaccesibile. zise Poirot pe un ton sec. în condiţiile pe care le stabileşte ea.. atunci. cred că ai făcut foarte bine. monsieur Poirot. Toate lucrurile astea iau timp să le decantezi.. când o găsesc aş îndepărta-o de toate astea cât mai curând. zise el. Dacă e Claudia Reece-Holland. Călătorie. O să discutăm mai mult mâine dimineaţă. N-aş fi părăsit-o niciodată. mai degrabă. monsieur... – E o fată competentă. Ia trenul de seară la întoarcere.. Vorbesc. 111 . colege de-ale ei. Eu voi încasa banii în numerar şi mă voi întoarce într-o ţară care înseamnă ceva. aşa cum spun. zise. Eu. păcat. Viaţa care mi-a plăcut era întotdeauna cu totul alta. – Miss Reece-Holland? – Da. Ah. Vă asigur că voi face tot posibilul să vă redau fiica sănătoasă şi bine. asta am de gând să fac. Munca plicticoasă. Ieşi prin biroul alăturat. Nu. Îmi ia o mulţime de poveri de pe umeri.. Dacă o găsesc. Am luat toate măsurile posibile de precauţie pentru securitatea ei. – Alo. prieteni pe care i-a cunoscut pe vremea când locuia cu mama ei sau cu mătuşa ei sau prietene de şcoală.. mutare dintr-un loc în altul. Prieteni în oricare parte a Angliei. da. Repuse receptorul în furcă. Corect. – Aha! Şi ce vă zice soţia dumneavoastră în legătură cu asta? – Mary? E obişnuită cu o asemenea viaţă. – Cum pot şti ce prieteni are ea? Oftă. Ridică receptorul. – Un răspuns precis la o întrebare. Monsieur Poirot. ăsta-i adevărul. – Nu este cu David Baker! Asta.. Ei bine.. În ordine. Da. din Manchester? Da. Poate . Aşteptă o clipă. consultaţii continue cu avocaţi şi financiari.. Doar de acolo vine. destul de încrezător carte blanche să trateze această afacere din Manchester. Da. Asta-i viaţa pentru mine.trebuie să fiţi pregătit . Mai aveţi nevoie de bani pentru cheltuieli? – Nu. I-am dat.

aş dori şi alte informaţii. – Dumneavoastră sunteţi. îi aşeză pălăria pe cuierul din hol şi-l conduse într-o cameră plăcută la vedere. după mulţi ani de absenţă. – A. fosta directoare a şcolii din Meadowfield? – Da. – Miss Battersby? – Da. din ceea ce fusese până nu demult o stradă liniştită într-un târg de modă veche. plină de demnitate. Monsieur Poirot. parte în acest moment. Era clar că Miss Battersby nu era una care să piardă timp cu declaraţii convenţionale. Deşi există o astfel de posibilitate. – I s-a întâmplat ceva Normei? – Sper că nu. cred. Miss Battersbv îl privi cu un aer întrebător. Ea lăsă uşa larg deschisă. fără să năvălească pe strâmta High Street. de gând s-o angajaţi pe Norma Restarick? – N-am intenţia asta. – Cunoscând care este profesia dumneavoastră. – Da. aproape imediat. Andrew Restarick. Poirot intră. nu. să-i fi produs durere şi nefericire. coafat. Apăsă pe clopoţel. cu perspectivă spre o grădină înconjurată de un zid îngust. Inelul de bronz de la uşă era lustruit strălucitor. Nu e nici un motiv să i se cauzeze mai multă suferinţă decât are. Înainte de a continua să vorbesc. Progresul l-a surprins în mod rapid. iar noul magazin comercial universal Gifte Shoppe. Mă voi explica mai târziu. Intraţi.Pot să spun că ştiu cine sunteţi. De aceea.. Asta m-ar fi stânjenit să vă pun întrebările pe care aş dori să vi le adresez. m-am pensionat acum un an.. Înţeleg că aţi dorit să mă vedeţi în legătură cu Norma Restarick. Aveţi. locuri alese în Croft Road. nu mi-aţi dat şi alte detalii. cu păr cărunt. cred. de pildă.. Margery's Boutique.. – Dar nu-mi aduceţi o scrisoare de recomandare de la el? – Nu l-am rugat. aşa este. Aveţi. Adăugă: . răspunse Hercule Poirot. O fostă elevă. I se deschise. Peg's Café şi palatul noii bănci aveau. într-o manieră energică. Poirot băgă de seamă. deja. deoarece se prea poate ca răspunsurile dv. Vă amintiţi fata. – În momentul acesta eu sunt angajat de tatăl lui Miss Restarick. zise Miss Battersby. de exemplu. Îi făcu semn cu mâna spre un scaun şi se aşeză şi ea. Într-o atitudine de aşteptare. Miss Battersby? 112 .CAPITOLUL XX Hercule Poirot privea faţada casei în stil georgian. – El a insistat mult să vină cu mine. vreo recomandare pentru mine din partea vreunei cunoştinţe a Normei? – Iarăşi nu. – În scrisoarea dumneavoastră. de către o femeie înaltă. – Mulţumesc. distinsă. înţelegeţi de ce aş vrea mai multe detalii. spuse Hercule Poirot. – Exact. toate. încuviinţând cu capul. – Monsieur Poirot? Sunteţi foarte punctual. S-a întors de curând în Anglia. Apoi.

nu mai mult. – Nu. Nu totdeauna îţi place felul cum se schimbă. fireşte. Sigur. Miss Battersby? – Efectiv. după cum ştia Poirot. n-aş spune asta. – Să nu credeţi că duc o viaţă inactivă. Nu înfăţişarea ei personală. Am găsit că am din ce în ce mai puţină răbdare cu părinţii. – Poate ar fi mai bine. pur şi simplu. Ea. a părăsit casa brusc. ceva neobişnuit în zilele noastre. dacă e să spun. Doresc să ştiu ce fel de fată era ea. în orice caz. – Ăsta nu-i exact genul de informaţii pe care le vreau. pe mama ei. – Vă referiţi la mama ei bolnăvicioasă? – Da. – Vremurile se schimbă. n-am nici o ştire de la ea de când a părăsit Meadowfield. la şcoală. Aceasta. Fără să strălucească la carte. presupun că vă referiţi că a plecat de acasă. decât s-ar fi putut aştepta. Mr. Nu mai mult. s-o spun deschis. – De ce aţi demisionat. vă rog. – Pot să vă asigur că n-am cunoştinţă unde este fata. Meadowfield. nu pot să văd ce v-ar interesa. fapt care a jignit. Restarick na apelat la poliţie? – E de neclintit în legătură cu acest subiect. fără să zică părinţilor unde se duce. Mie mi se pare că sunteţi plină de vigoare şi energie.– Îmi amintesc pe toate elevele mele. nu. Două sute de fete. Iar acum. Refuză în mod categoric. zise Miss Battersby. Instruiesc studenţi. Miss Battersby era. nu este o şcoală prea mare. era o fată perfect obişnuită. munca ei era mulţumitoare. stupide. Nu mă refer la asta. N-am auzit nimic din partea ei. pe deplin capabilă să continuaţi să fiţi directoare încă mulţi ani buni de acum încolo. – Serios? Când spuneţi „dispărută”. pentru ceea ce vreau să aflu. Nu-i ăsta un motiv? – Nu în cazul dumneavoastră. cred că mama ei este moartă. întradevăr. Monsieur Poirot. Duc o viaţă în care munca este pentru mine mai mult decât potrivită. Oh. îmi exprim curiozitatea mea foarte firească. a tulburat-o pe fiica sa mai mult decât era nevoie s-o facă prin exprimarea resentimentului ei în mod deschis. Am o memorie excelentă. căruia cred că-i era foarte devotată. Năzuinţele pentru fiicele lor sunt mărginite şi. cum aţi descris-o. spuse încet: – Nu. să fiu foarte deschisă. o foarte binecunoscută matematiciană. Vă voi satisface curiozitatea. ea venea dintr-o casă dezorganizată. dacă v-aş întreba ce părere aveţi despre răposata Mr. având în vedere situaţia ei de acasă. Monsieur Poirot. Miss Battersby continuă să privească aproape lipsită de interes. Restarick? – Ce mă întrebaţi este părerea mea intimă? – Dacă n-aveţi nimic împotrivă?! 113 . – Nu era un tip nevrotic? Miss Battersby se gândi. adică. Asta nu-i. – Am şaptezeci de ani. Mă refer la personalitatea şi caracterul ei. Monsieur Poirot. din cercetarea calificării ei profesionale. – Norma. Tatăl. Apoi. a dispărut. Aşa că nu pot să vă ajut în nici un fel. deci fără să-i spună tatălui ei unde pleacă. probabil. pot să ştiu motivul interesului dumneavoastră pentru tânăra Norma Restarick? – Este un oarecare prilej de nelinişte. pentru o altă femeie.

cu întrebarea sa. Le citise. urmată de căsătorie şi copii. Se pare că nu există părinţi. prin divorţ. nu era o fată căreia să-i recomand o carieră. Ea-i încă necoaptă şi are nevoie de îndrumare la primele ei întâlniri cu bărbaţii. Condiţiile de acasă sunt foarte importante în viaţa unei fete şi eu le-am studiat. care se internează mereu în sanatorii. demnă de respect şi cinstită. Prin siguranţă de sine. poate fi nevrotică. răspunse Miss Battersby. Norma n-avea nici o ambiţie intelectuală însemnată. n-avea nevoie să consulte aceste documente. nu peste mult timp. cu tăria de caracter capabilă să le salveze de la asta. o serie de pagini separate sub titlul de „zvonuri. O atmosferă familială nefericită pentru o fată .prostii! Probabil că a fugit cu vreun tânăr. căuta să asambleze în minte tot ce ştia şi ce aflase. Acum. Prostii! Şi nu. în ziua de azi. de instabilitate mentală? – Instabilitate mentală? răspunse Mrs. totdeauna. Acolo trebuie să fie o schemă. inspectorul şef Neele.iertaţi-mi întrebarea . Restarick era o femeie.– Nu. dar avea sentimente. nevrotică? – Oricare tată sau aproape oricare fată. iar pe ea. să se mărite şi nu-i nimic mai normal decât asta! CAPITOLUL XXI Poirot şedea în marele său fotoliu pătrat. Prostii! – Deci. ochii priveau spre şemineul din faţă. asta spuneţi dumneavoastră. Tipul de femeie. Battersby. n-avea nici o încredere în ea însăşi. Ori sunt prea puţini. rumoare” şi sursele de la care fuseseră obţinute. bârfă. de fapt. drăguţă. uneori chiar periculoşi. Lângă cot era o măsuţă. Instabilitate mentală! Aşa cum spuneam mai înainte . El nu era unul din cei care cred cu entuziasm într-o oarecare intuiţie. era extrem de stupidă. care sfârşeşte. trec printr-o perioadă de suferinţă isterică şi. erau diferite documente. cu toată atenţia şi le lăsase acolo în cazul când era nevoie de vreun detaliu. fac o căsătorie nepotrivită. Nu era o persoană intuitivă. Lucrul important nu erau sentimentele în sine. informaţii obţinute de la prietenul său. aş zice. – Ei. aş zice. – Dar Norma n-a manifestat nici un semn de instabilitate mentală? insistă Poirot. adesea. fără să-l vadă. n-am deloc nici o ezitare să vă răspund la întrebare. Mâinile i se odihneau pe braţele fotoliului. dar normală. la care dorea să se refere încă o dată. aşa că. Ceea ce aş fi sperat pentru ea era o slujbă obişnuită. un malade imaginaire. – Ea era. ci ceea ce 114 . Rapoartele de la Mr. Goby. cât am putut de mult prin sărăcăcioasele informaţii ce le primesc. În acest moment. – N-aţi observat . de asemenea. – Ea este o emotivă.nici un semn. Un tip care vrea să-şi exagereze durerile uşoare. Mrs. prinse cu grijă împreună. probabil. asprime şi handicapată în viaţă. să o abordeze. vreodată. deoarece era convins că aceste lucruri trebuie să formeze o schemă. exclamă Poirot recunoscător. în special în adolescenţă şi la primele ei ciocniri cu lumea. cu aceeaşi întrebare. Fetele sunt atrase în mod frecvent de tineri complet nepotriviţi.în special pentru o fată care n-are nici ea o personalitate prea hotărâtă. Se gândea din ce unghi. exact.

felul cum mergea. Ceva se întâmplă. oricum. Lăsă aceste raţionamente pentru un moment în cumpănă şi reveni la personalităţi . Tuturor le plăcuse. cu Andrew Restarick. Se gândea. Fusese. atât aici. nimic falsificat sau viclean. undeva. probabil. fusese iubit. atunci întreaga abordare a chestiunii ar putea să fie complet răsturnată. ar fi fost greu să aibă prieteni intimi peste hotare. de City. Şi atunci. Cauza era cea care interesa. Fusese o afacere de dragoste adevărată. Istoria afacerilor cu care s-a întors acasă era una a succesului. de către familia sa? Şi. Tot ce indica o cale. banii. Acest tablou nu se potrivea. că nu există nici un motiv de ce! De ce să fie acea persoană în primejdie? Nu exista nici un motiv. Dar. de micuţa sa fiică.se însurase cu o femeie nepotrivită. a fi un tip singuratic. când erau implicate femei! Făcuse o greşeală în căsătorie . cu acel piept bombat. El a acumulat până acum o cantitate de informaţii considerabilă despre Andrew Restarick. Bun în slujba sa în anii de început. Împins la asta. decât dacă i-a plăcut în general.ce fel de caz era? Să-l lăsăm să înceapă de la general. niciodată rămânând mult timp într-un loc sau perseverând într-un scop.putea să le provoace. Fireşte. după câte se ştie. era cu adevărat în pericol. cauza era deseori nu ceea ce gândeai că este. la care se gândea că este în pericol. Care erau factorii proeminenţi ai acestui caz? Banii erau unul din ei. dar care nu era încă terminat. Un om agitat. ceva progresa.. afemeiat notoriu. Avusese o familie normală. după câte putea să vadă. Necazul era. făcuse tranzacţii reuşite în Africa de Sud şi în America de Sud.Andrew Restarick. cunoscuse cealaltă femeie! Doar o singură femeie? Ori fuseseră câteva femei? Era greu să găsească un registru de felul ăsta după atât de mulţi ani. Oare se potrivise asta cu vreun motiv în plus? Repulsia faţă de munca de birou.. Necazul era că faptele indicau ambele căi. el trebuie să răstoarne şi să privească dintr-un punct de vedere complet contrar. Spera să fie suficienţi paşi. Nimic din omul risipitor. apoi să continue cu particularul. se gândea el. Ce simţea el în legătură cu acest caz . Îi ştia mirosul. cu siguranţă de sine. undeva.. Se potrivea schemei. deşi nu ştia cum. cum ar putea să fie o personalitate slabă? Slabă. era diavolul! Îl ştia pe diavol! Îl întâlnise mai înainte.. nu a ratării. Cineva. că aici nu ştia încă exact unde este! Făcuse paşi siguri în lupta împotriva diavolului.. S-a aruncat 115 . stenic. a întâlnit o femeie de care i-a plăcut atât de mult. al cunoştinţelor şi al judecăţii lucide. încât a hotărât să-şi părăsească casa şi ţara. tot mai mult. cât şi în străinătate. gustul. nici gras. apoi. un om de afaceri înfloritor. Dacă persoana la care se gândea el că este în pericol nu era în pericol. se părea. Pentru un motiv oarecare. de asemenea. Îşi sporise acţiunile. probabil. aerul de fermitate. Nu slab. Părea.. dar părea să n-aibă nici un prieten intim. Trebuia de foarte multe ori să o rezolvi cu ajutorul logicii. Un tablou general al vieţii sale înainte şi după ce a plecat în străinătate. atunci. de asemenea. pentru că niciodată nu s-a oprit prea mult într-un loc.la oameni. că. ochii serioşi. de rutina zilnică a Londrei? El se gândea că ar putea fi. nesatisfăcut. Bineînţeles că nu fusese un soţ necredincios. Probabil nu avea o puternică personalitate? Slab în multe privinţe? Poirot se încruntă. era în primejdie. în mod evident. de asemenea. pe care-l întâlnise. Ce schemă au realizat? Ce rol jucau? Întîi . Dacă persoana.

de fosta lui soţie. ca să ştii atât de puţin despre o femeie . „trebuie să ai în vedere peruca ei!”). pe peretele din spatele biroului acestuia. cugetă el. într-un fel sau altul. le-ai considera cel puţin potrivite! Gândurile sale trecură la Mary Restarick şi. Şi.. Indiscutabil. scoase de la păstrare împreună cu diverse articole de mobilier ale familiei. în consecinţă. Iar tânărul . că avea atât de puţine amintiri despre ea! O văzuse numai o singură dată. alesese anumite obiecte personale ca să completeze mobila de la Crosshedges.. Mda. Dar. în altă parte... gândi el. a reuşit-o. „Toute de même”. Era un portret al aceluiaşi bărbat de acum cincisprezece ani. ca să depoziteze obiectele nedorite de la Crosshedges. ori emotivă. .artificialitate? („Dar trebuie. Se întreba dacă Mary Restarick. deşi era decedată? Un amănunt interesant. După câte s-ar putea presupune. El n-ar fi. Era absurd. pentru care Sir Roderick făcuse loc. se refugia el mental din faţa personalităţii ei. în general! Părul mai încărunţit. dorise să atârne acea pereche deosebită de portrete. Dar ea fusese mânioasă. Ce-l izbea. „les femmes” sunt capabile toate de gelozie. spuse din nou Hercule Poirot. între paranteze. Un bărbat cu o anumită asprime. Nomad! Un pribeag. Mary Restarick. prietene”. nu o putea cuprinde suferinţa cumplită şi neliniştea din cauza unei fiice vitrege. „adusese Restarick acel tablou la Londra?” Ele fuseseră portretele pereche ale soţului şi soţiei! Vorbind strict din punctul de vedere artistic.. era destul de firesc. asta nu se potrivea cu propriul său tablou. apoi a obosit şi a continuat undeva. care 116 .cum păruse? Amuzat. fireşte. Sir Roderick făcuse loc pentru câteva lucruri de familie. Un bărbat care-şi asuma riscuri. „De ce”. dorea să se despartă. nu mai mult. iar câteodată pe unele. Mai natural. asta n-a deranjat mult şi era mai uşor să atârne ambele portrete. încă o dată. cu adevărat ciudat. şi. să se separe de ea? Atunci. Poirot îşi întrerupse brusc gândurile. nu e nici o îndoială. care avea de gând să obţină ce vrea. Mary Restarick părea un gen de femeie sensibilă .. multe. aceleaşi. în mod subconştient. Aşa că. alesul mamei pentru fiica sa. noua soţie.o femeie care este pricepută şi care poartă perucă şi care este atrăgătoare şi care este inteligentă şi care ar putea să se înfurie! Da.. cu tabloul acestui bărbat. Un psiholog ar fi zis că Restarick. Cât de mare diferenţă săpaseră acei cincisprezece ani în bărbatul care şedea acolo? Surprinzător de mică. foarte mânioasă că-l găsea acolo. se întrebă el. se putea să nu fi avut pod. şi o anumită.. Un tablou? Cuvântul stârni în mintea sa amintirea tabloului care atârna în cabinetul lui Restarick. totuşi. Mary Restarick nu era mama Normei. era dacă ea punea portretul primei soţii în pod..într-un oarecare joc. Se manifestase pe neaşteptate şi în mod evident. Un bărbat care ştia ce vrea. nu-i făcuse o impresie prea grozavă. Nu putea face o criză.nu geloasă. a încercat o lovitură. era faptul. în nici un fel. probabil.. în timp ce perechea care s-a întors din străinătate era în căutarea unei locuinţe potrivite în Londra. cum ar putea-o numi?.. umerii mai îndesaţi. O faţă hotărâtă. trebuiau să rămână împreună. scuturând capul supărat. Tablourile au fost.. fusese furioasă când îl găsise pe tânărul Păun rătăcind neinvitat prin casa sa. după câte s-ar putea presupune. dar trăsăturile caracteristice ale feţei erau. o luă în considerare. se gândi Poirot pentru sine. O anume pricepere.

după asta? Ce gândise şi simţise pentru o fiică vitregă care. artistă. n-ar fi trezit nici o bănuială. să fie ea însăşi în afara oricărui pericol. se gândea Poirot. secretară de înaltă clasă. ocazional. cu tinere drăguţe. aşa cum ajunsese Norma. adesea. de părinţi. Posibil să fie îndrăgostită de el? Acesta era genul de tânăr. din capul locului. unde pleca în zilele ei libere şi cu cine se întâlnea?! Şi atunci. ori care declară că are un copil nelegitim cu un tată nepotrivit! Ce simţea Mary Restarick pentru Norma? Probabil că. Norma venea acasă pentru un sfârşit de săptămână. fiică a unui renumit membru al Parlamentului. în general.care s-a înhăitat cu un tânăr ce avea să fie. nu i s-ar propune Normei să locuiască împreună cu ei. Unde zăcea atracţia pentru fetele de familie bună. Ajunse. Îl cunoştea pe tânărul David Baker. Claudia Reece Holland. Ce părere avea el despre David? 117 . Claudia Reece-Holland. administrase Sonia substanţele care. O poziţie socială sigură şi perspectiva unei văduvii apropiate.. Dar. Dar era necesar să recunoască asta ca un fapt dat. fiică a unui avocat de ţară. era o fată cu totul nesuferită . la Londra. de nici un fel. bine instruită. a apucat. de asemenea. şi continuă aprecierea celor trei tinere care împărţeau un apartament. decât o banală gastroenterită?! Pentru un moment. Chiar şi atunci când soţii Restarick s-ar muta în casa pe care o căutau. era în ordine . acum fiind angajată la o galerie de artă. ca să păstreze aparenţele. în mod deliberat şi aparent încerca să o otrăvească? Atitudinea ei părea să fie una inteligentă.face un mariaj nepotrivit şi nefericit.. Sonia putea să facă şi ea acelaşi lucru. Norma Restarick. cumulate. Cele mai multe tinere. o sursă de griji şi neplăceri pentru Andrew Restarick. capabilă. în ce-l privea pe Poirot. îi scoase din minte pe oamenii de la Crosshedges. dar viaţa ei de acum înainte avea să se concentreze la Londra. în doze mici. bogată. nu mai mult decât întâmplător. deşi.sau ţelurile ei erau cu totul diferite?! Plecase spre Kew Gardens cu hârtiile care-i lipseau lui Sir Roderick. Dar Poirot se întreba.. oameni ai Bisericii.bătrânii de vârsta lui Sir Roderick se căsătoreau.poate că nu dorea să se întoarcă în patria sa?! Poate că planurile ei să fie pur matrimoniale . chestiunea referitoare la persoana care administrase otrava lui Mary Restarick era foarte departe de a fi aranjată premeditat! Chiar Restarick credea că fiica sa era cea care. vârâte între paginile unei cărţi?! Devenise suspectă pentru Mary Restarick . locuiesc separat de familiile lor. şi să conlucreze cu soţul ei la aplanarea sau curmarea oricărui scandal în legătură cu ce se întâmplase. Mintea sa se juca cu posibilităţile tinerei Sonia. atrăgătoare.. în zilele noastre. în mod evident. nesuferit.în ceea ce priveşte activităţile ei profesionale. Câştiga un salariu bun şi avea legături boeme. să lucreze ocazional la Art Council. apoi la Slade. loialitatea ei. Frances Cary. cu un venit stabil şi suficient . Frances Cary. Aşa fusese aranjată problema şi-n acest caz. Afară de eventualitatea când. fusese la şcoala de teatru pentru scurt timp. Într-un sens monden. Ce făcea ea în acea casă? De ce a venit acolo? Că-i dădea să mănânce lui Sir Roderick din mâna ei. precum şi de Poliţie. Dorise ca Norma să plece din casă. în mod aparent. Poirot nu reuşea să vadă.

Poirot ridică una din hârtiile de pe o măsuţă de lângă el şi o studie. Era genul care nu lucra serios nimic. Mrs. Şi totuşi. Era el ceva mai mult decât atât? se întreba Poirot. pentru a plăti o sumă atât de mare şi trebuie să-i fi fost teamă. Poirot scoase o exclamaţie de supărare. huliganism. un păun îndrăgostit de propria lui înfăţişare. dar a renunţat. pe care era scrisă. numai fiindcă acesta avea de gând să se însoare cu ea? Şi. din nou. de asemenea.evident. dacă lui nu i-ar plăcea bărbatul cu care s-ar fi măritat. îndeplinind o însărcinare pentru Norma (sau o recunoaştere personală. un motiv de căsătorie.Un tânăr atrăgător. Şi cât de bine reconstituită era asta? se miră Poirot.. aparent. Mr. Restarick. nu alcătuiau o schemă satisfăcătoare. Clătină din cap. necorespunzătoare. cine ştie?). dar asta nu era deloc acelaşi lucru ispititor acum. Oliver? Îi păsa tânărului de Norma. Niciodată nu ştiai până unde putea să ajungă imaginaţia lui Mrs. că însăşi fiica sa era aproape hotărâtă să se mărite cu acel David. ar putea fi o mişcare în acest joc . Poirot clătină din cap. Fusese un pictor care promitea. Trebuie că-şi iubea foarte mult fiica. evident.o mişcare care să ridice preţul pe care-l cerea el. a grilei lui Poirot. probabil. Întinse o mână şi luă o altă foaie de hârtie. Poirot se îndreptă spre Claudia.într-adevăr. distrugere de bunuri. Avusese. nu se potrivea! Cecul fusese completat. Uitase să cerceteze condiţiile testamentului defunctei Mrs. cu îndoială. Goby nu neglijase această nevoie evidentă. L-a văzut. totuşi. Restarick. Ar decreta el. Poirot şi-l reaminti pe Restarick şezând acolo. Nu. în mod cert. Probabil. Dădu un bobârnac hârtiilor cu notiţe. Un palmares prost. desigur. Era o sumă care putea tenta pe oricare tânăr sărac şi fără caracter. într-adevăr dorea să se căsătorească cu ea? Nu era nici o îndoială în legătură cu sentimentele ei faţă de el. fireşte. pentru un vânător de avere. cu greu. deşi nu categoric criminal. Acesta îi sugerase căsătoria. el îi sugerase căsătoria numai cu o zi înainte. dând. pură şansă că ea devenise secretara sa? Trebuia să fie o legătură între ei! Claudia! Se gândi la ea. Ea 118 . conversaţia ce-a avut loc între Norma şi David în restaurant. de două ori liberat condiţionat. Oliver să şi-o amintească. gândi Poirot. pe care-l văzuse prima oară în capul scărilor la Crosshedges. un mic venit propriu. aşa cum a putut Mrs. fiind singurul său copil. atunci. desigur. fusese bine întreţinută de soţul ei în cursul vieţii. că David o iubea. la o mie de lire sterline pe an. în grabă. pentru David Baker şi era pentru o foarte mare . apartamentul Claudiei Reece-Holland. cu buzele strânse tare. mândru. ilogică-sumă. Era şansă. Îşi reaminti biroul lui Restarick şi cecul pe care-l scrisese . Mici fraude la unele garaje. în mod evident.. Toate aceste lucruri erau la modă. Era înfumurat. Un tânăr cu personalitate. care se ridica. impresia de pricepere în ceea ce alege să facă. când l-a luat cu maşina sa. Dobândise Norma banii ei proprii? Era doar fiica unui om bogat. Tatăl ei ar putea să-i lase foarte puţin sau deloc. ar fi reprezentat. Asta. De la gândurile despre Restarick. era clară o latură a sa. Ea lăsase fiicei sale tot ce posedase. Şi totuşi. Nu intrau în categoria de diavol. Acesta. Era cam a cincea oară când îl clătinase. să-l cumpere pe tânăr – şi tânărul. dorea să fie cumpărat! Astfel că. dar asta nu era acelaşi lucru cu a fi în posesia averii. Toate aceste lucruri nu se legau. ea va moşteni o mulţime de bani la moartea tatălui ei. din nou. cu aerul uşor amuzat şi neruşinat. Claudia şi Andrew Restarick. în propoziţii grosolane. Trei fete într-un apartament.

Claudia era capabilă să ascundă orice secret.. Da. decât apărea.. dacă i-ar fi fost teamă de starea ei mentală. Dar el mai ştia foarte mult despre fete isterice. în mod sigur. A treia fată.. în sfârşit. ar fi dat din colţ în colţ şi ar fi vorbit.. deoarece celeilalte fete i s-a părut atât de nevinovat faptul că Norma nu s-a întors la ele după weekend-ul petrecut acasă. unde ea mâncase de curând fasole gătită.. ori făcuse aluzie la ea. Poirot îşi putea imagina îndeajuns de bine doctorul care vorbise. nu numai unor persoane oarecare. mai ales din puţinul ce-l ştia despre aceasta. era sigur că asta-i tot ce s-a întâmplat. O tânără căreia i se alăturase la masă într-un restaurant. sau probabil. nu. în schemă! Avea cap. El putea fi un G. (Observă că mereu i se pare că o vede la orele de masă!) Şi ce credea despre ea? În primul rând.. şi apoi cu o altă fată. Consultase un doctor în legătură cu ea. că încercase s-o otrăvească pe soţia sa cu care s-a căsătorit recent. Era Ofelia nebună sau sănătoasă? 119 . se manifestase aşa.. Încă o dată reveni la a treia fată. în particular. mereu revenea la aceasta. Unde trebuia să ajungă. probabil că. Acesta ar fi luat-o pe ocolite. cu disperare înspăimântat pentru ea. Nu dăduse nici un semn că vrea s-o izgonească pe fată . care ar aduna toate piesele împreună? Ofelia. cu un tânăr pe care-l iubea.ceea ce ar fi putut să facă. tratament la un specialist? Oare ce a gândit altcineva despre Norma Restarick? De pildă. O slujbă undeva. fără să atragă atenţia. doctorul. mai degrabă. poate. ce credeau ceilalţi oameni despre ea? Restarick avea grijă de ea şi era cu disperare neliniştit în legătură cu ea. care nu şi-a asumat riscul de a pune diagnosticul în legătură cu ceea ce nu putea fi sigur. şi pricepere. ci. dar sugerase anumite lucruri. gândi Poirot. mai întâi. dar o sugerase în mod cert. Nu accentuase prea evident latura mentală. Care era locul ei în schemă? Locul care ar concentra.. ci unor astfel de persoane demne de toată încrederea cum sunt părinţii.o slujbă în Londra. De fapt. dar se îndoia că l-ar găsi undeva. ar zice el. El nu numai că o suspecta . O tânără care venise să-l consulte în timp ce el şedea la micul dejun. apartamentul şi-l împărţise. A treia fată!. El nu putea fi nici psihiatru şi nici neurolog. Ei erau cei care descifrau ideile. Probabil că n-a discutat prea mult cu Frances despre acest subiect. regizorii. nu i-ar fi scăpat nimic din ceea ce ea înţelegea să nu-i scape. se gândi Poirot. poate. ori sănătos? Alegeţi.era chiar sigur. şi că..P. Spre Norma Restarick. Claudia fusese îngrijorată şi supărată în legătură cu asta. cea de-a treia fată. se gândi el? Dar acolo erau două păreri contrare despre ea exact cum existau şi despre Norma. din cauza temperamentului. uneori. Dar. aşa cum sunt capabili doctorii să fie. Acesta fusese precaut. Unde îl condusese toată elaborarea aceasta de scheme. Era probabil ca Claudia să fie implicată mai mult. Poirot simţi că i-ar plăcea foarte mult să discute cu acel doctor. Doctorii erau foarte zgîrciţi în furnizarea informaţiilor medicale. geloziei şi isteriei. Se întoarse la Norma. . despre tratamentul medical. Claudia Reece-Holland? Nu ştia! Cu siguranţă. o fată pe care deja o ştia. cu o prietenă. iniţial.fusese cea care închiriase. mai târziu. apoi altceva. Era Hamlet nebun. Era Ofelia nebună sau simula nebunia? Actriţele îşi exprimaseră păreri diferite referitor la cum ar trebui jucat acest rol. Acesta este lucrul la care ajunsese. gândi Poirot. nu ca rezultat al unor cauze mentale. evident.

exact cum arată multe fete tinere. în mod sigur. cu o expresie de nepăsare. „Îmi pare rău. Aici era cheia. să prevină crime! Să fie un bun copoi. Crimă undeva. Asta s-ar potrivi. sunteţi prea bătrân”! Poate că era adevărat. săvârşit o crimă”! Nu te da bătut. lumina. fără cochetărie . răspunsul la încurcătura sa. Tulburare mentală era expresia pe care prefera toată lumea s-o folosească. cât o declaraţie: „Cred că. Asta era profesiunea sa. sexul pur biologic. să lămurească crime. Altă crimă comisă în acelaşi timp ar fi fost mai mult decât o coincidenţă! În plus. acolo”! „Puţină deficienţă.. Era locul unde-şi avea cea de-a treia fată locuinţa. revenind mereu la aceeaşi nevoie urgentă de a şti cum arăta cu adevărat această fată. în afară de. Cel puţin asta. dar ce reprezenta asta până acum? Ce făcuse pentru ea din momentul când îl rugase? Şi. pentru că n-o înţelegea. le-a dat lumii. care urmăreşte până-n pînzele albe crima. Oliver l-a informat. Şi atunci. obţinuse ceea ce căutase. Celălalt cuvânt care fusese întrebuinţat pentru Norma era „ţăcănit”! „Ea-i puţin ţăcănită”? „Îi lipseşte ceva. nici un mister. Presupusa sinucidere a unei femei de la Borodene Mansions.nici un farmec. Făcuse tot ce i-a stat în putere pentru ea. nici o urmă a unei alte crime care să se fi comis atunci. Dacă fireşte. în legătură cu fiica sa. nu atât de mult o mărturisire. Şi aşa. aşa cum gândea el.de ce. după ce a ascultat. îmbrăcămintea fără personalitate. atârnându-i pe umeri.. O privise cu ochii unui bătrân. propriile sale creaţii. unde?! 120 . nici măcar în gând. Îşi aminti tabloul pe care-l afişase ea în cameră la el. Schema cu arsenicul în supă? O schemă cu tineri huligani care se înjunghiau unul pe altul cu cuţitele? Caraghioasa şi sinistra expresie pete de sânge în curte! Un foc tras dintr-un revolver. din cauză că nici măcar n-avea posibilitatea s-o aprecieze. în sfârşit. poate. într-o manieră nepăsătoare. încercând să vadă o schemă a crimei. Crimă declarată. poate. Erau „femeile obişnuite” buni judecători? Poirot se gândi că puteau fi. dacă ştii la ce mă refer. dar putea fi ciudată într-un chip deosebit de cel care părea. pentru el era exact o fată fără voinţa evidentă de a plăcea. Păr moale. care lăsa cu zgîrcenie să se vadă genunchii . A căutat-o şi n-a găsit-o. nici seducţie. Astfel că e posibil ca ea să fi avut dreptate atunci când l-a condamnat bătrân de drept comun! Nu putea s-o ajute. înfăţişarea modernă tip. i s-a părut că.”. dorea să fie ţinută în siguranţă?! Acea ilogică mărturisire! Întradevăr. fiindcă asta era esenţa întregii probleme. În cine şi de ce? Nu era aşa cum se cuvine să fie o formă de crimă care s-ar potrivi cu cuvintele pe care le spusese ea: „Poate că eu am săvârşit o crimă”! Se poticnise în întuneric. Să se ocupe de crime. pe care prietena lui. Era ceva ciudat în legătură cu Norma.Restarick n-ar fi folosit cuvântul „nebun”. Nici un alt deces care putea să o trimită în mare grabă să-l consulte. O păstrase în siguranţă. arătândui-o ca pe o tânără care pretinde să fie copil. despre femeia care se aruncase pe fereastră. O tânără de azi. fără admiraţie.totul pentru ochii lui demodaţi. Aici va găsi ce are nevoie . care n-avea să ofere nimic.o fată fără nici un simţ al propriei feminităţi . Trebuie să fie crima de care ea vorbise. în mintea sa. Ariadne Oliver îi arătase. am. când Mrs. încercând să vadă unde se potrivea a treia fată în schemă. cu admiraţie exagerată. nu era nici un semn. Mrs. la o petrecere. Oliver. răspunsul veni prompt. când.

Ridicol! Singura persoană.. singură. Obţinând acelaşi lucru.. imposibil şi. în mod extravagant. deşi ea a folosit o formă franţuzească a numelui de familie . O femeie care în ultimii ani a băut mai mult decât era în stare. Într-o dimineaţă. să-i distrugi casa. printre paginile dactilografiate. părea puţin probabil. Din cauză că avea cancer. dacă nu imposibil! Fusese o scurtă şi. Să iubeşti cu violenţă un om. Oliver doreşte să vă vorbească. neimportantă. prima Mrs. Locuind întrun apartament. Iar ipoteza asta părea. nu acum. Restarick. atunci când s-a întors el în Anglia? Poirot se îndoia. Dorea să se convingă de asta. Nu reuşea s-o găsească. Citi din nou printre faptele seci. În acest moment deosebit nu dorea să fie deranjat. Ei s-au certat şi s-au despărţit după vreun an. absolut sigur. Aha! Iată unde era! Doar o singură referinţă. Cineva care s-a dovedit a avea o mică semnificaţie în viaţa de mai tîrziu a lui Restarick.Carpenter. cu voce tare. cum s-a legat Louise cu tânăra Norma? Şi-au reunit soarta Restarick şi Louise Charpentier. renumită a fi fost o femeie nestăpânită . în realitate. în Borodene Mansions. dintr-o întâmplare. Telefonul se opri..două căsnicii . dar trecătoare. Soţia lui actuală ar fi prea puţin geloasă pe trecutul soţului ca să dorească să arunce pe fereastră pe fosta sa amantă. Charpentier. zise ea. te implor! Acum nu pot să vorbesc cu ea! 121 . O femeie care iubea petrecerile. Aceeaşi schemă.faptele neâmpodobite ale existenţei lui Mrs. când s-a trezit disperată.. Miss Lemon ar putea face faţă acestui violent asalt sonor. Ca să-şi fi reunit vieţile.. Poirot nu se mişcă. Restarick era deja moartă! Telefonul sună.două divorţuri . putea fi prima Mrs.. O femeie care era de acum recunoscută că umblă cu bărbaţi mult mai tineri decât ea. Identificarea fusese solicitată de către un avocat. cum probabil a obţinut totul în cursul vieţii acestei femei deosebite. oricum. pe care era în măsură s-o vadă şi care putea fi genul capabil să păstreze duşmănie după atâţia ani. o dragoste nebună. agitat: – Nu acum. Chiar aşa. Uşa se deschise şi intră Miss Lemon. Avea sentimentul că este pe o pistă de un anumit anumit fel. poate. ori credea că are cancer?! Dar. – Mrs. la anchetă. Vieţile lor s-au despărţit cu ani în urmă. O femeie de patruzeci şi trei de ani. să trăieşti cu el şi apoi să te cerţi cu el şi să-l părăseşti. Poirot putea înţelege şi simţi ce fel de femeie era şi fusese. şi putea vedea de ce o astfel de femeie să fi dorit să se arunce pe fereastră de la înălţime. cu o poziţie socială bună. se gândi Poirot. că această Louise Charpentier era aceeaşi Louise. Poirot dădu din mână. cu dibăcie. şi care ar fi dorit să se răzbune pe femeia care i-a distrus căminul.– Quelle deception. proba medicală dovedise foarte clar că nu era aşa. Ce dorea el era o cât de mică legătură cu Norma Restarick. Simţea sigur.o femeie căreia i-au plăcut bărbaţii. îngrijit dactilografiat . Femeia pentru care Restarick şi-a părăsit soţia avea o fiică cu numele de Louise Birell. Louise Charpentier. devreme. spuse Hercule Poirot. Întinse mâna şi alese rezumatul vieţii unei femei. Bun. Pentru că mergea mai bine cu numele ei de botez? Louise? De ce era numele Louise un nume familiar? O oarecare menţiune întâmplătoare? O expresie? Degetele lui reveniră rapid.

un brutar.– Spune că este ceva la care tocmai s-a gândit şi despre care a uitat să vă povestească. cu voce în care-şi permise să introducă o notă de dezaprobare. trei fete într-un apartament. o hârtie neterminată. – Spune-i Dr.. – O să-i spun că sunteţi ocupat. Trebuie să apară dinăuntru. Mai degrabă o poveste incoerentă.. un măcelar. Prea multă meditaţie.. da..exact când pleoapele i se odihneau în somn apăru. trei oameni. Un brutar.. „Poate că eu am comis o crimă. Păunul . nu mai există nimic ce ar putea afla din afară. toate însă potrivindu-se! O perucă. nu acum. S-a întâmplat ceva? – Ea a plecat de la mine. Da. aproape brusc . – Ce? 122 . Intră Miss Lemon. Ghici cine ar putea să fie ele? O Asistentă Personală şi o tânără de la Slade. Despre o hârtie. Stillingfleet că poate. dintr-un imaginar CARTOF»„ Miss Lemon îl privi. Poirot dădu din mână ca un nebun.. Miss Lemon se retrase. ridică receptorul.. frământă. * * * Şi. eu sunt! Poirot la telefon. femei şi coafurile lor. Le repetă cu voce tare: Bat toba în butoi. „Trebuie să te destinzi. Ce prostie. Stillingfleet insistă să vă vorbească imediat. Pacea coborî încă o dată asupra încăperii. Încercă să scoată o parodie feminină: Frământă un cozonac. cinci dimineaţa.în destindere trebuie să apară şi schema”.. Stillingfleet ai spus? O concedie. Totul era acolo . Poirot simţi valurile oboselii învăluindu-l. Şi a Treia Fată este o. îmi amintesc acum „«Şi cu toţii au ieşit. Da trebuie să te destinzi..” Desigur! Îi veniră în minte câteva versuri pentru copii. caraghioase. Te rog. trebuie să elimini încordarea . neliniştită.. „Ah. – Da. Era sigur de data asta.aşteptându-l pe el! O să rezolve totul.. ştia acum. adăugă Miss Lemon. nu-şi amintea ultimul vers.Dr. . Zice că e urgent...toate conducând la expresia cu care începuse: A Treia Fată. forţă el. într-un mod exagerat. – Nu acum. bucăţi şi piese nelegate. care se pare că a căzut dintr-un sertar de birou într-un camion de transportat mobilă.. Dr.. un tablou. un făuritor de sfeşnice. Ghici cine ar putea sa fie ei? Un măcelar. Toate bucăţelele erau acolo.

n-am timp de pierdut discutând. Pentru început e suficient de bine. repede. A plecat. A fost deja o crimă! O să urmeze încă una! Dar el. cineva care i-a vorbit. – Foarte bine. – S-a întâmplat ceva. Dacă va fi la timp. toată munca mea cu ea s-ar fi irosit. ce se pare că nu vedeţi este că ea-i o persoană liberă. – Ei bine. Trebuie să caut. adu-mi două ziare. nu pot să înţeleg.. o telegramă.. Plecat undeva. El era Hercule Poirot. Hercule Poirot. Nu pot să văd de ce să fie reţinută. acum nu pot să spun mai mult. El le numi pe cele cinci.. – Exact. – Nu. Am lucrat cu ea. câteodată pe toate. o s-o prevină... – Nu văd cum putea să se întâmple asta. N-a 123 . cum. – A. îşi urmărea firul gândurilor.. îşi arunca numai privirea pe ele. normală.. alteori altul. – Sincer să fiu. – Dumneavoastră aţi lăsat-o să plece? – Ce altceva puteam să fac? – Puteaţi s-o opriţi. A ieşit pe poarta principală. cineva care a descoperit unde este. normală. presupun... aşa că eram sigur că n-o să plece după mine. în acest stabiliment al dumneavoastră? – Fireşte. De asta sunt foarte sigur. Viaţă de fiecare zi. iată ce susţin în locul meu de afaceri. Câte ziare cumpăraţi? – Cinci. sigur că da! Ziarele. Uneori unul. – Nu. Trimite-l pe Georges să le cumpere pe toate celelalte. – Cineva a venit la ea. A venit vreo scrisoare. – Credeţi că ea a văzut vreun anunţ sau ceva de genul ăsta? – Ce altă explicaţie ar putea fi? La revedere. – Miss Lemon. ea a plecat.. răzbunătorul nevinovăţiei. da. mon ami. nimic de felul ăsta. Care ziar obişnuia să-l citească? – Nu cred că avea vreo preferinţă anume. „Să fie la timp! Trebuie să fie la timp. Treaba dumneavoastră şi treaba mea nu sunt una şi aceeaşi. Trebuie să caut un anumit anunţ şi apoi să merg mai departe. Şi atunci. Viaţa de fiecare zi. Aveţi ziare. În timp ce răsfoia ziarele la Mica publicitate şi le citea cu grijă. eram plecat undeva. – Da. altădată. – Atunci e clar cum le-a obţinut. Să plece oricând liberă..– Aşa cum aţi auzit. un telefon? – Nu. – Asta a fost înţelegerea.. Cineva a descoperit unde era. Trebuia să fie o persoană liberă. Vă spun. – Nu înţelegeţi ce poate fi complicat.. Dar. Noi n-am ieşit în oraş pentru acelaşi lucru. – S-o lăsaţi să plece a fost o nebunie. atunci. La zece şi jumătate. nu înţeleg! Dar ştiu ce fac eu! Iar dacă n-o lăsam să plece. după ce-a citit ziarele... Morning News şi Daily Cornet. – Când a plecat fata? – Azi-dimineaţă. – Nu înţelegeţi. dar ce? – Cineva pe care a văzut. – Atunci. Puse receptorul în furcă.

. Poirot se uită la Miss Lemon. Asta era mai mult decât genul de lucruri pe care-l căuta. 124 .. Trebuie să te văd. foarte drăguţ întreţinut. Frances. El însuşi începu să citească Morning Chronicle. cobora pe Mandeville Road.spus el (iar oamenii au râs când a zis asta): . nu neglija. fără melodramă. Ei n-ar folosi Norma.. Oliver. Nu aveţi a treia fată? – O. ori pentru o întâlnire. probabil.„Eu nu aprob crima”! Ei au considerat asta un adevăr spus pe jumătate. – Sunteţi numai voi două? Am uitat. cu adevărat. Acesta nu era felul ei de eficienţă. Femeie între două vârste pentru ajutor administrare hotel.. Mă gândeam că ar putea fi numele David. ducându-şi sacul de dormit. Miss Lemon luă ziarele supusă. cu care să împarţi locuinţa . Îmbrăcă paltonul şi ieşi în hol. pentru moment.. Şi tot ea a aranjat o femeie cu ziua. minunată. un taxi. Casă drăguţă. dar se pare că ne-a părăsit. – Vă referiţi la mica publicitate? – Da. – Prostii. Acesta era câmpul cel mai mare de cercetat. „Mobilă Louis XV. – Într-adevăr. Îl luă în considerare dar trecu mai departe. Al tău pentru totdeauna”. O poreclă sau un nume de răsfăţ. Eileen. Trei coloane întregi de anunţuri. Nu te voi uita niciodată.. – Vrei să spui că nu-şi plăteşte chiria? – Oh. Julia. Wormwood Scrubs sau altceva asemănător. aşteptând să fie operativă. dar cu oarecare dezgust. ba da.. Toţi trei luptau să se descurce în holul îngust. pensiune. . „O doamnă care dorea să scape de mantoul ei de blană. Era o simplă declaraţie. Un apel pentru ajutor.... Îţi zic eu. Apartamentul e. să vezi dacă nu mi-a scăpat ceva. Codul nostru Goliath”. sporovăind cu prietena pe care tocmai a întâlnit-o la colţul ce da spre corpul de clădiri Borodene Mansions. de vânzare. Ciocolată de casă. domnule.. cred că-i în ordine cu chiria.. „El nu aprobă crima!” George intră cu un vraf de ziare. Auzi sunând clopoţelul de la uşă exact când striga: – Georges.. Sunt foarte fericită şi Claudia este o persoană splendidă..niciodată nu te deranjează. care stătea alături. disperat. Cred că-i în combinaţie cu un prieten. În necaz. Numele unei fete. e ca şi cum ai locui într-o închisoare. n-avea să-i dea altceva de lucru. Se aplecă peste foaia deschisă. blocul ăsta. Vino la apartament. Pasageri poftiţi într-o călătorie cu autocarul peste hotare.. – Caută prin astea pe care le-am verificat eu.Sunt toate din dimineaţa asta. Copii înapoiaţi. dar.. Dar nu era un adevăr spus pe jumătate. poate. de epocă. CAPITOLUL XXII Frances Cary. tocmai când George deschidea uşa principală şi se ciocnea cu Mrs. ora 4:30. de fapt. sunt teribil de confortante aceste apartamente.

Frances spuse „Bună seara” portarului şi urcă cu liftul la etajul şase. iar prietena ei îşi continuă drumul mai departe. iar cămaşa sa albă era pătată de sânge.. în sufragerie. Simţi nevoia să tragă adânc aerul în piept. Dar. deschise larg uşa şi intră. cu gura făcută pungă. Merse de-a lungul coridorului. Paralizia de moment dispăruse. Succes grozav. Şi lovi o sticlă pe care o ţinea în mână. fireşte. cred că-i cineva pe care-l ştiu. fredonând o mică melodie. era aprinsă lumina. Începu să plângă în hohote isterice. fiind conştientă că mai are o persoană cu ea în încăpere.Eilleen pierdu interesul pentru acest subiect.. Miss Jacobs nu era genul de femeie care să ţipe în gura mare.. o împinse să stea pe o canapea şi spuse autoritar: – Linişteşte-te. Stai acolo şi bea. a fost o cronică destul de bună a criticului de la The Artist şi asta contează mult. care îi reflecta faţa izbită de groază. îl dădu la o parte... cred că da. unde locuia într-o căsuţă transformată dintr-un grajd. Introduse cheia în uşa apartamentului. ieşi alergând din apartament pe coridor şi bătu ca turbată la uşa apartamentului vecin. pe şosea.. În hol. Acolo-i sânge.. iar părul ei castaniu îi atârna mlădios de o parte şi de alta a feţei.. – Ce Dumnezeu. – Cum s-a prezentat expoziţia lui Peter? – Mă tem că nu teribil de bine. Tânăra era îmbrăcată cu o rochie de lână. Frances zise cu voce tare: – Lumina-i aprinsă. David Baker. Deschise o femeie mai în vârstă.. se ridicară încet spre oglinda de pe perete. Prietenii erau o chestiune prea importantă. Dar. albă. – De unde vii acum? – Din Manchester. O tânără stătea în picioare rezemată de perete. marele Arlechin părea să facă un salt peste cerul pictat. E deja fixat. o linişti. trebuie să fi fost înjunghiat. S-a deschis o expoziţie de pictură. – Chiar pleci la Viena luna viitoare? – Da. Tresări... Ce ciudat. cu mâinile larg desfăcute şi părul castaniu revărsat pe umeri. Atunci se opri împietrită. Oricum. Gura i se deschise. îşi răsturnă capul pe spate şi ţipă.. toate care sunt cu adevărat valoroase. În mână ţinea un cuţit de bucătărie. Împiedicându-se de sacul de pe hol şi lovindu-l.. răspunse Frances. Claudia mai avea o oră şi jumătate până când se întorcea de la birou. toate sunt asigurate. încă. – N-ar fi groaznic dacă ar fi furate unele tablouri? – Oh.. a cărei uşă era întredeschisă. apoi. Înţepeni cu totul . sânge peste tot. Purta o haină de catifea de un roşu stacojiu. Mai degrabă nostim. Frances coti spre Borodene Mansions.ochii-i priveau fix la figura care zăcea întinsă pe podea. Cred că-i înjunghiat. acum! Îţi dau nişte coniac. – Acolo-i cineva mort. Zace pe podea. Se dezbrăcă de palton. cineva mort. aruncă sacul de dormit. 125 . Se opri exact în cadrul uşii. apoi se închise. Şi. lumina era aprinsă. Miss Jacobs o scutură. Pe podea zăcea un tânăr bine făcut.

. Păunul mort atât de pitoresc. Cel puţin . „Ce aşteptau cu toţii?” se întreba Mrs. privind în jos. inspectorul şef Neele de la Scotland Yard.. cu Arlechinul de pe perete. Săracu' David. Andrew Restarick şedea ca o stană de piatră. Lăsă cuţitul din mână.. eu l-am ucis. într-adevăr! Mrs. unde trebuiau să aştepte. cu părul cărunt şi manieră delicată.dar. Mam dus la baie să mă spăl .. – Nu sunteţi Mrs. să fiu liberă. O dată sau de două ori rosti aceleaşi cuvinte: „Nu pot să cred...să vadă întrega problemă din nou. Am dorit să scap de el. Oliver.. cu părul roşcat.. A convocat telefonic pe avocaţi. Un tânăr înalt. Atunci.. I-a dat lui France Cary un calmant şi a trimis-o să se culce. Ştiu că nu este plăcut. existau şase persoane în cameră. Oliver. stătea în picioare la fereastră. dacă n-aveţi nimic împotrivă. E riscant. Trecuse mult timp. fotografii şi alţi ofiţeri de poliţie şi-au făcut munca lor. v-aş ruga mai curând să rămâneţi. În timp ce le pronunţa. Poliţia venise şi plecase. – N-am impresia plăcerii. Miss Jacobs se căzni. fusese un om liniştit. pe canapea. se gândea cât de ridicol sună! – Adevărat? De ce a trebuit să faci un lucru ca ăsta? – Nu ştiu. a sunat la Crosshedges şi la două firme de agenţi de stat. într-adevăr. să sosească omul de la Scotland Yard. Este. Oliver şedeau unul lângă altul. au revenit în sufragerie. am vrut să mă lase în pace.. Nu-l iubeam cu adevărat...şi am venit. care l-a salutat pe Poirot cu o uşoară înclinare a capului şi a fost prezentat lui Andrew Restarick. apoi. nesigură. cu puţine şanse. – Dacă dumneavoastră vreţi să mă lăsaţi să plec. Hercule Poirot şi Mis. Ca Luise. aşa-i!. * * * Acum. ei înşişi.. vă daţi seama că nimeni nu se poate spăla de un fapt ca acesta? Şi. încât părea un personaj de teatru. Miss Jacobs formă 999. continuă liniştit: – N-ar fi mai bine să sunaţi la poliţie? Supusă. Oliver închise ochii .... Şi fata . m-am reântors aici să văd dacă e cu adevărat real. ca să încerce să intre în legătură cu Mary Restarick. deoarece nu ştii ce ai putea să faci.fata 126 . parcă răspundea cuiva care o întrebase: – Da. Să urăşti pe cineva... În felul ei liniştit fusese fără încetare de folos...” Chemat telefonic sosise de la birou împreună cu Claudia Reece-Holland. în curte. Presupun că eu trebuie să fi făcut. Ariadne Oliver? Nu. când aproape toţi ceilalţi plecaseră. ca după o adâncă chibzuială. nu? zise ea. Ultimul dintre cei care trebuiau să sosească. îi zise Mrs. pe masă şi se aşeză pe un scaun... sângele s-a scurs de pe cuţit pe mâinile mele.. după ce sau îngrămădit în dormitorul Claudiei.. vorbi cu glas liniştit. Cadavrul fusese dus. Apoi. El era în mare încurcătură.Miss Jacobs se uită fix la ea şi ea se uită fix la Miss Jacobs.. să scoată câteva vorbe. cu grijă. a presupus ea..presupun că.. Sosiseră în acelaşi timp cu poliţia... – E riscant. El a trimis după mine . Dar.

Eu. în bucătărie.Ofelia neatractivă . în instanţă. O foarte echilibrată tânără. Sergentul îl îndrumase pe Poirot să telefoneze de la aparatul din dormitorul Claudiei. A fugit de aici. a spus Mrs. nu? Ar putea fi de la Direcţia Specială? – Nu cred. nu? Claudia şi-ar fi păstrat cumpătul. – Ştie ceva în legătură cu ea? 127 . lămuritoare la telefon. spuse Poirot sec. – O. chère madame!. al lui Miss Jacobs. murmurând subordonatului său: – Cei de la Scotland Yard zic că-i în regulă. cinei?? Figură cam ciudată. după ce a făcut o verificare preliminară. – Aş dori să putem face ceva. – Ea-i artista.ci aproape o figură de tragică demnitate . sunt! Am telefonat oamenilor pe care era necesar să-i sun. După ce telefonă şi celei de-a doua persoane. după inspector? Tatălui ei? Nu poate să vină s-o ia pe cauţiune? – Liberarea pe cauţiune e puţin probabilă. Ea a fost cea care a descoperit cadavrul. psihiatrul. – Răbdare. pe inspectorul şef Neele. – Unde-i Francis Cary? – Înţeleg că are istericale în apartamentul vecin. înţeleg. Pe cine altcineva ai sunat? – Pe Dr. – Cine-i acesta? A. să-l urmeze.cum o numise Poirot . mă întreb.. Ca să spună că săraca Norma este nebună de legat şi nu poate fi oprită să ucidă oameni? – Competenţa lui îl îndreptăţeşte să furnizeze dovezi care ar avea efect. atunci când este vorba de crimă. ţipând. – Tipul ăsta va veni şi se va amesteca în afacerea asta? – Nu vine să se amestece. Aici nu putem face nimic până când poliţia nu-şi va termina investigaţiile preliminare. John Stillingfleet. însă.. închizând uşa în spatele său. – Atunci. Oliver totdeauna gata de acţiune. Unul trebuia să fie la Scotland Yard şi poliţistul i-a permis. – De acord cu tine. iar el se conformase. Au obţinut numărul de la Miss Cary.. Se pare c-a tulburat-o.acceptându-şi soarta. – Cui i-ai telefonat. care stătea siderată dar calmă.. Se aşezaseră amândoi. Poliţia a notificat deja tatălui ei. aşa cum poate ai auzit. Sergentul continuase să privească bănuitor.nu acea Norma nesigură din Crosshedges . Ajutorul său şi-a ridicat sprâncenele şi şi-a stăpânit un fluierat de mirare. Poirot întrebase un poliţist-gradat dacă ar putea să dea două telefoane. pe cine ai sunat? – Întîi. unul lângă altul pe patul Claudiei Reece-Holland. – Eşti sigur că poţi face ceva? – Da. El a fost ultimul care a făcut anumite investigaţii pentru mine şi care ar putea face lumină în această problemă. De cum sosise la faţa locului. dacă e necesar.. Poirot redeschise uşa şi-i făcuse semn cu mâna lui Mrs. de la Scotland Yard. A dorit să vorbească cu inspectorul şef Neele. micul individ! – Străin.. Oliver.fusese diferită .

scrisul nu era al lui.. înainte de a veni să mă întâlnesc cu tine la restaurant. Restarick nu convingea . pentru anume motive.. de fapt. Stillingfleet? – Nu. în Borodene Mansions . că a pierdut perioade lungi de timp când nu-şi mai aminteşte nimic din ce făcea.aşa cum un scamator scoate o carte. ori. Era dactilografiată pe hârtie cu antetul firmei lui şi semnată cu numele său . N-am spus nimănui. iar tu ai făcut aranjamente?! Şi nu mi-ai spus niciodată! Serios. când au făcut ceva. madame. – Cine a trimis-o acolo? Poirot zâmbi: – Eu am regizat o mulţime de aranjamente la telefon. ori are ea crima în minte. – L-am făcut să accepte silit . inventează? Este ea o potenţială victimă a unui complot monstruos şi poate nebunesc . Da! – Cum Dumnezeu ai reuşit asta? Nu m-aş fi gândit nici un moment că ai fi genul de om pe care tatăl ei l-ar alege să prepare toate aceste aranjamente. înţelegi? – Periculos pentru Norma? – Pentru Norma sau Norma era periculoasă pentru altcineva! De la începutul începuturilor au existat întotdeauna două posibilităţi. – Şi te-a crezut? – Fireşte. Era periculos..şi o altă poveste a cuţitelor de buzunar cu resort şi a petelor de sânge. o mulţime! Era în grija lui din ziua când ai găsit-o în restaurantul Shamrock. Stillingwater? – Stillingfleet. a existat o relatare neclară a unui foc de revolver tras aici. Am judecat în mod corect că asta i-ar trezi curiozitatea şi că el ar dori să mă vadă. te rog. îndeosebi ceva care te înfurie. Tot timpul când se întâmplau aceste lucruri. zic aşa. – Referitoare la acest Dr. nu putea să-şi amintească et cetera. am făcut ca să fie cel mai bine. – Vrei să spui că.ori este ea însăşi aceea care este spiritul mişcător? Zugrăveşte ea însăşi un tablou al ei. astfel încât să pot face demersurile necesare pentru siguranţa ei. Monsieur Poirot! Nici un cuvânt! Cum de ai putut să fii aşa. nu a fost o tentativă de omor serioasă. Ea găseşte arsenic într-un sertar . susţinând că am primit o scrisoare de la el. Aşa că trebuie să te întrebi este ceea ce spune ea adevărat. Iam solicitat o scurtă vizită. – Ce? Tot timpul am fost atât de dezamăgită de tine şi am ţinut să te îndemn să faci ceva. Tentativa de otrăvire a lui Mrs..dar nu-şi aminteşte să-l fi pus acolo. Ce am făcut.s-a amânat prea mult. totdeauna.– Aş zice. Apoi. Norma nu ştia nimic despre ele. Faptele ar putea fi interpretate în ambele feluri. Ce altceva ai mai pus la cale? – Am aranjat ca serviciile mele să fie acceptate de tatăl ei. aşa de egoist? – Nu te înfuria. Am realizat atât de mult. pentru că am avut încredere în propriile mele talente – I-ai spus ce ai de gând să faci în legătură cu acest Dr. – Oamenii. i-am arătat scrisoarea. cu o apărare a responsabilităţii micşorate? 128 . aşa cum mi-a arătat. prin care mă ruga să procedez aşa cum am procedat.deşi. Pare să fie genul de om care ar fi foarte bănuitor cu străinii. Pretinde că a avut lapsus de memorie.. ca o fată suferind de instabilitate mintală.. tu ai scris scrisoarea? – Da.

Apoi. înapoi. delicată. să te duci? – Camera Normei este ocupată de poliţie. îţi voi încredinţa acest dosar. adăugă cu bruscă părere de rău. lucrurile încep să se rezolve de la sine.. ori să-l şifonezi.. când Poirot s-a strecurat. Te rog. într-adevăr. Cuvintele lui Poirot o izbiră pe Mrs. – Scuză-mă dacă te părăsesc o clipă. deşirat şi cu păr roşcat. în timp ce se uita atent afară. după câteva minute şi Claudia a venit cu el. să nu facă zgomot prea mare. dacă-mi permiţi.. Acolo era trasă o ambulanţă. – Era foarte decorativ. spuse el. Venirea şi plecarea. în curte.dori să afle Mrs. – Asta-i foarte suficient pentru les fammes. apoi. remarcă ea. Poirot încuviinţă din cap.. bănuitoare. genul ăsta de dosar negru pe care l-ai adus în mână? Poirot. din întâmplare. Restarick tocmai a sosit cu un taxi. răspunse cu o întrebare. rosti ea sottovoce. Poirot deschise uşa dormitorului cu grijă. la rândul lui. Şi.. Ce cari în. 129 . – Recunoaşte? – S-ar părea că da.Ifigenia. – Ce ai băgat în sacoşa aia cu cai persani pe ea? – Sacoşa mea de piaţă? Numai câteva pere. ca fiind mult mai mult descriptive. El se referea la zgomotele sporite ale activităţii ce se desfăşura. .– Astăzi a fost altfel. zise Mrs. – Era un ins prea puţin plăcut. – Cât de enervant trebuie să fie pentru tine. – Atunci. Oliver. Fără să-i dea vreo atenţie lui Mrs.Am înţeles că asta nu-i o chestiune. Restarick. Oliver. Oliver. spuse Poirot cu răceală. – Şi asta nu-calea spre loo. cu treburi ordonate şi o plecare finală a doi bărbaţi cu aparatele de fotografiat. vorbind la telefon! O privire fugară a unui stenograf poliţist. Forfota şi zgomotul din jur erau infernale. să observe ce se întâmplă jos. spuse Poirot cu reproş. decât ar fi fost cuvintele englezeşti. – Mr. Un zgomot de agitaţie din apartament abătu atenţia amândurora. Poirot alergă la fereastră şi se uită în jos. Oliver. Oliver cu o voce tremurată. Ai reuşit să intri în camera Normei sau unde ai dorit. remarcă încet Mrs. Deloc. Şi aşa de tânăr. Oliver. pe neaşteptate. incursiunea bruscă în camera Claudiei a unui tânăr înalt. – Ce-i ăsta? – Ceva ce speram să descopăr . Ei. deloc pierdută. – Crezi… Mrs Oliver se opri. îi vorbi lui Poirot: – Ce-a făcut? Crimă? Cine este? Prietenul? – Da. să nu fii dură cu el. cum să-i spun. în acelaşi timp uitându-se cu un ochi în crăpătura uşii. cu vocea lui puternică şi mânioasă! Claudia.şi pe care l-am găsit.. considerată în ţara asta. – Au de gând să-l ducă de aici? întrebă Mrs. care s-a dus la uşa apartamentului vecin să ia declaraţii de la Frances Cary şi de la o persoană legendară. – Unde pleci? . Se întoarse la fereastră. N-ai observat? Cu totul altfel. calm în cameră. Săracul Păun. după el. – Nu Ofelia . pe nume Miss Jacobs.

se prezentă el. Neele se ridică. destul de curtenitor. să-mi spuneţi cu cuvintele dumneavoastră exact ce aţi văzut şi aţi auzit. aşa mi se pare mie. mai puţin exact. Privi spre poliţistul care stătea lângă uşă. Stillingfleet. Dar. Apoi. – Ce-aţi spus? – Aş dori. nu.. El presupuse că se referea la ridicarea cadavrului. în mod neaşteptat. Dar. constată Mrs. în mod exact. să o salute.. cu o înclinare a capului. pentru Poirot. A fost un şoc. cât şi pline de atenţie. pentru Mrs. 130 .. Vreau doar să-mi fac o imagine mai clară despre ceea ce aţi văzut şi auzit. Nu prea e momentul să primiţi condoleanţe de la străini ca mine. Dar aş dori să-i pun câteva întrebări. Se gândi câteva clipe: E chiar el.. le-ai văzut sau trebuie să le fi văzut sau să le fi auzit. privi în jur la ceilalţi oameni din cameră. în sfârşit. în cuvinte categorice? – N-am auzit-o să se manifeste cum spui. Nu cred că cineva nu este. ce-i asta?). o să fac tot ce-mi stă în putinţă. ştiţi. o sinceră uimire (Dumnezeule. i s-a luat declaraţia. uneori. acceptând scaunul ce îl oferi el. Stillingfleet încuviinţă din cap şi-l urmă afară din încăpere. n-a atras după sine nici o emoţie. îl întrerupse Miss Jacobs. – Miss Jacobs? întrebă el. Îmi pare rău că vă deranjez pentru a doua oară. Adăugă: Se pare că aţi ridicat lucrurile. Oliver. – Dr Stillingfleet? întrebă acesta. Lumea în care trăiam în zilele noastre e de condamnat. îşi întoarse faţa calmă spre Neele. după părerea mea. – Dureros. în mod inconştient. crezi că. Încerci să faci o descriere cât se poate de exactă şi atunci foloseşti mai multe cuvinte. o licărire de compasiune pentru Andrew Restarick. – Deci.A zis ea aşa. nu? CAPITOLUL XXIII Inspectorul şef Neele trase spre el o foaie de hârtie. Vocea lui era însufleţită şi oficială. strângându-i mâna. Ochii ei. Dar. N-am avut deloc norocul so întreb ceva. este neoficial. mă gândesc că. de data asta. Medicul legist ar dori o vorbă cu dumneavoastră. Lucrurile se interpretează. Un poliţist băgă capul pe uşă. poate. Mă tem că poate fi dureros. poţi adăuga lucruri pe care. Oliver o curiozitate amestecată: o ciudată apreciere pentru ceafa roşcată a Dr. Sergent Conolly. cu priviri atât de critice. desigur. spuse Miss Jacobs. Ar fi mai bine să le lăsăm nerostite. – Dr. – Dumneavoastră trebuie să fiţi tatăl fetei. Miss Jacobs.. i se adresă ea lui Restarick. Stillingfleet. înregistrând. făcu câteva însemnări pe ea. ştiu. – Nădăjduiesc că mă voi abate de la ceea ce am spus mai înainte. Fetele învaţă prea mult. trecură uşor peste oamenii care erau adunaţi. Miss Jacobs fu condusă în încăpere câteva clipe mai tîrziu. ăsta-i Dr. o recunoaştere prietenoasă pentru Claudia căreia se învrednici să-i acorde un uşor salut. – Sunt inspectorul şef Neele.

– Un tânăr. – V-aţi putut da seama sau nu.şi apoi a zis: „Dar. – Apoi. Asta era ceea ce zisese referitor la faptul că era riscant să urăşti oamenii. – Şi apoi? – Apoi... când cineva a început să bată în ea şi să strige-ntr-una.. – Nu pot spune că ea mi-a reamintit de Lady Macbeth. Stillingfleet se agită! Întoarse capul şi privi cu putere la Miss Jacobs. faţă de situaţie. în mod evident. săracul copil? 131 .. că el a determinat-o să vină aici . – Nimic.am şezut acolo până ce au sosit ei. nu puteam să mă gândesc la anume ceva de discutat. Am considerat că e de datoria mea să n-o părăsesc.. Miss Jacobs îl privi cu îndoială. a spus ceva în legătură cu asta. Da. Şi că dorea să fie liberă faţă de el..una din cele trei tinere care locuiesc la numărul şaizeci şi şapte. – Am uitat asta.cu adevărat şi cu totul deosebit de straniu. Era . Că era riscant. de fapt. Ea plângea cu hohote şi tremura toată. Toţi simţeau că întreaga viaţă. „Ca Louise”. că este instabilă mental? întrebă Andrew Restarick. – Frances Cary. Ceea ce am şi făcut. pată blestemată. că nu-l iubea. s-a oprit.. a spus ea. M-am înfiorat. – A zis ceva despre „săracul David”? Nu? Ori aşa aţi spus dumneavoastră sergentului Conolly. N-am discutat nimic. Noi. A lăsat cuţitul jos. – Era foarte incoerentă şi bâlbâia ceva despre cineva care este mort cineva cunoscut.. iar eu. doar a menţionat acest nume.cum să mă exprim .. unul din aceşti tineri moderni . Părea destul de calmă şi stăpână pe sine . aplecându-se brusc în faţă.Totul a început cu ţipete. Mă tem că nu-i ştiu numele. V-aţi putut da seama că nu ştie ce a făcut sau de ce. doar atât. ei bine. deşi o cunosc din vedere.perfect potolită. Miss Jacobs numai asta ar fi făcut. am devenit conştientă că în încăpere era o fată. .de asemenea şi ceva despre Louise. dar pe scurt. Zăcea pe podea şi era. Aşa că... sincer vorbind.. Mai e nevoie să descriu? – Poate. – Ce altceva a mai spus? întrebă inspectorul şef Neele. Am deschis-o imediat şi am văzut că era una din vecinele mele de apartament . – Dumneavoastră ştiţi ce am găsit. M-am gândit că cineva trebuie să fi fost rănit. mi-a spus. aruncându-şi ochii pe o notă mâzgălită din faţa lui.. mort! Cămaşa avea o pată întărită de sânge. Apoi. nu poţi să speli lucruri ca ăsta. nu?” – Ieşi.îmbrăcăminte bătătoare la ochi şi păr lung. destul de calm.. David Cutare . i-am dat nişte coniac şi m-am dus să văd cu ochii mei. că aş face bine dacă aş suna la poliţie. deja mă îndreptasem către uşă. de fapt. – Ceva despre ură.. să urăşti pe cineva. Ea părea absorbită de gânduri..nu i-am reţinut ultimul nume. Stillingfleet interveni: – A spus ceva? – A spus că fusese în baie să spele sângele de pe mâini . pe masă şi s-a aşezat pe un scaun. Ţinea în mână un cuţit de bucătărie. – Ce a zis despre Louise? Cel care întrebă fusese Poirot. Am adus-o înăuntru.

Restarick gemu şi-şi îngropă faţa în mâini. dacă nu l-au examinat. o asigură Neele. Claudia îşi puse o mână pe braţul lui consolator. este că doriţi să aflaţi cât de exact este spiritul de observaţie al martorilor dumneavoastră. nu? – Nu. Dar noi. Nu mai are nimeni vreo întrebare în plus? Poirot făcu semn că are. ăă. – Am crezut că ştiţi totul despre cuţit. destul de hotărât. – N-o să-mi facă plăcere. nu era de acord.. în timp ce-o linişti. 132 . din acest bloc? – Ştiam. – Nu. – Cred că nu-i nevoie să ne îndoim în privinţa dumneavoastră. Louise Charpentier!? O cunoşteaţi pe Mrs. Dar. Privi în jur. Vă mulţumesc. atunci voi fi de acord cu dumneavoastră. l-am ucis!” apoi a continuat despre spălatul mâinilor ei pline de sânge. Cât de mult pun de la ei sau cât de mult văd în realitate. N-am ştiut că numele ei de botez este Louise şi nu ne cunoşteam personal. ziceţi că fata a pus cuţitul pe masă. – În legătură cu această menţiune privind pe cineva. numită Louise. – Poate că o să fiţi amabilă să răspundeţi? întrebă Neele.. – O. – Mă tem că da. Poirot atacă.plin de speranţă. – Dacă e sau nu e un semn de instabilitate mentală să apari perfect calm şi stăpânit după comiterea unei crime. ori cred ei că au văzut. vîscoasă. – Miss Jacobs. – Ei?! Poirot se rezemă cu spatele de scaun.. dorim totdeauna să le coroborăm. Charpentier. Era clar ce simţea: că Poirot a atins o notă străină şi neoficială în această cercetare presupus oficială. Miss Jacobs. Miss Jacobs vorbea cu vocea unuia care. Stilingfleet interveni din nou.. A fost exact primul lucru pe care l-a spus. Deşi îmi răspundea la nişte întrebări pe care i le-am pus ea a zis: „Da. presupun. l-a examinat poliţia.Vorbea rugător .. presupun că e genul de situaţii prin care trebuie să treci. Nu l-aţi dat poliţiei să-l examineze? Mi se pare foarte neclar. Ofiţerul zâmbea uşor. Aţi ştiut la cine s-a referit fata? – De unde să fi ştiut? – Nu e posibil ca ea să se fi referit la Mrs. – Ştiaţi că ea s-a aruncat recent pe fereastră. nemulţumită. se adresă Miss Jacobs lui Neele acuzator. Masa era chiar lângă dumneavoastră? Aţi văzut în mod clar? Şi dumneavoastră vi s-a părut că cuţitul fusese spălat? Miss Jacobs se uită şovăielnic la inspectorul şef Neele. da! Trebuia să menţionez mai înainte. a admis fata în vreun moment că ea l-a ucis? – Oh. – La ce vă referiţi cu adevărat. Miss Jacobs se opri lângă uşă. fireşte. cuţitul pe care-l ţinea în mână. ba da. Veţi depune o excelentă mărturie. Era pătat de o substanţă groasă. Miss Jacobs. Ea-i aruncă o privire răutăcioasă. la rândul lui: – Miss Jacobs. – Ce vreţi să spuneţi? întrebă ea. nu cred să fi fost spălat cuţitul sau şters în vreun fel..

n-am mai văzut-o de atunci. – Era probabil. respingând orice compătimire pentru răposata Mrs. aţi auzit de ea când v-aţi reîntors în Anglia? Din nou făcu o pauză şi scoase un suspin adânc. suspină profund şi-şi mută privirea pierdută spre Poirot. de om nefericit.. deoarece femeia este decedată. Aşa cum v-am povestit. . Poirot întrebă cu blândeţe: – Dar.. o femeie singură... împăturită cu grijă. – De ce. Nu ştiu cum arăta. este posibil ca fata să-şi fi amintit de ea. mobilă trântită de podea. administraţiei de aici. Ca să zic aşa. Când am cunoscut-o. cu pahare sparte. propria ei imaginaţie! Părea să nu aibă nici o importanţă pentru ea. Un copil de cinci ani. Şi.. n-am mai auzit nimic de ea. recunoscu Restarick. cu mulţi ani în urmă. sub numele de Charpentier. Poirot îşi îndreptă privirile atente spre Andrew Restarick.– Probabil că nici n-aţi dorit. Charpentier? Restarick nu răspunse câteva clipe. se numea Louise Birell. Am plecat împreună în Africa de Sud.. Charpentier. Restarick. mărturisi Restarick. caustic.. După numai un an. – Da! am auzit de ea. chiar după o perioadă de ani de zile? – Nu ştiu... cât de mult ar fi putut să se schimbe Louise.. Mr. întrebă: Cum aţi aflat asta. sugeră Poirot. Dar.. de fapt. o să admit că este foarte adevărat. replică Miss Jacobs. cu o bruscă curiozitate. Louise a venit în casa noastră. 133 . du-te-vino. Ea s-a reântors în Anglia. în mod frecvent. în legătură cu fiica dumneavoastră? A cunoscut-o şi ea pe Louise Birell? – Categoric. – Asta nu era câtuşi de puţin impresia pe care o oferea. ăă. cântece şi strigăte. Miss Jacobs plecă. În întregime.. – Dar.. – Chiar nu a cunoscut-o? insistă Poirot. Apoi.Ba da. aţi auzit de ea. Îndrăgostit de ea? – Da. La anchetă s-a pus în discuţie faptul că era deprimată în legătură cu starea sănătăţii ei. – Eraţi. desigur.. iar eu şi alţi locatari ne-am plâns. Obişnuia să se joace cu fetiţa. O desfăcu şi i-o înmână lui Restarick. O ştia pe Louise. cu dezordine. Acesta se uită la ea cu o încruntare vag perplexă. am cunoscut-o foarte bine. deschis. în mod deosebit. în mod exact? – Să vorbesc în mod exact. nu. o mulţime de. că odată o cunoşteaţi bine pe Mrs. ăă.. nu ştiu. Nu. pot să spun. eram îndrăgostit de ea. femeia bea! Apartamentul ei se afla.. Şi apoi. Îl întrebă cu delicateţe: – Gândesc corect. nu şi-a reamintit.. Pur şi simplu. întreaga afacere a sărit în aer.. Mr. Ea era una din cele mai nedorite chiriaşe. la etajul de deasupra şi acolo erau continuu petreceri. Îndrăgostit până este urechi! Mi-am părăsit soţia din cauza ei. – Deci. De atunci. Restarick? Vreau să zic. Monsieur Poirot? Poirot scoase din buzunar o foaie de hârtie. – N-am spus aşa. Şi nici n-am ştiut ce s-a întâmplat cu ea. încet. – Da! Cândva.

Trebuie să ne întâlnim şi să facem schimb de impresii cu privire la ce am făcut amândoi în toţi aceşti ani.întotdeauna a fost aşa. spre exemplu. Să nu îndrăzneşti să spui că mai uitat! * * * Dragă Andy. Eu n-am avut ce face şi-am pus-o în buzunarul paltonului. scrisoarea pe care a scris-o? întrebă Poirot. – N-aţi vrut s-o revedeţi? – Era cea din urmă persoană pe care aş fi dorit s-o revăd! Era o persoană deosebit de dificilă . Restarick se uită la ea. Ai putea să vii să bem un pahar lunea sau marţea viitoare? Andy.şi începu din nou. nimeni n-a contat niciodată în afară de tine.. aşa că am ridicat-o şi am încercat s-o restitui.. vădit curios.. Şi. n-a fost vina mea. în cele din urmă. fără bunăvoinţă. – De la o prietenă de-a mea.* * * Dragă Andy. la Mrs. Am uitat-o acolo... se simţi obligată Mrs. via un camion de transportat mobilă!. iar vântul a zburat hârtia asta mai departe. când am deşertat buzunarele înainte de a trimite paltonul la curăţat.. Presupun că mobila ei era mutată: hamalii încărcau un birou când un sertar a căzut. Aici era întrerupt . Oliver să intervină în discuţie interpretînd corect privirea lui. – N-am putut să mă abţin. Se opri. Ce mică e lumea! Trebuie să ne întâlnim. După cum o să vezi de pe antetul plicului. împrăştiinduse o mulţime de mărunţişuri. fără să mă gândesc. Şi aflasem despre ea nişte lucruri. răspunse Poirot.. cu răsuflarea aproape tăiată. în curte. – V-a dat. * * * Andy . Oliver. bătînd-o uşor cu palma. mi-a trimis-o. trebuie să te văd din nou. până în această după-amiază.. Aşa că..Ghici de la cine-i asta? Louise. dar încărcătorii de mobilă erau supăraţi şi n-au vrut s-o ia. într-adevăr. Pentru mine.. alte lucruri. una din versiunile cele mai protocolare! Eu nu iam răspuns. – Da. Ştiu din ziare că eşti din nou acasă. uitîndu-se în treacăt... Am considerat că ar fi mai înţelept să nu-i răspund. iubitule. locuiesc în acelaşi bloc cu secretara ta. mda... Tu să mă fi uitat cu adevărat? * * * – Cum aţi obţinut-o? îl întrebă Restarick pe Poirot. 134 . că devenise alcoolică.

ori ucigaşă. să ştiţi. Dar. Dumnealui nu crede nimic. – Ah. în acea noapte . – Da. în bloc. Iar ea m-a contrazis: „N-am uitat-o niciodată. – Şi dumneavoastră. Claudia păru oarecum stînjenită. a pomenit-o odată. chiar dacă aş fi dorit. – Claudia! Restarick îşi lăsă mâna pe braţul ei.ori. mademoiselle.devreme. ca fiind o femeie rea. asta-i tot. Îi lipseşte o doagă! Sărit de pe linie! Ţicnit! Halucinaţii! Crede cineva că fata este sănătoasă? – Miss Battersby. doamnă? – Cine. Eu am fost puţin încurcat. cum să zic. El strânge fapte: nebună. inspectorul şef.” – Da. Dar a povestit.. adăugă el. Dr. M-a luat prin surprindere. – Cine dracu e Miss Battersby? – O directoare de şcoală. Stillingfleet. Mama nu m-ar fi lăsat s-o uit. nu? întrebă Dr. când s-a întâmplat sinuciderea lui Mrs. în bloc. Şi tot aşa credeţi şi dumneavoastră. în acea dimineaţă . desigur. în acea noapte! Eram plecată de acasă. aici! Ceva pe care-l ascunzi! – Nimic. cei mai mulţi oameni sunt de acord cu ce cred ei. asta ar putea.– Aţi păstrat scrisoarea ei? – Nu. Ai fost să mă reprezinţi la întrunirea de la Hever Trust.Credeţi că şi-a pierdut minţile. mai degrabă într-un mod copilăresc. ce să ştiu despre ea? . A spus ceva în legătură cu ea. Eu. Are sticleţi la cap! Plecat cu sorcova. Eram plecată la Liverpool. 135 . – Eraţi aici. spre Restarick: – Vă amintiţi? Era în douăzeci şi trei. răspunse Poirot. Oliver. întorcându-se brusc spre Restarick. – Ce-a zis. eu? sări Mrs. i se adresă Poirot. să fie semnificativ. Am răspuns: „Unde ai văzut-o?” Şi ea a zis: „În restaurantul blocului nostru”. conchise Dr. În general. dacă ştiţi la ce mă refer. cu voce de conversaţie. dumneavoastră ce spuneţi. voi doctorii! Da. am rupt-o bucăţele! Stillingfleet puse o întrebare neaşteptată: – V-a vorbit fiica dumneavoastră despre ea? Restarick păru lipsit de cheful de a răspunde. Cu toţii ne comportăm drăguţ şi evităm acelaşi subiect şi credem acelaşi lucru! În afară de. tată”. folosesc termeni diferiţi pentru aşa ceva. dar i-am replicat: „Niciodată n-am visat că o să-ţi aminteşti de ea”. când am auzit ce s-a întâmplat. Stillingfleet insistă: – Ar fi semnificativ dacă v-a vorbit. cu siguranţă. nu ştiu.. asta a fost după sinucidere. Dar. Charpentier? – Da. Da. E greu. Îmi amintesc că am sosit aici a doua zi. Charpentier? – N-am fost aici. Stillingfleet. întorcându-se brusc spre Claudia: – V-a vorbit vreodată Norma despre Mrs. Poirot îi întrerupse: – Dar Norma a dormit aici în acea noapte? – Da. cu exactitate? – A spus foarte brusc: „Am văzut-o pe Louise zilele trecute. – Vă rezervaţi judecata? Nu vă învinovăţesc. Şi aşa crede şi tânăra cu părul negru. pe jumătate. iată. Ce înseamnă asta? Că ştii ceva despre Norma? E ceva. mai corect. Se întoarse.

interveni Dr. doctore. murmură Neele.. am să vă spun ceva ce-i mai bine să aflaţi acum. – Dumneata. un foarte grav pericol.Eu ştiu. încă n-au luat-o de aici. lămuri inspectorul şef Neele. Dumneavoastră nu ştiţi. Stillingfleet. să înţeleg că dumneavoastră sunteţi dispus să vă spuneţi părerea strict profesională despre starea mentală a lui Miss Restarick şi despre cât de mult îşi dă seama de natura şi înţelesul actelor sale? – La tribunal putem găsi salvarea în legea M'-Nauaghten. Foarte bine. O. când va fi găsită. dar. Doar era în pericol. Nu poate fi făcută responsabilă pentru ce nu ştie că a făcut. – Şi cum a ajuns în ghearele tale fără să obţină consimţământul meu? – Întrebaţi Mustăţile. de înaltă calificare. Stillingfleet... atât era de furios. vreţi să ştiţi acum ceva destul de simplu. Restarick. dumneata. Şi eu am fost în stare să-i trezesc curiozitatea Dr. Eu ştiu totul despre fata asta. . Este nevinovată . răspunse glumeţ Dr. Fata asta este sănătoasă . Când a venit la mine. Dar. înainte de a-i pune câteva întrebări. – Nu vă aşteptaţi la asta. Ştiu despre ce vorbesc. – Lăsaţi-mă să vorbesc. o ţin încuiată cu o poliţistă în dormitorul ei. Dv. Peste câteva clipe va fi aici. Fata asta chiar nu ştie ce a făcut. fata asta era plină de droguri!! 136 . Tatăl Normei se uită fix la el. o s-o trimit la şcoala asta. Mr.. Ea-i singura care n-a avut ocazia să vorbească despre ea însăşi. – În nici un caz nu putea fi într-un mai mare pericol decât acum! Arestată sub acuzaţia de crimă! – Tehnic vorbind. pentru că ea a fost sub îngrijirea mea profesională în ultimele 10 zile. Stillingfleet. Doreaţi grijă şi protecţie pentru fiica dumneavoastră. Stillingfleet pentru cazul ei. Fata asta e sănătoasă şi responsabilă pentru acţiunile ei. nu este încă acuzată. Desigur. Poirot vorbi calm: – Am avut instrucţiunile dumneavoastră. este un psihiatru reputat. o să vă spun. – Cine-i omul ăsta? îi ceru el cu insistenţă lui Neele. care sunteţi în această încăpere! CAPITOLUL XXIV Toţi se uitau ţintă la el. s-o lăsăm să vorbească ea însăşi. Stillingfleet. dacă fata este nebună sau sănătoasă. El continuă: – Dr. eu sunt dintr-o categorie diferită. nu? Restarick zise mânios: – Greşeşti.– Dacă o să am vreodată o fiică. La ce se referă când zice că ştie totul despre fiica mea? – Eu ştiu despre ea.. Eu am găsit-o.. arătînd cu capul spre Poirot.tot atât de sănătoasă cât este oricare dintre dumneavoastră.complet nevinovată. Restarick cu greu mai putea să vorbească. da. – Dr. răspunse Stillingfleet.

a fost s-o determine să creadă. probabil altcineva. în stil modern. Poliţista rămase lângă uşă. astfel încât ea putea să creadă că o experienţă a durat o oră. pe care aţi luat-o de la Jacobs şi căreia i-aţi dat şi un calmant? În camera ei. probabil tânărul. pe cât crezi tu. Ea n-a prizat cocaină. Stimulente. – Tot ce te rog să faci este să spui adevărul.i se adresă Stillingfleet. V-am judecat greşit. 137 . – Încă n-aţi ajuns la punctul principal! Nimeni n-ar fi putut determina fata să facă ceea ce n-ar fi vrut. un „interesant” amestec de droguri . Tânărul acela degenerat şi mizerabil. am putea să ne înţelegem puţin.. ea nu-i o vicioasă. care dă secvenţe de vis plin de viaţă . Stillingfleet ridică vocea: – Dacă m-aţi lăsa să vorbesc.. – El a iniţiat-o.LDS -. Şezi acolo. nimeni n-are de gând să te bată. împingând înainte pe Norma şi rostind încurajări simple. Drogurile au fost cele care au condus-o aici. – Ai nevoie de un stimulent? . Claudia intră din nou. pe patul ei? Mai bine aţi scutura-o puţin şi aţi trage-o după dumneavoastră. cu Frances Cary. cu un aer întrebător. Marijuana i-a deformat factorul timp. când reveneaţi mereu asupra faptului că ea este sănătoasă. privind indignată. în loc de câteva minute! Şi multe alte asemenea substanţe perfide. că ea a făcut un anumit lucru! Acum o s-o aducem aici şi o să-i demonstrăm ce i se întâmpla. Cineva. în timp ce căsca mereu. s-a jucat al dracului de bine cu fata asta. Cineva. nu e nici o îndoială. pe inspectorul şef Neele. Nu există nici un semn de injecţii. – Iată o fată de treabă. care a fost abilitat în folosirea drogurilor. aici. – Pentru ce-i mulţumiţi lui Dumnezeu? – V-am înţeles greşit. Stillingfleet vorbi peste umăr cu Claudia.. Doamne. Am crezut că aveţi de gând s-o aruncaţi în groapa cu lei. ascunzându-i jumătate de gură. Restarick îl întrerupse: – Asta zic şi eu.coşmaruri sau segmente plăcute. . Drogurile care au determinat-o să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut niciodată din proprie voinţă şi-au lăsat-o fără cunoştinţa celor făcute. Tot ce au putut să facă. el i le-a dat! strigă Restarick. îi administra droguri fără ştirea ei. Părul ei negru atârna ca o perdea. Frances căsca cu putere. Nu este nici pe de parte atât de greu. confirmă doctorul. Nu doar unul sau două. Doamne pentru asta.Unde aţi ascuns-o pe fata cealaltă.– Oh. Stillingfleet reveni. toate îşi joacă rolul în dirijarea comportamentului ei şi în prezentarea ei sieşi. în timp ce părăsea sufrageria. care încuviinţă cu capul. Şi Claudia ieşi din camera de zi. ca o persoană complet diferită. supusă. Norma n-a fost responsabilă! Cineva o hipnotiza să facă aceste lucruri. mai degrabă. Ea se aşeză. de fapt. sedative. Doctorul îl privi. Docilitatea ei se datora faptului că era îngrozită. Mulţumesc. Ci. pe care n-am nicidecum intenţia să le pomenesc acum. în loc să discutaţi dumneavoastră atât de mult şi să fiţi atât de sigur că ştiţi totul despre orice. – Mulţumesc. Mai întîi de toate.. pe care-l putem obţine. zise Restarick. O să avem nevoie de tot ajutorul. cumva.

. de fapt.. că tu l-ai ucis pe David Baker.vîscos! Începu să tremure . contrariată. ştiu.. ai vrut... într-adevăr. eu trebuie s-o fi făcut.umed? Ori închegat. Femeia aceea de pe coridor afirmă că ai recunoscut. Nu-mi puteam imagina ca eu. până când n-am terminat cu omorul tânărului. – Unde era cuţitul? – Eu l-am ridicat de jos.. murmură Frances... asta leagă totul. răspunde-mi la întrebări. ştiţi. presupun. – Plictisitor. – Foarte logic. nu? – Uitasem totul. ucigaş tu! . Îţi aminteşti. Da. cu mulţi ani mai înainte. într-adevăr. foarte drăguţ. faţă de ea. – Când erai copil? – Da. o femeie stricată. – Până când ai revăzut-o şi ai recunoscut-o? – Da. – N-am vrut. – Ţi-a vorbit mult despre ea. – Vă referiţi la..sângele de pe cuţit? Sângele care era pe mâna ta şi a trebuit să-l speli .. – Avea sânge pe el? – Da. – Da! Aş fi dorit ca ea să nu. Norma... Dar. O vagă expresie de interes viu apăru pe faţa ei. asta nu-mi amintesc. s-o ucizi? Norma păru să se gândească.Da. – De ce nu erai sigură că ai ucis-o? 138 . Victimă. N-am vrut s-o mai ascult vorbind despre Louise.. că tu ai făcut-o? Fata privi vag. Dar.. – Nu ştiu ce vreţi să spuneţi?! El zăcea acolo pe podea . Eu l-am ucis pe David. Louise? – Da. Oh.. nu? – Nu mă întreba pe mine! Eu n-am fost acolo. a mai fost o altă crimă înaintea acesteia. Când ai văzut-o din nou. Ei. – L-ai înjunghiat? – Da. – De unde ştiţi. mai devreme. Este adevărat? Vocea ei supusă răspunse: . pe tatăl meu. Ea spunea că Louise era. nu? O ucidere. Şi pe cămaşa lui era o pată de sânge.mort.. De ce? – Pentru că l-a luat pe tata. el. Totul părea atât de demult. de ce.totul întregit cu arma crimei. – A trebuit să aştepţi mult timp.. vîscos. – Când erai copil ai urât-o. – Nimeni n-o să aibă norocul să doarmă. nedesluşit. ca dulceaţa de căpşuni? – Era ca dulceaţa de căpşuni . la Louise mă refer. cu adevărat. Ura nu-i creatoare.– Aş dori să mă lăsaţi să mă culc. Când te-ai gândit prima dată la uciderea ei? – Cu ani în urmă. – Cum se simţea .. – Şi a făcut-o pe mama ta nefericită? – Mama a urât-o pe Louise.A trebuit să merg să mă spăl pe mâini. Tu eşti cea care spune asta. cum ai făcut? – Nu.

Când i-am dat brânci pe fereastră.. Sunt nebună. ei au descoperit la spital că ea a fost otrăvită. nehotărâtă. neadevărat! Claudia o privi dispreţuitor.. ridică mâna şi arătă. Oamenii nu pot să te acuze.. probabil. le-am ascuns! Mary a fost otrăvită de mine. Dar. Am avut şi un revolver. se întoarse spre Stillingfleet.. nu sunt cu adevărat o ucigaşă . deci. am găsit lucruri. zise Frances. am spus că eu am făcut-o! – Ai spus că tu ai făcut-o? Cine ţi-a spus aşa ceva? Norma clătină din cap. 139 .. ore pe care nu puteam să le justific. A fost cineva care a încercat să fie amabil. ca o somnambulă. Dar. Asta-i ceea ce-mi stăruie. nu? – Ţi-ar plăcea să fii nebună. – Dacă-i aşa.. tulbure.. – Materialul? Ce material? Vrei să spui.. Sincer vorbind. Fata continuă. dar nu-mi amintesc să-i fi omorât. despre faptul acela atât de îngrozitor. era materialul în mâna mea. cu resort. nici unul dintre ele. vorbele venind repede şi tulburătoare: Eram în faţa uşii Louisei.– Da! Aveam ideea destul de nebunească că n-am ucis-o eu.. niciodată.material de perdea ruptă.. nedesluşit. Apoi.. din ce în ce mai mult. cred că da. – Eu.. Niciodată nu mi-ai spus ceva de genul ăsta! – Ba da. nu. – Ea mi-a spus că ţi-a povestit ţie totul. Nu mi-am amintit clar. eu nu ştiu. Credeam că merg în somn.. dacă faci anumite lucruri când eşti nebun. Am ucis oameni.ea întoarse capul spre Poirot . ori sămi amintesc unde am fost şi ce am făcut. în mod curent... lucruri pe care trebuie că. Dar. pe care nici nu ştiu că l-am cumpărat. nimic! Iată de ce am sperat. da? – Nu. Iată de ce m-am dus la . – Când? Unde? – Eu. aproape goale. – Îţi aminteşti că i-ai făcut vânt pe fereastră.. fabulează. au băgat groaza în mine. foarte mult? – Eu. Asta fusese tot un vis! Că. ea a spus că fusese un accident. de ce ai mărturisit cuiva că ai ucis o femeie. asta demonstrează că sunt nebună. am crezut că este isterică şi-şi închipuie întreaga afacere. n-am ce-i face.. – Asta-i.sunt doar . Ea ţinea să-mi spună că nu mai e nimic de făcut cu mine! Nimeni nu va şti vreodată.. Deoarece. Apoi.nebună! Mi-am dat seama de asta în cele din urmă.. „adevărul” este că s-a aruncat pe fereastră. Ba da. nu mi-am amintit lucrurile pe care le-am făcut. tocmai ieşeam din el. Claudia. sânge? – Nu.. Iar eu am descoperit ierburile ucigaşe pe care le-am ascuns în sertar. categoric. Ei.. În apartamentul de aici a existat un cuţit de buzunar. existau perioade destul de lungi de timp în care erau ore goale. da. Dacă am putut veni aici şi chiar dacă am fost în stare să-l ucid pe David.. Jos în curte. – Eu nu trebuie. automat. făcându-i vânt pe fereastră? Cui i-ai povestit? Norma întoarse capul. – I-am spus Claudiei.. de ce nu? – Deoarece ştiam că eu am făcut-o!. să mă ajute! Ea a spus că are de gând să se prefacă că n-a ştiut nimic despre asta. Şi eu nu puteam să-mi amintesc ce-am făcut... nu sânge .. uşa de la apartamentul şaptezeci şi şase.la dânsul. – Ei bine...

nu. Victima diabolic pregătită nu va fi sacrificată! Tu nu eşti nici nebună şi nici n-ai ucis pe nimeni. dădu în lături părul negru care masca faţa lui Frances atât de bine. deocamdată.. dar nu întoarse capul. Restarick sări de pe locul său. deja aici . – Nu. – Poate ideea noastră este greşită. Oliver. – Oh. la celălalt uneltitor: 140 . spuse el. strigă ea. Restarick nu-i aici. Mrs. chère madame? Poirot se înclină spre Mrs. cu droguri administrate cu viclenie. – N-ar putea să-şi închipuie totul. mânios? – Pot să deranjez. un motiv puternic. Cu o singură mişcare îndemânatică.. doamna este. din care n-a avut. Probabil. cel puţin.. Poirot abandonase trofeul său. da! Interesant! – De unde dracu ai făcut rost de asta. să vă zic. – Mrs. înainte de a se putea apăra. ori.asta-i Mary Restarick! Frances se răsucea ca un şarpe furios. Soţia dumneavoastră trebuia. Mr. Se dusese lângă Norma şi-i luase mâna în mâna sa. – Ce Dumnezeu vreţi să spuneţi? strigă Restarick.. ar trebui să găsim motivul. Ne lipseşte o persoană. să ne fi sunat. O uriaşă sumă de bani – să zicem! . Poirot? întrebă Neele. buclat. peruca. ţintuită de groază. prilejul s-o înlăture. Oliver băgă mâna în sacoşa ei de piaţă. Auzi o respiraţie ascuţită lângă el. Restarick? – Nu-mi închipui unde poate fi Mary. Până acum trebuia. Sunt două creaturi crude şi fără inimă. – Din sacul de dormit al lui Miss Frances Cary. ea se uita cu ochii holbaţi la cei din jur. Robert Orwell. ori la sinucidere. cel puţin în parte. Mr. – Pachetul pe care ţi l-am încredinţat.. O ură de copil? Propusă cu ani în urmă şi uitată? Prostii! În ceea ce-l priveşte pe David . de mult. cu delicateţe: – Supliciul tău s-a sfârşit. ştiţi.Louise Charpentier şi David Baker. Un şuvoi de blasfemii ieşi din gura bărbatului. Despacheta ambalajul cu delicateţe şi ţinu în sus o perucă de păr auriu. Dar.doar să fie „liberă faţă de el”?! Nu e un motiv pentru ca fetele să ucidă! Noi vrem motive mai pertinente decât acestea..Stillingfleet se uită direct la Poirot. cu minciuni. copila mea. Claudia a lăsat mesaje în toate locurile de care ne amintim. de undeva. Încoronată cu o aureolă aurie. Norma privea. Mrs. Pentru soluţia asta există doar o cauză. stridentă: – Gura prostule. dacă aşa stau lucrurile. să vedem cum i se potriveşte. pentru ca ea să dorească moartea acelor doi oameni . Vocea lui Frances se ridică. Restarick. Am sunat-o. spuse Hercule Poirot. nu vrem nici o violenţă din partea dumneavoastră. ei. făcând tot ce le-a stat în putinţă să te conducă.... Jocul s-a terminat. Îi înmână pachetul negru. Mrs Oliver exclamă: – Doamne Sfinte .într-un fel vorbind. care au complotat împotriva ta... să ni se alăture aici. ori să crezi în propria ta vinovăţie şi nebunie.dar strânsoarea puternică a lui Neele îl reţinu. vrând să vină spre ea . Oliver făcu ochii mari. nepărtinitor. dar peruca.. să fabuleze.de acord! Privi în jurul său şi vocea i se schimbă pe un ton convenţional: – Vrem un ajutor puţin mai mare.

ca să se dea drept el şi să pună mâna pe o avere enormă. Poirot. chère madame. n-am fost isteţ deloc. simţeai de la început că nu este adevărată. Norma a fost mereu. bea un pahar de sirop de cassis. într-un brocart verde deschis. aranjat ceremonios cu bucle ondulate. încât păreau să ajungă la jumătatea camerei. eu. – Nu tatăl tău. Oliver arăta deosebit de festivă. În postura de Miss Frances. 141 . tot timpul a fost aceeaşi . cu picioarele sale lungi întinse astfel. nu pierde din vedere că ceea ce îţi datorez. tărăgănată. pe jumătate. Stillingfleet era tolănit pe un scaun. Ce fel de femeie era ea? Nu ştiu. care trăiesc într-un apartament.a treia fată din trei. Norma şi Mrs. Dr. maquillage puternic. – N-ai fost tu cea care mi-ai făcut cunoştinţă cu expresia „A treia fată”? De la asta am început şi tot la asta am sfârşit . Toate. interveni Mrs. cu îmbrăcămintea convenţională. Oliver. niciodată.– Tatăl meu! Tatăl meu? A putut să gândească să-mi facă mie una ca asta? Fiica lui! Tatăl meu care mă iubea. ea avea păr lung. Asta nu i-ar fi plăcut nimănui. prima dată am văzut-o pe Frances Cary. sunt foarte multe lucruri pe care vreau să le ştiu. Hercule Poirot. negru. n-am făcut legătura între ea şi Mary Restarick. prezenta un contrast complet! Totuşi. piesa pierdută a enigmei. sprâncene înnegrite cu creionul şi gene false. acoperită de una din coafurile ei mai îngrijite. Nu. Ea ştia totul despre arta machierii rapide. persoana care n-a fost acolo. cu peruca ei de păr auriu. Ea era un nume pentru mine . Desigur.ci un om care a venit aici după moartea tatălui tău. cu o voce răguşită. presupus. – Mă mir că. N-am fost isteţ în legătură cu ea. La nevoie. Mrs. am vorbit cu ea.. Mrs Oliver îl privi. madame. dacă mă înţelegi.nimic mai mult. dar toate ideile mele bune mi-au fost sugerate de tine. îţi aminteşti. a Treia Fată . i-o şi ascundea. Oliver. A fost mereu.a treia fată. toate au nimerit în locul potrivit. zise Mrs. să recunoască faptul că acest om nu este Andrew Restarick .iar când am privit lucrurile în mod corect. purta păr negru atârnînd pe toată faţa. Răspunsul care lipsea. bănuitoare.. Numai o persoană era indicată să-l recunoască . de un alb mal. care o dezavantaja. Poirot se grăbi s-o calmeze. – Şi acum. Am văzut-o pe Mary Restarick la Crosshedges. cu accentul uşor colonial şi cu felul ei aspru de a vorbi. Oliver şedeau pe canapea.ori. mon enfant . tehnic vorbind. care-i încadra faţa şi. – Dar.femeia care a fost amanta lui Andrew Restarick. avusese pregătire în arta dramatică. putea să-şi modifice şi timbrul vocii. Frances Cary. Vocea ei era acuzatoare. Mary Restarick. – Din nou ai fost tu. mai degrabă. acum cincisprezece ani!! CAPITOLUL XXV Patru oameni şedeau în camera lui Poirot. cu greu pot să exprim. tronând în fotoliul său pătrat. care mi-ai atras atenţia la cât de uşor se schimbă înfăţişarea unei femei prin felul în care îşi aranjează părul.

Escrocherii de artă . tot timpul.falsuri iscusite de maeştri obscuri. Oliver. ori expediate la expoziţii. s-ar gândi cu reproş la el însuşi. a înlocuit portretul lui Restarick cu unul al lui Orwell. înaintea ochilor mei. secrete. – Tabloul acela. a ocupat reşedinţa familiei. când au fost scoase din magazie. zboară chiar în străinătate. de care eram îngrijorat în mod inconştient. David Baker a fost unul din artiştii pe care i-a angajat. El era numai membru al unei renumite firme din City. un alibi fără sfârşit. când ele erau nejustificate. Îi oferea.niciodată pricepi?. Pare o confuzie de prisos. Nimeni n-ar fi visat că portretul ar fi fals. de un pictor portretist celebru şi la modă în zilele sale. oricând vroia. Niciodată n-a fost un pretendent. astfel aranjate. Poirot. făcându-l în aparenţă cu douăzeci de ani mai tânăr. – Nu. dusă pe gânduri. se duce des în Chelsea cu gaşca ei specială de tineri artişti. – Mai puţin decât ţi-ai putea închipui. Numai acei tineri artişti care promiteau cariere strălucite.. visător. trăind în pace cu unchiul său. zise Poirot. Mereu. A adus cu el o soţie tânără. Minunile nu încetează niciodată! – Nu înţeleg. El avea darul de a fi un minunat copist. am crezut că este uimitor. au avut „expoziţii” acolo! Tablourile lor s-au vândut destul de bine. O pereche de portrete. cu ramele lor căptuşite cu pachete de heroină. cu ani în urmă. să facă tîrguieli.– Ascultă-mă. pentru a petrece timpul în felul ăsta. Restarick l-a atârnat deasupra biroului său. pînza. Mary pleacă la Londra des. pe care-i aranjează în diferite calităţi. mereu am revenit la el în mintea mea. de ce a vrut ea să aibă două personalităţi? spuse Mrs. stilul. în sensul Tichborne. Când l-am cunoscut. care s-a întors acasă după ce a petrecut câţiva ani în străinătate. dar extrem de distins. înţelegi. încălcând legea. iar eu să n-o văd! Era peruca. Pentru ea era foarte preţios. nu mă admir pentru că sunt atât de greu de cap! – Nu înţeleg ce e cu tabloul? – A fost o idee foarte inteligentă. De ce Restarick l-a adus în biroul său? Ce semnificaţie specială a avut pentru el? Enfin. să plece cu un teanc de comenzi la vedere. reflectă Mrs. Oricine. interveni Dr. deci. care niciodată nu l-a cunoscut bine după ce a terminat şcoala şi care l-a 142 . dar fără să văd de ce eram îngrijorat. să viziteze agenţii imobiliare. pe jumătate orb. Oliver. E prima dată când te-am auzit spunând aşa ceva. putea zice: „Eu. abia dacă te-aş fi cunoscut!” Ori: „Te-ai schimbat destul de mult”! Oricine ar privi la portret. soţ şi soţie. Norma murmură: – Săracul David. au fost transportate peste hotare. Roderick. la Manchester. încât n-a observat decalajul mare în programele lor. care n-ar fi intrat în zona legalităţii. văzute împreună! Vieţile lor.. David Baker. Două femei . cam bătrâior.sau mai curând Orwell . tuşele de pensulă. cu adevărat. ascultă-mă.şi-a asumat un mare risc. Să cred că era acolo. Rame speciale de tablouri erau destinate pentru Wedderburn Gallery. de curând cucerită peste hotare. că uitase cu adevărat cum arăta acel bărbat înainte! – Restarick . Frances pleacă la Birmingham. erau o fărâmă de operă convingătoare. A servit ca un fel de certificat de identitate. Ea a aranjat şi organizat toate aceste lucruri. care îl ştia pe Restarick. după cum se presupune. înţelegi. Stillingfleet.

cu o poveste mai curând dubioasă. Nimeni nu l-a întrebat de identitate. E un lucru care nu trebuie să ţi se mai întâmple niciodată. ea iese pe furiş şi-ţi dă o mică şi drăguţă lovitură în cap. – Îmi vine greu să cred că-i din partea ei! Lungită într-o atitudine de eroină a lui Burne-Jones.pentru o miză oribilă. răspunse Poirot. îmi închipui? Nu săracul Păun? – Nu cred că a fost Păunul. – Mon enfant. cum s-a întâmplat? întrebă Mrs.. mai tîrziu. decedată. Se uită la Norma . a primit o scrisoare de la o femeie (Louise).. – Pe mine? Vrei să spui cel care m-a lovit în cap era unul din ei? Frances. în zilele noastre.Restarick şi Orwell au plecat împreună să prospecteze depozitele de minereuri în ţări întrucâtva necivilizate. A reuşit. ar fi făcut-o poate.. Când a plecat. – Poate că te-au adăugat pe lista lor.O groază de bani în joc. neadevărat). El nu avea alte rude mai apropiate. Prin urmare. în contact imediat cu mijloacele absolut 143 . – Vrei să zici că cei doi au plănuit cu sânge rece şi calm diabolic să ucidă doi oameni. în afară de fiica pe care n-a văzut-o de când era un copil de cinci ani. Suma cu care fusese plătit pentru a falsifica portretul era grosolan de nepotrivită. David Baker a început să-l şantajeze. mai curând. Să ştii. . în ziua aceea. pretinzând că asta era din cauza fiicei sale . spuse Poirot. Dacă. Cred că averea enormă a acestui om a fost cea care i-a sucit capul. S-a întâmplat a doua bucată de nenoroc. Ţine minte că acum poţi avea încredere în tine mereu. a fost contrazis. pentru a te lămuri pe tine însăţi. Dar. Ea arăta. Familia avocatului este. zise Poirot.apoi la Poirot. ai trecut printr-un chin groaznic. Dar. bănuiesc? întrebă Stillingfleet. El se ridică de pe scaun şi se duse spre Norma. bănuiesc. ca să-ţi răsplătească curiozitatea pentru câtva timp. madame. spuse Stillingfleet. . Personalul tânăr niciodată nu rămâne mai mult timp într-un loc. Andrew Restarick era el însuşi un om foarte bogat şi moştenitorul fratelui său. în Africa de Sud. – Ei nu s-au aşteptat. nu ştiu. era un lucru periculos de făcut. în Kenya. Amândoi erau escroci. cam acum doi ani.acceptat fără întrebări. bolnavă. Poate că acum o urmăreşti pe Frances la Chelsea. deşi cu interese diferite. acum decedaţi. Poţi fi sigur că întreaga situaţie a fost studiată foarte atent şi imediat de către Frances. tu ai fost deja la Borodene Mansions. El a intrat în diverse afaceri proaste. Dar. A vrut mai mult. care. Un joc oribil .s-o prevină şi s-o oprească de la încheierea unei căsătorii nedorite.Era implicată o sumă enormă de bani. de asemenea. într-adevăr. Oliver. după ce s-au hotărât asupra loviturii lor. Aşa i-a scris Restarick cecuri cu sume mari. Şi apoi lucrurile au mers prost. Ei au făcut-o să creadă că a ucis doi oameni.. David nu mai şantajase niciodată înainte. se pare. în studioul ăla murdar. iniţial. – Asta era de aşteptat. De ce? – Doreau o victimă. dacă ar fi dat ochii cu el. ca prospector . de ce. ar fi descoperit imediat că nu-i Andrew Restarick. N-ai ascultat când te-am prevenit că este periculos. A fost un zvon despre moartea lui Restarick (probabil. sau aşa bănuieşte ea. personalul firmei a avut doi funcţionari foarte bătrâni. Frances l-a cunoscut. care.. să şantajeze doi oameni ca Orwell şi Frances Cary. el ar fi vrut să se căsătorească. Din senin.

să fii blindată împotriva tuturor malversaţiunilor. îi reproşă ea lui Stillingfleet. îi răspunse Norma. încât. N-am ştiut cât de mult era implicat Neele în afacerea asta... Aţi.. e cum am scăpat. şi-a schimbat înfăţişarea. a ieşit şi a urmărit până când a văzut-o pe Norma venind. Felul cum strigaţi la ei. Ea a inversat pe şase cu şapte. atunci? – Eu? Drept cine mă iei? Eu ştiu ce vor face şi ce nu vor face pacienţii mei. Mrs. Poirot zâmbi. M-am obişnuit aşa. – Inspectorul şef Neele şi eu ne cunoaştem. Oamenii sunt atât de enervanţi. – Dumneavoastră eraţi foarte aspru cu oamenii. Norma îl privi dusă pe gânduri. aţi crezut că aş fi făcut cu adevărat asta. ţii minte. Mai mult. şi-a pus peruca lui Mary Restarick şi s-a machiat în tren. Nu înţeleg. Surâse brusc lui Poirot. Frances te-a drogat.. El nu bănuia nimic şi ea l-a înjunghiat.. el făcea deja investigaţii în legătură cu anumite chestiuni. pentru tine. a ajuns acolo ea nu s-a gândit că cineva ar bănui rămânerea în urmă a timpului. Pata de pe cămaşă era întipărită aşa cum a declarat Miss Jacobs. poate am fost. nu umedă. explică Dr. Deodată am descoperit adevărul. unul pe altul. – Aspru? – Lucrurile pe care le spuneţi tuturor. Nu mi se părea o procedură potrivită poliţiei. Au aranjat să fii suspectată că l-ai ucis cu aproximativ cinci-zece minute înainte de numărul cu ţipătul. De fapt.. păi. – O. de ce n-a reuşit nimeni să creadă că nu l-am ucis pe David. Dar. când mi-ai descris cum o persoană pare să se preschimbe în alta. Acesta se arătă uşor luat prin surprindere. întreaga situaţie a fost un coşmar. tu n-ai fost deloc în faţa uşii lui Louise. pe un ton realist. m-am gândit că o să faci lucruri al naibii de grele. de mulţi ani.. Singura altă persoană care putea so omoare pe Louise era adevărata „a treia fată”...cu adevărat să crezi asta.nefaste pe care ţi le rezervă viaţa şi oamenii răi. a urcat şi i-a dat informaţia crimei ba mai mult. şi-a luat rămas bun de la ea la Borodene Mansions. A intrat în apartamentul unde o aştepta David. Uită-te la felul în care i-a dat mână liberă lui Poirot. – Presupun că aveţi dreptate. nici acum. Insistînd că tu i-ai omorât pe fiecare şi felul cum ai făcut-o! – Am vrut să mărturisesc şi să isprăvesc totul. Norma. Doar a fost la Manchester. Oliver începu să evalueze lucrurile. mai devreme ca de obicei. 144 . Stillingfleet. aşa cum i-a spus să facă. Frances a schimbat numerele. Începuse să se coaguleze.. pe propria ta uşă. Apoi. poliţia a fost chemată. Tremura. oferit de Frances. da. A venit acasă cu un tren. Trebuie să zic. nici chiar când eu am crezut că l-am ucis? – Sângele a fost în neregulă.. Frances Cary. S-a dus la Borodene Mansions şi s-a urcat în lift ca o blondă necunoscută. – Cum a făcut ea.. s-a întâlnit cu o prietenă la capătul drumului şi a mers cu ea.. că tu ne-ai perpelit în ziua aceea. S-a strecurat într-un closet public. un lucru înfiorător. Între timp. Numerele au fost dezlipite şi prinse în cuie. s-a bucurat să facă asta. presupun. – Ai recunoscut-o. Claudia era plecată în noaptea aceea. zise Stillingfleet.. să crezi că eşti nebună .

şi toate celelalte. Mi-a spus că ar fi foarte fericită... eu o să-ţi răspund. Ea-i privi cu severitate. ce-i cu documentele lui care lipsesc şi cu fata şi cu Kew Gardens? – Au apărut acolo unde credea el că le căutase. cu un oftat. ci tu să fii cea care aleargă după mine. continuă ea. Deci. O groază de bani. precum şi orb . Şi asta va cauza complicaţii şi scrisori de pomană. Era un zâmbet foarte drăguţ . E ciudat. vreau să zic că este. el este aproape surd. vreau să zic. n-a fost adevărat. – Foarte bine. Apropo. În primul rând.neajutorată. Amândoi se arătă miraţi. apoi. la Norma. i se adresă doctorului. că tu vei fi în stare să te porţi cu mine foarte bine. i se adresă Norma lui Stillingfleet.. Norma. 145 . Eu nu-s unul din acei doctori care ar vrea să fondeze uriaşe instituţii de cercetare şi aşa mai departe. – Eu ştiu că din clipa asta o să stea cu mine.. Ei bine. să-i spun? murmură întrebător Dr. dar asta n-ar fi prea vesel pentru o fată . – Nebunul bătrân e mai rău decât toţi nebunii. – Aha! exclamă Poirot. Ea ar putea să plece să locuiască cu bătrânul Sir Roderick. Dar. – Trebuie să plec acasă.însă n-am de gând să fiu eu cel care aleargă după tine.. – Oh. când te gândeşti la tot necazul în care eşti . Consider. Ea-i. probabil cu scaun la cap. cu adevărat. o problemă. A fost un lucru nepoliticos să vă spun aşa.ca al unei tinere doici fericite. ne vom căsători! Vreau să ai cuvântul meu de onoare că nu e vorba de banii tăi. Şi apoi. filozofă Stillingfleet. tânăra lady preferă viaţa din Anglia pentru a fi implicată în la politique. Norma stătea foarte liniştită. îi lămuri Norma şi adăugă: Unchiul Roddy şi Sonia urmează să se căsătorească săptămâna viitoare. ca musca în miere . Oliver se ridică în picioare. Dar. ca să fim practici. Traversă camera spre Hercule Poirot. Îl îmbrăţişă şi-l sărută. şi altele. v-amintiţi? Vam spus că sunteţi prea bătrân ca să mă ajutaţi. să continuăm despre Norma. de asemenea. totuşi. Pe mine mă interesează numai oamenii. vreau să privesc în jur . Mai mult.. de marţi într-o săptămână. zâmbi. această mică făptură. ţi i-a lăsat ţie pe toţi.– Ea-i într-adevăr o fată. – Şi cu asta. Sonia le-a găsit.deja. pe care tatăl tău . Ce-o să facem cu ea? întrebă ea.şi cu totul egoist. Cât priveşte faptul că sunt aspru cu oamenii eu însumi n-am observat aşa ceva. Se uită la cei doi bărbaţi şi. – Ai face mai bine să chemi un taxi. Apoi. ca şi cum se gândea la ceva ce ştia. Şi mai apoi. Fata nu poate şti ce vrea să facă. zise ea. nu? Mrs. Stillingfleet.să văd dacă ce-a fost fixat pentru mine se potriveşte. îţi voi telegrafia şi tu poţi să mă urmezi. Oliver. basta! trase concluzia finală Mrs. dintr-un punct de vedere cu totul diferit. – Şi eu am fost nepoliticoasă. Îl privea pe John Stillingfleet foarte atentă.tatăl cel adevărat. Voi zbura în Australia. Ea aşteaptă ca cineva să-i spună. Trebuie să facem planuri. Zâmbi. În ziua aceea când am venit aici la dumneavoastră serveaţi micul dejun. cu toate ce-i aparţin. Poirot nu zise nimic.

. – Madame. iar Norma se îmbrăcă cu paltonul şi o urmă spre uşă..dinadins ai expediat fata la acest doctor specialist? – Desigur. – Spune-mi doar atât .. Pregătirea lui.. Mrs. un petit moment. Mrs. Mrs.. exprimându-şi nemulţumirea. totul de mântuială! Mă refer la agrafele de păr.. Poirot culese de pe colţul canapelei o frumoasă buclă de păr cărunt. Oliver. îşi vârî din nou capul pe uşă. – Aşa m-am gândit şi eu.Dr. da.. zise Mrs. Stillingfleet dădu din cap. Oliver îşi luă poşeta şi gulerul de blană. Tu te gândeşti la toate nu?! 146 . nimic bun.fii fără grijă. Tu ai aranjat? – Dacă vrei să ştii. – Nu-i vorba de pregătirea lui. Se desfac pe furiş şi totul se desprinde! Ieşi. pe un ton conspirativ. Oliver exclamă cu ciudă: – Asta-i exact ca tot ceea ce se face în ziua de azi. Oliver se întoarse. După câteva clipe. El şi ea. încruntîndu-se. am trimis-o jos . aprobator şi părăsi încăperea. Ştii ce vreau să spun.. Vorbi în şoaptă.

...................................................... 94 CAPITOLUL XVI .................................................................................................................................... 40 CAPITOLUL VII ......................................CUPRINS CAPITOLUL I ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 109 CAPITOLUL XX ........................................................................................................ 34 CAPITOLUL VII .................... 76 CAPITOLUL XIII ............................................................. 9 CAPITOLUL III .............................................................................................................................................................................................. 136 CAPITOLUL XXV .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 68 CAPITOLUL XII .............................. 60 CAPITOLUL XI.... 20 CAPITOLUL V ........................................................................................ 18 CAPITOLUL IV..................................................................................................................................................... 97 CAPITOLUL XVII .. 114 CAPITOLUL XXII ............. 87 CAPITOLUL XX . 141 147 ...................... 49 CAPITOLUL IX................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 7 CAPITOLUL II............................................................................ 102 CAPITOLUL XVIII ........... 124 CAPITOLUL XXIII .................. 29 CAPITOLUL VI............... 56 CAPITOLUL X .............................................................................................................. 130 CAPITOLUL XXIV ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 112 CAPITOLUL XXI .................................... 105 CAPITOLUL XIX .......................................................................................................................................................................................................................................................... 78 CAPITOLUL XIV ............................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful