P. 1
DESPRE CÂINE

DESPRE CÂINE

|Views: 93|Likes:

More info:

Published by: Marganutza Florinutza on Jan 18, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/09/2013

pdf

text

original

DESPRE CÂINE

Publicat de admin

Alexandru BACIU

Cuvânt înainte
Rolul acestei cărţi nu este de a convinge pe cineva în ceea ce priveşte importanţa, locul şi rolul câinelui în societatea umană, de la începuturile ei şi până în prezent. Sunt mult mai convingătoare zecile de desene rupestre, sutele de picturi de inestimabilă valoare, miile de pagini din literatura universală, sutele de mii de articole din ziare, fotografiile şi filmele nenumărate ce au avut ca personaj central acest minunat animal. Rolul acestui animal a fost extrem de divers, marcat de o continuă schimbare, urmare a extraordinarei adaptabilităţi a acestei specii. Încercaţi să vă gândiţi ce evoluţie spectaculoasă a avut câinele de-a lungul ultimilor 10.000 de ani: de la câinele sălbatic la paznicul credincios de pe lângă aşezămintele umane, de la la câinele sfânt din Tibet, la câinele de luptă din Asiria, de la paznicul de oi din Scoţia la câinele de agrement, de la credinciosul şi neobositul vânător la câinele poliţist, etc. Rolul important pe care îl are la ora actuală câinele în terapia diverselor boli psihice este un semn clar că potenţialul acestui animal este uriaş, iar viitorul ne va furniza noi surprize în ceea ce-l priveşte. Această carte este un summum al răspunsurilor date de-a lungul activităţii mele de clinician miilor de întrebări venite din partea celor care îşi doreau sau aveau deja un câine. Este o carte care se doreşte a fi citită şi înţeleasă de orice pasionat al acestui splendid animal, fapt pentru care maniera de prezentare a problemelor este mai relaxată, mai “prietenoasă” decât în cărţile apărute până în prezent pe această temă. Având certitudinea că orice este perfectibil pe lumea aceasta (inclusiv această lucrare) aş fi sincer bucuros dacă aceia dintre Dvs. care consideraţi că anumite aspecte nu sunt suficient de amănunţit tratate mi-aţi semnala acest lucru.Vă asigur de faptul că orice sugestie din partea Dvs. este bine venită !

Despre alegerea unui câine
Studiile au arãtat cã persoanele în vârstã care deţin un cãţel sunt mai sãnãtoase şi trãiesc mai mult decât cele care nu posedã animale de companie. Este de la sine înţeles cã pentru o persoanã în vârstã un cãţel de talie micã este mult mai uşor de întreţinut decât un dulãu viguros; cu toate acestea acel cãţel mic înmagazineazã în trupul sãu micuţ toate obiceiurile şI instinctele rasei canine… Înainte de a vã lua un câine este bine sã vã puneţi câteva întrebãri: Sunteţi o persoanã activã ? Călătoriţi mult ? Lipsiţi des din localitatea unde locuiţi ? Aveţi rãbdare ? Este bine sã ştiţi cã un câine poate trãi oriunde atâta vreme cât se aflã împreunã cu persoanele pe care la iubeşte… Cu toate acestea “smulgerea “ unui animal din spaţiul sãu natural şi aducerea sa la oraş într-un apartament de bloc are preţul ei…. Câinii mari, activi, au oricum nevoie de spaţiu unde sã se “desfãşoare”, ceea ce implicã dezordinea aferentã “genului” lor de activitãţi: alergat, tãvãlit, smotocit jucãrii, carpete şi covoare deranjate, pantofi roşi, mãsuţe rãsturnate…. Câinii zgomotoşi vor lãtra de zor la tot ce mişcã sau doar de distracţie indiferent dacã de cel mai apropiat vecin vã desparte 1 km sau un simplu perete…. Oricum locuitorii oraşelor vor trebui sã-şi aleagã companioni patrupezi care sã fie tot atât de activi şi sã iubescã mişcarea precum stãpânii lor…. Dacã v-aţi dorit din totdeauna un câine însã nu l-aţi întâlnit încã pe cel dorit …. mai gândiţi-vã !!!! Existã tot felul de rase de câini: câini curaţi şi uşor de îngrijit (pentru persoane pretenţioase), câini care manâncã puţin (pentru persoane ce se sperie de acest lucru). Dacã sunteţi alergic la firele de pãr, optând pentru un câine fãrã pãr (Golaşul chinezesc, Golaşul mexican) puteţi beneficia de compania unui excelent însoţitor patruped fãrã a fi deranjat de viaţa mizerabilã pe care v-o provoacă sinusurile veşnic înfundate….. Ideea existenţei firelor de pãr pe covoare vã ridicã tensiunea ? Nu disperaţi….. Alegând rasa adecvatã (vã recomandãm terierii sau pudelii care nu lasã pãr dacã aveţi grijã sã-i periaţi zilnic) puteţi beneficia atât de un prieten patruped cât şi de covoare curate ! Existã şi rase care care sunt extraordinar de curate: Basenji se linge cu frenezie (ca o pisicã), iar puii de Shar Pei se învaţã unii pe alţii sã-şi facã nevoile acolo unde vor stãpânii….. Pentru cel care vrea sã cumpere un cãţel, alegerea acestuia este o problema dificilã din douã puncte de vedere: - felul de câine (rasã,vârsta, etc.). - care cãţel din cuib. Alegerea rasei de câine trebuie sã se facã în directã concordanţã cu spaţiul locuibil avut la dispoziţie, cu tipul de casã (bloc, casã la curte), cu sau fãrã vecini etc. Nu recomandãm ca într-o garsonierã sã vã luaţi un Dog german deoarece dupã 6 luni, un simplu acces de bucurie îl va face sã mãture cu coada tot ce se aflã pe servante sau mãsuţe . De asemenea, din punctul de vedere al curãţeniei, este greu de crescut la bloc un câine cu pãrul lung genCollie Rough, Borzoi, sau Ciobãnesc Românesc, pentru cã aceştia nãpârlesc uneori de 2 ori pe an, iar în rest pierd pãr tot timpul, fãrã sã mai vorbim de noroiul pe care îl aduc în blanã, când vin de la plimbare în perioadele ploioase.

Dacã aveţi probleme cu vecinii mai în vârstã sau bolnavi, nu vã luaţi un câine agitat şi vesel de genul Fox terrierului, Caniche-ului, Braque-ului german, Schnauzer-ului, pentru cã acesta va lãtra des, va alerga de colo-colo şi cu siguranţã vã va deranja vecinii. În privinţa vârstei cânelui, în funcţie de scopul achiziţionãrii acestuia, pot exista mai multe variante. Dacã aveţi nevoie de un câine de pazã şi apãrare, este indicat sã vã luaţi un cãine ajuns cât mai aproape de maturitatea corporalã având în vedere cã dacă este un pui de 2-3 luni va fi în stare sã vã apere de abia dupã un an. Este greşitã ideea cã un câine mai în vârstã nu se poate adapta la noii stãpâni sau adaptarea sa este foarte dificilã. Câinele este un animal cu un psihic echilibrat, principala lui preocupare fiind aceea de a iubi şi de a fi iubit necondiţionat de cel ce are grijã de el. În afarã de aceasta, un câine adult nu mai face murdãrie în casã, este “scãpat” de bolile de tineret, este vaccinat şi de aici o serie de avantaje ce nu trebuiesc deloc neglijate. În cazul în care achiziţionaţi un pui, vârsta optimã este de 6 sãptãmâni şi aceasta pentru a fi siguri cã vaccinãrile se vor face corect. De aceea nu achiziţionaţi un pui de câine de 10-12 sãptãmâni decât în condiţiile în care sunteţi siguri de veridicitatea vaccinãrilor înscrise în carnetul sãu de sãnãtate. În cadrul cuibului, alegeţi un pui care sã corespundã standardului de rasã în ceea ce priveşte culoarea, care sã nu fie mult mai mic sau mult mai mare decât ceilalţi sau sã nu fie cumva bolnav. Pentru aceasta este bine sã verificaţi dacã are poftã de mâncare cerând crescãtorului sã-i dea de mâncare. Rareori un pui bolnav va avea poftã de mâncare. Un pui sãnãtos se va repezi la mâncare şi se va lupta cu ceilalţi sã-şi facã loc la castronel… Dacã vreţi ca puiul sã fie un exemplar curajos şi eventual mai agresiv, încercaţi sã-l necãjiţi şi vedeţi dacã se întãrâtã uşor şi latrã, eventual atacã, etc. Puteţi folosi şi metoda cu alegerea primului pui care vine la uşã când intraţi în casã, aceasta însemnând cã este un pui curios, activ, uşor de dresat. Alegerea sexului este o probleama dificilã, deoarece ambele sexe au avantaje şi dezavantaje. Faţã de masculi cãţelele sunt mai deştepte, învaţã mai uşor, sunt mai iubitoare şi mai credincioase, în schimb sunt mai fricoase faţã de alţi câini, intrã în cãlduri de douã ori pe an, pot face lactaţii nervoase sau tumori mamare dacã nu sunt date la montã. Masculii cresc mai mari, sunt mai puternici dar sunt mai agresivi, se bat cu alţi masculi şi fug de lângã stãpân când întâlnesc sau simt prin preajmã o cãţea în cãlduri şi de aici o serie întreagã de necazuri. În afarã de aceasta, masculii unor rase sunt predispuşi la formarea nisipului urinar, cu blocarea tractusului urinar.

Despre reproductia canina
Vom prezenta în acest capitol o serie de noţiuni ce se adreseazã celor ce doresc sã se ocupe de reproducţia caninã.

Despre femelă
Trebuie ştiut de la început faptul cã la aceastã specie, femela intrã in perioada de cãlduri de douã ori pe an, cu precãdere în lunile de primãvarã şi toamnã. Perioada de cãlduri dureazã aproximativ 20 de zile, în cursul ei existând trei etape de interes pentru crescãtor:

În perioada de debut care dureazã primele 4-5 zile cãţeaua îşi schimbã brusc comportamentul normal, devenind fie melancolicã, fie foarte neliniştitã, cu apetitul în general diminuat, cu scaune neregulate, eventual chiar diareice, urinând des. În prima zi, vulva este tumefiatã (mult mãritã faţã de normal), cu mucoasa vaginalã injectatã, având scurgeri serohemoragice în primele ore, ulterior hemoragice (roşu aprins). Ea elimină în mediu şi molecule de feromoni – substanţă menită să vestească pe toţi masculii din împrejurimi de faptul că exisată în zonă o femelă în călduri. Feromonii sunt eliminaţi de cãţea prin scurgeri vaginale, masculii simţindu-le de la mari distanţe (3-4 km). Cãţeaua se toaleteaza prin lins, neacceptând nici un mascul în aceastã perioadã de început de cãlduri, cu toate cã aceştia sunt extrem de interesaţi de ea. Perioada a doua a cãldurilor la cãţea începe dupã ziua a 5-a de la debutul acestora, când vulva deja nu mai este atât de tumefiatã ca la început, scurgerile vaginale fiind de culoare roşie închisã, cu aspect translucid. Cãţeaua îşi schimbã comportamentul faţã de masculi, acceptându-le “avansurile ” extrem de insistente, luând o poziţie caracteristicã pentru montã, dându-şi coada într-o parte şi proptindu-se pe cele patru picioare în aşteptarea saltului masculului. Perioada optimã de montã este între zilele 9 şi 15 de la începutul cãldurilor, cu preferinţã pentru zilele 10 -13, în care se vor face 2-3 monte. Perioada a 3-a, între zilele 15 şi 20 ale cãldurilor, se caracterizeazã printr-o diminuare treptatã a tuturor semnelor prezentate mai sus, scurgerile devenind insesizabile, vulva revenind treptat la dimensiuni normale, dorinţa de împerechere a cãţelei scãzând pânã la a deveni agresivã faţã de masculii care îi fac “avansuri”. Este bine de ştiut faptul cã orice cãţea intrã pentru prima data în cãlduri pe la vârsta de 6-7 luni (la unele rase chiar 8-10 luni), odatã cu ajungerea la maturitatea sexualã. Maturitatea sexualã apare însã cu mult înainte de cea corporalã (aceasta atingându-se la vârsta de 2 ani), drept pentru care nu se va monta nici o cãţea mai devreme de al treilea ciclu de cãlduri.

Despre mascul
Masculul, chiar dacã este capabil sã monteze de la varsta de 8-9 luni, nu trebuie lãsat sã facã acest lucru, deoarece la aceastã vârstã el se aflã încã în plinã perioadã de creştere în înãlţime. Activitatea sexualã determinã o creştere a nivelului de testosteron în sânge, lucru ce duce la fixarea calciului în oase, cu precãdere la nivelul cartilajelor de creştere de pe oasele lungi, stopându-se astfel prematur creşterea în înãlţime. O folosire neraţionalã, intensivã a animalelor pentru reproducţie este contraindicatã, fapt consemnat de cãtre toţi crescãtorii cu experienţã. Astfel, o cãţea poate fi montatã douã cicluri de cãlduri consecutive, la al treilea ciclu fãcându-se în mod obligatoriu o pauzã. Un mascul nu va fi folosit la mai mult de 60 de monte pe an, iar în primul an de reproducţie nu se vor depãşi 40 de monte.

Monta
În situaţia în care femela se gãseşte la prima ei montã, în general este neliniştitã, existãnd cazuri în care refuzã monta. În astfel de cazuri trebuie utilizat pentru montã un mascul cu experienţã, fiind indicat totodatã sã existe şi un al doilea mascul (de rezervã), pentru situaţiile în care femela refuzã cu obstinaţie un anumit mascul, chiar dacã acesta are experienţã.

având încã penisul captiv. în aceastã perioadã nu trebuie suplimentatã cantitatea de hranã. Toate aceste aspecte ne fac sa afirmãm cã practic. se va alege pentru împerechere o cãţea care a mai fost montatã şi care nu are un temperament nervos sau agresiv. producându-se în acest fel accidente . B2. În afarã de aceasta. D3. E). ulterior fiind încurajat sã facã saltul. lucru ce se va observa din tresãririle ritmice ale cozii . la unele rase ajungând chiar la 67-68 de zile. pe spatele cãţelei. În aceastã perioadã. Este foarte important ca locul de desfăşurare a montei să fie unul familiar masculului. dupã care câinele va ejacula. orientându-li-se cozile pe pãrţi diferite ale corpului. punându-i-se o lãbuţã. crezând cã vrem sã-i împiedicãm sã monteze). începând să se zbatã. Vor rãmâne în aceastã poziţie între 10 şi 30 minute (rareori 40 minute). Din punctul de vedere al modului în care trebuie hrãnitã cãţeaua gestantã în timpul sarcinii. B12. deoarece deseori cãţeaua se plictiseşte şi încearcã sã se separe. La palparea abdomenului se pot simţi puii ca nişte blocuri de gheaţã în apã. perioada de gestaţie evidentă (ce durează până în ultimile zile de gestaţie) şi perioada finală a gestaţiei(cele 2-3 zile premergătoare fătării. Dacã masculul nu face singur saltul. C) cât şi din cele liposolubile (A. Dacã şi în aceste condiţii. drept pentru care trebuie mãrit numãrul de mese pe zi. uneori chiar muşcând masculul. va fi orientat de stãpân cu blândeţe sã ia poziţia corectã şi sã facã intromisiunea (atenţie ! – masculii agresivi pot sã muşte în acest moment. o uşoarã tendinţã la îngrãşare şi o poftã de mâncare uşor crescutã. fiind indicat ca în aceastã perioadã stãpânii sã-i supravegheze. B6. atât din tipul celor hidrosolubile (B1. prin lateral. ea va fi ţinutã cu forţa. trãgând. Dacã masculul este începãtor. Imediat. eventual cu un scãunel sub abdomen.timp de 20 de zile consecutiv. ci doar calitativ modificatã. 10 zile pauzã şi reluarea tratamentului pentru încã 20 de zile.Monta la cãţelele neliniştite va fi precedatã în prealabil de administrarea a 1-2 comprimate de Diazepam. În această perioadă în organismul femelei se produc o serie de modificãri subtile de ordin hormonal. Va fi ajutat ridicându-i-se un picior peste crupa cãţelei. care determinã doar un comportament mai liniştit al acesteia. Coitus-ul propriu-zis. Începând cu ziua a 40-a de gestaţie. Recomandãm administrarea de polivitamine . Perioada a II-a de gestaţie debuteazã cu creşterea bruscã a poftei de mâncare a femelei pe fondul creşterii vizibile a gabaritului acesteia. . are o poftã de mâncare remarcabilă. cãţeaua refuzã monta. raţia alimentarã se mãreşte sãptãmânal cu 10 %. foetusii cresc destul de puţin şi ca atare necesarul de hranã suplimentarã pentru creşterea puilor este foarte mic. va fi ajutat cu blândeţe. este absolut obligatorie administrarea de vitamine. în sensul mãririi cu 10-15 % a cantitãţii de proteinã. preferându-se administrarea hranei în mai multe reprize. Întreţinerea căţelelor gestante Gestaţia la cãţea dureazã în mod normal între 57 şi 63 de zile. Femela se “rotunjeşte” pe zi ce trece. el va încerca sã se întoarcã cu spatele la cãţea. de preferinţă în curtea acestuia. dureazã circa 2 minute. În prima perioadã modificările nu sunt uşor de observat pentru crescătorull lipsit de experienţă. Dacã saltul se face într-o poziţie incorectã. avem trei faze: perioada de început de gestaţie (ce durează 3-5 săptămâni).

altul. Practic. cerând parcã ajutor. la mulgere. Cînd se apropie momentul fãtãrii. În timpul acestora. chiar la începutul perioadei de gestaţie. În preziua fãtãrii. lanţul mamelonar este deja evident. Înainte de aceasta însã. pentru cã în momentul fãtãrii. cãţeaua (cu referire la exemplarele ce sunt ţinute în apartamente de bloc) îşi cautã deja un loc de fãtare şi e foarte probabil cã îl va gasi într-un loc nepotrivit (pe sau sub canapea. deoarece mâncând şi bând mai multe lichide. lichidul ia de cele mai multe ori aspect lãptos. unde sã nu deranjeze. îşi cautã culcuş. Ex: Un tratament imediat dupã împerechere urmat de încã unul cu 4 sãptãmâni înainte de fãtare folosind produsul LOPATOL 500. Trebuie verificatã prezenţa în hranã a magneziului. deoarece la fãtare va înghiţi placentele cãţeilor iar acestea sunt extrem de bogate în proteine.). Cu douã sãptãmîni înainte de fãtare. chiar dacã animalul nu prea are chef. schiaunã. În acest sens recomandãm folosirea unor produse care sã fie active atât în infestaţiile cu tenie cât şi în cele cu nematode (limbrici). premergătoare fãtãrii. se plimbã dintr-un loc într. iar din unele mamele. femela trebuie deparazitatã şi de ectoparaziţi (în special purici). uneori acesta apãrând cu 2-3 zile înainte de fãtare. nu are nici o importanţã acest lucru. La începutul perioadei de gestaţie. ce se va administra în tainuri mici şi dese ( 3-5 ori pe zi). fiţi atenţi sã nu sarã şi sã se loveascã. iar în ziua fãtãrii. absenţa acestuia putând provoca aşa numita eclampsie la fãtare. În ultima perioadã de gestaţie cãţeaua are nevoie de mai multe ieşiri din casã (aceasta dacã este ţinutã în apartament). . minerale. sub masa din sufragerie. Nu este însă obligatoriu ca toate aceste “semne” să fie prezente simultan. este absolut obligatorie deparazitarea cãţelei de viermi paraziţi intestinali. acest lucru conducând la creşterea prea mare a foetuşilor şi la o fãtare dificilã. Dupã fãtare în primele 2 zile cãţeaua va primi o hranã uşor digestibilã (supã de carne. cãţeaua devine neliniştitã. de apã). o afecţiune extrem de gravă. de produs la 10 l. care previne infestaţiile cu purici prin blocarea ciclului de reproducţie al acestora având în plus avantajul cã este complet lipsit de toxicitate pentru mamã şi pui. cãţeaua va fi dusã într-un loc din casã (sau din curte). Apariţia laptelui nu este însã un indiciu sigur de iminenţã a fãtãrii. cãţeaua va bea doar apã şi nu va mai mânca nimic. etc. acesta este primul semn clar al faptului cã fãtarea este iminentã. Într-adevãr. sã fie liniştitã.Dacã raţia este echilibratã din punct de vedere al conţinutului proteo-vitamino-mineral. prin îmbãiere cu substanţe ectoparaziticide (recomandãm NEOCIDOL 5 ml. carne fiartã sau tocatã. iar din mamele se poate mulge colostru. Nu neglijaţi plimbãrile. respirã sacadat. are o purgaţie şi o diurezã pe mãsurã. pentru cã la unele exemplare acestea sunt motive de avort. etc ). este inutil sã-i modificãm compoziţia. sã nu se încaiere cu alţi câini. lapte. fie administrându-se oral câte 1 comprimat pe lunã din produsul PROGRAM. vitamine etc. sã existe suficientã luminã şi spaţiu şi sã se poatã uşor igieniza locul. Din punct de vedere medical. este indicat sã se administreze hranã lichidã. În perioada a III a. în doza de 1 comprimat la 10 kg greutate corporalã . când vãd cã femela pierde lichid. apare un lichid translucid. Nu trebuie sã ajungem la o supraalimentare a cãţelei. Fătarea Crescãtorii fãrã experienţã intrã adesea în panicã în momentele premergãtoare fãtãrii. doar cantitatea fiind mãritã progresiv funcţie de consumul cãţelei.

prin apucarea de gât şi de picioruşe şi tragerea uşoarã înapoi (în sens caudal) şi în jos spre piciorele cãţelei. Cãţeaua. Cãţelele. În scurt timp este posibil ca o nouã contracţie sã determine expulzarea altui pui. la care se repetã cele recomandate mai sus.Trebuie observat cu atenţie momentul în care încep contracţiile abdominale. activându-i circulaţia sanguină de la nivelul pielii. se toaleteazã şi începe sã lingã puiul. timp în care cãţeaua stã liniştitã. puii fãtaţi încearcã sã sugã. se poate întâmpla ca între expulzarea puilor sã treacã. nu are contracţii vizibile cu ochiul liber. şi va tăia cordonul ombilical ştergând bine puiul pe cap şi nãri. pentru ca acesta săpoată respira cu uşurinţă. îl poate face şi cãţeaua care. . cãţeaua are o puternicã contracţie abdominalã. Cu o forfecuţã aflatã la îndemânã se taie cordonul ombilical la 3-4 cm de abdomenul puiului. În acest timp. Astfel. fatã frecvent 5-7 pui. La cãţelele la care încã se mai simt prin palpare pui. masându-l în felul acesta şi pe abdomen sau sub codiţã. În momentul expulzãrii totale. între timp mãnâncã placenta. Ca sã ştim când s-a terminat fãtarea (mai ales dacã sunt intervale mari între expulzãri). se toaleteazã. cãutând sã prindã mamelonul pânã când reuşesc acest lucru. dupã care puiul se angajeazã în conductul vaginal şi se poate observa între labiile vaginale. Este bine de ştiut faptul cã în lipsa acestor contracţii momentul fãtãrii este încã departe. Este bine de ştiut faptul că dupã pierderile de lichid de la începutul fãtãrii cãţeii nu rãmân neprotejaţi. ţinându-l cu capul în jos. îşi linge puii. Dacã nu respirã. crescãtorii trebuie sã fie îngrijoraţi doar dacã trec mai mult de 4-5 ore şi nu mai apar contracţii. lucru ce-i stimuleazã reflexul de urinare şi defecare. este bine sã apelãm la medicul veterinar care prin palpare poate sã diagnosticheze terminarea fãtãrii. se maseazã energic la ceafã. ca o undã. Dacã puiul este învelit în placentã. fãrã ca puii ce apar dupã acest interval de timp sã aibã probleme ulterior. pentru a vedea dacã au apărut unele complicaţii sau este cazul sã se administreze substanţe ce provoaca apariţia contracţiilor uterine. şi i se strânge uşor între palme cutia toracicã pentru a-l determina sã respire. reteazã singurã cu dinţii cordonul ombilical. Acelaşi lucru însã. crescătorul va rupe placenta. rareori ajungând la 11 -13 pui. Un prim semn important ce relevă iminenţa fătării este acele al pierderii apei Există situaţii în care chiar după acest semn nu se produce expulzarea puilor. se odihneşte şi Atenţie !. de la 5-6 minute pâna la 6-7 ore. Dupã maximum 1-2 ore este bine sã se apeleze la un medic veterinar. dar deseori acestea le scapã şi acest lucru trebuie repetat. caz în care trebuie anunţat medicul veterinar. Existã însã şi posibilitatea ca urmãtorul pui sã aparã dupã câteva zeci de minute şi chiar ore. uşurând ieşirea capului puiului de cãţel (ce este acoperit de o membranã placentarã ce contine lichid şi care se poate sparge în acele momente). fiind în continuare legaţi de placentã prin intermediul cordonului ombilical. Cu câteva clipe înainte de expulzarea fiecãrui pui. Acesta este momentul în care cãţeaua poate fi ajutatã. Pot fi ajutaţi punându-li-se mameloanele în gurã. uscându-l. Existã însã unele exemplare la care expulzarea puilor poate dura chiar 18 -20 ore. este posibil ca puiul sã fie legat încã prin cordonul ombilical de placenta rãmasã în uter.

cum ar fi : subnutriţie. sã nu se pãstreze mai mult de 6 pui deoarece producţia de lapte nu este suficient de mare la primipare. De asemenea. şi nu au un miros deosebit. rahitism. Pentru a înţelege mai bine acest aspect. afecţiuni hepatice. ca la femelele care fatã pentru prima datã (primipare). este bine de ştiut faptul cã circa 10 zile dupã fãtare. cu miros respingãtor. În orice caz este indicatã administrarea în prima zi a fãtãrii a câtorva drajeuri de Saprosan (2 drajeuri la 12 ore). sã digere. ceea ce va duce la o serie de complicatii ulterioare. Ca exemplu. Cu blândete. producţia de lapte a unei cãţele de ciobãnesc german variazã astfel: . sanguinolente. drept pentru care puii nu vor beneficia de o cantitate suficientã de lapte. defecte de aplomb. Acesta nu va rezista. este posibil ca femela sã aibã scaune diareice datoritã placentelor pe care le mãnâncã la fatare. talie micã. cu defecte de culoare la trufã. iar mama va fi pur şi simplu secãtuitã. care se numesc loşii. vã prezentãm viteza de creştere a unui pui de ciobãnesc german: Vârsta în luni 0-6 luni 6-12 luni 12-18 luni 24 luni % de greutate din talia unui adultului creşte pânã la 60 % creşre pânã la 70 % creşte pânã la 75 % ajunge la 100 % În prima şi a doua zi dupã fãtare. înseamnã cã femela a contractat o infecţie uterinã la fãtare şi trebuie apelat de urgenţã la un medic veterinar. au un ritm de creştere extraordinar de rapid. deoarece nu se vor încadra în standardul de rasã şi nu vor putea fi înscrişi în Cartea de Origine Românã. de culoare gris-verzuie sau gãlbuie. se recomandã a fi eliminaţi. poate fi şi secreţia de ocitocinã necesarã lactaţiei şi involuţiei uterine post-partum. puii subponderali. cãţeaua se ocupã de pui şi deseori refuzã sã plece de lângã ei (chiar şi afarã. drept pentru care va fi sacrificat. are un necesar zilnic de 4000 kcal/zi. cãţeaua se scoate din cuib dupã care se obişnuieşte şi totul reintrã în normal. la animalele de rasă. având în vedere faptul cã fiecare pui ar avea nevoie de 200 kcal/kg greutate vie/zi. etc. sã absoarbã şi sã utilizeze mari cantitãţi de substanţe nutritive. cãţeaua trebuie sã mãnânce. drept pentru care necesarul de hranã este foarte mare. Dacă ţinem cont de faptul cã laptele de cãţea are doar 1300 kcal/l. Existã şi situaţii în care cãţeaua îndepãrteazã cu obstinaţie câte un pui de la supt. rezultă că puii au nevoie de circa 3 l de lapte zilnic. De asemenea. putând avea hipocalcemie. care are 8 pui (ce cântãresc cu toţii la 3-4 sãptãmâni în jur de 20 kg). Despre alimentatia catelei în lactatie În perioada de lactaţie. pentru a produce cantitatea de lapte necesarã hrănirii puilor. etc. translucidã. Ca exemplu. care are ca efect secundar şi accelerarea tranzitului intestinal. Ele au deci culoare roşie. pentru necesitãţi fiziologice) sau pânã la castronul cu apã sau mâncare. în primele 2 sãptamâni. Cãţeii. iar căţeaua este apatică. pe cap..Dupã fãtare. are trufa uscată şi bea foarte multă apă refuzând însă mâncarea. pentru a preveni o disenterie cauzată de placentele consumate de căţea cu ocazia fãtãrii. Dacã remarcaţi niste loşii cu un aspect mucos sau mucopurulent. O altã cauzã a diareei. pe care le obţine din laptele matern. indiferent de ce vom întreprinde noi. cãţeaua are o serie de scurgeri normale. singurul lor aliment fiind laptele matern. o cãţea de talie mare (de 28-30 de kg). Este recomandabil.

de lapte. La 6 săptămâni au aflat deja o mulţime de lucruri despre organismul lor. necesitã hrãnirea cu proteine de foarte bunã calitate. deci de 3.6 22.07 106 Despre îngrijirea cateilor Puiul de câine intră în viaţă orb şi surd fiind astfel total neajutorat.9 0. cãţeaua trebuie sã foloseascã hranã în valoare energetică de 5300 kcal.1 9. mamei.8 12.13 0. . despre crescător. fiind din acest punct de vedere toatal dependenţi de căldura oferită de trupul mamaei lor precum şi de cea a aşternutului din cuib. aşternutul încălzit.4 8. Se ştie că ochii li se deschid începând cu ziua a 13 a. habitat.7 0.5-4 ori mai mare decât cel normal. la care se adaugã încã 1800 kcal/zi pentru nevoile proprii. căţeii se ghidează doar cu ajutorul senzorilor de căldură amplasaţi în vârful nasului.11 70 Pisicã 81. iar conductul auricular se “destupă” abia după 17 zile de viaţă.3 3. Rezultã un necesar energetic total de 7100 kcal/zi. În primele zece zile căţeii nu-şi pot controla temperatura corporală. În rarele lor “plimbări” efectuate în stilul “târâş”. etc. Între 3 şi 6 săptămâni de viaţă a căţeilor e “marea explorarei” a lumii înconjurătoare. comparativ cu alte specii: Componente apã % substanţe uscate % proteine % grãsimi % cenuşã % lactozã % calciu % fosfor % energie (kcal/100g) Cãţea Vacã 77.5 0.3 4.12 0. Cu toate acestea ritmul lui de creştere este atât de rapid încât numai câteva săptămâni îi sunt suficiente pentru a se putea adapta condiţiilor mai mult sau mai puţin vitrege de mediu.1 5.3 4. vitamine şi substanţe minerale. care îi ajută să aleagă locurile ce emană căldură: trupul mamei. deoarece producerea unei proteine complexe cum este cea din lapte. doar pentru nevoile proprii. Atenţie deci la compoziţia în proteine.2 87.8 4.2 4 0. vitamine şi substanţe minerale a hranei administrate ! Prezentãm în continuare compoziţia laptelui de cãţea. etc.22 135 3. corpul fraţilor din cuib.1 3.5 18.5 6.10 66 Caprã 87 13 3.8 5.5 6.28 0.04 0.5 8. cel al fraţilor.9 3. Ar fi simplist sã credem ca mãrind de 3-4 ori cantitatea de hranã am rezolvat problema.Perioada 1-15 zile 15-30 zile 30-45 zile Cantitatea de lapte 700 ml 1000 ml 300 ml Pentru 4000 kcal conţinute de 3 l.

colostrul (secreţie mamarã prezentã doar în primele 2-3 zile de lactaţie). îi încălzeşte. cu anticorpi “împrumutaţi” de la mamã. devin tot mai independenţi. ţinând de starea imunologicã a cãţelei. reiese cu claritate faptul cã sistemul imunitar posedã o “memorie” imunitarã limitatã în privinţa principalelor boli canine. însoţitã de dureri abdominale (colici). în cazul în care femela nu este deparazitatã la începutul sarcinii. la circa 3 sãptãmâni. datoritã posibilitãţii crescute de reinfestare cu nematode (larvele de nematode în migraţie prin corpul femelelor nedeparazitate pot sã ajungã în glanda mamarã şi de aici în laptele pe care îl consumã cãţeii). eventual diaree. ca urmare a unor schimbãri bruşte de alimentaţie. fapt ce o determină pe căţea să aplice regulile canine de educaţie. Jucându-se. Apare des senzaţia de vomã. toţi puii trebuiesc deparazitaţi (dehelmintizaţi). lucru care se observã prin examinarea abdomenului. Existã însã posibilitatea ca. În canise. respectiv vaccinarea sau lipsa vaccinãrii acesteia. lucru ce le va folosi mult în viitor. . Este extraordinară această evoluţie rapidă la un animal care la două săptămâni abia se poate târî şi care după numai şapte zile se deplasează cu uşurinţă…. îi spală. parvoviroza (P). rabie (R). Pe aceastã cale. 1 comprimat la 2 kg greutate corporalã. hepatita Rubbarth (H). Astfel. Începând cu trei săptămâni de viaţă căţeii încep să se joace între ei. După fătare căţeaua face absolut totul pentru puii ei: îi hrăneşte. transformându-se în adevărate lupte ce au ca scop final alegerea celui care va domina. ca exemplu: boala lui Carree (jigodia-D). cãţeii pot face uneori deranjamente stomacale pasagere. De aceea este absolut necesarã vaccinarea anualã a cãinilor contra acestor boli. cãţeii pot fi intens parazitaţi cu ascarizi. folosindu-se de două instrumente de corecţie extrem de eficace: mârâitul şi muşcătura. aptitudinile de comunicare verbală (mârâieli). mai ales dupã ce mãnâncã. Cei “şapte ani de acasă” pentru căţei sunt chiar primele trei luni de viaţă în care învaţă atât de mult … Acesta este motivul pentru care luaţi devreme din cuib căţeii pierd multe lecţii folositoare pentru educaţia lor … În aceastã perioadã în condiţiile unei alimentaţii corecte nu apar probleme medicale sau de creştere. începând cu vârsta de 14 zile se recomandã tratarea cãţeilor de 4-5 ori la un interval de 2 sãptãmâni. conţine o întreagã gamã de imunoglobuline (anticorpi). În aceste condiţii. Acestea se rezolvã imediat cuSaprosan administrat în hranã. În situaţiile în care cãţeaua a fost deparazitatã înainte de fãtare. care îi asigurã o imunitate pasivã. Cel mai mare câştig al acestei perioade este acela că învaţă să trăiască alături de alţi câini.În această perioadă de intense acumulări ei încep să-şi creeze şi dezvolte propria personalitate ce se va dezvolta rapid până la maturitate. pentru pregãtirea vaccinãrii la cãţei se recomandã 2 tratamente la un interval de 28 de zile. unii viermi ascarizi sã traverseze placenta şi sã pãtrundã în tubul digestiv al cãţeilor. care este extrem de voluminos în comparaţie cu restul corpului (“burtã de batracian”). specifice fiecãrei boli în parte. În urma începerii hrãnirii suplimentare. etc. etc. leptospiroza (Li.Lc). Un aspect important este cel al imunizãrii cãţeilor. dupã 14-20 de zile de viaţã. unde sunt douã situaţii distincte. Această joacă capătă uneori accente mai dure. Dupã cum se ştie. cãţelul primeşte prin supt o anumitã cantitate de anticorpi. Recomandãm produsul Lopatol 100. limbajul corpului. Din studiile efectuate pânã în prezent. Pe măsură ce căţeii cresc. abilitatea acestora. ei îşi dezvoltă capacitatea de coordonare a mişcărilor.

trebuie avutã maximum de grijã. dureazã maximum 6-7 sãptãmâni. o serie de autori recomandã vaccinarea anualã pânã la 6 ani. ulterior anticorpii fiind digerati ca orice alte proteine ajunse în tubul digestiv. la 11-12 sãptãmâni. 8. 9-12 sãp. 12 sãp. de preferinţã cu un vaccin polivalent care sã conţinã D. respectiv organele anticorpoformatoare sã înceapã sã secrete anticorpi. Scheme de vaccinare Vârsta 6. Pentru definitivarea schemei de imunizare. dacã de la ultima vaccinare au trecut mai mult de 6 luni. iar anticorpii secretaţi în urma vaccinãrii neasigurând o protecţie eficientă. practic.7 sãp. la care însã nu nu se mai face rapel la douã sãptãmâni.9 sãp. spre a nu lãsa cãţeii în contact cu alţi câini. Anual unde : P * * * * H * * * J * * * Li+Lc A * * * * * * Pi * * * T * * P = parvoviroza Lc = leptospiroza J = jigodia (boala lui Carre) Li = leptospiroza . P. H. suficient de mare de anticorpi. astfel că înainte de expirarea acestei perioade. deci restul de valenţe trebuie repetate dupã 14-20 de zile. Li. motiv pentru care este esenţialã hrãnirea puilor cu lapte matern în prima zi de viaţã. Imunitatea dobânditã pasiv de cãtre cãţei. însã noi recomandãm vaccinarea pâna la vârste înaintate. este obligatorie. trebuie subliniat faptul cã prima vaccinare cu orice vaccin conferã o imunitate slabã. cu vaccinuri polivalente (ce includ şi vaccinul antirabic). de numai 70-80 %. cunoscând multe cazuri de câini îmbolnãviţi de jigodie la 12-13 ani. În afarã de aceasta. se face a doua vaccinare. În aceastã privinţã. Lc. drept pentru care se recomandã vaccinarea femelei înainte de montã. Observãm faptul cã. Recomandãm ca nici un cãţel sã nu fie scos din casã mai devreme de 4-5 zile dupã a doua vaccinare cu vaccin polivalent. trece o perioadã de 14-20 de zile. În continuare se va repeta vaccinarea anual. din cele 5 valenţe doar (P) se repetã. deoarece în aceastã perioadã practic puii nu au nici o protecţie imunologicã. conform legislaţiei în vigoare şi o vaccinare antirabicã (R) dupã vârsta de 3 luni. este necesarã vaccinarea acestora în scopul dobândirii unei imunitãti active. Între momentul vaccinãrii şi momentul apariţiei în sânge a unui numãr (titru). Cele arătate mai sus fac absolut necesare 2 lucruri : 1) La vârsta de 5-7 sãptãmâni. 2) La 8sãptãmâni (deci la minimum 2 sãptãmâni de la prima vaccinare). Cantitatea de anticorpi din colostru este evident mai mare dacã memoria imunitarã este “atenţionatã” printr-o vaccinare. deşi au fost vaccinaţi pânã la 6-8 ani.Aceşti anticorpi pot traversa mucoasa intestinalã a cãţeilor doar în primele 24-48 de ore de viaţã. printr-un aşa numit rapel de vaccinare. anticorpii maternali scăzând drastic.

În acest sens. ei pot merge pe propriile picioare şi sunt în stare sã înveţe sã lingã la castronelul lor sau al mamei lor. iar canalul auditiv extern cu 2 zile mai târziu. se ştie cã laptele de cãţea este de 2 ori mai bogat în proteine şi grãsimi decât laptele de vacã. se târãsc spre castronul mamei lor ghidaţi fiind de mirosul mâncãrii. În aceastã perioadã. la vârsta de 33-35 de zile. De aceea este absolut necesar ca laptele suplimentar administrat puilor sã fie cât mai apropiat. în condiţiile în care cãţeaua îi mai lasã sã sugã de 2-3 ori în în aceeaşi perioadã de timp. În legãturã cu acest aspect reamintim faptul cã la cãţel ochii se deschid dupã 13-15 zile de viaţã. zarzavaturi şi orez care în 3-4 zile vor fi apreciate foarte mult de cãţei . se preparã atâta lapte cât este necesar la o masã. se pot adãuga şi mese de supã de carne.(cu L canicola) (cu L icterohaemorragiae) H = hepatita Rubbarth Pi = Parainfluenta A = adenoviroza T = Turbare Despre alimentatia şi întarcarea cateilor sugari În general înţãrcarea puilor nu prea depinde de crescãtor. Astfel. La aceastã vârstã. este absolut necesar ca mâncarea lor suplimentarã faţã de laptele matern. considerãm cã aceastã hranã este idealã pentru aceastã vârsta. Rãspuns puternic > 16 zile > 25 zile > 24 zile > 25 zile Chiar dacã aceştia “orbi” fiind. în conţinut. În condiţiile în care la aceastã cantitate se adaugã 1 cãpãcel de vit. Trebuie ştiut faptul cã puii nu pot consuma altceva decât lapte pâna la 2-3 zile de la momentul în care aceştia fac ochi. drept pentru care trebuiesc încurajati în aceastã “temerarã ” acţiune. tocatã mãrunt. de laptele matern. Astfel. Puii sugari pot avea sau nu suficient lapte de la mamã. sã se asemene cu acesta cât mai mult posibil. nu sunt în stare sã La 17-18 zile de viaţã. funcţie de numãrul de cãţei pe care crescãtorul îi pãstreazã. pe lângã mesele de lapte. pentru cãţei recomandãm un amestec format din: 250 ml apã + 6 linguriţe de lapte praf + 1 gãlbenuş de ou + 1 linguriţa de zahãr şi bineânţeles. în funcţie de numãrul de pui. Dupã 3-4 sãptãmâni de alãptare cãţeaua este plictisitã şi rareori îi mai lasã pe pui sã sugã mai mult de 2-3 ori pe zi. AD3E. Redãm mai jos rãspunsul cãţelului la stimuli vizuali şi auditivi la diverse vârste: Acţiunea Rãspuns slab/variabil Clipire ca urmare a unui 4-16 zile excitant luminos Orientare vizualã 20-25 zile Tresãrire bruscã la 15-24 zile zgomote Orientare în spaţiu 18-25 zile consume acest tip de mâncare. deja puii vor consuma cu mare poftã bucãţele de carne fiartã. . cãţeluşii vor mânca în mod curent 3-4 mese în 24 de ore mâncare pregãtitã de crescãtori. La vârsta de 20-23 de zile.

este necesar ca ei sã fie hrãniţi cu biberonul. hrãnirea câinilor se face în mod obişnuit o datã sau de douã ori pe zi. lucru ce trebuie repetat de câteva ori în cursul zilei. D Acid citric ( suc de lãmâie ) Cantitatea 800 ml. este necesar sã li se maseze uşor abdomenul şi sã fie şterşi sub codiţe cu vatã udã. pânã când cãţeii încep sã mãnânce singuri. . Apar însã şi situaţii în care. Cantitatea de amestec creşte proporţional cu greutatea corporalã a cãţelului. peste care va trece uşor dacã în noul cãmin va fi întîmpinat cu dragoste şi cãldurã. dimpotrivã. de masare a acestuia exact aşa cum ar face dacă ar suge de la mama lor. În aceste condiţii. ce poate fi redusã ulterior la 26° C în a 2 a sãptãmânã. chiar dacã la început (15-16 zile) cãţeaua îi mârâie uneori fioros pentru repetatele “atacuri” la castronul ei cu mâncare. deşi îi hrãnim conform standardelor canine. Cãţeii orfani necesitã o îngrijire deosebitã mai ales în primele 2 sãptãmâni de viaţã. 2000 UI 500 UI 4 g. cu o cantitate de lapte ce creşte progresiv. timp de 3 sãptãmâni. Pentru a se compensa laptele matern se va folosi urmãtoarea reţetã: Denumirea alimentului Lapte de vacã integral Smântânã 12% Gãlbenuş de ou Fãinã de oase Vit.5-32° C în prima sãptãmânã de viaţã. trebuie apelat de urgenţã la medicul veterinar încã de la apariţia primelor semne de acest gen. îngrijirea şi hrănirea căţeilor proaspăt înţărcaţi Despãrţirea de mamã şi de ceilalţi fraţi este un stress destul de mare pentru puiul de cãţel. obţinem un animal obez sau. cãţeii nu pot fi alãptaţi de mamã. Despre creşterea. Din acest amestec se administreazã de 6 ori pe zi (nu şi noaptea). 1 buc. Dupã vârsta de 1 an.În felul acesta. În momentul hrănirii este necesar să fie ajutaţi să facă mişcările naturale de ţinere a biberonului. în funcţie de greutatea corporalã a acestora. unul slab şi cu articulaţiile şi razele osoase strâmbe ! În asemenea situaţie. A Vit. iar dupã 4 sãptãmâni la 23° C. dupã cum urmeazã: Vârsta ( zile ) 3 7 14 21 Cantitate faţã de greutate corporalã 15-20 % 22-25 % 30-32 % 35-40 % O problemã importantã este şi aceea cã pentru a li se activa puilor reflexul de urinare şi defecare (cum face cãţeaua prin lins). 6 g. cãţeii se obişnuiesc treptat cu sursa suplimentarã de hranã şi deci la vârsta de aproximativ 5 sãptãmâni înţãrcarea vine practic de la sine. Atenţie însã la cantitatea de hranã şi la variabilitatea individualã spre a nu se ajunge la situaţia în care. Extrem de important este ca temperatura mediului ambiant sã fie de 29. 200 g. din diverse motive.

De asemenea. Pekinez-30 g pãr/ kg G vie). 2. conform recomandãrilor prezentate în capitolul de boli metabolice. Sodiului şi Magneziului. sã-l puneţi pe nişte cârpe impregnate cu mirosul mamei lui şi eventual în cuib sã aibã un ceas deşteptãtor care sã ticãie aşa cum bãtea inima mamei lui.culoarea închisã fiind determinatã de prezenţa crescutã a Calciului. În mod obligatoriu. tocindu-se pe mãsurã ce animalul creşte în vârstã.6 g / kg G vie / zi 1. 2. Dacã procedaţi cu obstinaţie în felul acesta. Ac. Creşterea pãrului variazã în funcţie de sezon existând douã perioade de creştere intensivã a pãrului: în luna februarie şi toamna târziu. Serina. Cercetãrile efectuate de Mundt şi Stafforst au relevat o serie de aspecte interesante ce ţin de creşterea pãrului la diverse rase de câini: 1. este mult mai bine sã–l obosiţi seara şi sã nu-l lãsaţi sã doarmã decât târziu. va urina şi defeca peste tot unde va fi lãsat sã circule. iar cea mai micã cantitate rasele mari cu pãr scurt (2 g / kg G vie). unul dintre principalele lucruri pe care i le veţi face dupã ce îl luaţi. Forma caracteristicã a incisivilor este cea de treflã. însã. Firul de pãr conţine absolut toţi aminoacizii esenţiali dintre care se detaşeazã : Arginina. 2. Glutamic. se vor administra zilnic vitamine şi sãruri minerale. într-un loc care se poate curãţa uşor. cu pãrul lung (ex. sã-l luaţi şi sã-l puneţi sã-şi facã nevoile pe un ziar. Hrãnirea corectă a cãţeilor este un aspect de maximã importanţã pentru dezvoltarea lor corporalã şi deci în exprimarea deplinã a caracterelor genetice. dupã câteva zile va merge în acelaşi loc. Cistina. Creşterea zilnicã a pãrului variazã între 0. minerale şi proteine are o importanţã majorã şi în creşterea normalã a pãrului la câini. a masei corporale. în loc sã-l luaţi în braţe şi sã-l culcaţi cu dumneavoastrã în pat. 3. 4. Toate cele de mai sus aratã fãrã nici o urmã de îndoialã cã.2 şi 0. este sã-i administraţi medicamente pentru deparazitarea de viermi intestinali. Cea mai mare cantitate de pãr pe corp. Alimentele ce intrã la un moment dat în compoziţia raţiei unui cãţel trebuie sã fie adaptate stadiului în care se gãseşte dentiţia sa. alimentaţia echilibratã în vitamine. În primele zile (chiar sãptãmâni). Pe lângã dezvoltarea în lungime şi înãlţime. 1. etc.Primele 2-3 nopţi este posibil sã plângã de singurãtate. o au rasele mici. Este bine sã staţi cu ochii pe el şi în momentul în care îl vedeţi cã se învârte în loc şi miroase dupã o urmã. pentru cã el îşi va face nevoile acolo unde simte miros de urinã sau fecale. Dupã 8-10 zile trebuie sã vaccinaţi de urgentã cãţelul conform schemei care a fost prezentatã mai devreme. hrãnirea adecvatã are şi un rol esenţial la rasele cu pãr lung. 3. 5. chiar dacã crescãtorul a afirmat cã a deparazitat cuibul. La câteva zile aceştia încep sã iasã ajungând la forma finalã la vârsta de 1 lunã când dentiţia de lapte este completã. Culoarea pãrului este determinatã de cantitatea de substanţe minerale aflate în compoziţia firului de pãr. Între a 3 a şi a 8 a lunã de viaţã dentiţia de lapte este înlocuitã cu dentiţia definitivã dupã cum urmeazã: Tipul de dinte Incisivi Canini Molari Dentiţie completã Vârsta ( luni ) 3-4 5-6 6-8 >8 . Cãţeii se nasc de regulã fãrã dinţi.

6.54luni G.BERNARD530 Vegetale 140 220 320 400 540 Aditivi 30 40 60 80 100 Despre hranirea câinilor maturi Dupã vârsta de un an. 6. Un câine de 1 an care are o greutate de 28 kg. şi totodatã o valoare nutritivã crescutã. 3. care sunt o bogatã sursã de energie şi mãresc palatabilitatea hranei. 7. problema inapetenţei este exacerbatã prin faptul cã aceste diete nu sunt palatabile nici pentru animalele sãnãtoase. Dacã animalul nu consumã hrana în 10-15 minute. asigurându-se administrarea a 3-4 mese pe zi. Hrana umectatã. Hrana trebuie administratã la o temperaturã de 38-39 grade Celsius.medie 6. 5. 5. eventual lichidã. Hrana dieteticã trebuie sã aibã un înalt grad de digestibilitate. 2. Când apetitul este diminuat. se pot face suplimentãri de vitamine şi substanţe minerale (bineânţeles dacã nu existã contraindicaţii specificate de cãtre medicul veterinar). În general. este mult mai palatabilã decât cea uscatã. ceea ce impune fie împãrţirea tainului zilnic în douã reprize.ulterior administrându-se hranã proaspãtã. respectiv dimineaţa şi seara fie scăderea cantităţii de hrană administrată la un tain.introduceţi în hranã grãsimi animale. G. Administrarea hranei trebuie sã se facã dupã principiul “puţin şi des “. 7. aceasta se va îndepãrta.Ţinând cont de cele arãtate mai sus. Ţinând cont de cele prezentate mai sus apreciem cã variantele de raţii ce urmeazã pot satisface pe deplin cerinţele unui câine de talie mare (Ex. Existã o serie de principii de bazã ce trebuiesc aplicate. 1.GERMAN 390 S. La dietele cu conţinut de sare şi proteine scãzut. 4. 1992). Ciobãnesc german): Categoria de Cãţele câine gestante/lactaţi e G medie 27 kg Alimente ( kg ) Cãţei 3-6 sãpt. pentru a încuraja animalul sã consume hrana şi deci sã-şi acopere necesitaţile nutritive crescute: 1. Dacã nu existã contraindicaţii. 4. 3. 2.medie 1 Kg Cãţei de 1. Compoziţia dietei trebuie sã fie foarte echilibratã. necesitãţile nutritive ale animalelor bolnave sunt mai crescute decât cele ale animalelor sãnãtoase fie şi numai dacã ţinem cont de faptul cã în situaţiile de stress sau în stãrile febrile rata metabolismului creşte cu pânã la 10 % pentru fiecare creştere de temperaturã cu 1 grad Celsius (Leibetseder. Un alt aspect important este şi acela al nutriţiei animalelor bolnave. Existã însã situaţii în care câinele nu consumã întreaga cantitate de hranã imediat. putem reţine pentru practica curentã urmãtoarea structurã a raţiei de întreţinere pentru câine: Rasa Carne TEKEL 140 COCKER 220 CANICHE 320 C.7 Kg . are nevoie de 2240 calorii / zi pentru întreţinere + 1/5 din aceastã raţie pentru diverse activitãţi ce consumã energie. hrãnirea câinilor se face în mod obişnuit o datã pe zi. Vă prezentăm în continuare necesarul energetic al câinilor în funcţie de starea lor fiziologică sau vârstă.

0.025 * 0.200 0. Morcovi pr. dresaj 30 Kg medie G.600 0.500 Mãlai 0.raţiei ( calorii ) Categoria de câine 1. Începând cu jocurile dintre fraţi şi terminând cu încăierările ce au loc frecvent în lumea canină între masculii pretendenţi la “favorurile” unei căţele în călduri.raţiei 1873 ( calorii ) alte alimente.250 0.saxonii poate să ne spună o mulţime de lucruri despre un câine.150 0.300 0.025 0.200 * * * * 229 0.500 0.600 0. .100 Sare 0.010 2402 0.700 0.200 Morcovi pr. Legume pr.Carne Mãlai Pâine Grãsimi Lapte Cartofi pr.medie 15 Kg 0.300 0.050 * 0.300 0.025 * 0.250 0. 0.100 0.010 1480 Cãţei de Cãţei în Câini 8-12 predresaj + dresaţi luni Câini în G. 0. Sare Val.500 * * * 0.100 0.100 0.020 * 0.100 0.100 0. medie G.250 0. medie 23 Kg 28 Kg Alimente ( kg ) Carne 0.250 0.250 0. 0.200 0.200 Pâine 0.100 0.100 0. în toate situaţiile din viaţa câinilor putem să observăm exprimarea sentimentelor şi emoţiilor prin care trece favoritul nostru prin intermediul limbajului corpului.250 0.350 Cartofi pr.010 2202 0.010 Val.100 Grãsimi 0.050 * 0.010 2686 În hrana câinilor carnea constituie un aliment indispensabil ce poate fi substituitã doar în proporţie de maximum 50% cu Despre obiceiurile câinelui Limbajul corpului Poate că pare ciudat să vorbim aici despre acest lucru dar să ştiţi că limbajul corpului – “body language” – cum îi mai spun anglo.40 0.020 Lapte 0.300 0.020 0.010 3247 Cãţei de 4-8 luni G.300 0.000 0.250 0.100 Legume pr.

Odihna Toată lumea ştie despre câine că este un vaşnic apărător al stăpânului şi al bunurilor acestuia. S-ar putea crede că acest animal nu se odihneşte. într-o stare de relaxare aparentă. . se aude mârâitul “rău”. boala. perioada de călduri.câinele poate urmări cu precizie urma unui om care a trecut pe o stradă cu 24 de ore înainte. au dus la situaţia în care unele simţuri au căpătat o deosebită sensibilitate. etc.un câine simte mirosul unei picături de sânge dizolvată in 5 litri de apă . spatele uşor curbat. Bucuria. Deşi nu doarme în tot acest timp câinele stă 12 de ore din 24 cu ochii închişi. semnele premergătoare vomei.. aşa cum sunt mirosul şi auzul. scheunăturilor şi lătrăturilor prin somn. Aceste perioade deşi sunt relativ scurte au o frecvenţă care asigură odihna necesară organismului canin.un câine simte mirosul unor substanţe care pentru om sunt inodore. . este necesar să precizăm unele aspecte privind cele cinci simţuri. Pentru a putea să evaluăm corect aptitudinile naturale ale câinelui. Cercetătorul atent al atitudinilor defensive ale câinilor poate observa clar că această atitudine este întotdeauna însoţită de coada ţinută între picioare. Caracteristicile modului de viaţă ale câinelui. gustul. . -suprafaţa “câmpului de miros” al unui câine este de ordinul zecilor. Simţurile olfactiv şi auditiv îi stau însă de veghe. În cazul atitudinii ofensive se vede imediat băţoşenia caracteristică acestei atitudini. îngrijorarea.. sunt toate însoţite de semne ale limbajului corpului. a gemetelor. motiv pentru care la cel mai mic zgomot el este atent şi pregătit să intervină. Toate aceste semne sunt esenţiale pentru un adevărat crescător. În acest sens s-a constatat că : . simţul tactil.câinele percepe prin miros. de multe ori ajutându-l să prevină situaţii extrem de periculoase pentru sănătatea animalului sau chiar integritatea crescătorului. sau că are nevoie de foarte puţină clipe de odihnă…. lucru valabil la orice oră din zi şi din noapte. tristeţea. urechile date pe spate. coama zbârlită. văzul. tremurături musculare alee trenului posterior şi ale muşchiului pielos. Perioadele în care doarme cu adevărat se recunosc după tremurăturile musculare ale membrelor. mirosul câinelui se apreciază a fi prin fineţe şi subtilitate de 100 de milioane de ori mai dezvoltat decât cel al omului. În nici un caz să nu credeţi acest lucru. Câinele are nevoie de mult mai multă odihnă decât omul deoarece are un metabolism mai rapid şi cu un consum de energie mult mai mare decât al acestuia. fapt ce ar fi permis (ca la primate) exprimarea emoţiilor prin intermediul diverselor grimase ale feţei. aciditatea mărită a transpiraţiei unui om care se teme de el. dorinţa de împerechere. chiar sutelor de centimetrii pătraţi în timp ce la om aceasta abia ajunge la suprafaţa unei monezi de 20 de lei. auzul. astfel câinele simte o cantitate infimă de sare dizolvată în 10 litrii de apă. Relaţia câinelui cu mediul înconjurător Câinele intră în relaţie cu mediul înconjurător prin intermediul celor cinci simţuri cunoscute: mirosul. . buzele retrase (ca să se vadă caninii). Mirosul Simţ de excepţie.Poate că această problemă nu ar fi prezentat interes dacă rasa canină ar fi avut o mai mare mobilitate a muşchilor faciali. privirea este fixată pe câinele căruia i se adresează toate aceste semnale….

Astfel areactivitatea câinelui la unele reprezentări vizuale nu se datorează acuitaţii vizuale reduse. doar în situaţiile în care imaginea vizuală îi este familiară.datorită particularităţii anatomice în ceea ce priveşte amplasarea ochilor. . în schimb depistează imediat puii mai mari sau masculii. asigurându-ne că acesta a fost pus în condiţii corespunzătoare de lucru pentru verificarea aptitudinilor acestuia. în timp ce omul nu le sesizează. Vânătorii au remarcat faptul că un câine nu simte potârnichile care clocesc sau puii mici ai acestora.000 vibraţii pe secundă spre deosebire de om.distinge mult mai bine ca omul. acesta îşi confirmă justeţea percepţiilor olfactive şi auditive. Experimental. însă doar într-o gamă restrânsă de tonuri şi nuanţe. mai mult înghiţind hrana după ce o porţionează în prealabil. Urechea câinelui poate diferenţia sunete ce se deosebesc între ele doar printr-un sfert de ton. câinele percepe în câmpul său vizual mai multe obiecte sau personaje decât omul. s-a demonstrat la câine doar posibilitatea percepţiei culorilor. nu poate “prelucra” o urmă proaspătă. În schimb. fapt pentru care gustul acesteia are mai puţină importanţă pentru câine.000 vibraţii pe secundă. care percepe doar 1725. . Simţul tactil Cu toate că perii tactili din jurul botului. simţul văzului la câine are o serie de calităţi deloc neglijabile: .percepe foarte bine forma şi marginile corpurilor fizice. Despre instinctele câinelui Deghizarea . care au avantajul faţă de cele cu urechi căzute prin faptul că au posibilitatea de a-şi orienta scoica urechii în direcţia din care vine zgomotul. Raza de percepţie auditivă a câinelui este de 6 ori mai mare decât cea a omului.vede perfect obiectele aflate în mişcare. chiar fără modificarea condiţiilor atmosferice. Un câine poate percepe sunete cu pâna la 100. Gustul Datorită particularităţii dentiţiei canine. Iată de ce aprecierea asupra capacităţilor a unui câine trebuie făcută cu discernământ. ci incapacităţii lui de a înţelege semnificaţia imaginii respective.Este necesar să luăm în considerare şi unele particularităţi ale mirosului câinelui şi anume că el. Auzul La câine. auzul ocupă locul al doilea în ierarhia acuităţilor senzoriale. . Văzul Prin intermediul văzului care la câine este mult inferior ca acuitate celui al omului. el putând localiza astfel sursa emiţătoare. acesta mestecă foarte puţin. în special la rasele cu urechi drepte. obiectele şi mişcările acestora în obscuritate. sau perniţele plantare sunt extrem de sensibile la atingeri sau presiuni. simţul tactil al pielii câinelui este slab dezvoltat. Acest lucru poate fi folosit prin utilizarea fluierelor cu ultrasunete pe care câinii le aud de la mari distanţe. ceea ce înseamnă că un câine distinge semnale sonore în domeniul ultrasunetelor.

omul a profitat din plin de acest instinct selectându-l cu grijă la rasele de vânătoare: Braque german. Un adevărat Sherlock HOLMES nu-i aşa ? Săpatul gropilor Este un instinct derivând din necesitatea prădătorilor ancestrali de a-şi proteja hrana rămasă. Este un instinct ce datează din vremurile când strămoşii lui vânau pentru a putea supravieţui în mijlocul unei naturi de multe ori ostile. În momentul în care vedeţi că a găsit ceea ce căuta (fiţi sigur că veţi vedea obiectul interesului său cu mult înaintea sa deoarece este atât de “orbit” de miros încât nu poate să-l vadă chiar dacă se află la un metru în faţa lui). dacă era vesel trist sau speriat. protejatul nostru. Pointer. vârsta. vârsta după conţinutul în uraţi din urină precum şi după cantitatea diminuată de feromoni masculini. starea de sănătate. cu atenţia extrem de concentrată asupra unei urme pe care o găseşte sub forma unui şobolan mort de câteva zile sau a unor fecale de câine pline de muşte verzi. Normal.. Un câine care miroase atent la baza unui copac unde a “marcat” un altul cu câteva ore. Marcarea terenului Este tot un instinct al câinelui ce permite acestuia să comunice celorlalţi indivizi ai speciei date şi mesaje despre sine. Toate aceste “mesaje” le poate afla prin intermediul mirosului său extrem de dezvoltat după cum am arătat la organele de simţ. În vremuri străvechi era un obicei extrem de util haitelor pentru a face vânătoarea mai simplă şi mai eficientă atrăgându-le celorlalţi atenţia asupra urmei…. Apport este alt obicei util pe care îl au câinii şi anume acela de a aduce stăpânului în gură. dacă lua medicamente. poate afla o mulţime de lucruri care mai de care mai interesante despre celălalt: sexul. îl luaţi de lesă şi îl îndepărtaţi de locul respectiv. zile sau chiar săptămâni. Arrète este acel obicei pe care îl au mai ales câinii de vânătoare de a arăta locul sau direcţia în care se găseşte vânatul înţepenind cu o labă ridicată şi coada dreaptă. devine brusc interesat de o urmă pe care o “prelucrează” timp îndelungat….Nu de puţine ori stăpânii câinilor sunt puşi în faţa unei situaţii nu numai inedite ci şi neplăcute: după o căutare insistentă. cu botul orientat spre ţintă. medicamentele după mirosul specific al acestora.. Porcelaine. cu nedisimulată satisfacţie. Sexul îl află depistând feromonii de sex. diverse obiecte. se trânteşte peste descoperirea sa frecându-se vârtos pe spate şi pe părţile laterale ale corpului. iar stările sufleteşti după cantitatea de adrenalină eliminată prin transpiraţia de la nivelul tegumentului interdigital…. în joacă sau la comandă. dacă era furios că i s-a încalcat teritoriul…. etc. Obiceiul a intrat adânc în obişnuinţa câinilor s-a păstrat până în zilele noastre fiind greu să convingi un câine să nu-şi îngroape osul în grădină (eventual în mijlocul stratului de . În vremurile de demult sau la câinii sălbatici sau fără stăpân obiceiul este utilizat pentru a duce sau a aduce mâncare la cuib. Arrète şi Apport Sunt două obiceiuri ale câinelui ce provin tot din vremuri străvechi. Astfel resturile erau îngropate cât mai adânc pentru a nu fi găsite de alte animale. Stupoarea stăpânilor este absolut justificată în lipsa unei avizări prealabile sau a explicaţiilor fireşti … Este vorba de vechiul instinct al lupilor sau al câinilor sălbatici de a se deghiza în scopul pierderii urmei proprii. Este dificil de dezbărat un câine de acest obicei drept pentru care vă recomand să fiţi extrem de atent când vedeţi în cursul plimbării că protejatul dvs. Mirosul pe care îl capătă animalul prin contactul cu cadavrul sau fecalele altui animal îl ajută să nu fie depistat de vrăjmaşi sau de propria-i pradă.

trebuie înţeles faptul că un câine în faza de “învăţăcel” nu raspunde la comenzi dacă nu este interesat direct de răsplata ce urmeaza executării. iar dacă stăpânii încearcă să umble în cuib sunt extrem de neliniştite. ba chiar să-l încurajaţi să sape acolo pentru a găsi ceea ce îl interesează. Cuplul om-câine. Astfel. un câine nu execută o comandă. care nu o depaşeşte în nici un caz pe cea a unui copil de maximum 2 ani. uneori chiar agresive… Această agresivitate trebuie temperată cu blândeţe (în nici un caz nu trebuie să pedepsiţi căţeaua pentru gestul ei de a-şi apăra puii). În marea majoritate a cazurilor. Manifestările afective ale câinelui. în care omul este şef iar câinele este un simplu membru al acesteia. căpătând o serie de deprinderi rele: reacţii de agresivitate nejustificate de vreun pericol real. ca şi cum ar fi “şef de haită “. El are nevoie de timp pentru a înţelege comanda şi a face legătura între sunetul cuvântului ce defineşte ordinul şi acţiunea propriu-zisă. Ţinut izolat devine sălbatic. cunoscându-i inflexiunile vocii. Nu vor să iasă din cuib nici chiar pentru nevoile fiziologice. câinele se foloseşte cu precădere de simţul mirosului. dar nu alintat şi râzgâiat. devine murdar. Instinctul matern Este cunoscută grija deaosebită a căţelei pentru puii săi … Imediat după fătare unele căţele nu-şi părăsesc puii nici o clipă. pentru acesta din urma este similar cu o “haită”. Orice lipsă de fermitate a “şefului” atrage după sine tendinţa câinelui de a deveni şef de haită. conform instinctelor sale ancestrale. precum şi situaţiile care pun în lumină inteligenţa sa. Cu toate acestea. Acestea deci trebuie să fie stimulentele pentru formarea deprinderilor pe care dorim să le inoculăm câinelui. Câinele trebuie iubit. putem trage concluzia că în scopul obţinerii unei cât mai complete imagini a mediului exterior. cu o tonalitate ridicată şi în ultimă instanţă pe un ton ameninţător. Pe măsură ce puii cresc căţeaua îi va educa în spirit “canin” orice “muştruluială” a ei fiind binevenită pentru viitoarea integrare a acestora în societatea canină …. hrană. deoarece astfel devine capricios şi încearcă să-şi impună el voinţa.flori). uită ceea ce a învăţat. formate pe fondul unor reflexe necondiţionate. în scurt timp ea înţelegând că nimeni nu vrea răul puilor. Nu trebuie ignorată însă capacitatea de orientare în spaţiu a câinelui. pe scurt “se îndobitoceşte”. sunt cazuri când trebuiesc aplicate diverse metode de constrângere dintre care cele mai eficiente sunt urmatoarele: . Singurul mijloc de a-l face pe câine să înţeleagă ceea ce dorim. Un câine răspunde mai bine la comenzile stăpânului atunci când trăieşte lângă acesta. auzului şi văzului. cu o acţiune precum şi cu mângâieri. Soluţia este să – l păcăliţi şi să-i îngropaţi un os într-un loc mai ferit unde nu vă deranjează dacă sapă. îngrijire (răsplată). decât atunci când nu o înţelege şi nu pentru că nu a vrut să o execute. . Câteva lucruri despre dresaj În lumina celor arătate mai sus. este să “legăm” cuvintele (din care el înţelege doar sunetele şi tonalitatea lor).comanda se rosteşte pe un ton ferm. Experienţa căpătată de cei care se ocupă de educaţia şi dresajul câinilor arată că un câine învaţă mai repede şi mai bine dacă este recompensat decât dacă este constrâns. nu trebuiesc înţelese ca rezultat al unei acţiuni inteligente sau a unor sentimente “umane”. Această “inteligenţă” trebuie corelată cu acuitatea unora din simţurile sale şi puterea de memorare a informaţiilor primite prin intermediul acestora şi nu prin puterea de abstractizare. ci ca pe nişte reacţii instinctive sau reflexe condiţionate.

în nici un caz câinele nu trebuie “dojenit cu blândeţe” pentru prostiile pe care le-a făcut. tonul vocii care îl mustră trebuie să fie aspru. În procesul dresajului canin trebuiesc folosite procedeele de educare pe care le folosim la copii. de aceea este absolut necesar ca crescătorul sau dresorul să-i capteze interesul. fără a-l obosi sau plictisi. La împlinirea vârstei de un an putem acţiona deja cu fermitate pentru însuşirea corectă şi susţinută a tuturor deprinderilor. o eventuală corecţie corporală se va face cu ajutorul unui obiect care să nu provoace contuzii ci doar zgomot şi usturime. mângâieri. plecând de la un simplu joc trebuie să se ajungă la însuşirea unei deprinderi. Dacă acest lucru este însoţit şi de o recompensă câinele va face imediat legătura între acţiunea sa reuşită şi tonul vocii + recompensa. Până la 5-6 luni se inoculează progresiv deprinderea noţiunilor de recompensă şi pedeapsă precum şi cunoaşterea treptată a mediului înconjurător. să devină agresiv cu alte persoane. Comunicarea cu un câine trebuie să se bazeze pe două componente esenţiale: BINE şi RĂU. evitând monotonia. când nu vrem să mai sară pe noi când venim acasă. . “ŞEZI” este comanda care vă va scoate dintr-o grămadă de încurcături în viitor… Se va folosi atunci când câinele nu merge corect în lesă. răbdarea. o agresivitate bine temperată (după 10 luni ). funcţie de anumite progrese înregistrate de câine. fiind necesară stabilirea unor etape.în ultimă instanţă. plictiseala sau oboseala câinelui. . Procedeul prin care îl învăţăm această comandă este extrem de simplu: . atenţia şi puterea de concentrare. Despre educarea câinilor Comunicarea cu un câine Indiferent de temperamentul câinelui în comunicarea cu acesta stăpânul trebuie să ţină minte un aspect important: câinele nu reacţionează la o comandă pentru că nu o înţelege şi nu pentru că nu vrea să o îndeplinească.interdicţia unei acţiuni nepermise prin comanda “NU !” (cu glas foarte ferm). . hrană) . Pentru el o dojană blândă este aidoma unei laude. Când câinele face ceva rău. dur. Câinele poate fi uşor atras de stimuli din mediul exterior. O primă comandă extrem de importantă pentru viitoarea educaţie a câinelui este comanda “ŞEZI”. Rezultate bune în dresaj se obţin prin capacitatea dresorului de a ţine permanent trează atenţia câinelui. Astfel. în mintea lui (cu nimic mai evoluată cecât aceea a unui copli de 1-2 ani) apărând astfel grave confuzii. După vârsta de 6 luni începe iniţierea în unele deprinderi necesare în serviciu: supunerea la comandă. etc.smucirea lesei cu scopul de a-l face să fie atent. Ca atare vocea stăpânului trebuie să se racordeze la aceste două aspecte. Unui câine îi place foarte mult să fie lăudat iar acest lucru trebuie făcut cu o voce care să aibă un ton potrivit.neacordarea recompensei (“BRAVO!”.. etc. Un câine care nu-şi ascultă stăpânul poate să creeze probleme mari: să fie accidentat. când trebuie să îl facem atent.

Despre supravegherea starii de sanatate a câinelui De starea de sãnãtate a câinelui rãspunde cel care este în cel mai înalt grad interesat în aceastã problemã:PROPRIETARUL. rãspunzând greu la chemarea stãpânului. coadã. În ambele variante în clipa în care execută comanda va fi lăudat şi recompensat cu mâncare. care este uscat şi cald (la majoritatea câinilor trufa este umedã şi rece). îl mângâiaţi. Dacă animalul se află în faţa noastră îi ridicăm cu podul palmei capul. accidentate. Simptomele clinice caracteristice câinilor bolnavi Schimbarea comportamentului Câinele devine abãtut. Modificarea poftei de mâncare Câinii bolnavi nu au poftã de mâncare refuzând chiar şi mâncarea preferatã. O a doua comandă extrem de importantă pe care trebuie să şi-o însuşească este aceea de a veni imediat la stăpân la comanda “VIN-O AICI !”. animalul este excesiv de agresiv cu toatã lumea. inclusiv cu propriul stãpân. rostiţi “ŞEZI” iar apoi “BRAVO” şi îl recompensaţi. Pentru a îndeplini cu succes toate cele prezentate mai sus este absolut necesarã cunoaşterea de cãtre proprietarul câinelui a unor simptome clinice caracteristice unui animal bolnav. etc. chemându-l la Dvs. o serie de noţiuni de prim ajutor ce se poate acorda animalelor bolnave. picioare. vitaminizãri) sã fie executate la data recomandatã. etc. deparazitãri. Însuşirea executării corecte a comenzilor necesită multă răbdare şi fermitate din partea stăpânului care nu trebuie niciodată să uite că: cel mai inteligent câine nu depăşeşte inteligenţa unui copil de 2 ani..În momentul în care rostim comanda “ŞEZI” iar câinele se află în lesă lângă noi tragem de lesă în sus şi îl apăsăm pe posterior.). . • Observând starea generalã a acestuia. dimpotrivă. o comandă neexersată mult timp este uitată. La venire îl prindeţi de zgardă. De obicei un câine tânăr care este scos afară la plimbare şi joacă nu are nici un motiv să vină la stăpânul său când este chemat din mijlocul unei zbenguieli cu alţi câini. trist. motivul chemării este acela de a pleca acasă fiţi sigur că data viitoare nu va asculta chemarea … De aceea este necesar să obişnuiţi treptat câinele cu mici întreruperi ale jocului. concomitent cu anunţarea medicului veterinar. indiferent la ceea ce se petrece în jurul sãu. Acesta trebuie sã-l ajute pe medicul veterinar astfel: • Urmãrind dacã animalul a consumat raţia de hranã. • Având grijã ca toate acţiunile de profilaxie sanitarã veterinarã stabilite de medicul veterinar (vaccinãri. urechi. În anumite boli cu localizare în sistemul nervos central (Ex: Turbare). precum şi simptomele clinice ale principalelor boli ale câinilor. Un reflex necondiţionat îl va determina să lase posteriorul jos. • Acordând la nevoie primul ajutor animalului în caz de accidente. În unele boli (în care au loc pierderi de sânge) temperatura corpului scade (cu precãdere la extremitãţi – bot.cu comanda “ VIN-O AICI” rostită pe un ton hotărât şi răsplătindu-l pentru îndeplinirea acesteia cu hrană. Dacă în plus. Modificarea temperaturii corporale Temperatura corporalã creşte în special în bolile infecţioase lucru ce se poate observa prin palparea vãrfului nasului (trufa).

Modificarea culorii mucoaselor aparente Este bine de ştiut faptul cã mucoasa ocularã este roz pal. etc. • Prezenţa sângelui sau a petelor vineţii pe piele. insolaţie. Respiraţia artificialã În cazuri de înec. curãţându-i-se cavitatea bucalã de spumozitãţi cu ajutorul unei cârpe. cu pãrul zbârlit şi lipsit de luciu. Dacã pielea este pliatã se observã slaba tendinţã de revenire a pliului la normal. culoare roşu-vineţie – intoxicaţii cu derivaţi cumarinici. este necesar sã se scoatã câinele din mediul respectiv şi a se i se face respiraţie artificialã. Existã şi situaţii în care câinele (fãrã a fi bolnav) este purtãtor de agenţi patogeni preluaţi de la un om bolnav. În anumite cazuri se remarcã tocmai lipsa sensibilitãţii la palpare. . Atenţie !! aceste legãturi nu se vor ţine mai mult de douã ore pentru a nu apare complicaţii la ţesuturile comprimate de feşe (necroze prin hipoxie). paliditate -hemoragii interne. Aceste mişcãri se vor face într-un ritm de 15-20 pe minut timp de 10-20 minute. În cazul în care hemoragia nu se opreşte se poate proceda la aplicarea a douã legãturi cu faşã deasupra şi dedesuptul plãgii. • Prezenţa durerii la atingere. asfixie.Modificarea respiraţiei În afecţiunile respiratorii sau în stãrile febrile. uneori slab brãzdatã de vase capilare. dupã care se aduc de-alungul corpului spre abdomen presând din lateral cavitatea toracicã astfel încât aerul din plãmâni sã iasã pe gurã şi pe nas. respiraţia fiind sacadată şi superficialã. i se scoate limba din gurã. câinii au respiraţia acceleratã. Prevenirea îmbolnăvirii oamenilor cu diverse boli transmisibile de la câine La ora actualã se cunosc pe glob circa 150 de boli transmisibile de la câine la om. Modificarea elasticitãţii pielii şi a aspectului pãrului Câinii deshidrataţi au pielea lipsitã de elasticitate. În aceastã situaţie se considerã cã animalul este “vector” de transmitere a bolii. Orice modificare a culorii acestei mucoase reprezintã un important semn clinic ce permite diagnosticul unor afecţiuni patologice: culoarea gãlbuie – afecţiuni hepatice. agenţi pe care îi transmite la alt om îmbolnãvindu-l. Se trag labele anterioare pe lângã cap rãmânând în aceastã poziţie 1-2 sec. Un ajutor va trage de limbã când picioarele sunt lângã cap eliberând-o când picioarele preseazã cutia toracicã. pierderi masive de sânge. În stãrile grave (comã. etc. Oprirea eventualelor hemoragii Aceastã se poate realiza prin aplicarea unui pansament strâns pe plaga unde se observã cã ţâşneşte sângele. Notiuni generale de acordare a primului ajutor Adeseori viaţa câinilor accidentaţi poate depinde de rapiditatea şi calitatea primului ajutor care li se acordã de cãtre proprietar. Animalul este aşezat pe spate. Semnele locale de boală Acestea sunt uşor sesizabile mai ales la traumatisme: • Deformarea regiunii respective. Omul. diverse şocuri traumatice) frecvenţa mişcãrilor reşspiratorii este micã. la rândul lui poate fi şi el vector de transmitere a diverselor boli specific canine.

are ca scop precizarea unor aspecte de fineţe ale unor afecţiuni extrem de grave cu care se confruntă specia canină. doar înţelegând ce se petrece acolo în organismul său. instructori. Alte bacterii ajung accidental în organismul câinelui şi preferă de regulă o înmulţire rapidă în tubul digestiv sau pe tractusul aerofor după care trec în sânge şi se răspândesc în întreg organismul. etc. adevărate răni de care vor “profita” din plin alte microorganisme. . fapt ce duce la necesitatea respectãrii cu stricteţe a regulilor de igienã personalã (preventivã) dupã contactul cu câinii. Aceste bacterii sunt aşa numitele bacterii patogene. paraziţi unicelulari. “Exploziile” celulelor infestate se traduc morfologic prin leziuni ale ţesuturilor. fiind extrem de periculoase pentru sănătatea animalului.Virusurile nu au metabolism propriu.Contactul strâns dintre stãpân şi câine ridicã serioase probleme de naturã epidemiologicã şi epizootologicã având în vedere faptul cã atât omul cât şi câinele trãiesc în colectivitãţi în care pot rãspândi boli şi pot reprezenta astfel un adevãrat pericol pentru acestea. “păcălindu-le” cu acizii nucleici virali care înlocuiesc aciziii nucleici proprii celulei infestate. chiar dacă acesta durează uneori destul de mult. Virusurile sunt microorganisme compuse dintr-un înveliş propriu ce protejează un lanţ de acizi nucleici (proteine specifice nucleului tuturor celulelor materiei vii. ciuperci. pe care la vor “parazita” pur şi simplu. Practic. … Toate aceste leziuni se pot observa clinic în diverse boli infecţioase virale (parvoviroza. Pentru cei ce vin în contact în mod curent cu câinii (crescãtori. ca urmare a distrugerilor provocate de virusuri mucoasei tubului digestiv. Bacteriile sunt mai evoluate decât virusurile deoarece pe lângă înveliş şi acizi nucleici posedă şi organite celulare asemănătoare tuturor celulelor vii ce le permit să aibă un metabolism propriu şi deci să “profite” de toate substanţele hrănitoare din mediu. etc. hemoragii digestive. problema protejãrii sãnãtãţii personale şi a celorlalţi. chiar dacă acesta posedă aşa ceva. ricketsii. Existenţa unor bacterii în tubul digestiv este perfect normală existând o adevărată cooperare între aceste şi organismul câinelui. acţiune ce va determina celula să fabrice după modelul informaţiei genetice conţinută de acizii nucleici virali noi şi noi viruşi până când va “exploda” pur şi simplu din cauza încărcăturii de viruşi. rezistenţa sa fiind dată de structura membranei ce-l protejează. medici veterinari. Despre bolile câinelui Acest capitol. Despre microorganisme Există câteva aspecte privind morfologia. cu rol esenţial în transmiterea informaţiei genetice) . prin sute şi mii de hemoragii microscopice. Pentru a se multiplica virusurile trebuie să pătrundă în celulele organismului. Scopul declarat pentru care matreialul ce urmează apare în această lucrare este acela de a vă pregăti în vederea înţelegerii fenomenelor complexe ce au loc în organismul protejaţilor dumneavoastră. jigodia) când animalele au febră. respectiv virusuri. un virus aflat în mediul exerior nu poate rezista foarte mult în condiţiile în care se face igienizare. biologia şi modul de acţiune al bacteriilor care odată cunoscute şi înţelese vă ajută în alegerea conduitei corecte faţă de câinele dvs. chiar dacă pare arid şi este plin de informaţii de specialitate. în situaţiile cele mai dificile … Trebuie ştiut faptul că microorganismele sunt de mai multe tipuri. veţi putea să vă daţi seama de cât de important este să faceţi efortul de a prezenta animalul bolnav l medicului veterinar în vederea efectuării unui tratament complet. deci nu se pot hrăni cu substanţe nutritive din mediul înconjurător. Aceste bacterii sunt denumite bacterii saprofite. Aceştia vor pătrunde imediat în celulele învecinate unde procesul de reproducere se va relua. Pentru a avea rezultatele bune pe care le doriţi în creşterea câinelui dvs. vomă.). bacterii. are o importanţã deosebitã.

baze. urmând a prezenta de urgenţă animalul la medicul veterinar. Ciupercile unicelulare sunt mai rar întâlnite la specia canină dar şi acestea au o patogenitate foarte mare.Pe lângă distrugerile tisulare cauzate de multiplicarea rapidă (acţionând precum rădăcinile unui copac care întâi deformează şi apoi străpunge asfaltul). etc. Tratamentul vizează urmatoarele aspecte: • oprirea tranzitului intestinal. slăbire. având totodată o mare remanenţă când sunt împraştiate în exterior. bacteriile secretă diverse toxine care determină moarte celulelor din jur aspect ce determină mari distrugeri de ţesuturi. eventual hrană alterată. obsrvându-se matitatea părului. inapetenţă. precum şi cel de a secreta o serie de substanţe cunoscute sub denumirea generică de feromoni. Bolile întâlnite la câine nu sunt însă produse doar de factori infecţioşi ci şi de factori fizico – chimici(temperatură crescută / scăzută. diverse substanţe chimice) de diverse dereglări metabolice. descărcări diareice. uneori hemoragice. sau cauze alimentare cum ar fi schimbarea bruscă a compoziţiei raţiei. Pentru a uşura căutarea aspectelor care vă interesează am împărţit bolile în afecţiuni ce necesită prezentarea imediată a animalului la medicul veterinar şi boli care chiar dacă este bine să fie diagnosticate de către specialişti pot fi combătute chiar de către proprietarii ce au o oarecare experienţă. De obicei febra este prezentă doar în primele faze ale enteritelor de natura infecţioasă după care. după cum le arată şi numele se află amplasate în imediata vecinătate a anusului şi au rolul de a secreta un lichid cu rol lubrifiant în actul defecării. Inflamaţia glandelor perianale Este una dintre cele mai frecvente afecţiuni patologice ale câinelui. • rehidratarea şi prevenirea sau îndepărtarea urmărilor acidozei. stress. evidenţiindu-se rebordul costal. temperatura prezinta tendinţa de scădere. puternic mirositoare şi care sunt simţite de câini de la mare distanţă. de culoare galbenă sau galben verzuie. acţionând ca şi bacteriile asupra celulelor pe care le parazitează. animalul se deshidratează rapid. Fecalele sunt apoase. . cauzată de factori fizico-chimici. în special a celui crescut în apartamente. traumatisme. ţinând coada între picioare sau stând încovrigat cu abdomenul lipit de ciment. prezintă reacţia de apărare abdominală. alimente cu un conţinut crescut în lipide. • antibioterapia. Deoarece tratamentul este extrem de complicat pentru un nespecialist recomandăm ca proprietarul să intervine doar cu o serie de produse de genul Saprosan-ului sau alte antidiareice din grupa chimioterapicelor (nu antibiotice) precum şi cu ceaiuri. Prezenţa descărcărilor diareice. La palpare. alimentari sau toxici şi se manifestă clinic prin stare generală proastă. Din cauza pierderilor de lichide prin descărcările diareice. Primele simptome sunt inapetenţa. biologici. acizi. datorită deshidratării sau a pierderilor de sânge (în enteritele hemoragice). pielea devine flască. animalul având o atitudine cifozată. BOLILE DIGESTIVE Enterita Este o inflamaţie a mucoasei intestinale. Glandele perianale. ochii se afundă în orbite. parvoviroza). este semnul caracteristic al enteritei. Această afecţiune este de regulă provocată de cauze infecţioase (boala lui Carre. cu un miros extrem de neplăcut. putându–se auzi cu uşurinţă zgomotul produs de tranzitul intestinal accelerat.

poate tuşi. etc. inapetenţă. În cazul în care faringita se complică cu forme pulmonare şi animalul prezintă febră. 3-4 zile la rând. Afecţiunea debutează cu inapetenţă. având cauzalităţi diverse. de culoare roşie. este expulzat din glande direct în rect prin contracţia pereţilor acestora. Conţinutul glandular se infectează. În continuare. eventual febră. aspecte ce confirmă diagnosticul. putem observa mucoasa inflamată. Boala este provocată în general de consumul apei şi a alimentelor reci (de la frigider sau la temperatura mediului în sezonul friguros). vomă ce apare consecutiv deglutirii. în scurt timp glandele inflamate transformându–se într–un adevărat abces perianal. . de două ori pe zi. afectând circulaţia sanguină a mucoasei glandulare. toate cele enumerate putând provoca iritaţii şi traume ale mucoasei farigiene cu inflamarea acesteia. se va tunde blana în această zonă pentru ca medicamentul să intre în contact cu pielea. Debutul faringitei se manifestă prin inapetenţă. Faringita Este o inflamaţie a mucoasei faringelui. precum şi fricţionări sub mandibula câinelui în zona corespunzatoare faringelui cu un tampon de vată cu tinctură de iod. în general acest simptom fiind absent. La examenul cavităţii faringiene. de cele mai multe ori faringita coexistă cu laringita. având deci de a face cu o laringo-faringită. diverse viroze sau bacterioze. animalul refuză hrana. ce se manifestă prin jenă în deglutiţie. se poate ca la termometrie să pară că animalul are febră. Uneori (în cazurile grave) acestea fistulizează. mai frecvent însă din cauza proverbialei lăcomii a câinelui. înghiţiri repetate în sec. Tratamentul faringitei este foarte simplu dacă boala se depistează încă din debutul ei.Lichidul secretat. totul conducând la inflamarea peretelui glandei şi a conducturilor de evacuare. şi introducerea de supozitoare cu Hemorzon intra–rectal. lucru ce face inutilă folosirea vreunui antibiotic în cursul tratamentului. salivaţie. vomă. Temperatura locală fiind crescută. La palparea zonei faringiene. de regulă în exterior. având o figură suferindă (facies tific). biologici şi traumatologici. termometrul arătând de fapt temperatura locală mărită. apoi apa. Datorita lipsei de mişcare (mai ales în cazul câinilor sedentari). În general. conducturile de evacuare se obstruează cu dopuri fibrinoase consecutiv secreţiilor inflamatorii. timp de 3-4 zile consecutiv. Extrem de important este faptul că de cele mai multe ori animalul nu prezintă febră. Datorită poziţionării diferite de la un animal la altul a acestor glande nu recomandăm proprietarilor să procedeze la vidarea glandelor perianale fiind dese cazurile de vidare parţială a acestora. administrat oral. ceea ce ne ajută să suspicionăm faringita. fiind necesară vidarea glandelor prin presarea acestora. are senzaţia de vomă sau chiar vomită. vidare doar a unei singure glande sau lezarea acestora în urma unei manopere brutale. apărând fistulele perianale. Constipaţia Este o afecţiune patologică ce se poate întâlni la toate vârstele. facies tific. cauzată de factori fizico-chimici. deglutiţia unor oase voluminoase. animalul înghite în sec. destinzând astfel pereţii. tratamentul se va completa cu antibiotice şi vitamine. La nevoie. rareori febră sau diaree. timp de 4-5 zile. Tratamentul în funcţie de gravitatea afecţiunii este de natură chirurgicală. este diminuat influxul nervos vegetativ ce determină contracţia şi deci evacuarea glandelor perianale ca atare secreţia nu este expulzată. senzaţie de vomă. eventuale leziuni traumatice. ATENŢIE !! Animalul arareori prezintă febră. Se foloseşte albastru de metilen. 4-5 picături într-o linguriţă cu miere uşor fluidizată cu apă.

prin antibioterapie (5-6 zile). secreţia colostrală. inapetenţă. bacteriologici. . sau “nervoasă”. iritativi. fie chiar factori infecţioşi de tip bacterian. frigul. iar ulterior secreţia de lapte. căţeaua scheaună (aceste semne corespunzând iminenţei “fătării nervoase”). • Distrugerea florei microbiene ce determina procesele infecţioase. animalul se aşează cu precauţie. în care factorii determinanţi sunt ploaia. organismul se pregăteşte pentru actul” fătării”. pe fondul cărora se grefeaza diverse infecţii bacteriene sau virotice. Apare întărirea şi fermentarea masei alimentare staţionare. abatere. fungi diverşi. ceaiuri. sindrom febril. Tratamentul. se acumulează cantităţi mari de conţinut intestinal. boala lui Carre. funcţie de gravitatea constipaţiei. Crescătorii observă lipsa poftei de mâncare.vântul. vizează două obiective: 1.O alta cauză poate fi parazitarea intensă a tubului digestiv cu ascarizi (în special la tineret). fluidizante. etc. iar la verificarea lanţului mamelonar se observă turgescenţa glandelor mamare. • Favorizarea şi uşurarea actului respirator prin administrarea de emoliente. astfel tranzitul intestinal fiind serios perturbat. În general afecţiunea este provocată fie de factori fizici (în afecţiunile afrigore). virali sau fungici (streptococia. Către sfârşitul perioadei de “gestaţie falsă”. fiind frecvente cazurile în care tractusul intestinal se poate “bloca” cu adevărate “ghemuri ” de ascarizi. • Refacerea echilibrului fiziologic prin administrarea de corticosteroizi. BOLILE RESPIRATORII Bronhopneumonia Este o inflamaţie a bronhiilor şi a ţesutului pulmonar. provocată de factori fizico-chimici. aspergiloza). cu repercusiuni grave asupra circulaţiei sanguine locale şi eventual. Tratamentul vizează următoarele obiective: • Scăderea temperaturii. BOLILE SISTEMULUI NEURO VEGETATIV Gestaţia nervoasă / Lactaţia nervoasă Sunt afecţiuni neuro-endocrine des întâlnite la căţele. Golirea intestinului şi reluarea tranzitului intestinal. observându–se deformarea abdomenului (aşa numita “burtă de batracian”). dezvoltânduse astfel lanţul mamelonar. În această perioadă. respiraţie dispneică. 2. tuse. cu apariţia secreţiei colostrale şi a celei lactate. În “amonte” de locul blocării tranzitului intestinal. Refacerea echilibrului hidric şi acidobazic. jetaj. Afecţiunea se manifestă prin alterarea progresivă a stării generale. însoţită de compresii asupra organelor din jur. folosind antibiotice cu spectru larg de acţiune. neliniştea animalului. Toate acestea se manifestă clinic prin inapetenţă. cauzate de persistenţa corpului galben după ovulaţie şi de apariţia ulterioară a secreţiei de prolactină. La palpare se remarcă abdomenul dur. cu începerea fenomenului de acidoză metabolică. folosind produse antipiretice. căţeaua ar putea deveni doică pentru căţeii orfani sau cei supranumerari ai altor căţele. Tratamentul pe care îl poate aplica proprietarul este doar preventiv. facies tific. ce a fost perturbat în urma blocării tranzitului intestinal. glucide. ceea ce determină distensia intestinului. animalul prezentând reacţie de apărare abdominală. săruri minerale. expectorante.

tetanie musculară şi contracturi spasmodice ale muşchilor scheletici (uneori şi a celor netezi). ce pot scăpa observaţiei crescătorului. se loveşte cu capul de obiectele din jur. apar descărcări de urină sau fecale. glanda mamară devenind dură şi dureroasă iar căţeaua prezentând febră. Evoluţia poate fi trenantă. administrarea lor necesitând asocierea cu antiemetice. atitudine de mers pe picioroange. Animalul stă cu gura cascată. • Faza de stare sau de criză (epileptică). uneori existând chiar o anumită ciclicitate în apariţia acestora. etc. căderea animalului. după care trece de la sine. BOLI DE NUTRIŢIE Exema Exema este un sindrom eruptiv de origine alergică. animalul se ascunde. În lipsa celor de mai sus. în cazul în care există o oarecare ciclicitate. Clinic boala se exprimă în doua faze: • Faza premergătoare. Ambele produse pot produce senzaţia de vomă. Se remarcă frecvenţa crescută a acestei afecţiuni la câinii de apartament precum şi la animalele în vârstă . recomandându-se astfel monta în scopul prevenirii apariţiei tumorilor mamare. zile sau chiar luni. lăsând animalul epuizat fizic. Boala poate să fie congenitală sau dobîndită în urma unor traumatisme. Deseori la sfârşitul crizei. respectiv o anumită nelinişte. începind cu căţeii de 4-5 luni. afectând animalele de toate vârstele. cu evoluţie îndelungată şi care prin îndesirea acceselor poate duce la exitus. ajungându-se la situaţia când animalul se află în crize epileptice ore la rând. Actul medical urmăreşte întreruperea lactaţiei şi prevenirea sau combaterea infecţiei glandei mamare. asociat cu o dietă severă în ceea ce priveşte proteinele şi glucidele. cu spume la gură. Recomandăm Fenobarbital oral ca măsură de prevenire în cazul ciclicităţii crizelor eventual administrat injectabil în timpul crizei. în scopul forţării înţărcării. Tratamentul nu dă rezultate spectaculoase. intoxicaţii. cu manifestari discrete. uneori chiar 1-2 ore. şocuri nervoase. ci doar atenuează crizele. “adoptând” papuci. eventual prevenindu-le. În acest sens se pot administra o serie de produse medicamentoase ce inhibă secreţia de prolactină. iar dacă rezistă. pe parcursul unor ani de zile. care debutează brusc. Crizele se pot repeta la câteva ore. afectivitate crescută sau dimpotrivă. o frecvenţă mai mare o au îmbolnăvirile la femele. Se remarcă faptul că boala afectează mai frecvent anumite rase (Caniche. cârpe. se poate interveni cu alcool mentolat sau alcool camforat aplicat pe lanţul mamelonar.În lipsa acestora. Tekel). iar în cazul aceleiaşi rase. păpuşi. somnolenţă. Tratamentul este absolut necesar având în vedere faptul că laptele aflat în canalele galactofore ale glandei mamare se poate infecta conducând la apariţia mamitei. Criza durează în mod obişnuit de la 2 la 30 de minute. chiar zile întregi. soldate cu pierderea cunoştinţei. cu tremurături. de care are o grijă deosebită ajungând uneori până la agresivitate în cazul în care încercăm îndepărtarea acestora. . sau poate fi din ce în ce mai gravă. căţeaua poate fi observată. Epilepsia Este o afecţiune neurologică exprimată clinic prin accese nervoase. Problema principală o reprezintă însă faptul că lactaţia nervoasă se repetă la fiecare ciclu de călduri.

capul pieptului.eliminându-se din hrana câinelui carnea sub orice formă. Apariţia acestei boli este strâns legată şi de carenţe alimentare în vitamina D sau a precursorilor acesteia. în multe cazuri cronicizându-se în lipsa aplicării unui tratament adecvat. oasele. purulentă sau crustoasă. folosindu-se exclusiv produse lactate şi vegetale). mai rar pe gât. Local. Un caz particular al exemei alergice este otita alergică. În unele cazuri se mai observă tumefacţii în zonele înroşite ale pielii. se realizează prin dieta alimentară (dietă hipoproteică. în sensul că animalul calcă direct pe jarete. procedându–se la deparazitări şi la tratamentul eventualelor entităţi infecţioase ce afectează ţesutul hepatic. suprafaţa afectată se depilează. Tratamentul cauzelor ce provoacă exemele. urmate de întârzieri în creştere. se va interveni cu spray-uri sau unguente ce conţin substanţe calmante. Tratamentul vizează jugularea leziunilor locale precum şi a cauzelor ce produc exemele. deformări ale sternului precum şi tulburări de formare a dinţilor. cum ar fi: alimentaţia hiperproteică. Datorită pruritului intens. Clinic boala debutează prin apariţia unor dureri articulare ce determină dificultăţi în deplasare. Se mai remarcă deformări ale coloanei vertebrale (lordoză). obraji. Aceste depuneri au loc şi la nivelul articulatiilor condro-costale. ulterior infectându-se cu diverşi germeni. etc. a razelor osoase şi îngroşarea capetelor articulare prin depuneri defectuoase de săruri de calciu. apar defecte de aplomb: membrele anterioare formează litera O. provocându-şi astfel leziuni de grataj ce se pot infecta Deseori se semnalează o formă de exemă umedă la care consecutiv tumefacţiei apare şi o transsudaţie seroasă ce aglutinează perii care prin uscare formează cruste. cele posterioare au forma literei X (“coate de vacă”). Evoluţia bolii este de 1-3 săptămâni. infestaţiile parazitare. Dobermann. ouăle. antibiotice. cortizonice. plastice şi trofice ale epidermei ( Rahitismul Este o boală carenţială frecvent întâlnită la tineretul canin. având articulaţiile tarso-metatarsiene extrem de slabe. deformarea (prin curbare). Saint Bernard. apărând aşa numitele ” mătănii costale”. scrot. etc. supele de oase. evoluând în conductul auditiv extern şi pe mucoasa auriculară sub formă eritematoasă. zona inghinală. antipruriginoase. . spate. iar călcătura este “de urs”. diverse infecţii ce afectează funcţia hepatică. Leziunile cele mai frecvente se întâlnesc pe crupă. procesul infecţios evoluând spre o dermatită alergică infectată. se scarpină intens la baza urechii (provocându-şi astfel leziuni de grataj). cu o frecvenţă sporită la căţeii din rasele de talie mare: Dog german. Se mai recomandă desensibilizarea animalului prin administrarea de antihistaminice). caz în care animalul scutură des din cap. protectoare hepatice). Din cauza deformării razelor osoase. la cei cu piele albă fiind vizibilă o roşeaţă (eritem). însoţită de o senzaţie de prurit intens fapt ce determină animalul să se scarpine intens.Cauzele ce provoacă această afecţiune ţin de factori exteriori organismului. ce dispare la presarea cu degetul. baza cozii. o dermatită a urechii ca exprimare a dermatitei alergice consecinţă a unei alimentaţii hiperproteice. iar în cazurile mai grave fiind prezent torticolisul. Exema acută se observă destul de greu la câinii cu pielea pigmentată.

Mucoasa conjunctivală este injectată. 2. abatere. diaree urât mirositoare. Deshidratarea este principalul factor agravant al manifestării clinice a parvovirozei. o corticală extrem de subţire. Afecţiunea debutează cu inapetenţă. şi foarte urât mirositoare. Virusul determină distrugeri ale epiteliului mucoasei digestive pe porţiuni mari. respectiv la vârsta cea mai scăzută (6-8 săptămâni). E. dublat de hemoragii. Animalul stă în decubit. folosind antibiotice cu spectru larg de acţiune. K). după 30 de ore de la debutul simptomelor animalul intră în colaps circulator prin hipovolemie consecutivă deshidratării. Antibioterapia . Tratamentul vizează acoperirea necesarului de calciu şi fosfor printr-o alimentaţie bogată în aceste minerale (lactate şi brânzeturi). După 24 de ore de la debut. BOLI INFECŢIOASE Parvoviroza Este o afecţiune infecto-contagioasă a tineretului canin caracterizată prin simptome grave de gastro-enterită hemoragică. D3. Prevenirea apariţiei parvovirozei se face prin limitarea posibilitaţii de intrare în contact a animalelor receptive cu animalele bolnave şi prin vaccinarea tineretului canin. Se va practica antibioterapie 4-5 zile la rând. Parvoviroza se întâlneşte mai ales la căţeii foarte tineri (7-12 săptămâni). În funcţtie de gradul de deshidratare al animalului trebuie asigurată o cantitate de soluţie perfuzabilă variind între 3 şi 10% din greutatea corporală normală a animalului. Rehidratarea şi sprijinirea marilor funcţii. alături de aminoacizi hepatoprotectori. Este de extremă importanţa sprijinirea ficatului cu vitamine hidrosolubile (A. urmând în mod inevitabil moartea.Radiografiile relevă lărgirea metafizelor. starea animalului este deja extrem de gravă din cauza deshidratării acesta pierzând în continuare lichide datorită diareei hemoragice. fiind răspândit pe arii foarte largi. ochii se afundă în orbite. lucru ce determină un tranzit intestinal accelerat. cu o evoluţie supraacută sau acută. iar privirea devine mată. Prin uscarea acestora. drept pentru care trebuie intervenit şi cu substanţe antihemoragice. virusul este purtat pe particulele de praf. Este o viroză extrem de contagioasă. uneori miocardită. depuneri anormale de săruri de calciu. Rehidratarea se face pâna la oprirea diareei şi încetarea vomismentelor. dar s-au semnalat şi cazuri de îmbolnăviri la 8-9 luni. vizând urmatoarele direcţii: 1. Este boala infecţioasă ce apare cel mai rapid în efectivele de canide. lacrimi etc. diareea devenind hemoragică. Dacă nu se intervine între timp. cu tentă violacee. acidoza metabolică completând acest panopticum de o gravitate deosebită. reducerea opacităţii oaselor lungi. cu produse de uz veterinar ce conţin diverse asocieri de antibiotice şi chimioterapice. ridicându-se doar pentru a voma (pâna la epuizare). repartizată în 3-4 doze zilnice. vomă şi după câteva ore. Jigodia (Boala lui Carre) . Tratamentul este extrem de laborios. precum şi administrarea vitamina D3 pe cale parenterală de sub formă de depozit sau tratamente orale timp de câteva luni cu diverse formule vitaminice. animalele bolnave eliminând virusul prin diaree.

În aceste cazuri. jetaj abundent muco-purulent. Tratamentul vizează remiterea efectelor fiecărei forme de boală în parte. cea nervoasă. catar oculo-nazal muco-purulent. aceasta efectuându-se până la vârsta de 10-11 ani. . Jigodia este o afecţiune extrem de dificil de tratat. izbiri de obiectele înconjurătoare. şi până la pareze şi paralizii diverse. vaccinarea se repetă anual. Indiferent de tipul vaccinului. În cazul în care boala se depistează precoce. afecţiuni nervoase din cele mai diverse. sau o altă formă vindecabilă. urlete continue. uneori chiar după remiterea acestora la un interval de 20-30 de zile. precum şi hiperimunizarea cu vaccin anijigodios. tremurături musculare. hipertermie. mişcări involuntare ale membrelor). catar oculonazal. răspândindu-l în mediu. corticoterapie. bronhopneumonie. Forma nervoasă ce apare fie după debutul bolii fie ulterior unei forme enunţate mai sus. capul ridicat nefiresc. tuse grasă. îi urmează o altă formă. în special pe cuzineţii plantari. hipertermie. duce la rezultate pozitive. de la simple atitudini nefireşti (pas de cocoş. atitudini nefiresti. succcedând de obicei celei acute. care se manifestă prin diverse leziuni degenerative cutanate. dispnee. Afectează canidele de toate vârstele. etc. întrucât ea afectează centrii nervoşi importanţi ai organismului. prin administrarea unei duble doze vaccinale. Există însă şi cazuri în care virusul atacă centrii nervoşi mai puţin importanţi. urinare. dispnee.Este o boală infecto-contagioasă afectând câinele la toate vârstele. lacrimale. lucru ce explică aria largă de distrugeri tisulare şi nervoase. În situaţia în care a fost folosit produsul STAGLOBAN SHP se recomandă ca vaccinarea să fie făcută după un interval de 2-3 săptămâni pentru a nu fi inhibată producerea de anticorpi. respectiv anticorpi antijigodioşi. Animalele bolnave elimină virusul prin secreţiile nazale. după care poate lua mai multe forme: Forma digestivă ce se manifestă ca o gastroenterită gravă cu vomă şi diaree. căreia îi urmează cea nervoasă. însoţită de deshidratare gravă (se poate confunda cu parvoviroza). caracterizată prin gastroenterită. Prevenirea bolii se face prin limitarea posibilităţilor de intrare în contact cu virusul a animalelor receptive şi prin imunizarea câinilor conform schemelor obişnuite de vaccinare prezentate anterior. Ea se manifestă prin afecţiuni neurologice diverse în funcţie de centrul nervos afectat de virus. fiind o formă cronică. a căror distrugere este compatibilă cu supravieţuirea ulterioară a animalului. cei mai sensibili fiind totuşi căţeii tineri. respectiv importanţa sa în cadrul organismului. întrucât deseori unei forme ce răspunde tratamentului aplicat. În acest sens se poate folosi cu rezultate spectaculoase produsul german STAGLOBAN SHP. slăbire rapidă. paralizii. Forma cutanată (rară). bronhice. administrarea de imunoglobuline specifice. administrarea în doze mari a vitaminelor şi a susţinătoarelor hepatice. cu apatie. Boala debutează cu apatie. Forma pulmonară ce se manifestă sub forma unei bronhopneumonii clasice foarte grave. asociată cu antibioterapie. ulterior purulent. Se pot enumera o serie de manifestări cum ar fi: pareze. anorexie. datorită frecvenţei cazurilor de jigodie la vârsta de 11-12 ani la animalele la care s-a practicat imunizarea pâna la 6-7 ani. Este produsă de un virus neuro-epiteliotrop. animalul rămâne cu sechele nervoase de diverse gravităţi. leziuni cutanate. prin antibioterapie susţinută. De regulă forma nervoasă este letală.

paralizia muşchilor maseteri si buccinatori. animalul ţinând gura căscată. Virusul rabic este un virus neurotrop ce difuzează de la locul inoculării urmărind traiectoriile nervilor în sens centripet. groasă. Faza prodromică – cu schimbări bruşte de comportament faţă de cel normal.Turbarea Este o boală virotică infecţioasă. făcând extrem de dificilă eliminarea acestor viermi din intestin. nu simte muşcaturile altor câini. având gustul pervertit. scurgeri continue de salivă. înghiţind iarbă. produse de viermii laţi (“tenii” ). este o porţiune extrem de importantă a acestor vieţuitoare. acest lucru ducând în mod inevitabil la moarte. transmisibilă prin muşcătura unui aniamal bolnav. determinând afecţiuni neurologice diverse. fioroase). prezentând strabism. cel de certitudine fiind pus (conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare). Faza de excitaţie – în care animalul slăbeşte datorită efortului continuu (poate să fugă 30-50 km în continuu). Gâtul este extrem de bine ataşat de cap fapt ce practic face imposibilă eliminarea sa din intestin prin mişcările peristaltice normale sau chiar induse cu ajutorul unor medicamente. Ulterior. respectiv proglotele sau strobila. etc. 3. sub acţiunea de multiplicare a virusului. “Capul” are un rol exclusiv de fixare a viermelui la pereţii intestinului gazdei prin intermediul unui aparat de fixare (de tip ventuză sau de tip cârlig extrem de complicat) şi care diferă ca alcătuire de la un gen de vierme la altul. voce răguşită. prin examinarea probelor de creier prelevate de la animalele moarte suspicionate de această teribilă afecţiune. pământ. 2. Diagnosticul este dificil. doar de laboratoarele sanitare veterinare abilitate. cu evoluţie gravă. animalul sucombând prin asfixie. muşcă toate animalele ce-i ies în cale. ulterior cu hiperexcitabilitate ca răspuns la semnalele luminoase şi auditive. Până la ora actuală nu s-a depistat nici o modalitate de tratament a turbării. celula nervoasă degenerează. ţintind neuronii din componenţa Sistemului Nervos Central (SNC). etc. în 48 de ore paralizia cuprinzând şi muşchii respiratori. Semnele clinice sunt urmatoarele: 1. prurit la locul muşcăturii. el fiind “zona” de creştere. BOLI PARAZITARE Cestodozele Sunt afecţiuni parazitare cu evoluţie în general asimptomatică. un gât şi o porţiune posteriară (un fel de corp). respectiv imunizarea anuală a câinilor. Aceşti viermi se caracterizează printr-un aspect al corpului segmentat şi turtit dorso-ventral. claustrofobie. mergând de la paralizii şi până la excitabilitate reflexă exagerată şi tulburări grave de natură psiho-senzorială. serurile hiperimune antirabice fiind eficace doar în primele 72 de ore de la inocularea virusului. Prevenţia se face prin măsuri de ordin general. cu “căderea mandibulei. urlete prelungi. când acesta nu a ajuns încă la centrii nervoşi. a muşchilor laringieni (lătrat răguşit.pietre. (limitarea numărului de câini vagabonzi. acţiune obligatorie la ora actuală în ţara noastră. Aceste aparate de fixare sunt foarte rezistente. fapt ce a determinat ca în limbaj popular să fie cunoscute sub denumirea de “panglică“. informarea populaţiei) şi măsuri specifice. . Gâtul sau zona strobilogenă. prezintă strabism. Aceste vieţuitoare au un corp compus dintr-o porţiune anterioară (un fel de cap). Caracteristică este senzaţia de “deglutire a unui corp străin”. chiar la modificarea uşoară a vocii. mortală. Faza paralitică – succede celei nervoase prin instalarea treptată a parezelor şi a paraliziei membrelor. saliva scurgându-i–se din gură. care “produce” restul corpului.

În urma administrării acestui produs. pline cu lichid vezicular. Semnele clinice ale cestodelor parazite la câine sunt slab vizibile şi pot fi decelabile doar când gazda definitivă este tânără. Până în deceniul trecut la noi în ţară se folosea mai ales produsul BROMAREC. slăbirea. În aceste situaţii apare diareea. crizele pruriginoase. alte crustacee sau chiar mamifere). Adulţii au corpul de formă cilindrică. Stadiile larvare care se formează au aspectul unor vezicule unice sau multiple (sunt mono sau polichistice). Tratamentul se face prin administrarea de antihelmintice cu efect cestodocid. Diagnosticul de certitudine se pune prin identificarea proglotelor de cestode în fecalele câinilor. animalului i se provoacă puternice contracţii ale musculaturii netede din structura tubului său digestiv. mamifere. nesegmentat. acestea ajungând în mediul exterior odată cu fecalele. Prevenţia este foarte dificilă.(diverse insecte – deseori purici. Cu acest prilej teniile se “rup” în zona gâtului ( zona strobilogenă). acestea se vor verifica atent şi dacă prezintă pe suprafaţă sau în structura lor internă vezicule gris-verzui. etc. Aceste proglote ovigere se rup cu uşurinţă de lanţul de proglote. Echinococoza este o cestodoză produsă de Taenia echinococcus un cestod extrem de greu de distrus prin tratamente medicamentoase. de forme şi mărimi diferite. un medicament cu efect cestodofug indirect. La nivelul intestinal al GI. colicile. iar “încărcătura” de viermi este foarte mare. ce alternează cu constipaţia. singura măsură eficientă este în cazul în care se folosesc organe în alimentaţia câinelui. fiind eliminate din intestin odată cu fecalele. acţiunea sa îndreptându-se asupra tubului digestiv al câinilor prin puternicul său efect colinergic şi nu direct asupra teniilor. Nematodozele Nematodele sunt viermi răspândiţi pe întreg globul parazitând la om. în care se dezvoltă sub formă larvară. În mod natural contaminarea gazdei definitive (a câinelui) are loc prin consumul GI sau a organelor acesteia. acestea se vor îndepărta şi distruge. în care s-au dezvoltat asemenea vezicule. Ciclul biologic al acestor viermi se realizează prin intermediul uneia sau a două gazde intermediare (GI). Şansele de tratare a acestei cestodoze sunt destul de slabe chiar şi în urma unotr tratamente repetate iar pericolul este reprezentat de posibilitatea transmiterii ouălor de tenie de la câinele infestat la om (acesta fiind receptiv la acest parazit). sau datorită musculaturii proprii elimină ouă în tubul digestiv. tubul digestiv complet dezvoltat. pentru a nu deveni ulterior un focar de infestare pentru alte animale. De aceea la ora actuală se preferă produsele cu efect cestodocid care omoară tenia fără a avea alte efecte secundare. Acest fapt permite teniei să-şi refacă lanţul de proglote în câteva luni. Un caz particular de tenie asupra căruia ca mediv veterinar sunt nevoit să atrag atenţia este echinococoza. În organismul uman se dezvoltă forma larvară a acestei tenii sub forma chistului hidatic o boală extrem de periculoasă care este foparte greu de controlat drept pentru care unii medici veterinari recomandă sacrificarea câinilor la care s-a diagnosticat echinococoză.Ultima porţiune a corpului cestodelor este strobila sau lanţul de proglote. cu eliminarea bruscă a conţinutului întregului tractus digestiv (lucru extrem de dureros pentru animal). păsări. alopecia. Ouăle sunt ingerate de GI . capul şi gâtul rămânând viabile şi fixate în continuare de pereţii intestinului. matitatea părului. embrionul de vierme (numit şi embrion hexacant) traversează peretele intestinal ajungând în diverse ţesuturi şi organe. cu diametrul egal sau nu. .

ce le inoculează când se hrănesc • galactogen – în timpul suptului • transplacentar de la mama parazitată la făt. enterite. Aspergiloza. Interceptor (acest produs este special conceput pentru combaterea dirofilariozei). aspect însoţit de îngroşarea epidermei în zona respectivă. fac parte acarieni care. strănut. În micozele interne apar o serie de simptome clinice caracteristice afecţiunilor inflamative respiratorii. cu leziuni anatomopatologice de tip granulomatos pe viscere şi uneori chiar cutanate. Tratamentul se poate efectua cu diverse antimicotice pe cale generală sau locală. tuse. auriculară. femelele (de dimensiuni mai mici). dintre bolile cu localizare viscerală enumerăm: Actinomicoza. iar masculii (de dimensiuni mai mari). În dermatomicoze întâlnim o multitudine de semne clinice şi morfopatologice. cu unul sau doi spiculi. se realizează distrugerea larvelor revenite din migraţia splahnică în intestin. 3. Astfel. Semnele clinice corespunzătoare infestaţiei cu nematode sunt următoarele: 1. febră. apetit capricios. prin acţiunea spoliatoare şi totodată toxică a viermilor. larve infestante (L3) sau GI • transcutanat. vizează întreruperea ciclului reproductiv al helminţilor. iar în cazurile mai grave. cele mai importante ordine fiind: Ordinul Ascaridida. 2 Dereglarea metabolismului. Ordinul Rabditida şi Ordinul Filaroidea. după care. precum şi de unele carenţe vitamino– minerale în hrana acestora . Contaminarea câinilor are loc pe cale: • digestivă. Toruloza. gâtul. diaree. alopecie difuză sau localizată. având caudal un orificiu anal. Candidoza. în cea de a doua fază la câteva săptămâni (3-4). leziuni urticariforme. urmate de bronhopneumonii. posedând bursă caudală (copulatoare). Jena mecanică a peristaltismului intestinal. Ca urmare a celor enumerate mai sus. distensia abdomenului (burta de batracian). în cursul migrării larvelor. constipaţie. având un dimorfism sexual pronunţat. etc. Tratamentul acestor parazitoze. Micozele Sunt o serie de afecţiuni produse de ciuperci microscopice localizate intern (pe viscere) şi extern (dermatomicoze). hepatite. cu larve infestante (L3) ce traversează singure pielea • transcutanat prin intermediul GI hematofage ( ţînţari). se pot întălni o pleiadă de simptome cum ar fi: paliditatea mucoaselor. Pentru aceste afecţiuni se pot folosi o serie întreagă de antihelmintice cum ar fi : Lopatol. buccele). în funcţie de modul de hrănire se pot împărţi în . manifestări de tip epileptiform.Sexele se deosebesc net. Tricofitoza. anemii severe. cu abcese miliare având tendinţa de vindecare spontană. atât anatomic cât şi în ceea ce priveşte mărimea corpului. vomă. afecţiunile interesând de regulă capul (zona periorbitară. Leziuni ale organelor interne. În genere aceste afecţiuni sunt favorizate de starea proastă de întreţinere a animalelor. cu provocarea chiar a obstruării lumenului intestinal. Grupul nematodelor canine este foarte numeros. prin consum de forme infestante – ouă embrionate. Ectoparazitozele Din această grupă de parazitoze. abdomenul etc. prin eliminarea viermilor adulţi şi a larvelor într-o primă fază. iar dintre cele cu localizare externă: Microsporia. dispnee. Telmin KH. cele mai importante fiind reprezentate de apariţia unor cruste cenuşii la baza firelor de păr. prurit.

cum ar fi Dipyllidim caninum. Neguvon). urticarii. Acestea cad de pe animal în mediul înconjurător. acţiunea este în principal spoliatoare prin pierderile masive de sânge (o femelă de capuşă consumă până la 0. umiditate. prezenţa duşmanilor. ce se hrănesc cu păr. dar la o temperatură de 20° C acesta este de 7 săptămâni. temperatura. sunt şi gazde intermediare pentru diverse cestode. . 1. Simptomele clinice variază de la nelinişte. Din grupa acarienilor mobili fac parte: 1. Acarieni mobili. etc. Puricii. Tularemia. anemiere. etc . canis) este mai rar întâlnit şi numai la câini. Acarieni care asemenea cârtiţelor sapă galerii prin stratul epitelial hrănindu-se cu limfă sau se cantonează în glandele sebacee hrănindu-se cu sebum. limfă şi fire de păr. Puricii adulţi ies din pupe sub influenţa unor stimuli cum ar fi vibraţiile şi concentraţiile ridicate de dioxid de carbon. cum ar fi umiditatea. bioxid de carbon) aceste forme vor evolua şi infestaţia cu purici va apare din nou. În cazul infestaţiilor masive tratamentul se face prin îmbăieri cu substanţe piretroide (Ectomin.5 ml de sânge /zi ) şi secundar alergică şi pruriginoasă prin acţiunea iritativă a salivei (ce conţine substanţe anticoagulante şi toxice. De asemenea. larvelor şi pupelor din casa sau curtea în care le-a răspândit animalul. Acestea şi oricare altele însă nu vor rezolva problema puricilor decât parţial deoarece nu vor acţiona asupra ouălor. celule epiteliale din stratul extern sau sânge şi care pot fi detectaţi cu ochiul liber în mişcarea lor pe suprafaţa organismului şi 2.1. existenţa hranei. căpuşile prezintă importanţă şi prin faptul că ele sunt vectori de transmitere a unor boli extrem de grave cum ar fi : Piroplasmoza. Cele mai favorabile condiţii se găsesc în interiorul caselor. Rickettsioza. Pe măsură ce vor avea condiţii propice de dezvoltare (temperatură. păduchi malofagi (Trichodectes canis. Puricii – cea mai frecventă specie de purici întâlnită la câini şi pisici este puricele de pisică (Ctenocephalides felis). semnalându-se cazuri de paralizii consecutive infestaţiilor masive). cu spray-uri insecticide sau cu zgărzi impregnate cu astfel de substanţe. iar puricele de câine(C. in vivo (pe animal) nu trăiesc mult timp (de obicei 7-10 zile până când aceştia mor din diverse cauze sau sunt îndepărtaţi de animal în procesul de autopuricare). Deşi experienţele în laborator au arătat faptul că in vitro puricii adulţi pot supravieţui în condiţii ideale până la 300 de zile. slăbire. După cum le arată şi numele. Este important de notat că pupele care se găsesc în zone ce nu sunt vizitate de câini pot rămâne o sursă de infestare timp de mai multe luni şi nu vor ecloza decât sub influenţa stimulilor. În cazul căpuşilor. 2. 3. o infestare care începe cu 4 purici poate deveni o infestare masivă în numai 60 de zile. Păduchii hematofagi (Linognatus setosus). alopecie. aceşti acarieni mobili se hrănesc cu sânge. Ciclul de dezvoltare de la stadiul de ou la cel de adult este de numai 2 săptămâni la o temperatură de 30° C. Un purice femelă depune 10-15 ouă pe zi. Procentul de supravieţuire al ouălelor şi larvelor depinde de factori de mediu. 2. chiar un număr restrâns de purici. 3. până la abcese la locul înţepăturilor. 1. 2. Căpuşele din genul Ixodidae. În condiţii favorabile larvele rezultate devin pupe în 1-2 săptămâni fiind extrem de rezistente la condiţiile nefavorabile de mediu. În câteva zile are loc ecloziunea. prurit. Testele de simulare pe computer au evidenţiat faptul că deşi se prognozează o mortalitate de 95% pe întreaga durată de dezvoltare. substanţe organofosforice (Neocidol. poate declanşa o infestare masivă. Parasect). Fără tratament. în afară de pruritul intens ce-l determină şi a leziunilor de grataj consecutive acestuia.

cu repetare la 14 zile (mai puţin la tineret sub 4 luni sau la căţelele gestante unde pot produce grave accidente). sau a utilizarii unor medicamente ce nu sunt suportate de această specie. apărând cruste onctuoase. crevase sângerânde. hemoragii în diferite organe. procesul scabios determinând intraepidermic reacţii inflamatorii. 0. deci nu mai eclozionează şi ciclul de reproducere este întrerupt. leziunile infectându-se cu germeni piogeni. cu evoluţie dramatică şi cu sfârşit letal în majoritatea cazurilor când nu se apelează la serviciile medicului veterinar. stimulente ale sistemului imunitar.Pentru a preveni acest lucru este necesar să se administreze produsul Program. Alte intoxicaţii au loc în urma dozajului greşit al unor medicamente. apar pe cap (periorbital şi în jurul botului – în demodecie). Depilaţia este difuză. etc. Această medicaţie. depilări. Aceste afecţiuni apar în general la indivizi tineri. edeme la nivelul membrelor. râia auriculară şi râia foliculară (demodecia câinilor). Intoxicaţiile cele mai frecvente se întâlnesc în urma consumului de către câini a momelilor folosite în cadrul campaniilor de deratizare. eventual cu infestaţii parazitare masive şi ca o consecinţă a acestora cu un sistem imunitar depresat. ceea ce face ca depistarea şi tratarea lor să fie extrem de dificilă. este obligatorie dehelmintizarea câinilor în vederea eliminării posibilitaţii de infestare cu cestode . Afecţiunile debutează cu prurit intens. supurativă. administrata subcutanat. ulterior aparând papulo-vezicule în râia sarcoptică. cu o stare proastă de întreţinere. Tratamentul necesită intervenţia prin îmbăieri cu soluţii antiscabioase. Acarienii pătrund fie în profunzimea ectodermului (Sarcoptes). cu precădere în timpul campaniilor de ecarisare a câinilor vagabonzi sau a campaniilor de deratizare. se pot clasifica astfel: Raticide anticoagulante ce produc grave perturbari ale sistemului circulator sanguin. torace. pielea la presiune “mustind” de puroi. apoi pe tot corpul (în râia sarcoptică). cu exprimări cutanate. determinând hiperexcitabilitate. tetanii (Stricnina) . Chitina este principalul component al exoscheletului puricelui adult sau al dintelui cu care larva de purice sparge coaja oului pentru a ecloziona. Intoxicaţiile Sunt afecţiuni ce se pot produce accidental sau intenţionat. prin apariţia unor zone eritematoase. se completează în demodecie cu antibioterapie. dintre care cele mai importante sunt râia sarcoptică. edeme pulmonare Raticide ce acţionează asupra sistemului nervos central. În lipsa chitinei larvele nu mai pot sparge coaja oului. cu ganglioni tumefiaţi şi dureroşi. seboree. ulterior acestea întinzîndu-se pe conchiile auriculare. fie în foliculii piloşi şi glandele sebacee (Demodex). Raticidele utilizate la ora actuală. fricţionând energic zonele lezionate. Primele leziuni cutanate. Se mai poate folosi ivermectina.5 ml maximum. gât.cheratoză foliculară. Consecinţă a infestării cu purici (care sunt GI pentru larvele de cestode vezi Cestodozele canine). care acţionează prin întreruperea ciclului biologic al puricelui prin interferarea sa în procesul de elaborare al chitinei. * În legătură cu restul acarienilor. amintim râile canine. concretizate prin tulburări de coagulare. Demodecia evoluează ulterior mult mai grav. iar în demodecie apărând eritem. vitamine. foliculită purulentă.

este posibil ca animalul să consume de mai multe ori momeli otrăvite sau rozătoare moarte ca urmare a consumului de raticide anticoagulante. dispnee. apariţia de diverse hemoragii. fibrinogenul. acţionând asupra sistemului neuro endocrin. urmând a fi prezentate pe grupe separate. (Fosfura de Zinc) . vomă hemoragică. hematoame articulare. Dacă din punctul de vedere al operatoirilor DDD modul de acţiune al acestor produse este foarte bun. melena. Cu alte cuvinte ar trebui ca un câine de 5 kg greutate să consume 810 grame momeală (Atenţie ! momeala este pe suport vegetal – grâu sau orz). tratamentele fiind variate în funcţie de tipul de raticid folosit.-Raticide ce se descompun în diverse substanţe toxice în contactul cu sucul gastric. Raticide pe bază de fosfor Din această grupă fac parte substanţe extrem de toxice. inapetenţă. Intoxicaţia debutează cu facies tific. pe parcursul acestor câteva zile. în felul acesta rozătoarele murind în diverse locuri mai mult sau mai puţin vizibile. orice “vătămare” a vaselor de sânge produce rozătoarelor hemoragii imposibil de jugulat de către organismul acestora. febră . refacerea volumului sanguin circulant . cianozarea mucoaselor (în special sclerotica şi gingiile). Acesta este şi motivul pentru care doza letală de raticid pentru câine este de 4 până la 7 ori mai mare per kg greutate vie decât cea pentru un şobolan. Se vizeaza jugularea hemoragiilor. Raticide cu efect anticoagulant şi edematogen Din această grupă fac parte diverse produse care au un puternic efect hemoragic. sângelui etc. enzimă ce descompune cumarinicele în componente puţin sau chiar deloc toxice.Raticide care în contact cu aerul se descompun în compuşi toxici gazoşi (Delicia – Phostoxin) Simptomele clince sunt diferite. cu consecinţe letale. Mai multe decât atât. cum ar fi Fosfura de zinc şi Pasta fosforată (produse care la ora acuală deşi sunt interzise mai apar pe piaţă). Astfel. orice leziune tisulară. în funcţie de grupa de raticide ce provoacă intoxicaţia. Tratamentul este dificil ţinând cont de faptul că diagnosticul se pune abia după instalarea întregului cortegiu de semne enumerate mai sus . eliberarea căilor respiratorii prin eliminarea edemelor şi ulterior. deoarece în “arsenalul “său de mijloace de luptă împotriva toxicelor se află şi enzima 17 D hidrogenaza. refacerea endoteliului vascular. situaţie greu de întâlnit în practica curentă. ulterior fiind descompusă sub acţiunea diverşilor factori biologici. În ceea ce priveşte situaţia în care un câine consumă şobolani intoxicaţi sau cadavrele acestora se cuvine a sublinia faptul că otrava din corpul şobolanului este la fel de toxică precum momeala doar pâna la 72 de ore de la pătrunderea acesteia în sângele rozătorului. factorii de coagulare VII şi X. fapt ce duce la acumularea unei mari cantităţi de toxice în organismul acstora. refacerea cantitativă şi calitativă a patului vascular. evitarea infecţiilor consecutive hemoragiilor. pe bază de fosfor. din punctul de vedere al proprietarilor de animale intoxicate acest mod de acţiune face foarte dificilă observarea simptomelor de intoxicare mai devreme de câteva zile de la data primei ingurgitări a toxicului. prin blocarea factorilor coagulanţi din sânge: protrombina. Avantajul pentru operatorii de deratizare este că simptomele apar la câteva zile. Din fericire organismul câinilor (spre deosebire de cel al şobolanilor) este în măsură să lupte cu efectul anticoagulant al toxicelor cumarinice. .

Se produc astfel procese inflamatorii şi necrotice pe mucoasele tubului digestiv.Compuşii rezultaţi în urma descompunerii de către organism a produselor de mai sus. prin faptul că animalul nu suportă anumite produse medicamentoase. lăcrimări. Semnele apar la 1-30 min. salivaţie abundentă. linişte perfectă. animalul intră într-o stare de tetanie generalizată. tuse asfixică. deoarece fosforul se solubilizeaza în grăsimi. rareori acut. nu uleioase. a tetaniei muşchilor glotei şi a celor respiratori. Ca exemplu. conţinut stomacal vomitat de alte carnivore. administrarea rapidă de barbiturice injectate lent i. laringospasm. primele semne ale intoxicaţiei apar la 4 -12 ore de la pătrunderea toxicului în organism. câteva zile la rând. Altă grupă de intoxicaţii este aceea în care se procedează la administrarea greşită a unor medicamente (calea de administrare). emfizem pulmonar. fiind agravate de prezenţa stimulilor senzitivi (zgomot. Raticide ce acţionează asupra sistemului nervos central Din această grupă cea mai cunoscută este Stricnina. vomă. prezentând trismus.2%. lăcrimări. semiîntuneric. cade. spălături stomacale cu permanganat de potasiu 0. Cazuri de intoxicare se pot înregistra prin confundarea produsului. În forma acută. administrarea de purgative (saline. Aerul expirat poate fi fosforescent pe întuneric. Raticide care se descompun în compuşi toxici gazoşi Sunt substanţe raticide sub formă de comprimate care în contact cu aerul se descompun formând gaze mai grele decât aerul şi care pătrund cu uşurinţă pe galeriile şobolanilor gazându-i. etc. ulterior hematemeză cu miros de carbid. . după administrarea sau consumul toxicului. colici. trecând în sânge şi acţionând asupra sistemului nervos. la câine. Faptul că tehnologia de aplicare a acestor raticide impune introducerea lor în bortele şobolanilor urmată de astuparea acestora face practic foarte puţin posibilă intoxicarea câinilor cu aceste raticide. sunt extrem de toxici. izolare. În câteva minute. componentelor sanguine. etc. a glandelor endocrine. ia o poziţie înţepenită pe picioare.lumină). Tratamentul. fiind folosită (încă) pentru distrugerea câinilor vagabonzi. descărcări diareice de tip hemoragic. cu slabe şanse de reuşită. administrarea de vitamina D2 i. Tratamentul vizează eliminarea cu ajutorul vomitivelor a toxicului din stomac.. rezultând astfel procese degenerative parenchimatoase. oxigenoterapie. La nivel pulmonar. în vederea refacerii rezervelor de glicogen hepatic. consumul de resturi de momeli. sau chiar prin supradozaj . Această intoxicaţie se manifestă în general supraacut.m. intră în crize spasmodice. datorită inhibiţiei bulbare. se poate depista o respiraţie dispneică. determinând anoxibioză prin captarea oxigenului. La tratarea câinilor cu Neguvon în vederea distrugerii diverşilor ectoparaziţi.v. tulburări nervoase. sucombând prin asfixie. prin efectuarea de spălături stomacale. Animalul devine brusc neliniştit. vizează îndepărtarea toxicului din tubul digestiv. cum ar fi : salivaţia abundentă. mucilagii pentru protecţia mucoaselor. doze masive de vitamina C. injectarea de soluţii glucozate. inapetenţă. La ora actuală nu se mai foloseşte această substanţă pentru combaterea rozătoarelor. provoacă o stare alergică concretizată prin edemaţierea capului. având miros de usturoi. descărcări urinare şi diareice. prin nerespectarea dozei prescrise pot apare diverse simptome. izbindu–se de obiectele din jur. midriază. descărcări diareice.

avortul poate fi urmat de o stare infecţioasă manifestată prin sindrom febril şi scurgeri purulente la nivelul vulvei. ca manifestare a unui proces septic la nivelul mucoasei uterine. congestia mucoaselor. brucelozei). sau de natura endogenă. evidenţierea la nivelul comisurii vulvare a unor lichide muco-sanguinolente şi expulzarea produşilor şi a învelitorilor foetale. Cauzele cele mai importante ce pot provoca avortul se pot împărţi în cauze de origine exogenă. Îînţepăturile în nas sau din cavitatea bucală pot produce moartea prin asfixie în urma edemelor faringiene. întâlnită cu precădere la rasele Collie. iar procesul are loc extrem de rapid. hipertermie (peste 40 grade Celsius). . căţeaua revenindu-şi repede. Aceste simptome pot trece neobservate dat fiind faptul ca stăpânii femelei nu se aşteaptă la această afecţiune. administrarea unor medicamente pe alte căi decât cele menţionate în indicaţiile de administrare. Intoxicaţii produse cu venin de insecte sau venin de şarpe Aceste afecţiuni apar doar în sezonul cald. cât mai aproape de momentul muşcăturii.sau avort tardiv (în ultimile săptamâni. În funcţie de cauzele care l-au provocat. spasme. Se manifestă clinic prin eliminarea produşilor de gestaţie înainte de termenul normal de fătare. În cel de-al doilea caz.). declanşarea secreţiei de lapte. Avortul Este o afecţiune destul de frecventă la această specie. Caniche.De asemenea. Odată pătruns în circulaţie. tahicardie. Tratamentul local vizează calmarea durerilor şi anihilarea veninului cu comprese sau chiar injecţii subcutanate cu diverse soluţii . Căţeaua este abătută. erupţii urticariforme. etc. de regulă noaptea. În funcţie de momentul avortului acesta poate să fie avort timpuriu (în prima jumătate a perioadei de gestaţie). Există însă şi situaţii în care avortul nu este însoţit de un proces infecţios.diverse anomalii ale învelitorilor fetale. apar contracţiile. produşii pot să fie în viaţă. puls slab. tumefierea vulvei. veninul produce fenomene de excitaţie nervoasă (convulsii. edem la locul înţepăturii. eventual vomă. dar de regulă sunt neviabili. În alte cazuri moartea se poate produce imediat în cazul în care veninul este inoculat intra venos. singurul semn clinic consecutiv acestei afecţiuni fiind prezenţa lactaţiei. În cazul veninului de viperă cel mai eficient este serul antiviperin administrat local (perifocal) şi general. avortul propriu-zis este precedat de o stare de nelinişte a femelei. Tratamentul este preventiv şi curativ. polidipsie. fiind mai frecventă la femelele primipare. iar în caz de complicaţii apariţia de flegmoane. căderi în decubit. Evoluţia bolii depinde de cantitatea de venin. respectiv pot fi de natură infecţioasă (în cazul leptospirozei. tahipnee. Barzoi. pareze. poate duce la grave accidente. afrigore (apa rece sau frig excesiv). Clinic. prezintă inapetenţă. respiraţie accelerată. locul înţepăturii sau reacţia individuală. respectiv cauze ereditare. traumatică (accidente. zile ale gestaţiei). paralizii. factori letali. Ulterior acestor simptome. Semnele clinice constau în durere locală. încăierări cu alţi câini). etc.

se loveşte de obiectele din jur ciulind urechile la cel mai mic zgomot. evoluând spre exitus. radiaţii ale spectrului invizibil). proces ce se produce într-o perioadă îndelungată de timp (mai ales în forma senilă). consecutive nefritelor şi diabetului sau a diverselor toxice ce vin în contact cu analizatorul vizual (naftalina. cu producţia de lapte scăzută. Dacă procesul septic se prelungeşte în timp există posibilitatea ca cervixul să se închidă. De regulă aceste afecţiuni apar consecutiv fătărilor sau avorturilor mai rar în perioadele de călduri. Tratamentul este medicamentos şi chirurgical. fragmente de vegetale. etc. Tratamentul vizează prevenirea infecţiilor uterine prin asigurarea antisepsiei în cazul intervenţiilor la fătare şi stimularea involuţiei uterine post partum prin administrarea de ocitocice. fie interesând straturile profunde ale uterului (metrita). Infecţiile uterine Sunt procese septice care afectează mucoasa uterină. Explicaţia apariţiei infecţiilor uterine constă în aceea că mucoasa uterină este extrem de expusă la infecţii în perioada căldurilor când este puternic hiperemiată sub acţiunea estrogenilor iar cervixul este deschis pe o perioadă de circa 3 săptămâni. secreţiile purulente acumulându-se în cavitatea uterină. . evitarea oricărei posibilitaţi de încăierare cu alţi câini. Clinic se observă apariţia scurgerilor muco-hemoragico-purulente urmate de scurgeri purulente abundente. insecte. endometrita transformându-se în piometrită. Clinic simptomele se traduc prin opacifierea cristalinului. corpii străini pot fi reprezentaţi de : ariste de graminee. Corpii străini Afecţiune frecvent întâlnită la câinii de vânătoare. mai ales în cazul fătărilor laborioase la care este necesară intervenţia stăpânului sau a medicului veterinar. aspect ce duce la diminuarea treptată şi chiar la pierderea completă a vederii. În această situaţie procesul septic poate evolua un timp mai îndelungat. Cataracta Este o afecţiune caracterizată de procesul de opacifiere a cristalinului. gaze de eşapament. avitaminoze. având sindrom febril. amoniac. privirea fiind fixă. precum şi medicaţie de stimulare a involuţiei uterine. vomă. Tratamentul curativ se aplică post abortum prin medicaţie antiinfecţioasă. senilitate. supravegherea acestora pe perioada gestaţiei. căţeaua fiind abătută. Etiologia cataractei congenitale este la ora actuală incomplet elucidată. respectiv vaccinarea căţelelor contra leptospirozei. cu pupila dilatată. eventual de diverse toxine endogene. căţeaua slăbind vizibil. Animalul are mersul nesigur. În procesul parturiţiei. Cataracta dobândită este în genere produsă de traumatisme ce determină lezarea cristalinului. agalaxie. la nivel superficial (endometrita). Se intervine prin antibioterapie timp de 5-7 zile şi stimularea involuţiei uterine. infecţia având loc pe cale ascendentă. etc. dar şi administrarea repetată de medicamente (tranchilizante). fiind o boala congenitală sau dobândită. Deschiderea palpebrală este mult mărită. procesul septic fiind favorizat de întârzierea involuţiei uterine.Tratamentul preventiv se referă la eliminarea tuturor factorilor de risc.manifestând inapetenţă şi polidipsie. având o culoare alb lăptoasă sau verde pal aspect clinic datorat opacitătii cristalinului. infecţia este extrem de uşor de produs prin însămânţarea germenilor odată cu manopera de extragere a căţeilor.

Reducerea fenomenelor inflamatorii se realizează prin administrări locale şi generale de cortizonice Repunerea discului intervertebral se poate realiza prin intervenţii chirurgicale. . în acest fel putând afecta ramurile senzitive ale nervilor spinali. Basset Hound. Rezultate excepţionale s-au obţinut prin folosirea laseroterapiei. ca urmare a eforturilor prea mari ale coloanei vertebrale. inflamaţie ce poate interesa şi zona înconjurătoare. animalul manifestând sensibilitate la atingerea urechii. aşezându-se cu multă grijă. a traumatismelor. Apariţia acestei afecţiuni este favorizată de configuraţia anatomică a anumitor rase cu corpul lung şi picioare scurte cum ar fi: Teckel. pot apare amiotrofii ale muşchilor pulpei şi ai coapsei precum şi plăgi de decubit ale membrele paralizate. Tratamentul vizează reducerea fenomenelor inflamatorii locale.căzăturilor. scuturând din cap. Hernia de disc Este determinată de prolabarea discului intervertebral. mergând de la simple pareze uni sau bilaterale şi până la paralizii ale membrelor posterioare. consecutiv eforturilor prelungite sau în urma loviturilor. 10 şedinţe a câte 1-2 minute cu lasere moi “soft lasers” cu puteri de 8-10 mev. Cauzele ce provoacă această afecţiune sunt în general de ordin traumatic. Lombosciatica Este o afecţiune de tip inflamator a uneia sau a mai multor articulaţii vertebrale. În forma cronică accesele apar de regulă în perioadele de vreme schimbătoare. îşi scarpină conchia auriculară ţinând capul înclinat într-o parte (de regulă în partea cu urechea afectată).precum şi repunerea discului intervertebral în poziţie anatomică.Clinic animalul devine brusc agitat. La corpii străini de dimensiuni mici se procedează la efectuarea de instilaţii cu apă oxigenată 2-5 %. urmate de evacuarea lichidului prin curaţirea conductului auditiv. În cazul corpilor străini de dimensiuni mai mari este necesară intervenţia chirurgicală prin extracţia corpilor sau prin deschiderea conductului auditiv. sau în unele situaţii prin manopere de elongaţie şi torsiune ale coloanei vertebrale. preferând decubitul. În urma forţării articulaţiei se pot produce elongaţii şi contuzii articulare ce evoluează în artrite care netratate pot să se cronicizeze. Pekinez. Clinic animalul prezintă jenă în mers (înţepenit pe picioare). manifestând sensibilitate la palpaţie. ale vezicii urinare şi ale rectului. Tratamentul este de natură chirurgicală vizând extragerea corpului străin. Ca o consecinţă a acestui aspect. Intervenţia chirurgicală este urmată de tratament antiinfecţios prin instilaţii cu soluţii otice cu antibiotice şi cortizonice precum şi unguente cu aceeaşi compoziţie aplicate pe mucoasa conchiei auriculare. scutură din cap. a diverselor degenerări condroide. Treptat agitaţia se reduce. Sensibilitatea cutanată este uneori parţial sau total abolită. accidentelor de stradă. Clinic se pot observa diverse forme ale acestei afecţiuni. constatându-se în conductul auricular prezenţa unei secreţii purulente.

La sosirea la destinaţie câinii sunt uneori abătuţi. cu o simptomatologie asemănătoare cu cea din congestia cerebrală. capre sau vite era un noroc. Tratamentul vizează scăderea rapidă a temperaturii corporale prin aspersiuni cu apă rece. obişnuirea animalului cu transportul în diverse vehicole. expunerea fiind de 1-2 minute zilnic. Răul de automobil Răul de transport în vehicole se observă mai ales la câinii tineri care nu sunt obişnuiţi cu aceste situaţii sau la adulţii care au stomacul plin cu mâncare. timp de 4-5 şedinţe. foarte curând se instalează şi edem pulmonar. prezentând spumozităţi la gură şi nas. respiraţie gâfâitoare. Dacă nu se iau măsuri. aşa numitele “ancient rases” – rase strãvechi – din care au evoluat pânã în zilele noastre cele peste 400 de rase…… În bagajul propriu de caractere al acelor câini se gãseau deci toate caracterele raselor ce au apãrut de atunci şi pânã în zilele noastre. existau totuşi 5 tipuri morfologice de bazã. Crescãtorii au realizat repede faptul cã singura “armã” de apãrare împotriva acestora atacurilor acestora sunt câinii. refuză hrana dar îşi revin repede. vitamine din grupul B. ciobanii au selectat de-a lungul timpului exemplarele ce corespundeau cel mai bine acestor deziderate. Primii câini domesticiţi prezentau un amestec de caractere fenotipice (vizibile cu ochiul liber). Semnele clinice: animalul devine neliniştit. apatie. Observând comportamentul anumitor câini ce pãzeau conştiincios turma (fãrã a o pãrãsi). face mişcări dese de deglutiţie. Insolaţia Expunerea câinelui în timpul sezonului cald la razele solare sau la temperaturi prea ridicate îi produc grave tulburări metabolice cunoscute sub denumirea de şoc termic sau sindromul de insolaţie. zgomot cardiac puternic. respiră greoi. o avere sau viaţa însãşi… Aceasta reprezenta şi pentru hoţi sau prãdãtori o tentaţie extraordinarã. puls slab. se luptau curajoşI cu orice fel de duşman ucigându-l sau urmârindu-l cu înverşunare la mulţi kilometri depãrtare. * Urmează o serie de boli la care uneori prezenţa de spirit a proprietarului este hotărâtoare pentru salvarea animalului precum şi o serie de afecţiuni relativ uşor de recunoscut şi de tratat de către crescătorii de câini. în acest sens folosindu-se un laser veterinar “soft lasers” cu putere de 8-10 mev. Ciobãnescul . fapt ce a dus în timp la apariţia unor extraordinare rase de câini ciobãneşti: Kuvasz. ce le dãdeau un aspect extrem de asemãnãtor cu câinii de rasã comunã întâlniţi la ora actualã. după care vomită. dietă înaintea transportului iar la animalele mai dificile tranchilizante minore sau sedative înainte de plecare .e. etc. pungi de ghiaţă pe capul animalului. Despre creşterea câinilor Creşterea câinilor este una din preocupãrile ancestrale ale omului.Tratamentul vizează calmarea durerilor şi jugularea proceselor inflamatorii prin acutizarea acestora şi administrarea de antiinflamatorii pe cale locală şi generală. cu tendinţă de cianozare. Pe la anul 6500 î. În ultimii 14000 de ani mutaţiile naturale precum şi “escapadele” omului în acest fascinant “hãţiş” al selecţiei raselor de animale au impus multiple variaţiuni pe aceeaşi temã a celor douã modele de bazã. Semne clinice: insolaţia apare brusc. salivează. în epoca de piatrã. febră (43-44 C°).n. La începutul prieteniei dintre om şi câine. Mucoasele aparente sunt injectate. Pentru primii oameni mâncarea era extrem de preţioasã. Tratamentul vizează administrarea preventivă a antiemeticelor. O turmã de oi. Cercetări de ultimă ora evidenţează efectul favorabil al laseroterapiei în aceste afecţiuni. glucoză. au existat doar douã “modele” de câine: lupul şi şacalul.

Nu este de mirare faptul cã dupã câteva generaţii crescute în zonele cãlduroase din sud.Românesc Mioritic. superioarã din punct de vedere al exprimãrii morfologice a caracterelor genetice. determinat şi exprimat morfologic de un caracter genetic existent sub formã informaţionalã în structura cromozomilor din nucleul celulelor organismului. La rasa Collie Rough s-a remarcat în ultimul timp apariţia a tot mai multe exemplare cu pãrul mai puţin bogat. Samoyede sau Malamut încep sã “renunţe “ la blana lor bogatã. etc. Ciobãnescul Românesc Carpatin. “producând” rase de câini remarcabile: Basethound. numai şi numai prin asigurarea unor condiţii de microclimat. brevignatismul. medicaţie care sã convinã organismului animalului într-o asemenea masurã.Aceştia au profitat chiar şi de mutaţiile apãrute accidental (picioarele scurte. Iatã cum o frumoasã dar şi viguroasã rasã de câini ciobãneşti obişnuiţi cu clima asprã a ţinuturilor muntoase din nordul Scoţiei mutatã în condiţiile blânde ale oraşului unde în general doar în cazurile fericite trãiesc la curte. nanismul. etc. a dus la slãbirea capacitãţii de exprimare fenotipicã a potenţialului genetic chiar la exemplarele atent selecţionate de crescãtori …… . încât acesta sã nu mai facã eforturi de adaptare la eventualele condiţii vitrege de mediu şi deci întreaga sa energie vitalã sã se cheltuiascã în vederea exprimãrii depline a caracterelor genetice. lungimea firului de pãr mai mare etc. urechi mici şi ascuţite. De la efectivele existente se poate obţine o nouã generaţie. Prin selecţia atentã a acelor indivizi ce pãstreazã caracterele dorite dar care au şi acea calitate de a le transmite în descendenţã nealterate apar noile rase. greutatea) este iniţiat.. cu vârful cãzut. Tekel-ul. Boxer-ul. etc). Mastif-ul.). Caracterel transmisibile genetic au fost “cultivate” cu obstinaţie de cãtre crescãtori…. acesta fiind responsabilul transmiterii caracterelor genetice ce ne intereseazã. Diversitatea precum şi îmbunãtãţirea caracterelor (botul mai lung. Se pune problema: cum s-a putut obţine aceastã uimitoare diversitate de rase.. extremitãţile albe. hrãnire. câinii din rasa Husky Siberian. masculii apţi de montã fiind din ce în ce mai puţini…. o “mixturã” de caractere. selectând urmaşii cu caractere fenotipice dorite şi eliminându-i pe cei cu caractere fenotipice nedorite. Ciobãnescul Caucazian. gulerul alb. botul lung cu stopul slab pronunţat. gabaritul corporal se reduce. Spre exemplu. Acest proces a continuat de-a lungul secolelor şi continuã în zilele noastre chiar rasele omologate suferind în continuare unelemodificãri pe mãsura evoluţiei gustului şi nevoilor umane…. rasa Collie s-a obţinut prin pãstrarea pentru reproducţie numai a indivizilor cu anumite caractere şi anume: pãrul lung. Dog-ul german. În acelaşi mod s-au obţinut şi celelalte rase. iar vitalitatea le scade. dar şi de varianta iniţialã? Rãspunsul este simplu şi complicat în acelaşi timp: prin Selecţie şi Ameliorare ! De la bun început trebuie subliniat faptul cã fiecare caracter fenotipic (culoare a blãnii. nu se poate obţine dacã nu se acţioneazã asupra potenţialului genetic al animalelor. forma. strâmbe. prin împerecheri succesive ale acestora precum şi a celor mai izbutiţi urmaşi (care sã prezinte acele caractere dorite de crescãtor) se pot obţine noi şi noi variante. ce conţin în structura lor tot mesajul genetic necesar pentru dezvoltarea unui nou organism care sã conţina informaţia (geneticã) conţinutã de celulele pãrinţilor. la nişte rase care diferã esenţial. nu numai între ele. etc. Mastiful Tibetan. gigantismul. lungimea. cum s-a ajuns de la un amestec. îngrijire. Aceste caractere genetice se transmit urmaşilor prin intermediul celulelor sexuale (ovula şi spermatozoidul). Prin alegerea (selecţia) anumitor caractere ale pãrinţilor care sunt de interes pentru crescãtor.

În ceea ce priveşte vârsta minimã la care se pot folosi reproducãtorii pentru prima lor montã recomandarea specialiştilor este următoarea : pentru femele : 22 luni Vârsta maximã pentru reproducţie este stabilitã la 8 ani. pentru masculi: 24 luni Despre grupele de câini Amploarea pe care a luat-o creşterea câinilor în lume a fãcut necesarã asocierea unor tipuri de câini în grupe care conţin rase care au ceva în comun: aspecte de ordin fizic (câini de tip molosoid. Nu se poate stabili cu certitudine dacã vor transmite în descendenţã aceleaşi caractere morfologice sau vor transmite caractere care se încadreazã în standardul de rasã. Aprecierea valorii genetice a reproducãtorilor. acest termen poate fi depãşit. însoţitã de pãstrarea în continuare pentru reproducţie doar a urmaşilor ce provin din pãrinţi valoroşi. Astfel. Grupa II Cuprinde animale apte pentru reproducţie. etc. ci şi prin verificarea descendenţilor. In funcţie de valoarea geneticã. cu atât valoarea masculului este mai mare.Aceastã “mânã de ajutor” datã potenţialului genetic. aspecte de ordin practic ce ţin de serviciul la care sunt folosiţi (câini ciobãneşti. cu avizul specialiştilor. Pentru animalele ce s-au evidenţiat prin produşi de mare valoare. Cu cât caracterele lor morfologice sunt mai apropiate de ale tatãlui lor (şi deci corespunzând standardelor de rasã). dar care datoritã conformaţiei sau dimensiunilor nu pot constitui un element pentru perfectionarea rasei. Grupa IV Cuprinde animale ce nu se pot folosi la reproducţie având o serie de caractere în afara standardului de rasã. fiind totodatã un proces statistic ce are ca obiect efective constituite şi nu indivizi izolaţi. la ora actualã Federaţia Chinologicã Internaţionalã a stabilit 10 grupe de câini care cuprind peste 400 de rase de pe toate meridianele globului. . Ameliorarea este un proces continuu care se realizeazã de-a lungul generaţiilor. ce corespund din toate punctele de vedere standardului rasei. Grupa III Cuprinde animale admise condiţionat pentru reproducţie. reprezintã o activitate de cea mai mare importanţã pentru obţinerea unor urmaşi corespunzãtori. poartã denumirea de Ameliorare a rasei. se poate face o clasificare dupã cum urmeazã: Grupa I Cuprinde câini selectionaţi pentru reproducţie şi este formatã din câini ideali ca reproducãtori.respectiv a caracterelor morfologice ale acestora. Aprecierea valorii genetice a reproducãtorilor se face nu numai prin studierea ascendenţei. categorie necesarã pentru înmulţirea numãrului de câini. Experienţa crescãtorilor a demonstrat cã zestrea geneticã a reproducãtorilor masculi este cu atât mai bunã cu cât aceştia provin din femele ce au corespuns cât mai bine standardului de rasã. dar care au valori morfologice superioare rasei. apreciatã pe baza descendenţilor şi a precursorilor acestora. din care vã vom prezenta în continuare pe cele mai sugestive şi mai des întâlnite la noi în ţarã…. Totodatã se cunoaşte faptul cã un reproducãtor mascul are o contribuţie mult mai importantã la ameliorarea rasei decât o femelã prin numãrul mare de urmaşi pe care îi poate avea în timpul vieţii. Introducerea în aceastã grupã se poate face numai de către specialişti şi se consemneazã în actele câinelui. care corespund perfect caracterelor de rasã pe care le dorim. câini de vânãtoare). sau cu pãr sârmos).

să asculte de comenzi. Collie Rough. Rolul şi rostul unui arbitraj de selecţie este acela de a selecţiona şi a evidenţia doar exemplarele de câini care corespund întrutotul standartelor de rasă şi transmit în descendenţă informaţia genetică nealterată.Dalmaţian. de munte şi câini ciobãneşti Rottweiler. Schnnauzer uriaş Terrieri Terrier standard. Malamut de Alasca Copoi şi câini de acelaşi genCopoi ardelenesc. Airedale terrier. să poată să fie . Akita. companie Pekinez. Afgan Despre participarea la concursurile chinologice Este absolut de înţeles faptul că orice crescător de câini doreşte să participe cu favoritul său la concursurile de frumuseţe canină. Vizsla Câini aportori de vânat mic Cocker spaniel englez Cocker american Câini de agrement şi Bouldog francez. Puli. Caniche. Tchiorny Terrier. Dobermann Schnauzer. Whippet. Chihuaha Ogari Greyhound.GRUPA DENUMIREA 1 Ciobãneşti de turmã sau cireadã fãrã ciobãneştii elveţieni de cireadã 2 3 4 5 6 7 8 9 10 EXEMPLE Bobtail. Scotish terrier. Ciobãnesc german. Ciobãnesc caucazian. Dog german. câini Dog de Bordeaux. Beagle Câini de aret Pointer englezesc. West Highland White Terrier Teckeli Dachshund Câini de tip Spitz sau de tip Chow Chow. Molosoizi. să permită să-i fie examinată dantura şi organele genitale. Setter englezesc. Wire Fox terrier. Samoyede. Setter irlandez. Acest lucru este necesar la exemplarele provenite din părinţi de valoare deoarece produşii proveniţi din părinţi care nu au fpst prezentaţi la un arbitraj de selecţie nu pot să primescă certificat de origine. Barzoi. Border Collie Câini de tip Pinscher şi Saint Bernard. Animalul trebuie să fie docil. English Bull. elveţieni de cireadã Bulldog. Bearded Collie. Pentru aceasta este nevoie ca proprietarul de câine să prezinte câinele la acest arbitraj în bune condiţiuni. Husky Siberian.

altminteri riscaţi să muşte sau să fie muşcaţi de alţi câini Fiţi extrem de atenţi la întâlnirile cu alţi câini.plimbat la pas sau la trap în faţa arbitrului fără a se smuci din lesă. şi să găsească locuri de aşteptare cât de cât ferite de soare pentru a evita insolaţia. La un astfel de concurs sunt prezentaţi de regulă sute de câini ceea ce face ca arbitrajul să dureze uneoari extrem de mult. . să nu devină agitat sau chiar violent în preuzenţa altor câini. poate să reacţioneze violent mai ales după câteva ore în care simţul său olfactiv este asaltat de mirosurile atâtor potenţiali rivali. Nu folosiţi în incinta concursului decât lese scurte şi zdravene. Într-un context ca acesta în care coexistă zeci şi sute de câini protejatul Dvs. De aceea este absolut necesar ca proprietarii să fie dotaţi cu vase proprii din care câinii să poată bea apă. Nu veniţi cu căţele aflate în călduri. Sfaturi utile în asemenea ocazii: Niciodată să nu veniţi cu câinele nevaccinat într-un asemenea concurs. Proprietarii de câini că un câine care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus nu poate fi prezentat în concurs deoarece va fi descalificat de arbitrii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->