You are on page 1of 24

Idiom – termen generic pentru limba dintr-o zona Idiom – idiomuri Etimon – etimoane

Etimologia lb române

Teme seminar 1. Despre etilomologia lb romane: def, importangta, obiect de studio, raport cu alte discipline. 2. Principiile si metodele etimologice: tipuri. 3. Forma si sensul cuvintelor, gruparea lor, etimonul. 4. Etimologie directa si indirect, multipla, colectiva, populrara, literara. 5. Elemental autohton, bastinas ( elemental de substrat in lb romana); elemente latinesti. 6. Influente slave: slava 7. Influenta maghiara 8. Influenta greaca 9. Influenta turcica 10. 11. 12. 13. Influenta franceza Influenta germana Imprumuturi din tiganeasca Colocviu

Bibliografie 1. Atlas lingvistic roman, vol I, II, III, IV, V, VI, VII 2. Grigore Brancus – Vocabularul autohton al lb romane
1

3. Andrei Avram – Contributii etimologice Probleme de etimologie

4. Andrei Berinde si S Lugojan – Contributii la cunoasterea lb dacilor 5. Ion Coteanu – Istoria lb romane 6. Ov Densusianu – Istoria lb romane 7. Vladimir Drimba – Cercetari etimologice
8. Constantin Francu – Geneza lb romane si etnogeneza romanilor

9. Ghe Giuglea – Cuvinte romanesti si romanice 10. Al Grau - Alte etimologii romanesti 11. Etimologii romanesti Evolutia lb romane Dictionar de cuvinte calatoare

Theodor Hristea – Probleme de etimologie Studii, articole, note

12. George Ivănescu: Istoria limbii române

13. 14.

Francisc Kiraly: Etimologia. Etimologii. Dumitru Loșonți: Soluții și sugestii etimologice

15. Gheorghe Mihăilă: studii de lexicologie și istorie a lingvisticii române 16. 17. Virgil Nestorescu: Cercetări etimologice Sextil Pușcariu: Limba română

18. Al. Rosetti: Istoria limbii române

19. 20.

Marius Sala: Introducere în etimologia limbii române Mihai Vinereanu: Dicționar etimologic al limbii române.

2

care este punctul de plecare al celui dintâi. române sau din adstrat. Ramura lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. Știința care urmărește și explică dezvoltarea cuvintelor de la formele și înțelesurile cele mai vechi. Pentru că limba română este aspectul la care a ajuns la un moment dat varianta dunăreană a lb latine. care numai luate împreună pot explica toate sensurile cuvântului respectiv și structura fonetică a tuturor variantelor lui (în acest caz este vorba de o etimologie multiplă). adică transmise de la o generație la alta (2000 de cuvinte element de substrat). etimoanele unor cuvinte sunt moștenite. adică etimonul. adică din limba cu care româna a venit în contact. până la cele actuale.Curs 1 Note de etimologie română Etimologia este studiul originii cuvintelor. Uneori se admite proveniența unui cuvânt din mai multe etimoane. Stabilirea originii unui cuvânt presupune explicare formei și sensului acestuia prin forma și sensul altui cuvânt. Originea 3 . prin explicarea evoluției fonetice și semantice. Alte cuvinte provin din substratul daco-get al lb. mai avem o serie de cuvinte formate.

cercetătorii se bazează pe legile fonetice care acționează într-o limba și nu sunt aceleași în orice perioadă a istoriei unei limbi. cu criteriul răspândirii geografice: criteriul funcțional (poziția. cuvinte populare. întrucât există într-o limbă cuvinte importante și cuvinte de care ne putem lipsi. etimologie = origine. Data atestării prime a unui termen reprezintă un criteriu ce trebuie folosit cu prudență și nu este util în orice împrejurare. Demonstrația fonetică este completată în mod obligatoriu de o demonstrație semantică. Dacă facem abstracție că unele legi și tendințe fonetice sunt specifice anumitor 4 . figurate. Se întâlnesc în limbă cuvinte literare (specifice limbii culte). locul cuvântului în limba) criteriul istorico-social criteriul semantico-onomasiologic (onomasiologia = nume proprii. Criteriul răspândirii geografice își dobândește eficiența în cercetările etimologice consacrate împrumuturilor din limba popoarelor vecine.cuvântului din aceste categorii formează obiectul etimologiei limbii române. criteriile fonetice trebuie completate cu alte criterii. adică o subdiviziune a unei ramuri a lingvisticii care studiază limba română din trecut și de azi și este numită românistică. explicație etimologică trebuie să fie în concordanță cu datele furnizate de istoria limbii. etc. prioritar fiind criteriul lingvistic. aplicare criteriul fonetic sau formal se face ținând seama de faptul că un sunet nu se schimbă direct în alt sunet. Statul funcțional este auxiliar. Există particularități ale graiurilor care nu reflectă legile fonetice. chiar și atunci când se stabilește etimologia unui derivat. În căutarea etimonului unui cuvânt. Etimologia „profită” de ceea ce îi oferă alte discipline lingvistice. o ipoteză etimologică referitoare la un cuvânt din limba literară sau din graiurile limbii respective poate fi confruntată cu date pe care ni le oferă limba veche sau alte graiuri. specifice) La stabilirea unei etimologii corecte se ajunge apelând la fonetica generală și cea istorică a limbii respective. meglenoromân. cuvinte frecvente și cuvinte rar utilizate. s-a ajuns la sinonimia: etimologie = etimon. inclusiv dialectele sud-dunărene (aromân. cuvinte polisemantice. fără a diminua calitatea comunicării. ci doar tendințe ale limbii. De fapt. Întrucât stabilirea originii unui cuvânt înseamnă descoperirea etimonului acestuia. astroromân) și cel nordic (dacoromân). în primul rând fonetica și semantica. Adesea. indiferent în ce condiții. De multe ori formele unui cuvânt suferă transformări care nu reflectă legile cunoscute.

studentu’. a scrisului). și apoi epiteză. elevu’). ne aflăm în fața unei familii de cuvinte care este formată din cuvinte derivate. Â 5 . Originea comună a unor forme și înțelesurile lor asemănătoare sau opuse fac să se adune laolaltă numeroase cuvinte (casă și sinonime: căsuță. căscioară. perină. Gruparea cuvintelor: Cuvintele se grupează în mod obișnuit în jurul unuia dintre ele. trebuie să avem în vedere fenomenul oscilațiilor fonetice și pe cel al fluctuațiilor morfologice la care ne referim des în stabilirea etomologiei unui cuvânt.graiuri. Etimonul. b) Eliminarea unor sunete din cuvinte: - Afereză: la început (Alexandru-Lixandru. originară. palat. unele derivate sunt ulterior cuvinte de bază. Înțelesurile cuvintelor sunt toate posibilitățile pe care le are un cuvânt de a denumi obiecte.la început: aromân. anaptixă și epenteză la mijloc: sclab. clădire. țărnă) Apocopa: la sfârșit (omu’. compuse (ex. toate aspectele noi sau vechi. talian) Sincopă: la mijloc (perină – pernă. la sfârșit: acuma). Curs 2: Formele unui cuvânt reprezintă aspectele pe care le iau cuvintele în timpul flexiunii. literare sau regionale. Astfel de grupuri de cuvinte sunt organizate sistematic. idei și de a trezi în mintea cititorului reprezentări ale lor. oichi. căsuță. înseamnă „sens adevărat”. în funcție de înțeles sau formă. utilizarea unui cuvânt sau a altuia pentru lucruri asemănătoare depind de raportul dintre cuvintele cu sens general. se poate modifica prin mai multe procedee: a) prin adăugarea unor sunete (proteză. căsătorie). iar o familie de cuvinte dă naștere și unor subgrupări (casă. folosite pe un anumit teritoriu. bordei. Aceste grupări de cuvinte stabilite pe baza unui sau mai multor înțelesuri asemănătoare sau opuse se numesc câmpuri semantice.: casă. etimologia = originea cuvintelor. căscioară. alăută. terină etc. acțiuni. cabană și – ant. ele reprezintă o realitate obiectivă a limbii. casnic. Aceste câmpuri semantice nu sunt date o dată pentru totdeauna. alămâie. pentru înțelegerea evoluției sensurilor cuvintelor. Câmpurile semantice au importanță pentru etimologie. Colibă. Forma fonetică. cuvânt de origine greacă. împrumutat din latină pe cale savantă (cărturărească. magherniță etc). sclugă. casnic. etc.

feta>feată. E+a. glandem>glindă). ghi (ochi. „logos” = știință). etimologia a devenit știință în prima jumătate a secolului al XIX-lea. glaices>???????. cl) se rostesc cu l înmuiat. metonimie. 2) Grupurile consonantice (gl. ă >ea (diftongi ascendanți). Pentru a stabili etimologia unor cuvinte trebuie să avem un set de reguli. moale (claie). d) Antiteza. sintactic) și de un ansamblu de cuvinte în circulație la o anumită dată. ă. molam>moară. spune>spure = tot rotacism 4) „e” urmat de a. t. 6 . e. (gr. sarem >sare. lege. lat. În orice stadiu de evoluție. Trebuie să mai avem în vedere atunci când stabilim etimologia cuvintelor și sensurile lor sau complexitatea relațiilor semantice (tropi: metaforă. real. Etimologie în accepț ie largă ș i restrânsă Criterii în cercetarea etimologiei: De bază Suplimentare În accepțiune largă. caput>cap. partem>parte. laudat>laudă. solem>soare. care acționează permanent și nu în mod întâmplător: 1) Pierderea consoanelor finale în limba română (apocopă) în cuvinte latinești: lat. e a dat diftongul „ea”. molocotivă = locomotivă. mai ales consoanele M. în procesul de formare a cuvintelor se concentrează elemente de la fonetică până la semantică. 3) „l” intervocalic a devenit „r”: lat. apoi fată. s.c) Metateză: inversarea sau schimbarea unor sunete într-un cuvânt (șoloban = șobolan. Descoperirea etimonului ne cere să cunoaștem evoluția fonetică a sistemului unei limbi date. uneori legile fonetice perturbează celelalte sisteme ale limbii. „n” – „r”: lună >lură. oclu<oculus. ghindă. chi. morfologic. acestea au devenit che. legem >leage. felem>fiere etc. limbile dispun de un sistem în orice stadiu de evoluție (fonetic. „etimos” = adevărat. glandă). sinecdocă. piatră. fenomen care se numește rotacism. crastravete = castravete etc). dar și a sistemelor limbilor care au influențat limba noastră. n. hiperbolă). ghe. petra > peatră.

3) Marchează evoluția generală a lingvisticii când se insistă asupra ideii că limba este un sistem și când se trece de la etimologie – origine. al XIX-lea (Michelle Breal) când se constituie ca disciplină și semantică. fapt care implică o cunoaștere amănunțită a relației dintre cuvinte. acesta a încercat să ofere o adevărată istorie de la începutul cuvintelor până azi. 4) Accentul pus pe 3 principii metodologice: a) Fonetica istorică aplicată la cuvintel noi lasă locul foneticii sintactice b) Dicționarele latino-romanice care au un singur sens 7 . Hugo Schuchardt insistă asupra ideii că fiecare cuvânt se găsește în împrejurări speciale făcând din etimologie o adevărată istorie a cuvintelor. sunt avansați acum principii cărora în trecut li se acorda un rol secundar: rolul onomatopeelor și al creațiilor expresive. 3) Etapa de la încep. preferând creațiile lingvistice. XIV-XIX). H. Aceasta este etapa: Meyer-Lubke.În Grecia Antică problemele de limbă erau parte componentă a filozofiei. Diez: metoda comparativ istorică aplicată la o familie de limbi și introducerea legilor fonetice. metafora ca înnoitor al lexicului. a dialectelor. 2) Etapa marcată de inovațiile aduse de Fr. Meier distinge patru etape în istoria etimologie romanice: 1) Etapa umanismului (sec. Alți cercetători: Jules Gillieron acordă o mare atenție omonimiei și etimologiei populare în producerea modificărilor în limbă: „fiecare cuvânt își are istoria lui”. Cercetările etimologice ajung la noi dimensiuni o dată cu V. spontane. Unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în etimologia romanică. von Wartburg (autor al dicționarului etimologic al limbii franceze). 2) Sfârșitul sec. sec. acum se ajunge la originea cuvintelor făcând istoria lor. În evoluția modernă a etimologiei se pot distinge trei etape: 1) Sex. înainte de a apela la alte limbi pentru a explica originea unui cuvânt trebuie să încercăm să îl explicăm prin/din limba în care există. iar mai târziu a trecut în sarcina gramaticienilor. Un rol important în ocupă cercetarea relațiilor existente între diverși termeni aparținând aceluiași câmp semantic. la etimologie – istorie. XX când este părăsit studiul diacronic al limbilor și se trece la cercetarea limbilor vii. a argoului. care începea cu Dante și a fost puțin studiată. Leo Spitzer introduce în cercetarea etimologiei un punct de vedere stilistic. contaminarea cuvintelor. XIX: se pornește de la formarea cuvintelor fără să se acorde atenție evoluției semantice. geografia lingvisticii. contribuind la aceasta și dialectologia.

ramificații sociale. Etimolgia în accepție restrânsă: Pentru a stabili originea unui cuvânt se apelează la două criterii fundamentale: Concordanța fonetică Concordanța semantică. laudat) 8 Fonetic Semantic. vechimii acestuia și originii. Alteori aceste criterii nu sunt suficiente pentru a stabili etimologia corectă a unui cuvânt și atunci trebuie să mai știm istoria cuvintelor. legem. Axa diastratică: Trebuie să știm dacă un cuvânt aparține limbii comune sau face parte dintr-un camp semantic restrains. întrucât această absență se datorează cuvitelor textului (există cuvinte moștenite din latină care foarte târziu au fost atestate).c) O propunere etimologică merită încredere atunci când se acordă aceeași importanță factorului fonetic și semantic și familiei de cuvinte. unele cuvinte sunt răspândite doar în anumite arii dilectale. Criteria de bază: Criteriul fonetic: Între latină și română există o serie de deosebiri de formă: Toate consoanele finale latinești au căzut (caput. între cuvintele analizate și cuvintele din care se presupune că vine acesta. Axa diatopică: Este important pentru cunoașterea răspândirii geografice a unui cuvânt. Absența unui cuvânt dintr-un text vechi poate fi un indiciu. ori aparține unei variante. iar acesta este semn că cuvintele respective provin din limbile învecinate. . Un cuvânt răspândit în limba română poate fi un indiciu că este un cuvânt vechi. răspândirea greografică și poziția în limbă (dacă sunt frecvente sau nu). Studiul cuvintelor ține seama de trei axe: 1) Axa diacronică 2) Axa diatopică 3) Axa diastratică Axa diacronică: Presupune stabilirea importanței unui cuvânt. nu un argument.

sociale. în masa împrumuturilor lexical nu se poate pune pe același plan etimologia unui cuvânt oarecare cu aceea a unui cuvânt din lexicul de bază.- Evoluția grupurilor cl și gl (clavem .cheie. Aspecte istorice. oa (ligat – leagă. chiar dacă aceste date nu pot lua locul criteriilor lingvistice. invocarea lui nefiind eficientă întotdeauna.gheață) L intervocalic devine r E și o accentuat urmat de a. culturale. b) Criteriul funcțional: Poate oferi informații etimologice în care împrumuturile dintr-o sursă în general au elemente de valoare inegală. Mai poate fi luat ca argument dacă aria de răspândire a termenilor nu este cunoscută. ă. - Cunoașterea acestor legi fonetice care au funcționat în trecerea de la latină la română este indispensabilă pentru stabilirea etimonului unui cuvânt. d) Criteiul vechimii: Cu anumite limite. Criteriile de bază trebuie completate cu anumite criteria suplimentare: a) Geografic. Criteriul semantic: La cuvintele moștenite din latină se constată aceeași continuitate și în limba română și în celelalte limbi romanice. necunoașterea lor duce la greșeli grave. e = au devenit diftongii: ea. c) Criteriul istorico-social Etimologia trebuie să țină seama și de etimologia unui popor a cărei limbi este studiată. b) funcțional. data primei atenstări a unui cuvânt poate fi un prim semn ce trebuie folosit cu prudență. În stabilirea unei etimologii corecte trebuie să ținem seama și de legăturile. politice. c) istorico-social d) Vechimii e) Comparația cu limbile înrudite. porta – poartă). relațiile între diverși termini aparținând aceluiași camp semantic și de schimbările care au loc în trecerea de la latină în limbile romanice. a) Criteriul răspândirii geografice: Devine obligatoriu când este vorba de cuvintele împrumutate din limbile vecine. acesta nu trebuie 9 . glaciam .

colectivă. După ce a fost găsită rădăcina și sensul cuvântului se poate trece la limba latină. fenomen care se numește formă internă. (Cuvintele transmise din latină și sistemul latinesc de formare a cuvintelor au dus la îmbogățirea lexicului de-a lungul secolelor). indirectă. Etimonul/originea unui cuvânt nu poate fi stabilită în mod fantezist. Astfel. neologisme. criteriul fonetic se ajunge la concluzii diferite de cele rezultate în urma aplicării criteirul semantic. Cei mai mulți specialiști susțin prioritatea criteriului fonetic. „probabil din…”. Puține sunt cazurile în care aplicându-se de ex. mai întâi. directă. TIPURI DE ETIMOLOGIE (internă. originea cuvântului în limba din care face parte cuvântul respective. invocat mai ales la cuvintele latinești. pupulară. cuvintele moștenite s-au 10 . adică. Problema etimologiei interne se suprapune cu cea a formării cuvintelor într-o limbă: un cuvânt „format” se caracterizează prin faptul că poate fi pus în relație de proveniență cu alt cuvânt din aceeași limbă. uneori comparația cu alte limbi înrudite este implicită. Curs 3: Neconcordanța între criterii: În istoria etimologiei sunt considerate prioritare criteriul fonetic și criteriul semantic. chiar dacă moștenirea latină în lexicul nostru este mare. Etimologia directă: Lexical românesc include. e) Comparația cu limbile înrudite: Criteriu cu o poziție specială. multiplă. El poate fi bine folosit în cercetarea etimologiei cuvintelor internaționale recente.absolutizat. literară) Etimologia internă: Multe cuvinte romînești s-au format pe teren românesc. Astăzi etimologii trebuie să arate că în cazul unor cuvinte este vorba de „o etimologie necunoscută” sau o „etimonolgie nesigură” sau să se arate incertitudinea prin formulări de ex. ca în cazul fonetic sau semantic. prin sistemul de derivare și apoi în limba veche în graiuri și dialecte. pe lângă cuvintele formate pe teren românesc și cuvinte moștenite din latină și cuvinte împrumutate din alte limbi. la limba-mamă. Un rol deosebit îl are și metoda reconstrucției bazată pe compararea cuvintelor din două sau mai multe limbi romanice având aceeași formă și înțeles. Este important să se stabilească.

O situație clară este cea a cuvintelor de origine „exotică” din română care sunt împrumuturi din limba franceză. Iar aici. pentru etimologie nu este interesantă filiera prin care au pătruns cuvinteleîn română. de care nu este legat genetic. mai târziu cuvântul a intrat din alte limbi unde avea forma cu p și sensul de „lampă de petrol”. alte exemple „muntean”. singurul principiul cu valoare absolută în respectarea unui împrumut este cel am …. arhaice etc. Adică vorbitorul încearcă să-și explice cuvintele noi sau vechi. indiferent de originea acestuia în limba respectivă. pirogă) sau din limbile africane (banană). Importantă este și varianta limbii sursă pentru originea unor cuvinte românești dialectale. etimologia populară procedând exclusiv sincronic. alătură în mod spontan un cuvânt de altul. populare. adică simultan are câteva etimoane (românescul țap cu sensul de pahar în care se servește berea. Etimologia indirectă: (cercetarea din aproape în aproape) Este necesar în unele czuri să se cerceteze limbile mai îndepărtate din care ne-au venit direct unele cuvinte (jachet vine în română din rusă unde este de origine franceză). „oltean” sunt derivate de la munte sau de la Olt dar cu sensul „locuitor din Muntenia/Oltenia”. rare sau izolate. „electrică”). unii termeni religioși sunt de origine greacă (aici in greacă provenind din ebraică: amin. berechet. care înseamnă și animal și pahar de bere. Alexandru Graur consideră etimologia populară „abatere de la care 11 . „de gaz”. sunt împrumuturi din limbile indigene-americane. bidiviu). caz în care româna nu a avut contacte directe cu aceste limbi. cu un sens neclar sau cu o formă deosebită.transmiso dată cu celelalte elemente ale structurii latine. Etimologie populară: Este fenomenul prin care vorbitorul bazându-se pe o serie de asemănări sau asocieri superficiale. în limba turcă ele provenind din arabă sau persană (belea. Pentru cercetători este important de stabilit din care limbă a pătruns la noi un cuvânt. Etimologi multiplă: Conceptul îi aparține lui Alexandru Graur – un cuvânt are o singură etimologie justă (românescul lampă a pătruns la început din neogracă „lambă” și cu sensul de „lampă de ulei”. heruvim etc). Directe. cobai. iar cuvintele împrumutate au apărut ulterior. Astfel un cuvânt poate avea o etimologie multiplă. prin false asociații etimologice. Alte cuvinte au ca etimologie directă limba turcă. prin intermediul limbilor spaniolă sau portugheză (condor. chimină. trebuie explicat prin germanul bock. La noi etimologia populară explică unele cuvinte și nu cu mijloace științifice.

sunt corectate încetul cu încetul prin cultură. sunt mai vechi și adesea sunt preluate de la o populație anterioară care vorbea o altă limbă. cârdășie înseamnă azi gașcă). ele au o strânsă legătură și cu toponimele (nume de locuri) și cu antroponimele (nume de persoane) – ele formează onomastica. au caracter întâmplător. ele nu mor o dată cu oamenii. întrucât acestea nu se formează pe bază de abstractizări ca la substantivele comune. a se țăcăni). în cazul numelor transmise cu alfabet latin sau grec. Etimologia colectivă: Termen folosit de Graur în stabilirea etimologiei unui cuvânt tre sa ținem seama de faptul că în mod obișnuit cuvintele se grupează în jurul unuia dintre ele. cărdășie. Theodor Hristea distinge trei tipuri fundamentale de etimologie populară: 1) Etimologii populare care ating forma cuvântului (comparativă > cooperativă. sau derivare) și etimologiile populare dovedesc că vorbitorii interpretează cuvintele stabilind adesea raporturi fanteziste între forme și sensuri. Între numele de locuri și cele de persoane există multe deosebiri astfel: numele de locuri sunt mai stabile. cu sensul de tovărășie. ele sunt date fiecărui loc sau fiecărei persoane în parte. Etimologia și numele proprii: Principiile formulate pentru etimologia numelor comune nu sunt aceleași cu cele pentru stabilirea numelor proprii. 3) Care atinge și forma și întelesul (cârdășie inițial scris cu ă. nefiind un fenomen generalizat. azi cu sensul de a se sminti. Formele produse prin etimologia populară sunt efemere. a intervenit și modul cum au fost transmise diverse sunete caracteristice din toponimica 12 . 2) Ating sensul cuvintelor (a căpia la început cu sensul „a se îmbolnăvi de capie”. sunt o reacție împotriva caracterului nemotivat al semnului lingvistic. ferăstrău > fierăstrău). în funcție de înțeles sau formă.” Ele sunt rezultatul unor astfel de asociații etimologice false. Fiecare populație a putut adapta numele respectiv la fonetica limbii ei.sunetele sunt sporadice pentru că vorbitorii și-au închipuit că au înțeles cum este constituit un cuvânt încadrându-l într-o familie de cuvinte cu care nu are nimic de-a face. sensul cu â. Ea poate ascunde uneori originea unui cuvânt. Etimologia literară: Crearea de noi cuvinte (prin compunere.

) unele nume proprii pot păstra forme gramaticale învechite (Baia de Criș. servindu-se de elemente împrumutate de vocabular din limbile învecinate. aceste lucruri se întâmplă în cazul unor colonizări. Toponimia cu aspect slav de pe teritoriul României nu trebuie considerată la modul global. La numele de persoane pot interveni tot felul de întâmplări care fac ca o anumită persoană să primească un nume și a cărui istorie trebuie cunoscută pentru a evita explicațiile eronate. ca și celelalte limbi romanice. în cazul numelor geografice vechi se întâmpină greutăți în privința stabilirii relațiilor dintre forma actuală și cea inițială. Curtea de Argeș. noii veniți au „botezat” 13 . Bucur.. Prislop. acestea au la bază doar asemănări formale. și pentru etimologia numelor proprii trebuie să știm forma și sensul cuvintelor și sunt numeroase situațiile când un nume propriu poate primi mai multe explicații. adică fără a face distincție între numele de locuri create de o populație care vorbea un grai slav și cele create de români din elemente de origine slavă. și mai grea este situația numelor de persoane pentru că nu există corespondențe între complexul sonor și un înțeles oarecare exprimat prin cuvintele limbii comune.. ele se schimbă mai ușor (în română. Roșiori de Vede) – valoare de genitiv cu prepoziția de. ele pot fi explicate pornindu-se de la apelativele românești.). nu avem un element esențial folosit în etimologia cuvintelor respective.. O populație poate crea nume de locuri.. pentru stabilirea originii lor este necesar să găsim apelativele dispărute (Mușat. procentul de etimologii necunoscute este mai mare decât la numele de persoane. În cazul numelor proprii... Aceste împrumuturi au același rol în cercetarea toponimelor noi ca și elementele vechii din limbile respective (Poiana. Dacă numele de persoane călătoresc mai puțin normal ca si numele de locuri să călătorescă. niciun nume de persoană!). alte abateri sunt determinate de factori diferiți de cei evocați la etimologia numelor comunem cea mai simplă situație este cea a numelor care au la bază cuvinte dispărute mai târziu din limba comună. Numele de persoane nu au niciun înțeles pentru părinții copiiilor. acestea nu respectă legile fonetice iar nerespectarea lor duce iarăși la soluții. Heleșteu.foarte veche. Izvoarele. Aparente abateri de la . În ceea ce privește numele de locuri. în aceste situații.. iar pentru asta nu trebuie dat curs fanteziei. Iar pentru a face etimologia numelor geografice. nu s-a păstrat din latină sau din substrat – dacii. Atât la numele geografice cât și la numele de persoane. Abateri de la principiile etimologice în cazul numelor proprii: Unele nume proprii pot fi rezultatul unor accidente fonetice. trebuie să se apeleze și la istorie.nu sunt nume de locuri străine. la explicații fanteziste.

Cuvinte moștenite de ansamblul limbilor romanice: Elementul latin 14 . întrucât necunoașterea formei actuale duce la explicarea unei variante rezultate din stâlcirea numelui. Dintre principiile metodologice ale etimologiei trebuie să subliniem importanța principiului priorității explicației interne. Se poate renunța le explicarea prin latină sau română doar atunci când apar dificultăți fonetice sau semantice. Curs 4: Straturi etimologice ale lexicului românesc În lexicul românesc există multe cuvinte a căror etimologie a rămas necunoscută sau nu a primit o soluție satisfăcătoare.localități noi cu nume aduse din țara lor (SUA există 12 orașe numite Paris). Etimologii pot apela pe lângă principiul explicației interne și la alte principii/criterii (finetic și semantic) și criterii auxiliare: aplicarea acestor principii diferă de la caz la caz. Moda numelor străine poate fi întâlnită și în cazul persoanelor și în cazul locurilor. Între numele de locuri și cele de persoane au existat și există legături de care etimologii trebuie să țină cont astfel că. în funcție de originea presupusă a cuvintelor analizate. pentru stabilirea originii numelor proprii trebuie cunoscută istoria fiecăruia în parte. Inainte de a căuta explicare unui cuvânt românesc rin împrumut. În cazul numelor proprii este important să avem în vedere forma exactă care circulă azi sau a circulat în trecut. iar explicarea prin împrumut corespunde tuturor criteriilor folosite. însă cunoașterea formelor vechi ale numelor de localități permite evitarea unor false etimologii. O greșeală de interpretare a grafiei poate duce la oficializarea unui nume inexistent. cercetătorii trebuie să folosească toate posibilitățile de a explica un cuvânt prin latina continuată de română sau prin mijloacele interne ale limbii noastre.

Ideea unui sprijin extern în rezolvarea unei etimologii a fost folosită și în cercetările de etimologie romanică. este necesar să se apeleze și la alte criterii cum ar fi: criteriul sytructurii semantice (este vorba de sensurile și relațiile dintre cuvinte) sau criteriul funcționării unui cuvânt în limbă ( dacă este frecvent sau nu folosit în comunicare). Diversele soluții etimologice nu întrunesc întotdeauna condiții fonetice și semantice așa că în cazul unor cuvinte. iar din acestea un număr de 145 sunt prezente în vocabularul reprezentativ al limbiilor romanice. pentru care comparația cu alte nu mai este edificatoare. iar de alții ca împrumuturi din latina savantă. În condițiile în care nu se știe dacă unul dintre termenii latinești propuși ca etimon să fi fost transmis limbilor romanice. Dintre acestea. 15 . În ceea ce privește cuvintele moștenite doar în unele limbi romanice trebuie să precizăm faptul că se disting patru categorii de astfel de cuvinte latinești: 1) Cuvinte pentru care s-au propus diverse etimoane. 4) Cuvinte pentru care s-a dat o etimologie latină. fără derivate. ele trebuie considerate latinești dar cu etimologie nerezolvată. în dicționarele etimologice etc. ele fiind cuvinte cu frecvență redusă: soc. aproape 500 au fost transmise tuturor limbilor romanice. La polul opus celor 145 de cuvinte. cu multe soluții etimologice. supercenna). La aceste cuvinte. criteriul de bază rămâne compararea cu alte limbi (astfel.Fiecare dintre limbile romanice a moștenit din latină cam 2000 de cuvinte. toate fiind latinești 2) Derivate moștenite sau formații pe teren românesc 3) Cuvinte considerate de unii cercetători ca moștenite din latina populară. se află un număr de 18 cuvinte care nu au fost selectate în niciun vocabular romanic. Există însă în limba noastră cuvinte de origine latină certă. comparația cu alte limbi romanice este reală întrucât îl avem și în alte limbi romanice cu același sens (în spaniolă sombrecenio provenit din lat. cuvântul românesc sprânceană este moștenit sigur din latinescul supercilium sau supercenna. dar s-a susținut și proveniența lor din alte limbi 1) Cuvinte cu diverse etimoane În cazul cuvintelor considerate în unanimitate ca moștenite din latină. noră. se regăsesc cele mai multe dintre fenomenele fonetice și morfologice care explică transformarea limbii latine în limbă romanică. legi de care ținem seama în stabilirea etimologiei corecte a cuvintelor moștenite din latină.

De aceea trebuie aduse în discuție criteriile de bază (fonetic și semantic) și criteriile suplimentare. ca de altfel și italiană. el există și în aromână și în meglenoromână). răspândirea geografică. Între derivatele latinești unele sunt atestate. statutul funcționării cuvintelor respective etc etc. determinate de faptul că în istoria limbii române. Ptr aceasta trebuie să avem în vedere că derivatul este moștenit din latină ori îl considerîm apărut în româna comună și apelăm la criteriul răspândirii geografice (fecior este prezent în cele patru dialecte și este considerat ca moștenit din latinescul fetiorus și este explicat de Alexandru Graur ca diminutiv al lui făt. trebuie să facem deosebire. la derivate decizia privind originea lor se sprijină pe lângă fapte de ordin fonetic și semantic. Criteriul fonetic nu trebuie absolutizat pentru că pot exista aparente neconcordanțe între derivatele latinești și cele românești. Fonetisul normal apărând în graiurile dacoromâne sau și în dialectele aromân etc). între neatestarea unui derivat și neatestarea unei variante fonetice sau morfologice care poate sta direct la baza unui cuvânt românesc (latinescul prandire este neatestat ca verb de conjugarea a IV-a. poate influența fonetismul cuvântului derivat (porcar. dar și la baza altor derivate romanice. 16 . ca și cea a limbilor romanice. Ca și în cazul cuvintelor de bază. a fost o legătură permanentă între cuvântul de bază și cuvintele derivate. are fonetismul anormal cu o neaccentuat netrecut la u. sărbătoare este considerat ca moștenit din latinescu sevatoria. care stă la baza românescului a prânzi. pentru că latina clasică avea derivatul prandere. altele nu. aproape toate derivatele prezintă același fonetism moștenit. și pe criterii suplimentare (problema atestărilor în limba latină. dar și ca derivat pe teren românesc. De aceea fonetismul cuvântului de bază. variantă a lui purcar. criteriul semantic a fost invocat pentru respingerea latinescului blanditia.2) Etimologia derivatelor rămâne încă o dilemă a lingvisticii romanice. din latinescul porcarius. Cursul 5: Între derivatele neatestate în latină și existente numai în română. Criteriul fonetic nu ajută întotdeauna pentru că în limba română. al cărui sens abstract se explică mai bine în cazul blând și nu derivatul blândețe. o subcategorie este formată din cele răspândite în daco-română și în dialecteșe sud-dunărene. ca etimon al românescului blândețe.

vorbim de un alt criteriu folosit în precizarea etimologiei și anume.În cazul derivatelor atestate în latină. substratul limbii române este înrudit cu limba pe care o continuă albaneza). Răspândirea geografică este un criteriu întâlnit nu numai în etimologie. trahax: nu există probe că ar fi fost folosit în latină.). Un criteriu geografic suplimentar. ci și în alte domenii romanice. O interpretare specială a criteriului răspândirii geografice valabilă ptr limba română. criteriul geografic este un argument pentru a demonstra vechimea cuvintelor (derivatelor) și posibila moștenire din latină. Ca un criteriu suplimentar în favoarea moștenirii unui derivat din latină poate fi invocat raportul dintre derivat și cuvântul presupus a sta la baza acestuia. 17 . statutul funcțional al derivaterlor în limba latină (românescul trăgaci provine din lat. poate fi un argument similar răspândirii derivatelor la nivelul limbilor romanice. Răspândirea geografică a unui derivat la nivelul unei limbi. Un argument important în luarea unei decizii etimologice folosit în cazul limbilor romanice poate fi argumentul cronologic. Multe dintre criteriile suplimentare aplicate la derivatele românești sunt asemănătoare în mare parte cu cele invocate pentur limba latină și ele pot fi urmărite pe cele trei axe ale răspândirii unui fenomen lingvistic: axa diatopică (e vorba de răspândirea geografică). axa diacronică (vechimea cuvintelor. axa diastratică (poziția derivatelor în limba noastră). chiar dacă este atestat. adică prezența derivatelor pe axa diacronică. derivatele pot fi considerate moștenite din latină. Atunci când raportul dintre cele două cuvinte nu este motivat semantic. răspândirea derivatelor și în cazul dialectelor sud dunărene. istoria lor). în cazul limbii române.. vizează existența acelui derivat și în albaneză (limba balcanică cea mai influențată de latină. Criteriul răspândirii geografice (axa diatopică): Corespunde parțial criteriului răspândirii cuvintelor din latină și poate fi interpretat în mai multe feluri. în interiorul unui domeniu lingvistic ar putea fi păstrarea în arii mai conservatoare a derivatelor respective.. Axa diastratică (poziția derivatelor în limbă) Este mai ușor de acceptat ca un derivat care denumește noțiuni ale vieții cotidiene sa fi fost mereu prezent în vorbire până azi decât termenii mai rari cei care denumesc noțiuni abstracte. românescul tun moștenit din latinescul tunus.

sau există și în dialectele sud – dunărene. Cuvinte moștenite sau împrumutate din latină: Distincția dintre cuvintele moștenite se face cu ajutorul fonetismului cuvântului respectiv. și cuvintele neatestate în laltină și reconstruite doar pe baza limbii române. blândețe. îndoielnice sunt categoria cuvintelor neastetate în latină și slab reprezentate în aria romanică (păduros. acestuia i se adaugă cel legat de axa diatopică. Răspândirea teritoială în daco-română favorizează un criteriu suplimentar atunci când cuvântul respectiv există numai în graiuri și se caracterizează prin păstrarea multo elemente arhaice.Alt criteriu ce poate fi adus în discuție în legătură cu axa diastratică este criteriul istorico-social: în ce măsură uzul unui cuvânt a putut fi justificat în tot timpul istoriei unui popor. a îngrășa etc. diverse forme romanice împrumutate din latină pot fi recunoscute prin absența unor modificări fonetice. putând fi invocate și alte criterii: bogăția 18 . adică răspândirea geografică: este importan de precizat dacă un cuvânt este răspândit numai în daco română. coroborate cu atestarea lui în latină. afunda. plauzibile și îndoielnice. Este greu de făcut. criteriul comparației este cel mai greu de aplicat. atestate în latină și bine reprezentate în aria romanică ar putea fi considerate certe moștenite din latină cuvinte ca: arătură.. pentru că în cuvintele moștenite nu s-au produs modificări mari. de precizat în română diferența dintre cuvintele moștenite și împrumutate. se pot stabili trei categorii de derivate pentru care moștenirea din latină poate fi soluția etimologilor: derivate certe. arboret. Un alt criteriul suplimentar este și răspândirea derivatelor în celelalte limbi romanice: în funcție de existența unor derivate identice și în celelalte limbi romanice. Pentru a face distincție între cuvintele moștenite și cele împrumutate.). inclusiv în dialecte. plauzibile se pot considera unele derivate atestate în latină și prezente doar în română: bălțat. de aceea trebuie cunoscut și statutul derivatelor analizabile formate cu aceleași afixe ca în română. cel mai important este criteriul vechimii. Prezența unui cuvânt în toate limbile romanice reprezintă un semn pentru o cercetare mai atentă a cuvintelor. Comparația poate da sugestii importante chiar în absența unor studii care să aducă lumină în problema derivării în dialectele romanice. arma etc. În concluzie. spectaculoase ale etimonului.. pentru că ea presupune clarificarea istoriei fiecărui cuvânt în fiecare limbă romanică. Astfel. existența unui derivat în toate limbile romanice nu este o dovadă sigură pentru caracterul moștenit al derivatelor.

. etc) 19 .. Exista un criteriu comun de verificare a cuvintelor moștenite din latină și anumecompararea cu limbile romanice: atunci când vorbim de sensul unui cuvânt existent în latină și în română. mașină de ridicat greutăți sau chiar macara” este prezent în toate libile. cu sensul „suport de lucru” și în română... văr etc).. Latinescul capra cu sensul de „scripete.compararea cu faptele romanice este posibilă și necesară din urm motive: 1) Există cuvinte ale căror corespondente din limbile romanice au sensuri f apropiate de cel existent in romana(barba.... celelalte elemente: bogăția semantică... iar ptr alții cuvântul farmec este considerat chiar provenind din limba greacă.... vechimea .. puterea de derivare (cuvintele vechi reprezintă baze pentru mai multe derivate)... semantic. cațel etc) 2) Dezvoltarea semantică din română găsește sprijin în evoluția semantică a unor sinonime romanice (a culege.... domeniul istoric... criteriile istoric. mătusă.semantică (multe cuvinte moștenite au mai multe sensuri decât împrumuturile recente)......etc etc .. italiană... spaniolă. nimic nu ne împiedică să considerăm sensul româneasc ca o continuare a celui din latină.... nepot. cel al compareției cu limbile romanice.. nas. puterea de derivare. pentru că există cuvinte considerate îmărumuturi din traco-dacă și elemente moștenite din limba latină cu un grad mai mare sau mai redus de probabilitate... alături de una traco-dacă.. franceză.... majoritatea elementelor sunt latinești.. criteriul semantic. Pharmacum.. provin din latină (mamă. În domeniul onomasiologic. social.. La sensurile românești neatestate în latină. social... o situație mai delicate apare în cazul cuvintelor considerate de unii cercetători moștenite din latină formate pe teren românesc. cu sensul de „parte principală a unui obiect care se prezintă vederii” este în română... nu sunt întotdeauna pertinente căci domeniile bine reprezentate de termenii autohtoni (domeniul păstoritului) sunt bine reprezentate și de elemente latinești moștenite trebuie folosute cu pridență... pharmacare.. se deosebesc două categorii în funcție de aria răspândirii lor: sensuri care apar numai ân română și sensuri caee apar și în celelalte limbi romanice (latinescul facies. portugheză. Cuvinte moștenite sau împrumutate din alte limbi: în cazul cuvinelor pentru care sa propus o etimologie latină...

În cele mai multe cazuri. S-au conservat mulți termeni care au funcționat ca sinonime ale 20 . Specialiștii trebuie să țintă seama și de relațiile din cuvintele de subtrat și termenii latini și trebuie să facă o distincție între termenii împrumutați fără nicio rezistență din partea cuvintelor din fondul latinesc și cei cu care au intrat în concurență la început și chiar și astăzi. limba latină a făcut apel la idiomul cu care a venit în contact. Cuvintele din substrat Limba latină în expansiunea ei a intrat în contact cu diverse idiomuri ale populațiilor cucerite și romanizate.. Criteriile fundamentale fonetic si semantic nu pot fi aplicate riguros în cazul limbilor de substrat și din partea etimologiștilor se cere prudență maximă. optiunea ptr un imprumut semantic nu trebuie sa fie aceeasi in toate Cazurile. La cuvintele din substrat. Cand avem de0a face cu sensuri neatestate in latina si existenta doar in romana. Iar situatia unor cuvinte fără suport romanic evident este necesară cunoașterea aprofundată a structurii semantice a cuv romanice corespunzătoare. Datorită extinderii teritoriului limbii latine și pentru a exprima realități noi. limbile desubtrat sunt limbile indoeuropene din aceeași familie cu limba latină. moștenite de limbile romanice au o pletoră semantică..) Ăîn cazul in care sensurile cuvintelor exista si in alte limbi romanice la fel ca in cazul derivatelor.3) Compararea cu situația din celelalte limbi romanice poate da indicații generale cu privire la structura semantică a unui cuvânt (unele cuv. altele nu au dezvoltat sensuri atât de . în toate limbile romanice se poate constata o anumită distribuție onomasiologică: ele aparțin în mare parte terminologiei legate de natură și de unele ocupații (păstoritul) această apartenență putând fi un indiciu pentru originea autohtonă a unui cuvânt. lipsesc în cea mai mare parte textele scrise în aceste limbi și de aceea structura și poziția lingvistică a acestor idiomuri este puțin cunoscută. inclusiv sensurilor din dialectele romanice. optiunea cercetatorilor ptr dezvoltare semantică nu poate fi afectată de existenta unor sensuri si in limbile invecinate. lucru dificil pentru etimologi atunci când doresc să stabilească exact originea cuvintelor romanice împrumutate din limbile pupulațiilor autohtone. Cuvintele latinești s-au lovit de cuvintele împrurmutate în vorbirea populației autohtone care și-a abandonat limba în favoarea latinei. Condițiile etnice au fost uneori complexe așa că vorbim de o variatate a limbilor de substrat. numite limbi de substrat (în peninsula balcanică substratul este ilir și trac).

din sec. Alți cercetători precum Sextil Pușcariu nu admiteau teoretic rpezența elementelor autohtone. zeități. alcătuite numai din consoane și nedescifrate încă (una singură este descifrată dar nesatisfăcător. 11. din această cauză a absenței totale a unor informații directe. a nimeri. 2012) Uneori dintre cele două sinonime (termenul latinesc și cel împrumutat din substrat a fost păstrat doar termenul de substrat care nu rămâne marcat din punct de vedere sementic). Care a crezut să prin metoda eliminării poate ajunge la selectarea cuvingtelor autohtone (pădure. a grăi. Al. e vorba despre inscripția de pe inelul de la Ezerobov. (româneascul ai. cu 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri).. Rosetti. aceasta este un mijloc mai puțin nesigur pentru a afla cuvinte din 21 . Al. Elementul autohton este în română este elementul cel mai puțin elucidat al istoriei limbii noastre. eleșteu.. ape și munți și aproape în jur de 30 de inscripții dacice cu litere grecești. Procedee care se grupează în două categorii: a) Compararea limbii române cu albaneza )ea fiind considerată descendentă directă a limbii trace) b) Reconstrucția unor elemente traco-dace pe baza comparației cu o serie de limbi indo-europene. Identificarea cuvintelor românești provenite din traco-dacă este o analiză dificilă ptr că nu este cunoscută și informațiile despre această limbă sunt f reduse. Astfel există câteva glose (57 de nume de plante medicinale dacice) câteva nume proprii de persoane de triburi. negru din latinesucl niger reprezintă termnul generic „negru” în timp ce murg din traco-dacă este folosit doar ptr denumirea culorii negre a animalelor. Russu pune multe cuvinte pe seama substratului. V î. Primul care a încercat să delimiteze elementele autohtone a fost Dimitrie Cantemir. pentru usturoiul cultivat și „leurdă” din traco-dacă pentru usturoiul salbatic. Graur și Ov. cărare. a) Compararea limbii române cu albaneza: Sextil Pușcariu.Hr.ulterior s-au dovedit că nu sunt de origine dacă). din latinescul alium. Densușianu le-au acceptat cu prudență în vreme ce I. Grigore Brâncuș.I. cercetătorii apelează la diverse procedee ptr a stabili fondul autohton lexical al limbii române. Cursul 6: (29..cuvintelor latinești și de mult eori cuvintele latinești au fost contaminate cu un sinonim din limba de substrat.

...I. X-XII). Philipide.. I. altele au fost considerate de origine traco-dacă pe baza atenstării lor în limbile vechi. s-au făcut comparații cu vechile limbi balcanice... în timp ce alți cercetători au făcut tot comparație între română albaneză. de aceea rămân cele două criterii fundamentale Categorii de cuvinte autohtone Marcăm 5 grupe: 1) Cuvinte pentru care s-au propus numai etimologii traco-dace.substratul traco-dac al limbii române. gălbează.. a doua grupă (constituită din cuvinte care se aseamănă... criteriul fonetic poate fi aici folosit parțial pentru că unui sunet albanez în corespund diverse sunete românești.. dar nu sunt identice ca formă și sens: prin urmare ele nu pot fi împrumutate și orice comparație între română și albaneză trebuie făcută doar între formele lor vechi și nu între stadiile contemporane. A. Vraciu.Rusu. b) A fost folosită Al.. aproape 80 (Gr Bâncuși dă cam 132). Ivănescu etc. Ele sunt puține (abur. considerând că unele cuvinte aveau o circulație mai largă și că existau . barză. viezure etc) sunt considerate autohtone pe baza comparației cu limba albaneză.. G. 2) Cuvinte pentru care s-a propus o etimologie traco-dacă sau o explicație prin împrumut din albaneză.din prima categorie (buză. Elementele românești comune cu albaneza au fost explicate ca împrumuturi din această limbă efectuate în perioada românei comune (până în sec. metoda reconstrucției este mai puțin sigură. limbile baltice și cu ricare altă limbă veche din care limba română n-a putut împrumuta direct s-au indirect unele cuvinte. coincidența fonetică dar și 22 . de ex. ciucă etc). balcanice. trebuie să distingem mai întâi cuvintele cu aceeași formă și cuvinte cu același înțeles în cele două limbi.s-au făcut comparații și în limbile indo-europene mai îndepărtate.. Între diversele cuvite comune române și albaneze. este valabilă și pentru cuvintele moștenite din albaneză.

și există cuvinte pentru care nici etimologia traco-dacă.cea semantică a cuvintelor românești cu cele albaneze ar fi o probă pentru explicația prin împrumut precum (buză.. și atunci originea autohtonă a acestora nu poate fi acceptată: rom. Sextil pușcariu a adus ca argument pentru statutul de împrumut al unui cuvânt și fapte fonetice: gionoaie. un cuvând albanez a fost explicat ca rezultat al evoluției interne (albanezul a fărâma. semantic. Au primit astfel de cuvinte o serie de soluții etimologice: căpușă derivat din cap+ușă se poate explica din punct de vedere fonetic și semantic în română. cioc. noian cuvântul de bază a fost comparat cu albaneza 23 . etc. a distruge comparat cu românescul a dărâma. acela al uniformității pe care o prezintă cu puține excepții.) în vreme ce: brâu. gălbează. iar Grigore Brâncuș aduce un criteriu suplimentar. explicat prin latginescul deramare). ci dintr-un cuvânt autohton care stă și la baza cuvântului albanez cu același sens. Există cazuri când pe lângă etimonul latin.. Termenii albanezi a căror origine a fost explicată prin latină nu pot fi luați în considerare ca termeni de substrat ai românei. din punctul de vedere al răspândirii pe teritoriul de limbă română comună. nu se poate explica decât în aceea că ele ni s-au transmis prin latină. noian.. fluture. Ambele prezentând dificultăți de ordin fonetic și semantic. nici cea latină nu este satisfăcătoare. Alte criterii istorico-social. sarbăd care nu provine din latină.. 3) Cuvinte pentru care s-a propus un etimon traco-dac și unul latin. codru este considerat ca provenind din substrat. în timp ce în albaneză este explicat din sârbo-croată. iar aceștia să nu împrumute nici unul de la români). sarică s-a propus în română pe lângă etimonul latin de substrat și alte etimologii. Faptul că unele cuvinte eraucunoscute la nord și la sud de Dunăre. de aceeași intensitate ca la strămoșii albanezilor (este de neconceput ca românii care practicau păstoritul să împrumute atâta cuvinte păstorești de la albanezi.sunt cuvinte mai vechi. iar în albaneză este explicat ca provenind din latină. Dintre cuvintele explicate prin tracodacă sau prin latină și care sunt cu un mai mare grad de probabilitate de origine autohtonă (rom. Avem cuvinte pentru care etimonul termenului albanez este chiar cuvântul latin care stă și la baza cuvântului românesc. a cruța. pot fi invocate ca argumente împotriva împrumuturilor din albaneză pentru că formele de viață pastorală și agricolă erau în lumea preromană. 4) Cuvinte explicate prin substrat dar și ca formate pe teren românesc. mânz.

dar și element comun cu albaneza). 24 . considerat proivenit din latină dar și din substrat. Cea mai bine reprezentată.însă Grigore Brâncuș consideră că noian este o creație relațiv recentă. abbuire. din limba traco-dacă. Ex. mare explicat prin latinescul mas maris (Rosetti îl consderă și el nume latinesc. cei mai mulți etimologi îl consideră provenit din latinescul miles=soldat. 5) Cuvintele cu etimologie traco-dacă și alte etimologii. rom. cuvântul abur s-au propus etimologii latine. mire a fost atribuit aproape tuturor straturilor etimologice ale lb române.: românescul fluture este explicat ca formație de la verbul a flutura. dar și etimologie traco-dacă (avem de a face aici cu o etimologie nesigură dacă nu am putea explica formarea cuvântului în română din latnia populară abburire.