UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI CATEDRA DE PSIHOLOGIE

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

CONSILIERE ŞCOLARĂ
- SEMESTRUL I -

Lect.dr. Viorel Mih

Titular curs: Lector univ. dr. Viorel Mih Durata: 1 semestru Obiective:  Asimilarea reperelor teoretice şi abilităţilor practice necesare în consiliere Tematică: Introducere  Delimitări conceptuale  Tipuri de consiliere  Caracteristicile consilierii  Obiectivele consilierii Modulul 1. Atitudini şi abilităţi în consiliere  Atitudinile consilierului  Abilităţile consilierului Modulul 2. Paradigme şi tehnici de consiliere  Consilierea centrată pe persoană  Elemente de consiliere Gestaltistă  Analiza Tranzacţională  Elemete de consiliere raţional-afectivă  Elemente de terapie cognitiv-comportamentală  Modele multimodale de consiliere

Modulul 3. Consiliere pentru dezvoltarea personală  Cunoaştere de sine şi imagine de sine  Metode de autocunoaştere  Metode de intercunoaştere  Metode de dezvoltarea stimei de sine  Tipuri de abuz  Consecinţele abuzului  Cauzele abuzului  Principii de consilierea abuzului Modulul 4. Consilierea problemelor de comunicare  Rolul comunicării  Modalităţi de ameliorare a comunicării  Conflictul şi managementul conflictului  Suicidul la copii şi adolescenţi 2

Factorii de risc implicaţi în suicid

 Abordarea riscului suicidar Bibliografie obligatorie Bibliografie facultativă Criterii de evaluare

3

Obiective generale: - Operarea cu conceptele specifice disciplinei consiliere şcolară - Proiectarea de programe de prevenţie şi intervenţie în cazul unor probleme din context şcolar - Facilitarea procesului educativ prin aplicarea de strategii de intervenţie cognitivă, motivaţională şi comportamentală atât la nivel individual cât şi la nivel de grup
Delimitări conceptuale Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenţii care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul de consilierea descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă (Ivey, 1994). Există mai multe tipuri de consiliere, deşi formele prezentate în tabelul 1. nu se exclud una pe alta. De exemplu, consilierea educaţională presupune elemente de consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală sau informaţională. Ce este important de reţinut în acest context este faptul că profesorul de şcoală, ce poate fi abilitat pentru consiliere educaţională nu are competenţe în ceea ce numim consiliere de criză şi consiliere pastorală. Cel din urmă tip de consiliere este procesul de asistare psihologică realizat de către preot în comunitatea sa religioasă. Consilierea de criză reprezintă un domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului. Acest domeniu implică cunoştinţe, metode şi tehnici de intervenţie de specialitate. Un pedagog, un psihopedagog, un asistent social sau sociolog, cu atât mai puţin un profesor, nu posedă competenţele şi expertiza necesară unor astfel de intervenţii. Încecarea de asistare din partea profesorului-consilier în scopul remedierii unor posibile situaţii de criză psihologică ale unor elevi (ex. stări depresive sau de anxietate, ideaţie suicidară, reacţii de doliu, comportamente compulsive sau obsesive, consum de droguri sau dependenţa de alcool) este deosebit de riscant. În felul acesta, persoana în cauză poate fi privată de dreptul şi şansa de a beneficia de un tratament psihologic şi medical de specialitate. De asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea psihologică a elevului. Tabel 1. Tipuri de consiliere
• informaţională: oferirea de informaţii pe domenii / teme specifice • educaţională: repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică,

socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor

• de dezvoltare personală: formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare • • • •

personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine suportivă: oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material vocaţională: dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei de criză: asistarea psihologică a persoanelor în dificultate pastorală: consiliere din perspectivă religioasă

Caracteristicile consilierii Consilierea psihologică şi educaţională integrează perspectiva umanistă dezvoltată de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt văzute în mod obligatoriu în termenii de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de autocunoaştere, de întărire a Eului, de dezvoltare personală şi de adaptare. În acest sens, rolul principal nu îi mai revine doar psihologului văzut ca un superexpert. Succesul consilierii este asigurat de implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi (consilierul şi persoanele consiliate) în realizarea unei alianţe autentice, bazată pe respect şi încredere reciprocă. A ajuta şi a credita persoana ca fiind capabilă să îşi asume propria dezvoltare personală, să prevină diverse tulburări şi disfuncţii, să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă, să se simtă bine cu sine, cu ceilalţi şi în lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale consilierii psihologice.

4

opţiuni vocaţionale realiste. • CONTROL: sentiment de competenţă şi control personal asupra sarcinilor. face opţiuni conforme cu valorile proprii. intim. rezistă presiunilor de grup. să îşi dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea facilitează. acestea sunt în număr de trei. imaginea de sine. a neîncrederii în sine. Consilierea facilitează şi catalizează atingerea unui nivel optim de funcţionare în lume. bucuria prezentului şi relevanţa viitorului. emoţional. atitudini creative. a comportamentelor de risc. a conflictelor interpersonale. respingerea rutinei. pe cea a dezvoltării personale şi a rezolvării de probleme. tehnici de învăţare eficiente. • AUTONOMIE: independent. a dezadaptării sociale. deschisă şi caldă. îşi crează oportunităţi pentru valorizarea nevoilor personale.Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implică asistenţa psihologică: • o primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. • SENS ŞI SCOP ÎN VIAŢĂ: direcţionat de scopuri de durată medie şi lungă. hotărât. ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate. relaţionare interpersonală armonioasă. şi anume: (1) PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI A STĂRII DE BINE: funcţionare optimă din punct de vedere somatic. Ce reprezintă starea de bine? Aşa cum o defineşte Organizaţia Mondială a Sănătăţii. eficienţă. creativitate. • o a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistenţa pe care o oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării şi nu unul clinic şi curativ. social şi spiritual. Sumarizând caracteristicile prezentate în paragrafele anterioare putem spune că procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenţie a tulburărilor emoţionale şi comportamentale. atitudine empatică. flexibilitate. a disfuncţiilor psihosomatice. capacitatea de decizie responsabilă. să îşi valorizeze potenţialul existent. percepţia schimbărilor de sine pozitive. (2) DEZVOLTARE PERSONALĂ: cunoaştere de sine. ca persoana să facă faţă mai eficient stresorilor şi sarcinilor vieţii cotidiene şi astfel să îmbunătăţească calitatea vieţii. acceptarea calităţilor şi defectelor personale. convingerea că merită să te implici. se evaluează pe sine după standarde personale. controlul stresului. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/grupul. experienţa pozitivă a trecutului. nevoia de a primi şi a da afecţiune. prin demersurile pe care le presupune. a situaţiilor de criză. • DEZVOLTARE PERSONALĂ: deschidere spre experienţe noi. Consilierea este mai interesată de starea de bine decât de starea de boală. sentimentul de valorizare a potenţialului propriu. percepţia pozitivă a experienţelor trecute şi a viitorului. Componentele stării de bine: • ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozitivă faţă de propria persoană. sănătatea nu este condiţionată doar de absenţa bolii şi disfuncţiei ci se referă la un proces complex şi multidimensional. capacitate de auto-reflexie. mental. strategii noi comportamentale. Consilierea vizează persoane normale. fiziologic. (3) PREVENŢIE: a dispoziţiei afective negative. 5 . • o a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenţia problemelor ce pot împieta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. nu este excesiv preocupat de expectanţele şi evaluările celorlalţi. • RELAŢII POZITIVE CU CEILALŢI: încredere în oamenii. Strategia de prevenţie constă în identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup. Obiectivele consilierii Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihosocială optimă a persoanei/grupului. deficite intelectuale sau de altă natură. curiozitate. sociabil. nevoia de provocări. Acest scop ultim poate fi atins prin urmărirea realizării obiectivelor procesului de consiliere. a dificultăţilor de învăţare. în care starea subiectivă de bine este un element fundamental.

Înainte de a fi o instituţie care conferă diplome. diferenţele dintre consilierea psihologică şi cea educaţională. şcoala trebuie să fie locul în care se formează persoane armonioase cu sine. boală. starea de bine şi de sănătate fizică. profesor) sau grup Dezvoltare personală Promovarea sănătăţii şi stării de bine Prevenţie Remediere • Evaluare psihologică • Consilierea în probleme: . desfoliindu-le de orice element ludic şi hedonist. şcoala devine o instituţie segregată de individ. • Realizează materiale informative pentru elevi. părinţi Dezvoltare personală Promovarea sănătăţii şi stării de bine Prevenţie • Cunoaştere şi imagine de sine • Dezvoltarea unor abilităţi de comunicare şi management al conflictelor • Dezvoltarea abilităţilor sociale – asertivitate • Dezvoltarea abilităţilor de prevenire a consumului de alcool. spirituală şi socială a elevilor săi. Sintetizăm în tabelul 2.Ar fi total eronat să considerăm că starea de bine este condiţionată de parcurgerea unui proces psihoterapeutic complex. în numele nevoii imperative de cunoştinţe şi rezultate şcolare performante. Diferenţe între consilierea educaţională şi consilierea psihologică Consiliere educaţională CINE ? UNDE ? GRUP ŢINTĂ Profesorul abilitat pentru activităţile de consiliere educaţională În cadrul orelor de consiliere şi orientare şi dirigenţie Clasa de elevi. nu de puţine ori din păcate. şablonează individualităţile. cu ceilalţi. Principala sarcină a consilierului este de a ajuta elevii să parcurgă paşii unui demers de conştientizare. societate şi viaţă. familia şi şcoala au un rol esenţial în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine. În caz contrar. Înainte de toate. capabile astfel să transpună în instrumente conţinutul diplomei.de învăţare (eşec şcolar. agresivitate.emoţionale (anxietate. depresie. îngrădesc autonomia şi independenţa lor. cenzurează bucuriile şi plăcerile cotidiene. hiperactivitate) . tutun. droguri • Dezvoltarea unei psihosexualităţi sănătoase • Prevenire HIV/SIDA. decesul părintelui) • Materiale informative pentru massmedia • Cercetare în domeniul consilierii OBIECTIVE TEMATICA 6 . Tabel 2. evaluare şi actualizare a sistemului personal de valori. clarificare. cu lumea. ignorând nevoile lor emoţionale şi sociale. implică competiţii neproductive în detrimentul cooperării şi colaborării. Consilierea educaţională poate fi definită ca o relaţie interumană de asistenţă şi suport dintre persoana specializată în psihologia şi consilierea educaţională şi grupul de elevi în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei situaţiilor problematice şi de criză. părinte. induc percepţii ameninţătoare asupra lumii şi vieţii. În acelaşi timp se constată că. sunt căi sigure de diminuare a stării de bine şi de creştere a riscului pentru disfuncţii şi boli fizice şi psihice. tocmai familia şi şcoala sunt instituţiile care generează condiţii ce subminează încrederea în sine a copiilor şi elevilor.comportamentale (agresivitate. să se bucure de procesul şi produsul activităţii lor. sarcini nedorite • Dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii negative: anxietate. să opereze eficient cu ele. suicid • Consiliere vocaţională • Controlul stresului • Responsabilitate socială • Rezolvare de probleme • Decizii responsabile • Tehnici de învăţare eficientă • Managementul timpului • Dezvoltarea creativităţii • Informarea privind resursele de Consiliere psihologică Psihologul sau consilierul şcolar În cabinetul de consiliere Persoană (elev. depresie) . psihică. abandon şcolar) • Consiliere vocaţională • Dezvoltă proiecte de prevenţie (prevenţia suicidului) • Terapie individuală şi de grup • Realizează cursuri de informare şi formare pentru profesori şi părinţi pe teme de psihologie educaţională şi promovarea sănătăţii. Şcoala modernă nu mai poate ignora. Focalizarea exclusivă a şcolii pe latura intelectuală a elevilor şi pe performanţele lor şcolare. părinţi şi profesori • Formează elevii-consilieri pentru programele de “peer counseling” • Intervenţie în situaţii de criză (divorţ.

încredere şi respect. Filozofia relaţiei dintre consilier şi elevi se bazează pe două asumpţii fundamentale: 1.2. sau chiar mai mult. 1. Unul din obiectivele orelor de consiliere este acela de a-i învăţa pe elevi să ia decizii responsabile şi să-şi asume consecinţele acţiunilor lor. Profesorul consilier are obligaţia de a proteja interesele elevului/elevilor. organizaţii valide. Atitudinile fundamentale ale consilierului. Orice proces de consiliere trebuie să înceapă prin asumarea de către consilier a responsabilităţii respectării unui sistem de valori şi coduri stabilite de asociaţiile de specialitate. “Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii. confidenţialitate. ATITUDINILE CONSILIERULUI Procesul de consiliere implică o relaţie specială între consilier şi elevi.“Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că sunt unice. fără de care procesul de consiliere nu poate duce la efectele conturate de însăşi obiectivele consilierii. poate avea consecinţe contrare. relaţie bazată pe responsabilitate. Tabel 1.1. Sistemul de valori al consilierului se fundamentează pe filozofia psihologiei umaniste şi a învăţământului centrat pe elev. sunt redate în tabelul 1. consilierea implică dezvoltarea unor atitudini şi abilităţi fundamentale. 2. standardizate şi etalonate non-guvernamentale MODULUL 1 ATITUDINILE ŞI ABILITĂŢILE CONSILIERULUI Obiective operaţionale: prin parcurgerea acestui modul studentul va putea: Să identifice modalităţi concrete de manifestare a atitudinilor fundamentale ale consilierului în abordarea unor situaţii de consiliere Să ilustreze şi să identifice principalele obstacole în dezvoltarea atitudinilor dezirabile ale consilierului Să traducă în termeni comportamentali atitudinile şi abilităţile de bază ale consilierului Să identifice modalităţi de îmbunătăţire a comunicării empatice 1. Pregătirea consilierului Consilierea este un proces complex care nu poate fi realizat intuitiv sau după simţul comun.” Profesorul-consilier facilitează conştientizarea de către elevi a conceptului de unicitate şi de valoare necondiţionată ale oricărei persoane.” Persoanele îşi manifestă unicitatea şi valoarea prin deciziile pe care le iau. Pregătirea consilierului presupune asimilarea unor repere teoretice şi aplicative din următoarele domenii: • psihologia dezvoltării • psihologia comportamentului • psihologia personalităţii • psihologia sănătăţii • psihologia socială • teorii şi tehnici de consiliere • autocunoaştere Totodată. Atitudinile consilierului 7 . în absenţa cărora procesul de consiliere nu îşi atinge scopul formativ. Consilierea încorporează informaţii şi metode din mai multe discipline psihologice. cabinete • Elaborează metode de evaluare de consiliere privind cariera.consiliere – cabinete şcolare.

valori şi atitudini personale. “sunt tolerant faţă de persoanele cu o altă orientare sexuală. proiectarea propriilor valori. interese constructive sau sterile. de înţelegere a persoanei şi nu una neutră. Acceptarea este atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi valorii personale ale elevilor. comportamente. 8 . gânduri. cu simpatie şi toleranţă. Riscul aprobării sau dezaprobării este că elevul îşi percepe valoarea numai prin interpretările şi evaluările pe care le face profesorul în situaţia de aprobare sau dezaprobare a comportamentelor sale. Acceptarea necondiţionată Acceptarea este atitudinea care are la bază următoarele principii: fiinţa umană este valoroasă şi pozitivă prin esenţa sa. Este acceptarea modului în care persoana simte sau crede în mod diferit de ceilalţi. pierderea respectului faţă de elevi. Nu este indicată utilizarea evaluărilor de genul: “nu ar trebui să simţi aşa”. În consiliere contează mai puţin percepţiile şi sentimentele celui care consiliază. sex. fără a critica.1. controla şi mai ales fără a condiţiona aprecierea . Acceptarea necondiţionată este premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală şi de optimizare a funcţionării persoanei. cu neutralitate sau ignorare. are capacitatea sau potenţialul de a face alegeri responsabile. are dreptul să ia decizii asupra vieţii personale şi de a-şi asuma propria viaţă. prejudecăţi sau informaţii eronate. nivelul performanţelor şcolare. atitudini pozitive sau negative. Acceptarea nu înseamnă să ai o atitudine de neutralitate sau indiferenţă faţă de modul în care gândeşte sau mai ales simte o persoană.“Te voi aprecia. cât sentimentele celor consiliaţi. confuzia dintre acceptare şi aprobare. de rasă. Neutralitatea duce la perceperea de către elev a indiferenţei din partea profesorului. religie. dar eu cred totuşi că ei sunt nişte oameni bolnavi”. dar nu vreau să am de a face cu ei”.• • • • • • • Acceptarea necondiţionată Empatia Congruenţa Colaborarea Gândirea pozitivă Responsabilitatea Respectul 1. cu punctele lor tari sau slabe. Toleranţa nu trebuie să se manifeste doar la nivel general şi declarativ . “fetele nu se poartă niciodată aşa”. dar nu o înţeleg şi nu o respect”.“sunt tolerant faţă de o persoană cu o altă apartenenţă religioasă. Acceptarea este o atitudine pozitivă. trăiri sau comportamente. Această atitudine are ca efect invalidarea modului în care fiecare persoană percepe diferit un eveniment sau o situaţie. nu te mai necăji” sunt forme verbale de minimalizare sau ignorare a tensiunilor elevului. “sunt tolerant faţă de bolnavii de SIDA. calităţi sau defecte. Ea este mai degrabă consecinţa sentimentelor pe care le simte profesorul-consilier faţă de un elev (“Apreciez elevii care au valori personale pe care eu le apreciez”) şi mai puţin focalizarea pe sentimentele elevilor. probleme emoţionale personale ale profesorului consilier. simpatie sau neutralitate. Toleranţa este o altă dificultate în dezvoltarea acceptării necondiţionate A fi tolerant înseamnă a accepta diferenţele individuale. O altă interpretare eronată a acceptării este simpatia. judeca.2. Simpatia este diferită de acceptare prin implicarea emoţională mai intensă din partea profesorului faţă de un anumit elev. “Nu este nici o problemă”. “băieţii nu trebuie să plângă”. Simpatia poate conduce şi la atitudini discriminative faţă de ceilalţi elevi. Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini sau a oricărui comportament. pierderea respectului faţă de sine. “lasă. Valorizarea elevilor nu trebuie să fie condiţionată de grupul social de apartenenţă. dacă …”. convingeri sau trăiri asupra elevilor. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. incomplete despre un subiect. Simpatia exprimă o atitudine de părtinire. • • • • • • • Obstacole în dezvoltarea acceptării necondiţionate: lipsa informaţiilor despre personalitatea copilului şi adolescentului.

focalizarea pe mesajele transmise de elevi. Nimănui nu îi face plăcere să fie compătimit. 1.2. emoţională şi comportamentală.”. Empatia este abilitatea de a înţelege modul în care gândeşte. Un indicator al empatiei este sentimentul elevului că este înţeles şi acceptat. a fi directiv: “Trebuie să…” A fi de acord.3. cu propria persoană sau cu alte persoane din viaţa profesorului. Empatia este atitudinea de a fi “cu” persoana şi nu “ca” persoana cealaltă.”. prea intens. • evitarea întreruperilor în timpul conversaţiei: “Părerea mea este că…”.2. prin această exprimare comunicăm de fapt elevilor că preocuparea lor pentru problemă nu este atât de importantă.”. de relaţionare atitudinală.” • • • • • • • • • • • • 1. simte şi se comportă o altă persoană. a învinovăţi: “Aici greşeşti cu siguranţă…” A interpreta. Empatia nu trebuie confundată cu mila sau compasiunea faţă de o altă persoană în dificultate. evitarea în răspuns a clişeelor de genul “Multora li se întâmplă să aibă dificultatea asta.” A moraliza: ”Trebuia să faci asta şi asta…” A pune întrebări de genul “De ce ai făcut …?” A simpatiza. chiar dacă sentimentul este sincer. urmărind câteva sugestii: • utilizarea foarte rară a întrebărilor închise care împiedică comunicarea: ex. soluţii: “De ce nu faci aşa…” A evalua.” A evita: “Hai să uităm asta…” A condiţiona: “Te voi aprecia numai dacă vei lua note mari…. convingerilor. situaţie în care se preia modul ei de gândire. distorsionează înţelegerea: “Eşti cam neserios/distrat/superficial…. • • • • • • Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării empatice: oferirea de răspunsuri scurte. acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns.• identificarea elevului cu propriul copil. atitudine care facilitează exprimarea emoţiilor. • evitarea moralizării interlocutorul: “Nu este bine ce ai făcut”. • evitarea criticii sarcastice: “Eşti ridicol…. clare şi acurate. a acorda suportul la modul general: “Totul va fi bine…” A ameninţa. • etichetarea este o barieră în dezvoltarea unei relaţii empatice. Empatia înseamnă “a fi alături” de persoană. Congruenţa 9 . Empatia se dezvoltă prin însuşirea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală. empatia nu este simpatie. Non-acceptarea înseamnă: A da sfaturi. Empatia Empatia este abilitatea de a te transpune în locul unei alte persoane. • ascultarea interlocutorul sau interlocutorilor. de a-i acorda o atenţie sporită. a avertiza: “Dacă se mai întâmplă să…. • utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicarea: “Ai putea să-mi spui mai multe despre acel eveniment…?”. valorilor şi îmbunătăţeşte comunicarea dintre profesor şi elev. “De ce ai făcut… ?”. Empatia nu este echivalentă cu identificarea cu o altă persoană. un ton plictisit sau dimpotrivă. utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii. a analiza: “Ceea ce ai tu nevoie este…” A eticheta “Eşti prost pentru că ai făcut…” A comanda. într-o relaţie de simpatie ne place persoana şi avem tendinţa de a o favoriza. comunică mesajul că este neimportant pentru tine sau iritant. • evitarea feed-back-urilor negative: “Rezultatul tău este nesatisfăcător”. • utilizarea sugestiilor constructive: “Data viitoare va fi mai bine dacă vei face…”. a lăuda: “Ai dreptate 100%.2.

Congruenţa se referă la concordanţa dintre comportamentul consilierului şi convingerile. nu trebuie să se erijeze în persoane competente care oferă soluţii de rezolvare pentru problemele elevilor.3. nu este indicat să ne implicăm în activităţile de consiliere. emoţiile şi valorile sale personale. Profesorul-consilier este un catalizator şi facilitator al procesului de dezvoltare personală a copilului şi adolescentului. Este indicat să nu exprimăm convingeri şi idei în care nu credem cu adevărat. Teoretic. Factori care susţin procesul de ascultare activă: 10 . şi nu de transmitere de informaţii de la “expert” la “novice”. abilitând astfel elevul să găsească soluţii proprii la problemele cu care se confruntă. Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii. ABILITĂŢILE CONSILIERULUI Pe tot parcursul procesului de consiliere sunt absolut necesare anumite abilităţi fundamentale (capacităţi) care permit desfăşurarea cu succes a activităţilor şi duc la efectele pozitive scontate.5. 1. consilierul nu se poate implica în procesul consilierii dacă nu îşi asumă responsabilitatea atitudinilor şi acţiunilor sale. prin prevenirea utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor de consiliere. Responsabilitatea O atitudine de bază a consilierului este responsabilitatea ca efort conjugat şi asumat pentru dezvoltare personală permanentă. trăirea emoţională şi exprimarea verbală şi nonverbală. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relaţiei de încredere cu elevii. Dacă viziunea noastră generală asupra lumii nu are nota pozitivă dată de încrederea în noi înşine şi în oameni. Abilităţile necesare profesorului pentru desfăşurarea activităţilor de consiliere sunt prezentate în tabelul 2. Congruenţa este generată de acordul dintre convingere. Rolul profesorului consilier este să-l ajute pe elev să găsească cele mai relevante informaţii pentru ca acesta să poată lua decizii responsabile.3.1. Ascultarea activă Ascultarea activă este abilitatea de bază în consiliere ce oferă suportul unei bune comunicări între profesor şi elevi.2. Prin ascultare activă se comunică respect pentru ceea ce gândeşte sau simte interlocutorul şi se transmite mesajul nonverbal că este înţeles. • • • • • • • • Tabel 2. Cu alte cuvinte. congruenţa defineşte autenticitatea comportamentului persoanei.6. 1. prin evitarea oricărei acţiuni care interferează cu starea de bine a celor consiliaţi. Activităţile de consiliere educaţională trebuie să fie focalizate pe dezvoltarea imaginii şi respectului de sine ale elevului. de altfel ca şi psihologul şcolar. Decalajul dintre ceea ce simt sau gândesc se va transpune în maniera falsă de exprimare sau de comportament. Ascultarea activă este cea care încurajează elevii să vorbească deschis şi liber. Profesorul-consilier.2. a responsabilităţii personale. 1.4 Colaborarea Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane (clasa de elevi) în deciziile de dezvoltare personală. uşor sesizabilă de ceilalţi.2. Gândirea pozitivă Filosofia consilierii este definirea omului ca fiinţă pozitivă care poate fi ajutată să-şi îmbunătăţească aspectele sale mai puţin dezvoltate. 1. Abilităţile de bază în consiliere ascultarea activă observarea adresarea întrebărilor oferirea de feed-back furnizarea de informaţii parafrazarea sumarizarea reflectarea 1. Relaţia este de respect şi parteneriat.

când profesorul consilier pare doar că urmăreşte conversaţia. a nu urmări ceea ce spune elevul. daţi interlocutorului ocazia să vorbească şi să pună întrebări. a se simţi ameninţat. ascultaţi interlocutorul fără a fi preocupat de răspunsurile pe care doriţi să le daţi. ascultarea să nu fie evaluativă – nu faceţi judecăţi de valoare în funcţie de propriile atitudini şi convingeri. jignit pentru faptul că elevii au valori diferite de cele ale profesorului. De exemplu: “Locuieşti cu familia?” sau “Care este jucăria ta preferată?”. Adresarea întrebărilor Interogarea este o metodă invazivă şi. Întrebarea “De ce ai făcut aşa sau de ce ai luat decizia X?” este asociată în mintea unui elev cu “De ce ai făcut un lucru aşa de prostesc?”. Dificultăţile în procesul de observare apar atunci când se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretări personale ale acestora cu scopul de a face inferenţe asupra personalităţii elevilor. în termeni de “bine” sau “rău”. Obiectivul orelor de consiliere nu este o încercare din partea profesorului de a încadra şi eticheta elevii în categorii ci de a le oferi cadrul în care ei să se cunoască mai bine. gestică. ascultarea “de suprafaţă”. gestica) să fie adecvată conţinutului şi stării afective a interlocutorului. convingerilor. “potrivit” sau “nepotrivit”.3. a întrerupe elevul în mijlocul frazei. pentru că îndeamnă interlocutorul să identifice cauze sau motive şi nu acesta este scopul consilierii. Acest tip de întrebări sunt asociate cu sentimentul de vină. Observarea Abilităţile de observare permit o înţelegere mai reală a mesajului transmis. Întrebările închise sunt acele întrebări care generează răspunsuri în termeni de “da” sau “nu”. Observarea discrepanţei dintre cele două componente oferă de multe ori informaţii suplimentare despre persoana/situaţia în cauză. gestica etc.3. voce. contact vizual cu interlocutorul. asiguraţi-vă că aţi înţeles corect ceea ce v-a comunicat interlocutorul prin formule de genul “Ceea ce vrei tu să îmi spui este că …”.3. “da”. “acceptabil” sau “neacceptabil”. superficială. ascultarea să fie autentică – consilierul să fie sincer interesat de problema/subiectul abordat. a reacţiona la subiectele care contravin opiniei proprii a profesorului. Avantajul major al acestor întrebări este de a focaliza discuţia şi de a obţine informaţii exacte despre un anumit aspect. puteţi apela la afirmaţii de genul “hmm”. ca urmare.cele mai multe informaţii le obţinem din mesajele non-verbale pe care le transmite persoana: reacţii vegetative (paloarea sau roşeaţa feţei). a asculta din conversaţie doar ceea ce aşteaptă profesorul consilier să audă. Aceste întrebări duc de cele mai multe ori la întreruperea comunicării. să înveţe să ia decizii responsabile. Întrebările pot fi: întrebări închise. • • • • • • • • 1. “interesant” sau “neinteresant”. “înţeleg”. nu vorbiţi continuu.• • • • • • • • • • • comunicarea nonverbală (tonul şi intensitatea vocii.2. personale. a asculta fără a înţelege mesajul şi a nu cere precizări suplimentare. să se dezvolte personal. justificative. 1. fără să fie însă atent la ceea ce se spune. Deprinderi care trebuie evitate în procesul de ascultare activă: a fi neatent. Observarea are doi indicatori importanţi: comportamentul nonverbal (mimică. nu filtraţi informaţiile în funcţie de interesele şi convingerile dvs. a repeta în minte care va fi următoarea întrebare. nu utilizaţi etichete din dorinţa de a integra interlocutorul într-o categorie. Există însă şi circumstanţe în care putem utiliza aceste întrebări – pentru clarificarea unei informaţii concrete. ascultarea să nu se centreze numai pe mesajul verbal . să se respecte pe sine şi să îi respecte pe ceilalţi. trebuie utilizată cu precauţie în cadrul orelor de consiliere. fără însă a-l fixa cu privirea. mimica. ipotetice şi întrebări deschise. a stării afective a interlocutorului. Profesorul-consilier adresează întrebări elevului sau elevilor pentru a-i ajuta pe aceştia în clarificarea sentimentelor. Întrebările “de ce?” îi fac 11 . Efectul acestei abordări greşite este pierderea relaţiei de încredere cu elevii şi a autenticităţii ei. tonul vocii. modificări vegetative) şi comportamentul verbal (conţinutul mesajelor). atitudinilor şi valorilor personale. Întrebările justificative (“de ce”) sunt întrebări inutile în consiliere.

Furnizarea de informaţii Profesorul-consilier identifică pe parcursul orelor de consiliere şi orientare care sunt cunoştinţele. valorile. • Feed-back-ul trebuie să ofere alternative comportamentale. şi nu evaluativ sau critic. “Dacă clasa ta ar fi un instrument muzical. 1. Oferirea de feed-back Oferirea unui feed-back eficient este o abilitate care susţine comunicarea dintre profesor şi elev. Aceste întrebări îl ajută pe interlocutor să-şi exprime atitudinile. • • • • Sugestii pentru folosirea corectă a întrebărilor adresate elevilor: Folosiţi întrebări care nu conţin fraze lungi. “Dacă ai fi o floare. • Feed-back-ul trebuie oferit imediat pentru întărirea comportamentului şi nu după o perioadă de timp. în situaţiile în care suntem întrebaţi de ce am reacţionat “aşa” ne simţim obligaţi să găsim explicaţii logice sau scuze pentru comportamentul nostru. În funcţie de acurateţea informaţiilor dobândite. • Feed-back-ul trebuie oferit pentru acele comportamente şi atitudini care pot fi schimbate. Nu repetaţi întrebările pe care copiii nu le-au înţeles pentru că pot induce sentimentul că au făcut o greşeală. Întrebările deschise sunt acele întrebări care comunică interlocutorului că este ascultat şi consilierul este interesat de informaţiile pe care le aude.4.5. • Feed-back-ul trebuie să fie descriptiv. • Feed-back-ul trebuie să se adrese comportamentului persoanei şi nu persoanei în general. focalizat pe un comportament specific şi nu pe unul general. sentimentele şi opţiunile asupra unei probleme abordate. reformulaţi întrebarea. corecte (de exemplu. informaţii despre droguri. De cele mai multe ori e mult mai greu să afli de ce ai făcut un anumit lucru decât să răspunzi la întrebarea “Ce s-a întâmplat?”. Folosiţi cuvintele pe care le preferă elevul. 1. Întrebările ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecinţelor pozitive sau negative ale unor acţiuni şi pentru luarea în considerare a unor alternative diferite de acţiune (ex. Ele asigură elevilor o stare de confort prin abordarea ipotetică a problemei şi nu prin focalizări specifice sau individuale. Această întrebare se focalizează pe comportamentul prezent şi permite elevului şi consilierului să analizeze ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. consecinţa imediată va fi o stare de conflict şi tensiune emoţională trăite de elev. Se recomandă evitarea cuvintelor “bun” sau “rău” şi a cuvintelor care derivă din ele pentru că nu spun nimic de comportamentul specific pe care trebuie să şi-l dezvolte. boli cu transmitere sexuală). conflictul. în planificarea vieţii şi a carierei). Informaţiile trebuie transmise într-o manieră care duce la înţelegerea acestora.3.pe cei interogaţi să fie defensivi şi să nu mai comunice. Exprimările vagi sau referirile indirecte la comportamentul în general sau la persoană nu îl ajută pe elev. Întrebările deschise facilitează procesul de comunicare prin invitaţia de a descriere situaţia: “Ai putea să-mi spui mai multe despre …?”. atitudinile şi abilităţile pe care le au elevii. ce ai fi?”. luarea deciziilor. care ar fi acela?” sunt utile în abordarea de început a unor teme ca stima de sine. În loc de a folosi întrebarea “de ce?” se recomandă folosirea întrebărilor deschise de genul “Ai putea să-mi descrii situaţia X ?”. • Feed-back-ul trebuie să fie specific şi concret. Nu reacţionaţi la fiecare răspuns cu o nouă întrebare. dacă se oferă feed-back pentru acele aspecte care nu pot fi schimbate. este indicat să se utilizeze în cea mai mare măsură întrebările deschise. 12 . el trebuie să fie constructiv şi nu distructiv. profesorul oferă informaţii noi. Scopul este de a-l susţine şi ajuta pe elev şi nu de a-l evalua sau judeca. Recomandări pentru oferirea de feed-back: • Feed-back-ul se va focaliza pe aspectele pozitive. Prin urmare. “Poţi să descrii situaţia X ?”.3. Întrebări de genul “Cum ai vrea să fii peste 5 ani?”.

Scopurile reflectării: să verifice înţelegerea celor relatate de interlocutor. oferind argumente pe care le înţeleg şi le acceptă. Parafrazarea permite totodată şi profesorului să îşi clarifice dacă a înţeles corect mesajul transmis de elevi. • Nu evaluaţi sau interpretaţi ceea ce au spus elevii. Recomandări pentru utilizarea parafrazării: • Evitaţi să definiţi problemele în locul elevilor. Transmiteţi informaţii care sunt corecte. Este important ca profesorul să nu utilizeze alte cuvinte sau informaţii. Exploraţi împreună alternativele unei teme. • să îi comunice interlocutorului înţelegerea şi acceptarea necondiţionată. • Utilizaţi şi comportamentul nonverbal pentru a comunica acceptarea. 13 . pentru a nu da o interpretare personală a mesajului şi pentru a nu influenţa direcţia comunicării.3. • Nu judecaţi şi nu minimalizaţi ceea ce vă comunică elevii. Scopul fundamental al reflectării este mai ales cel de validare a trăirilor emoţionale ale elevilor. Reflectarea Reflectarea este exprimarea înţelegerii de către consilier atât a conţinutului informaţional cât şi a stării emoţionale transmise de elev.8. Important este cadrul şi maniera interactivă de a furniza informaţiile necesare.3. Acest comportament duce la blocarea comunicării şi astfel profesorul nu mai are posibilitatea de a încuraja atitudinea de curiozitate şi nevoia de cunoaştere din partea elevilor. 1. Analizaţi şi modificaţi împreună cu elevii informaţiile incorecte pe care aceştia le deţin. astfel ca elevul să poată lua decizii responsabile.6. dacă de fapt nu aţi înţeles sau nu sunteţi sigur că ceea ce aţi înţeles este ceea ce vroiau elevii să vă comunice. reamintind astfel concluziile etapelor anterioare. 1. Sumarizarea se utilizează şi pentru stabilirea priorităţilor şi alternativelor de abordare a unei teme sau subiect sau pentru clarificarea perspectivelor elevilor asupra alternativelor de abordare a acelui subiect. să nu critice persoana care lea exprimat. Sumarizarea este utilă şi ca formă de deschidere a unei noi etape a discuţiei pe tema stabilită. • Nu utilizaţi sarcasmul sau ironia în feed-back-ul pe care îl oferiţi.7. pe care elevii nu le-au transmis în mesaj. Uneori este mai relevantă reflectarea emoţiilor decât a conţinutului. Scopurile sumarizării sunt de a recapitula conţinutul unui discurs sau de încheiere a discuţiei. Parafrazarea se realizează prin utilizarea unor fraze care comunică elevilor că mesajul a fost înţeles: “Ceea ce spui tu se referă la …”. Parafrazarea Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare esenţial în mesaj. Sumarizarea Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului. Oferiţi informaţii suficiente pentru decizii responsabile. Învăţaţi elevul să caute singur informaţii şi să le evalueze critic. 1. • Fiţi sinceri şi nu pretindeţi că aţi înţeles ceva. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema în discuţie.Atunci când se constată lacune informaţionale este important ca profesorul să nu ofere un feed-back negativ elevilor în legătură cu aceste omisiuni sau distorsiuni. fără a le oferi ca fiind singurele soluţii pentru acea problemă. “Cu alte cuvinte …”. • • • • • • Recomandări cu privire la furnizarea informaţiilor: Folosiţi un limbaj comun cu cel al elevului. Sumarizarea se realizează împreună cu elevii şi se clarifică în această fază subiectele care necesită o abordare ulterioară şi cele care au fost deja identificate şi clarificate. Nu procesul de evaluare a cunoştinţelor este important în consiliere. Reflectarea dă elevului sentimentul că este ascultat şi că ceea ce exprimă sau trăieşte este important.3.

14 .• să stabilească o relaţie bazată pe încredere.

Să exemplifice şi să indice modul în care pot fi aplicate principalele elemente ale paradigmelor studiate în practica de consiliere. exprimarea comportamentului “ … pentru că nu ai venit la timp …” şi exprimarea consecinţei “ deoarece am crezut că ţi s-a întâmplat ceva rău.MODULUL 2 PARADIGME ŞI TEHNICI DE CONSILIERE Obiective operaţionale: prin parcurgerea acestui modul studentul va putea: .” a unei alte forme de exprimare “Îmi doresc să merg la bunici”. • Schimbarea întrebărilor cu afirmaţiile – de exemplu în loc de “Nu crezi că ar fi mai bine să nu te mai întâlneşti cu prietenii tăi o perioadă?” poţi exprima: “Cred că ai dori să te ajut să nu te mai întâlneşti cu prietenii tăi. Copilul: Îl urăsc pe tatăl meu. . Copilul: Pleacă de aici! Lasă-mă în pace! Mi-am făcut ordine în cameră cât am putut de bine. Presupune ca eşti tatăl tău. tehnica “scaunului gol” este o tehnică des utilizată în consilierea de doliu. Ce ai vrea să-i spui? Poţi să mergi până acolo şi să-i spui orice doreşti.”. . în mod simbolic consilierul îi sugerează copilului sau adolescentului că îi faţa lui. şi îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce simt. .Să descrie unele probleme identificate în şcoală în termeni comportamentali.” • Asumarea responsabilităţii – adolescenţii sunt încurajaţi să-şi asume responsabilitatea acţiunilor şi trărilor lor emoţionale “Acum simt sau mă simt …. Copilul:Ţi-am spus. Consilierea centrată pe persoană ( Carl Rogers ) Metodele propuse de teorie aplicate în consilierea şcolară (vezi modulul atitudinile şi abilităţile consilierului): • Ascultarea activă • Reflectarea gândurilor şi trăirilor afective • Clarificarea • Sumarizarea • Confruntarea contradicţiilor • Auto-explorarea 2. Consilierul: Hai să spunem că tatal tău stă pe scaunul acela liber. 15 . 2.2. şi-ţi spun că această cameră arată ca o cocină.”. Consilierul: Acum aşează-te pe celălalt scaun. • Tehnica “scaunului gol” – este o metodă de facilitare a comunicării cu o persoană cu care nu poţi comunica sau ai dificultăţi de comunicare. • Substituirea lui “de ce” cu alte forme de exprimare “cum” sau “ce” – exprimarea în loc de “De ce nu ai venit la timp!” a unei exprimări de genul: “Ce s-a întâmplat?“.Să precizeze principalele componente ale paradigmelor prezentate. Consilierul: Acum fii tu însuţi din nou.Să realizeze un plan educaţional pornind de la unele necesităţi educaţionale identificate. Elemente de consiliere Gestaltistă (Fritz Perls) Metodele propuse de teorie: • Limbajul responsabilităţii sau exprimarea la persoana I – are trei componente exprimarea emoţiei “Eu sunt neliniştit …”. Este rău. • Substituirea lui “trebuie” cu “vreau” sau “îmi doresc” – utilizarea în loc de “Trebuie să merg la bunici.1. pe un scaun gol se află imaginar persoana căreia ar dori să-i comunice ceea ce în viaţa reală nu a reuşit. Prezentăm o mostră a unei şedinte de consiliere în care se recurge la tehnica “scaunului gol”.

care trebuie să arate bine. • Jocuri de fantezie sau proiective – copilul este încurajat să îşi exprime emoţiile şi gândurile dacă ar fi într-o altă ipostază. În fiecare dintre noi există aceste stări de la o vârstă fragedă şi până la una înaintată. Consilierul: Acum fii tu din nou. Consilierul: Acum fii tatăl tău. ce simte copilul în timp ce ascultă o melodie). Luăm decizii. posibil. camera să arate mai bine. Pe parcursul acestui joc sub formă de dialog. dacă aş fi un boboc de trandafir…. despre ce însemnă curăţenia camerei putându-se ajunge la un compromis cu tatăl său. • Evitarea utilizării unor termeni generali – copiii sau adoelscnţii sunt încurajaţi să-şi modifice mesajele în care utilizează termeni generali cum ar fi probabil. gust. mişcare.Copilul: Tată. Asta înseamnă că şi jucăriile trebuie aranjate. pe care o considera "teritoriul" său.3. pot fi reluate unele aspecte ale problemei. Te enervezi când îmi scot jucariile. să asculte muzică) prin care aceştia îşi pot explora trăirile şi gândurile din timpul acelei activităţi (ex. cred. aş fi …. ne comportăm.dacă aş fi un animal. ura faţă de tatăl său (sentiment) a fost redusă la o furie legată de o problemă specifică nerezolvată (emoţie). Analiza Tranzacţională (Eric Berne) Modelul lui Berne propune structurarea personalităţii în trei stări ale Eului). auz) şi exprimarea trărilor afective experimentate sau prin focalizarea pe ceea ce poţi să spui despre tine în momentul prezent “Acum eu …”. Copilul: Nu-ţi pasă de mine! Nu-ţi pasă ce simt! Îţi faci griji doar pentru casă. dacă aş fi un înţelept …. • Identificarea “punctelor slabe” şi a “punctelor tari” – copiii sau adolescenţii sunt încurajaţi să- şi identifice punctele slabe şi să le transforme în “pucte tari”. • Activităţi de îmbunătăţire a conştientizării de sine – prin focalizarea pe senzaţii (atingere. • Explorarea sentimentelor şi gândurilor – consilierul implică copiii sau adolescnţii în activităţi (ex. apreciind că arată bine chiar când jucariile sunt nearanjate. poate. în afară de jucării. Nu am lăsat nimic afară. dar şi să utilizeze termeni specifici. 2. miros. acest exerciţiu facilitează comunicarea indirectă . După eliberarea de ură. reacţionăm în funcţie de dominanţa unei stări a Eului asupra celorlalte sau în funcţie de echilibrul în care acestea se află EUL DE PĂRINTE NIVEL ATITUDINAL ŞI COMPORTAMENTAL EUL DE ADULT NIVEL COGNITIV EUL DE COPIL 16 NIVEL AFECTIV . mi-am curaţat bine camera! Apoi ai intrat în cameră şi ai spus că nu este destul de bine. Copilul: Este ultima oară când îţi spun! Când mă întorc. Copiii trebuie să aiba jucarii! Este camera mea! Nu mă mai stresa! Copilul şi-a exprimat gândurile şi emoţiile faţă de tatăl său vis a vis de camera sa.

Eul de adult este cel care: se informează compară evaluează analizează învaţă reflectează înţelege comunică ia decizii gândite rezolvă probleme negociază. Doresc. indiferent de situaţie sau de persoanele cu care se relaţionează. anxietăţile şi temerile. logic şi raţional. valorile. care menţine atitudinea noastră de curiozitate şi interogarare asupra lumii. cum. de încurajare şi de ajutor. calculată. fantezia. normele. Există persoane care sunt dominate de unul dintre Euri şi. poate fi definit sintetic prin cuvintele: “cine. O persoană care se află permanent în starea de adult şi îşi reprimă Eul de copil. Eul de adult caracterizează comportamentul realist. să judece. Eul de adult permite integrarea armonioasă şi un echilibru între dorinţe. Eul de adult este cel care pune întrebări. intuiţie. Eul de copil reprezintă totodată şi resursa de creativitate. ce?”. În situaţii de decizii. judecăţile pe care o persoană le-a interiorizat. plăceri (Eul de copil) şi norme/valori (Eul de părinte). devine o persoană exagerat de raţională. intonaţie) • judece pe alţii • impună • dea ordine • ameninţe • emită reguli care nu admit replică • blameze sau să: • protejeze/supraprotejeze • consoleze • îşi ofere serviciile în locul altei persoane. adolescent. spontaneitate. persoana cu un Eu de adult bine conturat. plăcerile şi neplăcerile. îmi place. satisfacţiile. Subdimensionarea Eului de părinte poate să ducă la comportamente dezadaptative prin ignorarea şi încălcarea oricărei reguli şi norme. să domine. sunt cuvintele care defineasc Eul de copil. îşi ascultă Eul de părinte şi de copil dar hotărăşte adultul. să critice sau să îi devalorizeze pe ceilalţi. în consecinţă. emoţiile şi sentimentele. Eul de adult facilitează eficienţa şi reuşita în atingerea scopurilor propuse. când. Este starea prin care se exprimă spontan trebuinţele şi dorinţele noastre. Eul de copil este cel care: se bucură • se întristează • • • • • • • • • • • 17 . Cazul ideal este acela în care cele trei stări ale Eului sunt în echilibru şi reacţionăm adaptat la situaţia în care ne aflăm. adult) este dominată de Eul de părinte atunci când are tendinţa să: • folosească un comportament autoritar (voce. Alteori Eul de părinte se manifestă preponderent prin comportamente de protecţie. se comportă conform caracteristicilor acestuia.Stările Eu-lui . opiniile. mânia şi furia. O persoană (copil. O persoană cu un Eu de părinte dominant încearcă să se impună în permanenţă în faţa celorlalţi. Eul de părinte poate fi definit sintetic prin cuvântul trebuie. regretele. să comande. spontaneitatea şi plăcerea micilor bucurii ale vieţii nu îi sunt caracteristice. gesturi. regulile. Eul de copil însumează emoţiile. realistă sau pragmatică. Eul de părinte cuprinde cerinţele.

adultul în general. dorinţe cu o regulă sau restricţie. O bună adaptare presupune actualizarea Eului potrivit situaţiei în care ne aflăm. să se simtă bine. Terapia raţional-afectivă RET (Albert Ellis) 18 . imaginea clasică a dascălului “din spatele catedrei”. profesorul. am răspuns unei emoţii. Părintele. să glumească. Aşa cum am arătat. Când. EUL DE PARINTE EUL DE PARINTE EUL DE ADULT EUL DE ADULT EUL DE COPIL EUL DE COPIL 3. Este de dorit ca un profesor să arate elevilor săi că ştie să râdă.6). o educaţie rigidă. plină de constrângeri poate duce la exacerbarea Eului de părinte. copil sau adult. emoţii şi sentimente.• râde • plânge • respinge • are fantezii • are preferinţe • are nelinişti • se înfurie dar poate fi şi: • “mic tiran” • necontrolat • egocentric • manipulator. că are nelinişti şi temeri. Armonia celor trei stări şi actualizarea lor adecvată situaţiei sunt o condiţie pentru starea noastră de bine. răspund cu Eul parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul de copil. norme şi comportamente. un clişeu de găsit doar în cărţile de istoria pedagogiei. Nici una dintre ele nu este mai bună sau mai importantă decât celelalte două. comunicarea se blochează. trebuie să devină una vetustă. de exemplu. cele trei stări ale Eului se dezvoltă armonios sau în disproporţie. doct. trebuie să încerce să ofere modele comportamentale care să demonstreze copilului şi elevului echilibrul celor trei structuri. Stările Eului conţin gânduri şi raţionamente. Tranzacţiile paralele sunt cheia succesului în comunicare. De exemplu. profesor sau elev. o educaţie excesiv de liberală sau de protectoare conduce la augmentarea Eului de copil. inabordabil. prin modele şi strategii educative neadecvate. se hipertrofiază una dintre dimensiuni în defavoarea celorlalte (acest lucru poate fi constatabil atât la copil şi adolescent cât şi la adult şi vârstnic). Din nefericire. în fiecare persoană se dezvoltă cele trei stări ale Eului. În funcţie de tipul de educaţie din familie şi şcoală. cu rol exclusiv de informare şi evaluare. Comunicarea pozitivă între două sau mai multe persoane necesită o comunicare paralelă între structuri (vezi figura 5.

În acest sens. adecvat şi să ai performanţe ridicate în toate domeniile. 5) Învăţaţi copii să-şi identifice evaluările iraţionale. Cea mai frecventă convingere iraţională este că pentru a fi valoros trebuie să fi întotdeauna competent. 4) conştietizarea că există moduri diferite de exprimare a emoţiilor. deci nu sunt bun de nimic. 3) Ajutaţi copiii să conştietizeze că nu sunt peroane nevaloroase dacă nu şi-au atins scopurile.”. a fost dezvoltat un program de educaţie raţional-afectivă (REE) aplicat în şcoală cu scopul prevenirii formării convingerilor iraţionale şi în consecinţă prevenirea dezvoltării tulburărilor emoţionale şi comportamentale. 2) Explicaţi copiilor că performanţa într-un domeniu nu se obţine uşor şi necesită mult timp şi efort. a fi o persoană populară nu înseamnă că eşti şi valoroasă prin simplu fapt că eşti populară. Principiul de bază al modelului terapeutic este modificarea convingerilor iraţionale care are ca şi consecinţe modificarea la nivel afectiv şi comportamental. catastrofice şi să se recompenseze pentru evaluările raţionale. E – identificarea mesajelor raţionale ca un rezultat adecvat al evaluării evenimetului: “Mi-am picat examenul dar nu este o tragedie. A – evenimentul activator: “O să iau o notă mică. 3) Să-şi modifice convingerile iraţionale cu convingeri raţionale. “Îmi place să reuşesc dar asta nu înseamnă să am numai succese. Rolul consilierului este unul educativ de oferire a unui modul raţional de gândire şi a unor modele comportamentale adaptative. dar nu sunt o persoană rea. 9) învăţarea modului de modificare a convingerilor iraţionale. Rezultatele acestui program educaţional are ca şi efecte de lungă durată scăderea anxietăţii şi depresiei. 8) manifestarea empatiei faţă de ceilalţi membrii ai grupului. iar evaluarea raţională are ca şi efecte mobilizarea pentru îmbunătăţirea performanţei.” Acestă metodă îl învaţă pe elev să-şi identifice gândurile iraţionale. dezvoltarea stimei de sine. 2) Să facă distincţie între convingeri valide (raţionale) şi convingeri invalide (iraţionale). Metodele de consiliere propuse de modelul terapeutic RET: • Metoda ABCDE – constă în învăţarea modelului şi aplicarea lui în situaţii cât mai diferite. 7) exersarea exprimării emoţionale şi evitarea generalizărilor în exprimare. • Modificarea convingerilor iraţionale (convingerea că pentru a fi valoros trebuie să fi competent) prin activităţi specifice: 1) Învăţaţi copii să se implice în activităţi recreative care sunt valoroase pentru că sunt distractive. creşterea toleranţei la frustrare şi un bun control al strărilor de furie sau impulsivitate. să le analizeze şi să le modifice în gânduri raţionale.” ( B1 evaluare iraţională) sau “O să. dar voi învăţa mai mult şi voi avea o notă mai bună la următorul examen. scăderea cazurilor de eşec şcolar. 5) transferarea învăţării în viaţa reală.mi cad examenul. “Pentru că cineva spune ceva urât despre tine nu înseamnă că eşti aşa în realitate. C – consecinţe). 6) dezvoltarea deprinderilor de coping raţional.” (B2 evaluare raţională) C – consecinţa evaluării mesajului: evaluarea iraţionaă are ca şi efecte declanşarea unor stări afective negative – “mă simt deprimat.” B – evaluarea de către elev a evenimentului: “O să-mi cad examenul. elevii să conştietizeze că este mai eficient să învăţăm din greşeli sau eşecuri şi să încercăm să le prevenim. scăderea frecvenţei comportamentelor agresive. aceste convingeri iraţionale duc la formarea unor tulburări emoţionale şi de comportament.” • Educaţia raţional-afectivă: 1) învăţarea modelului ABC (A – evenimente activatoare. D – disputarea argumentelor care să atace convingerile iraţionale: elevii sunt încurajaţi să identifice argumentele pro şi contra pentru afirmaţiile sale.”. 3) demonstratrea rolului convingerilor în declanşarea emoţiilor.” sau “O să-mi cad examenul. nu este un lucru rău să reuşeşti numai după un timp îndelungat să realizezi ceea ce-ţi doreşti. 2) achiziţionarea deprinderilor de rezolvare de probleme. B – convingeri iraţionale. accentuaţi faptul că nu trebuie să se implice într-un concurs sau să câştige ceva pentru a te simţi o persoană valoasă. 19 . de exemplu “Am făcut ceva rău. nemulţumit de mine”. este important ca elevii să înţeleagă că sentimentul de valoare nu este condiţionat de succese şi că a avea eşec este ceva normal. Aşa cum limbajul se achiziţionează prin imitaţie şi modelare aşa se achiziţionează şi sistemul de convingeri. 4) Ajutaţi copiii să conştietizeze că popularitatea şi valoarea nu sunt condiţionate. Acest model de intervenţie a fost aplicat cu succes în mediul şcolar pornind de la premisa că sistemul de convingeri (definit ca semnificaţia unor evenimente) se formează la fel ca şi limbajului.Conceptul de bază propus de terapia dezvoltată de Ellis este cel de convingere iraţională. Prin acest program elevii erau învăţaţi să: 1) Înţeleagă cum se dezvoltă emoţiile.

pentru un elev poate să dureze câteva minute. Tehnicile de modificare a comportamentalui constau într-un set de procedee rezultate din cercetări experimentale în domeniul învăţării comportamentului. a contextului în care apare şi a intensităţii sale. Metodele de consiliere aplicate în şcoală sunt cele de modificare cognitivă şi modificare comportamentală. intensitatea – magnitudinea manifestării comportamentului. Dimensiunile analizei comportamentale: forma de manifestare a comportamentului. Monitorizarea comportamentului – cu scopul de a culege date precise despre un comportament. Paradigma cognitiv-comportamentală Modelul cognitiv-comportamental este un model eclectic în consiliere şi reprezintă o combinare a metodelor cognitive cu cele comportamentale. sub aspectul frecvenţei de manifestare. evaluări ale situaţiei. Identificarea celor trei componente ale unui comportament: antecedentele comportamentului. Avantajul analizei comportamnetale îl constiuie circumscrierea şi specificarea comportamnetului. situaţii concrete. Intervenţia de modificare a comportamnetului nu se poate face asupra unei etichete. Medodele cognitiv-comportamentale utilizate în consilierea şcolară:  Modificarea comportamentală Modificarea unui comportament presupune: 1. utilizând metode psihologice. Exemple de relaţii între antecedente comportamente şi consecinţe. Analiza şi evaluarea funcţională a 20 . frecvenţa – numărul de apariţii ale comportamentului. persoane  interni – dorinţe. profesorilor şi reflectarea asupra situaţiilor anterioare similare. Antecedente Comportamente Consecinţe Colegul îmi pune o întrebare Nu sunt atent la profesor Profesorul mă atenţionează Sunt obosit Nu aud când profesorul îmi pune o întrebare Iau o notă mică Nu sunt interesat de materie Vorbesc cu un coleg Profesorul mă scoate afară din clasă Metodele utilizate pentru monitorizare pot fi: observarea şi auto-monitorizarea comportamentului. ANTECEDENTE COMPORTAMENT CONSECINŢE Antecedentele pot fi stimuli:  externi – evenimente. ci asupra dimensiunilor unui comportament. în egală măsură el poate fi şi dezvăţat. în timp ce un alt elev poate fi neatent pe tot parcursul zilei. Asumpţia de bază este că. Un elev poate manifesta neatenţie prin sustragerea de la activitate şi reverie. latenţa – intervalul dintre stimul şi manifestarea comportamentului. în timp ce pentru un alt elev forma de manifstare poate să ia un aspect de distragere a celorlalţi colegi. aşteptări. Forma de manifestare a neatenţiei poate fi diferită de la un elev la altul şi în aceste condiţii intervenţia va trebui să fie diferită. durata – intervalul de timp dintre momentul iniţierii şi momentul încetării comportamentului. Pentru organizarea datelor şi o mai bună vizualizare a lor se poate întocmi un tabel sub forma unei grile de observaţie.4. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului. 3. convingeri personale. atâta timp cât un comportament poate fi învăţat. Să luăm spre exemplu neatenţia la ore. contextul de apariţie a comportamentului. Fiecare comportament are anumite antecedente şi anumite consecinţe. în vederea stabilirii unui program ţintit de modificare comportamentală. Din perspectiva duratei. colegilor. comportamentul propriu-zis şi consecinţele comportamentului. 2. în timpul unei ore. Consecinţele pot întări un comportament (creşterea frecvenţei sale) sau scădea frecvenţa unui comportament.2. chestionarea părinţilor.

etc. frecvenţa şi calitatea cu care trebuie să se manifeste comportamentul ţintă. Similaritatea de vârstă explică. persoane semnificative pentru copil sau adolescent (vedetă de film. Se învaţă mai uşor un comportament dacă prin acesta putem să obţinem recompense sau să evităm situaţii neplăcute. 21 . Altfel spus. detaliaţi şi univoci. Obiectivul secundar este identificarea şi conştientizarea consecinţelor comportamentului. scopurile trebuie să fie accesibile. prietenii. să-i ofere o confirmare) şi să fie prezentat clar pentru a fi achiziţionat. Specificaţi-le drept clauze ale contractului. Modelul comportamental este învăţat dacă generează recompense. Contractul cuprinde 3 categorii de informaţii: 1) specificarea comportamentului care urmează să fie format.  Stabiliţi privilegiile care se pierd de ambele părţi. Relevanţa modelului comportamental. Cu cât similaritatea este mai mare. profesorii. La baza modelării se află mecanismul învăţării observaţionale.) 2. Semnarea contractului are loc ca urmare a unei negocieri. Paşi în aplicarea tehnicii  Descrieţi comportamentul ţintă în termeni clari. real – părinţii. relativ uşor de atins. cu atât achiziţia este mai rapidă. nu impus cu forţa. Ca recompensă. Contractul stabileşte recompensele sau pedepsele pe care le va primi adolescentul în funcţie de comportamentul său (consecinţele depind de acţiunile sale). respectiv întăririle şi penalităţile comportamentelor.  Specificaţi întăririle pozitive sau recompensele acordate pentru efectuarea comportamentului dezirabil. În acelaşi timp. Contractul de contingenţe. spre exemplu. între profesor/părinte/consilier şi elev. colegii. romane sau un compozit între caracteristicile mai multor personaje.  Stabiliţi durata. 3) descrierea consecinţelor celor două tipuri de comportamente (adecvate şi neadecvate). Scopurile urmărite sunt de scurtă durată. Modelul prezentat trebuie să fie relevant pentru subiect (să-i aducă o nouă perspectivă. filme.comportamnetului reprezintă în acest sens operaţionalizarea etichetei lingvistice în comportamente care pot fi modificate. Observarea unui comportament şi a consecinţelor sale facilitează producerea sa de către observator. Extragerea disimilarităţilor dintre model şi observator are ca efect respingerea modelului (ex. oferă o modalitate alternativă de a reacţiona la o situaţie). simbolic – personaje din poveşti. Condiţiile care favorizează achiziţia modelului comportamental: Similaritatea model – observator. 2.  Stabiliţi bonusul (întărirea pozitivă suplimentară) care se acordă dacă adolescentul depăşeşte cerinţele minime ale contractului. dar pot fi prelungite în funcţie de succesele adolescentului. Modelarea este o metodă de modificare cognitiv-comportamentală care constă în prezentarea unui eşantion de comportamente cu scopul de a antrena persoana care observă comportamentul în producerea sa. Obiectivul primar al contractului este de a încurajara adolescentul să-şi monitorizeze propriul comportament. influenţa grupului de colegi (peer-group) şi forţa de presiune a acestuia în dobândirea unui comportament. El trebuie acceptat de către adolescent. de obicei scrisă. ţinând cont de capacitatea de înţelegere a adolescentului. În clauzele contractului putem include şi sancţiuni (pedepse sau pierderea unor privilegii) dar el funcţionează mai eficient dacă se bazează pe recompense. 2) specificarea comportamentelor neadecvate. Modelul comportamentului poate fi: 1. clarificaţi ce anume trebuie “atins”. Prezentăm în continuare câteva tehnici de modificare comportamntală ce se pretează la a fi aplicate în domeniul educaţional: 1. selectăm acele lucruri/activităţi care sunt suficient de dorite pentru a funcţiona ca atare. Contractul este rezultatul negocierii dintre profesor/părinte/consilier şi adolescent. Contractul contingenţelor este o înţelegere. prin încălcarea clauzelor. respingerea modelelor oferite de familie sau adulţi). însă modelul este asimilat numai dacă are funcţia de a rezolva o problemă (ex.

Retrageţi întăririle pentru acele răspunsuri care sunt incompatibile cu comportamentul ţintă.  Contractul trebuie încheiat în termeni pozitivi. Le influenţăm comportamentul prin prestigiu: în loc să-l forţăm să execute ceva anume. să susţină privirea altei persoane: să întoarcă capul în direcţia corectă. Sarcina unui copil este de a găsi un obiect ascuns. Identificaţi antecedentele şi consecinţele sale. Îi puteţi spune adolescentului “Dacă îţi scrii tema voi înceta să te mai bat la cap”. Identificaţi cea mai simplă aproximare a comportamentului ţintă. Tehnica este foarte eficientă cu adolescenţi deoarece îi pune în situaţia de adulţi. Esenţial este să nu uităm că intenţia unui astfel de contract este să reliefeze schimbările pozitive din copil. Mai întâi învăţăm elementele componente ale literelor: bastonaşe. Presupune deci o modificare gradată a comportamentului. menţinerea atenţiei). Este o întărire negativă. Jocul copiilor “fierbinte-rece” este o exemplificare adecvată a acestei tehnici. dar ar fi mai bine să formaţi comportamentul acesta printr-o întărire pozitivă “Dacă îţi scrii tema putem merge să jucăm fotbal”. cooperarea) şi pentru comportamente motorii complexe. Paşi în aplicarea tehnicii  Din repertoriul comportamental al copilului observaţi comportamentul în deficit care vă interesează.  Acordaţi întăririle imediat după răspunsul dezirabil. Cu cât am fi mai autoritari. să ridice privirea. Este eficientă cu copii de diferite vârste şi diferite niveluri intelectuale. În pasul următor învăţăm să legăm aceste elemente pentru a obţine o anumită literă. hiperactivitate. să menţină contactul vizual. Treceţi de la întăriri continue la întăriri intermitente. Eliminaţi factorii perturbatori din mediu pentru a mări probabilitatea executării elementelor minimale. De exemplu. Diferenţiaţi întăririle în funcţie de răspunsurile comportamentale obţinute.Specificaţi mijloacele prin care observaţi. dificultăţi în programarea timpului.  3. tehnica se aplică eficient. un copil care refuză contactul vizual este învăţat (condiţionat) treptat. Dacă nu reuşiţi să obţineţi răspunsul dorit prin repetarea întăririlor. nicidecum să creeze o altă situaţie de eşec. cu atât revolta lor ar fi mai puternică. Comportamentul global este spart în părţi sau paşi logici care sunt ulterior întăriţi succesiv. zăluţe. în elemente minimale. Această tehnică este utilizată pentru a accelera un comportament prea complex sau prea dificil pentru subiect. în final să-i susţină privirea. spargeţi comportamentul în componente şi mai mici. etc. fugă de la ore. Fiecare nouă componentă întărită aproximează comportamentul ţintă. Notaţi situaţiile în care apar variaţii în forma. Shaping (întărirea gradată). în zona proximei lor dezvoltări. pentru abilităţi sociale (iniţierea unui dialog. măsuraţi şi înregistraţi comportamentul dezirabil. 22 . în timp ce altul îi întăreşte succesiv comportamentul spunând “fierbinte” când se apropie de obiectul ascuns şi “rece” când se îndepărtează de el. Scopul său este formarea comportamentului prin întăriri pozitive. Aceeaşi tehnică este utilizată pentru învăţarea citit-scrisului. scris. Utilizaţi amorse verbale sau gesturi în toate etapele. pentru cele “acting-out” (tensiunea descărcată în exterior): pierderea controlului. Este procedeul prin care descompunem comportamentul în componente minimale şi întărim fiecare aproximare succesivă a comportamentului ţintă. Comportamentul global “a scrie” este spart în componente minimale logice care sunt întărite succesiv. să privească scurt în ochii celuilalt. întreţinerea precară a igienei personale. Stabiliţi procedura prin care acordaţi adolescentului feedback pentru performanţele sale pe perioada cât se aplică contractul. Învăţăm să legăm literele cunoscute între ele pentru a scrie cuvinte până la propoziţii şi texte unitare. îl determinăm să o facă fără pedeapsă. ovale. refuzul de a scrie temele. intensitatea şi durata acestui comportament. motivaţie scăzută pentru diverse activităţi. Spargeţi comportamentul ţintă în părţi componente.       Această tehnică poate fi utilizată pentru formare abilităţilor şcolare (citit. Ca şi clasă de comportamente. pentru a precipita formarea comportamentului.

Exemple Profesorul oferă elevilor 5 min. minciuna. Simpla aplicare a pedepsei nu determină apariţia unui comportament alternativ. • facilitarea la elevi a identificării propriilor întăriri. • să fie precedată de un avertisment. • pedeapsa corporală poate duce la vătămări fizice. • retragerea întăririlor. acceptate. • pedeapsa corporală are consecinţe emoţionale asupra copilului ca frica. • pedeapsa corporală scade stima de sine a elevilor. Cauzele ineficienţei pedepselor corporale: • pedeapsa corporală atacă persoana şi nu comportamentul. dacă acestea nu sunt eficiente. Reguli de aplicare a pedepselor: • să fie aplicate imediat. • repetarea relaţiei dintre comportament şi întărire – “dacă faci X beneficiezi de Y”. nevoie fiziologică. Un stimul poate fi definit ca o Notele. • pedeapsa corporală nu determină identificarea cauzelor comportamentului. izolarea. Pentru a produce acest efect este necesară asocierea pedepsei cu întărirea comportamentului dezirabil sau specificarea comportamentului alternativ şi recompensarea sa ulterioară. scăderea pauzei cu 5 min. • întăririle artificiale să fie în timp înlocuite cu întăriri naturale. răspuns. popularitatea sunt întăriri secundare întărire secundară dacă satisface o frecvent utilizate. • să fie aplicate în particular. • să fie acompaniată de întărirea comportamentelor pozitive. cu scopul scăderii Dacă după această regulă scade frecvenţa frecvenţei sale de manifestare. crescând frecvenţa comportamentelor disruptive. • pedeapsa corporală produce agresivitate şi probleme comportamentale – chiulul de la şcoală. • specificarea comportamentului întărit – “Ai făcut curăţenie în cameră. Dacă după oferirea pauzei creşte calitatea realizării sarcinii. • să nu fie criticată sau atacată persoana. • să fie aplicate cu calm. reprezintă o pedeapsă. • utilizarea pedepselor corporale asupra copiilor are ca efect învăţarea acestui comportament şi replicarea sa ca metodă de rezolvare a situaţiilor problemă – ex. Un stimul poate fi definit ca o întărire primară. foarte bine!”. banii. comportamentelor disruptive. • aplicarea întăririlor disponibile. prin aplicarea unui stimul neplăcut. Metode comportamentale de control al frecvenţei de manifestare a unui comportament Metoda Întăririle pozitive Definirea metodei Prezentarea unui stimul după producerea unui comportament. • pedeapsa corporală stabileşte o barieră între profesor şi elev. • pedeapsa corporală transmite mesajul subiacent că cea mai bună metodă de rezolvare a problemelor este forţa fizică. pauză după realizarea unor sarcini. dacă satisface o Alimentele sunt un exemplu de întărire primară. • întăririle imediate să fie înlocuite cu întăriri decalate. Unui elev din clasa a doua i se reducea perioada de Un stimul care urmează unui joacă cu 5 min. Pedeapsa Întăririle primare Întăririle secundar 23 . dacă un copil este bătut va utiliza aceeaşi metodă cu prietenii lui. în urma unui comportament adecvat. utilizarea întăririlor naturale. pauza devine întărire pozitivă. iritabilitatea. cu scopul creşterii ratei şi intensităţii acestuia. Pedeapsa este o modalitate de a reduce frecvenţa de apariţie a unui comportament.Recomandări în aplicarea întăririlor în cadrul programelor de întărire: • spargerea comportamentelor complexe în comportamente simple pentru a permite recompensarea frecventă.

dureri abdominale E – emoţii: anxietate. Modelul BASIC-ID dezvoltat de A. fiind prin care elevul este scos dintr-un evitate locurile întunecoase sau răcoroase şi mediu în care nu-şi poate controla denumirile tendenţioase de genul "banca măgarului". Timpul interval de timp stabilit.5. după o perioadă. convingeri iraţionale G – probleme motivaţionale sau comportamentale B. furie. stimulilor comportamentului ţintă.e Planifica rea întăririlo r nevoie materială sau socială. comportamentul nu mi apare. Realizarea întărire. dacă pentru un elev acordarea atenţiei Retragerea unui comportament ca este întărirea pozitivă pentru comportamentul Extincţia urmare a lipsei de întărire. unei scheme de Oferirea unei întăriri la un interval stabilit sau după un număr de răspunsuri corecte. Eliminar Eliminarea gradată a întăririlor ea prin introducerea unor stimuli noi Înlocuirea unei întăriri materiale (dulciuri) cu întăriri gradată a care cresc frecvenţa sociale (încurajarea). H – sănătate: oboseală. ce răspunde prin da sau nu la întrebările sale şi în fine după ce răspunde utilizând mai multe cuvinte etc. apariţie a unui comportament. pentru time-out să fie între 5 şi 10 min. Altfel acest timp devine într-un alt mediu. Time – comportamentul (primind multe Elevul nu trebuie să aibă o altă preocupare în această out întăriri pozitive pentru perioadă (nu scrie sau desenează) şi nu trebuie să comportamentul nedorit) şi plasat devină centrul atenţiei. profesorul oferă întărire după 4 răspunsuri corecte. Modalitatea BComportamentul Exemple de tehnici de intervenţie Tulburări ale comportamentul Modelarea alimentar Programe de întăriri Agresivitate. şi nu i se mai acordă această întărire. Lazarus este utilizat în identificarea problemelor copiilor şi adolescnţilor şi în evaluarea problemei şi a eficienţei consilierii (vezi tabelul de mai jos). De exemplu. impulsivitate Automonitorizare Controlul stimulilor Furie Managementul furiei Anxietate socială Exerciţii de identificare şi Depresie exprimare emoţională Fobii Palpitaţii Exerciţii de relaxare şi respiraţie Exemple de probleme A – emoţiile 24 . pentru un întărire pozitivă pentru acel comportament . Exemplu. Profesorul Z are un elev care este foarte timid când răspunde oral. disruptiv. 2. Modele multimodale în consiliere A. În următoarea etapă oferă prin întărirea succesivă a a întăriri pentru că acesta ridică mâna. tristeţe L – probleme de învăţare P – relaţii interpersoanale: conflicte sau dificultăţi de comunicare cu colegii sau familia I – imagine de sine: imagine de sine negativă N – nevoia de informaţii: informaţii reduse. apoi doar după secvenţelor comportamentului. Modelul HELPING dezvoltat de Keat (1990) pentru consilierea copiilor şi poate fi utilizat în identificarea problemei copilului şi în evaluarea eficienţei consilierii. Este o metodă de întărire negativă Spaţiul pentru “time – out” este stabilit în clasă. Retragerea unor privilegii ca Penalizar Se retrage un număr de credite oferite anterior de metodă de scădere a frecvenţei de ea profesor pentru că a apărut comportamentul nedorit. Prima dată îi oferă o recompensă după Învăţarea unor comportamente noi Modelare contactul vizual cu elevul.

să identifice şi să opereze cu componentele imaginii de sine . Pe măsură ce persoana avansează în etate. aprecierea. cauzele ţi consecinţele abuzului precum şi modalităţile de prevenţie respectiv de intervenţie în caz de abuz 3. Respectul.să utilizeze tehnici de intercunoaştere . Totuşi. Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine Cunoaşterea şi acceptarea de sine sunt variabile fundamentale în funcţionarea şi adaptarea optimă la mediu social. niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaştem pe noi înşine în totalitate. Cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele prin care trecem. Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe) şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare persoană are ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală. 25 . recompensa sunt stimuli ce încurajează dezvoltarea personală. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveală dimensiuni noi ale personalităţii sau le dezvoltă pe cele subdimensionate.să utilizeze tehnici de autocunoaştere . Cunoaşterea de sine este un proces cognitiv. sportive).S – senzaţii/şcoală I – imagine de sine/imagerie C – cogniţii I – relaţii interpersonale D – consum de substanţe/starea fizică Migrene Tulburări ale somnului Eşec şcolar Imagini negative despre sine Teama de a fi respins Reverii excesive Gânduri iraţionale Dificultăţi în stabilirea scopurilor Probleme de luare a deciziilor Dificultăţi de rezolvare a problemelor Timiditate/anxietate socială Conflicte cu adulţii. previn şi remediază atitudini şi comportamente deficitare sau problematice. de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi creează condiţiile de actualizare a sinelui. consum de alcool.1. colegii Dificultăţi de relaţionare în familie Oboseală inexplicabilă Sedentarism Dependenţă de substanţe (alcool. droguri) Hiperactivitate Exerciţii de imagerie Modificarea gândurilor dezadaptative Rezolvarea de probleme Dezvoltarea asertivităţii Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare Jocul de rol Modificarea stilului de viaţă – strategii de renunţare la fumat.să utilizeze tehnici de dezvoltare a stimei de sine . Conform psihologiei umaniste dezvoltată de Carl Rogers şi Abraham Maslow. cunoaşterea de sine nu este un proces care se încheie odată cu adolescenţa sau tinereţea. respectul nu trebuie condiţionate de performanţe şcolare sau de altă natură (ex. în menţinerea sănătăţii mentale şi emoţionale. fiecare persoană este valoroasă în sine. Un copil sau adolescent are nevoie să simtă că nu este necesar ca el să fie premiant sau olimpic pentru a fi iubit. Afecţiunea. dar suportă influenţe puternice de mediu. droguri Programe de control al greutăţii MODULUL 3 CONSILIERE PENTRU DEZVOLTAREA PERSONALĂ Obiective operaţionale: prin parcurgerea acestui modul studentul va putea: . aprecierea. are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege propriul destin. afectiv şi motivaţional individual.să identifice formele.să proiecteze programe de consiliere pentru autocunoaştere şi dezvoltare personală . Prin natura sa umană. dobândeşte o capacitate mai mare şi mai acurată de auto-reflexie. acceptat şi respectat.

încorporarea şi acceptarea propriei corporalităţi. • Eul emoţional (Eul intim sau Eul privat) sintetizează totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine. În cadrul Eului cognitiv includem şi memoria autobiografică. izolare. furie. Unele sunt persoane analitice. negarea oricărui pericol pot alterna cu anxietăţi şi nelinişti extreme. persoana nu doreşte să îşi dezvăluie sinele emoţional decât unor persoane foarte apropiate. persoanele pot fi caracterizate ca fiind pragmatice. Discrepanţa dintre Eul fizic real şi cel cultivat de mass-media determină numărul mare de tulburări de comportament alimentar de tip anorectic în rândul adolescentelor. Imaginea de sine (Eul) nu este o structură omogenă. rude. Eul real cuprinde: • Eul fizic: structurează dezvoltarea. Sunt persoane care reţin şi reactualizează doar evaluările negative despre sine. O persoană imatură se va purta în general într-un anumit mod acasă. Imaginea de sine influenţează atât percepţia lumii cât şi a propriilor comportamente. lume şi viitor. familie. O adolescentă cu o înfăţişare fizică atractivă se poate percepe ca fiind urâtă şi grasă şi invers. Copiii şi adolescenţii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte abilitatea de a identifica emoţiile trăite şi de a le exprima într-o manieră potrivită situaţiei. imaginea corporală determină gradul în care te simţi comfortabil în şi cu corpul tău. Cu cât discrepanţa dintre Eul emoţional şi cel social este mai mare. Imaginea de sine poate fi înţeleasă ca o reprezentare mentală a propriei persoane sau ca o structură organizată de cunoştinţe declarative despre sine care ghidează comportamentul social. Dacă imaginea ideală a Eului corporal este puternic influenţată de factori culturali şi sociali (ex. Eul viitor este o structură importantă de personalitate deoarece acţionează ca 26 . atitudinile şi comportamentele personale. Curajul. cu atât gradul de maturare al persoanei este mai mic. Autodezvăluirea emoţională nu este percepută ca un proces riscant sau dureros. În cadrul imaginii de sine facem distincţia între Eul (sinele) real. şi la modul în care operează cu acestea. alţii le reprimă. Eul emoţional al adolescenţilor este labil. astfel încât ne autoculpabilizăm permanent. religioase. este "vitrina" persoanei. Din această perspectivă. Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. Imaginea corporală se referă la modul în care persoana se percepe pe sine şi la modul în care ea/el crede că este perceput de ceilalţi. O persoană cu o imagine de sine săracă sau negativă va tinde să gândească. standarde de siluetă) şi nu corespunde Eului fizic. Cu alte cuvinte. • Eul spiritual reflectă valorile şi jaloanele existenţiale ale unei persoane. cadrului social şi cultural în care trăim. • Eul social (Eul interpersonal) este acea dimensiune a personalităţii pe care suntem dispuşi să o expunem lumii. De multe ori. putem spune că unii dintre noi avem un Eu social de tip "cactus" (mă simt în siguranţă doar când sunt ofensiv şi belicos).Imaginea de sine se referă la totalitatea percepţiilor privind abilităţile. între prietenii apropiaţi şi în alt mod (care să o securizeze) în cadrul interacţiunilor sociale. • Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează şi structurează conţinuturile informaţionale despre sine şi lume. iar unii le ignoră. Eul real sau Eul actual este rezultatul experienţelor noastre. pacifiste. Cu cât o persoană are un Eu emoţional mai stabil cu atât va percepe lumea şi pe cei din jur ca fiind un mediu sigur. De exemplu. motivaţiilor şi scopurilor de durată medie şi lungă. Cunoaşterea de sine şi formarea imaginii de sine sunt procese complexe ce implică mai multe dimensiuni. bravura. cu toate consecinţele pe cale le implică asupra personalităţii. În general. imaginea de sine presupune conştientizarea a "cine sunt eu" şi a "ceea ce pot să fac eu". prieteni. fără teama de ridicol sau de a-şi expune "slăbiciunile". Eul viitor (Eul posibil) vizează modul în care persoana îşi percepe potenţialul de dezvoltare personală şi se proiectează în viitor. poate genera sentimente de nemulţumire. Inteligenţa emoţională nu • conturează altceva decât tocmai această abilitate. un elev care se percepe pe sine ca o persoană interesantă. Unii dintre noi facem atribuiri interne pentru evenimente negative. Eul (sinele) viitor şi Eul (sinele) ideal. să simtă şi să se comporte negativ. alţii ca o "mimoză" (atitudinea defensivă este cea care îmi conferă protecţie) sau ca o plantă care înfloreşte sau se usucă în funcţie de mediul în care trăieşte (reacţionez în concordanţă cu lumea înconjurătoare). neîncredere. idealiste. care nu ameninţă imaginea de sine. în timp ce altele sunt sintetice. Eul viitor încorporează repertoriul aspiraţiilor. va percepe lumea din jurul său şi va acţiona complet diferit faţă de un alt elev care se vede pe sine drept o persoană anostă. Dacă recurgem la comparaţii cu lumea plantelor. în timp ce alţii fac atribuiri externe pentru a-şi menţine imaginea de sine pozitivă. Altfel spus. altruiste.

Trebuie făcută distincţia dintre Eul viitor şi Eul ideal. în imaginea unor pietre legate de picioarele copilului care trebuie să înoate într-un râu. o adolescentă cu o înălţime mică care vizează să aibă statura şi silueta unui manechin). a sublinia şi a întări aspectele pozitive ale elevului şi de a evita etichetările negative care ancorează copilul în acele trăsături şi comportamente negative. şi prin urmare are o importantă funcţie de auto-reglare. Eul ideal nu poate fi niciodată atins (de exemplu. Metode de autocunoaştere Elemente externe şi interne care concură la formarea imaginii de sine Externe: • Ajutaţi copilul şi adolescentul să se descopere pe sine • Încurajaţi autoreflexia • Ajutaţi tinerii să îşi identifice structurile Eului • Discutaţi cu elevii modul în care structurile Eului le influenţează convingerile. alcoolic. emoţii. adultul în rolul său de educator poate opta între a întreţine speranţele copiilor şi tinerilor (prin evaluări pozitive. Eul viitor sau posibil (fie el dorit sau temut) derivă din combinarea reprezentărilor trecutului cu ale viitorului. cel din urmă conţinând elemente realiste. depresie. prin componenta sa anxiogenă (de temut) este semnul neîncrederii şi are efecte de distorsionare. şi prin urmare ne mobilizează resursele proprii. Fiecare dintre aceste două Eu-ri viitoare are ataşat un set emoţional . Dominarea imaginii de sine de către Eul ideal este un fenomen destul de frecvent la adolescenţi. dar în acelaşi timp suntem conştienţi că nu avem resurse reale să ajungem. o himeră. “Anexându-i” aceste pietre. Eul ideal poate avea un rol pozitiv doar în măsura în care jalonează traiectoria Eului viitor şi nu se interpune ca o finalitate dorită. singur. Eul viitor este cel care poate fi atins. şi în acest caz devine Eul dorit. Deci. Eul temut. nu îi dăm copilului multe şanse să iasă din râu. Structura Eu-lui viitor şi funcţia lui motivaţională implică nevoia de a fixa. Dacă o persoană se va cantona în decalajul dintre Eul real şi cel ideal are multe şanse să trăiască o permanentă stare de nemulţumire de sine. în cazul Eu-lui temut. pentru care îşi va mobiliza resursele motivaţionale şi cognitive. ei doresc să devină persoane ca Madona sau Brad Pitt şi se simt total dezamăgiţi de propria personalitate şi viaţă. Eul viitor. ca multe dintre idealuri. deci realizabil. O persoană optimistă va contura un Eu viitor dominat de Eul dorit. Alteori. emoţiile şi comportamentele • Valorizaţi aspectele pozitive ale copilului şi adolescentului Interne: • Observarea propriilor gânduri. comportamentele evitative şi emoţiile negative vor caracteriza o persoană pesimistă. oricât de mici ar fi acestea) sau neîncrederea (prin evaluări negative. în cazul Eu-lui dorit. Totodată. eşuat) şi în acest caz poartă denumirea de Eu temut. pesimismul are un efect inhibitiv. pentru care putem lupta să îl materializăm. Putem vizualiza etichetările negative. frustrare şi chiar depresie. subliniază rolul familiei şi al şcolii în dezvoltarea la copii a atitudinii optimiste faţă de propria persoană şi lume. Importanţa Eului viitor în structura de personalitate.factor motivaţional în comportamentele de abordare strategică. Când ne apropiem sau chiar atingem aşa numitul ideal. Eul viitor încorporează şi posibilele dimensiuni neplăcute de care ne este teamă să nu le dezvoltăm în timp (de ex. Optimismul este energizant. evitativ şi destructiv şi poate determina starea de alienare.încredere. comportamente • Informaţii verbale şi nonverbale primite de la alte persoane • Analiza retrospectivă a traiectului de viaţă • Estimarea resurselor individuale şi sociale • Identificarea intereselor • Analiza aspiraţiilor şi scopurilor • Identificarea priorităţilor • Analiza valorilor personale 27 . Este bine ca adolescenţii să înveţe să facă diferenţa dintre Eul ideal şi Eul viitor. Eul ideal este. prin componenta sa dezirabilă (dorită) este simbolul speranţei. anxietate. chiar dacă acestea sunt făcute în scop de stimulare). 2. Eul viitor. furie. blocant. dă un sens şi scop vieţii. care sunt de multe ori folosite de către adulţi cu bună intenţie dar cu rea ştiinţă. Spre deosebire de optimism. bucurie. directiv şi constructiv. plăcere. Eul ideal este ceea ce ne-am dori să fim. 3. realizăm că dorim altceva şi acel altceva devine ideal.

Punctele slabe să nu fie descrise în termeni generali (de exemplu: nu sunt bun. Dimensiunile “ferestrei” sunt relative. două. ele sunt. cuvântul neajuns sau punct slab permite elevului să perceapă posibilitatea de remediere. prin urmare.de exemplu. conflicte în familie. mă simt iubit de părinţi etc. inaccesibile pentru celelalte persoane. natura relaţiei cu interlocutorul. părinţi divorţaţi. pot să aflu mai multe despre mine. dacă sunt ameninţări reale sau imaginare şi căile prin care pot fi ele depăşite. situaţie financiară precară. în convingerile. am mulţi prieteni. în care fiecare din cele patru zone are o anumită semnificaţie. Prima zonă cuprinde acele informaţii care îmi sunt accesibile atât mie cât şi celorlalţi. iubesc animalele. am umor. weakness = puncte slabe.: sunt primul în clasă. Această zonă este denumită “fereastra deschisă” (atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi). Aceeaşi tehnică poate fi utilizată şi în alte variante . a oportunităţilor pe care se poate baza în dezvoltarea personală (de exemplu: am un frate mai mare care mă ajută. astfel încât fiecare elev să primească evaluări SWOT de la grupul său de lucru. Cea de-a doua zonă cuprinde informaţii pe care ceilalţi le-au sesizat la mine. am câştigat concursul judeţean de atletism). a două sau trei puncte slabe pe care ar dori să le diminueze cât de curând sau poate chiar să le elimine (sunt dezordonat. Astfel o persoană poate afla mai multe despre sine prin atenţia acordată feed-back-ului pe care îl dau celelalte persoane. se va discuta modul în care aceste oportunităţi pot şi trebuie să fie folosite. mă irit uşor). Se vor discuta în grup evaluările. Metode de intercunoaştere Comunicarea interpersonală este una dintre sursele de autocunoştere. am resurse financiare. 2. îmi place natura. am părinţi care mă iubesc. nici celorlalţi. Aceste informaţii devin publice doar în situaţia în care persoana doreşte acest lucru. maxim trei neajunsuri personale. în funcţie de starea afectivă a persoanei. 3. nu sunt inteligent. 3. a cât mai multe puncte tari în personalitatea sa. nu este necesar să se epuizeze lista cu puncte slabe personale. atitudinile şi comportamentele sale (de exemplu: nu fumez.1). Zona a patra cuprinde informaţii care nu îmi sunt accesibile nici mie. am camera mea. învăţ la o şcoală bună. Metoda presupune identificarea de către elev: 1. scopul este de a încerca ca acestea să fie depăşite şi nu ca elevul să se simtă copleşit de ele. părinte decedat. Un cunoscut model teoretic care explică relaţia autocunoaştere – intercunoaştere este cel numit “fereastra lui Johari” (figura 1. doar dacă îmi dezvolt abilităţile de autocunoaştere (unul dintre obiectivele fundamentale ale orelor de consiliere şi orientare). respectând aceleaşi principii enumerate mai sus. Elevii se pot focaliza la un anumit moment doar pe una. 4. dorm bine. Modelul are forma unei ferestre. dar nu sunt dispus să le exteriorizez. boală cronică). Informaţii pe care le ştiu despre mine Informaţii pe care nu le am despre mine 28 . Modelul ne ajută să înţelegem proporţia dintre informaţiile pe care le ştim noi despre noi înşine. după care rolurile se inversează. observabile (de exemplu: am rezultate şcolare slabe la chimie). Se recomandă tehnica SWOT pentru analiza oricărei probleme cu care un elev/un grup de elevi se confruntă şi a resurselor şi punctelor vulnerabile în rezolvarea ei.O metodă eficientă de cunoaştere de sine este aşa numita tehnică SWOT (iniţialele de la cuvintele din limba engleză strengths = puncte tari. fără ca eu să fiu conştient de ele. am prieteni suportivi. opportunities = oportunităţi. prin auto-dezvăluiri. a ameninţărilor care pot periclita formarea unei stime de sine pozitivă (de ex. patru colegi sunt rugaţi să realizeze evaluările de tip SWOT pentru cel de-al cincilea coleg din grupul de lucru.: renunţ uşor. nu sunt generos) ci să fie operaţionalizate în aspecte mai concrete. capacitatea noastră de auto-dezvăluire şi modul în care ne percep alţii. subiectul în discuţie. sunt vesel şi optimist. Este important să evităm etichetarea lor ca defecte. se va discuta modul în care aceste ameninţări pot să influenţeze stima de sine. Pot accesa aceste informaţii.3. Zona a treia cuprinde informaţii pe care numai eu le conştientizez şi le ştiu despre mine. am acces la multe informaţii).). threats = ameninţări). este important ca elevul să nu considere "puncte tari" doar calităţi deosebite sau succese mari (de ex.

“nimeni nu mă place”. Stilul I descrie o persoană care nu este receptivă la feed-back-ul celorlalţi dar nici nu este interesată să facă dezvăluiri personale.4. Stilul III descrie persoanele care sunt libere în auto-dezvăluiri dar care nu încurajează feed-back-ul celorlalţi. reducând capacitatea de autocunoaştere. Persoana pare necomunicativă şi distantă. 3. adult sau vârstnic. Alături de această distincţie fundamentală (comportament .persoană) alte mesaje pot influenţa negativ imaginea de sine ca: gesturile de interzicere. Fereastra lui Johari II. abilităţi. şcoală. O astfel de persoană este reţinută în auto-dezvăluiri. indiferent că este copil. Stilul II descrie o persoană care este deschisă la primirea feed-back-urilor de la celelalte persoane dar nu este interesată în auto-dezvăluiri voluntare. alte persoane din viaţa lor. Stima de sine este dimensiunea evaluativă şi afectivă a imaginii de sine. Un eşec nu trebuie perceput ca un simptom al nonvalorii.1. Deschis către mine III.” În consecinţă. Un obiectiv important al orelor de consiliere este învăţarea modului de formare a stimei de sine şi a relaţiei dintre gânduri (cogniţii) . Stima de sine este o dimensiune fundamentală pentru orice fiinţă umană. conducând la sentimentul de inadecvare sau adecvare ca persoană. Metode de dezvoltare a stimei de sine În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Copiii gândesc deseori despre sine “nu sunt bun de nimic”. Stilul IV descrie o persoană care este deschisă la auto-dezvăluiri şi la primirea de feed-back din partea celorlalţi. Are încredere în opinia celorlalţi şi în opinia personală. ameninţările cu abandonul (“Dacă nu faci … nu te mai iubesc. personalitate. de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative.comportamente şi emoţii. Închis către alţii Figura 1.copil.Informaţii accesibile altora Informaţii inaccesibile altora I. ci ca o situaţie ce trebuie rezolvată. Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine. La elevii mai mari relaţia evenimente . deficite ale stilului de relaţionare părinte . Experienţele din timpul copilăriei au un rol esenţial în dezvoltarea imaginii de sine. "sunt urât”. Blocat Există mai multe stiluri de autodezvăluire şi receptare de feed-back de la alţii. Există o relaţie de cauzalitate între formarea stimei de sine la elevi şi acceptarea necondiţionată ca atitudine a adultului în general. Mesajul de valoare şi unicitate transmis de adult este foarte important în prevenirea neîncrederii în sine. cât de "buni" ne considerăm comparativ cu propriile expectanţe sau cu alţii. Sarcina adulţilor este de a identifica aceste caracteristici ale stimei de sine scăzute şi de a-i dezvolta copilului abilitatea de a-şi modifica atitudinile negative faţă de sine. “sunt un prost. Eşecul părinţilor în a diferenţia între comportament şi persoană (etichetarea copilului după comportament) duce la formarea unui imagini de sine negative. Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieţii din experienţele pe care le are copilul şi din acţiunile pe care le realizează şi la care participă.”). Astfel. devenind astfel bun comunicator. adulţii trebuie să-i ajute să îşi construiască sau să îşi întărească stima de sine. succesele şi eşecurile din copilărie precum şi modalităţile de reacţie a copilului la acestea definesc imaginea pe care o are 29 . statut social. Nu sunt interesate să cunoască opinia celorlalţi despre ei înşişi. astfel încât să se simtă fiinţe umane valoroase. pentru că nu are încă suficientă încredere în ceilalţi. Mesajele transmise de aceştia sunt interiorizate de către copil. Pentru copiii de vârstă mai mică sursa cea mai importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinţilor. Poate să fie deschisă şi să-şi asculte interlocutorul fără însă a se exprima pe sine foarte mult. Ca şi persoanele cu stilul II acestea sunt în general persoane care nu au încredere în opinia celorlalţi. interese. O stimă de sine pozitivă şi realistă dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile şi abilitatea de a face faţă presiunii grupului.stimă de sine are un caracter circular şi sursa de formare a stimei de sine se extinde la grupul de prieteni. Închis către mine IV. Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi şi au frecvente trăiri emoţionale negative. indiferent de cultură. Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii.

Elevii cu o stimă de sine scăzută … sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi ( “Nu sunt bun de nimic. suicid. are performanţe bune în activităţile extraşcolare (sport. îi blamează pe ceilalţi pentru nerealizările lor (“Profesorul a fost nedrept cu mine. evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi (“Nu voi fi în stare să iau examenul.copilul despre el. se simt neiubiţi şi nevaloroşi (“Sunt antipatic. • • • • • Experienţele din copilărie care dezvoltă o imagine de sine echilibrată: este încurajat. • standarde exagerate a părinţilor privind performanţele sale şcolare. iritabilitate. are prieteni de încredere. implicarea în relaţii sexuale de risc.”. Să formuleze clar ceea ce aşteaptă de la elevi. teatru) sau şcoală.”). i se vorbeşte cu respect.”). • sunt mândri de realizările lor (“Sunt mândru pentru că …”. “Nu sunt în stare să fac asta. probleme de comportament – agresivitate.”). abandon şcolar. Elevii cu o stimă de sine pozitivă … • îşi asumă responsabilităţi (“Pot să fac acest lucru. pare rebel. tutun. • i se vorbeşte pe un ton ridicat (se ţipă). nepăsător. Riscurile unei stime de sine scăzute sunt multiple: probleme emoţionale – depresie. este ascultat. Să exprime expectanţe rezonabile faţă de vârsta copilului. desen. • comparaţii frecvente între fraţi. consilierii) trebuie: 1. sunt uşor influenţabili (“Prietenii mei cred că este bine să fumezi. Să planifice din timp activităţile. prietenilor.”. bulimie. fraţilor.”). • ceilalţi (părinţi.”. • are eşecuri în activităţile extraşcolare sau şcolare ( “Dacă prietenii sau colegii mei nu mă plac nu am nici o valoare. tulburări alimentare – anorexie. “Nu mă place nimeni. “Nu pot să învăţ.”.”).”). rudelor contribuie la crearea imaginii de sine a copilului. • îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative (“Îmi place de mine aşa cum sunt. 30 .”). Formularea unor expectanţe conforme nivelului de dezvoltare al copilului evită situaţiile conflictuale şi trăirea unor emoţii negative.”.”). i se acordă atenţie şi este îmbrăţişat. colegilor. 3. Dacă anticipaţi nevoile copiilor.”. pretind că sunt indiferenţi emoţional (“Nu mă interesează că am luat nota 4 la …. “Nu am nici o calitate. înseamnă că sunt prost şi ridicol. scăderea performanţelor şcolare – eşec şcolar. • • • • • • • • • • • Experienţele din copilărie care formează o imagine de sine scăzută: este des criticat (“Dacă cineva mă critică.”). nu pot tolera un nivel mediu de frustrare (“Nu ştiu cum să rezolv problema.”). este prea “cuminte”. Când ştiţi că apar situaţii dificile pentru elevi. probabilitatea ca ei să fie mai cooperativi va creşte. imagine corporală negativă.”). faceţi tot posibilul să-i ajutaţi să le depăşească. Nu este rezonabil ca un copil de 3 ani să fie certat pentru că a vărsat o cană de lapte. • este ignorat. Pentru ca elevii să dezvolte stima de sine. profesorii. pictură. “Sunt important. 2. lăudat. profesori) aşteaptă să fie întotdeauna “perfect” (“Trebuie să fiu competent. ridiculizat (“Nu trebuie să faci greşeli. anxietate. ale profesorilor.”).”). “Sunt supărat când vorbeşti aşa cu mine.”). creşterea riscului consumului de alcool.”). “Sunt plictisitor. • realizează fără probleme sarcini noi (“Sunt convins că pot să fac acest lucru. nu îşi asumă responsabilităţi. să am note meri pentru ca părinţii mei să mă iubească. adulţii (părinţii. droguri.” ). Atitudinile părinţilor. • se comportă independent (“Mă descurc singur.”). • oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi (“Am nevoie de ajutorul tău.

4. Te rog să o copiezi cât mai caligrafic posibil. arderea intenţionată a copilului. 31 . Scopul pe care trebuie să-l atingă elevul trebuie să se poată realiza depunând un efort rezonabil. 3. abilităţile de a face faţă situaţiilor de criză. Colegii au multe de învăţat de la mine. Dacă elevul va simţi că cel puţin parţial a făcut bine. Să ofere recompense. Sunt născut pentru a fi lider. dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Recompensa nu trebuie să fie extravagantă. deprivarea de somn). emoţional.activităţi de voluntariat. dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate. “Mi-a plăcut foarte mult povestirea ta despre vacanţa de vară. negociere. ” 5. Când discutaţi cu un copil. Cred că sunt o persoană cu totul specială. Abuzul poate fi de mai multe tipuri: • abuzul fizic – lovirea. crearea unor situaţii în care copilul să-şi exprime în grup calităţile sau punctele tari. muşcarea. Să ofere posibilităţi şi opţiuni elevilor de câte ori este posibil. Cunosc în general oamenii ca pe o carte deschisă. Ştiu că sunt o persoană deosebită pentru că lumea mi-o tot spune. Pot să fac pe oricine să creadă ce vreau eu. aceasta dă sentimentul controlabilităţii. “Mai avem destul timp ca să mai facem o problemă la matematică. astfel încât să poată citi şi alţi colegi povestea ta. Cea din urmă ia cu totul alte forme şi se conturează ca un aspect negativ al personalităţii unui tânăr • • • • • • • • • • • • • • • Convingeri caracteristice sentimentului de superioritate/ autosuficienţă Tuturor le face plăcere să mă asculte. identificarea domeniilor de competenţă ale copilul şi adolescentului şi crearea situaţiilor în care acestea să fie utilizate cu succes. Pot să fac orice îmi propun. cămine de bătrâni. identificarea surselor de suport social. fiţi siguri că aţi adus în discuţie atât aspectele pozitive cât şi pe cele deficitare ale comportamentului.Să se focalizeze asupra aspectelor pozitive ale elevilor. pedepsirea crudă a copilului (ex. informaţional. si ca urmare. va fi mult mai motivat să continue şi să corecteze imperfecţiunile . De obicei sunt în centrul atenţiei unui grup. dar scrisul m-a făcut să citesc mai greu. Stima de sine şi încrederea în sine nu trebuie confundate cu sentimentul de autosuficienţă. centre pentru copii cu nevoi speciale. Am gusturi perfecte. Îmi place să mă privesc în oglindă. Vă rog să alegeţi voi care va fi aceea. situaţii în care copilul să-şi identifice punctele tari. rezolvare de probleme.” 6.de exemplu. elevii se vor opun mai puţin. Sunt o persoană extraordinară. • • • • • • • Modalităţi de îmbunătăţire a stimei de sine: crearea în şcoală şi familie a cât mai multe oportunităţi de succes. Folosiţi fiecare ocazie pentru a-i lăuda pe elevi şi a le întări fiecare comportament pozitiv şi eforturile. încuierea afară a copilului în timpul nopţii sau pe vreme rea. Întotdeauna ştiu ce am de făcut. Tipurile de abuz Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi care are ca rezultat consecinţe fizice şi / sau emoţionale negative. Sunt pe cale să devin “cineva”. crearea de situaţii în care copilul şi adolescentul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane . Pot de obicei să vorbesc despre orice subiect. instrumental.5.

impunerea unor modele negative. • probleme de relaţionare: o parte dintre cei care au fost abuzaţi tind să devină ei înşişi abuzeazatori.5. aceştia îşi formează anumite atitudini negative despre lume. De fapt. În cele mai multe dintre situaţii. discriminări (elevi slabi şi elevi buni). pedepsirea. b) comportamentul copilului – este un semnal de alarmă. plâns. temeri exagerate faţă de unele persoane. b) din punct de vedere emoţional: atunci când adulţii abuzează copiii. stabilirea unor standarde nerealiste pentru copil (“Ar trebui să iei numai note de 10!”). Informaţiile relevate pentru evaluarea abuzului sunt: a) istoricul familiei . căutând relaţii cu persoane pe care le pot domina. 3. un părinte sau o rudă apropiată (bunici.1. arsuri.2.• • • abuzul emoţional – abuzul verbal (“Eşti un prost!”). copiii abuzaţi învaţă să nu aibă încredere în adulţi şi dezvoltă în timp tulburări de relaţionare. financiare. valori disfuncţionale în familie (violenţa este modalitatea de rezolvare a situaţiilor de conflict). Anumite caracteristici cresc incidenţa abuzului: sărăcia. tăieturi sau cicatrice. Copiii devin astfel anxioşi. au meritat să fie abuzaţi. vărsăturile. şomajul. izolarea. nu comunică cu copilul. tânjeşte după atenţia celorlalţi. c) starea de sănătate – consum de alcool. oboseală. Consecinţele abuzului asupra copiilor sunt: • imagine de sine scăzută: copiii cred că adulţii au întotdeauna dreptate. lipsa deprinderilor sociale. utilizează pedeapsa ca metodă de educare. Ei pot rămâne cu impresia că au fost trataţi astfel din cauză că au fost răi şi că. părinţii au sub 20 de ani la naşterea copilului. b) caracteristici socio-cognitive – părinţii au atitudini rigide despre copii şi relaţia copil-părinte. unchi). până la abandon). 3. au abilităţi scăzute de îngrijire şi educare a copilului. familiile cu valori mai rigide focalizate pe pedeapsă. terorizarea copilului.antecedente de violenţă sau acte delincvente la cel puţin unul dintre părinţi. mai ales dacă s-a produs o schimbare bruscă în ultimul timp: comportament de evitare şi retragere. aceasta devenind pentru ei ameninţătoare şi nesigură. a-l expune la sau a-l folosi pe copil pentru filme sau reviste pornografice. au abilităţi scăzute de rezolvare a situaţiilor de criză. stresul în familie. cu dificultăţi de exprimare şi control emoţional. tulburările respiratorii pot fi consecinţele stării de anxietate şi depresie cauzate de abuz. neglijarea – părintele nu îi împlineşte nevoile emoţionale de bază (dragoste. izolare socială. dificultăţi de comunicare. starea de somnolenţă sau de rău. îi este greu să spună ce s-a întâmplat sau îi este teamă că va fi pedepsit. păr lipsă. părinţii care au fost la rândul lor victime ale abuzurilor în copilărie. fură). indiferent dacă este forţat sau nu şi dacă se întâmplă cu voia lui sau nu. probleme medicale serioase. tahicardia. • simptome somatice funcţionale: durerile de cap sau abdominale. respingerea. traumatisme sau roşeaţă în jurul organelor genitale. părinţi vitregi. căsătorii anterioare. atenţie) sau fizice (mâncare. Consecinţele abuzului Efectele abuzului asupra copiilor: a) din punct de vedere fizic: abuzurile şi neglijările pot determina răni grave. • coşmaruri: retrăirea traumei în timpul somnului poate fi o caracteristică frecventă la persoanele care au suferit diverse abuzuri. Semne ale abuzului la copii: a) semne fizice: contuzii. inabilitatea de control al comportamentului impulsiv faţă de copil. divorţ.5. adăpost). Deficienţele de dezvoltare emoţională şi lipsa de încredere pot face dificilă relaţionarea cu persoanele apropiate în timpul vieţii de adult. dungi de la curea sau oase rupte. labili emoţional sau defensivi. absenţe şi întârzieri frecvente la şcoală. Cauzele abuzului Familiile în care apare abuzul copiilor au probleme multiple: maritale. îmbrăcăminte. lipsa capacităţii de concentrare. • probleme în dezvoltarea emoţională: pe parcursul vieţii. cel care a suferit un abuz simte că este dificil să îşi exprime emoţiile (indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative) sau să înţeleagă sentimentele altora. ocupaţionale. abuzatorii sunt membrii familiei. folosirea unor ameninţări. 32 . de a merge acasă. răni sau condiţii medicale care nu au fost tratate corespunzător. de fapt. acceptarea violenţei domestice şi a pedepselor corporale. abuzul sexual – include contactul sexual. nu îl supraveghează pe copil (absenţe nemotivate de la şcoală. cel puţin unul dintre părinte a fost maltratat sau abuzat în copilărie. handicapuri sau chiar moartea. copilul este nelegitim. stare de foame (cerşeşte mâncare. Copilul sau părintele poate explica aceste semne ca fiind “accidente”.

ce are efecte negative pe termen lung.6. dezvoltarea abilităţilor rezolutive stă la baza dezvoltării personale (stimă de sine. delincvenţă). “Până acum am mers la discotecă. Discrepanţa dintre starea curentă şi cea dorită este generată de existenţa unor obstacole care pot include atât caracteristici obiective (condiţii fizice. sociale etc. absenţa informaţiilor). 3. de specificitate şi de importanţă. Orice problemă conţine trei elemente de bază: datele sau starea curentă (de exemplu. 3. izolarea. dezvoltarea stimei de sine a elevului şi a sentimentului de competenţă. Altfel spus. ignorarea sau blamarea copilului are ca şi consecinţe tulburări emoţionale şi comportamentale grave (performanţe şcolare scăzute. Această abilitate le permite elevilor să facă faţă într-un mod adaptativ situaţiilor de criză. evitarea criticilor adresate persoanei. evitarea judecării. În consecinţă. Principii în consilierea abuzului Nu există o reţetă valabilă în orice situaţie şi pentru orice tip de abuz. depresie. perceperea copilului ca pe o persoană valoroasă şi specială. decizie. Copiii abuzaţi îşi formează un sistem disfuncţional de percepţie a lor.droguri la cel puţin unul dintre părinţi. o dorinţă neîmplinită). Problemele pot fi clasificate în funcţie de gradul de definire sau structură. planificarea vieţii şi carierei) şi prevenirii comportamentelor de risc (fumat. nu au suficienţi bani. Caracteristicile proprii ale problemei pot induce alte situaţii problematice (dificultatea sau gravitatea în sine a problemei). Acest model de abordare a problemelor îi face pe tineri să fie nepregătiţi pentru situaţiile de viaţă şi să adopte comportamente negative. oferire de sprijin în asumarea unor decizii personale. cât şi caracteristici subiective (expectanţe nerealiste. tulburări neurologice sau psihopatologie gravă la cel puţin unul dintre părinţi. pasivitate. rezolvarea de probleme presupune luarea unei decizii. consum de alcool. sesizarea organelor de resort (direcţia de protecţie a copilului) Neglijarea. evitarea etichetărilor. droguri. Dezvoltarea abilităţii de rezolvare a problemelor îi învaţă pe copii şi adolescenţi să rezolve situaţiile dilematice într-un mod care să le protejeze calitatea vieţii. Cel mai adesea. a celorlalţi şi a lumii. de risc pentru sănătatea lor mentală şi fizică. învăţarea modalităţilor de a face faţă situaţiilor de stres. Amintim doar câteva principii de care trebuie să ţină cont orice consilier atunci când lucrează cu un copil abuzat.”). comunicare. validarea emoţională. prostituţie. După gradul de definire există probleme bine definite în care sunt specificate toate cele trei elemente (de exemplu. Cunoaşterea acestor aspecte au un rol important pentru profesorul-consilier pentru identificarea cazurilor de abuz şi prevenţia acestora prin cursurile oferite adulţilor în cadrul “şcolii părinţilor”. suicid). probleme slab definite ce implică absenţa unor componente sau lipsa de claritate a unora dintre ele (spre 33 . să ia decizii responsabile şi să evite implicarea în comportamente de risc. problema este definită ca diferenţa între starea curentă şi o stare dorită. • • • • • • • • • • Principiile consilierii abuzului: ascultarea activă a copilului. diferenţă nedepăşită spontan datorită existenţei unor impedimente. scopul sau starea dorită (împlinirea dorinţei) şi restricţiile impuse care ghidează alegerea deciziei de rezolvare.5. agresivitate.3. Aş dori să merg mai des. suicid. de cel puţin 2 ori pe lună. Situaţii problematice şi luarea de decizii Rezolvarea de probleme este una dintre cele mai importante abilităţi în dezvoltarea personală a copiilor şi adolescenţilor. Nu pot realiza acest lucru întrucât părinţii nu îmi dau voie. Multe dintre comportamentele de risc au ca funcţie “rezolvarea” problemelor emoţionale şi a conflictelor într-un mod total neadaptativ. abandon şcolar.). Situaţia problematică implică găsirea unei soluţii sau optarea între mai multe soluţii posibile.

2. un precursor necesar al rezolvării eficiente. După criteriul importanţei. Este recomandat să luăm în calcul confruntarea cu probleme specifice. Orele de consiliere pot contribui la motivarea elevului în a recunoaşte problemele ca situaţii normale de viaţă. dacă un elev îşi ignoră abilităţile sociale scăzute. Rezolvarea de probleme presupune două componente: atitudinile faţă de problemă şi abilităţile rezolutive. • Învăţarea şi exersarea unor modele generale de rezolvare de probleme. Cu cât aceste elemente sunt mai bine definite cu atât mai uşor se vor găsi soluţii de rezolvare.”) şi probleme generale (“Mereu am nevoie de mai mulţi bani. rareori având soluţii punctuale.”) şi probleme majore (“Am pierdut tot ce aveam mai scump în viaţă. Gândirea anticipatorie constă în abilitatea de a anticipa consecinţele pe termen scurt şi lung a anumitor situaţii.6. Problemele slab definite vor conduce la soluţii rezolutive neclare sau vor persista prin absenţa reperelor rezolutive. Ignorarea. convingeri despre lume şi despre sine. relaţii interpersonale pozitive. în vederea descoperirii modalităţilor de a face faţă adaptativ evenimentelor cotidiene. cele mai importante fiind gândirea alternativă. consilierea şi orientarea pot oferi repere generale de învăţare a strategiilor rezolutive. strategie care menţine şi promovează starea de bine. Principiile rezolvării de probleme 34 . Gândirea planificată este definită ca abilitatea de a planifica o serie de acţiuni specifice pentru a implementa o anumită soluţie. 3.1. există probleme minore (“Mi-am uitat ceasul la prietena mea. rezolvarea situaţiilor curente. Contactul cu experienţa celorlalţi permite achiziţia şi rafinarea unor strategii rezolutive precum şi formarea unui anumit tip de abordare şi rezolvare a problemei. Problemele generale pot duce la preocupări sterile şi îngrijorări de lungă durată. Învăţarea şi dezvoltarea abilităţilor rezolutive vor avea ca şi consecinţe prevenirea afectivităţii negative. iar eu am nevoie de o sumă mai mare de bani. Obiectivele şedinţelor de consiliere în vederea abilităţilor de rezolvare a problemelor sunt: • Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de problemă. • Dezvoltarea şi exersarea unor abilităţi de rezolvare de probleme. Abilitatea de rezolvare a problemelor reprezintă operaţii specifice implicate în procesul rezolutiv.”). După gradul de specificitate sunt probleme specifice (“Mama mi-a dat doar 10 mii. iar receptivitatea la ele facilitează o adaptare eficientă la problemele cotidiene. Etapele diferite ale dezvoltării cognitive. Procesul rezolutiv Procesul de rezolvare de probleme presupune parcurgerea anumitor paşi în vederea atingerii stării dorite sau. Problema generală poate fi segmentată în probleme specifice în funcţie de cauzalitatea lor.”). Copilul şi adolescentul trebuie încurajat în identificarea cât mai clară a elementelor unei situaţii problematice. gândirea anticipatorie şi gândirea planificată. punctuale. Problemele sunt intrinseci vieţii psihice şi sociale. Gândirea alternativă reprezintă abilitatea de a genera soluţii alternative multiple. presupune existenţa unui set atitudinal format din valori. Recunoaşterea existenţei unor probleme ca modalitate de dezvoltare a unor abilităţi sau competenţe modifică perspectiva asupra convingerii că a avea probleme are numai consecinţe negative.6. abilităţile de a face faţă presiunii grupului contribuie la conturarea şi dezvoltarea atitudinilor asertive personale. într-un cuvânt dezvoltarea armonioasă a copilului şi adolescentului. “Aş vrea să fiu fericit toata viaţa. Situaţia problematică nu mai trebuie văzută ca o lipsă de abilităţi. în a-şi asuma confruntarea cu problema şi angajarea în rezolvarea ei. depăşind stereotipia şi rigiditatea convingerii că o problemă are o singură şi unică soluţie ideală. Mai mult. ci ca o situaţie normală de viaţă. mai general. Atitudinea faţă de problemă. procesul rezolutiv devine o strategie generală de adaptare la diversele situaţii de viaţă.”). Spre exemplu. Ca rezultat al învăţării sociale. a căror formare are loc în cadrul unui proces de învăţare socială. Evaluarea tipului de problemă este un proces individual. emoţionale şi sociale implică confruntarea cu tipuri diferite de probleme a căror rezolvare facilitează depăşirea stadiului respectiv şi promovează dezvoltarea personală. evitarea sau negarea lor este adesea asociată cu disfuncţii în adaptare şi cu scăderea performanţelor din diferite domenii. De exemplu. a dificultăţilor comportamentale. 3.exemplu. acest fapt poate avea consecinţe negative de lungă durată cum ar fi lipsa prietenilor sau izolarea socială.

Elevul este învăţat să îşi stabilească scopuri realiste în rezolvarea unor probleme şi să se focalizeze pe ceea ce deja cunoaşte sau ştie şi nu pe ce nu deţine (cunoştinţe sau abilităţi).3. Redăm mai jos cele şapte principii ale rezolvării de probleme (Bedell & Lennox 1997): 1. transformându-se astfel în situaţii de dezvoltare personală. reduce posibilitatea clarificării şi rezolvării ei.1 3. Etapele rezolvării de probleme sunt redate în tabelul 5. evaluări sau descrieri care trimit implicit la existenţa unor dorinţe neîmplinite (ex. Rezolvarea de probleme implică parcurgerea mai multor etape. Indicii cognitivi sunt acele cogniţii sau gânduri care conţin afirmaţii ce exprimă expectanţe. 6. abilităţile sau cunoştinţele pe care le are. Dacă copilul şi adolescentul este încurajat să îşi asume această responsabilitate contribuim la maturizarea lui din punct de vedere psihologic şi social. 4. Evaluarea consecinţelor unei probleme este esenţială pentru dezvoltarea abilităţii de recunoaştere a unei probleme.efort mai mic. a unor expectanţe nerealiste sau a unor soluţionări dezadaptative. Anumite atitudini faţă de problemă pot avea consecinţe negative asupra rezolvării ei. Învăţarea abilităţilor de rezolvare de probleme dezvoltă sentimentul de competenţă. Nu orice gând este un indicator al unei probleme. 7. Este mai eficient ca atunci când apare o problemă elevul să fie învăţat să o definească. Soluţiile trebuie selecţionate în funcţie de abilităţile şi cunoştinţele personale. Criteriile care pot fi utilizate pentru a facilita identificarea problemei sunt: • caracterul nerealist al cogniţiei – “aş dori să fiu cel mai popular elev din şcoală”. alegerea unei soluţii inacceptabile pentru tine sau alegerea unei soluţii fără să ţii cont de sentimentele şi drepturile celorlalţi. 5. Unul din motivele pentru care se întâmplă acest lucru este existenţa unui sentiment de neîncredere în posibilitatea rezolvării problemei. 2. evitarea ei. Este greşit să credem că îl ajutăm pe copil sau adolescent preluându-le problemele.”). Problemele sunt naturale. socială). Etapele rezolvării de probleme 1. Rezolvarea problemelor presupune respectarea drepturilor personale şi ale celorlalţi indivizi.Ineficienţa în rezolvarea de probleme este adesea asociată cu nerespectarea unor principii descrise mai jos. În funcţie de aceste elemente elevul poate să îşi dezvolte un plan realist de rezolvare de probleme. Ignorarea lor duce la formarea unei percepţii negative faţă de probleme.. predicţii. şi anume: renunţarea la rezolvarea problemei.6. Asumarea responsabilităţii pentru probleme. Rezolvarea de probleme înseamnă să stabileşti ceea ce poţi să faci şi NU ceea ce nu poţi face. Selectarea unor soluţii care depăşesc abilităţile personale ale elevilor pot duce la eşecul rezolvării acelei probleme şi scăderea sentimentului de competenţă. Aceste principii presupun o abordare pozitivă a vieţii. 3. de autoeficienţă şi încredere în sine. să identifice consecinţele ei. Majoritatea problemelor pot fi rezolvate. faţă de care trebuie să te aperi. în care omul se percepe pe sine ca o persoană capabilă să îşi rezolve problemele şi să îşi asume responsabilitatea rezolvării lor. Defineşte problema înainte de a acţiona. emoţională. să clarifice aspectele problemei. Recunoaşterea problemei Detectarea şi identificarea precoce a situaţiilor problematice permite soluţionarea eficientă sub aspectul reducerii consecinţelor negative . să formuleze soluţii posibile şi să le evalueze. Este important ca elevul să accepte că problemele sunt o componentă normală a vieţii şi că existenţa unei probleme nu indică o slăbiciune ci mai degrabă o situaţie în care îţi identifici sfera de abilităţi sau cunoştinţe pe care trebuie să ţi-o dezvolţi. Este astfel important ca profesorul să înveţe elevii să identifice acele soluţii în concordanţă cu nivelul lor de dezvoltare psihologică (mentală. Convingerea că problemele nu pot fi rezolvate şi că a avea probleme este o slăbiciune îi face pe elevi să renunţe la rezolvarea lor încă din momentul identificării ei. comportamentali şi emoţionali relevanţi pentru existenţa unei probleme. Recunoaşterea problemei se bazează pe identificarea unor indici cognitivi. “Nu sunt în stare să fac nimic. asumându-ne responsabilitatea lor şi a dificultăţilor generate de probleme. priorităţile. timp mai puţin. Perceperea problemei ca situaţie nefirească. 35 . evitarea emoţiilor puternice. “Sunt nemulţumit pentru că am luat nota X la fizică”. Rezolvarea problemei presupune asumarea responsabilităţii pentru acea problemă.

cunoştinţele. Identificarea lor se realizează în funcţie de caracterul nefamiliar al comportamentului (de ex. când. formularea scopului trebuie să respecte următoarele criterii: • să fie o formulare pozitivă (să se focalizeze pe ce se poate face şi nu pe ceea ce nu poate fi făcut). informaţii îmi lipsesc?”. persistenţa în timp a trăirii subiective şi inadecvarea lor situaţională (“sunt trist pentru că un coleg a făcut o glumă despre mine”). • să fie un scop realist şi acceptabil social.. În problemele situaţionale (dificultăţi de comunicare. cum. resurse. conflicte cu colegii) formularea problemei cuprinde datele rezultate în urma unei analize funcţionale."aş dori să învăţ să înot". Metodele utilizate pentru maximizarea numărului de soluţii generate sunt brainstormingul. punctuală. Caracteristicile emoţiilor ca indicatori ai unei probleme constau în intensitatea ridicată a emoţiei (ex. întrucât de reuşita realizării ei depinde întreg procesul rezolutiv. Emoţiile sunt o parte constitutivă importantă a vieţii psihice. “atitudine nonverbală ostilă faţă de un bun coleg”). transformând-o într-una specifică. Definirea şi formularea problemei Definirea şi formularea problemei reprezintă una dintre cele mai importante faze. Generarea soluţiilor alternative Această fază constă în identificarea a cât mai multe idei sau soluţii pozitive care să maximizeze probabilitatea de a găsi cea mai eficientă soluţie. Pentru ca răspunsul la această întrebare să fie unul adecvat.caracterul negativ al cogniţiei . Indicii comportamentali sunt comportamente neadecvate unei situaţii specifice. tristeţe. • să depindă doar de abilităţile. frecvenţa crescută a unor comportamente de evitare (“evit să merg în oraş cu prietenii pentru că ei cred că nu sunt o persoană agreabilă”). resursele pe care mă pot baza?”. O problemă bine definită conţine informaţiile privind componentele esenţiale ale acesteia: datele sau starea actuală. Cele mai multe eşecuri în soluţionarea unor probleme se datorează parcurgerii prea rapide şi superficiale a acestei etape. Ea permite organizarea şi dirijarea în continuare a conţinutului procesului rezolutiv. Această descriere reduce gradul de generalizare al problemei. Din acest motiv este recomandată generarea a cel puţin trei soluţii. dorinţa personală?”. cât timp. Întrebările care conduc procesul de definire sunt următoarele: “Ce / cu cine / unde / când / cât timp şi cum s-a întâmplat?”. furie. ceea ce constituie o premisă importantă pentru o rezolvare eficientă. modificarea cadrului de referinţă şi adoptarea (împrumutarea) unei soluţii de la o problemă similară. “Ce gânduri şi emoţii sunt asociate problemei?”. Strategia de formare a abilităţilor de definire a problemei presupune lucrul individual şi în grup pe anumite situaţii generale şi niciodată pe problema concretă a unui elev din clasă. unde. Indicii afectivi sunt deosebit de relevanţi în situaţiile problematice. ce. Descrierea obiectivă a situaţiei cuprinde răspunsul la întrebările: cine. cunoştinţele şi resursele elevului. frecvenţa mare a apariţiei sale. scopurile sau starea dorită. frică). determinarea acţiunilor posibile şi evaluarea eficacităţii soluţiei aplicate. 3. “Care a fost răspunsul tău / al altora?”. • să fie măsurabil şi planificat în timp. “Cum te-ai simţit şi ce ai simţit în acele momente şi după aceea?” Problemele care necesită anumite resurse sau abilităţi se pot formula utilizând întrebări de genul “Ce abilităţi. se identifică gândurile care au generat acea emoţie şi comportamentele asociate (“colegul meu vrea să mă umilească”. După identificarea unei astfel de emoţii. “Care sunt abilităţile.“nu ştiu să lucrez pe computer”. Brainstormingul se bazează pe două principii: acela al cantităţii (cât mai multe idei) şi cel al suspendării judecăţii evaluative (pe termen scurt este acceptată orice idee. restricţiile sau obstacolele. 2. este formulată propoziţia interogativă “Cum să realizez scopul. “Ce soluţii am încercat deja în rezolvarea acestei probleme?”. asocierea cogniţiei cu o stare generală de agitaţie sau cu o stare subiectivă de nemulţumire . cu cine. După formularea scopurilor. Definirea problemei este diferită în funcţie de tipul problemei. Identificarea indicatorilor şi învăţarea utilizării lor va oferi elevilor posibilitatea de a recunoaşte rapid o problemă.. chiar şi cele care par • • 36 . respectiv “mai bine să evit să vorbesc cu colegul meu”).

Ei speră să depăşească eşecul printr-o aplicare repetitivă şi abuzivă a soluţiei respective. Criteriile descrise nu sunt aplicabile în toate situaţiile. Modificarea cadrului de referinţă presupune evaluarea şi interpretarea problemei dintr-un alt punct de vedere.? • efecte pe termen scurt: . scopurilor finale. generale sau de importanţă majoră. dar opuse. asociat celui final? Valoarea unei acţiuni este dată de evaluarea în următoarele arii: consecinţe personale . starea afectivă în momentul deciziei. a schimba “rama” de încadrare a problemei sau a vedea problema cu “alţi ochi” poate să modifice total perspectiva asupra ei. atitudinilor. Cel mai adesea. Adesea decizia este influenţată de mai mulţi factori: valorile şi atitudinile elevului. în funcţie de relevanţa sa pentru context. 4.nerelevante). Apelarea la experienţa altor persoane permite achiziţia unor soluţii a căror eficacitate a fost probată anterior de către o altă persoană. această metodă necesită o anumită precauţie. formându-se o perspectivă îngustă asupra problemei. cât efort sau alte consecinţe sunt necesare? Care este costul şi beneficiul afectiv? Este rezultatul acţiunii în concordanţă cu valorile şi etica elevului? Care este efectul realizării acţiunii în alte domenii? • consecinţe sociale . opţiuni ale celor implicaţi în decizie. Totuşi.cât timp. informaţiile pe care le are despre acea temă. de aceeaşi intensitate. Împrumutarea unei soluţii de la o problemă similară rezolvată în situaţii anterioare. prietenilor etc. Utilizarea tehnicilor prezentate anterior permite generarea unui număr mare de soluţii şi astfel ieşirea dintr-o abordare stereotipă a procesului rezolutiv. Următoarele întrebări pot ajuta evaluarea probabilităţii eficienţei unei soluţii: • Poate fi atins scopul iniţial propus? • Poate fi atins acest scop prin realizarea acestei acţiuni? • Pot realiza acţiunea respectivă? • Realizarea scopului va facilita atingerea scopului final sau a altui scop instrumental. • Luarea deciziei presupune aplicarea unei analize cost-beneficiu. pe care le aplică repetitiv.care sunt consecinţele asupra valorilor. Strategiile de formare a abilităţilor de anticipare presupune modelarea lor iniţială şi apoi exersarea lor pe situaţii generale şi de interes pentru elevi. în care a rezolvat cu succes probleme similare. stării de bine. Uneori este mai confortabil să repeţi ceva familiar decât să depui efort pentru identificarea unor noi soluţii viabile pentru noua situaţie. În majoritatea situaţiilor este suficientă aplicarea unuia dintre criteriile enumerate. competenţelor. Evaluarea soluţiilor alternative şi luarea deciziei După realizarea listei de soluţii se aplică criteriile de evaluare a utilităţii fiecărei alternative. Procedura de evaluare a utilităţii alternativelor presupune evaluarea probabilităţii eficienţei soluţiei respective în atingerea scopului propus şi a valorii acţiunii respective. Probabilitatea eficienţei este funcţie a probabilităţii realizării în mod optim a acţiunii respective. a căror valoare funcţională depinde de context. 37 . Aplicarea lor permite depăşirea rigidităţii. • riscurile asociate. Utilitatea se evaluează făcând apel la următoarele criterii: • rezultatele posibile (beneficii). cu soluţii multiple. • interferenţa negativă a soluţiei cu alte situaţii.care va fi impactul imediat al manifestării problemei asupra altor domenii? • efecte pe termen lung . ci doar în acelea în care alternativele sunt la fel de semnificative. Toate soluţiile. Transferul soluţiei prin analogie face apel la experienţa anterioară a subiectului.care este efectul acţiunii asupra familiei. elevii se opresc la soluţii anterioare. stereotipiei şi gândirii convergente (focalizată pe o singură soluţie). a privi problema prin alte “lentile”. indiferent de calitatea lor. sunt notate pe o listă. urmând a fi supuse examinării evaluative. Analiza raţională este recomandată situaţiilor cu o puternică încărcătură afectivă. • resursele interne şi externe necesare implementării. • timpul necesar implementării.

intercunoaştere şi întărire a stimei de sine.care sunt barierele în comunicarea eficientă . Dificultăţile de stabilire şi menţinere a relaţiilor interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de învăţare.1. se stabileşte criteriul de realizare a scopului şi cine realizează monitorizarea implementării planului de rezolvare. Rolul comunicării Studiile din domeniul educaţional au arătat că deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt asociate cu performanţe academice scăzute.să aplice tehnici de management al conflictelor 4. indiferent de forma pe care o ia. planul de implementare. 5. emoţional şi sexual. Relevanţa criteriilor este determinată de context. ignorate sau neglijate pot să determine sechele psihice şi comportamentale grave pe termen lung sau chiar pe tot parcursul vieţii. Este prezentată distincţia dintre stimă de sine şi sentimentul de auto-suficienţă. Modulul pune în discuţie şi una din problemele delicate dar frecvent întâlnite. Cercetările din domeniul vieţii sociale a adolescenţilor arată că peste 75% dintre persoanele sub 18 ani se simt adesea singure. timp. Aceste date ilustrează că problema sentimentului de singurătate la 38 . dificultăţi de adaptare socială. Sunt prezentate gravitatea consecinţelor abuzului. relaţii cauzale) şi descrierea modului în care subacţiunile vor trebui completate. Sunt oferite câteva principii generale de consiliere a copilului abuzat. Sunt selecţionate acele soluţii care satisfac în cel mai mare grad criteriile. Elevii sunt învăţaţi să realizeze evaluări ale consecinţelor planului de rezolvare a problemei. Implementarea soluţiilor selecţionate Aceasta etapă implică realizarea sarcinilor la şcoală sau în alte contexte sociale. În vederea prevenţiei abuzului sunt descrise câteva din posibilele cauze ale abuzurilor. şi anume abuzul fizic. selectarea alternativei.să aplice tehnici de ameliorare a comunicării .În funcţie de gradul de satisfacere a criteriilor pot fi alese una. Sumar: Modulul 3 prezintă componentele imaginii de sine şi a stimei de sine şi a importanţei acestora în dezvoltarea personală armonioasă a copilului şi adolescentului. Cunoscute şi depistate la timp. monitorizarea şi evaluarea planului. Consecinţele de scurtă durată dacă sunt ascunse. Evaluarea efectelor Evaluarea efectelor parţiale şi finale şi compararea lor cu cele anticipate determină stabilirea unei concluzii finale. Este important ca elevul să înveţe să perceapă rezultatul ca un efect şi procesul de rezolvare ca un proces continuu de rezolvare. De asemenea.să recunoască sursele de conflict şi funcţiile conflictului . probleme emoţionale şi comportamentale.elementele unei comunicări eficiente . ceea ce duce la scăderea performanţelor şcolare. două sau mai multe soluţii. generarea de alternative. MODULUL 4 CONSILIEREA PROBLEMELOR DE COMUNICARE Obiective operaţionale: prin parcurgerea acestui modul studentul va cunoaşte: . droguri. Dacă rezultatele nu sunt cele aşteptate se reiniţiază procesul rezolutiv (pentru a identifica sursa eşecului). Sunt redate tehnici de autocunoaştere. Planificarea presupune organizarea sarcinilor în funcţie de anumite criterii (complexitate. Dacă consecinţele nu sunt cele dorite se reia planul de rezolvare de la prima etapă şi se evaluează fiecare componentă – definirea problemei. Deprinderilor de comunicare şi relaţionare reprezintă un factor protector faţă de comportamentele de risc (consum de alcool. fumat) şi faţă de situaţiile de criză (suicidul). combătute eficient pot contribui semnificativ la scăderea numărului de abuzuri. Efectul negativ al unor convingeri iraţionale este exemplificat prin discutarea “tiraniei lui trebuie”. 6. considerată încă tabu de multe persoane.

inabilitatea de exprimare emoţională. gesturi. Astfel. reacţii pasive sau agresive. “când nu respecţi regula”). consecinţele unei astfel de conversaţii. moralizarea este o altă manieră neadecvată în comunicare ce include. abaterii . fiind o modalitate de deschidere a comunicării chiar şi pentru subiectele care sunt potenţial conflictuale. timp îndelungat petrecut singur. participarea scăzută la activităţile sociale şi extracurriculare. “când nu dai un telefon acasă". “sunt furios când …”) şi (3) formularea consecinţelor comportamentului asupra propriei persoane (“…pentru că nu ştiu unde ai putea fi”. comunicare spaţială (distanţa dintre două persoane care conversează) şi paralimbajul (cum ar fi tonul. stima de sine scăzută. Comunicarea nonverbală se referă la mesajele transmise de la o persoană la alta prin alte căi decât cele lingvistice. încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor argumente logice proprii. etichetării. Această formă de comunicare este o modalitate de evitare a criticii. 4. Comunicarea nonverbală Modul în care sunt încrucişate braţele. recurgerea la ordine este un mesaj care are ca efecte reacţii defensive.. rezistenţă. “când vorbeşti urât cu mine”. focalizând conversaţia asupra comportamentului şi nu asupra persoanei. sunt scăderea stimei de sine a persoanei căreia îi sunt adresate acele ordine. evitarea abordării unor probleme importante. deprinderi ineficiente de asertivitate.adolescenţi este o problemă importantă care necesită o abordare adecvată. timiditatea. “pentru că nu-mi place să nu respectăm regulile”). folosirea ameninţărilor este o modalitate prin care se transmite mesajul că dacă soluţiile propuse nu sunt puse în practică persoana va suporta consecinţele negative (ex. “mă supără când …”. (2) exprimarea propriilor emoţii şi sentimente ca şi consecinţă a comportamentului interlocutorului ("…mă îngrijorez că s-a întâmplat ceva cu tine…”. contact vizual şi contact fizic). • • • • • • • Bariere în comunicarea eficientă: tendinţa de a judeca. pedeapsa). Aceste etichetări transformă tonul conversaţiei într-unul negativ. intonaţia sau accentul folosit). direcţia privirii sau modalitatea în care e atinsă o persoană sunt considerate de către majoritatea psihologilor ca fiind canale de comunicare. prin oferirea de sfaturi sau indirect.”. 39 . prin folosirea întrebărilor într-un mod agresiv. consecinţa fiind blocarea comunicării. Acestea includ mesaje corporale (poziţia corpului. Modalităţi de ameliorare a comunicării Limbajul responsabilităţii Limbajul responsabilităţii este o formă de comunicare prin care îţi exprimi propriile opinii şi emoţii fără să ataci interlocutorul. fie direct. Singurătatea are ca şi consecinţe de lungă durată dezvoltarea depresiei şi anxietăţii sociale. situaţiile în care o persoană încearcă în mod repetat să găsească soluţii logice la problemele unei alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor şi opiniilor celeilalte persoane. de relaţionare. cea mai frecventă metodă de a schimba cursul conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la propriile preocupări este folosirea tacticii devierii. moralizării interlocutorului.“mai bine să vorbim despre . Sentimentul de singurătate în perioada adolescenţei poate deveni frecvent şi acut. Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare putem preveni stările de afectivitate negativă care îi afectează pe adolescenţi şi care au consecinţe negative multiple. de cele mai multe ori. oferirea de soluţii este o altă modalitate de a bloca procesul comunicării.2.. Comunicarea poate fi stânjenită de folosirea etichetelor de genul: “Eşti un naiv că ai făcut…. limbajul responsabilităţii utilizează trei componente: (1) descrierea comportamentului (ex. Cea mai mare parte a mesajelor se comunică prin mesajele nonverbale. mimică. formulări de genul: “ar trebui” sau “ar fi cea mai mare greşeală din partea ta să…”. în care se dau ordine. Convingerea unor persoane că cei din jurul lor nu îşi vor îmbunătăţi comportamentul decât dacă sunt criticaţi este o barieră în calea unei comunicări eficiente. de a aproba sau de a nu fi de acord cu părerile interlocutorului. Factorii care declanşează şi menţin această stare sunt: deficitul abilităţilor de comunicare. autoritar sau cu o notă evaluativă. felul în care se mişcă gura. ”.

Ea nu trebuie confundată cu oferirea de sfaturi sau soluţii. Modalităţi de dezvoltare a explorării alternativelor: • ascultarea reflectivă ajută la înţelegerea şi clarificarea sentimentelor copilului (“Eşti supărat … “ “Mi se pare că te deranjează …” ). • folosirea brainstormingului pentru explorarea alternativelor (“Care ar fi alternativele acestei probleme?”). Oferirea de soluţii (“Fă asta . • identificarea avantajelor şi dezavantajelor opţiunilor.” • • • Avantajele comunicării mesajelor la persoana I-a: • Previne declanşarea reacţiilor defensive în comunicare prin evitarea criticii şi a evaluării persoanei cu care comunici. Exemple de mesaje eficiente: • “Sunt stânjenit (emoţia – ce simt faţă de un comportament) când vorbeşti despre notele mele de faţă cu prietenii mei (comportamentul care m-a deranjat). fără a face evaluări sau atacuri la persoană. (emoţia). Sunt nemulţumit..” “Vezi-ţi de treaba ta!” “Nu ştii să-ţi ţii promisiunile.” “Este o glumă proastă. Limbajul la persoana a II-a “tu” (“Ai întârziat!”.” “Sunt îngrijorată (emoţia şi consecinţa) pentru că nu m-ai anunţat că nu vii la şcoală (comportamentul).Limbajul la persoana a II-a “tu” implică judecarea interlocutorului şi întrerupe comunicarea datorită reacţiilor defensive pe care le declanşează.”) duce de cele mai multe ori la întreruperea comunicării şi la amplificarea conflictelor. Exemple de mesaje la persoana a II-a: “Nu mai fi atât de critic. Explorarea alternativelor Explorarea alternativelor este o altă modalitate de comunicare adecvată în relaţia cu copiii şi adolescenţii. • planificarea pentru evaluare (“Când vom discuta din nou despre asta?). “Ţi-ai încălcat promisiunea. • obţinerea unui angajament din partea copilului (“Ce ai ales să faci?” sau “Ce decizie ai luat? ”).” “Când nu mă duci la şcoală dimineaţa la timp (comportamentul) voi întârzia şi profesorul va fi furios pe mine (consecinţa).” “Nu m-am simţit foarte bine în ultimul timp (consecinţa) pentru că am petrecut puţin timp împreună (comportamentul). 40 . O să creadă despre mine că sunt un prost (consecinţa comportamentului aspra mea). • Procesul de comunicare este mai complet datorită schimbului mai mare de informaţii. • asistarea copilului şi adolescentului în alegerea soluţiei optime (“Care dintre soluţii crezi că ar fi cea mai bună?”). În acest tip de limbaj persoana îţi poate comunica emoţiile şi descrie cu exactitate comportamentul persoanei cu care comunică. Asta mă face să fiu nervos dimineaţa (emoţia). Mesajele la persoana I-a (limbajul responsabilităţii) sunt focalizate pe ceea ce simte persoana care comunică şi pe comportamentul interlocutorului şi astfel previn reacţiile defensive în comunicare. Acest mod de comunicare permite astfel îmbunătăţirea relaţiei şi modificarea comportamentelor care nu sunt adecvate într-o relaţie.” sau “Cred că ar trebui să…”) are ca şi consecinţe negative pe termen lung scăderea capacităţii de rezolvare de probleme şi de luare de decizii.” “Iar nu ţi-ai făcut temele!” “Nu înţelegi ce-ţi spun?” “Nu-mi spui adevărul!”. Copilul trebuie ajutat să exploreze soluţiile alternative. • se recomandă discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative (“Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă faci aşa cum spui?”).

monitorizarea mesajelor verbale transmise celorlalţi. Efectele pozitive ale conflictului: • creşte motivaţia pentru schimbare. 7. 3. 4. de teama de autodezvăluire. 5. A comunica eficient presupune a şti să îţi exprimi emoţiile. • exprimă mai frecvent emoţii faţă de un comportament specific: în loc de “Sunt nemulţumit” poţi spune “Sunt nemulţumit când nu îţi respecţi promisiunile”. • dezvoltă creativitatea. • evită exprimarea emoţiei într-un mod codat: în loc de “mă simt singur” ai putea spune: “m-aş bucura dacă ne-am întâlni să petrecem mai mult timp împreună”. identificarea situaţiilor în care comportamentul este influenţat de mituri. • creşte coeziunea unui grup după soluţionarea comună a conflictelor. a gândurilor şi a relaţiei gând – emoţie – comportament. conştientizarea relaţiei dintre gând . Conflictul nu presupune în mod obligatoriu aspecte negative (ex.Exprimarea emoţională Una dintre cauzele care provoacă dificultăţi în comunicare este reprezentată de inabilitatea de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor. înţelegerea importanţei modului de interpretare a evenimentelor declanşatoare a emoţiilor. Exprimă clar ceea ce simţi • sumarizează printr-un cuvânt ceea ce simţi: bucuros. confuz. de asociere a stării subiective cu eticheta verbală a emoţiei. monitorizarea comportamentului nonverbal. identificarea situaţiilor în care miturile nu sunt valide. Indicatorii utilizaţi sunt: modificările fiziologice. 4. Acesta trebuie acceptat ca o parte firească a procesului de comunicare. diferenţierea dintre emoţie şi comportament. • evită evaluarea emoţiei : “mă simt puţin neliniştit”. învăţarea modului de înţelegere a mesajelor emoţionale transmise de alte persoane. • prin descrierea a ceea ce-ţi doreşti să faci: “Simt că-mi vine să o iau la fugă”. Conflictul şi managementul conflictelor Abilitatea de a comunica presupune şi abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare. Una dintre cele mai mari dificultăţi în exprimarea emoţională este existenţa unor stereotipuri sociale ale exprimării emoţionale (vezi inteligenţa emoţională). Modalităţi de îmbunătăţire a exprimării emoţionale: 1.emoţie – comportament. ceartă). • oferă o oportunitate de cunoaştere şi dezvoltare de deprinderi. • prin descrierea a ceea ce s-a întâmplat cu tine: “Îmi tremură vocea când vorbesc cu el”. Exprimarea emoţiei printr-un limbaj adecvat: învăţarea vocabularului emoţiilor pentru a nu reduce comunicarea afectivă în temenii de bine sau rău. identificarea modalităţilor de reducere a impactului unor mituri. Identificarea şi recunoaşterea diferitelor tipuri de emoţii prin: exerciţii de exprimare verbală a emoţiei. gânduri) care declanşează emoţia. • îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor. Asumarea responsabilităţii a ceea ce simt şi exprim este o formă de validare personală. rănit. tensiune.3. Discutarea. Identificarea modalităţilor de exprimare comportamentală a emoţiei prin: recunoaşterea reacţiilor comportamentale ale emoţiilor. Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce simţi : în loc de “M-ai supărat” poţi spune “Sunt supărat” sau în loc de “M-ai rănit” poţi spune “Mă simt rănit când faci acest lucru”. Identificarea evenimentelor sau situaţiilor care declanşează emoţia prin: exerciţii de asociere a unor evenimente (comportamente. • creşte capacitatea de adaptarea la realitate. resemnat. exprimarea clară a emoţiile este un mod în care ne facem înţeleşi de ceilalţi. emoţia poate fi exprimată: • printr-un cuvânt: “Sunt supărat/bucuros/curios/încântat”. “Mă simt ca şi cum aş fi centrul universului”. înţelegerea diferitelor efecte ale situaţiilor sau evenimentelor asupra stării emoţionale. 41 . deci comunicarea eficientă nu înseamnă camuflarea conflictului. provocarea şi contracararea miturilor despre emoţii prin: conştientizarea propriile mituri legate de emoţii. 6. 2.

A treia metodă de management al conflictelor este “câştig-câştig”. camuflat. 42 . evaluarea diferitelor opţiuni. Cele mai bune exemple pentru a demonstra eficienţa acestei metode sunt multele războaie încheiate prin astfel de soluţii. unul dintre ei va câştiga premiul întâi. Deşi pare foarte greu de crezut că o astfel de metodă este eficientă. evaluarea impactului conflictului asupra relaţiei sau grupului. Utilizarea deprinderilor de rezolvare de probleme în abordarea conflictului. Prezenţa unui conflict este semnul unui management prost al grupului sau clasei. Compromisul este o formă a acestei metode de soluţionare a conflictelor. căutarea de contraargumente. Identificarea barierelor în rezolvarea conflictului. Conflictul este întotdeauna negativ şi distructiv. Confruntarea cu o problemă sau într-o dispută este întotdeauna neplăcută. fie…”. 6. adică una dintre părţi primeşte ceea ce a cerut a fi rezolvat. • • • Stiluri de abordare a conflictelor În rezolvarea unei situaţii de conflict.câştig. folosirea unor termeni concreţi. cineva trebuie să piardă. A avea un conflict este un semn de slăbiciune sau vulnerabilitate. clarificarea întrebările. fără a reacţiona cu propriile argumente. În anumite situaţii. Utilizarea comunicării directe. în cele mai multe dintre situaţiile de comunicare nu este necesar ca o persoana să adopte stilul câştig-pierdere. Conflictul într-o clasă este un semn de neimplicare a profesorului în problemele clasei. 2. când doi copii sunt în competiţie pentru locul întâi la olimpiadă. Cele mai frecvente convingeri eronate sau mituri despre conflicte sunt: Conflictul se rezolvă de la sine. Totuşi. De asemenea. • dileme morale. Metoda “pierdere . În astfel de situaţii. este necesară uneori acceptarea metodei câştig pierdere. evitarea învinovăţirii şi etichetării interlocutorului. utilizarea întrebărilor deschise pentru clarificarea mesajelor. solicitarea informaţiilor pentru înţelegerea situaţiei. • dificultăţi în luarea deciziilor. 3. 4. • diminuează sentimentul de încredere în sine. iar partea cealaltă pierde. convingerea că numai el /ea are dreptate. comportamentali în descrierea situaţiei şi nu generali.Dacă conflictul este negat. reacţia prematură. sau soluţionat de tipul câştigător-învins. utilizarea unui limbaj adecvat (“A apărut o problemă…” nu “Tu ai creat o problemă …”). Când un vânzător şi un cumpărător stabilesc împreună preţul unui produs.pierdere”. scopul este ca cererile tuturor părţilor să fie satisfăcute. comportament şi interpretarea lor. Acestea pot fi: judecarea persoanei şi nu evaluarea mesajului. Cei implicaţi nu numai că nu doresc să câştige în detrimentul celeilalte. specifici. reprimat. Diferenţierea dintre evenimente. Oamenii recurg la astfel de soluţii când percep situaţia ca fiind “fie…. • polarizează poziţiile şi duce la formarea de coaliţii. Principii de management al conflictelor Menţinerea unei relaţii pozitive pe perioada conflictului prin: ascultare activă. ei folosesc metoda “câştig . metoda câştig-pierdere este necesară: când una dintre părţi dispune de prea puţine resurse sau doar una dintre părţi poate să îşi împlinească nevoile (ex. există situaţii când e cea mai eficientă soluţie.” 1. altul nu. cu trecerea timpului. când două persoane candidează pentru un singur post). dar scopul lor este de a lucra împreună pentru a ajunge la soluţia cea mai eficientă. ascultarea interlocutorul pentru a identifica greşelile şi nu pentru a înţelege mesajul. Focalizarea pe problemă nu pe persoane. Conflictul nu se rezolvă decât printr-un compromis. Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri eronate despre conflicte în rândul participanţilor care scad eficienţa seminariilor de comunicare dacă nu sunt dezvoltate mesaje alternative. acesta poate avea o serie de efecte negative: • scade implicarea în activitate. 5.

• de exprimare a emoţiilor negative. mândria. Consecinţele comportamentelor asertive. Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite confruntările. sau în apărarea unor opinii. eşti ostil şi furios. Lipsa asertivităţii este una dintre cele mai importante surse de inadecvare socială. colegi. • nu au încredere în propriile valori şi opinii şi nu cred că ceea ce exprimă este valoros. • de a împărtăşi opiniile şi experienţele cu ceilalţi. Shan. manifestare a unei persoane care nu face cereri. Asertivitatea este rezultatul unui set de atitudini şi comportamente învăţate care au ca şi consecinţe pe termen lung îmbunătăţirea relaţiilor sociale. care ne face să avem încredere în noi şi să câştigăm respectul prietenilor şi colegilor. dezvoltarea abilităţilor de management al conflictelor (Rakos. • de a spune NU fără să te simţi vinovat sau jenat. 1991). • de a face complimente şi de a le accepta. Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi. pasivitatea şi agresivitatea. • de exprimare a emoţiilor pozitive (bucuria. • este recunoaşterea responsabilităţii faţă de ceilalţi. dezvoltarea încrederii în sine. • de a iniţia. Aceste persoane se simt rănite. Învăţarea deprinderilor de asertivitate este facilitată de contrastarea ei cu cele două modele comportamentale opuse.3 prezintă un "scenariu" de modificare a comportamentelor nonasertive 43 . rezolvi problemele prin violenţă.. fără a te simţi stânjenit sau a-l ataca pe celălalt. respectarea drepturilor personale. nu se implică în câştigarea unor drepturi personale. atracţia). • consideră că a nu fi pasiv înseamnă a fi arogant sau agresiv. • este modalitatea prin care elevii îşi dezvoltă respectul de sine şi stima de sine. profesori) sunt adesea nedrepţi cu tine. Motivele pentru care anumite persoane adoptă comportamente pasive: • au convingerea că dacă oamenii vor cunoaşte dorinţele sau sentimentele lor nu vor mai fi apreciaţi şi acceptaţi. fără însă a ţine cont de drepturile sau dorinţele sale personale. • este modalitatea prin care adolescenţii pot să facă faţă presiunii grupului şi să-şi exprime deschis opiniile personale. eşti insensibil la sentimentele celorlalţi. Agresivitatea este o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt. • de exprimare a emoţiilor şi gândurilor într-un mod în care ne satisfacem nevoile şi dorinţele.Comunicarea asertivă Comunicarea asertivă s-a dezvoltat ca o modalitate de adaptare eficientă la situaţii conflictuale interpersonale (Rees. • consideră pasivitatea lor ca fiind politeţe sau bunătate. menţine şi încheia o conversaţie într-un mod plăcut. încalci regulile impuse de autorităţi (părinţi. poliţie). formarea unui stil de viaţă sănătos. • cred că este mai bine să evite conflictele şi că este important să menţii “pacea” cu orice mijloace. pasive şi agresive sunt prezentate în tabelul 7. consideri că cei din jurul tău (părinţi. 1991). frustrate. iritate. nu-ţi respecţi colegii. fără însă a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi. afinitatea faţă de cineva. conflictele. eşti sarcastic şi utilizezi adesea critica în comunicare. îmbunătăţirea abilităţilor de luare de decizii responsabile. • de a solicita cereri sau a refuza cereri. asertivitatea în comunicare reprezintă abilitatea: • de comunicare directă.2. consideri că tu ai întotdeauna dreptate. consideri că drepturile tale sunt mai importante decât ale altora. îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită. deschisă şi onestă. profesori. nu solicită ceva anume. în timp ce tabelul 7. fără a le deranja pe cele ale interlocutorului. • este respectarea drepturilor celorlalte persoane.

nu motivele acestuia Exprimă-ţi emoţiile Exprimă emoţiile fără să faci judecăţi asupra celuilalt Exprimă emoţiile într-o manieră pozitivă Focalizează-te asupra comportamentului şi nu asupra persoanei Solicită schimbarea comportamentului Neagă emoţiile Declanşează explozii emoţionale Exprimă emoţiile într-o manieră negativă. acuză Drepturile tale sunt mai importante decât ale celorlalţi Tabel 7. concreţi în exprimare Descrie timpul. E (exprimă). S (specifică).2.Tabel 7. pentru care interlocutorul are resurse de schimbare Specifică ce comportament eşti dispus să îl schimbi pentru Consideră că doar celălalt trebuie să se schimbe a facilita comunicarea Specifică clar consecinţele comportamentului Nu oferi nici o recompensă schimbării comportamentului Oferă o întărire pozitivă pentru schimbarea Utilizezi pedeapsa asupra interlocutorului comportamentului Stabileşte întărirea adecvată persoanei şi comportamentului Stabileşti recompense în funcţie de nevoile tale Stabileşte o întărire adecvată pentru a menţine schimbarea Stabileşti recompense neadecvate persoanei şi comportamentului comportamentului Stabileşte consecinţele negative ale comportamentului Foloseşti ameninţarea ca metodă de schimbare a indezirabil comportamentului Se fac numai aluzii la schimbarea comportamentului Solicită o schimbare prea mare Solicită prea multe schimbări Solicită schimbări de caracter sau personalitate 44 . 1991) Metode adecvate D E S C R I E E X P R I M Ă S P E C I F I C Ă C O N S E C I N Ţ E Metode neadecvate Descrie reacţia ta emoţională Foloseşte temeni abstracţi. Scenariu de modificare a comportamentelor nonasertive D (descrie). blamează. vagi Generalizează “Tot timpul faci aşa…” Identifică motivele comportamentului sau intenţiile celuilalt Descrie în mod obiectiv comportamentul Utilizează termeni simpli. Consecinţe ale comportamentelor asertive. locul şi frecvenţa comportamentului Descrie comportamentul.3. judecând interlocutorul Atacă persoana şi nu comportamentul ei Solicită o schimbare secvenţială Solicită una sau cel mult două schimbări comportamentale Specifică comportamentele concrete care trebuie modificate Solicită schimbarea comportamentului care poate fi Ignoră nevoile celuilalt schimbat. C (consecinţe) (Rakos. pasive şi agresive Pasiv Problema este evitată Drepturile tale sunt ignorate Îi laşi pe ceilalţi să aleagă în locul tău Neîncredere Vezi drepturile celorlalţi ca fiind mai importante Asertiv Problema este discutată Drepturile tale sunt susţinute Îţi alegi tu activitatea Au încredere în ei Recunoşti şi drepturile tale şi ale celorlalţi Agresiv Problema este atacată Drepturile tale sunt susţinute fără a ţine cont de drepturile celorlalţi Îţi alegi activitatea ta şi pe a celorlalţi Ostili.

Rata sinuciderilor sub 10 ani este în creştere şi devine o problemă majoră a programelor de prevenţie. 4) perioade de stres acut şi lipsa resurselor cognitive şi emoţionale pentru a le depăşi. Consilierul şcolar are un rol important în identificarea situaţiilor de risc pentru suicid. Presiunea familiei şi a şcolii prin standarde iraţionale impuse îl determină pe copil să rezolve “eşecul” prin suicid . moartea unei persoane apropiate.1. Această problemă este mai puţin abordată de adulţi şi şcoală pentru că se consideră că moartea nu este un subiect accesibil copiilor şi aceştia nu au motive să îşi dorească moartea. Suicidul la copii şi adolescenţi Suicidul la copii şi adolescenţi este o problemă gravă cu care se confruntă societatea. Recunoaşterea copiilor cu risc suicidar este foarte dificilă. 2) comunicare defectuoasă în familie. • factori individuali: emoţionali – sentimentul de singurătate. centre comunitare de consiliere pentru copii şi adolescenţi. distres emoţional. defectuos de rezolvare a situaţiilor de criză. de sănătate .“Sunt un ratat şi un prost şi mi-am dezamăgit părinţii şi profesorii aşa că nu mai are nici un sens să trăiesc. de exprimare emoţională.4. Problema pe care o ridică aceste cazuri este faptul că mass-media le prezintă ca pe nişte “sinucideri raţionale” sau acte justificate. ceea ce face dificilă semnalarea problemei. Datorită acestui fenomen s-au dezvoltat programe de prevenţie. Copiii exprimă într-un mod incert şi neclar intenţiile lor. 4.4. comportamentali .suicidul. Este important ca familia şi şcoala să conştientizeze aceste aspecte şi să participe la programele de prevenţie organizate de psihologii şcolari şi de asociaţiile non-guvernamentale. lipsa de speranţă. Totuşi sunt anumite indicii care nu pot fi ignorate de câtre părinţii. psihopatologie gravă. abuz sexual). fizic. familii dezbinate şi dezorganizate. Unele studii arată că modelul parental poate fi una dintre cauzele suicidului prin învăţarea de către copil a acestei modalităţi de rezolvare a problemelor . grupuri de suport pentru copiii şi adolescenţii care au avut tentative de suicid. de relaţionare sunt factori importanţi în creşterea riscului suicidar. Şi în ţara noastră rata sinuciderilor în rândul adolescenţilor a crescut alarmant de mult în ultimii ani.4.consum de substanţe. cognitivi . Studiile relevă faptul că un procent important de copii recurg la suicid ca o modalitate de “fugă” faţă de atitudinea negativă a colegilor (umilire fizică şi verbală). profesori.” • stresorii sociali: lipsa abilităţilor de comunicare. Informarea elevilor privind aceste tipuri de servicii pe care le oferă comunitatea este foarte importantă în prevenţie. divorţul. Comportamentul suicidar este un semnal de alarmă.lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme şi a strategiilor de coping adaptativ. Alte studii însă susţin faptul că este vorba de învăţarea unui model general. neglijare. numărul copiilor şi adolescenţilor care comit acte sucidare este din ce în ce mai mare. depresia. În contradicţie cu aceste convingeri şi atitudini stereotipe. De exemplu. Această atitudine pune în pericol viaţa altor copii aflaţi în situaţii similare şi care ar putea opta şi ei pentru suicid ca soluţie pentru problemele lor de relaţionare şi adaptare. Factorii de risc implicaţi în suicid Factorii cu potenţial suicidar crescut sunt: • factori familiali: relaţiile conflictuale în familie. Alte date arată că în SUA sunt 18 sinucideri reuşite pe zi la adolescenţi şi 57 tentative de suicid pe oră. 3) lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme.boli terminale. consilieri: 45 . Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi abordare adecvată a situaţiilor de criză previne adoptarea unor metode grave de “rezolvare” a acestor situaţii. • performanţele şcolare: notele au devenit unul din principalele motive pentru care copiii şi adolescenţii recurg la suicid. consiliere prin telefon (“Telefonul Albastru” program dezvoltat de World Vision Cluj). în SUA suicidul reprezintă a treia cauză de mortalitate la grupul de vârstă 15-24 ani şi a zecea cauză de mortalitate la grupul de vârstă 0-14 ani. abuzuri în familie (abuz emoţional. Studiile au identificat câţiva indicatori ai acestuia: 1) decesul unui părinte sau persoană semnificativă înainte de vârsta de 12 ani. neajutorarea.

fuga de acasă. iar atunci când se produce tentativa de suicid. dificultăţi de a părăsi casa. Unul 46 . Unele mesaje transmise de mass-media sunt foarte periculoase pentru că prezintă cazurile de suicid în masă ca o manifestare a unor convingeri religioase sau filosofice. Studiile au arătat că o temă frecventă în preocupările copiilor care au avut ulterior o tentativă de suicid este problema terorismului. Pentru părinţi consumul de substanţe trebuie să fie un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă cu copilul lor. Adulţii consideră moartea la copii în general accidentală. autoblamare excesivă. Este momentul ca adulţii să-şi analizeze modul de comunicare cu copilul şi să găsească forme de oferire de suport pentru copil. renunţarea la obiectele de valoare şi realizarea planului final: în această situaţie părinţii trebuie să acţioneze imediat şi să solicite ajutorul specialiştilor. probleme comportamentale la şcoală. scăderea performanţelor şcolare. Un caz mai special dar care trebuie luat în considerare este suicidul în masă din motive religioase sau filosofice. datorită experienţei dureroase a recuperării. scăderea capacităţii de concentrare. profesorul să înveţe elevii să solicite ajutor atunci când simt că nu pot vorbi cu persoanele apropiate. postere trebuie să constituie un motiv de îngrijorare şi un pretext de a discuta cu copilul sau adolescentul despre aceste subiecte şi motivele pentru care este preocupat de aceste teme. În consecinţă este foarte important ca în prevenţia consumului de substanţe să se accentueze şi acest aspect. Indicatorii unei stări depresive la copii sunt: tulburări ale comportamentului alimentar – cel mai frecvent apare lipsa poftei de mâncare. vorbesc despre moarte sau sunt preocupaţi de moarte: orice interes neobişnuit legat de moarte prin discuţii. abuzul de substanţe: abuzul de substanţe este un factor de risc pentru suicid. ameninţarea cu sinuciderea: mesajele de genul “nu vreau decât să nu mai fiu pe lumea asta”. Studiile arată că un număr mare de copii şi adolescenţi au consumat alcool sau droguri înainte de actul de suicid. familia ascunde suicidul datorită stigmei sociale. tulburări de somn – dificultăţi de adormire. Cine a avut o tentativă de suicid prezintă un risc crescut de a o repeta. Adulţii nu trebuie să uite că întotdeauna comportamentul are o funcţie şi identificarea ei este primul pas în schimbarea comportamentală. războiului sau a misiunilor suicidare (kamikaze). Posibili indicatori ai unor probleme ar fi: comportament de izolare excesivă şi neadecvat cu stilul copilului. Pedepsirea acestor copii datorită comportamentelor pe care le manifestă duce la accentuarea sentimentului de nefericire şi la implicarea lui tot mai mult în planul de sinucidere. Mulţi copii şi adolescenţi care se gândesc la suicid nu comunică cu prietenii sau familia pentru a nu-i supăra sau întrista. insomnii. o stare de apatie şi lipsă de energie.4. Prezenţa acestor semne pe o perioadă de minim două săptămâni trebuie să determine adultul să ceară ajutorul unor specialişti (psihologului şcolar. Nici într-un caz nu este recomandată ameninţarea copilului cu o pedeapsă pentru acele mesaje. acte de distrugere a unor bunuri la şcoală sau din alte locuri publice). desene. agresivitate fizică şi verbală (lovirea repetată a fraţilor sau prietenilor de joacă. chinuirea animalelor. suicidul sau moartea recentă a unei persoane semnificative: suicidul sau moartea unei persoane apropiate este un factor de risc. 4. oboseală accentuată. Oferirea informaţiilor despre serviciile de consiliere este foarte utilă pentru elevi. tristeţe. Este important ca adulţii să fie atenţi şi la alte tentative mai puţin evidente. cabinetelor de consiliere psihologică). Este recomandat ca în cadrul orelor de consiliere. sau mai exacte “ar fi mult mai bine pentru toţi să mor” trebuie luate în serios şi analizate motivele acestor afirmaţii. depresia: o mare dificultate în cazul acestei situaţii este că adulţii nu recunosc simptomele unei depresii la copii datorită faptului că depresia este considerată o problemă a adulţilor.2. Abordarea riscului suicidar Unul dintre obstacolele cele mai importante în prevenţia suicidului este existenţa unor convingeri şi atitudini eronate faţă de suicid. izolarea de prieteni şi familie: izolarea este un semn al unei stări de nefericire sau de durere a copilului. muzică. cum ar fi înfometarea sau consumul abuziv de substanţe. poezie. dezinteres pentru activităţile plăcute anterior. renunţarea şi evitarea participării la activităţile sociale cu prietenii şi familia. tulburări comportamentale: starea de nemulţumire a copiilor şi adolescenţilor se manifestă de cele mai multe ori prin anumite comportamente cum ar fi: schimbările bruşte de comportament. somn excesiv fără regularitate.a) b) c) d) e) f) g) h) i) o tentativă anterioară de suicid: mulţi adulţi cred că dacă copilul a trecut printr-o tentativă de suicid nu va mai încerca încă o dată.

Copiii şi adolescenţii au dificultăţi în planificarea viitorului şi în înţelegerea faptului că ne schimbăm în permanenţă modul de percepere a vieţii datorită experienţele pe care le avem zilnic. Astfel că orice mesaj de acest gen asociat cu alte modificări comportamentale trebuie să constituie un motiv pentru acordarea unei atenţii deosebite copilului şi solicitarea ajutorului unui consilier sau psiholog. La fel ca şi în cazul adulţilor. Studiile arată însă că adolescenţii şi chiar şi copiii ştiu foarte bine cum pot să-şi ia viaţa. abuzurile emoţionale. Este foarte greu pentru o familie să îşi protejeze copilul faţă de atâtea probleme. consumul de substanţe. Este foarte important ca adultul să îl asculte pe copil şi să încerce să comunice cât mai mult. Părinţii care au un copil ce a avut o tentativă de suicid nu recunosc acest lucru mai ales datorită convingerilor eronate despre suicid şi din teama stigmei sociale pe care o implică suicidul. este deci mai optim să-i învăţăm pe copii să facă faţă adaptativ situaţiilor de criză. majoritatea persoanelor cred că copiii şi adolescenţii care recurg la sinucidere sunt persoane cu tulburări psihice grave. Este eronat să credem că vârsta copilăriei îi protejează pe aceştia de probleme şi traume. lipsite de griji şi în care există doar probleme minore de adaptare. fiind o formă de invalidare. • În cazul copiilor şi adolescenţilor care recurg la suicid. Orice tentativă de suicid este un semn alarmant al unei probleme şi tratarea acesteia cu superficialitate este o gravă eroare care poate să îi facă pe copii şi adolescenţi mai convinşi că nu sunt înţeleşi şi acceptaţi. Se recomandă părinţilor şi adulţilor să investigheze cu atenţie orice “accident” prin care copiii şiau pus viaţa în pericol. părinţii sunt singurii responsabili. • Cei care vorbesc despre sinucidere nu recurg la ea.dintre obiectivele programelor de prevenţie la nivel comunitar este acceptarea suicidului ca o problemă reală a copiilor şi adolescenţilor. Studiile arată că majoritatea copiilor şi adolescenţilor care s-au sinucis au vorbit despre moarte şi au făcut afirmaţii despre dorinţa lor de a-şi pune capăt vieţii. • Cei care au tentative de suicid nu vor decât să atragă atenţia. Cauzele suicidului sunt complexe şi mult diferite de percepţia obişnuită a oamenilor. În aceste momente ei nu se pot gândi la viitor. A-i spune unui copil sau adolescent că “mâine lucrurile vor arăta altfel” nu face decât să-i adâncească sentimentul de izolare şi însingurare. Este greu să stabileşti gravitatea situaţiei. rigiditatea standardelor impuse de adult. • Copiii nu ştiu cum să se sinucidă şi nici nu au puterea necesară să o facă. Pentru o persoană care are intenţia de suicid această afirmaţie poate agrava situaţia şi duce la accentuarea convingerii că ceea ce simte şi crede este inadecvat. Mulţi adulţi au convingerea că suicidul la copiii şi adolescenţi este o formă de a atrage atenţia şi că în realitate ei nu doresc să îşi ia viaţa. În general. Ignorarea acestor posibile semnale poate avea efecte dramatice. Studiile arată însă că procentul celor care se sinucid şi care au o tulburare psihică este mult mai mic decât s-ar crede. fizice sau sexuale. Cele mai frecvente mituri asociate cu suicidal la copii şi adolescenţi: • Copilăria şi adolescenţa sunt perioade fericite din viaţă. violenţa adulţilor. O altă idee eronată este că tentativa de suicid a fost un accident şi că intenţia de suicid nu a existat de fapt. • Cei care se sinucid sunt bolnavi psihici. adulţii cred că moartea nu este înţeleasă de copii ca un act final şi ireversibil şi că ei nu ştiu cum se poate muri. Rolul şcolii şi al programelor comunitare este foarte important în contracararea mesajelor neadecvate din mass-media. În consecinţă ei rămân la convingerea că suicidul este singura modalitate de a scăpa de disperarea şi lipsa de speranţă resimţită. Majoritatea părinţilor se blamează pentru problema copilului lor şi cred că numai ei sunt 47 . • Este suficient ca oamenii să vadă partea bună a vieţii şi se vor simţi mai bine. Există o multitudine de probleme cu care se confruntă copiii şi pentru care nu sunt încă pregătiţi să facă faţă – moartea unor persoane semnificative. ci doar la prezent. Mesajele de tipul “Mai bine mor … ” sau “Aş vrea să mor odată!” poate însemna faptul că o anumită situaţie este foarte dramatică pentru copil sau adolescent. unii dintre ei au planuri foarte elaborate cu privire la suicid.

De cele mai multe ori copilul încearcă să-i protejeze şi să-i excludă din problemele sale.How to be who you really are. este prezentat ca şi componentă firească a situaţiilor de comunicare. Intentional Interviewing and Counseling – Facilitating Client Development in Multicultural Society.. Mulţi adolescenţi sau copii însă cred că tranchilizantele. condiţiile unei bune comunicări dar şi barierele care pot să apară în calea unei comunicări eficiente. New-York: Routledge. Discutaţi următoarea afirmaţie: “Cei care se sinucid sunt bolnavi psihici”.. S. Găsirea acestei soluţii extreme îi face să se simtă mai bine şi mai liniştiţi. cu funcţiile sale pozitive şi negative. Englewood Cliffs. (1990).. atât din partea elevului cât şi a profesorului 2. printre care amintim. S. (1994). mai ales că societatea nu este educată şi are tendinţa de învinovăţire a părinţilor. Contrar părerilor comune. Părinţii trebuie să fie atenţi la aceste semne care ar putea fi un indiciu fals de recuperare. J. (Biblioteca Soros) Rakos. (1994). Rolul prevenţiei prin discuţiile cu colegii despre acest subiect poate fi foarte important mai ales în a-i face pe copii şi adolescenţi să-şi împărtăşească ideile despre suicid. Dubuque. Ele însă agravează stările depresive. CA: Brooks/Cole Publishing Company. Consumul de alcool sau droguri accentuează stările negative şi cresc riscul de suicid... În concluzie. (Biblioteca Psihologie) Bedell. Monterey. suicidul nu trebuie să fie un subiect tabu pentru familie şi şcoală. The Skilled Helper: A Systematic Approach to Effective Helping. (Biblioteca Psihologie) 48 20 . NJ: Prentice Hall. limbajul responsabilităţii şi exprimarea emoţională. Exemplu de exerciţii: 1. R. Bibliografie obligatorie: Baban A. G. SUMAR Modulul al IV-lea prezintă specificul problemelor de comunicare. Sunt redate formele comunicării verbale şi nonverbale. CA: Brooks/Cole. M. Tocmai în această perioadă copilul sau adolescentul dispune de energia necesară planificării unui act suicidar. Graham. Exemplificaţi răspunsurile de tip agresiv. tranchilizante) “rezolvă” problemele şi reduce riscul suicidar. • Când un copil sau adolescent cu depresie începe să se simtă mai bine înseamnă că perioada de criză a trecut. Psinet. IA: Brown & Benchmark..vinovaţi pentru această situaţie. Cluj. pasiv şi asertiv dintr-o situaţie conflictuală elev-profesor. Kottman.. (Biblioteca Psihologie) Rees. droguri. (1997). Inc. Din nefericire. New-York: Routledge. Lennox. Studiile arată însă că părinţii sunt de obicei ultimii care identifică semnele unui viitor act suicidar. tipice în adolescenţă. Assertive behavior. S. Effective Problem Solving. Handbook for Communication and Problem-Solving Skills Training – A Cognitiv-Behavioral Approach. Sunt propuse mai multe modalităţi de eficientizare a comunicării. (2001) Consiliere Educaţională. (1995). Muro. (1991). S. T. (Biblioteca Psihologie) Bibliografie opţională: Egan. A nu discuta despre o problemă nu implică dispariţia ei. Se arată avantajele şi dezavantajele fiecărui de stil de abordare a conflictelor.. J. datele epidemiologice confirmă acest fapt. Guidance and Counseling in the Elementary and Middle Schools. R. New York: John Wiley & Sons. Assertion Training .. (Biblioteca Psihologie) Ivey A. pasivă şi agresivă. (Biblioteca Soros) Levine. Conflictul. Sunt exemplificate modalităţile de comunicare asertivă. (1991). Pacific Grove.. alcoolul sau drogurile îi face să uite de probleme.E. • Ingerarea anumitor substanţe (alcool. riscul suicidar la o persoană cu depresie este mult mai mare în perioada în care este perceput de ceilalţi că este mai bine. R.

Factorii de menţinere a problemei (exces/deficit comportamental) împiedică formarea unor atitudini adecvate sau abilităţi eficiente. presiunea grupului. Pacific Grove. dificultăţi de comunicare în situaţii de conflict.Evaluarea intervenţiei vizează modificarea cunoştinţelor.Identificarea factorilor de menţinere şi de activare a problemei. obiectivele specifice trebuie formulate în funcţie de componentele comportamentale. 3. C. realizarea de către elevi a unor activităţi de voluntariat). 49 . Titlul proiectului 2. Proiectul va conţine următoarele secvenţe: 1. Etapele formulării planului de intervenţie sunt: a) formularea obiectivului de lungă durată – exemple: formarea unei stime de sine pozitive. 5. c) strategiile de intervenţie sunt formulate pentru fiecare obiectiv specific în parte şi sunt realizate prin mai multe activităţi specifice. dezvoltarea abilităţilor de pregătire pentru examene. (A). Intervenţia la ora de consiliere este numai de grup şi se focalizează pe dezvoltarea unor abilităţi comune unui grup de elevi. 2.Thompson. Testul va avea o pondere de 40% din nota finală. cognitive sau emoţionale ale descrierii problemei. (Biblioteca Soros) Evaluarea finală: Nota finală va consta din două componente: (1). Identificarea cauzelor care au condus la dezvoltarea unei probleme este un pas indispensabil în eliminarea ei. b) formularea obiectivelor specifice se realizează în funcţie de natura problemei şi obiectivul de lungă durată. dezvoltarea abilităţilor de management al stresului. consecutiv parcurgerii materialului. Identificarea posibililor factori de formare şi dezvoltare a problemei. Definirea problemei – stabilirea problemei şi a modului de formulare sunt redate în capitolul „Rezolvarea de probleme”.. utilizarea etichetelor şi a criticii în comunicarea dintre elevi reduc posibilitatea de autocunoaştere. Planul cuprinde totalitatea modalităţilor de realizare a obiectivelor de intervenţie. strategii de învăţare insuficient dezvoltate. atitudinilor şi abilităţilor. cognitive şi emoţionale mai prevalente şi cu o frecvenţă mai mare în grupul analizat.Planul de intervenţie este etapa cea mai importantă în proiectarea şi desfăşurarea procesului de consiliere. Counseling Children. 6. în cazul fumatului la adolescenţi pot interveni: reclama. De exemplu. 4. Elaborarea unui proiect de intervenţie. Descrierea problemelor – se realizează prin descrierea comportamentală. La alegere: punctul (A) sau (B) = Ponderea 60 % din nota finală. încredere în sine şi exprimare asertivă. De cele mai multe ori problemele au mai multe surse de formare . grile de observare comportamentală (completată şi realizată de profesor). 7.).rareori un singur factor declanşează un comportament neadecvat (de exemplu. atitudini şi abilităţi. (1992). care să vizeze o problemă specifică unui elev sau clase (grup) de elevi. aderenţa la normele de grup etc. grile de autoevaluare comportamentală sau alte modalităţi de evaluare (ex. CA: Brooks/Cole Publishing Company. stil de viaţă nesănătos. Se realizează prin: chestionare de cunoştinţe. L. Factorii de formare a problemei trebuie să fie identificaţi de grupul care se confruntă cu acea problema şi nu să i se impună un punct de vedere din afară asupra cauzelor problemei. Exemple de probleme: abilităţi sociale scăzute. Accentul proiectului va fi pus pe aplicarea unora din tehnicile prezentate la modulul 3. cognitivă şi emoţională (după criteriile prezentate în capitolul „Managementul clasei”). Descrierea problemei se va baza pe caracteristici comportamentale. neîncrederea în sine. Un scurt test constând din 5 întrebări din care să rezulte înţelegerea modului în care pot fi aplicate cunoştinţele dobândite.