Universitatea Spiru Haret Departamentul de Sociologie-Psihologie Facultatea de Sociologie-Psihologie Specializarea Sociologie

Sociologia opiniei publice
-sinteza de cursA. Denumirea cursului: Sociologia opiniei publice B. Tipul cursului: de specialitate, obligatoriu - anul II ZI C. Durata cursului: 1 semestru D. Perioada de accesare a cursului: semestrul I, prelegeri, seminarii, consultaţii E. Obiectivul principal al cursului: de a oferi studenţilor un cadru teoretic şi metodologic necesar înţelegerii, explicării şi analizei fenomenelor de opinie publică F. Forma de evaluare: Prezenţa la activităţile practice şi de seminar Evaluări pe parcursul semestrului Examen final Total 10% 20% 70% 100%

Stabilirea notei finale

G. Consultaţii pentru studenţi: marti: orele 16.00-18.00 H. Titularul cursului: conf. univ. dr. Ancuţa Plăeşu; adresa de e-mail: ancutaplaesu@yahoo.co.uk, adresa de la facultate: Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bulevardul Basarabiei nr. 256, Bucureşti; număr de telefon: 021-2556096; interval orar/disponibilitate pentru consultaţii: marti: orele 16.00-18.00. I. OBIECTIVELE GENERALE ALE DISCIPLINEI - dobândirea de către studenţi a unei înţelegeri critice şi comprehensive a fenomenelor şi proceselor sociale circumscrise opiniei publice; - dobândirea aparatului teoretic şi metodologic specific acestei discipline, într-o manieră care să permită studenţilor utilizarea acestuia în analiza sociologică a unor evenimente, procese sau fenomene sociale; - stimularea „imaginaţiei sociologice” şi a gândirii interpretative în abordarea fenomenelor sociale; - definirea, relaţionarea şi utilizarea corectă a principalelor concepte specifice sociologiei opiniei publice;

- înţelegerea dinamicii proceselor de formare şi schimbare a opiniei publice; - cunoaşterea şi utilizarea principalelor metode şi tehnici de cercetare a opiniei publice; - înţelegerea modului de interpretare şi utilizare a datelor de cercetare a opiniei publice. J. COMPETENŢE SPECIFICE DISCIPLINEI 1. cunoaştere şi înţelegere: • definirea şi utilizarea corectă a conceptelor specifice sociologiei opiniei publice; • înţelegerea dinamicii proceselor de formare şi schimbare a opiniei publice; • cunoaşterea posibilităţilor şi limitelor principalelor metode de investigare a opiniei publice. 2. explicare şi interpretare: • înţelegerea critică şi comprehensivă a fenomenelor şi proceselor sociale circumscrise opiniei publice; • analiza din perspectivă sociologică a unor evenimente, procese sau fenomene sociale; • dobândirea gândirii interpretative în abordarea fenomenelor sociale. 3. instrumental-aplicative: • proiectarea unui studiu cu utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare a opiniei publice; • realizarea şi aplicarea unor instrumente de cercetare adecvate fenomenelor de opinie publică studiate; • înţelegerea modului de interpretare şi utilizare a datelor de cercetare a opiniei publice. 4. atitudinale: • implicarea în activităţi de colaborare inter-instituţională a Facultăţii cu centre de cercetare, alte universităţi, organizaţii neguvernamentale etc; • promovarea unor valori culturale, morale şi civice şi a participării la viaţa comunităţii; • valorificarea cunoştinţelor teoretice şi aplicative prin participarea în echipe de cercetare şi prezenţa cu lucrări la evenimente ştiinţifice; • implicarea în activităţi de educaţie non-formală, în scopul dezvoltării profesionale; • respectarea deontologiei profesionale în practicarea viitoare a profesiei de sociolog.

UNITĂŢI DE CONŢINUT (Curs):

1. Schiţă istorică a evoluţiei fenomenului şi conceptului de opinie publică. 2. Relevanţa sociologică a conceptului şi fenomenului de opinie publică. Varietatea sensurilor şi a abordărilor conceptului de opinie publică. 3. Mulţime, masă, public şi opinie publică. 4. Tipuri de abordări ale opiniei publice. Dimensiunile opiniei publice. 5. Relaţia dintre opinii şi atitudini sociale. Caracteristicile, structura şi funcţiile atitudinilor sociale. 6. Schimbarea atitudinală prin comunicare persuasivă. Modele teoretice principale în studiul schimbării opiniilor, atitudinilor şi comportamentelor. 7. Dinamica opiniei publice. Atribuirea şi stereotipurile în formarea opiniei publice. 8. Rolul normelor sociale şi al grupurilor de referinţă în evoluţia opiniei publice. 9. Cunoaşterea şi măsurarea opiniei publice. Posibilităţi şi limite ale sondajelor de opinie în investigarea opiniei publice. 10. Focus-grupul în studiul opiniei publice. Metode alternative de investigare a opiniei publice. 11. Scopul şi semnificaţia studiului comunicării din perspectivă sociologică. Modele ale comunicării. 12. Teorii fundamentale în analiza comunicării. Paradigma funcţionalistă în studiul comunicării. Funcţiile şi disfuncţiile mass-media în raport cu fenomenele de opinie publică. 13. Efectele mass-media asupra indivizilor, culturii şi societăţii. Mass-media şi rolul influenţei personale în procesul de schimbare a opiniilor, atitudinilor şi comportamentelor. Paradigma efectelor limitate şi paradigma efectelor puternice în studiul comunicării. 14. Comportamentul de recepţie. Audienţa mass-media. Indicatorii de audienţă. Influenţarea atitudinilor, opiniilor şi comportamentelor prin diferite forme de comunicare: persuasiune, propagandă, publicitate, manipulare. TEME DE ACTIVITĂŢI PRACTICE (Seminar): 1. Confuzii şi erori în utilizarea conceptului de opinie publică. 2. Mase, mulţimi şi publicuri dezvoltate în societatea românească actuală. 3. Relevanţa publicului pentru opinia publică asupra unor teme la alegere. Aplicaţie prin lucru in echipe de studenţi. 4. Analiza abordărilor principale ale opiniei publice şi a dimensiunilor opiniei publice. 5. Atitudini sociale şi opinii. Aplicaţii ale teoriilor schimbării atitudinale. 6. Relevanţa stereotipurilor etnice în formarea opiniilor exprimate în cadrul Barometrului Relaţiilor Interetnice din România. 7. Influenţa normelor sociale asupra opiniei publice. Aplicaţie asupra datelor de cercetare din baza de date interactivă a World Values Survey. 8. Posibilităţi şi limite ale principalelor metode de investigare a opiniei publice. Sondajul de opinie publică. 9. Posibilităţi şi limite ale principalelor metode de investigare a opiniei publice. Interviul individual şi focus-grupul. 10. Modele ( informatice, cibernetice, lingvistice şi semiotice) în studiul comunicării.

Distincţii între comunicarea interpersonală şi comunicarea de masă.. subcap. M. Public Opinion and Communication”. (1994). Janowitz.M. 11.II.N. L. Berelson.. Bucureşti. 6. 3. SAGE Publications. E. O’Donnell V.Modul de influenţare a comportamentelor prin comunicare şi publicitate. Bucureşti. (2002). Polirom.. comunicarea de masă şi propaganda. The Free Press NY. Ed. The Free Press NY. Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”-SNSPA. Sociologia opiniei publice şi a mass-media. Bucureşti – Cap. Propaganda and Persuasion. M. IV. (1999). J. Aronson. 14. Adrian Neculau (coord.. 2. B. Raymond Boudon). Elementele structurale ale comunicării de masă. Aplicaţii utilizând paradigma efectelor puternice şi paradigma efectelor limitate în studiul comunicării prin noile tipuri de media. Drăgan. McQuail’s Reader in Mass Communication Theory. Partea a II-a: Cap.. M. Berelson. G.S. 6. Public Opinion. Partea a II-a: Cap. A. S. (1980). I.. 2. Sage Publications. G. Abrams. W. 1. Westview Press. (2000).D. II. (1992). Ed. J. Fundaţiei România de Mâine.W. Opinia publică. Akert. Traugott. propagandei. 2. (2004). atitudinea şi schimbarea atitudinii. Ed. 3. T. 1. 4. (2008). 1.. W. Humanitas. 12. Tankard. The SAGE Handbook of Public Opinion Research. Căile persuasiunii .. Herbst. B. HarperCollins College Publishers. 9. Aplicaţii utilizând indicatori de audienţă specifici diferitelor tipuri de media. (1997). 12. Bucureşti – Partea I: Cap.. Comunicarea persuasivă şi opinia publică. Routledge. Public Opinion and Communication”. Editura INI. Prezentarea lecţiilor . O’Keefe. Bibliografie facultativă: 1. în studiul comunicării şi al efectelor acestora asupra opiniei publice contemporane.. Sociologia opiniei publice. (1997)... Ed. Sage Publication. 4. 8. 13. 3. manipulării şi publicităţii. M..A. Iaşi. J. 6. B. 4. 5. Bucureşti – Partea I: Cap. Aplicaţii după scheme teoretice funcţionaliste. Severin. R. The Nature and Origins of Mass Opinion.. Hogg. Secţiunea a V-a: integral.. 1. Polirom.).. (1966). (2003). Social Psychology: The Heart and the Mind.. Tratat de Sociologie (coord. Janowitz. Zaller. Aplicaţii pe baza modelelor teoretice utilizate în studiul persuasiunii. Manual de psihologie socială. Sociologia franceză contemporană (colectiv de autori). Ed. Shapiro. D. (1999). 4. Editura Politică. (1988). Jowett. I. 11. Wilson. 2. Kapferer. (1966). 10. (1971). Donsbach. Bibliografie obligatorie: 1. Jr. 5. 3. 5. 7. 2.. Ştiinţifică şi enciclopedică. Chelcea. Social Identification: A Social Psychology of Intergroup Relations and Group Processes. Perspective asupra teoriilor comunicării de masă. (2002). Cambridge University Press. Iaşi – Secţiunea a II-a: Atribuirea. Bondrea. 7. din perspectiva efectelor acestora asupra fenomenelor de opinie publică.

pe de o parte. Consistenţa opiniilor (conţinutul lor informaţional) este şi ea importantă. opiniei publice i se asociază rolul de control social. preocuparea principală în studiul opiniilor o . Conceptele-cheie tratate în lecţie Opinie Opinie publică Public D. pentru că este corelată cu atitudinile şi comportamentele indivizilor care o deţin. derivat de la opinari. Rezumatul temei tratate Importanţa opiniei publice în societatea contemporană nu este un subiect supus dezbaterii. deşi termenul ca atare este mai recent. Referirile la fenomenele de opinie publică sunt foarte vechi. iar pe de altă parte. întregeşte sintagma.Relevanţa sociologică a conceptului şi fenomenului de opinie publică. Sensul atribuit acestui concept însă nu este unul lipsit de echivoc. Obiectivul temei Cunoaşterea reperelor istorice si conceptuale esenţiale pentru înţelegerea fenomenelor de opinie publică şi a teoriilor care au încercat să le explice. Filosoful grec Platon (427-347 î. Aceasta este însă o logica adiacentă. Încă din Antichitate.) plasează în registre diferite opinia şi ştiinţa. de natura problematică a fenomenului însuşi. relevanţa opiniei.H. Etimologic. A. Ea circumscrie studiul psiho-sociologic al opiniei publice într-o perspectivă disciplinară şi istorică mai largă. de abordările teoretice şi metodologice diferite. opinie provine din latinescul opinio (echivalentul lui doxa din limba greacă). Introducere la tema tratată Această primă temă este o introducere în câmpul problematic al studiului opiniei publice. analizând relaţia dintre opinie şi cunoştinţe (1943. Opinia reprezintă o evaluare. o apreciere. Varietatea sensurilor şi a abordărilor conceptului de opinie publică. Publicus. C. derivat de la populus. oferindu-i sensul de părere a poporului. deschizând astfel o discuţie neepuizată incă. Ambiguitatea termenului se leagă. ba chiar falsă) şi cunoştinţe (informaţii ce corespund adevărului ştiinţific) se regaseste ulterior în câmpul problematic al opiniei publice. care înseamnă popor. acesteia din urmă fiindu-i atribuite aceleaşi limite ca şi opiniei individuale. fiind văzută ca un tribunal ce exercită o cenzura colectivă asupra comportamentului public şi privat. natura tehnologiilor de comunicare şi importanţa participării publice în viaţa societăţii au constituit de asemenea variabile ce au determinat variaţii semnificative în definirea opiniei publice de-a lungul istoriei acestui concept. Opoziţia dintre opinie (privită ca apreciere nesigură. B. pentru că o opinie consistentă este mai stabilă şi mai eficace decât una bazată exclusiv pe elemente subiective. specifice disciplinelor diferite ce au încercat să-l analizeze. demonstrează eroarea pe care o putem comite aplicând opiniei o logica epistemologică (preocupată de valoarea de adevar). privind adevărul şi prin urmare. Sociologul francez Jean Stoetzel. care înseamnă „a-ţi spune părerea”. Theorie des opinions). Tipul de cultură politică existent. aparţine deci sferei subiectivităţii umane şi ea este relevantă indiferent de conţinutul său informaţional.

al percepţiei şi al opţiunii. şi de factori imediaţi. XIX. se manifestă prin tradiţii şi obiceiuri. Le Bon numeşte era contemporană lui „era mulţimilor”. cele două etape având orientări teoretice şi metodologice distincte. Acestea din urmă ar fi condiţionate de factori îndepărtaţi. . Alexis de Tocqueville menţionează deja presiunea exercitată de opinia publică asupra deciziilor publice în SUA. cercetările experimentale asupra opiniilor şi atitudinilor au pus bazele psihologiei sociale. cunoaşte o răspândire generală la sfârşitul sec. Se pot distinge două etape în care care cercetările din perspectiva ştiinţelor sociale au abordat opinia publică. precum sugestia(G. Expresia „opinie publică”. E. epoca. dar şi pentru gânditorii politici. precum imagini. a modului de stratificare a acestora şi a gradului de intensitate a acestora. Fundamentul istoriei este constituit de doi factori spirituali. conform autorului. este cel subiectiv. iar pe de altă parte. astfel că domeniul de care aparţine opinia. respectarea întocmai de către guvernanţi a opiniilor cetăţenilor. devenite relevante pentru actul guvernării. 1911) şi Gabriel Tarde (Opinia şi mulţimea. dar şi afirmarea drepturilor şi libertăţilor individuale adusă de promovarea filosofiei umaniste şi raţionaliste. fie ea individuală sau publică. Prima etapă este consacrată de studiul fenomenelor de opine publică din perspectiva psihologismului social. al XVIII-lea. G. Concluzii asupra temei tratate Sensul atribuit termenului de opinie publică nu este unul lipsit de echivoc. preocupaţi să explice comportamentele colective. mulţimi care. G. Cea de-a doua etapă în studiul opiniei publice este marcată de cercetările empirice care au condus la definirea operaţională a opiniei publice şi la naşterea unor direcţii noi de cercetare în acest domeniu. Reprezentanţii principali ai acestei direcţii au fost Gustave Le Bon ( Opiniile şi credinţele. Tarde). Tarde vede mulţimea ca grup social specific trecutului şi consideră că grupurile viitorului sunt publicurile. credinţele şi opiniile. formate din indivizi separaţi şi distanţaţi spaţial. având ca subiect principal rolul opiniei publice în viaţa politică. precum rasa. iluzii. dar şi de instrument de limitare a acesteia. apariţia şi dezvoltarea sondajului de opinie ca instrument de măsurare a opiniei publice au avut ca efect extinderea abordării cantitativiste a fenomenelor sociale. În 1935.reprezintă identificarea distribuţiei opiniilor. Le Bon) sau imitaţia(G. deşi se pare că a fost utilizată prima oară la începutul sec. dar care rezonează mental şi comunică indirect prin informarea colectivă. Deşi cei doi oameni de ştiinţă francezi reduc în linii mari procesul de formare a opiniilor la mecanisme psihologice. stereotipuri. au nevoie de un conducător să le dirijeze de-a lungul istoriei. ei au avut o contribuţie substanţială la explicitarea mecanismelor interne care intervin în fenomenele de opinie publică. tradiţiile. Epoca modernă este aceea în care fenomenele de opinie publică devin obiect de interes pentru oamenii politici. 1901). în calitate de sursă a puterii. De-a lungul istoriei acestuia a predominat însă componenta evaluativă în definirea lui.Jacques Rousseau identifică opinia publică cu „voinţa generală” care în forma ei cea mai stabilă. ce utilizează principiile şi teoriile din domeniul psihologiei pentru a explica fenomene şi comportamente colective. intermentale. Jean. XII. analizând efectele adverse pe care le are pentru societate. Pe de o parte. Mişcările sociale produse de industrializare şi urbanizare. raţiune. cuvinte. instituţiile. Prima direcţie de studiu sistematic al opiniei publice a fost lansată de ştiinţele politice. abordare ce avea să devină dominantă în sociologia americană. având convingeri şi opinii asemănătoare unii cu alţii. au mobilizat atenţia oamenilor de ştiinţă. Studiul fenomenelor de opinie publică din perspectivă psiho-sociologică a adus elemente explicative şi descriptive esenţiale pentru înţelegerea acestui domeniu. începutul sec.

 contagiunea de idei şi sentimente în rândul mulţimii. Bucureşti. Anima. „mulţimea apare ca răspuns la împărtăşirea aceloraşi emoţii. Mulţimea La începuturile sec. Le Bon distinge patru tipuri mari de mulţimi: ocazională. C. cercetătorul cel mai proeminent al psihologiei mulţimii afirma că mulţimea şi comportamentul ei specific. masă. Public Opinion. având drept efecte perceperea unei invincibilităţi a grupării în ansamblu şi lipsa oricărei răspunderi personale. 1990.F. XX.”2 1 Gustave Le Bon. activă (sau agresivă) şi expresivă. artificială (numită şi convenţională). Rezumatul temei tratate Masa. Definiţia operaţională a acestuia s-a conturat prin contrastul cu alte două grupări colective elementare. sunt rezultatul câtorva factori principali1:  anonimatul membrilor. Tarde la cunoaşterea fenomenelor de opinie publică Scurt istoric al sondajului de opinie publică Mulţime. Psihologia mulţimilor. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Raportul dintre opinii şi cunoştinţe Sensurile termenilor opinie şi opinie publică Etape în studiul opiniei publice Contribuţiile lui G. mulţimea şi masa. împingând oamenii să adopte idei şi comportamente pe care nu le-ar adopta în alte condiţii. Le Bon şi G. 1992. public şi opinie publică. Obiectivul temei Cunoaşterea aspectelor care definesc şi diferenţiază cele trei entităţi colective elementare. noua ştiinţă „psihologia mulţimii” (parte din psihologia socială) a conturat explicaţii în legătură cu modul în care indivizii pot fi „prinşi” în comportamente colective pe care nu le-ar adopta în condiţii normale. Vincent Price. mulţimea şi publicul sunt grupările în relaţie cu care definirea opiniei publice capătă aspecte operaţionale. Sage Publications. Introducere la tema tratată Un reper important în discuţia despre opinia publică. Ed. B. A. Caracteristicile publicului oferă indicaţii relevante pentru condiţiile de formare a opiniei publice. G. producând schimbări rapide de comportament. Conform unui cercetător american contemporan. îl reprezintă definirea publicului.  sugestibilitate. Gustave Le Bon. cu accent asupra publicului ca mediu de formare şi manifestare a opiniei publice. 2 . Conceptele-cheie tratate în lecţie masa mulţimea publicul D.

E. Public Opinion. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Caracteristici ale masei Şcoala critică despre masă Caracteristici ale mulţimii Tipuri de mulţimi Caracteristici ale publicului Relevanţa publicului pentru opinia publică Distincţii între masă. Dezbaterea publică are un rol fundamental în formarea opiniei publice. în public are loc o amplificare a conştiinţei de sine şi a judecăţii critice. F. cu moduri de viaţă diferite.Masa se defineşte în mod fundamental prin izolarea interpersonală a indivizilor ce o compun. Blumer definea publicul ca fiind un grup de indivizi caracterizaţi prin următoarele elemente:  sunt confruntaţi cu teme sau probleme controversate. Dacă în mulţime. aparţinând unor straturi sociale diverse. însă doar publicul are trăsături care îl consacră ca mediu de formare şi de manifestare a opiniei publice. Masa este o grupare extrem de eterogenă. Shapiro. 1999 4 Idem 3 5 Vincent Price. Collective Behavior.  sunt angajaţi în discuţii pe marginea acestor teme. Esenţa activităţii publicului este discursul de tip controversă. calitatea opiniei publice depinde tocmai de calitatea dezbaterii publice. indivizii sunt capabili nu doar să recepteze opinii (cum este cazul masei). incluzând indivizi separaţi. „când un public încetează să fie critic.  sunt divizaţi în abordarea acestor teme. ce nu sunt conştienţi unul de altul şi care „reacţionează ca răspuns la propriile lor nevoi” 3. De altfel. individualitatea este anihilată. după Glynn. Public Opinion. punând starea de masă mai ales pe seama industriilor culturale şi comunicării de masă.”4 Şcoala critică a descris masele prin „alienare”. Publicul se organizează ca reacţie la o problemă de larg interes şi are ca element definitoriu. Exemple de masă menţionate de Blumer sunt „indivizi preocupaţi intens de un eveniment naţional sau care sunt interesaţi de un proces de crimă despre care scrie presa. detaşaţi. sau indivizi care participă la un proces larg de migraţie. Astfel. capacitatea membrilor săi de a gândi şi rezona unii cu ceilalţi. 1992. a raţionalizării extreme tehnice şi economice a societăţii moderne. NY 1946. Publicul. Herbst. . „dominare” şi „manipulare” şi pe de altă parte prin „standardizare” comportamentală. Sage Publications. ci şi să emită opinii cu care să intre în dezbatere. În public. el se dizolvă sau se transformă în mulţime”5. Concluzii asupra temei tratate Masa şi mulţimea sunt grupări ai căror membri sunt apţi să recepteze opinii (ale liderilor în cazul mulţimii sau ale mass-media în cazul masei). Westview Press. O’Keefe. anonimi. mulţime şi public 3 Herbert Blumer.

Rezumatul temei tratate Se pot distinge cinci categorii de definiţii date opiniei publice. ci mai degrabă o reflectare a modului în care opiniile lor sunt cultivate. categorii ce nu sunt exclusive reciproc. Opinia publică este o reflectare a ceea ce crede majoritatea. Aceasta este cea mai comună definiţie şi serveşte drept argument pentru utilizarea sondajelor de opinie în descrierea opiniei publice. The Spiral of Silence: Public Opinion-Our Social Skin. susţin activ anumite cauze. Rezumatul care urmează este o sinteză a principalelor abordări de care se bucură conceptul de opinie publică în literatura de specialitate. El argumenta că sondajele sunt instrumente artificiale pentru descrierea opiniei publice. C. chiar de pe aceste poziţii teoretice. cristalizate şi. Opinia publică nu ar fi o expresie a ceea ce cred indivizii. Opinia publică se formează din confruntarea grupurilor de interese. Blumer credea că aceasta este o abordare nerealistă în înţelegerea societăţii. 1984. 6 Elisabeth Noelle-Neumann. Conceptele-cheie tratate în lecţie „spirala tăcerii” direcţia opiniei publice stabilitatea opiniei publice consistenţa opiniei publice D. Opinia publică se constituie prin agregarea opiniilor individuale. 1. B. University of Chicago Press. opinia publică trebuie gândită ca fiind echivalentă normelor sociale: adevăratul fundament al opiniei publice ar fi valorile şi credinţele majorităţii cetăţenilor. Conform acestei abordări. Unul dintre cele mai faimoase atacuri la adresa sondajelor de opinie a fost lansat de Blumer. 2. fiindcă ele pleacă de la o presupoziţie falsă. aparţinând cercetătoarei Elisabeth Noelle-Neumann. dat fiind că nu toţi cetăţenii sunt egali: unii sunt mai influenţi în cercul lor social. . O teorie care sprijină această abordare este „spirala tăcerii”. Dimensiunile opiniei publice A. opinia publică se defineşte cel mai bine ca ansamblul „opiniilor asupra unor chestiuni controversate. 3. sunt la fel de importante. anume că toate opiniile indivizilor chestionaţi. Introducere la tema tratată Definirii ştiinţifice a opiniei publice îi este specifică cel puţin tot atâta confuzie câtă este implicată în înţelesul comun al acestui termen. comunicate de către grupurile de interese. Opinia publică s-ar constitui ca rezultat al dezbaterii publice între diverse grupuri având interese divergente. prin urmare opiniile individuale nu au contribuţii egale în formarea opiniei publice. Obiectivul temei Cunoaşterea principalelor categorii de definiţii ale opiniei publice şi a unor autori relevanţi ce susţin aceste moduri de a înţelege opinia publică. pe care cineva le poate exprima în public fără teama de a fi izolat”6. eventual. Conform acestei teorii.Tipuri de abordări ale opiniei publice.

cât de mult ştiu efectiv oamenii în legătură cu chestiunea în discuţie). pentru a evita confuzii sau erori. Dimensiunile opiniei publice. F. Această abordare. cetăţenii de rând „gândesc” politicul în cu totul alte cuvinte decât politicienii sau „sondatorii” de opinie. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Abordări principale ale opiniei publice Dimensiuni ale opiniei publice Relevanţa dimensiunilor opiniei publice pentru exprimarea şi măsurarea acesteia . se afirmă. politicieni. 5. metoda ce se doreşte a fi utilizată. Pentru discursul ştiinţific sau jurnalistic.  Consistenţa (conţinutul informaţional .  Stabilitatea (păstrarea în timp a opiniei). cu cât opinia publică a unui grup este mai intensă. cu atât ea este mai eficientă în acţiunea de influenţă asupra autorităţilor. este puţin probabil ca aceştia să poată produce opinii inteligente şi consistente asupra acestor probleme. ce pot fi trecute cu vederea. încât nu lasă loc de îndoială privind existenţa vreunei autentice opinii publice. Teoreticienii care susţin această abordare argumentează că opinia publică este o fantomă. mijloacele tehnice şi materiale avute la dispoziţie precum şi timpul avut la dispoziţie pentru efectuarea studiului. termenul trebuie cu necesitate definit atunci când este utilizat. „Confecţionarea” opiniei publice prin sondaje distorsionate sau prin eforturi sofisticate de relaţii publice. opinia publică stabilă este de obicei şi intensă şi mult mai eficientă în acţiunile publice decât opiniile efemere. este de asemenea foarte răspândită.4. dată fiind imposibilitatea cetăţenilor de rând de a fi permanent informaţi asupra problemelor publice.  Intensitatea (cât de puternic este susţinută opinia). Lippmann argumenta că. Opţiunea pentru una sau alta dintre abordări trebuie să ia în considerare scopul cercetării. „sondatori” de opinie şi alte „elite”). Opinia publică este opinia jurnaliştilor şi a elitei în general. retorică şi imagine sunt atât de comune. o construcţie retorică utilizată atât de liber. Concluzii asupra temei tratate Faptul că termenul „opinie publică” nu poate fi definit cu precizie. Procesele de exprimare şi măsurare a opiniei publice comportă mai multe aspecte aflate în interdependenţă:  Direcţia (de la „pro” sau „contra” la modele mai complexe de răspuns). E. dă măsura complexităţii însuşi fenomenului de opinie publică. Criticii din această categorie utilizează şi argumente din domeniul psihologiei lingvistice şi cognitive pentru a demonstra „confecţionarea” opiniei publice: de exemplu. conform căreia opinia publică este o creaţie a liderilor (jurnalişti. dar şi a multitudinii de abordări de care sa bucurat. Opinia publică este o ficţiune. tocmai pentru că este lipsită de conţinut. W.

Relaţia opinii-atitudini sociale Opiniile au fost definite frecvent ca expresii verbale ale atitudinilor sociale. structura şi funcţiile atitudinilor sociale. În acest context.. comunicarea de masă şi propaganda în societatea contemporană. Conceptele-cheie tratate în lecţie atitudine socială componenta afectivă a atitudinii componenta cognitivă a atitudinii componenta comportamentală a atitudinii D. relativ durabile. 8 Ion Drăgan.Relaţia dintre opinii şi atitudini sociale. 1980. Introducere la tema tratată Dezvoltarea psihologiei sociale ca domeniu de graniţă între psihologie şi sociologie a avut drept consecinţă încadrarea studiului opiniei în abordarea ansamblului comportamentelor umane. după Ion Drăgan. A. Ştiinţifică şi enciclopedică. Rezumatul temei tratate Diferitele definiţii date atitudinilor sociale au câteva aspecte în comun: atitudinile sunt prezentate drept cauze.U. cu caracter latent. Traite de psychologie sociale. C. Bucureşti. Dealtfel Freson defineşte atitudinea ca „probabilitatea apariţiei unui comportament definit într-o situaţie definită”7.  sunt dobândite în practica socială şi se pot modifica în condiţii de persistenţă a schimbării experienţei sociale a individului. studiul atitudinilor sociale a oferit premise pentru explicarea formării şi schimbării opiniilor. Principalele distincţii între opinii şi atitudini sunt următoarele9:  Atitudinile sunt stări interne. Opinia publică. adică perceptibile. P. în vreme ce opiniile au un caracter mai mult sau mai puţin momentan. Ed. Obiectivul temei Înţelegerea relaţiei opinii-atitudini-comportamente şi a relevanţei pe care această relaţie o capătă pentru capacitatea predictivă a datelor de cercetare. ca şi pentru unele dintre teoriile comunicării de masă. ale unor efecte manifeste. Ştiinţifică şi enciclopedică. Măsurarea opiniilor permite identificarea atitudinilor sociale ale subiecţilor şi efectuarea de predicţii asupra comportamentului probabil al acestora. . Caracteristicile. 1980 9 Idem 8. Paris. Caracteristicile atitudinilor sociale Atitudinile sociale sunt caracterizate de câteva aspecte8:  sunt dispoziţii interne. Bucureşti. latente. latente şi statornice. ale structurii de personalitate. 7 R. Daval.F.  au un caracter general. cel puţin condiţii. comunicarea de masă şi propaganda în societatea contemporană. Opinia publică. fluctuant şi mobil. Cunoaşterea atitudinilor faţă de un obiect permite aprecierea conduitei (a opiniilor sau comportamentului) faţă de acel obiect. Ed. Schimbarea atitudinală.  implică polaritatea (poziţia „pro” sau „contra” obiectului atitudinii). B.

Bucureşti. Wilson. HarperCollins College Publishers.M. c. White. HarperCollins College Publishers. „Susţinerea contra-atitudinală” în mod public a unei cauze va determina. Atunci când nu poate fi găsită o justificare externă a comportamentului. Opiniile au un caracter pronunţat intelectual. aşa încât atitudinea începe să se schimbe în direcţia comportamentului adoptat. Wilson. 13 Allport. cu un minimum de justificare externă. mai degrabă emoţional. Bruner. promovând comportamentele gratificate social. ca răspuns la „prezenţa imaginată sau implicită a celorlalţi”13 Prin urmare.M. Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David Ogilvy-SNSPA. Sociologia opiniei publice. J. R. D. faţă de obiectul atitudinii. Schimbarea atitudinii prin schimbarea comportamentului: disonanţa cognitivă. Social Psychology: The Heart and The Mind. 10 11 O. 1985.  Componenta cognitivă: credinţele şi cunoştinţele în legătură cu proprietăţile obiectului atitudinii. Psychologie sociale. Schimbarea atitudinală Deşi atitudinea este o dispoziţie durabilă. D. Klineberg. d. P.  Componenta comportamentală: acţiunea sau comportamentul observabil. Smith.  Atitudinile implică dispoziţia individului de a acţiona. ea nu poate fi folosită pentru un public mai larg. De adaptare socială. Sursele principale ale atitudinilor sunt experienţa personală şi influenţa socială. Structura internă a atitudinilor include trei componente aflate în interdependenţă11:  Componenta afectivă: emoţiile şi sentimentele pe care oamenii le asociază obiectului atitudinii. Una dintre situaţiile de producere a schimbării atitudinale este atunci când oamenii se comportă inconsistent (în dezacord) cu propriile atitudini. pe când atitudinile. 1994. în vreme ce în cazul opiniei. De exteriorizare a trăirilor psihice ale indivizilor. R. T. Paris. Este bine aşadar de utilizat „cuvântul atitudine pentru a indica ceea ce noi suntem dispuşi să facem şi opinie pentru a indica ceea ce noi credem că este adevărat sau considerat drept adevărat”10. deşi este o componentă internă şi personală a psihicului uman. o schimbare în atitudinea privată a susţinătorului. nu pot găsi o justificare externă pentru comportamentul lor şi această inconsistenţă le ameninţă propria imaginea despre sine. după E. Deşi tehnica de schimbare atitudinală prin disonanţă este eficientă la nivel individual. Katz după Septimiu Chelcea. Akert. De evaluare a obiectelor şi fenomenelor înconjurătoare. R. după 9. Schimbarea atitudinală prin comunicarea persuasivă. altfel spus. această dispoziţie nu este obligatoriu prezentă. b. 12 B. . Akert. Social Psychology: The Heart and The Mind. D. Aronson. Funcţiile pe care atitudinile le îndeplinesc în sistemul psihic uman au fost clasificate în mod sintetic astfel12: a.F.. atitudinea este un fenomen în mare măsură social. este căutată una internă. De apărare a eu-lui şi protejare a imaginii de sine. T. E.U. 1994. 2000. Aronson. ea este supusă schimbării ca răspuns la influenţa socială.

sunt din spaţiul psihologiei sociale experimentale. ultima etapă în procesul de schimbare atitudinală. sunt factori care influenţează înţelegerea mesajului. E. Teoriile schimbării atitudinale oferă o deschidere către mecanismele utilizate în comunicarea persuasivă. În condiţiile expunerii la mesaje persuasive. familiaritatea). efectul de ordine a argumentelor. atât psihologici cât şi sociali. mărimea divergenţei atitudinale dintre sursă şi receptor. 14 după Septimiu Chelcea. apelul la frică. Introducere la tema tratată Procesele de formare şi exprimare a opiniei publice sunt condiţionate de un complex de factori. lizibilitatea mesajului. au importanţă trei variabile: atenţia. dar şi de credibilitatea sursei şi de adecvarea acestor elemente între ele şi cu receptorul. 2000.ce utilizează doar argumente „pro” sau bilaterală .  Acceptarea mesajului. A. ai receptorului şi contextul social. pentru influenţarea opiniilor.  Înţelegerea mesajului este o condiţie obligatorie pentru ca schimbarea atitudinală să se producă. Contribuţia acestora într-o etapă sau alta a formării. etapele schimbării atitudinii ar fi:  Captarea şi menţinerea atenţiei asupra mesajului – depind mai ales de factorii sursei. de aceea multe dintre cercetările la care rezumatul următor se referă. Sociologia opiniei publice. dar şi factorii mesajului. Rolul normelor sociale şi al grupurilor de referinţă în evoluţia opiniei publice. schimbării sau exprimării opiniei publice este dificil de măsurat la nivelul întregii societăţi. atractivitatea sursei (prezenţa fizică. sunt elemente care influenţează.ce utilizează atât argumente „pro” cât şi „contra”). concluziile explicite sau implicite. atitudinilor şi comportamentelor. schimbarea atitudinală. Bucureşti. conform modelului Hovland-Janis-Kelley14 . prin intermediul atenţiei. este condiţionată de factori care ţin în special de conţinutul mesajului (mărimea divergenţei atitudinale dintre sursă şi receptor). înţelegerea şi acceptarea. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Caracteristici ale atitudinii sociale Structura internă a atitudinii Funcţiile atitudinilor Distincţii între opinii şi atitudini Teorii ale schimbării atitudinale Dinamica opiniei publice. dar şi tipul de argumentaţie (unilaterala . Concluzii asupra temei tratate Cunoaşterea opiniilor devine cu adevărat semnificativă pentru înţelegerea comportamentului uman pentru că astfel se pot identifica atitudinile şi efectua predicţii privind comportamentul probabil al indivizilor şi grupurilor. Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David OgilvySNSPA. În procesul de schimbare a atitudinii. F. . similaritatea cu receptorul.Psihologia socială a încercat în ultimii 60 de ani să elaboreze modele cât mai pertinente privind factorii care fac eficientă o comunicare de tip persuasiv. Atribuirea şi stereotipurile în formarea opiniei publice.

ei sunt socializaţi să gândească într-un anume fel despre problemele sociale şi se simt adesea constrânşi de norme ale comportamentului „corect” în societate. A. Routledge. credinţe conform cărora toţi membrii unui grup împărtăşesc aceleaşi calităţi sau caracteristici. De pildă. 1988. . Adesea. Daryl Bem concluzionează în urma cercetărilor că indivizii observă comportamentul verbal şi nonverbal al celorlalţi şi atribuie motivaţiile şi intenţiile acestora. şi au un impact semnificativ asupra opiniei publice. Abrams. ce obţin informaţii. Această evaluare ia în consideraţie motivele care par să stea în spatele mesajului. iar comportamentul negativ al altora. D. cântăresc opţiuni şi fac judecăţi evaluative asupra evenimentelor. îşi împărtăşesc informaţii. unor elemente de personalitate. oamenii interacţionează între ei. elementelor evidente de comportament. Obiectivul temei Înţelegerea complexităţii condiţionărilor sociale şi psihologice ce intervin în procesele de formare şi exprimare a opiniei publice. C. Deşi aceste aspecte sunt mult mai greu măsurabile. Teoria atribuirii subliniază că oamenii fac deducţii în legătură cu motivele care stau în spatele comportamentelor şi atitudinilor altora şi în funcţie de aceste evaluări. unor aspecte contextuale. în sensul în care ele 15 M. Social Identification: A Social Psychology od Intergroup Relations and Group Processes. Atitudinile în raport cu o anume problemă se pot schimba în măsura în care mesajul care promovează schimbarea este evaluat ca fiind în acord cu valoarea de adevăr. decât dacă este difuzată într-o reclamă. Stereotipurile reprezintă o forţă socială. Stereotipurile Stereotipurile sunt generalizări despre oameni. Rezumatul temei tratate Modul în care este măsurată cel mai adesea opinia publică (prin agregarea opiniilor individuale) induce imaginea unor actori sociali independenţi. Aceste distorsiuni adesea sunt extinse şi la nivelul grupurilor de apartenenţă. cât şi în modul în care tratează membrii grupului. dar şi cele pentru care receptorul a fost ales drept ţintă a mesajului. În realitate. Conceptele-cheie tratate în lecţie atribuirea stereotipurile justificarea socială cauzalitatea socială diferenţierea socială reprezentări colective/sociale dezirabilitatea socială categorizarea socială conformitatea D. Mai multe cercetări au evidenţiat distorsiuni importante în modul în care oamenii explică propriul comportamentul şi comportamentul celorlalţi: există tendinţa de a atribui propriul comportament negativ. sunt sau nu de acord cu aceste comportamente sau atitudini. o bună parte a membrilor unei societăţi împărtăşesc aceleaşi stereotipuri în raport cu un grup. se influenţează reciproc. Hogg. cercetătorii şi-au îndreptat atenţia asupra factorilor sociali şi de grup care influenţează formarea şi exprimarea opiniei publice.B. fenomenelor sociale. valorilor. „având la bază apartenenţa acestora la anumite categorii”15. atât în limbajul utilizat pentru descrierea acelui grup. este mai mare probabilitatea ca o informaţie să fie crezută dacă este transmisă la ştiri.

sau a „reprezentărilor sociale” în concepţia lui Serge Moscovici. conţinând atât elemente pozitive cât şi negative. ci sunt parte din modelele de socializare. tendinţa etnocentristă în special în condiţiile în care unicitatea şi identitatea in-grupului par a se eroda. Urmare a acestui proces. aşa încât ei construiesc categorii pe baza unei caracteristici evidente şi întregesc imaginea cu elemente stereotipe pe care le au în bagajul cultural.  Evaluativă. În general. sunt următoarele: Funcţiile pentru individ:  Cognitivă. Efectele categorizării sociale se manifestă şi în plan perceptiv: apare o percepţie ridicată a diferenţelor între grupuri (polarizare) şi o percepţie redusă a diferenţelor în interiorul grupurilor. Cu alte cuvinte. Tajfel. normele asociate unui grup. normele conduc la „categorizare socială” (Henri Tajfel). difuzarea şi păstrarea stereotipurilor. b. comparativ cu „alţii”.influenţează deciziile oamenilor şi au un impact semnificativ atât asupra opiniei publice. negative. de accentuare a anumitor aspecte ale lumii înconjurătoare. Cambridge University Press. 1981. stereotipurile sunt complexe din punct de vedere cognitiv. Normele sociale. clasificarea în categorii şi grupuri de referinţă pe care indivizii o operează atât cu membrii in-grupului cât şi cu membrii out-grupurilor. Ele nu sunt de regulă produsul experienţei directe. prin contrastarea atributelor in-grupului cu ale out-grupurilor. normele creează o perspectivă comună asupra problemelor sociale. poate apărea standardizarea opiniei publice în interiorul grupurilor şi exagerarea diferenţelor de opinii între grupuri. dat fiind că oamenii nu au nici timpul. Funcţiile stereotipurilor16 pentru individ şi pentru societate.  Justificarea socială. încercarea de a înţelege evenimente majore. Funcţiile sociale:  Cauzalitatea socială. cât şi asupra măsurării ei. Ele se pot schimba însă fie ca urmare a unor schimbări majore şi persistente în experienţele membrilor. fie ca urmare a unor mişcări sociale sau evenimente zguduitoare pentru grup. încercare având ca urmare găsirea de „ţapi ispăşitori” în rândul out-grupurilor. sunt foarte persistente. 16 H. Mass-media are un rol important în contruirea.  Diferenţierea socială. într-o prezentare schematică. pentru a justifica acţiunile împotriva acelui grup. clasificare ce atribuie întotdeauna calităţi superioare pentru „noi”. neavând nimic în comun cu alţii. utilizarea anumitor stereotipuri în raport cu un grup. stereotipurile sunt necesare pentru a face generalizări despre alţii. şi poate provoca discriminare. Human Groups and Social Categories: Studies in Social Psychology. odată formate. Mai mult. W. având rolul de a ghida. Alternativa la utilizarea stereotipurilor este tratarea fiecărui individ ca persoană unică. perspectivă ce ia forma „reprezentărilor colective” în opera lui Emile Durkheim. nici ocazia să dobândească direct cunoştinţe despre toată lumea. Lippmann susţine că stereotipurile sunt o condiţie necesară pentru viaţa socială. Deşi termenul în sine evocă o imagine negativă. controla şi reglementa comportamentul acceptabil pentru societate sau grup. . Influenţa normelor sociale asupra opiniei publice se poate manifesta în mai multe moduri: a. au şi ele o influenţă substanţială asupra proceselor de formare şi schimbare a opiniei publice.

normele afectează opinia publică în special prin mecanismul de „conformitate de grup”. B. cercetările asupra conformării la norma de grup au condus la identificarea a patru situaţii în relaţia conformitate-complianţă: conversiunea (conformarea publică şi privată). focus-grupul şi analiza de conţinut. ele indicând indivizilor dacă este „corect”(dezirabil social) să exprime ceea ce gândesc cu adevărat. F. d. ele au constituit obiect de cercetare încă de când abordarea empirică a socialului şi-a construit primele metode de studiu. dar nu şi publică) şi independenţa (neconformarea privată şi publică). dar şi al comportamentului potenţial al oamenilor. A. cu scopul culegerii de date privind opiniile acesteia pe o anumită temă. Cele mai frecvent utilizate metode pentru descrierea şi măsurarea opiniei publice sunt sondajul de opinie (metodă derivată din ancheta sociologică). Conceptele-cheie tratate în lecţie eşantionare eroare maximă nivel de încredere focus-grupul tehnici alternative D. complianţa (conformarea publică. dar nu şi privată). Focus-grupul în studiul opiniei publice. Posibilităţi şi limite ale sondajelor de opinie în investigarea opiniei publice. Metode alternative de investigare a opiniei publice. . Rezumatul temei tratate Sondajul de opinie presupune aplicarea unor tehnici de investigare pe un eşantion reprezentativ pentru o populaţie. Introducere la tema tratată Dat fiind că opiniile sunt un indicator al atitudinilor.c. E. Obiectivul temei Cunoaşterea etapelor principale ale celor trei metode de studiu al opiniei publice precum şi a avantajelor şi dezavantajelor pe care le prezintă fiecare dintre ele. Concluzii asupra temei tratate Analiza fenomenelor de opinie publică presupune luarea în considerare a factorilor psihologici individuali în strânsă relaţie cu experienţa socială şi culturală a indivizilor şi grupurilor. C. anti-complianţa (conformarea privată. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Teoria atribuirii în formarea opiniei publice Relevanţa stereotipurilor pentru formarea şi exprimarea opiniei publice Funcţiile individuale ale stereotipurilor Funcţiile sociale ale stereotipurilor Influenţa normelor sociale asupra opiniei publice Conformitatea de grup Cunoaşterea şi măsurarea opiniei publice. normele pot afecta exprimarea opiniei publice prin fenomenul de „dezirabilitate socială”.

sunt înregistrate în scris şi ulterior prelucrate. Universitatea Bucureşti. a unui segment. atunci când o opinie are caracter public. slab conturate. Eşantionarea reprezintă extragerea din ansamblul populaţiei vizate de cercetare. în caz contrar existând riscul scăderii calităţii răspunsurilor sau chiar al abandonării convorbirii. De asemenea. Interviul faţă-în-faţă este metoda cea mai utilizată de administrare a chestionarului şi se bucură de rata cea mai ridicată de răspunsuri. durata administrării trebuie redusă. Un alt avantaj este că pot fi utilizate materiale ajutătoare. la nivelul întregii populaţii pe care o reprezintă. ce va fi supus nemijlocit investigaţiei. şi poate fi administrat de operatorii de anchetă sau autoadministrat. Răspunsurile verbale şi non-verbale obţinute la aceste întrebări.  nivelul de încredere: ce şanse sunt ca eroarea reală comisă să nu depăşească limita erorii maxime calculate. 1. c. Formatul chestionarelor administrate telefonic trebuie să fie mai simplu. Interviul telefonic este cea mai utilizată tehnică de sondaj în ţările unde reţelele telefonice acoperă în întregime teritoriul populat. Caiet metodologic nr. Utilizarea lui poate da rezultate pentru colectarea de date pe grupuri mici şi specializate de subiecţi. definită drept capacitatea de a reproduce cât mai fidel structurile şi caracteristicile populaţiei din care este extras. însă rata de răspuns este atât de scăzută încât de cele mai multe ori nu atinge limita de acceptabilitate. nu există opinie publică. ci. în special pentru sondajele desfăşurate la nivel naţional. b. cel mult. dacă tema este relevantă pentru membrii acelor grupuri. Această selecţie trebuie realizată în aşa fel încât să se asigure eşantionului o calitate esenţială: reprezentativitatea. ordonate logic şi psihologic. ea preexistă instrumentului de investigaţie. controversa este esenţială opiniei publice. Tehnicile alternative. De altfel. opinii individuale spontane. Interviul prin poştă este cea mai ieftină metodă de investigare. aşa încât această metodă de administrare a chestionarelor permite cele mai rapide rezultate. . Calitatea răspunsurilor este bună iar operatorul de anchetă are posibilitatea să înregistreze şi aspectele non-verbale ale comportamentului subiectului. 1997. instrumentul de investigaţie este chestionarul. Acesta este format din ansamblul întrebărilor. permite generalizarea rezultatelor obţinute prin investigarea eşantionului. Aceasta. Rata de răspuns este inferioară tehnicii anterioare. Instrumentul de investigaţie. au fost dezvoltate atât tehnici de eşantionare cât şi de intervievare asistate de computer. a. cu întrebări uşor de citit şi cu variante de răspuns uşor de înţeles. În cazul sondajului de opinie. Dezavantajul principal este costul foarte ridicat. 17 Sondajul de opinie. Metode de culegere a datelor de sondaj.  Măsurarea unor certitudini sau norme sociale – opinia publică nu se constituie pe teme asupra cărora toată lumea este de acord. iar utilizarea pe scară largă a robotului telefonic reduce şi mai mult ponderea respondenţilor.Riscurile legate de alegerea temei unui sondaj17 sunt următoarele:  Măsurarea unei valori care nu există – pe o temă care nu se află în preocuparea populaţiei investigate. Gradul de reprezentativitate a unui eşantion se exprimă prin:  eroarea maximă: diferenţa maximă acceptabilă dintre valoarea măsurată pe eşantion şi cea care ar fi fost obţinută prin investigarea întregii populaţii.

focus-grupul implică o discuţie deschisă în cadrul unui grup de subiecţi. programe TV. Focus-grupul este o discuţie planificată. menţiunile relevante în raport cu ipotezele. Spre deosebire de sondajul de opinie. grupă de vârstă. este analiza de conţinut. într-o abordare sintetică. dar ei de obicei împărtăşesc anumite caracteristici demografice (sex. emisiune TV). ce urmează să fie testate prin analiza de conţinut. în condiţiile interacţiunii de grup. pentru că nu implică nici un contact direct cu oamenii. aşa încât să devină măsurabile. fie că este vorba de articole din presa scrisă. în funcţie de interesul cercetătorului. sunt următoarele:  Selectarea temei. proiectată să ofere informaţii pe o arie de interes definită. Aceste discuţiile includ între 6 şi 10 participanţi. ziar. ce serveşte mai degrabă ca o listă de teme de pus în discuţie. nu mai puţini de 4 şi nu mai mulţi de 12.  Elaborarea ipotezelor de cercetare. Etapele analizei cantitative de conţinut. şi pe care moderatorul îl foloseşte ca ghid. Informaţia obţinută poate fi analizată calitativ (implicând interpretare critică) sau cantitativ (prin analiza de conţinut). într-un climat permisiv şi relaxat. ce vizează evaluarea sistematică. interviu de profunzime).  Operaţionalizarea conceptelor conţinute în ipoteze. Participanţii nu sunt selectaţi după criteriul reprezentativităţii. Publicul „consumă” produsele media. Conţinutul mesajelor media spune mai mult decât viziunea comunicatorului. care va înregistra pentru fiecare unitate (articol. O metodă de tip calitativ utilizată intensiv în cercetarea de piaţă. sunt evitate anumite erori provocate de interacţiunea cercetătorului cu membrii publicului. s-a ajuns la studierea ei prin metode multiple. dificil de surprins prin sondaj. reclame.  Realizarea codificării propriu-zise.  Elaborarea fişei de codificare. Aspectul cel mai problematic al analizei de conţinut este că se concentrează asupra conţinutului manifest al media. Focus-grupul Odată cu recunoaşterea complexităţii opiniei publice. valorile şi sentimentele oamenilor. dar şi în cea sociologică. iar durata lor este între 1 şi 2 ore.  Analiza datelor şi întocmirea raportului de cercetare. cele mai multe închise (cu variante de răspuns). Analiza de conţinut a mass-media O metodă de măsurare a opiniei publice mai puţin utilizată decât sondajul sau focusgrupul. pentru obţinerea unor date mai rafinate. În acest fel. status ocupaţional) sau atitudinale. aşa încât climatul să fie unul familiar. Focus-grupurile sunt extrem de utile pentru examinarea caracterului fluid şi dinamic al formării opiniilor şi atitudinilor. Analiza de conţinut este adesea denumită metoda „nonreactivă” de măsurare a atitudinilor publice. care uneori poate presupune refacerea schemei inţiale de codificare. Metodele cantitative (cum este sondajul de opinie) sunt completate frecvent cu metode calitative (focus-grup. şi nu asupra conţinutului latent al acesteia. a mesajelor media.  Selectarea eşantionului din ansamblul materialului supus analizei. este interviul de grup sau focus-grupul. Concluzii asupra temei tratate . unde subiecţii sunt rugaţi să răspundă la o serie de întrebări. oferă informaţii despre opinia publică.Se utilizează tot mai mult tehnici multiple de culegere a datelor. de obicei cantitativă. talkshow-uri radio sau chiar forme de dialog pe Internet. pentru că ele rezonează cumva cu normele culturale. E. Discuţia urmează un protocol slab structurat.

Ele nu sunt exclusive reciproc. cinematograful. dimpotrivă. la momentul începuturilor utilizării lui (sec. variate ca tipuri şi deosebite ca trăsături caracteristice. sensul dominant a devenit acela de “a transmite”. Opţiunea pentru o metodă sau alta trebuie să ia în calcul consideraţiile teoretice. . Introducere la tema tratată Multiplele forme de comunicare prezente în viaţa socială au fost studiate de discipline variate. posibilităţile de colectare a datelor şi constrângerile bugetare ale proiectului. Conceptele-cheie tratate în lecţie comunicare sursă/emiţător codificare decodificare canal mesaj receptor/destinatar feed-back semn semnificaţie D. “a împărtăşi”. o bună evaluare a opiniei publice este rezultatul utilizării unor metode multiple. Odată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicaţie şi de comunicare (mai întâi telegraful şi telefonul. A. semnificând. Rezumatul temei tratate Indivizii umani trăiesc în mijlocul unor interacţiuni comunicaţionale multiple. sunt valide în măsura în care sunt utilizate cu rigoare. Precizări conceptuale. mai apoi radioul. Comunicarea este un concept universal şi polisemic. Această primă parte a cursului explorează domeniul comunicării umane şi sociale cu ajutorul unor modele teoretice fundamentale.Toate metodele de cercetare a opiniei publice prezentate. funcţionarea indivizilor şi a societăţii fiind de neconceput în absenţa proceselor comunicaţionale. “a avea în comun”. ce introduc concepte-cheie în studiul diferitelor tipuri de comunicare. televiziunea). B. Obiectivul temei Principalul obiectiv al acestei teme este prezentarea contextului teoretic şi istoric al studiului comunicării în general şi al comunicării de masă ca sistem de comunicare. IV). “a pune în relaţie”. F. Modele ale comunicării. Termenul “comunicare” provine din latinescul “communis”. C. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Posibilităţi şi limite ale sondajului de opinie Metode de culegere a datelor de sondaj Avantaje ale metodei focus-grup în investigarea opiniei publice Etape în cercetarea prin metoda focus-grup Etape în cercetarea prin metoda analizei de conţinut Avantaje şi dezavantaje în utilizarea analizei de conţinut Scopul şi semnificaţia studiului comunicării din perspectivă sociologică.

L. Un element comun celor mai multor modele teoretice este feed-back-ul.). fizică. dar o şi creează. reacţii ce pot determina la rândul lor adaptări sau schimbări de comportament la nivelul comunicatorului. acestea fiind tratate ca procese de transmitere a unor conţinuturi cu sens (mesaje). Comunicarea utilizează ansambluri de semne asamblate după anumite reguli. mesajul. precum sensul. 1957. Modelele lingvistice conferă dimensiunea simbolică actelor de comunicare. Paradigme ale comunicării de masă. dar poate conţine reacţii ale receptorului faţă de mesaj. comunicarea înseamnă aşadar transmiterea de informaţii de la o persoană la alta. al relaţiilor publice. formulate cu ajutorul limbajului. propagandei. 1996 . Limbile naturale (româna. respectiv sensul atribuit acestuia de receptor. 2002 19 G. însemnând re-traducerea mesajului de către receptor.) sunt coduri lingvistice iar cunoaşterea codului (semnele. dar şi al educaţiei şi al relaţiilor interumane. Alte două procese intervin la nivelul celor doi actori relevanţi ai actului comunicării: codificarea (la nivelul emiţătorului). franceza etc. însă şi din acest model lipsesc aspectele specifice comunicării umane. Casa de editură şi presă „Şansa” S. iar cea de semnificaţie este inexistentă. abia mai apoi elaborându-se modele specifice lingvisticii. McQuail’s Reader in Mass Communication Theory. posedând o funcţie de transformare care permite anticiparea efectului (output-ului) pornind de la input. Cuvintele structurează gândirea şi în acelaşi timp nu doar reflectă realitatea. după numele autorilor lui). sau de la un grup la altul. după Denis McQuail (ed. După cel de-al doilea război mondial au fost elaborate mai multe modele teoretice în studiul comunicării. semnificând transpunerea mesajului într-un limbaj sau cod adecvate canalului şi audienţei vizate şi decodificarea. receptorul. psihologiei şi sociologiei. Modelul cibernetic introduce conceptul de feed-back. cuvintele + regau ulile de asamblare. căpătând astfel funcţia de reprezentare simbolică a realităţii. canalul. semioticii. Conceptul de feed-back se referă la orice formă prin care comunicatorul obţine informaţii despre receptarea mesajului de către destinatar. dispozitiv tehnic) ca fiind o „cutie neagră” având un input şi un output. interpretarea. sensul investit de comunicator în mesaj. Willett. acesta fiind definit ca „o realitate perceptibilă care reprezintă alt lucru decât ea însăşi şi căreia i se poate substitui” 19. efectul produs de mesaj asupra receptorului. Sage Publication. care devine autonom în raport cu realitatea. Comunicarea are loc “ori de câte ori un sistem – sursa – influenţează alt sistem – destinatarul . Studiul proceselor de comunicare a fost impulsionat de raţiuni practice. astfel încât mesajul să capete semnificaţie.prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul care leagă cele două sisteme”18. Modelele semiotice acordă o importanţă sporită mesajelor. defineşte comunicarea ca „transmitere de informaţii” de la emiţător la receptor. Diferitele modele teoretice includ diferite alte elemente în structura procesului comunicaţional: contextul receptării. primele dintre acestea fiind inspirate din matematică. organizaţie. Orice act de comunicare presupune câteva elemente structurale: emiţătorul. Acest model matematic va fi dezvoltat de modelul cibernetic al comunicării. cu ajutorul limbajului bazat pe coduri specifice. ce tratează orice sistem (persoană. informatică.În sensul cel mai general. de utilizare a cuvintelor specifice limbii respective) 18 Charles Osgood. prin intermediul unui canal.R.. engleza. Feed-back-ul poate conţine informaţii despre măsura în care mesajul a atins ţinta. Mesajul apare ca intermediar între realitatea pe care o descrie şi imaginea acestei realităţi. Noţiunea de mesaj este secundară. caracterul intenţional al comunicării. legate de facilitarea influenţei conţinuturilor comunicării în domeniul publicităţii. Bucureşti. intenţionalitatea. În cadrul acestor modele ale comunicării noţiunea esenţială este aceea de semn. după Ioan Drăgan. „Modelul informaţional” (numit şi „modelul Shannon-Weaver”.

de inspiraţie matematică. încercând să pună în relaţie factorii care ţin de cât mai multe elemente ale actului de comunicare. H. Modelele ligvistice şi semiotice descriu un receptor activ. ton). Perspective în definirea comunicării de masă.permite construcţia şi comunicarea de mesaje către receptori cunoscând şi ei aceleaşi coduri. canalul utilizat. decodifică şi interpretează mesaje în funcţie de contextul social. care percepe. ce valorizează şi comportamentele nonverbale (mimică. Modelele teoretice utilizate după cel de-al doilea război mondial în studiul comunicării au evoluat de la scheme mecaniciste. C. Concluzii asupra temei tratate Comunicarea este un concept universal şi polisemic. Comunicarea directă implică interacţiunea personală între comunicator şi receptor şi ea utilizează tehnici primare. Rezumatul temei tratate Actorii implicaţi în procesul de comunicare. cabluri. cum ar fi cuvintele. semnalele transmise prin unde. caracterizată de un feed-back direct. personală. ajungând să valorizeze funcţiile simbolice ale conţinuturilor comunicării specifice proceselor de comunicare umană şi socială. Elementele structurale ale comunicării de masă. dar şi metode specifice. imediat şi nemediat. continuu. Obiectivul temei Tema îşi propune să abordeze procesul comunicării de masă din perspectivă sociologică. gesturile. punând în relaţie mass-media cu fenomenele ce au loc la nivelul receptorului şi cu opinia publică. gesturi. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale: Definire şi caracteristici ale proceselor de comunicare Elementele structurale ale comunicării Modele informatice şi cibernetice în studiul comunicării Modele lingvistice şi semiotice în studiul comunicării Tipuri de comunicare. Comunicarea indirectă presupune actori separaţi. tehnicile de construire şi transmitere a mesajelor constituie elemente care conduc la distingerea mai multor tipuri de comunicare. cultural şi personal. Conceptele-cheie tratate în lecţie comunicare directă comunicare interpersonală comunicare de masă public-ţintă D. uniţi prin dispozitive şi mijloace tehnice de transmitere a informaţiilor(tehnici secundare). . A. funcţionarea indivizilor şi a societăţii fiind de neconceput în absenţa proceselor comunicaţionale. mimica. Introducere la tema tratată Studiul sociologic al comunicării în general şi al comunicării de masă ca formă aparte. a utilizat modele teoretice şi funcţionale. care pot utiliza semnele grafice. o comunicare directă. B. G. Dialogul sau conversaţia faţă în faţă îmbracă forma comunicării interpersonale. fibre optice etc.

caracterul unidirecţional şi mediat al comunicării. interpersonală (caz în care i se aplică atributele menţionate anterior) sau indirectă. Denis McQuail (ed. care prin codificare transformă o informaţie în mesaj.  Destinatarul. 1966. Elementele structurale ale comunicării de masă sunt următoarele:  Sursa.  Receptorul. M. A. la câteva dintre schemele de analiză elaborate la începutul acestei perioade. eterogene şi puternic dispersate”20. accesul limitat la mijloacele de comunicare. este un agregat de indivizi separaţi. utilizând mijloace şi protocoale organizaţionale. Paradigma funcţionalistă a comunicării de masă. facilitând influenţarea de către comunicator a opiniilor. atitudinilor şi comportamentelor receptorilor. Introducere la tema tratată Modelele teoretice care s-au succedat în cea de-a doua jumătate a secolului XX în studiul comunicării s-au raportat. parte dintr-un grup caracterizat de un grad înalt de control şi coeziune. feed-back-ul indirect şi întârziat. E. Această asimetrie21 între cei doi actori colectivi ai procesului de comunicare are consecinţe sociale şi politice. F. însă ele sunt instrumentate de actori diferiţi. la principii şi scopuri diferite. direct sau nu.  Emiţătorul. nuanţând. lipsiţi de conştiinţa de grup. care transportă informaţia. The Free Press NY.  Canalul. „Emiţătorul” în comunicarea de masă este de regulă parte a unei organizaţii de comunicare. „Receptorul” colectiv. iar mesajul este transmis de comunicatori profesionişti. B. Funcţiile şi disfuncţiile massmedia. 2002 . McQuail’s Reader in Mass Communication Theory. care decodifică mesajul. care transformă din nou informaţia în mesaj. eterogeni din toate punctele de vedere. Public Opinion and Communication”. cu respectarea regulilor şi a ierarhiilor specifice. audienţa. Sage Publication. adesea. dezvoltând sau reconsiderând aceste scheme clasice. Concluzii asupra temei tratate Comunicarea interpersonală şi comunicarea de masă sunt la fel de comune vieţii sociale contemporane. Comunicarea de masă cuprinde „instituţiile şi tehnicile prin care grupuri specializate folosesc mijloace tehnice pentru a transmite un conţinut simbolic către audienţe numeroase. Janowitz. utilizează mijloace şi coduri distincte şi se raportează. Berelson.  Mesajul transformat în informaţie. deosebit de importante sunt: caracterul public al comunicării. Obiectivul temei 20 21 B. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Tipurile de comunicare Distincţii între comunicarea interpersonală şi comunicarea de masă Elementele structurale ale comunicării de masă Specificul comunicării de masă în ansamblul tipurilor de comunicare Teorii fundamentale în analiza sociologică a comunicării. care transformă mesajul în informaţie transmisibilă.Comunicarea de grup poate fi la rândul ei directă. În analiza comunicării de masă.).

alţi cercetători au nuanţat acest model. diminuarea spiritului critic. considerând publicul. 22 J. gratificaţii. Această abordare valorizează rolul contextului receptării şi cel al factorilor intermediari. după Ioan Drăgan. Noutatea acestei paradigme este că susţine „că mesajele nu acţionează decât în măsura în care destinatarul lor este receptiv (le caută) şi că trebuie studiată mai întâi această receptivitate . în care distinge funcţiile mass-media pentru individ. ceea ce publicul aşteaptă de la media. 1996. reprezentaţii funcţionalismului în analiza comunicării. adăugându-i elemente noi: Braddock adaugă modelului. cu alte cuvinte. Bucureşti. un receptor pasiv. anxietate şi apatie. ccea ce el le cere. ce nevoi pot ele împlini”. Conceptele-cheie tratate în lecţie schema lui Lasswell receptivitate a publicului utilizări şi gratificaţii funcţii şi disfuncţii ale mass-media D.22 Funcţionalismul este primul model în care receptorii devin din simpli „consumatori” pasivi. 23 după Ioan Drăgan. pentru societate şi pentru sub-grupuri. contextul în care este transmis mesajul şi scopul comunicatorului. care filtrează efectele comunicării. cu disfuncţiile: crearea de panică. persoanelor. Sintetic. . Rezumatul temei tratate Paradigma lui Lasswell reprezintă probabil cea mai cunoscută formulă explicativă a comunicării: orice act de comunicare poate fi descris prin răspunsurile la următoarele întrebări: Cine? Ce spune? Prin ce canal? Cui? Cu ce efecte? Ulterior.  Funcţia de punere în relaţie a comportamentelor prin interpretarea informaţiilor. Această manieră de descriere a procesului comunicaţional a fost considerată mecanicistă pentru că pune accentul pe comunicator şi pe intenţiile acestuia. Paradigme ale comunicării de masă. Comunicarea devine în esenţă un proces de căutare a unor satisfacţii. de tip cauză-efect între elementele structurale ale actului comunicaţional.  Funcţia de impunere a normelor sociale şi de întărire a controlului social. utilizatori cu un rol activ. Bucureşti. 1996. Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL. instituţiilor.  Funcţia anormală de narcotizare. Lazarsfeld. Funcţiile mass-media R. sporire a angoaselor şi a izolării interpersonale. Cazeneuve. C.R. Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL. Merton şi P. C. Paradigme ale comunicării de masă. Wright elaborează un model mult mai complex. aceste funcţii şi disfuncţiile aferente lor sunt următoarele:  Funcţia de supraveghere a mediului.Tema propune o introducerea în cîmpul teoriilor clasice aplicate proceselor de comunicare. cu accentuarea tendinţelor de relativizare a relaţiilor mecanice. au identificat trei funcţii principale ale mass-media23:  Funcţia care conferă poziţie sau statut problemelor publice. Paradigma funcţionalistă este a doua mare paradigmă în studiul mass-media şi ea vine să reconsidere rolurile deţinute de către actorii procesului de comunicare. funcţii cărora le corespund şi anumite disfuncţii provocate de aceleaşi tipuri de activităţi. disfuncţii: creşterea conformismului.

disfuncţii: restrângerea varietăţii culturale. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Elementele constitutive ale “schemei lui Lasswell” Critica “schemei lui Lasswell” Principii ale funcţionalismului în studiul comunicării Funcţiile şi disfuncţiile mass-media Efectele mass-media asupra indivizilor. C. este incapacitatea explicării schimbării sociale.  Funcţia de loisir. B. . disfuncţii: standardizarea activităţilor şi gusturilor. care concură la producerea efectelor comunicării de masă asupra receptorilor. A. din perspectiva principalelor orientări teoretice care s-au succedat după cel de-al doilea război mondial. sociali şi culturali ai actorilor proceselor de comunicare. culturii şi societăţii. ambele nuanţate şi „ajustate” în timp. Concluzii asupra temei tratate Modelul behaviorist al lui Lasswell şi şcoala funcţionalistă sunt două repere esenţiale în analiza comunicării de masă. Obiectivul temei Obiectivul principal al temei este înţelegerea complexităţii factorilor personali. F. deşi ambele au fost obiect de controverse şi dezvoltări ulterioare. E. Funcţia de transmitere culturală. Mass-media şi rolul influenţei personale. Paradigma efectelor limitate şi paradigma efectelor puternice în studiul comunicării. Introducere la tema tratată Tema tratează influenţa exercitată de mesajele transmise prin mass-media asupra receptorilor. Conceptele-cheie tratate în lecţie paradigma efectelor puternice modelul „glonţului magic” modelul „acului hipodermic” modelul „hegemoniei” mass-media modelul dependenţei paradigma efectelor limitate modelul „celor doi paşi în comunicare” modelul „cultivării” D. care se regăseşte şi în abordarea comunicării. Marea limită a paradigmei funcţionaliste. Rezumatul temei tratate Cercetările asupra impactului mass-media asupra indivizilor şi societăţii au conturat două direcţii paradigmatice distincte aparţinând unor perioade diferite.

B. Obiectivul temei Tema urmăreşte înţelegerea de către studenţi a rolului receptorului în analiza procesului comunicaţional şi a metodologiei utilizate în studiile de audienţă. Conceptele-cheie tratate în lecţie audienţa mass-media ancheta prin interviu metoda „panel” cu jurnale de înregistrare metoda panelelor audimetrice interviuri individuale/ de grup . furnizat de studiile de audienţă. al „acului hipodermic”. Potrivit acestei paradigme. Concluzii asupra temei tratate Deşi influenţa mass-media asupra receptorilor este semnificativă. Modelele teoretice înscrise în această paradigmă (modelul „glonţului magic”. producerea efectelor acestora este mediată de nenumăraţi factori psihologici. Audienţa mass-media. dominantă în perioada primului război mondial şi în cea interbelică. mediate de mulţi dintre factorii de mediere menţionaţi de paradigma efectelor limitate. în cazul comunicării de masă. E. mediată şi filtrată de un număr mare de factori care ţin de contextul receptării. F. ci mai degrabă ca o forţă ce acţionează alături de altele. recepţie. contrapune modelului anterior argumente care demonstrează că receptorul se comportă mai degrabă ca un utilizator activ decât ca un consumator pasiv al mesajelor media. având asupra receptorilor efecte moderate. întârziat.„Paradigma efectelor puternice”. izolat. influenţa mass-media este limitată. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Condiţii ale producerii efectelor comunicării de masă Paradigma efectelor puternice în studiul comunicării de masă Paradigma efectelor limitate în studiul comunicării de masă Rolul mass-media în societatea contemporană Comportamentul de audienţă. de apartenenţa de grup a receptorului. a atribuit comunicării de masă o mare putere de influenţare a audienţei. al „hegemoniei” mass-media. de experienţa sa socială. Introducere la tema tratată Feed-back-ul direct şi imediat specific comunicării interpersonale se transformă. modelul dependenţei şi parţial modelul „spiralei tăcerii”) înfăţişează un receptor pasiv. dar şi a normelor culturale şi valorilor unei societăţi. sociali şi contextuali ai audienţei. Mass-media nu mai este privită însa ca forţă unică şi imbatabilă de influenţă. precum şi de atitudinea receptorului anterioară receptării mesajului. ţintă vulnerabilă a mesajelor media ce îşi produc efectele direct. „Paradigma efectelor limitate” (reprezentată prin modelul „celor doi paşi în comunicare” sau prin modelul „cultivării”). C. redându-le acestora rolul de factor de influenţă a comportamentelor individuale. imediat şi nemediat. Cercetări mai recente au amendat această relativizare extremă a efectelor mass-media. Indicatorii de A. bine conturată de cartea lui Joseph Klapper The Effects of Mass Communication (1960). într-un feed-back indirect.

 Structura publicului receptor ( din punct de vedere socio-demografic)  Caracteristicile expunerii la mass-media: locul. ci şi calitativă. Durata medie de ascultare sau vizionare pe individ. Metode de măsurare a audienţei Audienţa se măsoară prin sondaj. Metoda „panel” (ce păstrează acelaşi eşantion pentru a fi chestionat în mod repetat) cu jurnale de înregistrare. Dacă în cazul cărţilor.indicatorii audienţei D. Indicatorii audienţei sunt comuni sau diferenţiaţi pe tipuri de media. Rezumatul temei tratate Audienţa constituie un ansamblu structurat (după factori de grup. pe o perioadă dată. indicatorii audienţei sunt mai specifici: Audienţa cumulată – ponderea persoanelor expuse unui post. utilizând câteva metode: 1. revistelor. într-un anumit interval. Audienţa presei scrise se măsoară şi prin rata de difuzare la 1000 locuitori. Măsurarea audienţei Problematica studiilor de audienţă Studiile de audienţă îşi propun să măsoare:  Durata şi frecvenţa expunerii la mass-media. de mediu sociocultural) de indivizi care receptează mesajele media. Indicatorii de frecvenţă sunt comuni tuturor media şi reprezintă frecvenţa absolută a „consumatorilor” unui media. ce este conectat la un centru de calcul. pe o durată definită de timp. prin utilizarea indicatorilor de satisfacţie sau a celor de interes. la nivelul unui an sau al unei luni. exprimată în minute. obţinută din cumularea expunerilor la toate posturile TV disponibile. valoarea de atenţie. radioul şi televiziunea aveau nevoie de un instrument care să le ofere un feed-back din partea publicului ţintă. atunci când sunt vizate şi aspecte calitative ale comportamentului audienţei. în care subiecţii notează zilnic. ansamblu mai numeros şi mai dispersat decât masa şi publicul24. Paradigme ale comunicării de masă. E. O evaluare mai aprofundată a audienţei include nu doar descrierea cantitativă a comportamentului de receptare. pe o durată dată. fie prin poştă. Metoda panelelor audimetrice. 1996.  Aşteptările şi motivaţiile expunerii. Concluzii asupra temei tratate 24 Ioan Drăgan. contextul. Interviuri individuale sau de grup (focus-grupuri). raportată la totalul audienţei radio sau TV. Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL. Teleaudienţa medie zilnică. utilizându-se chestionare administrate fie faţă-în-faţă. 3. filmelor. Cota de piaţă – ponderea receptorilor unui post de radio sau TV dintr-o ţară într-o anume lună. 2. Ancheta prin interviu pe eşantioane reprezentative. ce prevede utilizarea unui aparat de înregistrare a funcţionării televizorului. Bucureşti. ziarelor. . volumul vânzărilor oferă date certe despre interesul publicului. 4. pe parcursul unei zile. Pentru mediile audio-vizuale.

publicitate. Rezumatul temei tratate Din perspectiva procesului de comunicare. F. Obiectivul temei Tema realizează o introducere în câmpul problematic al formelor de comunicare care îşi propun influenţarea opiniilor. nevoile şi aşteptările. dar şi a normelor culturale şi valorilor societăţii are semnificative implicaţii sociale şi politice. Jowett. El trebuie să aibă o minte bună. şi să cunoască modul în care audienţa gândeşte şi reacţionează. de a menţine un anumit echilibru avantajos pentru „propagandist”. nici ştiinţifică. Sage Publication. Dealtfel. propaganda a devenit „o formă indispensabilă de comunicare”. massmedia devenind instrumentul predilect în campaniile de comunicare planificată. V. Termenul este asociat cu controlul şi este văzut ca o încercare de a schimba balanţa puterii sau. S. propaganda poate fi definită ca încercarea deliberată şi sistematică de a modela percepţii. manipulare. Nici un manual nu îl poate conduce pe propagandist. Conceptele-cheie tratate în lecţie propagandă persuasiune comunicare informativă dezinformare subpropagandă manipulare publicitate D.”25 Pentru a studia propaganda. Introducere la tema tratată Rolul mass-media de factor major de influenţă a comportamentelor individuale. manipula cogniţii şi direcţiona comportamente. 1999. C. O’Donnell. cunoştinţe în domeniu şi evaluare instinctivă a argumentului cel mai bun pentru audienţă.Studiile de audienţă joacă un rol esenţial în furnizarea de informaţii către comunicator despre caracteristicile receptării mesajelor precum şi despre măsura în care conţinutul transmis către receptor îi satisface acestuia gusturile. Propaganda and Persuasion. În societatea contemporană. este nevoie ca mai întâi să poată fi identificată. propaganda este legată de o ideologie şi de anumite obiective instituţionale clare. Bogart (1995). „o 25 L. după G. B. . pentru a obţine din partea receptorilor un răspuns în acord cu dorinţele şi intenţiile „propagandistului”. A. atitudinilor şi comportamentelor audienţei. opiniilor şi comportamentelor prin diferite forme de comunicare: persuasiune. sensibilitate. Influenţarea atitudinilor cere experienţă. Nu este nici o muncă mecanică. propagandă. Alte definiţii ale propagandei pun accentul pe calităţile „propagandistului”: „Propaganda este o artă care necesită un talent special. geniu. dimpotrivă. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Rolul studiilor de audienţă Metode de evaluare a audienţei pentru fiecare tip de media Indicatori de audienţă specifici tipurilor de media Influenţarea atitudinilor.

Aceasta legitimează mesajul şi disociază „propagandistul” de originea lui. V. sursa şi mesajul trebuie să fie în acord cu cadrul social. 2002. gri sau neagră. transmit şi utilizează informaţii.formă majoră a discursului public”26. Schultz & Godson (1984). expoatabilă într-un posibil moment viitor. urmărind să aducă audienţa într-o stare de pasivitate şi acceptare. explica sau instrui. comunicarea informativă este neutră şi are drept unic 26 27 Combs. având drept scop răspândirea unei doctrine nefamiliare. Atunci când informaţia este folosită pentru a împărtăşi. SAGE Publications. cultural şi politic al audienţei vizate. Propaganda neagră este creditată cu o sursă falsă iar continutul informaţional al mesajului este lipsit de adevăr. incomplete sau înşelătoare în rândul unei audienţe”27. În general. Alteori. este integrativă. Subpropaganda urmăreşte crearea unei deschideri. Propaganda gri se situează undeva între cea albă şi cea neagră. Uneori sursa mesajului poate fi corect identificată. Propaganda albă provine dintr-o sursă corect identificată de către audienţă. Comunicarea informativă Comunicarea a fost definită ca procesul de schimb în care sursa şi receptorul. Sage Publication. încercând să îndemne audienţa la acţiuni producătoare de schimbare. care devine sursa aparentă a mesajului. Modelul sursei legitimatoare – „propagandistul” plasează în mod secret mesajul original într-o sursă legitimatoare. după McQuail’s Reader in Mass Communication Theory. 1999. de ceea ce nu este. uneori imposibil de distins ceea ce este propagandă. Ea încearcă să construiască o anumită credibilitate în rândul audienţei. S. dar conţinutul mesajului este fals. după G. Atât sursa atribuită. a cărei acceptare de către audienţă necesită o perioadă de timp considerabilă. Pentru a nu trezi susupiciuni. Jowett. şi invers. persuasiune şi comunicare informativă. intenţia „propagandistului” este de a ascunde identitatea sursei. prezentându-l ca venind din partea sursei legitimatoare. aşa încât să creeze credibilitate în rândul audienţei. atât pentru mesaj cât şi pentru sursa aparentă a acestuia. după identificarea sursei şi acurateţea informaţiei prezentate. Propaganda mai este descrisă ca albă. dobândesc. Modelele propagandei Modelul sursei deviate în descrierea propagandei – „propagandistul” creează o sursă deviată. Propaganda and Persuasion. Formele de propagandă Uneori propaganda este agitativă. Dezinformarea este de obicei considerată propagandă neagră. încât este dificil. şi înseamnă „transmiterea sau confirmarea unei informaţii false. O’Donnell. Succesul sau eşecul propagandei negre depind de disponibilitatea receptorilor de a accepta credibilitatea sursei şi conţinutul mesajului. apoi îl preia şi îl comunică receptorului. . numită şi comunicare de promovare. Propagandă. Un alt termen utilizat pentru a descrie propaganda. acest proces se consideră a fi comunicare informativă. al căror volum şi sofisticare au devenit atât de vaste. iar receptorul nu asociază informaţia cu sursa originală. este dezinformarea. Nimmo (1993). şi vehiculează o informaţie mai degrabă corectă. sunt incerte. a unei atitudini pozitive în rândul audienţei în raport cu o doctrină sau un concept nou. cât şi conţinutul mesajului. În ambele modele. prin mijloace mediate sau ne-mediate. O altă dimensiune a propagandei este subpropaganda.

Accentuarea răspunsului. La nivel individual. E.o informaţie c. în interesul exclusiv al comunicatorului. cu deosebirea că persuasiunea este un proces psihologic individual. F. comportamente sau norme de grup. aşa încât aceasta să adopte în mod voluntar un anumit punct de vedere sau comportament. aflate într-o stare de „dependenţă interactivă”. Sunt posibile trei forme de persuasiune. Factorii personali ai ţintei. cu diferenţa că scopul ei este să promoveze o ideologie. Deşi cele două fenomene au multe asemănări. sugerând că propaganda şi persuasiunea ar fi oarecum sinonime. a unor concepte nesupuse disputei şi a unor idei bazate pe fapte.o trăsătură de character (a) . opinia reprezintă a. iar iniţiatorul procesului trebuie doar să întărească şi să stimuleze această atitudine. Propaganda albă utilizează comunicarea informativă într-un mod similar. Persuasiunea este un proces comunicaţional complex şi interactiv ce urmăreşte influenţarea audienţei. valori. comunicării informative Exemple de teste de autoevaluare din toată materia 1. asă încât să se transforme în comportament. pentru că presupune trecerea audienţei de la o poziţie neutră sau negativă la una pozitivă. de care depind efectele persuasiunii. Pentru a învinge rezistenţa la schimbare. o evaluare b.scop crearea unei înţelegeri reciproce a unor informaţii considerate corecte. Schimbarea răspunsului . sunt sintetizaţi în ceea ce se numeşte persuabilitate. Literatura despre propagandă se referă frecvent la „persuasiunea de masă”. atitudini. Persuasiunea este privită ca un proces care satisface interesele ambelor părţi implicate. Ea se realizează numai dacă iniţiatorul ei ţine cont de caracteristicile de receptivitate şi reactivitate ale persoanelor-ţintă. ancora poate fi reprezentată de credinţe.caz în care procesul este asemănător celui de învăţare. iar propaganda. ele se deosebesc în ceea ce priveşte scopurile şi tehnicile utilizate în raport cu aceste scopuri. din punctul de vedere al răspunsului audienţei: Modelarea răspunsului . transmiterea şi receptarea mesajelor se realizează în condiţii care să faciliteze producerea schimbării atitudinale a publicului şi ţinând cont de factorii de filtrare a influenţei specificaţi în teoriile privind producerea efectelor comunicării de masă. comunicatorul trebuie să lege schimbarea de ceva în care audienţa crede deja. o ancoră ce va fi utilizată pentru a fixa noile atitudini şi comportamente.cea mai dificilă formă de persuasiune. Concluzii asupra temei tratate Formele de comunicare descrise îşi pot produce efectele asupra receptorilor dacă producerea. în cazul în care audienţa are deja o atitudine pozitivă faţă de subiectul persuasiunii. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale Specificul propagandei ca formă de comunicare persuasivă Tipuri de propagandă Modele ale propagandei Diferenţa dintre propagandă. unul mai degrabă social. persuasiune şi manipulare Forme de persuasiune Definiţii ale subpropagandei. schimbarea comportamentului sau adoptarea unui comportament nou.

acceptarea) 9.. (atitudinilor sociale) 7.în cadrul masei b. b. Mulţimea şi comportamentul ei specific sunt rezultatul a trei factori principali: a……………………………………………. Indivizii având în comun preocuparea pentru un eveniment naţional intens mediatizat sunt membrii aceleiaşi a. …………………. (a) Schimbarea atitudinală poate apărea ca răspuns la influenţa socială numai printr-o decizie a individului 8.mase b. Nu .Studiul pe un eşantion reprezentativ conduce la aceleaşi rezultate ca şi studiul întregii populaţii? c. Atitudinile reprezintă dispoziţii interne. A b. În procesul de schimbare a atitudinilor prin comunicarea persuasivă. (atenţia. Opinia publică se formează esenţialmente a. a. a. sugestibilitatea) 4. ………………….mulţimi (a) 5. ale structurii de personalitate. c. A b.în cadrul publicului (c) 3. conform modelului Hovland-Janis-Kelley. b. relativ durabile. înţelegerea. Da d. F (a) 6. au importanţă trei variabile: a. F (b) 10. Opiniile au fost adesea definite ca expresii verbale ale………………………. b…………………………………………… c…………………………………………… (anonimatul membrilor.2. …………………. Stereotipurile sunt de regulă rezultatul experienţei directe a indivizilor şi grupurilor. a. contagiunea de idei şi sentimente.în cadrul mulţimii c.

A b. sursa poate fi: . receptorul) 19. F (b) 13. b. In cazul comunicarii de masa.Elementele care tin de mimica si gesturi au un rol foarte important in: a.opiniile majorităţii cetăţenilor (a.A b. (c) Da.Cu cât volumul unui eşantion este mai mare. opiniile elitelor c. ……………………….mai multor mulţimi b. c) 12. a.. comunicarea interpersonala c. preancheta este totuna cu pretestarea instrumentelor de cercetare a. F (b) 15.Opinie publică este orice opinie exprimată public. ………………………. comunicarea de masa (b) 18. b.suma opiniilor individuale b. a.În realizarea unui sondaj de opinie publică. mai multor publicuri (b) 14.Atitudinea este dispoziţia individuală de a acţiona favorabil faţă de un anumit subiect..Opinia publică reprezintă a. a.Mentionati trei dintre elementele structurale ale comunicarii de masa: a.. dar cu o eroare calculată 11.O persoană poate aparţine simultan a.e. (sursa. canalul. ……………………….A b. cu atât eşantionul este mai reprezentativ. F (b) 16. F (b) 17. comunicarea intrapersonala b. c.A b.

Procesul de comunicare in care informatia este folosita pentru a explica sau instrui. corect b.Persuasiunea este bazata pe o activitate de influentare care conduce la: a. atitudinilor (a.Propaganda este neutra din punct de vedere valoric. a. comunicarii fata in fata b. adoptarea voluntara de catre publicul-tinta a schimbarii asteptate de communicator b. se considera a fi: . Feedback-ul direct si continuu este specific: a. intarziat © 22. comportamentelor c. b. o organizatie de comunicare b. propaganda neagra © 25. F (b) 28. o persoana institutionalizata c. A b.Propaganda alba provine dintr-o sursa pe care audienta o poate identifica in mod a. propaganda gri c. c) 26.a. F (b) 23. A b. se urmareste schimbarea: a.Dezinformarea este de obicei considerata: a.Efectele persuasiunii sunt dependente exclusiv de factorii personali ai audientei.Comunicarea de masa este caracterizata printr-un feedback: a. continuu b. a. opiniilor b. impunerea de catre comunicator a unei optiuni a publicului-tinta (a) 27. spontan c. prin expunerea audientei la mesaje. b) 20. o persoana particulara (a.In cazul persuasiunii. incorrect (a) 24. propaganda alba b. comunicarii de masa (a) 21.

Caracterul “clandestin” al demersului de influenta este specific: a. manipularii b. publicitate (b) 29. comunicare informativa c. persuasiune b. (a) . persuasiunii c.a. comunicarii informative.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful