ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

REVISTA PRESEI 01 – 08 ianuarie 2013

1

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Ordinul Naţional
Ordinul nu răspunde de informaţiile prezentate în articolele preluate din ziare. Întreaga răspundere o poartă autorii acestor articole sau, dupa caz, redacţia.

__________________________________________________

REVISTA PRESEI 01 – 08 ianuarie 2013 ADEVĂRUL

Case bucureştene uitate din creaţia arh. Ion Mincu
Arh.Ion Mincu (1852-1912), fotografie din rev. Arhitectura 1941

Anul acesta ne-am amintit de arhitectul Ion Mincu (18521912) dintr-o dublă perspectivă, cea a aniversării a 160 de ani de la naşterea sa şi a comemorării a 100 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. Este demnă de amintit contribuţia sa şi din punctul de vedere al caselor bucureştene, dispărute şi uitate astazi. Casa Manolescu-Vitzu Multă vreme s-a crezut că prima comandă primită de Mincu a fost în 1884 şi a constat în refacerea unei foste case Manolescu pentru dr. Vitzu. Cercetarea de arhivă a scos la lumină proiectul din 1888 (A.N.D.M.B., fond P.M.B. tehnic, dosar 15/1888) în care este prezentă solicitarea scrisă de mâna arh. Ion Mincu pentru o clădire cu două etaje pentru proprietarii R. Manolescu şi A. Vitzu. Casa s-a aflat pe str. Colţei (actualul blvd. Nicolae Bălcescu) la nr. 61, aproape de biserica Boteanu, dar a fost demolată după 1902 cu ocazia lărgirii bulevardului. Casa Manolescu-Vitzu, fotografie din rev.Analele arhitecturii, anul 2, nr. 4, 1891/ faţada din dosarul 15/1888
2

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Despre unul dintre proprietari am aflat că era Alexandru N. Vitzu (1853-1902), directorul Institutului de fiziologie (1883), deputat de Neamţ (1895) şi academician. Mincu a lucrat în antrepriză, stilul Renaşterii franceze fiindu-i impus de proprietar. Faţada spre bulevard prezenta o decoraţie bogată la nivelul ancadramentelor ferestrelor de la piano nobile. Imobilul a avut patru căi de acces, unul principal dinspre aleea pentru trăsuri şi altele secundare, la corpurile servitorilor. În partea dreaptă a volumului princial şi spre spatele curţii se aflau spaţiile destinate copiilor şi servitorilor. La nivelul parterului au fost prevăzute un amplu vestibul, saloane, sala de masă, biblioteca şi o scară interioară. Din planurile prezente la dosar observăm atenţia acordată de arhitect plafoanelor şi chiar amplasarii mobilierului. Iniţial corpul din dreapta ar fi trebuit să aibă şi el etaj, dar s-a renunţat, fiind terminat cu o terasă. Colaborarea cu dr. Vitzu s-a încheiat într-un mod neplăcut, arhitectului nefiindu-i achitate ultimele două rate, ceea ce l-a marcat în cariera sa, ferindu-se să mai lucreze în antrepriză ori de câte ori s-a putut. Casa colonelului Alexandru Robescu
Casa A.Robescu, fotografie din N.Petrascu, Ioan Mincu, ed. Cultura naţională, 1928

Proprietarul, Alexandru Robescu (1844-1909), i-a solicitat în 1889 (A.N.D.M.B. fond P.M.B. Tehnic, dosarele 19/1889 şi 42/1889) lui Ion Mincu o construcţie în stil florentin. Ea s-a aflat pe str. Rotari nr.6 (str. I.L.Caragiale de astăzi, unde se află actualul sediu al Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice ”Prof. Dr. N. C. Paulescu”). Faţadele proiectate ne apar sobre, ferestrele fiind încadrate de coloane şi antablament clasice, făcliile iniţiale fiind înlocuite cu vase decorative. Din planurile de arhivă reiese dispunerea interioară a casei: la nivelul subsolului erau depozitele pentru cărbuni, legume, pivniţa de vinuri şi camera de servitor. Casa avea un parter înalt, la care se ajunge pe 6 trepte, iar intrarea poziţionată lateral, dinspre curte, dădea într-un amplu vestibul. În spatele vestibului se afla şi o scară principală, în spirală, iar în partea dreaptă, poziţionate spre faţada de la stradă, cu ample deschideri, erau 2 spaţii de primire, salonul cel mare şi un salonaş. Sufrageria se prelungea cu o terasă spre grădină, iar spre interior-spate erau concepute spaţiile de serviciu ce se
3

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

deschideau printr-un geamlâc spre curtea interioară. La etaj, un mare dormitor cu salonaş ocupa cea mai mare suprafaţă, restul camerelor fiind destinate copiilor şi bonei. Casa Vlădoianu ce a aparţinut fiului gen. Barbu Vlădoianu (şi primul primar al Bucureştiului) s-a aflat pe str.Sălciilor la nr. 1 (str. Thomas Masaryk de astăzi) şi a ocupat o suprafaţă de 81 m.p., fiind o construcţie de proporţii modeste, cu un parter înalt (A.N.D.M.B. fond P.M.B. Tehnic, dosar 19/1889). Faţadele au fost decorate cu arcuri trilobate, discuri şi patrulobi, posibil din ceramică smălţuită, caracteristici lui Mincu. Comparând planurile de arhivă, se remarcă asemănări cu casa Robescu, dar la o scară mai mică. La nivelul subsolului au fost prevăzute pivniţele şi camerele de servitori. Intrarea a fost poziţionată tot lateral, de data aceasta pe partea stângă a casei, uşa dublă având o copertină pe stâlpi de lemn. De la intrare se urca pe şase trepte interioare într-un vestibul. La stradă erau amplasate salonul şi dormitorul, spre curtea interioară mai existând un alt dormitor şi, în lateral, o debara. Cronologia caselor bucureştene 1884-1886 refacerea casei I. Lahovary 1887 restaurarea Casei Vernescu împreună cu antreprenorul Iosef Piantini 1887-1889 restaurarea Casei Monteoru 1888 construcţia casei Manolescu-Vitzu 1889 construcţia caselor A.Robescu şi Ştefan Vlădoianu 1890 construirea dependinţelor Casei Vernescu 1890, 1900 proiecte de reparaţii ale casei Mincu, antreprenor Iosef Piantini 1906-1907 construcţia casei N.Petraşcu Sursa: A.N.D.M.B, fond P.M.B. tehnic. OANA MARINACHE, 28 decembrie 2012 ADEVĂRUL

Fortificaţiile din jurul Capitalei. Istoria celei mai negre zile a Bucureştiului
Şoseaua de centură a Bucureştiului ascunde o comoară arhitecturală, o pagină a istoriei româneşti. Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit, între anii 1885-1899, un inel de fortificaţii, menite să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deşi era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eşecului, nefiind folosit niciodată. La mai bine de 130 de ani de la conceperea lor, majoritatea acestor vestigii istorice zac dosite în spatele depozitelor şi a sediilor de firme înşirate pe marginea şoselei de
4

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

centură, acoperite de gunoaie şi vegetaţie, prădate de hoţii de fier vechi în timp ce foarte puţini trecători ştiu de existenţa lor. Şoseaua de centură a Bucureştiului, împreună cu linia ferată de centură, au fost construite concomitent cu sistemul defensiv şi integrate în partea interioară pentru a putea fi folosite şi pe timpul unui eventual atac. Cele 36 de fortificaţii - 18 forturi şi 18 baterii au fost construite pe vremea domniei lui Carol I, cu o frecvenţă aproximativă de doi kilometri, adică bătaia unui tun de calibru mic din acea vreme, fiind unite între ele printr-un set de tuneluri subterane, menite să faciliteze apărarea sau abandonarea fiecărui punct al centurii.
Harta originală a fortificaţiilor din jurul Bucureştiului

Dintre acestea, numai 17 forturi şi 14 baterii îşi mai păstrează forma iniţială, restul fiind distruse în urma unor explozii de armament. Dintre cele care încă mai stau în picioare, un singur fort beneficiează de instalaţie de curent electric funcţională, fiind restaurat anul acesta, pentru a fi transformat într-un muzeu. Necesitatea unui sistem de apărare al Capitalei Cele trei mari puteri ale acelor vremuri: Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi Rusia exercitau presiuni enorme asupra României, şi astfel, domnitorul Principatelor Unite, Carol I, care era militar de profesie, ordonă mai multor comisii de ofiţeri să studieze şi să elaboreze un plan de fortificare a unor obiective strategice din Câmpia Română. Cele mai importante obiective erau ”Cetatea Bucureşti” şi Linia Fortificată Focşani - Nămoloasa - Galaţi, ambele menite să oprească atacurile ruşilor, au fost selectate ca priorităţi ale acestui proiect strategic. Cum presiunile erau tot mai mari, domnitorul român, încercând să evite tensionarea relaţiilor externe, cere în secret ajutorul Belgiei, o ţară neutră Triplei Alianţe dar şi celorlalte forţe. Astfel, în 1882, Carol I îl invită la Bucureşti pe generalul Henri Alexis Brialmont, proiectantul fortificaţiilor din Liege şi Anvers, pentru a elabora planurile finale ale viitoarelor fortificaţii.
5

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Intenţia Principatelor Române de a se apăra în acest mod a iritat la acea vreme toate marile puteri, mai ales atunci când serviciile de informaţii rus şi austro-ungar au descoperit adevăratul scop al călătoriei generalului belgian la Bucureşti. Aceste descoperiri aveau să şubrezească şi mai grav relaţiile diplomatice ale României, iar situaţia se va aplana abia un an mai târziu, când România aderă la Puterile Centrale (Tripla Alianţă). Planurile finale ale generalului Brialmont prevedeau o linie principală de rezistenţă dispusă pe 72 de kilometri, compusă din 18 forturi, câte unul la 4 kilometri ş altei 18 baterii intermediare, numite şi redute. Totodată, generalul belgian a mai conceput şi un nucleu al cetăţii, care nu a fost construit niciodată. Inelul de fortificaţii al Cetăţii Bucureşti a fost conceput cu un diametru care variază între 21 şi 28 de kilometri, iar distanţa medie faţă de Bucureştiul anului 1884 era de opt kilometri. Cele 36 de forturi au fost construite, oficial, în doar 10 ani, din 1884, până în 1894, însă unele finisaje şi adaptări ulterioare au mai fost făcute până în anul 1903. La nouă ani de la demararea ambiţiosului proiect, era finalizată numai partea de nord a centurii, compusă din zece forturi, însă din acel moment lucrările reintră în lista de priorităţi ale administraţiei şi cu toate că fondurile sunt tăiate drastic de către Parlament, se finalizează şi restul de 26 de puncte în numai doi ani. Totuşi datorită evoluţiei tehnologiei, planurile iniţiale nu mai puteau fi urmate cu stricteţe deoarece forturile nu ar fi corespuns nevoilor Armatei Române. Apariţia obuzelor torpilă, a tancurilor tot mai performante dar şi din cauza reducerii bugetului, mai multe baterii şi forturi sunt reconcepute, mult mai simplist, mai mici şi fără reduit. Astfel, numai forturile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Jilava apucă să fie finalizate după planurile originale, cu reduit central şi număr maxim de depozite, spaţii de cazare şi alte camere. Restul obiectivelor au fost redimensionate şi simplificate. În 1890 Direcţia Generală a Lucrărilor de Fortificaţiune, comandată de generalul Anton Berindei, care avea în administrare întregul inel de fortificaţii ale Capitalei afirmă oficial încheierea lucrărilor la cele 36 de puncte strategice, construite după mai multe modele – tipuri. Forturi de tip 1 (Fortul 1 Chitila, Fortul 3 Otopeni), tip 2 (Fortul 2 Mogoşoaia şi Fortul 13 Jilava), tip 3 (Fortul 4 Tunari – tip 3 modificat, Fortul 7 Pantelimon, Fortul 8 Cernica, Fortul 9 Căţelu, Fortul 10 Leurdeni, Fortul 11 Popeşti, Fortul 12 Berceni, Fortul 14 Broscărei, Fortul 15 Măgurele, Fortul 16 Bragadiru, Fortul 17 Domneşti, Fortul 18 Chiajna), tip 4 (Fortul 5 Ştefăneşti– acvatic), tip 5 (Fortul 6 Afumaţi – numit şi tip 2 modificat).

6

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Bateriile au fost clasate astfel: Tip 1 (Bateria 1-2 Chitila, Bateria 4-5 Tunari, Bateria 5-6 Ştefăneşti, Bateria 6-7 Afumaţi, Bateria 7-8 Pantelimon), tip 2 (Bateria 13-14 Jilava şi Bateria 14-15 Broscărei), tip 3 (Bateria 2-3 Mogoşoaia, Bateria 8-9 Cernica, Bateria 9-10 Căţelu, Bateria 15-16 Măgurele, Bateria 16-17 Bragadiru, Bateria 17-18 Domneşti, Bateria 18-1 Chiajna), tip 4 (Bateria 3-4 Otopeni) şi tip mixt (Bateria 10-11 Leurdeni, Bateria 11-12 Berceni, Bateria 12-13 Berceni) Cea mai neagră zi a Bucureştiului În anul 1914, în pragul Primului Război Mondial, România dispunea de două lucrări ample de fortificaţii: Cetatea Bucureşti şi Linia intărită Focşani-Nămoloasa-Galaţi, precum şi de două intăriri în construcţie: Capul de pod de la Cernavodă şi Capul de pod de la Turtucaia, ambele amplasate pe Dunăre. La momentul declanşării Primului Razboi Mondial, o parte din armamentul depozitat în cele 36 de fortificaţii din jurul Bucureştiului fusese mutat la capetele de pod de la Cernavodă şi Turtucaia, astfel că o parte din forturile din jurul Bucureştiului au rămas descoperite. Insuficienţa garnizoanei, a trupelor de geniu şi a armamentului performant, precum şi întreţinerea din ce în ce mai greoaie şi mai costisitoare a forturilor, au condus la dezactivarea completă a centurii de fortificaţii din Bucureşti în anul 1914.Tot atunci, se ordonă şi dezarmarea completă a celor 36 de fortificaţii existente, iar în 1916 România intră în război. Armata noastră pierde bătaliile de la Neajlov şi Argeş, iar trupele sunt nevoite să se retragă spre Moldova. Armata germană, pregătită exemplar pentru o campanie de invazie a Capitalei, a avut parte de o mare surpriză atunci când se apropie de Bucureşti şi descoperă că Cetatea Bucureştiului fusese dezarmată chiar înainte de intrarea în război. Serviciile de spionaj, destul de bine cotate de inamic, dădusera greş. Bucureştiul a fost ocupat fără luptă pe 23 noiembrie / 6 decembrie 1916. VLAD IGNAT, 28 decembrie 2012

7

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

WALL STREET

Cea mai scumpa strada din Marea Britanie: pretul mediu8,14 mil. lire sterline
Strada Egerton Crescent, situata in cartierul londonez Kensington - Chelsea, este cea mai scumpa din Marea Britanie, cu o valoare medie a proprietatilor de 8,14 milioane de lire sterline, potrivit unui studiu, citat de Bloomberg. In cartierul Kensington - Chelsea se afla 13 din primele 20 de strazi intr-un top al preturilor realizat dupa preturile proprietatilor imobiliare in Anglia si Tara Galilor, arata un studiu realizt de Lloyds TSB, relateaza Mediafax. Proprietatile din Kensington - Chelsea costa in medie de circa cinci ori mai mult fata de pretul mediu inregistrat in Londra si de aproximativ zece ori comparativ cu cel la nivel national. Pretul a urcat in ultimii ani in cel mai scump cartier londonez, ca urmare a interesului sporit al strainilor care incearca sa scape de criza din zona euro. "Cartierul Regal a fost o zona de locuit foarte la moda multe decenii. In ultimii ani, pozitionarea in centrul Londrei si arhitectura clasica au atras celebritati si afaceristi straini bogati, iar preturile au urcat", a declarat Nitesh Patel, economist la Lloyds Londra. A doua cea mai scumpa strada in functie de preturile proprietatilor este Parkside, din Wimbledon, in sud-vestul Londrei, unde media este de 5,16 milioane de lire sterline, potrivit Lloyds. Alte trei strazi din Kensington - Campden Hill Square, Blenheim Crescent si Lansdowne Road - completeaza top cinci. Studiul este bazat datelor inrgistrate in perioada ianuarie 2007 - septembrie 2012 si cuprinde doar strazile unde au avut loc cel putin sapte tranzactii imobiliare in acest interval. 28 decembrie 2012 HotNews

Cladiri de patrimoniu disparute si incendiate in 2012
In 2012 au ars trei biserici de lemn, vechi de cateva sute de ani, casa scriitorului Mihail Sadoveanu, Moara lui Assan si fosta cladire a Muzeului de Stiinte ale Naturii din Galati. In cateva dintre cazuri focul a izbucnit din neatentie, in altele exista suspiciuni ca ar fi fost pus intentionat pentru a elibera terenul de cladirea monument. Reamintim ca legislatia romaneasca nu permite demolarea cladirilor cu acest statut. Celebra
8

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

casa de pe str.Visarion 8, Bucuresti, a disparut fiind lasata sa se auto demoleze si furata de hotii de fier vechi. Fata de anii de dinainte de criza, cand au fost demolate zeci de cladiri de patrimoniu, anul 2012 a fost linistit din acest punct de vedere. Cladiri de patrimoniu demolate Casa de pe str. Visarion 8, Bucuresti Imobilul din Visarion 8 (in prezent imagine din Lascar Catargiu) Foto: Hotnews Celebra cladire monument istoric aflata la intersectia bd. Lascar Catargiu cu strada Visarion, construita dupa planurile arhitectului Ion D. Berindei, a disparut in 2012, imobilul fiind furat bucata cu bucata. Pe teren este aprobat de Primaria sector 1 un bloc de 5 etaje. Desi ONG-urile au adus la cunostinta autoritatilor starea deplorabila in care se afla casa, nimeni nu a luat nici o masura. In urma cu zece ani, casa de pe strada Visarion nr. 8 era intreaga, chiar bine intretinuta. Din 2001 imobilul a fost lasat in paragina. In 2007, tamplaria a fost scoasa, iar ornamentele de pe fatada au inceput sa se degradeze. In 2008, propreitarii au incercat sa o demoleze, dar autoritatile au intervenit si au oprit lucrarile care se desfasurau ilegal. Dupa acest episod, casa a ramas fara acoperis, insa fatada a scapat intreaga. Fiindca au cerut autorizatie de demolare in mai multe randuri si nu au obtinut, proprietarii au scos-o la vanzare pentru suma de 3 milioane de euro. "Casa este de vanzare. Ruina de pe teren nu se poate demola. A incercat si proprietarul, dar nu a reusit. Puteti construi in spate. Proprietarul are un Certificat de Urbanism prin care i se da doua subsoluri, parter, patru etaje cu al cincilea retras. Parcela are in total vreo 650 de mp. Amprenta la sol este de 180 mp. Puteti construi in spate. Pretul este de 3 milioane de euro, negociabil", a declarat la vremea respectiva pentru reporterul HotNews. ro agentul imobiliar care vindea casa. Atunci a fost facut public si faptul ca Primaria sector 1 si Consiliul local au aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu care-i permite viitorului proprietar sa construiasca un bloc de 5 etaje. Documentatia de urbanism este aprobata prin Hotararea de Consiliu Local nr. 431 din data de 20 decembrie 2007. La baza ei sta un aviz de urbanism semnat de fosta arhitecta sefa din Primaria sectorului 1, Oana Radulescu. Proiectul nu are aviz de la Ministerul Culturii, desi legea prevede acest lucru. Din 2009 pana in prezent, cladirea a fost furata caramida cu caramida de oamenii strazi. Desi proprietarii aveau obligatia potrivit legii sa asigure paza cladirii nu au facuto. ONG-urile au adus la cunostinta autoriatilor starea deplorabila in care se afla casa,
9

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

insa nimeni nu a luat nici o masura concreta sa o protejeze. HotNews.ro a scris despre acest subiect inca din 2010. Casa Muhle, Timisoara In luna martie, proprietarul cladirii, Ionel Stancu a demolat acoperisul cladirii fara sa aiba autorizatie. Conform autorizatiei eliberate la cererea lui Ionel Stancu reprezentant al unui clan de tigani, potrivit autoritatilor locale -, proprietarul avea voie sa execute "lucrari de restauratii, reparatii generale, modificari interioare si exterioare prin consolidari, extinderea casei scarii si extinderea cladirii pe fatada posterioara cu 3,85 metri in scopul reintregirii fatadelor in mod unitar, cu pastrarea arhitecturii existente, amenajare de mansarda in podul existent cu pastrarea cotei existente la cornisa si pastrarea caracterului arhitectural existent, refunctionalizare si recompartimentare partiala a cladirii la subsol, parter si mansarda si amenajarea unui bazin la demisol". Casa Muhle a fost construita in secolul XIX si a apartinut florarului Wilhelm Muhle, cel care a creat primul soi de trandafir romanesc. Situata in apropierea centrului Timisoarei, casa de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3 a fost considerata intotdeauna una dintre cele mai frumoase cladiri din municipiu. La inceputul anilor 2000, cladirea monument istoric a fost cumparata de un clan de romi, care ulterior a solicitat mai multe autorizatii de constructie de la Primaria Timisoara. Cladiri se patrimoniu arse Biserica din lemn din satul Tomulesti, comuna Toporu, Giurgiu Cladirea este monument istoric si a fost construita in 1840. Incendiul a izbucnit pe 18 iulie. Potrivit stirigiurgiu.ro, au ars aproximativ 60 mp din acoperis si din tavan. Biserica de lemn Sf. Arhangheli, sat Gealacuta, comuna Branisca, jud. Hunedoara Imobilul a fost monument istoric si a fost construit la jumatatea secolului XVIII. Incendiul a izbucnit pe 19 martie, din cauza unui foc facut in vecinatate cu vegetatue uscata. Biserica a fost arsa din temelii. Nu s-a recuperat nici macar o icoana, o carte de rugaciuni, nimic. Acolo se mai tineau slujbe. Chiar duminica trebuia sa se mai tina. In zona nu stau multi oameni. Au spus ca de doua zile ardea terenul, dar nu s-au gandit ca o sa afecteze biserica. Au sunat numai cand turla a cazut. Noi nu am stiut nimic si nu am putut interveni, a declarat pentru HunedoaraMea.ro primarul din Branisca, Teodor Lazar.

10

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Casa din Kiseleff nr. 45, Bucuresti Casa din Kiseleff 45, arsa Foto: Captura RomaniaTV Imobilul, construit in perioada interbelica pe bd Kiseleff nr. 45 a fost cuprins de flacari pe 3 iunie 2012. Daniel Vasile, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, a declarat pentru HotNews. ro ca focul a fost pus intentionat chiar de fiul proprietarei care vrea sa construiasca un ansamblu de blocuri pe teren: "Din ancheta preliminara a reiesit ca focul a fost pus intentionat chiar de fiul proprietarului. Acesta si-a recunoscut vina intro declaratie care se afla la sectia de politie din zona. De asemenea, mai multi martori au depus declaratii ca l-au vazut pe acesta intrand in casa si plecand la scurt timp dupa ce a izbucnit incendiul". Avocata Lucia Chereches, proprietara imobilelor, a obligat pe 15 februarie 2011, prin hotarare judecatoreasca, Primarul Sectorului 1 sa emita autorizatii de desfiintare pentru cele doua imobile de pe Soseaua Kiseleff 45, desi institutia nu mai putea emite autorizatii pe aceasta zona inca din octombrie 2009. Asociatia Salvati Bucurestiul a atacat in instanta cele doua autorizatii de demolare si a obtinut suspendarea si anularea lor. Directia de Cultura a Municipiului Bucuresti a dat, in luna octombrie, un nou aviz pentru demolarea celor doua cladiri interbelice de pe Soseaua Kiseleff nr. 45, pe al caror teren se afla o copie in miniatura a gradinilor din Versailles. Urmatorul pas este obtinerea autorizatiei de demolare. In locul imobilelor interbelice, avocata vroia sa construiasca 5 blocuri de 5 etaje. Proiectul nu a fost aprobat de Primaria Capitalei. Potrivit asociatiei Salvati Bucurestiul, intr-un alt dosar, Lucia Chereches cere daune de 600.000 de euro pentru ca nu a putut folosi terenul din momentul in care s-au suspendat autorizatiile de demolare si pana cand instanta le-a anulat, respectiv 9 luni. Moara lui Assan, Bucuresti Moara lui Asan, inca un monument istoric distrus de flacari Foto: AGERPRES Incendiul a izbucnit joi, 7 iunie, in jurul orei 11.00. Cladirea, monument istoric, a ars ca o torta timp de peste 8 ore. Anatol Albu, purtatorul de cuvant al Primariei sectorului 2, a declarat la vremea respectiva ca este foarte posibil ca focul sa fi fost pus de oamenii strazii. Societatea civila si Ministerului Culturii spun, la randul lor, ca este putin probabil ca focul sa nu fi fost provocat, deoarece hotii de fier vechi au devastat in asa hal cladirea incat nu mai avea ce arde.

11

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Si in 2008 Moara lui Asan a fost afectata de un incendiu puternic. La vremea respectiva, societatea civila sustinea ca focul a fost pus intentionat pentru ca proprietarii sa poata demola cladirea, monument istoric si sa construiasca altceva in loc. Pana cum nu s-a gasit niciun vinovat. In afara de distrugerile provocate de incendii, cladirea a fost devastata zilnic de hotii de fier vechi, deoarece proprietarii complexului nu au asigurat paza cladirii. Moara lui Asan, aproape distrusa, Foto: F Balteanu Primaria Capitalei, Primaria sector 2 si Ministerul Culturii au trimis numeroase notificari proprietarilor, dar nu s-a intamplat nimic. In mod normal cladirea ar fi trebuit expropriata, insa in afara de sesizari, autoritatile nu au trecut la fapte. Initial, complexul a apartinut firmei Solaris SA dupa care, deoarece societatea a intrat in faliment, activele au fost preluate de lichidatorul judiciar IPCMG REFAL SA. In urma ultimelor verificari, Primaria Capitalei a constatat ca proprietarul nu mai este IPCMG REFAL, ci OZRAN REAL ESTATE si urmeaza sa discute cu aceasta societate. Moara lui Asan, prima moara cu aburi din Bucuresti, a fost construita in 1853 de negustorii George Assan si Ioan Martinovici. Biserica de lemn Sf. Voievozi din Sat Dealu Negru, Comuna Calatele, Cluj Captura: Ziua de Cluj Foto: Hotnews Monumentul, construit in 1764 a ars pe 26 iulie. Incendiul a distrus circa 90% din cladire. "Satenii spun ca incendiul a izbucnit de la un scurt-circuit, dupa ce unul din proprietarii caselor de vacanta din zona s-a legat la reteaua electrica a bisericii. In mai putin de jumatate de ora, din biserica nu a ma ramas nimic", scrie Ziua de Cluj. Fostul sediu al Muzeului de Stiinte ale Naturii, Galati Cladirea de pe strada Domneasca se afla in lucrari de renovare. Incendiul a izbucnit pe 20 decembrie, iar in interiorul cladirii nu se afla decat paznicul. "Incendiul cuprinsese acoperisul cladirii. Flacarile au mistuit 600 de metri patrati de acoperis si plafoanele cladirii. Totul a izbucnit de la cosul de fum al sobei aflate in incinta. Soba respectiva era folosita de muncitori pentru a se incalzi", a declarat capitanul Eugen Chirita, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Galati pentru viata-libera.ro.

12

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Casa scriitorului Mihail Sadoveanu, Bucuresti Asa arata casa in care a locuit Mihail Sadoveanu inainte de incendiu Foto: NORC Casa in care a locuit scriitorul Mihail Sadoveanu, pe strada Barbu Delavrancea nr. 47 din Bucuresti, a fost mistuita de flacari pe 23 decembrie. Vecinii sustin ca in aceasta casa se adaposteau cativa oameni ai strazii si ca focul ar fi izbucnit din cauza unor instalatii de incalzire improvizate de acestia. Marele scriitor Mihail Sadoveanu a locuit in imobilul de pe str. Barbu Delavrancea nr. 47 in anii 40. Cladirea a fost nationalizata prin Decretul 92/1950. In 1997 a fost restituita doamnei Ruxandra Ioana Huch, in baza dispozitiei Primarului General nr. 1.537/13.10.1997. In anii 1998 si 1999, proprietara a incercat sa o declaseze, insa Ministerul Culturii nu a fost de acord. Aceasta a atacat in justitie decizia Ministerului. In 2003 instanta a dat castig de cauza Ministerului. In 2004, Ministerul Culturii s-a razgandit si a hotarat declasarea imobilului, ordinul de declasare fiind semnat de ministrul Razvan Teodorescu. Istoricul Andrei Pippidi a declarat la vremea respectiva ca "valoarea culturala a imobilului justifica pastrarea acestuia in Lista Monumentelor Istorice". Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Culturii, in 2012, au ars 37 de cladiri monument istoric. Cladiri de patrimoniu in pericol de demolare Cristian Tell_ 16-16 A_ 2 Foto: Hotnews Casa de pe strada Cristian Tell 16-16A, Bucuresti Cladirea, cu o vechime de peste 100 de ani, este la un pas de demolare. Beneficiarii, societatea Romtal Invest, au depus deja actele pentru obtinerea autorizatiei de desfiintare, iar pe teren este aprobat un Plan Urbanistic Zonal care permite construirea unui bloc de parter si cinci etaje. Vila, in care ar fi locuit Dimitrie Ghika, este lasata in paragina de cativa ani, acum aflandu-se intr-o stare avansata de degradare. Blocul de 5 etaje de pe terenul casei de pe str. Cristian Tell 16-16 A a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti prin Hotararea 119/2009. Prin hotararea din 2009, indicatorii urbanistici au fost majorati astfel: inaltimea maxima de la 16 m la 22,5, Procentul de Ocupare al Terenului de la 65 la 67 la suta, iar Coeficientul de Utilizare al
13

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Terenului de la 2,5 la 3,9. Elaboratorul PUZ-ului este arhitectul Mihnea Vasile Marcu. Florin Balteanu, arhitect si reprezentant al Observatorului Urban al Uniunii Arhitectilor, a declarat pentru HotNews.ro ca Planul Urbanistic a fost eliberat cu nerespectarea legii: "Imobilul din str. Cristian Tell se afla la mai putin de 100 m de un monument de grupa valorica A (valoare culturala nationala sau internationala), Casa Mita Biciclista din str. Biserica Amzei 9. Un PUZ in zona de protectie a unui monument de grupa A, trebuie sa aiba avizul Directiei Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii, nu al Directiei de Cultura Bucuresti. Acelasi motiv, lipsa avizului corespunzator, a determinat recenta anulare in instanta, la solicitarea Salvati Bucurestiul, a autorizatiei de desfiintare a cladirilor din Sos. Kiseleff 45-45A". Casa de pe strada Cristian Tell nr 16-16A, denumita si vila dr. Patzelt a fost construita dupa 1890 dupa planurile arhitectului Oscar Benis, potrivit informatiilor de pe blogul arhitectei Silvia Colfescu. "Construita dupa 1890, in stil academist de sorginte neoclasica, vila este situata intr-o gradina de proportii destul de generoase. Imbinarea fericita a volumelor, modul plin de armonie in care au fost concepute arhitectura si decorul cladirii fac din ea un frumos exemplu de locuire urbana civilizata. Pentru orice bucurestean, casa aceasta este un document pretios al identitatii locuitorului Capitalei, ce ne vorbeste despre concetatenii care ne-au precedat ca despre niste oameni demni si iubitori de frumos. Adica exact contrariul a ceea ce se spune astazi despre bucuresteni", spune aceasta. Istoricul Andrei Pippidi, scrie in unul din articolele sale ca, in aceasta casa ar fi locuit chiar Dimitrie Ghika (1867-1954), un personaj de prim rang in diplomatia romaneasca, impreuna cu fratii sai, Vladimir, monseniorul si Alexandru pictorul. Degradare Hala Matache Foto: Florin Balteanu, Observatorul Urban Hala Matache Cladirea, monument istoric este vandalizata de aproape doi ani de hotii de fier vechi. Primaria Capitalei a expropriat acest imobil in 2010 pentru construirea Diametralei Buzesti - Berzei - Uranus si ar fi trebuit sa asigure paza si protectia sa. In plus, autoritatile inca nu au hotarat daca monumentul istoric va fi pastrat pe actuala locatie sau demolat si reconstruit mai in spate, pentru a face loc noului bulevard. Casa Miclescu - Kiselef 35-37 Imobilul, monument istoric, este in pericol de colaps fiind lasat de mai bine de zece ani in paragina. In perioada interbelica, in acest imobil au locuit colonelul Radu Miclescu si sotia sa, Elsa Florescu. In 1948, deoarece batranul colonel nu si-a mai putut plati impozitul, imobilul a fost confiscat de regimul comunist si trecut in proprietatea ICRAL Herestrau. ICRAL-ul a inchiriat-o Uniunii Artistilor Plastici, iar aici s-a instalat pictorul Stefan Szonyi cu
14

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

familia sa. Fiica pictorului, Julieta Szonyi, a jucat rolul Otiliei in cunoscutul film "Enigma Otiliei", o parte dintre filmari realizandu-se chiar in aceasta casa. Casa din Kiseleff 35-37 (1) Foto: HotNews.ro In 1994, casa a fost vanduta de catre un urmas al familiei Miclescu fostului antrenor al Stelei, Dumitru (Titi) Dimitriu si lui Ilarian Puscoci. Dupa ce au cumparat casa, cei doi au lasat-o sa se autodemoleze. Deoarece acest imobil este monument istoric, legea nu permite demolarea ei. Daca insa imobilul ar disparea "pe cale naturala", proprietarii ar avea de castigat 3.000 de mp in cea mai scumpa zona a Capitalei. Ministerul Culturii a incercat inca din 2001 sa ia legatura cu proprietarii pentru a rezolva problema, dar acestia nu au fost de gasit. In 2006, Ministerul a cerut chiar sa se inceapa urmarirea penala impotriva celor doi deoarece isi lasa casa sa se autodistruga (distrugerea unui monument constituie infractiune potrivit legii), dar Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 a solutionat dosarul cu neinceperea urmaririi penale pe motiv ca "atitudinea de pasivitate cu privire la degradarea unui bun nu este sanctiune, ci doar impiedicarea masurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau inlaturarea masurilor luate in acest sens". Dupa acest eveniment, Ministerul Culturii a cerut in nenumarate randuri fostului primar al Capitalei, Adriean Videanu, sa declanseze procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica in acest caz, astfel incat proprietarii sa fie despagubiti iar imobilul sa treaca in proprietatea statului. Demersurile au ramas fara niciun rezultat. Procedura a fost reluata cand a venit la Primaria Capitalei Sorin Oprescu. Pana acum insa nu s-a intamplat nimic. CATIUŞA IVANOV, 7 ianuarie 2013 ADEVĂRUL

Un nou protest pentru Casa Muhle, patrimoniul istoric al celui care a ridicat Timişoara la rang de "oraş al florilor"
Iniţiativele civice pentru salvarea Casei Muhle vor continua cu un nou protest la imobilul de pe bulevardul Mihai Viteazul nr.3. Acesta se va desfăşura miercuri, de la ora 18.00 În luna decembrie, la iniţiativa unor timişoreni inimoşi, a avut loc un protest, pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestui monument istoric de categoria I. Aceştia au aprins lumânări şi au lăsat un mesaj la gardul vilei; “Mi-e frig fără căciulă”, cu trimitere la decopertarea casei.
15

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

“Wilhelm Muhle, florarul imperial căruia primăria vrea să-i facă bust pe "Aleea Personalităţilor" din Parcul Central, dar stă cu mâinile în sân şi priveşte nepăsătoare cum casa-monument a acestuia e demolată de proprietari! Sperăm ca demersul nostru civic să scoată din letargie slujbaşii primăriei cărora tot noi le plătim salariul, deci extrapolind - sunt angajaţii noştrii”, a mai Corneliu Vaida, unul dintre iniţiatorii protestului. Casa Muhle va fi în curând o amintire La ultima şedinţă de consiliu local din 2012, şi-a făcut apariţia un grup de timişoreni care au cerut primarului Nicolae Robu să intervină. „Nu se poate face mai mult decât ne permite legea. Există o plângere penală depusă de poliţie şi aşteptăm verdictul instanţei. Ne pare rău că durează atât de mult. Noi am făcut cât ne-a permis legea, nu e adevărat că nu ne-a interesat. Nu avem cum să acoperim casa, care în aceste condiţii se degradează”, a declarat primarul Nicolae Robu. Protestul de miercuri se anunţă unul de proporţie mare, având în vedere numărul mare al celor care s-au anunţat pe Facebook. Timişorenii vor avea asupra lor lumânări şi mesaje pentru proprietari şi autorităţi. ŞTEFAN BOTH, 7 ianuarie 2013 ADEVĂRUL

Povestea ruinei Bragadiru, rezervorul de bere al Europei în urmă cu un secol
Dumitru Marinescu Bragadiru este unul dintre cele mai emblematice personaje din istoria Bucureştiului. El a contribuit din plin la dezvoltarea economică şi arhitecturală din acea vreme a Capitalei prin ingeniozitate şi spirit antreprenorial. Unele dintre cele mai importante moşteniri pe care le-a lăsat oraşului sunt Palatul şi Fabrica de Bere Bragadiru, ultima fiind acum o ruină. Istoria arată că Dumitru Marinescu s-a născut în anul 1842 într-o familie săracă şi onestă a unui şindrilar pe nume Marin care avea „o spuză de copii”. Bragadiru nu a
16

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

continuat munca tatălui, şi timp de 12 ani a fost ucenic în „racheria” lui Iancu Ştefănescu, care îi va lăsa moştenire această afacere. Rachiu pe datorie de la greci
Proprietarul terenului doreşte să construiască un mall în locul Fabricii de Bere. FOTO Marian Iliescu

La recomandarea învăţătorului „musiu Hristache Ioanin”, tânărul ucenic îl slujeşte mulţi ani pe „chir” Ştefănescu, racheriu renumit şi cofetar” de lângă Balta Albă. Tânărul căra apă din râul Dâmboviţa cu cobiliţa pentru a o transforma în rachiu. După o vreme, tânărul Bragadiru devine om de bază al patronului care se hotărăşte să îl ia ca asociat, iar în anul 1866 îi lasă pe mâini afacerea în momentul în care Ştefănescu pleacă la băi. Dovedindu-şi spiritul antreprenorial, Bragadiru intuieşte nevoia de alcool ce va urma după Războiul de Independenţă aşa că se hotărăşte să cumpere rachiu şi spirt pe datorie de la greci pe care le-a vândut soldaţilor români şi spitalelor. În scurtă vreme, tânărul ucenic care a ajuns la vârsta de 35 de ani devenea al doilea bogătaş din ţinutul Românesc după Cantacuzino Nababul. A treia fabrică de bere din Bucureşti Istoria fabricii de bere Bragadiru începe în anul 1883, atunci când Bragadiru reuşeşte să cumpere de la familia Laptev aproximativ 10 hectare de teren. Construcţia fabricii începe în 1884, fiind pe locul al treilea după cea a germanului Erharld Luther construită în 1869 şi cea a lui Carol H. Oppler făcută în 1870. Din cele 10 hectare de pământ, antreprenorul a donat 2 hectare primăriei pentru construirea bulevardului Coşbuc. Puţini ştiu că prima reţea de telefonie cu stâlpi de telegraf din România a fost construită de Bragadiru, reţea care făcea legătura între fabrica de bere şi moşia din comuna Bragadiru din acea vreme, unde el deţinea mai multe fabrici de alcool.
17

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

În anul 1901 cronicile arătau că fabrica de bere, cunoscută în prezent de către bucureşteni sub denumirea de fabrica de bere Rahova, avea dotări de ultimă generaţie. Maşini cu abur de 120 de cai putere care prelucrau orzul şi orzoaica din ţară şi hameiul provenit din Boiemia, iar producţia de bere atingea aproape 3.126.528 litri fiind a treia ca producţie din Europa, faţă de 2.422.950 a Fabricii Luther sau 1.896.580 a Fabricii Oppler. Concedii plătite şi asigurări sociale pentru angajaţi
Ruinele fostei Fabrici de Bere Rahova. FOTO Marian Iliescu

Marinescu Bragadiru nu a uitat că se trage din neam de muncitori şi a folosit cele 10 hectare cumpărate lângă Mitropolie şi Podul Calicilor (Calea Rahova), astfel încât muncitorii săi să trăiască în condiţii decente şi să fie aproape de locul de muncă. În interiorul curţii fabrici de bere existau locuinţe pentru muncitori, casa familiei, Colosseumul care avea sala de bal şi cinema, mai multe magazine şi chiar şi o popicărie pentru angajaţi. Copiii muncitorilor care mergeau la şcoală primeau lapte şi pâine iar părinţii lor aveau dreptul la concediu plătit şi asigurări sociale. În ziua de duminică, Bragadiru mergea pe jos la biserică pentru că toată lumea avea liber, chiar şi vizitiul. Bragadiru a avut cinci fete şi doi băieţi cu soţia sa Matilda Schwartz pe care a cerut-o în căsătorie în anul 1868. Din nefericire, Matilda a fost răpusă de scarlatită la vârsta de 35 de ani. În 1984, Bragadiru s-a însurat din nou cu Sofia, văduva fabricantului de bere Erhald Luther, de care a divorţat în scurtă vreme. Antreprenorului i s-au făcut numeroase oferte de a intra în politică, printre care şi postul de ministru al comunicaţiilor, post pe care l-a refuzat pentru a se dedica afacerilor şi actelor caritabile. El a trimis în străinătate la studii numeroşi studenţi, cu gândul că va reuşi să creeze o clasă de tineri care să se ocupe de comerţ, agricultură şi horticultură. În urma unei crize cardiace, Bragadiru s-a stins din viaţă în 1915, lăsându-l la conducere pe fiul său cel mare care a reuşit să ţină afacerea în frâu până la venirea comunismului care i-a aruncat în închisoare pe membrii familiei rămaşi în ţară.
18

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Afaceri imobiliare pe spatele familiei Bragadiru În timpul regimului comunist, mai exact din anul 1948 până în anul 1990, fabrica de bere a fost naţionalizată şi trecută din proprietatea familiei Bragadiru în cea a statului, care a schimbat denumirea întreprinderii în „Fabrica de bere Rahova”, după numele cartierului în care se afla. Colosseumul astăzi dispărut a fost transformat în Casa de Cultura Vladimir Ilici Lenin. În anul 1998 statul a vândut fabrica în acte pe suma de 700.000 de dolari, cu toate că investitorul străin care teoretic era obligat să recondiţioneze fabrica a dat de trei ori mai mult. Între timp, noul proprietar nu a mai dat niciun semn, iar angajaţii au fost concediaţi. Arhitectura industrială poate adăuga o identitate modernă oraşului
Partea din fabrică renovată. FOTO Marian Iliescu

Arhitecţii sunt de părere că adevăratul Centru Vechi al Capitalei începe din zona bulevardului Uranus, Palatul Bragadiru, fosta Fabrică de Bere a familiei Bragadiru şi se întinde până la Parcul Carol, Grădina Botanică şi Gara de Nord. „Clădirile din zona Rahovei sunt făcute toate cam în aceeaşi perioadă, mai precis la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi reprezentau pentru Bucureşti una dintre cele mai noi clădiri. Aceste construcţii centrale sunt importante mai ales din punct de vedere al spaţiului dintre clădiri care poate fi folosit ca spaţiu de recreere pentru locuitorii oraşului”, explică, pentru adevarul.ro, Teodor Frolu, arhitectul care s-a ocupat de renovarea imobilului care adăposteşte Bursa Mărfurilor. Totodată, el este de părere că această arhitectură industrială poate adăuga o identitate foarte clară şi modernă oraşului. „Aşa cum au făcut marile capitale ale Europei, precum Viena sau Berlin, care au îmbinat aceste elementele industriale pentru a crea spaţii cu activităţi mixte, cum ar fi magazine, săli de concerte sau cinematografe. Din păcate noi aruncăm la gunoi toate aceste elemente”, continuă arhitectul. În prezent doar partea dinspre Piaţa de Flori Coşbuc a fost renovată şi îngrijită, acolo a fost deschis un magazin de decoraţiuni interioare. Restul clădirilor zac abandonate, cu
19

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

toate că cel care deţine acum terenul avea în plan să construiască un mall. BOGDAN PĂVĂLOI, 7 ianuarie 2013 HotNews

Locuitorii din Cotroceni protesteaza miercuri in fata Ministerului Dezvoltarii impotriva unui bloc care s-ar ridica ilegal in cartierul lor
Mai multi locuitori din cartierul Cotroceni au anuntat ca vor protesta miercuri intre orele 12.00-14.00 in fata Ministerului Dezvoltarii, deranjati de faptul ca lucrarile la constructia de pe strada Carol Davila nr 21 A continua, desi instanta a decis sistarea acestora. Protestatarii solicita Ministerului sa ordone Inspectoratului de Stat in Constructii oprirea lucrarilor si sa inainteze Parchetului un dosar penal in acest caz, potrivit unui comunicat emis de Asociatia Salvati Bucurestiul. ONG-ul sustine ca blocul, care a apartinut omului de afaceri Marius Locic si avocatului Valeriu Stoica, este ridicat in mod ilegal, iar autoritatitatile sunt complice la aceasta ilegalitate.
Bloc Carol Davila 21A_2013 Foto: Asociatia Salvati Bucurestiul

"Executarea autorizatiei de construire este suspendata prin sentinta Tribunalului Bucuresti pronuntata in 4 mai 2012. Cu toate acestea, lucrarile au reinceput pe 18 decembrie 2012. Sesizat pe 20 decembrie 2012, Inspectoratul de Stat in Constructii nu a luat nicio masura pana in acest moment. Lucrarile de construire la imobilul din str. Carol Davila nr. 21 constituie infractiuni din doua motive: incalca dispozitia Inspectoratului de Stat in Constructii de sistare a lucrarilor si se executa lucrari de construire neautorizate intr-o zona protejata", se arata intr-un comunicat al Asociatiei Salvati Bucurestiul. ONG-ul sustine ca autorizatia de construire emisa de Primaria sector 5 ar fi ilegala din urmatoarele motive: - prin Hotararea Consiliului General nr. 232/2005 s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru str. Carol Davila 32-34A si pentru str. Carol Davila 21A – str. Toma Ionescu nr. 4, beneficiar fiind Marius Locic. PUZ-ul prevedea o inaltime maxima de P+4 etaje, un Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) de 2,5 si un Procent de Ocupare al Terenului (POT) de 55% - acest PUZ a fost modificat printr-un altul aprobat prin Hotararea Consiliului General nr. 44/2009. Prin noul PUZ se marea CUT de la 2,5 la 3,2 si suprafata de ocupare a terenului de la 55% la 70%. Pe suprafata ramasa de 30% prevedea spatiu verde. Beneficiarul PUZ era in continuare Marius Locic
20

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

- in baza ultimului PUZ a fost emisa autorizatia de construire nr. 611-D din 13.10.2009 de catre Primarul Sectorului 5. Beneficiari: Valeriu Stoica, Cristiana Salomie si firma Euro Grup Intertrade SRL (apartinand lui Marius Locic). Autorizatia prevede doua etaje mai mult decat prevede PUZ-ul zonei, prevede ocuparea la sol a 90% din teren fata de 70% cat prevedea ultimul PUZ aprobat, nu are aviz PSI desi este vecin cu o benzinarie. Pe 16 octombrie 2009 expira competenta Primarului Sectorului 5 de a emite autorizatii de construire in zone construite protejate, aceasta trecand la Primaria Capitalei. Pe ultima suta de metri, Primarul Sectorului 5 s-a grabit sa rezolve solicitarea de fata, eliberand autorizatia pe 13 octombrie 2009 - pe 8 octombrie 2011 Primarul Sectorului 5 semneaza in mod ilegal prelungirea autorizatiei de construire. Prelungirea ar fi putut fi facuta doar in primul an dupa emiterea autorizatiei, adica pana pe 13 octombrie 2010 Omul de afaceri Marius Locic, invinuit in dosarul Voicu, si fostul ministru al Justitiei, Valeriu Stoica, s-au asociat in 2008 pentru a construi un bloc de patru etaje cu pod locuibil in cartierul Cotroceni, pe strada Carol Davila. Incepand cu decembrie 2008, cei trei, reprezentati de Marius Locic, incep sa semneze antecontracte de vanzare-cumparare cu persoane fizice, care platesc sume consistente pentru apartamentele care urmau sa fie construite. Marius Locic si SC Locic Imobiliare se obligasera sa construiasca imobilul pana pe 15 iunie 2010. Nu se achita de aceasta obligatie. Mai mult, SC Locic Imobiliare intra in faliment pe 22 octombrie 2010. Cei 12 semnatari ai antecontractelor de vanzare-cumparare raman in aer. Semneaza pe 16 septembrie 2011 un contract de cesiune cu Marius Locic si SC Locic Imobiliare, prin care preiau de la acestia obligatia de finantare a imobilului. Pe 6 martie 2012, Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiei, la cererea Asociatiei Salvati Bucurestiul. Beneficiarii autorizatiei au fost aparati de cabinetul de avocatura Valeriu Stoica, care au reusit sa obtina numeroase amanari. Potrivit Salvati Bucurestiul, beneficiarii autorizatiei au refuzat sa opreasca lucrarile, iar Inspectoratul de Stat in Constructii si Primaria Municipiului Bucuresti au refuzat sa vina pe santier sa dispuna acest lucru. Abia pe 20 martie 2012 , inaintea unui miting planificat in fata Ministerului Dezvoltarii, inspectorii de la Inspectoratul de Stat in Constructii au oprit lucrarile. Pe 30 mai 2012, Tribunalul Bucuresti a pronuntat o noua decizie de suspendare a executarii autorizatiei de construire, in dosarul 6935/3/2012, la solicitarea unui vecin afectat. Pe 02.07.2012, printr-o decizie surprinzatoare, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul si a casat prima sentinta a Tribunalului cu privire la suspendarea autorizatiei. Recursul privind anularea si celei de-a doua decizie de suspendare a autorizatiei de construire se va judeca pe 5 martie 2013. Contactata de HotNews.ro in legatura cu legalitatea autorizatiei de construire, Manuela Merisca, unul dintre
21

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

beneficiarii constructiei, declara in urma cu cateva luni ca se construieste in conformitate cu autorizatia de construire. CATIUŞA IVANOV, 8 ianuarie 2013 HotNews

Camera de Comert Italiana pentru Romania: Certificatele Verzi si energia regenerabila sunt oportunitati economice cheie, nu sunt motive pentru ca legislatia de profil sa fie modificata
Certificatele Verzi - sistemul prin care sunt promovate energiile regenerabile - sunt o oportunitate pentru Romania si nu exista motive "pentru ca legislatia de profil sa fie modificata pana cand nu se vor vedea primele macro-efecte pozitive", arata intr-un comunicat de presa Camera de Comert Italiana pentru Romania (CCIpR). "Italia si italienii se uita cu mare atentie la Romania si vor sa investeasca si mai mult in tara. Urmarea investitiilor sunt atat noi slujbe pentru romani, cat si crestere economica si intrare de capital atunci cand e mare nevoie de el, ca sa nu mai vorbim de veniturile suplimentare la bugetul de stat, in 2013. Certificatele Verzi si energia regenerabila sunt oportunitati economice cheie pentru Romania, ele trebuind tratate ca atare. Capitalul strain in domeniul energiei depinde insa de o legislatie care sa stimuleze investiitile si care sa fie cat mai stabila", spune Adrian Dimache, secretarul general al CCIpR. Potrivit CCIpR, "nu sunt motive pentru ca legislatia de profil sa fie modificata pana cand nu se vor vedea primele macro-efecte pozitive", ceea ce inseamna stimularea investitiilor in 2013, si nu eventuala lor blocare intr-o faza incipienta, in special in domeniul energiei fotovoltaice. "In acelasi timp, este necesara o consultare prealabila intre actorii relevanti din planul legislativ si investitional. Predictibilitatea este importanta pentru noi toti, cei care dorim sa investim in Romania", considera Adrian Dimache. Reamintim ca ministrul delegat pentru Economie, Constantin Nita, a spus in timpul audierilor din Parlament din luna decembrie, ca legea privind promovarea energiei regenerabile trebuie modificata. Nita considera ca producatorii primesc prea multe certificate verzi, fapt care duce la o crestere prea mare a facturii la energie. Reamintim ca producatorii de energie regenerabila primesc un sprijin sub forma de certificate verzi, in functie de tehnologia folosita. C. P., 8 ianuarie 2013

22

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

COTIDIANUL Cu schiurile şi săniile prin Mica Polonie

Locuri încărcate de istorie şi de cultură
Mica Polonie, ţinut de păduri şi de munţi, reprezintă de două secole o destinaţie favorită a Europei Centrale. Călătoria la începutul iernii până în vârful Munţilor Tatra oferă un peisaj somptuos. Mica Polonie, în poloneză Malopolska, este o regiune istorică a Poloniei, care se întinde în zona de sud-est a ţării, traversată de fluviul Vistula. Capitala tradiţională este Cracovia. Situată între Munţii Carpaţi la sud şi râurile Pilica şi Liwiec la nord, Mica Polonie se află parţial pe platoul Malopolon, de unde şi-a luat, de altfel, şi numele. Ea se întinde pe teritoriul a şapte voievodate: voievodatul Polonia Mică (în întregime), voievodatul Sfintei Cruci (în întregime), voievodatul Silezia (aproape o jumătate), voievodatul Łódź (partea de sud-est), voievodatul Mazovia (partea de sud), voievodatul Podcarpatiei (partea de est) şi voievodatul Lublin (partea de est). Aproape de Cracovia, cu turnurile şi fortificaţiile sale ancorate solid într-un promontoriu stâncos, mânăstirea benedictină “Tyniec” domină Vistula acoperită de gheţuri. La doi paşi se află marginea Cracoviei, care n-a reuşit însă să alunge liniştea din acest lăcaş al rugăciunii care este un simbol al naşterii naţiunii poloneze şi al renaşterii la sfârşitul războaielor şi ocupaţiilor străine. Activă de la începutul secolului al XI-lea, jefuită de mai multe ori în pofida fortificaţiilor, mânăstirea a fost închisă de austrieci în 1816. A fot nevoie de voinţa şi pasiunea marii Internaţionale Benedictine pentru a ridica, începând din 1932, mânăstirea din ruine. O întreprindere titanică care nu este încă terminată. Biserica “Arhanghelul Sfântul Mihail” pare ieşită dintr-o carte de poveşti. Clasată în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, este una dintre capodoperele arhitecturii din lemn, tipice pentru Mica Polonie.

23

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Castelul Wawel, iarna

Chiar dacă tentaţia de a merge către sud, spre munţi, este puternică, merită făcut un ocol pe micile drumuri care traversează dealurile împădurite ale satelor adormite sub zăpadă, susţine junalistul Paul Lenoir. Lipnica Murowana, aşezată în meandrele unui râu, are una dintre cele mai vechi biserici din lemn din Mica Polonie, arhitectură care urcă până în secolul al XV-lea. Modestă şi delicată, biserica “Sfântul Leonard” pare agăţată de ramurile unui stejar centenar în mijlocul întinderii de zăpadă din care răsar câteva morminte. În interior, frescele, ale căror culori au traversat secolele, împodobesc pereţii de lemn şi grinzile. Liniştea este suverană. Maşinile sunt rare, drumurile se pierd în munte. O lizieră mai întunecată înconjoară un pavilion de poveste: hanul “Bialy Jelen”, de la Iwkowa. Vizitatorii sunt invitaţi la plimbări cu torţe în sănii trase de cai îndesaţi, fiind aşteptaţi apoi cu produse de patiserie savuroase, care fac deliciul copiilor, sau cu ţuică de prune fiartă. Prunele nu sunt folosite însă numai la ţuică. Afumate la foc de lemn, pot fi întâlnite în multe mâncăruri. Denivelările mai accentuate, pădurile mai dese, satele mai rare anunţă Beskides, primele masive muntoase înaintea reliefului alpin din Tatra şi Pienini, la frontiera cu Slovacia. Goralii, cum se numesc muntenii polonezi, îşi păstrează tradiţiile şi dialectul. Săniile cu cai robuşti coboară potecile pădurii Iwkowa până în sat. Iniţial pădurari şi păstori, locuitorii dau mare atenţie hainelor lor de sărbătoare. Cizme, pantaloni şi sumane de fetru pentru bărbaţi, fuste lungi, bluze brodate şi broboade înflorate pentru femei. Minuni artizanale a căror calitate şi frumuseţe n-au nimic de-a face cu palidele copii propuse turiştilor. Munţii Beskides au tezaurul lor arhitectural. Mica biserică în lemn din Debno, cu pereţii ei negri şi clopotul străpungând văzduhul dintr-un pâlc de frasini, se află la depărtare de fermele ghicite după fumul ce ridică din coşuri. Vilele impozante, ridicate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor sunt rezultatul unui meşteşug rafinat de secole. Acestea se întâlnesc pe pantele staţiunii termale Szczawnica.
24

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Mai la est, alte biserici etalează iconostase surprinzătoare, în culori srălucitoare şi aur. Sunt ultimele mărturii ale istoriei comunităţilor uniate din aceşti munţi, “lemks”, cu dialecte apropiate de cele ale rutenilor ucraineni, pe care guvernul comunist i-a deportat în 1947 către nordul Poloniei în cadrul operaţiei “Vistula”. Zakopane este dintotdeauna capitala munţilor Tatra polonezi şi de mai mult de un secol staţiunea de sporturi de iarnă cea mai căutată din ţară.
Curtea Castelului Wawel

Un succes datorat magnificelor sale chalet-uri, mari ca nişte conace. Savant ornamentate, sunt atât de remarcabile încât au dat naştere, la începutul secolului al XX-lea, unei arhitecturi cunoscute sub numele de “stilul Zakopane”. Din păcate, ele suferă acum, victime ale proiectelor imobiliare de tip “Luna Park”, cum ar fi ansamblul “Krupowki”. Cine doreşte însă liniştea crestelor montane poate vizita Parcul Naţional, aflat lângă cabana lacului Morskie Oko. Aici, fotografii în alb şi negru, încadrate cu grijă, prezintă un tânăr sportiv surâzător, iubitor de plimbări şi de schi, îndrăgostit de regiune şi viitor Papă. La Zakopane, poate fi vizitat şi “Muzeul Munţilor Tatra”, de un farmec desuet, dar şi capela “Sacré-Coeur-de-Jésus” de la Jaszczurowka, capodoperă a arhitecturii locale de la începutul secolului al XX-lea. Desigur, o vizită la Cracovia, capitala Micii Polonii, nu poate fi omisă, chiar dacă scopul este schiul. Cracovia, fostă cetate de scaun a Poloniei, este încărcată de istorie, cu legende proprii, care au oferit adânci rezonanţe în cultura poloneză. Este locul unde sau produs cele mai înălţătoare evenimente din istoria Poloniei. Marele romantic polonez Adam Mickiewicz a numit-o ,,Roma slavă", iar poetul şi geograful Wincenty Pol scria: ,,Cracovia este cetatea pietrelor vii".

25

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Zakopane, capitala poloneză a schiului

Oraşul a fost înregistrat ca unul dintre primele 12 locuri listate de UNESCO ca bogăţie culturală! Cracovia se poate mândri cu prima universitate poloneză, înfiinţată în 1364, “Alma Mater Cracoviensis”. În secolul al XV-lea, aici studiau circa 10.000 de studenţi, cifră nevrosimilă pentru acea perioadă. Unul dintre studenţii ei a fost faimosul astronom Copernic. Din zidul vechi al oraşului, demolat în secolul al XIX-lea pentru că împiedica lărgirea acestuia, s-au păstrat numai bastionul cu turn “Barbakan”, datând din secolul al XV-lea, şi “Poarta Florian”. Construit pentru apărarea împotriva atacurilor turceşti, Barbakan apăra Poarta Florian, la care erau verificaţi cei care intrau sau ieşeau din oraş. Cel mai cunoscut monument istoric al Cracoviei este, desigur, “Castelul Regal” de pe Dealul Wawel, situat deasupra Vistulei, simbol al istoriei glorioase a oraşului. Castelul găzduia altădată regii şi reginele Poloniei. Iniţial gotic, “Castelul Wawel” a fost transformat în secolul al XVI-lea într-o reşedinţă regală impunătoare, în stil renascentist. În epoca de aur a Cracoviei, între anii 1506 şi 1572, regii Sigismund I şi Sigismund al II-lea au angajat arhitecţi şi pictori italieni pentru a reconstrui reşedinţa regală. “Capela Sigismund” este cea mai importanta creaţie în stil renascentist din Polonia. Astăzi, castelul adăposteşte „Colecţia Naţională de Artă", alcătuită din tapiserii, broderii cu fir de aur, picturi, ceramică, o impresionantă colecţie de arme, precum şi “Tezaurul Coroanei”, care cuprinde sabia de încoronare a regilor polonezi, datând din 1320. Cu toate că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial guvernatorul general german a jefuit mai tot ceea ce i s-a părut de valoare, se găsesc încă importante colecţii de mobilă rară, de tablouri şi faimoasele tapiserii flamande de Arras. În “Camera tezaurului” se găsesc bijuterii deosebite, armuri şi însemne regale.
Turnul Barbakan din Cracovia

La sud de Wawel se află “Districtul Kazimierz”, fostul district evreiesc, în ale cărui sinagogi s-au filmat scene din "Lista lui Schindler". Se află aici şapte asemenea lăcaşuri de cult, cu o arhitectură impresionantă. După al Doilea Război Mondial, zona a fost aproape părăsită, în urma numărului imens de morţi din lagărele germane, şi multe construcţii s-au ruinat. Urmaşii unora dintre foştii proprietari, care şi-au redobândit drepturile, au renovat şi au transformat unele dintre ele, păstrând caracteristicile
26

ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

tradiţionale ale arhitecturii. Oarecum paradoxal, cartierul adăposteşte şi două frumoase biserici gotice, “Sfânta Caterina” şi “Corpus Christi”. Între cele două războaie, Kazimierz era faimos pentru învăţaţii săi şi pentru artiştii săi. Astăzi, vechiul cartier evreiesc este un amestec interesant şi inedit de hoteluri elegante, restaurante de lux şi vile, alături de construcţii modeste, mici prăvălii şi ateliere, cafenele, galerii de artă. Atmosfera sa aparte l-a făcut foarte popular pentru vizitatorii din toată lumea. VICTORIA ANGHELESCU, 8 ianuarie 2013
__________________ Selecţie realizată de Raluca Ştefan, consilier de comunicare

27

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful