NOTE - CURS 3 DREPT ADMINISTRATIV – ŞEFUL DE STAT ÎN ROMÂNIA c) Atribuţii în cadrul puterii executive, în raporturile cu justiţia şi cu Curtea Constituţională

a României I. Atribuţii în cadrul puterii executive Într-o formulare generală, s-a afirmat în doctrină că toate atribuţiile Preşedintelui României care nu privesc sarcinile de reprezentare a statului şi respectiv, de „mediere între puterile statului, între stat şi societate" sunt atribuţii din sfera executivului. Preşedintele României fiind unul din cei doi şefi ai executivului, potrivit tezei devenită tradiţională la ora actuală, atribuţiile sale în cadrul puterii executive se exercită în raport cu Guvernul şi, în principal, cu conducătorul acestuia, cu primul-ministru şi apoi cu alte autorităţi ale administraţiei publice, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legale în materie. În raport cu primul-ministru, figura politică centrală a Guvernului, care poate fi un om politic sau o personalitate neutră faţă de partidele politice (un tehnocrat), Preşedintele are atribuţii limitate. În primul rând, Preşedintele iniţiază şi finalizează de a Guvernului, exercitând următoarele două atribuţii în acest scop: desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru şi numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament. [art. 85 alin. (1) şi art. 103 din Constituţia republicată]. Tot în raporturile cu Guvernul, Constituţia mai prevede următoarele atribuţii în sarcina Preşedintelui: revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, în caz de vacanţă a postului sau de remaniere guvernamentală [art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie], consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită (art. 86 din Constituţie) şi participarea la şedinţele Guvernului (art. 87 din Constituţie). Pentru că aceste atribuţii sunt legate strâns de formarea, organizarea şi funcţionarea Guvernului vor fi prezentate la prelegerea destinată acestuia din urmă. În ceea ce priveşte raporturile cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice punctăm faptul că Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, calitate în care, potrivit legii speciale în materie, convoacă lucrările, coordonează şi îndrumă întreaga activitate a acestuia. Conform art. 119 din Constituţia republicată, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum, şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii. Potrivit unei dispoziţii din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, acesta este format din preşedinte, vicepreşedinte şi 10 membri. Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al autorităţi, iar primul-ministru pe aceea de vicepreşedinte. Situaţia juridică a Preşedintelui României în cadrul lucrărilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este diferită de cea pe care o are acesta în şedinţelor Guvernului, la care participă, în condiţiile prevăzute de Constituţie la care vom reveni ulterior, în sensul că la acestea din urmă participă cu vot consultativ, iar în cadrul primelor dispune de un vot deliberativ. Tot în categoria atribuţiilor în raporturile cu alte autorităţi ale administraţiei publice, Preşedintele României propune numirea conducătorilor unor autorităţi ale administraţiei publice. Spre exemplu, potrivit art. 65 alin. (2) lit.h) din Constituţia republicată, astfel cum acesta a fost completat, Parlamentul reunit, în şedinţă comună, numeşte la propunerea Preşedintelui pe directorii serviciilor de informaţii şi exercită controlul asupra activităţii acestor servicii, respectiv atât a Serviciului Român de Informaţii, cât şi a Serviciului de Informaţii Externe. De asemenea, potrivit art. 94 lit. c) din Constituţie: 1

" Atribuţiile reglementate în. a) şi b) din Constituţie: „Preşedintele României conferă decoraţii şi titluri de onoare şi acordă gradele de mareşal. desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice. într-un termen rezonabil. Preşedintele fiind doar obligat să-l trimită Parlamentului într-un termen rezonabil. la propunerea Guvernului. şi le supune spre ratificare Parlamentului. în mod necesar. prevăzută în art. textul constituţional. să se înţeleagă asupra persoanelor şi rangului. se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite de lege. de general şi de amiral. negociate de Guvern. Însă. O altă categorie de atribuţii în domeniul politicii externe. Pe planul politicii externe. permite o delimitare între tratatele internaţionale semnate de Preşedintele României. la propunerea Guvernului şi acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state (una din puţinele atribuţii prezidenţiale exercitată necondiţionat). In ce priveşte primele două atribuţii rezultă că cei doi şefi ai executivului trebuie să negocieze. în general. atribuţii care asigură. inclusiv a Parlamentului. de Informaţii. semnătura Preşedintelui nu va avea nici o relevanţă dacă Parlamentul nu va ratifica acel tratat. Politica externă a României. fiind înţeleasă în mod uzual ca o exteriorizare a poziţiei statului român faţă de alte state. misiunilor diplomatice. implicarea în procesul decizional politic nu doar a autorităţilor administraţiei publice situate la nivelul puterii executive. priveşte asigurarea legăturilor diplomatice cu alte state prin: acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României." Spre exemplu. În plus. şi o colaborare pe acest plan a acestor autorităţi publice ale statului. 94 lit. de la termenul fix de 60 de zile. Considerând politica externă tot o dimensiune a administraţiei publice rezultă că reglementarea unor atribuţii şi pentru şeful de stat în acest domeniu prezintă şi semnificaţia implicării sale în procesul decizional administrativ. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie. art. fiind semnate de miniştrii de resort sau. înfiinţării. potrivit legii speciale în materie. Preşedintele României numeşte doi membri în Consiliul Naţional al Audiovizualului. conform unei dispoziţii din Legea nr. şi restul tratatelor de mai mică importanţă. în relaţiile internaţionale Potrivit acestui articol Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României.„Preşedintele României numele în funcţii publice în condiţiile prevăzute de lege. care se negociază de experţi din diferite ministere. de ministrul de externe ori de către Guvern. ci şi a tuturor autorităţilor publice. Art. Preşedintele României numeşte în funcţii pe prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii şi pe cei trei adjuncţi ai acestuia. dar mai ales faţă de alte organisme internaţionale. condiţionarea instituită de Constituţie 2 . potrivit art. în mod inevitabil. legea audiovizualului. în care Preşedintele trebuia să trimită tratatul internaţional spre ratificare Parlamentului. după caz. (2) şi (3) din Constituţie. aprobarea. Pe de-o parte. Cu ocazia revizuirii Constituţiei s-au operat două modificări esenţiale. prin care se exprimă rolul de reprezentare a intereselor ţării noastre de către Preşedintele său. sintagma consacrată inclusiv prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. urmare a negocierilor Guvernului. Preşedintelui României şi Guvernului în stabilirea şi realizarea în concret a acesteia. De asemenea. 91 din Constituţie consacrat în domeniul politicii externe reglementează două mari categorii de atribuţii în acest domeniu. la propunerea directorului Serviciului Român. Guvernului şi Parlamentului. Aşadar tratatele internaţionale devin opera comună a Preşedintelui. sub titlul marginal „alte atribuţii” sunt legate de poziţia de şef al statului pe plan intern a Preşedintelui României. atrage. Constituţia României conţine o serie de prevederi care circumscriu rolul ţi atribuţiile Parlamentului. a fost introdusă o formulare generică. 91 alin. 94 din Constituţie. 504/2002. astfel cum a fost completat. în acelaşi timp. pentru a se credibilitatea în exterior.

Franţa sau Italia) unde Preşedintele Republicii este şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. În realizarea primei funcţii (menţinută şi în prezent – subl. Este o soluţie interesantă şi inedită. de exemplu. Potrivit alin. reprezentanţii diplomatici ce urmează a fi acreditaţi sunt supuşi unui vot consultativ în comisiile de specialitate ale celor Camere.ns. prin recenta lege de revizuire. către şeful statului. Astfel. din proprie iniţiativă. potrivit art. Faţă de rangul său. fără a fi nevoie de o invitaţie. în special. dar nu poate adăuga nici un nume pe lista propusă 3 . Decretele Preşedintelui de acreditare şi.scoţând în evidenţă caracterul temperat al semi-prezidenţialismului specific regimului constituţional actual. se impune a adăuga şi o a treia atribuţie. fără drept de vot. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este un magistrat. Atribuţii în raport cu justiţia Cu privire la aceste atribuţii. (6) al art. în condiţiile legii. el va prezida lucrările acestui organism când participă la şedinţele sale. respectiv cea privind posibilitatea Preşedintelui de a participa la şedinţele acestui organism. după cum se remarcă în doctrina recentă. 100 alin. ales prin rotaţie pe un mandat unic de un an." Consiliul Superior al Magistraturii.) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul de a propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor. dintre membrii acestuia. faţă de noua configuraţie a Consiliului Superior al Magistraturii. nefăcând parte dintre membrii Consiliului. tot el primind reprezentanţii diplomatici şi după încheierea misiunii lor. şi. Faţă de profundele schimbări aduse dispoziţiilor constituţionale referitoare la autoritatea judecătorească. prezentarea scrisorilor de acreditare având loc în cadrul unui ceremonial. în baza dispoziţiilor constituţionale. care continuă să fie recrutaţi de Ministerul Justiţiei. acesta invitat de drept la lucrările Consiliului. în virtutea atribuţiilor sale constituţionale. Potrivit art. aşadar. potrivit prevederilor din Regulamentele de organizare şi funcţionare a Camerelor. Mai mult decât atât. în doctrina românească actuală s-a admis că Preşedintele poate refuza numirea unor persoane. (1) din Constituţia republicată: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor. care îi sesizează acestuia diferite aspecte din justiţie. spre deosebire de alte ţări (ca. (2) din Constituţia republicată Acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state reprezintă o practică general urmată în relaţiile dintre state. pentru a se trage concluziile şi a se adopta măsurile care se impun. în calitate de consiliu de disciplină. rechemare a reprezentanţilor diplomatici trebuie contrasemnate de primul-ministru. La noi. în activitatea de numire a magistraţilor este implicat astfel şi Preşedintele României care va proceda la numire în baza unei competenţe legate. se înţelege. fără a se exclude însă posibilitatea pentru Preşedintele ţării de a participa la lucrările Consiliului. într-o formă instituţionalizată. pe care le poate aduce astfel în discuţie. Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă". şi anume: funcţia de a asigura numirea judecătorilor şi funcţia de a veghea la respectarea principiului inamovibilităţii judecătorilor. În plus. el participând ori de câte ori consideră prezenţa sa ca fiind necesară. pentru o vizită protocolară de rămas bun. 134 alin.133 din Constituţie. participarea Preşedintelui la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii. în doctrină au fost analizate două astfel de categorii şi anume: numirea magistraţilor şi acordarea graţierii individuale. astfel cum acestea au fost reglementate în varianta iniţială a Constituţiei din 1991 era posesorul a două funcţii izvorâte din necesitatea protejării independenţei judecătorilor şi a imparţialităţii procurorilor. apare ca o formă de garantare a drepturilor cetăţenilor. cu excepţia celor stagiari. II. cu excepţia celor stagiari. În considerarea unor situaţii din practică.

potrivit art." Deşi art. e) din Constituţia republicată. 142 alin. de către Curte [art. In exercitarea atribuţiilor sale constituţionale. d) din Constituţie. 146 lit. decretele emise de Preşedinte în exercitarea acestei atribuţii urmând a fi contrasemnate de primul-ministru. dar nu şi posterioară. 99). 100 din Constituţia republicată: „În exercitarea atribuţiilor sale. sub sancţiunea inexistenţei. Constituţie (fost art. 4 . eventual. 100 din. reglementată în titlul V din Constituţie (art. în „Decretele Preşedintelui". pentru soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice [art. vom reţine că. numite decrete. b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru. are ca titlu marginal „Actele Preşedintelui". în decrete. Preşedintele poate fi şi autorul unor acte cu caracter politic care nu se concretizează. potrivit art. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. trei fiind numiţi de Camera Deputaţilor şi trei de către Senat. Acordarea graţierii individuale un universal al şefului de stat ce constă într-o măsură de clemenţă în virtutea căreia o persoană este scutită de executarea totală sau parţială a pedepsei stabilite judecătorească de condamnare definitivă. a). Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. f) din Constituţia republicată]. Potrivit art. a căror publicare în Monitorul Oficial al României este obligatorie. 146 alin. articolul 92 alineatele (2) şi (3). cu privire la neconstituţionalitatea unei legi. în realitate sunt avute în vedere doar juridice ale şefului de stat. În sfera raporturilor dintre Preşedinte şi Curtea Constituţională s-ar mai putea înscrie şi cele referitoare la: sesizarea Curţii. acordarea unui aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui de către Curte [art. Atribuţiile Preşedintelui în raporturile cu Curtea Constituţională În ce priveşte atribuţiile Preşedintelui în raport cu Curtea Constituţională. (3). Preşedintele României acordă graţierea individuală. în doctrină. Preşedintele poate sesiza Curtea Constituţională. In plus. 88 din Constituţie. acest lucru nu s-a întâmplat. după cum am subliniat cu ocazia evocării atribuţiei Preşedintelui de promulgare a legii. 3. Constatăm. g) din Constituţia republicată]. deşi cu ocazia recentei revizuiri ar fi putut fi remediată această inadvertenţă de tehnică de redactare. acordarea graţierii individuale este o atribuţie exclusivă a Preşedintelui României. cu toate consecinţele ce decurg de aici. deci în acte producătoare de efecte juridice. 146 lit. constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicarea celor constatate Parlamentului şi Guvernului. înainte de promulgare. fiind exercitată fără vreo altă condiţionare procedurală prealabilă. i) din Constituţie. 142-147). 146 lit. atribuţii de control al constituţionalităţii legilor. 146 lit. norma constituţională rămânând neschimbată. atribuţie nou introdusă]. Actele Preşedintelui României Potrivit art.de Consiliul Superior al Magistraturii. alături de alte subiecte de sezină. prin modalităţile de compunere şi de funcţionare. 94 lit. controlul respectării procedurii alegerii Preşedintelui României şi confirmării rezultatelor sufragiului de către Curte [art. III. Faţă de această prevedere. prin schimbarea titlului marginal. au fost formulate două concluzii şi anume: graţierea poate fi şi colectivă. alături de alte subiecte de sezină. astfel că. 73 lit. autoritatea publică având în principal. articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a). exclus de la imixtiunea politicului. Preşedintele României numeşte trei din judecătorii Curţii Constituţionale. Un exemplu îl reprezintă mesajele potrivit art. caz în care ea va fi acordată doar prin lege organică conform art. h) din Constituţia republicată]. Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2). respectiv cele adresate Parlamentului. organism prevăzut în Constituţie.

spre ratificare. care vizau încălcarea drepturilor cetăţeneşti sau reglementarea unor probleme în afara cunoştinţei opiniei publice. face avansări în gradele superioare ale armatei şi acordă graţierea individuală. instituie starea de asediu sau de urgenţă. În ce priveşte regimul juridic aplicabil decretelor Preşedintelui.. desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. ele sunt supuse regulii contrasemnării de către primul-ministru. fiindcă actul nici nu a existat vreodată. în momentul contrasemnării. numirea în funcţii publice. Termenul de inexistenţă a unui act are. aspect ce apropie regimul nostru politic de unul parlamentar. Lipsa contrasemnăturii atrage nulitatea decretului Preşedintelui. alăturată şefului statului. declaraţii. Preşedintele emite decrete. de exemplu. tratatele internaţionale pe care le-a încheiat. legiuitorul constituant a dorit să se creeze cadrul juridic necesar îndepărtării definitive a unei practici profund nedemocratice a decretelor nepublicate. Preşedintele nu poartă nici un fel de răspundere.antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. cu excepţia decretelor care intră în categoria actelor exceptate de la controlul în contencios administrativ. se susţine în doctrină. diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea. etc. în dreptul public. potrivit legii speciale în materie. exemplificând cu decretele de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate sau cu cele de instituire a stării de asediu sau de urgenţă. Astfel. acestea sunt calificate de toţi autorii de drept administrativ ca fiind producătoare de efecte juridice. În plus s-a mai remarcat faptul că existenţa unor decrete ale Preşedintelui care sunt supuse regulii contrasemnării primuluiministru şi a altora care sunt exceptate de la această regulă se explică prin modul concret de exercitare a atribuţiilor prezidenţiale care fac obiectul decretelor emise în exercitarea acestor atribuţii. ca acte juridice. Deci. atestând conformitatea acestuia atât cu prevederile legale. în special cele de numiri în funcţii. care pot avea însă şi o conotaţie politică. alături de alţi autori. sub sancţiunea inexistentei. Prin stabilirea expresă a obligativităţii publicării decretelor Preşedintelui în Monitorul Oficial al României. 5 . de cele mai multe ori. Totodată. Contrasemnarea decretelor Preşedintelui contribuie. Dacă aceasta reprezintă regula. Deşi o parte a doctrinei actuale susţine că decretele Preşedintelui pot fi şi acte administrative normative. în ce ne priveşte considerăm şi noi. dizolvarea Parlamentului. pentru actele contrasemnate de acesta. ca. obligatoriu această formă legală. emiterea acestora fiind condiţionată de consultarea sau încuviinţarea Parlamentului. în esenţă. în doctrina recentă s-a exprimat şi opinia conform căreia contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială. de valabilitate a decretului. sunt supuse unor condiţii stabilite de lege. emise în condiţiile art. 92 şi 93 din Constituţie. Prin urmare decretele pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ. în cea mai mare parte. că ele nu pot fi decât acte administrative individuale. implicit. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Contrasemnarea este cerută expres pentru decretele prin care Preşedintele: înaintează Parlamentului. declară mobilizarea totală sau parţială a forţelor armate sau ia măsuri de respingere a unei agresiuni armate declanşate împotriva ţării. acreditează sau recheamă reprezentanţi. iar o altă categorie de decrete. fapt ce reiese ca firesc din analiza cazurilor în care Constituţia solicită în mod. excepţia o reprezintă doar decretele care concretizează atribuţii inerente Preşedintelui. conferă distincţii. precum şi mesaje.Prin urmare. majoritatea fiind condiţionate de propunerile altor autorităţi publice. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale . decretele care nu sunt contrasemnate de primul-ministru intră în sfera relaţiilor Preşedintelui României cu Parlamentul. cât şi cu voinţa organului pe care primul-ministru îl reprezintă. ca acte exclusiv politice.certificând legalitatea actului care. primul-ministru asumându-şi o răspundere politică faţă de Parlament. produce efecte pe planul dreptului administrativ . fără de care actul este lovit de nulitate absolută . în principiu. accepţiunea lipsei totale de valoare juridică. la angajarea răspunderii şefului Guvernului pentru conţinutul actului. In ce priveşte natura juridică a decretelor prezidenţiale.