You are on page 1of 15

MALONE versus REGATUL UNIT AL MARII BRITANII Şl IRLANDEI DE NORD

Hotărârea din 2 august 1984 [...] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărând în plen, în conformitate cu Regula procedurală tir. 50 a Regulamentului Curţii, compusă din judecătorii: G. Wiarda, preşedinte, R. Ryssdal, J, Cremona, T. Vilhjâlmsson, W. Ganshof van der Meersch, D. Bindschedler-Robert, D. Evrigenis, G. Lagergren, F. Golcuklii, F. Matscher, J. Pinheiro Farinha, E. Garcîa de Enterria, L.-E. Pettiti, B. Walsh, Sir Vincent Evans, R. Macdonald, C. Russo, J. Gersing şi M.-A. Eissen, grefier, şi H. Petzold, grefier adjunct, [...] Adoptă următoarea hotărâre [la data de 27 iunie 1984]: PROCEDURA 1. Cazul a fost trimis Curţii la data de 16 mai 1983 de Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia), în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32(1) şi 47 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia). Cazul se întemeiază pe o plângere (nr. 14038/88) formulată împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care a fost trimisă Comisiei la data de 19 iulie 1979, pe baza articolului 25, de James Malone, cetăţean britanic. 2. [...] Scopul plângerii a fost obţinerea unei hotărâri care să stabilească dacă faptele prezentate constituie o încălcare a obligaţiilor asumate de statul chemat în judecată, pe baza articolelor 8 şi 13 ale Convenţiei. 3. -11. [Paragrafele 3-11 descriu procedura în faţa Curţii, schimbul de memorii între părţi, alcătuirea completului de judecată şi numele persoanelor care au reprezentat părţile.]

ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE PARTICULARE ALE CAZULUI 12. Reclamantul, James Malone, născut în 1937, îşi are reşedinţa în Dorking, Surrey, Regatul Unit. în 1977, era negustor de antichităţi. Se pare că după 1977 şi-a încetat activitatea. 13. La data de 22 martie 1977, dl Malone a fost învinuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de tăinuire. în perioada iunie-august 1978, dl Malone a fost judecat, fiind achitat pentru o parte din infracţiuni. întrucât juraţii nu au ajuns la un consens în legătură cu restul acuzaţiilor, s-a procedat la o nouă trimitere în judecată. Al doilea proces a avut loc în perioada apriliemai 1979. Dl Malone a fost achitat, apreciindu-se că acuzarea nu a adus suficiente probe. 14. în timpul primului proces, s-a constatat că în agenda unuia dintre poliţiştii care efectuaseră cercetări erau notate amănuntele unei conversaţii telefonice avute de reclamant înainte de 22 martie 1977. Avocatul acuzării a recunoscut că acea convorbire fusese interceptată pe baza mandatului emis de secretarul de stat pentru Afacerile Interne. 15. în octombrie 1978, dl Malone a iniţiat o acţiune civilă împotriva comisarului poliţiei metropolitane, cerând, între altele, constatarea caracterului ilegal al interceptării, monitorizării şi înregistrării convorbirilor purtate pe liniile sale telefonice fără consimţământul său, chiar dacă aceste operaţiuni au urmat un mandat emis de secretarul de stat. [...] La data de 28 februarie 1979, Sir Robert Magarry (vicecancelar) a respins cererea reclamantului [...]. 16. Reclamantul era convins că telefoanele şi corespondenţa i-au fost interceptate timp de mai mulţi ani. S-a bazat pe întârzierile cu care îşi primea corespondenţa şi pe existenţa unor semne de violare a acesteia. Ca probă, a prezentat instanţei un teanc de plicuri pe care le

Raportul Birkett a fost publicat în octombrie 1957. Introducere 19. 21..]. prin ce instituţie. Pentru aceleaşi motive. în sprijinul acestei afirmaţii.. iar această operaţiune s-a efectuat pe baza unui mandat emis de secretarul de stat pentru Afacerile Interne în scopul prevenirii şi descoperirii activităţilor infracţionale. în caz afirmativ. „interceptarea" este definită ca obţinerea unor informaţii despre conţinutul unei comunicări telefonice sau poştale. cu scopul de: a examina modul în care executivul îşi exercita puterea în domeniul interceptării comunicaţiilor. în practica îndelungată din Anglia şi Ţara Galilor a interceptării comunicărilor poştale şi telefonice. ci doar există diverse dispoziţii legale ale căror efecte au fost disputate în cazul de faţă. nu s-a precizat ce alte convorbiri telefonice în care reclamantul era unul dintre interlocutori au mai fost interceptate. a declarat că a auzit de multe ori zgomote neobişnuite şi că poliţia se află în posesia unor informaţii pe care le-ar fi putut obţine numai prin interceptarea convorbirilor. prezidat de Lordul Birkett. Ambele instituţii au răspuns că nu au competenţă în această chestiune. Guvernul a răspuns că poliţia nu a instalat nici un contor şi nici nu a făcut percheziţii pe baza vreunei liste cu numere de telefon obţinute prin interceptarea convorbirilor reclamantului. Motivele iniţiale pentru refuzarea acestor informaţii au fost următoarele : publicitatea ar putea aduce atingere scopului ascultărilor telefonice şi ar putea servi la identificarea altor surse de informaţie ale poliţiei. LEGISLAŢIA Şl PRACTICA RELEVANTE A. 17. care astăzi este cel al Afacerilor Interne. 18. în lipsa consimţământului persoanelor implicate. Guvernul respectiv a anunţat că. va lua măsuri urgente pentru implementarea recomandărilor care cereau modificarea procedurii. . Guvernele care au urmat au declarat în faţa Parlamentului că procedurile de interceptare a comunicaţiilor sunt compatibile cu recomandările raportului Birkett. în acel moment. în special a informatorilor [. Funcţionarea sistemelor de interceptare a comunicaţiilor a fost examinată în trei rapoarte oficiale. prezentarea faptelor se limitează la aspectele necontestate. a face recomandări în legătură cu modul în care ar trebui exercitată această putere şi garanţiile procedurale la care ar trebui supusă. Despre convorbirile telefonice. în opinia guvernului. poliţia îl suspecta că ar tăinui lucruri furate. în opinia dlui Malone. interceptarea s-a efectuat în conformitate cu legea şi cu normele procedurale. guvernul a refuzat să informeze Comisia şi Curtea dacă şi în ce măsură poliţia a interceptat telefoanele şi corespondenţa reclamantului. în iunie 1957 a fost înfiinţat un comitet de consilieri.. în septembrie 1978.. Argumentele referitoare la celelalte norme sunt prezentate în secţiunea „ÎN DREPT".. în consecinţă. Guvernul a susţinut că poliţia a interceptat doar acea singură convorbire telefonică cu privire la care au rezultat probe în acest sens în timpul procesului..primise deschise ori lipite cu acelaşi tip de bandă adezivă. aceste practici au continuat şi după ce a fost achitat. în special. acestea se efectuează pe baza unui mandat semnat de un secretar de stat.. în ce măsură. reclamantul a cerut oficiului de poştă şi telecomunicaţii şi poliţiei să scoată din funcţiune echipamentul de ascultare a postului său telefonic. 20. reclamantul a declarat că poliţia a efectuat percheziţii la domiciliile a aproximativ douăzeci de persoane cu care vorbise la telefon cu puţin timp înainte de a fi învinuit penal.. Guvernul a negat că primirea unor scrisori deschise ori lipite cu bandă adezivă poate fi atribuită direct sau indirect interceptării corespondenţei. şi. Nici în cursul procesului penal intentat reclamantului şi nici în cursul procedurilor civile declanşate de acesta împotriva comisarului poliţiei nu s-au oferit informaţii privind interceptarea postului telefonic al reclamantului ori al altor persoane şi. Guvernul a admis însă că reclamantul făcea parte din categoria persoanelor împotriva cărora se puteau lua măsuri de interceptare întrucât.... în legea şi jurisprudenţa britanică. cu ce scop este utilizată această putere şi cum sunt folosite informaţiile astfel obţinute. Nu există o lege specială pentru aceste proceduri.. II. îndeosebi antichităţi. Dl Malone a pretins că postul telefonic i-a fost supravegheat de poliţie prin instalarea unui contor care înregistrează automat toate numerele formate.

Secretarul de stat a păstrat unele atribuţii de supraveghere şi control..numit pentru a verifica permanent procedurile relevante (vezi paragrafele 54 şi 55) . în consecinţă. Articolele de mai sus sunt în vigoare. în plus. Poşta (care includea atât poşta în accepţiunea comună a termenului. Legea de mai sus a fost amendată de Legea telecomunicaţiilor din 1981 care a separat poşta (unitate responsabilă cu corespon-denţa) de telecomunicaţii (unitate responsabilă cu telefoanele). inclusiv telegrame". Includerea convorbirilor telefonice în sfera de aplicare a infracţiunilor prevăzute de legislaţia referitoare la funcţionarea poştei şi telecomunicaţiilor nu a fost contestată în cauza de faţă. săvârşeşte o infracţiune. în acelaşi timp.). secretarul de stat a prezentat Parlamentului un alt raport. în martie 1981.. prin care raportul Birkett a fost actualizat. nu era necesar ca secretarul de stat să dispună interceptarea convorbirilor telefonice. 25. Originea legislativă a acestor atribuţii este obscură (ibid. fără drept. pachet recomandat sau cu valoare declarată sau orice fel de pachet sau obiect transmisibil prin poştă.. S-a stabilit că puterea pe care acesta o avea deja în domeniul interceptării corespondenţei era suficient de extinsă pentru a include şi ascultarea . toate i-au recunoscut legitimitatea (ibid. conducerea poştei [.în aprilie 1980. Din 1957 . Articolul 58 paragraful 1 al Legii din 1953 prevedea următoarele: „Dacă un funcţionar al poştei deschide ilegal. Trimiterile făcute în prezenta hotărâre se referă la situaţia existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii din 1981.] 26. prin dispoziţii exprese. reţinerea sau întârzierea nu au fost realizate pentru îndeplinirea unui ordin scris şi semnat de secretarul de stat".. Prevederile referitoare la interceptarea comunicaţiilor nu au fost modificate. [.). ziar. în sensul reţinerii şi deschiderii scrisorilor.. B. articolul 20 al Legii din 1968 prevede că funcţionarul care. deoarece s-a considerat că nu este adecvat ca funcţionarii poştei să poată înregistra şi divulga poliţiei conţinutul anumitor convorbiri fără permisiunea secretarului de stat. divulgă în orice fel sau aduce la cunoştinţa altcuiva conţinutul unei telegrame sau al unui mesaj încredinţat oficiului poştal pentru transmitere comite o faptă penală. în 1937. intitulat „Interceptarea comunicaţiilor în Marea Britanie" (Cartea Albă). aflat sub control ministerial. telefoanele au fost ascultate încă din momentul introducerii lor. iar articolul 11 al Legii din 1884 incriminează cele de mai sus în cazul telegramelor. poşta a devenit corporaţie cvasi-independentă. cât şi serviciul de telefoane) era în 1957 departament de stat. Dreptul secretarului de stat de a semna mandate de interceptare a corespondenţei. Dispoziţii legale referitoare la interceptarea comunicaţiilor (în vigoare înainte de 1969) 24. 27. aranjamentele necesare fiind făcute direct între poliţie şi directorul general al departamentului de poştă şi telecomunicaţii. 22. puterea de a ordona interceptarea corespondenţei. ea poate fi exercitată de orice funcţionar al poştei. 23. Articolul 45 al Legii din 1863 incriminează divulgarea conţinutului mesajelor [transmise prin poştă].şi până în prezent au intervenit câteva schimbări în organizarea serviciilor de poştă şi telecomunicaţii. Bazele legale ale interceptării comunicaţiilor telefonice au fost examinate şi în hotărârea prin care instanţa s-a pronunţat asupra acţiunii introduse de reclamant împotriva comisarului poliţiei metropolitane (vezi paragrafele 31-36).. în cazul în care deschiderea.a publicat un raport despre rezultatele activităţii sale de monitorizare. vedere.când a fost publicat raportul Birkett .] a acţionat pe baza principiului potrivit căruia puterea executivului de a intercepta convorbirile telefonice este legală şi. Prin Legea cu privire la organizarea poştei şi a telecomunicaţiilor din 1969. Până în 1937. Lordul Diplock . Deşi nici una dintre legile referitoare la funcţionarea poştei nu conferea secretarului de stat. a fost cunoscut de timpuriu de public (vezi raportul Birkett).. procedura a fost modificată. în Regatul Unit. îl reţine sau îi provoacă intenţionat întârzierea. Pachetul poştal este definit de articolul 87(1): „scrisoare. 28. Jurisprudenţa britanică (vezi cazul Procurorul General versus Compania Telefonică Edison din 1880) a stabilit că o convorbire telefonică este o comunicare telegrafică în sensul prevăzut de legile menţionate.. un pachet poştal în curs de transmitere.

Cerinţa existenţei lui pare să fi fost „o decizie administrativă care nu a fost impusă de nici o prevedere legală".. în anumite părţi ale sistemului telefonic şi punerea lor la dispoziţia poliţiei pentru a fi ascultate şi utilizate. nici despre pătrunderea fără drept pe proprietatea abonatului pentru a instala microfoane. mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice nu presupune pătrunderea pe o proprietate privată. Articolul 1(1) al regulamentului de aplicare al legii din 1969 prevede: „Funcţionarul acuzat.. funcţii şi obligaţii prevăzute de lege. în anumite scopuri şi în anumite condiţii. Vicecancelarul s-a referit.orice „înregistrare" (adică interceptare. Legea din 1969 privind funcţionarea poştei 29. Schimbările au făcut necesară adoptarea unor prevederi exprese în legătură cu interceptarea convorbirilor telefonice pe baza unui mandat emis de secretarul de stat. Interesează doar legalitatea interceptărilor realizate prin înregistrarea convorbirilor telefonice prin cabluri care. în primul rând. începând din 1937. Articolul 80 al Legii din 1969 prevede următoarele : „Oficiilor poştale şi de telecomunicaţii li se poate cere. Spre deosebire de mandatul de percheziţie. transformându-se în corporaţie cu puteri. supraveghere şi înregistrare) a convorbirilor sale telefonice fără consimţământul său şi divulgarea conţinutului acestora au fost ilegale.. totuşi. să furnizeze informaţii unor persoane anume desemnate [. pe baza articolului 45 al Legii din 1863. Ca urmare. Hotărârea instanţei în cazul Malone versus Comisarul poliţiei metropolitane 31. la respectarea vieţii private şi la confidenţialitate în raport cu convorbirile purtate pe liniile sale telefonice. care pot fi rezumate după cum urmează: .prin înregistrarea convorbirilor telefonice i-au fost încălcate drepturile la proprietate. D.. mandatul emis de secretarul de stat „nu este cerut de nici o lege sau hotărâre judecătorească". în acţiunea civilă intentată împotriva comisarului poliţiei metropolitane. în consecinţă. Vicecancelarul a notat că nu exista un drept de proprietate (similar copyright-ului) asupra cuvintelor transmise prin liniile telefonice. vicecancelarul a observat.] despre conţinutul comunicaţiilor transmise sau în curs de transmitere prin poştă [. prima facie. deci.]". că ar fi divulgat conţinutul unor mesaje sau comunicaţii. nu sunt plasate în interiorul ei". vicecancelarul a notat că nu are competenţa de a decide cu privire la articolul 8 al Convenţiei.înregistrarea convorbirilor telefonice constituie o încălcare a articolului 8 al Convenţiei. în hotărârea pronunţată la 28 februarie 1979. în al doilea rând. discutăm în cauză înregistrările realizate de funcţionarii poştei. .. [... a articolului 11 al Legii din 1884 sau a articolului 20 al Legii din 1968. nu este ilegal. Prin legea din 1969. că nu se poate face comparaţie între situaţia de faţă şi celelate cazuri de utilizare a mandatelor. a decis că procedurile de înregistrare descrise In raportul Birkett sunt legale şi. Pentru prima dată s-a prevăzut prin lege posibilitatea funcţionarului oficiului poştal acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de a se apăra demonstrând că a comis fapta pe baza unui ordin. deşi sunt conectate la locuinţa abonatului. dl Malone a cerut instanţei să stabilească următoarele: . [..telefoanelor. ] 33. Referitor la respectarea vieţii private şi la confidenţialitate.] C. 30. . Nu este vorba despre înregistrări făcute cu echipamente electronice de transmitere la distanţă.. activitatea de ascultare a telefoanelor a fost desfăşurată doar pe baza unor dispoziţii exprese ale secretarului de stat (raportul Birkett). poşta a încetat să mai fie departament de stat. la articolul 80 al Legii din 1969 şi la regulamentul de aplicare.. A procedat la examinarea amănunţită a prevederilor legale referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice. se poate apăra demonstrând că fapta a fost săvârşită pentru îndeplinirea unei dispoziţii a secretarului de stat". a respins acţiunea. 32. chiar dacă au fost efectuate pe baza unui mandat semnat de secretarul de stat. Vicecancelarul a descris chestiunea litigioasă ca fiind foarte simplă: este sau nu ilegală înregistrarea convorbirilor telefonice în scopul realizării activităţilor poliţieneşti de prevenire şi combatere a crimei ? El a delimitat problema în următorii termeni: „.

el este construit din reguli administrative care pot fi modificate oricând.. s-a recunoscut prin lege legalitatea interceptărilor". nu văd cum s-ar putea afirma că satisface cerinţele Convenţiei..„Deşi aranjamentele anterioare au fost de natură administrativă.care are doar câteva norme de drept administrativ în domeniu. Nici una dintre aceste garanţii nu este prevăzută de legea britanică . nu se poate impune o interpretare constructivă a legii britanice doar pentru a asigura respectarea obligaţiilor impuse de Convenţie. în această privinţă. după cum a susţinut reclamantul. bazele lor au fost puse cu ani în urmă de raportul Birkett. Prin urmare. nu văd cum chestiunea ridicată în speţă ar putea fi rezolvată de instanţe. vicecancelarul a ajuns la concluzia că: „. adoptând Legea din 1969: „Parlamentul a recunoscut că mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice emis de secretarul de stat este un mijloc de obţinere a probelor în cauzele penale şi instituie o obligaţie a unităţilor de poştă de a realiza anumite activităţi". s-a abţinut să legifereze a continuat el este dificil pentru instanţă să stabilească reguli noi menite să asigure respectarea obligaţiilor asumate de Coroană pe baza unor tratate internaţionale [. indiferent cum sunt formulate normele administrative relevante. Mai mult. care nu are nici un motiv de mândrie. Răspunsul vicecancelarului a fost că. în speţă.. Comparând sistemul de garanţii examinat în cazul Klaas cu sistemul englez descris în raportul Birkett. 34. Din momentul în care s-a instituit cerinţa existenţei unui mandat. din hotărârea în cazul Klaas reiese clar că un sistem fără garanţii procedurale are puţine şanse de a fi considerat satisfăcător de Curtea Europeană. tocmai excepţiile. prin urmare... pentru că ar trebui create mai întâi instituţii şi servicii specializate. Reclamantul [s-a referit la hotărârea Curţii Europene în cazul Klaas şi alţii (6 septembrie 1978)]. Despre Convenţie. [. . Ceea ce nu înseamnă neapărat că un sistem care conţine mai puţine garanţii sau garanţii diferite nu satisface cerinţele articolului 8 al Convenţiei. de fapt. cu funcţii şi atribuţii specifice. deoarece legea britanică nu interzice în general interceptările telefonice şi nu stabileşte excepţii posibile doar în condiţii stricte de respectare a procedurii. „în esenţă . De fapt. Pe de altă parte..] Până atunci. fără a fi deranjat.] Chiar dacă sistemul englez ar fi considerat adecvat.Parlamentul. nu conferă reclamantului drepturi care pot fi invocate în faţa instanţelor naţionale. din întâmplare sau prin interceptare o convorbire telefonică nu au nici o obligaţie de confidenţialitate faţă de abonat. deşi ar fi putut. nu instanţa judecătorească.. aşa cum sunt ele interpretate în cazul Klaas".. soluţia ar trebui să fie legislativă. Cu cât subiectul este mai complex şi mai confuz. Este adevărat că în orice lege ar trebui să existe «garanţii adecvate şi efective împotriva abuzurilor». [. nici Convenţia şi nici hotărârea [Curţii Europene] în cazul Klaas nu pot avea un rol decisiv în soluţionarea chestiunii litigioase ridicate în faţa acestei instanţe". interceptarea convorbirilor telefonice fusese legală chiar şi în absenţa unui mandat. fără anunţuri prealabile sau notificări ulterioare. . nici oficiile poştale şi nici persoanele care au auzit din greşeală. vicecancelarul a notat că nu a fost încorporată în legea britanică şi. un drept special de a avea convorbiri telefonice în locuinţa proprie. când. într-un domeniu în care Parlamentul. Mai mult. cu atât mai grea este sarcina instanţei de a lua hotărârea adecvată. condiţiile şi limitările constituie cheia cazului de faţă şi ele nu pot fi stabilite prin hotărâre judecătorească. ci în ce condiţii şi cu ce limitări ar trebui ea permisă. Dar dificultatea constă în stabilirea garanţiilor cerute de paragraful 2. Concluzia a fost că legea britanică nu prevede un drept general la viaţă privată şi nici. comparaţia cu legea germană este defavorabilă sistemului englez.. Din Convenţie reiese clar că atunci când supravegherea se face pentru prevenirea şi combaterea crimei. Această concluzie nu a fost însă suficientă pentru a da satisfacţie reclamantului: „Poate că legea britanică are resurse suficiente pentru a satisface cerinţele primului paragraf al articolului 8.a afirmat vicecancelarul . este cel care trebuie să adopte reglementări în domeniul interceptării convorbirilor telefonice. A fost de acord că..cele de mai sus mi se par întemeiate"... problema nu este dacă ar trebui sau nu să existe o interdicţie generală.].

Avantajele reglementării prin lege sunt: un plus de claritate şi precizie. chiar dacă nu în public..] E. [. ascultarea telefoanelor este legală pentru simplul motiv că nu există nici o dispoziţie care s-o interzică. prin definiţie. în raportul Comisiei regale de procedură penală (înfiinţată în 1978). a unui sistem similar celui care guvernează mandatele de percheziţie. cel puţin în prezenţa justiţiabilului. Guvernul a reuşit să blocheze propunerile. secretarul de stat a declarat în faţa Parlamentului că. în cursul dezbaterilor pentru adoptarea Legii din 1981 privind funcţionarea sistemului de telecomunicaţii. 39. argumentând că examinarea judecătorească a modului de interceptare a comunicaţiilor implică o anumită publicitate care ar afecta negativ eficienţa acestora. Guvernul este convins că procedurile. în capitolul „Puterile organelor de cercetare judiciară şi drepturile cetăţeneşti" se recomandă: „. La argumentul reclamantului potrivit căruia interceptarea convorbirilor telefonice este ilegală pentru că puterea de a o ordona nu se regăseşte în nici o lege sau hotărâre judecătorească. ca atare. ca secretarul de stat să emită mandate de interceptare vine în sprijinul concluziei de mai sus". Adoptarea unei legi nu ar îmbunătăţi semnificativ situaţia [. o activitate a cărei valoare depinde de desfăşurarea ei în secret şi. chiar dacă există motive puternice. cât şi o protecţie suficientă a drepturilor şi libertăţilor celui supravegheat. în prezent. Acţiunea reclamantului a fost respinsă în totalitate. Existenţa unor garanţii efective ar exclude cazurile de zel excesiv şi ar oferi oarecare siguranţă celor care se cred persecutaţi". . Cerinţa este şi mai stringentă atunci când un abonat este suspectat de săvârşirea unor infracţiuni. Măsura în care este acceptată într-o societate democratică depinde de existenţa unui control al executivului şi de credinţa cetăţenilor şi a parlamentarilor că ministrul cu atribuţii în domeniu exercită acest control în mod responsabil....] Dacă interceptarea comunicaţiilor ar fi reglementată prin lege.] Legea din 1981 a reluat formularea articolului 80 a Legii din 1969 (care este. executivul a hotărât să nu introducă nici un proiect de lege.. [acestea] lipsesc cu desăvârşire. prin urmare. 38. condiţiile şi garanţiile descrise în Cartea Albă asigură atât posibilitatea ministrului de a exercita un control strict. instanţele de judecată ar putea examina detaliile. guvernul şi Parlamentul au discutat necesitatea introducerii unor noi reglementări în acest domeniu. se dovedesc în final complet neîntemeiate.. El a afirmat că „Parlamentul va fi informat despre orice modificare a procedurilor existente". La 1 aprilie 1980. de asemenea.. de multe ori bănuielile. posibilitatea scrutinului public şi controlul parlamentar. asigurând echilibrul între interesul de a apăra ordinea publică şi siguranţa naţională şi interesul protejării libertăţilor individuale.. există argumente puternice în sprijinul introducerii. [. prezentat Parlamentului în ianuarie 1981. Discuţii ulterioare despre necesitatea reglementărilor în domeniu 37. nu poate fi supusă controlului parlamentar obişnuit. se discută.] Posibilitatea. După hotărârea vicecancelarului. Comisia regală de procedură penală recomandă ca utilizarea echipamentelor de supraveghere (inclusiv interceptarea scrisorilor şi a convorbirilor telefonice) să fie reglementată prin lege".. din următoarele motive: „Interceptarea comunicaţiilor este. încă în vigoare. necesitatea adoptării unei legi în domeniu. vicecancelarul a continuat: „Oricât de necesară ar fi colaborarea dintre poliţie şi funcţionarii centralelor telefonice pentru a proteja societatea împotriva activităţilor criminale. după examinarea atentă a hotărârii vicecancelarului. 35. 36. deşi nu avem nici o dovadă că sistemul de control existent nu este adecvat pentru prevenirea abuzurilor.Adăugând că „în domeniul interceptării convorbirilor telefonice este nevoie urgentă de reglementări". un sistem juridic civilizat ar trebui să ofere abonaţilor garanţii efective împotriva abuzurilor posibile. [.. vicecancelarul a răspuns: „Am stabilit deja că atunci când interceptarea se face fară a încălca legea nu este necesară nici o autorizaţie.. recunoscută de lege. pe cale legislativă.]". [. se aplică doar oficiilor poştale). s-a propus pedepsirea interceptării comunicaţiilor în lipsa condiţiilor stabilite în Cartea Albă.. ceea ce ar limita utilizarea interceptărilor ca instrument de investigaţie.

Infracţiunea de tăinuire poate fi sancţionată cu pedeapsa închisorii de maximum 14 ani şi. trebuie îndeplinite trei condiţii preliminare: (a) infracţiunea să fie „gravă" . pe baza recomandării lordului Diplock (vezi paragraful 55).] Noţiunea de „infracţiune gravă" a cunoscut diverse interpretări. 45. în perioada anterioară. trebuie adresată adjunctului secretarului de stat (care este funcţionar public). Orice modificare necesită aprobarea secretarului de stat (care îl poate împuternici pe adjunctul său).. pe care 1-a prezentat Parlamentului în octombrie 1981. prin natura lor. că interpretarea noţiunii de „infracţiune gravă" va fi extinsă şi la infracţiunile care pot duce la prejudicii importante [.. este foarte gravă. Raportul examinează. respectiv numărul de telefon al abonatului. secretarul de stat cu Afacerile Interne a informat Parlamentul. Poliţia. Infracţiuni considerate uşoare au început să fie privite ca „grave" în anumite circumstanţe.unul dintre scopurile pentru care poliţia utilizează echipamente de interceptare a comunicaţiilor. invers.. între altele.. dacă secretarul de stat nu este disponibil. implicaţiile de natură civilă ale obţinerii informaţiilor prin intermediul echipamentelor de supraveghere şi face propuneri de lege ferenda. solicitările de mandat sunt luate în considerare doar dacă sunt formulate de un ofiţer de rang superior al poliţiei metropolitane [. Guvernul a furnizat Comisiei şi Curţii următoarele informaţii suplimentare: în afara urgenţelor excepţionale.şi rămâne .]. secretarul de stat a declarat că nu semnează nici un mandat de interceptare înainte de a verifica personal dacă toate cerinţele sunt satisfăcute.]. Interceptările pot fi efectuate numai pe baza unui mandat semnat de secretarul de stat. Dacă acesta o consideră întemeiată. Solicitarea mandatului se face în scris şi trebuie să conţină scopul interceptării şi împrejurările care o justifică. Comisia legislativă (un organism înfiinţat pentru promovarea reformelor legislative) a publicat un raport în legătură cu încălcarea cerinţelor de confidenţialitate. în caz de urgenţă. 45. deoarece făptuitorul stă la baza structurii crimei organizate şi încurajează furturile de mare anvergură (vezi raportul Birkett). dar la care participă un număr mare de persoane sau există riscul utilizării violenţei" (Cartea Albă). Pentru interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor . în opinia guvernului. Guvernul nu a răspuns în nici un fel acestui raport. interceptarea scrisorilor bănuite a conţine materiale obscene sau indecente a încetat în anii '50 (raportul Birkett) [. Proceduri de interceptare 40. (c) să existe motive întemeiate pentru a crede că interceptarea comunicaţiilor se va solda cu arestare şi condamnare.. Secretarul de stat examinează personal şi în detaliu fiecare solicitare. 41. el îşi poate exprima telefonic acordul. în Marea Britanie. De exemplu. Câteva luni mai târziu. a altui secretar de stat împuternicit în acest sens (ibid. în timpul dezbaterilor în legătură cu Legea din 1981 de funcţionare a sistemului de telecomunicaţii.. infracţiuni care ar fi justificat. urmând să semneze mandatul imediat după aceea (Cartea Albă). „Infracţiunea gravă" este definită în Cartea Albă. să fie sortite eşecului. puterea de a emite asemenea mandate este doar a secretarului de stat cu Afacerile Interne sau.. ca „fapta pentru care o persoană aflată la prima infracţiune poate fi condamnată la trei ani închisoare sau o infracţiune mai uşoară. [. o prezintă secretarului de stat pentru aprobare şi semnare. Comisia legislativă a considerat că nu este mandatată să analizeze problema „necesităţii reglementării prin lege a metodelor pe care poliţia le poate folosi pentru a obţine informaţii"..) Pentru emiterea unui mandat de interceptare necesar activităţilor poliţieneşti de descoperire a infracţiunilor.. Direcţia Vămilor şi Serviciul Secret pot cere permisiunea de a intercepta comunicaţiile pentru „descoperirea activităţilor infracţionale şi asigurarea securităţii statului" (Cartea Albă). (b) alte metode de investigare să fi fost folosite fără succes sau.]. în lipsa lui. în aprilie 1982. Descoperirea tăinuitorilor a fost . emiterea unui mandat de interceptare nu mai satisfac această condiţie..F. Fiecare mandat conţine numele şi adresa primitorului corespondenţei. 44.

telefonice sunt necesare două mandate separate (Cartea Albă). [•••] 1. 48. dar nu mai mult de o lună de fiecare dată.] 51. Cartea Albă). pe baza mandatului. dar poate conduce la obţinerea unor alte probe (raportul Birkett.. [•••] 1. Scrisorile care trebuie interceptate sunt deschise şi copiate. 50.68 este anulată deoarece „produce o oarecare confuzie".67. cu condiţia ca şeful poliţiei locale să adreseze conducătorului unităţii o cerere telefonică expresă în acest sens. următorul paragraf: „1. în secţiunea intitulată „Modul în care oficiile poştale furnizează informaţii poliţiei". Telegramele pot fi arătate poliţiei cu consimţământul autorului sau destinatarului ori când trebuie aflat urgent conţinutul unei telegrame în scopul cercetării unei infracţiuni grave. de departamentul Afacerilor Interne) se regăsesc: (a) motivele emiterii.. în evidenţa mandatelor de interceptare emise (ţinută. în mai 1984. (e) data anulării (Cartea Albă). După cum a recomandat raportul . pentru a verifica funcţionarea aparatelor. Cartea Albă). Poliţia păstrează pasajele relevante din înregistrările pe bandă magnetică sau scrisorile interceptate timp de un an sau pe durata necesară cercetării. fără permisiunea organelor ierarhic superioare. O circulară din 1977 a departamentului Afacerilor Interne adresată poliţiei conţine. Conţinutul lor este comunicat ofiţerilor însărcinaţi cu cerecetarea şi utilizat strict pentru scopurile acesteia. [. Interceptarea comunicaţiilor este efectuată de unităţile de poştă şi telefoane. (c) datele şi termenele de prelungire. la cererea unui ofiţer al poliţiei locale. Informaţiile astfel obţinute sunt trimise comisarului poliţiei metropolitane. după care le distruge (raportul Birkett. dacă supravegherea nu mai este necesară. La sfârşitul operaţiunii. ofiţerul de poliţie abilitat poate lua legătura cu departamentul de investigaţie al unităţilor de poştă şi telecomunicaţii care va lua măsurile necesare pentru a găsi şi furniza datele cerute". o prezintă secretarului de stat pentru aprobare (Cartea Albă).. (d) note explicative despre alte decizii relevante. Dacă pentru cercetarea unor infracţiuni grave este nevoie de alte informaţii aflate în posesia unităţii de poştă . In fiecare mandat se specifică termenul de expirare. Benzile audio şi copiile scrisorilor sunt predate unităţilor specializate ale poliţiei care reţin numai părţile relevante pentru cercetarea judiciară. în mod normal. 46. înregistrările convorbirilor telefonice sunt realizate de funcţionari de la centrală care nu ascultă decât sporadic. Majoritatea înregistrărilor sunt şterse în interval de o săptămână (raportul Birkett. (b) poliţia acţionează pe baza ordinelor directorului procuraturii publice. pot acţiona după cum urmează: [. dacă: (a) informaţia este cerută în interesul justiţiei pentru cercetarea judiciară a unei infracţiuni grave. Dacă adjunctul consideră cererea de prelungire întemeiată. Şefii oficiilor poştale şi directorii oficiilor telefonice. după care secretarul de stat le poate prelungi.. mandatele sunt valide două luni.67 şi 1.68. (b) o copie a mandatului sau o notă explicativă în legătură cu respingerea cererii. (c) împotriva făptuitorului a fost emis mandat de arestare sau natura infracţiunii permite arestarea fără mandat. Fiecare cerere de prelungire trebuie să demonstreze existenţa motivelor pentru care a fost emis mandatul iniţial şi justificarea prelungirii. Cartea Albă).70. Şefii oficiilor poştale şi directorii oficiilor telefonice pot asista poliţia..68 de mai sus -.care nu fac obiectul paragrafelor 1. Poliţia metropolitană verifică şi ea lunar toate mandatele obţinute . 49.. 47. în conformitate cu recomandările raportului Birkett. Biroul pentru Afacerile Interne a informat poliţia că partea finală a paragrafului 1.] (g) Telegrame. materialul nu este folosit ca probă. Secretarul de stat verifică lunar mandatele de interceptare: adjunctul său le anulează pe cele considerate inutile. ele sunt retrimise oficiilor poştale sau telefonice care le distrug sau şterg înregistrările (benzile audio sunt refolosite). oficiul poştal sau centrala telefonică primesc instrucţiuni de încetare a interceptării şi secretarul de stat este informat că mandatul poate fi anulat (raportul Birkett şi Cartea Albă).

care vor analiza aplicarea normelor administrative. cât şi Cartea Albă au publicat numărul anual de mandate de interceptare emise. Parlamentul a fost de mai multe ori informat despre existenţa acestei practici [.000 în 1957. (ii) mandatele nu au fost folosite decât în situaţii adecvate şi doar în perioadele necesare pentru atingerea scopurilor legitime. .308 mandate. Totuşi.]. s-a declarat satisfăcut. au fost semnate anual. între altele. 55. în 1968 . Procesul cunoscut sub numele de „înregistrarea numerelor" constă în utilizarea unui contor pentru a înregistra numerele de telefon formate. pentru a provoca îngrijorarea opiniei publice în legătură cu întinderea activităţilor de supraveghere. Următoarele. nici despre conţinutul informaţiilor obţinute pe baza ei.000 de posturi telefonice instalate. 54. în Marea Britanie. iar cele utile au fost distribuite doar persoanelor direct implicate în desfăşurarea anchetei penale. H.237 mandate. informaţia obţinută prin interceptarea comunicaţiilor nu este niciodată divulgată persoanelor fizice sau juridice particulare sau instanţelor de nici un fel.] G. 53.. atât raportul Birkett. Atribuţiile lui ar fi: „să verifice permanent respectarea scopului. în raport cu 7. Primul raport întocmit va examina procedurile stabilite de Cartea Albă şi va fi dat publicităţii. nu vor fi publicate.395.. în medie. numărul interceptărilor efectuate este secret (raportul Birkett. [.]. Parlamentul a fost informat că în anul 1981 procedurile utilizate pentru interceptarea comunicaţiilor au fost satisfăcătoare şi principiile stabilite în Cartea Albă riguros respectate.. procedurilor. între 1969 şi 1979. dar concluziile generale şi modificările procedurale vor fi aduse la cunoştinţa Parlamentului. câte 400 de mandate de ascultare a convorbirilor telefonice şi 100 de mandate de interceptare a corespondenţei. cel puţin teoretic. dar că un judecător independent va fi numit pentru a verifica modul în care se efectuează interceptarea comunicaţiilor.. informaţiile respective pot fi folosite în cauze civile sau penale [. publicat în martie 1981. centrala telefonică utilizează doar semnalele care i-au fost trimise. deoarece : (i) în toate cazurile.]. să prezinte rapoarte primului-ministru".. [. când a fost prezentată Cartea Albă.000.327.136 HOTĂRÂRI ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI Birkett. Comisia. secretarul de stat a informat Parlamentul că guvernul nu intenţionează să-i trimită un proiect de lege (vezi paragraful 37).000 la 2. 52. Persoana ale cărei comunicaţii au fost interceptate nu este informată nici despre existenţa interceptării. La sfârşitul anului 1979 existau în Marea Britanie 26. dar..273 mandate şi în 1978 . Guvernul nu a cerut unităţilor de poştă şi telecomunicaţii să ţină o astfel de evidenţă... Al doilea raport a fost publicat în 1982. Lordul Diplock a constatat că informaţiile irelevante pentru cercetarea judiciară au fost imediat distruse.]. ora şi durata fiecărui apel de la un post telefonic dat. Cartea Albă). în Marea Britanie există căi de recurs civile şi penale în legătură cu interceptarea ilegală a comunicaţiilor [. De exemplu: în 1958 . La data de 1 aprilie 1980. Pentru motive de securitate.. nici măcar după ce supravegherea sau cercetarea au luat sfârşit. numărul de trimiteri în judecată a crescut de la 626. „înregistrarea numerelor" 56. după alegerea şi examinarea minuţioasă a unor cazuri considerate tipice.428. Lordul Diplock (judecătorul numit în funcţie). dacă ea există. Guvernul a susţinut că în perioada 1958-1978. Dacă informaţia este esenţială pentru o anchetă penală în legătură cu o infracţiune gravă. guvernul şi reclamantul au fost de acord că. Persoana numită va avea acces la toate documentele relevante şi dreptul să ceară informaţii suplimentare de la departamentele şi instituţiile competente. motivarea cererilor de mandat adresate secretarului de stat a fost clară şi onestă [. condiţiilor şi garanţiilor stabilite de Cartea Albă pentru interceptările efectuate de Direcţia Vămilor.. poliţia poate cere centralei telefonice lista cu toate numerele formate de un abonat. Căi de recurs 57.. în primul raport. Sistemul a fost creat pentru realizarea funcţiilor specifice sistemului de telecomunicaţii.. Poliţie şi Serviciul Secret.] Când înregistrează numerele formate.

). (b) să stabilească şi să declare că din faptele prezentate nu reiese nici o încălcare a prevederilor articolului 8 . întrucât convorbirile telefonice intră în sfera noţiunilor de „viaţă privată" şi „corespondenţă" în sensul articolului 8 (vezi cazul Klctas şi alţii. (i) să stabilească şi să declare că interferenţa autorităţilor publice cu exerciţiul drepturilor reclamantului.58.. ARGUMENTELE FINALE ÎN FAŢA CURŢII 61.. de înregistrare a convorbirilor şi a numerelor formate de la postul său telefonic sunt încălcări ale articolului 8 al Convenţiei. Nu a fost contestat că una dintre convorbirile telefonice ale reclamantului a fost înregistrată la cererea poliţiei. a fost şi este justificată în temeiul paragrafului 2 al articolului 8. 2. să stabilească şi să declare că. în raportul întocmit în cauză. ÎN DREPT I. înregistrarea a constituit o „interferenţă a autorităţii publice" cu exerciţiul drepturilor reclamantului garantate de . Decizia de admisibilitate [. siguranţa publică. legea prevede şi căi de recurs administrative [. într-o societate democratică.. fiind prevăzută de lege şi necesară într-o societate democratică pentru prevenirea infracţiunilor şi protecţia drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.. în afară de recursurile judiciare. garantate de articolul 8(1). La 13 iulie 1981.]. La audierile din 20 februarie 1984. articolul 13 al Convenţiei nu a fost încălcat". (ii) (a) să stabilească şi să declare că. guvernul a menţinut argumentele invocate în memoriu şi a cerut Curţii: „(1) în legătură cu articolul 8.. Articolul 8 prevede : „1. alternativ. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 59. Comisia a declarat plângerea admisibilă. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. (2) în legătură cu articolul 13.„şi normele şi procedurile administrative care reglementează acest tip de interceptări". Comisia a exprimat opinia [încălcării articolelor 8 şi 73]. Guvernul a arătat că. 60. 2. protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora". Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care...] defineşte obiectul cauzei de faţă ca fiind „interceptarea realizată de sau în numele poliţiei în cadrul unei anchete penale" . prevederile articolului 8 nu au fost încălcate . în cazul de faţă. dl Malone a susţinut că acţiunile poliţiei de interceptare a corespondenţei personale şi a celei aparţinând soţiei sale. Dacă a existat o interferenţă cu exerciţiul drepturilor garantate de articolul 8 64. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA RECLAMATĂ A ARTICOLULUI 8 62. Interceptarea comunicaţiilor 1. este necesară pentru securitatea naţională. De la început trebuie făcută precizarea că obiectul plângerii nu este interceptarea comunicaţiilor în general. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale.. Obiectul plângerii 63. în plângerea [. nu este necesară examinarea în raport cu articolul 8 a plângerii reclamantului referitoare la înregistrarea numerelor formate de la postul său telefonic . bunăstarea economică a ţării. pe baza unui mandat semnat de secretarul de stat (vezi paragraful 14). A. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. în consecinţă.] înaintată Comisiei.şi nu de alte servicii guvernamentale cum ar fi Direcţia Vămilor sau Serviciul Secret . în cazul de faţă.

în principal. Curtea reaminteşte că expresia „prevăzută de lege" nu se referă numai la prevederile legii naţionale.. adică dacă a fost „prevăzută de lege" şi „necesară într-o societate democratică" pentru unul din scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al articolului 8.. Conform primului principiu. legea trebuie să fie accesibilă: cetăţeanul trebuie să aibă informaţii adecvate despre regulile aplicabile într-o situaţie dată. guvernul a refuzat să dea informaţii despre măsura în care convorbirile telefonice şi corespondenţa reclamantului au fost interceptate de poliţie (vezi paragraful 15)..să definească situaţiile şi condiţiile în care autorităţile publice se pot amesteca în exerciţiul . o normă nu poate fi considerată «lege» decât dacă este formulată suficient de precis ca să-i dea cetăţeanului posibilitatea de a-şi adapta comportamentul la cerinţele ei.rebuie să fie formulată cu suficientă claritate pentru a lămuri cetăţenii în ce împrejurări şi sub ce condiţii autorităţile publice sunt împuternicite să recurgă la interferenţe secrete şi potenţial periculoase cu exerciţiul drepturilor la viaţă privată şi corespondenţă. a unor legi şi practici care permit şi stabilesc un sistem de supraveghere secretă a comunicaţiilor este. cel puţin în privinţa amestecului în corespondenţa prizonierilor.). elementul cel mai important este legalitatea acţiunilor administrative în raport cu legea naţională... cu ajutor adecvat .) nu consideră necesară examinarea capătului de plângere referitor la interceptarea.. ca şi Comisia (.consecinţele posibile ale acţiunilor sale" (Sunday Times şi Silver şi alţii). 3. Cu toate acestea. în al doilea rând. reclamantul aparţinea unui grup de persoane împotriva căruia asemenea măsuri puteau fi luate... care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului. Al doilea principiu . „lege" înseamnă atât normele legale.). în special acolo unde puterea executivului se exercită în secret. în aceste condiţii.paragraful 1 al articolului 8. în Marea Britanie. în opinia guvernului. paragraful 85) Curtea a decis. Comisia a arătat (. el trebuie să poată prevedea dacă este nevoie.. în hotărârea din cazul Silver şi alţii (25 martie 1983. legea t. Fără îndoială . unde legea nu impune nici o restricţie asupra comportamentului individual la care cetăţenii ar trebui să se conformeze. Dacă interferenţa a fost justificată 65. 67.. care depăşesc sfera legii naţionale.]. cazul Silver şi alţii şi cazul Golder din 21 februarie 1975). Curtea. „o interferenţă.. Cele două expresii includ însă şi anumite cerinţe. ci şi la calitatea acestora. în pofida cererilor reclamantului. a corespondenţei şi convorbirilor telefonice ale reclamantului....). simpla existenţă.) că. cât şi hotărârile judecătoreşti (.] şi în legătură cu cerinţa ca legea .după cum corect a sugerat guvernul -. Două dintre aceste cerinţe au fost explicate după cum urmează: „în primul rând. pe lângă măsurile luate împotriva reclamantului. Guvernul a susţinut că cele două cerinţe nu sunt adecvate în contextul supravegherii secrete a comunicaţiilor. riscul arbitrarului este evident (vezi cazul Klaas şi alţii..a cărui aplicabilitate în speţă nu a fost contestată afirmă că „interferenţa trebuie să se bazeze pe legea naţională" (vezi cazul Silver şi alţii. Din obiectul şi scopul articolului 8 al Convenţiei reiese că cerinţa „prevăzută de lege" implică un anumit grad de protecţie pe care legea naţională trebuie să o ofere persoanelor împotriva amestecului arbitrar al autori-tăţilor publice în exerciţiul drepturilor garantate. trebuie stabilit dacă interferenţa autorităţilor publice a fost justificată.. cu exerciţiul drepturilor" garantate de articolul 8 (vezi cazul Klaas şi alţii. în sine. cerinţa posibilităţii de a prevedea consecinţele unei legi în contextul interceptării comunicaţiilor în beneficiul unei anchete penale nu se poate aplica în acelaşi fel ca în situaţia altor legi care impun persoanelor restricţii de comportament. menţionat expres în preambulul Convenţiei (vezi.. fiind suspectat că ar tăinui lucruri furate. timp de mai mulţi ani. Au existat dispute [. că expresia „prevăzută de lege" din paragraful 2 al articolului 8 trebuie interpretată pe baza principiilor stabilite în cazul Sunday Times (hotărârea din 26 aprilie 1979) [. (a) „Prevăzută de lege" (i) Principii generale 66.şi nu practica administrativă .. dar a recunoscut că.). mutatis mutandis. 68.

Comisia nu a împărtăşit opinia guvernului în privinţa efectelor Legii din 1969. numele. Guvernul a împărtăşit această opinie. 70.restricţii asupra situaţiilor şi condiţiilor în care secretarul de stat poate semna mandate de interceptare. Articolul 80 al Legii din 1969 prevede că poliţia poate „cere" unităţilor de poştă şi telecomunicaţii să furnizeze informaţii. S-au ridicat două probleme: prima .în ce măsură sunt prevăzute de lege situaţiile în care poate fi emis un mandat şi poate fi efectuată interceptarea. întrucât. Referitor la prima chestiune. descrisă în termeni categorici în raportul Birkett şi în Cartea Albă (vezi paragraful 42).. Nici în . din momentul intrării ei în vigoare.).în special prezenţa cuvântului „poate". poliţia poate cere oficiilor de poştă şi telecomunicaţii să furnizeze informaţii doar pe baza unui mandat emis de secretarul de stat. 74.). Extinderea sau modificarea situaţiilor şi condiţiilor în care interceptările pot fi autorizate poate fi făcută doar pe cale legislativă. Guvernul a susţinut că. Reclamantul a contestat concluzia Comisiei. Cu privire la a doua chestiune. legea trebuie să indice cu suficientă claritate întinderea puterii discreţionare şi modul în care poate fi exercitată pentru urmărirea scopului legitim. în primul rând. 72.a determinat Comisia să afirme că [poliţia] „poate" cere oficiilor de poştă şi telecomunicaţii să furnizeze informaţii pentru orice scopuri şi în orice condiţii definite anterior ca legitime. atrăgând atenţia asupra existenţei câtorva factori incerţi (. în comparaţie cu practica existentă înaintea adoptării ei. o putere discreţionară fără limite conferită executivului ar veni în contradicţie cu principiile statului de drept.] defineşte şi limitează puterea de a intercepta comunicaţiile. respectiv legale şi nu neapărat respectând practica generalizată [a mandatului]. prin amendarea Legii din 1969. deşi condiţiile şi detaliile procedurale nu trebuie neapărat încorporate în textul ei (.dacă legea prevede că orice comunicare transmisă prin poştă sau telefon poate fi interceptată de poliţie numai pe baza unui mandat semnat de secretarul de stat. supravegherea secretă a comunicaţiilor nu face obiectul controlului public.. adresa şi numărul de telefon al celui supravegheat şi nu se adresează poliţiei. părţile au exprimat opinii fundamental diferite în privinţa modului în care Legea din 1969 impune . Prin urmare. deoarece. prin interpretarea coroborată a articolului 80 cu alte prevederi legale.] „unor persoane anume desemnate".. Urmează să stabilim dacă legea britanică prevede suficient de precis şi prin norme accesibile limitele acestei puteri şi modul ei de exercitare.. ci oficiilor de poştă şi telecomunicaţii. reclamantul a afirmat în mod corect că există o practică generalizată. se poate deduce ilegalitatea interceptărilor fără mandat. în hotărârea în cazul Silver şi alţii (care a fost adoptată după raportul Comisiei în cazul de faţă). (ii) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul de faţă 69. El a invocat unele afirmaţii contrare din hotărârea vicecancelarului (vezi paragrafele 33 şi 35) şi a arătat că circulara departamentului Afacerilor Interne din 1977 nu conţine (în secţiunea intitulată „Modul în care oficiile poştale furnizează informaţii poliţiei") nici o referire la mandatul de interceptare (vezi paragrafiil 50). 73.. 75.. în practică. dar şi pentru a asigura protecţia adecvată a drepturilor individuale faţă de amestecurile arbitrare..). dar legislaţia engleză nu prevede nicăieri că interceptarea comunicaţiilor se poate face pe baza unui mandat. dar nu prevede că interceptările realizate fără mandat sunt ilegale. De drept..] Faptul că interceptarea convorbirii telefonice a reclamantului s-a efectuat pe baza dispoziţiilor legii britanice nu a fost contestat în cauză. şi a doua .. Curtea a stabilit că „legea care recunoaşte o putere discreţionară trebuie să-i şi stabilească limitele". în plus. mandatul trebuie să conţină perioada pentru care este emis. [. Comisia a ajuns însă la concluzia că.. Legea din 1969 [. poşta este împuternicită numai să furnizeze informaţii [... Gradul necesar de precizie a „legii" depinde de obiectul ei (vezi cazul Sunday Times. în anumite condiţii şi numai în scopul descoperirii activităţilor infracţionale. textul articolului relevant . Legalitatea dreptului de a intercepta comunicaţiile a fost stabilită în hotărârea vicecancelarului Robert Magarry (vezi paragrafele 31-36) şi în raportul Birkett. 71.sau dacă impune .drepturilor protejate de Convenţie.

Curtea acceptă. garantat de articolul 8 . nu este deloc evident [. 79. legale. nu se poate stabili cu certitudine care elemente ale atribuţiei de a intercepta comunicaţiile sunt stabilite prin lege şi care rămân la discreţia executivului. de exemplu.. Chiar în raportul Birkett. afirmaţia făcută de guvern în Cartea Albă. hotărârea în cazul Klaas şi alţii. 51-52 şi 54-55). Cu toate acestea. (iii) Concluzie 80. Pe scurt. hotărârile din cazurile Deweer. Comisia a considerat că o a doua problemă constă în faptul că articolul 80 nu încorporează toate motivele pentru care pot fi emise mandatele de interceptare şi nici toate condiţiile procedurale de emitere a acestora. exercitarea ei este limitată. fără a cere aprobarea Parlamentului (vezi paragrafele 42-43). Fără îndoială. Comisia a subliniat că modul în care guvernul analizează legea nu coincide cu analiza făcută de vicecancelar în hotărârea din februarie 1979 .. 77. Aplicarea măsurilor de interceptare a fost adusă la cunoştinţa publică prin intermediul raportului Birkett... pentru apărarea ordinii publice şi a prevenirii faptelor penale" în sensul prevăzut de paragraful 2 al articolului 8 (vezi. existenţa unei legi care conferă executivului puterea de a intercepta comunicaţiile pentru a ajuta poliţia în activitatea de cercetare a infracţiunilor poate fi „necesară într-o societate democratică. gradul de sofisticare a infractorilor şi uşurinţa şi viteza cu care se pot .momentul publicării raportului Birkett şi nici pe vremea dezbaterilor parlamentare în legătură cu Legea din 1969 nu existau restricţii clare ale scopului şi condiţiilor [de emitere a mandatului]. 76.. în opinia Curţii. 78. [.). în practică. extinderea crimei organizate. ci numai pe cele principale. cetăţenilor nu le este asigurată protecţia legală minimă la care au dreptul într-o societate democratică. Curtea nu-şi poate asuma funcţiile instanţelor naţionale (vezi.]. Comisia a mai notat şi că ulterior intrărif în vigoare a Legii din 1969 sfera noţiunii de „infracţiune gravă" (una din condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a autoriza interceptarea comunicaţiilor) a fost lărgită de două ori pe cale administrativă. legea britanică nu stabileşte cu claritate sfera de aplicare şi modul de exercitare a puterii discreţionare conferite autorităţilor publice.unde se afirmă clar că articolul 80 al Legii din 1969 nu stabileşte condiţii legale [pentru interceptarea comunicaţiilor] (vezi paragraful 34). Din cele de mai sus reiese că reglementările care guvernează interceptarea comunicaţiilor în contextul anchetelor penale sunt obscure şi pot fi interpretate în mai multe sensuri.] în plus.. Chiar dacă se admite că expresiile „anumite scopuri" şi „anumite condiţii" [vezi paragraful 29] trebuie interpretate ca „scopurile şi condiţiile deja stabilite de practică" şi nu toate cele care ar fi. Mai mult. mutatis mutandis. al Cărţii Albe şi al declaraţiilor făcute în faţa Parlamentului de miniştrii cu responsabilităţi în acest domeniu (vezi paragrafele 21.. 41. 43 şi 54).. în aceste condiţii. interceptarea comunicaţiilor reclamantului .ca interferenţă a autorităţilor publice cu exerciţiul dreptului său la viaţă privată şi corespondenţă. 37-38.. chiar secretarul de stat a afirmat că măsurile existente aparţin domeniului practicii administrative şi nu sunt susceptibile de „legiferare" [. puterea secretarului de stat [de a autoriza interceptări] este descrisă ca „absolută" (vezi paragraful 62). în special dacă este comparat cu numărul de trimiteri în judecată şi cu numărul de posturi telefonice instalate (vezi paragraful 53). mutatis mutandis. Date fiind obscuritatea şi lipsa de precizie a legii.] care „scopuri" şi „condiţii" anume au fost recunoscute de lege şi care nu. statisticile publicate arată că numărul mandatelor de interceptare este relativ redus. în sensul că în Regatul Unit „creşterea numărului de fapte penale. de drept. pe baza documentelor prezentate Curţii.. Curtea a ajuns la aceeaşi concluzie cu Comisia. Van Droogenbroeck) dar trebuie să decidă dacă legile naţionale definesc suficient de clar puterile discreţionare ale autorităţilor publice astfel încât condiţiile prevăzute de articolul 8(2) al Convenţiei să fie respectate. deşi se menţionează că. în Marea Britanie există proceduri de interceptare a comunicaţiilor în contextul anchetelor penale (vezi paragrafele 42-49. (b) „Necesară într-o societate democratică" pentru urmărirea unui scop legitim 81.nu a fost „prevăzută de lege".

[. Curtea nu mai consideră necesar să examineze dacă amestecul a fost „necesar într-o societate democratică" pentru realizarea unuia dintre scopurile legitime prevăzute de articolul 8(2) (vezi. în lumina concluziei din paragraful precedent.. Prin urmare.deplasa fac din interceptarea comunicaţiilor un instrument indispensabil pentru investigarea şi prevenirea infracţiunilor grave". exercitarea puterii de interceptare poate da naştere cu uşurinţă.] (vezi paragraful 56). Curtea consideră că aducerea lor la cunoştinţa poliţiei fără consimţământul abonatului ar constitui un amestec în exerciţiul drepturilor garantate de articolul 8. spre deosebire de interceptarea comunicaţiilor. la abuzuri cu consecinţe negative pentru întreaga societate democratică (.. (.) 82. 86.. Concluzia rămâne aceeaşi chiar luând în considerare declaraţia guvernului în sensul că poliţia nu a cerut niciodată înregistrarea numerelor de telefon formate de reclamant şi nici nu a efectuat vreo percheziţie pe baza informaţiilor astfel obţinute (vezi paragraful 17 şi. în practică... [. chiar dacă din punctul de vedere al legii interne amestecul autorităţilor rezultat din existenţa practicilor descrise mai sus a fost legal. Curtea nu este de acord cu afirmaţia potrivit căreia utilizarea datelor obţinute prin înregistrarea numerelor de telefon formate nu poate fi.). oficiile poştale şi de telecomunicaţii din Regatul Unit furnizează poliţiei... Cu toate acestea.] Guvernul a susţinut că. contrară prevederilor articolului 8.. în cazuri individuale. Dl Malone..). Având în vedere concluzia Curţii . B.. în plus. 85. mutatis mutandis. Oficiile de poştă şi telecomunicaţii pot obţine în mod legal lista cu numerele formate de la un anumit post telefonic şi durata convorbirilor pentru a calcula corect sumele datorate de abonat. făcea parte din categoria persoanelor împotriva cărora se puteau lua măsuri de supraveghere secretă. înregistrarea numerelor de telefon formate de la un post telefonic dat nu constituie o interferenţă cu exerciţiul nici unuia din drepturile garantate de articolul 8. care era suspectat a fi săvârşit infracţiunea de tăinuire. mutatis mutandis. 87. 84. simpla existenţă a practicii de mai sus îndreptăţeşte reclamantul să afirme că este „victima" unei încălcări a articolului 8. . în anumite situaţii.. inclusiv condiţiile restrictive..] Legislaţia naţională nu prevede că este ilegal ca oficiile poştale şi de telecomunicaţii să furnizeze voluntar poliţiei listele cu numerele de telefon formate de abonaţi (vezi paragraful 56). în anumite condiţii. Guvernul a observat în mod corect că natura înregistrărilor numerelor de telefon diferă de cea a interceptărilor comunicaţiilor. Procedurile existente. Totuşi. pe lângă absenţa oricărei interdicţii. Reclamantul a susţinut că sistemul britanic de reglementare a interceptărilor comunicaţiilor de către poliţie nu îndeplineşte condiţia de mai sus. interceptarea comunicaţiilor poate fi privită ca „necesară într-o societate democratică" numai dacă sistemul de supraveghere secretă conţine garanţii adecvate împotriva abuzurilor. el nu a fost „prevăzut de lege" în sensul paragrafului 2 al articolului 8 (vezi paragrafele 66 şi 68).. [. Numerele formate fac parte integrantă din convorbirile telefonice. liste cu numere de telefon chiar dacă nu a fost emis un mandat în acest scop [. Prin urmare. au fost descrise public în răspunsurile executivului la întrebările parlamentarilor. înregistrarea numerelor de telefon formate 83. pe lângă măsurile luate direct împotriva lui. legea nu prevede sfera de aplicare şi modul de exercitare a puterii discreţionare conferite autorităţilor publice. Prin urmare. cazul Klaas şi alţii. din cauza caracterului ei secret. în aceste condiţii.. paragraful 82).că interferenţa autorităţilor publice nu a fost „prevăzută de lege" nu mai este necesară examinarea celorlalte cerinţe ale articolului 8(2). 88.] Chestiunea în litigiu ridicată în faţa Curţii cu privire la înregistrarea numerelor de telefon formate se limitează la acţiunea poliţiei „în contextul general al anchetei penale şi în cadrul procedurilor administrative relevante" (vezi paragraful 63).

Eissen. Curtea nu poate decide în legătură cu aplicarea articolului 50. Având în vedere concluzia din paragraful 89. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA RECLAMATĂ A ARTICOLULUI 13 90. . la data de 2 august 1984. cu şaisprezece voturi la două. Atât interceptarea comunicaţiilor. grefier Opiniile separate ale următorilor judecători sunt anexate prezentei hotărâri [. Semnată: G.. că în momentul de faţă nu poate da o soluţie în legătură cu aplicarea articolului 50 şi: . Reclamantul a solicitat o justă compensare. care prevede: [textul articolului 50] 93. APLICAREA ARTICOLULUI 50 92. preşedinte M. că nu este necesară examinarea plângerii în legătură cu articolul 13. II. în unanimitate.Opinia convergentă a judecătorului Pettiti.retrimite cererea Comisiei. Decide. în Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. invocând articolul 50.-A.. în momentul de faţă.C. 2. 3.. că articolul 8 a fost încălcat. cât şi divulgarea listei cu numerele de telefon formate de reclamant au încălcat articolul 8. Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune.împrejurare care contravine articolului 13 : [textul articolului 13] 91. Decide. PENTRU ACESTE MOTIVE. . . în unanimitate. Decide. Deoarece. Reclamantul a susţinut că nu există nici o cale de recurs în privinţa încălcării articolului 8. III.amână decizia în această privinţă.Opinia parţial divergentă a judecătorilor Matscher şi Pinheiro Farinha.]: . întocmită în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţă publică. cererea se trimite Comisiei. . Wiarda.. Pe scurt 89. CURTEA 1.