Teoriile lingvistice ale comunicării

2000: 83) . Analiza narativă. Analiza de discurs. (e). (c). Analiza retorică. Gunter. Analiza structuralistsemiotică. Analiza interpretativă (B. (b).Analiza de conţinut Analiza de conţinut de tip cantitativ Analiza de conţinut de tip calitativ (a). (d).

2000: 58-59) . Gunter.O reprezentare schematică a perspectivelor de analiză a textelor media (B.

ci de relaţiile structurale din interiorul său. Analiza structuralist-semiotică este preocupată nu de conţinutul manifest al unui text. este în principal descriptivă rezultă din opera lui F. de Saussure şi Ch. .I. Pierce. procesul de comunicare este privit ca fiind compus din semne organizate în sisteme numite „coduri”. S.

Referentul (Re) . 2. 3. Semnificantul (Sn). de Saussure identifică existenţa a trei elemente distincte în cadrul limbajului: 1.F. Semnificatul (Sa).

Relaţiile dintre semn–semnificat– semnificat (F. de Saussure) .

caracteristici Este arbitrar. Semnul se adresează cuiva.Semnul . Funcţionează la diferite nivele de semnificaţie. deci creează în mintea acelei persoane un semn echivalent sau un semn mai dezvoltat. . Semnul creat este interpretantul prim al semnului.

S.obiect interpretant (Ch. Pierce) .Relaţiile dintre semn .

este ceea ce se poate spune în mod obiectiv că există. şi funcţionează la un nivel mai subiectiv de percepţie şi experienţă.Semnul are două dimensiuni importante: 1. 2. O denotaţie – se referă la conţinutul manifest al semnului sau mulţimii de semne. . O conotaţie – se referă la conţinutul latent a ceea ce un text scris se poate spune că semnifică.

(2). „Iconul” – un semn care poartă o asemănare cu obiectul său. Mattelart. înţelegere sau reguli. Pierce diferenţiază trei tipuri de semne (A.Ch. 2001: 24): (1). . (3). Mattelart. M. „Simbolul” – un semn a cărui legătură cu obiectul său este o problemă de convenţie. „Indexul” – un semn care are legătură directă reală cu obiectul său. S.

„Convenţii” şi „Coduri”: 1. al comportamentului social” (D. 1999: 287). 1999: 285). 2. „Convenţiile” pot fi definite drept: „constrângeri impuse de comunitatea în care trăieşte utilizatorul de semne. „Codurile” sunt: „sisteme de semne care reprezintă şi transmit informaţia de la emiţător la receptor” (D. acţionând adesea implicit la nivelul limbajului. RovenţaFrumuşani. . RovenţaFrumuşani.

Procesul prin care vorbitorii.Decodificare Procesul prin care anumite coduri şi convenţii sunt incluse în producţia unui text este numit „codificare”. ascultătorii sau spectatorii folosesc anumite coduri în interpretarea pe care o dau textelor este numit „decodificare”.Codificare . cititorii. .

împreună.Diacronic Studiul sincronic al textului . Studiul diacronic al textului .este interesat de relaţiile care există între diferitele elemente ale textului. examinează modelele opoziţiilor pereche din text. formează o structură.se concentrează pe lanţul de evenimente. Textele sunt considerate drept un şir de evenimente care.Sincronic . pe „structura sintagmatică” ce o formează. .

Analiza de discurs este definită drept: „un aspect al semioticii şi o formă de lingvistică critică” (Glunter. implică examinarea mijloacelor prin care limbajul creează ordine în mulţimea de fenomene din lume. termenul central în acest caz nu mai este cel de „semn”. . este preocupată în general cu studierea unor eşantioane extinse de vorbire sau text. 2000: 87). stilistice şi retorice ale lor şi cu forma de dialog sau de interacţiune comunicativă care se manifestă prin acestea. are o aplicabilitate destul de redusă în cercetarea imaginii vizuale. cu caracteristicile structurale. aduce la viaţă experienţa socială proprie unor indivizi. ci cel de „discurs”.II.

condiţionate de contextele situaţionale. Deacon. analiza textuală – aceasta este o etapă descriptivă faţă de proprietăţile anterioare ale unui text. relaţia dintre text şi aceste procese de producţie şi interpretare. 2. instituţionale şi societale în care au loc (D. 1999: 152). P. la rândul lor.Etape 1. acestea fiind. influenţa modelatoare a proceselor de producţie şi a celor de interpretare. . 3. Golding.

structura argumentării şi a raţionamentului .compoziţia. se concentrează pe o serie de caracteristici fundamentale: .III. . Analiza retorică este interesată de studiul modalităţii în care mesajul este prezentat vizual sau textual şi alegerile comunicaţionale existente. .utilizarea metaforelor .forma.

practicile şi strategiile comunicatorului). . . punând accentul: .pe aspectele pragmatice ale limbajului utilizat (deci pe alegerile.pe construcţia (şi deci pe proprietăţile sintactice ale unui text).Analiza retorică implică clarificarea caracteristicilor externe formale ale limbajului sau/şi imagisticii utilizate.

dificultăţile şi secvenţialitatea evenimentelor aşa cum apar acestea din punctul de vedere al personajelor . este axată pe reconstrucţia şi descrierea structurii narative plecând de la actele.IV. problemele lor. alegerile pe care le fac şi dezvoltarea generală a acţiunii. Analiza narativă se concentrează pe structura formală a textului dar realizează aceasta din perspectiva „naraţiunii”. sunt importante caracteristicile textului simplu şi personajele însele plus actele lor. evenimentele.

Analiza interpretativă consideră că mesajele comunicării pot transmite semnificaţii multiple. este subsumabilă „analizei de conţinut calitative” . antropologie şi etnografie.V. acestea din urmă variind de la un „receptor” la altul. este folosită în proiecte de cercetare din sociologie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful