P. 1
Sargetia 33_2005 arheologie

Sargetia 33_2005 arheologie

|Views: 218|Likes:
Published by sorinrrr

More info:

Published by: sorinrrr on Jan 12, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/06/2015

pdf

text

original

Corectură: Ferencz Iosif Vasile, Nicolae Cătălin Rişcuţa, Costin Daniel Ţuţuianu, Tehnoredactare computerizată: Dorina Dan ___________________________________ Tiparul executat la Tipografia ASTRA Deva Bd. Decebal, Bl. Decebal, Bl. N-parter, Tel. 0254 219372 ISSN 1013 - 4255

ACTA MUSEI DEVENSIS

SARGETIA XXXIII

2005

SARGETIA
FONDATOR OCTAVIAN FLOCA Volumul I, 1937, 214 pagini Volumul II, 1941, 164 pagini Volumul III, 1956, 231 pagini Volumul IV, 1967, 272 pagini Volumul V, 1968, 662 pagini Volumul VI, 1969, 319 pagini Volumul VII, 1970, 313 pagini Volumul VIII, 1971, 275 pagini Volimul IX, 1972, 283 pagini Volumul X, 1973, 447 pagini Volumul XI-XII, 1974-1975, 504 pagini Volumul XIII, 1977, 620 pagini Volumul XIV, 1979, 739 pagini Volumul XV, 1981, 540 pagini Volumul XVI-XVII, 1982-1983, 749 pagini Volumul XVIII-XIX, 1984-1985, 464 pagini Volumul XX, 1986-1987, 740 pagini Volumul XXI-XXIV, 1988-1991, 942 pagini Volumul XXV, 1992-1994, 982 pagini Volumul XXVI/1, 1995-1996, 688 pagini Volumul XXVI/2, 1995-1996, 800 pagini Volumul XXVII/2, 1997-1998, 758 pagini Volumul XXVIII-XXIX/1, 1999-2000, 577 pagini Volumul XXVIII-XXIX/2, 1999-2000, 600 pagini Volumul XXX, 2001-2002, 949 pagini Volumul XXXI, 2003, 469 pagini Volumul XXXII, 2004, 880 pagini Colegiul de redacţie Nicolae Marcel Morar Ioachim Lazăr Ferencz Iosif Vasile Nicolae Cătălin Rişcuţa Daniel Costin Ţuţuianu „ACTA MUSEI DEVENSIS” Orice corespondenţă referitoare la publicaţia Sargetia se va adresa: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, 330005 Deva, str. 1 Decembrie nr. 39, judeţul Hunedoara, România Tel. 0254/216750; 217800; fax. 0254/212200; e-mail: muzeu.deva.informatica@gmail.com muzeucdr.deva@gmail.com - director general - redactor responsabil - secretar de redacţie - membru - membru „ACTA MUSEI DEVENSIS” Toutes corespondance concernant la revue Sargetia doit entre adresse: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, 330005 Deva, str. 1 Decembrie nr.39, judeţul Hunedoara, România Tel. 0254/215409; 216750; 212200; fax. 0254/212200 e-mail: muzeu.deva.informatica@gmail.com muzeucdr.deva@gmail.com

SUMAR

SOMMAIRE

INHALT

CONTENS

STUDII ŞI ARTICOLE ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE Dan Mărgărit, Loredana Niţă Situl paleolitic de la Cremenea-Poieniţă, judeţul Covasna. O încercare de reinterpretare din perspectivă tehno-tipologică …………………………………….. The Paleolithic site from Cremenea-Poieniţă, Covasna County. A techno-typological analysis O reevaluare a contextului descoperirii osemintelor umane din galeria M a Peşterii Muierilor de la Baia de Fier …………………………………………………… A new estimation for the human bones context of discovery in the M Galery of Muierilor Cave from Baia de Fier Afinităţile culturale ale paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu regiunile învecinate ……………… The cultural affinities of paleolithic from south-west Transylvania with the areas from neighbourhood O tăbliţă de lut de la Suplacu de Barcău …………….. A clay tablet from Suplacu de Barcău Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului – „Coasta lui Damian” (III). Descoperirile culturii Coţofeni ……………………………………………... The archaeological researches from Giurtelecu Şimleului - „Coasta lui Damian” (III). The Coţofeni`s culture discoveries Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (judeţul Alba) ………………………………………... Découverte archéologiques dans la zone Roşia Montana (département Alba) Archaeozoological Finds from Ernei - “Quarry”.…… Descoperiri arheozoologice de la „Cariera” Ernei Despre semnificaţia unor piese de lut ……………….. À propos de la signification de certaines pieces d’argile

9

Marian Cosac

19

Romică Pavel

29

Gruia Fazecaş Ioan Bejinariu

41

51

Nicolae Cătălin Rişcuţa

95

Berecki Sándor, Daróczi-Szabó László, Daróczi-Szabó Márta Gabriel Crăciunescu

121

131

4
Otis Crandell Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes …………………………….. Analiză şi caracterizare macroscopică a silicolitelor cu scopul stabilirii originii Repere celtice în „Ţara Haţegului” ………………….. Celtic marks in “Ţara Haţegului” Pinteni dacici din epoca regatului …………………… Spurs belonging to the dacian kingdom period Date noi privind cultul lui Aesculapius la Apulum …. New data on Aesculapius cult in Apulum Un fascinum descoperit în Colonia Aurelia Apulensis. Oculus malignus şi rolul apotropaic al amuletelor falice ………………………………………………… A fascinum discovered in Colonia Aurelia Apulensis. oculus malignus and the apothropaic role of phallic amulets O statuetă a Venerei aflată la Apulum ………………. A statue of Venus found at Apulum Aprovizionarea cu apă a castrelor din Dacia ………... Water supply of military camps in roman Dacia Morţi fără morminte, morminte fără morţi. Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane provinciale din Dacia …………. Gräberlose Toten, totenlose Gräber. Einige Betrachtungen zur Frage der Kenotaphen aus den provinzialrömischen Gräberfelder aus Dakien Necropola medieval-timpurie de la Deva – Micro 15. Date vechi – consideraţii noi ………………………... Early medieval necropolis from Deva – Micro 15. Old informations – New considerations Pietrari şi zidari în arhitectura religioasă din Transilvania (surse privitoare la meşterii constructori, secolele XIII – XVI) ………………………………… Masons and brick masons in religious architecture in Transylvania (sources regarding master builders 13en – 16en centuries) Meşterii constructori din Transilvania – secolele XIII – XVI …………………………………………... Master builders in Transyvania (13en-16en centuries)

137

Ferencz Iosif Vasile Cristian Dima Radu Ota Anca Timofan

165 179 197

205

Radu Ota Gică Băeştean Alexandru Gh. Sonoc

217 223

231

Daniel-Costin Ţuţuianu

255

Ionuţ Codrea

271

Ionuţ Codrea

281

5
MISCELANEA Mihai Chiriac Câteva reprezentări ale echipamentului militar roman din Dacia pe monumente şi alte artefacte …………… Some representations of the roman military equipment from Dacia to the monuments and artefacts MUZEOLOGIE, RESTAURARE – CONSERVARE Iolanda Turcu Silvia Galea Muzeografia - domeniu al ştiinţelor conexe ………… Museography - multidisciplinary sciences domain Reorganizarea depozitului de arheologie de la Muzeul de Istorie din Sibiu …………………………………... Die reorganisierung des archäologische Depot des Historische Musseum von Hermanschtadt Colecţia de grafică documentară a Muzeului de Istorie. Aspecte generale de conservare ……………... The Documentary Graphics Collection of the History Museum General Conservatory Items Consideraţii privind eficientizarea activităţii de evidenţă a patrimoniului …………………………….. Considérations concernant l’efficientization de l’activité d’evidence du patrimoine O lucrare de excepţie din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, expusă la Budapesta şi Luxemburg. Probleme de conservare ……………………………... A special masterpiece from National Museum Brukenthal collection, exposed at Budapest and Luxemburg. Conservation issues 311

301

335

Ramona Staicu

343

Ştefan Viorel Papp

349

Dorina Ţiplic

355

Mihaela Beceanu, Ioana Popiţiu Restaurarea unor piese dacice din fier ………………. Restoration of a dacian iron objects RECENZII Iosif Vasile Ferencz Valeriu Sîrbu, Nicolae Cerişer, Vasile Romulus Ioan, Un depozit de piese dacice din fier de la Piatra Roşie (sat Luncani, judeţul Hunedoara), Bibliotheca Septemcastrensis XV, Sibiu 2005 – serie editată de Prof. univ dr. Sabin Adrian Luca, 105 p. …………….

359

367

6 Gică Băeştean Gh. 2005. Constanţa. Aprovizionarea cu apă a cetăţii Tomis în epoca romană şi romană târzie. 375 379 369 . 17 il. Tomis I. VARIA Norme de publicare ……………………………………………………………………… Abrevieri …………………………………………………………………………………. 145 p. ……………. Papuc.…………….………..

STUDII ŞI ARTICOLE ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE .

Alte roci. p. 1991. O ÎNCERCARE DE REINTERPRETARE DIN PERSPECTIVĂ TEHNO-TIPOLOGICĂ Dan Mărgărit. cu oxizi de fier şi mangan. încadrarea culturală a eşantionului rămâne problematică. Nicolăescu-Plopşor şi F. p.65 m adâncime. marna gălbuie (?). reprezentat de cel puţin două tipuri (diferenţiate macroscopic) şi exploatat sub forma plachetelor. Perlès 1991. Au fost identificate două niveluri culturale: unul gravetian. 1-36. pe când galeţii şi. în solul gălbui prăfos şi unul aurignacian. p. în cursul campaniilor desfăşurate în 1911. 1-9. din piese atribuite iniţial nivelului aurignacian. situat între 0. Eşantionul studiat include colecţia de piese litice din depozitul Muzeului de Istorie Braşov. 350-356. în raport cu numărul de piese publicate3 şi în lipsa marcajelor care să indice adâncimea la care au fost descoperite piesele. am considerat că reevaluarea ansamblurilor litice din perspectiva unei analize tehno-tipologice mai detaliate2 este strict necesară. în cea mai mare parte. COVASNA. 35-45. galeţilor sau blocurilor.30-1. 352. de C. la altitudinea absolută de 730 m. p. p. S. am considerat irelevante precizările referitoare la numărul exact de piese din fiecare categorie tipo-tehnologică identificată. 4 Păunescu 2001. a cărui exploatare intensă rezultă în abandonarea unor nuclee de dimensiuni reduse. JUD. opţiune care ignoră în mare măsură numeroşi factori de variabilitate tehnologică. de J. în solul roşcat aprins1. . menilitul.33 şi 0. 2 – sol gălbui prăfos. descoperite în situl de la Cremenea. p. am presupus că eşantionul este format. chiar dacă nu întotdeauna facilitată de stadiul actual al colecţiilor. 1. Geneste 1991. reprezentate într-un procent redus sunt gresia silicioasă. 3 – sol roşcat aprins. Ele vor fi continuate. identificat între 1. radiolaritul. Primele cercetări arheologice au fost întreprinse în 1911 de J. Tehnologie şi tipologie Lanţul operaţional nu poate fi urmărit pe parcursul tuturor etapelor sale. după descrierile materialului publicat4. Teutsch. de M. în mai mică măsură. Cahen 1987.SITUL PALEOLITIC DE LA CREMENEA – POIENIŢĂ. Aparent. se pare şi ele de origine locală. 3 Păunescu 2001. blocurile şi plachetele caracterizează un tip de silex cu omogenitate scăzută şi numeroase accidente naturale. Materia primă Silexul de origine locală constituie materia primă majoritară în cuprinsul eşantionului. Roska şi în 1957. De asemenea. În urma sondajului din 1957. Teutsch. s-a stabilit următoarea succesiune stratigrafică: 1 – sol negru-gălbui. cu titlul de ipoteză. Loredana Niţă Situl este amplasat în marginea sudică a satului Cremenea. pe terasa de pe versantul drept al pârâului Cremenea. plachetele furnizează un tip de silex mai omogen. Din acest motiv. Primele desprinderi de pe nucleu (entames) şi aşchiile sau lamele care conservă cortexul în 1 2 Păunescu 2001. 2. Analiza tehno-tipologică a materialului litic Descrierile materialului litic efectuate până acum au rămas tributare unei abordări exclusiv tipologice. Colecţia fiind evident incompletă. Karlin şi colab. în 1924. 101-117. Mogoşanu.55 m adâncime.

3. Eşantionul studiat include un percutor din gresie. Ultimele desprinderi sunt lame (mai rar lamele) şi aşchii. 60%) urmate de cele distale (cca. format de planul de lovire cu suprafaţa de debitaj. cu accidente naturale frecvente şi aparent insurmontabile. În ambele cazuri. • dimensiunile relativ omogene indică standardizarea debitajului. lamele aparţin unei faze avansate a debitajului (plein débitage) şi prezintă pe marginile lungi mici desprinderi accidentale. Dos: poate fi natural (cortical). probabil fiind în mare măsură rezultate ale diverselor strategii de organizare a debitajului. Aşchii: • apar în număr mai mic decât lamele şi lamelele. fie prin inconsistenţa eşantionului studiat. în cele mai multe cazuri. iniţiat dintr-un plan de lovire. 2. cele mai multe drepte. între 18 şi 24 mm. practicat pe o suprafaţă de debitaj mai lată (cca 50-55 mm) şi mai scurtă (cca 45-55 mm) decât în cazul anterior (Fig.1. plachete. 2. poate prezenta o amenajare de tip néocrête dorsală. nucleele abandonate prezintă un unghi de 80-90º. fie în momentul apariţiei mai multor accidente de tip réfléchissement. Lamele şi aşchiile cu bulb de percuţie proeminent. 2. Nuclee Suporturi: galeţi rulaţi. arête médiane dièdre. • au fost observate fracturi prin flexiune. 2). mai rar punctiform. • talonul este. cu desprinderi datorate utilizării (Fig. orientat spre obţinerea de suporturi cu lungimi de 55-30 mm (piese întregi). Abandonul nucleelor caracterizate de acest tip de debitaj survine fie în momentul epuizării nucleului. Cele mai multe dintre suporturi nu au fost decorticate în întregime. Totuşi. iniţiat din două planuri de lovire opuse. Ultimele desprinderi sunt de cele mai multe ori lamele. Piesele întregi constituie o grupă redusă numeric. . indică folosirea percuţiei dure. care au drept scop corectarea suprafeţei de debitaj. 30%) şi într-o proporţie mai mică meziale (10%). afectat de esquillements. care determină abandonul. 3). neted sau faţetat. de obicei aparţinând unor aşchii. datorate probabil utilizării. lame cu multiple negative de desprindere lamelare pe faţa dorsală. 1). nucleele abandonate prezentând suprafeţe corticale reziduale. jud. Lame: • predomină fragmentele proximale (cca. cu regularitate medie (margini lungi paralele şi relativ drepte). în medie. nu poate fi exclusă posibilitatea ca unele dintre lamele să fi fost obţinute prin percuţie moale. perpendiculare pe planul suportului. • debitaj semi-turnant. directe. spărturi naturale care prezintă douătrei negative de desprindere. • cu puţine excepţii. Covasna proporţie mai mare de 50% nu sunt foarte numeroase. Debitaj: • debitaj frontal. plat în cazul plachetelor.10 Situl paleolitic de la Cremenea – Poieniţă. desfăşurat pe o suprafaţă de debitaj cu lăţime mai mică de 40 mm şi lungime de 63-75 mm (Fig. provin din diverse faze ale lanţului operaţional. lăţimi cuprinse. Acest tip de exploatare caracterizează nucleele de dimensiuni mari. sau méplat. blocuri. dimensiunile variabile ale acestor produse indică apariţia necesităţii de a reface suprafaţa de debitaj sau planul de lovire în diverse etape ale debitajului. tablettes de ravivage.2. Produse de (re)amenajare: lame à crête. rotunjit în cazul galeţilor. rareori din două planuri opuse. Acest fapt se poate explica fie prin derularea decorticării şi amenajării nucleului în afara sitului.

Diverse: în această categorie ar putea intra un fragment proximal de lamă. iniţiate din acelaşi plan de lovire. Acestea au dimensiuni destul de mari: lungime (variabilă.4. Grattoirs (Fig. care l-au îndepărtat în întregime. 4). câteva drepte. de fragmente meziale şi distale (lăţime: 14-25 mm – lame. lăţime de 18-27 mm. 5-10 mm lăţime. Nu putem exclude posibilitatea ca retuşele să fi fost practicate în scopul amenajării bazei unui vârf. Piesele au drept suporturi lame retuşate. grignotante. piesele întregi apar în număr foarte redus. • lame cu encoches amenajate în treimea mezială sau proximală. diedru déjeté.Dan Mărgărit. Lamele: • dimensiuni: 18-25 mm lungime (piese întregi). directă. caracteristicile accidentului de debitaj de tip réfléchissement. în general. fină. al cărui bulb de percuţie este inobservabil din cauza unor retuşe plate. Tipuri de retuşă: • retuşă plată. datorită fragmentării) de 41-83 mm. care modifică parţial sau în întregime una sau ambele margini ale suporturilor (Fig. de cele mai multe ori din cauza intensităţii fragmentării. inverse. aşchii sau tablettes de ravivage. formează un unghi de 70º-85º cu planul suportului. 8) – au fost identificate trei astfel de piese. urmate de cele meziale şi distale. amenajate prin retuşă directă. acestea din urmă în proporţii relativ apropiate. extinsă/écailleuse. unele prezentând pe suprafaţa dorsală mai multe negative de desprindere lamelare. cu troncaturi amenajate în treimea distală. pe suprafeţe rezultate din fracturi (survenite sau provocate). Ca şi în cazul lamelor. • talonul este de cele mai multe ori punctiform. semiabruptă. • piesele provin din etapa de plein débitage. oferite de analiza tehnologică şi traseologică. • extremitatea distală prezintă. Burins (Fig. prin retuşă semi-abruptă. Traseologie Abordarea din punct de vedere funcţional a unui ansamblu litic presupune coroborarea mai multor informaţii. în cazul multor piese. abruptă. 6) – frontul activ este amenajat în extremitatea distală. uneori indeterminabil. indeterminabile. lamelele de tip chute de burin n-au putut fi identificate cu certitudine.5. Perçoirs (Fig. 2. Loredana Niţă 11 • extremitatea distală prezintă frecvent arcuirea specifică accidentului de debitaj de tip outrepassage. 8-10 mm – lamele). directă. • lame şi lamele cu una sau ambele margini lungi retuşate parţial sau în întregime. în mare parte. perpendiculare pe planul suportului sau en plume. neted în câteva cazuri. suporturile astfel modificate au dimensiuni mai reduse şi sunt reprezentate. tipuri: diedru drept. pe extremitatea distală a unor lame fragmentate. Tipuri: grattoir pe capăt de lamă. aceasta din urmă poate dezvălui urme de folosire observabile cu ochiul liber (macro-urme). prin retuşă abruptă. • retuşă semi-abruptă. sau . directă (sau inversă. într-un singur caz). prezentă atât pe lame. Piese retuşate: • lame şi aşchii de dimensiuni variabile. grattoir à museau. • fracturile sunt. 3. directă. • predomină fragmentele proximale. 2. 5). 7) – sunt amenajate pe partea distală a lamelor de dimensiuni medii. cât şi pe lamele (Fig. prin retuşă directă.

Covasna observabile doar prin intermediul microscopului electronic (micro-urme). Dintre acestea.12 Situl paleolitic de la Cremenea – Poieniţă. 5 6 Schtchelinski 1994. p. am identificat fractura en plume. cât şi în aceea a uneltelor. lame). în cazul unui sit aflat în apropierea sursei de materie primă. studiul la microscop nu a putut fi efectuat. 367-413. Astfel. . cu un material dur (os. meziale. faza de testare şi chiar decorticare a galeţilor se poate derula în afara sitului. în timp ce majoritatea suporturilor rezultate din faza de plein débitage este în mare măsură absentă. nu putem decât să le semnalăm. atât în grupa suporturilor neretuşate. care pot fi clasificate operând o distincţie între modificările profunde de pe părţile active ale uneltelor. În condiţiile unui eşantion complet. observabile cu ochiul liber: desprinderi semi-circulare. această observaţie ar fi putut constitui o primă indicaţie în favoarea interpretării funcţionale a sitului din perspectiva unui atelier de cioplire. destul de des. p. 10). apar preponderent produse de debitaj epuizate/accidentate. 321-331. fără a preciza şi cauzele producerii lor. sol). care pot fi atribuite atât utilizării. sau proximale ale suportului (Fig. apar pe suporturi de dimensiuni relativ mari (în general. prezenţa a două tipuri de retuşă poate fi considerată o adaptare la dimensiunile suporturilor. Dockall 1997. percuţie – şi modificările de suprafaţă. semi-abrupt. 7 Demidenko şi colab. piatră. p. care apar pe piese înmănuşate ca şi armături de proiectil (suliţă sau săgeată). Marginea stângă a lamei este retuşată direct. localizate nediferenţiat. continuu. directă apare. susceptibile de a fi fost confundate cu nuclee de lamele. Deocamdată. A doua categorie de urme de uzură – fracturile caracteristice armăturilor – poate fi identificată şi explicată cu mai multă siguranţă. care pot constitui o componentă a eşantioanelor litice aurignaciene7. la locul de obţinere a materiei prime. 1984. dat fiind faptul că. studiile de specialitate6 au definit categorii specifice de fracturi. astfel încât ne vom referi doar la două categorii de urme de uzură. În acest stadiu al analizei. mai mult decât o trăsătură definitorie din punct de vedere cultural. dar nu sunt marcatori tehnologici caracteristici doar pentru astfel de eşantioane. prezentă în treimea distală a unui fragment mezial de lamă din silex (Fig. Prezenţa sau absenţa pieselor corticale (entames) nu constituie un indiciu sigur. de asemenea. în urma impactului violent al acestuia. 1998. 87-121. 9). p. O’Farrell 1996. la viteză mare. jud. Discuţie În eşantionul studiat. Calitatea materiei prime pare a fi constituit principalul factor privind impresia de masivitate lăsată de eşantion şi aparenta dualitate din abordarea opţiunilor tehnologice. datorate unor acţiuni violente. pe segmentele distale. frecvenţa nucleelor sau a fragmentelor de nuclee cu negative de desprindere lamelare este mai mare decât aceea a acestui tip de produse.19-46. datorate contactului prelungit dintre unelte şi diverse materiale5. de cele mai multe ori. extinsă/écailleuse ar putea fi considerată o caracteristică a Aurignacianului. retuşa semiabruptă. localizate pe marginile lungi ale suporturilor şi fracturi caracteristice funcţiei de armătură de proiectil. Acestea sunt. Într-un astfel de sit. discontinue. cât şi unor accidente post-depoziţionale survenite ulterior abandonării suporturilor. Un alt element considerat caracteristic ansamblurilor aurignaciene este prezenţa pieselor de tip grattoir carenate. lemn. Chiar dacă retuşa plată. Cele două tipuri de debitaj sunt adoptate în funcţie de prezenţa sau absenţa accidentelor naturale numeroase din interiorul blocurilor de silex. Fischer şi colab. De asemenea. de mică întindere. Stigmatele din prima categorie – desprinderile semi-circulare – asemănătoare unor retuşe neregulate. de scurtă durată – presiune puternică.

Juan-Les-Pins. – Y. demersul tehno-tipologic desfăşurat aici nu reuşeşte să confirme sau să infirme categoric încadrarea culturală deja propusă şi. Newcomer (eds.).. în vol. Economie de matières premières et économie de debitage.. Colloque international de Liege. p. Pelegrin. The Human Uses of Flint and Chert.. Éd. Rasmussen. P. I. 367-413. 1998.. Bucureşti.. Observer l’action technique: des chaînes opératoires. Treballs d’Arqueologia. p. deux conceptions opposées?. 1984. Vemming-Hansen. – A. Dockall. Approche technologique et fonctionnelle des pointes de La Gravette. S. nu face decât să ridice unele semne de întrebare. O’Farrell.A. Agir. M. 1996. Université de Bordeaux. Loredana Niţă 13 Astfel. P.. Otte. oricât de nesatisfăcătoare ar fi această perspectivă. Refitting stone artefacts: why bother?. p. an Aurignacian site in the Crimeea (the investigations of the 1994-1996 field seasons). M. – J. M. comment les préhistoriens s’approprient un concept élaboré par les ethnologues?. XI èmes Rencontres internationales d’archéologie et d’histoire d’Antibes. 321-331. 15-18 Enero 1991. în R. Păunescu. G. 1998 Dockall 1997 Fischer şi colab. 1-36. Fischer. Macro and Micro Wear Traces on Lithic Projectile Points. 1-9. p. Perlès. E. 1987. Plana (eds. Cahen. – J. L’approvisionnement en matiéres premières dans les systèmes de production lithique: la dimension spatiale de la technologie. Liege. J. 28 avril-3mai 1997. – C. I. P. I). Demidenko. Karlin. Siuren I.). Parpal. 3. X. în Journal of Danish Archaeology. 1991. O viitoare abordare mai extinsă a problemei va putea. să elucideze măcar unele dintre acestea. Bibliografie Cahen 1987 – D. V. în Préhistoire d’Anatolie. A.. 1984 Geneste 1991 Karlin şi colab. Geneste. Genèse de deux mondes. sperăm. Paleoliticul şi mezoliticul din spaţiul transilvan. A. p. 35-45. Éd. Ed. 1991. pour quoi faire?. Yevtushenko.B. de G. E. 24. – M. în Journal of Field Archaeology. 101-117. p. 1991 O’Farrell 1996 Păunescu 2001 Perlès 1991 .Dan Mărgărit. Cambridge University Press. Mémoire de DEA. p. Mora. – C. Tatartsev. CNRS. U. Wear Traces and Projectile Impact: A Review of the Experimental and Archaeological Evidence. Tecnologia y Cadenas Operativas Liticas. 25 Ans d’Études technologiques en Préhistoire.. V. 3. Sieveking. 2001. H. Terradas. Processus techniques et chaînes opératoires. – A. C. Chabai. APDCA. 1997. Demidenko şi colab. 1991. ERAUL 85 (vol. 19-46. Bodu. P..

Covasna – V. 1/2. jud. La fonction des outils gravettiens et épigravettiens. Excavations in Karlukovo Karst Area. E. în Temnata Cave. Jagellonian University Press. Kozlowski. B. Schtchelinski. Bulgaria.). J. Introduction méthodologique.14 Schtchelinski 1994 Situl paleolitic de la Cremenea – Poieniţă. Laville (eds. 1994. p. K. Ginter. 87-121.. . H.

gresie.Dan Mărgărit. 3 – Debitaj semi-turnant. Fig. Bulb caracteristic percuţiei dure b. 1 – a. Percutor. plan de lovire unic (?) . Loredana Niţă 15 a. b. 2 – Debitaj frontal. iniţiat din unul sau două planuri de lovire Fig. Fig.

plată. marginală Fig. jud. 4 – Retuşă directă. 6 – Grattoirs .16 Situl paleolitic de la Cremenea – Poieniţă. Covasna Fig. écailleuse Fig. semiabruptă. extinsă. 5 – Retuşă directă.

8 – Perçoirs . 7 – Burins Fig.Dan Mărgărit. Loredana Niţă 17 Fig.

jud. Unfortunately. Covasna Fig. the collection lacks an important part of the initial Aurignacian inventory. 9 – Desprinderi marginale. thought as belonging to the Gravettian.18 Situl paleolitic de la Cremenea – Poieniţă. it only succeeds in raising some doubts regarding the Aurignacian designation. 10 – Fractură en plume THE PALEOLITHIC SITE FROM CREMENEA – POIENIŢĂ. A TECHNO-TYPOLOGICAL ANALYSIS Abstract The researches previously carried out in the Paleolithic site from Cremenea – Poieniţă offered a large lithic assemblage qualified as Aurignacian and a much smaller one. . datorate folosirii (?) Fig. Consequently. The paper here presents a technotypological analysis performed on the lithic collection found in the History Museum of Braşov. the outcome of the techno-typological analysis neither confirms nor rejects the cultural framing already proposed.

p. dovedite imediat. 265. Nicolăescu-Plopşor. şi după cum precizează L. 26. prin scepticismul arătat. Sub numele conspirativ de „Drăgan Ion”. p. 32. 6 De menţionat că primele cercetări şi sondaje de interes arheologic au fost efectuate de C. 5 Nicolăescu-Plopşor. colaboratorul afirma: „după ce a pornit cu mare zgomot cercetarea unor peşteri din Transilvania şi Oltenia (cu care prilej a anunţat descoperirea „senzaţională” a unor oseminte umane cuaternare. s-a bucurat de o atenţie specială în rândurile arheologilor şi antropologilor din România. dar din păcate rezultatele acestei scurte campanii au *cosac_marian@yahoo. Un exemplu particular ne este relevat de o notă informativă. NicolăescuPlopşor. C. 261. aşa cum ni se înfăţişează ea astăzi şi de care avem nevoie şi în patria noastră. 1963. dar în colaborare cu arheologul C. nu a fost îndeajuns pusă în valoare”5. NicolăescuPlopşor în anul 1924. p. 7 Milcu 1954. S. S.O REEVALUARE A CONTEXTULUI DESCOPERIRII OSEMINTELOR UMANE DIN GALERIA M A PEŞTERII MUIERILOR DE LA BAIA DE FIER Marian Cosac* Descoperirea din anul 1952.. 3 Opriş 2004. nu făcea decât să prezinte un punct de vedere ce a predominat în perioada următoare publicării rezultatelor arheologice de la peştera Muierilor. 03. Nicolăescu-Plopşor ne sunt cu claritate indicate în finalul notei sale informative: „C. anume discreditarea lui C. Nicolăescu-Plopşor1. au fost întrerupte „dat fiind că şantierul Cerna-Olt făcea urgentă cercetarea şi cartarea peşterilor din zonă”8. „Drăgan Ion”. . 41-107. Această receptare a descoperirii îl făcea pe autorul principal al săpăturilor. Acesta din urmă a reluat săpăturile în anul 1953. iar rezultatele obţinute au fost utilizate în lucrarea sa de doctorat: NicolăescuPlopşor 1935-1936.”7. urmărea mai degrabă un interes personal al informatorului. S. p.com 1 Opriş 2004. 11. Este adevărat că aceasta. S. ca fals interpretate) … 2. 19. Şi studiile generale consacrate istoriei vechi din spaţiul actual românesc reflectă cu fidelitate atitudinea respectivă4. Subiectivismul sursei citate şi interesele sale în îndepărtarea din activitatea de cercetare a arheologului C. în momentul în care se discuta numirea sa ca membru corespondent al Academiei Române. 4 Dumitrescu şi colab. să constate că „deşi ar fi trebuit să constituie un eveniment ştiinţific de mare importanţă. de către specialişti (Olga Necrasov) şi analizate recent la Leningrad. prin conţinutul său. S. a osemintelor umane din Galeria M a peşterii Muierilor de la Baia de Fier. 1956. dar nu numai. 1983. aflată de Ioan Opriş în dosarul întocmit de Securitate arheologului C. Roşu.P. sub coordonarea „Colectivului de antropologie al Academiei R. S. 8 Roşu 1998. 2 Opriş 2004. care nu a reuşit să se ridice la nivelul unei adevărate ştiinţe. Studierea sistematică a sedimentelor din galeriile peşterii Muierilor a debutat în anul 1951 şi a fost continuată până în anul 19526. Plopşor rămâne încă un diletant în arheologie. p. S. care ar putea fi folosit în această direcţie”3. p.R. p. datată 23. Plopşor are un talent literar. Nicolăescu-Plopşor.

1954. 1954) În primul raport al cercetărilor arheologice13. S. Nicolăescu-Plopşor. un craniu şi o tibie. Gheorghiu. 195-207. dacă am lua în consideraţie şi succinta notă oferită de menţionatul colectiv în raportul de cercetare „Şantierul Grădiştea Muncelului”. 14 Gheorghiu şi colab.20 Osemintele umane din Galeria M a Peşterii Muierilor rămas nepublicate. C. F. 193. 12 Ibidem. I. Amplasarea sondajelor şi secţiunilor efectuate în 1929 şi 1951 (după Al. 15 Gheorghiu şi colab. Fig. Nicolăescu-Plopşor. Enea. 1954. aparţinând lui Homo sapiens fossilis. D. în asociere cu faună de climă rece. Chiar dacă studiul a fost publicat în anul 1954. Al. 1. Haas 1953. În sectorul A al acestei galerii au apărut resturi de fosile umane. cu unelte de cuarţit. se menţionează faptul că „Această galerie are un singur strat de cultură”15. Colaborarea dintre antropologi şi arheologul C. 74. N. 1954. în anul 1955. Neagoe. Primele rezultate ale cercetărilor au fost comunicate în Şedinţa Colectivului de antropologie din 22 iunie 1952. Haas. Gh. pe o singură pagină11. Gh. 73-86. S. el prezintă doar cercetările din anul 1951. p. o mandibulă şi o scapulă cu caractere de Homo primigenius”12. Gheorghiu. silex şi os. iar săpătura a avut ca punct 9 Gheorghiu şi colab. p. p. C. Nicolăescu-Plopşor şi colaboratorii săi au redeschis săpăturile arheologice. Preda. iar studiul respectiv a fost publicat în primul volum al revistei „Probleme de antropologie”9. S. chiar patru. Surdu. 13 Gheorghiu şi colab. S. p. Iofcea. Nicolăescu-Plopşor explică şi faptul că rezultatele obţinute în anii 1951 şi 1952 au fost publicate în trei studii distincte10. Gheorghiu. 1954. C. După o întrerupere. Haas 1953. unde se indică faptul că „În galeria M s-au precizat două strate de cultură paleolitică. Gheorghiu şi colab. Comşa. Silveanu. 80. precum şi „să formeze un colectiv de cercetători tineri bine pregătiţi”14. Studiul a fost prezentat în şedinţa din 22 iunie 1952. 11 Gheorghiu. în anul 1954. Bombiţă. 1954. R. care aveau ca obiectiv „studiul bio-antropologic al omului fosil ale cărui resturi se găsesc pe teritoriu ţării noastre”. 10 . de aspect mousterian final. E. p.

imediat învecinată continuării galeriei. Săpătura s-a desfăşurat în condiţii improprii. din spre galeria principală. provenind din descuamarea postglaciară a bolţii peşterii. o tibie umană cu urme de 16 17 Gheorghiu şi colab. p. S. ceea ce duce la concluzia că stratele geologice din acest sector nu au suferit vre-o remaniere ulterioară. un fragment din jumătatea dreaptă a unei mandibule şi alături. acoperit de stratul steril intermediar şi de stratul superior de cultură. peste care se suprapune stratul steril de pulbere de calcar. pentru ca în urmă să fie spălat. „S-a săpat până la stânca vie. Haas 1953.50 m. „datorită deselor defectări ale aparatelor de iluminat. succesiunea stratelor de cultură . NicolăescuPlopşor preciza faptul că „Sectorul A este situat la N de restul galeriei M şi denivelat faţă de aceasta cu 2 m.după cum am văzut . 81. după cum se precizează. În această porţiune s-au delimitat precis cele două strate de cultură din galeria M. oase întregi sau sfărâmate şi rulate. am fost îndreptăţiţi să depozităm la gura cotlonului de coborâre. stratul de cultură variind ca înălţime între 0. nu au fost întâlnite resturi mai noi holocene. 1954. precum şi datorită faptului că. Depozitele geologice de umplere ale acestui sector au rezultat din două scurgeri şi anume: una din galeria M. Primul dintre acestea reflectă punctul de vedere al colectivului alcătuit din arheologul C. . rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1952 au fost publicate în două studii distincte19.60 m în cotlonul F el depăşind chiar 1 m înălţime”16. II. iar faţă de galeria principală cu 7. asemănător celui de la Ohaba Ponor”18. p. prin cotlonul folosit de noi pentru coborâre. 19 Gheorghiu. Observaţiile noastre arată că sub acest strat steril cu care se încheie pleistocenul în peşteră. Nicolăescu-Plopşor şi antropologi. Peste acest con de umplere s-au suprapus scurgerile galeriei M. S.Marian Cosac 21 de plecare sondajul efectuat de C. care au circulat prin peşteră: pietre rulate. 18 Ibidem. Aici. precum şi o descriere detaliată a contextului stratigrafic. Caracterul celor două depozite de umplere este deosebit. iar pe de altă parte. Aşa cum precizam. în unele porţiuni. pietriş. Nicolăescu-Plopşor în 1929. a apărut III. în partea de N a sectoarelor B-F. pentru a se înlătura eventualele obiecţii privind asocierea dintre caracterele evoluate ale resturilor umane şi aparenta „retardare” a industrie litice. Din spre galeria principală s-au scurs în partea de N a sectorului. iar alta. datorită componenţei materialului. În raportul colectiv asupra cercetărilor din anul 1952. acesta a fost atribuit „unei culturi musteriene evoluate care prezintă un facies cu totul particular. ceea ce dovedeşte contemporaneitatea depunerii acestor strate atât cu locuirea galeriei.35-0. În ceea ce priveşte utilajul litic recuperat. având aceeaşi fosilizare cu acestea. pământul umed nu se putea cerne în bune condiţii.este aceeaşi. au apărut câteva resturi umane şi anume: I. spre a se evita astfel chiar cea mai neînsemnată pierdere”17. În sectorul A. Peste aceste depozite s-a suprapus un strat steril de pulbere fină şi grăunţi de calcar. care împiedicau o perfectă vizibilitate în timpul lucrului. datorită pe de o parte modului lor de formare. S. cât şi cu perioada intermediară de părăsire. iar următorul rezultatele evaluării antropologice. asociat cu o faună şi unelte corespunzătoare stratului I. 195-207. antrenate de apele subterane. arheologul C. Gheorghiu şi colab. un craniu care păstrează mare parte din masivul facial. întreg materialul rămas de pe urma celor două trieri. la baza stratului steril de pulbere de calcar în asociere cu oase de urs de peşteră. despărţite printr-un strat steril identic. care coboară în pantă spre partea de sud a sectorului. 1954. în stratul inferior de cultură.

p. aşa cum precizam anterior. p. au fost de fapt coordonatorii cercetărilor de la Baia de Fier. 7) Fig. galerie colaterală celei principale. Nicolăescu-Plopşor 1953. După aceştia „Cercetările din galeria M. Sublinierile ne aparţin. 1953. IV. de dimensiuni şi volum mult mai redus. fig. fig.22 Osemintele umane din Galeria M a Peşterii Muierilor roadere pe extremităţi. o scapulă umană. Gheorghiu şi N. p. S. S. Craniul şi tibia aparţin lui homo sapiens fossilis. Utilaj litic asociat cu fosilele umane din sectorul A: 1-2 şi 4 vârfuri din cuarţit. care. 2. au arătat o succesiune mai puţin bogată de straturi … galeria 20 Gheorghiu. Secţiune stratigrafică a galeriei M (sectorul C) (C. în momentul în care au fost descoperite vestigiile umane. 199. 1. precum şi uneltele de cuarţit şi os apărute în acelaşi strat ne îndreptăţesc a le socoti cu certitudine resturi de oameni fosili. . 196) O descriere a situaţiei stratigrafice a galeriei M ne este oferită şi de Al. Haas 1953. 3. şi mai jos. Fig. Haas. 201. Poziţia stratigrafică precisă şi starea de fosilizare identică cu aceea a oaselor mamiferelor fosile descoperite în asociere cu resturile umane. la 30 cm sub acest strat. 3 racloar din cuarţit (după C. în vreme ce mandibula şi scapula posedă caractere de homo primigenius”20. Nicolăescu-Ploşor.

împreună cu resturile scheletice umane. 1957. pe de-o parte. pe care omul primitiv o străbătea cu aceeaşi uşurinţă de la un capăt la altul. unde se aflau „scurgeri care formau conuri de umplere bine individualizate. Nicolăescu-Plopşor şi colaboratorii săi24. care datează din perioada de formare a straturilor corespunzătoare22 … „anume: un fragment de mandibulă. din grupul resturilor arheologice descoperite. 21. o diafiză tibială. dintre care prima la o distanţă de 7 m de la sectorul A. După afirmaţiile acestuia. Ibidem. p. Raportul de cercetare menţionat anterior este singular prin faptul că ne oferă o primă descriere detaliată a depunerilor sedimentare din apropierea sectorului A. furnizate din campaniile anterioare. reconstituirea lor aproape completă. scurgeri care formau conuri de umplere bine individualizate. Interesant este că materialul litic musterian ne apare disipat pe întreaga coloană 21 22 Gheorghiu. 652. se desprind: un vârf de cuarţit asemănător vârfurilor musteriene de silex. datorită stării lor de conservare. p. 23 Gheorghiu. galeria S reprezintă un vast depozit de umplere. În rest. unde au apărut resturile fosile umane. acest strat dovedeşte formarea simultană a unui strat inferior întins de cultură. p. Totodată. care au permis. p. iar pe de altă parte. Bolomey. 27 Nicolăescu-Plopşor şi colab. de această dată doar arheologi. care leagă galeria principală de galeria M. În acest scop au fost efectuate trei „casete”. au reluat săpătura în principalele galerii ale peşterii Muierilor. Unul dintre obiectivele declarate de coordonatorul cercetărilor era „urmărirea raportului stratigrafic între stratele de cultură din Galeria principală cu cele din galeria S-M”25. În partea terminală a galeriei M a existat întotdeauna o largă depresiune umplută prin scurgerile continue provenite. Haas 1953. precum şi modul în care se continuă aceste nivele în Galeria S”26. „Datele de ordin stratigrafic. cu excepţia paleontologului Al. p. solidarizîndu-se prin caracterele culturale comune. p. impuneau verificarea şi urmărirea atentă a celor două niveluri musteriene pe toată întinderea secţiunii din galeria M. datorită conţinutului lor”. 22. 1957. Haas 1953. 24 Nicolăescu-Plopşor şi colab. precum şi un număr de fragmente dintr-un craniu uman. . toate trei găsindu-se practic la acelaşi nivel. cercetările au dat la iveală în 1952 câteva resturi de fosile umane. Astfel. În zona de contact dintre galeria M şi galeria S. din galeria M. Conul de umplere din partea imediat adiacentă restului galeriei M a arătat o stratigrafie întru totul asemănătoare umplerii din întreaga galerie … în galeria S. un fragment de scapulă. S. În anul 1955 C. 26 Nicolăescu-Plopşor şi colab. 13. datorită conţinutului lor. Sublinierile ne aparţin. legat prin caractere culturale de stratele paleolitice mijlocii şi superioare din galeria principală”21.Marian Cosac 23 principală cu galeria S şi galeria M formau o singură unitate. golită în întregime în cursul campaniei din 1953. un fragment de silex (poate dintr-o lamă lată) precum şi un număr de fragmente osoase pe care se poate desluşi intenţia de tăiere”23. 13-27. în profilul dreapta al secţiunii longitudinale din Galeria M27. din galeria principală. respectiv cercetările efectuate în sectorul A din galeria M. cu plan de lovire şi bulb de percuţie. câteva zeci de aşchii de cuarţit cu retuşe de uzură pe margini. 1957. 1957. în cele trei galerii menţionate. 646. 25 Nicolăescu-Plopşor şi colab. Caracterul fosil şi datarea tuturor acestor resturi o documentează ansamblul descoperirilor din acelaşi strat de cultură. a fost pus în evidenţă un strat de cultură inferior. apoi 4-5 răzuitoare de cuarţit.

”33. Cu toate acestea este utilizat de informatorul menţionat anterior. conştientiza faptul că doar cercetările interdisciplinare puteau să confirme sau să infirme asociaţia din sectorul A. despre care se afirmă că provine de la Baia de Fier: „Bone of bear from capsite Bayya-de-F'yer [(?) Baia de Fier. dar vârsta invocată nu se regăseşte printre datările efectuate în laboratorul de la Leningrad şi comunicate în revista „Radiocarbon”. În acest sens afirma că „Pentru a vedea dacă eventual ne aflăm în faţa unei interpretări stratigrafice eronate. 80. Nicolăescu-Plopşor observa: „Cu toată precizia stratigrafică a descoperirii. Vernadsky Institute of Geochemistry and Analytical Chemistry Academy of Sciences. . 31 Nicolăescu-Plopşor şi colab. 1957. dar se 28 29 Gheorghiu şi colab. atribuită musterianului29.e. Nu ne rămâne decât să presupunem că aceasta este datarea la care se referea „Drăgan Ion”. discovert 1951 bz K. p. p. Nu cunoaştem vârsta obţinută la Leningrad. Haas. 1954. o datare cu numărul de identificare Mo-105 şi o vârstă obţinută de >29000. chiar dacă laboratorul este menţionat din anul 1963. dar L. coordonatorul săpăturilor. p. Nicolăescu-Plopşor este faptul că mandibula umană beneficiase de o datare prin metoda carbonului radioactiv la Leningrad. Khaas [Haas]. care „vor îngădui concluzii juste şi ample”31. urmează a se face neapărat determinările necesare pe baza fluorului şi carbonului radioactiv”32. În vederea confirmării succesiunii stratigrafice în sectorul A al Galeriei M. 34 Vinogradov şi colab 1968. Sample subm. Şi cercetarea din galeria S a evidenţiat prezenţa unei singure etape ocupaţionale. 35. în anul 1968. p. iar ipoteza emisă de C. Nicolăescu-Plopşor şi colab. au fost prelevate mostrele necesare analizei polinice. C. 1957. by N. 24. 454. apariţia unui homo sapiens fossilis într-un mediu mousterian părînd îndoielnică celor care erau obişnuiţi cu descoperirile apusene. 24. C.24 Osemintele umane din Galeria M a Peşterii Muierilor stratigrafică a casetelor efectuate. a contribuit în bună măsură la lăsarea în umbră a unei astfel de descoperiri”30. Nicolăescu-Plopşor. cu privire la existenţa celor două etape de locuire. 32. S. Comment: age determined from organic fraction of bone”34. URSS. în cursul campaniei din 1955. S. Spre surprinderea noastră. Campsite. 230 E Long] in region of Kraynova [(?) Craiova] in W Romania. Ceea ce nu menţionează C. 30 Nicolăescu-Plopşor 1956. dar rezultatul obţinut nu a fost comunicat într-un studiu de specialitate.n. p. p. Într-un studiu consacrat prezentării stadiului cercetărilor în arheologia paleoliticului din România. 33 Roşu 1987. 450 N Lat. ca. 32 Nicolăescu-Plopşor şi colab. este adevărat destul de târziu. ca un argument în a demonstra că Plopşor „rămâne încă un diletant în arheologie”. I. p. De altfel. 32. Moscow”. S. Nikolescu-Plopshor. S. 1957. De menţionat că în primul raport al cercetărilor arheologice se susţine că în Galeria M este prezent un singur nivel de locuire28. contains bones of primitive man and animals with quartite implements. S. unde această cultură corespunde numai lui homo primigenius. Din păcate nu se indică sectorul sau nivelul din care provine aceasta. prezentat în prestigioasa revistă „Radiocarbon”. Roşu preciza în anul 1987 că de la Baia de Fier provin „un craniu şi o mandibulă umană datată prin metoda carbonului radioactiv (C14) la cca 29000 î. ne apare în acest stadiu al cercetărilor arheologice ca improbabilă. Aşadar este vorba de o probă pusă la dispoziţia laboratorului de la Moscova de către N. aveam să descoperim într-un raport privind datările radiocarbon efectuate la „V. Nicolăescu-Plopşor.

. 40 Gheorghiu. în 2004. ceea ce de fapt nu corespunde cu afirmaţiile lui C.P. p. fapt care ne sugerează ca loc de provenienţă sectorul A. În studiul acestora sunt comunicate şi vârstele obţinute pentru un molar de Megaloceros giganteus. vârsta indicată prelungea evoluţia sa într-un palier temporal care nu corespundea în acel moment cu o cronologie acceptată în arheologia paleoliticului. fapt care sugerează acceptarea existenţei în sectorul A al galeriei M a unui aport de material din galeria principală.40 – 1.P. Şi o reevaluare. prelevat din nivelul intermediar dintre etapa de locuire musteriană şi aurignaciană din galeria principală. O a doua observaţie este că aceleaşi rezultate ne atrag atenţia asupra contradicţiei dintre vârsta obţinută pentru nivelul inferior musterian din galeria M a peşterii Muierilor. dar respectivele datări au fost ignorate de C. iar alta. S. Doboş şi E.). respectiv 42560 +1310/-1120 ani B. Haas. Olariu. dar rezultatul acesteia a fost publicat de Al. De precizat este comentariul cercetătorilor menţionaţi anterior. De altfel. chiar dacă acest ansamblu litic a fost catalogat ca „mousterian final”.50 m). publicarea de către A.P. ulterioară de această dată.P. respectiv principală şi M. cât şi de aceea obţinută la Moscova. Soficaru.P. Olariu. Skog şi E. A. Skog şi E. pentru metapod.Marian Cosac 25 face precizarea că a fost descoperită în asociaţie cu oseminte umane şi cuarţite. care susţin că resturile umane au fost descoperite în cursul unor campanii de cercetare diferite. Alexandrescu este apropiat de vârsta indicată de Al.P. precum şi pentru un metapod de Ursus spelaeus. şi aceea rezultată în urma datării vestigiilor umane (30150 ±800 şi 29930 ±170 ani B. Trebuie amintit şi faptul că în sectorul respectiv sunt prezente „conuri de umplere bine individualizate. O altă evaluare radiometrică a fost efectuată la o dată pe care nu o cunoaştem. s-au desfăşurat în aceeaşi perioadă cronologică. pentru paleoliticul mijlociu..P. datorită conţinutului lor”40. chiar autorii cercetărilor arheologice precizează că depozitele geologice de umplere ale sectorului A „au rezultat din două scurgeri şi anume: una din galeria M. 39 Gheorghiu. Olariu şi colab. Presupunem că această atitudine se datora faptului că rezultatele respective contraziceau ipoteza contemporaneităţii osemintelor umane cu musterianul din galeria M. a oferit vârsta de: 42560 +1310/-1120 ani B. (GrN – 16977)”35. 38 Ibidem. Alexandrescu a rezultatelor datării scapulei şi tibiei. Vârsta indicată pentru acestea era de 30150 ±800 ani BP36. 199. conform cărora acestea au apărut în sectorul A al galeriei M în campania din anul 1952. de această dată din nivelul musterian prezent în aceeaşi galerie38. Haas 1953. 313. oferită de A. a indicat o vârstă apropiată. 646. în anul 1952. 35 36 Păunescu 2000. 37 Soficaru şi colab.. Ceea ce ne surprinde este faptul că rezultatul comunicat de A. Rezultatele sunt de 30060 ±280 B. fapt susţinut iniţial de Al. Trinkaus. şi 44466 ±677 B. Gheorghiu şi N. Roşu. Nicolăescu-Plopşor. de 29930 ±170 ani BP37. pentru că. G. din spre galeria principală”39. G. şi de 40850 ±450 B. p. pentru molar. Prima concluzie care se poate trage din analiza datelor radiometrice prezentate este faptul că etapele de locuire din ambele galerii. şi 35367 ±318 ani B. Păunescu în anul 2000. a craniului. Nicolăescu-Plopşor. Acesta afirma că „O probă de oase prelevată din nivelul I Musterian (proba BFPMR – 1 – galeria M – sector C – 1. Haas 1953. A urmat.. S. p.

pentru că asociaţia dintre utilajul litic aurignacian şi vârfuri din os este prezentă. Preda. Esquise d'une préhistoire de la Roumanie. Datarea primelor plasează etapa aurignaciană într-o perioadă timpurie a evoluţiei acestuia în România. Bucureşti. în Probleme de antropologie. 5 grattoir pe lamă (după Al. fapt care explică absenţa materialului aurignacian din sectorul A. R. Surdu. Raport preliminar asupra cercetărilor de paleontologie umană de la Baia de Fier (reg. se poate datora unui astfel de fenomen. E.Malul Galben. C. 2-4 vârfuri din os. cu siguranţă din galeria principală a peşterii. S. Bombiţă.26 Osemintele umane din Galeria M a Peşterii Muierilor Datele puse la dispoziţie până la această dată ne indică faptul că resturile umane au ajuns în sectorul A în urma unei deplasări mecanice naturale de material. Gheorghiu. I. Nicolăescu-Plopşor. dar cu o concentrare a habitatului în prima parte a respectivei galerii. Asociaţia dintre osemintele umane şi cuarţite. Neagoe. Dumitrescu. Gh. în jurul aceleiaşi vârste. Bucureşti. D. Craiova) din 1951. Fig. 73-86. În finalul demersului nostru considerăm că se poate accepta ipoteza contemporaneităţii dintre fosilele umane şi utilajul aurignacian (vârfuri din os. . NicolăescuPlopşor pentru a le atribui paleoliticului mijlociu. Comşa. Mogoşanu. Nicolăescu-Plopşor. 1954 – Vl. N. 1983. Al. I. S. fapt care atrage atenţia asupra aparentei „izolări” a acesteia. argument utilizat de C. Bolomey. grattoirs şi burin-e). 1983 Gheorghiu şi colab. Silveanu. unde este prezentă o etapă de locuire atribuită aurignacianului. 1954. Iofcea. Al. doar la Mitoc . F. Gheorghiu. Utilaj aurignacian din peştera Muierilor: 1 burin diedru. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Enea. S. – Al. Gh. Fl. 4. C. Păunescu 2000) Bibliografie Dumitrescu şi colab. Haas. vol. p.

64. V-VI. Milcu. Editura Agir. Dating of Paleolithic human fossil bones from Romania by accelerator mass spectrometry. Bucureşti. Early modern humans from the Peştera Muierii. Anul IV. 1957. Baia de Fier. V. Bucureşti. www. Opriş 2004 Păunescu 2000 Roşu 1987 Roşu 1998 Soficaru şi colab. 46. P. – C. I. November 14. – A. Novaci. 1953. Trinkaus. 2000. A. Studiul a fost prezentat de Şt. 103. N. Reg. Skog. p. Istoricii şi Securitatea. 10. Vinogradov. Haas 1953 Milcu 1954 Nicolăescu-Plopşor 1935-1936 Nicolăescu-Plopşor 1956 Nicolăescu-Plopşor şi colab. Vol. I. 26. No. Rezultatele principale ale cercetărilor paleolitice în ultimii patru ani în R. Romania.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.R. p. Gheorghiu. 1-2. Cu C. Date preliminare asupra rezultatelor paleoantropologice de la «Peştera Muierilor». Dezvoltarea cercetărilor de antropologie în ţara noastră. 1-2.P. 1935-1936. 11. no. Roşu. Dobkina. S. Nicolăescu-Plopşor Le Paléolithique en Roumanie. – Al. Bucureşti. în SCIV. Date privind omul primitiv de la Baia de Fier. p. R. Academia Română – Filiala Iaşi. Editura Enciclopedică.ro/ – I.P. vol. Bucureşti. PNAS. Markova. Bucureşti. Vol. Treptele antropogenezei. p. Milcu în Sesiunea Secţiunii de ştiinţe medicale a R. 1998. Colecţia Românii în istoria universală. vol.. p. S.R. L. 2. 1954. 2004. 41-107. vol. Olariu. Baia de Fier. – Şt. Nicolăescu-Plopşor prin veac. – C. Păunescu. Opriş.. Radiocarbon dating in the Vernadski Institute. – L. E. 1968. în Probleme de antropologie. Vinogradov şi colab. Alexandrescu. – C. Paleoliticul şi mezoliticul din spaţiul cuprins între Carpaţi şi Dunăre. III. M. Soficaru. Roşu. în Materiale şi cercetări arheologice. S. nr. Doboş. p. 32. Consideraţii paleoantropologice. 195-207. G. – Al. G. Şantierul arheologic Baia de Fier. Studiu monografic. Nicolăescu-Plopşor. 1956. tom VII. Mic dicţionar al oamenilor fosili. din 22-24 ianuarie 1954. 13-27. Bucureşti. în SCIV. A. Bucureşti. 1968 . 2006. E. Devirts. 1957 Olariu şi colab. Bucureşti.org/ – A. Craiova.nipne. 1938. N. Nicolăescu-Plopşor şi colab. în Radiocarbon. S.Marian Cosac 27 – Al. – A. M. în Dacia. în Şantierul Grădiştea Muncelului.pnas. Gheorghiu. Haas. E. 1987. Iaşi. http:/www.

belonging to the M Gallery from Muierilor Cave might be contemporaneous with the Aurignacian material found in the Main Gallery.000-30. Given this time span.000 BP time span of contemporaneity between the human remains and the Aurignacian material. Despite the fact that the human remains were redeposited in section A following a natural mechanical displacement of the sediment. the only similar cultural association of bone points. . radiometric dating allows the framing of a 29. end scrapers and burins is be found in Mitoc Malu Galben.28 Osemintele umane din Galeria M a Peşterii Muierilor A NEW ESTIMATION FOR THE HUMAN BONES CONTEXT OF DISCOVERY IN THE M GALERY OF MUIERILOR CAVE FROM BAIA DE FIER Abstract This paper underlines the possibility that the human remains in section A.

cu o tipologie săracă. în ciuda acestor dezavantaje. Deosebit de caracteristice acestor regiuni sunt nivelele de eroziune. prin formarea „munţilor-bloc” delimitaţi de depresiuni şi culoare depresionare bine exprimate în relief (Depresiunea Loviştei. omogenitatea tehnocomplexelor carpatice este pe deplin subînţeleasă. este caracterizat printr-un comportament tehnic destul de rudimentar. etc). . la reducerea masivităţii. precum şi un sistem de văi înguste şi adânci cu frecvente rupturi de pantă. etc) care nu de puţine ori. Banat si nordul Olteniei Tectonica foarte complicată a Carpaţilor a generat bombări şi coborâri axiale în structura cristalină mai ales a Carpaţilor Meridionali. etajate. care sunt tăiate în relieful actual de mulţimea curmăturilor şi pasurilor. Faptul că industriile carpatice au un aspect „charentoid” nu mai stârneşte suspiciuni în rândul autorilor1. Introducere Musterianului carpatic. Parâng. printr-o fragmentare accentuată a celor mai înalte culmi care au intrat sub influenţa fenomenelor glaciare corespunzătoare glaciaţiunilor din Cuaternar2. Cârciumaru. 1976. generând chiar un facies cultural comun. relieful s-a constituit în puternice noduri orografice. Mediul actual din sud-vestul Transilvaniei. 1996. Ţara Bârsei. Râu Şes şi Gornoviţa. Spunem ipotetică deoarece pe majoritatea materialului litic nu s-au efectuat studii tehno-tipologice moderne. la rândul său. Cârciumaru. II. Acest lucru a permis. Pentru început considerăm necesară prezentarea caracteristicilor reliefului şi a mediului actual din sud-vestul Transilvaniei şi din regiunile învecinate pentru a vedea în ce măsură factorii de relief şi sursele de materie primă au influenţat dezvoltarea comunităţilor paleolitice ce au populat aceste zone. cu culmi rotunjite. Mogoşanu. de-a lungul timpului legături relativ lesnicioase între cei doi versanţi ai acestui lanţ atât de masiv la prima vedere. 7 – 16.AFINITĂŢILE CULTURALE ALE PALEOLITICULUI DIN SUD-VESTUL TRANSILVANIEI CU REGIUNILE ÎNVECINATE Romică Pavel I. p. Gabori. Ed. Aceste platforme reprezentau probabil în Pleistocen regiuni de concentrare şi de atracţie a animalelor specifice fiecărei perioade climatice. generată de utilizarea pe scară largă a materiei prime mediocre. Depresiunea Petroşani. fiecare remarcând însă o diferenţiere sesizabilă între musterianul carpatic şi Charentianul de tip Quina francez. Relieful glaciar este în 1 2 Gabori-Csank. Peştera Cioarei Boroşteni. 1976. au reprezentat regiuni de intensă locuire paleolitică(Depresiunea Haţeg. Cu toate acestea în opinia majorităţii autorilor. Valea Cernei). Această tectonică activă a creat un peisaj aparte în Carpaţii Meridionali. 1978. Valea Oltului. a contribuit. Datorită acestui fapt. 2000. fiind binecunoscute complexele sculpturale Borăscu. M. restul aşezărilor atât din judeţul Hunedoara cât şi din Banat fiind sărace în material. ceea ce a dus la o ipotetică uniformitate a ansamblului de locuiri. Macarie Târgovişte. iar ansamblurile sunt sărace şi dificil de interpretat. Aşezări mai bogate în material au fost descoperite în peşterile Bordu Mare de la Ohaba Ponor şi Cioarei de la Boroşteni. Valea Cernei. adesea reprezentând adevărate poduri suspendate cu aspect de câmpii înalte(Godeanu. de asemenea mai evidentă în partea meridională a Carpaţilor. Modelarea glaciară.

foarte favorabilă legăturilor directe.200-2. împreună cu alte masive. II. nu numai cu unităţile muntoase vecine.300 m altitudine şi adăpostind cele mai numeroase lacuri glaciare (peste 80). Bine individualizat. la Baia de Fier. Structura geologică eterogenă a acestor munţi explică marea varietate petrografică a rocilor rulate de apele ce îi străbat. din nord-est şi din vest. marele nod orografic al Godeanului prezintă o deosebită importanţă privind concentrarea în jurul său a unor foarte importante locuiri paleolitice. fiind încadrat de depresiuni tectonice adânci (Depresiunea Timişului în vest. Munţii Vâlcan. văi şi circuri glaciare cu trepte şi praguri care ascund. Mehedinţi şi Cernei. fac parte din marele nod orografic Retezat-Godeanu. la contactul cu Depresiunea Subcarpatică. se află o altă importantă aşezare paleolitică de peşteră. aşezarea din paleoliticul superior de la Tincova pe Timiş. deosebind pânza getică formată din şisturi cristaline împreună cu cuvertura sa sedimentară permian-cretacică care a încălecat în timpul cretacicului mediu şi superior. Mediul geografic din Ţara Haţegului Situată între trei mari diviziuni ale Carpaţilor româneşti. având 1770 km2. dar relativ variate ca potenţial natural. Cercetările geologice au descifrat structura în pânză a Carpaţilor Meridionali. iar în sud. Ca întinerire.29 m) din întreg lanţul Carpaţilor româneşti. aici existând cele mai lungi văi glaciare. ca urmare a eroziunii gheţarilor de tip alpin şi pirenaic care acopereau în Pleistocen înălţimile de peste 2.000 m. după Depresiunea Braşovului. Desigur că existenţa tuturor acestor aşezări paleolitice a fost condiţionată de mediul fizic şi biologic oferit de regiunea respectivă. Aşa sunt binecunoscutele aşezări paleolitice din Peştera Bordul Mare din Depresiunea Haţeg. culoarul Bistrei şi mai ales Ţara Haţegului în nord . Nu departe. cu aspect greoi în aria şisturilor cristaline şi a graniţelor şi semeţ în zonele de răspândire a calcarelor. 1. Glaciaţiunea cuaternară a atins în Carpaţii Meridionali cea mai mare extindere din întreaga regiune montană din România. Depresiunea Hateg-Orăştie se situează pe locul al doilea. adesea complexe. fiind suspendate la 2. în nodul orografic al Parângului. pe o distanţă de peste 50 km. formaţiunea autohtonului alcătuită din şisturi cristaline de epizonă străpunse de masive granitoide care suportau sedimente de vârstă jurasic-cretacic. Este o arie de convergenţă (morfologică şi hidrografică) pentru un spaţiu larg. Se pot întâlni aici labirinturi de creste. la poalele sudice ale acestuia. în restul regiunii aceasta fiind în cea mai mare parte erodată. care pot ajunge până la 8 km. ci şi cu regiuni mai îndepărtate. cele mai extinse în suprafaţă (Bucura -10 ha) şi cele mai adânci (Zănoaga . ca şi cea mai extinsă custură glaciară de circa 60 km. Geologia marelui nod orografic Retezat-Godeanu este destul de complicată. precum şi relieful diferenţiat. în spatele lor lacuri cu apă cristalină. în peştera Muierilor.30 Afinităţile culturale ale paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu regiunile învecinate general bine reprezentat în Carpaţii Meridionali.Depresiunea Subcarpatică a Olteniei în sud. Depresiunea Petroşanilor cu defileul Jiului spre est). precum Ţarcu. la poalele cărora este săpată peştera Cioarei. Resturi ale pânzei getice mai pot fi întâlnite în masivul Godeanu şi în Munţii Cernei. ajung la 2-3 km în diametru. aria depresionară drenată de Strei şi Mureş beneficiază de o poziţie cu totul aparte în ansamblul orografic central-vestic al ţării. care include unităţi geografice foarte apropiate prin morfogeneză şi condiţii pedobioclimatice. . din punct de vedere fizico-geografic. aşezarea din peştera Cioarei de la Boroşteni. nu de puţine ori. Circurile glaciare.

700 m. sub care râurile s-au adâncit ritmic. stejarul.Romică Pavel 31 Apariţia acestei arii depresionare este consecinţa scufundării fundamentului cristalino-mezozoic în lungul unor linii de falie si reluării procesului de sedimentare în neozoic. vegetaţia este asemănătoare cu cea din dealuri şi câmpii. urşi etc. Sibişel. toate menţinându-se între 400-500 m altitudine absolută. lipsind din Dealurile Hunedoarei şi din Culoarul Orăştiei. Aria depresionară din lungul Streiului. se desfăşoară foarte clar 6-7 niveluri. rel. Sub treapta munceilor. şi a doua pe Mureş. cu izvoarele în lacurile glaciare din Munţii Retezat şi Godeanu. cum ar fi gorunul. Râu Alb. vulpi. împreună cu Depresiunea Petroşani. oferind suficiente resurse de apă pentru dezvoltarea regiunii încă din cele mai vechi timpuri. în principal. foarte reduse şi ceva mai coborâte către Culoarul Orăstiei. În cuprinsul acestei depresiuni. mai ales că toata umplutura terţiară a dovedit succesiuni foarte variabile de nisipuri. Streiul are tributari importanţi mai ales pe stânga (Râu Mare. Depresiunea Haţeg-Orăştie este o arie de convergenţă hidrografică şi de densitate mare a reţelei. conglomerate si calcare a fost favorabilă denudării care s-a desfăşurat fără o stimulare şi accelerare neotectonica de mare amploare. relieful deluros se desfăşoară mai ales sub forma de culmi prelungi. dar depozite corespunzătoare se găsesc numai în câteva petice pe latura de sud a Depresiunii Haţegului. cu întinsele lor cuverturi aluviale si deluvio-coluviale. corespunzând unei suprafeţe de nivelare piemontană deasupra căreia se ridica (până la 550 . mai dezvoltate pe marginile de vest şi de sud ale Depresiunii Haţegului. deschisă la rândul ei spre sud prin Defileul Jiului.600 m) vârfuri şi câteva spinări uşor netezite. pietrişuri. numai pe alocuri ramificate. nivelate. manifestată puternic începând chiar cu nivelarea generală postpontională. încadrând si separând dimensiuni largi cu terase şi lunci foarte întinse. resturi. în lungul Streiului şi mai ales al Mureşului. De fapt. Râu Bărbat). Se pare că Depresiunea Haţeg-Orăştie a funcţionat ca golf al Bazinului Transilvan până în pontian. cu poduri întinse şi netede. probabil dintr-o suprafaţă piemontană mai veche. Predomină pădurile de foioase compuse din păduri de fag pur sau dominant când este însoţit de alte specii de foioase. Întreaga reţea dependentă de Mureş are un caracter paralel-dendritic. La contactul dintre depresiune şi munţi se schiţează o fâşie de muncei cu douătrei trepte de nivelare situate între 600 . suprafaţa piemontană coboară uşor până se pierde într-un nivel de terasa situat la 130-150 m (alt. Fauna este compusă din cervide. cu intercalaţii locale de gresii. predominând cele din a doua parte a Cuaternarului. formează un culoar transversal . în interiorul ariei cu vegetaţie montană. alături de care mai trăiesc iepuri. fără îndoială că au fost înlăturate de eroziunea ulterioară. formând seria de terase foarte întinse în toată aria depresionară. Dacă aici au existat. Pe alocuri. tot relieful din marginea Munţilor Metaliferi până în marginea nordică a Retezatului este un ansamblu de trepte piemontane de eroziune şi de acumulare. înainte de intrarea Streiului în îngustarea de la Subcetate. jugastrul etc. marne şi argile. Aşa se explică de ce întreaga arie depresionară are un relief de coline şi dealuri domoale. pătrunzând sub forma unei benzi în lungul Mureşului şi Streiului.). unde se aduna mulţimea de râuri de la sud şi nord. Dacă în Depresiunea Haţegului se desfăşoară ca terase piemontane cu niveluri ce se desprind unele de altele. carpenul. ieşind în evidenţă totuşi doua mici arii de convergenţă: una în nordul Depresiunii Haţegului. cu fragmentare moderată.

Cioclovina. relief format. piemonturile şi dealurile. Ea apare. precum şi în regiunile din apropierea acesteia. că pe raza jud. fapt ce a atras oamenii din Paleolitic. asigurând oamenilor din Paleolitic o importanta sursă de hrană şi de materii prime necesare supravieţuirii. pe Valea Muresului. prin eroziune regresivă a unor văi precum Bistriţa. dar si între ţinuturi intercarpatice şi circumcarpatice majore (Transilvania. pentru că oricum ele aveau să-şi dovedească mai târziu funcţia de drumuri de acces şi locuri de trecere între Oltenia şi . Mediul geografic din nordul Olteniei Din punct de vedere fizico-geografic. şi a uşurat legăturile directe între unităţi geografice repartizate pe un spaţiu larg. înlesnind procesul de umanizare şi de modificare timpurie a mediului. fauna din Pleistocenul superior circula prin această depresiune în timpul migraţiilor sezoniere. racordat aproape perpendicular pe culoarul Mureşului. în principal din Depresiunea Haţeg-Orăştie. cel care separând Munţii Apuseni de Munţii Poiana Ruscă deschide cea mai lesnicioasă legătură a Bazinului Transilvaniei spre vest. această regiune se află în partea de sud a Carpaţilor Meridionali unde are loc contactul dintre munte şi Subcarpaţii Olteniei. regiunea. alături de existenţa şeilor din lungul crestei principale. şi din sud prin Defileul Jiului cu Oltenia. Sohodol. Pătrunzând adânc în interiorul munţilor. cu Podişul Transilvaniei. Pianu de Jos. au prezentat un interes deosebit pentru omul din Paleolitic. II. Brotuna-Basarabasa. Munţii Carpaţi reprezintă osatura reliefului ţării noastre ei orientând şi subordonând funcţionalitatea celorlalte componente ale mediului geografic. Hunedoara au fost realizate multe din primele descoperiri de aşezări paleolitice din România. Sebeş. că înaintarea puternică în munte. Aceştia au ales zona şi datorită condiţiilor optime oferite de relieful judeţului. Tartăria. pe mai mult de 100 km. din nord-est. astfel. Având un grad ridicat de accesibilitate. au dus la crearea unor căi lesnicioase de pătrundere până în inima muntelui poate încă din Paleolitic. încă din secolul XIX. formată în principal din Depresiunea Haţeg-Orăştie. eroziune activată de nivelul de bază foarte scăzut din Depresiunea Tg. fapt ce i-a conferit de-a lungul timpului un microclimat mai blând faţă de alte zone geografice. i-a făcut mai accesibili. Depresiunea Haţeg-Orăştie a fost dintotdeauna un teritoriu cu funcţii complexe. Majoritatea unităţilor de relief din interiorul şi din exteriorul arcului carpatic sunt constituite din sedimente ce îşi au originea în zona montană. Jiu. din Paleolitic (Federi. Ohaba-Ponor. în egală măsură: văile. încadrată de cele trei grupe de munţi: Şureanu. 2. Aceasta zonă oferea condiţii favorabile de habitat. Clopotiva. Şuşiţa. de asemenea. surse de materii prime şi de subzistenţă. Nu este de mirare.32 Afinităţile culturale ale paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu regiunile învecinate carpatic. Poiana Ruscă şi Metaliferi. ca răscruce a unor vechi şi importante căi de legătură între regiuni carpatice vecine. Trebuie să menţionăm. după cum am văzut la începutul acestei lucrări. concentrând activitatea şi viaţa economică de pe spaţii mult mai largi decât limitele ei fizico-geografice. Banat. fiind transportate de mulţimea râurilor ce se formează în zonele mai înalte ale munţilor Carpaţi. Omul a găsit din cele mai vechi timpuri condiţii favorabile stabilirii sale în aceasta zonă. Aici au fost descoperite numeroase urme de aşezări preistorice. Crişana şi Oltenia). Ca urmare. deci. Crăciuneşti) şi din epocile următoare. Buituri. Datorită legăturilor Depresiunii Haţeg-Orăştie cu celelalte zone deschise din vest si nord-vest. Bistricioara.

iar nivelul suprafeţei Gornoviţa poate fi observat în regiunea Tismana la circa 400 .800 m. vor fi fost bine controlate de omul paleolitic. şi are o suprafaţă de circa 85 m2. . la adăpostul căreia este săpată peştera Cioarei. poate chiar mai facile. aproximativ 7 m lăţime. Nu este exclus ca toate aceste platforme să fi reprezentat zonele de vânătoare ale omului paleolitic. ocupând suprafeţe întinse. sunt relevante nivelele complexului sculptural Râu Şes.400 m în bazinul Bistriţei. restrânse. Tot la fel de cunoscut este drumul de plai care pleacă de la Sâmbotin.500 m. la altitudini de 950 . apar numai sporadic . iar migraţiile sezoniere ale unora. în regiunea Subcarpatică cu şirurile sale de depresiuni. a constituit pentru omul paleolitic un mediu propice. concluzia că regiunea montană. Suprafaţa de nivelare Borăscu se plasează în Munţii Vâlcan numai pe culmea principală. de exemplu. De altfel. la rândul lor. dea lungul văilor care urcă până pe platourile şi suprafeţele de netezire cele mai înalte. având în vedere că este perfect închisă. Se poate trage. avându-se în vedere posibilitatea concentrării aici mai ales a unor ierbivore pleistocene. la altitudini de 1. Animalele. între ele interpunându-se desigur un bogat etaj nemoral.Romică Pavel 33 Transilvania în cadrul procesului de transhumanţă3. cum ar fi. culmea rotunjită din Arcanu şi creştetul Pietrei Boroştenilor. Peştera Cioarei face parte din grupa peşterilor fosile. 3 4 C. de la formele de climat cu influenţe submediteraneene (mai ales în interglaciar) până la pajiştile cu elemente arctico-alpine din culmea Oslea. Bistriţei. Din Munţii Vâlcan nu lipsesc nici binecunoscutele suprafeţe de eroziune specifice Carpaţilor Meridionali.Mirceşti. înălţimea plafonului. lipsită de curenţi. Este uşor accesibilă. adevărate bazine de adunare a apelor. prin poziţia acestei aşezări. care demonstrează obişnuinţa ciobanilor de a se aduna în aceste locuri în adevărate sărbători la date dinainte ştiute4. complet uscată. înainte de începerea săpării sedimentului. cuprinzând platoul din vârful Straja. în acest sens este semnificativă conservarea în Oslea a unor oronime precum Nedeia şi Nedeuţa.350 m. iar gura peşterii este orientată spre sud-vest. vegetaţie etajată pe verticală.1. unde se schimbau produse. Masivul Godeanu sau Parâng. cu chei sălbatice şi sisteme carstice subterane active şi fosile. dintre care unele sunt bine dezvoltate. 1976 Târgurile tradiţionale. regiunea montană nu era singura zonă de exploatare a omului paleolitic din peştera Cioarei pentru că. ridicându-se spre est până la 750 m altitudine absolută. între cei de la munte şi locuitorii din zonele mai joase. Dar. chiar dacă ele nu sunt la fel de bine relevate ca în celelalte masive. iar altele. Pleşei. Cuvertura de calcare jurasice. la circa 1. Şuşiţei) introduc în peisaj o notă specifică prin formele carstice variate şi deosebit de pitoreşti. erau în concordanţă cu diversitatea peisajului fitoclimatic. se situa între 1 şi 3 m. la baza unui abrupt al pintenului calcaros cunoscut sub numele de Cioara. Constantinescu .1. Pivei etc. Este o peşteră relativ mică care poartă numărul de catalog 2116/1 şi măsoară doar 27 m în lungime. în care nu se poate să nu fi fost atras vânatul de biotopul cu totul special al acestei regiuni.700 . Cercetări mai recente vorbesc chiar de mai multe niveluri de relief. flancată de cea baremian-apţiană din marginea sudică a Munţilor Vâlcan (bazinele Tismanei. el avea şi alte posibilităţi de mişcare. deci. uşor descendentă. Peştera Cioarei este situată pe stânga văii Bistricioara. prin pasul Vâlcan (1621 m) folosit şi de oştile romane în marşul lor spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. oferindu-i materia primă diversificată petrografic pentru prelucrarea utilajului litic.

Cea de-a treia treaptă este formată de aşa-numitele piemonturi vestice. ceva mai joasă. dispus zonal şi în trepte. drenată de râul Nera. . Acesta. culoarul Cerna-Timiş. Ţarcu şi Cernei toţi având altitudini cuprinse între 1800 şi 2200 de metri. a reprezentat probabil sursa cea mai importantă de pătrundere a apei care a dus la crearea unei cascade şi a unui fel de marmită în spatele peşterii. II. În afara acestor unităţi fizico-geografice care alcătuiesc în mare relieful bănăţean. dar la care cu siguranţă. Din punct de vedere geologic sunt formaţi din şisturi cristaline cu intruziuni granitice şi depozite calcaroase. 3. Locvei şi Aninei. Din punct de vedere geologic la baza câmpiilor bănăţene stă acelaşi fundament carpatic cristalin acoperit de o cuvertură sedimentară cu grosime variabilă. care deschide drumul către Ţara Haţegului. care a reprezentat ultimul mare golf prin care apele lacului Pannonic ar fi pătruns adânc în Munţii Carpaţi. iar spre nord-est o altă grupă . A patra şi ultima treaptă este constituită de câmpia înaltă sau joasă a Banatului ce este înclinată tot de la est spre vest. cum se întâmplă cu hornul din partea terminală a peşterii. De asemenea spre est. Încă din această fază peştera a devenit cu siguranţă un mediu propice locuirii şi a început să fie tot mai vizitată de omul de Neanderthal. Cea mai importantă depresiune din această regiune este culoarul Cerna . trebuie avut în vedere şi acele depresiuni în formă de coridoare sau golfuri care ocupă un loc important în morfologia Banatului fiind caracteristice acestei regiuni. Almăj. stabileşte legătura cu culoarul Bistrei. despărţind Munţii Almăjului de cei ai Semenicului. constituind depresiunea Almăj. Aici au persistat se pare apele o bună parte din etapa anterioară ultimului interglaciar sub forma unui lac.34 Afinităţile culturale ale paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu regiunile învecinate Toate eventualele culoare şi sifoane care au existat în perioada activă a peşterii au fost de multă vreme colmatate sau închise prin cruste groase de calcit. Această treaptă nu depăşeşte 200 . Cadrul natural al Banatului Banatul se caracterizează printr-o diversitate a reliefului. care marchează limita de apus a munţilor bănăţeni. de fapt. O ramificaţie a acestui culoar se îndreaptă spre sud-vest. Aceşti munţi ce formează cea de-a doua treaptă are înălţimi cuprinse între 700 şi 1500 de metri şi se prezintă sub forma unor masive montane izolate şi întretăiate de depresiuni piezişe ori intercalate şi încadrate într-o reţea de falii. care coboară sub forma unui amfiteatru de la est către vest şi prin fărâmiţarea accentuată a acestui relief sub aspect tectono-eroziv. s-a adăugat de la început şi activitatea antropică. ca apoi în scurt timp să locuiască destul de frecvent în anumite etape aici. în apropiere de Caransebeş.muntoasă aparţinând aceleiaşi trepte şi cu aceeaşi structură – masivul Poiana Ruscă. O a doua treaptă.400 de metri altitudine şi înglobează mai multe subunităţi ce coboară în pantă lină. până ce a fost colmatat ca urmare a încetării alimentării lui şi a depunerilor tot mai active aduse în peşteră de agenţii externi şi în primul rând curenţii de aer. de la est către vest spre Câmpia Banatului.Timiş. în ultimele etape ale perioadei active a peşterii. o constituie munţii propriu-zişi ai Banatului: Semenic. baza tuturor unităţilor fizico-geografice ce alcătuiesc Banatul. Din punct de vedere geologic aceşti munţi sunt formaţi din diferite formaţiuni de şisturi cristaline şi eruptive care constituie. Cea mai înaltă treaptă este formată de munţii Godeanu.

cel mai intens utilizaţi la fabricarea utilajelor. Ceea ce ni se pare important este conceptul de adaptabilitate şi percepţia noastră asupra lui: nimic nu indică spre exemplu. în cadrul unui singur ansamblu. gresii. pentru studiul tipologic al materialului din peşterile cu locuiri musteriene din sud-vestul Transilvaniei şi din regiunile învecinate. opal. dar cu toate acestea se constată diferenţe în procente notabile. aşezarea în aer liber de la RomâneştiDumbrăviţa. până la această oră. Liege. au conferit la rândul lor.Romică Pavel 35 Este de menţionat că valea Bistrei. Formele naturale. din Peştera Hoţilor de la Herculane sau Peştera Cioarei de la Boroşteni. comparativ cu situaţia din zona ce face obiectul prezentei lucrări. din aşezările musteriene carpatice. denotă un plus adaptativ. studiile intersituri lipsesc. Datorită acestui fapt. nu s-a depăşit stadiul expeditiv al începutului. vor influenţa puternic. au fost exploatate diferenţiat. 5 Dible. restrângând numărul manierelor potenţiale de reducţie a nucleului.58. . specifice galeţilor de râu. Caracteristicile debitajului În cazul aşezărilor aparţinând Paleoliticului mijlociu din sud-vestul Transilvaniei şi din regiunile învecinate a fost remarcată prezenţa mai multor tipuri de debitaj. care desparte Carpaţii Meridionali (Godeanu şi Ţarcu) de munţii Poiana Ruscă. La Tehnique. Două constante coercitive au fost cele care au influenţat sesizabil alegerea manierelor de reducţie a nucleului: calitatea necorespunzătoare a materiei prime şi finalitatea funcţională. În Banat în paleoliticul superior se utilizează în special opalul. un caracter specific ansamblurilor litice. în comparaţie cu modificarea concepţiilor de debitaj în vederea exploatării acestora. Ponderea reală a diferitelor tipuri de debitaj ne este necunoscută. L’Homme de Neanderthal. . Materiile prime. sau presupuse alogene. IV.4. diorit. cât şi depresiunea Dobrei şi Valea Mureşului fac legătura cu zona de sud-vest a Transilvaniei. Aceasta deoarece pentru aşezările din restul regiunilor dezbătute în lucrarea de faţă (ceva mai bine cercetate fiind aşezările din Banat). vom face referiri la studiile litologice şi tehno-tipologice efectuate pe materialul din Peştera Cioarei. p. III. „The interpretation of Middle Paleolithic Scraper Reduction Patterns”. foarte rar silex. Există multe similitudini între aşezările paleolitice din Peştera Bordu Mare de la Ohaba Ponor. iar exploatarea este intensivă. 49 . Proprietăţile mecanice ale acestor roci. În general. concepţia de debitaj fiind cu totul alta. de calitate mai bună.1988. materia primă este de calitate slabă: cuarţite. H. nu se poate deocamdată afirma o preferinţă pentru anumite forme ale materiei prime5. Caracteristicile materiei prime utilizate la fabricarea utilajelor litice Pentru a înţelege mai bine care sunt similitudinile paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu cel din nordul Olteniei şi din Banat vom discuta în rândurile următoare despre caracteristicile generale ale materiei prime utilizate la fabricarea utilajelor litice descoperite în aşezările paleolitice din aceste regiuni. că aplicarea unor tehnici tradiţionale pe roci improprii ca formă şi specific mecanic. concepţia de debitaj şi întregul lanţ operatoriu. sit care a fost cercetat recent. vol. insuficiente pe plan local. cu atât mai mult cu cât. calcare calcare cristalizate. În stadiul actual al cercetărilor.

op. Majoritatea sunt produse pe suporturi de tipul talon-dos. Gornea 10 vârfuri Levallois.2000. Procentual. Cârciumaru. convergente.36 Afinităţile culturale ale paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu regiunile învecinate Modul de debitaj folosit de oameni nu este un răspuns la materia primă. Piesele prezente nu pot stârni 6 7 Cârciumaru. Funcţionalitatea. a fost suficient să se aleagă debitajul cel mai bine adaptat la galet. 109-113. spre deosebire de silex. dar care niciodată nu este transformată. în acest caz un debitaj în volum şi folosirea „du débordement”. dar este influenţat de aceasta.. V. destul de rar. sau dacă s-a dorit obţinerea de aşchii utilizabile din bloc. Printre utilajele obţinute în urma acestui tip de debitaj se remarcă în mod deosebit aşchiile. Tipuri de utilaje Dintre utilajele obţinute în urma utilizării unor astfel de suporturi se remarcă: a) – Racloarele Racloarele constituie clasa tipologică cu ponderea cea mai ridicată din rândul uneltelor. RomâneştiDumbrăviţa 3 vârfuri dintr-un total de 48 de piese. M. pentru ca exploatarea sa dură să păstreze mai mult posibil planurile de lovire naturale7. transversale. Peştera Hoţilor din totalul de 25 de piese tipice. Forma aşchiei era dată în special de necesitatea diversităţii producţiei şi mai puţin de intenţia de a obţine aşchii de un anumit tip. fărâmiţarea acestora. acestea se situează în jurul a 25%. din totalul pieselor. Un mare număr dintre aşchii sunt destinate utilizării în stare brută. aparent indiferentă şi. Doar pe câteva piese se poate observa o retuşă fină. ceea ce ne duce la concluzia că el a fost ales pentru că răspundea mai bine. Majoritatea tipurilor de aşchii sunt pe suporturi potenţiale de a fi transformate în unelte. unde aşchiile fine se sparg. Tehnica folosită în acest caz trebuia să fie adaptată la specificul galeţilor rulaţi de râu. . este foarte ridicat. acest lucru fiind valabil şi pentru Peştera Hoţilor de la Herculane sau peştera Cioarei de la Boroşteni. pot fi întâlnite racloare concave. brut şi într-o manieră deloc intensivă. drepte. fapt datorat tocmai debitajului adaptat la materia primă. care să fie utilizat imediat. Sunt utilizate în principal zonele corticale şi marginile galeţilor care au facilitat extracţia aşchiilor. Acest mod de debitaj a fost întrebuinţat pe rocile cu granulaţie fină.08%. nu necesită de obicei o rectificare a tăişului.39%. este faptul că. b) – Vârfurile Vârfurile au apărut într-un procent mai ridicat doar în aşezările de la Nandru unde materia primă folosită a fost de 70% silex. necesităţii obţinerii de aşchii groase „à dos”. „Peştera Cioarei Boroşteni”. convexe. în jur de 2000 de piese). induce la obţinerea unui model „standard” de suport. Editura Macarie Târgovişte. în cazul nostru a cuarţitului care se pretează la o tehnică specifică ce duce la obţinerea în special de aşchii folosite ulterior drept suporturi pentru utilaje. în cazul nivelului III musterian şi la 72. în cazul nivelului IV musterian. ajungând la 68. cit. p. Pot fi întâlnite o mare varietate de tipuri şi forme: laterale care sunt şi cele mai numeroase. Procentul aşchiilor în Peştera Bordu Mare de la Ohaba Ponor (peştera cu cel mai mare număr de piese litice descoperite. oricum. 3 sunt vârfuri musteriene atipice. şi colab . Iar în funcţie de tipul de suport ce trebuia obţinut se desprindeau aşchii groase. prevăzută unui termen relativ scurt. excepţie făcând poate cuarţitul6. M. în special datorită prezenţei într-un număr mai mare decât a celorlalte tipuri de unelte. evitându-se astfel. Caracteristic pentru cuarţ şi cuarţit.

1970. acceptă varianta unui aport tehnic local. C. Dolgozatok. „Câteva consideraţii privind unele forme de unelte bifaciale paleolitice” A. p. În completare. B . „Traces de l’homme diluvien dans la Caverne Cholnoky a Csoklovina”. uneori propriu-zis bifaciale. Păunescu1(1970)9 consideră toate formele bifaciale. Bucureşti. în accepţiunea de atunci a acestui facies. 11 Jungbert.„Cu privire la începuturile paleoliticului superior în România’’. 41-49. SCIV. inclusiv foliaceele. Este utilizat în general debitajul multidirecţional. aurignacianul de la Cioclovina12. Jungbert (1977)11. Atribuite iniţial Solutreanului.1912.1. O poziţie de mijloc o are M. Academiei. apar într-un număr destul de redus. obţinerea unui suport tip fiind dificilă şi împietând asupra fazelor tehnice ulterioare. Apar sub forma unor coup de poing. uneori remarcându-se şi prezenţa celui centripet. XIV. Mallasz. 12 Roska. dar respinge generalizarea lui pe tot teritoriul ţării. apar aşchii retuşate sumar şi discontinuu. 16. 1957. prelungită apoi în Paleoliticul superior. 8 Nicolăescu-Plopşor. Tehnica Levallois este în mod cert prezentă. au fost apoi considerate ca aparţinând Szeletianului8. Mai puţin frecvente sunt piesele denticulate. Peştera Spurcată de la Nandru. p. Cluj. d) – Bifacialele Prezenţa disipată a unor forme bifaciale în peşterile Carpaţilor a impus de timpuriu observaţii asupra originii lor. aşa cum a făcut-o J. care acceptă ideea unei influenţe szeletiene pentru vestul şi nord-vestul României. B. cum ar fi retuşarea. ED. Al. destul de grosiere şi foarte rar prezentând retuşă de uzură laterală. c) – Nucleele Apar în număr destul de mic şi demonstrează existenţa unui debitaj multidirecţional. 10 M. avându-se în vedere calităţile rocilor utilizate. n. Similitudini importante apar şi în cazul locuirilor din Paleoliticul superior în cazul nostru. sau piese foliacee. nr. Travaux.. tradiţional. III. au forma de coup de poing.M. – „Le Paléolithique dans la république Populaire Roumanie a la lumière des dernier recherchers”. “Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României”. I. aportul ei fiind însă destul de mic. nr. în privinţa celor de la Nandru. comparativ cu cel din aşezările din Banat.42%. 1-11. M . respectiv în nivelul III musterian.N. Bitiri(1965)10.S. În Peştera Bordu Mare. 9 Păunescu. respectiv Româneşti-Dumbrăviţa sau de la Tincova. triunghiulare. iar în nivelul IV doar 0. Al. 5 – 16. . Astfel foliacele de la Iosăşel.1977. prezenţa rară a celei scalariforme. în general numeroase.32%. p. 1965. procentul acestora atinge 6. Dacia. Concluzii O serie de caracteristici tehnico-tipologice par a fi prezente sincronic şi relevant în ansamblurile noastre şi vom încerca prezentarea lor în continuare: Materia primă determină în general un debitaj anarhic. VI. . Absenţa unei retuşe de tip Quina. Bitiri . discontinuă şi simplă demonstrează o exploatare pe termen scurt. Remetea-Şomoş I îi apar drept clare aporturi alogene.s. retuşarea marginală.Romică Pavel 37 confuzii: sunt caracterizate de desprinderi largi. drept o tradiţie locală musteriană. deoarece calitatea satisfăcătoare a suportului este greu de presupus. Piesele bifaciale din aria dezbătută în acestă lucrare. a vârfurilor bifaciale triunghiulare.

C. 1976. . p. „Paleoliticul din Banat”. V. Omogenitatea tehno-tipologică inter-situri a fost încă de la început prezumtivă şi nici o raţiune. Încercările de definire ale acestui facies au dorit să-i contureze specificul prin relaţionarea cu Charentianul francez. (XXIII) Gabori-Csank.P. . .. „Paleoliticul jud. din Ungaria se producea totuşi şi aceste tehnici schimbă profilul general al complexului de peşteri carpatice.R. p. 1. Eficacitatea presupusă a lanţurilor operatorii trebuie judecată în funcţie de caracteristicile materiei prime. M. pretirage. IX congres. dar în varianta sud-est europeană propusă de V.1976. 1988. Bitiri. Cârciumaru.P. Ed. Fiecare demers s-a bazat pe diferite aspecte ce au fost considerate definitorii: .1924. Formele de tip bifacial. 4. Publicaţiile Muzeului judeţean Hunedoara. Bucureşti. Editura Academiei R. Edition de l’ Academie Hongrie/Budapest. – Dible. La Tehnique. cazurile de la Nandru (peştera Spurcată) aparţin unei categorii tipologice diferite: sunt vârfuri foliacee. Leslie Freeman. rare şi diferenţiate. M. H.78-104 15 Gabori. coexistenţa unor tipuri de debitaj care nu se încadrează rigorilor galeţilor – fapt care în aşezarea de la Erd. Gabori-Csank. (Gabori15. Bibliografie Bitiri.S. 16. ce se datorează probabil materiei prime şi modului eficace în care este prelucrată tradiţional(cazurile de la Ohaba Ponor)13. în SCIV. U. 78 – 104.I. Aparenţa asemănătoare nu demonstrează o concepţie de tip Quina. – M. impun abordări diferite: există forme bifaciale grosiere. nr.22 .materia primă Problematica este însă. Cu privire la începuturile paleoliticului superior în România. Gabori-Csank14. Dible. V. Privit dintr-un alt unghi de vedere. Liege. M . dir. 16 Mogoşanu.S. Târgovişte. 2000.I. Peştera Cioarei Boroşteni. H. – Cârciumaru. sau prin definirea drept „Paleolitic cuarţitic”16. – Gabori-Csank. pretirage. „Le mode de vie et l’habitat au Paléolithique moyen en Europe Centrale”. V. 49 la 58. I. p. M. într-un demers riguros. nu ne permite modificarea acestei accepţiuni. p 21 .P. Les structures d’ habitat au Paléolithique moyen. 1965. U. p. IX congres.38 Afinităţile culturale ale paleoliticului din sud-vestul Transilvaniei cu regiunile învecinate Prezenţa redusă a nucleelor din ansamblu indică probabil un transport al suporturilor în faza finală a lanţului operatoriu. Fl. 5 – 16.S. – 1976 „La station du Paléolithique moyen d’Erd-Hongrie”. L’Homme de Neandertal. 13 14 Roska.suporturile. vol. Hunedoara”. Leslie Freeman.debitajul. analogiile tehno-tipologice demonstrează că nu se poate vorbi doar de o opţiune economică. Le mode de vie et l’habitat au Paléolithique moyen en Europe Centrale. Macarie. dir.1978.P. . The interprétation of Middle Paléolithique Scraper Réduction Patterns. neobişnuite aşezărilor carpatice. „Les structures d’ habitat au Paléolithique moyen”.

1924. p. 41 . . So. Roska. Dolgozatok. 1925. Fl. M. it can be noticed that only the quality of the prime material determinate the utilisatision of some discharging techniques. Al.. M. Publicaţiile Muzeului judeţean Hunedoara. (XXIII). Academiei. Ed. Paleoliticul jud. Al. Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României. Roska. THE CULTURAL AFFINITIES OF PALEOLITHIC FROM SOUTH-WEST TRANSYLVANIA WITH THE AREAS FROM NEIGHBOURHOOD Abstract To compare the technical aspects of the tools processing during Palaeolithic time. Dacia.. the only differences are in the tools percentage made from flint. – Roska.S. 1957. 27 – 55. II. Bucureşti Gabori. III.S. Roska. p. 1970. – Jungbert.R. A. characteristic to the settlements from the Carpathian caves and also created some discharging techniques adapted to the quartz characteristics. Roska. Dacia. Cluj. nr. – Roska. M.49. Nicolăescu-Plopşor. Because in the majority of the cases the prime material used was from the local areas. 1978. Hunedoara. When prime materials were of a good quality the technique used was different and Levallois tools appeared even if they were in small percentages. 1923. Thus. Editura Academiei R. B. The geographical frame has the same characteristics without important differences which might influence the processing technique of the prime material used for tools. B. M. 1 . I.11. C.409. – Roska. M. 1977. Cluj.N. Edition de l’ Academie Hongrie/Budapest.n. Paleoliticul din Banat. C. La station du Paléolithique moyen d’ErdHongrie. 1976. Le Paléolithique dans la république Populaire Roumanie a la lumière des dernier recherchers. Publicaţiile Comisiunii monumentelor istorice. Jungbert. I. Bucureşti. Travaux. XIV. M.Romică Pavel 39 – Gabori. chalcedony.. Mogoşanu. – Roska. jasper in comparison with those made from quartz The utilization in a large way of the quartz created a cultural period named The Quartzitical Palaeolithic. C. Săpăturile din peştera de la Cioclovina.S. opal. we thought as necessary to present the geographical frame of the areas we have aimed in this paper work. p. Fl. II. 1912.s. – Păunescu. C.M. M. – Nicolăescu-Plopşor. it can be noticed a lot of similitude between the south-west Transylvania Palaeolithic and that from northern Oltenia and Banat. Traces de l’homme diluvien dans la Caverne Cholnoky a Csoklovina. M. p. – Mogoşanu. Câteva consideraţii privind unele forme de unelte bifaciale paleolitice. Rapport préliminaire sur le fouilles archéologiques de l’année 1925. 404 . Păunescu.

p. au fost vândute atât muzeului din Oradea. I/2. Cu această ocazie am avut ocazia să-l întâlnim pe Sálanki Imre. Sălaj) şi Suplacu de Barcău2. un pasionat al istoriei locale şi colecţionar de piese arheologice din raza localităţii Suplac. iar coarda cercului printr-o linie simplă). umplute cu puncte realizate prin împunsături. în patru situri în raza localităţii Suplacu de Barcău. I/3 nu corespunde cu cea a punctelor de la Pl. par să fie reprezentate două siluete umane în poziţie de orantă. Artefactul se prezintă sub forma unui disc fragmentar cu un diametru relativ de 5. Figurina dispusă în registrul superior are deasupra braţelor ridicate două şiruri de împunsături. Lakatos 2003. Aceste sondaje au condus la descoperirea altor zece puncte cu descoperiri arheologice3. Piesa fiind fragmentară.7 -6 cm şi cu o grosime de 6 mm. nu credem că are importanţă numărul de puncte din cele două câmpuri. Menţionăm că lista punctelor din Pl. 183. Corelaţia între numerele din Pl. I/3 şi siturile descoperite poate fi găsită la aceeaşi trimitere bibliografică. cel din partea dreaptă pare să fi conţinut un număr mai mare decât cel din partea stângă. Cele două câmpuri sunt separate de o bandă. 184 sq. în zona localităţilor Porţi (com.O TĂBLIŢĂ DE LUT DE LA SUPLACU DE BARCĂU Gruia Fazecaş În 2002. 185 şi nota 13. 4 Cu acestă ocazie am aflat că în trecut materiale descoperite de Sálanki Imre. Piesa este foarte bine arsă. după o pauză de 10 ani. Marca. Fazecaş. p. Câmpul din stânga conţine o siluetă într-o poziţie de orantă. la Suplac. oricum după dimensiunea celor două câmpuri. autorul descoperirii a decedat. căruia îi mulţumim şi pe această cale. dispuse diametral opus una faţă de cealaltă şi delimitate de un şir de împunsături mai subţiri. Singura informaţie care ne-a oferit-o. iar cel din dreapta. au fost reluate săpăturile arheologice la Suplacu de Barcău (jud. Deoarece lacul de acumulare ce rezultă din construcţia barajului urmează să acopere situl neolitic de la Corău. în chiar mai multe rânduri. Fazecaş. este gol. 3 Fazecaş. Între 1973 – 1992. 2 Fazecaş. de culoare cărămizie. Lakatos 2003. atât cât s-a păstrat.precum şi executarea unor sondaje în zona afectată pentru reperarea unor eventuale situri arheologice noi. cu mici flecuri gri deschis. Lakatos 2003. dar totuşi le vom aminti: 32 – câmpul din dreapta (cel incomplet) şi 109 – cel din stânga. au fost executate săpături arheologice în punctele Corău I şi II . actualmente fiind înregistrate în colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor4. Lakatos 2003. Doina Ignat a săpat pe parcursul a 18 campanii. Din acest lot de piese face parte şi tableta de lut pe care o prezentăm în articolul de faţă. p. piesa prezintă două câmpuri aproximativ semi-circulare trasate prin două linii incizate. este realizat dintr-o pastă foarte fină. Pe una din feţe. jud. Bihor)1. Acestea au fost determinate de începerea lucrărilor de construcţie a unui baraj pe cursul mijlociu al râului Barcău. O parte din piesele colecţionate de-a lungul timpului de către acesta au fost achiziţionate. Bejinariu. Şi aici sunt redate două câmpuri semicirculare (arcul de cerc este realizat printr-o linie dublă. a fost că provenea din zona punctului Corău. astfel că nu am putut afla exact locul unde a descoperit piesa. Ţinând cont de pastă şi calitatea arderii. p.deja intrate în circuitul ştiinţific . 183. iar degresantul e compus din mâl. Decorarea celeilalte feţe a piesei a fost realizată doar prin tehnica inciziei. cât şi celui din Zalău. în care prin aceeaşi tehnică de împunsături. La scurt timp după achiziţionarea piesei. informaţie I. 1 .

72. p.). Există şi tokeni sub formă de disc. 7 Renfrew 1979. Winn în loc să facă comparaţii cu vasele pictate din cultura Vinča – Turdaş (ceea ce ar fi fost următorul pas logic în viziunea cercetătoarei). Însă discuţiile asupra acesteia sunt departe a fi încheiate. 93 sq. venite atât dinspre mediul Turdaş cât şi Szakálhát. care în mai multe rânduri a criticat aşa-zisa scriere Vinča. Winn graniţa între semnele cărora el le atribuie valori decorative şi cele cu conotaţii semiotice. Eadem 1984. Nu este în intenţia noastră să discutăm despre funcţionalitatea şi semnele care ocupă suprafaţa tabletei de la Suplacu de Barcău. Totodată critică şi metoda de cercetare: S. Nu putem să nu observăm cantitatea mare de literatură. S. acest proces putându-se petrece. mai mult sau mai puţin ştiinţifică. 2500 î. Fiecare din aceşti tokeni. iar artefactele ca fiind „scrise”. în viziunea autorului. Aceştia au fost folosiţi pentru a înregistra.). privind un anumit Maxim 1990. Schmandt-Besserat statuează că scrisul a apărut ca o necesitate „contabilă”. D. Winn pentru că foloseşte pentru aceste urme lăsate în lut termenul de „semne” în sens de pictograme şi nu pe cel de „simbol”. Concluzia ei este că S. p. El împarte aceste semne în 5 tipuri de bază şi 18 categorii. înainte de scriere. În ceea ce priveşte relaţia dintre „semnele Vinča” şi pictogramele sumeriene. şi invers. 5 . Cel mai uşor şi comod ar fi să o plasăm în contextul aşa-zisei „scrieri vinčiene”. precum şi a locului de unde pare să provină această piesă. arată o neînţelegere totală a naturii şi apariţiei scrisului10. scrisă pe marginea tăbliţelor de la Tărtăria şi care nu au condus la o concluzie unanim acceptată sau cazul discului de la Karanovo. 10 Schmandt-Besserat 1984. care a fost interpretat fie ca un disc cu o serie de decoruri specifice chalcoliticului bulgar6. el este adeptul primordialităţii „sistemului Vinča – Turdaş”. în Orientul Mijlociu. Aceste semne au la bază motive ornamentale. cca. iar mai târziu ele şi-au dobândit valoarea simbolică. prin inconsecvenţa şi prin încercarea de a face din semnele Vinča – Turdaş o etapă precursoare a scrierii. Trecând în planul semantic al criticii. 872. 9 Winn 1981. Eadem 1982. fie ca reprezentând o protoscriere ce nu aparţine nici unui sistem descifrat7 ori mai simplu. pentru a ţine evidenţa bunurilor şi s-a prezentat sub forma unui repertoriu fix de semne11. în funcţie de formă. 12 Acestea sunt piese de lut de diferite forme. el face paralele cu sistemele de scriere din alte spaţii şi la alte paliere cronologice (de exemplu scriere din valea Indusului. 236. Winn. Chr. 253. 8 Gimbutas 1982. ea spune că este ca „o comparaţie între mere şi portocale”. p. Unii dintre tokeni sunt cu semne realizate prin incizie şi împunsături (Schmandt-Besserat 1982. Privitor la relaţia Vinča – Sumer. p. Ea crede că prima formă de scris apare pe tokeni12. Au dimensiuni de 1 – 3 cm şi sunt realizaţi din lut fin. derivate din reprezentări ale naturii. o plasăm cronologic în a doua fază a locuirii neolitice târzii de la Suplacu de Barcău5. 11 Schmandt-Besserat 1978. Aceste idei şi-au găsit cel mai puternic oponent în persoana cercetătoarei Denise Schmandt-Besserat. p. corespundea unei cantităţi precise. în general geometrice. Într-o serie de lucrări D. Winn alcătuieşte un repertoriu de 210 semne descoperite pe piese de lut din 50 de situri Vinča – Turdaş. Totuşi el spune că aceste semne. 87. p. 181. 6 Makkay 1971. Eadem 1996. În primul rând se întreabă unde a stabilit S. nu reprezintă o scriere în adevăratul sens al cuvântului şi că semnele vinčiene nu au atins niciodată stadiul unei adevărate scrieri9. ca simple semne constând în linii drepte incizate în câmpurile unui disc împărţit în patru8. Schmandt-Besserat îl critică pe S. Cercetătoarea clujeană afirmă că aceste incizii care delimitează benzi punctate sunt urmare a unei duble influenţe.42 O tăbliţă de lut de la Suplacu de Barcău repertoriul ornamenticii. Eadem 1979.

62. Sistemul de ţinere a evidenţei prin intermediul tokenilor a fost sever criticat de către P. Nemet-Nejat 1997. . Autoarea descoperirii aminteşte că pe suprafaţa lor se păstrează urme de pictură23. p. Englund 1993. p. 997 sq. dată ce corespunde fazei Uruk IVa. Rochberg 1995. însă aici e vorba de un sistem cu prea multe elemente singulare. 137. Acceptă că unii dintre aceşti tokeni. O consecinţă a sedentarismului fiind acumularea de valori. precum şi numele ori profesiunea posesorului21. în jurul datei de 8000 î. data de cca. însă nu e de acord că toate aceste piese au avut aceiaşi funcţie şi au avut acelaşi înţeles. 19 Michalowski 1993. fiind cea mai probabilă. 323. în anumite locuri. Aceste tablete nu au fost folosite pentru a reprezenta un limbaj. dintr-o arie ce acoperă multe culturi arheologice diferite au fost folosiţi pentru acelaşi scop. Chr. 17 Schmandt-Besserat 1996. Ele au fost interpretate ca podoabe de tip pandantivi. în care primele plante şi animale sunt domesticite. Ea statuează că acest sistem de înregistrare apare. în aceeaşi arie din sud-vestul Asiei. acestora trebuia să li se ţină o evidenţă14. unul de formă rotundă (Pl. 872. aceşti tokeni sunt ţinuţi în vase. terenuri şi gospodărire. 23 Ignat 1998. p. nefonetice ce nu reprezintă nici măcar imagini15. Chr. p. care înlocuiesc tokenii în mileniul IV î. Pe la 3100 – 3000 î. Nissen. p. 873 . 584. Nissen datează apariţia scrisului protocuneiform (sudul Mesopotamiei) şi protoelamit (Kazahstanul de azi) între 3500 – 2900 î. forme abstracte. 292. Într-o oarecare măsură ideile lui D. Chr. De asemenea. Schmandt-Besserat le-a atribuit rol de semne de putere. Chr. au fost folosiţi ca elemente de evidenţă a bunurilor sau ca mod de a aminti o tranzacţie. p. aşa cum pretinde D. Schmandt-Besserat19. 1982.. pentru mai multe milenii. la Uruk au fost descoperiţi 812 tokeni care au fost clasificaţi în 241 de subtipuri – un sistem semiotic trebuie să aibă elemente repetitive. La Suplacu de Barcău au mai fost descoperite două piese. Schmandt-Besserat 1982. la un anumit moment. II/3) prevăzute cu două perforaţii diametral opuse. Nu este de acord cu faptul că tokenilor descoperiţi în morminte (unele chiar de copii). De exemplu. Michalowski. acesta fiind momentul în care autoarea afirmă că apare scrierea18. vol I. apar tabletele de lut scrise cu pictograme. Primele tablete scrise. 3100 î. Chr. 317. II/4) şi celălalt de formă ovală (Pl. 198. 22 Nissen 1986. apar o mulţime de noi tipuri de tokeni cu o serie de linii complexe incizate pe suprafaţă. H. 15 Schmandt-Besserat 1992. în acelaşi fel. ci bunuri. pe exteriorul acestor recipiente apar impresiuni ale tokenilor ce se află în interior. Damerow.875. ca evidenţă a unei tranzacţii. P. 20 Nissen. 309. O altă obiecţie a acestuia constă în faptul că majorităţii tokenilor nu li se pot stabilii contextul arheologic.13. 294. p. Chr. Schmandt-Besserat sunt continuate de către H. Damerow şi R. p.000 de tokeni. Pe parcursul mileniului IV î. 21 Nissen 1986. El nu este de acord că mai mult de 10. Între 3500 – 3100 î. la Uruk 85% din textele „arhaice” sunt „economice” şi doar 15% sunt „liste lexicale”22. p. Ca exemplu. 16 Schmandt-Besserat. Englund20. Analogii pentru piesa ce face obiectul prezentului articol nu avem. astfel că „cititorul” nu trebuie să deschidă sigiliul acestor recipienţi pentru a cunoaşte interiorul17. O altă piesă ce se aseamănă cu exemplarul 13 14 Schmandt-Besserat 1982. 191. Concluzia sa este că scrierea fonetică îşi are originea nu în pictograme ci în tokeni. 875. de asemenea reprezintă evidenţe de bunuri16. D. Ross 1995. 18 Schmandt-Besserat 1992. Chr. p. Fig 47/1 – 2.Gruia Fazecaş 43 bun. p.

1977. 8. – J. 40/3. P. 292 -294. Fazecaş.998 – J. 27-83. La aceasta adăugăm şi ipoteza că poziţia de orantă pe care o regăsim pe piesa de la Suplac. p. însă nu constituie sau nu reprezintă elemente de „scriere”. Nemet-Nejat. 4. 1971. intersectat în unghi de 90º de un alt şir realizat prin acelaşi procedeu (Pl. Ignat 1998. 3.Grupul cultural neolitic Suplacul de Barcău. în Journal of Near East Studies. 7. Studiu de caz: Suplacu de Barcău. Lakatos A. 56. Fig. Malibu 1977. Cercetări arheologice la Oradea-Salca . 36/7. credem că există o oarecare asemănare între piesa de la Suplacu de Barcău şi cele de la Tărtăria (Pl. II/5)24. Biggs (eds. 10. Deşi nu reprezintă acelaşi tip de piesă şi nici măcar acelaşi ornament. – P. în In Memoriam Nicolae Chidioşan. 1998. se aseamănă cu cea de la Suplacu de Barcău. – S. Makkay 1971 Michalowski 1993 Muhly 1981 Nemet-Nejat 1997 24 25 Luca 2001.44 O tăbliţă de lut de la Suplacu de Barcău din colecţia Salanki. în Apulum 38/1. Nu putem să nu observăm că pe o serie de idoli (atât zoomorfi cât şi antropomorfi) de la Suplacu de Barcău se regăseşte asocierea dintre liniile incizate şi împunsături. London. 2003.. 42/2. Makkay. 43/3. p. reprodusă de trei ori şi care este regăsită şi în repertoriul de „semne Vinča”. 5/3. 101. Michalowski. Muhly. 1993. Damerow. ar putea pune acest artefact în legătură cu credinţele religioase specifice neoliticului târziu din nord-vestul României. 34/7.8. D. care încifrează şi transmite un mesaj. Timişoara. Karanovo (Pl. prin banda mediană decorată cu împunsături. bine ars ornamentat cu două şiruri paralele de impresiuni cu unghia. 4. 1 – 9. p. – Doina Ignat . Luca. Referindu-ne la o arie mai mare. – Marija Gimbutas. în Kadmos. A. 996 . A chalcolithic stamp seal from Karanovo. în American Anthropologist. şi câteva probleme legate de cultura Salca Herpály. Fig. R. – K. Lakatos 2003 Gimbutas 1982 Ignat 1998 Luca 2001 – G. Review: McGuire. III/1). . Opinia noastră este că piesa avută în discuţie în prezentul articol se asociază cultului religios specific grupului Suplacu de Barcău.) – Archaic Bookkeeping: Writing and Techniques of Economic Administration in the Ancient Near East. Nissen. Robert D. 1993. 177 – 194. 8. III/4a-b). Review: H. 2001. p. Gradešnica (Pl. Arheologia mediului înconjurător. 6. Chicago / London. în Journal of the Oriental Society.J. Englund (eds. 41/5. provine de la Oradea „Salca”. 95. Este vorba de un disc de lut. R.. K. Bibliografie Fazecaş. III/2). Tokenism. 399 – 401. Pe vase acest decor este mult mai rar25.) – Seals and Sealing in the Ancient Near East. The Goddesses and Gods of Old Europe. care împarte în două semicercuri suprafaţa piesei. 1981. 1982. Oradea. III/3). p.. pintadera de la Porodin „Veluska Tumba” (Pl.

48. 309 . Damerow. Nissen. 1995.II. 84. Englund (eds. I . 1992. Archaic Bookkeeping: Writing and Techniques of Economic Administration in the Ancient Near East. p. în American Journal of Archaeology. J. în American Anthropologist. Nissen. – Denise Schmandt-Besserat.878. The Emergence of Recording. – Denise Schmandt-Besserat.) – Archaic Bookkeeping: Writing and Techniques of Economic Administration in the Ancient Near East.M. 1995. – F. în American Journal of Archaeology 88. p. Austin. M. 19 . M. 71 . – Jennifer C.59. J. – Denise Schmandt-Besserat.Review: H. 2. . 86. în Isis.. 1981. Englund (eds. An Archaic Recording System in the Uruk – Jemdet Nasr Period. în Scientific American.C. 1986. R.J.72. 1996. 17. Austin. Damerow. P. Nissen. 1979. Before Writing.585. The Earliest Precursor of Writing. Chicago & London.Gruia Fazecaş 45 – H. p. 1993. – Denise Schmandt-Besserat. S. Nissen 1986 Rochberg 1995 Ross 1995 Schmandt-Besserat 1978 Schmandt-Besserat 1979 Schmandt-Besserat 1982 Schmandt-Besserat 1984 Schmandt-Besserat 1992 Schmandt-Besserat 1996 Winn 1981 . 83. vol. Winn Pre-Writing in Southeastern Europe: The Sign System of the Vinca Culture CA. 1984. K. p. 584 . Denise Schmandt-Besserat – How writing came about.310. Calgary 1981. – Denise Schmandt-Besserat. Chicago & London. 60. 238. p. 871 . Winn – Pre-Writing in Southeastern Europe: The Sign System of the Vinča Culture. The archaic texts from Uruk.). P. 3. 317 – 334. 1. K. Review: H. Calgary. 50 . 3. R. în American Antiquity. Rochberg. p. 1978. 1982. în World Archaeology. p. 1993. Review: Shann M. 4000 B. Ross.

Localizarea satului Suplacu de Barcău şi a toponimelor menţionate în text . I.46 O tăbliţă de lut de la Suplacu de Barcău Pl.

Gruia Fazecaş 47 Pl. II. Tăbliţe de lut descoperite la Suplacu de Barcău .

4. Tărtăria. Porodin „Veluska Tumba”. Tăbliţe de lut descoperite la: 1.48 O tăbliţă de lut de la Suplacu de Barcău Pl. 3. Gradešnica . 2. III. Karanovo.

we conclude that the artefact from Suplacu de Barcău is in connection with religious beliefs from north-vest Romanian late Neolithic and the signs on the tablet may contain some message. On one side. Localisation of Suplacu de Barcău village and of the places mentioned in text Pl. Michalowski). Tărtăria. About the place of discovery. Between those two semicircles are represented two human figures in ornate position also realized by stitched points. III. The artefact look like an fragmented disc with about 5. On the second side. D. but do not represent a writing. II/1 . Gradešnica . It consists in numerous artefacts from Suplacu de Barcău (stone axes. One of this is the clay tablet which makes the object of this paper. The human silhouettes are disposed exactly contrary and are separated by a thinner dotted line. we know just it comes from “Corău” point (see Pl. The clay is well burnt. This side has the same two semicircle fields but just on field contains a human figure (See Pl. I. II. 2.Gruia Fazecaş 49 A CLAY TABLET FROM SUPLACU DE BARCĂU Abstract In 2002 Criş County Museum purchased an archaeological collection from Sálanki Imre. the disc has two semicircle areas made by incised lines filled with stitched points. vessels. Schmandt-Besserat.2). Explanation of Plates Pl. the artefact is decorated just in incision technique. Porodin „Veluska Tumba”. Karanovo. We presume that this clay tablet belong to second horizon of habitation from Suplacu de Barcău. Clay tablets discovered et Suplacu de Barcău Pl. Clay tablets discovered at 1. 3.7 – 6 cm diameter and 6 mm in thick. 4. Winn. some stone mould). After a short review over the so called old European writing problem (S. P. I).

Sana (DJCCPCN Sălaj) şi Zsolt Csók. 1 . 73. un străpungător din os. aşchii de silex. Roska 1942.8 m. 2004a. o scoică şi oase de animale. 59.Facultatea de Istorie. 89-109) precum şi materialul arheologic atribuit perioadei mijlocii a epocii bronzului (Bejinariu 2005. În campania anului 1998. pl. Descrierea complexelor culturii Coţofeni Secţiunea S2 a fost trasată la limita superioară a drumului de acces dinspre Crasna spre platou. 0. Este vorba despre o construcţie surprinsă doar parţial. Aici stratigrafia nu a fost afectată şi am putut surprinde amenajarea unei terase antropogene în perioada corespunzătoare locuirii Coţofeni. p. Pe această terasă. care în acest sector avea o lăţime de doar 1. alături de locuinţa menţionată mai sus. Primele cercetări au fost însă de mică amploare. surprinsă în proporţie de cca. p. ambii de la MJIA Zalău. deoarece vechile lucrări de amenajare a unei plantaţii de viţă de vie au compromis iremediabil stratigrafia sitului. III/1) cu pereţii drepţi. 3 Moga 1950. 78. II/3) a apărut conturul singurei locuinţe Coţofeni (L1) cercetată pe dealul „Coasta lui Damian”. Diametrul gropii era de cca. I – planul staţiunii arheologice şi dispunerea secţiunilor) au fost ulterior abandonate.CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA GIURTELECU ŞIMLEULUI . a fost cercetată o groapă descoperită în secţiunea S3. oase de animale şi chirpici. p. 2 Fetzer 1901. o fusaiolă.5 m (şaua de legătură era foarte îngustă). între m 7-10 ai secţiunii (pl.„COASTA LUI DAMIAN” (III). ce se adânceşte cca. 80 % în secţiunea menţionată. graţie unor descoperiri întâmplătoare ajunse în posesia unor colecţionari din zona Şimleului2. 1-2. o râşniţă confecţionată dintr-o lespede de micaşist. idem. o daltă sau spatulă confecţionată dintr-o coastă de bovideu. 363-390 ). respectiv Dan V. p. staţiunea arheologică de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” a intrat în atenţia specialiştilor arheologi abia după al doilea război mondial. absolvent al UBB Cluj Napoca . 55-57. Căbuz 1971. DESCOPERIRILE CULTURII COŢOFENI1 Ioan Bejinariu Cunoscută încă de la începutul secolului XX. Este vorba despre o groapă de formă ovală (G2/1998. Moga3 şi cercetările de suprafaţă efectuate de S. nr. 5 La săpături au mai participat: Sanda Băcueţ-Crişan (care prelucrează materialul neolitic şi cel Tiszapolgár). o daltă din piatră. iar adâncimea maximă de la suprafaţa solului era de 0. 4 Dumitraşcu. p. chirpici. p. 132. După cercetarea sistemului defensiv de pe şaua de legătură. p. Dan Băcueţ-Crişan. primul care menţionează materialele Coţofeni din acest punct4. respectiv cele aflate în zonele neafectate de viticultură. pietre de râu. p. Singurele complexe care au putut fi surprinse pe platou au fost cele ce se adânceau în roca locală.5 m faţă de nivelul de amenajare al terasei. 249. 25. p. Dumitraşcu 1972.7 m. Lobonţiu 1922. singurele complexe descoperite fiind cele ce se adânceau în stâncă. Săpăturile arheologice5 iniţiate în 1998 şi continuate anul următor (Pl. Dumitraşcu. trasată pe şaua de legătură pentru a verifica amenajările defensive din acest sector. Din locuinţă şi de pe nivelul Coţofeni al terasei (locuită şi în perioada bronzului mijlociu) provin fragmente ceramice. 0. în a doua campanie de cercetări Anterior au fost publicate consideraţiile referitoare la datarea sistemului defensiv de pe şaua de legătură (Bejinariu 2004. nota 19. Din acest complex au fost recuperate fragmente de la 5-6 vase. precum sondajele executate de M.

8 Lazăr 1977. datorită lipsei apei şi mai ales expunerii la vânturi. 7 6 . dintre care unul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 50%. două ceşcuţe de formă tronconică cu fundul rotunjit (pl.7 Două dintre gropile cercetate în aşezarea de la Şincai (j.8 Apariţia râşniţelor în aceste gropi poate induce ipoteza unui caracter cultic al acestor complexe9. cioburile pisate mărunt şi nisipul fin. Ar părea că este vorba despre un cuptor dezafectat şi refolosit într-un alt context. Descoperirile culturii Coţofeni din anul 1999. 26. diametrul de cca. pietre de râu. Pe fundul gropii am surprins un nivel compact. 60-61. idem 1978. Ciugudean 2000. Numărul redus de complexe Coţofeni descoperite (doar patru pe o suprafaţă cercetată de aproape 250 m2 ) nu trebuie să ne surprindă. V/2. p. pe un spaţiu larg – Kacsó 2004. p. un bulgăre mare de silex cafeniu. 31. p. V/3). care se individualizează prin pasta de bună calitate. O parte dintre materialele aflate în inventarul gropii au fost expuse la temperaturi înalte sau chiar arse parţial. 51. Groapa G1/1999 deranja colţul unei locuinţe Tiszapolgár (G1/1999.3 x 1. Drept degresant au fost utilizate în proporţii simţitor egale. printre care. sugerează de asemenea o intensitate redusă a prezenţei umane în acest punct. ci şi a uneltelor din corn. Groapa conţinea şi o anumită cantitate de oase arse (ce nu au fost încă analizate) care nu au fost depuse grupat. în ciuda avantajelor oferite de poziţia strategică6.68 m. până în profunzimea ciobului. oase de animale şi fragmente de la 7 vase.71 m cu o treaptă în partea estică (pl. Majoritatea fragmentelor ceramice aparţin categoriei fine. 78. SJ) avea în inventar o râşniţă primitivă – Bejinariu 1994. cu diametrul de aprox. un dinte de animal cu o perforaţie pentru a fi înşirat (pl. omogenă.1 m şi adâncimea de 0. Inventarul consta dintr-o râşniţă din micaşist. Ceramica Ceramica reprezintă categoria cea mai numeroasă dintre descoperirile atribuite purtătorilor culturii Coţofeni de pe „Coasta lui Damian”. precum şi fragmente de la alte vase. este un loc puţin prielnic locuirii umane. 48. Toate cele trei gropi au în comun prezenţa râşniţelor ca obiect de inventar. un zdrobitor. 1 x 0. MS) conţineau în inventarul lor asemenea piese. loc. în condiţiile în care platoul de pe „Coasta lui Damian”. Moigrad (j. IX/2). mai rar micaşist sfărâmat şi bucăţi de calcar. Una dintre gropile Coţofeni cercetate în 1990 pe “Măgura Moigradului” . descoperit în stratul de cultură. bine arsă. cu o grosime de 3-4 cm. umplutura cenuşoasă. pl. pereţii drepţi. două săpăligi din corn de cerb perforate (pl. Groapa avea un contur oval. IV/5-6). 1. p. 54. ars puternic. Prezentarea materialului arheologic 1. Groapa G2/1999 avea la conturare o formă ovală. 9 Prezenţa râşniţelor poate sugera o conexiune cu râşnitul ceremonial sau ritual. iar în cazul gropilor G1/1999 şi G2/1999 se observă că o parte a inventarului ceramic a fost expus la temperaturi înalte. jumătatea unui castron cu o toartă (pl. secţiunea S3 a fost prelungită spre centrul platoului. Lespezile plate de piatră utilizate drept râşniţe sunt apariţii frecvente în aşezările Coţofeni. ci amestecate pe fundul gropii în umplutura cu aspect cenuşos. fapt sesizabil nu doar în cazul unor fragmente ceramice cu suprafaţa crăpată. iar Bejinariu 2004.52 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Şi această groapă conţinea o râşniţă primitivă confecţionată din micaşist local. 5). Arderea este în mai toate cazurile de bună calitate. iar adâncimea maximă de 0. nota 147. practică atestată în epoci diferite. O parte dintre fragmentele ceramice sunt deformate şi parţial vitrifiate datorită expunerii la temperaturi înalte.7 m. Următoarele două complexe Coţofeni au fost descoperite în acest sector. Cantitatea redusă de material ceramic cu decor în stil Coţofeni. III/2). p. p. III/3).

II/1. dar cele mai numeroase sunt cele cu corpul rotunjit sau chiar calotiform. În această categorie pot fi incluse şi exemplarele descoperite în G2/1999 care se deosebesc de cel descris anterior doar prin lipsa ciocului de scurgere (Pl. arderea este mai puţin profundă. XIV/8). p.3. Pl. Lustrul este prezent mai ales în cazul recipientelor ce au suprafaţa acoperită cu o angobă roşie. cu corpul sferic.V/6. tipul I – Roman15. deosebită doar prin înălţimea exagerată a torţii17. tip care include şi aşa-numitele căuce. XI/1. Roman 1976. 21. Fragmente de vase încadrabile în aceste tipuri. IX/1. fără a putea preciza exact despre care variantă anume poate fi vorba. Pl. 21. 13 Ibidem. 14 Ibidem. Pl. Din stratul de cultură provine un fragment de la o cană de mari dimensiuni (diametrul maxim la gură de cca. fund rotunjit şi cu toarta ce depăşeşte uşor buza vasului au fost incluse în tipul IIIa (ceşti). cu gâtul cilindric. Pl. iar suprafeţele nu sunt atent tratate precum în cazul primei categorii. poate şi IV/3) denumite generic amfore (tipul V – Roman)13. adesea chiar lustruite. Două piese (Pl. Pl. 21. 19. 17. p.26. 11 Ibidem. XIII/1. XIV/2)14. bine arsă. Pl. VI/4-5. 25. 12-51. I. p. 17 Ibidem. 16 Ibidem.VI/3. I. cât şi din stratul de cultură. XIV/7) ce pot fi incluse în varianta Ib2. Câteva fragmente provin de la vase pântecoase. cu cioc de scurgere oblic ce depăşeşte diametrul maxim al corpului (Pl. portocalie sau cărămizie. Exemplarele menţionate pot fi incluse în tipul VI11. cu corpul sferic. 18 cm). Din punct de vedere cantitativ.Ioan Bejinariu 53 suprafeţele sunt bine netezite. 19-20. V/1. Recipientul aparţine variantei b a tipului IV – Roman16. 5) aproape identice ca formă şi decor au apărut în groapa G2/1999. 20. Tipologia şi decorul ceramicii10 Ceramica Coţofeni descoperită atât în complexe cât şi în stratul de cultură este în cea mai mare parte fragmentară. 23. Recipentele de mici dimensiuni. cu excepţia unor vase de dimensiuni mai mici. amestecată mai ales cu cioburi sfărâmate. incluse de P. iar alte două fragmente provin de la străchini cu corpul rotunjit. cu marginea foarte evazată – varianta Ic (Pl. respectiv XIII12. IX/2). p. Relativ apropiate ca formă de tipul VI. Chiar şi recipientele ce pot fi atribuite categoriei de uz comun sunt lucrate dintro pastă omogenă. p. p. dobândind un aspect metalic. p. provin atât din complexele cercetate. Pl. prevăzute cu torţi pe maxima rotunjime (Pl. Foarte numeroase sunt fragmentele ce provin de la vase de dimensiuni medii şi mari (cu diametrul la gură de peste 20 cm) cu gura larg deschisă. singurele care s-au păstrat intacte. VII/2-3. 18-30. XIV/6).31. 12 – 15/1-2. Pereţii acestor vase sunt mai groşi. iar din singura locuinţă 10 Am abordat această problemă prin raportare la tipologia ceramicii Coţofeni realizată de către P. în formă de pâlnie şi profilul corpului uşor curbat (Pl. Din varianta Id fac parte două exemplare fragmentare. ce aparţin unor străchini cu pereţii arcuiţi spre interior şi corpul semisferic (Pl. ca o variantă a acestui tip.XIII/5). V/2. 15 Ibidem.II/2. La Giurtelecu Şimleului au apărut câteva variante principale. deoarece nu s-a păstrat partea inferioară a acestor vase. marginea îngroşată şi teşită oblic (Pl. p. 23. VI/1. XII/5. dar de dimensiuni reduse sunt o serie de recipiente cu gura în formă de pâlnie. XII/1-3). Pl. Câteva fragmente provin de la străchini. XIII/4. VIII/5. 21. 12 Ibidem. . în staţiunea culturii Coţofeni de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” raportul este net favorabil categoriei ceramicii fine. Roman în tipul VII (pahare: Pl.

înguste. VII/4). Un foarte interesant decor realizat din şănţuleţe late. dispuse vertical sau oblic pe interiorul buzei unor vase (Pl. şi uneori în combinaţie cu ornamentele în relief. toate realizate prin intermediul inciziilor. precum triunghiurile suprapuse. IV/3. au fost utilizate toate tehnicile de decor caracteristice. XIV/4). Apare însă şi o motivistică mai complexă. XI/2) sau care marchează latura unor triunghiuri haşurate în reţea (Pl. în mai multe variante. Prin imprimare au fost realizate alveole rotunde şi alungite dispuse în şiruri orizontale (Pl. precum şi benzile realizate din haşuri simple peste 1-2 linii trasate anterior (Pl.54 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. VI/3. Inciziile apar fie sub forma unor linii fine. Fragmentele decorate în tehnica împunsăturilor succesive (Furchenstich) nu sunt apariţii foarte numeroase la Giurtelecu Şimleului. XI/3). dispuse oblic. IV/4. Exceptând pictarea. alternarea unor scurte benzi haşurate cu spaţii cruţate. dispuse în plan vertical este o apariţie frecventă (Pl. VII/1. În colecţia Liceului “Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei se păstrează un lot de materiale ceramice Coţofeni ce provin de la Giurtelecu Şimleului. dar mai ales a unui recipient ce provine din locuinţa menţionată şi anume un tip de strachină de dimensiuni medii cu două torţi mici ce unesc umărul cu pântecele vasului (Pl. 18 . umplute cu haşuri realizate în tehnica Furchenstich (Pl. V/6. IX/3-4.3. s-a realizat o complexă motivistică. 7) sau realizate în maniera clasică şi umplute cu haşuri paralele cu una dintre laturi (Pl. a împiedicat reconstituiri măcar parţiale18. Pl. Repertoriul formelor ceramice Coţofeni de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” pare destul de sărac. IV/2). verticale. p. X/2). Apar şi fragmente de la forme neidentificate cu ocazia săpăturilor noastre . XIV/2. Este cazul unui vas nedecorat. IX/2. Este vorba despre aşa-numitele „triunghiuri îngropate” (Pl. XIV/3). În această tehnică au fost realizate elemente simple de decor. VIII/5. XII/3. IX/2. Decorul prin adâncire a fost realizat prin incizii şi impresiuni. castroane de mari dimensiuni cu torţile plasate în zona diametrului maxim – Bejinariu 1995. Într-un caz. perpendiculare pe un şănţuleţ dispus orizontal apare pe un fragment ceramic ce provine din stratul de cultură (Pl. XI/1) formează singure sau în asociere o motivistică elaborată. XIV/1). XI/4. Interesantă este apariţia unor forme atipice pentru repertoriul ceramicii acestei culturi. X/1. Ceramica de tip Coţofeni de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” poartă amprenta inconfundabilă a motivisticii acestei culturi. dezordonat (Pl. IX/5). X/2-3. Este vorba doar de şapte dintre tipurile de bază (precum şi unele variante ale acestor tipuri) identificate pe întreg arealul culturii. Motivul în forma „ramurilor de brad” realizat tot prin intermediul inciziilor înguste sau adânci şi late. Toate cele trei ceşti descoperite sunt decorate pe jumătatea superioară cu incizii fine. VI/5. Din păcate. Datorită proprietăţilor solului. starea uneori excesiv de fragmentară. Foarte frecvent apare triunghiul. VII/2-3. dă impresia decorului în forma „tablei de şah” (Pl. cu corpul uşor bombat şi deschiderea la gură mai îngustă (Pl. Benzile realizate din incizii sau crestături scurte dispuse vertical pe corpul sau toarta vaselor (Pl. ori un decor mai complex constând din alternarea unor spaţii umplute cu împunsături succesive cu spaţii libere (Pl. XII/2) la fel ca şi ornamentul în forma „scheletului de peşte” (Pl. 18. cum este cazul şirurilor paralele. prin intermediul cărora. încrustaţia cu o materie albă s-a păstrat în bune condiţii. 1/2. Descoperirile culturii Coţofeni Coţofeni provine o a treia piesă (Pl.VIII/2. IV/1. VI/1. XIV/5). în multe cazuri. a ceramicii descoperite. XIV/8).X/1. fie ca nişte şănţuleţe adânci şi late. V/2. XIII/4). IV/4) care se diferenţiază doar prin toarta mult supraînălţată. tipul IId. II/1) sau un decor în zig-zag „necoţofenesc” (Pl. 5).

Din piatră de râu a fost confecţionată o daltă (Pl. putem preciza limitele evoluţiei aşezării de la Giurtelecu Şimleului în cadrul mai vast al evoluţiei culturii Coţofeni din Transilvania. străchinile de tip Id2. IV/1). Din păcate. dată fiind lipsa săpăturilor arheologice şi a materialelor publicate. Un interesant decor în relief apare pe un fragment de strachină. Lazăr 1977. Exemplarul nostru. ce fusese perforat. creste scurte dispuse vertical sau oblic. XIII/1). . VI/6). V/4. Groapa G2/1998 mai conţinea o fusaiolă bitronconică întreagă (Pl. 22 Ciugudean 1996. XIII/5) sugerează de asemenea o datare târzie. Apar brâuri orizontale. VII/2. X/10-13. 5. Ceştile tipului IIIa. din perioada timpurie a epocii bronzului22 . 84. Încadrarea descoperirilor de la Giurtelecu Şimleului în cadrul evoluţiei culturii Coţofeni Pe baza tipologiei ceramicii şi mai ales a tehnicilor şi elementelor decorului. VIII/3). IX/2. X/3. nu apar în Transilvania decât din faza Coţofeni II20. V/6. 5. vasele tipului IVb se întâlnesc în staţiunile fazei III Coţofeni din Transilvania21. Interesantă este şi maniera de modelare a toartei unei străchini (Pl. 39.Ioan Bejinariu 55 Ornamentele în relief acompaniază adesea decorul realizat prin adâncire. Piesa este ruptă în dreptul orificiului. În două cazuri de pe buza unor vase pornesc creste verticale scurte ce dau impresia de margine vălurită (Pl. 8. IX/2). VIII/4). vizibile mai ales la vârf şi la ceafă. XVI/1-6. probabil drept pandantiv sau amuletă (Pl. În schimb. creste orizontale scurte dispuse pe buza vasului. XIV/1-2. toate cele trei gropi aveau în inventar lespezi de micaşist cu o parte mai netedă. realizate din corn de cerb (Pl. fig. XII/4). 30-31. p. 42. Alte categorii de descoperiri Râşniţe. XII/5). ruptă la partea superioară. XIII/4-5. Groapa respectivă mai conţinea o altă daltă (sau spatulă) confecţionată dintr-o coastă de animal (Pl. aflată în inventarul gropii G2/1998. căni sau pahare. idem. mai rar pe interiorul buzei la unele vase (Pl. care au fost utilizate drept râşniţe. într-o etapă post-Coţofeni. 2. dar şi în descoperiri post-Coţofeni din Transilvania Centrală. VI/2). 39. 48. „haşurate” orizontal cu alte creste subţiri (Pl. XIV/7). Aplicaţiile tip „boabe de linte” sunt dispuse de obicei pe umărul unor străchini. Aşa cum spuneam. Este vorba despre o combinaţie de creste verticale apropiate. Tot în această groapă a apărut un dinte de animal perforat la rădăcină. p. p. Sunt apariţii izolate şi nu au rolul de a marca schimbarea registrului decorativ (Pl. Şi această piesă este ruptă la partea superioară. În groapa G2/1999 au fost descoperite două săpăligi cu orificiu de fixare. V/1). ce provine din stratul de cultură. 29-32. XIII/2). 3. XIV/2). 21 Roman 1976. 17-18. 60. Pl. a fost descoperit în aceeaşi groapă (Pl. Ciugudean 2000. Un străpungător confecţionat din os. p. Este vorba despre o toartă în bandă lată care la partea superioară este modelată în aşa fel încât dă impresia unei 19 20 Ibidem. cu alveole sau crestături (Pl. fig. Ciugudean 2000. Roman 1976. 2000. alveolate ori crestate (Pl. p. p. încadrate în grupul Livezile. XI/5. pentru a fi purtat. p. pentru zona nordică a Transilvaniei acest cadru este încă plin de nebulozităţi. amintind probabil de torţile tubulare caracteristice descoperirilor Coţofeni timpurii (Pl. Ambele piese prezintă urme de folosire. Toate aceste categorii de descoperiri sunt apariţii comune şi în alte staţiuni ale culturii Coţofeni19. VII/3. proeminenţe în formă de potcoavă (Pl. prin decorul haşurat ce împodobeşte toarta (Pl. V/3). IV/5-6).

umplute cu haşuri. 69/24. IX/5). 49. XIII/1) care poate aminti tot de reminiscenţe sau influenţe Cernavodă III. 42. plasate în aşa fel. 6. 117/10. 11. 28 Poiana Ampoiului „Piatra Corbului”. Gligor 1999.) sau imitând printr-o dispunere rarefiată motivul „scheletului de peşte” (Pl. O apariţie interesantă este suprapunerea de benzi orizontale de triunghiuri realizate în tehnica împunsăturilor succesive. aşa cum apare pe un fragment de strachină din groapa G2/1998 (Pl. 37. apare adesea pe ceramica din staţiuni ale fazei secunde şi celei finale a culturii Coţofeni26. Din păcate. p. foarte reliefată. V/1. Descoperirile culturii Coţofeni creste orizontale. triunghiul haşurat. Pl. o parte dintre fragmentele ceramice sunt decorate cu incizii mai late şi adânci ce formează un decor de tipul „triunghiurilor îngropate” (Pl. X/3. dar mai ales fragmentul decorat cu şănţuleţe late. printre altele. IX/4. iar cea inferioară umplută cu haşuri (Pl. încadrarea tipologică a celorlalte forme ce provin de la Giurtelecu Şimleului s-a făcut la un nivel relativ general. II/1) apare însă doar în descoperiri atribuite fazei Coţofeni III28. Pe ceramica atribuită fazei Coţofeni I. Elementele „arhaice” sunt apariţii de excepţie. VIII/2. 65/3. adânci. provine un fragment de vas care are pe buză o imitaţie a unei torţi tubulare ce depăşeşte uşor marginea vasului (Pl. O toartă modelată într-o manieră asemănătoare apare la un vas din aşezarea Coţofeni târzie de la Şincai (jud. p. etc. p. 65. Roman 1976. Mult mai utilă este însă exploatarea datelor furnizate de decorul vaselor. cum se observă pe câteva Lazăr 1978. Dintre materialele descoperite în stratul de cultură se remarcă fragmentul de pahar cu o nervură orizontală. Pl. Dolj)24. încât alternează spaţiile umplute cu cele cruţate şi dau impresia unor romburi la care jumătatea superioară este goală. VII/3). VII/2. VIII/1. H. la Băile Herculane într-un context atribuit finalului acestei faze25. Pl. Pl. Apar în prim-plan inventarul gropii G1/1999. ori în forma „ramurilor de brad” (Pl.56 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. p. 27 Ciută. II/1). 26 Roman 1976.Ciugudean 2000. Pl. fig. Pl.29 Obiceiul de a decora interiorul buzei vasului. Pl. dispuse vertical pe corpul vaselor (Pl. p. a „ramurilor de brad” sau a „scheletului de peşte” este comună tuturor celor trei faze ale culturii. verticale şi perpendiculare pe un şănţuleţ orizontal. În schimb. Mureş)23. VI/3) sau pe un alt fragment ceramic din groapa G2/1999 (Pl. 21. X/1-2. Un element decorativ important pentru periodizarea descoperirilor Coţofeni de la Giurtelecu Şimleului îl reprezintă motivul triunghiului şi ne referim aici la triunghiul propriu-zis. 39. într-o manieră similară unui fragment ce provine din aşezarea Coţofeni I de la Locusteni (jud. p. Lazăr 1979. cu incizii late însă. umplut cu haşuri. 77/2. IV/3. 160. Alternanţa de triunghiuri realizate din împunsături succesive cu spaţii cruţate ce creează astfel impresia unor romburi (Pl. 8. Pl. Benzile înguste. umplut cu haşuri realizate în tehnica inciziei. 5. 83/11. apare cu totul excepţional. VIII/5). XI/1) reprezintă alte elemente ale decorului care se impun cu precădere din faza a doua a culturii. 81/17. Ciugudean este de părere că materialul din nivelul e de la Băile Herculane trebuie atribuit fazei Coţofeni II – Ciugudean 2000. Motivistica realizată în maniera „triunghiurilor îngropate”. cu menţiunea că în prima fază este realizată mai ales din incizii late. 6. de unde. 88/4. dispusă pe buză (Pl. motivul triunghiului propriu-zis. datorită stării fragmentare a ceramicii. VII/3). 70/5. cu laturile marcate. Roman 1976. 24 23 . 29 Roman 1976. Spre sfârşitul fazei II apare şi triunghiul realizat în tehnica „Furchenstich”27. 60/4 25 Ibidem. VII/1. În aceeaşi groapă.

36 Ciugudean 1996. 113/8 (Dubova). 69/2. fig. 54. 34 Boroneanţ 1966. IV/1. Ciută. Din stratul de cultură provin alte câteva fragmente ceramice ornamentate în această manieră. XIII/5). 24/4. Acest tip de ornament (A g). unde influenţele Kostolac şi / sau Vučedol sunt pregnante34. Coţofeni III b–c33. realizat în tehnica Furchenstich se întâlneşte în aşezări transilvănene ale culturii Coţofeni. XI/4). fără a crea motive decorative complexe. Arad) apare pe olăria considerată a fi de factură vučedoliană35. XIV/4-5). fig. 111/5 (Herculane „Peştera Hoţilor”). IX/1). etc. ce se formează pe un fond Coţofeni târziu cu un adaos de elemente sud-vest balcanice36. într-o manieră în care le întâlnim pe unele forme din grupul Livezile37 sau 30 31 Roman 1976. Pl. Conform celor menţionate anterior. 107/3. 55. 53. în faza a doua a culturii. 117/10. P. Pl. IX/11. În schimb. II/2. p. În ambele cazuri este vorba despre un decor liniar. semnificativ este un element decorativ întâlnit în câteva cazuri pe ceramica de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian”. mai atent elaborată. dispuse rarefiat. p. la Clit (jud. 88/4. precum şi ornamentul A g reprezintă elemente caracteristice doar fazei Coţofeni III32. XIII/4. V/6. Prin intermediul împunsăturilor succesive sunt realizate frize de triunghiuri (Pl. 37 Ibidem. Majoritatea motivelor decorative analizate şi chiar anumite forme ceramice descoperite la Giurtelecu Şimleului.68 /6-7. Oradea „Salca”. p.10 (Româneşti).Ioan Bejinariu 57 fragmente ceramice de la Giurtelecu Şimleului (Pl. realizat din împunsături succesive. toate datate în etapele târzii. XI/4. IV/2. simplu. precum cele de la Boarta. 33 Roman 1976. IV/2). Roman 1976. însă este vorba despre o motivistică mai complexă. Acest decor distinctiv apare cel mai devreme în aşezări ale culturii Coţofeni de pe teritoriul Banatului. iar dacă avem în vedere complexele închise. Roman 1976. p. fig. 4 –5. II/1) sau aşa-numite motive „în căpriori” (Pl. XIV/7) apare începând cu faza a doua a culturii şi devine foarte frecvent pe parcursul ultimei faze30. din bronzul timpuriu central-transilvănean. 3/1. Întâlnim acest tip de decor şi pe ceramica din descoperirile grupului Livezile. de pe cursul inferior al Crasnei. X/3. Petrescu 1993. 35 Dumitraşcu 1972.II/2). 8 şi Pl. apar abia pe parcursul fazei Coţofeni II şi în unele cazuri se menţin şi în faza următoare. Pl. 82/18. Câlnic. respectivul tip de decor apare. Gligor 1999. Datele de care dispunem actualmente. Este vorba despre benzile orizontale umplute cu haşuri „în reţea” (Pl. Pl. 32 Vezi nota 27. Roman plasa materialele de la Giurtelecu Şimleului (provenite din cercetări de suprafaţă şi aflate în colecţia fostului Institut Pedagogic din Oradea). 108/7. pe interiorul buzei vasului. rezultate în urma săpăturilor arheologice sunt mai complexe şi ne permit o abordare mai concretă a problemei datării acestei staţiuni Coţofeni.2/9. La nord de Mureş. I. Pl. ori alte motive greu de încadrat datorită fragmentării ceramicii (Pl. tipul ceramic IV b1 (Pl. . În acest context al discuţiei. 89. Păunescu 1979. în asociere cu proeminenţe dispuse perechi pe umărul unui vas ce nu este de factură Coţofeni (Pl. p. putem lua în considerare doar groapa G2/1999 din al cărei inventar fac parte două fragmente pe care apare acest tip de decor (Pl. 83/7. În celelalte trei complexe Coţofeni nu apar fragmente ceramice decorate în tehnica împunsăturilor succesive. 90. menţionând şi existenţa unor elemente comune cu descoperirile de la Unimăt (jud Satu Mare)31. decorul realizat în tehnica împunsăturilor succesive nu este foarte frecvent întâlnit pe ceramica de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian”. În monografia culturii Coţofeni. Chiar într-unul dintre cele două cazuri.

Ciugudean 2000. 1942. iar partea superioară a dealului a fost utilizată ca loc pentru depuneri votive sau alte practici cu caracter ritual40. diferită de cea din zilele noastre. p. idem. 39 38 . dealul „Coasta lui Damian” nu este un loc propice dezvoltării unei aşezări. singurele în măsură să ofere date concrete pentru stabilirea evoluţiei culturii Coţofeni în această zonă. etapă care în stadiul actual al cercetării este încă slab conturată pentru zonele nordice ale Transilvaniei. După cum arătam la începutul acestui material. Menţiunile lui Roska sunt reluate ulterior şi completate cu Prox 1941. de la care porneşte evoluţia spre manifestări ale bronzului timpuriu. p. Roska41 este primul care publică un catalog al descoperirilor Coţofeni din Transilvania (denumite de tip Corpadea I). nu au fost descoperite şi alte situri Coţofeni. În opinia noastră. 405-432. 41-42. Stratigrafia distrusă în mare parte. p. Maxim-Kalmar 1992. pe terasele înalte ale Crasnei există numeroase locuri în care o comunitate umană găsea condiţii optime de locuire. menţionând şi materiale provenite de pe teritoriul Sălajului42. În schimb. 5. cum este de pildă prezenţa râşniţelor ceea ce sugerează că poate fi vorba despre complexe cu caracter ritual. pe care o putem doar bănui prin prisma evoluţiei decorului ceramicii. Maxim 1993. nu a putut fi exploatată pentru a obţine indicii referitoare la intensitatea şi durata prezenţei purtătorilor culturii Coţofeni în acest punct. Coţofeni târziu. cu menţiunea că. Descoperirile culturii Coţofeni de pe teritoriul Sălajului M. 42 Ne referim la teritoriul Sălajului în actuala accepţiune administrativă şi nu în formula interbelică. Descoperirile culturii Coţofeni cultura Schneckenberg38. ori s-a locuit doar sporadic în anumite locuri mai adăpostite. Concluzii În zona nord-transilvăneană sunt cunoscute numeroase situri ale culturii Coţofeni.58 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. p. au beneficiat de cercetări sistematice. Probabil pe platoul dealului nu s-a locuit. 41 Roska 1941. IX/1) sunt frecvent întâlnite pe ceramica de tip Runcuri din aşezări atribuite fazei timpurii a culturii Glina de la sud de Carpaţi39. această etapă nu poate avea un conţinut mult prea diferit de cel constatat arheologic în zonele central şi sud-vest transilvănene. Băjenaru 2003. fiind vorba despre acelaşi substrat. chiar într-o etapă cronologică post-Coţofeni. dispuse adesea pe umărul unor vase pântecoase cu gâtul cilindric (precum la noi exemplarul de pe Pl. 15-24. Pe baza datelor deţinute. însă sunt mai evidente. singura locuinţă descoperită ar putea să se înscrie eventual. 67. majoritatea descoperite în urma unor cercetări de suprafaţă. ne pronunţăm pentru încadrarea staţiunii Coţofeni de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” în faza finală a evoluţiei acestei culturi. 9. Benzi haşurate de acest tip. locuinţa menţionată a fost amplasată mai jos de platou. Deşi în zonă au fost efectuate cercetări de suprafaţă. la poalele dealului. 44-99. p. 40 Emődi 1984. în cazul celor trei gropi. fiind protejată astfel de vânturi. pe panta ce coboară spre râul Crasna. şi cel de la Giurtelecu Şimleului este unul dintre ele. p. nu putem aprecia în chip convingător caracterul acestui sit. nu întâmplător. fig. 4. Prea puţine. unele elemente de inventar comune. Pe baza datelor prezentate anterior. Probabil că. Între cele patru complexe cercetate par să existe anumite diferenţieri cronologice. 78-79.

Matei care ne-au cedat cu amabilitate spre studiu materialele descoperite cu ocazia unor cercetări de teren. Meseşenii de Sus. Şi la Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăului”52. legate probabil de necunoaşterea denumirii maghiare a localităţilor utilizate de Roska. deoarece cel puţin sectorul Căpâlna – Jibou a fost verificat în urma unor cercetări de suprafaţă care au vizat atât lunca râului cât şi primele terase50. Lakó44. BistriţaNăsăud şi despre satul Cubleş. com. respectiv Agrij „La Piatră”53 sunt vizibile la Roman 1976. p. jud. Pop. confundat cu Cubleşu Someşan. Băcueţ-Crişan. şi D. p. Cartarea descoperirilor ilustrează o densitate mai mare a descoperirilor în zona vestică a Sălajului (la vest de masivul Meseş). Chiochiş. 58-59. respectiv Bădăcin „Dealul Cornet” unde discuţia este centrată în jurul unei categorii mai rar întâlnite în mediul Coţofeni. În catalogul descoperirilor realizat cu această ocazie apar şi o serie de confuzii. jud. 44 Lakó 1981. p. Pop 1988. Chestionabilă este lipsa cvasitotală a descoperirilor Coţofeni de pe sectorul sălăjean al văii Someşului. însă impresia poate fi subiectivă. Boghiş. 80-81. Este vorba despre loc. Singurele descoperiri. 48 Băcueţ-Crişan 1998. de unde cunoaştem doar două menţiuni vechi. Poate fi vorba şi despre amenajări genistice din vremea ultimului război. 47 Kalmar. nu putem invoca lipsa cercetărilor. 79-86. ce au fost mai amplu analizate sunt cele de la Agrij „La Piatră”47. Cuzăplac. Roman43. însă sistemul defensiv a fost realizat într-o epocă mai recentă decât perioada prezenţei unei comunităţi a culturii Coţofeni. Tuturor le mulţumim şi pe această cale. însă atribuirea amenajărilor defensive este incertă. Unele apar chiar în locuri joase. 46 Ciugudean 2000. confundată cu loc. preliminare demarării unor proiecte de infrastructură (magistrala de gaz Zalău – Şimleu Silvaniei. Panticeu. com. 91-120. Bozieş. dar care în urma arăturilor mecanice din ultimele decenii s-au contopit cu relieful jos. Agrij ori cea de la Giurtelecu Şimleului aflată pe versantul nordic al Măgurii Şimleului. În acest caz. Nuşfalău. cărucioarele de lut48. etc). com.Ioan Bejinariu 59 descoperiri de dată mai recentă. Nu lipsesc staţiunile din zona înaltă. Barcău). În orice caz situaţia este similară celei din perioada timpurie şi mijlocie a epocii bronzului. Z. la Sângiorgiu de Meseş. 71-83. 37-50. Tamba 1988. autostrada Borş – Braşov. 45 Kalmar 1983. H. 50 Bajusz. V. com. 51 Ferenczi 1976. Ciugudean46. 37-41. însă se pare că este vorba despre foste grinduri. de către P. XX). Repertoriul descoperirilor49 cuprinde 62 de puncte răspândite pe întreg teritoriul Sălajului (Pl. 62-86. care nici nu este menţionat cu ocazia prezentării materialului arheologic: Lakó 1981. p. în lunca inundabilă a Barcăului. p. odinioară ferite de inundaţii. eadem 1986. É. I. de la Rus şi Vălişoara. Abia în perioada târzie a epocii bronzului putem vorbi despre o reală densitate de locuire în această zonă. Moigrad „Poguior” şi „Măgura Moigradului”. Al. prin prisma faptului că vestul judeţului şi mai ales Depresiunea Şimleului a beneficiat de cercetări de teren mai ample. traseul semicircular al unor şanţuri. 52 Aici a fost fortificată şaua de legătură cu promontoriul ce pleacă de pe versantul vestic al Meseşului. Sălaj. Bozieş. Lakó 1983. Din periegheză au fost adunate doar materiale Coţofeni. descoperite pe ambii versanţi ai Meseşului. H. atâta vreme cât există şi dovezi de locuire ulterioare perioadei culturii Coţofeni. Situl de la Giurtelecu Şimleului a fost fortificat. p. care provin însă din periegheze. Cluj. actuala com. din epoca bronzului şi a doua perioadă a epocii fierului. 43 . 53 Se observă pe şaua de legătură şi la extremitatea estică a mamelonului. ambele incerte. respectiv zona înălţimilor51. efectuate şi în contextul pregătirii şi realizării unor săpături preventive. Sondajul din 1957 nu a vizat sistemul de fortificaţie. Majoritatea siturilor sunt amplasate pe terasele principalelor cursuri de apă (Crasna. 49 Repertoriului exhaustiv al descoperirilor Coţofeni din Sălaj a fost realizat cu sprijinul colegilor S. p. Kalmar45. de luncă. p.

p. p. p. Matei et alii 2005a. nu dispunem decât de date sumare despre suprafaţa locuită efectiv de către purtătorii culturii Coţofeni. cu ocazia unor săpături arheologice sistematice ori preventive siturile de la Hereclean „Dâmbul Iazului” (1998-1999. 57 Pop et alii 2000. gros de cca. În ciuda numărului mare de aşezări atribuite acestei culturi. 58. Porţ „Corău” (2002-2003)59. . oraşului Zalău. 175. iar locuinţa descoperită la Pericei „Keller tag” este de asemenea o locuinţă adâncită. Pericei „Keller tag”. în rest au fost descoperite doar puţine fragmente ceramice în stratul de cultură. 56 Băcueţ-Crişan et alii 2001. consolidată la colţuri şi pe traseul pereţilor cu stâlpi. la Marca. 19-21. Literatura veche menţionează şi un caz de locuire în peşteră. 2004)55. Celelalte locuinţe.C. care apare însă doar în preajma complexelor a fost sesizat şi la Hereclean „Dâmbul Iazului”. Este vorba despre o construcţie pe tălpi. dar un nivel de locuire aferent acestei culturi nu a fost surprins. precum şi în apropierea singurei locuinţe descoperite. Luca et alii 2005. 25-36. Toate aceste date sugerează că este vorba despre staţiuni care nu au fost intens locuite. 57-70. Cu siguranţă au existat şi staţiuni cu o evoluţie de durată (chiar dacă nu continuă) cum ar fi chiar cea de la Moigrad „Măgura Moigradului” de unde provin materiale ceramice ce aparţin fazelor Coţofeni I – III.60 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. p. tributară în mare parte păstoritului transhumant61. Stanciu et alii 2000. 263-264.C. Roska 1942. 261. Fiind vorba mai ales despre săpături cu caracter preventiv. p.S. La Porţ „Corău” unde aria cercetată se apropie de 1000 m2 a apărut doar o singură grupare de material ceramic Coţofeni. 80a. determinată de strategia de subzistenţă. Hereclean „Dâmbul Iazului”. nr. p. Descoperirile culturii Coţofeni suprafaţă urmele unor amenajări defensive. Deşi au apărut materiale Coţofeni cam pe toată suprafaţa cercetată.P. Un nivel de cultură Coţofeni. 60 Bejinariu 1994.S. Pericei „Keller-tag” (1999-2001. p. 61 El Susi 1996. nr. cercetarea limitânduse la zona afectată de proiectul de investiţie. Probabil acest cuptor a fost protejat printr-o construcţie uşoară. p.P.I. 44. 59 Matei et alii 2003. fără pereţi. p. Băcueţ-Crişan 2000. însă urmele unei asemenea amenajări nu au fost surprinse. p. Matei et alii 1995. au mai fost cercetate.I. datele despre comportamentul funerar al populaţiei sunt foarte reduse şi ascund numeroase 54 55 Petri 1901. 174-175. probabil de formă rectangulară. La Pericei „Keller-tag” săpăturile preventive din toamna anului 2004 au traversat situl pe o lungime de peste 500 m de la est la vest. Actualmente situl aparţine din punct de vedere administrativ. p. 34. La Zalău a fost dezvelită parţial o construcţie de suprafaţă. 2004)57 şi „Darvás” (2004)58. un nivel de cultură continuu. / Baza DROMET”. În zona respectivă nu avem date despre existenţa vreunei peşteri.” / „Baza DROMET” (2000)56. 248. 58 Matei. Lakó 1981. Pop 2005. Ciugudean 2000. p. p. foarte subţire. p. Pe lângă situl de la Giurtelecu Şimleului. Cu ocazia cercetărilor sistematice efectuate începând din anul 1984 pe „Măgura Moigradului” au fost descoperite şi o serie de complexe ale culturii Coţofeni60. 20 cm a fost surprins doar pe o porţiune de circa 10 m. 11-12. probabil staţiuni de pasaj sau aşezări sezoniere ale unei populaţii cu o mobilitate accentuată. Tot la Hereclean a fost cercetat în 2004 un cuptor cu groapă de deservire. Câteva gropi cu un inventar modest au fost descoperite la Hereclean şi Moigrad „Măgura Moigradului”. 73-74. 55. Bindea 2005. nr. însă în lipsa săpăturilor arheologice datarea lor este incertă. p. Matei et alii 2005. în punctul „Cetate”54. însă probabil de formă rectangulară. 171. cercetate şi ele doar parţial sunt de formă circulară (două la Hereclean şi una la Giurtelecu Şimleului) toate adâncite. Locuinţe au fost cercetate la Zalău „I. 50. Zalău „I. 146.

fac ca şi asupra acestei descoperiri să planeze incertitudini. Sub rezerva unor noi descoperiri sau publicării altora mai vechi. Una dintre gropile descoperite la Hereclean „Dîmbul Iazului” în 1998 conţinea în umplutură oase calcinate. Din materialului publicat de la Oarţa de Sus „Măgura” lipsesc orice fel de date. dar şi nearse. p. 67 Németi 1999. p. iar încadrarea lor mai concretă în contextul evoluţiei culturii ar fi riscantă în momentul de faţă. cred autorii săpăturii ar putea fi mai târzii64. în care decorul realizat în tehnica Furchenstich devine predominant în ornamentarea ceramicii îi pot fi atribuite materialele din staţiunile de la Agrij. p. şi D. / Baza DROMET” (Pl. 64 Informaţii amabile oferite de către S. Astaloş 2005. se pare că.I. 29-37. şi mai ales lipsa analizelor osteologice. 2.XVII/9-11) şi probabil Sâmpetru Almaşului provin fragmente de vase cu torţi tubulare orizontale trase din buza vasului. 63 62 . că materialul osteologic nu a fost analizat63. nr. 52-53. Plopiş aparţin fazei Coţofeni II. p. fig.C. 11. ceea ce a condus la presupunerea că ar putea fi vorba despre un mormânt de incineraţie. dintre care. Bădăcin Giurtelecu Şimleului şi etapa târzie de evoluţie a staţiunii de la Moigrad şi poate Răstolţu Deşert. fig.6 m. Kacsó 1973. 50-51. p. element de certă tradiţie Cernavodă III. p. p. Publicarea rezultatelor acestor săpături ar putea aduce date noi despre evoluţia culturii Coţofeni în zona de contact cu vecinii vestici. De la Moigrad „Măgură”. 37. eadem 2004. Alte menţiuni ale unor descoperiri Coţofeni din Maramureş: Comşa. Ultimei faze a evoluţiei culturii. 469. Solul era puternic pigmentat în zona grupării. 68 Németi et alii 2003. localitate de pe cursul inferior al Crasnei. practicându-se o secţiune şi o casetă prin zona centrală. 68. unul acoperit cu slip roşu este decorat cu împunsături succesive. 375-376. a început cercetarea unei aşezări atribuite culturii Coţofeni. Interesante sunt şi descoperirile de dată recentă de pe cursul sătmărean al Crasnei. 56. 86. Neprecizarea relaţiei dintre presupusul mormânt de incineraţie şi tumul. Maramureş) evoluţia culturii nu continuă prin manifestări specifice fazei a treia66. în completarea celor deja cunoscute de la Roman 1976. cioburi. p. 131 şi 81. 57. 11. cel puţin în aria marginală nordică a Depresiunii Sălajului (zona Codru. p. p. Porţ. Pe creasta acestui deal au fost identificaţi în mai 1997 zece tumuli cu manta de pământ. p. Băcueţ-Crişan 2000. Din mantaua tumulului au fost adunate câteva fragmente ceramice. 318. În zonele învecinate la nord şi nord-vest (judeţele Maramureş şi Satu Mare) evoluţia culturii Coţofeni este şi mai puţin cunoscută. 65 Roman 1976. Kacsó 1996. idem 1999. 182. 66 Pop 2000. 144-145. La Tăşnad68. provenite din periegheze. idem 2004a.2-3. p. Ne-am propus o completare a datelor furnizate de cercetările de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” cu un stadiu cumulativ al cunoştiinţelor despre problematica complexă a culturii Coţofeni de pe teritoriul Sălajului. 42-44.S.65 Staţiunile de la Pericei „Keller-tag”. p. Prin prisma descoperirilor repertoriate. Băcueţ-Crişan. În secţiune a fost descoperită o grupare de fragmente ceramice cu decor specific Coţofeni („schelet de peşte”) şi oase calcinate depuse direct pe sol la adâncimea de 0. pe baza cărora ar putea fi argumentată prelungirea evoluţiei acestei aşezări la începutul fazei Coţofeni III. Zalău „I. XVI/7-8). p. iar altele.Ioan Bejinariu 61 incertitudini62. p. Cercetările au vizat un singur tumul. eadem 2004. 31-33. aflată în jud. comunităţile Baden. Maxim 2003. 73-84. evoluţia culturii Coţofeni.P. majoritatea provenite din periegheze şi menţionate pentru prima dată67. pe teritoriul Sălajului începe chiar din prima fază a culturii. pământ ars şi cărbune. p. Grosul descoperirilor este reprezentat însă de puţine materiale. Valcău de Jos „Biserica Greco-Catolică”. Ciugudean 2000. 88-89. cu rezerva. Răstolţu Mare (Pl. Kalmar-Maxim 1987-1988. Semne de întrebare ridică şi descoperirea de la Domnin „Dealul Barcului”. nr.

C. 2.C. fig. I/7-9. . Ciugudean 2000. nr. Repertoriul descoperirilor culturii Coţofeni din jud. C. Pe şaua îngustă ce face legătura cu restul promontoriului. Din acest loc provin materiale ceramice atribuite fazelor Coţofeni II şi III. C. Bădăcin (com. 23. p. Boghiş. C. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Cu ocazia unor cercetări de suprafaţă. p. 3. 8. 1157/1996. 3-8/1-18. Punctul „La Piatră” este un mamelon aflat la capătul unui promontoriu prelung ce coboară spre Valea Meseşului şi Pârâul Călchiesii. În punctul „Dâmbul rotund” au fost descoperite în primăvara anului 1999 materiale ceramice Coţofeni. De pe dealul „Cornet” provin materiale Coţofeni III adunate cu ocazia unor periegheze (Pl. Boghiş. Pl. În partea de est a localităţii. Cehei. 125-126/1963. p. în punctul „Nove” au fost descoperite materiale arheologice preistorice. majoritar atipică. nr. Ciugudean 2000. p. inv. situaţie de altfel valabilă pentru jumătatea nordică a Transilvaniei. Accesul pe acest mamelon este dificil din cauza pantelor abrupte. 4. 38. Matei. 64. p. Cehei (loc aparţinătoare oraşului Şimleu Silvaniei). Bibliografie: Brudiu 1993. Kalmar. 62. 71-73. La nord-est de sat. nr.C. 492/1999. între cimitir şi pârâul „Pápfolyáka” au fost descoperite cu ocazia unor periegheze ceramică preistorică. pe prima terasă a unui afluent al Barcăului au fost descoperite cu ocazia unor cercetări de suprafaţă în anul 1998. Pl. V. Bocşa). 63-65.C. Buciumi. Descoperirile culturii Coţofeni Unimăt. Boghiş. cu ocazia cercetărilor din anul 1996. Bibliografie: Băcueţ-Crişan 1998. nr. C. 3. Pericei). p. nr. pe partea stângă a şoselei. Borla (com. H. inv. nr.57. Pop. Sălaj 1. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. inv. 195. dintre care unele pot fi atribuite culturii Coţofeni. 6. în locul numit „Ujhegy”. Din punctul „Tabla Negranului” provin fragmente ceramice Coţofeni.C.C. 3. 825/1995. Bibliografie: Brudiu 1993. D. situată la nord de punctul precedent. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 37-41. XIX/1-8). inv.62 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Pop 1988. evoluţia post-Coţofeni este o mare necunoscută. 597/1999. Bibliografie: Lakó 1981. pe versantul sudic al „Dealului Corhan” a fost descoperită cu ocazia unei cercetări de suprafaţă ceramică Coţofeni. din punctul „Fântâna Porcului” au fost menţionate materiale arheologice Coţofeni. Agrij. 5. fragmente ceramice Coţofeni. Unele fragmente aparţin culturii Coţofeni. Periegheză Al. 7. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Şi în aceste zone. nr. ajunse în colecţia MJIA Zalău probabil odată cu preluarea colecţiei Silviu Papiriu Pop. şi S. inv. Kalmar 1983.inv. Bobota. BăcueţCrişan. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. În punctul „Mesig” au fost descoperite câteva fragmente ceramice Coţofeni. dar şi la extremitatea estică a mamelonului sunt vizibile urmele unor şanţuri semicirculare. Pe valea Silvaş. 194. p. 9. 10. 102/1988. Între Boghiş şi Iaz. p. nr. Material inedit în colecţia MJIA Zalău.

creste verticale. Poate fi vorba despre un singur punct. care a vizat unul dintre tumulii de mici dimensiuni aflaţi în acest punct. Matei în 1974. 13.C. Punctul „Coasta lui Damian” – în studiul de faţă. 18. inv. Pe „Dealul Barcului” a fost executat în primăvara lui 1997 un sondaj restrâns ca amploare. 49. Ceramica este de slabă calitate. etc. 73. Pl. Fetindia (com. În 1998 au fost cercetate două gropi.inv. decorată cu motive în „forma scheletului de peşte”. Crişeni. Bibliografie: Lakó 1986. 19. 4/1974. 313. cu cioburi în pastă. Kalmar 1983. O parte a ceramicii descoperite aparţine culturii Coţofeni. Hereclean. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 82. De pe păşunea satului. Probabil este vorba despre un mormânt de incineraţie. Băcueţ-Crişan 2000.C. C. Giurtelecu Şimleului (com. 174-175. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 72. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 226. p. rezultă că este vorba despre un sit întins pe o suprafaţă de câteva hectare. materiale arheologice din mai multe epoci. Localitatea este amintită în repertorii ale descoperirilor Coţofeni din Transilvania. realizate din incizii late. Dragu. C. 12. Matei et alii 2005. Ceramica descoperită aparţine fazei Coţofeni II. nr. 15. V-IX. provin materiale ceramice şi chirpici aduse la muzeul din Zalău în urma unei periegheze în anul 1973. În colecţia muzeului din Zalău se află materiale similare descoperite cu ocazia unei alte periegheze. Câteva fragmente ceramice aparţin culturii Coţofeni. nr. inv.Ioan Bejinariu 63 11. dintre care una. Domnin (com. De pe punctul „Cetate”. Neinventariate. datorită prezenţei oaselor calcinate în inventarul ei a fost considerată mormânt de incineraţie de către autorii săpăturilor. . În secţiunea trasată prin tumul a fost descoperită o grupare de fragmente ceramice Coţofeni şi puţine oase arse. Lompirt (com. nr. nr. Marca. Bibliografie: Roman 1976 p. Drighiu (com. Măierişte). Sărmăşag). I/7-8. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. inv. În punctul „Soropiş” situat pe o terasă înaltă de pe malul stâng al pârâului „Valea Mare” au fost descoperite cu ocazia unor cercetări de suprafaţă în anul 1997 fragmente ceramice Coţofeni lucrate dintr-o pastă de calitate inferioară. nr. Gârbou. nr. nr. 17. Material inedit în colecţia MJIA Zalău.C. Din însemnările autorului cercetării. În 2004 au fost cercetate alte trei complexe: un cuptor cu groapa de deservire aferentă şi două locuinţe adâncite. p. Lipsesc alte date. 14. C. p. p. C.C. inv. Halmăşd). fig. în amestec cu cioburi. 606/1997. dintr-o peşteră (?) provin fragmente ceramice Coţofeni. Din punctul „La Bulbuc” au fost adunate cu ocazia unei periegheze efectuate de Al. descoperită anterior cu ocazia unor periegheze. nr. Lângă fostele grajduri ale CAP. Meseşenii de Jos). Fragmentele descoperite sunt decorate cu incizii. 20. cu ocazia unei periegheze în anul 1999 au fost descoperite materiale ceramice Coţofeni. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. C. dintr-un loc neprecizat. 11-12. în 1985 în locul „La lespezi”. Ciugudean 2000. 412/1999. V.C. Materialele provin din punctul „Satul nou”. 66. Ciugudean 2000. p. În punctul „Dâmbul Iazului” a fost cercetată în anul 1998 şi 2004 cu ocazia unor săpături preventive o aşezare ce aparţine culturii Coţofeni. p. haşurate în reţea. Someş Odorhei). 16. 295. În colecţia muzeului din Zalău se află materiale ceramice Coţofeni aduse de câţiva elevi de la şcoala din localitate. benzi verticale.721/1999. 530/1983.

171. Dobrin). Lakó 1981. C. Cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate pe „Măgura Moigradului” au fost descoperite şi o serie de complexe ale culturii Coţofeni. Cu ocazia cercetărilor preventive din toamna anului 2004 am trasat o secţiune care a străbătut întregul sit de la est la vest. 30. 51/1976. Moigrad. Bibliografie: Lakó 1981. în 1998 fragmente ceramice Coţofeni. materialul cel mai reprezentativ provine din stratul de cultură. C. 2005). Material inedit în colecţia MJIA Zalău. p. nr. Periegheză D. 252. pe partea dreaptă a drumului comunal. şi S. nr. Moigrad. 28. nr. Matei et alii 2005a. p. Vasul a ajuns în colecţia MJIA Zalău. p.64 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. p. 75. Bibliografie: Roska 1942. C. însă. V. p. inv. Nuşfalău. 58.Ceramica poate fi atribuită fazei Coţofeni II. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. X/8. Bănişor). Băcueţ-Crişan. au fost descoperite cu ocazia unor cercetări de suprafaţă în anul 1999 fragmente ceramice Coţofeni. 58. nr. . Din punctul „Pomet” au ajuns în colecţia muzeului din Cluj. Crasna).C. Aproximativ la jumătatea distanţei dintre Crasna şi Marin. p. În 1957 a fost executat un sondaj de mică amploare în urma căruia au intrat în colecţiile MJIA Zalău fragmente ceramice Coţofeni şi Wietenberg. nr. Peceiu (com. p. 146 (nu menţionează decât descoperirea unor fragmente ceramice în acest punct fără a preciza epoca în care sunt încadrate). 380. Mirşid). 59. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 429/1999. 27.53. Lakó 1981. 52. Culturii Coţofeni îi aparţin o locuinţă şi alte câteva gropi. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 24. nr. nr. 34 . 163/1990. 25-36. printre care un fragment de vas cu o imitaţie de toartă tubulară trasă din buza vasului. Pl. Un strat de cultură ce aparţine culturii Coţofeni a fost surprins doar pe vreo 10 m ai secţiunii şi în apropierea complexelor descoperite. 21. Bibliografie: Lakó 1981. Descoperirile culturii Coţofeni Bibliografie: Petri 1901. 23. Pericei. Roska 1942. inv. au fost descoperite cu ocazia unei periegheze. 261. Bibliografie: Bejinariu 1994. XIX fragmente ceramice Coţofeni.Naimon (com. inv. inv. 22.C. Materialul ceramic descoperit. Bibliografie: Pop et alii 2000. inv. 653/1999.C. p.C. 25. 59. poate fi atribuit fazelor Coţofeni I – II. Matei. p. nr. Cu ocazia cercetării burgus-ului roman de pe dealul „Poguior” au fost descoperite şi fragmente ceramice preistorice. Câteva par să aparţină culturii Coţofeni. p. 73-74. nr. nr. C.53. la capătul căruia se află un mamelon legat de munte printr-o şa îngustă. În 1931 în apropierea „Măgurii Moigradului” a fost descoperit un vas Coţofeni decorat în tehnica Furchenstich. Meseşenii de Jos). în sec. Locul a mai fost cercetat ulterior cu ocazia unor periegheze (1997. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 29. Moigrad. Ciugudean 2000. Meseşenii de Sus (com. Punctul „Osoiu Măcăului” este un promontoriu pe versantul vestic al Meseşului. C. 224/1976. Moigrad (com.50. Pe partea dreaptă a şoselei spre Boghiş. 26. Din punctul „Bálvany-vár” provin materiale ceramice Coţofeni descoperite cu ocazia unei periegheze de către Al. Cu ocazia săpăturilor arheologice executate în anul 1989 în punctul „Dealul lat” au fost descoperite fragmente ceramice preistorice dintre care unul ornamentat în tehnica Furchenstich aparţine culturii Coţofeni. p.C. Marin (com. nr. În punctul „Keller-tag” au fost executate săpături sistematice şi de salvare pe parcursul mai multor ani (Pl. XVI/1-6). 184.

Bibliografie: Kalmar 1983.809. În colecţia muzeului din Zalău au intrat materiale ceramice Coţofeni ce provin din punctul „Cetăţeaua”. nr. Sângiorgiu de Meseş (com. p. Plopiş. Dintr-un loc neprecizat sunt menţionate descoperiri Coţofeni. 263-264. Din punctul „Pustă” provin fragmente ceramice Coţofeni ajunse în posesia muzeului din Zalău odată cu preluarea colecţiei Silviu Papiriu Pop din Buciumi. nr.C. Hida).Ioan Bejinariu 65 31. 41. p. Bibliografie: Lakó 1986. Materiale Coţofeni au fost descoperite în punctul „Huszty”. Băcueţ-Crişan cu ocazia unor cercetări de suprafaţă în anii 1998-1999. Bibliografie: Lakó 1981. Porţ (com. Bibliografie: Matei / Pop 2005. 455/1977. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 499-500. Cu ocazia săpăturilor preventive efectuate în campania anului 2002. 34. inv. Bejinariu. nr. Bibliografie: Pop et alii 2006. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. şi S. 38. În 2004 şi în acest sit au fost executate săpături arheologice preventive. p. În colecţia muzeului din Zalău se află ceramică Coţofeni ce provine din punctul „Grui”. inv. în vara anului 1995. dintre care câteva aparţin culturii Coţofeni. aflat la est de „Keller-tag” cu ocazia unor periegheze executate în 1999 de către I. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Porţ. 32. p. inv. 248. Vârşolţ). ocazie cu care a fost descoperit şi un complex Coţofeni cu un inventar modest.C. şi S. 39. Pericei. XVII/9-11). Ulterior au fost efectuate cercetări de suprafaţă în acest punct (1998). Răstolţu Deşert (com.470. II/7-8. nr. inv. 811/1995. Cercetările arheologice preventive efectuate pe traseul autostrăzii Borş-Braşov. p. Din punctul „Corbu” („Gura Corbului”) au ajuns în colecţia muzeului din Zalău materiale ceramice Coţofeni aflate iniţial în . Buciumi). p. Marca). în punctul „Corău” au fost descoperite şi câteva materiale Coţofeni ce pot fi atribuite fazei Coţofeni II. Pe partea dreaptă a văii „Pusta” au fost descoperite cu ocazia unei periegheze. În punctul „Dárvas”. 66. spre Şimleu Silvaniei au fost descoperite cu ocazia unei periegheze în anul 1995 materiale ceramice Coţofeni. C. 42. 63. fragmente ceramice din mai multe epoci. 40. Rus. D.C. 33. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 78. 115/1974. p. Bibliografie: Matei et alii 2003. nr. 35. 275/1966. groapă?). C. la intersecţia cu şoseaua spre Oradea au dus la descoperirea unui număr redus de materiale ceramice Coţofeni. 284. 66b. Răstolţu Mare (com. care provin dintr-un complex (C 103. Lipsesc date suplimentare. Ciugudean 2000. p. Odată cu preluarea unei părţi din colecţia Silviu Papiriu Pop au ajuns în posesia muzeului din Zalău o serie de materiale ceramice Coţofeni descoperite în punctul „Capul dealului” (Pl. Agrij). 36. Buciumi). Sânpetru Almaşului (com. Din punctele „Nojeşti” şi „Şes Nojeşti” au fost aduse în colecţia MJIA Zalău materiale ceramice Coţofeni adunate de către colegii D. 50. Kalmar 1983. în punctul „Paliş” aflat în dreapta drumului comunal spre Marca. Recea (com. Materiale inedite în colecţia MJIA Zalău. Răstolţu Deşert. 63. 681/1999. 37. 28/2001. aflat la vest de „Keller-tag”. nr. Băcueţ-Crişan. XVIII/7-12). C. Materialele pot fi atribuite fazei Coţofeni II (Pl. Pl. Pericei.

677/1999. În colecţia muzeului din Zalău au intrat materiale ceramice Coţofeni donate de un locuitor din Treznea.68. au fost adunate în anul 2002 materiale ceramice Coţofeni lucrate dintr-o pastă de calitate inferioară. Cuzăplac). Neinventariate. Pe baza unor informaţii mai vechi. Ca decor apar mici incizii pe buză. Valcău de Jos. Tămaşa (com. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. În punctul „Piersecărie”. p. XXI/4-8. Pop a descoperit materiale ceramice Coţofeni. 43. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. materiale ceramice Coţofeni. Valcău de Jos. Treznea. pe prima terasă a văii Iazului. 492/1999. M. Dióspataka) doar descoperirea unor târnăcoape din piatră pentru minerit.43) menţionează din această localitate (ung. Roska (Erd. Materialul poate fi atribuit fazei Coţofeni I. în anul 1995 H. Letca). nr. mărginite de impresiuni rotunde. Din păcate nu este specificat locul descoperirii. precum şi un fragment decorat cu nişte caneluri fine. nr. 386/1992. .C. De pe partea stângă a D. brâuri verticale. 674/1999.66 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. cu benzi haşurate „în reţea”. Descoperirile culturii Coţofeni colecţia şcolii din localitate.C. în amestec cu cioburi şi nisip. inv. nr. În săpătura preventivă efectuată în anul 2003 în acest punct nu am descoperit decât materiale Tiszapolgár şi din epoca bronzului. Şimleu Silvaniei. Din punctul „Coaste” provin materiale ceramice din epoci diferite care au fost donate muzeului din Zalău. în anul 1995. nr. 44.Valcău de Jos. 46. Boghiş-Iaz. această localitate de pe Valea Someşului este introdusă în repertoriul localităţilor cu descoperiri atribuite culturii Coţofeni. nr. Şumal (com. nr. 626 / 1997. com.C. De pe locul unde a fost ridicată actuala Biserică Gr. Băcueţ-Crişan materiale ceramice Coţofeni. cu un slip cu aderenţă slabă. Bibliografie: Lakó 1981. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. inv. Pl. orizontală trasă din buză. şi S. nr. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. inv. Pop cu ocazia unei periegheze. 3525/2004. „Mureşului” (actualmente „22 Decembrie 1989”). inv. Din punctul „Şighileu” au fost adunate cu ocazia unei periegheze efectuate de către D. De pe „Dealul Şumalului” provin materiale Coţofeni aduse la muzeul din Zalău de către un colecţionar din Suplacu de Barcău. 47.C. insuficient arsă. 830/1995. Catolică din localitate. 50. 582-584. inv. etc.Rep. Valcău de Jos. C.J.C. au fost adunate cu ocazia cercetărilor de teren efectuate de colegii mai susmenţionaţi. C. C. 51. 52. p. C. C. Ceramica este decorată cu motive tip „schelet de peşte”. inv.inv. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Şimleu Silvaniei. Vălişoara (fosta Valea Rea.C. înguste dispuse vertical şi ornamente în forma „ramurilor de brad”. 83 b. Material inedit în colecţia MJIA Zalău.Marca). C. nr. Apare un fragment de vas cu toartă tubulară. 45. lucrată dintr-o pastă mâloasă în amestec cu mică. Ceramica este de calitate inferioară. 49. precum şi motive în forma „scheletului de peşte” realizate din incizii late şi adânci. nr. Câteva fragmente aparţin culturii Coţofeni. 48. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. punctul „Pământul lui Bacsadi” provin câteva fragmente ceramice Coţofeni descoperite de H. De pe fosta str. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Din punctul „Roata lui Kincses” provin materiale ceramice Coţofeni descoperite cu aceeaşi ocazie. C. 72.C.

nr. 1980). inv. C. C. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. 57. C. 146/1977. Din punctul „Banffy-tag” provin şi câteva fragmente Coţofeni descoperite în 1976. inv.”/”Baza DROMET” provin câteva fragmente ceramice descoperite cu ocazia unor săpături de salvare prin anii `80. Nu au fost descoperite şi complexe ale acestei culturi. 58. 56.C. 80. 149/1976.C. Un fragment ceramic este decorat pe umăr cu triunghiuri umplute cu haşuri paralele cu una dintre laturi. 47. şi S. De pe malul stâng al pârâului „Valea Gropii”. aflat la confluenţa a două văi.P. În punctul „Fórrás”.indicativ conferit de autorul săpăturilor) de suprafaţă. nr. Ceramica este lucrată dintr-o pastă mâloasă. Ceramică în colecţia MJIA Zalău. spre Ip au fost adunate cu ocazia unei periegheze materiale ceramice Coţofeni.C. Zăuan.C. Kalmar 1983.196/1977. Din punctul „I. cu ocazia altor săpături de salvare în acest punct a fost cercetată printre altele o construcţie (L4 . 214/1975. 601/1999. nr. p.Ioan Bejinariu 67 Bibliografie: Roman 1976. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. C. 60. În anul 2000. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. în martie 1994 H. 937 / 20000.C. inv. . au fost adunate în primăvara lui 1999 materiale ceramice din mai multe epoci. 303/1995.S. 175. 99/1978. 181. Ip). în punctul „Valea Miţii / Tăneiul lui Winkler” au fost descoperite şi fragmente ceramice Coţofeni.C. nr. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Zalău. 103 e. Bobota). în amestec cu nisip şi cioburi pisate. 53. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. p. Din zona fostei „Avicola”. inv. Puţinul material ceramic descoperit în această construcţie nu este foarte sugestiv fiind şi foarte fragmentar.C. Zalău. 85. inv. inv. Zalnoc (com. Un alt fragment provine de la un vas cu torţi tubulare orizontale trase din buza vasului (Pl. nr. 96/1976. Periegheză D. 3537/2004. nr. nr. 1089/1980. p. Zalău. Pop a adunat cu ocazia unei periegheze materiale ceramice Coţofeni. nr. Zăuan. p. Zăuan (com. 391/1981. Bibliografie: Lakó 1981. inv. 59. C. C. Băcueţ-Crişan. Cu ocazia unei periegheze efectuată în punctul „Dâlma Spânzuraţilor” au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice Coţofeni. În punctul „Fárkás-dómb” au fost descoperite cu ocazia unor cercetări de salvare din anii 1982-83 şi câteva fragmente ceramice Coţofeni. Din punctul „Dâlma Cimitirului” provin fragmente ceramice Coţofeni descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice (1975-1977. nr. inv. 66. Cu ocazia săpăturilor de salvare efectuate înainte de construirea zonei industriale a oraşului. Ciugudean 2000. 61.C. Bibliografie: Băcueţ at alii 2001. 1104/1980. nr. inv. 62.C. Zalău. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. inferioară calitativ. Zăuan. 659. Zăuan. Material inedit în colecţia MJIA Zalău. Din punctul „Aristrie”. 547/1983. C. 54. XVI/7-8). 55. aflat la circa 500 m est de „Dâlma Cimitirului” au fost descoperite în 1976 fragmente ceramice Coţofeni. C. p.I. 86. Unele aparţin culturii Coţofeni. Material inedit în colecţia MJIA Zalău.

în Acta MP. 1993. Campania 2004. jud. 191-198. 91-120. Popa. 89-109. 9-28. Sălaj). 25-36.-13. A. Alba Iulia. Baia Mare 10. Materiale arheologice preistorice din colecţia Liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei. Astaloş. – I. – I. M. Rustoiu. Materiale arheologice preistorice de la Porolissum – ”Măgura Moigradului”. Bejinariu. în CCA. 15-24. Bejinariu. – I. Băcueţ-Crişan. Die Beziehungen zu den Benachbarten Gebieten. – M. Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” (I). Tăşnad. în ActaMP. Băcueţ-Crişan. p. – S. 1994. Tamba 1998 Băcueţ-Crişan 1998 Băcueţ-Crişan 2000 – C. 2004. G. „Sere”. Sector Căpâlna – Jibou. p. Geburtstag. Die Keramik vom typ Runcuri und die Frage der Gliederung der Glina kultur. p. în ActaMP.Pop. Noi descoperiri preistorice în judeţul Sălaj. About the fortified settlements within the area of the Wietenberg culture. p. p. D. p. S. în (C. Băcueţ-Crişan. Bejinariu. XVIII. pct. Stanciu. Câteva consideraţii referitoare la staţiunile fortificate din aria culturii Wietenberg. Baza DROMET SA.68 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Brudiu. Oktober 2001 (Baia Mare 2003). Al. Sălaj. Băcueţ-Crişan et – D. 2000.) Bronzezeitliche Kulturerscheinungen im Karpatischen Raum. Mangalia 2005. Bejinariu. Săpăturile arheologice de la Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” (II). Ehrensymposium für Alexandru Vulpe zum 70. Bajusz. Satu Mare. Kacsó hrsg. Suceava 2001. Contribuţii la topografia arheologică a văii Someşului. XVII. XXVI. XXXV. Studii şi cercetări arheologice. 17-37. 77-90. Bejinariu. Zanoci. 1995. jud. în ActaMP. Cercetări arheologice în zona Boghiş-Şimleu Silvaniei. Chişinău. ed. 375-376. p. com.T. – I. Matei. 175-176. H. în ActaMP. – S. Descoperirile culturii Coţofeni Bibliografie Astaloş 2005 Bajusz. p. Descoperirile culturii Wietenberg. în ActaMP. 37-41. p.) Omagiu profesorului Ioan Andriţoiu cu prilejul împlinirii a 65 de ani. 2004. în (I. – I. Tamba.I. p. pct. Băjenaru 2003 – R. în (C. Băjenaru. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology. Băţ. ed. alii 2001 I. 1988. XIX.) Thracians and Circumpontic World. V. în Apulum. Niculiţă. 1998. Panic. p. p. 2005. XII. Hereclean. Un cărucior de lut descoperit la Bădăcin (jud. 363-390. în CCA. Campania 2000. Bejinariu 1994 Bejinariu 1995 Bejinariu 2004 Bejinariu 2004a Bejinariu 2005 Brudiu 1993 . Băcueţ-Crişan. XXIII. – S.

47-51. 13. în Situri arheologice cercetate în perioada 1983-1992. în A. Ciută. – C. 55-70.É. – C.. 1983. Ferenczi. 1972. Kacsó. 4.Oul Făgetului. Contribuţii la topografia arheologică a Văii Someşului (sectorul Vad – Surduc). 7. C. în ActaMN. Ciugudean. Morminte Coţofeni de incineraţie descoperite la Medieşu Aurit. Fauna culturii Coţofeni din Transilvania. XXI. p. numismatică 8/1. p. 61-67. 1984. Căbuz.În coastă (jud. Bistriţei. 1973. jud. XIII. – S. 2. – J. Kalmar. pescari şi crescători de animale în Banatul mileniilor VI î. în Acta MP. p. 1999. p. – C..V. în Marmaţia. Timişoara. Bindea. Cultura Kostolac de la Cuina Turcului. Gligor. p. – I. 2004. 2004. 2005. Fetzer. Bindea 2005 Boroneanţ 1966 Ciugudean 1996 – H. în Rev. 29-37. Bucureşti. Ch. 55-80. F. Muzeul Judeţean Maramureş. 405-431. 1966. Ch. Căbuz 1971 El Susi 1996 – M. Boroneanţ. p. Brăila. I. O descoperire aparţinând culturii Coţofeni în situl arheologic de la Limba . p. 21. XXXVI.C.Ioan Bejinariu 69 – D. I. 1971. Oradea. jud. Descoperiri Coţofeni de la Oarţa de Sus . Date noi cu privire la preistoria Maramureşului. 25-30. Timişoara. Kacsó. Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica. Groşii Ţibleşului (com.C. 53-57. Ciugudean. Crasna. – G. în Angustia. în ActaMN. Dumitraşcu. 1996. – studiu arheozoologic. Descoperiri ale culturilor Coţofeni şi Baden în peştera Igriţa şi Izbândiş. p. Almaş). seria „Colecţii Muzeale”. Descoperiri arheologice la Şimleu Silvaniei. în StComSatuMare. în Lucr. p. Bibliotheca Thracologica. 345-354. 1996.Suciu de Sus. Emödi 1984 Ferenczi 1976 Fetzer 1901 Kacsó 1996 Kacsó 1999 Kacsó 2004 Kacsó 2004 A Kalmar 1983 . Kacsó. Kacsó. Kacsó. 57-70. 37-50. – V. 1996. Epoca timpurie a bronzului în centrul şi sud-vestul Transilvaniei. Ciugudean 2000 – H. arheologie. Maramureş). în S. Comşa. 17. 2000. El Susi. 2. – C. Kacsó 1973 Dumitraşcu 1972 Dumitraşcu. Maramureş. Alba). 55-57. A. Gligor 1999 Comşa. Emödi. Descoperiri Coţofeni în bazimul someşan (Someşuri.1999. – Z. în Apulum. 10. p. – I d. Mărturii arheologice. Ştiinţifice.I. în M. Eneoliticul final în Transilvania şi Banat: cultura Coţofeni. Vânători. XVIII. Dumitraşcu. Szilágyságy leletekről. – E.. Baia Mare.A. Ciută. p. p. 1901. – I. 3. – S. 1976. Rezultatele sondajelor din complexul neolitic de la Oarţa de Sus.

p. 1981. Sălaj. I. Lakó. . Cârstea. Pop. Cârstea. Repertoriul topografic al epocii bronzului şi al hallstattului timpuriu în judeţul Sălaj. com. V. Lakó 1983 Lakó 1986 Lazăr 1977 Lazăr 1978 Lobonţiu 1922 Luca et alii 2005 – S. 259-263. D. Repertoriul topografic al epocii pietrei şi a perioadei de tranziţie spre epoca bronzului în judeţul Sălaj. Băcueţ-Crişan. în Marisia. Kalmar. p. Descoperirea unor urme ale existenţei omului primitiv la Giurtelecu Şimleului. Pop 1988 Lakó 1981 – Z. în CCA Campania 2004. Gh. I. V. V. în ActaMP. 465-472. în CCA Campania 2004. în Sălajul. Cercetări arheologice în Peştera Cauce (sat Cerişor. 55. Matei. Băcueţ-Crişan. 36-119. în ActaMN. în Banatica. p. Matei. D. p. jud. – Al. jud. p. – V. Luca. Pop. Sălaj. Descoperirile culturii Coţofeni (Kalmar-) Maxim – Z. – Al. 263-264. 1978. http://arheologie . în CCA Campania 2004. în CCA. (Kalmar-)Maxim. Maxim 1993 – Z. p. în CCA Campania 2002. p. Porţ. 1-2. H. 246-249. D. VIII. Marca. H. în SympThrac. Sana. Roman. p. – É. A. 1992 1990 m). punct „Dárvas”. Covasna 2003. punct „Corău”. Locuirea Coţofeni de la Piatra Ilişovei (altit. 17-56. Pop. p. Maxim(-Kalmar). V. S. p. Beldiman. – É. Cluj Napoca. Sălaj. 23 XI 1922. Matei. Măgura Moigradului. C. 1986. Pericei. Matei.A.70 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. în ActaMP. 174-175. I. H. Descoperiri arheologice în comuna Agrij. Bejinariu. – E. VII. Date noi pentru completarea celor trei repertorii privind epoca comunei primitive din Sălaj. 71-83. – Al. V. 12. 12. Mangalia 2005. Bejinariu. judeţul Hunedoara). V. Kalmar. El Susi. 35-56. Hereclean. 1977. D. Maxim. punct „Dâmbu` Iazului”. Pop. p. Lazăr.ulbsibiu. 1995. Lakó. Mangalia 2005. Materiale neo-eneolitice intrate în colecţia 1987-1988 Muzeului de Istorie al Transilvaniei (III). Sălaj. 1983. jud. com. L`habitation Coţofeni de Piatra Ilişovei. p. Campania 1994. p. Lelese.ro/publicaţii/bibliotheca/cauce2. D. – É. 69-100. 1993. Aşezarea Coţofeni de la Şincai (judeţul Mureş)(II). Aşezarea Coţofeni de la Şincai (judeţul Mureş)(I). X. P. p. Matei. p. 9. Băcueţ. punct”Keller-tag”. 65-74. Ciugudean. 78-79. în Marisia. Diaconescu. Maxim(-Kalmar) – Z. A. 1988. – V. Bejinariu.. Pericei. Băcueţ-Crişan. BăcueţCrişan. Pop 2005 – Al. în ActaMP. Bucureşti 1992. XXIV-XXV. 47-59. G. Matei. S. în ActaMP. Matei et alii 1995 Matei et alii 2003 Matei et alii 2005 Matei et alii 2005 A – Al. jud. Tamba. Lakó. C. Mangalia 2005. H. D. Lazăr. Lobonţiu. 1987-1988. VII.

p . Repertoriul arheologic al zonei Careiului. Kolozsvár. 5-25. 44-99. Roman. Băcueţ-Crişan. Zilah. 1978. 318. p. 1993. – M. Deva 2000. Közl. jud. I. Maxim 2003 Maxim 2004 Moga 1950 Németi 1999 Németi et alii 2003 Păunescu 1979 Petrescu 1993 Petri 1901 Pop 2000 Pop H. Mehedinţi).. Moga Traiul populaţiei daco-romane şi barbare la graniţa de vest a Daciei. 1979. Kronstadt.44.Ioan Bejinariu 71 – Z. 5. Descoperiri neo-eneolitice la Bicaz. 1. în Marmaţia. p. – Őskor. numismatică. D. Porţ. 1941. Maxim. arheologie. – Z. Die Coţofeni Siedlung von Oarţa de Sus „Măgura”. Marca. VII. numismatică. în Tibiscus. p. D. 73-74. jud. punct „Keller-tag”. în CCA Campania 2002. – I. 131-135. în CCA Campania 1999. Bejinariu. şi S. 2003. Băcueţ-Crişan. – Al. 1942. Din istoria oraşului Seini (partea I). Roman. Cultura Baden în România. Die Schneckenbergkultur. 1999. et alii 2006 Prox 1941 Roman 1976 Roman. 1901. Németi. Băcueţ-Crişan. K-vár. Sălaj. 143-151 – M. Hereclean. – M. Cultura Coţofeni. în Marmaţia. V. Studii şi comunicări de etnografie-istorie. Covasna 2003.„Igoaie”. p. – H. 1950. et alii 2000 Pop H. – M. în CCA Campania 2006. Bibl. p. Matei. Bucureşti. Al. în Angustia 5. Caransebeş. Pericei. – P. punct „Paliş”. Tulcea 2006. p. Erdely regeszeti repertoriuma I. Sălaj. 7-17. Matei. Băcueţ. – D. Stanciu. 2004. S. în SCIV. Maxim. p. I. Németi. D. Cercetări de arheologie speologică în Valea Cernei (II). – P. Al. Bucureşti. 1976. Pop. 7/1. jellegű emlekei erdelyben. com. C. I. p. p.S. în CCA. Az aeneolithikum koloszkorpádi I. Pop. Virag. arheologie. Cercetările arheologice de la Cuina Turcului – Dubova (jud. 1. Tăşnad. 276-285 – A. – J. Petri. Păunescu. I. 7-56. Roska. Sălaj. Németi. 2000. Szilágyvármegye monographiaja. vol. 73-84. – J. I. jud. Satu Mare. – H. în Tibiscum. p. 1941. Petrescu. Roska. Astaloş. Németi 1978 Roska 1941 Roska 1942 Stanciu et alii 2000 . punctul „Dâmbul Iazului”. jud. Campania 1999. punct „Sere”.Thrac. Bucureşti. C. Pop. V. 8/1. Prox. – M.

I.72 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Planul staţiunii arheologice şi dispunerea secţiunilor arheologice. Descoperirile culturii Coţofeni Pl. . Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian”.

Ioan Bejinariu 73 Pl. II. profil vestic cu locuinţa Coţofeni (BCT). . 1-2: ceramică Coţofeni din stratul de cultură 3: secţiunea S2/1998.

3. S3/ 1998 – planul complexului G2/1998. . 1. 2. S3/1998 – planul complexului G1/1999. III.74 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Descoperirile culturii Coţofeni Pl. S3/ 1998 – planul complexului G2/1999.

Ioan Bejinariu

75

Pl. IV. 1-4: ceramică din locuinţa Coţofeni. 5-6: piese de corn din G2/1999.

76

Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Descoperirile culturii Coţofeni

Pl. V. 1: fragment ceramic din locuinţa Coţofeni. 2-6: materiale din G2/1999.

Ioan Bejinariu

77

Pl. VI. 1-6: materiale din G2/1998.

78

Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Descoperirile culturii Coţofeni

Pl. VII. 1-4: materiale din G1/1999.

Ioan Bejinariu

79

Pl. VIII. 1-2,5: materiale din G1/1999. 3-4: materiale din G2/1998.

80

Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Descoperirile culturii Coţofeni

Pl. IX. 1-5: materiale din G2/1999.

Ioan Bejinariu

81

Pl. X. 1-3: materiale din G2/1999. 4: materiale din G2/1998.

XI. 1-5: materiale din G2/1999. .82 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Descoperirile culturii Coţofeni Pl.

1-5: ceramică Coţofeni din stratul de cultură. .Ioan Bejinariu 83 Pl. XII.

.84 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. XIII. Descoperirile culturii Coţofeni Pl. 1-5: ceramică Coţofeni din stratul de cultură.

. 1-8: ceramică Coţofeni din stratul de cultură. XIV.Ioan Bejinariu 85 Pl.

Descoperirile culturii Coţofeni Pl.86 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. 1-9: ceramică Coţofeni de la Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăului”. . XV.

1-6: ceramică Coţofeni de la Pericei „Keller-tag”. L4. XVI.Ioan Bejinariu 87 Pl. . 7-8: ceramică de la Zalău „ISCIP / Baza DROMET” din loc.

1-5: ceramică Coţofeni de la Valcău de Jos „Valea Iazului”. 9-11: ceramică Coţofeni de la Răstolţu Mare.88 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. . XVII. Descoperirile culturii Coţofeni Pl. 6-8: ceramică Coţofeni de la Nuşfalău.

1-6: ceramică Coţofeni de la Şimleu Silvaniei „Piersecărie”. XVIII. .Ioan Bejinariu 89 Pl. 7-12: ceramică Coţofeni de la Plopiş „Şes Nojeşti”.

A. B. Descoperirile culturii Coţofeni Pl.90 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. 1-21: ceramică Coţofeni de la Răstolţu Deşert „Dosu Pustii”.1-8: ceramică Coţofeni de la Bădăcin „Dealul Cornet”. XIX. .

Vălişoara. 5. Hereclean. Agrij. Şumal. 33. 35. Giurtelecu Şimleului. 7. 26. 20. 18. Dragu. 4. Valcău de Jos. Bobota. Rus. Recea. Drighiu. Naimon. 3. 34. Gârbou. Zăuan. 13. 29. Răstolţu Mare. 14. 31. 8. Crişeni. 15. 10. Buciumi. Sâmpetru Almaşului. Borla. 41. 23. 16. Zalău. 24. 91 6. 11. 40. XX. . 21. Bădăcin. 30. Zalnoc. Nuşfalău. Marin. 9. Boghiş. Moigrad. 25. Harta localităţilor din judeţul Sălaj în care au apărut descoperiri Coţofeni: 1. 39. 12. Domnin. 22. Plopiş. Treznea. 27. Fetindia. 17. Porţ. Răstolţu Deşert. Sângiorgiu de Meseş. 37. Lompirt. Pericei. Şimleu Silvaniei. 28. 36. 2. Cehei. Tămaşa.Ioan Bejinariu Pl. Marca. 38. 32. Peceiu. 19. Meseşenii de Sus.

– Baza DROMET”. Their inventory consist in ceramics (unbroken and fragments). with the specification. Descoperirile culturii Coţofeni THE ARCHAEOLOGICAL RESEARCHES FROM GIURTELECU ŞIMLEULUI . Plan of pit G2/1998. Pl. 1-6: artefacts from pit G2/1998. By the analyses of ceramic material discovered. 1-2. Pl. Pl. the Coţofeni site from Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” hill can be dated to the final period of these culture evolution.5: artefacts from pit G1/1999. VIII. VII. because missing the osteological analyses. 1-5: artefacts from pit G2/1999. in Sălaj county we have informations about 62 sites belonging to Coţofeni culture. IV. 1-4: pottery from Coţofeni dwelling. Western profil with Coţofeni dwelling. Three pits (Pl. Pl. in a post-Coţofeni stage. Discoveries with funeral character come from Hereclean (a cremation grave in pit) and a cremation grave under a tumulus from Domnin. IX. 3. 1-4: artefacts from pit G1/1999. 3-4: artefacts from pit G2/1998. Plan of pit G1/1999. Hereclean „Dâmbul Iazului”. Only few sites was investigated by archaeological excavations (Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian”. Untill now. which was investigated in 1998-1999. 2-6: artefacts from pit G2/1999. 1-2: Coţofeni pottery from culture level. „Coasta lui Damian” hill.„COASTA LUI DAMIAN” (III). from I-st to the III-rd phase. 1: pottery fragment from Coţofeni dwelling. tools made from horn. II. Zalău „I. . Pl. I. bone and clay and the pits have in common the presence of a grinder made from local rock. Porţ „Corău”) – sistematically or rescue excavations. that dwelling can be little recently than the evolution of Coţofeni culture.I. Pl.C. III.92 Cercetările arheologice de la Giurtelecu Şimleului. Plan of the archaeological site from Giurtelecu Şimleului „Coasta lui Damian” and the location of archaeological sections. 3. Pl. 1. The both cases are problematically. Pl. 5-6: antler artefacts from pit G2/1999. Plan of pit G2/1999.S.P. III) and a dwelling (Pl. Liste of the ilustrations Pl. still insufficiently known in the northern Transilvania. VI. THE COŢOFENI`S CULTURE DISCOVERIES Abstract The present paper brings to the attention of archaeologists interested in the study of Coţofeni culture the recent discoveries of these culture from Giurtelecu Şimleului. Section S/1998. 2. Moigrad „Măgura Moigradului”. stone. Pericei „Keller-tag” . V. II/3) belong to Coţogeni culture bearers.

XVIII. Pl. 1-5: Coţofeni pottery from culture level. Pl. 4: artefact from G2/1998. XVI. XVII. A. Pl. XI. The map of Coţofeni discoveries from Sălaj county. 1-6: Coţofeni pottery from Şimleu Silvaniei „Piersecărie”. XII. 1-9: Coţofeni pottery from Meseşenii de Sus „Osoiu Măcăului”. Pl. Pl. Pl. Pl. . 1-5: Coţofeni pottery from culture level. B. Pl. XX. X. XIII. 1-5: Coţofeni pottery from Valcău de Jos „Valea Iazului”. Pl. 1-8: Coţofeni pottery from culture level. 1-3: artefacts from pit G2/1999. 1-6: Coţofeni pottery from Pericei „Keller-tag”. 9-11: Coţofeni pottery from Răstolţu Mare. 6-8: Coţofeni pottery from Nuşfalău. 7-12: Coţofeni pottery from Plopiş „Şes Nojeşti”. 7-8: pottery from Zalău „ISCIP / Baza DROMET” by dwelling L 4. XIX. XIV. XV. 1-8: Coţofeni pottery from Bădăcin „Dealul Cornet”. Pl. 1-5: artefacts from pit G2/1999. 1-21: Coţofeni pottery from Răstolţu Deşert „Dosu Pustii”.Ioan Bejinariu 93 Pl.

la reconstituirea imaginii evoluţiei istorice a acestei zone. au contribuit la îmbogăţirea bazei de informaţii cu care se poate opera în prezent. nr. vom prezenta complexele şi materialele preistorice rezultate în urma săpăturilor arheologice preventive efectuate în anul 2002. nr. noile descoperiri contribuie. 92. amplasată pe o şa prelungă care coboară de la înălţimea Zănoaga spre zona Piatra Albă. în punctul numit Islaz a fost identificată o construcţie circulară din piatră sub formă de movilă. Prin urmare. 1). fiind situat pe pantă. pe sferturi. Boroffka 2006.40 m). la o cotă sub creasta care constituie cumpăna apelor dintre valea Roşiei şi valea Vârtopului (Fig. În cele ce urmează. p. pe axa centrală a movilei.. 28 – Bucium. dispusă chiar pe creastă. materialele arheologice semnalate. nr. Forma şi dimensiunile sale (diametrul – circa 10 m. Deşi sărace ca număr şi disparate ca areal topografic. 51 – Corna. 154 – Roşia Montană. în opinia noastră. Cercetările arheologice organizate sistematic în cadrul Programului Naţional de Cercetare „Alburnus Maior”. Cele mai numeroase descoperiri din acest areal aparţin epocii romane şi au fost semnalate în preajma cunoscutelor centre miniere antice din zonă: Abrud. Alăturăm informaţiilor edite o serie de observaţii culese în perieghezele pe care le-am efectuat cât timp am participat la cercetările de la Roşia Montană. Datorită incertitudinii privind natura acestei movile. nr. p. p. care trebuiau să constituie obiectul unei investigaţii arheologice mai ample. În vara anului 2002 un colectiv de arheologi de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a efectuat cercetări preventive în diferite puncte din zona Gura Roşiei3. cercetarea complexului nu s-a făcut în maniera „clasică”. este puţin cunoscută din punct de vedere arheologic. Roşia Montană. fusese sondată deja de către o echipă de arheologi de la muzeele din Deva şi Cluj-Napoca. 3 CCA – campania 2002. ne-au atras totuşi atenţia. p. Bucium. înălţimea – 0. tumulul nu era foarte vizibil. Deşi plasat într-o zonă dominantă. la circa 25 m spre nord de obiectivul nostru. 1 . Descoperirile amintite au fost cuprinse deja în succinte rapoarte de cercetare arheologică. specifice începutului epocii bronzului. 22. Pentru a se determina caracterul acestei construcţii a fost trasată iniţial o secţiune de verificare stratigrafică cu dimensiunile de 12 x 2 m. Corna. 139 şi urm. p. Pentru perioada pre-romană însă. Ciugudean 2005. 136.DESCOPERIRI ARHEOLOGICE DIN ZONA ROŞIA MONTANĂ (JUDEŢUL ALBA) Nicolae Cătălin Rişcuţa Zona muntoasă înaltă din nord-vestul judeţului Alba. 95. 2 CCA – campania 2002.Islaz. cu atât mai mult cu cât o altă amenajare din piatră. 19 şi urm. Zlatna. provin din descoperiri fortuite. Roşia Montană . unele consideraţii asupra acestor descoperiri vezi la Wollmann. În urma cercetărilor de teren. 1 – Abrud. RepAlba. fără precizarea punctului unde au fost găsite1. 73. nota 4. am considerat că este util să acordăm o atenţie sporită acestor complexe. puţin numeroase. fără a se realiza şi o analiză a lor2. După decopertarea stratului vegetal a fost pusă în evidenţă o manta din piatră care acoperea 10 m din lungimea secţiunii. orientată pe direcţia N – S. Structura şi compoziţia acestei amenajări era asemănătoare cu cea a movilelor cu caracter funerar (tumuli).

din demontarea mantalei au fost recuperate trei râşniţe primitive (Fig. straturile suprapuse de pietre de dimensiuni medii şi mici. solul şi substratul litic format din rocă locală degradată au fost săpate şi nivelate. cu foarte multă rocă în compoziţie. în vreme ce în zona centrală. dar şi spărturi provenite din substratul litologic.5 m.20 m. la această adâncime apărând stânca nativă (Fig. 18). spre vest şi est de secţiunea iniţială au fost trasate alte două secţiuni cu dimensiunile de 12 x 3. a fost păstrat un martor central de 0. care au pus în evidenţă modul de construcţie a monumentului. Ea avea o grosime variabilă. 22/1a. După efectuarea observaţiilor de natură arheologică şi realizarea documentaţiei aferente. constituit din solul lutos local. formându-se un fel de bazin cu fundul plat. Din stratul vegetal aflat deasupra mantalei de piatră au fost recuperate câteva fragmente ceramice databile în epoca modernă. De asemenea. săpătura a condus la consemnarea unor observaţii de ordin stratigrafic.80 m. păstrându-se doi martori de 0. care atingea în zona centrală 0. Structura şi consistenţa acestui sol indică faptul că el a fost puternic presat. De asemenea. iar în zona centrală.80 m. După decopertarea stratului vegetal a fost pusă în evidenţă aceeaşi manta din piatră. Alba) Drept urmare.96 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. în structura sa fiind vizibile cantităţi importante de cărbune. realizându-se delimitarea în întregime a amenajării (Fig. În mod concret. de culoare galbenă. 18). „Materia primă” utilizată la edificarea movilei a fost roca locală.50 m. Acest fapt a permis nu doar precizarea dimensiunilor şi a formei. Astfel. Cercetarea a continuat prin adâncire în toate cele trei secţiuni. b – 3a. 17). în vreme ce în zona mediană fuseseră aşezate 4-5 niveluri de piatră (Fig.50 m. pentru a se determina limitele construcţiei. În acest şanţ au fost implantaţi bolovani de mari dimensiuni care formau un ring împrejurul amenajării. Mantaua de piatră care acoperea tumulul pornea de la ringul de bolovani. S-a putut observa că bolovanii de mari dimensiuni delimitau construcţia. Materia . 20/1-6. b). 4. 5). într-o primă etapă. Acest nucleu a fost „purificat” prin ardere. deasupra mantalei de piatră. 4. lutos. în zona centrală şi în cea sudică a tumulului au fost observate urme consistente de arsură. Îndepărtarea mantalei de piatră a pus în evidenţă structura acestei construcţii. pe care am denumit-o tumulul T1. care forma o peliculă subţire şi sub amenajarea de piatră. lutos. Tot în acest strat au fost constatate urme de arsură. Mantaua din piatră era formată din bolovani de dimensiuni mari şi medii. ci a prilejuit şi o serie de observaţii asupra modului de realizare a construcţiei. Astfel. atingeau grosimea de 0. Deşi nu au mai fost descoperite materiale arheologice. este vorba despre o amenajare circulară. Săpătura a continuat până la 1. culeasă probabil de la suprafaţa solului. sub mantaua de piatră. constituind încă un nivel al amenajării preistorice. 2. amestecat cu roca desprinsă prin săpare. 21/1-6). cu diametrul de 10 m. mantaua era formată din piatră de dimensiuni mijlocii. s-a observat că spre margine construcţia era formată dintr-un singur rând de piatră de dimensiuni mari. Pentru a se obţine un profil şi pe direcţia E – V. Limita acestui „miez” era marcată printr-o bordură „cruţată” din stânca nativă. Mantaua conţinea un sol de culoare neagră. În acest sol. afânat. Exteriorul suprafeţei astfel consacrate era delimitat printr-un şanţ săpat tot în roca nativă şi umplut cu acelaşi sol galben. Spre marginea construcţiei mantaua era formată dintr-un singur rând de piatră. s-a trecut la demontarea acestei amenajări din piatră. stratul de pământ negru suprapunând un sol galben. au fost descoperite fragmente ceramice preistorice şi nuclee de opal (Fig. În această adâncitură s-a format „miezul” movilei. din dreptul crestei cruţate în stânca nativă (Fig.

020106002 şi 020106003.Nicolae Cătălin Rişcuţa 97 primă utilizată a fost piatra spartă din substratul litologic şi bolovani de mari dimensiuni. Cercetări Sergiu şi Raluca Iosipescu. o secţiune de control stratigrafic. 23/1). cf. 7. a fost distrusă de o intervenţie veche sub forma unui şanţ (tranşeu?) orientat E-V. Cercetarea a demonstrat că din monumentul iniţial s-a păstrat doar o mică suprafaţă. mult aplatizată. dar săpătura nu s-a soldat cu rezultate semnificative (Fig. . În ambele suprafeţe au fost dezvelite colţuri de stâncă nativă care sugerează faptul că şi aceasta este o construcţie similară celei săpate anterior. De asemenea. 19). Această movilă. Drept urmare. p. a fost Valea Seliştei. Secţiunile 020106001. unde a fost săpat un tumul aparţinând epocii romane5. asemănătoare celor descoperite în tumulul T1. CCA – campania 2002. în secolele XVI-XVII. fragmentară (Fig. care pornea chiar din interiorul său. datate. După decopertarea solului vegetal s-a trecut la curăţarea mantalei de piatră (Fig. Astfel de materiale au fost semnalate în urma cercetărilor efectuate pe mici terase de pe culmea unui deal (altitudine 972 m) şi la baza pantei. iar alta de Roşia Montană. situată chiar pe creasta dealului. pe baza materialului ceramic.50 m. poziţia dominantă şi vecinătatea cu tumulul T1. 22/4a. atât cât s-a mai păstrat această zonă. Săpătura a atins în cele două suprafeţe adâncimea de 0. cu martori de 0. orientate E – V. Prin săparea celor două „sferturi” s-a urmărit cercetarea părţii estice a monumentului. Au fost sesizate însă urme de arsură. Perimetrul a fost atribuit unei echipe de arheologi de la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice (INMI)4. 8). Având în vedere forma acestei amenajări. în cursul cercetărilor efectuate în complexul funerar roman de la baza pantei (secţiunile 020106005 şi următoarele) au fost descoperite aşchii şi un nucleu de jasp cu urme de desprindere 4 5 CCA – campania 2002. denumită tumulul T2. anterior cercetării noastre. În plus. b).80 m (Fig. p. Singura piesă arheologică recuperată este o râşniţă primitivă. Cercetările au condus la descoperirea unor ziduri de piatră legate cu pământ.5 x 6 m şi S47 de dimensiuni 5 x 6 m. 22 şi urm. cu dimensiunile de 10 x 1 m. O altă zonă investigată în cadrul Programului Naţional de Cercetare „Alburnus Maior” în anul 2002. închisă printr-o amenajare semicirculară. ceea ce la suprafaţa solului sugera existenţa unei construcţii alungite. În cursul cercetărilor au fost descoperite şi vestigii aparţinând perioadei preistorice. am considerat că avem de-a face cu o construcţie identică. despărţite printr-un martor de 0. atât la suprafaţa solului cât şi în sondajul arheologic practicat anterior. Cel de-al doilea obiectiv arheologic cercetat în punctul Islaz a fost o altă movilă. o parte a acestei zone aparţine de oraşul Abrud. la circa 25 m spre nord de tumulul T1. după care a continuat adâncirea. Ulterior. atribuit epocii bronzului (fig. culeşi de la suprafaţa solului. 22. pe acest obiectiv au fost trasate două suprafeţe denumite S46 de dimensiuni 6. periferică. marcată şi prin porţiuni reduse din mantaua sa. a fost descoperit şi un fragment ceramic cu decor realizat din incizii dispuse în reţea. Abrud . erau vizibile bucăţi mari de rocă locală. Printre pietrele aflate pe aceste mici terase. Din punct de vedere administrativ. rulate. asemănătoare cu bolovanii utilizaţi la edificarea mantalei tumulului T1.50 m între ele. Observaţiile stratigrafice indică faptul că atât structura internă cât şi mantaua au fost distruse aproape în totalitate de intervenţiile antropice anterioare. La baza acestei „închideri” a fost trasată. rulaţi. aceasta a fost demontată. au fost trasate paralel. 6).Valea Seliştei.

24). completate cu niveluri de sol rezultate în urma activităţilor antropice recente. 23/2 .7). greu de încadrat însă cultural. 1/17. Pentru a verifica existenţa unui sit preistoric în această zonă. în vederea publicării. adâncită până la – 0. a relevat o situaţie stratigrafică bulversată de intervenţii antropice anterioare. Descoperiri Sergiu şi Raluca Iosipescu. O parte a materialului arheologic descoperit ar putea să aparţină şi unui nivel de locuire din bronzul timpuriu. ornamentat cu două benzi dispuse în unghi. În a doua parte a campaniei din anul 2002.50 m. p.98 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud.Citera Mare. considerăm că el ar putea fi atribuit unui orizont târziu al culturii Coţofeni (post Coţofeni IIIc). Ceramica este de factură semifină. În ceea ce priveşte atribuirea culturală a descoperirilor. Astfel. dar credem că fragmentele au aparţinut unei amforete cu corp nu prea bombat. majoritatea liniilor fiind curbe. C. p.campania 2002. 9). a putut fi consemnată o situaţie stratigrafică identică: depuneri stratigrafice păstrate in situ. fig. Cele două unităţi de săpătură (S 1 şi S 2) au fost apoi preluate şi finalizate de arheologii deveni. forma şi decorul vasului. corpul şi gâtul recipentului.5 x 3. Unitatea a fost săpată până la – 0. păstrându-se un martor de 0. plasat sub margine şi un altul. echipa muzeului devean a continuat cercetările în zona limitrofă necropolei romane de incineraţie de la Tăul Cornei (Fig. de culoare cenuşiu-roşiatic. Ţuţuianu şi M. cu precizarea că vasul pare a fi mai mare. de dimensiuni reduse. a fost trasată şi cercetată caseta C 1 cu dimensiunile de 3.5 m. considerăm că în această zonă a existat o locuire aparţinând unei faze târzii a culturii Coţofeni. Corina Borş. Florela Vasilescu. Decorul constă într-un şir de impresiuni înguste. decorat cu un brâu orizontal simplu. un fragment care pare să provină din buza unui vas. Alte materiale ceramice şi obiecte litice descoperite par să fie tot de factură preistorică7. cercetătorii din cadrul colectivului Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca. au fost descoperite câteva fragmente ceramice. dispuse pe gâtul vasului şi registre verticale de linii inciziate.5 m. Secţiunile arheologice săpate în diverse puncte au avut ca rezultat şi descoperirea unor materiale arheologice preistorice. Corna . oblice.80 m. relevând aceleaşi intervenţii antropice. având în vedere conformaţia terenului. gât cilindric şi buza uşor evazată. Campania 2002. În aceste depuneri recente. plasate pe corpul recipientului (Fig. dar nu a furnizat complexe sau materiale arheologice. Fragmentele ceramice descoperite provin de la un singur vas. 98. în dreptul punctului cu descoperiri. Reconstituirea formei vasului este dificilă. iar registrele verticale sunt umplute cu linii incizate dispuse oblic9. Căstăian pentru amabilitatea cu care ne-au pus la dispoziţie ceramica descoperită. Cimec 2003. au amplasat pe şaua dintre înălţimile Citera Mare şi Citera Mică două secţiuni arheologice cu dimensiunile de 20 x 1 m. În secţiunea S 2. reprezentând părţi din fundul. Remarcăm maniera stângace de realizare a decorului. Alba) intenţionată (Fig. 7 6 . 23/8)6. atribuite perioadei timpurii a epocii bronzului. fără a fi descoperite însă noi materiale arheologice8. haşurate cu linii fine dispuse orizontal.20 m. CCA . 23. factura şi decorul fragmentelor ceramice amintite. la metrul 15 şi adâncimea de 0. Mulţumim şi pe această cale colegilor D. umplute cu incizii (Fig. extrem de friabilă datorită arderii proaste. Având în vedere factura. 9 Ciugudean 1998. Numeroase imagini cu aspecte din timpul cercetărilor şi materialele arheologice descoperite au fost ataşate raportului de cercetare aflat pe CD-ul Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Secţiunea S 1. 8 CCA – campania 2002. amplasată la 30 m spre NE de S 1. editori Mircea Angelescu. Unele asemănări în ceea ce priveşte forma şi decorul vasului semnalăm în cadrul ceramicii atribuite grupului Livezile. cf. Semnalăm un fragment din peretele unui vas cu o tortiţă tubulară.

98. notăm existenţa unei alte movile cu manta de piatră (Fig. lucrat cu mâna. Nu este exclus ca acest şanţ să fi avut în zona centrală o altă amenajare fortificată. considerăm că în apropiere a existat o locuire aparţinând bronzului mijlociu. la circa două treimi din lungimea platoului. p. În acelaşi areal.Nicolae Cătălin Rişcuţa 99 Având în vedere faptul că fragmentele ceramice aparţin unui singur vas. p. alături de materiale moderne. la o cotă sub culme este vizibilă amenajarea unui şanţ. pe un mic dâmb. Prima dintre acestea. de un alt şanţ. au format o magistrală stratigrafică în lungime de 44 m. dispusă pe o terasă a pantei. mult aplatizată. situat la SV de înălţimea Zănoaga. se află un bot de deal proeminent numit Şesul Monului. bine individualizată pe teren12. De jurîmprejurul platoului superior. în urma perieghezelor au fost descoperite în apropiere câteva fragmente ceramice de factură preistorică. 10 11 CCA – campania 2002. care a secţionat amenajarea antropică. un posibil tumul cu manta din piatră. posibil preistoric. CCA – campania 2000. dar şanţul cercetat arheologic datează dintr-o perioadă mult mai nouă. 10). p. cf. alungită. considerăm că acestea provin dintr-un complex arheologic care se afla nu prea departe de punctul în care au fost găsite. 11). iar pe şaua dintre deal şi Zănoaga au fost identificate două movile. Fortificaţia este barată. Cele trei secţiuni practicate (S 1 – S 3). pe un bot de deal numit Dealul Islazului. La circa 1 km spre est de tumulii cercetaţi. Vârtop – Nămaş. Zona se prezintă sub forma unei poieni cu pantă accentuată. 138. 214. a fost semnalată în urma cercetărilor de teren existenţa unui şanţ de mari dimensiuni. Un tumul cu manta din piatră am identificat şi pe culmea prelungă a dealului Zănoaga. Fragmentul este rulat pe pantă. 214. ce pot fi atribuite cu probabilitate epocii mijlocii a bronzului (cultura Wietenberg?)10. dar cercetările de teren şi sondajele efectuate în zona împădurită nu s-au soldat cu rezultate semnificative11. închis la colţuri cu două amenajări rectangulare (Fig. pe pantele line aflate la sud de Citera Mare. Tot pe platoul superior sunt vizibile urmele unei movile distruse. Deoarece în imediata vecinătate (circa 20 m). a unui fragment din buza unui vas. orientată NNE – SSV. chiar deasupra fortificaţiei amintite. pare a fi construită doar din pământ (Fig. 12). este posibil ca atunci să fi fost nivelată mecanic întreaga zonă. situată deasupra văii Vârtopului. De asemenea. a fost amenajat drumul care face legătura dintre Abrud şi Combinatul de la Roşia Poieni. În cursul cercetării au fost descoperite câteva fragmente ceramice medievale şi o aşchie de silex. 12 CCA – campania 2000. dublat la exterior de un val. Sondajele arheologice practicate în zona fortificaţiei au condus la descoperirea unor urme de locuire antică şi medievală. La SE de înălţimea Zănoaga şi la circa 200 m spre NE de fortificaţia de pe Dealul Islazului. Cercetări de suprafaţă. un posibil loc de trecere care să asigure accesul în interior. 13). de mari dimensiuni. este semnalată descoperirea. Prin urmare. Pe drumul care trece pe la baza acestei înălţimi a fost descoperit un fragment ceramic de factură preistorică. orientate NV-SE. . a fost semnalată existenţa unei extrem de interesante fortificaţii. Echipa Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca a efectuat cercetări şi în perimetrul satului Vârtop – punctul Nămaş. de tip promontoriu barat. iar cea de-a doua. Este vorba despre o fortificaţie semicirculară. 13 Cercetări Sergiu şi Raluca Iosipescu. În secţiunea S 010207003. CCA – campania 2002. are manta de piatră (Fig. rulat. dar datarea amenajării nu a fost precizată cu certitudine13. La o distanţă de circa 50 m spre NE. p.

amenajări funerare specifice culturilor bronzului timpuriu din această zonă. prin analogie cu descoperiri similare. Într-unul dintre aceste blocuri de piatră a fost cioplită. Primul dintre elementele semnificative în acest sens este materia primă utilizată la edificarea monumentelor: roca locală de origine vulcanică. o piuă (Fig. Unele dintre cele mai interesante descoperiri le constituie cele două movile cercetate în punctul Islaz. Pe panta sud-vestică. aşezaţi cu grijă (Fig. În ceea ce priveşte semnificaţia acestor amenajări. iar cel de-al doilea a fost distrus aproape în întregime de intervenţii antropice anterioare. pot fi atribuite cu destulă siguranţă unei faze târzii a culturii Coţofeni. pornind de la bordura cruţată în stânca nativă care delimitează şanţul la 14 15 CCA – campania 2002. totul fiind purificat prin ardere. Or. bătucit. care reprezenta o premieră printre monumentele de acest tip cercetate în zona de vest şi sudvest a Transilvaniei14. cu toate că primul obiectiv nu a conţinut nici o înmormântare. Aceste gropi par să fi fost umplute cu bolovani de dimensiuni medii. deşi puţine numeric. aflată în legătură cu fortificaţia din apropiere. 16). 129.Valea Seliştei şi cele de la Corna – Citera Mare. Materialele arheologice preistorice. 15. Majoritatea covârşitoare a aşezărilor şi necropolelor tumulare din Munţii Trascăului sunt situate în zonele carstice. Este adevărat că uneori în structura mantalei se regăsesc şi alte tipuri de roci (conglomerate. p. dar sunt semnalate puţine cazuri în care cea mai mare parte sau totalitatea materialului litic utilizat este altul decât piatra de calcar. preferau pentru locuire şi amplasarea necropolelor zonele calcaroase15. Deşi nu au fost puse în evidenţă urme arheologice de natură funerară. Ciugudean 1996. structura şi materialul arheologic recuperat confirmă. Un alt element de noutate este modul de construcţie consemnat în cazul tumulului T1. Pantele dealului sunt acoperite cu stânci şi bolovani de mari dimensiuni. Consideraţii istorice. Alba) Semnalăm şi o altă descoperire interesantă din aceeaşi zonă. destul de rudimentar. amenajarea movilei a început prin săparea solului până la stânca nativă.60 – 0. cu lungimi variabile de 1 – 1. este cunoscut faptul că creatorii şi utilizatorii acestui tip de construcţie funerară (tumuli cu manta de piatră). observaţiile stratigrafice furnizate prin săparea tumulilor indică faptul că avem de-a face cu un tip de construcţie elaborată. p. gresii). boturi de deal proeminente. Bazinul săpat a fost umplut cu argilă şi spărturi de piatră. în zona de vest şi sud-vest a Transilvaniei. faptul că avem de-a face cu tumuli. Descoperirile arheologice din zona Roşia Montană impun câteva consideraţii de ordin istoric. Din analiza materialelor arheologice rezultă o locuire ceva mai importantă în perioada de sfârşit a eneoliticului şi la începutul epocii bronzului. dovedesc faptul că zona a fost totuşi locuită şi în vechime. „Miezul” astfel format a fost înconjurat printr-un ring de pietre implantate într-un şanţ circular săpat în roca nativă şi umplut cu acelaşi sol argilos. Materialele arheologice descoperite la Abrud . 139.100 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. . Aşa cum observam încă în raportul preliminar de cercetare arheologică. Modul de construcţie.5 m şi lăţimi de 0.80 m. Ulterior. rolul magic şi funerar al construcţiilor este evident. sunt vizibile mai multe amenajări care au aspectul unor excavaţii de formă aproximativ rectangulară. Cercetări arheologice sistematice în această zonă ar putea oferi un răspuns satisfăcător. Plasarea topografică a descoperirilor indică o ocupare a zonelor înalte. 14). promontorii sau şei prelungi. Aşa cum am arătat. putem presupune existenţa unei mici necropole. dinspre fortificaţie. Datarea piesei este însă incertă.

130. depunerea de râşniţe şi mojare în manta. Deşi astfel de situaţii sunt rare. Sălciua. 20 Cercetări H. p. construcţia unor tumuli care nu conţin înmormântări nu este singulară. CCA – campania 2003. Piesele sunt făcute din blocuri de andezit local şi au o parte concavă rezultată în urma utilizării. Ulterior cercetărilor efectuate la Roşia Montană – Islaz. p. Un exemplu în acest sens pare a fi situaţia consemnată în tumulul T. 64. p. p. Ringuri sau pseudo-ringuri din bolovani mai sunt semnalate şi în cazul altor construcţii funerare tumulare din Munţii Apuseni. Numeroasele înmormântări cu schelete dezarticulate indică practicarea excarnaţiei. 39. jud. amenajarea unor ringuri care delimitează tumulul. p. Ciugudean 1996. dar fără amenajarea suplimentară a unor şanţuri16. fiind descoperite complexe cu inventar arheologic. Alba). Aceste artefacte pot să ne ofere informaţii privind îndeletnicirile practicate în vremea edificării construcţiilor de piatră. 21. 42. cf. nr. 15. 18 Ciugudean 1996.VI al necropolei de la Ampoiţa. p. jud. dar cuprinse în structura tumulilor s-ar putea ca râşniţele să aibă un rol magic. 39. Această practică funerară era realizată pe platforme special amenajate. Vâlcea). 74. care spre margine este formată dintr-un singur rând de piatră. Pl. 68. 133. Nu de puţine ori este consemnată existenţa unor schelete foarte slab conservate. atingând grosimea de 0. jud. p. Slătioara. Ciugudean şi C. Nu ştim dacă râşniţele primitive descoperite în mantaua tumulilor de la Roşia Montană au vreo legătură cu prelucrarea primară a minereurilor auro-argintifere. Vulpe 1966. Acest fapt poate fi explicat în câteva moduri. a fost finalizată şi cercetarea unui alt obiectiv arheologic interesant din zona Munţilor Apuseni. Un exemplu sugestiv este cazul necropolei tumulare de la Milostea (com. Un caz similar a fost consemnat la Sălciua de Jos – Vârtop (com. Un element interesant este şi descoperirea în mantaua movilei a trei râşniţe primitive. Dintru început trebuie să remarcăm analogiile constructive cu tumulul de pe Islaz: utilizarea rocilor locale la edificarea monumentului. unde a fost cercetat un tumul care nu conţinea înmormântări17. O a doua explicaţie ar fi aceea că nu toţi tumulii acoperă morminte. 56. concluzia care se impune este aceea că monumentele de la Roşia Montană nu sunt singulare din punct de vedere constructiv în această zonă. CCA – campania 2002. p. dar nici un fel de urme osteologice19. 35. 19 Popescu. prima ipoteză care se impune este aceea că tumulul T1 reprezintă un cenotaf. 1998. p. 8. la care se adaugă o altă râşniţă recuperată din tumulul T2. Almaşu Mare. Boroffka 2006. purificarea prin ardere a nivelurilor de sol din structura construcţiei. O ultimă explicaţie ar putea fi „topirea” osemintelor datorită acidităţii solului. Este vorba despre un monument tumular care face parte dintr-o necropolă de cinci movile amplasate pe o culme prelungă20. Alba). aşa cum s-a sugerat în legătură cu râşniţa şi mojarele din tumulul de la Almaşu Mare21. peste care era construită ulterior o movilă. Un element inedit este absenţa înmormântărilor şi a inventarului funerar. 148 şi urm. Inel.Nicolae Cătălin Rişcuţa 101 interior. 13. Ciugudean 1996. în localitatea Almaşu Mare – La Cruce (com. Prin urmare. unde au fost cercetate şase movile funerare.80 m. pl. a fost edificată mantaua. unde a fost descoperită o platformă amenajată din lespezi pe care se aflau scheletele amestecate a patru indivizi18. 21 CCA – campania 2002. nr. iar în zona centrală din 4-5 straturi. Astfel. 17 16 .

Alba Iulia.campania 2002. p. II. p. – H. – Cronica Cercetărilor Arheologice din România . Ciugudean and Fl. – V.102 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. Popescu. XLII. – H. 71-94. Alba) Cercetări viitoare în zonele cu resurse minerale din Munţii Apuseni ar putea să aducă dovezi concludente în acest sens. Zănoaga şi Şesul Monului. Al. H. p. 1996. – N. dar până atunci piesele nu pot fi considerate dovezi directe ale practicării mineritului preistoric. 1995. Resursele minerale din România şi stadiul actual al cercetărilor privind mineritul preistoric. în Apulum. BiblThrac. 67-83. Cimec. Epoca timpurie a bronzului în centrul şi sud-vestul Transilvaniei. Boroffka. XLIII/1.campania 2002 CCA . Ciugudean. Necropola tumulară de la Milostea. V. Bibliografie CCA . – Repertoriul arheologic al judeţului Alba.campania 2002. XIII. Ciugudean. p. Cercetările de teren pe care le-am intreprins au condus şi la identificarea unor posibile obiective arheologice în punctele Citeră. Wollmann. BMA. 2004. The Early Bronze Age in Western Transylvania. Gogâltan). Moga şi H. Alba Iulia. în The Early and Middle Bronze Age in the Carpathian Basin. Ciugudean. 1998. Ciugudean 1996 Ciugudean 1998 Popescu.campania 2000 CCA . red. Ciugudean.campania 2002. Vulpe 1966 Wollmann. 95-116. 3. Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania. în Apulum. (ed. – E. Cimec. Cimec. 2006. – Cronica Cercetărilor Arheologice din România . by H. 2001. 1966.campania 2003 RepAlba Boroffka 2006 – Cronica Cercetărilor Arheologice din România . Ciugudean 2005 . 2005. Bucureşti. 148-155. Vulpe. 2003. în RevMuz.

2. Roşia Montană – Islaz: tumulul T1 – aspect din timpul cercetărilor arheologice . 1. Roşia Montană – Islaz: tumulul T1 Fig.Nicolae Cătălin Rişcuţa 103 Fig.

3. Roşia Montană – Islaz: tumulul T1 – profilul AA’ . Alba) Fig. 4. Roşia Montană – Islaz: tumulul T1 – aspect din timpul cercetărilor arheologice Fig.104 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud.

5. Roşia Montană – Islaz: tumulul T1 – detaliu de profil AA’ Fig.Nicolae Cătălin Rişcuţa 105 Fig. 6. Roşia Montană – Islaz: tumulul T2 .

106 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. 8. 7. Roşia Montană – Islaz: tumulul T2 – profil . Roşia Montană – Islaz: tumulul T2 – aspect din timpul cercetărilor arheologice Fig. Alba) Fig.

Corna: vedere spre Tăul Corna şi Citera Mare Fig.Nicolae Cătălin Rişcuţa 107 Fig. 9. 10. Roşia Montană – Dealul Islazului: fortificaţie .

Roşia Montană – Şesul Monului: tumul cu manta de piatră .108 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. 11. Alba) Fig. 12. Roşia Montană – Şesul Monului: tumul Fig.

14.Nicolae Cătălin Rişcuţa 109 Fig. 13. Roşia Montană – Şesul Monului: tumul cu manta de piatră Fig. Roşia Montană – Şesul Monului: piuă cioplită în piatră .

15. 16. Alba) Fig.110 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. Roşia Montană – Şesul Monului: gropi acoperite cu pietre . Roşia Montană – Şesul Monului: gropi acoperite cu pietre Fig.

Nicolae Cătălin Rişcuţa 111 Fig. 17. Roşia Montană – Islaz: planul tumulului T1 .

18. 19. Roşia Montană – Islaz: planul tumulului T2 . Roşia Montană – Islaz: profilul AA’ al tumulului T1 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. Alba) Fig.112 Fig.

20. Roşia Montană – Islaz: ceramică aparţinând bronzului timpuriu descoperită în tumulul T1 .Nicolae Cătălin Rişcuţa 113 Fig.

Roşia Montană – Islaz: ceramică aparţinând bronzului timpuriu şi nuclee de opal descoperite în tumulul T1 . Alba) Fig. 21.114 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud.

22.Nicolae Cătălin Rişcuţa 115 Fig. Roşia Montană – Islaz: râşniţe primitive din andezit descoperite în tumulii T1 et T2 .

Alba) Fig. 23. şi S. Abrud – Valea Seliştei: ceramică preistorică şi fragmente litice descoperite în cursul cercetărilor (după R.116 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. Iosipescu) .

Corna – Citera Mare: ceramică aparţinând culturii Coţofeni .Nicolae Cătălin Rişcuţa 117 Fig. 24.

5.118 Descoperiri arheologice din zona Roşia Montană (jud. 15. . Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 1 – l’aspect depuis le temps de recherches archeologiques. Roşia Montană – Şesul Monului: des fosses couvertes de pierre. 4.1. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 2 – l’aspect depuis le temps de recherches archeologiques. Roşia Montană – Dealul Islazului: le fortification. 2. 10. 7. Les fouilles archéologiques systematiquement organisès dans Le Programme National de Récherche „Alburnus Maior” ont contribués a l’enrichissement de la base des informations avec lesquelles on peut opéré au présent. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 1 – l’aspect depuis le temps de recherches archeologiques. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 1 – le profil AA’. Fig. Fig. Fig. Roşia Montană – Şesul Monului: des tumulus avec couverture de pierre. 16. Fig. Roşia Montană – Şesul Monului: de tumulus. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 1. Fig. Fig. Alba) DECOUVERTE ARCHEOLOGIQUES DANS LA ZONE ROSIA MONTANA (DEPARTEMENT ALBA) Résumé La haute zone montagneuse du nord-ouest de la département Alba est moins connue du point de vue archéologique. Quoique limités comme le nombre et dispersés comme aire topographique les nouveaux découvèrtes ont une grande contribution à la reconstitution d’image de l’évolution historique de cette zone. 13. 17. Roşia Montană – Şesul Monului: des tumulus avec couverture de pierre. Fig. Fig.6. Fig. Fig. Nous ajoutons encore une série d’observations résultés à la fin de recherches au terrain que nous avons éffectués tout le temps que nous avons participé aux campagnes archéologiques à Roşia Montană. Fig. Fig. 12. La liste d’illustrations Fig. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 1 – detail de profil AA’. Corna : vue vers Tăul Corna et Citera Mare. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 2. Fig. Fig. 8. Roşia Montană – Islaz: le tumulus T 2 – le profil. 11. Dans cet étude nous présentons les complexes et les materiaux archéologique préhistorique découvertes pendant les recherches préventives éffectués dans l’année 2002. Fig. 9. Roşia Montană – Şesul Monului: la moulin à foulon sculpté en pierre. Fig. Roşia Montană – Şesul Monului: des fosses couvertes de pierre. 3. Roşia Montană – Islaz: le plan de tumulus T 1. 14.

Fig. Roşia Montană – Islaz: moulin primitive d’andésite découvèrte dans le tumulus T 1 et T 2. Abrud – Valea Seliştei: céramique préhistorique et fragmentes litiques découvèrtes au cours de récherches (apres R.Nicolae Cătălin Rişcuţa 119 Fig. Iosipescu). 23. 22. Fig. 20. . et S. Roşia Montană – Islaz: le plan de tumulus T 2. Roşia Montană – Islaz: le profil AA’ de tumulus T 1. Fig. Fig. Fig. 24. Roşia Montană – Islaz: céramique appartenant au bronze ancient découvèrte dans le tumulus T 1. Corna – Citera Mare: ceramique appartenant au culture Coţofeni. Fig. 21. 19. Roşia Montană – Islaz: céramique appartenant au bronze ancient et des fragmentes d’opale découvèrte dans le tumulus T 1. 18.

The place referred to by the villagers as “the Quarry” belongs to the village of Ernei and is situated just outside the entrance to the village on the south side. Daróczi-Szabó Márta The archaeological site is located east of the road leading from Tîrgu-Mureş to Reghin. followed by the Goths and lastly by early Iron Age remains (see fig. at least 500 precisely datable fragments would be necessary. Daróczi-Szabó László. not to mention the much smaller quantity found among the Goths and at the early Iron Age settlements. This number. with the largest number of bones dating from the Bronze Age. Their distribution is as follows: Domestic animals: cattle 245 Wild animals: roe deer 1 Aquatic animals: pike 1 Other: snail 37 bird 4 large mammal 178 small mammal 78 human 8 carp family 2 frog 9 clam 3 fish 8 rabbit 2 sheep and/or goat 78 pig 48 horse 38 dog 1 . and therefore the conclusions we may draw from them must also be treated with greater caution. however. Processing of the excavated animal bones took place between 20 and 24 July 2004. Apart from the Mureş River. From the Bronze Age settlement there were 743 pieces. In order for animal bone matter to be considered sufficiently representative of a given period. between 320 and 340 metres above the level of the Black Sea. as evidenced not only by the crusts beneath the archaeological layers but also by maps of the region dating from the 18th and 19th centuries.“QUARRY” Berecki Sándor. indispensable for animal husbandry. but in earlier centuries it was much closer. other water resources included Sóspatak (Salt Creek) in the south and the spring at a place called Büdöstó (Smelly Lake) to the northeast of the site.ARCHAEOZOOLOGICAL FINDS FROM ERNEI . on the left bank of the Mureş River. is not reached even in the largest Bronze Age find. Today the Mureş River flows at a significant distance from the site. The smaller a find. 1). The majority of the 1374 fragments examined (1176 pieces) can be dated precisely. The name of the creek points to the existence of a salt-water spring. the greater the potential distortion in the ratios they suggest.

intact bones of these species were also rarely found. the data show that one was an ox and the other a bull.“Quarry” The pre-eminence of cattle is a feature of most ancient periods. although this neither proves nor disproves that these animals were eaten.122 Archaeozoological Finds from Ernei . horns and bones. and both animals were 119 cm in height. The proportion of wild animals is relatively small. Although given the period. whether as guard dog. tend to prefer more humid spots. The importance of sheep and its products must be the reason why the bones of mature animals constitute such a large proportion of the remains (see fig. It may be considered fortunate (as well as the result of 1 2 Nobis 1954. The reason for this lies in the multiple uses which the animal serves. Calkin 1962. As regards small ruminants. Of course these two fragments cannot be taken as characteristic of the entire find’s sex ratio. cattle rank highest in the order of importance among the domestic animals. for everything from the meat and milk. dogs are also classed among domestic animals albeit represented here by only a single fragment. Although. the find did not yield any bones that appear to have belonged to the modern cow’s wild ancestor. 5 Bökönyi 1974. It was from the Bronze Age onwards that the potential uses of sheep’s wool began to be discovered. The dog bone is a fragment of a jawbone. indicating the wither height4 of the animal was 61 cm. 3 Bökönyi 1974. No measurable. They are followed by small ruminants. people had discovered that castrating a bull provided them with a much calmer animal that was better suited to bearing the yoke and had juicier meat. which need more water. traces of a cut may be observed. through its usefulness as a draft animal to its skin. only one such bone was found. pig and horses. Generally speaking whole it could be said that the former are happier in hilly. For there is ample archaeological evidence from earlier periods of antiquity that dog meat was eaten. it was the Bronze Age that had pig of the largest size. which does not reveal anything of the animal’s function. It is therefore not surprising that at this site as well. Domesticated horses first appeared in the Carpathian basin during the Copper Age. hunting dog or sheepdog. Already during the Copper Age. as well as a deer antler shed that had been collected without killing the animal. In light of this. we must consider the possible presence of aurochs. makes it a beast of many uses. approaching that of modern pigs. On one fragment of a tibia. it is surprising that our find yielded such a large number of their remains. according to Sándor Bökönyi3. not a single bone from this site makes it possible to determine wither height. 4 Teichert 1975a. intact bone was found among them. it may be assumed that the large majority of the herd consisted of cows. 3). with a total of only two rabbit metatarsal bones having turned up. For two of the cattle bones it was possible to identify sex1 and calculate wither height2. drier environments while pig. Because kitchen waste typically consists of chopped-up fragments. The ratio of small ruminants and pig is often a function of the features of local physical geography. or possibly even as a source of food. cultures and peoples. Although not considered livestock in the usual sense of the word. . and according to Bökönyi5 it was some time during the Bronze Age that this practice was abandoned. and became more widespread only from the Bronze Age. but although no other bones were found that might help establish the sex of the animals.

The bones that fall within the size range of cattle .small ruminants”. and which are in all likelihood the remains of some members of these species. these have been classified as “pig . In the case of small mammals. these are much more easily damaged than other bones. have been included in the category of large mammals. Similarly. with one exception. Of these. Likewise in the case of the bird remains. As regards the frog bones found (which. Two belonged to a young child. but the precise function of the object is unclear. the bones of smaller fish often go unnoticed due to their tiny size. for given their fragility. We also found a pig fibula (splint-bone). it is impossible to determine whether they are contemporary with the other bones. One of the tools is made of the distal part of a cow shoulder blade.deer. The eight human bones found came from five different pits. Daróczi-Szabó Márta 123 careful manual collection) that a relatively large number of fish bones have survived. Scalloped shoulder blade . Daróczi-Szabó László. Photo 1. only a few small signs of wear point to its use. a common form in the Bronze Age. nothing further is known about an object formed out of a flat bone of a large-hoofed animal of uncertain species. There were various bone fragments of which it was impossible precisely to determine the species. Two scrapers were made of cow bone: one from a rib and the other shaped from splinters of long bone. and when they die their bones end up among the other remains in that area. Moreover.horses . on this item too. since frogs have a particular predilection for digging themselves into deeper (even archaeological) layers. the species is/are unknown. one was an awl made of the distal (lower) end of a small ruminant’s tibia. on the sharper end of which there were traces of wear. on which the edge of the round articular surface was scalloped all around (see photo 1). Six worked bone tools were found on the site. are the remains of one incomplete skeleton).Berecki Sándor.

the dominance of cattle remains is striking. Pig with their “purely” primary utility (meat. Five metapodia make it possible to calculate the size of the animals. Sântana de Mureş culture. based on their composition. the bones may be presumed to come from kitchen waste.124 Early Iron Age (57 pieces) cattle 33 horse 2 pig 5 Archaeozoological Finds from Ernei . Nor were we able to observe any marks on the bones made by slaughter. the total of 232 precisely identifiable bone fragments is too low to allow us to draw any far-reaching conclusions from the relatively large number of horses. bones and sinews) come last among the livestock categories. skinning or burning. except for wearing the yoke and adding the use of their wool. However. . Goths (377 pieces) cattle 109 hamster 2 goose 1 horse 45 clam 1 sheep and/or goat 43 snail 13 sheep 1 pig 29 small mammal 43 dog 1 human 1 large mammal 86 Among the material belonging to the Gothic layer. No long bones useful for determining wither height were found. but it is also possible that hunting was negligible or even played no role whatsoever in the lives of this people. might also have dug themselves into these archaeological layers at a later date).“Quarry” sheep and/or goat 7 large mammal snail 10 1 The few bone fragments datable to the early Iron Age are of relatively little informational value. or the remains may simply have been “rubbish” other than kitchen waste. An exception to this would be the horse bones. The next largest group that of sheep and/or goats is also “multifunctional”. There are bones of all the major domestic animals. The find yielded several intact long bones that enabled us to calculate wither 6 height . but of these. Perhaps the low ratio can be attributed to the notable absence of wild animals (hamsters. the small number of remains (which allow us only to establish the presence of these species) makes it impossible to determine their order of importance. The wither heights obtained are: 126. Unusually. The interpretation of these finds may point either to cultic sacrifice. values that correspond more or less to the average height of 6 Kiesewalter 1888. like frogs. their functions correspond to those of cattle. followed by small ruminants and pig. and then horses. the number of horse bones exceeds that of small ruminants by only a single fragment. three bones are likely from the same animal. In the case of the other domestic animals. with the greatest number being of cattle. for in that case we are dealing with various large and small fragments of the skulls of at least two individuals. 135 and 136 cm. The 43 excavated horse bones are the remains of at least four different individuals. The fact that the more than half of the relatively small number of Iron Age bones come from cattle suggest that the species also played a predominant role among the local Gáva culture.

. part of the bone. Photo 2.Berecki Sándor. falls within the medium-sized category. with the more protruding bits of joint ends on the convex side having been trimmed off in an effort to make them level with the central. on the basis of which the animal. Daróczi-Szabó Márta 125 Germanic horses. On the edges of the tube one can observe the marks of the caps. enjoyed a long period of use. Bone slab Photo 3. while the other is a sheep’s metapodia. One of the metapodia had been made into a skate. The tool itself. 7 8 Teichert 1975b. Unfortunately. or medial. In addition to these. the function of the object is unknown. another worked bone object was found on the site: a small slab carved out of the long bone of a large-sized animal of indeterminate species (see photo 2). Besides the aforementioned bone skate. on the basis of which the animal can be determined to have had a wither height of 83 cm7. as the signs of heavy wear on the surface demonstrate. which left a thin engraved line. Daróczi-Szabó László. at 65 cm8. two other bones make it possible to calculate size: one is a pig’s ankle bone. The first one is a frequent artefact of the epoch while the second one appears rarely in sites from the period of migrations. Teichert 1975a. which makes it a distinctly large specimen. Comb Probably the most important objects from the site are the fragment of the bone or antler comb (photo 3) with only five teeth kept and the goose bone-made needle-tube (photo 4).

the majority of the bones appear to come from kitchen waste. the ranking among the other traditionally meat-providing animals (sheep/goats. which did not change significantly enough over a matter of a few centuries as to influence even animal husbandry.“Quarry” Photo 4. There are as yet very few archaeological publications about Transylvanian excavation sites. For this reason. There are considerable parallels among the forms of animal husbandry in the three periods: in each one. Other (197 pieces) cattle horse pig 66 6 8 sheep and/or goats 37 chicken 3 dog rabbit 2 1 large small clam snail mammal mammal 27 44 1 2 This category comprises bones the origins of which are questionable. *** In spite of the fact that none of the bones datable to the various periods attains the number we consider to constitute a statistical foundation (500 pieces). and therefore every piece of information about animal husbandry and exploitation in the various periods of antiquity is extremely important. cattle are by far the most important domestic animals.126 Archaeozoological Finds from Ernei . The reason for this is no doubt the geographical surroundings. . Needle tube In this case as well. they cannot be interpreted in the absence of dating. and in each case there are only a small number of wild animals. pigs) is also similar. or which cover diverse periods. even if they convey any information. nevertheless the bone fragments from the two most important periods do furnish rather important data.

Daróczi-Szabó Márta 127 Other 14% Early Iron Age 4% Goth 27% Bronze Age 55% Figure 1: Distribution of animal bones by era 100% 80% wild animal dog 60% pig sheep or goat horse 20% 40% cattle 0% Balatonkeresztúr-Réti dűlő (Kisapostagi c. and on the other hand.) Felsővadász.) Figure 2: Distribution of the major animal species over four Bronze Age sites We compared the finds at Ernei with three Hungarian Bronze Age sites that had a comparable amount of fragmentary material. Daróczi-Szabó László. the evident lack of dogs or wild animals.Berecki Sándor. (Wietenberg c.) Ernye. The first site can be dated to the early Bronze Age. (Hatvani c. When comparing the ratios of the animals. the discrepancies become obvious: the large proportion of horse remains in the material found at our site. The reasons behind these discrepancies may be cultural or life style differences . the second and third to the late Bronze Age.) Balatonszemes-Egyenesdűlő(Halomsíros c.

wool.). and their meat seems to have been of only secondary importance. etc. .“Quarry” adultus 70% 60% 50% subadultus juvenilis 40% 30% 20% 10% 0% infantilis cattle(105) horse(26) pig(18) sheep or goat(30) Figure 3: The major animal species of the Bronze Age. broken down by age 100% 90% 80% 70% adultus 60% 50% 40% 30% 20% 10% 0% subadultus juvenilis cattle(40) horse(22) pig(18) sheep or goat(22) Figure 4: The major animal species in the period of the Gothic migrations. it can be seen that the vast majority of bones in both periods come primarily from adult (adultus) animals and to a lesser extent from mature (subadultus) or young (juvenilis or infantilis) individuals. broken down by age Based on the tables above. pulling heavy loads. This suggests that the animals were kept mainly for their secondary uses (milk. which for the most part only adult animals can provide.128 100% 90% 80% Archaeozoological Finds from Ernei .

1758 Goose Anser domestica L. inhabited since the Bronze Age. Small mammal Mammalia indet.1 1. unidentifiable Aves Fish. was as advantageous to agricultural peoples as to those engaged in animal husbandry.2 0. 1778 Hamster Cricetus cricetus L.5 0. ANNEXES Combined fauna list SPECIES Domestic cattle Bos taurus L. 1758 Sheep or goat Caprinae Gray 1852 Domestic pig Sus domesticus Erxl. Bird. since it is only in recent years that collaboration between archaeology and archaeozoology has become popular. the residential terrace.1 97. unidentifiable Pisces Human Homo sapiens Snail Clam Total NUMBER OF FRAGMENTS 453 92 1 126 90 4 5 1 772 1 3 4 8 1 2 9 12 791 301 144 2 8 9 53 5 1374 % 57.9 11. Daróczi-Szabó Márta 129 On account of its geographical features.1 0. while the finds dating from the migration-era settlement provide a glimpse of the Goths’ way of life. 1758 Hare Lepus europaeus Pall.Berecki Sándor.4 0. 1758 Horse Equus caballus L.3 11.5 1 0. 1758 Domestic animals Roe deer Capreolus capreolus L. 1758 Wild animals Pike Esox lucius L. The oldest. 1758 Chicken Gallus domesticus L.6 0. Bronze Age layer of the multilayer settlement at Ernei makes this a source of valuable data about the life style of the people of the Wietenberg culture.2 1. Fish and amphibians Identifiable Large mammal Mammalia indet. There is still little known about the fauna of any of the three eras.1 0. 1758 Other carp family Cyprinidae Frog/toad Anura sp. Daróczi-Szabó László. An overall picture of the fauna of these eras will emerge only as the number of archaeozoological studies increases. 1758 Sheep Ovis aries L. its Iron Age layer sheds light on the distinctiveness of the Gáva culture.4 100 .1 15.1777 Dog Canis familiaris L.6 0.6 0.

K istorii zhivotnovodstvo v vostochnoi Evrope. Kühn Archiv 83/3.130 Archaeozoological Finds from Ernei . 237–292.und frühgeschichtlichen Schweinen.. Sándor.und Mitteldeutschlands.“Quarry” Bibliography Bökönyi 1974 Calkin1962 Kiesewalter 1888 Nobis 1954 – Bökönyi. Osteometrische Untersuchungen zur Berechnung der Widerristhöhe bei vor. – Teichert. Skelettmessungen am Pferde. Clason. A. M.. Teichert 1975a Teichert 1975b . – Kiesewalter L. In: Archaezoological Studies. Leipzig – Nobis..und frühgeschichtlichen Rinden Nord. Zur Kenntnis der ur. G. 155–194. Materialy Isladovania po Archeologii SSSR 107. ed. Zeitschrift für Tierzüchtung und Züchtungsbiologie 63. Osteometrische Untersuchungen zur Berechnung der Widerristhöhe bei Schafen. 140. T. Budapest – Calkin.. Amsterdam – New York – Teichert.. History of domestic mammals in Central and Eastern Europe. 51–69. M. Inaugural Dissertation. V.

Chicideanu 2003.XXXIII/a2. 50. iar în România au mai fost descoperite două piese de acest fel în cadrul culturii Wietenberg4. 144. 5 Berciu 1939. Din corespondenţa purtată între cei doi. 52. pe ambele maluri şi la distanţă de 3-4 km de fluviu. Referitor la funcţionalitatea acestor piese. p. 14/4. atât prin modul de decorare a ceramicii cât şi prin diferite artefacte din care nu amintim acum decât statuetele antropomorfe. p. Pentru atribuirea culturală şi datarea lor se recurge la contextul în care au fost acestea descoperite. Şandor . În această ultimă categorie includem „Brotlaibidole”. p. se dezvoltă cultura Žuto Brdo-Gârla Mare. 118 3 Berciu 1953. precum topoaraşele de lut. XX în insula Ostrovul Mare. La o analiză se poate constata că ele nu puteau servi nici ca negative cu ajutorul cărora să se poată obţine uneltele propriu zise necesare decorării ceramicii. Pentru România. dintre care doar una este întreagă. p. rezultă că D. Pentru România şi zonele vecine.DESPRE SEMNIFICAŢIA UNOR PIESE DE LUT Gabriel Crăciunescu În bronzul mijlociu şi final. au fost descoperite în aşezări ale acestei culturi. Berciu a încurcat inventarele mormintelor descoperite în insulă. Fig. O altă descoperire de „Brotlaibidole” a fost efectuată într-o locuinţă a culturii Gârla Mare din Ostrovul Mare6 de la km fluvial 865. Revenind la cultura Žuto Brdo-Gârla Mare trebuie să precizăm că aceste piese au fost descoperite atât în necropole cât şi în aşezări3. sunt mai greu de explicat în contextul nivelului culturii materiale a acestei populaţii. La alţi cercetători aceste piese erau peceţi pentru comerţul cu ambră. p. p. Unele din aceste artefacte. D. Astfel de piese sunt întâlnite pe un spaţiu mare. Pl. p. Fig. Pl. 5b. Cercetări efectuate aici de Alexandru Bărcăcilă. Piesa este întreagă (Pl. Crăciunescu 1980. Germania. Fig. b2. Cehia. Termenul de „Brotlaibidole” desemnează un idol în formă de pâine. 14/1-3. din zona km fluvial 870. p. aşa cum rezultă din publicarea lor ulterioară5 şi din situaţia din acest moment a colecţiei de arheologie a Muzeului Regiunii Porţilor de Fier. dar cu decorul 1 2 Crăciunescu 1980. Serbia şi România şi care aparţin unor culturi arheologice diferite. cercetătorii nu au căzut de acord. 6 Crăciunescu 1980. 24/10-11. de-a lungul Dunării. fiind lucrate din lut ars. dar piesele publicate de acesta provin toate din necropolă. care include Italia. având doar desprinsă o porţiune din grosimea ei. Au fost descoperite opt „Brotlaibidole”. Ungaria. XXXIII/1-8. aceasta este cea mai spectaculoasă cultură a epocii bronzului. necesare decorării ceramicii. Austria. . Şandor . p. 115-116. Slovacia. Asemenea unelte. Pl.Chicideanu 2003. 52. I/5a. 52. termen care ne sugerează utilitatea lor în viziunea unor cercetători. Crăciunescu 2006. au dus la descoperirea necropolei de la „Bivolării”. la care a participat parţial şi Dumitru Berciu. 599. Ele au forme alungite. între vărsarea Savei în Dunăre şi zona de vărsare a Oltului. 4 Chidioşan 1980. piese de formă paralelipipedică ce sunt decorate doar cu motive imprimate şi incizii. talismane sau se considera că aveau o interpretare numerică pentru un sistem numeric în baza 12 folosit de această populaţie2. cele mai vechi descoperiri de asemenea artefacte au fost realizate în prima jumătate a sec. 14/4. Berciu le numea pintadere şi credea că acestea serveau la decorarea ceramicii. 599-600. II/1). Fig. iar altele sunt de-a dreptul enigmatice. fiind mult mai practice şi uşor de utilizat1.

2. Câteva din aceste piese au liniile incizate transversal. În unele situaţii aceste două grupe de incizii însoţite de cercuri. Pl. Totuşi sunt cazuri când această regulă nu mai este valabilă. credem că observaţia este general valabilă pentru toate descoperirile de „Brotlaibidole” din România. Luând în discuţie piesele cunoscute. 13.Chicideanu 2003. acelaşi spaţiu între ele. a unei alte piese de felul celor de care ne ocupăm acum9. Pl. are trei incizii cu 7 8 Nica 1987. II/1. În locul lui au fost trasate două cercuri tangente (Pl. 132/10. Deşi piesele sunt mai mult sau mai puţin fragmentare. Cercetări de teren desfăşurate într-o altă aşezare aparţinând culturii Gârla Mare din Ostrovul Mare. 11 Şandor . 4)11. 127/13. I/2. Decorul este organizat astfel: un număr de linii sunt incizate transversal pe aversul piesei iar la jumătatea fiecărei linii a fost imprimată puternic o unealtă cu vârful ascuţit şi adânc. în general. 12 Şandor . Nica. II/1) descoperite într-o locuinţă a culturii Gârla Mare. 115. Crăciunescu 2006.Chicideanu 2003. Fig. însă mai are câte două incizii. 144. printre altele. Pl. 3. Pl. iar în al treilea rând.Chicideanu 2003. sunt deplasate către unul din capete.Chicideanu 2003. Fig. p. 6/11 Nica 1996. I/5a. 6). una abia fiind observabilă. Aceasta este întreagă şi are toată suprafaţa acoperită cu decor (Pl. În legătură cu cercul format din linii radiale trebuie să facem trei precizări. 132/10. 1-2. dar lucrul acesta nu ne ajută să introducem celelalte piese într-un tipar anume.Chicideanu 2003. trasate şi pe toată grosimea lor (Pl. p. se pot face unele observaţii. În jurul acestui orificiu astfel lucrat s-au imprimat linii dispuse radial. 9/3. 132/5. I/3). nu cunoaştem continuarea şi nu este corect să facem supoziţii. restul piesei fiind nedecorat. Prima precizare vizează o piesă care nu are pe liniile transversale acest cerc. situată la km fluvial 861. A doua observaţie se referă la una din piesele pe care s-a imprimat un cerc simplu pe linia incizată12. II/1) pe fiecare din cele două linii incizate. Altă piesă din aceeaşi localitate are un cerc imprimat dar fără incizie. dar piesa reprezintă un import în această cultură. I/1). Pl.132 Despre semnificaţia unor piese de lut întreg. 166/1. I/3). În mediul cultural Verbicioara a apărut un asemenea artefact la Cârcea „Viaduct”8. 9 Crăciunescu 2006. pe o altă piesă acest cerc radial este imprimat în lipsa liniei incizate transversal (Pl. 166/1. II/4). Una din piesele de la Ostrovul Mare are o incizie deplasată către un capăt. dar pe cele mai multe nu este incizată şi această parte a pieselor. I/6). Pl. 5b. excepţia fiind constituită de o singură piesă (Pl. cu cercuri grupate două câte două (Pl. Nu putem să facem presupuneri nici în acest caz. 10. 7. La Ghidici . 132/10. ca să spunem aşa. 144. aşa cum se întâmplă şi cu alte forme ceramice Gârla Mare care apar în cultura Verbicioara din fazele târzii. Piesa fiind ruptă. Altă piesă. I/5. p. 14 Şandor .„Balta Ţarova” au fost descoperite trei piese în două din locuinţele cercetate. Pl. 13 Şandor . cu un spaţiu mai mare între cele două grupe (Pl. Plosca „Cabana de metal”13 şi Cârna „Rampă”14. Rogozea 1995. au dus la descoperirea. 10 Şandor . I/1) din descoperirile vechi de la Ostrovul Mare. Fig. aparţinând culturii Gârla Mare7. iar alte două sunt grupate ceva mai la distanţă (Pl. piesa fiind ruptă. 8/12. Există mai multe piese pe care liniile incizate au. descoperită la Cârcea. Cercetări din ultima vreme desfăşurate la Cârna „Rampă” şi Plosca „Cabana de metal” au făcut să crească numărul de „Brotlaibidole” cu încă şase piese: patru provin de la Cârna şi două de la Plosca10. Există şi o piesă întreagă la care decorul este astfel realizat din câte două linii incizate către fiecare cap. . Cele mai multe piese au decorul trasat doar pe avers. Este cazul unei piese (Pl. Este situaţia pieselor fragmentare de la Ostrovul Mare „Bivolării” (Pl.

pentru a exprima ceva anume. p. 199-217. N. poate să permită efectuarea unor observaţii complexe şi pe baza acestora. Cultura Žuto Brdo . sub formă de cruce. nici un decor. D. să se înţeleagă mai bine care era rostul unor asemenea piese. Chidioşan. 1980. Craiova. Arheologia preistorică a Olteniei. Folosind un termen modern. M. Nica. Şantierul arheologic Ghidici. p. M. în ThracoDacica. Aşezarea Wietenberg de la Derşida. 8/12. II/3. aceste piese sunt un fel de „scrisori” ale acelor vremuri ajunse la noi în număr destul de mic. unul din semne este abia schiţat. Dolj). Probabil că fiecare din acestea avea altă semnificaţie pe care noi nu putem să o înţelegem astăzi. G. 1995. Cluj-Napoca 2003. II/2). Berciu. în Drobeta.Gabriel Crăciunescu 133 cercuri situate aproape de mijlocul piesei15. Semnul în formă de cruce apare pe reversul piesei întregi şi pe aversul celei fragmentare. I/1). p. 1987. p 589-689. 16-38. Berciu. în Cercetări arheologice în aria nord-tracă. Piesa fiind fragmentară. iniţial. Campania 1994. Oradea. Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului la Dunărea Mijlocie şi Inferioară. constatăm că acestea au trasate pe ele două. Arheologie-Istorie. Nu ne-am propus să facem decât unele consideraţii asupra acestor piese şi a modului lor de decorare. VIII. Crăciunescu. Luând în discuţie doar piesele întregi. Fig. I. au toată suprafaţa acoperită cu câte opt incizii dispuse aproape echidistant. Contribuţii la istoria tracilor din nord-vestul României. Noi descoperiri arheologice din epoca bronzului la Ostrovul Mare. Despre locuirile bronzului mijlociu din Ostrovul Mare.Chicideanu 2003 – – – – – – – – D. ne permitem să considerăm că şi în acest caz avem ceva asemănător. I. Pe cealaltă faţă a piesei nu este imprimat nimic altceva. fiecare cu câte un punct adânc în centru. Nereamia Napocae. Locuinţe de tip Gârla Mare şi hallstattian descoperite în aşezarea de la Ghidici (jud. Una din piese are un capăt rupt şi s-ar putea să fi avut. Catalogul muzeului arheologic din Turnu-Severin. I. 4). Rogozea 1995 Şandor. Pe reversul acestor piese nu se află. Ed. 2006. M. mai multe incizii. patru şi opt incizii cu cercuri. 1980. IV. Având în vedere sistemul de transmitere a unor informaţii în America precolumbiană. II. G.. Monica Şandor Chicideanu. 1939. P. Probabil că aceşti „Brotlaibidole” să poarte pe ele semne mnemotice a căror interpretare era cunoscută atât de cel care trimitea mesajul cât şi de cel care îl primea. punct „Balta Ţarova”. Descoperirea unor noi artefacte în spaţiul de care ne-am ocupat aici. . în general. Crăciunescu. 143-164. 15 Nica 1996. Excepţia este constituită de piesa întreagă de la Ostrovul Mare (Pl. Ne permitem să presupunem că piesa a fost special făcută fără avers. Bibliografie Berciu 1939 Berciu 1953 Chidioşan 1980 Crăciunescu 1980 Crăciunescu 2006 Nica 1987 Nica. A. în Drobeta. Rogozea. dintr-o aşezare şi dintr-o necropolă (Pl. 43-58. XVI. p. Pe o piesă tot de la Ostrovul Mare mai apare acest semn imprimat de două ori (Pl.Gârla Mare. Nica. care are pe spate două semne incizate puternic. iar cifra opt să nu fie valabilă pentru ea. Două piese de la Ostrovul Mare. trei.

134 Despre semnificaţia unor piese de lut Pl. I. 870 (Bivolării) . 1-6: piese descoperite la Ostrovul Mare .km fl.

km fl. 861. 4: piesă descoperită la Ostrovul Mare . 2-3: piese descoperite la Ostrovul Mare .km fl. II. . 1: piesă descoperită într-o locuinţă la Ostrovul Mare . 865.km fl.Gabriel Crăciunescu 135 Pl. 870 (Bivolării).

L’auteur considère les pièces découvertes en Roumanie et formule ses observations concernant la disposition des incisions transversales et des cercles estampillés. occupant une surface comprise entre le confluent de l’Olt et celui de la Sava. sceaux destinés au commerce à l’ambre. Le contenu de culture matérielle de cette population livre certains artefacts dont on n’a pas pu discerner une fonction. 861.136 Despre semnificaţia unor piese de lut À PROPOS DE LA SIGNIFICATION DE CERTAINES PIECES D’ARGILE Résume La culture Žuto Brdo-Gârla Mare s’étend le long du Danube. ce qui la rend représentative pour l’Âge du Bronze sur le territoire roumain et dans les zones voisines. talismans. 870 (Bivolării). etc. c’est à dire ces artefacts portaient des signes mnémoniques. 1: piece découverte dans une habitation d’Ostrovul Mare au km fl. Légendes des planches Planche I. 870 (Bivolării) Planche II. La culture se développe d’une manière unitaire dans cet espace immense. idoles. dernièrement appelées du nom „Brotlaibidole”. 865. Au long des années ces pièces ont été considérées comme des outils employés pour le décor de la céramique. 2-3: pieces découvertes à Ostrovul Mare au km fl. Les pièces. 4: piece découverte dans l’etablissement de Ostrovul Mare au km fl. ainsi que leur nombre. sont de forme parallélépipède et sont décorées d’incisions et cercles superposés. Il les considère comme des véritables „lettres” de ce temps-là. Il propose une nouvelle explication. 1-6: pieces découvertes à Ostrovul Mare au km fl. . connus par l’expéditeur et le destinataire d’un message. etc.

1. To summarise. the study of prehistoric cultures relies almost entirely on the study of ceramic artefacts. and chalcedony [calcedonie]. These provide the basic information needed to identify cherts found in the field. and the discovery of routes followed in the transportation and trading of raw and worked materials. This distance might be a few kilometres or over 1000 km. At present though. A proper understanding of the characteristics of chert must be based on an understanding of the physical characteristics of chert. the word “chert” [silicolit] will be used as a general term to refer to all microcrystalline quartz [cuarţ microcristaline] varieties and thus will include materials elsewhere called silex [silex] flint [silex de creta]. hornstone. and to assign them to a particular stratigraphic and/or geographic provenance. unless indicated otherwise in this study. jasper [jasp]. beach. and modes of occurrence. agate [agat]. stream. 2. This knowledge helps to pinpoints the source of chert raw materials collected and used by the early people." as used here. The most ideal materials used to determine these trade routes are silicious rocks. There is very little data collected on lithic artefacts and the data that is collected tends to be minimal and largely subjective. and economic systems. INTRODUCTION In prehistory. trade routes were used for both the transport of goods as well as human travel.MACROSCOPIC ANALYSIS AND CHARACTERISATION OF CHERT FOR PROVENANCE PURPOSES Otis Crandell 1. What is chert? Throughout this paper. Although flint. This paper focuses on describing distinguishing macroscopic characteristics of cherts. Between the source and deposit there is may be much usage and trading. There is yet no standardised method of describing chert artefacts. The physical characteristics of the artefact’s material are usually looked at. and talus slope deposits). jasper and chalcedony have slightly distinct natures which differentiate them from the rest of the cherts. properties. . or at archaeological sites. BACKGROUND (bibliographic research) “Provenance” [provenienţa] is the study of artefacts to find out their geographical origin. Among potential archaeological implications are the tracing of settlement and migration patterns. It involves the comparison of characteristics of known samples to unknown samples to find out the source. It is useful to social scientists for studying and understanding past cultures. trade routes. “Source” [sursa]. the primary objective of this study is the creation of a system of characterising chert. Artefacts might move a long distance from source (geologic or manufacture) to deposit site (where archaeologists find them). they are considered also to be chert. 1. interaction networks. territory size. including its origin. There are several reasons why this is done. means the area or location from which the chert was originally obtained as raw material and includes primary sources (bedrock deposits) and secondary sources (glacial. migration patterns. Provenance studies are needed to plot and understand procurement methods.

These studies rely on correct data pertaining to provenance. and their secondary sources have been spread out over a large area due to glaciation. it may also be possible to identify where within a rock the raw materials came from. trade and social interactions. deposits of chert may frequently lie beneath glacial deposits or they may have been widely distributed by Pleistocene glaciation. with respect to the knappable chert. In these cases a lithics expert familiar with the suspected source area must be consulted. this makes the process of obtaining geological samples as well as statistical characterisation difficult. wood and occasional metal. Field Work: Acquiring Geological Samples The characterization of the geological sources normally involves the characterisation of as many samples as possible. There are several benefits of using material analysis (from macro. palaeolithic specialists deal primarily with lithics. This part of the research is obviously critical. . the geological maps were consulted to 1 2 Gramly 1988. 3. most artefacts and features that get preserved are made from geological materials. In some areas of Europe. "unknown" or "exotic". The primary sources of some types of chert. Ideally they should include the range of variability within the formation. These identifications (sometimes made by non-experts) are often later used (either by the original researcher or by later researchers who may have never even seen the artefacts) to reconstruct trade and transport patterns or the migration of populations1. mineralogy and geochemistry. most commonly stone and ceramics (for the Palaeolithic. It is often possible to identify the exact rock formation where artefact raw material came from (or possible natural routes of movement in the case of alluvial secondary sources). A lot of geological materials have very specific and distinguishable geographic sources. Julig 1994. especially those researchers specialising in the stone age. In cases of large rock formations. Much research in prehistoric (especially stone age) archaeology looks at things such as group size. "unidentified". Many times at an excavation there are artefacts listed as "other". This means that the first thing that was needed to be done in this study was to gather together information on chert samples in different collections and to interview geology and mineralogy field researchers. Objective analysis (e. Usually visual identification of imports and exotics are made.and microscopic analysis to mineralogical and geochemical) and provenance of chert artefacts to establish trade routes. even the locations of most chert bearing formations have not been mapped. In studies of the stone age. In fact. If samples were found. chemical or microscopic) may be necessary to verify macroscopic (visual) identification of artefact provenance. Geological maps were also consulted to determine potential locations with chert sources. The next step was to go into the field and walk along small rivers looking for samples of chert. Clark 1984.g. almost exclusively stone) as well as lesser amounts of shells. This way it would be possible to determine what sources are already known. A large problem at present in Romania is that different chert types have not been mapped yet. Most prehistoric archaeologists deal with lithic materials. are located in remote areas. In fact. This means that appropriate analysis of artefacts must be done. yet very difficult to conduct unless there is good access to the geological exposures and the primary and secondary deposits are well mapped2. territories. there is a large overlap with geology.138 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes In studying the provenance of chert. these being selected from various parts of the geological formation.

semi-opaque. value or intensity. readers outside Romania would not likely know of these types. Readers may have trouble interpreting such descriptions if they have never eaten breakfast with the writer. BODY 2: Chert Characterisation System In modern archaeology it is necessary to give objective descriptions of the artefacts that we discover and wish to analyse. More often though. another might call transparent. This in turn makes it difficult to compare finds between sites without actually seeing the artefacts. as well as a standardised set of terminology for describing those same artefacts and materials. archaeologists need a standardised method of analysing artefacts and raw materials. Without indicating what is meant by these terms. 4. To do this. A researcher may write that an artefact is brown or yellow but not indicate the hue. A general colour is often all that is mentioned. Without detailed. What one calls high or low quality. All samples of chert. archaeologists simply mention a chert “type” [tipul] and it is assumed that the reader will be familiar with what these types look like. but other more diagnostic details are often either ignored or overlooked. Some archaeologists (within Romania) believe that this is a dark brown-black.1. readers are unable to know what the writer means and how the artefacts appear. Other researchers might be a bit more descriptive and say that a piece is the colour of coffee or honey. Banat or Banat Nord type chert is a good example. Due to a lack of descriptions or descriptive catalogues. Problems of Current Descriptions Descriptions of chert in archaeological reports are plagued by three main deficiencies. This is still a very subjective description with a large amount of variety. 4. This leads to the difficulty of reconstructing large inter-site connections and activities. In fact. This method is based upon methods and terminology already established in the earth sciences and adapted to archaeology.Otis Crandell 139 determine where the river cut through a potentially chert bearing geological formation. The following is a description of the system created for this study.1. Results of These Problems These deficiencies produce several undesirable results. What one researcher calls opaque. a lack of objectivity and an absence of standardisation. These are a lack of details. Some samples were also analysed microscopically and mineralogically (using XRD analysis). It was decided to use a system based on common mineralogical characterisation systems. from current collections and new samples found in the field were described using an objective characterisation system. .2. due to a lack of training in chert types. 4. it might be included. For this study. many archaeologists even in Romania do not know what these types look like. high quality chert from the Poiana Ruşca area. the description often is simply colour and distinct markings. Few or no objective empirical measurements are given which could be easily interpreted by readers who are unfamiliar with the artefacts. therefore they will not be discussed in this paper. subjective standardised descriptions it is difficult for another archaeologist to realise what the chert artefact in question looks like.1. Introduction 4. The results of those analyses are still being processed. If a distinctive pattern exists. Details given are often subjective. When lithic artefacts are described.1. it was necessary to create an objective system of characterising chert. others may call medium quality. These descriptions generally lack details.

Some can not distinguish a transparent chert from obsidian. As well. or exposure to the weather for many years. The characteristics described in this article appear on the example forms provided in Appendices E and F & G. passim. In France. mineralogy and petrology3.1. each with specific means of measurement and terminology for recording measurements. translucent. researchers must adopt a standardised method of analysing.140 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes Others believe it is the yellow. it is in fact the least diagnostic means of describing chert. Within each of these categories is a set of characteristics. Proposal For Standardisation Having discussed some of the shortcomings of current chert analysis and it’s developments a system of analysis and description should now be considered. Canada and the U. fine and course grained. Colour [Culoare]. Only slight modifications need to be made for them to be applicable to archaeological studies and sciences. dark and light. 3 Luedtke 1979. describing and cataloguing geological chert types and chert artefacts. Readers and researchers must know what is meant by terms such as opaque and transparent. For the study of chert to be of use to archaeologists.1. Pattern [Model] and Cortex [Cortex]. in the Apuseni Mountains. especially for comparison between artefacts or with geological source samples. Colour [Culoare] Although colour [culoare] is the most commonly used characteristic at present. archaeologists need a standardised set of terms and measures. . Many archaeologists have so little training in rock determination in general that they are unable to distinguish between chert. The surface colour of an artefact may also be altered by other factors such as patination. the chroma of even the most distinctive chert types may change due to various factors. Rapp 2002. and others. andesite. researchers should be careful of relying too much on it for identifying a chert type. medium course grained chert with whitish speckles from the Apuseni Mountains. “with lines”. leaching or bleaching due to soil conditions.2. They are currently in use and are understood throughout that domain. opaque jasper from north of the Mureş river. 4.A. Rapp. such as heat treating. In addition to measurable data. passim. passim. It is the primary purpose of this article to propose a standardised system of analysis of chert in archaeology. and marl-limestone [marnocalcar]. such descriptions and the necessary terminology have already been developed and standardised. 4. Although the colour of an artefact or geological samples may be quite distinctive. Gifford 1982. milky. Macroscopic Analysis Macroscopic analysis should look at the following categories of characteristics: Appearance [Aspect]. researchers have begun to objectively describe chert using variations of descriptions used in geology.2. Others still believe that it is a light yellowish brown (without intense colour). Clearly a set catalogue of chert types and their descriptions is needed.S.1. Some materials show a very restricted colour range but most do not. With a standardised set of descriptive points and terminology.2. It is hoped that such a system will be adopted and applied to both artefacts as well as geological samples of known provenience. readers can much more easily understand what writers are describing and researchers can easily exchange information. 4. The advantage of this is that in geological sciences.

1. Hue is the general colour (e. to a very intense expression of the hue.2. lustre [lustru].) Value is the lightness or darkness of the colour (e. feel [cum este simţit la atingere]. blue. Both are widely available for sale These contain tables with sample colour chips for the colours most commonly encountered in those domains.g. Colour in the Munsell system consists of three aspects: hue [nuanţă]. and/or light passes through thick parts. passim. and grain [granuaţia]. light passes through. If the chert is transparent or near transparent then it should be recorded as highly translucent [foarte translucid]. . If light only passes through thin parts. value [valoare] and chroma [cromă]. If there is a slight rough feel (similar to the surface of a black board). translucency [transluciditate]. the artefact or sample should be help approximately 30cm from a 100 Watt light. Preferably both methods should be used . or almost no. yellow. Lustre [lustru] can be termed shiny [strălucitor]. A general description can be done in the field without any equipment by holding it up to the sun or a bright light source. should be measured in millimetres using a callipers. A fingernail should be dragged across the sample’s surface. the thickest part through which light can still be discerned. from a neutral grey with no evidence of the hue. If the sample is distinctly rough. medium [mediu] or dull [mat]. Translucency [transluciditatea] is the degree to which light can penetrate a material. Feel is related to grain. it is sub-translucent [sub-translucidă]. the Munsell colour system should be used. If nothing can be felt (as would be experience with a window or a glass bottle) then the sample is smooth [netedă]. from white to grey to black)4. In addition. If no. 4 Munsell Foundation 2001. Many archaeologists also use this colour system for recording soil stratigraphy.g. It is used as a relatively international standard in geology and soil sciences.2. red. If in thin sample. pearly [perlos] or waxy [ceros].g. Feel [atingere] can be described as either rough [dur] or smooth [neted]. A graphic explanation is presented in Appendix E. The two most convenient set of charts produced by the Munsell Foundation are the Soil Chart and the Rock Chart. A quantitative measure should also be recorded if possible. and is measured in the maximum thickness that light can noticeable penetrate.a general description [descriere generală] or a quantitative description [descriere cantitativă]. green. it is opaque [opacă]. the type of shine could be described as silky [mătăsos]. (e. Cherts with non-homogeneous fabic should be described further under “pattern”. then it should be recorded as translucent [translucidă].Otis Crandell 141 To record colour. then it should be recorded as very rough [dură]. then the sample is semi-smooth [semi-netedă]. Translucency can be described in two ways. Appearance [Aspectul] Appearance [aspectul] is comprised of five characteristics – fabric [structură]. Chroma is the intensity of the colour. 4. silhouettes can be seen through the sample. Fabric (or structure) [structură] refers to the patterns in the chert. To do this. which facilitates easy identification of exact colours. The greatest thickness where light noticeably penetrates. purple). Fabric and lustre are simple characteristics. greasy [soios]. which can be described as either homogenous [omogenă] or non-homogenous [neomogenă].

Pattern can be divided into categories of characteristics. A fine grained material will have no noticeable grain. Course grained materials have large and noticeable grains. A material’s pattern or patterns can often be it’s most distinctive characteristics or set of characteristics. In all cases of spots. Researchers should also note what percentage of the surface [procentul din suprafaţă] the spots occupy (see Appendix A). then the magnification power of the lens should be noted. These can be noted along with the macroscopic grain description but should also be described in detail with a microscopic grain composition [compoziţiei granulele] description. They also cover more than 30% of the surface and may be connected together. Individual particles may not likely be discerned.1.g. Medium-coarse grained [granulaţia medie-mare] materials have a smaller but still slightly noticeable grain. For more detailed descriptions of grain. Laminated lines are less than 1cm. Pattern [Modelul] Pattern [modelul] refers to the distribution (whether even [uniformă] or uneven [ne-uniformă]) of colour. Finely laminated [lamelate fin] is used to refer to a series of lines less than 1mm. banded [benzi] or laminated [lamelat]. Materials may also be observed with a magnifying glass and additional observations made. researchers should also describe whether the spots are regularly [regulate răspândit pe suprafaţă] (evenly) or irregularly [neregulate răspândit pe suprafaţă] (grouped) spread over the surface. medium [granulaţia medie]. grain. Medium grained materials are smoother and the grain may not be noticeable.2. spots [cu pete] and lines [cu linii]. Individual lines less than 2mm in thickness should be referred to as lamellae (or lamellas) [lamellae]. If so. Lines may occur horizontally [orizontale] or concentric [concentrice] from a central point. lustre and translucency. the colour. A magnifying glass or x10 magnification microscope may be used for a closer examination of potential inclusions and to search for the presence of some of the smaller varieties. translucency or other) of the lines or spots which differs from the rest of the material should be noted as well as how it differs.142 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes Grain [granulaţia] can be described as fine [granulaţia fină].3. wider form of banding. parallel . a microscope should be used. Pattern may result from depositional processes (linked to original sedimentary context of deposition) or from diagenesis (appearing during the process of chert formation). Broad mottling [Marmorat neregulat] consists of large irregular blotching. covering more than 30% of the surface. no resistance will be noticed. Marbled mottling [Marmorat regulat] consists of large relatively round shapes. Bands (or banding) are regular lines greater than 1cm thick. but a fingernail will grate detectably when drawn across it. Note should be made of the size [marime] of the spots in millimetres (as either an average or a range). Lines may be straight [drepte] or irregular [neregulate]. Speckles are well distributed over the surface whereas flecks are often grouped together. They are often connected together. lustre. and individual particles can easily be discerned. Speckling [Punctiform uniform] and flecks [punctiform grupat] are small dots. Spots can be described based on size and regularity. and when running a fingernail across it. grain. The characteristic (e. Lines [liniile] may be described as streaked [fâşii]. Streaking is a less regular. Spotted [Petele circulare] (circles) and splotched [petele neregulate] (irregular shapes) patterns are both less than 30% of the surface area. 4. Most fossil and non-fossil inclusions are visible with an unaided eye. or course [granulaţia mare].

no matter how remote the possibility.4. and notes should be made describing individual patterns. This encompasses the environmental conditions of the site where the artefact was found. whereas with flecked bands. one should note the length. As well. he or she should indicate other possible types of chert [tipurile posibile de silicolit]. The site where the artefact was found [situl unde artefactul a fost descoperit] should be noted.Otis Crandell 143 [paralele] (if more than one). Firstly. year of discovery.1. less than 30% of the band is represented by dots. etc. researchers should note its nature [natura]. The “chert ID” [ID-ul silicolitului] and “chert name” [numele silicolitului] should be used. or speckled [punctiform uniform] or flecked [punctiform grupat]. Other terms may be used to further describe the pattern. Small artefacts may not exhibit all of the characteristics typical of their source materials. it will be useful in cases in which someone later wishes to find the artefact or excavation notes in storage or the archives. more than one colour pattern may be evident on samples. For this reason. Chert Artefact Attributes to Describe In addition to a description of the material that an artefact is made of it is important for researchers to record some other data pertaining to the artefact itself and the context in which it was found. and site director may also be recorded. the dots cover more than 30% of the area of the band. The context in which the artefact was found [contextul în care artefactul a fost descoperit] should be noted. In speckled bands. This is also of use in drawing connections with artefacts found at other sites and with geological sources. the rest being either the colour of the adjacent band or a different colour altogether. Some background information about each artefact should be recorded.2. Often. The size of the artefact [mărimea artefactului] is important to know for other researchers who may not have seen the artefact. Speckling and flecks are common with streaking (e. Other information. 4. overlapping [suprapuse] or branching [ramificate]. such as culture and time period of the culture. aspect [aspectul]. if the researcher is unsure of the type of chert. colour [culoarea]. convoluted lines [linii încurcate]. 4. Cortex [Cortexul] If cortex [cortex] is present. such as cross-bedding [gradient încrucişate]. thickness [grosimea] and transition [gradul de tranziţie] (sharp [abrupt] or gradual [gradual]). particularly those of the immediate vicinity.2. One should record both the geographic location and the name of the site or excavation where found. Speckled or flecked refers to a band of small dots. they may also be blended [gradiente] from one to the next. it will help to understand the connection with other similar artefacts and possible sources. This should also be noted if there exists other chert types that match (or closely match) the description of the artefact. In addition to lines being solid [solide] with distinction between them. Knowing something about the parent rock may help identify artefact sources. speckled streaking).2.g. the most likely type of chert [tipul de siicolit cel mai probabil] should be suggested. . After consulting a database of chert types. or from comparison with geological samples which the researcher has seen. width and thickness of the artefact. Both of these are described below in the section on geological source descriptions. trench/section number and depth. This information may be used later for two functions. Artefacts seldom fit any of these categories exclusively. Secondly.

Possible connections [posibilele conexiuni] to other cherts from similar formations with similar attributes which might be of a similar origin to this chert should be noted. The following information should be recorded for geological sources: locality [localitate]. site of cherts. Geological Source Descriptions 4. geographical co-ordinates [coordonatele geografice]. This is the information written on geological maps to refer to this chert or it’s parent formation.2. If more than one name exists. opal. 4. Mode of Occurrence [Modul de Apariţie] The mode of occurrence [modul de apariţie] should be noted in type descriptors. basalt. approximately 2km . and other types of chert in the area [alte tipuri de silicolit care se găsesc în zonă].g.g. chert ID [ID-ul silicolitului]. then a name should be given to it.3. geological material [materialul geologic] and possible connections [posibilele conexiuni].1. the oldest should be used. at a bend of the Ampoi river just before it goes under a road bridge. for example if a new type of chert is being catalogued. If one does not exist. plus a 2 digit number used to distinguish it from other cherts of the same geological period. Each chert type should have a common name [nume]. Formation Identification The main thing that should be established for each geological chert sample is the formation identification.). This is important for future researchers who may be presented with several names in the literature used for the same chert type. One should give a physical description of where the sample was collected so that other researchers can more easily find the location later if they are searching.) and the material type of the parent rock (e.2. “at the bottom of a steep slope. etc. and 2 letters to identify which country the formation is located in.3. other known names [alte nume cunoscute]. jasper. type of source [tipul de sursă].g.3. This is comprised of several forms of identification – chert name [numele silicolitului]. material type of the chert (e. each type should have a chert ID [ID-ul silicolitului]. flint. Typical pieces of information include geological period of the formation (e. The geological material [materialul geologic] should be recorded. In addition names given to this site (site names [numele de situri]) should be noted. geographical descriptions [descrieri geografice]. chalcedony.144 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes 4. This is particularly useful in cases where several chert types may either be semi-distinct parts of a larger formation or in fact identical parts of a single formation. Other known names of the chert [alte nume de silicolite cunoscute] or names used in the literature to refer to this chert should be listed.2. Late Cretaceous – Early to Middle Oxfordian). limestone. county and the nearest city. In addition to a common name. For example. This includes the outcrops when in primary context. This is made up of 1 or 2 letters based on the geological period of the strata in which it was located. etc. etc. town or village. This describes how and where the chert occurs.2. or locally given names. Under locality [localitate] one should record the country. This includes official names. they should make a geographical description [descriere geografică] of the area. precision of coordinates [precizie coordonatelor]. site names [numele de situri]. geology [geologia]. When researchers are in the field at source locations. morphology. The name of the chert should be the most commonly used and accurately descriptive name used in the literature. such as on maps.

it is much more likely for archaeologists to determine the source or possible source of chert used to make tools found at a site. By comparing artefacts to geological samples of known provenance. it is useful to indicate the type of source [tipul sursului] for samples found. their resource procurement methods and their inter-settlement interactions will be greatly limited. other types of chert in the area [alte tipuri de silicolit din zonă] should be noted. For ease of later researchers. The information that researchers collect should be recorded on a paper form or in an electronic database. glacial deposit [depozit glacial]. With a large database of geological samples.. A standardisation of information entered into databases would make it easier for the data to be converted into other languages without having to translate the entire database. The precision of the coordinates [precizie coordonatelor] should be indicated so that later researchers know how far from the coordinates the location may be. etc. and whether there is a possible connection to these other cherts. what other chert types are located nearby. “from a handheld GPS unit”.4. One should list and briefly describe. For example. 4. etc. In an electronic format. Finally. geographical coordinates [coordonatele geografice] of outcrops should be indicated.Otis Crandell 145 west of the village of Miceşti.g. “by triangulating position relative to other landmarks”. “within 20m”. “within 5km”. Examples of forms for artefact and geological samples appear in Appendices B and C and D respectively. erratics [neregulaţi]. archaeologists can better determine the provenance of those artefacts. it is useful to note which topographic map (or maps) [hartă (sau hărţi) topografică] this location can be found upon. compare with and add to larger centralised databases. This is the formation according to the geological maps to which the substrate belongs. their lifestyles.).2. alluvial [aluvial]. latitude and longitude readings from a GPS should be used. Descriptions initially recorded on paper should at some point be transferred to an online database. 8. how far away they are. As accurately as possible. One should note how accurate the coordinates listed are. “from visual analysis of a map”. It is also useful to know how the coordinates were derived (e. Characterisation studies allow researchers to take a look at large scale activities such as trade and procurement studies. Recording Descriptions The benefit of having a standardised system of analysis and description is that it can easily be entered into a database. which is located just to the north-west of the city of Alba Iulia”. It also makes it possible to consult. which types of chert they were receiving through trade and who were likely trading partners and possibly even whether the chert was being re-traded several times before arriving at a certain destination. Researchers can investigate questions regarding how far people travelled to obtain raw materials. primary [primar]. fluvial [fluvial]. etc. a large aspect of the study of prehistoric cultures. For example. Characterisation and provenance . CONCLUSIONS Without a more standardised system of describing chert artefacts. If possible. secondary [secundar]. The geology [geologia] of the location should be noted. This information is written on the legend of the map. it is much easier for researchers to combine data from other researchers with their own. To better understand how the samples may have travelled or how widely material might naturally occur.

W.173-198. Researchers from one country will more easily be able to compare their finds to finds found in other (often neighbouring) countries. Munsell Foundation. Western and Central New York State. in American Antiquity. State University of New York at Buffalo in February 1994. the ease and the dissemination of their research. the level of our knowledge regarding prehistoric cultures will increase significantly. Luedtke. 1979. in Midcontinental Journal of Archaeology. The Identification of Sources of Chert Artifacts. B. Bulletin of the Buffalo Society of Natural Sciences. archaeologists can improve the efficiency. Rapp. Bibliography Clark 1984 Gramly 1988 – – F. Researchers could more easily and more accurately describe the artefacts that they find. Archaeological Geology. even if there exist minor language barriers. When it is possible to describe artefacts and assemblages in detail with a standardised method then it will be much easier for international studies. It would be possible for researchers with little or no language skills to gather information from a country where they do not know the local language. 1982. In R. When descriptions can be entered into a database then it is much easier to convert that data from one language to another. Julig. 744-756. S. M. Rapp.146 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes studies also open the possibility of attempting to reconstruct trade routes based on distribution of artefacts of different types of chert. New York. Archaeomineralogy. P J. Heidelberg 2002. G. 331988. Steadman (eds) Late Pleistocene and Early Holocene Paleoecology and Archaeology of the Eastern Great Lakes Region. By adopting a standardised methodology and terminology for the macroscopic and microscopic analysis of chert. Springer-Verlag. Department of Anthropology. Munsell Soil Color Charts. N. 265-280 . p. and D. Miller. Since the areas occupied by many past culture groups extends beyond modern borders it is advantageous to be able to consider research and discoveries made in various countries. R. G. 1984. G. 9 (2). By being able to compare sites. in American Scientist. When a standardised system. even if they do not have a lot of experience with local chert types. Gramly. p. "Workshops in Archaeometry". 45-53. 2000. Gifford 1982 – – – – . p. E. 70. Foreigners could also read descriptions made locally and understand them. Standardised characterisation of chert would improve inter-site comparisons. p. researchers can look for more analogies and patterns among sites and so gain a better insight into prehistoric ways of life. This in tern will allow them to easily exchange more accurate data with colleagues and to make comparisons with other sites. 44. Clark. such as the one proposed here is adopted and data openly shared among researchers. Julig 1994 – Luedtke 1979 Munsell Foundation 2000 Rapp 2002 Rapp. Knife River Flint and Interregional Exchange. Palaeo-Indian Sites South of Lake Ontario. Gifford. J. Lamb.

Otis Crandell 147 APPENDIX A: Charts for Estimating Proportions of Spots and Grains Figure 1 .Charts for Estimating Proportions of Spots and Grains (de Munsell Foundation 2000:10) .

148 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes .

Otis Crandell 149 .

150 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes .

Otis Crandell 151 .

152 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes .

: L-34-83-A-c FIELD NO. 1. precipitation./Max.Otis Crandell FIELDWALKING RECORD SHEET PROJECT: Proiectul Magura Uroiului Project Code: PMU Coord. 2. Sketch Plan of Field showing direction of walk and slope units . L: P: W: T: 4a. of Dating /Absence Finds Asstns. Archaeological associations 10. 7. site Presence No. poor and explanation 153 Walk date: Commune: Site Site code Accur. condition of arch. Nat’nal code light. Weather 4. 4a. 5. Agricultural history of the field 8. Topography and landscape/land use Details and General Comments Finds Lithics Pottery Metalwork Other Digital filename Walk number Orientation i. Walker(s) Location Loc. Crop type 7. Elevation Min.e. Visibility good. 8. 3. of transects Artefact count (per ha) Lithic count (per ha) Adjusted count (per ha) assuming 100% coverage Prov. direction of walk Area (ha) Transect width No. 6. Visibility estimate percentage visibility of surface 5. temperature 1. code Grid ref. 10. wind. 4. 9. Geology 2. Stage in agricultural cycle 6. medium. Soil type 3. 9.

Not Applicable .Terasa 2 Magura .Terasa 1 Magura .Plateau Magura . Destroyed .154 Project: Sites: Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes Proiectul Magura Uroiului Magura Uroiului La Vie Magura .Unknown .Primary PMU MU LV MU-Plat MU-PF MU-T1 MU-T2 MU-T3 LV-Prim Locations: ARCH.Moderate .Excellent .Poor . ASSOCIATIONS above ground features crop marks geophysics previous excavation test pits GEOLOGY boulder clay gravel alluvium bedrock andesite limestone sandstone STAGE IN AGRICULTURAL CYCLE ploughed planted sprouting crop stubble recently harvested barren PROVISIONAL CONDITION A visual assessment of the sites condition.Good .Terasa 2 La Vie .Panta Fortificata Magura . taking into account the amount of ‘completeness’ and compared with other similar sites.

on a level stretch along the side of a slope. on the area of flatter ground between two crests on a hill. TOPOGRAPHY Broad valley floor Dry valley floor River valley floor Valley side Cliff base Cliff top Flat Marsh or Bog Island Inter-tidal zone Shoreline Lakeside River bank Mountain Knoll Hill top Brow of Plateau Promontory/Spur Ridge Ledge Terrace Saddle Slight slope Moderate slope Steep slope . on the highest point of a given hill. in the area between mean high water and mean low water. at the base of a cliff (inland or on the coast). on a broad flat expanse with downward slopes on at least three sides. on a slope. hill ground not sufficiently level to described it as a ledge. by the sea. on a level area on a hill side with an abrupt change of slope to front and rear. on level ground in a boggy landscape on an island surrounded by water. in the bottom of a dry valley with steep slopes on either side. but significance of location is proximity to a river or stream. on the edge of a lake. immediately adjacent to a river.Otis Crandell 155 the floodplain of a broad valley containing a mature river. on a slope with a gradient on a slope with a gradient >5m on a slope with a gradient >20m in 500m. at the top of a cliff (inland or on the coast). in the bottom of a river valley with steep slopes on either side. on a mountain on an area of slightly raised ground in an otherwise flat area. but out of the inter-tidal zone. on a linear stretch of land with downward slopes on both sides. on land projecting out into an area which is generally lower than it.

included with your own record.156 LAND USE Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes Minimal cultivation Cultivation to a depth <0. undetermined Marine coastland Inter-tidal Coastland above high water Coastal saltmarsh Cliff and related features Other coastal features Running fresh water Standing fresh water Heathland Undisturbed grassland Disturbed grassland Regularly improved grassland Grassland. an interpretation of its date and function. This' field may contain information on the site drawn from a variety of sources.25m Cultivation to a depth >0. undetermined Allotment Orchard Thoroughfare Verge Waste ground Recreational usage Other landuse In use as building Built over Churchyard Garden Land boundary Mineral extraction Subterranean feature Deciduous native woodland Deciduous introduced woodland Mixed woodland Coniferous plantation Undetermined woodland Parkland Scrub Other woodland Wetlands DETAILS AND GENERAL COMMENTS This may include a brief description of the site. compiled over time. All this information is useful. and details on its history and condition when last visited. . and may indicate how the site's condition has altered over time.25m Cultivated land. These sources may disagree over the interpretation of the date and function of the site.

alluvium Field Size (ha) Lithics 157 SHEET NUMBER _____ OF _____ Finds Pottery Other Total FIELDWALKING REGISTER . gravel. Grid Reference Commune Geomorphic Unit e.g.Otis Crandell PROJECT Field No.

Interpretation Photos Digital Slide Print Levels Highest Lowest Initials Checked Interpretation Date Checked By Date Sketch Plan on reverse showing relationship to other features .158 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes FEATURE RECORDING SHEET SITE CODE Area Code Period Type of Feature FEATURE NO. Truncated/Reused Contexts within feature: Contexts which cut into feature: Contexts into which this feature cuts: Feature Description Drawing Nos. Proportion Excavated 6. Dimensions of context 2. Relationship to other features 5. 1. Orientation 4. Shape in plan 3.

Otis Crandell 159 Scale Notes Legend FEATURE RECORDING SHEET Sketch Plan .

160 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes FEATURE REGISTER SITE CODE Feature No. Type of feature Date of feature Description SHEET NUMBER _____ OF _____ .

ceramic. Chert.Otis Crandell 161 SHEET NUMBER _____ OF _____ Description FINDS REGISTER SITE CODE Find No. Date Finder (initials) Coords Level . metal Prov.g. Context Material e.

: Context: Prov.: Context: Prov.2007 Field Season Location: Find no.2007 Field Season Location: Find no.: Finder (initials): Date cat. date: Level: Magura Uroiului Project .: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Date cat.: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Date cat.: Context: Prov. date: Level: Magura Uroiului Project . date: Level: Magura Uroiului Project .2007 Field Season Location: Find no. date: Level: Magura Uroiului Project .162 Macroscopic Analysis and Characterisation of Chert for Provenance Purposes Magura Uroiului Project . date: Level: Magura Uroiului Project .2007 Field Season Location: Find no.: Context: Prov.2007 Field Season Location: Find no.: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Date cat. date: Level: Magura Uroiului Project .: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Date cat.2007 Field Season Location: Find no.: Context: Prov.: Material: Co-ords: Description: Date cat.: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Date cat.: Context: Prov.2007 Field Season Location: Find no.2007 Field Season Location: Find no. date: Level: .: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Context: Prov.: Context: Prov.: Material: Co-ords: Description: Finder (initials): Date cat. date: Level: Magura Uroiului Project .

Nu există până în prezent nici o metodă standard prin intermediul căreia să fie descrise artefactele. .Otis Crandell 163 ANALIZĂ ŞI CARACTERIZARE MACROSCOPICĂ A SILICOLITELOR CU SCOPUL STABILIRII ORIGINII Rezumat În prezent. Metodologia descrisă oferă caracteristicile macroscopice deosebite ale silicolitelor. Astfel de informaţii serveşte pentru a indică precis sursa materiilor prime colectate şi folosite de oamenii primitivi. Printre implicaţiile arheologice potenţiale am putea numi trasarea de modele de colonizare şi migrare. Aceasta oferă informaţiile de bază. Pe scurt. necesare pentru identificarea silicolitelor găsite pe teren sau în siturile arheologice şi pentru asocierea lor cu o anumită provenienţă stratigrafică şi/sau geografică. precum şi descoperirea de rute ale transportului şi comercializării materiilor prime brute. studiul culturilor preistorice se bazează aproape în exclusivitate pe studiul artefactelor ceramice. Sunt foarte puţine date referitoare la artefactele litice. obiectivul major al acestui studiu este crearea unui sistem obiectiv şi standardizat de caracterizare a silicolitelor în Transilvania. cât şi a celor finite. iar acestea tind să fie minime şi extrem de subiective.

Cercetările efectuate între anii 1999-2000 au evidenţiat existenţa unui nivel post-paleolitic cu o grosime de numai 10 cm. I). Chr. p. 35-37. prin corelarea lor cu descoperiri mai noi sau mai vechi. portului4 sau în privinţa utilizării podoabelor care le erau caracteristice5. 21. Dar odată cu trecerea timpului. celţii pătrund în Transilvania (Pl. Nestor 1937-1940. prezenţa lor în spaţiul intracarpatic fiind documentată arheologic până în primul sau al doilea sfert al secolului al II-lea î. Németi 1986. p. 5. 215-226. 166. p. Izvoarele istorice pe care le cunoaştem astăzi nu au consemnat în scris evenimentele la care ne referim. III. 182-184. 263. Rustoiu 2000. descoperită prin cercetările la care am participat şi noi aparţine civilizaţiei dacice clasice. 57-65. Popa. Totoianu 2000. 1957. Ferencz 1998. 59 nr. Crişan 1973. Rustoiu 2002. p. Roska 1942. 184. provine şi o fibulă din argint (Pl. În legătură cu situaţia arheologică a acestei peşteri trebuie să menţionăm faptul că prin cercetări arheologice au fost documentate mai multe orizonturi de locuire. 1995. Simina 2004. 39. Moreau 1958. 4 Ferencz 1999. Ceramica din cea de a doua vârstă a fierului. Chr2. iar cele care se cunosc. 6 Márton 1933. 5. ambele obiecte fiind confecţionate din bronz6. Deşi nivelul cunoştinţelor lasă mult de dorit. 36-37. Crişan et al. 47. cercetările din ultimele cinci decenii au permis conturarea unor repere importante în ceea ce îi priveşte pe celţii care au locuit în interiorul arcului carpatic. pl. 2) şi un coif (Pl. Rustoiu 2005. p. p. p. p. p. Materialele arheologice post-paleolitice provenind în totalitatea lor dintr-un nivel de Crişan 1971. 65. III. Bandula 1970. Descoperiri celtice în Ţara Haţegului Din literatura mai veche aflăm că undeva. nr. p. Primele două sunt un colan (torques) (Pl. fig. 55. Zirra 1971. Ferencz. Andriţoiu şi colab 2001 p. 57. p. p. Rustoiu 2002. 165. Din acest motiv ele nu au putut să ofere prea multe informaţii istorice. eneolitic. p. fig. a doua vârstă a fierului şi din Evul Mediu. Au putut pe această cale să fie reconstituite anumite aspecte ale habitatului3. 9. p. în zona Haţegului au fost găsite în împrejurări diferite trei obiecte de factură celtică (Pl. Rusu. Crişan 1977. S. nr. Rusu 1969. Celţii din Transilvania În a doua jumătate a secolului al IV-lea î. 5 Ferencz 1997. p. descoperirile atribuite celţilor continuă să fie puţine. pl. 71-76. 2 Kruta 2000.REPERE CELTICE ÎN ŢARA HAŢEGULUI Ferencz Iosif Vasile 1. p. 6. II). În unele zone însă. Şi tot din literatură cunoaştem că în peştera din Bordul Mare. p. Din acest motiv. fig. 10. doar cu puţin mai consistent. 105. au apărut de multe ori în împrejurări necunoscute. ele încep să depene crâmpeie din poveştile pe care le-au „trăit”. 19-30. Ferencz 2001. 154-157. Rustoiu 2000. III. 246. al III-lea î. comuna Pui cunoscută mai ales pentru descoperirile paleolitice. 3)7. p. 294. p. Rustoiu. în care se regăseau materiale arheologice din neolitic. Săpăturile întreprinse de către C. 1 . aflată pe teritoriul localităţii Ohaba – Ponor. 40. 3 Ferencz 1997. la începutul sec. Roska 1944. Chr1. p. 2. 10. 1. Unii autori consideră însă. 4-5). 7 Nicolăescu-Plopşor şi colab. informaţiile obţinute prin intermediul cercetării arheologice sunt singurele în măsură să furnizeze unele date pentru reconstituirea imaginii vieţii comunităţilor omeneşti din acea perioadă de timp. că momentul de debut al acestor evenimente trebuie plasat puţin mai târziu. 46. Nicolăescu Plopşor identificaseră pe o mică suprafaţă un nivel ulterior paleoliticului. Popa. 21. 5.

25. ele au fost identificate în inventarul unor complexe similare cercetate la Horny Jatov11 şi Kamenin12. Pl. pl. Astfel de piese (Fibel mit Achterschleißen) sunt în cele mai numeroase cazuri realizate din sârmă de bronz16. 16 Németi 1993. XLI/4. 13 Rusu 1969. fig. 12 Benadik et al. p. 11 Benadik et al. 21 Nánási 1973. 5. IV/5. 47. localităţi situate în sud-vestul Slovaciei. Analogii pentru acest exemplar sunt prezente în morminte din cadrul anumitor necropole din bazinul carpatic. indică o datare la începutul celei de a doua epoci a fierului. III. 294. pl 4/4. aşezate transversal în raport cu axul fibulei17. Ansamblul mobilierului funerar al complexelor din care provin piesele menţionate ca analogii. Colanul Desoperită în împrejurimile Haţegului. modelată în forma cifrei opt. p. cu mare probabilitate. iar perioada lor de utilizare este considerată a fi mai ales pe parcursul secolului al IV-lea al erei precreştine14. Deasemenea. pl. 10 Maraz 1977. Astfel de exemplare sunt semnalate mai ales de pe teritoriile Boemiei. p. p. 1957. a fost confecţionată din argint şi face parte din categoria agrafelor „cu opturi” (Pl. 1957. 17 Németi 1993. 104. 6. XXV/2. 186-189. sau mai exact în timpul etapei La Tène B2. 104. Dintre acestea le amintim pe cele de la Ciumeşti20 şi Curtuiuşeni21 unde sunt datate în La Tène-ul mijlociu. În necropolele celtice cercetate până în prezent pe teritoriul ţării noastre au fost descoperite mai multe exemplare. Jugoslaviei şi României19. Peste el se suprapune o prelungire a piciorului. 104. în ateliere din spaţiul etrusc. Ungariei. Schaaff 1988. Zirra 1980. fig. 45. 4/2. 14 Schaaff 1974. piesa este caracterizată prin sistemul de închidere prin îmbucare (cu Steckverschluss). p. 149. Fibula Având aspect filiform. Arcul pieselor de acest tip este uneori bombat iar alte ori alungit. mai precis în componenţa inventarelor funerare ale necropolelor atribuite senonilor. . p. Printre acele staţiuni arheologice cu caracter funerar se numără şi cele de la Györ – Ujszállás9 şi Szentes10. Pe baza cunoştinţelor actuale s-a constatat că fibulele prevăzute cu ornamente în forma cifrei „8” sunt întâlnite numai în aria răsăriteană de răspândire a civilizaţiei celtice. 317. ele sunt prezente în complexe aparţinând orizontului IV. 46. III. p. 3)15. Torques-ul are unul dintre capete realizat sub forma unui cilindru mărginit de proeminenţe (Pl. În necropola de la Pişcolt-”Nisipărie”. 19 Németi 1993. Piese de echipament militar de acest tip au fost realizate. p.166 Repere celtice în „Ţara Haţegului” depunere cu grosimea de numai 2 cm. „Opturile” apar în cele mai multe cazuri în număr de trei18. p. 104. fig. Locuirea corespunzătoare celei de a doua epoci a fierului fiind reprezentat în afara piesei menţionate printr-o serie de fragmente ceramice specifice epocii Regatului Dac8. p. Astfel de obiecte au fost identificate în situri de pe teritoriul Italiei. pl. 20 Zirra 1967. pl. p. Pl. Hunyady 1942. 39-40. 28. 18 Németi 1993. situate pe teritoriul Ungariei. care a 8 9 Andriţoiu şi colab. cu precădere în zona Anconei. LII/2-3. 15 Nicolăescu-Plopşor şi colab. se înscrie în seria caracteristică a tipului celtoitalic13. Pflug 1988. p. Coiful Confecţionat din tablă de bronz. 290-291. 1957. 165. 2). fig. 2001 p. X/1-2. 5.

În ceea ce priveşte fibula. p. p. 110-111. 75-114. Chr. ele puteau să fie utilizate şi pe parcursul celei de a doua etape de la Pişcolt26. Poiana Ruscă şi M.)28. Un pinten transversal de cristalin şi Németi 1994. De-a lungul acestora. pe baza analogiilor prezentate. tabelul 1. X. formaţiunile sedimentare ale depresiunii vin în contact cu cele cristaline ale ramei muntoase. 43-44. două secole şi s-a impus ca o staţiune reprezentativă pentru primele etape din evoluţia celei de a doua vârste a fierului în estul Bazinului Carpatic24. În timp ce colanul şi coiful provin din descoperiri întâmplătoare. 59-112. cu excepţia piesei expuse. 245. 128. 35. 122-128. 25 Orizontul I – LT B1/B2 (Krämer) LT B1b-1c (Waldhauser) datat între anii 350/330 . una din descoperirile de referinţă este necropola de la Pişcolt „Nisipărie”. momentul finalului fiind fixat în jur de 130/120 î. 72. Consideraţii geo-morfologice Arealul în care s-a dezvoltat mai târziu acea „Ţară a Haţegului” este axat pe valea râului Strei şi se delimitează de regiunea muntoasă care o înconjoară (M. p. rămâne singulară printre obiectele descoperite în peştera din Bordul Mare. utilizarea primelor două dintre piese a fost o caracteristică a unei perioade contemporane cu primul orizont de înmormântări de la Pişcolt25. Németi 1992. 23 22 . În ce ne priveşte. p. Ferencz. poate să fie considerată un unicat. Aşa cum am prezentat în rândurile anterioare. în ActaMP. p. p. Ferencz 2007. Németi 1993. p. p. Németi. Németi 1989. la care ne-am referit în repetate rânduri. 1989. 3. Perioada în care a fost la modă ar fi putut fi aceea de la începutul ultimului orizont al necropolei27. tipul de artefact în discuţie intră în modă mai târziu. datarea lor se poate face numai pe baza unor criterii tipologice. 304. p. În funcţie de contextele din care ar fi putut să provină.Ferencz Iosif Vasile 167 fost datat pe parcursul La Tène-ului C1 (Krämer) sau într-o perioadă contemporană cu etapa La Tène C1a definită de către Jiri Waldhauser22. 28 Rustoiu 2006. Vezi şi Ferencz 2007. 250-175 î. Acesta este motivul pentru care şi noi ne vom raporta la sistemul cronologic propus de Németi Janos. p. 1-2. cunoaştem numai exemplare confecţionate din bronz şi fier23. p. 71-82. Agrafa ce provine de la Ohaba Ponor. 159. p. Astfel. Németi 1988. 117-129. 35. M. Retezat. privită din perspectiva materialului din care este confecţionată . 1986. X. 72. Waldhauser 1987. Consideraţii cronologice Pentru înţelegerea etapelor de evoluţie ale prezenţei celţilor din bazinul Tisei şi din Transilvania. tabelul 1. p. 104. dacă ţinem seama de faptul că rezultatele ultimelor cercetări arată că ultima etapă a locuirii celtice în Transilvania corespunde celei de a doua jumătăţi a secolului al III-lea şi începutului veacului care a urmat (cca. fibula. Németi 1986.300/280 î. p. 24 Németi 1986.Chr. chiar dacă a apărut în urma unor cercetări sistematice.anume argintul. 26 Orizontul II – LT B2 (Krämer) LT B2a (Waldhauser) corespunde primei jumătăţi a secolului al III-lea î. p. Németi 1993. Chr. Ea a evoluat pe parcursul unui interval de cca. idem. 49-73. în TD. Ciută 2005. p. Németi 1993. Chr. 113. 27 Orizontul IV – LT C1a (Waldhauser) C1 (Polenz) care corespunde în mare secolului al II-lea. 240-241. Din acest motiv. p. p. Waldhauser 1987. Şureanu) prin linii tectonice scoase în evidenţă de denivelări morfologice accentuate. 71-72. 4. contextul arheologic al celor trei obiecte descoperite în Ţara Haţegului nu se cunoaşte foarte bine. Németi 1986.

351. Fără dificultate se poate remarca faptul că zona este bine individualizată de înălţimile care o înconjoară. p. 145. 43-44. la Subcetate. Ciută 2005). 144. 37 Ferencz 2007. Rustoiu 2005b. Totodată. care permitea controlul accesului spre şi dinspre Defileul Jiului. Ferencz. 32 Ferencz. materialele de la Lancră Lancrăm – „Glod”. Cea de a treia piesă amintită de noi. 1998. Acel ultim interval este şi cel mai bine reprezentat prin descoperiri arheologice37.) şi poarta de la Subcetate30. 142. p.). III. p. regate etc de-a lungul timpului. anume etapa finală a prezenţei celţilor în aceste teritorii. Interferenţe culturale şi unele interpretări istorice Amplasată într-o zonă de contact între mai multe spaţii geografice. vol. Mocanu 1968. 33 Rustoiu 2005b. pentru spaţiul intracarpatic33. 57-75. nr. 142144. împreună cu alte artefacte descoperite în sud-vestul Transilvaniei36. Ferencz 2007. În această serie se înscriu şi cele două piese descoperite în împrejurimile Haţegului. 52. aşa cum au fost prezentate. p. III. Legătura cu regiunile depresionare învecinate este asigurată prin trei „porţi” – Pasul Merişor-Băniţa (759 m alt. p. fibula (Pl. 35 Németi 1993. p. care corespunde momentului sosirii primilor celţi. 33. Este semnificativ în acest sens faptul că în epoca Regatului Dac. Aşa cum deja am precizat. nr. fortificaţia de baraj de la Zeicani (cunoscută 30 29 . 83.168 Repere celtice în „Ţara Haţegului” calcare din mezozoic. 648. p. p. Piesa în cauză. fiind caracterizată în literatura geografică drept o adevărată „câmpie intercalată şi etajată”31. Veţel (Roska 1942. Tufescu. 73. Ca provenind din sud-vestul Transilvaniei sunt cunoscute unele obiecte care au făcut parte din inventare funerare caracteristice acelui moment32. Bogdan 1997). ele sunt specifice pentru La Tène-ul C1 (Krämer) sau La Tène C1a (Waldhauser)35. p. pe care Streiul îl străbate printr-un defileu scurt şi strâmt. 124. Deasemenea. 215-226. 64. principalele căi de acces spre depresiune erau controlate prin intermediul unor fortificaţii38. p. delimitează întreg spaţiul spre nord29. Astfel de condiţii au fost apreciate de comunităţile omeneşti din toate epocile istorice şi au făcut să fie locuită şi de cele mai multe ori să fie integrată în sfera de interese a unor imperii. Ea însumează atributele unei depresiuni intracarpatice. Depresiunea Haţegului a constituit în toate timpurile un areal strategic pentru stabilirea unor legături. este un artefact caracteristic unei etape mai târzii34. 34 Ferencz 2007. Şeuşa (Ferencz. Ferencz 2007. ele fac parte dintr-un orizont distinct al celei de a doua epoci a fierului. Aiud „Sub Hagău” (Takacs. 110. 36 Cum ar fi spre exemplu: descoperirile de la Uroi (Popescu 1941-1944). mai mult cu aspect de şes decât de deal. 48. nr.). Glodariu 1983. 33. Ciugudean 1985). Bucureşti 1987. Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m alt. p. GeogrRom. 301. vezi: Floca 1966. *** Aşa cum este unanim acceptat. Ciută 2000. Roska 1944. p. 45-64. Aldea. Crişan 1973. artefactele în cauză sunt contemporane cu mormintele încadrate în prima etapă de înmormântări de la Pişcolt. nu pot fi încadrate cronologic înaintea sub-fazei C1. Rustoiu 2005a. marchează un alt moment istoric. 80. În opinia noastră. Popescu 1944. fie ele economice sau de altă natură. 38 Este vorba de cetatea de la Băniţa. 3). 31 Ibidem. 5. p. p. debutul celei de a doua vârste a fierului în interiorul arcului carpatic este marcat prin apariţia complexelor arheologice atribuite celţilor. p. Practic. p. p. Blandiana (vezi Aldea 1983.

37-50. către a fost datat în La Tène C1 şi a cărui importanţă pentru cunoaşterea perioadei. într-o regiune locuită de geţi44. p. 39 Vezi în acest sens Medeleţ 1982. În acelaşi timp. În ceea ce priveşte cea de a treia piesă. Prezenţa ceramicii dacice în acelaşi loc ar putea să constituie o dovadă în sensul utilizării artefactului o perioadă mai îndelungată. Ferencz 2007. a fost sesizată în urmă cu puţin timp43. ea a fost descoperită într-o peşteră. în zona Mureşului mijlociu. zona pe care o supunem atenţiei a fost cel puţin frecventată. ştim că în momentul istoric la care ne referim în întregul bazin carpatic se desfăşurau mişcări de populaţii în legătură directă cu marea colonizare istorică. 4. precum şi Vulpe 2001. Gorj)42. Alexandru cel Mare desfăşura o serie de acţiuni menite să consolideze regatul moştenit de la Filip al II-lea. contextul descoperirii poate lăsa loc şi unor alte explicaţii. Este vorba despre un mormânt de femeie cercetat la Teleşti (jud. Însă pentru a susţine această ipoteză nu dispunem de mai multe argumente. 3. Tot pentru aceleaşi vremuri. artefactele în cauză completează imaginea de ansamblu a etapei transdanubiene din cadrul expansiunii istorice a celţilor. Importanţa ca şi cale de legătură între spaţii geografice şi culturale diferite a depresiunii Haţegului. Pe fondul conturat prin intermediul datelor istorice cunoscute. 6-8) şi Strabo (VII. dacă ţinem cont şi numai de faptul că într-un areal limitrof sunt semnalate mult mai multe descoperiri41. care în textele antice a căpătat valenţe anecdotice40. Nici pentru acest interval de timp. ce ar fi putut să atace dinspre vest: Gheorghiu 2005. Aşa cum am precizat. argintul. adică ultimei etape a prezenţei celţilor în Transilvania. În acelaşi timp. vezi: Arrianus (I. 27-28.Ferencz Iosif Vasile 169 Prezenţa unor artefacte caracteristice pentru sfârşitul La Tène-ului B1 şi începutului La Tène-ului B2 în zona Haţegului atestă faptul că în momentul pătrunderii primelor grupuri de celţi la răsărit de Dunărea mijlocie.Vezi şi harta din Pl II. indicând prezenţa unei femei celte. la Ferencz 2006. 41 Vezi spre exemplu catalogul descoperirilor datate în La Tène-ul timpuriu şi mijlociu. Această concluzie a fost enunţată pe baza particularităţilor elementelor de ritual funerar. p. evenimente care au precedat cea mai mare aventură a antichităţii clasice. 44 Rustoiu 2006. descoperirile din Ţara Haţegului nu sunt deloc numeroase. informaţiile preluate de Arrianus şi Strabo de la Ptolemaios sunt demne de toată încrederea. Ceea ce este mai bine cunoscut este faptul că obiectele încadrate în această categorie sunt caracteristice La Tène-ului C1. 8 – C 301). în care nu au fost semnalate şi alte materiale contemporane cu ea. pare a fi subliniată şi de un complex funerar care a fost identificat şi cercetat în Oltenia. împreună cu suita sa. ar putea să fi constituit unul dintre motivele pentru care să fi fost păstrată în uz o perioadă mai îndelungată. 40 Pentru reconstituirea acestor evenimente. Pe aceste coordonate se înscrie şi expediţia organizată de marele rege împotriva tibalilor39. credem că se datorează numai stadiului cercetărilor. Chiar dacă nu avem dovezi care să ateste cum că anumite comunităţi celtice au locuit în acest areal. p. situaţia este oarecum diferită. fapt care. precum şi a ritului practicat în legătură cu ca fortificaţia de baraj de la Poarta de Fier a Transilvaniei (Tapae) permitea organizarea unei apărări eficiente în faţa unui potenţial inamic. . 306. 43 Rustoiu 2006. izvoarele istorice descriu celebra întâlnire dintre Alexandru şi ambasada celţilor. În fapt este vorba despre o descoperire având deocamdată un caracter izolat. Metalul preţios din care a fost confecţionată fibula. 42 Calotoiu 1987.

p. sociale sau economice întărite prin căsătorii mixte au fost sesizate în urma interpretării contextelor arheologice şi cu alte prilejuri şi este posibil să fi constituit o practică frecventă în epocă46. aşa cum ne indică prezenţa obiectelor descrise. Explicaţia propusă pentru interpretarea celor menţionate ar putea fi aceea a unei alianţe pecetluite printr-o legătură matrimonială între geţii din zona Olteniei şi celţii din zonele limitrofe45. 308. Numai în acest fel se va putea răspunde cu mai multă claritate la întrebarea dacă Depresiunea Haţegului a fost locuită sau doar tranzitată de celţi.170 Repere celtice în „Ţara Haţegului” defuncta. poate. Atenţia poate să fie uneori concentrată asupra resurselor economice. descoperirile arheologice au condus la identificarea prezenţei unor războinici la începutul celei de a doua epoci a fierului în acest areal. În sprijinul aprecierii cu mai multă exactitate a zonei din care era originară femeia înmormântată la Teleşti. 6. fie dintr-un alt areal situat mai la vest. să aducă mai multe amănunte în sprijinul înţelegerii realităţilor din perioada La Tène. Concluzii Importanţa unui spaţiu geografic rezidă din interesul care i-a fost acordat pe parcursul unor perioade de timp. Legături politice. 308. Pe baza lor. 47 Rustoiu 2006. . Cercetări mai amănunţite vor putea. 307. p. din zona Porţilor de Fier sau poate chiar mai de la vest47. în acest areal. Toate aceste particularităţi nu sunt specifice arealului în care a fost descoperit şi nici populaţiei getice care îl locuia. alte ori asupra poziţiei în care este situat ţinutul. însă de cele mai multe ori cele două considerente menţionate au aceeaşi pondere între criteriile pe baza cărora a fost evaluată importanţa sa. nu este lipsit de importanţă să precizăm că itinerariul care trebuia să fie parcurs plecând fie din Transilvania. Într-un mod asemănător s-a văzut că printre obiectele celtice descoperite în zonă se numără şi o fibulă datată mai târziu. Aşa cum am încercat să arătăm. Cantitatea redusă a descoperirilor. Ţinând cont de locaţiile probabile. datorată după părerea noastră stadiului cercetărilor. poate din Panonia. în ultima etapă a prezenţei acestei populaţii în zonă. este totuşi foarte importantă pentru reconstituirea peisajului istoric al epocii. Rustoiu 2006. ne sunt utile piesele vestimentare care s-au păstrat din componenţa costumului său. p. presupunea tranzitarea Depresiunii Haţegului. 45 46 Rustoiu 2006. Acest areal probabil că era cel puţin cunoscut şi frecventat în epocă. enunţate mai sus. dacă nu şi locuit. s-a putut stabili că femeia împreună cu suita ei ar fi putut proveni din Transilvania. de comunităţile omeneşti.

Obiecte de podoabă din La Tène. I. 1997. descoperite la Teleşti. 2001 – – – I. Pui. Com. XXXVI. I. I. VI 1998. Gh. Cluj). 1973. H. Al. 165. I. Izvoare privind istoria României. V. 22. V. N. I. 1995. H. Crişan. 1998 – Ferencz 1999 – . 2. Bucureşti 1964. I. în Sargetia. vol. C. p. 45-78. p. I. p. V. p. I. Contribuţii la problema celţilor din Transilvania. în Apulum XXI. E. H. Crişan. 5. Benadik. Ferencz. Suceava 2001. în Corviniana III. Noi descoperiri celtice de la Blandiana. Campania 2000. 33-44. Rustoiu. B. 1999. 135-143. Crişan. Bucureşti 1977. Ciugudean 1985 Andriţoiu şi colab. 27-46. 1957 Calotoiu 1987 – – Crişan 1971 Crişan 1973 – – Crişan 1977 Crişan et al. 1995 – – Ferencz 1997 – Ferencz. Geografia în vol. Fibule celtice de pe cursul mijlociu al Mureşului. în Analele Banatului S. in SCIV. Strabon – Benadik et al. Crişan. Ambros. 29-31. Bucureşti 1964. D. 37-43. 1983. în Apulum. 215-226 I. în Apulum XXII. Drăghia. Al. Keltische Graberfelder der Südwest Slowakei. Ohaba Ponor. Ferencz. Andriţoiu. 578-589. p. vol. Izvoare privind istoria României. 2. Vlček. R. p. X. I. H. Monografii. judeţul Gorj. jud. Expediţia lui Alexandru cel Mare. Vase celtice descoperite la Blandiana. A. 415-421. Strabon. 1985. în Ephemeris Napocensis. Palkó. p. p. 1987. Brăţări şi colane celtice descoperite pe cursul mijlociu al Mureşului. Descoperiri celtice de la Pruniş (jud. Ferencz. Calotoiu. A. în Revista muzeelor şi monumentelor (seria muzee). H. Hunedoara. Aldea. Pavel. în vol. Aşa numitul mormânt de la Silivaş şi problema celui mai vechi grup celtic din Transilvania. studii şi articole Aldea 1983 Aldea. Aldea. Burebista şi epoca sa2. Cele mai timpurii descoperiri celtice pe cursul mijlociu al Mureşului. p. p. I. 1971. I. p. Bratislava 1957. Ciugudean. V. în CCA.Ferencz Iosif Vasile 171 Bibliografie Izvoare literare Arian – Arian. Ferencz. 149-164.

în Corviniana. Finds from Şeuşa (Alba County) Belonging to middle La Tène.n. L. Les Celtes. p. Fl. Cluj-Napoca 2005. de pe cursul mijlociu al Mureşului. Lupu. Celţii pe Mureşul mijlociu. Die Welt der Kelten. 239-254. V. I. 133-149. Oct. M. p. 1977. Cetăţi Dacice din sudul Transilvaniei. I. Ferencz.e. Band 9. Ferencz. Oct. N. Maráz. p. Bibliotheca Brukenthal XVI. 39-53. Budapesta 1942. M. 2001. Gheorghiu. 2000. ***. Medeleţ. A korai La Tène-kultura Magyarorsyágon – Die Frühlatènezeit in Ungarn. Berciu. Krämer. M. J. Consideraţii pe marginea unor materiale descoperite la Şeuşa (com. în ActaMN. 2005. Cluj-Napoca. Die Grabfünde von Manching und die Latènzeitlichen Flachgräber in Sudbayern. jud. 1982. Geografia României I. I. I. Ciugud. în Revista Bistriţei XV. Stuttgart. V. I. Ciută 2005 – Ferencz. Macrea. Ferencz. Stuttgart. p. Les Celtes et les Thraco-Daces de l’Est du Bassin des Carpates.. Glodariu. Histoire et dictionnaire. Chr.172 Ferencz 2006 – Repere celtice în „Ţara Haţegului” Ferencz 2007 Ferencz. 1983. 1983. p. M. I. Ferencz. Budapest 1933. în vol. 13-22. în ArchErt. 104. Ferencz 2001 – ***. în Istros. Kruta. 47-64. Alba). Civilă şi militară. Cetatea dacică de la Băniţa. în Taffelband. Moreau. G. D. XII. Bucureşti. I. Ferencz. În legătură cu expediţia întreprinsă de Alexandru Macedon la Dunăre în 335 î. V. Ferencz. 10. Délkelet-Magyarország La Tène-korának kronológiai kérdései. V. 22-50. M. XIX. Dacii pe cursul mijlociu al Mureşului. XI. Geografia României Floca 1966 – – Gheorghiu 2005 Glodariu 1983 Hunyady 1942 Krämer 1985 – – – – Kruta 1990 Maraz 1977 Márton 1933 – – – Medeleţ 1982 – Moreau 1958 – . Paris. Bucureşti. Arhitectura dacilor. Floca. Ferencz. 1958. Ciută 2000 – – I. V. 1. W. Repere istorice ale stadiului cercetării celei de a doua epoci a fierului pe cursul mijlociu al Mureşului. Câteva consideraţii generale privind aşezările datate în secolele III – II a. p. 2006. 1966. Floca. Márton. 23-33. Geografia fizică. Sibiu 2007. p. Ciută. Ciută. Hunyady. în Archhung. în vol. V. Cluj-Napoca 2000. 1985. B. Die Kelten in Karpatenbecken.

. 182-184. 3-29. 10.Ferencz Iosif Vasile 173 – – – – – – Z. 117-129. I. Mainz. Németi. J. J. M. 41-49. 71-82. 1982. Unele aspecte ale cronologiei Latène-ului în nord-vestul României. Popa. Roska. 1944. în Transilvania. Necropola Latène de la Pişcolt. Satu Mare IV. Cluj-Napoca. în Crisia. C.56. 74. J. C. jud. Németi. în Dacia. S. în TD. Les matériels celtiques de l’habitat dace de Sighişoara-Wietenberg. în ActaMP. Erdély Régészeti Repertóriuma. în vol. Rustoiu. J. jud. Németi. Pflug. în Dacia. 1-2. Antike Helme. 3 1973. Le bracelet celtique à demi-oves d’Uroiu (dép. p. p. Satu Mare. p. IX-X. Cluj. 1942. Németi. p. în TD. Câteva probleme ale epocii Latène în lumina descoperirilor recente de la Lancrăm (or. Şantierul arheologic Ohaba-Ponor. Bistriţa – Năsăud 2000. De Hunedoara. p. 49-73. în SympThrac. Necropola Latène de la Pişcolt. 59-112. Cercetări arheologice la Lancrăm „Glod”. p. p.S. III. p. N. p. p. 53-80. I. A Kelták Erdélyben. 159-182. N. Necropola Latène de la Pişcolt. în: Les Celtes et les Thracodaces de l’Est du Bassin des Carpates. 1990. M. R. Popa. C. Starea cercetărilor arheologice. J. Necropola Latène de la Pişcolt. Popescu. în vol. Nánási. Totoianu 2000 – – – – – – Popa. 1-2. 1988. 51-134. Totoianu. p. 1957 Pflug 1988 Popa. 1992. Simina 2004 Popescu 1944 Popescu 1941-1944 – – Roska 1942 Roska 1944 Rustoiu 2000 – – – . M. Németi. p. 50 . 2000. p. 183-185. în Dacia. Németi. J. Sebeş) – „Glod” (jud Alba). Celţii în Transilvania. 1986. D. Satu Mare II. 9. XXVI. Descoperiri în necropola celtică de la Curtuiuşeni. Alba Iulia 2004. 1941-1944. 75-114. 1-2. Roska. Nestor. în Materiale III. în TD. J. A. p. 1-2. XIII. 1989. 1957. 10. Németi. VII-VIII. jud. Simina. XIV. 1988. Problema relaţiilor dintre traci şi celţi în nord-vestul României în lumina izvoarelor arheologice. p. Keltische Gräber bei Mediaş. p. IV. în KözlCluj. Satu Mare I. Nicolăescu-Plopşor şi colab. 115-144. 1993. Italische Helme mit Stirnkelhe. Les Celtes et Thraco-Daces de l’Est du Bassin des Carpates. H. D. jud. 1-2. 29-45. I. 1937-1940. Trasylvanie). p. Die späthallstattzeitliche Gräberfeld von Sanislău. Nánási 1973 Németi 1982 Németi 1986 Németi 1988 Németi 1989 Németi 1990 Németi 1992 Németi 1993 Nestor 1937-1940 Nicolăescu-Plopşor şi colab. 276-292. 8. în TD. Popescu. 1944.

1997.. p. T. Bucuresti. Vl. Habitat und Gesellschaft im Nordwestern Rumäniens vom ende des 2 Jahrtausends v Chr. in: A. M. 4. în JahrbRGZM.174 Rustoiu 2002 – Repere celtice în „Ţara Haţegului” Rustoiu 2005a – Rustoiu 2005b – Rustoiu 2006 – Rustoiu. U. A. Chr. Zirra. Al. O nouă tetradrahmă de argint de la Aiud. Rustoiu. în Dacia. 1974.. 21. Antike Helme. p. M. M. Repere arheologice şi istorice privind începutul colonizării celtice a spaţiului intra-carpatic. în Apulum XXXVII/1. Bucureşti 2001. I. Archäologische und historische hinweise betrefend den anfang de Keltischen kolonisation des Innenkarpatischen raumes. 34.Schaaff. Keltische Helme. 300-321. A. J. 50. G. Rustoiu. Beiträge zur Kenntnis des keltischen Latène in Rumänien.Rusu. Schaaff. Jahrtausends n. în vol. A. în StCom Satu Mare. în Apulum. Zirra. Fl. Chr. Al Vulpe. Gorj). Takacs. Rustoiu 2000 – Rusu 1969 Rusu. în BerRGK 68. 1967. XV. Chr. Mormântul unei căpetenii celtice de la Ciumeşti. Ursuţiu. Tufescu. A. Gudea. Rustoiu.2. Bogdan. p. p. . Das keltische Fürstengrab von Ciumeşti in Rumänien. Locuiri din a doua epocă a fierului în nordvestul României. 1987. în Istoria Românilor. 1969. în Apulum 42. p. Baia Mare. M. 177-192. Craiova 2006. Rustoiu. Chr. p. Vl. 45-64. Bogdan 1997 Tufescu. Baia Mare 1970. Rusu. Pop. Rustoiu. 1980. Waldhauser. Bandula. p. Zirra. Cluj-Napoca 2002. A. (11 Jh. 1971. 293-317. 149-204 U. V. Mocanu 1968 Vulpe 2001 – – – – – – – Waldhauser 1987 Zirra 1967 Zirra 1971 Zirra 1980 – – – – A. Mocanu. In Honorem Gheorghe Popilian. O. p. Observaţii cu privire la mormântul celtic de la Teleşti (jud. C. vol. . H. S. 2005. 267-300. Jh. 1968. Mainz. în vol.. 2000. n. 457-458. 171-238. Keltische Graberfelder în Bohmen. în Istros. Vl. Rustoiu. Un cimitir celtic în nord-vestul României. v. Keltische Eisenhelme aus vorrömischer Zeit. Zum anfag des 1. 93-95. Depresiunea Petroşani. 1988. BerichtRGK. p. Aşezări din a doua vârstă a fierului descoperite recent pe teritoriul oraşului Alba Iulia. XII. 57-75. Rustoiu. Bandula 1970 Schaaff 1974 Schaaff 1988 Takacs. p. N. Gogâltan. 2005. Istoria şi civilizaţia spaţiului carpatodunărean între mijlocul secolului al VII-lea şi începutul secolului al II-lea a. p. 39-84.

aşezări datate în sec. după Vl. morminte izolate. I. 3. 1.Ferencz Iosif Vasile 175 Pl. 2. necropole. Descoperiri celtice în vestul şi nord-vestul României. III-II î. 4. descoperiri izolate. Zirra. Chr. .

. Fortificaţii dacice. II. linia neagră continuă arată traseul principalelor drumuri contemporane. Depresiunea Haţegului.176 Repere celtice în „Ţara Haţegului” Pl. Descoperiri celtice.

III.Ferencz Iosif Vasile 177 Pl. Obiecte celtice descoperite în Ţara Haţegului. .

in different circumstances. is still important to recreate the historical landscape of this age. Still from the literature we have informations that inside the Bordu Mare cave. which is situated on Ohaba Ponor territory. Taking into consideration the contexts in which they could appear they also could be contemporary with the second stage from Pişcolt25. 3. which was researched at Teleşti (jud. 6. in the last stage of presence of this population in the area. Its use was possible to be contemporary with the beginning of the necropolis last horizon. 4-5) both being made from bronze6. The historical sources we know today did not have written informations about the events we are talking about. III. Celtic discoveries from Ţara Haţegului Pl. Geo-morphological considerations The conditions offered by the entirely area were appreciated by the human communities from all the historical ages and they made that the whole area to be inhabitance or integrate in sphere of interest along time. in our opinion. 4. Celtic discoveries in Transylvania (apud. Cultural interferences and some historical interpretations Placed in a contact area between more geographical zones. The Haţeg Depression has been along the times. this type of artifact became fashionable later. Gorj) and which has been dated in La Tene C1 and which importance for knowing that period was noticed just few years ago40. 1. The Celts from Transylvania In the Second half of the IVth Century B. 5. either economical or by other nature.I) being archaeological documented until the first or the second quarter of IInd Century B. Concerning fibula. It is about a woman grave. was found a silver fibula (Pl. commune Pui and which is well known because of the Paleolithic discoveries. a strategic area in establishing connections. Celtic objects found in Ţara Haţegului . That is why the informations obtain through archaeological researches are the only which can offer elements to reconstitute the image of the human communities from those times.C. 2. The small quantity of discoveries this being a result of the actual stage of researches.III. III. Celtic discoveries from Ţara Haţegului In Haţeg area were found. Chronological considerations The use of the two artifacts mentioned was characteristic to a period of time contemporary with the first burials horizon from Pişcolt26. Its importance as a connection line between geographical and cultural area from different places seems to be underline by a funerary complex found and researched in Oltenia.I.178 Repere celtice în „Ţara Haţegului” CELTIC MARKS IN “ŢARA HAŢEGULUI” Abstract 1.II). three Celtic objects (Pl.C1. the Celts came in Transylvania (Pl. Zirra) Pl. Although among Celtic objects discovered in the area it could be observed the existence of another fibula dated in a later period of time. Translate by Roxana Stăncescu The explanation of illustrates Pl. III. Vl. Conclusions The archaeological discoveries led to the identification of some warriors’ presence in this area at the beginning of Second Iron Age. The first two are necklace (torques) (Pl. II. 2) and a helmet (Pl. 3)7.

având ca piese de inventar: o zăbală.braţe” (Fig. 708-710. Aspecte terminologice. Pintenii sunt piese de harnaşament care fac parte din echipamentul individual al unor călăreţi. iar romanii şi grecii i-au preluat mai târziu de la aceştia. Ei aparţin mai multor tipuri şi au fost confecţionaţi atât din fier cât şi din bronz. precum şi alte obiecte1. şi conservat de lexicograful Pollux)4. aceea care intra în contact direct cu animalul.PINTENI DACICI DIN EPOCA REGATULUI Cristian Dima 1. b. Aceste elemente au de obicei formă semisferică (Fig. 3. 5 Berciu 1981. O astfel de datare este. falere. Unele exemplare au fost decorate2. II): a. p. încadraţi cronologic în La Tène-ul târziu. Pentru partea activă a pintenului. . Cu toate acestea. sunt numite „butoni”. d. La Stradonitz. Otto Tischler a emis ipoteza că aceste obiecte nu au fost inventate de către greci sau romani. II/1-a). un vârf de suliţă. în general simetrice ale pintenilor care cuprind călcâiul cavalerului. 708-710.spin” (Fig. ei se fixează pe încălţăminte în zona călcâiului călăreţului. Déchelette 1927. 2. p. p. Aşadar. c. poate datorită numărului mic de piese cunoscut. Confecţionaţi din metal.. În literatura arheologică românească nu au existat. II/1-c). ci de către barbari3. evident mai târzie în comparaţie cu perioada din care datează mormântul de la Trigny. cu scopul de a transmite voinţa călăreţului. p. în Franţa de astăzi) s-a descoperit scheletul unui cavaler celt. o fibulă din La Tène-ul timpuriu. 708-710. 4 Déchelette 1927.. Propunere de tipologie a pintenilor de epocă dacică. şi au un rol important pentru transmiterea unor comenzi calului. în literatura de specialitate sunt utilizaţi următorii termeni (Fig. Pentru a desemna părţile componente ale pintenilor. Este cunoscut faptul că în Grecia pintenii sunt menţionaţi pentru prima dată într-un pasaj a lui Pherecrate (datat după 430 î. p. 3 Déchelette 1927. credem că astăzi numărul exemplarelor cunoscute este 1 2 Déchelette 1927. cunoscute sub denumirea de „antene” (Fig. Pentru a desemna cele două părţi. Terminaţiile „braţelor”. II/1-b). până în momentul de faţă încercări de tipologizare a pintenilor din epoca dacică. se foloseşte termenul . Pintenii au fost utilizaţi de celţi începând cu cea de-a doua vârstă a fierului. Într-un mormânt cercetat la Trigny (Aisne. 38. fiind întâlnit un alt tip de terminaţii ale braţelor.Introducere. prin intermediul cărora se leagă pintenul la încălţămintea călăreţului. un pinten. este utilizat termenul . Chr. Dispozitivul prin care pintenii sunt ataşaţi încălţămintei nu are întotdeauna forma unor butoni. au fost descoperiţi mai mulţi pinteni. s-ar părea că pintenii sunt o invenţie celtică5. prin intermediul spinului fixat la capătul său. 708-710. II/2-d). un pumnal.

Iarovslavschi 1979. 12/18. 145-146 pl. fig. Brad20. 22. 5. 603-604. p. I. De asemenea. Tipul I. II/1-7).180 Pinteni dacici din epoca regatului suficient de mare pentru a întreprinde un asemenea demers. 2/3. Căpitanu 1985.5. lucraţi prin martelare. pl. Glodariu. p. 15 Căpitanu 1985. 53-54. I.7). acest tip de pinteni are şi o altă caracteristică ce-i individualizează. fig. Piatra Craivii25. 22 Din cercetare de suprafaţă. Fig. 145-146. prin batere la cald sau prin turnare. p. fig.13 .a. Spinul acestui tip de piesă este lung şi circular în secţiune. de formă semicirculară alungită.4. de la Răcătău10. 53-54. 26 Matei. 173. realizată pe baza formei acestora. Gheorghiu 2005. Zemplin27 şi Cândeşti28. D. decorat şi el. batere la cald sau turnare. fiind singular în spaţiu intracarpatic. 12 Căpitanu 1985. 11 Costea 1970. fig 116/10. p. Astfel de exemplare se găsesc la Răcătău6.1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie piesa. p. 19 Căpitanu 1985. Amândouă piesele sunt decorate. 57. Pop 2001. fig. decorat. Poiana7. 53-54. Pinteni cu spin conic scurt (Pl. 145-146. p.. p. fig. 30/4. pl.6.16. 15. fig 23/4. Spinul este scurt dar cu secţiunea patrulateră. p 202. pl. p. terminaţi la capete cu butoni semisferici. pl. asemeni celor de tip I a. 7 6 . Se cunosc la Râşnov11. p 336.159. mulţumesc domnului lector Cristian Ioan Popa de la Universitatea . 10 Căpitanu 1985.b. Costeşti Cetăţuie24. Sârbu 2001. 15. p. Pinteni în forma literei „U”. p. Pinteni cu spin piramidal (Pl. 49. fig. fig. 27 Sârbu 1994. informaţie Ferencz I. I/1. 53-54. 28 Constantin 1978. Gheorghiu 2005. 5/1. fig.4. Acest tip are unele variante care pot fi distinse în funcţie de forma şi lungimea spinului. 13 Dupoi. 23 Roşca 1944.25/9-12. Acest tip de piesă este întâlnit la Răcătău15 şi la Brad16. 53-54. în forma literei „U” şi care sunt terminaţi la capete cu butoni semisferici care serveau la prinderea pintenului de încălţăminte.149. 9 Ursachi 1995. p. 25 Berciu et alia 1965. antene sau în cazuri mai rare terminaţia este în forma literei „T”. II. Răcătău12. fig. Răcătău19. un astfel de exemplar. Fig. Pietroasele – Gruiu Dării13 şi Poiana14.54/3. 9/3. a fost descoperit pe „Cetăţuia” de la Ardeu17. 20 Ursachi 1995. de formă semicirculară. Căpâlna22.fig. Pinteni din fier şi bronz lucraţi prin martelare. 15.. În afara terminaţiilor. 15. Într-un prim tip am încadrat pintenii din fier sau bronz.c. I/4. 190/15. 73/15-20.fig. p. Braşov23. Iaroslavschi 1979.8). Spinul este mai scurt şi de asemenea circular în secţiune. Glodariu. Aceştia sunt confecţionaţi din fier. Macrea et alia 1961. 24 Daicoviciu 1972. Pinteni cu spin conic lung (Pl. fig. 2/a. 18 Eskenasy 1977 p. 15. fig. 17 Inedit. fig. Măgura Moigradului26. Tipul II. 49.96.3. 10/4. 34. Spinul acestui tip de piesă este lung şi circular în secţiune.a. motiv pentru care propunem următoarea tipologie. Racoş8 şi Brad9. anume forma şi lungimea spinului. Pinteni având capetele terminate cu butoni şi spin conic lung (Pl.7. 16 Ursachi 1995. Sunt atestaţi la Călan18.5. V. 73/19. fig. Tot în cadrul acestui tip includem un pinten din bronz.190/13. Pinteni în forma literei „D”. 21 Berciu 1981.9). I/2. I. Fig. pl 96/17. p. Vulpe et alia 1951. 14 Vulpe 1927-1932. Ocniţa21. 8 Costea 1998.

Poiana46. Fig. 73/13. Răcătău45. p. Dupoi.Moga 1989. Fig. care aparţine probabil tipului II b. Costeşti . Pl. 202. Costeşti-Cetăţuie48. 38 Vulpe 1966. 25/5. Popeşti38. 25/5. 73/13. 54/1. Spinul este scurt. Mereşti44. de la Sighişoara42. Poiana47.Iarovslavschi 1979. 84-85. În afara exemplarelor menţionate anterior au mai fost descoperite câteva piese care nu au putut fi încadrate tipologic.Fig 11. Pl 45/13. Glodariu. 15.Cetăţuie29. Fig. sau a deteriorării produsă în antichitate. Pinteni având capetele terminate cu butoni şi spin piramidal lung (Pl.Cristian Dima 181 II. Lunca Ciurei36. Spinul pintenului este lung cu secţiunea patrulateră. 11/6. Şi acest tip de pinteni. Astfel de exemplare sunt întâlnite la Pietroasele – Gruiu Dării43. 15. Dubova31. III/13). 96/24. II. 39 Horedt. fig 1/5.92/1. Pl. Fig. 190/9. Rustoiu 1996. p. pl. Fig. 73/25. Căpâlna51. Sârbu 2001.b.antene” în locul butonilor. p. Braşov54. datorită stării fragmentare în care se aflau. 39/5. 32 Kotigoroško 1995. şi circular în secţiune.Cetăţuie52. 25/10. Pinteni având capetele terminate cu butoni şi spin conic scurt (Pl. 35 Căpitanu 1985. 57 Teodor 1987. Bâtca Doamnei40. 106/2. 40 Gostar 1969. Iaroslavschi 1979. 31 Spânu 2003. fig. 1987.Fig 96/10. Crişan 2000. Glodariu.c. 15. 46 Vulpe 1966. 53-54. Sighişoara39.. 33/8. 53-54. 44 Crişan 2000.57. 190/12. p.Iarovslavschi 1979. 34 Székely 1961. Tilişca37.Iarovslavschi 1979. II/8-12). 53 Vulpe et alia 1951. 47 Glodariu. 55 Berciu 1981. 56 Crişan 2000. 54 Roşca 1944. Fig.. Pl. Extremităţile acestui tip sunt alcătuite dintr-o bară în forma literei „T” cum este o piesă de la Ocniţa55. Ocniţa41. 42 Horedt. Pl. Pietroasele-Gruiu Dării30. sau piesa de la Lunca Ciurei57. Seraphin 1971. 106/4. fig.Rustoiu 1996.. 29 30 Glodariu. 27/8. Fig. Astfel de exemplare au fost descoperite la Piatra Craivii50. Gheorghiu 2005. fig. Pl. 33 Crişan 2000. Pl. Fig. p. Fig. 10/11. 51 Glodariu. Acest tip de pinteni este terminat la capete cu . Gheorghiu 2005. 61/9. 5/3. 29. III/8). 52 Daicoviciu 1972. fig. Ei sunt confecţionaţi cu precădere din bronz.Iarovslavschi 1979. Pl. Vulpe 1959.e. 36 Teodor. . Zemplin32. Poiana53.d. Sârbu 2001.antene” şi spin scurt (Pl. II.Iarovslavschi 1979. 191/3.7. Mereşti33. 50 Berciu et alia 1965. Fig 54/2. fig. Fig. sunt mai numeroşi fiind descoperiţi la Costeşti . care aparţine probabil tipului II d. Pinteni având capetele terminate cu . Glodariu. 96/9. 106/6. Răcătău35. 96/5.4. 48 Glodariu. Pl. D150. III/5-7). Fig. 37 Lupu 1989. Fig. Pinteni cu extremităţile modelate în forma literei „T” (Pl. fig.29. Seraphin 1971. p. fig. 45 Căpitanu 1985. Fig. Gheorghiu 2005. 53-54.73/14. Fig. 73/16. Spinul este lung şi circular în secţiune asemeni celor de tip I b. Pl. II. Fig. Medişorul Mare34.Fig. 22. V/4)56. 43 Dupoi. Răcătău49. 49 Căpitanu 1985. 41 Berciu 1981. Tot în acest tip încadrăm şi un pinten confecţionat din bronz. Un alt pinten care nu a putut fi încadrat exact în tipologia propusă. 73/26. Un exemplu este pintenul de bronz de la Jigodin (Pl.

61 Căpitanu 1985. părerea noastră este că piesa este de factură dacică. p. 63 Informaţie I. 2/a. fig. cunoaştem un pinten de la Dubova. în unele cazuri. Ferencz. În sprijinul acestei afirmaţii doresc să amintesc că în urma unor cercetări mai recente s-a dovedit că un mormânt. şi până la mijlocul celui următor. 68 Eskenasy 1977. fig. Unii dintre ei provin şi din descoperiri cu caracter votiv. la partea superioară. caz în care se datează de la începutul secolului II î. 53-54. El este caracterizat prin morminte Padea-Panagjurski Kolonii cu inventare specifice mai multor grupuri etnice. din bronz a fost descoperit la Răcătău61 (Pl. Unele dintre piesele încadrate tipologic. este ornamentată asemănător cu cea de la Brad. în poziţie orizontală. Definirea acestui grup a fost realizată de către cercetătorul polonez Z. p. susţine că exemplarul este de epocă romană. pintenii au fost descoperiţi atât în contexte funerare. cu piese de harnaşament şi chiar cu arme. Exemplarul de la Dubova prezintă în zona de maximă curbură a pintenului. încrustat. se observă grupuri de linii profilate până în apropierea butonului. Rustoiu. A. cu un braţ rupt din vechime.182 Pinteni dacici din epoca regatului datorită absenţei spinului. . echipament militar şi de harnaşament care compun inventarele funerare ale grupului Padea-Panagjurski Kolonii64 se regăsesc şi pinteni65. Concluzii În Dacia. cu pintenii descoperiţi în acest areal63. 84-85. la baza vârfului opt incizii incrustate cu bronz (Pl. IV/10)60. nord estul Serbiei şi în Oltenia. 65 Zirra 1976. precum şi asocierea. Inf. În legătură cu piesele care provin din descoperiri funerare este evidentă legătura lor cu comunităţile războinice. 64 Aria de răspândire a grupului Padea-Panagjurski Kolonii este localizată în partea de nord-vest a Bulgariei. p. 53-54. care este fixat printr-un nit. este cel descoperit în tumulul II al necropolei de la Cugir58.Rustoiu 1999. Aşa este cazul unui exemplar de la Brad59 (Pl III/9). care ar putea să fi aparţinut unui asemenea context66. 180. 1/5. la care ne-am referit mai sus au fost ornamentate. 67 Sârbu. 62 Căpitanu 1985. aşa cum sunt încadrate cronologic descoperirile de acest fel din Oltenia67. Wožniak (Wožniak 1974). cât şi în aşezări deschise sau fortificate sau în cetăţi. încadrându-se tipologic în aceeaşi serie. fig. Pintenul descoperit la Călan68. fiind asemănătoare cu toţi pintenii din spaţiul intracarpatic. p. 15. datorită întregului inventar al acelor complexe. III/7). 4. p. 60 Spânu 2003. Chr. Între piesele de armament. cu fâşii subţiri de bronz. Piesa descoperită la „Cetăţuia” dacică de la Ardeu. ne indică mediul în care erau utilizaţi. Acesta face parte din categoria pintenilor tipului II. cu fâşii subţiri de bronz dispuse puţin oblic pe partea superioară a pintenului. 4/7. Caracterul de accesorii purtate de călăreţi şi rolul pe care l-au avut în strunirea cailor. fig. III/2) cu spinul ornamentat cu 4 linii incizate. pentru care autorul cercetărilor de acolo. cum de altfel a presupus pentru întreaga necropolă. nu schimbă cu nimic concluzia potrivit căreia pintenii erau purtaţi de aristocraţia războinică a acelei epocii. p. p. 15. Ursachi 1995. 66 Spânu 2003. considerat a fi de epocă 58 59 Inedit. Din descoperiri mai vechi. Tot la Răcătău s-a descoperit un exemplar62 (Pl. Un alt pinten decorat. V. 603-604. atât pe corp cât şi pe spin. Faptul că au fost descoperiţi şi în aşezări. 77-91. fig. 145-146. iar de o parte şi de alta a spinului.

25/9-12. Aurel Rustoiu a semnalat prezenţa în Sud-Vestul Transilvaniei începând de la mijlocul secolului II a. în tumulul princiar. Neamţ). – I d. până la mormânt. fapt ce poate sugera că aceştia erau purtaţi de obicei doar la un singur picior. 111-127 Inf. el probabil a fost pierdut. aparţin aproape fără excepţie. fig. descoperit la Călan. aparţine de fapt unui aristocrat dac69. 49. 2.. sau ar putea aparţine unui alt complex funerar de acest tip. 75-86. se poate remarca faptul că doar într-un singur caz (Piatra Craivii72). Dimensiunile reduse ale cabalinelor utilizate în această perioadă73. tipului II din tipologia pe care o propunem. Hunedoara). 2001-2002. Deşi pintenul nu este descoperit în acest mormânt. pl. 73 El Susi 1996. aparţinând şi el unui războinic70. În cetatea dacică de la Brad au fost descoperiţi mai mulţi pinteni. Ardeu (jud. Rustoiu. pledează pentru acest fenomen. . informaţie Ferencz I. .Chr. sunt prezenţi cu predilecţie în zona de est a Daciei. la Cugir.Cristian Dima 183 romană. Din complexe datate mai timpuriu. Gheorghiu 2005. Analizând harta de la Fig. În cetatea dacică de la Bâtca Doamnei s-a descoperit un pinten de fier. descoperit tot în context funerar. 1. – I d. Chr. 3. datat în intervalul sec I î. Brad (com. Fig 11. datat în sec. încă nedescoperit. p. Negri. a unor complexe funerare a căror analogii se situează în aria de manifestare a grupului Padea-Panagjurski Kolonii (Rustoiu 2002). în combinaţie cu zăbalele de tip tracic strunirea cailor era foarte eficientă. pintenii sunt pereche. 72 Berciu et alia 1965. Călan şi Cugir. probabil că răspundea instantaneu comenzilor date de călăreţ. . Chr. şi acoperă un interval de timp corespunzător secolelor I î. După cum reiese din catalogul descoperirilor. Chr. cronologia pintenilor descoperiţi în contexte dacice este destul de largă. Aceştia provin de pe acropolă şi se datează în acelaşi interval. Chr. aşa cum se poate observa urmărind harta răspândirii acestora (Fig.190/13. Bacău).fig. . 1) ca şi cel de la Dubova. I d. Chr. în echipamentul războinicilor daci. Bâtca Doamnei (jud. În cetatea dacică de la Ardeu a fost descoperit un pinten. 1. cu ocazia transportării rămăşiţelor războinicului incinerat. însă o diferenţiere tipologică în funcţie de cronologia pieselor nu poate fi realizată. trebuie remarcată şi prin faptul că. Catalogul descoperirilor. 71 În ultimii ani. 69 70 Rustoiu et alia. Chr.Ursachi 1995. i se mai adaugă un altul. excepţie făcând exemplarul de la Ardeu. p. sec I î. căruia ţin să-i mulţumesc pentru că mi-a pus la dispoziţie desenele şi fotografia piesei. Acestui pinten.Gostar 1969. – I d.piesă inedită. Pintenii descoperiţi în Transilvania. fiind practic ineficientă purtarea a doi pinteni. pot fi încadrate doar piesele descoperite în mormintele de la Dubova. animalul antrenat în acest scop. jud. 5. fapt care arată că ele nu au evoluat pe parcursul acestui interval. Urmărind formele pintenilor descoperiţi prin cercetări arheologice sau întâmplătoare. se poate remarca faptul că pintenii încadraţi în tipul I. Prezenţa acestui tip de piesă. A. Chr. Acest fapt ar putea sugera că piesele au pătruns în spaţiul intracarpatic concomitent cu războinicii aparţinând grupului Padea-Panagjurski Kolonii71. în cele mai multe cazuri. V.

Spânu 2003. La Călan s-a descoperit un pinten din fier. Chr. datat după autori la începutul sec II d. V/11). ca aparţinând celţilor.Glodariu.II-I î. Acest pinten aparţine. Cândeşti (jud. fig 92/1. D151.Inf.Gheorghiu. fig. 84-85fig. Dubova (jud. Iaşi). – I d. La Dubova.184 Pinteni dacici din epoca regatului 4. se încadrează în intervalul 220-180 î. 83-161.Eskenasy 1977. Rustoiu. la începutul secolului I î. Călan (jud. I î. .Roska 1944. 1/5. cu ocazia săpăturilor din 1981. În punctul „Câmpul Morii” s-a descoperit un pinten de bronz deformat din antichitate. 8. 5. Chr. 7. fig.Pârvan. Chr. . p. . 106/6. 9.Vulpe. La Conţeşti s-au descoperit 5 pinteni din fier de mici dimensiuni. . p. 73/15-20. 190/15. 10. 4/49-53. Alba). Căpâlna (jud. fiind prevăzut cu un spin de formă conică. datat după analiza pieselor din inventar. Acesta are spinul rupt. Iaroslavschi 1979. . Braşov). În zona Braşovului s-au descoperit doi pinteni. Jigodin (jud Harghita). probabil. Chr. în secţiunile I şi II. descoperit in tumulul princiar al necropolei de la Cugir. 11. Mehedinţi). asemănător pintenilor din Transilvania. Daicoviciu.2. Chr.H. – I d. 1992. D150. Acesta este datat în intervalul sec. p. Din aşezarea dacică cercetată la Cugir. s-a descoperit un pinten. cu secţiune de asemenea circulară.Glodariu. care s-au efectuat între anii 1962-1967. exemplarul provenind din mediul Poeneşti-Lukasevka. . fig. În afara celor doi.16. . Chr. 6.Crişan 1977. s-a descoperit un atelier de fierărie. 12. Pl. fig.3.Popa 2004. p. 220. . În timpul săpăturilor de la Cândeşti. În cetatea dacică de la Căpâlna s-au descoperit doi pinteni. Ilirii şi dacii.Crişan 2000. cu analogii în spaţiul celtic. 13. Chr.Rustoiu et alii 2001-2002. Chr. Chr. Dacii 2005. Este cunoscut un pinten descoperit în Locuinţa 4. Şi aceşti pinteni sunt dataţi în intervalul sec. El are corpul semicircular lucrat dintr-o bară. Hunedoara). În cetatea de la Costeşti s-au descoperit mai multe exemplare printre care şi unul de bronz. Costeşti (jud. unul din bronz. 57. În orice caz datarea pentru acest pinten este încadrată în intervalul cronologic al sec. De asemenea. unul din bronz şi unul din fier consideraţi de Vasile Pârvan şi Roska M. Argeş). – I d. fig. Cluj-Bucureşti. . Cugir (jud. 1972. Lunca Ciurei (jud. s-a descoperit un pinten de fier. Braşov (jud. Conţeşti (jud. . printre piesele de acolo se numără şi un pinten din fier. 111-127. Chr. Vrancea). 5. . I î. Alba). . 2/a. . a mai fost descoperit un pinten din fier în urma unor cercetări de suprafaţă (Pl..Constantinescu 1978. Hunedoara). p. Datarea oferită de autoarea descoperirii. fig. Moga 1989. . p. sunt semnalaţi pinteni confecţionaţi din fier. A. . în apropierea unui mormânt de războinic dac. Popescu 1976. unui inventar funerar de tip Padea-Panagjursky Koloni sau unui inventar funerar al grupurilor de războinici scordişti. 603-609. şi unul din fier datat în intervalul I î. . 5/1.

. Chr. Fig.Matei. – I d. Pl. 20. Pietroasele – Gruiu Dării (jud. 1. Tot la Mereşti a mai fost descoperit încă un pinten de fier a cărui loc de descoperire nu este specificat. . 2/3. p 202. Exemplarele au apărut în zona sacră a sitului.Macrea. Daicoviciu.Teodor et alii 1998. s-a descoperit din prima fază a locuirii dacice (sfârşitul sec. Datarea acestuia este în intervalul sec.Vulpe 1966.54/1-4. jud Harghita). 17. Aceştia sunt dataţi în intervalul sec. Chr. iar cel de-al doilea. într-una din locuinţe (L6). I î. Galaţi).Vulpe. 39/5. . . în gropi cu depuneri. Popeşti (jud. 29. Datarea acestora este încadrată în intervalul cronologic (sec. În nivelul II.7. La Popeşti s-au descoperit mai mulţi pinteni din fier. fig.4. În cetatea de la Piatra Craivii s-au descoperit mai multe exemplare. . . Székelz. Protase. 19. Poiana (jud. alături de care autorul menţionează că s-au descoperit mai multe fragmente din alţi pinteni. I î.Vulpe et alii. pl 96/17 . a fost descoperit şi un pinten de fier (Pl. – I d. 106/2. La Poiana avem semnalaţi mai mulţi pinteni. Aici s-au descoperit 3 pinteni. 18. Argeş). Fig. au fost descoperite mai multe fragmente de pinteni din fier. 25/7-12 . Pl. pl. . La Ocniţa s-au descoperit pinteni în toate cele trei niveluri dacice din aşezarea civilă. .Crişan 2000. I î. Rusu 1961. . 9/3. Pl. În sfârşit. În complexele de cult din incinta fortificaţiei de la Pietroasele-Gruiu Dării.Crişan 2000. . Măgura Moigradului (jud Zalău). cu ocazia săpăturilor efectuate de I.Berciu 1981. 96/5. VI/8). . 22. 30/4.Berciu. fig. Chr. Chr. prin faptul că braţele se termină cu o bară în forma literei T. printre care şi unul de bronz. de acelaşi tip cu cel care provine din primul nivel. avem doi pinteni de fier. se mai adaugă doi pinteni descoperiţi pe terasa II. Medişorul Mare (com Şimoneşti. Ocniţa (jud. Molnár şi Z. Chr.Dupoi.Chr. Popa. databili în intervalul sec. – I d.Székely 1961. toţi de fier. . p. 10/11. Chr. datat în sec II î. Chr. Vâlcea). II – mijlocul sec I î.Crişan 1994.4. I î.. 14. p 336. Chr.Chr.. dar şi piese întregi. aparţine nivelului III. datat în sec I d. 12/18. cu spinul lung şi braţele de prindere larg desprinse şi terminate cu un buton rotunjit. p. 1951. În punctul „Câmpul de mazăre” sau „Măzărişte”. fig. I î. în nivelul III. . Harghita).Cristian Dima 185 Teodor 1987. Chr. Pe lângă aceste descoperiri din aşezarea civilă. un pinten de fier. 16. În punctul denumit „Dâmbul Pipaşilor”. 1965. Pop 2001. Piesele se datează în intervalul cronologic sec. 15. diferit ca tip de ceilalţi pinteni descoperiţi la Ocniţa. care sunt dataţi în secolele II-I î. - . confecţionat din fier. – I d. – I d. Chr. printre care şi unul de bronz. Buzău). Vulpe 1927-1932 . 25/5.13. s-a descoperit un exemplar. de tip asemănător. Alba). Pl. fig 116/10.).). Sârbu 2001. atât din descoperiri mai vechi cât şi mai recente. pl. În primul nivel dacic. 361-371. Mereşti (jud. s-a găsit un pinten de fier. 21.. Primul a fost descoperit în locuinţa 1 de pe Terasa II (marcată „Groapa 6”) şi aparţine nivelului inferior IIa. datat în sec I î. pl. fig. Piatra Craivii (jud. 34. Chr. Chr. Chr.

Racoş (jud. 49 -72. s-a descoperit un pinten de fier. unul de bronz şi unul din fier. Rustoiu 1997. 41-74. fig. Căpitanu 1976. Corpul semicircular. – I d. Chr. Costea 1998. Braşov). Chr. Fig. p. p.7. Ursachi 1969. Chr. fig. Căpitanu. La Râşnov. 10/4. . Mureş). I î.I d.Chr. Bacău). S-au descoperit mai multe fragmente de pinteni din fier. 93-128. Seraphin 1971.4. 24. în nivelul dacic au fost descoperiţi doi pinteni. 25. Au fost descoperiţi 10 pinteni dintre care un singur exemplar din bronz. p. Chr. Pl.159. Pl 45/13. Pl. La Zemplin întâlnim pinteni atât în aşezarea fortificată cât şi în necropolă. Exemplarul din necropolă aparţine mormântului 128. p. Răcătău (jud. – I d. Chr.fig.96. 33/8. Râşnov (jud. Sibiu). 27/8. – I d. În aşezarea de la Sighişoara-Wietemberg. Chr. Braşov). Căpitanu 1985. 23. I î. dacic şi se datează în sec I d. Tilişca (jud.5. La Racoş au fost descoperiţi doi pinteni confecţionaţi din fier. fig 23/4. Chr. 22. datat sec. 15. I î. Kotigoroško 1995. p. datate în intervalul cronologic I î. Zemplin (Slovacia). Cei din aşezare sunt databili în intervalul sec. 27. – I d. 26. arcuit. . Chr. I î. Sighişoara (jud. în forma literei „U” prezintă câte doi butoni în formă de calotă. Costea 1970. Sârbu 1994. 11/6. Andriţoiu. Ambele piese sunt databile în sec. Lupu 1989. fig. 61/9. Chr.186 - Pinteni dacici din epoca regatului Vulpe 1954. Chr. Piesele de la Răcătău sunt datate în acelaşi interval. Horedt.

jud. în ActaMN. Crişan. Gheorghe. Bucureşti. com. Popa. Carpica VIII. p. 1997. V. 1977. 1994. Descoperirile preistorice şi aşezarea dacică. XXIV-XXV.H. – V. Berciu. Costea. Unelte şi arme de fier descoperite în aşezarea geto-dacă de la Răcătău. Căpitanu. Dacii din estul Transilvaniei. – I. Aşezarea dacică de la Mereşti (jud.97-118. Căpitanu. ed. în Catalogul expoziţiei din Carpaţii Răsăriteni în lumea noilor descoperiri arheologice. Andriţoiu. 1976.41-74. – V. Borgeşti. în Magazin Istoric. 1987-1988. Costea. Sfântu Gheorghe. Cercetările arheologice din anii 1986-1993. Biblioteca Thracologica. 1965.Cristian Dima 187 Bibliografie Andriţoiu. 1998. – H. – I. – V. – Fl. Daicoviciu. Buridava dacică. p. 31/I. în Carpica II. Ursachi 1969 Căpitanu 1976 Căpitanu 1985 Constantinescu 1978 Costea 1970 Costea 1981 Costea 1998 Crişan 1977 Crişan 1977 Crişan 1994 Crişan 2000 Daicoviciu 1972 . Căpitanu. La forteresse dace de Piatra Craivii (Transylvanie. Contribuţii arheologice la civilizaţia geto-dacică de pe teritoriul judeţului Vrancea. Rustoiu 1997 – I. Aşezarea dacică de la Copăcel (com. Cluj-Bucureşti. Sf. Hârseni.93-128. Roumanie). Lăcaşul princiar de la Cugir. în Celticum XII. în ActaMN. 1972. Costea. – Fl. Berciu et alii 1965 Berciu 1981 Căpitanu.377-432. Crişan. Crişan. p. 1969. – D. în Cumidava. – I. 1985. p. Bucureşti. – Fl. IV. Bacău). Aşezarea dacică de la Râşnov. – Gh. A. p. Crişan. 1970. Ilirii şi dacii. Burebista şi epoca sa. Bucureşti. Vrancea. – V. O nouă cetăţuie dacică pe Valea Siretului. Sighişoara – Witenberg. – V. Ursachi. Rustoiu. în Studii şi Comunicări. Daicoviciu. II rev. Racoş. în Carpica XVII. XXIII.. Harghita). 2000. Al. H. Braşov). H.49 -72. 1977. Constantinescu. jud. 1978. Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice în aşezarea geto-dacică de la Răcătău (jud. Berciu. 1981. I. Bacău.

Ed. Glodariu. Lupu. O. judeţul Buzău. IV. Kotigoroško. p. Timişoara. – M. 1971. M. Roşca. E. 1944. Hr). Die prahistoriche ansiedlung auf dem Wietemberg bei Sighişoara-Schassburg. în Materiale VII. – M. Rusu. Floca.. Second Age du Fer ou Epoque de La Tène. Dacii pe cursul mijlociu al Mureşului.83-161. Chişinău. Dupoi. Incinta dacică fortificată de la Pietroasele-Gruiu Dării. Manuel d’archeologie preistorique celtique et gallo-romaine. – V. – Al. – I. 1961. Vânători. 28. 2-eme Edition augumentée d’une Index. 1989.361-371. 2004. Ch. – V.188 Déchelette 1927 Pinteni dacici din epoca regatului – Joseph Déchelette. Lupu. – I. 1996. Macrea. – M. vol. V. Ch. Cetăţi dacice din Moldova. 4. . 1966. – V. N. Getica. Descoperiri dacice pe valea Cugirului. Bucureşti. 1-2. Matei. Protase. D. Bucureşti. Macrea. Chr. Cetatea dacică de la Căpâlna. – G. Pop 2001 Pârvan 1992 Popa 2004 Roşca 1944 . I d. 603-609. Sârbu 2001 Eskenasy 1977 Gheorghiu 2005 Glodariu. Meridiane. Bucureşti. Pop. Date preliminare despre necropola romană de la Streisîngeorgiu (jud. 2001. pescari şi crescători de animale în Banatul Mileniilor VI î. – IV e.n (Perioadele La Tène şi romană). – N. I. Şantierul arheologic Porolissum. – C. Hr) şi aşezare dacică fortificată (sec. Horedt. – Georgeta El Susi. Paris. H. Glodariu. p. în SCIVA. Măgura Moigradului – Zona Sacră (sec I î. în Daco-geţii. Gostar. Pârvan. 1969. 2005. O protoistorie a Daciei. V. – K. p. I. Buzău. Bonn. în Studii de Istorie Antică. 1979. 1927. Cluj-Napoca. 1989. Berciu. Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei. Civilizaţia fierului la daci. – I d. Bucureşti 1995. Cluj-Napoca. Seraphin 1971 Kotigoroško 1995 Lupu 1989 Macrea et alii 1961 Macrea et alii 1966 Matei. Aşezările arheologice de pe Căţănaş. Gheorghiu. Moga 1989 Gostar 1969 El Susi 1996 Horedt. Cluj-Napoca. Dupoi. Moga. Tilişca. în Közlemenzek IV. Omagiu profesorului Ioan Glodariu. 1977. Sârbu. K. Eskenasy. Les Celtes en Transylvanie. Seraphin. – N. Ţinuturile Tisei Superioare în veacurile III î. V. Iaroslavschi 1979 Glodariu. 1992. Cluj-Napoca. – V. Popa. 2001. Iaroslavschi. Hunedoara).

Săpăturile efectuate de Muzeul Regional din Sfântu Gheorghe. în ArhMold. Mircea Nicu. în Istros. Mormântul tumular dacic de la Călan (jud. în Arheologia Moldovei. Chr. Ştefănescu. Rustoiu 1996 Rustoiu 2002 Rustoiu et alii 20012002 Sârbu 1994 Spânu 2003 Székely 1961 Teodor 1987 Teodor et alii 1998 Ursachi 1995 Vulpe. Cercetările arheologice de la Ciurea. – Al. A. 1959 – R. Galaţi. – A. p. Bucureşti. C. Kiss. 1995. Wroclaw – Warszawa – Krakow – Gdansk. în SCIV. Bucureşti 1996. Vulpe. 1927-1932. jud. Zargidava. XI. Unelte. St. Şt. Vulpe. 2001-2002. în Materiale şi Cercetări Arheologice. – Silvia Teodor. 1961.179-189. Aşezări getice din Muntenia. XXI. I. 1951. arme. Ursachi. C. Rustoiu. VII. – I d. Mormintele tumulare din zona carpatodunăreană (sec. Wožniak. 1974. în Thraco-Dacica. 1987. Popescu 1976 Wožniak 1974 Zirra 1976 . Stela Ţău. Iaşi. Zirra. Sârbu. X. Hunedoara). lut ars şi piatră. d. p. 2002. – D.253-338. Aşezarea getodacică de la Poiana. Petre. V. I. Cihodaru. 111-127. 52-53. – A. Chr. – Silvia Teodor. – V.. Cetatea dacică de la Brad. Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană. Şantierul arheologic Popeşti. 1. în Dacia. III-IV.V. în Thraco-Dacica. Bucureşti.123-159. Spânu. Cluj-Napoca. Pr. Vulpe 1959 Vulpe 1966 Vulpe. Călinescu. 175-182. p.. XXX. Ec. p. 1994. Vulpe. – Z. R. 1966. Bibliotecha Thracologica. Un mormînt de epocă târzie Latène de la Dubova. – V. V. Negruţi. 2001-2002. C Mătasă. piese de harnaşament şi alte obiecte de fier. 217-226. E. judeţul Bacău. – Székely Zoltán. Niţu. 1998. p. V. Metalurgia bronzului la daci (sec II î. Vulpe et alii 1951 – R. Activitatea Şantierului arheologic Poiana-Tecuci 1950. – sec I d. Vulpe. Sârbu. Une contribution archéologique á l`étude de la religion de Géto-Daces. Bucureşti. XV. în Materiale VII. în SCIVA tom. Rustoiu. Vulpe 1927-1932 – R. 1976. – R. p. Ec. Rustoiu. Le problème des Celtes dans l`espace du BasDanube. p.). 83-133. 1976. ateliere şi produse de bronz. Vulpe. p.Cristian Dima 189 – A. Chr. II. Le fouilles de Poiana. bronz. Wschodnie pogranicze Kultury Latenkiej. Bălan. I. Ferencz. Popescu. Vulpe.) Tehnici. Ec. Chr. Vulpe. în Sargeţia. Bibliotheca Thracologica.177-236. I î. – V.

Hunedoara) 2. Căpâlna (jud. Zalău) 13. Mereşti (jud. Piatra Craivii (jud. Brad (com. Lunca Ciurei (jud. Vrancea) 6. Negrii.Gruiu Dării (jud. Costeşti (jud. Cândeşti (jud. . Poiana (jud. Vâlcea) 16. Iaşi) 12. Alba) 8. Hunedoara) 9. Bacău) 24. Jigodin (jud. Alba) 17. Braşov) 23. Racoş (jud. Ardeu (jud. Braşov) 22. Bacău) 4. Râşnov (jud. Pietroasele . Neamţ) 3. Hunedoara) 7. Harghita) 11. Braşov 5. Popeşti (jud. Răcătău (jud. Alba) 10. Buzău) 18. Călan (jud. Sibiu). Medişorul Mare (com.Dubova (jud. Ocniţa (jud.190 Pinteni dacici din epoca regatului Fig. Harghita) 15. jud. Măgura Moigradului (jud. Tilişca (jud. jud. Galaţi) 19. Răspândirea pintenilor în Dacia: 1. Argeş) 20. Simioneşti. Bâtca Doamnei (jud. Mehedinţi) 21. Cugir (jud. Harghita) 14. I. Sighişoara 25.

Cristian Dima 191 Fig. II. – Figură terminologică .

Răcătău (apud Glodariu). Poiana (apud Vulpe). 1-2. Brad (apud Ursachi). Răcătău (apud Căpitanu). . I. Poiana (apud Vulpe). Pietroasele – Gruiu Dării (apud Sârbu). 3. 4. 8. 7. Poiana (apud Vulpe).9. Răcătău (apud Căpitanu). 5. 6.192 Pinteni dacici din epoca regatului Pl.

Costeşti-Cetăţuie (apud Glodariu). 3.Cristian Dima 193 Pl. Piatra Craivii (apud I. 7. Căpâlna. Măgura Moigradului (apud Matei. 9. Pop). Braşov (apud Roşca). Pietroasele – Gruiu Dării(apud Sârbu). Pietroasele . Berciu). 4.Gruiu Dării (apud Sârbu). . 8. 2. Mereşti (apud V. 6. Costeşti – Cetăţuie (apud Glodariu). 12. Porolisum (apud Macrea). 10. Crisan). 1. II. 11. Costeşti-Cetăţuie (apud Glodariu). 5. Dubova (apud Spânu).

6. 8. Poiana (apud Silvia Teodor). 9. Costeşti-Cetăţuie (apud Daicoviciu). Ocniţa (apud Berciu). 4. III. 1-2. . Mereşti (apud V. Căpâlna (apud Rustoiu). Crişan). Piatra Craivii (Craiva. 3. Jigodin (apud V. Pietroasele – Gruiu Dării (apud Sârbu). 5. apud I. Berciu). 7. Crişan).194 Pinteni dacici din epoca regatului Pl.

Costeşti-Cetăţuie (according to Daicoviciu). 6. Poiana (according to Vulpe). Pietroasele . Poiana (according to Vulpe). Ocniţa (according to Berciu). 4. Pl.Gruiu Dării (according to Sârbu). Mereşti (according to V. II – Terminological figure. Dubova (according to Spânu).D. 5. Made from metal. Pop). Costeşti-Cetăţuie (according to Glodariu). 9. I – Spurs spreading map. and play an important role in transmitting some of the commands to the horse. 3. Crisan). 4. from the middle of the second century B. Poiana (according to Silvia Teodor). 7. Crişan). to the end of the first century A. III. II. II). Piatra Craivii (according to I. 7. though prick fixed to their ends. . Mereşti (according to V. but at the same time they have been found in civil and fortified settlements (see the map in Pl. Căpâlna. In this study I have attempted to discuss aspects of terminology as well as attempting to create a typological classification of the spurs from Pre-Roman Dacia because these tasks have never been carried out in our scientific literature. Răcătău (according to Căpitanu). 12. 7.C. Berciu).Berciu). Căpâlna (according to Rustoiu). The spurs from Pre-Roman Dacia were discovered in a funerary context. 9. 11. Jigodin (according to V. Pietroasele – Gruiu Dării (according to Sârbu). they are attached to the heels of the bearer.Cristian Dima 195 SPURS BELONGING TO THE DACIAN KINGDOM PERIOD Abstract The spurs are harness pieces that belong to the equipment of a knight. 6. 3. Pl. 6. 1. An aspect that the archaeological researchers observed is that the spurs from Dacia have many analogies with Celtic spurs. Braşov (according to Roşca). the use of horses in an attach campaign was very efficient. Brad (according to Ursachi). Porolisum (according to Macrea). Table of Illustrations Fig. 1-2. I. Costeşti – Cetăţuie (according to Glodariu). Costeşti-Cetăţuie (according to Glodariu). We must observe the fact that in combination with Tracian harness pieces. Fig. 5. Pl. 2. Răcătău (according to Glodariu). 3. Măgura Moigradului (according to Matei. 10. They have been dated to a very wide period of time. 5. Poiana (according to Vulpe). 1-2. Răcătău (according to Căpitanu). according to I. 8.9. Crişan). Piatra Craivii (Craiva. 8. the animal having been trained for this purpose probably responded instantaneously to the commands given by the rider. 8. Pietroasele – Gruiu Dării (according to Sârbu). 4. Pietroasele – Gruiu Dării(according to Sârbu).

III p. Tratarea sumară a piesei ne-a îndemnat să reluăm publicarea acesteia. p. Chr. p. 6 Conform Registrului-inventar al muzeului. şi anume Publius Aelius Syrus şi Publius Aelius Rufinus2.inv. incluzând astfel piesa la nivelul artizanatului inferior spre mediu. Deşi este de dimensiuni reduse credem că era o statuie destinată cultului. Studiul de faţă doreşte să aducă noi date iconografice despre atestarea cultului acestor zei în centrul urban apulens. este atestată de un număr impresionant de inscripţii închinate zeităţilor medicinii1. 5 Fotografiile au fost realizate de doamna Lacrima Rădulescu căreia îi mulţumesc şi pe această cale. care îl reprezintă pe Aesculapius în picioare. 69. în raport cu restul corpului.. 7 Bordenache 1969. 1 . înveşmântat cu un himation redat schematic prin două incizii oblice (Pl. Este greu să precizăm o datare mai strânsă ţinând cont de starea precară în care s-a păstrat. 625. Se poate încadra la sfârşitul sec. Existenţa unui asklepeion începând cu sfârşitul sec. Divinitatea este aşezată pe un postament rectangular (20X16 cm) care face corp comun cu statuia. h fără postament-27 cm) este o statuie fragmentară lucrată în calcar. De asemenea. R824. b)6. 2 Crişan 1971. Este vorba despre două noi piese sculpturale5 şi un tipar din lut care vor fi analizate în rândurile care urmează. 4 Moga. Chr. onorat cu ornamenta decurionalia pentru serviciile deosebite aduse comunităţii4. ocupând un loc important în panteonul cultelor oficiale adorate aici. 341. fiind achiziţionată în 1911. h totală-32 cm. 3 Ibidem. Chr. fără veleităţi artistice ridicate. 346. aceasta face parte din primele colecţii ale instituţiei. p. p. Perioada de maximă înflorire a templului-asklepeion este prima jumătate a sec.DATE NOI PRIVIND CULTUL LUI AESCULAPIUS LA APULUM Radu Ota Cultul lui Aesculapius a cunoscut o largă dezvoltare în centrul urban apulens. Piciorul drept este uşor flexat înainte. II p. II – începutul sec. p. atribute principale ale divinităţii. Membrele inferioare au dimensiuni mai mari decât cele reale. Bastonul cu şarpele încolăcit. vezi Piso 2001a. sau mai degrabă în prima jumătate a sec. III p. Primul autor care a publicat statueta remarca nerespectarea volumelor şi modestia artistică a sculptorului. b. greutatea corpului căzând pe cel stâng. III p. Se păstrează doar partea de la coapse în jos a sculpturii. 17. 1a. originalul din bronz fiind o creaţie a unui artist atic în ultimele La Apulum întâlnim cel mai mare număr de inscripţii închinate lui Aesculapius şi Higya în provincia Dacia. lucru evidenţiat de inscripţii3 dar şi de existenţa unui medic celebru pe nume Septimius Asclepius Hermes. Gabriella Bordenache considera că această imagine a lui Aesculapius este cel mai vechi tip de reprezentare a sa7. Chr. Prima piesă (nr. Sculptorul nu respectă volumele. Ciobanu 2004. Vezi: Igna 1935. S-a discutat îndelung de către mai mulţi cercetători despre prototipurile iconografice de la care au pornit copiile romane care înfăţişează zeul în această ipostază. două tăbliţe votive ne vorbesc despre construirea a două portice ale sanctuarului închinat zeităţilor salutifere prin intermediul unor gesturi de evergetism manifestate de doi notabili municipali. apar în dreapta zeului. Maniera de execuţie a lucrării este grosolană.

21 Ibidem. A doua piesă (Pl. la sfârşitul epocii clasice greceşti (aprox. 3). la rândul ei fiind o variantă a unei statui creată de Briaxis din Megara. Acest tip iconografic apare şi pe emisiunile monetare imperiale. în formă de medalion. 19. 124. 2a. în atitudine hieratică. expus în asklepeionul din Atena8. Un cap de statuie asemănător se găseşte la gliptoteca din Carlsberg22. nr. Se observă folosirea trepanului în marcarea ondulării părului de deasupra frunţii. 2. O statuie de acelaşi tip provine din Neapolis iar alte trei se regăsesc în gliptotecile din Carlsberg şi München21. 355. gât-20 cm). Barba este schematic redată terminându-se printr-un “cioc” iar nasul este martelat. 289. p. 1157. Naissus (3 statui)12. Divinitatea este redată în ipostază matură. 20 Carlsberg 2005. tehnica de redare a părului de pe creştet prin împunsături succesive cu şpiţul cât şi folosirea trepanului în marcarea unor ondulări ale şuviţelor ne indică secolul III p. (perioada republicană) păstrată în Muzeul din Barcelona15 şi o copie romană din Britannia16. p. . p. 320 î.). p. descoperit la Apulum în mod fortuit (Pl. Fig.cit. 702. p. p. Ultima piesă prezentată în acest articol este un tipar dublu. Scythia Minor. nr. p. părul şi barba uşor cârlionţate ne arată reminiscenţe antonine ale portretului19. fig. Pe cap poartă o corona laurea iar coafura din spate este redată în tehnica împunsăturilor succesive cu şpiţul. 19 Ibidem.18. loc. O excelentă copie ne este dată de statuia numită Aesculapius „Giustini” din Museo Capitolini din Roma9. Nu este exclus să fie chiar o reprezentare a lui Zeus. Rădulescu 1963. 61-62. Chr. 1161. numită Aesculapius din Eleusis10. p. Saglio 1926. după o copie romană aflată în Museo Capitolini din Roma20. Privirea este îndreptată în sus. diam. 16 Reinach 1908. 65. cu părul cârlionţat. 11 Canarache. 3. nr. Catalogue 1964. În cercetările recente s-a ajuns la concluzia că acest tip iconografic îşi trage originea dintr-o statuie numită Aesculapius tipul Tunis. poate al doilea sfert al acestuia. III î. Barba este schematic redată iar părul îi curge pe ceafă. 6. privirea patetică. Analogii apropiate acestui tip de reprezentare găsim în artefactele de la Tomis (4 statui şi un relief)11.. p. dar uşor patetică. 106. p. 22 Carlsberg 2002. b). în Dacia la Ulpia Traiana Sarmizegetusa13. nr. 5-6. p. Chr. În timpul lui Marcus Aurelius. 18 Diaconescu 2005b. Acest cap aparţine tipului Asclepios Giustini. dar şi în Italia. 46. 13 Rusu 1975. loc. Chr. l-28 cm. p. Pleoapele sunt marcate plastic printr-o incizie. V î. Aricescu. amintit mai sus. 15 Ampurias 1969. 12 Jovanović 1973-74. Neapolis sau Venezia14. p. 10 Diaconescu 2005a. Piesa în discuţie a fost publicată în urmă cu aproape cinci decenii de regretatul cercetător apulens Alexandru 8 9 Ibidem. la Apameea sunt bătuţi denari pe care sunt ilustraţi Aesculapius alături de Higya şi Telesphorus17. 42-43.cit. nr. 106-108. Bordenache 1969. Ibidem. 171-172. din lut ars. Privirea îndreptată în sus. 1158.198 Date noi privind cultul lui Aesculapius la Apulum decenii ale sec. 14 Reinach 1908. p. 9. creată la sfârşitul perioadei elenistice. 76. 288. acesta este prezent şi în vestul Imperiului printr-o operă greacă din sec. fig. la Roma. Moesia Superior. este un cap de la o statuie de cult de mari dimensiuni care înfăţişa probabil pe Aesculapius (h-36 cm. 42. nr. 160. 17 Daremberg. p. Grija pentru detalii. 6-10. De asemenea. 47. Chr. 16-18.

Rădulescu 1963 de la Tomis. Carlsberg 2002 Carlsberg 2005 Catalogue 1964 Crişan 1971 Daremberg. 1969. Statuaria majoră în Dacia romană. Aşadar. 341-347. 1963. tome I. I-II. transparenţa. Actualizarea cunoştinţelor despre anumite aspecte ale artei şi religiei provinciale este oricând bine venită atât pentru specialişti cât şi pentru publicul doritor de cultură. Barbu. lucru privit cu indiferenţă de anumite persoane care ar trebui să vegheze la valorificarea ştiinţifică. p. p. Pe una din feţele tiparului sunt reprezentaţi Aesculapius şi Higya. patrimonială şi culturală a acestor bunuri de însemnătate excepţională. de către semnatarul acestor rânduri. Paris. 2005. – I. . din vechile colecţii uitate de lume şi Dumnezeu în beciurile muzeului. capul încoronat cu un lemniscus şi corpul înveşmântat cu un himation. – Ch. Dictionnaire des antiquités grecques et romaines. Rădulescu. indivizi care au de altfel ca principale criterii de competenţă şi performanţă numărul de zile efectuate de arheologi sau cercetători pe şantierele „patriei”(unele în plină iarnă) şi nu numărul şi calitatea studiilor/cărţilor scrise într-un an. este un gest necesar de punere în valoare ştiinţifică şi muzeistică. 1926. – Catalogue of greek and roman sculpture. p. Ibidem. Diaconescu. E. Asklepeionul roman de la Apulum. Zeul este redat în picioare. Bucarest. 2005. Bucureşti. Carlsberg. guide-itineraire. nu clientelismul. nu şmecheria. care este acelaşi cu al statuii prezentate mai sus. elementi architettonici e decorativi. Saglio 1926 Diaconescu 2005 – Catalogue Imperial Rome II ny Carlsberg Glyptotek. Reanalizarea materialului sculptural apulens. nu izolarea. 1. Aricescu. 1969. 2002. care se regăsesc la orice muzeu din lumea civilizată. 1971. – Catalogue Imperial Rome III ny Carlsberg Glyptotek. Saglio (edits). 1964. Crişan. În mâna dreaptă ţine cunoscutele atribute: bastonul şi şarpele încolăcit24. – G. 469-475. criterii reale de performanţă în planul cercetării ştiinţifice. Barcelone. Bordenache. vol I. în Apulum. Cluj Napoca. Cambridge. unde sunt promovate valoarea. Sculture greche e romane del Museo Nazionale di Antichità di Bucarest. profesionalismul.Radu Ota 199 Popa23. cu bustul pe jumătate gol. Statue e rilievi di culto. Canarache. H. 23 24 Popa 1959. IX. Daremberg. Scopul prezentării acestui artefact este pentru a aduce completări în ceea ce priveşte prototipul de reprezentare a zeităţii. vol. Abrevieri bibliografice Ampurias 1969 Bordenache 1969 – Ampurias. – Canarache. Tezaurul de sculpturi V. Aricescu. Carlsberg. – A. 469.

dans une nouvelle inscription récemment découverte. 2004. Apulum Fig. – A. Popa. X. Apulum . p. 1. R. Esculap şi Higya pe un tipar de la Apulum. Inscriptions d’Apulum (IDR III/5).200 Igna 1935 Jovanović 1973-74 Date noi privind cultul lui Aesculapius la Apulum – N. în Orbis Antiquus. Repertoire de la statuaire grecque et romaine. – V. p. Reinach. 2. în SCIV. Moga. p. Certains aspects du problème de la trouvaille collective de sculptures à Mediane près de Naissus. 697-705. – Adriana Rusu. în Starinar 24-25. 1908. Ciobanu 2004 Piso 2001 Popa 1959 Reinach 1908 Rusu 1975 Fig. 625-630. 469-475. Paris. 1973-74. le médecin d’Apulum. Ciobanu. Igna. XIII. II. 2001. Monumente sculpturale romane de la Sarmizegetusa. p. vol. – Al. vol. – S. 1a – Aesculapius. 1975. 1b – Aesculapius. – I. 57-67. 1935. Studia in honorem Ioannis Pisonis. Jovanović. t. Cluj Napoca. Cultul lui Esculap şi al Higiei cu specială privire la Dacia Superioară. Paris. Septimius Asclepius Hermes. Serapis. în Apulum. 1-2. Piso. Moga. 1959.

Apud Al.Radu Ota 201 Fig. . Apulum Fig. 3 – Tipar din lut Aesculapius şi Higya. Popa 1959. 2b – Cap Aesculapius. 2a – Cap Aesculapius. Apulum Fig. Apulum.

appear on the right of the god. copies which show the god in this hypostasis. Naples or Venezia.. created at the end of the Hellenistic period. the bronze original being a creation of an Attic artist in the last decades of the V century A.height without pedestal) is a fragmentary statue made of limestone. without great artistic characteristics. schematically rendered in two oblique incisions (Plate1a. The right leg is easily flexed forward.). exhibited in the asklepeion from Athens. It may be framed at the end of the II century A. in Dacia to Ulpia Traiana Sarmizegetusa. We find close analogies to this type of representation in the artefacts from Tomis (4 statues and a relief) Scythia Minor.C. The divinity is placed on rectangular pedestal (20X16 centimetres) which makes a common body with the statue. but in Italy too. this is present in the west of the Empire through a Greek work from the III century B.D. The maximum flourishing period of the asklepeion temple is the first half of the III century A. this thing being evidenced by inscriptions and by the existence of a famous doctor. all body’s weight falling on the left. An excellent copy is given by the statue named Aesculapius „Giustini” from the Museo Capitolini from Rome.D. it is named Aesculapius from Eleusis. Also two votive plates speak about the construction of two porticoes of the sanctuary dedicated to the healing deities through some charitable gestures manifested by two famous aediles Publius Aelius Syrus and Publius Aelius Rufinus. The inferior limbs have larger dimensions than the real ones in comparison with the rest of the body. Naissus (3 statues). More researchers long discussed the iconographic prototypes from which the Roman copies started. having an important place among the pantheon of the official cults adored here. Septimius Asclepius Hermes. Moesia Superior. The sculptor does not respect volumes. is attested by an important number of inscriptions dedicated to deities of medicine.D. Although it has small dimensions we think it is a statue destined to this cult.D. 27 centimetres . It is included in the inferior to medium artisanship. 32 centimetres – total height. or rather the first half of the III century A. The first piece (inventory no.. kept in the Museum from Barcelona and a Roman copy from . which represents Aesculapius standing. Tunis type. honoured with ornamenta decurionalia for his special services brought to the community. This study wishes to bring forward new iconographic data about attesting the cult of these deities in the urban centre from Apulum.202 Date noi privind cultul lui Aesculapius la Apulum NEW DATA ON AESCULAPIUS’ CULT IN APULUM Summary Aesculapius’ cult was largly developed in the urban centre of Apulum. Gabriella Bordenache considered that this image of Aesculapius is the oldest representation of him.the beginning of the III century A. Recent researches reached the conclusion that this iconographic type has its origin in a statue named Aesculapius. The statue is roughly made. It is difficult to state a closer dating having in mind its precarious state it was kept. (the Republican period). The staff with the coiled snake. main attributes of the divinity.D. to Rome.C. It is about two new sculptural pieces and a clay artefact which will be analyzed in the following lines. Also. The existence of an asklepeion beginning with the end of the II century. R824. b). dressed with a himation. Only the part from thighs below is kept. at its turn it is a variant of a statue made by Briaxis from Megara at the end of the classical Greek period (aproximately 320 B.

28 centimetres. are issued in Apameea. from the old collections forgotten by the world and God in the basement of the museum is a necessary gesture of evidencing its scientific and museological value. maybe its second quarter. remembered above. Plate 2a. The eyelids are plastically marked with an incision.. The care for details. discovered in Apulum by chance (Plate 3). after a Roman copy from the Museo Capitolini from Rome. ending in an „imperial” and the nose is broken. On one side of the artefact Aesculapius and Higya are represented. Renewing knowledge about certain aspects of provincial art and religion is anytime welcome as well as for specialists and the audience eager for culture. The piece was published aproximately fifty years ago by the regretted researcher of Apulum. In the right hand he holds the well known staff and the coiled snake. the successive incision with the tip technique as well as the usage of trepan to mark curly hair indicate us the III century A. This head belongs to Asclepios Giustini type. b – Head of Aesculapius (?) from Apulum. The second piece (Plate 2a. A statue of the same type comes from Naples and other three are to be found in the glyptoteks from Carlsberg şi München. It is not excluded to be quite Zeus’ representation. b – Statue of Aesculapius from Apulum. Under Marcus Aurelius denars on which Aesculapius beside Higya and Telesphorus appear.Radu Ota 203 Britannia. from burnt clay. b) is a head from a cult statue of great dimensions which probably showed Aesculapius (36 centimetres height. medallion shaped. the pathetic sight. Plate 3 – Clay artifact with representations of Aesculapius and Higya discovered at Apulum. . He wears a corona laurea on the head and the coiffure from the back is rendered in the successive incision with the tip technique. but easy pathetic. The divinity is rendered in a mature hypostasis. The beard is schematically reproduced. This iconographic type appears on the imperial monetary emissions. the hair and beard easily curled show us Antoninian reminiscences of the portrait. The purpose of presenting this artefact is to bring completitions with respect to the prototype of the deity’s representation which is the same with the statue presented above. the head is crowned with lemniscus and is dressed with himation. Alexandru Popa. A similar head is found in the glyptotek from Carlsberg.D. neck’s diametre – 20 centimetres). The deity is standing. length . with curly hair. The usage of trepan for marking the curly hair from above the forehead is to be noticed. Reanalizing the sculptural material from the Apulum centre by the author of these lines. The beard is schematically reproduced and the hair falls on the backhead. The last piece presented in this article is a double artefact. The sight is upwards oriented. Popa 1959. Explanation of plates Plate 1a. with the half naked bust. apud Al. The sight is upwards oriented. in a divine attitude.

UN FASCINUM DESCOPERIT ÎN COLONIA AURELIA APULENSIS. the most frequent associations are with taboo. termenul fiind etimologic legat de organul privirii. 5 DA 1896. II – începutul sec. În consecinţă. 986 6 Smith 1875. 188. manifestându-se ca un element spiritual important al religiei domestice2. human body. shock. Amuletele (lat. ’αποτρόπαια ) erau utilizate pentru a preveni influenţele şi sentimentele negative ale deochiului5. p. p. 7 Moga şi colab. περιάµµατα. Au fost cercetate urmele a două locuinţe de epocă romană. 544. superstiţia. φαλλός ) numit de romani în context magic . 3 DA 1896. Cel mai răspândit şi mai cunoscut tip de amuletă în lumea greco-romană este cel falic. oculus invidus.oculus malignus. p.fascinum6. II. 983. poate influenţa negativ persoana asupra căreia se îndreaptă privirea magică. simbolizând organul sexual masculin (lat. este cea legată de puterea magică a privirii care poate afecta persoanele vulnerabile. gr. III p. Terminologia latină . 252. Bărbulescu 2003a. magic and ritual 1. databile la sfârşitul sec. aşa cum remarcă şi Pascal Quinard în Le sexe et l 'effroi. admiration. 2000. bazată pe credinţa că invidia stârnită de frumuseţea. amuletum. ’οφθαλµός βασκανος sau βασκανία3 defineşte această superstiţie foarte răspândită. membrum virile. fascinum – şi cea greacă . pity and disgust aroused by the sight of the naked. violation. prin care se propagă acest fenomen misterios. p. Din această categorie face parte şi piesa prezentată în lucrarea de faţă. p. recurgând la tot felul de ’αποτρόπαια pentru a îndepărta deochiul prin sarcasmul creat de ludibrium (indecenţa rituală) şi pentru a-l întoarce la transmiţător. p. phallus. răspândită încă din Antichitate şi care a supravieţuit până în prezent. În lumea romană. gr. trăia în subteranele religiei oficiale. bogăţia. Forma cea mai comună. romanii foloseau o serie de gesturi magice. I. 144-156. Este ceea ce în cultura noastră populară poartă denumirea de deochi.’οφθαλµος πονηρός. La greci. p. Chr. p. Gemenilor din cartierul Partoş.15 m de punctul cercetat) iar tehnica de construcţie şi materialul descoperit sunt specifice fazei urbanistice a Coloniei Aurelia Apulensis. OCULUS MALIGNUS ŞI ROLUL APOTROPAIC AL AMULETELOR FALICE Anca Timofan Because of the powerful emotions of shame. Planimetria şi orientarea acestora (ENE-VSV) se raportează la trama stradală sistematizată prin traseul lui cardo maximus7 (aflat la cca. II. 51-52. statut primit sub Commodus 1 2 Bonfante 1989. ’αποτρόπαὶον reprezintă imaginea (efigia) care alungă maleficul şi al cărei caracter provoacă în acelaşi timp spaimă şi ridicol4. lust. fericirea cuiva. . descoperită în vara anului 2007. alături de practicile magice şi credinţele oculte. cu ocazia unei cercetări arheologice preventive efectuate pe Str.1). 521. 4 Quinard 2000. Alba Iulia (fig.

CCXIX 10 Bărbulescu 2003b. p. p. 9. Ca imagine tabú. βασκανία).63. gr. p. .127. p.Ulpia Noviomagus Batavorum15 (fig. p. aveau pentru antici cauze supranaturale18. aşa cum o demonstrează descoperirile unor pandantive falice din bronz şi os databile în sec I şi II p. p. fiind considerate podoabe de calitate. destul de rare12. 45-50. Pandantivele de tip falic realizate din aur sau coral combinat cu aur erau preferate în zona mediteraneană. 15 Jitta şi colab 1973. 18 DA 1896. 94-103. măsurile de protecţie au variat de la o cultură la alta. s-a transmis împreună cu toate atributele şi caracteristicile sale atât de cunoscute în Roma şi Italia11. Astfel. Pl. 17 Bonfante 1989.)8.206 Un fascinum descoperit în Colonia Aurelia Apulensis (180 – 192 p. deochiul putea afecta şi adulţii. p. amulete falice au fost descoperite la Porolissum. De asemenea efectele sale sunt diverse şi inexplicabile. în interiorul clădirii E I. (fig. Wise 2003. Piesa a fost realizată din bronz. la fel ca oculus malignus. la -1. cauzele şi manifestările sale. prin excelenţă. apud Greep 1983. Chr. 58-60. De asemenea au fost sesizate stratigrafic urmele primei faze de locuire reprezentată prin clădiri cu suprastructură de lemn. Copiii erau mult mai expuşi decât adulţii în faţa ochilor care deocheau. lapislazuli şi chihlimbar a fost descoperit la Pompeii16. p.191. Crummy1992. în Britannia (castrul legionar de la Colchester) şi zona renană14. Adorarea lui Priapus. l max. 2). p. p. Wise 2003. p.2cm. Percepţia asupra fenomenului de deochi (oculus malignus. aceasta proteja împotriva influenţelor nefaste17. 670. unde se diferenţiază două variante9. Chr. Fascinum-ul era de asemenea foarte popular în mediul militar roman. Chr. p. 984. prin turnare şi este prevăzută cu un inel de prindere cu diametrul de 1 cm. Această credinţă era argumentată de faptul că în primii ani de viaţă. Kam din Nijmegen (Olanda) cuprinde o serie foarte variată din punct de vedere tipologic a amuletelor falice descoperite în arealul centrului antic urban . nr. 13 Johns. Un număr mare de amulete falice din bronz. Nuditatea apotropaică şi magică ce presupunea expunerea organelor sexuale umane a reprezentat o ipostază sacră aparte şi a persistat în epocile care au urmat. este considerat unicul pandantiv de aur menţionat până în prezent în Britannia 13 (fig. nr. Pl. apud Gusman 1900. 12 Johns 1982.. 10.544. 3-4. boli şi chiar moarte. În Dacia romană.25 m adâncime. 220. În context funerar încă nu au fost menţionate asemenea descoperiri10. 16 Jashemski 1977. 14 Johns. Gudea 1989. Colecţia de bronzuri figurate de la Rijksmuseum G. 11 Wright 1865.139-140. Cultul forţelor generatoare reprezentate de organele sexuale şi formele lui de manifestare au fost răspândite de romani în toate teritoriile cucerite. 274-276. 1-5. dar şi în alte centre urbane sau aşezări rurale. . 27. 9 mm. 275. Cel descoperit în anul 2000 la Braintree în Essex. fig.9 mm ). III p. M. fiind databilă în sec. aducând nenoroc. p. p.4 cm. l min. 4). omul este foarte vulnerabil la epidemii care. a apărut un pandantiv – amuletă de formă falică aflat într-o stare de conservare foarte bună ( L.3). bunurile materiale ale 8 9 Ardevan 1998. În alte forme. sticlă.

Totodată deochiul era considerat ereditar în anumite familii. 97. Plutarch susţine în Moralia că ochii emit cele mai puternice radiaţii. care relatează că utilizarea amuletelor ca şi practica 19 20 Vergilius. Democrit admite acţiunea unor anumite imagini (’είδωλα) care se detaşează de corp şi pătrund în sufletele celor animaţi de invidie şi gânduri negative20. Astfel.983. Fascinum-ul era purtat la gât de femei şi copii datorită forţei sale magice de a oferi protecţie ca ’αποτροπάιον26. 7. 7-9. acesta poate fi agresat de influenţa ei malefică. O concepţie relativ diferită de cea a lui Plutarch a fost vehiculată de Heliodorus în sec. Varro ne relateză despre felul în care pandantivul cu reprezentare falică (turpicula res. . 26 Wright 1865. în Aethiopica. 23 DA 1896. Acesta atrage atenţia ochilor şi îndepărtează efectul lor negativ25. Termenul de amuletă (amuletum) apare prima dată menţionat la Plinius Secundus. imaginaţia populară a zămislit de-a lungul timpului diverse interpretări fabuloase legate de efectele deochiului. 984. dar face referiri şi la etimologia termenului27. Chr. p. puterea trecând de la o generaţie la alta. doar privindu-le cu invidie sau cu foarte multă admiraţie. grânele. apud Horatius Epist. 37. Oculus malignus era cu atât mai redutabil cu cât era mai secret şi mai misterios. 25 Plutarch Symp. p.149-150. 103. apud Varro De Lingua.. III. chiar dacă aceasta se produce în mod inconştient21. iar cel vinovat nu era conştient de răul pe care îl poate cauza. atunci când omul îşi fixează privirea cu gelozie asupra unui lucru. Se credea că acţiunea privirii magice era nefastă din prima clipă şi de aceea era foarte important ca amuleta să atragă şi să distrugă această lovitură.Anca Timofan 207 acestora. p. 683A. 25-26. apud Plutarch Mor. pentru că acţiunea lui putea avea loc în mod involuntar. Ca urmare. încercând să ofere explicaţii ştiinţifice în privinţa fenomenului22. după Plutarch.. de faptul că ochii se află aproape de suflet şi atrag asupra lor invidia (φθόνος) care a umplut sufletul.28. Ecl. scaevola ) era purtat de un copil în jurul gâtului. apud Heliodorus Aeth. 21 Dickie 1991. Filozofii antici au acceptat fenomenul şi au încercat să ofere explicaţii raţionale. Plutarch susţine că eficacitatea obiectelor care sunt menite să protejeze împotriva deochiului. 27 Elworthy 1895. Oamenii pot influenţa prin ochi şi pot fi afectaţi pe aceeaşi cale pentru că ei resimt plăcerea şi durerea ca urmare a ceea ce văd. IV d. Răul pe care βασκανία îl provoacă este cauzat. 24 DA 1896. p. 17-29. 983. 3. 984. fie şi în mod neintenţionat19. p. Chr. cel care fermeca putea să cadă victimă propriei lui puteri magice. 14. V a. 682F-683A. derivă tocmai din aspectul lor ciudat şi ridicol. Desigur. p. I. p. În sec. Anticii credeau că aceste farmece se produceau şi prin cuvinte. 22 Dickie 1991. afirmă că răul este făcut de imaginile emanate de ochi şi afectează atât mintea cât şi corpul celui asupra căruia se fixează privirea. iar grecii credeau că este apanajul secret al barbarilor şi triburilor îndepărtate. El susţine că influenţa negativă a deochiului se degajă din fiecare dintre atomii noştri impalpabili propagându-se în aer. animalele domestice. DA 1896. Deochiul afecta nu numai starea generală a victimei dar şi ceea ce îi era drag şi apropiat24. V. Plecând de la teoria lui Democrit. VIII. …nescio quis teneros oculus mihi fascinat agnos. 681E. mai ales acolo unde sunt mulţimi de oameni23.

pieţele. 77. πκιµαλίζειν) s-a răspîndit şi a supravieţuit până în zilele noastre. 351. 2. Westropp obesrvă în On Phallic Worship trei faze ale reprezentărilor falice care marchează desacralizarea: iniţial falusul este privit ca un obiect ritualic în cadrul cultelor religioase specifice. 3. falusul era cel mai comun în reprezentările apotropaice. extrem de eficientă în combaterea deochiului34 (fig. Aceeaşi divinitate îi proteja şi pe cei care triumfau. 2888. . 32 Plinius Hist. mormintele erau şi ele apărate de oculus malignus. Wright 1865. fig. străzile. Tot el se referă la satyrica signa31 care este falusul aşezat cu scop apotropaic în grădini pentru a le proteja sau la zeul Fascinus sub ocrotirea căruia erau puşi copiii care aveau legate de gât amulete falice. p. 36 Wright 1865 p. p. purtat în cadrul unor procesiuni care ulterior se transformau în ritualuri orgiastice (Liberalia. Reprezentarea ochiului. 47. XXVIII. Tintinnabulla care reprezentau o combinaţie de phalli cu clopoţei erau la fel de comune în lumea romană35. specific pentru mano ficus (gr. XIX.127-130. XXVIII. 50-59. este plasat în centrul unor practici obscene căzând într-o sferă licenţioasă29. precum Priapus37. p. 30 DA 1896 p. înlăturând astfel influenţa deochiului36 (fig. 6). 33 Jashemski 1977.208 Un fascinum descoperit în Colonia Aurelia Apulensis ocultă a deochiului s-au născut din medicină pentru că toate acestea îşi au originile în superstiţii28. 37 Westropp 1870. alături de alte simboluri apotropaice. Aşa cum am văzut.erau centrate pe imaginea unui falus gigantic. nat. IV. sub carele lor fiind atârnată imaginea unui falus pentru a-i feri de invidie (invidia)32. fiind considerate încă din Antichiate o gravă insultă dar având şi un pronunţat caracter apotropaic deoarece atrăgeau atenţia. Zidurile şi porţile oraşelor. 12. Westropp 1870. XXVIII. 987. 8. 38 Diodor Bib. 94. Knight 1786 p. 19.164. 31 Plinius Hist. 3-248. 986. Cultul falic determinat de reverenţa în faţa forţei generatoare şi productive a naturii a slujit implicit adorării divinităţilor care reprezentau acest principiu fecund. fig. 5). Obiceiurile legate de cultul falic şi formele de manifestare s-au transmis în Evul Mediu iar adorarea fascinum-ului este menţionată prima dată în secolul VIII. 35 Henig 1984. Plinius numindu-l şi medicus invidiae30. fiind marcate cu un simbol falic33. fig. în sfârşit.3. p. funcţiona ca imagine simpatetică. pl. Sărbătorile organizate în cadrul acestui cult. proprietăţile publice şi private. apud Plinius Hist. p. 39. Un tratat 28 29 DA 1896 p. 28. VI. 65-72. nat. DA 1896. apoi imaginea lui este utilizată ca amuletă împotriva deochiului având rol apotropaic şi. asocieri ridicole sau obscene. p. p. 39. fascinum-ul era asociat cu alte elemente şi simboluri protectoare pentru a spori eficacitatea amuletelor: compoziţii groteşti. 39 Wright 1865. 244-246. XXX. 252. Ithyphallos era epitetul pe care îl atribuia Diodor acestui zeu şi tot el vorbeşte despre importanţa şi persistenţa cultului falic în antichitate. Elworthy 1895. 218-220. CXLI.. De asemenea mâna falică şi gestul obscen care utilizează digitus impudicus sau infamis. Floralia. plasat în centrul compoziţiei. nat. nat. 77-91. ca esenţă a naşterii şi existenţei neîntrerupte a omenirii38. 34 Elworthy 1895. 1. 15. apud Plinius Hist. ist. apud Johns 1982. În mod frecvent. Bacchanalia)39.1. în primul rând cele dedicate lui Priapus – Priapeia. p. CXXXIX. fiind considerată.

nota 21. ed. 2003. 1998. după 19 ani de la apariţia lucrării lui R. 42 Wright 1865 p. Utilizarea figurinelor şi a amuletelor priapice ca protecţie împotriva deochiului sau a altor influenţe malefice a continuat cu precădere în sec. Aethiopica Horatius. CXLI. regatul Napoli (astăzi provincia Isernia. a II-a. Cluj-Napoca. – – – – – – – – Diodor din Sicilia. XIX în Napoli se aflau în vânzare amulete falice din bronz43 (fig. Westropp 1870. Influenţe spirituale în Dacia romană. Symposia Vergilius. p. fiind combinată şi cu practicile oculte de vrăjitorie sau magie neagră. oraşul Isernia a fost distrus de un cutremur devastator în 26 iulie 1805. p.P. Biblioteca istorică Heliodorus. Wright 1865. 28. Vergilius Ecl. XIV–XVI. 65. Historia Naturalis Plutarch. 44 Jashemski 1977. XVIII. În Italia se poate urmări continuitatea şi persistenţa acestei tradiţii. 8) iar folosirea acestora ca protecţie împotriva deochiului (jettatura în Sicilia) este şi în zilele noastre o practică obişnuită în sudul Italiei44.Knight. Plutarch Mor.8.Anca Timofan 209 ecleziasctic intitulat Judicia Sacerdotalia de Criminibus stabilea pedepse severe pentru cei care recurg la incantaţii de venerare a simbolurilor falice40. 43 Wright 1865 p. El este însă determinat în demersul său ştiinţific de descoperirea surprinzătoare a supravieţuirii acestei vechi credinţe în sec. 221. În sec. în oraşul Isernia. Plutarch Symp. Timişoara. Horatius Epist. Richard Payne Knight se remarcă printr-o importantă contribuţie la cunoaşterea tradiţiei şi istoriei cultului lui Priapus în Antichitate. Eclogae vel bucolica Varro. regiunea Molise)41. 7). Forgeais a colectat o mulţime de amulete falice (cele mai multe realizate din plumb) din apele Senei pe care le-a publicat la Paris în Notice sur de Plombs Historié trouvés dans la Seine42 (fig. În 1858 M. Bib. Plinius Secundus Hist. 40 41 Wright 1865 p. Epistolae Plinius Secundus. În Discourse on the Worship of Priapus and its connections with the mystic theology of the Ancients. Varro De Lingua. Knight 1786 p. 3-12. Moralia Plutarch. M. Viaţa municipală în Dacia Romană. De Lingua Latina Studii şi articole Ardevan 1998 Bărbulescu 2003a – – R. Bibliografie Izvoare Diodor. Bărbulescu. ist. Ardevan. . 59-60. Heliodorus Aeth. nat.

2003. Dickie. Colchester Archaeological Report 6. Elworthy. C. Crummy. the Gilberd School and Other Sites from Colchester. Essex. Crummy 1992 – DA 1896 Dickie 1991 Elworthy 1895 Greep 1983 – – – – Gudea 1989 – Gusman 1900 Henig 1984 Jashemski 1977 – – – Jitta şi colab. L. Dictionnaire des antiquites grecques et romaines. în Classical Philology. Wise. Its Life and Art. Pompei: The City. p. J. p. Jashemski. Johns. N. Roman small finds from the Culver Street site Category 13: Military equipment’. 4. Bonfante. vol. 1973. vol. în American Journal of Archaeology. Peters. P. Londra. S. Johns. 1992. 1895. Ciobanu. 1982. Sex or Symbol? Erotic Images of Greece and Rome. Gusman. 1900. 2000 – . 141-202. I şi II. Ch. Londra. Amber Amulets. The Excavation of a Shop-House at Pompeii. 1989. în P. vol. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman. Gudea. 187-191. Funeraria Dacoromana. R. 1977. M. în Britannia. nr. 93.). p. P. Paris. Military equipment. P. p. 17-29. nr. Bărbulescu. Daremberg.1/1991. 1983. Colchester Archaeological Report 2. vol. 244-246. VII. 1973 – Johns 1982 Johns. 543-570. R. Witteveen. Heliodorus and Plutarch on the Evil Eye. Recherches archéologiques à Partos. E.2. W. Cluj-Napoca. 274-276. cord. Crummy (ed. A Roman Gold Phallic Pendant from Braintree. în Army and Urban Developementin the Danubian Provinces of the Roman Empire. vol. Saglio. 1896 . Zadoks-Josephus Jitta. W. p. XIII. Porolissum. 1786. 139-140. Colchester. N. Greep. C. 81. Londra. Knight. Excavations in Culver Street. în ActaMP. A. în Britannia. Nudity as a Costume in Classical Art. p. Discourse on the Worship of Priapus and its connections with the mystic theology of the Ancients. A. Alba Iulia. The Figural Bronzes. 2000. F. 1989. Londra. p. 34/2003. Colchester. F. în P. W. Nijmegen. 86. 10-1178.). Moga. N. p. 15/1984. M. J. V. T. M. 217-227. în American Journal of Archaeology. The Roman Small Finds from Excavations in Colchester 19711979. nr. T. vol. The Evil Eye. p.210 Bărbulescu 2003b Bonfante 1989 – – Un fascinum descoperit în Colonia Aurelia Apulensis M. Henig. Crummy (ed. Wise 2003 Knight 1786 – – – – Moga şi colab.

. Le sexe et l 'effroi. Londra. On Phallic Worship. Quinard 2000 Smith 1875 Westropp 1870 Wright 1865 – Fig. Westropp. Wright. Smith. p. 1870-1871. CXXXVI-CXLVI. Londra. vol. 1875. T. 1 – Fascinum-ul descoperit la Apulum. 1865. W. 8.Anca Timofan 211 – – – P. în Journal of the Anthropological Society of London. Quinard. The Worship of the Generative Powers. John Murray. A Dictionary of Greek and Roman Antiquities. H. M. 2000. Paris.

3 – Amuletă falică din aur descoperită la Braintree ( după Johns. Wise 2003).212 Un fascinum descoperit în Colonia Aurelia Apulensis Fig. . 2 – Fascinum-ul . Fig.desen.

Peters. Fig. Witteveen 1973). 5 – medalioane cu reprezentarea ochiului alături de alte simboluri apotropaice (după Elworthy 1895). 4 – Amulete falice din colecţia muzeului Rijksmuseum G.M.Kam din Nijmegen (după Jitta.Anca Timofan 213 Fig. .

Fig. 8 – Pandantive falice din Napoli – sec. 7 – Amulete falice descoperite în râul Sena ( după Wright 1865). 6 – Pandantiv cu reprezentarea mâinii falice – mano ficus ( după Elworthy 1895). Fig. . XIX (după Wright 1865).214 Un fascinum descoperit în Colonia Aurelia Apulensis Fig.

Anca Timofan

215

A FASCINUM DISCOVERED IN COLONIA AURELIA APULENSIS. OCULUS MALIGNUS AND THE APOTHROPAIC ROLE OF PHALLIC AMULETS Abstract The use of phallic amulets, to be carried on the person as preservatives against the Evil Eye and other noxious influences, was very common in Antiquity. The ancient Roman was ever fearful of the Evil Eye (oculus malignus) and the injury that it might work on his person or property. Protection against evils was sought throught magical use of amulets (amuletum). Pendants in the form of a single phallus were found in most of the provinces of the Roman Empire. A similar type of amulet called fascinum, was discovered in 2007 inside of a roman private building in Colonia Aurelia Apulensis (Partoş, Alba Iulia) as the result of a rescue excavation. This phallic amulet was made of bronze and it’s dated in the third century AD. The fascinum was supposed to possess magical influences which not only acted upon others but defended those who were under its protection. The worship of generative powers witch is concentrated upon the representation of the phallus continued to exist in the Middle Ages. Even in modern times, the use of amulets as a believe in the Evil Eye’s malefic powers is still present as a popular superstition, filled with irrational connotations. List of illustrations Fig. 1 – The fascinum discovered in Apulum. Fig. 2 – The fascinum – the drawing. Fig. 3 – Gold phallic amulet discovered in Braintree (after Johns, Wise 2003). Fig. 4 – Phallic amulets from Rijksmuseum’s colection in Nijmegen (after Jitta, Peters, Witteveen 1973) Fig. 5 – Medals with the representation of the eye and other apothropaic symbols (after Elworthy 1895). Fig. 6 – Pendant with the representation of the phallic hand – mano ficus (after Elworthy 1895). Fig. 7 – Phallic amulets discovered in the river Seine ( after Wright 1865). Fig. 8 – Phallic pendants from Napoli – nineteenth cenury ( after Wright 1865).

O STATUETĂ A VENEREI AFLATĂ LA APULUM Radu Ota Înfloritoarea viaţă economico-socială din centrul urban Apulum a dus la crearea unor valori spirituale remarcabile care se regăsesc în operele de artă realizate de meşterii locali sau alogeni stabiliţi aici. Cultul zeiţei Venus, protectoare a gintei Iulia, este larg atestat în acest mediu citadin, dovadă fiind numeroasele reprezentări iconografice1 sau atestări epigrafice2. Identificată cu Afrodita a grecilor, aceasta este ocrotitoare a iubirii şi plăcerii, patroană a căsătoriilor în asociere cu Hera, şi iniţiatoare a ciclului cosmic şi renaşterii naturii3. Scopul articolului nostru nu este acela de a relata despre răspândirea acestui cult la Apulum, ci de a vă face cunoscută o reuşită operă sculpturală locală realizată de un meşter autohton sau colonist, înfăţişând-o pe Venus. Este vorba despre o statuetă (Pl. 1a-d)4 din marmură albă-gri deschis (nr. inv. R826, dimensiuni: htotală-20,7 cm, l-8,5 cm, gr.-7 cm; dimensiuni postament: L-10,7 cm, l9,7 cm, gr.-2,6-3,9 cm), extrasă cel mai probabil din cariera de la Bucova. Starea de conservare este fragmentară, păstrându-se doar partea de la bazin în jos. Zeiţa este aşezată pe un postament lucrat din aceeaşi rocă din care a fost sculptată. Piesa face parte din primele colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Din păcate nu cunoaştem locul exact de provenienţă al acesteia. În Registrul Inventar de epocă romană al muzeului aflăm că provine din Apulum, fără a fi precizate alte amănunte. Nici în acest caz nu cunoaştem contextul arheologic de provenienţă al operei, fenomen similar întâlnit şi la alte piese sculpturale publicate sau în curs de publicare. Majoritatea pieselor sculpturale cu caracter votiv dar nu numai, de la Apulum, indiferent de materialul din care au fost lucrate, fac parte din seria descoperirilor cu caracter fortuit. Este regretabil că în centrul urban apulens ne confruntăm cu o astfel de situaţie, încât abia dacă putem număra pe degetele de la ambele mâini asemenea piese găsite într-un context arheologic clar. O elocventă dovadă în acest sens o regăsim în consultarea repertoriului din monumentala lucrare a profesorului Diaconescu publicată recent. Autorul, deşi nu-şi propune să realizeze un repertoriu exhaustiv al statuariei majore de la Apulum, arată că toate piesele supuse analizei au locuri de descoperire neclare5. Având torsul nud, divinitatea este înveşmântată cu o palla care curge în numeroase pliuri oblice. Veşmântul este răsucit în jurul şoldurilor, „câmpul lui Venus” rămânând dezgolit. Draperia este înnodată în faţă, capătul acesteia căzând într-un fald vertical chiar pe axul statuetei. Putem observa contururile zonei pubiene şi a ombilicului precum şi alungirea corpului, trăsătură specifică elenismului târziu6. Se mai păstrează de asemenea doar palma stângă, care ţinea chitonul în dreptul sexului. Probabil, în mâna
1

Mitrofan 1971, p. 335, fig. 2; Pop 1971, p. 561, fig. 6/1; 1990-1993, p. 223-227; Popa, Berciu 1977, p. 217; Popa 1978, p. 149-156; Moga 1983, p. 386; Ţeposu-Marinescu, Pop 2000, p. 98, nr. 116-117, Pl. 60-61; Ota 2005 (sub tipar). 2 Piso 2001a, p. 282-284, nr. 362-364; 2001b, p. 570. Inscripţii cu Venus apar pe două altare votive şi o bază de statuie cu epitetele Augusta şi Victrix. 3 Vertemont 2000, p. 33, 329; Grimal 2001, p. 32-34; Ferrari 2003, p. 869-870. 4 Foto: Lacrima Rădulescu. 5 Diaconescu 2005, p. 148-161. 6 Cambi 1980, p. 280.

218

O statuetă a Venerei aflată la Apulum

dreaptă care nu se mai păstrează, ţinea mărul oferit de Paris zeiţei, asemenea celebrei statui Afrodita din Melos, operă a elenismului, încadrată în a doua jumătate a sec. II î. Chr.7 Bineînţeles că exemplarul nostru redat seminud este o copie inversă a celebrei opere amintite mai sus sau a unei alte lucrări mai vechi, la fel de cunoscută, cum este Afrodita din Cnidos a lui Praxiteles (sfârşitul secolului IV î. Chr.)8, practică frecvent întâlnită în statuaria romană9. Greutatea corpului se sprijină pe piciorul stâng întins, cel drept fiindu-i uşor îndoit, realizându-se astfel contrapostul. Folosirea uşoară a trepanului pentru redarea unor detalii cât şi calitatea artistică care depăşeşte nivelul mediu al artizanalului provincial (putem afirma că este una din operele reuşite ale sculpturii provinciale), încadrează piesa în epoca antonină târzie sau severiană timpurie, cel mult primul sfert al secolului III p. Chr10. Cam aceeaşi viziune asupra datării unor astfel de piese o avea şi regretatul cercetător al artei romane Mihai Gramatopol11. Lipsa unui context arheologic de descoperire ne privează de o datare mai strânsă, mai precisă. Analogii lucrate în marmură ale acestui tip iconografic întâlnim în Gallia12, în Pannonia la Aquincum13, Bassianae14şi Carnuntum15, în Dalmaţia la Nin16, în Moesia Inferior la Histria17 (2 piese), în Italia la Tusculum şi Napoli18, în portul Rhodos19sau în mari muzee şi colecţii europene cum sunt British Museum20 sau Colecţia Chevrier21. Bineînţeles că acest tip iconografic este reprodus şi de meşterii coroplaşti din Dacia, prin exemplarele de la Apulum22, Ulpia Traiana23, Potaissa, Moldoveneşti24, Slăveni25 şi Cumidava26. Aceste produse coroplastice sunt prezente în număr foarte mare în lumea romană, astfel încât nu are rost să insistăm să vorbim despre răspândirea lor în Imperiu, ţinând cont de caracterul de serie al acestor produse care nu au o valoare artistică deosebită. În provincia Dacia acest tip iconografic îl identificăm prin statuetele turnate în bronz. Pentru analogiile din bronz avem statuetele de la Drobeta şi Buciumi27. Cu această statuetă se orna un templu sau larariul unei case particulare. Probabil că această interesantă sculptură care înfăţişează zeiţa frumuseţii este singura copie din marmură a tipului iconografic care o înfăţişează în ipostaza seminudă. Este posibil să mai fie astfel
Daremberg, Saglio 1926, p. 732, Fig. 7397; Alpatov 1962, p. 184, Pl. VI, 15. Fleming 1983, p. 52, Fig. 43. Conform acestui autor, această operă a fost considerată de criticii grecoromani cea mai frumoasă statuie a sculpturii greceşti. 9 Brilliant 1979, p. 168-169. 10 Diaconescu 2005, p. 149. 11 Gramatopol 2000, p. 263. 12 În colecţia Hagemans. Vezi: Cumont 1913, p. 122-123, nr. 96. 13 Facsády Annamária 1991, p. 95-96, pl. 1, fig. 1-2; Zsidi 2004, p. 215, fig. 14. 14 Milin 2004, p. 263. 15 Swoboda 1964, p. 98, Taf. XXII, 2. 16 GAM 1973, p. 46, nr. 3; Cambi 1980, p. 280-283. 17 Bordenache 1969, p. 29, nr. 34, 36, Taf. XVIII; Covacef 2002, p. 119. 18 Reinach 1908, p. 357-358, nr. 7, 12. 19 Cambi 1980, p. 280. 20 Reinach 1908, p. 358, nr. 1. 21 Reinach 1908, p. 358, nr. 9. 22 Popa 1978, p. 156, nr. 11. 23 Pop, Nemeş 1977, p. 160, fig. 2. 24 Ţeposu-David 1964, p. 474, fig. 7. 25 Popilian 1971, p. 636, fig. 8/3. 26 Gramatopol 2000, p. 185. 27 Ţeposu-Marinescu, Pop 2000, nr. 115-117, Pl. 60-61.
8 7

Radu Ota

219

de exemplare în depozitele sau expoziţiile permanente ale muzeelor, care aşteaptă să fie publicate, aşa cum se întâmplă şi cu această piesă prezentă în colecţiile muzeului, probabil de mai bine de un secol. Listă Bibliografică Alpatov 1962 Bordenache 1969 – M. Alpatov, Istoria artei. Arta lumii vechi şi a evului mediu, vol. I, Bucureşti, 1962. – G. Bordenache, Sculture greche e romane del Museo Nazionale di Antichità di Bucarest. Statue e rilievi di culto, elementi architettonici e decorativi, vol I, Bucarest, 1969. – R. Brilliant, Arta romană de la Republică la Constantin, Bucureşti, 1979. – N. Cambi, Enonska Venera Anzotica, în Diadora IX, 1980, p. 273-289. – Z. Covacef, Arta sculpturală în Dobrogea romană. Secolele I-III, Cluj Napoca, 2002. – F. Cumont, Catalogue des sculptures et inscriptions antiques (monuments lapidaires) des Musées Royaux du Cinquantenaire, Bruxelles, 1913 (II-éme édition). – Ch. Daremberg, E. Saglio (edits), Dictionnaire des antiquités grecques et romaines, tome V, Paris, 1926. – A. Diaconescu, Statuaria majoră în Dacia romană, vol. II, Cluj Napoca, 2005. – R. Facsády Annamária, Venus torzó óbludáról, în Budapest Régiségei XXVII, 1991, p. 95-99. – A. Ferrari Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Bucureşti, 2003. – W. Fleming, Arte şi idei, vol. 1, Bucureşti, 1983. – Guide to the Archaeological Museum at Split, Split, 1973. – M. Gramatopol, Arta romană în România, Bucureşti, 2000. – P. Grimal, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Bucureşti, 2001. – M. Milin, Bassianae, în Situla XLII, Ljubliana, 2004, p. 253-269. – I. Mitrofan, Obiecte romane de la Apulum într-o colecţie la Bistriţa, în Apulum IX, 1971, p. 331-341.

Brilliant 1979 Cambi 1980 Covacef 2002 Cumont 1913

Daremberg, Saglio (edits) 1926 Diaconescu 2005 Facsády Annamária 1991 Ferrari 2003 Fleming 1983 GAM 1973 Gramatopol 2000 Grimal 2001 Milin 2004 Mitrofan 1971

220 Moga 1983

O statuetă a Venerei aflată la Apulum

– V. Moga, Sur la religion gréco-romaine telle qu’elle se reflète dans la sculpture d’Apulum, în ActaMN, XX, 1983, p. 383-391. – R. Ota, Venus din Apulum, în Patrimonium apulense V, 2005 (sub tipar). – I. Piso, Inscriptions d’Apulum. Inscriptiones Daciae Romanae, III, 5, vol. 1-2, Paris, 2001. – C. Pop, Monumente sculpturale romane din Transilvania, în Apulum IX, 1971, p. 553-570. – C. Pop, Bronzuri figurate în Dacia romană: repertoriu apulens, în Apulum XXVII-XXX, 1990-1993, p. 223-227. – C. Pop, E. Nemeş, Teracote cu Venere la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în ActaMN XIV, 1977, p. 159-163. – A. Popa, Teracote cu caracter votiv de la Apulum, în Apulum XVI, 1978, p. 149-161. – A. Popa, I. Berciu, Câteva obiecte de bronz şi argint de la Apulum, în Apulum XV, 1977, p. 217-233. – Gh. Popilian, Thermele de la Slăveni, în Apulum IX, 1971, p. 627-643. – S. Reinach, Repertoire de la statuaire grecque et romaine, t. II, vol. 1, Paris 1908. – H. Salskov Roberts, The Deified Julius Caesar and a Venus – two roman bronze statuettes found in Denmark, în Kölner Jahrbuch XXXIII, 2000, p. 151-161. – E. Swoboda, Carnuntum. Seine Geschichte und Seine Denkmäler, Graz-Köln, 1964. – L. Ţeposu-David, Teracote reprezentând pe Venus, în ActaMN I, 1964, p. 473-474. – L. Ţeposu-Marinescu, C. Pop, Statuete de bronz din Dacia romană, vol. I, Bucureşti, 2000. – J. Vertemont, Dicţionar al mitologiilor indo-europene, Timişoara, 2000. – P. Zsidi, Aquincum, în Situla XLII, Ljubliana, 2004, p. 209-231.

Ota 2005 Piso 2001 Pop 1971 Pop 1990-1993 Pop, Nemeş 1977 Popa 1978 Popa, Berciu 1977 Popilian 1971 Reinach 1908 Salskov Roberts 2000

Swoboda 1964 Ţeposu-David 1964 Ţeposu-Marinescu, Pop 2000 Vertemont 2000 Zsidi 2004

Radu Ota

221

a

b

c Planşa 1a-d. Venus seminudă

d

222

O statuetă a Venerei aflată la Apulum

A STATUE OF VENUS FOUND AT APULUM Summary The author talks about a white-grey marble statue of Venus found at Apulum. It belongs to the old collections of the National Museum from Alba Iulia and it preserves in a fragmentary state. The legs are covered with a palla keeped by the left hand. It preserves the torso until the navel. The breasts and the head are lacking. We can frame this artefact in the type of half-nacked Venus. The prototypes of this copy are Venus of Cnidos made by Praxiteles or Venus of Melos. The dimensions are: height-20,7 cm, breadth-8,5 cm, thickness-7 cm. Probably, this art opera is the single marble copy of this iconography type in the Roman province Dacia. There are a lot of bronze and clay analogies in this province. For example, the bronze statues were discovered at roman camps from Drobeta and Buciumi, and the clay statues, at Apulum, Ulpia Traiana, Moldoveneşti and Slăveni. In the central or occidental provinces, the marble statues of this iconography type were made at Aquincum, Carnuntum and Bassianae, in Pannonia, in the roman settlements of Gallia or in the south province Moesia Inferior, at the greek harbour Histria. We date this piece from the late Antonin period or the first decades of the third century A.D. Explanation of plate: Plate 1a-d: the half-nacked Venus.

Captarea se făcea. Cluj. Probabil că în depozitele muzeelor se găsesc numeroase piese. un Ulpius Proculinus – speculator reface o fântână – fons aeterni5. p. În acelaşi loc a fost descoperit şi un fragment de fistula cu lungimea de 72 cm. cercetate în campania din anul 1980. 7 Gudea 1980. În latus praetorii dextrum din interiorul şi din jurul clădirii 3 a apărut o mare cantitate de tuburi de apeduct din lut ars. 6 Tudor 1968a. Se presupune că această clădire a fost o baie de proporţii mai mici. 18 x 15 x 3. probabil. . p. p. pl. Covasna). iar la 120 m vest de colţul de nord-vest al acestuia se aflau termele6. Lungimea pieselor variază între 15-20 cm. Datorită faptului că ne aflăm pe un domeniu destul de puţin cercetat. Statius Priscus. care se prindeau unul în altul. 252. iar diametrul lor între 6-12 cm. Bologa (Jud. 1972. XXXVIII/ 6-9. Moga 1998. probabil de la locul numit “Fântâna Împăratului”. cel puţin în ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă. 15 x 13 x 3 cm. 291-322. în timpul împăratului Antoninus Pius. Probabil toate tuburile provin dintr-o singură conductă. vom realiza o repertoriere a descoperirilor şi vom încerca să obţinem câteva concluzii dintr-un material foarte arid. dar există astfel de obiective publicate fără a fi amintit nici măcar un tub ceramic. nu ar fi deplasată şi ar trebui să ne dea de gândit faptul că fiecare castru îşi avea propriile băi. În partea de sud a castrului au fost identificate urmele unui apeduct. 31. 1 2 Băeştean 2006. din punctul de vedere al aprovizionării/distribuţiei cu apă. În castrul legiunii XIII Gemmina de la Apulum. Cazul britanic2 ne arată faptul că acolo au existat numeroase comunităţi sărace. diametrul de 9 cm şi grosimea pereţilor de 1. O analogie a Daciei cu Britannia.69. a fost descoperită la adâncimea de 2. p. Apulum (Jud. pe vremea lui Gordian III. Din termele castrului provin tuburi ceramice cu următoarele dimensiuni: 19 x 18 x 5 cm. care fie nu au fost publicate din diverse motive. probabil pentru uzul ofiţerilor din castru8. Buciumi (Jud. p. În zona clădirilor interioare. Breţcu (jud. Cluj). Alba). 57/ 1-2. 279. fig. 197-207. Aducţiunea apei în castru este atestată prin inscripţia CIL III 1061. La fel ca şi în cazul aşezărilor civile ne vedem nevoiţi a ne manifesta neîncrederea în ceea ce priveşte publicarea materialului.5 cm.20 m. fie nu au fost corect interpretate.2 cm7. de la unul din izvoarele aflate sub dealul Mamut. o conductă de evacuare din olane romane3. 341-349. Bologa. 4 Moga 1998. p. p. 8 Chirilă şi colab. p.APROVIZIONAREA CU APĂ A CASTRELOR DIN DACIA Gică Băeştean După un prim articol referitor la aşezările civile din Dacia1. Stephens 1985. 63. care nu au putut ajunge niciodată la nivelul atins de castrele din Britannia. Rep. nr. pe când guvernator era M. 24 x 12 x 4 cm. v. p. în cele ce urmează vom încerca să surprindem situaţia la nivelul castrelor. s. Sălaj). 58-59. unde prin vestigii arheologice mai vechi sunt consemnate şi tuburi ceramice4. 50/ 4-7. 5 CIL III 990. 3 Moga 1983. 1.

p. 10 . În zona porta principalis dextra trecea un canal pentru deversarea reziduurilor în afara castrului. Termele erau situate la 108 m de castru. În repertoriul pieselor. ducea apa reziduală în şanţul castrului printr-o deschidere formată din trei blocuri dreptunghiulare de mari dimensiuni încastrate la baza zidului11. 15 Tudor 1968a. dar probabil că avem de a face cu tuburi ceramice. Cluj). 27. Isac 1996. p. p. p. În vicusul militar de aici a fost descoperit un puţ cu diametrul de 1. A fost săpată baia castrului unde au fost descoperite tuburi circulare şi rectangulare.10 m. nu ştim dacă provin din castru sau din aşezarea civilă. aşezate pe un strat de opus caementicium. Caraş Severin). În ceea ce priveşte rezervorul este greu de spus ceva atât timp cât nu ni se dau nici un fel de alte date. p. Inlăceni (jud. în fotografii nu apar şi nu se cunoaşte nici locul lor de descoperire. Despre tuburi avem şi mai puţine date. Jidava sau Jidova (jud. Bistriţa-Năsăud). iar pe de altă parte nu este clar dacă sunt din instalaţii de aducţiune a apei sau a aerului cald. peste care trecea via sagularis. care a funcţionat şi înainte de construirea clădirii. RR. ce a fost săpat în lut şi avea pereţii foarte înclinaţi şi înalţi. până la adâncimea de 2. Acestea se grupează mai ales la gurile canalelor din peretele de vest. În încăperea C au fost scoase la iveală mai multe tuburi ceramice. Pe vârful cel mai înalt al platoului Măgura a fost identificat un rezervor de apă şi două instalaţii termale. 280. iar între ele erau prinse cu mortar. în două încăperi. întrucât erau pline cu cenuşă16.50 m. 16 Gudea 1975. În colţul de nord-vest al castrului a fost cercetată “clădirea B”. 113. 168-180. 145. Ilişua (jud. 13 Tudor 1968b. interpretate drept material pentru transportul aerului cald. 160.20 m. cu dimensiunile de 1 x 0. 266. În castrul de piatră la baza agger-ului se afla un canal de scurgere. 294-295. Pe toate se observă o depunere calcaroasă. printre care se numără două fragmente dintr-o inscripţie funerară refolosită în antichitate9. Mehadia (jud. Cluj). Civilta. 11 Isac şi colab. Canalul era acoperit cu lemn15. Canalul. p. Între materialul ceramic descoperit se amintesc şi tuburi de apeduct14. prin urmare este greu de spus dacă ţin de castru sau de băile acestuia. Pe una din ţigle s-a păstrat o ştampilă a alei Siliana. În muzeul din localitate se găsesc două tuburi ceramice cu lungimea de 19 cm şi diametrul de 3-10 cm10.. Braşov). Nu se specifică materialul. dar aflându-se în cel mai înalt punct este posibil să avem de a face cu caput aque. în desene. 12 Tudor 1968b. Hoghiz (jud. Gilău (jud. iar fundul era podit cu tegula mari. avea marginile construite din lespezi prinse cu mortar. p. 1983. Conţinea un material arheologic bogat. pe direcţia est-vest şi perpendicular pe zidul de incintă. p. 293-296. Harghita). dreptunghiulare. Printre descoperirile din castru sunt amintite şi numeroase tuburi de teracotă13. Se pare că o parte din ele au fost folosite la transportul aerului cald. p. A funcţionat deschis. Gherla (jud. 14 Gudea 1979. 9 Isac. În interiorul castrului au apărut conducte de canalizare12. în centrul căreia. Argeş). Cluj). a fost surprins un canal în formă de V.224 Aprovizionarea cu apă a castrelor din Dacia Căşeiu (jud.

întrucât apar în acelaşi context.15 m. În partea de nord 17 18 Ardevan 1977. 126. p. s. Turda. La Potaissa apeductul pentru castru se compune din tuburi ceramice lungi de 43 cm şi diametrul de 16. Bărbulescu 1994. v. larg de 70 cm şi pardosit cu cărămizi25. bucăţi de cărămidă şi ţigle prinse cu mortar de culoare roşiatică. la o adâncime de 2. p.Gică Băeştean 225 Ortelec (jud. Cluj. Nu este foarte clar dacă acesta alimenta oraşul sau castrul. 397. apoi într-o fază ulterioară va fi transformată în rezervor pentru apă sau cisternă20. p. De asemenea. Sălaj). XIX se semnala prezenţa unei fortificaţii romane. Adâncimea nivelului păstrat era de 1. ce consta din porţiuni de canal amenajat din cărămizi. cu lăţimea de 30 cm. p. p. În sec. 22 Bajusz 1980. 19 Gudea şi colab. p. Cluj. cu rigole de drenaj săpate direct în pământ19. Gudea 1983. 159-161. Evacuarea apei se făcea printr-un orificiu realizat în zidul clădirii principale. dar nu este sigur.70 m lăţime. p. Copăceni. Sălaj). însă este foarte greu de atribuit unuia sau altuia. 136. v. Potaissa (jud. apeducte. iar zidul interior avea grosimea de 90 cm şi era realizat din piatră măruntă. 24 Bărbulescu 1995. Se pare că într-o primă fază. În sec. Trebuie să fi alimentat unul dintre cele două apeducte ale Potaissei23. Din colecţia lui Téglás István provin tuburi de apă descoperite în mai multe puncte: de la Copăceni. 25 Bărbulescu 1987. 23 Rep. de pe panta Dealului Cetăţii. de la nivelul actual al terenului şi lată de 90 cm21. Pe pavajul din zona Principiei au fost identificate urmele sistemului de canalizare. La dimensiunile de 79 x 75 x 46 cm nu putea să aprovizioneze ambele obiective. cu dimensiunile de 40 x 29 x 5 cm. 21 Ibidem. Unul dintre puţinele bazine de colectare a apelor se află la Copăceni. Porolissum (jud.90 m. 20 Gudea şi colab. Clădirea B10 se afla la 65 m faţă de Via Principalis şi avea o lăţime de 10 m. de la Furdulăşeni.50 m faţă de zidul de sud-vest al clădirii B 11. 128. 1983b. lângă bastionul din colţul de nord-est a fost descoperit un canal pentru evacuarea apelor reziduale. atunci când zidurile erau întărite la exterior cu contraforţi. Rep. Landes-Gyemant. Partea interioară şi fundul construcţiei erau acoperite cu un strat de opus signinum. 371. clădirea a funcţionat pe post de horreum. . Există şi urmele unei faze anterioare. dar tot soldaţii din legiunea V-a Macedonica le-au construit pe ambele24. s. 112. XIX Iosif Vaida menţionează ruinele castrului. p.80 m. 1983a. din apropierea zidului de sud al castrului22. Probabil că este vorba despre castrul mare de pe Pomet.5 cm. Nu este foarte clar dacă este vorba despre instalaţii ce aprovizionau castrul sau oraşul. care era construit cu piatră şi avea fundul pavat cu cărămizi de 0. 164. 65-84. care erau bine legate cu ciment. La 87 m faţă de Via Principalis şi la 4. A fost cercetat şi canalul de drenaj principal. a fost identificată o fântână adâncă de 3. Cluj). Ibidem. p. Zidurile erau duble. de pe valea Pardei. p. La porta decumana era dublat de un canal deversor. în colţul de nord-vest al curţii. la exterior peretele avea grosimea de 70 cm şi era construit din piatră prinsă cu mortar de culoare alb. etc18. 286. datată ca atare pe baza ţiglelor şi a apeductului17.

M. p. Tuburile ceramice urmăreau configuraţia terenului şi au fost surprinse pe o distanţă de 195 m29. s. or comparaţia cu alte provincii devine aproape imposibilă. p. Sursa de apă se afla la 600 m faţă de castru. Din acest castru în care au staţionat detaşamente din Leg. Alba).226 Aprovizionarea cu apă a castrelor din Dacia se făcea joncţiunea cu un canal secundar din cărămidă.3-14. Schela Cadovei (jud. Războieni-Cetate (jud. 31 Rep. Această concentrare pe suprafaţa unor încăperi a condus la ipoteza că am avea de a face cu bolţi din tuburi ceramice28. 2002. 37. Din zona termelor provin două figuri de fântână. Nu este foarte clar dacă tuburile ceramice sunt pentru încălzire sau pentru aducţiunea/distribuţia apei. 149. 2. ori cu tuburi ceramice nu ajută foarte mult. În câteva încăperi din cadrul termelor a fost descoperit un strat continuu de tuburi ceramice şi mortar. 28 Bărbulescu 2004. Războieni-Cetate. Probabil că avem de a face tot cu un apeduct ceramic.4 cm. Din bazinul de captare s-au descoperit 3 lespezi cu dimensiunile: 94 x 48 x 4 cm. Din interior şi din jurul clădirii provin fragmente de tuburi de apeduct (probabil ceramice). sunt meţionate. Sălaj). 71-72. 96 x 89 x 7 cm. din păcate avem numeroase cazuri în care datele sunt lapidare. p. p. fig. fără urme de mortar. pe un deal aflat la cota 360 m. 1997. iar în curtea praetorium-ului au fost descoperite câteva puţuri. Mehedinţi). ne confruntăm cu lipsa imaginilor sau a unor desene. p. p. 70-71. Bărbulescu şi colab. deşi în cazul cărămizilor. Lako 1979. 29 Vlădescu. Alba. 1999. 26 . Ambele prezintă orificii pentru conductele ce deversau apa27. XIII Gemina şi ale alei Batavorum miliaria. O parte dintre piese erau curate. Braşov). 33 Matei. 306. 34 Tudor 1968a. p. La aproximativ 100-150 m de castru. una dintre ele reprezenta un cap de leu. 27 Bărbulescu şi colab. cu atât mai mult cu cât în unele cazuri am putea avea de a face cu tuburi pentru încălzire. Dimensiunile variază între 34-36 cm. fără o precizare topografică foarte clară. Nu există nici o ştampilă legionară. 131. p. 30 Tudor 1968a. Poenaru Bordea 1983. pe malul Văii Agrijului. diametrul între 11. Bărbulescu şi colab. Dolj). Faptul că ni se spune că avem de a face cu apeducte. p. Râşnov (jud. 257. p. 2001. Macrea interpreta clădirea drept termele castrului32. Racoviţa (jud. 318. Într-o zonă învecinată se aflau latrinele cu sistemul lor de canalizare26. Vâlcea). nr. din care s-a păstrat până în sec. 348. unde au fost descoperite numeroase tuburi pentru conducte33. În aceste condiţii realizarea unei tipologii sau chiar a unei analize cantitative pe un anumit areal. în care au fost descoperite fragmente de statui imperiale din bronz30. v. În colţul de sud-est al castrului a fost cercetată aşa numita clădire B. 125. 153. Răcari (jud. 93 x 88 x 4 cm. Bărbulescu şi colab. iar o alta un delfin. p. a fost identificată baia castrului. 32 Gudea. tuburi de lut ars şi ţevi de plumb31. Două dintre camere prezintă abside şi exista şi instalaţie de hypocaust. ţiglelor şi olanelor s-a recurs la ştampilare. Chiar şi în cazurile în care se aminteşte materialul. Pop 1971. În ceea ce priveşte interpretarea materialului se pot observa mari probleme. Pe sub porţi îşi aveau traseul canale de scurgere. 301. Romita (jud. XIX o boltă de cărămizi34. În interiorul castrului de pământ a fost descoperit un apeduct subteran ce ducea apa într-o cisternă. 37-38.

p. 1980. Cluj-Napoca 1987. C. Ana Cătinaş. – G. Nici nu este de mirare având în vedere că reprezentau o soluţie ieftină şi la îndemâna soldaţilor. 1997 Bărbulescu şi colab. Potaissa. ţevile de plumb de la Breţcu şi de la Războieni ne arată faptul că unele dintre castrele mici. Din istoria militară a Daciei romane. Bărbulescu. Ana Cătinaş. ar putea să presupună şi existenţa unor instalaţii ce alimentau cu apă şi nu doar deversarea apei de ploaie. sunt amintite puţuri. Berne. Din istoria militară a Daciei romane. Lipsa unor date referitoare la instalaţii de aprovizionare/distribuţie cu apă nu le şi exclude. fântâni. p. Bărbulescu. Bărbulescu. Cluj-Napoca. – M. Arhitectura militară şi tehnica de construcţie la romani. 1994 – M. A. Husarik. p. Cluj. în La Politique edilitaire dans les provinces de l’Empire romain II-IV siecles apres J. Bistriţa-Cluj. – M. – M. campania 1996. Ed. Iar o ultimă observaţie ar fi aceea că prezentarea sistemului de canalizare pentru castrele de la Gilău sau Răcari. Porolissum sau Răcari. 2-19 september 1993). jud. p. Bărbulescu. în CCA. Berna. 70-71 – M. în Fontes Historiae. În câteva cazuri. Se pune întrebarea dacă nu cumva acestea erau săpate pentru cazul unor eventuale asedii. p.Gică Băeştean 227 Ca şi în cazul aşezărilor civile tuburile ceramice par a domina în preponderenţa tipurilor de conducte folosite. beneficiau de facilităţi pe care nu le regăsim nici măcar în cazul unor oraşe din provincie. Bajusz. Claudia Luca. în CCA. Bărbulescu. în ActaMP 4. 341-349. când spunem mici ne gândim la castrele legionare din Dacia. 125. P. vol. Grec. Bărbulescu 1987 Bărbulescu 1994 Bărbulescu 1995 Bărbulescu 1997 Bărbulescu 2004 Bărbulescu şi colab. Cluj. Turda – Potaisa. jud. comparabile cu fântânile publice prezente în marile oraşe. dar este greu de presupus că nevoile unui castru puteau fi asigurate de acele puţuri. Husar. la Căşei. – C. Bărbulescu. Bucureşti 1997. Castrele legionare de la Apulum şi de la Potaissa beneficiau atât de apă de la apeduct cât şi de apă de la fîntâni. I. M. A. Vaslui 1999. 367-394. Husar. La colonisation a Potaissa et ses effets sur le developpement de la ville. 1999 . 2004. Studia in honorem Demetrii Protase. Băeştean. Grec. În cazul Potaissei figurile de fântână ne îndreptăţesc să credem faptul că soldaţii legionari beneficiau de apă de la fântâni alimentate de la apeduct. 129-131. M. Turda. Totuşi. 2006. Turda. 1995. (Actes du II colloque roumano-suisse. Dacia. care probabil şi le produceau singuri. Claudia Luca. Bărbulescu. campania 1998. The Water Supply of the Roman Settlements in Dacia. – M. Cluj-Napoca 1987. Colecţia de antichităţi a lui Téglás István din Turda. Bibliografie Bajusz 1980 Băeştean 2006 – I.

Matei. Gudea 1983 Matei. 107-125. Husarik. în ActaMP. 121-136. Alexandru Stănescu. Săpturile arheologice efectuate de M. M. Ana Cătinaş. – D. F. Roma. Bărbulescu.228 Bărbulescu şi colab. Nemeti. Gudea. Caraş Severin). 285-289 – N. Nemeti. Lako 1979 Moga 1983 Moga 1998 . Isac. C. A. Castrul roman de la Buciumi. Raport preliminar în legătură cu cercetările arheologice executate la Moigrad (Porolissum) în anii 1980-1982. 293-297. 25-28. M. Cumidava. 119-147. 2002 Civilta Chirilă şi colab. Castrul roman de la Breţcu. p. 1971. Isac. Opreanu. 159-183. Bărbulescu şi colab. Matei. 1972 Isac şi colab. jud Cluj. Chirilă. p. Ana Cătinaş. campania 2001. V. Al. N. N. p. 257. campania 2000. Moga la baia castrului roman de la Mehadia (jud. Husarik. Braşov. C. Marea şi M. 1972. p. Cercetări arheologice în castrul roman de la Apulum. în MCA XV. 1971. Raport preliminar în legătură cu cercetările arheologice executate la Moigrad (Porolissum) în anii 1980-1982. S. în ActaMP 3. Turda. Cluj. Cluj [Potaisa]. p. 318-319. p. în MCA XV. p. Claudia Luca. în CCA. I. A. Repertoriul descoperirilor şi aşezărilor de epocă romană pe teritoriul judeţului Sălaj. Nemeti. S. Suceava 2001. Gudea. 1979. Pop 1971 Gudea 1975 Gudea 1979 Gudea 1980 Gudea şi colab. Brăila 1996. Timişoara. Gudea. P. Gudea. 1975. – N. Gudea. în ActaMP 3. I. p. – V. – N. Chirilă. Turda. campania 1995. P. p. Moga. Isac. Castrul roman de la Gilău. p. Propuneri pentru o reconstituire grafică a castrului roman de pe Pomăt (Porolissum). Pop. Isac 1996 Gudea. E. I. – V. Pâslaru. V. în Tibiscus. I. Bajusz. Lucănel. Castrul roman de la Inlăceni (încercare de monografie). 7. Civilta romana in Romania. – N. E. Castrul roman de la Apulum. – A. 1982. I. 1982a Gudea şi colab. – N. Claudia Luca. Căşeiu. jud. – M. în CCA. Pop. Buziaş 2002. Cluj [Potaisa]. – E. Castrul roman de la Râşnov. 255-366. – N. A. p. Bajusz. jud. Moga. 1980. în CCA. – D. în ActaMP 4. 1982. 1983. în MCA XV. Bărbulescu. F. Husar. 1982b Landes-Gyemant. Lako. Husar. Gudea. – ***. Fodorean. Încercare de monografie. 1983 Isac. V. 2001 Aprovizionarea cu apă a castrelor din Dacia – M. Fodorean. Nemeti. Alexandru Stănescu. Cluj-Napoca. 149-270. în ActaMP 7. Contribuţii la cunoaşterea limesului de sud-est al Daciei romane. 1998. 278-280. A. Gudea. 1983. Landes-Gyemant. p. – Al. Pâslaru. E. Chirilă. Gudea. Diaconescu.

Oraşe. Bordea. The scarcity of information is added to these. Repertoriul arheologic al judeţului Cluj. Cercetările arheologice în castrul roman de la Racoviţa şi zona aferentă. Alba Iulia. 1985. Gh. P. 197-207. ediţia a III-a. Vlădescu. – ***. in only some of the cases the images are used. 345-350. Cluj-Napoca. Tudor.Gică Băeştean 229 – ***. A problem is that of correct identification of the pieces. But in two cases the use of lead pipes is mentioned: in Breţcu and Războieni military camps. Repertoriul arheologic al judeţului Alba. Rep.Tudor. In quite many cases wordings lacking of clarity were used – tubes or burnt clay tubes – that do not help at all. PoenaruBordea 1983 WATER SUPPLY OF MILITARY CAMPS IN ROMAN DACIA Abstract In this article we tried to put together a catalogue of discoveries connected with water supply systems of military camp in Roman Dacia. p. or about drainage channel systems. 1968. p. M. în Britannia XVI. 1968. R. Civic aqueducts in Britain. târguri şi sate în Dacia romană. 1983. – G. Stephens. One can notice that the installation used in almost all situation is the ceramic tubes aqueduct. – C. Oltenia romană. Bucureşti. 1996. Bucureşti. Alba Rep. . Cluj Stephens 1985 Tudor 1968a Tudor 1968b Vlădescu. and the majority of the description stop with the mere recording of the pieces existence. în MCA XV. 1992. as well as to sketch some conclusions that can be drawn from the analysis of this material. In some cases we have information about fountains or even installation supplied by the aqueducts. – D. – D.

dar din care lipsesc osemintele umane1. că ar putea reprezenta tipul specific de morminte al unei comunităţi. cel care defineşte sepulchrum în modul amintit. prin salvarea miraculoasă dintr-o primejdie de moarte sau dintr-un alt motiv a dobândit o nouă identitate. mai mult. MORMINTE FĂRĂ MORŢI. uneori. epitaful unui copil. fie ei criminali executaţi. la păstrarea amintirii defunctului. 35. p. se referă. inclusiv prin formula dedicatorie. în care fusese închis împreună cu trupul6. 141sq. depunerea corpului lipsit de viaţă în mormânt era considerată indispensabilă pentru ca sufletul defunctului să-şi găsească odihna şi să nu îi mai tulbure pe cei vii3. de obicei craniul). care. deci acesta este considerat adevăratul mormânt şi în situaţia dezmembrării cadavrului (Sonoc 2007. adică o amenajare. sufletul continua să trăiască în mormântulcasă. numeşte cenotaful monumentum memoriae causa factum (Digestae. p. nu întotdeauna însă este vorba de un defunct real. 15. afirmă că amenajarea mormântului constituie o cinstire a defunctului şi. nu au fost în mod necesar aşezate la astfel de morminte simbolice. p. desigur. protejat prin anume interdicţii. în diferite forme. 2 De Coulanges 1984. spre deosebire de cele care afirmă continuarea existenţei într-o lume diferită sau paralelă. îşi are originea atât amenajarea de Sîrbu 2003. ci. cf. pp. În asemenea străvechi reprezentări religioase. care rămâne un bun patrimonial susceptibil de a fi vândut şi donat. 95-97) că doar mormântul propriu-zis (sepulchrum). pp. 218 (54): semper gemens sepulcro honoravit deliniens suos merores. nu toate prevederile dreptului roman referitoare la cenotafe au o valabilitate universală.). care căutau să-şi obţină dreptul de a fi înmormântaţi chiar şi atunci când acesta le fusese refuzat5. p. prin iniţiere. spre deosebire de cenotaf. mijlocul de a potoli jalea supravieţuitorilor (semper gemens. de o moarte reală. devine un locus religiosus. scorburi. p. fiul unui centurio. Este absurd. Al. cenotafe pot fi amenajate şi atunci când se recurge la înmormântarea simbolică a unui membru al comunităţii. p. sepulcro honoravit deliniens suos merores)4. nu pot fi considerate cenotafe înhumările parţiale (a unei anumite părţi din corp. I. dispăruţi. locul în care este înmormântat capul. soldaţi căzuţi în lupte departe de ţară. oameni săraci. Dar. Florentinus. 1). 37.MORŢI FĂRĂ MORMINTE. II. care conţine corpul sau osemintele defunctului. grote) a resturilor cinerare. p. II. 4 ISM. osemintele umane descoperite în contexte nefunerare şi mormintele de incineraţie cu o cantitate simbolică de resturi cinerare (în măsura în care ele provin de la incinerarea unui cadavru uman). a devenit un alt om. De Coulanges 1984. inviolabil. Deoarece omul arhaic avea faţă de defuncţi o atitudine de teamă şi respect. dacă ritualul funerar prevedea împrăştierea pe câmp sau depunerea în ape ori în alte locuri (mlaştini. 334. din punct de vedere al dreptului sacru roman. 5 Capdecomme 2003. extra comercium. 7. după cum nici inscripţiile funerare care. înecaţi. rareori izolată. totodată. ce prezintă caracteristicile unui mormânt. 1 . Pentru diferite aspecte simbolice şi juridice referitoare la amenajarea mormintelor romane provinciale din România: Sonoc 2007. XI. De aceea. 36. la Tomis. este socotit locus religiosus (Voelkl 1964. sinucigaşi. reînhumările totale sau parţiale. a crede că astfel de morminte simbolice ar mai fi fost necesare sau. De altfel. din cadrul cimitirului. CÂTEVA CONSIDERAŢII ASUPRA PROBLEMEI CENOTAFELOR DIN NECROPOLELE ROMANE PROVINCIALE DIN DACIA Alexandru Gh. în sec. spre deosebire de acela al unei înmormântări provizorii a defunctului. Stănescu a arătat (Stănescu 2003. la fel ca faţă de divinităţi2. Romanii credeau şi ei că marea majoritate a celor neînmormântaţi (insupelti). 15. 27 şi 35. 6 Chiş 2003. după părerea noastră. de aceea. 3 Sîrbu 2003. deveneau după moarte strigoi. Sonoc Cenotaful este un mormânt fără defunct. 17). I. potrivit cărora.

12 Sibişteanu 2000. 149. într-un singur caz (mormântul nr. iar unul dintre morminte (nr. cât şi prezenţa inventarului funerar şi a diferitelor ofrande necesare şi dincolo de moarte. cât şi în mediul barbar învecinat. p. pp. II î. pp. au fost depuse ofrande de carne de ovicaprină18. V-III î. în unele necropole din regiunea nord-pontică ale purtătorilor amintitei culturi. interesant este faptul că toate gropile acestor morminte erau orientate nord – sud. şi nici în civilizaţia dacică preromană. Ca expresie a acestei credinţe în puterile malefice ale defuncţilor lipsiţi de mormânt şi condamnaţi să rătăcească prin Lumea Aceasta. o mărgică din sticlă şi numai într-un singur caz (mormântul nr. 19 Palade 2004. Deosebit de important este faptul că. p. atestată. 8)16. 17 Bichir 1998. au fost descoperite 7 cenotafe. 37. Chr. astfel de morminte simbolice sunt cunoscute atât în necropolele romane provinciale din provinciile dacice. Neamţ) au fost descoperite 2 morminte (nr. iar în Antichitatea târzie şi la purtătorii culturii Sântana de Mureş – Černjychov. – I d. iar într-un alt mormânt (nr. Chr. Bichir 1972. în sec. 10 Luca 1998-1999. la Bucov (jud. pp. 66. 21. 63-66. Bandula 1970. Moldova. Chr. Vaslui). 11 Cultura Gârla Mare. 144. 41. datorită numărului mare de morminte cercetate în această necopolă. 542). 460) au fost găsite doar câteva fragmente de cărbuni. p. p. Sîrbu 1993. dar preluate de aici şi de către purtătorii culturii Sântana de Mureş – Černjychov20 şi care. al căror inventar constă în 1-5 vase de ceramică sau. 2. Frazer 1935. fapt pentru care toate au fost considerate cenotafe15. în sec. 159) avea la un capăt o treaptă19. p. ea este de 1. . încă din neolitic10. ipoteză care credem că poate fi acceptată doar dacă într-o necropolă astfel de morminte reprezintă descoperiri singulare sau foarte rare şi/sau se disting prin inventare care permit să se presupună că un astfel de complex ar putea reprezenta mormântul simbolic al unui strămoş mitic. La populaţiile barbare învecinate cu provinciile dacice. unde au fost cercetate 547 de morminte. 18 Palade 2004. Cenotafele nu lipsesc nici în mediul getic. cât şi în cel sarmatic. În mediul sarmatic cenotafe se întâlnesc atât în R. ca în cazul celui al unei căpetenii celtice de la Ciumeşti (jud. pentru ca acesta să nu aibă motive de reîntoarcere8.14. p. p. Descrierea acestui interesant complex arheologic: Rusu. p. 44. nici în urne şi nici în gropi. 73sq. În necropola carpică de la Văleni (jud. Prahova)17. pe teritoriul României. în necropolele purtătorilor culturii Žuto Brdo – Gârla Mare11. 13 Sibişteanu 2000. 64sq. cenotafe se cunosc atât în mediul dacic liber. p. 381 şi 382) în care nu au fost găsite nici un fel de resturi cinerare. Ursachi 1988. 15 Ioniţă. în acest caz se poate calcula cu o foarte mare probabilitate frecvenţa înmormântărilor simbolice. cf. În necropola purtătorilor culturii Sântana de Mureş – Černjychov de la Bârlad-Valea Seacă (jud. Satu Mare)13. p. iar unii cercetători le atribuie chiar rolul de a consacra necropolele în care apar12. p. Cu toate că nu putem recurge la comparaţia cu alte necropole ale aceleiaşi culturi de pe teritoriul 7 8 Capdecomme 2003. p. 21 Magomedov 1987. 366).27 %. 14 Sibişteanu 2000. 20 Vornic 2006. frecvente în mediul sarmatic. cât şi în România. 26-29. de a-i chinui pe cei vii prin boli şi apariţii înspăimântătoare9. cf. reprezintă chiar tipul predominant21. 9 De Coulanges 1984. la fel ca la unele morminte de inhumaţie. dar care pare frecventă şi la sfârşitul epocii bronzului. 85. Luca 2006. 149. 16 Sibişteanu 2000. la Corpaci (tumulul nr. 171 şi 252.232 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia cenotafe7.

În necropola de nord a oraşului Romula. în Moesia Inferior. care. 22. urna mormântului nr. 210.Alexandru Gh. chiar dacă V. lipsită de capac. cenotafele imită cu fidelitate diferite tipuri de morminte de incineraţie sau de inhumaţie întâlnite aici. fapt pentru care s-a presupus că ar putea fi vorba. fie din mediul barbar. p. Deşi. Vornic este de părere că unele dintre complexele arheologice descrise drept cenotafe. care imită conturul unei gropi de mormânt. foarte probabil. de o înmormântare potrivit normelor rituale tradiţionale. deocamdată. 151 de aici. era goală. o astfel de semnificaţie ar putea fi atribuită şi celor 4 urne fără oase calcinate descoperite în necropola daco-romană de la Enisala (jud. p. din diferite motive. Este şi cazul singurului înecat atestat epigrafic în Dacia. numărul mare de morminte cercetate în această necropolă ne determină să credem că. 19 şi 55. Tulcea)28 . chiar a dispariţiei lor24. 105. 27 Popilian 1980. probabil. pp. a pierit într-o catastrofă marină (cal[amitate] m[ar ?]i o[presso ?]). fragmente ceramice romane şi un fragment de lacrimarium au fost depuse pe un pavaj 22 23 Vornic 2006. 160. care avea o groapă de formă ovală. două morminte cu amenajare rectangulară din piatră. Deşi propagarea creştinismului a avut ca efect scăderea frecvenţei cenotafelor. Dolj) au fost considerate cenotafe. 187. În mormântul nr. 236. 28 Babeş 1971. dar în care nu au fost găsite urme de arsură (nr. fără a fi avut parte. 82 şi 151). totuşi. referitoare la această categorie aparte de morminte. barbare sau romane. . rezultatul este foarte apropiat de situaţia reală din mediul purtătorilor culturii Sântana de Mureş – Černjychov. p. în stepele nord-pontice şi chiar şi pe actualul teritoriu al României cenotafele practic dispar pentru o perioadă destul de îndelungată. deoarece oasele calcinate lipseau27. morminte de inhumaţie răvăşite sau ale căror schelete s-au degradat22. Mormintele nr. după ştiinţa sau presupunerile supravieţuitorilor. în general. neîntâlnit la alte populaţii migratoare târzii de origine türcică23. unele vestigii ale tradiţiilor care au determinat apariţia înmormântărilor simbolice sau sunt legate de existenţa lor au supravieţuit şi pot fi recunoscute chiar în societatea contemporană din ţările a căror religie predominantă este creştinismul şi chiar în unele forme de manifestare ale cultului politic. o înmormântare simbolică. 26 Babeş 1970. tocmai datorită faptului că rostul lor este acela de a asigura un mormânt simbolic şi. 187. 38 şi 39 din necropola daco-romană de la Locusteni (jud. Moldova) sunt. după cât se pare. 20. Baran. Sonoc 233 României şi nici nu putem face comparaţii cu situaţii asemănătoare din alte medii culturale. 25 IDR. au fost şi ele socotite cenotafe29. 390. 29 Moga et alii 2003. de un cenotaf26. de fapt. la vârsta de 16 ani25. fie din cel roman provincial şi roman târziu de pe teritoriul României. În Evul Mediu timpuriu. credem că se poate constata că. p. anume Aurelius Volusianus din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. ele sunt considerate un element specific pecenegilor. dar insuficient cunoscute. p. În necropola de incineraţie de la Alburnus Maior. nu a putut fi recuperat sau care a murit departe. III/2. p. în final. de obicei unui defunct al cărui trup. Kozlovskij 1991. lipseşte o sinteză a informaţiilor destul de numeroase. Ulterior. n. care continuă să coexiste doar cu mormintele păgâne şi. care are puterea de a-l separa definitiv de Lumea Aceasta şi a-i asigura integrarea în Lumea Cealaltă. descoperite în necropola birituală de la Budeşti (R. 24 Musteaţă 2005. din punctul Hop. după părerea noastră.

deşi nu ar putea fi excluse nici unele legături cu anumite credinţe referitoare la localizarea Lumii Celeilalte. 210. a fost şi el considerat ca un posibil cenotaf33. 200-207. precum şi un rug pentru libaţii şi o arsură rituală legată de acesta. fig. 39 Leahu 1975. pp. Tot aici. poate chiar în prima jumătate a sec. 76). după părerea 30 31 Moga et alii 2003. p. Ţinând însă seama de apropierea destul de mică de locul pe care fusese ridicat rugul mormântului nr. devenit. 392. . un munte artificial construit deasupra mormântului. 202 (mormântul nr. doar de resturi din mantaua unor tumuli distruşi. 41 Leahu 1975. de inhumaţie. până când. ar putea avea acelaşi rol. 151). p. 210. 37 Sîrbu 2004. 7 dintr-un grup de morminte cercetat tot la Alburnus Maior. Amenajarea unui podium deasupra mormântului sau a oaselor calcinate în cazul unor tipuri de morminte de incineraţie romane provinciale şi romane târzii din Dacia este asemănătoare ca semnificaţie rituală cu acoperirea cu pietre a unor defuncţi înhumaţi. ar putea exprima teama de spiritul defunctului. considerate însă drept mantale. au mai fost descoperite deasupra unui mormânt de incineraţie in situ34. 14/2. 36/1-2 (mormântul nr. 202 (mormântul nr. a putut fi fixat în Lumea Cealaltă. platforme de piatră. care aminteşte de un podium din piatră.234 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia din piatră brută şi au fost acoperite cu un alt strat de pietre brute30. 45. deci un punct de reper în spaţiu37. fig. urme de arsură nu au fost însă descoperite. simbolic. II. ar putea fi privit ca imitaţia unui ustrinum. 40 Leahu 1975. Amintim doar că un mormânt nesigur. realizată din cărămizi aşezate pe cant. 33 Moga et alii 2003. cu groapă pavată. pe care defunctul ar fi trebuit să fi fost incinerat. lipsit de inventar. p. care constă dintr-o groapă cu cenuşă şi cărbune. lipsită de inventar. precum şi alte 3 locuri cu urme de arsură rituală40. de asemenea. p. III)38 poate fi considerată un cenotaf sau doar o vatră pentru pregătirea banchetului funerar. Ar putea fi vorba. 38 Leahu 1975. 35 Moga et alii 2003. p. precum şi a unui mormânt de ustrinatus35. ca şi de faptul că în acest tumul mai există şi un mormânt secundar. un axis mundi. datat spre sfârşitul sec. o interpretare asemănătoare a fost dată şi aglomerării de pietre care acoperea mormântul nr. un simbol al verticalităţii. care fusese condamnat să rătăcească. III. probabil nu prea înalţi. Este greu de spus însă dacă o amenajare în formă de U. 6. poate şi pe acela de a sublinia statutul său social şi de a proteja mai bine mormântul împotriva unor eventuali jefuitori. întâlnită în necropolele daco-romane şi romane târzii din Dacia şi în unele necropole barbare din vecinătatea provinciilor dacice. astfel. 208. descoperită într-unul dintre tumulii din necropola de sud de la Romula cercetaţi în 1969 (tumulul nr. însă situat în partea de nord-vest a dealului Carpeni36. din aceeaşi necropolă de la Alburnus Maior. 82). dar şi în acest caz mantaua din piatră. care. fusese acoperit cu o platformă rectangulară din piatră brută32. care reprezintă. asupra cărora nu putem insista însă aici. 36 Rusu-Bolindeţ et alii 2003. 52). 34 Moga et alii 2003. 139. 32 Moga et alii 2003. 200 (mormântul nr. ca şi de observaţia că. p. în mormintele tumulare din această necropolă. 200-208. printr-o înmormântare simbolică. iar mormântul a fost considerat de aceea un cenotaf31. evident. în timp ce acoperirea cu pietre. p. Acest mormânt simbolic. Moga et alii 2003. fiecărui mormânt îi corespunde o arsură41. dar fără elemente de inventar. cu sarcofag din cărămidă. de a împiedica revenirea cu intenţii malefice a sufletului defunctului în Lumea Aceasta. este mai probabil. fig. p. pp.

Sonoc 235 noastră. II-III. dar care ar putea fi pusă. p. Ridiche 2006. p. care pare a fi fost prima piesă aşezată în groapă. că nici această descoperire. pe versanţii abrupţi dinspre Mureş ai terasei. decorat cu brâuri şi linii în val. mormântul ar data din prima jumătate a sec. 45 Macrea. p. Vlassa data acest mormânt în sec. ca în acest caz să fie vorba. 34. aproape de mâner (Gherghe. care îl atribuie unui militar de origine celtică. încât caracterul funerar al descoperirii. se contura clar în teren prin dimensiunile sale (diametrele de 7. la 2. în vreme ce spada mare a fost aşezată cu vârful spre vest-nord-vest. nr. care imită o variantă a mormintelor de ustrinati. de un cenotaf.. Ar putea fi. descris anterior. 21sq. deşi tumulul (LVIII-65). aflată la 1. 407sq.22 m sub suprafaţa actuală a solului. nu poate fi considerată un mormânt propriu-zis. N. ale căror resturi cinerare au fost înmormântate într-o cutie din lespezi de piatră sau din cărămizi. 151). unică. Crişan 1964.55x6. 22.16 m. în punctul Sălişte. el pare a aparţine. după părerea noastră. care. iar vârful de suliţă la sud de acestea. Prezenţa Horedt 1958. iar spada mică a fost depusă cu vârful lângă mânerul spadei mari. în a cărui manta au fost descoperite fragmente ceramice din mai multe vase şi o strachină întreagă. 44 Husar 1999. Prinzătorul de teacă a fost găsit pe lama spadei mici. aşezată cu gura în jos. deşi toate obiectele prezentau urme de ardere. IV. cu toate că. 266. p. II (Vlassa 1965. totuşi. Într-unul dintre tumulii cercetaţi în anul 1957 în necropola tumulară de incineraţie a coloniştilor norico-pannonici de la Caşolţ (jud. cu resturi de email albastru42. Sibiu) nu s-a găsit nici o urmă a vetrei funerare sau a materialelor specifice care apar pe aceasta (cărbune. ci doar un as de la Faustina Senior (probabil din perioada 141-161). Vlassa 1965. Mureş). un prinzător de teacă. 47 Gherghe. Vârful de lance se află la vest de spade. pe care însă unii autori s-ar părea chiar că tind să îl dateze în sec. IV şi VI45. nu s-au găsit resturi umane incinerate. se datează în sec. Cu toate că pare tentantă o comparaţie cu complexul de la Lechinţa. după structura inventarului funerar. iar înălţimea de 0. Horedt 1958. unui veteran care. o spadă mică. Dolj). nu este tocmai sigur şi poate fi încadrat numai cu reţinere în grupa de morminte de incineraţie romane provinciale43. 60a. dezvoltată pe lângă un castellum47. 4. în Dacia. un vârf de lance. se va fi îndeletnicit cu agricultura. cât şi cel de suliţă sunt orientate aproximativ est – vest. scrum. se pare. mai curând. indiferent dacă ele fuseseră sau nu depuse mai întâi într-o urnă. totuşi. a fost descoperit în 1951. de vreme ce afirmă că în acest punct se mai cunosc şi morminte din sec. un vas mai mare. umplut cu cenuşă şi în care se găseau 2 seceri din fier. în legătură cu gropile de cult întâlnite uneori în necropolele barbare. după honesta missio. Ca un posibil cenotaf sau ca o depunere legată de ritualuri comemorative sau magice (deoarece dispunerea în groapă a obiectelor pare a indica dorinţa de a respecta anumite prescripţii magico-religioase46) pot fi considerate armele şi piesele de echipament militar (o spadă mare. După A. eventual. 48 Macrea 1959. în dreptul lamei şi mânerului spadei mici. Ridiche 2006. p. II44. 356.50 m)48. cu tubul de înmănuşare spre est. Husar. pe baza pieselor de centură emailate. peste tăişul sudic al acesteia. 151.Alexandru Gh.5 m nord-vest de un mormânt de incineraţie din necropola unei aşezări rurale de la Desa (jud. cu tăişul dinspre nord uşor ridicat. un os ascuţit şi piese de centură ajurate din bronz. fig. fragmente dintr-un obiect de fier nedeterminabil (poate cuţit ?). p. oase calcinate). p. un cenotaf. p. 46 Atât vârful de lance. 34). La Lechinţa (jud. p. 43 42 . credem. iar mânerul ei suprapune mânerul pumnalului. o piatră de ascuţit. un vârf de suliţă şi un mâner fragmentar de pumnal) descoperite într-o groapă al cărei contur nu a putut fi determinat. de culoare roşie-negricioasă.

lipsită de inventar funerar (mormântul nr. col. datorată. Înhumări în amforă sunt cunoscute pe litoralul dalmat58. ca în necropolele nord-africane cu morminte de inhumaţie. la fel ca şi în cazul mormântului nr. pp. 145 şi 148. punct de vedere cu care nu suntem de acord. 81. Mormântul nr. fig. cenuşă şi oase calcinate49. de un cenotaf. 57 Ponsich. 77 şi 79. în care s-au descoperit însă resturile unei amfore şi a cel puţin unui vas mare. tasării pricinuite de existenţa gropii de dedesubt. resturile a 3 urcioare de culoare cărămizie. III-IV. O adâncitură mai pronunţată. XV/2. care au fost considerate ca aparţinând aceluiaşi inventar funerar. 207 şi 209. 34. 145-149. indicat de lipsa urmelor de cărbune. deşi s-a remarcat faptul că o altă cauză a sărăciei inventarului funerar ar putea fi jefuirea mormintelor51. 408. mormintele în amforă erau acoperite cu un acoperiş din ţigle mai mici sau din cioburi56. 2. a fost descoperită şi în centrul tumulului nr. 55 Petrovszky 1979b. în sec. de culoare roşiecărămizie. pp. 2. 3. aparţinând tipului cunoscut în această necropolă (dintre care însă doar unul. cel mai probabil. pp. 58 Brøndsted 1928. . în mediul dacilor 49 50 Macrea 1959. fragmentele de amforă fuseseră folosite în loc de olane la un mormânt cu sarcofag improvizat din ţigle57. p. printre care şi deasupra cărora s-au găsit fragmente de olane. răspândite pe o suprafaţă de cca. 207. izolat. 4). p. 150. 51 Macrea 1959. precum cea din tumulul XLIV-8650. 4 şi în tumulul nr. pp. 4 din tumulul nr. situată pe teritoriul satului Iaz (jud. răspândite fără nici o ordine în jurul ei ne îndeamnă a crede că aici ar fi vorba. însă aici groapa. pare a se fi aflat la cca.236 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia ceramicii şi a monedei din bronz arată că ar fi avut loc un ritual funerar redus. cele două morminte au fost socotite de R. la Sfax (Tunisia). 53 Petrovszky 1979a. 55 şi 102. iar la Tahadart.. umplută cu pământ brun-închis. În schimb. Aspectul albiat al gropii şi fragmentele ceramice. 4 m2. e greu de precizat dacă fragmentele de olane găsite în mormântul nr. 54 Petrovszky 1979a. 56 Brøndsted 1928. 2. folosit ca urnă. pentru că toate materialele amintite se găseau la aceeaşi adâncime53. ridicată peste o groapă a unei locuinţe hallstattiene semiadâncite. Două posibile cenotafe. p. ca şi celelalte fragmente de material tegular (cărămizi. este mai clar delimitată. în jurul ei. 18sq. III. de o înmormântare simbolică. mai curând. 3. fig. deoarece ar fi trebuit să se bazeze pe descoperirea de oase umane şi nu pe lipsa acestora. alături de ea găsindu-se un fragment de cărămidă şi. fig. pl. răvăşit.10 m spre est de centrul movilei. neexistând nici o urmă de incinerare. 2. p. explicabil prin caracterul simbolic al înmormântării. 152. fig. olane) găsite în strat55 sunt resturi menajere. 52 Petrovszky 1979a. Petrovszky 1979b. unde. deasupra căreia stratul roman prezintă o albiere lipsită de inventar52. fig. p. în apropierea căruia s-a aflat o monedă din bronz de la Hadrianus a putut fi recuperat). calcinate sau amfora poate să fi avut rolul unei simbolice înhumări a unui cadavru în amforă ori depuneri a resturilor cinerare într-un astfel de vas. pl. după părerea noastră. 9-10. iar folosirea amforei ca urnă se întâlneşte. Petrovszky ca fiind tot de inhumaţie54. foarte interesante prin riturile care le-ar putea sugera. p. Această interpretare a fost dată şi altor înmormântări sărace din aceeaşi necropolă. ţigle. p. deşi. aruncate în afara oraşului şi apoi aduse o dată cu pământul din care au fost ridicate movilele (ceea ce pare mai puţin probabil) sau reprezintă rămăşiţele unor amenajări funerare. 209. par a fi fost cercetate în necropola de est a oraşului Tibiscum. Patsch 1907. Caraş-Severin). 413. Tarradell 1965. 4 din tumulul nr. 408. Întrucât nu au fost descoperite oase. Macrea 1959.

2/2. aşezat pe mormânt. Prahova)62. p. 70 Bărbulescu 1994. p. Chr. II – începutul sec. 61 Brudiu 1981. fig. fig. în necropola de la Dunes (Poitiers).64. Aceste influenţe alpine. lăsa să se scurgă spre defunct. a fost descoperită o mare cantitate de cenuşă şi cărbune74. datat la mijlocul sec. 115. În ceea ce priveşte olanele. aici. fig. Mormintele de incineraţie cu dispozitiv pentru libaţii funerare sunt foarte numeroase la Carthago68. în sec. 52. 62 Bichir 1998. II d. Berciu 1972. p. 9)63. 6b. morminte de ustrinati cu depunere în Bichir 1984. Olt)59 şi mai frecvent în Moesia Inferior. n. şi 209. 143. 74 Floca 1941. tubul pentru libaţii improvizat din olane este atestat în zona liguro-provensală. 64 Wolski. s-a găsit un vas funerar cu fundul spart. 73 Benea. după M. De altfel.Alexandru Gh. Bichir 1972. 106. 169. la fel ca în cazul cenotafului sarmatic de la Bucov (jud. p. Nu poate fi exclusă însă nici posibilitatea existenţei la Tibiscum a unor morminte tumulare cu sarcofag din material tegular. la un moment dat. 36. 115. fig. Berciu 1972. 144. p. 44. 2) din necropola de est a aşezării romane de la Micia. 66 Wolski. pp. III d. datorită faptului că. la două morminte: nr. Cyr-surMer). 18. printr-un act ritual. Berciu 1972. Berciu 1972. Sanie 1981. cercetat de Octavian Floca în 1939. jud. în mediul liberţilor şi sclavilor de origine grecoorientală69. 6.. de un ustrinatus sau de un cenotaf cu depunere în sarcofag de cărămidă. 18 (mormântul nr. Bărbulescu 1994. p. 63. Sonoc 237 liberi din Muntenia. 57. 110. cu un acoperiş de ţigle în dublă pantă67. 114. p. 116 şi 119. Berciu 1972. I d. p. cf. 60 59 . în cazul mormântului de inhumaţie al unui copil de la Tauroentum (Madrague de St. 81. p. Mai probabil pare ca amfora să fi reprezentat o ofrandă. p. unde sunt atestate numeroase elemente africane. 11). Ţigăra 1960. 69 Wolski. la un mormânt de la Pieve del Finale. 71 Bărbulescu 1994. p. p. Bărbulescu 2003. Chr. există posibilitatea folosirii lor pentru improvizarea unei urne simbolice. ba chiar ar fi explicabile prin componenţa etnică a populaţiei civile şi a trupelor staţionate aici73. folosirea olanelor pentru improvizarea unei urne este cunoscută la Rheinzabern (mormântul nr. nord-africane sau greco-orientale nu pot surprinde la Tibiscum. datând de la sfârşitul sec. 55. 46. celtoligure. lichidul pe care îl conţinea72. n. 113sq. 6a. După părerea noastră. 6. 168. 63 Wolski. înfăţişând o femeie ghemuită. la Rusciori (lângă Scorniceşti. un castellum devine depozit de amfore61. Brudiu.66 şi nr. 67 Wolski. 96. Berciu 1972. p. stabilite aici mai ales începând cu domnia lui Septimius Severus70 şi unde ponderea cultelor egiptene şi nord-africane în panteonul local se situează mult peste aceea ocupată pe ansamblul provinciilor dacice71. probabil nu întâmplător. ar putea fi vorba. Într-un mormânt cu sarcofag de cărămidă cu locus pavat (nr. cf. cu un urcior în mâini. 203sq. datat la sfârşitul sec. p. Benea 1999. p. 8. p. la Galaţi-Tirighina60. 74sq. Chr. fig. pp. 75 Andriţoiu 1979b. p. 72 Bărbulescu 1996. Bona 1994. p.65 şi. despre care se crede că. fig. p. 272. eventual cu tuburi pentru libaţii făcute din fragmente de amforă sau din olane. dar faptul că nu este menţionată existenţa oaselor umane calcinate l-a determinat pe Ioan Andriţoiu să considere că acest mormânt este dificil de încadrat într-o categorie aparte de morminte de incineraţie75. În necropola vestică de la Potaissa. 65 Wolski. 276 şi 278. 68 Wolski. II. pp. Berciu 1972. menit a-i potoli setea. pur şi simplu.

Cenotafe apropiate ca amenajare funerară de mormintele de inhumaţie au fost descoperite la Romula atât în necropola plană de nord. Semen 1997.. în care se găseau. indiferent de vârstă şi chiar dacă au fost violate. Leahu 1975. 3 Regi. deoarece incinerarea nu este un rit funerar specific evreilor dreptcredincioşi (Abrudan. pe baza reconsiderării inventarului unui alt mormânt de incineraţie din cadrul aceluiaşi complex funerar. aplicată doar călcătorilor de lege şi celor daţi blestemului. femeile evreice care au întreţinut relaţii sexuale cu străinii păgâni (Facerea. W. pp. dar a fost adeseori încălcată şi a fost considerată o cauză a nenorocirilor suferite de evrei (Numeri. prescripţiile rituale iudaice referitoare la impuritatea pricinuită de diferite boli şi de contactul cu bolnavii sau cu obiectele considerate atinse de lepră (Lev. 250-255). este considerată ca o înăsprire a pedepsei cu moartea. Wolska 1999. 78 Wolska 1999. sub dubla influenţă a mormintelor de inhumaţie cu sarcofag din cărămidă şi a mormintelor de ustrinati cu depunere în ossaria. pe care.. amestecate. Babeş 1970. ibidem. mai recent. Wolska are în vedere o datare în prima jumătate a sec. 22:4. 6:6-12. pentru că focul este simbolul mâniei divine asupra necredincioşilor (Deuter. 1 Cron.. Milea et alii 1978. Sonoc 2006c. p. Corniţescu 1994. fig. 20:26) şi duşmanii (Amos. 23:32. 143. p. pp. Mormântul a fost datat din sec. 11.. prin faptul că în ele au fost găsite jumătăţi de oale tăiate longitudinal79. Ele conţineau un sicriu de lemn sau un sarcofag de Toropu. ibidem. prin urmare străinilor ostili şi indivizilor asimilaţi acestora. le-a atribuit unei familii evreieşti bogate. al căror rit funerar. Chr. II şi până în prima jumătate a sec. II şi în prima jumătate a sec. sclave. Deuter. 88. eventual. 2:1). pp. ibidem. 11:1-13. 10. dar care. ibidem. 173. 3:6. 21:9). Deut. pe baza analogiilor din Israel şi Iordania. 10:30. Există însă şi cenotafe care sugerează unele legături cu ritul inhumaţiei. 2). 24. 16:2934. p. 81 Tătulea 1994. 17. unele aparţinând. La Enisala au fost descoperite şi 2 morminte fără oase (nr. p. Tătulea 1987. ale căror schelete nu s-au păstrat sau. 203-205. 44:25. 14:12). 13-15. 19:11-22. III. despre care s-a presupus că ar fi murit ca urmare a unei epidemii şi că ar fi fost incineraţi împreună78. nu a putut fi determinat sigur. p. 126. mediului militar (Wolska 1999. 170sq. Mormintele de ustrinati cu depunere în sarcofage din cărămidă au apărut. ibidem. 77 76 . cenotafe ale unor indivizi ce trebuiau înmormântaţi astfel. Ezdra. 12:3. potrivit dreptului sacru. Jud. este posibil ca defuncţii înmormântaţi în sarcofagul din cărămidă să fi fost doar sclavi ai acestei familii. 34:27) nu pot constitui o explicaţie plauzibilă pentru incinerarea acestor defuncţi. 24:8) şi nici chiar cele referitoare la contactul cu cadavrele umane (Lev. p. 19:24-25) şi mijlocul prin care sunt distruşi idolii (Deuter.76 şi de un mormânt cu instrumentar medical (nr.. precum fiicele desfrânate ale preoţilor (Facerea. după părerea noastră. pentru relaţii sexuale întreţinute cu evreii. p. iar în caz de convertire la iudaism doar prostituate. 205). pe care l-a datat între sfârşitul sec. între care şi unul datat înainte de anul 150 d. probabil.. 198-200. n. 23:12. 247-249. ar putea fi morminte de inhumaţie sub fragmente de vase80. probabil tot de sex masculin. străine şi prostituate. 2/1969) din partea estică a necropolei de sud de la Potaissa77. în vreme ce evreul care are relaţii sexuale voluntare cu o femeie neevreică trebuie biciuit (Shahak 1997. De altfel. chiar dacă fuseseră afectaţi de o boală contagioasă. aşa cum o indică mormintele de ustrinati. în care însă. ibidem.. deoarece ele sunt considerate impure. 21:2. dar. femeile neevreice. Căsătoria dintre evrei şi străini este însă oprită. p. de sex masculin şi ale unui infans I-II (9-11 ani). 7 (mormântul este descris aici drept mormântul nr. 31:19.. probabil greco-orientală.. prin excluderea lor din comunitate. 14:3.238 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia sarcofage de cărămidă se mai cunosc în Dacia: este vorba de un număr neprecizat de astfel de morminte descoperite în necropola tumulară birituală a Sucidavei. aflată sub influenţa unor tradiţii funerare specifice mediului iudaic cosmopolit din Diaspora. 79 Babeş 1971. 105.). Exod. Iezechiel. 4). Ieremia. Numeri. p. au intrat prin căsătorie şi indivizi de altă origine. 249. pp. Iosua.). III (Milea et alii 1978. fig. cf. Neem. iar arderea trupului. 2 (mormântul nr.17:4) şi a celor nelegiuiţi (Facerea. Isus bar-Sirah. 7:25. dar şi necredincioşii (Iov. 38 şi 40). 7:3. ibidem. cât şi în necropola tumulară de sud81. De aceea. 38:24). III a sarcofagelor din piatră descoperite aici. 13:23-30). oasele puternic calcinate ale unui maturus I-II. sunt pasibile de pedeapsa cu moartea. 15:14. prin urmare. 32:22. după părerea noastră. 80 Pentru semnificaţia acestui tip de morminte de inhumaţie: Sonoc 2006b.

99. care marcau conturul sicriului83. 89 Leahu 1975. credem că ar putea fi vorba. de pildă. 127. ca. 200. se remarcă mormântul nr. au fost descoperite 2 gropi simple. iar capacul (operculum) a fost construit din 4 rânduri de cărămizi. în care s-a găsit o monedă de bronz şi un urcioraş cu cărbuni. Unul dintre tumulii cercetaţi de către V. 123. 198 şi 200. p. fie neprofanate. Şi în acest caz. în cursul săpăturilor de salvare efectuate între 21 august-31 octombrie 2002 şi 21 aprilie-15 august 2003 pe Calea Moţilor. fie de dimensiuni improprii depunerii unui cadavru. III din aceeaşi necropolă. 198. având la capete câte o jumătate de cărămidă85. de formă dreptunghiulară. care niciodată nu dispar cu totul prin incinerare. Daicoviciu et alii 1974-1975. 92 Hica 1999. fapt pentru care au fost considerate cenotafe92. dintre care una (secţiunea S 17/2003) conţinea un 82 83 Tătulea 1994. 93 Hica 1999. parţial peste un mormânt de cărămidă cu puternice urme de ardere secundară. Leahu în necropola de sud a oraşului Romula în 1969 cuprindea doar un sarcofag din cărămidă. ce conţinea doar cenuşă fină. 121. El este foarte asemănător cu sarcofagele din cărămidă ale mormintelor de inhumaţie. Sonoc 239 cărămidă. 204sq. în două cazuri. p. pus în legătură cu purificarea rituală a locului de veci91. o incintă funerară (loculus). Leahu 1975. erau complet goale. săpate în solul steril şi lipsite de resturi umane. al cărui inventar consta doar dintr-un opaiţ şi despre care s-a presupus că ar putea reprezenta un cenotaf. p. Babeş 1970. p. înconjurat de 6 cuie. aşezate cu lungimea paralelă cu axul lung al mormântului pe laturile lungi şi cu axul scurt al acestuia pe laturile scurte. astfel că grosimea pereţilor era egală cu lăţimea cărămizilor84. aşezate în trepte. 198. 85 Leahu 1975. p. p. Alicu 1984. deoarece lipsesc fragmentele de oase. p. realizându-se astfel o boltire falsă. era de formă paralelipipedică şi avea laturile construite din câte 8 rânduri de cărămizi. orientat cu axa lungă pe direcţia nordsud.81x1. La Ulpia Traiana Sarmizegetusa. 200. Fundul sarcofagului (locus) era amenajat prin alăturarea a câte 5 cărămizi. Tătulea 1994. 200. cf. iar laturile scurte din câte o cărămidă flancată de câte o jumătate de cărămidă86. fără schelet. . de un cenotaf. adesea există pericolul de a considera cenotafe diferite alte categorii de complexe arheologice. Dimensiunile sarcofagului erau de 1. 94 Daicoviciu. 84 Leahu 1975. 126sq. Acesta.Alexandru Gh. 196. în legătură cu o groapă lipsită de inventar. La Apulum. 87 Leahu 1975. a fost descoperit un strat de arsură90. p. Totuşi. În necropola de sud-est a oraşului Napoca.74 m88. în primul rând gropile rituale. 88 Leahu 1975. 230. 100. care este. Dintre cele 4 cenotafe descoperite în necropola de nord de la Romula. nu s-a putut preciza dacă reprezintă un loc ritual de ardere. la fel ca şi la alte morminte din aceeaşi necropolă. p. pp. în interiorul sau în apropierea cărora erau depuse ca ofrandă monede-obol şi unul sau două vase ceramice82. sarcofagele construite din cărămizi şi ţigle. cu acela al înmormântării secundare din tumulul nr. p. p. p.06x0. 91 Tătulea 1994. 86. p. Tot aici. care diferă de acesta doar prin faptul că pentru locus au fost alăturate câte 8 cărămizi89. 173. a fost construit postamentul unei aedicula din cadrul „mausoleului” situat în stânga văii Draşcovului94. 90 Leahu 1975. de fapt. cf. 86 Leahu 1975. p. în consolă87. Laturile lungi erau construite din şiruri alternante de câte 4 cărămizi cu şiruri de câte 3 cărămizi. legat de un banchet funerar sau un mormânt93. p. mai curând.

s-a afirmat că ar reprezenta un cenotaf (mormântul nr. nici nu şi-au propus cercetarea exhaustivă a acestor necropole. Popa 2002. credem că acest complex ar putea fi. respectiv o pinia funerară. cu excepţia unor necropole rurale daco-romane şi. cu privire la problema continuităţii populaţiei autohtone şi a rolului elementului dacic în etnogeneza poporului român. a fi un cenotaf dacic. mai gravă. 97 Sîrbu 2003. de cele mai multe ori. 133. p. orientat est – vest. descoperită într-un sector cu morminte de incineraţie de la marginea nord-vestică a necropolei de est a aşezării romane Micia şi care fusese amenajată din pietre. a unor necropole din regiunea exploatărilor aurifere din Munţii Apuseni. Mai recent. ambele complexe fiind considerate ca cenotafe95. p. Braşov) în punctul În Unghi102. nr. Gorj) şi la 50 m est de râul Jiu au apărut cărămizi romane. Cu toate dificultăţile de a interpreta corect o astfel de descoperire. În ce măsură unele complexe rituale lipsite de oseminte umane. cu toate consecinţele ce decurg pentru seriozitatea obsesivelor dezbateri. Ionescu. care vizează foarte rar zonele periferice ale necropolelor romane provinciale şi care. p. ipoteză susţinută şi de localizarea sa la marginea necropolei. cu prilejul unor lucrări recente de amenajare a teritoriului. datorită unei politici de cercetare puternic ideologizate100. p.2. . de altfel adesea puternic ideologizate. o posibilă cauză a rarităţii descoperirilor de astfel de complexe în cursul cercetărilor arheologice din Dacia. de altfel. 95 96 Dragotă. 98 Andriţoiu 1979a. un „mormînt în groapă”. din care. 497. s-a păstrat doar o parte101. datele referitoare la acestea sunt succinte. provin de la un mormânt roman (socotit a fi un cenotaf). p. un ustrinum. 228. Marinoiu. cu puţin anterior cuceririi romane103. deşi unele au fost descoperite în cursul unor cercetări arheologice sau. descoperit în 1988 la Voila (jud. Despre o aglomerare dreptunghiulară (2. au putut fi văzute de către arheologi. 493. spre a le feri de profanare. 732. p. Sonoc 2006d. se afirmă că la 1 km vest de castrul de la Vârtop (jud. iniţial. în cazul unor descoperiri întâmplătoare. Gh. 48. p. datorită parţialei sale distrugeri prin lucrările agricole. Astfel. Deşi nu există o descriere mai amănunţită a aspectului acestei amenajări şi nici a materialelor descoperite aici. 101 Marinoiu. având ca inventar doar 2 fragmente de fund de vas şi cărbune de lemn şi considerat. confuze şi lipsite de documentaţie grafică şi fotografică.70 m). dar sub care nu se afla nici o piesă de inventar. complexe arheologice în care osemintele umane lipsesc sau reprezintă mai puţin de 50 %97. iar I. Andriţoiu afirmase că. 103 Costea 1989. până în acel stadiu al cercetărilor (1978). 100 Sonoc 2006a. resturile unor monumente funerare deteriorate din cauze rămase necunoscute. ar putea fi vorba de gropi în care au fost depuse. descoperite în apropierea unor fortificaţii sau puncte de observaţie romane (burgi sau specula) pot fi considerate cenotafe este greu de spus. p. Calotoiu şi D. 102 Costea 1989. mai ales că. Rustoiu 2003. 228.240 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia monument funerar. Berciu 1977. nu fusese încă găsit locul de incinerare al cadavrelor99. este încercarea unor arheologi şi istorici români96 de a socoti drept necropole câmpurile de gropi de cult dacice. care. 15)98. 99 Andriţoiu 1979a. totuşi.40x0. mai recent. Berciu 1981. 15. Calotoiu 1997. 218. ceea ce şi reprezintă. După părerea noastră. Aşa cum s-a atras atenţia abia în ultima vreme. un fragment de coloană şi o acvilă din calcar. pentru un cenotaf rămâne însă surprinzătoare tocmai lipsa inventarului funerar şi a oricărui element de rit funerar. potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de către V.

. 19-45. 75. XL). 1981 (= Biblioteca de arheologie. p. Bucureşti.Chr. N. cf.Alexandru Gh. judeţul Vîlcea. 22/1 (1971). 1999. Dacia sud-vestică în secolele III-IV. 145. 13 (1979). Berciu. Costea 1989. I. nr. – Mircea Babeş. Şantierul arheologic Micia . 137-176. Morminte de incineraţie în necropola de incineraţie romană de la Micia. revăzută şi adăugită. – Mircea Babeş. Buridava dacică. Cluj-Napoca. Petru Bona. unde ar putea fi presupusă existenţa unui post de observaţie. nr.Necropolă. în OmDA. p. Unele date preliminare asupra rezultatelor cercetărilor de la Ocniţa. 1). în MCA. p. und 2. 1994 (= Dissertationes Musei Potaissensis. Tibiscum. Arheologie biblică (pentru Facultăţile de Teologie).S. p. în RMM. Corniţescu 1994 Andriţoiu 1979a – Dumitru Abrudan. în Pontica. pl. Kozlovskij. a II-a. Bibliografie Abrudan. 5 (1972).. – Mihai Bărbulescu. 1994. Zu den Bestattungsarten im nördlichen Flachgräberfeld von Romula. p. 218. 167-206. . p. Turda. 265-274. Berciu 1977 Berciu 1981 Bichir 1972 104 105 RepArBv. Necropola daco-romană de la Enisala. p. Les scènes mythologiques en Dacie romaine – éléments de la culture classique. 141-146. A. Bichir.4. Bărbulescu 1994 Bărbulescu 1996 Bărbulescu 2003 Benea 1999 – Mihai Bărbulescu. 732. 7/2. p. – Dumitru Berciu. în SCIV. Baran. Interferenţe spirituale. p. 227-228. 497. I. Jahrtausend n. – D. 75. seria Monumente istorice şi de artă. Beitrag zur Grabtypologie des römischen Daziens. 1 (1979). 145. 14 (1970). p. Sarmaţii la Dunărea de Jos în lumina ultimelor cercetări. Benea. 2003. deşi materiale arheologice romane provinciale (câteva fragmente ceramice) au apărut doar pe Tabla lui Mereşug105.1. Popa 2002. Studiu monografic. Bona 1994 – Doina Benea. – Doina Benea. 233-238. Sonoc 241 este atribuit cu probabilitate unui locuitor al provinciei Dacia104. Bucureşti. 3-8. – Mihai Bărbulescu. – Ioan Andriţoiu. Kozlovskij – Jaroslav V. nr. p. ed. p. Andriţoiu 1979b Babeş 1970 Babeş 1971 Baran. Potaissa. în Dacia. în StComIstCaransebeş. – Gh. RepArBv. 1994. (Raport pentru campania de cercetări din 1978). Die Nomaden der 1991 südrussischen Steppen im 1. Timişoara. Emilian Corniţescu. A. – Ioan Andriţoiu. în Gold der Steppe. Interferenţe spirituale în Dacia romană. 46/2 (1977). Bucureşti.

– Fontes Historiae Corneliu Gaiu. 38-51. Raport privind cercetările executate pentru descărcarea de sarcină arheologică a terenului din str. Weilbach. – Gheorghe Bichir. 89). p. f. Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa. – Mihaela Grancea. 1928. 10 (1981). – Hadrian Daicoviciu. 14 (1989). Ana Dumitran (ed. 491-519. Emil Nemeş. Recherches à Salone.242 Bichir 1984 Bichir 1998 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia – Gh. Brøndsted 1928 Brudiu 1981 Capdecomme 2003 Chiş 2003 Costea 1989 Cultura Gârla Mare Daicoviciu. 1-2).). Sarmaţii în spaţiul carpato-danubiano-pontic. în Sargetia. 11-12 (1974-1975). 225-231. Sistemele de înmormântare din Dacia superioară romană.). 2 vol. Geto-dacii din Muntenia în epoca romană. Bichir. XLIII). Alicu 1984 Daicoviciu et alii 1974-1975 De Coulanges 1984 Discursuri Dragotă.. în: Danubius. în Funeraria Dacoromana. Cluj-Napoca. 334. Calea Moţilor. – Aurel Dragotă. 3 (2003). Bucureşti. 2003 (= Plural. – Hadrian Daicoviciu. Craiova. 2 (1941). Catalog de expoziţie. p. Brøndsted. 2007. – Octavian Floca. 2 (1998). Rustoiu 2003 Floca 1941 . – M. – Florea Costea. 132-133. – Marie Capdecomme. Despre fantomele de ieri şi de astăzi. p. Brudiu. Cristian Găzdac (ed. p. – Johannes Brøndsted. Dorin Alicu. Gabriel Rustoiu. tome I. 2006 (= Biblioteca Muzeului Bistriţa. Cetatea antică. Bucureşti. dreptului şi instituţiilor Greciei şi Romei. 1984 (= Biblioteca de arheologie. Studiu asupra cultului. Studia in honorem Demetrii Protase. E. Epoca bronzului în sud-vestul României. Săpăturile arheologice de salvare de la Cincşor şi Voila (Campaniile 1987-1988). Expoziţie organizată în capitala culturală europeană Sibiu 7-30 iunie 2007. în AU. Un castellum roman descoperit la Galaţi şi semnificaţia lui. – Fustel de Coulanges. Bistriţa – ClujNapoca. Dorin Alicu. 1-116. în PatrAp. Principalele rezultate ale săpăturilor din 1973-1974 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi semnificaţia lor. Dyggve. 2006. Iaşi. Discursuri despre moarte în Transilvania secolelor XVI-XX. p. Adriana Rusu. p. Viaţa morţilor.n. (obiectiv: Complex comercial – beneficiar SC PROFI ROM FOOD SRL Timişoara). – Silvius Chiş. 373-374). 1984 (= Biblioteca de artă. La basilique des cinq martyres à Kapljuč. Fontes Historiae. în Cumidava. în Sargetia. în: J. Ioan Piso. p. 1984. – * * *. 59-72. Constantin Pop. Bucureşti. Cultura Gârla Mare.340. Copenhague. seria Historica. Fr. p. Din simbolistica ascensiunii sufletului: Vânturile.

p. – Sabin Adrian Luca. Frazer. – Kurt Horedt. Adrian Gligor. Cluj-Napoca. 201-206. p. p. 6 (1959). Publicaţiile Institutului de Studii Clasice. Două decenii de cercetări arheologice şi studii de istorie veche la Cluj (1944-1964). – Ion Ioniţă. p. în ActaMN. 71). Iaşi. p. 2006. Constantin Inel. – Mihail Macrea. Calotoiu 1997 Milea et alii 1978 – Vasile Marinoiu. 1988. în ActaMN. 149-152 (nr. Desa. com. 1935. Hopârtean. 15-16 (1998-1999). Necropola din zona de sud-est a municipiului Napoca (sec. La crainte des morts dans la religion primitive. Şantierul arheologic Caşolţ . – Vasile Moga. p. 191-212. 1999. în Alburnus Maior. Dolj. I. 97-104.). 7 (1997). 2003 (= Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. în SMStCom. Cercetări în necropola tumulară de la Romula. 407-443. Moga et alii 2003 . Черняховская культура Западного Причерноморья. Bukarest. în MCA. Aurel Dragotă. p. în ATS. Arheologia funerară a Daciei romane. Desa. Macrea. p. Funeraria Dacoromana. – M. Северо- Frazer 1935 Funeraria Dacoromana Gherghe. V. XVII). 11-18. Cluj-Napoca. Sonoc 243 – J. Crişan. în Litua. O mare necropolă a dacilor liberi. 46-49. Luca. C. Ridiche 2006 Hica 1999 Horedt 1958 Husar 1999 Ioniţă. – Sabin Adrian Luca. – Valeriu Leahu. Florin Ridiche. Kiev. II-IV). Punct: Castraviţa. le lieu dit X2. Crişan 1964 Magomedov 1987 – B. – Mihai Bărbulescu (coord. A. p. Magomedov. p. I. La ruptură. – Adrian Husar. Campaniile 1991-1996. 1987. Milea. Văleni. 13-27. punct X2. 193-251. – Petre Gherghe. în CA. în Napoca 1880. Gheorghe Calotoiu. Ursachi 1988 Leahu 1975 Luca 1998-1999 Luca 2006 Macrea 1959 Macrea. Marinoiu. – Ioana Hica. 1 (1975). special number 5/1 (2006) (= Bibliotheca Septemcastrensis. 1). 307-365. Vasile Ursachi. Cercetările arheologice din judeţul Gorj. 1 (1964). Noi contribuţii privind necropola romană de la Potaissa.Boiţa. 1958. H. Paris. – Z. 15 (1978). La nécropole appartenant à la culture Turdaş trouvée à Orăştie-Dealul Pemilor. Celţi şi germani în Dacia romană. Necropola romană de incineraţie din punctul Hop. în CCA. jud. Necropola aparţinând culturii Turdaş descoperită la Orăştie-Dealul Pemilor.Alexandru Gh. Untersuchungen zur Frühgeschichte Siebenbürgens.

Purece (coord.Hr. 15-19. Antiquarische Abteilung. 1980. Zur Geschichte und Topographie von Narona. Popilian. – Israël Shahak. – Silviu Sanie. Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul Moldovei (sec. Cluj-Napoca. – I. Tipuri de morminte romane în zona Caransebeşului. – Petre Semen. Omaggio a Dinu Adamesteanu. – Richard Petrovszky. 1880 de ani de la începutul vieţii urbane. Populaţia spaţiului pruto-nistrean în secolele VIII-IX. Patsch 1907 Petrovszky 1979a Petrovszky 1979b Ponsich. Protase. – D. XXI). Brudaşcu (coord.-III e. vol. Iaşi. Adriana Isac. 77-96.-V d. în Alburnus Maior. Tarradell – Michel Ponsich. în: Tibiscus. 2005 (= Monografii. – M. Iaşi. Bandula 1970 Rusu-Bolindeţ et alii 2003 Sanie 1981 Semen 1997 Shahak 1997 . 1970. 1995) şi II (1996). p. – Carl Patsch. p. Garum et industries antiques 1965 de salaison dans la Méditeranée Occidentale.)). 1965. Cristian Roman. Sondajul arheologic de la Iaz (comuna Obreja. Repertoriul arheologic al judeţului Braşov. 1999. Sibiu. judeţul Caraş-Severin). p. Necropola daco-romană de la Locusteni. Emilian Bota. M.). Villae. – Mircea Rusu.). V). – Florea Costea. Alba Iulia – Paris.n. vici. Popilian 1980 Relaţii interetnice RepArBv Rusu. Arheologie biblică în actualitate. 1).). Ţiplic. Forme de habitat în punctul Balea. I. V). 1996. Povara a trei milenii de istorie şi de religie iudaică. 1907 (= Schriften der Balkankommission. Chişinău. Monica Bodea.n. vol. Cluj-Napoca. Craiova. Relaţii interetnice în spaţiul românesc. 5 (1979). D. Octavian Bandula. pagi.e. Porumb (ed. Alba Iulia. 1981. 2). Braşov. Aşezarea şi necropola de la Bârlad – Valea Seacă (sfârşitul sec. Bucureşti. Wien. II (Populaţii şi grupuri etnice (II î. – G. 2006 (= Bibliotheca Septemcastrensis. Baia Mare. Felix Marcu. – Viorica Rusu-Bolindeţ. Paris. S. Popa 2002 – Dumitru Popa. I (= Cumidava. Miguel Tarradell. – Richard Petrovszky. 2002 (= Bibliotheca Septemcastrensis. Mormîntul unei căpetenii celtice de la Ciumeşti / Das keltische Fürstengrab von Ciumeşti. 1997. în: Banatica. Napoca. 387-431. I. 5 (1979). – Vasile Palade. 201-213. Adela Paki.). II î. 1997. Aşezările rurale din Dacia romană intracarpatică.244 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia Musteaţă 2005 Napoca 1880 OmDA Palade 2004 – Sergiu Musteaţă.Hr. 2004. al III-lea – a doua jumătate a sec.

). p. V). Sonoc. Rahden/Westf. Bd. – Alexandru Stănescu.av. Câteva aspecte simbolice şi juridice referitoare la amenajarea mormintelor romane provinciale (cu specială privire la cele din Dacia şi din partea dobrogeană a provinciei Moesia Inferior). Archäologische Untersuchungen zur älteren Geschichte des Südöstlichen Mitteleuropa. Bucureşti. J-C. p. Ein uralter Grabbrauch: die Beerdigung in Gefässe oder unter keramischen Bruchstücke. apr.. Galaţi. 3). – Alexandru Gh. VI). n. p. Tudor Soroceanu (Hrsg. Sonoc. O tradiţie funerară străveche: înhumarea în vase sau sub fragmente de vase. Bacău. – Alexandru Gh. 1987. – Valeriu Sîrbu. – Octavian Toropu. în Fontes Historiae. Credinţe şi culte religioase. Credinţe şi practici funerare.Malva. – Ier s.). Sonoc. 1999 (= Internationale Archäologie. religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei). Quatre conférences données à la Sorbonne. Sibişteanu 2000 Sîrbu 1993 Sîrbu 2003 Sîrbu 2004 Sonoc 2006a Sonoc 2006b Sonoc 2006c Sonoc 2006d Sonoc 2007 Stănescu 2003 Tătulea 1994 Toropu. – Nikolaus Boroffka. – Corneliu Mărgărit Tătulea. în ProblMuz. Semnificaţia socială a monumentului funerar. în Brukenthal. în Brukenthal. Studia honoraria.Celei. în Discursuri. 195-212. 95-106. – Alexandru Gh. p. Bucureşti. p. 2003 (= Sinteze arheologice. – Alexandru Gh.Alexandru Gh. 2004 (= Synthèses archéologiques et historiques. les Balkans et la Mer Noire (Ve s. Arheologia funerară şi sacrificiile: o terminologie unitară / Funerary Archaeology and Sacrifices: an Unifying Terminology. J-C.e. Romula . Gedenkschrift für Kurt Horedt. Brăila. Sucidava . – Alexandru Gh. Alogeni în spaţiul getic (sec. 1/1 (2006). 7).). în Relaţii interetnice. 777-800. – II e. p. Les Thraces entre les Carpates. 2/1 (2007). – Valeriu Sîrbu. Problema perpetuării unor tradiţii funerare precreştine în cultura populară românească. între realitatea arheologică şi „folclorul ştiinţific” mitologizant. Brăila. Corneliu Tătulea. 131-152. Ţigăra.n. în Funeraria Dacoromana. 2000. – Valeriu Sîrbu. – I. Necropola de la Potaissa. Sonoc 245 – Livia Liliana Sibişteanu. 1994. Sonoc. Sonoc. Transsilvanica. 1993 (= Biblioteca Istros. 89-112. p. 1960. Tătulea 1987 Transsilvanica Ţigăra 1960 . 73-113. III î. 14-115. Observaţii cu privire la propunerile de clasificare a mormintelor din necropolele romane provinciale din Dacia.

Cercetări arheologice în regiunile Mureş – Autonomă Maghiară şi Cluj. Die Kirchenstiftungen des Kaisers Konstantin im Lichte des römischen Sakralrechts. – Vlad Vornic. – * * *. p. Chişinău. Bucureşti. 117). – Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine. Galaţi. Culegere de studii şi cercetări a Muzeului Judeţean Braşov. – Patrimonium Apulense. H. Köln – Oppladen. Berciu 1972 ActaMN Apulum ATS AU Banatica Brukenthal CA CCA Cumidava Dacia. cultură. Cluj-Napoca. Bucureşti. restaurare. – Danubius. Vlassa. Alba Iulia. Bucureşti. istorie. conservare. Revue ďarchéologie et ďhistoire ancienne. – Revista muzeelor şi monumentelor. Varia Romana. 241-264. Anuar de: arheologie. – Acta Terrae Septemcastrensis. Bucureşti. 2 (1965). etnografie. – Cronica Cercetărilor Arheologice. – Wanda Wolska. – Banatica. în ActaMN. în Apulum. – Cercetări arheologice. N. Ion Berciu. – Materiale şi cercetări arheologice. Sibiu. p. p. Geisteswissenschaften. Sibiu – Analele Universităţii.S. Bucureşti. – Apulum. Acta Musei. în Transsilvanica. Aşezarea şi necropola de tip Sântana de MureşČernjachov de la Budeşti. 1964 (= Arbeitsgemeinschaft Forschung des Landes NordrheinWestfalen. 10 (1972). Bucureşti. – Dacia. 19-38. CIMEC. – Cumidava. Acta Musei Apulensis. Prescurtări bibliografice Vornic 2006 Wolska 1999 Wolski. Cluj. – Wanda Wolski. Contribuţie la problema mormintelor romane cu dispozitiv pentru libaţiile funerare. 109-120. Monumente istorice şi de artă. Seria Istorie. muzeologie. – Ludwig Voelkl. creştină „Dimitrie . Constanţa. 2006 (= Monografii. Braşov. Probleme de muzeografie. Nouvelle Série. – Brukenthal. III). – Pontica. Universitatea Cantemir”. – Inscripţiile Daciei romane. Bucarest. Alba Iulia. Reşiţa. Danubius IDR ISM MCA PatrAp Pontica ProblMuz RMM – Acta Musei Napocensis.246 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia Vlassa 1965 Voelkl 1964 – N.

– Tibiscus. Caransebeş. Sargetia Tibiscus StComIstCaransebeş – Studii şi comunicări de istorie. Timişoara. Macrea). Sonoc 247 – Sargetia. Acta Musei Devensis.Alexandru Gh. Harta Daciei romane (după M. Deva. .

1. Urna mormântului nr. Popilian). .248 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia Fig. 38 din necropola daco-romană de la Locusteni (după G.

2. Inventarul mormântului nr. Fig. 3. Sonoc 249 Fig. în punctul Sălişte (după K. .Alexandru Gh. Inventarul mormântului descoperit la Lechinţa. Popilian). Horedt). 39 din necropola daco-romană de la Locusteni (după G.

situată în punctul Hop (după Moga et alii). 151 din necropola de la Alburnus Maior. .250 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia 1 2 Fig. 4. Mormântul nr.

7 din necropola de la Alburnus Maior. 6. Fig.Alexandru Gh. . 5. 3 din necropola estică de la Tibiscum (după R. Sonoc 251 Fig. Mormântul nr. Tumulul nr. Petrovszky). situată în punctul Carpeni (după Rusu-Bolindeţ et alii).

Leahu). . 7.252 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia Fig. Tumulul III din necropola sudică de la Romula (după V.

Unserer Meinung nach.Alexandru Gh. gewöhnlich des Schädels). auch wenn dieses ihnen versagt wurde. Ertränkten oder fern vom Heimat im Krieg gefallenen Soldaten waren. ist der Absatz des lebenloses Leibes im Grab für unentbehrlich gehaltet. daß diese keine Rückkehrgründe mehr habe. Für Kenotaphe können aber nicht die teilweisen Bestattungen (eines gewissen Körperteiles. um einen tatsächlichen Tod. aber in dem die menschlichen Gebeine fehlen. durch die wunderbaren Rettung aus einer Todesgefahr oder aus einem anderen Grund eine neue Identität erhalten hat. das Grab. arme Leute. In solchen uralten religiösen Vorstellungen. TOTENLOSE GRÄBER. Die Römer glaubten. ist es sinnlos zu glauben. sondern Kenotaphe können manchmal auch dann errichtet werden. in dem sie geschloßen wurde weiter lebt. Baumhöhlen. nicht immer handelt es sich aber um einen tatsächlichen Verstorbenen. die ihres Recht an einer Bestattung zu erwerben versuchen. wenn es zu einer symbolischen Bestattung eines Mitgliedes der Gemeinschaft gegriffen wird. wie gegenüber den Götter. . der zu einem neuen Mensch geworden ist oder sogar den Raum einer Gräberstätte einzuweihen. hat ihre Ursprung sowohl die Errichtung von Kenotaphen. daß sie der spezifische Grabtypus einer Gemeinschaft sein könnten. spich eine seltener isolierte Gestaltung in einem Gräberfeld. das die Merkmale eines Grabes aufweist. nach dem Tode zu Wiedergänger wird. um die Lebendigen noch durch Krankheiten und furchtbaren Erscheinungen zu quälen. im Unterschied zu denjenigen. EINIGE BETRACHTUNGEN ZUR FRAGE DER KENOTAPHEN AUS DEN PROVINZIALRÖMISCHEN GRÄBERFELDER AUS DAKIEN Zusammenfassung Das Kenotaph ist ein totenloses Grab. die auf dem Territorium Rumäniens schon seit der Jungsteinzeit belegt ist. sind solche symbolische Gräber sowohl in den provinzialrömischen Gräberfelder aus den dakischen Provinzen. Weil der archaischer Mensch gegenüber den Verstorbenen Ehrfurcht hatte. wie auch im sarmatischen Milieu und in der Spätantike auch bei den Träger der Sântana de Mureş – Černjychov. die verurteilt sind. um die Seele des Verstorbenen ihre Ruhe zu finden und die Lebendigen nicht mehr belästigen zu können. daß solche symbolische Gräber hätten noch notwendig gewesen oder. wie auch das Vorhandensein des Grabinventars und der verschiedenen Grabbeigaben. die vollständigen oder teilweisen Umbeerdigungen. noch mehr. Im provinzialrömischen Milieu aus Dakien.Kultur). Grotten) voraussah. die auch nach dem Tode nötig sind. Selbstmörder. die Seele weiter in seinem Haus. die nur eine symbolische Menge von Brandschutt beinhalten (falls dieser doch von der Einäscherung einer menschlichen Leiche stammt) gehaltet werden. laut denen. die Gebeine. durch das Diesseits umherzuirren. wenn der Bestattungsbrauch die Verstreuung des Brandschuttes auf dem Feld oder seiner Ablagerung in Gewässer oder in anderen Orte (Sümpfe. die in Kontexte die keinen Bestattungscharakter aufweisen entdeckt wurden und die Einäscherungsgräber. der durch Einführung. wie auch im benachbarten barbarischen Milieu bekannt (sowohl im freien dakischen. die die Fortführung der Existenz in einer unterschiedlichen oder parallelen Welt behaupten. Als Ausdruck dieses Glaubens in den unglückbringenden Kräfte der gräberlosen Toten. Sonoc 253 GRÄBERLOSE TOTEN. daß die überwiegende Mehrheit der Unbestatteten (insupelti). sei es sie hingerichtete Verbrecher.

glauben wir daß ein wichtiges Element. 151 aus dem im Punkt Hop befindlichen Gräberfeld aus Alburnus Maior (nach Moga et alii). Der Hügel nr. deren vorherrschende Religion das Christentum ist und selbst in einigen Formen der Manifestation des politischen Kultes erkennt werden. die Kenotaphen die unterschiedlichen hier vorkommenden Typen von Einäscherungs. wie auch in denjenigen. Popilian). Abb. Verzeichnis der Abbildungen Die Landkarte römischen Dakiens (nach M. Auch wenn es häufig die Gefahr besteht. 3. sei es aus dem provinzialrömischen und spätrömischen Milieu aus dem Territorium Rumäniens noch fehlt. die den Ansiedler zugeschrieben wurden. daß. Die Urne des Grabes Nr. ihm eine Bestattung gemäß den traditionellen Normen zuteil wurde. 3 aus dem östlichen Gräberfeld von Tibiscum (nach R. 5. 2. die weiter nur mit den heidnischen Gräber miteinander vorkommen und. Abb. die das Entstehen der symbolischen Gräber verursacht haben oder die mit ihren Vorhandensein verbunden sind und können selbst in der gegenwärtigen Gesellschaft der Länder. 7. . aber unausreichend bekannten Auskünfte bezüglich dieser besondere Gräberkategorie. Der Hügel III aus dem südlichen Gräberfeld von Romula (nach V. eine Synthese der recht zahreichen. Das Inventar des Grabes Nr. eine symbolische Bestattung zu sichern. das solche archäologische Komplexe und die Kenotaphe unterscheidet. Macrea). üblich einem Verstorbenen. 4. 1. überlebten einige Spuren der Bräuche. nicht mehr eingeholt werden konnte oder der fern gestorben ist. Auch wenn.254 Câteva consideraţii asupra problemei cenotafelor din necropolele romane din Dacia Kenotaphe kommen sowohl in den dakisch-römischen Gräberfelder vor. 6. Abb. 38 aus dem dakisch-römischen Gräberfeld aus Locusteni (nach G. stellt das Fehlen des Grabinventars und jedes Elements von Bestattungsritual bei den ersteren dar. vorläufig. Das Grab Nr. für Kenotaphe zu halten.und Körpergräber treu nachahmen. ohne daß. Abb. die Kultgruben vor allem und. aus unterschiedlichen Gründe. verschiedene andere Kategorien von archäologischen Komplexe. Auch wenn die Ausbreitung des Christentums die Abnahme der Häufigkeit der Kenotaphen. 7 aus dem auf dem Berge Carpeni befindlichen Gräberfeld aus Alburnus Maior (nach Rusu-Bolindeţ et alii). Leahu). endgültig. ein symbolisches Grab und. dessen Leib. Abb. Das Inventar des im Punkt Sălişte von Lechinţa entdeckten Grabes (nach K. Abb. höchstwahrscheinlich. Horedt). glauben wir daß es festgestellt werden kann. die ihm endgültig von dem Diesseits trennen sollte und seine Integration ins Jenseits zu sichern sollte. im allgemeinen. selbst deren Verschwinden als Wirkung hatte. gerade weil ihrer Sinn war es. Das Grab Nr. 39 aus dem dakisch-römischen Gräberfeld aus Locusteni (nach G. sei es aus dem barbarischen. Popilian). laut der Kenntnis oder den Annahmen der Überlebenden. Petrovszky). Abb. selbst die Orte wo die Leichen eingeäschert wurden (ustrina). seltener.

nota 57. Un articol lămuritor. Gâmbaş – Măguricea. oase de cal. la sud-est de oraş. Şiclău. 4 Horedt 1986. într-un articol ce tratează relaţiile dintre populaţia autohtonă şi maghiarii de pe teritoriul Transilvaniei în sec. un cui şi probabil un cuţitaş fragmentar5. precum şi mormintele de la Deva – Micro 15. în timpul unor lucrări edilitare au fost descoperite câteva morminte cu un inventar destul de bogat. pagina 210. Kurt Horedt. un inel de tâmplă. Rusu 1975. Ghirbom – Gruiul Fierului. faptul că la Deva au fost descoperite şapte morminte cu un inventar bogat. introduce în literatura ştiinţifică sintagma grupul Cluj4. la care se adaugă şi ofrandele de cabaline. Rusu. Rusu menţionează la nota 57. Pe o singură planşă. Prima menţiune bibliografică privitoare la necropola de la Deva – Micro 15 apare la regretatul Mircea Rusu. cât şi inventarul acestora. o gresie pentru ascuţit. două scăriţe de şa. fig. În acest articol. p. p. M. din acest grup cultural fac parte necropolele de la Cluj. cât şi unele îndreptări necesare. am putut remarca neconcordanţe grave şi varii opinii privind atât numărul mormintelor. Lopadea Nouă. alături de cimitirele de la Biharea. studiind în amănunt literatura de specialitate de până acum. şi de aici şi cronologia necropolei. Horedt. Toate aceste piese sunt incluse de către Horedt în inventarul unui singur mormânt. str. 210. care cronologic se plasează în prima jumătate a secolului X. 85. Având informaţii de la unul dintre autorii săpăturii. ne prezintă o parte a inventarului necropolei – opt vârfuri de săgeţi de formă rombică. o literatură extrem de prolifică. 3 Rusu 1975. IX – XI2. dar. Este vorba despre necropola din Deva – Micro 15. menţionează că în anul 1975. el ne prezintă o parte din inventarul mormintelor: spadă carolingiană. se impunea de la sine. DATE VECHI – CONSIDERAŢII NOI Daniel-Costin Ţuţuianu În studiul de faţă dorim să aducem unele lămuriri într-o problematică extrem de interesantă. tolbă de săgeţi. Rusu emite ipoteza că este puţin probabil ca aceste morminte să aparţină maghiarilor3. p. şi 1 2 O dezbatere pe această temă va constitui subiectul unei lucrări mai ample. K. 80-87. El încadrează cronologic mormintele de la Deva în prima jumătate a sec. dar putem spune şi extrem de repetitivă şi săracă în noutăţi1. Horedt. o brăţară. Zapolya. În 1986. X.MICRO 15. pentru a desemna primul val de migratori maghiari ce pătrunde în Transilvania. rămase nesoluţionate până astăzi.NECROPOLA MEDIEVAL-TIMPURIE DE LA DEVA . din păcate. Acesta este denumit după necropola eponimă de la Cluj – strada Zápolya. cum se doreşte a fi cel de faţă. cercei etc. Cluj. Caracteristicile acestui orizont cultural sunt depunerile de armament şi harnaşament. mormânt de călăreţ. în lucrarea Transilvania în Evul Mediu Timpuriu. 39. 210. Datorită absenţei cailor şi a altui inventar specific cimitirelor maghiare (aplici. etc). . Considerăm că studiul clarificator de faţă este necesar deoarece. Dorim să ne aplecăm atenţia asupra unui controversat instantaneu din încă întunecata epocă medieval – timpurie. Ioan Andriţoiu. M. p. Lipseşte de aici spada pe care o menţionează M. brăţări. un amnar cu cremenea aferentă. Potrivit lui K. cunoscută în genere sub această titulatură în vasta literatură de specialitate de până acum. scăriţe de şa. 5 Horedt 1986.

că pătrunderea maghiarilor în Transilvania nu a avut loc doar din direcţia nord-vest. din inventarul unui singur mormânt. 13 Autorul face referire la mormântul amintit de R. numărul lor scade la trei. 10 Popa 1988. şi implicit a celor de la Deva. ci şi din direcţia vestică. p. instalaţi aici. în 1988. După părerea sa. numărul mormintelor se ridică la două cu probabilitatea existenţei şi unui al treilea mormânt. 52. El consideră că spada face parte. Se poate observa că de la M. De aici şi importanţa descoperirilor din valea Mureşului. 52. p. aflate pe unul din culoarele tradiţionale de pătrundere din Câmpia Tisei în Transilvania10. Horedt. Rusu. amnarul. p.Micro 15 care este înlocuită terminologic de sabie de către K. pentru cei interesaţi vezi şi Pinter 1994. ar putea fi de două14. Cu ocazia săpăturilor ar fi fost descoperit şi un al doilea mormânt cu un inventar mai sărac13. Radu Popa nu este de acord cu teoriile. Horedt.256 Necropola medieval-timpurie de la Deva . p. Sabia. prin Poarta de Fier a Transilvaniei. 84. Preluând datele din Nota-Mamă7. Datarea oferită pentru mormintele de la Deva. 52. K. p. în 1986. 9 Popa 1988. care aminteşte şapte morminte. nota 46. nota 57. Însă. au controlat în anumite perioade de timp drumul Mureşului. Controlul exercitat de aceşti războinici nu a fost unul ferit de conflicte şi ciocniri cu mediul în care ei s-au aşezat. oferă noi informaţii despre necropola de la Deva – Micro 15. în timp ce inelul de tâmplă din argint ar putea să fie purtat şi de un bărbat6. Brăţara descoperită aici ar putea indica existenţa unui mormânt de femeie. Popa. la fel de adevărat este că descoperirile pot să aparţină mijlocului secolului al X-lea sau celei de-a doua jumătăţi a secolului al X-lea. p. lucru dovedit şi de prezenţa în necropola de la Deva a unui schelet de călăreţ cu un vârf de săgeată rămas în cavitatea toracică9. ce le asigura accesul spre Alba Iulia şi spre depozitele de sare aflate în vecinătatea ei8. Pinter afirmă. Corelând datarea spadei cu cea a pieselor publicate de K. 8 Popa 1988. cu mulţumirile sale pentru unul din autorii săpăturii. 210. autorul mai sus amintit consideră că necropola de secol X descoperită la Deva aparţine unor războinici călăreţi. 239. deoarece confirmă. în care s-ar afla şi piesa în discuţie. . gresia şi cele două scăriţe de şa îl determină pe autor să creadă că aceste piese ar aparţine unui personaj masculin. studiind materialul necropolei de la Deva – Micro 15. 14 Pinter 1992-1994. este pusă pe seama evenimentelor din 1003. Radu Popa. p. 11 Pinter 1992-1994. Deci numărul mormintelor de la Deva – Micro 15. din Banat. Mircea Dan Lazăr. pe baza unor informaţii de la celălalt autor al săpăturii. p. În 1994. după părerea lui K. 235-246. cremenea. care încearcă să susţină o posibilă cale de acces spre valea Mureşului. 235. 5-10. pe valea râului Mureş în amonte. Tot Z. 12 Pinter 1992-1994. Zeno Karl Pinter încearcă prin analiza tipologică şi cronologică a spadei descoperită în necropola de la Deva – Micro 15 în raport cu piese de aceeaşi factură. o clarificare în privinţa datării şi încadrării descoperirilor de aici11. alături de celelalte piese publicate de K. Horedt. în care s-a descoperit un schelet cu un vârf de săgeată între coaste. când regele Ştefan cel Sfânt îl aduce pe unchiul său împreună cu ultimii reprezentanţi ai clanului Gyula la Alba Iulia. din punct de vedere arheologic. care. Mircea Dan Lazăr. considerate de el extravagante. că mormântul de călăreţ cu spadă nu este singular. Rusu 1975. în capitolul referitor la Ţara Haţegului înainte de apariţia izvoarelor scrise. p. Aceste morminte de la Deva sunt importante. Horedt. 6 7 Horedt 1986. cronologia s-ar putea restrânge către începutul secolului XI. vârfurile de săgeţi de formă rombică. un mormânt de călăreţ12. şi de aici prezumţia existenţei unei necropole mai mari.

vom încerca să reproducem cât mai fidel textul mai sus amintitului autor. dar şi prezenţa spadei (specifică pentru cavaleria grea) în loc de sabie (specifică cavaleriei uşoare). 429. R. Tot R. În anul 1972 (?). două fragmente de os de la un arc reflex. datat la sfârşitul secolului X (dacă ţinem seama de contextul arheologic în care a fost găsit) însă din păcate pierdut17. Apariţia în 1999. p. nota 529. Radu Robert Heitel.o pereche de scăriţe de şa. resturi de la o tolbă de săgeţi. Lazăr. dar şi nota 137. a lui M. În anul. în care se prezintă inventarul primar al mormintelor. precum şi în coadă de rândunică (în formă de Y). a tezei de doctorat a cercetătorului Zeno K. de aici şi numeroasele interpretări. pe care le-am menţionat mai sus. Rusu. Important este un inel de argint care foarte probabil este preluat din cultura bizantină. într-un articol apărut postum. El se foloseşte de nota 57. vede lumina tiparului un articol interesant care se ocupă de ritul şi ritualul funerar al maghiarilor din secolul X în Bazinul Transilvaniei. sau mai nou în Pinter 2007. în formă publicabilă. dar la care mai adaugă noi piese: fragmentele de os de la un arc reflex. în care mulţumeşte pentru informaţii directorului de atunci I. D. p. nota 536. cu întregul comentariu privind descoperirile de la Deva – Micro 15. schelete de bărbaţi. 17 Heitel 1994-1995. De aici semnul de întrebare ridicat de cercetătorul sibian în respectiva lucrare: …dacă nu cumva avem de-a face la Deva cu mai multe necropole suprapuse în acelaşi perimetru afectat de lucrările de construcţie?19. adaugă noi date referitoare la necropola de la Deva – Micro 15. oferă noi date despre inventarul mormintelor de la Deva – Micro 1516. p. De asemenea se adaugă o pereche de butoni (nasturi) de tip avansat şi un amnar. p. vin în sprijinul datării mai târzii a necropolei de la Deva – Micro 1515. semnat de Erwin Pinter 1992-1994. 82. că în aceste morminte au apărut şi resturi osteologice cabaline (craniul şi resturi de oase de la un picior) surprinse într-un singur mormânt care ar putea ridica dificultăţi în interpretarea istorică a descoperirilor de la Deva18. 16 15 . în cartierul Micro 15 s-au descoperit şase sau şapte morminte în şiruri. Acest lucru se datorează şi faptului că materialul arheologic descoperit în necropola de la Deva. nu a fost publicat integral. p. aplicile de centură în formă de inimă precum şi inelul bizantin de argint. 429-430. absenţa craniilor sau picioarelor de cal în morminte. Pentru percepţia modului cum au evoluat şi au fost utilizate aceste noi informaţii referitoare la necropola de la Deva. Dacă în privinţa încadrării tipologice şi cronologice a spadei de la Deva nu sunt ridicate noi probleme. având drept obiectiv studiul arheologiei primei şi celei de-a doua faze a pătrunderii maghiare în Transilvania intracarpatică. R. pe baza informaţiilor pe care le-a primit de la unii autori ai săpăturii. Valea şi unuia din autorii săpături de salvare M. Heitel susţine.. 19 Pinter 1999. p. Din inventarul recuperat atunci fac parte: . 2000.. un topor de luptă (a cărei formă şi mărime nu este exclus să fie originar din perioada avară). 240. toporul de luptă. Heitel 1994-1995. Spada şi sabia medievală din Transilvania în secolele IX-XIV. Pinter. 122. o pereche de săgeţi rombice. precum şi resturi de la o teacă de sabie care pare să aparţină unui tip mai evoluat în comparaţie cu piesele mai vechi. existând posibilitatea să aparţină unui cimitir mai mare. nota 136. 429. ceea ce ne-a atras atenţia a fost preluarea informaţiilor deţinute de la R. consistent atât în ceea ce priveşte dimensiunea dar mai ales pentru informaţia pe care o oferă. Heitel. 18 Heitel 1994-1995. discuţii şi datări. o pereche de aplice de centură în formă de inimă.Daniel-Costin Ţuţuianu 257 Apariţia elementelor caracteristice culturii Bijelo Brdo (inelul de tâmplă şi brăţara simplă netorsadată).

Micro 15 Gáll20. p. Interesantă ni se pare apariţia pe baza unor informaţii personale în cadrul inventarului necropolei pusă în discuţie. 28 Gáll 2001. Gáll. 23 Gáll 2000. referitor la centura cu aplici. R. cuprinde şi o 20 21 Gáll 2000. R. Informaţiile personale dobândite. De această dată pentru a susţine existenţa aplicilor de centură în inventarul mormintelor din necropola de la Deva. 169-214. p. 22 Gáll 2000. (subcapitolul I.. După Gáll. p. Scopul autorului este după cum el însuşi afirmă. Erwin Gáll. doar 13 au putut fi folosite în acest sens21. K. l-ar îndreptăţi astfel. să schimbe încadrarea cronologică a necropolei de la Deva – Micro 15. 27 Gáll 2001. Inventarul acestui mormânt (numărul 7). mormintele 2-6 ?. Este vorba de plăcile de os ale arcului (mormântul 2 ?). ocupându-se de problematica mormintelor de secol X cu însemne de rang din Bazinul Carpatic. Necropola de la Deva. a unor piese care după ştiinţa noastră nu există dar care prin existenţa lor ar putea a schimba încadrarea cronologică de până acum. vezi nota 181. Révész. Gáll o atribuie fără echivoc inventarului mormântului 724. plăcile arcului şi săgeţi au apărut câteva aplici de centură25. 25 Gáll 2000. Suntem surprinşi de apariţia ofrandei de cabaline şi aplicelor de centură. p. p. de călăreţ cu spadă. unde în: mormântul 2? sau 3? alături de resturile calului. cu nota 134 în care apar nelipsitele informaţii personale. a plăcilor arcului şi a săgeţilor au apărut câteva aplici de centură28. despre apariţia acestor piese. Acest fapt este evident dacă din cele 37 de descoperiri cunoscute la acea dată. săgeţi)29. la care Z. deja binecunoscutele şi nelipsitele sale informaţii personale sunt întărite şi de afirmaţia lui R. 134. 26 Gáll 2001. . aminteşte în capitolul II. Heitel (19941995). caracterizată doar prin centura decorată cu aplici fără alte însemne de rang. încercarea de a realiza o tipologie a necropolelor din Bazinul Carpatic. în 1996. un deziderat destul de greu de atins din cauza stadiului publicării siturilor arheologice. fig. din necropola de la Deva reprezintă de fapt materialul disparat prezentat şi publicat de K. încearcă să realizeze o tipologie a acestora26. E. singura descoperită in situ. de necropola de la Deva . cu nota 75. Heitel cu articolul său din 1994-1995. la punctul 4. 181. Paţa. dar mai ales de faptul că în mormântul 2 sau 3 alături de resturile calului. Însemnele de rang din morminte. pe E. p. 181. 191. Analizând poziţia spadei de la Deva. mormântul 2-6 ? de la Deva – Micro 15 face parte din grupa VII. 29 Gáll 2001. După părerea noastră informaţiile personale sunt mai ales informaţiile preluate după R. 123. necropola II.258 Necropola medieval-timpurie de la Deva . tipul caracteristic teraselor înalte ale dealurilor22. numerotarea mormintelor făcându-se prin eliminarea din numărul total al lor a presupusului mormânt 7. Cluj – str. VIII) pot constitui după părerea autorului un criteriu de analiză a necropolelor. 24 Gáll 2000. prin prisma modului de amplasare este încadrată în tipul I. se ocupă de fiecare obiect în parte23. 172. Bazându-se pe amabilele sale informaţii personale. afirmă că a completat-o citez: cu datele pe care le cunosc despre necropolele nepublicate din Transilvania: Alba Iulia – Staţia de Salvare. Horedt în 1986. Gáll 2000. Pinter adaugă spada. 129. Deva – Micro 1527. în consecinţă. p. dar mai ales nota 12. p. 186. 121-150. În cadrul analizei sale autorul folosind statistica realizată de L. care apare lângă braţul stâng al scheletului. importantă pentru această grupă fiind şi apariţia în morminte a armelor folosite în lupta la distanţă (arcuri. Astfel grupa VII. 4/6. sau grupa G cum o mai denumeşte.Micro 15. p.

p. Folosindu-se atât de spadă cât şi de materialul care este publicat. p. 6-9.Daniel-Costin Ţuţuianu 259 subgrupă. reprezintă mărul discordiei în care cei doi cercetători nu se pun de acord decât într-o proporţie destul de mică şi punctual. Acum mai apare şi o altă piesă în cadrul inventarului necropolei de la Deva – Micro 15. 8. K. Prin publicarea necropolelor din Banat. Gáll este de părere că înmormântările simbolice de călăreţi nu trebuie considerate caracteristice numai pentru maghiarii colonizatori din secolul X. consideră totuşi că mormintele de la Blandiana „B” (mormintele 1. p. din sistemul său cronologic. Orăştie – Dealul Pemilor sunt mai timpurii35. În cadrul acestui studiu E. 177. Gheorghe – Eprestetö aminteşte şi spada de la Deva – Micro 15.Deva – Micro 15. Gáll. Gáll 2001. 21 . necropola III. la şapte. tolba cu vârfuri de săgeţi30. 35 Gáll 2001a. 145. 37 Rădulescu. 155-193. 12). 7. Gáll 2001a. care cuprind a doua jumătate a secolului X. pot fi datate din a doua jumătate a secolului al X-lea. un articol în care sistematizează cronologic descoperirile de secol X din bazinul transilvan31. 2-6?. Grupa F . pct. începând cu hunii. Gáll. Alba Iulia – spadă. mormântul 2-6 ?. Tot E. . care îşi găseşte corespondent la Alba Iulia – Staţia de Salvare. Fazele III-IV. Pe lângă acesta îşi potenţează argumentaţia pe baza spadelor. I. În articol. cu nota 63. După părerea lui E. harta V. p. apar plăselele de os ale arcului. p. 2.Grupa G. creşte numărul mormintelor din necropola de la Deva – Micro 15. Gáll doar simpla menţionare a existenţei aplicilor de centură şi a resturilor de cabaline este suficientă pentru a se putea realiza tipologii şi chiar încadrări cronologice. p. 9. inelul digital cu petale incizate. m. chiar dacă nu poate realiza o cronologie relativă mai nuanţată a descoperirilor din fazele III-IV. Gáll. Gáll şi şcoala sibiană de arheologie medievală. p. 34 Gáll 2001a. pentru care cunoaşte o singură descoperire. Lopadea Ungurească. Pentru a-şi susţine argumentaţia prezintă inelul digital cu petale incizate ?. atribuind fără echivoc spada publicată de Z. la un moment dat. 30 31 Gáll 2001. Totul a pornit de la afirmaţia lui Z. Acest rit de înmormântare cu harnaşament de cai este întâlnit încă din perioada migraţiilor. publică în 2001. 33 Gáll 2001a. Ernei. Kovacs. se duce o adevărată polemică ştiinţifică. În lista pe care a oferito am întâlnit şi necropola de la Deva – Micro 15. pentru care găseşte şi o analogie bine datată. care reprezintă o importantă sursă de datare. este o fază de tranziţie a înmormântărilor de călăreţi între epoca păgână şi creştină. sunt validate de numeroase descoperiri izolate dar şi de săpături sistematice sau de salvare32. chiar pe baza unor materiale din necropola de la Deva – Micro 15. 36 Rădulescu. Sf. Spada precum şi restul materialului din presupusul mormânt 7 de la Deva. 1-15. Dej. Dej. 32 Gáll 2001a. 8. mormântul 734. E. 136. Alexandru Rădulescu (ca autor al săpăturii) împreună cu deja cunoscutul E. p. avarii şi până la maghiarii din secolul IX37. cu nota 73. necropolă ce se datează în a doua jumătate a secolului X33. K. p. anume cea de la Deva – Micro 15:… mormântul 2-6 ? în care pe lângă centura decorată cu aplici. Pinter mormântului 7. şi care potrivit lui L. Deva – Micro 15 (mormintele 2-6). Moreşti. Alături de descoperirile de la Alba Iulia – buterolă. încearcă umplerea golului creat de cercetarea deficitară şi numărul redus al materialelor caracteristice perioadei secolelor IX-XI36. între E. cum este şi cea de la Timişoara – Cioreni. Gáll 2001. Pinter care consideră că înmormântarea simbolică de călăreţi.

Informaţiile despre necropola de la Deva – Micro 15. 43 Rădulescu. îl atribuie inventarului mormântului 1 de la Deva42. care caută să ne ofere o imagine şi pe cât posibil o clarificare. Scăriţele de şa descoperite la Deva. care se datează în prima jumătate a secolului X. însă nu şi în cele ce urmează. Pinter. E. sunt amintite şi ele din nou. 69-90. în necropola de la Deva – Micro 15 în loc de sabie s-a găsit spadă. şi bazându-se exclusiv pe aspectele cronologice din necropola de la Cluj. p. Distanţa de pe palierul cronologic pe care se situează cele două morminte. 42 Rădulescu.Micro 15 Z. p. Pinter că a scăpat din vedere faptul că scăriţa din fier din mormântul 7 de la Deva şi scăriţa din fier din mormântul 1 de la Cluj sunt identice din punct de vedere tipologic39. nu acceptă nici ipoteza lui Cs. Pentru a-şi susţine punctul de vedere E. doar o vom cita: Din păcate teoria lui Z. Pentru a nu se crede că este părtinitor. E. în ceea ce priveşte moştenirea ungurilor colonizatori. precum şi celelalte materiale descoperite în necropola de la Cluj. Următoarea remarcă a cercetătorului. 240. Ardealul în Regatul maghiar creştin (Erdély a Keresztény magyar Királysában). Pinter în schimb. Cea de-a doua greşeală existentă la cercetătorul sibian. afirmă E. fiind ca de fiecare dată incluse în inventarul mormântului 743. pentru argumentaţia sa vezi nota 19. Gáll. Căutând analogii pentru toporul descoperit în necropola de la Timişoara – Cioreni. pe baza unor paralelisme între necropola de la Deva – Micro 15 şi cea de la Cluj – str. Bóna. capitolul ce ne interesează. nu ar putea fi aşa de mare. apare şi volumul colectiv semnat de cercetători din România şi Ungaria. E. 178. pot corela această necropolă cu prima sau a doua generaţie de maghiari colonizatori38. 178. în contrapondere. Gáll îi atrage atenţia lui Z. p. Gáll 2001. Gáll. 188 şi nota 96. izolarea arheologilor români care se ocupă de secolul X40. La Cluj-Napoca. Rădulescu. K. în mod special. Sikló (Şiclău) şi Kenezlö unde înmormântările de călăreţi sunt datate în prima jumătate a secolului X. Zapolya. 177. în 2001. Gáll 2001. 44 Bóna 2001. susţine faptul că înmormântările simbolice de călăreţi de la Deva nu se pot data în prima jumătate a secolului X. Gáll 2001. În schimb. Gáll 2001. 41 Rădulescu. a problemelor ridicate de istoria şi arheologia care se ocupă de perioada secolelor IX-XI. aminteşte de toporul de la Deva – Micro 15 şi care pe baza nelipsitelor informaţii personale. vezi şi harta cu descoperirile de la p. datele din schiţa mormântului prezentat de 38 39 Pinter 1992-1994.260 Necropola medieval-timpurie de la Deva . E. dar mai ales nota 25. p. De aceea în privinţa ei nu ne vom pronunţa. lasă locul a numeroase interpretări. p. Pinter reflectă. Până la acest punct. acum. prezintă analogii din necropolele de la Karos. Sabia. ar fi susţinerea faptului că înmormântările cu harnaşamente de cai se pot plasa abia în a doua jumătate a secolului al X-lea. fiind cel care are ca scop prezentarea din punct de vedere arheologic a Transilvaniei în timpul descălecatului şi a întemeierii statului ungar44. care au fost şi ele un punct de plecare al polemicii cu Zeno K. sunt. nota 37. K. 180. p. Gáll. care se folosesc de acest obicei mult mai mult în a doua jumătate a secolului mai sus amintit41. 74. cei doi sunt de acord. 40 Rădulescu Gáll 2001. Gáll. p. după cum prezintă I. ar fi fost declanşată în a doua jumătate a secolului X datorită pauperizării comunităţilor. Gáll. Bálint conform căreia răspândirea înmormântărilor simbolice de călăreţi. K. Ártand. Lucrarea are ca obiect de studiu. .

Datare: secolele XI-XII. ce se iveşte adesea în cazul necropolei de la Deva Micro 15. descoperirile numismatice şi arheologice de factură maghiară. cu părere de rău.Daniel-Costin Ţuţuianu 261 K. monedă maghiară. 46 45 . care uneori este eronat considerată ca fiind una şi aceeaşi cu necropola Deva – Via lui László Brúz48. aparţine sfârşitului de secol XI49. p. Din auzite. susţine Bóna. Velter 2002. pe lângă alte piese şi monedă este cea din punctul Via lui László Brúz. Tot aici. p. scăriţe. XCI – Deva 48 Velter 2002. brăţări şi cercel/cercei45. autoarea ne surprinde cu o teorie destul de originală şi care din punct de vedere arheologic nu este validă. inel/inele din argint decorate cu piatră. am mai remarcat. pentru cei care se îndoiesc. confirmate arheologic astfel: a) Mormânt de călăreţ (tip cucerirea patriei) Inventar – vârfuri de săgeţi. Pentru localitatea Deva susţine prezenţa unei singure necropole de inhumaţie cu două nivele succesive47. 400. conducătorul lor a fost înmormântat cu resturi de cabaline (capul şi picioarele calului). cu zăbală. Astfel de confuzii le-am mai putut remarca în literatura ştiinţifică când se face referire la necropola de la Simeria La Vie. Aşadar. Celelalte descoperiri. pct. este o încercare de abordare a perioadei menţionate prin utilizarea numismaticii ca suport al argumentaţiei. două scăriţe de şa. cele 2 necropole nu trebuie cu nici un chip confundate. tolbă de săgeţi cu întăriturile de fier aferente. Necropola de inhumaţie cu două nivele succesive: un nivel de tip cucerirea patriei (mormânt de călăreţ) şi un al doilea tip Bjelo Brdo . nu este amintit. 357-489. şi din auzite. Deşi numărul mormintelor din necropola de la Deva – Micro 15. mărgele poliedrice. b) De tip Bjelo-Brdo Inventar – inele de tâmplă. care se datează de la sfârşitul secolului al IX-lea şi din prima jumătate a celui următor infirmă cu totul prezenţa triburilor maghiare în Transilvania. 47 Velter 2002. între cele două necropole stau mai bine de 1 km. care este transferată cu tot cu inventar cel puţin 5 km în amonte pe Mureş la Simeria Veche.76. 400. Concluzia autorului respectivelor note arheologice este că: odată cu mormintele de la Deva se termină seria mormintelor maghiare bogate ale descălecătorilor cunoscute în Ardeal. Bóna 2001. între ele existând clare diferenţe spaţiale şi temporale. Încercând să răzbim prin hăţişul literar publicat până acum. observăm apariţia unor noi piese în cadrul inventarului mormintelor. mai apar plăsele de os ale arcului reflex. săgeţi de formă rombică şi coadă de rândunică (în număr de 8). 49 Téglás 1909. plăselele de os ale arcului reflex apare acum şi o taşcă a cărei existenţă este dată ca sigură. care conform datării oferite de monedă. altfel spus. brăţări din sârmă torsadate. 62. Acesta din urmă este o necropolă descoperită în anul 1894. este de fapt un melanj între două necropole. Lucrarea Transilvania în secolele V-XII. pentru ca prima să fie cea de la Micro 15. În repertoriul arheologic aferent lucrării46. sunt incerte: spada cu două tăişuri.datat cu monedă de la Ladislau I (1077-1095). nasturi din metal. topor de luptă precum şi aplicile unei curele şi o taşcă. Conform părerii autoarei. mai important. p. în 1986. Pe lângă deja binecunoscutele aplici de centură. Cea în care s-a descoperit. p. p. apărută lângă înmormântarea cu cal. XCI. mai bine de un veac. Datare: jumătatea sau a doua jumătate a secolului al X-lea. încă o regretabilă confuzie care se adaugă celor de până acum. inele de buclă. Horedt. şi. a cercetătoarei Ana Maria Velter. este vorba despre o confuzie terminologică. pct.

345 cu nota 52 şi p. orientate est-vest. încadrează descoperirea de la Deva – Micro 15. 52 Dragotă 2006. după tipul înmormântărilor cu cai. Din păcate atunci când ne-am aplecat asupra rezolvării acestor probleme am constatat serioase neconcordanţe. Datele prezentate privind atât inventarul cât şi numărul mormintelor erau cele cunoscute la acel moment. fie ele chiar amabile şi personale. De aici a rezultat o mare cantitate de informaţie scrisă care de cele mai multe ori în loc să lămurească mai mult au încurcat. nu se poate tăia nodul gordian. cu ocazia săpării unor şanţuri pe direcţia nord-sud în partea vestică a centralei de termoficare din cartierul Micro – 15. 335-454.80-1. 53 Ţuţuianu 2002. E. din această zonă. reluând tema preferată. ocupându-se de ritul şi ritualul funerar în Transilvania în perioada secolelor IX-XI. şi date noi despre o serie de descoperiri. Repertoriul ataşat lucrării sale cuprinde pe lângă multe date arhicunoscute în literatura ştiinţifică de specialitate. şi anume ritualul funerar în secolele X-XI din Transilvania. Destul de recent. am încercat o clarificare cât mai exactă a celor două probleme litigioase. Aceleaşi date le găsim prezente şi în catalogul expoziţiei Habitat – Religie – Etnicitate: Descoperiri arheologice din secolele IX-XI în Transilvania. cu cele din Europa Centrală şi de Sud-Est52. Menţionarea lor este şi s-a făcut într-un număr mult mai mare. care deşi nu sunt edificatoare sută la sută. Gáll 2005. Digresiunea noastră de până acum. Gáll. care a tratat problema ritului şi ritualului funerar din Transilvania în secolele IX-XI53. Problemele ridicate au fost nu neapărat numărul mormintelor ci mai ales inventarul lor. deşi ca mărime este destul de cuprinzătoare54. Gáll 2005. Rustoiu 2006. vezi Gáll 2005. 51 50 . Aurel Dragotă. Pinter.30 m. după opinia noastră este absolut necesară pentru a demonstra cum pe baza unor date trunchiate dar mai ales a unor informaţii când amabile când personale se pot schimba deseori datele problemelor aflate în centrul unor discuţii controversate55.Micro 15 În 2005. 2006. Din auzite sau din informaţii. 55 Pentru aceste discuţii controversate ce vizează cu precădere mormintele descoperite la Deva – Micro 15. Sondajul de salvare efectuat de către muzeografii aparţinând muzeului devean.262 Necropola medieval-timpurie de la Deva . şi care ar putea ridica obiecţii pe care ni le asumăm. Adâncimea la care au fost descoperite mormintele a fost de 0. 378. p. p. În noiembrie 1974. încearcă să realizeze o corelarea a descoperirilor de acest tip. Prin simpla comparare a raportului întocmit de arheologi cu registrul de inventar s-a putut observa atât schimbarea numerotării mormintelor dar şi transferul unor piese din inventarul unui mormânt în inventarul altuia. desfăşurat la Alba Iulia. Pentru a elimina odată pentru totdeauna confuziile care s-au creat atât în privinţa numărului mormintelor din cadrul necropolei de la Deva – Micro 15 dar în special al inventarului pe care acestea îl conţin. Referindu-ne strict la necropola din Deva – Micro 15. Alba Iulia. Caracterul sondajului impus de urgenţa lucrărilor de construcţie nu a permis efectuarea unor observaţii mai amănunţite. Dragotă a beneficiat în urma simpozionului din anul 2002. a dus la concluzia existenţei unei mici necropole aparţinând secolelor X-XI ce conţine un număr de 5 morminte. datele pe care le publică sunt cele de care A. Crişana şi Banat50. Raportul realizat cu ocazia cercetărilor cuprinde o serie de date noi. p. Pentru detalii vezi Ciugudean – Dragotă 2002 şi Ciugudean. capul fiind la vest. ne pot oferi o imagine de ansamblu asupra descoperirilor de la Deva – Micro 15. 384-385. 54 Excursul de faţă reprezintă doar partea studiilor ce se ocupă mai amănunţit de problematica descoperirilor funerare de la Deva – Micro 15. în Grupa 1-înmormântări simbolice cu cai51. a fost semnalată de către constructori descoperirea a două morminte.

De la acelaşi schelet două inele de buclă. cu două tăişuri. piesele descoperite în necropola de la Deva – Micro 15. (Pl. unul distrus. prin compararea celor două descrieri. Mâna stângă pe bazin. Spada se pare că ar fi avut o teacă de lemn fiind surprinse resturi ale tecii cu inelul de prindere al spadei. În zona umărului drept. dreapta sub bazin. depărtat de corp un topor de fier. Aranjarea lor sugerează o tolbă.30 m. Inventar: un vârf de săgeată. 27101 – spadă.25 m. au fost înregistrate începând de la numărul 27101 până la numărul 2713256. secol IX-XI. cu numerele de inventar aferente: Mormântul 1 Nr. S-au păstrat fragmente de bazin şi trei vârfuri de săgeţi. În zona bazinului (scheletul întins pe spate) un fragment dintr-un maxilar şi câteva fragmente de la un alt schelet. Mormântul 2 – notat M2 – mormânt de bărbat distrus şi el de lucrările de construcţie. fiind orientat estvest. Poziţia scheletului pe spate. mai multe vârfuri de săgeţi şi cozi din fier puternic oxidate. Pe mâna stângă o brăţară de bronz şi două inele deteriorate. la distanţa de 5 cm unul de altul. conform registrului. intră totuşi în contradicţie cu informaţiile cuprinse în registrul de inventar general al muzeului.80 m. În consecinţă vom prezenta piesele aşa cum sunt ele înregistrate în colecţiile muzeului. Ceea ce am putut constata. lungimea actuală de 1. Mânerul scurt. Constructorul a adus la muzeu un inel ornamentat cu cercuri concentrice. trei vârfuri de săgeţi din fier late şi două inele de tâmplă (unul distrus). parţial distrus. La urechea stângă un inel de tâmplă.Daniel-Costin Ţuţuianu 263 Descrierea lor este următoarea: Mormântul 1 – notat M1 – mormânt de bărbat distrus de lucrările de construcţie. Pe bazin doi butoni (nasturi) din bronz. Stare de conservare. În zona urechii drepte osul are urme de oxid cupros. braţele scurte şi drepte. capul spre stânga. este existenţa unor neconcordanţe atât în privinţa numerotării mormintelor dar şi al inventarului pe care acestea îl conţin. La urechea stângă un inel de tâmplă (cercel) rupt. confecţionată din fier. Capul culcat spre est. undeva în perioada 1 decembrie-28 decembrie 1979. Adâncimea la care a fost găsit scheletul este de 0. Mormântul 4 – notat M4 – mormânt descoperit de constructori. Adâncimea l-a care a fost găsit este de 1. mâinile întinse pe lângă corp. În registrul de inventar general al muzeului din Deva. capul spre stânga. În partea stângă de-a lungul corpului o spadă bine conservată cu gardă şi mânerul terminat într-o semicalotă aplatizată. Din cele relatate de constructori mormântul mai avea ca inventar: pe mâna dreaptă. pe piept. pe braţ două brăţări iar pe deget un inel.26 m. primul de lângă termocentrală. Câteva vârfuri de săgeţi împrăştiate şi bare (tije) paralele cu spada şi ceva mai sus. De o parte şi de alta scheletului vârfuri de săgeţi. rea. În regiunea gâtului un număr de mărgele prinse pe o sârmă de bronz şi o piesă de bronz cu semicalotă plină cu urechiuşe de prindere (nasture). Garda spadei pe braţ. Este posibilă o înmormântare anterioară. gen. II) 56 Piesele din inventarul mormintelor au fost înregistrate. . aplatizat se termină cu o semisferă uşor aplatizată. Mormântul 3 – notat M3 – mormânt de bărbat descoperit la adâncimea de 1. Mâna stângă întinsă pe lângă corp. La gât un şirag de mărgele din ceramică combinat cu cochilii de melci. Tot în partea stângă. realizat de către arheologii care au reuşit să salveze ceea ce se mai putea salva. inv. Ceea ce am prezentat mai sus şi anume rezultatele raportului. Inventarul extrem de bogat: la picioare au apărut două scăriţe de şa şi o zăbală. Mormântul 5 – notat M5 – descoperit în cel de al doilea şanţ.

secol IX-XI. . I/7. Confecţionat din fier cu tăişul uşor aplatizat şi curb. Nr. cu tijă de formă paralelipipedică şi floare mijlocie de formă dreptunghiulară. confecţionate din fier. Stare de conservare. gen. inv. 27107 – cui. Confecţionat din argint. 27108 – brăţară. inv. secol IX-XI. inv. (Pl. Confecţionate din metal în formă de frunză (7 bucăţi) şi una în formă de coadă de rândunică (total 8 bucăţi). gen. I/1) Nr. Confecţionată din lut ars. inv. Nr. inv. (Pl. secol IX-XI. Confecţionate din ceramică cu orificiu mare au fost înşirate pe un fir metalic torsionat (7 bucăţi). Nr. (Pl. 27111 – gresie pentru ascuţit. I/3) Mormântul 4 Nr. I/9) Nr. Stare de conservare. (Pl. Mormântul 5 Nr. inv. 27122-27123 – nasturi. Nr. secol IX-XI. I/13) Nr. lat ornamentat cu împletitură. coadă pedunculară pentru fixarea în coadă. Nr. I/12. Pl. inv. Pl. Nr. Pl. secol IX. (Pl. inv. inv. secol IX-XI. gen. inv. Confecţionată din chihlimbar de formă octogonală perforată pe mijloc. 27115 – mărgele. Confecţionat din argint. Confecţionat din bronz în formă de buton prevăzut la partea inferioară cu ureche de prindere ruptă. gen. gen.Micro 15 Nr. inv. Nr. Nr. muchia alungită şi faţetată (4). în formă de bară rotunjită şi vârfurile uşor ascuţite. gen. I/16) Nr. I/6) Nr. secol IX. în formă de bară rotunjită şi vârfurile ascuţite. secol IX-XI. Stare de conservare deteriorată. 27121 – inel de buclă. inv. inv. I/2. Confecţionate din cochilii de melc. Confecţionată din bară de bronz. 27112 – săgeţi. inv. secol IX-XI. 27120 – inel fragmentar. gen. 27116 – nasture. Nr. gen. 27126 – mărgea. gen. gen. gen. gen. ornamentată cu incizii şi pete de culoare. inv. gen.264 Necropola medieval-timpurie de la Deva . gen. Amnarul confecţionat din metal de formă ovoidală cu capetele întretăiate şi răsfrânte. gaură de înmănuşare mare. 27118 – nasture. inv. 27127 – mărgea mare. secol IX-XI. Mormântul 3 Nr. Pl. Descriere ca la 27116. Confecţionată din bronz. Fragment de silex. Pl. secol IX-XI. de formă rotundă cu vârfurile uşor ascuţite. inv. Confecţionată din gresie roşietică de formă dreptunghiulară. 27114 – inel de buclă. gen. confecţionat din fier. secol IX-XI. 27113 – brăţară. Confecţionat din argint cu masa rotundă ornamentată cu granule dispuse în formă de cruce pe braţele ancorate şi egale. 27105-27106 – vârfuri de săgeţi fragmentate. 27110 – amnar şi cremene. inv. secol IX-XI. inv. 271124-27125 – mărgele. deteriorată. gen. inv. secol IX-XI. gen. 27102-27104 – vârfuri de săgeţi. gen. Confecţionat din argint în formă de bară rotunjită. I/14) Nr. (Pl. gen. I/5) Nr. 27128 – topor. bună. I/4. gen. Stare de conservare rea. (Pl. (Pl. I/8. Confecţionat din bronz în formă de buton prevăzut la partea inferioară cu o urechiuşă de prindere. 27117 – inel fragmentar.

Confecţionate din fier cu arcade semicirculare. I/15.Micro 15. M4 şi M657. vor aduce mai multă lumină în această problematică. inv. în urma cărora apar materiale noi (aplici de centură în formă de inimă. atribuite mormântului de călăreţ. care prin prezenţa lor pot schimba în mod cert încadrarea cronologică a descoperirilor de aici60. nota 52. În acest ton oarecum criptic. Peste aproximativ un deceniu. I/10) Nr. gen. cât şi cuantumul pieselor creşte simţitor de la raportul efectuat de autorul săpăturii la registrul de inventar ne sunt deocamdată necunoscute. resturi de oase ale calului) în cadrul inventarului necropolei de la Deva – Micro 15. I/16) Materialele descoperite la Deva – Micro 15. gen.Daniel-Costin Ţuţuianu 265 Mormântul 6 Nr. în formă de frunză cu peduncul pentru fixarea în coadă. 345. (Pl. Comparând cele două surse de inventariere a mormintelor necropolei. Exemplele sunt numeroase şi de aceea nu ne vom face un titlu de glorie în a încerca de a le rectifica pe viitor. până la această dată. Nr. Cu toate acestea putem constata că numărul mormintelor ce prezintă inventar sunt în număr de cinci. M3. sunt. punem punct aici studiului nostru. Confecţionată din fier. Totuşi rămân foarte multe semne de întrebare pentru care momentan nu avem încă un răspuns clar. Pinter. putem uşor observa nepotrivirile dintre acestea. Motivele pentru care atât numărul mormintelor. pe care K. gen. Aceste semne de întrebare sunt ridicate de unele neconcordanţe în ceea ce priveşte numărul mormintelor cât şi al împărţirii corecte a inventarului pe morminte. Horedt58. 59 Este vorba de. care mai este cunoscut şi sub denumirea mormântul de călăreţ. Mixtura este evidentă. În ceea ce priveşte inventarul mormintelor pe care îl cunoaştem. 27130 – vârf de săgeată. într-o asemenea măsură încât ştie cu exactitate până şi sexul celor înmormântaţi aici (4 bărbaţi. inv. după cum uşor se poate observa de fapt. două femei şi un copil). este un lucru pe care l-am întâlnit destul de des în literatura de specialitate. a reuşit să descifreze neclarităţile pe care le ridică descoperirile de la Deva . secolul IX-XI. p. Astfel în mormântul călăreţului apar artefacte din mormintele notate cu M1. 60 Se pare că E. Înclinăm să credem că un raport efectuat la momentul descoperirii necropolei este mai verosimil decât o inventariere realizată 5 ani mai târziu. deja celebrul mormânt 7. 27129 – brăţară. totodată nădăjduind că cercetările ulterioare. urmărindu-se doar împărţirea materialelor pe morminte. (Pl. 27131-27132 – scăriţe. o mixtură între piesele existente în morminte diferite. vezi Gáll 2005. pe care nu o putem numi altfel decât la fel cu veacul din care se naşte: întunecată. Confecţionată din aramă în formă de bară rotundă şi vârfuri ascuţite. măcar în depozitul muzeului. K. Z. Problema de a lua de bună credinţă. inv. Gáll. fără drept de îndoială. şi anume mormântului de călăreţ59. adaugă piesa în discuţie pieselor prezentate de K. este atribuit fără echivoc unui singur mormânt. la partea superioară inele de prindere. când analizează spada de la Deva – Micro 15. Dar cele mai multe semne de întrebare le ridică acele informaţii amabile sau personale. dacă nu în incinta necropolei. 58 57 . Horedt le prezintă şi le încadrează din punct de vedere cronologic. Pl. a unor afirmaţii sau ce este mai grav de a considera că cercetători consacraţi şi recunoscuţi nu pot fi supuşi greşelilor.

S. 1999. Ţara Haţegului. în BCŞS. XLVIIIXLIX. Ciugudean. Dragotă 2002 Ciugudean. Spada şi sabia medievală în Transilvania şi Banat (secolele IX-XIV). p. – K. 169-214. 7. în FVL 37 – 2. 2005. Rituri şi ritualuri funerare ale descălecătorilor maghiari din secolul X. Pinter.. Catalogul Expoziţiei. Rit şi ritual funerar în Transilvania şi Europa Centrală şi de sudest (sec. Gáll. 389-441. vol. 1994-1995. Pinter. Popa. p. 2006. Heitel. – Z. p. Aspecte de multiculturalitate spirituală. în Acta.266 Necropola medieval-timpurie de la Deva . Reşiţa. Burial customs in the 10th-11th centuries in Transylvania. 2002. p. – E. – E. K. Das mittelalterliche Schwert aus dem Reitergrab in Diemrich-Deva. 289-312. Bucureşti. p. – E. 2001. p. Gáll. XXXVIII/2. Pinter. – R. 2000. 335-454. Crişana and Banat. – E. A. – Habitat – Religie – Etnicitate: Descoperiri arheologice din secolele IX-XI în Transilvania. Alba Iulia.Micro 15 Bibliografie Bóna 2001 Ciugudean. R. Spada şi sabia medievală în Transilvania şi Banat (secolele IX-XIV). IX-XI p. Tipologia mormintelor de secol X cu însemne de rang din Bazinul Carpatic. 5-10. p. Alba Iulia. Catalogul Expoziţiei. – E. Dragotă. în Bazinul Transilvaniei. Bonn. Horedt. 121-150. La începuturile Evului mediu românesc. 1994. Erdély a magyar honfoglalás és államalapitás korában. Gáll. Alba-Iulia. – R. Gáll 2000 Gáll 2001 Gáll 2001a Gáll 2002 Gáll 2005 Heitel 1995 Horedt 1986 Pinter 1994 Pinter 1999 Pinter 2007 Popa 1988 .. 1988.S. Contribuţii privind elaborarea sistemului cronologic al descoperirilor din secolul X în bazinul transilvan. K. 1986. Gáll. Kolozsvár. Ch). Ţiplic 2006 Dragotă 2006 – I. în EM. K. 68-90. în Apulum. Die archäologie der ersten und zweiten Phase des Eindringenes der Ungarn in das innerkarparpatische Transilvanien. Sistemul cronologic al descoperirilor de secol X din bazinul transilvan. XII. Gáll. Siebenbürgen im Frühmittelalter. 231. – A. Pinter. – Z. Sibiu. – H. I. Dragotă. 2002. 2007. în Dacia N. 2001. Bóna. 2001. p. în EphNap. 2006. în Dacia N. Civilizaţia medievală timpurie din Transilvania: rit şi ritual funerar (secolele IX-XI). XXXVIII-XXXIX.1-15. – Z.

Téglás. Rădulescu. în Relations between the autochthonus population and the migratory populations on the teritory of Romania. Rădulescu.Daniel-Costin Ţuţuianu 267 – A. 52. în ActaArchHung. Gáll 2001 Rusu 1975 Téglás 1909 Ţuţuianu 2002 Velter 2002 . – C. Alba Iulia. Gáll. 1909. Transilvania în secolele V-XII. 155-193. Noi consideraţii privind necropola medieval timpurie de la Deva – cartierul Micro 15. Bucureşti. 2002. în HTRTÉ. E. Ţuţuianu. p. The autochthonus population and the hungarians on the teritory of Transylvania in the 9th-11th centuries. 1975. – A. p. 2001. Das Landnahmezeitliche gräberfeld von Temesvár (Timişoara) – Csókaerdo. XIX. aprilie 2002. – G. 62. – M. D. Bucureşti. Velter. Interpretări istorico-politice şi economice pe baza descoperirilor monetare din bazinul Carpatic secolele V-XII. Comunicare prezentată la Simpozionul Ştiinţific: Civilizaţia medievală timpurie din Transilvania. M. p. 201-217. Rusu. Rit şi ritual funerar (secolele IX-XI). Árpádkori sirok Déván.

Micro 15 Pl. Horedt) . I.268 Necropola medieval-timpurie de la Deva . Piese din mormântul de călăreţ de la Deva (după K.

II. K.Daniel-Costin Ţuţuianu 269 Pl. Pinter) . Spada medievalã din mormântul de călăreţ de la Deva (după Z.

OLD INFORMATIONS – NEW CONSIDERATIONS Abstract The aim of this paper work is to clarify the many in concordances from the archaeological literature concerning the early medieval necropolis from Deva-Micro15. Horedt) Pl.Micro 15 EARLY MEDIEVAL NECROPOLIS FROM DEVA – MICRO 15. Pinter) . Pieces coming from the horse-man grave from Deva (according to K. I. II. Medieval sword coming from the horse-man grave from Deva (according to Z. These ambiguities (errors and confusions) have propagated along those 30 years since the necropolis was found until the moment when it is very hard to understand well and to know better this problem. this being another aim of this paper-work. It was necessary to putting up to date the informations that we have until now and to make all kind of completions. K.270 Necropola medieval-timpurie de la Deva . Explanation of the plates Pl. The many confusions that we are going to try to refer to and if it is possible to clarify them are the number of the graves and the inventory coming from these.

Situaţia găsită la nivelul bibliografiei secundare ne impune. Aceste lucrări. 7 Entz 1996. astăzi. Studiile realizate până acum asupra meşterilor sunt parţiale. cu două lucrări importante (articolul.PIETRARI ŞI ZIDARI ÎN ARHITECTURA RELIGIOASĂ DIN TRANSILVANIA (SURSE PRIVITOARE LA MEŞTERII CONSTRUCTORI. şi de evoluţia vieţii spiritualreligioase în oraş1. şi vasta lucrare apărută în două volume. fapt ce a făcut ca prezenţa acestora în marile oraşe transilvănene să fie simţită şi încurajată încă de la început. constituindu-se intr-o bibliografie secundară. prezintă amănunţit o multitudine de aspecte ce privesc meşterii evului mediu şi subliniază importanţa lor în viaţa socială. dulgheri. deşi nu se ocupă în special de meşteri pietrari şi zidari. dar care vizează celelalte două provincii româneşti. miniaturişti. . despre meşterii constructori care au ridicat edificiile religioase gotice din Transilvania sunt dezamăgitor de puţine. din 19576. 29-39. Demersurile istoriografice consacrate până acum acestui subiect sunt dispersate. o evaluare a surselor primare: directe sau indirecte de care dispunem. cum sunt cele ale arhitecţilor Gheorghe Curinschi-Vorona2 sau Grigore Ionescu3. 9 Fabini 1977. al prezentărilor generale. Ocupaţiile lor se leagă de satisfacerea unor necesitaţi importante: de ordin estetic şi funcţional. Având în vedere aceste lucruri. 102. 5 Goldenberg 1958. 8 Vătăşianu 1959. În acest context. dar singular pentru spaţiul transilvănean. 6 Entz 1957. 102. Dintre aceştia cei mai însemnaţi au fost meşterii pietrari şi zidari. p. Un studiu important. Preocupările au fost orientate către alte teme considerate mai importante pentru istoria arhitecturii. ale pietrarilor şi zidarilor. în 1 2 Goldenberg 1958. şi în articole. 249-264. SECOLELE XIII – XVI) Ionuţ Codrea Pentru arhitectura ecleziastică. mai ales în numeroase periodice care din păcate până acum nu au reuşit să creeze o problematică. pictori. sursele documentare şi analogiile stilistice care au dus la relaţionarea acestuia cu monumentele în cauză9. 4 Pascu 1954. sculptori etc8. întâlnim referiri în lucrările generale de istoria arhitecturii. p. este cel al lui Hermann Fabini referitor la meşterul sibian Andreas Lapicida în care este prezentată toată activitatea acestuia. p. Samuel Goldenberg5 (deşi cea mai mare parte a lucrării se ocupă de meşteri ai Renaşterii) sau Entz Géza. argintari. 992-993. Legat de tehnicile de lucru. sau tangenţiale. zidari. 1994 şi 19967). Cunoştinţele noastre. Curinsghi-Vorona 1975. lucrările de interes general. atingând doar o anumită problematică. 3 Ionescu 1982. trebuie remarcate pentru spaţiul transilvan. un rol important ar trebui să-l aibă studierea meşterilor care au participat pe şantierele de construcţie ale acestora. datorate lui Ştefan Pascu4. trebuie amintit Virgil Vătăşianu căruia i se datorează prima încercare pentru Transilvania de repertoriere (alfabetică) a meşterilor ce au lucrat aici: pietrari. p. p. Deşi sărace. în primul rând.

272 Pietrari şi zidari în arhitectura religioasă din Transilvania comparaţie cu cele occidentale. muncă pentru care meşterul era plătit lunar cu anumite sume de bani. p. ci pe aceea a inexistenţei meşterilor specializaţi pe teritoriul Transilvaniei. Contractul dintre episcopul Petru al Transilvaniei şi Johannes Lapicida de civitate Sancti Adeodati din 1 noiembrie 1287. şi prin confirmarea şi acordarea de noi libertăţi comerţului şi meseriilor. şi mai cu seamă în perioada din timpul Hunedoreştilor şi Jagellonilor. pentru lucrare. Apoi până în 25 iulie câte 10 mărci pe lună. în timpul căreia se presupune că au fost distruse absida principală şi turnul de peste careu. în această perioadă. varul. toate acestea trebuiau făcute „cu pietre netezite”. Din aceeaşi categorie făceau parte. În consecinţă. Franţa)12. este poate cel mai consistent document referitor la meşterii pietrari. ajută la formarea unei imagini reale privind relaţiile sociale. 189. Se prevedea terminarea colţului de sud-vest al catedralei cu turnul şi portalul vestic. Tot acum meşterii constructori sunt specializaţi în piatră dar nu pe categorii de construcţii: ecleziastice. Astfel în timpul în care nu se putea lucra la ridicarea zidurilor (1 noiembrie – 4 aprilie) meşterul urma să fie plătit cu câte o marcă în fiecare lună (care circulau în acea zonă. sunt inegal împărţite de-a lungul secolelor XIII-XVI. negoţul şi meşteşugurile cunosc un mare avânt. un aport foarte important l-au avut atelierele itinerante şi meşterii peregrini. probabil. de la Alba Iulia. Documentele scrise. La construirea edificiilor. coroborarea izvoarelor scrise. 329. De la cele economice. C. Entz 1957. . modalităţi de lucru şi plată. Lipsa meşterilor documentaţi în această perioadă nu poate fi pusă în nici un caz pe seama lipsei şantierelor de construcţii. veacul XIII. 252. cu excepţia documentului de la Alba Iulia. O astfel de delimitare. pietrele. trebuia să lucreze toată iarna. nu întâlnim nici în ţările vecine13. circulaţia meşterilor şi mai ales modul de lucru. menţionările devin tot mai dese. cu siguranţă. Pietrarul trebuia să înceapă lucrările imediat şi să-şi ia un tovarăş pentru realizarea blocurilor de piatră. nr. nr. Transilvania. împotriva nobilimii feudale. De asemenea. p. Transilvania. meşterul a fost plătit cu 50 de mărci (8 mărci primise înainte de începerea lucrării) şi un rând de îmbrăcăminte la sfârşitul lucrării. apa şi lemnăria10. 12 DIR. 329. Cauzele sunt diverse. De asemenea episcopul trebuia să pună la dispoziţia meşterului la temelia bisericii. veacul XIII. mai mici în greutate). mai mici decât în restul anului. meşterul trebuia să repare şi stricăciunile provocate de răscoala saşilor din 1277. C. În perioada de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi prima parte a secolului al XV-lea. iconografice sau arheologice. lipsa lor din documentele vremii. din 1287. aceste surse sunt puţine şi lipsite de importanţă. nisipul. II. 10 11 DIR. de ordin documentar. Reprezentantul atelierului ambulant11 este considerat meşterul pietrar Johannes „fiul lui Tyron din oraşul sfântului Adeodat” (Saint-Dié. vizând cantitatea lucrărilor care se cereau. 13 Rusu 1980. iar la 4 aprilie urma să i se dea 6 mărci. la cele de apărare ale oraşelor şi bisericilor de incursiunile repetate ale turcilor. Pe lângă terminarea catedralei. militare sau civile. Astfel. Odată cu anii ‘30 ai secolului al XV-lea. pe cheltuiala episcopului. în afară de aceea strict statistică. II. Prin sprijinul pe care îl acordă Sigismund de Luxemburg şi Matia Corvin oraşelor. probabil la fasonarea pietrelor. cele mai importante din sursele referitoare la meşterii pietrari şi zidari. şi meşterii care au lucrat la Sebeş sau Cluj la mijlocul secolului al XIV-lea. În urma înţelegerii.

25 Pacaut. 18 Nussbächer 1987. p. a fost trimis călugărul minorit Johannes în 1490 de către regele Matia Corvin15. Marica. cea mai mare parte a informaţiei provine din cele mai diverse documente: dări de seamă orăşeneşti. Rossiaud. Deşi nu avem atestări documentare ale statutelor de meşteri pietrari şi zidari decât la începutul secolului al XVI-lea . 177. perioadă în care au avut loc fortificări ale oraşelor şi ale bisericilor săteşti14. 1957. inscripţii. p. Cluj în 1525. Acesta lucrează aici cu o echipă de meşteri până în jurul anului 1504. acte de posesiune. unde sunt menţionaţi conducătorii şantierului. p. Pascu. 28. însă toate fac referire la aceleaşi meserii. Mediaş în 153919. Au apărut astfel mai multe şantiere în toată Transilvania. scrisori. 26 Salontai 2002. Din echipa de meşteri făceau parte zidarii Henrik şi Martin. 73. Lucrările de reconstrucţie a mănăstirii Cârţa. pietrari (Hans. de pe valea Oltului a lucrat o echipă de meşteri pe parcursul acelui an: zidari (Augustinus. Simion.Ionuţ Codrea 273 Resursele economice rezultate au fost esenţiale. p. 114. toţi plătiţi de oraşul Sibiu. p. 17 Munteanu-Beşliu 1999. Deşi târzii ne putem folosi de acestea presupunând că la baza lor a stat experienţa gotică. şi se referă îndeosebi la specializarea şi separarea lor pentru a ajunge la o muncă de bună calitate20. 112. fierari.Sighişoara în 151518. 24. au fost conduse din jurul anului 1494 de Andreas Lapicida. Marica. cementarios25. politores lapidum22). Pe lângă contracte sau statute. procese verbale. Peter şi Johannes cel Tânăr). Din 1506 lucrările au fost preluate de meşterul pietrar Sebastian. alături de acesta apar menţionaţi pietrarul Gaspar Zoler şi ţiglarul Ioan Rápolt16. . 233. 20 Goldenberg 1958. p. 1969. 23 Pascu. 24. urmaţi de restul meşterilor. de la aceea de executor al unor construcţii şi până la scene legate de viaţa sa socială. Hans Pflegel). care a lucrat cu 5 ajutoare) tâmplari (Achaius. cât şi la subvenţionarea construirii sau reconstruirii de către regalitate sau patriciat a unor edificii religioase. 14 15 Dubowy. 19 Goldenberg 1958. La mănăstirea franciscană din Cluj. 113. p. Tot din acest document aflăm ce unelte au fost folosite de meşteri şi faptul că în jurul şantierului era organizată o tabără unde lucrau un pastor. p. Aici găsim meşterul constructor în cele mai diferite ipostaze. Aceştia au fost plătiţi diferenţiat. dulgher. În 1503 la construirea Turnului spart. 21 Pascu 1954. şi mai mult. 102. pornite tot la intervenţia lui Matia Corvin. listele converşilor. conscrieri ale locuitorilor anumitor oraşe. 58. 197. bucătari şi ajutoarele lor17. în cazul Cârţei şi o parte din echipa de meşteri. morrator26). p. 24 Goldenberg 1958. nota 104. cel mai bine zidarii şi pietrarii. meşterii cu siguranţa au fost organizaţi în bresle şi înainte de aceste date. keomies24. Materialul cuprins în aceste statute dezvăluie multe laturi ale evoluţiei cioplitului pietrei şi zidăritului. Marica. Balsiu meşter de acoperişuri. 32. 1969. testamente. 1969. lăcătuşi. maurer. Statutele breslelor amintite mai sus sunt o sursă importantă mai ales pentru cunoaşterea modului de organizare a meşterilor. În toate aceste documente meşterii pietrari şi zidari apar sub mai multe denumiri: pietrarii (lapicidae21. registrele de socoteli. 253. 16 Entz 1996. p. atât în timpul atacurilor turceşti. p. Importante sunt lucrările de la Cluj şi Cârţa. strungari. 22 Pascu. Atestările numeroase ale meşterilor dovedesc amploarea pe care au luat-o meseriile legate de construcţii. iar zidarii (muratores23. p. p.

2 după Marosi) . A Rusu. La picioarele lui se află două personaje care au fost identificate ca fiind un meşter pietrar şi calfa lui. 3). 1 după Binding). reprezintă un important izvor în studierea constructorilor şi a şantierelor27 (fig. sunt reprezentate. Deşi unele dintre acestea pot fi convenţionale. p. Acest lucru ar putea fi real. iar al doilea. La momentul realizării ei miniatura surprinde momentul în care catedrala era în construcţie. I dr. În cazul nostru cea mai veche sursă iconografică pentru meşterii zidari o reprezintă una din miniaturile Cronicii pictate de la Viena28. două basoreliefuri. execută o fială gotică31 (fig. Un alt element care ar putea pleda pentru această ipoteză este şi faptul că unul din elementele cu care este reprezentat în iconografia occidentală este cârja33. fig. În ceea ce priveşte datarea. 91. 53. presupus a fi executat în secolul al XIV-lea. p. 31 Arion 1974. La noi acest gen de sursă este de asemenea sărac reprezentat dar acoperă genurile artistice în care sunt exprimate sursele occidentale: miniatură. Unul dintre acestea prezintă doi bărbaţi: unul în prim plan ce ţine în mâini un volumen. este cleştele de mari dimensiuni folosit la ridicarea pietrelor de talie. Tot în aceeaşi perioadă se presupune că datează şi statuia Sfântului Cristofor de la biserica evanghelică din Sebeş. 29. dar locul de provenienţă este necunoscut. Un alt element. 4 după Arion). chiar dacă nu avem certitudinea că Sfântul Cristofor ar fi fost considerat protectorul meşterilor. mai tânăr se îndreaptă spre el.p. rămânând de executat partea superioară a navei şi cele două turnuri de pe partea de vest (fig. sigilii. fig. se presupune că aparţin secolului al XVI-lea30. 253-254. A. element ce apare şi pe sigiliul breslei zidarilor şi pietrarilor din Sighişoara (fig. Singurul fapt care atestă o astfel de scenă cu meşteri este alăturarea lui lângă cel de-al doilea basorelief ce reprezintă un meşter pietrar. Această scenă se presupune că ar reprezenta un meşter alături de ucenicul său. reprezentări sculpturale încadrate într-un ansamblu arhitectural. sursa iconografică (miniaturile şi gravurile medievale. fig. La biserica Sfântul Mihail din Cluj. 30 Informaţie primită de la c. Acestea ajută la cunoaşterea tehnicilor şi instrumentelor folosite de meşteri şi a felului în care aceştia se foloseau de ele. alăturate. şi care reprezintă şantierul de construcţie al catedralei din Oradea – construită în perioada 1342 . 60. 29 Drăguţ 1979. p. Aceste unelte de lucru pot fi întâlnite atât în reprezentări iconografice cât şi în săpăturile arheologice. 40.137229. contemporane realizării edificiilor). pe un capitel. realizată de un autor anonim în 1358. 57. interesant pentru cunoaşterea instrumentarului medieval. Aici se pot observa uneltele specifice zidarilor: mistria şi albia pentru mortar. Entz 1957. ele reprezintă ceea ce înseamnă şantierul în evul mediu şi implicit instrumentarul medieval.274 Pietrari şi zidari în arhitectura religioasă din Transilvania Pentru a avea o imagine completă asupra activităţii meşterilor pietrari şi zidari sursele documentare trebuie asociate cele iconografice şi arheologice care oferă informaţii despre meşteşug. p. Marosi 1995. În Europa Occidentală. Acesta era considerat în evul mediu ocrotitor al călătorilor deci posibil şi al meşterilor peregrini. Două astfel de piese se găsesc expuse în secţia Bastion a Muzeului din Braşov (fig. într-o poziţie şezând. 5 după Eichorn). 142-143 (sub Cristofor) . 33 Farmer 1999. care ar fi lucrat la biserică32. 27 28 Binding 1978. care cu ajutorul dălţii şi al ciocanului. p. morminte încrustate. 32 Arion 1974.

din 1519. ca emblemă a zidarilor39. 7 după Fabini). pentru a fi pe înţelesul oamenilor simpli35. O altă categorie de surse care pot ajuta. dar în acelaşi timp sunt şi instrumente indispensabile cioplitorului. în care sunt reprezentate două unelte încrucişate ale pietrarilor. 107. În câmpul central al sigiliului este reprezentat patronul breslei în straie episcopale. pe lângă cercetările stilistice şi cronologice (atât la nivel regional. aflate la muzeul din Braşov. 8-14). Şi aici exemplul meşterului Andreas Lapicida este elocvent. fig. pe care sunt reprezentate două ciocane de pietrar încrucişate. p. La Primăria Veche din Sibiu apar crucea Sfântului Andrei iar în lucrările mai târzii apare monograma ALH (care înseamnă Andreas Lapicida din Sibiu) care apare alături de anul 1500 pe peretele stâng al bisericii 34 35 Varga 1984. În partea de jos se află două scuturi heraldice. iar deasupra lor într-un blazon sunt incizate un echer şi un compas34 (fig. Loggia din curtea a II-a a Primăriei Vechi din Sibiu este decorată cu portretele a patru meşteri. 41 Olteanu.Ionuţ Codrea 275 În interiorul aceleiaşi biserici. în urma săpăturilor. atât iconografice cât şi arheologice ne fac să credem că celelalte tipuri de unelte. 39 Nussbächer 1987. se află o piatră de mormânt. B. crucea Sfântului Andrei. nu numai pe teritoriul Transilvaniei ci în tot spaţiul românesc. La Piatra Craivii a ieşit la iveală. p. 73. fig. 73. 3. mai mare ca dimensiuni. 73-78. Cristian37 sau Cârţa38. De la breasla pietrarilor şi zidarilor din Sighişoara s-a păstrat un sigiliu ce poartă legenda S · LAPICIDARVM · ET · MURATORVM · 1515. p. 177. dintre care unul ţine în mâini un cuţitoi (unealtă folosită la finisarea şi îndreptarea lemnului). şi care se regăsesc pe console. 5. Eichorn 1969. şi deocamdată singulare sunt piesele amintite mai sus. 37 Vătăşianu 1959. pe peretele de vest. Berciu 1968. În Moldova.C. Deşi instrumentarul medieval ne este cunoscut din sursele iconografice acestea apar foarte rar în săpăturile arheologice. iar în cea stângă o biserică cu turn. este decorat în partea inferioară cu un semn de meşter.D. nu erau cu nimic diferite de cele din restul Europei (fig. fapt ce a dus la concluzia că avem de-a face cu autoportretul meşterului Andreas Lapicida. fig. Cel de-al patrulea portret. la biserica Knittelfeld din Austria (portretul lui Niclas Velbacher din 1445) şi Sfântul Ştefan din Viena (portretul meşterului Anton Pilgram de la începutul secolului al XVIlea)36.E. . 62 A. o expresie a vocabularului vulgar. Analogiile găsite în afara teritoriului românesc. Aceste ultime două instrumente sunt atribute ale arhitectului. Acesta este reprezentat cu limba scoasă. şi un meşter pietrar (ţine în mâini un ciocan) (fig. la urmărirea unor trasee de meşteri sunt mărcile de pietrar. p. Importante. mai întâlnim la Sfântul Vit în Praga (portretul lui Peter Parler executat înainte de 1378). pentru identificarea etapelor de construcţie). p. cât şi pe monument. 6 după Varga Livia). p. având în mâna dreaptă o cârjă episcopală şi o unealtă. Fabini 1977. Portrete ale meşterilor constructori sunt obişnuite începând din secolul al XIV. care nu apar la noi. p. sub podea s-au găsit ciocane de pietrar şi dălţi41. 12. care au lucrat la casa Altemberger în perioada 1472-1491. 38 Entz 1996.lea. p. Şerban 1969. Doi meşteri dulgheri. gest cunoscut al meşterilor de altare. 32. 40 Anghel. Meşterul ne mai este cunoscut şi din alte documente care atestă participarea lui pe şantierele unor edificii religioase cum ar fi Moşna. o mistrie datată în secolul al XV-lea40. respectiv o albie pentru mortar şi o mistrie. 533. 32. fig. 36 Fabini 1982. 107. la cetatea de scaun a Sucevei. probabil. dar aici înseamnă. 101.

176. Ed. Bibliografie Anghel.276 Pietrari şi zidari în arhitectura religioasă din Transilvania din Moşna42. Berciu 1968 – Anghel. – Curinsghi-Vorona.. Bucureşti. G. Gh. Şi dintre acestea. 1979. 534-537. dintre semnele lapidare. 1978.. Meridiane. Bucureşti. pentru ca aceştia să graveze un anumit semn pe blocurile asamblajului45. 1969. – Drăguţ. Deşi semnele lapidare sunt cele mai numeroase documente. Der mittellungen Baubetrieb nördlich der Alpen in zeitgenüssischen Darstellungen. Arta gotică în România. 42 43 Fabini 1977. 45 Gimpel 1987... Cetăţi medievale din sud-vestul Transilvaniei. nici un studiu asupra utilizării acestora. 1957. Gh. în Emlékkönyv Kelemen Lajos Születésének Nyolcvanadik évfordulójára. Ed. până acum. majoritatea sunt semne de îmbinare folosite pentru a uşura munca meşterului pietrar în momentul asamblării pieselor. pe lângă semnele utilitare (folosite ca un simplu sistem de reperare). Gh. Müvészk éz Mesterek az Erdélyi Gótikában. p. majoritatea semnelor sunt gravate pe faţa angajată a pietrei şi nu pot fi descoperite decât după ce se distruge zidul. Sighişoara un oraş medieval. Dacia. p. Meridiane. . Tudományos Könyvkiadó. 83. Ed.. Printre semnele utilitare se numără semnele de aşezare. p. p. Arion 1974 Binding 1978 Curinsghi-Vorona 1975 Drăguţ 1979 Dubowy 1957 Eichorn 1969 Entz 1957 – Arion. Semnele de aşezare sau de poziţie. 2. E. Ed. Modul în care erau folosite aceste semne ne este necunoscut. – Binding. 1974. în spaţiul transilvan. G. sau în cazul unor refolosiri a materialului într-o etapă ulterioară de construcţie a unui edificiu. 36. 1975. de orientare. scheme pentru sculptori44. Cluj-Napoca. Siebenbürgische Zunftsiegel. de grosime. Meridiane. 175. 1968. erau folosite atunci când era vorba de un asamblaj mai complicat de pietre. – Entz. V. Sculptura gotică în Transilvania. în FVL. – Dubowy. sunt şi cele mai lacunare. Acestea fac parte. 44 Van de Winckel 1970. Tehnică. Bucureşti.. p. Berciu. În felul acesta se mai pot urmări anumite trasee ale unor meşteri veniţi din exterior precum şi circulaţia unora dintre cei autohtoni. 1957. de îmbinare (acestea mai sunt folosite şi pentru a face o mai bună prindere a mortarului43). 73-78. de aparetură.32. referitoare la meşteri. – Albert Eichorn. Bucureşti. Apareiorul dădea instrucţiuni precise cioplitorilor. neexistând. Bukarest. XII.. I. Istoria arhitecturii în România. Din păcate.. Van de Winckel 1970. p. Ed.

1982. Viorica. Donjoane din Transilvania. Ed. 1980. Bucureşti. Ed. – Ionescu. Kriterion. G. – Pascu. Tehnică.. Erdély épitészete a 14 –16 században. p. Şt. Şerban 1969 Pascu 1954 Pascu.Ionuţ Codrea 277 – Entz. Akadémiai Kiadó. Budapest.. Sibiul gotic. Academiei. Cluj-Napoca.. Ed. 169-261. XXXI. 1977. . Mihaela Sanda. Ed. 1969. II. Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în evul mediu. Bucureşti. Univers Enciclopedic. 1987. – Pascu. – Marosi. – Van de Winckel.. 1959. Gr.. Bucureşti. – Nussbächer. J. Mănăstiri dominicane din Transilvania. Kép és hasonmás. Akadémiai Kiado. Ed. – Fabini. A. Marica 1969 Rusu 1980 Salontai 2002 Varga 1984 Van de Winckel 1970 Vătăşianu 1959 – Pacault M. Istoria artei feudale în Ţările Române. – Rusu. Şt. 1999. Madeleine Andrianne. – Şt. 47-59.. XVII. I. Andreas Lapicida-ein siebenbűrgischer Steinmetz und Baumeister der Spätgotik. în Osterreichische Zeitschrift für kunst und Denkmelpflege. H. Nereamia Napocae. Dicţionar al sfinţilor. Erdély épitészete a 12 –13 században. 1994. în PVAR. Meridiane.. I. 1982. în BCMI. Ed. Academiei. Meridiane. Budapest. századi magyarországon.. J. H. P. p. D. 1984.. 1970. Wien. Kolozsvár. – Fabini. Constructorii goticului. – Salontai. Bucureşti. 1996. Academiei. Academiei. Şerban. 29-39. Epoca romanică. Bucureşti. Bucureşti. – Munteanu-Beşliu. 1-4. 1954. Marica. A szászsebesi Evangélikus templom középkori épitestörténete. Clujul medieval. Academiei. 1999.. Academiei.... Bucureşti. 177-197. Olteanu. 1995. Entz 1996 Farmer 1999 Fabini 1977 Fabini 1982 Gimpel 1987 Goldenberg 1958 Ionescu 1982 Marosi 1995 Munteanu-Beşliu 1999 Nussbächer 1987 Pacault. V. p. H.. cronici şi hrisoave. E. – Farmer. – Varga Livia. Ed. Bucureşti. Oxford. – Gimpel. Művészet és valóság a 14-15.. 1969. Rossiaud 1982 Olteanu. Bucureşti. Ed. Ed. Meridiane. 1987. în ActaMN. Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea. G. Bucureşti. Clujul în secolul XVI. – Goldenberg. S. – Vătăşianu. Bucureşti. A. Ed. Bucureşti. vol I.. Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacului. Din Ed. Ed. p. Fortificaţii medievale de la Tălmaciu şi Turnul spart. Ed. 1982. Kolozsvár. Rossiaud. Introduction sommaire a l’etude de signes lapidare de Roumanie.. 1958. C. 2002.

278 Pietrari şi zidari în arhitectura religioasă din Transilvania .

Ionuţ Codrea 279 .

13. Bush hammer discovered at Buda Fig. iconographic and archaeological sources. 6. 14 century Fig. but the connections between the documentary.280 Pietrari şi zidari în arhitectura religioasă din Transilvania MASONS AND BRICKMASONS IN RELIGIOUS ARCHITECTURE IN TRANSYLVANIA (SURCES REGARDING MASTER BUILDERS 13EN – 16EN CENTURIES) Abstract Our information about constructors is poor. The written sources. 14. 15 century Fig. beside the statistic matter. Hackers discovered at Buda Fig. 7. The 1515 seal of masons and brick builder guild from Sighişoara Fig. the most important. from the Transylvanian and the Occidentals. . the instruments and the way of used. 5. helps to establish a real image about social relationships. are in equal scattered all along the 13-14 century. Instruments used for carving free stones discovered at Buda. referring the masons. 1. A unknown mason tombstone from Sebeş Fig. constructor’s circulation. For having a full image these sources must be associated with the iconographic and the archaeological research. Joiner hammer from Voievozi Fig. the last are more richer. The Vienna Painted Chronicle. 1407. List of Illustrations Fig. so researching the sources is a very important matter. 15-century brick trowel from Piatra Roşie Fig 10. 4. These help us to understand their techniques. building ground Fig. A 16 century scaffold used to raise large stones Fig. 11. 9. Capitel from Old City Hall of Sibiu. The sources are poor and less important. 2. 3. Capitel from Saint Michael church from Cluj representing a mason carving stone. Comparing the sources. 16-century drill from Tăuţi Fig. Chisels discovered at Buda Fig. 12. The Chronicle of Rudolf van Ems. 14 century. 8. The Oradea chatedral building ground Fig. and especially their way of work.

MEŞTERII CONSTRUCTORI DIN TRANSILVANIA – SECOLELE XIII - XVI – Ionuţ Codrea Evoluţia creaţiei artistice în evul mediu, din punct de vedere istoric, a fost determinată, în general, de conlucrarea a doi factori: cel care comandă şi face posibilă naşterea creaţiei, cel care execută, şi ca rezultant al acestor două activităţi anterioare se naşte opera. În perioada evului mediu timpuriu artistul este un meşter anonim, iar constituirea societăţii pe baza ierarhizării sociale, îl scoate în faţă pe cel care comandă, care se află pe o treaptă mai înaltă a ierarhiei sociale, faţă de executant. În secolul al XIII-lea începe încet o nouă dezvoltare, care nu schimbă încă mersul prezentat al lucrurilor, dar pregăteşte schimbarea. Cu timpul, pretenţiile privind construcţiile feudale cresc şi odată cu aceasta şi prestigiul meşterului. Lângă cel ce comandă, se ridică încet un partener egal, executantul, posedând cunoştinţe speciale1. Istoriografia românească de până acum nu a fost prea generoasă în abordarea acestui subiect. Până acum meşterilor constructori le-au fost consacrate doar câteva articole dispersate în diferite periodice, care din păcate, nu au reuşit să creeze o problematică. Legat de tehnicile de lucru sau materiale mai întâlnim referiri în lucrările generale de istoria arhitecturii, cum sunt cele ale arhitecţilor Gheorghe CurinschiVorona2 şi Grigore Ionescu3 sau în articole ce vizează însă celelalte două provincii româneşti. Studiile realizate asupra meşterilor goticului sunt parţiale, atingând doar anumite probleme legate de meşterii constructori (Entz Géza), sau tangenţiale, constituind o bibliografie secundară. Nu s-a reuşit până acum scrierea unei lucrări de amploarea celei referitoare la atelierele de pietrari renascentiste din Cluj datorate cercetătoarei Balogh Jolán4. Efectuarea unei astfel de cercetări este anevoioasă în lipsa unor elemente esenţiale, de aceea un prim pas ar putea fi reprezentat de efectuarea unui repertoriu al tuturor meşterilor care au apărut în lucrările de la noi din ţară sau în lucrări care fac referire la spaţiul transilvan. O primă încercare în acest sens a fost făcută de Virgil Vătăşianu. Acesta a făcut repertorierea meşterilor care au lucrat în spaţiul transilvan, pietrari, zidari, lemnari, pictori, argintari, miniaturişti, sculptori etc5. Meşterii sunt prezentaţi în ordine alfabetică, fiind specificate meseria şi locul de provenienţă ale acestuia. Acest tip de repertoriere va fi păstrat şi în continuare, considerând-ul cel mai bun într-o astfel de cercetare. În plus, acolo unde se cunoaşte, sunt prezentate mai multe date despre meşter (unde a lucrat, perioada în care a lucrat, etc.). Repertoriul are în vedere toţi meşterii care au legătură cu şantierele de construcţie: arhitecţii (opertarius, magister operis, custodes, gubernatores, director fabricae6), meşterii pietrari (lapicidae7, politorae lapidum8), zidari
1 2

Entz 1957, p. 247-251. Curinschi-Vorona 1975. 3 Ionescu 1963; Ionescu 1982. 4 Balogh 1943. 5 Vătăşianu 1959, p. 992-993. 6 Rusu 2005, p. 125. 7 Pascu 1954, p. 197. 8 Pascu Marica 1969, p. 24.

282

Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI)

(muratorae9), dulgheri (fabri lignari, carpentari, tornatorae10, mensatorae11), fierari (ferri fabrii12, artis fabrilis13), ţiglari–cărămidari (tegulatorae), vărari (marterruer14), al căror aport este esenţial pentru ridicarea edificiilor ecleziastice sau militare. Din acest demers au fost excluşi pictorii, sticlarii, lăcătuşii, cărămidarii (sobari), tâmplarii (care lucrează stranele şi alte piese din lemn cu caracter de cult sau profan) argintarii şi aurarii, fiind consideraţi auxiliari şi care intervin asupra edificiului doar odată cu terminarea lucrării. Cantitatea lucrărilor de construcţie, reconstrucţie sau menţinere a edificiilor, în special a celor religioase este reflectată direct de prosperitatea socială şi economică15. Dezvoltarea economică atrage după ea un mai mare număr de şantiere, mână de lucru calificată, materiale de construcţie mai bune şi o ornamentică mai bogată. În secolele XV şi XVI există două perioade în care dezvoltarea economică a regatului maghiar, amândouă pe parcursul secolului al XV-lea, în timpul domniilor lui Sigismund de Luxemburg şi Matia Corvin Prin sprijinul pe care îl acordă aceşti doi monarhi oraşelor, împotriva nobilimi feudale, şi prin confirmarea şi acordarea de noi libertăţi comerţului şi meseriilor, negoţul şi meşteşugurile cunosc un mare avânt. Aceste resurse economice au fost esenţiale în timpul incursiunilor repetate ale turcilor (1421-1526), când au avut loc fortificări ale oraşelor şi ale bisericilor săteşti16. Meşterii erau obligaţi să lucreze pentru oraşele în care locuiesc la ridicarea zidurilor şi a turnurilor de apărare. În afara ridicării de fortificaţii, activitatea pe toată perioada secolului al XV-lea şi începutul secolului următor este intensă, ridicându-se sau reconstruindu-se numeroase biserici şi mănăstiri (în primul rând în oraşe precum Cluj, Sibiu, Braşov, Sighişoara, Bistriţa). În aceste secole se simte clar dezvoltarea meseriilor legate de construcţii atât prin numărul mare de edificii de cult şi de apărare comandate, cât şi prin atestarea numeroasă a meşterilor în această perioadă. Numărul atât de mare de edificii ecleziastice nu ar fi fost posibil fără implicarea elitelor, construcţia fiind considerată ca o necesitate socială17. De asemenea, această abundenţă mai poate fi privită şi prin prisma neliniştilor sociale datorate numeroaselor atacuri turceşti, construirea de biserici nefiind neapărat o acţiune culturală şi artistică, cât mai ales una religioasă şi istorică. Pe lângă sprijinul material, comanditarii îşi aduc aportul şi în felul în care va arăta edificiul, o construcţie fiind o îmbinare a două idei: cea a comanditarului, care doreşte ca viitoarea construcţie să fie asemănătoare cu ce a văzut şi i-a plăcut, şi a doua, a meşterului care la rândul lui are o meserie învăţată din două surse, una primordială preluată în momentul în care a fost ucenic şi apoi calfă, de la meşterul său, şi cealaltă de la şantierele prin care a trecut. Arhitecţi, meşteri pietrari şi zidari. În Europa Occidentală, în secolul al XII-lea, deşi se face distincţia între funcţiile de proiectant, conducător de şantier şi cea de cioplitor şi/sau sculptor, există cazuri în care arhitecţii proiectează şi conduc lucrările,
9

Ibidem; Pascu 1954 p. 197. Pascu, Marica 1969, p. 24. 11 Goldenberg 1958, p. 122. 12 Goldenberg 1958, p. 24. 13 S. Goldenberg 1958, p. 68. 14 Bidian 1975, p. 157. 15 Rusu 1990, p. 63. 16 Dubowy 1957, p. 28. 17 Rusu 1999, p. 235.
10

Ionuţ Codrea

283

există constructori care sunt pricepuţi cioplitori şi care participă personal la tăierea pietrei, sau sunt şi zidari şi tâmplari. După caz, accentul era pus pe una sau alta din calităţile lor18. Un secol mai târziu figura arhitectului capătă în Franţa o mare importanţă. Rolul său pe şantier este diferit de cel al tăietorilor de piatră sau al zidarului. El proiectează edificiul şi coordonează activităţile celorlalţi meşteri19. În istoriografia românească doar câţiva dintre meşterii constructori sunt denumiţi arhitecţi: călugărul minorit Johannes, Johannes Welther, Frater Dominicus de la Valle Rosarum şi Anton (arhitect magister). Restul, deşi meşteri constructori, sunt numiţi meşteri pietrari sau zidari: Andreas Lapicida, care construieşte biserica de la Moşna; Conrad Lapicida care lucrează la Teiuş şi Hunedoara, şi alţii. Confuzia se poate datora şi lipsei de claritate a documentelor, şi faptului că, încă, în secolele de care ne ocupăm (sec XIII-XVI), între aceste meserii, nu se făcea distincţie. De exemplu, Johannes Lapicida care termină colţul de sud-vest al catedralei din Alba Iulia cu turnul şi portalul vestic20. Cei menţionaţi ca pietrari sunt mai numeroşi apărând în mai multe ipostaze. Atât în cea de executant al unor blocuri de piatră ce urmau să servească la ridicarea unui edificiu, cât şi în calitate de constructor al acestora. Acelaşi Johannes Lapicida de civitate Sancti Adeodati, trebuia să termine catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia, în urma înţelegerii cu episcopul Transilvaniei, Petru. Toată lucrarea urma să fie făcută „cu pietre netezite” şi pentru aceasta el trebuia să-şi ia un tovarăş care să îl ajute. De asemenea, trebuia să lucreze toată iarna21. Dintre zidari cunoaştem foarte puţine nume. Jacob Kendliger din St. Wolfgang care construieşte turnul bisericii din Sighişoara şi Mihail din Sibiu, care ocupă, din 1491, funcţia de jurat22. La Braşov sunt menţionaţi opt meşteri zidari, în secolul al XV-lea. Numărul destul de mic al acestora poate fi explicat prin faptul că în momentul în care era luată în antrepriză o lucrare, se folosea la executarea ei un număr mare de muncitori necalificaţi23. Chiar dacă nu se făcea o delimitare între meşterii pietrari şi zidari, sigur se făcea între aceştia şi pietrarii care tăiau piatra în carieră sau cei care făceau muncile necalificate de pe şantier, salahorii. Expresiile care desemnau în evul mediu, în latină, pe muncitorii care tăiau piatra în simple carouri, nu ne permit în general să-i deosebim de cei care tăiau bolţile ogivale, rozasele şi sculpturile monumentale ale portalurilor. Faptul este neobişnuit deoarece există o mare diferenţă între cei care execută o muncă mecanică şi cei care sculptează. Adevărul e că pentru marea majoritate a oamenilor din evul mediu, între operă şi capodoperă există numai o diferenţă de grad şi nu una de natură. Ideea că există o diferenţă majoră între muncitor şi artist nu apare decât în Renaştere. Totuşi în Anglia, termenii care îi desemnează pe cioplitorii în piatră permit stabilirea anumitor deosebiri între muncitorii care îndeplinesc lucrările şi cei care execută muncile mai delicate. Această deosebire se bazează pe calitatea pietrei lucrate; tăietorii de piatră dură (hard hewers), şi tăietorii de piatră calcaroasă care se preta la munca delicată a sculptorilor (freestone masons)24.
18 19

Goff 1999, p. 212. Goff 1999, p. 214, 215. 20 Drăguţ 1976, p. 184. 21 DIR, veacul XIII, C. Transilvania, II, nr. 329. 22 Pascu 1954, p. 196. 23 Gimpel 1981, p. 157. 24 Gimpel 1981, p. 89, 90, 91.

284

Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI)

Tâmplarii-dulgherii. Dulgheritul este un meşteşug vechi, care necesită cunoştinţe tehnice de îmbinare, de înălţare şi orientare, pentru ca aceasta să ofere o cât mai bună şi mai sigură adăpostire, să reziste împotriva intemperiilor25, a tuturor structurilor de lemnărie. Toate acestea îi rezervă meşterului dulgher un rol însemnat în cadrul şantierului medieval. Munca lor este strâns legată de operaţiunile de zidărie. Ei trebuiau să pregătească schelele, tiranţii, montarea ancadramentelor, cofrajelor, ancorajelor pentru toate structurile de acoperire sau, în cazul fortificaţiilor, ale drumurilor de strajă26. Dintre datele pe care le cunoaştem despre aceştia cel mai important document este un contract semnat în 1291 la Alba Iulia între episcopul Petru al Transilvaniei şi meşterii dulgheri Sygfrid din Cricău, Jacob din Alba, Herbord din Gârbova şi Henc din Câlnic. Înţelegerea privea întreaga lucrare de lemnărie, adică acoperirea catedralei27, acoperiş distrus în urma atacului saşilor din 127728. Ne dăm seama de amploarea distrugerilor în urma unui alt act din 1278, în care se spune că biserica „nu poate fi refăcută decât cu ajutorul regal”. Astfel Ladislau al IV-lea dăruieşte capitlului din Alba ocnele de sare din Turda, şi îl scuteşte de dările regale29. Ei trebuiau să refacă acoperişul aşa cum a fost el înainte. De asemenea în contract se prevedea că dacă unul din cei patru meşteri se întâmpla să moară în timpul lucrărilor, cei care au pus „chezaş” pentru ei, să aducă un meşter nou. Pentru Sygfrid şi Jacob a garantat magistratul Arnold, canonic de Alba; pentru Herbord, comitele Daniel de Gârbova; iar pentru Henc, comitele Daniel, fiul lui Chel. Tot aceştia garantau faptul că meşterii vor duce până la capăt lucrarea fără nici o întrerupere şi a întreprinde o altă lucrare (acesta dovedeşte faptul că meşterii erau legaţi feudal de cei care au garantat pentru ei30) şi că va fi încheiată cât mai repede posibil31. Numele altor trei meşteri dulgheri apar în menţionate în registrul locuitorilor maghiari din Cluj, din 1453, dar datele documentare sunt sărace: Grigore Mensator, Bartolomeu Mensator, Benedict Mensator32. Ţiglarii-cărămidarii. La începutul secolului al XV-lea, în Sibiu, acest meşteşug era foarte dezvoltat, dovadă fiind funcţia de jurat deţinută de cărămidarul Nicolae, în 1466. La Mediaş, în 1508, cărămidarul Leonard a executat lucrări pentru care oraşul a plătit 1 florin33. Introducerea producţiei masive de cărămizi duce la dezvoltarea acestei meserii odată cu secolul al XV-lea. Era folosită mai ales la construcţiile militare şi la locuinţele urbane. Un aspect încă nelămurit este problema dimensiunilor cărămizilor utilizate în diferite perioade, în diferite localităţi mai importante. La Sibiu, se pare că, până spre mijlocul secolului al XV-lea cărămizile au avut dimensiuni variate, ca începând cu acel mijloc de veac să se stabilizeze la lungimea de 28-30 centimetri, lăţimea de 14-16 centimetri şi grosimea de 4-6 (!) centimetri, cu mici variaţii care încetează odată cu secolul al XVI-lea. În ceea ca priveşte Braşovul, dimensiunile sunt mai puţin clare decât în Sibiu. În cazul Clujului sau Bistriţei nu s-au făcut până acum
25 26

Butură 1989, p. 332. Rusu 2005, p. 124. 27 DIR, C. Transilvania, II, nr.407. DIR, C. Transilvania, II, nr. 202. 29 DIR, C. Transilvania, II, nr. 208. 30 Entz 1957, p. 252. 31 DIR, C. Transilvania, II, nr. 407. 32 Goldenberg 1958, p. 122. 33 Pascu 1954, p. 192.

Ionuţ Codrea

285

cercetări34. O altă dovadă a importanţei lor este prezenţa lor în documente alături alţi meşteri. Ei apar alături de Andreas Lapicida şi meşterul pietrar Sebastian la Cârţa. O altă problemă nelămurită este cea a sistemelor de acoperire şi a ţiglelor folosite în evul mediu. În acest sens a apărut de curând un articol care se speră a fi o premisă pentru o cercetare viitoare35. Fierarii, deşi nu lucrează efectiv asupra construcţiilor şi-au adus un aport important la dezvoltarea meşteşugurilor. Odată cu progresul acestora, uneltele devin mai rezistente, necesitând mai puţine ascuţiri şi astfel sporind eficacitatea meşterilor şi permiţând o mai bună cioplire, făţuire a paramentului şi o mai bună scoatere în evidenţă a muchiilor. Tot datorită lor dulgherii vor avea la dispoziţie unelte perfecţionate care le vor permite să amelioreze şarpantele, stâlpii de sprijin şi schelăria36. Prezenţa fierarilor pe şantiere nu este atestată documentar decât pentru a realiza feroneria ferestrelor şi a uşilor (în 1503, la Turnul spart este amintit un fierar care a pus geamurile în cor37), şi nu pentru a executa unelte sau a le ascuţi. Aceştia îşi aşezau atelierele în oraşe comercializând-şi produsele. Primul act al fierarilor clujeni datează din anul 1467, dar din cuprinsul statutelor rezultă însă că breasla este mult mai veche. Pe lângă uneltele agricole, fierarii clujeni, confecţionau la comandă, şi dălţi, tesle, sfredeluri, ciocane, cleşti, cuie38. Vărari. Despre aceştia cunoaştem destul de puţine, în bibliografia consultată fiind întâlnit doar un singur meşter specializat (Lassil Marterruer, meşter menţionat la Braşov între anii 1492-150039), restul celor consemnaţi în documente sunt zidari, de exemplu Henrik din Sibiu menţionat în 1496 prepară mortarul pentru construirea a două ziduri, unul în partea estică a oraşului, iar celălalt lângă piaţa actuală a oraşului, alături de alţi doi meşteri, pietrarul Bernard şi zidarul Gal40. Un altul este zidarul Petre, chemat în Ţara Românească, de către marele vornic Vintilă41. Mai ştim că vărăritul (prepararea varului) intră în atribuţiile zidarilor şi din sigiliul din 1515, al breslei pietrarilor şi zidarilor din Sighişoara, pe care este reprezentată o albie pentru prepararea varului, alături de o mistrie, ca embleme ale zidarilor42. Momentul apariţiei acestor meşteşuguri nu poate fi determinat cu precizie deoarece acest proces de devenire era de lungă durată, el fiind condiţionat de existenţa unei creşteri neîncetate a cererii unui anumit sortiment, lucru ce justifică din punct de vedere economic constituirea într-o breaslă de sine stătătoare43. În secolele XIII-XIV numărul meşterilor menţionaţi în documente este foarte mic, în comparaţie cu secolele XV-XVI, meşterii fiind învăluiţi în anonimat. Tot în această perioadă meşterii constructori sunt specializaţi în piatră indiferent de caracterul acestora (ecleziastic, militar sau civil). O astfel de delimitare, în această perioadă, nu întâlnim nici în ţările vecine44.

34 35

Sebestyén 1987, p. 164. Rusu 2002, p. 21-38. 36 Gimpel1981, p. 142. 37 Munteanu- Beşliu 1999, p. 58. 38 Goldenberg 1958, p. 68, 69. 39 Bidian 1975, p. 157. 40 Entz 1996, p. 177, 402. 41 Olteanu, Şerban 1969, p. 75. 42 Nussbächer 1987, p. 73. 43 Bidian 1975, p. 141. 44 Rusu 1980, p. 189.

286

Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI)

În secolele XV şi XVI ameninţarea turcilor se face tot mai mult simţită, în perioada dintre 1421 şi 1526 având loc numeroase atacuri. Astfel, în oraşele transilvănene au loc vaste lucrări de fortificare. La Cluj, Sibiu, Braşov şi în alte oraşe, cei mai mulţi meşteri erau obligaţi să lucreze pentru oraş la construirea zidurilor şi turnurilor, acest lucru fiind considerat primordial. Breslele aveau reguli stricte în această privinţă, breslaşii fiind obligaţi să apere anumite turnuri, acestea primind numele breslei care îl apărau (de exemplu turnul cărămidarilor, şi cel al zidarilor, primul datând din 149245). Oraşele transilvănene devin centre pentru meşteri, sprijinindu-i pe aceştia în exercitarea meseriilor, aceştia la rândul lor ajutând la dezvoltarea acestuia46. Breslele aveau câte un sfânt patron şi locuri şi strane proprii în biserică. Acestea funcţionau după o serie de statute care erau aprobate şi reînnoite de consiliile orăşeneşti. În documente breslele sunt pomenite abia în 1376 când sunt reînnoite statutele breslelor din Sibiu, Sebeş şi Orăştie47. Numărul pietrarilor şi zidarilor creşte considerabil în secolul al XV-lea, dovadă fiind atestarea statutelor de breaslă: la Cluj în 1525, statut reînnoit în 1589 şi 159148, şi cel al meşterilor din Mediaş din 1539, înnoit şi acesta în 157049. La Oradea pietrarii şi zidarii au fost constituiţi la început în aceeaşi breaslă cu dulgherii, cărămidarii, fierarii, lăcătuşii şi morarii. Nu se ştie data exactă când s-a produs diferenţierea, dar se ştie că înainte de 152650. În Cluj, primul act al breslei fierarilor datează din 1467, dar din statute rezultă că breasla era mult mai veche51. Breasla dulgherilor din Ţara Bârsei este amintită în 148552. La Sighişoara breasla fierarilor a fost înfiinţată în 29 septembrie 1478. Statutul nu ni s-a păstrat decât în forma înnoită, din 161453. Tot aici breasla pietrarilor şi zidarilor este menţionată la 4 martie 1513 când, la cererea senatorului Stefanus Thales (probabil zidar) şi a meşterului Lenhart, este aprobat pentru breasla de aici statutul breslei zidarilor din Sibiu. De la breasla zidarilor şi pietrarilor s-a păstrat un sigiliu din 1515, pe care apar unelte caracteristice fiecărei din cele două meserii54. Pietrarii şi zidarii se număra printre primii locuitori ai Clujului, dezvoltarea fiind favorizată de prezenţa în apropierea aşezării, a unor cariere de piatră. Ocupaţiile lor se leagă de satisfacerea unor necesitaţi importante: de ordin estetic, şi de evoluţia vieţii spiritual-religioase în oraş (biserici, monumente funerare)55. La 20 decembrie 1525 este înfiinţată breasla cioplitorilor în piatră (confraternitas lapicidarum), statutele „fiind aidoma celor din celelalte oraşe regeşti”56. Materialul cuprins în aceste statute dezvăluie multe laturi ale evoluţiei cioplitului pietrei şi zidăritului, şi se referă îndeosebi la specializarea şi separarea lor pentru a ajunge la o muncă de bună calitate.

45 46

Sebestyén 1987, p. 166. Entz 1996, 1996, p. 214. 47 Dubowy 1957, p. 26. 48 Goldenberg 1958, p. 114. 49 Rus 1977, p. 441. 50 Covaci 1979, p. 757. 51 Goldenberg 1958, p. 68. 52 Sebestyen 1987, p. 66. 53 Nussbächer 1964, p. 226, 227. 54 Nussbächer 1987, p. 73. 55 Goldenberg 1958, p. 102. 56 Goldenberg 1958, p. 112.

Ionuţ Codrea

287 REPERTORIUL MEŞTERILOR DIN TRANSILVANIA

Achaius, tâmplar care a lucrat la Turnu spart, în 1503. Apare în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti57. Andrei, dulgher din Iara, menţionat într-o inscripţie din 148558. Andrei, dulgher din Cluj, apare menţionat într-o listă de dări din 145359. Andrei, (Andreas Lapicida), născut în Sibiu, pietrar, constructor, şi consilier al oraşului. Prima dată menţionat într-un document din 1486. A lucrat la bisericile din Moşna (1480-1486), Cristian (1486-1498), Aţel (1499), Cârţa (până în 1504), şi se presupune ca ar fi lucrat şi la biserica evanghelică din Sebeş (perioada de după 1476 şi până în 1480). Din jurul anului 1494 meşterul este plătit de oraşul Sibiu să conducă lucrările de reconstrucţie a mănăstirii din Cârţa. Acesta lucrează aici cu o echipă de meşteri zidari dulgheri şi ţiglari până în jurul anului 1504, lucrările fiind preluate de meşterul pietrar Sebastian. Se presupune că a murit în 1505. Meşterul Andreas îşi aduce aportul şi în arhitectura civilă. El construieşte casa lui Thomas Altemberger (Sibiu), între anii 1472 şi 1491 (casă devenită apoi sediul Primăriei Vechi, unde a lăsat şi un autoportret), şi casa lui Gulden Tamás. În 1502 el termină de sculptat portalul casei parohiale din Sibiu (după Fabini, ultima lucrare a meşterului)60. Antoniu, magistru arhitect, alături de lemnarul Anthony din Sibiu şi lemnarul Grigore din Braşov, execută lucrări la clădirea primăriei din Braşov. Meşterii adaugă un etaj turnului şi au făcut un nou acoperiş, între 1515- 152861. Anthony (!) din Sibiu (vezi Antoniu, magistru arhitect) Arnold, pietrar din Oradea. Este amintit în 1339 când execută sarcofagul episcopului orădean Andrei Bathori62. Augustin, pietrar din Oiejdea amintit în 147063. Augustin, fierar, menţionat alături de alţi meşteri, în 1453, la Cluj-Mănăştur64. Augustin, dulgher, apare în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti. El lucrează alături de o echipă de meşteri la acoperişul Turnului spart în 150365. Balasch, nu cunoaştem meseria sa (probabil zidar). Apare menţionat în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti, la Turnul spart, în 1503. Meşterul împrumută un cal de la Andreas (unul din pârcălabii care se ocupa de administrarea şantierului), pentru a merge să caute piatră de var66. Balazs, fierar despre care ştim că în 1436 locuia în Cluj pe strada Farkas67.
57 58

Munteanu - Beşliu 1999, p. 58. Entz1996, p. 144, 208, 287. 59 Entz 1996, p. 355. 60 Entz 1996, p. 174, 176, 187, 188, 214, 413, 414; Fabini 1977, p. 29-39;Fabini 1982, p. 84, 97, 107; Rus 1977, 1, p. 441–443; Drăguţ 1976, p. 19; Vătăşanu 1959, p. 533 –535, 557, 558; Pascu 1954, p. 196. 61 Vătăşanu 1959, p. 623. 62 Pascu 1954, p. 68. 63 Entz 1996, p. 144, 208, 497. 64 Entz 1996, II, p. 333. 65 Munteanu- Beşliu 1999, p. 58. 66 Munteanu – Beşliu 1999, p. 58. 67 Entz 1996, p. 119.

288

Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI)

Balsiu, ţiglar (meşter de acoperişuri), face parte dintr-o echipă de meşteri condusă de pietrarul Andreas, care începând cu anii 1494-1495 se ocupă de reconstruirea mănăstirii de la Cârţa68. Bartolomeu, tâmplar, apare în registrul locuitorilor maghiari din Cluj, din 145369. Benedict, tâmplar (vezi Bartolomeu) Benedict, zidar amintit în 1406 în satul Kene70. Benedict, fierar din satul Kene, amintit în145471. Benedict, pietrar din Cluj, apare menţionat în testamentul Magdalenei, soţia lui Gheorghe, din 153172. Benedict, (Benedictus, Frater), frate convers, pietrar, a lucrat la bolţile sălii capitulare, a mănăstirii dominicane din Sighişoara, în 1510. Un frater Benedictus apare pe listele converşilor din 1524, 1525, 152973. Bernard, pietrar din Sibiu, construieşte două ziduri, în 1496, unul în partea estică a oraşului, iar celălalt lângă piaţa actuală a oraşului alături de alţi doi zidari, Henrik (care făcea mortarul) şi Gal74. Bernard, pietrar din Sebeş menţionat într-o dare de seamă din 1520, din Alba Iulia, ce lucrează la cetatea din Tăuţi, la fasonarea pietrelor pentru cisternă, alături de alţi doi pietrari, Ioan din Sebeş şi Eros Matei75. Briccius faber, Frater, fierar, frate convers în conventul dominican din Bistriţa. Acesta apare alături de alţi fraţi converşi pe listele converşilor din 152476. Coloman, fierar ce apare menţionat la începutul secolului al XVI-lea în Tompa77. Conrad, pietrar din Braşov, într-un document din 1454 aflăm că meşterul, în acel an, lucra atât la biserica mănăstirii din Teiuş cât şi la biserica din Buituri (Hunedoara) şi capela castelui de la Hunedoara. Se presupune că şi celelalte construcţii ale hunedoreştilor din Alba Iulia au fost conduse tot de el. La fel şi cu biserica din Szilagyi, cel puţin până în 1462 când ştim dintr-un act de posesiune la moara din Hărman, al fetei lui Conrad, Elisabeta, că la acea dată meşterul era mort. În 1454 Konrad primeşte de la Ioan de Hunedoara jumătate din moşia Şercaia (judeţul Braşov) ca recompensă pentru construirea mănăstirilor din Teiuş şi Buituri, iar dintr-un act de confirmare al capitlului din Alba Iulia, din anul următor, aflăm că acesta era proprietarul unei case şi a unei mori de vânt din satul Hărman (judeţul Braşov)78. Corrad, pietrar din Cluj. Numele acestuia apare într-un document din 1458 din care reiese că a lucrat cu un an înainte alături de Ioan, fiul lui Petre, Székely şi Fenesi Ioan79. Cristofor, fierar, amintit într-o listă de dări, din Cluj-Mănăştur, din 145780. Dallendorfert, Valentin, pietrar, lucrează la transformarea fostei basilici romanice din Cincu. Lucrările încep în 1498-1499, date încrustate lângă uşa turnului de
68 69

Entz 1996, p. 119. Goldenberg 1958, p. 122. 70 Entz 1996, p. 316. 71 Entz 1996, p. 144. 72 Pascu, Marica 1969, p. 32; Entz 1996, p. 171, 340, 356. 73 Salontai 1999, p. 351. 74 Entz 1996, p. 177, 402. 75 Entz 1996, p. 164, 460, 471. 76 Salontai 2002, p. 104. 77 Entz 1996, p. 208, 472. 78 Entz 1996, p. 12, 106, 108, 109, 114, 214, 256; V. Vătăşanu 1959, p. 251; Pascu 1954, p. 196. 79 Jakó 1990, nr. 1330. 80 Entz 1996, p. 333.

Ionuţ Codrea

289

sud-est, şi sau terminat în 1526, an inscripţionat, alături de numele meşterilor, în interiorul bisericii pe zidul nordic81. Daum, Georghe, pietrar din Bistriţa care lucrează, în 1496, la capela Sfântul Leonard82. Dominic, (Dominicus Frater de Valle Rosarum – Râşnov), priorul conventului dominican din Braşov. Arhitect şi baccalaureaus în ştiinţe teologice, vicar general pe Transilvania83. Emeric, dulgher din Cluj menţionat în 153084. Emeric Lazăr, ţiglar, lucrează la castelul de la Hunedoara între 1530 şi 153285. Ffestew, Petre, pietrar (lapicidator), apare menţionat în testamentul lui Veres Dénes, din 1453, drept cel care a construit biserica din Sfăraş86. Gal, dulgher din Grânari, menţionat într-un document din 151187. Gal, fierar, îşi vinde, în 1453, în faţa consiliului din Dej, casa88. Gheorghe, (Georgius Lapicida), numele lui apare în 1530 şi 1531. Prima dată într-un act prin care îşi lasă toată averea sub ocrotirea mai multor persoane, printre care şi pietrarul Benedict, şi soţia acestuia Magdalena. A doua oară în testamentul soţiei sale. Acesta alături de Benedict (şi el menţionat în testament, ca executor), par a fi participat la activitatea şantierului de la mănăstirea minorită89. Gheorghe, tâmplar din Cluj amintit într-un document din 1453 ca donator de vin90. Gheorghe, fierar din Cluj, menţionat în acelaşi document (1453), şi într-o listă de dări din anul 145791. Gheorghe, ţiglar, încheie un contract cu administraţia bisericii din Dej, în 153692. Grigore, pietrar din Cluj menţionat într-un document din 143993. Grigore, zidar din Bistriţa amintit într-un document, din 1534, alături de tatăl său zidarul Ioan94. Grigore, tâmplar din Cluj menţionat într-o listă de dări din 145795. Grigore, dulgher, apare într-o dare de seamă din Alba Iulia, în anul 1520, alături de alţi meşteri. Aceştia au executat deambulatoriul corului din capela Sfânta Fecioară96. Grigore, din Braşov (vezi Antoniu, magistru arhitect) Grigore, tâmplar, apare în registrul locuitorilor maghiari din Cluj, din 145397. Hans, pietrar ce a lucrat la Turnul spart în 1503. Apare în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti98.
81 82

Entz 1996, p. 189. Entz 1996, p. 186, 243. 83 Salontai 1999, p. 352. 84 Entz 1957, p. 257. 85 Entz 1996, II, p. 156, 499. 86 Entz 1996, II, p. 114. 87 Entz 1996, p. 208, 391. 88 Entz 1996, p. 120, 172, 268, 273. 89 Entz 1957, p. 256; Entz 1996, p. 148, 149, 168, 171, 340, 352, 356; Pascu, Marica 1969, p. 32. 90 Entz 1996, p. 116, 333, 355. 91 Entz 1996, p. 116, 333. 92 Entz 1996, p. 154, 243. 93 Entz 1996, II, p. 171, 356. 94 Entz 1996, II, p. 186, 243. 95 Entz 1996, p. 116, 333, 335. 96 Entz 1996, p. 164, 298. 97 Goldenberg 1958, p. 122. 98 Munteanu- Beşliu 1999, p. 58.

290

Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI)

Hans Pflegel, unul dintre cei mai importanţi zidari care au lucrat pe şantierul de la Turnul spart. Şi el apare în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti, în anul 150399. Henc, dulgher din Câlnic, lucrează alături de Syfrid din Cricău, de Iacob din Alba, Herbord din Gârbova, meşteri dulgheri angajaţi de episcopul Transilvaniei Petrus pentru repararea acoperişului catedralei din Alba Iulia. „Contractul” din 31 mai 1291 prevede drepturile şi obligaţiile meşterilor, inclusiv felul în care se va face plata100. Henrik, zidar, lucrează alături de Andreas Lapicida la Cârţa, începând cu 1494101. Henrik, zidar din Sibiu, (vezi Bernard, meşter pietrar din Sibiu)102. Henrik, zidar din Turnu Roşu, menţionat în 1496103. Herbord, din Gârbova (vezi Henc din Câlnic). Iacob din Alba (vezi Henc din Câlnic). Iacob, (Jacobus Faber), fierar. Menţionat în câteva documente: 1487 şi 1489, ca senator al oraşului Sighişoara, iar în 1488 şi 1495 ca villic al aceluiaş oraş104. Iacob, dulgher din Cluj menţionat în 1500105. Iacob, dulgher din Cluj menţionat în 1530. Acesta alături de dulgherul Imre să depună mărturie în legătură cu cumpărarea unei vii106. Iacob, dulgher din Abrud, amintit în 1515107. Ioan zis Pahar, pietrar din Cluj, în 1451 lasă casa şi toată averea soţiei sale, Dorotthya, excluzându-şi restul rudelor108. Ioan, pietrar din Sebeş, lucrează, în 1520, la cetatea din Tăuţi, alături de alţi doi 109 pietrari . Ioan, pietrar menţionat în 1524 în satul Szentfalva110. Ioan, dulgher din Bistriţa, lucrează începând cu 1487 la construirea turnului bisericii Sfântul Nicolae lângă colţul de S-V. Turnul are patru etaje, deasupra fiecărei ferestre de la fiecare etaj apare inscripţionată câte o dată arătând evoluţia construcţiei: primul etaj poartă data 1487, al doilea 1509, al treilea 1513, iar ultimul 1519, anul terminării construirii turnului111. Ioan, zidar menţionat în 1534 alături de fiul său, Grigore, la Bistriţa112. Ioan, pietrar din Sărăţel menţionat într-un document din1524113. Ioan, (Johannes Lapicida de Brasthouia) preot pietrar, primeşte printr-un document din 1429 de la papa Martin V, popia bisericii din Bungard , iar în 1434 fură un rând de haine pe care nu a mai vrut să le înapoieze114.
99

Munteanu- Beşliu 1999, p. 58. DIR, veacul XIII, C Transilvania, II, (1251 –1300), nr. 407. 101 Entz 1996, II, p. 177. 102 Entz 1996, p. 177, 402, 414. 103 Entz 1996, II, p. 510. 104 Nussbächer 1964, p. 227. 105 Entz 1996, II, p. 171, 355. 106 Entz 1996, p. 257. 107 Entz 1996, II, p. 221. 108 Entz 1996, p. 118, 337, 338, 350, 355; Jakó 1990, nr. 976. 109 Entz 1996, p. 164, 460, 471. 110 Entz 1996, p. 208. 111 Entz 1996, p. 183. 112 Entz 1996, p. 186, 243. 113 Entz 1996, p. 208. 114 Entz 1957, p. 260; Entz 1996, p. 215, 249, 253.
100

Ionuţ Codrea

291

Ioan, dulgher din Dej, amintit în 1505 şi 1506115. Ioan, dulgher din Turda, menţionat în 1526116. Ioan, (Johannes), călugăr minorit, arhitect, trimis în 1490 de regele Matia Corvin pentru a conduce şantierul de la mănăstirea minorită din Cluj (plata în natură sare). Dintr-un alt act emis în timpul lui Vladislav II, aflăm că era terminată clădirea în linii mari în 1494. Se presupune că şi biserica din Dej ar fi fost construită tot de el117. Ioan cel Tânăr, tâmplar, lucrează la Turnul spart în 1503. Apare menţionat în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti118. Ioan, (Johannes Lapicida), meşter pietrar, fiul lui Tynon din oraşul Sancti Adeodati (Saint- Die, Franţa). În 1 noiembrie 1287 încheie un „contract” cu episcopul Petrus al Transilvaniei pentru terminarea catedralei din Alba Iulia. În document sunt trecuţi toţi termenii înţelegerii inclusiv timpul în care trebuie terminată catedrala şi felul în care va fi plătit meşterul119. Ioan, pietrar, fiul lui Matei, menţionat la Cluj alături de pietrarul Corrad în 1458120. Ioan Welther, călugăr dominican, a condus lucrările de refacere a bisericii din Şura Mică. Numele lui apare în condica bisericii: Johannes Welther (von Scholten) anno 1506, ein Dominikauer Mönch und Baumeister, ecclesiae aedificator. Acesta se pare că provine de la mănăstirea dominicană din Sibiu121. Kancendorf, Ioan, pietrar, lucrează alături de Valentinus Dallendorfert la transformarea bisericii din Cincu între 1498-1499 şi 1526122. Kendlinger, Iacob, zidar, din St. Wolfgang (!), zideşte turnul bisericii din Sighişoara la 1488123. Ladislau, pietrar din Miceşti, amintit în 1470124. Lassil Marterruer, meşter specializat în prepararea mortarului, menţionat la Braşov între anii 1492-1500125. Laurenţiu Morrator, meşter zidar, menţionat într-o listă a fraţilor dominicani converşi din 1525, la Sighişoara. Despre acesta se presupune că nu stat mult timp la această mănăstire datorită faptului că nu apare pe listele converşilor din 1524 şi 1429126. Laurenţiu, meşter pietrar menţionat în 1382, când i se dă din partea oraşului Lipova un loc aflat în oraş, recompensă pentru munca prestată la mănăstirea paulinilor din Cladova127. Laurenţiu, tâmplar din Cluj, apare menţionat în 1453 într-o listă de dări128. Laurenţiu, magister lapicida de Koloswar, apare amintit într-un document din 20 decembrie 1470, ca participând la activităţile intense de construcţie din aceea
115 116

Entz 1996, p. 272, 273. Entz 1996, p. 491. 117 Pascu, Marica 1969, p. 32; Vătăşianu 1959, p. 538, 548. 118 Munteanu- Beşliu, op. cit., p. 58. 119 DIR, C. Transilvania, II, nr. 329. 120 Entz 1996, p. 356. 121 Salontai 1999; Entz 1996, p. 14, 40, 99; Vătăşanu 1959, p. 518. 122 Entz 1996, p. 189. 123 Pascu 1954, p. 196. 124 Entz 1996, p. 144, 281. 125 Bidian 1975, p. 157. 126 Salontai 1999, p. 233, 253, nota 104. 127 Documenta artis paulinorum. I. Budapest, 1975, p. 188. 128 Entz 1996, II, p. 355.

292

Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI)

perioadă. De asemenea ştim că în acelaşi an a mai lucrat în altarul conventului mănăstirii din Cluj-Mănăştur129. Laurenţiu de Silezia, meşter dulgher venit din Polonia, menţionat, ca meşter convers, în 1524 la conventul din Bistriţa. Prezenţa acestuia aici confirmă faptul că în interiorul ordinului dominican se se obişnuia ca meşterii să circule, după necesităţi, de la un convent la altul130. Leonard, cărămidar din Mediaş, a executat anumite lucrări pentru oraş în 1508131. Luca, fierar din Cluj, amintit în 1392132. Luca, zidar din Şaes, menţionat în 1485133. Martin, lapicida de Austria, menţionat în 14 februarie 1462 ca funcţionar al primăriei. Acesta apare menţionat într-un conflict cu locuitorii oraşului Sibiu, şi cei din împrejurimi, conflict soluţionat de primăria din Sibiu în favoarea celor din urmă134. Matei, fierar, lucrează în Cluj în 1470135. Matei, dulgher din Aghireş, amintit în 1460136. Martin, zidar lucrează la Cârţa începând cu 1494 într-o echipă condusă de Andreas Lapicida137. Matei, Eros, pietrar din Sebeş (vezi Bernard, pietrar din Sebeş)138. Michel, meşter constructor şi tunar din Sibiu. Ştim despre el dintr-o scrisoare pe care o adresează burgmistrului oraşului Sibiu, Johannes Agatha, în ziua de 1 mai 1494. Acesta urma să plece la Târgovişte împreună cu voievodul Vlad Călugărul pentru a construi „un castel sau un palat”139. Michael, frate convers menţionat pe listele converşilor din 1524 ca şi zidar la mănăstirea dominicană din Sibiu140. Mihai, dulgher din Cehul Silvaniei, menţionat într-un document din 1437141. Mihai, fierar din Cluj, amintit ca donator de vin într-un document din 1453142. Mihai, dulgher din Sibiu, ce încheie, în 1545, un contract cu capitlul din Alba Iulia pentru refacerea acoperişului din partea de sud a catedralei şi construirea turnului. Contractul prevedea ca turnul să fie exact ca cele din Sibiu şi Bistriţa143. Mihai, preot zidar din Abrud menţionat în 1425144. Mihai, Nágy, dulgher, renovează podul castelului de la Hunedoara în 1517145. Mihail, zidar din Sibiu, reuşeşte să intre în sfatul oraşului, ocupând de la 1491 funcţia de jurat146.
129 130

Entz 1996, p. 116, 119, 356; Jakó 1990, nr. 1962. Salontai 1999, p. 120. 131 Pascu 1996, p. 192. 132 Entz 1996, II, p. 355. 133 Entz 1996, II, p. 435; Zimmermann 1991, nr. 3274. 134 Entz 1996, II, p. 413. 135 Entz 1996, II, p. 119, 331, 333, 355. 136 Entz 1996, II, p. 144, 281. 137 Entz 1996, II, p. 177, 414; Jakó 1990, nr. 1330. 138 Entz 1996, II, 1996, p. 164. 139 Cernovodeanu 1970, p. 225. 140 Salontai 1999, p. 215. 141 Entz 1996, II, p. 98. 142 Entz 1996, II, p. 116. 143 Entz 1996, II, p. 164, 214, 299. 144 Entz 1996, II, p. 98. 145 Entz 1996, II, p. 156, 498. 146 Pascu 1954, p. 196.

156 Entz 1996. Petre. II.. tâmplar din Cluj. fierar amintit în 1362 la Cluj151. cărămidar din Sibiu. 149 Entz 1996. Nicolae. p. 242. op. pentru a construi două biserici161. p. nu se cunoaştem meseria sa. p. 144.Beşliu. 151 Entz 1996. zidar din Braşov. pietrar din Sibiu. 166 Muntean. II. 159 Entz 1996. dulgher din Cluj-Mănăştur. 162 Entz 1996. p. 243.. 414 V. apare într-un document din 1457 în satul Hida157. p. 420. Se presupune că o parte a sculpturilor aflate în aripa vestică a claustrului au fost executate de el163. menţionat în 1504162. apare într-o listă de dări din 1453165. 178. II. 36. pietrar. p. fierar din Panticeu. p. Nicolae. 82. p. Giula. 355.. Nicolae. amintit în 1496158. 58.Ionuţ Codrea 293 Mihail. menţionat în 1466 ca jurat al oraşului155. Paul. cit. 355. 154 Nussbächer 1964. Paul. menţionat într-un document din 1449 ca senator al oraşului Sighişoara154. p. 152 Entz 1996. Vătăşanu 1959. Peter. pietrar din Bistriţa. Petre. 75. iobag. p. p. pietrar din Cluj. chemat în Ţara Românească de către marele vornic Vintilă. II. p. 104. 355. 153 Entz 1996. 147 148 Anghel 1986. 155 Pascu 1954. timp de şase săptămâni. 164 Entz 1996. 208. 14. p. p. p. 171. 157 Entz 1996. termină în 1509 pridvorul din faţa portalului nordic al bisericii evanghelice153. dulgher. II. 227.58) Petre. El apare menţionat în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu şi ale Naţiunii Săseşti166. 316. Pfeyer Jango. p. p. (P. 144. 529. amintit în 1446150. la construirea Turnului spart. 161 Olteanu. amintit în 1473164. 174. fierar menţionat în 1473 în satul Kene156. p. fierar din satul Kene. 1503. Nicolae. în 1454. II. 119. 144. p. zidar menţionat. 186. Ştim însă că lucrat alături de alţi meşteri în 1503. 192. II. II. 353. 316. dulgher din Cluj. p. fierar. ce apare pe listele converşilor din Bistriţa. Petrus Lapicida. 165 Entz 1996. II. 160 Entz 1996. menţionat într-un document din 1453149. menţionat în 1473152. Paul. p. în satul Kene160. Nicolae. II. II. a lucrat alături de tâmplarul Achacius pe şantierul de la Turnul spart. meserie necunoscută (probabil tâmplar). dulgher. ca martor în procesul dintre episcopul Ardealului şi abatele mănăstirii dominicane din Cluj148. Şerban 1969. menţionat în 1454159. . II. 163 Salontai 1999. meşter pietrar care la 1491 se afla la conducerea oraşului Timişoara147. Paul. II. în 1524. Nicolae. 404. Nicolae. nr. 305. M. zidar din satul Kene. menţionat într-un act notarial. din 1397.Beşliu 1999. p. Entz 1996. Petre. 144. 158 Entz 1996. Petre. Nicolae. 150 Entz 1996. 144.

122. pietrar. 179 Goldenberg 1958. 352. pietrar. 269. dulgher. 178 Entz 1996. 492. Ştefan. 273. Sebastian. din Cluj. pietrar. 414. lucrează la reînnoirea oraşului. Wolfgang. 174 Pascu. 173 Urban. amintit în 1520172. 499. Ştefan. 171 Entz 1996. p.156. Zevel Ladislau. 172. p. 144. p. 170 Entz 1996. 177. p. cel care a condus lucrările de la Cârţa. Sigismund. Syfrid din Cricău (vezi Henc din Câlnic). alături de Andreas Lapicida. 442. p. Entz 1996. Valentin. jude. Salontai 1999. II. II. Ştim că Andreas Lapicida. 177. Simion. p. II. a murit în anul 1505168. sobari şi olari175. 413. Ştefan. 404. 98. frate dominican. 177. apare menţionat alături de pietrarul Sebastian la şantierul de reconstrucţie de la Cârţa. Marica 1969. p. Tot el este plătit pentru diferite munci prestate la consistoriu171. dulgher din Săvădisla. p. apare într-o listă de dări din 1453. dulgher menţionat în anul 1449 în satul Şoimeni. 1330. 414. începând cu anul 1495170. în 1526176. p. p. începând cu 1506167. ţiglar. II. 208. în 1453179. p. a lucrat la castelul de la Hunedoara între anii 1530-1532. cioplitori. 316. 273. Goldenberg 1958. 169 Entz 1996. lucrează alături de meşterul pietrar Corrad. dulgher plătit de oraşul Sibiu pentru a conduce lucrările de întreţinere şi reconstrucţie a mănăstirii din Cârţa. 176 Entz 1996. lucrează la consistoriu alături de dulgherul Ştefan. colaborator al meşterului Sebastian pe şantierul de reconstrucţie de la Cârţa.. 269. 172 Entz 1996. 122. 175 Entz 1996. tâmplar. Valentin. zidar din Dej. p. II. din Dej. 177 Jakó 1990. 38. 355. II.174. Ioan. nr.294 Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI) Rápolt. 167 168 Entz 1996. p. Zoler Gaspar. pietrar din Sibiu ce conduce lucrările de reconstrucţie a mănăstirii Cârţa începând cu 1504. 208. dulgher din Cluj. menţionat într-o inscripţie din 1485169. Apare menţionat într-un document din 1524 la mănăstirea din Cluj174. (Urbanus). dulgher din Cluj. este menţionat într-un document din 22 decembrie 1458177. p.172. începând cu anul 1505178. alături de alţi dulgheri. 177. . 173 Entz 1996.

Müvészk éz Mesterek az Erdelyi Gótikában. Meridiane.. V. Fabini. Bucureşti. Sibiul gotic. Bucureşti. Fortificaţii medievale din piatră din secolul al XIII-XVI-lea. Ed. Bukarest. 1989. 1977. Ed. 1975. Wien. Bucureşti. Academiei. în Crisia. H. XXXI. Istoria arhiecturii în România. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 137-159. J. P. Goldenberg. Cernovodeanu. Documenta artis paulinorum. Bucureşti. Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească. 1981. 1975. Sighişoara un oraş medieval. Un meşter constructor sas la Târgovişte. Bucureşti.. 1963. Bidian. Clujul în secolul al XVI-lea.. Din istoricul breslelor din oraşul Oradea. I. 1994. în Osterreichische Zeitschrift für kunst und Denkmelpflege. S. Organizarea şi rolul meşteşugarilor în viaţa economică şi socială a oraşului Braşov în secolul al XV-lea. Erdély épitészete a 14 –16 században. Entz. 1957. Ed. 534-537. în Emlékkönyv Kelemen Lajos Születésének Nyolcvanadik évfordulójára. Gimpel. Ed. Budapest.studiu etnografic. Transilvania . 1970. 1986. în SMIM. p. Butură 1989 – Cernovodeanu 1970 Curinschi-Vorona 1975 Covaci 1979 *** Drăguţ Dubowy 1957 Entz 1957 – – – – – – – Enz 1996 – Fabini 1982 Fabini 1977 – – Gimpel 1981 Goldenberg 1958 Ionescu 1963 – – – . 1996. Ed. Tehnică.Ionuţ Codrea 295 Bibliografie Anghel 1986 Bidian 1975 – – Anghel. Fabini. Istoria arhitecturii în România. 225-236. E. Străvechi mărturii de civilizaţie românească... Ed.. Academiei. Drăguţ. Curinschi-Vorona. Ed. 1979. IX. 745-764. p. 1976. Bucureşti. G. 1982. II. III. 29-39. H. Dubowy. în 1494. V. p. Kolozsvár. p. Erdély épitészete a 12 –13 században.. Gh.. Constructorii goticului. Dacia. Kolozsvár. Bucureşti. 1957... Entz G. p. Andreas Lapicida-ein siebenbűrgischer Steinmetz und Baumeister der Spätgotik. I. Ed. Butură. I. 1958. Bucureşti.. Veronica. Tehnică. Ed. Covaci. Tudományos Könyvkiadó. Meridiane. Gh. în Studia Valachica.. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Cluj-Napoca. 1975..

1-4. J. G. Budapest. 1474-1486. 1289-1484. Academiei. Ţigle şi olane la monumentele istorice (cu privire specială asupra monumentelor religioase din Transilvania şi vecinătăţile ei). 1969. Cluj-Napoca. Renaşterea. Ed.. Salontai Mihaela Sanda. 21-40. 1987. Ed. 1999. Ed. A. – – – Rusu 1990 – Rusu 1999 Rusu 2002 – – Rusu 2005 Salontai 1999 – – Salontai 2002 Sebestyén 1987 Vătăşanu 1959 Zimmermann 1991 – – – – .. 14. II. Şerban 1969 Pascu 1954 Pascu. XV). Ed. în StComBrukenthal. A. Akadémiai Kiadó. A. 1990. 2005. p. A. Le Goff. Academiei.). Polirom. Nussbächer. Ed. Meşteşugurile în Transilvania până în secolul al XVI-lea. 1999.. an LIX. Bucureşti. A. în RMI. C. Rusu. A. în ActaMN. V. Ed. Din cronici şi hrisoave. Cluj-Napoca.. Clujul medieval. Şt. Bucureşti. Presa Universitară. Contribuţii la cunoaşterea activităţii meşterului pietrar transilvan Andrei (sec. Sebestyén. 2002. Urkundnbuch zur geschichte derdeutschen in Siebenbürgen. 1999. Rusu. Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacului. Munteanu – Beşliu. I. Şt. 1977. Bucureşti. 1. G. Ed. Nussbächer. P. în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania. 1. în BCMI... Marica.. Ed. Salontai Mihaela Sanda. Ed.. Rusu. Şt. 249-357. Bukarest.. W. Academiei. 1987. 62-65. p.. Pascu.. Fortificaţii medievale de la Tălmaciu şi Turnul spart. Castelarea Carpatică. Ed. 1964. II. I. Jakó Zs. 1969. Documente privind meşteşugurile din Sighişoara în secolul al XV. Alexandra. 1990. Omul medieval. A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei (1298-1556). 1999. Istoria artei feudale în Ţările Române.. 441-449. p. Vătăşianu. Ed. Bucureşti. Ioan de Hunedoara şi românii din vremea lui. Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în evul mediu. Mănăstiri dominicane din Transilvania. A. Înflorire şi răscruce în arhitectura Transilvaniei din vremea regelui Matia Corvin. Bucureşti. Olteanu. 1959. O pagină din istoria României. în ActaMP. 1982.. Marica Rus 1977 – – – – – – – Meşterii constructori din Transilvania (secolele XIII – XVI) Ionescu. Unele observaţii privind arhitectura bisericii mănăstirii din Sighişoara.. Satu Mare. Bucureşti.. Kriterion. Pascu. 47-59. Cluj-Napoca. Bucureşti.296 Ionescu 1982 Jakó 1990 Le Goff 1999 Munteanu – Beşliu 1999 Nussbächer 1964 Nussbächer 1987 Olteanu. Rusu. Tehnică. p. Viorica. G. 1991. Meridiane. 2002.. Rus. Gh. Şerban. Academiei. Mega. 35 –36. A. 1954. (coord. Zimmermann. Nereamia Napocae.

the brick maker and the lime burner. the brick masons. the blacksmiths. The repertory regards all the masters who work on a construction site: the architects. the masons. They are in charged with the builder’s scaffolds. which leads to the growth of construction sites. . In Transylvania there are no distinction between their works. the masons and the brick masons are the ones in charged of construction. the blacksmiths and the lime burners are important. the carpenters. shuttering and the roofs. The carpenters have also an important role on the site. The architects. both in the 15-century. the construction site will not work properly. The brick masons. Without them. There are two periods of economic development.Ionuţ Codrea 297 MASTER BUILDERS IN TRANSYVANIA (13EN-16EN CENTURIES) Abstract The evolution of artistic work in the middle ages was determined by the collaboration of two factors: the one who orders (the commendatory) and the one who execute the design (the master).

MISCELANEA .

roşii sau negre. lupul fiind animalul zeului Marte1. În epoca regalitaţii şi a republicii romane ea putea fi realizată din piele de animal. p. sau turma. şi care era. p. în confecţionarea ei domina fierul. Istoricul grec Polybius ne relatează că pe vremea sa panaşul avea trei pene drepte. aranjamentul şi culoarea acestor creste variind foarte mult. 1 2 Grimal 1973. de înălţime diferită. Pentru protejarea obrajilor erau utilizate aşa numitele bucculae. 6 Tudor 1964. în majoritatea cazurilor lucrat din fier. dimensiunile. De altfel se ştia că centurionul purta crista transversa. de culoare albă – argintie. de asemenea trebuia lăsat un mic orificiu necesar auzului5. nas şi ochi. Fruntea luptătorului era acoperită cu o vizieră mobilă. Ea consta din pene colorate în funcţie de natura armei şi a gradului posesorului. adeseori din piele de lup. 5 Tudor 1964. Astfel forma.CÂTEVA REPREZENTĂRI ALE ECHIPAMENTULUI MILITAR ROMAN DIN DACIA PE MONUMENTE ŞI ALTE ARTEFACTE Mihai Chiriac La începutul acestui studiu îmi propun să prezint într-un mod succint componentele şi accesoriile de bază ale echipamentului militar roman. Galea sau cassis era casca soldatului. dar mai ales din obiectele originale găsite în urma cercetărilor arheologice întreprinse în urma săpăturilor efectuate în castrele şi necropolele cu caracter militar. casca este ţinută de către soldaţi atârnând pe umăr cu o sfoară petrecută printr-un inel fixat în vârful calotei3. că în afara costumului militar roman care era utilizat în luptă directă. care acoperea ţeasta capului soldatului având şi o prelungire la spate. din reprezentările sculpturale şi. De asemenea. existau şi costume militare de paradă care erau cel mai frecvent turnate în bronz şi poleite cu argint şi aur. adică panaşul fixat pe vârful calotei. din descoperirile arheologice. classis. Constatăm de asemenea. pentru protectia gâtului2. 3 Daicoviciu. p. totuşi rareori această vizieră acoperea întreaga faţă. În timpul marşului. De altfel pe frontonul multor stele funerare militare soldaţii doreau să fie sculptaţi în costumul şi cu armele pe care le purtau în momentul părăsirii serviciului militar. După culoarea şi forma penajului ostaşii puteau uşor recunoaşte gradele superioare ale comandanţilor6. mai precis dacă unitatea era o legionis.150. de la tâmple până sub bărbie. Un foarte important accesoriu al căştii era considerată aşa numita creastă crista. studiul costumului militar roman ne ajută să identificăm cu exactitate natura militară a trupei respective. în epoca principatului. dar putea fi confecţionată şi din bronz. Tudor 1964. Elementul esenţial la o cască era desigur calota cudo. auxilia. şi care era aranjată cu panaşul răsfrânt lateral.151. p. având două rânduri de pene. Mai apoi. p. forma. precum şi măiestria folosită la confecţionarea lor. deasupra urechilor. . două foi mobile de metal. fixată cu nituri de calotă. atârnate de calotă. 4 Tudor 1964. lăsând vederii numai două orificii în dreptul ochilor4. Penele erau de obicei folosite la paradele militare. 177. mai rar picturale. ele erau turnate asemenea unor adevărate măşti având orificii numai la gură.150. Daicoviciu 1966. le cunoaştem destul de bine din relatările unor autori antici.150. Câteodată aceste obrăzare acopereau şi urechile unde. p. Existau şi căşti de bronz destinate doar paradelor militare.21.

12 Vlădescu 1974-1975. ea apare în perioada finală a imperiului şi în evul mediu timpuriu13. cu catarame din bronz sau cu şnururi petrecute pe sub cheotori10. p. astfel o piesă acoperea partea din faţă a bustului. Dintre cele două tipuri de cuirasă. p. iar celălalt de către descoperirile arheologice. Lorica squamata. De obicei plăcile cuirasei sunt găurite la partea superioară pentru trecerea firelor de tablă de aramă.152. 11 Tudor 1964. p. lorica squamata sau plumata şi lorica hamata. unde acestea erau aranjate vertical.151. mai precis benzi de diferite lăţimi. Tudor 1964. Se îmbrăca uşor de către soldat. cu cureluşe sau prin nituri. obţinându-se astfel o cămaşă din zale. alcătuită din plăcuţe care se suprapuneau în felul solzilor de peşte squama. cu scopul de a proteja partea inferioară a pântecului11. Aceste tipuri sunt: lorica segmentata. . sau lorica plumata era executată din solzi de metal de forma unei unghii mari şi care erau cusuţi între ei cu sârmă. sau al penelor de pe pântecele păsărilor pluma. care erau turnate după un mulaj luat pe bustul beneficiarilor. şi umerii. pe lângă celelalte urme. care leagă plăcile între ele după modelul clasic12. iar înfăţişarea sa este frumoasă şi înspăimântătoare pentru duşmani7. p. p. Cu aceste ornamente puse pe creştet. Aceasta era o cămaşă realizată din ţesătură comună a unor ineluşe de metal sau din împletirea unei sârme. Soldatul trebuia de cele mai multe ori să fie ajutat de un camarad pentru a putea îmbrăca o asemenea platoşă complicată în ceea ce priveşte legăturile. unde benzile erau aranjate orizontal.302 Reprezentări ale echipamentului militar roman din Dacia lungi de aproape un cot. Lorica segmentata se întâlneşte frecvent pe scenele Columnei şi se confecţiona de obicei din fier. adică a unui cordon lat de piele care avea marginea în formă de solzi mari care se placau cu metal. de regulă patru pentru bust9. După cum indică şi numele său. totuşi pentru această epocă. lorica segmentata. Cu aceste segmente se îmbrăca întregul bust al luptătorului. Cele trei tipuri de lorica descrise erau purtate de trupă şi de gradele militare inferioare. soldatul apare de două ori mai înalt. p. Lorica era platoşa şi era confecţionată în epoca republicii din fâşii de piele tăbăcită. Sub gât şi sub ceagă ele erau legate de două plăci fixate vertical denumite pectorale. este vorba de ceea ce poartă denumirea în lumea elenistică de apărătoare de inimă cardiophylax8. respectiv lorica squamata folosite de armata romană în Dacia. dar comodă în luptă.151. legate între ele cu ajutorul unor cusături. atât monumentele sculpturale cât mai cu seamă descoperirile arheologice ne arată că în această perioadă se utilizau trei tipuri de lorica. Întreaga pânză de zale se putea coase pe o haină de stofă sau se putea fixa pe nişte curele de piele. 48-49. primul este documentat numai pe Columnă.151. iar legătura între segmenta era realizată cu nituri. p. Cel de al treilea tip de utilizat este lorica hamata.151. 152. 10 Tudor 1964. 13 Tudor 1964. Împăratul şi ofiţerii superiori îmbrăcau armuri din bronz alcătuite din două piese fundamentale. 9 Tudor 1964. se compunea dintr-o serie de segmenta. Deşi în perioada imperiului se mai păstra cuirasa din piele care era purtată îndeosebi de către unităţile auxiliare de cavalerie. Polybius observa faptul că mulţi soldaţi din cauza preţului ridicat al cuirasei de piele îşi fixau doar o placă de bronz în dreptul inimii. iar alta spatele completându-se cu legături de 7 8 Tudor 1964. Această lorica necesita însă adăugarea la poalele ei a unui lambrechin. pântecele.

despre uniforma soldatului legionar din perioada republicii ştim într-o foarte mare măsură numai ceea ce ne relatează istoricul grec Polybius. Tudor 1964. a înregistrat-o la data de 8 decembrie 1903 la numărul 461716. expoziţia. De centiron era atârnat în faţă un şorţ realizat din piele placată cu foi de metal şi terminat la poale cu pandantive de metal ornamentate.152. spre sfârşitul anului 1903 a fost scoasă din peretele unei magazii militare din Alba Iulia. În studiile efectuate cu referire la costumul militar roman din Dacia. Vasile Moga. deoarece în acest caz monumentele figurative lipsesc. precum şi Cristian M.199. prinsă în faţă cu o cataramă de diferite dimensiuni. În faţă. sau cu diferite pandantive de mărimi diverse14. 17 Băluţă 2001. sau cu unele semne religioase sau războinice. Prinderea cu catarame şi curele a celor două bucăţi se făcea de la şolduri până sub braţe. adică în 1970. Mihai Blăjan. Armata din perioada republicii împrumutase din lumea elenistică cnemidele denumite în latină ocrae pentru protecţia fluierelor picioarelor. statuia unui legionar roman cu scut. p. Printre cercetătorii care au publicat articole ştiinţifice cu referire la tematica de faţă se numără Claudia Băluţă. mulţi soldaţi şi grade militare superioare doreau să fie sculptaţi în costumul şi cu armele pe care le purtau pe frontonul multor stele funerare. Vlădescu. având treptat doar o funcţionalitate pur decorativă în cadrul paradelor militare. sau un cingulum. dintr-un bloc masiv de piatră calcaroasă. Legionarul poartă următoarele veşminte : Tunica subucula ale cărei poale ies de sub platoşă şi se întind în falduri până deasupra genunchilor pe o lungime de 30 de centimetri. p. centura este decorată cu aplice din metal. În ambele cazuri însă. Mai târziu însă cnemidele nu se mai foloseau în confruntări militare deoarece erau incomode. un loc însemnat îl ocupă reprezentările monumentale ale diferitelor accesorii ale echipamentului militar roman. în relief înalt. La ofiţerii superiori şi la împăraţi cingulum avea un caracter ornamental şi distinctiv în ceea ce priveşte gradul. Lucia Ţeposu – Marinescu. de această dată sub numele Civitata romana in Romania. Aşa cum am afirmat şi mai sus. pentru ca în anul următor. Centura se realiza de obicei dintr-o curea lată din piele. Dotarea cu armament şi uniformă se făcea în funcţie de specificul trupei în care respectivul soldat lupta. În anul 1969 statuia a fost prezentată în expoziţia internaţională Romer in Rumanien organizată de Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.Mihai Chiriac 303 segmenta peste umeri şi cu lambrechine la partea inferioară. Mai rar însă este compusă dintr-o serie de plăcuţe patrulatere de metal care sunt legate între ele cu ineluşe.199. a fost pentru un scurt timp la Roma17. ei atârnându-şi sabia într-o cheotoare legată sub cuirasă15.152. iar altorelieful se detaşează de pe un plan dreptunghiular cu înălţimea de 93 de centimetri şi cu lăţimea de 70 de centimetri. Ele erau făcute dintr-o foaie de metal îndoită. Pentru atârnarea sabiei şi a pumnalului. 16 Băluţă 2001. în momentul părăsirii serviciului militar. Constantin Pop. Adalbert Cserni. Ministrul de război Heinrich Pittreich a donat-o muzeului din Alba Iulia al cărui custode. p. . Totodată au fost cazuri de militari romani în cinstea cărora au fost edificate numeroase monumente sculpturale. statuia are o mică tăietură în 14 15 Tudor 1964. fiecare soldat roman purta un balteus. strălucitoare. Astfel. Statuia este lucrată cu multă fineţe artistică. o atare cuirasă era decorată cu diferite figuri de zei cum ar fi zeul Marte sau zeiţa Victoria. Astfel. p.

22 Moga 1998.67 x 0.200.Castrul roman de la Apulum’’ sunt prezentate de asemenea un număr de patru statui ale căror personaje poartă costum militar roman22. având în picioare ghete cu carâmbi înalţi. care este şi ea în cea mai mare parte de scut. Astfel. Între tunica şi lorica se află cingulum – centura. iar statuia este susţinută de un piedestal de 0. fiind de altfel bine realizat din punct de vedere artistic. precum şi poziţia maiestuoasă a statuii au făcut să se susţină că statuia ar putea reprezenta un veritabil personaj imperial. orizontale. Din păcate de la poalele tunicii şi baza scutului nu s-au mai păstrat decât genunchii şi parţial gambele. 96.78 x 0.75 x 0. de unde se poate deduce faptul că legionarul purta o haină cu lamele metalice lorica ferrea18. după scutul cu care este înarmată21. Pe marginea acestei fracturi. Dimensiunile statuii sunt de 1. ea a mai fost etichetată de către arheologul italian G. aflată în aceleaşi condiţii ca şi precedenta.92 x 0. p. care este încheiată pe umărul drept cu o fibulă. Sub mantaua sagum. În lucrarea cercetătorului Vasile Moga –. după caracteristicile platoşei. Dimensiunile statuii sunt 1.. nu se pot observa deoarece umărul drept are o mică leziune de suprafaţă.22 metri.25 x 0. Maniera îngrijită a execuţiei.65.Le statue loricate imperiali’’ ca fiind o statuie loricată. ea se încadrează în epoca Antoninilor (98-193). O componentă mai puţin obişnuită este mâneca din metal. pe o porţiune de aproximativ 20-22 de centimetri. p. Cele 2-3 astfel de plăci alungite de pe umeri care coboară atât pe piept cât şi pe spate.199. Mancini în opera sa. Statuia cuirasată este acefală şi este executată din marmură albă de Bucova. în timpul căruia. care sunt suprapuse şi a căror mobilitate este asigurată de acelaşi sistem cu cel al platoşei20. dar starea ei precară de conservare precum şi lipsa capului face puţin probabilă această clasificare.95. Băluţă 2001. Platoşa din care se mai vede plastronul format din cinci fâşii metalice denumite în latină segmentum. . cu ocazia inspectării Daciei s-au construit multe statui23. p. legându-se cu capetele de cele anterioare. A doua statuie este din marmură şi reprezintă un bărbat în uniformă militară. grija pentru redarea detaliilor veşmintelor şi încălţămintei. care sunt unite cu bretele din piele în aşa fel încât să nu împiedice mişcările corpului.200. fie mai probabil un monument funerar al unui legionar roman după unele elemente specifice monumentelor de acest tip. Cronologic. S-a considerat de către majoritatea cercetătorilor care au studiat-o că statuia reprezintă fie un gladiator. suprapuse.. după armura braţului drept şi a solzilor din partea superioară a platoşei. Monumentul înfăţişează un personaj masculin într-o atitudine impunătoare. p. fiind actualmente păstrată la Muzeul Unirii din Alba Iulia. precum şi statuie scutată. p. cu mâneci scurte şi cu pantaloni scurţi. p.30. apare lorica cu mâneci scurte care este încinsă cu o centură cingulum înnodată pe abdomen cu un nod special. 21 Mancini 1966. în regiunea umerilor.304 Reprezentări ale echipamentului militar roman din Dacia jurul gâtului care însă poate fi cu greu sesizată datorită fracturii de la partea superioară a scutului. prima statuie pe care o voi aduce în discuţie este cea care a fost descoperită în grădina castelului Teleki din localitatea Vinţu de Jos.80 x 0. care este vizibilă pe umărul drept şi care este alcătuită din şapte segmente late.20 18 19 Băluţă 2001. 23 Moga 1998. ornamentaţi cu aplici care înfăţişează capete de lei. se mai păstrează câteva rânduri de solzi squama. apoi tunica. de legionar. poate chiar împăratul Caracalla (211-217). iar umărul stâng este acoperit în întregime de scut19. De asemenea. 20 Băluţă 2001.

iar teaca aflată în vârf este decorată cu o rozetă prolifică. Următoarea statuie reprezintă un legionar roman şi a fost descoperită la Apulum. 302-303. iar denticulul din centru înfăţişează un craniu de taur fiind mărginit în dreapta de o protomă cu cap de leu. lipsind capul. În concluzie. p. Piesa reprezintă fragmentul unei mari statui imperiale şi a fost găsită la Romula.5 centimetri. probabil un ofiţer superior avându-se în vedere forma capului.17 metri. 201.30 metri. Personajul poartă în picioare ghete militare. Piesa este un pteryx ce aparţine unei armuri loricate de paradă. În vara anului 1988 pe strada Viilor.45 x 1. p. Moga 1998. posibil să aparţină unei statui care să reprezinte un împărat. Statuia reprezintă un soldat înveşmântat cu o tunica scurtă şi o lorica. Statuia reprezenta un ofiţer din legiunea a XII-a Gemina înveşmântat cu o manta lungă. trădând stilul aceluiaşi meşter lapicid. Un alt accesoriu al costumului militar roman prezent este teaca.05 x 0. până deasupra genunchilor. iar piedestalul în formă de lespede măsoară 0. p. Pop 1982. . Datarea statuii este în secolele II – III25. Ornamentaţia piesei se compune din cinci denticuli mari care sunt înscrişi într-un chenar dublu. Dimensiunile ei sunt următoarele 1. Tunica scurtă. 96. Statuia avea următoarele dimensiuni: 1. 204. Blăjan 1992. Statuia aparţine probabil unui comandant militar al legiunii a XIII-a Gemina. 151-153. mâna dreaptă precum şi gambele de la genunchi în jos. p. 27 Vlădescu. Personajul este înveşmântat într-o manta lungă până la glezne. Din păcate starea de conservare a piesei este una destul de proastă. descoperite la Apulum. lăsând însă liber umărul drept. p. 24 25 Moga 1998.48 metri. 28 Pop 1978 . Din punct de vedere cronologic statuia se încadrează în secolul III26.65 x 0. a cărui teacă se termină printr-un buton. Această piesă mai este menţionată şi în Acta Musei Napocensis numărul 15 în articolul cercetătorului Constantin Pop28. una dintre piesele impresionante o constituie un frumos ornament de armură din bronz27. ce îi acoperea întregul umăr stâng.18 centimetri. Maniera de realizare precum şi stilul celor două statui prezentate mai sus indică un sigur meşter lapicid. 96. Dimensiunile piesei sunt următoarele: 22 x 18. care este fixată deasupra loricii cu un buton.Mihai Chiriac 305 metri. era încinsă la mijloc cu un cingulum lat de cinci centimetri ale cărei capete erau introduse într-o pafta cu diametrul exterior de zece centimetri. cei doi denticuli de la baza fragmentului au ca decoraţii motive florale în genul unor crini răsturnaţi cu corolele în sus şi tulpinile în jos. Maniera de execuţie a statuii este la fel cu a celorlalte două monumente care înfăţişează personaje militare. în apropierea uneia dintre necropolele oraşului antic Apulum. iar datarea lor se încadrează în secolul II24. fiind achiziţionată de la colecţionarul de antichităţi romane Georgescu din Corabia. a fost descoperită o statuie din marmură albă de Bucova. Pe şoldul stâng atârnă un gladius având mânerul terminat printr-un buton. ea având o datare cuprinsă între secolele II – III. avea înălţimea de 0.5 x 0. Pe şoldul stâng atârnă ca semn distinctiv pentru gradul militar un gladius. care din păcate este astăzi pierdută. desprins de statuie. se consideră că fragmentul statuii. În colecţiile de antichităţi romane ale Muzeului Militar Central din Bucureşti se păstrează câteva piese sculpturale ale căror personaje poartă numeroase accesorii ale costumului militar roman. Tunica specifică militarilor este prinsă cu un cingulum lat. reprezintă un produs de import în Dacia. precum şi veşmintele.72 x 0. Astfel.75 x 0. 26 Moga. iar capul.

printre acestea merită amintite bronzurile din colecţiile Gerome. lăţimea maximă este de 4. la baza gâtului. Dănilă 1971.306 Reprezentări ale echipamentului militar roman din Dacia În vatra satului bistriţean Ocniţa. Dănilă 1971.3 centimetri. p. aflat într-o poziţie de repaus.127-128. strângându-se în braţe. p. Personajul poartă în picioare cizme calceus nu prea înalte care au carâmbul strâmb. din Cluj Napoca. Braţul stâng nu e apărat deoarece pe acesta purta odinioară scutul. faţa este ascunsă de ceafa partenerului de întrecere. care este relativ bine conservată. care este prinsă în faţă. 183-184.128. 32 Pop. Pe cap. 34 Pop. Pop. Înălţimea statuii este de 11. rotundă. O foarte frumoasă figurină a fost descoperită la Turda. p. 33 Pop. care încinge strâns mijlocul personajului. Combatanţii. a cărei parte superioară se prinde de o placă pătrată. poate un gladiator31. 129. Primul stă în genunchi şi are o îmbrăcăminte tipică pentru gladiatorul cuirasat.5 cm. greu. Dănilă 1971. este datată în secolele II – III şi este actualmente în proprietatea Muzeului de istorie din Bistriţa având numărul de inventar 418630.128.1 centimetri iar diametrul soclului de 2. Dănilă 1971. Greau. Dimensiunile figurinei sunt următoarele.3 cm iar diametrul suportului de 3. care însă a fost aruncat în timpul încleştării. 35 Pop. Piesa reprezintă un militar roman care are corpul puţin aplecat spre stânga. iar în mâna dreaptă strânge mânerul unui gladius. cu volute. Bustul este dezgolit. şi înfăţişează o întrecere între doi gladiatori. Unul reprezintă un secutor.6 cm. cu vizieră şi grilă deasă. înălţimea este de 9. celălalt gladiator este un retiarius. În jurul soldului se poate vedea şorţul rectangular al luptătorului care este ornamentat cu un tiv şi legat cu cingulum dublu. Tânărul cu capul uşor întors şi aplecat spre dreapta are fizionomia bine conturată şi poartă pe cap coif prevăzut în mijloc cu benzi paralele incizate şi punctate. Dănilă 1971. Pe umeri este aruncată o mantie sagum în falduri. p. Schlumberger34 şi de asemenea figurinele de la Carnuntum35.8 centimetri. Analogii ale acestui tip de gladiator sunt numeroase în arta provincială romană. 128-129. el poartă o tunica scurtă până deasupra genunchilor. Panaşul. p. Figurina este databilă în timpul dinastiei antoninilor (98-193) şi face parte din colecţiile Muzeului Naţional al Transilvaniei. la brâu se poate observa un cingulum lung.3 centimetri. p. având numărul de inventar 191132 . lăţimea maximă de 5. este cunoscut ca înfăţişare începând de la împăratul roman Caligula (37-41). Veşmintele sale sunt caracteristice pentru un legionar roman. Personajul este încălţat cu caliga. are următoarele dimensiuni: înălţimea de 9. înălţimea feţei de 1. 29 30 Pop.5 cm. care e acoperită de o cuirasă simplă.7 centimetri. Piciorul stâng al gladiatorului poartă o faşă în formă de jambiere ocrea. iar piciorul drept este acoperit cu o cnemida. Din colecţia contelui Teleki Domokos provine o statuetă înfăţişând un tânăr luptător. lăţimea maximă este de 3. iar diametrul soclului măsoară 5. în luptă corp la corp sunt ghemuiţi. cu o fibulă mare. Dănilă 1971.128. p. Statueta reprezintă un soldat roman aflat într-o poziţie de repaus. s-a descoperit în anul 1965 cu prilejul arăturilor de toamnă pe locul unei vechi aşezări romane o figurină de soldat din plumb29. cotul sprijinindu-se pe un scut iar braţul drept este ridicat. Statuia este foarte bine păstrată şi înfăţişează un efeb nud. dovadă fiind în acest sens scutul pe care acesta se sprijină. care împodobeşte coiful este asemănător cu o coadă ridicată de la spate şi întoarsă spre creştet. 31 Pop 1997. arma propriu-zisă care este astăzi distrusă.8 cm. iar marginile marcate ale coifului sunt trase în faţă şi în spate pentru a apăra fruntea şi ceafa. gladiatorul poartă specificul coif mare. . Statueta33. cu centrul de greutate pe piciorul drept.

Dănilă 1971. coif atestat din punct de vedere cronologic în secolul III.Mihai Chiriac 307 Celălalt gladiator este retiarius. singurul păstrat este îndoit. 129. Din păcate statueta a suferit stricăciuni ulterioare. Astfel bustul luptătorului este gol. unde a fost restaurat. 130. dacă mai era nevoie. iar picioarele îi sunt desculţe. asemănătoare unei lorica squamata şi care este prinsă cu o curea cingulum peste piept. păstrându-se doar bustul personajului. Figurina este goală în interior. autorul prezintă în mod succint un număr de cincisprezece piese şi anume: şase statuete de luptători. când dealtfel este datată şi piesa. iar pe şoldul drept se vede restul unei mantale sau al unei platoşe.4 cm. Totuşi trebuie să menţionez faptul că multe dintre aceste piese arheologice de mare însemnătate istorică nu au fost încă cercetate. 129. 39 Pop. Dănilă 1971. care sunt decorate cu motive vegetale şi geometrice. Teracota aparţine colecţiilor de antichităţi din Muzeul de istorie din Cluj40. şi se află expusă în Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Pop. La fel ca în cazul gladiatorului amintit mai sus.8 cm. 36 37 Pop. Braţul drept. lăţimea maximă este de 5.Napoca39. În cartierul Partoş din oraşul Alba – Iulia a fost descoperită o teracotă având următoarele dimensiuni: înălţimea de 10. cercetătorul Constantin Pop a realizat un studiu complex cu privire la statuile romane din bronz reprezentând militari. poate afirma faptul că în România au fost descoperite şi cercetate numeroase monumente şi artefacte care reprezintă diverse accesorii ale costumului militar roman şi care dovedesc încă o dată. Piesa este fragmentară. suliţa sau tridentul fiind dealtfel destul de sumar îmbrăcat. coiful unui luptător. importanţa fenomenului militar în cadrul romanizării provinciei nord-danubiene.3 cm. iar înălţimea feţei măsoară 2. precum şi creştetul celuilalt fiind perforate din motive necunoscute. 130. şi reprezintă un soldat tânăr. 41 Pop 1997. p. 38 Pop. cu caneluri duble. precum şi două recipiente de uz domestic41. p. 130. datorită unor factori mai mult sau mai puţin obiectivi. Piesa este datată în secolele II-III. 183. având căuşul palmei perforat. Dănilă 1971. trei piese ornamentale de harnaşament. În concluzie. doar braţul stâng fiind apărat de o piesă de metal montată galerus. care este legat cu un cingulum la mijloc. care poartă pe cap un coif evoluat din tipul mai vechi. iar postamentul circular destul de larg. p. În acest articol. etrusco-corintian. cu sabia. Dănilă 1971. exemple în acest sens fiind statuetele de la Esbarres36. peste mijloc purtând şorţuleţul pătrat. p. înguste sus şi late jos. un gladiator care luptă cu plasa. Avenches37. . care sunt punctate şi par să indice faptul că piesa a fost destinată pentru ornamentarea unui mobilier. În anul 1997. p. trei armuri ecvestre de paradă. 40 Pop. Autun sau Linz38. şi reprezentarea retairului este des întâlnită în arta antică romană. care şi ele înfăţişează asemenea luptători. care este din nefericire distrus în regiunea pieptului.p. Dănilă 1971.

Cluj-Napoca. Bucureşti. 38/1. Bucureşti. Vlădescu. 20. p. 183-187. 1966. 1. Mancini. – Constantin Pop. 2. Bronzes figures de Dacia Romaine: reprezentation des militaires. – Cristian M. în ActaMN. 23-54. 301-306.135-165. Daicoviciu 1966 Grimal 1973 Mancini 1966 Moga. 1998. 43. Le statue loricate imperiali. p. Columna lui Traian. Bucureşti. Hadrian Daicoviciu. O nouă statuie portret descoperită la Apulum. în Acta MN. 1964. Obsevaţii asupra tipologiei armamentului roman din Dacia Inferior. 1982 Abrevieri bibliografice SMMIM – Studii şi Materiale de Muzeografie şi Istorie Militară. Blăjan 1992 – Claudia Băluţă.127-181. especially from the ancient monuments and artifacts. 2001. In fact this study is only an attempt for the researchers to give a much more consideration at this very vast and difficult domain of the roman history. p. 1974-1975. 1982. – Constantin Pop. – Pierre Grimal. – C. 15. Arheologia romană. p. 1992. 1971. . – Cristian M. Moga 1998 Pop. 34-1. 201-205. 7-8. în Acta MN. Statuia unui legionar roman de la Apulum. Piese sculpturale romane în Muzeul Militar Central. 1978. Dănilă 1971 Pop 1978 Pop 1997 Tudor 1964 Vlădescu 1974-1975 Vlădescu. – Dumitru Tudor. 1999-202. – Vasile Moga. – Vasile Moga. – G. Bucureşti. Statui imperiale din bronz. Pop. – Constantin Daicoviciu. Ştefan Dănilă. p. 1966. Statui imperiale reprezentând luptători. SOME REPRESENTATIONS OF THE ROMAN MILITARY EQUIPMENT FROM DACIA TO THE MONUMENTS AND ARTEFACTS Abstract My study is proposing to show the main representations of the roman military equipment from ancient Dacia. Castrul roman de la Apulum. în Banatica. I really know from the beginning that my article is not completely and I have no the reasons to thing that. p. Pop. 1997. Civilizaţia romană. în SMMIM. p. Constantin Pop. Roma. în SCIV(A). Mihai Blăjan. în Apulum. Vlădescu.308 Reprezentări ale echipamentului militar roman din Dacia Bibliografie Băluţă 2001 Daicoviciu. 1973.

RESTAURARE–CONSERVARE .M U Z E O L O G I E.

patrimoniul documentar sau cultural aflat în păstrare. în scopul cunoaşterii. 3 Cleja Stoicescu 1983. apărute ca rezultat al cercetării specifice în ştiinţă. administrării. El are caracter pluridisciplinar: cercetează. chimie. Lucrarea îşi propune să explice conexiunile dintre muzeografie şi celelalte ştiinţe. Nevoia de informaţie a generat explozia de muzee din întreaga lume. care a lăsat în urma sa un gol resimţit de toţi cei care au cunoscut-o şi iubit-o. o individualizează. Conform definiţiei ICOM „muzeul este o instituţie cu caracter permanent. 1 . având cele mai diferite profiluri şi colecţii. care pot explica factorii şi cauzele degradării. viu3. dându-i şansa unei mereu căutate experienţe personale. valorifică. p. conservării şi restaurării patrimoniului transformând muzeul tradiţional.MUZEOGRAFIA – DOMENIU AL ŞTIINŢELOR CONEXE1 Iolanda Turcu In memoriam d-nei Sofia Ştirban. restaurarea unui obiect din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României. studia. suflet mare. obiectele de valoare culturală. pentru delectarea şi instruirea acestuia. 188-189. facilitând reconstrucţia sa. dar în primul rând de a expune. moştenirea culturală şi artistică devenind obiect de studiu pentru instituţii şi organisme internaţionale. într-unul dinamic. p. Muzeul şi protecţia patrimoniului Muzeul este păstrătorul tezaurului de gândire şi tehnologie al civilizaţiilor construite de om. biologie. static. educării şi recreării şi cea a constituirii ştiinţifice. tehnică. diversificarea Mulţumiri domnului Mihai Lupu chimist expert restaurator la MNAR şi Doamnei Ileana Creţu expert restaurator textile la MNAR. conservă. analiza prin diferite mijloace. Între tezaurizare şi constituirea colecţiei private şi de stat există cel puţin 2000 de ani de evoluţie şi suprapunere de civilizaţii. 2 Hudson 1972. Schimbarea de concepţie adusă de teoria modernă a muzeologiei creează un nou echilibru între funcţia de punere în valoare. dăruit profesiei şi activităţii didactice. În cadrul Conferinţelor ICOM s-a discutat problema rolului şi misiunii muzeelor în contextul noilor condiţii economico-sociale ale lumii şi s-a propus redefinirea rolului muzeului. Muzeele evoluează în concepţie. p.”2. oferind ca exemplu. Cercetarea ştiinţifică interdisciplinară a devenit determinantă pentru toate funcţiile muzeului. aparatura performantă şi aplicaţiile ciberneticii şi informaticii permiţând recrearea imaginii virtuale a obiectului. văzut ca domeniu interactiv. 16. Colecţionarea obiectelor valoroase este o constantă a dezvoltării culturii şi civilizaţiei. 4 Cleja Stoicescu 1983. tehnologiile moderne. relaţional. Tipologia şi restaurarea bunurilor culturale atestă interdisciplinaritatea dintre muzeografie. pentru publicul larg. să păstreze şi să transmită valorile care o definesc. în alcătuirea şi prezentarea colecţiilor. 189. având menirea de a conserva. În secolul XXI omenirea este interesată să salveze. artă sau istorie4. domeniile de provenienţă ale pieselor şi ştiinţele exacte: fizică. Muzeele moderne îl ajută pe om să-şi completeze cunoştinţele şi-l fac participant direct. destinată publicului.

profilaxia şi prevenirea degradărilor bunurilor de patrimoniu. Studiile sociologice şi psihologice privind ariile de interes cultural şi asimilarea informaţiei printr-o formulă facilă şi plăcută sunt cele mai noi domenii de interes ale muzeologiei moderne5. de educaţie pentru copii. p. compatibile cu piesa. 3-4. p. dar însumarea experienţelor pentru constituirea unei baze ştiinţifice de activitate este caracteristică abia sec. trecând prin etapa cabinetelor de curiozităţi din Renaştere şi prin aceea a muzeului – depozit din sec. compus din elemente diverse. să crească interesul şi entuziasmul participanţilor faţă de muzeu ca instituţie alternativă.312 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe funcţiilor. conservarea/restaurarea. “Muzeul şi publicul” a devenit tema preferată a muzeografilor. 9 Stoia. coerent ştiinţific de metode şi principii menite a desăvârşi dorinţa de autoeducaţie a publicului. În vara anului 2003. O concluzie ar fi că muzeul trebuie să se situeze printre cele mai importante instituţii ştiinţifice şi culturale ale oricărei ţări. ca parte a muzeografiei are ca scop aplicarea unui sistem elaborat. 191. Relaţii Publice şi Proiecte Culturale a Muzeului Naţional de Artă al României a realizat un proiect care a constat în organizarea unei şcoli de vară pentru părinţi şi profesori. cu menţinerea pe cât posibil a urmelor trecerii operei prin timp”11. Este ştiinţa care studiază bunurile culturale din punctul de vedere al materialelor şi tehnicilor originale de execuţie precum şi a cauzelor care produc deteriorări şi degradări. însumează tehnicile şi materialele utilizate în vederea prezervării bunurilor culturale8. 2003. preocupată de rezultatele estetice la restaurarea ştiinţifică10. XX. devenind factor esenţial în transformarea muzeelor în „metropole” culturale6. 10 Nicolescu 1979. Pentru că fiecare operă este un unicat. fără a produce un fals istoric şi estetic. neutre chimic. Congresul de la Veneţia din 1964 îi menţiona caracterul bazat pe documente autentice. 11 Brandi 1996. dar şi a arhitecturii clădirii. 303-305.. Bârcă 1972. Conservarea preventivă şi curativă studiază etiopatologia. propunând tehnici adecvate de refacere sau stabilizare a obiectului pe baza unui diagnostic stabilit în urma 5 6 Cleja Stoicescu 1983. Preocupări pentru păstrarea şi repararea bunurilor culturale au existat şi în trecut. XIX. dobândind caracterul ştiinţelor moderne. 7 Bem Neamu 2003. s-a ajuns la ideea muzeului – laborator. Restaurarea: funcţie muzeală fundamentală De la tezaurele din templele antice sau catedralele medievale. monitorizare conform standardelor internaţionale. Apariţia pedagogiei muzeale. 422. control permanent. p. 8 Opriş 2000. p. Demersul presupune cercetare şi informare continuă. Cosma şi colab. Era industrială a creat materiale şi substanţe noi. 44. p. secţia Educaţie. 22 . 126-127. logic. p. p. să se stabilească repere pentru vizitarea în mod creativ a muzeului de către profesori şi părinţi cu copiii lor7. 17. intervenţia oprindu-se acolo unde începe ipoteza neverificată. S-a dorit să se atragă atenţia opiniei publice asupra muzeului ca instituţie activă în educaţia copiilor. Apărută şi impusă după 1900. Obiectul muzeal îşi pierde funcţia originară şi este transpus într-o ambianţă cu parametrii de microclimat controlat pentru a-i păstra forma şi aspectul iniţial9. afectate diferit. interdisciplinare. Restaurarea a evoluat de la activitatea meşteşugărească. restaurarea menţine: „echilibrul între refacerea stării de sănătate a obiectului şi integritatea acestuia.

transportul. necesită executarea de replici. Lizibilitatea este un principiu discutat azi în colocviile de specialitate. Este un ansamblu de măsuri destinate să întinerească un bun cultural. Aceeaşi metodă se foloseşte pentru tezaurele de aur sau pentru obiectele arheologice foarte degradate. Redă semnificaţia originală. care să-şi mărturisească prezenţa şi limitele. datorită importanţei lor. . cel mai periculos lucru „nu este constituit de ceea ce lipseşte. fără efecte dăunătoare. p. p. Concepţiile moderne acceptă întregirea prin sugestie grafică. integritatea. chimice. lizibilitatea. prin tratamente eficace. tehnici care modifică starea. prin expunere permanentă riscă degradarea ireversibilă. ambalarea. care să asigure rezistenţă în timp obiectului. Restaurarea se impune atunci când efecte nedorite afectează într-o mare măsură valoarea documentară. Stoparea degradării materialelor componente. devenit fundamental pentru abordarea oricărei lucrări. Restaurarea modernă conexează reversibilitatea cu principiul „minimei intervenţii”. permanenta cercetare interdisciplinară a obiectului. pe baza unui proiect de marketing cultural şi a experienţei teoretice şi practice în domeniu. excluzând orice adaos care i-ar putea modifica structura. dar care să reîntregească imaginea atunci când există informaţii precise asupra stării originare. sunt părţi ale proiectului de cercetare şi sunt incluse în principiile restaurării. 6. Sintetizând. 15 Norme 1995. se fac aplicând principiile restaurării moderne: compatibilitatea materialelor. Autenticitatea operei este păstrată pentru a nu-i modifica mesajul. pierdută parţial sau estompată în timp şi consolidarea structurii. Principiul reversibilităţii este relativ. reversibilitatea metodelor. artistică. Planul managerial. restaurarea a devenit un domeniu al cercetării ştiinţifice şi al execuţiei tehnice. conform devizului. identificate ca atare. forma. Identificarea replicii ca atare este obligatorie pentru a nu putea fi folosită pe piaţa neagră de artă în locul copiei sau mai grav pentru a înlocui şi fura originalul. Metodele şi materialele de restaurare trebuie să fie reversibile. Nu se vor folosi materiale. 12 13 Bondoc 1996. Brandi 1996. mecanice şi biologice. presupune cercetare ştiinţifică şi concluzionare12. ci de toţi factorii care concură la salvarea obiectelor muzeale. Intervenţia discret vizibilă. utilizând tehnologia computerizată sau holografia. documentate în toate etapele execuţiei lor de restauratorul de artă: Gioconda lui Leonardo da Vinci expusă la Louvre şi vizionată de milioane de persoane anual este în realitate o replică excepţională. 8. Are obiect de studiu. Intervenţiile hazardate nu-şi au locul în procesul de restaurare. 14 Norme 1995. depozitarea şi expunerea. este specifică şcolilor central europene şi a celor de influenţă latină din continentul american15. aducerea piesei într-o stare cât mai apropiată de cea originală. Reconstituirea obiectului în forma originală se face numai virtual. stilul sau maniera epocii care l-a creat. Decizia de a executa replici are extrem de multe faţete şi nu depinde numai de restaurator. ci de ceea ce în mod nepotrivit se adaugă” spunea Cesare Brandi13.Iolanda Turcu 313 investigaţiilor fizice. p. modificările stării de echilibru parţial sau total a obiectului producând efecte. recomandările privind conservarea. dictată de cerinţele etapelor de studiu. mărirea rezistenţei lor fizice. Capodoperele tezaurului mondial care. forma ori patina14. chimice şi biologice. respectarea timpului de muncă. legi de analiză şi execuţie. semnificaţia şi capacitatea de rezistenţă la acţiunea factorilor mediului ambiant. 18.

utilizate pentru decorarea piepţilor cămăşilor. Specificul fiecăreia. Obiectele textile. covoare.314 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe Obiectele textile şi tipologia lor Tezaurizate şi păstrate de-a lungul secolelor datorită frumuseţii şi valorii lor materiale. evoluează până în sec. . tipul de producţie. 820. Piese excepţionale sunt în mari muzee ale lumii: Muzeul Cluny. Europa Răsăriteană produce broderii în tehnică bizantină. decorul. etc. în Franţa: Aubusson. Multe dintre ele au fost decupate pentru a 16 17 Lupu. reprezentând un anume specific de cultură şi civilizaţie corespund unor zone geografice: Europa Occidentală dezvoltă tapiseria. Textilele reprezintă una dintre cele mai complexe forme de manifestare a ingeniozităţii umane. Amiens. formele lor de manifestare şi expresia artistică fiind aproape infinite. culoarea. 281-306. Majoritatea au suferit deteriorări/degradări din cauza menţinerii la verticală timp îndelungat. formează grupe de probleme care diferenţiază. şi sunt sursa de inspiraţie pentru tapiseria europeană18. când sunt documentate primele forme de război de ţesut primitiv. Obiect de mari dimensiuni. coloranţii şi pigmenţii.Chr. funcţie de tehnica originală. China şi Extremul Orient inventează firul de hârtie cu bolus roşu şi pigment de aur etc17. se depreciază sau dispare aproape complet. 18 Lorquin 2003. istoria familiei nobiliare sau legende antice. care constituie suportul principalelor tipuri de piese textile. p. Brujes. Metropolitan Museum şi Cairo. Muzeul Louvre. Beauvais. Creţu 2002. 190. Bondoc 1996. Paris etc. număr dimensiuni: bidimensionale (tapiserii. funcţionalitatea putând fi numai ghicită. obiectele textile au devenit obiectul cercetării interdisciplinare specializate în ultimii 20 de ani. Textilele sunt clasificate după tehnică. corturi.). 19 Gans – Ruedin 1971. India este producător de şaluri. Victoria & Albert Museum. Prima dovadă materială a existenţei unor tehnici primitive de ţesere se află la Muzeul Naţional de Artă al României: cea mai veche ţesătură neolitică carbonizată. tunicilor sau decorarea locuinţei. în serii de 3. funcţionalităţii obiectelor16. Antwerp. Muzeele Vaticanului. Apărute în Egiptul antic în perioada imediat următoare cuceririi romane şi legate de răspândirea creştinismului în faza lui incipientă. perioada. care furnizează informaţii preţioase asupra materialelor. decorative sau de lux. provenienţă. Există o specializare pe categorii textile.Ch. p.). Tehnicile prin care se obţin metraje sunt ţeserea şi împletirea. obiectele textile au o răspândire universală. Asia Mică şi Caucazul sunt leagănul covoarelor. tapiseria prezintă peisaje. p. însoţind omul din neolitic. Ghent etc. Obiecte de uz curent. identifică şi individualizează obiectele textile: Tapiseria coptă – obiecte de dimensiuni mici. p. Montpellier.XII d. funcţionalitatea. tehnologiilor. Numeroşi tapiseri flamanzi s-au stabilit în Anglia şi Scoţia19. Piesele arheologice nu se pot încadra în aceste clasificări: obiectul îşi pierde forma. simbolurile. lucrările consacrate câte unui tip de obiecte tratează domeniul fără a-l epuiza. broderii) sau tridimensionale (piese de costum. şaluri. formele de degradare ale materialelor componente. 5. 38-39. funcţionalitate. Brussels. 20-38. Tapiseria flamandă – specifică Europei occidentale s-a dezvoltat în atelierele din Flandra: Alost. O monografie despre textile nu există încă. Arras. În muzeele româneşti se păstrează greutăţi din ceramică de la războaiele de ţesut primitive. realizată din ramie (cca 5000 î. 20 Gans – Ruedin 1971.

După inventarea războiului Jacquard (1808) şi a creşterii influenţei franceze în India în secolul al XIX-lea. care creează aspectul unei suprafeţe fluide. realizate în Asia Mică. sunt copiate şi îşi schimbă funcţionalitatea: din obiecte care marcau gradul militar devin piese de îmbrăcăminte sau decor. p. Persia. Caucaz etc. constituie materialul textil cel mai scump al Evului Mediu26. 2-11. 23 Naughebauer. în laboratorul muzeului. 27 Podreider 1928. colorate. sub coordonarea Corinei Nicolescu. p. sunt realizate din lâna de capră foarte fină. p. aduse în Muzeul Naţional de Antichităţi în 1864 de Alexandru Odobescu. 138-141.Iolanda Turcu 315 se potrivi unor spaţii de dimensiuni mai mici. p. Este singurul exemplu de tehnică textilă de acest tip. 24 Ames 1995. p. pe un război ale căror secrete nu sunt complet dezvăluite. utilizarea lor ca obiecte de uz cotidian se generalizează. Orendi 1884. Nodurile formează pluşul obţinut prin tundere cu foarfecă specială22. sau din felon. 29 Dosar 1998. Din secolele XVIII-XIX. Orendi 1884. acoperăminte de altar. în cazul pieselor originale de foarte bună calitate24. 30-38. pocroveţe. pătrund în spaţiul european. Ţesătura k’o-ssu („mătase tăiată”) – din mătase. datate sec. varianta karamaniu fiind specifică şi covoarelor olteneşti21. Muzeul Naţional de Artă al României expune 4 costume reconstituite din acoperăminte de altar. 40-43. corespunzând croiului unui singur veşmânt. conform unui desen prestabilit. . aşezate după o schemă grafică. după cucerirea Constantinopolului şi se răspândesc ca obiecte cu funcţionalitate decorativă. p. Un mare număr de piese degradate au fost decupate şi utilizate pentru retapiţarea mobilierului sau pentru repararea altor tapiserii degradate. moi şi vaporoase. Şalul persan – tehnică de ţesere extrem de complexă. răspândite în occidentul european. Naughebauer. XI-XII este comercializat la gurile Dunării în secolele XIII-XIV şi constituie unul dintre obiectele de negoţ ale Europei27. Fragmente purtate de boieri sau domnitori români au fost păstrate în biserici ca dvere. Metrajele erau comandate la bucată. XVI. în pictura europeană occidentală a secolului al XV-lea apar ca feţe de masă sau acoperind pardoseala. aflate în uz până în zilele noastre25. 26 Podreider 1928. Scoarţele (Kilim) – produse în răsăritul european şi în zonele limitrofe fostului Imperiu Otoman sunt influenţate de arta etnografică turcească. Piese cu caracter iniţial religios. p. costume liturgice etc28. Se fabricau 21 22 Marcela 1970. specifică Chinei demonstrează specializarea deosebită a ţesătorului care obţine efecte estetice prin introducerea bătelii din hârtie cu bolus roşu şi pigment de aur. probabil în jurul secolului al XV-lea. ele reprezintă singurele costume laice de ceremonie conservate până în prezent în România şi unele din puţinele exemplare europene. 25 Ames 1995. montat în unghi de 45° şi pictura cu pigment a contururilor fine29. utilitate pe care n-au îndeplinit-o niciodată în ţara de origine. Ele au devenit obiecte de colecţie. 7-13. 20-24. cu fir metalic preţios. Restaurate între 1961-1965. în Imperiul Otoman şi Asia Mică. Brocarturile – ţesături de lux. existând ateliere care produceau acest gen de obiecte semi-industrial. Covoarele cu noduri – sunt piese în care apare inovaţia introducerii unor fire înnodate. preţul lor în unele cazuri fiind exorbitant23. 173. 72-73. Produs probabil în Italia sec. p. 28 Nicolescu 1977.

în consecinţă de modul diferit de abordare. lucrate cu diverse tehnici cu denumiri speciale33. broderia cu aplicaţii31. broderia lisă (un decor foarte mic). dar extrem de costisitoare. începe să se dezvolte şi la Bizanţ o producţie proprie de fire. huse mobilier. Grecii şi romanii îl practicau considerându-l originar din Frigia. în ultimele veacuri ale Antichităţii. oglinzi. Compoziţia ornamentală se realizează după un carton. Un exemplu sunt dantelele de Brugge. sub influenţa directă a produselor de import. broderia devenind o artă de contact între ţesătorie şi pictură. apărută în 1977 prezintă un studiu documentat în acest sens. 137-140. fastul reşedinţei imperiale de la Constantinopol a Împăratului Iustinian. . decoraţiuni interioare. broderiile bizantine lucrate pe suport de mătase sau in. persane şi siriene. Orientul aduce predilecţia pentru luxul materialului şi pentru hieratism. 40-45. Bizanţul deţinea faimoase ateliere de broderii. 32 Nicolescu 1977. cromatic şi artistic cu broderia în tehnica bizantină. broderiile au origini foarte îndepărtate în timp. aduce în Europa oul miraculosului vierme chinezesc. p. după ce monahul alexandrin Cosmas Indicopleustes. 30 31 Palliser 1892. din Muntenia32. Corina Nicolescu. ca tip de obiect muzeal Ca gen artistic decorativ. sau orice formă de decor realizată prin înnodarea a mai mult de 3-4 fire textile sau metalice30.316 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe haine. comparativ cu cele liturgice. sticlă etc. a rămas proverbial. dar evoluţia celor două în direcţii separate a produs obiecte textile diferite: tricotaje. impunătoare prin somptuozitatea şi rafinamentul lor. astfel încât suprafaţa ţesută să fie total sau parţial acoperită cu decoruri realizate din fire textile şi diverse materiale decorative sau simbolice: pietre semipreţioase. dantelă cu ciocănele. 17. în sec. p. ajungând la o vastă răspândire şi diversificare stilistică încă din Antichitate. iar biserica impune inspiraţia pentru izvoarele canonice şi liturgice şi totodată simbolismul. paiete. dar şi prin funcţionalitatea diversă a pieselor pentru care a fost utilizată: costum. fapt probat de vestigiile descoperite în mormintele lor. Palliser 1892. Există diferite tipuri: broderia cu relief (bizantină). culorile fiind selecţionate corespunzător scopului propus: eroi sau figuri legendare sunt proiectate în peisaj chinezesc. neobosit călător şi cosmograf din veacul al VI-lea. în celebra sa lucrare “Istoria costumului de curte în ţările române. aşa cum o atestă şi frescele bisericilor pictate din nordul Moldovei. broderia populară se deosebeşte structural de aceasta prin tipologia materialelor utilizate. Costumul folcloric românesc conservă şi reproduce decorul pieselor bizantine şi croiul veşmântului medieval. Broderia medievală românească. Specificul acesta este răspunzător de formele diferite de degradare pe care acest gen de obiecte le prezintă şi. Broderia – este forma de decorare a unui obiect. prin calitatea acestora. cu fir de mătase sunt relativ rare. p. Broderiile în ţările orientului se revarsă către lumea mediteraneană. XIV-XVI”. ţesături şi broderii de mătase în combinaţii cu fire de argint şi de aur. Tehnica de ţesere poate fi asimilată împletirii. 33 Nicolescu 1971. Iniţial. Rezultatul este dezvoltarea unui grup specializat de studiu pentru obiectele etnografice şi a unor tipuri diferite de colecţii. p. decor interior sau piese de uz curent. perle. broderia spartă tip dantelă. Vechii egipteni cunoşteau meşteşugul broderiei cu acul. sau cele de la Argeş. Deşi înrudită tehnic. 48-49.

Are forma unei fâşii textile cu dimensiuni variabile. cele mai multe aparţin categoriei religioase: epitafe. Petrecându-se în jurul grumazului. forme şi decoraţii figurative riguros reglementate. principalele componente ale costumului sacerdotal sunt definitiv consacrate abia în secolul al XIV-lea. Piesele de bază ale costumului sacerdotal sunt: stiharul. poale de icoane. p. selectate. Epitrahilul şi simbolurile sale Dintre piesele de broderie medievală. omoforul. scene complexe din viaţa biblică a Mântuitorului. 7. şi reprezintă. Pe premizele bizantine. Epitrahilul sau patrafirul. prooroci. care înfăţişează. dvere. circulare. aşa numitele „Praznice împărăteşti”. interpretate. epitrahilul se îmbracă pe deasupra stiharului împodobindu-l cu decoraţiile sale figurative. arta broderiei medievale se desăvârşeşte în a doua jumătate a veacului al XV-lea şi va evolua timp de aproape patru veacuri34. 207. adaptate nevoilor şi posibilităţilor locale. ornamentate cu motive tradiţionale. evanghelişti. aere utilizate în timpul serviciului liturgic sau acoperind masa altarului şi vasele ceremoniale. 5. simbolice. p. pe suport de mătase. rectangulare. de pe ambii umeri. vegetale şi zoomorfe. Musicescu 1969. de argint şi de mătase colorată. cusute între ele sau încheiate cu nasturi decorativi. probabil. o vreme. provenind dintr-un mormânt dobrogean de la Garvăn-Dinogeţia36. Acoperămintele de mormânt au împodobit pietrele tombale ale ctitorilor. apostoli. Epitrahilul a fost iniţial identic cu orarul. ci şi la aceea a întregului orient creştin. Originile broderiei româneşti se află în cele ale broderiei bizantine preluate şi larg răspândite în ţările balcanice.Iolanda Turcu 317 Incluse treptat în oficierea serviciului religios. în două părţi egale. din care a descins. 36 Musicescu 1969. mucenici. fiecare dintre ele având înţelesuri simbolice. un fragment de rucaviţă. epitrahilul (patrafir). decorat cu fir de aur. Capodoperele broderiei româneşti stau cu cinste alături nu numai de broderia bizantină ci şi de cea apuseană. Aceasta aduce una din contribuţiile cele mai reprezentative nu numai la arta sud-estului european. . Denumirea sa derivă din cuvântul grecesc „epitrachelion” care desemnează modalitatea de îmbrăcare pe după gât. dozajul nuanţat al culorilor adeveresc calificativul dat acestor broderii: „pictură cu acul”35 . orarul. Cea mai veche urmă de broderie bizantină. Ştiinţa de a adapta fără greş compoziţia pe o suprafaţă dată. 5. destinaţii precise. Sub influenţa lor nemijlocită a evoluat. episcopi sau. p. nabederniţa (bederniţa) şi mitra. Cele două părţi ale epitrahilului simbolizează trestia pe care i-au dat-o în batjocură (partea dreaptă) şi crucea pe care a dus-o Domnul pe umerii Săi (partea stângă). rucaviţele. descoperită pe teritoriul României datează din secolul al XI-lea. felonul. bătute frecvent cu pietre preţioase şi semipreţioase sau decorate cu perle37. brodate în fire de aur. broderie bogată în reprezentări figurative şi motive ornamentale. şi broderia medievală românească. îmbogăţite pe măsură ce societatea românească îşi definea propriul său gust artistic. raportul cumpănit între figuraţie şi ornament. constituie una din componentele obligatorii ale costumului preoţesc şi arhieresc în timpul oficierii serviciului religios. în cadre izolate. iar lăţimea de circa 10-12 cm. Distribuite în 34 35 Musicescu 1969. 37 Musicescu 1969. lăsat să cadă în faţă. sacosul. dispuse în arcade sau chenare geometrice. adaptându-se treptat la o altă manieră de îmbrăcare pentru a marca deosebirea dintre preot şi diacon. atingând uneori lungimea de aproape 3 metri. p.

reacţiile la mediu etc. Veşmintele personajelor brodate în fire de aur şi de argint. se conservă adeseori intacte. arheologiei. istoric. În cazul textilelor vechi. Corelarea rezultatelor oferă informaţii inedite tuturor specialiştilor: muzeografi. modalităţilor de intervenţie şi tehnicilor de protejare. cu toate detaliile lor. de la prelucrarea materialelor constituente. concomitent cu studiul artistic. dublate cu ţesături de in sau bbc. praful. temperatura. voievozi sau mari dregători şi cu scurte inscripţii votive ori de danie. Restaurarea şi conservarea vizează înlăturarea cauzelor generale. În cazul textilelor. brodate numai în fire de mătase devin aproape irecognoscibile. Restaurarea se bazează pe interpretarea corectă a datelor şi alegerea tratamentului potrivit. fizician sau biolog explică mecanismul reacţiilor. utile în vederea stabilirii tratamentului adecvat. manifestându-se şi acţionând în toate etapele de existenţă ale obiectului textil. care trebuie cunoscut în specificitatea lui. p. 41 Creţu 2000. constanţa în utilizare sunt factori care contribuie la degradarea lor treptată. tipul variind funcţie de necesităţile lucrării. tehnica originală de realizare. Moldoveanu 1999. istoricul de artă pune la dispoziţie informaţiile legate de provenienţă. 286-287. p. . până la includerea în colecţia muzeală39. 341. Cercetarea obiectului Cercetarea tipologiei bunurilor culturale a contribuit la identificarea agenţilor agresivi. două câte două.318 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe registre paralele. dar nu pot stopa definitiv procesul. umiditatea relativă. analizele precizează: natura fibrelor textile. natura şi caracteristicile coloranţilor. lumina. devin parte a proiectului de cercetare şi formează anexele dosarului de restaurare. compoziţia chimică. a celor biochimici şi mecanici. responsabili de degradare. investigatorul chimist. istoria proprie a obiectului. Chipurile acestora. fire de argint. istoriei etc. argint aurit şi mătase policromă38. Restauratorul explicitează tehnica în toată complexitatea ei. uneori. verificate în decursul timpului. ameliorarea celor intrinseci şi încetinirea proceselor distructive. a eroziunii timpului în general. Echipa oferă soluţiile pentru protecţia obiectului şi pentru recuperarea lui prin restaurare. sub acţiunea distructivă a factorilor de microclimat. releveele. video păstrează dovada degradărilor în detaliu şi ansamblu. a intervenţiilor vechi sau noi şi constituie martori pentru analiza viitoare a etapelor de intervenţie. pe baza lor restauratorul propune spre avizare 38 39 Paradais 1988. constând din natura materialelor compozite. toate acestea constituind elemente importante în demonstrarea conexiunilor dintre ştiinţele implicate în acest studiu. dacă este necesară o reintervenţie de conservare40. date. folosind materiale preţioase: metraje din mătase. documentaţia foto şi video. documentaţia video şi fotografia se completează cu relevee tehnice de dimensionare. funcţionalitatea. Restauratorul solicită. murdăriei etc. 40 Moldoveanu 1999. Fiecare obiect de muzeu reprezintă un caz de degradare unic. 340. părţi corespondente. decantate prin stilizare până la esenţele cele mai sugestive. specific cultural. cercetători în domeniul artei. execuţia şi utilizarea obiectului. În faza preliminară. Rezultatele analizelor. Documentaţia foto analogă. piesele se încheie. digitală. stare de degradare etc. cu portretele donatorilor. forme. p. În epitrahile. cu riscuri minime pentru obiect41. dimensional al obiectului investigaţii de laborator. chimişti. arta broderiei româneşti atinge o culme în realizarea figurilor şi armonizarea culorilor. făcând parte din arhiva de date ştiinţifice referitoare la obiect. fenomenele sau cauzele răspunzătoare de formele de degradare.

Lipsa informaţiilor privind procedura sau substanţa folosită ca adeziv.Iolanda Turcu 319 comisiei de restaurare tehnologia. Fotografia şi documentaţia pot sta la baza realizării unor producţii de televiziune. posibilităţile şi limitele de intervenţie. Există şi situaţii în care tratamentul de curăţare umedă este interzis: textilele chinezeşti sunt realizate cu fire de hârtie încleiată. este tratamentul de curăţare reversibil? în ce măsură respectă el principiul „minimei intervenţii”? d. Intervenţiile de curăţare în mediu umed sunt evitate pentru că de multe ori riscurile asumate par să depăşească rezultatul final: o migrare a colorantului sau o contractare a textilei echivalează cu degradarea ireversibilă a obiectului. . natura şi gradul deteriorării. ştiut fiind că rezistenţa fizică în apă scade spectaculos. substanţele pe care le va folosi. Toate intervenţiile din timpul restaurării trebuie consemnate în dosarul de restaurare. Cauzele care provoacă învechirea lentă şi continuă a ţesăturii sunt variate: acţiunea luminii. Tratamentele de curăţare chimică. prin tratament nu înlăturăm şi tehnici originale de exemplu. adezivi?. deteriorate. se distruge mai rapid? Dezbaterile sunt vii şi numeroasele conferinţe şi colocvii pe această temă de etică a restaurării nu au produs răspunsuri certe. datat 1593 după inelul din săpătură. strat bolus roşu şi foiţă de aur care se distrug complet în contact cu mediul apos. Aceasta reprezintă şi o formulă biunivocă de deschidere şi menţinere permanentă a publicului conectat la o activitate ştiinţifică puţin cunoscută. fragile. Murdăria este una dintre cauzele care stimulează distrugerea şi degradează aspectul operelor de artă. Rice 1964. În timp. oscilaţiile de temperatură şi de umiditate relativă. cu excepţia indicativului industrial a implicat investigaţii privind natura substanţelor care pot îndepărta cleiul fără să afecteze preţiosul material de camha. prin care procesul de restaurare a unui bun cultural sau de integrare a lui într-un sistem mondial de valori este popularizat pentru publicul larg. materialele. ele modifică proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor. p. ale căror proprietăţi fizico-mecanice şi chimice s-au modificat mai mult sau mai puţin sub acţiunea factorilor de degradare şi a timpului. Normele internaţionale consideră consemnarea tratamentelor ca singura modalitate de a controla evoluţia ulterioară a obiectelor restaurate şi de a evalua oportunitatea aplicării unor tratamente sau metode de lucru42. b. fiind obligat să ţină seama de o serie de factori: natura materialelor conţinute. Costumul Vornicului Gligorcea. 42 43 Moldoveanu 1999. între 2000-2001 şi expunerea sa în MNAR. 347. Ele sunt mai puţin rezistente. uscate sau umede suscită vii discuţii în lumea specialiştilor: a. p.52-55. mult mai sensibile la acţiunea agenţilor externi. schimbându-le culoarea. rezistenţa lor. nu este preferabil să renunţăm la demers pentru a nu fragiliza piesa? c. restaurat prin laminare pe terilen în anii 1965-1966 a prezentat degradări grave la sfârşitul secolului XX. necesitând un tratament de înlăturare a acestor intervenţii. descoperit la Mănăstirea Voroneţ. Tratamentele de curăţare – hidratare ale textilelor de artă Textilele de artă conţin materiale îmbătrânite. Rezultatul a fost restaurarea şi reconstituirea sa în forma originală.43 Acest fapt impune restauratorului o atenţie deosebită în alegerea şi aplicarea tratamentului. daca nu curăţăm piesa. contribuind la distrugerea lor.

după ce au fost degajate de resturi humice sau organice şi spălate prin imersie în acest decoct . modul de expunere finală. În cazul pieselor arheologice. Italia a dezvoltat un proiect de cercetare similar. p. În teoria contemporană a restaurării. Plenderleith 1956. Tipurile de consolidare sunt puţin variate. Materialul utilizat pentru consolidare trebuie să fie compatibil cu materialul constituent al piesei. iar punctul de consolidare se alege funcţie de starea de conservare şi tipul piesei. Radix Saponaria. Piesele arheologice deshidratate pot fi ajutate să-şi completeze rezerva internă prin hidratare constantă. şi-a găsit aplicabilitate în broderia bizantină românească. se dezintegrează sau se menţin în suspensie pentru a fi eliminate prin clătire44. dar importanţa deciziei de a opta pentru unul sau altul depinde de restaurator şi de nivelul cunoştinţelor sale privind rezistenţa şi fenomenele de tensionare ale materialelor. sunt cele mai eficiente soluţii de recuperare a capacităţii higroscopice a obiectelor organice. dar nici nu există obligatoriu. săpunăriţa. este folosită de 30 de ani în tratamentele de curăţare pentru metal şi mătase. specificul obiectului şi semnificaţia lui originală. fără efecte secundare. în dantele cu fir de argint şi argint aurit şi piesele arheologice. ele nu se exclud. dacă procesul nu este suficient controlat. materialele netestate. această etapă de intervenţie este privită ca esenţa demersului şi nu o simplă cosmetizare. Reţetele de curăţare pe baza substanţelor naturale care contribuie la eliminarea murdăriei. reconstituirea este obligatorie. etalarea şi conservarea Este o etapă importantă a procesului de restaurare şi îşi propune întărirea structurii unei piese textile degradate prin susţinerea pe un alt suport sau integrarea fragmentelor separate şi firelor detaşate. acţiuni mecanice ajutătoare executate asupra materialului. Peste 20 de obiecte textile medievale recuperate din săpăturile arheologice de la Probota. Consolidarea. Curăţarea textilelor se poate face şi prin metode fizico-mecanice (îndepărtarea prafului. Consolidarea şi reconstituirea sunt aspecte ale aceleiaşi etape de intervenţie pe piesă. p. 3-4. dacă obiectul o suportă. alegerea fiind determinată de particularităţile fiecărei lucrări. în care s-au remarcat şi specialiştii Muzeului Naţional de Artă al României. distrugerea obiectului este iminentă şi ireversibilă45. Nu putem vorbi de reţete standard. semnalând acelaşi comportament excepţional al firului de mătase care-şi recapătă higroscopicitatea şi proprietatea de a reacţiona cu mediul. a diferitelor pete de ceară). având la bază plante utilizate tradiţional în satele româneşti pentru curăţarea materialelor cu fire organice şi metal. . temperatură. Recent. demontarea şi remontarea presupun reconstituirea. 58-61. în zonele lacunare se pot face reconstituiri de model. Dacă este vorba de un obiect tridimensional. continuă şi controlată. Piesa este consolidată cu 44 45 Rice 1964. cu afectarea minimă a obiectului. conţinând substanţe tensioactive. cercetările actuale. Mirăuţi sau Bălineşti au fost restaurate. PH. utilizând un produs industrial extras din rădăcinile aceleiaşi plante pentru un set de tapiserii din mătase cu fir preţios. În cazul covoarelor şi tapiseriilor. au impus utilizarea unor decocturi naturale. deşi de cele mai multe ori ea presupune şi un suport local sau general.320 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe Procesul de spălare/curăţare are ca scop îndepărtarea impurităţilor de pe suprafaţa materialului cu ajutorul detergenţilor. în acelaşi obiect. prin care particulele de pe suprafaţa textilă se desprind. prin metode chimice cu solvenţi sau geluri. Voroneţ. timp de imersie. Siret. în muzeele româneşti şi cvasi-necunoscută în ţări cu tradiţie în domeniu. respectând parametrii băii de curăţare: concentraţie.

Are obligaţia de-a verifica periodic dacă starea obiectului tratat 46 Landi 1994. transparente. dar şi al celor sănătoase la data primei intervenţii. cât şi a modalităţilor de coasere. În cazul unor astfel de obiecte posibilitatea demontării lor este utopică. În România este folosită cu precădere la steaguri (Muzeul Naţional de Istorie al României). costurilor şi timpului redus de intervenţie pentru recuperarea şi punerea în stare de expunere a unor obiecte46. Experienţa anilor a demonstrat că dublura. sau atunci când orice altă soluţie este imposibil de aplicat cauza degradării ireversibile a obiectului. Finalizarea prin consolidare sau reconstituire a unui obiect nu înseamnă finalizarea demersului unui restaurator profesionist. Nici una din metode nu s-a dovedit fezabilă. vacuum-are şi sandwich etc. În cele mai multe dintre cazuri este solicitată dublarea piesei pentru a-i conferi protecţie faţă de suprafaţa de contact. În cazul unei soluţii mai bune de restaurare. atunci când fragmentele sunt prea mici pentru a fi prinse cu acul sau sunt prea degradate pentru a suporta înţepături. rezistente la şocuri. dacă nu există dihotomia conservator-restaurator. Accesul la această tehnologie este restrictiv din cauza costurilor aparaturii implicate. Consolidarea se poate face şi prin laminare. prin punctele de coasere devine sursă de tensionare a originalului. Extinsă fără suficient discernământ poate produce ravagii. reversul şi aversul. dar şi destul de rezistentă pentru a-şi îndeplini funcţia. în 1963. necesită protecţie. 80-93. pentru transferarea acestei solicitări pe un suport. neutre chimic. din cauza izolării complete de mediul exterior. fără protecţie degradează reversibil sau ireversibil obiectul. materialul textil laminat a înglobat în fibră adezivul. care să asigure solidaritate mecanică minimă şi uniformă. . s-a desprins de pe terilen şi a devenit insensibil la orice schimb de vapori de apă cu mediul. Laminarea este o procedură larg răspândită în a doua jumătate a secolului XX datorită aspectului elegant pe care-l conferă. riscând degradare şi pierdere de material constitutiv. în timp. obiectul este perfect recuperabil. datând din sec. expunerea. expunerea la verticală. ireversibil. prin care obiectul textil este aşezat între două materiale. fără modificări. ceea ce demonstrează caracterul evolutiv al domeniului. Este foarte uzitată în cazul degradărilor majore.Iolanda Turcu 321 aspect de reconstituire. descoperite ulterior. degradându-se ireversibil. Astăzi laminarea este înlocuită de vacuum-are. Principiile de restaurare au limite şi trebuie aplicate şi dezvoltate funcţie de specificul obiectului. creând un mediu propice pentru dezvoltarea moliilor sau a ciupercilor. XVI. Minima tensionare a textilelor suspendate se poate realiza prin alegerea unor soluţii de dublare şi etalare. pentru a putea prelua cât mai mult din greutatea textilei fără a o deforma. Prin scoaterea aerului dintre suprafeţe se creează o aderenţă completă. Soluţiile optime de dublare implică atât alegerea adecvată a ţesăturii suport. Ţesătura suport trebuie să fie cât mai uşoară şi flexibilă. fără tensionare. liberă. S-au căutat puncte şi tehnici variate de prindere. au fost compromise piese de costum din mătase şi fir metalic. Zonele afectate. aşa cum este cazul a 18 piese textile de la Voroneţ şi Dragomirna. expunere sau în timpul transportului. p. Restauratorul preia sarcina proiectării modulelor de conservare şi asigură menţinerea condiţiilor de sănătate în depozit. textila consolidată şi expusă la verticală dezvoltând degradări în jurul zonelor afectate iniţial. tratate de doi restauratori polonezi. După terminarea procesului obiectul va fi însoţit de recomandările speciale ale restauratorului în ceea ce priveşte conservarea. transportul. Dublura este o cauză de producere a atacurilor biologice.

tehnica originală de realizare. acoperirea întregii suprafeţe a suportului cu puncte de prindere „tip cruciuliţă”. pe câte trei rânduri. redefinirea croiului prin dispunerea piesei pe straturi suplimentare de ţesături străine de tehnica celor originale şi ataşare de decor cu galoane metalice. SI CU JUPA / NEASA DUMNEALUI VISA Textul a fost datat cca 1646. cu caractere chirilice. eterogenitatea tipurilor de materiale. anul de zidire a Bisericii din Goleşti.02. proprii fiecărui tip de material. Ţara Românească. inscripţia de danie în limba română cu caractere chirilice. ctitorită de STROE LEURDEANU. p. Complexitatea acestei broderii.08. În încercarea de a demonstra că muzeologia contemporană a devenit un domeniu al ştiinţelor conexe. în urma căreia dimensiunile iniţiale i-au fost modificate. au constituit tot atâtea motive pentru propunerea piesei pentru restaurare. provine de la Biserica din Goleşti.1651 şi 9. adăugându-se completări la partea inferioară şi superioară (fig1). procesele de “reparaţie” suferite de-a lungul timpului au impus analiza atentă şi complexă a tratamentului pe care îl necesită. XVII. deshidratarea. cca 1646.1641 – 25. în cadrul cărora restaurarea este nodul reţelei comunicaţionale prin care informaţia circulă de la cercetătorul de formaţie umanistă la cel de formaţie ştiinţifică. argint-aurit răsucit pe mătase). franjuri şi paiete străine de obiect. Recuperarea prin restaurare a unui Epitrahil cu inscripţie. Este o piesă liturgică.1658 30. Sub ultima friză.argint. Pierderea masivă de material constitutiv din suporturile broderiei. paiete de cupru etc. Scopul tuturor intervenţiilor este acela de repunere a broderiei într-o stare de conservare în care materialele componente să poată ajunge la echilibru relativ cu mediul înconjurător.322 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe prezintă modificări care-l pot altera şi să stabilească demersurile necesare stopării eventualelor forme de degradare evolutivă semnalată. 807. sec. deformarea suporturilor. . fost mare vistier între 24. conservarea piesei impun tratamente specifice. materiale compozite (fir lamelar tip sârmă din aliaj de aur . pe fiecare parte a epitrahilului este brodată cu fir metalic din argint. Demontarea lucrării în părţile componente s-a impus din cauza eterogenităţii materialelor: fibre celulozice şi proteice. Cercetarea piesei a avut drept scop înţelegerea aspectelor generale ale evoluţiei şi dezvoltării broderiilor ecleziastice în Ţările Române şi a tehnicii de broderie bizantină 47 Elian 1965. Gravele degradări pe care le avea au impus o reparare anterioară. propun un exemplu de analiză interdisciplinară aplicat unui bun cultural din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României. în tehnica broderiei bizantine şi are inscripţii de identificare a sfinţilor în limba greacă şi de donaţie. cu durate de timp diferite.165947. din categoria „epitrahil cu apostoli şi inscripţii”. tradusă astfel : ACESTEA AU FACUTU / ROBULU LU DUMNEZAU / STROE VELU VISTIIARU SINU/ FIERA VELU LOGO / FATU . galoane metalice din cupru alămit pe miez textil din bumbac.12. specificul substanţelor de curăţare. aparţinând secţiei Artă Medievală Românească. dar şi de-a reda piesei forma şi aspectul cât mai apropiat de cel iniţial. în limba română.12. gradul avansat de murdărie. executate cu mătase în diferite culori. Este realizat din mătase şi fir metalic aur-argint şi argint-aurit.

deoarece era plasată sub cusăturile din mătase. Tehnica ei de execuţie este. descifrabilă pe foarte mici porţiuni. 2. sub cruciuliţele din mătase care fixau fragmentele de suport desprins al broderiei. a fost descoperirea unei a doua inscripţii de donaţie. Rolul literelor greceşti era mai mult estetic. Există urme ale unei a treia inscripţii. A fost semnalată în urma investigaţiilor privind starea de degradare a piesei. decât cognitiv. Obiectivul procesului de curăţare era îndepărtarea particulelor de murdărie. a devenit aparentă după executarea detaliilor fotografice. Aproape invizibilă la cercetarea cu ochiul liber. deoarece are acelaşi suport textil cu originalul şi se înscrie perfect în logica artistică şi stilistică a acestuia. stoparea procesului evolutiv de oxidare. dar de întindere apreciabilă. Din interpretarea datelor am putut concluziona: 1. Aceste litere au fost copiate ca atare. Inscripţia de danie a fost executată la cererea donatorului şi transcrisă în limba familiară atelierelor bisericeşti şi cultului ortodox. comparativ cu primul. Visa. Elementul surpriză. prezenţa ei creşte valoarea în sine a piesei deoarece broderia este primul epitrahil restaurat în Muzeul Naţional de Artă al României. funcţia sa nu era clară din cauza conţinutului ilizibil. era tot o inscripţie religioasă. conform canoanelor timpului. pentru că s-a descifrat formula “ ROB.L DO(A?)MNE …” . rezultat în timpul cercetării. mesajul apărând trunchiat sau incomplet. rezultatul a fost surprinzător: CALITATEA FIRELOR METALICE DIN INSCRIPŢIA DESCOPERITĂ ERA EXCEPŢIONALĂ: cel mai bun aliaj aur-argint al piesei. O altă parte era mascată sub cusăturile reparatorii. reechilibrarea materialelor originale cu mediul şi înlăturarea impurităţilor aderente de corpul piesei. Exista o inscripţie în limba româna cu caractere chirilice.Iolanda Turcu 323 în general şi a acestui obiect în special. O parte importantă a inscripţiei era complet pierdută. este situată în stânga şi dreapta fiecărui sfânt şi este tot în limba româna cu caractere chirilice. suportul original fiind înlocuit cu unul nou. ceea ce indica faptul că era anterioară executării acestora. Inscripţia în limba greacă este originală. s-a executat conform canoanelor vremii. Ea este plasată la poalele epitrahilului şi are funcţie de danie şi pomenire a donatorilor: Logofătul Stroe şi jupâneasa lui. dar acolo . dar în punct de broderie relativ mai rudimentar. 1. poziţionată în afara porticului (pentru sfinţi) şi în interior (pentru Maica Domnului şi Sfântul Ioan). 2..2). prin recuperarea croiului original. studierea şi realizarea decompoziţiilor pentru ţesături şi galoane. având trei inscripţii. în două limbi. asemănător cu cel recoltat din frizele şi aureola sfinţilor. 3. Inscripţia a fost realizată odată cu piesa. înlăturarea materialelor străine de piesă. urmărind cartonul. slavona şi realizată odată cu piesa (fig. Ultima inscripţie a fost executată înaintea reparării. plasare şi tehnica de execuţie. executată tot cu fir metalic. rafinat executată. evitând pierderile de material. Inscripţiile se deosebesc prin rol. aparent. rehidratarea şi emolierea tuturor materialelor textile . dispunerea decorului floral iniţial. cea mai puţin elaborată. Investigaţiile fizico-chimice urmăreau stabilirea naturii fibrelor şi comparaţii între materiale de tipuri asemănătoare din inscripţiile piesei şi din materialele originale ale broderiei. elegantă. apostolii fiind reprezentaţi întotdeauna la fel. reconstituirea formei şi aspectului iniţial pierdute sau alterate din cauza intervenţiilor de reparare. este posibil să fi fost brodată şi în primul registru. La data descoperirii sale. 3. Păstrează urme de fir metalic prins deasupra unor trasee executate cu mătase. firul având calitate superioară celui de la înscrisul în limba greacă prin care este identificată Fecioara Maria. Exista o inscripţie în limba greacă. Ea identifică personajele reprezentate pe epitrahil.

identificarea literelor prin comparaţie cu variantele lor48 şi cu cele din inscripţia originală a piesei. În lipsa unui program computerizat de recompunere al fragmentelor obiectului s-a optat pentru realizarea unor relevee tehnice ale obiectului aflat în diferite stadii de 48 Noţiuni de Paleografie. Studiul stării de degradare. Este scrisă în limba română. marcarea lor pe macro-fotografie alb/negru. depozitare şi transport. neionic. vol 1. reintegrarea zonelor degradate şi intervenţia cu aspect de reconstituire au fost elemente de studiu separate (fig. pentru conservarea martorilor. Tehnica de lucru este adaptată spaţiului îngust al suportului. de anticipare a formei originale fără demontare. analizate pe întreaga suprafaţă a piesei a constituit punctul de plecare pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului. cu analiza factorilor şi cauzelor responsabile de producerea formelor de distrugere. ».324 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe suportul original este complet pierdut. xeroxuri alb/negru şi color referitoare la istoricul obiectelor de gen şi a tehnicii de lucru. cu caractere chirilice. . realizare a sistemului de conservare. stare de conservare. Probele comparative au fost elementele prin care s-a certificat existenţa unui proces de „reparaţie” anterior al piesei. atestând aceeaşi provenienţă şi faptul că epitrahilul este o donaţie din partea ctitorului Stroe Vel-Vistiernic şi soţia sa Visa (fig. copierea pe calc a semnelor grafice conform poziţiei lor pe fotografie. Restaurarea obiectului în forma originală a necesitat studii conexe referitoare la istoricul broderiilor şi tehnicilor de brodare. buletinele de analiză micro-chimică privind natura fibrelor şi posibile asemănări între ele. detaşate de materialele ulterior adăugate. de aceeaşi culoare şi contextură. (SI?)N FIERA VE(L?) LOGOFAT SI (C?)U JUP(?)NEASA DUMNEALUI VISA. s-a decis imersia în soluţie Radix Saponaria (prin fierberea rădăcinii se obţine un detergent natural. Consolidarea sa pe suport continuu. evidenţiere a textilelor originale şi de dispunere a materialelor adăugate şi broderiei. . relevee tehnice de dimensionare. decompoziţia galoanelor lat şi îngust. Stabilirea naturii materialelor a fost indicele principal pentru alegerea corectă a tratamentului de curăţare – hidratare şi a etapelor de lucru. Are aceeaşi provenienţă cu cea de donaţie de care diferă prin calitatea aliajului superior. studii grafice vizând tehnica broderiei bizantine. compatibil cu cel al piesei. Demontarea cruciuliţelor şi a suporturilor de întărire echivala cu o fragilizare temporară a piesei. pe cuvinte. al modului de reparare şi a caracteristicilor fizico-chimice a materialelor originale şi a celor adăugate. Monitorul Oficial. la formele de manifestare istorică în cultura românească a acestui tip de obiect liturgic şi a semnificaţiilor lui. Investigaţiile finale au avut scopul de-a confirma ipoteza prin recuperarea şi descifrarea inscripţiei. Metodologia de lucru a vizat descoperirea tuturor semnelor şi fragmentelor de semne grafice de pe broderie. realizarea releveului final în care semnele grafice sunt despărţite cromatic. cu putere de curăţare atât a materialelor textile cât şi a firelor metalice).4). pânzei şi diagonalului. S-au executat anexe-documentare: fotografii alb/negru în toate etapele intervenţiei. ceea ce implică o scădere a calităţii execuţiei. pentru a uşura citirea inscripţiei. Bucureşti 1936. . a satenului. în special a celor bizantine. numai a broderiei originale. remontare a decorului floral. La sfârşitul procesului de recuperare şi descifrare inscripţia s-a dovedit identică cu cea de donaţie: « ACESTEA AU FACUT ROBUL LU DOMNE…(?)U STROE VEL VISTI(?) . atât din părţile originale cât şi din materialele adăugate.3). Au fost prelevate 51 de probe din materialele constitutive. a eticii profesionale de urmat în acest caz.

Descoperirea a doua decoruri florale decupate din jurul «gurii epitrahilului». . Studiile de croi efectuate în vederea reconstituirii formei au avut motivaţia respectării croiului şi funcţionalităţii iniţiale. renunţându-se la toate materialele adăugate anterior. Funcţiile fundamentale sunt pârghiile prin care patrimoniul este protejat. restaurarea şi conservarea lor.5). restauratorul prezintă rezultatele intervenţiilor sale în cadrul întrunirilor specializate de lucru. tipic creaţiei medievale româneşti. Muzeul este instituţia care protejează patrimoniul şi prin funcţiile sale. în timpul şi după demontare şi restaurare. din utilizarea aparaturii performante. lucrarea prezintă. În calitatea sa de cercetător ştiinţific. redat patrimoniului naţional este expus în Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României. Această activitate ştiinţifică are la bază înţelegerea interdisciplinarităţii domeniului şi respectul principiilor fundamentale de intervenţie. din coroborarea concluziilor studiilor pe domenii. Piesa este expusă în prezent în Galeria de Artă Medievală Românească. recompunerea obiectului. în final. Releveele au oferit „date martor” pentru consolidarea pe suport continuu a broderiei: forma originală şi corespondenţa decorului floral cu marginea epitrahilului au confirmat rezultatele investigaţiei grafice.Iolanda Turcu 325 cercetare înainte. Analiza grafică a piesei şi cercetarea pieselor similare din secolele XV-XVII au condus la forma originală. lucrarea prezintă succint evoluţia domeniului şi modul în care conceptul s-a universalizat şi a obţinut o conotaţie universal recunoscută. Investigaţia ştiinţifică detaliată. muzeografia asumându-şi rolul de ştiinţă integratoare pentru domeniile conexe ei. de la general la particular modalitatea de abordare a unui obiect textil. ci şi la descoperirea unei inscripţii de donaţie originală completând documentaţia piesei şi mărindu-i valoarea istorică şi artistică. Obiectul. Restaurarea acestui epitrahil reprezintă doar un exemplu din suita de intervenţii de restituire către publicul iubitor de artă şi către avuţia naţională a unor obiecte considerate pierdute din cauza degradărilor suferite. evidentă după înlăturarea materialelor adiacente. Fără a se dori exhaustivă. Prin suprapunerea calcurilor a rezultat imaginea originală a piesei. recuperată printr-o complexă muncă de cercetare interdisciplinară. gestionează studiul obiectelor. studiat şi prezentat. în care aspectele cele mai importante ale procesului de recuperare ale unui obiect sunt supuse aprecierii critice a specialiştilor din domeniu (fig. utilizarea cunoştinţelor din domenii diferite şi abordarea interdisciplinară a procesului de restaurare au dus nu doar la restaurarea obiectului în forma originală. având valoare patrimonială49. Teza este susţinută de imagini considerate reprezentative pentru tipologia obiectelor textile şi pentru modul de restaurare al unei astfel de lucrări. după care s-a realizat. 49 Turcu 1997. în Muzeul Naţional de Artă al României. Concluzie Pornind de la explicitarea muzeologiei ca ştiinţă. alegând modalităţile şi soluţiile de expunere atractive pentru public. încărcat cu semnificaţie simbolică profundă: o piesă de veşmânt liturgic aparţinând cultului ortodox. Interdisciplinaritatea domeniilor rezultă din specializările diferite ale celor implicaţi în cercetarea şi restaurarea obiectelor prezente pe simeze. străine de corpul piesei. plasate pe materialele adăugate în partea inferioara a necesitat investigaţii comparative suplimentare vizând identitatea materialelor şi zona de tăiere.

1965. Şcoala de vară pentru profesori şi părinţi la Muzeul Naţional de Artă al României. – Ileana Bondoc-Cretu. nepublicat. Doina Pungă. 2003. 1970. 1983. Victor Simion. Bucureşti. Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii. în Revista Muzeelor. 2000. – Frank Ames. Bucureşti. Inscripţii medievale ale României. Muzeul Naţional de Artă al României. 3-4. Cercetarea ştiinţifică interdisciplinară şi rolul ei în restaurarea operelor de artă. 1996. călător şi colecţionar etnograf. – Germain Bazin. Sesiunea Ştiinţifică de Conservare – Restaurare. Biran. – Vasile Drăguţ. Cobianu-Băcanu 1998 – Cobianu-Băcanu. manuscris. 1996. – Cesare Brandi. fond Ministerul Instrucţiunii. Publicul muzeal reflexe ale calităţii publice a muzeului. Prolegomene la o teorie a esteticii artei populare. Curs de etiopatologie textilă. Le musée d’Israel à Jerusalem. 1998. – Alexandru Elian. 44-49. Dosar 1998 Drăguţ 1976 Dumitrescu 1968 Elian 1965 . 532/1998. – Dosar de restaurare nr. Programe şi perspective. 1961.326 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe Bibliografie Aknar 1961 Ames 1995 ArhBuc 1970 Bazin 1967 Bănăţeanu 1985 Bem Neamu – Mihail Acker. Shawl. 1967. Iaşi. 2003 – Aurelia Cosma. Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească. Mihaela Varga. 126-129. Creţu 2000 – Ileana Creţu. 1995. – Arhivele Statului Bucureşti.M. Les temps de musées. Biran 1957 Bondoc-Cretu 1996 Brandi 1996 Cleja Stoicescu 1983 – Claudia Cleja Stoicescu. 1985. Bucureşti. Pedagogia muzeală între deziderate şi realităţi. p. Bucureşti. XX. 3. 1957. – Vladimir Dumitrescu. Bucureşti. în Revista Muzeelor. – Raluca Bem Neamu. Costum Imperial China. 2003. – A. R.. Muzeul Naţional de Antichităţi. Bucureşti. Bucureşti. arhiva Laboratorului de Restaurare Textile. Anvers. în Acta Musei Regionalis Apulensis. Franz Binder. Centrul pentru Formare. Teoria restaurării. Paris. p. 3-4. Arta de a privi. Cosma şi colab. 1. 1976.1. – Tancred Bănăţeanu. in Museum. în Revista muzeelor. Sub semnul muzeului. 1968. nr.

1939. – Mihai Lupu. 2005. Trei conferinţe de orientare. – Corina Nicolescu. Al. – ***. 1884. 2006. Orendi – Rudolf Naughebauer. Paris. – Sheila Landi. modificare şi completare la Legea muzeelor şi colecţiilor publice 311/2003. – Legea 12 din 11. Colecţiuni particulare de antichităţi în România. Winterthur Museum. 1994. Bucureşti. Cum s-ar cuveni. Etoff es egyptiennes du Musse Georges – Labit. în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Ileana Creţu. Moştenirea artei bizantine în România. cel dintâi istoric al artei româneşti. USA. Bucureşti. Conservation textile. Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice. 1995. – Marcela Focşa. 1970. Conservarea preventivă a bunurilor culturale. 2002. Bucureşti. Bucureşti 1999. 1971. Bucureşti. 1969. Philadelphia Museum of Art. – Nicolae Iorga. la Conferinţa Jubiliară Astra. în curs de publicare. Muzee şi monumente.an IV. I. Bucureşti. 1958. Creţu 2005 Mihalcu 1970 Moisil 1911 Moldoveanu 1999 Musicescu 1969 Muzee 1958 Naughebauer. 1972. Nicolescu 1967 Nicolescu 1971 . 1911. – Alexandra Lorquin. Bucureşti. Scoarţe româneşti. Ce este un muzeu istoric.Iolanda Turcu 327 – Radu Florescu. Multidisciplinary science research on old textile. Connaissance du tapis. Londra. 2003. Iulius Orendi. 1994. – Nicolae Iorga. 1971. Sibiu. – Ana Maria Musicescu. BCMI. Norme 1995 – ***. – Kenneth Hudson. Ileana Creţu. 2. Creţu 2002 Lupu. 1970. Gans – Ruedin. O istorie socială a muzeelor. Leipzig. Odobescu. 1939. Toulose. National American Textile Conservation Confference. Bazele muzeologiei. Orientalis che teppichk 1884 unde. National American Textile Conservation Confference – Mexic 2005. în Revista Muzeelor. Broderia medievală românească. Norme de restaurare. 1967. – Mihail Mihalcu. Centrul pentru Formare. – Aurel Moldoveanu. Bucureşti. – Constantin Moisil. – E. Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii. – Corina Nicolescu. – Mihai Lupu. Bucureşti.01. Florescu 1994 Focşa 1970 Gans – Ruedin 1971 Hudson 1972 Iorga 1939a Iorga 1939b Landi 1994 Legea 12 Lorquin 2003 Lupu.

Bucureşti. 531/1997. Tzigara. 1998. Bucureşti. – Claudiu Paradais. Bucureşti. Popa. Bucureşti. 1977. Bucureşti. Rice. Histoire de la dentelle. în Revista Muzeelor. arhiva Laboratorului de Conservare Restaurare a Muzeului Naţional de Artă al României. – Alexandru Tzigara-Samurcaş. Muzeologie generală. Paris. Londra 1964. 1936. Bârcă 1972 Turcu 1997 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe – Corina Nicolescu. Muzeul si publicul tendinţe actuale. – Iolanda Turcu. 4. – James W.Samurcaş 1936 . – Corina Nicolescu. 1972. Principiile ştiinţei curăţării textilelor. Storia dei tessuti d’arte in Italia. Simion 1998 Rice 1964 Stoia. 2003. Istoria muzeelor din România. O istorie socială a muzeelor. 1988. Victor Simion.1956. 1928. Transmuseographia. New York – Toronto. Muzeografia românească. – I. Bucureşti. Comori ale spiritualităţii româneşti la Putna. – I. – Lavinia A. Opriş. Pedagogie muzeală. dosar de restaurare nr. Ana Bârcă. Podreider. Ocrotirea patrimoniului cultural.328 Nicolescu 1977 Nicolescu 1979 Hudson 1972 Opriş 1986 Opriş 1994a Opriş 1994b Opriş 2000 Palliser 1892 Paradais 1988 Plenderleith 1956 Podreider 1928 Popa 2003 Pungă. – Kenneth Hudson. – Doina Pungă. 1994. Bucureşti. – Ioan Opriş. 3-4. 1972. 1979. Comisiunea Monumentelor Istorice. 1994. Conservarea antichităţilor şi a operelor de artă. în Revista Muzeelor. Biodeteriorarea în contextul conservării. – Madam Bury Palliser. 1986. Plenderleith. Opriş. Bucureşti. J. Bucureşti. – Nicolae Stoia. 1892. – F. coordonator Ileana Creţu. 2000. Istoria costumului de curte în Ţările Române. Opriş. Roma. – H. – I. Bucureşti.

2 . 1 Fig.Iolanda Turcu 329 Fig.

3 .330 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe Fig.

4 .Iolanda Turcu 331 Fig.

5 .332 Muzeografia – domeniu al ştiinţelor conexe Fig.

We consider this important to show the connexions between conservation science and other scientifically domains. physics. similar with the original one. .Iolanda Turcu 333 MUSEOGRAPHY – MULTIDISCIPLINARY SCIENCES DOMAIN Abstract The paper presents the multidisciplinary science research on old textile from the National Museum of Art: the Golesti Epitrachelion a byzantium embroidery made in the 17th century. chemistry. like: history of art. embroiderial with gold and gilded silver threads. biology. During the research program we discovered a new inscription.

pentru muzeografi. aşa cum s-a crezut iniţial. unde li se asigură un microclimat stabil. ci e locul unde se conservă bunurile culturale. Aflat în zona înaltă a oraşului. destinaţia şi înfăţişarea clădirii s-au schimbat. restaurarea2. erau sertarele cu obiecte mici. metal. la comanda primarului de atunci al oraşului. Dulapurile mari. ca o prelungire firească a expoziţiilor. . monumentul arhitectural ce adăposteşte astăzi Muzeul de Istorie. de către Andreas Lapicida. Au fost desfăcute toate expoziţiile. aici se aplică tratamente de conservare activă ce vor permite prelungirea vieţii unor obiecte. Gândite judicios de custozii de colecţie. a fost construită scara de onoare. căci acesta se găseşte la o adâncime de 14 metri. activităţi cultural educative. fapt care a dus la umezirea zidurilor până la nivelul etajului I. proprietarii. fisurate şi necalibrate la nevoile de acum ale oraşului. efectuate de o firmă specializată. glisante. De-a lungul secolelor. sculptate în piatră. cu vitrine cu geam. sau chiar amenajat ca un spaţiu vizitabil. nu e doar un spaţiu de păstrare. Anghel 1981. care altfel pot fi distruse de necunoaştere. în partea superioară. din lemn de brad uscat natural. e centrul de la care porneşte cercetarea. prin fenomenul de umiditate ascensională. mari. Depozitul poate fi organizat ca un cabinet de cercetare. Au fost adăugate noi încăperi. care se găsesc deasupra uşilor principale. spaţiu de închiriat. nepăsare. este parte componentă a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. erau aşezate pe un alt corp de dulap. în partea de jos. fragmente de ceramică. piatră. Depozitul. cu conducte învechite. Parte din mobilierul din depozitele de arheologie era executat şi gândit ca mobilier de depozit vizitabil. Practic. A fost o necesitate înlocuirea tuturor conductelor de alimentare cu apă. ci din sistemul de aprovizionare cu apă. organizarea de expoziţii. înalte. judele regal Thomas Altemberger. Aceasta era prima etapă din lucrările care au avut loc. Nucleul iniţial al clădirii a fost construit în anii 70-80 ai secolului XV1. Această apă nu provenea din stratul freatic. A fost casă de locuit. acelaşi constructor care a lucrat şi la ridicarea unei părţi din biserica evanghelică din localitate. Muzeul a fost închis pentru o vreme. Prin lucrări majore. într-un muzeu. turnul locuinţă a primit încă un etaj. În ultimii doi ani a suferit profunde transformări din punct de vedere al conservării şi restaurării. igrasia a putut fi înlăturată. închis cu uşi care se puteau încuia. care reţine apa în sol. 5. p. marmură. terenul pe care a fost construită această clădire este unul argilos.REORGANIZAREA DEPOZITULUI DE ARHEOLOGIE DE LA MUZEUL DE ISTORIE DIN SIBIU Silvia Galea Casa Altemberger. de studiu. sticlă. Aici se observă evoluţia stării de sănătate a pieselor. în 1 2 Beşliu 2000. sediu al primăriei timp de peste 400 de ani. vopsite în culoare neagră pe dinafară şi albă pe interior. 193-207. Elemente arhitecturale ce amintesc de primii proprietari sunt blazoanele nobiliare. Aici. de canalizare sau cele pentru sistemul de încălzire ce străbăteau curtea muzeului.

obiectele mai uşoare. a trebuit să renunţăm la ele. care ele însele. rafturi modulare care să ocupe cât mai eficient locul – 16 moduli cu dimensiuni 2. Spaţiul alocat depozitului de arheologie are cinci geamuri duble. pe care le avem în colecţie. cu dimensiuni de 10 metri lungime. pentru a asigura securitatea pieselor.50 m lungime şi . antifungice. numerotarea simplă şi logică. Rafturile au fost executate din lemn de brad uscat şi tratat cu soluţii antiinflamatoare. Pe peretele dinspre curte. metal. a cedat în punctele de prindere. Vasele mari şi grele au fost aşezate pe rafturile de jos. Din turnul locuinţă. în ideea de a umple cât mai bine cele trei spaţii formate între coloanele care au bolta în leagăn (foto 5). cu poliţe din PAL. sau cea mai sigură. Pentru spaţiul rămas.336 Reorganizarea depozitului de arheologie aceste dulapuri obiectele erau aşezate pe staţiuni de cercetare.20 metri lăţime şi o înălţime de 3 metri am proiectat mai întâi pe calculator. Lemnul de esenţă moale (brad). sprijinite pe cadru de cornier din metal sudat. dispuse pe trei pereţi. Tilişca. făcute din ţeavă rotundă de metal. format de cele trei coloane. Blaturile poliţelor au fost aşezate la înălţimi potrivite. s-a defibrat. Primul spaţiu dintre coloane a rămas loc de acces în depozit. cu ocazia ultimei mutări. microclimatul era stabil. Ocna Sibiului – Cultura Petreşti. ce asigură o bună izolare termică. Această încăpere este salubră. aceste dulapuri. depozitul a fost mutat într-o sală de la parterul clădirii. pe cei trei pereţi. ce au fost executate pe înălţimi diferite. făcea ca orice obiect căutat să fie uşor de găsit şi manevrat. staţiuni. cel mai mare ca suprafaţă. par a fi de patrimoniu. de formă rombică. S-a observat că valorile obţinute erau în limitele normale. au fost aranjate grupat. pe culturi. Pentru a folosi şi spaţiul dintre coloane am proiectat rafturi modulare. aşezate pe staţiuni de cercetare arheologică. Şura Mică – Râşloave… (foto 6). cu obiecte de la cetatea dacică descoperită aici. întregi sau întregite. dar care au o greutate mai mare. de mici dimensiuni. Spaţiul alocat depozitelor are în total 142 m2 (plan 1). are paviment din cărămizi dublu arse. solide. dar şi pentru un mai uşor acces la piesele depozitate aici. Timp de şase luni au fost citite termohigrometrele digitale instalate în acest spaţiu. nu au mai rezistat. iar pe cele de mai sus. de la nivelul trei. instalaţiile – electrică şi de încălzire sunt fiabile. Am încercat să-l folosim cât mai raţional. Fiecare raft conţine un bilet cu numerele de inventar al obiectelor aşezate pe el. şi cu părere de rău. Aici au fost depozitate obiecte provenite de la Câlnic – Cultura Coţofeni. Al patrulea perete este virtual. microclimatul a fost monitorizat. fragmentare. 4. . Pe acestea au fost depuse cutiile cu obiecte din ceramică. A fost zugrăvit în urmă cu un an cu o vopsea specială care lasă peretele să respire. care doi dau spre curte şi al treilea spre stradă. după tipologie. Dar timpul şi desele mutări ale depozitelor şi-au spus cuvântul! Desfăcute şi refăcute de nenumărate ori.40 m înălţime. loc de descoperire. Nu au mai asigurat rezistenţa necesară protecţiei obiectelor pe care le adăposteau. aşezate la înălţimi potrivite. iar ultimul. în poziţia firească. Înainte de a muta aici obiectele din depozite. lustruite. băiţuite. aşezate în stea.Dealul Căţănaş. Pe aceste rafturi au fost aşezate vasele întregi sau întregite. cu ziduri sănătoase. insecticide. la o distanţă de 70 centimetri de acesta. au fost aşezate patru corpuri de rafturi modulare. Cele cinci calorifere sunt aşezate sub geamuri. Este despărţit în trei suprafeţe inegale de două rânduri de coloane cu baza pătrată şi boltă în plin centru (plan 2). 1. Pe cât posibil. prin vechime şi frumuseţe. Primele două spaţii au paviment de dale din piatră şi bolţile în cruce. şi tavan din grinzi de stejar.

doar numărul de inventar al obiectelor. Fiecare din aceste părţi are câte 12 poliţe (desen 3b). Pentru o mai corectă informare a celor care vor căuta date despre obiectele adăpostite în acest depozit.Silvia Galea 337 0. am iniţiat un proiect de fotografiere a tuturor obiectelor. Considerăm că acesta este un prim pas spre controlul acestuia. care înregistrează temperatura şi umiditatea relativă. cu cifre: 1. şi câte 0. Pentru a nu mai elibera praf. iar poliţele.5755 – 1 buc .stânga. sunt trecute pe rubrici. dreapta. cu un covor din material antistatic. informaţiile pot fi transformate în grafice care arată diferenţele înregistrate de T şi U. S. fixate cu şuruburi. translucid. iar în interiorul sertarelor sunt bilete pe care sunt scrise toate numerele de inventar ale obiectelor care se găsesc în ele (foto 7). roman. sumar. Câte o copie a acestora o au şi muzeografii repartizaţi pe colecţii de arheologie: preistorie. dar nu lucios. şi de vizitare spre moduli de pe margini (desen de ans. cutia 3) (foto 8).60 m adâncime (desen 3a). dacic. Toate datele din registrele de inventar sunt scrise şi în sistem digital. podeaua de cărămidă va fi conservată cu un strat de răşină epoxidică. Deocamdată. 4. au fost executate contravântuiri din ţevi de metal de secţiune pătrată cu latura de 20 mm. Fiecare modul este despărţit în două sau trei părţi. dar sunt salvate şi pe câte două discuri CD-rom. Au fost dispuşi câte 4 moduli în 4 pachete. la noi în muzeu a fost iniţiat un proiect de monitorizare a acestora în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Optoelectronică de la Bucureşti – platforma Măgurele. număr de bucăţi şi topo. Rafturile au fost numerotate cu cifre romane: de la I la XIII. La geamuri vor fi montate galerii cu draperii din material neutru. c 3. pe culoarele de acces. În depozit. la 1 metru distanţă între ele şi faţă de zid. Dacă acest proiect se va materializa. partea stângă. pentru a găsi cât mai rapid un obiect. în spate. Pe fiecare sertar este o eticheta cu staţiunea unde au fost descoperite obiectele conţinute aici. Au fost setaţi să facă înregistrări la 15 minute.S. există un registru de depozit.12. Pentru o mai mare siguranţă. poliţa 12. mijloc. există în memoria calculatorului. Lumina este asigurată de becuri cu filament incandescent. Modulele dintr-un pachet. de jos în sus.4). de ex: A. ca elemente solide de sprijin pentru poliţe. 2. pe înălţime. modulii din fiecare pachet au fost fixaţi între ei cu plăcuţe de metal. cu cifre arabe. Printr-un program special. muzeul nostru va primi aparatura de care are nevoie pentru monitorizarea microclimatului în depozite şi expoziţii. Tot pentru siguranţa pieselor pe care le vor adăposti. umiditate relativă şi temperatură. D . pentru culegerea de informaţii au fost amplasaţi mai mulţi senzori în depozite şi expoziţii. . pentru a rigidiza rafturile. prinse cu holşuruburi. Pentru înregistrarea parametrilor de microclimat. (modul X. cu acces pe ambele părţi. iar despărţiturile. cu bare rotunde din fier beton de 10 mm aşezate traversal. Modulii au fost executaţi din lemn. şi apoi acoperită. pe spatele fiecărui modul.60 m de o parte şi de alta. la distanţa optimă pentru a asigura un iluminat suficient şi eficient.R într-o perioadă dată. raft 4.X. în care. M. pentru protecţie împotriva luminii naturale. Am dori ca acest proiect sa fie asimilat de un proiect de cercetare internaţional INOE 2000. culoar de acces în lungul depozitului.4. dispuse pe pereţi şi pe tavan. 3. de la 1 la 12.

Beşliu. P. p. M. 193-207. în Revista Muzeelor şi Monumentelor.338 Reorganizarea depozitului de arheologie Bibliografie Anghel 1981 Beşliu 2000 – – Cercetări de restaurare şi conservare a patrimoniului. Primăria Veche din Sibiu. .

Plan parţial al parterului .Silvia Galea 339 Plan parter Foto 1.

Planul spaţiului de depozitare .340 Reorganizarea depozitului de arheologie Foto 2.

b. Raft mare A. Raft mare B) b Foto 4.Silvia Galea 341 a Foto 3. Schiţele pentru rafturi (a. Amplasamentul rafturilor din depozitul de arheologie .

Die rationelle Nutzung des bestehenden Lagerraums über den wir verfügen führt zu einer gerechten Konservierung der Sammlungen. Es ist der Raum wo mit der Erforschung und den Vorbereitungen für Austellungen begonnen wird. Die Oganisierung des Lagerraums ist eine Gemeinschaftsarbeit. wo die Kulturgüter unter ganz bestimmten Bedingungen auf bewahrt werden. . Raft sub arcadă Foto 6. Rafturile din spaţiul central al depozitului Foto 8. pe staţiuni DIE REORGANISIERUNG DES ARCHÄOLOGISCHE DEPOT DES HISTORISCHE MUSSEUM VON HERMANSCHTADT Zusammenfassung Der Lagerraum ist der Raum. Raft cu schelet metalic Foto 7.342 Reorganizarea depozitului de arheologie Foto 5. Sertarele cu obiecte arheologice.

Tratamentele de conservare preventivă încep din depozit prin asigurarea condiţiilor de microclimat adecvate (temperatură. instituţii culturale. lumină. un mare număr referindu-se la Sibiu. În prezent muzeul are cel mai bogat patrimoniu medieval din România. între structurile sale Muzeul de Istorie. Emil Fischer . Este o activitate cu caracter global. „Dunărea de la cazane la vărsare (imagini de epocă)”. achiziţii permanente şi prin includerea fondului ce provine de la Muzeul Asociaţiunii. având un grad diferit de rezistenţă faţă de acţiunea factorilor ambientali. o muncă în echipă. „Bresle sibiene”. fortificaţii. Kamila Asboth. a fost constituită la sfârşitul secolului al XIX-lea prin donaţii de la colecţionari precum Emil Sigerus. clădiri dispărute. situat în zona centrală a oraşului. ASPECTE GENERALE DE CONSERVARE Ramona Staicu Muzeul Naţional Brukenthal cuprinde. imagini ale principalelor oraşe româneşti şi capitale europene. Wilhelm Auerlich. „190 de Ani de la deschiderea oficială a Muzeului Brukenthal”.COLECŢIA DE GRAFICĂ DOCUMENTARĂ A MUZEULUI DE ISTORIE. rozătoare. dezinfecţie – prin tratamente fizice imersie. ciuperci. dăunători biologici (insecte.care a fost şi fotograful Casei Regale şi a Muzeului Asociaţiunii. colecţia Astra. în vederea prelungirii existenţei obiectului. dar şi o problemă de cercetare şi execuţie. aerisire. chimic). mucegaiuri). pulverizări. Conservarea curativă presupune măsuri speciale aplicate în cazul în care a avut loc atacul asupra piesei: deratizare. Conservarea patrimoniului constituie un domeniu important în asigurarea stării de sănătate a obiectelor de patrimoniu. de prevenire a activităţii factorilor agresivi de mediu: umiditate. Cuprinde imagini cu vederi generale. oraş al muzicii”. O mare parte din fotografii au fost executate în atelierele fotografice transilvănene şi în special ale artiştilor fotografi sibieni începând cu Theodor Glatz. sau chimice – pensulări. injectări. într-un spaţiu reprezentativ pentru istoria locală. istoriei artei. umiditate. Muzeul de Istorie a fost implicat în proiectele expoziţionale cu piese ce aparţin colecţiei de Grafică documentară pe diverse teme: „Sibiu. evenimente istorice. istoria fotografiei. arhitecturii. . lumină) şi continuă în laborator prin tratamentele specifice fiecărui material din care este constituit obiectul de patrimoniu şi în funcţie de degradările suferite (atac biologic. cuprinzând în prezent 34. împrejurimi ale Sibiului. Conservarea preventivă presupune o serie de măsuri generale. „Sibiul. poluarea – (praf şi gaze). Colecţia se compune din cărţi poştale. personalităţi româneşti şi săseşti. Colecţia este de un real interes pentru specialiştii din domeniul istoriei. „Sibiul văzut de fotografi”. „Din istoria teatrului sibian”. termice. Colecţia de Grafică documentară. când Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană. oraş European”. dezinsecţie. Materialele din care sunt constituite bunurile culturale au o importanţă deosebită. În anul 2007. Acest valoros fond de documentare a fost şi este expus în diverse expoziţii pentru a fi cunoscut atât de prietenii muzeului cât şi de specialişti prin expoziţii temporare sau permanente. gazare a spaţiilor cu substanţe testate. litografii şi fotografii cu tematică diversă despre localităţi din ţară şi Europa.000 de piese cu o tematică foarte bogată. temperatură.

lumina naturală nu afectează direct obiectele depozitate. Acestea sunt aşezate vertical în sertare. O mare parte a colecţiei este des solicitată atât pentru studiu cât şi în vederea expunerii şi fotografierii. fotografii. O treime din colecţie o reprezintă cărţile poştale de dimensiuni reduse de 9/14. iar lucrările de grafică de dimensiuni mai mari sunt aranjate prin suprapunere. praful este îndepărtat doar prin aspirare. sunt separate cu hârtie de filtru sau hârtie japoneză. Pentru controlul factorilor microclimatici. responsabilul ştiinţific al colecţiei de „Grafică Documentară”. la geam au fost montate draperii pentru a înlătura pe cât posibil acţiunea nocivă a luminii. de asemenea şi spaţiul. În încheiere. sistemul de încălzire folosit în depozit a fost redus la un nivel scăzut. acest lucru ducând în timp la uzura mecanică a pieselor. fără blitz.344 Colecţia de grafică documentară a Muzeului de Istorie. menţinute în poziţie de repaus. iar pentru găsirea unui obiect este necesară manipularea întregului lot de lucrări. executate de artişti fotografi la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Lucrările de dimensiuni mai mari. sunt constante şi se încadrează în limitele admise. deoarece favoriza colectarea şi vehicularea prafului. Piesele sunt curăţate şi aerisite. muzeograf Aurelia Cozma. prevăzute cu sertare de diferite mărimi şi în mape din carton protejate cu hârtie de filtru. în spaţiile de expunere dar şi în depozit au fost montate termohigrometre electronice cu ajutorul cărora sunt verificate şi înregistrate periodic valorile UR şi T. care se înscriu în limitele admise. Mocheta existentă în depozit a fost înlăturată. a căror suprafaţă nu poate fi compromisă prin suprapunere. Acţiunea de fotocopiere are loc într-un spaţiu separat cu parametri de umiditate relativă şi lumină constanţi. Cu toate acestea. Numărul de obiecte din sertare diferă în funcţie de starea lor de fragilizare. cu o mare diversitate dimensională. atât din ţară cât şi din străinătate un număr foarte mare de piese: vederi. ale caselor şi străzilor dispărute din Sibiu şi împrejurimi. Această operaţie se face cu lumina rece. registrul inventar al colecţiei şi fişele de depozit au fost înregistrate pe calculator în baza de date a muzeului. În cazul în care numărul de piese dintr-un sertar este mare. Aspecte generale de conservare Colecţia de „Grafică Documentară” are ca material suport hârtia şi cartonul. spaţiul ocupat de depozitul de „Grafică documentară” este salubru. voi prezenta câteva imagini din acest calendar. doctoranzi. Obiectele pot fi regăsite şi identificate uşor. a căror suprafaţă poate fi afectată prin contactul direct cu piesa învecinată. prevăzut cu un geam care dă într-o curte mică interioară. Cu cât numărul pieselor este mai redus cu atât apariţia uzurii este mai mică. Normele de conservare în vigoare prevăd montarea termohigrografului în spaţiile muzeale. higroscopice. Pentru a evita pe cât posibil variaţiile de microclimat. au fost aranjate prin suprapunere în număr redus în sertare. Valorile UR şi T din acest spaţiu. masteranzi. Sunt materiale de natură organică. Lucrărilor de grafică artistică. sunt curăţaţi şi dezinfectaţi periodic. . Din fericire. deoarece acest aparat este mult mai precis şi are avantajul de a furniza înregistrarea continuă a valorilor umidităţii şi temperaturii pe perioade mai lungi. modulii de depozitare. albume cu imagini ale fortificaţiilor. le-au fost montate passe-par-tout-uri. de către diferiţi specialişti. au fost solicitate pentru studiu. Recent. Piesele sunt depozitate tipodimensional în dulapuri din lemn şi metal. situat la etaj I al clădirii. În acest an. existente în colecţie. foarte sensibile la acţiunea factorilor agresivi de mediu. creşte frecvenţa de căutare a piesei. a selectat 12 lucrări din colecţie pentru publicarea unui calendar istoric pe anul 2007 cu imagini ale Sibiului vechi. de frecvenţa de căutare.

Bucureşti.Ramona Staicu 345 Bibliografie 1. p. 2003. Bazele muzeologiei. Aurel.Imagine a Sibiului după o gravură a lui August Sporner. p. Aurel.130. Bucureşti. Moldoveanu. 1994. Conservarea preventivă a bunurilor culturale ediţia a 2-a. Florescu.17. Bucureşti. 1994. Foto1 . 3. Moldoveanu. Bazele conservării.198-200. 2. p. Radu. executată de artistul fotograf August Meinhard la 1883 .

Foto 4 . fotografie executată de Wilhelm Auerlich. litografie de Johann Gebbel Foto3 .346 Colecţia de grafică documentară a Muzeului de Istorie.Primăria Veche (în prezent Muzeul de Istorie). la sfârşitul secolului XIX .Imagine cu Palatul Brukenthal. Aspecte generale de conservare Foto 2 –Portretul baronului Samuel von Brukenthal. fotografie executată de fotograful August Meinhard la 1886.

executată de fotograful Emil Fischer. Foto 6 – Imagine cu sediul Asociaţiei Meseriaşilor la sfârşit de secol XIX – în prezent sediul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA .Imagine cu Piaţa Mică – târg la 1912.Ramona Staicu 347 Foto 5 .

6. The documentary graphics collection contains postcards. lithographies and photographs with diverse themes: historic events.348 Colecţia de grafică documentară a Muzeului de Istorie. 1 – View of Sibiu after an engraving by August Sporner. made by the photographer Emil Fischer. 5 – The sall square image – market in 1912. to control its microclimate conditions. art historians. Romanian and foreign personalities. Foto. photography by August Meinhard 1886. – Image with the Crafts Association on the end of the XIXth century – now ASTRA Traditional Popular Civilisation Museum hadquarter. 2 – Samuel von Brukenthal portrait. to keep it for future posterity. buildings which no longer exist. Foto. maked photographer August Meinhard on 1883. . fortifications. cultural institutions. lithography by Johann Gebbel. photographic historians as well as the public. photography by Wilhelm Auerlich. Aspecte generale de conservare THE DOCUMENTARY GRAPHICS COLLECTION OF THE HISTORY MUSEUM GENERAL CONSERVATORY ITEMS Summary The documentary graphics collection of the History Museum has been created at the end of the 19th century. Illustration list Foto. 4 –Brukenthal Palace view. Foto. The collection is a valuable documentary source especially for the historians. images of the main Romanian cities and of European capitals. Foto. on the end of XIXth Century. architects. Foto. In this article I have presented a few general aspects concerning the reevaluation of these documents to promote the conservation of the documentary graphics collection. and to present it in an exhibition for the benefit of the public. 3 – The Old Townhall (History Museum now).

Datorită faptului că sunt recoltate numeroase fragmente ceramice de pe şantiere acestea nu pot primi numere de inventar. prin urmare ele trebuie depozitate într-un spaţiu. iar cel de-al doilea este de fapt o schiţă a drumului pe care trebuie să-l urmeze orice obiect cultural nou din perspectiva evidenţei. . până când ele vor putea fi dezinfectate sau restaurate.Dotarea acesteia cu un număr de cutii din lemn suficient de spaţioase. . Propuneri: .Necesitatea asigurării securităţii acestor bunuri şi protejarea dreptului intelectual. sub cheie. axate pe două planuri: primul vizează modul de funcţionare a unei camere de tranzit menită să fluidizeze circulaţia bunurilor culturale nou introduse în muzeu şi să la asigure securitatea şi microclimatul adecvat.Identificarea unei încăperi care să ofere condiţii pentru păstrarea materialelor şi să asigure securitatea şi microclimatul necesar. existând riscul ca în momentul întregirii vaselor în urma restaurării acestea să cuprindă fragmente cu diferite numere de inventar. A.Organizarea unei evidenţe clare a materialului arheologic recoltat. . . .Instituirea unui registru în care să fie consemnate toate întrările şi ieşirile de materiale. . Practica întocmirii proceselor verbale pe foi volante mi se pare a nu fi cea mai potrivită deoarece acestea pot fi pierdute şi nu există garanţia că .Materialele venite direct de pe şantier nu pot fi depozitate în acelaşi spaţiu cu bunurile restaurate şi stabilizate. .În situaţia actuală manipularea acestor materiale poate fi făcută.Investigaţii şi la parterul clădirii pentru evitarea deplasării materialelor pe drumuri lungi. fapt ce pare banal. Proiect privind organizarea camerei de carantină(tranzit) Înfiinţarea unei camere de carantină este necesară datorită mai multor motive. care să poată fi încuiate.D.R.CONSIDERAŢII PRIVIND EFICIENTIZAREA ACTIVITĂŢII DE EVIDENŢĂ A PATRIMONIULUI Ştefan Viorel Papp Având în vedere situaţia reală a evidenţei bunurilor culturale din M. dintre care putem enumera: .materialele achiziţionate sau primite prin donaţie nu sunt întotdeauna într-o stare de conservare suficient de bună.C. în care fiecare responsabil de şantier să depoziteze materialele ceramice fragmentare care nu au număr de inventar atribuit. am încercat să schiţez câteva măsuri pentru eficientizarea acesteia. altul decât depozitele. precum şi cu mobilier adecvat pentru depozitarea bunurilor definite cărora li se pot atribuii numere de inventar. .Instituirea unui registru cu procese verbale de predare/primire a bunurilor cu număr de inventar atribuit. dar practica demonstrează că o readucere aminte nu este de prisos. practic de către oricine cu sau fără respectarea normelor şi regulilor în vigoare. Ar fi de preferat ca această încăpere să fie amplasată cât mai aproape de Secţia de Restaurare .

educării şi recreerii. cele care pot fi întregite.01. bunurile vor fi predate acestei secţii.Intrarea materialelor se face în prezenţa responsabilului de şantier. 12/11 ianuarie 2006 (M. Of. După cum este lesne de imaginat toate aceste funcţii implică prezenţa bunurilor culturale de patrimoniu. Paşi de urmat pentru realizarea unei evidenţe clare a bunurilor de patrimoniu În conformitate cu legea nr. . cheile de la cutii sunt păstrate de responsabilului de şantier. materialele sunt depuse în cutii care se închid. Of. Prin urmare. cunoscuţi de către tot personalul implicat în această activitate astfel încât scopul conservării preventive să fie atins.Investigaţii. completarea rubricilor Registrul Inventar General şi predarea în gestiune.04.iulie 2003. evidenţa. sau a studierii acestora. B. completată cu Legea nr. manipularea acestora şi păstrarea lor. obiectele metalice şi cele din materiale organice. Odată cu trecerea timpului creşte şi incertitudinea. de către responsabilul de sală în cazul bunurilor achiziţionate sau donate şi de responsabilul de şantier în cazul materialelor arheologice. paşii pe care trebuie să-i urmăm în realizarea unei evidenţe clare a acestora trebuie să fie foarte bine organizaţi.În funcţie de planificarea făcută de Secţia de Restaurare -Investigaţii. conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal. pe bază de proces verbal. a celui de sală. Acestora li atribuie numere de inventar înainte de restaurare. Constituirea ştiinţifică a patrimoniului muzeal se face în principal pe trei căi: achiziţia. marcarea acestuia pe obiecte. gestiunea şi inventarierea bunurilor culturale deţinute de muzee. c) punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoaşterii. legată de obiect. . cu scopul predării materialelor Secţiei de Restaurare . a celui de sală. în prezenţa conservatorului desemnat să completeze Registrul Inventar General şi a gestionarului care v-a prelua bunurile respective desfăşoară procesul de atribuire a numărului de inventar. 2035 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenţa. centre de cultură şi alte unităţi de profil din 18. 528 / 23.350 Consideraţii privind eficientizarea activităţii de evidenţă a patrimoniului cele existente la un moment dat sunt toate câte s-au întocmit.2003). documentarea.Numirea unei persoane care să răspundă de această încăpere.2006) articolul 4.După prelucrarea materialului ceramic. .Ieşirea materialelor se face în prezenţa responsabilului de şantier. protejarea şi dezvoltarea patrimoniului muzeal. . 311/8. b) cercetarea ştiinţifică. marcate pe o etichetă din material plastic.2000. donaţia şi colectarea de teren. 39/17. Prioritar pentru restaurare sunt obiectele întregi. . case memoriale. . O evidenţă clară reduce substanţial necesitatea manipulării obiectelor. acest lucru este consemnat în registru.07. a muzeelor şi a colecţiilor publice (M. responsabilului de şantier. La intrarea în patrimoniul instituţiei publice a unui bun cultural se efectuează următoarele operaţiuni1: 1 Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. administrarea. colecţii publice. funcţiile principale ale muzeului sunt: a) constituirea ştiinţifică. materialele care au număr de inventar atribuit sunt predate/primite pe bază de proces verbal.

în vederea completării Registrului pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale. Materialele care trebuie restaurate sunt predate pe bază de proces verbal responsabilului camerei de carantină (tranzit).). Materialul ceramic fragmentar este depus de către responsabilul de şantier în cutiile din camera de carantină (tranzit) şi sunt încuiate. vedere generală şi detalii semnificative. Supraveghere pentru ca împreună cu un conservator să înregistreze bunul cultural în Registrul Inventar General. e) se marchează numărul de inventar pe obiect. se completează rubrica Denumire obiect şi eventual dimensiunile (trebuie avut în vedere faptul că dimensiunile pot să fie modificate după efectuarea restaurării). sub orice formă (achiziţie. unde i se atribuie un număr de inventar din Registrul Inventar General. Aici se întocmeşte buletinul de analiză şi la nevoie se solicită Comisia de restaurare pentru a hotărî etapele şi procedeele de restaurare. În opinia mea trebuie făcută o distincţie între diferitele materiale intrate în patrimoniul muzeului. În funcţie de planificarea făcută de Secţia Investigaţii – Restaurare.Ştefan Viorel Papp 351 a) se atribuie obiectului un număr de inventar corespunzător poziţiei care urmează după ultima înregistrare. Responsabilul camerei de carantină întocmeşte procesele verbale de predare primire şi completează registrul cu materialele intrate în cameră. şi anume între materialele ceramice fragmentare recoltate de pe şantierele arheologice şi celelalte. . mai puţin materialului ceramic fragmentar căruia i se va atribui număr de inventar numai după restaurare. Drumul prevăzut de documentul mai sus menţionat pentru obiectele nou intrate în muzeu nu poate fi urmat întocmai deoarece starea de conservare a acestora în cele mai multe cazuri nu este cea optimă care să permită depozitarea lor permanentă. îl reprimeşte pe bază de proces verbal şi împreună cu Fişa de restaurare (copie xerox) se prezintă la Secţia Evidenţă. Conservare. persoana care a predat bunul. Se întocmeşte procesul verbal de predare/primire între cel care aduce bunul şi personalul secţiei. b) obiectul este fotografiat. Tot acum se marchează numărul de inventar pe obiect. Supraveghere. Conservare. dacă acestea au fost modificate în procesul de restaurare. preţ. act de donaţie. c) obiectul este studiat de muzeograful specializat în categoria respectivă de obiecte. d) se completează rubricile Registrului pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale cu toate informaţiilor despre obiect. g) obiectul este depozitat consemnându-se în cataloagele topografice codul poziţiei la care poate fi regăsit. proces verbal care va conţine şi date despre modul de achiziţionare (acte de achiziţie. bunurile culturale sunt predate acestei secţii unde se constată dacă starea de sănătate a bunului cultural îi permite sau nu introducerea lui în depozitele muzeului. Primul drum al bunului cultural nou introdus în muzeu este la Secţia Evidenţă. După restaurarea bunurilor culturale. şantier arheologic etc. colectare de teren) trebuie să urmeze un anumit drum şi să se întocmească anumite documente. donaţie. cheile fiind păstrate de acesta. Orice bun cultural introdus în muzeu. să completeze rubrica „Descriere obiect” şi să corecteze eventual dimensiunile. Aici se vor face fotografi ale bunurilor înainte de restaurare. f) se completează fişele de fototecă pe care se lipesc martorii fotografici 9/12 cm.

(autorul şi locul descoperirii) şi alte date utile evidenţei.condiţiile de microclimat ale noului spaţiu. Supraveghere. operator. cu paginile numerotate. Muzeograful specialist întocmeşte Fişa analitică de evidenţă. ar fi util să se păstreze într-un dosar special al Secţiei Evidenţă. Registrul trebuie să se prezinte ca un volum legat. în care se consemnează: .352 Consideraţii privind eficientizarea activităţii de evidenţă a patrimoniului După aceea bunul cultural este predat pe bază de proces verbal gestionarului colecţiei căreia îi aparţine. planuri). autorul. Art. Supraveghere şi să fie trecute în Registrul de evidenţă al proceselor verbale al secţiei. Sistemul de evidenţă al muzeului Principalele instrumente de evidenţă ale muzeului sunt: a) Registrul Inventar General – se întocmeşte într-un singur exemplar. observaţii2. descrierea sumară a obiectului. Numărul de inventar va însoţi obiectul atâta timp cât acesta face parte din colecţiile instituţiei. materialul şi tehnica (în cazul operelor de artă). Dacă obiectul 2 Florescu 1998.13 este prevăzut printre altele la punctul j) necesitatea elaborării pentru fiecare depozit a unui catalog topografic şi a altor forme de organizare a informaţiei de orice natură privind regăsirea obiectului. Conservare. locul. epocă. şi data achiziţiei. zonă. conservare. Dacă restaurarea nu este necesară bunul cultural este înregistrat imediat şi predat gestionarului. denumirea obiectului. completează Registrul de evidenţă analitică şi programul DocPat.durata(perioada). preţ de achiziţie. Copiile proceselor verbale (sau după caz originalele) ce privesc bunul cultural. desene. Rubricile vor cuprinde: numărul de inventar. 1546. să revină Secţiei Evidenţă.94-113. Numărul de inventar reprezintă codul de identitate al obiectelor. De asemenea la Art. Conservatorul întocmeşte Fişa de conservare a obiectului pe baza Fişei de restaurare şi a Fişei analitice de evidenţă întocmite de muzeograf (sau a informaţiilor furnizate de acesta). având consemnată data deschiderii lui. autor. Pentru uniformizarea evidenţei tuturor depozitelor ar fi util ca îndrumarea coordonarea privind modul de completare a documentelor. documente de referinţă (fotografii. se introduce la fiecare depozit un Registru de evidenţă. valoare. activităţii . . data completării.cine îl ia în primire sub semnătură. cultură. din care reies modul.natura activităţii în care este implicat obiectul (filmare. cercetare) . 18 pentru realizarea evidenţei operative a mişcării bunurilor culturale mobile şi pentru o corectă analiză cauzală a modificărilor stării acestora. din care pe urmă se pot înfiinţa extrase pentru diferitele secţii ale muzeului fiecare cu gestiunea proprie şi gestionar independent (chiar şi secţiile din expoziţii pot fi împărţite în mai multe gestiuni). expunere. provenienţă. stare de conservare. cod care se înscrie pe obiect şi care devine astfel semnul său de recunoaştere. . p. fotografiere. Gestionarul îl înregistrează în Registrul Special îi stabileşte locul de depozitare permanent şi îi consemnează poziţia în Catalogul topografic. Conform Hotărârii Guvernului României pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate nr.

se aplică pe obiect. despre istoria ei. Pentru fiecare obiect intrat în patrimoniul unei instituţii publice se atribuie un singur număr de inventar. etc.Pentru etichetarea temporară se poate folosi eticheta ataşată. trebuie să existe posibilitatea ca numărul să fie îndepărtat. consider că reperul trebuie să fie Catalogul topografic. trebuie aplicate în mai multe locuri pe obiecte de mari dimensiuni. Radu Florescu. se va consulta restauratorul. dar cred că le-am subliniat pe cele mai importante. Fiecare componentă va primi acelaşi număr de inventar. sau cerneală pe textile. momentul achiziţiei. . .Numărul se va aplica fără să provoace stricăciuni obiectului. Pentru a regăsi cât mai uşor obiectele căutate.Numerele vechi de inventar nu se îndepărtează de pe obiectele de muzeu.Când există dubii cu privire la metoda cea mai indicată. ele pot oferi informaţii în plus despre circulaţia piesei.)4.Etichetarea trebuie să fie reversibilă. . p.cit. folosindu-se pentru completare tocmai date de pe aceasta. dar numărul trebuie să fie rezistent. În acest sens baza de date fotografică a fost organizată tot pe sectoare. Etichetarea şi marcarea obiectelor de muzeu . . În cazul intervenţiilor sau restaurării se vor consemna amănunţit toate demersurile pe care le-a suferit piesa. nu se pun ştampile pe hârtie sau pergament. Fişa analitică de evidenţă . 3 4 OMCC nr. se dă un singur număr de inventar enumerându-se însă explicit componentele.Numărul trebuie să fie aplicat în cel mai sigur loc de pe obiect.Ştefan Viorel Papp 353 va fi scos. Se ataşează fizic.Etichetele trebuie să fie aplicate în aceleaşi locuri pe piese asemănătoare. nu am reuşit să surprind toate aspectele legate de subiectul abordat. Acest tip de fişă este completată de către conservatorul muzeului pentru fiecare obiect de patrimoniu.În cazul obiectelor de muzeu care s-ar putea dezmembra. 2035.Numărul de inventar sau de catalog reprezintă legătura dintre obiecte şi documentele legate de obiecte (registre).Pentru siguranţă. fiecare parte trebuie să primească eticheta cu numărul (acelaşi). . . de exemplu costum. Acelaşi model de organizare ar fi de dorit să urmeze şi fişele de conservare şi cele analitice de evidenţă. numărul va fi vizibil în fotografiile obiectului. transferat sau predat. Sunt convins că puse în practică cele prezentate mai sus vor contribui la „aerisirea” evidenţei bunurilor de patrimoniu ale muzeului. Este în concordanţă cu F. dar la rubricile „dimensiuni” şi „descriere” fiecare componentă va fi tratată în mod explicit. În cazul unei entităţi compuse din elemente diferite. nu se aplică etichete adezive. acesta va fi radiat din Registru şi va fi scăzut din gestiune o dată cu întocmirea actului de scădere. b) Fişa de conservare este o fişă analitică. Desigur. nu se fixează plăcuţe metalice pe lemn. Aici se consemnează starea de conservare a piesei.E. module şi cutii în mod similar catalogului topografic. separat3. op. cum ar fi un tezaur monetar sau de altă natură. . . .Metoda de aplicare a numărului trebuie să fie sigură. . dacă este cazul.este completată de muzeograful/cercetătorul ştiinţific specialist. 45-81. . Nu se admite un singur număr de inventar pentru o entitate compusă. .A. dar nu trebuie să afecteze aspectul obiectului.Pentru marcarea obiectului trebuie folosite metode specifice în funcţie de aspectele fizice (nu se ard sau zgârie numere pe obiecte din lemn sau metal.

. Ordinul Ministerului Culturii nr. CONSIDÉRATIONS CONCERNANT L’EFFICIENTIZATION DE L’ACTIVITÉ D’EVIDENCE DU PATRIMOINE Résume Compte tenant de la situation réelle de l’évidence des objets culturelles du MCDR j’ai essayé a suggérer quelques mesures pour la rendre efficace sur deux plans: le premier regarde la modalité de fonctionnement d’une chambre de transit destinée à assurer la sécurité et le microclimat propre.2000. case memoriale. colecţii publice. centre de cultură şi alte unităţi de profil din 18. gestiunea şi inventarierea bunurilor culturale deţinute de muzee. et le second concerne une esquisse du chemin qu’un objet culturel doit parcourir en ce qui concerne l’évidence. Bucureşti 1998. Bazele muzeologiei. Radu.04. 2035 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenţa. aspect qui pouvait paraître banal mais la pratique montre qu’une nouvelle perspective n’est pas inutile.354 Consideraţii privind eficientizarea activităţii de evidenţă a patrimoniului Bibliografie Florescu.

cu sprijinul unei echipe internaţionale de specialişti. Maria este aşezată . este realizată din gresie cenuşiu – gălbuie.1437). Art and Culture under the Last Ruler of the Luxemburg Dynasty. nr. de la începutul secolului al XV . 1387-1437”. realizată în jurul anului 1400.2006 – 18. care a vândut-o în 1876 Muzeului Brukenthal. de un artist rămas necunoscut. Expoziţia a evidenţiat nu doar complexa personalitate a lui Sigismund. Iniţial sculptura a fost atribuită de V. alături de piesele care au provenit din colecţiile naţionale ungare. fiind sculptată dintr-un singur bloc de piatră.03. LA.2006 şi itinerată în perioada 13. ci a oferit şi imaginea fenomenului artistic şi cultural al vremii. Piesa provine din colecţia preotului Michael J. printre care menţionăm: Die Bayerisce Staatsbibliothek şi Die Staatliche Graphische Sammlung din Munchen.2006 la Muzeul Naţional de Istorie şi Artă din Luxemburg (Musée National d’Historie et d’Art). 200 kg. grupul statuar „Pietà” este cel mai de seamă reprezentant al goticului matur. Prin exponatele care au oglindit epoca respectivă. Distingându-se printr-o fineţe excepţională de execuţie.42 cm. Proiectul expoziţiei a fost elaborat de un colectiv de istorici de artă ai muzeului din Budapesta. cu o finisare deosebită făcută prin şlefuire. Metropolithan Museum din New York. Britsh Museum din Londra.10.lea. Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.achiziţionată ulterior de Societatea de Ştiinţele Naturii. expoziţia a fost o adevărată restituire a artei şi culturii medievale şi renascentiste de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi prima jumătate a secolului al XV-lea.) în perioada 17. soclu 56 x 47 cm L. inv. L. provenind din peste 100 de biblioteci. capodopere ale artei orfevrăriei transilvănene şi cu trei sculpturi în piatră. subliniind strălucita sa carieră politică şi militară. dar nu şi prin lustruire. S 311). de un autor necunoscut. organizată la Muzeul de Artă din Budapesta (Szépmüvézeti Múzeum. Sculptura (Î. aşa-zisul stil „moale” sau „molatec” din Transilvania. Bibliotheque Nationale şi Musee Louvre din Paris. Ackner din Guşteriţa/ Hammersdorf . EXPUSĂ LA BUDAPESTA ŞI LUXEMBURG PROBLEME DE CONSERVARE Dorina Ţiplic Muzeul Naţional Brukenthal a fost solicitat să colaboreze la expoziţia: „SIGISMUNDUS REX ET IMPERATOR. Roth meşterului Ulrich din Braşov şi datată în primul deceniu al secolului al XVI-lea. fin granulată şi relativ omogenă. Această grandioasă expoziţie a fost dedicată personalităţii complexe a lui Sigismund de Luxemburg – rege al Ungariei (1387 . Cercetările mai recente au stabilit că lucrarea este foarte probabil o operă din ambianţa boemo-austriacă. greutatea cca. muzee şi tezaure a unor catedrale renumite. Kunsthistorisches Museum şi Die Osterreichische Nationalbibliothek din Viena sau Biblioteca Vaticanului. Grupul statuar este păstrat fragmentar. În studiul actual o să mă opresc asupra problemelor de conservare pe care le-a ridicat Grupul statuar „PIETÀ” pentru a participa la această expoziţie.O LUCRARE DE EXCEPŢIE DIN COLECŢIA MUZEULUI NAŢIONAL BRUKENTHAL. Isus 67 cm.06. Muzeul nostru a participat la această expoziţie cu patru piese de argintărie.07 2006 – 15. Expoziţia a cuprins 350 de lucrări. rege (din 1410) şi ulterior împărat al Sfântului Imperiu Roman (din 1433). dar mai ales patronajul său artistic şi cultural. 92 cm.

Organizatorii (Muzeul De Artă din Budapesta). straturi protectoare pentru vibraţii (din burete cauciucat) de o firmă specializată în transportul operelor de artă (desemnată de organizatori). Contururile detaliilor nedeteriorate s-au păstrat deosebit de pronunţate (bucle de păr. respectându-se legile în vigoare privind securitatea operelor de patrimoniu. care a efectuat şi transportul. dar având în vedere că lucrarea de artă trebuia transportată la cele două expoziţii. cu sistem de fixare cu materiale de ambalaj speciale. dezlipirile în formă de scoică cu modificări ale aspectului de suprafaţă. puneau probleme de rezistenţă piesei. Ambalarea lucrării a fost efectuată în prezenţa şi sub supravegherea conservatorului şi restauratorului – în ladă din lemn special construită pentru transportul operelor de artă. s-au angajat să efectueze lucrările de conservare-restaurare ale piesei. ordinul Ministrului Culturii. asigurarea. A urmat întocmirea documentaţiei conform legii patrimoniului cultural privind aprobarea exportului temporar a sculpturii (clasarea. motiv pentru care desigur că nu s-a pus problema reconstituirii integrale a fizionomiei personajelor. piesa fiind însoţită pe tot parcursul de curierul desemnat de muzeu. fărâmiţarea pietrei şi prezenţa sărurilor solubile în apă) sunt specifice tipului de deteriorare care îşi are originea în componenţii naturali ai mineralului respectiv. . ce ritmează compoziţia. însă era mai evidentă culoarea cenuşie-maronie a urmelor de grăsime depuse de mâinile vizitatorilor. comisia care a efectuat expertiza stării de conservare a lucrării. sunt realizări foarte reuşite ale acestui tip elegiac. Lucrarea a necesitat intervenţii de conservare şi restaurare pentru încetinirea în continuare a reacţiilor din structura mineralului (stoparea fisurilor în profunzime). sunt destul de adânci. înzestrat pentru determinarea detaliată a stării de conservare.356 O lucrare de excepţie expusă la Budapesta şi Luxemburg pe o piesă de mobilier gotic ţinând pe genunchi torsul neînsufleţit al lui Isus. nu afectează aspectul estetic al lucrării. Lucrarea nu prezintă intervenţii anterioare de restaurare. Suprafaţa sculpturii prezenta un grad redus de murdărie. fragmente de drapaj). contractul de împrumut. în timpul instaurării reformei religioase. Degradările prezente (fisuri paralele sau altele care se întretăiau cu stratificaţia mineralului. În acest scop. unde se aflau la dispoziţie mijloacele şi aparatura necesare diagnosticării. În vederea participării la expoziţie. restauratori şi conservatori de la Muzeul de Artă din Budapesta şi Muzeul Naţional Brukenthal. Fisurile principale aşezate reticular. dar cu o lăţime de mică importanţă (câteva sutimi de mm). cultivat îndeosebi în atelierele din Bohemia. a făcut propuneri privind transportul în bune condiţii la Budapesta şi restaurarea acesteia conform proiectului întocmit. certificatul de export temporar) şi la începutul lunii ianuarie 2006 aceasta a fost transportată la atelierul de restaurare al Szépmüvézeti Múzeum. Transportul a fost efectuat în bune condiţii.restaurare. pentru identificarea cauzelor deteriorării şi pentru planificarea exactă a intervenţiilor de conservare . S-a menţionat că piesa era deteriorată parţial. avizul de principiu. care la predarea piesei a participat la dezambalarea ei. Din compoziţia lucrării lipsesc capul şi picioarele lui Isus. hotărârea Comisiei Naţionale a Muzeelor. de unde rezultă că statuia a fost grunduită şi pictată. care a distrus multe lucrări de artă cu imaginea Mariei. Constatarea stării de conservare a lucrării a fost efectuată de către o comisie de specialişti din care au făcut parte istorici de artă. în modificările petrecute în ei. S-au regăsit urme de grund şi culoare în adânciturile cutelor. în urma atitudinii iconoclaste. mai ales în partea din spate a sculpturii. Trăsăturile gingaşe ale chipului Madonei. expresia durerii sale interiorizate şi faldurile grele ale maforionului.

În curăţire s-a inclus şi diminuarea considerabilă a cantităţii sărurilor solubile. s-au efectuat aceleaşi proceduri de ambalare şi transport. la un nivel de concentraţie atât de scăzut încât să nu mai reprezinte pericol pentru obiectul de artă. A fost efectuată conservarea piesei. introduşi „invizibil” în planul inferior al obiectului de artă. curăţirea suprafeţei care a fost efectuată concomitent cu conservarea resturilor de vopsea. pentru menţinerea integrităţii statuii fisurate. La itinerarea expoziţiei. dar încă întregi. unde s-a aplicat şi o placă de oţel groasă de 10 mm. stare care a fost comparată cu cea existentă anterior plecării din Sibiu. de la Luxemburg la Sibiu.Dorina Ţiplic 357 împreună cu restauratorii de la Budapesta. . la Muzeul Naţional de Istorie şi Artă din Luxemburg (Musée National d’Historie et d’Art). A fost consolidat materialul pietros. S-a încheiat un proces verbal de constatare a stării de conservare. Timpul fiind relativ scurt până la vernisarea expoziţiei (doar trei luni). A rezultat că piesa nu a suferit nici o transformare pe parcursul transportului. Toate aceste intervenţii au fost efectuate după propunerile făcute anterior de comisie. care s-au repetat şi la reîntoarcerea piesei acasă. piesa a fost supusă doar unor intervenţii absolut necesare de conservare şi restaurare şi nu unui proces complex care ar fi necesitat o perioadă mai lungă de timp. Considerată de specialişti o adevărată capodoperă a genului. fiind întrebuinţaţi drugi speciali aşezaţi în răşină artificială. cu acordul Muzeului Brukenthal. a fost amplasată în cadrul expoziţiei într-un loc central.

Vătăşianu. (Bucureşti. Ackner’s collection. p. (Muzeul Naţional Brukenthal. cunoscută în lumea artei ca una dintre cele mai frumoase Pietà din lume. Editura Academiei R. Inherently unstable (the piece is broken and presents deep cracks). vol I. EXPOSED AT BUDAPEST AND LUXEMBURG CONSERVATION ISSUES Summary On the occasion of the collaboration with the Art Museum of Budapest (Syépmüvézeti Múzeum) for the opening of Art and Culture under the Last of the Luxemburg Dynasty.03. the Brukenthal National Museum took part in the event with four silverware pieces and three stone statues. The sculpture. The stained surfaces were cleaned. p. It became one of the Brukenthal Museum exhibits in 1876. in order to prevent its degrading and partial disintegration due to the existence of salts in its texture. 326 A SPECIAL MASTERPIECE FROM NATIONAL MUSEUM BRUKENTHAL COLLECTION. The cleaning and stabilization procedures for this particular masterpiece were performed in Budapest.2006 – 15. the statue required interventive conservation treatment. R. 1387-1437 exhibition ( 21. Andrei – Arta religioasă a saşilor din Transilvania. . was initially comprised in Michael J.13.. A particular attention has been given to the preservation issues regarding the socalled Pietà cibiensis or Pietà of Sibiu (about 1400). Large pieces of the sculpture were held together with metal dowels. Kertesz. Bibliografie Avram.358 O lucrare de excepţie expusă la Budapesta şi Luxemburg Pietà din Sibiu (Pietà cibiniensis).2006). P. unde a putut fi admirată în toată splendoarea ei. Giesriegl Ges.1959). (Thaurdruck. a reuşit să participe la cele două expoziţii menţionate mai sus. Alexandru – 800 de ani ai Bisericii Germanilor din Transilvania. datorită intervenţiilor de conservare şi restaurare la care a fost supusă. 64.10.). Virgil – Istoria artei feudale în Ţările Române. p. 2005). displaying Late Gothic features.

dălţi.28. p. Chr. fapt ce a permis o păstrare în timp în condiţii bune. fierăstraie. Ne propunem să prezentăm un lot de obiecte găsite în zona cetăţilor dacice de la Feţele Albe şi Grădişte. Dacii. Uneltele sunt cu certitudine obţinute prin forjarea unor lupe de fier. furculiţe. au fost recuperate cantităţi însemnate de lupe şi obiecte din fier. .I p. sunt vizibile scântei foarte fine. cuţitele de plug. Chr. cleşti de fierărie de diferite dimensiuni. unelte pentru scos cuie. lupe. . Ferencz. Numai în ultimul deceniu. obţinute din lupe de fier reduse. Uneltele. seceri şi coase. îmblăcie. Nelipsite din descoperiri sunt de asemenea şi obiectele de întrebuinţare gospodărească: frigărui. O imagine chiar sumară despre varietatea de piese găsite în această zonă a putut fi observată cu ocazia organizării la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a unei expoziţii temporare. cat. compus dintr-un număr de 65 piese din fier. Precizia forjării lor este remarcabilă pentru metoda relativ rudimentară de acum 2000 de ani. capitala Regatului Dac. 3 Ferencz 2001. nr. fapt dovedit de cuptoarele de redus minereul şi de varietatea uneltelor descoperite până acum. sfredele. aşa cum întâlnim la uneltele recente. Starea fizică. din zona Munţilor Orăştiei ca rezultat al descoperirii şi abandonării pieselor din fier de către căutătorii de comori. ca şi aspectul general al uneltelor erau foarte bune. dălţi. nu sunt afectate în structura intimă de prezenţa oxigenului. Dacii 20042. Uneltele de fier dacice sunt nu numai numeroase ci şi foarte diverse. 151-156. rindele şi răzuitoare. Analiza chimică şi metalografică a scos în evidenţă informaţii utile atât pentru elucidarea investigaţiei istoricului cât şi pentru restaurarea obiectelor. obţinute prin reducerea directă a minereului de fier4. greble. jucând un rol important în aproape toate ramurile producţiei materiale. au o particularitate care le fac chimic rezistente la coroziune în comparaţie cu oţelul contemporan.1. cuţite. dornuri. Foarte numeroase sunt uneltele destinate dulgherilor şi tâmplarilor: topoare.RESTAURAREA UNOR PIESE DACICE DIN FIER Mihaela Beceanu. trepiede. Nicovale. tesle.123. 4 Sîrbu şi colab 2005 p. descoperite cu precădere în atelierele metalurgice de la Sarmizegetusa. Din fier erau confecţionate în primul rând uneltele făurarilor înşişi. 2004. atunci când fierul este galben deschis la culoare iar înainte de batere pe nicovală. 1 2 Bodo. În agricultură3 se remarcă brăzdarele de plug. 62-244. sape şi săpăligi. prelucrarea fierului a fost unul dintre meşteşugurile care au cunoscut o deosebită dezvoltare la geto-dacii din sec I a. Ioana Popiţiu Aşa după cum se cunoaşte. bărzi. baroase şi ciocane. 2002. Fierul obţinut prin această metodă avea o bună plasticitate la temperaturi normale de 910-1000oC. ceea ce a permis o restaurare-conservare în condiţii excepţionale. cuţitoaie. care aşteaptă încă să fie restaurate şi publicate. garnituri metalice. p.

determinat de cantitatea de cenuşă) după mai multe cicluri.09%. Câteva unelte agricole descoperite în zona Grădiştii Muncelului. lovire sau angrenaje de uzură care confereau rezistenţă unui ansamblu (topoare. 27-29. – C. După curăţirea completă până la miez metalic piesele au fost conservate prin fosfatare într-o soluţie apoasă de acid fosforic 20% ultima operaţie efectuată a fost conservarea generală prin peliculizare de protecţie cu Nitrolac şi grafit. apoi fosfatarea. In continuare obiectele au fost imersate într-o soluţie apoasă 20% de acid fosforic cu inhibitor de alcool butilic şi tiouree şi periate periodic sub jet de apă cu peria de sârmă din fier şi baton din fibră de sticlă. p. respectiv tratament chimic cu acid fosforic plus inhibitor. teslă). Bibliografie Ferencz 2001 – I. I. Ateliere şi tehnici meşteşugăreşti – contribuţii arheologice. 121-127. atunci când piesa era utilizată pentru izbire. Există o legătură între procentajul de carbon din stratul de suprafaţă şi scopul pentru care a fost confecţionată piesa: procentul de carbon ridicat. 151-156. osie). procent scăzut de carbon (fier moale) pentru piesele care trebuiau să fie tenace (nicovală. în gropi sau recipienţi ceramici speciali amenajaţi (vase de ceramică cu gura mai largă pentru a permite manipularea bucăţilor de fier încinse). Bodó. Ferencz. urmată de o conservare adecvată. poate şi starea masei carburante (gradul de consum al prafului de mangal la un moment dat. Ed. Controlul procentului de carbon în straturile exterioare ale uneltelor forjate şi tratate termochimic acum 2000 de ani era empiric şi avea cu siguranţă la bază timpul de menţinere a uneltei în masa carburantă la o temperatură înaltă. Unelte meşteşugăreşti descoperite în aşezarea dacică de la Feţele Albe. Trebuie precizat că uneltele din acest lot au fost realizate din bare de fier moale. Ferencz. dar trebuie spus că s-a analizat.V. 2002 p. Editura Accent. doar stratul carburat al uneltelor. Ferencz 2002 5 Stambolov 1985. în Studii de istorie antică. Având datele necesare pentru procesul de restaurare s-a optat pentru intervenţia clasică asupra pieselor de fier5. piesele au compoziţii diferite. de regulă. Cluj-Napoca 2001 p. procent de carbon mediu pentru piese cu rezistenţă medie (dalta. din dorinţa de a nu distruge integritatea acestora.360 Restaurarea unor piese dacice din fier Putem să suspectăm de asemenea că şi compoziţia chimică a solului în care au fost găsite şi în care au stat 2000 de ani este responsabilă şi ea de o asemenea conservare. obiectele au fost iniţial degresate apoi s-a procedat la îndepărtarea mecanică a depunerilor minerale şi vegetale. Realizarea procentajului de carbon ridicat la suprafaţă în barele de fier se făcea prin carburarea în mediu carburant (praf de mangal sau cărbune). manşon. vârful de suliţă). La prima analiză efectuată.V. . vârfuri de lance. Astfel. Bodó. cu siguranţă concentraţia de carbon fiind sub 0.

The corosion and conservation of mettalic antiquites and works of art. Sîrbu. Ioan. Amsterdam. Cerişer. – T. Un depozit de piese dacice din fier de la Piatra Roşie. p. R. Editura Sibiu 2005 p. Cleşte înainte de restaurare Foto 2. Cleşte după restaurare .59-62. V. 7-9. Ioana Popiţiu 361 Sîrbu şi colab 2005 Stambolov 1985 – V. Foto1.27-28. Stambolov. 1985. p.Mihaela Beceanu. N.

Trepied după restaurare .362 Restaurarea unor piese dacice din fier Foto 3. Topor după restaurare Foto 7. Trepied înainte de restaurare Foto 8. Sapă după restaurare Foto 5. Sapă înainte de restaurare Foto 4. Topor înainte de restaurare Foto 6.

Piesă de car înainte de restaurare Foto 14. Nicovală înainte de restaurare Foto 10. Ioana Popiţiu 363 Foto 9. Nicovală după restaurare Foto 11. Sapă înainte de restaurare Foto 16. Nicovală tip piron înainte de restaurare Foto 12. Nicovală tip piron după restaurare Foto 13. Piesă de car după restaurare Foto 15. Sapă după restaurare .Mihaela Beceanu.

Axe before restoration Photo 6. Anvil before restoration Photo 12.364 Restaurarea unor piese dacice din fier RESTORATION OF A DACIAN IRON OBJECTS Abstract The paper is focusing on the restoration of Dacian iron objects. Using the method of chemical cleaning through the metal care in an acid solution with inhibitor with the purpose of removing all the corrosion products. Hoe before restoration Photo 16. Axle hub after restoration Photo 15. Hoe after restoration . Anvil after restoration Photo 13. Axle hub before restoration Photo 14. Pliers after restoration Photo 3. Tripod after restoration Photo 9 Anvil before restoration Photo 10. Pliers before restoration Photo 2. Anvil after restoration Photo 11. Hoe after restoration Photo 5. Tripod before restoration Photo 8. Axe after restoration Photo 7. Hoe before restoration Photo 4. List of illustration Photo 1.

RECENZII ŞI NOTE .

Sabin Adrian Luca.povestea” pieselor care fac obiectul întregului studiu. Nu lipsesc nici garniturile metalice ale unor uşi şi porţi. nu cu mult timp în urmă. aflate la mare distanţă între ele. 7-8). Cel de al IV-lea capitol a fost destinat Analizei tipologice (p. lucrări agricole. Primul (I. Bibliotheca Septemcastrensis XV. Ele sunt urmate în ordine de uneltele destinate unor activităţi diverse: prelucrarea lemnului. univ dr. şi-au unit eforturile pentru a desluşi cât mai multe din tainele unui lot de obiecte păstrate în depozitele Muzeului Castelul Corvinilor din Hunedoara.. Condiţiile descoperirii (p. O categorie aparte o reprezintă aceea în care au fost încadrate obiecte cu diferite întrebuinţări în viaţa şi activitatea cotidiană. III.) intitulat: Introducere. destinat unor categorii diverse de unelte şi arme. Cel de-al doilea capitol II. 27-47) le-a fost destinat un capitol distinct în economia lucrării. Ele aduc o serie de precizări de mare importanţă pentru cunoaşterea tehnologiilor utilizate de meşterii daci. 9-26) descrie fiecare dintre componentele depozitului. accesorii pentru anumite unelte şi unelte pentru fierărie şi orfevrărie. Refuzând să îşi decline identitatea. Însă de un interes deosebit sunt cele două ansambluri de piese interpretate ca fiind cătuşe. misteriosul personaj a precizat că au fost găsite pe un platou. pe baza analogiilor cunoscute de pe întregul areal locuit de daci. în context dacic. Sibiu 2005 – serie editată de Prof. în apropierea cetăţii de la Piatra Roşie. parcursul urmat de către depozitul de obiecte până la identificarea sa de către specialiştii hunedoreni..Valeriu Sîrbu. Importanţa investigaţiilor fizico-chimice rezidă şi din faptul că până în momentul de faţă foarte puţine asemenea depozite au beneficiat de astfel de analize. 105 p.. urmăreşte . Catalogul pieselor (p. Un depozit de piese dacice din fier de la Piatra Roşie (sat Luncani. Analizelor metalografice (p. pe parcursul intervalului 1995-1996. Vasile Romulus Ioan. unde se încearcă şi am putea spune cu succes interpretarea tuturor informaţiilor furnizate de investigaţiile cu caracter istoric şi fizico-chimic şi este evidenţiată importanţa descoperirii. Ele au fost aduse la muzeu de către o persoană rămasă necunoscută. când au fost regăsite printr-o întâmplare fericită. Concluziile sunt prezentate sintetic în capitolul V. de teamă .să nu aibă probleme”. până în anul 2002. Tot această parte a lucrării oferă un cadru potrivit pentru discuţii în legătură cu complexitatea fenomenului reprezentat de metalurgia fierului în epoca Regatului Dac. 59-62). precum o bucşă provenind de la osia unui car..uitate” în depozitul instituţiei. Omul a ţinut să precizeze că a recuperat . Analizele la care au fost supuse materialele arheologice dovedesc că metalurgii daci obţineau mai multe categorii de fier. dar şi unele tehnici de extracţie şi obţinerea fierului. 49-57) a fiecărei categorii de obiecte. Cei trei autori. care au fost salvate. . Ele au fost . judeţul Hunedoara). La început sunt prezentate armele: două vârfuri de lance şi unul de suliţă. Ele sunt primele obiecte de acest fel descoperite până în prezent pe teritoriul României. Volumul este organizat în şapte capitole. Consideraţii generale (p. doi istorici şi un inginer care îşi desfăşoară activitatea în centre diferite. Nicolae Cerişer. Investigaţiile au scos în evidenţă unele dintre tehnologiile utilizate în Dacia.atâtea câte a putut duce”. pentru confecţionarea obiectelor din fier. Rezultatul acestui demers este un studiu publicat bilingv.

În ceea ce priveşte anexele. 65-105) de către autori este destinat unor anexe şi ilustraţiilor. Însă importanţa apariţiei volumului constă. cum sunt cele două cătuşe. Cele două pagini în care este prezentată Bibliografia utilizată de autori fac obiectul celui de al cincilea capitol al lucrării VI. o primă temă de discuţie pe care ne-o propun autorii. (p. poate marca meşterului care le-a confecţionat sau a celui care le utiliza. 63-64). rezultatele analizelor chimice au fost structurate într-un alt tabel. în opinia noastră. între alte obiective şi cetăţile dacice. Braconajul arheologic. Şi dorim să remarcăm că restaurarea atentă a făcut să fie conservate. detaliind fotografiile. având un caracter deosebit. (p. Tot cu această ocazie trebuie remarcată apariţia unor piese inedite. autorii sunt de părere că are legătură cu războaiele daco-romane desfăşurate la începutul secolului al II-lea al erei creştine. în epoca Regatului Dac. numerotat cu cifra VII. ori. Realizate de graficianul Radu Roşianu. Apariţia bilingvă (română – engleză). Lucrările prezentate reprezintă un ghid util pentru oricine doreşte să aprofundeze această temă. ele reuşesc foarte bine să redea amănuntele fiecărui obiect. Aceasta ar fi. permite accesul unui mare număr de cititori la informaţie şi trebuie remarcate în mod deosebit ilustraţiile.368 Recenzie În legătură cu momentul îngropării depozitului de unelte. Apariţia volumului prezentat în rândurile de mai sus atinge în cadrul istoriografiei cu privire la antichităţile dacice mai multe sfere de interes. Ultimul capitol. pe unele dintre unelte o suită de semne a căror rol ar putea să fie unul magic. fără nici o îndoială în valoarea istorică a obiectelor publicate. nu putem să nu remarcăm utilitatea tabelelor realizate de autori care prezintă sintetic tipul de piesă. a fost şi rămâne o problemă pentru cercetarea arheologică şi până la urmă pentru integritatea patrimoniului cultural naţional. Ferencz Iosif Vasile . Ele aduc informaţii importante despre anumite meşteşuguri. masa fiecărui obiect şi trimiterea la ilustraţie. care completează unele lacune ale cunoaşterii istorice. În acelaşi timp. care a avut ca ţintă.

Constanţa. atunci când se referă la ţevile de plumb (p. întrucât este foarte posibil să fi fost folosite de către comunităţile sărace. VII: Apeductul din Tomis (p. referitor la aceeaşi temă. Cap. Saldae (în text Soldae). p. XX şi rezultatele sunt notabile. ci şi pentru provincia Dacia. Noi contribuţii la problema apeductelor Histriei. Bibliografie. XX şi uneori doar ca parte în monografii atotcuprinzătoare. Cartea cuprinde 145 pagini şi 17 ilustraţii alb-negru (desene. 5-11). 1986. Cartea d-lui Gh. 37. 11-15). 262-267. p. IV: Tomis – metropola Pontului. Concluzia este destul de îngrijorătoare. 38-47). Cele două capitole ne prezintă o istorie politică a Dobrogei. la care se adaugă şi situaţia arheologică. iar discrepanţa creşte şi mai mult dacă avem în vedere numărul mare de studii şi articole. 27). 145 p. fotografii. I: Despre geografia şi hidrologia Dobrogei. Grăitor în acest sens sunt numărul redus de articole şi cărţi referitoare la subiect. 95-99). VI. 31). în timp ce la noi unele tentative apar spre sfârşitul sec. Ilustraţii. 17 il. Cap. Avram – O. 70-82). VIII: Concluzii (p. respectiv a oraşului Tomis. În ceea ce priveşte tipurile de apeduct. Cap. Papuc tratează un subiect destul de puţin cunoscut în arheologia românească. Aprovizionarea cu apă a cetăţii Tomis în epoca romană şi romană târzie. Rezumat. 31). iar partea referitoare la . hărţi) şi este structurată astfel: Cuvânt înainte (p. 26) sau atunci când se referă la apeductul din zidărie (p. II: Apa la romani (p. 21-38). Introducere (p. Ne oferă date interesante şi foarte importante pentru o mai bună înţelegere a zonei şi a condiţiilor care au determinat o suplimentare a surselor de apă existente. simpla semnalare a acestora ar fi foarte importantă. or. nu ar trebui omise. sunt amintite doar cele la care face referire şi Vitruvius. Cap. III: Romanii pe ţărmul vest-pontic şi la gurile Dunării (p. I: Despre geografia şi hidrologia Dobrogei (p. V: Apa la Tomis (p. Abrevieri.Gh. III: Romanii pe ţărmul vest-pontic şi la gurile Dunării şi Cap. Cap. O altă omisiune ar fi aceea a conductelor de lemn. 3. doar „sifoane inverse”. 47-65). Probabil unor greşeli de tipar se datorează scrierea greşită a numelui unui personaj. 82-95). Dacă ţinem seama de faptul că aceste părţi se întind de-a lungul a 27 de pagini. 65-70). la Histria. 2005. Chiar dacă în Dobrogea sau în Dacia încă nu au fost semnalate. Blocurile de piatră nici măcar nu sunt menţionate. 15-21). Galeriile tomitane (p. fără o tratare separată. În partea introductivă autorul atrage atenţia asupra slabei dezvoltări al acestui domeniu de cercetare. II: Apa la romani. în SCIVA. Cuprinde elemente generale de tehnica aprovizionării / distribuţiei cu apă. ce permiteau trecerea unei depresiuni când construirea unui pod era imposibilă” (p. Bounegru. Însă din nici unul dintre cele două exemple nu reiese foarte clar ce este acela un sifon: „Inginerii antici n-au construit adevărate sifoane care să permită trecerea unei limite de înălţime fără a săpa un tunel. Ciudat este faptul că în bibliografie sunt amintite monografia Histriei sau articolul lui A. Cap. publicate în Bulgaria. nu doar pentru spaţiul dobrogean. în Bulgaria subiectul începe să stârnească interes încă de la începutul sec. Cap. IV: Tomis – metropola Pontului (p. Cap. astfel de conducte sunt atestate chiar în Dobrogea. Cap. care fac referiri la acest tip de conductă. Nonius Datus (în text Nenius Datus. Papuc. Având în vedere numărul mare de piese nepublicate sau neidentificate din depozitele muzeelor. şi a numelui unei localităţi. Cap. Autorul se referă la sifoane în două contexte diferite. Cap. Tomis I.

În Italia avem un particular care îşi permite construirea propriului apeduct. VI. iar simpla coroborare cu edificiul cu mozaic. în Britannia XVI.). se ridică întrebări referitor la concordanţa dintre titlul lucrări şi tematica discutată.. deşi sunt bine reprezentate la Histria. unde în cazul Coloniei Dacica Sarmizegetusa avem apeducte încă din primele faze de construcţie a oraşului. Civic Aqueducts in Britain. În aceeaşi măsură. Este prezentată pe larg polemica iscată de-a lungul timpului în legătură cu reţeaua de galerii subterane de pe teritoriul Tomisului. mai precis a galeriilor subterane. Ne este prezentată doar situaţia strict arheologică a tronsoanelor de apeduct de zidărie sau conductele ceramice descoperite în interiorul sau în jurul oraşului. aceea că avem de a face cu un apeduct şi nu cu galerii defensive sau cu canale de drenaj. . În evul mediu sau în epoca modernă nu sunt atestate. descoperite în apropierea zidului de incintă. Ciudat este faptul că autorul chiar cuprinde acest titlu în bibliografia cărţii. VII: Apeductul din Tomis. Doar dacă nu există alte contexte arheologice care să infirme acest lucru. Cap. Datarea unui apeduct este foarte dificilă în absenţa unor inscripţii. dacă avem de a face cu reţeaua de canalizare sau cu tuneluri cu caracter defensiv.370 Recenzie aprovizionarea/distribuţia cu apă la Tomis este tratată de-a lungul a 30 de pagini. aceea că avem de a face cu instalaţii de aducţiune a apei. V: Apa la Tomis. Stephens. Întrebarea care se pune este legată de datarea pieselor. cândva în a doua jumătate a sec. Chr. pornind de la relatările lui Ovidiu. Sunt luate în discuţie posibilele surse de apă pentru aprovizionarea Tomisului. Galeriile tomitane. 197-207) ne arată faptul că taberele militare erau mai bine dotate decât aşezările civile. Autorul face câteva afirmaţii discutabile. 1985. Autorul ne rămâne dator din capitolul precedent cu demonstrarea unei afirmaţii. probabil că nu este suficientă. apeductele se adresează castrelor. La sfârşit chiar se încearcă să se realizeze o datare a apeductului. fără a se face nici o legătură între acestea şi galeriile amintite mai sus. O a doua este aceea că “Nu se cunosc apeducte care să fi deservit două centre urbane importante”. Capitolul acesta cuprinde mai degrabă nişte concluzii generale referitoare la aprovizionarea cu apă. fără a exclude folosirea în mediul rural sau a unor villae. În schimb piesele greco-romane sunt bine documentate. credem că limita cronologică ar putea fi coborâtă şi mai mult. Cap. dacă nu cumva chiar mai mult. practic abia ultima frază încearcă să formuleze idei care au legătură cu titlul lucrării. precum şi prezenţa mai timpurie a romanilor în Dobrogea faţă de Dacia. Cap. amfiteatre. La întrebările anterioare. teatre. este adevărat că avea nevoie de o mare influenţă pentru a traversa teritoriile altor proprietari sau terenurile statului. autorul răspunde prin o a treia ipoteză. p. Comunităţile sărace sau cele din lumea rurală chiar dacă nu beneficiază de cei trei mari consumatori de apă. Având în vedere că autorul nu aminteşte tipul acesta de conducte în capitolul referitor la problematica generală a aprovizionării/distribuţiei cu apă. pe care îi regăsim într-un mare oraş. În acest context sunt amintite două “blocuri de calcar perforate. Având în vedere importanţa politică a oraşului.nu pot fi probe ale existenţei unei conducte antice”. Am răspunde că apeductul nu se adresează unor monumente (terme. II d. VIII: Concluzii. Cazul britanic (G. Cap. dar tot sub supravegherea oraşului. nu înseamnă că nu-şi puteau permite propriul apeduct. Una este aceea că apeductul “este un monument tipic urban”.. ci unor categorii de consumatori. R. probabil că nu a avut ştire despre ele. doar în cazul în care nu avem de a face cu refolosiri a unor piese de epocă romană. etc.

Chr. în Dossiers 38. O. în Actes – Actas XIV Congreso Internacional de Arheologia Clasica. vol II. Die Wasserversorgung im römischen Reich. vol III. L’alimentation en eau de Pergame. Apa la romani. Op. Napoca Star. Băeştean. Az asófehérmegyei történelmi régészeti és természettudomány egylet. 1994 sunt folosite aceleaşi părţi. ar mai fi de amintit câteva titluri cum ar fi: P. Cu excepţia notei 59 de la p. 10. 1993. Kastenbein. H. Cit. în Dossiers 38. apare în Die Wasserversorgung II în loc de Die Wasserversorgung III.Gică Băeştean 371 În cel de-al doilea caz am aminti cazul Pompeiului. 45 în care apare un G. (în ciuda încercărilor nu am reuşit să aflăm care este Op. Din volumul colectiv ***. Antike Wasserkultur. B. Gică Băeştean . 29-31. motiv pentru care nu a beneficiat de un aparat critic. p. care tratează o tematică legată de aprovizionarea / distribuţia cu apă în Imperiul Roman şi în provincia Dacia. Gyulafehérvár. 1974. Stephens şi E. nici să ajungem din urmă vecinii noştri. Roma. bibliografia pare a pune în valoare mai degrabă istoria politică şi arheologia dobrogeană decât problematica aprovizionării/distribuţiei cu apă. Mainz am Rhein. Aupert. în Die Wasserversorgung III. R. Câteva cuvinte ar fi de spus în ceea ce priveşte bibliografia folosită. în Die Wasserversorgung II. Poenaru Bordea. Lamprecht. Mainz am Rhein. A fost editată într-o colecţie adresată copiilor. R. care se aproviziona printr-o derivaţie de la apeductul Serinusus-lui. G. H. Dintro greşeală de tipar în cartea apărută la Cluj numele lui E. O. şi în acest caz autorul are cuprins în bibliografie un titlu care se referă la această problemă. Andersson menţionate mai sus. 1979. Lamprecht. München. A. în Die Wasserversorgung II. respectiv II şi III. 1991. însă are o bibliografie selectivă. J. 1991. Pe de o parte sunt folosite titluri cum ar fi C. W. iar articolul lui H. B. Ciudat este însă faptul că tocmai aceste mai puţine titluri care se referă strict la tema lucrării nu se regăsesc în notele de subsol. Or.). care nu doar că nu sunt folosite în aparatul critic al lucrării. dar o carte care tratează tema prezentă în titlu în aproape un sfert din paginile sale nu ne va ajuta nici să acoperim un gol important din istoriografia noastră. la Tomis. vol I. C. Pe de altă parte. În mod cu totul ciudat aceste greşeli se regăsesc şi în cartea apărută la Constanţa doi ani mai târziu. Urban Water Supply in Pompeii and the Private Water Consumption. Iconomu. Die Wasserversorgung Antiker Städte. Cit. T. 1891. 1994. Elemente griechischer und römischer Wasserversorgunganlagen. Poate că cel de-al doilea capitol se intitulează “Apa la romani” este o simplă coincidenţă. Opaiţe greco-romane. Brăiştean. R. Aş mai aminti faptul că în urmă cu câţiva ani a apărut cartea G. însă repetarea unor greşeli este mai greu de admis. 1993 (1996). Constanţa. Lyon-Lugdunum et ses 4 aqueducs. Bau und Materialtechnik bei antiken Wasserversorgunganlagen. Cserni. Andersson a fost transformat în Andersen. H. 1979. 2003. pe lângă articolele lui G. dar nici nu se poate observa vreo legătură cu tematica cărţii. Totuşi. Fahlbusch. 1990. ***. Cluj. Contribuţii la cunoaşterea circulaţiei monetare de bronz în sec. Bau und Materialtechnik bei antiken Wasserversorgunganlagen. nu am găsit nici o referire la cartea amintită mai sus. V p. Se ridică unele semne de întrebare asupra unor asemănări sau coincidenţe. Die Wasserversorgung Antiker Städte. Andersson. 1967 sau Gh. etc. Eck. Taragona. în SCN. În concluzie putem să afirmăm că necesitatea unor astfel de lucrări este foarte importantă. Le Nymphee de Tipasa et les nymphees et „Septizonia” nord-africains. Beck. vol III. B. vol II. Burdy. Garbrecht. este vorba despre E. Ocheşanu.

VARIA .

1. cu acordul scris al autorului. În cazul acceptării manuscrisului. Autorii vor primi gratuit un exemplar al anuarului şi un număr de …. Numele autorului (autorilor) va fi redactat pe prima pagină. istorie modernă. colegiul de redacţie îşi rezervă dreptul de a propune corecturi ale textului. în două exemplare. prezentări de carte.. extrase.). muzeologie. instituţia (adresă. 1. Notele vor fi introduse obligatoriu folosindu-se opţiunea footnote (note în subsolul paginii) din meniul insert. data predării (menţionăm că toate aceste date vor fi înscrise în Registrul de redacţie). numai cu caractere Times New Roman. destinate publicării în anuarul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva – Sargetia – se primesc până în data de 1 iunie a fiecărui an. 2. etc. Materialele (articole. data redactării.5 rânduri. istoria culturii.2. celelalte litere fiind scrise cu minuscule. Textul astfel listat va fi însoţit de ilustraţie (un singur exemplar) şi de o dischetă conţinând textul lucrării şi eventual. Titlul lucrării va fi redactat cu majuscule şi va fi aliniat pe centrul paginii (center). sub titlu. 1. extrasele se vor împărţi între ei. Norme generale 1. greu accesibile specialiştilor români. Redacţia păstrând unul dintre cele două exemplare în Arhiva Redacţiei. anexe.3. 2. Manuscrisele 2. numismatică. va cuprinde materialele de istorie veche şi arheologie (inclusiv pe cele care tratează subiecte de arheologie medievală). ilustraţii.5. sau vor fi traduse integral. numere de telefon şi fax. adresa şi telefonul privat.2. Numele şi prenumele nu vor fi însoţite de titlu ştiinţific şi nici de numele instituţiei în care este încadrat autorul (autorii). Pot constitui excepţii. 1. cu menţiunea . .1. mărimea 12. note. istoriografie. în mod excepţional. franceză. În cazul în care materialul este semnat de mai mulţi autori. La acestea se va adăuga o notă care va cuprinde următoarele date: prenumele şi numele autorului. restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural mobil şi a monumentelor. Volumul XXX. paragraf – first line şi va fi spaţiat la 1. comunicări. etc.6. Prenumele şi apoi Numele vor avea iniţiala redactată cu majusculă. recenzii. Anuarul Sargetia nu acceptă publicarea unor materiale care au apărut sau urmează să apară şi în alte periodice.4.1. 2. ilustraţia). unele materiale care au apărut sau urmează să apară în publicaţii străine. Începând cu numărul XXXI revista noastră va apărea sub forma a două volume.Pentru Redacţia anuarului Sargetia”. 1. Lucrările care vor fi respinse vor fi înapoiate autorilor. titlul lucrării (cu numărul de pagini. Materialele care sosesc după această dată vor intra în portofoliul numărului următor. germană). va cuprinde materialele de istorie medievală.. etc). Volumul XXXI. Textul va fi redactat cu ajutorul Editorului de texte Microsoft – Word. istoria artei. într-o limbă străină de largă circulaţie internaţională. 1. Manuscrisele vor fi predate direct sau vor fi trimise prin poştă pe adresa Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. va fi aliniat bloc (justified). Lucrările vor fi redactate în limba română şi vor fi însoţite de un rezumat într-o limbă străină de largă circulaţie internaţională (engleză. istorie contemporană.NORME DE PUBLICARE 1. e-mail). aflat în pachetul de programe: Office 97 sau 2000.

2. op. apoi va fi înlocuit de iniţiala sa. denumirile vechi vor fi redactate între paranteze. 2. în ordinea citării lucrării respective (de ex: Glodariu 1981 a. 19). 2. apărute în acelaşi an. Notele vor fi numerotate continuu. În continuarea textului va fi redactată o Listă bibliografică care va cuprinde toate lucrările la care s-a făcut trimitere.Numele de localităţi din străinătate vor fi redactate ţinându-se cont de actuala nomenclatură şi împărţire politico-administrativă.376 Norme de publicare 2.. comuna. cf. înaintea semnelor de punctuaţie. cu numele complet al autorului (autorilor).Dealul Cetăţii”). în conformitate cu Indicatorul localităţilor din România. indicându-se în ordine: Numele autorului.. în limba română şi în limba străină în care a fost redactat rezumatul. jud. note.Citarea literaturii se face numai în note. urm. Glodariu 1981 b. p. 17). Cu scriere cursivă se vor tipări în note cuvintele: Ibidem. 2). sq. Hunedoara. locul şi anul apariţiei şi paginile între care a apărut articolul (în cazul articolelor). Pentru locurile intrate în literatură sub nume care au ieşit din circulaţie. infra n. În vederea realizării unei uniformizări redacţionale a textului.Atunci când se citează pentru prima oară nume de locuri (în titlu. numele vechi. În lista .. redactat în una dintre limbile străine menţionate anterior este de dorit să cuprindă trimiteri la notele cele mai importante din textul în limba română şi la ilustraţie.6.Citarea izvoarelor literare şi epigrafice antice şi medievale se poate face atât în text (sub forma: autor. în rezumat sau în explicaţia figurilor). 2. titlul complet al Volumului sau al articolului. pagina şi/sau trimiterea la ilustraţie sau la note (de exemplu: Crişan 1977. la care se face trimitere prin sigle numerice plasate în text la umărul ultimei litere a cuvântului ales. infra. 37. passim. Supra p. fig. operă. apud.5.5.6. 2. autorii vor trebui să ţină cont de următoarele norme: 2. sau Deva – .1. 148.Trimiterile la ilustraţie sau la paragrafe sau note ale aceleiaşi lucrări se amplasează în text (ex: Pl. com. II. Bucureşti. 2.Numele de autori vor apărea la prima citare în text cu prenumele întreg.3. Cu literă dreaptă se vor tipări cuvintele: idem. Manuscrisul va conţine obligatoriu o listă care va cuprinde explicaţia ilustraţiei.2. numele autorului şi anul apariţiei vor fi însoţite de o literă mică. 3.4.6. se va indica numele satului (eventual urmat de numele toponimului în care a fost făcută descoperirea).. cf.6. loc.6.6. cât şi în note (mai ales atunci când este indicată ediţia şi se fac comentarii). text. Trimiterile la literatură se vor face numai în note. În cazul în care sunt citate mai multe lucrări ale aceluiaşi autor. p.6.cit. sqq. cu excepţia cazului când se indică sursa unor informaţii inedite şi/sau se aduc mulţumiri.1.2. Balşa. Rezumatul. care în acest moment sunt ieşite din uz vor apărea între paranteze.3.. 2. supra. p. Modul de citare 3. Numele se citează neînsoţite de titluri. 2. 1974. 3. În cazul în care lucrarea citată a apărut într-o culegere de studii. judeţul (ex: Ardeu – . anul apariţiei.6. cu actualizările necesare. în cazul în care sunt citate mai multe lucrări ale aceloraşi autori. se va indica şi titlul acestui volum.4. corpus). 13. în funcţie de iniţiala numelui autorilor şi de anii în care lucrările au apărut.Cetăţuie”. Lucrările vor fi aranjate în listă în ordine alfabetică.

3. fotografiile şi/sau desenele în culori se pot reproduce numai în cazuri excepţionale 4. de volume colective. 5. Autorii din Deva vor fi convocaţi la Redacţie pentru verificarea corecturilor. Ele se primesc pe suport de hârtie cât şi pe suport digital. în format digital a imaginilor. Ilustraţiile care au dimensiuni mai mici decât acelea ale oglinzii unei pagini se numesc figuri şi se numerotează sub forma: Fig 1. apariţia unor noi lucrări) se poate aproba anexarea unei addenda. autorii din alte localităţi vor primi paginile cu corecturi prin poştă. 4. 4. fotografii.3. în acest de al doilea caz este de dorit ca autorul să indice cu creionul pe text locul unde propune introducerea imaginilor. 3.Norme de publicare 377 bibliografică se vor redacta cu litere cursive titlurile de monografii. Urmărind apariţia materialelor la un standard calitativ ridicat. Nu este de dorit introducerea de către autor în textul cules. numai în cazul în care cer în mod expres acest lucru. N. În cazul reproducerii sau adaptării unei ilustraţii deja publicate este obligatorie indicarea în explicaţie a provenienţei ilustraţiei respective. numele revistelor şi seriilor sau colecţiilor. Ţinând cont de costurile ridicate. colegiul de redacţie al anuarului Sargetia a folosit cu predilecţie normele concepute de colectivele redacţionale ale anuarelor Analele Banatului S. Ilustraţia 4. Titlurile lucrărilor şi numele revistelor şi seriilor apărute în limbi slave care folosesc alfabetul chirilic. cărora le suntem recunoscători. Ilustraţiile pot apărea la sfârşitul lucrării cât şi în text.1. de articole. Organizarea materialului ilustrativ în planşe este cea mai convenabilă din punct de vedere tehno-redacţional şi recomandăm folosirea ei. Acestea se numerotează: Pl..5. 4. 4. Corectura în pagini. schiţe. 5. .2. Corecturi 5. La redactarea acestor Norme.1. cât şi aceea pentru erată se efectuează de către redacţia revistei. În cazuri excepţionale (noi descoperiri. în anuarul Sargetia se vor accepta ilustraţiile de foarte bună calitate. care se numesc figuri. se transcriu în conformitate cu normele internaţionale.4. Ilustraţiile care ocupă o pagină întreagă se numesc planşe şi sunt compuse din mai multe desene. ActaMN şi Thraco-Dacica. I/1.2. decât în cazuri bine întemeiate. planuri. Nu se vor putea opera modificări asupra manuscriselor aflate la redacţie.

378 Norme de publicare Anexa Prescurtări des utilizate recomandate de Redacţie a.) S. SE – sud. – numărul obs. – nota N. – planşa r. – (de) exemplu Fig. fragmentar g – gram Gr.) Greut. centimetru col. – locuinţa (nr. – confer cm. – tumulul (nr.Chr. sud-est sc. – înălţime jud.variantă . – mărime naturală mil. pagini) V – vest var. (la) dreapta E – est etc. – pagina.) lung. suprafaţa (nr. – adâncime alt. – stâng. NE. – circa cf. următoarele (pagină. SV. nord-vest niv. – secol st. Colecţie colab. – scara sec. – greutate gros – grosime inf. – fragment(e). – rândul reg. judeţean kg – kilogram km – kilometru lat. – revers S. – urmatoarea. – regiune rv. – bordeiul (nr. . – lăţime lit. – Anno Domini av. – Muzeul n. – informaţie Inst. – ante Christum A. NV – nord. – figura fragm. – drept. – colaborator(i) com. nat. nord-est. – tabel(ul) urm. D. – groapa (nr. – etcaetera ex. paginile Pl. – altitudine B. – diametru dr.) Tab. – opus citatus p. – maxim măr. (la) stânga T. – colecţie colab. – lungime m – metru(i) M. – mormântul (nr. – comuna Diam. sud-vest. – bucată cap. – mileniu mm – milimetru Muz.) buc. – inventar î. – judeţ. – observaţie op. – secţiunea. – avers ad.) max. cit. – Institutul Inv. – nivel nr. – capitol cca. – literatură Loc.

.

Alsófehérvarmegye monográphiaja. Sfântu Gheorghe. II. Annales Musei Stephani regis. Sfântu Gheorghe. Fasti Hispanienses. ActesCISPP – Actes du VIII-e Congres International des Sciences Prèhistoriques et protohistoriques. AHA – Acta Historia Artium. Viena.G. Atena. ActaAntArch – Acta Antiqua et Archaeologica. Fasti . – Analele Banatului. AEM – Archaeologische-Epigraphische Mitteilungen aus Österreich-Ungarn. 1969. ActaArchCarp – Acta Archaeologica Carphatica. Secţia pentru Transilvania. ActaMP – Acta Musei Porolissensis.B. Zalău. Cserni. ActaPraeArch – Acta Praehistorica et Archaeologica. AMM – Acta Moldavie Meridionalis.K. Aiud.L’ Année épigraphique. ActaMN – Acta Musei Napocensis. Cluj-Napoca. Miercurea Ciuc. Cluj-Napoca. AICSU – Anuarul Institutului de Studii Socio-Umane. AE . Cracovia. AJA – American Journal of Archaeology. Bucureşti. Sibiu. Alföldy. Beograd. Cluj. Vaslui. AIIAI – Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi. ActaArch – Acta Archaeologica. Vol. 1901. AFM 2/1 . Budapesta. ActaArchHung Budapesta. Baltimore. AfÖG – Archiv für Kunde Österreichischer Geschichtsquellen. Cluj-Napoca (continuare a publicaţiei AIIC Cluj). Iaşi. ActaHargitensia – Acta Hargitensia. AISC – Anuarul institutului de Studii Clasice. AIIA – Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie. AlbaRegia – Alba Regia. Budapesta. . Herepei . Szeged. partea I: Alsófehérvarmegye történelme. 1971-1973. Wiesbaden. Timişoara. Angustia – Angustia. AAR – Analele Academiei Române. – Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae. Alföldy. AnB-S. I-II.N. Viena. Aluta – Aluta. Berlin. ACMIT – Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Székesfehérvár. AFB – Aktuelle Fragen der Bandkeramik. Székesfehérvár.LISTA ABREVIERILOR AAA – Athens Annals of Archaeology.

Mainz a R. I. ArchAustr – Archaeologia Austriaca. AR – Archaeologické Rozhledy. Frühmittelalter. Urgeschichte. ArhMold – Arheologia Moldovei. AnStUniv – Analele Ştiinţifice ale Universităţii “Al. 1-4. Wroclaw-Varşovia-Cracovia. Budapesta. Appel – Joseph Appel. AS – Anatolian Studies. Herausgegeben von Röm. ArchÉrt (AÉ) – Archaeologiai Értesitő. Verona. ArhOlt (AO) – Arhivele Olteniei. AT – Ars Transilvaniae. ArchRozl – Archeologické Rozhledy. Iaşi. Tübingen. Alba Iulia. ArhVestnik – Arheološki Vestnik. AÖ – Archäologie Österreichs. Budapesta. Budapesta. APA – Acta Praehistorica et Archaeologica. ArchKözl – Archeologiai Közlemények. Pest-Wien. Revue des publications épigraphiques relatives à l’antiquité romaine. ArchAnz – Archaeologischer Anzeiger (Jahrbuch des deutschen archaeologischen Institutes. Praga. Craiova. ArchHung – Archaeologia Hungarica. . Londra. Newbury. Ljubljana. ArchKÖGQ – Archiv für Kunde österreichischer Geschichtsquelen Herausgegeben von der zur Pflege vaterländischer Geschichte aufgestellten Kommission der K. Atti X SINBE – Atti del X Simposio Internationale sulla fine del Neolitico e gli inizi dall’ eta del Bronzo in Europa. Cambridge. Berlin. Akademie der Wissenschaften. ArchJug – Archaeologia Jugoslavica. Pest-Budapest. AntHung – Antiquitas Hungarica. ArhSofia – Arheologija. Repertorium zur Münzkunde des Mittelalters und der neuern Zeit. Sofia. Praga. Zentralmuseum. Supplément annuel à la Revue Archéologique. Journal of the British Institute of Archaeology at Ankara. Antiquity – Antiquity. Viena. ArchPolona – Archaeologia Polona.380 Abrevieri AnnÉp – L’Année épigraphique. ArchKorrbl – Archäologisches Korrespondezblatt. ANRW – Aufstieg und Niedergang der Römischen Welt. Wien. Cuza”. Iaşi – Bucureşti.-Germ. Cluj-Napoca. 1820-1829. Belgrad. Apulum – Apulum. Viena. Berlin. Paris. 1982. Römerzeit.

Britannia – Journal of Roman-British Studies Society for the Promotion of Roman Studies. BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române. BCH – Bulletin de Correspondence Hellenique. . BiblMA – Bibliotheca Musei Apulensis. Bucureşti. Bucureşti.Tradition celtique. BiblThr – Bibliotheca Thracologica. CCA – Cronica Cercetărilor Arheologice. Londra. Bucureşti. Supplément à OGAM . Budapest. Cercetări Istorice – Cercetări Istorice. Paris. BMI – Buletinul Monumentelor Istorice. BerRGK – Bericht der Römisch-Germanischen Archäologischen Instituts. 1989-1996. Komission des Deutschen BHAB – Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica. Bucureşti. Muzeul de Istorie al României. CILA – Corpus dev inscriptiones latinas de Andalucia. London. Timişoara. CAH – Cambridge Ancient History.Bibliotheca Musei Napocensis. 1970. Reşiţa. Rennes. Bucureşti. Bucureşti.-Berlin. Celticum – Celticum. Cambridge. Iaşi. Berlin. CA (CAB) – Cercetări Arheologice în Bucureşti.Abrevieri 381 AVSL – Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde. Carpica – Carpica. Banatica – Banatica. Frankfurt a. CN – Cercetări Numismatice. BAR – British Archaeological Reports. Roma. BIAL – Buletin of the Institute of Archaeology. BudRég – Budapesti Régiségei. Kronstadt (Braşov). Sevilia. CercArhNT – Cercetări Arheologice în Aria Nord-Tracă. Bacău. Civiltà – Civiltà romana in Romania. Bucureşti. I-III. Buridava – Buridava. Hermanstadt (Sibiu). Studii şi Materiale. CIL – Corpus Inscriptionum Latinarum. BOR – Biserica Ortodoxă Română. Bucureşti. M. Alba Iulia. BCMI – Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Bucureşti. Alba Iulia. BSA – Annual of the British School of Archaeology at Athens. CerArh – Cercetări Arheologice. Londra. Bucureşti. Biblioteca Muzeologică. BCSS – Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti. Oxford. Râmnicu Vâlcea. BiblMN . Cluj-Napoca.

Roma. Berlin. Kolosvár (Cluj-Napoca). Bucureşti. 1977 (1981). Supplementum. Danubius – Danubius. Cluj-Napoca. – Dacia. Bonn. Drobeta – Drobeta. Corpus Nummorum Hungariae. VIII. Oradea. Bucureşti. Abrevieri CNH – L. . DolgCluj – Dolgozatok az Erdély Nemzeti Múzeum Érem – és Régiségtárából. Roma. Budapest. D. M.S. Sofia. Bucureşti. Ciugudean and Fl.. Szeged. EMBACB – The Early and Middle Bronze Age in the Carpathian Basin (Ed. DissPann – Dissertationes Pannonicae. Depozitele – M.): Dacia. DIVR – Dicţionar de istorie veche a României. Budapesta. Kolosvár (Cluj-Napoca) ESA – Eurasia Septentrionalis Antiqua. FBKN – Die Frühbronzezeit des Karpatenbeckens und in die Nachbargebieten. sub red. 1976. Helsinki. Budapesta – Velem. Acta Mvsei Corvinensis. I (1889). FHDR – Fontes Historiae Dacoromanae (= Izvoare privind istoria României). CSIR – Corpus Signorum Imperii Romani. Gogâltan). ComArchHung – Comunicationes Archaeologicae Hungariae. 1951-1960. Revue d’Achéologie et d’Histoire Ancienne. Drobeta-Turnu Severin. by H. Corporis Inscriptionum Latinarum. Cumidava – Cumidava. Bucureşti. Alba Iulia. 4 vol. EE – Ephemeris Epigraphica. II (1907). Braşov. CVA – Corpus Vasorum Antiquarum. Bucureşti. DolgSzeged – Dolgozatok. Budapesta. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie. Bucureşti. DRH – Documenta Romaniae Historica. Depozitele de bronzuri din România. DIR – Documente privind istoria României. Galaţi.382 CNA – Cronica Numismatică şi Arheologică. Réthy. Crisia – Crisia. EDR – Ephemeris Dacoromana.S. EAA – Enciclopedia dell’arte antica classica et orientale. Bucureşti. 1975. seria nouă (N. Dacia N.. Petrescu Dîmboviţa. Internationales Symposium. Pippidi. BiblMA. ÉtBalk – Études Balkaniques. 1964. Corviniana – Corviniana. Bucureşti. 1977. ErdMúz – Erdélyi Múzeum. 1998. Hunedoara. 32 vol. Annuario della Scuola Romena di Roma. EphNap – Ephemeris Napocensis.

HTRTÉ – A Hunyadmegyei Történelmi és Régészeti Evkönyve. I-II (1892-1916). Istraživanija – Istraživanija. InvArch – Inventaria Archaeologica. Muzeul de Istorie.Abrevieri 383 FilIst – File de Istorie. GNAMP – Godišnik na Narodnija archeologičeski muzej v Plovdiv. Istros – Istros. H – Huszár Lajos. InMemCD – In Memoriam Constantini Daicoviciu. Catalog. IDR – Inscripţiile Daciei Romane. 1972. Sarajevo. Paris. Botoşani. Miskolc. Hep – Hispania ephigraphica.k. St-Pétersbourg. Journal of the American School af Classical Studies at Athens. inimă şi literatură. Madrid. Novi Sad. Habsburg-házi királyok pénzei 1526-1657 (= Corpus Nummorum Hungariae. Hesperia – Hesperia. FPM – Foaie pentru minte. Bucureşti. Cluj. Germania – Germania. Belgrad. GlasnikMKM – Glasnik Muzej Kosovo i Metohija. ILER – J. Bistriţa. Barcelona. Centar za balkanološkog ispitivanija. Wien. Budapest. Sibiu. IPH – Inventaria Praehistorica Hungariae. GlasnikZMBH – Glasnik Zemaljskog Muzeja Bosne i Hercegovine. FVL – Forschungen zur Volks und Landeskunde. Vives. Bucureşti. Atena. III/1). Budapesta. Budapest. Dessau. ILS – Inscriptiones Latinae Selectae. Budapesta-Deva. Buletinul Muzeului Brăilei. IAI – Izvestija na Archeologičeski Institut. Braşov. Inscripciones latinas de la España romana. Cluj-Bucureşti. Sofia.1971. M. HOMÉ – A Herman Ottó Múzeum Évkönyve. ed. Cracovie. Hierasus – Hierasus. 1974. H. Brăila. JCC – Jahrbuch der k. FoliaArch – Folia Archaeologica. IRC – Inscriptions romaines de Catalogne. 1975. Pristina. Corpes des ensambles archéologiques. Bucureşti. GodišnikSevBălg – Godišnik na muzeite ot Severna Bălgaria. IstRom – Istoria României. I-IV. Paris. . H-C – Emeric Hutten-Czapski. Catalogue de la collection des monnaies et médailles polonaises. Frankfurt a. Godišnjak – Godišnjak. GlasnikSAD – Glasnik Srpskog Arheolośkog Društva. Sarajevo. Berlin. Iliri şi Daci – Iliri şi Daci. Central-Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale. 1871-1891.

Carson. Latomus – Latomus. MFMÉ – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve. Leipzig. Mainz. Studii şi materiale. Late Roman Bronze Coinage. 324-498 (Part I.384 JFA – Journal of Field Archeology. MBR – George Buzdugan. 324-346. Abrevieri JRGZM – Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums zu Mainz. P. Bucureşti.A. MacedoniaeAA – Macedoniae Acta Archaeologica. Szeged. Piatra Neamţ.P. Pécs. Musaica – Sbornik Filozofickej Faculty Univerzity Komenského. Monedele geto-dacilor. Bratislava. A. Bucureşti. Bruxelles. München. 1973. Materiale (MCA) – Materiale şi Cercetări Arheologice. MIMBuc – Materiale de istorie şi muzeografie. Cluj Napoca. Central-Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale. Part II. Londra.G. 346-498). Constantin C. MAGW – Mitteilungen der Antropologischen Geselschaft in Wien.P. P. Tg. MagIst – Magazin Istoric. Octavian Luchian. Bronze Roman Imperial Coinage of the Late Empire. 1984. Oradea. KözlCluj – Közlemények az Erdely Nemzeti Múzeum Érem és Régiségtárából. Boston. A. J. Monede şi bancnote româneşti. Kent. JRS – The Journal of Roman Studies. JÖAI – Jahreshefte des österreichischen archaeologischen Institutes. Musaica. Monedele – C.D. Hill. JGN – Jahrbuch für Numismatik und Geldgeschichte. MIA – Materialy i issledovanija po arheologji SSSR. Kolosvár (Cluj-Napoca). Oprescu. Bucureşti. KFKNB – Kulturen der Frühbronzezeit und Nordbalkans. Praga. Kent. Marisia – Marisia. LRBC – R.V. Klio – Klio. Lucrări ştiinţifice – Lucrări ştiinţifice. Moscova. Beiträge zur alten Geschichte. Carson. Preda. 1977 MCC – Mitteilungen der k. J.P. J.C. NumSbor – Numismatiky Sbornik. Bucureşti.A.V. Londra. Baia Mare.k. MuzNat – Muzeul Naţional. Wien. A. Prilep. Viena. MemAnt – Memoria Antiquitatis. R. Marmaţia – Marmaţia. Wien.G.C. MIC – Muzeul de istorie a Transilvaniei. The Bronze Coinage of the House of Constantine. Bucureşti. JPMÉ – Jánnus Pannonius Múzeum Évkönyve. Budapesta. Belgrad.D. Bucureşti.C. 1965.D. Mureş.Hill. Kent. . NK – Numizmatikai Közlöny.

Hunedoara. Cluj. RESEE – Revue des Etudes Sud-Est Europeens. 1980. Studii de istorie veche şi arheologie. Potaissa – Potaissa. RégFüz – Régészeti Füzetek. RevIst (RI) – Revista de Istorie. OTTÉ – Orvos-Termoszettudományi Értesitö. Bucureşti. Praehistorica – Praehistorica. Berlin-Leipzig. Semaines philippopolitaines de l’histoire et de la culture thrace. Öskor. Tom I. PrehistAlp – Prehistoria Alpina. RepArSb – Sabin Adrian Luca. Budapesta. Kraków. RIB – The Roman Inscriptions of Britain. Berlin-Leipzig. 1960. Cluj.. RevMuz – Revista Muzeelor. Zeno Karl Pinter. 1942. 3). Thesaurus antiquitatum Transilvanicarum. Sarajevo. I. RadVM (RVM) – Rad Vojvodjanskih Muzeja. Chr.Abrevieri 385 OA – Opuscula Archaeologica.XIV – 1450). Praga. Bucureşti. PJZ – Praistorija Jugoslovenskih Zemalija. Bucureşti. 3 vol. PZ – Praehistorische Zeitschrift. Trento. Stuttgart. V/1. Constanţa. Turda. Berlin. RE – Real-Encyclopädie der classichen Altertumswissenchaft. RIC – Roman Imperial Coinage. Repertoriul picturilor murale medievale din România (sec. 2003 (= Bibliotheca Septemcastrensis. Repertorium (ErdRep) – Roska Márton. Berlin. Pulpudeva – Pulpudeva. PIR – Prosopographia Imperii Romani. PAS – Prehistorische Archeologie in Südosteuropa – Südosteuropa zwischen 1600 und 1000 v. 1989. OmSAL – * * *. Berlin. Erdély régészeti repertoriuma. Partea 1. Londra. PNCRE – Problémes de la néolithisation dans certaines régions de l’Europe. Studii şi Comunicări. PBF – Praehistorische Bronzefunde. RGF – Römisch-Germanischen Forschungen. monumente arheologice şi istorice). Sofia.. . Internationales Symposium. Adrian Georgescu.. 1923-1994. 2004 (= Bibliotheca Archaeologica et Historica Corvinensis. IV). PVAR – Pagini de Veche Artă Românească. OmD – Omagiu lui Constantin Daicoviciu. Bucureşti. Sibiu. Novi Sad. Bucureşti. Praehistorica. Omagiu profesorului Sabin Adrian Luca. Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu (situri. 10 vol. Londra. Zagreb. Pontica – Pontica.

Londra.H. Crawford. Austellungs Katalog.H. Bucureşti. M. StComSatuMare – Studii şi Comunicări Satu Mare. Berlin. 2 vol. StudClas – Studii Clasice. 1954. Sofia. Starinar – Starinar. SBAkWien – Sitzungsberichte der Akademie der Wissenschaften. 1969.Studien aus Alteuropa. SCIV (SCIVA) – Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie. Studii şi comunicări. SCŞ – Studii şi cercetări ştiinţifice. Wien. Arheologie-Istorie. Iter ab Emerita Asturicam. El Camino de la Plata. RR – Römer in Rumänien. Universitatea de Vest. 1969. SlArch – Slovenská Archeológia. 1979. StComSibiu – Studii şi Comunicări. Muzeul Brukental. SCIA – Studii şi Cercetări de Istoria Artei. Roldán Hervás. Köln. Böhlau Verlag Köln Graz. RMM – Revista Muzeelor şi Monumentelor Istorice şi de Artă. StAlteuropa . Crawford. Studia – Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Cluj-Napoca. Bratislava. SMIM – Studii şi Materiale de Istorie Medie. SIB – Studii de Istorie a Banatului. RRCH – M. Bucureşti. Deva. 1971. Sargetia – Sargetia. StDac – Studii Dacice. Alföldy. StudiaBalcanica – Studia Balcanica. SRIR – Studii şi Referate privind Istoria României. 1975. Die Römischen Inschriften von Tarraco. StComBrukenthal – Muzeul Brukenthal. SCA – Studii şi Cercetări de Antropologie. 1981. Roman Republican Coinage. Belgrad. Bucureşti. RIT – G. Monumente de Istoria Artei. Timişoara.386 RIM – Revista de Istorie Militară. Bucureşti. Roman Republican Coin Hoards. Iter – J. Bucureşti. Bucureşti. Satu Mare. Bucureşti.. Caransebeş = Tibiscum. RRC – M. SCN – Studii şi Cercetări de Numismatică. RRH – Revue Roumaine d’Histoire. Cluj-Napoca. Bucureşti. Sibiu. Bucureşti. Abrevieri RMM MIA – Revista Monumentelor Istorice. Cambridge. . Sibiu. SAI – Studii şi articole de istorie. Cluj-Napoca. Salamanca. StComCaransebeş – Studii şi Comunicări de Istorie şi Etnografie. Bucureşti. Bucureşti. Roldán Hervás. Bucureşti.

Benigni v. October 11 – 14. Budapest. Belgrade-Vršac.. Zagreb. Magyar Éremhatározó. ZalaiMúzeum – Zalai Múzeum. Thracia – Thracia. Symposium. Swiatowit – Swiatowit. redigiert von Jos. Berlin. Novi Sad. Bucureşti. Mildenberg u. . WPZ – Wiener Prähistorischer Zeitschrift. L. Aquincum-Sarmizegetusa-Sirmium. Tibiscum – Tibiscum. U – Unger Emil. Bucureşti. Studii şi Comunicări de Etnografie şi Istorie. ZfN – Zeitschrift für Numismatik. 1833. Studii – Studii. Carl Neugeboren. 1996. StZ – Študijné Zvesti Archeologicky ústav ŠAV. Sofia. Varşovia. 1968. Thraco-Dacica (TD) – Thraco-Dacica. TIR. TRÉT – Történelmi és Régészeti Értesitő. Sofia. 34 – Tabula Imperii Romani. Berlin. Belgrad. Nitra-Bratislava. Timişoara. SympThrac – Symposia Thracologica. 1995. ZMS – Zbornik za Društvene nauke Matice Srpske. ZfE – Zeitschrift für Ethnologie. Arad. L. Revistă de istorie. Viena. Temesvár (Timişoara). Vršac. Budapesta.Abrevieri 387 StudiaPraehistorica – Studia Praehistorica. Tibiscus – Tibiscus. ZfA – Zeitschrift für Archäologie. Archeologisches Institut der Bulgarischen Akademie. Ziridava – Ziridava. der Wissenschaften Archäologischen Institut der Akademie der Wissenschaften USSR. Berlin. YougDanBas – The Yugoslav Danube Basin and the Neighbouring Regions in the 2nd Millennium B. Zalaegerszeg. VAMZ – Vjesnik Arheološkog muzeja u Zagrebu. Annuaire de l’archéologie préhistorique. Split. 1960. Târgu Mureş. 34. ZborNM – Zbornik Radova Narodnog Muzeja. Viesnik – Viesnik za Arheologiju i Historiju Dalmatinsku. Periodische Zeitschrift für Landeskunde. Hermannstadt (Sibiu). Studii şi Materiale – Studii şi Materiale.C. Transsilvania – Transsilvania. Caransebeş.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->