INTRODUCERE ÎN DREPTUL COMPARAT

CUPRINS CAP. I - INTRODUCERE .............................................................................................. 3 Studierea organizată a dreptului străin ................................................................ 3 Familiile de drept sau sistemele de drept privat comparat .................................. 3 Elemente comune ordinilor juridice ale diferitelor state..................................... 3 DefiniŃia dreptului privat comparat ..................................................................... 4 Întrebări de autoevaluare................................................................................... 5 CAP. II - FAMILIA DE DREPT ROMANO-GERMANIC ........................................... 6 ApariŃia familiei de drept romano-germanic....................................................... 6 Caracteristicile familiei de drept romano-germanic............................................ 6 Aria geografică de răspândire a familiei de drept romano-germanic.................. 7 Întrebări de autoevaluare................................................................................. 10 CAP. III - PILONII FAMILIEI DE DREPT ROMANO-GERMANIC: ...................... 11 DREPTUL GERMAN ŞI DREPTUL FRANCEZ........................................................ 11 Dreptul german.................................................................................................. 11 Receptarea dreptului roman în Germania.......................................................... 11 Primele codificări germane ............................................................................... 11 Dreptul austriac ................................................................................................. 13 Dreptul scandinav.............................................................................................. 14 Dreptul elveŃian ................................................................................................. 14 Dreptul francez.................................................................................................. 15 Codul civil francez ............................................................................................ 15 Dreptul italian.................................................................................................... 16 Dreptul spaniol .................................................................................................. 16 Dreptul portughez.............................................................................................. 17 Întrebări de autoevaluare................................................................................. 18 CAP. IV - FAMILIA DE DREPT COMMON LAW ................................................... 19 Dreptul englez ................................................................................................... 19 Istoria dreptului englez...................................................................................... 19 Contractele ........................................................................................................ 20 Delictele (Law of torts) ..................................................................................... 20 Dreptul de proprietate........................................................................................ 20 Originalitatea sistemului englez: instituŃia trust................................................ 20 Izvoarele dreptului englez ................................................................................. 21 Puterea judecătorului englez ............................................................................. 21 Dreptul american ............................................................................................... 21 Întrebări de autoevaluare................................................................................. 24 CAP. V - FAMILIA DE DREPT ISLAMIC................................................................. 25 Aspecte generale ............................................................................................... 25 Normele dreptului islamic................................................................................. 25 Procedura dreptului islamic............................................................................... 26 Întrebări de autoevaluare................................................................................. 27 CAP. VI - DREPTUL CANONIC ................................................................................ 28 Aspecte generale ............................................................................................... 28 Dreptul ebraic.................................................................................................... 29 Întrebări de evaluare ........................................................................................ 30 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .................................................................................... 31

2

CAP. I - INTRODUCERE
Studierea organizată a dreptului străin
În 1869, se înfiinŃează la Paris Societatea de legislaŃie comparată cu scopul de a face cunoscută legislaŃia străină. Legile, în traducere, se publicau în anuarul legislaŃiilor străine În aceeaşi perioadă, în Belgia, a luat naştere „Revista de drept internaŃional şi de legislaŃie comparată”, care are ca scop compararea legislaŃiilor străine, nu numai publicarea lor. În 1878 a apărut la Stuttgart revista intitulată „Zeitschrift fur vergleichende Rechtswisssenschaft”. Se înfiinŃează la Londra Society of Comparative Legislation. În 1900, cu prilejul ExpoziŃiei Universale de la Paris a avut loc Congresul InternaŃional de Drept Comparat, care a subliniat importanŃa studierii dreptului privat comparat.

Familiile de drept sau sistemele de drept privat comparat
Teoria dreptului operează cu două realităŃi existente într-o societate organizată: construitul juridic şi datul social. Unii autori consideră construitul juridic ca fiind singurul care poate fi obiect al cercetării ştiinŃei dreptului. Constructul juridic este rezultatul volitiv al societăŃii, reprezentată prin stat sau adunări reprezentative ale poporului, prin care se stabilesc norme de conduită pentru toŃi membrii structurii sociale date. Datul social este realitatea de la care porneşte voinŃa de reglementare a comportamentelor umane, exprimată prin construitul juridic.

Elemente comune ordinilor juridice ale diferitelor state
O ordine juridică naŃională este formată din norme obligatorii, principii, instituŃii şi noŃiuni juridice aplicabile în interiorul unei societăŃi date. Jean Constantinesco susŃine că ordinea juridică este un întreg format din particule juridice elementare ce pot fi socotite celulele acestui organism. Autorul citat împarte aceste particule în elemente determinante şi elemente perisabile sau fungibile. Elementele determinabile au o semnificaŃie ideologică şi teleologică, ele se află în relaŃie directă cu sistemul de valori care stă la baza ordinii juridice date, exprimând individual, sau prin corelaŃie, finalitatea acestei ordini juridice. Ordinile juridice pot fi determinate şi de tipul de civilizaŃie. Există civilizaŃia cuvântului, promovată de Islam; civilizaŃia gesticii, cu dansul Shiva al zeului hindus cu acelaşi nume sau surâsul lui Buddha, din India şi China; civilizaŃia semnelor, din Extremul Orient; cea a ritmului, în Africa; cea a persoanei, ieşită din civilizaŃia iudeocrestină. Sistemele naŃionale de drept sunt influenŃate prin contribuŃii externe care pot proveni din fenomene ca: păstrarea, exportarea, asimilarea sau adaptarea unui anumit tip de drept. a) Păstrarea dreptului. O primă cale de creare a unui sistem juridic naŃional cu influenŃe străine a fost cea impusă de puterile cotropitoare în statele ocupate. Astfel, Belgia, în 1797, Luxemburgul, în 1794, au devenit părŃi integrante ale FranŃei, supuse, deci, legislaŃiei franceze, pe care au păstrat-o şi după ce au devenit independente. b) Dreptul metropolei adoptat de colonii. Dreptul metropolei a fost impus în colonii de statele coloniale care foloseau sistemul romano-germanic, pe calea ordonanŃelor; acestea, 3

Dreptul olandez s-a păstrat în Sri Lanka sau în Africa de Sud. divorŃul. căci elementele acestuia sunt cele mai caracterizante. măsura se referea la europenii care au emigrat pe teritorii vacante sau cucerite de la spanioli. modelul elveŃian şi german. coloniile devenind părŃi integrante ale metropolei. care are ca obiect descrierea şi compararea familiilor de drept. pentru a stabili raporturile dintre acestea. el dă caracteristicile ordinii de drept. PopulaŃiei necreştine. căci cutumele locale contraveneau decalogului. Thailanda. instituŃii sau sisteme juridice din alte Ńări în scopul practic de a evidenŃia asemănările şi deosebirile dintre ele şi a propune îmbunătăŃirea unora sau altora”. obligaŃii care au fost preluate de drept. Religia a impus nu numai o credinŃă. practic. de dreptul german. ci o prohibiŃie legală. influenŃele lor reciproce şi determinările specifice.de fapt. Sunt influenŃate. prin dreptul canonic. coloniile franceze trebuia să se conformeze legilor metropolei. a făcut ca posesiunea să devină proprietate. intervenŃia statului în promulgarea legilor sau impunerea lor în colonii. i se aplica dreptul englez. drept comercial. Religia a influenŃat anumite norme juridice în domenii diferite. drept internaŃional privat. comportări obligatorii în actele sacramentale: căsătoria. patrimonial – drept civil. s-a considerat că locuitorii creştini din coloniile engleze sunt supuşi legilor originare. unor reglementări. Familia de drept este o grupare formată din sistemele naŃionale ale normelor de drept civil. ceea ce exclude. În ce ne priveşte. c) Receptarea dreptului străin. Victor Dan Zlătescu definea dreptul comparat privat ca „un ansamblu de procedee potrivit cărora se realizează compararea unor norme. (1839). se adresau structurilor de stat proprii. DefiniŃia dreptului privat comparat Dreptul privat comparat se referă la relaŃiile dintre părŃile care apar în poziŃii egale şi au un conŃinut. prin propagarea păcii sociale. Dreptul civil îşi pune amprenta pe întregul sistem juridic al unui stat. supusă de statul englez. Astfel. prin Edictul din 28 mai 1664. pe baza unei decizii a Camerei Lorzilor din 1608. Ea a impus. b) Common Law. unor instituŃii sau unor sisteme juridice naŃionale cu norme. în perioada tanzimatului. considerăm că dreptul privat comparat este o ramură distinctă a dreptului comparat. Turcia. în scopul desprinderii unor idei de perfecŃionare şi unificare a legislaŃiilor naŃionale . Coreea de Sud. o anumită morală. d) InfluenŃa religiilor asupra sistemelor de drept. 4 . vom analiza familiile de drept următoare: a)dreptul romano-germanic. perceperea dobânzii să fie considerată nu un păcat. În ce ne priveşte. Dreptul englez – Common Law – este un drept creat de judecători. s-a deschis către dreptul francez şi a receptat definitiv. preponderent. dar şi un mod de viaŃă. reglementări. după 1918. c) dreptul islamic. d) dreptul canonic. Japonia. în America. în principiu. în prezent. Anglia a folosit un sistem original de impunere a dreptului. astfel. ca bază a relaŃiilor sociale.

a) b) c) 5.Întrebări de autoevaluare 1. a) b) c) Dreptul privat comparat este : o disciplină de sine stătătoare u subramură a dreptului civil o instituŃie a dreptului internaŃional privat În cadrul dreptului comparat trebuie analizate următoarele familii de drept : dreptul romano-germanic dreptul canonic common law toate răspunsurile de mai sus Ordinea juridică este : un întreg format din particule juridice un fascicul de instituŃii juridice o particulă juridică Particulele juridice care formează ordinea juridică pot fi clasificate în : elemente determinabile elemente perisabile ambele variante Dreptul comparat are ca obiect : descrierea şi compararea familiilor de drept analiza instituŃiilor fundamentale ale dreptului comunitar analiza instituŃiilor fundamentale ale dreptului internaŃional privat 5 . a) b) c) 2. a) b) c) 4. a) b) c) d) 3.

şi dreptul german. Ele erau concepute de popor în mod direct şi aplicate de adunările populare. care avea şi atribuŃii de judecată prin acel tribunal numit Kammergericht. dar şi forma lui de exprimare. care erau considerate păgâne. realizările romane privind culegerea dreptului. dreptul roman a fost receptat pe mai multe căi. Dreptul roman a fost receptat. mai puŃin evoluate decât dreptul roman. II . a promovat. căci dreptul roman s-a aplicat. dar şi pe particulari. 6 . în 565. desigur. dreptul public este separat de dreptul privat. în părŃile nesupuse dominaŃiei acestuia. Prin Edictul de la Milano. şcoala istorică împărŃea dreptul german în dreptul actual – dreptul pandectelor. înainte de secolul XIII. inclusiv În Europa. În FranŃa. totuşi. împăratul Constantin a acordat episcopilor dreptul de judecată. Dar Imperiul Roman nu stăpânise întreaga Europă. dreptul roman se preda sub forma usus modernus. Aşa se explică faptul că normele cutumiare ale germanilor din nord existau de sine stătător. caracter de drept cutumiar. PopulaŃia romanizată şi conducătorii germani au preluat de la romani nu numai dreptul. dar şi dreptul roman. după care el a devenit fie cutumă autonomă. biserica manifesta opoziŃie faŃă de dreptul şi educaŃia romană. În Germania. ca drept impus de stat.FAMILIA DE DREPT ROMANO-GERMANIC ApariŃia familiei de drept romano-germanic Elementele care au stat la baza formării familiei de drept romanogermanic au avut. codificările romane inspirându-i nu numai pe conducătorii germani. fiind confuze din punct de vedere terminologic. Deşi. totodată. pe care locuiau populaŃiile romanizate. astfel că. un consiliu imperial. păstrat de biserică împreună cu cultura romană. influenŃa dreptului roman nu a pătruns pe căile clasice. Aceste cutume erau transmise pe calea practicii instituŃiilor de aplicare a dreptului. după schisma din 1054. Caracteristicile familiei de drept romano-germanic a) În dreptul romano-germanic. oficial. cum avea profunde tradiŃii romane. care. a avut un rol însemnat în păstrarea dreptului şi. dar a fost introdusă sau acceptată religia creştină. numite Ding în Germania. s-a dezvoltat ca biserică autocefală în Imperiul Bizantin. pe cale procedurală de către instanŃele create de suverani. care era format pe baze cutumiare. Episcopul-arbitru aplica litigiilor morala creştină. Biserica ortodoxă. Biserica a avut un rol de răspândire uniformă a dreptului nu numai în teritoriile foste părŃi ale imperiului roman.CAP. dreptul roman. în secolele XVI-XVII. prin prelaŃi. Hundred Court în Anglia. biserica a păstrat limba şi cultura romană. O primă cale de receptare a constituit-o jurisdicŃia ecleziastică. până la moartea lui Justinian. fie drept receptat. Country Court. Carol cel Mare a înfiinŃat Curia legis. când s-a încheiat istoria statului şi dreptului roman. instanŃă ce aplica Codul lui Justinian. care era dreptul roman actualizat. dar şi în teritoriile unde suveranitatea imperiului roman nu a fost exercitată. biserica devenind universală în Evul Mediu european.

7 . după cucerirea independenŃei de stat. format din principii de drept civil. tehnica legislativă. în 1866. care diferă de dreptul roman. considera că dreptul public reglementează organizarea statului. existente în legislaŃiile statelor. statele italiene – Piemontul. În dreptul romano-germanic. Totuşi. aşadar. Lombardia şi VeneŃia au adoptat Codul austriac. Astfel. Mai toate statele din cadrul acestei familii au coduri. Aria geografică de răspândire a familiei de drept romano-germanic În perioada 1804-1809. în dreptul francez. Regatul celor două Sicilii. în Codul obligaŃiilor din 1881. Neapole – au adoptat Codul lui Napoleon. b) O altă trăsătură a dreptului romano-germanic este unitatea dreptului privat. jurisconsult roman din secolul II. Luca. g) Principiul reglementării drepturilor subiective este caracteristic dreptului romano-germanic. Genova. care instituie norme pentru relaŃiile civile. Parma. În anul 1865. c) Faptul că nu toate normele dreptului civil. căsătoria este un act solemn. State ca Belgia. întrucât concepŃia asupra dreptului este comună. vocabularul juridic este comun şi metoda de urmat pentru găsirea unei soluŃii în proces. În Italia unificată a fost adoptat. ElveŃia a stabilit. dreptul ginŃilor şi dreptul natural. judecătorul creează dreptul reclamantului din obligaŃia pârâtului. Lombardia. Modena. fiul are dreptul la moştenirea părintelui. doar ducatul Luca l-a păstrat. contractele cu o anumită valoare trebuie făcute în formă scrisă etc. în timpul cărora populaŃia nu participa la crearea puterilor statului. e) O altă trăsătură comună familiei romano-germanice o constituie forma comună de reglementare. după căderea lui Napoleon. variantă a codului francez. Sardinia. comună. specific dreptului romano-germanic este modul de a concepe materia obligaŃiilor. Olanda. chiar dacă multe state au coduri separate care reglementează raporturile comerciale.Ulpian. dreptului internaŃional privat. uniunea de bunuri familiale. Toscana şi Vaticanul au revenit la dreptul roman şi cel canonic. un nou cod. voinŃa omului poate crea acte juridice fără ca ea să fie exprimată într-o formă solemnă anume sau cu participarea magistraŃilor. drepturile sunt subiective: proprietarul poate cere restituirea bunului său în temeiul propriului drept subiectiv. introducând ideea de contract social. iar dreptul privat se referă la cetăŃeni. de asemenea. el diferă de concepŃia romană despre stat. Dreptul public este o creaŃie a dreptului natural. f)Dreptul romano-germanic a păstrat puŃine caractere de formalism de la dreptul roman. inspirate din codul francez. distincte de codurile civile. sunt de origine romană şi că în aceste legislaŃii s-au perpetuat cutume locale nu afectează sistemul. revizuit în 1939 şi 1942. dreptului comercial. îşi are originea în cutumele franceze. filiaŃiei şi chiar succesiunii. VeneŃia. în codurile civile sau comerciale există norme care îşi au izvorul în cutumele locale. Luxemburg au păstrat Codul lui Napoleon. Aceste deosebiri nu aduc atingere trăsăturilor familiilor de drept ale statelor care folosesc dreptul romanogermanic. Astfel. Piemontul sau Modena au adoptat coduri proprii. În dreptul englez. Toscana. idee străină romanilor. multe state au preluat normele canonice în privinŃa căsătoriei. au fost pentru prima dată prevăzute norme de drept civil în relaŃiile comerciale. reguli comune civile pentru comercianŃi şi necomercianŃi. înŃelegând prin aceasta existenŃa unor principii comune fundamentale care stau la baza dreptului civil. acesta fiind. care trebuie dovedită. de exemplu. Parma. transferul proprietăŃii imobiliare se face cu acte autentice. familiale şi bunuri. d) Deşi mai toate sistemele de drept modern au renunŃat la răspunderea colectivă pentru încălcarea obligaŃiilor juridice. în Québec.

sau prin impunerea administraŃiei metropolei populaŃiilor aborigene. influenŃat la rândul lui de dreptul roman. adaptat tradiŃiei naŃionale. Codul lui Napoleon. în S. penală a fost preluată după legislaŃiile străine: codul comercial a fost preluat după codul italian. În sfârşit. chiar regimul funciar al pământului. în 1807. cum este cazul Louisianei. spaniole. acordat prin patentă regală unor companii mai mult sau mai puŃin independente. Honduras (1906). În România. modelul introdus a fost dreptul Castiliei. din Oceanul Indian. Stăpânirile romanice au lăsat şi ele loc pentru statutul personal al populaŃiilor sub protectorat – relaŃiile de familie. Codul chilian a fost preluat. În America Latină. care a devenit o piesă importantă în cadrul legislaŃiei latinoamericane. ci numai legi.Polonia introduce.A. codul civil este codul lui Napoleon şi cel italian. În ce priveşte colonizarea engleză. fiind inspirate în special de modelul elveŃian. francezii. a persistat. desfiinŃând instituŃiile politice locale şi obiceiul local. în unele cazuri. succesiunile şi. inclusiv cultura juridică. Mauritius. iar ConstituŃia din 1923 a fost o traducere a ConstituŃiei Belgiene. Marii săi jurişti au adus o contribuŃie însemnată la crearea unui cod brazilian. sau Québec. Republica Dominicană(1844) redactează coduri după modelul francez. astfel cum acesta a fost preluat de modelele germanic şi canonic. Codul promulgat în 1855 şi intrat în vigoare în 1857 are caracteristici particulare – o logică şi o coerenŃă deosebite. în Africa. foste colonii engleze. republică prezidenŃială. în unele situaŃii. Columbia şi a inspirat codurile din Uruguay şi Panama. de inspiraŃie franceză sau italiană. care are ca şef de stat pe Regina Angliei. state ca Bolivia(1830). cu influenŃe europene. portugheze şi olandeze. iar dreptul procesual civil şi penal. codul de procedură civilă după codul genevez. prin coloniile franceze. dreptul populaŃiei precolumbiene fiind distrus înainte de a fi cunoscut. şi anume s-a bazat pe dreptul de licenŃă în vederea colonizării. codul comercial şi codul penal. de Salvador. Este important de precizat că dreptul romano-germanic. După cucerirea independenŃei. a adoptat codul civil. este un cod original. iar Cuba (1889). ocolită de puterile coloniale. aproape întreaga legislaŃie – civilă. Venezuela este influenŃată de codul francez şi cel italian. introdus de francezi. olandezii şi portughezii au introdus o administraŃie centralizată. avându-şi originea în dreptul portughez. inclusiv dreptul metropolei. în Canada. belgienii.. Brazilia rămâne în sfera de influenŃă portugheză. Statele Africii Negre. Pe continentul african. sunt în zona Common Law-ului. Etiopia. sub forma unor zone de drept romano312 germanic în cadrul zonelor de Common Law. Dreptul romano-germanic s-a răspândit în America. Codul civil brazilian este considerat cel mai modern cod din America Latină. Codurile civile din Mexic şi din Peru încununează eforturi proprii de legiferare.U. în aceeaşi formă ca şi în America. după modelul francez. administrativă.. Ecuador. spaniolii. Panama(1916 ) şi Porto Rico (1937) urmează modelul codului civil spaniol. foloseşte definiŃii clare. după modelul englez. în Ducatul Varşoviei. Declarată independentă în 1882. precum şi unele state care au avut acelaşi regim. alături de codul chilian şi de codul argentinian. 8 . Codul chilian se inspiră din codul spaniol. trebuie menŃionat că Bulgaria a fost mult timp singura Ńară europeană care nu a avut coduri în domeniul dreptului privat. pe două căi: prin înfiinŃarea de comunităŃi care au preluat cultura metropolei. şi Seychelles. Codul lui Napoleon şi din teoria dreptului roman. cu mici modificări. O situaŃie specială prezintă Brazilia. ea s-a făcut.

în prezent. în Vietnam. au un sistem de drept mixt. Zimbabwe. În Turcia. fie influenŃei politice exercitate de aceste state. datorită fie colonizării. Africa de Sud. Africa de nord a preluat dreptul francez sau italian. Botswana. În anumite zone. În Coreea de Sud.a. 9 . când a adoptat dreptul romano-germanic.Statele din sudul continentului african au aparŃinut de dreptul romano-germanic înaintea anexării lor la Marea Britanie. preluând dreptul englez. se aplică dreptul romano-germanic cu influenŃe germane. Leshoto şi Namibia. În statele din cele două extremităŃi ale Asiei se aplică dreptul romano-germanic. Japonia este adepta dreptului romano-germanic. dar a rămas credincioasă dreptului islamic până după al doilea război mondial. Thailanda ş. cu influenŃe germane şi elveŃiene. este operant şi dreptul islamic. Laos se aplică dreptul francez. Cambogia. fenomenul receptării dreptului romano-germanic a început în perioada tanzimatului (1839). când Ńara s-a deschis dreptului civil francez.

fenomenul receptării dreptului romano-germanic a început în : a) perioada antică b) perioada medievala c) perioada tanzimatului 4. Japonia este adepta : a) dreptului romano-germanic b) dreptului anglo-saxon c) toate variantele de mai sus d) niciuna din variantele de mai sus 5. Dreptul romano germanic se regăseşte în legislaŃiile : a) Poloniei b) României c) FranŃei d) toate variantele de mai sus 3.Întrebări de autoevaluare 1. În Coreea de Sud se aplică : a) dreptul romano-germanic cu influenŃe germane b) dreptul romano-germanic cu influenŃe franceze c) dreptul anglo-saxon 10 . Dreptul roman are următoarele trăsături : a) dreptul public este separat de dreptul privat b) este unitar c) forma comună de reglementare d) toate variantele de mai sus 2. În Turcia.

III . Codex Iuris Bavaricus Iudicialis. Receptarea dreptului roman în Germania Încă de la înfiinŃarea sa. creat în adunările populare şi transmis oral. Constitutio Criminalis Carolina. Spunem în principiu. Triburile germanice de dincoace de Rin – ca şi cele stabilite pe teritoriul fostului imperiu roman-. Receptarea dreptului roman s-a făcut şi pe calea organizării judiciare. prin care judecătorii trimiteau cazul la facultăŃile vremii. burghezi şi Ńărani şi nimeni nu putea depăşi situaŃia dobândită prin naştere. în principiu. În Germania judecătorii apelau pentru relaŃii la oamenii de ştiinŃă jurişti. căci dreptul obişnuielic a rămas valabil. ei nu cunoşteau obiceiul local. Astfel. 11 . care promulgă un adevărat monstru legislativ.PILONII FAMILIEI DE DREPT ROMANOGERMANIC: DREPTUL GERMAN ŞI DREPTUL FRANCEZ Dreptul german Istoria germană se poate considera că începe de la împărŃirea din 843 a Imperiului lui Carol cel Mare. dreptul popular. provinciile germane se întorc la cutumele locale. Dar facultăŃile studiau dreptul roman. Carol al V-lea desăvârşeşte organizarea juridică a imperiului. în 1751.208 articole. O veritabilă codificare se face în Prusia. promulgând. care combina prevederi din Codul lui Justinian cu tradiŃiile locale. în sensul că se aplica mai întâi dreptul local şi apoi dreptul comun. pentru ca acestea să dea o sentinŃă. s-a dezvoltat un drept civil obişnuielnic. Codex Maximilianus Bavaricus Civilis. în Sfântul Imperiu Roman de Origine Germană s-a aplicat.pe timpul lui Friedrich Vilhelm al II-lea. compus din 19. fiecare categorie socială având drepturi specifice. Primele codificări germane În statele germane apar numeroase coduri înainte de codificarea lui Napoleon. care se exprima în limba latină.CAP. prinŃul elector Max Josef al II-lea a dispus codificarea numeroaselor norme bavareze în Codex Iuris Criminalis. În secolele V-IX. Codul făcea diferenŃă între nobili. În statele germane s-a folosit o practică numită „trimiterea dosarului”. căci el nu era codificat ca în statele scandinave şi nimeni nu-l studia sistematic pentru a-l face accesibil măcar judecătorilor. numit Landsrecht. deci ele nu propuneau o soluŃie străină de acest drept. O dată cu împărŃirea imperiului. Sistemul jurisdicŃional introdus de Carol cel Mare depindea direct de împărat şi aplica dreptul roman. în anul 1794 – din care s-au inspirat Codul lui Napoleon şi Codul Austriac. 1753. în Bavaria. dreptul roman. în anul 1532. care era dreptul roman. aplicau normele cutumiare. când Ludvig Germanul primeşte teritoriile de la est de Rin şi din părŃile răsăritene ale imperiului carolingian. 1756 etc.

Apoi. dispoziŃiile locale autonome. căci i s-a diminuat patrimoniul său. care instituie sancŃiuni pentru serviciile şi mărfurile necorespunzătoare livrate de furnizorii direcŃi sau de angrosişti.: consumatorul şi întreprinzătorul. din dreptul civil general şi cuprinde două grupe de subiecŃi.E. se compune din dreptul civil şi dreptul privat special. Cartea a IV-a. având de la început acest domeniu de aplicare. dar. El cuprinde 5 cărŃi: Cartea I reglementează statutul juridic al persoanelor. În Codul civil german s-a introdus o nouă subdiviziune – dreptul consumatorului. fondată pe teoria pozitivistă şi pe dreptul civil general. Potrivit acestor norme. Conflictul de interese între stat şi cetăŃean se judecă de tribunale administrative. fiind chiar mai puŃin formalist decât dreptul francez. care se referă la relaŃiile dintre subiecte cu poziŃii egale în raporturile civile. instituindu-se răspunderea furnizorului.. Dreptul de consum face parte. Sunt considerate izvoare de drept: ConstituŃia. practic. dreptul european. în acelaşi timp.G. dreptul privat. Este vorba. Dreptul public se deosebeşte de dreptul civil prin norme materiale. mai întâi. care îşi elaborase. de preeminenŃa dreptului federal faŃă de legislaŃia landurilor. în 1975. victima unui accident de circulaŃie. are drept la despăgubire nu numai pentru paguba suferită. de exemplu.categoriile profesionale sau cele de afaceri. dreptul familiei. domeniul public – când subiectul este purtătorul puterii publice şi acŃionează în această calitate. care cuprinde reguli aplicabile şi altor ramuri de drept privat.cum ar fi după dreptul roman. dar şi pentru neuzul unui autoturism de schimb pe timpul cât a fost privat de folosinŃa propriului autoturism.bunurile. care reglementează relaŃiile dintre grupele speciale de subiecŃi.D. obiceiul şi. sunt consumatori nu numai persoanele fizice. Codul civil german s-a inspirat din dreptul roman. pe când Codul german. bazat pe teoria personalităŃii. potrivit unei ierarhii între diferitele norme juridice. Codul civil german – Bürgerliches Gesetzbuch (BGB) Codul civil german este un cod general. Codul civil german conŃine 2385 articole. special protejate prin reglementările U. 12 .În concepŃia germană. propriul cod. ordonanŃele puterii executive. În dreptul civil german. proprietatea este ocrotită special. succesiunile. o cunoaşte şi o promovează. se îndepărtează de valorile pe care acesta le-a protejat: dreptul roman nu cunoştea noŃiunea de drept subiectiv. în sensul că se aplică la toate relaŃiile reglementate de dreptul privat şi pentru toate statele federale germane. legea. în Germania. Cartea a III-a . creează un drept în numele individului. Din 3 octombrie 1990 se aplică şi în fosta R. este vorba de verificarea constituŃionalităŃii legilor. de pildă.. dar şi consumatorii productivi. Dreptul civil german este lipsit de formalismul caracteristic dreptului roman. prin dreptul consumatorului se asigură protecŃia calităŃii serviciilor şi mărfurilor.pe timpul reparaŃiei. Este exclus de la reglementările Codului civil. mai nou. şi nu numai el. dar şi prin norme procesuale. Cartea a V-a. O altă diferenŃă faŃă de dreptul roman este că acesta nu cunoştea ierarhizarea legilor. Cu toate acestea. Codul are o structură originală. pe când dreptul german. chiar dacă nu a închiriat efectiv un autoturism pe această perioadă. obligaŃiile. Codul a fost adoptat sub formă de lege în 1896 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1900. Cartea a II-a.

femeia capătă drept de folosinŃă prin căsătorie. 2. Străinii au drepturi egale cu cetăŃenii austrieci. indiferent de sex. Conceptual. Francisc al II-lea. care nu este numai un mijloc de publicitate. divorŃul fiind pronunŃat de instanŃele civile. Codul civil a fost repus în vigoare şi. acesta aplicându-se în Austria fără întrerupere până în 1938. cum ar fi modificarea obligaŃiilor. din prevederile codului prusian din 1784. b) În privinŃa bunurilor 1. Codul este puternic influenŃat de religia catolică. pe plan economic. din dreptul roman. şi. care atrage răspunderea faŃă de soŃul nevinovat aflat în nevoie. a introdus codul civil general de la data de 1 ianuarie 1812. proprietatea imobilelor se transmite prin înscrierea în cartea funciară. a afirmat libertatea proprietăŃii. relaŃiile dintre părinŃi şi copii etc. rege al Ungariei şi al Boemiei. respectul drepturilor câştigate etc. Caracteristica principală a Codului civil austriac este inspirarea sa . anume prevăzută de lege. influenŃat. cuprinzând dispoziŃii comune. 13 . Căsătoria civilă este obligatorie. Dreptul austriac Prin Patenta imperială din iunie 1811. cum am văzut. După eliberarea Austriei. Codul are 1502 articole şi s-a inspirat. cu condiŃia reciprocităŃii. interzicerea contractelor imorale.În sensul Codului civil german. Codul civil austriac nu se aplică actelor de comerŃ şi cambiale. O altă caracteristică este flexibilitatea în interpretare. posesorul bunului cumpărat la licitaŃie nu poate fi evins. dacă este exercitată cu bună-credinŃă. deşi acesta era mai puŃin influenŃat de dreptul canonic. cu unele modificări. 3.. Codul instituie egalitatea cetăŃenilor. la fel ca şi celelalte coduri din familia dreptului romano-germanic. a desfiinŃat privilegiile de clasă. clasă. Trăsături principale: a) În privinŃa persoanelor 1. Partea a III-a are un caracter general. Posesiunea este ocrotită. Codul austriac este împărŃit în trei părŃi: Prima parte reglementează materia persoanelor – căsătoria.. adaptată. religie. el asigură libertatea contractelor. este mult mai influenŃat de dreptul canonic şi nu este cantonat în principii rigide de interpretare. împărat al Austriei. el fiind preluat de toate regimurile politice care s-au perindat în Austria. el nu preia metoda cazuistică a codului prusian. se aplică şi azi. Minoratul se sfârşeşte la 21 de ani pentru băieŃi. ci şi un mijloc de realizare a tradiŃiunii din dreptul roman. există principiul culpabilităŃii soŃului. egalitatea femeilor cu bărbaŃii în privinŃa drepturilor şi obligaŃiilor. Codul a introdus egalitatea sexelor. a cărei vârstă minimă este de 18 ani. când a fost scos din uz. din Codul lui Napoleon. încheierea contractelor comerciale fără formalităŃi. prescripŃia extinctivă. în parte. ceea ce a făcut ca modificările lui să fie foarte rare. dobândite de bună credinŃă. Căsătoria se desface numai pentru motivele prevăzute de lege. Astfel. respectarea drepturilor terŃelor persoane. dar pentru temeiuri conforme cu concepŃiile religioase. adeptă a adaptării dreptului roman la realităŃile vremii. de gândirea pandectistă. în parte. Partea a II-a se referă la dreptul asupra lucrurilor. însă. uzucapiunea. codul este original. 4.

codul obligaŃiilor. modificat din 1952 de 15 ori. procedura judiciară. ElveŃia foloseşte aceleaşi prevederi pentru relaŃiile civile şi cele comerciale. drepturile reale şi. Norvegia. drept comercial. în primul rând prin universităŃi. StudenŃii suedezi şi danezi au studiat în secolul XVII la universităŃile germane. Dreptul elveŃian s-a constituit sub influenŃa dreptului roman şi a cutumelor germanice. dar dezvoltate de statele independente. completat cu un cod al obligaŃiilor. în lipsa unei prevederi legislative. 3. Cel mai bine cunoscut este codul suedez. vânzarea şi schimbul etc. proprietatea asupra navelor şi aeronavelor. imobilele. dreptul străinilor de a achiziŃiona bunuri imobiliare. care cuprind: dreptul persoanei – starea civilă şi dreptul de asociere. drepturile reale – proprietatea funciară. legislaŃiile lor sunt identice. contract sau din delicte civile. executarea obligaŃiilor. Dreptul scandinav Dreptul roman a pătruns şi în statele scandinave. Ca urmare. adopŃiunea. un cod care. cu multe trăsături comune. de drept civil. ObligaŃiile derivă din lege. 14 . în 1683. italiana şi retroromana. succesiunile. cutuma trebuie să fie confirmată judecătoreşte. în statele nordice s-au înfiinŃat universităŃi în care se preda dreptul roman. care erau cantoanele. Dreptul privat. neavând coduri separate pentru acestea. în materie de căsătorie. Cristian al II-lea. În dreptul scandinav. de altfel. Copiii din afara căsătoriei sunt egali în drepturi cu copiii legitimi. un cod aparte. Pe de altă parte. ca şi a dreptului scandinav. cum am văzut. Codul obligaŃiilor reglementează: responsabilitatea pentru faptele ilicite. în ElveŃia. infracŃiuni şi pedepse. Islanda nu are cod civil. Codul prevede că judecătorul aplică cutuma. proprietatea mobiliară. dar codurile sunt scrise în patru limbi oficiale: germana. Danezii au întocmit. este rolul important ce se acordă cutumei. practic. franceza. ceea ce o aseamănă cu Common Law. În Suedia primul cod apare în 1734. Succesiunea se diferă legal sau testamentar. Codul suedez nu este un cod civil. succesiunea. Suedia.2. materii diferite: căsătoria. Începând din 1879 a avut loc o acŃiune de unificare legislativă între Danemarca. ea aplică legile norvegiene şi daneze. O trăsătură generală a dreptului suedez. care formează cartea a V-a. se compune din codul civil elaborat în 1907. el cuprinde sub formă de titluri. pentru că ambele state aveau acelaşi rege. Dreptul elveŃian Dreptul elveŃian actual este codificat. Statele nordice au o istorie aparte. dreptul familiei – înregistrarea căsătoriilor. la care s-au alăturat Finlanda şi Islanda. ElveŃia are dispoziŃii complementare de execuŃie a codului civil. Codul are 5 cărŃi – persoanele. ceea ce face ca dreptul scandinav să fie relativ unitar în toate statele nordice. comerŃul. gajul – imobiliar şi mobiliar. construcŃiile. deşi limba suedeză are o circulaŃie mai restrânsă. registrele funciare şi măsurătoarea cadastrală. autoritatea parentală. a fost copiat de Norvegia. ci un cod de legislaŃie. în 1867. dreptul familiei.

se instituie regula publicităŃii imobiliare etc. împăraŃii germani apelând la dreptul roman. unde predomina influenŃa dreptului roman. care a dispus. şi ele diferite. care a fost receptat diferit. succesiunea se deferea cu prioritate rudelor. codul penal reintroduce „moartea civilă” pentru condamnaŃii la pedepse grele etc. unde regele se conducea după regula le roi est empereur en son royaume. exemplu fiind Carol al VII-lea. au suprimat inegalitatea între moştenitori – dreptul de progenitură fiind înlăturat. căci puterea politică nu accepta. oficial. au eliminat normele dreptului canonic. El a pătruns în cutume neindividualizat. care. copiii nelegitimi nu erau egali cu copiii rezultaŃi din căsătorie. care au înlăturat relaŃiile feudale şi au instituit relaŃii de tip capitalist. succesiunile cuprindeau reglementări bazate pe principiile revoluŃiei: dreptul la testament. în Germania. creată după 17 iunie 1789 din Statele Generale. în mare parte. regimul bunurilor se unifică – diferenŃa dintre bunurile mobile şi cele imobile. c) A treia perioadă este cea de după apariŃia Codului civil al lui Napoleon. unde predomina dreptul nescris. ca un drept străin să opereze în FranŃa. Codul civil francez În martie 1804. înlocuind astfel concepŃiile religioase cu privire la originea divină a puterii. Cele două sisteme au la bază 3 elemente: dreptul roman. iar regii FranŃei la întărirea cutumelor. ea continuă şi azi. ŞtiinŃa juridică franceză împarte evoluŃia dreptului francez în 3 perioade: a) Prima perioadă este cea a vechiului drept. reprezentat de cutumele locale. redactarea oficială a cutumelor franceze. ordonanŃe. regii în FranŃa şi împăraŃii. la rândul lor. cum am arătat. este perioada aşa numitului drept intermediar. format din cutumele locale. dispare. atât în Germania. dreptul persoanei era reglementat în 500 de articole. dar care. Codul rezerva 1766 articole dreptului de proprietate. priveau dreptul civil mai mult sub aspect procedural. Principiile revoluŃiei nu au fost preluate în întregime: femeia era lipsită de drepturi faŃă de bărbatul ei. şi dreptul canonic. practic. prin OrdonanŃa de la Montil-Les Tours. copiii din afara căsătoriei beneficiind de aceleaşi drepturi ca şi copiii din căsătorie. dar femeia nu avea putere juridică asupra bunurilor familiale. scrisori patente ale regilor. 15 . În această perioadă. şi cutumele din sud-vest. în defavoarea soŃiei. Prin aceasta. numeroase modificări. De aceea. necunoscute. care nu a fost niciodată abrogat. erau şi nesigure şi. dreptul germanic. de-a lungul vremii. care se aplicau pe întreg regatul. din logica specifică poporului ce îl crease – ratio rationis. care interziceau dobânda. chiar fraŃilor. dreptul s-a îndreptat spre un făgaş naŃional. familia era legitimă. au dorit o unificare legislativă. Napoleon a semnat codul. vechile obiceiuri fiind considerate ca ius asinium. cât şi în FranŃa. Cutumele. care a promovat ideile dreptului natural în construcŃia de stat. inaugurată de Adunarea Constituantă. În secolul VIII se dezvoltă dreptul public – datorită şcolii naturaliste. b) A doua perioadă începe cu RevoluŃia franceză. deşi a suferit. se divizau în cutumele din nord. alături de cutume se emiteau edicte. în anul 1453. atunci s-au adoptat mai multe decrete. rezerva testamentară. ci ca drept care îşi trage puterea din convingerea emanată de justeŃea soluŃiilor pe care le oferea.Dreptul francez Sistemul naŃional german şi sistemul naŃional francez constituie pilonii de bază ai familiei romano-germanice. pe lângă faptul că erau incomplete. În universităŃile franceze s-a predat timp de 6 secole dreptul ca un model de dreptate. Dreptul roman nu a fost receptat în FranŃa ca drept obligatoriu – ratio imperrii.

dar. mai ales. Specific acestui cod este libertatea de formă pentru încheierea căsătoriei. în 1942. problemă care a fost mult timp negociată cu Vaticanul. locuitorii coloniilor au fost supuşi legii franceze. ci pe cale doctrinară. intelectuală . după cucerirea independenŃei. El se deosebeşte de Codul civil francez în special. au fost incluse în codul civil şi relaŃiile de muncă. conform dreptului francez. ceea ce însemna că locuitorii coloniilor erau consideraŃi cetăŃeni ai FranŃei. în Italia s-a introdus legal divorŃul. La 1 decembrie 1970. ca la francezi. trupele revoluŃionare franceze au creat pe teritoriul actual al Italiei mai multe state libere. care au devenit apoi dependente de Napoleon. totodată. Ca peste tot în Europa Medievală. spre deosebire de alte state europene. În statele africane subzistă proprietatea privată. consacra numai căsătoria civilă şi nu admitea divorŃul. 16 . dreptul comercial este inclus în dreptul civil. ceea ce implica neadmiterea divorŃului. Deşi original. Codul civil italian a fost adoptat la 5 iunie 1865. Este vorba de acel Fuero Juzgo. după exemplul elveŃian. Codul civil spaniol a fost adoptat abia în 1889. revizuit la 18 februarie 1984. De aceea. chiar după unele coduri adoptate în America Latină. Codul a fost impus şi coloniilor franceze. şi nici pe cale procedurală. Prin legile apărute în timpul RevoluŃiei. pe baza unui referendum în care 59% dintre participanŃi au aprobat Legea Fortuna-Bastini. un nou cod comercial. dar din punct de vedere jurisdicŃional. Starea de dependenŃă a făcut ca o mare parte a acestor stătuleŃe să preia legile franceze. mai toate statele respective se orientează spre Occident. ca la germani. concomitent cu proprietatea de grup. împreună cu alte legi franceze. prin Edictul din 28 mai 1664. ElveŃia romandă şi. Din punct de vedere juridic. Prin Acordul de la Latran.. Polonia. Teritoriile care făceau parte din imperiul francez – mai puŃin Guineea –au acceptat să facă parte. teritoriile Italiei au cunoscut dreptul roman de factură bizantină sau dreptul german adus de populaŃiile germanice ocupante. exercitată corporatist sau individual. judecătorul din colonii era obligat să se conformeze ordonanŃelor regale şi Cutumei de Paris. din 11 februarie 1929. fiecare stat îşi are propria politică. Dreptul italian După destrămarea Imperiului Roman de Apus. dacă erau de condiŃie liberă şi exercitau o profesiune conform legii creştine. şi în statele spaniole a predominat obiceiul local. Egipt. s-a convenit ca statul italian să admită încheierea căsătoriei în concordanŃă cu condiŃiile dreptului catolic. codul civil italian era în mare parte o variantă a codului francez. a intrat în vigoare în 1882. care a fost întocmit în secolul VII şi s-a aplicat aproape cinci secole. denumită. Spania. ca şi dreptul de creaŃie.Codul civil francez a fost preluat de Belgia. în ceea ce priveşte căsătoria. aici obiceiul a fost de timpuriu codificat. de Portugalia. în anii 1864-1865. care a abrogat codul introdus de Napoleon. În 1796. Uniunea franceză. Politica metropolei faŃă de colonii era o politică de asimilare a populaŃiilor. de România. Luxemburg. după apariŃia Codului Civil şi a celui Comercial. Dreptul spaniol Specific Spaniei este faptul că influenŃa dreptului roman s-a exercitat aici nu pe calea receptării lui. din Comunitatea franceză. de tip occidental. Codul a fost reînnoit. ce cuprind toate formele de activitate – manuală. după 1958.

testamentul nu era valabil decât dacă s-a făcut în prezenŃa a cinci martori. concis. totodată. mama şi copiii. Codul portughez are instituŃii inedite. În anul 1967. modern şi eficient. codul civil a fost revizuit. adoptat în 1881. compus din judecătorii de district şi supleanŃii lor. Panama. conŃinutul său. originale. mai degrabă. introducându-se prevederi moderne în privinŃa egalităŃii sexelor. se înfiinŃează un consiliu de tutelă. Regimul bunurilor era strict reglementat: posesiunea mobiliară trebuia transcrisă. 17 . prezumŃia de paternitate. pot institui o societate familială. modul de a dobândi proprietatea. Codul spaniol a fost influenŃat de codul francez. şi s-a fondat prin normele canonice. de această dată după modelul german: în 1977. Codul civil portughez se abate de la modelul francez al structurării materiale. la rândul său. Honduras. cum ar fi puterea de a decide separaŃia de corp a soŃilor şi separaŃia bunurilor lor. în multe privinŃe. în sensul că se aplică normele codului civil doar în lipsa obiceiului juridic. un tratat de drept civil. organism care are atribuŃii de asemenea. Inedit în codul din 1967 este dreptul mamei de a înlătura. canonică şi civilă. el fiind. o mare parte din cutumele locale. unde se pot face apeluri împotriva Consiliului de familie. de codul italian şi de codul portughez. prin declaraŃia ei. o altă caracteristică specifică numai acestuia este faptul că dă prioritate cutumei. obligaŃiile şi contractele. Mai menŃionăm Codul comercial portughez. Codul civil spaniol cuprinde câteva părŃi: persoanele. expuse de autori. Porto Rico. printr-un decret lege. conferă autoritate de lege unor teze juridice. Un alt element inedit este preluarea unor vechi ordonanŃe din secolele XV şi XVI ale regilor Alfons sau Filip. Dreptul portughez Se spune despre Codul civil portughez că este expresia „geniului juridic portughez”. Astfel. dar legile actuale recunosc două feluri de căsătorii. El a influenŃat. fraŃii şi surorile sau tata. codurile civile din Cuba.ConcepŃia codului este originală: el nu se aplică în provinciile în care există dreptul foral. Codul din 1889 prevedea numai căsătoria religioasă. preluând. bunurile şi proprietatea. Portugalia a introdus un nou Cod civil.

divorŃul a fost introdus în anul : a) 1950 b) 1870 c) 1970 3.Întrebări de autoevaluare 1. În legislaŃia italiană. Codul civil austriac : a) se aplică obligaŃiilor cambiale b) nu se aplică obligaŃiilor cambiale 2. Codul civil spaniol a fost adoptat în anul : a) 1790 b) 1889 c) 1989 4. Codul comercial portughez a fost adoptat în anul : a) 1890 b) 1881 c) 1990 5. Codul civil german cuprinde : a) trei cărŃi b) două cărŃi c) cinci cărŃi 18 .

nu poate da decât legi individuale. dând fiecăruia ce este al său. ceea ce înseamnă că mai întâi trebuie stabilită procedura care determină rezultatul procesului. stabilind drepturi concrete. în drept public şi drept privat. care este un ansamblu de reguli pe care judecătorul le examinează pentru a alege soluŃia. regulile de echitate. Suveranul englez nu putea folosi decât o legislaŃie particulară. care întregesc. aşa-numitele statute. pe de altă parte. b) a doua perioadă este cuprinsă între 1066 şi cucerirea puterii politice de către familia domnitoare a Tudorilor. judecătorul englez poate refuza aplicarea unei legi emise de Parlament. Dreptul englez s-a format ca un drept cutumiar şi judiciar. El exercita jurisdicŃia supremă. ceea ce a dus la prioritatea procedurii. ceea ce şi-a găsit expresia în normele de Equity. În prezent. O altă trăsătură a dreptului englez este lipsa diviziunii. nu de jurişti. care. În sfârşit. de fapt. când pe cea mai mare parte a teritoriului actual al Marii Britanii se aflau triburile germanice ale anglosaxonilor. dintre 1485 şi 1833. 19 . dacă aceasta nu este conformă cu practica judiciară sau în calcă Equity. drept civil etc. IV . poate constitui o normă de drept. cunoscută în dreptul european continental. El s-a format ca un drept judiciar.FAMILIA DE DREPT COMMON LAW Dreptul englez ParticularităŃi esenŃiale ale dreptului englez Dreptul englez s-a dezvoltat pe două coordonate: a trăi onorabil. c) în perioada a treia. şi a nu vătăma pe altul. aşa-numitele Rules of Equity. Spre deosebire de dreptul european continental. la rândul său. precepte care au format normele de Common Law. Istoria dreptului englez Istoria dreptului englez se împarte în patru perioade: a) perioada anterioară cuceririi Angliei de către normanzi (1066). apar. care reprezintă puterea suverană. Dezvoltarea istorică a dreptului englez a avut unele particularităŃi. dând în fiecare caz o soluŃie individuală. s-au dezvoltat două principii : Parlamentul englez. De aici. pe lângă normele dreptului comun. o altă trăsătură specifică dreptului englez este că el nu se aplică decât în Anglia şi Wales. care nu se referă la modul de rezolvare a litigiilor.CAP. Dreptul englez a fost creat de judecători. în aplicarea concretă a voinŃei acestuia. tribunalele hotărăsc în numele suveranului. dreptul englez nu devine norma obligatorie decât atunci când dobândeşte o aplicaŃiune jurisprudenŃială. dreptul privat nu este subdivizat în drept comercial. dar şi rivalizează cu Common Law. d) perioada din 1832 şi până în prezent. era o lege a cazului. în anul 1485. deci numai decizia lor.

În 1571 şi 1584. noŃiunea de fraudă de lege. Să analizăm modul de soluŃionare a obligaŃiilor cuprinse în contracte. Unul dintre aceştia este cel de contract. trespass – exprimă tulburarea dreptului de proprietate. e) Originalitatea sistemului englez: instituŃia trust Mecanismul trust exprimă posibilitatea ca un proprietar – trustee – să transmită dreptul său de proprietate unei alte persoane. potrivit lui Common Law. iar prin actele unui beneficiar nu puteau dispărea drepturile celorlalŃi. o despăgubire. Ulterior. Nici în acest domeniu. în 1066. dreptul englez nu are însă o regulă cu caracter de generalitate. căci responsabilitatea neexecutării unui contract sau proasta lui îndeplinire nu puteau fi reparate prin despăgubire. În 1925. Până în secolul XIX. Fiecare dintre aceşti beneficiari putea dispune. fiscul. Common Law nu cunoaşte. nu executarea în natură. d) Dreptul de proprietate Cucerirea normandă în Anglia. c)Cvasicontractele AcŃiunile care satisfac pretenŃiile rezultate din cauze extracontractuale au fost create de instanŃele de Common Law. Ea a golit de conŃinutul său feudal. iar uzufructul putea fi lăsat altei persoane şi nuda proprietate altcuiva. separat. nuisance – este acŃiunea prin care s-a tulburat posesiunea. printr-o reformă privind proprietatea imobiliară. aceiaşi termeni ca în dreptul continenta european. persoana care primea dreptul prelua doar profitul. în anul 1863. căci. conversion – sancŃionează dispoziŃia legală asupra bunurilor mişcătoare străine. ca dreptul continental. în dreptul englez vechi. concomitent. a fost unificat regimul celor două tipuri de posesiuni. Regele era singurul care avea drept de proprietate asupra pământului – real Property. dreptul asupra pământului: astfel. era aceea că asupra proprietăŃii se puteau exercita. Într-adevăr. se folosesc. PărŃile erau nemulŃumite. că dreptul roman poate fi invocat atunci când sunt lacune în Common Law. astfel. după 1066. libel and slander – ofensa orală sau prin scris. Se eluda. o regulă principală în Anglia. Queen’s Bench a decis.InstituŃii juridice specifice dreptului englez a) Contractele În practica judiciară engleză. de dreptul său. s-a interzis constituirea trustului în frauda creditorilor. bazată pe ideea că pârâtul a acceptat expres să îndeplinească o obligaŃie. mai multe drepturi: deŃinătorul fondului putea să-l închirieze. s-a revenit. supuşii săi se bucurau numai de un drept de folosinŃă. uneori. ci implică numai acŃiuni care se nasc din faptele ilegale: deceit – este acŃiunea care se formează pe înşelăciune. reclamantul învinovăŃind pe pârât că a săvârşit un delict – action of trespass. fără a fi proprietară. b) Delictele (Law of torts) Delictele au în practica engleză o legătură mai pronunŃată cu practica judiciară locală. a dus la crearea unei feudalităŃi perfecte: regele devine Lord Paramound. sancŃiunea pentru neîndeplinirea unui contract era. 20 . doctrina estates constă în coexistenŃa mai multor drepturi asupra aceluiaşi bun. reclamantul beneficia numai de action of assumpit.

Izvoarele dreptului englez Spre deosebire de dreptul continental european. Precedentul judiciar. Se explică aceasta prin puterea precedentului. în cele din urmă. Ea se fondează pe ideea că instanŃa trebuie să judece. dar poate limita anumite acŃiuni. de la început. argumentează concluziile la care au ajuns. New Haven şi New Jersey. dar nu este suficient. în care se încorporează textul tratatului. precedentul are un caracter normativ. iar executivul are puterea normativă numai în limita delegării sale de către parlament. Judecătorul englez nu este un legiuitor şi nici nu judecă arbitrar. precedentul judiciar. căci practica judiciară are şi în statele de drept romano-germanic o anumită putere. primul cod civil a fost creat în Massachusetts în 1634. Nu există o constituŃie scrisă. Doctrina este considerată ca izvor subsidiar al dreptului. potrivit căruia administraŃia nu este egală cu particularii. Previzibilitatea este de esenŃa dreptului: părŃile trebuie să prevadă consecinŃa raporturilor în care intră. dar şi disponibilitatea unei judecăŃi previzibile. adoptând European Communitis Act. Puterea judecătorului englez În Marea Britanie judecătorul face legea. Dreptul american Statele Unite ale Americii au apărut şi s-au dezvoltat din coloniile înfiinŃate în Lumea Nouă. ea nu poate refuza judecata. care este suveran. Guvernul poate refuza furnizarea unei informaŃii dacă astfel s-ar aduce atingere unui interes public. pentru Common Law. Anglia a intrat în comunităŃile europene. poate fi interpretată diferit de fiecare judecător. 1972. Spre deosebire de dreptul continental. pe când un caz sim ilar nu poate fi interpretat în diferite feluri. dacă se fac rezerve la declaraŃii sau tratat. Unele dintre ele au optat pentru dreptul scris. Specific dreptului englez este. judecătorul este obligat să identifice o asemenea lege. dreptul englez are 4 izvoare: legea. respingând dreptul englez. care a elaborat un cod propriu în 1682. mai întâi de spanioli. urmează apoi Pennsylvania. sub cuvânt că nu există lege. În prima fază. Mai menŃionăm o practică specific britanică în materie de tratate: acestea sunt ratificate printr-o lege specială. Coloniile engleze n-au optat. apoi de francezi şi. coloniile au legiferat independent. căci o normă generală. invocând o personalitate recunoscută în materie. am putea spune chiar că practica sa este mai stabilă. act care limitează puterile suverane ale statului. de englezi. a celor care au scris cu secole în urmă. cutuma imemorială şi autoritatea doctrinară. Cutuma imemorială este considerată ca un izvor subsidiar de drept. Judecătorii englezi. el emite Orders în council. de regulă. 21 . consacrarea numai a unor savanŃi. În Marea Britanie. În acest caz. însă. acestea sunt legi separate. decât în alte Ńări. ca şi doctrina. Legea emană de la parlament. Connecticut. ca şi cei continentali. dreptul englez nu cunoaşte un asemenea privilegiu general. care are ca izvoare dreptul scris şi cutuma. iar ministerele emit Departamental regulations.

inclusiv în Districtul Columbia. pentru a nu crea probleme. materializată în 1783 – Common Law învinge: prima DeclaraŃie de Drept a primului Congres constituŃional american a proclamat ca drept al fostelor colonii Common Law. în principiu. în această situaŃie. în Florida. în S. întinderea teritoriului SUA face greu de cunoscut practica instanŃelor statelor. pe când în Marea Britanie aceasta este doar o practică aplicată pentru cauzele penale grave. Louisiana a rămas la dreptul francez. doctrina precedentului nu joacă un rol aşa important ca în Marea Britanie. menŃionăm că. O altă deosebire formală este faptul că în ConstituŃia americană este prevăzută procedura judecăŃii cu juraŃi. Cele 19 volume se actualizează. Regula precedentului este aplicată.A. ceea ce înseamnă că practica schimbată de o instanŃă nu are valoare decât pentru viitor. supplements. Culegerea sistematizează precedentul pe materii. al societăŃilor comerciale. un drept propriu al familiei. conflictele de legi cuprind un volum. Astfel. pe de altă parte. dreptul spaniol. ea nu se aplică situaŃiilor anterioare. în SUA. O culegere de hotărâri judecătoreşti cu valoare de precedent este American Law Raport. al contractelor şi. ci doar modificată prin amendamente. care a fost aprobată în 1787 şi care niciodată nu a fost abrogată. trusts 2 volume. cu unele particularităŃi.U. Sistemul judecătoresc din SUA este compus din două grade judiciare: unul federal şi altul al fiecărui stat. care nu este un document oficial. judecătorii din SUA de la instanŃele statelor sunt aleşi. în general. Wisconsin se aplica Cutuma de Paris. Fiecare dintre statele care compun SUA are propria organizare judecătorească. şi dreptul de proprietate funciară.În Canada. precedentul instanŃelor superioare este obligatoriu pentru instanŃele inferioare. spre deosebire de Marea Britanie. unele prevederi din „moştenirea spaniolă” – regimul matrimonial al comunităŃii de bunuri. însă. Dar. În SUA există vaste culegeri de practică judiciară. Statele care au aderat ulterior la federaŃia nord-americană – Texas. apărând. Ceea ce a dus la naşterea dreptului american a fost mişcarea de independenŃă din 1776. o lucrare cu caracter practic. însă. elaborată tot de instituŃii private. unde judecătorii sunt numiŃi de stat. periodic. În sfârşit. în SUA. cuprinse în Restatement of the Law. adoptând Codul lui Napoleon. cvasicontractele două volume. cu consecinŃele asupra succesiunii. garanŃiile personale şi reale cinci volume. ci doar unul elaborat de o instituŃie privată – American Law Institution. Deosebirea fundamentală între dreptul american şi dreptul englez constă în aceea că. spre deosebire de dreptul englez. în toate domeniile care nu aparŃin competenŃei federale. există regula Quieta non movere. 22 . pe de o parte.. mandatul are două volume. Dreptul american. Michigan. InstanŃele superioare pot schimba practica. Noul Mexic. care nu este expres prevăzută în Common Law. în acelaşi fel ca şi în Marea Britanie. materia contractelor cuprinde două volume. menŃinând. puterea judecătorească este desemnată prin lege ca a treia putere în stat. Dreptul american este subordonat ConstituŃiei SUA. proprietatea are cinci volume. cunoaşte instituŃia Judicial Review – instituŃie cunoscută în dreptul romano-germanic sub forma controlului judecătoresc al constituŃionalităŃii legilor. potrivit rivirimentului de jurisprudenŃă. Este principiul bine cunoscut al neretroactivităŃii legilor în sistemul familiei romano-germanice. California au declarat că adoptă Common Law.

jurisdicŃia statelor este unică. în altele. Fiecare stat are propria cultură judecătorească: în unele state există două grade de jurisdicŃie. în sensul că ele rezolvă atât cauze civile. Potrivit ConstituŃiei. b) InstanŃele statelor. spre deosebire de Marea Britanie. 23 . care este competentă. care fac parte din organizarea judecătorească. căci deciziile lor se supun controlului judecătoresc.a) InstanŃele federale. în sens larg. nu sunt instanŃe ecleziastice care să judece divorŃurile. trei grade În unele state există tribunale speciale de tipul Equity. în vârful ierarhiei federale şi al instanŃelor din statele federate se află Curtea Supremă a SUA. Cu câteva excepŃii. c) În SUA sunt mai multe agenŃii – regulatory agencies. În SUA. în unele cauze. apelul. în altele. cât şi cauze penale – courts of general jurisdiction. să judece fondul.

Istoria dreptului englez se împarte în : a) 2 perioade b) 3 perioade c) 4 perioade 5. În SUA. Sunt instituŃii juridice ale dreptului englez : law of torts (delictele) contractele cvasi – contractele toate variantele de mai sus a) b) c) d) 2. sistemul judiciare este compus din : a) două grade judiciare b) trei grade judiciare c) patru grade judiciare 24 . cutuma imemorială : a) nu este izvor de drept b) este izvor subsidiar de drept 4. ConstituŃia SUA a fost adoptată în anul : a) 1887 b) 1787 c) 1680 3. În dreptul britanic.Întrebări de autoevaluare 1.

Coranul este în acelaşi timp o culegere de dogme. O caracteristică a dreptului musulman este personalitatea legii. • precepte permisive: dacă nu sunt urmate. Fondatorii dreptului islamic au cunoscut obiceiurile. Străinii beneficiau de dreptul de capelă. La rândul lor. el nu cuprinde decât anumite obligaŃii individuale. clasificate în funcŃie de 5 criterii: • precepte obligatorii: acŃiuni care trebuie îndeplinite. El este expresia voinŃei divine şi nici o autoritate pământeană nu se poate substitui voinŃei lui Allah. un cod de legi şi un tratat de morală. potrivit unor estimări din 1983. Dreptul musulman „coboară” direct din religie. chiar să creeze grupuri comune. califii şi conducătorii spirituali şi politici musulmani s-au ferit să elaboreze norme de drept. V . dreptul musulman constituie un corpus care acoperă totalitatea comportamentelor umane. cel care nu le îndeplineşte nu este pedepsit. putem distinge următoarele categorii de prevederi ale Coranului. în sfera familiei. reglementează căsătoria şi succesiunea într-un mod diferit de sunniŃi. deşi are o filosofie comună el se fondează pe o civilizaŃie variată. o minoritate de gradul doi între religiile acceptate de stat. Musulmanii nu sunt exclusivişti. obligaŃii faŃă de stat. 600-800 de milioane de credincioşi. Religie mahomedană este majoritară doar în anumite state. cu toate acestea. succesiunea se realiza potrivit dreptului propriu. este o obligaŃie colectivă. însă. a succesiunilor. aşa cum era el aplicat în Imperiul Roman de Răsărit.FAMILIA DE DREPT ISLAMIC Aspecte generale Islamul este o religie fondată între anii 569-632. ObligaŃiile din această categorie sunt individuale sau colective. Normele dreptului islamic Ca sistem de reglementare a comportamentului uman. de exemplu. familia era organizată potrivit drepturilor personale. fiecare ramură a religiei musulmane – în special. nu atrag nici sancŃiuni. Descrierea dreptului musulman este greu de realizat. ca în FranŃa. în sensul că ea se aplică numai musulmanilor. care au creat şcoli de gândire juridică fondate pe religie. Cei care au adaptat dreptul la realităŃile sociale ale timpului au fost înŃelepŃii. căci. cu influenŃe multiple. de Mahomed şi are. sunniŃii sau şiiŃii – prezintă particularităŃi proprii. nu dă detalii despre procedura aplicării dreptului. dar şi legislaŃiile aplicabile în acele timpuri. Jihadul. cel care nu le îndeplineşte este pedepsit. războiul sfânt. musulmanii pot fi.CAP. ei au permis străinilor să trăiască pe teritoriul statelor lor. ŞiiŃii. nici recompense. Coranul. De aceea. ea coabitând cu alte religii. cel care le îndeplineşte este recompensat pe pământ sau în viaŃa de apoi. • precepte de recomandare: cel care le îndeplineşte este recompensat. printre care dreptul roman. 25 .

iar în caz de îndeplinire. în caz de abŃinere de la ele. ei s-au ferit să aibă un rol legislativ. Procedura dreptului islamic Coranul nu face distincŃie între dreptul public şi dreptul privat.• • precepte reprobabile: cine se abŃine este recompensat. precepte care interzic: se referă la acŃiunile care. 26 . Califii. au fost şefi spirituali şi şefi politici. care i-au urmat lui Mahomed. implică acordarea de recompense. sancŃiuni. întrucât dreptul este considerat de origine divină. cine le îndeplineşte nu este pedepsit.

Caracteristic legii musulmane este: a) personalitatea legii b) teritorialitatea legii 27 .D. 2. Sunt criterii în funcŃie de care se clasifică prevederile Coranului : a) precepte obligatorii b) precepte reprobabile c) precepte care interzic 5. Prevederile Coranului se clasifică în funcŃie de : a) 2 criterii b) 3 criterii c) 5 criterii 3.D. Sunt criterii în funcŃie de care se clasifică prevederile Coranului : a) precepte obligatorii b) precepte de recomandare c) permisive 4. b) 800 – 1000 A.Întrebări de autoevaluare 1. c) 400 – 600 A. Islamul este o religie fondată între anii : a) 569-632 A.D.

între autorităŃile papale şi state existând multă vreme numeroase acorduri. dar acŃionează în această perioadă pentru umanizarea dreptului laic. litigiile dintre creştini urmau să fie rezolvate pe cale nejuridică. RelaŃiile interioare între structurile Bisericii şi relaŃiile dintre acestea şi credincioşi trebuiau reglementate. protejat de stat şi confirmat de autorităŃile sale. Pentru a asigura pacea socială. se admit şi căsătoriile religioase: astfel. Laicizarea căsătoriilor s-a făcut târziu. contribuie la eliberarea sclavilor. proprietarul urmând să facă demersuri oficiale pentru a intra în drepturi. pe de o parte. prin legile interne. Căsătoria de Common Law porneşte de la ideea că părŃile au exprimat consimŃământul şi încă în mod repetat. dar şi confruntări. realizată pe calea acordurilor între Vatican şi statele respective. un simplu contract. În afara relaŃiilor dintre structurile bisericeşti. RelaŃiile sociale trebuia să se desfăşoare într-o veritabilă fraternitate şi libertate pentru toŃi copiii lui Dumnezeu. iar pe de altă parte. admiterea lui fiind. în secolele XIII-XIV. Laicizarea s-a făcut. religie şi morală. Abia în perioada Renaşterii. în Suedia. Dreptul canonic nu reglementează. Până în 1563. PărinŃii bisericii au elaborat teoria societăŃii iubirea aproapelui. deci. în Italia. relaŃiile sociale generale. rezultatul unei lupte între stat şi biserică. căci. Grecia. o societate în care ordinea socială nu este una juridică. credincioşii erau puŃini. însă. preocuparea ei era să pregătească viaŃa viitoare. astfel. căsătoria este un act consensual solemn. considerându-se că societatea poate fi guvernată pe bază de morală şi credinŃă. prin actul convieŃuirii. luteranii. biserica creştină nu a fost preocupată de reglementarea relaŃiilor sociale. În dreptul civil român. 28 . se admit căsătoria luterană şi căsătoria civilă. Statul preia. apare dreptul canonic. practic. regula locus regit actum. Biserica catolică a declarat căsătoria ca fiind unul din cele 7 sacramente. Spania. încât toŃi creştinii să poată primi graŃia divină.CAP. în majoritatea statelor există. Biserica nu intervine direct în reglementarea relaŃiilor sociale. În unele state.DREPTUL CANONIC Aspecte generale La început. potrivit căreia consimŃământul trebuie exprimat solemn. dreptul începe să fie considerat ca un regulator al relaŃiilor sociale. viaŃa terestră fiind considerată trecătoare. prin organele sale. ci una bazată pe religie. prin coabitare. S-a ajuns astfel la decăderea ideii de drept. rolul arbitrajului episcopului fiind în diminuare. anglicanii au declarat-o un sacrament minor. cum face Islamul. făcându-se astfel distincŃie între drept. ea influenŃează statutul femeii. căsătoriile erau supuse regimului ecleziastic. activitatea de judecată. el are ca scop asigurarea jaloanelor pentru ca sacramentele religioase să se desfăşoare în aşa fel. biserica impune regula „nimeni nu-şi poate face singur dreptate” ceea ce a determinat ca posesiunea să poată fi invocată de cel care o deŃine. Biserica catolică a fost întotdeauna ostilă divorŃului. desigur în statele catolice. Într-o astfel de societate. mai ales în problema divorŃului. VI .

care la femeie era de 12 ani şi 6 luni. Prin Mariage Act of Law. însă. religia ebraică şi-a păstrat influenŃele în ceea ce priveşte legăturile de familie – căsătoria. Era recunoscută şi căsătoria minorilor de către părinŃi. dacă ele sunt de acord cu despărŃirea. bărbaŃii nu sunt menŃionaŃi.Dreptul ebraic În timpul dominaŃiilor străine. potrivit dreptului tradiŃional ebraic. care se pronunŃă în materie de căsătorii. divorŃul este un act personal al părŃilor. numai credincioşilor de religie ebraică. celelalte reguli sunt în vigoare. nesupus controlului de stat sau bisericesc. în perioada tanzimatului. În Israel funcŃionează tribunale religioase şi canonice. În vechiul drept ebraic. Spre deosebire de statele creştine. a predominat dreptul german – succesiunile erau diferite. practic. 1950. securitatea socială. 29 . de influenŃă franceză. Căsătoria sociologică este considerată a fi uniunea liberă între bărbat şi femeie şi. soŃii se puteau căsători la împlinirea majoratului. iar în timpul mandatului englez. dacă se consumă în reputaŃie publică. produce anumite drepturi. în Palestina s-a aplicat dreptul romano-germanic. cum ar fi succesiunea. statul Israel a intervenit pentru a reglementa doar vârsta – 17 ani – de la care femeia se poate căsători. de 13 ani şi o zi. iar la bărbat. Totuşi. care nu recunosc decât divorŃul judiciar. după modelul codului civil german. relaŃiile copii-părinŃi şi chiar succesiunile. s-a făcut simŃit Common Law. raporturile locative etc. divorŃul. apoi. Aceste reguli sunt aplicabile.

În cadrul dreptului canonic. În virtutea „Marriage Act of Law”. În vechiul drept ebraic. XIII – XIV b) sec. Căsătoria sociologică poate produce drepturi : a) în domeniul succesoral b) în domeniul securităŃii sociale c) în domeniul raporturilor locative d) toate variantele de mai sus 5. pentru femei este : a) 18 ani b) 20 ani c) 17 ani 4. vârsta minimă necesară pentru încheierea căsătoriei. pentru femei : a) 14 ani b) 15 ani c) 12 ani şi 6 luni 3. III – IV 2. vârsta minimă necesară pentru încheierea căsătoriei era. IX – X c) sec. dreptul începe să fie considerat regulator al relaŃiilor sociale începând cu : a) sec.Întrebări de evaluare 1. Dreptul canonic : a) reglementează relaŃiile sociale generale b) nu reglementează relaŃiile sociale generale 30 .

Editura Oscar Print. 1997. 3. J. Editura ALL. 31 .BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Constantinescu. Drept privat comparat. Tratat de drept comparat. V. Aurel Bonciog. Bucureşti. 2003. Bucureşti. 1997. Zlătescu. 2. Bucureşti. Drept privat comparat. D. L. Editura FundaŃiei România de Mâine.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful