P. 1
Succes i Uni

Succes i Uni

|Views: 23|Likes:
Published by Liviu Cana

More info:

Published by: Liviu Cana on Jan 09, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/12/2013

pdf

text

original

1

DREPT

CIVIL

SUCCESIUNILE
Note de curs pentru forma de învăţământ la distanţă Lucrarea a fost elaborata de catre autori astfel: Prof.univ.dr.ALEXANDRU BACACI- Titlul I,Titlul II,Titlul III si Titlul IV. Conf. univ.dr. GHEORGHE COMANITA - Titlul V.

GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU Introducere Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conținutului disciplinei Dreptul civil. Succesiunile, care este comună învățământului la forma de zi și la forma de învățământ la distanță, conform planurilor de învățământ în vigoare. El este destinat studenților de la forma de învățământ la distanță (ID) și constituie materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însușirea și evaluarea disciplinei respective. Manualul este structurat în conformitate cu standardele și procedurile de uz larg în învățământ național și internațional, care se adresează învățării individuale pe baze interactive. Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucțiuni asigură reținerea informațiilor de bază, înțelegerea fenomenelor fundamentale și aplicarea cunoștinețor dobândite la rezolvarea unor probleme specializate. Manualul este structurat pe capitole de studiu care reprezintă o parte omogenă

2 din componența manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de referință (cuvinte-cheie), care poate fi parcurs și însușit printr-un efort continuu de concentrare intelectuală care să nu depășească 2-3 ore (intervalul se referă la conținutul de idei al modulului de studiu și nu ia în calcul întrebările recapitulative, temele pentru acasă, testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare). Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigențelor autoinstruirii. Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele așteptate doar cu condiția respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de studiu, procedură care este prezentate în cele ce urmează. Procedura de învățare în sistem de autoinstruire Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de autoinstruire. Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de autoinstruire pe baza manualului de față: 1. Modulele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar în cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu. Criteriile și modalitatea de ”înlănțuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare modul de studiu și ele trebuie respectate întocmai, sub sancțiunea nerealizării la parametrii maximali a programului de autoinstruire; 2. Fiecare modul de studiu conține și un test de evaluare și/sau temă pentru acasă pe care studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului și corectitudinii înțelegerii fenomenelor și proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu; 3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate contra cronometru; 4. Ordinea logică a parcurgerii unității de studiu este următoarea: - se citesc obiectivele și competenețele modulului de studiu - se citesc cuvintele cheie - se parcurg ideile principale ale capitolului sintetizate în rezumat - se parcurge conținutul dezvoltat de idei al capitolului - se parcurge bibliografia recomandată - se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar, conținutul dezvoltat de idei - se efectuează testul de autoevaluare și se verifică, prin confruntare cu răspunsurile date la sfârșitul manualului, corectitudinea răspunsurilor - se efectuează testul de evaluare și/sau tema de control (după caz) OBS.: este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoevaluare, să se facă o

3 pauză de 30 de minute sau o oră. 5. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de un capitol de studiu pe zi, pentru a nu se periclita însușirea temeinică și structurală a materiei. În funcție de necesitățile și posibilitățile de studiu ale studentului, studiul unui capitol poate fi fracționat pe mai multe zile, dedicând cel puțin 30 de minute pe zi studiului. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ȘI A DISCIPLINEI Manualul de studiu ”Succesiunile” reprezintă o sinteză realizată în manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învățământ zi. Conținutul de idea nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai accentuat enunțiativă, elementele de detaliu sau de explicație (necesare pentru atingerea scopului pedagogic al fixării și corelării cunoștințelor) putînd fi găsite de către student în bibliografia de specialitate recomandată. Obiectul cursului: Obiectul cursului îl reprezintă prezentarea şi analiza principalelor instituţii ce fac obiectul de studiu al dreptului familiei, respectiv: căsătoria, efectele acesteia, rudenia, adopţia şi ocrotirea părintească. Obiectivele disciplinei: formarea deprinderilor de a analiza instituţiile specifice acestei materii, individual şi sistematic; - studiul istoric şi comparat al instituţiilor specifice, aprofundarea unor noţiuni privind mpştenirea legală şi testamentară şi împărţirea moştenirii; - dezvoltarea aptitudinilor de a analiza interdisciplinar aceste instituţii. - identificarea si definirea principalelor institutii ale dreptului succesoral; - corelarea notiunilor studiate in anii anteriori la dreptul civil cu cele din dreptul succesoral; - cunoasterea legislatiei in materie si a propunerilor de modificare a legislatiei interne pentru a se realiza acordul acesteia cu conventiile europene si internaţionale. Descrierea structurii manualului: Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual (autoinstruire) și este compartimentat în capitole de studiu. Structura fiecărui capitol de studiu este următoarea: 1. Obiective (rezultatele modulului)

4 2. Competențele dobândite de student 3. Cuvinte cheie 4. Rezumat al ideilor principale 5. Conținutul dezvoltat de idei al modulului 6. Bibliografie 7. Întrebări recapitulative 8. Teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă

MODULUL I MOŞTENIREA LEGALĂ MODULUL II MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ MODULUL III TRANSMISIUNEA ŞI ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII

MODULUL I
MOŞTENIREA LEGALĂ

TITLUL I REGULI GENERALE PRIVIND MOSTENIREA CAPITOLUL I NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUTIA MOSTENIRII

5 Obiective: Introducerea studenţilor în materia studiată, identificarea şi fixarea noţiunilor de bază, a sediului materiei, a principiilor şi a caracterelor principale. Competenţe: Studenţii dobândesc noţiuni care să îi ajute să delimiteze dreptul succesoral de alte ramuri de drept şi să îl fixeze în cadrul sistemului de drept actual. Cuvinte cheie: moştenire, clasificare, principii, caracterele transmisiunii

succesorale, data şi locul deschiderii succesiunii. Rezumat: Moştenirea desemnează transmisiunea patrimoniului unei persoane pentru cauză de moarte. Instituţia este guvernată de Codul civil fiind caracterizată de următoarele caractere: este o transmisiune pentru cauza de moarte, universală, unitară şi indivizibilă. Importantă este şi clasificarea în moştenire legală şi testamentară. Data deschiderii succesiunii este data decesului lui de cujus ( cel despre a cărui moştenire este vorba), iar locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al defunctului.

Sectiunea a I-a. Noţiuni introductive. Precizări terminologice. 1.Notiunea de mostenire(succesiune). In limbajul comun prin succesiune se intelege o insiruire de persoane, fapte sau fenomene, care urmeaza una alteia. In sens juridic, succesiunea sau mostenirea, care sunt sinonime, au un inteles specializat desemnind transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă (persoane fizice, persoane juridice sau statul)1. Persoanele chemate la mostenire sau succesiune sunt numiti mostenitori, succesori, erezi sau urmasi. Defunctul sau cel despre a carui mostenire este vorba, prescurtat poarta denumirea de “decujus” dedus din dreptul roman din formula “is de cujus succesionis (rebus) agitur”. Bine s-a observat ca este impropriu sa se vorbeasca despre “moartea
1A se vedea:M. Eliescu, Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul R. S. R. , Editura Academiei, Bucuresti, 1966, pag. 19-2o;Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura “Actami”Bucuresti, 1999, pag. 5.

6 defunctului” (art.653 Cod Civil) sau de “omorul defunctului” (art.655 Cod civil)2. Cind este vorba de mostenirea testamentara se foloseşte denumirea de testator. Sectiunea a II-a. Sediul materiei. Constitutia Romaniei prevede in art.42 ca: ”Dreptul de mostenire este garantat” asigurindu-se la nivel de principiu ca acest drept poate fi realizat efectiv prin interventia institutiilor statului. Codul civil in Cartea a III -a privind diferitele moduri de dobindire a proprietatii cuprinde doua titluri dedicate succesiunilor; Titlul I, Despre succesiuni (art.650-799) si Titlul II Despre donatiuni intre vii si despre testamente (art.800-941). Pe linga aceste prevederi legale care constituie principalul izvor al materiei succesiunilor Codul civil mai cuprinde si alte reglementari referitoare la acest domeniu si cu care dispozitiile de mai sus se întregesc. CAPITOLUL II CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE SI FELURILE MOSTENIRII. Sectiunea a I-a. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale. 1.Transmisiunea succesorala este o transmisiune pentru cauza de moarte. Transmisiunea succesorala fiind determinata de faptul mortii unei persoane fizice, fie ca este fizic constatata fie declarata judecatoreste inseamna ca este o transmisiune pentru cauza de moarte (mortis cauza). 2.Trasmisiunea succesorala este o transmisiune universala. Prin mostenire se transmite un patrimoniu sau o fractiune din acesta, cu activul si pasivul sau ceea ce o deosebeste de transmisiunile prin acte juridice intre vii care au ca obiect, in principiu doar bunuri singulare. Cu alte cuvinte, o persoana fizica nu-si poate transmite in timpul vietii intregul patrimoniu acesta fiind legat intim de insasi existenta persoanei fizice si reprezentind de altfel latura economica a personalitatii. Numai dupa moartea sa are loc o transmisiune a tuturor drepturilor si obligatiilor pe care acea persoana le-a avut la momentul mortii sale. Asadar, in pricipiu prin mostenire se transmit toate drepturile si obligatiile lui decujus cu exceptia celor strict legate de persoana sa cum sunt cele cu caracter viager
2A se vedea:Fr, Deak, op. cit. , pag. 5

7 sau cele intuitu personae. 3.Transmisiunea succesorala este o transmisiune unitara. Acest caracter al transmisiunii succesorale deriva din caracterul unitar al patrimoniului. Aceasta inseamna ca in principiu intreaga mostenire se va transmite dupa aceleasi norme juridice indiferent de natura, provenienta sau originea bunurilor ce o compun. Asadar, indiferent ca bunurile sunt mobile sau imobile, drepturi reale sau de creanta, ca se mostenesc pe linie materna sau paterna ca au fost dobindite prin mostenire sau achzitionate se vor transmite dupa aceleasi reguli. 4.Transmisiunea succesorala este o transmisiune indivizibila. Sectiunea a II-a. Felurile mostenirii. Pornindu-se de la prevederile art.65o C. civ. potrivit carora “Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament” s-a conchis ca funcţie de izvorul vocatiei succesorale avem mostenire legala sau testamentara. Mostenirea este legala cind ea se defera in ordinea si cotele determinate prin lege, persoanelor stabilite ca facind parte din una din clasele de mostenitori stabilite in Codul civil si Legea nr.319/1944. Ea se va deferi in temeiul legii numai in masura in care nu exista testament sau acesta nu-si produce, in total sau in parte efectele. În cazul mostenirii testamentare transmisiunea bunurilor defunctului are loc in baza testamentului. Dispozitiile defunctului cu privire la bunurile sale din cuprinsul testamentului poarta denumirea de legate, iar beneficiarii acestora de legatari. Cele doua categorii de mosteniri, cea legala si cea testamentara, nu se exclud ci dimpotriva ele pot coexista. CAPITOLUL III. DESCHIDEREA MOSTENIRII Sectiunea a I-a. Precizari prealabile. “Succesiunile se deschid prin moarte “prevede art.651 C. civ. Intelegem prin moarte cea fizic constatata sau cea declarata judecatoreste. Declararea disparitiei unei persoane nu duce la deschiderea succesiunii acesteia caci potrivit art.19 din Decr. Nr.31/1954 cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarire judecatoreasca de declarare a mortii. Numai moartea, asadar, declanseaza transmiterea

8 patrimoniului succesoral catre mostenitorii acelei persoane. Cita vreme o persoana este in viata nu poate fi vorba de mostenirea acesteia (nulla est viventis hereditas). Din perspectiva deschiderii succesiunii au importanta locul si data mortii lui de cujus. Sectiunea aII-a. Locul deschiderii mostenirii. Locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului. In prezent Codul civil nu precizeaza care este locul deschiderii succesiunii, dar el rezulta din prevederile art.14 C. pr. civ. si cele ale art.1o lit.a si b si art.68 alin.1 si 2 din Legea nr.36/1995. In cazul mostenirilor succesive locul deschiderii succesiunii va fi acela al ultimului domiciliu al defunctului care a decedat cel din urma. Nu intereseaza din acest punct de vedere locul unde a decedat decujus si de asemenea nici locul resedintei sale in ipoteza ca a avut si o alta locuinta secundara ci numai locul ultimului domiciliu. Aceasta regula isi gaseste explicatia in faptul ca se presupune ca acolo se vor gasi cele mai multe inscrisuri trebuitoare, inclusiv testamentul si de asemennea tot acolo se vor gasi mai usor informatile despre mostenitorii defunctului si despre bunurile ce urmeaza a fi cuprinse in masa succesorala. Notiunea de domiciliu este cea precizata de art.13 din Decr.Nr.31/1954 care prevede ca “Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde isi are locuinta statornica sau principala”. Acesta este domiciliul de drept comun, asa zicind, iar in cazul minorilor sau al persoanelor puse sub interdictie se vorbeste de domiciliu legal (art.14 din Decr. Nr.31/1954). Domiciliul ales sau conventional nu are in acest domeniu nici o semnificatie, astfel ca defunctul nu ar putea stabili prin testament o alta competenta teritoriala decit cea stabilita de legiuitor in modul precizat caci in aceasta materie competenta este stabilita prin prevederi legale exceptionale si absolute. Potrivit art.68 alin.2 din Legea nr.36/1995, in cazzul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul in tara, indiferent ca era cetatean roman sau strain locul deschiderii mostenirii va fi locul din tara unde se afla bunurile cele mai importante din punct de vedere valoric. Prevederea se refera la procedura notariala neconteencioasa dar se aplica si procedurii contencioase. In cazul persoanelor nomade in legatura cu care nu exista prevederi legale exprese in doctrina s-a admis ca locul deschiderii succesiunii este acela unde sa afla bunurile cele mai importante din mostenire, iar in cazul lipsei bunurilor locul unde s-a inregistrat moartea acelei persoane.1 Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importanta pentru determinarea competentei teritoriale a organelor chemate a rezolva atit problemele neconteencioase cit si cele contencioase legate de mostenire. Astfel, in functie de locul deschiderii mostenirii se determina:
1A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 56;I. Zimveliu, Dreptul la mostenire in R. S. R. , Editura” Dacia”, Cluj-Napoca, 1975, pag. 13, Dan Chirica, op. cit. pag. 14.

9 a) secretarul consiliului local competent din punct de vedere teritorial sa ceara deschiderea procedurii succesorale notariale in ipoteza in care in mostenire se cuprind si imobile (art.68 din Legea nr.36/1995); b) notarul public competent sa realizeze procedura succesorala notariala (art.1o lit.a din Legea nr.36/1995); c) instanta judecatoreasca competenta teritorial sa judece actiunile determinate de art.14 din Codul de procedura civila. Sectiunea aIII-a. Data deschiderii mostenirii. Intrucit din dispozitiile art.651 C. civ. rezulta ca succesiunile se deschid prin moarte data deschiderii succesiunii este aceea a mortii lui decujus. Dovada mortii si a datei acesteia se face de regula prin certificatul de deces eliberat de catre serviciul de stare civila al localitatii in care s-a produs decesul, sau cu hotarirea judecatoreasca declarativa de moarte. Dovada contrara cu privire la data mortii se va putea face in ambele cazuri prin orice mijloc de proba, iar nu prin inscriere in fals intrucit data mortii nu este rezultatul constatarilor facute propriis sensibus de catre cel care intocmeste actul, in cazul certificatului de deces, iar in cazul hotaririi judecatoresti de declarare a mortii, potrivit art.18 din Decr. Nr.31/1954, ea va putea fi rectificata daca prin probele administrate ca nu este aceea stabilita initial. Data mortii este importanta din perspectiva problematicii juridice pe care o presupune orice mostenire intrucit in functie de aceasta se stabilesc: a) cercul persoanelor chemate la mostenire, capacitatea lor succesorala si drepturile ce li se cuvin din acea mostenire; b) momentul transmiterii mostenirii catre succesori, intrucit acceptarea mostenirii retroactiveaza pina la data deschiderii acesteia. Renuntarea la mostenire produce afecte tot pina la aceasta data; c) data de la care curge termenul de 6 luni de acceptare sau renuntare la mostenire; d) validitatea acteelor juridice asupra mostenirii caci in principiu actele cu privire la o succesiune nedeschisa sunt nule absolut (art.7o2 si 965 C. civ. ); e) compunerea si valoarea masei succesorale; f) in cazul pluralitatii de mostenitori, inceputul indiviziunii succesorale si data pina la care retroactiveaza efectul declarativ al partajului; g) legea aplicabila fiecarei mosteniri in cazul survenirii in timp a mai multor legi succesorale. Legea aplicabila este aceea care a fost in vigoare la data deschiderii succesiunii indiferent de data la care se deruleaza procedurile succesorale. Actele care se fac insa ulterior deschiderii succesiunii cum sunt cele de acceptare sau renuntare la mostenire vor fi supuse legii in vigoare la data cind sunt savirsite, in baza principiului aplicarii imediate a legii noi.2
2A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 63.

10 CAPITOLUL IV CONDITIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOSTENI Sectiunea a I-a. Enumerarea conditiilor. Reglementare legala. In Capitolul II din Titlul I”, Despre succesiuni”, intitulat” Despre conditiile cerute pentru a putea succede”, Codul civil prevede (art.654-658) doua conditii pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire si anume: a) sa aiba capacitate succesorala si b) sa nu fie nedemna de a mosteni. Doctrina a mai adaugat o a treia conditie si anume: c) sa aibe vocatie (chemare) la mostenire. Sectiunea a II-a. Capacitatea succesorala. 1.Notiunea capacitatii succesorale. Potrivit art.654 C. civ. ”Pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”.3 Asadar, orice persoana care exista in momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a mosteni, de a culege succesiunea. Existenta persoanei care pretinde un drept la o anume mostenire se raporteaza la momentul deschiderii succesiunii. Dovada incumba acesteia potrivit art.1169 C. civ., sau succesorilor sai in drepturi in ipoteza in care mostenitorul a fost in viata la momentul mortii lui decujus, oricit de scurt ar fi fost acest timp, dar apoi a decedat si cind drepturile sale asupra mostenirii sunt reclamate de proprii sai succesori. 2.Persoanele care au capacitate succesorala. Urmatoarele categorii de persoane au capacitate succesorala: persoanele fizice in viata la data deschiderii succesiunii; persoanele fizice disparute; persoanele concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii si persoanele juridice in fiinta la data deschiderii succesiunii. a)Persoanele fizice in viata. Aceasta categorie de persoane au capacitate succesorala asa cum rezulta din prevederile art.654 C. civ. Nu are importnata cât anume a trăit o persoana dupa deschiderea mostenirii. Dovada existentei la momentul deschiderii succesiunii se face prin actele de stare civila sau in cazul mostenitorului care a decedat imediat dupa deschiderea succesiunii cu certificatul de deces sau hotarirea declarativa de moarte.
3Exprimarea legiuitorului este cel putin curioasa cind prevede ca persoana care succede trebuie neaparat sa existe, caci o persoana, fie exista, fie nu exista, neputind exista neaparat.

11 Persoanele interesate vor putea dovedi contrariul prin orice mijloc de proba. b)Persoanele disparute. Potrivit art.19 din Decr. Nr.31/1954 “cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarire declarativa de moarte ramasa definitiva”, ceea ce inseamna ca persoanele disparute, atit cele declarate disparute prin hotarire judecatoreasca cit si cele nedeclarate dar considerata de lege ca fiind disparute, (art.16 alin.3 din Decr. `nr.31/1954) au capacitate succesorala. c) Persoanele concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii. Atit din prevederile art.654 C. civ. cit si din cele ale art.7alin.2 din Decr. nr.31/1954 rezulta ca drepturile copilului sunt recunoscute din momentul conceptiei cu conditia ca el sa se nasca viu (infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur). Inseama asadar ca peentru a pretinde un drept la mostenire in numele copilului conceput dar nenascut la data deschiderii acelei succesiuni va trebui sa se dovedeasca prin orice mijloc de proba acest fapt material si anume ca aceel copil era conceput in acel moment si ca s-a nascut viu (nu este necesar sa fie si viabil). Copilul nascut mort este considerat de catre art.654 alin.3 C. civ. ca nu exista. Si in domeniul mostenirii testamentare art.8o8 alin.2 C. civ. prevede ca “ este capabil a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului”. Intrucit Codul civil nu prevede nici o dispozitie prin care s-ar reglementa modul de dovedire al conceptiei copilului la momentul deschiderii succesiunii se apeleaza la prevederile art.61 C. fam. care reglementeaza prezumtia timpului legal al conceptiei si stabileste ca perioada legala de conceptie este cuprinsa intre a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului. d) Persoanele juridice in fiinta la data deschiderii succesiunii. In principiu persoanele juridice au capacitatea de a dobindi drepturi si obligatii de la data dobindirii personalitatii juridice in conditiile legii4. Din acelasi moment au capacitatea de a dobindi, doar prin testament, caci ele nu intra in categoria mostenitorilor legali, bunuri apartinind unei mosteniri. Acest moment poate fi cel al inregistrarii, in cazul celor supuse inregistrarii, ori de la data actului de dispozitie care le infiinteaza sau de la data recunoasterii sau infiintarii lor sau aceea a indeplinirii altei cerinte a legii. Persoanele juridice, la fel ca si persoanele fizice, au, potrivit legii (art.33 din Decr. nr.31/1954) o capacitate de folosinta anticipata, inclusiv de natura succesorala putind dobindi, asadar, bunuri succesorale, in masura in care le sunt necesare pentru a lua fiinta in mod valabil, de la data actului de infiintare, care nu corespunde, de regula cu data
4A se vedea pentru amanunte, Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, editia a V-a revazuta si adaugita de M. Nicolae, P. Trusca, Editura “Sansa”, Bucuresti, 1998, pag. 376-38o.

12 dobindirii personalitatii juridice. 3.Persoanele care nu au capacitate succesorala. a) Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa aiba fiinta. Prin interpretarea per a contrario a prevederilor art.654 C. civ., potrivit carora au capacitate succesorala numai persoanele care exista la momentul deschiderii succesiunii, ajungem la concluzia ca persoanele fizice predecedate precum si persoanele juridice care au incetat sa mai fie in fiinta in acest moment nu au capacitate succesorala. b) comorientii Potrivit art.21 din Decr. Nr.31/1954, comorienti sunt persoanele care, avind vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, au decedat in aceeasi imprejurare fara a se putea stabili daca a supravietuit una alteia, astfel ca sunt considerate a fi murit deodata. Rezulta, asadar, ca in prezenta unei astfel de imprejurari acele persoane cu toate ca ar fi avut vocatie succesorala una fata de alta, nu se vor mosteni intre ele intrucit nu a supravietuit nici una celeilalte, astfel ca in momentul deschiderii succesiunii nici una nu poate fi considerata a fi avut capacitate succesorala, nefiind in viata. Aceasta prezumtie instituita de legiuitorul nostru este considerata ca fiind cea mai justa caci prezumtia supravietuirii in functie de virsta si de sex a fost considerata arbitrara chiar si in unele legislatii in care ea a fost consacrata asa cum apare ea si in dreptul roman5. Au fost insa si autori care au sustinut ca si aceasta prezumtie este la fel de arbitrara caci din faptul ca nu se poate stabili cine a murit mai intai nu ar rezulta ca toti au murit in acelasi timp 6. Afirmatia este exacta numai ca nu trebuie sa uitam ca tocmai datorita greutatii sau chiar a imposibilitatii stabilirii momentului decesului fiecareia dintre acele persoane legiuitorul a creiat o prezumtie legala menita a usura adoparea solutiilor juridice ce se impun. Prezumtia mortii concomintente instituita de art.21 din Decr. nr.31/1954 s-a acceptat a se aplica, cu consecinta ei de a lipsi de capacitate succesorala reciproca sau unilaterala si in cazul persoanelor fizice decedate in acelasi timp, dar care nu sunt comorienti intrucit ele nu au decedat in aceeasi imprejurare ci in acelasi timp din cauze diferite fara a se putea stabili cu exactitate ordinea deceselor7.
5A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 66;C. Statescu, op. cit. pag. 114:Fr. Deak, op. cit pag. 5253;D. Chirica, op. cit. pag. 22. 6A se vedea, D. Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a Dreptului Civil Roman, Tom. III. partea a II-a, Bucuresti, 1912, pag. 51. 7A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 55; D. Chirica, op. cit. pag. 22; L. Stanciulescu, op. cit. pag. 43; D. Macovei, op. cit. pag. 26-27.

13 Sectiunea aIII-a. Nedemnitatea succesorala. 1.Notiune. Nedemnitatea (sau nevrednicia) succesorala este decaderea din dreptul de a mosteni a acelor succesibili care se fac vinovati de savirsirea unor fapte grave, strict determinate de legiuitor, impotriva defunctului sau a memoriei acestuia. Din caracterizarea nedemnitatii ca sanctiune sau pedeapsa civila rezulta anumite consecinte, si anume: a) ea se aplica numai in cazul faptelor expres si limitativ prevazute de lege si numai mostenirii legale, fiind reglementata de norme juridice cu caracter imperativ si de stricta interpretare; b) ea opereaza de drept astfel ca decujus nu poate sa-l ierte pe nedemn de efectele ei. S-a precizat insa ca ulterior comiterii faptei cel care lasa mostenirea poate sa-l gratifice pe nedemn caci nedemnitatea desfiinteaza numai vocatia succesorala legala si nu are influienta cu privire la liberalitatile prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte.8 c) fiind vorba de o sanctiune ea ar trebui sa produca efecte numai fata de autorul faptelor prevazute de legiuitor. Cu toate acestea, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza uneori consecintele nedemnitatii se rasfring si asupra mostenitorilor nedemnului si chiar asupra unor terte persoane care au contractat cu nedemnul; d) sanctiunea intervine numai in cazul in care faptele au fost savirsite fata de cel de a carui mostenire este vorba si nu poate fi extinsa la alte mosteniri. Ea are, asadar, un caracte relativ, neputind fi extinsa si la alte mosteniri; e) faptele trebuie sa fie savirsite cu vinovatie, care trebuie dovedita in conditiile legii. 3. Cazurile de nedemnitate. Codul civil prevede in art.655 trei cazuri de nedemnitate si anume: a) atentatul la viata defunctului; b) acuzatia capitala calomnioasa la adresa defunctului; c) nedenuntarea omorului a carui victima a fost decujus. Atentatul la viata defunctului. Art.655 C. civ. prevede ca este nedemn “Condamnatul pentru ca a omorit sau a incercat sa omoare pe defunct”. Este inadmisibil ca cineva sa-si deschida drum, cum s-a spus9, la o mostenire prin omor. Aceasta ar fi impotriva bunelor moravuri si a ordinii de drept.
8. A se vedea, C. Statescu, op. cit. Pag. 115;Fr. Deak, op. cit. pag. 66. 9M. Eliescu, op. cit. pag. 74.

14 In primul rind, mostenitorul trebuie sa fi fost condamnat pentru infractiunea consumata de omor sau pentru tentativa la aceasta infractiune, in calitate de autor, coautor, instigator sau complice. In al doilea rind, fapta trebuie sa fie savirsita cu intentie, directa sau indirecta. Aceasta inseamna ca nu ne vom gasi in situatia de nedemnitate prevazuta de acest text legal in cazul in care fapta este savirsita din culpa sau cu praeter intentie ca in cazul loviturilor sau vatamarilor cauzatoare de moarte. In al treilea rind mostenitorul trebuie sa fi fost condamnat prin hotarire judecatoreasca definitiva pentru omor sau tentativa la aceasta infractiune impotriva lui decujus. b) Acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. Art.655 pct.2 C. civ. prevede ca este nedemn de a succede “acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa”. Este vorba asadar, de un denunt, o plingere sau marturie facuta de succesibil contra defunctului in care acesta este acuzat de fapte care daca ar fi fost adevarate ar atrage, potrivit legii pedeapsa cu moartea. In prezent acest text legal este inaplicabil cita vreme inca prin Decretul-Lege nr.6/199o pedeapsa cu moartea a fost abolita. Desigur caracterul calomnios al acuzatiilor trebuia constatat judecatoreste prin hotarirea de condamnare a celui care a facut acele acuzatii. c) Nedenuntarea omorului. Art.655 pct.3 prevede ca este nedemn de a succede “mostenitorul major care avind cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei”. Asa cum rezulta din text numai mostenitorul major poate fi declarat nedemn pentru aceasta fapta nu si cel minor. De asemenea nici majorul pus sub interdictie nu poate fi declarat nedemn in acest caz intrucit la fel ca minorul este prezumat a nu avea discernamint10. Mostenitorul major trebuie sa fi cunoscut omorul si sa se fi abtinut a-l denunta. 3.Efectele nedemnitatii succesorale. Efecte fata de mostenitorul nedemn. Ca urmare a constatarii nedemnitatii succesorale a unui mostenitor titlul sau de succesor este retroactiv desfiintat, el devenind astfeel totalmente strain de mostenire. Titlul sau de mostenitor este desfiintat cu efect retroactiv din momentul deschiderii mostenirii, momentul savirsirii uneia din faptele prev, de art.655 C. civ. neavind importanta. Partea din mostenire care i s-ar fi cuvenit nedemnului va reveni comostenitorilor legali subsecveenti, iar in cazul in care nedemnul era mostenitor rezervatar, si legatarilor sau donatarilor ale caror liberalitati ar fi putut fi
10A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. pag. 86. M Eliescu, op. cit. pag. 75; D. Chirica, op. cit. pag. 26.

15 supuse reductiunii la cererea acestui mostenitor. Efectele nedemnitatii sunt relative in sensul ca mostenitorul nedemn este inlaturat numai de la mostenirea celui fata de care a fost declarat nedemn si nu de la mostenirea altor persoane. Astfel el va putea veni prin reprezentarea tatalui sau predecedat la mostenirea unui asecendent mai indepartat11. In situatia in care nedemnul a intrat in posesia bunurilor din mostenire inainte de cconstatarea nedemnitatii succesorale el va fi obligat sa le restituie celor indreptatiti asa cum am precizat mai sus. Restituirea bunurilor se face in natura atunci cind este posibil iar daca bunurile supuse restituirii au pierit sau au fost instrainate sau expropriate pentru cauza de utilitate publica el va trebui sa plateasca despagubiri, fiind considerat posesor de rea credinta si pus de drept in intirziere de la data intrarii sale in posesia bunurilor din mostenire. Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului. Art.658 C. civ. prevede in privinta copiilor nedemnului ca”viind la succesiune in virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sunt departati pentru greseala tatalui lor”. Asadar copii nedemnului pot veni la mostenirea defunctului (prin ipoteza a bunicului lor) numai in nume propriu nu si prin reprezentare, ceea ce insemana ca nedemnitatea, asa cum am mai aratat prodduce efecte si fata de ei care nu au savirsit nici una din faptele determinate de legiuitor ca ducind la nedemnitate. Venirea la mostenire prin reprezentare potrivit art.664 C. civ. este conditionata printre altele de imprejurarea ca cel reprezentat sa fi putut el insusi sa culeaga mostenirea or in cazul in care reprezentatul era nedemn el nu indeplinea aceasta conditie caci nu avea chemare utila la mostenirea celui fata de care s-a facut vinovat de comiterea uneia din faptele prev, de art.655 C. civ. In acest mod efectele pedepsei nedemnitatii se extind iata si cu privire la alte persoane decit acelea care se vac vinovate de comiterea acelor fapte incriminate de legiuitor. Astfel de pilda daca la moartea lui decujus a ramas ca mostenitor unicul sau fiu dar acesta este nedemn, copilul sau va putea culege mostenirea caci vine la ostenire in nume propriu facind parte din aceeasi clasa de mostenitori cu tatal sau si anume aceea descendentilor. El este chemat la mostenire fara reprezentare si inlatura de la mostenire alte rude mai indepartate in grad care fac parte din alte clase mostenitori subsecvente. In schimb daca decujus a avut doi copii din care unul nedemn si predecedat, copiii acestuia nu vor putea culege mostenirea dupa bunicul lor caci nu-l pot reprezenta, avind in vedere dispozitiile art.658 C. civ., pe tatal lor iar mostenirea va fi culeasa de celalalt fiu al defunctului care este ruda de gradul I si-l inlatura pe nepotul care este ruda de gradul II cu defunctul. 4. Modul in care opereaza nedemnitatea.
11A se vedea, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, Drept civil roman. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donatiuni. Testamente. Vol. III. Editura “ Socec”, Bucuresti 1948, pag. 228.

16 Regula care s-a impus este aceea ca nedemnitatea opereaza de drept astfel ca nu este nevoie de o hotarire judecatoreasca speciala care sa o pronunte12. Sectiunea a IV-a. Vocatia sau chemarea la mostenire. Pe linga conditia capacitatii succesorale, pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire, se mai cere o a doua conditie pozitiva si anume vocatia succesorala. In cazul mostenirii legale vocatia la mostenire isi are izvorul in prevederile legale potrivit carora sunt chemate la mostenire rudele defunctului incadrate in patru clase de mostenitori, precum si sotul supravietuitor, iar in cazul mostenirii testamentare in cuprinssul testamentului lesat de defunct. Intr-o prima acceptie notiunea de vocatie succesorala are un sens general care exprima potentialitatea unor rude din cele determinate ca facind parte din cele patru clase de mostenitori de a culege mostenirea lui decujus. Dar dintre acestea nu toate vor putea culege mostenirea in mod concret ci numai acelea care au vocatie succesorala concreta, adica in lumina principiilor care guverneaza devolutiunea succsorala legala vor culege, efectiv, acea mostenire. Bibliografie:AL.Bacaci,Gh.Comăniţă,Succesiunile,editura CH Beck Bucureşti, 2008; Fr.Deak,Moştenirealegală. TEST DE EVALUARE: 1.Ce semnificaţie ar data deschiderii moştenirii? 2. Ce semnificaţie ar locul deschiderii moştenirii? 3. Care este locul şi data deschiderii moştenirii în cazul unor moşteniri succesive? 4. Cazurile de neemnitate succesorală. 5. Efectele nedemnităţii succesorale. 6. Ce sunt comorienţii? 1.Comorienţii sunt: a. persoane care au murit împreună. b. Persoane care au vocaţie succesorală reciprocă şi au decedat în aceeaşi
12A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 76; Fr. Deak, op. cit. pag. 79-8o; C. Statescu, op. cit. Pag. 118.

17 împrejurare, fără a se putea stabili care a supravieţuit celeilalte. c. Rudele de gradu I care au murit în acelaşi timp. 2. Locul deschiderii succesiunii este: a.locul ultimului domiciliu al defunctului. b.locul în care a decedat defunctul. c. locul unde s-a găsit testamentul. 3. Nedemnitatea, fiind o sancţiune are caracter personal şi deci are efecte numai asupra moştenitorului nedemn. a. adevărat. b. fals, efectele se produc şi asupra moştenitorului ndemnului şi asupra terţilor. c. nedemnitatea nu este o sancţiune.
Raspunsuri grilă: 1.b; 2.a; 3.b.

18 TITLUL II MOSTENIREA LEGALA Obiective: Identificarea şi fixarea noţiunilor privind moştenirea legală, respectiv principiile devoluţiunii succesorale, clasele de moştenitori, drepturile soţului supraviţuitor şi moştenirea vacantă. Competenţe: Studenţii dobândesc cunoştinţe cu ajutorul cărora pot calcula cotele succesorale ce se cuvin diferitelor clase de moştenitori atunci când defunctul nu a întocmit un testament. Cuvinte cheie: devoluţiune succesorală, clase de moştenitori, moştenire vacantă, reprezentare succesorală. Rezumat: În lipsa unui testament întocmit de dfunct, moştenirea se transmite în baza legii, în ordinea claselor de moştenitori cu menţiunea că soţul supravieţuitor vine în concurs cu toate clasele, fără le înlătura şi fără a fi înlăturat de acestea. În sânul aceleiaşi clase de moştenitori, rudele de grad mai apropiat de defunct înlătură rudele mai îndepărtate, cu excepţia clasei a doua de moştenitori şi a instituţiei reprezentări succesorale. Ultima regulă este împărţirea egală, pe capete, între rudele de grad egal, cu excepţia fraţilor vitregi şi a împărţirii pe tulpini în cazul reprezentării. Dacă nu există rude din nicio clasă de moştenitori şi nici soţ supravieţuitor, moştenirea este vacantă şi va fi culeasă de stat. CAPITOLUL I REGULI MOSTENIRII GENERALE PRIVIND DEVOLUTIUNEA LEGALA A

Sectiunea a I-a. Consideratii generale. Prin devolutiunea mosteenirii se intelege atribuirea catre anumiti mostenitori a

19 patrimoniului succesoral. Devolutiunea legala (ab intestat) a mostenirii are loc atunci cind nu exista testament, caci in acest din urma caz devolutiunea este testamentara. Vocatia succesorala legala este de regula reciproca. Nu se poate vorbi de reciprocitatea vocatiei legale la mostenire a statului sau a persoanelor juridice si nici in cazul mostenirii testamentare intrucit fiecare testament este un act juridic unilateral si independent. Sectiunea a II-a. Principiile devolutiunii succesorale legale. 1. Principiul prioritatii clasei de mostenitori Primul principiu al devolutiunii succesorale legale este acela potrivit caruia succesorii sunt chemati la mostenire in ordinea claselor de mostenitori. Codul civil in art.669-675 stabileste patru clase de mostenitori cu ordinea lor de preferinta. Prima clasa de mostenitori vine la mostenire excluzind total pe cei care fac parte din cea de a doua sau subsecventa clasa de mostenitori. Clasa a doua vine la mostenire numai in lipsa oricaror mostenitori din prima clasa si excclude total pe cei care fac parte din clasa a treia si a patra. Cei din clasa a treia vin la mostenire numai daca nu exista mostenitori din prima si a doua clasa de mostenitori si exclud pe cei din clasa a patra de mostenitori si, in fine, cei din clasa a patra pot veni la mostenire numai daca nu exista mostenitori din clasele superioare. Cele patru clase de mostenitori determinate de legiuitor sunt urmatoarele: - clasa I - care cuprinde descendentii in linie dreapta ai defunctului, adica copiii defunctului, nepotii, stranepotii etc. acestuia fara limita de grad; - clasa a II-a - care cuprinde ascendentii si colateralii privilegiati, adica parintii defunctului impreuna cu fratii si surorile acestuia precum si descendentii lor, pina la gradul IV inclusiv. Pentru ca ea cuprinde, pe de o parte, parintii defunctului, care sunt rude in linie ascendenta de gradul I cu acesta, iar pe de alta parte pe fratii si surorile defunctului si copiii acestora, care sunt rude in linie colaterala pina la gradul IV, ea se mai numeste clasa mixta a ascendentilor si colateralilor privilegiati; - clasa a III-a - care cuprinde pe ascendentii ordinari, adica bunicii si strabunicii defunctului etc. , fara limita de grad; - clasa a IV-a- care cuprinde pe colateralii ordinari, adica unchii, matusile verii primari, fratii si surorile bunicilor defunctului. In concurs cu fiecare din aceste clase sau singur in masura, in care nu exista rude de singe, vine la mostenire sotul supravietuitor al defunctului potrivit Legii nr.319/1944, privitoare la drepturile succesorale ale sotului supravietuitor. In cazul in care nu exista nici una din rudele cuprinse in cele patru clase de mostenitori si nici sot supravietuitor, potrivit art.68o c. civ. mostenirea devine vacanta si se cuvine statului. Prin exceptie sotul supravietuitor nu este inlaturat de nici o clasa de mostenitori si

20 vine in concurs cu toate la mostenire, dupa cum nici nu inlatura rudele apartinind celor patru clase de mostenitori, doar cota sa de mostenire variaza dupa cum vine in concurs cu mostenitori dintr-o clasa sau alta. 2.Principiul prioritatii gradului de rudenie Al doilea principiu al devolutiunii succesorale legale este acela al prioritatii gradului de rudenie cu defunctul intre rudele ddin cadrul aceleasi clase (sau regula proximitatii gradului de rudenie). In lumina acestui principiu in ipoteza ca la moartea defunctului au ramas mai multe rude ale sale apartinind aceleasi clase, rudele in gard mai apropiat le vor inlatura de la mostenire pe cele in gard mai indepartat. Astfel fiul lui decujus va inlatura de la mostenire pe nepotul de fiu al lui decujus. Ei apartin aceleasi clase de mostenitori dar in vreme ce fiul este ruda de gradul I, nepotul de fiu este ruda de gradul II. Prin exceptie in clasa a doua de mostenitori parintii defunctului desi sunt rude de gradul I cu defunctul nu vor inlatura de la mostenire pe fratii si surorile defunctului, care sunt rude de gradul II cu vor veni impreuna la mostenire. De asemenea constituie o exceptie de la acest principiu reprezeentarea succesorala de care ne vom ocupa in cele ce urmeaza. 3.Principiul egalitatii cotelor de mostenire in cazul rudelor de grad egal Al treilea principiu al devolutiunii succesorale legale este acela potrivit caruia in sinul aceleasi clase de mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale. Potrivit acestui principiu daca exista mai multe rude din aceeasi clasa de mostenitori si ele au acelasi grad de rudenie cu defunctul vor mosteni cote egale din mostenirea acestuia. Si de al acest principiu exista o exceptie si anume aceea a fratilor si surorilor care provin din casatorii diferite si se mostenesc intre ei. In acest caz, asa cum vom vedea mostenirea nu se imparte in mod egal sau pe capete ci pe linii. Cei care sunt frati dupa ambii parinti vor lua mai mult decit cei care sunt frati numai dupa unul din parinti. Sectiunea a II-a. Reprezentarea succesorala. 1.Notiunea reprezentarii succesorale. Reprezentarea succesorala nu trebuie confundata nici cu reprezentarea conventionala pe care o genereaza mandatul si nici cu cea legala a minorului sau interzisului judecatoresc caci nu are nici o legatura cu acestea. Potrivit art.664 C. civ. reprezentarea succesorala este o fictiune a legiuitorului care are drept efect de a pune pe reprezentanti in locul, gradul si drepturile reprezentatului.

21 2.Cazurile de aplicare a reprezentarii succesorale. Asa cum am vazut reprezentarea succesorala fiind o exceptie de la principiile devolutiunii legale a mostenirii prevederile legale care o reglementeaza sunt de stricta interpretare. Din prevederile art.665, 666 si 672 C. civ. rezulta ca reprezentarea succesorala este admisa in cazul descendentilor copiilor lui decujus si ai descendentilor din frati si surori. Nu pot beneficia de reprezentare nici ascendentii privilegiati, nici ascendentii ordinari, nici colataralii ordinari si nici sotul supravietuitor13. Din analiza textelor legale amintite mai sus rezulta ca atunci cind reprezentarea este admisa ea opereaza : a) in toate cazurile si b) la infinit. a) Prin afirmatia ca reprezentarea opereaza in toate cazurile vom intelege, referindu-ne la clasa descendentilor, ca ea va opera si in ipoteza ca la mostenire vin descendenti de gradul I, cu descendenti de gradul II (nepoti) care-l reprezinta pe ascendentul lor predecedat precum si in ipoteza ca toti descendentii de gradul I sunt decedati si vin la mostenire prin reprezentare numai nepotii, rude de gradul II, care iau locul ascendentilor lor rude de gradul I. De pilda, daca decujus a avut doi fii, din care unul este predecedat, dar a avut la rindul sau doi fii, acestia din urma luind locul tatalui lor prin reprezentare vor veni la mostenire impreuna cu fiul in viata al lui decujus (unchiul lor) si vor culege cota de ½ care s-ar fi cuvenit tatalui lor daca era in viata. Cealalta cota o va lua, evident, fiul in viata la data deschiderii mostenirii, al lui decujus. Intr-o a doua ipoteza, daca ambii fii ai lui decujus au predecedat acestuia, dar fiecare a lasat cite doi copii, acestia vor veni la mostenirea prin reprezentarea parintilor lor, care erau rude de gradul I cu defunctul si vor impartii intre ei partile care ar fi revenit ascendentilor lor daca erau in viata la data deschiderii succesiunii. Tot astfel descendentii din frati si surori, care sunt rude de gradul III cu defunctul si fac parte din clasa a doua mixta de mostenitori vor putea veni la mostenire prin reprezentare fie ca exista frati in viata ai lui decujus, fie ca vin numai nepoti de frate si sora la mostenire. b) Prin afirmatia ca reprezentarea opereaza la infinit vom intelege ca in cazul descendentilor in linie dreapta, asadar al clasei I de mostenitori, se bucura de reprezeentare nu numai cei care sunt rude de gradul II cu defunctul ci si cei de gradul III si asa mai departe la infinit. In schimb, in linie colaterala legiutorul mergineste si reprezentarea succesorala pina la gradul IV de rudenie inclusiv.
13A se vedea, Trib. pop. rai. Grivita Rosie, sent. civ. nr. 433o/1995, in J. N. nr. 5/1956, pag. 889;Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 15o6/1968, in C. D. 1968, pag. 95-97;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 226/1986, in C. D. 1986, pag. 76-78

22 3.Conditiile reprezentarii succesorale. Reprezentarea opereaza numai daca sunt prezente trei conditii, din care doua privesc persoana celui reprezentat, iar a treia persoana celui care reprezinta. Aceste conditii sunt urmatoarele: a) Cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii. Art.668 C. civ. prevede ca nu se reprezinta decit persoanele moarte. S-a precizat ca reprezentatul nu este necesar sa fie predecedat fata de decujus caci reprezentarea va opera chiar in ipoteza in care cel reprezentat a decedat concomitent cu decujus14, ca de pilda in cazul comorientilor sau al persoanelor decedate in acelasi timp fara sa fie comorienti, astfel ca mai corect este sa se spuna ca cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii succesiunii, decit sa se foloseaca notiunea de predecedat la data deschiderii mostenirii. Persoanele in viata, asadar, nu vor putea fi reprezentate chiar daca au renuntat la mostenire sau au fost declarate nedemne. Tot asa cei declarati disparuti nu pot fi reprezentati fiind considerati in viata pina in momentul in care intervine hotarirea judecatoreasca de declarare a mortii. b) Locul persoanei reprezentate sa fie util. Aceasta inseamna ca nu este suficient ca cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii succesiunii ci este necesar ca acesta, daca ar fi fost in viata, sa-l fi putut mosteni pe defunct. Cel declarat nedemn nu poate fi reprezentat pentru ca daca ar fi fost in viata el nu-l putea mosteni pe defunct. Solutia, asa cum am aratat este criticabila de vreme ce nedemnitatea este soccotita o sanctiune civila care ar trebui sa aibe efecte numai fata de cel nedemn si nu si fata de urmasii sai. Locul nu este considerat util nici in cazul in care reprezentatul este un frate sau sora a defunctului, decedati la data deschiderii succesiunii care insa au fost exheredati de catre defunct. Nu aceeasi este situatia in cazul in care cel exheredat este un mostenitor rezervatar, bunaoara un copil al defunctului. Reprezentarea va avea loc in aceasta ipoteza caci locul este util in ce priveste rezerva succesorala de care decujus nu-l poate priva pe descendentul sau reprezentat. c) Reprezentantul sa aibe vocatie succesorala proprie la mostenirea defunctului. Reprezentantul, fiind chemat sa-l mosteneasca pe defunct trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute de lege pentru a-l putea mosteni pe acesta. Trebuie sa aibă capacitate succesorala, sa nu fie nedemn fata de defunct si sa aibe vocatie proprie la mostenirea acestuia. Faptul ca reeprezentantul a fost nedemn fata de cel pe care-l reeprezinta nu este o piedica in calea reprezentarii si nici renuntarea la mostenirea reprezentatului (art.668 alin.2 C. civ. ).
14C. Statescu. op. cit. pag. 127;M. Eliescu, op. cit. pag. 92;Fr. Deak, op. cit. pag. 88;E. SaftaRomano, op. cit. pag. 8o-81.

23 In cazul adoptiei (infierii) cu efecte depline, cel adoptat si descendentii sai pot veni la mostenire prin reprezentare la fel ca si copiii rezultati din filiatia fireasca intrucit ei ca urmare a doptiei devin rude cu adoptatorul precum si cu rudele acestuia iar rudenia de singe dintre copil si parintii sai inceteaza. 4.Efectele reprezentarii succesorale. Efectul principal al reprezentarii succesorale este impartirea mostenirii pe tulpini si nu pe capete. Art.667 C. civ. prevede ca :”In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina ; daca aceeasi tulpina a prrodus mai multe ramuri, sudivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, membri aceleasi ramuri se impart egal intre dinsii”. Asadar, reprezentantii vor culege intotdeauna numai partea care s-ar fi cuvenit antecesorului lor pe care-l reprezinta. Daca de pilda, decujus a avut doi fii, ambii predecedati, dar unul a avut la rindul sau doi fii, iar celalalt trei fii, care vin toti la mostenire prin reprezentare, mostenirea lui de cujus se va impartii in doua, iar cota de ½ se va impartii intre cei doi reprezentanti ai primului copil al lui decujus predecedat iar cealalta cota de ½ se va impartii in parti egale intre cei trei reprezentanti ai celui de al doilea fiu al lui de cujus predecedat si el. Succesibilii sunt evident liberi sa accepte sau nu mostenirea, dar daca au acceptat-o reprezentarea opereaza de drept efectele ei neputind fi modificate nici prin vointa reprezentantilor si nici a lui de cujus. Mostenitorii care vin prin reprezentare la mostenire dobindesc nu numai drepturi ci si obligatii functie de vocatia succesorala a fiecaruia. Vor raspunde asadar, pentru pasivul mostenirii in limita activului (intra vires hereditatis) daca au acceptatat-o sub beneficiu de inventar si peste aceste limite (ultra vires hereditatis)in cazul in care au acceptat-o pur si simplu. Nu are importanta in ambele cazuri daca au renuntat sau au acceptat mostenirea lasata de cel pe care-l reprezinta. C A P I T O L U L II DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI ALE SOTULUI SUPRAVIETUITOR. Sectiunea a I-a. Clasele de mostenitori. Asa cum am aratat intr-o alta parte a acestei lucrari legiuitorul rânduieste rudele lui de cujus in privinta drepturilor lor la mostenirea acestuia in patru clase de mostenitori ale caror reguli specifice le vom analiza in cele ce urmeaza. 1.Clasa I -a de mostenitori (descendentii defunctului) SI

24 Prima clasa de rude chemate la mostenirea defunctului este constituita, potrivit art.669 C. civ. din copiii acestuia si urmasii lor in linie dreapta la infinit indiferent ca sunt rezultati din casatorie sau din afara acesteia. Codul familiei a asimilat pe deplin copilul din afara casatoriei cu cel din casatorie cu conditia evidenta ca legatura de filiatie sa fie stabilita prin una din caile admise de lege (art.63 C. fam.). Potrivit vechii reglementari a Codului civil copilul din afara casatoriei nu avea drepturi succesorale decit fata de mama sa si rudele acesteia si nici un drept la mostenirea lasata de tatal sau dinafara casatoriei. In clasa descendentilor se includ si copiii rezultati din adoptie. In prezent legea consacra numai adoptia cu efecte depline (OUG nr.25/1997) numai ca distictia dintre cele doua forme de adoptie(infiere) se impune. Impartirea mostenirii intre descendentii de gradul I se face in mod egal sau pe capete. Descendentii lui de cujus, pot veni la mostenire, asa cum am vazut, in nume propriu sau prin reprezentare. Ei sunt mostenitori rezervatari, legiuitorul (art.841, 842 C. civ.) pastrindu-le prin vointa sa o parte a mostenirii, care este rezerva. Descendentii defunctului sunt si mostenitori sezinari, astfel ca potrivit art.653C. civ. Au dreptul de a intra in posesia mostenirii fara indeplinirea vreunei formalitati ca eliberarea certificatului de mostenitor. In fine, in ipoteza ca vin la mostenire mai multi descendenti ai defunctului potrivit art.751 C. civ. au unii fata de altii obligatia de raport. Aceasta inseamna ca trebuie sa aduca la masa succesorala donatiile ce au primit de la defunct, direct sau indirect, inafara de ipoteza ca au fost facute cu scutire de raport. 2. Clasa a II-a de mostenitori (ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati). Daca nu exista rude din clasa I-a de mostenitori, sau acestea nu vor sau nu pot primi mostenirea legiutorul cheama la mostenire rudele din clasa II-a de mostenitori. Aceata poarta denmirea de clasa mixta intrucit in ea se cuprind ascendentii privilegiati care sunt rude de gradul I cu de cujus si colateralii privilegiati care sunt rude de cel putin gradul II, fara a se excclude unii pe altii. Aceasta categorie de rude mai poarta denumirea de privilegiati intrucit mai exista ascendenti mai indepartati in gard decit parintii care se numesc ascendenti ordinari care fac parte din calasa III-a de mostenitori dupa cum exista si colatarali mai indepartati in grad care fac parte din clasa a IV de mostenitori si care toti sunt inlaturati de la mostenire in prezenta celor din calasa II-a. a) Ascendentii privilegiati. Ascendentii privilegiati sunt parintii defunctului, din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie. In cazul in care la mostenire vin numai ascendentii privilegiati ai defunctului

25 neexistind colaterali privilegiati, potrivit art.67o alin.2 C. civ. patrimoniul defunctului se va impartii in mod egal intre ei, adica in cote de cite ½ pentru fiecare sau 1/3 si respectiv 1/4 dupa cum vin unul sau ambii parinti firesti si cei din adoptie in cazul adoptiei cu efecte restrinse. Daca la data deschiderii mostenirii trieste numai unul din parinti, fireste el va culege intreaga mostenire. Daca insa la mostenire ascendentii privilegiati vin impreuna cu colateralii privilegiati, daca exista un singur parinte acesta va primi 1/4 din mostenire, cealalata cota de 3/4 revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. Daca traiesc ambii parinti ei vor lua cota de ½ impreuna cite 1/4 pentru fiecare, cealalata jumatate revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. In cazul adoptiei cu efecte restrinse pot veni la mostenire patru ascendenti privilegiat iinsa numai cota de ½ afectata lor se va impartii intre ei astfel ca vor lua 1/4, 1/6 sau 1/8 fiecare. b) Colateralii privilegiati. Din aceasta categorie de mostenitori fac parte fratii si surorile defunctului precum si descendentii din frati si surori pina la gradul IV inclusiv. Fratii si surorile pot fi din casatorie, din afara casatoriei si din adoptia cu efecte depline. Cit priveste imparteala mostenirii intre colateralii privilegiati regula generala instituita de altfel de art.674 C. civ. este aceea ca se va impartii in parti egale, adica pe capete. Aceasta este valabila si pentru descendentii din frati si surori. Regula generala se aplica insa numai atunci cind fratii sunt frati buni sau germani, cum li se mai spune, adica sunt frati si dupa mama si dupa tata. Pot exista insa frati numai dupa tata si se numesc frati consangvini sau consingeni si frati numai dupa mama care se numsc frati uterini. Cind la mostenire sunt chemati frati care fac parte din aceeasi categorie, bunaoara toti sunt frati consangvini sau toti sunt frati uterini se plica regula generala adica mostenirea se va impartii in părti egale. Lucrurile se schimba insa cind exista frati si surori din categorii diferite si atunci mostenire se imparte pe linii, cota de ½ pentru linia paterna si cota de ½ pentru linia materna. Cota de ½ din linia paterna se va impartii in mod egal intre fratii pe linie paterna iar ccota de ½ intre fratii pe linie materna. Fratii buni vor lua insa cite o parte din ambele linii adica atit cea paterna cit si cea materna pe cind ceilalti numai din linia din care fac parte. Nu are in prezent importanta daca fratii sunt din casatorie sau dinafara casatoriei. Desi prevederile art.674 C. civ. s-ar parea ca duc la concluzia ca impartirea pe linii a mostenirii are loc numi atunci cind colataralii privilegiati vin in concurs cu ascendentii privilegiati, in realitate regula se plica si atunci cind la mostenire ei vin singuri. Pentru exemplificare sa presupunem ca la moartea lui de cujus au ramas un frate bun, un frate consangvin si unul uterin. Mostanirea se imparte in doua parti egale ½ pentru linia paterna si ½ pentru linia materna. Fratele bun va culege cite o parte din ambele linii pe cind ceilalti numai din linia peterna si respectiv materna. Mostenirea se

26 imparte din capul locului in doua. Cota de ½ din linia paterna sa va impartii la rindul ei in doua adica in cote de 1/4 pentru fratele bun si fratele consagvin iar cota de ½ din linia materna se va imaprtii tot astfel in doua cite 1/4 peentru fratele bun si fratele uterin. Rezulta, asadar, ca fratele bun ia cite o parte din ambele linii pe cinnd ceilalti doi numai din liniile de care apartin. Aceasta imparteala este o exceptie de la regula ca in interiorul aceleasi clase de mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale, caci este necontastat faptul ca fratii, indiferent ca sunt din aceeasi casatorie sau din casatorii diferite sunt fata de defunctul lor frate rude de grad egal. Nedemnitatea sau renuntarea unui frate consangvin sau uterin profita celor care fac parte din aceasi linie. Din dispozitiile art.672, 673, 674 C. civ. rezulta ca impartirea pe linii a mostenirii intre colataralii privilegiati are loc nu numai atunci cind ei vin la mostenire in nume propriu ci si atunci cind vin descendentii lor prin reprezentare sau in nume propriu, cind toti cei in gradde rudenie mai apropiat cu defunctul sunt decedati, renuntatori 15 sau nedemni. Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiati se caracterizeaza prin aceea ca ei nu sunt nici mostenitori rezervatari si nici sezinari. Ei pot veni al mostenire fie in nume propriu, cind este vorba de frati si surori, fie prin reprezentare, daca este vorba de desceendentii lor, desigur daca conditiile reprezentarii sunt indeplinite. Ei nu sunt obligati la raportul ddonatiilor. 3.Clasa a III-a de mostenitori (ascendentii ordinari) In aceasta clasa se cuprind ascendentii mai indepartati in grad decit parintii defunctului, cum sunt bunicii, strabunicii acestuia etc. la infinit. Nu are importanta daca ei sunt rude din casatorie sau dinafara casatoriei sau din adoptia ce efecte depline. Daca de cujus a fost adoptat cu efecte restrinse ascendentii ordinari pot fi numai din rudele sale de singe. Ascendentii ordinari sunt chemati evident la mostenire numai in ipoteza in care nu exista mostenitori din clasele de mostenitori superioare. In cadrul interior al acestei clase functioneaza principiul proximitatii gradului de rudenia astfel ca bunicii vor inlatura de la mostenire pe strabunici. Cei in grad egal de rudenie vor mosteni in parti egale. Ascendentii ordinari pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin reprezentare, nu sunt mostenitori rezervatari si nici nu sunt obligati la raportul donatiilor. Fiind insa rude in linie directa ascendenta cu de cujus sunt mostenitori sezinari. 4.Clasa a IV-a de mostenitori (Colataralii ordinari)
15A se vedea, Dan Chirica, op. cit pag. 53-54;C. S. J. dec. civ. 1o31/1991, in Dreptul nr. 1/1992, pag. 1o7.

27 Potrivit art.675 C. civ. din aceasta clasa de mostenitori fac parte rudele colaterale ale lui decujus, altele decit fratii si surorile lui ori a descendentilor acestora, pina la gradul IV inclusiv, adica unchii, matusile, verii primari si fratii si surorile bunicilor defunctului. Evident ei vin la mostenire numai in lipsa unor mostenitori din primele trei clase de mostenitori. Colataralii ordinari pot fi din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie cu efecte depline. In cazul adoptiei cu efecte restrinse colataralii ordinari nu pot veni decit din rudenia fireasca a defeunctului adoptat. Daca colataralii ordinari sunt de acelasi grad vor impartii mostenirea in parti egale. Daca exista colaterali ordinari de grade diferite de rudenie, cei mai apropiati in grad ii vor inlatura pe cei mai indepartati. Daca exista sot supravietuitor mai intii se va stabili cota acestuia iar restul se va impartii intre colateralii ordinari. Mostenitorii din aceasta clasa pot veni la mostenire numai in nume propriu nu si prin reprezentare, nu sunt mostenitori rezervatari, nici sezinari si nu sunt obligati la raportul donatiilor. Sectiunea a II-a. Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor. 1.Reglementare legala. Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor sunt reglementate in prezente prin Legea nr.319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor prin care au fost implicit abrogate dispozitiile art.679, 681-684 C. civ. care reglementau acest domeniu. 2.Conditiile cerute de lege sotului supravietutor pentru a putea mosteni. Pe linga conditiile generale cerute oricarui mostenitor pentru a putea mosteni sotul supravietuitor trebuie sa indeplineasca conditia ca data deschiderii succesiunii sai aiba calitatea de sot. Daca asadar drepturile celorlalti mostenitori legali au la baza legatura de rudenie cu defunctul ale sotului supravietitor izvoresc din calitatea sa de sot. Legatura de concubinaj nu confera concubinului supravietuitor vreun drept la succesiunea celuilalt concubin predecedat. 3.Corelatia dintre dreptul de mostenire al sotului supravietuitor si comunitatea de bunuri a sotilor. Problema esentiala care se pune la moartea oricarei persoane este stabilirea componentei masei succesorale. Cind este vorba de o persoana casatorita, avind in

28 vedere comunitatea de bunuri a sotilor consacrata prin art.3o C. fam. se pune problema, in prealabil a stabilirii cotei care i se cuvine din masa devalmasa a bunurilor comune sotului supravietuitor, potrivit contributiei sale efective la dobindirea bunurilor caci numai cealalta parte care s-ar fi cuvenit sotului decedat, alaturi desigur de bunurile sale proprii vor fi cuprinse si vor forma masa succesorala. Partea care se cuvine sotului in viata din totalitatea bunurilor comune nu se intemeiaza evident pe regulile care guverneaza materia dreptului succesoral ci dispozitiile Codului familiei privitoare la raporturile patrimoniale dintre soti16. In principiu dupa desfacerea casatoriei, potrivit art.36 alin.1 C. fam. , sotii pot sa-si imparta bunurile prin invoiala lor, or, in cazul decesului unuia din soti, intelegerea se poate realiza intre sotul supravietuitor si mostenitorii cu care vine in concurs (art.77 alin.2 din Legea nr.36/1995). 4.Drepturile conferite de lege sotului supravietuitor. Legea nr.319/1944 stabileste ca sotul supravietuitor are urmatoarele categorii de drepturi: a) un drept de mostenitor in concurs cu fiecare clasa de mostenitori (art.1); b) un drept special de mostenire cu privire la mobilele si obiectele gospodariei casnice precum si la darurile de nunta (art.5); c) un drept temporar de abitatie asupra casei de locuit (art.4). a. Drepturile de mostenitor ale sotului supravietuitor in concurs cu fiecare clasa de mostenitori. Sotul supravietuitor nu face parte din nici una din clasele de mostenitori dar potrivit art.1 din Legea nr.319/1944 vine in concurs cu toate cele patru clase de mostenitori. El nici nu este inlaturat de la mostenire si nici nu inlatura la rindul sau rudele defunctului. Astfel, potrivit art.1 din lege el are urmatoarele cote din masa succesorala: - in concurs cu descendentii defunctului (clasa a I-a) are o cota de 1/4, indiferent de numarul acestora; - in concurs cu ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati (clasa a II-a) cind acestia vin impreuna la mostenire are o cota de 1/3, iar daca vine in concurs, fie numai cu ascendentii privilegiati, fie numai cu colateralii privilegiati are o cota de ½ din mostenire;
16A se vedea, Alexandru Bacaci, Raporturile juridice patrimoniale in dreptul familiei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986, pag. 1o9-11o . ;Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache, Dreptul familiei, ed. aII-a, Editura All-Beck, 2oo1, pag. 79-8o;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1526/199o1992, pag. 128-13o.

29 - in concurs cu ascendentii ordinari (clasa a III-a ) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a) are o cota de 3/4 din mostenire, indiferent de numarul celor care compun aceste clase de mostenitori. In ipoteza in care nu exista mostenitori din nici una din cele patru clase de mostenitori stabilite de Codul civil sotul supravietuitor va culege, evident, intreaga mostenire. Pentru stabilirea cotei sotului supravietuitor se tine seama de mostenitorii care vin efectiv la mostenire, adica nu se vor avea in vedere renuntatorii, nedemnii si exheredatii, in acest din urma caz, daca nu sunt mostenitori rezervatari. Lipsa mostenitorilor din cele patru clase de mostenitori influienteaza cota sotului supravietuitor numai daca este totala in cadrul clasei sau subclasei respective. In ce priveste caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor, asa cum rezulta ele din prevederile Legii nr.319/1944, acestea sunt urmatoarele: - sotul supravietuitor este mostenitor rezervatar; - sotul supravietuitor este obligat la raportul ddonatiilor primite de la defunct in timpul vietii, dar numai in concurs cu descendentii defunctului; - sotul supravietuitor nu este mostenitor sezinar astfel ca peentru a intra in posesia mostenirii trebuie sa obtina certifcat de mostenitor; - sotul supravietuitor poate veni la mostenire numai in nume propriu, fiind exclusa, in cazul sau, reprezentarea. Odata cu aparitia Legii nr.319/1944 sotul supravietuitor a incetat sa mai fie considerat mostenitor neregulat, fiind inclus in categoria mostenitorilor regulati cu toate ca legea nu face in mod expres astfel de precizari.17 b) Dreptul special de mostenire al sotului supravietuitor asupra mobilelor si obiectelor gospodariei casnice si asupra darurilor de nunta. Legea nr.319/1944, prin art.5, ii confera sotului supraietuitor, in cazul in care nu vine in concurs cu descendentii defunctului, pe linga partea sa succesorala, un drept special asupra mobilelor si obiectelor gospodariei casnice precum si asupra darurilor de nunta. In cazul in care exista mostenitori din prima clasa stabilita de legiuitor (descendenti ai defunctului) si aceasta categorie de bunuri urmeaza a fi cuprinsa in masa succesorala si impartita potrivit cotelor legale de mostenire. Justificarea unei atari dispozitii legale se afla in intentia legiuitorului de a-i asigura si pentru viitor sotului
17Codul civil impartea mostenitorii in doua categorii, mostenitori regulati care se considera a continua persoana defunctului, fiind rude cu acesta, si mostenitori neregulati care erau considerati a succede numai bunurile defunctului. In prezent aceasta categorisire se considera a fi lipsita de interes practic intrucit dispozitiile art.681, 682 C. civ. , care impuneau sotului supravietuitor unele obligatii ca mosteenitor neregulat, se considera a fi abrogate prin Legea nr. 319/1944(Fr. Deak, op. cit. pag. 135; D. Chirica, op. cit. pag. 6o.

30 supravietuitor continuarea fireasca a vietii, fara a fi suspus si frustrarilor determinate de lipsa bunurilor pe care le-a folosit, uneori, ani indelungati impreuna cu sotul sau predecedat18. Asadar, sotul supravietutor culege, in ipoteza aratata, aceste bunuri peste cota sa succesorala din celelalte bunuri care compun masa succesorala19. In ce priveste continutul notiunii de mobile si obiecte ale gospodariei casnice intrucit legiuitorul nu putea obiectiv sa le determine prin textul legal. In primul rind s-a precizat ca se includ in categoria acestor bunuri cele care au mobilat locuinta comuna a sotilor, televizorul, radioul, covoarele, obiectele de menaj si care prin natura lor sunt destinate a fi folosite in gospodaria casnica si folosintei comune a sotilor. Trebuie sa se aibe in vedere din aceasta perspectiva nivelul de trai al sotilor caci in functie de aceasta se va putea stabili de la caz la caz in ce masura ele reprezinta o necesitate obiectiva pentru traiul viitor al sotului supravietuitor, desi s-a precizat pot fi incluse aici si acele bunuri care nu satisfaceau o necesitate a sotilor ci numai o comoditate sau o placere a lor comuna20. Daca astfel de bunuri au avut aceasta destinatie nu intereseaza provenienta lor, bunaoara daca au fost dobindite de ambii soti sau numai de catre unul din ei si nici cind au fost dobindite, inainte sau in timpul casatoriei21. Nu intra in aceasta categorie bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite in gospodaria casnica sau nu au fost afectate folosintei comune. Bunurile afectate gospodariei casnice nu trebuie confundate cu cele apartinind gospodariei taranesti care au alta menire si finalitate, fiind unelte de productie si nu vizeaza traiul interior al gospodariei sotilor22. Nu intra, asadar, in aceasta categorie, animalele de munca, uneltele de lucrat pamintul si evident cum in mod unanim se admite, bunurile imobile, chiar cele prin destinatie. Dreptul special de mostenire al sotului supravietuitor, instituit prin art.5 din Legea nr.319/1944, cuprinde pe linga cuprinde pe linga mobile si obiectele gospodariei casnice si darurile de nunta. Trebuie observat ca darurile de nunta se pot face cu prilejul celebrarii casatoriei, fie ambilor soti (si aceasta este regula) fie numai unuia dintre ei, de
18A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2219/1971, in R. R. D. nr. 8/1972, pag. 16o. 19A se vedea, Plen. trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968, in C. D. 1968, pag. 31; Trib. Supr. completul de 7 judecatori, dec. nr. 7o/1978, in C. D. 1978, pag. 161-164;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2193/1979, in C. D. 1979, pag. 131 si dec. nr. 2213/1979, in C. D. 1979pag. 121. 20A se vedea, Plen. Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968, cit. supra. ;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2218/1971, in R. R. D. nr. 8/1972, pag. 16o;dec. nr. 19o/1983, in C. D. 1983, pag. 84. . 21. A se vedea, Trib. Supr. in completul de 7 judecatori, dec. nr. 7o/1978, citata supra. ;dec. nr. 1762/1977, in Repertoriu. . . , pe anii 1975-1980, pag. 138;dec. nr. 1o71/1987 in R. R. D. nr. 3/1988, pag. 64. ;A se vedea si precizarile facute de M. Eliescu, op. cit. pag.138; C. Statescu, op. cit. pag. 146;Fr. Deak, op. cit. pag. 139-146;E. Safta-Romano, op. cit. pag.113. 22A se vedea, Fr. Deak, In legatura cu dreptul de mostenire special al sotului supravietuitor asupra mobilelor si obiectelor apartinind gospodariei casnice, II, in R. R. D. nr. 11/1988, pag. 1622. ;A se vedea si H. A. Ungur, In legatura cu dreptul de mostenire special al sotului supravietuitor asupra mobilelor si obiectelor apartinind gospodariei casnice, I, in R. R. D. nr. 11/1988, pag. 11-16.

31 catre terti, dar se pot face de catre ei insisi, unul altuia. In doctrina si practica judiciara sau incercat solutii distincte pentru aceste ipoteze din perspectiva care ne intereseaza aici.23 S-a precizat astfel ca darurile facute de terti numai unuia dintre soti precum si cele facute sotului supravietuitor de catre defunct nu intra in categoria celor vizate de prevederile art.5 din Legea nr.319/1944, caci acestea ii apartin lui si nu fac parte in nici un fel din masa succesorala, dupa cum aceeasi este situatia partii care i se cuvine sotului supravietuitor din bunurile comune. Unii autori24sustin insa ca legea se refera numai la darurile facute ambilor soti caci cele facute numai defunctului de catrea terte persoane se contopesc in patrimoniul succesoral al defunctului si nu se culeg in virtutea vreunui drept special de catre sotul supravietuitor. Unele din ele, s-a specificat 25, pot fi culese de catre sotul supravietuitor intrucit ar fi fost afectate gospodariei casnice. c)Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor. Pe linga celelalte drepturi, la care ne-am referit mai sus, art.4 din Legea nr.319/1944 ii mai confera sotului supravietuitor un drept de abitatie asupra casei de locuit. Astfel, aliniatul 1 din art.4 al legii prevede ca “sotul supravietuitor care nu are locuinta proprie va avea pina la executarea iesirii din indiviziune si in orice caz, cel putin timp de un an de la incetarea din viata a sotului sau, (inafara de dreptul de mostnire potrivit dispozitiilor de mai sus), un drept de abitatie asupra casei de locuit, daca aceasta face parte din succesiune”. Deducem din ceea ce spune legiuitorul ca pentru existenta dreptului de abitatie al sotului supravietuitor trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: - sotul supravietuitor sa fi locuit statornic, la data deschiderii mostenirii in casa asupra careia se constituie dreptul de abitatie;nu este necesar ca la data decesului defunctului sotii sa fi locuit impreuna26; - sotul supravietuitor sa nu aiba locuinta proprie27 - sotul supravietuitor sa nu devina prin mostenire proprietarul exclusiv al
23E de precizat ca teoretic e usor de facut distinctia dintre aceste categorii de daruri facute cu prilejul casatoriei, practic proba lor este dificila caci terii care le fac sunt putin preocupati cu acel prilej in a faca precizari in sensul daca fac darul ambilor soti(si aceasta este regula) sau numai unuia dintre ei. A se vedea in acest sens Alexandru Bacaci, Consideratii privind calificarea, ca fiind comune ori proprii, a unor bunuri dobindite de soti, in Juridica, pag. 246-247. 24M. Eliescu, op. cit. pag. 139-146;C. Statescu, op. cit. pag. 147;D. Chirica, op. cit. pag. 64. 25Fr. Deak, op. cit. pag. 148. 26A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 142. 27A se vedea, C. Barsan, Nota la dec. civ. nr. 249/1968 a Trib. jud. Satu Mare, in R. R. D. nr. 9/1969, pag. 169.

32 locuintei; - locuinta asupra careia se constituie dreptul de abitatie sa faca parte din masa succesorala, in total sau in parte, fiind proprietatea exclusiva a defunctului sau comuna acestuia cu sotul supravietuitor sau cu alta persoana - defunctul sa nu fi inlaturat prin vointa sa dreptul de abitatie al sotului supravietuitor intrucit acesta nu este rezervatar decit in raport cu bunurile pe care le vizeaza art.1 din Legea nr.319/194428. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor are urmatoarele caractere juridice: - este un drept real care are ca obiect casa de locuit;in masura necesara folosirii casei titularul sau poate folosi si terenul aferent, inclusiv partile comune29; -are un caracter temporar ;el dureaza pina la realizarea iesirii din indiviziune insa cel putin un an de la deschiderea mostenirii orin pina la recasatorirea sotului supravietuitor; - are un caracter strict personal intrucit titularul sau nu-l poate ceda sau greva in favoarea altei persoane spre deosebire de abitatia de drept comun reglementata in art.565-575 C. civ. ; - are un carcater gratuit, sotul supravietuitor fiind scutit de a da cautiunea prevazuta de art.566 C. civ. si de asemenea sa plateasca chirie mostenitorului care a obtinut dreptul de proprietate asupra casei. Sectiunea aIII-a. Dreptul statului asupra mostenirii vacante. Dreptul statului asupra mostenirii vacante se intemeiza pe prevederile art.68o C. civ. (asa cum au fost modificate prin Decr. Nr.73/1954) potrivit carora “In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului”. Problema care s-a pus a fost aceea de a determina ce trebuie sa se inteleaga prin notiunea de lipsa de mostenitori legalii sau testamentari, ipoteza in care naste vocatia statului de a culege mostenirea. S-a precizat in acest sens ca “lipsa de mostenitori in sensul art.68o C. civ., poate fi nu numai o lipsa totala, dar si una partiala” 30 sau lipsa nu trebuie inteleasa in sens fizic ci in sens juridic. Asadar, mostenirea va reveni statului, si atunci cind nu exista mostenitori legali in sens fizic, dar si atunci cind ei au renuntat la mostenire sau au fost inlaturati ca urmare a exheredarii, sau nedemnitatii. ESte in acest caz o lipsa de mostenitori in sens juridic. Sau situatia este aceeasi in ipoteza in care nu exista mostenitori legali, in sensul precizat, iar defunctul a instituit prin testament
28Fr. Deak, op. cit. pag. 15o. 29A se vedea, Traian Ionascu, Salvator Bradeanu, Drepturile reale principale in R.S.R. Editura Academiei, Bucuresti, 1978, pag. 121. 30A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 153-155.

33 legatrari cu titlu particular sau cu titlu universal dar aceste legate nu epuizeaza mostenirea. Ceea ce excede acestor legate va reveni statului caci acesti legatari nu au vocatie la universalitatea mostenirii ci numai asupra bunurilor sau cotei determinate din aceasta. In cazul exheredarii mostenitorilor legali rezervatari ai defunctului acestia vor mosteni rezerva iar restul, respectiv cotitatea disponibila, va reveni statului cu titlu de mostenire vacanta. Asadar, statul poate avea vocatie concreta la mostenire, sau mai exact spus la o parte din ea, chiar in prezenta unor mostenitori testamentari sau a unor mostenitori legali rezervatari exheredati. Nu intotdeauna prezenta mostenitorilor legali sau testamentari exclude vocatia concreta la mostenire a statului. Cu privire la natura juridica a dreptului statului asupra mostenirii vacante s-a purtat o adevarata controversa, determinata, e adevarat, de imprecizia textelor legale. Potrivit unui prin punct de vedere statul ar avea vocatie la mostenirea vacanta in virtutea unui drept originar derivat din puterea sa suverana(iure imperii)31. Potrivit unui al doilea punct de vedere, statul dobindeste mostenirea vacanta in virtutea unui drept de mostenire legala32 (iure hereditas). TEST DE EVALUARE : 1.Ce caractere are clasa I de moştenitori? 2.Indicaţi clasele de moştenitori care au dreptul la rezerva succesorală, deci sunt moştenitori rezervatari. 3.Excepţiile de le principiul proximităţii gradului de rudenie. 4.Excepţie de la principiul împărţirii pe capete a moştenirii. 5.Drepturile soţului supravieţuitor. 6.Caracterele juridice ale dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor. 7. Ce este sezina şi care sunt moştenitorii sezinarii?

31A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 146-148; 32A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 156-161;T. R. Popescu, Curs de drept international privat, Vol. I. Universitatea din Bucuresti, 1954, pag. 2o8; E. Safta-Romano, op. cit. vol. I Pag. 125-127;Dan Chirica, op. cit. pag. 69;D. Macovei, op. cit. pag. 64.

34 TEMA SUPLIMENTARA: Alcătuiţi un referat cu tema: Evoluţia istorică a drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor.

35 MODULUL III MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ TITLUL III DEVOLUTIUNEA TESTAMENTARA A MOSTENIRII Obiective: Identificarea şi fixarea noţiunilor privind moştenirea testamentară, rspectiv cuprinsul şi formele testamentului, definirea şi clasificarea legatelor şi cauzele de ineficacitate a legatelor. Competenţe: Studenţii dobândesc cunoştinţe cu ajutorul cărora pot stabili dacă un testament este valid, modul în care poate fi atacat sau redus şi cotele ce se cui legatarilor. Cuvinte cheie: testament autentic, olograf, mistic, legat univerasal, cu titlu universal şi cu titlu particular, cauze de ineficacitate a legatelor. Rezumat: În timpul vieţii orice persoană poate întocmi un testament prin care să dispună de bunurile sale pentru momentul morţii sale. Testamentul poate fi authentic, olograf sau mistic şi există şi forme simplificate speciale care vizează doar situaţii excepţionale. Cea mai importantă dispoziţie testamentară este legatul care se clasifică în legate universale, cu titlu universal şi cu titlu particular. Cuzele de ineficacitate a legatelor vizează nulitatea, caducitatea şi revocarea acestora. CAPITOLUL I TESTAMENTUL Sectiunea a i-a. Definitia, caracterele juridice si cuprinsul testamentului. Testamentul este definit in doctrina pe baza prevederilor art.8o2 C. civ. ca fiind actul juridic unuilateral, personal si solemn, esentialmente revocabil in timpul vietii defunctului, prin care acesta dispune de tot sau de o parte din avutul sau pentru timpul cind va inceta din viata.1 Din definitia data testamentului se pot desprinde urmatoarele caractere juridice ale acestuia: - testamentul este un act juridic, fiind necesar sa intruneasca, asadar, pe de o parte, conditile de validitate impuse in general pentru actele juridice, iar pe de alta parte, conditiile speciale impuse numai pentru testament;
1A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 155. Pentru evolutia istorica a successiunii testamantare a se vedea:M.D.Bocsan,Testamentul,Evolutia succesiunii testamentare in dreptul roman,Editura “Lumina Lex”,Bucuresti, 2ooo.

36 - testamentul este un act juridic unilateral, pentru validitatea sa nefiind necesara intilnirea a doua vointe ca in cazul conventiilor. - testamentul este un act juridic personal si individual, el neputind fi realizat prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. Caracterul individual al testamentului rezida in necesitatea ca el sa exprime vointa unei singure persoane legea interzicind ca doua sau mai multe persoane sa testeze prin acelasi act (art 857 c. civ); - testamentul este un act juridic solemn, ceea ce inseamna ca el trebuie sa indeplineasca ad validitatem conditiile de forma impuse de lege ( nu numai forma autentica asa cum vom vedea); - testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte, efectele sale se vor produce numai la moartea lui de cujus, acesta pastrindu-si toate drepturile asupra bunurilor sale pâna la moarte; - testamentul este un act juridic esentialmente revocabil, ceea ce inseamna ca testatorul poate revoca sau modifica dispozitiile testamentare pina in ultima clipa a vietii sale. Daca, asa cum rezulta din dispozitiile art.8o2 C.civ., testamentul cuprinde in primul rind dispozitii de ultima vointa cu privire la bunurile defunctului, adica legate, in practica s-a observat ca in cuprinsul sau se gasesc si alte dispozitii cum sunt: - sarcini impuse lagatarilor sau mostenitorilor legali, fie de natura patrimoniala, fie de alta natura (art.902, 93o raportat la 83o C. civ.); - exheredari, adica indepartarea de la mostenire a unor mostenitori legali cu limitarile ce le aduce rezerva succesorala (art.8o2-841 C.civ.); - numirea unui executor testamentar, adica a unei persoane care sa supravegheze aducerea la indeplinire a dispozitiilor testamentare (art.91o si urm. C. civ.); - revocarea dispozitiilor dintr-un testament anterior sau retractarea unei revocari anterioare (art.8o2 si 920 C.civ.); - partajul de ascendent (art.794 si urm. C. civ.); - recunoasterea unui copil din afara casatoriei(art.48 si 57 C.fam.); - dispozitii cu privire la funeralii si ingropare, recunoasterea unei datorii etc. Sectiunea a II-a. Conditiile de validitate ale testamentului. 1. Conditiile de fond. Dispozitiile testamentare fiind acte juridice, asa cum am aratat mai sus, ele trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general dar si unele specifice testamentelor. Astfel testarul trebuie sa aibe capacitatea de a incheia actul, trebuie sa exprime un consimtamint valabil, testamentul sa aibe un obiect determinat sau determinabil iar cauza sa fie licita si morala (art.948 si urm. C.civ.). In cele ce urmeaza vom analiza aceste conditii sub aspectul specificitatii lor in cazul testamentului si in principal in privinta legatelor care privesc patrimniul lui de cujus.

37 a)Capacitatea. In aceasta privinta este necesar ca testatorul sa aibe capacitatea de a dispune prin liberalitati, iar cel in favoarea caruia s-a dispus sa aibe capacitatea de a primi prin testament. Potrivit art.856 C.civ. orice persoana este capabila de a face testament daca nu este oprita de lege. In doctrina s-a precizat ca aceste incapacitati reglementate expres de legiuitor ingradesc capacitatea de folosinta a persoanei2. Incapacitatile de a dispune prin testament sunt urmatoarele: a) incapacitatea totala a minorului care nu a implinit virsta de 16 ani de a dispune prin testament (art.8o6 C. civ.); b) incapacitatea minorului intre 16-18 ani care nu poate dispune prin testament decit de ½ din ceea ce ar putea dispune ca major (art.8o7 C. civ.); c) incapacitatea minorului intre 16-18 ani care nu poate dispune prin testament in favoarea tutorelui sau;aceasta incapacitate se mentine si dupa virsta majoratului pina la predarea -primirea socotelilor. Este exceptat de la aceasta incapacitate minorul intre 16-18 ani care poate dispune in favoarea tutorelui sau cu conditia ca acesta din urma sa fie un ascendent al sau (art.8o9 C. civ.); d) incapacitatea interzisului judecatoresc si a celui care fara a fi pus sub interdictie este lipsit de discernamint in momentul incheierii testamentului. Incapacitatile absolute de folosinta sunt urmatoarele; - incapacitatea persoanelor fizice neconcepute pina la data deschiderii succesiunii si a persoanelor juridice care nu au luat fiinta. In ce priveste persoanele juridice potrivit art.33 alin.1 si 2 din Decretul nr.31/1954, ele nu au capacitatea de a dobindi nici un fel de drepturi si deci nici legate decit de la data indeplinirii formalitatilor prevazute de teztele legale amintite. Potrivit art.33 alin.3 din acelasi act normativ persoanele juridice care nu au indeplinit formalitatile cerute de lege au totusi capacitatea limitata de a dobindi drepturi de la data actului de infiintare dar cu conditia ca ele sa fie necesare in scopul ca persoana juridica sa poata lua fiinta in mod valabil. - incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalitati care nu corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de infiintare sau statut, potrivit principiului specialitatii capacitatii de folosinta (art.34 din Decretul nr.31/1954).3 Incapacitatile relative de folosinta sunt urmatoarele:
2A se vedea, Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura “Sansa”, Bucuresti, 1992, pag. 261. 3In literatura de specialitate s-a exprimat si parerea ca in ipotezele analizate mai sus ca incapacitati de a primi prin testment este in realitate vorba despre capacitatea succesorala ca o conditie generala a dreptului la mostenire, pe de o parte, iar pe de alta analizindu-se incapacitatea persoanei neconcepute si a persoanei juridice care nu a luat fiinta tot astfel ar trebui sa se analizeze si incapacitatea persoanei care nu mai exista la data deschiderii mostenirii, ori ele apartin problemei capacitatii succesorale in general . Oricum, se sustine, este impropriu sa se vorbeasca de incapacitatea persoanelor care nu exista caci ele nu sunt incapabile ci neexistind nu pot mosteni (art. 654 C. civ. ). A se vedea in acest sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 182.

38 - incapacitatea medicilor si farmacistilor care nu pot primi legate de la cel pe care l-au ingrijit in cursul ultimei boli de care acesta a decedat si cind liberalitatea s-a facut (art.81o alin.1 C. civ.). Incapacitatea medicilor si farmacistilor se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de captatie si sugestie astfel ca nu se poate admite dovada contrara in sensul ca, bunaoara, medicul nu a abuzat de influenta sa asupra bolnavului si ca deci acesta a actionat cu o vointa libera si neviciata4. - incapacitatea ofiterilor de marina, care potrivit art.833 C. civ. nu pot primi legate de la calatorii aflati la bordul navelor in cursul calatoriilor maritime, daca nu sunt rude cu testaorul. Aceasta incapacitate se bazeaza pe o prezumtie absoluta de abuz de influienta. Exceptia instituita de art.833 C. civ. pentru rudele testatorului nu se limiteaza la rudele de gradul IV si poate fi in linie directa si colaterala5 - incapacitatea tutorelui de a primi prin testament de la minorul aflat sub ocrotirea sa (art.8o9 C. civ.) Incapacitatile de exercitiu. Minorii si interzisii lipsiti de capacitate de exercitiu nu pot accepta liberalitatile decit prin reprezentantii lor legali intrucit un astfel de act depaseste sfera actelor de admnistrare (art.11 din Decretul nr.31/1954 si art.147 C. fam.). Minorii cu capacitate de exercitiu restrinsa vor putea accepta liberalitatile cu incuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali (art.9 din Decretul nr.31/1954). In toate cazurile este necesara si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (art.129 alin.2, art.133 alin.2 si art.147 C. fam. Codul civil, in art.815 contine in aceasta privinta o dispozitie derogatorie in sensul ca acceptarea liberalitatilor facute minorilor se poate realiza nu numai de catre reprezentantii legali ai acestora -parintii si tutorii - ci si de catre orice ascendent al lor6. Nerespectarea acestor norme legale atrage sanctiunea nulitatii relative, fiind vorb de o nulitate de protectie a minorilor si interzisilor. b) Consimtamintul. Pentru validitatea oricarui act juridic, si deci si a testamentului, se cere ca la baza lui sa exista o vointa libera si nealterata de vreun viciu, cum sunt eroarea, dolul sau violenta. Absenta consimtamintului, sau mai exact spus in cazul testamentului, a manifestarii unilaterale de vointa atrage sanctiunea nulitatii absolute, caci lipseste unul din elementele esentiale ale actului juridic. In privinta viciilor de consimtamint sunt aplicabile regulile din materia
4A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 875/1969, in C. D. 1969, pag. 155-16o 5Fr. Deak, op. cit. pag. 184. 6A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 169. .

39 dreptului comun7, existind unele particularitati la care ne vom referi in cele ce urmeaza. Potrivit art.953 C. civ. consimtamintul este nevalabil atunci cind este afectat de eroare, violenta sau dol. In aceasta materie prezinta elemente specifice dolul sub forma captatiei si sugestiei8. Sugestia consta in folosirea unor mijloace tendentioase si oculte in scopul de a sadi in mintea dispunatorului ideia de a face o liberalitate, pe care altfel, din proprie initiativa, nu ar fi facut-o9. Captatia consta in folosirea unor manopere dolosive si mijloace frauduloase in scopul de a cistiga increderea dispunatorului pentru a-i capta buna credinta si a-l determina sa o gratifice prin testament, fie pe sine sau pe o terta persoana. Prin sugestie, asadar, se urmareste nasterea ideii in cugetul dispunatorului de face o liberalitate, iar prin captatie se directioneaza hotarirea indusa de a gratifica o anumita persoana in mod concret. In cazul captatiei se folosesc mijloace mai dure ca indepartarea rudelor testatorului, a prietenilor apropiati, interceptarea corespondentei creiarea unei aparente de dependenta totala a dispunatorului aflat in stare de boala, de persoana celui care solicita liberalitatea, pe cind in cazul sugestiei mijloacele sunt mai subtile si mai isidioase, ca specularea unor sentimente, afirmatii mincinoase la adresa unor mostenitori legali etc. Pe cit de frecvente in practica astfel de mijloace pe atit de greu de dovedit. Oricum, cele doua forme specifice ale dolului in aceasta materie vor trebui probate ca atare trebuind evident sa nu fie confundate cu adevaratele manifestari de compasiune si manifestari de intrajutorare fireasca intre semeni care nu au la baza intentia frauduloasa de sugestie si captatie. Sanctiunea care intervine in cazul dolului este nulitatea relativa a testamentului. Anularea testamentului nu este insa posibila in acelasi timp pentru lipsa discernamintului si pentru captatie si sugestie, cele doua cauze de nulitate excluzindu-se reciproc.10 c) Obiectul. Pe linga conditiile privind capacitatea si consimtamintul analizate mai sus, peeentru validitatea testamentului se cere ca acesta sa aiba un obiect dterminat sau determinabil si in acelasi timp licit. La fel ca la conventii in general, bunurile ce formeaza obiectul legatelor din cuprinsul testamentului trebuie sa se afle in circuitul civil (art. 963 C. civ.).
7A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1426/1979, in C. D. 1979, pag. 126;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1160/1992, in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag. 145-148. , 8A se vedea pentru amanunte, Alexandru Bacaci, op. cit. pag. 17 9A se vedea, M. Eliscu, op. cit. pag. 178-179;Dan Chirica, op. cit. 76-78;Fr. Deak, op. cit. pag. 186-187;Alexandru Bacaci, loc. cit. pag. 2o-23;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1426/1979 cit. supra. ;dec. nr. 1917/1974, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 213;dec. nr. 953/1978 in Repertoriu. . . , pe anii 1975-198o, pag. 141;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 2447/1991, in Dreptul nr. 7/1992, pag. 78-79. 10A se vedea, Alexandru Bacaci, loc. cit. pag. 22.

40 b) Cauza. Cauza dispozitiilor testamentare trebuie sa fie licita si morala. Dispozitiile legale din materia conventiilor (art.948, 966-968 C.civ.) se aplica de altfel si actelor juridice unilaterale asadar, si dispozitiilor testamentare. Cauza constituie motivul determinant si impulsiv al testamentului fiind diferit de la caz la caz. 11Determinat de acest motiv testatorul isi prefigureaza un scop pe care urmareste sa-l realizeze prin dispozitia testamentara. 2. Conditii de forma. Asa cum rezulta din insasi definitia testamentului el este un act juridic solemn. Pentru a fi valid legiuitorul cere respectarea anumitor conditii de forma prin care vointa testatorului trebuie sa se exprime pentru a putea produce efecte juridice. Ca in toate cazurile conditiile de forma nu sunt un scop in sine ci legiuitorul, prin ele, cauta sa asigure protejarea vointei testatorului, avind in vedere efectele sale de mare importanta . Legiuitorul reglementeaza unele forme ordinare de testament, ca testamentul auteeentic, testamentul olograf, testamentul secret sau mistic si forme extraordinare cum sunt testamente privilegiate. Interzicerea testamentului conjunctiv. Potrivit art.857 C. civ.” doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelasi act, una in favoarea celeilalte, sau in favoarea unei a treia persoane”. Asadar, testamentul conjunctiv este prohibit de legiuitor. Se urmareste prin aceasta asigurarea libertatii de vointa a testatorului, caracterul personal, unilateral si revocabil al testamentului caci pluralitatea de parti ar conferi testamentului un caracter contractual. Un astfel de testament, cind mai multe persoane testeaza una in favoarea celeilalte, va fi nul absolut12. Testamentul nu este considerat conjunctiv atunci cind doua sau mai multe persoane testeaza pe aceeasi coala de hirtie, daca dispozitiile testamentare sunt distincte exprimind fiecare vointa unei singure persoane. Testamentul este conjunctiv numai daca ca act juridic este o opera comuna a doua sau mai multe persoane. CAPITOLUL II FELURILE TESTAMENTULUI Sectiunea a I-a. Testamentele ordinare. Consideratii generale.
11A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 183-184. 12In practica s-au intilnit situatii cind sotii si-au facut reciproc testament sau ambii au dispus in favoarea copiilor. Irevocabilitatea unor astfel de dispozitii testamentare nu se poate asigura, asadar, pe aceasta cale.

41 In privinta acestor forme testamentare sub aspectul eficientei lor juridice nu se poate vorbi de o ierarhie caci au valoare juridica egala. Functioneaza, asadar, principiul echivalentei formelor testamentare. Nu mai putin insa forta lor probanta este diferita. Dupa ce s-a dovedit insa existenta testamentului in forma prescrisa de legiuitor efectul lor juridic este acelasi, oricare ar fi forma pe care o imbrac. 1. Testamentul olograf. Codul civil prevede in art.859 ca :”Testamentul olograf nu este valabil decit cind este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului”. Denumirea lui vine de la cuvintele grecesti holos, care inseamna intreg, total si grapfos care inseamna a scrie. Din formularea data de legiuitor vom retine, asadar, ca nu orice scriere olografa, chiar avind ca obiect transmisiunea bunurilor dupa moartea celui ce lasa mostenirea va putea fi considerata testament olograf ci numai aceea care va fi scrisa intergral, semnata si datata de mina testatorului. Este aceasta o solemnitate ceruta de lege ad validitatem si nu ad probationem, altfel intervenind sanctiunea reglementata de art. 886 C. civ. Lipsa oricareia din cele trei conditii va duce la nevalabilitatea testamentului, caci ele se cer a fi indeplinite cumulativ13. Ca avantaje ale acestui testament se specifica acela ca este simplu si accesibil oricarei persoane care stie sa scrie;poate fi redactat oricind si oriunde si fara nevoia participarii unor persoane straine asigurindu-se astfel secretul sau. Apoi, data fiind simplitatea formei sale, nu necesita cheltuieli pentru intocmirea sa. Dar tocmai din simplitatea formelor sale rezulta si unele dezavantaje ale sale. Astfel, el poate fi usor sustras sau distrus, dupa moartea testatorului sau in timpul vietii sale, dar fara cunostinta sa. Nu ne asigura de protectia vointei testaorului impotriva unor influente straine si abuzive sub forma captatiei sau sugestiei sau chiar a violentei din partea celor interesati. Tot din cauza simplitatii sale el poate fi usor falsificat precum poate fi mai usor contestat decit celelalte forme de testament. In alta ordine de idei el poate cuprinde formulari confuze sau contradictorii din care este greu sa se deduca adevarata vointa a testatorului14. Astfel atunci cind scriitura straina nu are legatura cu continutul testamentului iar adausurile nu fac ccorp comun cu acesta testamentul va fi valabil ca testament olograf intrucit nu exista indicii ca s-a adus astfel vreo atingere libertatii de vointa a testaorului, indiferent ca acesta cunoscut sau nu existenta scriiturii straine. Daca scriitura interpusa in cuprinsul testamentului are legatura cu continutul acestuia
13A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 14o9/1992, in Deciziile C. S. J. , 199o-1992, pag. 13o133. 14Nu e mai putin adevarat ca si sablonizarea prin folosirea unor formule standard intruduse mecanic de catre un redactor de specialitate pot duce la fasificarea adevaratei vointe a testatorului, greu apoi de decelat de catre cei chemati a interpreta continutul testamentului, in lumina vointei reale a testatorului.

42 trebuie facuta distinctia intre doua situatii: - daca interventia din cuprinsul testamentului de catre tert s-a facut cu stiinta acestuia, testamentul va fi nul absolut caci nu a fost scris in intregime de catre testator; - daca interventia tertului s-a realizat fara stiinta testatorului testamentul va fi valabil intrucit nu s-a incalcat libertatea de vointa a acestuia. Desigur insa cele scrise de catre tert nu vor fi luate in considerare. A doua conditie este aceea ca testamentul sa fie datat de mina testatorului. Data testamentului prezinta importanta dintr-un indoit punct de vedere. In primul rind, in functie de data redactarii testamentului se poate verifica daca testatorul avea capacitatea de a testa. In al doilea rind, in cazul testamentelor succesive, cu dispozitii contrare sau incompatibile se va putea determina care anume vor fi avute in vedere tinind cont de regula potrivit careia manifestarea ultima de vointa a testatorului produce efecte, revocind dispozitiile anterioare. A treia conditie pentru valabilitatea testamentului olograf este semnarea acestuia de catre testator. Semnatura de pe testament atesta faptul ca autorul sau recunoaste ca ii exprima vointa si il insuseste ca atare si de asemenea faptul ca actul a fost incheiat in forma definitiva. Altfel se poate crede ca este vorba de un proiect lipsit de eficacitate si, oricum, neinsusit de catre testator ca exprimind vointa sa. Legea nu prevede conditiile in care trebuie executata semnatura. Se admite ca ea nu trebuie neaparat sa cuprinde numele si prenumele testatorului, fiind suficienta semnatura sa obisnuita prin care sa poata fi identificat. Semnatura cu initiale este considerata valabila daca testatorul semna in mod obisnuit in acest fel. Semnatura trebuie sa fie de mina. Nu se admite ca valabila punerea parafei, stampilei ori a sigiliului. 2. Testamentul autentic. Testamentul autentic este acela care, potrivit legii, (art.86o C. civ. si art.65 din Legea nr.36/1995) este auteentifiat de notarul public. Codul civil prevedea in art.861863 o procedura speciala de autentificare a tstamentelor, derogatorie de la dreptul comun. Prin Legea nr.358/1944 aceste texte legale au fost abrogate astfel ca testamentele se autentifica in prezent la fel ca si celelalte acte, fiind supus, asadar, regulilor de drept comun in materie, prevazute de Legea nr.36/1995 a notarilor publici si a activi tatii notariale si de Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995 aprobat prin Ordinul nr.71o/C/1995 al ministrului justitiei. Testamentul autentic prezinta unele avantaje dar si unele inconveniente. In privinta avantajelor se mentioneaza ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie sau sa citeasca si care astfel nu au acces la testamentul olograf. Apoi testamentul auteentic este un act de autoritate publica, iar forta sa probanta este mai puternica decit a testamentului olograf caci continutul actului este verificat de notar in sensul de nu cuprinde dispozitii contrare legii sau clauze obscure care, de regula, genereaza litigii intre succesori. Sarcina dovezii contrare revine celui care-l contesta.

43 Testamentul autentic mai are avantajul ca un exemplar original se pastreaza la biroul notarului public astfel incit pericolul ca testamentul sa fie sustras sau distrus este mai mic decit la testamentul olograf. Ca inconveneinte se mentioneaza faptul ca testamentul autentic necesita cheltuieli si pierdere de timp prin indeplinirea formalitatilor prevazute de lege si ca nu asigura secretul in aceasi masura ca testamentul olograf. 3. Testamentul secret (mistic) Din prevederile art.864 C. civ. rezulta ca testamentul mistic sau secret este acela care fiind scris de catre testator sau de catre alta persoana, dar semnat de testator, strins si sigilat este prezentat judecatoriei pentru efectuarea formalitatilor de suprascriere reglementate de lege. El imprumuta avantajele si dezavantajele de la cele doua forme de testament precizate. Astfel asigura secretul dispozitiilor testamentare poate fi utilizat numai de catre persoanele care stiu scrie si citi (art.865 C. civ.), iar in ce priveste forta sa probanta, dispozitiile testamentare au forta probanta a actului sub semnatura privata, iar actul de suprascriere are forta probanta pina la inscrierea in fals. El este aproape inutilizabil in practica caci testatorul fie redacteaza un testament olograf singur, fie, daca recurge la autoritati, face un testament autentic. Testamentul mistic poate sa fie scris de catre testator sau de catre o alta persoana, sau poate fi dactilografiat dar, in toate cazurile, trebuie sa fie semnat de catre testator. El trebuie apoi strins si sigilat si prezentat judecatorului delegat pentru efectuarea actului de suprascriere potrivit art. 864 C. civ. Sectiunea a II-a. Testamentele privilegiate. Pentru imprejurari exceptionale, cind nu exista posibilitatea de a recurge la autentificarea unui testament in conditiile analizate mai sus, Codul civil (art.868-886) reglementeaza modul de autentificare in conditii simplificate sub forma testamentelor privilegiate. Cei aflati in imprejurarile exceptionale determinate de legiuitor, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, pot recurge la testamentul olograf respectind regulile specifice acestuia, dar pot testa si in formele special reglementate pentru astfel de imprejurari, realizind testamente autentice simplificate. Aceste forme testamentare sunt:testamentul militarilor, testamentul facut pe timp de boala contagioasa si testamentul maritim. a)Testamentul militarilor. Militarii aflati pe teritoriu strain in misiune, sau prizonieri la inamic ori pe teritoriul tarii intr-o localitate asediata sau intr-un loc fara comunicatie cu exteriorul din cauza razboiului (art.87o C. civ.) pot testa, potrivit art.868 C. civ., in fata comandantului militar al unitatii sau in fata unui alt ofiter asistat de doi martori. In

44 cazul in care militarul, bolnav sau ranit fiind, este internat intr-un spital militar va putea testa in fata medicului militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului (art.869 C. civ.) b) Testamentul facut in timp de boala contagioasa. In cazul in care o localitate este izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase, potrivit art.872 C. civ., persoanele aflate intr-o astfel de localitate pot testa in forma autentica in fata unui membru al consiliului local asistat de doi martori. Recurgerea la aceste forme testamentare nu este admisa daca in localitatea respectiva exista birou notarial. c) Testamentul maritim. In cazul persoanelor aflate in calatorie pe mare, fie ca sunt calatori, fie ca sunt membri ai echipajului, potrivit art.874 si 875 C. civ., acestea pot testa in forma autentica simplificata, dar numai atita timp cit vasul se afla in calatorie pe mare si nu atunci cind se afla ancorat la tarm. De asemenea nu se poate recurge la aceasta forma simplificata nici atunci cind vasul, desi se afla pe mare, se apropie de un tarm strain unde se afla un agent consular la Romaniei. In acest caz se va testa in formele testamentare ordinare. Cu atit mai mult nu se va putea recurge la forma simplificata de testament cind vasul se apropie de tarmul Romaniei. Potrivit art.874 si 881 C. civ. testamentul maritim se intocmeste in fata comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul intendent de bord sau inlocuitorul sau si de doi martori. Testamentul se redacteaza in doua exemplare originale si nu poate cuprinde dispozitii in favoarea ofiterilor instrumentatori, daca nu sunt rude in grad succesibil sau sot cu testatorul (art.883 C. civ.). Daca testatorul este chiar comandantul navei sau unul din cei desemnati de lege sa primeasca testamentele intocmite in astfel de conditii, testamentul se fa face in fata persoanei care urmeaza testatorului in ordine ierarhica (art.875 C. civ.). d) Reguli comune testamentelor privilegiate. Astfel testametele privilegiate trebuie sa fie semnate de testator, de agentul instrumentator si de catre martori, avind evident forma scrisa. Daca testatorul nu stie sau nu poate sa scrie se va face mentiune despre aceasta, iar in cazul martorilor in mod obligatoriu trebuie sa semneze testamentul cel putin unul dntre ei, iar daca unul nu poate semna se va face mentiune despre cauza acestei neputinte (art.884 C. civ.). Toate testamentele privilegiate produc efecte, evident de la data decesului testatorului, dar spre deosebire de testamentele ordinare ele nu au decit efecte limitate in timp. Testamentele militarilor si cele facute pe timp de boala contagioasa isi inceteaza valabilitatea in termen de 6 luni de la data incetarii conditiilor speciale care au determinat inticmirea lor (art.871 si 873 C. civ.). Testamentul maritim isi inceteaza valabilitatea in termen de 3 luni de la data cind testatorul a ajuns intr-un loc

45 in care poate testa in forme ordinare (art.882 C. civ.). Se mai considera ca pe linga forma scrisa si semnaturile precizate si datarea acestor testamente este un element esential pentru a se putea aprecia existenta imprejurarilor care au determinat folosirea acestor forme de testament. Sectiunea a III-a. Alte forme testamentare. Evolutia vietii economico-sociale a impus legiuitorului solutii legislative si cu privire la alte modalitati de a dispune pentru cauza de moarte. In primul rind exista reglementari speciale privitoare la dispozitiile testamantare care au ca obiect sume de bani depuse la CEC sau la alte unitati bancare si apoi cu privire la testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate. 1. Testamentul privind sumele de bani depuse la CEC sau alte unitati bancare. Titularii depunerilor de sume de bani la CEC au posibilitatea de a dispune de aceste sume prin una din formele testamentare ordinare sau privilegiate . Legiuitorul a reglementat insa si o forma simplificata la care depunatorii pot recurge, denumita clauza testamentara, sau dispozitie testamentara. Potrivit art.22 din Statutul CEC aprobat prin H.G. nr.888/1996, in baza art.8 din Legea nr.66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romania in societate bancara pe actiuni “Titularul depunerii are dreptul sa indice CEC persoanele carora urmeaza sa li se elibereze sumele depuse, in caz de deces. Depunerile asupra carora nu s-au dat dispozitii testamentare se elibereaza de CEC mostenitorilor legali sau testamentari”15. O dispozitie pentru cauza de moarte privind sumele depuse la CEC, sub forma clauzei testamentare o poate da numai titularul libretului, chai daca suma a fost depusa pe numele sau de catre alta persoana. Clauza testamentara este considerata in doctrina ca fiind un legat cu titlu particular, si deci supusa regulilor de validitate ale testamentului in general16. Sub aspectul formei clauza testamentara se abate de la regulile testamentului olograf caci nu trebuie sa fie scrisa in intregime si datata de mina testatorului. Trebuie insa sa fie semnata de catre acesta. Libretul precum si fisa de cont sunt completate de catre functionarul CEC, dar poarta semnatura depunatorului. Clauza este considerata din acest punct de vedere un testament olograf simplificat.
15Textul este aproape identic cu cel din art. 19 din vechiul Statut CEC aprobat prin Decr. nr. 37l/1958, abrogat prin art. 9 din Legea nr. 66/l996, precizindu-se mai corect insa ca depunerile in legatura cu care nu s-au dat dispozitii testamentare se vor elibera mostenitorilor legali, dar si testamentari, fata de vechiul text care prevdea ca sumele se vor elibera numai mostenitorilor legali. 16A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 226-229;Fr. Deak, op. cit. pag. 222;C. Statescu, op. cit. pag. 169;Dan Chirica, op. cit. pag. 11o.

46 2. Testamentul facut de cetatenii romani in strainatate. Codul civil prevede in art.885 ca :”romanul ce s-ar afla in tara straina va putea face testamentul sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face testamentul”. Asadar, cetateanul roman aflat in strainatate va putea testa in forma olografa dupa legea romana, chiar daca legea straina nu prevede aceasta forma testamentara, prin exceptie de la regula locus regit actum. In privinta testamentului autentic vor trebui respectate regulile legii locului unde se intocmeste testamentul. CAPITOLUL III LEGATELE SI ALTE DISPOZITII TESTAMENTARE Sectiunea a I-a. Legatele si desemnarea legatarilor. Cu toate ca testamentul poate cuprinde acte juridice multiple, de naturi diferite, asa cum am precizat mai sus, principalele sale dispozitii se refera la transmisiunea patrimoniului, a unei fractiuni din acesta sau numai a unor bunuri singulare caatre anumite persoane desmnate de catre testator. Aceste dispozitii testamentare poarta denumirea de legate iar cei care beneficiaza de ele se numesc legatari. Legatul poat fi definit, asadar, ca fiind actul juridic cu titlu gratuit, cuprins intr-un testament prin care testatorul dispune pentru cauza de moarte, de bunurile sale1. Caracterele juridice pe care le-am analizat ca fiind ale testamentului privesc de fapt, asa cum am aratat si cu acel prilej, legatul. Sectiunea a II-a. Clasificarea legatelor in functie de obiectul lor. 1. Legatul universal. Definitia pe care o da art.888 C. civ. legatului universal in sensul ca aaaceste ar fi “. . . dispozitia prin care tstatatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale “ a fost criticata2 a fost criticata in sensul ca ar lasa impresia ca ceea ce caracaterizeaza legatul universal este faptul ca legatarul ar culege in fapt intreg patrimoniul succesoral, or in realitate nu foloasele efective, adica emolumentul primit este ceea ce-l caracterizeaza ci vocatia la universalitate. In adevar legatarul universal s-ar putea intimpla sa primeasca numai o parte din lasamintul succesoral, cind de pilda testatorul instituie mai multi legatari uiversali sau cind mai exista si alte legate, sau sarcini prin care emolumentul succesoral se reduce. Se poate chiar ca intreg emolumentul succesoral sa fie absorbit de celelelate legate sau sarcini legatul prin vocatia la universalitate instituita de
1C. Statescu, op. cit. pag. 172. 2A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 253;C. Statescu, op. cit. pag. 173.

47 testator, pastrindu-si caracterul de legat universal. Definitia este in realitate corecta caci legiuitorul precizeaza expres ca in acest caz testatorul lasa universalitatea bunurilor la unul (dar aceasta este numai o ipoteza) sau la mai multi legatari ceea ce acrediteaza din capul locului ideia vocatiei la universalitate iar nu neaparata primirea efectiva a acesteia, de vreme ce in cea de a doua ipoteza se accepta existenta mai multori legatari universali care urmeaza sa imparta intre ei emolumentul succesoral. Ba mai mult se poate intimpla ca intreaga mostenire sa fie absorbita de celelalate legate si datorii sau sarcini cind se vorbeste de asa numitul legat universal fara emolument. S-a precizat insa ca in acest caz instantele de judecata sunt chemate sa aprecieze daca testatorul nu a avut in realitate intentia de a desemna un executor testamentar iar nu un legatar universal3. Daca se ajunge la aceasta din urma concluzie de ineficacitatea vreunui legat vor profita numai mostenitorii legali iar nu asa numitul legatar universal care este de fapt numai un executor testamentar. In practica au fost considerate legate universale, cu toate ca nu s-a folosit aceasta expresie: - legatul tuturor bunurilor mobile si imobile; - legatul nudei proprietati a ntregii mosteniri. S-a considerat ca dupa incetarea uzufructului nuda proprietate se intregeste si devine proprietate deplina. - legatul cotitatii disponibile, intrucit s-a argumentat, in lipsa de mostenitori rezervatari sau in cazul ca cei existenti nu pot sau nu vor sa vina la mostenire, legatarul are vocatie la intreaga mostenire. S-a precizat insa4 ca in acest caz se impune a se cerceta daca testatorul nu a avut totusi intentia de a limita vocatia legatarului numai la cotitatea disponibila calculata in raport de situatia din ziua redactarii testamentului; - legatul prisosului sau al ramasitei dupa ce se executa celelalte legate cuprinse in testament, intrucit se considera ca daca ceilalti legatari nu pot sau nu vor sa vina la mostenire legatarul instituit prin aceasta formula, a prisosului sau a ceea ce ramine, va culege intreaga mostenire. Si in acest caz se impune a se cerceta daca nu cumva testatorul nu a avut intentia sa limiteze vocatia legatarului numai la o parte din mostenire si daca nu exista si mostenitori rezervatari5. 2. Legatul cu titlu universal. Legatul cu titlu universal confera legatarului vocatie numai la o cota parte din universalitatea bunurilor testatorului. Ceea ce este caracteristic legatului cu titlu universal, la fel ca in cazul celui universal este vocatia legatarului la o fractiune din mostenire iar nu emolumentul cules. Potrivit art.894 C. civ. sunt considerate legate cu titlu universal:
3A se vedea, C. Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. vol. III, pag. 9o4;M. Eliescu, op. cit. pag. 254. 4A se vedea, O. Capatina, Nota la incheierea nr. 3o8/1956 a Not. de Stat al raionului 1 Mai Bucuresti, in L. P. nr. 11/1956, pag. 139o-1393. 5A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 254-255 si bibliografia acolo indicata.

48 - legatul unei fractiuni din mostenire, ca, de pilda, legatul unei jumatati sau a unei treimi din aceasta etc.; - legatul tuturor buurilor mobile; - legatul tuturor bunurilor imobile; - legatul unei fractiuni din bunurile imobile; - legatul unei fractiuni din bunurile mobile. Asa cum s-a precizat in literatura juridica6, in cazul in care un minor intre 16 si 18 ani face un legat cu privire la intreaga sa mostenire, acest legat nu va fi un legat universal ci un legat cu titlu universal intrucit art.8o7 C. civ. prevede ca minorul nu poate dispune decitde jumatate din bunurile de care poate dispune persoana majora. Aceasta inseamna ca el va putea dispune numai de cota de ½ din averea sa, daca nu are mostenitori rezervatari si de ½ din cotitatea disponibila daca are mostenitori rezervatari. Daca s-a dispus, asadar, peste aceste cote de catre minorul cu capacitate de exercitiu restrinsa, legatul va fi reductibil la aceste cote, motiv pentru care este considerat legat cu titlu universal si nu legat universal. Enumerarea facuta de art.894 C. civ., fiind o enumerare exhaustiva, inseamna ca toate celelalte legate, care nu sunt legate universale, trebuie considerata legate cu titlu particular. Asa, de pilda, legatul tuturor imobilelor dintr-o localitate va trebuie considerat legat cu titlu particular si nu cu titlu universal, intrucit pentru a fi considerat legat cu titlu universal ar fi trebuit sa se dispuna de toate bunurile imobile sau de toate bunurile mobile in general si numai dintr-o anumita localitate. 3. Legatul cu titlu particular. Codul civil nu da o defintie pozitiva legatului cu titlu particular, sau singular, ci art.894 alin.2 prevede doar ca toate legatele care nu sunt cu titlu universal si, evident, universale, sunt legate cu titlu particular. Acest legat, asadar, confera legatarului vocatie la unul sau mai multe bunuri determinate, indiferent de valoarea acestora, spre deosebire de legatele universale sau cu titlu universal care confera vocatie (chemare) la o universalitate sau la o parte din aceasta . Subliniem de asemenea tot ca o deosebire de ordin calitativ a legatului cu titlu particular de cel universal si de cel cu titlu universal care consta in aceea ca legatul cu titlu particular nu atrage raspunderea legatarului pentru pasivul mostenirii (art.9oo C. civ.). Valoarea legatului cu titlu particular poate fi mai mare decit cea a legatului universal sau cu titlu universal, ceea ce demonstreaza odata in plus ca nu emolumentul in sine conteaza ci vocatia pe care o confera fiecare legat in parte. In legatura cu legatul lucrului altuia, care vizeaza situatia in care testatorul a dispus de un bun cert in favoarea legatarului, dar acest bun nu-i apartine nici in momentul intocmirii testamentului si nici in acela al deschiderii succesiunii, codul civil distinge intre situatia in care testatorul cunostea ca bunul nu-i apartine si aceea in care el nu avea cunostinta de aceasta imprejurare. Potrivit art.9o6 C. civ. , daca testatorul cunostea ca bunul de care a dispus nu-i apartine, legatul va fi valabil prezumindu-se ca el a inteles sa impuna celor indatorati la executarea legatului
6A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 256, C. Statescu, op. cit. pag. 175, Fr. Deak, op. cit. Pag. 236.

49 procurarea bunului si predarea acestuia legatarului. Cel obligat la executarea legatului intr-o astfel de situatie are doua posibilitati. Prima este aceea de a procura bunul si a-l preda legatarului si a doua este aceea de a plati legatarului o suma echivalenta cu valoarea bunului in momentul deschiderii succesiunii. Daca bunul a fost procurat spre a fi predat legatarului transferul proprietatii catre legatar nu are loc in momentul deschiderii succesiunii ci in acela al procurarii acestuia. Daca testatorul nu cunostea ca bunul nu-i apartine si totusi a dispus de el legatul va fi cosiderat nul potrivit art.9o7 C. civ. Dovada faptului ca testatorul a cunoscut ca bunul nu-i apartine revine legatarului interesat, acesta avind posibilitatea sa se foloseasca in aceste scop de orice mijloc de proba si putind folosi chiar elemente dinafara testamentului. Desigur, aceste reguli se aplica numai in ipoteza ca este vorba de un bun cert, intrucit numai un astfel de bun poate apartine cuiva, caci bunurile de gen nu apartin unui anume titular determinat. In consecinta legatul unui bun de gen va fi intotdeauna valabil chiar daca in patrimoniul defunctului nu se gasesc atari bunuri. Conchizind precizam ca enumerarea tuturor legatelor cu titlu particular nefiind posibila amintim cu titlu de exemplu citeva: - legatul unui bun cert; - legatul unui bun de gen; - legatul unei creante fata de un mostenitor legal, un legatar universal sau cu titlu universal sau fata de alt legatar cu titlu particular; - legatul de liberare, prin care testatorul il iarta pe legatar de datoria ce avea fata de el; - legatul tuturor bunurilor dintr-o anumita localitate; - legatul tuturor bunurilor testatorului din momentul intocmirii testamentului, daca se dovedeste ca intentia sa a fost de a limita chemarea legatarului numai la acele bunuri determinate; - legatul unei succesiuni cuvenita lui de cujus, dar nelichidata pina la moartea acestuia (art.894 alin.2 C. civ.) caci acea mostenire in raporturile dintre testator si legatarul sau nu reprezinta o universalitate sau o parte din aceasta ci un grup de bunuri determinate7 Sectiunea a III-a . Clasificarea legatelor dupa modalitatea care le afecteaza. 1. Legatul pur si simplu. Este legatul neafectat de nici o modalitate. In acest caz drepturile legatarului se dobindesc din momentul deschiderii succesiunii asemanator cu situatia mostenitorilor legali. 2. Legatul cu termen. Testatorul poate sa supuna legatul unui termen, fie
7A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 949.

50 suspensiv, fie extinctiv aplicindu-se regulile dreptului comun in materie de modalitati. In cazul termenului suspensiv executarea legatului este aminata pina la implinirea lui (de pilda la sase luni de la deschiderea mostenirii) dar drepturile legatarului se nasc si se pot transmite inter vivos si mortis cauza din momentul deschiderii mostenirii. Cu alte cuvinte desi legatarul devine proprietar sau creditor din momentul deschiderii mostenirii el nu poate cere predarea lucrului legat sau plata creantei la deschiderea mostenirii ci numai la implinirea termenului, asa cum rezulta din prevederile art.926 si 1o22 C. civ. In cazul legatului afectat de un termen extinctiv legatul isi produce efectele din momentul deschiderii mostenirii, la fel ca in cazul legatului pur si simplu, dar la implinirea termenului legatul se stinge(de pilda cind se lasa prin legat dobinzile unei sume de bani pe o durata de timp sau dreptul la o renta pe o durata limitata. 3. Legatul sub conditie. Este acel legat a carui nastere sau stingere depinde de un eveniment viitor si incert cit priveste producerea lui. La fel ca in dreptul comun conditia care afecteaza legatul poate fi suspensiva sau rezolutorie. In cazul conditiei suspensive legatarul nu devine proprietar sau creditor la data deschiderii succesiunii ci numai de la data indeplinirii sau neindeplinirii evenimentului (conditiei) in functie de faptul daca conditia este pozitiva sau negativa. Daca conditia s-a realizat ea produce efecte retroactive, legatarul devenind proprietar sau creditor din momentul deschiderii mostenirii. De pilda testatorul a dispus de biblioteca sa juridica in favoarea legatarului cu conditia ca acesta sa termine facultatea de drept etc. In cazul conditiei rezolutorii drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii, la fel ca in cazul legatelor pure si simple. Daca conditia rezolutorie se realzeaza legatul se desfiinteaza retroactiv de la data deschiderii mostenirii. Intr-o asemenea situatie se desfiinteaza retroactiv si drepturile dobindite de succesorii in drepturi ai legatarului, fie prin acte intre vii, fie pentru cauza de moarte. Daca conditia rezolutorie nu se realizeaza, sau este sigur ca nu se poate realiza drepturile legatarului se consolideaza definitiv ca si cum ar fi fost un legat pur si simplu. Pendente conditione legatul este transmisibil prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte. Mostenitorii legatarului dobindesc dreptul asupra acestuia, indiferent ca este vorba de un legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, dar in caz de retransmitere prin testament legatul care ar avea acest obiect dterminat nu poate fi decit legat cu titlu particular in toate cazurile. 4. Legatul cu sarcina. Sarcina este o obligatie impusa de catre testator care aceptind legatul trebuie sa o execute. Legatarul in acest caz trebuie sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva pentru a dobindi legatul. Sarcina se poate institui in cazul tuturor legatelor.

51 Instituirea sarcinii, la fel ca in cazul conditiei rezolutorii, nu afecteaza dobindirea dreptului asupra legatelor, care se nasc din momentul deschiderii succesiunii, la fel ca in cazul legatelor pure si simple, numai ca neexecutarea sarcinii la fel ca si nerealizarea conditiei rezolutorii va prduce efecte retroactive pina la momentul deschiderii succesiunii. Sectiunea a IV-a. Ineficacitatea legatelor. Prin ineficacitatea legatelor vom intelege acele ipoteze in care ele nu-si produc efectele pe care in principiu ar trebui sa le produca. In privinta cauzelor care duc la ineficacitatea legatelor se amintesc in doctrina8nulitatea, revocarea si caducitatea, dar uneori s-a mai adaugat si reductiunea legatelor9, cu toate ca efectul reductiunii liberalitatilor excesive este tot caducitatea acelor legate 1. Nulitatea legatelor. Incalcarea conditiilor de fond sau de forma instituite de legiuitor duce la nulitatea actelor juridice in general, asadar, si a legatelor. Vom avea in consecinta cauze de nulitate care se regasesc la orice act juridic, cum sunt viciile de consimtamint, cauza sau obiect ilicite ori imorale, precum si cauze specifice actelor juridice pentru cauza de moarte pentru care sunt prevazute conditii de validitate aparte. 2. Revocarea legatelor. ”Despre revocarea testamentelor si despre caducitatea lor”Codul civil se ocupa in art.92o-931. Revocarea este de doua feluri:voluntara, cind se datoreaza vointei unilaterale a testatorului si judecatoreasca cind este determinata de unele fapte culpabile ale legatarului si se pronunta prin hotarire judecatoreasca. A)Revocarea voluntara a legatelor. Asa cum am vazut testamentul este prin esenta lui revocabil in tot cursul vietii testatorului (art.8o2 C. civ.). Manifestarea de vointa revocatorie a testatorului poate fi expresa sau tacita fiind conditionata de capacitatea de a testa a acestuia si de lipsa viciilor de consimtamint. Revocarea legatelor este considerata expresa atunci cind vointa revocatorie a testatorului este exprimata direct printr-un inscris si este tacita atunci cind este dedusa din anumite fapte sau acte juridice ale testatorului, care desi nu o precizeaza direct impun aceasta concluzie. a)Revocarea voluntara expresa. Potrivit art.92o C. civ., revocarea voluntara expresa se poate realiza fie printr-un nou testament, din cele reglementate de lege, fie printr-un act autentic. Asadar, este vorba de un act juridic solemn, iar nerespectarea acestor forme duce la nulitatea absoluta a actului revocator.
8A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 177;D. Chirica, op. cit. pag. 123;D. Macovei, op. cit. pag. 148;L. Stanciulescu, op. cit. pag. 14o. 9A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 254.

52 b. Revocarea voluntara tacita sau indirecta. Revocarea este considerata tacita atunci cind testatorul nu o declara in mod expres dar vointa sa revocatorie rezulta fara echivoc din acte sau fapte juridice savirsite de el sau cunoscute numai de acesta. Codul civil prevede doua cazuri de revocare tacita si anume: -incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozitiile testamentului ulterior cu cele ale testamentului anterior (art. 921 C. civ. ) si -instrainarea voluntara a bunului care face obiectul legatului (art. 923 C. civ. ), iar doctrina si practica judiciara au mai adaugat un al treilea caz, caci s-a considerat ca enumerarea din Codul civil nu este limitativa, si anume distrugerea testamentului de catre testator sau de catre alcineva dar cu stirea acestuia. Redactarea unui nou testament, in sine, nu reprezinta, in dreptul nostru, spre deosebire de cel roman si de vechiul drept romanesc, un act revocatoriu intrucit este posibil ca dispozitii din testamente succesive sa se execute concomintent, cu conditia sa nu fie ireconciliabile sau vointa testataorului insusi sa nu fost in acest sens. Criteriul dupa care vom determina, asadar, faptul ca o dispozitie dintr-un testament posterior o revoca pe o alta dintr-un tstament anterior este vointa testatorului10, care de aceasta data nu se manifesta expres, ci trebuie dedusa din acte si fapte colaterale. Pentru ca un testament nou sa echivaleze cu o revocare tacita se impun anumite conditii: -noul testament trebuie sa indeplineasca conditiile de forma cerute de lege pentru validitatea testamentelor, iar testatorul sa indeplineasca, la rindul sau, cerintele legale pentru a putea testa, adica capacitate si consimtamint valabil. Un testament nul nu va avea nici efect revocatoriu. Nu intereseaza, in schimb, potrivit art.922 C. civ. soarta ulterioara a legatelor din cuprinsul noului testament, din punctul de vedere al revocarii tacite, ca, de pilda, caducitatea acestora. In cazul revocarii tacite printr-un nou testament ale carui legate sunt ineficace nu vom putea deduce nici intentia testatorului de a mentine, pentru acest motiv, legatele anterioare. Acest lucru se poate realiza numai in cazul revocarii exprese; -noul testament sa nu cuprinda o clauza de revocare expresa a celui anterior, caci, evident, intr-o atare ipoteza ne vom gasi in prezenta revocarii exprese, iar nu in a celei tacite. In cazul revocarii exprese nu se mai pune problema compatibilitatii dintre dispozitiile celor doua testamente succesive, intrucit al doilea il revoca pe primul neconditionat, chiar daca dispozitiile pe care le cuprind, altfel, ar putea fi executate impreuna; -testamentul nou trebuie sa cuprinda dispozitii care sunt incompatibile sau contrarii cu cele din primul testament. S-au dat exemple de incompatibilitate de natura juridica, ca de pilda atunci cind prin primul legat se lasa unei persoane un imobil in plina proprietate, iar prin al doilea se lasa unei alte persoane nuda proprietate sau uzufructul acelueasi imobil. Prin cel de al doilea legat s-a revocat tacit primul legat in partea referitoare la nuda
10A se vedea, D. Alexandrescu, op. cit. pag. 369-37o;D. Chirica, op. cit. pag. 125.

53 proprietate sau la uzufruct. In acest caz deplina proprietate este incompatibila din punct de vedere juridic cu nuda proprietate sau cu uzufructul. Daca primul legat ar fi avut ca obiect nuda proprietate sau uzufructul imobilului, iar al doilea deplina proprietate, prin acest din urma legat s-ar fi revocat tacit legatul nudei proprietati sau a uzufructului intrucit sunt incompatibile din punct de vedere juridic cu deplina proprietate asupra aceluiasi imobil11. S-a precizat ca in cazul incompatibilitatii exista o imposibilitate obiectiva, materiala sau juridica de executare concomitenta a doua legate chiar in ipotexa in care cele doua legate sunt cuprinse in acelasi testament12. In ce priveste contrarietatea s-a exemplificat cu situatia in care acelasi bun a fost testat prin doua testamente succesive in folosul a doua persoane diferite. Ultimul legat il va revoca pe primul numai daca vointa testatorului a fost aceasta, caci altfel din punct de vedere material sau juridic cele doua legate succesive se pot executa concomitent. In cazul in care cele doua dispozitii sunt cuprinse in acealasi testament ele se executa concomitent, caci legatul se poate imparti intre cei doi legatari indicati. Intentia revocatorie a testatorului se poate prezuma chiar din faptul redactarii celui de al doilea testament, desi s-ar putea intimpla ca in cazul unui testament cu un continut mai complex testatorul sa precizeze ca vointa sa este ca ambele legate succesive sa se execute concomintent. Situatia este aceeasi si in cazul legatelor universale intrucit potrivit art.888 C. civ. pot coexista mai multi titulari care vor deveni astfel coproprietari. Instrainarea sau distrugerea voluntara a bunului care face obiectul legatului. Codul civil prevede in art. 923 ca;”orice instrainare a obiectului legatului, facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot ceea ce s-a instrainat, chiar cind instrainarea va fi nula, sau cind obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului”. Din textul citatat rezulta fara echivoc ca legiuitorul leaga revocarea tacita a legatului anterior de intentia testatorului care rezulta indirect din actul ulterior de instrainare care priveste obiectul legatului. Cu alte cuvinte, nu atit instrainarea in sine este avuta in vedere ca avind efect revocatoriu, cit intentia testatorului care se exprima implicit in sens revocatoriu prin acel act juridic. De aici rezulta o serie de consecinte atit in ce priveste actul de instrainare cit si in ce priveste legatul ce astfel se revoca. Distrugerea voluntara a bunului, individual determinat, de catre testator sau de catre o alta persoana, dar cu acceptarea acestuia, are de asemenea efect revocator in privinta legatului avind acelasi obiect, caci aceasta exprima vointa implicita a testatorului in acest sens, care prin acest act exercita dreptul sau de dispozitie asupra acelui bun. Distrugerea involuntara a bunului de catre testator sau de catre alte
11 A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 261-262. In privinta faptului daca exista incompatibilitate intre primul legat prin care o persoana a fost instituita legatar cu titlu universal, iar prin al doilea legatar universal a se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 127;Trib. jud. Brasov, dec. civ. nr. 72/1973, in R. R. D. nr. 11/1973, pag. 168. 12A se vedea, C. Statescu op. cit. pag. 178.

54 persoane nu poate avea efect revocatoriu constituind insa un caz de caducitate a legatului 13. Distrugerea voluntara a testamentului de catre testator Pe linga cele doua cazuri prevazute in mod expres de catre legiuitor (art. 921 si 923 C. civ.) in literatura si practica judiciara se considera ca legatele dintr-un testament anterior sunt neindoilenic revocate prin distrugerea materiala a testamentului de catre testator sau de catre un tert la ordinul sau cu stirea testatorului. Retractarea revocarii voluntare Testatorul este liber pina in ultimul moment al vietii sa-si schimbe dispozitiile testamentare astfel incit el poate reveni asupra revocarii anterioare, fie ca a fost expresa, fie ca a fost tacita. Cu alte cuvinte revocarea legatelor anterioare este ea insasi revocabila. Retractarea revocarii poate fi si ea expresa si, in acest caz, nu se poate face decit in conditiile art.920 C. civ. fie prin act autentic, fie printr-una din formele testamentare consacrate. Dar ea poate fi si tacita, prin redactarea unui testament nou prin care nu se retracteaza expres revocarea anterioara, dar care cuprinde dispozitii ireconciliabile cu aceasta, sau prin distrugerea voluntara a inscrisului care cuprindea dispozitiile revocatorii ale testamentului anterior. In cazul in care revocarea tacita s-a realizat prin distrugerea testamentului anterior retractarea nu se poate realiza decit prin redactarea unui nou testament;la fel si in cazul in care retractarea a avut loc prin instrainarea bunului ce a format obiectul legatului, intrucit legea prevede expres ca reintrarea bunului in patrimoniul testatorului(de pilda prin rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare) nu are drept efect retractarea revocarii voluntare indirecte, ce s-a realizat prin acea instrainare. In principiu retractarea revocarii voluntare are drept efect reinvierea dispozitiilor testamentare revocate, cu conditia sa nu se dovedeasca ca testatorul a voit altfel14. Este cazul sa subliniem si cu acest prilej ca intotdeauna trebuie cautata intentia reala a testatorului, in fiecare caz in parte, cu atit mai mult cu cit, mai recent s-a exprimat si opinia potrivit careia “. . . nu este de conceput ca un inscris care a devenit ineficient sa-si produca efecte numai datorita desfiintarii actului prin care a fost declarata ineficient. Nu mai in prezenta unei manifestari de vointa, indiferent sub ce forma ar fi, din care sa rezulte intentia mentinerii dispozitiilor luate prin
13A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o18; M. Eliescu, op. cit. pag. 451;Fr. Deak. op. cit. pag. 27o;D. Chirica op. cit. pag. 131. 14A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 279;C. Statescu, op. cit. pag. 18o;D. Alexandrescu, op. cit. pag. 561-562;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al . Baicoianu, op. cit. pag. 1o21-1o22.

55 testamentul revocat, acesta va putea sa-si produca efecte”15. B.Revocarea judecatoreasca a legatelor. Revocarea judecatoreasca a legatelor nu se datoreste manifestarii de vointa a testatorului ci unor fapte culpabile ale legatarului, care, potrivit legii, conduc la revocarea pronuntata de catre o instanta judecatoreasca la cererea persoanelor interesate, dupa moartea testatorului. Faptele culpabile pot fi savirsite inainte sau dupa deschiderea mostenirii. Revocarea judecatoreasca a legatelor este institutia simetrica, in materia mostenirii testamentare, cu nedemnitatea succesorala din materia mostenirii legale. Potrivit art.93o C. civ. , coroborat cu art.83o si 831 alin.1 si 2 C. civ. revocarea judecatoreasca a legatelor poate avea loc pentru neindeplinirea sarcinilor si pentru ingratitudine. Inafara cazurilor de ingratitudine determinate de refuzul de alimente si survenienta de copil cauzele de revocare judecatoreasca a legatelor sunt identice cu cele de revocare a donatiilor. Refuzul de alimente nu a fost retinut de legiuitor ca o cauza de revocare judecatoreasca a legatelor intrucit testamentul produce efecte numai de la data mortii testatorului, iar legatarul nu poate avea obligatii de aceasta natura anterior acestei date.16 Testatorul este insa liber sa revoce voluntar legatul in formele analizate mai sus, fara ca vointa sa sa poata fi cenzurata de vreun motiv temeinic in acest sens. La fel se prezinta situatia si pentru survenienta de copii, testatorul fiind liber sa revoce voluntar legatul, iar daca nu o face se presupune ca isi mentine testamentul indiferent de aceasta noua imprejurare. Daca, totusi, testatorul moare fara a avea cunostinta de faptul graviditatii sotiei sale si i se naste un copil, s-a spus ca in atare ipoteza testamentul trebuie considerat caduc pentru disparitia cauzei impulsive si determinante17. S-a emis insa si o alta teorie pentru a se justifica intr-un fel anume posibilitatea revocarii legatului si anume teoria cauzalista potrivit careia se prezuma ca testatorul a instituit legatul sub o conditie rezolutorie negativa, tacita insa, si anume aceea de a nu avea copii. In consecinta s-a sustinut ca instantele de judecata
15A se vedea. C. S. J. , sect. civ. dec. nr. 1912/1992, in Dreptul nr. 8/1993, pag. 82-83. In acelasi sens:C. Oprisan, Efectele nulitatii sau anularii unui testament asupra dispozitiei de revocare a testamentelor anterioare, in dreptul civil roman si in dreptul civil al altor tari, in R. R. D. nr. 5/198o, pag. 18-2o. A se vedea si Fr. Deak, op. cit. pag. 273-274 si exemplele date de acest autor. 16In sensul ca testamentul fiind destinat sa produca efecte numai dupa decesul testatorului el nu poate duce la nasterea unor obligatii de intretinere, de plata a datoriilor etc. in timpul vietii testatorului a se vedea:Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1844/1956, in C. D. 1956, pag. 364-367;Idem, dec. nr. 979/1959, in Repertoriu. . . . , pe anii1952-1969, pag. 442;dec. civ. nr. 1229/1959, in C. D. 1959, pag. 193-195. A se vedea si M. Georgescu, A. Oproiu, Nota la dec, civ. nr. 1553/1993 a Trib. Jud. Olt, in Dreptul nr. 4/1997, pag. 112-113. 17A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 27o;St. Carpenaru, op. cit. pag. 452;C. Statescu, op. cit. pag. 18o.

56 vor putea analiza in acest sens vointa testatorului si vor putea desfiinta legatul cu efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii18. De asemenea s-a sustinut ca un astfel de legat s-ar putea anula pe motiv de eroare asupra cauzei actului juridic in sensul ca testatorul a avut reprezentarea gresita ca nu va avea copii. Or, asa cum au precizat alti autori, acest caz nu poate fi considerat nici motiv de caducitate a legatului caci nu este prevazut de lege si cu atit mai putin, motiv de revocare judecatoreasca a legatului, cita vreme nu se poate retine nici o culpa din parte legatarului19. Revocarea judecatoreasca pentru neindeplinirea sarcinilor. Testatorul poate institui in cuprinsul testamentului unele sarcini pe care legatarul, de vreme ce a acceptat legatul, este obligat sa le aduca la indeplinire, dupa data deschiderii succesiunii. Nu se poate cere revocarea legatelor pe motiv ca legatarul nu l-a intretinut pe testator in timpul vietii acestuia20. Cei interesati cum sunt tertul beneficiar al sarcinii, creditorii acestuia sau executorul testamentar, au posibilitatea de a cere prin justitie executarea silita a sarcinii, dar potrivit art. 93o C. civ. raportat la art. 83o C. civ. se poate cere si revocarea legatului pentru neideplinirea sarcinii, de catre anumite persoane interesate asa, cum vom vedea in cele ce urmeaza. S-a precizat ca in limita sarcinilor instituite, la fel ca donatia, legatul este un act sinalagmatic sub conditie rezolutorie21. Revocarea legatului pentru neideplinirea sarcinii se poate cere numai daca aceasta se datoreste unei culpe a legatarului, iar nu si atunci cind se datoreste unui caz fortuit sau de forta majora22. Revocarea pentru neindeplinirea sarcinii se poate cere direct prin actiune sau pe cale de exceptie de catre persoanele care justifica un interes legitim in acest sens. Actiunea in revocare peentru neideplinirea sarcinii este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani, iar dreptul la actiune se naste din momentul neindeplinirii sarcinilor, sau de la momentul in care cei indreptatiti sa o exercite au cunoscut sau trebuiau sa cunoasca aceasta imprejurare, facindu-se astfel aplicarea prin analogie a prevederilor art.833 C. civ. Daca nu s-a stabilit un termen pentru
18A se vedea, Mazeaud, op. cit. pag. 842;Fr. Deak. op. cit. pag. 276. 19A se vedea, I. Rostti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 634;D. Chirica, op. cit. pag. 133-134. 20A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1129/1959, in C. D. 1959, pag. 193 21A se vedea, D. Alexandrescu, op. cit. pag. 444-445;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 34o;C. I. Floares, A, Floares, Nota la dec. civ. nr. 239/197o a Trib. jud. Bacau, in R. R. D. nr. 3/1971, pag. 139. 22A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 34o;M. Eliescu, op. cit. pag. 269;D. Chirica op. cit. pag. 135. Pentru opinia ca si in cazul fortei majore se poate cere revocarea legatului a se vedea:D. Alexandrescu, op. cit. pag. 445-446;I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. 635.

57 executarea sarcinii prescriptia incepe sa curga de la nasterea raportului de drept, potrivit art.7 din Decr. Nr.167/1958, adica de la data decshiderii succesiunii. Termenul de un an prevazut de art.931 si 833 C. civ. Pentru revocarea liberalitatilor nu are aplicare in cazul actiunii in revocare pentru neideplinirea sarcinilor. Revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine. Legiuitorul precizeaza prin art.93o C. civ. ca acealeasi cauze care potrivit art.83o si potrivit primelor doua cauze prevazute de art.831 C. civ. duc la revocarea donatiilor determina si revocarea judecatoreasca pentru ingratititudine a legatelor. Aceste cauze sunt: 1. atentat la viata testatorului si 2. delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa acestuia. Este evident ca aceste doua cauze de revocare judecatoreasca se produc in timpul vietii testatorului iar, pe linga acestea doua, art.931 C. civ. mai adauga un caz de revocare, ce se produce dupa moartea testatorului si 3. injuria grava adusa memoriei testatorului. Sanctiunea revocarii legatului pentru astfel de cauze intervine chiar in ipoteza in care legatarul nu a avut cunostinta de legat, ceea ce face ca aceasta sa se apropie mult de sanctiunea nedemnitatii succesorale care opereaza in cazul succesiunii legale23. Revocarea legatelor pentru ingratitudine, la fel ca si revocarea pentru neideplinirea sarcinilor, are loc, in principiu, dupa regulile de revocare a donatiilor. Dreptul de a porni actiunea in revocare(sau de a invoca exceptia) apartine persoanelor care in caz de admitere a acesteia ar beneficia de obiectul legatului cum sunt mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal sau legatarii cu titlu particular care pot justifica un interes in revocarea legatului.
23A se vedea. D. Chirica, op. cit. pag. 136. Intre cele doua institutii exista insa deosebiri. Astfel; -in vreme ce nedemnitatea succesorala opereaza de drept, instanta de judecata fiind chemata doar sa o constate, revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine se pronunta de catrea instanta de judecata la cererea celor interesati; -in vreme ce nedemnul are obligatia de restituire a fructelor de la data intrarii in folosinta bunurilor, legatarul declarat de justitie ingrat, numai de la data actiunii in revocare; -pentru a se aplica sanctiunea nedemnitatii succesorale este nevoie, in cazul atentatului la viata lui de cujus, de o hotarire judecatoreasca penala de condamnare, pe cind in cazul revocarii judecatoresti pentru ingratitudine nu este nevoie de o astfel de hotarire; -in cazul nedemnitatii succesorale, efectele acesteia nu pot fi inlaturate prin iertarea succesorului nedemn, pe cind legatarul poate fi iertat de catre testator; -nedemnitatea poate produce efecte nu numai fata de succesorul nedemn ci si fata de alte persoane, pe cind revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine produce efecte numai fata de legatar. A se vedea;Fr. Deak. op. cit. pag. 279.

58 Potrivit art.931 C. civ. cererea de revocare pentru injurie grava adusa memoriei testatorului poate fi intentata in termen de un an din ziua delictului, sau mai exact spus din ziua in care cei indreptatiti la execrcitarea actiunii au putut cunoaste injuria24. 3. Caducitatea legatelor. Caducitatea este o cauza de ineficacitate a legatelor datorita unor imprejurari posterioare intocmirii testamentului, straine de vointa testatorului, independente de vreo culpa a legatarului si care fac imposibila executarea acelor legate25. Asadar, uneori legatul poate fi instituit in mod valabil si sa nu fie revocat intruna din modalitatile consacrate, dar cu toate acestea sa nu poata fi executat din cauze care survin ulterior, fara vreo culpa din partea legatarului. Caducitatea se deosebeste de nulitate intrucit aceasta din urma poate fi determinata da cauze anterioare sau, cel mai tirziu, concomintente cu intocmirea testamentului, or caducitatea este determinata de cauze ulterioare. Deosebirea de revocare rezida in aceea ca nu este legata de manifestarea de vointa a testatorului, ca in cazul revocarii voluntare, dar si de vreo culpa din partea legatarului, cum este cazul revocarii judecatoresti. Cazurile de caducitate. a. Predecesul legatarului fata de testator (art.924 C. civ.). Legatele sunt acte mortis cauz si intuitu personae, astfel incit daca la data deschiderii succesiunii legatarul desemnat nu mai este in viata legatul nu se mai poate executa devenind astfel caduc. b. Incapacitatea legatarului de a primi legatul survenita ulterior datei mortii testatorului. Art.928 C. civ. prevede ca:”Orice dispozitie testamentara cade cind eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi”. Dupa cum rezulta din text pentru ca legatul sa devina caduc, incapacitatea legatarului trebuie sa survina dupa deschiderea mostenirii, dar inainte de predarea legatului. De pilda, legatarul fiind o persoana juridica isi schimba obiectul de activitate si astfel legatul nu mai corespunde specializarii sale astfel ca este impiedecata sa primeasca legatul potrivit art.4 din decr. Nr.31/1954. Sau, la data deschiderii succesiunii legatarul nu are cetatenia romana, iar obiectul legatului il constituie un teren, astfel ca (cel putin de lege lata)legatul devine caduc. Incapacitatea legatarului trebuia sa survina, asadar, ulterior deschiderii mostenirii, intrucit daca aceasta ar fi existat la data intocmirii testamentului legatul ar
24M. Eliescu, op. cit. pag. 271. 25. C. Statescu, op. cit. pag. 181.

59 fi lovit de nulitate absoluta si nu de caducitate. c. Refuzul legatarului de a primi legatul. Tot din art.928 C. civ. rezulta ca in virtutea dreptului de optiune succesorala legatarul poate repudia legatul, ipoteza in care acesta devine caduc. Evident, renuntarea la legat se poate face, sub sanctiunea nulitatii absolute numai dupa deschiderea mostenirii (art.7o2 C. civ.). In cazul substitutiei vulgare, potrivit art.8o4 C. civ. refuzul legatarului de a primi legatul nu duce la caducitatea acestuia caci el va fi primit de catre substitutul desemnat de catre testator, daca acesta il accepta, desigur. d. Pieirea totala a lucrului ce formeaza obiectul legatului. Potrivit art.927 C. civ. ”Legatul va fi caduc daca lucrul legat a pierit de tot in viata testatorului”. Legatul va deveni caduc numai daca este vorba de un legata cu titlu particular si care are ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate, iar nu si atunci cind este vorba de legate universale, sau cu titlu universal. In cazul acestor din urma legate pieirea unuia sau mai multor bunuri din succesiune are ca efect numai reducerea valorii legatului26. Daca legatul este cu titlu particular, dar are ca obiect bunuri de gen, pieirea acestora, de asemnea nu duce la caducitate caci bunurile de gen nu pier(genera non pereunt). e. Legatul mai poate deveni caduc in cazul in care intervin dispozitii legale imperative sau prohibitive care sa impiedice predarea legatului. Astfel, potrivit art.811 C. civ. dispozitiile testamentare in favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publica nu produc efecte daca nu sunt autorizate de seful statului, devenind, asadar, caduce. In doctrina s-au mai amintit si alte cazuri de caducitate ca: neideplinirea conditiei suspensive care afecteaza legatul;depasirea cotitatii disponibile si disparitia cauzei impulsive si determinante a actului de liberalitate, ca, de pilda survenienta de copil27. Sectiunea a V-a. Dreptul de acrescamint (sau de adaugire) Dreptul de acrescamint (sau de adaugire, cum i se mai spune) vizeaza problema cui anume ii vor reveni bunurile (drepturile) ce au format obiectul legatelor ineficace. Regula in aceasta privinta este aceea potrivit careia de legatele ineficace, fie datorita nulitatii, fie revocarii sau caducitatii, profita mostenitorii legali sau testamentari ale caror drepturi succesorale ar fi fost micsorate sau inlaturate prin existenta acelor legate. Altfel spus, obiectul legatelor ineficace va reveni persoanelor cu vocatie succesorala din a caror parte urmau sa se execute acele legate28. Asadar, de la regula potrivit careia ineficacitatea legatului profita
26A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 594/1963, in C. D. 1963, pag. 138 27A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 267-268;C. Statescu, op. cit. pag. 181-182. 28D. Chirica, op. cit. pag. 141.

60 mostenitorilor ale caror parti din mostenire ar fi fost micsorate prin acel legat sau care aveau obligatia executarii acelui legat, legiuitorul a instituit doua exceptii si anume:substitutia vulgara si legatul conjunctiv. In cazul substitutiei vulgare (reglementata de art.8o4 C. civ.) testatorul desemneaza pe linga primul legatar un al doilea, care, prin substitutie, va beneficia de legat, cu conditia ca primul legatar sa nu accepte legatul sau sa nu poate beneficia de el. Prin substitutia vulgara, ca urmare a vointei testatorului, se inlatura, asadar, posibilitatea ca mostenitorii legali sau ceilalti legatari sa profite de ineficacitatea legatului care va reveni celui de al doilea legatar desemnat de catre testator. Mostenitorii legali sau alti legatari ar putea profita de ineficacitatea legatului numai in ipoteza ca legatul ar fi ineficace si fata de cel de al doliea legatar(substituitul)iar testatorul nu a dispus altfel. Ne aflam in prezenta legatului conjunctiv, reglementat de art.929 C. civ. , in situatia in care acelasi bun, determinat individual sau generic, este lasat la mai multi legatari, fara a se preciza partea care s-ar cuveni fiecaruia, astfel ca fiecare va avea chemare eventuala la intregul obiect29. Daca toti legatarii vor si pot sa primeasca obiectul legat, acesta se va impartii intre ei in mod egal. Daca insa unul dintre legatari nu poate sau nu vrea sa primeasca legatul, partea lui va reveni, in virtutea dreptului de acrescamint, celorlalti colegatari, ale caror parti vor spori in mod corespunzator. Asadar, partea care s-ar fi cuvenit legatarului care refuza sa primeasca legatul sau nul poate primi, nu se scade pentru a profita celorlalti mostenitori potrivit dispozitiilor legale. Din continutul art. 929 C. civ. rezulta numai trei cazuri in care ar opera dreptul de acrescamint si anume:in caz de incapacitate a legatarului, in caz de renuntare a acestuia la legat sau in caz de predeces al legatarului fata de testator, numai ca in doctrina se accepta ca dreptul de acrescamint opereaza oricare ar fi cauza ineficacitatii legatului, chiar si in cazul in care este vorba de revocarea voluntara a acestuia. Desigur hotaritoare si in aceasta privinta este vointa testatorului asa cum se desprinde ea din continutul testamentului, sau cum se exprima legiuitorul, daca din dispozitiile testamentare rezulta ca acesta a fost”cugetul testatorului”. Din cele de mai sus rezulta ca pentru a opera dreptul de acrescamint trebuie sa fie indeplinite mai mute cocnditii si anume: -sa existe mai multi legatari cu titlu particular. In cazul legatelor universale sau cu titlu universal nu este vorba propriu zis de un drept de acrescamint, asa cum este el reglementat de art. 929 C. civ. intrucit aceste legate confera ele insele vocatie la intreg patrimoniul succesoral sau la o parte din acesta, desi practic, in cazul ineficacitatii legatelor fata de unul din legatari, duce si in aceste cazuri la sporirea
29Ne aflam in prezenta unui legat conjunctiv in ipoteza in care testatorul lasa intreaga sa gospodarie sotiei supravietuitoare, iar printr-o alta dispozitie din cuprinsul acelueasi testament, aceeasi gospodarie este lasata fiului din prima casatorie a testatorului. A se vedea in acest sens, Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 837/1972, cu Nota de N. Donosa, in R. R. D. nr. 6/1974, pag. 5o53.

61 cotei celorlalti legatari care pot si vreau sa acepte un astfel de legat. 30 -sa existe identitate de obiect fata de toti legatarii. Obiectul legatului, trebuie, asadar, sa fie acelasi fata de toti legatarii, putind fi constituit din bunuri corporale, individual determinate, bunuri de gen determinate sau determinabile ori bunuri incorporale, sau din legatul dreptului succesoral dobindit prin mostenire de catre testator. Obiectul legatului poate fi constituit din dreptul de proprietate in integralitatea lui, sau numai din nuda proprietate orin un desmembramint al dreptului de proprietate ca dreptul de uzufruct sau de abitatie. Sectiunea a VI-a. Alte clauze testamentare. 1.Exheredarea (sau desmostenirea). Prin exheredare se intelegea acea dispozitie testamentara prin care tstatorul inlatura de la mostenire pe unul sau pe mai multi mostenitori legali. Cu alte cuvinte testamentul poate cuprinde nu numai dispozitii pozitive prin care se confera drepturi unor legatari, ci si dispozitii negative prin care unii mostenitori legali sunt inlaturati de la mostenire. In ce priveste mostenitorii rezervatari ei pot fi exheredati numai in in limitele cotitatii disponibile, pe cind mostenitorii nerezervatari pot fi exheredati fara nici o limita. Desi legislatia noastra nu reglementeaza exheredarea ea este unanim recunoascuta caci posibilitatea testatorului de a dispune in acest sens rezulta, implicit, din alte dispozitii legale cum sunt cele privitoare la rezerva succesorala. De vreme ce se accepta ce se accepta ca mostenitorilor rezervatari trebuie sa li se asigure o parte din mostenire, cu titlu de rezerva, cchiar impotriva vointei testatorului, ind el dispune ca intreaga lui avere sa fie deferita altor persoane, trebuie sa acceptam ca cei care nu ssunt rezervatari pot fi exheredati in totalitate. Exheredarea este, asadar, permisa in limita cotitatii disponibile cind exxista mostenitori rezervatari si in totalitate cind nu exista astfel de mostenitori. Mostenitorii care au fost astfel lipsiti de emolumentul succesoral, chiar in totalitate isi pastreaza calitatea de mosteenitori legali avind posibilitatea de actiona in justitie anularea sau revocarea judecatoreasca a legatelor sau constatatea caducitatii acestora sau pentru reductiunea liberalitatilor excesive pentru a-si realiza vocatia concreta la acea mostenire. De asemenea mostenitorii legali exheredati pot cere inventarierea si conservarea bunurilor succesorale, potrivit art. 7o si urm, din Legea nr. 36/1995. Notarul public sa citeze mostenitorii legali chiar in ipoteza in care prin legate s-a consumat intreaga avere a defunctului, iar mostenitorii legali nu sunt rezervatari. Felurile exheredarii. Dupa modul in care se manifesta vointa testatorului exheredarea poate fi directa sau indirecta. Exheredarea este directa atunci cind testatorul inlatura de la mostenire in mod
30A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o39;D. Chirica, op. cit. pag. 143.

62 expres pe unul sau pe mai multi mostenitori legali. Exheredarea este indirecta atunci cind testatorul nu mentioneaza expres inlaturarea de la mostenire a unuia sau altuia dintre mostenitorii legali ci instituie legatari care consuma, total sau partial mostenirea pe care o lasa. Exheredarea directa poate sa fie totala sau partiala, dupa cum sunt inlaturati toti mostenitorii legali(inclusiv cind exista un singur mostenitor legal) sau numai unii dintre ei. In prima ipoteza efectul care se produce este acela ca mostenirea devine vacanta si va fi culeasa de stat, cu conditia, desigur, ca testatorul sa nu fi insituit legatari care sa culeaga mostenirea. In cea de a doua ipoteza, a exheredarii partiale, cind sunt inlaturati de la mostenire numai o parte din mostenitorii legali si testatorul nu desemneaza legatari, intreaga mostenire sau numai cotitatea disponibila va fi culeasa de comostenitorii celor exheredati sau de mostenitorii rezervatari, dupa regulile devolutiei legale a mostenirii. Evident ca in cazul in care exista mostenitori rezervatari exheredarea nu poate fi decit partiala, caci priveste numai cotitatea disponibila, iar nu si rezerva. De pilda, daca de cujus a avut un singur copil, iar prin testatment dispune exheredarea lui, oricum acest copil va culege ½ din mostenire, care reprezinta, potrivit art.841 C. civ. rezerva sa succesorala. Cealalta cota de ½ va fi culeasa de mostenitorii subsecventi in grad sau clasa, daca de cujus nu a dispus altfel. Daca de cujus a avut doi copii si-l desmosteneste pe unul din ei, acesta din urma va cculege oricum 1/3 din mostenire, care reprezinta rezerva sa, iar celalalt care nu a fost desmostenit, va culege 2/3 din mostenire si nu ½ cit ar fi cules daca nu exista dispozitia de desmostenire a fratelui sau. Daca cei exheredati nu au calitatea de mostenitori rezervatari intreaga mostenire va reveni comostenitorilor sau in lipsa acestora mostenitorilor subsecventi, dupa grad sau clasa. In cazul exheredarii indirecte, cind exheredarea se realizeaza prin institirea de legatari, prin aceasta mostenitorii legali nerezervatari pot fi inlaturati total de la mostenire, iar cei rezervatari numai in limita cotitatii disponibile. In acest caz se poate spune ca instituind legatari inseaman a-i exhereda pe mostenitorii legali (instituer c’est exclure). Acest lucru nu este valabil insa in cazul exheredarii directe partiale cind mostenitorii legali chemati sa culeaga mostenirea in locul celor inlaturati fac acest lucru nu in calitate de legatari ci tot in calitate de mostenitori legali. Faptul ca exista un testatment prin care unii mostenitori legali au fost exheredati nu schimba datele problemei. Caci acest fapt constituie numai premisa care permite celorlalti mostenitori legali sa culeaga si partea celor desmosteniti, dar al caror drept se intemeiaza pe lege si nu pe testament.31 2. Executiunea testamentara. Executiunea testamentara priveste modalitatile in care vor fi aduse la indeplinire dispozitiile de ultima vointa ale lui de cujus. Aceste dispozitii pot fi puse
31IN acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 3o1. In sens contrar, M. Eliscu, op. cit. pag. 286.

63 in executare de catre mostenitorii legali ai defunctului sau de catre legatarii universali32, dar testatorul poate desemna prin testament una sau mai multe persoane care sa aibe aceasta misiune si anume de a aduce la indeplinire intocmai dispozitiile testamentare, care poarta denumirea de executori testamentari. (art. 91o C. civ. ). Ratiunile pentru care testatorul procedeaza la desemnarea de executori testamentari pot fi multiple. Vrea sa scuteasca pur si simplu pe mostenitori de asemenea obligatii; mostenitorii pot sa fie minori sau pusi sub interdictie, sau testatorul nu are incredere ca mosteenitorii vor fi in masura sa-i aduca la indeplinire dispozitiile. Desemnarea executorului testamentar se poate face numai prin testament, dupa regulile de desemnare a legatarului, iar revocarea unei asemenea dispozitii la fel. Atributiile si puterile executorului testamentar. Atributiile executorului testamentar difera dupa cum testatorul i-a conferit sau nu sezina, adica posesia bunurilor mobile din mostenire (art.911 C. civ.). Executorul testamentar fara sezina are, potrivit art.916 C. civ., doar un rol de supraveghere si control in scopul aducerii la indeplinire a dispozitiilor testamentare. El nu are nici o abilitare in sensul de a le executa el insusi. Potrivit art.85 din regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995 notarul public eliberind certificatul de executor testamentar are indatorirea sa precizeze intinderea drepturilor si obligatiilor conferite de testator acestuia precizind, inclusiv daca este sezinar sau nu, iar in caz afirmativ, daca detine toate bunurile mobile din succesiune sau numai o parte din acestea, durata sezinei si sarcinile concrete pe care trebuie sa le indeplineasca. Executorul testamentar fara sezina are, asa cum rezulta din prevederile art.916 C. civ. , urmatoarele atributii: - sa ceara notarului public competent punerea pecetilor daca exista mostenitori minori, interzisi sau absenti; - sa staruie ca notarul public sa faca inventarul succesiunii in prezenta mostenitorilor prezumtivi; - sa se ingrijeasca de luarea masurilor de conservare a bunurilor succesorale; - sa intervina in judecata pentru apararea validitatii testamentului. Executorul testamentar cu sezina are nu numai atributii de supraveghere si control ci si atributii de a aduce, el insusi, la indeplinire dispozitiile din cuprinsul testamentului. Asa cum s-a precizat in doctrina33, sezina (textul art.911 C. civ. vorbeste de posesia bunurilor mobile)conferita de catre testator executorului testamentar nu este
32A se vedea, pentru ipoteza in care desemnarea executorului testamentar poate rezulta din imputernicirea data de testator prin testament unul legatar cu titlu particular de a vinde imobilul ce a fost testat si a imparti pretul cu ceilalti legatari cu titlu particular, O. Radulescu, Consitiile in care este posibila vinzarea imobilului defunctului de catre executorul testamentar, in Dreptul nr. 4, 1998, pag. 34-35. 33A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 61o;M. Eliescu, op. cit. pag. 291.

64 decit o simpla detentie precara a bunurilor caci acesta nu detine bunurile pentru sine ci pentru mostenitorii defunctului. Ea trebuie deosebita de sezina care se confera mostenitorilor legali prevazuti de art.653 C. civ. Acesti mostenitori legali au nu numai posesia dar si proprietatea tuturor bunurilor succesorale, mobile si imobile, pe cind sezina executorului testamentar are ca obiect numai bunurile mobile, chiar daca testatorul se refera in testament si la bunurile imobile34. Executorul testamentar este, cum s-a spus, un simplu sechestru(custode) al mostenitorilor35. Dar sezina mostenitorilor, la fel ca si rezerva lor succesorala nu exclude sezina ce se confera executorului testamentar, dimpotriva ele pot coexista intrucit au continut diferit. Incetarea executiunii testamentare. Atributiile executorului testamentar inceteaza in urmatoarele cazuri: -in cazul in care au fost executate toate dispozitiile cuprinse in testament; -in cazul in care executorul testamentar a decedat(art. 917 C. civ. ); -in cazul in care executorul testamentar renunta la executiunea testamentara daca dovedeste ca aceasta i-ar pricinui pagube insemnate sau ca i mod obiectiv nu ar putea aduce la indeplinire dispozitiile testamentare, de pilda din cauza de boala; -in cazul in care executorul testamentar a fost revocat de catre instanta de judecata la cererea mostenitorilor defunctului pentru motive temeinice cum ar fi reaua credinta, abuzuri in indeplinirea atributiunilor, incompetenta etc.; -in cazul in care executorul testamentar a fost pus sub interdictie. Test de evaluare : 1. În ce situaţii se poate întocmi un testament privilegiat? 2. Este posibilă revocarea unui testament autentic print-un testament olograf? 3. Care formă testamentară are forţă juridică superioră? 4. Care sunt cazurile de ineficacitate a legatelor? 5. Ce este testamentul conjunctiv şi care este motivul pentru care legiuitorul a interzis această formă? 6. Legatul conjunctiv. 7. În ce modalităţi se poate realiza exheredarea sau dezmoştenirea? 8. Ce este executorul testamentar şi care sunt atribuţiile acestuia? TEST GRILĂ: 1. Testamentul olograf poate revoca un testament autentic? a.da, pentru că toate formele testamentare au forţă egală. b.nu, pentru că actul authentic are forţă juridică superioară.
34A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. pag. 361;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 368; I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 611. 35A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 991-993; M. Eliescu, op. cit. pag. 291;D. Chirica op. cit. pag. 149;Fr. Deak, op. cit. pag. 313.

65 c. nu. 2. a. b. c. Testamentul conjunctiv: este permis numai militarilor. Este permis numai minorilor. Este interzis. legatului atrage: obligaţia moştenitorilor legali să procure un bun similar pentru a-l preda legatarului. Caducitatea legatului. Nu are niciun efect. Lipsa datei din testamentul olograf atrage: caducitatea testamentului. Nulitatea testamentului. Nu există sancţiune pentru această lipsă Persoana minoră nu poate întocmi un testament. adevărat. Fals. Doar prsoana minoră până la 16 ani. Între 16 şi 18 ani poate întocmi testament pentru jumătate din averea sa.

3. Distrugerea fortuită a bunului individual determinat ce face obiectul

a. b. c. 4.
a.

b. c. 5. a. b. c.

Răspunsuri grilă : 1.a ; 2.c ; 3.b ; 4.b ; 5.c.

66

C A P I T O L U L IV LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE DE BUNURILE SUCCESORALE Obiective: Identificarea şi fixarea noţiunilor privind dreptul de a dispune cu restricţiile legale şi cu accent pe rezerva succesorală. Competenţe: Studenţii dobândesc noţiuni care să îi ajute să calculeze rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă. Cuvinte cheie: pactele asupra succesiunlor viitoare, substituţia fideicomisară şi vulgară, rezerva succesorală, cotitatea disponibilă. Rezumat: În domeniul actelor juridice pentru cauza de moarte este consacrat principiul libertatii oricarei persoane de a dispune potrivit propriei vointe de patrimoniul sau. In mod corelativ mostenitorii au libertatea deplina de a accepta sau nu o mostenire. Exista insa ratiuni care impun unele limitari ale ambelor drepturi. Astfel dreptul de a dispune pentru cauza de moarte este limitat de interese de ordin familial de a asigura unor membri apropiati ai familiei defunctului o cota parte din mostenire, chiar impotriva vointei acestuia, cind el dispune de averea sa in favoarea altor persoane. Este cea mai importanta limitare care se aduce dreptului de a dispune pentru cauza de moarte . Este ceea ce se cunoaste sub denimirea de rezerva succesorala. Exista apoi considerente de natura morala care se opun efectuarii unor acte juridice privitoare la bunurile

67 unei succesiuni inainte de deschiderea acesteia, limitare ce este cunoscuta sub denumirea pactelor asupra succesiunilor viitoare, care, asa cum vom vedea sunt interzise sub sanctiunea nulitatii absolute. In fine, tocmai principiul libertatii de dispozitie pentru cauza de moarte, alaturi de cel al liberei circulatii a bunurilor duc la interzicerea unor acte juridice care le-ar obtura ca in cazul substitutiei fideicomisare care, la rindul ei, este interzisa. Sectiunea a viitoare(nedeschise) I-a. Interdictia pactelor asupra succesiunilor

Cita vreme o succesiune este nedeschisa este interzis ca bunuri din acea succesiune sau patrimoniul ca atare sa formeze obiectul unor acte juridice prin care sar constitui drepturi eventuale asupra lor sau s-ar renunta la ele, chiar daca de cujus ar consimti la aceasta. Astfel, art. 965 alin. 2 C. civ. prvede ca :” nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamintul celui a carui succesiunea este in chestiune”. Iar art. 7o2 C. civ. prevede ca :”nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturi eventuale ce s-ar putea dobindi asupra succesiunii”. Din prevederile acestor texte legale rezulta ca prin pacte asupra unei succesiuni viitoare(interzise de lege) vom intelege orice conventii sau acte unilaterale prin care se renunta la o mostenire viitoare sau se constituie drepturi eventuale asupra unei astfel de mosteniri. Fundamentul de natura principiala al unor astfel de interdictii este constituit din ideia ca astfel de acte juridice ar putea trezi dorinta mortii persoanei care urmeasa sa lase mostenirea, iar in cazul in care chiar el este parte intr-un astfel de act juridic sar aduce atingere principiului revocabilitatii dispozitiilor testamentare. Exista argumente si de natura sigurantei circuitului civil, caci drepturile de aceasta natura, care formeaza obiectul unor acte juridice sunt eventuale, asadar incerte, cel putin din punct de vedere valoric. Sanctiunea aplicabila pactelor asupra succesiunilor viitoare. Pactele asupra succesiunilor viitoare sunt lovite de nulitate absoluta, sanctiune ce poate fi invocata de orice persoana interesata. Sectiunea a II-a . Oprirea substitutiilor fideicomisare. Substitutia fideicomisara este liberalitatea (legat sau donatie) prin care dispunatorul impune beneficiarului liberalitatii (instituitului) sa conserve bunurile primite, iar la moartea sa sa le transmita, in tot sau in parte, unei alte persoane desemnata tot de catre dispunator (substituitului). Astfel daca testatorul instituie pe un fiu al sau ca legatar si -i impune obligatia de a pastra bunurile testate tot timpul vietii sale, iar la moarte sa le transmita copiilor sai se realizeaza o substitutie fideicomisara, prohibita expres de art.

68 8o3 C. civ. 36Substitutiile fideicomisare erau cunoscute inca din dreptul roman si au luat o mare amploare in dreptul feudal avind ca scop pastrarea averilor in aceeasi familie din generatie in generatie. In dreptul nostru vechi (Codul Calimach si Codul Caragea) substitutiile fideicomisare erau admise. Codul civil insa, dupa modelul francez, le-a interzis in mod expres. In primul rind, printr-un astfel de act juridic se aduce atingere principiului libereri circulatii a bunurilor intrucit se impune instituitului pastrarea bunului pina la moartea sa si transmiterea acestuia la substituit, extragindu-l astfel din circuitul civil. Apoi se aduce atingere principiului libertatii de dispozitie pentru cauza de moarte intrucit instituitul nu are alegere, ci trebuie sa transmita bunul substituitului, care nu este desemnat de catre el, ci de catre primul testator care-si impune, asadar, vointa sa in stabilirea unei ordini succesorale graduale sau vesnice, dupa felul substitutiei, ceea ce nu este ingaduit. Nulitatea substitutiilor fideicomisare. Substitutia fideicomisara este sanctionata potrivit art. 8o3 C. civ. cu nulitatea absoluta. Se subliniaza ca nulitatea este integrala in sensul ca priveste atit liberalitatea in favoarea substituitului cit si cea in favorea instituitului37. Nulitatea este de ordine publica si nu poate fi acoperita prin confirmare, ratificare sau executare voluntara de catre mostenitori a legatului. In doctrina si practica judiciara s-a discutat mult despre soarta unor asa zise procedee, care formal nu indeplinesc toate conditiile substitutiei fideicomisare, dar care, s-a considerat, urmaresc acelasi scop. Astfel, fideicomisul fara obligatie vizeaza liberalitatea prin care primul gratificat nu are obligatia de a pastra bunurile pina la moartea sa pentru ca apoi sa le transmita celui de al doilea gratificat, desemnat tot de catre testator, ci i se adreseaza numai o rugaminte in acest sens, in masura in care bunurile cu care a fost gratificat vor mai exista in patrimoniul sau. Credem si noi alaturi de alti autori ca atita vreme cit primul gratificat nu are o obligatie juridica de a pastra bunurile primite pina la moartea sa, ba dimpotriva poate sa dispuna liber de ele, atit prin acte juridice intre vii cit si pentru cauza de moarte, liberalitatea facuta in favoarea sa trebuie considerata ca fiind valabila. Legatul ramasitei (de eo quod residuo sau de eo quod supererit) este acea liberalitate prin care dispunatorul impune gratificatului ca la moartea sa sa transmita persoanei desemnate de catre dispunator numai ce a ramas din bunurile cu care a fost gratificat, pe care in timpul vietii sale este liber sa le instraineze cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Nici in acest caz bunurile ce formeaza obiectul legatului nu sunt indisponibilizate instituitul avind obligatia, juridica de aceasta data, de a transmite substituitului numai ce-i ramine la moartea sa, astfel ca noi consideram ca operatia,
36A se vedea, Notariatul de Stat al raionului Moinesti, testamentul autentificat subnr. 959/524/1957, cu Nota de V. C. Serban, in L. P. nr. 2/1958/pag. 117. 37A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1688/1955, in C. D. 1955, Vol. I. pag. 193. De lege ferenda credem si noi ca ar fi cazul ca sanctiunea sa priveasca numai liberalitatea in favoarea substituitului, iar cea in favoarea instituitului sa ramina valabila intrucit in acest mod efectul dublei liberalitati este inlaturat. In acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 328.

69 neindeplinind conditiile cerute de art. 803 C. civ. , nu este o substitutie fiedeicomisara, fiind astfel valabila38. Dublul legat conditional este acea operatie juridica prin care testatorul dispune de acelasi bun in favoarea a doua persoane, dar sub aceeasi conditie, rezolutorie pentru instituit si suspensiva pentru substituit. De pilda testatorul lasa lui A un bun, sub conditia rezolutorie ca acesta sa moara fara a avea copii, dar acelsi bun este lasat lui C sub conditia suspensiva ca B sa moara fara a avea copii. Nici in acest caz primul legatar nu are obligatia de a pastra bunul primit, pentru a- l transmite celui de al doilea gratificat, fiecare dintre cei doi legatari avind libertatea de a instraina sau a greva bunul ce constituie obiectul legatului. Soarta acestor acte juridice depinde de realizarea sau nerealizarea conditiei care afecteaza legatul. Apoi conditia opereaza retroactiv, astfel ca in toate cazurile numai una dintre liberalitati va avea fiinta. In cazul in care, de pilda, primul gratificat moare fara posteritate, implinindu-se conditia rezolutorie care afecteaza primul legat, aceasta liberalitate se desfiinteaza retroactiv, cel de al doilea legatar dobindind bunul de la deschiderea succesiunii dispunatorului. Iar daca primul legatar moare dar lasa urmasi, neimplinindu-se, asadar, conditia rezolutorie ce afecteaza primul legat, aceasta liberalitate se consolideaza, cel de al doilea legatar nemaiavind nici un drept asupra bunului. Asa fiind, consideram ca nici aceasta operatiune nu indeplineste cerintele unei substitutii fideicomisare asa cum prevede art.8o3 C. civ. nefiind astfel prohibita. Consideram ca s-a realizat o interpretare prea rigida si constringatoare a celor trei operatiuni juridice prezentate cind s-a conchis in sensul ca sunt niste inventii ale doctrinei si jurisprudentei burgheze care trebuie prohibite. In realitate si acei autori 39 care conchid in acest sens recunosc ca nici una dintre ele nu indeplineste cerintele substitutiei fideicomisare asa cum aceasta este reglementata de art. 8o3 C. civ. astfel ca ni se pare un exces a le interzice. Substitutia vulgara, reglementata de art. 8o4 C. civ., consta in dispozitia prin care dispunatorul instituie pe linga primul gratificat un al doilea care urmeaza sa beneficieze de obiectul liberalitatii in cazul in cazul in care primul nu voieste sau nu poate primi liberalitatea, devenind, in ce-l priveste, ineficace. Substitutia vulgara, permisa in mod expres de lege, este numai o masura de prevedere luata de dispunator pentru ipoteza ineficacitatii primului legat. In cazul ei nu sunt prezente nici una din elementele substitutiei fideicomisare astfel ca nu exista nici un temei pentru a fi prohibita.
38In acelasi sens, C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o891o91;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 299-3oo;In sens contrar, C. Statescu, op. cit. pag. 193;St. Carpenaru, op. cit. pag. 462-463 D. Macovei, op. cit. pag. 154;M. Popa, op. cit. pag. 125. In sensul ca cel putin in cazul in care obligatia de a lasa legat ramasita constituie cauza (causa remota) liberalitatii avem totusi o substitutie fideicomisara, astfel ca nici liberalitatea facuta instituitului nu poate fi recunoscuta ca valabila, a se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 33o. A se vedea si M. Eliescu, op. cit. pag. 313-314. 39A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 314-315;Fr. Deak, op. cit. pag. 331;C. Statescu, op. cit. pag. 193.

70 Sectiunea a III-a. Oprirea actelor juridice care incalca rezerva succesorala. 1. Rezerva si cotitatea disponibila. Precizari prealabile. Una din cele mai importante limitari ale dreptului de dispozitie, aduse de legiuitor, prin art.841-885 C. civ. si art.1 si 2 din Legea nr.319/1944 este institutia rezervei succesorale. In prezenta unor categorii de mostenitori –descendentii ascendentii privilegiati precum si a sotului supravietuitor- de cujus nu poate dispune prin liberalitati, nici intre vii si nici pentru cauza de moarte, de intreg patrimoniul sau, caci legea asigura o parte din acesta, sub forma rezervei, acestor categorii de mostenitori. Evident este vorba de limitarea actelor juridice cu titlu gratuit, care au drept efect miscorarea patrimoniului fara vreun contraechivalent valoric, caci cele cu titlu oneros nu ar avea nici o logica sa fie limitate. Limitata este de rezerva cuvenita mostenitorilor rezervatari si clauza de exheredare cuprinsa intr-un testament chiar fara desemnare de legatari caci rezerva succesorala trebuie asigurata, prin efectul legii si in acest caz40. Rezerva succesorala este, asadar, acea parte din mostenire de care defunctul, in prezenta unor anumite categorii de mostenitori nu poate dispune prin acte juridice cu titlu gratuit (nici intre vii si nici pentru cauza de moarte) si care se defera de drept mostenitorilor rezervatari. Cotitatea disponibila este partea din mostenire care excede rezervei si de care defunctul poate dipune liber prin acte juridice cu titlu gratuit ( fie acte juridice intre vii fie pentru cauza de moarte) chiar in prezenta mostenitorilor rezervatari. Caracterele juridice ale rezervei succesorale. In primul rind, rezerva este o parte din mostenire(pars hereditas) in sensul ca reprezinta o fractiune din succesiune, iar nu din fiecare bun individual determinat din averea defunctului(pars bonorum) cum era in dreptul roman (pars bonorum ). Din caracterizarea rezervei succesorale ca parte a mostenirii rezulta urmatoarele consecinte: -rezerva nu poate fi pretinsa decit de acei mostenitori stabiliti de legiuitor ca fiind rezervatari dar care vin efectiv la mostenire. Cu alte cuvinte, vor culege rezerva succesorala numai aceia dintre ei care avind, prin clasa si gradul de mostenitori din care fac parte, chemare la acea mostenire, au capacitate succesorala, nu sunt nedemni si nu au renuntat la mostenire. De pilda, parintii nu vor avea dreptul la mostenire, si deci nici la rezerva, desi sunt determinati de legiuitor ca mostenitori rezervatari, daca exista descendenti ai defunctului, care, facind parte din clasa I-a de mostenitori ii inlatura pe parinti, care fac parte din clasa a II-a de mostenitori. -mostenitorii rezervatari au dreptul la rezerva in natura si in plina proprietate, fara a putea fi obligati sa primeasca numai contraechivalentul ei in bani. Acest lucru se poate intimpla cu titlu de exceptie numai, ca de pilda atunci cind bunul donat a fost
40A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1471/1973, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o2.

71 instrainat de catre donatar mai inainte de deschiderea succesiunii. Mostenitorii rezervatari sunt indreptatiti a primi bunurile care alcatuiesc rezerva fara ca acestea sa fie afectate de sarcini ca uzufructul, ei trebuind sa se bucure de plenitudinea atributelor dreptului de proprietate asupra lor41; -rezerva se atribuie mostenitorilor in mod global, sau colectiv. Intinderea ei se stabileste dupa numarul mostenitorilor rezervatari, dar se atribuie dupa regulile mostenirii legale in indiviziune. Din caracterul ei global nu se poate trage concluzia ca daca unii din mostenitorii rezervatari renunta la mostenire sau sunt nedemni, de partea lor de rezerva ar profita ceilalti mostenitori rezervatari caci, asa cu am aratat, ea se calculeaza in functie de numarul mostenitorilor care vin efectiv la mostenire. Altfel spus, cine nu mosteneste nu poate fi rezervatar42. Numai sotului supravietuitor rezerva i se atribuie individual. -rezerva ca parte a mostenirii este stabilita in mod imperativ de lege. Nici defunctul si nici prezumtivii mostenitori rezervatari nu pot modifica, de pilda, intinderea rezervei cuvenita unuia sau altuia dintre mostenitorii rezervatari. Sunt, asadar, interzise orice dispozitii, sarcini, conditii, clauze care ar aduce atingere rezervei succesorale, sub sanctiunea nulitatii absolute43. Mostenitorii rezervatari nu pot nici sa o accepte si nici sa renunta la ea inainte de deschiderea mostenirii caci ar savirsi si ei astfel pacte asupra unei succesiuni viitoare lovite de nulitate absoluta 44. 2. Mostenitorii rezervatari . Potrivit prevederilor art. 841-843 C. civ. precum si ale art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944 sunt mostenitori rezervatari: -descendentii defunctului la infinit; -ascendentii privilegiati; -sotul supravietuitor. Este de observat ca fratii si surorile defunctului si descendentii lor cu toate ca fac parte din aceeasi clasa de mostenitori cu ascendentii privilegiati (clasa a II-a mixta de mostenitori)nu sunt considerati mostenitori rezervatari. Legiuitorul stabileste direct numai cota de mostenire de care defunctul poate dispune prin liberalitati, adica cotitatea disponibila si numai indirect rezerva, care reprezinta partea ce ramine desi daca se incalca rezerva prin liberalitati ea se va asigura cu prioritate prin reductiunea liberalitatilor. A. Rezerva cuvenita descendentilor. Articolul 841 C. civ. stabileste
41A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 76o/1969/, in R. R. D. nr. 8/197o, pag. 118; D. Macovei, op. cit. pag. 159. 42Fr. Deak, op. cit. pag. 34o. 43A se vedea, Ph. Malaurie, op. cit. pag. 29o;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1314/1994, in Dreptul nr. 7/1995, pag. 87. 44A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2336/1972, in R. R. D. nr. 11/1973, pag. 168

72 intinderea cotitatii disponibile si ipso facto intinderea rezervei in functie de numarul descendentilor. Cotitatea disponibila este de ½ din bunurile defunctului daca acesta lasa un copil, de 1/3 din mostenire daca lasa doi copii si de 1/4 daca lasa trei sau mai multi copii. Rezulta asadar ca rezerva este de ½ pentru un copil, 2/3 pentru doi copii si 3/4 pentru trei sau mai multi copii. Potrivit art.842 C. civ. in notiunea de descendenti trebuie sa cuprindem nu numai pe cei de gradul I, adica copiii defunctului, ci si pe urmasii lor in linie dreapta la infinit, indiferent daca sunt din casatorie, dinafara ei sau din adoptie si indiferent daca vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare (in cazul descendentilor de gradul II si urmatoarele. Descendentii de care se tine seama la stabilirea rezervei. Intrucit legiuitorul vorbeste in art.841 C. civ. de “copii lasati” s-au nascut discutii contradictorii in doctrina cu privire la faptul daca la calculul rezervei se vor avea in vedere numai descendentii care vin efectiv la mostenire sau si de cei care sunt renuntatori sau nedemeni. Parerea dominanta, pe care o consideram cea corecta, este aceea ca urmeaza a se avea in vedere numai descendentii care vin efectiv la mostenire, iar nu si cei care sunt straini de aceasta, cum sunt renuntatorii si nedemnii45. Calculul rezervei cind vin la mostenire descendenti de gradul II sau urmatoarele. Atunci cind la mostenire vin descendenti de gradul I este limpede ca la calculul rezervei se va tine seama de numarul lor potrivit art.841 C. civ., iar rezerva se va impartii intre ei in cote egale. Se poate insa intimpla ca la mostenire sa vina si sau numai descendenti de grad mai indepartat, nepot sau stranepoti. Acestia pot veni la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare. In cazul in care nepotii, stranepotii etc, vin la mostenire prin reprezentare se accepta in mod unanim ca rezerva se calculeaza in functie de numarul tulpinilor, adica in functie de numarul descendentilor de prim grad si nu in functie de numarul efectiv al descendentilor. De pilda, daca defunctul a avu doi copii, din care unul este predecedat, iar acesta a avut la rindul sau doi copii, acestia din urma vor veni la mostenirea bunicului lor prin reprezentarea tatalui lor predecedat. In total vom avea, asadar trei mostenitori rezervatari, dar rezerva se va cacula numai functie de cele doua tulpini, adica de mostenitorii de gradul I si de numarul efectiv al mostenitorilor rezervatari care vin la mostenire. Argumentul este acela ca nepotii il reprezinta numai pe tatal lor predecedat si nu pot lua mai mult decit ar fi luat tatal lor daca era in viata. In concret in exemplul dat rezerva va fi de 2/3 din mostenire din care 1/3 va lua fiul in viata al defunctului iar cealalta treime va reveni celor doi nepoti impreuna (art.841
45A se vedea in acest sens:D. Alexandresco, op. cit. pag. 379;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 3o1;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 689;C. Statescu, op. cit. pag. 198;Fr. Deak, op. cit. pag. 344-345;D. Chirica, op. cit. pag. 156;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 3o9;D. Macovei, op. cit. pag. 117-118;M. Popa, op. cit. pag. 13o;O. Capatina, Nota la incheierea nr. 243/1958 a Notariatului de Stat raionului N. Balcescu Bucuresti, in L. P. nr. 12/1958, pag. 1o9;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 613/1988, in R. R. D. Nr. 3/1989, pag. 66-67. In sens contrar:M. Eliescu, op. cit. pag. 33o-332;Mazeaud, op. cit. pag. 7o2-7o4.

73 C. civ.). B. Rezerva cuvenita ascendentilor priviliegiati. Ascendentii privilegiati sunt parintii defunctului, din casatorie sau din afara ei precum si din adoptie. Ei fac parte din clasa a II-a mixta de mostenitori impreuna cu fratii si surorile defunctului si descendentii acestora. Acestia din urma (colateralii privilegiati) nu sunt insa mostenitori rezervatari putind fi exeredati in totalitate de catre defunct. Parintii defunctului vin la mostenire numai daca nu exista descendenti (clasa a I-a de mostenitori)sau acestia nu pot sau nu vor sa vina la mostenire. Potrivit art.843 C. civ., asa cum a fost modificat prin Legea nr.134/1947, rezerva parintilor (determinata tot indirect prin stabilirea cotitatii disponibile) este de ½ din bunurile defunctului cind vin la mostenire ambii parinti si de 1/4 cind vine numai unul din ei. C. Rezerva cuvenita sotului supravietuitor. Sotul supravietuitor este potivit Legii nr.319/1944, care reglementeaza drepturile succesorale ale acestuia, mostenitor rezervatar, iar potrivit art.2 din acest act normativ rezerva sa este de ½ din cota sa succesorala ca mostenitor legal46. Cota succesorala a sotului supravietuitor, asa cum rezulta din art.1 din Legea nr.319/1944, difera dupa clasa de mosteenitori cu care vine in concurs, astfel ca pentru a determina rezerva sa succesorala, in toate cazurile, va trebui sa se determine pe baza de probe calitatea mostenitorilor legali si a legatarilor care nu fac parte din cele patru clase de mostenitori.47 In toate cazurile se vor avea in vedere numai mostenitorii care vin efectiv la mostenire si nu de cei renuntatori, nedemni sau exheredati.48 Asa fiind, rezerva sotului supravietuitor este de: -1/8 din mostenire cind vine in concurs cu descendentii, indiferent de numarul lor sau de gradul de rudenie cu defunctul (½ din 1/4); -1/6 din mostenire cind vine in concurs cu ascendentii privilegiati si cu colateralii privilegiati, indiferent de numarul lor (½ din 1/3); -1/4 din mostenire cind vine in concurs numai cu ascenedentii privilegiati sau numai cu colateralii privilegiati, indiferent de numarul lor (½ din 1/. ). Asadar, in cazul celei de a doua clase mixte de mostenitori este diferita dupa cum sunt sau nu prezente ambele cataegorii de mostenitori care o compun; -3/8 din mostenire cind vine in concurs cu asecendentii ordinari (clasa a II-a de mostenitori) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a de mostenitori), indiferent de numarul lor (½ din 3/4); -1/2 din mostenire cind vine in concurs cu orice alti mostenitori ai defunctului inafara de cei legali (½ din 1/1).
46A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.2ooo/1956, in C.D. 1956, vol.I, pag.313. 47A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 518/1986, in C. D. 1986, pag. 81-82. 48A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 337-338;Fr. Deak, op. cit. pag. 35o;Sc. Serbanescu Nota, la dec. civ. a Trib. Craiova, col. civ. nr. 3743/1957, in L. P. nr. 2/1958, pag. 116-117.

74 Caracterele speciale ale rezervei sotului supravietuitor. Fata de rezerva celorlalti mostenitori rezervatari, cea a sotului supravietuitor are unele particularitati: a) rezerva sotului supravietuitor nu are caracter colectiv, cum este situatia in cazul celorlalti mostenitori rezervatari, ci se atribuie individual; b) rezerva sotului supravietuitor este o cota fixa dintr-o cota variabila in functie de categoria de mostenitori cu care vine in concurs. Rezrva de ½ din mostenire o are sotul supravietuitor numai cind nu concureaza cu nici unul din mostenitorii legali si exista liberalitati peste cotitatea disponibila iar sotul supravietuitor este in situatia de cere reductiunea liberalitailor excesive; c) rezerva sotului supravietuitor, spre deosebire de rezerva descendentilor si a ascendentilor privilegiati care sunt fractiuni din mostenire, este o fractiune din portiunea care i se cuvine ca mostenitor legal (portio legitima est portio portionis ab intestato). Cotitatea disponibila speciala a sotului supravietutor cind vine in concurs cu copii ai defunctului dintr-o casatorie anterioara. Articolul 939 C. civ. prevede ca atunci cind sotul supravietuitor vine la mostenire in concurs cu copii ai defunctului dintr-o casatorie anterioara el nu poate beneficia de liberalitati din partea defunctului decit cel mult de o parte egala cu a copilului care a primit cel mai putin si in nici un caz mai mult de 1/4 din mostenire. S-a instituit astfel o cotitate disponibila speciala prin care legiuitorul a urmarit sa apere copiii dintr-o casatorie anterioara a sotului defunct fata de influientele si presiuile la care ar putea fi suspus din partea sotului din cea de a doua sau subsecventa casatorie in sensul de a-i face liberalitati in defavoarea copiilor sai. Astfel, daca la moartea lui de cujus a ramas un copil dintr-o casatorie anterioara sotul supravietuitor va putea primi prin donatie sau legat maximum cota de 1/4 din mostenire, desi cotitatea disponibila ordinara este de ½ din mostenire. Textul legal se refera numai la donatii dar in mod unanim, atit in doctrina49 cit si in practica judiciara50 se accepta ca in notiunea de “daruire”folosita de legiuitor trebuie sa includem si legatele, asadar, toate liberalitatile facute de defunct in favoarea sotului sau din a doua sau subsecventa casatorie. Copiii la care se refera art.939 C. civ. Textul art.939 C. civ. se refera expres la “copiii dintr-un alt maritagiu” dar in prezent se admite ca el se va aplica si copiilor
49A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 342;Fr. Deak, op. cit. pag. 358;C. Statescu, op. cit. pag. 2o1;M. Popa, op. cit. pag. 136. 50A se vedea, Trib. Supr. Col. civ. dec. nr. 25/1958, in J. N. nr. 4/1958, pag. 127-129; Idem, dec. civ. nr. 472/1964, in C. D. 1964, pag. 127-129, dec. civ. nr. 1486/1966, in C. D. 1966, pag. 158-162, dec. civ. nr. 15/1972, in C. D. 1972, pag. 175-177, dec. civ. Nr. 1615/1972, in R.R.D. nr.4/1973, pag. 176-176;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1414/1977, in C. D. 1977, pag. 84;Idem, dec. civ. nr. 2143/1984, in C. D. 1984, pag. 89-91;dec. civ. nr. 613/1988 in R. R. D. nr. 3/1988, pag. 66-67;Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr. 1577/1976 in R. R. D. nr. 5/1977, pag. 68-69.

75 dinafara casatoriei, care sunt asimilati prin dispozitiile Codului familiei celor din casatorie. De asemenea textul se aplica si copiilor adoptati, cu efecte depline sau cu efecte restrinse cu conditia ca adoptia sa fie anterioara incheierii celei de a doua sau subsecvente casatorii. Pentru a li se putea aplica dispozitiile art.939 C. civ. copiii trebuie sa existe sau sa fie, cel putin, conceputi, la data deschiderii succesiunii. Se vor avea in vedere numai copii care vin efectiv la mostenire si nu cei renuntatori sau nedemni. Prevederile art.939 C. civ. nu se refera numai la descendentii de gradul I ai defunctului ci si la cei de gradul II si III etc. In cazul lor insa rezerva urmeaza a se stabili nu pe capete, adica dupa numarul lor, ci in functie de numarul tulpinilor, adica al descendentilor de gradul I. Determinarea cuantumului cotitatii disponibile si corelatia dintre dispozitiile art.939 C. civ. cu cele ale Legii nr.319/1944. In sistemul Codului civil, inainte de adoptarea Legii nr.319/1944, cind sotul supravietutor nu era mostenitor legal, putind fi gratificat ca orice tert in limitele cotitatii disponibile, iar in concurs cu descendentii defunctului dintr-o casatorie anterioara, in limitele cotitatii disponibile speciale, determinarea cotitatii disponibile speciale nu ridica probleme deosebite. Pentru calculul ei la numarul copiilor care veneau efectiv la mostenire, indiferent de casatoria din care proveneau, se mai aduaga o unitate (sotul supravietuitor) numar la care se impartea mostenirea. Rezultatul astfel obtinut reprezenta cotitatea disponibila speciala de care putea beneficia sotul supravietuitor prin donatii sau legate. Aceasta cotitate disponibila speciala nu putea fi mai mare decit partea copilului care a luat mai putin, care este o limita variabila, si nu putea dapasi, oricum, 1/4 din mostenire, care este o limita fixa si maxima. Daca se obtinea o diferenta peste limita cotitatii disponibile speciale, aceasta se impartea intre copii, cu conditia ca defunctul sa nu fi dispus de ea, in limita cotitatii disponibile ordinare, in favoarea unui tert51. Se pot da numeroase exemple. Astfel, daca la mostenire vin :un copil dintr-o casatorie anterioara si unul din ultima casatorie, impreuna cu sotul supravietutor, prin impartirea mostenirii la trei rezulta cota de 1/3, dar sotul supravietutor nu poate lua decit maximul de 1/4 (cotitatea disponibila speciala prev. de art.939 C. civ. ) restul de 3/4 revenind copiilor. Defunctul ar fi putut dispune, in aceasta ipoteza, in favoarea unui tert de 1/12 din mostenire care reprezinta diferenta dintre cotitatea disponibila ordinara si cotitatea disponibila speciala situatie in care copiii ar fi luat numai 2/3 din mostenire care reprezinta rezerva lor succesorala potrivit art.841 C. civ. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.319/1944 in practica judecatoreasca s-a pus problema daca art.939 C. civ. a mai ramas in vigoare, iar raspunsul a fost afirmativ
51A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 699-7o1; D. Chirica, op. cit. pag. 166-167;Fr. Deak, op. cit. pag. 359-36o.

76 intrucit ratiunile pentru care a fost instituita cotitatea disponibila speciala subzista si in prezent. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, textul legal nu a fost abrogat in mod expres prin noua lege adoptata. In privinta raportului dintre cotitatea disponibila speciala si cea ordinara s-a precizat ca cele doua cotitati nu se cumuleaza, cotitatea disponibila speciala imputindu-se asupra cotitatii disponibile ordinare. In consecinta cotitatea disponibila speciala fiind mai mare decit cea speciala, defunctul, dupa ce a facut liberalitati in favoarea sotului din ultima casatorie, in limita cotitatii disponibile speciale, mai poate face liberaliti si in favoarea unor terti numai pentru diferenta dintre cotitatea disponibila speciala si cea ordinara, pentru a nu incalca rezerva copiilor. Pentru ipoteza in care defunctul a fost casatorit de mai mult de doua ori s-a exprimat parerea ca toti sotii anteriori impreuna cu sotul supravietuitor pot beneficia de liberalitati din partea defunctului numai in limitele cotitatii disponibile speciale52. Sanctiunea depasirii cotitatii disponibile speciale. In cazul incalcarii dispozitiilor art.939 C. civ. isi gasesc aplicare dispozitiile art.847 C. civ. privitoare la reductiunea liberalitatilor excesive care urmeaza a fi reduse la limita, de aceasta data, a cotitatii disponibile speciale. Dreptul de a cere reductiunea liberalitatilor ce depasesc cotitatea disponibila speciala, reglemetata de art.939 C. civ. apartine numai copiilor in favoarea carora s-a instituit aceasta cotitate disponibila. Asadar, numai copiii dinntr-o casatorie anterioara ultimei casatorii a defunctului, care vin efectiv la mostenire, vor avea calitatea de a invoca dispozitiile art.939 C. civ. Reductiunea profita indirect si copiilor din ultima casatorie a defunctului precum si colegatarilor conjunctivi cu sotul supravietuitor, dar ei nu vor putea invoca dispozitiile privind cotitatea disponibila speciala, caci aceasta nu a fost instituita in favoarea lor53. 3. Calculul rezervei si al cotitatii disponibile. Operatiile necesare pentru stabilirea masei de calcul a rezervei. Fractiunile care reprezinta rezerva si respectiv cotitatea disponibila nu se calculeaza asupra activului efectiv lasat de defunct ci asupra activului net, adica avind in vedere si liberalitatile facute de el in timpul vietii si pentru cauza de moarte . Se impune astfel reconstituirea patrimoniului sau prin calcul pe hirtie pentru a vedea care ar fi fost acesta daca defunctul nu facea liberalitati, prin acte intre vii (donatii) si pentru cauza de moarte (legate). Numai raportat la aceasta masa succesorala (mostenire inchipuita cum a fost denumita54) se va putea determina daca s-a adus
52A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 342-343;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 319. 53A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. vol. IV, pag. 762;C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al . Baicoianu, op. cit. pag. 7o2;M. Eliescu, op. cit. pag. 344; D.Chirica, op. cit. pag. 173. 54M. Eliescu, op. cit. pag. 352.

77 atingere rezervei succesorale si se impune reductiunea liberalitatilor facute peste cotitatea disponibila. Potrivit art.849 C. civ. pentru stabilirea masei succesorale se impun a fi efectuate trei operatiuni succesive: a)stabilirea activului brut al mostenirii prin determinarea valorii bunurilor efectiv lasate de defunct la data deschiderii succesiunii: b)stabilirea activului net al mostenirii prin scaderea pasivului din activul brut al acesteia; c)reunirea fictiva, pentru calcul, la activul net al mostenirii a valorii donatiilor facute de defunct in timpul vietii. a)Stabilirea activului brut al mostenirii. Pentru stabilirea activului brut al mostenirii se impune identificarea tuturor valorilor patrimoniale pe care defunctul le avea la data deschiderii succesiunii, care, potrivit art.849 C. civ. , se vor evalua la valoarea lor din acest moment. Se includ aici drepturile reale, drepturile de creanta, chiar impotriva mostenitorilor, si cele de creatie intelectuala. In calcul vor fi cuprinse si bunurile de care defunctul a dispus prin legate sau donatii de bunuri viitoare, caci ele se afla in patrimoniul sau la data decesului. b)Stabilirea activului net al mostenirii. Activul net al mostenirii se obtine prin scaderea din activul brut a pasivului succesoral, adica a obligatiilor ce greveaza patrimoniul defunctului la momentul deschiderii mostenirii. Din modul in care este redactat art.849 C. civ. rezulta ca scaderea pasivului din activul brut al mostenirii ar urma sa se realizeze dupa reunirea fictiva, pentru calcul, a valorii donatiilor facute de defunct in timpul vietii. Atit in doctrina cit si in practica judecatoreasca se admite insa ca a doua operatie care trebuie facuta este scaderea pasivului din activul brut, asadar, inainte de reunirea pentru calcul a valorii donatiilor intrucit, in cazul mostenirilor insolvabile altfel s-ar reduce sau chiar desfiinta rezerva si cotitatea disponibila. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, inversarea operatiilor fata de ordinea stabilita de art.849 C. civ. se justifica si pentru ca donatiile facute de defunct in timpul vietii au incetat sa mai formeze gajul general al creditorilor chirografari de

78 vreme ce bunurile au fost astfel legal instrainate inainte de deschiderea succesiunii55. Pasivul este format, in principiu, din toate obligatiile defunctului existente in patrimoniul sau la data decsshiderii succesiunii, inclusiv datoriile fata de mostenitori. Se includ aici si cheltuielile de inmomintare, cele efectuate cu administarea si conservarea patrimoniului succesoral, care sunt de altfel facute in interesul comun al mostenitorilor. Nu se includ insa datoriile personale ale mostenitorilor ca taxele succesorale, onorariile etc., obligatiile care se sting la moartea celui ce lasa mostenirea, precum obligatia legala de intretinere fundamentata pe dispozitiile Codului familiei. In schimb obligatia de intretinere contractuala sau renta viagera asumata prin contract urmeaza a fi incluse in pasivul succesoral, intrucit nu se sting la moartea celui ce lasa mostenirea. c)Reunirea fictiva(pentru calcul) a valorii donatiilor facute de defunct in timpul vietii. Potrivit art.849 C. civ. cotitatea disponibila si implicit rezerva succesorala se calculeaza adaugindu-se, pentru calcul (asadar fictiv si nu efectiv) la activul net al mostenirii valoarea donatiilor facute de defunct in timpul vietii. Legiuitorul prevede ca reunirea se face avindu-se in vedere starea bunurilor din momentul donatiei si valoarea acestora din momentul decesului lui de cujus. Daca bunul donat a pierit in mod fortuit in intervalul de timp de la data donatiei si pina la decesul celui ce lasa mostenirea, valoarea donatiei nu se mai reuneste la activul net intrucit se apreciaza ca si in cazul in care bunul nu ar fi fost donat tot nu s-ar fi putut regasi in patrimoniul succesoral la data decshiderii mostenirii. Aceasta reunire pentru calcul priveste toate donatiile facute de defunct, indiferent de forma acestora (autentica, donatii deghizate sau indirecte, daruri manuale etc.) si indiferent daca donatia a fost facuta in favoarea unuia din mostenitori sau a unui tert. Dispozitiile legale privind asigurarea rezervei avind in carcater imperativ donatorul nu le poate excepta de la reunirea fictiva pentru calcul chiar daca donatia respectiva este scutita de raport. In cazul donatiilor cu sarcini se va tine seama de
55A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, op. cit. pag. 7o8-7o9;M. Eliescu, op. cit. pag. 355; D. Chirica, op. cit. pag. 176;D. Macovei, op. cit. pag. 17o. Spre exemplu daca defunctul a lasat un activ brut de 1oo. ooo. ooo lei si in timpul vietii a facut donatii in valoare de 1oo. ooo. ooo lei, iar pasivul este de 2oo. ooo. ooo lei. Daca defunctul a avut un copil, a carui rezerva este, potrivit art. 841 C. civ. de ½ din mostenire, daca am face operatiile in ordinea stabilita de art. 849 C. civ. ar insemna ca activul brut impreuna cu donatiile reprezinta exact atit cit sa se satisfaca creantele creditorilor neraminind nimic pentru asigurarea rezervei descendentului defunctului si nici pentru cotitatea disponibila. Daca in schimb se inverseaza operatiile, astfel cum am aratat, ramine un activ net de 1oo. ooo. ooo lei din care se va asigura rezerva descendentului de ½, restul de ½ reprezentind cotitatea disponibila. Desigur in acest caz creditorii chirografari suporta in mod proprortional cu creantele lor pierderea de 1oo. ooo. ooo lei, dar se realizeaza principiul instituit de art. 1718 C. civ, privind gajul general al creditorilor asupra bunurilor aflate efectiv in patrimoniul defunctului la data decesului acestuia.

79 valoarea sarcinii care va fi scazuta din valoarea bunului donat56. La donatiile remuneratorii se va lua in calcul numai ceea ce depaseste valoarea serviciilor prestate, intrucit numai acea parte constituie o liberalitate propriu-zisa57. Gratuitatile la care se refera art.759 C. civ. si care se fac indeobste in indeplinirea unor indatoriri sociale nu sunt supuse reunirii fictive pentru calculul rezervei si al cotitatii disponibile. In aceasta categorie intra: -cheltuielile de hrana, intretinere, educatie si invatatura, chiar daca defunctul nu avea obligatia legala de intretinere fata de acea persoana, caci numai in ce priveste raportul legiuitorul limiteaza astfel de cheltuieli la cele facute in favoarea descendentilor si a sotului, numai acestia fiind obligati la raport58; -darurile obisnuite facute la aniversari, botezuri etc;inclusiv darurile de nunta de valoare obisnuita; -cheltuielile de nunta. Nu sunt supuse reunirii fictive pentru calculul masei succesorale nici actele juridice cu titlu oneros decit daca ele degizeaza o donatie. Dovada deghizarii se poate face de catre mostenitorii rezervatari prin orice mijloc de proba, caci in materie de simulatie ei isi apara un drept propriu si nu unul mostenit de la d efunct, avind, asadar, calitatea de terti fata de actul simulat59. Calitatea de a cere reunirea fictiva la activul net al mostenirii a donatiilor facute de defunct o au mostenitorii defunctului dar si legatarii si donatarii gratificati de acesta60. Imputarea liberalitatilor si cumulul rezervei cu cotitatea disponibila Pentru determinarea concreta a drepturilor succesorale ale celor chemati la mostenire se pune si problema asupra carei parti din mostenire se calculeaza liberalitatile facute de defunct, asupra cotitatii disponibile sau asupra rezervei? Regula instituita este aceea ca donatiile si legatele, cu un cuvint, liberalitatile, facute de defunct se imputa asupra cotitatii disponibile si nu a rezervei care se cuvine mostenitorilor rezervatari, iar in cazul in care i s-a adus atingere prin depasirea cotitatii disponibile se procedeaza la reductiunea liberalitatilor excesive.
56A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 178. 57A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 371. 58Ibidem. In sensul ca in aceasta categorie se includ numai cheltuielile facute in favoarea descendentilor si a sotului, la fel ca in cazul raportului a se vedea C. Statescu, op. cit. pag. 2o5;D. Chirica, op. cit. pag. 179. 59A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1243/1958, in C. D. 1958, pag. 88. 60A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 349;M. Eliescu, op. cit. pag. 355;D. Chirica op. cit. pag. 179.

80 Aceasta regula nu comporta discutii atunci cind cei gratificati prin liberalitati sunt terti, straini de mostenire, sau sunt mostenitori, dar nerezervatari. Daca insa cei gratificati sunt mostenitori rezervatari solutiile sunt in anumite situatii diferite. Astfel atunci cind este vorba de mostenitori rezervatari, dar care renunta la mostenire, acestia sunt considerati straini de acea succesiune ca orice tert. In adevar art.752 C. civ. prevede in mod expres ca eredele care renunta la mostenire poate pastra darul sau poate cere legatul ce i s-a facut in limita cotitatii disponibile. Cu alte cuvinte donatia se socoteste asupra cotitatii disponibile, iar in ipoteza ca o depaseste atacind rezerva, acea liberalitate este supusa reductiunii pina la asigurarea rezervei. In ipoteza in care cei gratificati sunt, la rindul lor, mostenitori rezervatari si accepta mostenirea, situatia este diferite dupa cum liberalitatile sunt donatii (adica acte intre vii) sau legate (adica acte pentru cauza de moarte). In vreme ce donatiile se socotesc diferit dupa cum sunt sau nu scutite de raport, legatele se imputa intotdeauna asupra cotitatii disponibile. In cazul donatiilor scutite de raport, intrucit ele apar ca niste daruri definitive se imputa asupra cotitatii disponibile, iar daca aceasta nu acopera valoarea donatiei diferenta se imputa asupra rezervei donatarului61. Daca donatia trece peste limitele cotitatii disponibile, insumata cu rezerva, atunci se va proceda la reductiunea, in aceasta limita, a donatiei. In schimb donatiile nescutite de raport, care sunt considerate numai niste avansuri, in contul mostenirii, facute de defunct unora dintre mostenitorii rezervatari, nefiind daruri definitive (preciputare) sunt aduse la masa succesorala pentru a se putea realiza astfel egalitatea dintre mostenitorii rezervatari care beneficiaza de raport. Acestia sunt descendentii defunctului si sotul supravietuitor. Donatiile se imputa mai intii asupra rezervei celor gratificati, iar daca aceasta nu acopera valoarea donatiilor diferenta se va imputa asupra cotitatii disponibile. Dar aceste donatii, cum s-a precizat62, de regula nu sunt facute pentru a avantaja definitiv pe unii din mostenitori . Pentru realizarea egalitatii intre mostenitorii rezervatari care beneficiaza de raport, partea din donatie care se imputa asupra cotitatii disponibile nu profita in totalitate mostenitorului gratificat, ci doar partial, fiind supusa impartirii in parti egale intre mostenitorii rezervatari, luind in calcul si pe mostenitorul gratificat. 4. Reductiunea liberalitatilor excesive. Notiune. Reductiunea apare ca o sanctiune civila cu privire la donatiile si legatele facute de defunct daca prin ele se aduce atingere rezervei mostenitorilor rezervatari. Art.847 C. civ. Prevede ca “liberalitatile prin acte intre vii sau prin testament, cind vor trece peste cotitatea disponibila, vor fi reduse la aceasta parte”. Prin reductiune aceste liberalitati devin ineficace, dar numai in masura necesara intregirii rezervei succesorale. Ea se aplica,
61A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 363-364;D. Chirica, op. cit. pag. 184. 62A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 713;M. Eliescu, op. cit. pag. 364-365;D. Chirica, op. cit. pag. 185.

81 cum am vazut, nu numai donatiilor declarate ca atare ci si celor deghizate, 63sau prezumate de legiuitor a fi deghizate, precum si legatelor al caror obiect il constituie depunerile la CEC cu clauza testamentara64. Ocrotirea rezervei succesorale, prin reductiune, se realizeaza nu numai cind liberalitatile sunt facute in favoarea unor terti, sau mostenitori nerezervatari ci si cind beneficiarii liberalitatilor sunt mostenitori rezervatari. Aceasta sanctiune nu trebuie confundata cu nulitatea caci efectele ei sunt fie caducitatea legatelor, fie rezolutiunea donatiilor considerate excesive. Ea nu are legatura cu conditiile de validitate a actelor juridice, a caror nerespectare duce la nulitate, ci sanctioneaza numai depasirea cotitatii disponibile. Problema reductiunii nu se poate, evident, pune decit dupa deschiderea succesiunii caci depasirea cotitatii disponibile se apreciaza nu in raport de data actului de liberalitate ci in raport cu aceasta data. Pina in momentul deschiderii mostenirii, mostenitorii rezervatari nu au nici un drept asupra acesteia, asteptarea lor indreptatita nu le confera nici macar dreptul de a lua masuri asiguratoare impotriva actelor care ar compromite patrimoniul celui la carui mostenire ar urma sa vina, caci si acestea ar fi pacte asupra unei succesiuni viitoare sanctionate de legiuitor65. Persoanele care pot invoca reductiunea. Art.848 C. civ. prevede ca: ”reductiunea liberalitatilor intre vii nu va putea fi ceruta decit numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care infatiseaza drepturilor”66. Reductiunea fiind conceputa de legiuitor ca un mijloc de aparare a rezervei succesorale este firesc ca ea sa poata fi invocata de mostenitorii rezervatari, care vin efectiv la mostenire. Enumerarea celor care pot invoca reductiunea, prin art.848 C. civ., este limitativa, alte categorii de persoane neputind face acest lucru67. Dreptul de a cere reductiunea are un caracter individual; daca sunt mai multi mostenitori rezervatari ei vor putea cere reductiunea impreuna. In cazul in care unul sau mai multi renunta la acest drept, fara a renunta la mostenire, reductiunea va avea
63A se vedea, V. Patulea, Nota la dec. civ. nr. 187/197o, in R. R. D. nr. 7/1971, pag. 1o9112;V. Neegru, Examen teoretic al practicii judiciare privind actiunea in reductiune, in R. R. D. nr. 4/1984, pag. 37-38 64A se vedea, Gh. Brenciu, V. Panturescu, Reductibilitatea legatelor al caror obiect este constituit de depuneri de pe librete CEC asupra carora defunctul titular a prevazut clauza testamentara, in R. R. D. nr. 1/1984, pag. 16-17. 65A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 283-284. 66Textul se refera, in terminis numai la “liberalitatile intre vii”dar, asa cum s-a precizat, el este aplicabil si liberalitatilor mortis cauza, intrucit alte texte cum ar fi art. 85o, 852-853 C. civ. includ neindoilenic si legatele ca fiind supuse reductiunii. A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 187;Fr. Deak, op. cit. pag. 379 67A fost criticata pe buna dreptate solutia prin care s-a admis reductiunea la cererea unor colaterali privilegiati. A se vedea, P. Savu, E. Puscariu, Sc. Serbanescu, Note la dec. civ. nr. 3743/1957 a Trib. reg. Craiova, in L. P. nr. 2/1958, pag. 11o.

82 loc numai in masura necesara intregirii rezervei celor care si- au exercitat acest drept. Ordinea reductiunii liberalitatilor excesive. Problema ordinii in care va opera reductiunea liberalitatilor excesive se pune, evident, numai in ipoteza in care defunctul a facut o plurlitate de liberalitati - donatii si legate -prin care s-a depasit cotitatea disponibila. Nu are importanta daca de aceste liberalitati a beneficiat o singura persoana sau persoane diferite. Codul civil stabileste prin art.85o, 852 si 853 ordinea in care se face reductiunea avind la baza ideia ca liberalitatile cu data anterioara sunt facute din cotitatea disponibila, astfel ca vor fi mentinute, si numai daca au aceeasi data se vor reduce proportional cu valoarea lor. a) Legatele se reduc inaintea donatiilor (art.85o alin.1 C. civ.). Regula instituita de legiuitor are la baza ideia ca legatele produc efecte doar la data deschiderii succesiunii, sunt, cu alte cuvinte, ultimele liberalitati. Asadar, ele fiind cele care aduc atingere rezervei, trebuie reduse mai intii si nu donatiile care sunt anterioare si, cel putin in parte, au fost facute din cotitatea disponibila. Apoi daca s-ar inversa regula ar insemna sa se aduca atingere principiului irevocabilitatii donatiilor. In adevar, daca sar reduce donatiile inaintea legatelor, practic s-ar ajunge la revocarea donatiilor anterioare lasindu-se ca legatele sa epuizeze cotitatea disponibila. In acest mod nu se revoca nici donatiile dintre soti, care sunt revocabile, dar pentru aceasta fiind necesara o clauza testamentara speciala in acest sens, intentia revocatorie neputindu-se deduce din simpla instituire de lagatari. Regula reductiunii legatelor inaintea donatiilor are caracter imperativ astfel ca defunctul nu o poate schimba prin stipularea in testament a unei alte ordini. b) Legatele se reduc toate deodata si in mod proportional (art.852 C. civ.). Legatele, atit cele universale, cit si cele cu titlu universal sau cu titlu particular, sunt supuse deodata reductiunii si proportional cu valoarea lor68. Aceasta regula are la baza ideia ca toate legatele produc efecte deodata, adica la data deschiderii mostenirii. Aceasta regula, care se intemeiaza, cum s-a spus69 pe vointa prezumata a testatorului, nu are carcater imperativ. Se permite, astfel, testatorului sa dispuna plata unor legate cu prioritate fata de altele asa incit cele preferate de defunct se vor reduce, cum rezulta din art.853 C. civ., numai daca rezerva succesorala nu va fi asigurata prin reducerea celorlalte. Vointa defunctului in acest sens se poate deduce dintr-o stipulatie expresa sau implicita dar neechivoca a acestuia. S-a admis ca si legatarii, prin intelegerea lor, pot deroga de la regula reductiunii concomitente si proportionale a legatelor70. c)Donatiile se reduc in mod succesiv, in ordinea inversa a datei lor, incepind cu cea mai noua (art.85o alin.2 C. civ.). Aceasta regula are la baza ideia ca donatiile mai
68A se vedea, Trib. Supr. dec. nr. 242o/1955, in C. D. 1955, vol. I. pag. 199. 69A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 368.

83 noi aduc atingere rezervei succesorale, iar daca s-ar admite reductiunea in ordinea vechimii lor ar insemna sa se admita revocarea indirecta a donatiilor anterioare, prin efectuarea unora noi care sa epuizeze cotitatea disponibila, ceea ce este inadmisibil. Tocmai caracterul de ordine publica al principiului irevocabilitatii donatiilor ii confera caracter imperativ si regulii instituita de art.85o alin.2 C. civ., donatorul neputind stabili o alta ordine de reductiunii, nici cu prilejul incheierii contractelor de donatie si nici prin testamentul lasat. Doar daca este vorba de o donatie facuta sotului sau, care oricum este revocabila, se admite ca donatorul ar putea stipula ca aceasta sa se reduca inanitea altor donatii posterioare71. De asemenea s-a admis in doctrina ca in cazul insolvabilitatii unui donatar posterior se poate reduce o donatie anterioara pentru asigurarea rezervei succesorale72. In cazul donatiilor cu aceeasi data ele se reduc simultat si proportional cu valoarea lor. Donatorul poate stabili, in acest caz, o ordine de preferinta privitoare la reductiunea lor, printr-o astfel de stipulatie neaducindu-se atingere principiului irevocabilitatii donatiilor caci reductiunea necesara pentru intregirea rezervei are caracter imperativ. Daca donatiile supuse reductiunii sunt neautentice, in raporturile dintre donatari, care sunt terti unii fata de altii, data donatiei se determina in functie de data cind actul a capatat, potrivit art.1182 C. civ., data certa, evident cel mai tirziu la data mortii donatorului. Caile procedurale de exercitare a dreptului la reductiune. Reductiunea se realizeaza la cerere si nu din oficiu73. Ea se poate realiza atit prin intelegerea intervenita intre mostenitorii rezervatari74, pe de o parte, si donatarii si legatarii beneficiari ai liberalitatilor pe de alta parte, cit si pe cale judecatoreasca. O astfel de intelegere are efectele unui contract, astfel ca nu va putea fi revocata decit tot prin acordul partilor. Ea va putea fi atacata insa, ca orice conventie, pentru motiv de nulitate absoluta sau relativa75. Reductiunea are loc pe cale judecatoreasca in cazul in care mostenitorii nu ajung la un acord, iar cel care cere reductiunea va trebui sa dovedeasca, prin orice
70A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 717;D. Chirica, op. cit. pag. 193. 71A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 312;Fr. Deak, op. cit. pag. 384. 72A se vedea, C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 679;M. Eliescu, op. cit. pag. 37o;D. Chirica, op. cit. pag. 193;Fr. Deak. op. cit. pag. 385. 73A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1253/1989, in Dreptul nr. 4/1990, pag. 71. 74Potrivit art. 82 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 notarul public avind acordul tuturor mostenitorilor poate proceda la reductiunea liberalitatilor pina la limita prevazuta de lege. Tot astfel reductiunea se poate realiza prin imparteala bunurilor prin acordul mostenitorilor potrivit art. 81 alin. 3 din Legea nr. 36/1995. 75A se vedea, Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 828/1971, in R. R. D. nr. 6/1972, pag. 166.

84 mijloc de proba, ca prin liberalitatile facute s-a depasit cotitatea disponibila. In cazul in care bunurile de care defunctul a dispus prin liberalitatile supuse reductiunii se afla in posesia celor gratificati, cum de cele mai multe ori se intimpla in cazul donatiilor si mai rar in cazul legatelor, mostenitorii rezervatari se vor adresa instantei de judecata pe cale de actiune in reductiune. O astfel de actiune are caracterul unei actiuni patrimoniale personale, iar nu reale, astfel ca cei care sunt indreptatiti a cere reductiunea nu pot urmari bunurile ce au format obiectul liberalitatii excesive aflate in miinile tertilor subdobinditori76. Actiunea in reductiune nu poate fi exercitata decit de cel a carui rezerva a fost incalcata prin liberalitatea ce se cere a fi redusa si profita numai acestuia77. Totusi se accepta ca cererea in reductiune va profita si celorllti mostenitori indreptatiti daca se exercita cu prilejul actiunii de partaj, dar numai in masura in care si ei se afla in termenul legal in care poate fi introdusa78. Aceasta intrucit actiunea este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani (art.3 din Decr. Nr.167/1958), iar termenul incepe sa curga, de regula, de la data deschiderii mostenirii79. Se accepta, totusi, ca in cazul in care titularul dreptului la actiune nu a avut cunostinta de existenta liberalitatii care i-a incalcat rezerva, ceea ce se intimpla de obicei cind se dovedeste ca nu a cunoscut testamentul defunctului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cind a luat cunostinta sau trebuia sa ia cunostrinta de liberalitatea care cere a fi redusa80. Daca mostenitorii rezervatari se afla in posesia bunurilor ce formeaza obiectul liberalitatii (ceea ce se intimpla de regula in cazul legatelor) legatarii ii vor actiona in judecata pentru predarea acestora. Ei vor putea cere reductiunea in acest caz pe cale reconventionala81, cererea lor fiind si in acest caz supusa prescriptiei extinctive. Daca mostenitorul rezervatar se afla in posesia obiectului supus reductiunii nu i se poate opune prescriptia, intrucit a exercitat in fapt toate prerogativele izvorind din calitatea sa de mostenitor rezervatar82. Efectele reductiunii. In privinta efectelor reductiunii trebuie sa deosebim intre donatii si legate.
76A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 33/1967, in C. D. 1967, pag 129, dec. nr. 2o91/1967, in R. R. D. nr. 5/1968, pag. 161. 77A se vedea, Trib. Supr. sect civ. dec. nr. 78o/1973, in C. D. 1973, pag. 2o2, dec. nr. 743/1985, in C. D. 1985, pag. 93-96. 78A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1119/1977, in C. D. 1977, pag. 92-95. 79A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1457/1973, in R. R. D. nr. 7/1974, pag. 59-6o, dec. nr. 33/1967, cit. supra. 80A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1884/1974, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o6, dec. nr. 1665/1976, in repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 134, dec. nr. 33o/1978, in R. R. D. nr. 8/1978, pag. 65, dec. nr. 2338/1985, in C. D. 1985, pag. 91-93, dec. nr. 743/1985, in C. D. 1985, pag. 93-96, dec. nr. 732/1986, in C. D. 1986, pag. 86-88;Trib. Jud. Hunedoara, de. civ. nr. 1o41/1978, in R. R. D. nr. 2/1979, pag. 64; trib. Jud. Maramures, dec, civ. nr. 421/1981, in R. R. D. Nr. 12/1981, pag. 1o6.

85 Efectul reductiunii in cazul legatelor este caducitatea acestora, care poate sa fie totala sau partiala in functie de necesitatea intregirii rezervei pe care reductiunea o apara. Daca prin acele legate s-a epuizat intreaga cotitate disponibila ineficacitatea legatelor sub forma caducitatii va fi totala, iar daca s-a dispus numai de o parte a cotitatii disponibile reductiunea va opera si ea partial, proportional cu valoarea necesara intregirii rezervei. Aceasta intregire se realizeaza in natura intrucit bunurile ce formeaza obiectul legatelor se afla in patrimoniul succesoral. In cazul donatiilor efectul reductiunii este rezolutia acestora, care poate fi totala sau partiala tot in functie de faptul daca s-a depasit cotitatea disponibila total sau numai in parte, le fel ca in cazul legatelor. Prin rezolutiunea donatiilor acestea se desfiinteaza retroactiv insa numai in anumite limite, iar reductiunea se face in principiu, in natura, dar, uneori, si prin echivalent. Actul de donatie nu se desfiinteaza retroactiv de la data incheierii sale, ci numai de la data deschiderii succesiunii. Astfel prin art.855 C. civ. se dispune in sensul ca actele de instrainare a bunului donat facute de catre donatar unor terte persoane se mentin in vigoare, in atari cazuri donatarii suportind reductiunea numai prin echivalent si nu in natura, in raport cu valoarea bunului donat din momentul deschiderii mostenirii. Actele de instrainare insa incheiate de donatar cu tertii ulterior deschiderii succesiunii vor fi desfiintare si ele pe cale de consecinta, aplicindu-se principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. Apoi, potrivit art.854 C. civ. donatarul trebuie sa restituie fructele portiunii care trece peste cotitatea disponibila numai din momentul mortii donatorului intrucit pina in acest moment el este socotit a fi proprietarul bunului ce a format obiectul donatiei83. Asa cum am aratat, in principiu rezerva trebuie asigurata mostenitorilor in 84 natura astfel ca defunctul nu poate dispune prin testament, bunaoara, ca bunul sa fie
81In acelasi sens, D. Chirica, op. cit. pag. 191;In sensul ca mostenitorii rezervatari ar putea cere reductiunea pe cale de exceptie, a se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 371;C. Statescu. op. cit. pag. 2o8, E. Safta-Romano. op. cit. pag. 336;D. Macovei, op. cit. pag. 126. Formularea in sensul ca rezervatarii este suficient, in cazul in care sunt actionati in judecata de catre legatari, sa invoce exceptia reductiunii este in adevar de natura a creia confuzii caci si atunci cind am accepta ca mostenitorii rezervatari in aceasta ipoteza invoca o exceptie de drept civil(de fond) calea procedurala de a o invoca in postura lor de piriti este tot cererea reconventionala. Pentru disticnctia dintre exceptiile de fond si exceptiile de procedura a se vedea, Alexandru Bacaci, Exceptiile de procedura in procesul civil, Editura “Dacia”, Cluj-Napoca, 1983, pag. 7-21. 82A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 7oo/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o6-2o7;dec. civ. nr. 732/1986, cit. supra;Fr. Deak, op. cit. pag. 387;D. Chirica, op. cit. pag. 191. 83Bine s-a observat in doctrina ca in acest caz donatarul ar trebui sa fie obligat la restituirea fructelor numai din momentul cererii de reductiune caci numai de atunci devine posesor de rea credinta al bunurilor donate. A se vedea in acest sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 389. 84A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.76o/1969, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o6;C. S. J. sect. civ. dec. nr.1314/1994, in Dreptul nr.7/1995, pag.87.

86 vindut la licitatie publica, iar rezerva sa fie asigurata din pretul astfel obtinut sau sa fie suplinita prin acordarea dreptului de uzufruct . De asemenea nu este ingaduit ca mostenitorii rezervatari sa primeasca cota lor de rezerva sub forma echivalentului banesc al bunului donat. Doctrina si practica judiciara au decis de asemenea ca rezerva trebuie asigurata mostenitorilor rezervatari in plina proprietate, fara sarcini, conditii sau clauze restrictive.85 Totusi se admite, prin exceptie, ca reductiunea donatiilor se face prin echivalent in urmatoarele situatii: a) daca donatia excesiva a fost facuta unui descendent sau sotului supravietuitor cu scutire de raport. In acest caz, potrivit art.851 C. civ. , donatarul va putea scadea partea cu care ar trebui sa se reduca donatia din partea ce i se cuvine ca mostenitor, daca bunurile succesorale sunt de aceeasi natura cu cele primite prin donatie; b) daca donatia a fost facuta unui succesibil fara scutire de raport si are ca obiect un imobil, iar partea supusa reductiunii este mai mica de jumatate din valoarea imobilului. In acest caz donatarul rezervatar poate pastra in intregime imobilul compensindu-i pe ceilalti mostenitori rezervatari prin luare mai putin din celelalte bunuri din succesiune sau prin plata in bani a valorii partii din imobil supusa reductiunii (art.770 alin.2 C. civ.); c) daca donatarul a instrainat sau a grevat bunurile ce formeaza obiectul donatiei inainte de deschiderea succesiunii . Rezerva, in acest caz, se va intregii prin plata echivalentului portiunii care depaseste cotitatea disponibila (art.855 C. civ.). Asa cum am aratat mai sus, actele juridice incheiate de catre donatar inainte de deschiderea succesiunii fiind valabile si opozabile mostenitorilor rezervatari, riscul insolvabilitatii lui afecteaza rezerva lor. In cazul in care donatia a fost facuta in favoarea unui alt mostenitor rezervatar echivalentul a ceea ce dapaseste cotitatea disponibila se poate asigura prin luare mai putin din bunurile succesorale sau prin plata in bani. Daca donatarul este un mostenitor nerezervatar sau un tert contraechivalentul rezervei se asigura prin plata in bani. d) daca bunul donat a pierit din culpa donatarului acesta este obligat sa suporte reductiunea prin ecivalent banesc. Daca bunul ar fi pierit fara vreo culpa a donatarulu, i acesta nu poate fi obligat la plata ecivalentului banesc al acestuia intrucit bunul ar fi pierit oricum, chiar la donator, si deci nu ar fi putut face parte din masa succesorala; e) daca bunul donat a fost un bun fungibil si consumtibil donatarul va fi obligat la fel ca in cazul uzufructului prevazut de art.526 C. civ. la restituirea unor bunuri de aceeasi calitate, cantitate si valoare. In toate cazurile de reductiune prin echivalent, potrivit art.849 C. civ. se va avea in vedere starea bunurilor din momentul efectuarii donatiei si valoarea lor din momentul deschiderii succesiunii.
85A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 195;Fr. Deak. op. cit. pag. 389;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1314/1994, cit. supra.

87

TEST DE EVALUARE : 1. Care este cea mai importantă restricţie a dreptului de a dispune pentru cauză de moarte? 2. În ce situaţie vorbim despre cotitatea disponibilă specială? 3. Care este ordinea în care se reduce liberalităţile excessive? 4. Ce sunt substitutiile fideicomisare si care a fost ratiunea interzicerii lor? 5. Care sunt categoriile de moştenitori rezervatari? T I T L U L IV TRANSMISIUNEA MOSTENIRII Obiective: Identificarea şi fixarea noţiunilor privind dreptul de opţiune succesoral, respectiv formele şi termenul în care se exercită. Cuvinte cheie: opţiune succesoral, acceptarea moştenirii, accepare pură şi simplă sau sub benficiu de inventar, renunţarea la moştenire. Rezumat: La decesul celui care lasa mostenirea, patrimoniul sau, in cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, precum si bunurile determinate, in cazul transmisiunii cu titlu particular, trec asupra mostenitorilor fara nici o manifestare de vointa din partea acestora sau chiar fara stirea lor. Asa se explica ca in cazul mortii unui succesibil inainte de lichidarea mostenirii, aceasta se retransmite mostenitorilor sai tot cu titlu de mostenire. Patrimoniul succesoral nu ramine, asadar, nici un moment fara titular. Cu toate acestea art.686 C. civ. prevede ca “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine”, dimpotriva orice succesibil are deschisa calea optiunii intre acceptarea acesteia, prin care isi consolideaza titlul de mostenitor si renuntarea la mostenirea la care avea vocatie, prin aceasta desfiintindu-si retroactiv titlul sau. Cu alte cuvinte, trasmisiunea patrimoniului succesoral se produce de drept, o data cu decesul celui care lasa mostenirea, care marcheaza deschiderea acesteia, dar nu este vorba de o transmisiune definitiva si obligatorie. Abia dupa exercitarea dreptului de optiune succesorala se va putea sti care dintre mostenitorii cu vocatie succesorala vor culege efectiv acea mostenire. CAPITOLUL I

88 DREPTUL DE OPTIUNE SUCCESORALA Sectiunea A I-a. Consideratii generale cu privire la dreptul de optiune succesorala. 1. Notiunea de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala este acel drept subiectiv nascut in persoana succesorilor odata cu decesul celui care lasa mostenirea de a alege intre acceptarea mostenirii sau renuntarea la aceasta 86. Potrivit legii succesibilul are trei posibilitati dupa descshiderea mostenirii si anume: - acceptarea pura si simpla a mostenirii, situatie in care are loc confuziunea patrimoniului lui de cujus cu acela al mostenitorului acceptant, care va fi obligat sa raspunda pentru datoriile si sarcinile succesiunii chiar cu propriile bunuri, asadar peste activul mostenit (ultra vires hereditatis); - acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, situatie in care confuziunea celor doua patrimonii, al defunctului si al mostenitorului, nu are loc, iar mostenitorul va raspunde pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai in limitele activului mostenit(intra vires hereditatis)87 ; - renuntarea la mostenire, cind succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv potrivit art.696 C. civ. , vocatia la acea mostenire. El nu raspunde pentru pasivul succesiunii si, evident, nu beneficiaza nici de activul ei. In acest caz mostenirea va fi culeasa de comostenitori sau de mostenitorii subsecventi. 2). Subiectele dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala apartine, din momentul deschiderii succesiunii, tuturor succesibililor defunctului, indiferent de faptul ca vocatia lor succesorala se intemeiaza pe lege sau pe testament si indiferent ca vocatia la succesiune este universala, cu titlu universal sau cu titlu particular. El trebuie exercitat in termenul de prescriptie prevazut de lege de catre toti cei cu vocatie virtuala la mostenirea lui de cujus, indiferent de clasa de mostenitori din care fac parte. Desigur la mostenire nu vor veni toti cei care au acceptat-o, ci numai cei care au chemare efectiva, functie de regulile statornicite pentru mostenirea legala sau pentru cea testamentara. Daca exista mostenitori legali din mai multe clase de mostenitori, cei din clasa I-a ii vor inlatura pe cei din clasa a II-a si asa mai departe, potrivit regulii prioritatii claselor de mostenitori.88
86A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 21o;D. Chirica, op. cit. pag. 2oo. 87Acceptarea mostenirii pur si simplu sau sub beneficiu de inventar are loc la fel, indiferent ca este vorba de mostenirea legala sau de cea testamentara. A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 877/1978, in Repertoriu. . . , pe anii 1975-1980.

89 3. Caracterele juridice ale actului de optiune succesorala. Dreptul subiectiv de optiune succesorala cuprinde in sine trei posibilitati:acceptarea pura si simpla a mostenirii; acceptarea sub beneficiu de inventar si renuntarea la mostenire. Asadar, dreptul subiectiv de optiune succesorala se realizeaza printr-unul din actele juridice precizate, toate fiind insa subsumate notiunii de optiune succesorala care sintetizeaza, cum s-a spus89 fondul comun de carcatere juridice al celor trei modalitati de realizare precizate. Optiunea succesorala, ca act juridic are urmatoarele caractere: a) este un act juridic unilateral, reprezentind vointa unei singure persoane. In toate cele trei ipoteze in care, cum am vazut, se poate realiza dreptul de optiune succesorala, el este un act juridic unilateral, ceea ce inseamna ca in cazul existentei mai multor succesibili el nu se poate realiza in mod colectiv, fiecare mostenitor urmind sa se pronunte individual. Actul juridic de optiune succesorala, desi unilateral, nu este un act pur personal putindu-se realiza si prin reprezentare90 -legala sau conventionala-, iar uneori cu incuviintarea autoritatii tutelare. b) este un act juridic voluntar, succesibilul avind deplina libertate sa accepte sau nu mostenirea(art.686 C. civ. ), iar in caz de acceptare sa aleaga modalitatea pe care o doreste. Nu este obligat sa justifice in nici un fel optiunea sa si nici sa raspunda pentru consecintele alegerii sale91. In cazul existentei mai multor mostenitori fiecare poate opta in mod diferit. c) este un act juridic irevocabil. Acceptarea pura si simpla a mostenirii are un caracter irevocabil absolut, iar mostenitorul in cauza nu mai poate reveni asupra ei, renuntarea ulterioara neavind nici o eficienta92. In cazul acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar, mostenitorul in cauza nu poate reveni asupra acceptarii dar poate renunta la beneficiul de inventar, devenind astfel acceptant pur si simplu. daca acceptantul sub beneficiu de inventar savirseste anumite fapte culpabile, legiutorul a instituit sanctiunea decaderii lui din acest beneficiu(art.712 C. civ. ).
88A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 211;D. Chirica, op. cit. pag. 2o1;Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 768/1963, in L. P. nr. 1o/1963, pag. 116;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 825/1871, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 198-199. 89C. Statescu, op. cit. pag. 212. 90A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 778/1962, in C. D. 1962, pag. 162-165. 91A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 91. 92A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1968/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2oo;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1984/1991, in Deciziile C. S. J. , 199o-1992 pag. 126-128;Trib. jud. Galati, dec. civ. nr. 323/1976, in R. R. D. nr. 12/1976, pag. 6o;Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 878/1976, in R. R. D. nr. 12/1976, pag. 61;Trib. mun. Bucuresti, sectia a IVa civila, dec. nr. 1325/1992, in Culegere . . . , 1992, pag. 165-166;Gh. Beleiu, Nota la dec. civ. nr. 435/1969 a Trib. jud. Satu Mare, in R. R. D. nr. 11/1971;I. C. Vurdea, Nota la sent. civ. nr. 931/197o, a Jud. Ineu, in R. R. D. nr. 9/1971, pag. 136.

90 Renuntarea la mostenire poate fi retractata in conditiile art. 7o1 C. civ., adica sa nu se fi implinit termenul de 6 luni si succesiunea sa nu fi fost acceptata pina la acel moment de ceilalti succesori. d) este un act juridic indivizibil. Aceasta inseamna ca succesibilii trebuie, fiecare in parte, sa opteze unitar, adica nu se poate accepta o parte a mostenirii si renunta la alta, sau o parte sa fie acceptata pur si simplu si alta sub beneficiu de inventar93. Caracterul indivizibil al optiunii succesorale se pastreaza si in cazul mostenirii testamentare. Legatarii universali trebuie ori sa accepte ori sa repudieze mostenirea, nefiind posibila acceptarea numai a unor bunuri determinate din aceasta94. Regula este valabila nu numai in cazul legatelor universale si cu titlu universal ci si in cazul legatului cu titlu particular in sensul ca nu este admis sa se accepte numai o parte din bunul ce formeaza obiectul legatului, iar cealalta parte sa fie repudiata. e) este un act juridic nesusceptibil de modalitati. Actul de optiune succesorala nu poate fi afectat de termen sau conditie, fiind, asadar, un act juridic pur si simplu. f) este un act juridic declarativ de drepturi. Efectele optiunii succesorale se produc retroactiv de la data decshiderii succesiunii, atit in ce priveste acceptarea mostenirii cit si a renuntarii, precum si a retractarii renuntarii, cind acest lucru este posibil (art.688 so 696 C. civ.). 4. Conditiile de validitate ale actului de optiune succesorala. Fiind un act juridc optiunea succesorala trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate impuse de lege pentru orice act juridic si anume: persoana care opteaza sa fie capabila;sa exprime un consimtamint valabil;obiectul actului sau sa fie licit si posibil. iar actul sa aiba o cauza licita si morala. La aceste elemente se adauga si respectarea formei specifice cerute de lege. Capacitatea. Actul de optiune succesorala este considerat ca fiind un act de dispozitie (art.687 C. civ. coroborat cu art.129 alin. 2 si 1o5 alin. 3 C. fam. ) si nu unul de administrare. Pentru exercitarea lui este nevoie de capacitate deplina de exercitiu95. Minorii care nu au implinit 14 ani precum si interzisii pot exercita dreptul de optiune succesorala prin reprezentantul lor legal, iar in cazul in care exista contrarietate de interese intre cel ocrotit si ocrotitor, ca in ipoteza in care ambii sunt chemati la aceeasi succesiune, se impune numirea unui curator96. Minorii care au
93A se vedea, trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1778/196o, in C. D. 196o, pag. 241-242. 94A se vedea in acest sens, Trib. Supr. colciv. dec. nr. 335/1952, in C. D. 1952-1954, Vol. I, pag. 118. 95Desi art. 687 C. civ. se refera la acceptarea mostenirii, este unanim admis ca acesta se aplica si renuntarii la mostenire. 96A se vedea, Plen. Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 6/1959, in C. D. 1959, pag. 27-29; Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 158o/1969, in C. D. , 1969, pag. 153-155.

91 implinit 14 ani isi exercita acest drept singuri, dar cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui. Atit in cazul acceptarii mostenirii cit si al renuntarii la aceasta este nevoie de autorizarea prealabila de catre autoritatea tutelara, de vreme ce actul de optiune este considerat un act de dispozitie (art.129 alin. 2 si art.1o5 C. fam. )97. S-a admis, totusi, ca legatul cu titlu particular, fara sarcini sau conditii, poate fi acceptat de minorul care are capacitate de exercitiu restrinsa fara incuviintare prealabila, intrucit, in acest caz, nu-si asuma nici o obligatie98. Potrivit art.75 alin. 4 din Legea nr.36/1995 in cadrul procedurii succesorale notariale, daca exista mostenitori incapabili sau cu capacitate de exercitiu restrinsa se citeaza reprezentantul acestora si autoritatea tutelara. In cazul minorilor, fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, precum si a celor pusi sub interdictie, potrivit art.19 din Decr. nr.32/1954, acceptarea mostenirii este socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar. Consimtamintul neviciat. Consimtamintul succesibilului care isi exercita dreptul de optiune succesorala trebuie sa fie neviciat. Si in acest domeniu, in privinta viciilor de consimtamint se aplica dreptul comun, tinind-se insa seama de regulile speciale prevazute in art.694 C. civ. Textul se refera numai la dol ca viciu de consimtamint in aceasta materie si numai la acceptarea succesiunii, dar se admite ca si violenta si eroarea, de fapt sau de drept sunt de natura a duce la anularea actului de optiune, care include, evident, si renuntarea la mostenire. Eroarea numai in masura in care a constituit cauza determinanta a actului de optiune succesorala si in masura in care este scuzabila99. Eroarea asupra emolumentului succesoral poate fi retinuta ca viciu de consimtamint numai in cazul prevazut de art.694 C. civ. si numai pentru ipoteza acceptarii mostenirii100. Obiectul actului de optiune succesorala. Actul de optiune succesorala, ca orice act juridic, trebuie sa aibe, sub sanctiunea nulitatii, un obiect licit si posibil. Nu se poate face nici renuntarea si nici acceptarea unei succesiuni nedeschise(art. 965 C.
97A se vedea, O Gidei, Este necesara incuviintarea autoritatii tutelare pentru acceptarea succesiunii de catre un minor?(I);C. Barsan, Este necesara incuviintarea. . . , (II), in R. R. D. nr. 5/1982, pag. 24-29;M. Eliescu, op. cit. pag. 93;D. Chirica, op. cit. pag. 2o4;Fr. Deak, op. cit. pag. 427;E. Safta -Romano, op. cit. pag. 76-77;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 158o/1969, in C. D. 1969, pag. 153-155, dec. nr. 833/1983, in C. D. 1983, pag. 84-87, dec. nr. 590/1986, in C. D. 1986, pag. 82-85. 98A se vedea, Tr. Ionascu, Exercitiul drepturilor civile si ocrotirea incapacitatii, in S. C. J. , 1956, pag. 74;M. Eliescu, op. cit. pag. 93;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 77. 99A se vedea in acest sens, D. Alexandresco, op. cit. Vol. III, pag. 266-267;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 233-234;M. Eliescu, op. cit. pag. 94-96;D. Chirica, op. cit. pag. 2o5;Fr. Deak pag. 428;A. Visan, Cu privire la cazurile de ineficacitate a renuntarii la succesiune, in R. R. D. nr. 2/1985, pag. 25-26. 100A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 115-118;Fr. Deak. op. cit. pag. 429; I. Moroianu-Zlatescu, D. Deselnicu, Nota la dec. civ. nr. 2555/1986 a Trib. mun. Bucresti, sect. a IV-a civila, in R. R. D. nr. 4/1987, pag. 59-61.

92 civ. )pentru ca obiectul unui atare act optional este considerat ilicit. Cauza actului de optiune succesorala trebuie sa fie licita si morala . De pilda sa aratat ca renuntarea unui mostenitor rezervatar la o succesiune ce cuprinde un imobil, in favoarea unui alt mostenitor rezervatar, care devine in acest mod singurul succesor al defunctului, in considerarea gresita ca acesta din urma s-a obligat la un contraechivalent banesc in schimbul renuntarii, are o cauza falsa si deci se poate cere anularea ei101. Forma actului de optiune succesorala. Acceptarea pura si simpla a mostenirii nu necesita, ad validitatem vreo formalitate, fiind, asadar, un act juridic consensual. In schimb acceptarea sub beneficiu de inventar, precum si renuntarea la mostenire sunt acte juridice solemne, care trebuie incheiat cu respectarea cerintelor de forma prevazute in mod expres de lege. In cazul nerespectarii conditiilor de validitate a actului de optiune succesorala intervine sanctiunea nulitatii acestuia. Nerespectarea conditiilor privind capacitatea precum si viciile de consimtamint duc la nulitatea relativa a actului de optiune succesorala. In schim nerespectarea formei solemne precum si a cerintelor privind obiectul si cauza actului duc la nulitatea absoluta. Fiind anulat actul de optiune succesorala este desfiintat cu efect retroactiv, iar succesibilul in cauza va putea opta din nou cu respectarea cerintelor legale. Prescriptia dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala trebuie exercitat, asa cum rezulta din art.700 alin. 1 C. civ., modificat prin Decr. nr.73/1954 in termen de 6 luni de la data deschiderii mostenirii. Desi textul legal vorbeste numai de dreptul “de a accepta” mostenirea, asa cum s-a statornicit in practica judecatoreasca in acelasi termen se va face si renuntarea la mostenire102. Termenul de prescriptie de 6 luni se aplica nu numai mostenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal, dar si legatarilor cu titlu particular. In doctrina si practica judecatoreasca exista controversa in privinta acestora din urma. Unii autori103 au sustinut ca termenul de 6 luni nu se aplica legatelor cu titlu
101A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 2o6. 102 A se vedea, Trib. Supr. , in complet de 7 judecatori, dec. nr. 2/1973, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 197-198. 103A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 1o7;St. Carpenaru, op. cit. pag. 492;C. Statescu, op. cit. pag. 215;M. Costin, Principiul prescriptibilitatii dreptului de optiune succesorala, in Contributia practicii judecatoresti la desvoltarea principiilor dreptului civil roman, de A. Ionascu, M. Muresan, M. Costin, C. Surdu, Editura Academiei, Bucuresti, 1973, pag, 1982o3;Camelia Toader, L. Stanculescu, R. Popescu, Veronica Stoica, Mostenirea testamentara. Transmisiunea si imparteala mostenirii, Editura “Proarcadia”, Bucuresti, pag. 124; E. SaftaRomano, op. cit. pag. 86-87. Pentru practica judecatoreasca care consacra aceeasi opinie, a se vedea, Trib. Supr. Sect. civ. dec. nr. 875/1969, in C. D. 155-16o, dec. nr. 353/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o1;dec. nr. 1984/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 19691975, pag. 2o2, dec. nr. 1243/1974, in C. D. 1974, pag. 158-16o, dec. nr. 94/198o, in C. D. 198o, pag. 88-89.

93 particular, cu argumentul ca art.7oo C. civ. foloseste termenul de” succesiune”, care desemneaza numai transmisiunea universala sau cu titlu universal si nu transmisiunea cu titlu particular. In cazul legatelor cu titlu particular ar urma sa se aplice termenul general de presciptie din dreptul comun. Nu impartasim nici noi aceasta opinie pentru argumetele expuse in doctrina de alti autori104, care sustin pe buna dreptate ca este inacceptabil ca pentru unii mostenitori sa se aplice termenul de 6 luni prevazut de art. 7oo C. civ. , iar pentru altii termenul general de presciptie din dreptul comun. In adevar, termenul de “succesiune”folosit de textul legal mai sus amintit cuprinde in sine nu numai transmisiunea universala sau cu titlu universal ci si pe aceea cu titlu particular. Apoi, daca s-ar accepta teza ca legatul cu titlu particular nu trebuie acceptat in termenul de prescriptie de 6 luni, prevazut de art.7oo C. civ., ar insemna ca actiunea in revendicarea bunurilor individual determinate, care fac obiectul legatului, de la succesori ori de la tertii care le detin, ar putea fi exercitata oricind, caci dreptul de proprietate este imprescriptibil extinctiv, atit de catre legatari cit si de catre mostenitorii sai si chiar fara ca legatarul sa-si fi manifestat in vreun fel intentia de a primi legatul. Or, este inadmisibil ca o persoana sa primeasca ceva fara sa-si fi manifestat vointa in acest sens. La aceasta se adauga argumentul ca in acest fel s-ar mentine timp indelungat o stare de incertitudine in privinta bunurilor succesorale, ceea ce nu este de dorit105. Art.686 C. civ. prevede ca nimeni nu este obligat sa accepte o mostenire, iar acest text legal vizeaza neindoilenic si transmisiunile cu titlu particular, ceea ce inseamna ca si legatarul cu titlu particular trebuie sa-si exercite dreptul de optiune in termenul de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ. Apoi trebuie avut in vedere si faptul ca uneori legatul cu titlu particular poate fi cu sarcina si nu poate fi consolidat in patrimoniul legatarului fara ca acesta sa-l fi acceptat106. Acceptarea legatelor cu titlu particular nu trebuie confundata cu executarea lor. In termenul general de prescriptie se stinge nu dreptul de a accepta legatele cu titlu particular ci dreptul de a cere executarea lor107.

104A se vedea, M. Ionescu, Nota, la dec. civ. 428o/1955, in L. P. nr. 7/1956, pag. 884; D. Chirica, op. cit. pag. 21o-211;Fr. Deak, op. cit. pag. 443-444. 105A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 21o-211. 106Fr. Deak, op. cit. pag. 445. 107D. Chirica, op. cit. pag. 211.

94 Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala incepe sa curga din momentul deschiderii succesiunii108, adica data mortii celui care lasa mostenirea, indiferent de data la care s-a facut inscrierea decesului in registrul de stare civila. Imprejurarea ca succesibilul afla mai tirziu de moartea celui care lasa mostenirea nu are influienta asupra momentului de la care incepe sa curga termenul de 6 luni de optiune succesorala si nici faptul ca succesibilul locuieste in alta localitate, in tara sau in strainatate109. Imprejurarea ca succesibilul a luat cunostinta mai tirziu de faptul deschiderii mostenirii si din aceasta cauza a pierdut termenul de prescriptie poate constitui un motiv temeinic pentru care sa ceara repunerea sa in termen de catre instanta de judecata. Nu sunt de natura sa modifice data de la care curge termenul de prescriptie nici imprejurarea ca unele bunuri sunt aduse ulterior la masa succesorala sau aceea ca drepturile defunctului nu sunt precizate sau individualizate la data decesului110. Termenul de 6 luni prevazut de lege pentru optiunea succesorala a fost apreciat ca fiind suficient pentru ca acestia sa cunoasca cu exactitate atit numarul si calitatea celor chemati la mostenire, cit si intinderea masei succesorale, precum si pasivul succesoral, astfel incit sa se poata pronunta in cunostinta de cauza111. Efectele implinirii termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala. Implinirea termenului de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ., fara ca succesibilul sa fi exercitat dreptul de optiune, face ca acesta sa fie considerat strain de mostenire;dreptul sau de a accepta succesiunea s-a stins, odata cu el stingindu-se, retroactiv, si titlul sau de mostenitor. Desi unii autori echivaleaza neacceptarea mostenirii cu renuntarea tacita la aceasta112, cele doua situatii nu trebuie confundate. Astfel in vreme ce succesorul care nu a acceptat mostenirea in termen poate beneficia de repunere in termen, cum am vazut, renuntatorul nu are aceasta posibilitate. Apoi, asa cum am aratat mai sus, cei care nu au acceptat mostenirea in termen sunt repusi de drept in termen in conditiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 112/1995 si ale Legii nr. 1o/2oo1, pe cind in cazul renuntatorilor acest lucru nu este valabil. Stingerea titlului de succesor ca urmare a implinii termenului de prescriptie are
108A se vedea, Trib. Supr. dec. nr. 858/1962, in Repertoriu. . . . , pe anii 1952-1969, pag. 445. 109A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1413/1973, in R. R. D. nr. 12/1973, pag. 156157, dec. nr. 213/1987, in R. R. D. nr. 1o/1987, pag. 74-75. 110A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1387/1957, in C. D. 1957, pag. 169. 111A se vedea, Trib. Supr. in compunerea prev. de art. 39 alin. 2 si 3 din Legea nr. 58/1968, dec. nr. 2/1973, in repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 197-198. 112A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 283;D. Chirica, op. cit. pag. 217.

95 un carcater absolut, in sensul ca produce efecte erga omnes, putind fi invocata, la fel ca si renuntarea la succesiune, de orice persoana interesata, cum sunt ceilalti mostenitori, mostenitorii subsecventi, legatarii, creditorii si debitorii succesiunii. Sectiunea a II-a. Acceptarea mostenirii. Prin acceptarea mostenirii se intelege actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul isi consolideaza definitiv calitatea de mostenitor al defunctului113. Transmisiunea succesorala opereaza la data deschiderii mostenirii, moment care marcheaza, cum am vazut, curgerea termenului de prescriptie in vederea acceptarii sau nu a mostenirii. Prin acceptarea mostenirii succesibilul, asadar, isi consolideaza numai dreptul transmis prin faptul mortii celui care lasa mostenirea. Potrivit art. 685 C. civ. acceptarea mostenirii poate fi pura si simpla sau sub beneficiu de inventar. 1. Acceptarea pura si simpla a mostenirii. Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii succesibilul isi insuseste neconditionat calitatea de mostenitor, avind loc confuziunea patrimoniului sau personal cu acela al defunctului. In aceste conditii succesibilul raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii peste limitele patrimoniului succesoral (ultra vires hereditatis) insa numai proportional cu cota ce i se cuvine din succesiune. Acceptarea pura si simpla este de doua feluri, voluntara, cind este rezultatul manifestarii libere de vointa a succesibilului si fortata, cind este rezultatul savirsirii unor fapte culpabile de catre succesor. fiind astfel o sanctiune prevazuta de lege pentru acestea. Le vom analiza pe rind. A. Acceptarea pura si simpla voluntara. Potrivit art. 689 C. civ. acceptarea pura si simpla voluntara poate fi, la rindul ei, expresa sau tacita. a) Acceptarea voluntara expresa. Potrivit art.689 C. civ. fraza a doua, acceptarea este expresa cind rezulta dintr-un inscris autentic sau privat. O declaratie verbala in acest sens, chiar daca da expresie vointei succesibilului de a accepta mostenirea, nu are valoarea unei acceptari. Asadar, se poate spune ca acceptarea expresa este un act formal, dar nu solemn. S-a argumentat in acest sens ca legiuitorul, prin interzicerea acceptarii exprese orale a voit sa-l fereasca pe succesibil de consecintele unui cuvint rostit la intimplare si de asemenea pentru a evita dovada cu martori, care poate fi echivoca 114. Nu exista probleme cind este vorba de o declaratie clara, data la notar in sensul acceptarii mostenirii, numai ca insusire calitatii de mostenitor se poate face si prin inscrisuri din care aceasta vointa a succesibilului nu rezulta direct sau care nu au fost facute neaparat in acest scop, cind, asadar, se pune problema interpretarii acestora. Sa spus ca acceptarea poate rezulta si dintr-o scrisoare simpla din care sa rezulte insa
113D. Chirica, op. cit. pag. 218;Fr. Deak, op. cit. pag. 456. 114A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 122.

96 vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea, cu conditia ca aceasta sa nu aibe un caracter strict confidential115. Constituie acte de acceptare a mostenirii si diferitele cereri adresate instantelor judecatoresti, notarului public sau organelor admnistratiei de stat pentru solutionarea unor chestiuni care privesc mostenirea. b) Acceptarea voluntara tacita. Potrivit art.689 C. civ. , fraza a treia, acceptarea este tacita cind mostenitorul face un act pe care nu l-ar savirsi decit in calitatea sa de erede si care lasa sa se inteleaga, neindoielnic, intentia sa de acceptare. Este vorba, asadar, nu de o exprimare directa din partea succesibilului, de acceptare a mostenirii, ci de una subinteleasa din actele si faptele pe care le savirseste, care acrediteaza o atare concluzie. Concluzia trebuie insa sa fie neechivoca, caci actele echivoce nu pot constitui o acceptare valabila a mostenirii116. In privinta actelor care echivaleaza cu o acceptare tacita, trebuie sa distingem intre actele de conservare, ingrijire si administrare provizorie, pe de o parte, si actele de dispozitie si administrare definitiva, pe de alta parte. . Art.69o C. civ. prevede ca actele de conservare, ingrijire si admnistrare provizorie nu sunt acte de acceptare a mostenirii, daca cel care le face nu a luat titlul sau calitatea de erede. In schimb, potrivit art 691 C. civ., actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale, chiar renuntarea, in anumite conditii, asa cum vom vedea, constituie acte de acceptare a mostenirii. In fine, legiuitorul se mai refera expres prin art.7o7 C. civ. la faptul ca daca unele bunuri din succesiune sunt supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi prea oneroasa, succesibilul poate lua autorizarea justitiei pentru a le vinde prin licitatie publica, insa acest fapt, precizeaza textul legal, nu constituie o acceptare a mostenirii. Pornind de la aceste prevederi legale, practica judecatoreasca si doctrina au cautat sa determine, in diferite contexte si nuantari, care anume fapte materiale si acte juridice savirsite de un succesibil au echivalenta unei acceptari tacite a mostenirii. In privinta actelor de conservare s-a precizat ca acestea fiind acelea care au ca scop pastrarea sau impiedicarea deteriorarii unui bun sau a unui patrimoniu, ele, chiar facute de succesibil, nu au valoarea unei acceptari tacite. Astfel de acte sunt:punerea si ridicarea pecetilor; intocmirea inventarului;luarea unei inscriptii ipotecare; reinoirea sau inscrierea unei ipoteci neiscrise de defunct;intreruperea unei prescriptii;emiterea unui comandament sau a unei somatii pentru o creanta datorata succesiunii;efectuarea unor reparatii urgente;incasarea unor sume datorate succesiunii, exercitarea unor actiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc.117 Actele materiale de ingrijire, ca mutarea vremelnica a succesibilului intr-un imobil succesoral pentru a-i asigura pastrarea in bune conditii nu constituie o
115A se vedea. C. Statescu, op. cit. pag. 219;DChirica, op. cit. pag. 219;Fr. Deak, op. cit. pag. 457. 116A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 768/1963, in J. N. nr. 1o/1964, pag. 116;C. S. J. Sect. civ. dec. nr. 2193/199o, in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag. 114-116 117A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 219-22o;D. Chirica, op. cit. pag. 22o;Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 1o92/1983, in R. R. D. nr. 3/1984, pag. 72.

97 acceptare a mostenirii118, nici luarea din patrimoniul succesoral a unor obiecte care constituie amintiri de familie, fotografii, bibelouri sau a unui bun de valoare cu totul redusa. De asemenea nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii nici preluarea de catre succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hirtiilor de valoare pentru a le conserva sau reparatiile urgente efectuate la unele bunuri succesorale119. Primirea ca zestre in timpul vietii de la parinte si stapinirea bunurilor dupa moartea acestuia nu constituie o acceptare tacita a mostenirii, chiar daca donatia s-a facut fara scutire de raport120, intrucit acceptarea donatiei s-a facut inainte de deschiderea mostenirii, asadar, inainte de nasterea dreptului de optiune succesorala. Actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale efectuate de catre succesibil sunt, in principiu, considerate ca acte de acceptare tacita a mostenirii. Intrucit si in cazul lor conteaza intentia succesibilului care trebuie desprinsa din ele, si nu actul in sine121, chiar daca un astfel de act nu este valid, neproducind efectele sale specifice, el poate fi considerat ca act de acceptare a mostenirii. Atit in doctrina cit si in practica judecatoreasca au fost considerate ca exprimind vointa de acceptare tacita a mostenirii, actele de instrainare, fie onerosae, fie gratuite, a bunurilor singulare din mostenire, precum si constituirea unor drepturi reale ca servituti, uzufruct, ipoteca, gaj etc. , asupra unor bunuri succesorale, sau renuntarea la un drept, incheierea unui antecontract de vinzare- cumparare a unui imobil din masa succesorala, chiar daca ulterior actul de instrainare propriu-zisa nu sa mai incheiat, valorificarea unor drepturi de natura intelectuala privind o opera a defunctului122. In ce priveste actul renuntarii la mostenire, potrivit art. 691 C. civ. constituie acte de acceptare tacita urmatoarele acte: - renuntarea chiar gratuita in folosul unuia sau a mai multor coerezi; - renuntarea in folosul tutror coerezilor ssi cind renuntatorul primeste pretul
118A se vedea, Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 1o92, citata supra. 119A se vedea, Trib. jud. Tulcea, dec. civ. nr. 11o/1975, in R. R. D. nr. 11/1976, pag. 62; Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 849/1977, in R. R. D. nr. 12/1977, pag. 49;Trib. jud. Suceava, dec. nr. 83o/1983, in R. R. D. nr. 1/1984, pag. 59. 120A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 61/1972, citata de I. Mihuta, in Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem, sectia civila, in R. R. D. nr. 12/1973, pag. 118; N. Rosu, S, Lazar, Nota critica la dec. civ. nr. 644/1973, a Trib. Jud. Vrancea, in R. R. D. nr. 2/1975, pag. 51-52. 121Instrainarea unui bun din masa succesorala, de catre succcesibilul care credea gresit ca bunul este proprietatea sa, nu echivaleaza cu acceptarea tacita a mostenirii. Daca insa bunul nu era al celui care lasa mostenirea, ci acesta il detinea numai cu titlu precar (depozit, locatiune etc. )iar succesibilul dispune de el cu convingerea ca bunul face parte din mostenire, se va considera ca el a acceptat tacit mostenirea. A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 126. 122 A se vedea, Trib. Jud. Salaj, dec. civ. nr. 82/1986, in R. R. D. nr. 8/1986, pag. 74;Notariatul de stat al rai. T. Vladimirescu, incheierea succesorala nr. 324/1958, in L. P. nr. 7/1958, pag. 117.

98 renuntarii. Acceptarea pura si simpla fortata. Cu toate ca, in principiu, mostenitorii sunt liberi sa opteze in privinta unei mosteniri in sensul de a o accepta sau dimpotriva, de a renunta la ea, precum si a formei de acceptare, pur si smplu sau sub beneficu de inventar, legiuitorul reglementeaza doua cazuri in care aceasta libertate nu exista, in anumite conditii precizate de art.7o3 si 712 C. civ. , mostenitorii in cauza fiind considerati ca acceptati pur si simplu ai acelei mosteniri. Art.7o3 C. civ. prevede ca mostenitorii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri dintr-o succesiune, nu se mai pot lepada de aceasta, cu toata renuntarea lor, ci ramin mostenitori si nici nu pot lua parte din acele lucruri pe care le-au ascuns sau leau dat la o parte. Iar art.712 C. civ. prevede ca mostenitorul care cu stiinta si rea credinta a ascuns si n-a trecut in inventar unele obiecte din mostenire, nu poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. Este vorba, in aceste ipoteze, de o acceptare pura si simpla fortata, care apare ca o exceptie de la carcaterul voluntar al optiunii succesorale. Sustragerea sau ascuderea de bunuri dintr-o succesiune pentru a beneficia singur de ele, din partea unui succesibil, nu sunt considerate ca acte care ar avea drept efect acceptarea tacita pura si simpla a mostenirii, ci numai ca delicte civile care atrag dupa ele pedeapsa civila a acceptarii pure si simple a acelei mosteniri precum si celelalte consecinte prevazute de lege123. Conditiile cerute de lege pentru acceptarea fortata a mostenirii. Pentru aplicarea sanctiunii acceptarii fortate a mosteenirii se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii: a) existenta elementului obiectiv de ascundere sau dare la o parte, ori de nedeclarare la inventar a unor bunuri din succesiune de catre un succesibil. b) existenta intentiei de a frauda pe ceilalti mostenitori(elementul subiectiv). Pentru a produce consecintele prevazute de art. 7o3 si 712 C. civ. faptele succesibilului trebuie sa fie savirsite cu intentie frauduloasa de a-i pagubi pe ceilalti mostenitori sau pe creditorii succesiunii. c) faptele frauduloase sa fie de natura a pagubi alte persoane. Aplicarea sanctiunilor prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. isi are justificare numai in masura in care actele eredelui sunt de natura a duce, cum am arata, atingere drepturilor succesorale ale celorlalti mostenitori sau intereselor legale ale creditorilor succesiunii. Asa fiind, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care faptele sunt savirsite de catre succesibilul care are drepturi exclusive asupra acelei succesiuni124. d) Autorul faptelor ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor legal,
123A se vedea, M. Eliesu, op. cit. pag. 13o-131. Nu are importanta daca faptele de sustragere sau ascundere de bunuri imbraca caracter penal. A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 252o/1989, in Dreptul nr. 8/199o, pag. 79. 124A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. vol. III, pag. 329;D. Chirica, op. cit. pag. 229; Fr. Deak, op. cit. pag. 474.

99 legatar universal sau cu titlu universal si sa lucreze cu discernamint. Asa cum am aratat mai sus legatarului cu titlu particular nu i se aplica sanctiunile prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. daca bunurile insusite formau obiectul legatului sau si deci ii reveneau in mod exclusiv. Efectele incalcarii art.7o3 si 712 C. civ. Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, incalcarea prevedrilor legale mentionte atrage doua sanctiuni: - mostenitorul vinovat este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea, neputind sa o accepte sub beneficu de inventar si nici sa renunte la ea; si - mostenitorul vinovat nu poate primi nimic din bunurile sustrase sau dosite. Asadar, mostenitorul vinovat, fiind considerat ca acceptant pur si simplu a mostenirii va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii si cu propriile bunuri(ultra vires hereditatis), in proprotie cu cota sa de mostenire. Sanctiunea intervine nu numai cind succesorul nu si-a manifestat in nici un mod optiunea, dar si atunci cind a acceptata-o sub beneficu de inventar, beneficiu care se pierde ca urmare a sanctiunii aplicate. Sanctiunea se aplica si atunci cind mostenitorul a renuntat anterior la mostenire, dar mostenirea nu a fost acceptata de ceilalti msotenitori, cu alte cuvinte atita timp cit renuntarea nu este irevocabila125. Succesibilul vinovat neputind primi nmic din bunurile dosite sau sustrase acestea urmeaza a se imparti intre ceilalti mostenitori, potrivit cotelor ce li se cuvin din acea mostenire. Raspunderea sa fata de creditori, cum am precizat mai sus, se mentine proprotional cu cota din succesiune ce i s-ar fi cuvenit daca nu ar fi comis faptele ilicite care au atras sanctiunea. In fine, in doctrina s-a precizat ca dispozitiile art.7o3 si 712 C. civ. nu au carcater imperativ, astfel ca cei interesati a invoca aceste prevederi pot renunta la aplicarea sanctiunilor pe care le prevad iertindu-i, asadar, pe faptuitori126. 2. Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii. Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, reglementata de art.7o4-723 C. civ., este o varianta, considerata intermendiara, de optiune, intre acceptarea pura si simpla si renuntarea la mostenire. In cazul ei mostenitorul accepta total, definitiv si neconditionat activul mostenirii, dar in ce priveste pasivul, acesta este limitat numai la activul mostenit. Succesibilul isi insuseste calitatea de mostenitor, dar intelege sa raspunda de pasivul succesoral numai cu bunurile mostenite. In acest caz nu are loc acea confuziune intre patrimoniul defunctului si cel al mostenitorului ca in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii. Scopul mostenitorului este tocmai acela de a evita plata unor datorii si sarcini ale succesiunii care ar excede activului succesoral cu propriile bunuri. Tocmai de aceea se recurge la aceasta modalitate de acceptare a mostenirii atunci cind exista indoieli cu privire la solvabilitatea actuala sau viitoare a patrimoniului succesoral.
125A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 293, M. Eliescu, op. cit. pag. 13o;C. Statescu, op. cit. pag. 221;D. Chirica op. cit. pag. 23o. Contra. D. Alexandresco, op. cit. vol. III, pag. 329. 126A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 131;D. Chirica, op. cit. pag. 23o.

100 Cu toate ca prezinta avantaje incontestabile, acceptarea sub beneficiu de inventar este mai rar intilnita in practica, intrucit este un act expres si solemn, care impune unele formalitati si cheltuieli in plus, ca, de pilda, efectuarea inventarului si evaluarea provizorie a bunurilor care atrage plata taxelor de timbru asupra succesiunii (art.71 din Legea nr.36/1995). Evident si acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar este facultativa, mostenitorii avind dreptul, nu si obligatia de a accepta intr-o forma sau alta mostenirea. Exista insa reglementate doua exceptii de la caracterul facultativ al acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar, cind ea devine obligatorie si anume: - in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, cind ca o masura de ocrotire a acestora legiuitorul dispune (art.19 din Decretul nr.32/1954) ca acceptarea mostenirii se face, in cazul lor, intotdeauna sub beficiu de inventar; - in cazul succesibilului decedat inainte de a exercita dreptul de optiune succesorala, retransmis astfel prin mostenire succesorilor sai, care nu se inteleg asupra modalitatii de optiune, cind, potrivit art. 693 C. civ. , succesiunea se va accepta, obligatoriu, sub beneficiu de inventar127. In cazul in care exista o pluralitate de succesori, iar unii accepta mostenirea pur si simplu, iar altii sub beneficiu de inventar, cei care au acceptat-o pur si simplu vor raspunde nelimitat (ultra vires hereditatis) de datoriile succesiunii, in functie de cota care le revine din pasiv, iar cei care au acceptat -o sub beneficiu de inventar, vor raspunde numai in limita activului mostenit(intra vires hereditatis)128. Conditiile cerute de lege pentru acceptarea sub beneficiu de inventar. Asa cum am precizat mai sus, acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic expres si solemn, astfel ca potrivit art.7o4 C. civ., art.76 alin. 3-4 din Legea nr.36/1995 si art.45, 8o-81 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995, pentru validitatea si opozabilitatea ei sunt necesare unele formalitati, si anume: - declaratie expresa a succesibilului, data in fata notarului public, in sensul ca accepta mostenirea sub beneficiu de inventar129. Nu este valabila in acest sens o declaratie sub semnatura privata, dar care nu a fost data in fata notarului public. O astfel de declaratie poate constitui insa o acceptare pura si simla a mostenirii. Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si cele cu capacitate de exercitiu restrinsa nu trebuie sa faca, obligatoriu, aceasta declaratie, intrucit ele se bucura de beneficiul
127In cazul mostenirii vacante, precizam ca statul nu este obligat sa faca o acceptare sub beneficiu de inventar a mostenirii, intrucit, oricum, el nu raspunde pentru datorii decit in limita activului succesoral. 128A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 155. 129S-a exprimat si opinia potrivit careia legatarii universali si cei cu titlu universal nu au obligatia de a face declaratia expresa in fata notarului, fiind suficient inventarul succesiunii. A se vedea in acest sens, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 3oo-3o1.

101 de inventar in virtutea legii, daca accepta mostenirea si exista inventarul corespunzator. La momentul dobindirii sau redobindirii capacitatii de exercitiu aceste persoane trebuie sa dea declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar, altfel pierd beneficiul acestei forme de acceptare a mostenirii. - declaratia de acceptare sub beneficu de inventar trebuie inregistrata in registrul pentru renuntatori de la biroul notarial competent. Lipsa acestei inregistrari face ca acceptarea sub beneficiu de inventar sa nu fie opozabila tertilor(creditorilor succesiunii si creditorilor personali ai succesibilului (art.8o alin. 1 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995). - inventarul fidel si exact al bunurilor succesorale, facut, fie inainte, fie dupa declaratia data in fata notarului public (art.7o5 C. civ. ). Daca declaratia de acceptare a mostenirii sub beneficiu de inventar nu este insotita si de inventarul cerut de lege, efectele specifice acestei forme de optiune succesorala nu se produc130. Efectele acceptarii sub beneficiu de inventar. Acceptind mostenirea sub beneficu de inventar, mostenitorul devine in mod definitiv si irevocabil titular al patrimoniului succesoral si proprietar al bunurilor ce acesta cuprinde . In acest mod el si-a consolidat titlul de mostenitor si transmisiunea succesorala, retroactiv, caci punctul originar al acesteia sa afla in momentul deschiderii succesiunii. Fiind titular al activului net din patrimoniul succesoral, el poate incheia acte juridice cu privire la acesta, poate cere sistarea indiviziunii, fiind considerat coproprietar care beneficiaza de efectul declarativ al partajului131;poate cere reductiunea liberalitatilor excesive, de asemenea raportul donatiilor, precum poate fi obligat el insusi la raport, daca este sot supravaietuitor, in concurs cu descendentii, sau descendent al defunctului. In caz de deces patrimoniul astfel dobindit se transmite propriilor mostenitori. Toate aceste efecte se produc, asa cum vazut, si in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, insa acceptarea sub beneficiu de inventar produce, potrivit art.713 C. civ. si anumite efecte specifice. In primul rind mostenitorul beneficiar raspunde pentru pasivul succesoral numai in limita activului (intra vires hereditatis) si numai cu bunurile ce provin din succesiune (cum viribus), propriile bunuri neputind fi urmarite de catre creditori. Potrivit art.713 alin. 1 C. civ., mostenitorul beneficiar poate, pentru a se elibera de sarcina lichidarii pasivului succesoral si de admnistrare a patrimoniului dobindit prin mostenire, sa predea toate bunurile provenite din succesiune creditorilor sau legatarilor. El isi pastreaza si in aceasta ipoteza calitatea de mostenitor si proprietar al bunurilor succesorale, astfel ca ce ramine dupa indestularea creditorilor si predarea legatelor cu titlu particular i se cuvine de drept. Asupra abandonarii bunurilor succesorale, mostenitorul beneficiar poate reveni oricind, reluind astfel posesia bunurilor si sarcina administrarii lor. In al doilea rind, prin acceptarea beneficiara a mostenirii se impiedica
130A se vedea in acest sens, C. S. J. , sect. civ. dec. nr. 1290/1991, cit. supra. 131A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 495.

102 confuziunea patrimoniului succesoral cu cel al succesibilului, specifica acceptarii pure si simple, fiecare patrimoniu pastrindu-si individualitatea, astfel ca are loc o asa numita saparatie de patrimonii. Aceasta se deosebeste de separatia de patrimonii, reglementata de art.781 C. civ. , intrucit aceasta din urma profita numai creditorilor succesiunii, care au cerut-o, pe cind cea rezultata din acceptarea beneficiara produce efecte fata de toti creditorii mostenirii si legatari, precum si fata de insusi succesibilul acceptant si creditorii sai personali. Din imprejurarea ca cele doua patrimonii ramin distincte rezulta unele consecinte: - in raport cu patrimoniul succesoral mostenit, succesibilul beneficiar este considerat un tert, in cazul vinzarii bunurilor la licitatie, el putind adjudeca aceste bunuri ca titular al propriului patrimoniu; - mostenitorul beneficiar are dreptul sa dobindeasca, ca titular al propriului patrimoniu, drepturi si obligatii noi fata de patrimoniul mostenit. Poate dobindi prin cesiune creante impotriva patrimoniului succesoral de la terti. Daca el suporta “din starea sa” unele datorii ale succesiunii se subroga, potrivit art.1108 pct. 4 C. civ. , in drepturile creditorului platit. Asa cum am precizat mai sus, daca ramine administrator al patrimoniului succesoral si isi asuma raspunderea potrivit art.714-715 C. civ. , raspunde si cu propriul patrimoniu in fata creditorilor succesiunii; - creditorii succesiunii nu vor putea invoca fata de mostenitorul beneficiar exceptiile personale pe care le-ar fi putut ridica fata de de cujus, intrucit el actioneaza in numele propriului patrimoniu; - in cazul vinzarii bunurilor succesorale, din pretul incasat, vor fi platiti cu preferinta creditorii succesiunii si legatarii . Creditorii persoanli ai mostenitorului benefciar vor avea dreptul sa urmareasca numai valorile ramase dupa lichidarea pasivului succesoral; - neavind loc confuziunea dintre cele doua patrimonii, nici datoriile mostenitorului beneficiar fata de de cujus nu se sting prin confuziune. Creantele reciproce insa pot fi compensate. Nu se consolideaza prin confuziune nici drepturile reale in cazul dezmembramintelor dreptului de proprietate sau al drepturilor reale accesorii132. Incetarea beneficiului de inventar are loc prin renuntarea mostenitorului la beneficul de inventar si prin decaderea lui din acest beneficiu. Renuntarea la beneficiul de inventar este permisa oricind, cu exceptia minorilor si a celor pusi sub interdictie. Renuntarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita, aceasta din urma putind fi dedusa din unele acte juridice sau materiale care indirect exprima intentia de renuntare la beneficul de inventar. Decaderea din beneficiul de inventar are loc daca: a)succesorul a ascuns obiecte ale succesiunii sau a omis cu rea credinta unele bunuri apartinind succesiunii din inventarul acesteia (art.703, 712 C. civ); b)succesorul a vindut mobile sau imobile
132A se vedea pentru amanunte Fr. Deak, op. cit. pag. 496-497

103 ale succesiunii cu incalcarea prevederilor legale (art.716, 717 C, civ.). 3. Renuntarea la succesiune. Renuntarea la mostenire este manifestarea unilaterala, solemna si expresa de vointa a succesibilului in sensul ca nu intelege (renunta) sa-si consolideze drepturile sale la mostenire pe care vocatia sa succesorala i le confera. Dreptul de a renunta la mostenire apartine tuturor mostenitorilor, rezervatari sau nerezervatari, legali sau testamentari. Ea este reglementata de art.6957o3 C. civ. Conditii de valabilitate pentru renuntarea la mostenire. a) Conditii de forma. Asa cum rezulta din chiar definitia data renuntarii la mostenire, ea este un act juridic solemn. Potrivit art.76 alin.3 si 4 din Legea nr.36/1995, art.45 si 8o din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995, renuntarea se face prin declaratie scrisa data in fata notarului public care se inscrie in registrul special pentru renuntari la succesiune tinut la notarul public desemnat din circumscriptia judecatoriei unde defunctul a avut ultimul domiciliu. Notarul consemneaza declaratia de renuntare in incheierea pe care o intocmeste la fiecare termen sau renuntarea poate fi consemnata si in certificatul de mostenitor, avind forta probanta pina la inscrierea in fals133. Declarata de renuntare se poata da si in fata altui notar decit cel la care se afla registrul special pentru renuntari, dar, in acest caz, declaratia va fi trimisa notarului competent teritorial (art.8o alin. 2 din Regulament).134 S-a admis ca renuntarea este valabila daca s-a facut in fata instantei judecatoresti consemnata in incheiere si trimisa apoi notarului competent pentru inscriere in registrul special pentru renuntari135. Renuntarea la mostenire se poate face personal sau prin mandatar cu procura speciala. Nerespectarea acestor conditii de forma cerute de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta136. Astfel nu sunt valabile renuntarea verbala la mostenire sau cea facuta printr-un act sub semnatura privata. Odata constatata nulitatea renuntarii succesibilul redobindeste dreptul de optiune succesorala care poate fi exercitat, in termenul de prescriptie, dupa propria vointa a acestuia . Nulitatea renuntarii nu echivaleaza insa cu acceptarea mostenirii. 137. Inscrierea declaratiei de renuntare la mostenire in registrul special de renuntari nu este o conditie de validitate a declaratiei ci una de opozabilitate, asa cum rezulta

133A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 2498/1992, in Dreptul nr. 1o-11, 1993, pag. 117. 134A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 3o9/1976, in R. R. D. nr. 9/1976, pag. 64. 135A se vedea, A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, Notariatul de stat, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964, pag. 219;C. Visan, Cu privire la cazurile de ineficacitate a renuntarii la succesiune, in R. R. D. nr. 2/1985, pag. 21. Declaratia autentica de renuntare se poate face si in strainatate. 136A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, in Buletinul C. S. J. /1993, pag. 86. 137A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 476.

104 din art.8o alin.1 din Regulament138. Asadar, odata data declaratia de renuntare poate fi opusa renuntatorului de catre comostenitori sau de catre mostenitorii subsecventi, fara ca renuntatorul sa poata invoca neinscrierea ei in registrul special. Mostenitorul renuntator poate insa retracta renuntarea in conditiile art.7o1 C. civ., adica daca nu a expirat termenul de prescriptie de sale luni, iar ceilalti mostenitori nu au acceptat mostenirea intre timp. In schimb renuntarea neinscrisa in registrul special de renuntatori nu va putea fi invocata fata de tertul de buna credinta care a contractat cu succesibilul renuntator. Dimpotriva incheierea actului de dispozitie cu privire la bunul succesoral poate fi invocata ca act de acceptare tacita a mostenirii de catre succesibil139. b)Conditii speciale de fond. Renutarea la mostenire este un act juridic expres si nu poate fi exercitata tacit, intrucit nu poate fi dedusa din fapte materiale sau acte juridice conexe, ca acceptarea tacita140. Lasarea bunurilor succesorale, de pilda, in folosinta altor mostenitori nu semnifica renuntarea la mostenire141. Neacceptarea mostenirii in termenul de prescriptie nu echivaleaza cu renuntarea la mostenire intrucit, asa cum am aratat mai sus, prin neacceptarea mostenirii succesibilii ramin straini de mostenire prin stingerea titlului de mostenitor, pe cind in cazul renuntarii, cel care a renuntat este considerat ca n-a fost niciodata mostenitor142. Intrucit in practica judecatoreasca s-au constatat conventii incheiate intre mostenitori, in sensul ca unii dintre ei au renuntat la mostenire in favoarea altora sau, uneori, s-au obligat sa renunte, cu titlu oneros, la mostenire, doctrina a caautat sa respunda la intrebarea daca astfel de conventii au vreo eficienta sau nu. Evident, daca o astfel de conventie se incheie inainte de deschiderea succesiunii, ea apare ca un pact asupra unei succesiuni viitoare, fiind, asadar, lovita de nulitate absoluta (art.7o2, 965 C. civ.). Daca conventia s-a incheiat insa dupa deschiderea mostenirii, s-a spus ca aceasta este valabila, intrucit oricare dintre mostenitori se poate obliga fata de ceilalti sa renunte, astfel ca prin ea s-ar realiza chiar renuntarea la mostenire, care ar fi
138A se vedea, in acest sens, D. Chirica, op. cit. pag. 236;Fr. Deak, op. cit. pag. 483. In vechea doctrina, bazata de Decr. nr. 4o/1953 problema a fost controversata in sensul ca s-a sustinut si opinia potrivit careia inscrierea in registrul special pentru renuntari era considerata o conditie de validitate a actului. A se vedea G. Costi, Conditiile renuntarii la succesiune, in R. R. D. nr. 6/1973, pag. 44-46 si A. Visan. loc. cit. pag. 21. 139Fr. Deak, op. cit. pag. 484. 140A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, in Buletinul C. S. J. 1993, pag. 86. 141A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 571/1978, in C. D. 1978, pag. 118-119;Fr. Deak, op. cit. pag. 48o. 142 A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 132-133;Fr. Deak, op. cit. pag. 48o. Pentru opinia ca renuntarea poate fi si tacita rezultind din neacceptarea mostenirii in termenul legal, a se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 235.

105 valabila si obligatorie intre partile contractante, dar inopozabila fata de terti143. Acestor concluzii li s-au adus pe buna dreptate nuantari, in sensul ca, in principiu, astfel de conventii trebuie privite ca valabile caci nu aduc atingere ordinii publice sau bunelor moravuri;dar o astfel de conventie nu valoreaza insa renuntare la mostenire nici chiar in raporturile dintre parti, cita vreme renuntarea nu a fost facuta cu respectarea cerintelor legale, adica in fata notarului sau in fata instantei de judcata, cum am precizat mai sus. Asa fiind, daca succesibilul care s-a obligat sa renunte, accepta mostenirea, aceasta va fi valabila si irevocabila, doar ca succesibilul, parte in conventie, va raspunde contractual pentru neexecutarea obligatiei asumate. Daca succesibilul isi respecta obligatia si renunta la mostenire (cu respectarea condittilor precizate), dar ceilalti nu-si respecta obligatiile asumate, el va putea sa le ceara executarea conventiei sau despagubiri, insa nu poate retracta renuntarea decit in conditiile art.7o1 C. civ144. Asadar, renuntarea si conventia sunt acte jurdice de sinestatatoare urmind fiecare regimul sau juridic specific. Renuntarea la mostenire nu se poate face, evident, daca anterior s-a realizat acceptarea acesteia, fie expres, fie tacit, sau fortat sau sub beneficiu de inventar, intrucit acceptarea mostenirii este, asa cum am aratat, irevocabila. O renuntare la mostenire, ulterioara acceptarii, este, s-a precizat, lipsita de orice efect juridic145. Renuntarea la mostenire, la fel ca si acceptarea este un act juridic indivizibil, in sensul ca nu se poate renunta la o parte din mostenire si accepta o alta parte a acesteia. Ea trebuie sa fie impersonala si cu titlu gratuit, adica pur abdicativa, caci renuntarea oneroasa in favoarea altui mostenitor este in realitate o acceptare a mostenirii urmata de actul de instrainare intre vii a drepturilor succesorale. Asa cum am precizat mai sus, neindeplinirea conditiilor de forma si de fond ale renuntarii atrage dupa sine sanctiunea nulitatii acesteia. Actiunea poate fi promovata de orice persoana care justifica un interes legitim. Succesibilii renuntatorului nu se numara printre acestea intrucit la momentul renuntarii, neavind nici un drept actual asupra mostenirii nu pot justifica nici un interes legitim in acest sens 146. Daca renuntatorul a decedat, ulterior renuntarii, succesorii sai nu pot nici in aceasta ipoteza
143A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 258;M. Eliescu, op. cit. pag. 134. 144A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 481;M. Georgescu, Al. Oproiu, Nota la dec. civ. nr. 6/1987, a trib. jud. Olt, in R. R. D. nr. 9/1987, pag. 63-67 145A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1968/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 19691975, pag. 2oo;Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 878/1976, in R. R. D. nr. 12/1976, pag. 61;Trib. jud. Galati, dec. civ. nr. 323/1976, in R. R. D. Nr. 8/1976, pag. 6o-61;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1984/1991, , in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag. 126-128. A se vedea si I. Moroinau-Zlatescu, D. Deselnicu, Nota la dec. civ. nr. 2555/1986 a Trib. mun. Bucuresti, in R. R. D. nr. 4/1987, pag. 57-62. 146Pentru raportul dintre dreptul substantial si interesul legitim, ca o conditie pentru promovarea unei actiuni in justitie a se vedea, Alexandru Bacaci, Exceptiile. . . , op. cit. pag. 78-88. A se vedea si D. Chirica, op. cit. pag. 236-237, care detaliaza opiniile exprimate in doctrina in acest sens.

106 ataca renuntarea intrucit ei nu pot mosteni decit acele drepturi care se afla in patrimoniul lui de cujus la data decesului si nu pe acelea care nu se regasesc in acest patrimoniu, chiar si din cauza renuntarii. Efectele renuntarii la succesiune. Prin renuntare, potrivit art.696 C. civ., eredele este considerat ca nu a fost niciodata erede. Vocatia successibilului se desfiinteaza cu efect retroactiv, el fiind considerat strain de acea mostenire. Renuntarea este opozabila, asa cum am aratat mai sus, erga omnes, daca a fost inscrisa in registrul de renuntatori. Succesibilul neputind dobindi astfel drepturi succesorale, nu este tinut nici la indeplinirea vreunei obligatii succesorale. De aici decurg unele consecinte: a) Partea care i se cuvenea renuntatorului, activ si pasiv, va reveni prin acrescamint celorlalti mostenitori, legali sau testamentari, sau mostenitorilor subsecventi, potrivit regulilor devolutiunii legale sau testamentare a mostenirii. In doctrina147 s-a precizat ca desi art.697 C. civ. prevede expres ca partea renuntatorului, daca este singur, trece la gradul urmator in realitate ea nu va profita tuturor mostenitorilor acceptanti ci cu respectarea regulilor privind ordinea claselor de mostenitori, impartirea pe tulpini sau pe linii a mostenirii de cele care privesc impartirea mostenirii in cadrul celei de a doua clase mixte de mostenitori (intre ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati) sau de concursul dintre sotul supravietuitor si ceilalti mostenitori si de regulile devolutiei testamentare148. b) renuntatorul nu poate fi reprezentat ;in cazul in care a decedat partea din mostenire la care ar fi avut dreptul netransmitindu-se la propriii mostenitori;descendentii sai pot veni la mostenire numai in nume propriu in conditiile legii (art.698 C. civ.). c) Drepturile, reale sau de creanta, stinse prin consolidare sau confuziune, in puterea legii, prin deschiderea mostenirii, ale defunctului fata de succesibilul renuntator sau ale acestuia fata de defunct, renasc prin efectul retroactiv al renuntarii. d) Renuntatorul beneficiar al unei donatii din partea defunctului nu are obligatia de a raporta donatia primita, indiferent de faptul daca donatia a fost facuta cu scutire de raport sau nu, putind pastra donatia, in limita cotitatii disponibile daca exista mostenitori rezervatari acceptanti. Daca acestia cer reductiunea liberalitatilor excesive rezervatarul va fi tratat ca orice tert beneficiar al donatiei, chiar daca, in caz de acceptare a mostenirii, si renuntatorul era mostenitor rezervatar, putind cumula
147Fr. Deak, op. cit. pag. 484. 148Autorul da exemplul situatiei cind sotul supravietuitor vine la mostenire in concurs cu doi copii;daca unul renunta la mostenire, de renuntare va profita numai celalalt copil, nu si sotul supravietuitor. Daca insa sotul supravietuitor vine in concurs numai cu un copil al defunctului, care renunta la mostenire, si cu mostenitori din clasa a II-a de mostenitori, care accepta mostenirea, de renuntarea copilului va profita si sotul supravietuitor care are o cota mai mare decit in concurs cu un mostenitor din clasa I-a. A se vedea si Fr. Deak, Nota la dec. civ. nr. 599/1985 a trib. Jud. vaslui, in R. R. D. nr. 1o/1986, pag. 55-56;Trib. jud. Sibiu, dec. civ. nr. 458/1986, in R. R. D. nr. 1o/1986, pag. 68.

107 cotitatea disponibila cu rezerva. e) In cazul in care renuntatorul era ruda in linie directa, ascendenta sau descedenta cu defunctul, prin renuntare pierde beneficiul sezinei. Actele de conservare sau de admnistrare provizorie, facute de catre succesibil inaintea renuntarii sunt insa mentinute, chiar daca renuntatorul nu avea calitatea de mostenitor sezinar149. Daca insa, inainte de renuntare, succesibilul a facut acte din care se poate deduce intentia acceptarii tacite a mostenirii, renuntarea nu mai poate produce efecte, acceptarea fiind irevocabila. f) Creditorii personali ai succesibilului renuntator nu au dreptul sa urmareasca bunurile apartinind patrimoniului succesoral si nici creditorii succesiunii nu pot urmari bunurile succesibilului renuntator. g) Succesibilul renuntator nu are obligatia de a plati taxele succesorale. Retractarea renuntarii. Desi, in principiu, renutarea la mostenire, la fel ca si acceptarea, este un act juridic irevocabil, in mod exceptional legiuitorul prevede, prin art.7o1 ca, in anumite conditii, ea poate fi retractata150. Retractarea renuntarii se poate face cu indeplinirea urmatoarelor conditii: a). Termenul de prescriptie peentru optiunea succesorala sa nu se fi implinit. Implinirea termenului de prescriptie se analizeaza concret in raport de succesibilul care isi retracteaza renuntarea, cu respectarea regulilor privind intreruperea, suspendarea prescrptiei etc. Prescrierea dreptului de optiunea succesorala se poate invoca de orice persoana interesata, sau de catre instanta de judecata din oficiu si opereaza de drept.151 b). Retractarea opereaza numai daca ceilalti mostenitori nu au acceptat succesiunea. Retractarea renuntarii nu este posibila, indiferent cind s-a produs acceptarea, inainte sau dupa actul de renuntare la mostenire si indiferent daca acceptarea a fost expresa, tacita, sau daca emana de la un coerede sau de la un mostenitor subsecvent, de la un mostenitor legal sau testamentar.152 Cu toate acestea, intrucit ratiunea care sta la baza retractarii renuntarii este evitarea vacantei succesorale, acceptarea legatului de catre legatarul cu titlu particular nu face imposibila retractarea renuntarii de catre mostenitorul universal sau cu titlu universal153. Nici chiar acceptarea legatului cu titlu
149A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, cit. supra. 150A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, cit. supra. 151A se vedea, M. Enache, Nota I, la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud. Vaslui, in R. R. D. nr. 1o/1986, pag. 5o, E. Safta- Romano, op. cit. pag. 133;Fr. Deak. op. cit. pag. 486. 152A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 238. A se vedea si Fr. Deak, Nota II, la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud. Vaslui, cit. supra. care critica pe buna dreptate solutia tribunalului care decisese ca numai rudele defunctului ar putea invoca acceptarea mostenirii si pe cale de consecinta blocind astfel retractarea renuntarii. 153M. Eliescu, op. cit. pag. 136-137

108 universal, daca vacanta succesorala se mentine pentru cealalta cota parte din mostenire, nu impiedica retractarea renuntarii, daca retractantul are vocatie la acea cota succesorala154. In raport cu drepturile statului la mostenirea vacanta retractarea este posibila pina la expirarea termenului de prescriptie, indiferent daca notarul, curatorul desemnat sau autoritatea administratiei publice, au intreprins unele masuri potrivit art.73 alin.3 si art.75 alin.3 din Legea nr.36/1995 si art.77-78 din Regulament, intrucit constatarea vacantei succesorale are loc numai la expirarea termenului de prescriptie de 6 luni, prevazut de art.7oo C. civ. c). Retractarea renuntarii, la fel ca si acceptarea pura si simpla, se poate realiza atit in forma expresa cit si tacita de vreme ce art.7o1 C. civ. nu prevede anumite conditii de forma. ba mai mult s-a precizat ca se admite chiar retractarea fortata, daca succesibilul renuntator savirseste acte ilicite din cele prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. mai inainte de as e fi implinit termenul de prescriptie sau ca alt succesibil sa fi acceptat mostenirea (art.7o1 C. civ.)155. In ce priveste efectele retractarii renuntarii la mostenire se admite unanim ca succesibilul retractant devine mostenitor acceptant, dar exista controversa in privinta faptului daca acceptarea este pura si simpla sau succesibilul are posibilitatea sa accepte mostenirea, fie pur si simplu, fie sub beneficiu de inventar. Impartasim parerea ca succesibilul, daca a retractat renuntarea in conditiile legii, are posibilitatea sa accepte mostenirea pur si simplu si de asemenea sub beneficiu de inventar, cu exceptia situatiei in care retractarea s-a realizat prin acceptare fortata (art.7o3 si 712 C. civ.), caz in care, in adevar acceptarea este socotita pura si simpla, chiar si pentru minori si pentru cei pusi sub interdictie, a caror acceptare este de principiu sub beneficiu de inventar (art.19 din Decrtul nr.32/1954)156. Retractarea renuntarii desi produce, la fel ca si acceptarea, efecte retroactive, prin art.7o1 C. civ. se dispune ca retractarea nu poate aduce nici o vatamare drepturilor dobindite de catre terti asupra bunurilor succesiunii, fie prin prescriptie, fie prin acte valabile incheiate de curatorul succesiunii, care a fost numit intrucit prin renuntare mostenirea aparea ca fiind vacanta157.

154D. Chirica, loc. cit. supra;Fr. Deak, Nota II la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud. Vaslui. cit. supra. 155Fr. Deak, op. cit. pag. 488. 156In acelasi sens, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 259, E. Safta-Romano, op. cit. pag. 133-134. In sens contrar, adica ca retractarea renuntarii constituie prin ea insasi o acceptare pura si simpla a mostenirii a se vedea. M. Eliescu, op. cit. pag. 137, D. Chirica, op. cit. pag. 239; Fr. Deak, op. cit. pag. 488-489. 157M. Eliescu, op. cit. pag. 138;M. Enache, Nota I, la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud. Vaslui, loc. cit. supra.

109 TEST DE EVALUARE : 1. Ce caractere are actul de renunşare la moştenire ? 2. În ce situaţii intervine acceptarea pură şi simplă forţată ? 3. Care sunt efectele retractării renunţării la moştenire ? 4. Conditiile de valabilitate pentru renuntarea la mostenire. 5. Care este natura juridică a dreptului de opţiune succesorală ?

C A P I T O L U L II TRANSMISIUNEA ACTIVULUI SI PASIVULUI MOSTENIRII Obiective: Identificarea şi fixarea noţiunilor privind transmisiunea moştenirii.. Cuvinte cheie: activ şi pasiv succesoral, separaţia de patrimonii, sezina, petiţia de ereditate.

110 Rezumat: Patrimoniul unei persoane, cu activul si pasivul sau, se transmite, la decesul ecesteia, mostenitorilor sai, legali sau testamentari, potrivit regulilor succesiunii legale si testamentare. Drepturile personal nepatrimonile, in principiu, nu se transmit pe cale succesorala, ci se pot ocroti, dupa moartea titularului lor, potrivit art.56 din Decretul nr.31/1954. Transmisiunea elementelor active si a celor pasive, care alcatuiesc patrimoniul defunctului are loc, potrivit art.688 si 699 C. civ. pe data deschiderii mostenirii, adica data mortii lui de cujus, atit in cazul mostenirii legale cit si a celei testamentare. Petitia de ereditate este actiunea prin care un succesor cere in justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, in temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana in virtutea unui titlu aparent de mostenitor.

Compunerea activului succesoral. In principiu, in alcatuirea activului succesoral intra drepturile cu continut patrimonial existente la data deschiderii succesiunii in patrimoniul lui de cujus, fie ca sunt drepturi reale, sau drepturi de creanta, cu exceptia celor care se sting la data mortii sale, avind un caracter viager sau intuitu personae. Activul succesoral cuprinde: - drepturile reale principale sau accesorii, cum sunt:dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitatie, superficie, servitute, dreptul real de folosinta sau accesiune, ipoteca si gajul; - drepturile de creanta, ca dreptul de a incasa pretul lucrului vindut de catre defunct, dreptul de a pretinde chiria datorata defunctului pentru imobilul sau etc.; - drepturile patrimoniale rezultate din creatia intelectuala; - actiunile patrimoniale al caror titular a fost defunctul, ca actiunea in revendicare, in anulare, rezolutiune sau reziliere, revocare, actiunea pentru despagubiri rezultate dintr-un delict civil si acele actiuni care, potrivit reglementarilor speciale pot fi pornite sau continuate de catre mostenitori. Acele drepturi care desi au un continut patrimonial, dar se sting la moartea titularului lor, nu pot fi cuprinse in activul succesoral. Astfel sunt, cum am precizat, cele cu caracter viager sau intuitu personae, ca dreptul de uzufruct viager, uz sau abitatie, dreptul la renta viagera, dreptul la intretinere contractuala sau legala(potrivit Codului familiei), sau care se sting din alte motive, ca de pilda atunci cind moartea celui care lasa mostenirea figureaza ca o conditie rezolutorie sau ca un termen incert

111 extinctiv158. Exista, pe de alta parte, unele drepturi, care desi la data deschideriii succesiunii nu fac parte din patrimoniul succesoral, sunt incluse in activul succesoral. Astfel, intra in aceasta categorie donatiile facute de defunct cu depasirea cotitatii disponibile si care sunt supuse reductiunii, precum si donatiile raportabile, cind vin la mostenire mostenitori intre care exista, potrivit legii, obligatia de raport, iar donatiile nu au fost scutite de raport de catre defunct. In activul succesoral vor mai intra fructele naturale si civile, precum si fructele industriale, produse de bunurile succesorale dupa data deschiderii mostenirii159. Compunerea pasivului succesoral. Asa cum rezulta din prevederile art.774 C. civ., pasivul succesiunii este compus din datoriile si sarcinile succesiunii. Datoriile succesiunii sunt acele obligatii patrimoniale ale defuctului care se aflau la data deschiderii succesiunii in patrimoniul sau. Ele pot fi de natura contractuala ca obligatia de a plati pretul dintr-un contract de vinzare- cumparare, obligatia de restituire a unui imprumut etc. , de natura delictuala, ca obligatia de despagubire a unei persoane pentru prejudiciul cauzat prin fapta defunctului, de natura quasicontractuala ca obligatia de despagubire a tertului care a gerat afacerile defunctului pentru plata cheltuielilor utile si necesare.160 Nu intra in pasivul succesiunii obligatiile care se sting la moartea celui care lasa mostenirea cum sunt cele legate strict de persoana sa, ca obligatia de intretinere intemeiata pe dispozitiile Codului familiei, care in principiu se stinge prin incetarea din viata, fie a creditorului intretinerii, fie a debitorului sau, cu exceptia situatiei reglementate de art.96 C. fam., cind obligatia de intretinere se transmite pasiv la mostenitorii debitorului ei161. Nu intra de asemenea in pasivul succesiunii obligatiile intuitu personae cum sunt cele contractate de defunct ca antreprenor sau mandatar etc. S-a precizat insa in doctrina162 ca efectele produse in trecut, in cazul acestor contracte sunt opozabile mostenitorilor ca, de pilda, raspunderea pentru pieirea bunului predat mandatarului pentru vinzare, sau raspunderea antreprenorului pentru
158In privinta dreptului de locatiune asupra locuintei, potrivit Legii nr. 114/1996 contractul de inchiriere inceteaza in termen de 3o de zile de la decesul titularului contractului. Colocatarii pot continua folosinta locuintei independent de calitatea lor de mostenitori. A se vedea, Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale. Editura “Actami”, Bucuresti, 1999, pag. 27o si urm. ;Idem, Contractul de inchiriere a locuintei, Editura “Actami”, Bucuresti, 1997, pag. 1o si 47;Fl. Tuca, Legea locuintei nr. 114/1996 temei al legislatiei locative, Editura “All-Beck”, Bucuresti1997, pag. 97-1oo. 159A se vedea in acest sens, L. Mihai, In legatura cu obiectul partajului succesoral, R. R. D. nr. 2/1987, pag. 23-25. 160A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 242. 161A se vedea, Alexandru Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruta Hageanu, Dreptul familiei, Editura ALL-Beck, Bucuresti, editia a III-a, 2oo2, pag. 288;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 877/1988, in R. R. D. nr. 3/1989, pag. 67. 162Fr. Deak, op. cit. pag. 5o5.

112 vicii etc. Sarcinile succesiunii sunt acele obligatii care nu au existat in patrimoniul celui care lasa mostenirea, dar care se nasc in persoana mostenitorului la data deschiderii mostenirii sau ulterior, uneori din vointa lui de cujus, alteori independent de aceasta sau de vointa sa. Astfel de sarcini sunt: - cheltueilile de inmormintare, care includ si pe cele cu parastasele care se fac potrivit obiceiului locului, si cele cu monumetul funerar, dar care nu trebuie sa fie excesive163; - plata legatelor cu titlu particular, in cazul cind obiectul legatului este constituit dintr-o suma de bani, din bunuri generice ori obligatii de a face sau a nu face, cind legatarul cu titlu particular are un drept de creanta impotriva succesorului obligat sa execute legatul. In cazul in care insa, obiectul legatului il constituie un drept real asupra unui bun individual determinat, legatarul fiind titularul acelui drept din momentul deschiderii mostenirii, el poate actiona ca atare( el poate revendica bunul de la persoana care-l stapineste) si nu in calitate de creditor al mostenirii, astfel ca, in acest caz, legatul nu intra in pasivul mostenirii164; - cheltuielile pentru administrarea si lichidarea mostenirii, taxele si impozitele pentru bunurile succesorale165 si cheltuielile efectuate cu procedura succesorala (art.723 C. civ.). Sectiunea a II-a . Transmisiunea activului si pasivului mostenirii. 1. Transmisiunea activului succesoral. Transmisiunea succesorala, fie universala, cu titlu universal sau cu titlu particular, are loc de drept, de la data deschiderii succesiunii. Transmisiunea universala priveste intregul patrimoniu succesoral, iar cea cu titlu universal confera vocatie numai la o cota parte din acest patrimoniu. Asa cum am vazut, temeiul unor atari transmisiuni il constitue legea sau legatele universale sau cu titlu universal. Transmisiunea cu titlu particular decurge intotdeauna dintr-un legat cu titlu
163A se vedea, I. A. Nan, In legatura cu pasivul succesoral, in R. R. D. nr. 5/1987, pag. 1o13;A. Ivanov, In legatura cu prescriptibilitatea cererii -formulata in cadrul procedurii de partajprivind lichidarea pretentiilor dintre comostenitori referitoare la cheltuielile de inmomintare, in R. R. D. nr. 8/1986, pag. 2o-22;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 478/1989, dec. nr. 338/1989, in Dreptul nr. 1-2 /199o, pag. 128;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79/1994, in Dreptul nr. 12/1994, pag. 63. 164A se vedea, Trib. reg. Craiova, dec. civ. nr. 4571/1957, in L. P. nr. 1/1958, pag. 116117, cu Nota de I. D. Stanculescu;Trib. reg. Bucuresti, sect. a III-a civila, dec. nr. 428o/1955, in L. P. nr. 7/1956, pag. 882, cu Nota de N. Ionescu. 165A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 111/1978, in C. D. 1978, pag. 123-127, dec. nr. 129/1983, in C. D. 1983, pag. 8o-82.

113 particular si are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate sau determinabile, privite ut singuli. Si aceasta transmisiune are loc tot la momentul deschiderii succesiunii, dar exista deosebiri cu privire la natura dreptului dobindit de catre legatar in functie de obiectul legatului. Daca obiectul legatului este constituit din dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unor bunuri individual determinate sau un drept succesoral dobindit de catre testator si lasat prin legat inainte de lichidarea acelei mostenirir, legatarul devinte titularul acelui drept din la deschiderea succesiunii, primindu-l direct de la defunct. In schimba in cazul in care obiectul legatului este constituit din din bunuri de gen, obligatii de face sau de a nu face, sau in cazul legatului lucrului altuia, legatarul nu dobindeste decit un drept de creanta legatarul particular fiind creditor, iar mostenitorii universali sau cu titlu universal debitori. Odata cu deschiderea mostenirii creantele apartinatoare defunctului se divid de drept intre comostenitori si terti proportional cu partea de mostenire ce se cuvine fiecaruia (art.1o59, 106o C. civ.). Asa fiind, fiecare mostenitor poate urmari pe debitori numai pentru partea sa de creanta, iar daca este vorba de o creianta indivizibila, oricare mostenitor poate cere executarea in totalitate a obligatiei (art.1o64 C. civ. ). In cazul drepturilor reale, acestea se transmit mostenitorilor in cotele ideale care li se cuvin, asadar, in stare de indiviziune, iar acesteia i se poate pune capat, asa cum vom vdea prin partaj. 2. Transmisiunea pasivului succesoral. Din mai multe prevederi ale Codului civil (art.774-789, art.896-897 si 902 ) rezulta ca pasivul succesoral este suportat numai de succesorii universali si cu titlu universal, asadar, de mostenitorii legali, legatarii universali si cu titlu universal, iar nu si de legatarii cu titlu particular. Aceasta intrucit primii mostenesc o universalitate care cuprinde nu numai drepturi dar si datorii si sarcini, pe cind legatarul cu titlu particular, cum am aratat mai inainte devine el insusi un creditor avind dreptul de pretinde plata legatului al carui titular este. Codul civil consacra, asadar, regula potrivit careia legatarii cu titlu particular nu sunt tinuti de plata pasivului succesoral (art.775 si 909 C. civ.). Cu toate acestea in mod exceptional, in anumite situatii si limite ei pot fi obligati la plata pasivului166. Astfel: a) in ipoteza in care testatorul insusi a impus legatarului cu titlu particular plata unei datorii sau a uneei sarcini. In masura in care legatarului i se pare ca sarcina este prea oneroasa el poate renunta la legat, dar daca a acceptat legatul trebuie sa execute obligatia instituita prin testament. b) daca legatul are ca obiect un imobil ipotecat de defunct, legatarul poate, potrivit dreptului comun, urmari imobilul la legatar. Acesta insa se poate intoarce cu actiune in regres impotriva succesorilor universali sau cu titlu universal intrucit se
166A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 596-597.

114 subroga in drepturile creditorului platit (art.1108 pct. 2 C. civ.). c) cand obiectul legatului este constituit dintr-o succesiune nelichidata ori cota parte dintr-o societate, intrucit in aceasta ipoteza el a mosteenit o universalitate sau o parte dintr-o universalitate. d) atunci cand activul succesiunii nu este indestulator pentru acoperirea pasivului legatarul cu titlu particular va fi tinut indirect la suportarea datoriilor. Venind in concurs cu creditorii succesiunii, acestia din urma au preferinta (nemo liberalis nisi liberatus), iar legatul va fi redus in masura necesara platii pasivului succesoral. e) impartasind si noi teza potrivit careia legatul uzufructului intregii mosteniri sau a unei parti din aceasta, este un legat cu titlu particular, titularul unui astfel de legat va trebui sa contribuie, alaturi de nudul proprietar la plata unor datorii si sarcini, in conditiile si limitele prevazute de art.55o si 552 C. civ.167 Principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral. Codul civil consacra in mai multe texte legale (art.774, 775, 777, 893, 896, 9o2 si 1o6o) principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral, de la data deschiderii succesiunii, proportional cu partea ce revine fiecarui mostenitor, universal sau cu titlu universal, din acea mostenire. In mod unanim se admite ca desi unele texte legale vorbesc de divizarea pasivului in functie de emolumentul “cules”, sau “in proportie de ce ia” fiecare mostenitor (art.774, 775, 9o2 C. civ.), in realitate diviziunea are loc in functie de partea ereditara a fiecaruia, sau, mai exact spus, in functie de partea calculata dupa vocatia fiecarui mostenitor, chiar daca efectiv el culege mai putin sau mai mult.168 De altfel, s-a subliniat in practica judiciara169 si in doctrina170, ca regula impartirii de drept a pasivului, proportional cu partea ereditara a fiecaruia, nu are caracter
167Chiar daca se accepta teza potrivit careia legatarul uzufructului intregii mosteniri sau a unei parti din aceasta este un legatar cu titlu universal, el va suporta, tot in aceste limite, datoriile si sarcinile succesiunii. A se vedea in acest sens, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 185186;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. Vol. II, pag. 385-39o;Fr. Deak, op. cit. pag. 51o. 168A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 936/1984, in C. D. 1985, pag. 88-9o. Daca, de pilda, exista doi fii ai defunctului, fiecare are vocatie de ½ din mostenire, si vor suporta pasivul in aceste cote, chiar daca sa presupunem, unul din ei nu va culege acele bunuri pe care le-a dosit sau le-a dat la o parte pentru a-l frauda pe celalalt(art. 7o3 C. civ. ). Sau daca avem doi legatari cu titlu universal, fiecare va fi tinut la acoperirea pasivului in cota de ½ chiar daca unul dintre ei este beneficiarul unui legat cu sarcina in favoarea unui tert si deci efectiv va primii mai putin decit celalalt legatar. 169A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1658/1981, in R. R. D. nr. 8/1982, pag. 6o;Trib. municip. Bucuresti, dec. civ. nr. 23o/1977, cit. dupa C. Turianu, Mostenirea si impartirea ei. Practica juridica adnotata, Editura Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti, 2oo1, pag. 232. 170A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 512.

115 imperativ de vreme ce se recunoaste defunctului dreptul de a insarcina numai pe unul dintre mostenitori cu executarea obligatiei, de pilda cu plata cheltuielilor de inmormintare. Diviziunea de drept a pasivului in functie de cota ereditara a fiecarui mostenitor are loc atit in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii cit si in cazul acceptarii sub beneficiu de inventar. Chiar in ipoteza acceptarii pure si simple a mostenirii, succesorul nu va raspunde pentru pasiv solidar cu ceilalti mostenitori, ci numai proportional cu partea ce i se cuvine din mostenire potrivit vocatiei sale171. Riscul isolvabilitatii unuia dintre mostenitori este suportat de catre creditori. Tot creditorii suporta riscul insolvabilitatii mostenirii si in cazul acceptarii acesteia sub beneficiu de inventar, cind neavind loc confuzuiunea patrimoniului defunctului cu cel al mostenitorilor acceptatnti in aceasta forma, raspunderea pentru pasiv este limitata intra vires hereditatis, spre deosebire de acceptarea pura si simpla cind raspunderea pentru pasiv este ultra vires hereditatis. Exceptii de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral. Regula diviziunii de drept a pasivului, proportional cu partile ereditare suporta unele exceptii, ce izvoresc din lege, din vointa lui de cujus, ori din conventia comostenitorilor. Codul civil prevede in art.1o61 C. civ. ca principiul diviziunii pasivului succesoral intre mostenitori, asa cum este consacrat in art.1060 C. civ. nu se aplica in urmatoarele situatii: a) cand obligatia are ca obiect un lucru cert, mostenitorul posesor este tinut singur sa o execute, dar are drept de regres impotriva celorlalti mostenitori, asa cum prevede art.1o61 alin.2 C. civ. b) cand unul dintre mostenitori este insarcinat singur, prin titlu, cu executarea obligatiei, acesta poate fi urmarit pentru plata intregului debit (art.1o61 alin.3 C. civ.). In cazul in care ceilalti mostenitori au fost scutiti de executarea obligatiei de catre de cujus prin testament, iar prin aceasta s-ar aduce atingere rezervei mostenitorului insarcinat cu executarea obligatiei, fiind vorba de o liberalitate, ea poate fi supusa reductiunii pina la limita cotitatii disponibile. In cazul in care insarcinarea unuia singur dintre mostenitori ar rezulta din titlul creantei incheiat de de cujus cu creditorul, mostenitorul insarcinat are recurs impotriva celorlalti mostenitori pentru ceea ce a platit peste partea sa (art.1o61 alin.3 C. civ.)172. Titlul la care face referire art.1o61 pct.2 C. civ. poate fi constituit si din conventia comostenitorilor, incheiata dupa deschiderea mostenirii, in sensul ca pasivul sa fie suportat numai de catre unul din ei. Creditorii sau legatarii il pot urmari in acest caz pe mostenitorul insarcinat pentru intreg. Daca ei nu au interes la aceasta, atit in cazul testamentului cit si in acela al conventiei dintre mostenitori, intrucit ei nu au
171A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 613/1961, pag. 198-199. 172A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1658/1981, in R. R. D. nr. 8/1982, pag. 6o;Fr. Deak, op. cit. pag. 514.

116 consimtit, pot urmari pe toti mostenitorii potrivit regulei diviziunii legale a pasivului173. c) cand obligatia este indivizibila, fie prin natura ei, fie prin vointa partilor contractante, oricare dintre mostenitori poate fi urmarit pentru intreg, iar acesta are recurs impotriva celorlalti mostenitori (art.1o61 alin.1 pct.3, 1o61 alin.3 teza a II-a, art.1o63 si art.1o65 C. civ.). d) cand unul dintre mosteenitori primeste un imobil ipotecat, intrucit ipoteca este indivizibila, potrivit art.893, 896 si 9o2 alin.2 C. civ. creditorii sau legatarii particulari il vor putea urmari pe acest mostenitor pentru intreg, dar numai pina la concurenta valorii imobilului (art.9o2 alin.2 C. civ.)174. Pentru ceea ce depaseste aceasta valoare obligatia se divide potrivit regulei generale, iar pentru ceea ce a platit singur mostenitorul detinator al imobilului are recurs impotriva celorlalti mostenitori. e) desi neacceptata de toti autorii175, in practica se mai recunoaste o exceptie, neprevazuta de lege, si anume nedivizarea pasivului pe durata cit se mentine starea de indiviziune intre comostenitori. Exceptia se fundamenteaza pe aceea ca gajul general al creditorilor asupra bunurilor succesorale este indivizibil cit timp dureaza starea de indiviziune succesorala. Asa fiind, creditorii mostenirii pot urmari bunurile succesorale pentru intreaga datorie, fara sa suporte riscul insolvabilitatii unora dintre mostenitori, prin diviziunea de drept a pasivului 176. Regularizarea platii pasivului intre mostenitori. S-a dovedit in practica ca exista situatii in care plata pasivului, in totalitate sau in parte, se face de catre terti care nu au calitatea de mostenitori si deci nu sunt tinuti la aceasta, sau unii dintre mostenitori platesc peste partea care li se cuvine. Separatia de patrimonii. Confuziunea patrimobiului succesoral cu cele ale mostenitorilor este impiedicata, in primul rind, prin acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar, modalitate prin care succesorii isi pun la adapost propriul patrimoniu atunci cind exista indicii ca patrimoniul succesoral este insolvabil. Simetric invers, creditorii succesiunii, atunci cind patrimoniul succesoral este solvabil, pot obtine separatia de patrimoniul succesorilor pentru a-l pune la adapost de patrimoniul insovabil al acestora. Oricare mostenitor al succesiunii poate cere si obtine, potrivit art.781 C. civ., separatia de patrimonii, pastrind astfel patrimoniul succesoral ca gaj general al creditorilor succesiunii, pentru a nu veni in concurs cu creditorii persoanli ai mostenitorilor. Separatia de patrimonii este, asadar, in privilegiu, sau un beneficiu individual al oricarui creditor sau legatar cu titlu
173A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 232-233. 174Solutia este aceeasi in cazul oricarei alte garantii reale. A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 299. 175A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 249. 176A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 231;St. Carpenaru, op. cit. pag. 533-534;Fr. Deak, op. cit. pag. 515-516.

117 particular, in virtutea caruia are dreptul de a-si realiza creanta din valoarea bunurilor succesorale, cu preferinta fata de creditorii personali ai mostenitorilor177. Conditiile de exercitiu ale separatiei de patrimonii. Privilegiul separatiei de patrimonii poate fi cerut de oricare creditor al succesiunii, indiferent ca este vorba de o datorie a defunctului sau de o sarcina succesorala, ca este vorba de un creditor privilegiat sau chirografar si indiferent ca acea creanta este exigibila sau nu. Legatarii universali sau cu titlu universal nu pot cere separatia de patrimonii intrucit, fata de pasivul succesiunii, ei apar ca debitori iar nu creditori. Legatarii cu titlu particular, al caror obiect este constituit dintr-un drept real asupra unui bun individual determinat, nu pot invoca beneficiul separatiei de patrimonii, ei fiind titularii dreptului respectiv din chiar momentul deschiderii succesiunii, fara a fi pusi in situatia de a suporta concursul creditorilor personali ai mostenitorilor. In schimb, daca obiectul legatului particular il constituie bunuri de gen sau obligatii de a face sau a nu face, separatia de patrimonii va putea fi ceruta si de legatarii particulari. Efectele separatiei de patrimonii. Principalul efect al separatiei de patrimonii este acela ca in virtutea acestui privilegiu178 creditorii succesorali (inclusiv legatarii creditori) au dreptul de a fi platiti cu preferinta fata de creditorii personali ai mostenitorilor din pretul bunurilor succesorale cu privire la care separatia s-a invocat. In raporturile dintre creditorii succesorali care au cerut separatia si cei care nu au cerut-o, privilegiul nu aduce nici o modificare. Preferinta pe care acesta o creiaza opereaza numai fata de creditorii personali ai mostenitorilor si nu fata de ceilalti creditori succesorali astfel ca, in raporturile dintre creditorii succesiunii va opera dreptul comun, dupa cum sunt creditiori chirografari sau cu garantii reale179. Legatarul particular -creditor, care a cerut separatia va fi platit dupa satisfacerea creditorilor succesiunii potrivit adagiului nemo liberalis nisi liberatus180. Daca pretul bunurilor succesorale cu privire la care s-a cerut separatia nu vor acoperi creantele creditorilor succesiunii acestia pot urmari bunurile succesorilor dupa regulile consacrate privind impartirea pasivului intre mostenitori.
177Fr. Deak, op. cit. pag. 519. 178Unii autori considera separatia de patrimonii doar un drept de preferinta si nu un veritabil privilegiu intrucit creditorii separatisti nu au dreptul de urmarire a bunurilor imobile succesorale la tertii subdobinditori, ci numai dreptul ca in virtutea subrogatiei reale sa fie preferati fata de mostenitori la acoperirea creantei lor din pretul vinzarii. A se vedea in acest sens, D. Alexandresco, op. cit. Vol. III, pag. 751-752;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 3o73o8;I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 436-437. Alti autori insa, la a caror parere ne raliem, considera ca separatia de patrimonii este un veritabil privilegiu intrucit creditorii separatisti au dreptul de a declansa urmarirea in vederea realizarii creantelor lor, nefiind obligati sa astepte ca alti creditori sa o faca pentru a participa apoi la impartirea pretului. A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 175;D. Chirica, op. cit. pag. 256;Fr. Deak, op. cit. pag. 522. 179A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 174;D. Chirica, op. cit. pag. 256; Fr. Deak, op. cit. pag. 522. 180Fr. Deak, loc. cit. supra.

118 C A P I T O L U L III TRANSMISIUNEA POSESIUNII MOSTENIRII Precizari prealabile. Cand se vorbeste de transmisiunea posesiunii mostenirii se confera notiunii de posesiune o acceptie speciala, caci aici nu este vorba de stapinirea in fapt a bunurilor succesorale ci de exercitiul drepturilor succesorale care le privesc. Codul civil reglementeaza deosebit de transmisiunea activului si pasivului mostenirii transmisiunea posesiunii acesteia. Din acest punct de vedere se face distinctie intre mostenitorii sezinari adica aceia care au de drept posesiunea mostenirii, si acestia sunt potrivit art.653 alin.1 C. civ. descendentii si ascendentii, si mostenitorii nesezinari, care trebuie sa ceara trimiterea in posesiune potrivit art.653 alin.2 C. civ., si acestia sunt mostenitorii legali nesezinari si legatarii care, pentru a obtine trimiterea in posesiune, trebuie sa ceara predarea legatelor. Le vom analiza pe rind in cele ce urmeaza. Sectiunea a I-a. Dobindirea de drept a posesiunii mostenirii de catre mostenitorii legali sezinari. Notiunea de sezina si efectele ei. Sezina sau posesiunea de drept a mostenirii este un beneficiu conferit de legiuitor unor categorii de mostenitori legali ai defunctului de a exercita actiunile care sanctioneaza drepturile aflate in patrimoniul succesoral fara a avea nevoie de verificarea si atestarea notariala sau judecatoreasca a titlului de mostenitor181. Sezina inseamna posesiunea de drept a mostenirii (art.653 C. civ.). Ea nu se confunda insa cu posesiunea ceruta de lege pentru a putea uzucapa (art.1846 C. civ.). Aceasta din urma implica doua elemente indispensabile: Corpus (stapinirea de fapt a bunului) si animus sibi habendi (intentia de a stapini bunul pentru sine) care nu este nevoie sa fie prezente in cazul sezinei. Exercitiul actiunilor care privesc bunurile succesorale se poate realiza fara nici unul din aceste elemente, iar sezinarul poate actiona si in numele mostenirii nu numai in numele sau de mostenitor182. Mostenitorul sezinar are de drept posesiunea mostenirii chiar daca in fapt nu are stapinirea bunurilor succesorale, acestea fiind posedate de o alta persoana care nu este mostenitor sezinar sau poate sa nu fie nici macar mostenitor183. Cit priveste efectele sezinei, precizam ca posesia de drept a mostenirii confera mostenitorului sezinar urmatoarele drepturi: -mostenitorul sezinar are dreptul sa stapineasca si sa administreze bunurile
181D. Chirica op. cit. pag. 258. 182A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 6o;D. Chirica, op. cit. pag. 259;Fr. Deak, op. cit. pag. 524. 183A se vedea, Trib. jud. Cliuj, dec. civ. nr. 49/1978, in R. R. D. nr. 8/1978, pag. 66.

119 succesorale, fara nici o alta formalitate, adica obtinerea certificatului de mostenitor eliberat in cadrul procedurii notariale sau a hotariii judecatoresti in cazul procedurii contencioase. Daca exista mai multi mostenitori sezinari, fiecare poate exercita posesiunea de drept a mostenirii, sezina avind, in acest sens, un caracter indivizibil184. Mostenitorii sezinari pot percepe fructele naturale si civile la care au dreptul de la data deschiderii succesiunii pe cind mostenitorii nesezinari numai de la data trimiterii in posesie. - mostenitorul sezinar poate exercita toate drepturile si actiunile de natura patrimoniala dobindite prin mostenire ca actiunea in revendicare, actiunea posesorie, chiar daca nu exercita in fapt posesiunea imobilului185, actiunea pentru plata pretului lucrului vindut de catre defunct, actiunea pentru plata chiriei, actiunea in despagubiri ca urmare unui delict impotriva defunctului etc.186 El poate fi si urmarit de catre succesiunii fara sa fie nevoie de atestarea prelabila a calitatii de mostenitor. In aceasta privinta s-a sustinut o prima opinie in doctrina in sensul ca pentru datoriile succesiunii, creditorii ar putea actiona numai impotriva mostenitorilor sezinari, iar impotriva celor nesezinari numai dupa trimiterea lor in posesie.187 Intr-o a doua opnie, pe care o impartasim si noi, s-a precizat insa judicios ca plata datoriilor succesorale nu este o consecinta a sezinei ci a transmisiunii pasivului succesoral, care se divide de drept, asa cum am aratat mai sus, intre comostenitori, o data cu deschiderea succesiunii proportional cu partea lor ereditara.188 Mostenitorii sezinari. Potrivit art.653 alin.1 C. civ., sunt mostenitori sezinari numai descendentii si ascendentii defunctului, adara numai rudele in linie dreapta, indiferent daca rudenia este de singe sau civila. Nu are importanta nici gradul de rudenie si nici clasa de mostenitori din care fac parte si nici faptul ca sunt mostenitori rezervatari sau nu. Ascendentii ordinari, care sunt bunicii si strabunicii defunctului, sunt mostenitori sezinari desi fac parte din clasa a III-a de mostenitori, dar nu sunt rezervatari, pe cind fratii si surorile defunctului si descendentii lor, nu sunt mostenitori sezinari, desi fac parte din clasa a II-a de mostenitori. Apoi sotul supravietuitor este mostenitor rezervatar si vine la mostenire in concurs cu toate
184Sunt anumite situatii speciale cind nici mostenitorul sezinar nu poate exercita stapinirea bunurilor succesorale, de pilda, daca s-au luat masuri speciale de conservare a bunurilor succesorale, potrivit art. 72-74 din Legea nr. 36/1995. Sau daca este vorba de sume de bani depuse la CEC sau la o banca, fara clauza testamentara, chiar si mostenitorul sezinar are nevoie, fie de certificat de mostenitor, fie de hotarire judecatoreasca pentru a-si dovedi calitatea de mostenitor. 185M. Eliescu, op. cit. pag. 61. 186A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 26o. 187D. Alexandresco, op. cit. vol. III, pag. 58. 188A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 249;I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 272, D. Chirica, loc. cit. supra.

120 clasele de mostenitori, dar nu este mostenitor sezinar. Sectiunea a II-a . Dobindirea posesiunii mostenirii de catre mostenitorii legali nesezinari. Asa cum rezulta din prevederile art.652 alin.2 C. civ., sunt mostenitori legali nesezinari, rudele colaterale ale defunctului, adica colateralii privilegiati, colateralii ordinari, sotul supravietuitor si statul, iar acestia pot intra in posesiunea succesiunii numai “cu permisiunea justitiei”. In prezent trimiterea in posesia a mostenitorilor legali nesezinari se realizeaza de catre notarii publici, potrivit procedurii reglementate de Legea nr.36/1995, care mai este numita si procedura gratioasa sau necontencioasa, prin eliberarea certificatului de mostenitor sau de vacanta succesorala. Aceasta procedura se poate realiza numai cind intre comostenitori nu exista neintelegeri, iar atunci cind acestia isi contesta drepturile, trimiterea in posesia o realizeaza instanta de judecata.189 In cazul in care anterior, notarul public competent a fost sesizat in vederea eliberarii certificatului de mostenitor, iar neintelegerile dintre parti s-au ivit in fata sa, el va suspenda procedura succesorala notariala si va indruma partile sa se adreseze instantei de judecata. Apoi va elibera certificatul de mostenitor pe baza hotaririi judecatoresti, ramasa definitiva si irevocabila (art.68, 78 si 83 din Legea nr.36/1995). Sectiunea a III-a. Predarea legatelor. Fata de prevederile art.653 C. civ. este evident ca legatarii nu sunt mostenitori sezinari. Se pune, astfel, problema modalitatii de punere a lor in posesie, cu toate ca, in principiu, ei dobindesc drepturile ce formeaza obiectul legatelor de la data deschiderii succesiunii. trimiterea in posesie a legatarilor are loc sub forma predarii legatelor reglementata de art.889, art.891, art.895 si art.899 alin.2 C. civ. Vom analiza pe rand dobindirea posesiei mostenirii de catre legatarii universali, legatarii cu titlu universal si legatarii cu titlu particular. Predarea legatelor universale. Legatarii universali, potrivit art.889 C. civ.,cind testatorul are mostenitori rezervatari, pot cere predarea legatului de la acestia. Mostenitori rezervatari sunt descendentii, ascendentii privilegiati si sotul supravietuitor dintre care insa numai descendentii si ascendentii privilegiati sunt si mostenitori sezinari. Asa fiind, rezervatarii care sunt si sezinari pot fi solicitati sa predea legatele din momentul deschiderii succesiunii, iar sotul supravietuitor, care nu este si mostenitor sezinar, numai dupa insezinare. In doctrina s-a precizat ca acesta din urma nu poate fi tinut la predarea legatelor de la data deschiderii succesiunii ci numai de la punerea lui in posesie intrucit nu poate transmite ceea ce el insusi nu are190. Punerea in posesie a sotului supravietuitor si a legatarului universal se poate realiza, fie prin intermendiul procedurii succesorale notariale(gratioase), fie pe calea
189A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 672/1965, in Repertoriu. . . , pe anii 1952-1969, pag. 451;Jud. Caracal, sent . civ. nr. 1374/1978, cu Nota de I. P. Cernat, in R. R. D. nr7/198o, pag. 43-45.

121 justitiei, in acelasi timp. Predarea legatelor cu titlu universal. Articolul 895 C. civ. reglementeaza mai multe ipoteze privind predarea legatelor cu titlu universal. Predarea se face, la fel ca in cazul legatului universal, de buna voie sau, in caz de neintelegere, prin actiune in justitie. - Daca exista numai mostenitori rezervatari, legatarul cu titlu particular va cere punerea in posesie de la acestia; - Daca nu exista mostenitori rezervatari, cererea se va adresa celorlalti mostenitori legali, dar dupa punerea lor in posesie; - Daca exista mostenitori legali din ambele categorii (rezervatari si nerezervatari) punerea in posesie se va cere de la cei rezervatari, cita vreme ceilalti nu au fost pusi in posesie, iar daca au fost pusi in posesie se va cere de la acestia din urma; - Daca nu exista mostenitori rezervatari, dar exista un legatar universal, predarea se va cere acestuia, dupa punerea lui in posesie; - Daca exista atit mostenitori rezervatari cit si un legatar universal, predarea se va cere acestuia din urma, dupa punerea sa in posesie intrucit plata legatelor se poate face numai din cotitatea disponibila care, potrivit legii revine legatarului. Potrivit art.898 C. civ. legatarul cu titlu universal are dreptul la fructe de la data la care a cerut punerea in posesie sau de la data la care legatul i-a fost predat de buna voie de catre cei tinuti la executarea acestuia. Predarea legatelor cu titlu particular. Dreptul legatarului cu titlu particular asupra lucrului legat se naste din ziua mortii testatorului (art.899 alin.1 C. civ.). El nu va putea insa intra in posesia lucrului legat decit din ziua in care a cerut in justitie predarea legatului de la cei tinuti la executare sau i s-a predat legatul de buna voie (art.899 alin.2 C. civ.). Punerea in posesia nu mai este necesara in ipoteza in care este vorba de un legatum liberationis (adica de un legat prin care s-a dispus iertarea legatarului de o datorie catre defunct) intrucit, in acest caz datoria se stinge de drept de la data deschiderii succesiunii. Predarea legatului se va cere de la mostenitorii legali, sau de la legatarul universal sau cu titlu universal, dupa caz, iar cind testatorul a insarcinat pe un alt legatar cu titlu particular cu plata legatului, predarea se va cere de la acesta. In cazul sumelor de bani depuse la CEC, iar legatarul a fost desemnat prin clauza testamentara, acesta va putea pretinde sumele aflate in cont din momentul deschiderii succesiunii191. Legatarul cu titlu particular nefiind nici succesor universal, nici cu titlu universal, el nu poate uza de petitia de ereditate si nici de actiunea in imparteala. Pentru a intra in stapinirea obiectului legatului are la indemina mai mute actiuni, functie de natura dreptului care formeaza obiectul legatului si uneori de faptul daca
190A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 82;D. Chirica, op. cit. pag. 263. 191Fr. Deak, op. cit. pag. 532.

122 bunul se afla in posesia sa sau nu. a) Daca, de pilda, legatarul se afla in posesia bunului ce formeaza obiectul legatului, dar i se contesta dreptul, el are la indemina actiunea in constatare, reglemenatata de art.111 C. pr. civ. b) Daca obiectul legatului este un drept real asupra unui lucru individual determinat legatarul se poate indrepta impotriva detinatorului bunului, potrivit art.899 alin.1 C. civ., prin actiunea reala in revendicare, in cazul in care este vorba de un drept de proprietate si prin actiunea confesorie, daca este vorba de un alt drept real. c) Daca obiectul legatului este format dintr-un drept de creanta, legatarul poate obtine legatul printr-o actiune personala intemeiata pe testament (art.902 alin. 1 C. civ.), care este prescriptibila in termenul general de prescriptie. Actiunea este divizibila, proportional cu partile ereditare ale mostenitorilor universali sau cu titlu iniversal impotriva carora legatarul s-a indreptat. Riscul insolvabilitatii unuia sau altuia dintre mostenitori va fi suportat in atare ipoteza de catre legatar. Impartirea creantei intre debitori nu are loc atunci cind creanta este indivizibila prin natura sa sau prin dispozitia testatorului. Testatorul mai poate dispune solidaritatea obligatiei succesorilor in executarea obligatiei (art.1o41 C. civ.)192 sau poate insarcina cu plata obligatiei numai pe unul dintre ei. Actiunea se va indrepta impotriva tertului debitor in cazul in care obiectul legatului este format din creanta testataorului impotriva acestuia (legatum nominis )193. In cazul indivizibilitatii obiectului legatului, actiunea se poate indrepta pentru intreg impotriva oricaruia dintre debitori, iar debitorul solvens se va putea indrepta, prin actiunea recursorie, impotriva celorlalti debitori. d) Daca obiectul legatului cu titlu particular este o suma de bani, pentru garantarea executarii legatului, legatarul poate uza de actiunea ipotecara intemeiata pe art.9o2 alin.2 C. civ. Aceasta ipoteca este supusa principiilor publicitatii si specialitatii si confera legatarului dreptul de urmarire si de preferinta asupra imobilelor ereditare cu privire la care legatarul a luat inscriptie194. Ba mai mult, legatarul poate sa ceara plata intregii sale creante de la succesorul in lotul caruia a fost cuprins imobilul privitor la care s-a luat inscriptia ipotecara, solutie consacrata expres de art. 9o2 alin. 2 C. civ. , dar criticata pe buna dreptate in doctrina. In adevar ipoteca legatarilor nu vine sa garanteze o creanta unitara impotriva defunctului, ci una impotriva mostenitorilor, care se naste divizata, astfel ca intinderea garanatiei depaseste dreptul garantat195.
192Art. 1o41 C. civ. cere stipularea expresa a solidaritatii in materia conventiilor, dar doctrina a admis ca aceste prevederi au aplicabilitate si in cazul actelor unilaterale. A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 85-86. 193Fr. Deak, op. cit. pag. 532. 194M. Eliescu, op. cit. pag. 86; D. Chirica, op. cit. pag. 266. 195M. Eliescu, loc. cit. supra.

123 C A P I T O L U L IV PETITIA DE EREDITATE Sectiunea a I-a. Notiune. Deosebirea de alte actiuni. Desi nereglementata de legiuitor, petitia de ereditate este unanim recunoscuta atit de practica judecatoreasca cit si de doctrina. Ea a fost, cum s-a spus, ”pe de-a-ntregul modelata prin hotaririle tribunalelor”196, avind menirea de a limpezi situatii cind mai multe persoane isi dispunta calitatea de mostenitor cu privire la aceleasi bunuri. Exista, in adevar, situatii cind bunurile succesorale, in intregime sau in parte, sunt stapinite de persoane a caror calitate de mostenitori este contestata de altele, care pretind, ele insele, a avea calitatea de adevarati mostenitori, universali sau cu titlu universal. Mijlocul juridic prin care persoanele care pretind a avea titlul de mostenitor si, pe cale de consecinta, a intra in posesia bunurilor succesorale este actiunea in petitie de ereditate (petitio hereditatis). Petitia de ereditate este, asadar, actiunea prin care un succesor cere in justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, in temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana in virtutea unui titlu aparent de mostenitor. Dupa cum se poate vedea din cele de mai sus, actiunea in petitie de ereditate se aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea in revendicare, actiunea personala prin care se cere plata unei datorii a piritului catre succesiune, sau cu atiunea in imparteala. Intrucit ea nu se confunda cu acestea, se impune decelarea elementelor specifice fiecareia pentru a le putea deosebi. Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea in revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de eredinate se contesta titlul de mostenitor care da indreptatire la detentia bunurilor. Daca acest titlu nu este contestat, ci se contesta numai faptul ca bunurile pe care piritul le detine ar apartine succesiunii, actiunea nu mai este o petitie de ereditate ci una in revendicare.197 In fine, actiunea in petitie de ereditate se deosebeste si de actiunea in imparteala intrucit in cadrul acesteia din urma nu se contesta nici titlul de mostenitor si nici cota care se cuvine fiecaruia, ci se urmareste numai determinarea concreta a acestei cote din bunurile succesorale.198

196M. Eliescu, op. cit. pag. 188. 197A se vedea, Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 786/1986, in R. R. D. nr. 5/1987, pag. 7o. 198A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 189.

124 Sectiunea a II-a . Caracterele juridice ale actiunii. In doctrina nu exista unitate de vederi cel putin in privinta citorva din caracterele juridice ale acestei atiuni. a) In primul rind, se sustine de catre majoritatea autorilor199 ca actiunea este una reala intrucit mostenitorul apare, in sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise200 si de asemenea prin scopul ei care este deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale . b) Petitia de ereditate este o actiune divizibila astfel ca, pe de o parte, daca sunt mai multi mostenitori, fiecare lucreaza pentru sine neputindu-i reprezenta pe ceilalti, iar pe de alta parte, daca exista mai multi detinatori de bunuri de la care acestea se pretind, actiunea se va porni impotriva fiecaruia in parte, iar hotarirea este opozabila numai partilor din proces. c) Actiunea este imprescriptibila. Si in legatura cu prescriptibilitatea actiunii in petitie de ereditate s-au nascut discutii in doctrina201, pe care nu dorim sa le reluam202, Sectiunea a III-a. Dovada calitatii de mostenitor. Intrucit, asa cum am aratat, in cadrul actiunii in petitie de ereditate, chestiunea disputata este aceea a titlului de mostenitor se pune problema dovedirii calitatii de mostenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal. Pe baza probelor administrate instanta de judecata va trebui sa determine care titlu este preferabil si in functie de aceasta cine este adevaratul mostenitor caruia i se cuvin bunurile succesorale, in totalitate sau in parte, dupa intinderea vocatiei la mostenire a uneia sau alteia dintre partile litigante. Aceasta dovada se face, in primul rind, dar nu exclusiv, prin certificatul de mostenitor sau certificatul de calitate de mostenitor. Certificatul de mostenitor se elibereaza ca urmare a consensului dintre mostenitori, de catre notarul public competent, potrivit prevederilor Legii nr.36/1995, in cadrul procedurii necontecioase (gratioase). In cazul in care nu exista consens intre mostenitori notarul nu poate elibera certificatul de mostenitor, iar drepturile asupra mostenirii se vor determina de catre instanta de judecata intr-o procedura contencioasa in care, printre altele, se va pune probelema dovedirii calitatii de mostenitor a celor care pretind unele drepturi cu privire la patrimoniul defunctului. Certificatul de mostenitor, care se elibereaza pe baza incheierii finale, potrivit art.83 din Legea nr.36/1995, in termen de 2o de zile de la data emiterii ei, cuprinde datele celui ce lasa mostenirea, compunerea masei succesorale, numarul si calitatea mostenitorilor, cotele ce se cuvin mostenitorilor universali sau cu titlu universal, iar in cazul legatarilor particulari, bunurile ce li se cuvin acestora. Potrivit art.83 alin.2 din Legea nr.36/1995, fiecaruia dintre mostenitori i se elibereaza cite in exemplar al
199A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 27o;C. Statescu, op. cit. pag. 227;D. Chirica, op. cit. pag. 268;St. Carpenaru, op. cit. pag. 513;D. Macovei, op. cit. pag. 16o. 200C. Statescu, loc. cit. supra. 201A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 191;Camelia Toader, L. Stanciulescu, R. Popescu, Veronica Stoica, op. cit. pag. 163;Fr. Deak, op. cit. pag. 537. 202S-a sustinut ca actiunea este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani .

125 certificatului de mostenitor, dupa achitarea taxelor succesorale si a onorariului cuvenit notarului public. De regula se emite un singur certificat de mostenitor (art.86 alin.1 din Legea nr.36/1995), dar legea permite, in anumite situatii de exceptie, intocmirea unui nou certificat de mostenitor sau a unui certificat suplimentar (art.86 alin.2 din Legea nr.36/1995)203, caci simpla omisiune a unor bunri care fac parte din masa succesorala nu atrage nulitatea certificatului de mostenitor emis204. Dimpotriva omisiunea poate fi remediata, cu acordul tuturor mostenitorilor, iar notarul public va completa incheierea finala cu bunurile omise si va elibera un certificat suplimentar de mostenitor205. Desigur oricare dintre mostenitori se poate adresa, in astfel de situatii, direct instantei de judecata cerind sa se constate omisiunea, iar prin hotarirea ce se va pronunta sa se includa in masa succesorala si bunurile omise206. Daca prin testament s-a instituit si un executor testamentar, potrivit art.83 alin.3 din Legea nr.36/1995, se va elibera un certificat care sa cconstate aceasta calitate. Certificatul de calitate de mostenitor se emite in ipotexa in care nu s-a facut dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului sau cind stabilirea acestora ar necesita operatiuni de durata, iar mostenitorii solicita eliberarea unu astfel de ceritificat care atesta numai calitatea lor de mostenitori (art.84 din Legea nr.36/1995).
203A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1758/1983, in R. R. D. nr. 7/1984, pag. 61. 204A se vedea in acest sens:R. Petrescu, Aspecte din practica judiciara in legatura cu anularea certificatului de mostenitor, in R. R. D. nr. 9/1975, Pag. 36-42;G. Pop, Consideratii critice in legatura cu anularea partiala a unui certificat de mostenitor, in R. R. D. nr. 11/1968, pag. 71-75;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79o/199o, in Dreptul nr. 1/1991, pag. 69. Uneori in practica judiciara s-a sustinut si opinia gresita ca”. . . dupa eliberarea certificatului de mostenitor nu se poate elibera alt certificat, cei care au pretentia la mostenire ori au fost prejudiciati in alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere in justitie, . . . . , anularea certificatului si stabilirea drepturilor lor, dupa care notarul va elibera alt certificat de mostenitor pe baza hotaririi judecatoresti”. A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1255/1982, in R. R. D. nr. 8/1983, pag. 59. 205A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 622/1973, in Rpertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 21o. 206 A se vedea, C. S. J. completul de 7 judecatori, dec. nr. 7/1993, in Buletinul C. S. J. , 1993, pag. 11;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79o/1990, cit. supra. Printr- o astfel de actiune nu se tinde la anularea certificatului de mostenitor care a avut la baza conventia partilor ci doar a se constata omisiunea lor de la data acelei conventii. A se vedea in acest sens:Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 788/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 21o, dec. nr. 1239/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 21o. S-a decis ca si organul financiar are calitatea de a solicita notarului eliberarea unui supliment de certficat de mostenitor in ipoteza in care mostenitorii, altii decit statul, nu declara toate bunurile succesiunii, pentru a se incasa de la mostenitori taxa succesorala corespunzatoare. A se vedea, in acest sens, Trib. jud. Ialomita, dec. nr. 522/1989, cu Note de I. Laurentiu Dan si II B. Patrascu, H. Vitzman, in Dreptul nr. 4/199o, pag. 54-59.

126 Puterea doveditoare a certificatului de mostenitor si posibilitatea anularii lui. Certificatul de mostenitor, pana la anularea sa prin hotarire judecatoreasca, face dovada deplina cu privire la calitatea de mostenitor, cu privire la cota sau bunurile ce se cuvin fiecaruia dintre mostenitori in parte (art.88 alin.1, fraza a II-a din Legea nr.36/1995.)207. Potrivit insa prevederilor art.88 alin.1, fraza a I-a din Legea nr.36/1995, cei care se considera vatamati in drepturile lor, prin emiterea lui, vor putea cere instantei de judecata anularea acestuia si stabilirea calitatii de mostenitor si a drepturilor cuvenite celui care intenteaza actiunea. Sectiunea a IV-a. Efectele petitiei de ereditate. Daca actiunea in petitie de ereditate este admisa ca urmare a faptului ca titlul de mostenitor al reclamantului este preferabil, se impune analiza diferita a efectelor acestei actiuni, dupa cum este vorba de raporturile dintre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent sau de cele dintre adevaratul mostenitor si terti. a) Efectele intre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent. Principalul efect al admiterii actiunii in petitie de ereditate este acela ca piritul (mostenitorul aparent) este obligat sa restituie reclamantului toate bunurile succesorale pe care, s-a dovedit, a le detine fara drept, afara de cele cu privire la care a dobindit un drept de proprietate prin uzucapiune.208 Obligatia de restituire este diferita in functie de faptul daca mostenitorul aparent a fost de buna sau de rea credinta, adica a avut sau nu reprezentarea ca nu este adevaratul mostenitor, a crezut sau nu in realitatea vocatiei sale succesorale. Astfel, daca mostenitorul aparent a fost de buna credinta, el va trebui sa restituie in natura bunurile succesorale, iar in ipoteza ca le-a instrainat trebuie sa restituie pretul primit (art.996 alin.2 C. civ.). El pastreaza fructele bunurlor succesorale pe care le-a perceput si nu raspunde de stricaciuniile pricinuite chiar prin faptul sau (art.995 alin.2 C. civ.). Spre deosebire de acesta, cel de rea credinta trebuie sa restituie fructele, chiar daca nu le-a perceput si raspunde de stricaciuni, chiar daca se datoreaza fortei majore, inafara de cazul in care se dovedeste ca acestea s-ar fi produs si la reclamant (art.995 alin.1 si art.1156 alin.2 C. civ). In cazul instrainarii bunurilor succesorale el trebuie sa restituie echivalentul valoric al acestora de la momentul cererii de restituire, chiar daca pretul primit este mai mic (art.996 alin.1 C. civ.). In cazul in care mostenitorul aparent a incasat creante succesorale el va restitui adevaratului mostenitor atit capitatlul cit si dobinzile de la data incasarii creantelor (art.994 C. civ.). Mostenitorul aparent evins, indiferent ca este de buna sau de rea credinta are dreptul de a primi de la adevaratul mostenitor plata datoriilor succesiunii si
207A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. 2588/1973, in R. R. D. nr. 7/1974, pag. 59, dec. nr. 968/1985, in C. D. 1985, pag. 9o-91. 208In doctrina s-a subliniatca mostenitorul aparent nu poate invoca uzucapiunea de 1o-2o de ani, ci numai cea de 3o de ani, chiar in ipotexa in care ar fi fost de buna credinta, intrucit ii lipseste justul titlu. A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 196.

127 cheltuielile facute cu bunurile succesiunii. Cele necesare se restituie integral, cele utile pina la concurenta sporului de valoare adus, iar cele voluptuarii nu se restituie, dar lucrarile efectuate vor putea fi ridicate, cu conditia sa nu produca stricaciuni bunului. Mostenitorul aparent este indreptatit sa obtina un drept de retentie asupra bunurilor succesorale pina la momentul platii creantelor sale intrucit acestea privesc bunurile pe care le detine (debitum cum re junctum). b) Efectele intre adevaratul mostenitor si terti. Mostenitorul aparent putea, atita timp cit bunurile succesorale s-au aflat in posesia sa, sa incheie diferite acte juridice cu tertii cu privire la acestea. Se pune atunci problema soartei unor atari acte juridce ca urmare a admiterii actiunii in petitie de ereditate. Solutia este diferita in functie de natura actului juridic. Astfel se admite ca actele de conservare si administrare a patrimoniului succesoral se mentin, devenind opozabile si adevaratului proprietar intrucit ii profita si acestuia. Se mentin, in temeiul art.19o9 C. civ. actele de instrainare a mobilelor, daca tertul dobinditor a fost de buna credinta. In privinta actelor de dispozitie privitoare la imobilele succesorale in practica judiciara209, urmata de doctrina210 s-a adus un remediu principiilor consacrate in materie:nemo plus juris alium transfere potest si resoluto dantis resolvitur jus accipientis prin aceea ca a construit asa numita teorie a mostenitorului aparent, bazata pe regula error comunis facit jus. In lumina acestei teorii actele de dispozitie privitoare la imobilele unei succesiuni sunt considerate valabile daca sunt indeplinite urmatoarele conditiuni: - actul juridic de instrainare sa fie un act cu titlu particular si nu o cesiune de drepturi succesorale, intrucit acestea din urma au un caracter universal sau cu titlu universal, cesionarul aflindu-se exact in situatia mostenitorului aparent, supus pericolului de a fi evins; - actul juridic sa aiba caracter oneros. Daca actul de instrainare este cu titlu gratuit este preferat adevaratul mostenitor care incearca sa previna o paguba (certat de damno vitando) in fata tertului dobinditor care ar cauta sa mentina un cistig( certat de lucro captando)211; - tertul dobinditor sa fie de buna credinta in momentul cumpararii, adica pe baza unei erori comune si invincibile sa fi crezut ca a contractat cu adevaratul mostenitor212. Daca, asadar, actul de instrainare, care indeplineste aceste conditii va fi mentinut, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent, in functie de faptul daca a fost de buna sau de rea credinta, iar daca actul s-ar desfiinta prin
209A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1433/1957, in C. D. 1957, pag. 7o si urm. ;Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 292/1952, in C. D. 1952-1955, pag. 113-115. 210A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 197-2oo;C . Statescu, op. cit. pag. 229;D. Chirica, op. cit. pag. 274. 211A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 225.

128 aplicarea principiului resoluto dantis, resolvitur jus accipientis, tertul va fi obligat la restituire fata de adevaratul mostenitor, avind insa actiune pentru evictiune impotriva mostenitorului aparent. Test de evaluare :
1. Ce este petiţia de ereditate ?

2. Care sunt efectele acestei acţiuni? 3. Este prescriptibilă petiţia de ereditate şi în ce termen?

212A se vedea, Camelia Toader, R. Popescu, Consideratii in legatura cu aplicarea principiului aparentei in drept in materia mostenirii, in Dreptul nr. 9/1993, pag. 37-38;B. Diamant si V. Luncean, Nota la sent. civ. a judecatoriei Medias, in Dreptul nr. 3/1993, pag. 677o

129 TITLUL V INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ ŞI ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII Obiective: Identificarea şi fixarea noţiunilor privind indiviziunea succesorală şi împărţeala moştenirii. Cuvinte cheie: indiviziune, partaj, raportul donaţiior, sultă, partaj de ascendent. Rezumat: Decesul unei persoane antrenează transmiterea patrimoniului său către unul sau mai mulţi moştenitori. Dacă de cujus a lăsat mai mulţi succesori fiecare dintre ei are dreptul la o fracţiune din moştenire, coexistenţa drepturilor lor reprezentând situaţia juridică cunoscută sub denumirea de indiviziune, o formă a proprietăţii comune. Indiviziunea este acea formă de proprietate care se caracterizează prin faptul că o masă de bunuri aparţine, în diferite cote, mai multor persoane care îşi pot exercita împreună, simultan şi concurent, drepturile recunoscute de lege proprietarilor, fără ca bunul să fie fracţionat în materialitatea lui. Partajul reprezintă operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, înlocuindu-se drepturile indivize şi concurente ale coindivizarilor cu dreptul de proprietate exclusiv asupra bunurilor sau părţilor din bunuri, sau valorilor determinate, ce le-au fost atribuite. Raportul donaţiilor reprezintă instituţia în baza căreia moştenitorii din clasa descendenţilor, sau soţul supravieţuitor, când vin împreună la moştenire, au obligaţia de a readuce la masa partajabilă, în natură sau prin echivalent, donaţiile primite de la de cujus fără scutire de raport. Reconstituită în acest mod, masa succesorală se va împărţi între moştenitorii respectivi, conform vocaţiei succesorale a fiecăruia.

CAPITOLUL I INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ Sectiunea a I-a. Notiunea de indiviziune succesorala si subiectii ei. 1. Noţiune Decesul unei persoane antrenează transmiterea patrimoniului său către unul sau mai mulţi moştenitori. Dacă de cujus a lăsat mai mulţi succesori fiecare dintre ei are dreptul la o fracţiune din moştenire, coexistenţa drepturilor lor reprezentând situaţia

130 juridică cunoscută sub denumirea de indiviziune, o formă a proprietăţii comune. Indiviziunea este acea formă de proprietate care se caracterizează prin faptul că o masă de bunuri aparţine, în diferite cote, mai multor persoane care îşi pot exercita împreună, simultan şi concurent, drepturile recunoscute de lege proprietarilor, fără ca bunul să fie fracţionat în materialitatea lui. Când proprietatea comună pe cote-părţi nu are ca obiect o universalitate ci doar unul sau mai multe bunuri individual determinate, suntem în prezenţa coproprietăţii şi nu a indiviziunii. Deosebirea dintre cele două noţiuni este doar cantitativă şi nu calitativă. Deşi diferite sub aspectul arătat, cele două noţiuni sunt folosite uneori în practica judiciară şi chiar şi în doctrină ca şi când ar fi sinonime. S-a arătat chiar că distincţia nu trebuie absolutizată deoarece “proprietatea comună pe cote-părţi este o proprietate indiviză, tot aşa cum indiviziunea este o proprietatea comună pe cotepărţi”213. 2. Succesorii între care ia naştere indiviziunea Indiviziunea poate lua naştere nu numai între moştenitorii legali ci şi între aceştia şi legatarii cu vocaţie la o cotă din moştenire, precum şi între legatarii cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular nu se află în indiviziune cu ceilalţi moştenitori deoarece el dobândeşte un drept exclusiv asupra bunului sau bunurilor determinate care i-au fost testate. Totuşi, dacă valoarea bunului respectiv depăşeşte cotitatea disponibilă şi intervine reducţiunea se poate concepe existenţa proprietăţii comune pe cote părţi şi în raport de legatarul cu titlu particular. Vocaţia universală la bunurile succesorale nu este, deci, absolut necesară pentru a lua naştere starea de indiviziune , iar vocaţia cu titlu universal nu duce totdeauna la naşterea indiviziunii. De exemplu legatarul tuturor bunurilor mobile dintr-o succesiune poate dobândi proprietatea exclusivă a acestor bunuri, cu excluderea stării de indiviziune. Nu există indiviziune între uzufructuari şi succesorii care dobândesc nudaproprietate, dar poate exista indiviziune între couzufructuari sau între titularii dreptului de nudă proprietate. Sectiunea a II-a. Regimul juridic al indiviziunii succesorale. Drepturile conidivizarilor. Legislaţia românească nu cuprinde norme juridice speciale referitoare la regimul juridic al indiviziunii. Ca urmare acest regim juridic este determinat pe baza normelor juridice aplicabile proprietăţii, dar şi a altor dispoziţii legale ce pot avea incidenţă în această materie. 1.Dreptul de dispoziţie. Întinderea dreptului de dispoziţie al fiecărui coindivizar depinde de situaţia
213

Fr. Deak, op.cit. pag. 544.

131 dacă coindivizarul este sau nu titular exclusiv al dreptului cu privire la care urmează a încheia acte de dispoziţie. Sub acest aspect este de meţionat, pe de o parte, că fiecare coindivizar are un drept individual, exclusiv şi absolut asupra cotei-părţi ideale din bunurile indivize, şi, pe de altă parte, că nici unul dintre aceştia nu este titular exclusiv asupra bunurilor din indiviziune privite în materialitatea lor. 2.Dreptul de dispoziţie asupra cotei-părţi ideale. Fiecare coindivizar are dreptul, dacă doreşte, să cesioneze în tot sau în parte, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, cota sa indiviză din bunurile succesorale. Dreptul de dispoziţie se exercită fără consimţământul celorlalţi coindivizari. Dobânditorul cotei înstrăinate dobândeşte calitatea de coindivizar, preluând drepturile şi obligaţiile înstrăinătorului. El poate, la rândul său, să înstrăineze cota respectivă, să ceară partajul bunurilor indivize sau să rămână o perioadă în indiviziune. 3.Dreptul de dispoziţie asupra bunului sau bunurilor indivize. Regula unanimităţii. Cînd este vorba de unul sau mai multe bunuri indivize, coindivizarul nu mai are un drept exclusiv asupra acestora, astfel încât dreptul de dispoziţie se exercită în mod valabil numai cu acordul unanim al tuturor coindivizarilor . Este vorba de aşa-numita regulă a unanimităţii în baza căreia actele de dispoziţie şi de administrare cu privire la bunurile indivize privite în materialitatea lor se încheie doar cu acordul unanim al coindivizarilor. Dacă unul dintre coindivizari încheie un act de dispoziţie cu privire la unul sau mai multe bunuri indivize, actul respectiv este inopozabil celorlalţi coindivizari. El nu este anulabil, ci este considerat valabil dar soarta sa depinde de rezultatul partajului. Dacă cu ocazia partajului bunul înstrăinat cade în lotul coindivizarului înstrăinător, datorită efectului declarativ al partajului, înstrăinarea se consolidează cu efect retroactiv. Dacă, dimpotrivă, bunul revine altui coindivizar decît cel care a încheieat actul de înstrăinare, vânzarea se desfiinţează cu efect retroactiv.214 Până în momentul partajului ceilaţi coindivizari care nu au participat la încheierea actului de înstrăinare nu pot fi deposedaţi de bunul indiviz. Dacă bunul a fost predat dobânditorului şi coindivizarii nu pot formula o acţiune în revendicare întrucât şi aceasta este supusă regulii unanimităţii, situaţia litigioasă intervenită se poate rezolva doar prin sistarea indiviziunii. Este inopozabilă celorlalţi coindivizari nu numai cesionarea cu titlu oneros sau gratuit a unui bun de către un coindivizar cu încălcarea regulii unanimităţii ci şi constituirea unei garanţii asupra întregului bun, cum este cazul unei ipoteci. Soarta acesteia depinde şi ea de rezultatul partajului, cum s-a arătat mai sus. 4.Dreptul de administrare şi conservare. Ţinând cont de drepturile coindivizarilor referitoare la indiviziune, în mod logic ar trebui admis ca şi actele de administrare şi cele de conservare a bunurilor să fie supuse fără excepţie principiului unanimităţii. Totuşi, deşi regula unanimităţii este aplicabilă în principiu şi acestor acte, pentru a se facilita gestionarea indiviziunii şi a
214

A se vedea şi Fr. Deak, op.cit. p.548; D. Chirică, op.cit. pag.290.

132 se atenua inconvenientele rezultate din regula menţionată, se admite valabilitatea unor asemenea acte, în special a celor de conservare, făcute de un singur coindivizar, pe temeiul unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri, după caz, dacă actul este util indiviziunii şi dacă niciunul dintre coindivizari nu s-au opus efectuării acestuia.215 5.Dreptul de a se folosi de bunurile indivize şi dreptul la fructele acestora. Fiecare coindivizar se poate folosi de bunurile indivize, fără acordul celorlalţi coindivizari, cu respectarea următoarelor condiţii: - să nu se aducă atingere drepturilor egale şi concurente ale acestora; - să nu se schimbe destinaţia bunurilor sau modul de folosinţă al acestora fără acordul celorlalţi coiindivizari; - să fie respectate actele valabil încheiate cu privire la bunuri de către coindivizari sau de către de cujus; - să nu existe un drept de uzufruct asupra bunurilor pentru că în caz contrar folosinţa bunurilor aparţine doar uzufructuarului. În situaţia în care un coindivizar este împiedicat de către ceilalţi să exercite folosinţa asupra bunurilor indivize, acesta se poate adresa instanţei de judecată pentru realizarea dreptului său.216 Exercitarea concurentă a folosinţei asupra bunurilor succesorale se realizează doar atunci când natura bunului permite acest lucru. Când natura bunului nu permite decât exercitarea folosinţei de către un singur coindivizar, acesta trebuie să-i despăgubească pe cei care nu-şi pot exercita dreptul respectiv. În ceea ce priveşte fructele bunurilor indivize, acestea se cuvin coindivizarilor proporţional cu cota-parte ce le revine din bunurile succesorale. Fructele se adaugă masei indivize (fructus augent hereditatem) şi se vor împărţi odată cu acestea. 6.Dreptul de a cere partajul Deşi indiviziunea poate lua sfârşit şi prin alte moduri care ar putea duce la concentrarea tuturor drepturilor indivize în mâinile unei singure persoane, partajul constituie maniera cea mai frecventă prin care se pune capăt proprietăţii comune. Dreptul de a provoca partajul constituie o prerogativă fundamentală a oricărui coindivizar. El este un drept care prezintă mai multe caractere, dintre care cele mai importante sunt caracterul imprescriptibil şi cel absolut. 7.Caracterul imprescriptibil al actiunii. Dispunând, prin art.728 C. civ., că “nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune”, legiuitorul de la 1865 a avut în vedere că această stare nu poate fi decât inconvenabilă pentru titularii respectivelor drepturi de proprietate şi ca urmare, în mod logic, temporară. Născută ca urmare a caracterului universal al transmisiunii succesorale, indiviziunea pune pe titularii ei în faţa imperativului de a nu încheia acte juridice de dispoziţie, cu privire la bunurile ce o compun, fără acordul unanim şi le creează dificultăţi în exercitarea folosinţei acestor bunuri. Fie şi numai din aceste motive, se poate desprinde logica instituirii principiului imprescriptibilităţii dreptului de a cere partajul, principiu necesar ce s-a impus prin formularea “Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar
215 216

Fr. Deak, op. cit. pag. 549; D. Chirică, op. cit., pag. 290, Trib.Supr, sect. civ. dec. nr. 2313/1980 în C.D., 1980, pag.179-180.

133 când ar exista convenţii sau prohibiţii contrare”. Aşadar, indiferent de intervalul scurs de la data naşterii stării de indiviziune, se poate cere încetarea acesteia, cererea fiind imprescriptibilă sub aspect extinctiv. Se poate spune, după o formulă atât de larg răspândită încât paternitatea ei nu este sigură, că dreptul la partaj durează tot atât cât starea de indiviziune. CAPITOLUL II ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII Sectiunea a I-a.Realizarea partajului. 1.Notiunea de partaj. Proprietatea comună poate înceta printr-un act translativ de proprietate, în baza căruia unul dintre coindivizari dobândeşte şi cotele-părţi ale celorlalţi sau un terţ dobândeşte în întregime bunurile ce s-au aflat în proprietate comună, prin succesiune când unul dintre coindivizari moşteneşte şi cealaltă cotăparte din bunuri, dar cel mai adesea se recurge la operaţiunea de partaj. Partajul reprezintă operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, înlocuindu-se drepturile indivize şi concurente ale coindivizarilor cu dreptul de proprietate exclusiv asupra bunurilor sau părţilor din bunuri, sau valorilor determinate, ce le-au fost atribuite. Partajul pune capăt oricărei indiviziuni, indiferent de izvorul ei. În raport de această situaţie era firesc ca el să nu fie reglementat în partea referitoare la succesiuni, ci într-un capitol din care să rezulte, în mod clar, aplicabilitatea sa pentru sistarea oricărei forme de proprietate comună, precum şi regulile necesare în acest scop. Oricum, la ora actuală, reglementarea referitoare la partaj din capitolul referitor la succesiuni, împreună cu noile dispoziţii de procedură referitoare la partaj (capitolul VII indice 1), constituie dreptul comun aplicabil oricărei forme de împărţeală. 2.Titularii dreptului de a cere împărţeala Dreptul de a cere împărţeala aparţine în primul rând coindivizarilor, conferit de art.728 C. civil care le consacră dreptul de a cere oricând sistarea indiviziunii. Au, deci, acest drept moştenitorii legali, legatarii universali şi cu titlu universal . Legatarul cu titlu particular, deşi moştenitor, nu are această calitate deoarece el dobândeşte, de la data deschiderii succesiunii, un drept exclusiv asupra bunului sau bunurilor ce au format obiectul legatului, astfel încât le poate revendica oricând de la cei obligaţi să i le predea. Aceştia nu sunt singurii care pot cere partajul, calitate procesuală activă în acest sens putând să mai aibă şi creditorii lor personali, cesionarii de drepturi succesorale,

134 creditorii succesorali şi procurorul. 3.Capacitatea necesară pentru participarea la împărţeală Deşi nu are caracter translativ de drepturi, împărţelala judecătorească este asimilată datorită consecinţelor deosebite pe care le produce cu privire la patrimoniul coindivizarilor, cu un act de dispoziţie. Ca urmare participarea la partaj impune ca proprietarii comuni să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Cei fără o astfel de capacitate participă la împărţeala prin reprezentanţii lor, iar cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să fie asistaţi, în condiţiile legii, de către ocrotitorul legal pe întregul parcurs al operaţiunii de partaj. În cazul în care ocrotitorul legal are şi el interese legate de operaţiunea de partaj, ceea ce se întâmplă în general în situaţia în care calitatea de coindivizar o are atât cel ocrotit cât şi reprezentantul legal, se impune numirea unui curator special pentru apărarea intereselor celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Numirea unui curator special este necesară pentru fiecare persoană aflată în situaţia menţionată217, fiind presupus că coindivizarii au în cadrul operaţiunii de partaj interese contrare. Dacă reprezentantul legal al unor coindivizari fără capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu are interese proprii în proces, el poate să-l reprezinte sau săl asiste doar pe unul dintre aceştia, pentru celălalt, sau ceilalţi coindivizari incapabili, fiind necesară numirea curatorului special în condiţiile articolelor 105 şi 132 Codul familiei. Efectuarea partajului cu încălcarea regulilor de mai sus face ca acesta să fie anulabil. 5.Stabilirea componenţei masei partajabile în absenţa liberalităţilor raportabile În cazul indiviziunii succesorale obiect al partajului îl constituie, în principiu, bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, cum ar fi dreptul de proprietate, alte drepturi reale ca dreptul de gaj sau ipotecă, drepturile de creanţă, drepturile patrimoniale de autor, acţiunile patrimoniale ce au aparţinut celui care lasă moştenirea, etc. În cazul în care în masa succesorală se află doar nuda proprietate a unui bun, iar uzufructul viager aparţine altei persoane, succesorii vor împărţi între ei doar nuda proprietate a acelui bun, uzufructul urmând a fi menţinut în continuare în favoarea terţului.218 În categoria drepturilor de creanţă se pot afla, de exemplu, cele privind restituirea unui împrumut acordat de defunct, obligaţia de plată a preţului pentru un bun vândut de defunct, creanţa în despăgubire pentru ridicarea de către defunct a unei construcţii pe terenul altuia, obligaţia de a transfera proprietatea în temeiul unei
Art.747 alin.2 prevede că “dacă sunt mai muţi minori cu interese contrarii la împărţeală, se va da fiecărui dintr-înşii un tutore special”. 218 Trib. Supr., sect.civ. dec. nr. 549/1989, în Dreptul nr. 1-2/1990, pag.127.
217

135 promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat de defunct în calitate de promitent cumpărător219, etc. Regula potrivit căreia în masa indiviză supusă partajului intră bunurile existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii comportă două categorii de excepţii şi anume : a. bunuri care deşi au existat în patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii nu fac parte din masa succesorală: - bunurile individual determinate sau creanţele ce fac obiectul unor legate cu titlu particular, deoarece ele nu fac obiectul indiviziunii devenind de la data deschiderii succesiunii proprietatea legatarilor; - bunurile care prin natura sau destinaţia lor nu sunt susceptibile de a fi împărţite, cum sunt diplome, portrete, decoraţii, fotografii, etc. dar si curţile, locurile de trecere, casa scărilor, acoperişurile, precum si servituţile. - dreptul real de folosinţă asupra locurilor de veci, acesta urmând a fi exercitat în indiviziune; - adăugirile si îmbunătăţirile aduse unui bun succesoral, - drepturile viagere, care încetează odată cu deschiderea moştenirii şi nu se transmit, deci, către succesori; - mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, atunci când ele se cuvin în exclusivitate soţului supravieţuitor220. b. bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral deşi nu au existat în masa succesorală la data deschiderii succesiunii. În această categorie intră : - bunurile care au intrat în patrimoniul succesoral prin intermediul subrogaţiei reale cu titlu universal; - bunurile readuse la această masă prin efectul reducţiunii liberalităţilor excesive; - fructele produse de bunurile succesorale ulterior deschiderii succesiunii. Împărţeala având caracter retroactiv ar trebui ca, în mod riguros, fiecare coindivizar să aibă dreptul la fructele produse de bunurile din lotul său. Se admite însă că fructele sporesc întreaga masă a moştenirii, dacă moştenitorii nu au convenit anterior o împărţeală a folosinţei, astfel încât acestea se cuvin tuturor coindivizarilor, potrivit cotei fiecăruia221. Împrejurarea că ceilalţi coindivizari au tolerat ca unul dintre ei să folosească bunul indiviz, nu îl scuteşte de obligaţia ca în exercitarea folosinţei să respecte drepturile acestora. Fructele se cuvin tuturor coindivizarilor chiar şi în situaţia în care este vorba de fructele rezultate din cultivarea terenurilor, evident cu
D.Chiricã op.cit., pag.300. În legãturã cu bunurile care fac parte din aceastã categorie si conditiile pentru ca ele sã revinã în exclusivitate sotului supravietuitor, a se vedea Fr.Deak, În legãturã cu dreptul de moştenire al sotului supravietuitor asupra mobilelor şi obiectelor apartinând gospodãriei casnice, în Revista românã de drept nr. 11/1988, pag.16-22. 221 Trib. Supr, sect.civ., dec. nr. 1565/1972 si dec. nr. 2264/1972 în Repertoriu...,pe anii 19691975, pag.202, respectiv 203.
219 220

136 dreptul coindivizarului care a cultivat terenul la contravaloarea muncii şi a celorlalte cheltuieli făcute în acest scop. Apreciem că nu mai poate fi considerată actuală practica fostei instanţe supreme în sensul că în cazul fructelor industriale rezultate din cultivarea terenurilor, acestea se cuveneau în exclusivitate coindivizarului care a cultivat terenul222. Această practică s-a bazat pe faptul că în perioada respectivă terenurile nu puteau fi arendate sau închiriate223. - imobilele asupra cărora s-a restabilit dreptul de proprietate în condiţiile legilor cu caracter reparatoriu de după 1989. 6.Componenţa masei partajabile în prezenţa liberalităţilor raportabile. Raportul donaţiilor Din textele de mai sus rezultă că raportul donaţiilor reprezintă instituţia în baza căreia moştenitorii din clasa descendenţilor, sau soţul supravieţuitor, când vin împreună la moştenire, au obligaţia de a readuce la masa partajabilă, în natură sau prin echivalent, donaţiile primite de la de cujus fără scutire de raport. Reconstituită în acest mod, masa succesorală se va împărţi între moştenitorii respectivi, conform vocaţiei succesorale a fiecăruia. Scopul instituţiei este uşor sesizabil şi anume restabilirea egalităţii224 între moştenitori, egalitate ce a fost ruptă prin donaţiile pe care de cujus le-a făcut unuia dintre succesori şi pe care legea le-a prezumat doar ca pe nişte avansuri făcute moştenitorului în cauză. Raportul asigură, deci, respectarea vocaţiei succesorale legale a moştenitorilor din categoria menţionată. Bazându-se pe voinţa prezumată a defunctului, raportul nu este reglementat prin norme de ordine publică. Ca urmare donatorul îl poate scuti pe donatar de obligaţia de raport a donaţiei, situaţie în care el o va păstra pe lângă cota sa din moştenire, desigur cu condiţia de a nu fi încălcată rezerva succesorală. O asemenea donaţie dobândeşte caracter preciputar, definitiv. Când o astfel de liberalitate aduce atingere rezervei ea este supusă reducţiunii în limita cotităţii disponibile, ceea ce nu o face însă raportabilă. 8.Domeniul de aplicare al raportului.
A se vedea în acelaşi sens, D. Chiricã, op. cit . pag. 303. Menţionam însă că si în prezent o parte a doctrinei consideră că cererea coproprietarului care a stat în pasivitate, acceptând ca ceilalţi să lucreze terenul, de a pretinde partea sa din recolta , ar putea fi asimilatã abuzului de drept(A se vedea C Bârsan, M.Gaitã, M.M.Pivniceru, Drept civil Drepturile reale, Institutul european 1997, p.100. 223 A se vedea de exemplu Tribunalul Suprem în compunerea prevãzutã de art. 39 alin 2 si 3 din legea de organizare judecãtoreascã, dec. civ. nr. 74/1982, în C.D. 1982, pag.49, Trib. Supr., sec.civ. dec.civ. nr. 2791/1984 în C.D. 1984, pag.50. 224 Evident nu este vorba de o egalitate aritmetică între moştenitori atâta vreme cât obligaţia de raport revine unor moştenitori cu vocaţie la cote diferite din moştenire , ci de faptul că fiecare comoştenitor poate profita de bunurile sau valorile ce întregesc masa succesorală în raport de vocaţia sa succesorală concretă.
222

137 Subiecţii raportului. Debitorii obligaţiei de raport. Este ţinut de obligaţia de raport numai acela care întruneşte în persoana sa două calităţi şi anume accea de moştenitor legal din categoria descendenţilor, sau de soţ supravieţuitor şi cea de donatar gratificat de de cujus. a. Cerinţa calităţii de moştenitor ab intestat din categoria descendenţilor, sau de soţ supravieţuitor, este firească câtă vreme raportul are drept scop asigurarea egalităţii dintre moştenitorii respectivi. O donaţie făcută unei persoane străine de succesiune nu este de natură a afecta această egalitate întrucât toţi moştenitorii sunt afectaţi . Codul civil român urmăreşte însă restabilirea egalităţii numai cu privire la descendenţi si soţul supravieţuitor, neîmbrăţişând ideea obligaţiei de raport şi pentru alte categorii de moştenitori.225 Din cerinţa calităţii de succesor legal rezultă următoarele consecinţe: - raportul nu este datorat de succesibilul renunţător sau neacceptant. Acesta este străin de moştenire şi deci poate păstra donaţia ca orice persoană ce nu are calitatea de moştenitor. Descendenţii datorează raportul fie că sunt din căsătorie, fie că sunt din afara ei şi indiferent de gradul lor, sau dacă vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare. - moştenitorul testamentar nu datorează raportul, indiferent dacă este legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular; - descendenţii îşi datorează raportul chiar dacă sunt de grade diferite, cum este cazul când succesorul donatar vine la succesiune prin reprezentarea ascendentului său predecedat; - este irelevant dacă succesiunea a fost acceptată pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar; - datorează raportul succesorul care face parte din categoria enunţată, chiar dacă la data donaţiei el nu avea calitatea de moştenitor prezumtiv(art.753 Cod civil). b. Calitatea de beneficiar personal al donaţiei. Este o condiţie ce rezultă din dispoziţiile art.754-756 Cod civil. Acestea prevăd că donaţiile făcute fiului unei persoane ce are calitatea de succesor sau soţului unui descendent succesibil, sunt prezumate ca făcute cu scutire de raport, respectiv că fiul care vine în nume propriu la moştenire nu este obligat să raporteze donaţia primită de părintele său. Textul art. 754 şi 756 Cod civil nu creează o prezumţie de interpunere de persoane pentru donaţiile făcute fiului sau soţului celui chemat la moştenire ci, pentru situaţia când se dovedeşte că în realitate donaţia a fost făcută moştenitorului în cauză, instituie o scutire de raport226. În privinţa donaţiilor făcute părintelui celui chemat la moştenire, trebuie făcută distincţie între: - situaţia când succesorul vine la moştenire în nume propriu, situaţie pentru care
In sistemul Codului civil francez, potrivit art 843 (modificat prin Legea din 24 martie 1898) obligaţia de raport revine oricărui moştenitor. 226 M.Eliescu, op.cit. pag.239.
225

138 nu datorează raportul donaţiilor, chiar dacă el l-a moştenit pe părintele ce avea calitatea de donatar, şi - situaţia când vine la moştenire prin reprezentare şi ca urmare este ţinut de obligaţiile celui pe care îl reprezintă, inclusiv cea de raportare a donaţiei la care era ţinut acesta din moment ce întrunea şi calitatea de descendent şi pe cea de donatar 227. Este regula potrivit căruia cel ce reprezintă nu poate avea mai multe drepturi decât cel reprezentat. Obligaţia de raportare a donaţiei revine reprezentantului chiar dacă a renunţat la succesiunea celui reprezentat.228 Această situaţie reprezintă, de fapt, şi singura excepţie de la regula că sunt raportabile numai donaţiile primite personal de cel chemat la moştenire. Pentru situaţia când se moşteneşte prin reprezentare, reprezentantul datorează nu numai donaţiile făcute de de cujus reprezentatului ci şi pe cele făcute reprezentantului deoarece şi acesta întruneşte, în această situaţie, dubla calitate de moştenitor şi respectiv donatar229. 9.Creditorii obligaţiei de raport Destinată păstrării egalităţii între moştenitori, obligaţia de raport nu este, aşa cum s-a arătat, datorată decât de moştenitorii acceptanţi din categoria descendenţilor sau de soţul supravieţuitor în concurs cu aceştia. Renunţătorii sau nedemnii nu sunt ţinuţi de ea. Simetric invers, creditori ai acestei obligaţii nu pot fi decât comoştenitorii din clasa descendenţilor sau soţul supravieţuitor care vine la moştenire în concurs cu aceştia, Raportul este datorat numai la cererea comoştenitorului îndreptăţit. Acesta nu poate renunţa la acest drept înaintea deschiderii succesiunii,230dar manifestarea sa de voinţă în acest sens poate produce efecte juridice dacă este făcută după deschiderea succesiunii. Având un caracter patrimonial, în caz de deces al titularului, dreptul se transmite asupra propriilor succesori ai celui îndreptăţit. Legatarii universali şi cu titlu universal, nu sunt îndreptăţiţi să ceară raportul. Ei nu au dreptul decât la bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, nu şi la cele ce au format obiectul unor donaţii. Excluderea drepturilor legatarilor de a pretinde raportul este legată de inexistenţa unei obligaţii de raport din partea acestora. Creditorii personali ai succesorului îndreptăţit la raport pot cere raportul pe calea acţiunii oblice atunci când moştenitorul respectiv nu exercită el acest drept. Dreptul la raport este un drept de natură patrimonială ce nu face parte din categorie
227 În cazul în care există mai multi reprezentanţi, obligaţia de raport deşi este indivizibilă , revine numai moştenitorului acceptant, neputând fi impusă moştenitorului care a renunţat la moştenire, astfel încât donatia primită de reprezentat va fi raportată doar parţial. De asemenea, nu sar putea pretinde moştenitorului acceptant să raporteze, în situaţia arătată, întreaga donaţie. 228 Fr. Deak, op. cit, pag. 401. În sens contrar C.Stătescu, op. cit. pag. 244. 229 M. Eliescu , op. cit. pag.240; Fr. Deak, op. cit pag.401. 230 O asemenea convenţie ar reprezenta un pact asupra unei succesiunii viitoare şi ar fi afectată de nulitatea absolută.

139 celor exclusiv personale, aşa încât creditorul moştenitorului poate acţiona pe calea prevăzută de art. 974 Cod civil. Creditorii succesorali nu pot cere, însă, raportul231. Pentru ei bunurile ce au făcut obiectul donaţiilor au ieşit definitiv din patrimoniul defunctului aşa încât neformând obiectul dreptului lor de gaj general, ei nu suferă nici o pierdere. Ei trebuie să se supună actelor translative de proprietate încheiate în timpul vieţii lui de cujus, acte care le sunt opozabile dacă nu au fost încheiate cu intenţia de a-i frauda. O precizare se impune însă :dacă moştenirea a fost acceptată pur şi simplu, intervine confuziunea de patrimonii, creditorii succesiunii devin creditori personali ai succesorilor. În această calitate ei pot urmări toate bunurile din patrimoniul acestora şi pot exercita acţiunea oblică în numele debitorului lor neglijent. Înseamnă că afirmaţia în sensul că creditorii succesiunii nu pot cere raportul este valabilă numai pentru situaţia când moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar . 1o.Obiectul obligaţiei de raport Din dispoziţiile art. 751 Cod civ. rezultă că obligaţia de raport priveşte tot ce moştenitorul “a primit de la defunct prin dar atât direct cât şi indirect, afară de cazul când donatorele a dispus altfel”. Textul menţionat induce următoarele concluzii: - sunt supuse raportului doar donaţiile nu şi legatele, aşa cum deja s-a menţionat; - sunt raportabile doar donaţiile primite de la de cujus; - donaţiile sunt prezumate raportabile; - donatorul poate dispune scutirea moştenitorului de obligaţia de raport. Donaţiile supuse raportului. În termenii articolului 751 Cod civil sunt supuse raportului atât donaţiile directe cât şi cele indirecte. Rezultă că obligaţia de raport priveşte, în principiu, toate donaţiile indiferent că au fost făcute prin act autentic sau sub forma darului manual, a donaţiilor simulate sau indirecte. Donaţiile simulate sunt supuse raportului indiferent dacă simulaţia priveşte natura operaţiunii juridice sau persoana beneficiară. Simplul fapt al deghizării donaţiei nu poate avea prin el însuşi semnificaţia unei scutiri de raport, simulaţia putând urmări şi alte scopuri decât înlăturarea obligaţiei respective. Revine instanţei de judecată sarcina de a stabili, în funcţie de situaţia concretă, dacă intenţia donatorului a fost de a acorda scutire de obligaţia de raport.232 Condiţia neexceptării donaţiei de la raport. Există donaţii care nu sunt raportabile, donatarii succesori putând fi scutiţi de această obligaţie. Scutirea poate fi acordată: a. prin voinţa legii. De la regula prevăzută de art.751 Cod civil, potrivit căreia
Pentru o opinie contrară, rămasă izolată, a se vedea B.Diamant, Obligaţia de raport a soţului supravieţuitor, în J.N. nr. 5/1954, pag. 917 . 232 În acest sens Trib. Supr., dec.civ. nr. 805/1953, în C.D. pe anul 1954, pag.119 şi dec civ.804/1956, in C.D. 1956, vol. I, pag.343. În sens contrar, Trib. Supr., dec. civ. nr.1274/1959, C.D. 1959, pag.190.
231

140 sunt supuse obligaţiei de raport toate donaţiile, art.759 şi 762 Cod civil stabileşte mai multe excepţii. Astfel, sunt scutite de raport: - cheltuielile făcute de defunct pentru hrana, întreţinerea educarea şi învăţarea unui meşteşug de către succesibil, pentru nunta acestuia, precum şi darurile obişnuite făcute cu ocazia unor evenimente. - fructele culese sau veniturile scadente până la deschiderea moştenirii, provenind de la bunurile supuse raportului şi echivalentul folosinţei bunului donat pe perioada respectivă. b. prin voinţa donatorului. Donatorul poate dispune ca donaţia să nu fie supusă obligaţiei de raport. În acest caz ea are caracter preciputar şi succesorul beneficiar poate să o păstreze chiar şi când acceptă moştenirea, sub condiţia de a nu se aduce atingere rezervei succesorale. Sintetizând condiţiile obligaţiei de raport prezentate mai sus, reţinem următoarele: - să existe doi sau mai mulţi descendenţi care vin la moştenire, ori unul sau mai mulţi descendenţi în concurs cu soţul supravieţuitor; - succesorii respectivi să aibă calitatea de donatari; - succesibilul donatar să fi acceptat moştenirea; - donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport; Efectele scutirii de raport. Clauza scutirii de raport produce două efecte, menţionate deja în mod indirect mai sus şi anume: - exceptarea donatarului de la obligaţia de raport. Deşi această scutire este de natură să rupă egalitatea dintre moştenitori, instituţia raportului fiind dominată de norme dispozitive, donatorul poate prin voinţa sa să permită unui succesor să vină la moştenire dar totodată să şi păstreze donaţia făcută. Desigur că atunci când există moştenitori rezervatari donaţia poate fi păstrată numai în măsura în care nu se încalcă rezerva succesorală. - donaţia se impută asupra cotităţii disponibile. 11.Căile procedurale de realizare a raportului Realizarea efectivă a raportului depinde de poziţia juridică a moştenilor. El nu se realizează de drept, ci doar la cerere. Dacă cei îndreptăţiţi la raport şi cei obligaţi să efectueze raportul se înţeleg, realizarea lui se face prin bună învoială. O astfel de operaţiune este posibilă atât în cadrul procedurii succesorale notariale cât şi în afara acesteia, concomitent cu împărţirea moştenirii pe cale convenţională. Dacă nu există acordul persoanelor interesate, raportul nu poate fi realizat decât pe calea unei acţiuni civile, acţiune ce poate fi promovată fie în cadrul procesului de partaj, fie separat . 12.Modul de executare a raportului. Din dispoziţiile art. 764 Cod civ. rezultă 2 moduri de efectuare a raportului: raportul în natură şi raportul prin echivalent, denumit de text raport prin luare mai

141 puţin. Orientarea legiuitorului pentru una din cele două modalităţi semnifică opţiunea acestuia pentru restabilirea egalităţii în natură sau pentru o egalitate în valoare. Legiuitorul român s-a orientat pentru restabilirea egalităţii în natură în cazul imobilelor şi restabilirea acesteia în echivalent în cazul bunurilor mobile. Raportul în natură constă în readucerea efectivă a bunului donat la masa succesorală, urmând ca el să fie obiect de partaj. Raportul prin echivalent constă în aducerea la masa de împărţit a valorii bunului donat, cu consecinţa păstrării proprietăţii avute asupra bunului de către moştenitorul donatar. El se poate realiza pe trei căi: - prin preluare, care se realizează prin luarea din masa succesorală , de către comoştenitorii îndreptăţiţi, a unor bunuri, ţinând cont de cotele succesorale cuvenite, până la concurenţa valorii donaţiei raportabile; - prin imputaţie, care constă în reunirea pentru calcul a valorii donaţiei raportabile, după care succesorii iau din masa succesorală bunuri sau valori până la cota succesorală cuvenită, iar succesorul donatar primeşte diferenţa dintre valoarea donaţiei şi cota sa succesorală; - în bani. Aceasta se face prin depunerea la masa succesorală a unei sume de bani ce reprezintă echivalentul valorii donaţiei, urmată de împărţirea bunurilor conform cotelor cuvenite. Raportul imobilelor. Din dispoziţiile art.765 Cod civil rezultă atât regula în legătură cu raportul imobilelor, cât şi principala excepţie de la acest principiu. Textul prevede că raportul se poate pretinde în natură pentru imobile, ceea ce constituie regula, dar şi că, în cazul în care cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natură nu este obligatoriu. Regula raportului în natură în cazul imobilelor, evidenţiază grija legiuitorului pentru o restabilire perfectă a patrimoniului defunctului în cazul acestor bunuri, cu consecinţa unei egalităţi perfecte între moştenitori din moment ce se procedează la o refacere a patrimoniului aşa cum ar fi fost el dacă nu s-ar fi făcut donaţii, însă acest deziderat se realizează prin sacrificarea interesului terţilor în existenţa unui circuit civil sigur. Norma privind raportul în natură se aplică tuturor imobilelor. Donaţia se desfiinţează cu caracter retroactiv ca urmare a decesului donatorului, care operează ca o condiţie rezolutorie, dreptul de proprietate al donatarului se desfiinţează în acelaşi mod şi bunul devine proprietatea indiviză a comoştenitorilor urmând a fi supus partajului. Din proprietar exclusiv asupra bunului, succesorul donatar devine coindivizar. El se află în situaţia coindivizarului care are în detenţia sa bunul şi are şansa să redevină proprietar exclusiv al acestuia dacă prin operaţiunea de partaj bunul i se atribuie. Prin excepţie, raportul nu se realizează în natură ci prin echivalent, în următoarele situaţii: - când donatorul a impus sau a autorizat efectuarea acestuia prin echivalent.

142 Donatorul având posibilitatea să-l scutească de raport pe donatar, cu atât mai mult îi este permis să-l autorizeze să facă raportul prin echivalent. În acest caz, donatarul poate opta pentru raportul în natură sau cel prin echivalent. El poate chiar să-i impună îndeplinirea prin echivalent a obligaţiei, caz în care nu mai există posibilitatea de opţiune menţionată; - când imobilul a pierit din culpa donatarului. În această situaţie raportul nemaiputând fi, din punct de vedere obiectiv, făcut în natură, este normal ca el să se facă prin echivalent; - în situaţia, amintită deja, când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecat înainte de deschiderea succesiunii. Suntem în prezenţa unei excepţii de la regula desfiinţării donaţiei cu caracter retroactiv. De fapt se menţine nu numai donaţia ci şi actul de dispoziţie încheiat de donatar cu terţii. Raportul nu se poate face prin echivalent când bunul a fost înstrăinat sau grevat după data deschiderii succesiunii, din moment ce textul art. 765 Cod civil face referire doar la înstrăinările sau constituirile de ipoteci ce au avut loc înainte de această dată. Înseamnă că, în astfel de situaţii, donaţia se desfiinţează cu caracter retroactiv şi că bunul se reîntoarce la masa succesorală liber de orice sarcini. Raportul mobilelor. Spre deosebire de imobile, în cazul bunurilor mobile legiuitorul a stabilit regula raportului prin echivalent. Din dispoziţiile art. 772-773 Cod civil rezultă că -indiferent dacă suntem în prezenţa unor bunuri corporale sau a unora incorporale- raportul se realizează prin luare mai puţin. Posibilitatea raportul prin echivalent are drept consecinţă faptul că donaţia nu se mai desfiinţează, ea produce efecte în continuare şi, deci, donatarul succesor rămâne proprietar al bunului donat. Păstrarea calităţii de proprietar asupra bunului donat şi în cazul existenţei obligaţiei de raport implică următoarele consecinţe: - riscul pieirii fortuite a bunului donat este suportat de succesor, în calitate de proprietar, potrivit regulii res perit domino; - actele de înstrăinare sau grevare cu privire la bunul mobil donat, încheiate de donatar cu terţii, se menţin; - donatarul va raporta la masa succesorală contravaloarea bunurilor primite. Valoarea ce se raportează este, potrivit art. 772 Cod civil, cea pe care bunurile o aveau în momentul realizării donaţiei şi care se stabileşte în funcţie de actul estimativ cuprins în donaţie sau anexat acesteia, iar în lipsa lui, prin expertiză. Observăm că nu se ia în considerare nici cel puţin valoarea din momentul deschiderii succesiunii, ca în cazul imobilelor, aşa încât, apreciem şi aici că valoarea pe care legiuitorul ar trebui să o ia în considerare în perioada actuală, caracterizată de inflaţie, ar trebui să fie cea din momentul partajului, stabilită în funcţie de starea bunurilor în momentul donaţiei233. 13.Raportul datoriilor
233 Codul civil francez conţine o astfel de dispoziţie cu privire la bunurile mobile, în art.668 în forma pe care o are după modificarea efectuată prin Legea nr.71-523 din 3 iulie 1971.

143 Este posibil ca unul sau mai mulţi succesori să fie debitori faţă de succesiune, fie datorită faptului că aceştia erau debitori faţă de defunct, fie pentru obligaţii care s-au născut în perioada indiviziunii. Pentru astfel de situaţii, art. 738 Cod civil prevede că fiecare succesor este dator a raporta la masa succesorală “sumele ce este dator către succesiune”. Norma arătată reglementează un mod special de stingere a datoriilor succesorilor faţă de masa succesorală. Ea semnifică faptul că moştenitorul , debitor al creanţei care există asupra lui, va primi în lotul său creanţa respectivă. Dreptul de opţiune al debitorului. Soluţia aleasă de legiuitor are un avantaj şi pentru debitor care nu poate fi constrâns să plătească efectiv datoria, ci poate să beneficieze de procedura aceasta de stingere a ei prin luare mai puţin.234 Desigur că debitorul, dacă doreşte, poate să facă şi plata efectivă , însă nu poate fi obligat la o asemenea prestaţie. Raportul este un drept pentru debitor şi nu o obligaţie, aşa încât, oricând până la partaj, poate să efectueze plata. Aflat însă la momentul partajului cu datoria neachitată, raportul devine o obligaţie şi el nu mai poate refuza atribuirea creanţei, ca modalitate practică de efectuare a raportului datoriei. Dacă pe timpul indiviziunii coindivizarul care are de achitat o datorie nu poate fi obligat efectiv la plata acesteia, întrucât poate ridica această excepţie a dreptului de stingere a acesteia pe calea raportului, trebuie admis că prescripţia dreptului de a cere realizarea creanţei este suspendată. Prescripţia nu ar putea curge împotriva creditorilor cărora nu li se poate imputa că nu au acţionat, câtă vreme , pe intervalul menţionat, nu au dreptul să acţioneze. Condiţiile raportului datoriilor. Pentru a opera raportul datoriilor este necesară îndeplinirea unor condiţii. a. este vorba, în primul rând, de existenţa unei datorii faţă de masa indiviză, datorie care să nu se fi stins prin compensaţie. Este posibil nu numai ca succesorul să fie debitor faţă de succesiune, dar şi reversul, adică şi el să fie creditor al masei respective. De regulă, în astfel de situaţii operează compensaţia între aceste creanţe, până la limita celei mai mici. Dacă în urma compensaţiei datoria coindivizarului s-a stins, nu se mai pune problema unui raport al datoriei. Dacă, însă, creanţa masei indivize este mai mare decât creanţa copartajantului, pentru ce acesta rămâne dator faţă de masa partajabilă, operează raportul datoriilor. Nu este necesar ca creanţa să fie ajunsă la scadenţă. Apreciem că în cazul în care dreptul la acţiune privitor la creanţa succesiunii este prescris, nu este îndeplinită condiţia pe care o analizăm. Câtă vreme debitorul nu putea fi constrâns să efectueze plata către de cujus pentru că dreptul la acţiune era prescris, nici obligaţia de raport nu-i mai poate fi impusă. b. debitorul să aibă calitatea de coindivizar. În cazul partajului succesoral aceasta presupune ca el să fi acceptat succesiunea, pentru că, în caz contrar, pierde calitatea de coindivizar. Este irelevant dacă el are calitatea de copărtaş din
234

François Terré , Yves Lequette, op. cit. pag. 701.

144 comunitatea de bunuri, de succesor legal sau legatar universal ori cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular dobândind unul sau mai multe bunuri determinate, nu poate avea calitatea de coindivizar şi nu poate fi nici subiect privind raportul datoriilor. c. lotul ce se cuvine spre atribuire copărtaşului debitor trebuie să fie suficient de mare pentru ca creanţa să se poată imputa în întregime asupra acestuia. În caz contrar, raportul se produce numai pentru partea din datorie care este echivalentă drepturilor debitorului în masa partajabilă. Pentru diferenţă, copărtaşul rămâne obligat să aducă la masa de împărţit echivalentul valoric al acesteia. Sectiunea a II-a Formele împărţelii 1.Partajul convenţional şi partajul judiciar. Principala clasificare cunoscută cu privire la partaj porneşte de la rolul voinţei părţilor în realizarea acestuia. Atunci când el se realizează prin acordul de voinţă al părţilor suntem în prezenţa unui partaj convenţional sau voluntar. Când realizarea partajului nu este rezultatul acordului de voinţă al coindivizarilor, ci al intervenţiei justiţiei în realizarea acestei operaţiuni, partajul este de natură judiciară. Partajul convenţional. Este posibil să se efectueze dacă există acordul valabil şi unanim al coindivizarilor, cu excepţia cazurilor expres reglementate de lege, când el trebuie realizat pe cale judiciară. Din punctul de vedere al momentului realizării lui, partajul convenţional este posibil oricând pe durata existenţei indiviziunii, cu condiţia inexistenţei unei convenţii de menţinere a acesteia, încheiată în condiţiile art. 728 alin. 2 Cod civil. Sub această rezervă, partajul convenţional poate fi realizat în cursul procedurii succesorale, urmând a se lua act de el prin certificatul de moştenitor, poate fi realizat în afara acestei proceduri, sau chiar după ce a fost sesizată instanţa de judecată pentru sistarea indiviziunii pe cale judiciară. În acest ultim caz, părţile pot încheia partajul prin tranzacţie, urmând a se lua act de ea prin hotărârea de expedient în condiţiile art.271273 Cod procedură civilă, sau pot renunţa la acţiunea judecătorească pentru a încheia convenţia de partaj în afara cadrului judiciar. Această formă de împărţeală poate privi toate bunurile din indiviziune sau numai o parte din ele, celelalte putând fi împărţite pe cale judecătorească sau ulterior printr-o altă convenţie. Sub aspectul formei, partajul convenţional este un contract consensual. El este deci valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi nevoie de vreo altă formalitate. Partajul judiciar Obligativitatea partajului judiciar. Coindivizarii au, în principiu, latitudinea să aleagă calea pe care vor să realizeze partajul, adică să-l efectueze pe cale

145 convenţională sau judiciară. Partajul judiciar reprezintă o procedură suficient de complicată pentru a necesita un timp îndelungat pentru înfăptuirea sa, precum şi cheltuieli apreciabile. De aceea părţile nu recurg la această procedură când aceleaşi efecte le pot obţine pe cale convenţională. Trebuie însă subliniat că în dreptul nostru existenţa unui acord total cu privire la operaţiunile de împărţeală nu poate stopa părţile de la formularea unei acţiuni în justiţie şi sistarea indiviziunii pe cale judiciară, chiar dacă nu înţeleg ca acordul lor să-l concretizeze într-o tranzacţie. De la regula de principiu a posibilităţii alegerii căii de a ieşi din indiviziune, legea a instituit o serie de excepţii. Acestea reprezintă situaţii deosebite , în care partajul nu poate fi obţinut decât pe cale judiciară. Cazurile în care partajul judiciar este obligatoriu sunt următoarele: - când părţile nu cad de acord asupra chestiunilor legate de împărţeală. Este firesc că în astfel de situaţii convenţia de partaj, care ca orice contract presupune un acord de voinţe, nu se poate realiza astfel încât nu rămâne decât posibilitatea partajului judiciar; - când unul dintre coindivizari este absent şi nu are nici reprezentant la împărţeala convenţională. Şi în acest caz, ca şi în cel precedent, realizarea acordului de voinţe nu este posibil, astfel încât se impune partajul judiciar; - când printre coindivizari se află minori sau persoane puse sub interdicţie, iar autoritatea tutelară , în virtutea prerogativelor ce-i revin în baza art. 129 alin. 2 din Codul familiei nu şi-a dat acordul pentru realizarea împărţelii pe cale convenţională. Autoritatea tutelară , ca organ cu atribuţii pe linia asigurării protecţiei drepturilor persoanelor incapabile, poate refuza autorizarea unei convenţii încheiată într-o manieră care nu asigură realizarea drepturilor coindivizarilor minori sau interzişi, sau îi prejudiciază în orice mod. Autorizarea nu mai este necesară în cazul partajului judiciar, protecţia persoanelor incapabile fiind asigurată în acest caz prin intermediul instanţei judecătoreşti. Sectiunea a III-a Procedura împărţelii judecătoreşti. Procesul de partaj se declanşează printr-o cerere care pe lîngă elementele comune oricărei cereri de chemare în judecată trebuie să indice, conform art 673 indice 2 Cod proc.civ., persoanele între care are loc împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţeala, bunurile supuse împărţelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau administrează. Coindivizarii pârâţi pot formula şi ei pretenţii în legătură cu partajul, fie pe calea unei cereri reconvenţionale, fie chiar şi pe calea unei simple întâmpinări, procesul de partaj având caracterul unui judicium duplex. Procedura împărţelii judecătoreşti este reglementată de dispoziţiile art. 673 indice1-673 indice 12 Cod proc.civ. şi de art.728-750 Cod civil şi este amplu studiată în doctrină, astfel încât în acest loc ne limităm la câteva chestiuni referitoare la evaluarea bunurilor şi la modalităţile de partaj. 1.Evaluarea bunurilor. Evaluarea bunurilor se face prin acordul părţilor, iar

146 dacă acestea nu se înţeleg, pe baza probelor administrate de instanţa de judecată. Se recurge la o astfel de evaluare chiar şi atunci când un singur coindivizar nu este de acord cu evaluarea convenţională. Prima chestiune care se cere lămurită într-o astfel de situaţie este cea referitoare la momentul evaluării. Se va avea în vedere valoarea bunurilor din momentul naşterii stării de indiviziune, sau valoarea din momentul partajului? Problema se pune întrucât de la momentul deschiderii succesiunii şi până la partaj, se pot scurge uneori intervale foarte mari de timp, intervale în care valorile bunurilor pot suferi deprecieri sau, uneori, creşteri. Practica judiciară este astăzi unanimă în acceptarea faptului că evaluarea se face la momentul partajului. O împărţire justă şi echitabilă presupune ca valoarea ce se ia în calcul la partaj să fie cea de circulaţie. 2.Modalităţi de partaj. Realizarea efectivă a partajului, presupune formarea loturilor şi atribuirea lor, sau vânzarea bunurilor la licitaţie şi împărţirea preţului obţinut între coindivizari, conform cotelor cuvenite. Aceste operaţiuni sunt reglementate în articolele 6735 – 67312 Cod procedură civilă şi 736 alin 1, 740-742 şi 744 Cod civil. Din dispoziţiile legale susmenţionate rezultă trei modalităţi posibile de efectuare a partajului şi anume: - partajul în natură; - partajul prin atribuirea bunului aflat în proprietate comună, unui singur copărtaş; -împărţeala prin vânzarea bunului la licitaţie. Partajul în natură. Este o modalitate de realizare a împărţelii ce constă în împărţirea masei de bunuri indivize prin formarea de loturi, în funcţie de drepturile cuvenite coindivizarilor şi atribuirea lor acestora, pe baza unor criterii avute în vedere de instanţa de judecată. Realizarea partajului în natură trebuie să constituie regula, celelalte modalităţi urmând a fi folosite doar în situaţiile în care partajul în această manieră nu poate fi realizat. Prioritatea partajului în natură rezultă atât din dispoziţiile articolelor 736, 741 Cod civil, art 673 indice 5 Cod proc. civ. cât şi din necesitatea respectării efectului declarativ al partajului. Dacă un bun sau o masă de bunuri aparţin mai multor persoane, este normal ca partajul să le consacre, pe cât este posibil, tot un drept de proprietate deoarece nu există nici o raţiune a se modifica acest drept, dându-i alt conţinut, ca efect declarativ al partajului.1 Alcătuirea loturilor. După ce se stabilesc bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii- instanţa procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor.
1 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, volumul II, Ed. Naţional, Bucureşti 1997, pag.. 563; Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 475/1978, în C.D.1978, pag.. 24.

147 Stabilirea loturilor se face prin hotărârea finală de partaj, fie că se pronunţă direct această hotărâre, fie că în prealabil se pronunţă încheierea prevăzută de articolul 6735 Cod de procedură civilă. Compunerea loturilor constituie operaţiunea de bază a partajului şi de aceea ea trebuie dominată de principiul egalităţii părţilor. Nu este şi nu poate fi vorba de o egalitate în sensul ca fiecare coindivizar să primească loturi de o valoare egală, indiferent de cota deţinută, ci de faptul că fiecare trebuie să primească un lot egal cu drepturile sale. Este vorba deci, de o egalitate proporţională cu drepturile cuvenite. Codul civil român, inspirat şi în această materie după Codul Napoleon(vechiul art. 832 Cod civil francez), consacră regula egalităţii în natură. Art. 741 Cod civil arată că “La formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe, de aceeaşi natură şi valoare.” Exigenţa egalităţii în natură nu poate fi pusă în discuţie din moment ce pretinde a se compune loturile din aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, iar la creanţe şi drepturi se pretinde ca în fiecare lot să fie repartizate, pe cât posibil, unele de aceeaşi natură sau valoare. Egalitatea în valoare are doar un caracter subsidiar şi rezultă din faptul că doar în aliniatul 2 al articolului 741 se arată că,” se va evita însă, cât va sta în putinţă, îmbucătăţirea peste măsură a eritajelor şi diviziunea exploataţiunilor2. Includerea în fiecare lot a unor bunuri de aceeaşi natură reprezintă un deziderat care nu trebuie absolutizat. Fiecare lot trebuie să cuprindă atât bunuri mobile cât şi imobile, drepturi sau creanţe, atunci când există toate acestea, dar bunurile mobile sau imobile nu trebuie să fie toate de acelaşi fel. O astfel de compunere este, din punct de vedere obiectiv, imposibilă, pentru că în majoritatea covârşitoare a cazurilor în masa indiviză nu se află bunuri mobile şi imobile de acelaşi fel în asemenea număr încât compoziţia loturilor să fie identică. Sulta. Inegalitatea în natură a loturilor este o situaţie frecventă şi normală, alcătuirea unor loturi de o valoare absolut egală fiind greu de realizat. De aceea art. 742 Cod civil prevede că “inegalitatea părţilor date în natură se compensează prin bani”.Această sumă de bani poartă denumirea de sultă. Dispoziţia este reluată aproape în aceeaşi termeni, prin articolul 6735 din Codul de procedură civilă. Plata sultei reprezintă o obligaţie ce revine copartajantului care a primit în lotul său bunuri de o valoare mai mare decât cea cuvenită în baza cotei deţinute în masa supusă partajului, către coindivizarii care au primit loturi sub valoarea cuvenită3. În cazul în care mai mulţi copartajanţi sunt obligaţi la plata sultei, între aceştia
In Franţa, prin reforma din 1938, introdusă prin decretul –lege din 17 iunie 1938, regulile au fost inversate în sensul că, în primul rând, în formarea şi compunerea loturilor, trebuie evitat a se îmbucătăţi imobilele şi diviza exploatările şi apoi că în măsura în care îmbucătăţirea imobilelor şi divizarea exploataţiunilor poate fi evitată, fiecare lot trebuie să fie compus, atât cât este posibil, fie în tot, fie în parte, din mobile, imobile, din drepturi şi creanţe de valori echivalente. Exigenţa unei egalităţi în natură nu este decât subsidiară în raport cu cea privind menţinerea integrităţii imobilelor şi exploataţiunilor.
2

148 nu există solidaritate pasivă4, legea neprevăzând o astfel de solidaritate , astfel încât în raport de dispoziţiile art. 1041 Cod civil, ea nu se prezumă. Suntem, deci, în prezenţa unei obligaţii conjuncte. Coindivizarul obligat la plata sultei datorează dobânzi pentru suma respectivă, de la data cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă5. Nu împărtăşim opinia că suma acordată cu titlu de sultă produce dobânzi de drept, de la stabilirea ei şi până la plată6 deoarece în afara unei dispoziţii legale care să prevadă această curgere de drept a dobânzii, se aplică dispoziţiile din art. 1088 Cod civil, în sensul că acestea se datorează numai din ziua cererii de chemare în judecată7. Neachitarea sultei nu poate duce la desfiinţarea partajului, copartajantul îndreptăţit având calea execuţiei silite a acesteia în cazul în care debitorul refuză plata, iar în caz de insolvabilitate este antrenată obligaţia de garanţie a celorlalţi coindivizari. In scopul alegerii copartajantului căruia i se atribuie un anumit lot, se au în vedere o serie de criterii cum ar fi cota-parte din masa indiviză, componenţa loturilor, natura bunurilor, posibilitatea unei valorificări cât mai eficiente a acestora, satisfacerea nevoilor materiale ale părţilor, în special a celor de locuit, posibilitatea de procurare a altor bunuri de natura celor supuse partajului, se poate ţine seama de folosinţa bunurilor, de investiţiile efectuate la acestea, de ocupaţia copartajanţilor, precum şi de orice alte criterii care, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei , pot contribui la o atribuire justă şi echitabilă a loturilor8. Modalitatea atribuirii întregului bun unui copărtaş. Dacă partajul nu poate fi executat în natură, modalitatea la care trebuie să se recurgă este cea a atribuirii întregului bun unui coindivizar. Caracteristic acestui gen de împărţeală este faptul că întregul bun va fi repartizat unuia dintre coindivizari, ceilalţi urmând să-şi primească contravaloarea cotei-părţi cuvenite, exclusiv în bani . Şi aici ca şi la partajul în natură, când împărţirea loturilor se face prin atribuire, bunul se repartizează pe baza unor criterii de preferinţă ce vor fi analizate de către instanţa de judecată, dar bunul nu-l primeşte decât unul dintre copartajanţi. Această posibilitate de partaj este valabilă atât în cazul bunurilor imobile cât şi a celor mobile.
Împrejurarea că, odată cu partajul, un imobil este atribuit în întregime unuia dintre coindivizari – cu obligaţia plăţii sultei- iar soţia acestuia contribuie la achitarea sultei, nu poate fi considerată drept o dobândire prin acte între vii a bunului, datorită efectului declarativ al partajului, astfel că întreg imobilul rămâne bun propriu al fostului coindivizar şi nu devine bun comun. A se vedea Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 622/1982, în Dreptul nr. 2/1983, pag. 61. 4 A se vedea Trib. Sup., sect. civ. dec. nr. 1590/1989 în Dreptul nr. 5/1990, pag. 69. 5 A se vedea în acelaşi sens D. Chirică, op. cit., pag. 326. 6 A se vedea în acest sens T. Carabaşiu, op. cit. pag.. 208. 7 A se vedea Plen. Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1968, în C.D. ,1968, pag.. 13-14; Trib. Jud. Bacău, dec. civ. nr. 154/1986, în R.R.D. nr. 1/1987, pag. 67. 8 A se vedea Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 399/1970, în Repertoriu..., pe anii 1969-1975, pag..220; Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 1203/1971, în C.D. 1971, pag.116; Trib. Supr., sect. civ. dec. nr. 467/1982 în Repertoriu …pe anii 1980-1985, pag.129; idem, dec. civ. nr.1287/1978, în C.D. 1978, p.34; Trib. Supr. sect.civ., dec. nr. 23/1979 în C.D. 1979, pag..135.
3

149 Condiţiile generale necesare pentru a se adopta această modalitate de partaj, sunt ca bunul sau bunurile să nu fie comod partajabile în natură şi copărtaşul să nu refuze în mod justificat atribuirea bunului. Atribuirea provizorie a bunului. Elementul de absolută noutate ce rezultă din actuala reglementare a partajului îl constituie atribuirea provizorie a bunului unuia dintre coproprietari, înainte de pronunţarea hotărârii finale. Articolul 67310 Cod procedură civilă prevede că în cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă, sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia, ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, instanţa îl poate atribui, la cerere, în mod provizoriu, unuia dintre coproprietari care va fi obligat la plata drepturilor cuvenite celorlalţi coproprietari. Coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul are obligaţia să consemneze la dispoziţia instanţei sumele stabilite, respectarea acestei obligaţii asigurându-i atribuirea definitivă a acestuia prin hotărârea de partaj. În cazul în care, în intervalul de timp acordat în acest scop, coproprietarul nu depune suma de bani stabilită, instanţa va proceda la atribuirea provizorie a bunului, dacă există o cerere în acest sens, către alt coproprietar. Atunci când mai mulţi copărtaşi solicită atribuirea bunului incomod partajabil în natură, atribuirea se va face către cel mai îndreptăţit. Legea prevede în mod expres că se va ţine seama de aceleaşi criterii ce sunt utilizate pentru atribuirea loturilor. Alături de criteriile arătate deja, o semnificaţie aparte în această situaţie poate avea posibilitatea de plată a copărtaşului solicitant deoarece atribuirea bunului coproprietarului fără posibilităţi de plată duce la inutilitatea măsurii, prelungind zadarnic procesul. Atribuirea definitivă a bunului unui coproprietar. Din cele arătate deja rezultă că realizarea acestei modalităţi de partaj intervine, în primul rând, atunci când coproprietarul care se bucură de măsura atribuirii provizorii a bunului, a îndeplinit obligaţia de plată stabilită de către instanţă. Atribuirea definitivă a bunului prin hotărârea de partaj este singura care-i îi conferă beneficiarului calitatea de proprietar asupra acestuia, pentru că măsura atribuirii provizorii nu are semnificaţia încetării coproprietăţii asupra bunului, ci dă naştere unui drept la atribuirea definitivă a acestuia. Aliniatul final al articolului 673 prevede că la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească. Modalitatea vânzării bunurilor. Scoaterea în vânzare a bunurilor supuse partajului reprezintă o soluţie extremă la care se poate recurge numai dacă nu este posibilă nici împărţirea în natură nici atribuirea bunului către un copărtaş9. Când este
9

A se vedea Plenul Tribunalului Suprem, dec. de îndrumare nr. 4/1967, în C.D., 1967, pag..

123.

150 posibil partajul în natură sau prin atribuirea bunului, măsura vânzării la licitaţie este nelegală. Vânzarea la licitaţie se dispune şi atunci când bunurile pot fi împărţite în natură sau prin atribuire, dar copărtaşii, sau unul dintre ei, se opun acestor modalităţi în mod justificat, cum ar fi de exemplu situaţia în care nici unul dintre coindivizari nu poate să achite celuilalt contravaloarea cotei părţi cuvenite. În astfel de situaţii este în interesul coindivizarilor ca bunul să se vândă la licitaţie publică pentru că altfel s-ar crea dificultăţi în realizarea drepturilor lor. La fel este situaţia când toţi coindivizarii se înţeleg să aleagă modalitatea partajului prin vânzare, voinţa lor în alegerea modalităţii de partaj impunându-se instanţei în detrimentul ordinii determinată de textele menţionate. În situaţii de natura celor de mai, când se impune ca partajul să se efectueze prin modalitatea vânzării bunurilor, această vânzare se face prin bună învoială sau prin executorul judecătoresc. Vânzarea prin bună învoială se va dispune atunci când părţile se înţeleg sub acest aspect. În caz contrar, se va dispune vânzarea bunului prin executorul judecătoresc. Tot prin executorul judecătoresc se va dispune vînzarea şi atunci când există acordul coindivizarilorlor ca vânzarea să se dispună, de la început, în acest nod. După obţinerea preţului, dacă sunt şi bunuri care urmează a fi împărţite în natură, urmează ca din acestea şi sumele de bani obţinute din licitaţie să se formeze loturi, care vor fi atribuite potrivit criteriilor indicate mai sus. În cazul în care au rămas de împărţit numai sumele de bani obţinute din licitaţie, prin hotărârea finală de partaj se vor împărţi numai acestea. Sectiunea a IV-a.Efectele impartelii. 1.Efectul declarativ şi efectul translativ. Conceput ca o operaţiune de concretizare a drepturilor coindivizarilor, partajul are drept efect înlocuirea dreptului indiviz al acestora asupra întregii mase de bunuri, cu un drept exclusiv asupra bunurilor atribuite. Din coindivizar, fiecare copartajant devine proprietar asupra lotului său. Consecinţele efectului declarativ sau translativ. Alegerea uneia dintre consecinţe trebuie să satisfacă două cerinţe, respectiv asigurarea egalităţii dintre moştenitori şi asigurarea securităţii circuitului civil în raport cu terţii, prin luarea în calcul a perioadei de indiviziune când s-au încheiat diferite acte juridice cu aceştia. Dacă partajul este translativ fiecare coindivizar se află în situaţia inconvenabilă de a fi ţinut de actele juridice pe care ceilalţi coindivizari le-au încheiat cu privire la bunurile indivize ce i-au fost atribuite în proprietate. Fiind având-cauză al celorlalţi coindivizari, de la care se consideră că a dobândit bunurile, copartajantul respectiv trebuie să respecte drepturile rezultând din actele juridice consimţite de aceştia. Proprietatea exclusivă nu se mai dobândeşte de la data naşterii stării de indiviziune, ci de la data partajului, ale cărui efecte nemaifiind retroactive, nu pot fi opuse pentru

151 înlăturarea efectelor acelor acte ce au fost încheiate în cursul indiviziunii. Această concepţie asigură drepturile terţilor care în cursul indiviziunii au încheiat acte juridice la care nu au participat toţi coindivizarii, dar nu satisface principiul egalităţii între coindivizari în acele situaţii în care coindivizarul ce a încheiat actul cu privire la bun este insolvabil . Dacă dimpotrivă partajul este declarativ, coindivizarii sunt la adăpost de actele juridice de administraţie şi dispoziţie încheiate de ceilalţi coindivizari cu ignorarea regulii unanimităţii. Fiind avânzi-cauză(habentes causam) ai lui de cujus, ei nu sunt ţinuţi de actele juridice menţionate, deoarece în mod retroactiv ei sunt consideraţi proprietari cu drepturi exclusive asupra bunurilor ce le revin la partaj. Actele juridice încheiate de ceilalţi coindivizari sunt considerate încheiate de un non domino, cu consecinţa inopozabilităţii lor. Egalitatea care este încălcată în cazul efectului translativ este asigurată în cazul celui declarativ prin această inopozabilitate a actelor juridice încheiate cu încălcarea regimului juridic al indiviziunii succesorale. Securitatea terţilor, de astă dată, este sacrificată parţial în scopul satisfacerii regulii egalităţii părţilor la partaj, deoarece valabilitatea actelor juridice încheiate în condiţiile menţionate este supusă rezultatului partajului. Sacrificarea interesului terţilor nu poate însă împiedica acceptarea efectului declarativ deoarece terţii sunt determinaţi prin aceste consecinţe să încheie acte juridice cu respectarea regimului juridic al indiviziunii. Aceste din urmă acte, ca şi cele de administrare încheiate în baza unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri sunt valabile, deoarece existenţa stării de indiviziune nu poate fi ignorată total. Actele respective poartă amprenta acestei situaţii şi nu intră în contradicţie cu efectul declarativ.

9.Obligaţia de garanţie între copărtaşi Reglementare şi fundament. Potrivit art.787 Cod civil “coerezii sunt datori garanţi unul către altul despre tulburările şi evicţiunile ce preced dintr-o cauză anterioară împărţelii.” Garanţia instituită prin textul menţionat vizează loturile atribuite copărtaşilor şi ea subliniază, odată în plus, orientarea legiuitorului spre respectarea egalităţii între coindivizari, ca regulă a partajului. Regula egalităţii ar rămâne în stare de deziderat în cazul inexistenţei unei reglementări cu privire la obligaţia de garanţie între copărtaşi, deoarece în cazul apariţiei, după partaj, a unor dezechilibre între loturi, nu s-ar putea recurge la reglementările privind obligaţia de garanţie specifică actelor translative, pentru simplul motiv că partajul nu are efect translativ ci declarativ. Spre deosebire, deci, de obligaţia de garanţie a vânzătorului, bazată pe ideea garantării existenţei dreptului transmis, obligaţia copărtaşului se fundamentează pe ideea asigurării egalităţii loturilor şi după partaj, atunci când unul dintre copartajanţi suferă un

152 prejudiciu, cum ar fi, de exemplu, pierderea unui bun ca urmare a valorificării de către un terţ a unui drept asupra acestuia. Există şi alte situaţii care duc la micşorarea lotului unui copărtaş şi antrenează obligaţia de garanţie, cum ar fi descoperirea unei servituţi ce grevează fondul copărtaşului respectiv şi-i micşorează în acest fel valoarea, insolvabilitatea debitorului unei creanţe succesorale ce intră în compunerea lotului, valorificarea unei ipoteci existente asupra unui imobil din lotul acestuia, exproprierea bunului, etc. Revocarea unei donaţii de care a beneficiat de cujus, pentru neîndeplinirea sarcinilor, donaţie care a avut ca obiect un bun atribuit la partaj în lotul unui coindivizar, antrenează obligaţia de garanţie, în măsura în care revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor nu este imputabilă exclusiv copărtaşului respectiv. În mod secundar, reglementarea rezultă şi din imperativul asigurării stabilităţii operaţiunii de partaj, care ar fi incompatibil cu ideea desfiinţării acestuia. De aceea sa recurs la soluţia reechilibrării loturilor prin instituirea obligaţiei de garanţie. Condiţiile existenţei obligaţiei de garanţie. Analiza dispoziţiilor art.787 Cod civil evidenţiază existenţa a patru condiţii pentru antrenarea obligaţiei de garanţie, două pozitive şi două negative, şi anume: existenţa unei tulburări sau evicţiuni; tulburarea sau evicţiunea să aibă o cauză anterioară partajului; tulburarea sau evicţiunea să nu fie imputabile copărtaşului evins şi, în sfârşit, să nu se fi stipulat o clauză de înlăturare a răspunderii. Existenţa unei tulburări sau evicţiuni. Obligaţia de garanţie este antrenată, la fel ca şi în cazul contractelor translative de proprietate, atunci când un copărtaş a suferit o evicţiune sau o tulburare. Prin evicţiune în această materie trebuie să înţelegem pierderea totală sau parţială a dreptului de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri atribuite unui copărtaş, ca urmare a valorificării de către o altă persoană a unui drept care exclude, total sau parţial, dreptul copărtaşului respectiv. Prin tulburare se înţelege orice fapt contrar ordinii juridice care implică rezistenţă, opunere din partea adversarului şi care tinde la deposedarea posesorului10. Ca şi în materie de vânzare-cumpărare, garanţia nu funcţionează decât în cazul tulburărilor de drept nu şi al celor de fapt, împotriva cărora copartajantul se poate apăra singur. Evicţiunea sau tulburarea să aibă o cauză anterioară partajului. Aşa cum se prevede şi la garanţia pentru evicţiune datorată de către vânzător, şi în materie de partaj nu există răspundere pentru tulburările sau evicţiunile ce au cauze posterioare partajului. Pierderea proprietăţii sau posesiei unui bun, pentru motive ce nu au legătură cu situaţia anterioară partajului, este suportată exclusiv de coindivizarul care are bunul în lotul său, în calitate de proprietar. La fel, în cazul unei creanţe, garanţia
10 M. Costin, M. Mureşan, V. Ursa, Dicţionar de drept civil, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1980,pag..528.

153 funcţionează pentru solvabilitatea debitorului în momentul partajului şi nu pentru solvabilitatea lui ulterioară acestui moment, afară, bineînţeles, de situaţia când o înţelegere între copărtaşi ar extinde garanţia şi la solvabilitatea viitoare a debitorului copărtaşului, o astfel de înţelegere nefiind interzisă. Tulburarea sau evicţiunea să nu fie imputabile copărtaşului tulburat sau evins. Articolul 787 alin.2 Cod civil, ipoteza finală, exclude răspunderea atunci când evicţiunea are drept cauză greşeala eredelui. Într-o astfel de situaţie se află, de exemplu, copărtaşul căruia i-a fost atribuit un imobil asupra căruia un terţ devine proprietar prin invocarea unei uzucapiuni al cărui termen s-a împlinit ulterior partajului, sau cel care, pârât fiind într-o acţiune în revendicare, omite să cheme în garanţie pe copărtaşi11, iar aceştia dovedesc că ar fi avut mijloace suficiente să paralizeze acţiunea terţului. Inexistenţa unei clauze de înlăturare a răspunderii. Articolul 787 alin.2 stipulează că garanţia încetează când evicţiunea a fost exceptată anume printr-o clauză expresă a actului de împărţeală. Obligaţia de garanţie nu este reglementată prin norme de ordine publică, aşa încât părţile pot stipula clauze prin care, pentru anumite cazuri de evicţiune, să nu fie antrenată obligaţia de garanţie. Clauzele de garanţie se întâlnesc de regulă în partajul convenţional, eventual al celui judiciar finalizat pe bază de tranzacţie şi nu în cazul partajului judiciar. Clauzele de negaranţie în această materie trebuie să fie exprese şi speciale12. Spre deosebire de obligaţia de garanţie de la contractele translative de proprietate, în materie de împărţeală cunoaşterea cauzei ce poate antrena pericolul evicţiunii nu poate fi interpretată ca renunţare la garanţia pentru evicţiune. Efectele obligaţiei de garanţie. Analiza efectelor obligaţiei de garanţie presupune o subliniere prealabilă şi anume că obligaţia de garanţie nu dă dreptul la rezoluţiunea partajului, copărtaşul evins putând cere doar o despăgubire pentru pierderea suferită de lotul său. Efectele garanţiei sunt cârmuite de regulile de la vânzare, cu unele particularităţi ce urmează a fi evidenţiate mai jos. În cazul pericolului de evicţiune copărtaşul în cauză trebuie să introducă în proces pe ceilalţi copărtaşi, pentru a fi apărat. În caz contrar ei pot să-i opună excepţia unui proces rău purtat (exceptio mali procesus) dacă dovedesc că ar fi avut mijloace suficiente să combată acţiunea terţului. Introducerea în proces se face pe calea unei cereri de chemare în garanţie. Dacă evicţiunea se produce totuşi, fiecare dintre copărtaşi este obligat, conform art.788 Cod civil , să-l despăgubească pe cel prejudiciat prin evicţiune, proporţional cu partea sa ereditară. Spre deosebire de evicţiunea din cadrul actelor translative de proprietate, copărtaşul evins va suporta şi el o parte din prejudiciul produs prin evicţiune, din moment ce despăgubirea se face proporţional cu partea ereditară a fiecărui moştenitor.
11 12

M. Eliescu, op. cit. pag. 300. M.Eliescu, op. cit. pag. 301.

154 În cazul în care unul dintre copărtaşi este insolvabil, partea pe care acesta ar fi trebuit să o suporte va fi preluată de ceilalţi copărtaşi, inclusiv cel garantat. Raţiunea dispoziţiei constă tot în dezideratul menţinerii egalităţii între copărtaşi. Termenul de prescripţie. Acţiunea în justiţie fondată pe obligaţia de garanţie a copărtaşilor se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani, care curge de la data producerii evicţiunii. Când prejudiciul suferit de copărtaş este rezultatul unor vicii ascunse, termenul este de 6 luni. Dacă viciile au fost ascunse cu viclenie , termenul este şi în acest caz de 3 ani. În cazul viciilor ascunse termenul curge de la data descoperirii lor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea bunului, cu excepţia construcţiilor unde începe să curgă cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predarea lor. Sectiunea a V-a.Cauzele de ineficacitate a partajului

1.Nulitatea relativă a partajului. Textul art.790 Cod civil, prezentat mai sus, este de inspiraţie franceză, fiind identic cu prima parte a articolului 887 din Codul civil francez, care, în plus, cuprinde şi referirea la desfiinţarea partajului pentru leziune. Legiuitorul se referă, deci, la desfiinţarea împărţelilor pentru violenţă sau dol, deci pentru vicii de consimţământ. Aceste vicii sunt apreciate şi sancţionate, în principiu, ca în dreptul comun. Totuşi sancţionarea lor este supusă şi unor reguli speciale. Astfel, art.793 Cod civil stabileşte o prezumţie irefragabilă, juris et de jure, de confirmare a partajului atunci când un copărtaş - al cărui consimţământ a fost viciat- înstrăinează o parte sau toate bunurile din lotul ce i-a fost atribuite şi aceasta se întâmplă după descoperirea dolului sau încetarea violenţei. Şi în dreptul comun confirmarea tacită este admisă în cazul viciilor de consimţământ menţionate, dar ceea ce este specific cazului prezentat este existenţa unei prezumţii legale de confirmare, care nu poate fi combătută prin proba contrară. Bineînţeles că dacă înstrăinarea bunurilor a intervenit înainte de descoperirea dolului, prezumţia nu se aplică, neputându-se pune problema confirmării unui act pentru un viciu care la momentul respectiv nu este cunoscut. Înstrăinarea pentru a valora ratificare a partajului şi implicit renunţare la acţiunea în anulare, trebuie să fie benevolă. Pentru a nu mai reveni asupra chestiunii confirmării mai precizăm că, întocmai ca în dreptul comun, confirmarea poate fi expresă sau tacită şi că în afară de cazul amintit mai sus, reglementat expres de lege, confirmarea tacită poate rezulta şi din alte împrejurări din care rezultă voinţa neîndoielnică de confirmare a partajului efectuat ca urmare a unei voinţe viciate. Aici, spre deosebire de situaţia reglementată de art. 793 Cod civil, se aplică dreptul comun, deci este posibilă dovada contrară, respectiv că actul sau împrejurarea din care rezultă prezumţia de confirmare, nu avea această

155 semnificaţie. În ceea ce priveşte eroarea ca viciu de consimţământ, aceasta nu figurează în enumerarea prevăzută de art.79o Cod civil. Omisiunea nu a fost întâmplătoare . În scopul asigurării stabilităţii partajului autorii codului au omis deliberat acest viciu de consimţământ a cărui menţiune în text a fost considerată superfluă şi periculoasă. S-a avut în vedere că dacă există eroare asupra componenţei masei succesorale, există alte remedii. Astfel: - dacă unele bunuri nu au fost cuprinse în masa supusă partajului, în baza articolului 790 alin. 2 Cod civil se poate face un partaj suplimentar; - dacă, dimpotrivă, un bun a fost cuprins în masa partajabilă fără să fie al coindivizarilor, proprietarul poate să-l revendice, iar copărtaşul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi copărtaşi; - pentru situaţia în care ar exista eroare cu privire la persoana unui copartajant, admis din greşeală la partaj, împotriva acestuia s-ar putea formula acţiune în petiţie de ereditate. 2.Nulitatea absolută. Partajul efectuat pe cale convenţională cât şi cel efectuat prin tranzacţie judiciară, poate fi afectat de nulitate absolută în aceleaşi condiţii ca şi orice altă convenţie, cum ar fi spre exemplu lipsa cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, obiect ilicit etc. Faţă de această situaţie nu insistăm asupra acestor aspecte şi facem trimitere la lucrările de specialitate în domeniu. Se impune totuşi a ne opri asupra semnificaţiei noţiunii de cauză în partaj pentru că aplicarea normelor generale nu se poate face fără a defini sensul acestei noţiuni. Pentru acest scop trebuie să ne raportăm la finalitatea pe care o au in vedere coindivizarii atunci când recurg la această operaţiune juridică. Această finalitate constă în transformarea dreptului de proprietate indiviz într-un drept exclusiv. Vom reţine, deci, drept cauză a partajului transformarea drepturilor coindivizarilor asupra masei indivize în drepturi de proprietate exclusive asupra unor bunuri echivalente cotei avute in respectiva masă. Cauza este deci afectată ori de câte ori această finalitate nu se realizează.

Capitolul III Împărţelala de ascendent Secţiunea I Definiţia şi condiţiile de valabilitate ale partajului de ascendent. În termenii art. 794 Cod civil „tatăl mama şi ceilalţi descendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi”. Pornindu-se de la dificultăţile pe care le implică partajul şi din dorinţa evitării unor conflicte între moştenitori, Codul civil permite ascendenţilor să-şi împartă, prin donaţie sau prin testament, averea între descendenţi. Voinţa ascendentului are în acest caz rol

156 determinat în repartizarea către moştenitori a bunurilor sale şi în menţinerea echilibrului patrimonial dintre aceştia referitor la bunurile ascendentului. Partajul de ascendent are ca principal efect faptul că împiedică naşterea, totală sau parţială, a stării de indiviziune, bunurile succesorale fiind dobândite în proprietate exclusivă şi nu pe cote părţi. Partajul de ascendent a fost definit ca fiind actul juridic dintre vii(donaţie) sau pentru cauză de moarte (testament) prin care ascendentul împarte între toţi descendenţii săi cu vocaţie succesorală la deschiderea moştenirii, bunurile sale – în tot sau în parte - aceste bunuri fiind dobândite de către ei divizat, iar nu în indiviziune. Fie că se realizează pe calea unei donaţii, fie prin testament, dacă condiţiile împărţelii de ascendent sunt îndeplinite, este preîntîmpinată naşterea stării de indiviziune între succesori la deschiderea succesiunii. Condiţiile de valabilitate ale împărţelii de ascendent Condiţiile de formă. Codul civil, în art. 795, stabileşte regula că împărţeala de ascendent se poate face numai în forma necesară pentru donaţii sau testamente. Ca urmare partajul de ascendent este un act juridic solemn. Condiţii de fond. Condiţiile de fond ale partajului de ascendent depind de actul juridic prin care se realizează. Dacă partajul este realizat prin intermediul unei donaţii, condiţiile privind capacitatea, consimţământul, cauza şi obiectul actului juridic sunt cele prevăzute de lege pentru donaţii, după cum în cazul partajului-testament condiţiile respective sunt cele specifice testamentelor. În plus, este necesar a fi îndeplinite anumite condiţii refritoare la persoanele care pot face un astfel de partaj, la persoanele între care este permis a se face partajul şi la respectarea drepturilor fiecărui descendent. Condiţiile referitoare la persoanele implicate în partajul de ascendent. Din dispoziţiile anterior citate ale art. 794 Cod civil, rezultă că la ora actuală partajul de ascendent poate fi realizat numai de către ascendenţi „pentru fii şi ceilalţi descendenţi”. El se poate, deci, realiza numai în linie directă în sens descendent şi nu şi între alte rude. Acestea din urmă dacă transmit bunuri în proprietate exclusivă moştenitorilor lor prin intermediul donaţiei sau testamentului, nu se vor aplica regulile speciale ale partajului de ascendent, ci doar regulile de drept comun ale moştenirii. Secţiunea a II-a Efectele împărţelii de ascendent. Partajul de ascendent poate produce efecte imediate sau din cele care se manifestă numai după deschiderea succesiunii, după cum el se face prin intermediul donaţiei sau al testamentului. De aceea analiza acestor efecte se va face distinct

157 pentru cele două situaţii amintite. Efectele împărţelii-donaţie. Efecte înainte de deschiderea moştenirii. Donaţia partaj produce unele efecte încă de la momentul efectuării ei. Urmare a partajului efectuat prin intermediul donaţiei, descendenţii dispunătorului devin proprietari, în mod imediat şi irevocabil, asupra bunurilor ce le-au fost atribuite fiecăruia dintre ei. Raporturile dintre donator şi donatari. Raporturile sunt cele specifice donaţiei din dreptul comun în sensul că fiecare donatar devine succesor cu titlu particular al donatorului cu privire la bunul sau drepturile transmise. Ca urmare, donatorul are faţă de donatar obligaţia de garanţie pentru faptele sale personale, iar donatarii, obligaţia de recunoştinţă datorată potrivit dreptului comun referitor la donaţii. Donatorul poate revoca donaţia pentru ingratitudine sau pentru neîndeplinirea sarcinilor. Revocarea pentru survenienţă de copii este exclusă întrucât, prin ipoteză, dispunătorul are descendenţi din moment ce efectuează un partaj între aceştia. În principiu, decesul donatarului înaintea donatorului nu antrenează caducitatea partajului realizat pe această cale, bunurile atribuite donatarului urmând a se transmite proprilor succesori ai acestuia. În cazul în care s-a prevăzut o clauză de reîntorcere a bunurilor în patrimoniul donatorului pentru caz de predeces al descendentului donatar, aceasta este valabilă dar consecinţa va fi nulitatea partajului de ascendent pentru omisiunea cuprinderii la partaj a descendenţilor ce vin prin reprezentare. Raporturile dintre donatari. În raporturile dintre descendenţii donatari efectele sunt cele specifice partajului. Efecele se produc însă de la data actului de împărţeală şi nu de la data deschiderii succesiunii. Ca urmare descendenţii între care s-a făcut partajul de ascendent beneficiază de garanţia pentru evicţiune, ca la partajul de drept comun în sensul că dacă unul dintre ei a fost evins, pierderea va fi suportată nu numai de către el, ci de toţi copartajanţii, proporţional cu partea cuvenită. Apoi, plata eventualelor sulte stipulate în donaţia-partaj este garantată cu privilegiul copartajantului asupra imobilelor cuprinse în actul respectiv13, iar neplata acestora nu duce la rezoluţiunea convenţiei. Efecte după deschiderea moştenirii. La decesul ascendentului, descendenţii donatari devin succesibili ai acestuia, păstrând însă şi calitatea de donatari. În calitate de succesibili ei beneficiază de un drept de opţiune succesorală. Dacă acceptă succesiunea ei dobândesc bunurile succesorale în stare divizată, deci păstrază bunurile dobândite prin donaţie. Bunurile care nu au fost incluse în donaţia-partaj se transmit succesorilor în stare de indiviziune şi vor fi apoi împărţite potrivit regulilor de drept comun. Descendenţii donatari acceptanţi ai succesiunii răspund de pasivul moştenirii
13

D. Chirică. Drept civil Succesiuni şi testamente, Editura Rosetti, Bucureşti 2003, p. 553.

158 proporţional cu partea ereditară a fiecăruia. Dacă prin împărţeala de ascendent se încalcă rezerva succesorală a descendenţilor, aceştia pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive. Desigur că ascendentul nu este obligat să doneze descendenţilor bunuri de valori egale, putând gratifica pe unii dintre descendenţi mai mult decât pe ceilalţi dar numai în limitele cotităţii disponibile. Dacă se depăşeşte această cotitate şi se încalcă rezerva, cel lezat poate apela la acţiunea în reducţiune. În acest scop se vor reuni valoric la activul net al moştenirii, dar în mod fictiv, pentru calcul, bunurile cuprinse în donaţiile făcute de de cujus, iar calculul rezervei se va face raportat la această masă. Raportul donaţiilor din actul de partaj nu este posibil14 deoarece efectuarea lui ar echivala cu o anulare a efectelor partajului de ascendent, împărtţeală ce constituie o lichidare anticipată a moştenirii.Nefiind supuse raportului aceste bunuri se impută asupra rezervei descendenţilor şi numai în măsura depăşirii ei asupra cotităţii disponibile.15 Dacă descendentul gratificat nu acceptă succesiunea, el păstrează calitatea de donatar dar devine străin de succesiune. El nu va fi în acest caz ţinut de datoriile succesorale. Donaţia se va imputa în această situaţie asupra cotităţii disponibile, ceea ce va permite păstrarea ei de către donatar, în limitele acestei cotităţi. Efectele împărţelii testamentare Lipsa de efecte înainte de deces. Spre deosebire de donaţia-partaj, testamentul-partaj este un act juridic pentru cauză de moarte. Ca urmare, el nu va produce nici un fel de efecte anterior decesului dispunătorului. Bunurile cuprinse în acest gen de impărţeală nu devin proprietatea descendenţilor decât după moartea dispunătorului. Pe parcursul vieţii sale ascendentul care a întcmit un act de partaj de ascendent bazat pe un testament poate să-l modifice sau chiar să-l revoce. Efectele după decesul dispunătorului. La decesul ascendentului lor descendenţii beneficiază de drepul de optiune succesorală astfel încât ei pot accepta pur şi simplu succesiunea, o pot accepta sub beneficiul de inventar sau pot renunţa la ea. Un eventual descendent copartajant care este nemultumit de bunurile din lotul său nu poate renunţa la testament şi să pretindă primirea părţi cuvenite din moştenire în baza regulilor comune privind devoluţiunea succesorală. Aceasta deoarece descendenţii între care s-a făcut împărţeala pe baza testamentului nu devin legatari, ci ei rămân moştenitori legali. Ca urmare ori acceptă moştenirea împărţită conform voinţei defunctului, ori renunţă la moştenire şi nu primesc nimic din aceasta. Dacă descendenţii coprtajanţi acceptă moştenirea, ei dobândesc bunurile atribuite în baza împărţelii testamentare în stare divizată, de la momentul deschiderii succesiunii, iar nu în stare de indiviziune. Se transmit, totuşi, în stare de indiviziune către moşteniori, bunurile existente la data deschiderii succesiunii şi care nu au fost
14 15

F. Terre, Y Lequette, op. cit. p.857; Fr. Deak, op. Cit., p. 585. Fr. Deak, op. cit. p. 585; D. Chirică, Drept Drept civil Succesiuni şi testamente, p. 554.

159 cuprinse în partajul de ascendent. Urmare a împărţelii realizată pe calea testamentului, între descendenţi se nasc raporturi juidice specifice prtajului succesoral şi ca atare descendenţii îşi datorează garanţie pentru evicţiune după regulile de la partajul de drept comun. La fel, ei se bucură de privilegiul imobiliar pe care îl are copărtaşul în materie de împărţeală. Bunurile care nu au fost cuprinse în partajul de ascendent şi care se transmit, după cum am arătat mai sus, către descendenţi în stare de indiviziune, vor fi împărţite între aceştia potrivit regulilor de drept comun. Moştenitorii care au acceptat moştenirea pur şi simplu vor fi ţinuţi de obligaţia de plată integrală a pasivului succesoral, pe când cei care au acceptat-o sub beneficiul de inventar vor fi obligaţi dar în limita bunurilor primite de la defunct. Dacă unul sau mai multe bunuri din lotul unui descendent nu mai există la momentul deschiderii succesiunii şi valoarea lotului a scăzut în asemenea măsură încât i se încalcă rezerva succesorală, moştenitorul respectiv va putea ataca actul de împărţeală cu acţiune în reducţiune în scopul reîntregirii rezervei sale. Acţiunea în reducţiune nu este admisibilă dacă la deschiderea succesiunii există bunuri care nu au fost cuprinse în prtajul testamentar şi suficiente pentru reîntregirea rezervei descendentului lezat16.Dacă, însă, ca urmare a bunurilor pierite dintr-un lot, unul dintre descendenţi a rămas fără nici un bun acesta poate cere nulitatea actului de împărţeală în calitate de descendent omis de la partaj, în condiţiile art 797 Cod civil.17 Cauze de ineficacitate a împărţelii de ascendent. În afara cauzelor de nulitate comune oricărui act juridic, partajul de ascendent poate deveni ineficace şi atunci când s-a realizat prin intermediul unei donaţii şi aceasta se revocă pentru ingratitudine sau neîndeplinirea sarcinilor. De asemenea partajul realizat pe cale testamentară poate deveni ineficace atunci când legatul a fost revocat sau în caz de caducitate a acestuia. În raport de dispoziţiile art 797 Cod civil, aşa cum am arătat deja, împărţeala de ascendent este nulă atunci când unul dintre descendenţii cu vocaţie succesorală efectivă a fost omis de la partaj. Nulitatea operează chiar dacă în afara bunurilor împărţite ar exista în masa succesorală suficiente alte bunuri care să acopere drepturile succesorale ale celui omis18. Nulitatea poate fi invocată nu numai de descendentul omis de la partaj, ci şi de oricare dintre ceilalţi descendenţi. Descendendenţii cu vocaţie succesorală efectivă care sunt avuţi în vedere pentru analiza valabilităţii donaţiei sunt cei de la data deschiderii succesiunii. Nu se iau în calcul renunţătorii sau nedemnii. Omisiunea soţului supravieţuitor din actul prin care se realizează împărţeala de ascendent nu duce la nulitatea partajului respectiv.
16 17 18

F.Terre,Y.Lequette, op.cit.p.866 Fr.Deak, op.cit. p.587 Fr.Deak, op. cit. P.580; D.Chirică, op.cit.p.340

160

Test de evaluare: 1.Ce este partjul de ascendent? 2. Care sunt modalitaţile de partaj? 3. Efectele nulităţii partajului 4. Condiţile obligaţiei la raport. Test grilă : 1.Comorienţii sunt: d. persoane care au murit împreună. e. Persoane care au vocaţie succesorală reciprocă şi au decedat în aceeaşi împrejurare, fără a se putea stabili care a supravieţuit celeilalte. f. Rudele de gradu I care au murit în acelaşi timp. 2. Locul deschiderii succesiunii este: a.locul ultimului domiciliu al defunctului. b.locul în care a decedat defunctul. c. locul unde s-a găsit testamentul. 3. Nedemnitatea, fiind o sancţiune are caracter personal şi deci are efecte numai asupra moştenitorului nedemn. a. adevărat. b. fals, efectele se produc şi asupra moştenitorului ndemnului şi asupra terţilor. c. nedemnitatea nu este o sancţiune. 4.Testamentul olograf poate revoca un testament autentic? a.da, pentru că toate formele testamentare au forţă egală. b.nu, pentru că actul authentic are forţă juridică superioară. c. nu. 5.Testamentul conjunctiv: a.este permis numai militarilor. b.Este permis numai minorilor. c.Este interzis. 6. Distrugerea fortuită a bunului individual determinat ce face obiectul legatului atrage: a.obligaţia moştenitorilor legali să procure un bun similar pentru a-l preda legatarului.

161 b.Caducitatea legatului. c.Nu are niciun efect. 7. Lipsa datei din testamentul olograf atrage: a.caducitatea testamentului. b.Nulitatea testamentului. c.Nu există sancţiune pentru această lipsă 8. Persoana minoră nu poate întocmi un testament. a.adevărat. b.Fals. c.Doar prsoana minoră până la 16 ani. Între 16 şi 18 ani poate întocmi testament pentru jumătate din averea sa. 9. Partajul de ascendent este un act juridic: a. real. b. Consensual. c. Solemn. 10.Împărţeala prin atribuirea bunului sau prin vânzare se face: a. numai dacă nu e posibil partajul în natură. b. În orice situaţie. c. Doar la cererea creditorilor.
Răspunsuri grilă : 1.b; 2.a; 3.b; 4.a ;5.c ; 6.b ; 7.b ; 8.c ; 9.c ; 10.a.

Bibliografie minimală obligatorie: Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, ediţia a II-a

Bibliografie complementară: 1. D. Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005;

162 2. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, 3. M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tătăruşan, Moştenirea legală şi testamentară. Împărţeala moştenirii, practică judiciară, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->