EXAMINAREA REFLEXELOR Reflexul neurologic depinde de arcul care se formează din calea eferentă care pleacă de la receptorul stimulat

şi calea aferentă care activează efectorul precum şi comunicarea dintre aceste componente. Răspunsul reflex depinde parţial de forţa cu care se produce stimulul. Datorită faptului că răspunsul reflex la un stimul este involuntar, modificarea lui semnifică un semn obiectiv al funcţiei neuronale. Reflexele pot fi diminuate sau absente. Dacă reflexele sunt diminuate bilateral, simetric trebuie căutată cauza la nivelul joncţiunii neuro-motorie a nervului periferic sau la nivel medular. Pentru demonstrarea reflexelor este necesară o manevră de întărire. Ex: reflexul rotulian - se solicită pacientului să-şi prindă degetele de la o mână cu cele de la cealaltă mână şi să tragă puternic, timp în care medicul examinează rapid reflexul rotulian. Leziunile musculare determină tardiv diminuarea reflexelor pe când cele care afectează nervii periferici, mai precoce. Leziunile medulare determină întreruperea arcului reflex şi deci abolirea reflexelor. Afectarea joncţiunii neuro-musculare afectează doar ocazional reflexele. Examinarea corectă a reflexelor se face în poziţie relaxată a pacientului cu ajutorul ciocanului de reflexe care percută tendonul corespunzător masei musculare. Reflexele osteo-tendinoase 1. Reflexul bicipital – se execută pe braţul pacientului care este uşor flectat, cu palma în jos, iar medicul îşi plasează policele sau indexul la nivelul bicepsului, executând percuţia cu ciocănelul. Se urmăreşte flexia cotului şi contracţia bicepsului. Modificarea reflexului poate fi determinată de o afectare la nivel medular la C5-C6. 2. Refexul tricipital – se flectează antebraţul pacientului în unghi de 90% cu faţa palmară a mâinii orientată spre trunchi şi se percută tendonul tricepsului imediat deasupra articulaţiei cotului; se urmăreşte contracţia tricepsului şi extensia antebraţului pe braţ. Apar modificări ale reflexului în atingeri ale coloanei la nivel C6, C7 şi C8. 3. Reflexul brahio-radial – pacientul fiind în clinostatism se pune mâna pe abdomen sau se sprijină pe coapse cu faţa palmară în jos. Medicul percută radiusul la 1,5-3 cm.de articulaţia radio-carpiană şi se urmăreşte flexia şi mişcarea de supinaţie a mâinii..Apar modificări prin atingerea coloanei la nivel C5- C6. 4. Reflexul rotulian – pacientul fiind în decubit dorsal cu genunchii uşor flectaţi, medicul susţine ambele membre la nivelul spaţiului popliteu ţi percută tendonul rotulei imediat dedesupt. Dacă pacientul stă pe scaun se face aceeaşi manevră. Normal se produce contracţia cvadricepsului şi extensia gambei pe coapse. Apar tulburări în caz de afectare la nivel de coloană lombară, L2, L3, L4. 5. Reflexul achilian – se poate efectua în 2 moduri. Cu pacient culcat în decubit, se pune membrul de examinat flectat pe genunchi rotat exterior, cu piciorul flectat pe gambă la un unghi de 90%. sau cu pacient aşezat în genunchi pe un scaun sau pat cu picioarele flectate la fel. Se percută tendonul lui Achile şi normal se produce

cu valori mai mari vesperal. T11. cu oscilaţii mai mari .flexia plantară din articulaţia tibio-tarsiană. T12). scarlatină. Dacă reflexele sunt hiperreactive se controlează şi prezenţa clonusului gleznei. Reflexele abdominale – se efectuează cu un beţişor învelit în vată atingând abdomenul deasupra şi dedesupt de ombilic. Acesta se execută susţinând genunchiul în poziţie parţial flectată cu o mână în timp ce cu cealaltă mână se execută mişcări de flexie dorsală şi plantară a piciorului pentru relaxarea pacientului. boli infecţioase tratate cu antibiotice iar în liză apare în septicemii.Se măsoară cu termometrul cu mercur.60C. supuraţii pulmonare.. fără a ajunge la valori normale. Apare în: TBC. 6. Unirea valorilor prin linii determină curba termică. Febra continuă – febra este prezentă toată ziua. tifos. simetric. infecţii de focar. Modificările temperaturii Starea subfebrilă – oscilaţii ale temperaturii în jurul valorii de 370 C cu diferenţe mici de 0.de aprox. anexite. Scăderea febrei în criză apare în pneumonia bacteriană. T9. menţinând piciorul în această poziţie. pneumonie. Apare în: TBC activ. prelungită mai multe zile. Clonusul este reprezentat de oscilaţiile între flexia dorsală şi plantară. de obicei axilar. cu valori mai scăzute dimineaţa.4-0. pleurezii. febra tifoidă. Pot apărea modificări.gripă) iar cel treptat apare în endocardită lentă. etc. Foaia de temperatură conţine o fişă specială cu valorile luate zilnic de 2 ori. etc. semn numit Babinski. adică defervescenţa. TEMPERATURA CORPULUI Temperatura normală este rezultatul echilibrului dintre procesele de termoreglare cu centrul în hipotalamus. care poate fi tot bruscă (criză) sau în liză(lent). Normal se produce flexia halucelui. cu oscilaţii mai mici de 10 C. Febra remitentă – febră înaltă. . infecţii urinare şi respiratorii cronice. colagenoze. în jur de 390C. 7. urmărind contracţia musculaturii. hipertiroidism etc. Apare în: boli infecţioase acute: pneumonie pneumococică. Temperatura normală este între 3637 o C. Apar modificări în caz de afectarea coloanei la nivel S1. apare extensia halucelui şi desfacerea degetelor în evantai.T10 şi T10. între minimă şi maximă. dimineaţa şi seara. La copii se preferă utilizarea cavităţii bucale sau rectale. de la călcâi spre haluce. între minimă şi maximă. Analiza febrei impune aprecierea tipului de debut. TBC. adică brusc sau lent. neoplazii. realizând aspectul febrei în platou. urmate imediat de dorsoflexia rapidă. Reflexul plantar – se trasează cu o cheie o linie curbă pe faţa plantară a piciorului. 2-3 grade. în come sau după crize comiţiale. S2. în sensul abolirii lor în caz de afectarea neuronilor motori centrali sau periferici (T8. In caz de leziuni ale neuronului central. durata ei şi modul de revenire la normal. Debutul acut al febrei apare în boli infecţioase acute (scarlatină.

. Apare în septicemii şi forme grave de TBC. dând un aspect ondulant. etc. respectiv ţesut celular subcutanat. Hipotermia Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corporale sub valorile de 350C şi apare în frig prelungit. Febra neregulată – o curbă febrilă care nu se încadrează în nici una din febrele descrise. mixedem. Retenţia de lichid în toate aceste spaţii se numeşte anasarcă. supuraţii cronice. egale ca durată. osteomielite. Apare în: angiocolite. aprox.Acumularea de lichid se poate aprecia doar prin creşterea greutăţii corporale sau prin urmărirea diurezei putând ajunge până la o cantitate de 7-9 litri. coma diabetică. angiocolite. febră tifoidă.Rivalta pozitiv). Apare în aceleaşi cazuri ca şi febra intermitentă. supuraţii. Apare în leptospiroză. Acesta poate să apară în colagenoze. Apare în: bruceloză. morfină).Rivalta negativ) de exudat (conţinut de proteine mai mare de 2g%. Febra inversă – valorile mai mari ale febrei apar mai ales dimineaţa. In faze avansate edemul se generalizează cuprinzând în final şi seroasele: cavitate pericardică (hidropericard). infecţii urinare acute etc. cu valori ce scad uneori sub valorile normale având durata prelungită.intoxicaţii medicamentoase(antipiretice. cavitate pleurală (hidrotorax). EDEMELE Edemele apar datorită acumulării de lichid în spaţiile interstiţiale.Febra intermitentă – se caracterizează prin valori normale alternând cu creşteri mai mari de un grad în cursul unei zile sau la câteva zile. spirochetoză. alcoolism. Diagnosticul edemelor se pune pe inspecţie şi palpare fiind necesare diferite examene de specialitate în funcţie de tipul şi localizarea edemului precum şi de investigaţii paraclinice. Cea mai importantă investigaţie este reacţia Rivalta care diferenţiază tipul de edem cu caracter de transudat (conţinut de proteine mai mic de 2g% . colaps.50C) în cursul a 24 ore. Sindromul febril prelungit Dacă durata febrei depăşeşte 3 săptămâni se vorbeşte de un sindrom febril prelungit. Febra hectică – e caracterizată prin oscilaţii foarte mari şi neregulate (3. leptospiroză. cavităţi seroase sau spaţii interstiţiale ale viscerelor. inaniţie. Apare în: malarie. cavităţi articulare (hidartroze). Febra ondulantă – prezintă o creştere de câteva zile urmată de o perioadă cu scădere treptată iar de câteva zile şi cu repetare a perioadei febrile. Febra recurentă – se caracterizează prin perioade febrile de câteva zile urmate de afebrilitate. depinzând de poziţia mai prelungită a pacientului. şoc. boala Hodgkin. leucemii. boala Hodgkin. Iniţial prin această retenţie edemul este inaparent. limfoame. cavitate peritoneală (ascită). difterie. valorile mari putând fi precedate de frison. Instalarea edemului clinic apare în părţile declive ale corpului sau în zonele cu ţesut subcutanat lax.

teste hormonale. ca urmare a eliminării lor crescute prin urină. determinarea albuminuriei. edemul devine permanent cu modificări în cursul zilei şi în funcţie de poziţia bolnavului. Ele au diferite cauze şi mecanisme. modificându-se în timpul zilei fiind mai marcat vesperal. cu tegumente reci. EDEMUL CARDIAC Edemul cardiac se produce prin creşterea presiunii hidrostatice în vasele sanguine. EDEMUL HEPATIC Edemul hepatic apare în hepatite cronice active şi ciroza hepatică decompensată vascular şi are ca mecanism: scăderea sintezei hepatice a albuminelor cu hipoalbuminemie. pretibial. Datorită faptului că edemele cardiace apar la început în zonele declive ale corpului (maleolar. electroforeză. moderat dureros şi lasă godeu la presiunea digitală. chist ovarian gigant. datorită reducerii debitului cardiac. edemul determinat de creşterea presiunii în vena cavă inferioară (prin sarcină. In funcţie de cantitatea lichidului de ascită este comprimată vena cavă inferioară determinând apariţia edemelor declive. nivelul colesterolului. Edemul din glomerulonefrită se produce prin scăderea filtrării glomerulare şi retenţia de sodiu şi apă. Iniţial. prin creşterea permeabilităţii capilare şi prin scăderea filtratului glomerular. Aspectul edemului venos este localizat cu tegumente cianotice. iar edemul este mai dur. care poate fi şi bilateral. teste renale. simetric. Edemul cardiac este redus sau absent dimineaţa. Aspectul edemului este asemănător cu cel din edemul cardiac. iar cel din sindromul nefrotic prin scăderea proteinelor plasmatice. corespunzător venei obstruate. etc. Edemul renal apare în zonele cu ţesut conjunctiv lax (faţă. prin disfuncţia valvulelor venoase sau prin scăderea activităţii musculare într-un anumit segment al corpului. nu lasă godeu la presiunea digitală. edemul cardiac este moale. Toate aceste mecanisme au ca rezultat retenţia de apă şi sodiu în circulaţie şi acumularea lichidului în spaţiile interstiţiale. ionogramă. ascită.Alte investigaţii: proteinemie. putând fi intricate sau complexe. EDEMUL VENOS Edemul venos apare datorită obstrucţiei unei vene urmată de creşterea presiunii venoase în teritoriul respectiv. Pe măsura cronicizării bolii. apoi în interstiţii şi seroase. ceea ce determină scăderea presiunii coloidosmotice a plasmei şi creşterea presiunii hidrostatice în vena portă (hipertensiune portală cu apariţia ascitei). iar tegumentele în zonele edemaţiate sunt palide (edem alb şi pufos) . în caz de decubit dorsal) apariţia lor este legată de poziţia pe care o preferă bolnavul. prin stază venoasă. saturaţia în oxigen a sângelui arterial. regiunea sacrată. . Este mai accentuat dimineaţa la trezire. Cele mai cunoscute aspecte de edem venos sunt: edemul din tromboflebita membrului inferior. moale. zona posterioară a coapselor. pleoape). EDEMUL RENAL Edemul renal apare în diferite boli renale cum sunt sindromul nefrotic şi glomerulopatiile. iar pe măsura cronicizării tegumentele devin cianotice.

fiind asemănătoare edemelor din bolile de bază. furuncul) şi are caracterele clasice: dureros. In toate aceste cazuri substanţele au rol de alergen şi produc o reacţie antigen-anticorp cu apariţia vasodilataţiei şi creşterii permeabilităţii capilare. în caz de limfoame maligne şi neoplasme de sân sau ale pelvisului. mai ales la nivelul membrului inferior. edem prin compresiunea venei cave superioare denumit şi edem „în pelerină″. cu tegumente palide şi uscate. Edemele apărute din cauza compresiunii venelor cave superioare sau inferioare au aspectul edemelor cardiace. mai evident la faţă (facies mixedematos) cu tendinţă la generalizare. EDEMUL INFLAMATOR Edemul inflamator apare prin eliberarea de substanţe vasoactive în circulaţie (bradikinină şi histamină). Aspectul edemului venos este de obicei unilateral. Edemul venos din tromboflebita localizată este asemănător edemului inflamator şi poate fi urmat din cauza tulburărilor circulatorii arteriale asociate şi de apariţia ulcerului varicos. prin vasodilataţia şi creşterea permeabilităţii capilare urmată de extravazarea proteinelor şi creşterea presiunii coloidosmotice în spaţiile interstiţiale aferente. EDEMUL ALERGIC Edemul alergic apare în caz de reacţie alergică a organismului la prezenţa unor substanţe de tip alimentar sau medicamentos sau în urma unor înţepături de insecte sau muşcături de animale. aceasta fiind mai mare decât în plasmă.tumoră pelvină). EDEMUL LIMFATIC Edemul limfatic apare datorită obstruării unui vas limfatic ceea ce duce la stază limfatică şi creşterea presiunii coloidosmotice în spaţiile interstiţiale. determinat de prezenţa tumorilor mediastinale benigne sau maligne. hiperaldosteronismul secundar unor afecţiuni cardiace. Dacă edemul este masiv. regiunea superioară a toracelui şi la membrele superioare. abces pulmonar. gât. Aspectul edemului din mixedem este dur. alb şi lasă godeu. EDEMUL ENDOCRIN Edemul endocrin apare în unele boli endocrine printre care amintim hipotiroidismul. . Acest tip de edem apare în cazul unor inflamaţii superficiale (abces. poartă numele de elefantiazis. depinzând de teritoriul venei comprimate. flegmon. dur şi nu lasă godeu. cald şi moale. cu tegumente cianotice. renale sau hepatice.etc. cardiace. roşu. renale sau hepatice şi prin hiperfoliculinemie. localizat la faţă. axilare sau inghinale. este un edem persistent. Aşadar edemul limfatic este unilateral sau tributar teritoriului obstruat. cu acumulare de lichid în interstiţii sau în cavităţile seroase. Este descrisă şi apariţia edemului inflamator supraiacent inflamaţiilor profunde supurate: abces perirenal. Edemele din hiperaldosteronismul secundar au caracterele edemelor determinate de retenţia de apă şi sodiu. In general edemul endocrin este generalizat. abces hepatic. El apare cel mai frecvent secundar blocării circulaţiei limfatice în adenopatiile masive. calde şi dureros la compresiune.

normal există o diferenţă între cei doi sâni. EDEMUL ANGIONEUROTIC Edemul angioneurotic se produce în caz de boli neurologice urmate de hemiplegie. Tot pentru uşurarea inspecţiei se împarte în mod arbitrar sânul în 4 cadrane: superior. persistent şi fără modificări de culoare a tegumentelor. Inspecţia se realizează cu pacienta în şezut. El este un edem moale. moale. dimensiuni şi orientare. prezenţa de ulceraţii bilaterale sugerează dermatoză benignă. dureros. celuliltă) sau o limfangită neoplazică  Aspectul tegumentelor  Edemul localizat putând duce la aspectul de coajă de portocală  Prezenţa unui desen vascular accentuat. neoplasm  Examenul secreţiei. intern şi extern şi inferior. cald şi pruriginos. ulceraţiile unilaterale . intern şi extern. în poziţie relaxată. buzelor. care este normal în perioadele de lactaţie dar apare patologic în caz de neoplasme  Prezenţa de ulceraţii necrotice pe tegumentele sânului La inspecţia mamelonului se urmăresc:  Formă. Inspecţia In vederea acestui examen este necesară o bună cooperare între medic şi pacientă.boala Paget.Edemul alergic apare la nivelul pleoapelor. La inspecşia sânului se urmăresc:  Dimensiune şi simetrie. Aceasta poate fi : . variind de la persoană la persoană  Modificări de contur: formaţiuni tumorale care bombează sau retractă suprafaţa sânului  Culoarea: tegumentele eritematoase sugerează sau o inflamaţie locală (mastită. alb sau roz. Edemul apare ca urmare a tulburărilor vasomotorii din zona paralizată ce duce la creşterea presiunii intracapilare şi a permeabilităţii vaselor capilare. abces. furuncul. limbii. roşu.lapte în sarcină sau în caz de adenom hipofizar secretor de prolactină. indiferent de vârstă. este nedureros. nedureros. Dacă edemul se produce secundar unor înţepături de insecte (păianjen) sau muşcături de animale (venin de şarpe sau viperă) apare edemul localizat. . eritematos. EXAMENUL SÂNULUI Examinarea sânilor este obligatorie în cadrul examenului clinic datorită incidenţei crescute a neoplasmului mamar. cu membrele superioare pe lângă corp. modificările acestora şi mai ales retractarea mamelonului sugerează neoplazia  Prezenţa de inflamaţii sau ulceraţii. pruriginos şi tranzitor. Edemul capului are un risc vital prin edemul glotic şi poartă numele de edem Quincke. iniţial. In acest mod evidenţierea glandelor mamare este totală reducând contractura muşchilor pectorali. invitând-o ulterior să ridice mâinile deasupra capului iar în final să le sprijine pe şolduri.

în procese inflamatorii. In urma examinării se observă:  consistenţa şi elasticitatea. Palparea sânilor se încheie obligator cu palparea grupelor ganglionare care drenează limfatice sânului: supraclavicular. urmărind cadranele şi în final efectuându-se palparea axilei. distanţă de mamelon). în caz de mastite sau abcese apare o creştere a consistenţei în zona respectivă  sensibilitatea. dimensiuni. subclavicular. localizate. accentuarea sensibilităţii apare normal premenstrual. sensibilitate. delimitare faţă de ţesuturile din jur (circumscrise sau nu). traumatism. lactaţie sau premenstrual. Examinarea sânului este obligatorie şi la bărbaţi. neoplasm Palparea Se realizează cu pacienta în decubit dorsal cu membrele superioare ridicate sau cu pacienta în picioare cu braţele pe umerii medicului(manevra Ana Lugojana). axilă complet. Descrierea formaţiunilor tumorale palpate cuprinde: localizare (cadran. în timpul lactaţiei. mobilitate faţă de tegumente şi de planurile profunde. Examenul se face cu ajutorul feţei palmare prin mişcări rotatorii comprimând glanda mamară pe peretele toracic.- sânge în caz de papilom intraductal secreţie gălbuie – boală fibrochistică secreţie sero-sanguinolentă – boală fibrochistică. . boala fibrochistică. în sarcină. consistenţa creşte fiziologic. unele forme de neoplasm apare creşterea sensibilităţii la palpare  prezenţa sau absenţa secreţiei mamelonare. formă. la care poate să apară hipertrofia glandei numită ginecomastie sau pot să apară tumori benigne.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful