Pr. prof. dr. Constantin COMAN Studiul Noului Testament, Suport de curs, An. I, sem.

2

EVANGHELIA DUPĂ MATEI Bibliografie
Bibliografia privitoare la Evanghelia după Matei este foarte bogată în limbile străine de circulaţie şi destul de săracă în limba română. Pentru o listă bibliografică foarte cuprinzătoare, atât la nivelul comentariilor cât şi la nivelul studiilor tematice, a se vedea comentariul lui Ulrich Luz. În limba română singurul comentariu original la Evanghelia după Matei este semnat de Pr. prof. dr. Vasile Gheorghiu. Cel semnat de Pr. prof. dr. Leon Arion reia comentariul lui Gheorghiu, adaptându-l mai ales la nivelul limbajului. Bibliografia cuprinsă în lista de mai jos este una selectivă, reţinând lucrările mai importante în limba română şi câteva dintre cele provenind din literatura străină de specialitate. Dacă ar fi să reducem la maximum selecţia, am reţine, desigur, Omiliile la Matei ale Sfântului Ioan Gură de Aur, o capodoperă a geniului, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui teolog, a uni preot sau a unui profesor de religie, şi, dintre cele moderne, Comentariul la Matei al lui Ulrich Luz, un comentariu foarte documentat, cuprinzător şi echilibrat ca abordare, cu contribuţii extrem de valoroase privind istoria exegezei şi mai ales receptarea de către Biserică a Evangheliei sau a diferitelor teme importante din Evanghelia după Matei. I. Chestiuni introductive 1. Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC, Introducere în Noul Testament, vol. I, Teofania, Sibiu, 2001. 2. Pr. Prof. Dr. Nicolae NICOLAESCU, Pr. Prof. Dr. Grigorie MARCU, Pr. Prof. Dr. Sofron VLAD, Pr. Prof. Dr. Liviu MUNTEANU, Studiul Noului Testament pentru Institutele Teologice, Ed. IBMBOR, Bucreşti, 19833 3. Σάββας Αγουρίδης, Εισαγωγή εις την Καινή Διαθήκην, Εκδόσεις Γρηγόρη, Αθήνα, 1971. 4. Ιωάννης Καραβιδόπουλος, Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Εκδόσεις Πουρνάρα, Θεσσαλονίκη, 1995. 5. Ιωάννης Παναγόπουλος, Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Αθήνα, 1994 6. Helmut KOESTER, Introduction to the New Testament. Vol. 1: History, Culture and 1

Religion of the Hellenistic Age; Vol. 2: History and Literature of Early 7. Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer, Roland E. Murphu, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol. I, Galaxia Gutemberg, 2005 pag. 921930.

II.

Comentarii

A. Patristice 1. Sf. Ioan Gură de Aur, PG. 57,58; Trad. rom.: Omilii la Matei, (Trad. de Pr. D. Fecioru). EIBMBOR, Bucureşti, 1994;. 2. Origen, PG 13; SC 162, 1970 3. Sf. Efrem Sirul, SC 121, 1966 4. Sf. Chiril al Alexandriei, PG 72, 365-474 5. Teofilact al Bulgariei, PG 123, 144-488, Trad. rom.: Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Editura Sofia, 1998. 6. Evtimie Zigaben, PG 129, 112-766 Vezi traducerea rom. Zigabenos, Eutimie (sau invers?), Comentar asupra Sfintei Evanghelii după Matei (vol. I), trad. din lb. greacă de Grigore, pr. prof. C. şi Saru, pr. prof. Sava T., după ediţia lui Teoclitos Farmachides, Ed. Cozia, Rm. Vâlcea, 1931, 301 p. Zigabenos, Eutimie (sau invers?), Comentar asupra Sfintei Evanghelii după Matei (vol. II), trad. din lb. greacă de Grigore, pr. prof. C. şi Saru, pr. prof. Sava T., după ediţia lui Teoclitos Farmachides, Ed. Cozia, Rm. Vâlcea, 1933, 424 p. B. Comentarii moderne 1. Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. I, Ed. autorului, Cernăuţi, 1925, 240 p. 2. Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. II, Ed. autorului, Cernăuţi, 1927, 256 p. 3. Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. III, Ed. autorului, Cernăuţi, 1933, 350 p. 4. Arion, pr. dr. Leon, Comentarii la Matei, vol. I, Ed. Limes, Cluj, 1999, 260 p. 5. Arion, pr. dr. Leon, Comentarii la Matei, vol. II, Ed. Limes, Cluj, 1999, 250 p. 6. Lagrange M. J., Evangile selon Saint Matthieu, Paris, 1927 7. Benoit P., L’Evangile selon Saint Matthieu, Paris, 1972. 8. Ulrich LUZ, MATTHEW 1-7, A Continental Commentary, Fortress Press Miniapolis, 1992 9. Ulrich LUZ, MATTHEW 8-20, Fortress Press Miniapolis, 2001. 10. Béda RIGAUX, Témoignage de l’Évangile de Matthieu, Desclée de Brouwer, 1967. 11. M.-J. Lagange, 19414 12. Σάββας Αγουρίδης, Ματθαίος o Ευαγγελιστής, Εκδόσεις Άρτος Ζωής, Αθήνα, 2000

C. Comentarii patristice la unele fragmente din Ev. Matei 1. 2. 3. 4. Sf. Grigorie de Nyssa, La Fericiri, PG 44,1193-1301 Sf. Grigorie de Nyssa, La Rugăciunea Domnească, PG 44, 1114-1172 Maxim Mărturisitorul, La rugăciunea Tatăl nostru, PG 90, 872-909 Ieronim, Fericitul, Comentar la Sfânta Evanghelie după Matei (I), MB 1112/1990, pp. 4856, trad. de pr. prof. dr. Nicolae Neaga. 5. Ieronim, Fericitul, Comentar la Sfânta Evanghelie după Matei (II), MB 46/1991, pp. 8389, trad. de pr. prof. dr. Nicolae Neaga. 6. Ciprian, Sfântul, Explicarea rugăciunii Tatăl nostru, trad. din lb. greacă de Pâslaru, pr. Matei, Instit. de editură creştină, Rm. Vâlcea, 1937, 72 p. 7. Neaga, pr. prof. dr. Nicolae, Predica de pe munte comentată de Fericitul Ieronim, MB 12/1990, pp. 724. D. Studii 1. Scriban, arhim. Iuliu, Comentariul Sfintei Evanghelii. Genealogiile Mântuitorului la Sf. Matei şi Sf. Luca, BOR 3/1922, pp. 206215. 2. Bănescu, prot. dr. Marcu, Funcţia metaforei în Predica de pe munte (I), MB 1112/1984, pp. 679691. 3. Bănescu, prot. dr. Marcu, Funcţia metaforei în Predica de pe munte (II), MB 12/1985, pp. 1523. 4. Dr. L. G. Munteanu, Predica de pe munte, studiu exegetic, Cluj, 1932, (Ed. autorului), 141 p 5. Caraza, diac. asist. Ioan, „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit (Matei 5, 48)”, O 1/1994, pp. 171172. 6. Ciudin, pr. dr. N., Analiza citaţiunilor Vechiului Testament din Evanghelia Sf. Matei. Studiu după textul ebraic şi LXX, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1942, 53 p. 7. Preot dr. N. Ciudin, Analiza citaţiunilor Vechiului Testament din Evanghelia după Mateiu. Studiu după textul ebraic şi LXX, Bucureşti, 19 8. Ciudin, pr. N., Genealogia Mântuitorului după Evanghelia Sf. Matei în raport cu datele Vechiului Testament. Studiu analitic după textul ebraic şi LXX, Tipogr. Progresul, Iaşi, 1941, 15 p. 9. Ghia, pr. prof. dr. Gh. I., Atitudinea Mântuitorului faţă de legea Vechiului Testament. Contribuţie la exegeza Noului Testament, Ed. Ramuri, Craiova, 1929, 102 p. 10. Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Cuvântarea eshatologică a Domnului nostru Iisus Hristos scurt comentariu”, GB 12/1979, pp. 5177. 11. Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Cuvântarea misionară a Mântuitorului la trimiterea Apostolilor la propovăduire”, GB 13/1983, pp. 6784. 12. Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Învierea Domnului nostru Iisus Hristos după cele patru Evanghelii”, GB 2/1987, pp. 60101. 3

pp. 45103.. pr. 1985 16.. Cambridge. GB 2/1988. „Patimile şi moartea Mântuitorului Hristos după cele patru Evanghelii”.13. Le jugement dans l’evangile de Matthieu.. D. prof. Righteousness in Matthew. Matthew and Paul. Geneve. Cambridge. 1981 15. Ioan. Constantinescu. Przybylski. 1980 . (SNTSMS 41). (SNTSMS 48). R. 14. Marguerat. Mohrlang. B.

Întâi de toate a fost aşezată la început ca Evanghelie. Evanghelia după Matei materializează şi afirmă cel mai convingător. aşadar. d. sistematizat – aproape programatic .al acesteia. De ce a fost aşezată înaintea celorlalte trei Evanghelii? Un prim răspuns ar fi putut fi acela că Biserica a aplicat criteriul cronologic. Pentru că a fost receptată foarte repede de Biserica primară.Caracteristici generale 1. d. A fost socotită ca Evanghelia bisericească prin excelenţă. faptele şi învăţătura Mântuitorului Hristos spre deosebire de celelalte scrieri care reflectă perioada ulterioară. c. Pentru că este cel mai mult folosită în viaţa liturgică a Bisericii. normativ pentru viaţa creştinilor. Este. – vezi Omiliile Sf. care a fost receptată ca o sinteză a Ev. care oferea o imagine cât mai completă. continuitatea şi unitatea celor două Testamente. viaţa Bisericii primare. Primele şi cele mai extinse comentarii patristice au în vedere Ev. De ce a fost aşezată prima în Canonul NT? Unele din motivele posibile pot fi şi următoarele: a. La început s-a impus datorită bogatelor culegeri de cuvinte ale Mântuitorului şi mai ales datorită Predicii de pe Munte. Evanghelia după Matei este cea mai cunoscută Evanghelie dintre cele patru Evanghelii canonice De ce? Foarte probabil din următoarele motive: a. Răspunsul acceptat de majoritatea exegeţilor este însă acela că Evanghelia după Matei este aşezată în fruntea Noului Testament pentru că face cel mai bine şi cel mai firesc legătura între Vechiul şi Noul Testament. atât din punct de vedere ale faptelor cât şi al învăţăturii Mântuitorului. cartea cu care începe Noul Testament. în 5 . Pentru că a fost aşezată în fruntea cărţilor NT şi s-a bucurat de prioritatea lecturii. 2. Mântuitorului şi ca un discurs programatic. b. e. Pentru că a fost cel mai mult comentată.Mt. Un alt argument pentru care Biserica primelor veacuri a aşezat Evanghelia după Matei prima poate fi caracterul didactic. pentru faptul că prezintă direct viaţa. Evanghelia după Matei ocupă primul loc între cele patru Evanghelii şi primul loc între cărţile Noului Testament. Evanghelia după Matei este o punte atât de firească şi consistentă între Vechiul şi Noul Testament. Ioan Gură de Aur care au avut o mare răspândire în Biserică. împreună cu celelalte trei Evanghelii. cele două părţi ale aceluiaşi întreg care este Dumnezeiasca Scriptură. b. aşezând cele patru Evanghelii în funcţie de data scrierii lor. c.

13. o. tou/ profh. II (vezi 1 Clem.3. cu neînsemnate modificări. discursul eclesial. Panagopoulos.j kai. Unitatea Ev. avnecw. 24.50) . dar şi după aceea. prezentarea sintetică. th. 21.56. A se vedea comparativ cu ceilalţi autori nou-testamentari: Matei 1:22-23 22 tou/to de.7 ş.75). 12. prezentarea conţinutului Legii noi în PM.u.Mt. 8-9) .tou le. Încă de la începuturile Bisericii a ocupat primul loc (I.lesa to.tou le.on kai.36-11. Evanghelia după Matei este bine construită. 9. Ev. Epistola lui Barnaba 4. 15-17).viaţa Sf. Mt.17-21.14-16.gontoj\ 23 ivdou. anatemele la adresa fariseilor. Sistematizarea este evidentă şi în relatarea evenimentelor . kuri. o[lon ge. h` parqe. Justin Martirul şi Filosoful foloseşte culegere de cuvinte ale Mântuitorului din Ev. kuri. 4.ou dia. tou/ profh.noma auvtou/ VEmmanouh. 27. discursul despre misiunea apostolică. Mt b. 3. după Matei este confirmată şi de recursul explicit.17. 8. Evanghelia după Matei citează cel mai mult Vechiul Testament a. 1-39.1-17).j pare.gontoj\ evx Aivgu.Mt.gupton( 15 kai.2-19). sfârşitul timpurilor.cartea este jalonată de cele cinci/şase mari discursuri (5.ou dia.l( o[ evstin meqermhneuo.n u`po. paidi. 1-35.3.în jurul mărturisirii lui Petru sunt grupate cuvinte rostite în alte împrejurări (16. p.2. 3. parabole.|dou\ i[na plhrwqh/| to. A exercitat cea mai importantă influenţă asupra vieţii Bisericii în primele două secole..2-12. Didahiile 8.sousin to.29.amploarea discursurilor.9-10). Ioan Botezătorul este urmărită riguros: predica (3. de 11 ori.gonen i[na plhrwqh/| to.tensiunile dintre Iisus şi iudeii necredincioşi (11.n u`po. 4-5.1-25.rhsen eivj Ai. r`hqe. Ignatie Teoforul.2). Există o evidentă compoziţie literară: . 2. forţa lor constituie note specifice ale Ev. evgerqei.23. kale. 26.15. (Apolog. te.toate tradiţiile creştine.există o progresie în prezentarea acestor discursuri. 13.1-12) c. I. Către Policarp 1.ptou evka.n( kai.laben to. revine aceeaşi formulă prin care Sf. 18.14.ra auvtou/ nukto. este citată frecvent şi de ceilalţi apologeţi din sec.xetai ui`o.46.1-52. e[xei kai.23.1. moartea (14. h=n evkei/ e[wj th/j teleuth/j ~Hrw. 14-15. II. . 13-20) .n ui`o.46) . r`hqe. 23. trimiterea ucenicilor la Iisus )11. 2. Evanghelist Matei introduce citate din VT: „Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul…” (1.n mhte. frecvent şi foarte unitar ca modalitate la Vechiul Testament 4. f.2.jÅ Matei 2:14-15 14 o` de. chiar din sec.n mouÅ .17. are un evident caracter sistematic a. Întâlnim citată Ev.noj evn gastri.cele zece minuni (cap.menon meqV h`mw/n o` qeo.

gh/ Nefqali.ra| kai.n e. o` pai/j mou o]n h`|re. hvkolou. pneu. tw/n profhtw/n o[ti Nazwrai/oj klhqh. VIhsou/j gnou.tou le.balen ta.n pate. xu.nh| th/| w[ra| ei=pen o` VIhsou/j toi/j o.lqate meta. macairw/n kai. tou/ profh. lh|sth.cloiÐ polloi. r`hqe.ran tou/ VIorda.lwn sullabei/n meÈ kaqV h`me.gonen i[na plhrwqh/| to.n dia. sto.te oi` maqhtai.tisa( o` avgaphto.j no.aj( kai.qh evkei/ avpelqei/n\ crhmatisqei.qnesin avpaggelei/Å Matei 13:34-35 34 tau/ta pa.qhsan auvtw/| Îo.ei th/j VIoudai.nnhj paredo.swsin( 17 i[na plhrwqh/| to. evxe.n dia.j avnecw.w dw. VHsai<ou tou/ profh.peusen auvtou.gontoj\ auvto. katabolh/j Îko.lhsen o` VIhsou/j evn parabolai/j toi/j o. avpostelei/ auvtou.n evla. genome.saj de.rhsen eivj ta.gontoj\ 15 gh/ Zaboulw. lh|sth.Matei 2:22-23 22 VAkou.saj de. evpi.n\ ivdou.pate th/| qugatri.n( kai. r`hqe.noij evn cw.jÅ 4 tou/to de.non kai.n paraqalassi.j o` kaqh.sate.ntaj 16 kai.n dia. ge.sin toi/j e.aj avnti. cwri.fugonÅ Marcu 14:48-49 48 Kai. soi prau>j kai. VHsai<ou tou/ profh. r`hqe. xu. o[ti VArce.rh th/j Galilai.m th.nhj prosh.tou le.n poih.gonen i[na plhrwqw/sin ai` grafai.cei\ euvqu.tou le. evlqw.j avsqenei.ran h.n Nazara. me. eva. ouvk 7 .deka legiw/naj avgge.an e. meÅ 56 tou/to de. evpibebhkw.anÅ 13 kai.na avpo.j parabolh/j ouvde.j\ kai. o[ti VIwa. r`hqe.smouÐÅ Matei 21:3-5 kai.laben kai.gw| kai.t\ o[pwj plhrwqh/| to.j de.j mou eivj o]n euvdo.n kai.nouj pollou. katV o.nta evla.a tw/n evqnw/n( 16 o` lao. mou evpV auvto.n th.|khsen eivj Kafarnaou. pa.|khsen eivj po.skwn kai.j auvtou/ ~Hrw.gontoj\ 18 ivdou.ntej auvto.|dou evfobh.aj h`mw/n e. fanero. ouvk evkrath.lqate meta.mata lo.rhsen eivj th. Nefqali.setaiÅ 23 Matei 4:12-16 12 VAkou.lin legome. o[ti ou[twj dei/ gene.ntaj tou. r`hqe.n dia.m( o`do.tou le. tou/ patro.n evxh.ntej avfe. parasth.gontoj\ 5 ei.mhn pro.sai to.( kai.stasenÅ Matei 12:15-18 15 ~O de.rhsen evkei/qenÅ kai. o.lwn sullabei/n meÈ 49 kaqV h`me. katalipw.peusen( 17 o[pwj plhrwqh/| to.menoj evn sko. pw/lon ui`o.lei auvtoi/j( 35 o[pwj plhrwqh/| to. evpeti.ph| ti( evrei/te o[ti o` ku.lwnÈ 54 pw/j ou=n plhrwqw/sin ai` grafai.ma mou( evreu.xw evn parabolai/j to.n dia.skwn kai.rti plei.ga( kai.mhn dida.sqaiÈ Matei 26:55-56 55 VEn evkei.an evn o`ri.n Galilai.tou fw/j avne.teilen auvtoi/jÅ Matei 8:16-17 16 VOyi.n katw. skia/| qana. tw/n profhtw/nÅ To.nar avnecw.ouÅ Matei 26:53-54 53 h' dokei/j o[ti ouv du.rcetai. tou/ profh.qh avnecw.n katw.ra mou( kai.ran evn tw/| i`erw/| evkaqezo. o[lon ge.n kai.tei fw/j ei=den me.j evpi. pneu/ma.mhsen auvtoi/j i[na mh.tou le. evlqw.n qala.khsen h` yuch. o` basileu.laoj basileu.souj evba.j kakw/j e. mou\ qh. evqera.j pa. avpokriqei.namai parakale.sshj( pe.negkan auvtw/| daimonizome.xomai kekrumme.n dia.sei moi a.j o` VIhsou/j ei=pen auvtoi/j\ w`j evpi. r`hqe.cloij\ w`j evpi.n evxh.j ta. toi/j kaqhme.n tij u`mi/n ei.sw to.rioj auvtw/n crei.aj de.cloij kai.j sou e.j u`ma/j evn tw/| i`erw/| dida.n u`pozugi.nhn Nazare.oij Zaboulw.j de.n auvto.contaj evqera. Siw.gontoj\ avnoi.nou( Galilai.m\ 14 i[na plhrwqh/| to. ta. VHsai<ou tou/ profh. pa. kri. macairw/n kai.

nÅ Ioan 17:12 12 o[te h.nanto pisteu. eivserce.cairanÅ 37 le.n e.n i`matismo.evkrath.lloj evpoi.ni avpekalu.goj o` evn tw/| no.hsen( a`marti. evth.tia.te oi` evn th/| VIoudai. sou w-| de.kasin kai. o` ui`o. stratope.goi mou ou]j evla.gw ga.nhn u`po. i.swsin th/| kardi. e.ggiken h` evrh. i`ma. pro. toi/j profh.ti w'n su.n kardi.goj VHsai<ou tou/ profh. plhrwqh/| Îh` le. o.sate.\ kai.dwsin toi/j ovfqalmoi/j kai.tw to. zhtei/te( a.nta ta. .somai auvtou.a| feuge.a| kai.ra mouÅ 25 avllV i[na plhrwqh/| o` lo.jÅ Ioan 15:24-25 24 eiv ta.shsa.n( avlla.steuon eivj auvto.cwn pwlhsa. e`wra.Å Luke 21:20-22 20 {Otan de. auvtou/ evstin h` marturi. i.tou plhrwqh/| o]n ei=pen\ ku. u[dwrÅ 35 kai.j kai.mati.lhsa pro.j grafa. o` e`wrakw. to.n mou e.j auvtou. o` braci.roun auvtou.hsa evn auvtoi/j a] ouvdei. kai.j moi( kai. evfu.dwka.balon klh/ronÅ Oi` me.stai\ i[na h` grafh. ph.j ai-ma kai.noj o[ti evmi. yalmoi/j peri.touj u`pa. plhrwqh/|Å Ioan 18:8-9 8 avpekri.rhken( kai.n pleura.sewj au-tai.non dei/ telesqh/nai evn evmoi.na evn tw/| no.te dih.fqhÈ 39 dia.mwsij auvth/jÅ 21 to.te gnw/te o[ti h.dhte kukloume. gegramme. evpoi.toj e.aj( i[na h` grafh. gegramme.rga mh. me\ avllV i[na plhrwqw/sin ai` grafai.taij kai.mw| Mwu?se.swmen auvto.nai ta.tion auvtou/ kai. auvtou/ ti. memish. eivmiÅ eiv ou=n evme.naÅ Ioan 19:24 24 ei=pan ou=n pro.n( 38 i[na o` lo. e.s Luca 24:44-45 44 Ei=pen de.ou ti.naÅ Luca 22:36-37 36 ei=pen de.mhn metV auvtw/n evgw.leto eiv mh.sqwsan eivj auvth.hsanÅ Ioan 19:34-37 34 avllV ei-j tw/n stratiwtw/n lo.j ovfqalmou.qh VIhsou/j\ ei=pon u`mi/n o[ti evgw.dwn VIerousalh. mou e`autoi/j kai.flwken auvtw/n tou.j u`ma/j e.gousaÐ\ diemeri. meta. strafw/sin( kai. iva.j evx auvtw/n avpw.( to.louj\ mh. noh.rh kai.noixen auvtw/n to. oi` evn tai/j cw. nu/n o` e.n ou=n stratiw/tai tau/ta evpoi.fete tou.kasin kai.laxa( kai.cosan\ nu/n de. evmou/Å 45 to.ein( o[ti pa. evpi. auvtou/ shmei/a pepoihko. auvtoi/j\ avlla.twsan kai. evpw.j\ ou-toi oi` lo.m( to.noj e.wj kai.lesa evx auvtw/n ouvde.mwn evlogi. avgorasa. avno. i`ma.j evpi.j moi ouvk avpw.ran( kai.steusen th/| avkoh/| h`mw/nÈ kai. kai.nta ta.nuxen( kai. gegramme.n u`mi/n( o[ti dei/ plhrwqh/nai pa.an( i[na mh. o` mh.n( 22 o[ti h`me.wj kai.a( kai.lin ei=pen VHsai<aj\ 40 tetu.r u`mi/n o[ti tou/to to.cwn balla.n pate.sw| auvth/j evkcwrei.j memartu.gein\ 9 i[na plhrwqh/| o` lo.tw( o`moi.mprosqen auvtw/n ouvk evpi.j avllh. to. avlhqinh. sci.an ouvk ei.j evn tw/| ovno.n nou/n tou/ sunie. ouvdei.raij mh.rai evkdikh.cwmen peri.gch| auvtou/ th.j a. oi` evn me.rie( ti. eivsin tou/ plhsqh/nai pa.tw ma. evme.twsan eivj ta.j\ Ioan 12:37-40 37 Tosau/ta de.j th/j avpwlei.goj o]n ei=pen o[ti ou]j de.wn kuri.dwka. la.ntion avra.santo ta. evxh/lqen euvqu.mw| auvtw/n gegramme.rwsen auvtw/n th. tou/to ouvk hvdu.n me dwrea.

1) uciderea pruncilor .1-2.mou plhrwqh/| evn h`mi/n toi/j mh. plhrwqh/|\ ovstou/n ouv suntribh.bloj gene.bloj gene.ra grafh.nthsanÅ Romani 8:3-4 3 To.evkei/noj oi=den o[ti avlhqh/ le. kata. Repere geografice . pe cale. pneu/maÅ b. nu numai ca limbaj. percepând acest moment ca pe o nouă creaţie a lumii.bloj gene.sewj ouvranou/ kai.an evn th/| sarki.wma tou/ no. cu o rezonanţă atât de puternică şi cu o semnificaţie atât de exactă. u`mei/j pisteu. se înţelege.Alte indicaţii geografice au puţin relevanţă (la Marea Galilee.d ui`ou/ VAbraa. dikai. pe de o parte şi facerea omului. Matei urmăreşte mai curând teologia decât biografia lui Iisus a. th/j sarko. Sfântul Evanghelist Matei împrumută expresia vechi-testamentară.r avdu.sewj avnqrw. pentru a numi sau indica descrierea sau cartea care consemnează cartea naşterii Mântuitorului Hristos.krinen th.rka peripatou/sin avlla. .nei dia. peri. urcând sau coborând din munte.r tau/ta i[na h` grafh. Evanghelist Matei îşi începe Evanghelia cu o sintagmă pe care o întâlnim şi la începutul Vechiului Testament Bi. unde se vorbeşte despre facerea cerului şi pământului şi în Facere 5.lin e`te.naton tou/ no.5.gei( i[na kai. gh/j Genesis 5:1-2 Genesis 5:1 au[th h` bi. Pavel) şi literatura patristică a Bisericii. 5.setai auvtou/Å 37 kai. pe de altă parte.yontai eivj o]n evxeke.myaj evn o`moiw. sa. Ev. Repere cronologice 9 . Genesis 2:4 4 au[th h` bi. etc b.pwn.aj kate. ga. Evanghelist Matei îşi articulează Evanghelia sa la Vechiul Testament.Alte indicaţii geografice au mai curând motivaţie teologică (confirmarea proorociilor vechi-testamentare: Naşterea la Betleem. Ideea este dezvoltată de teologia biblică (vezi paralela dintre Adam şi Noul Adam la Sf. 2. pa. Sf.Acceptă aceeaşi repartiţie generală a activităţii Mântuitorului: Galileia.j a`marti.mÅ Sintagma este apax legomeno în Noul Testament.( 4 i[na to. unde se vorbeşte despre facerea omului.ÎsÐhteÅ 36 evge.4. prin care se indică descrierea facerii cerului şi a pământului.15): stabilirea în Nazaret (vezi Ieremia (13.gei\ o. în casa la….n pe. a`marti.j( o` qeo.sewj VIhsou/ Cristou/ ui`ou/ Daui.n e`autou/ ui`o. adică descrierea creaţiei lumii. kata.mou evn w-| hvsqe. în afara Galileii şi Ierusalim.n a`marti. Sf.j to.aj kai.mati sarko. fuga în Egipt prezisă de Osea (11. ci şi teologic.neto ga. nu mai încape nici o îndoială că Sf. O întâlnim în Vechiul Testament în formă identică la Fac. le.7) . Folosirea acestei sintagme vechitestamentare.proorocită de Ieremia (31.

1.1-8. tradus în româneşte prin gerunziu: Văzând Iisus (5. lucru infirmat de informaţia sigură de la Ioan .Ca şi la Marcu şi Luca.1. Grupând faptele.9.15) aflând ( 4.52) .1. 12. 8.12. discuţiile. parabolele. 8.Matei prezintă lucrurile ilustrativ.la care se adaugă istorisirea Patimilor. 14.18) cunoscând (12.1.21).1. 26. de acolo εκειθεν (9.2213. .1.34. 12. .1-8. ieşind (13. în timpul acela εν εκεινω τω καιρω (21.27.25).Aceeaşi funcţie de legătură stilistică au şi alte formule.21. Activitatea Mântuitorului este concentrată în patru zile – evident prea încărcate . 15.: flosirea genitivului absolut. 13. 12. 14. în momentul acela (18. Fiul lui Dumnezeu d.„Atunci” este o altă coordonată de timp pe care Matei o reia de 92 de ori (faţă de 6 ori la Marcu şi 15 la Luca) .17. cuvintele.23). Predilecţia lui Matei pentru teologie este evidentă. 11.Faptul că Matei grupează atât cuvintele cât şi faptele Mântuitorului în grupe de zece sau şapte (cifre teologice) arată că era mai curând preocupat de sistematizare şi de relevanţa teologică decât de cronologie.1) . 15.9. nu exhaustiv. Matei rezumă activitatea la un an. - .activitatea publică începe prin indicarea generică „în zilele acelea” (3.(Vezi 5. dimensiuni mai adânci.15.1.13).29) c. frecvent folosite de Matei: în ziua aceea. o funcţie teologică explicită: aceea de a arăta că Iisus a fost cu adevărat Mesia. 9-14.εν τη ηµερα εκεινη (3.Matei se îngrijeşte să lege evenimentele unele de altele prin construcţii literare (de ex.18-9. 22. Domnul.55). Matei conferă istoriei lui Iisus semnificaţii teologice. cu titlu de exemplu. Cuvintele şi faptele consemnate au un rol teologic.

Un exemplu. adresându-se păgânilor. o parte comună a planului şi o parte specifică fiecărui Sfânt Evanghelist. este regăsit în intenţia autorului. Strădania exegeţilor de a identifica planul Evangheliei este legitimă întrucât de existenţa şi lectura acestui plan depinde înţelegerea Evangheliei şi în literă. părintele poporului ales. Ev. între multele posibile: Sf. Matei. Şi în cazul discutării planului unei Sfinte Evanghelii trebuie să spunem mai întâi că toate cele patru Sfinte Evanghelii urmează în mare un plan comun. Luca. format din patru discursuri specifice. un discurs unic. Diferenţele intervin la detalii şi la aspectele particulare sau specifice. mai mari sau mai mici. Sf. prezintă la începutul Evangheliei Sale. De altfel identificarea particularităţilor ne ajută şi la identificarea planului. Cititorul sau exegetul trebuie să ajungă la a descifra în texte ce a vrut autorul lor să spună. adresându-se iudeo-creştinilor. Selecţia diferită a materialului evanghelic – faptul că nu toţi Sfinţii Evanghelişti relatează aceleaşi evenimente sau aceleaşi cuvinte ale Mântuitorului – este determinată desigur de un plan anume al fiecărui Evanghelist. aşadar. Există. Duhul unui discurs. în structura unitară şi coerentă a Evangheliei. existenţa din veşnicie a Fiului lângă Tatăl.Planul Evangheliei după Matei Evanghelia după Matei. întrucât obiectivul lor este comun. Evanghelist Matei l-a avut în minte înainte de a purcede la redactarea acesteia. Fiul lui Dumnezeu întrupat. Biserica a reţinut în canonul Noului Testament cele patru Sfinte Evanghelii. preocupat să completeze celelalte Evanghelii. prezintă genealogia Mântuitorului până la Adam. este un edificiu literar unitar realizat după un anumit plan. prezintă genealogia Mântuitorului numai de la Avraam. „genealogia cerească” a Mântuitorului Hristos. Ioan. complementar. dictate de împrejurările scrierii fiecărei Evanghelii. Ev. dar mai ales în duhul ei. Planul ne ajută să identificăm şi să urmărim firul roşu sau logica care dă coerenţă şi unitate întregului edificiu. evident. pe care este de presupus că Sf. în timp ce Sf. indiferent care ar fi acesta. acela de a face cunoscută Învăţătura şi faptele Domnului nostru Iisus Hristos. propunându-ne. părintele tuturor oamenilor. Faptul că anumite evenimente din viaţa Mântuitorului sunt plasate de Sfinţii Evanghelişti în contexte diferite arată intenţia acestora de a sublinia valenţe şi sensuri diferite ale aceluiaşi eveniment. îmbogăţitor. mai ales de destinatarii cărora acestea se adresează şi de obiectivele specifice. ca şi celelalte Sfinte Evanghelii sau scrieri noutestamentare. cu aspecte şi accente diferite. Ceea ce ne interesează aici este sublinierea particularităţii planului Evangheliei după Matei. cu particularităţi. Existenţa unui astfel de plan în cazul Evangheliei după Matei este cu atât mai posibilă cu cât aceasta are un evident caracter didactic şi sistematic. prin urmare a sensului pe care autorul îl atribuie fiecărei părţi componente. Planul unei lucrări literare ne conduce la descoperirea funcţionalităţii şi. Acesta este un 11 . Ev. urmărite de fiecare evanghelist în parte.

Desclée De Brouwer. Béda Rigaux Témoignage de l’évangile de Matthieu. discursurile.30) II. în cel mai bogat şi valoros comentariu la Evanghelia după Matei. cu grijă faţă de cei mai mici. 18) În sfârşit. realizată de Ulrich Luz. publicat în ultimii ani. Dacă Hristos a venit pentru a sluji şi a suferi. Tema principală a celor cinci discursuri este una şi aceeaşi: Împărăţia cerurilor. Programul Lui Iisus este expus în ceea ce este numit Predica sau Introducerea de pe Munte. Rigaux. Matei faţă de ceilalţi sinoptici prin lungimea şi unitatea lor. V. subliniind caracterul tainic şi smerit al Împărăţiei. cele mai reprezentative şi relativ recente. Desigur. jalonează întreaga Evanghelie. al cincilea discurs reia discursul eshatologic al lui Marcu (cap.principiu exegetic fundamental şi de bun simţ. Evanghelist subliniază de fiecare dată un aspect caracteristic.45-25. îndreptându-se frăţeşte între ei.13) pe care-l amplifică considerabil. IV. Vom încheia cu o sinteză critică a principalelor propuneri. de la vestirea ei şi până la împlinirea glorioasă a acestei (cap. Cartă a Împărăţiei cerurilor. Predica de pe Munte conţine noua Dreptate sau Lege care este proclamată în exigenţele ei radicale şi suverane (cap. cu rugăciune comună şi cu iertarea greşelilor (cap. ci şi pe cel dumnezeiesc. în legătură cu care Sf. Despre lectura discursului dumnezeiesc al Sfintelor Scripturi vorbeşte Ermineutica biblică. Ev. 5-7) Discursul misionar sau Îndrumările misionare colaţionează sfaturi date misionarilor şi prevestiri ale riscurilor pe care le presupune propovăduirea Evangheliei (cap. 10) Discursul despre Taina Împărăţiei grupează şapte parabole. atunci şi ucenicii Lui trebuie să trăiască în smerenie. În continuare şi pentru a ilustra complexitatea planului Sfintei Evanghelii după Matei voi reproduce câteva din propunerile. I. în cazul textelor sfinte intră în discuţie şi faptul că acestea nu au drept autor numai factorul uman. care se disting la Sf. Ele oferă învăţătura specifică şi profundă a Mântuitorului Iisus Hristos. cu care ne-am ocupat pe primul semestru.1967 După B. constituind principalele repere ale planului acesteia. 12 . III. mai ales cu pilde pe tema privegherii (24. 13) Al patrulea discurs reglementează raporturile în sânul comunităţii creştine.

un caracter secundar. Mântuitorul un nou Moise.neto o[te evte.1. 13 . 13. ca şi legea veche (Muntele Sinai) etc.53-17 şi respectiv cap. este vorba de discursul eclesial (cap. care ar trebui să aibă o legătură logică cu discursurile. începutul activităţii Sale publice (4. evge. unul chiar la fel de unitar şi apropiat ca lungime celor cinci. a lansat teoria că ne aflăm în faţa unui nou Pentateuh. Acest lucru se verifică în cea mai mare parte: 1. Fericirile şi ceea ce urmează acestora sunt o replică evidentă la Decalog. 11.Bacon. exeget american. un nou Legiuitor .23-15) 2. 13. 19.Toate cele cinci discursuri sunt urmate de o formulă care introduce tema următoare: Şi sfârşind Iisus de dat aceste învăţături… Kai. Împărţirea Evangheliei după Matei în cinci secţiuni presupune perceperea cap. Ultimele versete ale cap. A treia secţiune narativă (cap. Astfel. În 1930 B.gouj tou. cap. Evanghelist la Vechiul Testament teoria noului Pentateuh pare plauzibilă. Plecând de la cele cinci mari discursuri au fost elaborate multe interpretări şi concluzii privitoare la structura literară a Ev după Matei. 3-4 relatează fapte absolut necesare pentru introducerea Predicii de pe Munte: Botezul lui Iisus. 9 (36-37) constituie o evidentă introducere a Discursului misionar din cap.11-12) ar servi ca introducere la Discursul Parabolelor Împărăţiei.touj (7.1. Având în vedere şi raportarea mai mult decât evidentă a Sf. 3. 1-2 ca o introducere.18-22) şi atragerea mulţimilor de minunile săvârşite de Iisus (4. 10. ceea ce ar conferi acestora. Este vorba de cunoscutele vai-uri adresate fariseilor (cap. Ispitirea (3.W. A doua secţiune narativă (cap. oarecum.1-4.53. Noua Lege este dată tot pe un munte. Aceasta ne prezintă o grupare de episoade şi cuvinte care au drept scop să pună în lumină lucrarea dumnezeiască. 18) şi cel eshatologic (cap. caracterul tainic al Împărăţiei 4.11).j lo. Pentru a împărţi Ev. eventual ca părţi pregătitoare sau introductive la acestea.26-28 (Patimile şi Învierea) ca o concluzie. 23).1) Evanghelia după Matei mai conţine şi alte discursuri. după Matei în cinci părţi este nevoie să asociem celor cinci discursuri partea narativă a Evangheliei.lesen o` VIhsou/j tou.12-17) alegerea ucenicilor (4.28. 26. iar a cap. 19-33) par a avea mai puţină legătură directă cu discursurile care urmează.24-25). Li se recunoaşte însă cel puţin funcţia de a pregăti atmosfera pentru ceea ce urmează. Ultimele două secţiuni narative(cap. 8-9) prezintă un tablou cu zece minuni săvârşite de Mântuitorul care pot fi socotite o firească pregătire pentru înţelegerea lucrării misionare a Acestuia şi pentru misiunea Apostolilor.

Este motivul pentru care unii exegeţi nu acceptă această împărţire. ceea ce nu este corect.Acest lucru nu este deloc potrivit mai ales cu ultimele capitole care ţin de esenţialul structurii şi compoziţiei Evangheliei. 14 . Există. astfel riscul ca exegetul să substituie perspectivei autorului înţelegerea sa. În împărţirea unei lucrări trebuie în mod obligatoriu să se ţină seamă de intenţia iniţială a autorului.

Newman şi Ph. Mt. conţine cel puţin cinci discursuri importante încadrate de un bogat material narativ şi de alte învăţături ale Mântuitorului. Activitatea publică a lui Iisus Hristos începe cu chemarea primilor patru ucenici (4.1-17) al istorisirii naşterii (1. care slujeşte. Originea şi Persoana lui Iisus Hristos (1. Având în vedere consideraţiile de mai sus şi amintind faptul că Iisus Hristos este personajul central în jurul căruia se desfăşoară totul. Newman and Philip C. al căror răspuns se constituie în modelul uceniciei prin excelenţă. cel ce ridică păcatele lumii. (9.13-17).1).28. Acesta îşi începe activitatea în Galileea. 26. 1992 B. deşi menţionează faptul că este imposibil să negi existenţa celor cinci sumare sau concluzii cu care se încheie fiecare din cele cinci părţi (7.UBS Handbook Series A Handbook on The Gospel of Matthew. Mielul lui Dumnezeu. În continuare.53. Mt.18-22). Stine New York. şi Fiul lui Dumnezeu. sunt planul şi cuprinsul în detaliu de mai jos: I. al mărturiei lui Ioan Botezătorul (3. împlinind astfel cuvintele lui Isaia proorocul (4.) în cinci părţi depăşită în parte.12-16).9-13) 15 .1825). b.1-12) şi al mărturiei Tatălui din cer (3.1. c. By Barklay M. Stine socotesc împărţirea Evangheliei după Matei (Ev.20) a. 11. 19. pe de altă parte.1-4. Versetul 17 al cap. aşa cum îl mai găsim descris şi în altă parte în Ev. Slujirea (activitate) şi Mesajul Mântuitorului Iisus Hristos (4. Iisus Hristos este în diverse moduri identificat cu Mesia. la definirea identităţii lui Iisus.1-11). 13. II. 4 poate fi înţeles ca un sumar referindu-se pe de o parte la ceea ce a avut deja loc şi. Prin intermediul genealogiei (1. socotindu-se că este mai rezonabil să se accepte că Ev. funcţionând ca o anticipare a ceea ce avea să urmeze. În plus trebuie să acceptăm că atât din punct de vedere teologic cât şi cronologic relatările privind naşterea şi patimile trebuie plasate în interiorul acestui plan. de asemenea.1816. după relatarea întreitei ispitiri (4.1.17) a. Se încearcă un compromis.

întorc spatele Mântuitorului (11. În acest moment crucial al activităţii lui Iisus . chiar membri ai familiei lui Iisus vin să discute cu El (12. similar celui care a precedat Predica de pe Munte (vezi 4. şi ochii închişi faţă de adevăr (13. despre cum trebuie să se poarte şi li se promite o răsplată deosebită (cap.b.22-32). După o perioadă scurtă de propovăduire şi vindecări minunate (4.15). 35-38) e.34).1-11. ca şi asupra oamenilor şi a naturii (8. Capitolele 11 şi 12 conţin în principal privind persoana şi autoritatea lui Iisus: întrebări şi controverse Ioan Botezătorul. d.13). După întoarcerea din munte. 33-45) - - g.care într-un anume fel reprezintă pe toţi cei care urmau lui Hristos – sunt trimişi să vestească Evanghelia Împărăţiei.1-14) sunt mai curând sub stăpânirea lui Belzebut (12. Cel de al doilea corp important de învăţături al Ev. este de asemenea respins şi în cele din urmă ucis de Irod Antipa.28) c.23-25). 10) f. (10. h.53-58) i.20-24). fiul lui Irod cel Mare (14. cetăţile Horazin şi Betsaida.1-12) 16 . urechile astupate.2-19). probabil pentru a explica motivul acestei reacţii negative la mesajul Împărăţiei: poporul are mintea închisă. După învăţarea prin parabole pe malul Lacului Galileii. unde nu mai săvârşeşte nici o minune din pricina lipsei de credinţă a poporului (13.1-9. în care s-au făcut multe minuni. Iisus învaţă pe ucenicii săi căile Împărăţiei şi compară valorile acesteia cu cele ale Iudaismului tradiţional (5.1-7. Iisus îşi arată prin numărate mijloace puterea Sa asupra răului de orice fel şi asupra demonilor.când îndoiala şi refuzul se răspândesc în rândul mulţimii . Nazaret.23-25 şi 9. li se vorbeşte despre persecuţiile ce au să vină. Iisus se întoarce în cetatea Sa natală.1) este precedat de un sumar. se pare că are îndoieli sau doreşte să-i încredinţeze pe ucenicii săi şi trimite mesageri care să-L întrebe pe Iisus dacă El este Mesia (11. Ioan Botezătorul. fariseii şi învăţătorii de lege s-au pronunţat deja că oricine încalcă Sâmbăta (12. De aici necesitatea de a recurge la parabole (13. al cărui destin este similar cu cel mal Mântuitorului şi a cărui moarte anticipează pe a Acestuia. Cei doisprezece Apostoli .Matei introduce capitolul cu parabolele Împărăţiei. acum în închisoare. Mt.

k. înainte de a sătura o mulţime de patru mii de bărbaţi (15.1-12) 17 .34-36) Atunci vine de la Ierusalim o delegaţie care-L provoacă în problema a ceea ce poate face pe om necurat cu adevărat (15. moartea şi învierea (16. îi învaţă pe ucenici alte lucruri centrale ale mesajului Său despre Împărăţie: . cele două evenimente minunate au drept scop amintirea trecerii Mării Roşii (Ieşire 14) şi hrănirea minunată a Israeliţilor în pustiu (Ieşire 16). are loc Schimbarea la faţă a lui Iisus în faţa celor trei ucenici. Foarte probabil. 22-33). 17.1-4) Iisus întâlneşte un om care avea un fiu demonizat. 21-28).13-20). În această perioadă în care Iisus stă departe de mulţime. care conduce la concluzia asupra activităţii Sale în mijlocul mulţimii şi face loc mărturisirii lui Petru. III. În acest context o femeie.(14. respingerea Lui din partea autorităţilor. în timp ce un glas din cer confirmă că El este Fiul lui Dumnezeu (17.1-20). Imediat ce coboară de pe Munte (compară cu 8. Şase zile după prima vestire a Patimilor. 21-28.despe căsătorie (19. Întorcându-se pe partea de vest a Iordanului. Matei consemnează episodul cu plata taxei la templu (17. e.5-12). Iisus este întâmpinat de mulţime de oameni care auziseră de El şi care-l aduc bolnavi pe care Acesta îi vindecă. care face trecerea spre descoperirea care urmează a o face Iisus privitor la persoana Sa numai la cercul mic al ucenicilor (16.1-4) ăi oferă lui Iisus ocazia de a atenţiona pe ucenici în privinţa ipocriziei Fariseilor şi saducheilor (16. După uciderea lui Ioan Botezătorul. Iisus merge în pustiu unde hrăneşte în chip minunat cinci mii de bărbaţi (14. Iacob şi Ioan.1-13) c. pe care-l vindecă (17. În continuare. 20. 22-23.face dovada unei credinţe neobişnuite ( 15.119.1) f. Iisus le vorbeşte ucenicilor Săi în trei ocazii despre ceea ce îl aşteaptă la Ierusalim – concret.20. 14-20) d. Lucrarea şi Descoperirea lui Iisus Hristos (16. Cererea Fariseilor şi a Saducheilor de a le oferi semne minunate (16.24-27) care pune odată în plus în discuţie raportul dintre credinţa creştină şi Iudaism. În continuare.j. După mărturisirea lui Petru (16. 29-31).34) a.21.32-39). Petru.13-20). Iisus vindecă mulţi oameni )15. de neam străin (cananeancă) – şi prin aceasta „necurată”.13-21) şi mai târziu merge pe mare (14. l. 17-19) b. Între a doua şi a treia vestire a patimilor Iisus învaţă pe ucenici despre adevărata măreţie şi despre necesitatea iertării (18.

Moartea Sa are efecte miraculoase (27. 41-46) denunţând ipocrizia Fariseilor şi a învăţătorilor de lege ( 23.16-30) despre bunătatea lui Dumnezeu (20. 22. 25. 31-46). 34-40). după ce a fost trădat de Iuda (26. După ce este întrebat în legătură şi cu alte probleme importante (22. În cele din urmă. 32-51). e.23-27). 22. 15-22. după ce Petru s-a lepădat de El (26.12-17) provoacă pe arhierei şi pe bătrânii poporului în problema autorităţii lui Iisus (21. lucru ce are drept scop să trezească pe cititorii Evangheliei cu privire la împrejurările în care şi când vor întâlni pe Fiul Omului şi când va trebui să răspundă la judecata din urmă. Iisus le zugrăveşte judecata viitoare (25. g.1-11). ca un îndemn la priveghere (25. 21. 20-28) despre avere (19.47-56).15-20) 18 .28-32. Dar. a cărui primire entuziastă se va transforma în scurt timp în ostilitate. c. Iisus este răstignit (27.57-67). 1-28-20) a. 33-46. mai presus de toate. 22.1-10). aceea de a propovădui mesajul Său în toată lumea. b. d.14-30) din partea ucenicilor (24. 29-34) au o semnificaţie mai mare decât poporul Ierusalimului. Iisus le vorbeşte despre distrugerea Ierusalimului şi despre evenimentele apocaliptice ce aveau să vină (24. 1-14). cu făgăduinţa de a fi cu ei totdeauna până la sfârşitul veacurilor (28.45-56). Cei doi orbi la Ierihon (20. Evanghelia se încheie cu misiunea pe care Iisus o încredinţează ucenicilor Săi. 23-33.69-75).1-31).- despre smerenie şi măreţie (19. după cum nu mai puţin minunată este Învierea Sa (28. IV.32-44) f. Singur cu ucenicii. Iisus le răspunde cu trei parabole (21.1-16) g. activitatea Sa în templu (21. Deşi Iisus este bine primit în Ierusalim (21.13-15. şi după ce a fost respins de poporul său (26.1-36). 20.1-13) şi credincioşie (25. Moartea şi Învierea lui Iisus ( 21. Iisus pune singur problema relaţiei dintre David şi Mesia (22.

I. În acest caz Matei ar fi compus Evanghelia sa alternând relatarea sau istorisirea unor evenimente cu redarea unor cuvântări sau discursuri ale Mântuitorului. în Catholic Biblical Quarterly. Genealogia lui Iisus (1. 23-25 Cuvântare – Discursul eshatologic. construite în jurul unei secţiuni centrale. 1990) Planul propus de Lohr se bazează pe simetria caracteristică compoziţiilor literare antice şi pe folosirea conceptelor de inclusio. constituită de o colecţie de şapte parabole despre Împărăţia cerurilor. În paranteze drepte sunt trecute locurile paralele. atunci când apar sunt diferite şi propuse de trad. 14-17 Secţiune narativă – Recunoaşterea de către Ucenici D. 18 Cuvântare – Discursul privind comunitatea sau discursul eclesial C. Brown. Naşterea şi începutul activităţii (1. 1989). Αθηνα. p. 26-28 Secţiune narativă – Moartea şi Naşterea din nou Împărţirea conţinutului Evangheliei după Matei. Joseph A. fiecare conţinând o parte narativă şi un discurs – pentru faptul că lasă în afara planului relatarea patimilor şi a Învierii. 8-9 Secţiune narativă – Autoritate şi Chemare D. chiasm sau citirea în cruce. Intrarea în Împărăţie C. 11-12 Secţiune narativă – Refuzul din partea contemporanilor („neamului acestuia”) F.3. Adoptat şi de The New Jerome Biblical Commentary (Edited by Raymond E. 10 Cuvântare – Discursul misionar E. H. Lohr. A. [Lc.C. Ea nu acceptă însă ideea „Pentateuhului” lui Matei – împărţire în cinci cărţi. pe care le integrează însă într-un context mai generos. celelalte. urmând planul lui Lohr: Primele titluri aparţin lui Lohr. Această împărţire reţine ca punct structura centrată pe cele cinci mari discursuri. 1-4 Secţiune narativă – Naşterea şi începutul activităţii B.1-4. 19-22 Secţiune narativă – Autoritate şi chemare B. Το προτωτυπο κειμενο με μεταφραση στη δημοτικη. neogreacă (Η Καινη Διαθηκη.22) a.1-17) – Strămoşii lui Iisus. Fitzmyer şi Roland E. 427. 5-7 Cuvântare – Fericirile. Venirea Împărăţiei A. 13 Cuvântare – Parabolele Împărăţiei E.23-38] 19 . 23 (1961). Murphy.

38-42) [ Lc 6. c. In 1. căutaţi.22-34] 5. Jurământul (5. Naşterea lui Iisus (1. Ioan Botezătorul (3. Iubirea vrăşmaşilor (5.13-16) [Mc 9.3-16) 1. Grija de cele trebuincioase vieţii (6. Legea talionului (5.2) /Activitatea în Galileea/ [ Lc 6.29-30] 7.5-15) /Adevărata rugăciune/ /Rugăciunea domnească/ [Lc 11.24) /Dumnezeu şi banii/ [Lc 16.19-28] Botezul lui Iisus (3. 3738.31-32) [Mt 19.3-12) [Lc 6. Exordium (5. Introducere (4.1-12) – Închinarea Magilor Fuga în Egipt (2. Cereţi.17-20) 2. Regula de aur/ [Lc 11. Adulterul (5.25-34) [Lc 12. d. Alte sfaturi (6. Noua Morală.19-21) /Adevărata comoară/ [Lc 12.22-23) [Lc 11.1-9.16-20. j.1-6) /Judecata/ [Lc 6.33-36] 3.16-18) /Postul adevărat/ e.1-7] Magii de la Răsărit (2. Lc 3. Lc 4. Lc 4. e.12) 1. II.41-42] 6.18] 5. Uciderea (5.9. Sarea şi lumina lumii (5. Fericirile (5.13-17) [Mc 1.43-48) /Iubirea faţă de aproapele/ [Lc 6.19-7. f.21-22] Ispitirea lui Iisus (4.9-11. Divorţul (5. Milostenia (6. Principiile sale fundamentale şi şase exemple (5. Lc 3.1-11) [Mc 1.21-26) 3.1748) /Iisus şi legea/ 1.33-37) 6.32-36] d.2-4] 3.27-28. Lc 5.15-17. Lc 14. Postul (6. i.27-30) 4.19-23) Predica Sf.7-12) /Împlinirea rugăciunilor. Lc 16.14-15.29) a.50. Noua perspectivă asupra faptelor dreptăţii (6.12-17) [Mc 1.11-12.1-12) [Mc 1.13] 4. Luminătorul trupului (6.1-4) /Adevărata milostenie/ 2.1-13] Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4.23-7. Nu judecaţi (7. g.12-13. Mc 10.1-8.18-22) [Mc 1.9-13] 20 .14-15] Chemarea Ucenicilor (4. k. Rugăciunea (6.20-23] 2. Cea mai înaltă dreptate (5.16-18) Întoarcerea din Egipt (2.1-18) 1. Dumnezeu şi Mamona (6.17-19] b.1-11] Predica de pe Munte (4. Comoară în cer (6.b.18-25) [Lc 2. 34-35] c. bateţi (7.13-15) Uciderea pruncilor (2. 33-34] 2. h.23-5.

41] 21 .38) a.35-41. 14-17) Mc 2.8-9] . Întrebări despre post (9. 32-34) …………………………/Diferite vindecări/ (9. Lc 8.1-4) [Mc 3.28-34) [Mc 5.34-36)/ [Lc 12.2-7.57-62] f.37-39) [Lc 14.21-43.24] 2.13-14) [Lc. Concluzii la predica de pe Munte (7.6-13. Vindecarea fiicei dregătorului (9. Misiunea celor doisprezece Apostoli (10. Lc 12.13-19. Răsplata ucenicilor (10./Necesitatea mărturisirii (10.1-6] c. Mila lui Iisus (9.III. Un episod descris în lumina Judecăţii viitoare (7.4354] c. 26-27] f.47-49] ……………………….17-26] i.28-29) Autoritate şi chemare (8. Lc 5. In 4. Lc 5./Cearta între oameni (10.24-29) /Parabola cu cele două case/ [Lc 6./Dragostea pentru Hristos aduce cu sine o stare de criză/ (10. Lc 8.1-20.12-16] b. 35-38) /Iisus şi Israeliţii/ Discursul misionar (10.9-13.40-56] l. 18-26) /…şi vindecarea femeii cu scurgere de sânge/ Mc 5. 1-4) [Mc 1.21-23) /Adevăratul ucenic/ [Lc 13. Vindecarea unui demonizat mut şi surd (9.43-44] 3.22-25] g.. 12-19] d. Lc 5.32-39) ./Iisus adevăratul Învăţător/ (7. Vindecarea soacrei lui Petru (8.27-31) m. Vindecări făcute spre seară (8. Vindecarea demonizaţilor din Gadara (8. f.38-41] d.33-39] k.13-17. Liniştirea furtunii pe mare (8. [Lc 5.40-45.18-22) /Premise ale uceniciei/ [Lc 9. Poarta cea strâmtă (7. Despre urmarea lui Iisus (8. Cum să facă faţă viitoarelor persecuţii (10.13-27) 1.32)/ [Lc 12.5-16) /Îndrumări pentru misiune/ [Mc 6. Vindecarea a doi orbi (9.1-10. Chemarea vameşului Matei (9.14-15) [Mc 1.40-42) /Atitudinea faţă de Apostoli/ [Mc 9.16-17) e. IV. Vindecarea slugii sutaşului (8. 17-25) /Reacţia lumii faţă de misiunea celor doisprezece/ [Mc 13.1-42) a. Curăţirea unui leprosul (8. 13.25-27] 4.27-32] j. [Lc 8. Trimiterea celor doisprezece (10.26-31) e. Teama justificată şi teama nejustificată (10. Judecata după roade (7.52-53] . 5-13) [Lc 7.1-8) [Mc 2.29-34. Vindecarea unui paralitic (9.26-39] h.9-13) [Mc 2. Casa clădită pe piatră şi casa clădită pe nisip (7.1-12. 21. A mărturisi pe Iisus în faţa oamenilor (10.23-27) [Mc 4. Lc 6.1-9.18-22. Lc 9. 35) n. Lc 4.12-16] b.15-20) /Profeţii mincinoşi/ [Lc 6.

18-23] . Mersul pe mare (14. Iisus şi Belzebul (12.1320. Lc 13.1-9. Parabola semănătorului (13. Lc 11.18-23) [Mc 4. Lucruri vechi şi noi (13.43-45) [Lc 11./Persoana lui Ioan/ (11.1-8) /Păstrarea sâmbetei/ [Mc 2.Refuzul acestui neam de a primi pe Iisus (11. Lc 6.1-12) [Mc 6.20-24) c.43-45] i.1-4. Iisus Botezătorul şi Iisus (11. Explicarea parabolei semănătorului (13./Întrebarea lui Ioan/ (11. 22-32) /Puterea lui Iisus asupra demonilor/ [Mc 3. Interpretarea parabolei neghinelor (13. Parabola neghinelor (13.10-17.28-30. 34-35) g.7-15) [Lc 7.1-6) [Lc 7. Robul ales (12. Lc 8. Lc 4.19-20] VI.24-35] . Culegere de spice de grâu în zi de sâmbătă (12.1-19) . Parabolele comorii ascunse. Iisus este respins în patria sa (13.21-22] d.53-58) [Mc 6. . Vindecarea omului cu mâna uscată (12.16-24) [Lc 10. In 6.18-19] .45-52./Parabola grăuntelui de muştar/ (13./Reacţia contemporanilor lui Iisus/ (11.30-44.9-10] c. Lc 12.31-32) [Mc 4. Săturarea celor cinci mii de oameni (14.1-6.27) a.33) [Lc 13. 10-17) /De ce vorbeşte Iisus în parabole/ [Mc 4. Familia lui Iisus (12.11-15] d.1-12. Lc 9.1-5] e.11-12. 15-21) /Profeţia lui Isaia despre Iisus/ g./Păcatul împotriva Duhului Sfânt/ (12. Lc 8. Moartea lui Ioan Botezătorul (14. Folosirea Parabolelor de către Iisus (13.1-6. Recunoaştere din partea Ucenicilor (13.24-26] k. mărgăritarului şi năvodului (13. Vai-uri adresate unor cetăţi (11.14-29..10] h. Lc 9.16-21] 22 V.7-9] c. Lc 8. Mulţumirea lui Iisus adresată Tatălui şi chemarea lui Iisus adresată celor osteniţi (11.6-11] f. 4450) i.13-15] b. Lc 11.31-33) . 31-32) [Mc 3.4-8] b. Parabolele grăuntelui de muştar şi a aluatului (13.10-12. Lc 6.46-50) /Mama şi fraţii lui Iisus/ [Mc 3.16-30)] b.50) a.29-32] j. Copacul şi roadele sale (12. 22-33) [Mc 6. 9-14) /Vindecare în zi de Sâmbătă/ [Mc 3.1-9) [Mc 4. Mc 8. Lc 6. 33-37) /Cuvintele judecă pe oameni/ [Lc 6./Parabola aluatului/ (13.53-17.23-28. 24-30) e. Lc 8.38-42) [Mt 16. 13-21) [ Mc 6.14-23] .20-21] f.36-43) h. Parabolele Împărăţiei a.1-14] d. Scopul parabolelor (13.25-30) /Descoperirea făcută către cei smeriţi/ [Lc 10.30-32.31-35. 51-52) /O parabolă pentru ucenici/ VII. Întoarcerea duhului rău (12.20-27. Semnul lui Iona (12.

Mărturisirea lui Petru (16. A treia vestire a Patimilor /şi a Învierii/ (20.14-23] g.1-12) /Căsătorie şi divorţ/ [Mc 10. Lc 18.21-28) . In 12.2-13. Fariseii cer semne (16.1.1-16) e.43b-45] q. 10-14) [Lc 15.34-9. Lc 9.20-28) [Mc 10./Ce face pe om necurat/ (15. Aluatul fariseilor şi al saducheilor (16.23-27] n.35-45] g.1-10] j.15-17/ c. Schimbarea la faţă (17. Binecuvântarea copiilor (19.18-30] d.34-36) [Mc 6.24-27) /Cum a plătit Iisus darea pentru Templu/ VII.1-13] .29-34) [Mc 10. 54-56] k.1-7] d.3234. Vindecarea celor doi orbi din Ierihon (20.24-28) [Mc 8. A doua vestire a patimilor 17. Hrănirea a patru mii de oameni (15. Autoritate şi chemare (19. Lc 9. Lc 9.1-5) .112] b.14-29.16-30) /Bogăţia şi viaţa veşnică/ [Mc 10.32-39) [Mc 8.13-20) [Mc 8.10-20) [Mc 7.24-30] h.46) a.13-16. Învăţătură despre divorţ 19.28-38.21-28) [Mc 7.Cine este superior (18.2836] o. Lc 19.1-11) [Mc 9. Iisus şi tradiţia fariseilor despre curăţenie şi făgăduinţe (15.14-21] l.46-52.1-13) [Mc 9. Vindecarea copilului lunatic (17. Lc 18.69) c.1-4) [Mt 12.30-32. Conducători care determină pe cei mai mici să păcătuiască (18.17-31.1-22./Iisus prevesteşte Patimile şi Învierea sa/ (16.e.31-34] f.31-33. Parabola slugii neiertătoare (18.1-35) a.18-21] m. Adevărata măreţie (18./Tradiţiile omeneşti şi poruncile dumnezeieşti/ (15. Prima vestire a Patimilor şi cuvinte despre ce înseamnă să fii ucenic (16. Mc 8. Vindecarea unor bolnavi în Ghenisaret (14.14-20) [Mc 9.17-19) [Mc 10. Statirul (banul de argint) din gura peştelui (17.19) [Mc 7.12-19] 23 . Lc9. 17. Lc 9.46-48.21-22] .13-15) /Iisus binecuvintează copiii/ [Mc 10.37-43a] p. Lc 9.1-2] b. Procesul iertării (18. Tânărul bogat (19. Intrarea triumfală în Ierusalim (21. Discursul comunitar sau eclesial (18. Parabola lucrătorilor la vie (20.33-37.27-30.1-20) .22-23) [Mc 9.1-11.15-20) /A ierta pe fratele tău/ [Lc 17.38-42. Lc 9.5-12) /Neputinţa ucenicilor de a înţelege/ [Mc 8. Parabola cu oaia cea pierdută (18.21-23) [Mc 8.11-13.21-35) VIII.3] e.35-43] h. Credinţa femeii cananeence (15. Lc 18. Lc 12. 1-11) [Mc 11. Mai multe vindecări (15./Crucea adevăratului ucenic/ (16. Cererea fiilor lui Zevedei (20.53-56] f.29-31) i. Lc 18.

46) a.26-30.7-33)] 2. In 2.6-13) [Mc 14.12-17) /Alungarea vânzătorilor din Templu/ [Mc 11. Parabola nunţii fiului de împărat (22.41-46) /Mesia şi David/ [Mc 12.1-25-46) 1.15-22) [Mc 12.1-2.13-36) b.27-40] q. Lc 22.36-44) /Venirea pe neaşteptate a sfârşitului/ [Mc 13. Lc 11.25-28] r.32-35) 4.45-51) [Lc 12.13-22] j. 20. Judecata neamurilor (25.37-39) /Iisus şi Ierusalimul/ [Lc 13.66) 1. Plata impozitului la Împăratul roman (22. In 12. Curăţirea Templului (21. Sluga credincioasă şi sluga necredincioasă (24. Fecioarele înţelepte şi fecioarele nebune (25. Lc 21.41-48] 6.38-40. Discursul eshatologic (24. Cea mai mare porunca (22.1-14) . Lc 20.45-53] 2. Patimile şi moartea lui Iisus (26.45-47] ./Prevestirea distrugerii Ierusalimului/ (24.23-33) [Mc 12.34-40) [Mc 12. Sfatul prinderii şi uciderii lui Iisus (26.20-24] k.31-46) /Cum va fi judecată lumea/ Moartea şi Învierea 26. Pilda talanţilor (25. Ungerea din Betania (26.28-34. Iisus întrebat în legătură cu autoritatea sa (21.3537.9-10] n. Smochinul neroditor (21. Lc 20.1-28.34-36] 5.14-30) [Lc 19. 34-35] c. Lc 19.1-8] 24 .1-12) [Mc 12. Vai-urile împotriva fariseilor şi cărturarilor (23.18-27.28-31) m.45-48.Sfârşitul lumii (24.1-2. Parabola stăpânului viei şi a lucrătorilor necredincioşi (21.114) [Lc 14.1-13) /Pilda celor zece fecioare/ 7. Plângerea Ierusalimului (23. Strâmtorarea cea mare (24.11-27] 8.3-31.15-28) 3. Parabola celor doi fii (21. Lc 21.2733.1317. Întrebări privind Învierea (22.1-5) [Mc 14.IX.18-22) [Mc 11.20-26] p.56] . Întrebare despre Fiul lui David (22.1-12.3-9./Antiteza dintre farisei şi Ucenici/ (23.1-2) [Mc 13.3237.1-2.3-35) [Mc 13. Lc 10. In 11.41-44] Vai-urile şi Discursul eshatologic (23. Ziua şi ceasul nu sunt cunoscute (24.1-25.12-14. X.15-24] o.37-52. Lecţia smochinului (24.20) a. Lc 20. Lc 20.1-8] l.23-27) [Mc 11. Lc 17.33-46) [Mc 12. Distrugerea Templului şi începutul tânguielilor (24.1-27.1-36) . Lc 20.15-19. i./Vai-urile la adresa fariseilor şi cărturarilor/ (23.

Paza mormântului (27.Cina cea de taină (26. 18.33-19. Iisus înaintea Sinedriului (26.10-11.11-14) 14. In 18.44-48. 13.47-56) [Mc 14.28-32] 12. In 20. 3842] 19.32-44) [Mc 15. Lc 23. In 19.16-26. Rugăciune din Ghetsimani (26.1-11] 9.15-26) . considerând că s-au impus trei direcţii sau modele în estimarea structurii sau planului EM 1.36-38] 7.12-26.3-6] 4. Lc 24.16] 15.Lepădarea lui Petru de Iisus (26. In 19.54-62.43-52. Iisus adus la Pilat (27.26-43. Lc 23. Răstignirea lui Iisus (27. 63-71. Lc 22. Fortress Press Miniapolis. Luz prezintă o sinteză a soluţiilor celor mai importante propuse pentru planul Ev. 10. Vestirea lepădării lui Petru (26.1. Instituirea Cinei Domnului (26.1-2. Moartea lui Iuda 27.1-10) [Mc 16.13-15.3. Lc 22.14-16) [Mc 14.27-31.17-25) . Lc 22. Moartea lui Iisus (27.6-8] Ulrich LUZ. Învierea lui Iisus (28.11-26) [Mc 15. Lc 22. Învierea şi trimiterea ucenicilor la misiune (28.1-10] 2. A Continental Commentary.12-14. In 18.având ca pretext cele cinci mari discursuri ( 5-7. Lc 22.47-53. 54-55. In 20. 62-66) b.31-34.1923.3-5.21-32. In 19. Trimiterea la misiune (28.1-2) [Mc 15. Mt.69-75) [Mc 14. Lc 23. 28-30] 18.1-12. Prinderea lui Iisus (26.66-72.19-24] 10. Trădarea lui Iuda (26.26-30) 6.14-18./Condamnarea lui Iisus/ (27.33-39.25-27] 11. 23-25).3-10) [Fapte 1. Iisus condamnat la moarte (27.1-20) 1.36-49.32-42.15-18.16b27] 17. 1992 U. 25 .2-15.36-46) [Mc 14.2-3] 16. 1-8. In 18. Punerea în mormânt (27.7-23] 5. MATTHEW 1-7. Împreună cu Ucenicii (26. In 13.39-46] 8.57-68) [Mc 14. Lc 24.17-30) [Mc 14. In 19. Lc 23. In 18. In 18. Lc 22.Iisus batjocorit de soldaţi (27. Iisus interogat de Pilat (27.18-19] 13.57-61) [Mc 15.27-31) [Mc 15.45-56) [Mc 15.53-65. Lc 22.16-20) [Mc 16.11-15) 3. 50-54. Raportul gărzii de la paza mormântului (28. Lc 23. Modelul Pentateuhului .42-46.31-35) [Mc 14. Fapte 1.

. III.53-18.20 şi 16.rxato o` VIhsou/j khru.Secţiunile lui Matei nu corespund cu Marcu.17. Vezi ex.Matei foloseşte des versete sau pericope cu funcţii de tranziţie.3-11 predomină conţinutul diferit de Marcu. împărţită în două marii secţiuni. Acestea sunt uşor de identificat deoarece au o legătură logic şi cu ceea ce precede şi cu ceea ce urmează. cele cinci cărţi ar fi: I.20. 4. ar avea limita despărţitoare între 16. de legătură.ein toi/j maqhtai/j auvtou (16:21)/. legătura logică dintre naraţiune şi discurs. în care caz EM ar fi noua Lege (Tora). iar firul roşu al EM ar fi naraţiunea şi nu expunerea învăţăturii în cele cinci discursuri. Ev.23-5. deoarece Matei foloseşte frecvent propoziţii tipizate. în jurul unui centru.ssein kai. 1-13.26 26 . Multe din discursuri au continuitate logică şi cu naraţiunile care urmează.VApo. Cele două secţiuni ar corespunde celor în care este împărţită Ev.gein\(4:17). Modelul Marcu. la fel şi discursurile mai scurte (10 cu 18). în timp ce în cap. 12 Matei urmez fidel pe Marcu.1-4 corespunde cu 26-28. 13 Parabolele Împărăţiei. 5-7 care se leagă mai bine cu unitatea 8-9 (Iisus al cuvântului şi Iisus al faptei). to. to.Acceptând că fiecare discurs este precedat de o naraţiune. Această soluţie nu rezolvă.35.Repetarea unor formule nu poate fi un reper. IV.4.52. după mărturisirea lui Petru.corespunde cu fraza de început a primei secţiuni .2. EM ar fi construită chiastic. 5.VApo.1.rxato o` VIhsou/j deiknu.te h. celelalte secţiuni fiind articulate chiastic acestui centru: Cap. 6. cap. V.16. 13. În cele mai multe cazuri centrul este considerat a fi cap. II. 10.: prima parte consacrată activităţii în Galileea şi a doua parte consacrată itinerariului spre Ierusalim şi patimilor. ar urma fidel Ev. 2. Mt. iar Iisus Noul Moise.21. 1-4. 3. Critica lui Luz: . după Marcu.te h. le. Mc. Ev. după Luz. pentru că numai începând cu cap. Predica de pe Munte cu Discursul eshatologic etc. 1-2 ca Introducere şi cap 26-28 drept Concluzii Împărţire în cinci cărţi este posibil dar nu necesar să trimită la Pentateuh. . 3-7. 19-25. La acestea s-ar adăuga cap. Propoziţia de început a celei de a doua secţiuni . 8-10. Iată câteva exemple: . Argumente: discursurile lungi (5-7 şi 23-25) sunt paralele. Mt.16 constituie Introducerea. Modelul centrului (chiastic). În acest caz cap.

De altfel.53.4-41 şi 25. 13).lesen o` VIhsou/j 7.20.1-17 şi 8. 13. cap. prin urmare. 23.te 3. Numărul trei pare a fi cel mai important.1-52. 6. între diferitele Primul şi ultimul discurs sunt cele mai lungi. discursul împotriva fariseilor (cap.18-2. 19.fraze caracteristice: Kai.1.1-17. 13. 18. 23) şi celelalte discursuri ca atare. 26.1. Noutatea la Matei constă în aceea că Mt acordă o anumită funcţie unităţilor textuale astfel formate – vezi colecţia de minuni după predica de pe Munte şi înainte de cuvântul misionar.21-7.nw| tw/| kairw/| sau similare 12. Matei pune la un loc materiale asemănătoare din punct de vedere formal sau al conţinutului. precum doi. Mai pot fi identificate şi alte simetrii: 2.14 care pregătesc clar „socoteala” fială cu Israel. 27 .expresii caracteristice: VEn evkei. La fel colecţia de parabole din cap. 21.1) . 9.13-23.18-34.18-34.20. împărţirea în trei este un principiu de sistematizare frecvent întâlnit în literatura iudaică ca şi în discursul oral.1-11.3 etc.1-35.) sau VApo. 11.1.. 18.13 (4. 5. Acest principiu de aranjare nu este nou. îl întâlnim şi la Q şi la Marcu. cel de la mijloc este de mărime medie. 5. 9.28-22.1.21. De exemplu. 5. 24.1-17. 33-48. patru sau şapte.28 (vezi şi 11. 8.11.21. 24. 7. 8-9). Analiza structurilor literare mai mici 1. 5. etc.1.). Ex. De aceea se concentrează asupra analizei secţiunilor mici.4-25. 6. 18. 6.19-7. de parabole (cap. 21. 21-35.14-46. 8.particule favorite: To. 1-12 şi 2. astfel de secţiuni nu pot fi uşor delimitate.1-14 şi 18. În compoziţia fragmentelor Matei ţine seamă şi de anumite numere. Există o evidentă corespondenţă materiale care sunt incluse în Evanghelie.23.1-17 şi 9. 15.te 4.3348.1 (3. Concluzia ar fi că Matei nu are în intenţie delimitări în secţiuni mari. 27.21-32.17 (16.16.1. 26. 2. 19.: colecţia de minuni (cap.13. Luz este de părere că Matei este mai curând atent în alcătuirea secţiunilor mici ale Evangheliei şi mai puţin interesat de marile secţiuni. evge.21-32 şi 5.neto o[te evte.1) . 14. to.11. 3.1-18. dar şi altele.19-24. Matei împarte în trei secţiuni fiecare din următoarele pericope: 1. 20. al doilea şi al patrule discurs sunt cele mai scurte.46.

10. de principiu. Matei punctează temele sale prin propoziţii (versete) cheie.de 7 ori în pericopa 11. 7.7) Matei iubeşte compoziţiile chiastice.16-19/12. 18. 10 etc.48. 18. A se vedea: 5. fie pentru a sublinia continuitatea unui proces. 8 şi u.35. 1.2/4. Matei foloseşte dubletele. 6. Aceste versete deschid tratarea mai extinsă a unor teme. 5.23/9. Totuşi. a se vedea numărul şapte în prezentarea genealogiei sau a parabolelor din cap.9-13.17/10. fie pentru a semnala aspecte diferite ale aceleiaşi teme (10.13/12.13-18. Alte secţiuni structurate chiastic pot fi: 9. 4.42/25. 7. fie pentru a accentua importanţa unei teme (9. Matei revine asupra temelor sale prin repetarea unor cuvinte cheie: Îngerul Domnului – de 4 ori în pericopa 1. 19. fie pentru a marca începutul şi sfârşitul unei secţiuni (4. 21. 13. 24. adică reluare unei temei într-un context diferit. Dreptate – de 5 ori în Predica de pe Munte (5-7) Judecată .30/20.23 pentru a accentua faptul că totul se desfăşoară sub directa îndrumare a Domnului.12. 6.45 Fariseu – de 4 ori în pericopa 12. Tehnica dubletelor este frecvent folosită în tradiţia iudaică. 23. 14 A urma . cum ar fi cel al propovăduirii Evangheliei (3.18-2. Ele sunt folosite cu scopuri diferite.7).de 9 ori în cap. 7.13).1-45 Mulţime – de 16 ori în pericopa începând cu cap.17. 7.10-14. 13 sau în cap. 28 . centrale sau enunţuri cu caracter general.16. al cărui centru este Rugăciunea domnească.33-35).1b-8.20-12. 5.Celelalte numere sunt mai puţin importante.17-22/24.16. Un exemplu îl constituie Predica de pe Munte.

însă. indică şi soluţia. care . Uneori ele indică generic problema. Cele unsprezece părţi mari indicate cu cifre romane trimit la o posibilă împărţire a Sfintei Evanghelii. pe de altă parte. Evanghelist Matei un eveniment sau altul. nu-L recunosc ca Mesia. moarte şi Învierea Acestuia. Ea demonstrează că persoana lui Iisus ca. îi resping învăţătura şi în cele din urmă îl răstignesc A se avea în vedere. însă. Istorisirea vieţii şi activităţii Fiului lui Dumnezeu întrupat. iar. ca şi al celorlalte scrieri nou-testamentare. Titlurile încearcă să surprindă cât mai fidel conţinutul fragmentului respectiv. b. trăsăturile specifice ale Evangheliei după Matei: a. fiind unul compact.începe cu naşterea şi momentul Sf. cu trimitere la Pentateuh. fără nici un fel de împărţire. alteori. Iisus Hristos este Mesia cel făgăduit de Dumnezeu poporului ales prin profeţi şi odată cu venirea lui se inaugurează timpurile mesianice care coincid cu inaugura Împărăţiei cerurilor şi inaugura rea timpurilor eshatologice c. de altfel şi toate faptele lui împlinesc profeţiile vechi-testamentare.continuă cu vestirea Evangheliei Împărăţiei şi înfăptuirea semnelor minunate care arată puterea dumnezeiască a lui Iisus şi în acelaşi timp inaugurarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi . propunem mai jos structura pe capitole a Evangheliei după Matei. În felul acesta se poate memora şi identifica mai uşor unde redă Sf. un cuvânt sau altul. Din raţiuni didactice. . împărţire care ţine seamă mai curând de desfăşurarea istorisirii ca atare. Evanghelia după Matei este scrisă în dialog direct. Învăţătura sa nu desfiinţează ci plineşte în sensul întregirii Legea vechi testamentară. cu excepţia unui număr restrâns de ucenici. ca replică sau în continuarea Vechiului Testament. Ioan Botezătorul. Reamintim faptul că împărţirea pe capitole şi versete este foarte târzie. iniţial textul Evangheliei după Matei. A se vedea şi posibila împărţire a Evangheliei în cinci cărţi. Personal aş fi preferat generalizarea celei de a doua variante.sfârşeşte cu patimile. Contemporanii Mântuitorului. pe de o parte. 29 .EVANGHELIEI DUPĂ MATEI Structura pe capitole Împărţirea pe capitole şi versete nu respectă totdeauna coerenţa logică a discursului. acolo unde a fost cu putinţă exprimarea în puţine cuvinte. nu ajung să-L înţeleagă. A nu se uita trăsăturile Sfintei Evanghelii după Matei comune cu cele ale celorlalte trei Sfinte Evanghelii şi mai ales cu ale celorlalte două Evanghelii sinoptice: a.

e. f. în ciuda puterii cuvântului Lui şi a evidenţelor faptelor. ci un mijloc. Evanghelist Matei este interesat în mod special de sensul teologic al celor relatate şi nu de simpla consemnarea a acestora. Matei în cunoscutele sumare şi ilustrate constant pe parcursul istorisirii. între altele. în nici un caz nu este mântuitoarea în sine. subliniază erminia greşită a Legii.1-7] [Lc. Aşa rezultă cele cinci mari discursuri ale Mântuitorului.3. Evanghelia după Matei are un evident caracter didactic. Sfântul Ev. Ev. care încep cu Predica de pe Munte – discurs cu un evident caracter programatic – şi sfârşesc cu Discursul eshatologic. XI. cu atenţia de a se raporta totdeauna partea la întreg. Iisus Hristos este prezentat mai clar decât în celelalte Evanghelii într-o dublă ipostasă. Acestui motiv se datorează. c.25) CAPITOLUL 1 a. Pentru o perspectivă comparativă indicăm şi locurile paralele. Aceste două componente ale activităţii Sale sunt anunţate şi semnalate deseori de Sf. care renunţă la multe detalii. Legat de această problemă este în repetate rânduri reluată tema judecăţii. şi caracterul mai succint ale relatărilor Sf. Dumnezeu rămâne fidel făgăduinţei Sale.18-25) 2. aceea de Învăţător şi aceea de Făptuitor (Vindecător): Propovăduia Evanghelia Împărăţiei şi vindeca toată boala în popor. d.1-17) – Strămoşii lui Iisus b. trimiţând pe Fiul Său la poporul ales şi chemându-l mai întâi pe acesta. evidentă mai ales în absolutizarea acesteia şi corectează această erminie. dar făgăduinţa Sa are în vedere pe toţi oamenii. la care ajunsese iudeii. Evanghelia după Matei. h. invocându-se ziua aceea în care vor da seama cei care nu primesc propovăduirea Mântuitorului sau a ucenicilor. Matei grupând şi sistematizând materialul informativ pe care-l are la dispoziţie. Sf.b.23-38] [Lc . Naşterea lui Iisus (1. insensibilitatea faţă de minunile săvârşite mai ales a cetăţilor martore a celor mai multe minuni. Ev Matei. NAŞTEREA ŞI ÎNCEPUTUL ACTIVITĂŢII (1.1-4. ci un slujitor al omului şi. Este urmărită dintru început tensiunea dintre Iisus şi contemporanii Săi. întâlnite la ceilalţi Evanghelişti. punctându-se caracterul răutăcios al întrebărilor şi al comentariilor acestora. Pe fondul acestei tensiuni este criticată erminia strâmtă a iudeilor care reducea făgăduinţa dumnezeiască numai la poporul ales şi este anunţată deschiderea făgăduinţei lui Dumnezeu către toate neamurile. punctând faptul că Legea nu este un scop. mai mult ca celelalte. Genealogia lui Iisus (1. Aceste câteva coordonate pot ajuta o memorare mai corectă a principalelor părţi din cuprinsul Evanghelie după Matei. nu este un stăpân.

13-15) Uciderea pruncilor (2.20-23] b. Lc 4.16-18) Întoarcerea din Egipt (2.Principiul fundamental Cea mai înaltă dreptate (5. In 1.29) Magii de la Răsărit (2. c.18] . Lc 14.1-11] h.33-37) . Chemarea Ucenicilor (4. CAPITOLUL 3 e.16-20. Lc 4.17-19] XII.11-12.1-9. Predica Sf. Botezul lui Iisus (3. Principiul fundamental ilustrat de şase exemple /Iisus şi legea/ (5. Sumar: Activitatea în Galileea 4.9.Jurământul (5.Adulterul (5.43-48) /Iubirea faţă de aproapele/ [Lc 6.13-17) [Mc 1. Lc 3.Iubirea vrăşmaşilor (5.23-25 [ Lc 6.14-15] g.18-22) [Mc 1.27-30) .1) 31 .1-12) – Închinarea Magilor Fuga în Egipt (2.9-11.27-28. PREDICA DE PE MUNTE (5. Lc 5.1-18) 1.17-20) .1415. Ispitirea lui Iisus (4. Mc 10. b.38-42) [ Lc 6. Adevărata întemeiere a faptelor evlaviei (6.13-16) [Mc 9.17-48) . Fericirile (5.50.31-32) [Mt 19. Lc 3.29-30] . Enunţul principiului (6.21-26) .21-22] CAPITOLUL 4 a. Sarea şi lumina lumii (5. Lc 16.Uciderea (5. Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4.Divorţul (5.1-7. d. 34-35] c.Legea talionului (5.CAPITOLUL 2 a.32-36] CAPITOLUL 6 a.19-23) CAPITOLUL 5 a.1-12) [Lc 6.113] b.1-12) [Mc 1.1-11) [Mc 1.15-17.12-17) [Mc 1.19-28] f. Ioan Botezătorul (3. Expunerea Legii noi prin comparaţie cu Legea veche.1-8.12-13.

Faceţi oamenilor ce voiţi să vă facă ei vouă (7. Lăsaţi cele trebuincioase vieţii în grija lui Dumnezeu (6. Cereţi şi vi se va da (7. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi.9-13] 4.25-27] c.1-5) [Lc 6. ca pomul după roade (7. Ev. Nu daţi cele sfinte câinilor (7.3336] 3. Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi (7.16-18) adevărat/ /Postul b.4142] 2.24) [Lc 6. 6) 3. Concluzia: Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor (6.28-29) . Aceştia se cunosc după fapte.12) 5.1-4) /Adevărata milostenie/ 3.Diferite îndemnuri (7. 3334] 2.43-44] [Lc 13. Nu se poate sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (6. nu cei care le aud dar nu le împlinesc (7.5-15) /Adevărata rugăciune/ /Rugăciunea domnească/ [Lc 11. 19-33) 1. Milostenia (6.24] 6. El învăţa ca unul care are putere (7. pentru că era diferit de cărturarii lor.2-4] 4. Matei: Mulţimile sunt uimite de învăţătura lui Iisus. 24-27) [Lc 6. Concluzia la predica de pe munte: Se vor folosi de învăţăturile PM cei care auzindu-le le împlinesc.2532) [Lc 12.2.22-34] 5. 13.22-23) [Lc 11.1-23) 1. Rugăciunea (6. Adunaţi comori în cer nu pe pământ (6.13] 4. iar cea care duce la pieire este largă (7.13-14) [Lc.19-21) [Lc 12. Concluzia Sf.15-23) [Lc 6. Vederea trebuie să fie curată (6.33-34) CAPITOLUL 7 i. Prioritatea Împărăţia cerurilor în faţă atracţiilor şi grijilor vieţii (6. Poarta care duce la viaţă este strâmtă şi îngustă.47-49] d. 37-38. 7-11) [ Lc 11. Postul (6.

Cearta între oameni (10.43-54] c. Lc 12.Vindecarea unui demonizat mut şi surd (9. 17-25) /Reacţia lumii faţă de misiunea celor doisprezece/ [Mc 13. Misiunea celor doisprezece Apostoli (10. Chemarea vameşului Matei (9. Despre urmarea lui Iisus (8.9-13) [Mc 2.35-41.6-13. 36-38) XIV. Vindecarea fiicei dregătorului (9.18-22) /Premise ale uceniciei/ [Lc 9. 12-19] d.32) [Lc 12.17-26] i. Sumar: Vindecări făcute spre seară (8. Liniştirea furtunii pe mare (8.29-34.8-9] .34-36) [Lc 12. 5-13) [Lc 7.1-8) [Mc 2. Lc 4. Vindecarea a doi orbi (9. Lc 6. Cum să facă faţă viitoarelor persecuţii (10. Întrebări despre post (9.40-56] l.52-53] .38) CAPITOLUL 8 a. Vindecarea slugii sutaşului (8.32-39) . Sumar: Iisus străbătea ţinuturile propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând (9.1-9.16-17) e.Cine este vrednic de Hristos (10.27-32] j. 26-27] 33 . Teama justificată şi teama nejustificată (10.13-19. 21.12-16] b.27-31) m.26-31) e.1-12.38-41] d. 35) o. Seceriş mult şi secerători puţin – introducere la discursul misionar (9. Vindecarea unui paralitic (9. Lc 5.1-20.40-45. Lc 8. Vindecarea demonizaţilor din Gadara (8.22-25] g.1-42) CAPITOLUL 10 a.Necesitatea mărturisirii (10.2-7. Trimiterea celor doisprezece (10.21-43. 32-34) n. Vindecarea soacrei lui Petru (8. A mărturisi pe Iisus în faţa oamenilor (10.37-39) [Lc 14.5-16) [Mc 6. [Lc 5.18-22. Lc 8. [Lc 8. In 4. Curăţirea unui leprosul (8.12-16] b.13-17.26-39] CAPITOLUL 9 h.1-6] c. Lc 9.23-27) [Mc 4.14-15) [Mc 1.XIII. Lc 5.9-13.28-34) [Mc 5. Lc 5. 14-17) Mc 2. 18-26) /…şi vindecarea femeii cu scurgere de sânge/ Mc 5.57-62] f.33-39] k. 1-4) [Mc 1.1-10.1-4) [Mc 3. MINUNILE – semne ale puterii lui Iisus Hristos şi ale instaurării Împărăţiei cerurilor (8. DISCURSUL MISIONAR (10.

Întoarcerea duhului rău (12.11-15] .1-6. Mulţumirea lui Iisus adresată Tatălui şi chemarea lui Iisus adresată celor osteniţi (11.43-45] 7.Reacţia contemporanilor lui Iisus (11. Iisus Botezătorul şi Iisus (11.41] REFUZUL POPORULUI IUDEU DE A PRIMI PE IISUS (11.46-50) /Mama şi fraţii lui Iisus/ [Mc 3.20-24) c. PARABOLELE ÎMPĂRĂŢIEI (13. Lc 11.1-19) .10] 6.43-45) [Lc 11.50) CAPITOLUL 11 a. 31-32) [Mc 3. Robul ales (12.Explicarea parabolei semănătorului (13. [Mc 9.1-4.1-9) [Mc 4. Lc 11. 9-14) [Mc 3. Lc 8.6-11] 3.38-42) [Mt 16. Copacul şi roadele sale (12.28-30. Mc 8.23-28. Iisus şi Belezebul (12.24-35] .29-32] 8.18-23) [Mc 4. 10-17) [Mc 4. 15-21) /Profeţia lui Isaia despre Iisus/ 4.Persoana lui Ioan (11.Lc 8. Semnul lui Iona (12. Culegere de spice de grâu în zi de sâmbătă (12.f.1-9. 33-37) /Cuvintele judecă pe oameni/ [Lc 6.13-15] b.4-8] . 1-35) CAPITOLUL 13 a. Răsplata ucenicilor (10.1-12.1-6) [Lc 7.1-5] 2. Vindecarea în zi de Sâmbătă a omului cu mâna uscată (12. Lc 8.21-22] CAPITOLUL 12 1.24-26] 9. Vai-uri adresate unor cetăţi (11.9-10] .14-23] 5. Familia lui Iisus (12. Parabola semănătorului (13.Întrebarea lui Ioan (11. Lc 8. Lc 6. Lc 6.1-8) [Mc 2.18-23] . Lc 12.31-35.11-12.10-12.7-15) [Lc 7.19-20] XVI.1320. Păcatul împotriva Duhului Sfânt (12. 22-30) /Puterea lui Iisus asupra demonilor/ [Mc 3.20-27.25-30) /Descoperirea făcută către cei smeriţi/ [Lc 10.40-42) XV.Scopul vorbirii în parabole (13.1624) [Lc 10.

Aluatul fariseilor şi al saducheilor (16.Parabola aluatului (13. 22-33) [Mc 6. RECUNOAŞTERE DIN PARTEA UCENICILOR (13.Interpretarea parabolei neghinelor (13.21-23) [Mc 8. Lc 9.Folosirea Parabolelor de către Iisus (13.36-43) d.30-44. 24-30) c. Vindecarea unor bolnavi în Ghenisaret (14. 44-50) e.1-14] 4.18-21] 3.16-30)] 2.1-12) [Mc 6. Lucruri vechi şi noi (13.21-28) /Vestirea Patimilor şi Învierii/ (16.Parabola grăuntelui de muştar (13. mărgăritarului şi năvodului (13.53-17.21-28) [Mc 7. Lc 35 - .31-32) [Mc 4.27) CAPITOLUL 14 1.3133) .53-58) [Mc 6.10-20) [Mc 7. In 6.1-9) [Mc 7. Lc 13. Lc 6. Mai multe vindecări (15.1-10] CAPITOLUL 16 1.33) [Lc 13. Lc 9. Parabola neghinelor (13. 13-21) [ Mc 6.24-30] c. Parabolele comorii ascunse. Mersul pe mare (14.1-13] . 51-52) XVII. Lc 9. Săturarea celor cinci mii de oameni (14.45-52..29-31) d.b.34-36) [Mc 6.1.14-23] b.10-17.13-20) [Mc 8. Lc 9.18-19] .2122] /Crucea adevăratului ucenic/ (16. Lc 4. Credinţa femeii cananeence (15. Parabolele grăuntelui de muştar şi a aluatului (13. Moartea lui Ioan Botezătorul (14.31-33.512) [Mc 8.20-21] . 34-35) ./Ce face pe om necurat/ (15. Prima vestire a Patimilor şi despre ce înseamnă să fii ucenic (16.27-30.7-9] 3.3032. Mărturisirea lui Petru (16.53-56] CAPITOLUL 15 a./Tradiţiile omeneşti şi poruncile dumnezeieşti/ (15.14-21] 2.32-39) [Mc 8.24-28) [Mc 8.1-20) .1-6. Hrănirea a patru mii de oameni (15.34-9.14-29.16-21] 5. Iisus şi tradiţia fariseilor despre curăţenie şi făgăduinţe (15. Iisus este respins în patria sa (13.

Vindecarea copilului lunatic (17.18-30] CAPITOLUL 20 1.23-27] CAPITOLUL 17 i. 10-14) [Lc 15. Lc 18. Conducători care determină pe cei mai mici să păcătuiască (18. Parabola lucrătorilor la vie (20. Lc 9.13-15) [Mc 10. DISCURSUL COMUNITAR SAU ECLESIAL (18.3] e.31-34] 3.37-43a] iii.A doua vestire a patimilor 17.30-32. Parabola slugii neiertătoare (18.2-13.1-7] d.113) [Mc 9. Vindecarea celor doi orbi din Ierihon (20. Intrarea în Ierusalim (21.24-27) XVIII.15-17/ c.9.1-22.20-28) [Mc 10.35-45] d. Lc 18. Învăţătură despre căsătorie şi divorţ (19. 1-11) [Mc 11. Lc9.46) CAPITOLUL 19 a.6-9) c.14-29.28- .35-43] CAPITOLUL 21 1.1-35) CAPITOLUL 18 a.13-16.46-52.17-31.1-2] b. Lc 19. 17.29-34) [Mc 10.Plata dării la Templu cu Statirul din gura peştelui (17.1719) [Mc 10. Iisus binecuvântează copiilor (19.112] b.1-11.43b-45] iv. A treia vestire a Patimilor şi Învierii (20.Schimbarea la faţă (17.16-30) [Mc 10.1420) [Mc 9.Lc 18.15-20) /A ierta pe fratele tău/ [Lc 17.21-35) XIX. Lc 9.Lc 18.46-48.32-34. AUTORITATE ŞI CHEMARE (19. Lc 9. Adevărata măreţie (18. Tânărul bogat (19.1-5) [Mc 9.28-36] ii.1-16) 2.1-12) [Mc 10. Cererea fiilor lui Zevedei (20.2223) [Mc 9.33-37. Procesul iertării (18. Parabola cu oaia cea pierdută (18.

37-39) /Iisus şi Ierusalimul/ [Lc 13.38.41-44] XX.1-25. Smochinul neroditor (21.1-8] 5. Lc 20. Lc 10.7-33)] 2.12-17) [Mc 11.18-22) [Mc 11. Lc 20.15-24] ii. In 12.45-48. Lc 21.27-33.114) [Lc 14.Lc 20. Distrugerea Templului şi începutul tânguielilor (24. Ziua şi ceasul sfârşitului nu sunt cunoscute 37 . Lecţia smochinului (24.15-19.Întrebare despre Fiul lui David (22.41-46) [Mc 12. 20.32-35) 4.Întrebări privind Învierea (22.1522) [Mc 12. Parabola lucrătorilor viei(21.20-24] 4.12-19] 2.Plata impozitului imperial (22.3-35) [Mc 13.1-2. Lc 19.38-40.18-27.23-27) [Mc 11.1-12) [Mc 12.Sfârşitul lumii (24. Lc 11. Vai-urile împotriva fariseilor şi cărturarilor (23.13-36) b.45-47] b. /Vai-urile la adresa fariseilor şi cărturarilor/ (23.37-52.13-22] 3.5-6] .33-46) [Mc 12. Curăţirea Templului (21. Plângerea Ierusalimului (23. Lc 21.23-33) [Mc 12.15-28) 3.1-14) /Prevestirea distrugerii Ierusalimului/ (24.12-14.35-37.Parabola nunţii fiului de împărat (22.25-28] v.13-17.28-34. In 2. Lc 20.1-2) [Mc 13. VAI-URILE ŞI DISCURSUL ESHATOLOGIC (23.Cea mai mare porunca (22. Parabola omului cu doi fii (21.1-36) a.9-10] CAPITOLUL 22 i.27-40] iv. 34-35] CAPITOLUL 24 1. Izvorul puterii lui Iisus (21.3-31.34-40) [Mc 12. /Antiteza dintre farisei şi Ucenici/ (23.28-31) 6.Lc 20.1-12.46) CAPITOLUL 23 a.2026] iii. Strâmtorarea cea mare (24.

In 18.45-56) [Mc 15.13-15. Lc 22.6-13) [Mc 14.11-14) 3.54-62. Lc 22. PATIMILE.11-27] c. Lc 23.36-38] 7. In 19.1-2.32-37.39-46] 8.20) CAPITOLUL 26 1.31-35) [Mc 14. In 18.17-25) [Mc 14.1-2. 50-54.14-30) [Lc 19. Iisus înaintea Sinedriului (26.15-26) [Mc 15. Ungerea din Betania (26. Moartea lui Iisus (27. Iisus condamnat la moarte (27.1-8] 3.32-44) [Mc 15. Lc 22.26-30) 6.16] 4.1-2.47-56) [Mc 14.1-11] 9. In 11.66-72. Sfatul uciderii lui Iisus (26.1-13) b.1-2) [Mc 15. Judecata neamurilor (25. Pilda celor zece fecioare (25. Lc 22. Pilda talanţilor (25.26-43.15-18. Lc 23.27-31) [Mc 15.44-48. Iisus adus la Pilat (27.27-31.21-30] 5.19-24] 10.31-34.3-6] 4. MOARTEA ŞI ÎNVIEREA LUI IISUS 26. Lc 23. Lc 22. In 18.43-52. Iisus interogat de Pilat (27.7-23. Vestirea lepădării lui Petru (26. Răstignirea lui Iisus (27. Cina cea de taină (26. In 19.2-3] 5. Moartea lui Iuda 27. Lc 22. Lepădarea lui Petru (26.36-44) /Venirea pe neaşteptate a sfârşitului/ [Mc 13.45-53] 2.69-75) [Mc 14.12-26.3-5. 63-71.32-42.2-15.45-51) [Lc 12. Iisus batjocorit de soldaţi (27.42-46. Instituirea Dumnezeieştii Euharistii (26. In 12.57-68) [Mc 14. In 19.26-30. In 18.31-46) /Cum va fi judecată lumea/ XXI.36-46) [Mc 14. Lc 22.16-26. 28-30] 7. 54-55.12-14.3436] 5.16b-27] 6.25-27] CAPITOLUL 27 b.1-5) [Mc 14.53-65.1-28. In 13. In 19.21-32.28-32] 1.57-61) [Mc 15. Sluga credincioasă şi sluga necredincioasă (24.1. In 18.3-9.3-10) [Fapte 1. Trădarea lui Iuda (26.14-16) [Mc 14. Punerea în mormânt (27.33-39. In 13. Lc 22.(24. Lc 23.33-19.4753.18-19] 2.10-11. 38-42] .41-48] CAPITOLUL 25 a. Lc 17. Lc 23. Rugăciune din Ghetsimani (26. Prinderea lui Iisus (26.

16-20) [Mc 16.8.14-18. Învierea lui Iisus (28.1-10] b.1-12. Lc 24.1-10) [Mc 16. 1-8. Paza mormântului (27. Lc 24.36-49. In 20. Fapte 1.11-15) c. Trimiterea ucenicilor la misiune (28.19-23. In 20. Raportul gărzii de la paza mormântului (28.6-8] 39 . 62-66) CAPITOLUL 28 a.

de bilanţ pentru lumea de până atunci. este incriminată inerţia îngerilor căzuţi. Iudeii ar fi acceptat un Mesia eliberator. orice amăgire de încercare a unei existenţe prin sine. Este incriminată în mod direct orice tendinţă de suficienţă de sine. 3. Izbăvitorul făgăduit de Dumnezeu prin profeţi. 10). de fapt. nu există prin sine. cu o schimbare radicală. 5. dar care ar realizat această eliberare cu instrumente omeneşti. Judecata este efectuată direct prin reflectarea în Adevăr a lumii. a diavolului. Schimbarea la faţă este evenimentul prin care Împărăţia lui Dumnezeu este manifestată evident. din care reiese măsura ta sau a lumii tale. o lume nouă. Cei trei ucenic sunt cei care nu mor înainte de a vedea Împărăţia lui Dumnezeu (Sf. 4. despre care Acesta vorbeşte şi pe care o anticipează prin semnele pe care le săvârşeşte. Întâlnirea cu Dumnezeu recuperează adevărul esenţial conform căruia omul şi lumea există prin Dumnezeu. Agouridis) şi de la Duhul Sfânt şi evidenţiat prin minunile săvârşite de Mântuitorul Hristos care arată dumnezeirea Acestuia şi puterea prin care El restaurează starea de normalitate a lumii. Judecata este invocată de Matei în multe rânduri. Matei este cel care consemnează discursul eshatologic al Mântuitorului care sfârşeşte cu scena judecăţii. Condamnarea smochinului neroditor (cap. mai concret prin moartea Sa pe cruce şi prin Înviere se inaugurează Împărăţia lui Dumnezeu.Teme centrale în Evanghelia după Matei Tema centrală este comună cu celelalte trei Evanghelii: Iisus Hristos este Mesia. Judecata este un reper fundamental. 6. Refuzul de a răspunde vestirii Evangheliei (cap. Confruntarea ilustrată de Matei este cea care se produce în sânul poporului ales. Este motivul pentru care nu este deloc comodă întâlnirea omului cu Dumnezeu. de aceea s-au amăgit cu imaginea unui Mesia politic şi a unei 2. aşteptat de iudei. 1. Prin El. Ioan Hrisostom) Momentul venirii lui Mesia echivalează cu o intervenţie radical nouă a lui Dumnezeu în istorie. Vremurile mesianice coincid cu sfârşitul unei perioade în istoria lumii şi cu un nou început. 21). 7. Criteriile judecăţii arată mila lui Dumnezeu. Fapt sugerat de Matei prin „naşterea din Fecioară” (S. Nu sunt investigate faptele mari şi multe ci atitudinea faţă de cei lipsiţi. sunt dependente întru totul de Dumnezeu. Orice întâlnire cu Dumnezeu este în sine o judecată pentru că echivalează cu o confruntarea sau oglindire cu Adevărul deplin. Acest moment este în egală un moment de judecată. . Începe o epocă nouă.

Această confruntare este interpretată de Matei ca încercare a omului de a scăpa definitiv de tutela lui Dumnezeu. Este motivul pentru care. 21) 9. Exegeţii pun în discuţie şi pretenţiile mesianice ale dinastiei irodiene. Mântuirea este lucrare exclusivă a lui Dumnezeu. dar cu putinţă la Dumnezeu” (cap. Calea obţinerii puterii este a o cere de la Dumnezeu (cap. Puterea omului nu vine de la eforturile sale.7). Matei identifică în poporul ales instaurată tendinţa emancipării de sub tutela lui Dumnezeu. Ar fi vrut. „Cine poate să se mântuiască? Aceasta este cu neputinţă la oameni. Evenimentul cu Tânărul bogat. Confruntarea se desfăşoară la nivelul înţelegerii legii şi funcţiei acesteia. 19. 12. 20). adică tendinţa luciferică. Agouridis). care este un reflex luciferic. ci în dar. 21) – semnul decadenţei ideilor. de fapt o confruntare între om şi Dumnezeu. nu în funcţie de cât a lucrat cineva – vezi parabola cu lucrătorii tocmiţi la vie (cap. prezenţa lui Mesia celui Adevărat declanşează o confruntare acerbă între poporul ales şi Mesia. prin suficienţa de sine. prin îndreptăţirea de sine 41 . 22). Împlinirea legii atunci când nu este înţeleasă cum se cuvine conduce la îndreptăţirea de sine. de dependenţa de Dumnezeu – vezi parabola lucrătorilor celor răi (cap. Curăţirea templului (cap. „Pe toate câte le veţi cere cu credinţă le veţi avea” (cap. Confruntarea aceasta este pusă în evidenţă de Matei dintru început prin evenimentul încercării uciderii pruncului Iisus de către Irod (S. 21.împărăţii pământeşti. 11. 8. Casa de rugăciune – relaţia cu Dumnezeu – este transformată în piaţă – ceea ce înseamnă perceperea relaţiei cu Dumnezeu în termeni mercantili.26). în plus ca această eliberare să se facă prin ei. Paralela între acest eveniment şi răstignirea finală sunt evidente. tendinţa existenţei prin sine. ci de la Dumnezeu. 10. 13. Omul poate deveni el însuşi obstacol în cale sa spre Dumnezeu. Mântuirea nu se dă ca răsplată.

Iehonia a născut pe Salatiel. Roboam a născut pe Abia. 1:14 Azor a născut pe Sadoc. 1:18 Iar NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS aşa a fost: Maria. 1:6 Iesei a născut pe David regele. numele şi naşterea. Aminadav a născut pe Naason. Amon a născut pe Iosia. Care se cheamă Hristos. logodnicul Mariei. nu te teme a lua pe Maria. fiul lui David. şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece. Achim a născut pe Eliud. şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Fares a născut pe Esrom. s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. la strămutarea în Babilon. Ahaz a născut pe Iezechia. logodnicul ei. 1:12 După strămutarea în Babilon. Eliachim a născut pe Azor. Matan a născut pe Iacov. Manase a născut pe Amon. Booz a născut pe Iobed. Eleazar a născut pe Matan. Esrom a născut pe Aram. Ioatam a născut pe Ahaz. drept fiind şi nevrând s-o vădească. 1:9 Ozia a născut pe Ioatam. 1:16 Iacov a născut pe Iosif. 1:15 Eliud a născut pe Eleazar. mama Lui. toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece. a voit s-o lase în ascuns. Abiud a născut pe Eliachim. fiind logodită cu Iosif. din care S-a născut Iisus. 1:8 Asa a născut pe Iosafat. Abia a născut pe Asa. zămislirea. 1:20 Şi cugetând el acestea. Naason a născut pe Salmon. 1:10 Iezechia a născut pe Manase. din Rahav. 1:2 Avraam a născut pe Isaac. 1:4 Aram a născut pe Aminadav. 1:17 Aşadar. fără să fi fost ei înainte împreună. 1:13 Zorobabel a născut pe Abiud. grăind: Iosife. că ce s- . din Tamar. din Rut. 1:19 Iosif.Evanghelia după Matei Exegeză Capitolul 1 Cartea neamului lui Iisus Hristos. David a născut pe Solomon din femeia lui Urie. Ioram a născut pe Ozia. 1:11 Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui. Salatiel a născut pe Zorobabel. fiul lui Avraam. Iobed a născut pe Iesei. Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui. iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis. fiul lui David. 1:7 Solomon a născut pe Roboam. Sadoc a născut pe Achim. 1:5 Salmon a născut pe Booz. Isaac a născut pe Iacov. 1:3 Iuda a născut pe Fares şi pe Zara. Iosafat a născut pe Ioram. logodnica ta. 1:1 CARTEA NEAMULUI lui Iisus Hristos.

1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus.14-15] m.14-15. Ispitirea.23-38] d. 3) d. Genealogia şi naşterea lui Iisus (cap. Lc 4. Botezul lui Iisus (3. Închinarea magilor.16-18) h. 43 .1-8. Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut. Ispitirea lui Iisus (4. căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.16-20.1-17) [Lc. Magii de la Răsărit (2. Matei însuşi le atribuie diferitelor pericope.1-4. Lc 3.3. Căruia I-a pus numele Iisus Începutul Evangheliei Planul Secţiunii: I.21-22] k. Întoarcerea din Egipt (2. care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".18-22) [Mc 1. Predica Sf. Fuga în Egipt (2. 1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 1:23 "Iată. Uciderea pruncilor (2. 1:24 Şi deşteptându-se din somn. Lc 4.1-12) [Mc 1.19-23) i.a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.9-11. Genealogia lui Iisus (1.13-15) g.1-13] l. Ioan Botezătorul (3. 2) c. 1) b. In 1. Lc 5.1-9.1-11) [Mc 1. Sfântul Ioan Botezătorul şi botezul Domnului (cap. uciderea pruncilor. 1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif.1-12) – Închinarea Magilor f. Naşterea lui Iisus (1. începutul activităţii şi chemarea primilor ucenici (cap. Lc 3.15-17. unităţi textuale logice. Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4.13-17) [Mc 1.18-25) [Lc 2. Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.12-17) [Mc 1. 4) Comentarii Preliminarii Vom urmări punctarea funcţiilor teologice pe care Ev.1-7] e.22) c. Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel. Chemarea Ucenicilor (4.111] Mai pe scurt: a. Naşterea şi începutul activităţii (1.12-13.19-28] j. fuga în… şi întoarcerea din Egipt (cap.

fils de David. the son of David. din care decurge şi mesianitatea. fils de David.22) reprezintă firesc începutul prezentării Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos: . MGK Matthew 1:1 Bi. pentru a ilustra diferenţele de interpretare.Ioan Botezătorul şi Botezul – pentru a se evidenţia recunoaşterea lui Iisus ca Mesia din partea unui exponent de seamă al Vechiului Testament şi asumarea din partea Mântuitorului Hristos a Vechiului Testament şi a istoriei vechi-testamentare.bloj th/j genealogi.aj tou/ VIhsou/ Cristou/( ui`ou/ tou/ Dabi. De altfel. der da ist ein Sohn Davids. Ev.pentru a se sublinia contrastul dintre atitudinea potrivnică a iudaismului oficial şi atitudinea pozitivă a reprezentanţilor lumii păgâne . the son of Abraham.închinarea magilor şi uciderea pruncilor .genealogia este prezentată pentru a sublinia realitatea naşterii lui Iisus Hristos. fils d'Abraham: L45 Matthew 1:1 Dies ist das Buch von der Geburt JEsu Christi. Secţiunea aceasta (1. NRS Matthew 1:1 An account of the genealogy of Jesus the Messiah. the son of Abraham. prin lansarea mesajului principal şi prin chemarea primilor ucenici. fiul lui David. fils d'Abraham : TOB Matthew 1:1 Livre des origines de Jésus Christ.Ispitirea pentru a se arăta puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos împotriva Diavolului . . scoţând singur în evidenţă intenţia cu care relatează evenimentele sau cuvintele respective. FBJ Matthew 1:1 Livre de la genèse de Jésus Christ. the son of David.naşterea este prezentată pentru a se sublinia realitate întrupării. concluzionează foarte des.Ne vom ajuta de binecunoscutele sumare (rezumate) cu care. . Matei îşi încheie secţiunile mai importante ale Evangheliei.sewj Redăm fraza de început în original şi în mai multe traduceri de referinţă. ca un bun pedagog ce este. .d ui`ou/ VAbraa.1-4. aşa cum vom vedea.sewj VIhsou/ Cristou/ ui`ou/ Daui. fiul lui Avraam. concluzionând. des Sohnes Abrahams.mÅ ESV Matthew 1:1 The book of the genealogy of Jesus Christ.bloj gene. zămislirea minunată şi naşterea din Fecioară . originea sa iudaică împărătească.d( ui`ou/ tou/ VAbraa. a Legii.mÅ CNS Matthew 1:1 Cartea neamului lui Iisus Hristos. BNT Matthew 1:1 Bi. Evanghelist Matei. de obicei Sf.bloj gene. Sf. GENEALOGIA Bi.Începutul activităţii publice.

zu der Zeit.on th/j genealogi.bloj gene.bloj gene.n MGK Genesis 5:1 Tou/to ei=nai to.j kai. il le fit à la ressemblance de Dieu.rsen kai.ran evpoi. FBJ Genesis 5:1 Voici le livret de la descendance d'Adam : Le jour où Dieu créa Adam.ra| evpoi.ra| evpoi.hsen o` Qeo. L45 Genesis 5:1 Dies ist das Buch von des Menschen Geschlecht.sewj ouvranou/ kai.bloj gene.ra| evpoi.j to. in the day that the LORD God made the earth and the heavens. Matei o foloseşte cu trimiterea la folosirea ei în V.nesij tou/ ouvranou/ kai. h[n h`me. o.ran evpoi.n Adam katV eivko. Am spus că cea mai importantă cheie ermineutică pentru lectura Ev. FBJ Genesis 2:4 Telle fut l'histoire du ciel et de la terre.n kai. quand ils furent créés Au temps où Yahvé Dieu fit la terre et le ciel. sau istoria sa istoriei vechitestamentare.n 2 a. he made him in the likeness of God. In the day that the LORD God made the earth and the heavens. cînd au fost făcute. Genesis 2:4 4 au[th h` bi.bloj gene. th. When God created man.aj tou/ avnqrw. este raportarea directă şi permanentă la VT. Ev.Formula de început Bi.hsen auvtou.noma auvtw/n Adam h-| h`me.pwn h-| h`me. gh/j o[te evge.nÅ CNS Genesis 5:1 Iată cartea neamurilor lui Adam.hsen o` qeo. ouvrano.j gh/n kai.na qeou/ evpoi. 45 .hsen auvto. il le fit à la ressemblance de Dieu. machte er ihn nach dem Gleichnis GOttes BGT Genesis 5:1 au[th h` bi.n ouvrano. qh/lu evpoi.n ouvrano. NRS Genesis 2:4 These are the generations of the heavens and the earth when they were created. 'n ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om.hsen o` qeo. L45 Genesis 2:4 Also ist Himmel und Erde worden.ghsen auvtou.n kai. th/j gh/j( o[te evkti. eivko.hse Ku.n gh/n MGK Genesis 2:4 Au[th ei=nai h` ge.pouÅ Kaq. evpwno. Genesis 5:1-2 LXT Genesis 5:1 au[th h` bi.n VAda.j to. Sintagma este apax legomeno (folosită o singură dată) în Noul Testament.n( CNS Genesis 2:4 Iată istoria cerurilor şi a pămîntului. h[n h`me.neto h-| h`me.rioj o` Qeo. unde se vorbeşte despre facerea cerului şi pământului şi în Facere 5.j to.j ESV Genesis 5:1 This is the book of the generations of Adam. unde se vorbeşte despre facerea omului.j kai. he made them in the likeness of God.ra| evpoi.hsen auvto. da sie geschaffen sind.m( kat. O întâlnim în Vechiul Testament în formă identică la Fac.pwn h-| h`me. da GOtt der HErr Erde und Himmel machte BGT Genesis 2:4 au[th h` bi.( kaq. When God created humankind. th.T.na qeou/ evpoi. TOB Genesis 2:4 Telle est la naissance du ciel et de la terre lors de leur création.hsen auvtou. NRS Genesis 5:1 This is the list of the descendants of Adam. Le jour où le SEIGNEUR Dieu fit la terre et le ciel. l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.1-2.sewj avnqrw.sewj .n gh/n ESV Genesis 2:4 These are the generations of the heavens and the earth when they were created.n Adam katV eivko. 2.bloj gene.na Qeou/ evpoi. bibli.sqhsan auvta. gh/j o[te evge. M.sewj ouvranou/ kai.4. euvlo.hsen o` qeo.j to.sewj avnqrw.j to.hsen o` qeo.masen to. Sintagma este una vechi-testamentară şi nu există nici o îndoială că Sf.neto h-| h`me. Da Gott den Menschen schuf.hsen auvto.ra| evpoi. TOB Genesis 5:1 Voici le livret de famille d'Adam: Le jour où Dieu créa l'homme.care are şi funcţie de titlu pentru pericopa care redă genealogia – este semnificativă şi trebuie citită în legătură directă cu intenţia autorului de a articula strâns Evanghelia sa Vechiului Testament.

Ioan Gură de Aur optează pentru cea de a doua lectură: cartea naşterii. rom. nu numai al relatării genealogiei şi naşterii. nici numai genealogia. U. Motivaţia principală a citării genealogiei . B. şi socoteşte că ea numeşte întreg cap.(O. 2.(vezi şi ed. Luz (I. tot astfel şi Matei a dat numele cărţii sale de la capul faptelor istorisite de ea.. Anania) şi în plus interpretează sintagma ca titlu a întregii Evanghelii. pentru că este începutul şi rădăcina tuturor bunătăţilor date nouă. Folosirea acestei sintagme vechi-testamentare. 1 de la Matei. În acest sens interpretează şi Sf. 30-31) Traducerea românească: Traducerile româneşti propun cele două variante: cartea neamului = genealogia cartea naşterii = relatarea sau istoria naşterii Sensul este dat de răspunsul la întrebarea: sintagma se referă la întreaga Evanghelie sau numai la genealogie? Sf. ci şi de cele ce sunt în ele. Pavel) şi literatura patristică a Bisericii. Comentarii la Genealogie 1. cu o rezonanţă atât de puternică şi cu o semnificaţie atât de exactă. pentru a numi sau indica descrierea sau cartea care consemnează istoria naşterii Mântuitorului Hristos. se înţelege.M. nu numai ca limbaj.Legătura între Evanghelia după Matei şi Vechiul Testament este evidentă. prin care se indică descrierea facerii cerului şi a pământului. percepând acest moment ca pe o nouă creaţie a lumii prin raportare directă la prima creaţie. După cum Moise îşi intitulează cartea sa Cartea naşterii cerului şi a pământului. Ideea este dezvoltată de teologia biblică (vezi paralela dintre Adam şi Noul Adam la Sf.103) crede că sintagma este influenţată de Marcu 1. nu mai încape nici o îndoială că Sf. Evanghelist Matei îşi articulează Evanghelia sa la Vechiul Testament.4. pe de altă parte. ci toată iconomia mântuirii neamului omenesc! Pentru că naşterea lui Iisus este capul întregii iconomii a Mântuirii.1. pe de o parte şi facerea omului. 5. Ioan Gură de Aur Sf. dar şi de Fac. deşi nu vorbeşte numai de cer şi de pământ. adică descrierea creaţiei lumii. Sfântul Evanghelist Matei împrumută expresia vechi-testamentară. nici întreaga carte.1. Ioan Gură de Aur: Dar pentru care pricină evanghelistul numeşte Evanghelia sa Cartea naşterii lui Iisus Hristos? Doar nu cuprinde numai naşterea. ci mai ales teologic. pe de o parte.

and therefore. and to David that he should descend from him (2 Sam. must be faithful. xii. nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege. Rom.1. Sf. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur. we cannot admit him to be the Messiah. 3. 4:12 Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. vii. pe de o parte este confirmată perspectiva vechitestamentară privind făgăduinţa mesianică. Ps. cei cărora în chip formal li s-a făcut făgăduinţa o pot pierde şi pot beneficia de ea. ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam. 11).Mântuitorului Iisus Hristos este aceea de a dovedi că El este Mesia cel făgăduit lui Avraam şi lui David şi celorlalţi bărbaţi vestiţi ai istoriei vechi-testamentare Matthew Henry. and a son of Abraham. of the dominion to David and his seed. Genealogia este făcută pentru iudeo-creştini – începe cu Avraam. 3. ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam. Abraham and David were. as the son of Abraham. the great trustees of the promise relating to the Messiah. The promise of the blessing was made to Abraham and his seed. and therefore of that nation and family out of which the Messiah was to arise. iar pe de altă parte este afirmată corectura fermă pe care o face Mântuitorul Hristos că făgăduinţa nu privea exclusiv poporul lui Israel şi mai mult decât atât. xxii. Matei 8:11 Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam. căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. adică părintele celor ce cred. Pavel. It was promised to Abraham that Christ should descend from him (Gen. dar şi al Noului Israel. and they who would have an interest in Christ. cei care nu au ştiut de această făgăduinţă. 12. unless it can be proved that Jesus is a son of David. loyal subjects to him as the son of David. cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Matei avansează cu multă claritate aceeaşi erminie ca Sfântului Pavel. 2. pe când era netăiat împrejur. părintele vechiului Israel. Matei 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam.. Ev. &c.1…the design is to prove that our Lord Jesus is the son of David. by whom all the families of the earth are to be ruled. citând cuvinte ale Mântuitorului Hristos care arată că de făgăduinţa făcută lui Avraam vor beneficiia toate neamurile. care este părinte al nostru al tuturor. 18). prin faptul că este invocată genealogia care verifică împlinirea făgăduinţelor făcute de Dumnezeu mai marilor poporului ales că din coapsa lor se va naşte Mesia. 4:16 De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă. Commentary on Mt. lxxxix. 47 . 3. in whom all the families of the earth are to be blessed. Now this is here proved from the authentic records of the heralds' offices. Rom. după Sf. in their day. Deci. and the son of Abraham. cxxxii. ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii.

Ioan Gură de Aur: . de pildă pe Sara. nu ca să fugă de ocările noastre. este ciudat faptul că aceste femei sunt nu din categoria femeilor vrednice. ci din categoriile desconsiderate de iudei şi de tradiţia iudaică. Că pentru asta a venit Hristos pe pământ.Ce faci. care surprinde logica umană. pe linie bărbătească sunt citate femei. … Evanghelistul ne mai spune şi altceva. că nu i-a fost ruşine deloc de păcatele noastre. de bună seamă că aş trece sub tăcere astfel de strămoşi. de la care iudeii îşi trag numele. Nu este drept să ne minună m numai că a luat trup şi S-a făcut om.4. Patriarhul iuda. de RAhav şi de Rut. chiar şi strămoşii Domnului. şi pe altele asemenea lor. După cum nu ne minunăm că a murit. dintre care una era de alt neam. pe Rebeca. spre a arăta puterea lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă. De aceea. anume ne arată că toţi oameni sunt păcătoşi. de pildă:…a amintit de femeia lui Urie. Marcare intervenţiei dumnezeieşti. ci cu faptele lor. alta s-a culcat cu socrul său. Prezenţa femeilor în genealogie. Genealogia lui Iisus. ci ca să le nimicească. sau Rahila. Atunci pentru ce nu a amintit toate femeile. alta desfrânată. socotind că virtutea strămoşilor le scuză păcatele. Iudeii nu se îngrijeau de virtutea sufletului. Dumnezeu alege căi neaşteptate de împlinire a planului Său mântuitor. nu pare că a făcut puţine păcate… David a născut pe Solomon cu o femeie . Dar când fac genealogia lui Dumnezeu întrupat. şi două păcătoase : Tamara şi femeia lui Urie. omule? Îmi vorbeşti de istoria unei împreunări nelegiuite? . Aceasta este erminia Sf. de Tamara. spulberă şi îngâmfarea iudeilor. ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaţa lor curată. Sf. două de alt neam: Rahab şi Rut.… prin înşelăciune. dar cu cât a fost mai de ocară cu atât L-a arătat mai iubitor de oameni – tot aşa trebuie să spunem şi despre naşterea Lui. dar spuneau la tot pasul că sunt strănepoţi ai lui Avraam. 23-24) Posibile erminii: a. Ioan Gură de Aur se întreabă foarte frumos: … pentru ce se amintescă în această genealogie şi femei. ci s-o pun în auzul tuturor. ci pentru că a fost răstignit – deşi răstignirea era o ocară. Accentul ar fi pe femeile păcătoase pentru a face vizibilă lucrarea harului lui Dumnezeu. ci că a voit să aibă astfel de neamuri. b.Şi ce-i cu asta?Dacă aş face genealogia unui om vestit. dânduse drept desfrânată. Este ciudat faptul că într-o genealogie iudaică. Şi pentru a zădărnici tentaţia oamenilor de a revendica vreo contribuţie în acest plan. evanghelistul le arată chiar de la primele cuvinte ale Evangheliei. sau Rebeca. că nu trebuie s se laude cu strămoşii. trebuie nu numai să n-o ascund. şi a amintit de femei vestite ca păcătoase. iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toată lumea din pricina grozăviei păcatelor ei…(p. şi în al doilea rând.. odată ce genealogia este făcută prin bărbaţi? Dar de vreme ce a hotărât aşa. cum ar fi fost Saraa.

pe tatăl ei. ea şi tot cel ce va fi în casa ei. al cărei nume era Rahab. 6:17 Cetatea va fi sub blestem şi tot ce este în ea e al Domnului puterilor. 4:13 Şi a luat Booz pe Rut şi ea s-a făcut soţia lui. atunci trebuie să cumperi şi pe Rut moabiteanca. pe fraţii ei şi pe toate rudele ei. Rahab Iosua 2:1 Atunci Iosua. au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe trimişi şi i-a scos afară. la casa desfrânatei şi au scos pe Rahab desfrânata. (p. iar alta o desfrânată. 41) Iată referirile biblice vechi-testamentare la cele patru femei amintite în genealogie: Tamara Facere 38:24 Dar. femeia lui Mahlon. fiica lui Eliam. şi au rămas să se odihnească acolo. ca să păstrez numele celui mort în moştenirea lui şi ca să nu piară numele celui mort dintre fraţii lui şi din poarta locuinţei lui. Evrei 11:31 Prin credinţă Rahav. 6:23 Şi s-au dus tinerii care iscodiseră cetatea. fiindcă primise cu pace iscoadele. şi trebuie să o iei de soţie. i-au scos şi i-au pus afară din tabăra Israeliţilor. desfrânata. pentru că a ascuns iscoadele. Şi intrând el la ea.desfrânată… Şi dacă de oameni mari n-a fost împlinită legea. pe mama ei. ajungând la Ierihon. pentru că nu am dat-o lui Şela. nora ta. nu ca judecător. a căzut în desfrânare şi iată a rămas însărcinată din desfrânare". 39-40) Cu acelaşi scop a amintit şi de Rut şi de Rahav. o iau de soţie. După cum strămoşii lui Iisus s-au căsătorit cu femei desfrânate. Rut moabiteanca Rut 4:5 Răspuns-a Booz: "De cumperi ţarina de la Noemina. n-a pierit împreună cu cei neascultători. 4:10 De asemenea şi pe Rut moabiteanca. Şi n-a mai cunoscut-o pe ea. au intrat în casa unei desfrânate. şi deci a fost de neapărată trebuinţă venirea lui Hristos… (p. Domnul ia dat ei sarcină şi a născut un fiu. care fuseseră trimise de Iosua să iscodească Ierihonul. femeia celui mort. 49 . Iacob 2:25 La fel şi Rahav. i s-a spus lui Iuda: "Tamara. că au venit să iscodească ţara". 2:3 Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: "Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta. desfrânata. cam după vreo trei luni. Şi i sa spus că este Batşeba. numai Rahab desfrânata să rămână vie. a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!" Şi s-au dus cei doi tineri şi. una de alt neam. Iar Iuda a zis: "Scoateţi-o şi să fie arsă". iar dacă nu a fost împlinită înseamnă că toţi oamenii au păcătuit. voi astăzi sunteţi martori la aceasta". fiul meu". Iosua i-a lăsat cu viaţă şi trăieşte ea în mijlocul lui Israel până în ziua de astăzi. casa tatălui ei şi pe toţi care erau la dânsa. pe altă cale? Femeia lui Urie 2 Regi 11:3 Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Facere 38:26 Şi le-a cunoscut Iuda şi a zis: "Tamara e mai dreaptă decât mine. tot aşa şi Dumnezeu s-a unit cu firea omenească cea desfrânată. Că a venit ca doctor. femeia lui Urie Heteul. cu atât mai puţin de oameni mici. ca să afli că Iisus a venit ca să dezlege toate păcatele noastre. în noaptea aceasta. ca să păstrezi numele celui mort în moştenirea lui". 6:25 Pe Rahab desfrânata însă. fiul lui Navi. pentru că ea a ascuns iscoadele pe care le-am trimis noi.

1:20 Şi cugetând el acestea. s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.sunt relevante pentru faptul că Matei urmăreşte scopuri teologic şi nu istorice în primul rând.j eu`re. e. drept fiind şi nevrând s-o vădească.110): Rut moabiteancă. fără să fi fost ei înainte împreună. 1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif. 6. mai ales cel privitor la perioada vechi-testamentară este de presupus că Matei insistă spre a convinge pe iudeo-creştini că planul lui Dumnezeu. . Luz.matoj a`gi.qh evn gastri.f( pri. Tamara se presupune că era arameană (!?). care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Căruia I-a pus numele Iisus. 1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 1:23 "Iată. În cazul acesta intenţia Sf. Iosif a făcut precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.. U.c.j auvtou/ Mari.shj th/j mhtro. Ev. fiind logodită cu Iosif. Ev.f de. I. logodnica ta.nesij ou[twj h=nÅ mnhsteuqei. femeia lui Urie heteul. Matei împarte genealogia în trei perioade de câte 14 neamuri. Matthew 1:18-25 18 Tou/ de. Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel. sugerând că toate cele patru femei par a fi de alt neam (U. 5. iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis. grăind: Iosife. Matei este clară şi anume de a puncta deschiderea iconomiei dumnezeieşti. Luz consideră că intenţia Sf. Posibile erminii: 3 x 14 = 6 de 7. era încă din această perioadă deschis universalităţii. 1:24 Şi deşteptându-se din somn. mama Lui.n h' sunelqei/n auvtou.ouÅ 19 VIwsh. Versetul 17 este rezumatul sau observaţia finală la lista genealogică.aj tw/| VIwsh.cousa evk pneu. 1:19 Iosif. nu te teme a lua pe Maria. încă din perioada vechi-testamentară spre neamuri. ascuns percepţiei oamenilor. că ce s-a zămislit întrînsa este de la Duhul Sfânt. Matei este aceea de a pune în evidenţă că în genealogia Mântuitorului intră şi alte neamuri. Maria a născut pe Fiul său Cel UnulNăscut. Inexactităţile cuprinse de genealogie – mici neconcordanţe privind numărul etc. Rahab cananeeancă. Relatarea evenimentului Naşterii minunate a lui Iisus din Fecioara Maria 1:18 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria. Având în vedere exclusivismul iudaic. căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. logodnicul ei. 1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus. a voit s-o lase în ascuns. Perioada mesianică este cel de al şaptelea 7 iar perioada eshatologică este cel de al optulea. VIhsou/ Cristou/ h` ge. fiul lui David.

teken ui`o.ou kai.n lao.Relatarea în detaliu a reacţiei lui Iosif şi intervenţia îngerului au acelaşi rol .ouÅ 21 te.hsen w`j prose. evka. o.j evstin a`gi. Luca.n\ kai.În plus proorocia vechitestamentară vorbea de naşterea din Fecioară .kaioj w'n kai.gonen i[na plhrwqh/| to.n evk pneu.sei to. kale.sai( evboulh.j ga.ggeloj kuri. Matei îşi deschide relatarea cu o propoziţie-titlu: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost! Şi se încheie cu o concluzie Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif. qe. Se verifică încă odată că Ev.ou dia.noma auvtou/ VEmmanouh.nh auvtw/| le.sousin to. tou/ u[pnou evpoi.Maria s-a aflat având în pântece fără să fi fost împreună cu logodnicul ei.qra| avpolu/sai auvth.n u`po. a. kale. Căruia I-a pus numele Iisus. A se vedea relatarea Ev. tw/n a`martiw/n auvtw/nÅ 22 tou/to de.nwsken auvth.menon meqV h`mw/n o` qeo.jÅ 24 evgerqei.laben th. Amănuntele invocate vin toate să întărească acest lucru: .tou le. Iosif .f ui`o.ggeloj kuri. o.noma auvtou/ VIhsou/n\ auvto. o` VIwsh.ou katV o. Ev. Relatarea este un foarte laconică.o` avnh.j Daui. în concluzie. ga. Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut. ui`o. r`hqe.noj evn gastri.d( mh. tou/ profh.gwn\ VIwsh. dacă ţinem seama de importanţa ca atare a evenimentului. te.l( o[ evstin meqermhneuo.mato.xetai de.xetai ui`o. o[lon ge.noma auvtou/ VIhsou/nÅ 1. Matei doreşte să sublinieze foarte clar un singur aspect foarte important: conceperea pruncului nu a fost naturală. unde sunt date multe amănunte.lwn auvth. ouvk evgi.Reluarea.qh la.n( kai.ntoj ivdou. auvtou/ evnqumhqe. sou\ to.j de.r auvth/j( di. e[xei kai.r evn auvth/| gennhqe.nar evfa.gontoj\ 23 ivdou.f avpo. ci prin intervenţia şi puterea Duhul.taxen auvtw/| o` a. kuri. Matei elimină detaliile pentru a sublinia raţiunile lucrurilor.n e[wj ou. pare.n gunai/ka. o.n auvtou/ avpo.n gunai/ka auvtou/( 25 kai.an th.lesen to. a faptului că Maria 51 . fobhqh/|j paralabei/n Mari. Referitor la naşterea lui Iisus Hristos. 2. mh.seij to.e.n deigmati.r sw. h` parqe.n( kai.nÅ 20 tau/ta de.

Purureafecioria este de asemenea punctată de ultima propoziţia: . prepoziţia e[wj nu presupune că după momentul indicat lucrurile s-au schimbat. A se vedea: Mt 5. 6. Luz crede că accentul în acest fragment nu este pus de Matei pe naşterea din Fecioară. deci nu de naştere. Ori.49). ci pe episodul cu Iosif care scoate în evidenţă împlinirea proorociei VT privind naşterea lui Emanuel. fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif. 4. U. Ioan Gură de Aur: …acum vreau să-ţi vorbesc de felul naşterii! (p.teken ui`o. Amănuntul căci El va mântui poporul Său de păcatele lor este reprodus de Matei pentru a sublinia mesianitatea. 3. Israel.127) .n e[wj oue. întăreşte observaţia că singurul lucru important pe care Matei îl are în vedere relatând este naşterea din Fecioară şi de la Duhul.25.28.20 5. ouvk evgi. (I. 28. ci de felul naşterii. iar problema iertării păcatelor este o temă ce ţine de atmosfera iudaică. Poporul Său este. fără îndoială.nwsken auvth.n\ Traducerea românească evită prepoziţia până pentru a evita erminia că după ar fi fost posibilă însoţirea acestora. Naşterea din Fecioară punctează evenimentul preexistenţei şi cel al întrupării lui Iisus ca Dumnezeu. Sf. 16.a născut pe Iisus.

Capitolul 2 Magii de la Răsărit. iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim. iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif. Irod ucide pruncii. până ce a venit şi a stat deasupra. 2:9 Iar ei. vestiţi-mi şi mie. şi căzând la pământ. Fuga în Egipt. le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu deamănuntul despre Prunc şi. regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? 2:5 Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii. Fuga în Egipt şi întoarcerea în Nazaret – 2. au plecat şi iată.13-23 2:13 După plecarea magilor. după timpul pe care îl aflase de la magi. Întoarcerea din Egipt şi aşezarea în Nazaret. 2:11 Şi intrând în casă. venind şi eu. 2:14 Şi sculându-se. pe altă cale sau dus în ţara lor. căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". plângere şi tânguire multă. Închinarea Magilor 2. Rahela îşi 53 . ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul. 2:16 Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi. trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui. ascultând pe rege. s-a mâniat foarte şi. a luat. prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". s-au închinat Lui. steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor. mama Lui. 1-12 2:1 Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii. 2:12 Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod. întrebând: 2:2 Unde este regele Iudeilor. în zilele lui Irod regele. de doi ani şi mai în jos. 2:7 Atunci Irod chemând în ascuns pe magi. au văzut pe Prunc împreună cu Maria. 2:4 Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului. 2:3 Şi auzind. unde era Pruncul. 2:17 Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: 2:18 "Glas în Rama s-a auzit. I-au adus Lui daruri: aur. nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda. a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. dacă Îl veţi afla. că aşa este scris de proorocul: 2:6 "Şi tu. 2:15 Şi au stat acolo până la moartea lui Irod. noaptea. Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. s-au bucurat cu bucurie mare foarte. tămâie şi smirnă. 2:10 Şi văzând ei steaua. Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. pământul lui Iuda. fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. să mă închin Lui. 2:8 Şi trimiţându-i la Betleem. ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune. Betleeme. şi deschizând vistieriile lor. ca. zicând: Scoală-te.

Matei. că vine - . 2:22 Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea. Patru tipuri de erminii sunt citate de U. Matei în această secţiune: . nu numai istoric. luminează-te. 2:20 Şi i-a zis: Scoală-te. atunci înseamnă că lumea veche se reorientează radical. . prin magi. Un titlu relevant pentru erminia acestui capitol ar fi: Neamurile în faţa Împăratului lui Israel (U. 1-6 1 Luminează-te. regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Cele două evenimente sunt evident legate. faţă de prunc şi atitudinea iudeilor prin Irod: 2:2 Unde este regele Iudeilor. 127) 4. iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt. Dumnezeu este cel care îndrumă paşii oamenilor. 2:23 Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret. sculându-se. Matei reproduce două evenimente generate de aflarea veştii privind naşterea lui Iisus: închinarea magilor şi reacţia lui Irod faţă de noul născut. 5. în vis. Luz: . tatăl său. Două contraste sunt puse în evidenţă de Ev. Luz I.iar prin reacţia lui Irod. Ev. După expunerea genealogiei şi relatarea pe scurt a naşterii minunate a lui Iisus. ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci. ci şi teologic: În interpretarea Ev. Dacă magii se închină lui Hristos. s-a dus în părţile Galileii.Interpretarea hristologică: venirea lui Hristos aduce cu sine disoluţia magiei de orice fel. Închinarea magilor Posibile comentarii: 1. 3.Interpretarea care pune accentul pe faptul că magii sun îndrumaţi exclusiv de Dumnezeu. 2:3 Şi auzind. în locul lui Irod. că Nazarinean Se va chema. . faptul că poporul iudeu îl respinge. 2. 2:21 Iosif. privind evlavia faţă de Iisus .Interpretarea în relaţie cu misiunea la neamuri. deschiderea spre neamuri. Ierusalime.între atitudinea neamurilor. care era Irod. luând poruncă. sa temut să meargă acolo şi. prin închinarea magilor se afirmă faptul că neamurile îl primesc pe Hristos. Închinarea magilor suportă şi o erminie mesianică dacă o citim în conexiune cu Isaia 60. a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. 2:19 După moartea lui Irod. Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel. între adevăratul Împăratul lui Israel şi falsul Împărat. Fuga în şi întoarcerea din Egipt sunt strâns legate de atitudinea lui Irod.plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt".Interpretarea parenetică – gestul magilor este unul exemplar pentru toţi. Pericopa este unitară şi distinctă. căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.

nici pe îngeri nu i-ar fi crezut magii. Ioan Gură de Aur).60:5 Atunci vei vedea. o aur . iar peste tine răsare Domnul. În centrul este Isus cu mama sa. Galileea neamurilor. Erminia hristologică a închinării magilor propune şi interpretarea darurilor aduse de magi: o Mir (smirnă) – prevestitor al morţii lui Hristos. ca oarecând pe iudei din robia Egiptului. Intervenţia directă a lui Dumnezeu este cea care salvează pe copil. Dumnezeu este cel care îl scoate pe copil din mâna lui Irod .60:6 Caravane de cămile te vor acoperi.lumina ta. o tămâie – indicând demnitatea arhierească. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri.145) . 7. (Sf. şi dromadere din Madian şi Efa. parte a prologului. Fragmentul. El subliniază insistent un lucru. Nici pe profeţi. purtându-l în Egipt. Luz I.Pronia lui Dumnezeu. mâna lui Dumnezeu este cea care-L protejează pe Pruncul Iisus. Matei ca preludiu pentru întreaga Evanghelie (U. Fuga în Egipt şi întoarcerea în Nazaret (2.Iosif este în plan secund. de aceea Iisus merge în Galileea. că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. În concluzie. Steaua este un limbaj potrivit pentru magi. 3. Întoarcerea nu în Iudeea . care-l interesează pentru a-l trasmite. eventuale evenimente minunate. Pogorământul făcut de Dumnezeu pentru a vorbi pe un limbaj potrivit oamenilor. şi slava Domnului peste tine a răsărit! 60:2 Căci iată întunericul acoperă pământul. Toate sosesc din Şeba. 2. vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi. conţine elemente importante folosite de Ev. dincolo de Iordan.13-23) Posibile comentarii 1. încărcate cu aur şi cu tămâie. din acest episod. popoarele. Respingerea din partea iudeilor rămâne. departe de mânia şi urgia acestui. aducându-l la timpul potrivit în patria sa. ci în Galileea neamurilor: Matei 4:15 "Pământul lui lui Irod nutreşte aceleaşi sentimente potrivnice. Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare. urmaşul 55 . şi bezna. cântând laudele Domnului. 6.60:3 Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta. Matei nu reţine amănunte. la marginea lumii iudaice.60:4 Ridică împrejur ochii tăi şi vezi.indicând demnitatea împărătească. căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. consecvent cu scopul lui mai curând teologic: Dumnezeu însuşi este centrul istorisirii. şi slava Lui străluceşte peste tine. .

drepte faceţi cărările Lui". dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine. Matei. 3:12 El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă. 3:2 Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.1-17) b. Ioan Botezătorul. de asemenea. mărturisindu-şi păcatele. Botezul Mântuitorului (3.19-28] Capitolul 3 face parte din secţiune mai mare. intitulată Începutul misiunii publice a lui Iisus Hristos (3. zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine.1-11) c.15-17. iar pleava o va arde cu foc nestins. 3:7 Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez. 3:6 Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan. In 1. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. 3:5 Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului.1-8. 3:3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului.Capitolul 3 Predica Sf. iar hrana lui era lăcuste şi miere sălbatică. 3:4 Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă. . îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. 3:10 Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. 3:17 Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? 3:8 Faceţi deci roadă.1-4. că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. şi Tu vii la mine? 3:15 Şi răspunzând. legătura cu Vechiul Testament. şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului. vrednică de pocăinţă. Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. la Iordan. Iisus a zis către el: Lasă acum. 3:16 Iar botezându-se Iisus.12-22) 3:1 În zilele acelea.1-12)[Mc 1. 3:11 Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă. Începutul propriu-zis al propovăduirii (4. Ioan Botezătorul (3. Lc 3. către Ioan. ca să se boteze de către el. când ieşea din apă. Momentul Ioan Botezătorul este extrem de important pentru Ev. le-a zis: Pui de vipere. 3:13 În acest timp a venit Iisus din Galileea. la rândul ei. Ispitirea (4. Ioan Botezătorul Botezul lui Iisus Predica Sf. El presupune. împărţită în trei părţi: a. Comentarii: 1. a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii.22) Aceasta este. 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam. Atunci L-a lăsat. 3:14 Ioan însă Îl oprea.1-9.

Sf. Ioan este proorocul – deci cel prin care Dumnezeu însuşi vorbeşte poporului Său şi prin care. Este o temă anunţată aici şi reluată de Matei pe parcursul Evangheliei. blestemaţilor. Osânda care urmează judecăţii este focul cel veşnic: 25:41 Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine. Botezul Domnului sau Teofania. Proclamarea Evangheliei începe cu anunţarea Judecăţii şi sfârşeşte cu descrierea Judecăţii finale care este făcută tot de Fiul (cap.25:32 Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii. trebuie să facă fapte de pocăinţă. la Iordan. ci în virtutea faptului că se face interpret al voii lui Dumnezeu. către Ioan. Proorocul Ioan este trimis de Dumnezeu Însuşi – în duhul proorocilor întregii istorii a Israelului. Ioan într-o singură frază. în care se împlineşte planul sau iconomia sau voia dumnezeiască. la Israel nu-i salvează pe iudei de judecată care se anunţă nemiloasă. proorocită de Isaia. Ev. Matei totul se desfăşoară sub directa îndrumare a lui Dumnezeu. iată. În plus. Aceasta este : Împărăţia cerurilor. Matei rezumă predica Sf. ca să se boteze de către 57 . descoperirea sau arătarea Fiului lui Dumnezeu (3.). 5. una din temele fundamentale ale Evanghelie după Matei şi ale teologiei Ev. 24-25 : 25:31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa. face parte din iconomia dumnezeiască. în focul cel veşnic. (3. Ioan Botezătorul este rămăşiţa sănătoasă a vechiului Israel. deja anunţată de Sf. 3.17): Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. Matei. care-l recunoaşte pe Mesia spre deosebire de restul poporului. atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 2. Ev.2). în viziunea Sf. Ev. (3:12 El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă. Îl recunoaşte nu în virtutea vreunei puteri sau virtuţi personale. anunţată de Ioan Botezătorul dar şi dezvoltată pe larg în mustrarea lui faţă de contemporani şi conaţionalii săi. Judecata este asociată explicit venirii lui Mesia şi este făcută direct de Fiul. Este anunţată deja tema judecăţii. iar pleava o va arde cu foc nestins. 7. Tema centrală a Evangheliei este. adevereşte mesianitatea lui Iisus. Sf. Matei (în 60 din cele 148 de pericope ale Evangheliei apare tema judecăţii. Dumnezeu va interveni El Însuşi la momentul botezului pentru a confirma în chip explicit şi minunat că Cel botezat este Fiul Lui. identică cu cea care va rezuma propovăduirea Mântuitorului Hristos (4. arată. Simpla filiaţie sau descendenţă din Avraam. De observat că. Legată de tema judecăţii este tema pocăinţei. adică apartenenţa la poporul ales. 6.13-17) 3:13 În acest timp a venit Iisus din Galileea. 4. care este gătit diavolului şi îngerilor lui. precum desparte păstorul oile de capre. apropierea iminentă a Împărăţiri cerurilor. şi toţi sfinţii îngeri cu El.

el. 3:14 Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? 3:15 Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. 3:16 Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. 3:17 Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".

Comentarii: 1. Botezul lui Iisus este momentul arătării, al certificării mesianităţii şi, mai mult al filiaţiei Sale dumnezeieşti. Teofania Sfintei Treimi şi proclamarea de către Tatăl a Fiului, în care se împlineşte voia Sa, este momentul în care nu din partea oamenilor vine recunoaşterea, cin din partea lui Dumnezeu Însuşi. 2. Botezul lui Iisus este şi un moment în care Iisus se smereşte pe sine: primind a fi botezat şi încă de cineva mai mic decât El. Sensul botezul este dat de mărturisirea ui Iisus: pentru a împlini toată dreptatea. Ev. Matei punctează prin aceasta asumarea Vechiului Testament de către Iisus, în expresia sa sănătoasă, anume aceea care îl are permanent pe Dumnezeu drept îndrumător şi nu aceea care l-a înlocuit pe Dumnezeu cu tradiţia sau cu erminia ipocrită a Legii. 3. Botezul este împlinirea Legii: Am venit să dezleg blestemul care stătea peste omenire prin călcarea Legii. Trebuie, dar, ca Eu mai întâi să împlinesc toate şi scoţându-vă de sub osândă, să pun capăt legii. Se cuvine,d ar, ca Eu să împlinesc toată Legea, pentru că se cuvine să dezleg blestemul scris în lege împotriva voastră. (Sf. Ioan Gură de Aur, 146) 4. Erminia bisericească a Botezului Domnului este dată de Sărbătoare Botezului care este unul dintre cele mai importante praznice împărăteşti, după Învierea şi Naşterea Domnului. Elementul important care intervine în erminia bisericească şi care nu apare în Evanghelie este acela al sfinţirii apelor prin botezarea Fiului lui Dumnezeu. 5. Un alt element demn de subliniat, legat de Botez, este proclamarea de către Dumnezeu a lui Iisus Hristos ca Fiu supus, ascultător, care împlineşte voia lui Dumnezeu.

Predica de pe Munte
Consideraţii generale (după şi în dialog cu U. Luz op. cit. I, 214) 1. Predica de pe Munte (PM) este prima cuvântare programatică din Ev. după Matei. Este singura cuvântare a Mântuitorului care conţine aproape exclusiv porunci directe ale Domnului Iisus Hristos. Poate fi considerată ca fiind nucleul Evangheliei Mântuitorului Hristos. 2. Deşi pare a fi adresată numai ucenicilor (după chemare lor – 4,1822, Iisus le adresează primele învăţături – 5,1 ş.u.), PM nu priveşte numai pe apostoli ce pe toţi oamenii. De altfel, chiar în PM sunt momente când este semnalată prezenţa mulţimilor (7, 28 Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.) Problema este pusă în discuţie pentru a se arăta că morala expusă în PM nu este una rezervată unui număr restrâns de chemaţi, ci tuturor oamenilor. 3. Vechiul Testament, rămâne în viziunea PM, baza şi centrul referenţial în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu. El este respectat, împlinit şi întregit de Domnul Iisus Hristos. În PM avem, de fapt, o corecţie fermă aplicată nu legii şi proorocilor, ci erminiei acestora de către iudei. Această corecţie o întâlnim deseori la profeţii VT care exprimă în egală măsură voia lui Dumnezeu. De exemplu ipocrizia care conduce pe majoritatea la o atitudine exterioară, ostentativă, fără acoperire în motivaţia interioară şi care constituie cel mai vizat păcat al iudeilor în învăţătura Mântuitorului, este deseori înfierată de prooroci: Isaia 29:13 Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de
Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. Ieremia:12:2 Tu i-ai sădit şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade; Tu eşti aproape numai de buzele lor, iar de inima lor eşti departe.

4. Discursul este concentrat asupra „dreptăţii Împărăţiei cerurilor”, dreptate şi Împărăţia lui Dumnezeu sunt două cuvinte chei ale acestui fragment. 5. Caracterul paradigmatic al PM este de reţinut. PM nu conţine o sumă exhaustivă de porunci sau prescripţii, care s-ar putea constitui în conţinutul concret al Legii noi. Acesta este un aspect important care o diferenţiază de Legea veche, unde avem prescripţii privind cazuri concrete – vezi Decalogul, dar nu numai. Situaţiile concrete care sunt citate au evident un caracter de exemplu. La acestea pot fi adăugate nenumărate alte exemple. De altfel, este evident faptul că Mântuitorul enunţă nişte principii generale pe care după aceea le ilustrează cu exemple. Este un salt evident de perspectivă. Începând chiar cu Fericirile, putem constata acest lucru. 6. Nu mai avem de a face cu exprimări imperative, ci cu enunţuri care dezvăluie sau punctează o anumită stare interioară a omului care este compatibilă cu Împărăţia

cerurilor. Stările acestea se pot manifesta în situaţii concrete dintre cele mai diverse. Ele trimit, în majoritatea lor, mai curând la o aşezare lăuntrică de durată, dacă nu chiar permanentă, nu au în vedere situaţii concrete în care se manifestă. Lucrul acesta trebuie avut în vedere. O consecinţă imediată a acestui aspect este faptul că nimeni nu-şi poate număra faptele bune, pentru că nimeni nu poate spune am fost curat cu inima de trei ori, sau am fost blând de zece ori, sau am flămânzit pentru dreptate…. Ceea ce citim în partea a doua a fiecărei fericiri nu reprezintă răsplata, ci urmarea firească a stări menţionate în prima parte: Cei săraci cu duhul moştenesc, datorită stării lor Împărăţia cerurilor, care este nu un loc, ci mai curând o stare. Sărăcia cu Duhul, ca de altfel şi celelalte stări sunt compatibile cu Împărăţia cerurilor. Dacă ar fi să rescriem într-o exprimare mai precisă fericirile pentru a pune în evidenţă relaţia logică dintre prima parte şi a doua parte a fiecărei fericirii, una din variante ar fi: Sunt de fericit cei săraci cu duhul pentru că Împărăţia cerurilor este a lor, este pentru ei; în nici un caz : Sunt fericiţi cei săraci cu Duhul pentru că vor primi în schimb Împărăţia cerurilor. Etc.
5:3 Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 5:4 Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 5:5 Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 5:6 Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 5:7 Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 5:8 Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 5:9 Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 5:10 Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 5:11 Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 5:12 Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

La fel în continuare, privitor la caracterizarea Apostolilor ca sare a pământului şi lumină a lumii.
5:13 Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 5:14 Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. 5:15 Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 5:16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Vezi enunţarea principiului şi ilustrarea lui prin exemple:
5:39 Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 5:40 Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 5:41 Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. 5:42 Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.

7. Diferenţa specifică este dată şi de abordarea în literă, pe de o parte, şi abordare în duh, de cealaltă parte. Legea care

Măsura putinţei este de asemenea necesară pentru a nu se .reglementează situaţii concrete este o lege întemeiată în literă. vieţuirea potrivit cu poruncile lui Iisus. Accentul pus pe făptuire nu pe teorie. Vezi mustrarea Mântuitorului Hristos la adresa acestora din Matei cap. dar pe care nu o poate ajunge singur. este o lege care se întemeiază în duh. Legea care reglementează principii. Este motivul pentru care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu şi motivul pentru care rugăciunea este în centrul PM. aşa cum ne arată Ev. evident. sau apă celor lipsiţi. 23. Împlinirea legii percepută în literă este uşor de măsurat. este o lege care reglementează aspectele exterioare ale lucrurile. care ilustrează măsura la care poate ajunge omul cu puterile lui. pe cei închişi. Măsura pogorământului. Caracterul maximalist al PM. în interior. Măsura deplinătăţii este aceea care ne ghidează şi în funcţie de care ne şi evaluăm în fiecare clipă pentru a şti. să fi primit pe străini… toate lucruri accesibile Cele două măsuri sunt absolut necesare: a. PM reprezintă sau ilustrează. Matei accentuează legătura dintre învăţătura şi practică (5. 8. în timp ce ei îşi permiteau în ascuns încălcarea fără prea multe scrupule a Legii. b. Legat de acest caracter practic al PM trebuie subliniată disputa exegetică în jurul întrebării dacă exigenţele PM sunt realizabile sau nu. 9. PM vizează fapta nu teoria. în circumstanţele concrete ale vieţii. Dacă nu cumva PM este ceea ce în limbaj actual s-ar numi o abordare maximalistă sau chiar utopică. ci după măsura putinţei: criteriile invocate la judecata din urmă sunt minimaliste: să fi dat hrană. Măsura desăvârşirii. Matei însuşi. 7. Dumnezeu. Nu ne putem evalua decât în funcţie de măsura desăvârşirii sau a deplinătăţii. fără suportul inimii. cu adevărat unde ne aflăm. a putinţei. dacă prescripţiile Legii noi pot fi înfăptuite. a deplinătăţii la care este chemat omul. dar presupune riscul ipocriziei – împlinirea numai exterioară.21-23) li insistă asupra necesităţii înfăptuirii învăţăturilor lui Iisus. Măsura putinţei este şi măsura în funcţie de care ne judecă Dumnezeu. al intenţionalităţii. de cuantificat. cu puterile sale. 25 nu ne va judeca după măsura desăvârşirii. Împlinirea legii întemeiată în duh nu poate evita angajamentul lăuntric la nivelul intenţiei intime şi la nivelul finalităţii nemărturisite a lucrului pe care-l faci. să fi îmbrăcat… să fi cercetat pe bolnavi. fără îndoială şi atitudinea ipocrită a cărturarilor şi fariseilor care erau foarte riguroşi în propovăduirea legii şi în cerinţele faţă de ceilalţi. în cap. b. Tradiţia răsăriteană rezolvă această dilemă avansând perspectiva celor două măsuri: a. măsura desăvârşirii. numai manifestarea nu şi motivaţia sau scopul care au determinat manifestarea. având în vedere.19. ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Vezi aici şi atitudinea multor contemporani care văd în Biserică o instituţie care îl supune unor exigenţe sporite de viaţă. întreg discursul Sf. Pavel – este centrat pe venirea Fiului lui Dumnezeu.Disputa privind impracticabilitatea prescripţiilor PM a fost generată de atitudinea omului contemporan care sub presiunea foarte puternică a îndreptăţirii de sine vede orice vine din parte altcuiva ca pe un atentat la autonomia sa. în afara sa. conform căruia omul este o fiinţă întru totul dependentă de Dumnezeu. de îndreptăţire de sine. Matei – foarte asemănător din acest punct de vedere cu cel al Sf. Tradiţia ortodoxă a materializat această perspectivă a celor două măsuri prin binecunoscutele principii ale acriviei şi iconomiei. Dilema cu care se confruntă exegeza privind caracterul prescripţiilor PM. . Ap. Măsura la care sunt chemaţi oamenii este măsura dumnezeirii: Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este. Măsura deplinătăţii sau a desăvârşirii nu poate fi ajunsă decât cu ajutorul lui Dumnezeu. în Dumnezeu. dacă nu folosim un cuvânt nepotrivit. Privită. ci chiar şi sadică. ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu. şi adoptă o atitudine de apărare. PM îl reaşează pe om în faţa adevărului fundamental privind finalitatea existenţei sale. Dumnezeu îi oferă omului darul de a fi dus la măsura dumnezeirii. De altfel. nu-i cere acestuia să ajungă singur. Este mentalitatea omului care l-a transformat pe aproapele său în adversar. de protecţie. însă. este depăşită dacă se modifică perspectiva din care sunt acestea privite. la drepturile sale. Dumnezeu nu-i impune omului o măsură la care acesta privind şi constatând că nu o poate împlini să-şi creeze complexe de tot felul. motiv pentru care o şi evită.48) Ori această măsură nu poate fi atinsă de om cu puterile sale. dacă acestea sunt sau nu realizabile. Pavel şi de întreaga teologie biblică şi patristică. Numai plasat într-o astfel de postură. Iar depăşirea limitelor nu este posibilă decât prin participare la Dumnezeu. unor rigori. 10. măsura desăvârşirii este un dar făcut de Acesta omului – Dumnezeu dă omului şansa de a ajunge la măsura dumnezeirii. Considerate din perspectiva presupusei exigenţe maximaliste a lui Dumnezeu la adresa oamenilor. Acesta este cu adevărat un dar. Această perspectivă conduce pe om la o foarte păguboasă autonomie şi suficienţă de sine. ci-i şi oferă ajutorul pentru a ajunge aici.descuraja omul. Lucrul acesta este dezvoltat de Sf. conform căruia împlinirea omului este dincolo de limitele firii sale. din perspectiva iubirii lui Dumnezeu. Perspectiva iubirii lui Dumnezeu şi nu a exigenţelor.(5. Ev. 11. în şef. dincolo de sine. Ap. împlinind Legea. Aceasta a fost şi marea amăgire a iudeilor: că pot singuri să se desăvârşească. 12. PM pare nu numai utopică. o instituţie carei cere nu una care-i oferă ceva. în concurent. care va face posibilă desăvârşirea omului. omul poate reproşa lui Dumnezeu că-i solicită lucruri imposibile. potrivnică adevărului fundamental al existenţei sale. Cel mai important lucru de subliniat referitor la această problemă este acela că măsura deplinătăţii nu poate fi realizată de om singur. văzând că nu poate să se biruie.

ci Cineva care oferă. A se vedea în acest context şi perceperea diferită a poruncilor: nu exigenţe venite din partea unui şef ci medicamente oferite pentru însănătoşire şi împlinire. .Dumnezeu nu este cineva care cere. 14.13. prin care omul de fapt îşi justifică distanţarea sa de Dumnezeu. Atitudinea de respingere a poruncilor datorită gradului prea ridicat de dificultate a împlinirii lor este o atitudine ipocrită.

Tema este dezbătută ca replică la viziunea iudeilor asupra legii. Mântuitorul are în vedere câteva aspecte fundamentale pe care le urmăreşte pe parcursul Predicii de pe Munte. o amăgire. care se identifică. Despre măsura deplinătăţii sau a împlinirii Predica de pe Munte conţine o sinteză programatică a Evangheliei Mântuitorului pronunţată şi redactată pentru auditoriu iudaic sau iudeo-creşti. pe cei milostivi etc. pistă de alergări şi nu drum în adevăratul sens al cuvântului. a împlini legea echivala cu desăvârşirea. aşa cum va arăta Mântuitorul. desăvârşit. cu ajungerea la capătul drumului. de destinaţie. Pentru iudeu. a funcţiei acesteia în ceea ce priveşte desăvârşirea. indicarea măsurii desăvârşirii. sau a împlinirii existenţiale Este vital ca omul să-şi cunoască măsura deplinătăţii sau a desăvârşirii. pe cei curaţi cu inima. pentru antrenament. Atitudinea critică a Mântuitorului la adresa Legii şi percepţiei legii de către contemporanii Săi este evidentă din debutul Predicii de pe Munte. Mântuitorul nu fericeşti pe împlinitorii de lege. Tot parcursul unui drum are sens numai în funcţie de capătul lui. scopul final al existenţei.Predica de pe Munte 1. prin raportare directă la legea vechitestamentară. esenţa Legii vechi. Îndreptăţirea prin raportare la lege – am împlinit legea deci sunt bun. Altfel drumul nu are sens. nu-i îndreptăţeşte pe cei care au respectat Legea Domnului. sau a deplinătăţii. la loc de frunte. ( ase vedea Fericirile. drept – este. evident cu: capătul drumului. cu măsura deplinătăţii. sensul existenţei Importanţa cunoaşterii măsurii depline sau a scopului final este de la sine înţeleasă. ci pe cei blânzi. care pleacă de undeva şi duce undeva. Adresându-se unui auditoriu format din cetăţenii unui popor pentru care Legea însemna criteriul ultim şi unic al binelui şi al dreptăţii şi împlinirea Legii însemna totul. îndreptare a erminiei greşite a iudeilor privitor la funcţia legii. Şi aceasta pentru că: . care deschid Predica de pe Munte şi se vor o replică directă la Decalog. decât numai în situaţia în care este drum pentru exerciţii. Mântuitorul nu fericeşti în nici un fel pe împlinitorii de lege. aşa cum reiese din discursul Mântuitorului şi din multe episoade redate de Sfintele Evanghelii. Între acestea se află.

precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. vinde averea ta. ce bine să fac.19:19 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. ci este o măsură de interval. care îl scoate pe om din măsura umanului şi-l plasează pe orbita dumnezeirii.65 Legea veche nu reprezintă măsura deplinătăţii. Matei 5:48 Fiţi. evident cu sensul să fie asemenea Lui (Matei 19:16 Şi. I-a zis: Bunule Învăţător. Omul este chemat să ajungă la măsura dumnezeirii. Ce-mi mai lipseşte?19:21 Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit. auzind cuvântul acesta. prin urmare a împlini legea nu înseamnă a ajunge la măsura deplinătăţii. dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer. libere de orice necesitate şi iubitoare. să nu săvârşeşti adulter. Iar de vrei să intri în viaţă. du-te. A se invoca episodul cu tânărul bogat care împlinise poruncile din tinereţile lui şi care pentru a fi desăvârşit Mântuitorul îi cere să se lepede de averea sa şi să-i urmeze Lui. ci înseamnă depăşirea măsurii umane. a existenţei dumnezeieşti. voi desăvârşiţi. să nu furi. ci numai un parcurs al drumului.19:22 Ci. Această depăşire nu înseamnă numai un pic de creştere în plus. cea a asemănării cu Dumnezeu. 5:44 Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. după aceea.19:20 Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. căci avea multe avuţii. cu depăşirea reală a măsurii umanului de la a iubi pe cei care te iubesc la a iubi pe vrăşmaşi . Legea nu este capătul drumului. Este vorba de un adevărat salt existenţial. Diferenţa dintre măsura împlinitorului de lege şi cea a celui care se aseamănă cu Dumnezeu este diferenţa între natura creată şi natura necreată Saltul este uriaş şi echivalează cu depăşirea firii.) - Măsura deplinătăţii este cea a dumnezeirii. păzeşte poruncile. dacă vreţi. să nu mărturiseşti strâmb. tânărul a plecat întristat. ca să am viaţa veşnică? 19:17 Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. 5:45 Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri. a existenţei ca iubire. ci este cea care depăşeşte radical măsura umanului. binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. vino şi urmează-Mi. depăşirea firii umane create. că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. şi încă nu cel mai important Legea nu poate fi un scop în sine. depăşirea sinelui. dar. iată. venind un tânăr la El. Scara desăvârşirii sau a creşterii nu este cea care ar ilustra măsura umanului.19:18 El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi.

la care ajunge cineva. finalitatea existenţei lui nu poate fi identificată cu existenţa aceasta stricăcioasă. nici nu poate fi localizat în limitele lumii create. sunt desăvârşit. care aparţine ordinii necreatului nu lumii create. Scara axiologică în cazul acesta va avea sensibil numai două trepte. a depăşit definitiv orice ispită a judecăţii celorlalţi în funcţie de sine numai prin raportarea la măsura dumnezeirii se poate realiza adevărata conştiinţă de sine a omului.- de la a primi cu resemnare paguba pe care ţi-a face cineva la a dărui ceva în plus celui care te-a păgubit. acesta poate să se elibereze din sinucigaşa şi ucigătoarea de - - - . de la un mod de existenţă muritoare. prin raportare la măreţia Creatorului numai prin raportarea la măsura dumnezeirii ca la măsură echivalentă cu măsura desăvârşirii la care este chemat omul. ispita judecăţii celorlalţi în funcţie de măsura ta proprie se îndepărtează. atunci se schimbă multe lucruri în felul în care omul se raportează la Dumnezeu şi mai ales la semenii săi. treapta măsurii umanului. dacă nu chiar dispare complet. sunt ca Dumnezeu în al doilea rând. ca şi criteriu . veşnică Dacă măsura dumnezeirii este măsura deplinătăţii atunci înseamnă că destinaţia omului. capătul drumului.care este măsura deplinătăţii sau a desăvârşirii. trecătoare şi muritoare. a suficienţei de sine. ci este existenţa proprie dumnezeirii. în care diferenţele prin raportare la măsura dumnezeirii sunt insesizabile şi treapta măsurii dumnezeieşti. Cine poate spune: am ajuns. adică aceea nestricăcioasă. având în vedere măsura dumnezeirii . care evident îl va plasa pe om într-o reală stare de smerenie.eu sunt mai bun ca celălalt. a nu desfrâna la a nu te mânia sau nu pofti în inima ta etc. trecătoare la un mod de existenţă nemuritoare. stare care ar trebui să fie proprie staturii sale de făptură creată. Cine. în primul rând se îndepărtează foarte mult dacă nu chiar dispare ispita mândriei. de la a nu ucide. Dacă măsura reală a desăvârşirii omului este cea a dumnezeirii. iarăşi poate spune. netrecătoare şi veşnică.

care este amăgitoare tocmai pentru că nici unul dintre semeni nu poate fi etalon. privind la ei.67 semeni judecată prin comparaţie. sau evaluarea fiecăruia făcându-se prin raportare la măsura maximă – numai această evaluare poate fi una neamăgitoare şi reală – exclude de la sine evaluarea prin raportarea la măsura semenilor. dacă nu la mod absolut cel puţin prin comparaţie cu unii dintre semeni – este imposibil să nu găsim pe cineva mai neputincios ca noi – şi prin aceasta de sub presiunea permanentă a posturii revendicative faţă de Dumnezeu. n-am făcut tot. oricum mai mult decât altora. le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă. orice ai face. zicând: Dar cine poate să se mântuiască?19:26 Dar Iisus. A cere ce ţi se cuvine se cheamă revendicare şi te plasează într-o relaţie de tensiune dacă nu chiar de conflict cu Dumnezeu: Doamne am făcut.19:25 Auzind. decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. atunci raportarea la Dumnezeu şi rugăciunea nu mai este necesară sau va fi una ipocrită (vezi . ci a cere ceea ce ai nevoie şi nu-ţi poţi oferi singur şi nu poţi dobândi singur. am împlinit. care îl plasează pe om pe o orbită existenţială luciferică. ucenicii s-au uimit foarte. Rugăciune nu înseamnă a cere ce ţi se cuvine. ferindu-l de marea ispită a suficienţei de sine şi a unei existenţe în ansamblul ei autonome. raportarea la măsura dumnezeirii îl păstrează pe om în postura firească şi faţă de Dumnezeu. deci sinucigaşe prin refuzul conştient sau inconştient al alimentării din sursa reală a existenţei umane.19:24 Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului. precum Apostolii: Matei 19:23 Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Judecata reală sau aprecierea. dar am făcut oricum mai mult decât alţii. lucru la care eşti îndreptăţit. care este Dumnezeu Însuşi. Dacă măsura deplinătăţii este cea a umanului. În felul acesta. deci mi se cuvine. deci dă-mi. care exclude şansa rugăciunii adevărate. Dacă măsura dumnezeirii este măsura desăvârşirii omului atunci omul va constata cu uşurinţă că a ajunge la această măsură este cu neputinţă omului şi va conştientiza limitele puterii lui autonome. omul se va reaşeza în limitele reale ale existenţei sale şi va evita ispita generalizată a suficienţei de sine. Numai conştiinţa acestei măsuri a desăvârşirii echivalente cu măsura Dumnezeirii îl va scoate pe om de sub teroarea ispitei generalizate a îndreptăţirii de sine. la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.

nu este una fizică sau biologică ci este una în spaţiul sufletesc. pe de altă parte ar oferi acestuia nesfârşite ocazie de a-şi justifica neîmplinirile. măsura creşterii omului scapă oricărei cuantificări şi prin urmare nu poate fi supusă la modul absolut aprecierii sau evaluării nici unei instituţii formale. În aceste condiţii. de aici decurg foarte multe lucruri: întâi de toate. sau centralitatea persoanei din perspectiva teologică asupra existenţei. în această situaţie. Împlinirea este realizată şi sesizată la nivelul motivaţiei lăuntrice. în situaţia în care acceptăm că aceasta este măsura dumnezeirii. care aşează înăuntrul omului resorturile împlinirii. şi în al doilea rând. persoană fizică etc. invocând factorii externi care nu depind de el. pe de o parte acest lucru ar limita evident libertatea omului. Dacă împlinirea ar fi dependentă e factori externi omului atunci. împlinirea este apreciată sau evaluată prin raportare la persoane şi nu prin raportarea la lucruri. Criteriul ultim al moralei Evangheliei este asemănarea cu Dumnezeu şi nu îndeplinirea unor porunci sau a unor datorii. ci prin raportare la celălalt şi.pe fariseul din parabolă). . În centrul existenţei este persoana. - Măsura dumnezeirii mută criteriile din exterior în interior. înlăuntrul său. Dumnezeu este Duh. în cele din urmă la Celălalt. consistoriu. nu prin raportarea la sine. ci va fi morala care decurge din asemănarea cu Dumnezeu. ci ca ieşire din sine spre celălalt şi în cele din urmă spre Celălalt. În felul acesta se evidenţiată caracterul personalist. recapitulate sau rezumate de categoria sau realitatea iubirii. Ori. iar. exprimat prin categoriile duhovniceşti. Creşterea spre măsura deplinătăţii. iar împlinirea existenţială a persoanei se realizează într-o relaţie interpersonală. al atitudinii lăuntrice şi al intenţiei ultime. Lucrul acesta demonstrează odată în plus înţelepciunea dumnezeiască cu care a fost creat omul şi lumea întreagă. văzută la lumea sufletească nevăzută. de la lumea fizică. garantându-i astfel libertatea şi autonomia personală. împlinirea este apreciată nu ca împlinire în sine. exterioare de judecată: tribunal. Dacă măsura desăvârşirii omului este măsura dumnezeirii atunci morala noastră nu mai poate fi una convenţională. duhovnicesc.

până ce nu va veni Domnul. nu judecaţi ceva înainte de vreme. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.69 de aici decurge caracterul relativ al oricărei instituţii de genul acesta. Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. . Judecata ultimă aparţine duhului omului şi Duhului lui Dumnezeu singurele care au acces la cele duhovniceşti la cele lăuntrice: 1 Corinteni 2:11 Căci cine dintre oameni ştie ale omului. care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu. decât Duhul lui Dumnezeu. decât duhul omului. 1 Corinteni 4:5 De aceea. nimeni nu le-a cunoscut.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful