TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ

1


CAPITOLUL 1

NOTIUNI GENERALE DE TOPOGRAFIE INGINEREASCA
1.1 Obiectul si importanta disciplinei
Ca ramură a Măsurătorilor terestre "Topografia inginereascǎ" studiază
metodele topografice legate de întocmirea planurilor topografice şi a documentaţiei
speciale necesare proiectării construcţiilor industriale şi civile, agricole, silvice,
miniere, etc., asigură aplicarea pe teren a acestor proiecte şi urmăreşte comportarea
construcţiilor în timpul exploatării.
La realizarea obiectivelor de investiţii topografia are implicaţii în toate fazele:
de proiectare, execuţie şi exploatare.
În faza de proiectare activitatea topografică pune la dispoziţia proiectanţilor
planuri la scară mare şi foarte mare, obţinute prin ridicări topografice sau
fotogrammetrice.
Faza de execuţie implică în primul rând trasarea topografică, dar şi măsurători
de control şi recepţie. Trasarea topografică cuprinde lucrări topografice la aplicarea
pe teren a proiectelor. Ca lucrări principale de trasare se consideră:
– întocmirea bazei de trasare sub forma reţelei de triangulaţie, de
trilateraţie, de poligonometrie şi dependent de acestea a reţelei
topografice de construcţie;
– trasarea pe teren a axelor principale;
– trasarea în detaliu a construcţiilor de orice natură;
– ridicarea de execuţie, pentru determinarea preciziei reale, necesare
întocmirii planului general cu construcţiile terminate.
În faza de exploatare se urmăreşte comportarea construcţiilor executate, pentru
a cunoaşte modul cum acestea se menţin la nivelul parametrilor proiectaţi.
1.2. Documentaţia topografică necesară la proiectare
Pentru a analiza documentaţia topografică necesară proiectării se va face o
retrospectivă asupra conţinutului cadru a fazelor de proiectare necesare realizării
obiectivelor de investiţii.
Până la apariţia reglementarilor actuale, documentele pentru realizarea
obiectivelor de investiţii se făceau conform Legii investiţiilor nr. 9/1980 şi constau
din nota de comandǎ şi proiectul de execuţie (P.E.).
Nota de comandă stabilea amplasamentul, soluţiile de principiu şi fundamenta
din punct de vedere tehnic şi economic investiţia.
Proiectul de execuţie se elabora după aprobarea notei de comandă şi detalia
din punct de vedere tehnic şi economic investiţia.
În prezent conţinutul - cadru al obiectivelor de investiţii a fost publicat în
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



2


Monitorul Oficial al României Nr.225 bis/19.08.1994 şi cuprinde:
a) studiul de prefezabilitate;
b) studiul de fezabilitate;
c) proiectul tehnic.
a) Studiul de prefezabilitate - cuprinde:
1) date generale;
2) evaluări pentru proiectarea studiului de prefezabilitate;
3) date tehnice ale investiţiei;
4) finanţarea investiţiei.
1. La prezentarea datelor generale sunt indicate:
– denumirea obiectivului de investiţii;
– elaboratorul studiului de prefezabilitate (proiectantul, după caz;
entitatea achizitoare);
– ordonatorul principal de credite;
– entitatea achizitoare (investitorul);
– amplasamentul (judeţ, localitate, stradă, nr.);
– tema cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei.
2. În cadrul evaluării pentru proiectarea studiului de prefezabilitate sunt
prezentate:
– valoarea totală estimativă a obiectivului de investiţii;
– cheltuielile pentru proiectarea studiului de prefezabilitate;
– cheltuielile pentru proiectarea studiului de fezabilitate;
– cheltuielile pentru obţinerea avizelor legale necesare elaborării
studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate;
– cheltuielile pentru pregătirea documentelor privind organizarea
licitaţiei ;
– prezentarea ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiei conform
prevederilor legale .
3. În cadrul datelor tehnice ale investiţiei sunt prezentate:
– suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupat de
obiectivul de investiţii;
– caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament;
– caracteristicile principale ale construcţiilor;
– principalele utilaje de dotare ale construcţiilor;
– utilităţile (modul de asigurare a acestora şi soluţia avută în vedere).
4. În cadrul finanţării investiţiei sunt prezentate ponderile finanţării din surse
proprii, din credite bancare, din fondul bugetului de stat sau local, din credite
externe, faţă de valoarea totală estimată a investiţiei.


TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



3


b) Studiul de fezabilitate - cuprinde:
- date generale;
- date tehnice ale investiţiei;
- date privind forţa de muncă ocupată după realizarea investiţiei;
- devizul general al investiţiei;
- principalii indicatori tehnico - economici ai investiţiei;
- finanţarea investiţiei;
- avize şi acorduri.
În faza studiului de fezabilitate este interzisă angajarea de cheltuieli pentru
pregătirea documentelor privind organizarea documentaţiei, prezentarea ofertelor şi
adjudecarea execuţiei investiţiei publice.
Aceste cheltuieli se pot efectua numai după aprobarea studiului de
fezabilitate potrivit competenţelor valorice stabilite de Legea privind finanţele
publice nr.10/1991 şi după asigurarea preţurilor bugetare la nivelul primului an de
execuţie.

c) Proiectul tehnic:
- se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat, etapă în care au fost
stabilite elementele şi soluţiile principale ale lucrărilor şi au fost obţinute toate
avizele, acordurile şi aprobările execuţiei lucrării. Proiectul tehnic se verifică de
specialişti atestaţi de MLPAT conform H.G.nr. 731/1991 .
Conţinutul cadru al proiectului tehnic cuprinde:
- descrierea generală a lucrărilor;
- caietul de sarcini;
- lista cu cantităţile de lucrări;
- părţile desenate.
În cadrul descrierilor generale ale lucrărilor se face referire la:
- amplasament;
- organizarea de şantier;
- căile de acces provizorii şi definitive;
- programul de execuţie a lucrărilor, graficele de lucru, programul de recepţie;
- sursele de apă, energie electrică, gaze etc.
Caietul de sarcini dezvoltă în scris elementele tehnice menţionate în planşe
şi prezintă informaţii, precizări şi prescripţii complementare planşelor.
Capitolul cu listele şi cantităţile de lucrări cuprinde toate elementele
necesare pentru cuantificarea valorică şi a duratei de execuţie a investiţiei.
Părţile desenate se compun din:
- planurile generale;
- planşele principale ale obiectivelor;
- planşele principale privind arhitectura;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



4


- planşele principale privind structura;
- planurile principale de amplasament a utilajelor;
- planurile principale de tehnologie şi montaj;
- secţiuni, vederi, detalii etc.
Activitatea topografică în această fază pune la dispoziţia proiectantului
planurile topografice la scările: 1:25.000, 1:5.000, 1:2.000,1:1000.
Planul topografic reprezintă documentul principal necesar pentru
reprezentarea corectă a construcţiilor inginereşti pe teren. Acesta influenţează în
mare măsură calitatea şi termenele de execuţie ale lucrărilor.
Reprezentarea incompletă şi nefidelă a elementelor topografice de pe teren
conduce la modificarea proiectului şi la elaborarea unui material documentar
suplimentar , care necesita cheltuieli noi şi depăşiri ale termenelor de proiectare si
execuţie.
Întrucât conţinutul planurilor la scară mare şi foarte mare se învecheşte
foarte repede, documentele topografice vechi se pot utiliza la proiectare, numai după
efectuarea unor recunoaşteri pe teren şi reactualizarea lor prin completarea
elementelor de pe teren cu detaliile nou apărute.
Pentru reprezentarea pe planuri, la scară mare, a detaliilor planimetrice şi
altimetrice va trebui să se ţină seama de precizia, fidelitatea şi detalierea planului.
Factorii menţionaţi influenţează alegerea scării planului (1:N ) şi echidistanţa
curbelor de nivel.
1.2.1. Precizia reprezentării planimetriei
Cerinţele de precizie ale planurilor de situaţie pentru proiectare se referă la
poziţia reciprocă a contururilor şi obiectelor învecinate şi la precizia planului în
raport cu punctele reţelei de sprijin.
Precizia reprezentării planimetrice sau precizia grafică a planurilor
topografice este dată de eroarea totală de poziţionare pe plan a punctelor
caracteristice ale obiectivelor de investiţii faţă de punctele reţelei de sprijin din
apropiere. De menţionat cǎ, pentru proiectare are o importanţă mai mare precizia
poziţiei reciproce în plan a elementelor de planimetrie.
Precizia grafică a planului se poate determina din relaţia:
p1
t
m
m
=
1
N
(1.1.)
în care:
m
t
- eroarea medie totală de poziţie a punctului pe teren sau precizia
grafică a planului topografic;
m
p1
- eroarea grafică de reprezentare sau de extragere a punctelor de pe
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



5


plan m
p1
= ( )mm; 0,55 - 0,35
N - numitorul scării.
Din relaţia (1.1.) rezultă:
m m N m
t pl
= . . [ ] 10
3
(1.2)
Astfel, precizia grafică a planului va fi limitată de eroarea grafică totală de
întocmire a planului şi de numitorul scării. Când scara planului este mai mare
(numitorul scării mai mic), eroarea de poziţionare a punctelor pe teren este mai
mică, rezultând o precizie mai bună a planului.
Abaterea admisă " A "sau toleranţa de poziţionare a punctelor pe teren este
dublul sau triplul valorii erorii medii pătratice din teren:
( )
m
3 2 =
t
÷ A (1.3.)
Cunoscând eroarea admisă în dimensiunile obiectului de reprezentat m
t

=0,5m şi eroarea grafică de reprezentare pe plan m
pl
se poate determina numitorul
scării de reprezentare:
N=
m
m
=
0,5m
0,5mm
=1000
t
p1
(1.4.)
Eroarea medie totală m
p1
de poziţie a punctului de contur pe originalul
planului la scară foarte mare se calculează cu relaţia (1.5.)
m
2
d
m
2
c
m
2
r
m
pl
+ + ± = (1.5.)
unde:
m
r
- eroarea medie pătratică de ridicare a punctului;
m
c
- eroarea medie pătratică de cartografiere a punctului;
m
d
- eroarea medie pătratică de desenare a originalului de editare a
planului.
1.2.2. Precizia reprezentării pe plan a reliefului
Aceasta se caracterizează prin eroarea totală, m
H
, de determinare a cotei unui
punct, după curbele de nivel reprezentate pe plan:
H h
2
c
2
m = m +m ± (1.6.)
unde:
m
h
- eroarea medie de poziţie în plan a curbei de nivel provocată de precizia
nivelmentului;
m
c
- eroarea medie pătratică de poziţie pe plan a curbei de nivel provocată de
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



6


precizia interpolării curbelor de nivel.
Relaţia generală care pune în evidenţă toţi factorii care influenţează eroarea
medie pătratică de reprezentare pe plan a reliefului, m
H
, (1.6.) este:
H 1
2
2
2
g
2
3
2
4
2
m = m +m +m +m +m ± (1.7.)
unde:
m
1
- eroarea medie de determinare a cotei reperilor de sprijin, care se
poate accepta egală cu :
1
m = 0,005m ± ;
m
2
- eroarea medie a măsurătorilor pe teren, care se admite la efectuarea
nivelmentului geometric, egală cu:
2
m = 0,004m ± ;
m
g
- eroarea medie pătratică de generalizare a reliefului, care este dată de
relaţia:

g
m = 1 ±e ,
unde:
e - coeficientul de influenţă a erorilor întâmplătoare,
e = 0,01 ÷ 0 0,012, iar l - distanţa dintre punctele de relief nivelate;
m
3
- eroarea medie pătratică de raportare pe plan a punctului de relief,
care se determină cu formula:
3 p1
m = m tg ± . o
în care:
m
p1
- eroarea de poziţionare pe plan a punctului de nivelment, iar o -
unghiul mediu de înclinare a terenului;
m
4
- eroarea medie de interpolare şi desenare a curbelor de nivel care este
dată de formula :
4 c
m = m tg ± o
unde:
m
c
-eroarea medie la aplicarea şi desenarea curbei de nivel pe planuri.
1.2.3. Fidelitatea si detalierea planului
Prin fidelitate se înţelege gradul de asemănare a reprezentării pe plan a tuturor
sinuozităţilor contururilor planimetriei şi a reliefului. In cazul când fidelitatea este
redusă se consideră că reprezentarea detaliilor planimetrice şi a reliefului este
generalizată. Cu cât scara planului este mai mare, cu atât creşte fidelitatea
reprezentării, iar geometrizările liniilor din teren devin mai mici.
În cazul ridicării la scară mare, se acceptă ca eroarea datorită generalizării
conturilor clare să depăşească ±0,5mm, la scara planului.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



7


Cunoscând eroarea de generalizare pe plan
g
m = 0,5mm ± şi eroarea medie
totală pe teren
t
m = 0,5m ± se poate calcula scara planului ţinând seama de
fidelitatea reprezentării:
1000
1
=
0,5m
0,5mm
=
m
m
=
N
1
t
g
(1.8.)
Prin detalierea sau încărcarea planului cu detalii topografice, se înţelege
gradul de saturaţie al planului cu obiectivele existente în teren, a căror reprezentare
pe plan este necesară şi posibilă la scara şi echidistanţa dată.
Detalierea se exprimă prin dimensiunile minime ale obiectelor sau ale
distanţelor dintre construcţiile ce urmează a fi reprezentate pe plan.
Cunoscând dimensiunile minime pe teren (l
t
= 0,5 m ) şi impunând distanţa
minimă pe plan ( l
p1
= 1 mm ) se poate calcula scara planului în funcţie de gradul de
detaliere :
l
N
=
l
l
=
lmm
0,5m
=
l
500
p1
t
(1.9.)
Precizia, fidelitatea şi detalierea reprezentării pe plan a reliefului depind de
mărimea echidistanţei admise între curbele de nivel.
Factorii care influenţează alegerea echidistanţei curbelor de nivel (E) sunt:
– precizia reprezentării reliefului pe plan, data de eroarea medie
pătratică de determinare a cotelor pe plan, m
H
;
– cerinţele proiectării, privind folosirea comodă a planului cu curbe de
nivel, pentru determinarea cotelor, pantelor, volumelor etc. ;
– precizia reprezentării reliefului pe plan trebuie să asigure o eroare
maximă
M m
H H
= ±2 ,
iar determinarea cotelor după curbele de nivel
să nu depăşească în zonele de şes valoarea E/2 pentru E=0,50m şi E/3
pentru E=1m.
Cerinţele proiectării impun ca distanţa orizontală (d), dintre curbele de nivel
vecine pe plan, să fie de minim 3-4 mm în terenurile cu pante mari şi maximum 15 -
20 mm în terenurile cu pante mici.
Echidistanţa normală sau de bază, E
bază
, a curbelor de nivel, se calculează cu
relaţia:
E = d.i.N (1.10.)
unde:
d - distanţa dintre două curbe de nivel vecine trasate pe plan;
i - panta terenului între curbele de nivel vecine;
N - numitorul scării planului.
Pentru sectoare cu pante mici şi în terenurile cu microrelief se trasează curbe
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



8


de nivel suplimentare la echidistanţa egală cu 1/2 E
bază
şi 1/4 E
bază
.
1.3. Conţinutul lucrărilor topografice în timpul execuţiei
Aplicarea pe teren a proiectelor, în vederea execuţiei obiectivelor de investiţii,
necesită efectuarea unor lucrări topografice de birou şi în teren.
Lucrările de birou constau în pregătirea topografică a proiectului în vederea
aplicării pe teren a acestuia. Lucrările în teren sunt formate din lucrările de trasare a
axelor construcţiilor, de trasare în detaliu a acestora şi de trasare a axelor de montaj
a utilajului tehnologic.
Pregătirea topografică a proiectului constă din :
– stabilirea metodelor de legare a proiectului de punctele reţelei de
sprijin ce au servit la ridicarea topografică, pe baza căreia s-a proiectat;
– îndesirea reţelei de sprijin printr-o reţea topografică de construcţie care
să permită, trasarea rapidă şi sigură a obiectivelor de investiţii;
– alegerea metodelor de trasare corespunzătoare care să satisfacă
precizia necesară ;
– determinarea tuturor elementelor necesare trasării: unghiuri, lungimi,
diferenţe de nivel, pante ;
– întocmirea unui proiect de organizare a lucrărilor topografice care să
prevadă ordinea de execuţie a lucrărilor de trasare, instrumentele
necesare, metodele de aplicare pe teren şi în subteran a unghiurilor, a
distanţelor, a cotelor punctelor, axelor principale cât şi modul de
marcare a punctelor trasării;
– măsuri legate de protecţia muncii operatorului şi a ajutoarelor sale în
timpul trasării.
Din pregătirea topografică a proiectului rezultă planul general de trasare cu
lista coordonatelor punctelor reţelei de sprijin şi planurile de trasare pentru fiecare
obiect cu ajutorul cărora se face transpunerea pe teren a punctelor caracteristice ale
construcţiei.
Datele trasării se pot obţine grafic pentru construcţii de importanţă mai mică,
analitic pentru construcţii ce necesită o trasare mai precisă şi grafo-analitic pentru
construcţii complexe.
Transpunerea pe teren a proiectelor reprezintă problema topografică inversă.
Pentru aceasta se determină din proiect coordonatele plane şi cotele unei serii de
puncte ale construcţiilor care trebuie materializate pe teren.
Elementele topografice (unghiuri, lungimi, cote, diferenţe de nivel pante) ,
care condiţionează poziţia justă a punctelor de pe teren, pe planul topografic, sau
invers de pe planul proiectului, pe teren, sunt aceleaşi, atât în ridicările topografice
cât şi în trasări, dar se obţin diferit.
În ridicările topografice se măsoară unghiurile orizontale, adică se dau două
aliniamente pe teren şi se cere să se măsoare unghiurile orizontale dintre ele.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



9


În trasări, se aplică unghiurile pe teren faţă de un aliniament materializat în
teren şi se cere fixarea celui de al doilea aliniament care să facă cu primul aliniament
unghiul determinat prin proiect.
Lungimile liniilor în ridicările topografice se măsoară, dându-se pe teren
două puncte. În trasări ţinând seama de înclinarea terenului se aplică pe teren
lungimea înclinată a liniei corespunzătoare lungimii orizontale cunoscută din
proiect.
Pornind de la altitudinea cunoscută a unui punct pe teren, în ridicările
topografice se măsoară o diferenţă de nivel şi se determină altitudinea (cota) unui alt
punct.
În trasări se cere aplicarea pe teren a cotei unui punct, cunoscută din proiect.
Aceasta se realizează prin transpunerea pe teren a diferenţei de nivel dintre cota din
proiect a punctului construcţiei şi cota cunoscută a unui alt punct determinată în
prealabil.
Trasarea pe teren a obiectivelor de investiţii comportă în general trei etape.
În prima etapă se trasează pe teren axele principale ale construcţiilor
obiectivelor proiectate de la punctele reţelei topografice de sprijin.
A doua etapă constă din trasarea în detaliu a construcţiei, faţă de axele
principale, operaţie ce stabileşte poziţia reciprocă a elementelor de construcţie, fapt
ce necesită o precizie mult mai ridicată decât trasarea axelor principale.
Etapa a treia comportă trasarea şi poziţionarea axelor de montaj şi montarea
în poziţia proiectată a utilajului tehnologic. Această etapă necesită precizia cea mai
ridicată a măsurătorilor şi este executată numai de topografi.
Trasarea altimetrică a obiectivelor de investiţii se efectuează în două etape.
Într-o primă etapă se fixează reperele de nivelment şi se determină cotele acestora. A
doua etapă constă în amplasarea părţilor şi a elementelor construcţiei la o anumită
înălţime proiectată.
Lucrările de trasare şi de execuţie sunt în dependenţă reciprocă motiv pentru
care organizarea şi planificarea lucrărilor de trasare se efectuează potrivit planurilor
calendaristice de execuţie.
Scopul lucrărilor topografice de execuţie este acela de a asigura prin
măsurători de verificare, recepţia construcţiei în întregime precum şi pe părţi. De
asemenea, permite întocmirea planului general cu elementele noi realizate pe teren,
după terminarea construcţiei, necesar atât recepţiei cât şi exploatării construcţiei
terminate (plan general, inventar) .
Prin recepţia lucrărilor de construcţie şi de trasare se verifică volumul
lucrărilor executate cât şi corespondenţa dintre dimensiunile reale ale construcţiei cu
cele proiectate.
Din punct de vedere nivelitic la recepţia lucrărilor de trasare se verifică
legarea altimetrică, a axelor şi a punctelor construcţiei de punctele de sprijin,
preciziile realizate, controlul stabilităţii reperilor de nivelment folosite etc.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



10


1.3.1. Precizia lucrărilor topografice de trasare
Lucrările de trasare trebuie să asigure respectarea formei şi dimensiunilor
proiectate ale construcţiei, inclusiv poziţia reciprocă în raport cu alte construcţii.
Stabilirea corectă a preciziei necesare în trasarea construcţiilor este foarte
importantă, deoarece o precizie insuficientă a trasării duce la o execuţie
necorespunzătoare, iar o precizie exagerată a lucrărilor de trasare provoacă
inutilitatea uzurii aparaturii precise, o pierdere nejustificată de timp şi prelungeşte
termenul de execuţie a construcţiei.
Pentru creşterea preciziei de trasare a elementelor topografice se procedează
astfel: se începe cu trasarea provizorie a valorilor date în proiect, se continuă cu
efectuarea mai multor observaţii asupra elementelor topografice trasate provizoriu şi
se încheie cu trasarea definitivă, prin aplicarea pe teren a corecţiilor, deduse din
compararea valorilor proiectate cu cele măsurate.
În caz general, precizia executării construcţiilor depinde de precizia
măsurătorilor topografice la trasare - montare, de precizia la elaborarea proiectului şi
de precizia efectuării lucrărilor de construcţii - montaj.
Admiţând că aceşti factori influenţează independent, mărimea medie
pătratică a abaterii punctului construcţiei , faţă de poziţia teoretică, se poate scrie:

m
+
m
+
m
= m
2
C
2
P
2
T
± (1.11)
unde:
m
T
- eroarea medie pătratică totală a influenţei măsurătorilor topografice
(erorile de unghiuri, lungime şi cotă);
m
P
- eroarea medie totală la elaborarea proiectului construcţiei;
m
C
- eroarea medie totală a lucrărilor de construcţii - montaj, inclusiv la
executarea elementelor prefabricate, confecţii metalice etc.
Între mărimile erorilor componente din expresia (1.11.) trebuie să se
determine o astfel de corelaţie încât influenţa lor totală să nu depăşească valoarea
toleranţei ( A ) , având în vedere atât posibilitatea tehnică de realizare a preciziei
celor trei procese separate (proiectare - trasare topografică - execuţie ) cât şi eficienţa
economică totală la rezolvarea execuţiei construcţiei.
Toleranţa reprezintă mărimea abaterii admise faţă de dimensiunile proiectate.
La baza calculului preciziei necesare lucrărilor de trasare stă principiul
influenţei egale a surselor independente de erori şi principiul influenţei diferenţiate a
surselor separate de erori.
Principiul influenţei egale a surselor independente de erori porneşte de la
faptul că în funcţia generală de erori:

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



11


2
1
2
2
2
n
2
m =m +m + +m _ _ _ (1.12.)
Se consideră că există o egalitate între mărimile surselor de erori, astfel:
1 2 3 n i
m m m m = m ~ ± ~ ± ~ ± ± __ (1.13)
în care:
m
1
,m
2
...m
n
sunt erori medii pătratice componente.
Se cere ca influenţa fiecăreia din sursele de erori să nu depăşească valoarea:
( )
i
m = m/ n ± (1.14.)
unde:
n -numărul surselor de erori.
Cunoscând valoarea m
i
, se calculează precizia măsurătorilor (unghiulare,
liniare, nivelitice etc.), se elaborează procedeul de măsurare, se aleg instrumentele
necesare şi modul de marcare şi semnalizare a punctelor.
Principiul influenţei diferenţiate a erorilor componente impune ca la
proiectarea lucrărilor topografice în unele procese separate mǎsurǎtorile să se
efectueze mult mai precis decât reiese din calcule, astfel încât influenţa lor asupra
erorii totale să poată fi neglijată.
Spre exemplu în relaţia:
2
1
2
2
2
m =m +m (1.15.)
Se calculează cât de mică trebuie să fie valoarea erorii m
1
faţă de eroarea m
2
,
încât practic să se poată admite ca :m = m
2
.
Astfel, se consideră că 1/k reprezintă coeficientul de neglijare a influenţei
erorii m
1
, sau că valoarea k este coeficientul de creştere a preciziei măsurătorilor. În
acest caz, m
1
= m
2
/k
Pentru ca influenţa sursei de erori m
2
să nu depăşească valoarea erorii medii
pătratice totale m , va trebui ca:
1
k
= 2
m
m
m
(1.16.)
unde:
m
m
- este precizia de determinare a valorii erorii medii totale m,după
(1.15.).
Dacă 1/k = 0,5, atunci valoarea erorilor componente va fi mai mică decât
jumătate din eroarea totală şi în acest caz se poate neglija influenţa surselor de erori
asupra erorii totale a măsurătorilor.
Se poate considera că erorile lucrărilor de trasare m
T
produc o influenţă
neglijabilă asupra erorii totale m, dacă este satisfăcută relaţia:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



12


T
m = m/ 2 ± (1.17.)
iar eroarea maximă:
( )
T
= / 2 A A ± (1.18.)
unde:

AT
- eroarea totală maximă a lucrărilor topografice de trasare;
A - abaterea admisă a construcţiei faţă de proiect din cauza condiţiilor
tehnice (la proiectare şi la construcţii - montaj).
Pentru probabilitatea P = 0,9973 se acceptă un coeficient de trecere de la
eroarea medie pătratică la eroarea maximă egal cu 3.
( )
T T
m = / 3 ± A (1.19.)
şi ţinând seama de (1.18.):
( )
T
m = / 6 ± A (1.20.)
Pentru construcţii complexe şi importante se admite separat pentru lucrările de
trasare în detaliu o eroare totală medie pătratică:
( )
T
m = / 10 ± A (1.21.)
ceea ce satisface cerinţele tehnice impuse unor astfel de construcţii.
1.4. Conţinutul lucrărilor topografice în timpul exploatării
În perioada exploatării, construcţiile industriale şi civile se urmăresc pentru a
se cunoaşte variaţia comportării materialelor întrebuinţate la execuţie şi în acelaşi
timp, pentru a se cunoaşte deformaţiile lucrărilor în ansamblul lor.
Cercetările şi observaţiile de control încep o dată cu construcţia şi se continuă
şi în timpul exploatării până când lucrările capătă un anumit echilibru, se
stabilizează, iar variaţiile deformaţiilor se reduc.
Observaţiile executate asupra construcţiilor sunt de natură geometrică şi
fizico-chimică.
Observaţiile de natură fizico-chimică au în vedere măsurarea unor mărimi şi
fenomene precum: temperatura construcţiilor, dilatarea şi contractarea materialelor
de construcţii, cantitatea şi compoziţia chimică a apei de infiltraţie, proprietăţile
fizico-mecanice ale solului etc.
Observaţiile de natură geometrică se realizează prin metode topografice, cu
aparate amplasate în puncte de sprijin stabile şi constau din determinarea
coordonatelor (x, y, z) unor mărci de urmărire amplasate pe construcţiile luate în
studiu.
Măsurătorile se realizează periodic, iar prin diferenţa dintre valorile
coordonatelor obţinute la măsurătoarea zero (de bază) şi măsurătoarea curentă,
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



13


rezultă deplasările pe orizontală şi verticală ale construcţiilor urmărite.
Observaţiile de natură geometrică se mai pot realiza cu ajutorul unor aparate
sau instrumente de măsurat , aplicate direct pe construcţii (clinometre pentru
determinarea abaterilor de la verticală a barajelor), repere de adâncime amplasate în
diguri sau baraje, aparate sensibile plasate în rosturi de dilatare (mărci tensiometrice)
etc.
Realizarea observaţiilor topografice pe parcursul exploatării se efectuează
prin metoda triangulaţiei, intersecţiilor unghiulare, traseelor poligonale, metoda
aliniamentului etc.
































TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



14



CAPITOLUL 2
PROBLEME DE BAZĂ IN TRASARE
2.1. Trasarea unghiurilor orizontale
În funcţie de precizia necesară trasării, de instrumentele folosite şi de
condiţiile locale, trasarea unghiurilor date prin proiect se realizează cu ajutorul
teodolitelor, echerelor topografice sau prin măsurători de lungimi.
2.1.1. Trasarea unghiurilor orizontale cu ajutorul
teodolitelor
Trasarea unghiurilor pe teren se poate face într-o singură poziţie a lunetei, cu
luneta în ambele poziţii şi trasarea cu o precizie ridicată.
În principiu, trasarea unghiurilor orizontale constă în materializarea pe teren a
unui aliniament (spre un punct caracteristic proiectat), care formează cu o direcţie de
referinţă (existentă pe plan şi pe teren), unghiul calculat prin proiect.
După stabilirea direcţiei, sub unghiul orizontal de trasat, operatorul va dirija
ajutorul topograf să se deplaseze pe teren (perpendicular pe direcţia aliniamentului)
până când jalonul sau ţăruşul se va găsi pe linia de viză. Dirijarea ajutorului topograf
se va face după un cod prestabilit.
2.1.1.1. Trasarea unghiurilor orizontale cu teodolitul într-o
singură poziţie a lunetei
Pentru trasarea pe teren a unghiului o, calculat prin proiect se centrează şi se
calează teodolitul în punctul de staţie A (fig.2.1), se vizează cu luneta spre punctul
de staţie B, cu zero al limbului pe direcţia de viză şi apoi se roteşte teodolitul cu
mişcarea înregistratoare, până când la dispozitivul de lectură se citeşte valoarea
unghiului orizontal calculat prin proiect. Pe această direcţie se marchează punctul C,
obţinând astfel cea de-a doua direcţie care formează cu prima unghiul o dat prin
proiect.
În cazul când pe direcţia cunoscută AB se efectuează lectura C
A
, la cercul
orizontal gradat, pentru trasarea unghiului orizontal o, se va roti aparatul cu
mişcarea înregistratoare până când se va obţine la dispozitivul de lectură
(micrometru) citirea C
C
=C
A
+o . Se obţine astfel direcţia celui de al doilea
aliniament.
La trasarea acestui unghi intervin erorile de centrare n, punctul de staţie,
erorile de vizare, erorile de citire, erorile instrumentale şi erorile datorate condiţiilor
de mediu.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



15


B
C
o

Fig.2.1. Trasarea unghiurilor orizontale cu luneta într-o singură poziţie
2.1.1.2. Trasarea unghiurilor orizontale cu teodolitul în ambele
poziţii ale lunetei
Pentru trasarea unghiului o calculat sau dat prin proiect, se trasează mai întâi
unghiul într-o primă poziţie a lunetei, materializând poziţia punctului C‘ la o
distanţă D cunoscută. Cu teodolitul în poziţia a II-a (cu cerc vertical în dreapta
lunetei) se va roti aparatul cu mişcarea înregistratoare până se obţine citirea (200+o).
Pe această direcţie se va materializa la distanţa D punctul C‘‘(fig.2.2.).
B
C
o
C'
C''
o'
o''

Fig. 2.2 Trasarea unghiurilor orizontale cu luneta în ambele poziţii
Ideal ar trebui ca cele doua puncte sǎ se suprapună, dar datorită erorilor ce
apar la trasare, punctele sunt distincte, mai ales la o distanţă de peste 50m. Se
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



16


măsoară distanţa C‘C‘‘, iar poziţia cea mai probabilă a punctului C(care formează
cu punctul de staţie direcţia de trasat) se va găsi la jumătatea distanţei C‘C‘‘.
Utilizând această metodă de trasare a unghiurilor se elimină erorile
instrumentale (colimaţie, înclinare, excentricitatea alidadei, excentricitatea lunetei
etc).
2.1.1.3. Trasarea unghiurilor orizontale cu o precizie ridicată
Pentru trasarea unghiului o calculat prin proiect, cu o precizie ridicată
(fig.2.3). se va trasa unghiul o într-o primă poziţie a lunetei, materializând la o
distanţă D poziţia punctului C‘. Se măsoară unghiul, format de aliniamentul AB şi
AC‘, prin metoda reiteraţiilor sau prin metoda repetiţiei, obţinând valoarea unghiului
o‗.
Făcând diferenţa dintre unghiul proiectat o şi cel măsurat o‗ se obţine corecţia
unghiulară Ao=o-o‗.
Pentru trasarea aliniamentului AC , care formează cu aliniamentul AB unghiul
calculat prin proiect, nu se poate opera cu corecţia unghiulară, întrucât şi la trasarea
aliniamentului AC‘ s-a introdus în microscopul de lectură valoarea unghiului
proiectat.
Pentru trasare se va opera cu corecţia liniară q corespunzătoare corecţiei
unghiulare Ao, care se calculează cu relaţia :
cc
cc
D Dtg q
µ
o
o
A
· = = (2.1.)
unde:
µ
cc
- este factorul de transformare de la secunde la radiani (µ
cc
=636620
cc
);
D - lungimea orizontală.
B
C
o
C'
o' Ao
q

Fig. 2.3 Tasarea unghiurilor orizontale cu o precizie ridicată
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



17


În punctul C‘ se ridică o perpendiculară, pe direcţia căreia se măsoară
lungimea q, găsind astfel punctul C.
De menţionat că punctul C se materializează în interiorul unghiului BAC‘, sau
în exteriorul acestuia, după cum diferenţa Ao are valori negative sau pozitive.
Pentru controlul trasării, unghiul BAC se măsoară, din nou, cu aparatul în
ambele poziţii ale lunetei .
2. 1.1.4. Precizia de trasare a unghiurilor orizontale
Precizia de trasare a unghiului o din proiect depinde de eroarea de centrare în
punctul de staţie, de eroarea de centrare a mărcii vizate, de erorile de măsurare
propriu-zise , de erorile instrumentale şi de influenţa condiţiilor exterioare (refracţia
laterală, vânt, claritatea atmosferei, intemperii).
Eroarea medie pătratică de trasare a unei direcţii pe teren, cu ajutorul
teodolitului este dată de relaţia:
m m m m m m
d e r i m CE
= ± + + + +
2 2 2 2 2
(2.2)
unde:
m
e
- eroarea de centrare în punct de staţie
m
r
-eroarea de centrare a mărcii de vizare (eroarea de reducţie);
cc
e r
e
m m
D
µ = = ± · (2.3.)
unde:
e – excentricitatea de punere în punct de staţie
D- lungimea vizei;
m
i
- componenta erorilor instrumentale;
m e e e e e
i
= ± + + + +
1
2
2
2
3
2
4
2
5
2
(2.4)
în care:
e
1
-eroarea de colimaţie;
e
2
-eroarea de înclinare a axei verticale (axa principală a aparatului);
e
3 -
eroarea de înclinare a axei secundare a teodolitului;
e
4
- eroarea de divizare a cercului orizontal şi a dispozitivului de citire
e
5
- eroarea de excentricitate a alidadei;
m
m
-eroarea de măsurare propriu-zisă;
m m m
m c v
= ± +
2 2
(2.5)
m
c
-eroarea de citire pentru teodolite prevăzute cu două dispozitive de lectură;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



18


m
P
c
= ±
2 2
(2.6)
P - cea mai mică diviziune a dispozitivului de lectură.
În cazul teodolitelor cu citire centralizată, eroarea de citire se calculează cu
relaţia de calcul a erorii medii pătratice a unei singure măsurători de la măsurătorile
directe de aceiaşi precizie:
| |
m
vv
n
c
= ±
÷1
(2.7)
în care:
v
1
=C
1
-C
v
2
=C
2
-C
..............
v
n
=C
n
-C
C - valoarea medie a lecturilor;
C
i
- valoarea lecturilor pe aceeaşi direcţie
n - numărul lecturilor
m
v
- eroarea de vizare;
M M
m
cc
v
185 0 6
± =
' '
± = (2.8)
m
b
f
v
cc
ob
= ± ·
µ
2
(2.9)
unde:
M -puterea de mărire a lunetei;
b - grosimea firelor reticulare;
f
ob
- distanţa focală a obiectivului.
m
CE
– erori datorate condiţiilor exterioare
( ) ( ) m
CE
cc
= ± ÷
ª
= ± ÷ 2 4 6 12
Erorile datorate condiţiilor exterioare se referă la refracţia laterală, încălzirea
inegală a instrumentului, intemperii, claritatea atmosferei etc.
Conform teoriei erorilor şi metodei celor mai mici pătrate eroarea medie
pătratică de trasare a unghiului o, va fi:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



19


m m
d o
= 2 (2.10)
Aplicând principiul influenţei egale a erorilor componente, adică:
m m m m m m
e r i m CE
= ± = ± = ± = ± = ±
relaţia (2.2.) devine:
m m
d
= + 5 (2.11)
iar relaţia (2.10.) capătă forma:
m m
o
= ± 10 (2.12)
Din relaţia (2.12.) se determină, într-o primă aproximaţie valoarea fiecărui
factor component ce va permite alegerea sau verificarea procedeului de măsurare şi
a caracteristicilor teodolitului ce va fi folosit la trasare:
m
m
= ±
o
10
(2.13)
Calculul preciziei necesare lucrărilor de trasare, pe teren, a unghiurilor din
proiect, porneşte de la toleranţa admisă la trasarea unei direcţii.
Toleranţa la trasarea unei direcţii se poate exprima fie sub formă de abatere
unghiulară admisă a direcţiei de trasare Ao (fig.2.3.), fie ca abatere liniară admisă A
a poziţiei punctului C aflat la distanţa D de punctul A.
Abaterea medie transversală a punctului C se deduce din toleranţa admisă,
conform teoriei erorilor, aplicând relaţia:
q = ÷
A A
2 3
(2.14)
De asemenea abaterea unghiulară admisă a direcţiei trasate Ao se poate
exprima în funcţie de valoarea erorii medii pătratice de trasare a unghiului, adică:
Ao= (2 3)
m
α
÷ (2.15)
de unde:
m
α
2 3
o o A A
= ÷ (2.16)
Din relaţia (2.13.) şi (2.16) se poate calcula, pentru fiecare componentă,
mărimea admisibilă a erorilor ce intervin la trasarea unghiurilor orizontale. In
continuare se va prezenta calculul acestor mărimi.
În cazul erorii de centrare a teodolitului în punctul de staţie, pentru o latură a
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



20


unghiului de lungime ―D‖ se cunoaşte relaţia:
e m
cc α
ρ
m
e
d
10
= s (2.17)
de unde rezultă:
cc
d
m
α
e
ρ . 10
s (2.18)
Aplicând acelaşi raţionament (2.17.), se obţine eroarea de excentricitate a
mărcii de vizare:
cc
d
m
α
e
1
ρ . 10
s (2.19)
Eroarea medie pătratică propriu-zisă de măsurare pentru metoda seriilor este:
1
2 2 2
( + ) 0.1.
m m m
c v α
n
s (2.20)
de unde rezultǎ:
2 2
( + )
m m
c v
n
2
0.1
m
α
> (2.21)
unde:
n - numărul seriilor:
m
c
-eroarea medie de citire la dispozitivul de lectură;
m
v
- eroarea medie de vizare cu luneta.
2.1.1.5 Aplicaţii
Aplicaţia 1. Să se traseze unghiul de direcţie către un punct caracteristic al
unui obiectiv industrial sau civil. Se cunosc următoarele elemente:
– coordonatele şi poziţia punctelor de sprijin:
101
101
32543.452
101
84318.352
X m
Y m
=
¦
´
=
¹

102
102
32857.187
102
84523.925
X m
Y m
=
¦
´
=
¹

– coordonatele proiectate ale punctului de trasat:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



21


32546.721
84365.525
C
C
X m
C
Y m
=
¦
´
=
¹

La trasare se utilizează teodolitele din dotare de tip Theo 020, Theo 010, sau
Wild T2,etc. ale căror caracteristici sunt prezentate în tab.2. 1.
Tab.2.1
Nr.
crt
Caracteristicile tehnice ale
teodolitelor
Theo 010 Theo 020A Wild T
2

1
Valoarea celei mai mici
diviziuni a dispozitivului de
lectură (400
g
)
2
cc
1
c
2
cc

2
Aproximaţia citirii H
z
/V
(400
g
)
0.2
cc
20
cc
0.5
cc

3
Eroarea medie de măsurare a
unei direcţii în două poziţii
ale lunetei (mdir)
cc
3 ±
cc
10 ± ( )
cc cc
3 6 ± ÷
4 Distanţa minimă de vizare 2.0m 1.5m 1.5m
5 Puterea de mărire a lunetei 31x 25x 28x
6
Sensibilitatea nivelei torice a
cercului alidad
20" 30" 20"
7
Sensibilitatea nivelei
indexului cercului vertical
20" - 30"
8 Sensibilitatea nivelei sferice 8' 8' 8'

Calculul unghiului de direcţie se face cu relaţia:
101, 101,102
95.59.79 36.93.11 58.66.68
C
o u u = ÷ = ÷ =
unde:
101
101
101
47.2
95.59.79
3.269
C
c
C
Y Y
arctg arctg
X X
u
| | ÷
| |
= = =
| |
÷
\ .
\ .

Pentru verificarea calculului orientării se utilizează relaţia:
( )
101
50 1.148824 45.59.79
g
c
x y
arctg arctg
x y
u
| | A + A
+ = = ÷ =
|
A ÷A
\ .

( )
102 101
101,102
102 101
0.655330 36.93.11
Y Y
arctg arctg
X X
u
| | ÷
= = =
|
÷
\ .

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



22


( )
101,102
50 4.802654 86.93.11
g
x y
arctg arctg
x y
u
| | A + A
+ = = =
|
A ÷A
\ .

Pentru trasarea unghiului de direcţie, se pot utiliza metodele prezentate în
subcapitolele 2.1.1.1, 2.1.1.2, 2.1.1.3.
La prima metodă se staţionează cu teodolitul în punctul 101 şi se vizează
punctul 102, cu zero al limbului pe direcţia de viză.
Observaţii:
1. Când se lucrează cu teodolite de tip repetitor se introduce mai întâi zero în
aparat, iar apoi se vizează punctul 102 cu mişcarea generală (clapeta repetitoare
blocată).
2. Când se utilizează teodolite de tip reiterator se vizează mai întâi punctul
102 şi apoi se introduce diviziunea zero pe direcţia de viză, cu ajutorul tamburului
de aducere în coincidenţă şi după aceea cu şurubul reiterator.
Se roteşte, în continuare, teodolitul cu mişcarea înregistratoare în sensul acelor
de ceasornic, până când la dispozitivul de lectură se citeşte valoarea aproximativă a
unghiului de direcţie calculat.
Se blochează mişcarea înregistratoare, iar valoarea exactă a unghiului de
direcţie se introduce cu ajutorul şurubului de fină mişcare orizontală.
Pentru materializarea direcţiei operatorul va dirija muncitorul topograf până
când acesta va amplasa un ţăruş, pe direcţia de viză, în punctul C.
3. Fixarea cu precizie a direcţiei se va face cu ajutorul unui cui, poziţionat la
intersecţia firelor reticulare şi bătut în ţăruş.
În cazul celei de-a doua metode se trasează unghiul de direcţie în prima
poziţie a lunetei, materializând pe teren poziţia punctului C‘, după care în a doua
poziţie a lunetei se va roti aparatul până când la dispozitivul de lectură se va citi
valoarea 200
g
+o , materializând pe teren la aceeaşi distanţă punctul C".
Punctul C" poate coincide cu C', în cazul când teodolitul are erori mici de
construcţie şi reglaj, respectiv în cazul când distanţa de la punctul de staţie la punctul
materializat este mică (D<50 m).Dacă punctul C" este diferit de punctul C', se măsoară
distanţa, iar poziţia cea mai probabilă a direcţiei se materializează prin punctul C,
situat la jumătatea distanţei C'C" .
În cazul trasării cu precizie ridicată, se trasează provizoriu unghiul de direcţie
într-o singură poziţie a lunetei, materializând punctul C‘. Se măsoară apoi unghiul
' o prin metoda repetiţiei sau reiteraţiilor, obţinând valoarea cea mai probabilă a
unghiului de trasat. Făcând media măsurătorilor (trei reiteraţii), se obţine
8.66.86
med
o = .
Corecţia unghiulară:
8.66.68 8.66.86 18
cc
med
o o o A = ÷ = ÷ = ÷
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



23


unde :
o - unghiul calculat prin proiect.
Pentru materializarea direcţiei celei mai probabile, trebuie să se calculeze
corecţia liniară, dată de relaţia (2.1):
( )
18
47.313 1.34
636620
cc
cc
q D mm
cc cc
o
µ
÷
A
= · = = ÷
unde:
D - distanţa dintre punctul de staţie şi punctul C, (D=47.313m );
cc
µ -factorul de transformare, (
cc
µ = 636620
cc
).
Corecţia liniară "q" se aplică în punctul C, perpendicular pe direcţia10l,C, în
interiorul sau exteriorul unghiului, în funcţie de semnul corecţiei unghiulare o A (în
interior când valoarea este negativă).
Calculul preciziei la trasarea unghiului de direcţie se face în conformitate cu §
2.1.1.4.
Eroarea medie pătratică de trasare a unei direcţii cu teodolitul Theo 010 este
dată de relaţia (2.2) în care :
2
636620 27
47313
e
cc cc
m m
e r
D
µ = ± = ± · = ± · = ±
unde:
e = (1-3) mm, la punerea în punct de staţie cu ajutorul firului cu plumb;
e = 0.7 mm, la punerea în punct de staţie cu ajutorul dispozitivului optic de
centrare.
D - distanţa de viză, se calculează cu relaţia:
( ) ( )
2 2
D = X -X + Y -Y =47.313m
101,C C 101 C 101

m
i
- suma pătratică a erorilor instrumentale şi de reglaj (2.4), determinate prin
diferenţa lecturilor în ambele poziţii ale lunetei, vizând aceeaşi direcţie; m
i
= ±30
cc

pentru aparatul cu care s-a lucrat;
m
m
- eroarea de măsurare
2 2 2 2
2.24 6 6.4
CC
m c V
m m m = ± + = ± + = ±



unde:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



24


| | 20
2.24
1 4
VV
cc
m
c
n
= ± = ± = ±
÷

Considerând că se efectuează cinci observaţii asupra unei direcţii
(Tab.2.2.),erorile relative (V
i
) se obţin ca o diferenţă dintre lecturile C
i
şi valoarea
medie C a acestora:
Tab.2.2
Nr. crt. C
i
V
i
V
2
Calcule
1 10.1523 0 0

C=[O
i
}/n=10.152

V
i
=C
i
-C
2 10.1524 1 1
3 10.1522 -1 1
4 10.1520 -3 9
5 10.1526 3 9
[ ] [C
i
]= 50.7615 [V
i
]=0 [VV]=20
Observaţie: Pentru a determina eroarea de citire se vizează şi se punctează,
cu mare atenţie, un reper îndepărtat.
60" 185 185
6
31
cc
cc
m
V
M M
= ± = ± = ± = ±
9
cc
CE
m =
2 2 2 2
2.27 30 6.4 9 2479.96 49.8
cc
d
m = ± + + + = ± = ±
Eroarea medie pătratică de trasare a unghiului de direcţie se calculează cu
relaţia:
2 70.4
cc
d
m m
o
= = ±
În funcţie de eroarea medie pătratică determinată, se poate calcula toleranţa la
trasare, pentru aparatul utilizat. Conform teoriei erorilor, toleranţa este dată de
relaţia:
( ) ( ) ( )
2 3 2 3 .70.4 140.8 212.2
cc cc cc
T m
o
= ÷ = ÷ = ÷


Aplicaţia 2. Impunând o toleranţă la trasarea unui unghi de direcţie, să se
calculeze caracteristicile teodolitului şi condiţiile de lucru, pentru a realiza precizia
de trasare cerută.
Toleranţa la lucrările de trasare poate să fie unghiulară sau liniară.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



25


Considerând toleranţa unghiulară de trasare dată 60
cc
o A = ± se poate calcula eroarea
medie pătratică de trasare:
( )
20 30
2 3
cc cc
m k
o
o o A A
= ÷ = ± ÷
Conform relaţiei (2.13) se calculează eroarea medie pătratică a fiecărui factor
component (m):
30
9.5
3.16
10
cc
m
m
o
= ± = ± = ±
În funcţie de m, se pot calcula pentru fiecare factor component mărimile
admisibile ale erorilor.
9.5
cc cc
e r
e
m m m
D
µ = = s = ±
de unde:
0.7
cc
mD
e mm
µ
s ± = ±
Deci pentru valoarea rezultată se impune o centrare optică a teodolitului în
punctul de staţie şi vizarea la un punct marcat cu un kirner.
Considerând suma erorilor instrumentale m
i
, aceastea trebuie să satisfacă
inegalitatea:
; 9.5
cc
i i
m m m s s ±
Pentru a satisface toleranţa impusă la trasare, erorile instrumentale şi de reglaj
nu trebuie să depăşească valoarea menţionată mai sus; în caz contrar teodolitul ar
trebui verificat şi rectificat.
Considerând
c v
m m = , din relaţia (2.5), se poate calcula precizia de citire a
aparatului şi puterea de mărire
2 6.73
2
cc
m c c
m
m m m m = s ¬ s = ±
sau:
2 ;
2
m V v
m
m m m m = s ¬ s
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



26


185 185 2
27.4
9.5
2
cc cc
cc
m
M x
M
s ¬ > =
În funcţie de valorile obţinute, se va alege tipul aparatului (un teodolit cu
dispozitivul de lectură microscop cu aducere în coincidenţă).Puterea de mărire a
lunetei trebuie să fie mai mare decât cea calculată.
În cazul trasării unghiurilor orizontale cu o precizie ridicată, se calculează
numărul de reiteraţii necesare pentru a îndeplini toleranţa impusă:
( )
2 2
2 2
2 2
2.24 6 41
0.46
0.1 0.1 30 90
c v
m m
n
m
o
+
+
> = = =
·

În cazul când din calcul rezultă o valoare subunitară pentru "n" (numărul de
reiteraţii), se va lua, n =1.
Erorile datorate condiţiilor exterioare (refracţie laterală, intemperii, încălzire
inegală a părţilor componente ale teodolitului etc.) vor trebui să satisfacă
inegalitatea:
; 9.5
cc
CE CE
m m m s s
Observaţii: Pentru a elimina influenţa refracţiei laterale, este indicat ca direcţia de
viză să treacă la o distanţă mai mare de 0.5 m de posibile obstacole, să nu se lucreze
în condiţii de intemperii (căldură excesivă, lapoviţă şi ninsoare etc).

Aplicaţia 3. Considerând toleranţa liniară la trasarea unui unghi de direcţie
5 cm A = ± , D = 47.313 m, să se determine condiţiile de lucru necesare la trasarea
unghiurilor orizontale cu o precizie ridicată.
Din toleranţa impusă se va calcula eroarea medie pătratică liniară:
( )
2.5 1.66
2 3
q cm
A A
| |
= ÷ = ÷
|
\ .

Eroarea medie pătratică unghiulară se poate calcula în funcţie de media
pătratică liniară:
1.66
636620 223 2 23
4731.3
cc cc cc c cc
q
m
D
o
µ = ± · = ± · = ± = ±
În continuare calculul erorii medii pătratice a unei componente a erorilor (m),
condiţiile de lucru şi caracteristicile teodolitului, se determină similar ca şi în cazul
când se impune toleranţa unghiulară.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



27


2.1.2. Trasarea unghiurilor drepte cu ajutorul echerelor
Echerele sunt instrumente topografice simple cu ajutorul cărora se trasează
unghiurile drepte necesare la ridicarea şi coborârea perpendicularelor pe alinia-
mente. Echerele utilizate fac parte din categoria echerelor cu oglinzi, cu prisme şi a
echerelor de arpentor. Cele mai utilizate echere sunt cele cu două prisme
pentagonale( fig.2.4. a).
2.1.2.1.Trasarea unghiurilor drepte cu ajutorul echerelor cu
prisme pentagonale
Pentru ridicarea unei perpendiculare pe aliniamentul MN (fig.2.4a si b),
operatorul centrează echerul în punctul O şi apoi îl manevrează în mod
corespunzător până ce vede, în cele 2 prisme, imaginea jaloanelor M şi N în
prelungire,. Privind aceste imagini, operatorul va dirija figurantul până ce vede
jalonul din P în prelungirea celor două jaloane. În acel moment punctul P se găseşte
pe perpendiculara ridicată din O.
Pentru coborârea unei perpendiculare din P pe aliniamentul MN, operatorul se
va deplasa pe aliniamentul MN până când va vedea direct jalonul din P în
prelungirea imaginilor celor două jaloane M şi N. În timpul lucrului echerul trebuie
ţinut în mână cât mai vertical. Pentru ca punctul să se proiecteze la sol se atârnă un
fir cu plumb sau o tijă specială.
a)
P2
Prisma
inferioara
Prisma
superioara
P
C C'
G
G'
B
B'
I I' O
C C
A
D
D'
A A
M N
A' A'
A










b)
Fig. 2.4 Trasarea unghiurilor drepte cu ajutorul echerelor
M
N
P
N
M
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



28


Cu ajutorul acestor echere se pot ridica şi coborî perpendiculare, în bune
condiţii, până la distanţa de 70-80m. Pentru echere cu prisme duble eroarea de
trasare a unghiurilor drepte este de 3‘.
2.1.2.2 Trasarea unghiurilor drepte cu echere improvizate
În lipsa echerelor topografice se pot folosi echere improvizate alcătuite din
două scânduri perpendiculare între ele, aşezate pe un suport, viza făcându-se pe
direcţia unor cuie, ca în figura 2.5.a.
A B
O
90°

Fig.2.5.a Echere improvizate
Echerele improvizate pot fi confecţionate şi sub forma unui triunghi (fig.2.5.b)
cu laturile proporţionale cu valorile 3,4,5 (triunghi dreptunghic ce respectă teorema lui
Pitagora).
Pentru perpendiculare scurte, până la 15-20 m, latura AC se aşează de-a lungul
panglicii de 50 m întinsă între punctele MN, iar latura AB se prelungeşte cu o ruletă
de oţel până la punctul "P".
B
B B
M N
P
5
4
3

Fig.2.5.b Echer improvizat
2.1.2.3 Trasarea unghiurilor drepte cu ajutorul ruletelor
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



29


În anumite scopuri şi numai la distanţe scurte, unghiurile drepte se pot trasa
cu ajutorul panglicilor sau ruletelor (fig.2.6.).
Pentru ridicarea unei perpendiculare din punctul P situat pe aliniamentul AB se
vor lua două puncte 1 şi 2 situate la distanţa "a" faţă de punctul P cunoscut.
Din punctele 1 şi 2 se vor trasa două arce de cerc, cu raza r (r > a), obţinând
punctul C (fig.2.6.a).
Pentru a coborî o perpendiculară din punctul C pe aliniamentul AB
(fig.2.6.b.), se va trasa din punctul C, cu o ruletă sau o sfoară, un arc de cerc cu r >
CP. Arcul de cerc va intersecta aliniamentul AB în punctele 1 şi 2. Punctul P,
ce reprezintă piciorul perpendicularei coborâtă din punctul C, se va materializa la
jumătatea corzii 12.
Observaţie: Pentru a identifica poziţia punctelor 1 şi 2 situate pe aliniamentul
AB, între punctele de capăt ale aliniamentului se întinde o ruletă sau o sfoară.
C
A
a 1
r
9
0
°
r
a 1
A B

C
A B 2 d/2
r
9
0
°
P
d
1
r
d/2

Fig.2.6. Ridicarea şi coborârea unor perpendiculare cu ruleta
2.2. Trasarea pe teren a lungimilor

În teren, lungimile din proiect se trasează cu ajutorul ruletelor, panglicilor şi
firelor de oţel sau invar, aşezate pe pămînt sau în stare suspendată, cu ajutorul
tahimetrelor autoreductoare de precizie (Redta 002), prin măsurători paralactice, şi
prin măsurarea cu telemetre electro-optice.
Trasarea lungimilor cu ajutorul panglicilor (ruletelor), aşezate la sol, se
execută în două moduri:
– se transformă lungimea orizontală (D), dată în proiect, în lungime
înclinată (L), care apoi se aplică pe teren, pe o direcţie stabilitǎ;
– se trasează provizoriu valoarea dată în proiect şi apoi se aplică corecţia
liniară AD obţinută din compararea valorii proiectate a lungimii cu
valoarea ce mai probabilă a lungimii trasate provizoriu.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



30


2.2.1. Procedeul 1.
Constă în transformarea lungimii orizontale (D), dată prin proiect, în
lungime înclinată (L), care urmează a se trasa pe teren. La calculul lungimii înclinate
se va ţine seama de corecţiile de etalonare, temperatură şi înclinare, care vor avea
semn schimbat faţă de cele utilizate la măsurare:
k t h
L D D D D = +A +A +A (2.22)
în care:
k
D A - corecţia de etalonare a panglicii;
t
D A - corecţia de temperatură ;
h
D A - corecţia datorată diferenţei de nivel între capetele ruletei.
Înainte de trasarea lungimii trebuie să existe profilul terenului în lungul
direcţiei pe care se va aplica lungimea (D) din proiect. Profilul se obţine după planul
topografic sau după rezultatele nivelmentului geometric executat pe teren de-a lungul
direcţiei.
Corecţia de etalonare se calculează cu relaţia :
( )
0 k
D
D l l
l
A = ÷ (2.23)
în care:
l
0
- lungimea instrumentului la etalonare;
l - lungimea nominală a instrumentului.
Corecţia de temperatură se calculează cu relaţia:
( )
0 t
D D t t o A = ÷ (2.24)
unde:
o - coeficient de dilataţie liniară a oţelului; (a = 0,0115 mm/m°C);
t
0
- temperatura la etalonare (20°C);
t - temperatura în timpul lucrului.

Dacă înclinarea terenului este uniformă, atunci lungimea înclinată ce trebuie
aplicată pe teren se calculează cu relaţia:
2 2
'
cos
D
L D h
o
= = + (2.25)
unde:
o - este unghiul de înclinare al terenului;
h - este diferenţa de nivel între capetele lungimii L';
Practica a arătat că este mai bine să se calculeze corecţia
h
D A care se
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



31


introduce în mărimea D, pentru a obţine lungimea înclinată L', adică:
( )
2
sec 1
2
h
h
D D
D
o A = ÷ = (2.26)
Dacă în lungul liniei, terenul prezintă mai multe înclinări se vor însuma
corecţiile pentru fiecare tronson de aceeaşi pantă, adică:
2
2
i
h
i
h
D
d
A =
¿
¿
(2.27)
i
d
¿
- suma lungimii tronsoanelor de aceeaşi pantă.
i
h
¿
- suma diferenţelor de nivel a tronsoanelor de aceeaşi pantă
2.2.2. Procedeul 2
Pentru trasarea pe teren a unei linii (AB) din proiect (fig.2.7), faţă de un punct
fix (A) se procedează astfel:
– Se trasează în mod provizoriu, pe înclinare, lungimea dată în proiect,
materializând poziţia punctului B'.
L
'
AD
D
D'
AD
A
B'
B

Fig.2.7 Trasarea lungimilor

– Se calculează valoarea distanţei orizontale D' corespunzătoare lungimii
înclinate L', trasată provizoriu, adică:
' ' D L C = + (2.28)
în care mărimrea corecţiei este:
k t h
C L L L = A +A +A (2.29)
unde valorile corecţiilor componente sunt cele de la măsurare:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



32


( )
( )
0
0
2 4
3
2 8
k
t
h
L
L l l
l
L L t t
h h
L
L L
o
¦
A = ÷
¦
¦
¦
A = ÷
´
¦
¦
A = ÷ ÷
¦
¹
(2.30)
Se determină mărimea corecţiei ΔD=D-D' care se aplică pe teren prin metoda
cultelatiei (cu ruleta orizontală), materializând punctul B.
Pentru control se măsoară lungimea AB, iar valoarea obţinută D" trebuie să se
încadreze în toleranţa trasării T, adică:
" D D T ÷ s (2.31)
2.2.3.Trasarea distanţelor prin măsurători indirecte
Pentru trasarea lungimilor pe cale indirectă se utilizează tahimetrele
autoreducătoare de precizie, metoda paralactică, tahimetrele electrooptice şi radio-
tahimetrele.
Indiferent de tipul aparatului, utilizat la trasarea distanţelor pe cale indirectă, se
procedează astfel:
 sub unghiul de direcţie α, se măsoară aproximativ cu pasul distanţa
proiectată D, obţinând poziţia punctului C‘ (fig.2.8);
 se măsoară de ( 2 - 5 ) ori distanţa de la aparat la miră, obţinând
valoarea cea mai probabilă a distanţei trasate (D');
 se aplică cu ruleta sau panglica, corecţia ΔD = D - D', materializând pe
teren poziţia punctului C.
A
o
D'
AD
D
C' C
B

Fig. 2.8 Trasarea distanţelor prin măsurători indirecte
În funcţie de semnul corecţiei ΔD, punctul C se materializează în exteriorul
segmentului AC‘ sau în interiorul acestuia.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



33


Pentru verificare se măsoară distanţa (AC),care trebuie să fie egală cu distanţa
dată în proiect.
2.2.4. Calculul preciziei necesare trasării distanţelor
Calculul preciziei, necesară lucrărilor de trasare a distanţelor, porneşte de la
toleranţa admisă la trasarea distanţelor din proiect. De obicei, toleranţa este dată sub
forma erorii relative maxime 1/T
max
. Se admite că eroarea medie relativă este de
două ori mai mică decât cea maximă:
max
1/ 1/ 2
med
T T = (2.32)
Eroarea medie pătratică totală M, conform [8] şi [33], este dată de relaţia :
( )
2 2
S in
M m m = ± + (2.33)
în care:

S
m - erori sistematice;
m
în
- erori întâmplătoare;
Prezentată sub forma erorilor relative, relaţia (2.33.) devine:
2 2
1 1 1
med S in
T T T
| |
= ± +
|
\ .
(2.34)
În cazul când erorile sistematice au acelaşi semn şi dacă aceste erori sunt egale
între ele şi egale fiecare cu 1/T1 se poate scrie relaţia:
( )
1
1
1 1 1
...
S
n
S S
S
n
T T T
T
= + + = (2.35)
Dacă erorile sistematice sînt de semne diferite sau sunt îndoieli asupra
semnului, se însumează pătratic.
Erorile întâmplătoare se însumează pătratic, adică:
2 2 2
' ''
1 1 1 1
...
n
în în în în
T T T T
| | | | | |
= ± + + +
| | |
\ . \ . \ .
(2.36)
Dacă toţi termenii sunt egali între ei şi fiecare este egal cu l/T
2
, pentru un
număr de n
în
- erori întâmplătoare, relaţia (2.36) devine:
2
1 1
în
în
n
T T
= ± (2.37)
Înlocuind relaţiile (2.35) şi (2.36) în relaţia (2.34) eroarea medie totală
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



34


devine:
2
2
1 2
1
in
s
med
n
n
T T T
| | | |
= ± +
| |
\ . \ .
(2.38)
Cu ajutorul formulelor date se poate calcula precizia necesară la trasare, ţinând
seama de influenţa fiecărei erori componente, care va permite stabilirea procedeului
de măsurare.
Calculele de precizie se desfăşoară în trei etape având la bază principiul
influenţei egale a erorilor şi principiul influenţei diferenţiate a erorilor componente.

În prima treaptă de calcul, se consideră că orice termen influenţează în mod
egal eroarea medie totală, fără a se ţine seama de caracterul erorilor (sistematice şi
întâmplătoare). în acest caz relaţia (2.38) devine:

1
med
n
T T
= , unde
1 1
med
T n T
=
·
(2.39)
în care:
1
T
- este eroarea relativă admisă ce revine fiecărui factor component.
Această treaptă de calcul oferă posibilitatea să se stabilească care dintre erorile
componente este mai periculoasă.

Treapta a doua de calcul are la bază principiul influenţei egale a erorilor,
însă se ţine seama de caracterul lor.
Considerând în expresia (2.38) că T
1
= T
2
= T, se obţine:
( )
2
1 1
med s in
T
T n n
= ±
+
(2.40)
Este o treaptă de calcul mai aproape de realitate decât treapta întâi.

Treapta a treia de calcul, se desfăşoară astfel:
– se porneşte de la eroarea l/T obţinută la una din cele două trepte de
calcul;
– se aleg dintre erorile componente, acele erori la care se poate mări
uşor precizia măsurătorilor faţă de precizia l/T şi se calculează valorile
acestor componente l/T
i
,în funcţie de elementele alese ce intră în
formula fiecărei erori .
– De exemplu aplicând corecţia de etalonare se obţine uşor lungimea de
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



35


la compararea instrumentului, iar efectuând alinierea capetelor
panglicii cu teodolitul, permite creşterea preciziei de jalonare.

Atunci:
2
2 2
1 1 1
i k j
T T T
| |
= +
|
\ .
¿
(2.41)
– se calculează apoi eroarea relativă rămasă 1/T
răm
pentru erorile
componente ce nu au intrat în relaţia (2.41).
2 2
1 1 1
răm med i
T T T
| |
= ± ÷
|
\ .
¿
(2.42)
– cu ajutorul valorii 1/T
răm
se determină precizia necesară l/T" ce revine
restului de factori. Se ţine seama de caracterul erorilor (2.40), iar
erorile sistematice se însumează pătratic, considerând că nu se
cunoaşte semnul lor. Astfel obţinem:
!
1 1
răm răm
T
T n
= ± (2.43)
unde:
n
răm
- numărul erorilor componente rămase, atât întîmplătoare cât şi
sistematice.
Determinarea procedeului de măsurare pentru instrumentul ales se face cu
ajutorul calculului mărimii abaterilor admise pentru fiecare eroare componentă.
2.2.5 Calculul abaterilor admise ( Ai) pentru fiecare eroare
componentă
La măsurarea şi trasarea distanţelor cu panglica sau ruleta, aplicate la sol,
intervin următoarele erori: 1) eroarea de etalonare; 2) eroarea datorită diferenţei de
temperatură; 3) eroarea datorită diferenţei de nivel dintre capetele panglicii sau a
distanţei de măsurat (de reducere la orizont); 4) eroarea provocată de mărimea
inegală a forţei de întidere a panglicii; 5) eroarea de săgeată provocată de
neregularitatea terenului; 6) eroarea datorită abaterii capetelor panglicii faţă de
aliniament; 7) eroarea de fixare a capetelor panglicii sau eroarea de măsurare
propriu-zisă.
1. Abaterea admisă la comparare (sau precizia necesară la comparare) se
deduce plecând de la relaţia de calcul a erorii de etalonare:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



36


( )
0 k
L
M l l
l
= ÷ (2.44)
în care elementele componente sunt aceleaşi ca în relaţia (2.23). Prezentată
sub forma erorii relative şi punând condiţia ca eroarea să fie mai mică sau egal cu
eroarea relativă a componentelor erorilor (l/T), calculată în una din cele trei trepte de
calcul a preciziei, relaţia (2.44) devine:
( )
0
1
1
k
l
M
L l T
÷
= s (2.45)
în care:
l/T- reprezintă eroarea relativă obţinută în una din cele trei trepte de calcul;
Notând cu
k
m - abaterea admisă la comparare (m
k
= l - l
0
), aceasta se poate
calcula din relaţia (2.45);
k
l
m
T
s (2.46)
în care:
l - lungimea nominală a benzii (panglică, ruletă etc.) utilizată la trasare;
2. Diferenţa de temperatură, admisă la măsurare şi comparare pentru o
precizie dată la trasare l/T, se calculează plecând de la relaţia:
t
M L t o = A (2.47)
de unde:
t
M
t
L
o = A (2.48)
Punând condiţia ca eroarea relativă să fie mai mică decât componenta erorii
relative calculată în una din cele trei trepte de precizie, rezultă:
1
t
M
L T
s (2.49)
sau:
1
t
T
oA s (2.50)
de unde rezultă:
1
t
T o
A s
·
(2.51)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



37


3. Eroarea datorită diferenţei de nivel dintre capetele panglicii de măsurat se
determină cu relaţia:
2
2
h
M h
L L
= (2.52)
de unde:
2
2
1
2
h
M h
L L T
= s (2.53)
Pentru o valoare dată a erorii relative (l/T) diferenţa de nivel h trebuie să fie
condiţionată de:
2
h L
T
s (2.54)
Dacă se ţine seama de precizia de măsurare a diferenţei de nivel (m
h
) atunci:
2
h
L
h
T m
s
·
(2.55)
4. Diferenţa admisă a forţei de întindere la comparare şi măsurare, pentru o
precizie dată la trasare l/T, se calculează plecînd de la relaţia:
p
L
M p
E S
= · A
·
(2.56)
în care:
L - lungimea măsurată;
E - modul de elasticitate al material ului instrumentului E=2,1 * 10
6
daN/cm
2
;
S - suprafaţa secţiunii transversale a benzii;
Ap - diferenţa forţei de întindere.
1
p
M
p
L E S T
A
= s
·
(2.57)
de unde rezultă:
E S
p
T
·
A s (2.58)
5. Săgeata admisă a benzii de oţel datorită lungimii mari, greutăţii proprii şi
neaplicării unei forţe de întindere peste forţa admisibilă se calculează plecînd de la
eroarea de săgeată:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



38


2
8
3
f
f
L
l
A = · (2.59)
în care:
l - lungimea instrumentului;
f - săgeată maximă.
Relaţia (2.59) scrisă sub forma erorii relative apare:
2
2
8 1
3
f
L
f
l l T
A
= · s (2.60)
de unde:
2
l
f
T
s (2.61)
6. Abaterea de jalonare, admisă (a), a capetelor ruletei faţă de aliniament.
În fig. (2.9) se observă că:
( )
2
2
0
2 L L a = ÷ (2.62)
sau:
1
2
2
0
2
1
a
L L
L
(
| |
= ÷
(
|
\ .
(
¸ ¸
(2.63)
unde:
a - abaterea de la aliniament a capetelor ruletei.
A
C L0 E
a
L
a
D
B

Fig.2.9 Abaterea de la aliniament a capetelor ruletei
Dezvoltând în serie binomială relaţia (2.63) şi reţinând numai primii doi
termeni obţinem:
2
2
0
1 2 2
1
2
a a
L L L
L L
(
| |
= ÷ = ÷
(
|
\ .
(
¸ ¸
(2.64)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



39


Notînd cu Mj = L - L
0
, eroarea de jalonare se poate scrie:
2 2
2 2
j
a a
M L L
L L
| |
= ÷ ÷ =
|
\ .
(2.65)
Scrisă sub forma erorii relative se obţine:
2
1
2
j
M
a
L L T
| |
= s
|
\ .
(2.66)
de unde rezultă:
2
L
a
T
s (2.67)
a - abaterea admisă la jalonare pentru o precizie de trasare dată l/T;

7. Precizia de fixare a capetelor instrumentului se calculează din relaţia:
m
L
M n
l
ì ì = ± = ± (2.68)
în care:
M
m
- eroarea de măsurare;
ì - precizia de fixare a capetelor panglicii în dreptul reperelor;
1 - lungimea panglicii;
L - lungimea de măsurat sau trasat;
n - numărul de cuprinderi al instrumentului în lungimea de măsurat; sau:
1
m
M n
l l T
ì
= ± s (2.69)
de unde rezultă:
1
T n
ì = ± (2.70)
Aplicaţia 1. Cunoscând prin proiect coordonatele punctului de sprijin (101) şi
a punctului de trasat (C) să se traseze distanţa D
101,C
.
Se utilizează la trasare o ruletă metalică divizată milimetric în următoarele
condiţii de lucru: 1=50 m, l
0
= 50.0053 m, t = 5° C, t
0
= 20° C, h=2.5m, o = 0.0115
mm/m °C.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



40


101
101
32543.452
101
84318.352
X m
Y m
=
¦
´
=
¹

32546.721
84365.525
C
C
X m
C
Y m
=
¦
´
=
¹

Distanţa de trasat se calculează cu relaţiile:
101 101
101,
101, 101,
3.269 47.200
47.313
sin cos sin95.59.79 cos95.59.79
C C
C
C C
X X Y Y
D m
u u
÷ ÷
= = = = =
( ) ( )
2 2
2 2
101, 101 101
3.269 47.200 47.313
C C C
D X X Y Y m = ÷ + ÷ = + =
unde:
101
101,
101
47.2
95 59 79
3.269
g c cc C
C
C
Y Y
arctg arctg
X X
u
| | ÷
| |
= = =
| |
÷
\ .
\ .

Pentru trasarea lungimii se aplică procedeul 1 (§2.2.1) conform căruia putem
scrie:
47.313 0.005 0.00816 0.066 47.3822
k t h
L D D D D m = +A +A +A = ÷ + + =
unde:
( ) ( )
0
47.313
50 50.0053 0.005
50
k
D
D l l m
l
A = ÷ · = ÷ · = ÷
( ) ( )
0
0.0115 47.313 20 5 0.00816
t
D D t t m o A = ÷ = · · ÷ =
2 2
2.5
0.066
2 2 47.313
h
h
D
D
A = = =
·

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



41


L
'
AD
D
AD
101
C'
C
D'

Fig. 2.10 Trasarea lungimilor (procedeul 2)
Materializarea punctului C se va face la capătul lungimii (L) transpusă pe
înclinare.
Pentru trasarea distanţei prin procedeul 2 (§2.2.2) se consideră datele
calculate la problema anterioară şi se va fixa provizoriu poziţia punctului C‘ la
distanţa L'=47,313 m (fig.2.10).
Se calculează valoarea distanţei orizontale D' corespunzătoare lungimii
înclinate L', trasată provizoriu, adică :
' ' 47.313 0.005 0.00816 0.066 47.2438
k t h
D L L L L m = +A +A +A = + ÷ ÷ =
unde valorile corecţiilor componente sunt cele de la măsurare:
( ) ( )
0
47.313
50.0053 50.000 0.005
50.000
k
L
L l l m
l
A = ÷ · = ÷ · =
( ) ( )
0
0.0115 47.313 5 20 0.00816
t
L L t t o A = ÷ = · · ÷ = ÷
2 2
2.5
0.066
2 2 47.313
h
h
L m
L
A = ÷ = ÷ = ÷
·

În continuare se determină mărimea corecţiei ΔD care se calculează cu
relaţia:
' 47.313 47.2438 0.0692 D D D m A = ÷ = ÷ =
Aplicarea corecţiei se face cu ruleta prin metoda cultelaţiei (cu ruleta
poziţionată orizontal).
Aplicaţia 2. Să se determine precizia necesară la trasarea pe teren a lungimii
L=100 m, cu o ruletă de oţel de 50 m, cunoscând toleranţa impusă la trasare T = 3
cm.
Erorile ce intervin la măsurarea şi trasarea unei lungimii cu ruleta de oţel sunt
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



42


următoarele:
1
0
- eroarea de etalonare l
k
;
2
0
- eroarea de temperatură l
t
;
3
0
- eroarea datorată diferenţei de nivel între capetele lungimii de trasat;
4
0
- eroarea de întindere l
p
;
5
0
- eroarea de săgeată l
f
;
6
0
- eroarea de jalonare l
j
;
7
0
- eroarea de măsurare propriu-zisă l
ì

Eroarea relativă maximă admisă se calculează cu relaţia:
max
1 0.03 1
100 3333 T L
A
= = =
Calculul erorii relative medii pătratice:
max
1 1 1 1
2 2 3333 6667
med
T T
= = =
·

Plecând de la relaţia de mai sus şi ţinând seama de § 2.2.4 calculul preciziei se
desfăşoară în trei etape:
În treapta I de calcul se ţine seama de principiul influenţei egale ale erorilor
componente, fără a se ţine seama de caracterul lor (sistematice sau întâmplătoare).
Astfel se poate scrie:
1 1 1 1
7 6667 50000
med
T n T
= = ~
· ·

în care:
l/T - este eroarea relativă admisă ce revine fiecărui factor component.
Această treaptă de calcul este acoperitoare şi oferă posibilitatea să se
stabilească care dintre erorile componente este mai periculoasă.
La calculul abaterilor admise la măsurare se va ţine seama de relaţiile de la
subcapitolul (2.2.5),astfel se poate scrie:
1. Abaterea admisă la comparare:
3
50 10
1
50000
k
l mm
m mm
T
·
s = =
Ruleta se poate compara cu o ruletă etalonată la Institutul de Metrologie.
2. Diferenţa de temperatură:
0
1 1
1.7
0.0000115 50000
C
t C
T o
A s = = ±
· ·

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



43


Pentru determinarea temperaturii se va folosi un termometru plasat pe ruletă.
3. Diferenţa de nivel între capetele lungimii de trasat:
2 2
50 31.6
50000
h L cm
T
s = =
2 2
50 0.316
50000
h L m
T
s =
4. Diferenţa admisă a forţei de întindere
4
4
2.1.10 2.5
1.05
5.10
ES
p kgf
T
A s = =
unde:
E- modulul de elasticitate a oţelului; (E=2.1x10
4
kgf/mm
2
);
S- secţiunea transversală a ruletei; (S=2.5 mm
2
)
Întinderea panglicii se poate face cu ajutorul dinamometrului.
5. Săgeata admisă:
50 100
11.2
2 2 50000
l cm
f cm
T
·
s = =
6. Abaterea capetelor instrumentului faţă de aliniament:

1 50 100
15.8
2 2 50000
cm
a cm
T
·
s = =
·

Alinierea se poate face prin jalonare.
7. Precizia de fixare a capetelor ruletei în dreptul reperelor:
50 1000
0.71
100
50000.
50
l
mm
T n
ì
·
s = ± =
unde:
n - numărul de câte ori se cuprinde instrumentul în distanţa de măsurat
Este necesar ca ruleta să fie gradată milimetric şi să fie folosite fişe subţiri.
În treapta II de calcul se ţine seama de caracterul erorilor şi astfel avem 2
erori sistematice şi 5 erori întâmplătoare.
( )
2
1 1 1 1
20000
6667 2 5 med s in
T T n n
= ± = =
+
+

De menţionat ca acesta treaptă de calcul este mai aproape de realitate decât
prima.
Calculul abaterilor admise la măsurare se va face la fel ca şi la punctul
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



44


anterior:
1.Abaterea admisă la comparare:
3
50 10
2.5
20000
K
l mm
m mm
T
·
s = =
Ruleta se poate compara cu o ruletă etalonată.
2. Diferenţa de temperatură:
1 1
4.3
0.0000115 20000
t C
T o
A s = = ±
· ·

Măsurarea temperaturii se va face cu un termometru obişnuit, fără precauţii
speciale.
3. Diferenţa de nivel între capetele lungimii de trasat:
2 2
50 50
20000
h L cm
T
s = =
4.Diferenţa admisă a forţei de întindere:
4
4
2.1 10 2.5
2.6
2 10
E S
p kgf
T
· · ·
A s = =
·

Întinderea panglicii se poate face folosind muncitori calificaţi.
5. Săgeata admisă:
50 100
17.7
2 2 20000
l cm
f cm
T
·
s = =
6. Abaterea capetelor instrumentului faţă de aliniament:
50 100
25
2 2.20000
L cm
a cm
T
·
s = =
Alinierea se poate face cu ajutorul jaloanelor, vizând pe tangenţă.
7. Precizia de fixare a capetelor panglicii în dreptul reperelor:
50 1000
1.77
100
20000
50
l
mm
T n
ì
·
= ± = ± =
n - numărul de câte ori se cuprinde instrumentul în distanţa de măsurat
Este necesar ca ruleta să fie gradată milimetric şi să fie folosite fişe subţiri.
În treapta III de calcul ,se porneşte de la erorile relative l/T
med
şi l/T,
calculate în treptele anterioare, iar din erorile componente se aleg acele erori care pot
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



45


fi micşorate prin utilizarea unor procedee adecvate de măsurare.
Astfel folosind o ruletă etalonată şi aliniind capetele ruletei cu teodolitul se
poate considera:
0,15
K
l mm A = ± şi 2 a cm = ±
Se calculează apoi erorile relative a celor două componente care se însumează:
3
1 0.15 1
50 10 333333
K
l
T l
A
= = =
·

2 2
2 7 7
2 1
2 5 10 1.25 10
j
l a
T l
= = =
· ·

( )
2
2 2 11 11 11
7
1 1 1 1 1 1
333333 1.1 10 1562.5 10 1.1 10
1.25 10 j
T
| |
= + = + =
|
|
· · ·
·
\ .
¿

Se calculează eroarea relativă medie pătratică rămasă pentru cele 5 compo-
nente rămase:
2 2 2 11
1 1 1 1 1 1
6667 1.1 10 6804
răm med j
T T T
| |
= ± ÷ = ± ÷ ~ ±
|
|
·
\ .
¿

Precizia necesară 1/T' a factorilor care nu au fost luaţi în considerare se
calculează cu relaţia:
( )
2
' '
1 1 1 1
15000
6804 1 4
răm S in
T
T n n
= ± = ± ~
+
· +

unde:
' '
;
S in
n n sunt numărul de erori sistematice şi întâmplătoare rămase după
eliminarea erorilor de etalonare şi jalonare.
Calculul abaterilor admisibile în treapta a-III-a se va face în mod similar cu
treptele de calcul prezentate anterior.
2.3. Trasarea cotelor
În funcţie de precizia impusă, natura construcţiilor şi relieful terenului,
trasarea cotelor în teren se realizează prin:
nivelment geometric;
 nivelment trigonometric;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



46


 nivelment hidrostatic.
În mod frecvent în operaţia de transpunere în teren a cotelor se utilizează
nivelmentul geometric de la mijloc şi nivelmentul trigonometric. Întrucât
nivelmentul hidrostatic se utilizează mai rar în continuare se vor trata doar primele
două metode.
2.3.1. Trasarea cotelor din proiect prin nivelment geometric
Trasarea unei cote dată prin proiect (H
Bpr
), prin nivelment geometric de la
mijloc, se realizează utilizând următoarele elemente de trasare:
 lectura pe miră;
 cota de execuţie C
e
faţă de teren;
 cota de execuţie faţă de orizontul aparatului.

2.3.1.1.Trasarea cotelor cu ajutorul lecturii pe miră
Se instalează nivela la mijlocul distanţei dintre reperul de nivelment R şi
punctul B a cărui cotă urmează să fie trasată.
– se determină cota planului de vizare (fig.2.11) cu relaţia:
V R R
H H l = + (2.71)
în care:
H
V
- cota planului de vizare;
HR - cota reperului de nivelment;
l
R
- lectura pe mira plasată în punctul R;
– se determină lectura pe miră l
Bpr
(element de trasare) necesară
transpunerii pe teren a cotei din proiect:
pr pr pr
B V B R R B
l H H H l H = ÷ = + ÷ (2.72)
HR
NM
lR
HBt
B
HBpr
Ce
R
HV
S
lBpr

Fig. 2.11 Trasarea cotelor prin nivelment geometric
Pentru materializarea cotei, operatorul, din punctul de staţie, dirijează
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



47


ajutorul să ridice sau să coboare mira, până când la firul reticular orizontal, va
efectua o lectură egală cu cea calculată. Poziţia tălpii mirei va da cota proiectată, care
se fixează în teren prin ţăruş sau trasând o linie pe un stâlp sau pe un perete. Controlul
trasării se efectuează prin determinarea cotei punctului trasat, care se compară cu
cota din proiect a aceluiaşi punct.
2.3.1.2.Trasarea cotelor cu ajutorul cotei de execuţie faţă de
teren
În cazul când reperul de nivelment se găseşte la o distanţă mai mare, se
execută o drumuire de nivelment prin care se determină cota terenului în punctul a
cărui cotă urmează a fi trasată.
Făcând diferenţa între cota proiectată şi cota terenului se obţine cota de
execuţie (element de trasare):
pr t
e B B
C H H = ÷ (2.73)
Cota de execuţie se aplică pe verticala punctului B (fig.2.11) cu ajutorul
ruletei sau a mirei.
2.3.1.3.Trasarea cotelor faţă de orizontul aparatului
Operatorul va dirija figurantul să materializeze cota orizontului aparatului
(H
v
), datǎ de firul reticular orizontal, pe ziduri, cofraje, stâlpi, etc. faţă de care se
aplică diferenţa dintre cota proiectată şi cota de orizont a aparatului.:
( )
pr pr
e B V B R R
C H H H H l = ÷ = ÷ + (2.74)
Când valoarea cotei de execuţie este pozitivă aceasta se aplică în sus faţă de
orizontul aparatului, iar când valoarea este negativă se aplică în jos.
2.3.1.4. Precizia trasării cotelor prin nivelment geometric
Principalele erori care intervin la trasarea cotelor din proiect sunt:
 eroarea reperului de execuţie m
HR
;
 eroarea de citire pe miră m
l
;
 eroarea de fixare a cotei pe teren m
f
;
Eroarea medie pătratică de trasare a unei cote pe teren este dată de relaţia:
2 2 2
2
B R pr
H H l f
m m m m = ± + + (2.75)
unde:
HB
m - eroarea medie pătratică de trasare a cotei dată prin proiect
Valoarea erorii medii
B
H
m se deduce din toleranţa admisă la trasarea în
înălţime Ah.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



48


2 3
B
H
h h
m
A A
| |
= ÷
|
\ .
(2.76)
Dacă toleranţa se referă la poziţia reciprocă între punctele trasate în înălţime,
atunci:
2 2
B
h
H
m
A
= (2.77)
Din rel.(2.75) se poate determina mărimea admisă a erorii medii de citire pe
miră (m
l
), aplicând relaţia:
2 2 2
( )
2
B R
H H f
l
m m m
m
÷ +
s (2.78)
Eroarea medie totală de citire pe miră se poate, de asemenea, calcula cu relaţia:
2 2 2 2 2
0 l V r c div
m m m m m m = ± + + + + (2.79)
în care:
mo - eroarea de citire pe miră, datorată înclinării axei de viză. Această eroare
se deduce din (fig.2.12) şi se calculează cu relaţia:
0
0
0,15
cc cc
cc cc
e
m d d
¢
µ µ
= ± · = ± · (2.80)
în care:
d - lungimea porteei;
e
0
- înclinarea axei de viză
A
B
d
eo
mo

Fig. 2.12 Înclinarea axei de viză
Înclinarea axei de viză se datoreşte erorii de calare a nivelei torice şi se
calculează cu relaţia:
0
0,15 e ¢ = (2.81)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



49


în care:
¢ - sensibilitatea nivelei torice (φ= 60"pentru o nivelă tehnică);
0,15 - coeficientul de aducere a bulei între repere. Acest coeficient este de 0,05
pentru o nivelă torică de contact;
m
v
- eroarea de citire pe miră datorită erorii medii pătratice de vizare:
60" 200
"
cc
V
cc
m d d
M M µ µ
= ± · = ± ·
· ·
(2.82)
unde:
M - puterea de mărire a lunetei
m
r
- eroarea de citire pe miră datorită grosimii firului reticular;
( )
1
0.5 0.005
100
r
mm
m d d mm
m
| |
= ± · = ±
|
\ .
(2.83)
în care:
m
r
- grosimea firului reticular nivelor proiectat pe miră
m
c
- eroarea de rotunjire a citirilor pe miră,(mo = 0,54 mm);
m
div
- eroarea de trasare a diviziunilor pe miră, (mdi
v
= ±0,25 mm).
Cum diferenţa de nivel între două puncte se determină ca o diferenţă a
lecturilor efectuate pe mirele amplasate pe cele două puncte, eroarea medie de
aplicare a diferenţei de nivel este dată de relaţia:
2
h l
m m = (2.84)
În cazul când pentru trasarea cotei din proiect se execută o drumuire de
nivelment, eroarea de transmitere a cotei rezultă din relaţia:
h l
m m n = (2.85)
în care:
n - numărul de staţii executate în drumuirea de nivelment.
Aplicaţia 1. Să se organizeze lucrările topografice de trasare a cotei unei
fundaţii, prin nivelment geometric de ordinul IV, cunoscând toleranţa impusă la
trasare ( 6 h cm A = ), eroarea reperului de nivelment (m
HR
=20mm) şi caracteristicile
nivelei Ni 030 Zeiss Jena (puterea de mărire a lunetei M = 25x şi sensibilitatea
nivelei torice 60" ¢ = ).
Rezolvare:
Din toleranţa admisă la trasare se va calcula eroarea medie pătratică:
3 2
2 3
B
H
h h
m cm cm
A A
= ÷ = ÷
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



50


În cazul când toleranţa se dă faţă de un alt punct trasat, eroarea medie pătratică
se va calcula cu relaţia:
2.12 1.14
2 2 3 2
B
H
h h
m cm cm
A A
= ÷ = ÷
Eroarea medie pătratică de lectură pe miră în cazul aplicării metodei de trasare
2.3.1.1, se calculează cu relaţia (2.78):
2 2 2
2 2 2
( )
21.2 (20 3 )
4.5
2 2
B R
H H f
l
m m m
m mm
÷ +
÷ +
= ± = =
Eroarea medie pătratică de lectură pe miră, provocată de influenţa erorilor
întâmplătoare componente se mai poate calcula cu relaţia (2.79).
Dacă se acceptă principiul influenţei egale a erorilor componente :
0 v r c div
m m m m m m = = = = =
relaţia (2.79) se mai poate scrie:
5
l
m m = ±
de unde rezultă "m"(eroarea medie pătratică ce revine fiecărei erori compo-
nente):
| |
4.5
2.01
5 5
l
m
m mm = ± = =
Plecând de la această eroare se pot determina caracteristicile nivelei
(sensibilitatea nivelei torice, puterea de mărire a lunetei), pentru o distanţă cunoscută
a porteei şi lungimea porteei pentru nivela aleasă.
Astfel, ţinând seama de (2.80) se poate scrie:
0
0.15
cc
cc
m d m
¢
µ
= ± · s
din care rezultă:
2.01 206265
54.21"
0,15 0,15 50000
m
d
µ
¢
· ·
s = =
· ·

d - lungimea porteei (d=50 m)
În funcţie de relaţia (2.82) se poate scrie:
60"
"
V
m d m
M µ
= ± · s
·

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



51


din care rezultă:
60" 60 50000
7.4
" 2.01 206625
M x
m µ
·
> = =
· ·

Se remarcă faptul că pentru toleranţa impusă la trasarea fundaţiei, valorile
obţinute pentru caracteristicile nivelei sunt mult acoperitoare, ceea ce denotă că
trasarea putea fi realizată şi cu ajutorul teodolitului.
În cazul când pe baza caracteristicilor rezultate din calcul se alege o anumită
nivelă, distanţa maximă a porteei se calculează plecând de la relaţia (2.80) sau
(2.82). Astfel se poate scrie:
| | | |
2,1 206265"
45172, 5 45,173
0.15 0,15 60"
cc
cc
m
d mm m
µ
¢
· ·
s · = =
· ·

Pentru trasarea cotei pe teren dintr-o singură staţie, eroarea medie de
transmitere a diferenţei de nivel proiectate se calculează cu relaţia:
| |
2 4.5 1.41 6.4
h l
m m mm = = · =
Observaţie: Precizia de trasare a diferenţei de nivel, rezultată din calcul, indică
faptul că pentru trasare se poate utiliza nivelmentul trigonometric. Caracteristicile
nivelelor sunt date în tab.2.2.
2.3.2. Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric
Metoda se aplică la lucrări care solicită o precizie mai scăzută, iar diferenţele
de nivel dintre punctele de cote cunoscute şi punctele de trasat au valori mari.
Pentru trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment trigonometric, se
calculează unghiul vertical (φ) corespunzător diferenţei de nivel (h) (fig.2.13),
aplicând relaţia:
( )
( )
pr
pr
A A B A
A B
H i H i
H H
h
arctg arctg arctg
D D D
¢
| |
+ ÷ +
÷
| |
| |
|
= = =
|
|
|
|
\ .
\ .
\ .
(2.86)
în care:
D - distanţa între reperul de execuţie A şi punctul B a cărui cotă trebuie
trasată.
Pentru aplicarea pe teren
a cotei dată prin proiect, se
centrează teodolitul în punctul
de staţie A, se introduce în
eclimetru valoarea calculată a
iA
B
HBpr
NM
¢
h
iA
Z
A
D
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



52


unghiului φ, după care operatorul dirijează figurantul să ridice sau să coboare mira
din punctul B până când la firul reticular orizontal va efectua o lectură egală cu
înălţimea

aparatului. Talpa mirei se va găsi la cota dată prin proiect (fig.2.13).
La trasarea cotelor prin nivelment trigonometric, trebuie să se acorde o atenţie
deosebită verificării şi rectificării condiţiei de index a cercului vertical. Pentru
eliminarea erorilor de reglaj, aplicarea unghiului vertical φ sau Z se va face în cele
două poziţii ale lunetei.
2.3.2.1. Precizia trasării cotelor prin nivelment trigonometric
Valoarea erorii medii pătratice (
B
H
m ) la trasarea unei cote prin nivelment
trigonometric se calculează cu relaţia generală:
2 2 2
B A
H H h f
m m m m = ± + + (2.87)
unde:
m
HA
- eroarea medie de determinare a cotei reperului de execuţie A;
m
h
- eroarea medie de trasare a diferenţei de nivel (h);
m
f
- eroarea de fixare a cotei.
La fixarea cotei prin ţăruşi m
f
= ± (3-5) mm, iar la utilizarea buloanelor sau a
şuruburilor m
f
= ±1 mm.
Eroarea medie pătratică m
h
a diferenţei de nivel (h), din relaţia (2.87) se
calculează cu formula cunoscută:
2
2
2 2
4
.
cos
h D
cc
D m
m tg m
¢
¢
¢ µ
| |
= ± + ·
|
\ .
(2.88)
unde:
D - distanţa orizontală dintre punctul de staţie A şi punctul trasat B;
m
0
- eroarea medie pătratică de determinare a distanţei orizontale;
m
¢
-eroarea medie pătratică de trasare a unghiului vertical.
Aplicaţia 1. Cunoscând toleranţa de trasare a unei cote, impusă prin proiect,
să se organizeze lucrările de trasare a cotei prin nivelment trigonometric. Se cunosc:
6 h cm A = , 2
HA
m cm = , 3
f
m mm = , 50 D m = , 10 20
g c
¢ = .
Rezolvare:
Din toleranţa impusă la trasare se va calcula eroarea medie pătratică de trasare:

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



53


6
3
2 2
B
h
H
m cm
A
= = =
Eroarea medie pătratică de trasare a diferenţei de nivel (h) rezultă din relaţia
(2.87), de unde rezultă:
2 2 2 2 2 2
3 2 0.3 2.22
B A
h H H f
m m m m cm = ± ÷ ÷ = ÷ ÷ =
Considerând principiul influenţei egale a erorilor şi revenind la relaţia (2.88)
se poate scrie:
2 2
2 2
h D D
m tg m tg m ¢ ¢ = ± · = ·
de unde:
2.22
9.7
2 2 10 20
h
D
g c
m cm
m cm
tg tg ¢
= ± = =
· ·

Eroarea relativă de măsurare a distanţei va fi:
1 9.7 1
50 515 T
= ~
sau:
2
2
cos
h
cc
m
D
m
¢
¢ µ
| |
= ± · ·
|
\ .

de unde:
2 2
cos 636620 2.22 cos 10 20 [ ]
195
2 5000 2 [ ]
cc cc g c
cc h
m cm
m
D cm
¢
µ ¢ · · · ·
= = =
·

Pentru a realiza toleranţa impusă la trasare se va utiliza un teodolit cu
precizia de lectură de l
c
până la 10
c
iar distanţa se poate determina în mod
stadimetric.
2.4 Trasarea liniilor înclinate
Trasarea liniilor înclinate (declivităţilor) constă în materializarea înălţimii
punctelor de capăt şi a punctelor intermediare, astfel încât linia ce trece prin
punctele respective să formeze panta sau rampa impusă prin proiect.
Declivităţile pot să fie pozitive şi în acest caz se numesc rampe, iar cele
negative se numesc pante.
Declivităţile se calculează cu ajutorul relaţiilor:

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



54


0
00
% 100 100
/ 1000 1000
h
p tg
D
h
p tg
D
h
p tg
D
¢
¢
¢
A
= =
A
= =
A
= =
(2.89)
unde:
φ - unghiul de pantă;
Δh - diferenţa de nivele între capetele liniei înclinate;
D - distanţa între punctele de capăt;

0
0
- simbolul de procente;

0
00
- simbolul de promile.
În cazul taluzurilor, panta se calculează printr-un raport ce rezultă din
exprimarea tangentei în funcţie de cotangentă:
1 1
p tg
ctg m
¢
¢
= = = (2.90)
unde:
m - cotangenta unghiului de pantă
Trasarea liniilor înclinate se întâlneşte frecvent la trasarea declivităţilor căilor
de comunicaţie, a rigolelor de scurgere a apelor, a tranşeelor etc. Aplicarea pe teren a
liniilor înclinate se efectuează cu ajutorul nivelelor, teodolitelor şi cu ajutorul
setului de teuri.
2.4.1. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul nivelelor
Transpunerea pe teren a declivităţilor, cu ajutorul nivelelor, se realizează prin
nivelment geometric de la mijloc şi capăt.
2.4.1.1. Trasarea liniilor înclinate prin nivelment geometric de la
mijloc
Pentru trasarea unei pante p%, între punctele A şi B (fig.2.14), se parcurg
următoarele etape:
– se determină diferenţa de nivel între punctele A şi B:
A B
h l l A = ÷ (2.91)
– se determină distanţa orizontală între punctele de capăt A şi B;
– se calculează diferenţa de nivel «h», între punctele de capăt,
corespunzătoare pantei impuse:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



55


%
100
p d
h
·
= (2.92)
– se calculează în punctul B înălţimea şipcii "I"
| | I h h = A ± (2.93)
unde:
h
AB
- reprezintă diferenţa de nivel între punctele de capăt (aceasta se ia în
valoare absolută pentru că poate fi şi negativă)
În relaţia (2.93.) se adună diferenţa de nivel h, în cazul când între punctele A şi
B se trasează o declivitate pozitivă (rampă), sau se scade h pentru cazul când se
trasează o declivitate negativă (pantă).
S
B
A
h
l
'
B
A
h
I
l
A
p%

Fig. 2.14 Trasarea liniilor înclinate prin nivelment geometric de la mijloc
Pentru verificarea trasării liniei înclinate, de pantă dată p% se va efectua
lectura l'
B
pe mira situată pe şipca din punctul B. Această lectură va trebui să fie:
'
B A
l l h = ± (2.94)
unde:
l
A
- lectura pe miră în punctul A;
h - este dat de relaţia (2.92.).
2.4.1.2. Trasarea liniilor înclinate prin nivelment geometric de la
capăt
Această metodă se utilizează pentru trasarea unor puncte intermediare pe linia
de pantă dată.
Pentru trasarea în teren a unei linii înclinate de pantă dată (p%), se parcurg
următoarele etape:
– se staţionează cu nivela în punctul de capăt A (fig.2.15.);
– se măsoară înălţimea aparatului I şi distanţele de la punctul de staţie la
punctele intermediare;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



56


– se calculează lecturile l
1
, 1
2
,1
3
...(elemente de trasare) în punctele
1,2,3 etc, cu relaţiile:
1
1
%
100
A
p d
l I
·
= ±
2
2
%
100
A
p d
l I
·
= ± (2.95)
3
3
%
100
A
p d
l I
·
= ±
în care:
d
A1
, d
A2
, d
A3
- sunt distanţele orizontale din punctul A până la ţăruşii 1, 2, 3.
A
1
p%
I
dA1
l
3
l
2
l
1
2
3
dA2
dA3
d12
d23

Fig. 2.15 Trasarea liniilor înclinate prin nivelment geometric de la capăt
Pentru fixarea înălţimii ţăruşilor, operatorul va dirija figurantul să ridice sau să
coboare mira, în fiecare punct, până ce la firul reticular orizontal va efectua lecturile
calculate l
1
, l
2
, l
3
. În acel moment talpa mirei se va găsi pe linia înclinată , la
înălţimea proiectată.
2.4.2. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul teodolitelor
Metoda se aplică în cazul când panta de trasat este mare, iar trasarea cu
ajutorul nivelelor ar fi dificilă.
Pentru materializarea înălţimii punctelor de capăt ale liniilor înclinate se
determină elementele de trasare (unghiul vertical şi înălţimea aparatului).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



57


iA
p
%
iA
h
¢
B
A

Fig. 2.16 Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul teodolitelor
Unghiul vertical se calculează din expresia pantei, iar înălţimea aparatului se
determină:
p%
= arctg
100
¢
| |
|
\ .
(2.96)
100 Z ¢ = ÷ (2.97)
Pentru trasare se introduce la cercul vertical al teodolitului unghiul vertical sau
unghiul zenital Z, după care operatorul dirijează muncitorul topo să ridice sau să
coboare mira din punctul B până când se citeşte pe ea, la firul reticular orizontal o
lectură egală cu înălţimea aparatului (fig.2.16).Se bate un par sau o şipcă în acel
loc şi se face verificarea trasării.
Dacă panta dată prin proiect este mai mare decât panta terenului în punctul B,
se va executa o tranşee.
În cazul când panta proiectată trebuie să fie egală cu panta terenului, figurantul
deplasează mira pe teren, prin tatonări, până când operatorul va efectua la firul
reticular orizontal o lectură egală cu înălţimea aparatului.
2.4.3. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul setului de teuri
Setul sau completul de teuri este alcătuit din minim trei teuri, din care unul are
la partea de sus o lăţime dublă pentru o mai bună precizie la trasare.
Pentru a trasa o linie înclinată, de panta dată, între punctele de capăt A şi B,
materializate prin una din metodele anterioare cunoscute, se aşază în punctele
principale A şi B două teuri (fig.2.17), iar al treilea teu se deplasează în lungul
liniei, în punctele 1, 2, etc. Operatorul, plasat în spatele teului din A, va viza prin
tangenţă cele două teuri şi va dirija figurantul să ridice sau să coboare teul al treilea
astfel încât muchia superioară a teului să se găsească pe linia de vizare .
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



58


A
B
3
1 2
p%

Fig. 2.17Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul setului de teuri
2.4.4. Precizia de trasare a liniilor înclinate
Precizia de trasare a liniei înclinate este dată de eroarea medie pătratică de
trasare a pantei.
Eroarea medie de trasare a pantei se determină pornind de la relaţia pantei (p
=Δh/D), aplicând propagarea erorilor la funcţii de mărimi măsurate direct.
Aplicând metoda diferenţială obţinem:
2 2 2
1
p h D
m m p m
D
= ± + · (2.98)
în care:
m
p
- eroarea medie pătratică la determinarea pantei p%;
m
h
- eroarea medie pătratică la determinarea diferenţei de nivel dintre punctele
principale A şi B;
m
D
- eroarea medie pătratică de determinare a distanţei orizontale D între
punctele principale.
Relaţia (2.98) se poate exprima sub forma erorii relative:
2
p
h D
m
m m
p h D
| | | |
= ± +
| |
\ . \ .
(2.99)
Dacă toleranţa la trasarea liniei de pantă dată este p A , iar valoarea ei relativă
p
p
o
A
= , eroarea totală admisă va trebui să îndeplinească condiţia:
2
p
m
p
o
s ± (2.100)
Dacă eroarea medie relativă m
D
/D la măsurarea distanţelor este cunoscută, se
poate calcula din relaţia (2.99.) abaterea relativă admisă la aplicarea pe teren a
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



59


diferenţei de nivel h dintre cele două puncte principale:
2
2
p
h D
m
m m
h p D
| |
| |
s ± ÷
| |
\ .
\ .
(2.101)
Întrucât eroarea relativă de măsurare a distanţelor este mai mică în raport cu
eroarea relativă de determinare a diferenţei de nivel ( / h h A ), relaţia (2.101) devine:
p
h
m
m
h p
~ ± (2.102)
Pentru a calcula eroarea relativă de trasare a liniilor înclinate în relaţia (2.102.)
se va înlocui m
t
, prin relaţiile (2.84), în cazul nivelmentului geometric sau prin
relaţiile (2.88.) în cazul nivelmentului trigonometric.
Aplicaţia 1. Să se traseze panta unei rigole de scurgere a apelor, prin
nivelment geometric de la mijloc. Se cunosc: panta rigolei p=5%o, lectura pe mira
din A, punct situat în axul rigolei, l
A
=l. 142 m, distanţa între punctele de capăt ale
rigolei D
AB
=100 m şi distanţele dintre punctele intermediare egale cu 20 m.

Rezolvare: Trasarea pantei constă în materializarea înălţimii punctelor de
capăt ale rigolei şi a punctelor intermediare. În vederea trasării pantei se parcurg
etapele:
– se pichetează axa rigolei cu ţăruşi din 20 în 20 m;
– se calculează diferenţele de nivel dintre A şi punctele intermediare
1,2,...B.
Astfel putem scrie:
1
0.005 20 0.1
A
h m A = · =
2
0.005 40 0.2
A
h m A = · =
3
0.005 60 0.3
A
h m A = · =
4
0.005 80 0.4
A
h m A = · =
0.005 100 0.5
AB
h m A = · =
– se calculează elementele de trasare a înălţimii punctelor 1,2,...B.
Elementele de trasare corespunzătoare pantei rigolei se obţin adunând la
citirea pe mira din punctul A, diferenţele de nivel dintre punctul A şi punctele
1,2,...B.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



60


1 1
1.142 0.1 1.242
A A
l l h = +A = + =
2 2
1.142 0.2 1.342
A A
l l h = +A = + =
3 3
1.142 0.3 1.442
A A
l l h = +A = + =
4 4
1.142 0.4 1.542
A A
l l h = +A = + =
1.142 0.5 1.642
B A AB
l l h = +A = + =
Materializarea pantei se face cu ajutorul ţăruşilor care vor fi bătuţi până se
realizează lecturile pe miră egale cu cele calculate.


2.5. Metode de trasare a punctelor caracteristice aferente
obiectivelor industriale şi civile
În funcţie de modul de obţinere a elementelor topografice de trasare, metodele
de trasare a punctelor caracteristice se împart în:
 metode numerice;
 metode grafice;
 metode combinate.
Metodele numerice sunt cele mai precise. La aceste metode coordonatele se
calculează numeric, iar elementele topografice de trasare se calculează din
coordonatele punctelor. Precizia în determinare este omogenă şi nu depinde de scara
planului de reprezentare.
Metodele grafice sunt mai puţin precise întrucât elementele de trasare sunt
obţinute prin măsurători grafice pe planuri. Precizia acestor metode depinde de scara
planurilor utilizate la proiectare.
Metodele combinate sunt folosite acolo unde în trasarea punctelor se impun
precizii diferite. Pentru punctele importante se folosesc metodele numerice, iar
pentru punctele mai puţin importante se folosesc metode grafice.
Trasarea în plan a punctelor obiectivelor proiectate se realizează prin una
din următoarele metode: 1) coordonate polare; 2) coordonate rectangulare; 3)
intersecţii unghiulare înainte; 4) metoda triunghiului; 5) intersecţii unghiulare
înapoi; 6) intersecţii liniare; 7) intersecţii reperate; 8) metoda traseelor poligonale.
2.5.1. Metoda coordonatelor polare
Această metodă se aplică atunci când, reţeaua de sprijin se prezintă sub forma
unor trasee poligonale sau sub forma unei reţele de construcţie.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



61


Pentru trasarea pe teren a punctului C, (fig.2.18) în timpul pregătirii
topografice a proiectului, se calculează elementele polare de trasare
( )
BC
şi d | :
( )
400
BA BC
| u u = ÷ ÷ (2.103)
2 2
cos sin
C B C B
BC
BC BC
X X Y Y
d x y
u u
÷ ÷
= = = A + A (2.104)
în care orientarea
BC
u se obţine cu relaţia:
C B
BC BC
C B
Y Y
tg
X X
u u
÷
= ¬
÷
(2.105)
Pentru verificarea calculului se aplică relaţia:
( )
50 50
g g BC BC
BC BC
BC BC
x y
tg
x y
u u
A + A
+ = ¬ +
A ÷A
(2.106)
Coordonatele punctului B şi orientarea θ
BC
sunt cunoscute de la alcătuirea
bazei de trasare, iar coordonatele punctului C, sunt date în proiect.
Metoda polară se reduce la trasarea pe teren a unghiului de direcţie şi a
distanţei polare
BC
d .
Controlul trasării punctului C se efectuează prin:
1) trasarea punctului C din alt punct de sprijin;
2) trasarea punctului C printr-o altă metodă de trasare;
3) compararea distanţelor şi unghiurilor dintre punctele trasate, obţinute prin
măsurare pe teren, cu valorile cunoscute din proiect.
A
C'
B
|
dBC
m|
C
m|
mC
mD

Fig. 2.18 Metoda coordonatelor polare
Eroarea medie totală de poziţie a punctului trasat se calculează cu relaţia:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



62


2
2 2
C D f
m
m m D m
|
µ
| |
= ± + +
|
\ .
(2.107)
în care:
D
m - eroarea de trasare a distanţei d
BC
;
m
|
- eroarea de trasare a unghiului;
m
f
- eroarea de fixare pe teren a punctului C.

Observaţie: Folosind dispozitive de centrare optică şi executând o chirnăruire
îngrijită, punctul C se poate fixa pe teren cu o eroare
( )
1 2
f
m mm s ± ÷ . La folosirea
firului cu plumb, eroarea creşte până la
( )
3 5
f
m mm s ± ÷ .
2.5.2. Metoda coordonatelor rectangulare
Metoda se utilizează când reţeaua de trasare se prezintă sub forma unui traseu
poligonal sau sub forma unei reţele topografice de construcţie. De asemenea, metoda
se aplică în cazul când terenul este orizontal, iar valorile elementelor de trasare nu
depăşesc lungimea instrumentului de măsurat.
Pentru trasarea punctului C faţă de reţeaua topografică de construcţie,
elementele topografice de trasare, ordonata x A şi abscisa y A se calculează faţă de
punctul 20.
În lungul laturii 20-21 se aplică abscisa y A (fig.2.19) obţinându-se punctul M.
În punctul M se trasează, cu ajutorul teodolitului, un unghi drept.
Pe direcţia perpendicularei ridicată pe latura 20-21 se aplică mărimea
ordonatei x A , obţinând poziţia punctului C.
Controlul trasării se face prin:
 trasarea punctului C faţă de latura 20-18, utilizând acelaşi procedeu;
 trasarea punctului C prin altă metodă;
 verificarea unor elemente liniare şi unghiulare proiectate şi măsurate
între două puncte trasate pe teren.

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



63


Ay
18
20 21
19
X
M' M
mAy
m|
C
Ax
mAx
C'

Fig. 2.19 Metoda coordonatelor rectangulare
Precizia metodei este dată de eroarea medie pătratică de trasare a punctului,
exprimată prin relaţia:
( )
2 2 2 2 2 2
/
C x y f
m m m m x m
|
µ
A A
= ± + + A +
(2.108)
în care:
x
m
A
- eroarea de trasare a abscisei;
y
m
A
- eroarea de trasare a ordonatei;
m
|
- eroarea de trasare a unghiului de 100
g
;
f
m - eroarea de fixare pe teren a punctului.
Datorită acestor erori de trasare punctele M şi C (fig.2.19) vor fi fixate în
poziţiile eronate M' şi C'.
Având în vedere poziţia reciprocă a punctului trasat faţă de poziţia reţelei de
sprijin, la trasare nu s-a luat în considerare eroarea reţelei de sprijin , eroarea de
centrare şi vizare, care sunt incluse în eroarea de trasare a unghiului drept. Eroarea de
fixare are aceeaşi valoare cu cea prezentată la metoda polară.
2.5.3. Metoda intersecţiilor unghiulare înainte
Metoda se aplică, în cazul când punctul C, de trasat, se găseşte la o distanţă
mare faţă de reţeaua de sprijin şi în cazul când distanţa se trasează cu greutate sau
este inaccesibilă măsurătorilor directe.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



64


C
P
P2
d
o3
P1
o2
o1

Fig. 2.20 Metoda intersecţiilor unghiulare
Elementele unghiulare de trasare se calculează prin diferenţa orientărilor:
( )
1 1, 2 1,
400
P P P C
o u u = ÷ ÷ (2.109)
1
2 2
2
-
C P
p p
o u u = (2.110)
3 3, 3, 2 P C P P
o u u = ÷
(2.111)
Trasarea punctului C se face cu ajutorul teodolitului prin aplicarea unghiurilor
1
o şi
2
o orizontale din punctele de sprijin P
1
şi P
2
(fig.2.20).
Controlul trasării punctului C se face prin trasarea acestui punct din punctul
P3. Datorită erorilor care intervin, la trasarea unghiurilor pe teren, se obţine un triunghi
de eroare (fig.2.21.)
c1
c2
b1
a1
c3
C
a2
a3
b2
b3
P3
P2
P

Fig. 2.21 Triunghiul de eroare
Pentru a se obţine triunghiul de eroare, poziţia vizelor se materializează în
apropierea punctului de trasat prin trei ţăruşi pe fiecare viză, din P
1
- a
1
, a
2
, a
3
, din
P
2
-b
1
, b
2
, b
3
- şi din P
3
- c
1
, c
2
, c
3
.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



65


Poziţia căutată a punctului C se va găsi la intersecţia medianelor triunghiului
de eroare.
Eroarea medie pătratică de trasare a punctului C prin metoda intersecţiei
unghiulare este dată de relaţia:
)
2 2
2 1 2
4
1 2
sin sin
sin (
cc
C f
cc
m
m d m
o
o o
µ o o
+
= ± +
+
(2.112)
unde:
m
o
- eroarea medie pătratică de trasare a unghiurilor
1
o şi
2
o ;
d - lungimea bazei de trasare;
f
m - eroarea de fixare.
2.5.4. Metoda triunghiului
Metoda se aplică la creşterea preciziei de trasare a punctelor obţinute prin
intersecţii unghiulare înainte.
C
b
a
c
P2
1
o
|
e
dCC'
¸

Fig. 2.22 Metoda triunghiului
Pentru trasarea punctului C se parcurg următoarele etape:
 se trasează punctul C prin intersecţie unghiulară înainte;
 se măsoară unghiurile , , o | ¸ în triunghi;
 se calculează coordonatele reale ale punctului trasat provizoriu C;
 se calculează corecţiile polare de trasare (
'
,
CC
d e ) conform §2.5.1 şi
apoi se materializează pe teren punctul C (fig.2.22.).
Eroarea medie pătratică totală de poziţie a punctului C faţă de punctul de
sprijin, după Levciuk [15], este dată de relaţia:
2 2
2
2 2 2
1, 2 2
2
3sin
cc
P P
c
C f
cc cc
m
m m a b c
m b b m
c
o
¸
u
µ µ
| | | | + + | |
= ± + + +
| | |
\ .
\ . \ .
(2.113)
unde:
m
α
cc
- eroarea medie pătratică de măsurare a unghiurilor triunghiului;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



66


m
c
/c - eroarea relativă de determinare a lungimii bazei P
1
P
2
;
1 2 P P
mu - eroarea medie pătratică de determinare a orientării laturii P
1
P
2
.
2.5.5. Metoda intersecţiilor înapoi
Metoda este limitată de posibilitatea de staţionare cu teodolitul în punctul de
trasat. Punctul C se trasează provizoriu prin una din metodele tratate anterior.
Se staţionează apoi cu teodolitul în punctul C
1
şi se măsoară unghiurile
1 2 3
, , ¸ ¸ ¸ (fig.2.23.).
a
P2
P1
¸1
¸2
o3
r1
o2
o1
¸3
P'1
P3
S1 c
b
P'3
P'2
S2
S3
r3
r2

Fig. 2.23 Metoda intersecţiilor înapoi
Se calculează coordonatele punctului C
1
, prin metoda intersecţiei înapoi,
iar prin compararea coordonatelor obţinute cu cele proiectate se calculează
corecţiile rectangulare sau polare care se aplică pe teren.
Eroarea medie pătratică de poziţionare a punctului C după N.Cristescu [7] se
calculează cu formula:
( )
2 2 2 2 2
1 2 3
1
3
C f
m m m m m m = ± + + + +
(2.114)
în care:
m - eroarea medie de poziţie a punctului C datorată erorilor de măsurare a
celor trei unghiuri
1 2 3
, , ¸ ¸ ¸
m
1
, m
2
, m
3
- erorile medii în determinarea punctului C provocate de erorile de
poziţie reciprocă a punctelor de sprijin P
1
, P
2
, şi P
3
;
m
f
- eroarea de fixare a punctului C.
Erorile medii m
1
, m
2
, m
3
se calculează cu relaţiile:
1 2 2 3 3 1
; ;
a b c
m m m
m S m S m S
a b c
= · = · = ·
(2.115)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



67


unde:
a, b, c -distanţele între punctele reţelei de sprijin;
, ,
a b c
m m m
a b c
| | | | | |
| | |
\ . \ . \ .
- sunt erori relative de determinare a distantelor.
După A.S. Cebotarev, eroarea medie m se calculează cu relaţia:
( )
2
2 2 2
1 2 3
2
m
N
c
o o o = ± + + (2.116)
în care:
c - eroarea medie pătratică de măsurare a unghiurilor
1 2 3
, , ¸ ¸ ¸ din punctul C,
după compensarea direcţiilor în staţie.
1 2 3
, , o o o - laturile unui triunghi
' ' '
1 2 3
, , P P P , în jurul punctului trasat provizoriu
(fig.2.23), determinate cu relaţiile:
2 2 2
1 2 3 2 3 1
2 2 2
2 1 3 1 3 2
2 2 2
3 1 2 1 2 3
2 cos
2 cos
2 cos
r r r r
r r r r
r r r r
o ¸
o ¸
o ¸
= + ÷
= + ÷
= + ÷
(2.117)
unde:
1 2 3
1 2 3
; ; r r r
S S S
µ µ µ
= = = (2.118)
S
1
, S
2
, S
3
, - distanţele de la punctul de trasat până la punctele reţelei de sprijin;
N - dublul suprafeţei triunghiului P
( )( )( )
1 2 3
2 N p p p p o o o = ÷ ÷ ÷ (2.119)
Prin aplicarea combinată a intersecţiei înainte şi înapoi precizia de trasare a
punctului C creşte de 1,5-2 ori.
2.5.6. Metoda intersecţiilor liniare
Metoda se aplică atunci când valorile proiectate ale lungimilor L
1
şi L
2
nu
depăşesc lungimea instrumentelor de măsurat, iar terenul este orizontal.
Pentru trasarea punctului C (fig.2.24) se aplică concomitent sau succesiv
lungimile L
1
,L
2
de la punctele de sprijin I şi II. Pentru creşterea preciziei de trasare
punctul C se va trasa din al treilea punct de sprijin (III).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



68


¸
III
C
L3
L2
L1
II I

Fig. 2.24 Metoda intersecţiilor liniare
Precizia de trasare a punctelor, în cazul acestei metode, este dată de relaţia:
2 2 2
2 / sin
c L f
m m m ¸ = ± + (2.120)
unde:
m
L
- eroarea de trasare a lungimilor L
1
şi L
2
;
m
f
- eroarea de fixare.
Controlul trasării punctului C se face în mod similar cu metodele prezentate
anterior.
2.5.7. Metoda intersecţiilor reperate
Poziţia punctului C, trasat pe teren, se determină la intersecţia a două
aliniamente care au fost materializate prin punctele de capăt.
În funcţie de lungimea aliniamentelor se pot întâlni:
 intersecţii reperate liniar (fig.2.25);
 intersecţii reperate unghiular.
Metoda intersecţiilor reperate liniar se utilizează la trasarea în detaliu a
construcţiilor industriale şi civile.

III
C
IV
I II
Aliniamentul 1
A
l
i
n
i
a
m
e
n
t
u
l

2

P2
M2 B M1
P1
A
T1 T2

Fig. 2.25 Metoda intersecţiilor reperate
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



69


Trasarea prin metoda intersecţiei reperate liniar se face în două etape:
 în prima etapă se fixează şi se materializează aliniamentele, la sol sau
pe împrejmuiri din lemn (fig.2.25);
 în a doua etapă se execută trasarea propriu-zisă, care constă în
întinderea între punctele de capăt ale aliniamentelor a două fire
de sârmă, la intersecţia cărora se obţine poziţia punctului de trasat, care
se proiectează la sol cu ajutorul unui fir cu plumb.
Intersecţia reperată unghiular se utilizează în cazul când distanţa între punctele
de capăt ale aliniamentelor este mare şi nu se poate aplica metoda intersecţiilor
reperate liniar. Metoda se utilizează la trasarea elementelor de infrastructură a
podurilor (pile şi culee) şi se realizează cu ajutorul teodolitelor (fig.2.26).
Pentru trasarea punctelor P
1
şi P
2
se materializează bazele AT
1
T
2
şi BM
2
M
1
,
după ce, în prealabil, s-au calculat distanţele de la capetele podului la punctele
aferente bazelor. Trasarea se poate realiza concomitent, cu două teodolite, sau
succesiv cu un singur teodolit.
În cazul când se aplică metoda concomitentă, pentru trasarea punctului P
1
, în
punctele A şi T
1
se amplasează câte un teodolit, iar în punctele B şi M
1
câte o miretă
de vizare. Prin vizarea concomitentă din punctele A şi T
1
, la intersecţia celor două
vize se obţine centrul primei pile.
Precizia intersecţiei reperate este dată de relaţia:
1 2
2 2 2
c Al Al f
m m m m = ± + + (2.121)
în care:
1 2
, 1 Al A
m m - preciziile de materializare a aliniamentelor;
m
f
- precizia de fixare a punctului trasat.
După [7], eroarea medie pătratică de trasare a unui aliniament se prezintă sub
forma:
2 2 2 2 2 2
i
Al S e r v foc CE
m m m m m m m = + + + + + (2.122)
unde:
m
S
- eroarea datelor iniţiale (este datǎ de erorile transversale de poziţie ale
capetelor celor două aliniamente);
m
e
- eroarea de centrare (fig. 2.26)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



70


S-d d
2
1'
2'
1''
1'''
1
u
C'
S
Ae
C
e

Fig. 2.26 Eroarea de centrare
Din cauza erorii de centrare, teodolitul se instalează în punctul 1" în loc de 1,
cu abaterea 11" = e. Se obţine astfel aliniamentul 1'1‘‘în loc de aliniamentul 11', care
se va intersecta cu aliniamentul 22' în punctul C' în loc de punctul C.
Acceptând aproximaţia 11"' cos e u = , în fig.2.27, din asemănarea
triunghiurilor 11'1''' şi C1'C' rezultă influenţa erorii de centrare a teodolitului:
( )
cos 1 cos
S d
d
e e e
S S
u u
÷
| |
A = = ÷
|
\ .
(2.123)
unde:
d - distanţa dintre punctul de trasat C şi teodolit;
S - lungimea aliniamentului fixat pe teren;
u - elementul unghiular al centrării.
C
Ar
S
C'
1 1'
2
d
u
l2
l1

Fig. 2.27 Influenţa erorii de reducţie
Valoarea medie pătratică a erorii de construire a aliniamentului, datorită erorii
de centrare a teodolitului, conform [3] va fi:
1
2
e
e d
m
S
| |
= ± ÷
|
\ .
(2.124)
m
f
- eroarea de reducţie apare din cauza erorii de instalare a ţintei de vizare
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



71


deasupra punctului 1' (fig.2.28).
Datorită erorii de excentricitate a ţintei de vizare, aliniamentul va fi construit
eronat, iar punctul C va fi deplasat în C‘, cu abaterea:
cos
d
r e
S
u ' A = (2.25)
unde:
r A - abaterea de la poziţia reală a punctului C;
' '
e siu - elemente de reducţie.
Valoarea medie pătratică a erorii de construire a aliniamentului, datorită erorii
de reducţie e' se va calcula cu relaţia:
2
r
e d
m
S
'
= (2.126)
m
v
- eroarea de vizare pe miretă (m
v
=20"/M)
m
foc
- eroarea de focusare (m
foc
= l"- 2")
m
CE
- erorile datorită condiţiilor exterioare (refracţia laterală, intemperii,
claritatea atmosferei, etc.)
2.5.8. Metoda traseelor poligonale
Metoda traseelor poligonale se aplică în cazul când punctele de trasat sunt
incluse în traseul poligonal. Metoda se aplică la trasarea axelor căilor de
comunicaţie, la trasarea în subteran a axelor galeriilor principale, în trasarea reţelelor
edilitare etc.
Tipurile traseelor poligonale, metodele de măsurare a unghiurilor şi laturilor, cât
şi modul de rezolvare sunt cele cunoscute de la topografia generală [3], [12], [13],
[22], [26]de aceea tratarea acestora nu constituie obiectul prezentei lucrări, astfel
că în continuare se vor prezenta câteva precizii ale diferitelor tipuri de trasee
poligonale.
După Cristescu eroarea medie pătratică de poziţie a punctului final (M), faţă
de punctul iniţial, într-o poligonaţie flotantă (suspendată), cu laturile aproximativ
egale şi unghiurile de vârf β=200
g
se calculează cu relaţia:
2
2 2 2
1.5
3
cc
cc
m
n
M L L L
|
µ ì
µ
| |
+
= ± + + ·
|
|
\ .
(2.127)
unde:
μ- coeficientul de influenţă al erorilor întâmplătoare (μ=0.002- la măsurarea
cu benzi de oţel)
λ- coeficientul de influenţă a erorilor sistematice la măsurarea directă a
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



72


laturilor traseului poligonal λ = μ/30... μ/40)
n- numărul laturilor drumuirii
L- lungimea drumuirii
m
β
- eroarea medie de măsurare a unghiurilor
Pentru o drumuire suspendată cu traseu şerpuit, frânt:
| | ( )
2
1
2 2 2 2
, 1
1
cc
n
i n
cc
i
m
M s L D
|
µ ì
µ
+
+
=
| |
= ± + + ·
|
|
\ .
¿
(2.128)
unde:
[d] - suma lungimii laturilor;
, 1 i n
D
+
- distanţa de la punctul i al drumuirii până la punctul final.
Eroarea medie pătratică de poziţie a punctului mijlociu M la drumuirea
poligonometrică, întinsă, sprijinită la capete (după compensarea unghiurilor), se
calculează cu relaţia:
2
2 2 2
3
12
cc
cc
m
n
M L L L
|
µ ì
µ
| |
+
| |
= ± + + ·
|
|
|
\ .
\ .
(2.129)
La o drumuire, sprijinită la capete (după compensarea unghiurilor), eroarea
medie pătratică de poziţie a punctului mijlociu M se determină cu relaţia:
| | ( )
2
1
2 2 2 2
,
1
cc
n
i g
cc
i
m
M s L D
|
µ ì
µ
+
=
| |
= ± + + ·
|
|
\ .
¿
(2.130)
unde:
[s] - suma lungimii laturilor;
D
i,g
- distanţa de la punctul "i" al drumuirii până la centrul de greutate al
drumuirii frânte.
Poziţia centrului de greutate "g" al drumuiri poligonometrice se determină
grafic sau analitic (într-un sistem local).
În cazul măsurării distanţelor cu telemetre electro-optice, coeficienţii şi µ ì
îşi pierd semnificaţia, iar erorile au, în principal, un caracter întâmplător şi depind
mai puţin de lungimea laturilor măsurate, iar formulele (2.129) şi (2.130) devin:
| |
2
2
3
12
s
m
n
M n m s
|
µ
| |
+
| |
= · +
| |
\ .
\ .
(2.131
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



73


( )
2
1
2 2
,
1
n
s i g
i
m
M n m D
|
µ
+
=
| |
= · +
|
\ .
¿
(2.132)
unde: m
s
- eroarea medie pătratică la măsurarea electro-optică a distanţelor.
2.6. Trasarea aliniamentelor
Trasarea aliniamentelor constă în materializarea punctelor de capăt şi a
punctelor intermediare, astfel încât tot traseul aliniamentului să fie vizibil pe teren.
În cazul când între punctele de capăt există vizibilitate problema nu prezintă
dificultăţi, în schimb când punctele de capăt nu sunt vizibile din cauza unor
obstacole sau a terenului accidentat, la trasarea aliniamentelor este necesar să se
rezolve o serie de probleme trigonometrice şi analitice.
Astfel de cazuri apar la trasarea aliniamentelor de lungimi mari, precum liniile
de înaltă tensiune, liniile de funicular, axele căilor de comunicaţie etc.
În funcţie de precizia impusă, trasarea se realizează cu ajutorul:
 jaloanelor, cu o precizie scăzută;
 teodolitelor (precizie medie);
 cu teodolite cu dispozitive laser (înaltă precizie).
În afara trasării propriu-zise a aliniamentelor se mai pot întâlni următoarele
probleme:
 prelungirea unui aliniament;
 trasarea unor puncte intermediare pe aliniament;
 trasarea cu precizie a aliniamentului.
2.6.1. Prelungirea aliniamentelor, prin bascularea lunetei cu
200
g
Pentru prelungirea aliniamentului AB (fig.2.29), se staţionează cu teodolitul în
punctul B, se dă viză la punctul A, după care se dă luneta peste cap şi se
poziţionează pe teren punctul C‘.
B
A
C
C'

Fig. 2.29 Prelungirea aliniamentelor cu luneta peste cap
Se procedează în mod similar în a doua poziţie a lunetei, materializând
punctul C", la aceeaşi distanţă faţă de punctul de staţie.
Poziţia punctului C se materializează la mijlocul distanţei C'C".
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



74


2.6.2. Prelungirea aliniamentelor prin trasarea unor unghiuri
de 200
g
Pentru a prelungi aliniamentul AB, pe o distanţă D (fîg.2.30), se vor trasa
succesiv în punctele B, l, 2 şi 3 ,unghiuri de 200
g
.
Datorită erorilor de trasare a unghiurilor, punctul final C va fi deviat în
punctul C'.
Pentru a materializa poziţia cea mai probabilă a punctului C, situat pe
prelungirea aliniamentului, se execută o drumuire cu teodolitul, prin care se
determină coordonatele punctelor l ' , 2' , 3' şi C' .
g
200
g
200
g
200
C
P
DCC'
C'
|
B
A
2
3
g
200
1
1'
2'
3'

Fig. 2.30 Prelungirea aliniamentelor prin trasarea unor unghiuri de 200
g
Din coordonatele proiectate ale punctului C şi cele obţinute în urma
executării traseului poligonal (C) se vor calcula corecţiile polare de trasare ale
punctului C, faţă de punctul îndepărtat P:
' ' C C C P
| u u = ÷ (2.133)
1 1
1
1 1
2 2
cos sin
C C
C C
C C
C C C C
X X Y Y
D X Y
u u
÷ ÷
= = = A + A (2.134)
Trasarea punctului C se va face conform metodei §2.5.1.
2.6.3. Prelungirea aliniamentelor dincolo de obstacole
În cazul când pe direcţia de prelungire a aliniamentului intervin obstacole
(copaci, stâlpi, clădiri etc), prelungirea se realizează prin aplicarea unor lungimi,
trasarea unor unghiuri drepte, cu ajutorul teodolitelor, sau cu ajutorul unei baze
auxiliare.

2.6.3.1. Prelungirea aliniamentelor dincolo de obstacole prin
aplicarea unor lungimi
În cazul când pe direcţia dată prin proiect (a) se află un obstacol (copac, stâlp
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



75


etc), care împiedică vizibilitatea (fig.2.31), direcţia AC se poate trasa prin
aplicarea lungimilor x
1
, x
2
, pe muchia unei scânduri fixată în poziţie orizontală,
aproximativ perpendiculară pe AC, astfel ca din punctul de staţie A să se poată viza
două puncte E şi F fixate prin cuie pe scândură.
A
o
1
obstacol
Ax1
C
B
o
2
o
3
d
Ax2
E
x2
x2

x1
F
1
1
,
5

m
1.5m
x2
E
C

Fig. 2.31 Trasarea unei direcţii prin măsurători de lungimi
Se măsoară cu teodolitul unghiurile α
1
şi α
2
, iar cu ruleta se măsoară distanţa
a = EF.
Pentru deducerea lungimilor x
1
şi x
2
, necesară fixării pe scândură a punctului
C, se aplică relaţia dublului raport armonic:
( )
1 2
1 2 1 2
sin sin sin
x x a
o o o o
= =
A + A A A
(2.135)
Valorile unghiurilor fiind mici, în relaţia (2.135) se poate înlocui valoarea
funcţiei cu valoarea argumentului, obţinând:
1 2
1 2 1 2
cc cc cc cc
x x a
o o o o
= =
A + A A A
(2.136)
de unde:
1 2
1 2
1 2 1 2
;
cc cc
cc cc cc cc
x a x a
o o
o o o o
A A
= =
A + A A + A
(2.137)
unde:
1 1
o o o A = ÷
2 2
o o o A = ÷
o - mărimea unghiurilor ce urmează a fi trasate pe teren.
2.6.3.2. Prelungirea aliniamentelor dincolo de obstacole, cu
ajutorul unghiurilor drepte (100
g
)
Pentru a prelungi aliniamentul AB dincolo de un obstacol (fig.2.32) în
punctul B se trasează un unghi de 300
g
pe direcţia căruia se măsoară o lungime
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



76


"a" materializând punctul 1.
A B 3 4 5
1
2

Fig. 2.32 Prelungirea aliniamentelor dincolo de obstacole cu ajutorul unor unghiuri drepte
În punctul 1 se trasează un unghi de 100
g
, pe direcţia căruia se materializează
punctul 2, dincolo de obstacol. În 2 se trasează de asemenea un unghi de 100
g
pe
direcţia căruia se măsoară distanţa "a", materializând punctul 3. În punctul 3 se
trasează un unghi de 300
g
pe direcţia căruia se materializează punctele 4, 5, ş.a.m.d.
2.6.3.3. Prelungirea aliniamentelor, cu ajutorul unor baze
auxiliare
În cazul când pe teren se întâlnesc mai multe obstacole, iar prelungirea
aliniamentelor nu se poate realiza cu metodele prezentate mai sus, pentru trasare se
va utiliza o bază auxiliară.
Alegerea bazei auxiliare (X) se face astfel încât pe direcţia ei distanţele să fie
accesibile măsurătorilor directe, iar în punctele alese, pe axă, să se poată ridica
perpendiculare printre obstacole (fig.2.33)
Se măsoară abscisele X
B
, X
1
, X
2
, X
3
şi ordonata Y
B
, după care se calculează
ordonatele y
1
, y
2
, y
3
din asemănarea triunghiurilor:
1 1 2 2 3 3
; ; ...
B B B
B B B
Y Y Y
y x y x y x
X X X
= = = (2.138)
A
B 1 3 2
x
B
YB
Y1
Y2
Y3
1'
2'
3'
B'
x
1
x
2
x
3

Fig. 2.33 Prelungirea aliniamentelor cu ajutorul unei baze auxiliare
În punctele 1', 2', 3' se ridică perpendiculare pe direcţia cărora se trasează
ordonatele calculate, obţinând poziţia punctelor 1, 2, 3 ş.a.m.d.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



77


2.6.4. Trasarea unui punct intermediar pe aliniament
În funcţie de lungimea aliniamentului şi de accesibilitatea punctelor de capăt
trasarea unui punct intermediar pe aliniament se realizează:
 din punctele de capăt ale aliniamentului;
 dintr-un punct situat la mijlocul aliniamentului.
2.6.4.1. Trasarea unui punct intermediar din punctele de capăt
ale aliniamentului
În cazul lungimilor mari ale aliniamentelor din punctele de capăt ale
aliniamentului AB se vizează un punct P
1
situat în apropierea aliniamentului
(fig.2.34), măsurând unghiurile şi o | . Se calculează apoi corecţia liniară de trasare
a punctului P:
sin ; sin
cc cc
cc cc
a b
q a q b
o |
o |
µ µ
· ·
~ · ~ ~ · ~ (1.139)
unde:
şi o | - unghiuri măsurate;
cc
µ - factorul de transformare de la radiani la secunde;
a şi b - distanţele măsurate de la punctele de capăt la punctul P
1
.
Pentru materializarea punctului P, din punctul P
1
se coboară o perpendiculară
pe aliniamentul AB pe direcţia căreia se trasează corecţia liniară q.
Verificarea trasării punctului P se face prin măsurarea unghiului e (fig.2.34),
care trebuie să fie egal cu 200
g
. Precizia trasării este determinată de abaterea
( )
200
g
e e A = ÷ şi lungimea "a", exprimată prin relaţia:
cc
cc
a
q
e
µ
· A
A = ± (2.140)
A
B
o
P1
P
|
e
a
b
q

Fig. 2.34 Trasarea unui punct intermediar din punctele de capăt ale aliniamentelor
Dacă mărimea calculată este mai mare decât abaterea admisă, se consideră
această trasare aproximativă şi se determină apoi un nou element de trasare.

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



78


2.6.4.2. Trasarea unui punct intermediar când punctele de capăt
sunt inaccesibile
d) prin măsurarea grafică a distanţelor
Dintr-un punct P
1
situat aproximativ la jumătatea aliniamentului AB (fig.2.35)
se măsoară cu teodolitul unghiul e , iar distanţele până la punctele de capăt se
măsoară grafic pe plan.
A
B
P1
P
e
a
b
C
q
¸

Fig. 2.35 Trasarea unui punct intermediar când punctele de capăt sunt inaccesibile
Pentru a calcula abaterea de la aliniamentul AB a punctului P
1
din explicitatea
suprafeţei triunghiului AP
1
B se obţine:
( )
2 sin S a b c q a b q e · = · · = · ~ + · (2.141)
de unde:
sin
cc
cc
a b a b
q
a b a b
¸
e
µ
· ·
= ~ ·
+ +
(2.142)
de unde: 200
g
¸ e = ÷

e) cu o bază auxiliară perpendiculară pe aliniamentul AB
Aproximativ la mijlocul aliniamentului se plasează o bază auxiliară P
1
P
2
,
perpendiculară pe direcţia aliniamentului dat (fig.2.36), din capetele căreia se
măsoară unghiurile
1
e şi
2
e şi lungimea bazei P
1
P
2
= Q.
În mod similar cu relaţia (2.142) se poate scrie:
1
cc
cc
a b
q
a b
¸
µ
·
= ·
+
şi
2
cc
cc
a b
q
a b
o
µ
·
= ·
+
(2.143)
dar:
1 2
cc cc
cc
a b
Q q q
a b
¸ o
µ
· +
= + = ·
+
(2.144)
de unde:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



79



1 2
; q Q q Q
¸ o
¸ o ¸ o
= · = ·
+ +

(2.145)

A B
P1
P
e
a1
b1
q
¸
o
e2
q2
a2
b2
Q
Fig. 2.36 Trasarea punctelor intermediare cu ajutorul unei baze auxiliare
Punctul intermediar se fixează pe teren prin aplicarea lungimilor q
1
şi q
2.

Pentru controlul trasării punctului P se măsoară unghiul APB, care trebuie să fie
egal cu 200
g
.
2.6.5.Trasarea cu precizie a aliniamentelor
Se utilizează la trasarea axelor de montaj a liniilor tehnologice de lungimi
mari (100... 1500 m).
Trasarea cu precizie a aliniamentelor se realizează prin procedeul vizării
directe şi procedeul aliniamentelor succesive.
Indiferent de procedeul folosit, capetele aliniamentului se materializează
prin borne - pilaştrii, care permit centrarea forţată a teodolitului şi a mărcii de vizare.
La procedeul vizării directe, trasarea punctelor intermediare P
1
, P
2
...P
4
,P
5

(fig.2.37) pe aliniamentul AB începe de la mijlocul aliniamentului spre punctele
de capăt.
În acest sens în A se centrează un teodolit, iar în B o miretă de vizare
(fig.2.38.a).

P5 P4 P3 P2 P1
B A

Fig. 2.37 Procedeul vizării directe
În punctul P
1
situat în mijlocul aliniamentului pe o axă de montaj, se aşează o
miretă de vizare mobilă (fig.2.38.b.), care permite determinarea precisă a abaterii
axei de montaj de la aliniamentul AB. După aceea miretă mobilă se mută în punctul
P
2
, efectuându-se amplasarea în aliniament a acestui punct. În mod similar se
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



80


procedează din punctul B.
Procedeul vizării succesive constă în împărţirea aliniamentului în „n‖
tronsoane aproximativ egale, după care cu teodolitul instalat în A se vizează mireta
din punctul B şi se aduce mireta mobilă din P
1
pe direcţia de viză. Se mută apoi
teodolitul în P
1
se vizează mireta din B şi se aduce mireta mobilă din P
2
pe direcţia
de viză ş.a.m.d.
Procedeul vizării succesive este mai precis decât procedeul vizării directe în
cazul aliniamentelor de lungime mare.

Fig. 2.38 Mirete de vizare
2.7 Trasarea elementelor topografice cu ajutorul staţiilor totale
La ora actuală, când majoritatea întreprinderilor şi firmelor de topografie deţin
staţii totale de tipul: Leica, Sokkia, Nikon etc, transpunerea pe teren a proiectelor se
face cu precizie ridicată şi într-un timp optim.
Studenţii secţiei de cadastru ar trebui să se familiarizeze, din perioada de
studiu, cu majoritatea programelor de trasare aferente staţiilor totale menţionate
anterior.
Întrucât părţile componente şi modul de lucru este studiat la cursul de
"Măsurători prin unde", se va prezenta, în continuare, programul de trasare a staţiei
Leica, care se situează în primele trei locuri din lume.
Programul de trasare (Setting out):
Calculează elementele necesare unei trasări din coordonate sau prin
introducerea manuală a unghiurilor, distanţei orizontale şi cotei. Diferenţele între
punctul căutat şi cel staţionat pot fi afişate continuu.

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



81


Trasarea punctelor din coordonate
Comportă următoarele etape:
 Selectăm punctul:
[DIST]: porneşte măsurarea şi calculează elementele de trasat
[REC]: salvează valorile afişate.
[Dir&Dis]: introducem elementele de trasare .
[MANUAL]: activează introducerea simplificată a punctului faţă pt ID şi fără
memorarea lui .
Metoda polară (Polar setout)

Fig. 2. 39 Metoda de trasare polară
Semnificaţia notaţiilor din figură:
1 - Punct actual
2 - Punct căutat Hz:
Indicatorii elementelor de trasare polară
Offset unghiular: pozitive dacă punctul de trasat este la dreapta faţă de
direcţia actuală.
: Offset longitudinal: pozitiv dacă punctul căutat este mai departe.
: Offset pe cotă: pozitiv dacă punctul căutat este mai sus ca cel măsurat.
Trasarea ortogonală (Orthogonal setout )
Deplasarea punctului măsurat faţă de cel căutat este dată în elemente
longitudinale şi transversale .
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



82



Fig. 2.40 Trasarea ortogonală
Semnificaţia notaţiilor din figură:
1- Punct actual
2- Punct căutat
: Offset longitudinal: pozitive dacă punctul este îndepărtat.
Offset transversal, perpendicular pe viză: pozitive dacă punctul căutat
este la dreapta .
Trasare carteziană (Cartesian setout)
Trasarea este bazată pe un sistem de coordonate şi offsetul este împărţit in
nord şi est.

Fig. 2.41 Trasarea carteziană
Semnificaţia notaţiilor din figură:
1- Punct actual1
2- Punct căutat
▲E:East offset .
▲N:Nord offset
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



83


Linia de Referinţă (Reference Line )
Acest program uşurează o trasare simplă, sau verifică axele unei construcţii,
axa unui drum, excavaţii simple, etc.
Linia de referinţă poate fi definită referitor la o linie de bază cunoscută. Linia
de referinţă poate fi deplasată faţă de linia de bază atât longitudinal cât şi transversal,
sau poate fi rotită in jurul primului punct de bază dacă este necesar.
Definirea liniei de bază
Linia de bază poate fi definită prin 2 puncte de bază, aceasta poate fi făcută în
trei moduri:
 Măsurăm punctele
 Introducem coordonatele de la tastatură
 Selectăm punctele din memorie.
Definirea punctelor de bază
1. Măsurarea punctelor de bază:
Introducem numele punctelor şi le măsurăm cu [ALL] , sau [DIST] / [REC].
2. Introducerea coordonatelor punctelor de bază:
[FIND] Căutăm punctul după numele introdus.
[ENH] Introducerea manuală a coordonatelor
[LIST] Afişază lista cu coordonate valabile.
Se procedează la fel pentru al doilea punct.


Fig. 2.42. Marcarea punctelor de bază şi a liniei de referinţă
Semnificaţia notaţiilor din figură:
1 - primul punct de bază;
2 - al doilea punct de bază;
3 - linia de bază;
4 - linia de referinţă

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



84


Linia de bază
Linia de bază poate fi deplasată longitudinal, paralel sau rotită. Această linie
nouă se numeşte linie de referinţă. Toate măsurătorile se referă la această linie de
referinţă.

Fig. 2.43 Linia de referinţă
Introducerea parametrilor

Folosim tastele săgeţi pentru a selecta deplasarea şi parametri de rotaţie ai
liniei de referinţă.


Fig. 2.44 Ecranul cu parametrii liniei de referinţă
Este posibilă introducerea următorilor parametri:
Offset+: Deplasarea liniei de referinţă la dreapta, faţă de bază (1-2).
Line+: Deplasarea longitudinală a primului punct din linia de referinţă în
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



85


direcţia punctului de bază 2 .
Rotate+: Rotaţia liniei de referinţă în sens orar în jurul punctului de referinţă.
H - Offset+: Deplasare pe cota; linia de referinţă este mai sus decât punctul de
bază 1.
Semnificaţia tastelor soft:
[NewBL] Definirea unei noi linii de bază.
[L&O] Deschide aplicaţia "Orthogonal Setout".
[RefLine] Deschide aplicaţia "Reference Line" .
[SHIFT=0] Deplasarea/rotaţia la zero.
Linia de referinţă:

Fig. 2.44 Poziţionarea unui punct faţă de linia de referinţă
Funcţia [RefLine] calculează din măsurători sau coordonate longitudinale,
transversale sau diferenţe de cotă punctul vizat relativ la linia de referinţă

Fig. 2.45 Ecranul cu funcţia RefLine
Înălţimea primului punct de referinţă este mereu folosită ca o cotă de referinţă
în calculul diferenţei de nivel
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



86


Dacă este activat modul de lucru tracking, valorile de corecţie la poziţia
reflectorului sunt afişate continuu.


Fig. 2.46 Trasarea pe înălţime a punctelor
Trasarea ortogonală (Orthogonal Setout)
Se pot introduce diferenţele de coordonate pentru punctul de trasat pentru a fi
trasat faţă de linia de referinţă. Programul calculează diferenţa între punctul măsurat
şi cel calculat. Programul afişază diferenţele de coordonate ortogonale
şi polare
Etape de lucru:
1. Introducem elementele trasării ortogonale sau se caută punctul în memoria
internă .
2. [SET] confirmăm introducerea datelor şi calcularea acestora.
Exemplu " trasarea ortogonală "

Fig. 2.47 Trasarea ortogonală a punctelor
1. setting out point: punct căutat
2. measured point: punct măsurat
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



87


Display-ul în modul de măsurare:


Fig. 2.48 Ecranul cu setările pentru puncte ortogonale faţă de linia de referinţă

Fig. 2.48 Corecţiile de trasare a punctului faţă de poziţia măsurată a unui punct în teren
Semnul pentru diferenţele de unghi şi distanţă este exact ca si cel de la
aplicaţia "Setout"
Valorile corecţiilor sunt prezentate sub forma:
: Întoarcem telescopul în sens orar către punctul de trasat.
: Punctul de trasat este mai departe ca punctul măsurat.
: Punctul de trasat este mai sus ca punctul măsurat.
2.8. Trasarea platformelor orizontale şi înclinate
Problema trasării platformelor orizontale şi înclinate apare în diverse domenii,
printre care putem aminti: construcţii industriale şi civile, sistematizări verticale,
executarea unor aeroporturi, terenuri de sport etc.
Platformele orizontale se pot realiza la o cotă medie a terenului sau la o cotă
impusă prin proiect .
2.8.1. Trasarea platformelor orizontale la cota medie a
terenului
În cazul terenurilor de construcţie (cvartale, pieţe, terenuri sportive etc.) de
regulă, nivelarea se face prin metoda reţelelor de pătrate cu lungimea laturilor de 10
- 50 m, în funcţie de relieful terenului şi de precizia cerută.
Colţurile ochiurilor de reţea se vor determina prin nivelment geometric de la
mijloc combinat cu radieri .
Pentru a determina cota medie a platformei se vor face mediile cotelor
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



88


ochiurilor de reţea din care va rezulta cota medie a platformei.
Altitudinea medie în fiecare pătrat (fig.2.49) se calculează cu relaţiile:
11 12 21 22
1
4
H H H H
H
+ + +
=
12 13 23 22
2
4
H H H H
H
+ + +
= (2.146)
33 34 44 43
9
..........................................
4
H H H H
H
+ + +
=

RN
H1 H2
H9
44 43 42
34 33 32
24 23 22
14 13 12
41
31
21
11
S
H12
H22
H11
H1
H21

Fig. 2.49 Trasarea unei platforme orizontale
Se calculează apoi cota medie a tuturor pătratelor cu relaţia:
1 2
.........
n
med
H H H
H
N
+ + +
= (2.147)
N = numărul ochiurilor de reţea (N=9)
Înlocuind relaţiile (2.146) în relaţia (2.147) se obţine:
0.25 0.50 1
C m i
mp
H H H
H
N
+ +
=
¿ ¿ ¿
(2.148)
în care:
C
H
¿
- suma cotelor punctelor de colţ;
m
H
¿
- suma cotelor punctelor de margine;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



89


i
H
¿
- suma cotelor punctelor de interior;
0.25 - ponderea punctelor de colţ (p
1
);
0.50- ponderea punctelor de margine (p
2
);
1- ponderea punctelor de interior (p
3
);
N - numărul ochiurilor de reţea.
Numărul ochiurilor de reţea este egal cu suma ponderilor şi se regăseşte în
relaţia:
| | | | | | | |
1 2 3
N pi p p p = = + + (2.149)
| | | | | |
8
1 2 3
1
0.25 0.25 0.25 0.25 1, 0.50 4, 1 1 1 1 4
n
p p p
=
= + + + = = = = + + + =
¿

(2.150)
Rezultă că suma ponderilor [ p
i
]=N=9,ceea ce este evident şi în fig.2.49. In
cazul când ponderile se iau valori întregi: p
1
= l, p
2
= 2, p
3
= 4, relaţia (2.148) se mai
poate scrie:
1 2 4
4
c m ij
mp
H H H
H
N
+ +
=
¿ ¿ ¿
(2.151)
Forma generală a relaţiei (2.148) poate fi scrisă ca o medie ponderată:
| |
| |
i i
mp
i
p H
H
p
= (2.152)
Pentru a trasa platforma orizontală se vor calcula elementele de trasare pentru
fiecare ochi de reţea:

e mp ij
C H H = ÷ (1.153)
unde:
H
ij
- cotele terenului în fiecare ochi de reţea;
C
e
- cota de execuţie (de lucru) luată faţă de nivelul solului.
Atunci când cotele de lucru sunt pozitive se execută umplutură (rambleu), iar
când sunt negative, se execută săpătură (debleu).
Calculul elementelor de trasare a platformei orizontale şi al volumului
terasamentelor se poate face într-un tabel centralizat 2.3.de forma:



TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



90


Tab.2.3
Nr.
crt
H
ij
p
i
p
i
H
ij
H
mp

Cote de
execuţie
i
a p ·
Volum terasamente
+ - Rambleu Debleu
1 H
11
0.25 p
1
H
11

2 H
12
0.50 p
2
H
12

3 H
13
0.50 p
2
H
13

4 H
14
0.25 p
1
H
14

5 H
21
0.50 p
2
H
21

6 H
22
1 p
3
H
22

| |
| |
i i
i
p H
p


. . . . …….. …….. …….. …….. …….. ……..
15 H
43
0.50 p
2
H
43

16 H
44
0.25 p
1
H
44

[] [H
ij
] [p
i
] p
i
[H
ij
] [V
r
] [V
d
]

Volumul terasamentelor se calculează cu relaţia:
t i e
V ap C = (2.154)
unde:
a = aria aferentă unui punct de ponderea 1, se calculează cu relaţia:
| |
i
S
a
p
= (2.155)
în care:
S - suprafaţa platformei
2.8.2. Trasarea pe teren a platformei orizontale la cota
proiectată
În acest caz instrumentul de nivelment se
amplasează în centrul suprafeţei, astfel ca viza
de la aparat la punctele marginale să nu
depăşească 75 m (fig.2.50). Dacă este depăşită
această distanţă se vor face mai multe staţii.
Cu instrumentul calat se va citi la firul
nivelor lectura „l
1
‖, pe o miră ţinută vertical pe
ţăruşul din punctul 1, punct al cărui cotă a fost
determinată în prealabil prin nivelment geometric
de la mijloc.
Fig. 2.50 Trasarea unei platforme la o cotă dată din proiect
RN
S
25 24 23 22 21
5
10
15
20 19 18 17
14 13 12
9 8 7
4 3 2
16
11
6
1
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



91


Cu ajutorul cotei punctului 1 (H
1
), se poate calcula altitudinea planului de
vizare:
1
v l l
H H = + (2.156)
Lectura l
pr
corespunzătoare cotei proiectate H
pr
pentru trasarea platformei va
fi:
1
pr v pr
H H = ÷ (2.157)

Pentru trasarea platformei, se vor executa lucrări de debliere sau rambliere
până ce lecturile pe mira plasată în fiecare punct al platformei va indica valoarea l
pr.

Nivelarea se poate realiza utilizând cotele de execuţie, care arată în fiecare
punct cât trebuie săpat sau umplut. Verificarea se va face cu ajutorul nivelei sau al
teurilor.
2.8.3. Trasarea platformelor înclinate
Scopul acestor lucrări este de a sistematiza suprafaţa terenului, pentru a asigura
scurgerea apelor din precipitaţii, pe o anumită pantă impusă prin proiect.
Trasarea unei platforme înclinate se poate face cu ajutorul unei nivele, în
cazul unor înclinărilor mici, sau cu teodolitul, în cazul nivelării unor platforme cu un
unghi de înclinare mare.
Se consideră că trebuie nivelată o platformă de 80 x 60 m, cu o pantă „p
0
/
00‖
,
de la coloana I-I spre coloana V-V (fig.2.51).
Platforma este materializată cu ţăruşi de lemn amplasaţi în ochiuri de reţea cu
laturile de 20 m. Cunoscând cota unui reper de nivelment (H
RN
) situat în apropierea
platformei se pot determina, prin nivelment geometric de la mijloc, cotele ochiurilor
de reţea.
Pentru a calcula elementele de trasare ale platformei se parcurg etapele:
 Se calculează cota medie-ponderată a platformei:
| |
| |
i i
mp
i
p H
H
p
·
= (2.158)
 Se determină diferenţa de nivel de la prima coloană la ultima coloană,
corespunzător pantei impuse:
%
100
p D
h
·
A = (2.159)
 Se determină cotele primei şi ultimei coloane:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



92


1
,
,
2 2
I I mp mp
v v
h h
H H şi H H
A A
= + = + (2.160)
3
2
1
II III IV V
S1
RN
20 m
+Ah/2
Hmp
Hmp
D
÷Ah/2
I
I' V' II' III' IV'
0
20 m
20 m

Fig.2.51 Trasarea unei platforme înclinate cu pantă dată
Cotele proiectate ale celorlalte coloane, corespunzător pantei date, se cal-
culează cu relaţia:
1
%
100
i
pi
I I
p d
H H
÷
= ± (2.161)
în care:
H

i - cota proiectată a coloanei „i‖;
H
I-I
- cota calculată a primei coloane;
0
00
p - panta dată;
d
i
= distanţa orizontală de la prima coloană la coloana „i‖.
În acest mod se calculează cotele tuturor coloanelor, astfel încât să fie
asigurată panta proiectată p.
Având calculate cotele proiectate, se staţionează cu nivelmentul în staţia Si
(fig.2.51) , se face citirea l
RN
pe mira de pe reperul RN, apoi se calculează citirile l
i

corespunzătoare cotelor proiectate pe coloane:
....................................
I RN RN I I
II RN RN II II
V RN RN V V
l H l H
l H l H
l H l H
÷
÷
÷
= + ÷
= + ÷
= + ÷
(2.162)
Calculul elementelor de trasare şi a volumului terasamentelor, se realizează
într-un tabel similar cu cel de la trasarea platformelor orizontale, cu deosebirea că
intervine o coloană pentru cotele definitive. Cunoscând citirile care trebuie să se
facă, se trece la trasarea cotelor ochiurilor de reţea pe coloane.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



93


In cazul când la nivelarea platformei se pune problema obţinerii unui volum
minim de terasamente, problema fundamentală o constituie stabilirea pantei optime.
Panta optimă se poate determina prin mai multe metode, printre care se pot
aminti:
 metoda celor mai mici pătrate (James C. Marr);
 metoda celor mai mici pătrate simplificate (N.A.Halchias);
 metoda poliedrelor (M. Rădulescu)
Metoda celor mai mici pătrate (fig. 2.52) se bazează pe un caroiaj care are
liniile exterioare situate la o distanţă egală cu jumătate din latura unui ochi de reţea
faţă de originea unui sistem de axe rectangulare X şi Y .
Panta optimă a platformei pe direcţia axei X (longitudinală) se determină cu
formula:
1 1
2
1 2
1
n n
n n n
n n
i
x
n
n
n
n
X Z
X Z
n
I
X
X
n
÷
=
(
| |
(
|
\ . (
÷
(
(
(
¸ ¸
¿ ¿
¿
¿
¿
(2.163)
A
1
2
3
B C
Y
X

Fig. 2.52 Trasarea unei platforme înclinate după James C. Marr
iar în direcţia axei Y (transversal) cu formula:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



94


1 1
1
2
1 2
1
m m
m m m
m m
y
m
m
m
m
Y Z
Y Z
m
I
Y
Y
m
÷
=
(
| |
(
|
\ . (
÷
(
(
(
¸ ¸
¿ ¿
¿
¿
¿
(2.164)
în care:
Ix şi Iy - panta optimă în direcţia axei X şi Y;
X
n
- numărul de ordine al punctului sau liniei;
Y
m
- numărul de ordine al punctului sau coloanei;
Z
n
- cota punctului sau cota medie a punctelor pe linii;
Z
m
- cota punctului sau cota medie a punctelor pe coloană;
n - numărul punctelor sau numărul liniilor;
m - numărul punctelor sau numărul coloanelor.
Cota planului de nivelare în punctul de origine al axelor se face cu formula:
0 c X c Y c
Z Z I X I Y = ÷ ÷ (2.165)
în care:
Z
0
– cota planului de nivelare în originea sistemului de axe
Z
c
- cota punctului central, egală cu cota medie a punctelor platformei de
nivelare;
X
C
,Y
C
- distanţa punctului C (centroidul) faţă de axa X-lor şi faţă de axa Y-lor;
Ix, IY - pantele optime ale platformei de nivelare pe direcţia X şi Y.
Calculul planului de nivelare, în fiecare punct al caroiajului se calculează cu
formula:

0 i X i Y i
Z Z I X I Y = + + (2.166)
în care:
Z
i
- cota planului de nivelare în punctul „i‖ al caroiajului;
Xi ,Yi - distanţele punctului „i‖ faţă de axele X şi Y, unitatea pentru distanţe
fiind egală cu latura caroiajului.
Volumul terasamentelor se calculează cu relaţia:
2
s
V a h =
¿
(2.167)
în care:
a - latura caroiajului;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



95


S
h
¿
- suma adâncimilor de săpătură.
Metoda celor mai mici pătrate elaborată de James C.Marr a fost simplificată de
N.A.Halchia, care determină panta optimă pe direcţia longitudinală cu relaţia:
( )
( ) ( )
2
1 1
12 6 1
1 1
n
n n n
X
X Z n Z
I
a n n n
| |
÷ +
|
\ .
=
÷ +
¿ ¿
(2.168)
iar pe direcţia transversală, cu formula:
( )
( ) ( )
1 1
12 6 1
1 1
m m
m m m
y
Y Z m Z
I
a m m m
| |
÷ +
|
\ .
=
÷ +
¿ ¿
(2.169)
în care:
Ix, Iy - pantele optime pe direcţia celor două axe;
Z
n
- cotele medii pe linii;
Y
m
- cotele medii pe coloane;
n - numărul liniilor;
m - numărul coloanelor;
a - latura caroiajului.
Cotele planului de nivelare la origine şi în fiecare punct, precum şi volumul
terasamentelor se calculează cu relaţiile (2.165), (2.166), (2.168) date de James C
Marr.
Metoda poliedrelor, stabilită de Marin Rădulescu, dă o formulă simplificată de
calcul a pantei optime a terenului, cu o precizie foarte apropiată de metoda celor mai
mici pătrate şi o economie de timp de trei ori mai mare.
Verificarea calculelor la metodele amintite se face astfel: media cotelor
planului de nivelare din cele patru colţuri ale parcelei trebuie să fie egală cu cota
medie a parcelei de nivelare. Suma cotelor planului de nivelare trebuie să fie egală
cu suma cotelor terenului. Diferenţele dintre cota planului de nivelare şi cotele
terenului, de semn negativ şi pozitiv trebuie să fie egale.
O simplificare a metodei celor mai mici pătrate a fost adusă de M. Rădulescu
prin metoda poliedrelor. Denumirea metodei pleacă de la considerentul ca terenul
este format din mai multe poliedre cu bazele superioare orizontale şi la nivele
diferite.
Calculul pantei optime pe fâşii prin metoda poliedrelor, se realizează cu relaţia:
( ) ( )
2
8
I h K h
n l
= · + = +
·
¿ ¿
(2.170)
în care:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



96


I - panta optimă a fâşiei;
n - numărul punctelor cotate;
l - lungimea laturii caroiajelor;
( )
h +
¿
- suma diferenţelor de nivel pozitive, se obţine scăzând cota medie a
fâşiei din cotele terenului mai mari decât cota medie.
Pantele optime pe parcele sunt date de relaţiile:
( ) ( )
2
8
x X x X
I h K h
n l
= + = +
·
¿ ¿
(2.171)
şi respectiv:
( ) ( )
2
8
y y y y
I h K h
m l
= + = +
·
¿ ¿
(2.172)
în care:
K
x
, K
y
- coeficienţii corespunzători numărului de puncte de pe axa X,
respectiv de pe axa Y;
( ) ( )
,
x y
h h + +
¿ ¿
- suma diferenţelor de nivel pozitive pe axa X, respectiv
pe axa Y.
În cazul când nivelarea se face pe o direcţie cota planului de nivelare se
determină cu formula:
( )
( ) .
i x C C i x
Z H X X l I = + ÷ (2.173)
În cazul când nivelarea se face pe două direcţii, cota planului de nivelare se
determină cu formula:
( , )
( ) . ( ) .
i x y C C i x C i y
Z H X X l I Y Y l I = + ÷ + ÷ (2.174)
unde:
Z
i(x,y)
- cota planului de nivelare pe două direcţii;
H
C
-cota medie a fâşiei sau parcelei;
X
i
,Y
i
–numărul de ordine al punctului pe axele X şi Y
l – latura caroiajului;
X
C
,Y
C
- depărtarea centroidului de originea axelor, se calculează cu relaţiile
1 1
1 1
;
n n
C i C i
i i
X X Y Y
n n
= =
= =
¿ ¿
(2.175)
unde :
n - numărul carourilor pe cele două direcţii
Adâncimea debleului şi înălţimea rambleului (cotele de execuţie) se
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



97


calculează în funcţie de cotele terenului şi cotele planului de nivelare, astfel se
calculează pentru fiecare punct al platformei:
i i i
h Z H = ÷ (2.176)
Atunci când cotele de execuţie sunt negative avem debleu, iar în cazul când
cotele de execuţie sunt pozitive avem rambleu. Volumul terasamentelor se
calculează în funcţie de suprafaţa unui careu şi de suma cotelor de execuţie:
2 2
.
i
i
h
V nl l h
n
= =
¿
¿
(2.177)
Calculele sunt bine executate când suma rambleului este egală cu suma
debleului.

























Aplicaţia 1. Să se calculeze elementele de trasare necesare executării unei
platforme orizontale la cota medie a terenului (fig.2.49) şi să se estimeze volumul
terasamentelor realizate.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



98


Se cunosc: dimensiunile ochiurilor de reţea (2x2m), cota unui reper de
nivelment (H
RN
=631.505), lectura pe mira amplasată pe reperul de nivelment (1RN=
0.937) şi lecturile în punctele ochiurilor de reţea, prezentate în coloana 2 din tab.2.4
Cotele de execuţie şi volumul terasamentelor se calculează în tab.2.4, după cum
urmează:
Tab.2.4
Nr.
crt
Lecturi
pe miră
H
ij
p
i
p
i
H
ij
H
mp

Cote de execuţie
i
a p ·
Volum terasamente
+ -
Ramble
u
Debleu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
11 1,923 630,519 0,25 157,6297 -0,290 1 -0,290
12 1,941 630,501 0,5 315,2505 -0,272 2 -0,544
13 2,024 630,418 0,5 315,209 -0,189 2 -0,378
14 2,062 630,38 0,25 157,595 -0,151 1 -0,151
21 2,13 630,312 0,5 315,156 -0,083 2 -0,166
22 2,112 630,33 1 630,33 -0,101 4 -0,405
23 2,11 630,332 1 630,332 -0,103 4 -0,413
24 2,18 630,262 0,5 315,631 -0,033 2 -0,066
31 2,22 630,222 0,5 315,111 630,228 0,006 2 0,013
32 2,23 630,212 1 630,212 0,016 4 0,066
33 2,362 630,08 1 630, 08 0,148 4 0,594
34 2,4 630,042 0,5 315,021 0,186 2 0,373
41 2,353 630,089 0,25 157,5222 0,139 1 0,139
42 2,4 630,042 0,5 315,021 0,186 2 0,373
43 2,472 629,97 0,5 314,985 0,258 2 0,517
44 2,553 629,889 0,25 157,4722 0,339 1 0,339
10083,6 9 5672,057 2,414 -2,414

Cotele punctelor ochiurilor de reţea s-au calculat prin nivelment geometric de
la mijloc şi sunt trecute în coloana a-3-a. Ponderile punctelor sunt trecute în coloana
a-4-a, iar cota medie ponderată, calculată cu relaţia (2.152) este trecută în coloana a-
6-a. Cotele de execuţie sunt calculate cu relaţia (2.153) şi sunt trecute în coloanele 7
şi 8.
Aria aferentă unui punct de pondere unu se calculează cu relaţia (2.155) şi
rezultǎ::
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



99


| |
36
4
9
i
S
a
p
= = =
Produsul dintre ponderi şi "a" este trecut în coloana a-9-a, iar volumul
terasamentelor, calculat cu relaţia (2.154), este trecut în coloanele 10 şi 11.
În cazul trasării unei platforme orizontale, la o cotă medie a terenului,
volumul rambleului este egal cu volumul debleului.
2.9 Determinarea înălţimii construcţiilor
Determinarea înălţimii construcţiilor se poate realiza utilizând un singur
punct de staţie, atunci când distanţa până la clădire este accesibilă măsurătorilor
directe sau indirecte, sau o bază auxiliară, în cazul în care distanţa de la aparat la
clădire este inaccesibilă măsurătorilor directe.
a) Determinarea înălţimii construcţiilor dintr-un punct de staţie
În acest caz se staţionează cu teodolitul într-un punct situat la o distanţă de
circa (2,3) ori înălţimea construcţiei care urmează să se determine (fig.2.53).
'
¢1
¢1
h1
h2
D
D=L cos ¢
R
h2
'
¢1
' ¢1
R
R
P
P
Ic
h1
Fig. 2.53 Determinarea înălţimii construcţiilor dintr-un punct de staţie
Se măsoară cu precizie distanţa înclinată (L) sau orizontală (D) şi unghiurile
verticale (zenitale)
( )
'
1 2 1 1
şi z şi z ¢ ¢ , vizând din A punctul P situat la partea supe-
rioară a construcţiei şi punctul R situat la baza construcţiei.
Dacă terenul este înclinat se măsoară distanţa înclinată L şi unghiul de
înclinare al terenului, pentru a calcula distanţa redusă la orizontală, D.
Din figura 2.53 se observă că înălţimea construcţiei va fi:
Equation Chapter 2 Section 178
1 2 C
I h h = ± (2.178)
( ) ( )
' ' '
1 1 1 1 1 1 C
I D tg D tg D tg tg D ctgz ctgz ¢ ¢ ¢ ¢ = · + · = · + = · + (2.179)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



100


sau:
( ) ( )
' '
1 1 1 1 C
I D tg tg D ctgz ctgz ¢ ¢ = · + = · + (2.180)
Pentru verificare se aşază teodolitul în alt punct şi se repetă operaţia, abţinând
o nouă valoare
'
C
I .
Dacă diferenţa între
C
I şi
'
C
I este de ordinul centimetrilor se va lua valoarea
dată de media aritmetică:
'
2
C C
C
I I
I
+
= (2.181)
b) Determinarea înălţimii construcţiilor cu ajutorul unei baze auxiliare
Dacă distanţa D de la teodolit la construcţie nu se poate măsura, atunci în
apropierea construcţiei se va alege baza auxiliară d, materializată de punctele A şi B
(fig.2.54). Se va măsura lungimea bazei d şi se va staţiona cu aparatele în punctele A
şi B.
¸1
¸
|1
|
o1
o
a) Proiectie orizontala
dAR dAP
dBR
dBP
R
P
a) Sectiune verticala
HB
I2
I1
L
NM
B
' z1
z2
HA
A
' R
P

Fig. 2.54 Determinarea înălţimii construcţiilor cu ajutorul unei baze auxiliare
Se măsoară înălţimile aparatelor I
1
şi I
2
şi se vor viza punctele P la partea
superioară şi R la baza construcţiei, măsurându-se unghiurile zenitale şi orizontale, din
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



101


ambele staţii.
Cotele punctelor de staţie A şi B se vor determina prin nivelment geometric de
la mijloc, plecând de pe un reper de nivelment de cotă cunoscută.
Înălţimea construcţiei va fi dată de diferenţa dintre cota punctelor P şi R.
1 1
A
p A AP
H H i d ctgz = + + · (2.182)
1 2
B
p B BP
H H i d ctgz = + + · (2.183)
Determinarea distanţelor d
AP
şi d
BP
se va face în triunghiul APB, cu ajutorul
teoremei sinusurilor:
( )
; 200
sin sin sin
g
AP BP
d d d
¸ o |
| o ¸
= = = ÷ + (2.183)
( ) ( )
sin sin
;
sin sin
AP BP
d d d d
| o
o | o |
= · = ·
+ +
(2.184)
Dacă diferenţa H
P
A
-H
P
B
este mică, se va lua media aritmetică a celor două
valori:
2
A B
p p
P
H H
H
+
= (2.185)
În mod similar se determină şi cota punctului R, iar înălţimea construcţiei se
determină ca o diferenţă a celor două cote:
C p R
I H H = ÷ (2.188)
c) Determinarea înălţimii construcţiilor cu o bază coliniară cu un punct
vizat de pe construcţie.
Metoda se foloseşte atunci cînd, datorită condiţiilor de teren, baza auxiliară nu
se poate amplasa lateral faţă de construcţie. în acest caz baza se va amplasa coliniar
cu un punct vizat de pe construcţie (fig.2.55).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



102


P
' z1
z1
A
HA
IC
HB
dBP
z2
z2'
NM
i1
i2
B
dAB

Fig. 2.55 Determinarea înălţimii cu o bază auxiliară coliniară cu punctul vizat
Determinarea înălţimii construcţiei constă în transmiterea unei cote la punctul
P, situat la partea superioară a construcţiei şi la punctul R, situat la partea inferioară
a construcţiei. Cotele punctelor de staţie A şi B, se determină prin nivelment geomet-
ric de la mijloc sau prin nivelment trigonometric.
Observaţiile efectuate pe teren constau din măsurarea lungimii bazei d
AB
şi a
unghiurilor zenitale
' '
1 1 2 2
, , , z z z z . Cota punctului P va fi dată de relaţia:
( )
1 1 2 2 P A AB BP B BP
H H i d d ctgz H i d ctgz = + + + · = + + · (2.189)
Din egalitatea de mai sus se va calcula mai întâi lungimea d
BP
:
( ) ( )
2 1 1
1 2
B A AB
BP
H i H i d ctgz
d
ctgz ctgz
+ ÷ + ÷ ·
=
÷
(2.190)
Înlocuind relaţia (2.190) în relaţia (2.189) se obţine cota punctului P.
Dacă diferenţa dintre valorile cotei punctului P, obţinută din A şi B, nu
depăşeşte precizia nivelmentului trigonometric se va lua media aritmetică a celor
două determinări.
În mod similar se determină înălţimea unui punct R situat la baza con-
strucţiei, iar înălţimea construcţiei va fi:
C p R
I H H = ÷ (2.191)




TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



103


2.10 Trasarea halelor industriale
Construcţia unor hale mari, susţinute pe stâlpi metalici sau din beton armat,
dotate cu poduri rulante, necesită lucrări topografice de trasare şi control de mare
precizie, desfăşurate în paralel cu execuţia [9].
Trasarea halelor industriale comportă următoarele etape:
a)- trasarea axelor principale ale stâlpilor;
b)- trasarea în plan şi pe înălţime a fuG105
ndaţiilor tip pahar;
c)- montarea stâlpilor prefabricaţi sau metalici;
d)- montarea căilor de rulare ale podului macara.
1. Axele principale ale stâlpilor se trasează conform §3.3. iar pentru o mai
bună conservare se materializează la sol prin patru repere de ax. Ca repere se
utilizează buloane metalice, cuie, mărci, scoabe, care se încastrează cu mortar
de ciment în beton.
2. Fundaţiile de sub stâlpii prefabricaţi au la partea superioară o cavitate care
se numeşte pahar (4) din (fig.2.58), în care se fixează stâlpul. Trasarea în plan a
fundaţiilor tip pahar se face de la axele principale ale stâlpilor în conformitate cu
planurile fundaţiilor. Pe aceste planuri se vor evidenţia axele de trasare, distanţele
dintre axe, dimensiunile fundaţiei şi legătura dintre fundaţii şi axele de trasare.
Trasarea fundaţiei pe înălţime se efectuează în raport cu reperele de lucru ale
platformei industriale, prin nivelment geometric de la mijloc sau conform §3.6.2.
3. Lucrările topografice la montarea stâlpilor prefabricaţi sau metalici constau
în:
a) controlul planimetric şi pe înălţime a fundaţiilor;
b) lucrări pregătitoare;
c) montarea în poziţia proiectată a stâlpilor.

a) Verificarea planimetrică a fundaţiilor se face cu ajutorul teodolitului faţă
de axele principale ale construcţiei. Abaterea maximă a axelor fundaţiilor faţă de
poziţia proiectată este de ±5 mm.
În vederea verificării planimetrice se trasează pe fundaţii axele longitudinale şi
transversale ale stâlpilor (fig.2.56), efectuându-se măsurători liniare între stâlpi şi
rândurile de stâlpi (deschideri).
Pentru trasarea axei longitudinale A-A se staţionează cu teodolitul deasupra
punctului A
I
, se vizează punctul A
IV
aplicând pe toate fundaţiile zgârieturi în
punctele
' '
1 1 2 2
, , , ... a a a a
În mod similar se trasează pe fundaţii axele B-B, 1-1,... 4-4, cu ajutorul unui
cui ascuţit.

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



104


1
1 2 3 4
2 3 4
A
B
A
B
A-I A-II A-III A-IV
B-I B-II B-III B-IV
a1 a1
'
a2
'
a2 a4
'
a4
b1
'
b1 b4
'
b4

Fig. 2.56 Verificarea planimetrică a fundaţiilor
Verificarea în înălţime se face prin nivelment geometric, iar abaterea maximă
admisă a suprafeţelor de sprijin faţă de cota din proiect este de ±3 mm.
Ca rezultat al măsurătorilor planimetrice şi altimetrice se întocmeşte schema
de execuţie (fig.2.57).
in mm fata
de cota
fundului
paharului
- Mai mica
+Mai mare
6005 6005
-3 -5 +7
6005
27
-4
6000
26
0
6000 6000
25
+5
4
0
0
500
+1000
-6
(
1
8
0
0
6
)
1
8
0
0
0
+6
B
24
A

Fig.2.57. Schema de execuţie a verificării fundaţiilor stâlpilor
b) Lucrările pregătitoare constau în numerotarea stâlpilor în ordinea axelor de
montaj, trasarea pe stâlpi a unor repere axiale (rizuri) (fig. 2.58) la bază (8),
în vederea montării în plan şi la partea superioară (8') pentru verticalitate, precum şi
un riz orizontal la bază (9), pentru determinarea cotei după montaj, faţă de care se
montează pe stâlpi restul elementelor de construcţie.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



105


c) Montajul stâlpilor de beton armat (fig.2.58) se face astfel:
 se aduce fundul paharului la cota proiectată prin turnarea şapei de
egalizare (10);
 se introduce stâlpul în pahar şi se manevrează până se obţine
coincidenţa rizurilor stâlp-fundaţie (2), după care se fixează cu
ajutorul penelor;

Fig. 2.58 Montare stâlp beton
 se determină cotele reperului 9 şi ale feţelor consolelor stâlpului
(fig.2.59);

Fig. 2.59 Verificarea înălţimii stâlpilor montaţi
 se verticalizează stâlpul (linia 8-8') cu firul cu plumb (fig.2.60), cu
nivele independente lungi de 1.5-2 m (fig.2.61), sau prin plonjarea
lunetei teodolitului pe două direcţii perpendiculare (fig.3.15). Abaterea de
la verticală a stâlpului se admite de 1/1000 din înălţimea lui;

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



106


m

Fig. 2.60 Verticalizarea stâlpilor
 se verifică montajul stâlpilor în plan, în înălţime şi pe verticală, apoi
se betonează prin turnarea de mortar între stâlpi şi pahar.

Fig. 2.61 Nivele independente de lungi

4) Montarea căilor de rulare ale podului macara, pe consola stâlpilor (5), se face
în două etape: montarea grinzilor (6) şi montarea şinelor de rulare.
Pentru montarea grinzilor se trasează axele căilor de rulare faţă de axa halei. Cu
ajutorul teodolitului se mută axele căilor de rulare pe consolele stâlpilor externi, sau
pe două scoabe încastrate în pereţii frontali ai clădirii, la 0.5 m deasupra coroanei
şinei de rulare (fig.2.62). Cu ajutorul sârmelor întinse între punctele de capăt ale axei
se marchează axa pe consolele fiecărui stâlp. Montarea grinzilor de rulare se
execută după trasarea pe ambele feţe a unor rizuri de axă a grinzii.
Pentru aşezarea preliminară a grinzilor în înălţime se determină cotele
suprafeţelor consolelor şi cotele zero însemnate pe stâlpi. După calcularea cotelor
consolelor se întocmeşte profilul la scară mare (1:100 pentru lungimi şi 1: 10
pentru înălţimii). Pe baza cotei medii se determină grosimea adaosului necesar
pentru montarea grinzilor la cota medie.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



107



Fig. 2.62 Montarea căilor de rulare
După terminarea montării şi fixării definitive a grinzilor pentru podurile
rulante, se procedează la montarea şinelor.
Montajul şi verificarea poziţionării în plan şi în înălţime a şinelor de
rulare se poate efectua cu aceleaşi mijloace ca şi la montarea grinzilor.
Verificarea montării căilor de rulare, comportă următoarele lucrări
topografice:
 verificarea trasării axelor căilor de rulare prin măsurarea distanţei
între axe la capetele deschiderilor;
 transpunerea axelor căilor de rulare pe grinzile de margine, după
care la fiecare stâlp se verifică abaterea axei căii de rulare faţă de
cea proiectată;
 transmiterea unei cote cu 10-15 cm, mai sus faţă de coroana şinei de
rulare, pe unul din stâlpii de mijloc, cotă care se trasează apoi pe
fiecare stâlp. Faţă de această cotă se verifică poziţionarea în
înălţime a grinzilor şi şinelor pe toată lungimea halei;
Căile de rulare ale podului macara trebuie să fie montate orizontal, rectiliniu şi
să păstreze distanţa dintre cele două axe ale firelor de rulare, conform proiectului.
Toleranţele la montajul şinelor de rulare sunt date în instrucţiunile tehnice
pentru montarea monogrinzilor şi a căilor de rulare, după cum urmează:
 abaterea admisă faţă de deschiderea teoretică este dată de relaţia:
max min
10
2
L L
mm
÷
s ± (2.192)
 abaterea limită a axei şinei de rulare de la linia dreaptă este de
10mm ± ;
 eroarea maximă admisă a distanţei dintre axele şinelor de rulare este
de 5mm ± ;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



108


 şerpuirea în plan să nu depăşească 5mm ± faţă de axa proiectată;
 diferenţa de nivel între doi stâlpi vecini să nu depăşească 6mm ± ;
 diferenţa de nivel la capetele şinelor de rulare în acelaşi profil
transversal este de maxim 10mm ± .




































TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



109


CAPITOLUL 3
TRASAREA CONSTRUCŢIILOR CIVILE ŞI INDUSTRIALE
3.1 Proiectarea reţelei de construcţie
Reţeaua de construcţie se prezintă ca o reţea compactă de pătrate sau
dreptunghiuri cu laturile de 100, 200 sau 400 m, având coordonatele calculate într-
un sistem particular de axe, paralele cu axele construcţiilor de trasat (fig. 3.1).
Vârfurile pătratelor şi dreptunghiurilor reţelei se marchează prin borne de beton, fiind
în acelaşi timp şi repere de nivelment.
Equation Chapter 1 Section 1

Fig. 3.1 Coordonatele reţelei de construcţie
Proiectarea reţelei de construcţie se efectuează de obicei pe planul general al
obiectivului de proiectat şi constă în amplasarea punctelor reţelei şi determinarea
coordonatelor vârfurilor reţelei (coordonate de proiectare), compensarea reţelei şi
trasarea definitivă a reţelei.
La proiectarea reţelei de construcţie trebuie să se ţină seama de următoarele
criterii:
 laturile reţelei să fie paralele cu axele construcţiilor, astfel ca
majoritatea construcţiilor să se încadreze în dreptunghiuri sau pătrate;
 punctele reţelei de construcţie să se găsească în afara zonei
săpăturilor,iar liniile cât mai aproape de conturul obiectelor de trasat;
 punctele reţelei de construcţie să permită măsurători liniare şi
unghiulare;
 reţeaua să aibă o formă cât mai economică, care să permită reducerea
sau creşterea densităţii de puncte în funcţie de cerinţele trasării.

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



110


Coordonatele reţelei de pătrate sau dreptunghiuri se calculează din sistemul
general de coordonate prin transcalcul.
Practic se calculează coordonatele a cel puţin trei puncte amplasate pe fiecare
aliniament. După verificarea coliniarităţii punctelor se trece la calculul
coordonatelor celorlalte puncte, cunoscând distanţa dintre punctele amplasate pe
acelaşi segment.
Trasarea provizorie a reţelei se realizează din punctele reţelei de sprijin care au
servit la ridicarea terenului destinat construcţiei. Se procedează mai întâi la
trasarea axei principale, operaţie ce impune materializarea în teren a trei puncte P
1
,
P
2
, P
3
(fig.3.2).
1
6
11
16
2 3 4
7 8
9 12
13 14
17 18 19
20
15
10
5
P1
P2
P3
P4
0
200
400
600
800
X'
Y'
X
Y
0
A
B
P5
o1
o1
o2
o3
|3
|2
|1

Fig.3.2 Reţeaua de construcţie provizorie
Pentru trasarea punctelor se utilizează una din metodele parcurse la §2.5, în
cazul de faţă metoda intersecţiei unghiulare.
După ce se face controlul coliniarităţii punctelor P
1
, P
2
, P
3
prin determinarea
suprafeţei care trebuie să fie egal cu zero, se trece la trasarea cu ajutorul
teodolitului a celei de a doua axe, perpendiculară pe prima.
În continuare se trasează punctele reţelei de pe axele principale, utilizând
teodolitul pentru măsurarea unghiurilor drepte şi ruleta sau panglica, pentru
măsurarea distanţelor.
După trasarea provizorie a reţelei se efectuează observaţii unghiulare sau
liniare, între punctele reţelei, cu instrumente care trebuie să satisfacă erorile medii
pătratice stabilite iniţial, după care se trece la compensarea acestor observaţii.
Metoda cea mai avantajoasă de compensare este metoda poligoanelor
acolate (V. V. Popov), care constă în compensarea mai întâi a unghiurilor, iar după
aceea a coordonatelor.
Valorile coordonatelor definitive ale reţelei de construcţie sunt cele rezultate
după operaţia de compensare.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



111


Între coordonatele compensate şi coordonatele reţelei marcate provizoriu se vor
constata diferenţe. Cu aceste diferenţe vor trebui reaşezate centrele reperelor trasate
provizoriu, obţinând poziţia proiectată a fiecărui punct (fig. 3.3).
|2
S3
3'
3 2
S2
3'
'
|3

Fig. 3.3 Reducţia reţelei de construcţie
Operaţia de corectare a reţelei de construcţie se execută pentru fiecare punct al
reţelei prin metoda coordonatelor polare (v. §2.5.1). Reperele provizorii ale reţelei
de construcţie sunt înlocuite cu reperele definitive materializate prin borne de
beton de 0.7-1 m, având la partea superioară o placă metalică pe care se
materializează punctul prin chirnăruire.
După marcarea definitivă a punctelor reţelei de construcţie se trece la
măsurătorile de control pentru a constata justeţea reducerii (corectării) şi a obţine date
asupra preciziei de alcătuire a reţelei topografice de construcţie.
Măsurătorile liniare se efectuează prin sondaj, iar măsurătorile unghiulare, de
control, se efectuează într-o singură serie cu teodolite, care oferă o precizie de lectură
de ±2" sau ± 2
CC
.
Dacă abaterile la măsurarea lungimii laturilor nu depăşesc ±10-15 mm, iar
abaterile faţă de unghiul drept nu depăşesc | A = ±10 - 15" (30 - 45
CC
), se consideră
că reducerea reţelei a fost executată corect. In continuare la trasarea construcţiilor, ca
şi coordonate rectangulare ale punctelor bornate vor fi conside-rate cele de la
proiectare, iar unghiurile dintre laturile reţelei vor fi admise ca unghiuri drepte.
Eroarea de poziţie reciprocă a punctelor vecine ale reţelei de construcţie
pentru laturi de 200 m nu trebuie să depăşească ±2 cm (1/10000).
3.2 Proiectarea reţelei altimetrice
În vederea trasării pe înălţime a elementelor construcţiilor se impune crearea
unei reţele de sprijin altimetrice.
Punctele de sprijin ale reţelei altimetrice trebuie să îndeplinească condiţii
legate de stabilitatea şi accesibilitatea acestora în procesul de construcţie.
Pentru realizarea celor două condiţii pe suprafaţa platformelor industriale se
amplasează două tipuri de repere de nivelment: repere de control (principale), care
realizează prima condiţie şi repere de execuţie (de construcţie), care realizează cea
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



112


de-a doua condiţie.
Pe platformele industriale de întindere medie, se amplasează 4 sau 5 repere de
control şi o reţea de repere de construcţie.
Pe marile platforme industriale, se amplasează o reţea de control ce înconjoară
şantierul şi o reţea de repere de execuţie în apropierea construcţiei.
Reţeaua reperelor de control se execută cu precizia nivelmentului geometric
de ordinul II-III.
Reţeaua reperelor de construcţie poate fi realizată cu precizia nivelmentului
geometric de ordinul IV sau V. Verificarea tasării reperelor de construcţie se face la
1-2 luni sau mai des.
Reperele de control se amplasează în terenuri rezistente la o distanţă de
minim 10 ori adâncimea gropilor de fundaţie. Adâncimea de plantare a reperelor de
control este condiţionată de adâncimea de îngheţ de 1m, pentru ţara noastră.
3.3 Trasarea axelor construcţiilor
Având în vedere faptul că toate detaliile construcţiilor sunt date de axele lor,
trasarea construcţiilor va consta din:
 trasarea axelor faţă de punctele reţelei de trasare;
 trasarea în detaliu faţă de axele materializate pe teren.
La proiectare şi execuţie se vor avea în vedere axele principale, axele de bază
şi axele intermediare.
Axele principale sunt constituite din două linii drepte perpendiculare I-I şi
II-II dispuse simetric în raport cu construcţia (fig.3.4). Punctului de intersecţie a
celor două axe i se determină coordonatele în sistemul dat. De regulă, axele
principale se aplică pe teren pentru construcţiile care au o suprafaţă mare şi o
configuraţie complexă.
II
II
I
I
Linia de
imprejmuire
Latura retelei de constructii
D1 D2
A1 A2
D3 D4
A3 A4
1
4
4
4
4
1
2
3
4
1
1
1
4
3
2
1
2
2
3
3
B B
C
C

Fig. 3.4 Plan de trasare a axelor
Axele de bază sunt axele care formează conturul exterior al construcţiilor. în
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



113


practica trasării construcţiilor se aplică pe teren tocmai aceste axe care trec prin
punctele caracteristice principale date prin coordonatele carteziene ale reţelei de
construcţie. Celelalte axe se numesc axe intermediare (secundare).
Materializarea axelor prezentate mai sus, se face prin minim două repere
materializate de o parte şi de alta a construcţiei.
Punctele axelor de bază se trasează pe teren faţă de punctele reţelei de construcţie
(25, 26), prin metoda coordonatelor rectangulare sau prin celelalte metode prezentate
la §2.5.
Verificarea trasării punctelor construcţiei se face prin:
 trasarea acestor puncte prin altă metodă;
 trasarea punctelor de la alte laturi ale reţelei de construcţie, utilizând
aceeaşi metodă;
 prin compararea distanţei măsurate între punctele trasate, cu cea dată
în proiect.
Pentru controlul trasării punctelor caracteristice ale unor construcţii de mici
dimensiuni, se măsoară diagonalele construcţie trasate, diagonale care trebuie să fie
egale între ele şi egale cu cele din proiect. De asemenea, în fiecare punct trasat se
verifică cu teodolitul perpendicularitatea reciprocă a axelor. Abaterea admisă faţă de
unghiul drept nu trebuie să depăşească ±60" respectiv 185
CC
. La abateri mai mari se
va corecta poziţia punctelor trasate.
Pentru trasarea în detaliu a construcţiei, cu o precizie ridicată, se execută în
jurul construcţiei, o împrejmuire specială din lemn.
Împrejmuirea se proiectează şi se trasează cu laturile paralele cu axele construcţiei
la o distanţă egală cu înălţimea gropii de fundaţie. Imprejmuirile pot să fie de tip
continuu sau discontinuu.
Împrejmuirile de tip continuu (fig.3.5) sunt formate dintr-un şir de stâlpi,
amplasaţi la distanţe de 3-4 m, care înconjoară clădirea, iar pe aceştia se prind prin
cuie, dulapi cu muchiile superioare amplasate orizontal, la o înălţime de 0.5-1.2 m
faţă de sol.

Fig. 3.5 Împrejmuire de tip continuu

Când terenul are o înclinare mare, împrejmuirea se construieşte în trepte
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



114


(fig.3.6). Împrejmuirile discontinui denumite şi "capre" se amplasează în dreptul
axelor principale (fig.3.7) astfel încât axele să nu cadă în dreptul stâlpilor.

Fig. 3.6 Împrejmuiri discontinui
a) plasarea împrejmuirilor discontinui faţă de axele clădirii
b) detaliul unei împrejmuiri (capră)
Împrejmuirile discontinui prezintă următoarele avantaje faţă de cele continui:
 consum redus de material lemnos;
 execuţie simplă;
 permit accesul utilajelor de excavare şi a vehiculelor de transport la
gropile de fundaţii.

Fig. 3.7 împrejmuiri în trepte
3.4 Trasarea axelor pe împrejmuiri
Întrucât punctele caracteristice ale construcţiilor dispar în timpul executării
gropilor de fundaţii, este necesar ca axele de bază ale construcţiilor să fie
materializate pe împrejmuiri (fig.3.8)
Pentru trasarea axei A-A se staţionează cu teodolitul în punctul I, se dă viză
la IV (la cuiul bătut în ţăruş), după care se blochează mişcarea orizontală. Prin
bascularea lunetei în plan vertical se marchează punctul b
1
pe împrejmuire. Dacă
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



115


distanţa între punctele I şi IV este mai mare de 50 m, se recomandă ca trasarea
punctului B
1
să se facă în ambele poziţii ale lunetei. Se trasează apoi un unghi de
200
g
sau se "dă luneta peste cap" şi se materializează pe împrejmuire poziţia
punctului B
2
.
Din acelaşi punct I se vizează, punctul II şi se materializează pe împrejmuire
poziţia punctului m
2
. Prin rotirea teodolitului cu 200
g
se trasează punctul m
1
.
1 2 3 4 5 6 7 8
C
B
Imprejmuire
Fundatie
D
B
A
C
b2
a2
m2 n2
a1
b1
n1 m1
1 2 3 4 5 6 7 8
A
D
D
B
C
I
II
III
IV

Fig. 3.8 Trasarea axelor pe împrejmuiri
După aceasta, instrumentul se mută în punctul III şi se trasează în mod analog
axele D-D şi 8-8. Pentru control, trasarea axelor se poate face din punctele II şi IV.
Pentru verificarea trasării axelor pe împrejmuiri se fac măsurători între
punctele materializate pe muchia superioară a "dulapilor". Dacă lungimile măsurate
diferă de cele date în proiect, punctele determinate se aduc la poziţiile prevăzute în
proiect.
După trasarea axelor de bază ale construcţiilor se va trece la trasarea axelor
intermediare B-B, C-C, 2-2, ...7-7. Materializarea axelor pe împrejmuiri se
realizează prin cuie sau prin crestături.
Pentru o mai bună conservare, axele principale şi de bază se materializează la
sol prin minimum 4 repere, plantate la o adâncime de 1,2-1,5 m.
3.5 Trasarea fundaţiilor
Trasarea în detaliu a fundaţiilor cuprinde: trasarea gropilor de fundaţii,
trasarea corpului fundaţiei şi ridicările de execuţie ale fundaţiilor.
Gropile de fundaţii se execută pe întreaga suprafaţă a construcţiei proiectate
(fig.3.9.a) sau numai pe direcţia zidurilor portante sau de compartimentare (fig.3.9
b)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



116



Fig. 3.9.a. Trasarea fundaţiilor pe întreaga suprafaţă a construcţiei

Fig. 3.9.b. Trasarea fundaţiilor pe direcţia zidurilor portante
Trasarea gropilor fundaţiei se face de la axele de bază ale construcţiei
materializate pe împrejmuiri, de la care se măsoară distanţele până la axele
fundaţiilor, de o parte şi de altă parte a axelor de bază. Prin întinderea unor fire de
sârmă între cuiele bătute pe împrejmuiri se obţine conturul fundaţiei. Transmiterea la
sol a conturului fundaţiei se face cu ajutorul firelor cu plumb, iar materializarea se
face cu ţăruşi.
În timpul executării gropii de fundaţie, periodic se controlează adâncimea cu
teuri sau şabloane faţă de cota împrejmuirii.
Groapa de fundaţie se consideră terminată după ce s-a controlat lărgimea şi
adâncimea ei şi nu s-au constatat abateri inadmisibile de la proiect. Toleranţele
admise de la dimensiunile proiectate ale gropii fundaţiei sunt în limitele de ±3-5 cm.
Când groapa de fundaţie este gata se trece la ridicarea de execuţie a acesteia.
Faţă de axele longitudinale şi transversale ale fundaţiei se măsoară distanţele până la
marginile taluzurilor şi se efectuează nivelmentul geometric al fundului săpăturii pe
pătrate cu laturile de 5-8 m. Pe baza acestor date se întocmeşte schema de execuţie a
gropii de fundaţie, în care se arată dimensiunile acesteia faţă de axele fundaţiei şi se
trec cotele suprafeţei terenului înainte de excavarea gropii şi cotele de execuţie ale
bazei gropii.
După terminarea şi verificarea gropii de fundaţie se trece la trasarea corpului
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



117


fundaţiei care se prezintă sub forma unei fundaţii continue, fundaţii pe piloţi,
fundaţii din prefabricate de beton armat, fundaţii tip pahar etc.
În funcţie de tipul fundaţiei se montează cofrajul pentru montarea armăturilor
şi turnarea betonului (fig.3.10). Poziţia în plan a cofrajului se controlează în raport
cu axele de trasare şi se consideră bună, atunci când devierea axelor fundaţiei nu este
mai mare de ±1.5-2 cm. Lăţimea cofrajului nu se admite mai mică decât cea
proiectată, iar majorarea sa se admite de maxim 5 mm.
Reper de
nivelment
Mira
Cofrag
Mira
A
x
a

d
e

t
r
a
s
a
r
e
Axa de
trasare

Fig. 3.10 Trasarea cofrajelor
Cu ajutorul firului cu plumb se controlează verticalitatea cofrajului, iar cu
instrumentul de nivelat se dau cote pe pereţii cofrajului. Abaterea de la verticală a
cofrajului nu trebuie să depăşească ±2 mm/m.
După ce cofrajul a fost recepţionat se trece la executarea betonării. După tur-
narea fundaţiei, se determină câteva cote prin nivelment geometric care se compară
cu cele proiectate. Se acceptă o diferenţă între aceste cote de ±2-3 cm.
3.6 Trasarea cotelor la fundaţii şi planşee
3.6.1 Trasarea cotelor la fundaţii
Se poate realiza în funcţie de adâncimea gropii de fundaţie prin nivelment
geometric de la mijloc sau cu ajutorul unui late şi a unui boloboc, atunci când
gropile nu sunt foarte adânci, fie utilizând metoda citirilor simultane pe o ruletă
lestată la partea inferioară atunci când adâncimea gropilor de fundaţie este mare (fig
3.11).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



118


a
b
HFpr
lR
NM
HR
lF

Fig. 3.11 Trasarea cotelor în groapa fundaţiei
De pe figură se poate deduce relaţia de calcul a cotei fundaţiei, astfel:
H
F
= H
R
+l
R
-(a-b)-l
F
Equation Chapter 3 Section 1

(3.1)

unde:
H
R
- cota reperului de lucru;
l
R
- citirea pe mira din punctul R;
l
F
- citirea pe mira plasată în groapa de fundaţie;
a, b - lecturi pe ruletă;

Atunci când cota gropii de fundaţie este impusă prin proiect, se calculează
citirea pe miră (element de trasare) necesară trasării cotei impuse prin proiect:
l
F
= H
R
+l
R
-(a-b)- H
Fpr
(3.2)

H
Fpr
- cota gropii de fundaţie impusă prin proiect
3.6.2 Trasarea cotelor la planşee
Pentru transmiterea cotelor la planşee (fig 3.12) se foloseşte metoda citirilor
simultane la două instrumente de nivelat. Citirile se efectuează pe o ruletă sau
panglică lestată la partea inferioară pentru a o fixa în poziţie verticală. Cota
planşeului se obţine cu relaţia:
( )
1
A R 1
H = H +r + d-c -a (3.3)
unde:
H
A
- cota planşeului
r
1
- lectura pe mira amplasată în R
a - lectura pe mira amplasată în A
c,d - lecturile pe ruletă
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



119



Fig. 3.12 Trasarea cotelor la planşee
Atunci când, cota planşeului este impusă prin proiect se va calcula lectura pe
mira din punctul A care va trebui să satisfacă cota proiectată (H
Apr
). Vom avea:
( )
1
1
pr
pr R A
a H r d c H = + + ÷ ÷ (3.4)
Unde semnificaţia termenilor ce intră în relaţie este cea prezentată anterior.
Cu elementul de trasare calculat, se va trasa înălţimea planşeului conform
metodei 2.3.1.1
Eroarea medie pătratică de transmitere a cotei la planşee este dată de relaţia
M =
2
7
2
6
2
5
2
4
2
3
2
2
2
1
m m m m m m m + + + + + + ± (3.5)
m
1
şi m
2
- erori de lectură pe ruletă jos şi sus;
m
3
şi m
4
- erori de citire pe mirele de jos şi sus;
m
5
şi m
6
- erori de comparare a celor 2 mire;
m
7
- eroarea de comparare a ruletei.
3.7 Urmărirea comportării construcţiilor
Constă în realizarea determinărilor privind trasarea şi înclinarea acestora.
3.7.1 Determinarea modului de tasare a construcţiilor
Constă în observaţii de nivelment efectuate repetat asupra unor mărci de
urmărire, fixate pe construcţia luată în studiu, pe baza proiectului întocmit la fiecare
lucrare în parte.
Măsurarea deplasărilor pe verticală se realizează prin parcurgerea
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



120


următoarelor etape:
 Crearea unei reţele speciale de nivelment
 Amplasarea reperelor de control şi a mărcilor de tasare;
 Alegerea instrumentelor, a metodelor şi a preciziei de executare a
nivelmentului;
 Stabilirea tranşelor de măsurători;
 Executarea observaţiilor;
 Compensarea observaţiilor;
 Calculul tasării şi deformaţiei la fundaţiile construcţiilor.
1. Reţeaua specială de nivelment - se realizează din:
a) repere mobile fixate pe construcţia care se tasează şi repere de control
amplasate în afara zonei de influenţă. (fig.3.13)
Asfalt

Perete

40 mm
3
0
110

Fig. 3.13 Mărci de tasare
b) repere de control amplasate în afara zonei de influenţă a construcţiei.
Amplasarea reperelor de control, faţă de care se determină deplasările mărcilor
de tasare, depinde de, condiţiile geotehnice, hidrologice, şi de sistematizarea
terenului din jurul construcţiei urmărite, precum şi de necesitatea asigurării
condiţiilor optime pentru efectuarea citirilor.
Numărul minim al reperelor de control va fi de 3, dispuse astfel încât să
acopere cât mai uniform zona înconjurătoare a construcţiei.
Mărcile de tasare au rolul de a reda cât mai fidel deplasările pe verticală a unor
elemente ale construcţiei ce se cercetează, şi de a da posibilitatea de măsurare a
tasărilor. Ele sunt încastrate în elementele de rezistenţă ale construcţiei (colţurile
construcţiei, din imediata vecinătate a rosturilor de tasare) precum şi în alte puncte
caracteristice ale construcţiei, iar pentru construcţiile metalice se materializează prin
puncte de sudură.
2. Alegerea instrumentelor
La executarea observaţiilor se folosesc instrumente de nivelment de înaltă
precizie (Ni 004, Ni 002, Ni 007) şi stadii speciale de invar.
3. Tranşele de măsurători
Acestea vor fi stabilite în funcţie de evoluţia fenomenului de tasare, fiind mai
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



121


dese la început şi din ce în ce mai rare pe măsură ce fenomenul se stabilizează, iar
primul ciclu de observaţii va începe imediat după realizarea fundaţiei construcţiei.

4. Executarea observaţiilor
Se vor efectua cu instrumente de nivelment de înaltă precizie, efectuate la
intervale de timp bine stabilite. Efectuarea observaţiilor constă în realizarea unui
nivelment geometric de la mijloc de ordinul I sau II executat în condiţii atmosferice
favorabile, în sens direct şi invers sau cu 2 planuri de vizare, obţinându-se astfel
cotele tuturor mărcilor de tasare. Neînchiderile trasărilor de nivelment trebuie să se
încadreze în toleranţa 0, 5 T mm n = ± , unde n = numărul staţiilor.
Observaţiile se fac la anumite intervale (lunar, trimestrial şi anual în funcţie de
evoluţia tasărilor).
5. Prelucrarea observaţiilor

Pentru calculul deplasărilor pe verticală ale mărcilor de tasare se folosesc 2
procedee:
 calculul tasărilor pe baza diferenţelor de nivel între punctele urmărite
 calculul tasărilor pe baza cotelor absolute a mărcilor de tasare
Tasările absolute sau totale ale fiecărei mărci (T
i
) se calculează ca diferenţă
dintre cotele ciclului de observaţii curente (
i
i
H ) şi cotele ciclului de observaţii
iniţiale (
0
i
H ). Astfel putem scrie:
0 i
i i i
T H H = ÷ (3.6)
Tasarea medie a întregii construcţii se determină cu relaţia:
T
m
=
n
n n
S S S S
S T S T S T S T
+ + + +
+ + + +
...
...
3 2 1
3 3 2 2 1 1
(3.7)
unde:
T
1
, T
2
, T
3
... T
n
- sunt tasările absolute ale mărcilor;
S
1
, S
2
, S
3
... S
n
- suprafeţele tălpilor fundaţiilor aferente elementelor de
rezistenţă pe care s-au fixat mărcile.
În practică tasarea medie poate fi calculată, ca medie aritmetică a tasărilor
tuturor mărcilor:
T
m
=
1
n
i
i
T
n
=
¿
(3.8)
în care „n‖ - numărul mărcilor
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



122


Rezultatele fiecărui ciclu de observaţii se trec într-o fişă specială şi se
întocmeşte pentru fiecare reper un grafic al evoluţiei sale în timp (fig. 3.14)
obţinându-se curbele de tasare ale reperilor.

Fig. 3.14 Evoluţia tasării unor mărci amplasate pe construcţii
3.7.2 Măsurarea înclinării construcţiilor înalte
Poate fi realizată prin următoarele procedee:
a) bascularea lunetei teodolitului în plan vertical
b) cu ajutorul firului cu plumb
c) cu ajutorul verticalei optice
d) vizarea laterală cu teodolitul
e) măsurători unghiulare

a) Procedeul prin bascularea lunetei teodolitului se poate utiliza atât pentru
montarea şi verificarea verticalităţii elementelor de construcţie cât şi la montarea în
poziţie verticală a stâlpilor prefabricaţi.
În cazul primului procedeu vom proceda la plonjarea lunetei teodolitului
instalat pe prelungirea unei laturi a figurii de bază din reţeaua spaţială de trasare
montare (fig. 3.15)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



123


P'
P''
P
0
R
R
0
A
l
1
o1
o2
P

fig. 3.15 Verificarea verticalităţii prin plonjarea lunetei teodolitului
Etapele pe care le vom parcurge sunt:
- instalarea teodolitului în două puncte de staţie (
1 2
O şi O ), la o distanţă de 2-3
ori înălţimea construcţiei, proiectându-se punctul „P‖ de la partea superioară la cea
inferioară a construcţiei;
- efectuarea de lecturi pe o miră orizontală amplasată la baza construcţiei
rezultând punctele P' şi P'', iar la mijlocul distanţei punctul P
0
;

- efectuarea de vize şi lecturi la punctul R, situat la baza construcţiei în mod
similar cu punctul P, rezultând punctele R' şi R'', iar la mijlocul distanţei punctul R
0
;

În urma efectuării acestor operaţii vom constata o abatere a punctului P
0
faţă
de punctul R
0
,
rezultând o mărime liniară Δl a înclinării zidului.
Δl
1
= R
0

- P
0

(3.9)
Mărimea unghiulară a înclinării ¸
1
se va calcula cu relaţia:
¸
1
cc
=
1
l
h
A
cc
µ (3.10)
unde "h" este înălţimea construcţiei.

Precizia rezultată prin utilizarea acestui procedeu, va fi influenţată de: eroarea
de calare, eroarea de vizare, eroarea de instalare a teodolitului în aliniament, eroarea
datorată condiţiilor exterioare, etc.

b) Procedeul cu ajutorul firului cu plumb
Este cel mai simplu procedeu de verificare a verticalităţii zidurilor şi a
elementelor prefabricate(fig. 3.16).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



124


b
c
a

Fig. 3.16 Verificarea verticalităţii cu ajutorul firului cu plumb
Operaţia constă în a lansa de la partea superioară a construcţiei fire de oţel
care se lestează cu greutăţi de 20 ... 30 kg pentru a reduce oscilaţiile firului.
În etapa a doua vor fi măsurate cu riglete gradate milimetric, distanţele
orizontale la partea superioară şi inferioară a clădirii, de la firul suspendat până la
zid. Dacă distanţele măsurate sunt egale, zidul este vertical, iar în caz contrar
diferenţa celor două valori ne va da înclinarea liniară a zidului sau a elementului
prefabricat.
Precizia medie de montare şi de verificare o poziţiei verticale prin acest
procedeu este de 1:1000 din înălţimea medie a construcţiei.
c) Procedeul cu ajutorul verticalei optice
Este un procedeu care se execută cu ajutorul unui aparat adaptat pentru acest
lucru, P.Z.L - Zeiss Jena (fig 3.17 b.) care facilitează transmiterea pe verticală a
punctelor cu o eroare a verticalizării de ± 1mm/100m.
Pentru a determina o linie verticală se aşază aparatul întru-un punct de staţie
situat la o distanţă orizontală de 0,5-1m şi se vor da vize în plan vertical la o miră
orizontală poziţionată în puncte diferite pe verticala interesată efectuând citirile C
a1
,
C
a2
, C
a3
, etc. Dacă lecturile vor fi egale atunci elementul verificat este vertical (fig
3.17 a.).

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



125


3
2
1
f
f
a1
a2
a3

1
5
7
6
4
3
2
12
8
10
11
9

a b
Fig. 3.17 a. Verificarea verticalităţii prin procedeul verticalei optice
b. Părţi componente ale aparatului P.Z.L: 1- lunetă, 2-ambază, 3-trepied, 4-ocular, 5-
obiectiv, 6-surub de focusare, 7-oglindă pentru iluminat interior, 8-clapetă de blocare a
mişcării orizontale, 9-şurub de fină mişcare orizontală, 10-şuruburi de calare, 11-placă
orizontală de bază, 12-şurub pompă

Precizia de trasare prin acest procedeu
m =
|
.
|

\
|
+ + ±
2
2
2
2
2
400
25 , 0
c
m
h
u
t
µ
(3.11)
unde:
h - înălţimea de proiectare a verticalei;
t - sensibilitatea nivelei torice;
u - puterea de mărire a lunetei;
m
c

- eroarea de centrare.
d) Procedeul prin vizarea laterală cu teodolitul
Este un procedeu utilizat la determinarea înclinării transversale a elementelor
de construcţie.
În vederea verificării unui şir de stâlpi situaţi pe axa A-A (fig. 3.18) vom trasa
o axă paralelă cu aceasta la distanţa „a‖ marcând capetele ei. Se va staţiona cu
teodolitul în punctul A, dând viză la marca de vizare situată în A‘.
În dreptul rizurilor verticale vor fi efectuate citiri succesive jos şi sus pe
fiecare stâlp stabilind înclinarea transversală în cele două poziţii ale lunetei cu
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



126


relaţia:
s j
i i i
l = C - C A (3.12)
Poziţia în plan a stâlpilor
i
a A este dată de relaţia:
j
i i
a = a - C A
(3.13)

A
A1
a
a
a
a
s
c
j
i
c
i

Fig. 3.18 Procedeul vizării laterale
Înclinarea longitudinală a stâlpilor în lungul şirului se va determina prin
măsurarea distanţelor între vizările de la bază şi partea superioară a stâlpilor vecini.
Precizia acestui procedeu va fi dată de: eroarea de trasare a aliniamentului
paralel; eroarea de centrare şi reducere a mărcii de vizare; eroarea de calare; eroarea
de citire pe nivela laterală; eroarea datorată condiţiilor exterioare.
e) Procedeul prin măsurători unghiulare
Este cel mai precis procedeu de determinare a înclinării construcţiilor,
bazându-se pe măsurarea unghiurilor în plan orizontal, atât la punctul de la baza cât
şi la cel situat în vârful acesteia, utilizând două staţii situate pe prelungirea a doi
pereţi care se intersectează (fig. 3.19).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



127


¸
¸1

Fig. 3.19 Determinarea înclinării prin schema de măsurare a unghiurilor orizontale
Se măsoară distanţele orizontale de la punctul de staţie la cele de intersecţie
(20 ... 50m) precum şi unghiurile ¸ şi
1
¸ determinate între prelungirile respective şi
două puncte alese C şi C
1
.
Dacă măsurăm periodic unghiurile ¸ şi
1
¸ vom determina creşterile parţiale
ale construcţiilor exprimate în grade
'
1
' '
1 1
¸ ¸ ¸ ÷ = A şi
'
2
' '
2 2
¸ ¸ ¸ ÷ = A
Pentru trecerea la mărimi liniare a creşterilor înclinărilor q A vom utiliza
relaţia:
1 1
1
636620
cc cc
cc cc
q L L
¸ ¸
µ
A A
A = × = × (3.14)
în care:
1
q A - creşterea parţială a înclinării în mm
L - distanţa orizontală de la staţia A până la punctul B în mm
1
cc
¸ A - creşterea parţială a unghiului ¸ între două măsurători succesive.
Mărimea totală a creşterii înclinării Q în punctul B situat la vârful construcţiei
este:
2 2
1 2
Q q q A = A +A (3.15)
Pentru determinarea înclinării turnurilor şi a coşurilor înalte vom proceda
astfel:
- la o distanţă egală cu de 2-3 ori înălţimea turnului se vor materializa cu
ţăruşi două staţii S
1
şi S
2
(fig. 3.20) care vor forma cu coşul respectiv un
unghi de 100
g
.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



128


C1
L1
S1
L2
S2
C2
A 8
7
3 2
6
5
1 4
0 4 1

Fig. 3.20 Determinarea înclinării la coşurile înalte
Din punctul S
1
se vor executa observaţii, în ambele poziţii ale lunetei la
punctele C
1
, C
2
, C
3
, C
4
, iar din punctul S
2
se vor efectua observaţii azimutale la
punctele C, 5, 6, 7, 8.
Făcând media observaţiilor la punctele 2, 3 şi 6,7 se va obţine poziţia axului
coşului de fum la partea superioară, iar din media lecturilor la punctele 1,4 respectiv
5,8 se va obţine poziţia axului turnului la partea inferioară.
Din diferenţa poziţiei axului la partea superioară şi inferioară, pe cele două
direcţii perpendiculare, se va obţine abaterea unghiulară de la verticală a coşului de
fum:
2 3 1 4
1
2 2
c c c c
o
+ +
= ÷
6 7 5 8
2
2 2
c c c c
o
+ +
= ÷
Pentru a afla mărimea deplasării liniare a centrului de sus vom utiliza
următoarele relaţii:
1
1 1 1 1
q L tg L
o
o
µ
= · = · (3.16)
2
2 2 2 2
q L tg L
o
o
µ
= · = ·
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



129



2 2
1 2
Q q q = ± + (3.17)
în care:
q
1
, q
2
- mărimea deplasării axei de sus, determinată din cele 2 staţii;
L
1
şi

L
2 -
distanţele de la instrument la centrul coşului de fum;
1
o - diferenţa valorilor medii ale citirilor, la partea de sus (3-2) şi de jos (1-4),
efectuate la punctele marginale ale coşului din staţia S1;
2
o - diferenţa valorilor medii ale citirilor, la partea de sus (6-7) şi de jos (5-8),
efectuate la punctele marginale ale coşului din staţia S
2
.
Q - mărimea totală a înclinării coşului.






























TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



130


CAPITOLUL 4
TRASAREA CĂILOR DE COMUNICAŢII
4.1 Generalităţi
Construcţia căilor de comunicaţii necesită un însemnat volum de lucrări
topografice la proiectare, trasare şi execuţie. Etapele de realizare a acestor lucrări
sunt prezentate în [5], şi constau în:
 proiectarea pe plan a axei căii, la scara 1:5 000÷1:25 000;
 trasarea pe teren a axei proiectate;
 ridicările topografice de detaliu în jurul axei, necesare întocmirii
proiectului definitiv;
 stabilirea unui traseu definitiv;
 trasarea curbelor de racordare;
 trasarea pe teren, în plan şi în înălţime, a căii de comunicaţie.
În cazul drumurilor mai puţin importante, traseul se alege şi se pichetează
direct pe teren, simultan cu ridicările topografice de detalii ale profilului
longitudinal şi ale profilelor transversale.
4.2 Aplicarea pe teren a traseului provizoriu şi ridicarea în plan a
benzii de studiu.
Traseul stabilit pe hartă, sub formă de linie frântă, denumit şi poligonul de
bază, se aplică pe teren prin metoda drumuirii. Când traseele sunt lungi, neîncadrate
între puncte cunoscute, sau fără vize de referinţă, se vor efectua intersecţii înapoi nu
numai la capete ci şi pe parcurs, ori de câte ori este posibil. Unele staţii de drumuire se
vor repera faţă de detaliile existente pe plan şi pe teren (fig. 4.1)
d
3
d
2
d
1
o6
o5
o4
o3
o2
o1
o
o
B
D6
D5
D4
D3
D2
A
D1
C
E
H
F

Fig. 4.1 Pichetarea traseului provizoriu
Fâşia de teren din lungul acestui traseu, denumită bandă de studiu, se ridică în
plan prin metoda radierii, pe o lăţime corespunzătoare, obţinând în final un plan de
situaţie cu curbe de nivel, pe care se alege traseul definitiv.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



131


4.3. Pichetarea traseului definitiv
Marcarea vârfurilor de unghi V
1
, V
2
, V
3
...V
n
, ale liniei poligonale se face prin
metoda polară, din punctele de drumuire D
1
, D
2
, D
3
... D
n
(fig.4.2.), executată în
scopul trasării axei căii de comunicaţie. Uneori se apelează şi la coordonate echerice sau
reperaj prin distanţe faţă de detaliile existente pe teren.

|5
5
x5
d5
y5
2
3
|3
d3
|2
d2
|1
D5
D4
B
D3
x3
y3
V2
V1
x2
y2
x1
y1
d1
D2
A
D1

Fig. 4.2 Pichetarea traseului definitiv
După materializarea vârfurilor de unghi (de frângere a aliniamentelor) se
marchează corespunzător punctele caracteristice ale traseului: începutul şi sfârşitul
căii de comunicaţie, punctele obligate (intersecţii), hectometri întregi, punctele
principale ale curbelor de racordare, schimbările de pantă, lucrările de artă etc. şi se
întocmeşte carnetul de pichetaj.
În cele ce urmează se va insista mai mult asupra problemelor referitoare la
trasarea curbelor de racordare,a profilului longitudinal şi a profilelor transversale.
4.4 Trasarea punctelor principale ale curbelor de racordare
Pentru asigurarea circulaţiei diferitelor mijloace de transport, traseul căii de
comunicaţie, compus din aliniamente care se intersectează în vârfurile de unghi V
i

necesită racordarea aliniamentelor prin curbe de racordare. Cele mai folosite curbe
de racordare sunt cele în arc de cerc. În cazul vitezelor mari de circulaţie între
aliniament şi curba de racordare circulară se introduc, pentru evitarea şocurilor,
curbe de tranziţie sau curbe progresive (parabola cubică, clotoida, lemniscata, etc.).
Punctele principale ale curbei de racordare sunt: vârful de unghi V, punctul de
intrare în curbă T
i
, punctul de ieşire din curbă T
e
, punctul de vârf al curbei (bisector)
B şi centrul de racordare O.
4.4.1 Trasarea punctelor principale ale curbelor de
racordare, când vârful de unghi V este accesibil

În funcţie de raza de racordare aleasă R şi unghiul dintre aliniamente | (fig.
4.3) se calculează:
 unghiul la centruEquation Chapter 4 Section 1
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



132


¢ = 200
g
- | (4.1)
 lungimea tangentei (T):
1 2
2 2
i e
T T VT VT R tg R ctg
¢ |
= = = = · = · (4.2)

 lungimea bisectoarei (b):
sec 1
2
cos
2
R
b VO BO R R
¢
¢
| |
= ÷ = ÷ = ÷
|
\ .
(4.3)
 lungimea curbei (l
C
):
200
C
g
R
l
t o
= (4.4)
 depăşirea tangentei (D):
2
C
D T l = ÷ (4.5)
Pentru verificarea trasării punctului B se calculează coordonatele rectangulare
pe tangentă:
( )
sin / 2
1 cos / 2
B
X R
Y R
¢
¢
= ·
¦
¦
´
= ÷
¦
¹
(4.6)

Fig. 4.3 Trasarea punctelor principale (vârf accesibil)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



133


Elementele de trasare ale curbelor de racordare în arc de cerc au fost calculate
în funcţie de raza de racordare R şi unghiul dintre aliniamente | şi prezentate sub
formă tabelară [25].
Trasarea efectivă se face cu teodolitul şi ruleta. Astfel, din vârful de unghi V,
pe direcţia celor 2 aliniamente se aplică cu ruleta lungimea tangentelor, obţinând
punctul de intrare în curbă T
i
şi punctul de ieşire din curbă T
e
.
Trasând cu teodolitul unghiul / 2 | , faţă de direcţia aliniamentului, se obţine
direcţia bisectoarei pe care se trasează lungimea b, obţinând punctul de mijloc al
curbei B. Pentru verificarea trasării punctului B se măsoară din punctul de intrare în
curbă, pe direcţia aliniamentului, coordonatele rectangulare pe tangentă (X
B
, Y
B
).
4.4.2 Trasarea punctelor principale la racordarea în arc de
cerc, când vârful V este inaccesibil
Atunci când, vârful de unghi este inaccesibil, ca elemente de trasare ale
punctelor de intrare şi ieşire din curbă, se calculează distanţele HT
i
şi GT
e
.
Pentru a calcula aceste elemente pe direcţia aliniamentelor A
1
, F
1
şi B
1
F
1
se
aleg punctele H şi G. Se măsoară distanţa de la H la G şi unghiurile si ¸ ¢ (fig. 4.4).

Fig. 4.4 Trasarea punctelor principale (vârf inaccesibil)
Funcţie de aceste elemente se deduc unghiurile
' '
si ¸ ¢ .
'
¸ = 200 - ¸ ;
'
¢ = 200 - ¢ (4.7)
Unghiul dintre aliniamente | se calculează cu relaţia:
| = 200
g
- ( )
' '
¢ ¸ + (4.8)
Unghiul la centru va fi egal cu unghiul de frângere al aliniamentelor şi se
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



134


calculează cu relaţia:
' '
200
g
¢ | ¸ ¢ = ÷ = + (4.9)
În continuare se calculează lungimea segmentelor VH şi VG aplicând teorema
sinusului:
' '
sin sin sin
GH GV HV
| ¢ ¸
= = (4.10)
de unde rezultă:
GV = GH
|
¢
sin
sin
'
(4.11)
HV = GH
'
sin
sin
¸
|
(4.12)
Elementele de trasare se calculează din tangenta T, calculată cu relaţia 4.2 şi
lungimea segmentelor calculate cu relaţiile 4.11 şi 4.12, rezultând:
i e
HT T VH si GT T VG = ÷ = ÷ (4.13)
Care aplicate pe teren din punctele H şi G definesc poziţia punctelor de intrare
şi de ieşire din curbă. Pentru trasarea punctului de vârf a curbei se calculează
tangenta auxiliară:
t = R tg
4
¢
(4.14)
Măsurând din punctele de intrare şi de ieşire din curbă, pe direcţia celor două
aliniamente, valoarea tangentei auxiliare t, se obţin punctele F
1
şi E
1
, iar la
jumătatea segmentului
1 1
FB se pichetează punctul de vârf al curbei B.
4.4.3 Trasarea punctelor principale a curbelor de racordare
în cazul când nu există vizibilitate între punctele H şi G
În cazul când nu există vizibilitate între punctele H şi G se va executa o
drumuire pe traseul G-201-202-203-H cu vize îndepărtate spre E şi F (fig. 4.5). În
traseul poligonal se măsoară unghiurile
1, 2, 3, 5
... e e e e şi distanţele
1 2 3 4
, , , d d d d .
Coordonatele punctelor G şi H se determină din punctele reţelei de triangulaţie
prin una din metodele cunoscute.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



135



Fig. 4.5 Trasarea punctelor principale a curbelor de racordare cu vârf inaccesibil şi
obstacole între punctele G şi H
Unghiul | dintre aliniamente se va calcula cu relaţia:
( )
5
1
200 2
i
g
i
i
n | e
=
=
= · ÷ ÷
¿
(4.15)
Unghiul la centru 200
g
¢ | = ÷ .
În punctele G şi H se calculează unghiurile
' '
si e ¢ cu relaţiile:
'
GH EG
e u u = ÷ (4.16)
'
FH HG
¢ u u = ÷ (4.17)
Orientările din relaţiile (4.16) şi (4.17), se calculează din coordonatele
punctelor. Distanţa de la G la H se calculează de asemenea din coordonate iar apoi
problema se reduce la cazul anterior tratat.
4.5 Trasarea în detaliu a curbelor de racordare
Execuţia viitorului drum presupune pichetarea pe teren nu numai a punctelor
principale ci şi a unor puncte intermediare, suficient de dese pe arcele T
i
B şi T
e
B.
Trasarea în detaliu se poate face prin metode diferite pe baza unor tabele special
întocmite, date în literatura de specialitate [5],[25].
Trasarea punctelor de detaliu se face de la punctele de intrare şi ieşire din
curbă spre punctul de vârf al curbei şi, întrucât trasarea este simetrică, se va prezenta
în continuarea doar trasarea de la punctul de intrare spre punctul de vârf al curbei.
La trasarea punctelor de detaliu, se aplică mai multe metode printre care se pot
aminti:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



136


 coordonate rectangulare pe tangentă (abscise şi arce egale);
 metoda polară;
 metoda coardelor prelungite;
 metoda coordonatelor rectangulare pe coardă;
 metoda sfertului etc.
4.5.1 Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă,
ordonate sau abscise egale
Pentru materializarea pe teren a punctelor de detaliu, este necesar să se
calculeze, mai întâi, elementele de trasare ale acestora.
În funcţie de densitatea impusă a punctelor de detaliu, se alege valoarea
ordonatei X
1
, faţă de care se vor calcula celelalte ordonate şi abscisele. Astfel
conform (fig. 4.6) se pot scrie relaţiile:
( )
2
2
1 1 1
2, 4, 5...20 ; x m y R R x = = ÷ ÷
( )
2
2
2 1 2 1
2 ; 2 x x y R R x = = ÷ ÷
…………………………………………………………………
( )
2
2
1 1
;
n n
x n x y R R nx = · = ÷ ÷

Fig. 4.6 Metoda absciselor egale
Pentru trasarea punctelor de detaliu, în punctul de intrare în curbă, pe direcţia
tangentei se măsoară abscisele x
1
, x
2
, …din care se ridică perpendiculare pe direcţia
cărora se măsoară ordonatele y
1
, y
2
, … obţinând în final punctele de detaliu 1, 2, ….
Metoda se aplică în cazul când există vizibilitate spre punctul de frângere al
aliniamentelor şi terenul este orizontal.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



137


4.5.2 Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă, arce
egale
La această metodă, trasarea punctelor de detaliu se face în mod similar cu
metoda precedentă, însă elementele de trasare se obţin diferit (fig. 4.7).

Fig. 4.7 Metoda arcelor egale
În funcţie de densitatea punctelor de detaliu, se alege lungimea arcului l ca
fiind egală cu 5,10 … 20 m, faţă de care se calculează unghiul la centruì . Cu
unghiul la centru şi raza de racordare impusă, se calculează coordonatele
rectangulare pe tangentă aplicând relaţiile:
( )
sin
cos 1 cos
i
i
x R i
y R R i R i
ì
ì ì
= ·
¦
¦
´
= ÷ = ÷
¦
¹
(4.18)
unde:
i - numărul punctului de detaliu (i = 1, 2, …)
4.5.3 Metoda polară
Metoda se aplică în cazul terenurilor accidentate (ramblee înalte şi deblee
adânci) şi respectiv când există vizibilitate spre punctul de frângere al aliniamentelor
V. La această metodă elementele de trasare ale punctelor de detaliu se calculează în
funcţie de lungimea corzii S, care poate fi de 2, 5 sau 20 m şi raza de racordare R.
Unghiul polar de trasare se calculează cu relaţia:
arcsin
2 2
S
R
ì
| |
=
|
\ .
(4.19)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



138


unde:
2
ì
- unghiul format de tangentă şi coarda S, fiind egal cu jumătatea unghiului
la centru care subîntinde coarda S.
Pentru trasarea punctelor de detaliu, se staţionează cu teodolitul în punctul de
intrare în curbă (fig. 4.8) se vizează vârful de unghi V, cu 0 în aparat, după care se
roteşte aparatul cu mişcarea înregistratoare până când la microscopul de lectură se
va executa o citire egală cu valoarea unghiului / 2 ì - calculat.
Ti
ì
ì/2
2ì/2
3ì/2
T
V
S
S
S
R
R
ì
ì
1 2
3

Fig. 4.8 Metoda polară
Cu ruleta se măsoară pe aceeaşi direcţie lungimea corzii S obţinându-se
punctul 1. Se trasează apoi unghiul 2 / 2 ì iar cu un capăt al ruletei în punctul 1, cu
lungimea ruletei egală cu valoarea S, se aduce cel de-al doilea capăt al ruletei pe
direcţia de viză, obţinând poziţia punctului 2.
În continuare se trasează unghiul 3 / 2 ì , iar cu un capăt al ruletei în punctul 2
se aduce cel de-al doilea capăt pe direcţia de viză, materializând punctul 3.
Similar se procedează pentru trasarea celorlalte puncte de detaliu.
Întrucât erorile de trasare se acumulează, după 5-6 puncte trasate, se
amplasează teodolitul în punctul 5, se dă viză spre punctul de intrare în curbă şi se
trasează unghiul 6 / 2 ì . Pe această direcţie se materializează punctul 6 la distanţa S.
De remarcat că, această metodă este diferită de metoda polară clasică prin
faptul că utilizează aceeaşi distanţă polară S iar transpunerea acesteia se face în
apropierea curbei.
4.5.4 Metoda coardelor prelungite
Metoda prezintă particularitatea că operaţiile de trasare se realizează în
apropierea curbei de racordare, cu ajutorul a două rulete. În funcţie de densitatea
punctelor de detaliu care trebuie asigurată se alege lungimea corzii S. Primul punct
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



139


de detaliu se trasează prin metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă (fig. 4.9)
R
R
R
R
S
S
S
ì
0
1
2
3
2' 3'
K
K
S
S
Ti
V
x1
y1
ì

Fig. 4.9 Metoda coardelor prelungite
Pentru trasarea celorlalte puncte de detaliu, se calculează lungimea
segmentului k din asemănarea triunghiurilor O12 cu 12'2. Astfel se poate scrie:
S K
R S
= (4.20)
de unde:
2
S
K
R
= (4.21)
Pentru trasarea punctului 2 se prelungeşte coarda T
i
1 cu o lungime egală cu S
obţinând punctul 2', iar în continuare cu ajutorul a două rulete, prin metoda
intersecţiei liniare, având ca elemente liniare de trasare S şi k se obţine punctul 2.
Pentru trasarea celorlalte puncte se procedează în mod similar.
4.5.5 Metoda coordonatelor rectangulare pe coardă
Metoda se aplică atunci când tangentele T sunt inaccesibile din cauza
obstacolelor existente pe teren, dar în schimb există vizibilitate şi accesibilitate
pentru măsurarea distanţelor pe direcţia corzii T
i
T
e
(fig. 4.10).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



140


Ti
o
o/2
ì
ì
ì
ì'
x
1
x
2
x
3
X
T
i
x
'
1
x
'
2
Te
y'2
y'1 y1
y2
y3
yTi
X
Y
B B'

Fig. 4.10 Trasarea în detaliu a curbelor prin coordonate pe coardă
Deoarece trasarea punctelor de detaliu este simetrică faţă de punctul bisector B
se va prezenta în continuare metodologia de trasare de la punctul de intrare în curbă
spre punctul bisector.
După ce se stabileşte densitatea de pichetare din care rezultă lungimea de arc l,
se calculează într-o primă fază unghiurile ì şi
'
ì :
l
R
ì µ = (4.22)
'
2
i
o
ì ì = ÷ (4.23)
unde :
'
ì - unghiul la centru corespunzător arcului rămas;
i - numărul punctelor de detaliu.
Se calculează apoi coordonatele pe tangentă cu relaţiile:
( )
( )
sin
1 cos
i
i
x R i
y R i
ì
ì
= ¦
¦
´
= ÷ (
¦
¸ ¸
¹
(4.24)
Din figura 4.10 rezultă coordonatele pe coardă cu originea în B':
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



141


( )
( ) ( )
'
'
1 cos 1 cos cos cos
2 2
i
i i
i i T
x x
y y y R R i R i
o o
ì ì
¦ =
¦
´
| | (
= ÷ = ÷ ÷ ÷ = ÷ (
| ¦ ¸ ¸ (
\ . ¸ ¸
¹
(4.25)
Trasarea arcului BT
i
se face prin coordonatele rectangulare pe coardă, pentru x
de la B
'
spre T
i
aplicând
' ' ' '
1 2 3
, , ...
i
x x x x şi cu
1
i
y , perpendicular pe coardă.
Controlul tasării se face aplicând pe coarda T
i
B
'
ordonatele
( )
Ti i
x x ÷ în
care: sin
2
Ti
x R
o
=
4.5.6 Metoda sfertului
Este o metodă expeditivă de intercalare a punctelor de îndesire pe arce de cerc
întinse între punctele intermediare fixate anterior la distanţe prea mari.
Calculul elementelor de trasare se va baza pe consideraţiile matematice
deduse din teorema înălţimii înscrise în triunghiul dreptunghic BT
e
M (fig 4.11)

Fig. 4.11 Metoda sfertului
Conform acestei teoreme se obţine:
( )
2
2
2 2
2
S
h R h Rh h
| |
= ÷ = ÷
|
\ .
(4.26)
Deoarece săgeata h
1
are o valoare mică în comparaţie cu raza, în al doilea
termen din relaţia (4.26) poate fi neglijată, iar relaţia devine:
2
1
2
2
S
h R
| |
=
|
\ .
(4.27)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



142


de unde rezultă:
2
1
8
S
h
R
= (4.28)
În mod similar se poate scrie:
( ) ( )
2 2
2
8 8
i e
T B BT
h
R R
= = (4.29)
Valorile segmentelor T
i
B şi BT
e
se pot obţine din triunghiurile T
i
BD şi T
e
BD,
aplicând teorema lui Pitagora:
( ) ( )
2
2 2
2
1
2
i e
S
T B BT h
| |
= = +
|
\ .
(4.30)
Ţinând seama de relaţiile (4.27) şi (4.30) se obţine:
( ) ( )
2 2
1
2
i
TB BC h R = = (4.31)
Înlocuind relaţia (4.31) în relaţia (4.29) se obţine:
1 1
2
2
8 4
h R h
h
R
= = (4.32)
Potrivit acestei relaţii (4.32) a doua săgeată reprezintă un sfert din prima de
unde derivă şi denumirea metodei. Similar se pot scrie relaţiile pentru celelalte
săgeţi.
1
4
i
i
h
h
÷
= (4.33)
Trasarea constă în ridicarea unor perpendiculare pe mijlocul corzilor AB şi
BC pe direcţia cărora se măsoară lungimea săgeţilor h
2
obţinând punctele E şi I
s.a.m.d.
4.6. Trasarea serpentinelor
În cazul terenurilor accidentate şi al unghiului mic dintre aliniamente,
racordarea aliniamentelor se face prin curbe exterioare complexe numite serpentine.
Părţile principale ale serpentinelor (fig.4.12) sunt:
 curba circulară principală de rază r amplasată în exteriorului vârfului
ascuţit V;
 două curbe auxiliare Ti-B
1
-T
e
şi Ti-B
2
-T
e
de rază R;
 două aliniamente intermediare T
e
-D şi D'-T
e
.
În cazul când valorile razelor R sunt egale şi valorile aliniamentelor de redre-
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



143


sare sunt de asemenea egale, serpentinele sunt simetrice.
Elementele cunoscute sunt unghiul u dintre aliniamente, raza r a curbei
principale, raza R a curbelor auxiliare şi lungimea porţiunii de redresare l. Mărimile
r, R şi l, se aleg în funcţie de situaţia din teren, ţinând cont de valorile minime
prescrise.
¸
|/2 |/2
|/2 |/2
R
R
B1
B2
V1
r

|
|
u V
D'
D
R
R
T(e)
T(i)
T(e)
T(i)
V2
T(i)

Fig. 4.12 Trasarea serpentinelor
Pentru executarea trasării se calculează: unghiurile , | ¸ şi lungimea S.
În acest sens în triunghiul V
1
DV se poate scrie:
1
/ 2
r r
tg
DV R tg l
|
|
= =
· +
(4.34)
Valoarea tg | se poate exprima în funcţie de unghiul pe jumătate cu relaţia:
2
2 / 2
1 / 2
tg
tg
tg
|
|
|
=
÷
(4.35)
Înlocuind în (4.34) pe (4.35) şi efectuând calculele se obţine:
( )
2
2 / 2 2 / 2 0 R r tg l tg r | | + + · ÷ = (4.36)
prin rezolvare rezultă:
( )
2
2
/ 2
2
l l r R r
tg
R r
|
÷ + + +
=
+
(4.37)
Unghiul la centru¸ , aferent curbei principale se calculează cu relaţia:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



144


( )
200 U ¸ | = ÷ 2 ÷ (4.38)
Distanţa S se calculează cu relaţia:
sin
r
S
|
= (4.39)
Pentru control se calculează:
( )
/ 2
cos
R tg l
S
|
|
· +
= (4.40)
Pentru trasarea punctelor principale ale serpentinei, se staţionează cu
teodolitul în vârful de unghi V, se dă viză pe direcţia aliniamentului A
1
cu zero în
aparat şi se trasează unghiul
( )
200
g
| ÷ , pe direcţia căruia se măsoară distanţa r.
La capătul distanţei se obţine punctul de intrare în curba principală D. Trasând
unghiul¸ faţă de de punctul D se obţine direcţia spre punctul de ieşire din curbă D',
poziţia acestuia fiind materializată la distanţa r.
Pentru a obţine vârfurile de unghi V
1
şi V
2
aferente curbelor auxiliare, din
punctul V pe direcţia celor două aliniamente se măsoară distanţa S. Din V
1
se
măsoară pe direcţia aliniamentului A
1
tangenta T, obţinându-se punctul de intrare în
curba auxiliară T
i
.
Pentru a obţine punctul de ieşire din curba auxiliară, pe direcţia ViD se
măsoară tangenta T. Pentru verificare se măsoară distanţa T
e
D, care trebuie să fie
egală cu l.
4.7 Trasarea curbelor progresive
Curbele progresive asigură trecerea lină a vehiculului din aliniament în curba
virajul arc de cerc.
Aliniamentul se caracterizează prin rază infinită ( µ =·), curbură
( )
1/ 0 q µ = = , iar curba de racordare viraj arc de cerc prin rază finită (R) şi curbură
(q = 1/R).
Pentru prevenirea şocului provocat de forţa centrifugă, mai ales în punctele de
intrare şi ieşire din curbă unde are valori maxime este necesar ca aceasta să apară şi
să dispară treptat printr-o variaţie progresivă a curburii de la 0 la 1/R. Acest lucru se
realizează prin introducerea unor curbe progresive de rază variabilă numite şi
radioide (fig 4.13), iar arcul care rămâne în partea centrală a racordării se numeşte
viraj.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



145



Fig. 4.13 Racordarea prin curbe progresive sau radioide
La drumuri cele mai des utilizate curbe progresive sunt clotoidele, la calea
ferată parabola cubică, iar la canale lemniscata.
Curbura clotoidei variază liniar de la 0 la 1/R ,iar pentru a determina curbura
unor puncte intermediare situate la o anumită distanţă de punctul de intrare în curbă
se poate scrie:
2
1 1
:
s R s
s R l A
R l l
µ
µ µ
= ¬ = ¬ · = · = (4.41)
unde:
1/ µ - curbura curbei progresive în punctul M (punct intermediar pe curba
progresivă);
1/ R - curbura la sfârşitul curbei progresive şi intrarea în viraj arc de cerc;
s - distanţa de la punctul de intrare în curbă la punctul intermediar;
l - lungimea curbei progresive;
A - modulul clotoidei.
Din relaţia (4.41) se calculează modulul clotoidei:
A s R l µ = · = · (4.42)
Modulul clotoidei depinde şi de viteza de circulaţie a maşinilor:
3
0, 207 A V =
unde:
V - viteza autovehiculului în km/h.
Variabila independentǎ a clotoidei se calculează cu relaţia:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



146


2
2
2
1
2 2 2
i
i
s s A
A
o
µ µ
| |
= = =
|
\ .
(4.43)
unde:
i
o - unghiul format de tangenta la clotoidă în punctul i cu sensul pozitiv al
axei absciselor;
i
s - lungimea arcului de clotoidă;
A - modulul clotoidei.
Pentru punctul final al clotoidei
i
o se notează cu:
0
2
l
R
o = (4.44)
unde:
l - lungimea clotoidei;
R - raza virajului arc de cerc.
Raza de curbură a clotoidei variază de la infinit (la intrarea în curbă) până la R
(la intrarea în viraj arc de cerc) şi se calculează cu relaţia:
2
i
i
i
s
µ
o
= (4.45)
Coordonatele rectangulare ale punctelor de detaliu ale clotoidei se calculează
cu relaţiile:
5 9
3 7 11
2 ...
10 216
2
3 42 1320
i
i
t t
x A t
t t t
y A
| |
= · ÷ + ÷
|
\ .
| |
= ÷ +
|
\ .
(4.46)
unde:
i
t o = (4.47)
Coordonatele centrului de racordare viraj arc de cerc se calculează cu relaţia:
sin
cos
oi i i i
oi i i i
x x
y y
µ o
µ o
= ÷ ·
= + ·
(4.48)
Tratarea în detaliu a curbelor progresive se regăseşte în [8] şi în lucrarea
"Tabele pentru trasarea clotoidelor" de Guţu V.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



147


4.8 Trasarea curbelor verticale
Racordarea declivităţilor se execută prin curbe verticale în arc de cerc, care
pot fi convexe sau concave [9], [23].
Pentru asigurarea unei bune vizibilităţi a traseului în faţa autovehiculelor, raza
curbei verticale convexe se calculează cu relaţia:
2 2
2
f
d h
R
h
+
= (4.49)
df- distanţa de frânare;
h - înălţimea ochiului conducătorului autovehiculului.
Racordarea se face cu raze mari, până la 10 000 m, pentru racordarea cu
curbe convexe şi până la 2 000, pentru racordări cu curbe concave. Unghiul la
centruAal racordării este egal cu suma unghiurilor de pantă, fără a ţine cont de
convenţia că unghiurile de rampă se consideră pozitive, iar unghiurile de pantă
negative. Ţinând cont de fig.4.14 se poate scrie:
1 2
p p o = + (4.50)
unde:
p
1
şi p
2
reprezintă pantele celor două aliniamente, care pentru drumuri se
exprimă în procente, iar pentru căi ferate în promile.


Fig. 4.14 Trasarea curbelor verticale
Racordarea verticală se face în mod similar cu metoda racordării în arc de cerc
de la partea planimetrică.
Astfel se scrie:
/ 2 T R tgo = · (4.51)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



148


Pentru a calcula bisectoarea b, în triunghiul OAV se poate scrie:
( ) ( )
2 2
2 2 2 2
2 T R OV R b R bR b + = = + = + + (4.52)
Neglijând termenul b
2
şi efectuând operaţiunile de calcul rezultă:
2
2
T
b
R
= (4.53)
Acceptând că b~Y
M
şi T~X
M
, estimări ce pot fi determinate pe baza
relaţiilor:
'
cos / 2
sin / 2 0
M
M
Y b b
T X V V b
o
o
= ~
÷ = = =
(4.54)
relaţia (4.53) poate fi scrisă sub forma:
2
2
M
M
X
Y
R
= (4.55)
Relaţia este valabilă pentru orice punct curent de pe curbă şi atunci se poate
scrie:
2
2
i
i
X
Y
R
= (4.56)
Dând valori diferite lui x
i
se deduc valorile y
i
cu care se trasează curba de
racordare prin coordonate rectangulare pe tangentă. Datorită faptului că unghiurile
de pantă şi rampă sunt mici, abscisele x
i
se pot lua în valori orizontale şi ordonatele
y
i
pot fi măsurate pe verticală.
Trasarea se va face de la punctul de intrare în curbă spre punctul de vârf,
măsurând x
i
în valoare orizontală, iar în punctul găsit se va trasa prin nivelment, cota
punctului. Valoarea acesteia se calculează cu relaţia:
i A i i A i i
H H x tg y H x p y o = + ÷ = + ÷ (4.57)
în care:
H
A
- este cota punctului A, din profilul longitudinal proiectat;
p - panta aliniamentului.

4.9 Trasarea profilului longitudinal şi a profilelor transversale
Trasarea pe teren a profilelor longitudinale se efectuează în două faze: în
timpul executării terasamentelor şi în timpul realizării îmbrăcăminţii, când se
efectuează racordarea declivităţilor.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



149


Profilul în lung se ridică prin drumuiri de nivelment geometric, iar profilele
transversale prin radieri. în cazul drumurilor de coastă, cu pante mari, profilele
transversale se ridică şi cu lata şi bolobocul.
Trasarea pe teren a profilului longitudinal se realizează în următoarele etape:
 trasarea cotelor din proiect a punctelor de schimbare a declivităţilor,
conform profilului longitudinal proiectat;
 trasarea punctelor de îndesire pe liniile de pantă dată, între punctele de
schimbare a declivităţilor;
 trasarea racordărilor verticale ale declivităţilor din profilul
longitudinal.
Linia proiectului (linia roşie) din profilul longitudinal, se trasează pe teren în
funcţie de cotele de execuţie calculate ca diferenţă între cotele proiectate şi cotele
terenului. Când diferenţa dintre cota proiectului şi cota terenului este pozitivă (z
1
, z
2
, z
3
)
drumul se execută în rambleu (umplutură), iar când este negativă (z
4
, z
5
, z
6
) execuţia se face în
debleu (săpătură) (fig.4.15).
L
in
ie
p
ro
ie
ct
L
i
n
i
e

t
e
r
e
n
C
C
hu
hs
Z1
Z2
Z3
Z5
Z6

Fig. 4.15 Trasarea pe teren a profilului longitudinal
Trasarea punctelor din profilul longitudinal se face în strânsă legătură cu
trasarea sau şablonarea profilelor transversale.
Cota de umplutură (Zu) se marchează în axul drumului printr-o şipcă de
înălţime corespunzătoare în profil de rambleu, iar cota de săpătură (Zs) se înscrie
pe o şipcă scurtă.
Trasarea profilelor transversale comportă următoarele faze:
 calculul elementelor necesare pichetării profilelor transversale
(lungimea din ax până la punctele de intersecţie ale taluzurilor căii cu
suprafaţa terenului natural);
 trasarea amprizei căii faţă de ţăruşul din axă;
 trasarea pe teren a pantelor taluzurilor cu ajutorul jaloanelor şi a
şabloanelor.
Înainte de începerea terasamentelor este necesar să se fixeze pe teren martori
(ţăruşi sau borne) situaţi în afara zonei de lucru (ampriză) din care se pot reconstitui
planimetric şi nivelitic ţăruşii de ax ai drumului, care se distrug sau se acoperă prin
executarea terasamentelor.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



150


4.9.1 Calculul amprizei în rambleu pe un teren orizontal
La acest profil, lăţimea rambleului la bază (fig. 4.16) se determină cu relaţia:
2L = b + 2a (4.58)
a
a
C
2L
L
A
B
hu
1
:
m
1
:
m

Fig. 4.16 Determinarea amprizei în rambleu pe teren orizontal
Din relaţia de mai sus valoarea "a" o determinăm cu relaţia:
1
u
u
h
a m h
m a
= ¬ = · (4.59)
Înlocuindu-l pe "a" în relaţia (4.58) se va obţine:
2 2
u
L b mh = + iar
2
u
b
L mh = + (4.60)
4.9.2 Calculul lăţimii debleului la suprafaţa terenului
aproximativ orizontal
Pentru un astfel de profil (fig 4.17) vom determina lăţimea debleului cu
relaţia:
2 2 2 2 2 L b c a b mH c = + + = + + (4.61)
a
a
C
A
B
H
b
L
2L
c
c
1
:
m
1
:
m

Fig. 4.17 Determinarea amprizei în debleu pe teren orizontal
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



151


Din relaţia de mai sus:
2
b
L mH c = + + (4.62)
în care:
b- lăţimea platformei;
m = d/H - indicele taluzului;
H - adâncimea debleului (cota de terasament);
u
h = cota de execuţie în ax;
a - lăţimea şanţului de scurgere a apei;
4.9.3 Calculul amprizei în rambleu pe teren înclinat
Atunci când terenul este înclinat, atât în cazul rambleului cât şi al debleului
căilor de comunicaţie, vom determina două distanţe inegale (L
1
şi L
2
) din axa C.
Pentru rambleu (fig. 4.18), în vederea determinării celor două lăţimi vom
considera că panta terenului este aceeaşi între punctele A şi B (1:n), că panta
taluzului proiectat este (1:m) şi cota de terasament în axă (h
u
).
C
A
B
hu
1
:
m
1
:
m
b
L1 L2
0
E
S
1
:
n
M

Fig. 4.18 Trasarea amprizei în rambleu pe teren înclinat
Cele două distanţe orizontale L
1
şi L
2
se vor determina astfel:
Pentru determinarea distanţei L
1
din figură avem:
SC SM MC SO OC = + = ÷
în care:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



152


1
/ 2
SM
m b
= de unde
2
b
SM
m
=
r
MC h = (cota de terasament în axă)
1
1 SO
m L
= de unde
1
L
SO
m
=
1
1 OC
n L
= de unde
1
L
OC
n
=
1
1 1
2
r
b
h L
m m n
| |
+ = ÷
|
\ .

şi dezvoltând în serie această relaţie se va ajunge la formula:
1
1
2
1
r
b
L mh
m
n
| |
= +
|
\ .
÷
(4.63)
Pentru determinarea distanţei L
2
plecând de la relaţia geometrică
SC SM MC SE EC = + = +
sau
2
1 1
2
r
b
h L
m m n
| |
+ = +
|
\ .

şi dezvoltând în serie această formulă ajungem la relaţia :
2
1
2
1
r
b
L mh
m
n
| |
= +
|
\ .
+
(4.64)
Pentru marcarea amprizei debleului prin punctele A şi B (fig. 4.19) de
asemenea vom determina distanţele orizontale L
1
şi L
2
.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



153


C
B
hs
1
:
m
1
:
m
0
S
1
:
n
L1
L2
b
c c
A
M

Fig. 4.19 Trasarea amprizei în debleu pe teren înclinat
Cele două relaţii de calcul sunt:
1
1
2
1
s
b
L c mh
m
n
| |
= + +
|
\ .
+
(4.65)
2
1
2
1
s
b
L c mh
m
n
| |
= + +
|
\ .
÷
(4.66)
unde c - lăţimea şanţului colector
4.9.3 Gabaritarea profilelor transversale
Pe baza elementelor de trasare ale amprizei se trece la gabaritarea profilelor
transversale care se face cu: panglicǎ de oţel, ruletǎ, lata, boloboc, şabloane, jaloane,
ţăruşi, instrumente de nivelat şi mire.
Taluzele se marchează cu şabloane de şipci de pante date în profilele
transversale tip, montate cu fire cu plumb, boloboc sau echere de pantă (fig. 4.20).

Fig. 4.20 Gabaritarea profilelor transversale


TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



154


CAPITOLUL 5
TRASAREA PODURILOR ŞI VIADUCTELOR
5.1 Documentaţia topografică şi reţeaua de sprijin pentru
ridicarea şi trasarea cursului de apă
Pentru proiectarea şi trasarea podurilor şi viaductelor avem nevoie în primul
rând de planul bazinului hidrografic în cauză, care poate fi obţinut prin copiere de pe
hărţile existente la scările de 1:100000 ... 1:50000, astfel ca dimensiunile acestuia să
nu depăşească 40x20cm la scara dată şi care constituie baza pentru întocmirea
planului de situaţie şi a planului la scară mare necesar proiectării în detaliu a
podului.
Planul de situaţie: se întocmeşte la scara de 1:5000 pentru râurile mici şi
1:10000 pentru cele cu lăţime mare, utilizând de regulă metoda aerofotogrametrică,
metoda tahimetrică pentru zonele cu întindere mică sau fototeodolitul pentru zonele
accidentate.
Planul la scară mare: se întocmeşte la scara de 1:1000 cu echidistanţa curbelor
de nivel E = 0,5m pentru o lungime a traversării < 300 m şi la scara de 1:2000 cu E
= 1 m pentru lungimi mai mari, fiind utilizat pentru proiectarea în detaliu a podului
şi pentru studiile de detaliu ale traseelor căilor de acces la pod.
Reţeaua de sprijin pentru proiectarea podurilor şi pentru trasarea capetelor
acestora se realizează prin drumuiri planimetrice şi altimetrice pe ambele maluri
(fig. 5.1), legate de reţeaua geodezică.
106
V1
R1
A
d
B
109
107
108
C
D
R2
R3
R6
R5
R4
V2
d
e
e

Fig. 5.1 Reconstituirea axei unui pod
Dacă râul are o lăţime mai mare de 300 m drumuirile planimetrice se leagă de
reţeaua geodezică de bază şi în regiunea traversării. De asemenea se vor executa
ridicări de detalii pe cale tahimetrică prin metoda coordonatelor polare. Pe aceste
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



155


magistrale se vor trasa profile transversale cu detalii de teren, care vor fi determinate
nivelitic, la o distanţă între ele de 1/5 din lăţimea albiei. Profilele transversale
trebuie legate nivelitic şi planimetric la capetele de pe ambele maluri de reţeaua de
sprijin.
Ridicarea topografică se execută pe cât posibil împreună cu studiile
geotehnice şi hidrogeologice din această zonă şi de aceea o parte din punctele reţelei
vor servi ca bază pentru aceste studii în vederea stabilirii deplasării terenurilor şi
terasamentelor.
Precizia triangulaţiei podului trebuie astfel realizată încât erorile medii
pătratice în poziţia centrelor infrastructurilor şi în determinarea lungimilor
deschiderilor podului să nu depăşească 1, 5...2cm ± , iar erorile în poziţia punctelor
triangulaţiei podului, care trebuie să fie de 1,5...2 ori mai mici, vor fi în medie de
1cm ± .
5.2 Determinarea lungimii podurilor şi viaductelor
Capetele podului date prin punctele M şi N sunt amplasate fiecare pe câte un
mal în locuri ferite de inundaţie (fig5.2).
Când nu se cunoaşte poziţia în teren a celor două puncte, proiectate în
prealabil pe planul de situaţie, se va efectua trasarea lor fie prin reperaj faţă de
obiectele înconjurătoare existente în teren şi pe planul de situaţie fie prin trasarea din
vârfurile de unghi (V
1,2
; V
1,3
) a axelor căilor de acces la pod.
Lungimea unui pod poate fi determinată prin metodele: tahimetrică,
geometrică, prin măsurare directă, prin măsurare paralactică, trigonometrică.
Metoda tahimetrică - constă în măsurarea lungimii axei podului după ce în
prealabil s-au determinat diviziunile mirei şi constantele tahimetrului.

M
N
d1
d2
V13
V14
V11
3
2
0
m
33m
V12

Fig. 5.2 Trasarea podului faţă de căile de acces din zonă
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



156


5.2.1 Metoda geometrică
Se utilizează când avem materializate pe teren capetele podului fǎrǎ ca acestea
sǎ fie legate la sistemul geodezic de coordonate (fig 5.3).
A E C
D
B

Fig.5.3 Determinarea lungimii podului pe cale geometrică
Se vor construi pe unul din maluri două unghiuri drepte în punctele A şi C cu
un echer topografic. Din asemănarea triunghiurilor dreptunghice care se formează
putem scrie:
Equation Chapter 5 Section 1
AE
AB CD
EC
= (5.1)
Toate elementele se vor măsura în valori orizontale cu ruleta.
5.2.2 Metoda prin măsurare directă
Se poate aplica în următoarele trei ipoteze:
a)când valea peste care trece podul este uscată;
b)de pe podina construită pe râurile cu adâncimea apei < 3m;
c)iarna pe gheaţă.
La măsurarea peste valea uscată sau iarna pe gheaţă (a şi c) se vor utiliza fire
de invar sau panglici cu diviziuni milimetrice fiind necesar:
– să se cureţe terenul pe direcţia axei podului, pentru a face posibilă
aşezarea instrumentului de măsurare directă a distanţelor;
– să se aplice corecţiile de reducere la orizont (vezi (2.2), să se alinieze
panglica cât mai exact pe aliniament şi să se folosească dinamometrul;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



157


0
,
9
0
m
1
2

Fig. 5.4 Eşafodaj pentru măsurarea
lungimilor
În cazul măsurării distanţei peste
râuri cu adâncimea apei până la 3 m se
poate construi un eşafod din piloţi bătuţi
la intervale de câte 3...4 m şi solidarizaţi
prin dulapi la partea superioară (fig. 5.4).
Pe piloţi se va monta o podină
orizontală la partea superioară şi o alta la
partea inferioară pe care se deplasează
operatorul.
5.2.3 Metoda paralactică de determinare a lungimii podului
Această metodă se utilizează de obicei pentru lungimi ale podurilor şi
viaductelor < 400 m utilizând o bază de trasare AB , determinată prin măsurare
precisă şi un unghi paralactic | determinat cu un aparat de precizie (fig. 5.5).
c D
A
B
L
|

Fig. 5.5 Determinarea lungimii podului prin măsurare paralactică
Relaţia de calcul pentru obţinerea distanţei orizontale va fi:
2 2
l
L ctg
|
= · (5.2)
Condiţiile care trebuie respectate pentru obţinerea preciziei necesare sunt:
– realizarea perpendicularităţii bazei AB pe axa podului, trasând
direcţiile CBşi CAcu echerul cu prisme, iar distanţele (CB = CA =
20m), cu ajutorul unei rulete etalonată;
– punctele C, D, A şi B se vor poziţiona corespunzător şi se vor
materializeaza prin cuie subţiri;
– la distanţele măsurate CBşi CAse vor aplica toate corecţiile pentru
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



158


obţinerea valorilor lor orizontale;
– baza AB va fi aşezată pe un teren orizontal, iar vizele spre capetele
acesteia vor trece cu cel puţin 3 m peste nivelul apei;
– măsurarea unghiului paralactic | spre punctele A şi B din staţia D se
va face după o semnalizare prealabilă a acestora cu ţinte de vizare.
Măsurând unghiul paralactic | cu un teodolit de precizie şi utilizând o bază
paralactică bine constituită vom obţine o precizie de cca. 1 : 4000.
5.2.4 Metoda trigonometrică de determinare a lungimii
trecerii peste obstacole
Se bazează pe determinarea unor baze orizontale de ambele părţi ale râului sau
numai de o parte a lui şi pe determinarea cu precizie a tuturor unghiurilor care se
formează între acesta şi axa podului.
Schemele pentru calculul lungimii podului pe cale trigonometrică sunt:
a) Determinarea lungimii CD a podului din două baze CBşi CAsituate de o
parte a râului măsurând cu precizie toate unghiurile care se formează şi aplicând
teorema sinusurilor (fig. 5.6).
A
C
B
D

Fig. 5.6 Determinarea lungimii podului pe cale trigonometrică, utilizând triunghiuri
alăturate
Dacă abaterile dintre cele două valori obţinute pentru lungimea CDsunt
nesemnificative se va lua media lor.
b) Determinarea lungimii CDa podului din două baze situate de o parte şi de
alta a podului.
În funcţie de obstacolele de pe teren, pentru amplasarea pe bazele de aceeaşi
parte a axei podului (fig. 5.7a) sau opuse la cele două capete (fig. 5.7b) cu lungimi
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



159


de 0,7...1 din lungimea CD.
D B
A
C

a)
C A
D B

b)
Fig 5.7 Determinarea lungimii podului pe cale trigonometrică, utilizând patrulatere cu
ambele diagonale observate
Se vor măsura şi compensa toate unghiurile în triunghi, după care aplicând
regula sinusurilor vom calcula mai multe valori independente a lui CDdin fiecare
triunghi.
c) Determinarea lungimii axei podului ( CD) cu ajutorul a două baze egale,
perpendiculare şi simetrice faţă de axa CDa podului.
Aplicând această metodă va creşte precizia de determinare a axei, întrucât
avem un număr dublu de vârfuri staţionabile, comparativ cu metoda anterioară (fig.
5.8), iar precizia de calcul va fi de circa 1:5000.
A
C
B
E F

Fig. 5.8 Determinarea lungimii podului, utilizând patrulatere alăturate
Ca regulă generală la toate cele trei scheme, trebuie menţionat faptul că
punctele C şi D care reprezintă capetele podului trebuie să fie foarte bine marcate şi
legate planimetric şi altimetric de reţeaua de sprijin a şantierului.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



160


5.3 Trasarea centrelor infrastructurii la poduri
Punctele M şi N ale axei longitudinale a podului trebuie amplasate la o
depărtare suficientă de malurile râului, pentru a nu fi distruse în timpul procesului de
construcţie. Dacă acestea au dispărut, se vor reconstrui fie pornind de la vârfurile de
frângere ale căilor de acces la pod, de la punctele de reperaj ale capetelor axei
podului sau de la punctele reţelei de sprijin existente (vezi fig. 5.2)
Trasarea centrelor infrastructurii pe pilele podurilor şi viaductelor se va face
prin aplicarea de distanţe cu benzi de oţel divizate milimetric, prin intersecţie
reperată sau prin intersecţie unghiulară înainte.
Aplicarea distanţelor din proiect cu ruletele divizate milimetric, în scopul
aplicării centrelor infrastructurii se va face în cazul albiilor uscate sau iarna pe
gheaţă. Distanţele se vor aplica de la punctele M şi N prin măsurarea pe podine
orizontale pe direcţia axei longitudinale a podului, introducând corecţii de etalonare
şi temperatură pentru mărimea măsurată a fiecărei deschideri.
Trasarea prin intersecţie reperată se va face diferit în funcţie de adâncimea
râurilor astfel:
a) Pe râurile mici cu adâncimea apei <3m şi nenavigabile se pot utiliza
procedeele aliniamentelor paralele şi neparalele cu axa longitudinală a podului.
-Trasarea cu ajutorul aliniamentelor paralele (fig. 5.9) se poate realiza prin
construirea unui aliniament paralel (
' '
M N ) în aval de axa podului, pe o podină, iar
pe o podină se trasează proiecţiile centrelor infrastructurilor.
Cu teodolitul instalat pe podină vom trasa în punctele 1, 2, 3, etc,
perpendiculare pe axa M'N', iar distanţele obţinute reprezintă axele longitudinale ale
infrastructurilor care la intersecţia cu axa traversării MN dau poziţia centrelor
fiecărei infrastructuri C
1
, C
2
, etc. Se vor bate trei piloni (unul între cele două axe şi
doi dincolo de axa podului) care vor permite continuarea trasării chiar şi în cazul în
care vizibilitatea este întreruptă.`
1''
1'''
2''
2'''
3''
3'''
4''
4'''
5''
5'''
1'
1
2'
2 3
3' 4'
4
5'
5
C1 C2 C3 C4 C5
S
M
M'
N
N'
axa paralela

Fig. 5.9 Trasarea axei longitudinale a podului faţă de un aliniament paralel
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



161


- Trasarea cu ajutorul aliniamentelor neparalele (fig 5.10)
Se foloseşte când în apropierea cursului traversării avem un pod vechi care se
poate utiliza pentru trasarea axelor infrastructurii.
1'
2'
3'
4'
5'
6'
M
M'
N'
N
|
x
2 1 4 5 3 6

Fig. 5.10 Trasarea axei podului faţă de axa longitudinală a unui pod vechi
În acest caz vom proiecta sub un unghi drept faţă de axa podului (MN),
punctele iniţiale
'
M şi
'
N , unde măsurăm unghiurile | şi ¸ calculând distanţele X
între infrastructuri astfel:
X =
sin
b
|
(5.3)
b - distanţa între centrele infrastructurilor
b) Râuri cu adâncimea apei mai mare de 4m şi curgere rapidă
În aceste caz pentru aflarea centrelor infrastructurilor se vor construi pe cele
două maluri două baze perpendiculare pe axa podului (AC şi BD) amplasate una
spre amonte şi alte spre aval. (fig 5.11) iar controlul trasării se va face construind
alte două baze
'
AC şi
'
BD în prelungirea prismelor.
D
B
A
C
1 2 3'
3' 2' 1'
3'' 2'' 1''
3 2 1
1
2
3

Fig. 5.11 Trasarea planimetrică a infrastructurilor podurilor prin intersecţii reperate
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



162


Conform figurii, poziţia centrelor infrastructurilor 1, 2, 3 se va obţine prin
intersecţie reperată unghiular (vezi §2.5.7) având ca aliniamente axa podului (AB) şi
axele
' "
1 1 ÷ ,
' "
2 2 ÷ şi respectiv
' "
3 3 ÷ .
Verificarea poziţiei centrelor infrastructurilor se face trecând cu teodolitul în
punctele materializate pe cele două prelungiri ale bazelor şi intersectând prin vizare
la punctele corespunzătoare de pe malul opus.
Este de menţionat faptul că toate segmentele măsurate pe cele două baze
sunt egale între ele şi se măsoară faţă de axa podului.
c) Metoda intersecţiei unghiulare înaintate
La această metodă centrele infrastructurilor podului se obţin prin intersecţia
vizelor pornite de la două puncte ale triangulaţiei podului (fig. 5.12).
3
2
1
II
I
B
A
|1
|2
|3
o1
o1
o2
o3

Fig. 5.12 Trasarea planimetrică a infrastructurilor podurilor prin intersecţie unghiulară
înainte
Acest mod de trasare se utilizează de obicei la traversările peste râuri mari
navigabile. La acest mod de trasare este necesar ca una din laturile triangulaţiei
podului şi axa acestuia să fie aproximativ egale ( AB III ~ ) iar laturile I A ÷ şi
/ 3 II B I II ÷ ~ ÷ .
Precizia de trasare a unghiuriloro şi | creşte odată cu distanţele de vizare, iar
poziţia punctelor intersectate 1, 2, 3 trasate din A şi B va fi verificată prin a treia
viză în lungul axei I II ÷ .
Din cele menţionate se poate concluziona că trasarea centrelor infrastructurilor
la râurile mari presupune parcurgerea a două etape:
– trasarea cu precizie mică (provizorie, pe apă) când punctul obţinut se
marchează cu baliză plutitoare sau geamandură.
– trasarea definitivă - realizată după ce partea superioară a infrastructurii
a ieşit din apă, asigurând precizia trasării conform normativelor de
trasare.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



163


5.4 Trasarea altimetrică peste cursuri de apă
Are ca scop fixarea unor repere de nivelment pe ambele maluri care vor folosi
atât în timpul studiilor hidrologice (determinarea cotelor fundului apei şi oglinzii
apei în sens transversal şi longitudinal) cât şi la alcătuirea bazei altimetrice pentru
întocmirea planului topografic la scară mare cu amplasamentul podului şi trasarea în
înălţime a construcţiilor aferente.
Conform instrucţiunilor în vigoare, la traversările pentru lungimi mai mari de
300m vor fi plantate minimum două repere permanente pe fiecare mal, iar eroarea
limită în determinarea cotelor în raport cu un reper iniţial nu trebuie să depăşească
10mm ± .
Pentru lungimi ale podului cuprinse între 80...300 m sunt suficiente două
repere de nivelment (câte unul pe fiecare mal), de care se va lega şi fixa în
apropierea infrastructurii podului câte un reper provizoriu pentru transmiterea
cotelor pe infrastructurile aflate pe uscat sau în apă la o distanţă < 100m.
Pe infrastructură punctele nivelate se vor marca prin baterea unor cuie, de la
care cota poate fi transmisă la piesele infrastructurii pe verticală în sus sau în jos,
măsurând direct cu ruleta.
Transmiterea cotelor de pe un mal pe altul poate fi făcută prin: nivelment
dublu geometric, nivelment trigonometric sau nivelment hidrostatic.
5.4.1 Transmiterea cotelor prin nivelment dublu geometric
Acest tip de nivelment presupune staţionarea cu aparatul de nivel pe ambele
maluri ale râului, iar când condiţiile permit şi pe un banc de nisip sau insulă
existente către mijlocul apei, efectuându-se
determinări la reperele de nivelment plantate pe
cele două maluri.
Trasarea cotelor se poate face astfel:
– prin nivelment geometric obişnuit la
o lăţime a râului mai mică de 150 m,
(iarna pe gheaţă), sau în cazul unei
lăţimi de până la 250m dacă avem
posibilitatea să fixăm mira pe un
pilot în mijlocul albiei;
– prin nivelment geometric utilizând o
marcă mobilă pe miră în cazul
râurilor cu lăţimi > 150 m (fig.
5.13).
Ţinând cont atât de lăţimea râului cât şi de
caracterul văii şi malurilor se pot utiliza scheme

9
10
12
13
8
Citirea pe mira = 1,070 m
Fig.5.13 Citire pe miră cu ajutorul panoului
mobil
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



164


variate de transmitere a cotelor cu precizia unui nivelment de ordinul II sau III astfel:
a) Schema prin nivelment aplicat atât de pe insulă (banc de nisip) cât şi
de pe maluri (fig. 5.14).
Înainte de efectuarea
nivelmentului se vor planta pe
ambele maluri câte două
repere de nivelment (R
1
, R
2
şi
R
3
, R
4
) în locuri unde raza de
vizare trece la minimum 2 ... 3
m deasupra pământului.

Fig. 5.14 Nivelmentul dublu
geometric de transmitere a
cotelor cu ajutorul unui punct
situat pe o insulă


Din staţia S
1

se vor executa citiri la firul nivelor în ordinea reperelor R
1
, R
3
şi
R
4
,

R
2
, iar pentru verificarea determinării diferenţelor de nivel între puncte vom
staţiona cu aparatul şi între reperele de pe cele două maluri ale râului executând din
staţiile S
2
şi S
3
citiri pe mirele instalate în R
1
şi R
2
, respectiv R
3
şi R
4
.
Pentru ca transmiterea cotei să poată fi considerată satisfăcătoare va trebui ca
suma diferenţelor de nivel în poligonul R
1
- R
3
- R
4
- R
2
- R
1
să nu depăşească
± 10...20 mm.
b) Schema prin nivelment aplicat de pe cele două maluri - se utilizează
atunci când nu există insulă în mijlocul râului sau nu se pot bate piloni întrucât
adâncimea apei este prea mare (fig. 5.15). În acest caz determinările vor fi făcute
după ce în prealabil pe cele 2
maluri se amplasează decalat 2
repere, R
1
şi R
2,
care formează
cu două puncte de staţie I şi II
materializate pe teren la o
distanţă de 10 ... 30 m faţă de
reperele R
1
şi R
2
, un
paralelogram sau dreptunghi.

Fig. 5.15 Transmiterea cotei peste
un râu aplicând schema unui
paralelogram

R3
S3
R4
S1
R2
S2
R1
HR1
R2
S2
R1
S1
(HR1)
(
d
'
b
)
b1
a1
b2
a2
(d'a)
(d''b)
(
d
'
'
a
)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



165


Din staţia I vom executa 2 citiri: a
1
şi b
1
spre reperele R
1
şi R
2
iar din staţia II
alte 2 citiri, a
2
şi b
2
spre aceleaşi repere având grijă să se respecte egalităţile
distanţelor
I II
I R II R ÷ = ÷ şi
II I
I R II R ÷ = ÷ .
Vom executa 2 ... 4 serii de observaţii în funcţie de lăţimea râului şi precizia
necesară de transmitere a cotei, iar ecartul admis între diferenţele de nivel ale laturii
R
1
-R
2
pentru o serie de observaţii este de 5 ... 10 mm/100 m distanţă.

c) Schema de aplicare a nivelmentului la râuri cu lăţime mai mare de 200
... 300m
În acest caz pe unul din maluri se amplasează reperul de cotă cunoscută
R
1
(Z
R
), iar pe celălalt mal alte două repere R
2
şi R
3,
care vor constitui împreună cu
R
1
vârfurile unui triunghi isoscel (fig. 5.16).
R2
S2
R1
S1
(HR1)
b1
a1
(d'a)
S3
R3
a2 a4
a3
b1
b2
b3
b4

Fig. 5.16 Transmiterea cotei peste un râu aplicând schema unui paralelogram dublu
Citirile pe miră din staţiile I şi II în cazul paralelogramului din stânga şi
respectiv II şi III pentru cel din dreapta se vor realiza la fel ca şi în cazul schemei
anterioare, utilizând concomitent 2 instrumente de nivelment cu puterea de mărire
42 M x > şi folosind panouri mobile montate pe miră (vezi fig.5.13).
Citirea pe mira depărtată unde s-a instalat panoul mobil va fi realizată de un
ajutor la semnalul operatorului.
Pentru obţinerea unor rezultate bune la transmiterea cotei de pe un mal pe
altul se vor respecta următoarele condiţii:
– să nu difere unghiul "i" dintre directricea nivelei şi axa de vizare a
lunetei, întrucât la o variaţie mică a unghiului dintre semiserii apar
erori sistematice de valori mari la diferenţele de nivel: de exemplu, la
variaţia unghiului i cu 2'' pentru lăţimea apei de 1000 m obţinem
următoarea eroare:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



166


( )
2 1
2 1
1 1
5
2 2
i
i i
h d tgi tgi d mm
µ
| | ÷
A = ÷ ~ ~
|
\ .
(5.4)
– să se lucreze în condiţii de temperatură constantă, fiind cunoscut faptul
că o variaţie a temperaturii de 1 Cprovoacă schimbarea unghiului i cu
0,5''.
– evitarea influenţei refracţiei atmosferice verticale prin efectuarea
transmiterii cotelor concomitent cu două aparate pe ambele maluri şi
rotind apoi staţiile între ele.
5.4.2 Transmiterea cotelor prin nivelment trigonometric
Punctele între care se va face transmiterea cotei peste râu sunt puncte ale
triangulaţiei podului care vor fi amenajate şi ca repere de nivelment (M şi N) (fig.
5.17).
S2
D
S1
M(HM)
mirã
j1
j2
mirã
N(HN)

Fig. 5.17 Transmiterea cotelor prin nivelment trigonometric-geodezic
Ţintele de vizare şi teodolitele vor fi aşezate în vârfurile unui paralelogram
ale cărui laturi scurte I - M şi II - N să nu depăşească 3m.
Pentru uşurinţa citirii pe miră vor fi instalate 3 mărci reprezentare prin linii
groase de 1 ... 2cm amplasate în partea de sus, la mijloc şi jos prin suprapunerea
axelor lor pe diviziuni întregi.
Ordinea de efectuare a determinărilor este următoarea:
– citim pe mira apropiată cu luneta riguros orizontală, înălţimea h a
teodolitului deasupra reperului;
– citim unghiurile zenitale Z pe liniile îngroşate la mirele depărtate în
ambele poziţii ale lunetei efectuând două trei serii de observaţii;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



167


– citim unghiurile zenitale Z prin schimbarea staţiilor între ele
transportând teodolitele de pe un mal pe altul.
În cazul unei serii realizate cu ambele aparate concomitent diferenţa de nivel
dintre punctele M şi N se determină cu relaţia:
2 1 1 1 2 2
2 2 2
z z l i l i
h Dtg
÷ + +
= + ÷ (5.5)
unde:
z
1
şi z
2
÷unghiuri zenitale ale ţintelor de vizare măsurate concomitent cu
teodolitele;
l
1
şi l
2
÷înălţimile semnalelor de vizare, măsurate începând cu talpa mirei;
i
1
şi i
2
÷înălţimile teodolitelor deasupra reperelor M şi N.
Diferenţa de nivel finală se va obţine ca o medie a seriilor efectuate, iar
abaterea acestor valori faţă de diferenţa de nivel medie, va fi precizia realizată la
transmiterea cotei.
5.4.3 Transmiterea cotelor prin nivelment hidrostatic
Se utilizează în deosebi la transmiterea cotelor peste cursuri de apă având
lăţime mare, şi obţinând în condiţii favorabile o abatere de numai câţiva mm.
Modul de operare constă în a aşeza pe fundul apei un tub de cauciuc rezistent
care se va umple cu apă sub presiune mare pentru a nu rămâne bule de aer în el. La
capetele furtunului se vor monta tuburi de sticlă cu diviziuni care se fixează pe
stâlpii aflaţi pe maluri (fig. 5.18).
Vom considera pentru observaţii că meniscul lichidului din cele două tuburi se
află la aceeaşi suprafaţă de nivel, iar cu ajutorul a două instrumente de nivelment
vom lega această suprafaţă de reperele R
1
şi R
2
situate pe cele două maluri.
(1)
R1
R2
P1
P2
t1
t2
(2)

Fig. 5.18 Transmiterea cotelor prin nivelmet hidrostatic
Pentru determinări foarte precise pe ambele maluri se vor face observaţii
concomitente la intervale de timp stabilite după un anumit program, în ce priveşte
presiunea, temperatura aerului şi a apei, pentru a se putea face corecţii la rezultate
atunci când este cazul. Diferenţa de nivel se va obţine fǎcând media valorilor
rezultate din programul de observaţii.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



168


CAPITOLUL 6
LUCRARI TOPOGRAFICE PRIVIND TRASAREA UNOR
PROIECTE DE IMBUNATATIRI FUNCIARE
6.1 Aspecte generale privind realizarea lucrărilor de Îmbunătăţiri
funciare
Având în vedere că mai mult de 2/3 din suprafaţa întregului teritoriu este
afectată periodic de efectele negative ale climatului este evidentă necesitatea
stringentă şi importanţa deosebită a lucrărilor de Îmbunătăţiri funciare şi de
gospodărire a apelor.
Lucrările vor fi efectuate pe baza unor studii de cea mai bună calitate care să
permită realizarea lor cu costuri minime.
Studiile de teren premergătoare trasărilor pentru lucrările de Îmbunătăţiri
funciare se pot clasifica în:
Studiile climatice sunt bazate pe înregistrările pe perioade lungi de timp
(20—30 ani) şi ele trebuie să prezinte date în legătură cu temperatura,
precipitaţiile, evapotranspiraţia potenţială, vânturile etc.
Studiile hidrologice permit să se prezinte reţeaua hidrografică, denumirea
albiilor râurilor, debitele şi nivelurile caracteristice, hidrograful debitelor surselor de
apă, calitatea apei, regimul viiturilor, regimul inundabilităţii (dacă este cazul) etc.
Studiile hidrogeologice se bazează pe foraje executate la diverse adâncimi,
prezentându-se sub formă de hărţi hidrogeologice cu hidroizofreatele şi
hidroizohipsele precum şi profile hidrogeologice reprezentative cu stratificaţia
pământurilor şi rocilor, caracteristicile stratului acvifer, regimul
nivelurilor apelor freatice etc.
Studiile geotehnice subt bazate pe foraje executate la diferite adâncimi,
având ca rezultat obţinerea planurilor de situaţie cu raionarea geotehnică şi
indicarea naturii pământurilor pe adâncimea forajelor, profile geologice cu
stratificaţia pământurilor, planuri de detaliu cu amplasamentele lucrărilor de
prospecţiuni în zona construcţiilor principale, recomandări pentru fiecare
raion geotehnic.
Studiile pedologice stabilesc, din punctul de vedere al lucrărilor de îmbu-
nătăţiri funciare, caracteristicile şi răspândirea solurilor, pe baza lor întocmindu-se
harta texturii solului la diferite adâncimi, harta permeabilităţii, harta
salinizării actuale a solurilor şi a salinizării posibile, harta capacităţii de apă
utilă etc.
Pe baza acestor hărţi, a caracteristicilor solului şi a studiilor hidrogeologice se
pot întocmi hărţi pedoameliorative şi se obţin date în legătură cu prognoza
evoluţiei solurilor etc.

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



169


Studiile hidraulice pe baza lor se rezolvă o multitudine de probleme, între
care:
1) studiile pe modele hidraulice asupra unui sector sau tronson de râu;
2) condiţiile de evacuare a debitelor maxime în albie, la baraje;
3) capacitatea de evacuare a descărcătorilor de ape mari ai barajelor;
4) infiltraţiile prin corpul barajului sau pe sub baraj;
Pentru realizarea acestor studii complexe sunt necesare măsurători topo-
grafice de bază sau ciclice (repetate), fie pentru reproducerea pe modele a
caracteristicilor morfometrice ale albiilor râurilor, canalelor, descărcătoarelor de
ape mari etc fie pentru asigurarea elementelor topografice pentru calcule de bază.
6.2 Lucrări topografice la trasarea proiectelor de desecare

Lucrările de desecare se realizează în vederea asigurării unui regim hidric
favorabil atât în sol cât şi la suprafaţa acestuia în vederea dezvoltării în condiţii
normale a culturilor.
Lucrările de desecare cuprind: reţeaua permanentă de canale şi conducte,
construcţiile aferente acesteia şi unele lucrări anexe.
Reţeaua permanentă este alcătuită din:
– canale de pământ deschise de diferite ordine, realizate în zonele mai
joase constituind reţeaua de colectare;
– canale deschise de adâncime mare pentru interceptarea pânzei freatice
sau conducte închise care formează reţeaua de drenaj;
– canale de centură pentru interceptarea apelor provenite din exteriorul
suprafeţei amenajate.
Construcţiile aferente reţelei de desecare constau din:
– ruperi de pantă (căderi, stăvilare, construcţii pentru subtraversare,
lucrări de consolidare pentru secţiunea canalelor, podeţe, etc);
Lucrările anexe sunt necesare pentru exploatarea amenajărilor executate şi
cuprind: drumuri de exploatare, plantaţii de protecţie, diferite construcţii pe sistem,
etc.
Pentru aplicarea pe teren a unui proiect de desecare va trebui efectuată
recunoaşterea terenului pe baza planului de situaţie existent precum şi verificarea
reperelor planimetrice şi altimetrice existente în zonă.
Pe suprafaţă proiectată şi amenajată în vederea eliminării excesului de apă, se
vor trasa canale colectoare fie perpendicular, fie sub un unghi oarecare faţă de
canalul principal de evacuare (fig. 6.1).
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



170



Fig. 6.1 Schiţa unei reţele de desecare
Aplicând metoda coordonatelor rectangulare, vom trasa poziţia planimetrică a
punctelor de vărsare ale canalelor colectoare (CC) stabilind din aceste puncte
tahimetric, direcţia axelor respective care se va jalona. Într-un mod asemănător se va
continua cu materializarea prin jalonare a canalelor secundare şi a şanţurilor de
desecare.
Pentru canalele de coastă sau de centură care au rolul de a proteja incintele
din partea aval, de apele provenite, fie din scurgerile de pe terenurile învecinate,
situate la cote mai înalte, fie prin infiltraţie prin sau pe sub dig (fig. 6.2), trasarea
axelor se va face prin metoda drumuirii pornind de la punctul de vărsare a canalului.
NA
versant amonte
v
e
rs
a
n
t a
v
a
l

Fig. 6.2 Canal de coastă - profil transversal
După trasarea şi marcarea axelor longitudinale ale reţelei de canale colectoare
şi de evacuare, se vor determina prin nivelment geometric cotele acestor puncte,
întocmind fişe de gabaritaj şi trasând profilele transversale ale canalelor, începând
cu cele de ordin superior.

6.2.1 Trasarea profilului transversal la un canal de desecare,
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



171


amplasat pe un teren orizontal
La trasarea unei astfel de lucrări, vom pleca de la elementele geometrice
determinate de scopul şi categoria de folosinţă pe care se amplasează canalul.
Elementele geometrice necesare la trasare sunt: lăţimea la fund b = 1,8m,
adâncimea canalului h = 2,1m şi înclinarea taluzurilor 1:2 (fig. 6.3)
1,8
b
D E C B A
1
:2
1
:2
5,1
0,9 0,9
5,1
d0=4,2 d0=4,2

Fig. 6.3 Elementele geometrice ale unui canal de desecare
0
2 2,1 4, 2 d mh m = = · =
– se calculează deschiderea totală a canalului, egală cu
4, 2 1,8 4, 2 10, 2m + + = măsurând de la axă câte 5,1 m pe cele două
direcţii.
Reperarea ţăruşilor de pe axă în caz de distrugere se va face cu ajutorul unor
reperi materializaţi la aceeaşi distanţă (15...20 m), notaţi cu acelaşi număr ca cei din
axă, şi determinaţi prin nivelment geometric faţă de acelaşi plan de comparaţie.
6.2.2 Trasarea profilului transversal al unui canal de coastă
Pentru marcarea pe teren a profilului transversal, utilizăm ca şi în cazul
trasării canalului pe terenul şes, cele trei elemente esenţiale: lăţimea la fund a
canalului (6m), adâncimea canalului (3m) şi taluzurile cu înclinarea de 1:1 (fig. 6.4).
1
:
1
1
:
1
C
0,3 0,8 3,6
0
,
8
h
D
B
A
P
E
F
b
3,0
0
,
6
0
,
5
3,0
2,5
P'
A'

Fig. 6.4 Profilul transversal al unui canal de coastă
Trasarea în aval faţă de punctul de pe axa longitudinală a traseului (ex. punct
A) se va realiza în următoarea ordine:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



172


– măsurăm în aval faţă de punctul P cu lata şi bolobocul, distanţa
orizontală d = b/2 = 6/2 = 3m, proiectând cu firul cu plumb
extremitatea ei în punctul E, iar apoi prin baterea unui ţăruş vom
marca marginea din aval a fundului canalului;
– se măsoară pe direcţia firului cu plumb distanţa verticală E-E
1
= 0,5m
(vezi fig. 6.4);
– se calculează adâncimea săpăturii în punctul E (h = 3 - 0,5 = 2,5 m)
care este aceeaşi cu distanţa rămasă a se trasa pentru înclinarea
taluzului de 1:1 (d
E'F'
= 2,5 m);
– punctul F aflat la extremitatea distanţei de 2,5 m se va materializa
printr-un pichet cu ajutorul firului cu plumb sau cu un şablon de lemn
aşezat cu o catetă pe verticala locului.
Pentru trasarea în partea amonte a profilului transversal se procedează după
cum urmează:
– se aşază lata în poziţie orizontală cu ajutorul bolobocului la o distanţă
reprezentând jumătate din lăţimea la fund a canalului (3 m), măsurată
de la punctul A aflat pe teren la punctul P' aflat pe verticala
determinată cu ajutorul firului cu plumb în punctul P;
– se măsoară distanţa verticală PP' pe direcţia firului cu plumb ca fiind
egală cu 0,6m iar adâncimea săpăturii în punctul A va fi de
3 0, 6 3, 6m + = ;
– se aşază din nou lata cu bolobocul pe ea, la o distanţă de 3,6 m cu
partea suspendată în punctul A şi aşezată pe teren în punctul B;
– măsurăm din nou distanţa verticală AA' pe direcţia firului cu plumb
(0,8 m) care se va aplica în plan orizontal în punctul B obţinând
punctul C;
– se continuă cu tatonările în acest fel până când distanţele măsurate pe
verticală sunt neglijabile obţinând în felul acesta limita din amonte a
canalului pentru înclinarea taluzului de 1:1.
– La fel ca şi în partea aval, şi pentru creasta taluzului din amonte se
fixează gabarite sau şabloane confecţionate din lemn.
6.3 Trasarea lucrărilor de irigaţii
Lucrările de irigaţii se realizează din necesitatea asigurării unei umidităţi
optime în sol cuprinzând: reţeaua permanentă de canale, conductele şi jgheaburile,
nivelarea terenului, construcţiile aferente sistemului de irigaţie, etc.
Reţeaua permanentă este alcătuită din canale de pământ în rambleu şi debleu,
căptuşite şi necăptuşite, conducte sub presiune sau cu scurgere liberă, jgheaburi
prefabricate din beton armat, etc.
Nivelarea terenului constă în lucrări de terasamente care au menirea să asigure
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



173


pantele optime pentru circulaţia apei de irigaţie.
În general o reţea de irigaţie are aferente următoarele categorii de construcţii:
podeţe, stăvilare, poduri, staţii de pompare, etc.
Sistemele de irigaţie cuprind priza, reţeaua de aducţiune, amenajările
interioare , reţeaua de evacuare a apelor şi se pot clasifica după:
 modul cum se realizează udarea: - prin aspersiune
- prin brazde
 după durata de funcţionare: - permanente
- provizorii
 după mărime şi grad de complexitate: - mari
- cu caracter local.
Elementele geometrice în profil longitudinal ale unui canal constau din
aliniamente şi curbe, taluze, praguri şi stăvilare, staţii de pompare, poduri, podeţe
etc.
Axa longitudinală a fiecărui traseu se va determina prin drumuiri şi radieri
planimetrice, sprijinite pe puncte geodezice cunoscute din reţeaua de stat şi se
compune dintr-o succesiune de aliniamente materializate prin balize la vârfurile de
unghi, marcate prin ţăruşi la distanţe egale de 20...100 m. Urmează operaţia de
racordare a aliniamentelor prin marcarea punctelor de intrare şi ieşire din curbă
precum şi a celor intermediare, la distanţe egale cuprinse între 5…20 m.
Numeroatarea ţăruşilor se va face începând cu punctul de origine al lucrării (km 0 +
000) atât pe aliniamente cât şi pe curbe.
Pentru reperarea axei traseului, vor fi plasate repere la aceeaşi distanţă de axă
astfel încât acestea să nu fie distruse nici în timpul amplasării lucrării şi nici după
terminarea ei, pentru ca la nevoie să putem realiza reprofilarea lucrării. Reperele din
lemn sau beton vor fi plantate pe aceeaşi parte a lucrării, la distanţe egale de 500,
200 sau 100 m, întocmind un tabel cu ele în care va fi trecută poziţia kilometrică pe
axă, precum şi depărtarea lor faţă de axă (fig. 6.6).
0+000
A
0+020
0+040
0+060
0+052
0+080
0+100
0+95
0+120
0+140
0+128
0+160
0+180
0+200
0+174 0+220
0
+
2
1
7
B
C
D
RI
RII
RIII
Fig. 6.6 Reperarea axei principale a unui canal de irigaţie
Raportarea pe teren a traseelor principale din planul de execuţie este de obicei
în următoarea ordine: drumuri principale şi secundare, canale de evacuare, canalul
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



174


de aducţiune, canalele principale de alimentare, C.D.S-urile (canalele distribuitoare
de sector) şi canalele provizorii.
Reţeaua de drumuri se compune din drumuri cu lăţimea de 3-4 m, drumuri
secundare cu lăţimea de 4-5 m şi drumuri principale late de 6-8 m.
Trasarea drumurilor se va face în amonte de canalul distribuitor de sector,
pentru a se evita trecerea peste canale, iar a celor secundare de-a lungul canalelor de
alimentare şi evacuare.
De-a lungul canalelor mari, permanente, de alimentare şi evacuare, vor fi
plantate perdele de protecţie cu scopul de a reduce evaporaţia de la suprafaţa apei
din canale şi de a coborî nivelul apei freatice.
În ce privesc canalele de diferite tipuri, după trasarea şi pichetarea axelor se va
executa un nivelment geometric pentru a determina atât cotele punctelor din axă cât
şi pe acelea a reperelor plantate în apropierea amplasamentelor canalelor. Acest
nivelment se va executa numai dus, când se sprijină pe repere cu cote cunoscute, sau
dus şi întors pe traseele care nu sunt sprijinite pe puncte cunoscute.
6.3.1 Trasarea profilelor transversale pentru canalele de
irigaţie
După cum se cunoaşte canalele de irigaţie pot fi executate în rambleu, debleu,
şi semirambleu-semidebleu. Trasarea canalelor în debleu se va efectua în special
pentru alimentarea instalaţiilor de aspersiune.
Profilele transversale vor fi materializate prin şabloane sau gabarite în
fiecare punct de pe axă pe baza fişei de gabaritaj sau pe baza profilului longitudinal
şi a celor transversale.
6.3.2 Întocmirea fişei de gabaritaj pentru un canal în
rambleu
Fişa de gabaritaj este un tabel în care vor fi înregistrate dimensiunile profilelor
transversale şi volumele de terasamente corespunzătoare obţinute pe baza
măsurătorilor reale efectuate la trasarea lucrărilor de executat.
În cazul canalelor de irigaţie în rambleu, va fi întocmită o fişă de gabaritaj
pentru platformă şi o alta pentru secţiunea vie a canalului (tab. 6.1).
Fişa de gabaritaj pentru platformă va cuprinde 12 coloane. Pentru gabaritarea
platformei unui canal în rambleu vom proceda astfel:
 În punctul de pe axa canalului (ex. pichetul 0+000 - tab. ...) se ridică o
perpendiculară cu echerul topografic sau aparatul de nivel prevăzut cu
cerc orizontal rezultând direcţia profilului transversal;
 Vom aplica pe această direcţie, de o parte şi de alta a axei,
lungimea
pe
B /2, care se calculeazǎ cu relaţia:
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



175


( )
2 2
p p
pe
B B
B
+ A
= (5.6)
unde:
p
H A - rezerva de trasare pe lărgime a platformei
B
pe
- lăţimea de execuţie a platformei
B
p
= 5,4 m pentru canalul în rambleu de tip A.X.
Pământul fiind luto-nisipos avem:

( )
: 2 5, 4 0,14 : 2 2, 77
pe
B m = + = (5.7)
 În cele două puncte obţinute, A
1
şi A
2
care reprezintă proiecţiile
orizontale ale muchiilor platformei se va fixa câte un gabarit (fig. 6.7).
Pe cele două gabarite se va marca înălţimea de execuţie a rambleului -
1, 25 0, 09 1, 34
e p p
H H H m = +A = + =
H
e
H
p
Bpe
Bp
bd
b
0+000
1
:
m
1
:
m
e
2,77 2,77
1
:
m
1
:
m
e
A2 A1 C2 C1
ABp/2
AHp

Fig. 6.7 Gabaritarea unui canal în rambleu când lăţimea platformei este mai mare de 4 m
 În funcţie de cotele punctelor A
1
şi A
2
se vor marca pe gabarite cotele
platformelor, iar pe cele două gabarite se aplică cu ruleta întinsă la
orizont două distanţe: d
1
= d
2
= 1,25 m, obţinând punctele C
1
şi C
2
care
se vor marca printr-un ţăruş şi care determină limitele profilului
transversal din punctul 0+000.
 Liniile pe care se fixează gabaritele vor fi paralele cu axa canalului,
întrucât pe un anumit tronson, lăţimea platformei este aceeaşi iar acest
mod de gabaritare se va aplica mai ales la executarea rambleului cu
maşini terasiere pentru canalele principale şi secundare.
Pentru canalele provizorii executate în rambleu vom materializa axa canalului
printr-un gabarit la înălţimea rambleului (fig. 6.8) iar limitele profilului transversal
se vor marca prin ţăruşi.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



176


C1 C2
1
:
m
e
A

Fig. 6.8 Pichetarea secţiunii transversale a unui canal în rambleu când lăţimea platformei
este mai mică de 4 m
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



177




















TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



178



6.4 Trasarea lucrărilor de combatere a eroziunii solului
După cum ştim în cadrul lucrărilor hidroameliorative de combatere a eroziunii
solului, efectuate pe pante mai mari de 3%, trasările joacă un rol hotărâtor, atât la
stabilirea traseului cât şi la execuţia efectivă a unor astfel de amenajări.
Lucrările de combatere a eroziunii solului se execută din necesitatea de a
proteja terenurile împotriva degradărilor şi de a le ameliora pe cele în curs de
degradare.
Clasificarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare este următoarea:
– restructurarea şi reamplasarea unor folosinţe sau culturi în funcţie de
condiţiile locale prestabilite;
– amenajarea unei reţele de drumuri agricole pe terenurile în pantă şi
executarea lucrărilor hidrotehnice aferente, podeţe, canale, consolidări,
etc.
– lucrări şi măsuri biologice, reînsămânţări, supraînsămânţări, benzi
înierbate, etc.
– măsuri agrotehnice, arături pe curba de nivel, bilonări, brăzduiri,
administrări de îngrăşăminte, agrotehnică diferenţiată, etc.
– lucrări hidrotehnice de amenajare a văilor şi ravenelor: praguri, baraje,
cleionaje, gărduleţe, canale, etc
Lucrările de combatere a eroziunii solului pot fi clasificate în două categorii:
lucrări de suprafaţă şi lucrări de adâncime.
Lucrările de suprafaţă (fig. 6.9) se pot împărţii în: biologice, hidrologice şi
agrotehnice.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



179



Fig. 6.9 Clasificarea lucrărilor de combatere a eroziunii de suprafaţă
Lucrările de combatere a eroziunii de adâncime pot fi biologice şi
hidrotehnice care la rândul lor se clasifică după următoarea schemă (fig. 6.10):

Fig. 6.10 Clasificarea lucrărilor de combatere a eroziunii de adâncime
Dintre lucrările cele mai importante, executate pentru combaterea eroziunii
solului de suprafaţă putem aminti: trasarea valurilor de pământ, trasarea canalelor de
reţinere şi dirijare a apelor, trasarea teraselor.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



180



6.4.1. Lucrări topografice pentru trasarea valurilor de
pământ
Valurile de pământ sunt lucrări executate transversal pe versanţii cu pante
lungi şi uniforme având o textură mijlocie.
În raport cu înclinarea longitudinală, valurile sunt de două feluri: valuri
orizontale sau de nivel şi valuri înclinate.
Valurile de nivel se realizează pe direcţia curbelor de nivel având rolul de a
colecta apa dintre două valuri prin închiderea la capete cu pinteni, pe când cele
înclinate se execută pe pantele cu exces de umiditate având o înclinare longitudinală
de 0,1…0,9%. Elementele constructive ale unui val (fig.6.11) sunt: înălţimea
constructivă "hc"; înălţimea activă "h"; taluzurile amonte şi aval "m"; şanţul valului
şi valul propriu-zis.
h
h
c it
1
:
m
1
:
m
1
:
m

Fig. 6.11 Elementele constructive ale unui val de pământ
La proiectarea valurilor se stabileşte în funcţie de textura solului, atât distanţa
dintre ele cât şi lungimea acestora în funcţie de secţiunea de reţinere a valului şi
înclinarea taluzurilor.
Pentru trasarea valurilor pe teren vom utiliza distanţa pe verticală " h A "dintre
două câte două valuri (fig.6.12) calculată cu relaţia:
t
h D tg D i ¢ A = · = · (5.8)
unde:
D - distanţa orizontală recomandată în funcţie de rezistenţa solurilor la
eroziune, având valori cuprinse între 17…40m;
¢ - unghiul de pantă al terenului;
Sant
val
A
h
A
H
D

Fig. 6.12 Distanţa pe verticală dintre valuri
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



181


Numărul necesar de valuri pe un anumit versant se va afla făcând raportul:
H
N
h
A
=
A
(5.9)
în care:
H A - diferenţa de nivel între partea superioară şi baza versantului
Lungimea unui val se va lua ca fiind egală cu lungimea parcelei, iar lungimea
totală a valurilor "L" se determină în funcţie de suprafaţa totală a versantului
proiectată a se amenaja.
S
L
D
= (5.10)
Trasarea efectivă pe teren atât a valurilor orizontale cât şi a celor înclinate se
va face după ce în prealabil s-a determinat curba de nivel cheie, corespunzătoare
valului de bază pe porţiunea de teren cea mai reprezentativă, a cărei corecţie se va
face în aşa fel încât diferenţele de nivel să nu depăşească 25 cm.
Se va materializa axa valului de bază la cota proiectată şi apoi faţă de aceasta
vor fi trasate şi celelalte valuri în amonte şi aval.
La valurile înclinate, se va corecta traseul primului val şi apoi a celorlalte care
se vor trasa paralel cu el, după care se marchează panta longitudinală a valului
prevăzută în proiect.
Trasarea pantei se va efectua printr-un nivelment executat din 20 în 20 m pe
întreaga lungime a parcelei (300…700m), vezi § 2.3.1
6.4.2 Trasarea canalelor pentru evacuarea şi reţinerea
apelor scurse pe versanţi
În funcţie de amplasarea pe versanţi datorită scopului pentru care sunt
realizate, putem avea canale orizontale realizate în vederea reţinerii apei de pe
versanţi şi canale înclinate, amplasate pe o pantă longitudinală uniformă (3…5%),
de-a lungul versantului pentru captarea şi evacuarea surplusului de apă.
 Canalurile orizontale se execută în plantaţiile de pomi şi vii din
regiunile secetoase pe versanţi având pante cuprinse între 10…18%
Secţiunea acestor canaluri este trapezoidală, cu diguleţ (cavalier) şi bermă (fig.
6.13) având următoarele dimensiuni:
– adâncimea canalului 0, 3 0, 5 h m = ÷
– înclinarea taluzelor 1 m=
– lăţimea la fund 0, 3 0, 5 b m = ÷
– lăţimea bermei 0, 4 0, 5 l m = ÷
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



182


Inclinarea terenului
0
,
3
-
0
,
5
0,3-0,5
0
,
3
-
0
,
5
0,3-0,5
1:1
1:1
1:1
1:1
Canal

Fig. 6.13 Trasarea unui canal orizontal
Cavalierul sau diguleţul va avea dimensiunile canalului, fiind executat din
pământul rezultat la săparea acestuia.
La fel ca şi în cazul valurilor înclinate şi la canalele orizontale se vor aplica
pinteni la distanţe de 20…25m, în vederea reţinerii surplusului de apă provenit din
precipitaţii, iar amplasarea acestora va fi făcută după cum versantul are panta
uniformă sau neuniformă.
Atunci când versantul are panta uniformă, se determină planimetric axele
canalelor, echidistanţate între ele conform proiectului şi materializate cu ţăruşi la
distanţe egale de 10…15 m pe direcţia curbelor de nivel.
Pe traseul fiecărui canal vor fi gabaritate profilele transversale (lăţimea la
fund, lăţimea la gura canalului, lăţimea bermei, dimensiunile diguleţului), iar cota
fundului canalului şi cota coronamentului la diguleţ se vor determina nivelitic faţă
de un reper din apropiere.
În cazul unui versant cu pante neuniforme, se va determina planimetric,
conform planului de situaţie din proiectul de execuţie, linia de cea mai mare pantă
pentru fiecare tronson în parte. După marcarea pe teren a acestei linii, vor fi trasate
perpendicular pe ele axele canalelor orizontale la distanţele proiectate.
La fiecare canal orizontal, creasta sau coronamentul diguleţului va avea
aceeaşi cotă pe toată lungimea canalului.
 Canalele înclinate vor fi amplasate în regiunile cu precipitaţii
abundente pentru captarea şi evacuarea surplusului de apă, având în
general o secţiune trapezoidală cu următoarele dimensiuni: adâncimea
canalului 0, 3 0, 5 h m = ÷ ; lăţimea la fund 0, 3 0, 5 b m = ÷ şi înclinarea
taluzului 1:1 (fig. 6.14)
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



183


0,3-0,5
0,7-0,8
0,3-0,5

Fig. 6.14 Trasarea canalelor înclinate
Trasarea pe teren a axelor canalelor se va face pe baza planului de situaţie din
proiectul de organizare a teritoriului, utilizând aparatul de nivel şi mira pentru
trasarea pantei canalelor, după care vom realiza gabaritarea profilelor transversale.
6.4.3 Trasarea teraselor
Operaţia de trasare a teraselor se va realiza după aplicarea pe teren a
proiectului privind organizarea teritoriului care constă în delimitarea diferitelor
categorii de pantă şi în materializarea drumurilor, parcelelor şi zonelor de întoarcere
cu picheţi înalţi de 1,5m determinând din aproape în aproape (10…20m), punctele
de aceeaşi cotă prevăzute în planul parcelar.
Elementele constructive ale unei terase (fig.6.15) sunt: înclinarea taluzului
(1:m), înălţimea taluzului (h),lăţimea terasei (L), lăţimea platformei (l) şi înălţimea
terasei (H).
1
:
m
A
o
a l
L
H
(H=h)
h

Fig. 6.15 Elementele constructive ale unei terase în secţiune transversală
De asemenea, la realizarea teraselor cu platforma înclinată în sensul pantei
(6.16), pentru stabilirea gradului de înclinare, vom ţine cont atât de precipitaţiile
existente în zonă cât şi de textura solului care influenţează în bună măsură
producerea eroziunii.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



184


1
:
m
o
A
h
a l
L
o
h
H
E
(H>h)

Fig. 6.16 Terasă cu platforma înclinată
Pichetarea teraselor se va face în funcţie de gradul uniformităţii terenului,
materializând punctele după cum urmează:
 pe versanţii cu panta uniformă - trasarea teraselor orizontale se va face
numai cu ruleta, marcând cu ţăruşi din 10 în 10 m elementele
teraselor: taluzul în săpătură, taluzul în umplutură, bancheta şi
platforma date în proiect.
 la versanţii cu panta neuniformă - trasarea teraselor orizontale se face
după stabilirea prealabilă pe planul de situaţie a unui traseu
corespunzător formei generale a reliefului, pe care se vor marca, cu
jaloane sau picheţi înalţi de 1,5 m puncte de aceeaşi cotă din 20 în 20
m, realizând curba de nivel corespunzătoare.
Curba se va corecta prin coborârea picheţilor 1,5…2 cm fără a se depăşi
diferenţele de nivel mai mari de 20-30 cm, iar gabaritarea terasei se va face în mod
asemănător cu cea realizată la terasa orizontală după planşa de execuţie din proiect.
Terasa următoare se va trasa paralel cu prima, iar pentru a treia terasă va
trebui din nou trasată curba de nivel şi corectată.
 Pentru terasele înclinate, atunci când panta longitudinală a lor este mai
mare de 4-5%, vom realiza clinuri terasate la marginea de sus sau de
jos a parcelelor. De-a lungul acestor parcele vom trasa primele 3-4
terase cu aparatul de nivel şi mira iar pe următoarele cu ruleta,
verificând şi aducând corecturi acolo unde e cazul.
La toate tipurile de trasări, după pichetare se vor marca marginile platformelor
şi taluzurilor prin sănţuleţe şi apoi vom realiza terasele.




TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



185


CAPITOLUL 7
PROIECTAREA ŞI TRASAREA CONSTRUCŢIILOR
HIDROTEHNICE
7.1. Generalităţi
În vederea unei bune organizări a operaţiunilor de trasare a complexului
hidroenergetic, se impune o prezentare a principalelor obiective ce compun acest
ansamblu.
Ansamblu complexului hidroenergetic cuprinde următoarele elemente mai
importante (fig. 7.1):
 barajul din beton armat în arc de cerc sau baraje de greutate;
 lacul de acumulare;
 centralele subterane;
 galeriile de aducţiune principale şi secundare;
 batardourile;
 castelul de echilibru;
 casa vanelor superioară şi inferioară
 galeriile de forţă;
 galeriile de fugă etc.
Fiecare din aceste elemente prezintă caracteristici aparte sub aspectul preciziei
şi metodei de trasare.
conducta(galerie)
casa vanelor
de aductiune
lac de
acumulare
conducte (galerii)
cursul apei
drum
acces
castel colectare apa potabila
uzina electrica
galerie de fuga
superioare
subterana
de forta
baraj
castel de
echilibru

Fig.7.1.Schema unui nod hidroenergetic
Ca reţea pentru trasarea şi urmărirea comportării unor lucrări hidroenergetice,
se va folosi de regulă reţeaua de microtriangulaţie şi de poligonometrie,
independente de reţeaua de stat.
Reţelele geodezice de triangulaţie servesc atât la ridicările topografice,
cât şi la trasarea cu precizia cerută a obiectivelor hidroenergetice şi în special a
galeriilor subterane, precum si la urmărirea deformaţiilor ce apar în timpul
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



186


exploatării. Aceasta face ca precizia de determinare a punctelor unor astfel
de reţele să fie superioară triangulaţiei geodezice de stat. Pentru a realiza acest
lucru se utilizează aceleaşi instrumente şi metode de lucru ca în reţele de
triangulaţie, astfel:
 Observaţiile se execută prin metoda seriilor complete reiterate( cu
un număr de 4 —6 reiteraţii), neînchiderea în tur de orizont se
calculează cu formula 6
cc
d
m n = .
 Bazele se măsoară cu o eroare relativă de cel puţin 1/400 000, când
acestea nu se dezvoltă şi de 1/800 000, când se dezvoltă.
 Coordonatele punctelor reţelei de triangulaţie (microtriangulaţie) se
vor determina prin metode riguroase.
În cazul îndesirii punctelor de sprijin prin reţele poligonometrice, la
executarea acestora trebuie respectate următoarele condiţii tehnice:
 eroarea medie pătratică a fiecărui unghi nu trebuie să depăşească 8
CC
;
 eroarea de închidere în tur de orizont să fie mai mică de 10
CC
;
 precizia de măsurare a laturilor să fie de cel puţin l : 15 000 ;
 lungimea medie a laturilor să fie de 200 m.
La barajele de greutate, argilă, anrocamente, reţeaua de trasare este
completată cu axul longitudinal al construcţiei şi axele rosturilor, materializate prin
borne de beton amplasate în afara amprizei barajului.
La barajele în arc această reţea suplimentară este formată uneori dintr-un
sistem de axe fixe.
Baza altimetrică a ridicărilor topografice şi a lucrărilor de trasare a
obiectivelor hidroenergetice este constituită din reţele de nivelment de precizia ord.
II şi III sprijinite pe puncte de ordin superior (pentru trasarea obiectivelor principale
ca : baraj, centrală, aducţiune principală).
Pentru lucrările de trasare a aducţiunilor subterane de la captările secundare la
lacul de acumulare se va executa nivelment geometric de ord. III şi IV.
7.2. Lucrări topografice pentru proiectarea construcţiilor
hidrotehnice
Au ca scop întocmirea planurilor de situaţie la scări mari cu toate detaliile
necesare proiectării, parcurgând următoarele etape:
 ridicări topo-fotogrammetrice în vederea întocmirii planurilor
topografice la scări mari - 1:10000, 1:5000 cu E = 2...5 m, pentru
studiile preliminare şi respectiv 1:2000...1:500 cu E = 1...0,5 m pentru
studiile definitive;
 lucrări topografice pentru realizarea prospecţiunilor geotehnice,
geofizice şi hidrogeologice în vederea întocmirii profilului
longitudinal şi a celor transversale prin albia râului;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



187


 lucrări topografice la trasarea pe teren a conturului lacului de
acumulare;
 lucrări topografice de trasare pe teren a axelor drumurilor, căilor
ferate, şi liniilor de înaltă tensiune.

7.2.1 Reţeaua de sprijin pentru ridicarea topografică a văii
râului
Este alcătuită din drumuiri principale planimetrice şi altimetrice, cu laturile
aproximativ paralele cu malurile râului, având lungimi egale de circa 200...500 m,
sprijinite la capete pe puncte ale reţelei de stat 3..5 km.
În funcţie de felul drumuirii şi de condiţiile realizării ei putem avea:
 drumuire de teodolit realizată pe unul din maluri cu lungimea de
3...10km corespunzătoare lungimii pragurilor şi a grindurilor, având o
precizie de 1:500;
 drumuire de teodolit realizată pe ambele maluri, având o lungime
cuprinsă între 7...22 km la o lăţime a râului > 300 m şi o precizie de
cca. 1:1000 (fig.7.2) sau aplicând procedeul patrulaterelor fără
diagonală.

RN105
1
0
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX X
2
3
4
5
6
7
8 9
10
11
12
13
Râpa
A
B
C
D

Fig. 7.2 Drumuire de teodolit pe ambele maluri
 drumuire planimetrică realizată cu tahimetrul cu dublă imagine Redta
002 sau aplicând procedeul patrulaterelor fără diagonală (fig. 7.3).
La ora actuală traseele poligonale se execută cu ajutorul staţiilor totale,
obţinând precizii superioare faţă de cele prezentate anterior
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



188


d1
d2
d3
a
4
c
3
c
2
c
1
b4
a
1
d4
b3 D2
D1
A
D
F Q
P
E
C
B

Fig. 7.3 Lanţ de patrulatere fără diagonală
Punctele drumuirilor de teodolit vor coincide cu cele de nivelment geometric
sau trigonometric funcţie de accidentaţia terenului, servind la întocmirea profilului
longitudinal sau ale celor transversale. Profile transversale se execută perpendicular
pe direcţia generală a văii , la intervale de 50...300 m.
Scările la care vor fi întocmite profilele longitudinale sunt diferite în funcţie
de complexitatea acestora (tab. 7.1) alegându-se astfel, ca reprezentarea detaliilor să
fie clară şi de aceea, mărimea scării nu va reprezenta şi precizia profilului.
Tab. 7.1
Scările profilelor longitudinale ale râurilor
Felul profilului
Caracteristicile
râului
Scările profilului
lungimilor înălţimilor
Profil simplificat
- pentru râuri mari în
regiuni de şes
1:100 000
1:300 000
1:500 000
1:200
1:500
1:1 000
- pentru râuri mici în
regiuni de şes şi pentru
râuri la munte
1:50 000
1:100 000
1:200
1:200
Profil amănunţit -
1:25 000
1:50 000
1:100 000
1:200 000
1:50 ... 1:100
1:100 ... 1:200
1:100 ... 1:200
1:200 ... 1:300
7.3 Trasarea pe teren a conturului lacului de acumulare
Pentru trasarea conturului unui lac de acumulare se va alcătui o reţea
topografică de sprijin faţă de care se trasează prin stâlpi de lemn şi balize avertizoare
conturul lacului
Pe teren va fi trasată linia frântă 1-2-3-4-5-6..., în aşa fel încât abaterile în
plan k, l, m, să nu depăşească valorile date în proiect de ~10...25 m (fig. 7.4), iar
poziţia punctelor E, F, G ... va fi transpusă pe teren prin nivelment geometric sau
trigonometric.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



189


1
2
3
4
5
6
7
8
R
k
m
n
o
l
q
r
s
t
w
p
E
F
G
H
I
K
L
M
N
O
P
Q
J

Fig. 7.4 Determinarea pe teren a conturului lacului de acumulare
Poziţia punctelor de pe conturul lacului de acumulare se va trasa prin metoda
„filării‖
Atunci când aplicăm nivelmentul geometric, pentru trasarea perimetrului
lacului se va aplica metoda § 2.3
Conform normativelor în vigoare, în funcţie de panta terenului, se admite o
abatere sau eroare limită a cotei conturului 0,1 h m A s ± , care va provoca variaţii în
plan orizontal a conturului (k, l, m ...), între 5...25 m.

7.4 Lucrări topografice la aplicarea pe teren a axelor principale
pentru construcţiile hidrotehnice şi hidroameliorative

În general ca axe principale pot fi considerate axele barajelor de diferite forme
şi dimensiuni, axele turbinei centralei hidroelectrice, axele deversorului şi orificiilor
de golire, axele canalelor de aducţiune, de derivaţie şi de evacuare, axele tunelurilor
şi galeriilor, axele conductelor sub presiune, etc.
Lucrările topografice în vederea aplicării pe teren a axelor diferitelor
construcţii sunt:
 pregătirea topografică a proiectului în vederea aplicării pe teren;
 trasarea pe teren a punctelor principale ale axelor;
 pichetarea axului trasat şi a profilelor transversale;
 realizarea unei traseu poligonal prin ax sau în apropierea axului trasat;
 realizarea unui nivelment longitudinal şi transversal pe ax în vederea
întocmirii de profile transversale;
 determinarea coordonatelor şi cotelor de pe axul principal şi profilele
transversale pe baza datelor culese în carnetul de teren;
 întocmirea schiţei de reperaj a axelor principale, din vârfuri de unghi
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



190


având coordonate cunoscute, din diferite puncte caracteristice ale
construcţiei sau cu ajutorul intersecţiilor de axe.

Denumirea punctului
Coordonate grafice determinate pe plan la
scara 1:2000
Observaţii
x y
B 896,0 636,3 Coordonate definitive
D 1757,0 896,7
C 2043,0 982,6
E 1906,6 1028,0
F 1940,4 825,5
Coordonate definitive G 1714,2 1075,1
M 1586,7 1074,9

Cu valorile obţinute şi cu cele ale coordonatelor punctelor de sprijin din
apropierea axelor, vom continua calculele în vederea determinării valorilor de
unghiuri şi distanţe, necesare trasării pe teren a punctelor principale prin una din
metodele de trasare cunoscute (coordonate polare, coordonate rectangulare,
intersecţii unghiulare, etc.). După trasarea în plan a punctelor axelor principale,
acestea vor fi marcate prin borne de beton.
7.4.1.Lucrări topografice la realizarea terasamentelor
Lucrările topografice care presupun realizarea unor terasamente în rambleu
sau debleu presupun parcurgerea următoarelor etape:
 trasarea axei longitudinale a liniei proiectate;
 pichetarea şi gabaritarea profilelor transversale, ce se realizează prin
aplicarea de distanţe dispuse perpendicular pe axa longitudinală a
terasamentului şi prin trasarea cotelor roşii (proiectate) în rambleu sau
debleu, respectiv nivelarea taluzelor la pantele proiectate;
 verificarea respectării dimensiunii cotelor şi pantelor prevăzute în
proiect prin efectuarea unor ridicări de execuţie a terasamentelor în
scopul întocmirii unor planuri de execuţie şi tabele cu datele reale
găsite la măsurători.
7.5.Trasarea unui canal de pantă dată
În funcţie de lungimea canalului se va realiza mai întâi trasarea în înălţime a
punctelor principale la panta proiectată. Executând în acest sens un nivelment
geometric de la reperul de execuţie cel mai apropiat, R
9
, R
10
, R
11
, R
12
, etc. (fig. 7.5)

TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



191


E'
F'
M'
N'
SI
S
II
SIII
S
IV
RN1
RN3
RN4
RN2

Fig. 7.5. Nivelment geometric realizat în vederea trasării pantei unui canal
De exemplu pentru trasarea pantei date între punctele M' şi N' materializate pe
teren, vom proceda în mod similar cu § 2.4.1.
7.6. Trasarea barajelor în arc de cerc
Trasarea barajelor în arc (fig. 7.6) se execută prin metoda punctului
fundamental. Tehnologia de execuţie impune construcţia barajelor pe ploturi
şi pe lamele (fig. 7.6 b). Lamelele au grosimea de 1,50—2,00 m la care secţiunile
orizontale ÂBCD sunt patrulatere cu două laturi curbe corespunzătoare
paramentului amonte şi aval. Punctul fundamental F al unui plot este un
punct situat pe una din verticalele plotului definit prin coordonate în
sistemul reţelei de trasare şi faţă de el sunt calculate în proiectul de execuţie
elementele geometrice pentru materializarea lamelelor.

Fig. 7.6. Trasarea elementelor barajului în arc :
a — baraj în arc: b — element de trasare. (plot)
Trasarea punctului fundamental se realizează prin metoda intersecţiilor
unghiulare înapoi şi respectiv metoda segmentelor capabile [7]. Trasarea în înălţime
se realizează prin metoda nivelmentului trigonometric § 2.3.2.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



192


7.7 Baraje de greutate
Sunt constituite din anrocamente (bolovăniş, pietriş, nisip etc) sau din pământ,
prevăzute cu un nucleu de argilă.
7.7.1 Baraje din anrocamente
Principale părţi componente sunt prezentate în fig. 7.7.
1072.50 NNR
950.00
1
:
2
5
1
:
2
,
2
5
1
:
1
,
7
5
12
62
1078.50
1
:
1
,
5
0
1
:
1
,
5
0
1
:
1
,
7
5
1
:
2
,
2
5
1
2
2
3
4
5
5
6
9
10
11
8
7
Fig.7.7 Baraj din anrocamente
1- nucleu de argila; 2- filtru F1; 3 - filtru F3; 4 - balast sortat; 5 - anrocamente; 6- aluviuni;
7 - galerii de injecţii; 8 - galerii; 9 - batardou amonte; 10 - prisma de încăcare amonte; 11 -
prisma de încărcare aval;
Cel mai mare baraj de anrocamente din ţară este cel de pe Râul Mare Retezat,
a căror caracteristici sunt prezentate în cele ce urmează, pentru a vedea volumul de
lucrări ce implică realizarea unui asemenea obiectiv:
Amplasamentul barajului se caracterizează printr-o vale relativ închisă, dar cu
o asimetrie morfologică pronunţată, versantul drept fiind cu mult mai abrupt decât
cel stâng. Asimetria se menţine şi din punct de vedere geologic, versantul drept
alcătuit din şisturi cuartice având caracteristici fizico-mecanice superioare celui
stâng unde în treimea mijlocie roca este constituită din şisturi filitoase – grafitoase,
şisturi sericito–cloritoase alternante şi tectonizate cu o deformabilitate mai
pronunţată.
7.7.1.1.Caracteristicile principale ale barajului Gura Apelor
Retezat
 înălţimea maximă 168 m deasupra fundaţiei;
 lungimea la coronament 460 m;
 lăţimea la coronament 12 m;
 lăţimea la baza 574 m;
 volumul total de umplutură din care 10.285.000 m
3
;
 anrocamente 6.422.000 m
3
;
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



193


 argila în nucleu 1.127.000 m
3
;
 filtre şi balast sortat 183.000 m
3
;
 balast 983.000 m
3
;
 umpluturi în prismele de stabilitate 883.000 m
3
;

Prismele de anrocamente ale barajului au fost fundate pe roca de bază cu
excepţia zonei de albie unde s-au fundat pe balastul existent.
Nucleul de etanşare şi zona filtrelor au fost fundate după îndepărtarea unui
strat de rocǎ de 3,5m. În zona nucleului s-au executat injecţii de consolidare a rocii
de fundaţie pe adâncimi de 6-12m.
Voalul de etanşare este construit din două şiruri principale de foraje verticale
injectate cu adâncimi de 50 – 80m şi alte două şiruri de foraje uşor evazate cu
adâncimi de 10m în amonte şi 16m în aval.
Devierea apelor în timpul construcţiei barajului s-a făcut printr-o galerie în
lungime de 617m, cu diametrul de 4,50m executată şi betonată în versantul drept
asigurând devierea unui debit de 235 m
3
/s, cu ajutorul unui batardou de balast cu
nucleu de argila în amonte şi a unui batardou deversabil în aval.
Descărcătorul de ape mari este un deversor lateral pe versantul drept,
continuat cu un canal rapid şi terminat printr-o trambulină.
Capacitatea descărcătorului este de 1500 m
3
/s.
Golirea de fund este constituită dintr-o galerie sub presiune, cu diametru de
2,40m blindată până la casa vanelor şi cu nivelul liber în aval de aceasta descărcând
120 m
3
/s. Golirea de fund foloseşte parţial galeria de deviere în timpul construcţiei.
Golirea de semi-adâncime este realizată printr-o galerie sub presiune,cu
diametru de 2,40m blindată până la casa vanelor, iar în aval de aceasta diametrul
este de 4,50m şi funcţionează cu nivel liber putând evacua 100 m
3
/s.
7.7.1.2. Faza construcţiei
Faza construcţiei se întinde pe o durată de mai mulţi ani şi începe cu
defrişarea terenului, pe care se ridică construcţia barajului.
a). Lucrări de terasamente
Au ca scop pregătirea unui suport care să garanteze o bună stabilitate în ciuda
sarcinilor exercitate de construcţia barajului. Natura diferită a solurilor siturilor
impune particularizarea fiecăruia în parte. Trebuie efectuat un studiu aprofundat al
solurilor pe baza sondajelor mecanice. Dacă se constată deficienţe ale solului natural
se impun două soluţii:
 eliminarea solului necorespunzător şi înlocuirea cu alte materiale;
 aşezarea barajului pe fundaţii adânci constituite din părţi încastrate în
straturile profunde;
La baza alegerii uneia dintre cele două metode trebuie să stea criteriile
economice şi tehnice.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



194


b). Rolul topografiei în construcţiile de baraje
Se va face evidenţierea rolului lucrărilor topografice în această etapă. Se are în
vedere:
 stabilitatea sistemelor de referinţă;
 crearea reţelelor de sprijin, care pot fi clasificate în :
- reţea primară (reţeaua geodezică naţională)
- reţea secundară (determinată într-un sistem local) şi folosită la:
 implementarea poziţionării absolute a componentelor;
 determinarea microreţelelor;
 urmărirea deformaţiilor;
Microreţelele au ca scop realizarea unui sistem omogen de puncte, care să
materializeze axele componentelor şi să permită implementarea şi apoi controlul
poziţionării cu mare precizie.
Din punct de vedere al preciziei punctele reţelei primare sunt determinate cu
erori de (± 2÷10 cm), punctele reţelei secundare au în general erori subcentimetrice
de (± 2÷5 mm), iar punctele reţelei de microtriangulaţie erori de (± 1÷2 mm).
Toleranţele sunt determinate în funcţie de două surse principale de erori
posibile:
 erori datorate operaţiilor de implementare;
 erori datorate execuţiei propriu – zise;
Se pot defini trei tipuri de toleranţe de execuţie:
 toleranţa absolută (x, y, z) în raport cu reperii topografici de referinţă;
 toleranţa relativă se referă la poziţionarea faţă de microreţele;
 toleranţa elementară se referă la dimensiunile ce necesită o precizie
superioară a primelor două tipuri.
7.7.2.Trasarea barajelor de pământ
Trasarea barajelor de pământ pune în general aceleaşi probleme ca şi trasarea
rambleelor. Pe teren se trasează şi se materializează întâi axa barajului şi apoi
conturul bazei barajului.
Elementele de trasare se determină din proiectul de execuţie şi din
pregătirea topografică. Astfel pentru trasarea barajului din fig. 7.8. se
materializează la început axa sa şi apoi, în direcţie perpendiculară pe axă, se
măsoară şi se pichetează distanţele până la picioarele taluzurilor.
Pentru a determina înălţimea barajului şi înclinarea taluzurilor, la fel ca la
ramblee, se folosesc stâlpişori din bile sau din manele cu scânduri, care se aşază în
apropierea ţăruşilor. Pe măsura turnării stratului de pământ stâlpişorii se mută,
schimbându-se şi marcarea indicată pe ei.
Înălţimea rambleului se verifică prin aşezarea mirelor în punctele respective şi
prin executarea unui nivelment. Pentru controlul realizării dimensiunilor taluzurilor
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



195


din proiect, se pot folosi şabloane mobile, care se deplasează pe măsură ce rambleul
creşte. Ele rămân în general până la consolidarea taluzurilor.

Fig.7.8 Trasarea barajelor de pământ, a) profil; b) plan
7.7.3 Trasarea ecluzelor
Trasarea ecluzelor se realizează prin
metodele şi procedeele uzuale de trasare.
Astfel, potrivit proiectului de execuţie se
determină axele transversale şi
longitudinale ale ecluzei, şi apoi se
materializează pe teren punctele principale
ale axelor AB, MN, etc. (fig.7.9). După
aceea se trasează contururile interioare ale
construcţiei. Pentru contururile exterioare,
se utilizează capre sau împrejmuiri, de la
care se întind sârme.

Pentru trasarea pe verticală se trasează repere de lucru şi de control, în vederea
asigurării unei precizii mari necesare lucrărilor de montaj (de exemplu pentru
trasarea porţilor metalice, a dispozitivelor de ridicare, etc.) care se execută în mod
asemănător cu montarea elementelor construcţiilor industriale.





Fig. 7.9 Trasarea unei ecluze
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



196


BIBLIOGRAFIE

[1]. BOTEZ M,: Teoria erorilor şi metoda celor mai mici pătrate, EDP, Buc.
1961
[2]. BUDIU V., MUREŞAN D.,: Îmbunătăţiri funciare, vol. II, Ed. Genesis,
1996, Cluj-Napoca.
[3]. BOŞ N.,: Topografie, EDP. Buc. 1993
[4]. BOŞ N.,: Cadastru general, Ed. All Beck, Bucureşti 2003.
[5]. COFLEA, M., MITRAN, D. A., SBURLAN, A. D.: Îndrumător
topografic pentru căi de comunicaţie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1955.
[6]. COSTĂCHEL A., MIHAIL D., CRISTESCU N.,: Lucrări topografice
de trasare, Ed. Teh. Buc. 1956.
[7]. COŞARCĂ C.,: Topografie inginerească
[8]. CRISTESCU, N.: Topografie inginerească, Editura didactică şi peda-
gogică, Bucureşti, 1978.
[9]. CRISTESCU, N., URSEA, V., NEAMŢU, M., SEBASTIAN-TAUB, M.:
Topografie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980.
[10]. DIMA, N., MITRICA, D., FLORUŢA, S.: Topografie inginerească,
Litografia I.M. Petroşani, 1971.
[11]. DIMA, N., PĂDURE I., HERBEI. O.,: Teoria erorilor şi metoda celor
mai mici pătrate, Ed. Corvinul Deva, 2001.
[12]. GHITAU, D.: Geodezie şi gravimetrie geodezică, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1983.
[13]. IONESCU, P., RÂDULESCU, M.: Topografie şi topografie
inginerească, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1975.
[14]. LEU I., BUDIU V., CIOTLĂUŞ A., ş.a.,: Topografie şi Cadastru
Agricol, Ed. Did. Ped. Bucureşti 1999.
[15]. LEVCIUK, G.P.: Curs inginernoi gheodezii, Nedra, Moskva, 1970.
[16]. MIHAIL D.,: Topografie, Ed. Did. Ped. Bucureşti, 1966.
[17]. MOLDOVEANU C.,: Geodezie, Ed. Matrix, Buc. 2004
[18]. MUREŞAN D., BUDIU V., CIOTLĂUŞ A.,: Topografie şi desen tehnic,
TipoAgronomia, Cluj-Napoca, 1988.
[19]. NEUNER J.,: Sisteme de poziţionare globală. EDP Buc. 2000
[20]. ORTELECAN, M., PALAMARIU, M., BENDEA, H.: Probleme de
ba;ză în trasarea lucrărilor miniere, Litografia Universităţii din Petroşani, 1998.
[21]. ORTELECAN, M., PALAMARIU M, JURCA, T.: Trasarea lucrărilor
miniere, Editura Infomin Deva, 1999.
[22]. RĂDULESCU GH.,: Topografie inginerească, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca 2003.
[23]. RUSU, A., KISS, A., BOŞ, N.: Topografie-Geodezie, Editura didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1982.
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



197


[24]. RUSU, A.,: Topografie cu elemente de geodezie şi fotogrammetrie,
EDP. Buc. 1978
[25].TRIFU, A.: Tabele pentru trasarea curbelor în sistem centezimal,
Editura C.F., 1955.
[26]. URSEA V.,: Topografie aplicată în construcţii, EDP. Buc. 1974
[27]. * * * : Manualul inginerului geodez, vol I, II, III, Editura tehnică,
Bucureşti, 1974.



















CUPRINS
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



198


CAPITOLUL 1 ................................................................................................................................ 1
NOTIUNI GENERALE DE TOPOGRAFIE INGINEREASCA ................................................... 1
1.1 Obiectul si importanta disciplinei ....................................................................................... 1
1.2. Documentaţia topografică necesară la proiectare ............................................................ 1
1.2.1. Precizia reprezentării planimetriei .............................................................................. 4
1.2.2. Precizia reprezentării pe plan a reliefului .................................................................... 5
1.2.3. Fidelitatea si detalierea planului .................................................................................. 6
1.3. Conţinutul lucrărilor topografice în timpul execuţiei ........................................................ 8
1.3.1. Precizia lucrărilor topografice de trasare .................................................................. 10
1.4. Conţinutul lucrărilor topografice în timpul exploatării ................................................... 12
CAPITOLUL 2 .............................................................................................................................. 14
PROBLEME DE BAZĂ IN TRASARE ...................................................................................... 14
2.1. Trasarea unghiurilor orizontale ...................................................................................... 14
2.1.1. Trasarea unghiurilor orizontale cu ajutorul teodolitelor ............................................ 14
2.1.2. Trasarea unghiurilor drepte cu ajutorul echerelor ..................................................... 27
2.2. TRASAREA PE TEREN A LUNGIMILOR ....................................................................... 29
2.2.1. Procedeul 1. .............................................................................................................. 30
2.2.2. Procedeul 2 ............................................................................................................... 31
2.2.3.Trasarea distanţelor prin măsurători indirecte ............................................................ 32
2.2.4. Calculul preciziei necesare trasării distanţelor .......................................................... 33
2.2.5 Calculul abaterilor admise ( Ai) pentru fiecare eroare componentă .......................... 35
2.3. TRASAREA COTELOR .................................................................................................... 45
2.3.1. Trasarea cotelor din proiect prin nivelment geometric .............................................. 46
2.3.2. Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric .......................................................... 51
2.4 Trasarea liniilor înclinate ................................................................................................. 53
2.4.1. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul nivelelor ........................................................ 54
2.4.2. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul teodolitelor ..................................................... 56
2.4.3. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul setului de teuri ................................................ 57
2.4.4. Precizia de trasare a liniilor înclinate ........................................................................ 58
2.5. Metode de trasare în plan ale punctelor caracteristice aferente obiectivelor industriale şi
civile ........................................................................................................................................ 60
2.5.1. Metoda coordonatelor polare .................................................................................... 60
2.5.2. Metoda coordonatelor rectangulare ........................................................................... 62
2.5.3. Metoda intersecţiilor unghiulare înainte .................................................................... 63
2.5.4. Metoda triunghiului ................................................................................................... 65
2.5.5. Metoda intersecţiilor înapoi ...................................................................................... 66
2.5.6. Metoda intersecţiilor liniare ...................................................................................... 67
2.5.7. Metoda intersecţiilor reperate ................................................................................... 68
2.5.8. Metoda traseelor poligonale ...................................................................................... 71
2.6. TRASAREA ALINIAMENTELOR ..................................................................................... 73
2.6.1. Prelungirea aliniamentelor, prin bascularea lunetei cu 200
g
...................................... 73
2.6.2. Prelungirea aliniamentelor prin trasarea unor unghiuri de 200
g
................................... 74
2.6.3. Prelungirea aliniamentelor dincolo de obstacole ....................................................... 74
2.6.4. Trasarea unui punct intermediar pe aliniament ......................................................... 77
2.6.5.Trasarea cu precizie a aliniamentelor ......................................................................... 79
2.7 Trasarea elementelor topografice cu ajutorul staţiilor totale ........................................... 80
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



199


2.8. Trasarea platformelor orizontale şi înclinate .................................................................. 87
2.8.1. Trasarea platformelor orizontale la cota medie a terenului ....................................... 87
2.8.2. Trasarea pe teren a platformei orizontale la cota proiectată ...................................... 90
2.8.3. Trasarea platformelor înclinate ................................................................................. 91
2.9 Determinarea înălţimii construcţiilor ............................................................................... 99
2.10 Trasarea halelor industriale ......................................................................................... 103
CAPITOLUL 3 ............................................................................................................................ 109
TRASAREA CONSTRUCŢIILOR CIVILE ŞI INDUSTRIALE ................................................................. 109
3.1 Proiectarea reţelei de construcţie ................................................................................... 109
3.2 Proiectarea reţelei altimetrice ........................................................................................ 111
3.3 Trasarea axelor construcţiilor ........................................................................................ 112
3.4 Trasarea axelor pe împrejmuiri ...................................................................................... 114
3.5 Trasarea fundaţiilor ........................................................................................................ 115
3.6 Trasarea cotelor la fundaţii şi planşee ........................................................................... 117
3.6.1 Trasarea cotelor la fundaţii....................................................................................... 117
3.6.2 Trasarea cotelor la planşee ....................................................................................... 118
3.7 Urmărirea comportării construcţiilor ............................................................................. 119
3.7.1 Determinarea modului de tasare a construcţiilor ...................................................... 119
3.7.2 Măsurarea înclinării construcţiilor înalte .................................................................. 122
CAPITOLUL 4 ............................................................................................................................ 130
TRASAREA CĂILOR DE COMUNICAŢII ......................................................................................... 130
4.1 Generalităţi ..................................................................................................................... 130
4.2 Aplicarea pe teren a traseului provizoriu şi ridicarea în plan a benzii de studiu. ........... 130
4.3. Pichetarea traseului definitiv ......................................................................................... 131
4.4 Trasarea punctelor principale ale curbelor de racordare .............................................. 131
4.4.1 Trasarea punctelor principale ale curbelor de racordare, când vârful de unghi V este
accesibil............................................................................................................................. 131
4.4.2 Trasarea punctelor principale la racordarea în arc de cerc, când vârful V este
inaccesibil ......................................................................................................................... 133
4.4.3 Trasarea punctelor principale a curbelor de racordare în cazul când nu există
vizibilitate între punctele H şi G........................................................................................ 134
4.5 Trasarea în detaliu a curbelor de racordare .................................................................. 135
4.5.1 Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă, ordonate sau abscise egale ........... 136
4.5.2 Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă, arce egale ..................................... 137
4.5.3 Metoda polară .......................................................................................................... 137
4.5.4 Metoda coardelor prelungite .................................................................................... 138
4.5.5 Metoda coordonatelor rectangulare pe coardă ......................................................... 139
4.5.6 Metoda sfertului ....................................................................................................... 141
4.6. Trasarea serpentinelor ................................................................................................... 142
4.7 Trasarea curbelor progresive ......................................................................................... 144
4.8 Trasarea curbelor verticale ............................................................................................ 147
4.9 Trasarea profilului longitudinal şi a profilelor transversale .......................................... 148
4.9.1 Calculul amprizei în rambleu pe un teren orizontal .................................................. 150
4.9.2 Calculul lăţimii debleului la suprafaţa terenului aproximativ orizontal .................... 150
4.9.3 Gabaritarea profilelor transversale ........................................................................... 153
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ



200


CAPITOLUL 5 ............................................................................................................................ 154
TRASAREA PODURILOR ŞI VIADUCTELOR .................................................................................... 154
5.1 Documentaţia topografică şi reţeaua de sprijin pentru ridicarea şi trasarea cursului de
apă ........................................................................................................................................ 154
5.2 Determinarea lungimii podurilor şi viaductelor ............................................................. 155
5.2.1 Metoda geometrică ................................................................................................... 156
5.2.2 Metoda prin măsurare directă ................................................................................... 156
5.2.3 Metoda paralactică de determinare a lungimii podului ............................................ 157
5.2.4 Metoda trigonometrică de determinare a lungimii trecerii peste obstacole .............. 158
5.3 Trasarea centrelor infrastructurii la poduri ................................................................... 160
5.4 Trasarea altimetrică peste cursuri de apă ...................................................................... 163
5.4.1 Transmiterea cotelor prin nivelment dublu geometric .............................................. 163
5.4.2 Transmiterea cotelor prin nivelment trigonometric .................................................. 166
5.4.3 Transmiterea cotelor prin nivelment hidrostatic ....................................................... 167
CAPITOLUL 6 ............................................................................................................................ 168
LUCRARI TOPOGRAFICE PRIVIND TRASAREA UNOR PROIECTE DE IMBUNATATIRI FUNCIARE ........ 168
6.1Aspecte generale privind realizarea lucrărilor de Îmbunătăţiri funciare ........................ 168
6.2 Lucrări topografice la trasarea proiectelor de desecare ................................................ 169
6.2.1 Trasarea profilului transversal a unui canal de desecare amplasat pe un teren şes ... 170
6.2.2 Trasarea profilului transversal al unui canal de coastă ............................................. 171
6.3 Trasarea lucrărilor de irigaţii ........................................................................................ 172
6.3.1 Trasarea profilelor transversale pentru canalele de irigaţie ...................................... 174
6.3.2 Întocmire fişei de gabaritaj pentru rambleul canalului ............................................. 174
6.4 Trasarea lucrărilor de combatere a eroziunii solului ..................................................... 178
6.4.1. Lucrări topografice pentru trasarea valurilor de pământ ......................................... 180
CAPITOLUL 7 ............................................................................................................................ 185
PROIECTAREA ŞI TRASAREA CONSTRUCŢIILOR HIDROTEHNICE ................................................... 185
7.1. Generalităţi .................................................................................................................... 185
7.2. Lucrări topografice pentru proiectarea construcţiilor hidrotehnice ............................. 186
7.2.1 Reţeaua de sprijin pentru ridicarea topografică a văii râului .................................... 187
7.3 Trasarea pe teren a conturului lacului de acumulare..................................................... 188
7.4 Lucrări topografice la aplicarea pe teren a axelor principale pentru construcţiile
hidrotehnice şi hidroameliorative ......................................................................................... 189
7.4.1.Lucrări topografice la realizarea terasamentelor ...................................................... 190
7.5.Trasarea unui canal de pantă dată ................................................................................. 190
7.6. Trasarea barajelor în arc de cerc .................................................................................. 191
7.7 Baraje de greutate........................................................................................................... 192
7.7.1 Baraje din anrocamente ............................................................................................ 192
7.7.2.Trasarea barajelor de pământ. .................................................................................. 194
7.7.3 Trasarea ecluzelor .................................................................................................... 195
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................... 196

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful