P. 1
Dreptul_familiei

Dreptul_familiei

|Views: 6|Likes:
Published by Mihailescu Daniel

More info:

Published by: Mihailescu Daniel on Jan 13, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/26/2015

pdf

text

original

www.referat.

ro

DREPTUL FAMILIEI

Noţiunea de familie poate fi privită atât din punct de vedere sociologic, cât şi juridic. În sens sociologic, familia, ca formă specială de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese sau întrajutorare, relaţiile de familie având caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii de relaţii sociale. În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii ce izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv înfierea), precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie, familia fiind o realitate juridică prin reglementarea de către lege. Ocrotirea familiei şi căsătoriei se realizează nu numai cu ajutorul normelor Dreptului familiei, ci şi cu ajutorul altor norme juridice, ceea ce le conferă statutul de instituţie. Codul reglementează condiţiile încheierii căsătoriei, drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale ale soţilor şi desfacerea acesteia prin divorţ. Ocrotirea căsătoriei se realizează totodată prin egalitatea dintre soţi şi raporturile lor cu copiii şi prin obligaţia de întreţinere pe care soţii o au unul faţă de celălalt. Conceptul de căsătorie Termenul de căsătorie este utilizat, în accepţiunea Codului familiei, în două înţelesuri: în sens de act juridic, prin care viitorii soţi consimt să se căsătorească în condiţiile şi formele prevăzute de lege (art. 3-18, privind încheierea căsătoriei) şi în înţelesul de situaþie juridicã, adică de statut legal al soţilor (art. 26-36, referitor la raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi). În sistemul dreptului nostru pozitiv, actul căsătoriei este un act juridic bilateral prin care viitorii soţi consimt în mod liber şi pe deplin egali să se supună statutului legal al căsătoriei. Ca atare, actul căsătoriei este numai izvorul juridic al stării de căsătorie, necesar pentru dobândirea situaţiei legale de persoană căsătorită. CĂSĂTORIA ÎN DREPTUL ROMÂN Consideraţii generale Condiţiile cerute de lege pentru încheierea unei căsătorii sunt de mai multe feluri: a) condiţii de fond şi impedimente; într-un sens restrâns, sunt denumite condiţii de fond acele cerinţe legale care, pentru a se putea încheia căsătoria, trebuie să existe, ca, de pildă, împlinirea vârstei patrimoniale, iar impedimente, cele care trebuie să nu existe, cum ar fi legătura de rudenie în gradul interzis de lege între viitorii soţi; b) condiţii de fond pozitive şi negative; în sens larg, atât condiţiile de fond, cât şi impedimentele sunt denumite condiţii de fond la căsătorie, numai că pe când primele sunt formulate pozitiv, celelalte sunt formulate negativ; c) impedimente; tot în înţeles larg, atât impedimentele, cât şi condiţiile de fond pot fi denumite deopotrivă impedimente la căsătorie, deoarece nu numai impedimentele, ci şi condiţiile de fond este posibil să fie formulate negativ. Condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei a) Diferenţa de sex. După modul de reglementare a relaţiilor de familie (art. 1, 4, 5, 25, 47-52, 53-60 C. fam.), o căsătorie se poate încheia numai între persoane de sex diferit.

Determinarea sexului fiecăruia dintre cei doi viitori soţi se stabileşte cu ajutorul certificatului de naştere, prezentat în faţa autorităţii. b) Vârsta legală pentru căsătorie (vârsta matrimonială). Conform legii, vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani împliniţi pentru bărbat şi de 16 ani împliniţi pentru femei; sunt însă şi situaţii când femeia care nu a împlinit 16 ani poate obţine dispensa în vederea căsătoriei. Această dispensă se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: femeia a împlinit 15 ani; sunt motive temeinice care justifică dispensa (boala, graviditatea); există un aviz prealabil dat de un medic având calitate oficială. c) Consimţământul la căsătorie. Conform legii, căsătoria se încheie prin consimţământul liber al viitorilor soţi. În vederea asigurării liberei manifestări a consimţământului viitorilor soţi, legea dispune că aceasta se dă în forme bine determinate, ceea ce imprimă un caracter solemn căsătoriei. Faptul că încheierea căsătoriei se face în prezenţa delegatului de stare civilă, consimţămintele viitorilor soţi exprimându-se în faţa acestuia, face să se întâlnească rar cazurile de lipsă de consimţământ la căsătorie. În ceea ce priveşte viciile de consimţământ la căsătorie, acestea sunt: eroarea, dolul şi violenţa; în materia căsătoriei nu-şi poate găsi aplicare leziunea. Impedimente la căsătorie Căsătoria se poate încheia numai dacă nu există impedimente, adică împrejurări de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea acesteia. Impedimentele la căsătorie pot fi clasificate după două fundamente ale diviziunii: a) sancþiunea încãlcãrii impedimentului; b) persoanele între care existã impedimentul. Conform primului punct de vedere, impedimentele pot fi dirimante şi prohibitive. După cel de-al doilea punct de vedere, impedimentele pot fi absolute şi relative. Impedimentele dirimante sunt acelea a căror încălcare atrage nulitatea căsătoriei încheiate. Următoarele impedimente sunt dirimante: existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi; rudenia în gradul prevăzut de lege; adopţia; alienaţia şi debilitatea mintală. Impedimentele prohibitive sunt acelea a căror încălcare nu atrage nulitatea căsătoriei. Acestea sunt următoarele: adopţia, în celelalte cazuri decât când este impediment dirimant; tutela. Impedimentele absolute sunt cele care interzic încheierea căsătoriei unei anumite persoane cu orice altă persoană, şi anume: existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi; alienaţia şi debilitatea mintală. Impedimentele relative sunt acelea care interzic încheierea căsătoriei unei anumite persoane cu orice altă persoană, ele fiind: rudenia, adopţia, tutela. Condiţiile de formă ale căsătoriei Conform legii, încheierea căsătoriei este supusă anumitor condiţii de formă în următoarele finalităţi: ca mijloc de probă pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond

dacă este cazul. arătându-se împrejurarea de fapt sau de drept pentru care nu se poate încheia căsătoria şi dovezile care stau la baza unei astfel de cereri. informarea delegatului stării civile. şi anume la sediul serviciului de stare civilă respectiv. care. se pot deosebi mai multe aspecte. iar alegerea aparţine viitorilor soţi. b) declaraţia acestora că au luat cunoştinţă reciproc de starea sănătăţii lor. Opoziţia la căsătorie poate fi făcută de orice persoană. până la încheierea căsătoriei. căsătoria se poate încheia într-un anumit loc. fam. conform art. când constată personal că există cauze ce duc la interzicerea căsătoriei. Opoziţia la căsătorie trebuie făcută. cu respectarea tuturor celorlalte dispoziţii legale privitoare la încheierea căsătoriei. şi anume: a) competenţa materială (ratione materiae) este determinată de calitatea pe care o are cel ce instrumentează şi de atribuţiile ce i-au fost delegate. care trebuie să cuprindă următoarele elemente: a) voinţa neîndoielnică a viitorilor soţi de a se căsători. asupra statutului civil al viitorilor soţi. fam. declaraţie ce se poate face şi ulterior.şi lipsa impedimentelor la căsătorie. În situaţii excepţionale. c) declaraţia viitorilor soţi că îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. Prima formalitate anterioară încheierii căsătoriei este declaraţia de căsătorie. aducerea la cunoştinţa terţilor a încheierii căsătoriei proiectate şi punerea în mişcare. pe baza acestor informaţii. Formalităţi premergătoare căsătoriei Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalitãþi premergãtoare cãsãtoriei şi formalitãþi privind încheierea cãsãtoriei. anexându-se la cererea de căsătorie făcută. Opoziţia la căsătorie Prin opoziţia la căsătorie se înţelege actul prin care o persoană aduce la cunoştinţa delegatului de stare civilă existenţa unei împrejurări de fapt sau de drept ce nu permite încheierea căsătoriei. căsătoria se încheie în faţa delegatului de stare civilă şi numai o astfel de căsătorie se bucură de protecţia legii. Reglementarea formalităţilor anterioare căsătoriei are mai multe finalităţi: asigurarea consimţământului liber al celor ce vor să se căsătorească. 14 C.. Delegatul de stare civilă este competent să încheie căsătoria dacă cel puţin unul din viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa în cuprinsul localităţii în care el îşi exercită atribuţiile.. c) competenţa teritorială (ratione . Competenţa în materie de încheiere a căsătoriei. 11 C. în scris. d) declaraţia celor în cauză cu privire la numele pe care s-au înţeles să-l poarte în timpul căsătoriei. fam. Conform art. în formă scrisă. căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soţi îşi au domiciliul sau reşedinţa. ca formă a recunoaşterii publice a căsătoriei şi pentru a asigura mijlocul de dovadă a căsătoriei. căsătoria se poate încheia în alt loc decât sediul serviciului de stare civilă. b) competenţa personală (ratione personae) este stabilită de domiciliul sau de reşedinţa viitorilor soţi. În ceea ce priveşte competenţa delegatului de stare civilă. În această localitate. aceştia trebuind să-şi exprime voinţa de a se căsători în faţa autorităţii de stat competente. va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie. fără a fi ţinută să arate existenţa unui interes. a opoziţiilor la căsătorie. Ea poate fi făcută şi de către delegatul de stare civilă.. 4-10 C.

în cazul căsătoriei putative. în unele cazuri. unui copil. şi cel adoptat ori descendenţii acestuia. h) căsătoria fictivă. soţia a dat naştere. c) constată că nu există opoziţii întemeiate la căsătorie. Ca şi în dreptul comun. g) întocmeşte actul de căsătorie în registrul respectiv. e) ia consimţământul viitorilor soţi în vederea încheierii căsătoriei. d) citeşte viitorilor soţi art. h) face menţiune pe buletinul de identitate al soţului de schimbare a numelui intervenită prin căsătorie. fam.loci) este în funcţie de limitele teritoriale în care funcţionează delegatul de stare civilă. Astfel. f) căsătoria încheiată fără respectarea prevederilor art. aceasta poate fi confirmată chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. adică până la constatarea nulităţii. efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună-credinţă. . această nulitate poate fi acoperită în următoarele situaţii: soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între timp. soţia a rămas însărcinată în aceeaşi perioadă de timp. 16 C. cu unele deosebiri. • Nulitatea absolută Sancţiunea nulităţii absolute operează în următoarele cazuri: a) căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind la vârsta matrimonială. c) căsătoria încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege. fam. f) declară căsătoria încheiată pe baza consimţământului viitorilor soţi. până la constatarea nulităţii.. Încheierea căsătoriei are loc în ziua fixată. b) constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi că nu există impedimente la încheierea căsătoriei. pe de o parte. 1 şi 2 din C. În situaţia în care delegatul de stare civilă a operat în afara acestor limite. e) căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal. delegatul de stare civilă procedând în felul următor: a) identifică viitorii soţi şi pe cei doi martori. De asemenea. pe de altă parte. Procedura încheierii căsătoriei. g) incompetenţa delegatului de stare civilă. i) căsătoria între persoane de acelaşi sex. Momentul încheierii căsătoriei este acela în care delegatul de stare civilă constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi declară căsătoriţi.. Căsătoria are deci un caracter solemn. în interesul menţinerii căsătoriei. care este semnat de delegatul de stare civilă şi de soţi. nulitatea căsătoriei poate fi absolută şi relativă. el şi-a depăşit atribuţiile din punct de vedere al competenţei teritoriale. i) eliberează soţilor certificatul de căsătorie. Nulitatea căsătoriei. d) căsătoria încheiată între cel care adoptă şi ascendenţii lui. Totuşi. b) căsătoria încheiată de o persoană care este deja căsătorită. însoţiţi de doi martori.

dar numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ. ei îşi dobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei dacă acesta se schimbase prin căsătorie. dolul şi violenţa. Efectele nulităţii căsătoriei a) Efectele nulitãþii cãsãtoriei cu privire la relaþiile personale dintre soþi. care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. 2 C. Între soţi există obligaţia de sprijin moral reciproc. Căsătoria putativă a) Caracteristici generale. iar dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor nu poate opera. deşi nulă sau anulată. hotărârea prin care se declară nulitatea căsătoriei produce efecte privitoare la relaţiile dintre ei numai pentru viitor. b) Efectele cãsãtoriei putative. regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc între soţi. ele sunt supuse. regulilor de la divorţ. soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriţi şi. prin urmare. între soţi a operat suspendarea prescripţiei. fam. constituie adulter. În acest caz. 3 din decretul nr. până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. În cazul în care ambii soţi sunt de bună-credinţă.. prin asemănare. produce totuşi unele efecte faţă de soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea ei. Tot astfel. căci se consideră că el nu a fost căsătorit şi nu a avut această capacitate nici în trecut. Acest fel de nulitate intervine în cazul viciilor de consimţământ. Căsătoria putativă este aceea care. c) Efectele nulitãþii cãsãtoriei cu privire la relaþiile patrimoniale dintre soþi.Acţiunea în declararea nulităţii absolute poate fi introdusă de orice persoană interesată. deoarece nulitatea căsătoriei operează retroactiv. deoarece calitatea de soţ se consideră că nu a existat niciodată. desfiinţarea căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor. 3/1954 şi. el nu poate beneficia de art. În conformitate cu art. 8 alin. soţul de bunăcredinţă păstrează. 23 alin. Deşi căsătoria este nulă sau anulată. • Nulităţi relative. soţul care a luat prin căsătorie numele celuilalt soţ nu-l poate menţine. nu are capacitatea de exerciţiu. b) Efectele nulitãþii cãsãtoriei cu privire la capacitatea de exerciþiu. ca urmare. recăpătându-şi numele anterior. obligaţia de întreţinere nu a putut exista între soţi. d) Efectele nulitãþii cãsãtoriei cu privire la relaþiile dintre pãrinþi ºi copii. acţiunea în nulitate absolută a căsătoriei nu se poate prescrie. În ceea ce priveşte efectele cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi. Din punct de vedere juridic. drepturile succesorale între părinţi şi copii rămân nestinse. adică eroarea în care au fost soţii sau numai unul dintre ei cu privire la cauza nulităţii căsătoriei. iar nu şi pentru trecut. Buna-credinţă se exprimă prin faptul de a nu fi cunoscut cauza nulităţii căsătoriei. şi anume eroarea. EFECTELE CĂSĂTORIEI Obligaţiile personale reciproce dintre soţi: . nu au obligaţii rezultând din situaţia de căsătoriţi. În situaţia în care desfiinţarea căsătoriei are loc înainte ca unul dintre soţi să fi împlinit vârsta de 18 ani. încălcarea obligaţiei de fidelitate în această perioadă de către oricare dintre soţi.

sumele de bani primite de unul dintre soţi. s-a decis că sunt bunuri comune: . iar în art. c) sumele economisite şi depuse la C. Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu În sistemul dreptului nostru. pe baza unei convenţii ştiinţifice. 31 se face precizarea că numai anumite bunuri prevăzute limitativ de acest text sunt bunuri proprii fiecăruia dintre soţi. după încheierea căsătoriei. art. acordă viitorilor soţi următoarele posibilităţi: . Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei. Regimul bunurilor proprii ale fiecărui soţ are un caracter imperativ.bursa primită de unul dintre soţi în străinătate. Clasificarea bunurilor comune şi administrarea lor 1) Venituri din activităţi productive: a) salariul celor încadraţi în muncă în temeiul contractului de muncă. dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. de la împlinirea vârstei de 16 ani. Reglementarea juridică a raporturilor patrimoniale Obligativitatea comunităţii de bunuri Comunitatea de bunuri este reglementată în Codul familiei în cuprinsul art. cum am arătat.nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii.C.să poarte amândoi. ca nume comun. după încheierea căsătoriei. cumulativ. femeia se poate căsători. Potrivit principiului deplinei egalităţi a sexelor. este comun chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la acea dobândire. în condiţiile arătate. d) îndatoririle conjugale. condiţiile următoare: . la cheltuielile căsătoriei”. în condiţiile precizate. . care precizează că sunt bunuri comune ale soţilor acele bunuri care au fost dobândite de oricare dintre ei în timpul căsătoriei. b) remuneraţia autorilor. fam. 30. cu titlu de pensie. 29 din Codul familiei stipulează că „soţii sunt obligaţi să contribuie. . pentru munca desfăşurată în trecut. Art.să poarte amândoi.E. .a) obligaţia de sprijin moral reciproc.să-şi păstreze fiecare numele avut înainte de căsătorie. respectiv femeia. . iar bunul dobândit de oricare dintre soţi.sumele de bani dobândite în timpul căsătoriei depuse la Casa de Ajutor Reciproc. în cadrul asigurărilor sociale.este dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei. în raport cu mijloacele fiecăruia. Bunurile comune ale soţilor Un bun este comun dacă sunt îndeplinite. ca nume comun. b) obligaţia de fidelitate. minorul care se căsătoreşte. e) numele soţilor. iar în anumite condiţii şi de la împlinirea vrâstei de 15 ani. 27 din C. . c) obligaţia de a locui împreună. . numele unuia dintre ei. numele lor reunite. În ce priveşte alte venituri asimilate salariului.

se consideră comun câtă vreme nu se face dovada că este propriu. c) construcţii efectuate de soţi pe terenul proprietate a unei terţe persoane. adică în numele propriu.C.E. oricare dintre soţi. numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. atunci când exercită drepturile conferite de lege soţilor asupra bunurilor lor comune. fam. dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. cuprinse în articolul 31 lit.. d) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi. ea putând fi înlăturată pentru fiecare act în parte. aceste câştiguri sunt producte. el o face nu numai în numele său. 35 C. exercitând singur aceste drepturi. e) locuinţe construite ori cumpărate de către soţi cu credite acordate de stat. orice bun dobândit în timpul căsătoriei. că se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art. 3) Alte bunuri mobiliare: a) bunurile cumpărate cu plata în rate. Din punct de vedere juridic.. . respectiv. fam. Ca atare. Prezumþia legalã de mandat tacit reciproc. b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire. b) fructele şi productele. Legea instituie o prezumţie de mandat tacit reciproc. folosi şi dispune împreună de bunurile comune În conformitate cu art. 31 C. g) dreptul de folosinţă asupra locuinţei rezultat dintr-un contract de închiriere. în temeiul căreia fiecare dintre soţi se presupune că. e) premiile. Dovada bunurilor comune şi proprii Art. soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. g) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunuri în care a trecut această valoare. şi la diferite sisteme de loterie. Prezumţia mandatului tacit reciproc între soţi este relativă. 3 C. c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi. ci şi ca reprezentant al celuilalt soţ. În baza acestei prezumţii. b) construcţii efectuate de soţi pe terenul proprietate a ambilor soţi. fam. legat sau donaţie. de oricare dintre soţi. Bunuri proprii ale soţilor: a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei. f) terenuri primite în folosinţă ori concesiune pentru construirea de locuinţe. Dreptul soţilor de a administra. f) indemnizaţiile de asigurare sau despăgubirea pentru pagubele pricinuite persoanei. introduce prezumţia relativă de comunitate: „Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”. bunuri dobândite în temeiul subrogaţiei reale.2) Bunuri imobiliare: a) construcţii efectuate de soţi pe terenul unuia dintre ei. d) construcţia efectuată de către soţi pe un teren atribuit de stat în folosinţă. este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. h) situaţii speciale. fam. c) câştigurile realizate în timpul căsătoriei pe libret C. 30 alin. Cu toate acestea nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune. recompensele şi bunurile în care s-au incorporat creaţii intelectuale. c C.

căci acesta nu este determinat.Calitatea de bun propriu trebuie dovedită. ca şi atunci când unul dintre ei le exercită în locul celuilalt. împărţirea bunurilor se face potrivit cotelor prestabilite. actele de dispoziţie asupra întregului bun comun se pot face numai cu consimţământul tuturor proprietarilor comuni. a căror întindere este cunoscută. exceptând cazul actelor juridice solemne. partea fiecărui soţ este cunoscută. Dovada bunurilor proprii în raporturile dintre soţi poate fi făcută prin orice mijloc de probă. 2. Ori de câte ori soţii exercită împreună drepturile unuia sau altuia dintre ei. de pildă. fiecare dintre proprietarii comuni poate face acte de folosinţă asupra bunurilor comune numai în măsura în care nu aduce atingere la folosinţe concomitente ale celorlalţi proprietari şi nu schimbă destinaţia bunurilor respective. pe când. Dreptul soţilor asupra bunurilor proprii Din punct de vedere juridic. pe când proprietatea comună pe cote părţi poate proveni din cauze diferite. în al doilea caz. pe când. între soţi pot interveni orice convenţii privitoare la bunurile lor proprii. Proprietatea comună în devălmăşie şi proprietatea comună pe cote părţi Doctrina consideră că proprietatea soţilor asupra bunurilor commune este o proprietate comună în devălmăşie. actele de folosinţă nu pot fi făcute decât cu consimţământul tuturor proprietarilor comuni. partea fiecărui soţ asupra bunurilor comune nu se cunoaşte. cu unele excepţii. b) soţii nu pot dispune în timpul căsătoriei. O formă de proprietate comună este însă şi proprietatea comunã pe cote pãrþi. întinderea dreptului fiecărui soţ stabilindu-se cu prilejul împărţirii. d) fiecare dintre soţi poate dispune. cunoscută în dreptul comun. pe când. fiind determinată sub forma unei fracţiuni matematice. fiecare dintre proprietarii comuni poate dispune de dreptul său (cota sa parte) asupra bunurilor respective fără a avea nevoie pentru aceasta de consimţământul celorlalţi proprietari. În principiu. în al doilea caz. f) împărţirea bunurilor comune ale soţilor nu se face potrivit unei cote predeterminate. Între cele douã feluri de proprietate existã însã ºi deosebiri: a) în prima situaţie. cele de lărgire a comunităţii matrimoniale prin includerea în ea de bunuri proprii ale unuia sau altuia dintre soţi. nefiind determinată. fiecare dintre soţi păstrează în exclusivitate dreptul de posesie. Natura juridică a comunităţii de bunuri 1. ceea ce înseamnă că. pe când în al doilea caz. temeiul juridic este convenţional. presupunându-se că are şi consimţământul celuilalt soţ. ca. în cazul proprietăţii comune pe cote părţi. pe când. în al doilea caz. de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunurilor lor proprii. de bunurile comune. c) fiecare soţ poate face singur acte de administrare şi de folosinţă asupra bunurilor comune. în fapt. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei . prin acte între vii. de dreptul lor asupra bunurilor comune. e) izvorul comunităţii de bunuri a soţilor este căsătoria. fiind socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ.

d) Obligaþiile contractate de fiecare dintre soþi pentru îndeplinirea nevoilor obiºnuite ale cãsãtoriei Se impun a fi îndeplinite următoarele cerinţe de către o obligaţie: . c) Obligaþiile contractate de soþi împreunã O astfel de obligaţie trebuie contractată numai în timpul căsătoriei.cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune. dacă prin acestea au sporit bunurile comune ale soţilor. şi nu pe cale convenţională. şi nu valoarea lor de la data la care a luat naştere starea de devălmăşie. Datoria este comună dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: .obligaţia să fie asumată de către soţi: . la cererea creditorilor personali ai oricăruia dintre soţi şi în cazul confiscării averii unuia dintre soţi. . . bunurile care nu s-au împărţit rămânând tot bunuri comune.repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea de către unul din soţi a unor bunuri proprietate publică.să izvorască dintr-un act juridic.soţii pot să-şi asume obligaţia fie participând în persoană la încheierea actului juridic.În dreptul nostru. ele sunt lovite de nulitate absolută. b) Cheltuielile comune fãcute cu administrarea oricãruia dintre bunurile comune În categoria acestor cheltuieli se pot menţiona cele făcute pentru întreţinerea şi conservarea bunurilor comune. . 32 că soţii răspund cu bunurile comune pentru: .obligaţia asumată de soţi împreună este comună. de către soţi. . Aceste cheltuieli pot fi făcute de oricare dintre soţi şi. 3. cel care reprezintă putând fi chiar celălalt soţ. plata primelor asigurărilor obligatorii etc. În situaţia în care se realizează partajul bunurilor comune ale soţilor. fără a deosebi după cum este indivizibilă prin natura ei sau prin voinţa părţilor.obligaţiile pe care le-au contractat împreună. potrivit mandatului tacit. solidară sau conjunctă. obligaţia este comună chiar dacă nu ar avea legătură cu nevoile căsătoriei. . . . în mod concomitent sau succesiv.să fie asumată de către un singur soţ. Împãrþirea bunurilor comune la cererea soþilor Împărţirea este posibilă numai pe cale judecătorească. Datoriile comune ale soţilor a) Categoria datoriilor comune Codul familiei precizează în art. Împărţirea bunurilor comune existente în momentul în care se face împărţirea poate fi totală sau parţială. . ele obligă pe ambii soţi.cauza obligaţiei este indiferentă. se va avea în vedere valoarea pe care o au aceste bunuri la data când s-a introdus acţiunea de împărţire.obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei. împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei este posibilă ca o situaţie de excepţie şi poate fi făcută în următoarele situaţii: la cererea oricăruia dintre soţi. dacă au loc asemenea convenţii. pentru plata taxelor şi impozitelor. fie participând prin reprezentare. afară de cazul când celălalt soţ s-a opus la efectuarea lor şi creditorul respectiv a cunoscut această opoziţie.obligaţia să fie asumată împreună de soţi.

Căsătoria înceteazã prin: . ca un drept câştigat.existenţa legăturii de cauzalitate între sporirea valorii bunurilor comune şi însuşirea săvârşită de către unul dintre soţi.recăsătorirea soţului celui ce fusese declarat mort. . Căsătoria se poate desface prin divorţ. Încetarea căsătoriei are loc de drept. f) Urmãrirea datoriilor comune ale soþilor În condiţiile legii. Spre deosebire de acestea. . . prin hotărâre judecătorească.prejudiciul să fie cauzat prin însuşirea unui bun proprietate publică. exceptând pe cele faţă de copii şi căsătoria putativă. numai creditorii comuni pot să urmărească bunurile comune ale soţilor. . Încetarea.moartea unuia dintre soţi. Moartea unuia dintre soþi Deşi căsătoria încetează pentru viitor.să fie asumată pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei.declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi. desfacerea şi desfiinţarea căsătoriei Se face distincţia între încetarea şi desfacerea căsătoriei. din chiar momentul încheierii ei. 2.faptul însuşirii să fie săvârşit de către unul dintre soţi.soţul supravieţuitor care a luat prin căsătorie numele celuilalt soţ îl păstrează şi după încetarea căsătoriei şi aceasta chiar dacă se recăsătoreşte.să se fi produs un prejudiciu de natură patrimonială. şi anume: . . ca o măsură cu character excepţional.bunurile comune să fi înregistrat o sporire. Cazurile de încetare a căsătoriei A. dacã prin aceasta au sporit bunurile comune ale soþilor Cerinţe: .soţul supravieţuitor care nu a împlinit încă vârsta de 18 ani îşi menţine capacitatea de exerciţiu dobândită prin căsătorie. . În situaţia în care bunurile comune nu sunt suficiente pentru a acoperi creanţa. şi pentru trecut. e) Repararea prejudiciului cauzat prin însuºirea de cãtre unul dintre soþi a unor bunuri proprietate publicã. căsătoria fiind considerată că nu a existat niciodată. unele efecte ale acesteia se menţin şi după această dată.. Încetarea căsătoriei produce efecte numai pentru viitor. În privinţa efectelor cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi se pot ivi următoarele situaţii: . nu şi pentru trecut şi tot astfel şi desfacerea căsătoriei. atunci creditorii comuni pot urmări şi bunurile personale ale soţilor. . ÎNCETAREA EXISTENŢEI CĂSĂTORIEI ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI 1. desfiinţarea căsătoriei îşi produce efectele.

5 C. . . . de regulă. trece la moştenitorii săi. 38 C. noua căsătorie este lovită de nulitate absolută. datorită unor motive temeinice. b) în cazul când soţul care s-a recăsătorit a fost de rea-credinţă. datorită acestui motiv o convieţuire devenind imposibilă. pot apărea două situaţii: a) soţul care s-a recăsătorit a fost de bună-credinţă. soţul supravieţuitor. ştiind că cel declarat decedat se află în viaţă. Recãsãtorirea soþului celui ce fusese declarat mort În cazul în care soţul declarat mort reapare şi anulează hotărârea declarativă de deces. Temeiurile juridice ale divorţului Divorţul este un mijloc de încetare a căsătoriei pe cale judecătorească atunci când.până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei. Motivele de divorţ În lipsa unei reglementări exprese.ia naştere dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor la moartea celuilalt soţ. fam. care aparţinuse soţului decedat. se consideră că noua căsătorie este încheiată prin fraudarea art. . între care se află şi soţul supravieţuitor. convieţuirea şi raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil afectate.rele purtări concretizate în fapte evidente de destrămare a vieţii de familie. În această situaţie. practica judiciară consideră ca motive temeinice situaţii de felul acesta: . C. care există în fapt. dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege (art. iar cealaltă parte. Declararea judecãtoreascã a decesului unuia dintre soþi Aceasta produce aceleaşi efecte ca în cazul morţii fizice constatate oficial. care rămâne singura valabilă. data morţii fiind cea stabilită prin hotărârea judecătorească declarativă a decesului. nu însă şi din altă căsătorie. Divorţul nu poate fi cerut.refuzul nejustificat al unuia din soţi de a locui împreună cu celălalt.să nu existe copii minori rezultaţi din căsătorie. în caz contrar acţiunea putând fi respinsă.infidelitatea sub forma adulterului. adică nu a ştiut că cel declarat mort trăieşte.obligaţia de întreţinere între soţi devine inoperantă. 2. în consecinţă.neîndeplinirea îndatoririlor conjugale ca urmare a unor nepotriviri de ordin fiziologic. se dă preferinţă celei de a doua căsătorii. dacă starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei.. B.încetează comunitatea de bunuri a soţilor.): . fam. care interzice căsătoria unei personae căsătorite şi. . iar prima căsătorie este considerată desfăcută pe data încheierii celei de a doua. de oricare dintre soţi.. .părăsirea nejustificată a domiciliului conjugal. . . Divorţul se poate pronunţa şi numai pe baza acordului ambilor soţi. . conform noilor reglementări. are un drept de proprietate asupra unei părţi din bunurile care au fost comune în timpul căsătoriei. DESFACEREA CĂSĂTORIEI 1.existenţa unei boli grave incurabile de care suferă unul dintre soţi şi necunoscută de celălalt soţ decât după încheierea căsătoriei.

b) Cererea de divorţ. acţiunea de divorţ are un caracter strict personal şi de aceea nu poate fi introdusă decât de către soţi. . cererea de divorţ trebuie să cuprindă şi numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau ale celor care au aceeaşi situaţie legală. în prima instanţă se cere prezenţa ambilor soţi. la cerere se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de căsătorie şi de pe certificatele de naştere ale copiilor minori. instanţa va dispune şi citarea şi ascultarea autorităţii tutelare. să se împartă bunurile commune etc. Acţiunea în justiţie a) Instanţa competentă. operând prorogarea de competenţă în favoarea instanţei învestite cu judecarea ultimei dintre aceste două cereri. pentru a se verifica stăruinţa lor în desfacerea căsătoriei după procedura amintită.când unul dintre soţi are reşedinţa în străinătate. ci numai dacă au locuit efectiv într-o anumită localitate. Este de reţinut faptul că normele care determină competenţa în materie de divorţ sunt imperative. Pentru divorţul pe baza acordului soţilor. pe lângă menţiunile pe care trebuie să le cuprindă orice cerere de chemare în judecată. Desfăşurarea procesului a) Împãcarea pãrþilor. c) Cererea reconvenţională. La divorţul întemeiat pe acordul părţilor se fixează un termen de două luni în şedinţă publică. După ce primeşte cererea de divorţ. părţile sunt obligate să se înfăţişeze în persoană în faţa instanţelor de fond.când unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate. Ascultarea copiilor minori care au împlinit vârsta de 10 ani este obligator în procesele de divorţ în vederea încredinţării lor. Cererea de divorţ împreună cu înscrisurile doveditoare vor fi prezentate personal de către reclamant preşedintelui instanţei competente. 4. aceasta se judecă împreună cu cea a reclamantului. Când s-a introdus cerere reconvenţională.când unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă. la termenul de judecată. preşedintele instanţei va da reclamantului sfaturi de împăcare. . . Acţiunea de divorţ este de competenţa instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu al soţilor. În cazul proceselor de divorţ. Procedura divorţului Conform legii. procedându-se în acest fel şi în cazul cererii de divorţ bazate pe acordul părţilor. În situaţia în care soţii au copii minori.3.când unul dintre soţi este pus sub interdicţie. . pentru faptele petrecute înainte de această dată. b) Prezenþa personalã a pãrþilor. Soţul pârât poate face cerere reconvenţională cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare publică. nu are relevanţă dacă soţii au avut făcută mutaţia în acea localitate. afară de următoarele cazuri: . Ca atare. Prin cererea de divorţ. c) Alþi participanþi la procesul de divorþ. având ca scop verificarea de către soţi a menţinerii acordului lor de divorţ. soţul reclamant mai poate solicita să i se încredinţeze copii minori şi să se fixeze contribuţia celuilalt soţ pentru încredinţarea acestora. În ce priveşte redactarea acţiunii judiciare. să poarte şi după divorţ numele pe care l-a purtat în căsătorie.

nu se pierde capacitatea deplină de exerciţiu dobândită prin încheierea căsătoriei de către persoana în cauză. Hotărârea de divorţ poate cuprinde şi unele menţiuni facultative. indiferent dacă învoiala se face în faţa instanţei sau printr-un act întocmit în faţa notarului autorizat. în afară de descendenţi. fiecare dintre foştii soţi redobândeşte numele avut înainte de încheierea căsătoriei. ia sfârşit şi obligaţia de sprijin moral şi de fidelitate. Efectuarea menţiunii despre hotărârea de divorţ pe actul de căsătorie constituie o măsură publicitară. În ce priveşte administrarea probelor. ca probe se poate admite şi înregistrarea convorbirilor telefonice. la capacitatea de exerciţiu şi la cele patrimoniale. împărţirea bunurilor comune. făcută pe marginea actului de căsătorie. divorţul nu are nici o influenţă. Conform legii. 38 C.în cazul în care există o învoială între soţi cu privire la determinarea cotei fiecăruia dintre ei în bunurile comune. În situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele art. îi va încuviinţa actele în viitor.d) ªedinþa de judecatã. Executarea hotãrârii de divorþ. atunci. nu şi pentru trecut. stabilirea pensiei de întreţinere între soţi. În cazul în care divorţul are loc înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către unul dintre soţi. fam. . legea prevede posibilitatea audierii ca martori şi a rudelor şi a finilor până la gradul III inclusiv. iar fiecare soţ se poate recăsători. . Ca regulă generală. . Aceste efecte pot fi cu privire la relaţiile personale. atunci împărţirea se face conform acestor cote. e) Hotãrârea de divorþ. urmează a decide instanţa de judecată. pentru a face menţiunea pe marginea actului de căsătorie. În mod cu totul special. În urma divorţului. împărţirea poate avea loc în următoarele situaţii: . acţiunea de divorţ se stinge prin împăcarea părţilor în orice fază a procesului. Interogatoriul poate fi folosit doar pentru combaterea motivelor de divorţ. cererile de divorţ se judecă în şedinţă publică. cum ar fi cele privind: numele pe care soţii îl vor purta după divorţ.. După rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ. 5.în cursul procesului de divorţ. ce are ca scop de a face opozabilă faţă de terţi desfacerea căsătoriei.după înregistrarea hotărârii de divorţ. în timpul căsătoriei. Calitatea de soţ încetează pentru viitor. Efectele divorţului • Efecte cu privire la relaţiile personale dintre soţi şi capacitatea de exerciţiu Divorţul produce efecte numai pentru viitor. la cererea oricăruia dintre soţi. În aceste situaţii. Încetând această calitate. B) Împãrþirea bunurilor comune prin hotãrâre judecãtoreascã În cazul în care soţii nu se înţeleg cu privire la împărţirea bunurilor comune. instanţa pronunţă desfacerea căsătoriei făcând distincţiile necesare. nu şi pentru dovedirea acestora. • Efecte cu privire la bunurile comune A) Împãrþirea bunurilor comune prin învoiala soþilor Prin învoiala soţilor. împărţirea bunurilor comune se face după cum urmează: .în perioada imediat următoare de la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ. părintele care va administra bunurile minorului îl va reprezenta. pentru o mai bună conservare a situaţiei cu caracter publicitar. Asupra cetăţeniei. însă legea prevede şi posibilitatea menţinerii numelui purtat anterior.concomitent cu hotărârea de divorţ. Data când hotărârea rămâne definitivă se consideră a fi cea a desfacerii căsătoriei. instanţa o va comunica din oficiu Serviciului de stare civilă. .

• Efecte cu privire la locuinţa comună a soţilor a) Situaþia soþilor chiriaºi. Apartamentul proprietate personală al unuia dintre foştii soţi nu poate fi atribuit nici în întregime şi nici parţial soţului neproprietar. Dacă copiii sunt încredinţaţi unei terţe persoane sau unei instituţii pentru ocrotire. o suprafaţă locativă corespunzătoare. care poate fi chiar unul dintre soţi. în cadrul acţiunii separate de partaj. dacă acest lucru este posibil. chiar dacă el este vinovat de divorţ sau dacă au fost încredinţaţi copii minori celuilalt soţ. precum şi copiilor care i-au fost încredinţaţi. se pune problema încredinţării acestora. iar în cazul în care nu sunt copii. ori un soţ nu poate folosi bunurile comune. b) Situaþia soþului proprietar sau titular al altui drept. chiar dacă cuantumul acestor atribuiri este inegal. În situaţia în care până la împărţirea bunurilor comune există pericolul ca unul dintre soţi să înstrăineze o parte din bunuri în detrimental celuilalt soţ sau să le deterioreze. Dreptul la acţiune având ca obiect împărţirea bunurilor comune nu se prescrie.. poate dispune pe calea unor măsuri provizorii împărţirea sau atribuirea locuinţei după aceleaşi criterii. se procedează după cum urmează: . c) Situaþia soþilor coproprietari ori proprietari în devãlmãºie. În situaţia în care locuinţa aparţine soţilor în coproprietate ori în devălmăşie. Fără a se ţine seama pe numele căruia dintre soţi este încheiat contractul de închiriere şi dacă încheierea acestuia s-a făcut la o dată anterioară ori ulterioară căsătoriei. iar în cadrul acţiunii de divorţ nu s-a cerut împărţirea bunurilor comune. Obligaţia de a suporta cheltuielile căsniciei şi cea de sprijin material încetează o dată cu încetarea calităţii de soţi. atunci criteriul nu se mai aplică. instanţa. la cerere. fostul soţ supravieţuitor nu are drept la moştenire asupra bunurilor rămase la moartea celuilalt soţ de care a divorţat. În ceea ce priveşte dreptul la moştenire. fără atribuirea altei locuinţe. Instanţa judecătorească este obligată. poate să oblige pe soţul proprietar.locuinţa comună se împarte între soţi. .dacă locuinţa nu se poate împărţi. urmând ca rezolvarea definitivă a raporturilor patrimoniale dintre soţi să aibă loc ulterior. fie în apartamentul proprietatea sa. iar în lipsa acesteia. să asigure celuilalt soţ. locuinţa se atribuie soţului care a obţinut divorţul. Totuşi. instanţa poate numi un sechestru judiciar. instanţa va trebui să aplice celelalte dispoziţii. chiar dacă nu există o cerere expresă a . În lipsa de învoială a soţilor şi când nu există copii. Copiii din afara căsătoriei au aceleaşi drepturi ca şi copiii din căsătorie. se atribuie soţului căruia i s-au încredinţat copii spre îngrijire.în situaţia contrară. evacuarea celuilalt soţ făcându-se necondiţionat. Dacă soţii au mai mulţi copii şi fiecăruia dintre ei i se încredinţează copii. apreciind împrejurările cauzei. Copiii dintr-o căsătorie anterioară au aceleaşi drepturi ca şi copiii rezultaţi din căsătoria care se desface. d) Efecte cu privire la alte raporturi patrimoniale dintre soþi. fie în altă locuinţă. Soţul proprietar nu poate fi evacuat. instanţa. locuinţa se atribuie conform înţelegerii soţilor. la cerere. • Efecte cu privire la relaţiile personale dintre părinţi şi copiii minori În cazul desfacerii căsătoriei. când există copii minori. soţului care a obţinut divorţul. stabilirea cotei-părţi ce revine fiecărui soţ din bunurile comune se face prin hotărâre judecătorească. corespunzător acestor cote.

). Noţiune. educarea. distingem între rudenia fireascã. 95 al. rudenie descendentã. părinţi. care leagă o persoană cu cei care coboară din aceasta (de la părinţi. educare. strănepoţi etc. c) Beneficiul contractului cu privire la locuinþã. copil. ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori. d) Primirea alocaþiei de stat pentru copii. străbunici etc.Dreptul român acordă aceeaşi ocrotire rudeniei din căsătorie. acesta exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului. nepoţi. rudenia firească poate fi din cãsãtorie sau din afara cãsãtoriei.1 defineşte rudenia ca fiind „legătura bazată pe descendenţa unei personae dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendant comun”. în funcţie de sensul său urcător sau coborâtor. care leagă o persoană cu cei care coboară (de la copil. Codul familiei. Clasificare: a) după izvorul ei. drepturile şi îndatoririle părinteşti menţionate se exercită de către acesta. Între filiaţia din căsătorie şi cea din afara căsătoriei există unele deosebiri de reglementare în ceea ce priveşte modul stabilirii filiaţiei şi a numelui copilului din afara căsătoriei. prin hotărârea pe care o dă. pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acţiuni. c) după natura relaţiei dintre părinţi. Exercitarea drepturilor pãrinteºti cu privire la persoana copilului În situaţia în care copilul a fost încredinţat unui părinte.soţilor în acest sens. aceştia vor avea faţă de copil numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului. precum şi de a veghea la creşterea. adoptatul şi descendenţii săi devenind rudă cu adoptatorul şi rudele acestuia. învăţarea şi pregătirea lui personală. învãþãturã ºi pregãtire profesionalã a copilului. care se întemeiază pe faptul naşterii şi se bazează pe legătura de sânge. care nu pot fi lăsaţi fără îngrijire şi întreţinere nici un moment. în: rudenie ascendentã. • Efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre părinţi şi copiii minori a) Contribuþia pãrinþilor la cheltuielile de creºtere. celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul. b) după linia de rudenie (adică şirul de persoane între care există rudenie). şi asupra încredinţării acestora. RUDENIA 1. . distingem între rudenia în linie dreaptã (sau directă) şi rudenia în linie colateralã. bunici. în art. cât şi celei din afara căsătoriei. Aceasta din urmă se substituie rudeniei fireşti. acesta folosind soţului căruia i s-au încredinţat copii. Rudenia în linie dreaptă se subclasifică.). Faptul încredinţării copiilor unuia dintre părinţi are influenţă asupra atribuirii beneficiului contractului de închiriere. În situaţia în care copilul este încredinţat unuia dintre părinţi. În situaţia în care copilul a fost încredinţat unei alte persoane ori unei instituţii de ocrotire. b) Exercitarea drepturilor ºi îndatoririlor pãrinteºti cu privire la bunurile copilului. creată prin adopţie. să se pronunţe. 2. Din punct de vedere juridic. Această contribuţie se stabileşte prin hotărâre de divorţ chiar dacă părţile nu au făcut cerere în acest sens. şi rudenia civilã.

şi anume în cazul încuviinţării adopţiei. Numai într-un singur caz.Stabilirea gradului de rudenie se face diferit. Efectele afinitãþii se produc numai când legea prevede aceasta. rudenia firească încetează. 4. iar dovada de rudenie se face prin proba adopţiei însăşi. Afinitatea există şi în cazul în care rudenia rezultă din adopţie. Durata rudeniei diferă după cum este vorba de rudenia firească. până la cealaltă rudă. ori până ce rudenia prin adopţie ia sfârşit. şi apoi de la acesta. 5. care nu mai persistă decât pentru a constitui un impediment la căsătorie (art. între cumnaţi). Rudenia rezultată din adopţie încetează numai pentru viitor. pe de altă parte (art. Dovada rudeniei se face în mod diferit după efectele care se urmăresc: a) dacã se urmãresc efecte de stare civilã dovada se face. patrimoniale. iar între soţi nu există nici rudenie şi nici afinitate. Proba afinitãþii se face prin dovada rudeniei şi a căsătoriei din care rezultă. Gradul de rudenie se stabileşte ca şi la rudenia firească. care este permanentă. pornind de la una din rude în linie ascendentă până la autorul comun. gradul se socoteşte după numărul naşterilor. în cazul desfacerii adopţiei. În cazul adopţiei. pe de o parte. l din OUG nr. iar în cazul declarării nulităţii adopţiei. excepţie: orice mijloace de probă. Afinitatea îşi are izvorul în căsătorie. de exemplu.). iar la rudenia în linie colaterală. b) dacã se urmãresc alte efecte. Fiind un efect al căsătoriei şi al rudeniei. precum şi atunci când rezultă din afara căsătoriei. cu caracter retroactiv. Rudenia prin adopţie se substituie rudeniei fireşti. soţul fiind afinul rudelor soţiei în acelaşi grad în care soţia este rudă cu persoanele în cauză. Afinitatea nu există între rudele unui soţ şi rudele celuilalt soţ (între cuscri). 1 pct. chiar dacă afinitatea încetează. la rudenia în linie directă. afinitatea ar trebui să dureze până la încetarea sau desfacerea căsătoriei. 6 C. în linie descendentă. 6. care durează numai cât timp fiinţează adopţia. Astfel. prin martori – în cadrul procedurii succesorale. în condiţiile legii. 3. gradul de rudenie se socoteşte după numărul naşterilor prin care se stabileşte legătura de sânge între două persoane. ea nu apare în cazul concubinajului. în principiu. c) în cadrul procesului penal. proba filiaţiei poate fi făcută şi cu mijloacele procesuale penale prevăzute de Codul de procedură penală. fam. În linie colaterală nu există rude de gradul întâi. Gradul de afinitate se determină ca şi gradul de rudenie. după felul liniei de rudenie. legătura de rudenie există între adoptator şi rudele acestuia. şi rudenia civilă. în materie de nedemnitate . Unele efecte juridice ale afinităţii se pot menţine. legătura de rudenie se desfiinţează. dovada se poate face cu alte mijloace de probă decât actele de stare civilă. de regulã. cu acte de stare civilă. şi adoptat şi descendenţii săi. menţinându-se însă impedimentul la căsătorie. 25/1997). de exemplu: în cazul obligaţiei de întreţinere dintre un soţ şi copilul celuilalt soţ. Afinitatea sau alianţa este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ (de exemplu: între ginere şi socri.

de mijloc de probă (mărturisirea) şi de act juridic unilateral ce are ca . respectiv: a) faptul naşterii copilului. Ea cunoaşte aceeaşi reglementare juridică. în materia martorilor etc. Conform art.. fie că este din afara căsătoriei. Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă este actul prin care o femeie declară legătura de filiaţie dintre ea şi un copil despre care pretinde că este al său. dovada naşterii făcându-se. Filiaţia faţă de mamă 1. 47 al. FILIAŢIA Filiaţia este o legătură de sânge. În sens larg. este raportul de descendenţă a unei persoane din părinţii săi. b) identitatea copilului născut cu cel despre a cărui filiaţie este vorba. desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un strămoş al ei. biologică. ce rezultă din procreare şi naştere. cât şi faptul identităţii. Forţa probantă a certificatului este consolidată prin folosirea stării civile conforme acestui certificat. În cazul adopţiei. în care adoptatorii sunt trecuţi ca părinţi fireşti. b) faptul tratării copilului de către mamă şi familia acesteia ca fiind copilul născut de respectiva femeie (tractatus). eliberat după înregistrarea naşterii la serviciul de stare civilă. stabilirea filiaţiei faţă de mamă se face prin certificatul constatator al naşterii. fie că este din căsătorie. care trebuie să prezinte caracter de continuitate şi să existe în mod concordant. deoarece existenţa concordantă a certificatului de naştere şi a folosirii stării civile creează prezumţia absolută că starea civilă arătată în acest mod corespunde realităţii. Noţiuni introductive. este vorba despre filiaþie din adopþie. În raport de părintele faţă de care se stabileşte. în materie de strămutare a proceselor. Folosirea stãrii civile (posesia de stat) este starea de fapt din care rezultă că un copil este al unei anumite femei şi această stare de fapt dovedeşte atât faptul naşterii. fam. Dovada acestor elemente ale filiaţiei ar urma să se facă prin orice mijloc de probă. Noul act nu face dovada naşterii faţă de mama firească a adoptatorului. Sunt considerate elemente ale folosinþei stãrii civile. filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii. Dovada filiaţiei faţă de mamă. la nevoie. Filiaţia faţă de mamă se mai numeşte şi maternitate şi poate fi din cãsãtorie sau din afara cãsãtoriei. 2. Ca regulă. trebuie făcută şi dovada căsătoriei.succesorală. Recunoaşterea are o natură juridică complexă. filiaţia se împarte în filiaþie faþã de mamã şi filiaþie faþã de tatã. 3. După natura relaţiei dintre părinţi la data naşterii sau a concepţiei filiaţia poate fi din cãsãtorie şi din afara cãsãtoriei. iar în cazul filiaţiei din căsătorie. iar în cazul în care este realizată doar pe cale juridică. se întocmeşte un nou act de naştere pentru cel adoptat. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă presupune dovedirea a două elemente. 1 C. iar în sens restrâns. prin înfiere. următoarele: a) purtarea de către copil a numelui mamei (nomen). cu vechiul act de naştere pe care se face menţiune privind întocmirea noului act. c) împrejurarea că acest copil este considerat şi de către terţi ca fiind persoana căreia îi aparţine starea civilă de care se prevalează (fama). în cazul recuzării judecătorilor.

sau nulitatea relativã.. două cazuri în care poate avea loc recunoaşterea: a) dacã naºterea nu a fost înregistratã în registrul de stare civilã. 55 şi 57 C. În mod corespunzător. olograf. iar după moartea acesteia. 52 al. b) când copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi.. 48 C. c) copilul decedat. declarativ de filiaţie.: a) în situaţia în care. din orice împrejurări.. dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii. Paternitatea poate fi: din cãsãtorie. c) testament. prevede că se poate recunoaşte numai copilul născut din părinţi necunoscuţi. Recunoaşterea de maternitate poate fi făcută în următoarele forme: a) declaraţie la serviciul de stare civilă.. Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestatã de orice persoană interesată. copii din cãsãtorie sunt: .cei născuţi în timpul căsătoriei. l C. care prevede posibilitatea recunoaşterii de paternitate într-o astfel de situaţie. . b) înscris autentic (notarial sau declaraţie în faţa instanţelor judecătoreşti).efect stabilirea posesiei de stat a acelui copil. împotriva moştenitorilor acesteia. Potrivit art. există copilul din cãsãtorie şi cel din afara cãsãtoriei. Filiaţia faţă de tată Noţiuni generale. din afara cãsãtoriei. Caracterele juridice ale recunoaşterii: act juridic cu caracter strict personal. solemn. 2) s-a omis înregistrarea din vina delegatului de stare civilă. fam. şi poate fi sancţionată cu nulitatea absolutã. unilateral. 3) mama nu a declarat naşterea. pur şi simplu.Art. fam. b) în situaţia în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii. dacă a lăsat descendenţi. care trebuie să îmbrace formele limitativ prevăzute de lege. pentru că: 1) nu a existat registru de stare civilă. Copiii care pot fi recunoscuþi sunt: a) atât copilul minor. Filiaţia faţă de tată (paternitate) reprezintă legătura juridică dintre un copil şi tatăl său. fam. chiar dacă s-a făcut prin testament. Aspecte procesuale privind exercitarea acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de mamă: a) titularul acþiunii este copilul – conform art. cât şi copilul major. deoarece art. 1 C. prevede. Deşi art. adică între data încheierii căsătoriei şi data desfacerii ori încetării acesteia.cei concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi după desfacerea. irevocabil. 64 C. prevede că un copil îşi poate stabili mai întâi filiaţia faţă de oricare dintre părinţi. b) nu numai copilul născut. 50 C. fam. 4. c) acþiunea nu se prescrie în timpul vieþii copilului. fam. în oricare din formele sale (autentic. dacă naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă . limitativ. fam. deoarece legea nu distinge. fam. inclusiv de către mama care a făcut recunoaşterea. 48 C. făcându-se aplicarea prin analogie a art. produce efecte erga omnes. se admite şi recunoaşterea copilului a cărui paternitate a fost stabilită mai întâi. Acţiunea în justiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă este o acţiune în reclamaţie de stare civilă şi poate fi introdusă în două cazuri prevăzute de art. încetarea ori declararea nulităţii căsătoriei. 57 al. d) hotãrârea pronunþatã are caracter declarativ ºi este opozabilã erga omnes. 48 C. ci şi copilul doar conceput. sub condiţia să se nască viu şi la naştere să se afle într-una din cele două situaţii la care se referă art. fam. mistic sau privilegiat). b) acþiunea se introduce împotriva pretinsei mame. după caz.

fam.). chiar dacă părinţii lui sunt căsătoriţi. Proba – prin orice mijloc de probă. calcul. 53 C. Prezumţia de paternitate. chiar dacă tatăl său nu a fost trecut în actul de naştere şi nu a introdus acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie A. Beneficiază de prezumţia de paternitate copilul născut în timpul căsătoriei. este copil din afara cãsãtoriei copilul conceput şi născut în afara căsătoriei. 55 C. dar se socoteşte ziua de împlinire. cu privire la domiciliul copilului. cu excepţia situaţiilor de conflicte de paternitate din căsătorie: cu privire la nume. adică: înainte de încheierea căsătoriei. Potrivit art. nu se socoteşte. . fam. caracter: .din afara căsătoriei – fie prin recunoaºterea voluntarã din partea pretinsului tată. după desfacerea. Cazuri de introducere a acţiunii – paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului (motive: a) imposibilitatea fizică de a procrea. fam. cu încuviinţarea autorităţii tutelare. fam. creează o prezumţie cu caracter absolute în ce priveşte determinarea timpului legal al concepţiunii.dispoziţiile art. cu privire la ocrotirea copilului prin părinţi. (art. 61 C. 57 şi 59 C. . încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei. şi nu pe ore.timpul cuprins între a 300-a zi şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului (art. de la data când a luat cunoştinţă despre stabilirea filiaţiei faţă de mamă etc. 61 C. Timpul legal al concepţiunii copilului: noţiune. b) imposibilitatea materială de coabitare. este suficient să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data naşterii ori concepţiei copilului. Tăgăduirea paternităţii din căsătorie – acţiunea care are ca obiect răsturnarea prezumţiei de paternitate. Moduri de stabilire a paternitãþii: .căsătorie.. . ziua naşterii. care este ziua de plecare a termenului.din căsătorie – prin prezumþia de paternitate. Efectele admiterii acţiunii – copilul este considerat ca fiind din afara căsătoriei. Pentru dovedirea filiaţiei faţă de tată. C.se calculează pe zile. Moştenitorii soţului pot doar continua acţiunea pornită de el. instanþa competentã –instanţa locului unde domiciliază reprezentantul legal al copilului. se aplică în situaţia copilului născut în timpul căsătoriei şi a copilului conceput în timpul căsătoriei şi născut după încetarea sau desfacerea căsătoriei. durata lui este de 121 zile. declararea nulităţii sau anularea acesteia. . c) imposibilitatea morală de coabitare).). fam. Dreptul la acþiune – aceasta poate fi introdusă numai de soţul mamei sau de tutorele soţului pus sub interdicţie. fie prin acþiune în justiþie pentru stabilirea paternităţii. precum şi copilul conceput şi născut din părinţi care nu sunt căsătoriţi între ei. Art. Termenul acþiunii – 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului. B. cu privire la pensia de întreţinere.

Conflictul de paternitate desemnează situaţia în care unui copil i se atribuie două paternităţi. Contestarea recunoaşterii de paternitate Noþiune: acţiunea prin care se urmăreşte înlăturarea filiaţiei stabilite prin recunoaştere care nu corespunde adevărului. declarativ de filiaţie (produce efecte retroactiv). autentic sau mistic. E.copilul din afara căsătoriei după ce a decedat. conflictul se rezolvă în favoarea soţului din cea de-a doua căsătorie. mai ales dacă cel ce face recunoaşterea nu are cunoştinţă de prima recunoaştere. chiar de la concepţie. reapare de drept cealaltă paternitate. să aibă situaţia juridică de copil din afara căsătoriei. act unilateral. este imprescriptibilă. este admis orice mijloc de probă. fie după această dată. Conflict de paternitate. care.D. .şi copilul conceput. în faţa instanţei judecătoreşti. facultativ. . dar ofiţerul de stare civilă este îndreptăţit să refuze înregistrarea ei. cât şi cel major. . Caracterele recunoaşterii: act personal. la naştere.atât copilul minor. irevocabil. Este acţiunea prin care se urmăreşte înlăturarea greşitei aplicări a prezumţiei de paternitate. copilul fiind considerat tot din căsătorie. Dubla paternitate.numai copilul din afara căsătoriei (inclusiv copilul din căsătorie căruia i s-a tăgăduit paternitatea). fam. c) testament – olograf. numai dacă a lăsat descendenţi fireşti. titularul acţiunii – orice persoană interesată. adică aceea în care a fost conceput.numai copilul născut. Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie. . Recunoaşterea de paternitate Noþiune: actul prin care un bărbat declară că un anumit copil este al său. de la naştere. în faţa primarului în localităţile unde nu funcţionează notariate. Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei A. este introdusă împotriva bărbatului faţă de care s-a stabilit eronat paternitatea. b) înscris autentic: în faţa notarului. efect: copilul devine din afara căsătoriei. 53 al. Între paternitatea din căsătorie şi paternitatea din afara căsătoriei nu poate exista conflict de paternitate. Formele recunoaºterii: a) declaraţia la serviciul stării civile.copilul deja recunoscut – poate fi recunoscut de către un alt bărbat care se pretinde tatăl copilului. 2 C.. Potrivit art. Efectele recunoaşterii de paternitate – stabilirea paternităţii copilului faţă de acel bărbat. . câtă vreme prima recunoaştere înregistrată nu este înlăturată pe calea contestaţiei. chiar şi copilul. În situaţia în care se tăgăduieşte paternitatea unui copil din căsătorie. . solemn. Copiii care pot fi recunoscuþi: . opozabil erga omnes. datorită faptului că este conceput în timpul primei căsătorii şi născut în timpul celei de-a doua. fie o dată cu înregistrarea naşterii.

de către mama lui. 60 al. bărbatul care a recunoscut anterior pe acel copil. de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia. • Acţiunea se introduce. Acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei Noþiune: acţiunea care are ca obiect determinarea. B. mama copilului recunoscut. mama copilului recunoscut. • Acţiunea este imprescriptibilă. a legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. moştenitorii copilului recunoscut. obligaţia de întreţinere. de către reprezentantul său legal. bărbatul care a făcut recunoaşterea. în lipsa acesteia. fără a avea nevoie de vreo încuviinţare. sarcina incumbă reclamantului (regula). bărbatul care a recunoscut anterior pe acel copil. . Introducerea acþiunii Titularul acţiunii este copilul din afara căsătoriei – minor sau major. 60 C. împotriva moştenitorilor săi. Moştenitorii copilului pot continua acţiunea pornită de acesta. Efecte cu privire la numele copilului. Termen: 1 an de la naşterea copilului (regula – art. copilul are capacitate de exerciţiu restrânsă – poate introduce acţiunea singur. în numele copilului. după caz. împotriva autorului recunoaşterii şi a copilului recunoscut. copilul are capacitate de exerciţiu deplină – introduce singur acţiunea. 57 C. este lovită de nulitate absolută. Mama sau reprezentantul legal al copilului nu pot renunţa la acţiune. moştenitorii acestuia. Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate Recunoaşterea de paternitate care nu este făcută cu respectarea prevederilor art. adică fără paternitate stabilită. ocrotirea părintească. chiar dacă aceasta este minoră. fam. • Acţiunea poate fi exercitată de orice persoană care dovedeşte un interes patrimonial sau nepatrimonial: copilul recunoscut. copilul având aceeaşi situaţie juridică pe care a avut-o înainte de data recunoaşterii. excepţii – art. dacă recunoaşterea este contestată de mamă. fam. Acţiunea se poate introduce în toate situaţiile în care este vorba de un copil din afara căsătoriei. moştenitorii acestuia. Situaþii: copilul nu are capacitate de exerciţiu – acţiunea se introduce. sarcina probei este răsturnată – dovada paternităţii revine autorului recunoaşterii sau moştenitorilor săi. 2 şi 3 C. bărbatul care a făcut recunoaşterea. Efecte: admiterea acţiunii înlătură paternitatea stabilită prin acea recunoaştere cu efect retroactiv. fam. Acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată. procurorul. iar dacă acesta a decedat. copilul adoptat poate introduce acţiunea.• Acţiunea poate fi exercitată de orice persoană care dovedeşte un interes patrimonial sau nepatrimonial: copilul recunoscut. procurorul. Proba: este admisibil orice mijloc de probă.). Recunoaşterea lovită de nulitate absolută sau relativă se consideră că nu a avut loc. moştenitorii acestuia. moştenitorii acestuia. succesiunea etc. moştenitorii copilului recunoscut. pe calea justiţiei.

Cel care adoptã trebuie sã aibã capacitate deplină de exerciţiu. 2.lipsa impedimentelor la adopţie. d) consimţământul cerut în cazul copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească. Adopţia este o măsură specială de protecţie a drepturilor copilului. A) Condiţiile de fond ale adopţiei 1. C) Condiţiile de formă – se referă la forma actelor juridice ale părţilor exprimate în forma prevăzută de lege şi la procedura adopţiei. 5. 2) Adopţia este un act solemn – consimţământul necesar în vederea adopţiei se poate da numai în forma autentică prevăzută de lege.condiţiile de formă. b) consimţământul soţului celui care adoptă. Actele părţilor sunt: . Cerinţele încheierii adopţiei: . până la concepţia copilului. adopţia se încuviinţează numai de către instituţia judecătorească competentă. Impedimentul rezultând dintr-o adopţie anterioară. ADOPŢIA Definiţie. prin care se stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil. B) Lipsa impedimentelor la adopţie – împrejurări care opresc încheierea adopţiei: 1. Încredinţarea copilului în vederea adopþiei persoanei sau familiei care doreºte sã-l adopte. 6. 7. Avizul favorabil al Comisiei pentru protecþia copilului. Adopþia sã fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat. Confirmarea cererii de adopþie de cãtre Comitetul Român pentru Adopþii. Impedimentul rezultând din rudenia firească în linie dreaptă de gradul întâi şi cea în linie colaterală de gradul al doilea. 9. 2. Impedimentul rezultând din calitatea de soţ. c) consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat. 10. 8. e) consimţământul celui ce urmează a fi adoptat. precum şi rudenia între copil şi rudele adoptatorului. .condiţiile de fond. Diferenţa de vârstă între cel care adoptã ºi cel ce urmeazã a fi adoptat sã fie de cel puþin 18 ani. 4. Impedimentul adoptării soţilor de către aceeaşi persoană sau familie. Caracterele generale ale adopţiei 1) Adopţia se face în interesul adoptatului. Consimţământul la adopţie: a) consimţământul celui care adoptă. Pot fi adoptaþi doar copii care se aflã în evidenþa Comitetului Român pentru Adopþii. . Cel ce urmeazã a fi adoptat să fie minor (să nu fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu).Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-sa stabilit paternitatea din afara căsătoriei produce efecte şi retroactiv. astfel că în toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Atestatul comisiei pentru protecþia copilului. 3. 4. 3.

certificate de cazier. competenţa de soluţionare a acţiunii revine în prima instanţă tribunalelor. numele fostului adoptat. 1 din OUG nr. Se menţine totuşi impedimentul la căsătorie ce rezultă din rudenia firească. Declaraţia de adopţie – consimţământ în formă autentică. domiciliul şi locuinţa acestuia. prin schimbarea cetăţeniei adoptatorului. 25/1997: tribunalul în raza căruia domiciliază copilul ce urmează a fi adoptat. . Indiferent de felul nulităţii invocate. 2. adoptatul minor – la părinţii adoptatori. Filiaţia şi rudenia din adopţie sunt asimilate cu filiaţia şi rudenia firească. B. separat de către fiecare persoană interesată. şi-a stabilit locuinţa statornică şi principală. Acte necesare adopţiei: acte de stare civilă. dobândeşte cetăţenia acestuia. precum şi naşterea rudeniei civile între adoptat şi descendenţii săi. 5. Nulitatea adopţiei este sancţiunea care intervine în situaţia nerespectării cerinţelor impuse de lege pentru încheierea adopţiei. exprimat personal sau prin mandat cu procură specială. drepturi şi îndatoriri părinteşti. Numele de familie al adoptatului – prin adopţie. prin voinţa sa. cât şi material. pe de altă parte.1. Nulitatea produce efecte retroactive. Trecerea drepturilor ºi îndatoririlor pãrinteºti la adoptator – atât cele privitoare la persoana copilului. 62-65. cât şi cele privitoare la bunurile acestuia. suprimarea impedimentelor la căsătorie. Este sancţiunea aplicabilă în cazul în care adopţia nu mai este în interesul superior al adoptatului minor. 3. 3. Desfacerea adopţiei. Judecătoria competentă – art. 2. Codul familiei reglementează situaţia legală a copilului în art. pe de o parte. Desfacerea adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei adoptatului major. Efectele desfacerii adopţiei se produc doar pentru viitor. copilul dobândeşte numele adoptatorului. În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie. cetăţenie. pierde cetăţenia română prin adopţia sa de către persoane fără cetăţenie română. apreciat atât în sens moral. Desfiinţarea şi desfacerea adopţiei A. cu privire la: filiaţie şi rudenie. Desfiinţarea adopţiei. vize. obligaţia de întreţinere între adoptat şi adoptator. în raport de natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată. şi adoptator şi rudele acestuia. certificate medicale etc. Situaţia legală a copilului Definiþie: ansamblul normelor juridice care guvernează drepturile personale şi patrimoniale de care se bucură copilul a cărui filiaţie a fost stabilită. Competenţa aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul copilului. Efectele adopţiei 1. Naºterea legãturilor de rudenie – stabilirea filiaþiei între cel care adoptă şi adoptat. Nulitatea adopţiei poate fi absolută sau relativă. 4. filiaţia dintre copil şi părinţii săi naturali încetează. numele unuia dintre adoptatori stabilit de comun acord sau prin hotărâre judecătorească etc. Domiciliul ºi locuinþa adoptatului: adoptatul major – acolo unde. 15 al. Cetãþenia adoptatului – adoptatul dobândeşte cetăţenia română prin adopţia sa de către cetăţeni români. în condiţiile legii. care verifică îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă şi lipsa impedimentelor la căsătorie.

– cu privire la persoana copilului şi la bunurile acestuia. numele de familie comun al părinţilor săi. educarea. o dată cu naşterea copilului. Numele .dacă părinţii au nume comune. 2) Dreptul şi îndatorirea de a îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizică a copilului. hotărăşte autoritatea tutelară. dacă cel puţin unul din soţii care adoptă este cetăţean român. B. 3) Dreptul şi îndatorirea de a îngriji de educarea copilului. 4) Dreptul şi obligaţia de a îngriji de învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. la naştere. unul dintre părinţi este cetăţean român. adopţie. În lipsa învoielii. 11) Dreptul de a stabili locuinţa copilului. 6) Dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil – de convingere sau disciplinare. B) Cu privire la bunurile copilului minor: 1) Dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului. copilul ia. . 2) Dreptul şi îndatorirea de a reprezenta pe minor în actele civile ori de a-i încuviinţa aceste acte. la cerere. indifferent unde s-a născut copilul. indifferent unde s-a născut copilul. 9) Dreptul de a avea legături personale cu copilul. SITUAŢIA LEGALĂ A COPILULUI DIN CĂSĂTORIE 1. după cum se învoiesc părinţii. copilul dobândeşte numele de familie al unuia dintre părinţi sau numele lor reunite. 10) Dreptul de a veghea la creşterea. Dobândirea cetăţeniei Cetăţenia română se dobândeşte prin naştere. Cetăţenia A. 5) Paza şi supravegherea copilului . iar acesta dobândeşte cetăţenia română. dobândeşte cetăţenia română dacă domiciliază pe teritoriul statului român cu cel puţin unul din părinţi. fam. 8) Dreptul de a consimţi la adopţia copilului sau de a cere desfacerea adopţiei – părinţii fireşti. 101 şi 102 C. d) prin acordare la cerere – copilul minor. 2. A) Cu privire la persoana copilului minor: 1) Dreptul şi îndatoririle părinţilor de a creşte copilul.au ca obiect apărarea copilului de orice primejdie care l-ar putea ameninţa în existenţa sau sănătatea lui. a) prin naºtere: când ambii părinţi sunt cetăţeni români. 7) Dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care-l ţine fără drept. b) prin repatriere – copilul minor al repatriatului dobândeşte cetăţenia română pe data redobândirii acesteia de către părintele său repatriat. învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Numele astfel stabilit se declară la serviciul de stare civilă.Drepturile şi îndatoririle părinteşti – art. în afară de cazul când domiciliază cu celălalt părinte în străinătate. c) prin adopþie – copilul minor. Pierderea cetăţeniei . găsit pe teritoriul român. născut din cetăţeni străini sau fără cetăţenie.dacă părinţii nu au nume de familie comun. copilul născut din părinţi necunoscuţi.

în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori. 3. atât fără de părinţi. insesizabilă. . 2. pe de o parte. este inaccesibilă. pe de altă parte. cetãþean român. În cazul copilului cetăţean străin sau fără cetăţenie care a dobândit cetăţenia română prin adopþie. pierde cetăţenia română în condiţiile legii. 64 C. şi adoptat şi rudele acestuia.în cazul desfacerii adopþiei – pierde cetăţenia română pe data desfacerii adopţiei. mijloacele pentru educare.legal – este prevăzută imperativ de lege. adoptat de un cetăţean străin. 86 C. . dacă nu domiciliază în ţară. . pe prietenia şi afecţiunea care caracterizează relaţiile de familie şi regulile de convieţuire socială. netransmisibilă. 4) străbunici şi strănepoţi. Noţiune şi fundament Obligaţia de întreţinere este îndatorirea impusă de lege unei personae de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului. încuviinţarea de către instanţă să poarte numele celui de-al doilea părinte – acţiune imprescriptibilă.copilul gãsit pe teritoriul statului român pierde cetăţenia română dacă. OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE 1. . 6) adoptator şi rudele acestuia.reciproc – între: 1) soţ şi soţie. precum şi. b) copilul îşi stabileşte filiaţia în mod succesiv faţă de ambii părinţi – numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit mai întâi filiaţia. .copilul minor. 3) bunici şi nepoţi. . cât şi pasiv. şi-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi cetăţeni străini. mai înainte de a împlini 18 ani. . fam. fam. nu poate face obiectul acţiunii oblice. Obligaţia de întreţinere se fundamentează pe sentimentele de solidaritate şi întrajutorare. Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită are aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie.Dacă părinţii fireşti pierd cetăţenia română: . Persoanele între care există obligaţia de întreţinere A. . se fac următoarele distincţii: . exceptată de la regula compensaţiei legale. învăţătură şi pregătire profesională. 5) fraţi şi surori. inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale.: 1) între soţ şi soţie. 2. Întâlnim anumite aspecte particulare în ceea ce priveşte numele (art. Cetăţenia: idem ca şi pentru copilul din căsătorie. cât şi faţă de rudele acestora – asimilare a copilului din afara căsătoriei cu copilul din căsătorie.personal – este reglementată numai între anumite categorii de persoane. Caractere juridice .prin retragere – nici un efect asupra cetăţeniei copilului minor.în cazul nulitãþii sau anulãrii adopþiei. Numele.prin renunþare – nici un efect asupra cetăţeniei copilului minor. copilul care nu a împlinit 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român.): a) copilul îşi stabileşte filiaţia faţă de un singur părinte – dobândeşte numele de familie al acestuia. SITUAŢIA LEGALĂ A COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI 1.succesiv – se execută prin prestaţii succesive. 2) părinţi şi copii. Categorii de persoane – art.divizibil – atât activ. . dacă nu domiciliază în ţară.

D) Situaţia în care o persoană este obligată să presteze întreţinere. 3) cel care a luat spre creştere un copil. 89 şi 91 C. adică situaţia în care se găseşte o persoană care nu îşi poate procura cele necesare traiului. fără a avea obligaţia legală. 5) copilul astfel întreţinut timp de 10 ani are obligaţia de a-l întreţine pe părintele vitreg. fam. Ordinea în care se datorează întreţinerea A) Conform art. fam. obligaţia de întreţinere operează în următoarea ordine: 1) Soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi. 2) între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfiinţată.. Condiţiile în care există obligaţia de întreţinere A) Condiţii privitoare la creditorul obligaţiei de întreţinere: • starea de nevoie. B. • condiţii speciale pentru unele categorii de obligaţii de întreţinere. l. C) Situaţia în care o persoană poate cere prestarea întreţinerii concomitent şi în aceeaşi ordine de la mai multe persoane: în condiţiile art. 87. Condiţii privitoare la debitorul obligaţiei de întreţinere: 1) Existenţa mijloacelor materiale. fam. 4) între bunici şi nepoţi. mai multor persoane: în condiţiile art. • comportare corespunzătoare regulilor de convieţuire socială. 92. 2) Descendentul este obligat la întreţinerea înaintea ascendentului. Alte persoane prevăzute de lege: 1) între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ. 4) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ are obligaţia de întreţinere faţă de acel copil. l teza întâi C. 84. are obligaţia de întreţinere faţă de acel copil. dacă sunt mai mulţi descendenţi şi mai mulţi ascendenţi. 96 C. 24 al. potrivit ordinii stabilite de lege. dar la a cărei încheiere cel puţin unul dintre ei a fost de bună-credinţă. fără a întocmi formele cerute pentru adopţie. 4. 5) între străbunici şi strănepoţi. cel în grad de rudenie mai apropiată datorează întreţinerea înaintea celui mai îndepărtat. 3) între adoptator şi adoptaţi. fam.2) între părinţi şi copii – din căsătorie sau din afara căsătoriei. 88. faţă de acel minor. 41 alin. 2) Inexistenţa unei alte persoane obligate la întreţinere înaintea sa. are dreptul la întreţinere numai soţul de bună-credinţă. Obligaţia de întreţinere între soţi – art. 6) moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care. 6. 6) între fraţi şi surori. B) Ordinea în care se datorează întreţinere de către celelalte personae anume prevăzute de lege: în condiţiile art. şi art. fam. • incapacitatea de a munci. 86 alin. 4) Fraţii şi surorile îşi datorează întreţinerea după părinţi. fam. însă înaintea bunicilor. i-a dat acestuia întreţinere. în acelaşi timp. 3) Adoptatorul datorează întreţinerea înaintea părinţilor fireşti. 1 C. . 5. 90 şi 96 C. B. 89 C.

survenită înainte sau în timpul căsătoriei etc. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii .Natura – este o obligaţie nouă. 86 al. .Cuantumul întreþinerii – potrivit art. un an de la desfacerea căsătoriei pentru soţul vinovat. Alte obligaţii de întreţinere 1) Obligaţia soţului care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ. 94 al. . 3 C.Data acordãrii întreþinerii – în caz de divorţ. faţă de acel copil – art.Reglementare ºi forme – art.Debitorul obligaþiei legale de întreţinere – părinţii din căsătorie. cuprinde mijloace necesare traiului şi mijloace necesare pentru creşterea. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi . 5) Cuantum – plafon maxim stabilit de art. două forme: a) obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii minori.Condiþiile de existenþã – stare de nevoie din cauza incapacităţii de a munci. 107 al. din afara căsătoriei sau adoptatori.Ordinea acordãrii – în aceeaşi ordine ca şi soţii. 9) Copilul care-şi continuă studiile ori desăvârşirea profesională după împlinirea vârstei majoratului – până la terminarea studiilor şi cel mai târziu până la vârsta de 25 de ani. 1/2 pentru trei sau mai mulţi copii. din afara căsătoriei. . fam. căsătoria putativă. 2) Caracter – reciproc sau unilateral (în privinţa cheltuielilor pentru educare etc. fam. adică în primul rând. 9. . . din adopţie. . 87 C. b) obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii minori. 8) Caracterul in solidum al obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori. în celelalte cazuri – de la data introducerii cererii de chemare în judecată.. 1 şi art. 1/3 pentru doi copii. 8. soţii sunt despărţiţi în fapt. Particularităţile obligaţiei legale de întreţinere 1) Obiectul obligaţiei legale de întreţinere – complex. 41 al. soţii sunt în timpul procesului de divorţ. 6) Compensarea creanţei de întreţinere – exceptată de la regula compensaţiei legale.: până la 1/4 din câştigul din muncă pentru un copil. . distinctă de cea existentă între soţi în timpul căsătoriei. 4) Data de la care se datorează obligaţia de întreţinere –de la data cererii. 7) Înþelegerile ce pot interveni între părinţi cu privire la întreţinere: în timpul căsătoriei produc efecte fără a fi necesară intervenţia vreunui organ al statului. irelevanţa pricinii nevoii în care se află minorul. până la 1/3 din venitul net în muncă al celui obligat la plata ei. învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor. 3 C. .Creditorul obligaþiei de întreţinere – copilul minor. din căsătorie. fam. 1 C. Situaţii: soţii au locuinţă comună.Constituie o aplicare a principiului potrivit căruia membrii familiei sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. în caz de divorţ – cu încuviinţarea instanţei.. care marchează starea de nevoie a solicitantului.Durata acordãrii – durată nedeterminată pentru soţul ce câştigă procesul. 7. fam. 3) Condiþii: starea de nevoie.). până la desfacerea căsătoriei. educarea. de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de admitere a acţiunii.

fam. cu excepţia cazului în care întreţinerea este acordată descendentului minor pentru care nu se cere condiţia incapacităţii de a munci.2) Obligaţia faţă de copilul luat spre creştere. dacă este în interesul creditorului). Ocrotirea părintească 1) Noþiune – ansamblul drepturilor şi îndatoririlor ce revin părinţilor faţă de copiii lor minori. 96 C. deoarece prestarea ei nu-şi mai găseşte justificare. A. 88 C. Încetarea obligaţiei de întreţinere se decide în toate situaţiile prin hotărâre judecătorească. încetează şi obligaţia.dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului.dreptul de a reprezenta pe minor în actele civile sau de a-i încuviinţa aceste acte. încetează în privinţa minorului care se căsătoreşte. sau parte în natură şi parte în bani. fam. chiar dacă minorul este pus sub interdicţie. îmbrăcăminte. 41 al. 2) Cuantumul întreþinerii – potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti (art. cu privire la persoana minorului şi cu privire la bunurile minorului. 2) Durata – pe tot timpul minorităţii.În condiţiile în care încetează starea de nevoie a creditorului obligaţiei. fără a avea obligaţia legală. 10. 26/1997). la cererea celui interesat. Executarea întreţinerii 1) Obiectul obligaţiei de întreţinere – tot ceea ce este necesar traiului: alimente. 4) Obligaţia de întreţinere a copilului întreţinut de către soţul părintelui său. 3 C. locuinţă. 3) Modalitãþi de executare – se decid de către instanţa judecătorească: fie în natură. OCROTIREA MINORULUI Ocrotirea minorului se realizează fie prin părinţi. a) faţă de persoana minorului: dreptul şi îndatorirea de a creşte minorul. elemente de ordin spiritual etc. deoarece acesta dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. succesiv. 94 al. reguli de plafonare prevăzute de art. conduce la încetarea obligaţiei de întreţinere. fam. mai complex în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori. b) faţă de bunurile minorului: . 3 şi art. 1 C. fam. . 72 al. Încetarea incapacităţii de a munci a creditorului obligaţiei. dreptul de a lua anumite măsuri faţă de minor. 4) Încetarea obligaþiei de întreţinere – în cazurile în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile generale şi speciale prevăzute de lege pentru existenţa ei. fie în bani.. Obligaţia încetează când mijlocele debitorului obligaţiei de întreţinere nu-i mai permit acordarea ei. faţă de cel care l-a întreţinut – art. sau prin moartea creditorului sau debitorului obligaţiei de întreţinere. fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopţie – art. 94 al. dreptul de a consimţi la adopţia copilului sau de a cere desfacerea adopţiei. 3) Obligaţia moştenitorului persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care. fie prin tutore. dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care l-ar ţine fără drept.curatelei minorilor şi al instanţei juridice privind minorul interzis. în cadrul adopţiei . i-a dat întreţinere – art.). fam. . 2 C. prin prestaţii periodice (excepţie: plata unei sume globale. Minorii care să găsesc în situaţii speciale sunt ocrotiţi în cadrul măsurilor prevăzute de lege (OUG nr.

7. din orice împrejurare. . Soluþionarea neînþelegerilor privitoare la exerciþiul drepturilor ºi îndatoririlor pãrinteºti: . . b) Ocrotirea părintească revine numai în parte pãrinþilor: • desfacerea căsătoriei prin divorţ. • încredinţarea copilului din afara căsătoriei.asimilarea condiţiei juridice a copilului din afara căsătoriei cu cea a copilului din căsătorie. 8. adoptaţi. la contribuţia fiecăruia la cheltuielile de creştere.condamnarea unui părinte la o pedeapsă privativă de libertate.principiul independenţei patrimoniale a minorului şi a părinţilor săi. ambilor părinţi în următoarele situaţii: • desfacerea căsătoriei prin divorţ. .de către instanţa judecătorească: cu privire la întinderea obligaţiei de întreţinere.3) Principiile ocrotirii minorului prin pãrinþi: . educare etc.exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti numai în interesul minorului. . dreptul de a consimţi la adopţia copilului. . . în mod egal.punerea sub interdicţie a unuia dintre părinţi.decăderea unui părinte din drepturile părinteşti. dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul. 5) Ocrotirea copilului minor de cãtre un singur pãrinte Situaţii: .împiedicarea unui părinte de a îndeplini un anumit act în interesul minorului. 6) Cazurile în care ocrotirea pãrinteascã nu revine. .Copilul a fost încredinţat la divorţ unuia dintre părinţi – părintele căruia i-a fost încredinţat exercită aceste drepturi şi îndatoriri cu privire la persoana şi bunurile copilului. dreptul de administrare a bunurilor acestuia etc. de a-şi manifesta voinţa: dispariţia unui părinte. • încredinţarea copilului din afara căsătoriei. . • desfiinţarea căsătoriei.Copilul a fost încredinţat la divorţ unei a treia persoane sau unei instituţii de ocrotire – părinţii păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul. . în mod egal sau numai în parte. • desfiinţarea căsătoriei.sub îndrumarea şi controlul efectiv şi continuu al Autorităţii Tutelare. locuinţa copilului minor etc. din afara căsătoriei.de către Autoritatea tutelară.principiul egalităţii părinţilor în exercitarea ocrotirii părinteşti.. . încredinţarea minorului.unul dintre părinţi este în imposibilitate. pãrinþilor: a) Ocrotirea părintească nu revine. . . 4) Copiii cu privire la care existã ocrotirea pãrinteascã – din căsătorie. • încredinţarea copilului din căsătorie.moartea unuia dintre părinţi. contrarietatea de interese între minor şi unul dintre părinţi. Exercitarea drepturilor ºi îndatoririlor pãrinteºti în cazul divorþului .

tutela se exercită în interesul exclusiv al minorului. necunoscuţi. stabilirea locuinţei minorului. încuviinţare acte dacă are vârstă de 14-18 ani). Rãspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor pãrinteºti Sancţiunile ce se pot aplica părinţilor în cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile se clasifică. b. Noþiune – reprezintă ansamblul dispoziţiilor legale prin care se înfăptuieşte ocrotirea minorului când acesta este lipsit de ocrotire părintească. administrativă ori civilă sau de dreptul familiei. . Curatorul se numeşte în următoarele situaþii: . 4. Încetarea tutelei – cazuri de încetare a tutelei: prin ajungerea minorului la majorat. al căsătoriei putative. 2.. personală şi gratuită. • încuviinţarea cu privire la numele şi domiciliul minorului. pentru ocrotirea interesului superior al copilului. Drepturile ºi îndatoririle tutorelui – cu privire la persoana minorului (acelaşi conţinut ca şi cele părinteşti) şi cu privire la bunurile minorului (reprezentare în acte juridice pentru minorul în vârstă de până la 14 ani. Tutela minorului 1. la cerere sau din oficiu. cu capacitate de exerciţiu restrânsă. şi minor. 5. participarea în procesele civile privind încredinţarea minorului în cazul divorţului. decăzuţi din drepturile părinteşti ori puşi sub interdicţie. 10. din cauza bolii ori din alte motive. organ de sesizare. organ de decizie. 114 şi 123 C.când. este o sarcină socială obligatorie. Atribuþiile instanþei judecãtoreºti ºi cele ale procurorului privind ocrotirea pãrinteascã: a) instanţa.contrarietate de interese între părinte. Noþiune – instituţie de ocrotire juridică a intereselor unei personae care poate fi capabilă. numire tutore etc. 11. fie după cum ele intervin pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la persoana minorului. fie după gravitatea lor. fam. . 3. B. decide cu privire la: • încredinţarea minorului. prin încetarea motivelor care au determinat instituirea acesteia. obligaţia tutorelui la încetarea tutelei – efectuarea socotelilor şi a predării bunurilor minorului 6. numire tutori – de către Autoritatea Tutelară. . dispăruţi. în sancţiuni de natură penală. Deschiderea tutelei – cazuri: ambii părinţi sunt morţi.excluderi şi refuzul sarcinii de a fi tutore – art. redarea exerciţiului drepturilor părinteşti etc. • stabilirea obligaţiei de întreţinere. ori lipsită de capacitate de exerciţiu. ori tutore.. Atribuþiile autoritãþii tutelare în legătură cu tutela: deschidere tutelă. • decăderea din drepturile părinteşti.9. stabilirea obligaţiei de întreţinere etc. ori cu privire la bunurile acestuia. fam. Caractere generale – conform art. Curatela minorului 1. Autoritatea tutelarã ºi ocrotirea pãrinteascã – atribuţii: organ de control şi îndrumare. chiar atunci când instituirea tutelei se decide de către instanţa judecătorească. 117 şi 118 C. Tutela şi curatela minorului a. 2. b) procurorul poate interveni în orice fază a procesului. declaraţi morţi. părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei pe care o reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează.

Drepturile ºi îndatoririle tutorelui. din cauza alienaţiei mintale ori a debilităţii mintale. Minorul interzis Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale. 142 C. . . c. fără a i se numi un tutore. va fi pus sub interdicţie.până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie a unui minor lipsit de ocrotire părintească. în cazul în care minorul se găseşte sub tutelă la data punerii sub interdicţie. Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii ( art.. se află sub ocrotirea părinţilor va rămâne sub această ocrotire până la data când devine major. până la numirea tutorelui unui minor neinterzis. 3.. fam.când. fam. încetarea tutelei. Potrivit art. 150 C. este nevoie de timp şi se impune luarea unor măsuri provizorii. atribuþiile autoritãþii tutelare – la fel ca şi în cazul tutelei. la data punerii sub interdicţie.). autoritatea tutelară poate decide menţinerea acelui tutore. minorul care.

5. Editura Lumina Lex. Tratat de dreptul familiei. Ion P. Editura ALL. * * Codul familiei.BIBLIOGRAFIE 1. 3. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Rudenia în dreptul român. 1996. 2000. Cãsãtoria în dreptul român. Adrian Pricopi. * * Codul de procedurã civilã. Filipescu. 4. Adrian Pricopi. 2000. 2. .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->