NAŢIONALISMUL ÎNTRE DOCTRINĂ ŞI IDEOLOGIE Iulian CHIFU Naţionalismul este o doctrină relativ nouă, dacă luăm în seamă momentul

cînd a fost formulat şi introdus în politică, în economie, în dreptul internaţional public, în sociologie. Istoricii atribuie paternitatea acestei doctrine ideilor lansate de revoluţia franceză şi o suprapun ca perioadă secolelor 19-20. În zilele noastre, un număr de doctrinari califică naţionalismul fie ca o ideologie revolută a unei perioade istorice, fie ca o doctrină ce-şi încheie existenţa după 1947, odată cu renunţarea la principiul naţionalităţilor în tratatele internaţionale de pace. Din contra, alţi doctrinari relevă că naţionalismul ca doctrină va exista atît timp cît constituţiile şi dreptul internaţional vor consacra state naţionale, cît se va vorbi despre instituţii naţionale ale unui stat sau ale altuia, despre simboluri naţionale, cultură şi spiritualitate naţională, adică atît timp cît naţiunile vor juca un rol în guvernarea comunităţii umane.
1. Aspecte ale naţionalismului în viziuni spiritualiste, materialiste,

voluntariste În definirea doctrinei naţionaliste, filosofia politică a pledat pentru mai multe tipuri de interpretări, în funcţie de sensul dat termenului de naţiune. Naţionalismul devine astfel doctrina ce are la bază existenţa, afirmarea şi rolul central al naţiunii care trebuie să beneficieze de un stat, organizat potrivit specificităţii naţiunii. Astfel, Ernest Renan, într-o conferinţă susţinută la Sorbona pe tema "Qu' est ce qu'une nation?" abordează o definiţie de pe poziţii spiritualiste, vorbind despre naţiune ca "principiu spiritual, rezultanta complicaţiilor adînci ale istoriei, reprezentînd o familie spirituală şi nu un grup determinat de configuraţia solului" . Principiul spiritual este sufletul naţiunii. Definiţii spiritualiste au formulat Jules Michelet - "unitatea spirituală alcătuieşte naţiunea", trăsătură de unire între trecutul şi prezentul unei comunităţi spirituale - , Boutroux, Al. Fouille. Rabindranath Tagore acordă naţiunii reprezentare materialistă, drept uniune politică şi economică a unui popor ca forţă organizată. Naţiunea este bazată pe spaţiul geografic pe mediul fizic, pe teritoriu şi pe frontiere, pe condiţii şi factori economici. Mussolini, lansează naţionalismul voluntarist, o combinaţie între spiritualismul lui Renan şi voluntarism. El pune accentul pe voinţa de afirmare a puterii naţionale. Naţiunea care se mulţumeşte să se bucure paşnic de unicul său destin este îmbătrînită, muribundă. O naţiune

Pasquale Stanislavo Mancini este considerat părintele doctrinei naţionaliste prin formularea principiului naţionalităţilor care vorbeşte despre necesitatea înlocuirii dreptului statelor şi a imperiilor de sine stătătoare şi atotputernice cu dreptul naţiunii . ministru de externe al Franţei lui Ludovic al XV-lea vroia să organizeze. elemente ale doctrine naţionaliste. profesor de istorie la Universitatea din Jena. proiectul declaraţiei drepturilor naţiunilor iar Maximilien Robespierre a susţinut teza liberei determinări a naţiunii. Niccolo Machiavelli. precursorul ideii de unitate a Italiei. în sec. savant polonez. Giuseppe Mazzini publică în 1834 studiul "Cosmopolitism şi naţionalitate". Jules Michelet. avertizînd asupra sprijinului direct al Franţei în crearea şi recunoaşterea statelor naţionale. afirmîndu-se drept susţinător fervent al principiului naţionalităţilor. vorbeşte despre "cetăţean al unei patrii în care el trebuie să se integreze".expresie a voinţei colective de constituire a unei comunităţi sociale ideale. conştientă de misiunea satinde să-şi impună voinţa şi puterea de a îndeplini idealul său reînnoit de forţele coordonate şi disciplinate. capabilă să asigure membrilor săi o viaţă comună prosperă şi liniştită. Robespierre şi abatele Gregoire au susţinut drepturile naţiunilor ca un corolar al drepturilor omului. ministru de externe al Franţei în 1948. al XVIII-lea. Voltaire şi alţii. Napoleon I a schiţat proiectele de distrugere a imperiului austriac. Abatele de Lamennais lansează în 1830 proiectul emancipării naţiunilor printr-o cruciadă patronată de Papa. a formulat la 3 iulie 1464. dată de devenirea comună a membrilor săi . Marchizul d'Argenson. 2. Principiul naţionalităţilor Elemente ale doctrinei naţionaliste sînt consemnate încă din secolul al X-lea. Italia în confederaţie naţională. Naţionalismul se bazează pe două . lansează lucrarea "Algemeine Geschichte der Staaten und Volker" în care afirmă că fiecare naţiune trebuie să aibă un stat naţional drept cadru. Acestora li se adaugă Jean Jacques Rousseau. în prezenţa Papei. Jallet. domnitorul Lombardiei.tînără. restaurare a Poloniei. Alphonse de Lamartine. Heinrich Luden (1780-1847). Revoluţionarii francezi Volney. expulzînd Austria din provinciile de peste Alpi. la conferinţa păcii de la Thorn. la 18 mai 1790. viguroasă. la Nicefor Phokas. unitate a Italiei. lansează Proclamaţia către miniştri plenipotenţiari străini în Franţa în care anunţă oficial respectul Republicii Franceze faţă de naţiunile străine. Joacob Szadek. pe baza conştiinţei şi voinţei colective întărită de legitimitatea unei comunităţi spirituale şi istorice cu identitate distinctă. Volney a prezentat Adunării Constituante.

Mancini i-a suprapus principiul acordării de libertăţi tuturor popoarelor pe baza dreptului naţionalităţilor. moravuri. limba. legătura comunităţii naţionale cu teritoriul său fiind dată de morţii îngropaţi în pămîntul teritoriului naţional. Elemente constitutive ale naţiunii Naţionalismul ca doctrină este credinţă că un anumit grup de indivizi reprezintă o comunitate naturală. . Este o mişcare a indivizilor ce doresc să-şi impună predominanţa naţiunii căreia îi aparţin în toate domeniile. obiceiurile şi tradiţiile comune definesc un folclor. o cultură populară. este important de văzut care sînt principiile constitutive ale naţiunii. o conştiinţă şi o persoană morală". Este doctrina care afirmă preminenţa interesului naţiunii în raport cu interesele de grup. Rasa este definită în sens de origine şi caracteristică etnică deci nu expresia caracteristicilor somatice ci a celor etnice. care ar trebui să trăiască într-un sistem politic unic. comună. instinctul naţional şi conştiinţa naţională. Deoarece doctrina naţionalistă. deci al suprapunerii organizării statale peste naţiunile preexistente. obiceiuri şi tradiţii. teritoriul. de clasă. numită naţiune. a istoriei proprii. ca expresie existenţială a sa. Teritoriul este reflectarea materială a ariei de răspîndire a unei naţiuni şi are dimensiunea spirituală în sensul larg de casă a comunităţii.principii. îşi află originile în definirea termenului de naţiune. Emile Boutroux susţinea că "problema care este creată de principiul naţionalităţilor este aceea de a şti dacă un anumit grup de oameni este întradevăr o naţiune. şi principiul liberei dispoziţiuni a popoarelor. existînd însă şi diferenţe de abordare. ca element de identitate şi de legitimare a identităţii de comunitate. Astfel. moravurile. Principiului lui Kant privitor la acordarea de libertăţi tuturor oamenilor. respectiv care conştientizează această legătură intrinsecă dintre ei. loc de dezvoltare a vieţii proprii şi a strămoşilor. Instinctul naţional şi conştiinţa naţională sînt forme distincte manifestate prin reacţii de solidaritate a unei comunităţi cu indivizi ce-şi simt o origine comună şi o devenire comună. 3. vulgară. Diferiţii doctrinari s-au raportat la o serie de principii comune. naţionalismul. a indivizilor ce o compun. respectiv suveranitatea poporului şi legea naţionalităţilor drept postulate ale autodeterminării. în cadrul elementelor comune. acestea sînt rasa (etnia). principiul naţionalităţilor. Marea problemă a doctrinarilor naţionalismului a fost tocmai definirea identităţii naţiunii ca stadiu intermediar al comunităţii umane între familie şi întreaga umanitate. să fie independent şi să aibă dreptul să solicite un standard egal cu a celorlalte grupuri de acelaşi tip din lume. Limba comună este un alt principiu definitoriu.

spiritul de solidaritate şi de fraternitate."L'Europe politique et sociale"). În sfîrşit. comunitatea de aspiraţii. forţa morală şi cultul patriei. act suficient pentru a legitima dreptul naţiunii la un stat cu organizare proprie.Pe lîngă acestea. a etniei. Principiile naţionalismului Elementele constitutive ale naţiunii au indus în doctrina naţionalistă o serie de principii: principiul rasei.principiul echilibrului static . inclusiv al subordonării raselor (naţiunilor) inferioare celor superioare ( Le Play .principiul inegalităţii raselor şi a naţiunilor . principiul monarhic ( dinastic ) şi democratic. celelalte presupun o dezvoltare suplimentară. fiind reflectări exacte ale elementelor constitutive ale naţiunii. principiul limitei etnigrafice. principiul dreptului istoric. 4. consacră menţinerea cu orice preţ a statelor existente la un moment dat. Doctrina naţionalistă evidenţiază şi o serie de antagonisme doctrinare fundamentale: principiul dreptului istoric izvorît din posesiunea îndelungată a unui teritoriu şi de guvernarea îndelungată a unei naţiuni . diferiţi autori atribuie naţiunii şi alte elemente constitutive speciale: comunitatea de religie (religie dominantă). principiul limitei etnografice presupune întinderea statului pînă la limitele teritoriale ale existenţei naţiunii. Astfel. principiul legitimităţii . principiul liberei dispoziţiuni a popoarelor (dreptul la autodeterminare) şi principiul plebiscitului. Principiul dreptului istoric este dat de existenţa naţiunii ca element băştinaş pe teritoriul său. iar intrarea teritoriului în cadrul altui stat s-a produs prin anexare.opus principiului autodeterminării.care presupune privarea de drepturi a anumitor naţiuni în detrimentul altora. principiul plebiscitului permite consemnarea voinţei comunităţii naţionale în cauză ca expresie a instinctului naţional ajuns în stadiul de conştiinţă naţională prin plebiscit. ."Reforme sociale"). a posesiunii pe toată perioada existenţei sale sau într-un trecut istoric asupra teritoriului unde este băştinaşă. principiul etnic. în ciuda voinţei naţiunilor ( Maurice Block . Principiul liberei dispoziţiuni a popoarelor (dreptul la autodeterminare) presupune dreptul şi obligaţia naţiunii de a-şi organiza propriul stat în limitele teritoriale date de principiul etnic şi în baza dreptului dat de principiul naţionalităţilor. pentru a justifica necesitatea menţinerii imperiilor drept echilibru al celorlalte imperii şi imperativ în menţinerea păcii . Dacă asupra primelor două nu vom insista. forţă sau intimidare.elaborat de marile puteri în 1815. .dreptul monarhiilor de posesiune asupra teritoriilor şi de guvernare a naţiunilor (Talleyrand)."timpul scurs nu transformă niciodată violenţa în drept" (Mamiani)-.şi principiul superiorităţii statului asupra naţiunilor şi naţionalităţilor . la Congresul de la Viena.

al cărui suport este voinţa de a păzi Franţa de distrugerea unui viitor război prin salvarea universului tradiţional. Charles Maurras. voinţa lor de putere personală. Naţionalismul este dezvoltat pe criteriu lingvistic. La origine. pericolul fiind tot ceea ce este străin. trasformat specific. lăcomia aleşilor. reunite într-o federaţie reprezentată prin persoana regelui. Astfel Maurras pretinde că elimină disputele poliţiei. care face din rasa germană o rasă superioară. perfectă. bazat pe monarhie. Rolul său este unic în viitorul umanităţii pe care trebuie să o îndrume. deoarece reprezintă naţiunea. o misiune superioară. creuzet al intervenţiilor diverse. Charles Peguy (1873-1914) lansează teoria unui naţionalism umanist. Charles Maurras (1868-1952) fundamentează naţionalismul integral.5. doctrinele naţionaliste s-au situat în siajul a patru clasici: Charles Peguy. deschis. Maurice Barres (1862-1928) asimilează naţiunea patriei tradiţionale. cu o mare autonomie regiunilor. Johannes Fichte (1762-1841) dă naştere unui naţionalism rasist determinat de necesitatea renaşterii naţiunii germane. Maurice Barres şi Johannes Fichte. creştin. Patria este identificată cu naţiunea şi cu regele. pentru a se elibera de sub tirania lui Napoleon I. Părinţii ideologiilor naţionaliste Dacă însuşi conceptul de doctrină naţionalistă este contestat în planul doctrinelor politice de unii autori care lasă să se presupună existenţa a doar unui număr de ideologii naţionaliste parazitare . Rasa germană rămasă pură este destinată să conducă lumea.El vede un stat complet descentralizat. superioară celorlalte. monarhia ereditară fiind garanţia stabilităţii politice.în ceea ce priveşte naţionalismul ca ideologie. germana fiind considerată cea mai pură limbă. regele avînd puteri depline. Peguy a dat un fundament republican naţionalismului său. Coeziunea socială este posibilă prin influenţa religiei catolice din cauza "moralei înguste şi intransigente a catolicismului ca principiu organizator". Fichte fundamentează "cruciada împotriva a tot ceea ce denaturează naţiunea germană şi care atacă puritatea ei". . El vorbeşte despre "misiunea Germaniei în civilizarea lumii". majoritatea autorilor recunosc existenţa mai multor tipuri de naţionalisme ca ideologie. în concepţia sa. Monarhul absolut nu poate fi tiran. fără a fi jenat de un Parlament.fără însă a nega asemenea doctrine în domeniul dreptului. reinterpretînd istoria Franţei şi ajungînd la concluzia că monarhia reprezintă singurul regim de care Franţa are nevoie. conduce pentru binele comun şi nu din capriciu personal. sociologiei şi economiei .

6. teritoriu propriu suprapus răspîndirii etnice. necesitatea unei atitudini conservatoare din partea celor ce apără în continuare rolul naţiunii ca entitate pe scena politică. a. cere indivizilor loialitate faţă de naţiunea lor şi se opune cosmopolitismului. În al doilea caz. care susţine interesele burgheziei ca interese ale întregii naţiuni. a dat naştere. O încercare de clasificare a ideologiilor naţionaliste Doctrina naţionalistă avînd la bază principiile despre care am vorbit mai sus. în caz contrar lipsa concurenţei duce la sentimente de frustrare şi la mişcări naţionaliste. Naţionalismul solicită independenţa de stat a regiunii cuprinse între frontierele etnice. ideologiile vorbesc despre afirmarea naţiunii competiţia susţinerii valorilor proprii şi a propriei identităţi în concurenţă cu celelalte naţiuni. existenţa în acelaşi stat a unei naţiuni dominante. în diferite momente istorice. promovarea ideii de naţiune superioară dă naştere formulării unor drepturi suplimentare a propriei naţiuni peste ale altora sau în detrimentul altora. în funcţie de nivelul de afirmare al naţiunii şi ţelul pe care şi l-au propus teoreticienii şi. mai nou. respectiv a luptei contra unei alte naţiuni. a tendinţelor de supranaţionalizare şi autonomizare. a rasei superioare dezvoltată de pangermanism şi nazism.Aici îşi are originea teoria arianismului.cazul statelor multinaţionale. uneori unele dintre ele fiind fundamental opuse. a imperiilor . În cazul deţinerii tuturor prerogativelor fundamentale. În primul caz absenţa unor prerogative ale naţiunii-stat propriu. una dintre cele mai puternice ideologii ale lumii contemporane şi subliniază importanţa naţiunilor în dezvoltarea socială. la multiple ideologii naţionaliste în funcţie de existenţa naţiunii cu toate prerogativele sale. Unitatea politică şi unitatea naţională devin concruente. Naţionalismul ca ideologie este definit simplist drept ideologie a burgheziei.duce la necesitatea luptei pentru constituirea naţiunii cu toate aceste prerogatiove. .Caracterul naţional este un factor de diferenţiere între fiinţele umane. am catalogat mai multe tipologii ale diferitelor ideologii naţionaliste. de împlinirea sa în modul în care acest lucru a fost interpretat de diferiţii teoreticieni în diferite momente istorice sau conjuncturi politice. În baza acestor criterii.pentru dobîndirea acestor prerogative. în funcţie de decelarea unor tendinţe sau duşmani ai existenţei naţiunii. în sfîrşit. Egalitatea sau inegalitatea naţiunilor Ideologiile naţionaliste privesc naţiunea în centrul cărora se nasc drept egală cu celelalte naţiuni sau superioară celorlalte naţiuni.

c. Din acest punct de vedere. spiritual. Dacă teritorial acest punct nu poate fi acoperit. d. transpunînd în alt plan încercarea de control asupra spaţiului etnic. Naţionalismul mişcărilor de eliberare din diferitele colonii şi cel al Fronturilor Populare din statele neruse ale fostei URSS pot fi privite drept exemple clare ale acestui tip de naţionalism. De la promovarea naţiunii la lupta cu alte naţiuni Acest criteriu vizează în special modul de interpretare teoretic al identităţii unei naţiuni: afirmarea propriei identităţi. e. Dacă privim frontiera drept o categorie sociologică. Criteriul mai poate vorbi despre identitatea în sine sau contra celorlalţi. în timp ce caracterul defensiv sau de conservare al frontierei preexistente se manifestă prin susţinerea recunoaşterii şi afirmării minorităţii proprii din staltele vecine. Naţionalism antiimperialist şi anticolonialist Este clasic în cazul naţiunilor subordonate imperiilor sau parte a coloniilor unui stat. de apărare a minorităţilor şi promovare a identităţii lor în statele vecine. Politica ofensivă sau defensivă a frontierei: Tendinţa oricărui tip de naţionalism este extinderea frontierei statului pînă la acoperirea spaţiului etnic al naţiunii. Unele acceptă tratatele existente. naţiuni ce doresc să-şi dobîndească fie o autonomie largă. schimbările etnice pe căi legale şi creşterea caităţii profesionale şi spirituale a populaţiei din zona de frontieră. . Menţinerea sau modificarea frontierelor Din acest punct de vedere ideologiile naţionaliste se poziţionează diferit în raport cu situaţia negociată a frontierelor existente. de spaţiu de contact între două naţiuni şi nu de linie geografică ce dă conţinut noţiunii juridice de graniţă. există elemnete de control transfrontalier de altă natură care se vehiculează.b. sau negarea calităţilor celorlalte naţiuni. ofensiva etnică transfrontalieră se realizează prin mişcări de populaţie în zonele de contact. ideologiile naţionaliste se împart în cele ofensive şi cele defensive. în celălalt caz fiind vorba despre principiul revizionist al modificării frontierei existente şi al reajustării. la anumite perioade de timp.control economic. cultural. a frontierelor în funcţie de situaţia etnică existentă. sublinierea diferenţelor faţă de ele prin definirea propriei identităţi în raport cu identitatea celorlalte naţiuni. prin reliefarea caracteristicilor şi elementelor proprii naţiunii în cauză. fie suveranitatea totală într-un stat care să coincidă cît mai bine cu frontierele etnice.

dorind fie integrarea minorităţilor în cultura şi tradiţiile poporului băştinaş. găsesc în minorităţi cauza tuturor relelor din propriul stat sau chiar luptă pentru puritatea etnică. în istoria formării statului naţional. există naţionalismele care dobîndesc nuanţe şovine şi xenofobe atunci cînd. o provincie. fie prin legi discriminatorii. în funcţie de etnie. ajunşi prin voinţă proprie. respectiv ca identităţi distincte de naţiunea ce a dat naştere statului. Naţionalisme unioniste şi integraţioniste O altă categorie de formule naţionaliste sînt cele referitoare la reunificarea unui stat din două entităţi politice preexistente. excluzînd o altă variantă. O altă parte separă populaţia în băştinaşi şi alogeni. invocînd condiţii istorice de timp a prezenţei minorităţii pe teritoriu.f. O serie de naţionalisme acceptă legitimitatea de băştinaşi locuritorilor de alte naţii. Naţionalismul regional Un alt tip de naţionalism susţine constituirea. De la purificarea etnică la supunere etnică (rasistă). prin acordul statului gazdă în condiţii grele de exil. afirmarea şi fiinţarea unor grupuri disctincte ale unei naţiuni care să-şi propună să fie recunoscute şi legitimate ca naţiuni în sine. din vitregiile istoriei. de orice naţionalitate. avem de a face cu naţionalismul regional sau regionalism. fie menţinerea identităţii minorităţii dar în condiţiile loialităţii faţă de statul gazdă. Minoritatea este considerată pe aceeaşi poziţie cu naţionalitatea majoritară. Aceste tipuri de naţionalisme prevăd însă întîietatea majoritarilor la conducerea statului. ªi aceste categorii recunosc drepturile egale ale tuturor cetăţenilor. pe acelaşi spaţiu. h. Cînd legitimarea identităţii unui grup segregaţionist se referă la o regiune ce a fost. În fine.şovinism. xenofobie. g. fie că este vorba despre reprezentanţii unei minorităţi a altei naţiuni vecine în propriul stat .naţionalisme autonomiste . pentru eliminarea minorităţii fie prin încurajarea plecării ei. pe diferite motivaţii. Naţionalisme autonomiste şi segregaţioniste. Ideologiile se pot cala pe două tipuri distincte de reunificare a celor două structuri într-una singură prin unire sau prin integrarea unuia dintre state în structurile celuilalt stat.fie de un grup din naţiunea majoritară care îşi construieşte artificial o identitate naţională pentru a solicita ulterior acordarea prerogativelor naţiunii naţionalisme segregaţioniste. antisemitism O altă temă generatoare a nuanţelor ideologiilor naţionaliste este cea referitoare la relaţiile cu minorităţile etnice trăitoare în acelaşi spaţiu geografic (etnic). .

i. Naţionalism monarhic(dinastic) şi republican La origine. Naţionalismul juridic şi principiul subordonării legislative Este o categorie de naţionalisme care se rezumă exclusiv la aspectele juridice în raport cu legislaţia internaţională. modelele naţionalismului republican mistic al lui Charles Peguy dăinuie încă de la începutul secolului. principiul monarhic (dinastic) şi democraţia erau cele două componente obligatorii a oricărei ideologii naţionaliste. În plan politic elementele acestui tip de ideologie se pot combina cu orice alt tip de doctrină politică l. consacrînd prevalarea dreptului naţional pe teritoriul statului indiferent de locul unde s-a petrecut încălcarea legii. izolaţionism. k. Dacă coexistarea naţionalismelor cu dictaturile au devenit o evidenţă în pragul celui de-al doilea război mondial. oricare ar fi ea. de naţionalitatea sau cetăţenia celui în cauză. există cazuri de naţionalisme construite pe structuri atee ( vezi cazul Italiei fasciste al lui Musolini ). a protecţionismului şi încurajării producţiei autohtone. fără a exclude neapărat existenţa altor religii. Construirea naţionalismului prin subordonarea sa religiei duce la naţionalisme fundamentaliste (integrisme) ale căror principale trăsături sînt subordonarea structurilor statului faţă de şeful religios al comunităţii şi excluderea oricăror alte religii. obiceiuri. m. Naţionalism creştin şi naţionalism ateu Deşi părerile politologilor sînt împărţite. de legislaţia altor foruri internaţionale sau de hotărîri ale altor instanţe în speţa în cauză. j. Naţionalisme economice şi protecţionismul Reprezintă cantonarea ideologiei naţionaliste exclusiv în chestiuni economice. Naţionalism anti-integraţionist (antiinternaţionalist) . Natura religiei în cauză nu are neapărat legătură cu existenţa sau non-existenţa naţionalismelor religioase fundamentaliste.poziţia faţă de suveranitate Cuprinde nuanţele ideologiilor naţionaliste de la antiunionism şi autonomism pînă la euroscepticism. părerea generală fiind aceea a asocierii statului naţional cu o religie naţională. condamnarea în contumacie şi executarea sentinţelor chiar şi dincolo de hotarele statului. antifederalism şi interguvernamentalism şi pînă la refuzul de a ceda oricare tip de suveranitate a statului în raport cu instanţe internaţionale sau supranaţionale care adoptă . El se combină cu refuzul extrădării. cutume. de promovare a propriei producţii.

iugoslavă. a panslavismului.cazul naţionalismului european. .statală. Supranaţionalismele . naţionalism suprastatal Acest tip de naţionalism ţine de necesitatea legitimării identităţii unui grup supranaţional şi se defineşte prin construirea unei "supranaţionalităţi": federală-cehoslovacă. americană .moldovenismul şi alte statalisme . Naţionalismele antiintegraţioniste merg cu renunţarea la diverse prerogative ale naţiunii şi statului naţional pînă la nuanţe ce se rezumă la a apăra exclusiv cultura naţională şi identitatea spirituală ca unică raţiune a supravieţuirii statului şi naţiunii. pangermanismului. panortodoxismului.sau suprastatal . naţionalism statal.hotărîri altfel decît prin consens. sovietică. n.naţionalism federal. prin construirea unei "naţionalităţi" oricărui stat recunoscut pe plan internaţional .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful