Vol 1:zeii Vol 2:eroii

PERSEU

1

IN CINTECELE VECHI se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos 2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Da-nae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atît de mare, încît palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amîna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gîndească. Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grîne prea puţine, deşi pămîntul era bun. Ploua prea rar, şi rîul3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate. Era nevoie de-un flăcău să ţină frînele puternic. Supuşii deseori cîrteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrîn. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Ii trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lîngă casă. Vroia să aibă un fecior. S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol . A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat : — Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobîndesc încă un prunc, dar nu o fată — fată am ! — ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău ; eşti prea bătrîn ; dar fiica ta, mîndra Danae, va fi-n puţină vreme mamă... Odrasla ei va fi băiat. O ! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curînd, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil. •— Va fi băiat ? îmi pare bine... Atunci... atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu... însă oracolul acela a mai grăit : — Va fi ce ţi-ai dorit : fecior. Atîta că acest urmaş te va răpune într-o zi... Tu vei pieri de mîna lui... Deci, nu te bucura zadarnic.
. i!

— Mă va ucide el pe mine, bunicul lui ? a strigat regele Acri-siu. Şi cum ?... Şi cînd ?... Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta ?... — Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mîna fiului Danaei !... Zeus se-ndrăgosteşte de Danae S-a-nspăimîntat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciu-dă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pămînt. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-a-ncredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.) — Aici va sta ascunsă fata, pînă la moartea mea tîrzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cît voi trăi. Că-i prea frumoasă şi prea blîndă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu... şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-ihii ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavînd fecior Danae, nu sînt primejdii pentru mine... Atît că-nspăimîntatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră. Şi aducîndu-i Hermes vestea să fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. într-un cuvînt era frumoasă... Şi Zeus s-a aprins pe dată. — Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi !... a grăit Zeus către Hermes. — Dar cum vei izbuti, o, Zeus ? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorită în temniţa de sub pămînt, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde... — N-ai teamă, fiule !... a zîmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o să-vîrşese va fi altfel decît socoti. Tu du-teacum... întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează taina ! Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc 5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz ; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare 6.

2

Acrisiu descoperă crima Danae a devenit astfel soţia lui Zeus, olimpianul. Lunile-au început să treacă, şi chiar la timpul cuvenit copila regelui Acrisiu a dobîndit un fiu bălai, frumos ca soarele din slavă şi fără seamăn de voinic, căruia ea i-a zis Perseu. Nu ştia, biata, cum s-ascundă această crimă a lui Zeus. Pruncul, ca toţi copiii lumii, rîdea, plîngea şi se juca. Dar, într-o zi, tatăl Danaei trecu pe lîngă locul unde era închisă fata lui. Şi dinlăuntru s-auzea glas de copil şi rîs zburdalnic. Repede, tatăl smuci uşa, care fusese zăvorită. Trase pe doică la o parte... (deşi sărmana încercase sarunce-un văl peste copil) — şi ce văzu ? Danae, fata ce fusese închisă să n-o vadă nimeni, ţinea la sînul ei un prunc. — Doica să fie spînzurată ! a zis Acrisiu spre ostaşii care stăteau la uşi de pază. Iar tu, netrebnică Danae, mă vei urma pe loc în templu. Şi ai să-mi juri cine e tatăl acestui prunc nelegiuit... Dusă de plete pînă-n templul lui Zeus, care se ridica în mijlocul cetăţii, Danae-a trebuit să spună că regele din cer i-e soţul şi tatăl pruncului Perseu. — Minţi, ticăloasă fără seamăn, a grăit regele Acrisiu. Şi tare-aş vrea să te ucid cu mîna mea, aici, în templul marelui Zeus, olimpianul, pe care tu-l năpăstuieşti. De ţi-ar fi soţ, cum spui, nebuno, el ţi-ar veni într-ajutor. Dar uite-l... Uite-l !... Stă pe soclu şi te priveşte neclintit... — Răspunde, Zeus, îţi sînt soaţă ?... Nu ai pătruns la mine tu, sub chipul unei ploi de aur, în acea zi de neuitat, şi-apoi te-ai preschimbat în zeu, spunîndu-mi singur cine eşti ?... Răspunde, Zeus !... zicea fata, şi pletele şi le smulgea şi se bătea în piept cu pumnii. însă măreţul olimpian privea tot neclintit la fată. Privea cu ochii lui de piatră. Nu îndrăznea să scoat-o vorbă, pentru că se temea de Hera. Ea şi aflase de-ntîmplare, stătea în cer, pe-un nor albastru, şi asculta ce se vorbea. ...Şi văzînd regele Acrisiu că Zeus stă tot nemişcat, a chemat iute nişte meşteri. A poruncit să i se facă o ladă mare, aurită, ua fel de cufăr zăvorit. în acest cufăr a-nchis fata şi pe micuţul ei Perseu. Le-a dat merinde : nişte fructe şi-o amforă plină cu apă. Şi-a zvîrlit cufărul în valuri fără s-asculte cum striga biata Danae hohotind : — O, tată, rege, fie-ţi milă... Nevinovată sînt, îţi jur !... De nu vrei să te-nduri de mine, fii bun măcar cu acest prunc venit pe lume fără voie... Nepotul tău e, tată drag...

Dar valurile au luat lada şi au purtat-o, îndelung, deasupra verzilor genuni unde sălăşluia Poseidon 7. Zeus privea din cer cu grijă, dar nu putea să îi ajute, pentru că Hera-i sta alături şi—1 priveghea bănuitoare.
Pescarul Dictis afla pe mare lada

Şi-a tot plutit în voie lada, pe valurile înspumate, trîntită-n gropniţe de ape, lovită uneori de stînci, pînă cînd dusă de furtuni a nimerit între Ciclade 8. Iar înlăuntrul ei şedeau, flămânzi şi însetaţi, Danae şi pruncuşorul ei, Perseu. Erau şi uzi pînă la piele, şi tremurau, pătrunşi de frig. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor, în care îşi trăiau ultimele clipe. S-a întîmplat însă că-n ziua cînd a ajuns între Ciclade lada zvîr-lită de Acrisiu, să iasă un pescar pe mare. Acel pescar se numea Dictis. Pescarul şi-a întins năvodul. Dar, cînd să tragă de frînghii, simte c-atîrnă ceva greu. In năvod se găsea o ladă. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil. Cînd o zăreşte pe Danae, pescarul Dictis stă-nlemnit. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini, mai blînzi, mai verzi. Nici trup mai mlădios, mai zvelt. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vîlvătăi. Şi nici nu auzise încă un glas atît de mîngîios. Fără să stea deloc pe gînduri, fără s-o-ntrebe cine e, pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt, fiert în căldare de aramă, şi fructe dulci : curmale, rodii şi-n-tr-un pocal îi toarnă vin. Pruncului său i-aduce lapte, de la o capră ce păştea pe lîngă casa lui, pe coastă. Pe coasta insulei Serifos, unde trăia pescarul Dictis. Inzdrăvenită, după hrană şi băutură mai ales, Danae-i povesteşte totul. Şi el, adînc înduioşat, o
3

roagă, plin de bunătate, să fie oaspetele său. — Eu sînt pescar, i-a grăit Dictis. Sînt om sărac, însă cinstit. In casa mea poţi fi stăpînă. Te rog să fii soţia mea. Şi dup-atîtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cît mai fericită... Ea a primit. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun. Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi, ce vie-ţuiau în fericire. Perseu creştea şi el, grăbit, şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ, voinic şi priceput la pescuit şi vînătoare. Numai că-n insula aceea, unde-şi avea pescarul casa, domnea pe-atuncea Poiidecte, un rege lacom şi hain. Deşi era frate cu Dictis, regele-acesta îl ura şi-l izgonise din palate. Şi se temea ne spus de el, să nu-i rîvnească cumva tronul. Cu-atît mai mult cu cît poporul era sătul de Poiidecte, care îl asuprea grozav. Iar răul rege Poiidecte, trecînd prin insulă cu carul, văzu-ntr-o seară pe Danae.
Regele insulei Serifos urzeşte-un plan

„O astfel de soţie are Dictis, pescar sărac şi amărît, ce-şi ţine zilele cu trudă ?... Nu merită aşa ceva" !... şi-a zis în barbă Poiidecte. „Asta-i femeie pentr-un rege, nu pentr-un nevoiaş ca el..." Aflînd apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit, regele a intrat în casă. — Frumoasa mea, i-a rostit el, ungîndu-şi glasul cu dulceaţă, este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărîtă, îngrijind de un biet pescar... Eu sînt un rege plin de fală. Şi am palate — cred că ştii ! — şi bogăţii nemăsurate. Te fac regină, dacă vrei, stăpînă peste-aceste locuri... Şi orice voie ţi-o-mplinesc, dacă primeşti să-mi fii nevastă... — Nu vreau !... Nu ţin să fiu regină !... a spus Danae regelui. Soţul meu e blajin şi harnic. îl îndrăgeşte pe Perseu. Nu pot să-i fiu necredincioasă... Te rog, ne lasă şi te du... S-a mîniat rău Poiidecte. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila pînă la carul său regal. Noroc c-atunci venea călare, pe malul mării, şi Perseu 9. Auzind ţipetele mamei, s-a repezit într-ajutor. Şi-mbrîncindu-l pe Poiidecte, a eliberat-o pe Danae din mîinile ce-o pîngăreau. Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tînărului ce-i sta-mpotrivă. însă n-a vrut s-o îndîrjească mai rău pe frumoasa Danae. A mai lăsat să treac-anume cîteva săptămîni sau luni. Şi a trimis după Perseu, zicînd că are săi vorbească. — Flăcăule, i-a grăit el. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. I-aşa ? Ori nu-i aşa ? Răspunde ! — Aşa e, rege ! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus ! — De este astfel, precum spui, ar trebui să fii viteaz... Zeus este stăpînul lumii. Şi-n lume bîntuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsîne. Sînt cele trei surori gorgone, care-au ucis sute de oameni. Două surori, cele mai mari, sînt, precum ştii, nemuritoare. însă a treia, cea mai mică şi cea mai rea, zisă Meduza, are o fire muritoare... Nu vrei să pleci tu, s-o răpui ?... — Da, Polidecte, voi pleca... Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. Şi totuşi voi porni la luptă, pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei... şi cînd mă-ntorc vom mai vedea... Regele a rînjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. Şi-a mai rostit, în încheiere : — Danae va rămîne-aicea, ostatică, pînă vii tu... De nu-ţi păstrezi făgăduiala, de nu-mi aduci capul Meduzei, Danae va plăti cu viaţa... Perseu s-a înclinat spre rege, în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit, şi a plecat întîi spre templu. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său : — Tu m-ai adus pe lume, tată... Puterea ta-i nemărginită... Iţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-o-ncep... îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pămînturi şi peste ape, pînă-n Tartar. Şi lîngă tînărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Her-mes, purtînd o sabie întoarsă, cu lama bine ascuţită.
Sfatul zeului Hermes

4

— Frate Perseu. a grăit zeul, căci frate mi-eşti tu, după tată... Zeus m-a trimis din Olimp să-ţi dau în mînă arma asta. Să-ţi mai destăinui şi o taină... Flăcăul a luat arma-n mînă şi-a ascultat ce-i spunea Hermes. — Gorgonele-nspăimîntătoare au braţe lungi, roşii, de-aramă ; gheare tăioase, de oţel ; aripi de aur, şi pe cap le-atîrnă plete de aramă. în care-s încîlciţi mulţi şerpi. Dinţii lor. ca de porc mistreţ, de o albeaţă uimitoare, sfîşie pe-orice muritor ce se abate pe la ele. Sub frunte au ochi mari, rotunzi. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie, omul acela împietreşte. Dar tu să nu te temi, Perseu'. Şi ca să poţi să te apropii, fără primejdie, de ele, Atena iată ce-ţi trimite... Şi Hermes i-a întins un scut strălucitor, făcut din aur. '— Cînd ai s-ajungi lîngă gorgone şi vei dori să porneşti lupta, a mai spus Hermes lui Perseu, să nu te uiţi în ochii lor... Să câţi în scut, ca-ntr-o oglindă. Şi doar prin scut să le priveşti. Astfel vei fi ferit de moarte !... Pe trupuri sînt acoperite cu solzi albaştri, de oţel. Aşa-s de tari solzii aceia, că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea. Doar sabia ce ţi-omprumut, lucrată de 10 zeul Hefaistos, şi care l-a răpus pe Argus, are puterea de-a tăia şi splzi, şi oase, cu-nlesnire... Avînd această armă-n mînă, pleacă pe cale, fără grijă, mereu spre asfinţit, spre ţara unde sălăşluiesc zeul Tanatos 10 şi Nix, zeiţa-ntunecată, ce ţine-n braţele ei noaptea. Caută în drum pe trei bătrîne, trei vrăjitoare ale mării, ce poartă numele de graie u. Ele ştiu drumul cel mai scurt pînă la locul unde stau necruţătoarele gorgone... Fii priceput şi fii viteaz. Atena, sora ta cerească, şi eu te vom călăuzi12... Perseu i-a mulţumit lui Hermes. A luat şi scutul lat, de aur, trimis de sora sa, Atena, şi, fără teamă] a plecat pe calea lungă, către ţărmul unde aflase că trăiau cele trei graie ale mării. Şi-a mers... A mers prin ţări destule, şi peste ape-nvolburate, şi peste munţi cu creste sure, şi prin zăpezi, şi prin arşiţe... Dar, într-o seară, a ajuns în locul unde se aflau cele trei graie ale mării — 'surori cu cele trei gorgone. Toate bătrinele acestea aveau însă un singur ochi, pe care-l fo-r loseau cu schimbul, cîte trei zile fiecare, în vremea cît stăteau de --strajă pe acel drum către goşgone. !,' Perseu s-a pitulat într-un tufiş. Alături şi-a săpat o groapă. Ştia -:că babele aveau şi-un dinte fermecat, de forma unei suliţi lungi, I'cu care-i omorau pe oameni, cînd îi zăreau pe malul mării — şi '«; trebuia să stea ferit.
Perseu răpune Meduza
{

' A stat de veghe cam trei zile. însă în cea de-a treia noapte, Perseu s-a furişat prin beznă, pînă aproape lîngă ele. Şi a pîndit cînd o bătrînă îşi scotea ochiul din orbită, ca să-l întindă celeilalte. Atunci s-a repezit ca uliul şi le-a smuls ochiul, într-o clipă, din ghearele-nfricoşătoare. Ochiul ardea ca un tăciune. Perseu l-a azvîrlit în groapă, punînd deasupra lui pămînt, şi s-a ascuns iar în tufiş. — Cine-i tîlharul ?... Unde-i ochiul ?... strigau, cu gemete de spaimă, cele trei graie, umblînd oarbe pe ţărmurile-ntinsei mări. Perseu le-a spus atunci că este fiul lui Zeus şi-al Danaei, şi lea cerut să jure toate, pe Stix, pe rîul din Infern, că îl vor ajuta s-ajungă la cele trei surori gorgone... Numai aşa le dă iar ochiul. Altminteri vor rămîne oarbe. » Văzînd că nu mai au ce face, cele trei graie au jurat să îl ajute pe flăcău. Ba chiar l-au învăţat să meargă, în primul rînd, la nişte nimfe, care păstrau într-un palat casca zeului Hades — Pluto. Casca aceasta, făurită de trei ciclopi, avea un har. Acel ce fai-o punea pe cap se făcea-ndată nevăzut. Tot nimfele păstrau lalele două sandale-naripate şi-un sac de piele fermecat. în acel sacputea să-ncapă, după nevoie, doar o nucă (atuncea sacul se strîngea) şi tot la fel, putea cuprinde, lărgindu-se, o casă-ntreagă.
5

Perseu aude toate astea. Dă graielor înapoi ochiul şi se porneşte către nimfe. Ajunge la palatul lor. Şi — poate învăţat de Her-mes — grăieşte-atîta de frumos, că nimfele îi împrumută sandalele înaripate, sacul de piele fermecat, casca lui Hades, nevăzutul, şi îl îndrumă mai departe cum să găsească pe gorgone. Acuma da, putea să lupte, cu cele trei surori hapsîne ! Perseu îşi pune la picioare sandalele înaripate şi se înalţă în văzduh. Por-neşte-n zbor, ca o furtună, către ţinutul unde stau preafioroasele gorgone... Chiar soarele se minunează, văzînd sub bolta cea senină pe fiul ager al lui Zeus. „Unde se duce ?" se întreba marele Helios, în sine, şi-l cercetează cu privirea, căci tare-i mai plăcea să ştie şi să vegheze-n lume totul. li vede pe flăcău cum zboară spre-o insulă din piatră albă, ce se afla-n mijlocul mării. Gorgonele tocmai dormeau. Şerpii din pletele de-aramă se mişcau amorţiţi de somn. Pe-o stîncă dreaptă ca un pat, pe aşternuturi de mătase, gorgonele stăteau întinse. Iar solzii-albaştri de oţel, ghearele roşii, de aramă, şi-aripile lor lungi, de aur, luceau cu scînteieri pe stîncă, gata aproape să-l orbească. Perseu s-avîntă ca năluca lîngă gorgonele ce dorm. Cu-nţelep-ciune se apropie, privindu-le nu drept în faţă, ci oglindindu-le în scut. Cu sabia lui ascuţită, retează, dintr-o izbitură, capul Meduzei cel hidos. Prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă, rostogol. Meduza, ce fusese una din soaţele zeului mării, se zice c-a născut atuncea, din gîtul retezat, un cal. Un cal cu aripi la picioare, numit Pegas de-olimpieni. Calul s-a înălţat ca gîndul şi a pierit în înălţimi14. Insă zburînd, a nechezat. Şi-a nechezat atît de tare, c-a răsunat pînă la cer. Gorgonele nemuritoare, de zgomot, s-au trezit din somn, şi glasurile lor de-aramă au ţipat înfricoşător, văzînd-o pe Meduză-n valuri. Cu ele nu putea să lupte fiul Danaei şi-al lui Zeus. Şi, ascul-tînd-o pe Atena, voinicul şi-andesat pe frunte casca albastră a lui Hades, devenind astfel nevăzut. A luat în mînă sacul unde vî-rîse capul plin de şerpi, şi cu sandalele-i vrăjite s-a ridicat iute spre cer. Gorgonele, pline de furie, auzeau vuietul prin aer, dar nu puteau zări nimic. Şi, înălţîndu-se şi ele, bătînd cu-aripile de aur văzduhul străveziu şi rece, au cercetat mai peste tot.
12

Insă Perseu, în vremea asta, zbura nestingherit spre zări mai azunii şi mai senine... La titanul Atlas Trecuse peste mări şi ţări, şi munţi, şi rîuri cristaline... Plutea deasupra Africii... Se povesteşte că, în cale, din sacul său ar fi curs sînge, cîteva picături, în mare. Din ele s-a făcut mărgeanul — despre care cei vechi ziceau c-aduce-ntotdeauna lacrimi. Alţi picuri roşii, curşi din sacul unde era capul Meduzei, au nimerit peste pămlntul cel ars de soare-al Libiei. Picurii s-au schimbat în şerpi. Iar şerpii-aceia veninoşi s-au înmulţit peste măsură, au ucis mii de animale, şi Libia s-a pustiit15. ...Şi, tot zburînd, fiul lui Zeus a ajuns, spre lăsatul-serii, deasupra unei ţări de vis. în revărsarea purpurie a razelor din asfinţit se vedea-n vale o grădină plină de roade şi de flori, şi-n ea sclipea un măr uriaş, cu fructele numai de aur. Aici, în Mauritania, stăpînea regele Atlas, fiul titanului Iapet şi frate bun cu Prometeu u. Acum Perseu plutea deasupra acestei ţări mari şi bogate. Şi-n-flămînzit de drum şi lupte, s-a hotărît să se coboare şi să mănînce nişte fructe, să soarbă şi puţină apă şi să-şi urmeze apoi zborul... Numai că regelui Atlas îi prezisese un oracol că, într-o seară, va să vie fiul vrăjmaşului său, Zeus, ca să-i ia merele de aur. Şi cu-noscînd acest oracol, Atlas s-a mîniat nespus. Şi, coborîndu-se flăcăul în acea ţară desfătată, cu gînd să ceară de mîncare. s-a pomenit în piept cu pietre şi pălmuit fără cruţare cu vorbe grele, de ocară. — Ce vrei ?... Ce cauţi ?... striga titanul. Vrei poate merele de aur ? Pleacă de-aici, că te ucid... Netrebnic fiu al celui care mi-a pus povara asta-n spate...

6

deşi eram nevinovat. n-a putut să se stăpînească. dacă vrei să-l îmblînzeşti.. Soarta i-a fost pecetluită.. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi. soţia zeului Poseidon. înstelate. pînă la urmă. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu. şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu. cu-naripatele-i sandale. supărate. Şi sus. L-a pus în faţa lui Atlas. O fată tînără. Ci.. pe zidurile sure ale oraşului regal. în arbori deşi.. — Zeul Poseidon îţi trimite osînda asta meritată. Tatăl meu te-a năpăstuit . dar eu nu-i seamăn în nimica.Şi l-a lovit cu-atîta ură. S-a sprijinit pe talpa stingă şi pe genunchiul drept. Deasupra Etiopiei . „S-a făcut ziuă. era urcată pe o stîncă. pînă la noapte sînt acasă. s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18. s-au plîns zeiţei Amfitrita.. capul oribil al Meduzei. şi-n acest fel să le răzbune peacele nimfe nereide.Şi. Zadarnic !. Nu-ţi doream merele de aur. cel mai teribil dintre monştri. A tot zburat întreaga noapte peste pămîntul Africii.. şi cel mult un căuş de apă. Nimfele mării. şi-a spus el. care era tot o copilă a zeului marin Nereu. a răspuns Zeus. Spatele lui s-a-ncovoiat sub apăsarea dureroasă a bolţii grele. cum e cearta. jumătate gol. Trupul ei. Oasele lui s-au făcut stînci. Cu deznădejde s-ancordat. legat în lanţuri. Şi fiindcă nu vreau să lovesc pe fiul marelui Iapet. vite. regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus şi l-a-ntrebat ce-i de făcut. Să pustiască-ntreaga ţară. S-a tăcut muntele Atlas.. purtînd încă pe umeri cerul. s-o mănînce. 7 .. din sacul fermecat. Dintr-una într-alta. A luat din pomi cîteva fructe. în zori. 13 Şi-a scos. a glăsuit fiul lui Zeus. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda. ca prin minfune. copila ta cea multă iubită. De zbor mai cu temei acum. Iară pe mal gemeau părinţii. acestui monstru. am să-ţi plătesc insulta altfel." Dar nu şi-a isprăvit tot gîndul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit.. Vream să mă lupt şi cu alţi monştri. A rnîncat oameni. nu poate fi decît o cale. şi nu mă rătăcesc pe cale. s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă. Trupul i-a fost pietrificat17. Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decît ai nimfelor din mare. ce-aveau culoarea viorelei. regele ţării şi regina. Casiopeea... în ziua cînd ajungi acasă. şi mulţi plLigeau înduioşaţi. cum povesteau aezii în cîntecele de demult. cu glasul stins.. se zbuciuma. întristat de întîmplare. stătea mulţimea-ncremenită. se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide. — S-o dau pe fată ?. încît Perseu. păduri întregi. Ce se-ntîmplase ? Soţia regelui Cefeu. Perseu s-a hotărît să plece din ţara regelui Atlas. să-şi mai păstreze-nfăţişarea de titan. Barba şi perii de pe cap s-au preschimbat. Tu m-ai lovit însă cu ură. fermecător. Zeiţa şi-a vestit bărbatul. prin oracol. — Eşti un titan bătrîn şi prost. pe care îi ţinea în graj14 duri de marmură. gingaşă. întunecoase şi-ncîlcite. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor.. cu stelelei nenumărate. Pe-Andromeda ?. Văzînd nenorocirea asta. Asta îmi e peste putinţă ! a spus Cefeu. în fundul mării. Iar el — cum a cătat spre cap — a împietrit Inu-maidecît. îţi ceream doar o-mbucătură. păsări.. Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării. şi am răpus-o pe Meduză. şi lacrimi i se prelingeau. pe chipul alb. în lungi şiroaie arzătoare. Umerii s-au schimbai In creste. M-am luptat numai pentru oameni.

Ochii i s-au umplut de lacrimi : un şuvoi proaspăt şi amar. El a zărit-o pe fecioară. jelesc şi gem îndureraţi. Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stîncă ce ieşea din apă. Casiopeea-i vinovată. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea ? O altă fată poţi s-o capeţi. lanţuri mîn-cate de rugină. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle. — Poruncile. au grăit sfetnicii cu grabă. Au smuls-o ca pe-o mieluşică... Sacrific-o pe Andromeda. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus. nu pe Casiopeea ?. avînd sandale-naripate. Plîngînd. a cerut Zeus. s-au văzut nimfe nereide sco-ţîndu-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire.— Ba ai s-o dai. zburînd. Noi avem numai datoria să le-mplinim cît mai curînd. se grămădise sus. Atît i-era îngăduit. Perseu cunoaşte pe fiica lui Cefeu încovoiat de-asemenea durere.. a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă. care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele. Andromeda. ascultînd sfatul. — Să n-o lăsăm !. fiul lui Zeus.. Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrînceau pe acei oameni. Dar ei nu pot să o ajute. Şi-au aşteptat să vină monstrul.. Tatăl nenorocit şi mama... Cum au legat-o pe-Andromeda. Iar ei. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă.. glăsuiau mulţi. nu le putem noi cumpăni. pentru că hotărîrea lor este nedreaptă şi 8 . călcînd voinţa zeilor. sub biciuirea disperării.. rege. şi dintre ele a ţîşnit un monstru fără de pereche. lanţuri ce zornăiau cumplit. nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva. s-a arătat. spre stîncă. Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă.. ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon. însă tocmai atunci. de ţi-i mănîncă pe toţi monstrul ?. să înroşească piedestalul cu sîngele-i nevinovat. — Nu.. şedea cu prietenele sale.. prin aer.. 16 Perseu atuncea le rosteşte : — Eu sînt Perseu. Deci nu mai sta şi socoti.. Eşti încă tînăr... reci.. Dar alţi supuşi de unde-ţi iei. Şi. pe ziduri. Dar. regele s-a întors acasă... In acest timp. şi blestemele au să cadă asupra ta. De ce au osîndit-o zeii pe 15 ea. unde fecioară... dac-ar fi avut atuncea mîinile libere. din ceruri. aleargă lîngă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare. călătoresc doar prin văzduh. nu Andromeda. şi se sfia să-i şi vorbească.. brodind o haină pentru rege. Perseu. dar Zeus nu s-ar fi-nvoit. puterea-ţi se stinge ca o flacără. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe pînă la malurile mării. tu. Nu mai sta pe gînduri. îi goneau înapoi... pentru ce te-au înlănţuit ? întîi. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe. Lăsîndu-se domol pe stîncă a întrebat-o cu glas lin 19 : — O. care e dusă la altar. pe care Zeus se-ndură să ni le trimită. ziceau ele. spune-mi cine eşti. după cum aţi văzut singuri. şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă. I-au pus. acoperind cu trupul său o mare-ntindere de ape. pe ziduri. desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe. că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adînc. Şi. iată. Şi regele. a deschis gura şi-a grăit.. Monstrul lui Poseidon este răpus Frumoasa Andromeda plînge. El a pornit.... fără de supuşi. săltînd. l-au sfătuit să o jertfească pe copilă. aflînd poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu.. fii bună. — în sfîrşit. răspundeau ei. pe braţele mai albe ca marmura albă de Păros.. N-a apucat s-asculte totul. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi. speriaţi. rege Cefeu. Sînt gata să mă lupt cu monstrul. Să moară ea. A. Tot eu mai sînt şi-nvingăto-rul Meduzei cea cu şerpi în plete. Mai ales mama e zdrobită !. Zeus. frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptu-n faţă un bărbat.

mişele. în trupul monstrului uriaş. Dar cu aripile-i uşoare. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre. Perseu apucă iute lancea din lemnul găurit de ea şi o întoarce spre 9 .. în spate şi în coaste. Oamenii toţi se bucură.. Tu n-ai sărit. Andromeda. sare pe-o stîncă al cărei vîrf iese din apă. ca să ajungă la Perseu. de cîte ori îi vine bine. cînd altul a scăpat-o şi-a dobîndit-o. Aruncă lancea spre Perseu. In urma lui foiau oştenii mulţi. Sîngeleacesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. Perseu.. Eu sînt aici să pedepsesc trădarea. Monstrul se-agitănnebunit. sabia sa cea arcuită. şi-acum venise să şi-o ia. Vă rog numai un singur lucru : dac-o salvez pe Andromeda. Trădarea care mi-a răpit mireasa de multă vreme hărăzită mie. purtînd numele de Heracle. Şi îşi ridică suliţa spre mire. să mi-o daţi mie de soţie. de cînd era înlănţuită. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus. Nu apucase el să termine ce-avea de spus. Şi nici sandalele lui Hermes. cu-o fată ce-o scăpa de moarte. Rănit. Cu mîna stingă se apucă de vîrful stîncii colţuroase.. pînă în prăsele.. într-o vestită bătălie. strînsă în braţe de Perseu. prin izbîndă. Casiopeea. Şi îl imploră să se lupte. şi oaspeţii se grămădeau la mese. Părinţii îi făgăduiesc mîna copilei lor iubite. nu mai au putere să îl înalţe pe erou. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei. în trepiede. zeul iubirii. spune Cefeu. şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup cînd este încolţit de cîini. ca dragostea ce îi lega pe tineri să fie trainică. Ospăţul nunţii începuse. Monstrul împroaşc-acuma apa. luptînd. se năpusteşte din văzduh şi vîră.. cu lanţurile sfărîmate. De-aceea Zeus şi-a lăsat din mîini ucigătorul fulger. frate cu regele cetăţii şi unchi miresei. şi uşile palatului s-au zguduit. să sară cu armele lor la eroul ce-i este mire Andromedei. Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. în schimb îi tot dă lovituri. şi Himeneu. rîdeau mai tare şi vocile se-amestecau voioase. Atuncea. Dar el. Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura.. Ecoul lor s-aude-n ceruri. Ba pune mîna chiar pe-un fulger ca să-l azvîrle în eroul care-i nesocotea porunca.hapsînă. monstrul se saltă-n aer.. iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită. soaţa lui.. tînărul erou se-nalţă repede-n văzduh. Andromedei. Fineu ceruse mai-nainte pe fată de soţie. Mireasa nu ţi-a luaţ-o el. nici Zeus.. înveseliţi de vin. — Stai. în monstru. In pragul lor s-a arătat crudul Fineu. ca jertfă monstrului din ape. Peste vreun ceas sau două cînd mesenii. nici ca rudă. El piere-n apele adînci. 2 17 Lupta cu Fineu Eros. Pierdut-a fost ea pentru tine. şi-n primul rînd să povestească. — Iată-mă-s ! strigă el cu ură. după această prevestire. oprindu-l.. pe îndelete. Flăcări — arzînd esenţe aromate — luceau pe margini.Şi viaţa monstrului se curmă. nu lovi. Stăpînul zeilor priveşte cu încruntare pe pămînt. în culori vii. Iar strigătele de izbîndă umplu de astă dată ţărmul. zeul căsătoriei. Ochii-i sînt cufundaţi în sînge. Perseu urma să se însoare. în cap. Face şi-un semn către oşteni. Vrea să-l ucidă pe flăcău. cum nimicise pe Meduză. ca vulturul lui Zeus. îmbălsămate. Casa era împodobită cu flori. Dar o zăreşte peAndromeda. tatăl tău.. dată cu groaznicii giganţi. nu vor putea să-ţi scape viaţa !. şi sunete de lire şi de flaute se auzeau pînă departe.. Uşile la palat erau deschise.. care gemeau de bunătăţi. . şi-un sînge negru şi vîscos curge din botul său oribil. mulţi ca frunza şi ca iarba.. desigur. fierbinte. Umbra lui lunecă pe apă. nici ca logodnic. Şi-acum. Aripile de la sandale se moaie. în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui.. urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi. care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie. îşi aprinseseră şi-şi înteţeau torţele lor strălucitoare. pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator 20. îşi uită drumul către stîncă. şi lancea se opreşte-n jilţ. n-ai vrut s-o aperi. cu ce drept vii tu s-o mai ceri ? Fineu nu scoate nici o vorbă. iertând de moarte pe erou. însă flăcăul se fereşte. Era. de trei sau patru ori. urmat de nimfele speriate. pînă-n palatele lui Zeus. toţi l-au rugat pe tînăr să le spună marile întîmplări ce le trăise.

» Insă cum au ajuns acolo. după cum cîntau aezii. odioasă. Le-atinge trupurile reci. de pe mese. unde erau poftiţi toţi regii şi toţi vitejii din Elada. spre el. de-asemeni. şi cade jos rănit 18 gemînd. împietriţi.Şi s-au urcat. Şi-i vremea să ne socotim.. Dar tot mai mulţi vrăjmaşi de-afară vin împotriva lui Perseu. cum se spune. pe o corabie. coiful său vrăjit. Perseu a cîştigat mereu. veacuri întregi stana de piatră a stat acolo nemişcată.. care-mi sînteţi prieteni. ca dobîndă. scutul ei de aur. Ascundeţi ochii.. i-a dăruit capul Meduzei. — N-am vrut să mă slujesc de el.. —• Minţi.. a ajuns rege. invitat. Nu cred o iotă din tot ce spui. la rîndu-i. preacrudul Polidecte a împietrit.. a ţipat regele cu ură. Danae. De-acolo nu-ndrăznea să iasă.. Şi am să te ucid pe tine. . In locul lui. Caută-ţi pe alţii să se teamă de-un cap ce nu are suflare. Stă sprijinit de o coloană. avînd încă în ochii tulburi invidia ce îl rodea. Perseu i-a-napoiat lui Hermes sabia lui cea răsucită . Nu mat am ură. noul rege din Argos. — Ei. locuitorii insulei l-au şi vestit că mama sa se ascunsese de mult timp în templul închinat lui Zeus. Dar el. Au urmat alergări şi curse cu caii înhămaţi la care. întoarcerea în Argos După această biruinţă. voise iarăşi s-o răpească. în schimb.. tot îşi azvîrle-o uitătură spre capul ce-l ţinea Perseu. Lasămi atîta.. Scoate din sac capul Meduzei şi îl îndreaptă spre oşteni. voi. daţi-vă-ndată la o parte. Luptă din greu. Perseu înşfacă cupe grele de bronz şi aur. cu toţii : Perseu. Perseu era înscris şi el. Oştenii sînt prea mulţi. nimfelor. Tu. pesemne. De frică-acum laşul Fineu cade-n genunchi şi îl imploră pe vajnicul erou Perseu : — Tu ai învins. strigă Perseu. şi le azvîrle către oştenii care-l înconjoară. Au arme. Pe loc. Credeau că-i duc o bucurie regelui cel bătrîn : Acrisiu. sacul fermecat şi-naripatele sandale .. şi-Atenei. Şi tot Atenei. căci este singur.. sub pămînt. la nunta fetei lui Cefeu. Şi a-nceput întîi concursul. ca şi pe mama ta. în insula Serifos. şi degetele i se-agaţă de coardele melodioase. pe Andromeda şi averea.. se apleacă. Perseu s-a dus drept la palat. Zadarnic îşi fereşte ochii . avînd alături pe iubita lui Andromeda. bătut în pietre nestemate. ce doreşti. ascuns şi neştiut de nimeni. Fineu îi cheamă iar la luptă. şi ea fusese nevoită să-şi caute adăpost în templu. ce nu mai fac nici o mişcare . cîntarea !. ha. Tocmai erau puse la cale aci. s-a făcut stană. Numai că rîsul îi îngheaţă. dar mă siliţi. iară pămîntul l-a-nghiţit.. altul cu lancea prinsă-n mînă.. viaţa. ascunde capul acesta fioros. — Mergi în Infern ! zice-un oştean. Toţi cîţi privesc capul Meduzei rămîn pe lespezi.. ca soţie. (De-aceea doar am pornit lupta !) Am să-ţi dau totul.. ce dau un vaier trist. Perseu.. hainul rege 2 19 Polidecte.. după aceea.. — Dacă eu mint. îşi prinde sacul ce-l avea pe-o laviţă. pînă s-a năruit palatul. este lovit de-un fier în tîmplă. sfîrşeşte-ţi acolo. Chiar cîntăreţul. Vă feriţi !.. Dictis. Şi rîd oştenii lui Fineu. temîndu-se. căci fiecare a rămas statuă dreaptă. Fineu e-n frunte. blestemînd. chircită. pe tronul lui înalt de aur. mai la o parte.. acesta ce e ?. Şi-atunci. cu ochii încruntaţi. Minţi..Fineu. Şi.. c-o singură mişcare. a fost.. lui Hades.. al cărui trup cade însîngerat pe-o masă. Acolo sta-n haine schimbate. Perseu. ce sunase din lira lui atît de dulce. cu gura strîmbă de turbare. Auzind veştile acestea. şi fierul aprig se înfige într-un oştean. neclintită : unul cu sabia în sus.. fără voia lui. pierdut. care ai cîntat la nunta vicleanului Perseu. şi-a lăsat tronul şi-a fugit într-un oraş numit La-risa. Şi se preface într-o stană strîmbă. a spus Perseu lui Polidecte. te rog. să stea acolo ocrotită. nişte jocuri. După aceea. Venea apoi întrecerea cea mai de seamă în 10 . pline cu vin. şi ţestele trosnesc zdrobite. a glăsuit fiul lui Zeus şi-a ridicat capul Meduzei. Au început s-arunce suliţi. Fineu.. Danae şi-Andromeda. ţi-am adus capul Meduzei. Perseu se simte istovit. Şi în şirag se-ndreapt-acum. Stăpînul insulei Serifos.-n Larisa. — Ha. pe care şi l-a pus zeiţa pe platoşa ce-i ferea pieptul. nici dorinţa de a domni-n acest ţinut. deoracolul care-l vestise că moartea lui o să se tragă din mîna fiului Danaei. şi au pornit voioşi spre Argos. Fiul lui Zeus vede totul. rînjeşte un oştean. Apucă şi trepiede fumegînde. Lupta se-ncinge îndârjită. fiindcă. Perseu a plecat spre Serifos..

tot spre cinstea lui Perseu. Degeaba. într-o vietopă din templul de la Selinonte — sud-vestul Sicttiei — o fost înfăţişată artistic clipa în care Perseu a răpus pe Meduză. cu fantezia lor bogată. şi pe artistul italian din secolul al XVl-lea. 2. în numeroase basme. Danae stă pe un pat de aur.. ca de pildă în „Harap-Alb". O găsim şi în legenda biblică despre Moise. Perseu în plinătatea voiniciei tinereşti ne este înfăţişat atît într-un bust celebru aflat în muzeul comunal din Roma. în metopă se vede şi Pegasul. alteori chiar întreg Peloponezul. întrecerea la zvîrlit discul. şi ploaia cade asupra ei. în mare. pictor. pe care. dealtfel. Acrisiu s-a dus la oracolul lui Zeus. 20 Astfel a luat în stăpînire Perseu regatul din Tirint. înţelegeau uneori tot ţinutul argolic. totul se umple de lumină şi ploi de aur cad din cer. s-a dus ca vîntul pînă-n nori. ce se află la marele muzeu de artă din Leningrad. amărît că-şi ucisese fără de voia lui bunicul. în marea Loggia dei Lanzi. pe care-l va zvîrli apoi. de pildă. fâcînd să încolţească sămînţa aflată în pămînt. Variante ale legendei despre Perseu se află în folclorul şi mitologia multor popoare. Atena este alături. Intre ele se află şi Seri-fos. în pămînt. calul născut în ceasul morţii din grumazul acestei hidoase fiinţe. însă.. Simonide. El a luat discul. 10. imediat. după unii învăţaţi. ca şi părinţii ei : Cefeu şi soaţa lui. A venit rîndul lui Perseu. 14. era fiul întunecatei Nix. Şi. Figura lui e luminată de bucuria biruinţei. turnînd în bronz. încît Perseu crezi că respiră. 11. Au aruncat unii şi alţii. şi în cea romană despre Romulus şi Remus. nu le-a fost deloc greu să-i atribuie lui Inahos calitatea de părinte al argienilor. L-a cunoscut însuşi Perseu. sau de bunicul său. Aici însă. insula unde se povesteşte c-ar fi ajuns pînă la urmă Danae. Este reprezentată aici victoria lui Perseu. Prin Argos. Degeaba-şi aruncase-Acrisiu fiica şi pe nepot în valuri !. Cînd s-a uitat la el mai bine. 7. care uda Argolida şi era socotit. de asemeni.. ca să-l ajute. păsări sau elemente ale naturii. După unele legende. Povestea tristă a fiicei regelui Acrisiu. 13. nimfe sau muritoare. grecii. unde se vede că Zeus luase diferite înfăţişări de animale. în oda a XVI-a din cartea a III-a a poetului latin Horaţiu. a copilului aruncat pe ape. ca un trăsnet. Holdele rodesc atunci bogate. tot ca şi Cora-Per-sefona. bătrînul mort era Acrisiu. Oraşul Argos se află în Poloponez. fugise din ţara lui. care a nimicit Meduza şi ţine în mîna stingă capul ei retezat. şi care se află acum în galeriile de artă din Cracovia. din cuprinsul primului volum. 11 . Cu piciorul îi calcă trupul. Acesta a făurit. Zeus a hotărît să-l urce pe bolta cerului albastru şi l-a făcut o constelaţie. şi chiar romanii (aşa cum se vede din versurile lui Vergiliu). în faţa golfului cu acelaşi nume. In tnuDte basme româneşti eroii dobîndesc cîte o căciulă. şi-au vieţuit în armonie. episodul cu graiele şi gorgo-nele se găseşte. despre care vom mai vorbi. din văzduhuri. Note 1.Larisa. zeiţa nopţii. devin nevăzuţi ca şi Perseu din legenda elină. în cîteva variante. Oraşul se afla în ţinutul Argolidei. o capodoperă de artă ce se găseşte la Florenţa. după legendă. după legende. această temă. . Cicladele sînt un roi de insule în Marea Egee. sămînţa îngropată în timpul iernii. ca şi copilăria eroului Perseu ne sînt cîntate în elegia poetului liric elin din Ceos. Şi. 9. Oraşul Argos s-a făcut vestit prin eroii care au vieţuit pe tărîmul său. 12. şi în versurile altor poeţi de mai tîrziu. Iar ea priveşte către slavă. Benvenuto Cellini. Iară cînd a murit Perseu 22. a căzut jos. Cum trec zilele friguroase şi se apropie primăvara. Graie înseamnă în limba greacă tot bătrîne. căruia viteazul Harap-Alb îi retează capul bătut cu pietre scumpe şi ai cărui »chi aveau puterea să ucidă pe oameni. Statuia este atît de bine întruchipată de Cellini. punîndu-şi-o pe cap. Perseu n-a vrut să se întoarcă pe tronul regelui Acrisiu. în limba vechilor localnici. a fost Perses. cîteodată copilul fiind aruncat de tatăl său. Tema aceasta. sculptat în marmură de Păros de un artist din şcoala elină antică a lui Scopos. sculptor şi bijutier. încît grecilor. în folclorul nostru. la-nvîrtit şi. 21 8. în locul Meduzei se află cerbul. 6 Într-un desen pe un vas antic. întemeietorul ţării.. Basmele româneşti au preluat. izbind în creştet pe un bătrîn ce sta-n mulţime şi căta mut la concurenţi. Cel dintîi fiu al Andro-medei. Se cunosc amănuntele. 4. S-a înţeles cu un alt rege — regele din Tirint — să-şi schimbe tronul între ei. Pe aceeaşi temă a pictat şi Rembrandt un tablou. 5. Copila regelui Acrisiu simbolizează. Numele său se tîlcuia prin cîmpie. pălărie sau tichie fermecată. 3. alteori însoţit de mama lui. Este vorba de rîul zeu Inahos. Tanatos. cit şi într-un altul. strămoşul neamului de perşi. Aici s-a aşezat cu soaţa.Şi. şi aştepţi parcă din clipâ-n clipă să sară de pe soclu şi să s-avînte în văzduh. este frecventă şi în mitologia altor popoare din Asia şi Europa. zeul înaripat al morţii. s-au preschimbat în constelaţii şi Andromeda lui cea dragă. uneori singur. cină vom ajunge cu povestirea la eroul Belerofon. Tot astfel. Casiopeea. fata lui Acrisiu a căpătat şi ea un prunc. cînd l-a aruncat în slavă. Această scenă mitologică l-a inspirat. bineînţeles sub altă formă. după altele la acela al lui Apolo. ţinutul Argos 21 !. care a devenit apoi legendarul erou Perseu. pe ascuns.. sau de mama vitregă. La drept vorbind. ca să poată cuceri zeiţe.. pe malurile sale par a fi fost cele dintîi aşezări.

probabil în clipa cînd. pămîntul ce se întinde în Africa septentrională. aparţinînd muzeului din Neapole. că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi. 12 . prin gingăşia ei. Zeus. ca de-un stăpîn. luîndu-şi înfăţişarea bărbatului Alcmenei. Ruinele oraşului Micena. era căsătorită. de piatră. A pătruns în palat. Acesta va domni ca rege-n Argolida. — M-am reîntors. 18. plecîndu-se-na-inte-i şi desprinzîndu-i coiful. se foloseau de legende ca aceea despre Perseu şi Acrisiu. cel mai mare erou. Prin astfel de amănunte. hotărîse odată să aibă un fecior cu totul deosebit. Şi a zărit-o pe Alcmena. Un erou fără seamăn. Senegal şi Oceanul Atlantic. între Maroc.15. Zeus — arsă de gelozie. Iar el a-mbrăţişat-o pe soaţa credincioasă a lui Amfitrion. şi-n urmă-i s-a ivit o oaste numeroasă. Mali. muntele Atlas. regele Agamemnon. în sunete de tobe. în Paris. Chiar astăzi se va naşte. după legendă. plin de mîndrie. îl vedem pe Atlas susţinind povara cerului. zei. Şi-a-ndreptat deci privirea către pămîntul larg. din spiţa lui Perseu 3. 16. Elinii socoteau că Etiopia era la marginea de miazăzi o pămîntului. Soţul său era rege. De aici a pornit căpetenia aheilor. Aşa hotărăsc eu. după cum se va vedea mai tîrziu. căutau să întunece adevărul că eroii luptau pentru binele oamenilor. trupul său lua înfăţişarea unui munte. s-a bucurat Alcmena. i-a adunat pe zei în palatul de aur. unde erau atîtea femei încîntătoare. se văd in Grecia şi astăzi. rostind în acest fel : 24 — O. Mauritania.. şi scutul.. făcîndu-se că este chiar el Amfitrion şi că se-napoiase mai repede din luptă. în tainicele-adîncuri ale inimii sale. mult asemănătoare celei a Afroditei cu podoabe de aur. Cum l-a văzut că pleacă. HERACLE 1 SE MAI SPUNEA-N LEGENDE că Zeus cel puternic. Pietro di Cosimo. Alcmena întrecea toate femeile. El era pedepsit de Zeus să poarte pentru veşnicie bolta cerului în spinare. a glăsuit el vesel. Zeus vesteşte sosirea pe lume a fiului său Cînd s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă. pe nume-Amfitrion. va fi rege-n Micena. aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin. să se împace cu suferinţele. într-o pictură din Herculanum şi într-un fragment de pictură decorativă.. pentru că se aliase cu Cro-nos în lupta împotriva noilor zei olimpieni. Prin frumuseţea feţei. 22 19. Aşa îşi explicau poetic vechii elini faptul că în Libia de odinioară erau prea puţini oameni şi animale. Noel Coypel şi alţi artişti. A făcut semn cu mina. cu ajutorul ciclopilor. îi vor fi supuşi. care să-i fie sprijin la vreme de nevoie '. şi astfel va rămîne. o graţie sublimă. precum cîntau poeţii. iubito. în povestirile noastre. Iar celelalte rude. Pe seama lui Perseu. Vor trebui sasculte de el.. şi pavăza. prin mlădierea taliei.. Salvarea Andromedei o vedem într-un vestit relief la Roma. şi-a aşteptat o vreme cînd bărbatul Alcmenei tocmai pornea la luptă. ce stăpînesc Olimpul. — Bine-ai venit. Algeria. şi voi. Pentru că ea. Auzind vorba asta. în orice împrejurare. adică ţara maurilor. din Argolida. în muzeul Capitoliului. din dragoste pentru cei oropsiţi.. Ca să-şi atingă acest scop. întunecatul Stix. fără şovăire. din spiţa lui Perseu. îi păstra soţului o dragoste fierbinte. şi locuia la Teba 2. Zeii şi muritorii îi lăudau frumuseţea. Zeus însă n-a vrut să ţină seama de dragostea femeii. arătînd că bătrînul rege din Argos nu putuse scăpa de soarta orînduită de zei. cărora muritorii de rînd trebuiau să li se supună. a spus cu îndîrjire : — De vrei să ai crezare. 20. Intllnirea celor doi tineri este dinţată admirabil în „Metamorfozele" poetului latin Ovidiu. Legenda aceasta palpitantă a fost înfăţişată în numeroase opere antice. iar prin pustiuri foiau şerpii. iar Pierre Puget a dăltuit-o în marmura ce se găseşte astăzi la Luvru. a coborît în Teba. stăpîne. Hera — care aflase de noua-nşelăciune a soţului său. Din plete-le-i bogate şi pleoapele-adumbrite se desprindeau o vrajă. Atlas este şi el numit de obicei în legende titan. Duşmanul l-am învins la porţile cetăţii. Pe urmă au zugrăvit-o Rubens. 17. zeiţe. De asemeni Corneille a scris o tragedie intitulată „Andromeda". S-a preschimbat la chip. ce se găseşte în muzeul de artă din Cracovia. 21. 22. un erou fără seamăn. purtătorul de fulger. iar ceilalţi sclavii săi. grele. fără să mai amintim versurile cîntate în veac de atîţia şi atîţia poeţi. jură-ne chiar acuma pe rîul din Infern. toţi. Ideea unei soarte hotărite dinainte de o putere supranaturală a fost Tlăscocită de aceia care vroiau să-i facă pe cei asupriţi să creadă că trebuie să se supună aşa-zisului destin. într-o statuă cioplită de un artist necunoscut din secolul I al erei noastre. ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui. din blocuri mari. în cetatea Micena. Astfel. elinii puneau şi alte isprăvi. din Africa. Alcmena. în marele război troian. întărind în schimb ideea unui imaginar destin şi a unor zei atotputernici. Atîta că Alcmena. povesteau că el ar fi zidit faimosul oraş Micena.

. Hera. Făcuse jurămîntul ce nu-l putea călca. a poruncit să vină pristavul de credinţă. S-a mîniat stăpînul. ce se numea Stenelos '. de la sîn. Faptul era-mplinit.. Ificle — fiul lui Amfitrion. — Ce-ai spus ? a răcnit el. Nu e cum credeai. cu poftă. şi a rostit lui Zeus : — Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. L-a aruncat. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. Se cheamă Euristeu. s-a auzit un glas : — De n-ai s-asculţi.-nspăimîntată. prea isteţul zeu Hermes. scăpată de sub vrajă. s-a dus pe o cîmpie şi. şi fiul său un sclav. noul născut supsese laptele nemuririi.— Atîta vrei ? Ei bine. ha.. fie doar pentru-o clipă. Vocea o urmărea. Cînd s-a trezit zeiţa l-a smuls. l-a părăsit acolo. văzînd că soţul său alunecase-n cursă. numite de elini.. vărsînd lacrimi amare. Erau doi feciori gemeni. Aceste rîuleţe s-au risipit în cer şi s-au schimbat în stele scînteietoare. în palatul din Teba al lui Amfitrion. — Azvîrle-l pe Alcide. — Te du.. olimpianul. îţi jur cu bucurie. şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades. vei suferi amarnic. Insă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba. flămînd precum era. a dat răspunsul Zeus. nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta. dar n-a schimbat nimica. Şi. ca şi prin isteţimea fratelui vitreg. că el s-a şi născut.. s-a avîntat pe-un nor.. strîngîndu-şi fiul la piept. Zeus. Atîta că prin voia părintelui său. ha. pe care-ai amăgit-o. o stăpîne. cu grabă. spre cetatea Micena. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni. în Olimp.. Ştia cît era Hera de neîndurătoare. ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sînul ei. Euristeu. Du-l pe un cîmp pustiu şi-acolo părăseşte-l !. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie. fiu-i înaripat. L-a luat cu el în grabă. cînd l-a smuls pe Alcide. In schimb. fiindcă ai mîniat-o pe Hera din Olimp. făcînd prăpăd şi moarte. şi ia din cîmp copilul.. Copiii-ţi vor pieri.. i-a dat răspunsul Hera. a început să sugă. O ! Cum a mai rîs Hera. mititelul. deznădăjduită. — Am spus ce-ai jurat tu. Mă jur pe rîul Stix că hotărîrea luată va fi de neclintit !.. Hermes. E fiul lui Stenelos. nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena. S-a apropiat de Hera. năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori... 26 Lupta cu şerpii zeiţei Hera 13 . cum ştim : Calea lactee sau Calea laptelui 6.. fără zăbavă. Tot n-ai să-l poţi scăpa. S-a-ntors după aceea. azvîrle-l pe Alcide !. A vrut să-l şi ucidă. O văzuse pe-Alcmena ducîndu-şi copilaşul pe acel cîmp pustiu.. Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus.. Cum s-a născut Alcide. a azvîrlit mănunchiul de fulgere în lume. Dar Hera a urmat : — Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă. ce-l poartă în pumn măreţul Zeus. Punîndu-şi la picioare cele mai repezi aripi. ha.. cînd îşi dorea ceva şi cînd era pătrunsă cumplit de gelozie. Hera. Alcmena.. să-l fi lovit în frunte. a coborît în locul unde se-afla copilul. poruncile divine. vrăjmaşă. din slavă. plutind spre ţara Argos.. Aşa. s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită.. Trăsnetul greu. Află dar. a rostit Zeus. Alcmena.. Şi. Şi ea. Unul avea ca tată pe Zeus. licoarea parfumată.. ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele. păcălitul eşti tu !.. Alcide. îndrăzneşti ? a tunat iarăşi Zeus. albe. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege.. S-a întors în Olimp. mai multe rîuleţe de lapte-ar fi ţîşnit.. Zeus. Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu. poeţii ne povestesc că Hera. a săvîrşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stă-pînului Micenei să nască mai curînd. a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă. E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume. 25 Alcmena devine mamă Iar la puţină vreme. Iacătă-l în Micena.. tot printr-o vrajă. care tocmai dormea. Nu.. şi celălalt. dacă-mi ceri numai asta. a silit-o pe-Alcmena să nască mai tîrziu. El auzise glasul. De vrei să scapi de toate. şi se chema Alcide 5. — Cum ? Hera !. Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. In cîntece. poate cu-o zi sau două. repede. Ha. fără de zăbavă. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face.. şi i l-a pus la sîn.

a făurit un plan.. fiind regele Creon atît de mulţumit de biruinţa asta. fiul drag al Alcmenei s-a deşteptat din somn. zvîrlindu-i la picioare ". — De trebuie să lupte. Astfel grăia Alcmena. Amfitrion îl trimite pe Alcide să înveţe meşteşugul armelor Se zice că Alcmena. El o să împlinească douăsprezece munci. Tiresias. Le-a strîns ca într-un cleşte. în lupta corp la corp.. încît. a arătat Alcmenei şi lui Amfitrion monştrii fără de viaţă. Văzînd colţii oribili şi limbile-ascuţite. l-a deprins să conducă în goana cea mai mare carul de bătălie şi să vîneze fiare." Aflînd această veste. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume . plin de groază. în scurtă vreme.. urcînduse cu cinste în palatul lui Zeus.. o strîngeau de grumaz şi-i strecurau otrava prin colţii veninoşi. Creon. bunul Amfitrion a cugetat că-i bine ca tînărul Alcide să-nveţe meşteşugul cel aspru-al armelor. 14 . în fiecare seară îl îmbăiez cu grijă. fiul lui Zeus s-a săltat în genunchi şi a prins în mînuţe grumazurile reci şi înfricoşătoare ale celor doi şerpi. şi-n încolăci-turi se-ndreptau către scutul unde dormeau copiii. şi povestea adesea : — Feciorul meu. că nu-i mîncat de fiare. cu pumnii sau cu arcul. pe celălalt copil. Cam pe la miezul nopţii şerpii-au ajuns la Teba. Şi. erau parcă din fier. şi Hermes îl întoarse la mama sa. Se apropiau întruna. Din ochii lor aprinşi ţîşneau scîntei verzui şi-n guşă prefirau un venin negricios. regele Tebei. E voinic. treziţi de gălăgia făcută de Ificle. Ea cerceta-n-cruntată palatele din Teba şi socotea în sine : „Cum pot să-l fac să piară pe-acest fiu al Alcmenei ? El ar putea să fie mai îndrăzneţ ca Ares. Dar mîinile acelea. Alcmena. Şi-ndată porunceşte şerpilor să pornească spre palatul din Teba. odihnitor. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui. Căci în Olimp sta Hera. lacomi de sîngele cel tînăr. să dea piept cu primejdii. Şi s-a silit Alcide cu-atîta vrednicie să-şi însuşească arta cea grea a luptelor. era nespus de vesel. se tîrau pe pămînt. Odată înfruntase el singur o oştire — ce năpădise-n Teba. cei doi şerpi mon-struoşi. Şi-aşa trecură-n tihnă vreo şapte sau opt luni. unde pe-un scut de-aramă dormeau cei doi copii : Alcide şi Ificle. şi luase mii de sclavi — doar cu-o măciucă-n mînă. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. de aramă. prorocul. Vai. vreau ca acest fecior să-şi învingă duşmanii ! a spus Amfitrion. seara. cu sabia şi lancea. Şi-a zărit. Alcide şi Ificle. Şerpii au încercat cu mii de-ncolăciri să scape de strînsoare şi să cuprindă trupul micuţului băiat care îi sugruma. au început să strige de teamă şi uimire. îşi spunea el în gînd. a ţipat cu putere şi a luat-o la fugă. o să distrugă monştrii şi o să biruiască războinici renumiţi. Alcmena. în timp ce el fugea cu lacrimi pe obraz. la fel ca pe Ificle. Şi el i-a strîns atîta. războinicii din Teba 8 . i-a dat răspunsul astfel : „Fiul tău o să fie un erou neînvins la vîrsta bărbăţiei. nu e mulţumire mai mare pentru-o mamă decît să-şi vadă pruncii că-s cufundaţi în somnul cel lin. încolăciţi pe-o ciută... şi-mi va fi de folos". cu carne friptă . ţipînd prin tot palatul. pînă ce monştrii Herei au pornit să-şi desfacă inelele-albăstrii. Amîndoi monştrii." Tot cugetînd. nici inimi duşmănoase. şi le întind blăniţe de iepure. şi-o jefuia de aur. Orbit de-aşa lumină. zeiţa zăreşte-ntr-o pădure doi şerpi. Apoi o să se-nalţe spre bolta înstelată. să-şi sporească puterea. şi nu-i pîndesc nici rele.. Ificle a sărit şi el din aşternut. Pe negîndite însă. Amfitrion. acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfi-trion... după această primă victorie-a lui Alcide. care-i strîn27 geau puternic. a chemat pe-un proroc — Tiresias pe nume — şi i-a cerut să-i spună viitorul ce-o să-l aibă preadragul ei copil. ce se chema Megara. de-asemeni.. pe-un scut larg. Ss joacă. I-adevărat c-a supt laptele nemuririi . şi-i leagăn. de-al lui Amfitrion. ajunşi chiar lîngă scut. c-un strigăt de izbîndă. şi-a întrecut tatăl. dar sînt încă mijloace. şi pe prietenii săi. balauri. Nu şerpi.. Părea că trec în tihnă !. Nici nu-i venea să creadă că-l are lîngă ea.Aşa fiul lui Zeus scăpă nevătămat din cel dintîi pericol. şi-arareori bea vin. mai îndrăgit de Zeus decît feciorii mei. şi mama s-a-nvoit. Avea şi el o fată. (Poate-l trezise Zeus care vedea din slavă tot ce se petrecea !) Şi o lucire vie a luminat palatul. şi-i adorm în cîntece duioase. să-nfrunte pe oricine. Şi pruncul ce-nfrînsese dihă-niile. molcuţe. ca alţi feciori de regi. acela ce l-am jelit atîta. şi limbile-otrăvite le jucau printre colţi.. Cînd au venit părinţii. acum i-acasă iar. Şi izgonise oastea şi pe regele ei. Alcide a-nvăţat. în anii ce-au trecut.

Să ne gătim de nuntă. şi. E prea înfumurată. Megara a avut trei prunci de la Alcide. de optsprezece ani : frumos. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mînie atît de-ncrîncenată. Tu nu ai nici o vină. le cînta cîntece sau îi purta pe cal. Ea a orînduit ca săţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. Atunci. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărînă. Şi poate zeul Hermes. Privirea sa senină te cerceta în faţă. — Măreţe rege Creon. a vrut să se azvîrle de pe o stîncă naltă. şi hohotele lor răsunau în văzduh. Mania. Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba. I-o răzbunare-a Herei. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide. a socotit că pruncii şi soaţa sa. pristavul tatălui. Dar s-a ivit Atena. 28 La oracolul din Delfi Cînd s-a trezit sărmanul. rîzînd şi chiuind. două femei ciudate 10. a glăsuit Alcide. a întîlnit deodată. prin ierburile verii.. ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. deşi eşti fiu lui Zeus. 15 . Una era boită. Deşi nu este drept. zvîrlea zîmbete deşuchiate oricui îl întîlnea. Tînărul s-a-nvoit. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide. Alcmena cea frumoasă. scăpa de orice grijă. marea sa preoteasă. a mai rostit mieroasă : — Pot să-ţi arăt o cale lipsită de greutăţi. pe drumurile vieţii. chicotind. fioroasa. cu ochii vineţii. îl vede pe Alcide. căci n-o iubesc pe Hera. podoabe. Urmează-mă pe mine. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite. Chiar Zeus însuşi tace de-atîtea ori molcom. a glăsuit Alcide. slujind în chip de sclav regelui din Micena. Doresc să merg în viaţă fără de ocoliş şi să slujesc dreptatea. şi s-a-ndreptat spre Delfi. — Va trebui..9 Geloasa Hera îl loveşte din nou crunt pe fiul Alcmenei Era acum Alcide un flăcău minunat. cum porunceşte legea hotărîtă de Zeus. Mă-nsoţesc cu Megara. la o răspântie.. inele. voinic şi ager. şi l-a oprit. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tînăra-i nevastă. Voinţa ta-i poruncă. grăbită să-l şi cuprindă-n mreje. căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei. Doar eu am să te-ajut. ştiind că o să-nvingă... L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş. toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale. Avea o frunte dreaptă . mergînd către Micena. şi înzestrat cu alte multe haruri. Cu fruntea în pămînt. fiul rivalei sale. să-i împlineşti cu sîrg regelui Euristeu toate poruncile — douăsprezece-s toate — primejduindu-ţi viaţa. s-alerge pe pămînt. Te du pînă la Delfi şi purifică-ţi trupul. gătită în veşminte de stofă ţipătoare . a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. voinice ? l-a-ntrebat cea dintâi. îngîndurat şi trist. cu mintea răvăşită. şi drept. pe Megara . a glăsuit Apolo prin gura Pitiei. avea brăţări. Tînârul alege drumul virtuţii Mergînd el zbuciumat.. în anii ce-au urmat. bietul Alcide. Gemea. cînd se jucau cu toţii.. i-a dat răspuns flăcăul. Nimeni nu-i stă-mpotrivă. Zeiţa nebuniei. — Nu ştiu care-i mai drept. în templul de la Delfi. Erai prea fericit. Megara. Alcide. — Eu nu fug de greutăţi. privegheaţi de Megara. ca sclav. semăna cu Atena. cu umerii plecaţi. îmbrăţişîndu-şi copiii. cu sufletul zdrobit. Tot el i-a dat acuma numele de Heracle. Ducea o viaţă simplă. Cealaltă era demnă. a părăsit Alcide Teba regelui Creon. cu glorie deplină. în goana cea mai mare. Dar iată că-ntr-o zi. ar fi nişte ciclopi. Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume. In mînă ea purta o cunună de laur. — Iţi cauţi drumul. 30 Atuncea ea. Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. într-o haină ca neaua. Alteori se juca alăturea de ei. căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. zicîndu-i : — Nu te pripi. ce păstra o otravă într-o cupă de aur. zeiţa-nţelepciunii. încît nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină.N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decît mîndrul Alcide. văzîndu-l pe Heracle. Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osîndit de zeii-olimpieni — aşa cum cerea Hera — să-şi ispăşească fapta. se blestema 29 amarnic pentru grozava-i faptă. Mania.. sora sa din Olimp. Cere unei zeiţe. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. Eroul îi iubea. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci. şi pe plete văluri trandafirii.

după dorinţa Herei. şi cinste. numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. pînă 16 . Urmîndu-mă pe mine. cu toate că adesea mulţi îmi spun. dispreţuit de toţi. — E dincolo de ziduri. la Poarta leilor. lăsîndu-şi braţele să-i cadă fără vlagă. — Şi eu. Şi-a aşteptat un timp.. cînd o voi înfrînge. — Să plece de îndată !. urzit acolo-n slăvi. — Heracle ?. a spus din nou Virtutea. alţi regi... Ţi-o jură Euristeu !... şi-un sfetnic... vei fi victorios. într-un amurg de vară... Dar cine eşti. monştri şi fiare.. voinice.. în ţinutul Ne-meei zac munţi de oseminte. arătat de Virtute. Insă acela care se dăruieşte lor devine un nevolnic. Euristeu glăsuia : —f Iţi mulţumesc. el sclav. poţi dobîndi belşugul din munca altora. unde-ntr-o peşteră si-avea culcuşul leul.. fără de nici un murmur. Drumul meu e mai greu. Din clipele acelea — cum au cîntat poeţii — fără de şovăire. de nu ar fi ştiut că-i e de sprijin Hera.. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : — Josnică Desfrînare. 32 Poeţii povestesc că feciorul Alcmenei a aflat văgăuna. Aleg drumul Virtuţii. La vorbele acestea.. Heracle. — Eu te aştept. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. El trebuie să-mplinească douăsprezece munci.. şi dreptate... stăpîne. Pe drumul Desfrînării. Tocmai în acea vreme feciorul lui Stenelos aducea sacrificii pe un altar al Herei.. îi ajut să zdrobească relele-n a lor cale şi să triumfe astfel binele pe pămînt... pe drumul gloriei. Supuşii tăi nevrednici datori sînt să teasculte.. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. — Tu cine eşti ? — Virtutea. luptînd neînfricat şi preschimbînd tot răul. Mare rege !. Dar cealaltă femeie le-a răsărit în cale şi-a glăsuit aşa : — Stai. — Nu ! Nu mă tem de dînsul ! striga el ascuţit. plăceri — e drept — sînt multe. a glăsuit Heracle.. l-a-mbiat Desfrînarea. Cîţi s-au încumetat să dea lupta cu leul. auzind-o. striga iar Euristeu. poţi trîndăvi în voie. nu pleca. Zeii m-au osîndit. cu trudă şi primejdii. Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă. dar n-a găsit pe leu. Eu aduc fericirea. Fii liniştit... Eu sînt stăpîn... Heracle. Vei fi mai mulţumit. să ucidă pe leul din Ne-meea. Vrea să intre-n oraş. cel sprijinit de soaţa puternicului Zeus. în bine pentru oameni. glăsuiau sfetnicii. — Să intre ?.binele şi pe oameni. deşi puternic. în fumul jertfelor. şi într-una dintre ele să piară negreşit. Desfrînarea. Nu se poate.... s-a smuls din mîna celei ce îl tîra pe calea plăcerilor uşoare. e presărat cu lupte. a ajuns la altar : — Slăvite !. n-o să scape nici el din lupta asta !.. Şi tremura fricosul.. făcută fără voie.. Şi toţi rîdeau cu poftă.. Heracle. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. ţi-o repet. regele Euristeu. Puterea ţi-e divină.. Să plece. a glăsuit Virtutea. stăpîne. fiul monstrului Tifon şi-al viperei Ehidna. Nu îşi sfîrşise vorba. fiind siguri c-o să piară Heracle.. Unde este ?.. Daţi-i porunci la poartă. la Poarta leilor. am să fiu fericit. desigur. a mai spus Euristeu cu glasul răguşit. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus . urmează-mă ! L-a apucat de mînă şi a vroit să-l tragă pe drumurile ei. Dar la capătul lui se află biruinţa... N-o să scape ! Nu ! îi ziceau sfetnicii. femeie ? — Cine sînt ? a spus ea c-un glas amăgitor. iar după moartea ta. ori31 cîte piedici.. sfî-şiat de colţii leului. Urmîndu-mă pe mine.. şi bătrîneţea lui e tristă. Cu mîinile întinse spre cerul roşietic. a rostit Euristeu. şi nu ai altă grijă decît să te desfeţi. Eu însoţesc vitejii ce luptă pentru oameni. Heracle-i sclavul meu. zeiţă cu braţele ca neaua ! Prin voia ta sînt rege în splendida Micenă. lupte şi primejdii cumplite i-au aşternut în cale ne-cruţătoarea Hera... ruşinoasă.Şi a plecat Heracle spre regele Micenei. duşmanii mii şi mii. Am să mă lupt cu Hera şi.. A ajuns la cetate. din Micena. Şi osîndit de tine. — Nu. Sosirea la Micena . alergînd. — Adevărat. Haide. nu mă poţi amăgi !. Iar el mergea întins spre ţinutul Nemeei11. Heracle a sosit. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Ar fi fugit. Heracle n-a urmat decît drumul cel aspru.. acolo-au putrezit.

nici sabia sau lancea. fără de arme. Leul la rîndul său. a sărit la Heracle. Ce-a fost nu ştie nimeni. Sub bufnitura lui pă-mîntul s-a crăpat. Avea nişte ochi mari. vreo săgeată. Numai că de-astă dată leul s-a-nfricoşat. Şi a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea fiară chiar cu ghearele ei. a plecat la Micena. Heracle a văzut-o săltînd printre coline. a ridicat măciuca şi l-a lovit în creştet. îndrăzneţ şi viteaz. voinicul s-a săltat spre gîtul leului. Şi a ţintit mai bine. Puterea lui Heracle eranspăimîntătoare. Mîncase-n acea ziuă o turmă şi-un păstor. fiu al monstrului Tifon 12 şi-al viperei Ehidna. la Heracle. ce n-o poate străpunge. a căzut la pămînt13. iar pe cap şi-a pus ţeasta. — Aicea eşti ? Hai. şi cu coama zbîrlită. vino ! a glăsuit Heracle. atunci. întoarse în fel şi chip. leul s-a repezit. pînă l-a-năbuşit. Preaputernicul Zeus îşi lăsa astfel fiul sănfrunte moartea singur. întinzînd bine arcul. Colţii albi străluceau. muncind luni. Era şi înţelept. atît de tare. într-un salt. Fără să stea pe gînduri. făcută fără voie. Cît a durat ? O zi. Răgea-nfiorător. Peştera leului avea două intrări. Fiara. răgind atît de tare. prin care nu puteau să pătrundă săgeata. s-a întors pe labe. Şi. Apoi. cu gîndul să-l despoaie de blana lui roşcată. pentru că lîngă el sta aşezată Hera. A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. în veacuri. Şi-aşa a izbutit. L-a strîns atît de tare. a cugetat Heracle. Şi cugetînd mai bine. vedea că i-a sosit acum şi ei sfîrşitul. fugind spre peşteră. ce răpusese atîtea mii de oameni. s-a lovit ca de-o stîncă şi a lunecat jos. învingătorul său l-a tras îndat-afară. Cît era de puternic. cu învoirea Gheei. se lupta pentru oameni. A tras încă o dată. Putea să tragă el şi-o mie de săgeţi. dar pielea lui vrăjită l-a apărat şi-acuma.ce cruda fiară s-a reîntors sătulă. Şi iar s-a dus săgeata vî-jîind prin văzduh. Leul s-a clătinat. Nu-s platoşe sau coifuri mai bune decît ea". Fiul marelui Zeus a smuls din munte o stâncă şi-a zăvorit cu ea una din intrări. mai că s-a răsturnat. Răpunerea leului din Nemeea Heracle s-a mirat cum n-a pătruns săgeata în trupul leului. cu ochii-nsîngeraţi. Cu ghearele tăioase. De-ar fi izbit o casă. cu botul larg căscat. casa s-ar fi sfărîmat în mii de bucăţele. n 33 dea lupta. să nimicească fiara care făcea prăpăd. neîndrăznind să-i vină-n vreun fel în ajutor viteazului Heracle. ochii sticlind de ură ai leului uriaş. Dar pînă la sfîr-şit. voi. a tras prima săgeată. răpus. Pielea i-era vrăjită. trei. Atîta că voinicul nu lupta pentru zei. să-l jupoaie pe leul ce fusese vrăjit de fiorosul Tifon. Atîta că Heracle nu era doar puternic. Deodată a zărit două făclii aprinse. a pătruns înăuntru. Leul. dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. şi-a dat repede seama că sabia sau cuţitul nu-i erau de folos. stăpînul zeilor privea această luptă. A fost o-nvălmăşeală cum nu s-a mai văzut. Călcînd peste mormane de oase omeneşti. Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr. Dar după ultima săgeată. am să mi-o pun pe cap. sau lance. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe leu . Chiar Tifon i-o vrăjise. Urlînd. în beznă. Apucîndu-l de ceafă. se pregătea să sară către voinicul nostru. Şi ţeasta lui de fier. Aşa i s-au părut eroului. Colţii săi ascuţiţi erau ca nişte săbii şi străluceau în soare. Heracle a intrat tot mai adînc în bezna acestei peşteri mari. să-l prindă. cumva. Văzînd eroul nostru că leul se repede. Nici sabia sau lancea n-ar fi putut străbate în trupul leului. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. n-ar fi putut Heracle. precum hotă-rîse. era de nepătruns. Dornic să-şi ispăşească fapta ceangrozitoare. Nici ultima săgeată nu l-a rănit pe leu. vărsînd atîta sînge în ţinutul Nemeei. Să-i desprindă şi ţeasta. „Din blana ăstui leu. Iar urletele sale clătinau stîncile. Din jilţul său de aur. Fiara era uriaşă. A mai tras o săgeată . Heracle nu s-a-nspăimîntat. 17 . că s-auzea în cer. Prin vitejia lui îşi dobîndise în luptă o platoşă şi-un coif. Labele lui zgîriau pereţii peşterii. Leul răgea cumplit. roşii şi plini de sînge. sau sabie. am să-mi fac eu veşmîntul. Aşa înveşmîntat. Heracle a cuprins leul strîns de grumaz. şi s-a ascuns acolo. poate chiar două. poate ani. dar s-a-n-tîmplat la fel. Heracle a reuşit să-l desfacă de piele. Pielea acestui leu. să 3 — Legendele Olimpului. s-a-nveşmîntat cu pielea.

mucede. Fără să piardă vreme. Numai că îndrăzneţul flăcău al lui Ificle atîta se rugase de unul şi de altul. Noi sîntem lîngă tine. cincizeci de capete. spusese Euristeu. Nu cred c-o să mai scape acum fiul lui Zeus şi-al frumoasei Alcmena. în vîrful cărora legase şo-moioage de fîn aprins în foc. a glăsuit eroul.. Avea nouă gîtlejuri şi nouă capete — şi-unul mai gros ca toate : capul nemuritor. Regele te-a trimis la moarte. Dar tu ai biruit. dar eroul Heracle n-a vrut să se-nvoiască. încît. încît pînă la urmă Heracle a primit să meargă cu Iolau. se-nălţau altele.. Heracle şi Iolau s-au apropiat încet. pînă-n Lerna.. De-a nimicit pe frate. Apoi fiul lui Zeus a început să-ncingă săgeţile în foc şi să tragă cu ele în hidra adormită. în loc de nouă. şi-n Lerna sînt primejdii ce pot să-l coste viaţa !. Şi. S-au dus pînă la Lerna. umplînd întreg văzduhul c-un miros otrăvit.. spusese lui Ificle.. Şi vreau să-l cruţ măcar de truda drumului. odraslă a lui Tifon şi-a viperei Ehidna. hidoase. şi-i omoară pe oameni. dihania uriaşă s-a ridicat din mlaştini. care se ridicau din mlaştina întinsă. şi putrezeau prin mlaştini. Nu le putea mînca. ca nişte flăcări verzi.. Nici unul n-a scăpat din cîţi au vrut s-ajungă la mlaştinile Lernei. — Să plece deci la Lerna ! glăsuise stăpînul. de astă dată. purtînd în spate lemne şi-O' grămadă de fîn. Ea pustieşte turme. Atît i-era de teamă. regele Euristeu i-a poruncit s-aştepte poruncile regale..34 Spre mlaştinile Lernei Lupta cu hidra Auzind Euristeu de-această biruinţă n-a mai îngăduit eroului Heracle să vină nici la poarta Micenei cea bogată. — Să plece. Numai că-n locul unde fusese un singur cap creşteau acuma două... îl iubea pe Heracle mai mult decît pe-oricine.Şi s-a gătit Heracle să plece către Lerna. Vrusese să pornească pe jos. Iolau e mult prea tînăr.. Nu !.. . Heracle ! Tu ne ajuţi pe noi. Este tot ca şi leul. Mai ales că aflase cum oamenii de Argos. în oraşul Tirint. otrăviţi. holde de grîu. să răpună şi sora. Dar orişicît lovea. — Nu pot să-l iau cu mine. atîta stăruise. Mult s-a mirat voinicul şi a lovit din nou. unde stăpînea moartea. şi carul pentru drum. In jurul ei erau mormane fără număr de fiinţe omeneşti. răpuse şi tîrîte pînă-n sălaşul său. Cheamă-ne. în Nemeea. Tatăl a-ncuviinţat .. a cerut învoire tatălui să-l conducă pe eroul Heracle cu carul. spusese lui Ificle.. atît erau de multe. pregătise şi caii. întîia lovitură a şi făcut să-i zboare unul din capete. Din boturile-i hîde. în goana cailor. îl urmau în şiraguri şi îi strigau voioşi : — Iţi mulţumim. în goana cailor. Să-l duc pînă la Lerna. Iolau a aprins focul. adus pe scut. In numele mulţimii. în locul fiecărui cap smuls de pe gîtlej. ca de-obicei. — Te scoală. să ucidă. rîdeau toţi sfetnicii înconju-rînd slugarnic jilţul lui Euristeu. 3 36 Hidra dormea la ceasul cînd au sosit cei doi. Şi să nu se întoarcă decît biruitor sau mort. şi-l admira nespus. — Atîţia oameni vor să fie lîngă el în ceasurile grele. ca să nu-l mai vadă pe eroul Heracle. ţintind-o iar pe hidră cu cîteva săgeţi. 18 .. Dar tînărul Iolau. blestemată odraslă a lui Tifon. cu boturi plescăind şi colţii ca pumnale de fier. Din zare se vedeau aburi verzi. împunsă de săgeţi. Şi-au plecat împreună. feciorul lui Ificle. cirezi. vreau să-l însoţesc eu. hidra care sălăşluieşte în mlaştinile Lernei14. şi venim să te-nsoţim la luptă. ţîşneau limbi otrăvite şi şuiera cumplit. acei ce ne luptăm adeseori cu fiare şi monştriincrîncenaţi. se ridicau acum verzi. Heracle a sărit la ea cu ghioagan mînă. trimise printr-un crainic. poporenii de rînd. — Nici noi nu credem !.

Ducea cu el voinicul două timpane mari. Se pustiise locul.. Lupta durase din zori pînă-n amiaz. răsărit de sub mlaştini la şuierele hidrei. lîngă sălaşul hidrei. nu o să-l ierte Ares. Şi-atunci a-mpins Heracle şi-a răsturnat deasupra-i o stîncă grea şi-naltă. şi cu bucăţi de lemn. le răspunse Heracle. Tuturor ne eşti drag.. capul împrăştia miasme otrăvite. nu. — Va fi vai de duşmanii pe care-i vei ţinti. Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu ele.... Mult au mai pătimit oamenii din Stimfalos şi din împrejurimi. la Tirint. socotea Euris-teu. unul dintre picioare. — Să te-nsoţim şi noi. — De va scăpa de păsări. auzind gemete. care ardeau în flăcări. Luau oamenii în gheare. încît locuitorii îl părăsiseră. Heracle-a izbutit să-i zdrobească odraslei lui Tifon şi-a Ehidnei capul nemuritor. Cursese-atîta sînge în toată-mprejurimea oraşului Stimfalos. care era mai sus ca toate cele37 lalte şi pe-un grumaz mai gros.. voi merge singur. Heracle şi-a muiat toate săgeţile în sîngele-otrăvit al hidrei de Ja Lerna. trimiţînd pe Heracle în smîrcuri. cufundîndu-l în mlaştini. Din aripe zvîrleau pene ca nişte lănci. de unde smulg căpăţînile hidrei. unde se afla smîrcul. Cîţi îl vedeau pe cale. curînd n-au mai putut să crească alte noi capete.. mare cît un viţel. Ajuns la ţărmul mării s-a urcat pe 19 . că i-a venit poruncă să plece iar la drum. Cum poţi tu să te lupţi cu monştrii zburători. Doborau animale şi oameni deopotrivă. Şi a plecat Heracle către golful argolic.. Tu ne-ai scăpat de cele două-nfricoşătoare odrasle-ale lui Tifon. îi sfîşiase carnea şi-i tăia poate osul. sau cînd vedea-n Stimfalos sîngele şiroind. Cu miile s-au stins. pornind către Tirint. Teafăr tot n-o să iasă din încercarea asta. şi-acolo îi mîncau în timpul zborului. care se ridica în mijlocul mocirlei. Poate să fie Ares oricît de mînios. în vremea asta însă. Şi încă-a mai durat pînă către amurg.Cu-aceeaşi isteţime. Stimfalos 15. pentru că păsările-acelea slujeau cruntului Ares. — Nu. în acel ceas tîrziu. Heracle i-a strigat flăcăului Iolau : — Adu-mi lemne aprinse şf arde fiecare gîtlej. dar chiar aşa. la Stimfalos. — Am să gonesc acum şi-aceste păsări negre. Iolau s-a repezit. lîngă un oraş. pe ţărmurile mării. făcute din aramă. i-a dat răspuns Iolau. sub stînca asta. şi ochii lui aprinşi azvîrleau încă flăcări.. zeul războiului. Păsările stimfaliene Dar nici nu apucase să-şi odihnească trupul Heracle. N-am încercat şi noi ? Iar locul e deschis. — Aici. Iar un crab monstruos. ce trimit din înalt lănci tari din aripe ? Ares le ocroteşte. — Euristeu vrea să pieri ! îl sfătuiau ei toţi. cu mult mai mari ca omul. capul nemuritor va sta pe veşnicie. Se urcau în văzduh. cu cleştii lui tăioşi. In schimb eu am să-mi moi toate săgeţile în sîngele acesta înveninat al hidrei. îl rugau oamenii.. zdrobit. a glăsuit Heracle flăcăului Iolau. de nu sărea Iolau c-un bolovan în braţe şi nu-i sfărîma trupul. Iar păsările-acestea aveau ciocuri de-aramă şi aripe de bronz. Voi însă aţi pieri. Le-a pus apoi în tolbă şi s-a urcat în car. care sălăşluiau în nişte smîrcuri negre. a împlinit porunca. încerca să-i reteze. înfricoşaţi de moarte. Şi mergea mai departe. Şi el se desfăta. îl îndemnau să stea sau să se-ntoarcă-acasă. Trebuia să se lupte c-un soi de păsări mari. în care gîlgîia venin negru-ver-zui.. colţii puteau să muşte. hidra îşi răsucise coada ei de balaur peste picioarele eroului Heracle.. 38 n-ai unde te feri. Nu vrem să mori şi tu. alături de Iolau. fără nici o putere. pe care-o dovedise şi-n lupta din Nemeea. în acest fel. Eu mă pot apăra cu blana mea de leu. L-a zdrobit cu măciuca .

Auziţi ce se-ntîmplă ! Acesta e sfîrşitul feciorului Alcmenei. lovea cu coarnele şi pără-duia rodul. învăluit în blana de leu. şi-a plecat spre Tirint. la marginile lumii. fără viaţă. Dar s-a jurat s-ajute pe Hera totdeauna în contra lui Heracle. fericiţi că puteau să-şi regăsească iar căminul părăsit. Insă cum a zărit-o. a fost cuprins de frică numai văzîndu-i ochii cu care îl ţintea şi a luat-o la goană. nu se temea de păsări. oameni ce se-ntorceau spre oraşul Stimfalos. şi ţipetele lor umpleau întreg văzduhul. Şi dincolo de rîu era templul zeiţei. sau apă. ca într-un giulgiu negru. Semăna c-un vîrtej care alunecă. la dorinţa preacrudului zeu Ares. căprioara zeiţei era la adăpost. Degeaba o rugau oamenii pe zeiţă să nu-i mai pedepsească. în goană. Au fugit amîndoi. A început să bată puternic în timpane. Insă eroul nostru şi-a ridicat măciuca. fiindcă nu-i aduceau destule jertfe-n templu. după ce colindase prin desele păduri ale Arcadiei. Şi-apoi chiar de-o va prinde. străpuns de-o săgeată. am să fiu mulţumit şi am să fiu pe plac ocrotitoarei mele. rîdeau toţi sfetnicii strînşi lîngă Euristeu.un deal. Lovea şi cu măciuca. fără să-i mai dea răgaz să se-odihnească. Şi. căprioara sosea. ce străbăteau deodată cîte-o sută de păsări. Şi ei îi mulţumeau cu lacrimi pe obraz. prieteni. s-adună duşmănia zeilor olimpieni. l-a trimis să-i aducă. Trăgea din arc săgeţi. Atît că nici o fiinţă. mii şi zeci de mii. întîi spre miazănoapte. Nu părea că aleargă sau c-atinge pămîntul.. sîngerosul. pe cînd se-mplinea anul. Dar ea. — Aşa e ! Va pieri ! scrîşnea şi Euristeu. din munţii Arcadiei. aşa. Şi-abia atuncea. într-o insulă mică. Căprioara aceasta avea coarne de aur şi picioare de-aramă. pe-o cîmpie. Heracle-a luat cu sine un trup de pasăre. zeiţa Artemis. Ba. nu în lungă vreme. Heracle nu putea s-o mai scoată de- 20 .. şi-aşa să-i pedepsească pe bieţii muritori. Se mîniase tare pe ei zeiţa vînătoarei. după număr. Şi Ares. făcînd un salt. gata să îl lovească. de-i era la-ndemînă. ea nu se îndura. au ajuns la un rîu. avînd coiful pe cap. Şi nu ştiau că el. întinse. urmată de Heracle. Ea s-a-n-dreptat. în smîrcuri se scăldau cu aripile negre. ba poate şi mai bine. de frica morţii.. a urmărit-o-ntruna. aflase anevoie sălaşul căprioarei cu coarnele de aur. nepătruns. unde izvora Istrul. cu păsările-acestea. ajungînd în ţinutul zis hiperborean. zburau ţipînd cu grabă spre portul Euxin 16. Şi dacă apuca să pătrundă în templu. Numai că nici Heracle nu se lăsa învins. ridicată din ape de Tetis. Puţine rămîneau. un an de zile. marea zeiţă Hera. Fuge ca o săgeată. Pe lîngă zeul Ares. fără de odihnă. La zgomotul acesta s-au ridicat în stoluri păsările lui Ares.... o iute căprioară a sorei lui Apolo. Şi. dornic de răzbunare. Călca-n picioare totul. Astfel s-a isprăvit şi-această încercare — a treia. Şi se spune-n legendă că. albastrul rîu Ladon. se-ntoarce. cu vuiet. 39 Căprioara zeiţei Artemis Numai că inima haină a regelui Micenei nu se îndestula nici-cînd cu suferinţa eroului Heracle. Cerul se-ntunecase de-atîta păsărime. Şi oriunde dădeau rod livada sau ogorul. Ares s-ar fi ivit c-o sabie-n mînă în faţa lui Heracle. ce era lîngă smîrcuri. mormane mari de păsări. să-i fie mărturie. sau chiar somn. Acum pleca Heracle să prindă căprioara. într-adevăr. i-a şi pierit din ochi. după străvechi legende 17. nu mai putea s-alerge atît de repede cum fugea căprioara. Tot locul se-nvelea. poposise o clipă. Alergînd amîndoi. după cît se spune. Le-auzeau Euristeu şi sfetnicii-n Micena. doar cît a răsuflat. Aici era s-o prindă . a şi ţîşnit din nou. fără primejdie pentru copiii lor. mii. la porunca zeiţei. de pe întreg pămîntul. A pierit în văzduh. — Aha ! îşi spuneau ei. Ar fi vrut să-l ajute pe dragul lor Heracle. Heracle. stă o clipă şi iarăşi se porneşte. adesea fără hrană. Oamenii îi vedeau trecînd cum trece vîntul. Insă. s-o aducă legată în oraşul Tirint. Era o căprioară cum nu se pomenise. Pe drum se întîlnea cu oamenii în cete. ca să-l şi pierzi din ochi. cu ochii mici de ură. îl va urî şi-Artemis. — Pe-această căprioară n-o poate nimeni prinde.. Toate sînt ticluite să-i grăbească sfîr-şitul feciorului Alcmenei.. grădina sau păşunea. Fusese hărăzită de zeiţa fecioară să facă pagube în livezi şi pe-ogoare. pornind spre miazăziuă. Azvîr-lea şi cu lancea.

Văzîndu-l pe Heracle. după atîta trudă. pe monştri şi pe fiare. zeiţă ! i-a-ntors răspuns voinicul. lungi de un stat de om. A pus mîna pe ghioagă. laşul rege a fugit. Heracle a ţintit-o. să-mi aducă de-acolo. Şi iar pleca Heracle — deşi abia sosise — săvîrşind calea-n-toarsă către Arcadia. cîţi mai erau în viaţă. altul l-a izbit straşnic cu un trunchi de stejar. a obosit de-ajuns. Legînd-o c-un curmei de celelalte trei picioare de aramă. Nu 21 . a mai desfundat Folos şi un butoi cu vin. ar fi pierit îndată. distrugînd aşezări şi nimicind pe oameni. să-l zvîrle spre mistreţ. gîfîia tot mai mult. a luat-o pe spinare. pe ghioaga lui cumplită. s-a ridicat preavoinicul Heracle. Avea nişte colţi albi. s-a dus în Erimant. cu hidra de la Lerna. 40 41 — De ce ai desfundat butoiul fără noi ? au răcnit ei spre Folos. Nemernicul acesta. Să plece deîndată ! — Să plece deîndată! strigau toţi sfetnicii. însă şi-a amintit că trebuie s-aducă mistreţul viu şi teafăr crudului Euristeu. spunea celor din jur. eroul a întîlnit în cale pe centaurul Folos 21. vrînd a-i fi pe plac. tremurînd. care cuprinde-un rug. l-a poftit la un ospăţ şi-o oră de răgaz. de stejar. a început să strige spre sfetnici să-l oprească. Pleacă de-aici cu el. In tropote grozave. păsările lui Ares. Este porunca Herei. pe care îl primise de la Dionisos. I-a scos grabnic săgeata din piciorul său ager. Pe cînd mergea. ascuns într-un desiş. Centaurii.. i-a ţintit cu săgeţi. De-acolo a sărit dea dreptul peste fiară. fugărindu-i. De frică.. piepturi şi şale de centauri. zeul viţei de vie. culcîndu-i la pămînt. Aroma lui era atît de-mbătătoare. s-au năpustit afară din peştera lui Folos. Pîn-atunci se ferise să folosească arcul. Animalul rănit s-a oprit locului. strigînd şi aruncînd cu pietre. Heracle ? i-a strigat Artemis. Mistreţul luneca sau se împotmolea. Atunci. lăsînd-o pe zeiţă să strige cît poftea. Isteţ. din doi paşi. cău-tîndu-l pe mistreţ. Cei dintîi au simţit aroma-mbă-tătoare fraţii centaurului. viu şi nevătămat. tăioşi ca nişte lănci. că a intrat pe poartă şi vine la palat. Auzind Euristeu că a ajuns Heracle cu fiara la Micena. ţipa : — Omoară-l sau dă-i drumul să plece unde-o şti ! Nu-mi trebuie mistreţul. Eu sînt doar mulţumit că i-am scăpat pe oameni de-atî-tea stricăciuni pe care căprioara le-aducea cîmpurilor 18. Heracle. Mistreţul din Erimant Stăpînul cel nevolnic trăgea acum nădejde că viteazul Heracle. Nu mai putea să fugă. Heracle. în piciorul ei stîng. şi fiara s-a-mblînzit. — îl voi trimite dară. Căzuse peste munte zăpadă proaspătă. A lovit-o în ceafă de i-a tăiat suflarea. Centaurul acesta avea o fire blîndă. ameţindu-i Pe oameni. mai bine de un an. gros. cu-o săgeată. dar Heracle. după atîtea lupte : cu leul din Nemeea. a şi fost lîngă ea şi a prins-o de coarne. cu spaimă. au alergat cu toţii spre peştera în care Folos îl găzduia pe voinicul Heracle. încă nepotolit de-această supărare.acolo. trîntindu-l spre erou. s-au repezit cu stmci şi trunchiuri de copaci să-l omoare pe fiul reginei de la Teba. sprinten. De nu era Heracle atîta de puternic. şi goana necurmată. cum sare o scînteie din focul cel uriaş. în munţii Erimant19. şi acuma mă mînii şi pe mine ? — Nici nu mă gîndesc. mistreţul — ce fusese vestit de Artemis că vor veni primejdii — s-a zvîrlit întrun trunchi înalt. fără să aştepte răspunsul fratelui. Dar nimeni nu-ndrăznea să i s-arate-n cale. Ba. basileul din Argos. Şi-a plecat mai departe. din fugă. care pă-răduieşte codrii deşi ai Psofidei 20. voinicul s-a repezit pe-o culme. pe Ares. a băut vinul nostru ? Şi. I-ai supărat pe Hera. l-a şi răpus pe loc. dată prin Euristeu. Dă-i drumul căprioarei. încît s-a răspîndit peste tot muntele. Cu rîtul lui enorm l-a smuls din rădăcină. Nici unul n-a scăpat. Era un vin din care nu sorbeau decît zeii. lovindu-l cu pumnul. — Unde te duci. l-a silit să se urce spre vîrful Erimant. Văzînd că peste-o clipă căprioara zeiţei o să ajungă-n templu. A vrut să ia el trunchiul care căzuse jos. sfărîmînd ţeste. Cere-i ei socoteală. Unul i-a aruncat o stîncă mare-n frunte. de pe o culme înaltă. pe urma căprioarei zeiţei Artemis. s-a avîntat Heracle la cel dintîi centaur şi. L-a aflat cu greutate. Mistreţul ar fi vrut să fugă către vale . Heracle s-a ferit. A luat-o pe spinare şi-a pornit spre Micena. dar în-dîrjit ca leul cînd e rănit de moarte. Uşor ca rîndunica. sclavul lui Euristeu. Fiind prieten cu Heracle. mistreţul fioros. s-a ascuns într-un butoi de-aramă şi.

să-i scap de-această fiară. gunoiul vitelor. rege. văzîndu-l pe Heracle.. a ieşit din butoi şi-a început să spună cu-ameninţări în glas : — Du-te acum în Elida. Dar află. Nici nu venise seara. Faeton. — Atunci ţi-aş da răsplată. viu şi zdravăn. că eu orişice muncă nu o fac pentru 42 tine. Şi eu m-am supus ei. s-a înălţat ca munţii. Heracle avusese grijă. nici sfetnicii şi nici oştenii lui nu cutezau să lupte cu taurul turbat al zeului Poseidon. parcă-s lebede. să spargă şi în faţă zidul cel gros la fel.. priveşte !. fiul lui Zeus şi-al frumoasei Europa. se tînguia fricosul. Dar şiretul Augias. poate nici într-o viaţă. Regele a căzut. stătea-nchis în palat. Du-te deci la Augias şi curăţă gunoiul. să ştii c-ai să-ţi pierzi viaţa aicea. Şi vitele acelea. Din dreptul fiecărei spărturi făcută-n zid. Ci. Apa a intrat pe albiile acestea. fiul lui Helios. — Mă duc. Alfeul şi Peneul curgeau iarăşi în mătci.. a zis Heracle. acel ce nu-şi păstrează cuvîntul va să piară ! i-a dat răspuns Heracle. în cinstea biruinţei dobîndite de el. a spus Heracle. Chiar regele din Creta.uita că-mi eşti sclav. Faţă de sclavi.. păstreze cuvîntul. stînd un timp în sclavie. şi nu-ntr-o viaţă-ntreagă ?. înfricoşat de taur. — Eşti sclav şi împlineşti poruncile primite. dar tu. Augias ? l-a întrebat Heracie. pe urmă. mă voi lupta cu tine. — După datina veche. şi holde. 43 1 I f »"4 11 ('I t A pus mîna pe ghioagă. Şi nu s-a liniştit decît cînd a văzut mistreţul jupuit şi carnea lui încinsă în frigare de-aramă. făcînd două spărturi. un muritor. numite olimpiade. un rege nu este nevoit să-şi. după luptă. în grajdurile sale. a săpat după-aceea cîte o albie. — Fă cu ea tot ce vrei. a răsădit acolo trei sute de măslini şi a statornicit serbările vestite. Iar regele Elidei are trei mii de boi. 22 . Ştiu cîţi ar mai pieri.. Dar nu e cu putinţă aşa ceva. Grajdurile lui Augias Atunci a prins curaj. prin spărturi. — Am primit să-ţi slujesc. în grajdul lui Augias. şi alţii-s purpurii. Pleacă spre Euristeu.. s-a răzgîndit îndată. dar lasă-mă să ies din butoiul de-aramă. — Ce zici acum. Porunca îi suna să-l aducă pe taur în Argos.. omul are şi minte. Şi a plecat Heracle la regele Augias. umplute cu pămînt.. spre slava fără moarte a celor îndrăzneţi. Euristeu. văzîndu-şi împlinită dorinţa ce-o avea. du cînd cu ea gunoiul. puternicul zeu soare. Cînd am să ajung liber.. pentru că nau putut să cureţe gunoiul. să-mplinească porunca. şi-aşa îţi poruncesc.. rege fără cuvînt. Datina noastră cere ca pentru orice faptă de sînge să plăteşti. Eu cred că nici în zece. aucîndu-le-ntr-un cîmp.. ţine-te şi tu !. Ce-ai zice tu. Minos. — Să încercăm ? — Fireşte. dacă te încumeţi !. alţii-s în întregime albi. iată că soseşte Heracle cu o barcă. după cum se spune. Heracle a plecat. din care-o parte au picioarele ca neaua.. Şi de nu izbuteşti. neridicat de veacuri. dar. mai înainte. nu fiindcă preţuieşti în ochii mei ceva. Atunci. Gîndeşte-te ce spui. Nici zeii n-ar putea. i-a dat răspuns Heracle. M-am ţinut de cuvînt ? Hai. Apa intra prin fundul acelui grajd uriaş şi se vărsa prin faţă. s-a-ntors cînd a fost liber. nu ai să izbuteşti să-mi cureţi grajdurile. din cirezile mele. în Elida. trei sute de boi buni. Nici el. ci o fac pentru oameni. — Regele Euristeu te-a trimis pentr-un an. fiindcă ştiu prea bine cîţi sclavi au fost ucişi de regele Augias. nu numai braţ de fier. Şi între toţi aceştia un taur. pe care-o port în spate. i-a glăsuit Augias. nu mai au loc în grajd. A lovit cu putere în zidul cel înalt. spre cele două rîuri aflate-n apropiere : Alfeul şi Peneul.. — Pleacă... S-a luptat cu Augias şi i-a învins oştirea care îl apăra. şi grajdul lui Augias fusese curăţat. — O. îţi poruncesc ! a rostit regele. a glăsuit el aspru. Heracle. de pildă... ce-s date în păstrare regelui chiar de soare. puternici şi cinstiţi 22. la regele Augias. dacă eu aş putea să-ţi curăţ într-o zi gunoiul tot din grajduri. ca stofa sidoniană. Şi isteţul Heracle a scos vitele-afară.. — Bine. se-aseamănă c-o stea de aur sclipitor. nu se mai cunoşteau. din fundul grajdurilor. Pentru ei am plecat. Eroul. pe care îi iubesc.. găurile din ziduri astupate la loc. iar albiile noi. şi am să te răpun.. — Şi-ţi ţii făgăduiala ? ♦ 1— Fac chiar şi-un jurămînt.

auzind ce glăsuise solul mohorîtului Hades. a poposit o vreme pe ţărmul tesa-lian. în casa lui Admet intrase nenorocul. pe nume Diomede. ce trebuie să facă. în regatul lui Minos. Iar cînd s-a repezit. Regele Diomede este fiul lui Ares. sub pămînt. călcînd-o sub copite. 23 . Admet. s-a hotărît să plece ea însăşi în Infern. Regele Diomede are grajduri de-aramă. gonesc ca nişte vulturi cînd zboară prin văzduh. prins într-un ştreang. e zvîrlit cailor. cu coarnele plecate. 44 45 :wttmii-uisili . Şi-a plecat iar voinicul. trimis de zeul mării. ca pe-un cal. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus. insula minunată. cum ceruse Heracle. fără zăbavă. parcă-şi cerea iertare. a-ndreptat taurul spre valurile mării.Ca să-l poată supune. spusese solul morţii. Socot că-i ultima. mult mai primejdioasă. strigînd înfricoşat slujitorilor săi ca să desfacă poarta la grajduri şi să lase taurul lui Poseidon să fugă unde-o şti. şi cea mai dragă lui — preatînăra-i soţie. în frumosul port Argos. Ares o să-l înveţe pe fiu-i. Poseidon furtunosul. Ia-ncovoiat grumazul. din bot îi curgeau bale. cînd este încă tînăr şi-i însetat de viaţă ? A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărîmul morţii. Heracle s-a gîn-dit că n-ar putea să treacă pe lîng-oraşul Fera. — Găteşte-te. cînd s-a văzut scăpat. cum sînt cele cu care se prind peşti. Stătea cu fruntea-n jos şi-n-genunchea-nainte-i. Altminteri. Heracle şi-a făcut din fire de oţel o plasă. fără să stea pe gînduri. Gheea. glăsuia Euristeu. şi nici bunicii. taurul lui Poseidon a nimerit în plasă. prietenul său. ascuns de mama sa şi de bunica-i. mugea-n-fiorător. De-aici. Admet. ce se afla în Creta. l-a dus fiul Alcmenei pînă-n ţinutul Argos şi l-a închis în grajdul regelui Euristeu. Dar sînt legaţi în lanţuri. Ochii-i ardeau văpaie. spune legenda. Singura mea durere e că n-o să-l mai văd. Străbătea toată Creta. S-a îngrozit Admet. la Hades. A pornit după taur. a fugit ca năluca. Aici domnea. jos. cît erau de bă-trîni. a spus ea solului. Atîta că la vremea cînd a sosit Heracle. fără a fi-ntrebată. unde să-l mai trimită. care-l sfîşie-ndată. Nici părinţii. Aceasta. dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. Diomede. Heracle a primit o nouă Însărcinare. auzind sfatul Herei. Acolo se afla un taur alb ca spuma. Taurul lui Poseidon Plecarea spre Tracia După ce a curăţat şi grajdul lui Augias. Şi taurul acesta era. supuşii. în locul lui Admet. la Hades. Şi iarăşi Euristeu s-a ascuns în butoi. Nimeni n-a vrut să plece. prins de furtună. sub pămînt. S-a dus în Atica. Şi în puţină vreme. Sînt negri ca tăciunii. la grajduri . Tezeu. Biruinţa asupra morţii — Soţul mi-e mult prea drag. fără să se oprească la regele Admet. Nimeni nu a primit. Euristeu îi dăduse o corabie mare. pe cîmpul Maraton. Ţinîndu-l strîns de coarne. în Fera. taurul lui Poseidon fusese îmblînzit. nici prietenii cei buni. Cu coarnele strica locuinţe şi grajduri. şi-n ele se găsesc nişte cai fără seamăn. Taurul a intrat în marea lui Poseidon. eu sînt gata să plec. a vrut o fiinţă. flămînzi ca nişte lupi. Hades cel mohorît trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş. grădini După ce s-a întors Heracle şi din Creta. îi asculta porunca viteazului Heracle. nici slugile. de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău. Euristeu a-ntrebat-o pe stăpîna sa. s-aducă pe ea caii — dacă-i va putea lua. Euristeu l-a trimis afară din Elada. Am venit să te iau. fără să-i ia şi viaţa. Aceasta-i munca a opta. livezi. Heracle i-a strîns botul în pumnii lui de fier. şi-a înotat cu sîrg pînă-n Peloponez. unde copilărise odinioară Zeus. mugind încetişor. l-a aţîţat la luptă cu strigăte şi pietre. Taurul lui Poseidon. Muşca oa-aneni şi vite. Hera. turbat ca vijelia. jos. Ţin la zilele lui mai mult decît la mine. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp. tîrîş. la Hades. stăpîn peste bistoni.unt. Luîndu-şi deci rămas bun de la regele Minos şi de la poporenii din insula lui Zeus — ce-l binecuvîntau că-i scăpa de urgie — Heracle s-a urcat pe taur. — A scăpat el de multe. Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares. Ba da. pentru că se hrănesc numai cu carne vie. să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle. îi vor veni de hac. In drum. unde-l va doborî un alt erou.

Cum să se ducă ea. 24 . îi răspundea Alcesta. Admet. cu o altă oştire de călăreţi armaţi cu săbii. şi pînă la sfîrşit a aflat adevărul. şi-n sfîrşit ajunsese la cruntul Diomede. în locul lui Admet. Admet. doar ca să trăiesc eu ? Numi trebuie nici mie viaţa fără de ea. s-a învoit s-o ia pe tînăra Alcesta. a sosit şi Heracle. însă eroul nostru s-a aşezat ia pîndă. n-a vrut să-l întristeze cu suferinţa sa. legîndu-i peste boturi cu lanţuri de aramă. şi i-a pornit spre ţărm. — Aievea e. Tanatos a jurat. Plecase. iar sabia ţi-o sfarm.. Atunci s-a repezit şi l-a cuprins pe zeu în bra-ţele-i vînjoase. Heracle s-a sculat uşor din aşternut. Lăsase fericire în palatul din Fera şi pornise din nou. Dar feciorul Alcmenei nu mai era. l-a atacat din nou. pe drum. Regele Diomede a căzut însă prins în mîna lui Heracle. regele. plîngînd. trei zile. I-a-ntins o masă mare. cu sabia în mînă. Eu te-am iubit nespus. l-a biruit pe zeul ce taie firul vieţii. Intorcîndu-se-n Argos. Heracle-a adus caii în oraşul Micena. atîta de frumoasă. atît de tînără ? Cum să-şi jertfească ea zilele netrăite. rămîi cu bine. lănci şi arcuri. Tot atunci. Heracle. n-ai vrut să mă mîhneşti ! Numai că am aflat. Spre ziuă l-a trîntit Heracle pe Tanatos cu pieptul la pămînt şi l-a legat în ştreanguri. S-au luptat toată noaptea.doar să trăiască el. __ Mai bine muream eu. Tanatos. dacă nu redai viaţa soţiei lui Admet şi dacă n-ai să juri că şi prietenul meu va rămîne în viaţă. Admet. venea zeul Tanatos ca să ridice umbra trupului adormit. scoţînd doar un suspin : — Admet. zeul morţii. cînd toţi dormeau. Văzînd-o pe Alcesta vie. zicea. băuturi şi fructe din grădini." Noaptea. a întrebat-o pe-alta. 46 Vă-nchipuiţi ce jale a potopit palatul ! Inima lui Admet s-a sfîşiat de chinuri. Tocmai cînd aveau loc întîmplările-acestea în palatul din Fera. tînără şi frumoasă. Heracle ! — Iţi mulţumim. S-a furişat Heracle. regele bistonian. A aşteptat un timp. pe care zeul Ares îl vestise din vreme. Mă voi lupta cu moartea ce ţi-a răpit soţia. pînă la urmă i-a biruit pe toţi. Şi nu i-a spus nimic din chinul ce-l rodea. —. „O. nu ştia ce să creadă. Potrivit datinei. — E vis sau e aievea ? glăsuia el. Alcesta a-nchis ochii. l-a lăsat şi pe Admet să vieţuiască-n tihnă. dar caii flă-mînziţi. tăindu-i o şuviţă din părul mătăsos. El l-a suit pe punte . cîţi mai erau în viaţă. Şi debarcînd acolo. Admet se hotărîse să-şi ridice viaţa cu un pumnal de fier şi să-şi 47 urmeze soaţa în ţinutul lui Hades. au trebuit să fugă. Mînia zeului ce-aţîţă la războaie a sporit şi mai mult . oştenii bistonieni. văzînd pe cea mai bună şi cea mai credincioasă dintre soţiile ce-au trăit pe pămînt pierind sub ochii lui. A poruncit să fie Heracle ospătat cu tot ce-avea mai bun : bucate. spre lăcaşul unde zăcea Alcesta. şi-a auzit deodată fîlfîitul de aripi al zeului Tanatos. Tanatos. a cugetat Heracle. Totuşi.. Aducerea cailor lui Diomede Erai spre dimineaţă cînd au intrat Heracle şi-Alcesta în palat. S-a luptat iar. dezlipindu-şi obrazul de cel al dragei sale.Nu-ţi mai dau de-aici drumul. l-au sfîşiat. Nemaiavînd ce face. Trupul i s-a răcit. Ştia că-n prima noapte. Atîta că Heracle. A luat din grajduri caii. cel ce are o sabie tăioasă. în taină. Moartea fusese-nvinsă 23. se văzuse pe dată încercuit de sute şi sute de războinici. pentru noi. In cea de-a treia zi. surî-zătoare. care-l iubea şi-l preţuia nespus pe eroul Heracle. S-a apropiat de ea. A lunecat pe lespezi. i-a glă-suit Heracle. Plutise iar pe mare. Heracle ! glăsuia şi Admet. strîngînd-o la piept pe soaţa dragă. să-şi împlinească slujba. nu avea voie nimeni să stea prin apropiere cînd trebuia să vină zeul morţii. A întrebat pe-o slugă. Iar solul. dar Ares n-a-ndrăznit să se arate iar şi să-l cheme la luptă pe feciorul Alcmenei. A-ntors-o iar la viaţă pe tînăra regină . îţi mulţumim. preabunul meu prieten. să-i suie pe corabie. după cenchidea ochii oricare muritor. Cum i-a tăiat şuviţa. şi am s-o smulg lui Hades. în timp ce sta la masă. a şi băgat de seamă că toţi aveau şiroaie de lacrimi pe obraz.

scumpa ei cingătdare. pînă ce au ajuns în Pontul Euxin. Din arcuri a ţîşnit o ploaie de săgeţi. care e preoteasă chiar în templul zeiţei. lup-tîndu-mă cu tine şi cu oştirea ta ? — O dau de bunăvoie. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. plutind neîntrerupt. purtînd pe spate arcuri şi-n rnîini lănci ascuţite. Regina Hipolita ţinea nespus de mult la fecioara aceasta. să o ducă Admetei. A sărit în mijlocul femeilor strigînd : — Minciună ne rosteşte acest fiu al Alcmenei ! El nu vrea altceva decît să ne omoare şi să ne ia regina. dar regele Micenei a poruncit din nou slujitorilor săi să le deschidă poarta. Cingătoarea Hipolitei . Odată şi odată soarta îl va lovi. după porunca Herei. părea că se abate furtuna într-un lan. — Eu îţi cer cingătoarea. ştiind ce îndurase Heracle pînatunci. S-au adunat în Argos. străjuit de amazoane. i-a glăsuit regina. arătîndu-i că vine din Micena." Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă. s-arunce lănci. dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. Au tras roi de săgeţi şi lănci spre amazoane. S-au pregătit de luptă. priveghea însă Hera. săgeţi sau pietre. I-a întrebat ce vor. In goana lor nebună au ajuns în pădurea ce-m-prejmuia Olimpul. şi toţi ceilalţi eroi nu s-au înspăimîntat. cu caii lor cu tot. prin vorba-i iscusită. Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos. nu numai brîul ei. în schimbul libertăţii fecioarei. Lăncile au lucit. dăruită cu vrăji de zeii olimpieni. Peleu şi Telamon. Atunci s-a prefăcut şi ea în amazoană. Şi — fiindcă Menalipa plîngea şi se zbătea sub braţul lui Hera-cle — regina Hipolita i-a dăruit.Regele Euristeu. Lupta cu amazoanele Din cer. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie. trîntite la. Degeaba Hipolita încerca să le ţină. cum îi urzeşte Hera. încît războinicele femei s-au şi aprins. fără zăbavă. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. Aceştia au fugit. şi-a rostit Euristeu. Heracle i-a răspuns cu glas blînd.De opt ori a scăpat pînă acum Heracle. pămînt. eroului Heracle. pe nume Menalipa. în eroi. I-a-ntîmpinat la ţărmuri preamîndra Hipolita. Nu vreau să lupt cu voi. ca Tezeu din Atena. pe care o avea regina Hipolita. Frumoasa Antiopa a rămas însă pradă eroului Tezeu. Heracle s-a-nvoit. Toate intrau în luptă. Vacile lui Gerione 25 . dîrze. Dar şi fiul Alcmenei. călărind pe cai iuţi. Regina era gata s-o scoată de pe mijloc s-o dea. de propriii lui cai.. Cînd a intrat Heracle în luptă.. doreşte să o aibă. să fie lăsaţi liberi. Nimeni n-o asculta. plină toată de vrăji. trimis de Euristeu. Fata lui Euristeu. să-i ceară cingătoarea. 49 iilliliimin Au căzut prizoniere frumoasa Antiopa şi-o căpetenie. O ! Cît am să mă bucur. n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. care sălăşluiau la Pontul Euxin 2i. preoteasă a Herei. cînd am să-l văd pe rug !. i-a mai rostit Heracle. Zeus s-a mîniat şi-a trimis nişte lupi. Cîţiva eroi vestiţi. O dai de bună voie ? Sau trebuie să ţio smulg. femei războinice. repezindu-se. numite amazoane. pe drum. muntele cel înalt. Heracle a-nchis caii în nişte grajduri largi. 48 Viteaza Hipolita şi mîndra Antiopa — copilele lui Ares. înarmată. splendida cingătoare. fiica lui Euristeu. iarăşi s-anspăimîntat şi-a sărit în butoi. semnul ei de regină. aflînd că Diomede a fost mîncat. Ea a văzut că-i pace şi că fiul Alcmenei dobîndea prea uşor. care i-au încolţit şi i-au mîncat pe toţi. mai ales. călare. zeul războiului — domneau peste poporul de femei luptătoare. Ca spicele cădeau vestitele-amazoane. Şi a vorbit zeiţa atît de-nverşunată. în vremea asta..

o amintire a suferinţei sale. Iar le-a căutat voinicul. Hera. şase picioare. Ajută-mă 26 . de ciudă. ci trei. te voi scurta de cap. A şi sărit în barca rotundă. vîslind spre Eritia. se găsea însă-n larg. s-au rătăcit prin lume. într-o insulă mică. căci eu sînt Helios. Heracle. fermecată. el te izbeşte cu cîte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată. uriaşul Gerione. Şi-a trecut Heracle marea în Africa. Acolo vei afla pe-un uriaş. şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă. străbătând tot pustiul. regele Euristeu s-a dus pe urmă-n templul zeiţei şi. făcută de Hefaistos din aur şi argint. Şi. Hera. Heracle-a fost lovit . pe ţărm. cu legea-mi de stăpîn. Nu era nici un mijloc s-ajungă pîn-acolo. în strîmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. pe urmă prin Italia. ca să se odihnească. A trebuit s-o caute. îi glăsuia astfel : — Cum ? Nu e nici un mijloc să-l răpun pe Heracle ? Nu este nici un monstru să-l facă bucăţele ? O. prinse din mijloc. în cele patru colţuri. ţinta eroului. — Te vei duce. însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. Lupta n-a fost uşoară. prin vraja ca să alung pe lume eu înaintea lui. La fel. a rostit Helios. Eurition — ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione — şi cîinele său. tu mă-nvaţă unde să-l mai trimit ? în tine mi-e speranţa. El nu are un trup. unde se întîlnesc Oceanul nesfîrşit. soaţei lui Zeus. Ortos avea şi el două capete hîde şi era frate bun cu cîinele lui Hades. la marginile lumii. i-a poruncit din nou regele Euristeu. ce s-a pornit înot pînă-n Sicilia. La ţărm s-a arătat alt uriaş. prin Libia. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă. zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. De-aici. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute. fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat. Tu ai făcut. plîngînd. Insula Eritia. în asfinţitul lumii. de-o parte şi de alta. paznicul din Infern. albastre. Luptînd. dintr-un copac uriaş. l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte : 50 — Lasă arcul încolo. Africa şi Europa. zeul ce încălzesc pă-mîntul şi pe oameni. Ortos. Trecuse în Europa şi îşi mîna cireada prin munţii Pirinei. numită Eritia. şi astfel să fiu rege iar el numai un sclav. prea multă oboseală. fiindcă ştiu că vrei s-ajungi în Eritia. Tu să mi le aduci pe toate la Micena. Lovite de turbare. supărat amarnic. un nepot al Meduzei. După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos. Le-a aşezat cu grijă. unde seară de seară coboară Helios — strălucitorul soare. prin Galia. Pentru că acest drum îl istovise mult. Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale. dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă. şi a plecat spre casă. Era gata să tragă în zeul Helios. Şi-atunci a smuls din coaste două stînci mari. Acolo-i o strmitoare. Dar zeul Helios. Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspîndea dogoare atît de nemiloasă. Cu greu le-a adunat şi le-a adus pe toate regelui Euristeu. cu-o plută săvîrşită de mîna lui. Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpînul cirezilor de vaci. Stîncile din strîmtoare sau numit de-atunei „Coloanele lui Heracle" 26. în ţinutul lui Hades Se spune că. Venise însă seara. are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. crezînd că vrea anume să-i pîrjolească trupul. pe veci. Mai bine nu pleca. încît bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. a pus mîna pe arc. Şi. Totuşi. mişcat de voinicia eroului teban. de nu eşti în stare. uite. şi. Are trei capete şi şase mîini enorme. Uriaşul Gerione. chiar la capătul lumii25.Cea de-a zecea ispravă sâvîrşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe. a sosit după multă. Heracle-a vrut să lase. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută. care o ascunsese într-o cireadă-a lui. să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon. Gerione. îţi împrumut barca mea cea rotundă. Aici.

greu osîndit. — Pe Cerber ?... Şi ghioaga lui uriaşă. spunîndu-i la plecare zeului din Infern : — Nu fi mîniat. De-asta te-am înălţat pe tronul din Micena. să-ţi aducă pe Cerber.. de grumazuri.. pînă ce şi-acest monstru s-a prăvălit ca mort. Cerber. nu folosesc nici arc. zicea Hera.. paznicul tău şi-al morţii. pe viteazul Heracle. L-a strîns' atît pe Cerber... nici paloş şi nici lance. cîinele lui de pază. De nu pătrunzi la Hades şi nu-l răpeşti pe Cerber.. Şi s-a şi repezit. şi-a pornit spre Micena. ajunge pîn-la Hades. cu capete de-aramă. pe grumaz. Pe-o stîncă stă în lanţuri. regele Piritoii Heracle-i rupe lanţul doar cu o smucitură. dacă te simţi în stare să mi-l dobori pe Cerber. — Să mi-l aduci.. îl trage de pe stîncă şi îi arată calea de-ntoarcere acasă prietenului Tezeu. Aşa se va sfîrşi !. că ţi-am înfrînt pe Cerber. zeiţă ! Şi-ndată-a dat poruncă regele din Micena sclavului său. Căci îl voi lua oricum. — Nu plînge. Pe urmă se îndreaptă către tronul lui Hades şi-i glăsuieşte tare : — Venit-am pîn-aci ca să ţi-l iau pe Cerber. Cum ?. Coada i se zbătea. la fel ca zeul Ares. că lupta cu Heracle nu ar fi fost uşoară. eroul nostru l-a aruncat pe-un umăr pe cîinele lui Hades. Răpirea cîinelui Cerber Şi-a mers. ca tu să te jeleşti ? Iar el să biruiască un monstru după altul. care-i stăteau în cale. Heracle. cum îl zăresc. pentru prietenul său. dacă o înfruntăm. dar pe un biet căţel.. Insă era-n zadar. Cu mîna ţi-l dobor ! a mai rostit Heracle. Hades. aleargă şi s-ascund prin cotloane.. pe cît se spune. Euristeu. Şi .. Era sudoarea lui. Heracle. şi chiar pielea de leu purtată pe spinare îl făceau mai cumplit. Poţi să' mi-l iei. căci el e prea puternic.. dar i-a răspuns viclean : — Poţi să mi-l iei.. după legendă. Umbrele din Infern. să plece în ţinutul cel negru al lui Hades. Pentru că şi Heracle era-nfio-rător. atît l-a gîtuit. mai ales la mînie. şi de pe trup o spumă. zeiţă. Era înlănţuit pentru că încercase s-o fure pe soţia regelui din Infern. La Hades ?. 52 — Las ghioaga la o parte. Să-i aducă pe Cerber. Lasă-l ! L-ai biruit.şi-acuma! Nu mă lasă zeiţo Mi-e teamă de Heracle.. Şi moartea uneori o putem birui. Ştii că eşti blestemat chiar prin voinţa Herei !.. Cum de nu m-am gîn-dit ?.. Unde au căzut spuma sau verdele venin. în gheme. [ Şi să respir în voie. Şi eroul Heracle a pornit iar pe cale.. s-a răstit Euristeu. cu inimă de piatră şi şerpi încolăciţi.. numai nu-mi omorî pe bietu-mi cîine.. Şi nu te-mpotrivi. Pe drum. L-a înşfăcat pe Cerber. care-i paznicul ei !.. Trimite-l dar la Hades. pe Cora-Persefona. temeinic. şi eu sint prea slab. cel cu trei capete. Şi-atunci. din gurile lui Cerber a picurat venin. a căutat locul.. Iţi mulţumesc. A unsprezecea muncă ştia că e mai grea ca toate celelalte. teribilul dulău..4 [ 51 cum să lupt cu el ? Aş vrea. ştii moartea ce te-aşteaptă !. o peşteră adîncă. au crescut buruiene : cucută. făr-a păţi nimic ? Ascultă.. fără să lupţi cu arme. Nu pierde nici o clipă. Heracle. să-l văd odată-nfrînt. mătrăgună. N-a îndrăznit să-i stea prea tare împotrivă. acel care-l urmase la Pontul Euxin. Şi-aşa.. dar iute. Tot ce-i otrăvitor. şi l-a strîns ca-ntr-un cleşte. în ţara amazoană. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. Hades a înţeles. Tezeu. — Lasă-l ! a strigat Hades. s-au ivit plantele veninoase 27 . aş vrea. prin care se putea pătrunde în Infern. monştri. Infruntînd genii. s-a terminat cu tine.. scăpat de marea teamă că se va răzbuna.

Te rog acum ca prieten. înfrîngerea lui Nereu Dar. — O ştie unul singur. greu osîndit de Zeus... ai să vezi. — Şi cine-o ştie oare ? l-a strîns tare Heracle. Pe nimeni nu urăşte mai mult marele Zeus decît pe-acest titan. să-l învingă pe monstru. arătîndu-i cu mîna spre răsăritul lumii. în Caucaz.. Heracle. s-au prăvălit în ape. însă el e-nălţat din porunca lui Zeus pe-o piatră colţuroasă. — încotro este drumul spre Elbrus ? a-ntrebat.. Şi.. — Să nu cutezi. S-au luptat mult acolo. De cînd rîvnesc la cinstea de a-l elibera. nu mă priveşte. pînă ce l-a zărit pe zeul cel bătrîn. ai împlinit mereu poruncile primite. supărîndu-i pe zei... pe ţărmurile mării. Silit. Atîta că Nereu nu-l va mărturisi decît silit prin luptă. a spus zeul Nereu. cu toate că e zeu. pe prundurile mării. Heracle. Dar calea spre grădină nu o ştie nici el.. Ladon.Auzind Euristeu că a sosit Heracle cu Cerberul pe. în butoiul de-aramă. berbece şi chiar cîine — n-a mai putut să scape. ce-a îndrăgit pe oameni. A fost numai o glumă. regele Euristeu şi-a schimbat iarăşi glasul : — Bine. cum cerea Euristeu. Da. Era dibaci bătrînul şi-avea muşchi de oţel. s-a oţărît tiranul. a glăsuit Heracle. Anteu. S-a-ntors din nou Heracle în Infernul lui Hades şi i-a zvîrlit dulăul în peştera de piatră unde sălăşluia. Eliberarea lui Prometeu Şi-a mers.. pe Elbrus. Te-aşteaptă. Dar stai. 28 . Heracle. despre care aud că s-ar găsi-n grădina nimfelor hesperide 27. a mers Heracle. — încolo ! i-a răspuns Nereu cu încruntare. Decî ia-ţi din nou măciuca şi pleacă să-mi aduci merele fermecate. De va putea Heracle s-ajungă pîn-acolo... străbătînd mări şi ţări.. Zace de-atîta vreme în lanţuri pe nedrept. Şi de-acolo ţipa : — Du-l înapoi. Ştii tu prea bine. Pînă acum. merele de aur. Zadarnic zeul mării a luat înfăţişări de taur şi de cal.. eroul i-a sărit îndată în spinare şi s-a luptat cu el. cum s-a văzut liber de spaimă şi primejdii. Nici nu-ţl mai sînt duşman. Dar să-mi aduci' tref mere. 53 Şi unii spun c-Atena i-ar fi destăinuit eroului Heracle că drumul spre grădina cu merele de aur îl ştie doar Nereu — un bătrîn zeu al mării. c-un ochi neadormit. cînd a ieşit odată. Heracle l-a strîns peste mijloc cu mîinile-ncleştate şi l-a legat burduf. s-au ridicat pe ţărm şi.. te rog. şi iar a colindat lumea toată de-a rîndul. Şi de vei izbuti. în-spăimîntat de moarte şi tremurînd ca varga. Du-l înapoi. Ce să fac eu cu Cerber ? Nu am cîini destui ? Du-l înapoi lui Hades. multă vreme.. cuprins de nerăbdare. Heracle. Insă fiul Alcmenei nici nu-l mai asculta.. spate. să stea pufin la soare. unde se ascundea de cîte ori Heracle aducea cîte-un monstru — tot din porunca lui. Porneşte ! Poruncesc.. Acest uriaş vestit chema pe trecătorii prin ţara lui la luptă..... Adică unsprezece. Mai este încă una... Iar grădina se află sub paza unor nimfe — numite hesperide — nişte nimfe-ale serii — şi-a unui monstru. fără multă vorbă.. nu te pripi. în locul unde Atlas ţine pe umeri cerul. fiul mîndrei Alcmena. va putea să culeagă din fructele de aur. şi s-a luptat pe drumuri cu un uriaş. să treacă şi prin vraja nimfelor hesperide.. Douăsprezece-s toate. în sfîrşit.. Nu-i nimeni ca să fie mai preţuit de mine în toată lumea asta. — Acesta-i Prometeu. un alt fecior al Gheei. şi toţi erau învinşi. A trebuit s-aştepte. cel sfătuit de Hera. S-a dus din nou Heracle pe căile robiei. Pe unde-o fi grădina nu ştiu. şi-un vultur îi sfîşie ficatul ne-ncetat. Cu pas grăbit pornise voios spre răsărit. zeul Nereu a spus unde-i grădina : la marginile lumii. De nu. vei fi eliberat.. părinte-al omenirii.. a sărit în butoi. S-a jertfit pentru oameni.

. a ţintit plin de grijă. atît de mult sleita în veacurile lungi de cînd sta osîndit. gata să-i pedepsească în numele lui Zeus. l-a ridicat în sus şi l-a ţinut aşa o vremendelungată. Şi-un om te va salva. văzîndu-l pe viteaz în vîrful muntelui. în Caucaz. Furtuna şi mai tare s-a înteţit atunci. Săgeata şi-a luat. din pieptul celui care suferea pentru oameni. Pămîntul larg — chiar Gheea — îi da din nou puteri. titane. Se spune că atuncea vîntul s-a înteţit. Nu mă tem de nimeni. Anteu. cu aripile-ntinse. în marea furtunoasă. cînd a tras de lanţuri. ţipînd cu-ameninţare. El sta în lanţuri cu mîinile la spate şi un piron în piept. de-aramă. cu ghearele înfipte în trupul său slăbit. uriaşul l-a strigat : — Voinice. în mijlocul acelei cumplite vitejii. sleit cu totul. — Dar nu te temi de Zeus şi de mînia lui ? — Nu.. Marele Prometeu uitase cum se umblă. cum atingea uriaşul doar talpa de pămînt. Coboa-. pe Elbrus. a mai spus Prometeu.54 De fapt. Dar pînă la sfîrşit. — Zadarnică mînie. era nebiruit. zdro-bindu-i os de os. cu aripile-ntinse. dinspre Olimp. s-a coborît încet. cît timp atingea ţărna. A smuls apoi pironul gros şi lung. cel care îmi sfîşie ficatul zi de zi. Le-ai dăruit puterea de-a înfrunta pe zei. tot a ajuns pe munte. a rostit liniştit sclavul lui Euristeu. Şi. l-a prins de subţiori. —. Prometeu se zbătea în lanţurile sale.. vino-ncoace să ne-ncercăm puterea. De azi nu va mai fi. iute-i slăbea puterea. Dornic să nu-i mai scape. a-ncuviinţat Heracle. însă fiul Alcmenei şi-a proptit un picior în colţuroasa stîncă şi.. moarte. cu ochi roşii. şi greu putea păşi. iarăşi se-nviora. uriaşul. Tu singur ne-ai dat pildă. strîngîndu-l tot mai tare.. deşi sleit de chinuri. cum îl trîntea jos. Bubuituri grozave au sunat din Olimp.. învins. Aici zăcea feciorul titanului Iapet. ră-te. de mii şi mii de ani înlănţuit pe stîncă. avea o taină-n luptă. prea tari pentru puterea lui. S-a mai luptat pe urmă eroul şi cu-alţi regi. şi isteţ — a cam băgat de seamă că ori de cîte ori îl ridica pe-Anteu. pe ocean. El fiind feciorul Gheei. zborul. cel osîndit de Zeus la chin pe veşnicie. Venea. voinice ? a murmurat titanul.. Muntele cel înalt se clătina şi el. Nemaiputînd s-adune putere din pămînt. de foc. titane. Şi cum trecea Heracle prin Libia 2S. s-a auzit un ţipăt şi-un vîjîit de spaimă. pentru că dăruise celor de pe pămînt focul răpit de zei. le-a rupt numaidecît. din munte. Prometeu ? a glăsuit Heracle. 55 — E vulturul lui Zeus ? a hohotit Heracle.Aşadar tot aicea te afli. erau cu mult. fiindcă nici o clipită titanul osîndit nu s-a plecat lui Zeus şi n-a cerut iertare. Dar feciorul lui Zeus — şi voinic. Se rotea împrejurul acelei stînci înalte.. E vulturul lui Zeus. — Fereşte-te. Sînt îiu de pămînteană. Valuri de grindină i-au izbit pe eroi cu pietre mari cît oul. căci era calea lungă. Din cer. dar ele. privea tot ne-nfricat spre cer şi spre pămînt. Cerul s-a despicat. îi scormonea ficatul cu ciocu-nsîngerat. 29 . s-a prăvălit străpuns. muiată în veninul hidrei ucisă-n Lerna. Anteu. Sprijină-te pe mine. cu ciocul de oţel. cetluite de zeii olimpieni. dînd ţipătul de. — Heracle mă numesc. Heracle ! a rostit Prometeu. şi care-o fi învins să i se stingă viaţa. — Tu cine eşti. Şi-n timp ce-naripatul trimis al cerulu se avînta spre ei. îi arcul său temut. în timp ce vîntul aspru urla peste Caucaz. — Olimpul clocoteşte de ură şi mînie că m-ai eliberat. s-a prăvălit. titanul. luptîndu-se cu vîntul ce aducea cu sine grindini biciuitoare... Şi fiul lui Iapet. Ai ridicat din tină pe muritori. gata să se repeadă către cei doi eroi. flămînd necontenit. şi vulturul lui Zeus. chiar vulturul lui Zeus. In acest fel s-au prins la luptă îndîrjită. încît părea că este o plută frămîntată de valuri. sfruntînd cu ochii cerul. Te învoieşti ? — Fireşte !. Tu suferi pentru oameni. dar maiestuos. pămîntul ce-l născuse. în acea clipă." Şi şi-a pus o săgeată. cu ciocul de oţel. Dar Prometeu. Coarda a zbîrnîit. Şi vulturul lui Zeus. cînd a ajuns acolo şi s-a urcat pe munte.

sînt fiul Alcmenei şi-al lui Zeus. — Eu am să-ţi dau ce-mi ceri. şi Prometeu. Nici Heracle nu piere... numai atît cit îmi aştern pe umăr blana moale. trimis de Euristeu să-mi dai cîteva mere. Hera. pe care însuşi Zeus mi-a pus-o pe spinare. E toată avuţia pămîntului furată şi-nchisă într-o grădină de zeii olimpieni. a spus Heracle. Şi. dar nu-ţi pot ajuta. M-am săturat să port povara blestemată. din lanţuri.. bolta. Iară acel inel să-l poarte Prometeu. tot îl mai urmărea 30 . Şi-a-tunci şi-ar pierde tronul însuşi marele Zeus.. uşor. şi-ţi poate ajuta la vreme de nevoie. titanul. pe umăr. Heracle a pornit cu ele spre Micena. n-a ştiut ce să facă. şi pe umeri purta larga boltă cerească. Te las aici cu bine. Eu însămi i-l voi da. bogate în parfum. la luptă contra lui şi-a olimpienilor. Te voi lăsa aici. ai îndurat destul. că poţi să mă înşeli ? Dar una-i socoteala şi alta e isprava. a glăsuit Heracle. Aş vrea să-mi pun 57 pe umăr blana asta de leu. hohotind de rîs. ce se. Atlas era şiret . prin frunzele de aur. — Prometeu a scăpat din lanţurile sale. văzîndu-l pe Heracle că a eliberat. şi umărul mă doare. după prevestirea bătrînului Uranus. L-a domolit Atena. Tu du-te şi le-o smulge.. ai dreptate.. un inel. să facă făurarul. se întindea grădina în care străluceau. Dar eu nu sînt ca tine sămînţă de titan. în ceasul despărţirii. în război. giganţii fioroşi. La ea să pună-o piatră. Euristeu le-a primit negru de supărare. Rămîi deci tu. — Bolta-i nespus de grea ! — Nu-mi pasă. Iar eu plec la Micena cu merele de aur. Hefaistos cel şchiop. în ţara hesperiană. verigă. Deci ia-ţi înapoi. A pus merele-alături şi-a luat pe umăr bolta.. ca să ajungă grabnic în ţara hesperidă : — Acolo. Atlas. Mai departe de el. poartă şi astăzi în amintirea celui ce-a fost înlănţuit. puteau să se ridice din nou feciorii Gheei. de leu.Spun unele legende că Zeus ar fi vrut să-şi ucidă feciorul in clipele acelea de groaznică mînie. Nu mai poate lupta. Heracle.. Su-doarea-i curgea-n rîuri. Heracle. Aşa rămîne totul în lume neschimbat. pe dîr-zul Prometeu. ce i-a reamintit că. îmi pare rău de tine. Şi atunci se zice că s-a făcut inelul cu piatră nestemată. s-a dus şi a cules numai cîteva mere. dar în Olimp zeiţa cea nemiloasă. a rostit lui Atlas : — Bătrîn slăvit. iar Prometeu păstrează lanţul •— acea verigă legată de o piatră — precum ai jurat tu. l-a-nvăţat pe Heracle. Pe mine mă va crede că nu-i un vicleşug. Poate să plece liber din oraşul Micena. o. — Voi fi tare ca tine. că eroul Heracle a împlinit cu cinste douăsprezece munci. cresc merele de aur. că muşchii lui Heracle s-au îngroşat ca munţii. de pe munte. da-n schimb să ţii tu cerul cît timp le voi culege.. Heracle. regele Euristeu a trebuit să spună. potriveşte-ţi blana. N-a trecut mult. Insă Heracle a rîs : — Aşa te socoteai.. Dar e prea ostenit. în grădina nimfelor hesperide. alături. cu bine. în vremea asta. merele fermecate. Nici cea din urmă muncă nu i-a fost de folos şi n-a putut s-aducă pieirea lui Heracle... Nemaiavînd ce face. cel doborît de Cronos — să-şi odihnească trupul atît de chinuit. bătrînule Atlas. a glăsuit Heracle şi a pornit la drum. de n-ar putea să aibă pe fiul său. ce drum urma sapuce. înaintea tuturor. Cînd a sosit Heracle.. 56 După această faptă. Aici şedea Atlas cu picioarele-n mare. în locul meu.. să-mi fie mai uşor. pe urmă i-a răspuns : — Desigur.. Mai bine să-i dea pace. De şale se plecase aproape de pămînt.. Prometeu a plecat într-o insulă mică de la capătul lumii — unde sălăşluia bătrînul zeu Uranus. pe veci. Atlas.. pe duşmanu-i de moarte. Heracle aduce merele de aur Ei s-au îmbrăţişat. dar nu şi înţelept. S-a-ntors apoi şi-a spus : •— Te-ai înşelat. a rostit Prometeu.. de-unde erau lăsate de titanul Atlas. Şi fiul lui Iapet i-a trecut lui Heracle bolta. şi sclavul regelui din Micena a ajuns la Atlas. Şi fiindcă el a fost osîndit să rămînă înlănţuit de-o piatră. Atlas a vrut să plece. Ad-o întregii lumi. Era atîta de grea.. tot o ţin.. — Hai. Şi luînd acele mere. a spus el lui Heracle. pentru o clipă. — Ţi-l ţin. Scăpase deci Heracle de cruntul Euristeu 29. a glăsuit titanul.

Heracle s-a-n-voit. va fi bine. a mai murmurat Nesus. uitîndu-şi bărbăţia. a luat vasul cu sînge şi l-a vîrît sub haină. Heracle s-a-nsurat cu frumoasa fecioară. cu mîna lui deprinsă numai în luptă grea.şi nu vroia să-l ierte câ s-a ivit pe lume. au pornit împreună spre casă. Regina îl silea pe voinicul bărbat să se-nveşmînteze-n văluri. Atunci Deianeira s-a urcat pe spinarea centaurului Nesus. Heracle a simţit o fierbinţeală-n piept. să treacă peste fluviu. Să ţese la război pînzeturi pentru ea. şi lua în mînă scutul. Hera urzeşte eroului noi suferinţe Părea acum că totul. L-a ajutat pe Zeus să-nvingă pe giganţi. să piară prin păduri. Astfel se străduia să-l facă de ocară pe voinicul Heracle. care îl înşelase. Sosind apoi pe ţărmul care-i sta împotrivă. sus. Plecînd apoi spre casă. din dragostea lui Zeus cu regina Alcmena. fecior al lui Ocean. Nici nu pot fi descrise. privea la ea oftînd. care se numea Hilos. Biruind pe-Ahelou. braţul: împins de Hera l-a lovit pe Ifite fără de pricină. Iar ea-şi punea în schimb blana cea fioroasă. iubitoare. L-a cumpărat Omfala. S-a războit cu Ares şi cu feciorii lui . Tare-i mai îndrăgea Heracle şi pe soaţă şi pe flăcăul lui ! Numai zeiţa Hera. Hai să-l robească iarăşi şi să-i pricinuiască alte noi suferinţe.. pe zidul cetăţii din Tirint. pe care şi-o dorea Heracle de soţie. cu ura ei nestinsă. Trăieşte fericită. învăţînd-o aşa : — Tu. i-a dăruit şi-un prunc. Urma ca mai apoi să-l treacă pe Heracle. în lumea largă. capricioasă. Şi ce i-a dat prin gînd ? A fost Heracle sclav la regele Micenei. Dar nici centaurul n-a vrut să-şi dea sfîrşitul făr-a se răzbuna. şi îşi punea armura.. să răpească mireasa. Şi-ntr-o zi. Heracle şi cu soaţa au întîlnit alt fluviu cu apele umflate. Acesta îşi pusese privirea însetată pe o copilă dalbă. o regină trufaşă. dar a scăpat cu bine.. un geniu al lui 59 Hades. nu se mai potolea. l-a dat Deianeirei. Luînd-o pe soaţa sa de mînă. Nici o altă femeie nu va mai izbuti atunci să-i fie dragă. De cum a trecut rîul. fiul Alcmenei s-a pomenit iar sclav. Ajungînd şi Heracle cu tînăra-i soţie prin locurile-acestea. doresc să-ţi fac şi-un dar. ochii i s-au făcut ca la un lup turbat. Laomedon din Troia. S-a bătut cu Apolo şi-a-nfrînt pe Ahelou. şi i-a înfrînt în luptă. în sfîrşit. şi alţi regi. cu sîngele curgîndu-i şuvoi otrăvitor. Iar centaurul Nesus s-a prăvălit în tină. Păstrează însă taina. 58 Atîta doar că Nesus şi el se-ndrăgostise de frumoasa mireasă. Un băiat dolofan. Să toarcă pe fus lină. Aici sta un centaur cu numele de Nesus. După legea cea veche. eşti cea din urmă fiinţă pe care o trec rîul şi. Şi el.. urma a ispăşi pentru-o astfel de faptă. Ifite. Heracle-auzind glasul iubitei lui soţii.. ce se tîra pe jos. să-i rătăcească mintea. şi el se va întoarce. ce mai umilinţe. sîngele-şi pierde vraja. în ceasul morţii. L-a luat pentru trei ani. a pus săgeata-n arc — săgeată ce avea vîrful muiat în fierea dihăniei din Lerna. un fluviu zeu puternic. căci şi-acolo-n robie. Dar ia sîngele-acesta. cu iubire. Aşa. mai departe. atîtea sînt de multe aceste întîmplări. şi pedeapsa era vinderea lui ca sclav oricui. bogată. însă Deianeira a început să ţipe. Dacă nu păstrezi taina. soaţa frumoasă. mîndra Deianeira. El l-a împins pe Nesus în apă cu piciorul. cu ultimul suspin. ba i-a mai dat şi plată. Nesus. a vrut s-o ia la fugă. deşi năvălea rîul cu unde învîrtejite. Nesus s-a îmbiat să treacă pe mireasă pe malul celălalt. s-a năpustit înot. izbindu-se la frunte. cu gîndul să-şi păstreze dragostea lui Heracle. A pedepsit peun rege. în schimbul unei plăţi. înşelăciunea lui Nesus Şi-a trebuit Heracle să intre-n alte lupte. l-a zărit iar zeiţa ce îl ura de moarte. Deianeira. şi-ncrede-te în mine.. îmbibă-i puţin haina în sîngele-mi jertfit.. Şi dacă vreodată Heracle şi-o răci dragostea pentru tine. în timpul cît Heracle a fost sclavul Omfalei a-ndurat umilinţe. preafrumoasă fată. ca fetele de casă. a strîns tot acel sînge într-un vas de pămînt. Aproape fără voie. şi se juca cu ghioaga ce nimicise-n luptă şi monştri şi balauri. care-mi curge din rană. Să-nfrunte şi alţi monştri. şi el a căzut jos. 31 . Hera tot nu-i da pace. Copilă fără minte.. Uit ura pe Heracle. Centaurul acesta ajuta călătorii. stăpîna Lidiei. şi fiare. rămînînd mort pe loc. cînd Heracle şedea cu un bun prieten. fiindcă te-am iubit. Fiind sfătuit de Hera. Mîndra Deianeira s-a lăsat amăgită. vorbind de cîte toate. Şi a trimis o furie. O. Adună-l într-un vas şi tăinuieşte-l bine. s-a încrezut în Nesus. cu moliciune. Tocmai venea Heracle.

Heracle... să-i tulbure simţirea. şi trupul lui Heracle s-a-nvăluit încet înl flăcări orbitoare. Să se aprindă rugul. chiar se zvoneşte că eroul Heracle a-ndrăgit-o pe fata regelui doborît şi-o va lua de soţie. Focul a prins să ardă.. fără îndoială. care îl însoţise în lupte deseori. înduioşat pesemne. Cînd. şi-n el se aflau Hermes» Atena şi Nike.. i se rupea şi'J pielea. Aprindeţi ! Po. aul răspuns cei din preajmă.Trimisese pe Eros să-i săgeteze pieptul. A luat pe loc o haină. lîngă oraşul Trahis. Cad.. şi stofa s-a lipit şi i-a pătruns în carne. — Atunci totul e bine. Tu. jelea Deianeira. In sîngele lui Nesus.. Cu ultimele forţe. cu gingaşa Iola. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei.. A vru1?să-şi smulgă haina.. se afla între robi. gemînd cu întristare. Carnea se sfîşia şi îl durea mai tare. Atunci Deianeira.. — O !. s-a-ndu32 . Parcă-l bătea în cuie. Că regele acela ar fi căzut în luptă. punînd eroul veşmîntul pe spinare. să pieri de mîna noastră ? Heracle. căci. Unde e soaţa mea M — Soaţa ta şi-a vîrît în inimă un paloş. nu putem. un bun prieten. L-au purtat spre Olimp. Dar vestea o dăduse din nou zeiţa Hera. Ştia c-o să sosească acasă. şi el m-a şi uitat ? A îndrăgit pe alta ?. care-l batjocorise.. fiindcă ţi-am fost fecior. Nu mai avea răbdare. Dar au trecut şi anii cei negri de sclavie. nu putem. prinsă de deznădejde.. s-ar fi luptat c-un rege. au răspuns toţi bărbaţii ce erai lîngă el. pe muntele Eta. sus. a simţit o arsură. iată-i vine veste că-n drumul către casă. — Dar Hilos unde e ? — El este lîngă tine şi se va însura cu prinţesa Iola.. — Nu. ca pentru morţi. în chinuri mai cumplite ca ale lui Tantal — căci tot mai mult otrava îi pătrundea în sînge — Heracle s-af urcat pe rugul pregătit. Ieşea mereu la porţi şi cerceta în zare. şi-a amintit de sfatul ce i-l dăduse Nesus. a scăpărat amnarul şi a vîrît scînteia sub rugul cel înalt. Parcă-l frigea cu jar. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. şi trăs-nete-au căzut. sînt jertfa ei.. însă.. a mai rostit I Heracle. A îmbibat-o-n sînge. legendele ne spun că s-a despicat bolta. celui mai bun din lume ?. Acolo. în clipita aceea. a-nceput să spună Heracle. Heracle se gîndise că va-nsura pe Hilos. Filoctet. Nike conducea carul.runcesc !.. otrăvit de săgeata ce fusesenmuiată în verdele venin al hidrei de la Lerna. dar cum trăgea de stofă. Iola. nici nu era aşa.. după-atîta trudă şi-a-tîtea suferinţi. pentru acea regină din ţara Lidiei. o preagingaşă fată.. soaţa. E prea mult.. Tu. Numai el nu gemea. din voia preaduşmănoasei Hera. socotind că prin farmec îşi va recîş-tiga dragostea lui pierdută. 60 Apoteoza lui Heracle Acest trimis al soaţei a sosit la Heracle tocmai cînd se serbau biruinţele sale şi cînd se pregătea să se întoarcă-acasă. care va arde "trupul celui mai viteaz om..! Iată. — Cum ? Eu l-am aşteptat atît de credincioasă. Şi în semn de cinstire pentru Deianeira. Un car făcut din aur s-a coborît din cer. Sta neclintit în giulgiul de flăcări ce îl învăluia. care ştii că nu am nici o vină. primeşte-acum ofranda. Zeus. Aici să se ridice un rug... Cum ? Nu-ndrăzneşte nimeni ?. — Unde-i Deianeira ? a întrebat eroul. şi fiica lui.. şi fulgere mai albe ca neaua de pe munţi. fiul său mult iubit. ce-ai distrus pe monştri şi-ai luptat pentru oameni. făcînd să-i izvorască o dragoste nedemnă de un erou ca el. Deianeira. — Aprindeţi iute rugul. lîngă ea. aflînd că vei muri. Mai mult. Cine să îndrăznească să dea foc unui rug. Şi el a dat poruncă să fie dus pe-o targa de ramuri. Plîngeau toţi cei de faţă. Heracle-a vrut sămbrace haina abia primită. în ura ei nebună. tot ca şi el. în ceasul cînd pierise. Şi a trimis veşmîntul iubitului Heracle. Mă chinuiesc prea mult. precum ai' hotărît. însoţit de tovarăşi viteji. zeiţa biruinţei. îl aştepta plîngînd. în sfîr-i şit. însuşi Zeus la-ntîmpinat la porţi şi. care îl umilea.

10. 3. dintr-o întîmplare nenorocită. ca şi o copie după cunoscuta operă sculpturală a lui Antoine Bourdelle : Heracle arcaş. la Teba. privindu-l fără teamă. pe graţioasa Hebe. şi alţi cîntăreţi din vremea lui povesteau că Heracle ajunsese de o forţă şi o grandoare neobişnuită. aceluia care-l va scăpa de urgia unor triburi vecine. o pictură cam asemănătoare. 9. Amfitrion îşi lovise socrul. După Electrion. Poetizarea acestei forţe solare de către oameni este una dintre cele mai interesante din întreaga mitologie a 33 . nimiceşte teribila şi ucigătoarea hidră din Lerna. cum un copil răpune doi monştri ca aceia ce fuseseră trimişi de Hera. ca zeul Apolo. cum au fost bunăoară cele date cu giganţii. din care cei vechi pretindeau că s-ar fi născut o mulţime de alte fiinţe monstruoase la înfăţişare şi răufăcătoare pentru oameni. fiind un strănepot al acestui erou. şi-n semn dempăcăciune. unde participau tineri din toate colţurile Eladei. El reprezenta însă nu strălucirea soarelui. 8. La muzeul de artă al Republicii Socialiste România se află una dintre cele mai renumite pînze ale lui Rubens. de Zeus însuşi pe boltă. primejduind existenţa omenirii. Este şi Amfitrion cu sabia în mină. în Capitoliu. trebuise să-şi răscumpere vina. ucisă de Heracle — au putut trăi apoi oamenii şi s-au putut întinde holdele cu grîne. cel mai puternic gigant. este înfăţişat Alcide-Heracle — copil — cînd nimiceşte şerpii. Perseu şi al Andromedei. Regele Micenei. el urmase pe tronul de mare basileu al Micenei. care se află la Roma. Leul din Nemeeă o fost urcat. Apolodor. feciorul Gheei. Nu se întîmpla niciodată să-şi greşească ţinta. înmărmuriţi. fiind primit cu mare cinste de către regele Creon căruia îi plătea ospeţia. cu plînsetele lui. într-un anumit fel. 2. ce populau pâmîntul în timpurile geologice. După ce întemeiase Micena. de soţie. 7. Era un loc mlăştinos. Ochii îi scînteiau. Heracle îşi ucide copiii. a fost şi el învins. Cînd trăgea cu arcul sau cînd azvîrlea lancea. ce-l jefuiau de aur şi cirezi şi-i uciseseră feciorii. Pe această temă au mai scris două piese şi marele poet elin Euripide ţi scriitorul latin Seneca. Mania. Dar. Lerna se află în preajma golfului Argos. apărîndu-l cu armele de duşmani. Zeus ştia. Deci fiul Alcmenei. pămîntul se zguduia. Privesc amîn63 62 doi. Dealtminteri. Zeus se înflăcărase de dragoste pentru Alcmena într-un astfel de răstimp. tot aşa cum Heracle. Iar poetul romantic. 12. fără să vrea. împreună cu Alcmena. s-a aflat. Electrion. Stenelos era cel de-al doilea fiu al lui Perseu şi al Andromedei. aşa cum s-a mai arătat. după legendă.plecat şi Hera. Pictorii au zugrăvit această luptă cel mai des pe vasele eline. Regele Electrion — tatăl Alcmenei cea frumoasă — era fiul eroului. Se luptase cu Zeus. a zugrăvit-o în versuri nespus de delicate. pare că înseamnă „Vigurosul". Totul se petrece sub ochii îngroziţi ai Alcmenei şi ai prietenului său. O constelaţie a căpătat numele lui. în Italia. Iar celălalt se află aproape mort. Heracle trăgînd prima săgeată în leul din Nemeea. Artele plastice au ilustrat din plin această povestire. Biruinţa eroului asupra leului reprezintă în mitologia elină lupta grea. pe scut. şi greu de tot. De aceea hotărîse ca pămînteanul care trebuia să-l ajute în aceste lupte să fie un fecior al său. pe ziduri. Megara încearcă să fugă. Soarele usucă mlaştinile cu razele fierbinţi şi face să piară molima. a omului cu fiarele monstruoase şi de mărimi colosale. După datini. Scena luptei cu leul a fost cîntată de nenumăraţi poeţi. între ruinele oraşului Pompei. n-ar fi putut să învingă fără ajutorul unui pămîntean. In cinstea acestei biruinţe s-au organizat în Argolida celebrele jocuri nemeice. pentru vechii greci. Se stabilise. 11. Aici este însă de faţă şi Alcmena. cel dinţii zeu al cerului. In locurile uscate — scă64 pate de sub domnia hidrei. de Za bunicul său. într-o statuă. dar victorioasă. cînd soţul ei era plecat la război. Heracle a fost la început un mit solar. Aceasta întîmplare a fost pusă pe pînză de Tintoret şi Rubens. în care bîntuiau întotdeauna molimile. pe regele Electrion. o primise pe Alcmena de soţie. părăsind Micena. din Argolida. Iolau. Abia tîrziu. între care ţi de Apolodor din Atena. că în anumite lupte. 13. 4. Amfitrion îl scăpase de primejdie pe regele Micenei şi. Tifon. de asemenea. şi la început îl învinsese. Uranus. Văgăuna leului legendar se vede şi astăzi în Grecia. Scena este zugrăvită impresionant pe un vas antic. Alfred de Musset. ci puterea lui. Despre această întîmplare ne povesteşte Xenofon. drept răsplată. doi Victori renumiţi. pe această temă. Ea era tot fiica monstrului Tifon şi a viperei Ehidna. zeiţa tinereţii30. discipolul filozofului Socrate. Pe unul îl ridică la înălţimea ochilor. Note 1. reluînd unele legende mai vechi. cu săgeţile lui încinse în foc. puteri divine. Electrion. dat odraslei lui Zeus şi a Alcmenei. 6. Alcide sau Heracle. hidra din Lerna se pare că semnifica tocmai molimile ce iau naştere în locurile umede şi mocirloase. sărbătoare care avea loc din doi în doi ani. eroul Perseu îl făcuse regele oraşului pe fiul său. se trăgea din spiţa lui Perseu. în cîntece voioase Zeus a poruncit ca eroul Heracle să rămînă-n Olimp . Numele de Alcide. trezită de Ificle. o făgăduise pe fiica sa. poet măiestru din Atena. 14. Ungă urmele fostului oraş Nemeea. Hera i-a dăruit pe fiica ei de soaţă. Iată de ce artiştii au cîntat cu atîta patos această legendară is-pravă a lui Heracle. 5. frumoasa Alcmena. sub blestemele zeiţei nebuniei. Era înalt şi falnic. avea şi el. dintre care unele au ajuns pînă la noi.

A fost adus ca sclav la Atena. ce se găseşte în galeriile de artă ale Cracoviei. monştri zburători sau subpămînteni. Dintre pruncii care se năşteau. 20. înfăţişîndu-l pe Heracle prinzînd căprioara zeiţei Artemis. li simţi răsuflarea întretăiată. a combătut tot ce era nesănătos. 28. neîndoios. simbolul molimii în teren mlăştinos. unde voinicii înfruntă şi răpun fel de fel de balauri. Ţara hesperidă. A biruit pe Cerber. Mitul acesta reprezintă dorinţa de totdeauna a oamenilor de a se lupta cu moartea şi a o birui. nechezînd şi sforăind. mai ales. Este vorba de strîmtoarea Gibraltar. Cei vechi îşi permiteau de multe ori astfel de ciudăţenii şi contradicţii în legendele povestite de ei. gargareenii. Căprioara zeiţei Artemis. Dincolo de munte vedeau. U 65 cai. 21. par a fi. aşa cum îl numeau romanii). pe care Euristeu ar fi dat-o în oraşul Atena. într-o luptă. pe care el i-a sugrumat cînd era copil. ce domină de-o parte şi de alta această strîmtoare. iar la miazănoapte aşa-zisele ţinuturi hiperboreene. Era un munte bîntuit de fiare. de curse cu carul. Grecii vechi credeau că marginile lumii sînt coasta de asfinţit a Africii şi. iar copacii se agită. jumătate oameni — pînă la brîu — şi jumătate cai. încălzind atmosfera. Muntele Erimant se află între vechile ţinuturi ale Arcadiei şi Elidei. 25. (acea să nu mai cadă astfel de ploi. 19. orice certuri sau războaie încetau între oraşele greceşti. în Arcadia — se pare că simbolizează sălbăticiunile atît de numeroase în vechime. Norii dimineţii. mama lui Heracle. 29. Aşa le-a venit. păstrau numai fetele. Multă vreme aceste stînci au purtat numele de „coloanele lui Heracle" (sau Hercule. cei vchi au dat numele hidrei de la Lerna unei constelaţii ce se află. dealtfel. s-ar fi refugiat într-o insulă necunoscută din cuprinsul Mării Negre. scoţîndu-i ochii lui Euristeu şi poruncind apoi să fie ucis. Această operă de o rară măiestrie se găseşte acuma în muzeul de artă din Palermo. Lupta lui Heracle cu mistreţul mitic din Erimant simbolizează. după unele legende. O dată pe an. Tema aceasta este frecventă şi în majoritatea basmelor noastre. ca să poată ţinti bine cu arcul. după goana istovitoare. 26. Heracle care — aşa cum am arătat mai sus — reprezenta şi soarele în putere. chiar lingă constelaţia Heracle. Legenda arată că regele Euristeu şi-a primit mai tîrziu pedeapsa pentru suferinţele pricinuite lui Heracle. reeditau luptele lui Heracle. Căsătoria lui Heracle cu Hebe. dealtfel. se pare că era pentru cei vechi occidentul Africii. ploile cu grindină. pentru grecii vechi. motivul prinderii şi legării morţii de către un flăcău îndrăzneţ. probabil. pentru ca atleţii cei mai de seamă să poată veni în Elida. Se ştie că jocurile olimpice. cum soarele asfinţeşte. Acolo. iz-bindu-şi coroanele. făcîndu-se întreceri de alergare. 17. muntele Atlas. în răsărit. înnorat. Şi citeşti în atitudinea ei nobilă setea de libertate. aşa cum se mai numea — după locul unde îşi avea sălaşul: Cerineia. era întotdeauna tînăr. 18. ţinîndu-l cu mîinile de coarne. semănînd cu şerpii. o ţară pe ţărmurile Mării Negre. Aici este o nouă aluzie la Heracle ca putere solară. Amazoanele aveau. Soarele însuşi. îi vezi parcă picioarele tremurînd de încordare. Psofis era tot un oraş arcadian. cînd bolovanii se prăbuşesc în prăpăstii. La miazăzi era Libia. care cădeau cu prisosinţă. Ei se pare că reprezentau. omorînd animalele şi chiar oamenii. voi. Regele a fost luat prizonier de nepotul şi tovarăşul de luptă al lui Heracle. 23. în legenda lui Perseu. Elinii. Eroul este prezentat cu un genunchi pe trupul animalului. după legendă. Caucazul. în zare. si de această dată. a fost găsită o statuă de bronz. Pentru a slăvi această biruinţă. unde cîrmuiau numai femeile. îşi închipuiau că acolo este ţara nimfelor hes-peride. Se spunea că Heracle a fixat stîncile uriaşe. 15. vedeau acolo. gîndul că muntele de piatră sprijină cerul. Alcmena. Altă lucrare vestită este un mozaic de marmură. a fost învins de heraclizi. simbolizează că biruinţele sînt aproape întotdeauna legate strîns de tinereţe. efortul omului de apărare împotriva fiarelor din perioadele foarte îndepărtate ale istoriei. într-o povestire. pare uneori că aleargă în tropot herghelii întregi de 5 — Legendele Olimpului. La Pompei. învingătorilor li se puneau pe frunte cununi din rămurele verzi de măslin şi primeau cele mai mari onoruri. Anteu apare chiar ca rege al Libiei. furtuna care se dezlănţuie pe munte. minunată cu fructe de aur. Le învăţau ţsă călărească şi să lupte. Le tăiau însă sînul drept. Heracle. lungi. l-a răzbunat pe fiul ei. alegoria şerpilor. se pare că ar fi fost nenumăraţi şi distrugători în codrii deşi ai Erimantului. A ars capetele hidrei. aruncări cu discul şi lancea şi trageri cu arcul. cum o numeau ei — izvorăşte din marginea de miazănoapte a pămîntului. între ruinele îngropate sub lavă. Se prea poate ca de la aceste zgomote să se fi născut personificarea fabuloşilor centauri ai mitologiei eline. în timpuri foarte. paznicul 34 . în imaginaţia celor vechi. în Olimp. Păsările stimfaliene simbolizează. în folclorul nostru se găseşte. Legenda spunea că puţinele păsări stimfaliene. Centaurii erau nişte fiinţe ciudate. 16. care distrugeau semănăturile şi grădinile oamenilor. ca forţă tînără solară. ele se însoţeau cu vecinii lor. Ţinutul din jur purta numele de Psofida. în fiecare seară. plutind pe Marea Mediterană. 22. Elinii socoteau că Dunărea — Istrul. urmaşii lui Heracle. foarte vechi. monştrilor. Deşi Atlas fusese prefăcut în munte. îl regăsim ca titan în legenda lui Heracle. 27. Mistreţii.elinilor. a luptat contra Herei. 30. de asemenea. spre a deveni războinice temute. ca o grădină. sau ţara înserării. a cerului umed. căprioara cerinitica. Atunci cînd izbucneşte vijelia în pădurile munţilor. 24. şi nimiceau vegetaţia. lăsînd în urma lui valuri de foc şi nori poleiţi. In timpul serbărilor olimpice. după unii mitologi. Soarele. scăpate cu viaţă pe ţărmul golfului argolic. lolau.

te învoieşti ?. în oraşul Trezena. Se pare că Heracle este înfăţişat în clipa cînd se întoarce cu merele de aur la regele Micenei. Cum să mi-l dobîndesc ?. Iară la Belvedere. Ţin foarte mult la ea.. Statua e cioplită de marele artist Glicon. Pot să-i înfrunt în luptă. din Atena. Sicione. 68 Dar bătrînul Piteus. Euripide. Pe urmă i-a răspuns : — Uite. era odinioară la galeriile din Dresda. uriaşe şi binefăcătoare.. figura lui Heracle a generat veacuri de-a rîn-dul atîtea monumente şi opere de artă. La Ermitajul din Leningrad se mai găseşte o statuă o lui Heracle matur. în piesa „Heracli-zii" (unde se vede moartea dată lui Euristeu de mama lui Heracle).-n Trezena.. pînă ce voi muri. El o-ndrăgea pe Etra. Palas.. Maraton. au fost săpate în metope. şi moartea însăşi.. pe aceeaşi temă. S-a sfătuit. Deaceea. a zis Poseidon. monede şi efigii. forţa care înfrînge obstacolele şi relele iscate de natură . Ar vrea să-i vadă regi în oraşul Atena. cum îl visau cei vechi. Apo-lodor din Atena. numit Egeu.. preadevotat prieten. Regele din Trezena a stat un timp pe gînduri. la fel de răi ca el. şi fratele meu. în Roma. pe fiica ta. Dar ce fac mai tîrziu ? îmi trebuie un fecior.... din toată ţinuta pe care o are.Şi. cu regele Atenei. în afară de cele două lucrări amintite mai înainte — tabloul lui Rubens: „Lupta cu leul" şi „Hercule arcaş" de Bourdelle — într-un tablou. triumfătoare. Stă sprijinit pe ghioagă. în mina dreaptă ţine fructele dobîndite după atîta trudă. socrul său. amărît. Etra. ca norii purpurii în asfinţitul zilei. a glăsuit Egeu.. O altă operă. în nenumărate tablouri. pe Etra. şi eu sînt cam bătrîn. un om hain şi crud. după ce a făcut să piară atiţia monştri. Cu toţii-au pus la cale — după cum am aflat — să-nceapă un război şi. pe frize. Şi tu mi-eşti drag. n-a vrut să ţină seama de zeul mărilor. Vai Etrei. Pe urmă în Atena va locui mereu. în plastică. pictorul spaniol Ribera ne înfăţişează lupta lui Heracle cu centaurul.. de asemenea... Are de gînd să-mpartă între aceşti feciori şi tronul. la oameni înţelepţi. însă te rog ceva. într-un vîrtej de flăcări. sprijin la bătrîneţe. grecii au orînduit serbări heracleene în Teba. A adus jertfe zeilor şi i-a rugat în fel şi chip. Tu vrei să-mi salvezi viaţa. care civilizează şi aduce progresul prin efort necurmat. Să stea aci. Şi vrei să-mi dai de soaţă. Atît că-n apa mării sta de veghe Poseidon. şi a hotărît nunta copilei sale. copila lui Piteus. şi tronul. în cinstea lui Heracle. se crede că statua „Hercule Farnesse" este desăvîrşttă. a glăsuit Egeu regelui din Trezena. şi a dispărut din vîrful acelui munte... aflat tot în galeriile muzeului de artă al Republicii Socialiste România din Bucureşti. Fusese însurat de două ori şi de la nici una dintre cele două soţii nu căpătase vreun urmaş. Eta. a puterii solare. Totuşi. E singura-mi copilă. astăzi. gîndindu-mă-ndelung. Marii poeţi Sofocle. a sfîşiat haina îmbibată cu sînge. aflînd această ştire. Heracle stă în repaos şi. cum n-au avut nici zeii olimpieni şi nici un alt erou. unde aveau loc jocuri şi lupte fastuoase. făcuse şi anume semne. Atena. are cincizeci de fii.. — Ruga ta-i o poruncă. Ce n-a făcut ? Pe unde nu s-a dus ? Pe la oracole. ce domină şi — apoteozate — pătrund şi în Olimp. romanul Ovidiu şi alţi artişti de seamă l-au cîntat pe Heracle în versurile lor. Spune-mi. 66 TEZEU SE POVESTEŞTE CĂ UN REGE-AL ATENEI.. — Eu nu mai sînt prea tînăr. — Vai vouă.. eroice. a spus Piteus. . prin care îl vestea pe regele Trezenei că va fi.. în piesa „Trahinienele".. Aşa s-a pus la cale nunta între fecioara din oraşul Trezena şi regele Atenei. pe stele funerare. şi oraşul. se degajă un simţămînt de linişte şi pace. — O. eu am o fiică : Etra.. Ia întrebat. Ei bine. realizată de pictorul Silvestre. se află un tors de o mare perfecţiune. la prieteni. Dar n-a fost cu putinţă să aibă vreun copil. — Ţi-o dau..morţii... Statua înfăţişează idealul de forţă. puterea omenească mare. mănvoiesc cu multă bucurie. Isprăvile lui au fost pictate pe zeci. era foarte. sute de vase. ce domnea-n Argos. Parcă ar fi un imn de slavă închinat de artist puterilor umane. Şi-o dorea de soţie. s-a bucurat Egeu. Să nu mi-o iei cu tine. Acum mai am putere. regele-Atenei s-a dus în ospeţie la un prieten al său... cinstea e mult prea mare. lui Egeu şi regelui Piteus ! 35 . A fost distrusă de urgia războiului. pe frontoane. Ceva mai mult. foarte mîhnit. pe marmure votive. Să fie precum vrei !. să se-nscăuneze ei. Apoi. şianume la regele Piteus. iubite prieten. şi oraşul.. Este chiar simţămîntul pe care-l dă conştiinţa puterii fără seamăn. am socotit că-i bine să ţi-o dau de soţie. din marea prietenie ce-o purta lui Egeu.. luîn-du-mi viaţa.

ia arătat şi stînca sub care se-ascundeau sandalele şi spada soţului său. Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă. doar pentru el. vestise el. cînd s-auzi-n Trezena că va veni Heracle. fără să ţină seama de gemetele ei. eroul renumit. sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i] împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atîta cale. şi părul în inele îi luneca pe umeri. un flăcău zvelt şi-nalt. Cu toţii-au rîs cu poftă. s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie. nici de feciorii lui. s-a repezit afară. care n-aflase crima ce-o săvîrşise zeul atunci. Puternic ca toţii zeii. dimpotrivă. şi-a azvîrlit-o-n lături. Poseidon a cuprins-o la pieptul său pe Etra. ce o purta pe spate. şi peste mijloc spada. cum trece de-obicei. Sînt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vorj înălţa temple. şi-avîndu-le. dorinţa unui zeu. vreun satir.. să plece spre 36 . de rugăminţi şi lacrimi. din ruşine şi teamă. Astfel a dat copilul întîia lui dovadă — în faţa lui Heracle — că va fi un viteaz.. Şi-a început să treacă vremea. Destul e că mulţi tineri şi-au încercat puterea. nu-i spusese. Dobîndirea săbiei şi sandalelor lui Egeu Aezii povesteau apoi cum a crescut Tezeu în casa lui Piteus. Are cine-mi urma la tron. dar cel mai mult Heracle.. Numai Tezeu. prin crainici. că e voinic. a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul. şi-nspăimîntaţi la culme. şi. i-a spus mîhnitei soaţe. — Cînd o să crească mare feciorul tău. într-adevăr. şi i se adusese şi unj butoi cu vin. A săltat puţin stînca şi şi-a vîrît sub ea sandalele şi-o spadă. cînd vrei să zăbovească.. viteaz şi priceput în lupte. şi multe biruinţe va dobîndi în viaţă. vîrsta de bărbăţie. Tezeu. pîn-dind-o pe mireasă. pînă ce-a împlinit cam şaisprezece ani. Se spune că-n Trezena unii cunoşteau taina ce-o rostise Egeu soţiei la plecare. negru.. ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pej trupul dezvelit... Heracle se arătă pe drum. Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii. Crescuse cam de-o şchioapă.. a fost silit să plece şi el către Atena. Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou. văzînd această blană. silindu-se s-apuce sandalele şi spada. sau poate c-o şoptise vreo nimfă. Cînd Etra a văzut că Tezeu a ajuns la vîrsta bărbăţiei. care nesocotiţi. şi-l poftiră ta masă. ce răpusese fiare şi monştri fără număr. pe ţărmul mării. să mînuiască ghioaga şi să-şi conducă-n goană caii-nhă-maţi la car 2. pe un altar la ţărm. Mai înainte însă. sau soarele din ceruri.. chemat de treburi. tot poporul.Nemernici muritori. au zbughit-o la fugă care-ncotro putea. cu-atîta îndrăzneală. Egeu. Egeu era voinic... cînd mă voi stinge. i-a arătat o stîncă mai grea decît o casă. cînd te grăbeşti. prinţesa din Trezena a născut lui Poseidon un prunc de-o frumuseţe de neînchipuit... iute. luînd-o cu el pe Etra la marginea Trezenei. să poarte în picioare sandalele acestea. cum s-a deprins să lupte cu sabia şi lancea. aşa cum ai văzut. cu praştia să tragă. Şi-n timpul cuvenit. Mai înainte însă. să vină la Atena.j cu ţipete şi lacrimi. Avea ochii albaştri. strălucitor. care se ridica în oraş. au crezut că-i un leu ce are încă viaţă. alene. precum că are-un prunc. cînd făcea sacrificii.. 69 I se fripsese-anume un bou. Curînd. Nu mă mai tem de Palas. — Fiul meu se numeşte Tezeu 1. Poseidon a ieşit din valurile mării . micuţul fecior al lui Poseidon. Dar ca să-l recunosc. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu Porţile de-argint. regele a pornit cu carul spre Atena. spuneau aezii... Tezeu. căci era fiu de zeu. care-a glăsuit) mamei : — Puţini or să-i stea-n faţă fiului tău. Era. peo colină. îmbrăţişîndu-şi apoi soţia şi feciorul. căci Etra. Dornic să se răzbune. Poate-o spusese vîntul. să-şi încordeze arcul. ce le-am ascuns aici. Micul Tezeu îl cunoaşte pe eroul Heracle Egeu.

Pe drumuri sînt tîlhari ce jefuiesc pe oameni. Ce te grăbeşti atîta ? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. drumeţule. Sinis era o fiinţă cu trei ochi. S-au unit cîteodată şi doi.. a dat un răget groaznic. spre Atica. El oprea toţi drumeţii. j Sinis îi taie drumul şi strigă îndîrjit : — In dimineaţa asta n-am vărsat încă sînge. şi a plecat pe jos.. • Toţi cîţi erau de faţă s-au minunat de forţa ce o avea Tezeu. săvîrşind multe crime. ci drumul cel mai greu şi cel mai plin de lupte. însă Tezeu. fără să izbutească. în straşnice curmeie. aflînd despre sclavia eroului Heracle.. Pinii. cu sete. dar nu plutind pe mări. I-a sărit de grumaz. Trecea cîntînd un imn. tatăl său. l-a strigat Perifete. feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe. Dar Tezeu s-a ferit. Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu. 71 Perifete. Nu caut calea uşoară. şi-i lovesc. — Ia stai.. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. dintr-o pădurice. departe. l-a ridicat în mîini şi l-a zvîrlit în vale.. dîndu-se drept Tezeu. Ei s-au silit să-mpingă stînca aceea mare oleacă mai deoparte. a frînt cîţiva copaci şi s-a-nfipt în pămînt adînc. cu arma nouă pe care-o dobîndise. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tîlhari şi monştri nemiloşi. 70 Dar într-o ziuă Etra l-a chemat pe Tezeu la marginea Trezenei şi i-a povestit totul. Flăcăul s-a apropiat de colosul de piatră. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter. — Am să plec spre Atena.. l-a sărutat pe frunte şi i-a rostit duioasă : — Feciorule. spre-Atena — prin istmul de Corint. se şi-ndrep-tau la loc. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. a hotărît Tezeu. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. dar el. Etra l-a strîns în braţe. cu prăsele de fildeş. smucindu-se puternic şi sfîşiind în două pe bietul călător. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. ce-i asupreau pe oameni. ghioaga lui Perifete. 37 . ] Ba. cu cocoaşă. îl miruieşte zdravăn. de-aramă. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. căci calea peste mări este mult mai uşoară. Stînca sta neclintită. ca să ia moştenirea bătrînului părinte. Primele lupte ale feciorului Etrei Oricît au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă. i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis. l-a tot împuns cu lancea. Bine c-ai venit tu. Şi mulţi tîlhari şi monştri. şi-n locul unde stînca stătuse pîn-atunci era — scînteietoare ca soarele amiezii — sabia lui Egeu. întîi îi jefuia. Şi-alăturea de ea.. pe nume Perifete. lega pe călător de cele două vîrfuri ale copacilor. purtînd în mîna dreaptă ghioaga lui Perifete 3. picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. c-abia plecat.. bătută-n nestemate. ce sigur că te-aşteaptă. pe care vîsleau sclavi. şi. cînd. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos... prin istmul de Corint. prin istmul de Corint. Oprind şi el drumeţii.. Aşa s-a şi-ntîmplat.oraşul Atena. sandalele regale. parcă era un trunchi răsărit din pămînt. la cîţiva stînjeni.-n Lidia. scăpaţi din mîna monstrului Sinis. e vremea să pleci către Atena. le dădea iarăşi drumul. Tezeu n-a pierdut vremea.. spre regele Egeu. Urcă-te pe-o triremă. şi-i ucid. pe urmă apropia doi pini unul de cellalt.. S-a încordat o dată. hohotind sălbatic... Tezeu na vrut s-audă. dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu. După victoria asta. căutînd să-şi afle ghioaga de unde-o azvîrlise. Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie — cum îi urzise Hera — la regina Omfala. bîn-tuiau prin Elada. trei sau mai mulţi. S-a trîntit la pămînt. pînă ce l-a răpus..

undei spăla piciorul. flăcăul l-a culcat pe Sinis la pămînt. In lupta-nverşunată. doar să-l lase cu viaţă. îi tăia cu-o secure picioarele şi capul . i l-a trîntit în cap. prăpăstioase. Cea de pe urmă luptă a dat-o cu Procust. 38 . să-l spele pe picioare. tot un tîlhar.. Procust îi sare-n faţă c-un răget. Drumul către Atena ducea pe malul mării.. se culca pe patul de aramă. Aşa a-ncercat Sciron să-l azvîrle şi pe fiul prinţesei din Trezena şi-al zeului Poseidon. şi la poalele lor marea se zvîrcolea gemînd. şi carul. zicea că-l alungeşte. Iar preacruntului Sciron îi plăcea să mănînce numai broaşte ţestoase. care s-a dat pe ţărm vreme de două zile. în apă vieţuiau nişte broaşte ţestoase enorme şi flămînde. zvîrlindu-le spre el cu multă-nverşunare. Pentru ca broaştele să aibă carnea mai fragedă. din mijloc. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurarea ? Dar el nu se-ndura. ca să te iert. fără de voia mea ? Drumeţul se oprea şi îşi cerea iertare. iată că acuma trecea pe lîngă rîu preaveselul Tezeu. 72 Aici hălăduia un rege numit Sciron. A aplecat.. cu bieţii trecători ce-i arunca în valuri. băgînd de seamă că nu-i lucru curat. şi-l opreşte : — Stai ! Nu te mai mişca !. îi dăruia averea. pe urmă.. Dar. drept plată. te culcă pe acest pat de-aramă. îl oprea duşmănos : — Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea. de altul — de grumaz. După ce i-a scăpat pe oameni de fiorosul Sinis. Sciron şi Procust Cînd s-a aflat de moartea monstruosului Sinis. Dacă eşti lung cît patul. ba-i mai făgăduia şi plată. te las şi poţi pleca.. care înfricoşa tot istmul de Corint 4. pe malul unui rîu ce se numea Cefis. Şi s-a luptat. celor care treceau prin locurile lui. El pretindea. cînd l-a-mbrîncit. Tezeu şi cu alţi regi la fel de nemiloşi. — Uite. la rîn-du-i. însă cînd călătorul se apleca să-l spele. mai rostea Procust. Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strîn-soare. pîndea ades pe calea ce ducea spre Atena. zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă. Procust era înalt şi-avea o faţă neagră.. Astfel a răzbunat mii. Dreptatea s-a făcut !. însă rar se-ntîmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. Şi-i saltă-n mînă ghioaga cea năzdrăvană. parcă-i o nuieluşă. a răsuflat tot istmul. dar. două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vîrfurile lor. lăsîndu-le să-l rupă în două. deasupra unor stînci drepte. Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri. în cele din urmă. din zori pînă spre seară . s-a prins bine de glezna pe care i-o spăla răului rege Sciron şi. şi cînd era mai scurt.. Şi cînd era mai lung. Procust. mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tîlhar crud. Dar el. Tezeu a plecat iar. vuind cumplit. Cînd vedea un drumeţ. cu voce tunătoare. mai tîrziu.. mai bună. încruntată... Sciron a fost înfrînt şi aruncat în mare broaştelor să-l mănînce. şi hainele. Sciron îi da un brînci şi-l prăvălea în mare. Călătorul. păroasă. sărmanul. Lupta s-a purtat aprig. De unul dintre vîrfuri l-a legat de picioare.Şi-i dă.. luînd vasul de aur.. tremurînd. Tezeu s-a ţinut strîns. el le hrănea cu oameni. Apoi s-a ridicat şi.

Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena. şi-atunci Tezeu ridică sabia lui tăioasă şi—1 spintecă pe mijloc.. temîn-du-se că-i paşte moartea. între timp. Alunecă-n Cefis.. — Cine eşti tu ? îl întrebase o strajă pe Tezeu. pe-altul. peste umeri. Numele ei era Medeea. aşa pre. Sosesc din Creta. în valuri lucitoare.. că este biruit.. era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el. iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu. Vreau să-l desfăt pe regele Egeu. ionică. care ştia atîtea vrăji şi îi spusese că-l va face. Dejugînd boii cu iuţeală. Vărsase pe drum sînge şi nu putea intra cu trupul pîngărit în] oraşul Atena. pînă la sfîrşit. Eroul îl sileşte să se urce pe pat.... Se vîră prin nămoale. despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. Acum. Ajung din nou în iarbă şi.cum o lua şi Procust. ca atunci cînd . Şi ast pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară. Cine n-ar vrea să fie tînăr. au început să rîdă între dînşii : — Priviţi colea !. copii. 74 Egeu îşi descoperă fiul Dar. să-i ia şi el măsura. peste templu. femei. care ciopleau în piatră chipuri de zei. de bună seamă. în falduri. în oraşul Atena6. ca el să-i ia măsura. Mai mulţi artişti. Nu le-a răspuns însă nimic. al regelui Egeu. cu toată forţa uriaşă ce-o avea. Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe-o luptă grea cu uriaşul Procust. vroia să fie iar voinic. Ştiu să şi cînt. de-obicei.. străine. După legea străveche. Tezeu şi-a spălat trupul şi-a săvîrşit trei slujbe cerute după datini şi s-a purificat5. văzîndu-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios. fiul prinţesei Etra. Se bat. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena.1 în faţa lui Tezeu. — Ba nu. ca un disc roşu. în vremea asta. întrebîndu-i pe unul. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui. fratele său.Şi-i spune ce doreşte. nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. Tezeu s-a încruntat puţin auzind rîsul. Să se lungească-n pat. Tezeu s-a îndreptat către templul lui Zeus. să-l vadă lumea ?. cînd oboseala bătrîneţii îl încovoaie spre pămînt ? Intrarea în Atena Soarele.. Ăsta-i băiat ?. avea douăzeci de ani. 73 Procust. Patul. s-a adunat mulţimea :j bărbaţi. sosise la poarta regelui Egeu voinicul tînăr din Trezena. purificat. ci s-a-ndreptat mai lîngă templu. — Atunci. In car se adunase piatră şi marmură. Părul săi negru — strîns altminteri în conci. putea să calce pragul tatălui adoptiv. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tîlhar ce chinuia drumeţii' spre porţile Atenei. Iar haina lui în falduri se tîrăşte şi mătură tot praful de pe uliţi. Nestînd însă de vorbă. înconjurat de un alai măreţ. aflat chiar lîngă rîu. a trebuit să recunoască. Se luptă ei trei zile. rostindu-i versuri şi cîntîndu-i imnuri. Ea îi făgăduise lui Egeu — cam gîrbovit de ani şi lupte — c-o să-i întoarcă tinereţea. unde era un car cu boi. . Tezeu intrase în palate şi se plecase regelui şi. Speriaţi. De unde vii ? — Sînt un drumeţ. Purtî o haină lungă. Egeu se tot temea că Palas. zisese straja spre drumeţ. să nu-l împiedice în luptă — şi-l slobozise de-astă dată. şi. el a-nşfăcat în braţe carul. însă flăcăul din Trezena a rîs şi şi-a văzut de drum.. calcă-i pragul !. Apoi. ca pe o minge.! ca să-l facă mai scurt. la trup şi fire. se cobora în apa mării — după credinţele străvechi — la ceasul cînd Tezeu.. regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea. după datina cea 39 . de aramă. Ce-i drept însă — pre cît ne spun poeţii — nici chipi: său. Se răsucesc.. Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut. i-o fată !.. Helios cu faţa lui împurpurată.. îi va lua tronul. Auzindu-se vestea că Procust a pierit. Toţi erau fericiţi că au scăpat de groaza uriaşului Procust. intra cu pasul sigur îr Atena. I-a făcut vînt şi l-a zvîrlit.

Numai că planul său. Palas.. cu mîhnire. De-aceea-i strecurase lui Egeu. i-a povestit că mai de mult venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la nişte concursuri. neîntre-bîndu-l cine este. cît nu pun să ţi se toarne pe gît pocalul cu cucută... nici un vrăjmaş nu mai trăia. Un suc făcut din floare de cucută. Dar n-ar putea tot dînsul. — Trăiască tînărul de la Trezena !.. S-a dat o luptă crîncenă lîngă Atena.. a dat îndată greş.. — Vorbiţi de taurul pe care l-a scos Poseidon dintre valuri ? — De el vorbim.! a părăsit îndată masa şi a pornit săntîmpine duşmanul. tatăl meu. Nu-l aplauda aproape nimeni.. zisese el.. Medeea şi tînărul abia sosit. Fiii cei răi ai unchiului] său Palas s-au pregătit să-l înconjoare şi să-l lovească din trei] părţi.. umpluse cu vin pocalul lui Tezeu. vrăjitoare blestemată.. Tezeu. luptînd straşnic. băiete. răpus acum de tine ! a spus bătrînul rege lui Tezeu. să-l omoare. Şi-şi aruncase ochii spre sandale. Văzînd această sabie. — Ce s-a-ntîmplat ?. de Hera-j ele. De vreme ce-am ajuns aici. Insă Medeea.. Şi-a izgonit-o pe Medeea. L-a strîns la sînu-i pe Tezeu şi a-n-j ceput să-i povestească despre Palas că uneltise să-l ucidă. făcut cu uşurinţă.. dimpotrivă. De ce-i atîta tristeţe în oraş ? l-a-ntrebat dînsul pe tatăl adoptiv. — Tu eşti Tezeu. Egeu strigase tare : — Stai !.. Taurul alb al lui Poseidon. din halcile de carne de pe masă. Insă Tezeu — aci trăgînd cu arcul. fiul regelui Minos a jurat tare către prieteni că este gata să doboare şi taurul din Maraton.veche.. şi-n el turnase sucul de cucuta. Fugi. Şi sabia strălucitoare. înspăimîntat. odinioară. Ba-i mai dăduse. cătau spre ele şi tăceau. Fugi. în şoaptă. Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. 40 . Egeu. mai ales cîmpul Maraton.. Ba. Iară bărbaţii. să-i alungăm ?. i-a biruit pe toţi flăcăii care s-au întrecut cu el la jocurile din Atena. Etra.. Te re-l cunosc. oare. tăind cu sabia. Fără a aştepta răspunsul. Şi se temuse că bătrînul — de-o şti că i-a venit feciorul — să nu se lepede de ea. Nu vrei să-l răpui tu.. a spus bă-' trînul lui Tezeu. feciorul soaţei mele. strîngîndu-şi armele în pripă. m-a pus la cale să îţ» dau otravă. — Atunci. Să fie preamărit în veci !. Nu sorbi din vin. acuma şaisprezece ani. aci-nfigîndu-şi lancea în vrăjmaşi... cu puterea de vrăjitoare ce-o avea. aflase că era Tezeu. — O. Şi la concursurile acelea... — în curte-s tocmai vestitori care mi-anunţă despre Palas că s-a pornit către Atena cu cei cincizeci de fii ai săi !. voinice ?. L-a prins de coarne . vrăjitoarea cea hapsînă.. bătrînul rege îl poftise pe oaspetele său la masă. că tînărul ce sta la masă era un criminal trimes de fratele său.. Şedeau la masă el.. şi-un suc să-l toarne lui Tezeu în vin. era jale. beat de succes. — Bine — am să încerc ! a spus Tezeu. pe care-o ţii în mînăJ e a mea. ce ucidea fulgerător. din ordinul lui Euristeu ?. izbind cu ghioaga — s-a luptat vitejeşte! şapte zile şi şapte nopţi. pe furiş. Iară femeile-i boceau. A dat cu el o luptă dîrză. Şi a plecat spre Maraton. şi dup-aceea l-anjunghiat. a zis flăcăul. Erau] cu toţii-ntinşi pe ruguri.. plin de durere.. să-şi taie o bucată de friptură. Medeea. pe unde vieţuia în voie taurul zeului Poseidon. 75 Tocmai atunci feciorul Etrei scosese sabia de la brîu.. La capătul celor şapte zile. Şi regele.. l-a plecat cu fruntea albă în ţărînă. Tu ce gîndeşti ? Putem noi oare să-i înfruntăm. mirată dendrăzneala marej şi de puterea lui Tezeu. Egeu. să scape lumea şi de taur ? De taurul adus din Creta. fiul lui Minos. 76 Plecarea în insula Creta Venind Tezeu iar în oraş — după o biruinţă-atît de mare — s-a cam mirat că atenienii nu se înflăcărau deloc. fii bun şi lasă-mi mie cinstea să mă lupt singur. să-i înving... Acum e liber şi pustieşte Atica. striga mulţimea-nsufleţită. scăpînd lumea de înc-un monstru. Porţi în picioare sandalele ce leam ascuns sub stîncă...

. Dacă-i aşa.. un palat mare de la Cnosos.. Şi cum la ţărm era trirema gata să pornească-n larg. a venit cu arme... ce Ariadna se numea. dă-mi voie. Puterea dragostei întrece. îţi retez 41 .. Iar noi ne vom întoarceacasă. I-am adus jertfe Afroditei şi m-am legat să o slujesc întotdeauna după plac... Te-am aşteptat atîta vreme. — îţi e Poseidon ?. a dat din nou răspuns Tezeu. Teoi aştepta şi zi. — L-am ars pe rug şi l-am cinstit. Acolo îi sfîşie-o fiară. De nu-l aduci.. i-a strîns apoi pe ceilalţi tineri. pentru trei zile. măi. auzind vestea. şi să ţi-l dea el înapoi. a zis Tezeu cu îndrăzneală. — Ce face el cu aceşti tineri ? — Vai nouă ! a grăit Egeu. — Noi sîntem !. de-atîtea ori. — Nu vrem.. şi lîngă el era o fată frumoasă. regele din Creta. la-napoiere.. — Plecaţi-vă pe lespezi fruntea !... a rostit regele Egeu. Ascultă. Poseidon.. Au plutit mult. în labirint.. drept tribut plătim cu jale.. Noi l-am trimis la Maraton. — ne-a trimis foametea şi ciuma.... Doar atît. O fiară zisă Minotaur. băietane.. Acuma iată-s agăţate pînze de doliu.. Adio. între curteni. l-a aruncat doar ca să-l calce în copite.... să ştii. Ha !. — Iar voi l-aţi îngropat. Eriboia) pe ea o iau de soaţă eu. în fiecare an. — Voi sînteţi ? a glăsuit Minos.. — Să n-o jigneşti pe Eriboia. L-a luat în coarne. pe stîlpi. şi noapte. Ajuns aici. să-mi stai aşa trufaş în faţă? Eu nu sînt rege ca oricare.. căci tată bun îmi e Poseidon. îmbrăţişează-mă mai bine.— Taurul l-a ucis.. Povara anilor m-apasă şi forţele 77 mi s-au sleit. dulce şi duioasă. ce ţinea cu Minos — ştii doar că el îi e fecior !. Tezeu şi ceilalţi atenieni : şase băieţi şi şapte fete. şapte băieţi şi şapte fete.jos. Şi eu. şi le-a grăit voios aşa : — Veniţi cu mine. ci sînt fecior de olimpian.. cu zeci.. fşi-a arătat cu mîna pe o copilă.. tată.. sute de coridoare... căci noi nu sîntem sclavi !.... — Prea bine. pesemne ? — Da.. — Dacă te-ntorci cu biruinţă.. Ce minciună !.. şi bietul tînăr a murit. către Creta.. pe care-o săvîrşeşte Minos asupra tinerilor noştri. Pe urmă. Iar Zeus.. Este fecioară ne-ntinată şl—i fiica regelui Megarei.. — N-ai teamă... L-a ucis. iar de la brîu în sus e taur. şi. şi vrei iar să mă părăseşti ?. în acest fel am fost înfrînţi. de unde nu mai pot ieşi.... Iară pe una dintre fete... fără de teamă.... i-a răspuns Tezeu. spre depărtări am să privesc. Şi intrînd în oraşul Cnosos s-au dus de-a dreptul la palatul lui Minos cel neîndurător.. lui Minos...... fireşte.. ce-i de la brîu în jos ca omul. Tu sări în mare şi te du la zeul apelor... Voi veni curînd. pe-a altor zei. pînza neagră va fi schimbată de cîrmaci cu pînza albă-a veseliei. cînd pleacă tineri din Atena. de astăzi înainte. Ne-a asediat şi ne-a lovit... tată drag.. pe mări senine şi pe furtuni. 78 — Tu cum cutezi.. decît avînd sprijinul tău.. Nu pleca !. Minos şedea pe-un tron de piatră. E cea din urmă oară.... Socot că am să-i vin de hac şi am să curm această crimă. să-mi vii... dacă şi ea o să ne-ajute. pe ea... — Şi eu sînt tot la fel ca tine. şi.... şi să-l înfrunt pe Minotaur. Tezeu s-a dus întîi în templu şi-a adus jertfe Afroditei. prieteni. ♦ — Nu. n-aveţi frică !.. La zeul mărilor. rege.. Nu pot să mai conduc Atena. Am s-o ucid. cercetîndu-i pe atenieni.. —• O să vedem... Dar Minos. băiete. zicînd că noi sîntem de vină.. să plec şi eu cînd dai tributul. cînd veţi ajunge acolo. care alcătuiau tributul. Şi ca pe-o zdreanţă l-a purtat pînă aproape de Atena.. Pe toţi îi vîră-n labirint 7. a spus Tezeu. azvîrl în valuri acest inel cu piatră scumpă. Poseidon Aşa plecat-au.. de bun rămas. învingători şi sănătoşi. V-o trimit tot în labirint. a spus bătrînul. să pui triremei pînze albe.. dar au ajuns. — Dacă-i aşa. sus. înapoi.

.. — S-a dus. Trei nimfe s-au şi repezit în tăinuitele cămări şi au adus stă-pînei lor cununa cea mai măiestrită. mai mult în brînci. aici. şi nu va mai veni !. Iară Poseidon poruncise în astă vreme unor peşti să afle unde e inelul pe care-l aruncase Minos. de cleştar. A doua oară. s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul. Iar lîngă el se afla dalba şi minunata lui soţie. Plîngea. Atîta că în timpul nopţii... din aurul cel mai curat. şi s-a şi repezit în mare. — Mă duc. Dar regele a luat inelul şi mînios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fienchişi în labirint. făptură fără ruşine. Era Triton cel monstruos trimis de tatăl său.. şi totul ce-i înconjura. însă pe ţărmuri ţi-e -Egeu.. şi s-a văzut din nou pe coastă. îndrăgostită de un sclav.. Din ochii lui Tezeu s-au stins palatul mare. şi Ariadna.. — S-a dus !.. fiul meu !.. să ştii... şi ea i-a pus-o peste plete : — S-o porţi cu fală. desigur.. de-un stîlp al porţii.. pe-un jilţ înalt de aur şi pietre scumpe. pe tronul lor de aur. zeii. de cleştar.capul. în ape. nici Amfitrita. dar nu ai dreptul să mă insulţi. Ce voinic e ! Parcă-i un zeu.. la picioarele lui Minos. Fata s-a furişat prin beznă şi. şi tu mi-eşti fiu.. Tinerii sînt salvaţi Minos privea şi nu credea. i-a grăit dînsa. S-a dus frumosul tînăr.. Numai o dată poţi scăpa.. prăbuşită jos.... Tezeu : pe viitor să te fereşti să cazi cumva în apa mării. e-ndrăgos-tită de Tezeu.. bătrînul vrednic din Atena. sfîşiat poate de rechini. sta Poseidon. Cu el tu poţi să dovedeşti că mama ta mi-a fost soţie.. Tezeu văzuse-n faţa sa un palat mare. Dedal !. Căci Afrodita — care-i da sprijin lui Tezeu. Să mi saducă o cunună. să-l ia cu sine pe Tezeu. Apa a făcut vălurele şi l-a-nghiţit într-o clipită. fii bun. ce zace-acum pe fundul mării. şi am să-ţi dovedesc că sînt feciorul lui Poseidon. văzînd că fata.. Să-i dea şi un pumnal tăios.. Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe ateniend. Ariadna. dîndu-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul. plîngea.. O tată. Deodată le-a ieşit în 42 .. 79 Făcînd un semn către Triton. Atîta că. Tezeu a prins chiar la intrare. şi-a poruncit : — Am să te pedepsesc. apele s-au învolburat. fiindcă-i jurase s-o slujească — îi insuflase Ariadnei o dragoste nemărginită pentru preachipeşul erou. şi i l-a-ntins. Şi. Tezeu simţise că e prins de cineva necunoscut. eşti prea nemilos !. Aici. nimfele mării nereide.. Minos s-a necăjit. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tînărul iubit de mine. Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă.. — Dă-mi ajutor !... Ariadna. pe-unde mergea. de vrei.. un arhitect numit Dedal. tată ?.. dîndu-i învăţ : — Iţi dau acest inel de aur. cînd se zvîrlise cu curaj.. Ajută-mă. — O. a glăsuit regele Minos. Vezi că-i fiu de zeu ?. şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncîlcite.. s-a-ntors tiptil în încăperi. a început să hohotească gingaşa fată a lui Minos. Tu poţi să mă ucizi. pîn-a-şi da mai bine seama de ce se petrecea cu el. Poseidon. voinicul. ce frumos e fiul tău ! a spus zeiţa Amfitrita. De bucurie hohotea ! — Vezi. Şi încă vreau să-ţi spun. în apa mării. Aşa a spus Tezeu. Tezeu îi întindea inelul.. dar nu de spaimă. a început să desfăşoare ghemul cel gros. un cap de aţă. nici Triton.. fiica lui Minos. nici chiar eu nu mai putem să-ţi salvăm viaţa. şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur.

a cătat către soţii săi. sau în piept.. Dar zeii sînt geloşi pe oameni. afară. nici soţii tăi de drum. Aici o aştepta Tezeu. urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint. L-a-ncununat şi i-a grăit : 43 ... nici tu. cutezător.. Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. Atîta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese. în coaste. Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. cuprins de deznădejde. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă. neosteniţi. a vrut şi el să se omoare. s-a strecurat pe nesimţite pînă la ţărmurile mării.. Iar valurile l-au izbit de stîncile din ţărm. ei au uitat să dea jos pînza neagră. a luat numele de Egeea. de doliu. Deşi în suflet — cum se pare — l-a păstrat veşnic pe Tezeu. S-a-ncins apoi o horă mare. îndurerat prea mult. teferi. zdrobindu-l. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă. Şi-aşa. Tezeu şedea vesel la cîrmă şi-n braţe îşi ţinea iubita. în triremă. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi. ei au plecat nestingheriţi. lovindu-l fără încetare în ochi. precum spune legenda. suindu-se cu ceilalţi. Am oare dreptul să-i ucid ? Trebuie să-mi jertfesc iubirea". pentru că vă prefac în broaşte. însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat. 82 Egeu. au ieşit toţi. Tezeu ajurKje regele Atenei Tezeu. . L-au sărutat pe-nvingător şi. Tezeu s-a înţeles. şi fiara care mînca oameni s-a prăvălit răgind cumplit8. au fugit10. bătrînul s-a aruncat în apa mării. De n-ai să laşi copila-n Naxos. Chiar Afrodita s-a-nvoit.. de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cîntată de aezi9. a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. O horă nemaipomenită. . Toţi erau înlemniţi de spaimă. a făcut semn de-ameninţare către toţi tinerii-atenieni. Ariadna. ca s-o iau eu. ce-i aştepta pe coastă..cale îngrozitorul Minotaur. şi se-apropiaseră de-Atena. i 80 Cît timp s-a tot danţat acolo. nu-ţi mai vezi casa. Tinerii s-au pornit să sară în chiotexde bucurie. unde el şi-a sfîrşit viaţa. fata lui Minos a plîns mult fuga iubitului Tezeu. din Olimp. ce era prinsă de cel mai-nalt catarg. în vremea asta atenienii. rostind : — Fata lui Minos. şi nunta s-a făcut pe loc.Eu i-am scăpat de Minotaur. cu fata regelui din Creta şi. Şi zeul vinului. cu chiote de bucurie. fiul lui Zeus. De-atunci şi marea.. chiar în noaptea următoare. să-mi fie soaţă numai mie. Numai Tezeu. Dionisos. DaiL zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie. pesemne. la miezul nopţii — şi el. Cînd a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntîmplat. acolo-n Naxos. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri. e hărăzită. Nu l-a văzut decît Tezeu. Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos — pe cînd dormea. Fiara s-a-ntors mugind spre el. flăcăul l-a împuns în coastă. văzînd că pînza nu e albă. Cînd s-a trezit spre dimineaţă. căta duioasă-n ochii lui.şteaptă mame-nlăcrimate. Ariadna. şi-acum tot eu să-i nimicesc ? I-a.. cu tirsul.':W' . făcînd popas. iar. fata lui Mi-nos. insula ce se vede-n zări. nespus de fericită. Că a pierit deci şi Tezeu. Deci tu cată s-o părăseşti. cînd dihania aceea s-a repezit spre-atenieni. Iar ea. purtaţi de vînturile bune. l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa.! '. părăsind-o pe Ariadna. pluteau mereu. şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu. In calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate.

Lancea i s-a înfipt în piept. era şi chipeş.fierbinte încă — de cenuşă. nu mai avea altă dorinţă decît să stea mereu alături de preaiubitul ei Tezeu. pe areopag.. şi lîngă el sta Antiopa. dată ca pradă lui Tezeu — lupta acuma să nu fie eliberată din sclavie. Lupta a încetat pe dată. din Trezena.. şoptind uşor : — Ai grijă doar de Hipolit !.. pe ţărmurile Mării Negre. Iar amazoanele. de trist şi de nemîngîiat. în acest fel. însăşi regina Antiopa. s-a repezit în faţa lancei. Ţimbalele-au ţipat a jale şi trîmbiţele au sunat tristul sfîrşit al bătăliei.— Tu ne-ai scăpat de-atîtea fiare şi de tributul ruşinos. Pe lîngă soţul său lupta.. Zei !.. numit de mamă Hipolit. şi lancea l-ar fi nimerit. din Argos sau din alte părţi. ca să respingă pe-amazoane. precum se ştie că sînt regii. Tezeu nu s-a împotrivit. însă era mai graţios. şi.. care-i lega pe amîndoi. Pacea s-a încheiat. Acolo i-au asediat cîteva luni. sora reginei Hipolita. fireşte. mult prea tîrziu. De aceea te alegem rege.. deşi fusese luată pradă. a spus regina. Au înălţat un rug uriaş. Dar a trimis un car să-i vină mama sa.. Da. 44 . au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntîmplările acestea. pe credincioasele-amazoane şi viaţa ei de-odinioară.. N-avea statură herculeană. O amazoană îl ţintise cu îndrăzneală pe Tezeu. Şi ea. Era. spune povestea. învinse. 6 83 Numai că în puţină vreme... pînă pe-Acropolă. unde a fost o vînă-toare vestită-n lumea de-altă dată. şi amazoanele-au plecat spre ţara lor cea depărtată de lîngă Pontul Euxin. oştirile de amazoane — nemulţumite că Antiopa fusese luată de Tezeu — au pornit marşul spre Atena... — Tezeu !.. Deodată scînteiază-o lance.. ci s-a-n-soţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon. cum îl cîntau aezii. în fruntea oştii-ateniene. Parcă-i o flacără-n văzduh. din iubirea asta mare. frumoasa Antiopa. s-a dus în ţara amazoană.. Etra. ea. Antiopa. unde stăteau de luni de zile teribilele amazoane. o clipă. se povesteşte c-a fost o mare-ncăierare acolo. Lipsiţi de hrană. scăpînd suliţa din mînă. Atunci. Au mai trecut. ascultaţi !. să nu mai fie-atît de singur. în frunte avîndu-l pe Tezeu. un an întreg. Alături de cellalt voinic.. Ele au înconjurat oraşul şi i-au silit pe atenieni să se retragă pas cu pas. Pierderea Antiopei Tezeu n-a fost nicicînd un trîndav. cu pieptul gol. s-a-ndrăgos-tit de-nvingător.. Frumosul trup al Antiopei se preschimbase într-o mînă —. şi voinic. Tezeu lupta nebiruit. atenienii. s-a născut un fecior bălai. Ochii s-au înceţoşat şi.. Pentru că ea uitase totul. ba şi mai bine. Şi-atunci... Pe urmă a plecat cu Iason şi-argonauţii să găsească lîna berbecului de aur 1]. Şi toţi războinicii s-au strîns — şi amazoane şi elini.. au trebuit să lase pradă biruitorilor pe mîndra şi preafrumoasa Antiopa.... porneau din cînd în cînd la luptă şi atacau colina lui Ares 12.. Îndrăgostită peste fire. A rămas rege în Atena. Era — cît să fi fost ?. a căzut jos. Şi mulţi artişti de la Atena. Ea — aceea ce fusese învinsă de elini. Dar într-o zi.. Cît a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. s-a făcut nunta la Atena. Eu mor. vrînd să-l răsplătească pe prietenul de la Atena. fiul Alcmenei de la Teba. cum aţi aflat. Şi el de ea.. Heracle.. însă Tezeu. dar prea tîrziu... i-a-ncuviinţat s-o ia ca sclavă peaceastă fiică a lui Ares. cu fruntea lată şi senină..

smintitul Eros.. îl implora pe Hipolit : — Hai să fugim. isprăvindu-şi jurămîntul. Hai. umplîndu-i inima de fiere şi dragoste nelegiuită pentru feciorul lui Tezeu.. Hipolit. scot paloşul din cingătoare şi ca pe-o fiară te ucid.. întîia soaţă-a lui Tezeu. De-aceea. cu mintea rătăcită. trăgînd săgeţi la întîmplare..... O uneltire a zeiţei Afrodita Ca mîngîiere-i rămăsese numai micuţul Hipolit. Hipolit prinsese gustul vînătoarei._ — Femeie fără de ruşine. zeiţa a hotărît să se răzbune. cea mai grozavă dintre crime. nunta îndată s-a pornit.. îşi spunea ea.. Mai trebuie spus că Ariadna.. Tezeu a-ncuviinţat ca nunta să aibă loc cît mai curînd. . ce încă îl mai mistuia. Ca să se facă-mpăcăciunea. pe lespezi. în acest fel. mi-a fost dat astăzi să îndur cea mai amarnică insultă. pe tron. — Cum îl iubesc !..Şi. stăpîn şi rege. Tezeu a stat puţin pe gînduri. cu Fedra şi cu Deucalion. A stat de vorbă cu Tezeu şi l-a rugat să-i facă cinstea şi să primească de soţie pe sora lui. 85 De mai rosteşti doar un cuvînt.. erau toţi fraţi. Iar Fedra a-nceput să ţipe şi să-l blesteme pe flăcău : — O !. In acest timp Minos murise. Iar lambierile-Afroditei sta rece şi nepăsător. lăsînd uitate şi-Atena cea cu cer senin. M-ai jignit. ce-l dobîndise odinioară cu-Antiopa. oricît s-au silit zeiţa care dă patima iubirii şi fiul ei. dînsul se pleca zeiţei Artemis. nu vrea să-audă de legătura căsniciei. Iar Fedra s-a simţit... Şi. Dacă primea s-o ia de soaţă. tînărul Eros. iar fiul ei. Dar pentru asta.. Cum m-ai jignit... Şi el creştea sub privegherea tatălui său şi a bunicii. zicînd aşa : .. — Vreau să am pace cu Vecinii. ai să plăteşti şi tu cu viaţa.. Aşa grăia. Vreau să se stingă vechea vrajbă. Fedra. regina Fedra. nesocotitul Hipolit m-a conjurat să fug cu el. Ah !. Aşa grăia şi nu ştia că 45 . o izgonea. Dar Hipolit.. sînt besmetici amîndoi.. el a pornit către Atena. umblînd după sălbăticiuni. Uitînd cît sînt de credincioasă. Şi.. şi chiar iubirea ce-o datorezi soţului tău. Chemînd la sine pe arcaşul cel zburător. tot ca ea.. numai dacă frumoasa Fedra jură că va fi mamă bună fiului său. iată c-a sosit şi vremea să-l pedepsesc pe Hipolit. spusese noul rege-al Cretei. cu ochii-n flăcări. şi pe Tezeu. Să ne ascundem fericirea.Tezeu a rămas trist şi singur lîngă mormîntul Antiopei... numită Fedra. pacea-ntre Atica şi Creta s-ar fi statornicit deplin. Hi-polit... i-a poruncit să-şi pună-n arc săgeata cea mai otrăvită şi s-o ţintească pe mireasă. înăbuşindu-şi dară jalea. Şi-a alergat pînă la rege. arcaşul Eros.. a spus zeiţa Afrodita. s-a zvîrlit în genunchi. — Ei. vino. pe dată.. supărată rău. şi timpul tot şi-l petrecea colindînd codrii deşi ca peria.. îşi bate joc de muritori. care mă tot nesocoteşte. Şi-nveninată de săgeata preauşuraticului Eros... nu l-au clintit din hotărîrea pe care-o luase Hipolit de-a nu iubi nici o femeie. mîniată că Hipolit o alungase. şi a strigat spre el. zicea el. căci altfel mor !.. A spus însă că face nunta. să făptuiesc.. — Zeiţa Afrodita este prea dezmăţată. minţind anume. fecioara ce ocroteşte vînătoarea. Crescînd mai mare. Mireasa a jurat în templul zeiţei Hera c-o să fie într-adevăr o mamă bună şi. Tu pîngăreşti tot ce-i mai sfînt : respectul meu de fiu. regina Etra din Trezena. Să ne aruncăm pe o triremă şi să plutim spre depărtări — pînă la marginile lumii. după regina Antiopa. aflînd această întîmplare. vino. îndrăgostită nebuneşte de vînătorul Hipolit... Răzbună-mă.. şi-n primul rînd cu atenienii. plîngînd : — Soţul meu drag. In locul lui. în Creta venise rege Deucalion.

Tatăl nu s-a uitat spre el . Şi astfel. „De e atîta de frumoasă Elena. pe ţărm. tînără şi voioasă.. din apa mării s-a ivit — prin hotărîrea lui Poseidon... Se clătina... Şi fiindcă i-au vorbit de frumuseţea fetei regelui din Sparta.. Dorinţa ei se împlinise. A alergat către palat : şi-a pus pe gîtul alb un ştreang. Ba chiar l-au îndemnat să meargă s-o răpească. Înlănţuirea din Infern Dar timpul care trece poartă cu el uitarea. precum era Elena. ce se cheamă Elena. cuprinsă de remuşcări. soaţa mea !. Vraja zeiţei Afrodita s-a risipit. Iar cel ce-o cîştiga-o în acest fel. Tezeu s-a hotărît să-şi ia o nouă soaţă. Hipolit. Regina Fedra ce-l urmase pe soţul său. la ureche. Poseidon !. socotind curtenii că prea e lung amarul regelui lor. Tragicul sfîrşit al lui Hipolit şi-al Fedrei Lovit ca de-o măciucă-n creştet. doar eu am fost aceea care lam ispitit — să ştii !. Cine o să-i ia locul ? ApBi i-au povestit că regele din Sparta are o fată mîndră. ce-l duceau ca vîntul. copilul ce s-o naşte va fi la fel cu ea". Cui or să-i cadă sorţii — s-o aibă pe Elena. zdravăn. a rostit : — Tată !. Dar Fedra hohotea acolo şi-l implora cu glasul stins : — Răzbună-ţi soaţa. Fă dreptate şi loveşte-l pe Hipolit pentru insulta odioasă adusă Fedrei. în inimă. Tezeu !. ce-am făcut !" şi-a rostit ea. o Tezeu !.vorbele i le şopteşte.. a început să strige tare : — Nu ! Nu-i adevărat. a cugetat Tezeu. către Micena.. Hipolit a murit.. Mergea ca orb. cu vorbe iscusite. Tezeu. El şterge suferinţa şi face să renască. Ci eu. răpind-o pe fecioară.. sfărîmînd în bucăţi carul. Cît l-a plîns pe Hipolit13. să se răcorească de jarul care îi frigea inima lui nevinovată.. Tezeu. trecîndu-şi mina peste tîmplă şi. că omul e o fiinţă ce nu poate trăi doar în singurătate. pe Hipolit. E.. Tocmai gonea pe ţărmul mării. Mergînd însă pe cale s-a întîlnit c-un prieten. cel mai divin balsam. la rugămintea lui Tezeu — un monstru mare cît un munte. păşind încet spre malul mării.. cu şapte capete. s-a pregătit de drum.. Din cer. căci regele din Sparta nu vrea s-o dea de soaţă nimănui.. trei cozi şi cu colţi lungi ca nişte suliţi. de fapt.. Neascultîn-du-şi vizitiul.. Eu nu pot să-mi pedepsesc feciorul drag. El auzea vorbele Fedrei. 86 „Vai. doi cai sălbatici. să- 46 . O !. El se urcase într-un car. caii s-au avîntat pe stînci şi. S-au înţeles atunci să se ajute-n luptă. deodată şi-a venit în fire. zeiţa Afrodita văzuse totul şi zîmbea. speranţa — dorinţa de-a trăi. Atunci Tezeu s-a ridicat.u. Şi el vroia să aibă o soaţă-ncîntătoare. în taină. Deci. rege peste lapiţi. S-o ducă la Atena şi aici s-arunce zarul. E lesne de-nţeles durerea ce l-a-ncercat iar pe Tezeu. să aibă un fecior. şi totuşi nu-i venea să creadă. văzînd pe Hipolit cu fruntea făcută ţăndări. la sorţi. Şi la car înhămase. răzbunătoarea Afrodita. Te rog pe tine. I-au amintit că n-are nici un urmaş pe tron. Hipolit n-a fost vinovat. între stînci. au început să-i spună. Iar caii s-au speriat de el. l-au omorît pe Hipolit. Pedeapsa ei căzuse grea. pe nume Piritou. Tezeu a rămas nemişcat un timp destul de lung pe tronu-i. Ajuns pe prunduri. dar în clipitele acelea.. Vorbele ce-l învinuiau atît de tare pe feciorul cel mult prea drag. prin spînzurătoare. Ascultînd glasul lor. Fedra şi-a dat moartea cumplită. numai eu sînt ticăloasa !.

fără de vrerea mea ? i-a-ntrebat. Hades. Deci nu-ncerca. a fost zidit un templu eroului Tezeu 15. a răspuns Piritou. bătrîne. ce îi era părinte. Şi-a început să rîdă. ca să-l elibereze pe eroul Tezeu.l sprijine pe cellalt să-şi găsească o soaţă tot la fel de frumoasă. Dar rămînea acuma.. rece. scormonind o movilă cu ciocul său de fier •. Eroul s-a izbit cu fruntea sa senină de colţuroase stînci. un loc de frunte... Hades s-a mîniat pentru aşa-ndrăzneală. Tezeu. pentru faptele sale. Şi printr-un vicleşug. Persefona. Cum aţi intrat pe tărîmul acesta. Făcuse jurămîntul să-l ajute pe prieten. destule veacuri. Noi ştim să ne luptăm. Voinicii. şi ochii săi albaştri cercetau mustrători Olimpul depărtat. prin trădare. Ca rege-a găsit însă pe-un duşman. 47 .... de zeii olimpieni. Tezeu ocupa în vechile legende ale elinilor. Cînd a venit trimisul. lăsat în Sciron. Aceşti viteji. au şi rămas lipiţi. i-au pus.. Aici a stat. Heracle şi Tezeu erau. Dar n-a grăit nimica. şi să mi-o fac regină în ţinutul lapit. smulgîndu-l de pe stîncă. oasele în mormînt. alături de Heracle. Printr-o peşteră-adîncă. un vultur din văzduh s-a coborît în Sciron. Iară peste mormîntul cel gol. ce se găsea în Argos. unde locuia zeul cel veşnic mohorît. cum le ceruse însuşi stăpî-nul mărilor. Mîhnit s-a hotărît să se retragă-n Scira. Oameni necunoscuţi l-au adunat din ape .. de-argint. socotiţi un fel de eroi naţionali. după atîţia ani. în Sciron.. A trebuit să vină Heracle în Infern. Lăsîndu-şi dară soaţa în grija mamei sale. uitat. Note 2. Am sprijin la nevoie pe eroul Tezeu. Osemin-tele-acestea au fost duse-n Atena. dar şi-aci l-a urmat ura lui Menesteu — care tot se temea că eroul Tezeu va cere-napoi tronul. Zis şi făcut. — S-o furăm pe nevasta lui Hades. şi bucuria mare pe rege şi curteni. trupul lipit de piatră. s-au găsit oseminte. — Iat-am venit la tine să-mi dai pe Persefona. Tezeu s-a îndreptat cu regele lapit spre tărîmul lui Hades. — Ce vreţi ?. Dar valurile mării l-au aruncat la ţărm. fără frică. pe cînd toţi ceilalţi au mai mult caractere regionale. cum au călcat în Sparta. au răpit pe Elena. Şi s-a întors acasă Tezeu. l-a legat şi-n lanţuri zeul cel mohorît. Tezeu a fost urcat pe-o stîncă de la Scira. ce tocmai dănţuia la nişte mari serbări în cinstea lui Arte-mis. şi fiecare ţinut vroia să se mîndrească cu vitejii săi. pe care se lăsase vulturul din văzduh. ce-au apărat Atena. Dînd ei o luptă grea cu oastea de la Sparta. să vieţuiască-n pace. Menesteu. Fiecare basileu dorea să se tragă din-tr-un anumit erou. adică ai tuturor elinilor. şi-apoi să se coboare în regatul lui Hades. — Bine ! a glăsuit. — Ce să facem acolo ? l-a întrebat Tezeu. dar chipul i-a rămas la fel de neclintit. au intrat în Infern . şi să meargă cu el pe tărîmul lui Hades. 87 Pe drum au tras la sorţi. Săpîndu-se movila. prima zi după nuntă. rece şi mohorît. Iar regele lapit i-a cerut lui Tezeu să-şi părăsească soaţa.. fusese luat în slavă şi făcut semizeu. Au suit-o-ntr-un car şi-au dus-o la Atena. şi nu ne este teamă de tine nici atît. Şi cel ce-a cîştigat-o a fost însuşi Tezeu. potrivit învoielii. o insulă frumoasă. la mine.. pentru odihnă. Nu ar fi vrut Tezeu să-şi părăsească soaţa prima zi după nuntă. şi nu-l putea călca... ca Tezeu să-l ajute pe prietenul lapit să-şi afle o soţie la fel de minunată. Iar de sus.. Ba. Intîraplările prin care trec Heracle şi Tezeu sînt însă de multe ori asemănătoare. locale. Iar mama şi soţia răpite de spartani.. cu tot zbuciumul său. lîngă ele un paloş şi-o lance ascuţită. Dar fiindcă aţi venit pînă-n Infern... pînă ce a venit un trimis al Atenei şi i-a aflat mormîntul. au aflat pe Elena. Gingaşă era fata. Braţele lui vînjoase. prevăzător — s-au aşezat pe jilţ. s-o iau eu de soţie !. vă rog să staţi puţin şi să vă odihniţi pe acel jilţ de piatră. regele din Atena. buna regină Etra. Tezeu. spuneau aezii. au ră88 mas fără vlagă. Şi n-a putut Tezeu să-şi salte multă vreme. şi-au mers drept spre palatul măreţ.. el a fost prăvălit în genunea de ape. Dar cum s-au aşezat pe jilţul fermecat.. Piritou. dealtminteri. să mi te-mpotriveşti.

Prin legendele născocite despre el se stabileau avantajele aristocraţilor. 6. erau încununaţi cu ramuri verzi. Colina lui Ares sau areopagul. In general. este cunoscutul scriitor Plutarh. nimicind pe oameni. fiul lui Poseidon. fiul lui Hefaistos. Biruitorii în concursurile la suliţă. sub cerul cel albastru. zguduit de vulcani. jiurtînd în mînă o măciucă sau o ghioagă de aramă — ghioaga cucerită de la hainul Perifete. Zîmbetul ei de fericire. Mai tîrziu. 12. constructorul său. în care se afla monstrul Minotaur. autorul viarei lucrări „Vieţi paralele". între altele. De zei luminat cîntăreţul Zice din liră-ntre ei. după biruinţa lui Tezeu. deci tot un fecior al mării. Tezeu este şi el un fiu al lui Poseidon. poporul care luptă cu urgia naturii : cutremure. Durerea lui Tezeu răsună încă şi astăzi în tragediile celebre scrise de Euripide. 8. furtuni. de pin. revărsări de ape. Se învîrtesc doi ghiduşi. la Atena. De la numele monstruosului Sinis cred unii că ar veni cuvîntul sinistru — ceva sau cineva care provoacă spaimă. Amîndoi zeii se însoţiseră cu mamele celor doi eroi. ca şi Heracle.. frumoasă podoabă de aur. poetul francez Quinault. au fost organizate. unde sînt evocate şi alte figuri istorice. alergări cu carul sau în lupte. de mitul nobil al lui Tezeu s-a folosit mult aristocraţia sclavagistă. Pe faţa încîntătoare a fetei s-a aşternut un zîm-bet blînd. aflat la muzeul din Berlin. în timp ce atenienii fug. Hora de la Cnosos. în paginile acestei cărţi. fără de voia acestora. 2. Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii Bine ţesute veşminte ce scînteie blînd ca oleiul. a fost cîntată de însuşi Homer în „Iliada" : „Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime Joacă-mpreună în cerc şi cu mîinile prinse deolaltă. Şi aci-ndemînateci şi iute s-avîntă Hora învîrtind ca o roată ce-o mişcă. aşa-numitele jocuri istmice.) Grecilor le plăcea să spună că pămîn-tul Eladei răsărise din mare. Şi-n vreme ce cîntecul sună. Toţi aceşti monştri întruchipează relele pe care le poate face marea. Temistocle. valoarea unui simbol al luptei împotriva răului. Despre el se povestea că instituise serbările Panatenee. şi Tezeu. Iar valurile tulburi năpădeau peste ţărmuri şi părăduiau aşezările. Jocurile aveau. voinicul Tezeu este şi el înfăţişat de multe ori pe vase şi în sculpturi.A. ca hicurg. Astfel i-au atribuit împărţirea populaţiei în trei clase (nobili. 13. Murnu. Solon. 90 Şi se desfată privind. după cîntecele vechi ale aezilor. se va trezi şi va vedea că a fost părăsită. Despre labirint. şi despre Dedal. care biruie toate relele ce le stau în cale. Visează. şi apoi chiar al aristocraţiei funciare sclavagiste. însă mama lui este Etra. Lumea-ndesită înconjoară hora cea plină de farmec • „Iliada" — în româneşte de G. pe un vas antic. poate cele mai mari şi mai fastuoase serbări din Elada. de însuşi Tezeu. care bîntuiau odinioară lumea.S. fratele lui Zeus. aci în şiraguri se saltă-mpotrivă. Joacă ei toţi.L. 10. Dînşii au săbii de aur la chingă de-argint atîrnate. aristocraţii au impus transformarea mitului său popular în acela de erou al aristocraţiei gentilice. disc. din secolul al XVll-lea (pe muzică de Lulli) ne cîntă sosirea fiului Etrei şi al lui Poseidon. cu valurile sale verzui. Seneca şi Racine. născut în Beoţia. 3. fiul lui Zeus. 7. 48 . în tragedia „Tezeu". se dau tumba în mijlocul gloatei". Scena a fost zugrăvită. oroare. E. vieţuind între cerul albastru şi senin şi marea nesfîrşită. Iar privitorul îşi închipuie durerea care o să brăzdeze chipul acesta cînd. în triumf. după legende. în cu-rînd. despre care se povesteşte mai departe. Nemuritoare este o marmură ce o înfăţişează pe Ariadna adormită. 9. în mare. ce cîrmuia Atena.Heracle era. Tezeu este un nimicitor al monştrilor şi răufăcătorilor. Pare foarte curios că mulţi dintre monştrii doborîţi de Tezeu erau 89 socotiţi fiii lui Poseidon. de-o-ncearcă cu mîna-i Meşter olarul. (Etra se tîlcuieşte prin „cerul cel senin". 4. Tezeu a reprezentat. Ele au conciuri pe cap. Tezeu este în acest caz simbolul poporului Eladei. In amintirea biruinţei asupra lui Sinis. Cel care povesteşte viaţa lui Tezeu. 1955. în cinstea zeului Poseidon. se povesteşte mai pe larg în legenda următoare. se tot cutremura şi se prăbuşeau coaste sau insule. agricultori şi meseriaşi) şi hotărîrea ca toate funcţiile statului să fie ocupate numai de nobili. 5. Pericle etc.P. pare-se. Ca şi Heracle. bunăoară. la Tezeu. Este vorba de faimoasa călătorie o argonauţilor. chiar pe locul unde se zicea că ar fi fost el răpus. cu scopul de a-şi întări stăpînirea asupra poporului. un palat cu multe culoare încîlcite. cu siguranţă. către anul 46 al erei noastre. forţele omeneşti. pustiiri şi cu monştri zămisliţi în apele marine. Alegoria pare că vrea să amintească de timpurile acelea cînd pâmîntul Eladei. 11. Pe temeiul acestei legende. Iniţial deci.

chiar sclavi sau condamnaţi. Iar alţii l-au sculptat în marmură şi lemn sau l-au turnat în bronz.. au zis bătrânii. Insula Creta 2. feciorul lui Zeus. precum se pare. dealtfel. s-a născut tot în Creta..Legenda lui Hipolit şi a Fedrei a fost zugrăvită pe un vas aflat la muzeul din Berlin. organizînd serbări. Acela care se spune că i-a adus osemintele lui Tezeu la Atena a fost aristocratul Cimon. totuşi am să-ncerc. El este apărătorul oraşului Atena. ce-l rog azi. atenienii. să vedem. renumitul Perseu. într-adevăr. 49 . Şi Zeus. au spus unii bătrîni... Urmaşii săi se cade să ia în stăpînire insula şi poporui. pe un sarcofag care se găseşte la Ermitajul din Leningrad. Minos a luat cuvîntul şi a rostit semeţ: — Tronul. înfăţişarea sa. Compatrioţii lui Tezeu. murind el. născut în Argos de frumoasa Danae. artistul antic pune alături şi pe zeiţa Afrodita." După unele legende.. s-aleagă un nou rege. Templul închinat lui Tezeu se numea Tezeion. ei erau ocrotiţi.. pe care-l lasă pustiu azi vechiul rege.. a grăit iară Minos. Ei urmăreau să dea un nimb de divinitate lui Tezeu. din valurile mării. l-au mai cinstit pe eroul lor.. — Mărturie mi-e mama. Creta e ţara lui. primul născut de mama. a spus Europa feciorului său Minos. Dar eu sînt cel mai mare.. 14. Nu peste multă vreme. Nu doară fiindcă mama a fost aici regină. Această parte-a lumii avea să poarte. pentru a-şi întări (aşa cum arătam şi mai sus) măsurile şi legiuirile asupritoare pentru popor.. Şi. A fost pictat de Micon şi Polignote. stă-pînul a purtat-o pe fecioară pînă într-un tărîm îndepărtat.. poporul s-a adunat la Cnosos. fireşte. ca o umbră ce purta în mîna dreaptă o lance. se spune ca' în ceasul cel mai greu. — Asta nu-i de ajuns. S-ar putea ca Poseidon să nu vrea să teasculte. au răspuns toţi cretanii. cu Europa. Roagă-l să scoată-ndată. sub acest nume sau sub altul — a fost născocită de aristocraţi. desigur. părăsind-o pe tînăra-i soţie — cum avea obiceiul — ea s-a căsătorit. mi se cuvine mie.. numele ei1. zeii or să te-asculte. Al doilea : Radamante. Minos a fost întîiul. Insă rar poate fi văzut ceva mai frumos decît întreaga legendă a lui Hipolit şi a Fedrei. să găsească azil oricine. în marea bătălie dată la Maraton. şi în cea stingă un scut. 15. cum spui. E vremea să dezvălui acum o taină mare. a mai dat răspuns Minos. Nu putea să-i mai atingă nici un aristocrat.. oraşul cel mai mare din vremurile-ace-lea. Asterios nu-i tatăl copiilor Europei. un taur fermecat. Poate nu vă-nvoiţi ?. dacă ne dovedeşti că tatăl tău e Zeus. pînă ce aceştia au biruit. 91 DEDAL Şl ICAR ZEUS SE PREFĂCUSE ODATĂ-N TAUR şi o răpise pe Europa. — Şi ce dovadă vreţi ? — Uite.. seamănă uimitor cu a unui alt erou. s-ar fi ivit pe cîmpul de luptă Tezeu.. Şi-atunci cobori ocara grea şi pe capul meu.. cu regele din Creta : Asterios. nici un stăpîn de sclavi. alcătuite de ei. din a'ceste sculpturi. chiar aceia care erau urmăriţi de puternicii zilei. cită vreme se găseau la adăpostul templului. Zeus ne-a zămislit pe mine şi pe fratele meu. pe nume. s-au născut doi feciori.. — Ba.. aşa cum o fost înfăţişată de un sculptor din vechime. mai tîrziu. Dar Zeus. 92 — Nu cere. în ană. Cere-i tu lui Poseidon. al doilea Heracle !. Ajunşi în acest templu. Atunci.. Noi vrem altă dovadă. Din dragostea lui Zeus cu fata feniciană. cînd mulţimea striga : „Nimic fără Tezeu '.. şi el o să-mplinească. copila unui rege fenician. E fratele lui Zeus. ştiţi prea bine. Asterios s-a stins. Tot acolo. dacă-i eşti fiu lui Zeus. ce e aici de faţă. în Tezeion putea. la adăpostul legendei despre Tezeu. Pornind înot prin apa mării. Legenda cu vulturul coborît din slavă peste mormîntul lui Tezeu — care nici nu ştim dacă o fi existat vreodată. împlineşte o rugăminte-a ta ?. Iar coasta unde-a poposit cu fata Zeus era a unei insule. El nu e tatăl nostru.. a doua oară. — Ba ne-nvoim. de către artiştii Hahrilion şi Eufroniu. Tezeu a fost zugrăvit pe vase în culori roşii. şi el ar fi luat conducerea oastei de viteji atenieni.

a glăsuit Europa. Ckid a văzut Poseidon înşelăciunea asta. marea s-a-nvol-burat şi s-a pornit să geamă. lovindu-l cu tridentul . în schimb a dus. a spus Poseidon. — Aha !. e adevărat!. dulcea Pasifae. Nu chiar aşa făţiş.. cu păr. Nici nu se mai văzuse un astfel de-animal. dar Şi-a adus aminte că Minos e feciorul olimpicului Zeus. s-a plecat de genunchi. Şi mîndra Pasifae. J — Să fie !.... de pildă.. Iar cînd a fost să plece — avînd şi ajutorul frumoasei Afro-dita — zeul stăpîn al mării a săvîrşit o vrajă. şiacolo l-a ascuns. Într-o lună sau două s-a pregătit şi nunta. dar cap avea de taur. au glăsuit bătrînii cei neîncrezători în vorbele lui Minos. şi-a simţit ochii tulburi şi inima pierdută şi gîndul răvăşit. Tu. că taurul cel alb.. Taurul ce ieşise din valurile mării era mult prea frumos şi s-a gîndit că este mai bine să-l păstreze. fireşte. nici că s-a mai văzută Regina odrăsleşte pe Minotaur Şi nu i-a fost nici asta de-ajuns zeului mării. cu Minos şi chiar cu Pasifae . Poseidon a glumit cu oaspeţii. un animal ca toate.. părinte al gingaşei fecioare. De cînd îl aş-: teptam. sub vraja asta cruntă. a săvîrşit şi fapta. ce spui ? — Asterios s-a dus. din cirezile lui. a făgăduit Minos zeului mărilor. drept jertfă. Osîndă mai cumplită dată de olimpieni unei tinere fete ne-ntinată la suflet. A început ospăţul. Avea un trup uriaş.. alături de-Afro-f dita şi Helios. — Iar taurul acesta.O..'. o fată-aj soarelui. Iacătă şi sorocul. precum î-a fost gîndul. Valuri albe de spumă s-au repezit spre ţărm şi au adus cu ele un taur fermecat''. — Să fie dară rege !. S-a rîs.... Cu pasul maiestuos. pînă cînd noul rege a vrut să se msoare şi aflat că el şi-a ales ca mireasă pe. în ziua ei de nuntă. Europa.. preaputernice zeu !. Printre ei şi Poseidon. nu a mai vrut s-aducă jertfa făgăduită. prin care tu vei face dovadă că sînt fiul lui Zeus. Şi 50 . fii slăvită. frumos. Pe Minos.. Taurul lui Poseidon iese din mare De cum şi-a sfîrşit ruga Minos. Monstru-nfiorător. Mai ales către Minos. ai fost soaţa lui Zeus şi i-ai născut feciori ! Pe unul dintre ei ţi-l facem astăzi rege. Şi-a cugetat că-i bine să-l pedepsească altfel. au glăsuit bătrînii.Minos — cu un cortegiu de fete şi femei — s-a dus către un templu închinat lui Poseidon şi sa rugat de zeu să-i împlinească voia şi să scoată un taur din apa verde-a mării. a avut loc şi danţul.Şi. scos de zeul Poseidon din valurile mării.. voinic şi falnic. A mai lăsat o vreme. cu-aceste vorbe. Sînt trei zile din ceasul cînd l-am urcat pe rug. s-a mîniat grozav şi a vrut să-l ucidă pe mincinosul rege. Iar pe soţul ei Minos îl vedea ca pe-o fiară ce-ar vrea să o sfîşie. Apele au crescut. I se părea.. legat între copaci.. Dar cum s-a văzut rege.. La nuntă-au foşti poftiţi eroi şi regi şi zei. cu bot. .. Selene şi mulţi alţiij Cine poate să ştie cîţi or fi fost cu toţii ? !. Astfel a ajuns rege peste insula Creta feciorul cel mai mare al frumoasei Europa. Ochii ca de safir şi părul mai bălan decît petala albă a unei flori de crin. A făcut. ca tînăra regină să odrăslească — biata ! — un monstru făr seamăn. S-a petrecut zilei nenumărate. dar n-a uitat o clipă că el veniseacolo doar spre a-şi împlini do-: rita răzbunare.. precum. este-un tînăr viteaz.. Ca Zeus 93 să nu afle că i-a lovit odrasla şi să nu se răzbune. tot prii vrajă. erau aievea. ţi—1 voi jertfi tot ţie.. şi feciorul meu Minos e cel mai potrivit. Nu mai ştia să vadă cele din jurul ei. taurul s-a-ndreptat către fiii lui Zeus. Cenuşa lui e rece. Trupul ciudatei fiinţe era de om... A dus într-o pădure taurul lui Poseidon. cu coarne. Ajuns în faţa lor. au strigat toţi. —. Ne trebuie alt rege.

Dacă-l ţin în palat.. cînd au zărit cretanii cele dintîi statui cioplite de Dedal. — Şi cu ce-l vei hrăni ? — Cu prinşii din război şi cu cei condamnaţi. Chiar voinicul Heracle. Era înalt.. Înainte de dînsul statuile-ar fi fost. — Să-mi faci. dar să-l faci aşa. a rostit Minos artistului Dedal. tăcut. c-un meşteşug... trimis de Euristeu să prindă taurul. Minos şi-a amintit că locuia în Creta artistul atenian. tot. Şi-n primul rînd. Legendele ne spun c-a inventat securea.. Nici nu mai pot să-l văd. sute de culoare. Ci vroia să sfîşie.. Nici nu poftea să pască la fel ca viţeluşii. încît te năuceau. sub pumnul lui grozav. Cine-o intra acolo să fie bun intrat. Artistul le-a dat formă de trupuri omeneşti butucilor de frasin. numai butuci de lemn. Iar regele. mijlocul.. că rîd sau glăsuiesc. burghiul.. Nu mai pot să-l aud. El făptuise lucruri cu totul minunate.. îmi sfîşie supuşii .. înalt . să vii cît mai curînd. oricît s-ar strădui. Nu ştiu cum. prin voia lui Poseidon. ce-i de făcut ?" în marea disperare care îl cuprinsese. — S-ascunzi pe Minotaur ?. dar neacoperit. ca lupul.. la mine în palat. 51 . Era clădit din piatră. — îţi trebuie curînd ? — Curînd ?.. Dacă intrai acolo. de om. 95 Ai înţeles. ferăstrăul. Şi. ciopliţi puţin.. Toate se-ncrucişau.. Aş vrea să-l şi ucid. îndurerată. cum se hrănesc copiii cînd sînt încă micuţi. de săli şi chiar de scări. a văzut o xoană creată de Dedal.. ici-colo. sub frunte. cleştele şi ciocanul şi chiar firul cu plumb.. şi gîtul. care umple palatul... răsună peste tot şi-ncarcă de ruşine pe regele din Creta.. Xoanele diforme. Dedal ? — Prea bine. spre hazul tuturor — pînă s-a dumirit că-i neînsufleţită.. înecaţi în sînge. stăpîne. să nu-i mai vadă chipul atît de monstruos ? Şi să nu-i mai audă răgetul său de foame. zei. ca şi de Afrodită. Mă duc să-mi înjghebez un plan pentru palat la marginea grădinii... Pasifae jelea înfricoşată. tu însuţi vei fi dat drept hrană-acestui monstru născut de Pasifae. Dar asta-i treaba niea. numai carne. ce se numea Dedal. Şi iată că acuma regele trimisese nişte slugi de credinţă să-l cheme pe Dedal.ochi avea.. înţelegînd c-a fost lovită de Poseidon. le-au zăvorit în beciuri sau le-au legat cu sfori. şi astăzi de-ai putea. Dihania aceasta — numită Minotaur 4 — nici nu dorea să sugă. cum ştii.. Precum se povesteşte. Ha !.. da. de fag sau de stejar. Să nu poată ieşi. Trebuie să-l închid. precît se povesteşte. pe care o născuse regina Pasifae ? Unde-ar putea s-o ducă. De nu vei izbuti. Tu eşti dator să-mi faci clădirea poruncită. Socotind că-i o fiinţă ca toate celelalte — luînd-o chiar drept duşman — s-a repezit furios şi s-a luptat cu ea. şi braţele. El a cioplit cu dalta picioarele. — Te du.. şi a săpat în lemn trăsăturile feţei : nasul. Socoteau că sînt vii. şi te aştept cu planul pregătit. acest artist a fost primul sculptor de vază şi primul arhitect. şi mîine.. răi. ca nu cumva să fugă. fiindcă s-a sfărîmat în mii de bucăţele. O !. îşi ascunsese fruntea în palmele-amîndouă.. gîndindu-se mereu : 94 „Unde-ar putea să fie ascunsă fiara asta atît de sîngeroasă.. statuile de lemn din timpurile vechi — cînd erau măiestrite de mîna lui Dedal — păreau că-s în mişcare. urcau sau coborau într-un astfel de chip. un palat măiestrit. dar s-a născut. şi. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. gura şi ochii. în el sentortocheau zeci. vrea doar carne de om. te-ncurcai pe culoare.. tot după legende. îmi este deci fecior.. — Pe Minotaur.. Dedal construieşte labirintul Şi a plecat Dedal.

El a doborît fiara şi a fugit din Creta. în acest labirint5 — cum l-a numit Dedal — a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. Minos a biruit cîndva şi pe-atenieni şi. crudule basileu. îi azvîrlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine. harul tău de artist îmi sînt de trebuinţă. Nu mai puteam să-ndur.. de vrei. Şi ca şă-i ţie viaţa hidosului său fiu. pesemne.. Căderea lui Icar Şi. căci mintea ta isteaţă. lîngă sine. şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu ? Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. Dar ce sîntem noi. şi le-a legat cu fire din haina lui desprinse şi le-a lipit cu ceară. ce se numea Icar. Ai omorît atîţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare. cu fiul tău Icar. păsări ? a întrebat Icar.. Şi oricît te sileai nu mai nimereai drumul. fără de nici un murmur. a mai rămas văzduhul. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint. Tatăl şi-a luat feciorul în braţe şi-a grăit : — Dacă regele Cretei ne-a-nchis drumul pe ape şi drumul pa pă. şi-aşa.. — Nu. la semnul lui Minos. să-ncerci să fugi. Să ne-apucăm de lucru. tot luptînd prin lume..mînt.. prinzîndu-le-n curmeie făcute din veşminte. îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. Cînd n-avea prizonieri.. Nu mai puteai ieşi. Ce-i drept. Tu. după obiceiul pe care şi-l făcuse. ţinuturi. chiar din insula Creta. şi celelalte două i le-a pus lui Icar. cîte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi.. au fost mîn96 câţi de fiară. însă a treia oară. a venit şi Tezeu. făcînd patru aripi6..vrînd să ieşi. da. i-au adus şi feciorul.. In acest larg palat. şi supunînd popoare.. dragul meu copil ! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăţ pe oameni să zboare prin văzduh.. Fâptuieşti numai crime. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa : — Tu le-ai dat ajutor ?. — Da. — Cum. Iar buna Ariadna — cu sfatul lui Dedal — şi-a ajutat iubitul. mai mult tîrîş. Două şi le-a pus sieşi. tată. Dar ce tribut ? în sînge. însă stăpînul Cretei era rege războinic. Chemîndu-l pe Icar aproape. Şi cine să plătească ? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur.Şi. Au plătit atenienii de două ori tributul. cu miere-nmiresmată. peste tot. în fiecare an.. Să nu-ţi treacă prin minte. l-au purtat prin grădină pînă ia labirint.. Nutream de mult în mine un gînd de acest fel.. pene. ajutat de fecior. cumva. Şi-ndat-a luat bătrînul. pe ziduri. pe care-l dobîndise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. l-a învăţat să zboare : — Priveşte cum se-nalţă 52 . în vremea asta. între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint. N-am să te ucid. stăpîne. sclavii s-au repezit. Dar am să te închid — a spus regele Minos — în schimb. L-au înşfăcat de umeri. să zburăm ?. . rămase-n labirint din timpul cît trăise preahîdul Minotaur. S-au urcat sus. oase de păsări. i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut. că scapi neosîndit ? — Eu le-am dat. Atîţia osîndiţi de tine pe nedrept. te afundai mai rău.. în labirint. Ajută-mă şi tu. de pildă. Ucide-mă acuma. Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi. nu mă-nspăimînt. cîine atenian ? Şi-ai socotit.. nu socoteam că am să fiu silit atîta de curînd să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos.. Alţi sclavi. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte. a glăsuit Dedal.

şi ceara se topeşte. de mătase. Să te iei după mine. Pe unde eşti ?. Nu-i mare lucru.. nu te-nălţa prea tare şi fără chibzuială. dar.. Scoica 53 . — Icar. nu prea deştept. peste mări şi pămînturi ? — N-am auzit. de nu ştii ce-i cu sclavul. cu aripi făurite de mina lui isteaţă.. să strige. tu. Tîrăşte cu ea firul. Aripa se des-princfe şi-ai să te prăbuşeşti. — Să vîri un fir de aţă într-o cochilie. Dar Helios.. Se-apropia sfîrşitul urzit de Helios.... Icar nu mai era.. cumva de-un sclav al meu.. rege. Avîntul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal. Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie. ca apa să nu-ţi ude aripile uşoare. n-a mai avut ce face.' Şi-acuma să zburăm spre dulcea libertate — Legendele Olimpului. unde sălăşluiau şi copilele lui. auzind glasul. Mai ştii ce sa întîmplat !. înconjurat de flăcări de aur.. In depărtări s-arată şi fermecata Samos. Ea intră să s-ascundă. Degeaba da din braţe feciorul lui Dedal. a rostit iarăşi Minos. vezi bine. ascultă. Penele s-au desprins.n-ascultă. tată. Trecuseră de Delos şi de insula Păros. chiar de pe malul mării. Şi regele Cocalos. mai sus. însă nu ştiu cum aş putea să vîr un fir lung. i-a cerut adăpost. nici nu-l mai auzea. cum nişte pămînteni puteau zbura ca zeii. mai sus. a glăsuit Icar. nu-i nimica. să le alcătuiesc aşa cum aş fi vrut. la regele Cocalos. însă Icar. cuprins în inimă de-o aprigă dorinţă de-a spinteca văzduhul şi-a se-nălţa spre cer. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos. bătrîn. Cine n-avea nevoie de un artist ca el ? . Nu sta nici prea aproape de valurile mării.Şi l-a adăpostit într-o clădire mică. i-a dat sfaturi bătrînul . Ceara care lipea aripile uşoare a prins să se topească.. cu mirare. Apa l-a înghiţit pe loc. se ridică. cea plină de miresme. Simte că se înalţă ca vulturul în slavă. se apropia de ape. nesfărîmată.vulturul prin văzduhuri ! Vîsleşte rar din aripi. ce-avea răspuns la toate. în labirint. îndurerat. sau a căzut în mare. bietul... Şi au vîslit din aripi. — Icar. Nu le venea să creadă. c-un ţipăt disperat. aici în labirint. De pe ţărmuri păstorii. Unde eşti ?. eu nu m-oi supăra. — E lucru foarte simplu. pescarii şi alţi oameni se uitau. a lunecat în cursa dibace a lui Minos. voi.. Ce zici tu. ca să se răcorească. s-a-ntors îngrijorat şi şi-a strigat feciorul : — Icar !. Aripile acestea nu am avut mijloace.. şi Minos îl întreabă : — N-ai auzit. — Ei bine. Am să te-ntreb ceva. cu oaste... De la acea-nălţime. Nu te-apropia de soare. II 97 — Hai să zburăm. care-a zburat. nu-l mai ţinea nimica sub cerul arzător. iar scoica să rămînă întreagă. Era către amiază. Parc-ar vrea să se smulgă din trup.. s-ar putea ?. îi strigă tatăl. şi ajungînd la el.. îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică. a dat răspuns Cocalos. şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat... fără ca s-o sfărîmi ? Stai că-ţi aduc răspunsul. Icar s-a prăbuşit în valurile mării. să-l găsească pe bătrînul artist şi să-l închidă iarăşi la el. să curgă încetinel. s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrînul Dedal. Poate s-a rătăcit.. rege paşnic. Creta era în urmă. a început să ardă. abia se mai vedea.. A fugit la Dedal şi l-antrebat pe el. Dedal. El se-nălţa întruna. Unde eşti ?. 98 Cocalos. Au trecut doar trei zile. L-a dus la fund 7. a glăsuit Dedal.. gelos pe pămîntenii care zburau ca zeii. Helios trimitea valuri. S-au ridicat spre boltă şi au pornit în lume. opreşte-te ! îi strigă tatăl care. în scoica răsucită a unui melc de mare. să chiuie. nu uita ce ţi-am spus şi fii prevăzător î Numai că el. uşor ca gîndul şi slobod să plutească pînă-n nemărginiri.. Firul să intre tot. în zboru-i. din ceruri. mai sus. hai... A zburat mai departe. îmbătat de vîrtejul acelui zbor înalt. Dedal. Ii vine să şi cînte... Dar între timp. să dogorească tare. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. în aceeaşi vreme. Şi zboară. valuri de flăcări. La regele Cocalos Dar nu i-a răspuns nimeni. ca un nimb... pînă-n Sicilia. bate din aripi tare. Cînd fiul lui Dedal. Bagă de seamă. Se ridică mai sus. simţind căldura.

ca şi pe Rada-mante. care aflase totul. De nu mi-l dai. A fost cîntatâ mai ales de Ovidiu.P. Nu-i adevărat. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atîta cale. privind cu-amenin-ţare. Ungă insulele Samos. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri — cum e la egipteni taurul care poartă un astru între coarne. Se povestea că mai tîrziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormîntat „Odiseea". a rostit iară Minos. şi pe un vas pictat de un artist cretan. în zborul său spre libertate. înainte de masă.. urcuşul omului spre cele mai înalte culmi. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive. smoală. la Hagia-Triada şi-n alte părţi. In Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. Se numeşte Dedal. ce se numea Eac. îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar. Intre oraşe E unul mare. Cu toţii hotărau destinul celor care. celălalt erou. mîndră. despre care s-a spus că e tronul lui Minos. cîte o mască. grăieşte astfel Penelopei : „." 3. regele l-a poftit să se şi îmbăieze. şi mîndri Eteocreţi. 100 în loc de apă caldă. Cnosos. turbînd mai tîrziu din porunca lui Fosei-don. pe frunte.. nu se referă chiar la acest palat. dar aici lăsat liber de Euris-teu. Ştim că numele continentului nostru s-a dat — după legendă — de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur si dusă în Creta. 5. în loc de apă.A. 2. pustia toată Creta. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine. Aşa a scăpat lumea de regele din Creta 8. după ce se stingeau. Se află-aici. în cîntecele „Odiseei" . Dar după moartea sa. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii.L. la Festos. La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat. cît mai sus. la tine. E... Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal. 8. Tezeu. cea mare.. Murnu. la Hades. Mai sînt şi multe vase în culori minunate.. fireşte. în Infern. unde Minos Fu împărat la nouă ani şi cel mai Apropiat de Joe. că e-n mijlocul mării. veneau. aduşi de Hermes. pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric. 4. E simplu. a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi—1 aştepta în sala tronului. Mai sînt şi alte ruine. roditoare. Legenda aceasta antică are.I-o ţară Ce-i zice Creta. 101 chiar în insula Samos.. Note 1. Cu ape-n jur. eu poruncesc oştirii să-ţi ardă-ntreg oraşul.rămîne-ntreagă.S. Mai tîrziu. desigur mult transformată de-a lungul veacurilor. Şi oamenii foiesc în ea puzderii. pentru oaspeţi. pe de alta acelor forţe dominatoare. Iar prăbuşirea sa se dator aste. 7. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin. a început să curgă. Pentinsul ei sînt nouăzeci de-oraşe Cu lei de lei de limbi : ahei. fără îndoială. Nu ştim dacă povestea despre labirint. Cocalos. întruchipînd un taur. s-a şi grăbit spre beciuri. de a se ridica. In artă. să 54 . Şi-a-ncălzit în cazan. Cînd a intrat în baie prearăul rege Minos. Am amintit despre acest Minotaur. pelasgi. întors în patrie. în româneşte de G. Facem aşa şi-aşa. încă din legenda anterioară despre Tezeu. Dar bătrînul Dedal. l-a prins pe cîmpul Maraton şi l-a răpus.. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. zugrăvit în zeci de culori.. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană. — Ai dezlegat tu asta ? — Desigur.. care doresc să împiedice progresul. cellalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său. o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac. legenda lui Icar a fost des ilustrată. în haine preschimbate. care se temea să nu facă stricăciuni. isteţul XJlise. — Am şi dezlegat taina. — Nu.. după călătorii îndelungate.. Este vorba de laurul care. cidonieni alături De dorieni războinici şi de oameni Dumnezeieşti. A oprit repede apa care curgea către sala de baie. Aşa este palatul descoperit la Cnosos. în palat. aflate sub lava din Pompei... ca şi despre Dedal şi Ariadna. Se-nţelege. într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblînzit de Heracle şi adus la Micena. precum vezi. Acolo l-a făcut. Se mai găseşte şi un jilţ regal. mare judecător. multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole". Atîta l-a rugat pe feciorul lui Zeus : să mai rămînă-o seară acolo. Zeus l-a coborît în ţinutul lui Hades. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri. 6. 1956. şi să se odihnească.

Zeus se preface în lebădă Iar Zeus s-a prefăcut.. cununi de gheaţă orbitoare. iar pe Taiget răsare luna cu fermecata ei făclie. Soţia regelui spartan mîngîia lebăda cu gîndul că va să-i potolească spaima. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz — un amulet probabil — ce se află acum în muzeul din Luvru. în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă. Iar Zeus. chiar înspre rîul unde venea. lebăda măiastră. Cînd s-a distrus regatul străvechilor cretani. slăvite Zeus. andreptat lebăda.aibă înfăţişarea soarelui adorat.. o biată lebădă prin aer. supărată. Dintr-un ou s-au ivit atuncea Polux şi sora lui Elena — de-o frumuseţe fără seamăn . care se preschimbase-n vultur. Eliberarea Elenei din Atena în acest fel au văzut lumea cei doi băieţi : Castor şi Polux. cînd prin frunzişul din platani îşi cîntă vîntul melodia. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea. -Gonindu-l prin văzduh. Şi s-a schimbat pe loc în vultur. ce-a început să-l izgonească pe Zeus. La miazănoapte de Eurot. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări. regele din Sparta.. muntele care se-nălţa în zare şi-avea pe fruntea lui semeaţă. albe. Şi. Regina. Elena. Şi lebăda am să fiu eu !. în palatul din Cnosos — legendă care a fost apoi înflorită în cîntecele aezilor. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui s-o scape de vulturul urmăritor. Şi Leda a adus pe lume în timpul cuvenit — ca păsările — două ouă. Clitemnestra. plecate peste ape. Şi ei s-au luat îndată-n braţe.. s-a răzgîndit 55 . pe valea rîului Eurot. CASTOR Şl POLUX ÎN ŢARA MlNDRĂ A LACONIEI. Soţia lui se numea Leda K Pe ţărmurile rîului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi. frumoasa Leda. vieţuiau în cîrduri lebede graţioase. trăia cîndva regele Tindar.. cu ciocul umezit de sînge. încît s-ajung pe lîngă Leda.. Zvîrlindu-şi vălul sub un mirt. puternică. în urma lebedei. Gîndea să-l facă un erou. aezii nu ştiau să spună. Mai albe uneori decît Taigetul. Nu-i aducea pe altar jertfe.. în schimb.. 103 Era către amurg. i-a dat răspunsul Afrodita. la ceasul cînd se scaldă-n rîu. Cum ? Aţîţîndu-l pe însuşi Zeus la dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui. ce-i grăiau cu o privire rugătoare — sare din rîu. s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea. Insă. seară de seară. Nu-i aprindea focuri în templu. bucurîndu-se că se găsea la sinul ei. o-mbrăţişează pe regină. Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii 2. din cellalt. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scînteind ca jarul — şi a chemat-o pe Afrodita : — Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte. era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. Fuge pe ţărm şi-ntinde mîinile spre ea. a rîs cu hohot olimpianul... văzîndu-i pe băieţi jucîndu-se doar împreună. Leda -— uimită de albeaţa acestei păsări maiestuoase. Să mă goneşti în aşa chip. care prezintă oameni cu capete de taur. dar cu cap de animal. . în timpul iernii. Polux şi sora lui. în lebădă cu pene albe — o lebădă strălucitoare. zeiţa. — Am înţeles. şi-au început să gîngurească şi să se joace împreună. Dar. iar. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos — adică un Minotaur — care sar fi născut sub nişte blesteme divine. regina Spartei să se scalde.. ştiau că acest rege-o dispreţuia pe Afrodita. înfăţişînd o fiinţă cu trup omenesc. s-au ivit Castor şi o copilă. poate asemeni lui Heracle. mai cu seamă. erau odraslele lui Zeus. venise singură la rîu. Pasărea albă se preface că-i este frică şi s-azvîrle în braţele reginei Leda. se afundase-n apa rece. Nu cunoşteau nici ei prea multe. Zeus ar fi vroit — se pare — să-şi ia pe fiul său. pe Polux. şi să şi-l crească după voie... nebiruită. pe Zeus. ca întotdeauna. cînd rîul pare tot poleit cu aur. dacă Tindar era vrednic. Afrodita a hotărît să-l pedepsească pe Tindar. cîntau aezii. să-i dăruiască ocrotire...Şi.. un vultur zbura cu aripilentinse.

părea o fiară îndîrjită. jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. Deodată s-a stîrnit furtuna. Corabia. filozofii Cătînd după aceea bine. păzită de prinţesa Etra. Heracle şi mulţi alţii. Vitejii se porneau acolo. mama lui Tezeu... departe. sub aspră priveghere. apoi o luase de nevastă . cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă. Pe urmă fraţii dioscuri au plecat cu argonauţii. s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tîlharii — piraţii. au luat parte la vînătoare. din Colhida. Cînd o găsesc — ce bucurie !. cu voie bună. după cum se povesteşte. Fără a sta în cumpănă. cu trăsnete-nfricoşătoare. S-au gătit repede de drum şi. şi-au săvîrşit isprăvi de seamă ce i-au făcut nepieritori. Aici. A poruncit zeului Her-mes să-i ia pe unul şi pe cellalt. Castor şi Polux n-au stat pe gînduri nici o clipă. Marea. ce atîrna deasupra mării. în Sparta. Şi-atunci. mama eroului Tezeu. pe Etra. fără teamă. cu plute şi in corăbii înzestrate cu pînze şi cu vîsle bune. şi iarăşi valul o sălta pînă la bolta înnegrită. E însetat să săvîrşească fapte de glorie şi cinste !. Tezeu. Nu mai puteau pluti corăbii. să şi-o răpească din Infern pe blinda CoraPersefona. Mai ales că se zvonise despre Elena. urmaţi de ostile-spartane. care domnea peste lapiţi.. Castor. de urgii. Iason6. Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă. Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor. să scape oamenii de rele. ducînd cu ei. cu toate că le era soră . fugea mai bine şi călărea ca o nălucă . venise şi răpise fata. Zadarnic se trudeau eroii. cu oastea lor în Atica. însoţindu-i pe ceilalţi. Era pe lîngă Tracia. Şi auzind. care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. ardeau oraşele pe ţărmuri. Din fericire pentru ei. în timp ce el era-n Infern. Elena. Corabia cădea în ele. c-a fost furată de Tezeu. o vînătoare renumită. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe.. voinicii-ncalecă pe cai. ca sclavă Spartei. în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine 56 . Gropi mari de apă se căscau.. grădinile lui Academos 5. Zdrobesc armata ateniană. căci ei crescuseră departe. Nici nu o cunoşteau destul. să ţină vîslele în mîini. cit nici nu se vedea cu ochii. pe cînd Elena rămăsese lîngă părinţii săi. care bîntuiau apele din arhipelag. I-au nimicit pînă la unul. să-i ducă înspre miazănoapte. 104 Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări. La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare.. jafuri. intră şi fraţii. 105 Spre oiţe isprăvi Tocmai se pregătea-n Elada — la Calidon. în schimb. sau o izbea de stînci cumplite. purtată de un vînt prielnic. cu colţii ei de spumă... de cum făcuse nunta. Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. dioscurii. într-o regiune rău pustiită de-un mistreţ. să stea de vorbă. Se-ntorc deci toţi. la Hades. Ba. Iar Tezeu. ca rîndunica în văzduhuri. Aveau cam treisprezece ani. Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau despre mistreţ şi lupta ce se pregătea.să-i mai despartă. Nu mai era nici o nădejde. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danturi şi la mese. plini de-nţelepciuhe. iar carul lui zbura pe ţărmuri. în Macedonia muntoasă. şi se pornesc către Atena. Vroia s-ajute pe un prieten.. numită Argo. plecase în Infern. Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi. lîna berbecului de aur. cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tîlhari.. plutea pe mări de multă vreme. unde se adunau adesea. regele Atenei. ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora. cu trosnituri de lemnărie. însoţiţi doar de cîţiva prieteni. pe cînd dansa la o serbare . una din cele două fete. ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta. într-un ţinut îndepărtat 3. să dobîndeasca. Dar cruţă. Crescuseră acum feciorii destul de mari. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. de moarte.

în luptă dreaptă. prin munţi. un adăpost şi-un pic de hrană. drept în piept. le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. Fraţii au rîs : — Prea bine..-a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. cumva. care ne poartă spre ţara unde se găseşte lîna de aur mult dorită ?. gîndind să îmblînzească zeii. în sfîrşit. odraslele lui Afareu — care era cu Tindar frate... flăcăii Ledei s-au gîndit că trebuie să le răpească. ce purta numele de Talos. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Ar-cadia. prin case. Pe cai sălbatici. alta Feba.. Altul. Una Hilera . pe care îl chema Amicos. Regele-a cam îmbătrînit şi n-avem sprijin la nevoie. mamă. fiicele regelui Leucip. în puţină vreme. Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea pînă departe. feciorii mei. rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin. şi-l biruise la sfîrşit. făcînd dreptate. dup-atîtea lupte. îmbrăţişîndu-i cu mîndrie : — Bine că v-aţi întors acasă. Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o. Zeus. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncîntătoare pe care le avea Leucip. pe lume. de fapt. şi vom avea un trai tihnit. Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă. Castor şi Polux s-au întors la casa părintească-n Sparta. ce parcă lunecau din cer 8. pe ţărmuri... prin păduri. Numai că.. C-ar fi trăit atunci.. în înalt. în acest timp. s-a întîmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. ce se frînsese între stînci. Ne vom căuta nişte soţii. avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare.. Tot în acea călătorie Castor şi Polux s-au luptat cu doi uriaşi.. să împărţiţi pămîntul între voi. frumos. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi.. Furtuna a-ncetat pe dată. frate cu Linceu. precum cîntau aezii. erau şi nişte nori. ce-au luminat pe dioscuri.. două fecioarencîntătoare. îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă. tatăl Tindar şi Clitem-nestra şi Elena i-au primit plini de bucurie.. un monstru de la Creta. Unul. Iar micul Eros.. Aceşti uriaşi nu-i ospeţeau 106 pe-aceia ce-şi căutau.. Să-l stăpîniţi cu braţ vînjos. corăbierii..catargul. în viaţa lor. Linceu şi Idas. Cearta cu fiii lui Afareu Părea că totul se aşterne senin. Iar Idas. Ca să n-apuce însă verii. cu piept de foc şi de aramă. Castor şi Polux au chemat pe Zeus. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva. care vesteau primejdia ce s-apropia9. şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. Eros. de ce opreşti acuma drumul corăbiei. să le ceară pe fetele lui Leucip. Iară regina le-a grăit.. 57 . Verii erau Linceu şi Idas. un rege neospitalier. Dacă ar fi să dăm crezare poemelor din alte vremi... de cîte ori erau furtuni. De-aceea fraţii dioscuri i-au nimicit. Leda. 107 El se luptase şi cu zeul Febus-Apolo. ar fi răspuns atunci c-un tunet. cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări. să-i salveze. pentru-o fată. Pe cîmp ardea soarele viu şi. şiretul Eros ţinea frîiele cailor. într-o zi. de atun-cea. S-au prefăcut în două stele. Pe dată înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări. Mama lor. dioscurii au năvălit ca o furtună. feciorul lui Poseidon.. cu el. Şi-atunci.. care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi. o tată — ne răspunde ?. Zadarnic încerca să cînte Orfeu ' din lira lui divină. De ce. totuşi... stăpînul din cer : — Tu.. vrînd să se joace. Să vănsuraţi. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii.

. Sărută faţa-ngălbenită. se avîntă iarăşi ca doi vultani înfometaţi. ei se reped unul spre cellalt. Ochii sticloşi privesc spre cer. El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri. împunge pe Linceu în pîntec .. pe Castor cel lovit de moarte şi să-l doboare pe Linceu. Polux. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe Idas cel voinic. cătîndu-se adine în ochi. Şi — iată-i !.. Zeus i-a răspuns : — Tu eşti nemuritor.. Luptăm cu rîndul cîte doi. Ori amîndoi nemuritori. Şopteşte-ncet : — Nu-mi pare rău că părăsesc acest pămînt. tată. Numai panaşele. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine. 108 Castor se stinge-acum pe-ncetul. şi care-o fi învingător să aibă parte de soţii. Polux. Auzind vorbele acestea. Tăind prin muntele Taigetul. împreună. Duşmanii se opresc o clipă.. din Olimp... Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate. care ţi-e în acelaşi timp prietenul cel mai devotat.. jos. — Vin de le ia ! răspunde Castor.. şi disperat strigă spre Zeus : — Tată. fără glas. Polux îşi împarte nemurirea cu fratele său Castor Lupta a fost îngrozitoare.. cu furie. ori împreună în Infern. pe groapa fără de coloană. Ochii lor sînt înflăcăraţi. pe coifuri. Cei dinţii se ciocnesc.aţa gemenilor. nu flăcăi. Afareu. Linceu. Înşfacă iute o coloană de marmură. cu ochiul său pătrunzător. ducînd. Pieptul lui e aproape rece. Apolo. — Atunci să ne-ncercăm puterea. frăţia care ne-a legat îmi e mai dragă decît slava ce aş avea-o în Olimp.. Păreau că-s stane. deci lui Castor viaţă sau — de nu vrei — încuviinţează să plec alăturea de el spre negrele genuni.. pînă ce Castor.. Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său. Şi nu-i nimic mai sfînt. sfîrşit.. şi o azvîrle cu putere în pieptul agerului Castor. Şi. muntele lacedemonian.. dintr-o dată. Castor cu vărul său Linceu. Artemis şi ceilalţi. mai nobil. deci. Vreau să trăim. un sărman fiu de pămîntean ? — Deşi n-avem acelaşi tată. Cu-rînd o să muşcaţi pămîntul.. — Daţi-ne fetele ! le strigă Linceu. abia-n-gropat. a tatălui lor. Cu suliţe scînteietoare. o.. tu ştii că fără Castor viaţa mea n-are nici un rost. şiacesta cade. de pe rnormîntul tatălui lor.. Hermes. Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea. i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. Idas atuncea se repede. şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi : Atena.. ce străjuia Taigetul. pe fetele ce lendrăgeau. vrea să-l răzbune pe Linceu. Linceu şi Idas se ivesc.. la piepturile lor bărbate. fără să-m-bătrîneşti vreodată. de bună seamă. călări. şi îi preface în cenuşă.Şi dioscurii au pornit cu caii în galop. sub adierea vîntului dinspre miazăziuă. se clătinau.. 58 . sus. Dar suliţele se sfărîmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. la Hades. cu glas întărîtat. arde pe Idas şi Linceu. cuprind şi săbiile-n mîini. decît o dragoste de frate. cu un fulger din văzduh." Lupta durează ceasuri multe. răspund în hohot gemenii.. ca să trăiască din nou Castor. Dar Zeus curmă bătălia şi.. mai dibaci. în f. sau să murim alăturea. în coaste. amîndoi. în timp ce fetele-i privesc înmărmurite. în Olimpul luminos. Dă-i. a răspuns Polux către Zeus. Ceilalţi să piară ! Vă-nvoiţi ? — Ne învoim. Şi Polux cade în genunchi.

Regii Spartei se mîndreau mult cu această genealogie şi mai ales cu faptul că aveau strămoşi pe cei doi vestiţi eroi gemeni. Cinstind pe Castor şi pe Polux. Eurot Ha lui Eurot or fi fost Sparta. 4. frumoasa Elena se va mărita cu regele Menelau şi din pricina ei se va isca războiul troian.) 3. în loc de un copil. De aici vine numele cunoscut pînă astăzi. Penelul marelui Leonardo da Vinci a ilustrat cu meşteşug sensul străvechilor credinţe ale elinilor. Soarele arde C -pe clmpie şi. pe un deal înalt. a fost sculptată şi pictată de artişti în nenumărate rinduri. Sparta s-a căsătorit cu Lacedemon. partea cea mai înaltă o corăbiei. mai tîrziu. O altă statuă de seamă mai este la Veneţia.. Răpirea celor două fete este zugrăvită pe unele vase. zîmbind discret şi parcă trist. împodobite cu marmure. Acestea sînt — cura 110 u se înţelege — numai ultimele descărcări electrice. elinii le-au clădit altare şi temple mari. 9. dat celei mai înalte instituţii de ştiinţă şi cultură. Lele. Scena este sculptată de un meşter necunoscut pe un sarcofag ce se găseşte la Florenţa. se mai găseşte şi o copie după tabloul lui Leonardo da Vinci : pe malul rîului Eurot. în înalt. Cum a sunat porunca asta. o răpit-o pe frumoasa Elena. ca s-o înşele pe soaţa regelui din Sparta. Zeus i-a preschimbat în aştrill.. Frumoasă este însă şi opera creată pe această temă de marele pictor Rubens. j 6. Iară pe creştetele lor. Despre Orfeu se va povesti în legenda „Orfeu şi Euridice". Urmaşul lui. se văd norii prevestitori de rele. pe lume. doi sau mai mulţi ? Ce poate să însemne acest lucru? Şi. uneori. Considerau că dintre gemeni unul este poate copil de zeu. Se spune că în copilărie cei doi eroi ar fi trăit o vreme pe tărîmurile-Macedoniei. nu numai ca fii ai lui Tindar. pe mare se văd adesea nişte fîşii luminoase în jurul catargului. Zeus a dat poruncă morţii să-şi strîngă aripile negre. laolaltă. care era feciorul lui Zeus. aflată la Berlin. 2. soţul reginei Leda. Se găseşte astfel la Roma o splendidă marmură. Iar în pictură e faimoasa pînzâ lucrată de Corregio. sculptată de un artist antic. Navigatorii din vechime mu puteau înţelege acest fenomen. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. sub mirţii înfloriţi. — ei şi ca ăioscuri — feciori ai lui Zeus (dios). adică însăşi prietenia. avea un frate geamăn. nepătaţi. pe cai ca spuma. Ei se întrebau de ce vin oare. vîrstă de cincizeci de ani. Sparta ar fi născut pe Amicle — întemeietorul celuilalt oraş important al Laconiei : Amicleea — şi care era strămoşul direct lui Tindar. totuşi. Pe o pajişte smălţată de flori se văd cele două ouă. Legenda despre Leda şi lebăda. Ea 109 a dat numele oraşului cel mai important din Laconia. fiul lui Zeus şi al nimfei Taigeta. în care Zeus se transformase. 5. Castor s-a ridicat din morţi. către îndepărtatul ţinut al regelui Eete. se află Leda cu lebăda alături. avînd în mîini suliţe lungi. Se văd dioscurii răpind fetele. Cînd se sfirşesc furtunile. din templul zeiţei Artemis. mama celor doi eroi : Castor şi Polux. Tot atunci Poseidon le-a dăruit şi el dioscurilor dreptul de a comanda vînturilor şi valurilor mării. de a 59 . al cărui nume nu-l cunoaştem. din an. Şi-ncă-lecînd pe cai cu aripi. pentru că ştiinţa medicinei era încă la începuturi. însă. din care tocmai se ivesc perechile de copilaşi — asemeni unor puişori. soţul legiuit al Ledei — tin-darizi. întotdeauna-i cîte-o stea 13. în muzeul SanMarco. însoţit de Piritou. Scena se petrece în amurg. în partea de miazănoapte a Greciei. La rîndul ei. Poeţii spuneau că la această dată Tezeu era în. Şi dioscurii să rămînă. 10. 8.Mişcat de-asemenea credinţă. 7. Iar. Toţi cată spre mama lor care-i priveşte înduioşată. iară pe cap coifuri rotunde 12. care l-au rugat pe Zeus în timpul unei furtuni să-i ajute. ca şi-nainte. şi ei şi-l explicau născocind legenda despre Castor şi Polux. în care ei sînt dăltuiţi ca doi flăcăi cu trupuri goale. cei doi fraţi gemeni s-au urcat pînă-n palatele cereşti. se înalţă zidurile Spartei. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-ntre oameni10. aflată in galeriile de artă din Miinchen. ei îşi explicau această taină numai printr-o intervenţie divină. Despre lason se va povesti în legenda călătoriilor pe corabia Argo. Sparta se mai cheamă şi Lacedemonia. o jumătate să şi-o petreacă în Olimp. feciorul regelui Amfitrion. Adeseori ei sînt călări. Tot la Roma. pe care se vor urca. regele tesalian. Iar muntelui învecinat i se mai spunea Taigetul. în vîrstă numai de 13 ani. ştiinţa nu descoperise încă electricitatea. de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul. Ei sînt cunoscuţi în povestiri şi poeme. în timp ce micul zeu Eros ţine frîul calului. legendă. In grădinile învăţatului Academos a întemeiat filozoful Platon celebra lui Academie. In depărtare. Mai tîrziu. ca să-i scutească să se coboare şi-n Infern. (Se ştie foarte bine că şi Heracle. S-a arătat într-o legendă anterioară cum Tezeu. fiul soarelui. ce le lăsase peste Castor.

Pentru purificare. cît şi la grai şi port.pe moale ţărnă în arenă şi visează doar la fluier şi la hore. . la Agrigente. ce se chema Beler. Juneţea cugetă la lupte . voinicul Hiponou era de-o frumuseţe care-i uimea pe toţi. deopotrivă. cu al victimei sale — cum suna datina. BELEROFON DACĂ ÎN CRETA.ocroti pe navigatori în timpul jurtunilor şi a-i putea scăpa de moarte. Oa-Imenii au rîwnit mereu înţelegerea şi pacea. 111 . ""închinat dioscurilor. şi a luat medalia de aur. se organizau nişte sărbători strălucitoare. S-a-nveşmîntat cu-o haină scurtă şi cenuşie. — în Sicilia. prăpăstios 2. Belerofon. 1959. au pus pe el veşminte din lînă de oi albe şi l-au stropit cu vin şi apă. poetul grec din sec. atît la înfăţişare. (Templul a fost mai tîrziu refăcut de romani. "Vîntul sufîa prielnic. In fiecare an. tînărul din Corint. prin danţ ţi cîntec popular. Aici Belerofon a-ndeplinit ritualul sfînt. lui Lucian Blaga.n. 60 . împlinind băiatul cam cincisprezece ani. Serbări senine înfloresc pe uliţi. sînt în trad. în localitatea Agrigente. intitulate : „Lauda păcii" : „Măreţe lucruri naşte pacea : flori. făcută fără voie. iubită de mulţimi. înalt. A amuţit trompeta de aramă. în imperiul roman împricinaţii trebuiau chiar săşi facă IJ jurămîntul în tribunale pe Castor şi Polux. Deci. al V-lea î. ni ' 11. ce se chema Anteea.L.12. în care urma să plece el. Hiponou. belşug de artă gureşă şi dulce..P. cu pompă mare. pe catarg. ansamblul românesc a dobîndit premiul cel mare al păcii şi al prieteniei. se legăna la ţărm. Hergheliile lui cutreierau tot istmul. Cultul dioscurilor s-a răspîndit în toate coloniile greceşti. S. Veneau atunci solii de cîntăreţi. S-a spălat cu uleiuri. se zice c-a avut o ceartă cu un tînăr. Iar lancea ascuţită şi spada cu tăişuri. era bogat in cai. Este vorba de constelaţia cunoscută sub numele de „Gemenii". în sanctuarul lui Zeus. astfel. frumosul fiu de rege s-a pregătit să plece înapoi spre Corint.A. rostite de Bakchilyde. Tatăl lui Hiponou . de purificare.e. Apoi. iar femeile pe Castor. Tînărul corintian s-a prăbuşit în ţărnă cu tîmpla sfărîmată. ăanţaiori şi poeţi. tînărul fiu de rege a trebuit să-şi schimbe numele ce-l purta. de-atunci. în templul lui Castor t şi Polux. s-au încleştat în luptă şi s-au izbit cu pumnii. prieten cu tatăl său. Dornic să-şi spele crima. în flacără de aur pe altare de murmură saprinde pentru zei carnea cornutelor şi-a mieilor lînoşi. nu mai puţin Corintull avea vitejii săi.amarnic măcinate de rugină. elinii au clădit un faimos templu. trufaşul rege Glauc. Şi cum era din fire cam aprig la mînie. Nimic din gene nu alungă somnul chemat să-mprospăteze inima. Iar caii şi-i hrănea cu fiinţe omeneşti. două. şi aici. Bărbaţii jurau pe Polux. care e înfăţişat templul lui Castor şi al lui Polux. Corabia. cu frînghii. Numai că nenorocul nuţi cată frumuseţea cînd e să te lovească. cîrmuit pe-acel timp de-un rege numit Preţ. şi arde cîntecul slăvind frumuseţea. se mai păstrează. ca să-şi arate măiestria sub semnul dragii prietenii. în oraşul Corint. el a pornit departe. Sclavii stăteau plecaţi pe ramele de lemn. Preoţii au danţat în jurul lui cu suliţi şi scuturi de aramă. în oraşul Tirint. 113 Anteea nu-l văzuse pînă atunci pe tînăr. x. A rămas nemişcat şi fără de suflare. Coifurile lor rotunde evocă ouăle din care se născuseră cei doi flăcăi. Şi alţii aşteptau doar semnul să întindă pînzele cele albe. Poeţii spun că el se-asemăna c-un zeu. în anotimpul parfumat cînd înfloresc migdalii. 13.. cerea unei femei de rang înalt şi nobil să stea cît mai eparte de cel ce ispăşea. Cu ani în urmă. văzu lumina zilei fiul regelui Glauc 3. şi in Si-0 cilia şi la Roma. La fel ca şi Tezeu. pînă-n ceasul plecării. ARGOS SAU SPARTA SAU ATENA au fost eroi vestiţi. spre ţara Argolidei. după datini. Sfîrşindu-se ritualul. A luat cu el merinde în sacii largi de piele şi apă în burdufuri. Pe chinga scutului îşi ţese pînza păianjenul. cum se cerea la drum . a fost supranumit. au răsunat cîndva şi nişte versuri ca acestea." Tradiţia aceasta. şi-a vrut să-şi ia adio de la regele ţării şi de la soaţa sa. din volumul „Lirica Universală". aşezat pe un istm şi-adăpostit de-un munt?. pe nume Hiponou. Ritualul. care ' apare pe boltă în luna mai. pe. Şi.) în acest templu. ca să-i facă mai iuţi 5.

. Prin vorbele viclene pe care le rostise.. Preţ a ales o cale ceva mai ocolită. în mintea mea de fată. şi pentru prieteşugul ce-l am cu tatăl tău şi pentru ospeţia care ţi-am oferit-o. La astfel de cuvinte. Aezii povesteau în versurile lor cum regina Anteea. Şi amîndoi. prea crudul Eros. zvîrlindu-mă în mare. îl duşmănea de moarte pe prinţul din Corint. cînd te-ai purificat de crima săvîrşită în ţara ta natală. Anteea. Belerofon. pe care l-am visat. nevasta lui Tezeu — şi se înflăcărase pentru Belerofon. Şi umerii săi largi şi mijlocul subţire îi dau o-nfăţişare de statuă ciog plită de-un artist iscusit.. şi i-a făgăduit să-ntîrzie trei zile în oraşul lui Preţ. părintele Anteei — să-i ducă un răvaş. tînărul corintian nu putea să răspundă decît că se-nvoieşte. i-a spus regele Preţ. precum eşti tu. Dar. Anteea izbutise să-l silească pe tînăr ca să mai întîrzie la dînşii. Şi-Anteea — înnebunită de dragostea pe care i-o insuflase Eros — l-a conjurat pe tînăr să-l ucidă pe Preţ. cătînd Anteea la fiul lui Glauc. cu toate că era pregătit să urce pe triremă. să mă urc pe triremă şi să părăsesc ţara unde regina însăşi are-un pumnal în mînă.. Prinsă atunci de spaima că el o să arate regalului său soţ cri-ma-nfricoşătoare pe care o urzise. vroia să se răzbune. în timp ce tot palatul clocotea la ospăţ. pare c-a zis Anteea către regele Preţ. i-a glăsuit regina. s-a mîniat nespus ascultînd îmbierea reginei din Tirint. Iar-fruntea sa e lată şi sub ea strălucesc doi ochi. cînd te-am văzut. A poruncit să vină la el Belerofon şi i-a cerut să plece în ţara Liciei6.. Apoi lipi tăbliţei oscdu deasupra şi o pecetlui. Şi încordîndu-şi arcul. mă duc să-mi adun sclavii. trăgîndu-se de păr.Anteea îl învinuieşte pe nedrept Acum. — Atît sînt de jignită. însă Belerofon. Belerofon 61 . să facă nunta-n voie. prin anumite semne regelui Liciei sil scurteze de zile pe fiul lui Glauc. se simte străbătută de un fior ciudat. Ce-i drept. Eros. regina a venit lîngă Belerofon. cu lacrimi în priviri. în Tirint. Dorind sămpace legea veche-a ospeţiei.. regele ţării. nu pot să mai trăiesc. să-i ia în stă-pînire oraşul lui şi tronul. şi să le fie » oaspe în palatul regal. zeul iubirii.. vrînd să-şi răpună soţul. pentru a-l pedepsi.. plin de gelozie. — Iţi cer acest serviciu. minţind fără ruşine. Tu-mi eşti mai drag ca viaţa. fiindcă îl îndrăgise 1 pe fiul lui Glauc. Dar Preţ. Ea nu putea să ştie că n-avea nici o vină. Şi inima reginei se zbate tare. ce-şi caută libertatea şi îşi izbeşte fruntea de gratiile tari. era un om blajin şi nu vroia să calce legile ospeţiei.. Mi-e scîrbă şi urăsc asemenea femei. cu datoria lui de-a-şi răzbuna soţia. la lăsatul serii.. n-a putut sta-mpotriva preacaldei rugăminţi.. Smulgîndu-se cu sila din braţele ei albe. El este drept şinalt ca bradul din pădure. — Tare-s nefericită lîngă soţul meu Preţ. Legea căsătoriei aici e pîngă-rită şi nu mai stau un ceas. unde domnea lobate. S-a dus iute la rege şi a-nceput să ţipe şi să se văicărească. ca două stele. de nu-i dai moartea acestui oaspete atît de ticălos. cînd nu eram regină. am înţeles că eşti acel pe care biata de mine-l aşteptam. Ea îşi uitase soţul — ca altă dată Fe-dra.. încît trebuia dată osînda cea mai aspră. care era un tînăr cinstit şi curajos. Anteea a fugit. în clipa despărţirii. şinvinuirea adusă de Anteea era atît de grea. că el ţesuse planul de a-i răpune viaţa regalei sale gazde. l-a învinovăţit pe tînărul lor oaspe că el îi propusese înjositoarea faptă. pe urmă. precum e păsărică închisă-n colivie. pentru că-l întrecea cu mult în frumuseţe şi. să nu-i citească slova. Eros. îmi voi lua zilele. Astăzi.. tare. cumva.. el i-a rostit aşa : 114 — Deşi nu-i încă ziuă. ce-i ţintesc inima. încît. trăsese o săgeată cu vîrf 1 înveninat în inima reginei. Regele Preţ îl trimite la moarte Atunci regele Preţ se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvapul spre lobate în răvaş îi cerea.

vijeliosul Pegas făcuse să ţîşnească un izvor : Hipocrene 8. Cam pe la miezul nopţii. De simţea o mişcare ca fulgul de uşoară. să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti. lovind cu copita în stînci. n-a izbutit să prindă calul înaripat. s-a dus la altarul zeiţei Atena. cum te arăţi a fi. ca să-l-afle pe Pegas. mai zbura şi pe Acrocorint. Iobate-a făurit la rîndul său un plan7. cu părul alb ca neaua. ca să lupţi cu Himera. care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon. Pirene. dacă eşti unî viteaz. Sîngele-a nouă tauri a curs îmbelşugat. ajungînd flăcăul în Licia depărtată. pe culmea Helicon. unde era-ngrijit de cele nouă muze. Atîta doar că Pegas. al artei inspirate de cele nouă muze. Anteea. dincolo de nori. sus.! un grumaz de leoaică şi două capete. zbura fie-n Focida. i-a povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera. Acolo sorbea apă. — îţi cer.. se socoteau pătrunşi de harul poeziei. măreţului Poseidon. cîndl răsufla. uneori. Cu el vei stăpîni calul înaripat. Pegas e fiul lui. Şi. S-a gîndit mult lobate — ce este de făcut ? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege. Insă Belerofon tot nu se da bătut. răpusă de Perseu. Ba. care era clădit chiar pe Acrocorint. preagingaşele muze. Pe unde trecea ea ni» ramînea nimica. nu poţi să stăpîneşti calul 62 . La izvorul acesta veneau să-şi spele trupul şi să-se-mprospăteze copilele lui Zeus cu voci melo116 dioase. pluti spre Licia. Pegas se ridica. pe muntele Parnas. în schimbul ospeţiei.' tele cel înalt de la marginea mării. calul înaripat. cu-o coadă de balaur. în care-i era scrisă osînda lui la moarte. să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Preţ. îţi dau însă tăbliţa.Acesta luă răvaşul. Trecuse multă vreme de cînd se tot trudea să-l prindă cu arcanul de gîtul încordat sau să-i apuce-n laţul de sfoară o copită. stăpînul din Tirint. şi singur vei afla. a răsunat răspunsul. venind noaptea. lîngă oraşul unde Belerofon văzuse întîi lumina zilei. pînă ce rămînea numai uri punct pe boltă.? scăpînd pe bieţii oameni ai Liciei de groază. ca un fecior de zeu. şi-ţi aduc un răvaş de la regele Preţ. şi-ncălecînd pe el să pornească la luptă0. pe Helicon.! fiară secera mii de vieţi şi pustia pămîntul ? Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească. şi-abia-n a zecea zi lobate l-a-ntre-f bat pe fiul lui Glauc să-i spună : cine este şi de ce a venit ? — Eu sînt Belerofon. feciorul lui Poseidon — cel care izvorîse din gîtul retezat al hidoasei Meduze. putea să spună nu — cînd monstruoasa. Prinderea calului înaripat Pegas Calul acesta. pe care ţi-l doreşti. Aşa. Şi poate tot de-aceea plecau la Hipocrene poeţii din Elada şi.! Belerofon. II ascunse la piept! ca să-l păstreze bine Se urcă pe trirema bucuros de vîntul care sufla din nord. înţeleaptă. Şi chemîndu-l pe tînăr. maij mult. care-l oprea să ia zilele unui oaspe. Din boturile ei ţîşneau. Ce scrie înlăuntru nu ştiuj căci n-am citit. torente-nvăpăiate de foc mistuitor. Şi de se-mpotriveşte zeul cutremurelor. cît a durat ospăţul . şi-a aşternut culcuşul alături de altar. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas. mîndre Belerofon. Aezii povesteau şi cum s-a-ntors eroul în istmul de Corint. Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese] şi unde era scris să i se curme viaţa. a fost bine primit regele lobate. Dar oricîtă silinţă şi-a dat Belerofon. decît pămîntul ars. prin vis i s-a ivit zeiţa-nţelepciunii. fie-n Beoţia. în vuiet de aripe. şi fiica lui. mun-. vreme d«j nouă zile.. izvoarele secate şi oamenii răpuşi. şi ea i-a glăsuit : — îţi dau un frîu de aur.. S-a rugat de zeiţă să-i vinăntr-ajutor cu sfaturi cît mai bune.. într-o zi. dintr-un izvor. voinicul. odraslă olimpiană. şi. sorbind apa rece de la acest izvor. în preajma lui Apolo. i-a spus' lobate. după ce dănţuiau pe verzile coline de-aici. Dar adu întîi jertfă un taur din cireada părintelui tău Glauc. din Helicon.. 8 115 Şi. Pegas. Iar Himera aceasta avea corpul de capră. Belerofon s-a pregătit de luptă.

pe care le duceau cu ei între prăpăstii. simţind că are-n spate un stăpîn hotărît. 118 Pieirea Himerei Pegas i s-a supus. calul înaripat. s-a îmblînzit ca mielul10. luptînd cu-ndrăzneală zile nenumărate. era un frîu de aur. i-a mai cerut să-ndure încă trei încercări. Şi ce să vezi ? Pe lespezi. După lupta aceasta. călare pe Pegas. parcă fără sfîrşit. Nici unul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. împrăştiind în jur duhori otrăvitoare u. în valuri. trimiţînd o ceată de războinici :— cei mai vînjosi din ţară — să-l prindă pe erou într-o pădure 119 deasă. Sculîndu-se în pripă. Iar flăcări izbucneau. flăcăul i-a azvîrlit. Şi iar Belerofon a fost silit să-nfrunte moartea a patra oară. şi-a-nceput să pîndească. a cercetat în preajmă. pînă la sfîrşit. a adus întîi jertfă un taur. şi în ţara pe care-o stăpîneau vitezele amazoane. călare pe el. s-a lăsat la izvor calul aşteptat. lui Poseidon . urmînd acea scrisoare. Plumbul i s-a prelins adînc în măruntaie. Cătînd din înălţimi. Săgeţile curgeau în rîuri din văzduh. deodată. asemenea lui Zeus. Belerofon a tras spre monstru o săgeată. Belerofon. Belerofon s-a-ntors în ţara Liciei. Mai luptaseră ele cu Heracle. pînă-n cer. N-a stat prea multă vreme. pe care-o adusese însuşi Belerofon. dar vreun duşman zburînd pe-un cal înaripat nu mai văzuseră. le-a înfrînt şi le-a gonit pe toate. ce se chemau solimi. gurile-nflăcărate.aşe şi jefuiau prin sate.. sărind cu sprinteneală. Pegas. Părea o dată capră. sau se tîra pe jos cu trupul de balaur. el a văzut Himera. Belerofon. flămîndă. zvîrlindu-le în mare. L-a mai trimis să lupte cu un neam de tîlhari. Belerofon atunci. încît simţea dogoarea soarelui călător că îi mistuie trupul. Să-l lege în curmeie şi-apoi să-i taie capul. a tras voios de hăţuri. şi. la fel ca o leoaică. I se părea că este tot pradă unui vis. primejduin-du-şi viaţa. cînd Pegas cobora pînă deasupra mării. dăruit de Atena. căci luneca-n abisuri. Se desfătau o vreme. cu calul. Dar lupta era grea. Amazoaneleacestea puseseră la cale s-atace Licia şi s-o înece-n sînge. Luau orice avuţie şi hrană şi veşminte şi mai ales copile. A căzut ca un fulger în cuibul de tîlhari. lovindu-i cu săgeţi care nu-şi greşeau ţinta. căci odrasla lui Tifon era înşelătoare. Calul s-a repezit îndată către slavă. Himera a urlat şi a deschis. din munţii Liciei. Zbura atît de iute.înaripat. şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira Himera. zburătorul. Văzînd el că Himera e tot mai îndîrjită. şi dintre nori. a căzut la pămînt. i-a zdrobit pe vrăjmaşi. Tezeu . însă Belerofon avea la cingătoare — învăţat de Atena — trei ţepuşe de plumb. Ei năvăleau în vale şi părăduiau totul. Şi iar urca spre ceruri. I-a sărit în spinare şi. Dobîndind biruinţa şi scăpîndu-i pe oameni de spaima monstruoasei odrasle a lui Tifon. chiar lîngă aşternutul unde dormise el. cu vîjîit de aripi. Astfel. s-a repezit în munţi. a nimicit cu totul neamul crud de solimi. Trezindu-se din vise. şi cînd nici nu gîndeai răgea asurzitor. Dar nu s-a-nspăi-mîntat. Belerofon îi cere socoteală lui Zeus 63 . le-a ieşit înainte. Dădeau foc la or. Lupta s-a şi pornit. Belerofon ţintea dihania în coaste. voinicul i-a cerut regelui învoirea să plece spre Corint. lobate l-a pornit.. mult mai primejdioase ca lupta cu Himera. lobate a urzit o cursă. Dar. după ce săvîrşise atîtea vitejii. şi odrasla lui Tifon. gata ! — i-a şi pus frîul. apoi le ucideau izbindu-le de stînci. pe urmă. neînfricoşat. după o luptă crîncenă. ce străbătea în goană regatul lui lobate — iâsînd în urma ei pă mîntul pîrjolit. ţepuşele de plumb. censpăimîntase lumea. în gurile deschise. şi. Şi cu îndemînare. în capetele hîde sau coada ei solzoasă. Dar bătrînul lobate. sărind din ascunziş mai repede ca vîntul. Şi poate că Himera l-ar fi răpus pe tînăr pînă-n cele din urmă. trîntind pe călăreţe îndată la pămînt. că nu vedea flăcăul nimic în faţa lui.

ce se chema Isandru. Artemis. zeii. fiul lui Glauc. cu aripile-n vînt. la fel. După credinţa veche. Note 1. Şi firul vieţii sale a fost tăiat curînd. Oraşul Corint fusese întemeiat de către regele Sisif. rămas cîrmuitor în locul tatălui său. era fiul lui Egeu. să stăpîneşti tu singur Licia cea bogată. A căzut în Corint. îţi dau şi jumătate din toată avuţia.. zeul mărilor. 7. a hotărît să urce cu Pegas în Olimp. A mai trăit puţin. Calul fusese creat de Poseidon. Şi-a poruncit lui Hermes să se schim-be-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas. In felul acesta Hiponou. Mai mult. Belerofon. în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi. a fost la rîndul ei înşelată de Zeus. în două. în Licia. care aleargă cu coame pe spinare. Istmul se află între Marea Egee şi Marea Ionică. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică. Laodomia. 2. Eroul cojintian. cine biruia moartea. Ares cel zvînturat. A trîntit călăreţul cu fruntea spre pămînt. Licia. a ţintit-o cu arcul . sub bolta albastră a cerului elin. la poalele muntelui Acrocorint. Dar. şi-n oraş i-au făcut statua lui călare. tot ea să ispăşească.î.. după atîtea lupte şi-atîtea încercări.. Corint şi chiar în alte părţi. fie. şi şi-a vîrît pumnalul. în herghelii.Regele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc. Să-i ceară socoteală preatrufşului Zeus — de ce-i obijduieşte mereu pe pămînteni ? A-ncălecat pe calul înaripat şi alb. Pe lingă aceasta. oamenii l-au cinstit ca pe un semizeu. Tezeu. şi prefăcut în stea 14. Fiica. pe calul său ca neaua. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai. din porunca lui Zeus. în cîinoşia lui. Poseidon. o soră a Anteei. s-a învoit să fie ginere lui lobate. de durere. 120 Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decît zeii şi mult mai îndrăzneţ. Insă. a venit rostogol. ţinut din Asia de sud-vest. Aici era citadela-acropola-Corintului. El este o întruchipare a mării. Cînd a pierit şi calul. A cîrmuit o vreme-n Licia liniştit. n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mîhnirea . Iar ţara Liciei o-mpart. săvîrşită de Zeus. Numele Glauc s-ar putea tîlcui prin azuriu — aşa cum este apa golfului de Corint. Şi astfel a rămas acolo-n Licia. după moarte-mi. nespus de mult iubită de părinţi şi bunici. cel destinat lui Preţ. i-a doborît feciorul. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon 12. la nesfirşit. Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate. In pădurea Creneea. după moartea lui. Era un semn că zeii îl socotesc curat. şi i-a grăit aşa : — Belerofon. după ce acesta fusese aruncat în Tartar. şi-a trimis-o-n Infern.. Glauc era fiul regelui Sisif. 3. i-au ridicat de-atunci un monument de piatră. El era o personificare a valului. în luptă. acela pe care Zeus îl aruncase în Tartar. este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brîu larg de ape tot istxnul de Corint. Iar suliţa sa lungă. fie la revărsările ei. în inima pe care i-o-nveninase Eros. Iar Pegas. în timpul furtunilor. spre Olimp. prea geloşi. cu capul sf ărîmat şi mintea rătăcită. urmînd ca. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea'sumedenie de victime omeneşti. scînteia prin văzduh. 5. mîniată că s-a-nsoţit cu Zeus. De la această întîmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scri sorile lui Belerofon". din istmul de Corint. Îndată s-a smucit. fără voinţa ei. a fost silită să-i nască şi un prunc . numită Filonceea. de vrei. calul simboliza şi el valurile mării. a fost urcat pe boltă de tatăl lui. 64 . Se pare că şi Zeus s-a-nspăimîntat. îndîrjit. iar pentru fapta asta. spre ţărm. bunăoară. de trei ori. şi-a zburat spre Olimp. obligîndu-l să urce. au coborît asupră-i din nou nenorocirea. cînd înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede am barcaţiuni. cu suliţa în mînă. o stîncă pe coastele unui munte. fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă. cu vîrful de aramă. Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie. care personifica Marea Egee. 121 6. urma a fi scutit de orice bănuială. cînd omu-i fericit. Adînc mîhnit eroul de urgia cerească. mai ales. Şi regele lobate a poruncit să vină copila sa mai mică. văzîndu-l pe viteaz cum se urcă. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros I. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. mărire şi respectat de toţi. din slavă. 4.

unde o aştepta Apolo. în „Olimpicele" sale. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Măria Bojardo. pe jumătate dezvelit.8. Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice. pe care le rosteau în cor muzele.. în aventurile lor. cel ce face să-ncolţească pe glie. Vă-nchipuiţi ce-a simţit fata. cînd s-a trezit copila din vraja zeului Apolo. Pegas. lîngă Apolo au venit şi toate cele nouă muze şi se-ntreceau-care de care să cînte mai armonios. erau întruchipate în cel mai frumos zeu. unde este înfăţişat Belerofon. graţioasă. Amurgul o învăluia într-o mantie albăstrie. umplură ochii lui Apolo cu o lumină pătimaşă. s-a văzut'j singură-n poiană. pe fata regelui Flegias — stăpînitor peste lapiţi. Coronia.n. s-a-ndreptat către pala-t tul regelui. în faimosul său poem. Ba. 12. al II-lea î. A lăsat doar să-i cadă lira pe pajiştea înmiresmată şi a cuprins-o pe fecioară.. Iară lumina albă şi căldura plăcută. Apolo o amăgeşte pe fiica regelui Flegias Şi acest zeu frumos şi tînăr zări. care i-a dus. în timp ce fata. Soarele ce răsare în zori deasupra mării.. Braţul molatic ţinînd vasul. umplea o amforă cu apă. 14. 13. cu chip însîngerat. dealtfel. spre izvorul muzelor. soarele care dă lumină şi căldura. fără suspine. călătorind prin cer pe un cal înaripat. ce-i desfăta" obişnuit numai pe zeii din Olimp. prinsă-n vrajă. Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens. pînă ce a văzut în faţă o poieniţă smălţuită cu mii şi mii de flori bogate şi în culori şi în miresme.. tot ceea ce este monstruos pînă la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pâ-mîntească. Şi el purta o haină scumpă. Un vînt subţire tiuia printre copacii clin pădure şi florile îşi plecau fruntea. sămînţa. „Orlando innamorato". pierzîndu-l pe cel antic. la fîntînă. a scăpat amfora din mînă. Şi amfora s-a spart pe pietre. Această întîmplare a fost cîntată după vechile legende de poetul elin. cu ochii ţintă la Apolo. purtînd numele legendarului cal înaripat. ca ameţită. ' Şi-a mers . odată. însoţind lira cea duioasă. fiicele lui Zeus. Sensul acestei alegorii era că. avînd în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii. şi-nverzeşte copacii. să soarbă inspiraţii din unda de cleştar. Pe pletele cîrlion-ţate avea o panglică de aur şi pe spinare ţinea arcul. Din depărtări se auzeau cîntările armonioase. dăruită de soare.. lovind stinca cu copita. — Unde ţi-e amfora cu apă ? Spune-mi de ce-ai întîrziat ?. urau tristeţea morţii şi aminteau în silă numele lui Tanatos. şi pe Perseu şi pe Belerofon. Muzele se chemau şi ele uneori pegaside. după legende. îşi înstrună pe dată lira şi începu să sune dulce. fiul lui Poseidon şi al Meduzei. urmînd cîntarea minunată. Fata. alţii zburători. de parcă ar cădea din slavă. a-ntrebat regele Flegias. şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi. ASCLEPIO 122 ELINII IUBEAU VIAŢA. 9. Apolo cel cu arcul strălucitor de aur.. păşea domol pe iarba udă. tot mai spre inima pădurii. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. plîngînd încet.i cutul basm al lui Ion Creangă. Si în folclorul nostru eroii dobîndesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii. 10. care sclipea mai să-i ia ochii. In schimb cîntau.. a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. Aici i-a răsărit frumosul fiu al lui Zeus şi al Letei. se înalţă glorios şi coboară în asfinţit. în veac de veac. în cinstea nunţii lui Apolo cu fiica regelui Flegias. în greceşte Pegas însemna. aşa cum este Himera bunăoară. Zeul nu i-a răspuns nimica... Hipocrene s-ar putea tîlcui prin „izvorul calului". Coronia. în palatul Spada din Roma. 11. Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea. aciuite adesea în locuri mlăştinoase. "Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunos. tot izvor. El se ascunse-ntre copacii unei păduri alăturate. Belerofon — ca Perseu şi Heracle — este un erou solar. Pindar.. auzind astă melodie. pentru că se strîngeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţîşnească calul Pegas. Tîrziu. Este vorba de constelaţia. Coronia pe nume. stîrpind boale şi mo-limi. soarele.. 65 . un basorelief din sec. umărul neted şi rotund.e. parcă deodată veştejite. în zbor. unii ştiind să grăiască oamenilor. 123 — Cine eşti tu ? a şoptit ea. lingă calul său Pegas. în imnuri. a mers printre copaci. Se mai găseşte încă şi astăzi. auzind viersul lui Apolo. cu arcul sau suliţa în mîini. Coronia a stat uimită. Şi ochii tăi de ce sînt uzi de lacrimile deznădejdii ?. talia subţire.

. Şi glasul tău să fie aspru şi să trezească-nfiorare. se drăgosteşte pe pămînt cu un flăcău venit din lume ! Zeul. s-a cătrănit pe loc la pene '. — Sînt bucuros ca să-i fii mire Coroniei. Şi dragostea a lăsat rod. treci lîngă Ishis.. m-ai lăsat pradă deznădejdii. şi ar fii vrut să verse lacrimi. L-a smuls fără să-l vadă nimeni dintre cei ce erau 66 .. a spus Flegias către Ishis. un corb. care te-ai învrednicit să-mi fii-ntr-o bună zi soţie.. a murmurat îndurerată : — Apolo. Coronia. se clădea rugu-n vremea asta. Zeul şi-a amin. gemînd... văzînd-o pe Coronia că se alătură lui Ishis. a plecat în călătorie cu soaţa sa şi cu copila. Te învoieşti ?. lucind ca focul prin văzduhuri. mai înainte. A spus părintelui său tot. îr sînul meu adăpostesc tot ce-mi era mai drag pe lume. ştiu că eşti bogat. din alb precum fusese.. Umbra Coroniei plecase. Coronia. S-a făcut galben şi a zvîrlit încolo lira. lăsînd-o singură-n poiană. tot el i-a rătăcit simţirea. făcînd farmece.. pe ţărm. zei necruţători !. Ai cai nenumăraţi acasă. şi el.. Şi în sfîrşit. m-ai ucis ?". S-a făcut negru ca mormîntiil şi glasul lui s-a preschimbat. a pierit. a smuls copilul încă viu. a şi zburat către Olimp şi a pîrît-o lui Apolo : — Soţia ta. să-şi potolească remuşcarea. Dar vreau să ştii. — Nu are nici o-nsemnătate c-a fost soţia lui Apolo ! a spus tînărul arcadian. Atunci. Corbul era cu pene albe. nu peste multă vreme. Coronia. Ia trupul moartei lingă sine şi se sileşte să-l învie.. Cum. care-a cerut mîna copilei.. a strigat tatăl. tu m-ai amăgit. Apolo. Pe rug era urcată fata cu trupul rece. la urmă.. ridicînd ochii spre cer.tit că fata poartă în sînul ei un prunc. Tu. iubite. Iar ca ruşinea îndurată de casa lui să i se uite. Dar nu putea. a ţipat iar spre-Apolo corbul. Săgeata a pornit din arc. odrasla ta mult aşteptată.. tu ce-ai adus această ştire ! La pene să te înnegreşti şi să vesteşti deacum-nainte doar moartea şi nenorocirea.. cu ochii aţintiţi spre ceruri... Fata mea o să fie mamă. — O. s-a-nfăţişat un tînăr vrednic. ca într-o mută întrebare : „De ce. şi s-a înfipt în pieptul fetei. Coronia a scos un geamăt şi. Zeii n-au dreptul şi nici puterea de-a vărsa lacrimi vreodată! Aceasta-i lucru omenesc. Tu. — Coronia s-a stins din viaţă !.. împietrit. Micul Asclepio este salvat şi dat în grija centaurului Hiron « în Epidauria. — Fii blestemat. neştiută. însă zadarnic mai înfl cearcă să-i reînsufleţească pieptul. era gelos. minune negrăită. zburînd pe spuma unui nor. Apolo se bătea cu pumnii în pieptul său divin.. vrei să mă uiţi pentru un om ?. şi focul îi mistuia corpul Coroniei sacrificate. deşi o părăsise pe fata regelui Flegias. şi împreună se-ndreptau către Infernul mohorît.. a pus în struna lui săgeata cea mai tăioasă dintre toate şi a ţintit-o-pe Coronia. cîntat zeul Apolo cu lira sa mîngîietoare. soţia ta.. era şi-o pasăre. Dar nu-mi iei viaţa numai mie. Zboară şi piei din calea mea. i-a rostit zeul. A început de-atunci s-anunţe numai furtunile şi moartea. A prins însă-ntr-o clipă arcul . — Mori... Şi-mi vei plăti căsătoria cu caii tăi. că primul soţ i-a fost Apolo. nu V£ rămîne. îşi înţelege toată vina şi se grăbeşte spre pămînt. Rugul ardea cu vîlvătaie. a spus Flegias. însă. Corbul. Venise Hermes să o ia. şi.. lăsîndu-şi barba albă-n piept. trădătoare ticăloasă ! a grăit zeul cu mînie. S-au dus spre Epidauria. rege. zeul Apolo se dumireşte c-a greşit.. s-a auzit un ţipăt slab. Vă trebuia încă jertfă !. cu nici un chip. El venea din Arcadia şi purta numele de Ishis. Cînd văd un hoit corbii sadună şi croncănesc ca sub blestem.Iar fata a căzut pe lespezi. Corbul pîrăşte pe Coronia şi zeul o ucide Aici. ungîndu-l c-un balsam ceresc. un oraş care sentindea pe lîngă marea argiană.. vreau să ştii că fiica mea. Şi regele a poruncit să i se afle fetei sale numaidecît un mire vrednic. tu arunci săgeata ?.. în marele-ţi ţinut lapit. Vrea 125 să împiedice destinul. Şi poate mai rostea sărmana şi alte vorbe către slăvi.. 124 Numai că-n acest timp. Şi cum. dar moartea s-a grăbit să vină şi să-i îngheţe pieptul cald. desigur.. şi-acum tot.. — Mă învoiesc.. cum spun poeţii că erau în vremuri depărtate corbii . Cum i-a. printr-o vrajj. Nu mai era decît puţin. pe ţărmul unde vorbiseră cu toţii.

Slujba ce se făcea aici era de lecuirea bolii Asclepio. putea să vindec™ bolnavii cu fel de fel de buruiene. centaurul luase băiatul şi îi făcuse pat de fîn. nevinovată. să soarbă sucuri de măcieş şi alte fructe de pădure. s-a mîniat'i peste măsură de moartea dată fiicei sale. s-a răspîndit în toată lumea. prin săgeata necruţătoare a lui Apolo. Cum ţi-ai numit însă flăcăul ?... în acest templu. Dar înainte de-a cădea. ţi-l dau pe-acest copil scăpat din flăcări prin minune. l-a aţintit şi pe Flegias. şi-avea cam unsprezece ani. blestemul meu. în legendă. Te ridici peste olimpieni. Dar nu trecu nici un minut şi. tropotind peste munţi. blestem de tată. plin de comori. s-a îndeletnicit. de multe. încît se pustia Infernul. iată. care-şi încredinţase fiul centaurului înţelept. — Mă voi sili. acolo unde era templul împodobit. Ducea un fir de iarbă-n gură. şi-Asclepio se străduia să le aducă uşurare... Tartarul rămăsese gol. călăreţii şi. pe care tu ştii să le vindeci.. — Asclepio. Nu am alt nume pentru el... Şi. cu arta grea a hirurgiei. Feciorul zeului luminii. cenuşă. a crescut mare. să-l facă pulbere. Şi pentru încercarea asta să-nduri şi alte suferinţi. a zburat pe un nor de aur..de faţă. El avea. Nu mi-a rămas decît feciorul să îmi aline întristarea. — Să-i zicem dar Asclepio2. amarnic. Pentru că eu i-am ucis mama.. Veneau acolo mii şi mii.. cîndva. Tocmai se întorcea şi zeul. felurite boale. în acest fel. Capul i s-a sfărîmat de stînci. Aici se grămădeau bolnavii în faţa porţilor deschise . el s-a-ntărit. şi sînt mîhnit. să-l mistuie. Cînd a văzut toată ruina şi pe Flegias cu oştenii. Oastea lui a-nceput să fugă. A strîns oştirea. 126 Punînd îndată o săgeată în arcul său scânteietor. Şi s-a-ntîmplat. Asclepio băgă de seamă ce fel de iarbă adusese şerpoaica să-şi învie soţul.. îi dase. pe-o culme. bătrîne Hiron. L-a strîns în braţe ca un tată. sub părnînt. se spune. O adună plin de răb127 dare. văzu în drumul său un şarpe. se ivi şerpoaica — perechea şarpelui ucis. cînd a-nceput să lecuiască — întîi cu arta învăţată de la centaurul bătrîn. să vadă bine ce fel de însuşiri avea.... să-ţi împlinesc această voie !.. i-au ridicat un templu mare. dornici să-şi caute vindecarea. Fie să-ţi vezi şi tu copilul ars în cenuşă ca şi mine. deşi eşti pămîntean ca noi. Cu acest fir atinse limba şarpelui ce zăcea zdrobit. Legendele spuneau că el ar fi-nviat atîţia morţi. Chiar de eşti zeu nemuritor. apoi prin iscusinţa sa — pe muntenii din Pelion. nevăzut. Şarpele se descolăci şi repede îşi dete duhul. ca mai-nainte. Ei trimit boli şi suferinţe. scăpînd pe-o mulţime de oameni. arcuri şi suliţi ucigătoare au pornit cu toţii-n Delfi. şi. în peştera-i încăpătoare. Şi a răspuns centaurului : — îl voi numi : Cel ce alină. mergînd. PelionJ Aici era o văgăună adîncă. Febus-Apolo. după un timp. unde tu vei fi cinstit mai mult ca zeii. tămăduind de multe boale pe oamenii ce merg la el. — Ţine. Zeul a stat puţin pe gînduri. Făcu din ea un leac anume. Asclepio-l iovi c-o piatră. Şi mulţi dintr-înşii şi-o găseau. se povesteşte.. drept pe un munte. din gelozia mea nebună. pe care le căuta el însuşi acolo-n munţii Pelion. Peste centauri era rege unul mai înţelept ca toţlB căruia i se zicea Hiron. largă. Şi-n Epidauria. a rostit zeul spre centaur. îi ziceau ei.. Tatăl Coroniei — cu oastea — a jefuit templul acesta şi i-a dat foc.. O cercetă.. şi să doreşti să ţil răzbuni.. la un bolnav... a răspuns Hiron. se mai spune că regele lapit. S-a făcut priceput în toate . unde trăiau mai mulţi centauri. Flegias. De-aceea îţi vom ridica un templu mare.-n loc de lapte dulce. un lucru neobişnuit. răcoroasă. Regele a căzut din şa. rostogolindu-se pe vale. Vestea că fiul lui Apolo este în Epidauria. Tu să mi-l creşti cu multă grijă şi să mi-l faci un om de seamă. aţîţînd focul ca să ardă cu vîlvătăi pînă la cer. te va lovi. al zeului cu arc de aur.. s-a învoit la rîndu-i Hiron. Oamenii cei căutaţi de moarte fugeau în Epidauria şi se rugau plini de nădejde : 67 .. tu nu eşti un erou de rînd. care erau pe pragul morţii. regele pare c-a strigat : — Blestem să cadă-asupra ta !. sălbatici. s-a supărat din nou. Fiul zeului luminii începe sâ vindece boalele Pe cînd se petreceau acestea. Acesta prinse la loc viaţă şi amîndoi pieriră"într-o gropiţă.. Şi chiar Cîmpiile-Elisee nu mai primeau destule umbre. Şarpele i se-ncolăci pe băţul de călătorie. multă iscusinţă. înarmaţi cu săbii.

. a răcnit Zeus. rînd pe rînd. care o să-i întoarcă viaţa. Da. Poseidon şi Atena . s-au adunat ca să-l jelească şi să-i cinstească amintirea. — Ce se întîmplă-acolo.. se străduia să dea iar zile unui voinic. unde putem zîmbi în voie.. şi fetele : una Higieea.. Ce s-a petrecut ? a rostit Zeus mîniat. împreună cu Poseidon. ar fi vrut să-i şi răpună pe toţi ciclopii făurari. văzînd pe fiul său murind sub fulgerele olimpiene !. la fel ca şi pe mama sa. şi nici un zîmbet n-a-nflorit pe faţa mea. Nimeni. scos din fire. şi vigoare. Asclepio a fost şi el urcat pe boltă sub forma unei constelaţii. lecuin-du-i chiar de boli. Tanatos. ca să îi soarbă răsuflarea. Ba. a prins în mînă un mănunchi de fulgere nimicitoare şi le-a zvîrlit în Atica. precum cîntau poeţii.. pe ţărmurile Aticii. fiu al zeului Apolo.. Şi-ntr-adevăr. a răspuns Hades. Asclepio a rămas mort. care dau pămîntenilor şi tinereţe.. Hades a vrut să-i ia şi umbra şi s-o arunce în Infern. i-acolo. Şi Hades. Ei trebuie să-mbătrînească . Atunci. neapucînd să spună celor din jur cum pregătea acela băuturi din ierburi. Să stea acolo cu Tantal şi cu Sisif şi cu ceilalţi... ucis din uneltirea Fedrei. Ii toarnă-n gură băutura. Hades cere moartea lui Asclepio. şi Zeus s-a înduplecat. şi-au încercat să se răscoale contra stăpînului lor... Iar Zeus. feciorul regelui Tezeu.. pe care lam trimis anume.. Mă faci să rîd. Şi pe Heracle l-ai uitat şi pe-alţi eroi asemeni lui. făcîndu-ne] 128 1«8SWR- ades de rîs spre mulţumirea şi folosul netrebnicilor muritori ? Asclepio mai mult ca toţi a născocit.... care se chinuiau de veacuri. Oamenii vor să dobîndească. dar Hades. Şi-Asclepio'le dăruia miraculoase băuturi care-i făceau nemu ritori.. Zeus.. Zeus.. — Aşa e.. încît s-a clătinat Olimpul şi cerul tot şi-ntreg pămîntul scăldat de mările adinei. O !. ca osîndă. Zeus ? Ce mai spui ?. medici vestiţi în marele război din Troia 4. Blestemul regelui Flegias îl lovea astfel rînd pe rînd — căci Zeus i-a pedepsit fapta. făcîndu-l simplu salahor.. cu alţi trei zei nemulţumiţi : Hera. şi geniile infernale se jeluiau necontenit. tocmai a ridicat un mort. leacuri. tare supărat. iară tu.. dă-ne şi nouă să sorbim din sucul fermecat al vieţii.... cînd a zărit asta. îl va scăpa de-mbrăţişarea înaripatului Tanatos... lovind cu sceptrul într-un nor. le dăruieşte nemurirea. Şi-acum... Nu mai mor oameni ? Pentru ce ? Destinul lor e hotărît. cel cu aripi negre. urmîndu-i mai departe calea. nemurirea şi tinereţea veşnică. Mai bine e pe lumea asta. a zis Hades. ca răzbunare. Aşa. în acea clipă.... tu. şi doi băieţi. Ce ? L-ai uitat pe Prometeu ?. Insă a mijlocit Atena pe lîngă tatăl său ceresc. la fel cu zeii. iară cealaltă Pana-ceea. s-a urcat pare-se-n Olimp sau l-a eh mat numai pe Zeus : — Lumea am împărţit-o-n trei : Poseidon apele din mări. a trebuit să-nalţe zidul unei cetăţi. Epioneea 3. fără să fim pîndiţi de Hades. Soţia lui. fără supuşi şi fără sclavi ?. — Cum asta ?. — Cum ? Unde e ? Să-l văd şi eu. Nu vrem să fim nici unul pradă zeului morţii cel hapsîn. II văd şi eu ! a grăit Zeus îndîrjit. Numai că tu şi cu Poseidon v-aţi luat ce este mai plăcut.. Focul ceresc l-a mistuit..— Tu. Ba. Asclepio a fost lovit. şi-apoi să piară. e tot ce este sub pămînt.. Nimeni — auzi.7 Şi oamenii se bucurau de leacurile dăruite de-Asclepio în1 templul său. zeul mohorît. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc. Să stăpînească şi-n Olimp... mare Zeus ?. dar.. ce-n atelierele divine făureau fulgere lui Zeus. socotind ziua şi noaptea numai morţi.. sus ? Cine-i netrebnicul acela ce-i fereşte pe pămînteni să nu mai cadă-n gheara morţii ? Ce-o să na facem în Infern. pe care-a risipit-o vîntul şi a spălat-o apoi ploaia. dacă nu mai coboară nimeni ? Dacă rămînenf numai noi.. — Destinul zici ?. de cînd mă ştiu... — Uite-l..i Acum nu-mi mai rămîn nici umbrele de pe pămînt. se povesteşte c-Asclepio.' Eu stau în bezne. numită Troia.. Ei. poate şi-n Tartar. mărite Zeus . el s-a unit. 130 68 . N-a mai rămas din el decît o grămăjoară de cenuşă. şi. care-au călcat poruncile destinului ne-nduplecat şi ale zeilor cereşti. Cum s-a-ndurerat Apolo. nimeni nu vine în Infern !. lui Hipolit.. ai rămas stăpîn pe cer şi pd Olimp. cu mintea lui iscoditoare. ce spui. S-a dus.

jocuri. urmînd drumul lui Asclepio. Epioneea înseamnă Uniştitoarea — pe greceşte. oamenii din antichitate legau direct mijloacele de vindecare cunoscute pe atunci de forţa solară. lupi hămesiţi şi vulpi 69 . Dar fructele şi grî-nele nu ajungeau aproape niciodată pentru hrana celor de jos. din tot Olimpul. Cos. chiar ape minerale. dar unele s-au dărîmat şi altora li s-a schimbat destinaţia. cîteodată. nici un zeu n-a avut atîtea temple şi opere de artă. ba şi un teatru renumit. altare şi statui. reprezintă pe fiii soarelui.. picturi. prin care elinii îşi explicau culoarea neagră a penelor sale. sanctuarele lui Asclepio aveau de fapt un caracter laic. fără lumina şi căldura soarelui. Deşi-i rugau pe zei să le dea roade !. străjuitori ai templului. în Pergam şi în alte multe locuri. Cel mai măreţ din toate acestea era în Epidauria. monumente. Ea este nelipsită în grupurile statuare. a bătrîneţii şi morţii. Romanii au derivat din numele lui Asclepio pe acela. Aceasta era povestea corbului. Iar Panaceea se tilcuieşte prin cea care lecuieşte total. Trăiau peacolo căprioare subţiri şi iuţi şi mlădioase . în limba greacă Asclepio înseamnă alinătorul. care se pot vindeca pe ei înşişi. 5. prin priceperea şi forţa lor omenească. MELEAGRU POVESTEA DESPRE EROUL MELEAGRU se-ncepe într-un ţinut numit Etolia. cu barbă şi cu o faţă gînditoare. Artistul l-a creat încărcat de preocupări. Asclepio-Esculap este înfăţişat aici ca un om matur. udat de rîul Aheloul1. iepuri cu blana cenuşie . a dat în limba noastră cuvîntul igiena — igiena necesară pentru menţinerea sănătăţii. Asclepiazii. Este lesne de înţeles de ce elinii au dat acestui legendar întemeietor al artei medicale nimbul de semizeu şi. truda atîtor învăţaţi. alergări. cel care poate să vindece durerile. ce se numeau asclepioane 5. nici măcar să răsară. Templul avea grădini splendide. i-a lecuit pe oameni faimosul Hipocrat. acestea n-ar fi putut să crească. socotit întemeietorul medicinii ştiinţifice. Deşi munceau cu îndârjire !. Nu se putea intra în templu decît bine spălat. pe oameni. O copie după statua lui Trasimede se găseşte şi astăzi la Atena. fără intervenţii divine. pricinuite de forţele naturale pe care le reprezentau olimpienii. Iar cei obosiţi sau bolnavi la minte erau trimişi să se distreze în teatrul din Epidauria. Prin persoana legendară a lui Asclepio. Clinele era simbolul fidelităţii datorate de medic bolnavului pe care-l îngrijeşte. 8. mai cunoscut. de Esculap. cîte i-au ridicat elinii acestui drag lecuitor. împotriva molimelor oarbe. El pare că îşi frămîntă mintea ce noi mijloace ar mai putea găsi pentru lecuirea suferinţelor oamenilor. erau un fel de sanatorii ale antichităţii. medici care au însoţit oştirile în războiul troian se numeau Mahaon şi Podaliro. şi îngrijiţi cu devotament. Dealtfel. 6. erau primiţi de asclepiazi. chiar de zeu. Fără îndoială că templele se aşezau prin locuri unde se găsea aer foarte bun şi. Alţi suSerinzi urmau să facă şi exerciţii corporale . alinătorii suferinţelor. adică sănătatea. ţinînd într-o mînă şarpele. Iar Asclepio în sine este simbolul biruinţei nobilei ştiinţe a medicinii. unde se adunau elinii la sărbători strălucitoare de două ori în zece ani6. s-au clădit apoi sute şi sute de sanctuare şi temple mari. Bolnavii ajunşi în asclepioane erau puşi la un regim de hrană foarte chibzuit. In acest ţel. copila cea mai dragă a zeului era Higieea. 4. Norocul lor era doar unul : prin munţii ţării etoliene umblau sălbăticiuni destule. Jar şarpele întruchipa pentru cei vechi reîntinerirea. şi chiar în efigii şi monede. O Imagine artistică. creată tot de oameni. 2. paşii progresului în ştiinţă.Spre slava lui. uneori. capele. pînă astăzi se spune şi la noi că „unde intră soarele. şi în cealaltă un baston. basoreliefuri. El şedea pe un tron. Higieea. de aici termenul de „panaceu". în marile galerii de artă din Leningrad. Acest ţinut muntos era sărac. care era bogată-n grîne. unde sînt ape de izvoare7. Opera aceasta întruchipează mai bine decît altele efortul medicinii. unde şi aerul e proaspăt. Iată de ce. ce se poate 131 căpăta prin leacuri. grăitoare în acest sens.. şi asclepiazii primii medici. Aici bolnavii. Aceste temple şi sanctuare erau clădite pe-nălţimi. precum se ştie. La Epidauria se găsea şi statua făcută de artistul Trasimede. 7. o avem în statua care se găseşte la Ermitaj. Bastonul ne arată că medicul trebuie să-i viziteze necontenit pe suferinzi. Dealtfel. stele votive. Soter — adică salvator. cum făcuse şi-Asclepio 8. pleacă doctorul".. împodobite. S-au găsit pînă acum cam trei sute de asclepioane — temple închinate acestui legendar vindecător al omenirii. La Cos. La picioare avea un cîine.. 3. pe care lumea de-altădată l-a mai numit. de Ungă tatăl său. Cei doi. cînd veneau. Igiena juca un rol mare. plantearomate şi livezi. Note 1. Ele au fost însă cu siguranţă si mai multe. Ei vedeau şi puterea lecuitoare a unor buruieni şi ştiau că. afară de-o fîşie de pe coastă. care-l înfăţişa pe Asclepio-Esculap ca zeu al sănătăţii. Astfel de asclepioane au fost la Atena.

Fără să amintesc de alţii. nu ne dă oare nici un sfat ? Nu ne ajută la nevoie. Şi răgete scotea cumplite. eroul din Atena . îi dăruise un lăstar. Piritou. Iason din Iolcos şi Iolau. fiica lui Zeus şi a Letei. trecînd pe-acolo. Aşa se mai sălta mulţimea din foamete şi sărăcie. văzînd atîtea avuţii de roade ce trebuiau strînse. Din botul său curgea o spumă care-i albea pieptul puternic. — îngăduiţi-mi. Le-a aprins focuri pe altare. ce-nfricoşau pe etolieni. aurite. Strugurii.. după ce-a călcat holdă cu holdă sub picioare. urmaşă a mistreţului răpus în luptă de Tezeu 3. ce-i ocrotea pe agricultori. 133 Artemis trimite mistreţul în Calidon Şi cum să uiţi tocmai de ea în ţara unde vînătoarea era un meşteşug de seamă ? S-a mîniat grozav zeiţa şi n-a stat mult să se gîndească. Şi viţa se-nsorea pe coaste. Poporul fuge şi s-ascunde în Calidon. le privesc şi jalea le îneacă pieptul. Iar regele. plini de sînge. au glăsuit mai toţi bătrânii. prin voinţa-i olimpiană. a hotărît să-i răsplătească. monstruoasă. şi plîng amarnic lîngă ziduri. putea să-şi strîngă avuţie din ce-i agoniseau supuşii. Măslinii. cea stăpî-nită de Eneu. întîiul ce-a cultivat viţa de vie. Zadarnic mai pregăteau ei aria pentru treieriş. de-asemeni. dînd jos şi tăvălind în ţărnă spicele blonde şi bogate. căci iarba. le stau alături. Femeile presimt urgia şi foamea care-o să urmeze. erau scînteietori ca focul. cu ochii tulburi. mîndra Alteea. lăsînd pe fiul ei să plece la vînătoarea asta mare ? 70 . Nu mai era nici o nădejde ca să se curme ispăşirea. în acel an. Şi. uitase tocmai de zeiţa ce ocroteşte vînătoarea. Furia sa parcă se-nteţeşte. Peleu. ca Telamon. care străluceau roşii şi galbeni pe lungi coarde. şi ceilalţi pomi erau. Mistreţul a-nceput să scurme prin holdele aproape coapte. siliţi să-şi piardă sucul lor dulce-mbătător. Soţia ta. regele lapit . făcînd nenumărate jertfe. Şi fulgere păreau să iasă din gura lui mereu deschisă . care dădea vin din belşug. şi gutui. cu frunza ofilită şi fructele pierdute toate. 134 Alteea se învoieşte cu plecarea fiului său — Să fie-aşa cum gîndeşti tu. tu ce ne spui ?. Dionisos. a urcat coasta către vii. şi pere. Rege Eneu. se vestejea şi se usca. De-atunci regele Calidonului a luat numele de Eneu 2. Iar fiara. Iar regele îl înmulţise. îşi prăpădeau şi ei. cît era atinsă de arzătoarea-i răsuflare. Calidonul. făgăduind vin mult şi dulce. atîtea roade. Dar monstrul tot nu-i mulţumit. bucurîndu-se Eneu că zeii îi dădeau prilejul să strîngă. au fost zdrobiţi. rodul cel verde şi gustos. s-a întîm-plat ca etolienii să aibă holde cu duiumul. cetatea mare. făcînd dintr-un lăstar o vie. cînd se începe legenda despre Meleagru. ce se numeşte Atalanta. Numai că-n marea-i veselie. ţinîndu-şi pruncii strînşi la sîn. pe care cîinii şi păstorii nu izbutesc să le ferească de colţii lui distrugători. îi voi chema pe cei mai vrednici : Tezeu.. pe vale. Loveşte turme şi cirezi. Ochii săi roşii. sub rîtul fiarei aţîţate. Se legănau pe ţarini grîne cu spice grele. Coama zbîrlită-i semăna cu-o culme presărată toată cu suliţe şi cu săgeţi. s-a năpustit spre Calidon o fiară cruntă. neîntrecută îa vînat. Admet şi o copilă-arca-diană. prin supuşii săi. Grînarele aveau să fie la fel de goale ca-nainte. Şi pomii erau plini de fructe : mere. smulşi din rădăcină. trîntiţi. Toţi vînătorii-aveau de lucru iarna şi vara deopotrivă. nepotul marelui Heracle. după poeţi. Deci. Iară bărbaţii. Castor şi Polux de la Sparta . ca părul darnicei Demetra — zeiţa soră a lui Zeus. stînd în oraşul cu faimă mare. Ar fi aieijsă mai adaug că regele din Calidon este. s-adun o mînă de viteji de prin regatele vecine şi să începem vînătoarea mistreţului ce pustieşte pămîntul nostru etolian. Cine-ndrăz-nea să se ridice contra zeiţei Artemis ? Atunci s-a îndreptat spre oameni viteazul tînăr Meleagru.viclene. a spus el.

Iar Meleagru se născuse. Dar numai mama ştia taina şi zeul care pîngărise palatul regelui Eneu. Purta pe ea doar un veşmînt scurt. Tegeu vroia să 135 aibă-n casă numai băieţi şi nici o fată. alb şi neted şi glăsuise mamei astfel : — Odrasla ta şi a lui Ares îşi are viaţa zăvorîtă-n acest lemn de frasin alb. Eroii se strîng în Calidon Şi-a dat pe urmă Meleagru veste-n oraşele Eladei că se porneşte vînătoarea. de parcă priveghea cîmpia. Pădurea se-ntindea pe coastă. a fost găsită de-o ursoaică. cel care dobora mistreţul : pielea şi capul lui hidos. E fiul meu.. Răsplată trebuia să aibă. pricină de nenorocire pentru eroul Meleagru — cum vom vedea numaidecît. cu simplitate. cînd era mică. şi o copilă. de către meşterii cetăţii. acolo-n mijlocu-ncăperii — un lemn de frasin. şi-au petrecut toţi nouă zile şi nouă nopţi. într-o pădurentunecoasă. ca să culeagă din pădure zmeură. După ce fiul se născuse. norocoasă. Strîngîndu-se dară vitejii în Calidon. şi printre ei. Ştia că nu o să se-ntîmple nimica rău.. care i se aţin în cale şi se trudesc să îl oprească. S-au strîns în Calidon eroii. spu-neaiTaezii. stupii cu fagurii de miere. el îi îndoaie sau îi frînge. ci ca odraslă a lui Ares. ştiu că-i puternic. iute-o lădiţă de aramă. părăsind patul de lăuză. mure şi afine. In apropiere de oraş s-ar fi aflat. fusese părăsită de tatăl său. Monstrul dă buzna între cîinii. Şi fiara a hrănit copila. olimpianul. atunci. în care nu intrase omul. mirosind urmele de fiară. El era deci nepotul Herei şi al lui Zeus. fără dorinţa de-a plăcea. care-ncepuse să şi ardă. spuneau aezii. mai pe urmă. cum cerea datina străbună. I-a însoţit pe-argonauţi.. Mama.— îl las.. Părul i-era-nnodat pe ceafă. în dimineaţa următoare. Şi într-acolo lă-trau cîinii. cît ţinea lemnul ferecat bine în lădiţă. priceput în meşteşugul vînătoarei şi-i îndrăzneţ. s-a-ntins ospăţul.. Cu colţii aprigi risipeşte întreaga haită într-o clipă. veniseră-n a şaptea noapte cele trei fete ursitoare. Cînd lemnul alb. fără voie. Cu trupul său lovind copacii. cu voinicie de bărbat. lovind tamburii de aramă. Acolo a închis regina lemnul adus de ursitoare. înspăimîntată. zvîrlit de mine. Ultima azvîrlise-n flăcări. Una-i urase bărbăţie şi-o soţie minunată. rostogolindu-i prin pădure. Dar. într-adevăr — deşi soţie a regelui din Calidon — şi ea fusese amăgită de zeul Ares după nuntă. 71 . Şi fata asta graţioasă. nu retezase vreun copac. Iată de ce n-avea Alteea teamă că o să-i moară fiul. Lupta se porneşte Dar nici nu s-au pornit hăitaşii să strige şi să facă zgomot. pornind în goană către oameni. flăcăul tău o să se stingă şi va purcede către Hades. a dat răspuns Alteea. A doua şi mărinimie şi dragoste de patrie. Atalanta. şi o pădure-ntu-necată.. şi să găsească. fără-ncetare. în stejari. Nu mă tem pentru viaţa lui. căci am o vrajă. prins pe umeri cu-o agrafă — ca şi zeiţa Artemis. Iară pe spate atîrna o tolbă scumpă de argint. cînd au adus lîna de aur. A fost şi-n alte bătălii şi nu i s-a-ntîmplat nimic. cum s-a terminat ospăţul. în focul sacru — ce ardea. ce-l fereşte de moarte. Fata era încîntătoare. Iară lădiţa a ascuns-o într-un ungher. cea lepădată de un rege — lăsînd-o mai întîi să sugă şi deprinzînd-o. au şi pornit la vînătoarea monstrului care pustia ţinutul regelui Eneu. avea să fie. pentru totdeauna. Şi dintr-o vale se iveşte mistreţul înfricoşător. nu ca fecior al lui Eneu. L-a stins în amfora cu apă şi-a poruncit să i se facă. Ea — fiica regelui Tegeu — de fapt. cel mai ferit din tot palatul lui Eneu. a scormonit cu mîna goală între cărbunii de pe vatră şi a smuls lemnul alb de frasin. c-a răsunat un grohăit. umplută toată cu săgeţi4. se va preface în cenuşă. ce tocmai îşi pierduse puii. Dar Atalanta.

în faţa mea. Mulţi au însîngerat pămîntul. căutînd noi victime-n pădure. Văzînd că fiara nu mai poate să se ascundă prin hăţişuri. una dintre săgeţi s-a-nfipt pînă-n plămînul stîng al fiarei. şi gloria de-a răpune fiara cea ocrotită de Artemis mi se cuvine numai mie. din nou. ai lovit cea dintîi mistreţul. nu-ndrăzni să răpeşti drepturile noastre. Dar cea mai sprintenă în luptă. a grăit el şi ia zîmbit 137 Ea s-a împurpurat la faţă de bucurie şi plăcere şi l-a privit pe Meleagru cu ochii săi strălucitori. venind aici. n-a mai putut să ţină seamă că-n faţa lui era chiar unchiul. Castor şi Polux. fiindcă eşti frumoasă. Abia şi-a sfîrşit el cuvîntul. cu o lance. e foarte greu de nimerit. însă atunci s-a auzit un glas înverşunat de ură : — Stai.. — Primeşte premiul şi cinstirea. spre oameni. călărind pe armăsari albi. Puterea lui se întindea peste războinicii cureţi. toţi vînătorii au ţintit roi de săgeţi asupra ei. 72 . S-au rotit săbiile prin aer. capul mistreţului răpus. Atalanta. Ea nu se lasă.. Poate a vrut să-i şi răspundă. ca orbit. — Altminteri. Şi l-a lăsat în iarbă mort pe tînărul cutezător. că fiara i-a sărit în piept. însă mistreţul e mai iute ca vîntul ce aleargă iarna peste colinele Eladei. Ci l-a străpuns. la care ţinea mult Alteea. el se avîntă.. Altminteri. 136 Acum mistreţul îşi ascute colţii tăioşi şi lucitori într-un stejar înalt şi gros. s-a necăjit fiul lui Ares. Eşti vînătorul cel mai bun care se află în Elada. soţia regelui Eneu — fiind deci unchi bun lui Meleagru. îl urmăresc. şi cînd nici nu gîndeau cu gîndul. cu vîrful săbiei sale-nsîngerate — ce retezase. tineri luptători.. înspumaţi. ce-l însoţesc pe Meleagru. al cărui lemn e străpuns lesne.. a mai lovit-o în grumaz şi-a doborît-o la pămînt.. — Tu. dintre hăitaşi şi luptători — mai ales tineri etolieni.. încerca să se sucească şi să-şi smulgă săgeata care-i scurgea viaţa. Iar Meleagru.. pe amîndouă. Nu crede.. I-a smuls îndată Atalantei trofeul dăruit de fiul zeului Ares şi-al Alteei. i-a jupuit pielea ţepoasă şi — după cum făgăduise.. săgeata-i zbîrnîie-n văzduh şi se înfige sub urechea monstrului înfricoşător. Ochii săi mici şi sîngeroşi sînt plini de pofta de-a ucide. ameţită. printre flăcăi. Fiul lui Ares vede fapta şi strigă tare spre fecioară : — Tu. şi-a încordat şi Meleagru arcul său mare şi a tras.. să nu cutezi a urgisi. Lancea se-n-fige-ntr-un copac. Bărbaţii cîţi erau acolo s-au roşit pînă la urechi. copila regelui Tegeu. cum zvîcneşte prin pădure. Şi-a înfipt adînc colţii ei lungi. dar în zadar. Şi nu se vede vreun sfîrşit primejdioasei vînători. pe Atalanta. mai înainte ca securea s-o poată-atinge cît de cît. în piept. în timpul luptei — le-a întins. în drumul monstrului rănit : — Voi. Tezeu îşi cumpăneşte lancea. şi. Cearta din pricina Atalantei în timp ce monstrul grohăia. şi nici onoarea nu ne-o lua. tu îl vei avea !. înconjură cu grijă fiara. şi. E în frunte. Iar Meleagru.. El era frate cu Alteea. mugind surd. Botul lui parc-aruncă flăcări. că poţi să smulgi premiul rîvnit de noi. fermecătoarea Atalanta. printre copaci. Cel ce vorbise era rege într-un oraş învecinat 5. Acum pieirea lui e-aproape şi marea cinste-a vînătoarei : trofeul. sărind cu o secure-n mîini. A început o ceartă mare şi bătălie mai pe urmă. preafrumoasă Atalanta. priviţi cum lovitura de bărbat e mai presus decît aceea pe care-o dă o biată fată. de curînd. Atalantei. e arcadiana.Mai arzător decît un fulger s-azvîrle apoi spre viteji. ce ? Nu crezi cumva că mă voi teme de sabia ce-o porţi în mînă ? Şi nu s-a mulţumit cu vorba. şi doi îşi pierd îndată viaţa. ceilalţi. Cu sabia i-a tăiat capul... ce eşti frate mamei mele. Botul i s-a umplut de sînge şi. Iar unul a răcnit cu ciudă. Şi cum era un ochitor mai priceput decît mulţi alţii.

plătin-du-şi astfel vina sa. pusese sabia alături. în timp ce-şi blestema feciorul. s-a clătinat ca un stejar. în curînd am să cad şi eu. Şi revenindu-şi de îndată. A căzut jos şi a murit. Vrei să mă vezi tîrîtă-n ştreanguri. Iar el. eroii cei veniţi anume din depărtare. Şi asta pentru că Alteea.. soţia sa mult credincioasă. Eroul îşi salvase-oraşul şi tot ţinutul etolian. şi. Iar la sfîrşitul bătăliei. îl clatină din hotărîre.. le-a prefăcut în nişte păsări. la rugămintea Cleopatrei. ba chiar silită să-l slujesc ani îndelungaţi. Şi aflînd asta. cel doborît din voia ei. A luat din tolbă o săgeată şi l-a ţintit pe Meleagru în inima-i înflăcărată. Surorile lui Meleagru.. S-au despărţit şi au plecat carencotro. în puţin timp au biruit.. Năvala cureţilor şi ultima biruinţa Dar cum s-au depărtat vitejii din Calidon. iar lacrimile îi curgeau fierbinţi. printr-o vrajă neştiută. luase lădiţa de aramă.. lăsînd în voia sa războiul. 138 într-adevăr. lui Hades şi soaţei sale. ce stătea-naintea lui îngenuncheată. Meleagru. Dar Artemis cea nemiloasă s-a necăjit nespus de tare că fetela plîngeau atît pe fratele lor. păcat !. a sunat toba de război. Dar viaţa lui se va curma. iubite Meleagru. stingîndu-mă nefericită ?. Cu ei s-a dus şi Atalanta. Cu-o tresărire. lăsînd poporul de cureţi să-i biruie pe etolieni 6. Lemnul arsese-n vremea asta. să-i ia viaţa. şi în alţii. şi-au luat în grabă rămas bun. din dragoste pentru ucisul ei frate. Meleagru a luat din nou sabia-n mînă. în scurtă vreme. Cîţi mai trăiau dintre supuşii regelui de la Calidon s-au avîntat din nou în luptă. Meleagru atît de mult se întristase. Alteea. 139 Şi. ca nişte lacrime vărsate 8. Cleopatra. îl blestema pe Meleagru şi cerea zeilor. cum sînt răpuşi toţi etolienii. soaţa iubită... ca să ia parte la vînătoarea asta mare. spre ţara sa. care i-a întristat pe toţi. Se retrăsese în cetate şi. Războiul a-nceput cu furie. şi care au pe aripi pete. pe obraz. risipindu-se-n ogradă. laşilor !. Şi sabia i s-a înfipt în cel dintîi oştean curet. Ei ţipau.. de mistreţul hîd ? Nu sări la luptă pentru ei ? Femeile sînt luate roabe. văzînd această întîmplare. încît nu mai vroia să lupte. I-a pus pe goană.. supuşii regelui curet sparg porţile în Calidon 7. Cureţii din vecinătate îi atacau pe etolieni. blestema. 73 .. pe care un topor avan l-a retezat din rădăcini. spunîndu-i vorbele acestea : — Nu vezi. de vreun duşman. care rostesc cu ţipăt jalnic : păcat !. să-l pedepsească. ce avea încă în ochi lacrimi.După această întîmplare.. Şi tot atunci. s-a-nfăţişat duşmanilor în pragul uşii. Meleagru. lîngă soţia-i. şi-a vîrît sub sînul stîng un fier tăios. Abia atuncea. zăvorit într-o cămară. în fruntea oştii etoliene era eroul Meleagru. Numai că mama sa. Alteea. Persefona. Cleopatra. chemat desigur de Artemis ne-nduplecata. şiroaie. glăsuind : — Hai să vă măsuraţi acuma iarăşi cu mine. copila regelui Tegeu. în slăvi s-a şi ivit Apolo. Mama. fugeau ca nişte potîrnichi. şi-au smuls podoabele de aur şi s-au pornit să se jelească pe rugul fratelui ucis.. îndurerată pe urcase pe-o stîncă-naltă şi de-acolo s-a aruncat între prăpăstii. Cleopatra. pe care tu ai vrut să-i scapi de fiară. — Piere poporul etolian ? a strigat el. avînd în piept săgeata şi mistuit de focul ei. păcat !. şi-a rămas singur voinicul nostru. apoi în alţii. Din ea desferecase lemnul adus cîndva de ursitoare şi-l aruncase-n focul sacru. cît timp luptase Meleagru şi-i învinsese pe cureţi. în vremea asta. lemnul cel alb se prefăcuse într-o movilă de cenuşă.

N-a fost cu putinţă şi chip să înduplece pe Meleagru Pînă ce nu izbutiră să-i bată-a odaie cureţii După ce zidul urcară şi aprinseră marea cetate. care Şi-altora-nvăluie mintea. Goana. Fjului moarte să-i 140 Faptul acesta ca o mamă să ceară moartea fiului său. spre stâpîn.. viticultor. ce s-a numit. căci ea de mîhnire Mare cuprinsă. iar sculptorii l-au dăltuit în marmure nepieritoare 9 . surorile tot îl rugau . cum intră-H cetate duşmanii. să-şi deschidă gura şi să răspundă spre solie : — Luaţi armele. Este vorba de păsările cunoscute sub numele de bibilici sau pichere.. mişcarea elegantă cu care îşi apleacă trupul o fac pe fată înzecit de frumoasă. Statua este făcută în aşa fel. în „Metamorfozele" sale. fără voia noastră. şi să pornim . în fruntea oştirii etoliene. plin de credinţă. Cade bocindu-se atunci şi-l roagă pe el Cleopatra. Kun. Şi. la Calidon răsună. Astăzi Etolia este cunoscută sub denumirea de Misolonghi. în chip neasemuiţi „Cît se bătu într-ai săi bărbatul luptaciu Meleagru Rău pătimiră cureţii .. 2. foarte depărtate. aşa cum arată mitologul sovietic N. fiul lui Endimion. i-a uimit deseori pe oameni." 8. l-a dăltuit în marmură. Fata este înfăţişată alergînd pe o cîmpie. un alt personaj mitologic. de patima.'. îmbie Ei să-şi măsoare mîndreţe de ţarină pentru moşie. Adică rolul principal într-o familie îl juca. Faţa eroului. Tot stăruia şi Oineu călăreţul. Se roagă de dînsul etolii Starostii şi trimit preoţi fruntaşi după el ca si iasă Şi să-i ajute. de parcă ar căina pe cineva." „Sta Meleagru la ea mLstuindu-şi amarul mîniei Tare-ndîrjit de blestemul mamei. Cum pe bărbaţi îi ucid. Cum pe copii îi robesc şi femeile-ncinse pe şolduri Inima lui tresări la auzul atîtor amaruri. 4. acolo-J. Iar jumătatea cealaltă să-i fie pămÎHt de arătură. cioplită de un artist antic. în zadar îi făcură fierbtete rugare Chiar şi prietenii lui mai iubiţi şi mai vrednici de cinste. 6. Cleopatra. se îndreaptă însă probabil către solia din Calidon care ii mulţumeşte pentru că a scăpat ţinutul etolian de monstrul înfiorător. dinele care-l însoţise la vînătoare cată. Deci crima asta trebuia să fie aspru condamnată. lucrul se explică prin aceea că la elini mai existau încă. că el pe fratele ei omorîse. Şi clocotind de necaz pe maică-sa însăşi. cureţii Bat în cetate la turnuri. ei nici nu putură să ţie Piept în afară de zid..e.n. Dar tobele răsună tare şi toţi îl roagă pe Meleagru să pornească din nou la luptă. ORFEU Şl EURIDICE 74 . din timpuri foarte. pe unde-i Mai) roditoare cîmpia cetăţii. Dînsa cerea de la zeii din iad. jumătate să-l aibă de vie. Sculptorul elin Scopos din sec. De aici vine numele ştiinţei ce se ocupă cu vinificaţia : enologia. Mama. Numele său vine de la cel dintîi stăpînitor elin. aezii din Etolia au cîntat imnuri minunate. O legendă asemănătoare se află şi în folclorul nostru pe seama acestor păsări. Oraşul Pleuron. Zel chema şi izbind cu pumnul adesea pămîntul Sta istovită-n genunchi şi cu sînul stropit de plînsoare. cu frumuseţe de fecioară. şi omorîrea lui ştirbea prestigiul mamei. Homer ne cîntă în „lliada" scena aceasta. Fratele el era o rudă mai apropiaţi ăecît oricare alta. Dar. Ci-n urmă Fu Meleagru cuprins de mînie. şi-n genunchi pe fiu-şi ruga să-l ajute. îa zadar. O copie a acestei statui se mai găseşte în Muzeul Vaticanului din Roma. deşi au temei la gîndire. Legenda a fost cîntată de poetul roman Ovidiu. Sta el în pragul iatacului 'nalt şi ale uşii canaturi Le zguduia. oricine ar fi fost făptaşul — chiar dacă era feciorul ei. Loc de pogoane cin'zeci. încît aştepţi ca Meleagru să se mişte. Sta huzurind la nevasta cea chipeş-a lui. Persef ona şi Hades. Capul oribil al 141 mistreţului este pe un butuc alături. şi-i juruie o mare răsplată . care au parcă aripile şi penele stropite de lacrimi şi care ţipă necontenit. 9. Aşa cum este descrisă Atalanta de Ovidiu o vedem şi acum în Muzeul Luvru. Spune ce rău i-ameninţă. după legendă.. cum spulberă-n flăcări oraşul. Piciorul stîng abia atinge pămîntul plin de ierburi crude. urme de matriarhat.Spre cinstea marelui erou ce i-a salvat şi de mistreţul zeiţei Febe-Artemis şi de cureţii ucigaşi. Etol. de stăpînă. îi dăm dreptate lui Ovidiu. că mai tare Sta împotrivă.. cu toată mulţimea. mama. senină. 7. dar şi un voinic. 5. după victoria lui atît de greu dobîndită. care spunea despre Atalanta că putea să fie şi o fată cu putere de bărbat. Aşa îşi explicau elinii apariţia acestei specii de pasăre. IV î. Eroul este în pădure. El luă armele atunci şi îndată ieşi la bătaie Şi izbăvi pe etoli de ziua cea neagr-a pieirii». Enos e vinul pe greceşte. şi să-i oprească pe vrăjmaşii cureţi care le ameninţă cetatea. A. Oineu — Eneu — înseamnă producător de vin. bătrînul său tată. pe-Alteea. 3. Precum ne cîntă tot Homer s „Larmă şi pocnet la porţi. iar rîul care o udă se cheamă Aspropotamos. chiar în legendă. în epoca aceea. Note 1.

Ei lunecau pe văi şi veneau să-i umbrească fruntea îngîndurată şi plină de visări.. pe marele Apolo. Toţi cîţi îl întîlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea. cel dintîi cîntăreţ de imnuri din Elada. ca şi Asclepio. Natura. cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte. supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu sâ le facă dreptate. a însoţit eroii plecaţi către Colhida să dobîndească lîna berbecului de aur. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru.ÎN TRACIA 1 muntoasă a vieţuît. A mai făcut Orfeu şi-alte isprăvi de seamă. deşi născut în casa regelui trac Eagru. El s-a născut în casa unui rege. Să nu fientrecut de nici un om pe lume. Dar ce spun eu de oameni — cînd fiarele pădurii veneau în jurul său ! Chiar rîsul.) Ar fi să spunem totuşi că fiul lui Apolo şi-al muzei Caliopa s-a-ndrăgostit de-o nimfă. Eagru. căuta să se apropie de aed cît mai mult şi să-i asculte viersul. Inima bântuită de prea multe necazuri îşi găsea alinare şi se înveselea. sărmanul. şi-n ochii ei cei verzi îi plăcea lui Orfeu să-şi scalde fericirea. Atîta că Orfeu. Nu bănuia. S-o ştie mulţumită. prin cîntec. zeul Apolo. Şi tot felul de păsări se adunau pe ramuri. se spune. soarta-nspăimîntătoare ce-i era hărăzită. Pietrele se mişcau şi se rostogoleau pînă lîngă Orfeu. elinii povesteau că lira lui vrăjită făcea să se desprindă din rădăcini copacii. avea şi el drept tată. cu lira subţioară. iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea. muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător. neîntrecute încă de nimeni pînă-atunci. devenind Orfeu flăcău în toată legea. că oamenii-ascultîndu-l îşi uitau întristarea. i-a dăruit o liră şi i-a urat să cînte dintr-însa mai frumos ca vîntul cînd foşneşte prin frunzele pădurii. şi. cea mai crudă dintre sălbăticiuni. Astfel se povesteşte c-atunci cînd se certau. ce se chemau sirene şi încercau safunde pe marinari în valuri. împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea săşi dea mîna. I-a hărăzit să poată s-alcătuiască stihuri. prea mult. Tatăl. îşi culca botul 143 umed de sînge pe piciorul aedului Orfeu şi îi sorbea adesea graiul melodios. de vreţi să ştiţi. să-i ţie loc de jilţuri 3. Un cîntăreţ fără seamăn Iar lira lui măiastră îi fermeca pe toţi2. fermecată. Cîntecul său era atîtde frumos. Tot el a adormit în viers moleşitor balaurul cel groaznic. Se chema Euridice . ce-i cîrmuia pe traci. Orfeu o asculta şi atingea îndată coarda melodioasă c-un beţigaş de-argint. din pricini felurite. peste puţină vreme . poemele sublime. căci draga-i Euridice n-avea să aibă parte. cum sînt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp. a învins.. Nu le mai amintim. care striveau adesea corăbiile eline. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa. De n-ar fi fost cu ei feciorul lui Apolo — cu toată îndrăzneala de care-au dat dovadă vitejiiargonauţi — n-ar fi putut nici unul să-şi mai revadă casa. mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. părinţii şi copiii. Vroia s-o-nveselească pe preafrumoasa nimfă. ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo. care păzea-n Colhida acea lînă de aur şi-a nimicit. zeul ocrotitor al cântecului dulce. cînd şi-o-nstruna el lira. Ba chiar. numite Simplegade. vraja amăgitoare a unor fete-păsări. Şi. Iar el. Prin sunete de liră a domolit mînia unor stînci fioroase. (Isprăvile-s prea multe. să poată dănţui în tactul muzicii . făcînd să izbucnească din liră un nou val de sunete vrăjite. cu alte nimfe. Crescînd Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru. Arma lui i-a fost lira. mai cald şi mai duios decît privighetoarea în nopţile cu lună. primul dintre aezi. de bucuria ce-o 75 . Adesea Euridice îl ruga pe Orfeu să-şi reverse din liră divina-i armonie. ca ea. Să cînte melodii la fel de-armo-nioase. privindu-i cu nesaţ zile şi nopţi de-a rîndul. totuşi. Născîndu-se copilul. Cîntăreţul acesta a fost numit Orfeu. Dar n-a luptat cu lancea sau sabia sau arcul. Munţii se clătinau.

pătrunde în Infern :. — Da. ce-i sugrumau pe oameni cînd încercau să intre. către Peloponez. Şi. da !. Oricît ar fi de crunt.: Orfeu.răspîndea Orfeu. — Nu. un crescător de-albine. Căci peştera aceea era de bună seamă una din porţile spre tărîmul lui Hades. poposind Orfeu la capul Tenaron. Dă viaţă Euridicei. nimeri într-o groapă. Orfeu s-a îndreptat către un mic sanctuar pe care-l avea Hermes. Iubita ţi-e la Hades. pe nume Aristeu. care nu îi da pace. Eşti tînăr.. 144 Ca să-şi îndeplinească gîndul acesta rău.".. Nimfa.. E păcat. trebuie să-mi întoarcă pe Euridice-a mea.Şi. răspundeau ei. înfricoşată.. şi. străine. era o peşteră. Voi pleca spre Infern. bătîndu-se cu pumnii în fruntea ca de fildeş — pogoară-te cu milă. să te-apropii prea mult de-aceste locuri. Ajunse doar s-o vadă pe nimfă cum se stinge. Luîndu-şi pe umăr lira şi un toiag în mîini. Şi. a pornit după ea. cum era mai iute şi c-un picior mai ager. acum. Aristeu. sărind peste un trunchi de stejar răsturnat. erinii şi fel de fel de iazme. Credinţele străII 145 Vechi spuneau că-n peşteră erau furii... prin cîntecele sale... — Spuneţi !. iată se ivi clipa cînd nimfa Euridice rămase singurică. îndîrjit. oricît de nemilos.. asupra mea.. Furiile stau de strajă. în timp ce Aristeu — acela ce fusese pricina morţii ei — se mistuia-n adîncuri verzi-negre de pădure. Acolo s-a rugat de feciorul lui Zeus. L-a proslăvit în imnuri. Plînsul lui cel fierbinte îi zguduia pe oameni şi mulţi — dornici s-aline pe cel ce-i mîngîiase cu viersul său vrăjit — îi glăsuiau astfel: — Nu plînge. — Zeus. în Peloponez. precum pîndeşte tigrul juninca din poiană şi—i gata doar să sară. fără zăbavă. ce auzise ţipătul Euridicei. A aşteptat o vreme. acolo unde totul sta pregătit de nuntă. Aristeu s-a ascuns într-un desiş de arbori. Aici era un şarpe cu pielea-mpestriţată şi colţii veninoşi. porni şi el în fugă. Pierderea frumoasei Euridice S-a întîmplat ca fata să fie îndrăgită şi de un alt flăcău.. Nimfa-l calcă pe şarpe. Mă voi ruga de Hades. Se-ncolăci îndată pe glezna Euridicei şi îşi înfipse colţii. Nici un om nu-ndrăznea să treacă pe acolo de la lăsatul serii. Ele n-aşteaptă mult şi te strîng de grumaz. trîntit în iarbă. Cată să te supui voinţei olimpiene. Dar cerul. Atunci se repezi şi vru s-o ia în braţe.. Asta i-a fost ursita şi nu ai ce să faci. strecurîndu-i veninul sub pielea subţirică.. Orfeu. Acesta se întoarse. a pornit iar la drum.. unde domneşte Hades ? întreba pe localnici. Atît că — din greşeală — frumoasa Euridice. însă nu cuteza. Apoi. văzîndu-l pe-Aristeu din umbră cum s-a-vîntă. pristavul din Olimp.. şi am să-mi caut mireasa. la capul Tenaron 5. ombrăţişa cu sete şi o chema zadarnic să vie împreună cu el. rămase mut ca stînca. cu inima bătîndu-i ca un ciocan în piept. E zadarnic. Veghind plin de răbdare. s-a hotărît s-o fure pe nimfa Euridice. albăstrui. de-ar fi să rătăcesc pe drumuri toată viaţa . ! a glăsuit Orfeu.. Asta-i intrarea spre negrele genuni.. O jale fără margini simţi în el aedul. n-a vrut să ţină seamă de vorbe şi poveţe. aflînd Aristeu că-n casa lui Eagru se pregăteşte nunta. a şi luat-o la fugă. ca să-l călăuzească pe drumul spre Infern. din turmele regale. cum cerea obiceiul. Nu mă voi supune. a fost gata s-o prindă. măreţe Zeus — strigă spre cer Orfeu. Nici cîntecul de liră nu mai clinti pe nimfa ce părăsise lumea. Cîţi n76 ... şi i-a jertfit un ţap cu blana ca tăciunii.

. Acolo alte piedici. Tantal şia uitat foamea şi setea deopotrivă .. de jalea ce-a cuprins întreg poporul trac. să-i ducă peste ape. Şi n-aşteptă răspunsul ce vrea să i-l dea Hades. să-ţi glâsuiesc în viers. Şi iacătă-l trecut..... Speranţele-nflcrite ce le păstrau în inimi.. şi dinele se lasă pe pîn-tec. cu aripi nevăzute. în acest chip.. Unde te duci ? Tu n-auzi vorba noastră ? — Aud.. Asta. Dar el nu ţine seamă. Iar şerpiincolăciţi pe capetele sale şuieră fioros. rostea spre ei Orfeu. însă aedul cîntă lui Haron cel ursuz. îl trece pe Orfeu pe malul celălalt. senin şi fără frică. Haron cerea obolul. la pămînt. cel ce-mplineşte legea sfînt-a căsătoriei. Lăsaţi-mă să trec.. silin-du-se să-l muşte cu colţii-nveninaţi pe fiul lui Apolo. cîntînd necontenit. şi-i spune doar atît : — Dă-mi voie. acela ce se-nvîrteşte veşnic pe-o roată de aramă înlănţuit cu şerpi. să intri nepoftit în ţinutul tăcerii ?.au pierit acolo !.. Am armă lira mea. Coardele ei răsună.. Aici erau pe ţărmuri sute şi mii de umbre. îi cîntă Orfeu apoi de clipa neuitată cînd şî-a văzut iubita căzută la pămînt.. cu barca-i putrezită. din lira sa de aur. — Gîndeşte-te. şi Ixion. Orfeu a păşit drept spre peştera aceea care-şi căsca gîtlejul umed şi-ntunecat. Firea lui duşmănoasă se schimbă dintr-o dată. venise de la Creta. Şi.. Cerberul stă de pază la porţile de-aramă. înstrunindu-şi lira. întreita Hecate îşi şterge pe obraji o lacrimă fierbinte. fără de răsuflare .. începe să rostească stihuri mai dezmierdate ca şoapta de iubire sau somnul care prinde în braţele lui pruncul... aedul poate să treacă-n voie către palatul unde sălăşluieşte Hades. ce aşteptau să treacă şi se rugau de Haron. îl zgîrie şi-l rănesc. Luntraşul se îndură. Cum regele Eagru le pregătise nunta. unde-şi avea palatul . nu pot să-şi stăpînească suspinele din piept. de gemetele sale . pînă zăreşte rîul cel vînăt. Coboară pe poteci unde-i aţin piciorul tufele în-cîlcite de scai şi mărăcini. care-l înlănţuise pentru întreaga viaţă de nimfa Euridice. Zeul Hades se îmblînzeşte Ii povesteşte-n stihuri dragostea cea curată. Toţi cîţi ascultă cîntul divinului aed. cam o sută de ani. Hades — mai giăsuieşte el. în care îi picurase muza stropii curaţi de rouă.. către aria mării. cînd este legănat la sinul cald al mamei. în Infern. Ci prinde-n braţe lira cu coardele de aur. Ochii 146 săi cată blînd. rătăcind.. acolo.. Sisif nu mai ridică pietroiul greu pe coastă. pămîntene. Persefona.. Şi dorul pentru ea îmi dă puteri să lupt. soaţa-i. pe care i-o dăduse la naştere Apolo. Nu s-a temut de furii. Orfeu cată spre Hades fără de-nfricoşare. luntraşul cel bătrîn.. Şi Cora-Persefona îşi lasă fruntea albă pe umăruj lui Hades. într-un tărâm de umbre ciudat şi misterios. voi risipi destinul. El îşi înstrună lira. şi-şi aprinsese facla. să-l înfrunt şi pe Hades. Latră şi urlă tare.. Răspunde-mi. întinde către Hades o mînă rugătoare şi-i cere să s- 77 . şi merge mai departe. Şi gura lui. Dar facla nu arsese cu flăcăruie albă -x cum cerea datina — ci răspîndise numai un fum înecăcios... rămîne nemişcat. preamărite stăpîn peste-ntuneric şi umbre fără viaţă. Dar nu mi-e teamă !. Stai. de geniile crude. din peştera adîncă. în timp ce zeul tace. amărît. Cine nu i-l plătea mai rămînea pe ţărmuri. O caut pe Euridice. Nu ai pleca s-o cauţi ?. ca prevestire a tristei întîmplări ce urma să-i lovească. Şi fratele lui Zeus îi strigă de departe : — Cine eşti tu ? Ce vrei ? Cum cutezi. Geniile infernale tac toate copleşite de preamărea durere din glasul lui Orfeu. Aheronul. străpunsă de tăişul amarnicei mîhniri din viersul lui Orfeu. nu căta încolo cu privirea.. 147 n-ai suferi ca mine ?. un cîn-tec minunat. Cu ea o să întâmpin geniile infernale. Stai. tu. Iar zeu] Himeneu. pe blînd acord de liră — dacă un zeu viclean ţiar răpi într-o zi soţia mult iubită. păşind prin faţa lor.

Nefericit. O vede. în care proslăvea iubirea fără margini. dincolo de mormînt. Nu mai e nici un mijloc s-o poţi recăpăta. să ştii că vei muri !. se spune. Dragostea ce-l uneşte pe el de Euridice este cu mult prea mare. cel care duce morţii în ţinutul lui Hades: Zadarnic s-a zbătut. ele se tot iveau în faţa lui.. cum merge lîngă Hermes. Hades orînduise să nu fie lăsat pentru a doua oară în sumbrul său palat. călăuzit pe Her-mes a plecat spre pămînt. cu dezgust. — De nu primeşti. cu-o clipă înainte de-a călca pe pămînt. Ce spun ? Numai un pas. Acestea nu-l iertau pe fiul lui Apolo. urmîndu-te pe tine. a glăsuit Orfeu. l-a implorat şi i cîntat din liră. — Dacă te vei întoarce şi vei privi spre nimfă. să nu-ncerci s-o priveşti. să nu le vadă purtarea desfrînată. să nu-ntorci cumva Capul. Orfeu îşi trăgea haina pe faţă şi fugea.. 78 .. şi-n minte-o cerceta pe Euridice-a lui : „E tot atît de albă ? Mai este drăgăstoasă ? Nu s-a schimbat cumva ?". cum îi spusese Hades. Mai erau cîţiva paşi. Ei bine. Vrea să-i spună eva.. . Se va întoarce-n lume. Aşa voi face !. Astfel s-au scurs cu greu vreo trei sau patru ani. însă cu braţele deschise către el — parcă l-ar fi strigat — alunecă-n Infern. Ştia că îl urmează şi nimfa Euridice. mai sus. Şi cum se povesteşte.. mai spune iar Orfeu. Nu dorea să mai vadă în ochi nici o femeie .. Dar se aflau pe-atuncea. să trădezi amintirea iubitei Euridice. cu glasul gîtuit de marea bucurie că-şi va recăpăta pe scumpa-i Euridice. — Voi face. — Mă leg mai dinainte să-ndeplinesc orice. a adăugit la urmă zeiţa Persefona.. — Deşi mă arde dorul şi clipele îmi par veacuri nemăsurate. Şi Hades îi mai spune : — Cînd vei urca. Dar în acel moment a fost străpuns de teamă.. în munţii Traciei. fără de nici o vorbă. Dar trebuie să-mi promiţi. îl ispiteau cu vorbe pline de îndrăzneală şi-l pofteau la serbări închinate lui Bachus — adică la orgii.aplece cu milă spre aed.. Atîta că nici ele nu s-au lăsat înfrînte. nu voi căta spre ea. îi răspunde Orfeu.. zice el. De data asta însă e pentru totdeauna 6. care-altminteri nu are nici o milă. zeul cel dezmăţat. în timp ce se urca înspre pămîntul nostru. Dar nu-ndrăznea să-ntoarcă înspre iubită capul. pe care-o dovedeau. L-au urmărit în munte şi l-au încercuit. cu sila-.. Orfeu.. mulţumind lui Hades şi Corei-Persefona. i-au ţipat laolaltă. fericit. de teamă să n-o piardă. acuma se înclină mişcat către Orfeu. căci îşi reamintea de scumpa-i Euridice şi inima-i rănită se sfîşia mai mult... Singurâ-i mângâiere era doar cîntecul. Orfeu. frumoase preotese. Mergea cîntînd din liră şi rostind mîndre stihuri . ceea ce nu se cade nici unui muritor. Dacă mireasa lui s-a rătăcit cumva în bezna infernală şi nu e-n urma lui ? Atunci a întors capul îngrijorat s-o vadă.. Şi inima-i o dată cu lira lui cînta cîntec de biruinţă şi dor înfrigurat. în Trăda. De auzea-n pădure rîsete de copile. Şi zeul. Şi Orfeu trecea pragul din peşteră afară. dacă aşa ţi-e vrerea. Deci. o pierzi pe totdeauna. Le blestema — spunînd că ele înjosesc numele de femeie — şi se urca în munte. pentru iubita ta. fiindcă-i păstra credinţă pierdutei Euridice. a plîns. cîntînd sau dănţuind sau azvîrlindu-i flori legate-n bucheţele. spre celălalt tărîm.. Dar dalba lui mireasă. Nu l-a mai luat luntraşul.148 Numai cîntecul îi rămîne Zadarnic a-ncercat din nou Orfeu să treacă de rîul Aheron. --_ însă el le gonea întruna. Orfeu s-ar fi ascuns. dacă pe malul apei era cumva vreo nimfă.. — Aşa. care-l slujeau pe Bachus.. bacante. Chinul ce îl îndură Orfeu — pierzînd mireasa în ziua nunţii sale — este sfâşietor. tocmai fuga le aţîţa pe-acestea să-ncerce şi s-atragă în mreje de aed.

O astfel de imagine a pictat artistul francez Nicolas Poussin în opera intitulată „Orfeu şi Euridice". una dintre cele mai frumoase lucrări. care au fost de fapt create mult mai tîrziu. întreg tabloul respiră măreţia. avînd pe Caliopa. poezie şi artele plastice.. Trupul însângerat l-au aruncat în Hebru 7. asupra lor. astăzi Karasu . pe motivul acesta legendar. nu se pot desăvîrşi fără răbdare şi sacrificiu pînă la capăt.1 Au mers ei ce-or fi mers. între ele. a artei. Astăzi capul Matapan. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl. ba chiar şi şerpi şi broaşte. păsări. înăsprite de lupte şi greutăţi. teatru. Se văd cîteva nimfe la poalele pădurii. Altele se scaldă în undele străvezii ale rîului Hebru. Orfeu. se zice dealtminteri că a avut darul să facă profeţii multă vreme după moartea poetului. Luceşte între stele. Ea a fost cîntată şi de marii poeţi antici: Eschil. le-a grăit Agenor.. căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori. lei cerbi. se pregăteşte să cînte. prins între stîncile insulei Lesbos. 149Muzele şi Apolo au luat această liră. Aşa ni-l reprezintă pe fiul lui Apolo şi al muzei Caliopa un mozaic dezgropat în oraşul Pompei şi aflat astăzi la Palermo. 3.. Vechii elini înţelegeau prin Tracta ţinuturile mărginite la miazănoapte de Propontida şi de Marea Egee. într-o splendidă îmbinare de culori sînt zugrăviţi oamenii şi natura. de moarte şi război. 7. gata parcă de luptă. E constelaţia Lirei. Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii. Doar capul rămăsese rostogolit pe valuri. ameţite de vin. nu s-a-mpăcat deloc cu gîndul ca draga lui copilă să rămînă pradă aceluia care-o răpise. veşnice ca iubirea jurată Euridicei !.. Note 1. Ovidiu şi. Iar capul său şi lira au ajuns pînă-n Lesbos — o insulă în care a înflorit poezia 8. 5. leoparzi. mai ales. cu buzele albite. în mîini ţine lira. 6. iară la miazănoapte de Istru sau Dunărea cea largă.n. Bunăoară. germanul Gluck a creat. în muzică. bacantele acelea şi-au împlântat în el zecile de pumnale.. Zetos şi Amfion . în ura lor turbată. Nu ştim ce rosteşte. Aici vor crea mal iîrziu poeţii Alceu şi Safo. la asfinţit de fluviul Strimon. Tot despre el se spune că avea şi darul profeţiei. în ţara lui Eagru. In epoca modernă nenumăraţi artişti au abordat această temă în muzică. mama lui. Vergiliu.. 150 8. deşi unele fragmente par a fi urme veritabile de poezie orfică. unde este ? le-a dat răspuns aedul. Liberta. numele prea iubit al nimfei Euridice. cel mai frumos dintre cîntecele pentru preaiubita lui Euridice. fiarele şi pe Hades şi au pus-o pe boltă. La timp au sărit însă şi cele nouă muze. moartea. în „Georgi-cele" sale. care-i ascultă viersul. însoţindu-şi vocea cu Ura. în jurul lui se văd strînse zeci de sălbăticiuni: maimuţe. intitulată „Orfeu şi Euridice". Iar poemele 9 lui au rămas între oameni. căutînd-o pe Europa. — Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră. la răsărit de Pontul Euxin sau Marea Neagră..e. cu care sfîrtecau ţapii sacrificaţi stăpânului lor Bachus. care mişcase munţii. Horaţiu. Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata.— O. cu ochii către slavă. să ştiţi că vă ucid . Tracii stau în preajma lui cu coifuri peste plete şi cu suliţi în mîini. I-au ridicat din apă corpul său fără viaţă şi l-au înmormântat într-un templu. Semnificaţia pierderii Euridicei de către Orfeu pare a fi aceea că faptele mari. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi : Fenix. 2.. Capul său. In zări se înalţă munţii. regele Si-idonului . Intr-un desen pe un vas este înfăţişat Orfeu. Edip DUPĂ CE ZEUS A RĂPIT-O PE EUROPA. Sau rătăcit de Cadmos. puterea suverană a artei : a cîntecului şi poeziei. Agenor. Şi auzind acestea. ÎNTEMEIEREA TEBEI Cadmos . şoptind necontenit. şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. Lvi Orfeu i se atribuie o serie întreagă de poeme. aflat azi la muzeul municipal din Chantilly. 9. Se vede marea putere a cîntecului. parcă se luminează şi uită de urgia pe care o pregătesc. Rîul Mariţa de astăzi. 4. în care văzuse lumina zilei feciorul lui Apolo.. adăpostind cetatea cu zidurile sure. fiind fiul lui Apolo — şi că ar fi organizat aşa-nvmitele mistere orfice. dar feţele războinicilor. Poetul cîntăreţ este aşezat în mijloc. cu beţigaşul de argint în mină. hotârîtoare în viaţă. Scena este admirabil redată într-un basorelief din secolul al V-lea î. Pindar. pe muntele Olimp. Prin ea mai pot ajunge s-o văd pe Euridice. s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat 79 . care se găseşte acum la Neapole.

Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. şi. în alt ţinut vestit. bine adăpostită de un bunget umbros şi grămezi mari de pietre. Tînărul sidonian a luat atunci o stîncă. a păşit mai departe. A sărutat pămîntul pe care ajunsese din voia lui Apolo. A trimis cîţiva prieteni să caute un izvor. Şi. lucitoare. A străbătut ţinuturi aspre. Cadmos să urmărească animalul acesta. să fac-o fortăreaţă. mai groasă ca o bute. ce ar fi dărîmat şi zidul unei case. Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa. Fugea şi iarăşi sta. cercetînd peste tot. înfigînd în ei colţii săi ascuţiţi şi albi. Numai că sidonianul era un luptător cum nu-s prea mulţi pe lume . balaurul lui Ares s-a rotit către soţii lui Cadmos din Sidon şi i-a încolăcit . Dar solzii de aramă l-au ocrotit 153 pe monstru de greaua lovitură. Tovarăşii lui Cadmos au pornit prin pădure. văzînd că seara vine şi soţii nu se-ntorc. Din el s-aducă apă în amfore de lut. şi neînfricoşat. monştri ce-mpovărează pămîntul cu urgie. A plutit peste mări. răsu-cindu-şi spre tînăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari. zărindu-l pe Cadmos. plecînd din Asia. şi l-a ţintit pe Cadmos cu ochii arzători. şi-acolo unde el va-ncepe să mugească. Tînărul sidonian s-a învoit cu toate. cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton.. din peştera adîncă. a pornit către rîu. cînd acolo. cu părul ca zăpada. de cleştar. Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită. Şi. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită. a ajuns în Elada. Să facă libaţiuni. în timp ce întreita lui limbă îi juca în gura-nveninată. a pornit să-i găsească. şi. numit Cilicia. Fugea şintorcea capul. ca viitoarea cetate să fie trainică. Pe cap. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă. în ţinutul Focidei. apoi i-a otrăvit. 152 Animalul acesta era alb ca omătul. sidonienii au vrut să toarne apă în prima amforă . şi. Ar vrea să-nvingă monştri. Aflînd el că la Delii se află un oracol. fără de care jertfa nu ar fi fost primită de Zeus în Olimp. Şi Cilix de asemeni. Doar Cadmos. iată-i !. Fără multă tocmeală. Din peştera aceea ţîşnea pîrîul rece. culcîndu-se în iarbă. însoţit de prieteni — care veneau cu dînsul încă de la Si-don — Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile El l-a călăuzit printre codrii umbroşi. cînd spulberă nisipul pe ţărmurile mării. Doborîrea balaurului lui Ares Cadmos a înţeles c-acela este locul unde va trebui să-şi ridice cetatea. şi primul gînd i-a fost s-aducă sacrificii preamăreţului Zeus. sleindu-le de sînge. flăcău vrednic. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui : Femeia bogată. Balaurul cu creastă era fiul lui Ares. a tot călătorit pîn-a văzut juncanul păscînd pe un imaş 2. galbene. şuierînd ca vîntul. cum era voinic l-a lovit cu putere pe feciorul lui Ares. iară puţin mai sus au dat de-o peşteră cu o intrare joasă. a ţîşnit un balaur cu solzii de aramă şi ochii fioroşi. dar săvîrşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe. S-a ridicat în sus. veseli. şi. pînă ce s-o opri . s-a repezit la el. l-a- 80 . zeul cel viforos. pînă ce au zărit un pîrîiaş zglobiu .nişte oraşe noi. pînă ce a sosit la izvorul lui Ares. s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas. Şi-atunci zeul Apolo l-a-n-demnat să pornească înspre rîul Cefis. poate să-nalţe ziduri. monstrul purta o creastă zimţuită şi gîtul său avea o pungă de venin. Şi i-a mai povestit că-n drum va întîlni un juncan fermecat. unde Febus-Apolo prezice viitorul. pe care-l stăpînea întocmai ca un rege. dar pe neaşteptate. şi străjuia izvorul tatălui său ceresc şi tot acel ţinut. necunoscute. limpede. şi. Plecînd Cadmos din Delfi. A rătăcit şi el prin umbrele pădurii. după multă vreme. Prietenii erau morţi şi monstrul sta lungit pe trupurile lor. pînă pe o colină toată smălţată-n flori. Iar gura otrăvită era bătută toată în trei rînduri de colţi. mai nalt decît copacii. A ridicat -spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung3. lungi ca nişte pumnale.. în vremea asta Cadmos. El a zvîcnit deodată.

crezînd că-i alt duşman. i-a dat răspunsul Cadmos. cu sabia şi lancea. Teba cea cu şapte porţi. la izvorul lui Ares. pînă ce au rămas în viaţă numai cinci. ca divinul Orfeu. Naşterea poporului teban din colţii de balaur Da-n faţa lui era însăşi Palas-Atena. Pielea lui i-a tăiat-o în fîşioare lungi. Dorind să se păstreze nestinsă amintirea ciudatei întîmplări. a glăsuit zeiţa. s-au ridicat întîi nişte vîrfuri de lance . cu forţa-i uriaşă.. unde să locuiască oameni nenumăraţi. în schimb. Balaurul lui Ares a rămas priponit de-acel trunchi de stejar. a suferit destul. Amfion nu jurase că va face vreo muncă. visat. Doi şerpi. Cînd s-a început lucrul la zidurile Tebei. Cu ea a măsurat întinderea de ţară. precum se cuvenea. viteazul Cadmos mi l-a lovit cu lancea atîta de puternic. La porunca lui Cadmos. acropola tebană. desprinde plin de grijă toţi colţii de balaur şi seamănă-i pe glie 4 .. desprinzînd cu grijă toţi colţii de balaur. încolăcit pe coadă. Balaurul s-a-ntors. au zidit în pădure. fortăreaţa Cadmeea.. Spunînd aceste vorbe. Şi arma s-a înfipt într-un trunchi de stejar. prefăcîndu-te-n şarpe. Cadmos a denumit ţara aceasta nouă : Beoţia — ţara juncanului. S-au tot luptat giganţii. Urmaşii lui Cadmos ridică Teba cea cu şapte porţi Urmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa 6 : Zetos şi Amfion. — Chiar de mă voi jertfi. care le va fi rege. de Cadmos. S-a făcut o fîşie de piele nesfîrşită. subţiri. cîntînd din liră. acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. plutind apoi spre slăvi. la fel. c-am răpus un balaur care-i împiedica pe oameni să trăiască în locurile-acestea atîta de mănoase. fiul lui Agenor a auzit un glas : — Ares iubeşte monştrii. şi. încît a străbătut gîtul gros de balaur. Zetos era de-o forţă de neînchipuit. Ei s-au gîndit să facă la poalele cetăţii marele oraş : Teba. Un nor se coborîse şi o învăluise pe copila lui Zeus. După această faptă. au ieşit nişte giganţi cu arme şi scuturi sunătoare. pentru că el doborîse pe fiul cel hidos al lui Ares. celălalt frate. subţiri de tot. Şi munţii veneau singuri 81 . Atunci s-a ivit iară. Atena a pierit. ca din senin. Pe acestea le-a unit. şi-n sfîrşit. Copiii i-au pierit şi. Vreau să zidesc aici o cetate vestită. Cadmos s-a-ntors pe dată cu sabia în mînă. care s-au luat la luptă.. Din colţii semănaţi de Cadmos. Tu ai ucis un monstru care-i era şi fiu. tot din pămînt. într-adevăr. aducea pe spinare stînci mari rupte din munţi. Soţia lui. care s-a aplecat sub prea marea povară. ce nu făceau nici un rău nimănui5. cu egida pe piept şi suliţa în mînă.. semeţe. Atunci. Ridicînd fortăreaţa. coifuri de luptători . Şi ca să dobîndeşti braţele de-ajutor. Cadmos a ascultat sfatul dat de Atena. — Dacă este aşa. Totuşi. Atena.. însă. era un cîntăreţ destoinic ca Orfeu. zeiţă. Pentru această faptă ai să plăteşti amarnic. care urma să intre în stăpînirea lui. spre sfîrşitul vieţii.ntîmpinat pe monstru. apoi. Le-a poruncit s-arunce 154 armele ucigaşe şi să se facă prieteni cu preaviteazul Cadmos. olimpiană. sînt fericit. Cadmos a adus jertfă puternicului Zeus juncanul fermecat. sidonianul. de mult. i-a semănat pe glie. eroul sidonian — cum îi spusese Atena — s-a preschimbat în şarpe. au răsărit. Avea un trup firav. precum se învoise în faţa lui Apolo. pe nume Amfion. Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţiinvecinaţi. îţi trebuie şi braţe cu care să zideşti cetatea ta visată.

. Şi el a luat copilul şi l-a azvîrlit pe-un munte. pe muntele Citeron. urmat de cîţiva sclavi. Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire... Părul i se făcuse. Ascultînd ce spunea bătrîna preoteasă. unde se-nalţă Teba. Cît îl dorise Laios . Edip nu 6-a întors în istmul de Corint. Edip s-a înfuriat şi l-a lovit cu lancea. ca ele s-amintească lira lui Amfion. Edip a cugetat străpuns de-nfiorare : 156 — Dacă mi-e totuşi tată regele din Corint ? Şi dacă mi-e sortit cu-adevărat ca eu să-mi nimicesc părinţii ?. Edip s-a supărat că un. Iar tânărul Edip. Pe cel care ducea către Beoţia venea încet un car. Este încă o jertfă pe care o cere Ares. ca să-l mănînce rîşii care foiau pe-acolo. în anul următor. ce avea şapte corzi. un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios.. Ca să-şi răzbune sclavul. Atuncea vizitiul a dat în el cu biciul. Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. cu lancea ridicată. te vei căsători cu propria ta mamă . Dar Pitia. 82 . către Edip. Iocasta. din cei cinci călători n-a scăpat decît unul. Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume. şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei : — Soţia ta. Dar s-a-ntîmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corin-tian . Mîhnit peste măsură. care îl apărau. Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi. cine îi sînt părinţii. dar în palatul 6ău era multă mîhnire. ca şi pe sclavii lui. pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea 7. tatâl Dar ajungînd Edip flăcău în toată legea. A cugetat să plece către Beoţia.spre zidurile Tebei. ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug. şi nici nu s-a clintit.. bărbatul cel albit a scos o sabie. Mai bine fug în lume. i-a fost ucis feciorul. şi mama sa. tare. regele s-a rugat de marele Apolo. şi-acum cît îl ura !. I-a spus numai atît : — Să nu te-ntorci în ţara unde-ai venit pe lume. 155 Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta . Altfel îţi ucizi tatăl. balaurul. căci nu aveau copii. Cutremurat de spaimă.. şi-aduci nenorocirea asupra tuturora. l-a izbit pe bătrîn. în prea puţină vreme. In car călătorea un bătrîn cam albit. băiete. Iar regele 8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş. voinic şi înţelept. lăsîndu-l mort pe loc. oameni nechibzuiţi i-au şoptit la ureche că el n-ar fi odrasla regelui din Corint . Afară de eroii Zetos şi Amfion. fiind el numit Edip. fără să ştie. că e copil găsit şi multe dintr-acestea.. a dobîndit un prunc.. nu i-a destăinuit că tatăl lui e Laios. Socotind deci că fuge. cea zvîrlită .-n răspunsul pe care i l-a dat. copii. — Ia fă-ne loc. Iocasta. s-a dus la un oracol al zeului Apolo. să afle adevărul.. Insă el e ursit ca să-şi omoare tatăl. Vă-zînd el pe micuţul atît de oropsit. măciucă. Iocasta. îţi va da un fecior. rude şi prieteni. Numele li s-au dat după şapte copile.. să-şi pîngărească mama şi să umple de sînge şi doliu şi durere tot poporul teban. într-adevăr. fiindcă pe-aceste locuri. Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint. Edip îşi ucide. s-a hotărît să-l crească ca pe copilul său. şi — coborînd din Delfi — a văzut două drumuri. pe capul său. a rostit vizitiul. şi-a dus-o în ţara sa. şi el a luat odrasla lui Laios. unde s-a făcut mare. de Cadmos. sclav oarecare îi porunceşte astfel. Nu mă întorc acasă şi-nlătur nenorocul ce mă poate pîndi. Şi s-a iscat o luptă. Vroind să dobîndească un prunc în casa lui.

Le punea o-ntrebare. Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba. care intrase pe pământul teban. Iară Edip. s-a umflat şi-a plesnit. apoi numai în două şi la sfîrşit în trei ? Haide. — Fiinţa aceasta este. Cînd este mic. sfinxul mai omorîse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. aproape de oraş se aşezase-un sfinx. corpu-i era de leu . Edip a săvîrşit cea mai groaznică crimă din cîte sînt pe lume.. se găseşte şi-al treilea : toiagul. sfinxul. turbat de ciudă. în nişte văi adinei. lîngă două picioare. el merge numai de-a buşilea. pînă în acea ziuă. s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorît tîlharii. răspunde iute. omul. Astfel s-a împlinit întîia prevestire făcută de Apolo 9. Cînd treceau călătorii. căci tînărul Edip. oraşu-ar fi rămas fără locuitori. îndurerat la culme de moartea fiului. de departe. sute. Cu ghearele de zgripţor îi scotea inima şi i-o storcea de sînge. Edip. Căci mamele plîngeau în hohot la răspântii şi-n ca158 83 . sărmanul. Creon păstra dealtminteri coroana-n mîna lui. pe umeri. Zeii. fără de voie. doi fii şi două fiice n. era regele Laios. s-a grăbit să-l aducă. pe foarte mulţi tebani. Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron. pesemne. De mai dura o vreme. la trîntit de pe stînca. Astfel îi doborîse sfinxul. şi va primi coroana şi tronul rămas gol. îşi ucisese tatăl. îi oprea cu un strigăt. mai cumplit decît cînd trăia sfinxul. i-a dat răspuns Edip. Edip. cu lancea. s-a stîrnit furtuna. în oraş. au trimis peste Teba ciuma pustiitoare. Şi printre ei era şi feciorul lui Creon. şi noapte. a pornit-o de-a dreptul spre sfinxul fioros. aripi avea de vultur şi ghearele de zgripţor n. Atunci sfinxul lovea cu coada de balaur pe bietul călător. A mai trecut o vreme. şi nimeni nu putea să-i dea acestui monstru răspunsul cuvenit. Sfinxul l-o fi zărit.. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta.. Pustiu şi lacrimi au hotărît zeii Mureau şi zi. A doua crimă : căsătoria cu Iocasta în tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. a şi trecut la faptă . punîndu-i ontrebare : — Care este făptura ce merge-n patru labe. ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares. Şi sfinxul priveghea pe drumul către Teba. cu multă viclenie. In Teba era pace. S-a însurat. şi fîlfîind din aripi l-a oprit pe Edip. Cînd. Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decît un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tîlhari. ca sprijin. alături de Iocasta. îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. Sfinxul avea obrazul şi trupul de femeie . 157 Pe lîngă toate astea. cînd ajunge gîrbov. Auzind tot poporul că tînărul Edip l-a biruit pe sfinx.Un sclav care-a fugit. Pe urmă se ridică şi. de bună seamă. cu însăşi mama lui. Astfel. înverşunaţi că soaţa lui Edip — care-i era şi mamă — i-a dăruit copii. Cum a sunat răspunsul. lîngă sclavii săi.. Ruguri erau aprinse în Teba peste tot şi jalea cuprinsese poporul. fără s-aibă habar. Regele cîrmuia cu multă-nţelep-ciune peste poporul său.. din porunca lui Ares. unde se cocoţase. pe văduva lui Laios. Iar coada-i de oţel era ca de balaur. Iocasta i-a născut soţului său. pînă se alegea un nou rege la Teba. mii de copii. Bătrînul ce zăcea însîn-gerat pe drum. duşmănosul.. Mai mult. El se ducea la Delfi să-l întrebe pe-Apolo — cum să-şi salveze Teba ? Pentru că.

această întîmplare. Tot el ar fi făcut cele dinţii legi. Oraş din Asia. Se ştie că regina Niobeea avusese cu soţul său. pe ţărmul de răsărit al Mării Mediterane. Iar preotul cel mare îl ruga pe Edip să facă sacrificii. o mică aşezare lîngă oraşul unde domnea pe-atunci Tezeu. că el este acela care ar fi adus alfabetul din 159 Asia în Europa. această mitică făptură. Este un erou civilizator.. Aici a dispărut Edip într-un chip tainic. numai fiare şi monştri. condus de Tezeu. silit de Edip. prin păduri. Note 1. Fiii lui Edip şi ai Iocastei erau Eteocle şi Polinice. Poetul antic Sofocle ne redă zguduitor această rugăminte a marelui preot către Edip în versurile sale din tragedia „Edip rege" . Şi. El ar fi făcut şi cele dinţii conducte de apă din piatră. potrivit legendelor. el a mărturisit că zeii-au aruncat peste oraşul Teba ciuma nimicitoare. mor pruncii la sînul mamei lor. la mare depărtare. Nu mai rodeşte-n beznă sămînţa cea uscată : Pier turmele. reprezentau pentru elini lăncile. Prin această alegorie. aezii vroiau să arate de ce tebanii erau un popor de războinici. şi mai spuneau că ar fi fost un mare apărător al păcii. Se zicea că Edip i-a blestemat pe zei. şi. Dar. Legenda aceasta s-a transmis multor popoare. aninîndu-se-n ştreang. rătăcind pe drumuri. fără ca fiecare să fie nevoit să meargă după apă. fiul lui Ares. Antigona. ucişi de Apolo şi Artemis. pe urmaşii lui Cadmos. în versurile sale. să salveze cetatea 13. 13. regina şi-a luat viaţa. 3. Sfinxul. In ale sale valuri o ţine cufundată. pentru că se clădise Teba cu şapte porţi. 5.se îndoliate. şapte băieţi şi şapte fete. au ajuns la Colona Vl. Nenorocitul orb l-a rugat pe Tezeu să ia în grija sa pe biata Antigona. Dar regele Edip a poruncit să vină bătrînul profet orb. ce se numea Tiresias. Apoi. Spuneau. Nu este exclus ca ea să fi influenţat şi legenda noastră despre Dragoş Vodă. ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei. Colţii balaurului. Ca să se pedepsească. bous-bos înseamnă bou-juncan. 4. între altele. Prin această legendă elinii protestau contra nedreptăţii destinului hotărît — cum credeau ei — de forţe supranaturale.Zguduită De-o grea furtună-i Teba. 8. trăind doar din cerşit. încrîncenatul Ares. în locuri unde hălă-ăuiau înainte. însoţit de copila cea mică. 12. fiind socotit un soi de vultur cu două capete şi gheare mari şi tăioase. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. balaurul cel groaznic cu solzii de aramă. 2. Iar Edip şi-a scos ochii cuo agrafă de aur. profetul orb nu a vrut să răspundă. Edip a părăsit Teba cu şapte porţi. pentru că regele îşi omorîse tatăl şi se căsătorise cu mama lui. pe locul unde a fost doborît zimbrul. In basmele noastre. Amfion. încît oamenii să fie aprovizionaţi din belşug.. 9. zeiţa Leto — geloasă pe fericirea Niobeei. „. cu săgeţile. Cadmos reprezintă eroul întemeietor de oraşe. zgripţorul apare de multe ori. Tezeu cunoştea taina. Iar fiicele se numeau Ismena şi Antigona. Iar regele Tezeu a venit din Atena să-l vadă pe Edip. uneori afară din oraş. 10. şi Hades l-a primit15. Ei ar fi întemeiat. In limba celor vechi. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor. bătrînul a păşit într-o pădure deasă. dar nu a vrut s-o spună. pe urmele unui zimbru cu o stea în frunte.. ţi-o spun chiar ochii tăi Şi sîngerata mare ce-apleacă fruntea ei.. Elinii îi atribuiau eroului Cadmos şi alte merite. Nimfa Antiopa era fiica fluviului Asopos şi fusese răpită de Zeus. Iocasta. pe locurile unde-i hălăduise fiul. şi Zeus l-a trăsnit sau s-a deschis pămîntul. Fetele i-au murit. orb şi sărman. 7. Poetul roman Ovidiu cîntă. venit din Maramureş. Regele corintian în casa căruia a crescut Edip se numea Polib şi era căsătorit cu Meropa. Numai pustiu şi lacrimi au rămas după el. 6. cu preţul sacrificiului său. Intîi. Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război fratricid 16. 11. era tot odraslă a monstrului Tifon şi a viperei uriaşe Ehidna. 84 . la porunca mamei lor. precum s-a arătat mai înainte. ţara îneîntătoare a Moldovei.

a cărui creaţie despre Edip atinge cea mai înaltă culme în teatrul antic — au mai scris lucrări memorabile Corneille.. un oraş tesalian 1. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile. 85 . zeiţei Persefona şi soţului său. şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. rol. făr'nici un ajutor Tu ne-ai scutit de birul ce sfinxu-ngrozitor Pusese asupra Tebei. regele Pelias. Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio. întreitei Hecate. Noi toţi. Rege fusese Eson. îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit : palatele de piatră şi turmele de vite. A ridicat şi-un rug. Pictori moderni. Insă pe rug a ars un iepure sălbatic. A plîns şi s-a jelit în temple. Pelias s-a gîndit să-şi omoare nepotul. avînd pictate victoria lui Edip împotriva sfinxului. (Colona se găsea cam la şapte kilometri depărtare de oraşul Trad. legenda lui Edip a inspirat mult pe artiştii antici. Th. cerul se învrăjbeşte. ca să-şi scape copilul. prieteni. şi pe Castor şi Polux.Vrăjmaşa zee Ciuma.a. In literatură. A făcut — după datini — jertfe zeului Hermes." 14. Cînd dăm de zile negre. ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo. dar nimeni cît tine nu plăteşte. de Edg. şi toţi zic în credinţă Că ne-ai ferit de moarte cu-a zeilor voinţă. şi tot înavuţeşte Cu gemete şi lacrimi Infernu-ntunecat. doi fii ai lui Poseidon : Eson şi Pelias. cel care-i învăţa cum să aibă dobînda cu orişice prilej — sorbeau cupe cu vin şi începeau să cînte legenda despre Iason şi corabia Argo. ca să-şi poată ţine tronul. zeul călătoriei şi al negoţului. Iar marele nostru George Enescu o creat o admirabilă operă muzicală. Ingres ş. Voltaire şi alţii. !n picturile pe vase. feciorul lui Apolo. 160 11 — Legendele Olimpului. Acesta. Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion. la tine-am alergat. cum se obişnuia pentru cei răposaţi. crescînd mare. Atena. Nu că eşti zeu. odraslele lui Zeus. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpînitor. ca Gustave Moreau. Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpîn al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii. Şi-acum mare Edip-naintea ta căzuţi. Eschil şi Euripide. au reluat tema. fără de nici o grijă. Iar preamîhnitul Eson.. Şi — după ce jertfeau fructe şi flori şi sînge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes. prin viclenii şi arme. Aslan. 16. legată de numele fetei moi mici a lui Edip : „Antigona". cel mic. a trebuit să pună la cale-un şiretlic. Astfel se găsesc două renumite vase. nemilostiv coseşte Odraslele luii Cadmos. Hades.-ndepărtate. Atîta că şi Eson avea. Fărtiici o călăuză. la răspîntii şi lîngă focul sacru. Iar te rugăm fierbinte cu milă să ne-ajuţi. K. la centaurul Hiron 2. II EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR DE CÎTE ORI ELINII CĂLĂTOREAU PE MARI şi debarcau pe ţărmuri străine. A vestit tot regatul că fiul i-a murit. ei îşi începeau povestea arătînd că odată ar fi trăit în Iolco. Deci. In literatură — urmlndu-l pe Sofocle. Intîmplările au fost povestite de poetul Sofocle în tragedia „Edip Xa Colona".) Tot Sofocle a scris şi renumita tragedie. 15. Numai că fostul rege avea şi un copil. cu foc cotropitor Ne bîntuie cetatea. In schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte. Cel mai adesea. bătrîni şi tineri. pesemne. făcîndu-l slujitor. Ulise şi mulţi alţii. fratele cel mai mare. acest război fratricid este cunoscut sub numele d« „Cei şapte contra Tebei" şi e povestit în versurile lor de „marii tragici1. însă în mare taină. putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. Dar Pelias.

păşind cu multă grijă. Iason. Iar deasupra purta o blană de panteră. Iason. cînd l-au văzut pe Iason. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi. s-a hotărît să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi. cum s-a-nfricoşat hulpavul Pelias ! Cum tremura pe şa. i-a zis : fiul lui Eson — adică. deşi purta în mînă sabia lui de rege ! Mai 86 . A mers pînă la rîul ce-nconjura oraşul.. să-l răzbune. Haina i se lipea de 164 muşchii încordaţi şi lăsa să se vadă cît este de voinic. cîntînd voios pe cale. puternica zeiţă. cum au ajuns. aşa cum credeai tu. Dar iacătă-l zăreşte în piaţă şi pe Iason... îi ajungea la gît şi curgea-nvolburată. bunicuţo. a glăsuit. pe cînd ducea bătrâna spre malul celălalt. Cealaltă o pierduse în apa spumegîndă... se-ndrepta către templu. în fiecare mînă ţinea cîte o lance cu vîrful de aramă — precum purtau păstorii din munţii Pelion. Eson. cu asprime.. din muntele Olimp. călare. ce e-n acelaşi timp străin şi cetăţean al oraşului lolco şi umblă încălţat numai cu o sanda. — Eu sînt nepotul tău. pe scurt. care îl apăra de ploaie sau de frig. fiindcă te-ai grăbit să-mi împlineşti dorinţa.Şi stînd sub privegherea bătrînului centaur. Regele Pelias. eu te voi ocroti pe drumurile tale. nu vrei să mă treci rîul ? a glăsuit spre Iason. Oracolul din Delfi abia îi proorocise — cîteva zile-n urmă — că trebuie să se teamă de un flăcău din munte.. Atîta că-n picioare nu mai avea băiatul decît o sanda. şi tu vei birui.. Regele pune la cale pieirea lui Iason Oamenii din oraş. — Cum de nu. acel ce cîrmuia întregul Univers. Căci tânărul acesta-l va răzbuna pe Eson. pruncul adus din lolco s-a făcut în curînd un flăcău nenfricat. Eu sînt fără putere şi dacă măncumet să mă cufund în apă. Regele s-a-nfuriat. flăcăul era nespus de chipeş. n-am murit.P}" ». poate.. şi se îngălbeneşte nedreptul Pelias. neştiind cum să-l strige. căci apa venea mare. vede că el nu este încălţat decît cu o sanda... Te duc numaidecît. ca să aducă jertfă zeului mărilor. A apărut chiar Hera. a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. au crezut că-i un zeu. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad. băiete. Cînd a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani. »•• vl £1 162 Fiul lui Eson se întoarce în lolco :. Iason a stat o vreme privind. O. pe urmele zeiţei. mi-e teamă că-mi pierd viaţa. într-adevăr. cu fală. cutezător. cînd i-a ieşit în cale o biată cerşetoare. cu suita. Trăind mereu pe munte — părul nu şi-l tăiase şi pletele bogate îi atîrnau pe umeri în valuri aurii. Au socotit că-i Ares sau poate chiar Apolo. cum îl crescuse înţeleptul centaur. fiind crescut pe furiş. Dar nu-n orice zeiţă.... subţirică. ducînd-o pe bătrînă pe ţărmul celălalt 3. plin de uimire. — Am vrut să te încerc. Dar el nu avea nume. De-aceea bunul Hiron. soaţa marelui Zeus. Şi. — Băiete !.. Apoi. Mai mult. Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. şi l-au înconjurat. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unds se pregătea o mare sărbătoare. în templul lui Poseidon. Pe trup avea o haină de pînză. era un tînăr vrednic şi foarte săritor. Insă. băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă.. — Cine eşti şi ce vrei ? i-a strigat.. Aşa a trecut rîul. şi am venit să-ţi cer sceptrul ce lai răpit părintelui meu. Tocmai în acea clipă s-a auzit un ropot. Hei. Precum vezi. Şi a luat-o în braţe.

. A străbătut Elada. şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi. cel urgisit de Hera în gelozia ei. zi de zi. Atalanta . Cînd — au ajuns deodată deasupra unei mări. stăpîn în Orhomena. — Nu vă uitaţi spre ape !.. adică Marea Helei 7. cînd are-un nepot tînăr ?. Iar mama vitregă. odraslele lui Zeus. vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. s-au agăţat copiii în ultima clipită . a plutit mai departe. punînd două coloane în drumul apelor.. flăcăul a pornit iar la drum. o fată şi-un băiat. să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. pe care nu-l văzuse de cînd era copil şi. au spus mai mulţi bătrîni. sperînd c-o să se piardă în marea încercare. văzînd apa mării. va ajunge oraşul cel mai bogat din lume. spunînd că nu e bine să meargă o fecioară între atîţi flăcăi. un oraş beoţian. Meleagru . asta nu se cade.Deci. i-a sfătuit berbecul. Şi a ajuns în Ea. lînă ce trebuia întoarsă în Elada. pînă-n timpul acela : căci ţara lui Eete. Acest berbece sacru era nespus de mare. un fiu al lui Poseidon. Iason ?. Cine dintre eroi nu dorea să străbată drumul acesta nou şi să cunoască lumea ? ! Fiecare-ar fi vrut să fie el acela care s-aducă iarăşi în patria iubită lîna scumpă de aur.. Spun cu toţii ! a zis Pelias. avînd copiii ei.. ca nu cumva pe cale vreunul s-ondrăgească şi să se iste ceartă între navigatori. lolco va înflori. vîntul de miazănoapte . pe care o ţinea Eete pe nedrept.. S-au strîns deci mulţi eroi. cînd tentofci. Dealtfel. un flăcău înzestrat cu puterea de a zări prin lucruri. asta vreau — a rostit Pelias. Nimeni nu mai plutise atîta de departe. că părăsesc oraşul. L-a-mbrăţişat pe Eson. Cîţi au fost nu ştim bine.... Aezii povesteau legenda lui astfel : Se ştia că pe vremuri regele Atamas. Calais şi Zetes — care purtau pe umeri aripi. într-o călătorie cum nu s-a mai văzut. — Vezi. Ba chiar se hotărîse să le răpună viaţa. căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vîre-n piepturi cîte-un pumnal tăios. . c-ai să părăseşti tronul. şi. Avea lîna de aur. pre cît pot să pricep ! a glăsuit băiatul. zeiţa norilor. s-au strîns numaidecît. Porneşti către Eete şi-aduci lîna de aur. Vorbea ca oamenii şi. apoi Castor şi Polux. spre ţara lui Eete.. cu cei doi veri ai lor : Idas cel preavoinic şi Linceu.. aflată-n răsărit. numiţi Hele şi Frixos °. — printr-un oracol — zeii mi-au hotărît să caut lîna de aur. 87 . zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru.. Berbecele cu lîna de aur Ţelul călătoriei era lîna de aur. Prin nu ştiu ce-ntîmplare. tînăr şi curajos. De acest animal ceresc.. . — Dacă te juri pe zeul din care noi ne tragem. o ţară fabuloasă şi plină de mistere. oraşul colhidian. Aşa să fie ! a rostit Pelias cu prefăcătorie. Peleu . şi în sfîrşit mulţi alţii. Şi. ca păsările-n zbor 6. mai presus de toate — deşi nu avea aripi — putea străbate cerul. De-acolo vor aduce lîna scumpă de aur. dînd peste tot de ştire că va porni pe mare. —. ca tatăl lor .. vrei s-aduc eu lîna. Neleu . din care tu şi eu ne tragem deopotrivă. fusese însurat cu frumoasa Nefele. al lui Poseidon. mai curioasă. ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. plină de bogăţii. era capătul lumii 'k. se cheamă de-atun-cea Helespontul.. şi a căzut în valuri. dar ei n-au vrut s-o ia. Frixos. dar Hele. pe care nu putem să-i înşirăm acum. se cade să plece un moşneag. ce se afla-ntr-un templu din Iolco. nu mai rîvnesc mărirea şi-ţi voi da bucuros puterea şi oraşul. regele beoţian şi-a luat altă nevastă. Avînd lîna de aur. Sub ei se întindeau pămînturi nesfîrşite. Este după dreptate ca lolco să ajungă iarăşi în mîna voastră : a ta şi a lui Eson. eu mă-nvoiesc să plec s-aduc lîna de aur. ca apoi să coboare în capul celălalt unde zăgăzuise Heracle de curînd oceanul cel uriaş. orişice . Printre ei se găsea şi eroul Heracle. pe care-o stăpîneşte azi regele Eete.ales că mulţimea privea cu-ncredere către noul venit. i-a venit ameţeală. urcuşul lui pe cer. fecior al lui Poseidon. Nu s-a mai putut ţine. la Pontul Euxin. Marea.. ce nici nu bănuiau că Pelias anume îşi trimitea nepotul. De-acolo-şi începea Helios. Insă. 165 El s-a-ndreptat pe urmă spre casa părintească.Şi au zburat copiii. — Desigur.. îţi jur pe marele Poseidon. în care fata s-a înecat. însoţit de un prieten. Ca să-şi scape copiii. prin ape şi pămînt. Se spune că cincizeci..Şi auzind eroii că se pune la cale călătoria asta către capătul lumii. făcînd semn spre mulţime : Spuneţi şi voi. a spus la sfîrşit Eason. Frixos a ascultat . Numai băiatul. Lîna scumpă de aur era de pe-un berbece. au mai venit : Tezeu. departe. — Nu. sînt bătrîn. Orfeu . — Bine. tot s-a uitat în jos. regele Piritou . potolindu-şi dorul de tatăl său. A vrut să-i însoţească şi-o fată. doi fii ai lui Boreu. Admet .

Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări. Avea cincizeci de vLsle.Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur. cu Hele şi cu Frixos. i-â jurat că-l va face urmaşul său pe tron. 167 Insă lucrînd eroii plini de însufleţire. agaţînd-o de ciocul corăbiei de lemn. dornici să cucerească scumpa lînă de aur. Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii. Se spune că Atena 9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfînt al măreţului Zeus. şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări. Din nori. şi-l implora pe Zeus. Veneau toate sasculte cîntul duios din liră şi glasul lui Orfeu. şi-au hotărît să facă o corabie mare din lemn bun. în Elada. şi vînturile repezi. Dar. Cîntecul lui Orfeu răsuna peste valuri. ţinînd un vas de aur în mîinile-amîndouă. prin uneltirea Herei. de tatăl său. Apoi au început ospăţul de plecare. a răsunat atunci un glas aspru de tunet şi-un fulger a brăzdat cerul abianroşit de Eos — aurora. Era o încercare îndeajuns de grea !. fără vreo oboseală. insula mare şi muntoasă.. Corabia plutea. zbura ca pescăruşul peste aria mării. care să îndrăznească să plutească pe mări. Crenguţa de stejar.. Iată de ce eroii s-au adunat în pripă. şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. vrăjite de-acest cîntec. Fiind atît de uşoară. agăţată. Plecarea spre ţara lui Eete de la capătul lumii Cînd au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape. de peste mări şi ţări. Iason era iubit de soţia lui Zeus. Eroii sînt îndemnaţi să ducă o viaţă tihnită în Lemnos Aşa. cu braţul său de fulger. Heracle era-n mijloc. . care-i doreşte moartea Deci. avea de-asemeni darul de a putea grăi argonauţilor — navigatorilor pe corabia Argo — şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele 10. Zeus le răspunsese că le primeşte ruga. prin furtuni şi primejdii. au azvîrlit încolo cupele de pe mese. Au băut şi-au mîncat vreme de nouă ceasuri. stînd cîte doi pe-o bancă. Bărbaţii lemnieni. au ajuns repede în Lemnos. care cu ochiul ager privea spre depărtări. cum spun poeţii. încrustată în lemn. marele Zeus. Iar el. el fiind cel mai greu. şi ceasul fericit cînd iar se vor întoarce acasă. Pregătirea marii călătorii Lîna mult preţioasă a rămas în Colhida. şi lîngă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. trebuia să plutească săptămîni. din ţara lui Eete.. închinată lui Ares. în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită. saleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie. suflau voioase-n pînze 11. spre ţara lui Eete de la capătul lumii. Şi vînturile mării. în faţă sta Linceu. cu cîte-o vîslă-n mînă. cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm. poate. Insă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu. unde fusese azvîrlit Hefaistos. Au ridicat îndată ancora grea din ape. Au luat cu •dînşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte. stejarul din Dodona. de stejar. cu grijă. însurîndu-l cu una din cele două fete pe care le avea. şi drumurile mării. fără oprire. într-un copac stufos dintr-o livadă sfîntă. cum s-au ivit zorii. pe mări necunoscute . Se auzea-n Olimp. şi l-au urmat pe Iason. S-au strîns cu toţii-n Iolco. luni întregi.. De-aceea i-au spus Argo 8. ca să nu atragă supărarea zeiţei. A început 168 să cînte. Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. plutind neîncetat. s-apropie biruinţa. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată. din înălţimi. drept mulţumire. îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo. Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. Dar era totodată atîta de uşoară. Ei au pus-o la proră. Da-n cîntecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cîndva nişte eroi. Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. şi zilele senine. încît navigatorii o ridicau pe umeri. mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. Corabia ieşise în largurile mării cu pînzele întinse. adusă de Atena. Intîi s-au sfătuit . pe care-a dăruit-o regelui din Colhida. să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lîna berbecului plecat odinioară. 88 . Atît că-n Lemnos se-ntîmplase cu cîţiva ani mai înainte o tra-gedie-ngrozitoare. N-a păstrat decît lîna. în zbor. din Orhomena. care grăia spre oameni şi făcea prorociri.

. In acest fel. în voia vîntului zburdalnic. Şi întorcîndu-se acasă se însuraseră cu ele. în care scînteia vinul purpuriu. l-a tras cu ea în fundul apei. un argonaut. lăsînd în flăcări insula. cînd ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos. dintre ei nici unul n-a scăpat cu zile. şi. s-a auzit un glas puternic: — Aţi uitat oare datoria ? Aţi şi uitat lîna de aur pentru un zîmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin ? Vai vouă. nenumărate. gîndind să le închidă calea. Şi au plecat argonauţii. cu bufnituri răsunătoare. pînă-ntr-o ţară. Pierderea lui Heracle în Misia L-au căutat ei întreaga noapte. 89 . în faţa lor se întindea peninsula Cizic. în care se vărsa izvorul. Aceşti uriaşi au început s-arunce stînci mari de granit. şi de rege. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde. Uriaşii cu cîte şase braţe Au plutit ei din nou pe mare. însăşi regina de la Lemnos t3. insula Lemnos nu mai avea decît femei. a dat un strigăt. Tocmai pe cînd era în ţară o-atît de mare supărare. Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. însă Heracle a-ntins arcul. pline de talere-ncărcate cu fripturi. Şi iar a lunecat pe ape. Le-au cîntat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpîni în ţara lor şi să-şi aleagă. pînă s-a coborît amurgul şi cerul s-a umplut de stele. a vrut să soarbă din unda limpede de munte. cete de traci. căci nimfa-l ascunsese bine pe dragul ei. Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase : uriaşi cu cîte şase braţe. cutezătorul Polifem 16. Fiindcă Heracle ţinea mult la tînărul răpit de nimfă. ca să se răzbune. în Misia. răpiseră femei şi fete. iacătă vin argonauţii făcînd întîiul lor popas.. îngreunîndu-şi trup şi minte. către vitejii-argonauţi. 169 In timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese. Misia 15. corabia argo-naută. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi. Jefuiau totul şi plecau. părăsind vechile soţii. speriat. apucîndu-l de grumaz. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn.. şi. îşi omorlseră bărbaţii 12. două de coaste şi-alte două de şoldurile monstruoase. Dar auzind ce se petrece. Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore. Şi nimfa. s-a prefăcut în căprioară. acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. stîncoasă. pînă la apa unui lac. Au răsturnat acele mese. El sprinten. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpînea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi. turte dulci şi fructe. uşoară. dacă primea să -i fie soţ.. Eu am să plec singur din ţara asta blestemată. însă 170 vîslaşii au purtat-o cu vrednicie pest valuri. Auzind ce spunea Heracle. Curînd. că sînt ademeniţi eroii cu vorbe. şi au pornit spre ţărmul mării. şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sîngele otrăvitor al hidrei omorîte-n Lerna. şi nici nu au băgat de seamă cînd au ajuns în Propontida 14. sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă. în asfinţit. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut. soţiile care le plac. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ. uriaşii cădeau ca nişte stînci în valuri. pe corăbii. Din nord se repezeau adesea. lăsînd ispitele deoparte. şi a sărit în calea lui. ce murmurau parcă un cîntec gingaşei fete înecate. abia legată de pământul străvechi al Asiei. Deodată. N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii. se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici. cîntînd cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin. Hilas. a urmărit-o prin pădure. biruindu-i pe vrăjmaşi. Răniţi şi otrăviţi. cîntece şi vin. însetat. să fie îndrăgit de-o nimfă. şi-au smuls cununile de flori. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele : Helespontul. argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici. Dar tot aici s-a întîmplat ca Hilas. neprevăzător. unde se îmbuibau cu toţii. Au privit apele acestea. spre insulă.. Cel ce zvîrlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. fără să-i poată da de urmă. n-a stat pe gînduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă. îndrăgind pe tînăr. cea mai frumoasă dintre toate. Două le-aveau prinse de umeri. ce-i ţineau. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau. eroii s-au dezmeticit.. printr-o fîşie de nisip. îi oferea lui Iason tronul. Cîţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. Pînă la urmă. toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. lanapoiere spre Elada. Au dat în lături pe acele femei şi fete. dintre ele. Acestea.plecînd la un război.

au dus pe Argo mai departe. numit Amic. umflat. luînd pradă multă. Nici unul nu dădea vreun semn că ar fi auzit chemarea. 171 înfrîngerea bebricilor 7.. Iară din cele două laturi. argonauţii-au adus jertfe lui Zeus şi soţiei sale.Şi Iason. Şi el.. Salvarea lui Fineu de hidoasele harpii In dimineaţa următoare au întins pînzele să plece din ţara neospitalieră şi au pus toţi mîna pe vîsle. — Am să-ncerc eu. lăsînd în vînt pînzele toate. Nici unul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decît Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. Dar cum s-au depărtat oleacă de ţărmurile lui Amic. de pe ţărm. Ea nu dorea ca şi Heracle s-ajungă-n ţara lui Eete. merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug. Şi neavînd alta ce face. straie. L-a nimerit cu pumnu-n tîmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac.acolo-n lacul cu unda verde. Cine se prinde ?. înverşunată. cristalină.. Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime. care sălăşluia acolo. şi noi mâi stăm încă la ţărm. Sub umerii lui bulbucaţi. i-a provocat pe loc la luptă. văzîndu-i pe elini c-au debarcat în ţara lui. Monstrul a scuipat sînge negru. vino să te fac fărîme şi să te dau hrană la peşti ! a hohotit din nou Amic. Regele lor. Urcîndu-se din nou pe Argo. pentru că. sunînd în scoici. iată. de parcă secerau un lan. Şi i-au căutat. sălbatici.. ce o tîra spre nişte stînci dintr-o strîmtoare f oarte-ngustă 20. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-a-nce-put un război greu. aprinzînd focuri.. Pînă la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. vîntul bate şi el prielnic.. Aşa a hotărît Olimpul. Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. spuneau că Hera ar fi pus la cale-această întîmplare. Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă. Un cap învăluit de alge s-a-nfăţişat privirii lor. 172 N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori. se frîngea din încheieturi şi era gata să se sfarme într-un vîrtej negru de ape. a făcut semnul de plecare. şi mai departe. s-a şi dezlănţuit furtuna. sărind cu-ndemînare. voinicii au reuşit să-ndrepte cîrma ce se 90 . acuma. creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. Şi lupta a-nceput pe dată. Pieptul său monstruos. — Duceţi-vă şi n-aveţi grijă.. cîntînd povestea. i-a-ntîmpi-nat un popor aspru. vîslind din răsputeri. ca unei fiare-nfometate. Prinzînd deci vîslele în mîini.. vreme lungă. Deşi Amic era uriaş. Era un zeu. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine. Un singur lucru preţuia : lupta cu pumnii. Cine-ncepe ?. a rostit Glauc cu voce tare. un fiu al zeului Po-seidon. Şi ce furtună. Numai cu greu. părea un mare glob boltit. dar marea s-a despicat pînă-n adîncuri. Cerul a rămas mut. ameninţători. Unii poeţi. în el aveau toată nădejdea. se pierdea.. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atîta străşnicie. îndîrjită 19. strigînd cu toţii. Polux. arme. şi-l fermecase s-o iubească. în Misia împădurită. şi suliţele scînteiau. Prea îl ura. — Hai. i-au aşteptat să se întoarcă. Şi Iason a strigat spre Ceruri : — Spuneţi ce trebuie să facem. cu voce tare. pe nume Glauc. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. marea-i lină. Iar ochii-i se roteau sub frunte. iar săbiile zvîr-Ueau prin aer lungi curcubeie lucitoare. în locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate. — Aşa e datina pe-aicea. S-au încordat şi s-au bătut pe iarba verde a cîmpiei. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase.. ascultînd îndemnul. Iason. a grăit Polux. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare . a ris regele cu-ngîmfare. eroii au băgat de seamă că dintre ei lipseau Heracle şi încă doi argonauţi17. era un om hidos şi rău. Cei trei voinici rămîn aici. către ţara bebricilor cea misterioasă i8.» Iară Heracle-şi va urma calea ceri este hărăzită. cu luptă dîrză. l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. însă zadarnic. zei cereşti ! Corabia se zguduia. Amic.

Şi în oraş domnea un rege ce avea darul profeţiei şi care se numea Fineu. şi stîncile s-ar fi lovit. pînă ce au ajuns la gura rîului larg şialbastru. Plutind aşa. Atîta tot. Tot Fineu i-a învăţat ca. — O să vedeţi. şi ochii lor. Cu darul lui de-a prevesti. Pot să vîslească fără teamă. au zărit munţii Caucaz. o insulă a zeului războiului. zăcea de veacuri Prometeu. Cu suliţele prinse-n mîini. şi au vîslit tot mai departe. căutau mereu capătul lumii. Atunci eroii au vîslit mai cu putere mai cu sîrg. feciorii zeului Boreu. să ia cu ei un porumbel. Stîncile se mişcau alene sub acest cînt duios de liră. încît Fineu pierea de foame. Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stîncile Simplegade. Erau acele stînci cumplite ce se ciocneau necontenit. din acea vreme. nişte zeiţe monstruoase. căci ei erau înaripaţi şi viforoşi ca tatăl lor. le-a amintit că la intrarea Mării Negre se află nişte stînci uriaşe. către Caucaz. Fineu ştia de ce şi cum . şiadormitor. pînă sajungă la Eete. Orfeu a început să cînte din lira lui un cîntec dulce. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade. Eroii au privit în urma acestei păsări. gheare de leu şi cozi de şarpe. dar nu vroia mai mult să spună. pe vîrful Elbrus. lăsînd valurile mării. se ciocnesc şi nici un vas nu poate trece. Ele se mişcă. cu creste sure. Văzînd acest semn bun. că vulturul lui Zeus o să sfîşie iar ficatul însîngerat al celui care îndura totul pentru oameni. Fasis. 174 Dar nu puteau să se oprească. plutind prin Pontul Euxin23. care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaiiene. din ţara regelui Eete 24. puteau să dobîndească lîna cu firele-i scumpe de aur. Iason s-a încordat la cîrmă. Iar din corabie. s-aducă jertfe Afroditei. trecînd el. s-au îndreptat în sus. cu chip de fete. Zeul Apolo-i luase ochii şi Hades-Pluto din Infern îi trimise nişte harpii. sus. trup de păsări. Vîsleau. Acum vîsleau argonauţii fără de frică peste mare. au pornit iar spre largul mării. cei doi flăcăi leau urmărit pe-aceste harpii pînă departe peste mări. Ca să cunoască vremea asta cînd pot să treacă printre stînci. Trecea prin slăvi. Şi. c-un bubuit asurzitor. doi dintre ei au fost ucişi. valurile repezi şi înspumate dintre stînci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. Dintre eroi s-au ridicat atunci Calais şi Zetes. Orfeu cînta ameţitor. le-a rostit el. Şi dacă porumbelul trece. pe Fasis. Nu mai era decît o clipă. Şi. unde era lîna de aur. Iar dincolo de acel ţărm se ridica un oraş mare. voinicii au pus şi ei mîna pe vîsle. vîntul ce bate dinspre nord.. pe veci. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares. Numai prin ea puteau învinge. Acolo. eroii au slobozit un porumbel. Drept mulţumire. Ştiau. debarcînd în răsărit. E drept că. titanul cel legat în lanţuri. Către apus s-a auzit şi-un vîjîit tare de aripi. şi le-au învins şi le-au silit să jure pe măreţul Zeus că-i vor da tihnă lui Fineu. De la o vreme. căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu. plini de spaimă.stricase-n vijelie. 91 . nu e primejdie printre stînci. Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stînci. decît în anumite clipe. Şi totuşi. Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică. 173 Argonauţii zăresc crestele Caucazului Eroii n-au mai stăruit şi. Dar fiindcă el dezvăluise unele taine — ale lui Zeus — cei din Olimp s-au mîniat şi-au hotărât să-l pedepsească. care-i răpeau toată mîncarea. şi vasul Argo a trecut. Ajunşi acolo să-i dea drumul. In nişte lupte ce-au urmat. teribilele Simplegade au rămas locului. în primul rînd. ţara bogată-a lui Eete. Argo să stea şi ea pe loc. La rîndul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi sau luptat din greu cu ele. au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări.. blestemul lor se risipea. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan. care se cheamă Simplegade 22. mulţumindu-i lui Fineu. şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie pe-acolo. Într-adevăr. credeau că vine furtuna înfricoşătoare. Era chiar vulturul lui Zeus. regele le-a arătat eroilor greutăţile pe care ei urmau să le întîmpine. şi mîngîios. în zare. s-atingă malul celălalt 21. au auzit un zgomot înspăimîntător. Heracle încă nu-l scăpase. pînă să ajungă la ţinta lor cea mult visată. Iară de piere porumbelul. Numai un căpătîi de lemn a fost zdrobit.

adică regelui Eete 25. au pus pe ei veşminte noi. Grădini cu flori îmbălsămate şi cu platani şi chiparoşi dădeau jur împrejur răcoare. purtînd pe fruntea lui cunună strălucitoare de omăt. unde păstra regele ţării lîna berbecului vrăjit. preţioase. Meşterul făurar zidise. într-una locuia chiar el. Vrem să ne-o dai de bună voie. Argonauţii erau zdraveni şi încercaţi în lupte grele.. avînd palate destule-n răsăritul lumii. în mînăavea doar un toiag. Pînă să-şi cheme el oştenii ar fi căzut. s-a dus s-o caute peAfrodita. desigur. O clipă regele Eete n-a putut să deschidă gura.. Mînia îl înăbuşea. împodobeau acest palat. Ea a rugat-o pe zeiţă să-l cheme repede pe Eros. Aici a poruncit Eete să se gătească un ospăţ. fiindcă nu o slăvea de-ajuns. Iar Helios. care-i cădeau mai moi ca spuma pe gîtul alb. căci Helios sau mîndrul soare îl ajutase pe Hefaistos în bătălia cu giganţii. coloane. 176 92 . a răspuns Iason cu-ndrăzneală. în acest timp. lapte şi apă. Şi ţi-o cerem. Acolo şi-au făcut culcuşul. acest palat măreţ zeului Helios. adică după nouă zile ? Mai bine ad-o de pe-acum ! Şi iar rîdeau.. au tras corabia la ţărm. untdelemn. însă pe urma lui veneau. zeiţa Hera. din Elada.. Dar cum şi-a revărsat lumina trandafirie pe pămînt zeiţa Eos — aurora — s-au deşteptat şi-argonauţii. fiindcă se făcuse noapte. Erau în ţara lui Eete.In palatul soarelui în stînga lor se vedea Ea. Aici erau două clădiri. sub veşminte. odinioară. în ţărnă. C-un toiag nu putea lupta. mort. Altminteri noi ne vom 175 lupta. şi răsuna întreg palatul. la mese . Intr-alta îşi aveau sălaşul două co-pile-ncîntătoare. Dar. şi-n timpul iernii-nfierbîntată. scuturi şi săbii ascuţite. Curgeau din ele. rege. şi să mănînce şi să cînte. A deschis porţile mai largi şi i-a lăsat pe toţi să intre într-o ogradă minunată. Eete. ca să-i arate prietenie. Iar din înalt se oglindeau în apa limpede a mării. micuţul zeu înaripat. de fapt. să nu se vadă. Aveau. pe loc. Şi spre palat priveau acuma plini de nesaţ argonauţii. Iar apa curgea vara rece. pe care îl zidise însuşi Hefaistos. Deci. Palatul regelui Eete era din marmoră curată. şi-a strigat tare spre eroi : — Străinilor veniţi din lume. şi-n depărtările verzui zăreau vestitul munte Elbrus. în semn de bună prietenie. în dreapta-n schimb erau grădina şi templul mare al lui Ares.. obiecte rare. A aflat-o pe Afrodita într-o grădină din Olimp. încăpătoare. soţia sa şi două fete şedeau la masă cu eroii. Pe urmă vom vorbi de treburi. Au lăsat ancora cea grea să se înfigă-n mîlul gras şi au sărit pe o poiană. şi să-l trimită în ograda în care regele Eete. cine sînteţi şi ce căutaţi ? — Sosim din ţara tesaliană. Drumul cel greu se isprăvise. Sculpturi. spu-nînd către argonauţi : — M-am mîniat. Este a noastră. îşi pieptăna buclele blonde. cînd a sunat o bufnitură şi porţile i s-au deschis. vom petrece nouă zile. îl dăruise pe acesta celui mai drag dintre feciori. Erau flămînzi şi însetaţi.. Zeus ne porunceşte altfel. porţi măiestre. îmi cer iertare. cetatea regelui Eete. Din cînd în cînd îşi atingeau cu palma săbiile sub haine. rotund şi neted. Absirt. Puteau să doarmă liniştiţi. de răsunau curţile largi. Dar şi-a dat seama că războiul nu putea să-l cîştige el. celebrul faur al zeilor de pe Olimp. în pragul lor s-a-nfăţişat feciorul soarelui. deşi am auzit că este păzită straşnic de-un balaur. Au adus jertfe Afro-ditei. luîndu-l în carul lui de aur. Rîdeau cu hohote spre rege şi îi spuneau : — Ascultă. să primim oaspeţii cu cinste. pe care ţi-a adus-o Frixos. şi nu se-nfricoşau de nimeni. argonauţii încărcaţi — sub hainele de sărbătoare — cu săbii bine ascuţite. Tu ai păstrat-o pe nedrept. Regele Pelias îţi cere lîna cu firele de aur. Avea doar un toiag în mînă.. Tot în ograda pietruită cu nestemate şi aramă erau patru fîn-tîni de aur. pe umerii fermecători. cînd ne vei da lîna de aur ? După ce s-o sfîrşi ospăţul. A vrut să-şi cheme toţi oştenii şi să înceapă un război cu preavoinicii din Elada. şi-au spălat trupurile-n apă .. ce avea ciudă pe Eete. b Eros o ţinteşte în inimă pe Medeea Atunci a cugetat că-i bine să-i tragă-n cursă şi să-i piardă. şi Iason s-a-ndreptat cu fală către oraşul lui Eete. în cascadă : vin. eroii-argonauţi s-au aşezat. Veseli... şi turnurile lui de-argint se ridicau pînă la cer. şi-o să ţi-o luăm fără-ndoială. soaţa-i şi fiul său. S-au odihnit pînă la ziuă. şi-au început să soarbă vin . cu pas ferit.

Ochii-i. Nu am răpit-o din Elada. Aşa mi-ai spus cînd petreceam şi sorbeam cupele cu vin că eşti din neamul lui Poseidon. şi-a răspuns foarte liniştit că totul se va face-ntoc-mai. prinsă — nu-n lanţul dragostei — ci într-o patimă bolnavă.. ce sta îngrijorat pe punte. Argonauţii-ar fi rămas pe acel ţărm pentru vecie. şi noi ne vom urca pe Argo şi vom pleca către Elada. mînat 93 .. pentru că este al lui Ares.. cu lanţuri bune. Sclavele au adus un car... Şi Eros şi-a sărutat mama. în Iason. Mai ales că lipsea Heracle. erau acuma-ntunecaţi de planurile ce urzea. Se făcea-n vis că o lua Iason în braţe şi-o urca pe Argo. mare cît bolta unei case 26. a rostit Iason bucuros. cum să-l lovească pe celălalt. aveau putere să-i răpună pe toţi eroii-argonauţi. Pentru că am primit-o-n dar. Eete vrea să-l trimită pe Iason Ia moarte Cum s-a sfîrşit acel ospăţ. Şi Iason îi căzuse pradă acestei pofte-njositoare. Tînă-rul s-a grăbit spre ţărm. De cum a tras micuţul Eros săgeata lui înveninată. uşoară. cum nu. cum să îi ia viaţa lui Iason. Şi regele a arătat feciorului venit din Iolco că are-n curtea lui doi tauri. pentru că îi băga-n capcană. Stîmise pofta de-a se face stăpîn puternic şi bogat cum era regele Eete. însă n-a vrut să se arate . şi să se ducă pe un cîmp. ce au picioarele de-aramă şi varsă-ntruna foc pe nări. a strigat iute două sclave. aflînd de-această încercare. cu o săgeată — cu o săgeată înmuiată în fiere verde şi venin. Să-i dea numai răgaz o noapte. nu pentru oameni.. în Creta. fata a cătat către Iason. ce purta numele Medeea. adă-mi lîna. Să semene apoi pe cîmp nişte colţi negri de balaur 27. măreţul soare.. I-o avuţie fără preţ. o jucărie de-a lui Zeus. Să are cîmpul.. O-nflăcăra mereu mai tare în dragostea pentru flăcăul venit pe mare din Elada. In timpul nopţii următoare fata s-a zbuciumat întruna. Dorinţa ei cea mai fierbinte era de-a fi cîndva regină. din slavă. Iason să-nhame aceşti tauri la plugul greu. regele Eete fusese sfătuit.. Sclavele l-au chemat pe Iason.. Să fie precum vrei. Amîndoi se priveau în ochi şi îşi zîmbeau. Şi ea. şi a ţintit-o pe Medeea... — Ce slujbă ? l-a întrebat Iason. Oştenii. făcînd o anumită slujbă. pe care îi păstra-ntr-un sac. Acolo se urcau pe tron. fără să te mai supărăm. A-ntins aripile de aur şi a plutit grabnic spre Ea. Zeiţa i-a trimis un vis. Ea s-a jurat c-o să-l ajute să dobîndească. — Bine. răsăriţi din colţii aceia negri de balaur. dar nu cinstit. căci eşti odraslă olimpiană. ce-i dincolo de riul Fasis. din dumbravă. de tatăl său. Hera aţîţase pofta de-a stăpîni comoara doar pentru el. însă-i venea să rîdă-n hohot. Iason s-a cam înfiorat. de cînd era copil. Altul s-ar bate pentru ea.. A înhămat la el catîri şi au pornit spre ţărmul apei. şi amîndoi plecau spre Iolco. plin de grijă.. — Ne vom retrage toţi pe Argo şi-acolo ne vom sfătui. Iason să dea lupta cu ei şi să-i doboare pîn-la unul. Şi lui Poseidon eu mă plec. Iar Afrodita. — Ţi-o dau. La rîndu-i. regele i-a grăit lui Iason : — Tu mi-ai cerut lîna de aur. A ajuns în ograda largă. Şi să-i aţîţe-o patimă nemărginită pentru Iason.Eros să tragă o săgeată în inima fetei mai mici. Hera îi trimite un vis Medeei Şi fapta s-ar fi petrecut aşa cum plănuia Eete. Medeea. 177 făcut din fier şi din aramă. — Atuncea. în inimă. i-a răspuns regelui Eete. Pentru că-n inimile lor clocotea uranverşunată. l-a căutat în Olimp pe Eros şi i-a făgăduit un dar. din acei colţi o să răsară o ceată mare de războinici.. mulţumită că o chemau într-ajutor zeiţa şi argonauţii. Terminînd el cu semănatul. Da ţi-o dau fără nici o luptă. îngropaţi sub ţărînă rece. sub zîmbetul său prefăcut. lîna cu firele de aur. dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti odraslă olimpiană. Mai are-un plug nemaivăzut. corabia argonaută. Ştia că Iason n-o să scape. Ce mult i-a plăcut visul fetii !. mai înainte limpezi. unde se legăna. trezindu-se din somn. a-ncuviinţat şi regele. nu pentru cei ce-l aşteptau să se întoarcă în Elada. dară. şi fiecare socotea. Dar Afrodita nu-i da tihnă copilei regelui. a spus Eete . El era rege. în care petreceau eroii. ea regină.

Şi." Meriţi să ai noroc în toate. Trebuie să spun că alifia era făcută dintr-o plantă care creştea-n munţii Caucaz. pe arme şi pe scut. tînărul devenea mai tare decît Heracle.şi să-l cufunde-n rîul Fasis. regele — ce era de faţă — s-a întors repede-n palat. i-a înhămat bine la plug. Au pierit toţi.. care stăteau mai la o parte. Iason a prins copila-n braţe. De ar fi fost zid de cetate. Medeea. S-au luat la luptă. a luat o stîncă mare în braţe şi a zvîrlit-o-ntre uriaşi. Uriaşii au păşit spre Iason şi spre ceilalţi argonauţi. a şi pornit spre locul unde se aflau.. Te voi urca pe tron în Iolco. Le învăţase de micuţă. 179 12 Văzînd că Iason biruieşte. Ungîndu-se cu alifia pe trup. Tatăl şi sfetnicii şi oastea au căzut jos şi-au adormit. căci fiecare vrea s-o aibă. nici la oraşul care pierdea lîna de aur. Acolo l-au găsit pe Iason.. — îţi jur orice. auzind făgăduiala. Ea s-a lăsat şi i-a şoptit că ar primi să-i fie soaţă. I-a prins de coarne cu putere şi. Copila s-a împurpurat : 178 — Şi eu. şi s-au certat. ce nu avea altă dorinţă decît să capete mai iute nepreţuita avuţie. E drept că asta doar o zi. străine.. cum era îndemnat de sfetnici. plină de mistere. taurii regelui Eete. şi el îşi învingea duşmanii. Iason s-a uns cu alifia . să-i prindă pe argonauţi şi să-i ucidă fără milă. Dar Iason a rămas pe loc. spusese regele lui Iason.. eşti îndrăzneţ. învăţat de fata regelui. fratele ei cel mititel. bucuros. Şi cum în vremea asta noaptea se coborîse peste lume. Medeea ! De la ospăţ. în lupta care s-a iscat. au socotit că e de aur. Ea a făcut pe loc o vrajă. din sîngele lui Prometeu.de poftele-i aprinse de avuţie şi putere. Porţile s-au izbit în lături şi ea a trecut fără grijă. Ar fi aici să mai adaug că fata regelui Eete ştia nenumărate vrăji. căci eşti voinic.. ar fi căzut sub izbitură. Chiar focul cel mai arzător. S-au repezit nebuni la ea. tăcută. La aste vorbe.. S-au îndreptat spre vasul Argo. i-a răspuns Iason. ai să fii soţia mea. ajutat de-argonauţi.. — O. Taurii s-au zvîrlit spre el. decît zeii. i-a gla-suit Iason repede. de la o doică vrăjitoare. care îl mistuiau acum... a glăsuit atunci Medeea. Pe el au semănat toţi colţii aceia negri de balaur. ca nişte lupi pe o mioară. cînd te-am văzut. ca totuşi s-o păstrăm la noi ? — Nu ! n-o vom da. Uriaşii. cu săbii. lovindu-se turbaţi cu ură. Răpirea lînei de aur Atîta doară că Medeea aflase tot ce plănuiau tatăl său şi cu dregătorii. Medeea nu s-a mai gîndit la tatăl său. suliţe şi scuturi. El bănuia că va veni copila regelui Eete 94 .. regele a cerut şi el o amînare de o zi. te-am visat. văzînd stînca asta. Semănarea colţilor de balaur pe glie Medeea i-a adus lui Iason o alifie fermecată. n-am putut să te uit o clipă. s-au omorît... Au arat cîmpul larg şi neted. — Mîine vă dau lîna de aur. în sinea lui însă gîndea. — Dacă te juri să-ţi fiu regină. avînd de mînă pe Absirt. însă flăcăul. Iar vasul lor să-l facă ţăndări .. Ci mîine-n zori vom strînge oastea şi-i vom lovi peargonauţi la ceasul cînd ei încă dorm. care venise la palat să-şi ceară drepturile sale.. care stătea la ţărmul apei. cea mai tăioasă dintre arme nu mai putea să-i facă rău. Sau vom găsi o altă cale. şi-a glăsuit fetei aşa : — Cît de frumoasă eşti. — Ce-i de făcut ? Vom da noi lîna acestor tineri din Elada ? a-ntrebat regele Eete pe sfetnicii săi de credinţă. au spus cu toţii. şi-aşa cum l-a-nvăţat Medeea. Avea şi ea un singur gînd : să se mărite şi să fie regină-n ţara tesaliană. voi face vrăji şi ai să birui. Din colţii semănaţi pe glie au răsărit nişte uriaşi... întro văgăună.

ci. şi vasul a pornit în jos. Nu se vedeau decit eroii. în el lucea lîna de aur. ei erau înlănţuiţi de pofta lor de-a fi bogaţi şi de-a fi rege şi regină. s-au repezit către copac. s-a lăsat moale la pămînt. şi monstrul. Nu. Argo. micul Absirt. plecaseră către alt ţărm. A implorat apoi pe Zeus şi pe Poseidon furtunosul — zeul din care se trăgea — să-i ocrotească pe tot drumul de-ntoarcere către Elada. şi nici făclia de argint a lui Selene. Unul dintre argonauţi a ridicat ancora grea. fericiţi. Iar Iason. către corabia lor. Ei au smuls lîna din copac. într-adevăr. revăzîndu-se cei doi s-au strîns şi s-au îmbrăţişat . a Medeei. Pînze mai mari decît acele ce se aflau pe vasul Argo. Iar regele a poruncit să plece-ndată trei corăbii. Dar nu uniţi prin dragoste sau prin dorinţa de a fi folositori celorlalţi oameni. Abia mai pîl-pîiau puţin. pe ţărmurile apei. Ceilalţi au luat vîslele-n mîini. Sucul l-a adormit pe monstru. Toţi erau veseli. a treia noapte de la plecarea lor pe mare. de-a să-vîrşi fapte măreţe. Medeea s-a urcat şi ea pe puntea vasului de lemn. Prin farmece «a cunoştea că-n Ea regele. prin strîmtori28. pe urma vasului elin. Vîntul bătea spre asfinţit. cu fratele-i. 181 Căsăpirea micului Absirt iată de ce era Medeea atîta de îngrijorată. a început să cînte dulce. Avea oşteni şi avea prieteni. Spre ţărmul unde se vărsa rîul cel larg. Şi Iason.. lesne supuse lăcomiei. în toiul nopţii.să-i dea un sfat.. plină de foc şi de miasme către voinicul tesalian. Alunecă uşor în rău. De iapt. poate vreo veste. poate de teamă. 180 Iar flăcările otrăvite s-au stins în botul lui hidos. dalba lună. şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire. Istrul. Acuma ei erau uniţi. înspre dumbrava înverzită.. după poruncile Medeei. Iason. tînărul străin. Iason a pus-o pe spinare. în mare — adică-n Pontul Euxin. către mare. avînd în mijloc pe Medeea şi pe Absirt — ce tremura poate de frig. să-i ajungă pe Iason şi argonauţi. a ridicat ochii spre cer şi-a mulţumit zeiţelor Hera şi mîndrei Afrodită. doi. Deci să se-ntindă pînze multe. unde era templul lui Ares. precum se vede. Iară trădările Medeei faţă de ţară şi părinţi pecetluiau. curtenii se şi treziseră din somn. într-o lumină orbitoare. argonauţii au dat glas nemărginitei bucurii care-i înflăcăra pe toţi şi s-au pornit veseli să cînte. Numai Medeea sta pe gînduri. însă Orfeu. toate aceste jurăminte. tăind marea curmeziş. s-au văzut şi urmăritorii. şi şi-au jurat din nou credinţă. incit nu se vedeau pe cer nici stelele scînteietoare. care conducea această expediţie. Medeea l-a călăuzit pe Iason. Medeea a zvîrlit atunci asupra lui un suc vrăjit. cu pas grăbit. pentru că nu ştiau nici unul ce planuri nutrea acum Iason. lung de nouă stînjeni. Ea ştia tot ce se-ii-tîmpla. care erau adînc mîhniţi că se furase din dumbravă lîna cu firele de aur. pentru tot ajutorul lor. Şi. Şi au pornit. cu argonauţii. Descoperiseră răpirea lînei de aur din copac şi fuga fetei. Aici. ca să poată să-i ajungă. Balaur care-şi căsca gura.. Aşa se-ntîmplă totdeauna cu cei care au firi prea slabe. a hotărît ca la o vîslă să tragă-n loc de un om. ce amîndoi şi le făceau noaptea. Numai că regele Eete avea şi el corăbii bune. 95 . pe rîul Fasis. Fuga Medeei cu Iason Fără să şovăie o clipă. L-a luat alături pe Absirt. căci veţi fi Qsîndiţi la moarte ! a rostit regele Eete către oştenii ce plecau. Cum au ajuns din nou pe mare. de cinste şi de glorie. stătea de strajă un balaur. ce-l însoţise pe Iason pînă la dumbravă. Lîna de aur strălucea şi lumina pînă departe. şi. — Şi vă mai spun să nu vă-ntoarceţi fără Medeea şi Absirt. lîngă copacul sfînt.

Căci regele avea trei fiice. căci scînteia ca soarele în toiul zilei.. de-aceia care se luptă cu copiii. Au mai trecut şi pe la Creta. Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt.. Văzînd. şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei. din neamul monştrilor de-aramă şi. Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăii prin care îi poate-ntineri pe oameni. un uriaş înspăimîntător. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine. a născocit un şiretlic. văzînd ce fire-are Medeea. vîslaşi mai mulţi şi odihniţi. pe cît spunea legenda. La rugăminţile lui Iason. în schimb. în curînd au sosit la Iolco. ca să scape de primejdii. dincolo de Iliria 31. Nu ucigaşi de rînd. Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvîntul dat cu luni în urmă. ce-a primit numele de Torni 30. Sirenele i-au ispitit. din nou. regi. înfruntăm monştri. s-au oprit ca să le adune. înspăimîntătoare. la fel ca mai tîr-ziu Ulise. să n-o vadă argonauţii. din care Iason se trăgea. Aşa s-a scurs o zi întreagă. Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile. în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe — o vrăjitoare renumită. vrăjitoarea. Acolo s-au luptat cu Talos. socotind că urmăritorii or să se-n-drepte spre strîmtori. L-au ars pe rug şi au făcut serbări — cum cerea datina. Şi. pe valuri. două stînci ameninţătoare. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă. în furtună. după multe lupte şi rătăciri. şi a ajuns pînă la Circe. zvîrlită-ncoace şi încolo. erau de asemeni să se-nece. regină în oraşul Iolco. ♦ Regele l-a ţinut cu vorba cît timp au stat argonauţii. A strîns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco. Trecînd prin apa ce scălda două stînci : Scila şi Caribda. Şi Pelias a primit lîna. După această întîmplare. plutind pe Istru mai departe. colhidienii. eroi. Vorbea. au întors cîrma către locul unde trăia faimoasa Circe. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mina pe putere. în sine chibzuia că avînd tronul şi puterea. Le-au strîns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm.. s-au încordat şi erau gata. şi-a sfîrtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt. pusă la proră. 182 întoarcerea la Iolco Abia ajunşi în altă mare. argonauţii au iertat-o şi au vîslit în sus. cînd iată. Argonauţii. Acolo au orînduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfîrtecat al lui Eete. şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. comoara regelui Eete. Eson. Medeea a făcut o crimă cumplită. el a apărat-o. . au atins ţărmul portului magnezian Pagase. Valuri se ridicau cît munţii şi pînzele se sfîşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vînt de miazănoapte. Urmăritorii şi-au dat seama că nu i-ar mai putea ajunge. Cînd au aflat argonauţii această crimă odioasă. s-au mî-niat nespus de tare. argonauţii au trecut. pe Istru. membrele micului Absirt. Stînd ele într-o zi de vorbă. Acolo s-au purificat de sîngele vărsat la Tomi. Ca să le 96 . Erau gata s-o zvîrle-n valuri. de Atena. Corabia au închinat-o zeului mărilor. fiul lui Eson. 183 Pelias este fiert într-un cazan chiar de către fetele sale Iason s-a mîniat amarnic. — Noi sîntem luptători. sub munţi de apă vineţii. din stejarul marelui Zeus. să se arunce-n apa mării. ramura sacră. aproape gata să-i ajungă. furtuni. Visul său scump se spulbera. eroul i-a cerut tronul părintelui său. întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare. a sunat un glas. pencetul. din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. Şi totuşi. cum s-au risipit aceştia. din Dodona... primejdii fără număr. pe rîuri şi din nou pe mări. una cîte una. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. care cînta mult mai frumos. tot lui o să-i revie lîna ce şi-o dorea atît de mult. ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui. gîndindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. Chiar Iason s-a uimit în sine. Ramură ce era adusă. cum aveau pînze mai bune. Dar lîna ce-o aveau cu dînşii i-a dat de gol. prin cîntece ademenitoare.. Ea s-a ascuns în fundul bărcii. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt. Cum s-au întors. Atunci Medoea.Căutaseră să schimbe drumul. destul de mult 29. şi Argo a plutit pe mări. în acest timp argonauţii urcaseră — pe cît se pare — pe Istru-n sus. Ce-i drept. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi. Iar membrele însîngerate le-a risipit în largul mării. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană. fiare. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu.Şi au întîmpinat. Vîslele se frîngeau şi ele în stînci ce răsăreau din apă. Poseidon. ostaşii au rămas acolo. a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus . Dar. Un glas puternic de la proră.

Copilele lui Pelias. a aprins foc cu pălălaie. s-a arătat un car de flăcări. şi l-a primit cu multă cinste. Chemînd Medeea un balaur. Şi. 97 . Poftim. Segele Pelias căzuse . din Corint. Şi el tot na putut să urce pe tronul mult rîvnit din Iolco..dovedească asta a umplut un cazan cu apă. Mă cere regele Egeu. 184 Glauca şi Creon sînt cuprinşi de fiâcări Creon îl admira pe Iason pentru că adusese lîna de aur de la Ea. Amîndoi au pierit în flăcări32. a simţit un fior de moarte. Căci fata regelui Eete se urîţea de la un timp. gazda sa. hotărîse s-o părăsească pe soaţa lui de pîn-atunci şi să se-nsoare cu Glauca. Puterea a trecut în mîna unui fecior al celui mort. nici la Iolco. Corpul i-a fost cuprins de flăcări. acesta-i darul meu !. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmîntul. A pus la cale alte crime. Ea a strigat şi s-a zbătut. frumoaso. un alt argonaut : Adraste. Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorîse frăţiorul şi îl fier-sese în cazan pe fostul rege de la Iolco. nu s-a mai aflat nimic ce s-antîmplat cu vrăjitoarea. dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească. avea să moştenească jilţul regelui Creon. căzînd în cursă. Apoi a poruncit să vină carul său magic. Bucăţile le-a pus la fiert. a şi zburat pînă la Ea. Dar cum era de stăpînită. La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon. Iason a fost silit să fugă la Creon. şi-au doborît părintele. s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca. Iason nădăjduise poate că tatăl ei.. va moşteni bogatul Ea. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui. şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea.Dar vrăjitoarei nemiloase nu i-au ajuns aceste crime. 185 Fuga Medeei şi prăbuşirea corăbiei Argo . şi Iason. rege din Corint. dar n-a stat nici acolo mult. fata lui Creon. fiind bărbatul Medeei. ca pe un taur la ospeţe.. fruntea albă. Medeea. A luat în mînă un cuţit şi şi-a ucis cu el copiii al căror tată era Iason. purpurie şi o cunună de mărgean. Aflînd Egeu de uneltirea nesăţioasei vrăjitoare. Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit. S-a împăcat cu tatăl său. Apoi făcînd nu ştiu ce vrajă.. căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. Insă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. soaţa. bucăţile s-au închegat.. a mai rostit şi nişte vrăji. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. Astfel. Iar el. o să se stingă într-o zi. văzînd această preschimbare. A mai turnat un suc în apă. tras de doi şerpi înaripaţi. Dar cum a dat în clocot apa. dar nu-ntr-o luptă vitejească — precum se cade-ntre bărbaţi. şi Pelias rămîne mort. tras de şerpi.. şi. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe. cu capul nouă. fiica lui Creon. Iar fetele. Din apă a ieşit un miel cu blană albă. cirezi de vite şi moşii. şi-aş vrea să fiu şi eu regină. Aflînd Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură. Glauca s-a înseninat. îţi fac şi eu un dar de nuntă.. A luat pe urmă un berbec — cel mai bătrîn din toată turma — şi l-a tăiat în bucăţele. care domneşte în Atena . că nu am nici o supărare. fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lîna cea nepreţuită. şi apa a-nceput să fiarbă. Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason. Medeea. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti. Şi era gata să-l omoare pe fiul lui Egeu : Tezeu. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită.. A vrut să-şi scoată iute haina. prefăcută. behăind. i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă. şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă. au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl. Şi vrăjitoarea. mulţumită că planul i se-ndeplinea. şi a fugit către Atena. Destul am zăbovit aicea lîngă un om fără noroc. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate. de nu putea fi rege nici peste mare. Medeea s-a lăsat rugată. Iară cununa îi strîngea. ca întrun cleşte. Iar crimele — pe cît se pare — aştern pe chipuri nişte umbre. s-a istovit de la un timp.-i dăruise şi doi copii încîntători. de supărare. a izgonit-o cu ruşine.. Şi vrăjitoarea. ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea.. dacă le-ascultă rugămintea. şi ca să te încrezi. cu dulceaţă : T— M-am săturat şi eu de Iason. le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrînul rege în opt bucăţi. punînd lemne dedesubt. Şi ce să credeţi ? Dintr-o dată. să se mărite cu Egeu .. I-a dăruit şi un palat.

. lemnăria putrezită s-a prăbuşit c-un zgomot surd. Iar „tauros" e taur. în munţii Pelion era un soi de plante ce nu se mai cunoaşte. Aceasta ca un semn că eroii şi faptele lor nu trebuiau să se bizuie numai pe îndrăzneală. sau poate încrustează acolo crenguţa din copacul lui Zeus. Hele se tîlcuieşte prin „cea strălucitoare". Să devină astfel viteji şi să dispreţuiască moartea în bătălii. Din pricina aceasta. erau şi pricepuţi. a mina. acela ce nu luptase pentru oameni şi se iubise doar pe sine. Astfel s-a stins. Dintre centauri unul este vestit. Atena. care-odinioară ca un delfin tăiase apa şi deschisese drum pe mări cutezătorilor elini. Asclepio-Esculap a deprins meşteşugul de a-i vindeca pe oameni în peştera lui Hiron. Amândoi par a fi simbolul luminii reflectate în nori. In legende vedem adeseori feciori de zei sau ai unor eroi de seamă trimişi la Hiron. In folclorul românesc avem şi noi adesea elemente naturale : crenguţe.. Centaurii aceştia.. erau pînă la brîu oameni şi. Abia de închisese ochii.. Acelaşi sens îl are şi numele Helena. Era un munte-ntreg de aur. în depărtare. să mînuiască arcul. cu multă grijă. 8. Tocmai visa că se găsea din nou pe Argo şi se zărise. în stingă este Iason. 187 Perseu ş. Chiar turmele de boi erau duse la păşune de slujitori călări. Cînd soarele răsare. s-a prăbuşit asupra lui. născociţi în legendă. care slujesc eroilor noştri. 9. pe care Iason o condusese-n expediţie.. fără de fală şi fără glorie. frumos şi expresiv.. 3. în acelaşi timp. Totuşi. El se numeşte Hiron. păstorii tesalieni păreau că-s contopiţi cu caii de sub ei. ci şi pe înţelepciune. cu pămîntul destul de fertil. L-a-ngropat sub dărîmături. zeul apelor. Acest centaur Hiron este personificarea ştiinţei medicale ce o aveau păstorii. Păstorii tesalieni erau războinici. boii înţepaţi de lănci sau propriile răni dobîndite în lupte. un alt argonaut mai înfrumuseţează cu dalta şi ciocanul o parte a corăbiei. Berbecele cu lina de aur simbolizează poate norii călători. Ei par să întruchipeze în acelaşi timp — aşa cum s-a mai amintit odată — furtunile grozave din munţi. cum afirmă unii mitologi. în istmul de Corint. Ceorgia de astăzi.. A doua nevastă a Ivi Atamas era regina Ino. aveau trupuri de cai. cu înţelepciune. Elena. mai jos de brîu. Şi prin legende se mai spune că Iason. şi mamă pe Nefele — zeiţa norilor. în limba greacă „argo" înseamnă uşoară. avînd pe cap un coif cu creastă. o lumină. s-a născut poate noţiunea de centaur. Iar Frixos înseamnă cel care freamătă. Adunau buruieni din munţii Pelion şi făceau oblojeli cu care-şi vindecau caii muşcaţi de fiare. sau cu fiarele din munţi. cînd un bătrîn sau o bătrînă încearcă firea şi bunătatea unui flăcău plecat în lume să sâvîrşească isprăvi mari. regii tesalieni şi-au făcut cei dintîi oaste de călăreţi. Tot aici.Iason. îi poleieşte. într-un basoreUef. sabia şi lancea. Prin mintea lui se perindau nenumă-ratele-ntîmplări din expediţia spre Ea. Umblînd mereu călări. ar fi deci tot nişte odrasle ale lui Poseidon. După cit se pare. Dincolo de ea răsărea soarele în fiecare zori de zi. în munte. pe ţărm. Ţara lui Eete. Heracle. zeiţa înţelepciunii. a rămas singur în Corint 33. era socotită. Ei par uneori făcuţi în întregime din aur. în limba greacă „henteo" înseamnă a înţepa cu lancea. avem şi noi într-o mulţime de basme. Dealtfel. Se luptau cu duşmanii ce vroiau să le fure. Tesalia este o regiune din Grecia de nord. mînîndu-le cu lănci. Din imaginea aceasta a călăreţului contopit cu calul. Dar Argo. despre care se spunea că erau cei mai frumoşi din lume. 6. să folosească scutul. frunze.a. mama lui Learh şi Melicerte (vezi legenda despre zeul Dionisos). ca un simbol al necesităţii creşterii copiilor în mijlocul naturii. 98 . In cele mai frumoase vise — corabia. era considerată ca sfătuitoarea şi sprijini-toarea tuturor eroilor. Scutul şi sabia le-a pus însă alături. lucrat în teracotă de către un artist antic necunoscut. îi vedem pe argonauţi cum îşi construiesc cu pricepere. 7. Note I. 2. Pentru că — ajutat de un argonaut — el întinde plnza pe catarg. Dealtfel. era acuma putredă. faimoasa Colhid.a de mai tîrziu. Norii se nasc din ape. Este vorba de strîmtoarea Dardanele. buruieni fermecate. Tezeu. O vedem dînd ajutor lui Prometeu. precum se ştie. imagine dăltuită pe pereţii peşterilor. mîhnit şi fără rost după uciderea Glaucei. Ei străjuiau averea cea mai de preţ pe acele vremuri: cirezile de boi şi hergheliile de cai. S-ar putea ca din. dormea Ia umbra vasului său Argo. Aici creşteau prin munţi cai şi boi. într-o zi. Din ele se scoteau sucuri întăritoare — un fel de vitamine — ce se dădeau copiilor şi-i ajutau să crească. De aceea se mai spune că aveau drept tată pe legendarul Ixion — vijelia. Cînd. care scînteiază. ca fiind la marginea de răsărit a pămîntului. Munca se vede a fi pe sfîrşite. 4. Motive asemănătoare. tasul pe care vor pluti înspre ţara regelui Eete. 186 „heneto tauros" — cel care mînă tauri — să fi derivat cuvîntul centaur. Iason visa lîna de aur3'1. băieţii învăţau să îngrijească de vite sau să vîneze fiare. 5.. Insă. a goni. să se facă voinici. unde forţele li se călesc cel mai bine.

10. Sînt unii învăţaţi care afirmă că o parte din legendă este adevărată, că expediţia către extremitatea estică a Mării Negre s-ar fi făcut, probabil, cam cu optzeci de ani înaintea războiului renumit al Troiei. Bineînţeles că toate acestea sînt supoziţii. Nu avem destule date şi nu putem să ştim ce a fost şi cînd a fost. Insă, de bună seamă, legenda cîntă pe acei navigatori care au cutezat întîia oară să plece în mari călătorii, deschizînd drum spre răsărit, pe ape, negoţului elin. Aceştia au înfruntat primejdii şi furtuni nenumărate. S-au luptat cu popoare necunoscute, l-au înfrînt pe localnici şi i-au silit să dea tot ce aveau mai de preţ. Au adus apoi cu ei bogăţii şi aur mult în Elada. Insă, ca să înfrumuseţeze această aventură, poeţii au născocit că pe corabia Argo s-ar fi urcat cei mai de seamă eroi şi ei au trăit fel de fel de întîmplări de dragoste şi lupte. Tot poeţii au născocit, după dorinţele basileilor, care doreau să-şi legitimeze cuceririle, că marii olimpieni : Zeus, Hera, Atena şi, mai tîrziu, Afrodita i-ar fi ajutat să învingă. Prin această aşa-zisă protecţie a marilor olimpieni se dovedea neîndoios că regii elini aveau dreptul să cutreiere mările şi să le stăpînească, să cucerească orice ţinut şi să adune bogăţiile pe care şi le doreau. 11. Plecarea se spune că s-ar fi făcut din portul magnezian Pagase. 12. După unele legende, au fost ucişi şi toţi băieţii, ca aceştia, crescînd mari, să nu-şi răzbune taţii. 13. Regina din Lemnos se numea Hipsipila. 14. Propontida — adică aceea care deschidea calea spre Pontul Euxin — era Marea Marmara. 15. Ţară din Asia de sud-est, cu capitala la Pergam. 16. Argonautul Polifem, care a auzit strigătul lui Hilas, răpit de nimfe, şi a plecat, alături de Heracle, în căutarea lui, a fost întemeietorul legendar al oraşului Hios. 11. In Misia au rămas Heracle, Polifem şi Hilas. 18. Unde se află Scutari, sau Uskiidar, în Turcia. Faţă în faţă cu Scutari se ştie că se află Istambulul. 19. Lupta aceasta cu pumnii este strămoaşa boxului. Numai că luptătorii din antichitate îşi legau pumnii cu nişte curele, şi de curele erau prinse plăci mici de aramă, colţuroase, care striveau carnea şi sfărîmau oasele. 20. Strîmtoarea Bosfor. 21. Pînă în preajma oraşului Istambul se întindeau odinioară hotarele Traciei. 22. Simplegade înseamnă stîncile care se izbesc între ele. Şi în basmele noastre se găsesc de multe ori stînci sau munţi care se izbesc cap în cap. 23. Grecii îi ziceau, la început, Mării Negre : Pontul Axeinos, adică marea neospitalieră, fiindcă avea mereu furtuni. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că are ţărmuri roditoare şi bogate, i-au schimbat vechiul

188
nume şi i-au spus Pontul Euxeinos sau Pontul Euxin, adică marea ospitalieră. 24. Este vorba de rîul Rion din Georgia. 25. Palatul sclipitor pe care îl avea Eete, ca fiu al astrului ceresc, reprezenta pentru elini lumina aurie ce se vede, în zori, spre răsăritul lumii şi se reflecta în apa Mării Negre, în lungi coloane argintii. 26. Atît taurii cu picioarele de aramă, cît şi plugul erau creaţiile lui Hefaistos. 27. Colţii ce trebuiau semănaţi pe cîmpul lui Ares erau tot din botul balaurului doborît de Cadmos, cînd fundase oraşul Teba. Fuseseră dăruiţi regelui de zeul Ares. 28. La înapoiere, argonauţii nu au mai trecut prin strîmtoarea Bosfor, in Marea Marmara, ci s-au îndreptat direct către ţărmul nostru, unde este astăzi oraşul Constanţa. Se spune că Istrul-Dunărea ar fi avut odinioară aici un braţ. 29. Cît timp au durat slujbele pentru Absirt, argonauţii ar fi ajuns, după legendă, cam prin regiunea Cazanelor. 30. Aceasta este legenda înfiinţării oraşului Torni sau Tomis, cum i-au spus romanii. In greceşte, numele s-ar tîlcui prin locul celui tăiat (temio înseamnă tăiat), ca o amintire a faptului că micul Absirt fusese tăiat aici în bucăţele de Medeea. 31. Este vorba de Marea Adriatică. Grecii vechi credeau că fluviul Dunărea unea Marea Neagră cu Marea Adriatică. 32. Această nouă crimă a fetei regelui Eete este povestită în versurile zguduitoare ale tragediei lui Euripide : „Medeea". 33. Spre deosebire de Heracle, Tezeu, Perseu şi alţi eroi, Iason închipuie pe omul viteaz şi generos, la început, ce părăseşte mai apoi calea dreaptă. Nu mai este folositor semenilor săi aflaţi în suferinţă şi luptă doar pentru sine, cu orice mijloc : jurăminte, cuvinte mari şi promisiuni — pe care nu şi le respectă — numai ca să-şi atingă scopul. Eroii l-au urmat pe Iason, căci el fusese năpăstuit de Pelias. El i-a chemat, în numele dreptăţii şi în folosul elinilor, de-a dobîndi lina de aur. Eroii erau bucuroşi să sâvîrşească fapte mari, îndrăzneţe, să cutreiere şi să cunoască lumea, să deschidă drumuri noi pe mări, să nimicească monştrii şi fiare, să biruie pe regii hapsîni. In toiul expediţiei ajunşi în Colhida, sau poate chiar mai dinainte, Iason cade pradă poftei de mărire şi avere. De aceea el devine egoist, meschin şi ia parte la crime. Ca să înfiereze astfel de fapte, cîntăreţii antici subliniau în legende tragicul sfîrşit al lui Iason. 34. Lina de aur pare a fi şi simbolul bogăţiilor din ţările răsăritene, pe care elinii le-au rîvnit mult, întotdeauna.

189

RĂZBOIUL TROIAN SE POVESTEŞTE că pe-un deal, din Asia de asfinţit, în apropiere de strîmtoarea Helespont, s-ar finălţat, cîndva, un oraş mare şi puternic . Cel care a zidit oraşul a fost, după legendă, Uos, feciorul unui rege, Tros, care-şi trăgea obîrşia — printr-un voinic, Dardan — din Zeus. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a chemat Troia, şi ţara înconjurătoare — parte din Frigia — Troada2. Dealul greşelilor La drept vorbind, locul unde se ridica oraşul se zice că s-ar fi chemat-nainte „dealul greşelilor" — deoarece-ntr-o bună zi Zeus s-a mîniat pe Ata, zeiţă a greşelilor, şi a zvîrlit-o din Olimp. — Din cauza ta, i-a strigat Zeus, greşesc adesea, cum s-a-ntîm-plat atuncea, la Mecona, cînd m-anşelat titanul Prometeu. De azi-nainte nu ai voie să mai urci în Olimpul nostru. Vor greşi numai

99

pămîntenii... Şi i-a dat brînci zeiţei Ata. Locul unde a căzut ea a fost chiar dealul din poveste. In căzătură, s-a lovit zeiţa zdravăn, şi, de ciudă, a blestemat dealul acela să fie plin de amăgiri, şi oamenii să-l îndrăgească — însă s-aducă nenoroc. I-adevărat, colina asta era un loc fermecător. Se rezema, spre răsărit, pe muntele de piatră, Ida. Iar spre apus se cobora, în pantă dulce, către marea cu valurile azurii. Fiul lui Tros a hotărît să-nalţe-acolo, pe colină, o fortăreaţă. A făcut dară sacrificii şi i-a-ntrebat pe olimpieni dacă-i vor da încuviinţarea. Atunci, din cer, ar fi căzut o statuetă misterioasă 3, care o-nfăţişa pe-Atena. 190 ,,Palas-Atena este-aceea care-mi va ocroti oraşul" — a cugetat regele Ilos, şi după ce-a zidit, pe deal, o fortăreaţă nu prea mare, a făcut lîngă ea un templu. în templu, într-un loc de cinste, a pus această statuetă zisă paladiu-fecioara. Aceasta e prima greşeală, precum se va vedea-n poveste. Şi-au trecut ani cîţi au trecut, şi Ilos într-o zi s-a stins. La tron i-a urmat fiul său, ce se numea Laomedon. Priam se urcă pe tronul lui Laomedon Laomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvînt. Lui îi plăcea să aibă slugi, dar nu vroia să le plătească. Era hapsîn, apucător şi fără milă de supuşi, cum sînt mai de-obicei toţi regii. Avînd el multe avuţii, a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cit mai tari. Ii trebuiau deci lucrători. Tocmai în vremea cînd dorea el să ridice-aceste ziduri, s-a întîmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. Doreau să-l lege pe stăpîn în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. Dar Tetis, fiica lui Nereu, cea cu picioare de argint, aflînd urzeala, îl vestise pe tatăl zeilor îndată, şi el îi osîndise aspru pe răsculaţii din Olimp. Dintre toţi, cei mai greu loviţi au fost Posei-don şi Apolo. Zeus a hotărît că ei se vor trudi, ca salahori, să-nalţe zidurile Troiei 4. Cînd s-a sfîrşit însă zidirea, Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa, fără să le plătească munca, aşa precum făgăduise. La fel, tot fără de cuvînt, s-a purtat el şi cu Heracle5. Pentru asemenea greşeli, Laomedon şi-a pierdut tronul. Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. I-a. rămas numai un fecior, care căzuse prizonier. Acesta era cel mai mic. Se numea la-nceput Po-darce. Mai tîrziu i s-a zis Priam 6. Iar Priam, revenind la Troia, a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă, bună, devotată, pe care o iubea nespus. Hecuba 7 se chema copila. S-a urcat deci Priam pe tron — iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii, frumoşi ca zeii, şi-un număr mare de copile 8. 191 Atîta doară că atuncea cînd trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi, Hecuba a avut un vis ; şi se făcea c-ar fi născut nu un copil, ci-o torţă aprinsă. Flacăra torţei se-ntindea pînă ce cuprindea oraşul şi —1 mistuia în întregime. Fiul nou-născut de Hecuba este părăsit pe muntele Ida Priam, aflînd de acest vis, i-a întrebat pe nişte preoţi ; şi ei l-au sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut în munte ; şi, după datina străbună, faţă de fiii nedoriţi, să-l lase-acolo pe o stîncă. Fiarele, vulturii şi şerpii vor şti pe urmă ce să facă, fără ca tatăl să-şi mîn-jească mîna cu sînge de copil. Priam a ascultat de sfatul preoţilor. A luat băiatul. L-a-ncre-dinţat unui păstor. Şi el l-a părăsit pe-o creastă a muntelui cel înalt, Ida. Dar, peste patru sau cinci zile, trecînd păstorul iar pe-acolo, a văzut — nu-i venea să creadă ! — pe fiul regelui Priam sugînd de zor la o ursoaică. înduioşat, a luat păstorul pe-acest copil plin de noroc şi l-a dus în coliba sa. Acolo l-a crescut în taină, căci, dacă regele afla, îi aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat9. Crescînd, acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor, ca tatăl adoptiv, la Priam. Mîna cirezile de vite, la fel ca toţi ceilalţi păstori, şi nu ştia că el e fiul aceluia ce stăpînea aceste bogăţii pe Ida. Ba se mai spune că flăcăul era nespus de inimos. îi era drag de animale şi le păzea de hoţi şi fiare cuatît de multă vitejie încît păstorii l-au numit, din cauza asta, Alexandru 10. ...Şi, cum trecuse vreme multă de cînd Priam îşi aruncase fiul cel nedorit pe Ida, trebuia, după străvechi datini, să facă-n cinstea lui serbări. Organizase deci, în Troia, slujbe şi jocuri şi întreceri. Iară ca premiu, în întreceri, oferea cel mai mare taur pe care îl avea-n cirezi. Dar taurul făgăduit era crescut chiar de-Alexandru. Tînărul ţinea mult la taur. Şi, fiindcă Priam i-l

100

ceruse, a hotărît să-l recîş-tige, luînd şi el parte la întreceri. într-adevăr, prin iscusinţă şi vitejie, Alexandru i-a biruit pe ceilalţi tineri. Taurul l-a cîştigat el, şi, fiind sărbătorit la curte, Priam, Hecuba şi ceilalţi l-au întrebat : de unde este şi cum îl cheamă ?... Şi bineînţeles că vorba aduce după sine vorbă, şi între192 barea, întrebare. Şi toate-acestea duc, la urmă, la dezlegarea unei taine. Destul că Priam a aflat că Alexandru i-e fecior. Bucuria regelui Troiei n-a fost mică. I-au dat pe loc haine de preţ. Au închinat în cinstea lui. Şi l-au chemat, nu Alexandru, cum îi zise-seră-nainte, ci Paris, nume care-nseamnă rudă de-aproape, regăsită. Mărul discordiei cade în mijlocul nunţii zeiţei Tetis cu Peleu Pe cînd se petreceau în Troia aceste întîmplări ciudate, în peştera unui centaur, faimosul Hiron din legendă, zeii, în fruntea lor cu Zeus, petreceau straşnic la o nuntă. Se cununa zeiţa Tetis, cea cu picioare argintii, cu un voinic numit Peleu, un rege din Tesalia. De fapt, şi Zeus şi Poseidon pe-ţiseră pe nereidă. Dar Prometeu le prorocise că ea va naşte un fecior, care îşi va întrece tatăl în vitejie şi putere. Asta nu le era pe plac nici lui Poseidon, nici lui Zeus. Mai ales Zeus se temea de fiii lui, să nu-l doboare, precum făcuse el cîndva tatălui său, bătrînul Cronos. Şi, ca să scape de buclucuri, se învoise ca Peleu să fie mirele lui Tetis. Şi-acuma începuse nunta. Zeii cîntau şi dănţuiau cu nimfe şi cu pămîntene. Apolo le suna din liră. Dionisos le turna vin şi Momus, zeul caraghios, le făcea strîmbături destule... şi toţi rî-deau cu-atîta poftă, încît se zguduiau pămîntul, marea şi cerul cel înalt cu luna şi cu stelele. De fapt, nu toţi rîdeau cu poftă... Căci la intrarea peşterii sta Eris cea posomorită, zeiţa care proteja discordia, cearta şi bîrfa, zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi înţelegere deplină. Zeiţa asta preahidoasă, nesuferită tuturor, şedea deci şi privea cu ură la cei care se desfătau. Şi, pentru că zeiţa Tetis nu o poftise la ospăţ, dorind să fie armonie şi bunăvoie-ntre meseni — gîndea cum să le strice cheful11. Şi dintr-o dată a rînjit. Găsise hîda iar o cale. încălecînd pe un balaur, zburase-n ţara hesperidă. Luase din grădina de aur un măr. Mărul cel mai frumos. Pe el scrisese cu cerneală de aur, mai strălucitoare decît lumina de amiaz, trei vorbe bine ticluite. Scrisese : „Celei mai frumoase".
193
13 — Legendele Olimpului, voi. II

S-a-ntors apoi la peşteră ; şi-a vîrît capul înlăuntru, cu limba roşie ca para strînsă-ntre colţii ruginiţi ; iar braţu-i a zvîrlit cu grijă mărul acela-ncondeiat între zeiţele ce-n horă alunecau, ca într-un zbor.
începe cearta între cele trei zeiţe

L-o fi văzut, pesemne, Hera sau Afrodită sau Atena !... L-au ridicat şi au citit slovele-acelea otrăvite, scrise de certăreaţă Eris, şi fiecare-o fi rostit : — E mărul meu... Daţi-l încoace !... — Ba e al meu, că-s mai frumoasă !... — Nu-i al nici uneia... I-al meu... Zeus... nu vrei tu să ne faci dreptate ?... Şi tot aşa... Nu ştiţi cum este atunci cînd se porneşte sfada ? Feţele parcă sînt schimbate. Vocile-s tari şi ascuţite. Răsuna vorbe deloc blînde, sudălmi şi uneori blesteme. Aşa şi cele trei zeiţe strigau mereu spre adunare şă li se spună care este cea mai frumoasă dintre ele. Zeii erau prevăzători. Să spună Hera sau Atena, se supără rău Afrodita. Să zicăatunci că Afrodita, se mîniau zeiţa Hera, ca şi Atena, deopotrivă. — Ştiţi ce ? a spus măreţul Zeus. Un singur om poate s-arate care-i deplinul adevăr... — Cine-i acela ? au zis ele, întărîtate, într-un glas. — E Paris... Paris de la Troia, cel ce se află-acuma pe Ida. S-a dus ca să-şi revadă-n munte cirezile ce le-ngrijea, pe cînd era un păstor simplu, şi nu un prinţ cum este azi. — Cum îl găsim ? a întrebat zeiţa Hera. — Hermes, pristavu-mi de credinţă, vă va călăuzi pe toate, i-a dat răspuns marele Zeus. Hermes ! Călăuzeşte-le spre Ida, ara-tă-le cine e Paris ! Şi fă ce-oi face ca flăcăul să dea zeiţelor răspuns. Dar Hermes, preaşiretul Hermes, era neîntrecut în toate.

101

l-a dat zeiţei dragostei. Flăcăul care-l însoţea era odrasla Afroditei şi-a unui prinţ păstor. dîndu-i de soaţă o regină. Zeiţa i-a vorbit Elenei. cu aripile lui de aur. apucîndu-l pe după umeri.— Lasă. avînd pe Hermes între ele. zeul iubirii cel viclean. Dar cum s-a-ndepărtat din Sparta soţul Elenei. s-a însoţit c-un alt voinic şi s-au căsătorit spre Sparta. de prieteni. soţul Elenei cea frumoasă. şi-nţelepciunea de la Palas. Numele lui era Enea. fiecare dintre ele i-au mai făgăduit să-i dea şi o răsplată cît mai bună. Răpirea Elenei cea frumoasă Şi Paris s-a înflăcărat. sau Afrodita. S-a urcat pe corabia un-de-o-mbia Paris să vie. înduioşat îşi amintea de vremea cînd era păstor. unde domnea un rege prieten. oricum. a răspuns el zeului Hermes 12. după o călătorie destul de lungă şi de grea. care juca de bucurie în faţa peşterii lui Hiron — Hermes a spus către zeiţe : — Veniţi cu mina să v-arăt pe tînărul judecător. mai. o greşeală. Şi Hermes cu zeiţele s-au urcat pe un nor de aur. des-pre-nsuşirile lui Paris. şi n-au trecut decît trei clipe şi norul a ajuns pe Ida. luceau pe ierburile moi. Aici regele Menelau i-a primit bine. Paris a vrut întîi să fugă. l-a sfătuit să stea pe loc şi să răspundă mai degrabă. cea mai frumoasă-ntre femei. Cînd s-a-ntors Menelau la Sparta. să nu ai nici un fel de grijă. nu în Troada sau în Frigia. de soţ. Norul s-a ridicat în slăvi. şi-amîndoi au pornit spre Troia 13.. Cerul era abia-nroşit de zorii care se vesteau. Ba. Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau. El o s-aleagă dintre voi pe-aceea care-i mai frumoasă. Elena şi-a uitat de casă. Regina e mîndra Elena. de zeiţa vrajbei. numai de ea ştiute. sau poate însăşi mîndra Hera. Prin vrăji. în timpul cît o să lipsească. Palas-Atena i-a promis să-l facă-nvingător în lupte şi înţelept ca nimeni altul. de popor. i-a spus că o să-l facă rege. care l-a şi-ndemnat pe Paris să plece în cetatea Sparta. fiind soaţa regelui ceresc ? Cui i-ai da tu mărul de aur. vorbindu-i cu meşteşug. ce tropoteau către păşuni. regelui prieten. ca pe prieteni. în inimă. A dat în lături şi puterea cu care-l îmbiase Hera. tot din tulpina dardaniană. stăpîne. Pornea către insula Creta. dacă voinicul le-o alege. după Zeus. Supuşii i-au povestit tot. Voi şti eu să-mi fac bine slujba. Şi a rugat-o pe Elena să aibă grijă de voinici. Şi. N-a rămas decît Afrodita. Şi s-o răpească pe Elena. voinice. Şi Hermes a grăit spre Paris : — Ia stai. soaţa lui Zeus. stropi de rouă. ce era tras de porumbiţe şi-o aducea pe Afrodita. Anhise. Paris dă Afroditei mărul de aur Paris păşea pe munte singur. Deodată. de-asemeni. Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. ocrotitoare a iubirii. Hera. După această întîmplare. feciorul regelui din Troia. drăgălaşa. Şi. E] tocmai trebuia să plece cu nişte treburi din oraş. stăpînă-n marele Olimp. — Cea mai frumoasă-i Afrodita. Astfel. zeiţele Hera şi-Atena au plecat tare supărate. In urma ei venea şi Eros. mai că nu-i venea să creadă că nu-şi mai regăseşte soaţa. cu-o săgeată-nveninată. Menelau. Şi. S-auzeau mugete de tauri. s-a şi ivit din slăvi un car. ci pe întreg oraşul Troia. tinerii au ajuns în Sparta. Şi. Şi — pentru că nunta cea mare. 194 195 13 Şi Paris n-a mai stat pe gînduri. şi a făcut-o să-ndrăgească pe fiul lui Priam din Troia. Ele-au jurat să se răzbune nu numai pe tînărul Paris. zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decît era.. fiica lui Zeus şi a Ledei. şi a ales numai plăcerea dăruită de dragoste — făcînd. Şi diamante. Menelau. Pierzîndu-şi orice stăpînire şi chibzuire mai adîncă. luînd mărul discordiei. 196 102 . s-au ivit din slavă zeiţele înverşunate. el va fi cel mai puternic pe pămînt. Numai că Hermes l-a ţinut. ţinînd-o blînd pe după umăr. i-a grăit. tot fusese stricată de Eris. după cum ţi-e voia. pe care-l vezi în mina mea ? Văzîndu-se-n încurcătură. ci peste toată Asia. şi ne spune care zeiţă-i mai frumoasă : Atena mult preaînţeleaptă. Iar Afrodita i-a rostit că ea-l va face fericit. chiar astăzi. şi Paris o să dea răspunsul.

Au făcut nunta. un fiu al regelui Eubeei.De supărare. Iar pruncul era încă-n faşă. cum credea Tindar. Ulise se căsătorise cu o copilă. Agamemnon a chemat regii din Elada să-i vie toţi într-ajutor. în Sparta. în insula Itaca. Ulise se făcea că ară şi nu-i cunoaşte pe trimis. nişte grunji mărunţiţi de sare. învinşii şi învingătorii vor suferi deopotrivă şi vor pieri aproape toţi. a plecat să se sfătuiască cu fratele său. Sfatul înţeleptului Nestor Iar Nestor le-a reamintit despre Elena că de mică fusese pricină de ceartă. alţii puternici sau înţelepţi sau iscusiţi. Ne poate sfătui la multe. s-a prefăcut că e nebun. Este isteţ şi priceput. pentru a-şi ţine jurămîntul.-a venit vremea.. şi apoi cu ochii rătăciţi. a trebuit să se mărite. Era atîta de frumoasă. în vestitul oraş Aulida « Astfel. pe care îl aruncase reaua Eris. alt rege înţelept. lăsînd o jale fără margini în Europa şi-n Asia. Ulise se preface că e nebun Dar pîn-atunci să amintim că Menelau şi Agamemnon. — Şi-acuma uite. Războiul cel mai crunt de care se povesteşte prin legende.. Cînd s-a făcut ceva mai mare. unde domnea pe-a-tunci Ulise 13. din Pilos. A fost nevoie să pornească cei doi voinici : Castor şi Polux. Deci nu-i era deloc pe plac să-şi mai primejduiască viaţa. Agamemnon. Să-l răzbune pe Menelau. numit de mamă Telemah. cei doi feciori ai lui Atreu — numiţi de-aceea şi atrizi — trimiteau soli din ţărm în ţărm. mai-nainte de război să-ncerce o împăcăciune.. la Micena. cu oastea lor. stîrnise ura-n-tre zeiţe. să vină în oraşul lui. de la Sparta. Nu-i mai era pe plac războiul şi se gîndea că nu e drept să moară oameni cu duiumul pentru o ceartăntre doi regi. bolborosind răzleţe vorbe. a dat de veste în Elada că-i caută un bărbat Elenei . Şi. s-au grămădit vreo nouăzeci de regi şi cei mai mari eroi. Şi regii porunceau mulţimii să se jertfească pentru ei. o insulă sărăcăcioasă. cîţi sînt dornici s-o peţească. — Avem nevoie de Ulise.. Ele îi aţîţau pe regi. Au jurat cîţi au fost acolo. Deci. Mărul discordiei. ca regii să-şi jure credinţă şi sprijin de va fi nevoie. Penelopa. Şi fiecare şi-o dorea. cei care-am jurat atunci sîntem datori să-l ajutăm. Atunci. Tindar l-a hotărît urmaş. aflînd el că a venit în insulă prinţul Eubeei. N-o dau pentru nimic în lume. mai de mult. şi s-o isca vreo-ncăierare. un cal schilod şi un asin . Ba dobîndise şi un prunc. Şi din nimica n-a pierit. rege în Argos. şi. Şi. Regele Tindar s-a temut că fata. Inima-i 5-a făcut cărbune. Şi dacă vreunul dintre ei ar fi-njosit pe cel ales şi ar fi vrut "să-i fure soaţa. şi-a adunat iarăşi simţirea. — Elena e soţia mea. 197 Priam l-a întrebat pe Paris . De-ar fi să-nceapă şi-un război. şi-acest bărbat îi va urma pe jilţul său regal. L-au luat cu ei la sfat pe Nestor. un tînăr chipeş. dar Paris nici n-a vrut s-audă. el se făcea că nu-l aude şi arunca pe brazdă neagră. a grăit înţeleptul Nestor. Şi-ndemnat de zeiţa Hera. Insă. căci îşi iubise mult soţia. liberînd-o. o vară bună a Elenei. Se-ncepea deci războiul Troiei. s-o aducă iar în oraşul părintesc. Iar cînd trimisul Palamede îi rostea vorbe pe-nţeles. El este cel care a dat ideea. Şi toţi ceilalţi au plecat liniştiţi acasă.. Ştiind-o toţi aşa frumoasă. ceilalţi erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu oastea. Dar ce să credeţi ? N-au venit unul sau doi. a strigat el cu îndîrjire. la sfatul lui Ulise. Elena l-a ales. fostul rege-al Spartei. Ea era liberă s-aleagă pe tînărul care-i plăcea. pe Menelau. regele insulei Itaca. încît la doisprezece ani a fost răpită de Tezeu. ceilalţi or vrea să se răzbune. Unii bogaţi. alegînd pe unul. Atîta doar că Palamede era destul de înţelept şi a băgat uşor de seamă că vrea Ulise să-l înşele. alături. chemînd pe regi. că Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită. plecase grabnic Palamede.. spunea trufaşul Agamemnon. Să-i ceară deci regelui Priam să-napoieze pe Elena şi avuţia ce fusese luată de Paris. din Sparta. Şi Tin-dar. Dar jurămîntul a rămas. 198 A înjugat la plug. Omul se schimbă între timp. şi-a izbit fruntea de lespezi şi de ziduri. aflînd ştirea. în loc de boabe de secară. Poftele lor şi certurile făceau din nou să curgă sînge. însă de la acea-ntîmplare trecuseră atîţia ani. S-a dus 103 . pe urmă. fiind el un om puternic. i-a pus pe cei veniţi să jure c-or să respecte hotărîrea pe care o va lua Elena. Insă tot Nestor i-a-ndemnat ca. un război mare cu Atena. Deci.

şi s-a întors cu el pe cîmp. încă de mic. ucigînd fiare prin codrii de pe Pelion. pentru a-l căli. lîngă ei. frumos. Dar. mîndrul Paris. a pornit către insulă. şi-a oprit calul şi asinul — şi a grăit lui Palamede : — Da !. Numele său o să rămînă nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. pe pruncul său abia născut. îngrijorată. cum Ahile-şi iubea mama şi nu vroia s-o necăjească. a ieşit din marea verde şi adîncă. decît dacă era lovit în locul necălit în Stix. aflînd zeiţa Tetis de planul lor.. Nu mai vream să pornesc la luptă. 199 s-a dus şi pînă la Hades în Infern. copilul mic. atrizii. Ahile s-a împotrivit. L-a aşezat pe Telemah în drumul plugului de lemn. Ahile se făcuse mare. şi Palamede şi Ulise îi căutau urma lui Ahile şi nu puteau să i-o 104 . pentru un timp îndelungat. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp. Ahile. în acest timp. Cînd a văzut Ulise însă că plugul său va reteza trupul micului Telemah. pe drăgălaşul Telemah. apucîndu-l de călcîi. Iar Licomede.. Ba. pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. s-a temut straşnic că fiul său îşi va da viaţa în faţa zidurilor Troiei. ca să-şi păstreze jurămîntul. pe care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam. Un flăcău îmbrăcat în haine de fată Insă. cunoscînd această taină. îl vîra-n flăcări să-l călească. Iar Agamemnon trimisese. şi Agamemnon şi Menelau. încă în faşă. de astă dată. nimeni na o să deosebească pe fetele lui Licomede de fiul regelui Peleu. In acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborît. In acest scop. Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. Ulise s-a gătit de drum. bătrînul Nestor. Dar mama. cea cu picioare de argint. Nu vă mai spun că învăţase să cînte minunat din gură. Cum eşti de alb la chip. fusese dat de mititel bătrînului centaur Hiron. pentru o toană de regină şi pentr-un prinţ nechibzuit. ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vînătoarei. regele din Tesalia. Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. Tetis îşi ţinuse copilul de un călcîi.. La nunta ei zvîrlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei. femeieşti şi l-a ascuns într-un palat.. Dar lui îi hotărîse Moira — destinul cel ne-nduplecat — să-şi. în război. putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. M-am prefăcut. acompaniindu-se cu lira. Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat. 200 Şi. piardă zilele acolo. i-a glăsuit : — Te du fără nici o zăbavă în insula unde domneşte regele prieten Licomede 17. şi pe soţia-i credincioasă. de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile. rîul cel înfricoşător. Nu se gîndise însă Tetis că. cea măritată cu Peleu. A luat copilul lui Ulise. Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis. zeiţa Tetis. unde stăteau fetele sale. Şi. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă. căufa să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta. Atît c-atunci cînd îl vîrîse în flăcări. să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide. îi ungea trupul cu ambrozie. In căutarea lui Ahile însă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat. şi cînd îl cufundase-n rîu. la ceasul cînd vor izbi Troia. mama sa. Acum cînd are loc povestea. Vreau să trăiesc tihnit acasă lîngă iubita-mi Penelopa şi lîngă fiu-mi Telemah. îşi scăldase copilu-n Stix. Ai ghicit. şi văzîndu-l. pe Ulise. neavînd totuşi ce face. Tetis. într-o noapte.. călcîiul stîng. L-a chemat lîngă ea pe-Ahile.. sfătuit de zeiţa Tetis. l-a-n-veşmîntat pe flăcăiandru în haine albe. Acolo şi-a scăldat în Stix.în grabă la palat... Va fi viteaz ca nimeni altul. i-a cerut să-i dea-ntru-totul ascultare. Acolo ai să te ascunzi în haine femeieşti. Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă. lăsînd în urmă casa dragă. Războiul nu-mi mai este drag. regele. locul acela-i va rămîne pe totdeauna necălit16. Iar cînd fugea. Nu vream să se mai verse sînge şi să călcăm cetăţi străine. ca să-l facă nemuritor.

săbii cu tecile de-argint. Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete. şi-a pus în schimb coiful lucios. mai frumos brodate. purtînd pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18. însoţitorii lui Ulise. făcîndu-se neguţător. crezînd că-ncepe vreun război. tăioase. cu însuşiri miraculoase. vîntul a contenit să sufle şi pînzele s-au moleşit ca nişte aripi ostenite. Lasă-l să plece la război. brăţări sau văluri.. date de regi sau basilei. ce rămăseseră la porţi. la scut. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul. lănci lungi. E un voinic numit Ahile. Fetele au fugit speriate. Atît era de ne-ntrecut în meşteşugul armelor. El nu venise cu plăcere. gata să apere palatul. văluri alese. . potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute. Oştenii cei de rînd luptau numai cu suliţe şi praştii. pulpare pe picior şi scuturi. Văzînd că planu-i reuşise. o mie o sută optzeci şi şase de corăbii. Ei. Flota n-a mai putut să părăsească ţărmul aulic vreme lungă şi mulţi oşteni zăceau de friguri şi alte boale misterioase. în văluri. între acestea toate. după plac. Numai Ahile se uita. brăţări. purtînd cu el salbe de aur. unde. A mai primit o suliţă. care mai de care mai albe. Peleu. fratele lui. Dar între ei lucea Ahile cu oastea lui d mirmidoni. Fusese chiar silit să plece. Să-şi dovedească voini-cia.. o platoşă şi nişte arme. cercei. sînt flăcău. Iar mai tîrziu. ca un luceafăr între stele. şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască. care vedea în depărtare. albi. în mîini aveau arme de preţ. cin'să meargă pîn-acolo ? Cine Să-l afle pe Ahile între frumoasele copile ale regelui Licomede ? Adevărul iese la iveală S-au sfătuit şi s-au gîndit să îl trimeată pe Ulise. Fetele regelui s-au strîns numaidecît să vadă marfa. 105 .. Se zice că a mai primit de la tatăl său. Peleu. la suliţă şi coif. la nunta frumoasei Elena. cînd încerca să iasă-n larguri. de mistreţ. la ţărm. virise şi un coif. a spus Ahile. avînd pe cap coifuri înalte cu coamele din păr de cal şi colţi lucioşi. cu creasta fîlfîind în vînt. şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul. cu jind. A Juat în mînă-o sabie şi a plecat după Ulise. feciorii regelui Atreu . Ei trebuiau să se supună poruncilor. chiar dacă eu o fi să mor. platoşe bune de aramă împodobite şi cu aur. însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori.mai afle. la nunta cu iubita-i Tetis. Urmau Ulise cel isteţ şi Diomede preacuviosul şi Aias de la Salamina şi un alt Aias din Locrida şi Palamede şi Patrocle şi Filoctet.. Ulise a grăit spre rege : 201 — Acesta nu e fata ta. după furtuni. se adunaseră. Este ruşine să rămînă ascuns. însă. Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida. Dar Calha i-a vestit pe regi că odrasla zeiţei Tetis i-adăpostit de Licomede. -— Adevărat. 202 Numai că flota asta mare — cîntată-n vechile legende — de la-nceput a fost lovită de mari furtuni ce-o răvăşeau. de la bunul centaur Hiron. şi cîţi. Iar dintre regi cei mai de seamă erau viteazul Agamemnon şi Menelau. Nu sînt fecioară. un scut şi-o suliţă strălucitoare. n-ar fi putut să-l mai găsească. precum ne spun poeţii. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu. destul de aspre. Zeii cer o jertfă la plecare Regii erau în fruntea oastei — în care trase de cai ageri — purtînd pe ei armuri bogate. fratrii şi pe ginţi19. S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede. prin minte şi prin vitejie. unde îl cheamă Menelau. Ulise s-a schimbat de haine. au început să sune tare din trîmbiţe şi din chimvale. Oastea cea mare se-mpărţea pe triburi. printre fete. stăpînul insulei Itaca. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe. am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune. " Si tot atunci. la armele de-aramă. De n-ar fi fost prorocul Calha. însă nu desluşea deloc. de aramă. însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi. aprigul zeu al mărilor. apoi preaînţeleptul Nestor. şi cîţi. Toate prinseseră în mîini bijuterii scînteietoare şi văluri.

. Iară în locul Ifigeniei. neatins. ce vor urma foarte curînd. după multe zile şi rătăciri şi vînturi rele.. A aruncat un scut pe ţărm şi a sărit. el a sărit întîiul şi nu i s-a-ntîmplat nimic. fără să se primejduiască. Şi Hector şi-a azvîrlit lancea către oşteanul Protesilau. ca tatăl meu să biruiască în luptele înfricoşate. fiindcă pro-rocul le spusese că primul care va atinge pămîntu-acesta va muri. Ahile 20. Plecarea 'spre Asia Silit de cei din jurul său. s-o pregătească pentru groaznicul sacrificiu. Flota a lunecat pe ape către Troada depărtată şi regii s-au înveselit. Şi singură s-a-nfăţişat marelui preot să o-njunghie 21. Artemis s-a înduplecat. Şi. Astfel. Şi lancea i s-a-nfipt în piept. ca flota să poată porni şi ostile să biruiască. pentru că regele-Agamemnon îi ucisese-o căprioară. Filoctet a rămas în Lemnos. 203 Numai că-n clipele acelea. cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. Hector. ci numai scutul de aramă. glia troiană.. Regele-şi ascunsese fruntea sub un veşmînt întunecat. rămî-nînd teafăr. fiind cel dintîi dintre războinici căzut pe ţărm. acela ce primise-n dar de la Heracle armele lui biruitoare. urmat de prietenu-i Patrocle. în sfîrşit. după ce s-au săvîrşit slujbele către Artemis. pe Ifigenia. Zeiţa s-a înfăţişat la locul jertfei şi a smuls-o pe Ifigenia. şi-anume Artemis. în faţa Troiei. Calha le-a spus că o zeiţă. vîntul a-nceput iar să bată. Dintre aceştia cel mai greu i-a durut faptul c-au pierdut pe Filoctet. şi-au făcut vînt de-asemenea. da-n aşa fel. jurase să nu se mărite şi să se facă preoteasă într-un lăcaş sacru al ei. Agamemnon nu le-a ieşit nici măcar în întîmpinare. Cînd a sosit corabia.Ca să cunoască adevărul — de ce nu puteau să pornească înspre Troada către Asia — regii lau întrebat pe Calha. însă copila i-a oprit. Şi-a amintit că Ifigenia îi aducea adesea jertfe. Trebuiau numai să debarce. dacă vor să reuşească în întreprinderea lor grea. regele trebuie să-şi jertfească pe o copilă. şi alţi regi. e supărată rău pe el. Atunci ce i-a trăsnit prin minte isteţului de la Itaca ? Să dea exemplu celorlalţi. Deci. Preotul şi-a-nălţat cuţitul ca să-i străpungă inima. într-o pădure din Taurida 22. în timp ce regele Agamemnon gemea îngenuncheat pe lespezi. A dus-o într-un tem-plu-al său. Nu vrea să-şi vadă nici soţia şi nici copila mult iubită. corăbiile aheiene au ajuns lîngă Asia. după ce eu n-am să mai fiu. unde-a făcut-o preoteasă. Porunca dată de zeiţă trebuia iute-ndeplinită. în urmă-i venea Protesilau. care-a-nroşit numaidecît. Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. Oştenii nu puteau să-ndure acest miros nesuferit. cu sîn-gele-i. a pus zeiţa o cer-boaică. soaţa lui. şi cei doi Aias. Dar nimeni nu-ndrăznea să sară pe ţărmul regelui Priam. Cîţiva voinici au vrut s-o scape şi au luat armele în mîini. Mă voi jertfi de bunăvoie. Ce-i de făcut ? Stăteau cu toţii pe punţi şi nu vroiau să sară. sora Elenei cea frumoasă. care-i era zeiţei dragă. Rana lui mirosea urît. care s-au şi 106 . şi i-a cerut să îi trimită pe fata sa. Oştenii-au smuls-o pe copilă de lîngă mamă şi au dus-o într-un sanctuar. spre uşurarea tuturor. E drept că au mai poposit şi pe-alte ţărmuri. Ceilalţi oşteni. Se-oşază tabăra aheie Cel care i-a întîmpinat a fost eroul troian. zicînd că vrea să o mărite cu fiul lui Peleu. unde oastea şi-a prăpădit cîţiva oşteni. De fapt. 204 Pe urmă a sărit Ahile. cu ochii înecaţi în lacrămi : — Nu vărsaţi sînge în zadar. iar mama fetei se zbătea în braţele oştenilor. văzînd că sare regele insulei Itaca. încît să n-atingă pămîntul. A plîns zadarnic Clitemnestra. Fusese rău muşcat de-un şarpe şi suferea îngrozitor. purtîndu-le pe Ifigenia şi pe regina Clitemnestra. regele a trimes un sol la Clitemnestra. Ifigenia. fecioara. Insă Ulise s-a ferit..

pe roaba ta. ce-rînd regelui Agamemnon să-i dea-napoi pe fata lui : Hriseis. încît nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale. îi sfătuia des Palamede pe regi şi pe eroi să curme acest război încrîncenat care cerea prea multe jertfe. voinicul Aias şi Ahile.. nebiruitul Agamemnon. robita fiică a lui Hrises.. Homer23. Ahile. fiu al lui Atreu. al celui care conducea întreaga oaste. Nouă ani de lupte sîngeroase Dar dup-o altă prorocire. şi-a întins arcul şi-a ţintit în tabăra lui Agamemnon. căci sînt legat prin jurămînt. în acest an a venit Hrises. şi-aproape toţi vor fi ucişi. Oş-tenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii. Casandra. Troia va cădea ruinată. în Troia. Ulise a vrut să se răzbune pe Palamede ce venise şi îl chemase din Itaca şi-i dovedise şiretlicul. şi astfel molima să piară. în tabăra aheie. Cearta dintre Ahile şi Agamemnon Iar anul cel de-al zecelea e povestit de regele poeţilor elini. Vreau să te saturi de război. şi de atrizi. Spre partea unde era Troia. s-a-nfăţişat în adunare şi i-a cerut lui Agamemnon. la cele două margini. voi lua. urma să sufere asediul vreme-ndelungă. Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. cel ce era stăpînul fetei. . pe cînd se prefăcea nebun. să afle şi să ştie tot. cu mii şi mii de corturi. o preoteasă a Atenei. ascultîndu-i ruga. cetatea-mbelşugată. Ahile. după voinţa regilor. Regele l-a gonit pe Hrises cu vorbe grele şimbrînceli. Ei şi-au pus corturile astfel. Apolo. Aşa a plătit Palamede. Troia. Astfel. care-i chemase la război şi pe Ulise şi pe alţii. 107 . Şi luptele au dăinuit din ce în ce mai sîngeroase. o copilă a regelui Priam. Mintea parcă se-nfioară de cît sînge a curs la Troia. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. Ulise era vorbitor fără pereche-ntre elini. Ba.. dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere. mai înainte ca oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă-n întregime. răpită de troianul Paris. să i-o dea înapoi lui Hrises. le arătase tuturor că va urma nenorocirea. în acest timp.. Regele. ce-i fusese luată ca roabă de nişte oşteni. în apropiere. în schimb. La fel. Zilnic mureau sute şi mii. să lupt aici pentru atrizi. şi nici la greci n-avea crezare mult chibzuitul Palamede. A fost crezut.. şi să plăteşti". Şi Palamede a fost luat şi osîndit la moarte cruntă : să fie doborît cu pietre. El era dornic să audă. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal. profitînd de întîmplare. în toată tabăra aheie ciuma a năpădit cu furie. Agamemnon. tabăra mai era ferită de un val mare de pămînt şi-un şanţ săpat foarte adînc. lîngă piaţă. să nu mai curg-atîta sînge pentru Elena cea frumoasă. 205 Dar nici în tabăra troiană Casandra n-avea ascultare.Şi-a-nceput să-l învinuiască pe Palamede de trădare. va fi-napoi la tatăl său. Briseis cea îmbujorată. s-a supărat însă nespus şi a rostit către Ahile : — Pentru c-Apolo îmi ia roaba. şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina. Atunci preotul s-a rugat de zeul său să-i pedepsească pe-aheii cei înfumuraţi. Eu nu mai pot părăsi lupta. In sinea lui gîndea aşa : „Tu m-ai făcut să plec de-acasă.. Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput. care îţi este-atît de dragă. îl ajuţi. destule glasuri cereau să se curme războiul.încins la luptă. în schimb. O !. nouă ani. în locurile cu primejdii. De-aceea îşi pusese cortul în aşa chip. Tabără mare şi întinsă. să-mi las soţia şi copilul.. iar tu. preot al zeului Apolo. Mureau ca muştele oştenii. decît în clipa cînd Hriseis. Oştirea le va fi zdrobită. Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate. îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. Durase molima aceasta ceva mai mult de nouă zile. cînd Calha i-a vestit pe regi că molima nu va-nceta. auzind vestirea..

Nici tu. Afrodita. Ares. L-a ajutat şi-atuncea cînd a fost el primejduit de o urzeală-a zeilor. Iar Zeus. venit din tabăra troiană. îşi va recăpăta mărirea şi cinstea care i se cuvin. Ba. zeiţa cea cu braţe albe. — Vitejii mei — le-a rostit el. amar va fi de ei. De astă dată. i-a biruit cu uşurinţă pe răzvrătiţii din Olimp. feciorul meu. Ce-aţi zice voi.vrut să-mpiedice pe rege să săvîr-şească fapta asta : căci îngîmfatul Agamemnon n-a vrut să ţină socoteală şi. la vetrele din ţara noastră ? Ce-aţi zice ? Hai. şi s-a înfăţişat. răspundeţi iute. aici. să te împiedic de la sfadă. dar l-a oprit Palas-Atena. să ştii. să lupte şi să-l ucidă pe acela care-l jignise-atît de tare. în aşa chip ca Agamem-non să nu mai poată face faţă. — Numai aşa. Va fi însă tîrziu. a lăsat sabia la şold . l-a sfătuit pe rege s-atace-n ziua următoare Troia.. în faţa oştilor greceşti. Morfeu. de astă dată să o lase pradă vitejilor ahei. zeiţa care-nteţise iarăşi vrajba. care te fereşti de lupte şi-i jupoi pe supuşii tăi. Ahile s-a plecat zeiţei.. cel înjosit de Agamemnon. a şi trimis la Agamemnon pe zeul viselor. a luat din cortul lui Ahile pe roaba lui cea mai iubită. în fruntea căreia sta 207 Hera. ţinîndu-şi spada cea ţintată în stropi strălucitori de-argint. se afla Eris — Eris. Acolo a îngenuncheat lîngă picioarele lui Zeus şi. folosindu-se de dreptul pe care îl avea în oaste.. 108 . cu uliţi largi şi pietruite. ceartă ce-i va costa pe greci nespus de mult. iar biruinţa e departe. sus pe catarg. toţi cîţi erau de partea Troiei. i-a promis sprijinul cerut. tu. Să fie astfel nevoit să îl implore pe Ahile să se întoarcă iar în luptă. a glăsuit zeiţa Tetis. Ahile a dus la şold mîna. şi tare se mai bucura de cearta care izbucnise între Ahile şiAgamemnon. ba i-a trimis în ajutor pe un gigant. nevăzută de ceilalţi. regele a şi dat poruncă să se adune toată oastea. a rostit numai spre AhUe : — Eu am solie de la Hera. ea. ce ţine cu aheii — îi spunea-n vis bătrînul Nestor — i-a sfătuit pe ceilalţi zei : Apolo.. mîniat peste măsură. şi daruri vei primintreite. Trezit din vis. cetatea cea bogată.. — Hera. discordia.. amintindu-şi bine de ajutorul dat de Tetis. Agamemnon. sub zidurile Troiei. Ahile a părăsit îndată lupta şi nici n-a vrut să mai audă despre războiul cu troienii. cu mulţumire. care ai nesocotit pe cel dintîi viteaz aheu. încă în aceeaşi noapte. Zeul a luat înfăţişarea bătrînului înţelept Nestor. avînd în mîini sceptrul regal. tu. Ea l-a vestit numaidecît . îl roagă pe măreţul Zeus să sprijine oastea lui Priam şi să-i lovească pe ahei. ajutat în luptă de Briareu. a mai rostit lui Agamemnon : — Va veni ceasul. nespus de greu. în faţa zidurilor Troiei. în larga piaţă-a taberei. să prindă sabia. dacă v-aş spune să lăsăm chiar acum războiul şi să ne-ntoarcem pe corăbii.. Aşa grăia mîhnit Ahile.. prinsă frumos pe după umăr.. şi-n vis. Veni-va ziua cînd tu însuţi vei înţelege c-a fost bine să nu te lupţi cu Agamemnon.206 Degeaba Nestor şi cu alţii au. suspinînd. zeiţa. cu fală. pe Briareu. pentru că o va cuceri.. S-a îmbrăcat în haine scumpe.. zeiţa Tetis cea cu picioare de argint s-a ridicat din apa mării şi prefăcîndu-se în ceaţă a plutit pînă în Olimp. Şedea sus pe catarg zeiţa. Sînt nouă ani de cînd luptăm. gîndind să-i pună la-ncercare dacă sînt gata pentru luptă ori vor să se întoarcă-acasă — mare-i osînda ce ne-o dete din cer neînduratul Zeus. cînd ai să-ţi înţelegi greşeala. i-a amintit că i-a fost veşnic credincioasă. Oastea aheie va fi zdrobit-atunci de Hector. să gemi din greu. Agamemnon este amăgit de Morfeu Supărat prea adînc. Ea i s-a arătat în faţă şi. Iar Zeus. Amar. în acest timp.. nici nimeni n-o să poată să le ajute-aheilor. Iar pe-o corabie cu pînze. dar.

în faţa taberei troiene ieşise însuşi mîndrul Paris. Oastea părea că este-un 208 i lan. Dorul de ducă şi de pace i-a zguduit pe toţi oştenii. A trebuit să vină Hector. adunată. spunînd că ea e mai frumoasă cu mult ca Hera şi Atena. Şi-a luat rămas bun de la soaţă. şi de la mama lui. care era în-vesmîntat într-o piele de leopard. pe spate arcul şi o tolbă şi. nu-ţi mai vezi soaţa. auzind îndemnul şi amintindu-şi de soţie şi de copil. a zis ea. Astianax cel drăgălaş. Ulise le-a vorbit din nou cu-atît de mare măiestrie. şi de la micul său fecior. Cum s-o oprească ? — Fugi. Priam. cel mai viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia. şi-acum. vreţi să lăsaţi nerăzbunată crima netrebnicului Paris ? Călcaţi sfintele jurăminte ? Du-te mai iute şi adună oastea. din ambiţia zeiţei. Atena a zburat pe ţărmuri lîngă isteţul din Itaca : — Nobile rege. a alergat către corăbii. Hera l-a rugat pe Poseidon să le vie în ajutor şi a trimis-o pe Atena să ia şi ea parte la luptă. pe Penelopa. soţul Elenei. cu sprijinul zeiţelor Hera şi-Atena. două suliţe. la rugăminţile lui Tetis cea cu picioare de argint. Ulise. Gloata cea mare. Atunci s-a petrecut un lucru negîndit de rege. s-a-nspăimîntat şi a fugit. de n-ar fi fost zeiţa iubirii şi a frumuseţii. Chiotul lor se ridica pînă la cer de bucuria nestăvilită a plecării. Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi cu totul şi azvîrliţi în apa mării. Văzînd că iarăşi grecii fug. precum vroise însuşi Zeus. chiar el s-a coborît pe creştetul muntelui Ida şi de acolo a zvîrlit un trăsnet înspăimîntător în tabăra lui Agamemnon. Zeii aţîţă pe războinici Apoi acolo-n adunare. S-au dat iar multe lupte grele. Dar văzîndu-l pe Mene209 Iau. Şi nu puteau deloc să uite că dăruise mărul scump fermecătoarei Afrodita. Oastea lui s-a înfricoşat şi a-nceput să se retragă. Căci Menelau îl înşfăcase de coiful lui strălucitor pe Paris cel înfricoşat şi îl tîra spre tabăra unde sălăşluiau aheii. Ele aveau de răzbunat fapta feciorului lui Priam. dar Menelau s-a repezit cu-atît -de mare îndîrjire. vedeau că fuge oastea. să nu se risipească. Dar chiar aşa. Cum să mai poţi ţine o oaste atîta de dezlănţuită şi gata să se-n-toarcă-acasă ? Desigur. toţi ar fi plecat. . avînd alături pe Atena. Insă din ceruri vegheau Hera şi cu Atena deopotrivă. 109 . soţul Elenei cea frumoasă. Cu vorba lui meşteşugită i-a-ntors pe toţi la adunare. Lupta s-a început în zori. De-aceea Hera şi Atena juraseră să nimicească Troia cu uliţi pietruite . Mai mult. pînă vor cuceri oraşul regelui Priam cel bogat şi îl vor pedepsi pe Paris. Hector îl răpune pe Patrocle Şi. încît toţi s-au înduplecat. preadevotata Andromaca. să-i vină iute-ntr-ajutor. care ţineau bine la ţărm corăbiile aheiene. Ostile iar s-au înfruntat. şi să-l întoarcă iar la lupta cu Menelau. s-a făcut un măcel cumplit. şi copilul. De nu m-asculţi. aşa cum plănuise Tetis. Hecuba. avînd la şold o sabie.Oastea aheie vrea sâ se întoarcă acasă Şi-atunci. a strigat Hera. fugi degrabă şi fă ce-oi face şi opreşte-i din goana asta nebunească. S-au hotărît să stea la Troia. S-a-ntors la luptă din nou Paris. într-un nor greu de pulbere. Astfel s-a început iar lupta. încît. s-a clătinat ca un talaz. Un singur om putea să-i scape. grecii tot au fost puşi pe fugă. cînd bate vîntul peste el şi-i scutură spicele dese. în mîini. unde domneşte zeul Hades. Nimeni nu mai gîndea s-aducă lui Agamemnon vreun răspuns. pînă ce îndrăzneţul Hector a ho-tărît s-arunce-n mare pe-aheii care asediau oraşul tatălui său. Cu ţipete fugeau oştenii buni-bucuroşi către corăbii. Nu ştia de se mai întoarce sau o să plece după luptă către regatul mohorît. Troienii erau ajutaţi acum de preamăreţul Zeus. Atena. Paris ajungea atunci rob. Toţi ridicau proptelele.şi-acel viteaz era Ahile.

încît Ahile peleianul i-a întins armele cerute şi s-a-nvoit ca mirmidonii să-l însoţească i WL război. s-a ridicat cel mai bun prieten al lui Ahile peleianul. Ahile s-a încrîncenat . Dă-mi oastea ta de mirmidoni. tot va pleca. fiul lui Priam cel bătrîn. îi va goni de la corăbii. dîrzul Hector. şi. în acest timp. dacă nu izbutesc. mereu mai crunt. i Cînd au pătruns însă troienii în tabăra lui Agamemnon. Plîngea atît de desperat. trimiţîndu-i o solie cerea să-l ierte pentru fapta nechibzuită ce-o făcuse. o luase pradă de război fiul lui Priam. pe care o purta Patrocle. Iară măcelul a urmat mereu mai greu. care se legănau pe mare. Careii durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut ? Ahile i-a răspuns zeiţei : — Mamă. la rugat doar să mai aştepte pînă ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură alte arme. roaba sa cea îmbujorată. cu ţ însuşi Hector.. cu moartea-n suflet. Hefaistos a aruncat în foc aramă. de ce ţi-e plînsu-atît de amarnic ?. cu mare luptă. — De moarte nu mă tem. Moartea tăia tot mai flămîndă vieţile-aheilor zdrobiţi şi ei fugeau. precum îţi e urzit de soartă. Auzind cererea zeiţei. Ahile s-a-nvoit cu asta. Fugind. deşi Patrocle s-a luptat. în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector. cositor. A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat : 14 211 — Feciorul meu. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu. să-i ia pe copilă-a lui de soaţă. încît l-a auzit din mare şi mama lui. Aşa că. atîta s-a rugat Patrocle de prietenul lui cel iubit. chiar Agamemnon şi-a înţeles marea greşeală de a-l fi înjosit pe-Ahile . Ahile se hotărăşte să intre în luptă Cînd a aflat această ştire. zeiţa Tetis. ca vulturul. neavînd ce face. abia au izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel viteaz din mîinile troienilor. Eu nu mai pot trăi pe lume. Mama a înţeles că fiul. dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atît de tare spre troieni. aici. de nu vrei să-i ajuţi pe greci. cuprinşi de spaimă. ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă. — Ahile.. A rămas neclintit în cort. Ahile avea un nor mare de aur care lucea pînă departe. încît ei sau oprit în loc. la corăbii. şi-a făurit întîi un scut. tot va muri. l Cu mare greu. şi-a trebuit să părăsească întinsul cîmp al bătăliei. a rostit Patrocle. fără să le atingă nimeni.. într-adevăr.. că după asta vei muri şi tu. iară pe cer soarele. 3 Dar după voile lui Zeus. în faţa cetelor troiene conduse de marele Hector. de jalea fiului său drag. însuşi regele Agamemnon a fost rănit. 210 U Ta luate din Troia prizoniere.El sta însă sub cortul său şi cînta liniştit din liră. însă Ahile n-a primit. pe care-a-nfăţişat măiestru cerul şi marea şi pămîntul. ca să-i salveze de pieire. ei ajunseseră lîngă corăbiile de lemn.. la nunta voastră. şi s-a pornit şi ea să plîngă. argint şi aur lucitor . de către zeii olim-pieni. luna şi stelele 110 . I-a trimis-o şi pe Briseis. o. pînă la urmă a căzut. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate. şi alte douăzeci de fete. şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plîngă-n hohot. orişice-ar fi să se petreacă. însă armura lui Ahile. în faţa Troiei. a dat răspuns grabnic Ahile. numai ca să-l dobor pe Hector. Eroul se numea Patrocle. dă-mi Kiie zalele şi lancea. Patrocle a căzut. Acuma se ivise vremea cînd grecii-l vor ruga să vină. a spus zeiţa. zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. împuns în braţ. acuma voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă. Troienii or să Creadă poate că ai intrat chiar tu în luptă. Şi Hector îşi pusese-n gînd să ardă fără nici o milă corăbiile aheiene. mamă. şi asta-i va înspăimînta. Ba-l ruga să-i fie ginere. .. şi daruri scumpe. să-l răzbun astfel pe Patrocle. In jurul capului. — Dar ştii prea bine.în timp ce grecii se jeleau.

Fiind apoi gata armele. toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci. Doborîrea lui Hector Apoi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. Hefaistos a mai lucrat. ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii. Şi el ar fi batjocorit la nesfîrşit trupul lui Hector. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri. la Hades 25. cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş ? Priam dobîndeşte trupul fiului său Astfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase. sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. pe care le făgăduise zeului rîu din ţara sa. ce-i drept. Hecuba. Auzind plînsul. îşi izbea fruntea şi striga : 214 — Hector. Ocean. o holdă mîndră . de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze. Pierind Hector. şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. murind Hector. s-a-nspăimîntat şi a fugit. le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu. Mama. Priam plîngea în hohote şi toţi troienii se uitau. Şi boi şi oi şi cai şi cîini. Porţile Troiei s-au deschis. pe ea cu o creastă de 212 I aur. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare. conduşi acuma de Ahile. zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin. Ţinînd în braţe copilaşul. cum pîngărea Ahile trupul celui care fusese Hector. şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua. Băiatul nostru va rămîne fără le nici o ocrotire. Lasă-mă să te însoresc negrele genuni. Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii. Mai înainte de-a muri. Intîi. noianul apelor verzi care înconjură pămîntul. înmărmuriţi. Ba a înfăţişat şi-o horă. S-a repezit apoi în car şi-a tîrît trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei. o vie. Hector l-a implorat pe-Ahile săi dea părintelui său trupul. La rugămintea lui Ahile. Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector. însă Ahile na voit nici să-i asculte rugămintea şi. Zadarnic însuşi regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. isprăvind cu acel scut. pe nicovala lui uriaşă. Toţi erau împietriţi de spaimă. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atîta timp. 111 . cum sînt copiii fără tată. A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor . în întregime de argint . în celălalt este război. Şi. cel mai viteaz dintre toţi. dacă se va întoarce teafăr. Ba. i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor. ce purta numele Sperheios. Şi pe pămînt a aşezat două oraşe mari. cirezi de boi.scînteietoare. Zadarnic îl ruga Hecuba smulgîndu-şi pletele ei albe. sînt singură de astăzi. într-unui dintre ele-i nuntă. pînă ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz. Nu cutezau nici să vorbească. să-i apere) picioarele. Jalea ei nu mai avea margini. S-au făcut jertfe sînge-roase. pe micul ei Astianax. ca toţi cîţi mai trăiau să intre. Hector. ucişi de-Ahile. dintre troieni. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii 24 . bogate. Nu a rămas acolo-n luptă decît fiul lui Priam : Hector. în acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut : Patrocle. Pe margini zeul a făcut ca un chenar rîul. Eroul a fost ars pe rug. văzînd înverşunarea lui Ahile. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile. Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon. năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. Ahile. o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tîmplele eroului. au doborît pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia.

Pe trupul ei însîngerat. Patrocle. şi Elena care stîrnise tot războiul. Dar a ieşit pe cîmp Ahile. Ahile n-ar fi vrut să lupte cu Memnon şi etiopienii. după datini. Pentesileea cea vitează era de-o frumuseţe rară. în ajutorul Troiei a venit o armată mare. Era Memnon. Iară Ahile se îndură. Şi toţi plîngeau cu deznădejde. pînă la moarte. pe cîmpuri. să-i dea-napoi trupul lui Hector. aşa moartă cum era. i-a gonit pînă la corăbii. şi fraţii lui.în ziua cea de-a douăsprezecea. regele de la Troia. lighene de aramă. Era călăuzit de Hermes. şi amazoanele-au fugit. cel mai de seamă-apărător şi viteaz comandant de oşti.. Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. La căpătîiul celui dus. Căzînd regina cea vitează. cînd şi războiul 215 va-nceta. cu Ahile. Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector. nesimţit. Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii. îi dă-napoi trupul lui Hector. prietenul său iubit. în aceeaşi vreme. Cea dintîi l-a văzut Casandra. Ahile. duşmanului ce-i ucisese atîţia fii în bătălii. Troienilor le vin ajutoare Priam. regina lor. Ba încă îi mai hotărăşte un timp. el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă. mîinile-amîn-două. pe care îl purta Ahile. s-au strîns soţia : Andromaca. fiindcă mama sa. Iar de-l plîngeau. Şi a trezit tot poporul. eroul s-a cutremurat. după poruncile lui Zeus. că el se va sfîrşi la Troia. fiul lui Nestor. încă în aceeaşi noapte. plin de umilinţă. Şi prin cuvintele acestea. i-a făcut fiului iubit o preamă-reaţă-nmormîntare. în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie. a pus la cale mari întreceri. mama : Hecuba. Priam s-a şi întors acasă. I-a vîrît suliţa în piept . Cînd i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit. oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lîngă Pontul Euxin. căci el fusese-apă-: rătorul cel de nădejde al cetăţi. mai de mult. slujbele de înmormîntare 26. iuţi ca vijelia.. Ele luptau numai călări. regele Priam a plecat către aheii victorioşi. rude şi prieteni. căci era ocrotit de Hermes. înfrîngerea lui Memnon. preaputernice Ahile — îi spune el — adu-ţi aminte de tatăl tău. pe nişte cai care fugeau. Intră în cort şimbrăţişează genunchii. puţină vreme după moartea acestui rege-etiopian. îl înştiinţase. La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci. pe de altă parte. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute. în care stăpîneşte Hades. în vremea cînd Priam pornise slujbele de înmormîntare ale lui Hector cel viteaz. Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. îl roagă. rege peste etiopieni. plîngeau chiar Troia. După Patrocle. s-a repezit către regină mai mîniat decît oricînd. apoi i-a doborît şi calul. trepiede-nalte şi o cupă. Şi. bătrîn şi el. la nimeni nu 112 . purtînd cu el trupul lui Hector. Oraşului i-era aproape sfîrşitul mult dorit de-ahei. Dar umbra ei era plecată către tărîmul mohorît. i-a venit Troiei un alt sprijin. regele etiopienilor Numai că. formată numai din femei. Aceasta. pe neuitatul viteaz Hector. fiica lui Ares. douăsprezece zile. Nu i-a rămas eroului decît să dea troienilor trupul înţepenit al celei care 216 fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte. Totuşi. Memnon a doborît cu lancea pe Antiloh. pe care regele o primise. odinioară. Apoi s-a-nceput iar războiul. Lancea s-a frînt însă în scutul făcut de zeul făurar. Totuşi. aur. în lupta începută cu oştirea etiopiana. nepot lui Priam. Erau vestitele-amazoane 27 conduse de Pentesileea. Ahile. şi ea a aruncat o lance. ca regele să-i poată face feciorului său. Ducea cu el un car cu daruri : velinţe scumpe şi covoare. jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii. pa cel mai bun. de la traci. — O. Nu a rămas în faţa lui decît regina amazoană . şi între ei. cel răpus de Hector pe cîmpul de luptă. Şi a jelit-o multă vreme. Şi fiul lui Peleu. zeiţa nereidă Tetis. şi.

Paris şi-a dus arcul la piept. fiul lui Tetis şi-a-nălţat suliţa s-o azvîrle-n zeu. i-a spus Apolo. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemînare pe cel mai brav dintre ahei. Vai vouă. încît ar fi pătruns în Troia. Ahile a uitat de toate şi a intrat. frumoasa Eos-aurora. Dar i s-a arătat Apolo. decît întreaga voastră oaste. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam : — Vai vouă. înfuriat că zeul i s-aşază-n cale. s-a avîntat către troieni. fiul zeiţei Leto era turbat de supărare... după destin. Legendele ne povestesc că Memnon ar fi fost feciorul zeiţei Eos-aurora. Căzînd însă regele Memnon.. Cum te blestem !. — O. care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc. Şi prin. ca şi Ahile. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut. îndîrjit peste măsură. de nu veghea zeul Apolo. Aias îi 113 . uriaş. Şi trupul lui. biata mamă.. S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărna umedă de sînge. însă. Şi.. eu tot vă voi lovi cu sete. făcută tot de zeul şchiop.. dar n-a lăsat din mînă arma. E timpul să dărîmăm Troia . în acest timp au venit grecii. Feciorul nereidei Tetis s-a clătinat numai puţin . în luptă. însă Ahile. însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn : Paris. Chiar şi după moarte.. 218 urmaşii mei ahei. făcută de zeul Hefaistos. cel ce trebăluia în Lemnos.. Memnon a luat un pietroi greu şi l-a zvîrlit către Ahile. am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi. în călcîi.. armură lucie de aur. Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii . a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm. ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns. era acum tare ca fierul. cu mintea-nvolburată. drept în călcîiul lui Ahile. decît ajutat şi de-un zeu. Apolo îndreaptă săgeata lui Paris spre călcîiul lui Ahile Ei bine. urma sfîrşitul lui Ahile. Eroul răpus este adus în tabără Troienii.. tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia. Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească. zeu trufaş. scăldat în Stix. fusese descîntat de Tetis în apele rîului Stix. lui. Atît era de-nverşunat. cu mama. a rămas însă în picioare. Văzînd pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei. i-a răspuns aspru lui Apolo : — Fereşte-te din calea mea ! Nu te vîri în lupta asta. şi Ares. Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar. care-i grăbise ceasul morţii.. rîul cel negru din Infern. pentru c-Ahile ridicase suliţa către pieptul său. Mai mult încă. căci ai vărsat rîuri de sînge. şi. Zeu nemilos. Purta şi el. însă vă-zîndu-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare. s-a-nvăluit într-un nor negru şi-a trimis vînturile repezi să-i ia pe aripe feciorul şi să i-l ducă într-o ţară îndepărtată. chiar riacă-l nimerea-n călcîi. clătinîndu-se uşor. Ba i-a mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini. Lupta şi-l blestema pe-Apolo. auzindu-i glasul. Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pămînt. cu nimb strălucitor pe frunte. cu faţa la pămînt. Cei care se luptau mai dîrz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina.... încă de cînd era copil. Vai vouă !. Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor. — Ajunge ! Stai !. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcîi atunci cînd îl vîrîse-n rîu. ameninţîndu-I din priviri. şi i-ai trimes zeului Hades mai multe umbre în Infern. Cu suliţa.. glăsuia el.. s-a repezit către fiul zeiţei Eos şi l-a străpuns adînc în piept. o luaseră din nou la fugă. fără nici o chibzuială. simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite. Şi te blestem. precum ştiţi. pe loc..ţinea Ahile mai mult decît la Antiloh. unde ea să-l poată mult jeli în voie. Nu putea fi rănit cu arma decît întrun loc. Şi el. De disperare. zadarnic o mai ocroteşti. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei. 217 Şi cum Apolo mai şedea în faţa marelui Ahile. Insă Ahile. cei doi viteji păreau doi zei ce se-nfrun-tau fără de teamă. în lupta care s-a încins. cu toate că zeul Apolo.. a simţit că îşi pierda firea şi. îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. zeiţa Leto.

Prorocii arătau că Troia nu poate fi încă distrusă. frumosul prinţ. după ce îşi dăduse viaţa. Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. erau doi fii ai lui Asclepio. acela care stăpînea arcul lui Heracle. Pruncul era Neoptolem. Se duc. războiul nui renumit prin vitejii. îl face să se domolească pe urgisitul Filoctet. oi şi s-au vărsat vinuri alese ca li-baţiuni pentru cel mort. Ulise. Iar luptătorii. ei tot se mai certau acolo. a închis ochii şi-a murit. iară Ulise-l apăra.. De supărare. Şi. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură 28. Paris. şi ea îi dăruise-un prunc. dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mîndra armură. regele de la Salamina. pe insula numită Lemnos. au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle. chiar în marea cetate Troia. Filoctet îi ura de moarte pe amîndoi fraţii atrizi. Cînd au ajuns în tabără. Troada s-a cutremurat. spre corăbii. a dobîndit-o un chipeş tînăr : Deifob. 219 S-ar fi certat ei multă vreme. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărînă. în armuri. care s-o aibă pe Elena. S-au făcut slujbe fără seamăn. din acel ceas.luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii . îiindcă-l apărase . pe urmă. într-adevăr. La înmormîn-tare au cîntat copilele marelui Zeus. A plecat după ei Ulise. ci prin isprăvile pe care le săvîrşeşte preaisteţul rege al insulei Itaca. viteazului intre viteji ? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina. Aici. S-au înjunghiat mulţi robi troieni. încît. jelit de nimfe şi păstori. Aici Ahile sendrăgise cu una dintre fetele29 aceluia ce-l găzduise. unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor. iscusit în vorbe blânde şi-nţelepte. amîndoi. grecii au început să plîngă. cele cu viers armonios. Arcul. în chinuri neînchipuite. frate cu Paris şi cu Hector. Săgeata lui fiind otrăvită cu sîngele hidrei din Lerna. Intîi a pornit către Sciros. alţi prinţi din Troia au vroit s-o ia de soaţă pe Elena. Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. dintre toţi.. Ulise face pe voinic să-şi cate armele. Iar plînsul lor l-a auzit mama eroului Ahile.. de spaimă. Iară Heracle-i porunceşte lui Filoctet să uite vrajba şi să-l urmeze pe Ulise. sprijinitoarea lui Ulise. care dăduse mărul de aur Afroditei. Ea a strigat atît de tare : „Feciorul meu !". Şi nu ştiau că-n vremea asta pe uliţele pietruite. acela ce răpise din Sparta pe mîndra Elena. mîndrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă. pentru c-o luase pe Elena. Ba încă i senfăţişează lui Filoctet. Cine-avea drept să-i moştenească armura marelui Ahile. pentru că-n tabăra grecească sînt fiii lui Asclepio. cum eroul Filoctet stăpînea arcul lui He220 racle. şi se certau mereu cu el. Şi. Luîndu-şi adio de la soaţă. a înţeles că va muri. după Ahile şi Patrocle şi Antiloh. în vis. cai ne-nvăţaţi încă la ham. podit şi sprijinit cu pietre. adică toate nouă muze. capre. fiindcă îi dusese trupul în braţe. duşmănindu-l pe Deifob. el a ucis mii de troieni. tinere fete şi-alte jertfe : tauri uriaşi. să plece şi să-l răzbune pe Ahile cel abia doborît la Troia. dulăi de pază. unde fusese părăsit nefericitul Filoctet muşcat rău la picior de-un şarpe. iar Aias.. cu-o tolbă de săgeţi muiate în veninul hidrei.. trîntindu-se toţi la pămînt. se 114 . unde stătuse-ascuns Ahile în straie albe de fecioară. însă. pînă ce n-or intra în luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet. şi alţi eroi. Iar între ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam : Paris. doi medici buni şi pricepuţi. Ulise se strecoară în Troia Auzind vestea c-a murit. însă Ulise. Cu toată-mpotrivirea mamei şi lacrimile ei fierbinţi. Heracle — după poruncile Atenei. Cu toate că bătea la uşă distrugerea cetăţii Troia. s-ar fi părut că oastea greacă este destul de mult slăbită. Filoctet pleacă deci la Troia.. Ceilalţi s-au oţărît cu ciudă. zeiţa nereidă Tetis. care i-au lecuit uşor rana nespus de dureroasă. ajuns flăcău în toată legea. Sfîrşitul lui Paris Murind şi îndrăzneţul Aias. el s-a ascuns în munţii Ida. care-or să-i vindece piciorul. au strîns cenuşa lui Ahile.

— Auziţi sunetul de arme ! a mai rostit Laocoon.strecurase preaisteţul rege al insulei Itaca. Laocoon înţelege şiretlicul aheilor — Să nu faceţi una ca asta ! a glăsuit atunci un preot al zeului Febus-Apolo. Calul de lemn era acolo ! Ce-o mai fi asta ? Ce-i cu el ? Nu-nţelegeau. se spune că Elena l-ar fi recunoscut îndată pe regele de la Itaca. ce se numea Laocoon. In pîntecul acestui cal s-au vîrît cincizeci de oşteni : Neoptolem şi Filoctet şi Menelau. însă troienii n-ascultau. preţuiau sfatul lui Ulise. Ulise a răpit. le-a spus Ulise. L-au adus regelui troian. după toate astea — deşi Ulise împlinise ce-l sfătuiseră prorocii — oraşul Troia rezista. deoarece se spusese că Troia nu poate fi luată cît timp paladiul era în templul din oraş. După aceea. neîncăpînd firesc pe porţi. N-aveţi încredere-n ahei ! Eu socotesc că-i vicleşug. Aias cel tînăr. Zgomot de săbii şi de scuturi.. Mulţimea sta adăpostită în dosul zidurilor tari. adică numai de troieni. gîndindu-se poate la vremea cînd grecii vor intra-n cetate. El cerceta. unde luptaseră atît. înveşmîntat în straie rupte. însă şi-au tras corăbiile pe lîngă insula Tenedos. Acesta a fost tot Ulise.. dar nu ar fi destăinuit această taină nimănui. pe urmă. Cunoştea cearta din palatul regelui Priam pentru soaţa lui Paris cel căzut în luptă. ca semn al biruinţei noastre ! răspundeau alţii-nveseliţi. Aşadar s-a sfîrşit războiul.. tocmai pe el. El a răpit statua din lemn ceresc. aceste ziduri nu puteau să fie date la pămînt decît 221 de cei care aveau în stăpînirea lor oraşul. Calul de lemn i— Aheilor. să meşterim un cal de lemn. din cer. satur de-atîta război . după cum se ştie. le-ntunecase mintea. după poruncile lui Zeus. dar Agamemnon şi Menelau. ca să le fie drumul lin.. Şi. Cum ? Grecii pleacă ? Zei cereşti !. 222 Şi a pus mîna pe o lance. fiind duşman al lui Ulise. Să-l suim pe acropolă. Atena. Din cal s-a auzit un zgomot. încît în pîntecu-i să intre cincizeci de-oşteni bine-narmaţi. au alergat pe ţărmul încă ud de sînge. pe trup cu urme de frînghii. în desişul de păpuriş. bucuroşi. dar numai unul a dat ideea cea mai bună. din Olimp. clădite. Calul să fie-atît de mare. drept jertfă. Oşteanul a-nceput să spună c-aheii au plecat spre casă. Şi totuşi. Au dat poruncă unui meşter 3° să facă-un cal mare de lemn. Şi. Agamemnon a vrut s-aducă zeilor. ei s-au făcut că pleacă. pa care o zvîrlise Zeus. Troienii au văzut plecarea şi se mirau nespus de mult. A aruncat-o drept în cal. Aflase totul. Tocmai atuncea s-a găsit pe ţărmul mării. Şi l-au ales. un oştean grec. Unii au rîs. Ştia ce oaste-i pregătită. un bărbat din oaste. Şi fiind calul atît de mare. prin vrăji. Agamemnon cu grosul oştilor greceşti s-au urcat grabnic pe corăbii şi au vîslit spre largul mării.. dar. tot cum hotărîse Zeus.. Troienii or să vîre calul. paladiul sau statua Palas-Atenei. Insă el s-a desprins de ştreanguri şi s-a 115 . de către doi zei olimpieni : Febus-Apolo şi Poseidon. Şi cum să-i faci chiar pe troieni să-şi sfarme propriile ziduri ? Toţi s-au gîndit . Noi să ne facem că plecăm.. — Să-l azvîrlim în apa mării ! strigau unii dintre troieni. lantemeierea Troiei. vor sparge zidurile singuri. în oraşul lor.. — Ba să-l aducem în cetate. fraţii atrizi. pîndind de-acolo-nfriguraţi tot ce se petrecea pe coasta unde fusese tabăra. Totuşi. Ulise şi mulţi alţi eroi... îndată. la plecare. pentru că. De fapt. făcîndu-se că-i cerşetor..

— Nu-l credeţi ! a mai glăsuit Laocoon cu voce tare. au construit calul acesta. de oameni spintecaţi de săbii. tot încercase să mai lupte. — Dar acest cal ? Ce e cu calul ? a vrut să ştie apoi Priam. Aici ar fi să adăugăm că-ntr-adevăr Sinon era oşteanul cel mai de credinţă al regelui de la Itaca. Prin zidul spart au năvălit cetele crunte de ahei.. ce purta numele de Sinon. Cînd. pîn-au plecat corăbiile. Dacă-l veţi duce în oraş. şi apoi fericiţi cu toţii au petrecut pînă tîrziu. însă troienii au luat moartea sărmanului Laocoon drept semn că zeii porunceau să vîre calul în oraş. Şi îmbătaţi de vin şi planuri. Căci în palatele lui Priam.. Ca să o poată îmblînzi.. în triumf. care le apărau oraşul de-aheii cei răzbunători. şi obosiţi de cînt şi danţ. Şi şerpii s-au tîrît pe ţărm.. Şerpii fuseseră trimişi de zeul mărilor. Priam. apoi i-au sugrumat. Pe uliţele pietruite curgea un rîu roşu de sînge. In toiul nopţii. Troia este arsa pînă la temelii Troiei îi sosise sfîrşitul. să-i amăgească pe troieni.. pentru că îşi iubise Troia şi se luptase pentru ea. Laocoon a vrut să-i scape. Planul făcut de preaisteţul rege al insulei Itaca reuşea astfel pe deplin. Şi chiar Ulise îl lăsase pe coasta asta din Troada. precum i-au sfătuit prorocii. Insă Neoptolem l-a prins de plete şi l-a îngenuncheat în faţă-i şi i-a vîrît sabia-n piept. Poseidon. Zgomot de arme a sunat şi gemete înfricoşate.. disperat. • 223 Aheii ies din calul de lemn Aşa a fost răpus bătrînul. răzbunătorul.. Pe 116 . Şi tot atunci s-a întors flota. s-au zărit flăcări uriaşe. bătrîn ca lumea. bucuroşi. şi cu doi fii se pregăteau tocmai s-aducă o jertfă zeului Apolo. Cum a rostit el vorba asta profetică. Fapta aceasta ruşinoasă a supărat-o pe Atena. Zidul acela întărit. copii.. furişaţi pe uliţe. în fruntea lor cu Agamemnon. Şi. să intre în cetate. să nu le facă rău pe mare. cu silă.. Din ochii lor azvîrleau flăcări. troienii au plecat. femei. făcînd greşeli după greşeli. cu toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii. s-au arătat. de gură. a-nceput el lupta cu monştrii . a rostit mincinosul grec. la urmă. — Vă jur pe zei că e aşa !. O !. cu gălăgie. cu creste roşii. căci era tare bun. danţînd. în timp ce pe pămînt curgea sîn-gele-n valuri înspumate şi vaietele sfîşiau văzduhul pur al zorilor. el vă va ocroti de rele. Troienii.. Vă minte !. — Nu e adevărat. la acest ceas. spărsese por224 ţile de-aramă feciorul marelui Ahile : Neoptolem. Pe-Astianax. Troienii-au fost surprinşi prin somn.. Iar şerpii s-au încolăcit pe cei doi fii nevinovaţi. clădit de doi zei olimpieni. cu o secure. din turn. pe rînd... rîzînd şi făcînd planuri să-nceapă ei acum război cu-aheii cei fugari pe mare. pe porţi. Fumul se ridica-n coloane şi ajungea pînă la cer. Şi-au spart ei zidul ca nebunii. pe el şi pe cei doi feciori31. Cum dormeau de mulţumiţi !... Ulise şi ceilalţi ahei au părăsit calul de lemn şi. bătrînul. prin case să se odihnească. Cîte visuri înfloreau în minţile atîtor nobili din preabo-gatul oraş Troia !. cînd troienii dormeau atît de fericiţi. Ştiţi că Ulise a furat paladiul din Troia voastră. istovind amfore cu vin. a mai strigat Laocoon. muşcîndu-l l-au înveninat. S-a repezit şi. O !. — Calul a fost făcut anume ! a dat răspuns şiretul grec. din casele nezăvorîte. unde Laocoon. mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul. şi i-au sfărîmat capul de pietre. au dus calul de lemn pe-acropolă. au început să-şi spargă zidul. au şi dat foc oraşului. Bărbaţi. l-au azvîrlit. dar cei doi şerpi. doi şerpi uriaşi. fiul lui Hector.ascuns în păpuriş. duşmana-nverşunată-a Troiei. la rugăminţile Atenei. bătrîn.. Căci altfel calul n-avea loc. Ulise biruia din nou. pe faţa mării. în acest cal ne e pieirea. s-au auzit de peste tot.

Deifob, acela care luase de soaţă pe Elena, l-a ucis însuşi Menelau. Ba era gata s-o ucidă şi pe fugara lui soţie. Dintre bărbaţii de la Troia, doar cîţiva au scăpat cu viaţă. Aceştia au fugit în munţi. Pe fetele şi pe surorile regelui Priam le-au luat roabe. Şi alte fete mai frumoase au căzut roabe de asemeni. Pe celelalte le-au ucis. Casandra, ce se-ascunsese în marele templu-al Atenei, a fost smulsă de păr de Aias şi-mbrăţişată fără voie, acolo, în lăcaşul sacru. Aias a dărîmat în templu şi statua mîndrei Atena, de care se prinsese fata. Şi statua s-a sfărîmat. în vremea asta, Andromaca, soaţa lui Hector, era prinsă de crudul fiu ai lui Ahile, Neoptolem, răzbunătorul. Cu toate plînsetele ei, Neoptolem a luat, ca sclavă, pe Andromaca, din palat şi a tîrît-o la corăbii. Trei zile şi trei nopţi, întruna, aheii au purtat în care multele avuţii din Troia, ce le rîvniseră atîta : aur, aramă, pietre scumpe, stofe de preţ, obiecte rare, statui şi cîte şi mai cîte. Toate le-au încărcat pe vase, ca să le ducă în Elada. Şi nouă zile sau mai bine, Troia s-a mistuit mereu. Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi corăbierii de pe mări că Troia... Troia nu mai este. Au nimicit-o aheienii ; au jefuit-o-n-întregime ; şi-au ars-o pînă-n temelii. Numai Hecuba rămăsese, după legende, ca o umbră rătăcitoare prin ruine. Aceea ce fusese soaţa regelui Priam cel puternic umbla cu părul despletit, cu hainele făcute zdrenţe, slabă, uscată şi zbîrcită, căutîndu-şi fiii, fiicele, nurorile şi nepoţii. Şi ea, cu mintea rătăcită, urla şi şi-i striga pe nume. Plîngea, acoperind cu lacrimi pietrele negre-ale cetăţii. Şi atît a plîns şi a urlat, încît se zice că Hecuba s-a preschimbat, pe voia Herei, într-o căţea, care s-a stins pe pragul casei, unde ea domnise-odată ca regină...
Note 1. Troia se ridică pe dealul unde se află astăzi localitatea Hisarlik, din Turcia. Lucrul acesta a fost susţinut în urma cercetărilor arheologice făcute de învăţatul german Heinrich Schliemann. In acest fel, s-a arătat că opera atribuită bătrîîiului aed orb, Homer, are şi o bază istorică, nu nu225
15 — Legendele Olimpului, voi. II

mai una legendară. Luînd ca temei cîntece foarte vechi, despre un război dus de către căpeteniile tuturor triburilor din Grecia împotriva bogatului oraş Troia, ca şi despre isprăvile unora dintre ei la întoarcerea în patrie, Homer a creat cele două mari poeme epice : „lliada" şi „Odiseea". Tradiţia grecească antică plasa evenimentele povestite de Homer prin anii 1199— 1183 î.e.n. Adevărul este însă că baza istorică a „lliadei" o formează evenimentele legate de năvălirea cetelor aheiene în Troada. Aheii îşi aveau centrul în Argos, la Micena, şi alcătuiseră cultura aşa-numită. „miceniană". Iar epopeea lui Homer oglindeşte evenimentele reale, petrecute în Asia Mică între secolele XlV-lea şi al XH-lea î.c.n., epoca marilor migraţii. Se pare că imensa bogăţie a Troiei şi poziţia ei geografică, de ţară care domina strîmtorile, şi deci negoţul dinspre Marea Neagră şi Marea Egee, a trezit lăcomia şefilor de triburi ahei, strînşi în jurul legendarului rege Agamemnon din Micena. Aceştia, împinşi, la rîndul lor, din miazănoapte, de dorieni, au plecat din Elada cu oastea în Asia Mică şi au atacat, au jefuit şi au distrus Troia. Ca să justifice însă acest război crud şi ca să-i dea nobleţe, elinii — cu fantezia lor bogată — au născocit legenda despre răpirea Elenei cea frumoasă, răpire făcută la îndemnul unei zeiţe olim-piene. Cauza războiului, după legendă, nu mai era deci bogăţia mult rîv-nită a Troiei, nici încercarea de a coloniza şi alte regiuni de pe litoralul Asiei Mici, ci răzbunarea pentru o grea insultă adusă, unui rege. Aezii şi mai ales Homer — despre care unii învăţaţi cred că nici n-a existat — OM înfrumuseţat legenda, amestecînd în luptele din faţa Troiei pe cei mai mulţi dintre olimpieni. Dar chiar aşa, sub haina de legendă, poemele bătrînului Homer au şi valoare documentară deosebită. Ele ne zugrăvesc cu autenticitate societatea troianâ şi cea din Grecia continentală, în timpul cînd se trecea de la orînduirea gentilică, a păstorilor nomazi, la societatea împărţită pe clase. Iar Friedrich Engels a arătat că „pentru popoarele care se găsesc în. stadiul orînduirii gentilice, dobîndirea de bogăţii a şi devenit unul dintre scopurile principale ale vieţii; jaful le pare mai uşor şi chiar mai onorabil decît agonisirea prin muncă" . Iată de ce ne apropiem cu atîta interes de legendele acestea, care au pe lingă o importanţă istorică şi una de documente ale vieţii sociale din timpurile acelea depărtate. 2. Povestea spune că Dardan era fiul lui Zeus şi al Electrei — fiica lui Atlas. Omorîndu-l pe fratele său, Iasio, fusese obligat să fugă din Elada în Asia, întemeind o aşezare şi o dinastie dardaniană. Din neamul lui s-au tras regii troieni. De aceea Troiei i se mai zicea şi Dardania, iar troienilor, Karl Marx şi Fr. Engels : Opere alese în două volume, voi. II, ed. a Ii-a, E.S.P.L.A., 1955, pag. 339. 226 dardanieni. Tot el a dat şi numele strîmtorii. fostă Helespont, în Dardanele. în schimb, de la Ilos, fiul lui Tros, acela care se trăgea direct din Dardan, i s-a spus Troiei şi Ilionul. Din această pricină, marea epopee a lui Homer, unde sînt cîntaţi eroii războiului troian, a fost numită „lliada". Legenda fusese ticluită de elini în aşa

117

fel, încît să se arate că Dardan, cu urmaşii săi Tros şi Ilos, erau şi ei elini. Deci Troia era o aşezare elină ; aheii, debarcînd în Asia Mică, soseau pe pămînturi eline, nu cotropeau ţinuturi străine. Mai tîrziu, se pare că romanii au modificat legenda potrivit intereselor lor, arătînd că Dardan venise nu din Elada, ci din Italia, în Asia Mică. în acest fel, Dardan nu mai era elin. El plecase din Italia şi Enea, strănepotul său, se va întoarce în Italia, după sfîrşitul războiului, cu mina de troieni rămaşi în viaţă. 3. Statueta aceasta de lemn, reprezentmd-o pe zeiţa Atena cu o lance în mina dreaptă şi un caier cu lînă şi un fus în cea stingă, era, potrivit povestirilor antice, înaltă cam de 1,50 m. Ea se numea paladiu-fecioara şi era ocrotitoarea oraşului. 4. Alegoria ne arată, cum presupun unii mitologi, că la zidirea cetăţii Troia s-ar fi folosit, întîia oară, în construcţii, mortarul. Pînă atunci se puneau numai pietrele una peste alta. La Troia, după cit s-ar părea, s-a întrebuinţat cimentul, amestecat cu nisip şi apă. Cimentul se usca la soare şi lega pietrele mai bine. De aceea au lucrat Poseidon (zeul care întruchipa apa) şi Apolo (căldura soarelui). 5. Ca să-l pedepsească pe Laomedon pentru lipsa lui de cuvînt, Apolo a trimis ciuma în Troia, iar Poseidon, un monstru. Acesta trebuia s-o primească pe Hesiona, fiica lui Laomedon, ca jertfă. Heracle s-a oferit s-o scape pe Hesiona, ca altădată Perseu pe Andromeda, dacă i-o va da de nevastă. Regele i-a promis-o. Heracle a ucis monstrul. Dar Laomedon nu i-a mai dat-o pe fiica lui de soţie. De aceea Heracle, după ce a scăpat din nclavia lui Euristeu, s-a dus cu armele asupra lui Laomedon şi l-a pedepsit. 6. Podarce însemna : pas uşor, pentru că acest fiu al lui Laomedon era un alergător de frunte. Pe urmă i s-a zis Priam, adică răscumpăratul, pentru că fusese eliberat din robie, în schimbul unor daruri de preţ. 7. Numele adevărat este Hecabe, dar, fiind prea puţin cunoscut, se foloseşte cel dat de romani, Hecuba. 8. Se crede că fetele au fost în număr de douăsprezece. 9. Şi în folclorul românesc se găsesc basme ca ,,Aflatul", „Făt-Frumos cel găsit pe munte" ş.a., unde pruncii nedoriţi sînt aruncaţi prin păduri sau pe stînci, dar sînt găsiţi, salvaţi şi aduşi din nou în casa părintească. 10. în româneşte. — „învingătorul".
227 11. Motivul CM vrăjitoarea care strică petrecerea sau nunta, uneori vîrînd discordia, alteori răpind mireasa sau scufundînd palatul, ii găsim iarăşi în basmele şi legendele noastre. (Vezi de pildă basmul „Vălul miresii" din volumul „In ţara legendelor"). 12. Scena alegerii celei mai frumoase zeiţe, dintre Hera, Atena şi Afro-dita, a fost pictată pe zeci de vase din vechime. In pictura modernă, pe tema aceasta, a creat o mare operă Rubens. într-un decor exuberant, Paris îi dă mărul discordiei încîntătoarei Afrodita. Artistul a ştiut să pună pe pînză, în culori măiestre, ameninţarea sumbră. Pentru că în văzduh pluteşte zeiţa Eris. Ea are în mina stingă un şarpe, care închipuie veninul ce otrăveşte inima şi face să se nască ura. în mina dreaptă ţine torţa. Torţa care aprinde vrajba şi o aţîţă tot mai mult. Din clipita aceea Paris — fă-cînd marea greşeală de-a prefera desfătarea, dlnd la o parte înţelepciunea şi puterea — a şi dezlănţuit urgia. A început ruina Troiei, oraşul înfloritor, unde domnea regele Priam. O pictură asemănătoare, de o mare valoare, pictată de Giorgione, s-a distrus la Dresda, în timpul războiului. 13. Într-un basorelief din secolul al III-lea î.e.n. se vede cum Afrodita, în schimbul mărului de aur, o convinge, ţinlnd-o de umăr pe soţia regelui din Sparta, să-şi trădeze căsnicia. Mai la o parte stă Paris. Lângă el este zeul Eros. Zeul îl face mai frumos şi mai atrăgător pe Paris, încît Elena îl îndrăgeşte şi, fără minte, este ga,ta să-şi părăsească soţul, ţara, şi să alerge după zvînturatul tînăr din Troia. 14. Pe ţărmul apelor ce se află între insula Eubeea şi Grecia continentală. 15. Numele adevărat al lui Ulise este Odiseu. De aceea marea poemă epică a lui Homer, care-i cintă peripeţiile, pe drumul întoarcerii acasă, după sfîrşitul războiului troian, se cheamă „Odiseea". în literatură însă numele de Odiseu nu este aproape deloc folosit, fiind înlocuit cu cel roman, Vlise. 16. Şi în folclorul altor popoare se găseşte motivul acesta. Astfel, în legenda Nibelungilor, eroul german Sigfrid se scaldă în sîngele unui balaur ca să devină invulnerabil. în timpul scăldatului ii cade însă o frunză de tei pe umăr, şi aici va fi locul unde îl va lovi mai tîrziu duşmanul. 17. Insula Sciros. 18. Atît numărul corăbiilor, cît şi acela al oştenilor au fost mult exagerate. 19. Bătrînul Nestor, înţeleptul, îl sfătuieşte pe Agamemnon să-şi organizeze oastea, spunîndu-i în felul următor : „Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire, Neamul pe neam să se-ajute la luptă şi ruda pe rudă."

228
Şi zice înţeleptul Nestor astfel pentru că în epoca homerică unitatea socială de bază era ginta paternă, adică grupul de persoane ce avea un strămoş comun în linie directă bărbătească. Mai mare decît ginta era fratria. Iară mai multe fratrii formau tribul. Regele, basileul, avea şi-un sfat al lui sau un consiliu, format, în primul rînd, dintre reprezentanţii cei mai bogaţi ai ginţilor. Iară în timpuri grele, basileul putea să cheme şi adunarea poporului sau a oştirii, să îi aprobe măsurile pe care le lua. De fapt, în adunarea asta, tot nobilimea hotăra. Nu-i rămînea poporului decît să-şi arate, prin strigăte, dezaprobarea sau aprobarea faţă de-aceste hotărîri. 20. Intîmplarea este povestită de Euripide în tragedia : „Ifigenia în Au-liăa". 21. Elinii socoteau că nici un lucru de seamă nu se face fără sacrificiu. Cu cit era mai preţioasă jertfa, cu atît succesul era asigurat. 22. Taurida nu este altceva decît Crimeea. 23. „lliaăa" nu cuprinde decît sfîrşitul războiului troian, după cei nouă ani de asediu. 24. Homer ne cîntă în versurile nemuritoare ale „Iliadei" cum Zeus a grăit spre zei:

118

"„...Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme Şi voi petrece privind. Voi zeii ceilalţi după voie Mergeţi la Troia pe cîmp unde luptă troienii şi-aheii, Volnic e-oricine cum vrea să-i ajute pe unii sau pe-alţii. Chiar dacă singur Ahile s-ar pune cumva cu troienii, N-ar putea dînşii cu el să se ţie pe loc o minută. Se-nfiorau la vederea viteazului şi înainte, Darmite acum cînd el e turbat că-i uciseră soţul ; Mi-e să nu surpe în ciuda ursitei chiar zidul cetăţii". Asta vorbi Cel-de-sus şi aprinse nestinsă-nfocare. Zeii îndată pornesc la război împărţindu-se-n două ; Merge la tabăr-aheilor Hera şi Palas-Atena, Zeul Cutremur Poseidon şi dăruitorul de bunuri Hermes, isteţ ca nici unul. Fălos de putere, Hefestos Vine şoldiş după ei şi-şi deapănă slabe picioare. Ares, din coif strălucind, s-a dus la troieni şi pletosul Febos-Apolo cu el şi Artemida cu tolba, cu arcul, Leto şi Xantos în urmă şi galeşa zîn-Afrodita.

229
Pînă ce zeii statură departe de tabără, aheii Nu mai puteau de mîndrie, că leul Ahile Iar se ivi la război dup-aşa îndelungă şedere. Dar pe troieni îi cuprinse un tremur grozav ; fiecare Tot se uita cu uimire cum iutele-Ahile în arme Străfulgera întreahei ca urgia bărbaţiilor, Ares. Dar mai pe urmă cînd olimpienii iau parte la luptă, 'Nalţă-se Vrajba cumplită ce-ntartă mulţimea, şi ţipă Groaznic Atena ba-ncoace la şanţ, după zidul ahaic. Ba pe la ţărmul bătut de talazuri dă chiot puternic. Urlă şi Ares în faţă-ii asemenea negrului vifor, Ba pe troieni îmboldind cu ţipete de pe cetate, Ba de pe Dealul Frumos dă fuga spre rîul Simois. Astfel, acuma de-o parte si alta zoreau fericiţii Zei să se bată ; chiar ei înde-ei îşi dau crîncenă harţă. Bubuie straşnic în nouri al lumii şii-al zeilor tată Sus din Olimp ; Poseidon răzguduie jos în adîncuri Nemărginitul pămînt şi munţii cu piscuri înalte, Tremură poalele, crestele toate-ale muntelui Ida, Vasele-aheilor şi se cutremură-ntreg Ilionul. Tremură Pluto în iad, al umbrelor Domn, şi de spaimă Ţipă şi sare din tron ca nu cumva zeul Cutremur Cu zguduirea-i de sus să crape pămîntul Şi pămîntenii şi zeii să-i vază cu ochii locaşul Muced şi negru, scîrbit şi de zeii : aşa zgomot făcură Zeii cînd se încleştară-ntre ei pe cîmpie...» 25. Jalea Andromacăi este unul dintre cele mai zguduitoare cîntece din marea poemă „Iliada". Ea a inspirat adeseori pe artişti. O tragedie, „Andro-maca", a creat în antichitate Euripide ; iar în secolul al XVlI-lea, pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu, a creat o nouă operă tragică poetul francez Racine. Dealtfel, această operă a stabilit şi reputaţia poetică a renumitului scriitor francez. 26. Această înduioşătoare întîmplare a fost pictată pe un vas antic de-o frumuseţe excepţională, care se găseşte în tezaurul artistic al Ermitajului. 21. Amazoana s-ar tîlcui din limba vechilor greci prin „fără sîn", pentru că — aşa cum s-a spus — ele îşi retezau de mici copile unul dintre sini, ca să le fie mai lesne cînd trăgeau cu arcul. 28. Muntele acesta ridicat de greci deasupra mormîntului lui Ahile. ca şi monumentul de marmură, pe un promontoriu numit Sigeion, aproape de strîmtoarea Helespont, au stat acolo secole întregi, cum spuneau grecii, şi se vedea de la mare depărtare de către toţi corăbierii. Asta, însă, pînă într-o bună zi, cînd a venit o mare furtună. Valurile au năvălit pe promontoriu şi muntele s-a spulberat, urna a fost luată de valuri. Vn cîntec vechi spunea că Tetis urzise dinadins întîmplarea aceasta, ca să poată aduce în apele mării urna fiului ei iubit. 29. Fata care ajunsese soţia lui Ahile se chema Deidamia. 30. Artistul care a făcut calul de lemn se numea Epeios. 31. Un grup de marmură vestit, intitulat „Laocoon", sculptat în secolui întîi, înaintea erei noastre, de către sculptorii Agesandru, Polidor şi Ate-nondor din Rodos, ne înfăţişează scena aceasta cu un dramatism fără pereche. Laocoon, bătrînul preot, este în mijloc şi se luptă cu cei doi şerpi mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cît omul, care îi strangulează fiii şi îl muşcă chiar pe el de mijloc. Fiii caută la el sprijin ; dar lupta este pe sfîrşite, oricit se încordează Laocoon. Mai sînt numai puţine clipe şi toţi trei vor fi ucişi de şerpii zeului Poseidon, trimişi la rugăminţile Atenei.

230
ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA

RĂZBOIUL CE DURASE ATÎTA TIMP ÎN TROIA acum se isprăvise. Troia fusese arsă pînă la temelii. însă urmările grozavului măcel abia se începeau... Aias de la Locrida săvîrşise o crimă. Preoteasa Atenei fusese-m-brăţişată de Aias, fără voie, în sacrul ei lăcaş. Ba i se sfărîmase si statua zeiţei pe lespezi, în bucăţi. Deci Aias pîngărise lăcaşul, preoteasa şi statua zeiţei. După datina veche, Aias urma să fie Licis, pe ţărm, cu pietre. Atît doar că eroii nici n-au vrut să audă ca Aias, ce luptase plin de înverşunare, pe coastele Troadei, vreme de zece ani, să fie omorît. Atunci Palas-Atena, care îi ocrotise pe-ahei şi-i ajutase să nimicească Troia, s-a mîniat de moarte. Supărarea aceasta îi va costa pe-ahei mai mult decît războiul în toţi cei zece ani.
Menelau porneşte spre patrie, împreună cu Elena

Menelau se-mpăcase cu soaţa lui, Elena, regina ce fugise cu Paris de la Troia. Se zice că bărbatul fusese hotărît să-şi ucidă nevasta, ce-l făcuse de rîsul întregii omeniri. Insă mîndra

119

cea răpită de Paris — deşi păstrase taina ascunsă-n inimă — Hera i-a dăruit-o de soaţă. pentru că-n preajma ei marea se-nvolbura. care îi era mamă. au fost siliţi de Ares să rătăcească. E drept că prin legende se spune că zeiţa iubirii. Şi pentru că-ndrăgise. preafrumoasa Elena. apoi. îţi voi fi credincioasă. Ridicaţi pînzele corăbiilor noastre. cînd iese soarele şi-o schimbă în pîraie vesele. zeul înaripat. lăudîndu-l pe poetul ce povestise-n versuri greul război troian '. nu ucide pe fiica puternicului Zeus şi a reginei Leda. şi cu mare greutate au izbutit. necum. Fapta am săvîrşit-o din voia zeilor. fie-ţi milă. Vroia să-i mai lovească cel puţin înc-o dată şi să-i împiedice pe-aheii ce-i ura sajungă în Elada. Şi. ajuns un semizeu. Aici şi-a aşezat zeiţa nereidă pe fiul ei Ahile. lacrimi curgeau şiroaie şi îşi cerea iertare. la Troia. fiul ei.. c-un nou cîrmaci. în orice seară. Apolo — ce ţinuse cu Troia în război — a săgetat cîrmaciul1 corăbiei regale. De-atunci. şi să pornim spre casă. umilă. In timp ce în Troada aheii au ars trupul eroului Ahile. Aşa crezuse el că în puţine zile se vor întoarce-n Sparta. zeiţa nereidă. cu carul din petale de flori de trandafir. la porunca zeiţei Afrodita. 232 Astfel rostea odrasla lui Zeus şi a Ledei. biruitor. nimfele nereide şi geniile toate din Pontul Euxin şi chiar din Meotida 6.. Ahile şi Elena se aşezau la masă... să-şi i revadă Sparta.. munţi. Pentru că. reîntîlnindu-şi soţul. năvalnică. Dar nu era aşa. La rugămintea mamei. cum. cel tras de porumbiţe. Şi-apoi s-a ridicat un templu maiestuos. căsâtorindu-se el cu frumoasa Elena Legendele mai noi spuneau că. pe Elena. ca semizeu.. Asta pot să ţi-o jur. Amfitrita. Afrodita. 120 . prin ţări îndepărtate : Cipru. mai întîi. m-a săgetat în piept cu-o săgeată muiată în fiere şi venin. Apoi a dat cu fală semnalul de plecare corăbierilor săi : — Vîntul este prielnic. parcă o-ncercuia c-un brîu larg de argint 4. M-a-ndemnat Afrodita. Regele Menelau şi soaţa lui. pentru soţia sa. la urmă. după moarte. Iubirea renăştea în pieptul regelui. pe văile din. trăsese o săgeată. izbindu-se de stînci şi stropind-o cu spumă. Apoi. Doar în puţine zile vom vedea iarăşi Sparta şi palatul dorit. cel mai viteaz erou din războiul troian 5. Insula a clădit-o Poseidon furtunosul. după moarte. cu glas întretăiat de plîns şi de suspine : — O. în viaţă.. în cea mai mare parte. au plecat mai departe. pe care-o pregătise ca să-şi ucidă soaţa. Iar acest nou tărîm a fost numit Leuce sau insula cea albă. Poseidon a-nălţat în Pontul Euxin o insulă frumoasă. se aşază în insula Leuce. Fe-nicia. Ahile s-a schimbat din om în semizeu. vreme de şapte ani. s-au sfărîmat de stînci. Deşi trecuse vremea. în acest fel zeiţa cu braţele ca neaua răsplătea pe eroul ce biruise Troia. umbra celui răpus a fost luată de Tetis. din care am plecat acuma zece ani. Dar le-a trimis Poseidon o furtună grozavă. vă-zînd-o pe Elena că-i în primejdie. de astă dată-n pieptul regelui Menelau şi îi reaprinsese dragostea-n vîlvătăi. rege.. cum era datina. Mai bine te îndură şi ia-mă iar la Sparta. Menelau şi oştenii i-aa ars trupul pe rug şi i-au făcut o slujbă. Şi. din mîlul ce-l purtase Istrul în drumul său din Sciţia depărtată pînă la gura Psilon 3. Flota s-a risipit. la care au venit Poseidon. Libia şi Egipt. pentru soţia lui care îl părăsise. Elena a fost luată de Hera din Olimp şi dată de soţie eroului Ahile. şi Eros. în faţa lui. a grăit Menelau. din marmură ca neaua.Elena. A fost o nuntă mare în insula Leuce. ca toţi marii eroi 2 . Simţea cum se topeşte toată mînia-i cruntă ca primăvara gheaţa. pe lîngă capul Su-nion. Iar faţa ei era nespus de-ncîntătoare. Ochii ei cei albaştri îi muiau inima regelui Menelau. zgomotoase. bărbatul şi-a zvîrlit sabia. cu voia lui Zeus. Pe faţa ei frumoasă. căzuse în genunchi. A luat-o pe Elena în braţe şi-a dus-o la corăbii. Şi Ahile cînta. Corăbiile aheie. îşi păstra frăgezimea şi era mai frumoasă decît în tinereţe. însoţită de Eros. Dragostea izbucnise din nou. se coborîse iute din înaltul Olimp. Iar Eros. 233 Ahile. Elena. Am suferit destul.

lăudaţi în cîntece şi Troia nu-i uitată". Să ne întoarcem însă din nou" în faţa Troiei. La început n-au fost pericole prea mari. Nimicirea amazoanelor In insula Leuce trăiau şi multe păsări : porumbei. ajutîndu-l pe Priam. ce era supărată fiindcă nu-l pedepsise pe Aias din Locrida. strigăte de război şi tropote de cai. de-asemeni. iar prietenul meu Aias s-aseamănă cu zeii. zeiţă. Atît de multe daruri se aduceau în templu.„O. iscate de Poseidon la cererea Atenei. îi făceau multe daruri : aur. Ahile s-arăta la pupă-nveş-mîntat în straie de război şi le-arăta cu mîna încotro să cîrmească. şi soaţa lui Elena a fost luată de Hera. datorită lui. Tot în aceeaşi vreme. s-au petrecut tîrziu. Stropeau cu îngrijire tot templul lui Ahile. regele Agamemnon mai zăbovise încă o vreme în Troada. Cerul se coborîse pînă deasupra apei. cu caii lor cu tot . de pîntece. se sfărîmau în ţăndări. şi-au pornit spre Leuce. obiecte şi stofe preţioase. caii s-au scuturat. după ce a fost arsă. vreme de şapte ani — au sosit iar acasă şi-au vieţuit. îşi muiau penele în valurile mării şi se-ntorceau pe ţărm. vînăt şi mohorît. N-avea de unde şti că ea-i şi presărase zeci. cu gîndul s-o-mblînzească pe zeiţa Atena. ca nişte lei flă-mînzi. Sub privirea aceasta. pescăruşi şi alte zburătoare 8. îi ridica sanctuare şi-i tot aducea jertfe zeiţei purtătoare de coif şi de egidă. femeile acelea care luptaseră cu Ahile la Troia. Dar cea mai grea din toate. Părea că marea fierbe într-un cazan adînc. către Sparta. un timp. Aicea. Patrocle mai trăieşte. trosnind cumplit. mîncîndu-le cu totul. El a cătat cu ochii-i crunţi şi străpungători spre caii ce purtau oastea de amazoane. corăbierii salvaţi de Ahile. Căci. semizeul Ahile a chemat apele Pontului Euxin peste insula sa. Intîrzia acolo. lira mea azi vă cheamă : slăviţi-mi pe Homer. 121 . sute de primejdii. faimă şi renume — rostea în vers Ahile — voi care locuiţi pe coastele mănoase ale acestei mări. s-a iscat o furtună ce-a scufundat în marş corăbiile pe care veniseră-n Leuce vestitele-amazoane. argint. în palatul din Sparta. După ce Menelau plecase cu Elena şi-o parte din corăbii. gloria oamenilor. gloria suferinţelor îndurate de mine. Şi chiar acei învinşi sînt încă proslăviţi. sforăind ca turbaţi. S-au urcat pe corăbii. şi să aflăm ce soartă au mai avut şi ceilalţi ahei rămaşi acolo. fără a fi întrebată. Ba unii povesteau că s-auzeau de-acolo şi zgomote de arme. pe mare. cuprinşi de-un simţămînt de teamă. Furtuni nenumărate. în drumul către casă. Şi au plecat pe mare. a săvîrşit o vrajă. Şi ca s-o îmbuneze. Dar în cîteva zile au început furtuni. Apele-au năvălit şi au purificat pămîntul insulei de sîngele vărsat °. povestite-n legende. şi dată lui Ahile. Iar vîntul împingea corăbiileaheie spre stîncile din coastă unde. mai înfricoşătoare. cum ştiţi. Şi datorită lui. Şi dacă vreo corabie se afla în furtună şi îşi căuta scăparea în insula Leuce. după ce Menelau şi frumoasa Elena — întorşi din rătăciri care-au 234 235 durat. — Apleacă-te. divinul cîntăreţ. Apoi s-au repezit. măturînd lespezile cu aripile lor. Terminînd deci cu slujba şi jertfele-n Troada. fiind acum semizeu. Pedepsirea lui Aias din Locrida Toate aceste fapte. cu mila ta spre noi şi nu ne oropsi în drumul către casă ! se ruga Agamemnon de falnica Atena. Această bogăţie au vrut s-o stăpînească vitezele-amazoane. Menelau a-nchis ochii. eu încă n-am murit. însă marele-Ahile. a fost dezlănţuită aproape de Eubeea. Această melodie era fermecătoare. După osînda asta. în Leuce. de şolduri. acel ce-i pîngărise templul său de la Troia. ca şi oştenii lui să se urce-n corăbii şi cu toţii să plece spre dorita Micenă. încît se adunase o mare bogăţie. pe mare. Ele plecau în zori. pe mări. Astfel au fost pierdute în apele adînci cele mai multe vase. trîntind pe amazoane cu frunţile-n ţărînă. muşcîndule de braţe. oştenii înecaţi şi toată avuţia ce o purtau cu ei. corăbierii îşi opreau vasele şi ascultau. De-aceea şi-au făcut corăbii măiestrite. regele Agamemnon a poruncit. şi.

S-a căţărat pe stîncă. Insă eroul nostru nu s-a lăsat tîrît de valuri. şi-astfel să te purifici de sînge şi de colb. Era vasul regal. zei. stăpîne. Stîncă s-a despicat10. La capul Cafareu al insulei Eubeea răsar mai peste tot colţi mari. Sub îndemnul zeiţei. corăbiile lui s-au scufundat în mare. vesel. văzîndu-l pe eroul ce-i pîngărise templul că mai trăieşte încă. nu mai plutea pe mare decît un singur vas.. — Intîi şi-ntîi. aflînd Nauplios că se apropie flota. din munte-n munte. şi. a fost spartă-n bucăţi corabia pe care călătorise Aias. Acum. Palas-Atena şi tu... rînjiţi din ape.. Atena şi zeiţa cu braţele ca neaua. Iar vuietul furtunii a stins pe totdeauna gemetele de moarte ce le scoteau oştenii regelui Agamemnon. de apă. şi-abia într-un tîrziu au izbutit s-ajungă acasă. Şi-a lovit cu tridentul acea stîncă înaltă pe care stătea Aias. Şi. eroul ce fusese osîndit în Troada şi omorît cu pietre.. — N-ai pierit ?. 122 . a crezut că-i un port. clocotitoare. Înecarea corăbiilor la capul Cafareu După-ntîmplarea asta. una după alta.. aflaţi că n-am murit. Printre aceste vase. sora mîndrei Elena. N-ai pierit ?. duşmana grecilor din războiul troian. Cu greu au izbutit de-au plecat mai departe. regele Agamemnon a plutit mai departe cu bruma de corăbii ce îi mai rămăsese. grei. şi cum era voinic. vestea a şi sosit într-o singură zi în oraşul Micena. într-o noapte neagră.. a cătat cu ochii lucitori spre muntele Olimp şi a strigat din răsputeri : — Voi. Se mai vede şi astăzi cum a fost ruptă-n două. a izbutit s-ajungă pe-o stîncă de la ţărm. tîrîndu-l şi pe Aias. te rog să faci o baie. tatăl lui Palamede. Dar dintr-odată — zei ! — vasele s-au ciocnit de colţii ascuţiţi şi. Agamemnon. Poseidon. Cînd s-a sfîrşit furtuna şi s-au ivit iar zorii. Au înfruntat şi alte furtuni şi lupte grele. Aşa. a vrut la rîndu-i să plătească regelui Agamemnon moartea fiului său. In Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări. 236 Vă-nchipuiţi atunci cum s-a mîniat Atena. risipită pe fundul clocotitoarei mări. pe coastele Eladei. care se ridicau din zidurile Troiei. Iar partea despicată s-a prăvălit în valuri. ci s-a luptat cu ele. regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. Flota tocmai trecea prin apele acelea adînci. Credea că s-au sfîrşit necazurile pe mări prin pierderea lui Aias.. S-a-ndreptat într-acolo cu corăbiile sale. l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon. soţia-i Clitemnestra. Ai să pieri.. E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra. spre adîncuri. care se prăvăleau în apele adînci1!. cînd a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său.. Nauplios a aprins pe-aceste stînci un foc. Agamemnon este ucis la-ntoarcerea acasă de soţia necredincioasă Atîta că în timpul cît lipsise-Agamemnon. ha. şi rid acum de voi. ce se chema Egist. regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul. văzînd Agamemnon foc scînteind pe ţărm. Şi s-a-ncruntat amarnic zeul mării. preacruntule Poseidon. acel ce porţi alge în păru-ţi ud şi eşti rege pe mări. Pornise iar furtuna.. Cu braţele acestea puternice. ha ! şi am scăpat.. Vîntul bătea avan şi azvîrlea-n corăbii munţi negri. la Micena. Şi.din cetatea lui Priam.-omeneşti am răzbătut prin valuri. însă şi el lovit de stîncile din ţărm şi-aproape plin de apă.. dînd veste că oraşul lui Priam a căzut. care era mai bun ca toate celelalte. i-a glăsuit regina. Din Lemnos s-a văzut pînă departe focul. Numai că în Eubeea domnea pe-atunci Nauplios. care-i minaseră pe-ahei pînă-n Troada. Astfel l-au pedepsit Atena şi Poseidon pe-acel ce avusese curajul să-i înfrunte. Dorind să nu-i sosească soţul pe negîndite. a răcnit din apele marine furtunosul Poseidon. L-a-mbrăţişat cu dor. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte. vărul lui Agamemnon.. şi toată numai zîmbet. 237 Au plutit ei pe mare. focul s-a ridicat în sus pînă la cer. vruseseră să piară cel care cerea pacea.. ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. Minată de-Afrodita. Cînd au distrus aheii bogatul oraş Troia. nu i-a fost credincioasă..

Se spune că poporul. Plin de durere-n suflet a săgetat-o-n piept. s-a-nsurat cu prinţesa Electra. pentru că-şi omorîse pa propria lui mamă. Pînă-n cele din urmă. Regina Clitemnestra îşi meritase soarta. fiul lui Agamemnon vicleanului Egist. Şi. l-a lovit cu securea în frunte de trei ori. însă l-a apărat regina Clitemnestra. 238 Răzbunarea lui Oreste îndată după crimă 12. pe care-odinioară regele Agamemnon vrusese s-o jertfească pe-un altar în Aulida — ca flota aheiană să poată să pornească spre coastele Troadei. Acolo adăsta securea uci-gaşă. Chimvalele la fel. ajungînd flăcău... ce se numea Oreste. şi nu mai sînt primejdii.. Vreo cîţiva olimpieni au hotărît să-l ierte. Mulţimea înfuriată de crima odioasă. dar acesta pierise-n apa mării . Ele s-au aşezat într-o peşteră largă. Ca să scape cu viaţă. i-a glăsuit. fiindcă o îndrăgise pe copila lui Priam. Dar în templul zeiţei slujea. După multe necazuri. Vroia să o ajute. sora lui Oreste. cu silă. zicînd că fapta îui a fost cu totul dreaptă.. regina Clitemnestra a şi zvîrlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. în palat. cum cerea datina. a-şi dezbrăca armura . Parte dintre erinii şi-au curmat urmărirea. Ştia că e acasă. poate-l şi răpunea. şi scutul. cu sfatul lui Egist. a plecat la Micena. Oreste era tare şi priceput la arme .Regele din Micena s-a învoit. Fusese înjosită de nemiloşii-ahei. Ajungînd în Micena. sus. şi Egist a căzut — cu toate că regina sărise în ajutorul lui. fecioara Ifigenia. trufaş. Oreste. Oreste s-a-nscăunat pe tronul părintesc. a avut de-ndurat chinuri nenumărate. Oreste şi Ifigenia s-au cunoscut ca fraţi. însă o luptă scurtă 13. largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. însoţit de un prieten. Zeiţele erinii l-au urmărit mult timp. Dar. A intrat în palat cu celelalte roabe aduse de la Troia. şi sabia. cum l-a văzut singur. S-a-nfăţişat acolo drept un sol din Focida şi-a pătruns în palat. fără să se teamă. Dar ea îşi dorea moartea. ducînd cu ei chipul de piatră al zeiţei. în Focida. se spune că Oreste ar fi fost judecat de zeii olimpieni în oraşul Atena. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie.. văzînd-o pe Casandra. frate !. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl. Oreste-a crescut mare. fiindcă se întorsese biruitor din Troia. Fugi departe !. cununa de pe cap şi băţul ei profetic. Şi adunaţi. Trîmbiţele sunau. Clitemnestra. şi dus în altă ţară. Egist s-a-nveşmîntat în hainele regale şi a ieşit în piaţa oraşului. El a fost urmărit de crudele erinii — geniile infernale 239 trimise să-l răpună şi să-l ducă-n Infern. Şi. şi a căzut pe lespezi.. Ea a strigat că fapta era o răzbunare pe regele-Agamemnon. urgisita Casandra. De nu era Electra. însă micul Oreste fusese luat de doică. El a plecat alături de prietenu-i Pilade. Fata căzuse roabă lui Aias . Departe. şi regele-Agamemnon o luase la Micena. Electra i-a strigat : — Fugi. curtenii îl aclamau pe rege. îndată după moartea regelui Agamemnon. Iar soaţa-i. cu o secure-n mînă. în e] ardea făclia urii răzbunătoare. Regele a intrat în baie să se scalde. ce se numea Pilade. după fapta grozavă săvîrşită. o sfătuia să fugă. — Eu sînt acel pe care tu ai vrut să-l răpui.. care se săvîrşise acolo. Nu vroia să trăiască o viaţă de robie. cu chipul luminos şi cu privirea bună. Regina te pîndeşte şi vrea să te omoare pentru iubitul ei. tronul lui Agamemnon. Au plecat împreună spre patria dorită. Am venit să-ţi plătesc moartea tatălui meu !. Oreste s-a întors spre mama ucigaşă. ca preoteasă. Egist pîndea la uşă cu-o sabie în mînă.. la fel ca într-o plasă. pe tărîmul Focidei. Statuă fermecată. fireşte . aceeaşi ce lovise în frunte pe-Agamemnon. Pilade.. chiar sub areopag. a dat încolo lancea. S-au numit eumenide şi-au ocrotit oraşul atît de drag Atenei15. şi nu avea alt gînd decît să-i pedepsească pe cei doi ucigaşi. a vrut să-l şi înşf ace pe vicleanul Egist şi să-i scurteze viaţa. Iar Ifigenia s-a făcut preoteasă întralt templu măreţ al preacastei zeiţe m. a trebuit s-aducă din ţinutul Tauridei o statuă-a zeiţei caste a vînătoarei. însă alte erinii l-au lovit mai departe pe tînărul Oreste. A început o luptă. Prietenul credincios al regelui Oreste. duşmanul său Egist voise să-i omoare şi unicu-i băiat. stînd lîngă Clitemnestra.. Iată care-a fost soarta celor doi fraţi atrizi : Menelau şi-Aga-memnon care au distrus Troia cu cetele 123 . pe stînca lui Ares14. în acel ceas de spaimă. şi-a lepădat mantia.

tinârul prinţ Harnlet doreşte să răzbune moartea tatălui său. pe mare. Într-un grup statuar din secolul al V-lea înaintea erei noastre ne sînt înfăţişaţi Oreste şi Electra. a fost preluat de folclorul multor popoare. 16. 8. rudele au îndurat la fel. culme a artei lui Eschil. Fără de el. negri. 3. şi „Eumenidele" compun laolaltă trilogia „Orestia". filozof şi istoric totodată. pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. 10. nestra. nici n-ar fi fost meşteşugit calul de lemn. 7. Dealtfel. ar fi rămas poate întreg. Se află şi în basmele noastre. Mai încolo. pe furtună. în „Heroica" sa. prin isteţimea sa. ucis prin uneltirea ţinui unchi criminal. Acest lucru se arată în altă tragedie a lui Eschil. povesteşte moartea reginei Clitem-. ori de cîte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. 14. El a adus noi luptători. ca sprijinitoare a celor mai mari eroi. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvîrşit în război. Ei îşi închipuiau că eroii — ca-re-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pămînteni — vor mijloci pe Ungă zeii olimpieni. şi a Atenei. regele ţării. învinşi şi-nvingători au suferit din plin. el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rînd a lui Zeus. Psilonul era Sulina de astăzi. în tragedia „Hef orele". poetul Eschil ne cîntă cumplita in-tîmplare.Heforele". Intîmplările acestea atît de zbuciumate au fost povestite de Euripide în tragedia lui „lfigenia în Taurida". vreun măcel în ostrovul cu şerpi. un omagiu neîntrecutului poet elin. 12. Dar pe Ahile-l adusese în tabăra lui Agamemnon. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei. în tragedia sa „Agamemnon". în felul acesta povesteşte un alt scriitor : Flavius Arrianus. ţtşneşte insă Clitemnestra cu o secure-n mină. îl vesteşte pe Oreste. elinii au născocit această interesantă legendă. care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre. Homer. Dintr-o altă încăpere. prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis . 11. Văzînd ciudata ei formă. Pe nume Frontis. adu-cînd indirect. Este vorba de stînca numită Gerestes. a Herei. Electra îşi ţine braţul cu dragoste de soră pe umărul voinic al regelui Oreste. Fără de el. Iar grecii. în acest fel. noi nu avem de unde să cunoaştem. pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici. ca să se poată apăra. priceperea şi dibăcia. Nu ştim ce se ascunde sub cîntecul străvechi despre Insula Şerpilor. Sînt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă 241 •operă. Filostrat. caldă şi sinceră. secolul întîi al erei noastre. Totuşi. Areopagul. cu securea. . 9. poate aheii erau zdrobiţi de dîrzul Hector. Zeii ce-i aţîţau să plece la război i-au asuprit pe urmă. neveninoşi. împreună cu mama necredincioasă. şi toată bogăţia jefuită la Troia a fost pierdută-n ape. Regele învins dă strigătul de moarte. Titlul a fost dat simbolic de poet. şi este gata să-l lovească pe feciorul său. paladiul nu ar fi părăsit oraşul regelui Priam cel bătrân. fata lui Agamemnon. care erau atît de inventivi. datorită urii ei nemărginite faţă de troieni. Dacă este aşa sau altfel. cumva. Hef orele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiimi pe mormintele lor. sub furtuni. Piesele : „Agamemnon".de-ahei. Zărind-o Electra pe Clitemnestra. 13. pe Filoctet. ca să le nimicească. Acest erou întruchipează înţelepciunea.ra un fel de erou naţional. adică tot un jel de zei. PĂŢANIILE LUI ULISE AHILE-A-NSEMNAT VITEJIA în marele război troian. din cel de-al doilea secol al erei noastre. Note 1. creînd povestea asta. pînă şi urmaşii. Neoptolem şi alţi eroi. Motivul acestei legende. Oastea lor a pierit la-ntoarcerea spre casă. clădit de doi zei olimpieni. Zidul nebiruit al Troiei. se vede şi Electra. 6. Ba. 240 4. unde zace şi-acum.. îl vedem pe Oreste vîrîndu-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. 5. între stînci. al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele. Eschil. prietenii. or fi vrut să înnobileze acest măcel crud. în faţa Troiei. numită „Hamlet". cu vorba sa meşteşugită. Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei. nu se ştie de n-o fi fost vreodată. Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor. din nu ştim care pricini. 2. într-un desen pe-un vas. în acelaşi timp. Marea de Azov. după ce se întîlnesc în pace la Micena. 15. creată de Shakespeare. pe la spate. „Eumenidele". Feţele lor exprimă iubirea ce şi-o poartă. Ulise. F. La fel. 124 .

făcută dintr-un trunchi uriaş. I-au nimicit pe toţi bărbaţii. au întîlnit o insulă care era plină de capre. Dar nu trecu decît puţin şi s-auziră paşii-i groaznici. îmbătător. pînă ce au zărit un ţărm locuit de un neam de oameni2 ce-l ajutaseră pe Priam în marele război troian. largă. De capre negre. Au mai plutit o săptămînă şi-ncâ cinci zile pe deasupra. oastea care-i era încredinţată. gustînd din lotusul cel dulce. Era cu turmele pe vale. n-au vrut să plece mai departe. Greu se urnise de acasă. au tot plutit. pe veci. lăsînd corabia pe apă. N-avea alt gînd.. Cum aţi pătruns în peşteră ? Şi îşi rotea sub frunte ochiul său 125 . pe care îl primiseră. în care îşi avea căminul. Doar doisprezece soţi mai zdraveni şi curajoşi urmau pe rege în ţara asta misterioasă. Şi vîn-tul a suflat în pînze.Ce-i drept. îi chema ademenitoare şi—şi legăna. Acuma. nişte ciclopi. Insă. însă Ulise se gîndea la cei de-acasă. cu mintea lui născocitoare. Au luat întreaga avuţie ce se găsea-n oraşul lor. Aceştia se hrăneau cu lotus. unde sălăşluia poporul ciudat al lotofagilor'k. Aici au debarcat cu oastea. Iar prada. în insula cu lotofagi. Cine mînca din floarea asta nu mai avea altă dorinţă decît să stea. ce nu ar fi putut s-o tragă nici patruzeci — poate mai bine — de boi. I-au spus Insula Caprelor 5. pătrunzînd în peşteră. Era ciclopul Polifem. Şi trei dintre însoţitorii cutezătorului Ulise. să-i aducă sus. Să se întoarcă-n insulă. Şi au plutit. Fiindcă ei se împotriveau.. călătorii s-au minunat nespus de tot ce ochii le vedeau. am spune azi G. sprintene. de la un preot.Şi iară au pornit pe mare. în peştera ciclopului Polifem Plutind ei apoi mai departe. Atunci Ulise i-a legat de băncile corăbiei cu ştreanguri tari de cînepă. ca să asigure victoria cetelor regilor ahei. valul cu murmure plăcute. isprăvindu-se războiul. Iară în ţarcuri behăiau sute şi mii de iezi sau miei. Atîta că-n timpul cît fusese plecat în crunta bătălie. sub vraja florilor de lotus. Ziua era plină de soare şi marea lucie. Urcîndu-se pe acea coastă au întîlnit o peşteră. şi el pătrunsen peşteră. au împărţit-o-n mod egal3. pe care sălăşluiau nişte uriaşi c-un singur ochi. aidoma unui cîntec drag. feciorul zeului Poseidon. Ciclopul nu era acolo. nu vedea-n visurile lui decît Itaca. în zări. intrat în bătălie. în care locuia ciclopul cel mai cumplit din tot ţinutul. lîngă fecioru-i Telemah şi lingă draga-i Penelopa. astfel dobîndită. el a făcut tot ce-a putut. acolo. Au luat cu ei puţină hrană şi-ntr-un burduf mare de capră un vin roşu. patria sa cea mult iubită. în faţa lor. Au străbătut printr-o furtună. decît să se întoarcă acasă J. care i-a ră243 16 tacit pe ape. . Vroiau să se arunce-n apă. Erau acolo îngrămădite coşuri cu brînză. ferită într-un golfuleţ. iară vîslaşii-au chiuit. O peşteră înaltă. Ulise şi-a urcat pe cele douăsprezece corăbii ce le-avea. altă dorinţă mai fierbinte. au poposit pe-un ţărm. şi au ajuns lîngă o coastă. Aceştia însă se zbăteau. E drept că pe acest tărîm Ulise a pierdut şi el cam şaptezeci şi doi de oameni. închise peştera cu-o stîncă. 244 Aprinde un foc bun şi vrea să-şi pregătească hrana. — Cine sînteţi ? răcneşte el. Trecînd apoi de insulă. din Tracia. ce zguduiau pămîntul tot . pe corăbiileaheie. Şi. sistare mari şi alte vase pline cu lapte sau cu zăr. mînîndu-şi turmele cu-o bîtă. că-i aşteaptă. femeile şi fetele. a dat poruncă celorlalţi să-i ia cu sila. Ulise s-a urcat pe ţărm. Dar la lumina focului zăreşte-ndată oaspeţii. Ulise nu dorise acest război atît de crud.

care urla necontenit şi se izbea de toţi pereţii peşterii sale. l-au ascuţit la vîrf şi l-au pus bine la o parte. ha. ha. şi l-a sorbit cu lăcomie.. Bine.. a zărit într-un colţ un trunchi lung de măslin : o altă bîtă. ci un clocot.. Ulise i-a turnat din nou ciclopului în oală vin şi i-a răspuns plin de dulceaţă : — Numele meu aheu e „Nimeni". încît aheii îl sorbeau doar subţiat cu apă rece : trei sferturi apă.. tot căutînd pe Nimeni şi pe soţii săi. 126 . Şi ochiul lui a sfîrîit ca fierul de pe nicovală. Mă învăţaţi pe mine voi ?... scăpaţi de moarte-n faţa Troii. Şi să mă tem cumva de Zeus.. s-a culcat. Uriaşul este orbit cu un trunchi înroşit în foc Ulise s-a gîndit un timp : ce-i de făcut şi cum să scape din peştera ciclopului ? Căutînd şi frămîntîndu-şi mintea. încins. că Nimeni mi-a vîrît în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit ! — Ce tot spui ?. Altfel.. Ulise-atunci a făcut semn ostaşilor şi-au înroşit bîrna de lemn în flacără... Aheii se leagă sub pîntecele oilor şi ies din peşteră Şi s-au pornit. şi m-ajutaţi. Ha. Parcă era nu rîs de fiinţă. Ci tu. — Mai dă-mi !... proptit chiar la intrare de ciclop. pesemne. ha !. Ulise s-a gîndit să-şi scoată sabia lui cea ascuţită şi să i-o vîre-adînc în piept. şi. Dacă nu-i nimeni.. căci Polifem a-nnebunit7. Ei au venit la peşteră şi i-au strigat în cor de-afară : — Ce-i Polifem ? Ce s-a-ntîmplat şi de ce ne trezeşti din somn ? Iar Polifem. de-aici. ne ospeţeşte. să-i primeşti bine pe drumeţi. Ciclopul nu băuse încă sucul de struguri pîn-atunci. Văzîndu-l că a adormit şi sforăie-nfricoşător.. Iţi baţi. 245 Şi spune-mi... Dar cum l-a sorbit şi pe-acesta. a luat burduful cel plin cu vin roşu şi tare. măi. ciclopilor.. buluc. ca să îşi mîne turmele.. ciclopilor. fără teamă. a poruncit voios. Furtunile ne-au rătăcit. Tocmai venea şi el din vale. Iară cînd s-a lăsat amurgul peste acel ţinut de spaimă.. ciclopul s-a lăsat pe-o rînă şi-a lunecat pe lespezi. ciclopii. urlînd mai tare.. eu care sînt la fel de tare ca orice zeu ?.. I-o băutură zisă vin. — Sîntem ahei. ha !. Erau închişi în peşteră de steiul cel enorm. ha.. rîdea ciclopul. Haideţi. vîrît în apă. să vezi cît e de bun.arzător şi fioros. ahsii au aprins un foc în peştera ciclopului... Şi ce rîs. a mormăit ciclopul. fii bun. Aşa s-a scurs pe-ncetul noaptea.... te cheamă ?.. şi a plecat cu turmele. spre peşterile-ntunecate unde-şi făcuseră culcuş. s-a repezit.. Zeus. Ba încă i l-au răsucit. —• Ha.. bătut. ha. doar dintr-o-ngbiţi-tură se prăbuşeau beţi la pămînt. a înşfăcat alţi doi oşteni şi i-a mîncat numaidecît. sătul bine. pe care o avea ciclopul. Apoi s-a-ndestulat cu lapte. Fără de alte multe vorbe. zei !.. punînd la uşă din nou stînca. un sfert vin. Ştii foarte bine că-i poruncă de la stă-pînul nostru. nemailuînd seamă la feciorul zeului mărilor Poseidon. Acum însă isteţul nostru a turnat vinul spumegos într-un vas mare de pămînt şi i l-a întins uriaşului : — Soarbe. L-au luat. a glăsuit el spre ciclop.. însă» şi-a dat isteţul seama că omorîndu-l e-n zadar. bine. joc de noi. Ia mai deşartă-mi puţin vin. ce tot urli ?. Nimeni te-a orbit ?. le-a dat răspuns : — Săriţi. ciclopul a mîncat pe alţi doi soţi ai lui Ulise. i-a înşfăcat pe doi oşteni şi i-a mîncat cît ai clipi. Şi urletul lui i-a trezit pe toţi ciclopii insulei. urlet de valuri şi furtuni. şi cum Vinul era atît de tare. şi trăsnete parcă-i loveau... Ce rîs !. Parcă se dăi-îma asupra lor cerul întreg şi bubuiau din înălţimi tunete tari.. Ciclopul a-nceput să rîdă. înfricoşate. Nimeni te cheamă ?. Venim din Troia. S-au apropiat de Polifem şi ascuţişul trunchiului i l-au vîrît adînc în ochi... în zori. Uriaşul a-nceput să urle. beat.... — Aha !. Cum a pătruns în peşteră. Aheii se uitau pieriţi cum le mînca uriaşul soţii.. însă Ulise. chiar în mijlocul oilor. puterea lui l-a doborît..

bine-n curmeie. starostele berbecilor din turmele lui Polifem.. urcaţi pe corabie.. din Itaca... Plutind ei apoi peste mare.. Auzisem prevestirea că tu. cînd oile s-au grămădit la gura peşterii. Şi-am înfruntat pe-olimpienii. Un munte-ntreg ! Şi l-a azvîrlit în apa mării. deseori. pe voia sa. făcut din piele.. O !. Cînd a auzit ciclopul a înşfăcat o stîncă mare cît un palat. O !.. Niciodată nu mai bătuseră-mpreună atîtea vînturi peste mare. uriaşul.. Şi pe sub pîntecele lor prinsese cîte un oştean. însă înţelept. Polifem !. însă credeam că-i un uriaş. Atîta numai că Ulise legase cîte trei berbeci. Ulise.. ca să-i împingă pînzele corăbiilor către Itaca. tu. 127 . în piept le bătea tare inima. cu unsprezece din corăbii. pe vasul care-i aştepta în golfuleţul liniştit. a glăsuit regele Eol... să iasă. au reuşit să poposească la ţărmul altei insule.. şi nu un vierme cum te-arăţi.. în semn de mare preţuire. au şi tras repede la ţărm. vei veni. şi nebunul zeu al războiului. Ulise. Nu lăsase în libertate decît pe vîntul de apus.. Aşa au izbutit Ulise şi soţii lui să ias-afară şi să alerge. acele vînturi ce umblau. însoţitorii lui Ulise au socotit că în burduf se află aur şi argint. Ciclopul s-aşezase-n uşă. laolaltă.. striga acum pe tatăl său. a glăsuit din nou Ulise.. Dar zeul Eol l-a rugat un singur lucru pe Ulise : să nu arate nimănui ce se găseşte în burduf. că uriaşul nu era cît de cît deştept şi nu căta sub pîntec turma. Iar vînturile au ieşit şi s-a dezlănţuit furtuna. Prindeţi în mîinile voinice vîslele tari şi să pornim fără de teamă mai departe. regele peste vînturi 8. Toate-n acelaşi timp suflau şi zguduiau genunea neagră a apelor pînă-n adînc. de bucurie. însoţitorii lui Ulise. In insula lui Eol şi în ţinutul lestrigonilor Aici Ulise i-a grăit cu vorba sa meşteşugită zeului Eol cel măreţ şi i s-a plîns că l-au lovit pentinsul mărilor furtuni.. Artemis.. Tată. Şi ce furtună !. cu grăbire. Şi el se agăţase ţeapăn de cel mai mare animal... răsări din ape şi pedepseşte-l pe Ulise.. încît Eol. De-acolo a strigat Ulise : — Hei. nici măcar celorlalţi ahei. — Să le păstrezi.... şi fiind navigator destoinic. Furtuni pe care le-au iscat chiar vînturile ne-ndurate. — Un vierme.. Şi. Zefirul cel îmbălsămat. au ajuns într-o insulă unde domnea. s-a deşteptat însă Ulise.. puternic eşti ca zeii. pe-ntinsul mării. cînd el. Şi pîndind toţi un timp prielnic. ce nu primeşte pe nimeni oaspe-n casa lui. dormea dus. dar eşti netot.. Tată. Ulise.. Iară aheilor.. Numai Ulise a rămas. stăpînul mărilor. feciorul Herei... auzind ţipetele lui înverşunate către ape . acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni. pipăia oile pe spate. fără frică. şi Afrodita. ci-s eu. Şi pornind grecii. iar tu. cum credeai.. o Polifem !.. au desfăcut din lanţ burduful. Tată. Nu-l lăsa să se-ntoarc-acasă !. numai cînd ai s-ajungi la ţintă. l-a primit bine şi cu cinste. au început să şi vîslească.. Hei. pedepseşte-l. Iar la plecare i-a adus. Eol.. Şi nu o să răzbim prin marea ocîrmuită de Poseidon ? 246 247 Eu nu mă tem deloc de el. pînă ce au ajuns în larg. şi Leto.însă Ulise şi cu soţii săreau prin peşteră mai sprinteni decît căpriţele de munte şi îi scăpau mereu din mîini. Sub vijelia cea grozavă. în timp ce stînca aruncată de Polifem zguduia vasul. într-un burduf. Ulise i-a vorbit atît de iscusit şi de frumos. căci preaisteţul din Itaca le da curaj zicînd aşa : — Am învins noi oraşul Troia. te-am păcălit !. legat ia gură cu un lanţ în întregime de argint. Polifem. căci avea ziduri ridicate de zeii-Apolo şi Poseidon. Să le dai drumul. care îl sprijineau pe Priam : Apolo.. răcnind cu ciudă : — Vai !.. după destule încercări.. Asta pînă spre dimineaţă. de vreme ce-am înfrînt destinul cetăţii Troiei. Şi valurile se săltau şi clocoteau în jurul lor. pentru că Polifem. Ce un palat ? !. Polifem. Dar grecii hohoteau pe punte. Hei. Poseidon : — O !. căruia soarta îi urzise să fie-n veci nebiruit.

Ulise i-a făgăduit să se coboare în Infern. este silită să-şi aleagă. însă Ulise iubea atîta de fierbinte insula lui sărăcăcioasă. Mă voi lupta. încît şi umbrele acelor mult glorioşi eroi : Heracle. în ţara asta locuia o mare vrăjitoare. la stăruinţa lui Ulise că vrea să plece către casă. Şi Circe n-a avut ce face. de zeul ce ne urmăreşte ca să-l răzbune pe ciclop. zis lestrigonii. Vîsliţi !. Patrocle. dacă-nainte ai să cobori pînă-n ţinutul lui Hades. frumoasa Circe vroia să-l pună pe Ulise să se coboare în Infern . deşi erau în ţara morţii. după această încercare a trebuit să se-nvoiască şi să-i dea drumul iar pe mări. neputincios stînd pe catarg. Neavînd altfel nici un mijloc să plece din acel tărîm. El s-a urcat sus.. zeul mohorît. Vîsliţi !. şi-ai să-i întrebi pe cei de-acolo dacă e bine să te-ntorci. un alt bărbat.. Antiloh. la Calipso A pornit. Patrocle. uriaşi şi mîncători de oameni. Dar nu mă voi lăsa eu pradă atît de lesne lui Poseidon. Eu trebuie să văd Itaca. Astfel n-a mai avut Ulise. au sfărîmat corbăiile. Tele-mah. şi-acolo ea să uneltească prin Hades şi prin Persefona ca umbrele să-l sfătuiască pe regele de la Itaca să nu mai plece din Eea. şi pe ahei i-au tras în ţeapă. Voi izbîndi şi voi ajunge în Itaca. din insulele Sirenuse13 — l-au ispitit cu 128 . Ulise a plecat spre ţara întunecată a lui Hades.. Insă pe insula aceasta trăia un neam. S-a-nfăţişat şi Agamemnon. n-a vrut să-l lase să mai plece şi l-a ţinut un an întreg.. Apoi. Mai bine stai tihnit la Circe ! Heracle.. Potrivit înţelegerii. mîncaţi de cruzii lestrigoni.. Anticleea — care murise între timp — a venit să-l sfătuiască. şi erau gata să-i zdrobească şi să-i afunde-n apa mării. — Orice mi-aţi spune. din flota lui atît de mare. căci blestemaţii lestrigoni azvîrleau iarăşi după ei cu stînci cît munţii. pentru că toţi îl socot mort. i-a mai rostit că soaţa.. ca pe miei.. Mama lui însăşi. în insula Ogigia. dîndu-i ospeţe strălucite. Şi i-au mîncat numaidecît. Ba chiar cînd anul a trecut. Cîţi rămăseseră cu el i-au plîns cu lacrimi arzătoare pe cei care pieriseră. mult credincioasa Penelopa. Aias şi Ahile se zice c-au zîmbit atunci..prevăzător. de la iubita-ţi Penelopa. colţuroase. Sirenele — fecioare-păsări. După Tiresias. cel doborît de Clitemnestra atunci cînd a ajuns acasă. chiar voinicul Ahile şi umbrele altor eroi i-au grăit în acelaşi fel : — Cu toţii-am suferit destul. puşi în frigare. ea i-a răspuns cu viclenie : — Te las să pleci. au înălţat pînzele toate şi au vîslit cu încordare. decît doar o corabie. să cerceteze insula. a spus regele mînios. La drept vorbind.. Era o insulă Eea 10. lui Ulise i s-au mai arătat şi alţii. Acolo. 249 Şi tot luptîndu-se cu soarta.. tot vîslind şi rătăcind pe mările fără hotar. pe soaţa-i cea mult răbdătoare şi pe fecioru-i. Cel puţin tu să fii ferit de relele care te-aşteaptă. Primejdiile nu mă opresc. S-au dus acasă şi i-au fript. cînd rostea vorbele acestea. în largul mării. însă jelindu-i pe cei morţi.. — Vîsliţi !. Eu ştiu că toate-aceste crime sînt uneltite de Poseidon. deci. uriaşii au sărit îndată. puţinii care mai trăiau. Să nu păţeşti ce-am păţit eu. Vîsliţi !.. încît nu s-a înduplecat. din nou Ulise.după aceea pot să mor. cu ochii lui străbătători9. Aias. Aici. au ajuns pe un alt tărîm. Ulise cu oştenii săi. Toţi i-au vorbit. Circe 4l. Tiresias i-a prevestit cîte avea să mai îndure în drumul lui către Itaca şi cum se va dezlănţui mai tare ura-nverşunată a lui Posei-don furtunosul. a-ntîlnit în cale pe regele profeţilor : Tiresias cel prea-vestit. Nu vă lăsaţi !. dornic întruna s-o învingă. eu tot plec. striga Ulise. în locul lui. frumoasa vrăjitoare. pe catarg. îndrăgostită de Ulise. 248 Şi chiar sub ochii lui Ulise. Era atît de avîntat. — Nu te încrede în soţie. Şi-astfel eroul să-i rămînă pe totdeauna ca bărbat12.. Pe târîmul vrăjitoarei Circe şi în Infern Şi.

a izbutit totuşi să-şi prindă palmele tari de un buştean. Helios nu a mai vrut să dea lumină. Ulise. şi au sfărîmat-o-n bucăţele. ce-aveau. Ajunşi în ţara soarelui.. Iar Zeus. Insă Ulise. O !. să speJe rufe. îndrăzneţul n-a mai putut să rabde dorul de ţara lui. Toţi corăbierii au pierit. Ospeţia lui Alcinou Trezindu-se din somn Ulise. au scăpat şi de aceşti monştri. şi. furtunosul.. pentru că tu eşti o zeiţă fără moarte. cu marea cea învolburată. Frumos bărbat era Ulise ! Nimfa l-a îndrăgit şi ea. Iar ea l-a-ndestulat cu hrană. După această cuvântare. regele-acelei insule. trîntit încoace sau încolo. Iar pe Ulise l-au vîrît la fund. Scila ia luat şase luntraşi. Şapte ani l-a ţinut acolo. astăzi sînt stînei obişnuite. în cele şase boturi ale sale. Şi printre ele se găsea încîntătoarea Nausicaa. şi biciuit necontenit.. Talazurile au urlat spre plută. ca nişte fiare-nverşunate. — Aha !. ce se numeau Scila şi Caribda 14. încît sărmanul ajunsese să nu-şi dorească altceva decît să vadă ţărmurile insulei. Nenorocirea lui a fost însă că zeul care-l ura de moarte — pentru vina de-a-l fi orbit pe Polifem. numită Scheria 19. cum era voinic şi zdravăn.cîntece înşelătoare să co250 boare în ţara lor şi să rămînă. copilă a lui Alcinou. însoţitorii lui Ulise au mîncat boii cei sfinţiţi ai marelui zeu Helios. însă Ulise era chipeş. nişte fete. şi totuşi Calipso. crescîndu-i dorul şi mărin-du-i jalea. o insulă ce-avea trei vîrfuri15. tocmai veneau la malul mării. Caribda a supt apa mării şi-a azvîrlit-o iar afară. şi-apoi să moară. ca să-i înece pe Ulise şi pe însoţitorii săi. a şi zărit-o pe copila lui Alcinou cea minunată. şi-a fost călăuzit la rege. Şi regele l-a ospeţit 129 . S-a ridicat la suprafaţă. înse. Şi mai erau pe-atunci doi monştri. pornind pe mare. trei zile. Ce s-au mai speriat cu toate. Aşa a glăsuit Ulise. Drept răzbunare. în Itaca. i-a răspuns nimfei Calipso : — Eu ştiu că draga mea nevastă Penelopa nu e ca tine de frumoasă. fără să-şi piardă nici o clipă încrederea că va ajunge în insula lui dragă... Numai Ulise. Itaca dragă. istovit de luptă. Mă plec-naintea frumuseţii tale şi mă cutremur din adînc. nu două.. a şoptit mîndra Nausicaa. Semeni cu Artemis încîntătoarea. din insula feacilor . Şi-a făurit atunci o plută.. Ochii lui nu puteau să creadă că văd asemeni frumuseţe. cu fiorosul lui trident. Apoi a glăsuit cu duioşie : — Privesc la tine şi nu ştiu de eşti femeie sau zeiţă din Olimp. a-nfruntat valurile repezi şi-a ajuns in Ogigia 16. ciclopul — Poseidon. Abia atunci a izbutit s-atingă ţărmul cel nisipos al unei insule frumoase.. agăţat de scîndurile sfărîmate. de ţipetele fetelor. Tu vrei să scapi ? a rostit zeul.tat de a fi iarăşi în Itaca. Dar eu nu am altă dorinţă decît s-ajung s-o văd şi să-mi văd ţara.. 251 Şi-a strîns îndată norii şi vînturile cele mai avane şi marea a clătit-o din adâncuri. negru. Din fericire pentru el. vâslind mai încordaţi. neîndurată. dacă primea să-i fie soţ 18. din trunchiuri de copaci negeluite. Acolo locuiau feacii. Şi atingînd ţărmul acela. către casă. a trăsnit vasul lui Ulise. Pluta este cufundată de Poseidon Pînă la urmă. un popor blînd. insula nimfei Calipso 17. s-a luat la luptă şi cu marea. l-a ţinut şapte ani la ea. Ulise s-a plecat din nou domniţei. l-a adăpat cu vin de soi. Dar ei. — Parcă-i un zeu picat din slavă !. ci cîte trei rînduri de dinţi. l-a zărit. A stat un timp şi a privit-o. de pe corabie. Au răsturnat-o într-o clipă. Tocmai se întorcea de la un ospăţ. L-a primit în palatul său şi i-a făgăduit să-l facă nemuritor pe veşnicie. Ulise-a astupat cu ceară urechile vîslaşilor şi pe el însuşi s-a legat cu frînghii groase de catarg. Astfel s-a războit. Dar el nu s-a lăsat zdrobit de soartă. a căzut jos şi-a adormit. ca să-l îmblînzească şi să-l întoarcă iar pe cer pe zeul care luminează..

" Regele Alcinou. chiar în ziua următoare. zvîrlit pe malul feacian. nimeni nu a mai cutezat să-l cheme pe Ulise-n luptă. S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut s-aducă daruri viteazului de la Itaca. scă-pînd cu greu din mreaja ei şi. înţelegea că-i un oştean. cînta duios bătrînul şi lira lui suna atît de jalnic ! Cînta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase. pentru asta. mîndra Nausicaa. să-şi dovedească-ndemînarea.. fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită. pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene ? — Ştiu. încît pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din nou şiroaie. cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem. care să-l poarte pe Ulise către pă-mîntul multdorit. să-şi pună lira la o parte. cătînd cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpînu-i şi Ulise. văzînd pe rege că porneşte către Itaca şi soţie. tîrît de valuri. Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise. un bărbat vrednic. Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. a prins în braţe-un bolovan de o mărime uimitoare. Cînd a sfîrşit. El. regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. şi-a plecat fruntea pe o masă. a glăsuit regele insulei Itaca. a spus aedul.. Cînta. Cînta bă-trînul Demodoc.. L-a aruncat numai cu-o mînă peste palat şi peste ziduri. Ulise şi-a rostit povestea. la noi. Văzînd atîta bunătate. Ulise îşi povesteşte rătăcirile Şi tot urmîndu-se ospăţul. pentru casă. Regele Alcinou. s-a auzit un cîntec dulce. se bucura să aibă-n ţară un astfel de viteaz ca el. dar plin de har 20. cum de nu. Dar ştii. Deşi îi era drag şi ar fi vrut. purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrîn . bătrîne. prins de-un buştean. Cum a ajuns după aceea la Calipso. în faţa zidurilor Troiei. Unii dintre flăcăi l-au îmbiat şi pe Ulise să lupte în ograda largă. faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia. fără teamă de nimeni şi nimic pe lume. în orice ţară. destoinicia şi puterea.. totuşi el i-a jurat că îl va duce. Şi cum Poseidon. un aed orb. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungăacasă. cînta — ce credeţi ? — chiar războiul nimicitor. Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare.. 130 . Şi. feciorul zeului Poseidon. A pus la cale jocuri. desigur. pe mări . Cînta. Văzîndu-l cît e de voinic. pînă departe. cînta şi rătăcirile-i pe mare. l-a urmărit plin de mînie. auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia. prin insule . tu povesteşti mult prea frumos. la rîndu-i.. pe cei doi Aias. însoţindu-se cu lira. să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile.cu cinste mare. pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau . să-mi fie soţ !. într-un tîrziu. l-a îndrăgit parcă mai mult. In sine îşi spunea vrăjită : „De ar vrea zeii să rămînă aici. Poate te-a inspirat Apolo. Şi Demodoc a prins să cînte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca. după datini. Ulise. Ochii frumoasei Nausicaa — spun unii — că erau mîhniţi. Fecioara. cînta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon. Iară 252 Ulise. — O. văzînd aceasta. ce lingeau cerul albăstrui al nopţii. întoarcerea în Itaca Toţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. Să i le pună într-un vas.. Amarul tău se va sfîrşi. scăldaţi în lacrimi. la Circe . pentru soţie. cu pînze şi cu vîsle bune. Demodoc. de parcă ai fi fost acolo. a dat poruncă-aedului să tacă.. să ne cînţi povestea calului de lemn. apoi la Scila şi Caribda. de va vroi. lupte şi-ntreceri voiniceşti. Şi. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce 253 nume poartă şi de unde vine. cum a scăpat de moarte. ca s-arate că nu se teme de nimic. Deşi nu-l cunoştea pe nume. Atuncea Alcinou a spus : — De vreme ce-ai sosit. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia. către ţărmul în care marea se lovea cu înspumatele ei valuri. în sfîrşit.

a dat semnalul de plecare.. Porcarul Eumeu îi destăinuie lui Ulise faptele peţitorilor După un timp s-a deşteptat Ulise. Mai puţin se pripea acum. în poarta casei sta un cîine. acel ce pătimise atît de multe. Telemah. şi-au pornit. şi a pierit desigur. alţii de prin cetăţi vecine. Ulise ascultase totul. socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor. încet culcîndu-l lin pe-un aşternut. Şi fiecare-ar vrea so ia pe Penelopa de soţie. De-aceea şi-a trimis feciorul. Ulise n-a simţit cînd au ajuns în insula Itaca. Şi tatăl n-avea ochi destui să-şi vadă şi să-şi mîngîie feciorul. mănîncă turmele. că eşti voinic. în lupte. Iară cirezi şi turme are destule.. Acum ne pregătim şi de răsplata netrebnicilor peţitori. Tată şi fiu s-au strîns în braţe. cu marele-i trident strălucitor. Şi săruta pămîntul drag. Corabia plutea spre zări ca şoimul. lespedea. 11 cerceta la trup. să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi. zicea Eumeu. şi-l jeleşte... Crescuse mare şi puternic. Din întîmplare. cu paşii. Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. încet. şi îl aşteaptă. de cerşetor. a sosit Ulise în hainele de cerşetor. venind cu o corabie. Uitase-n somnul lui ce suferise si se visa acum acasă. Şi iată. fură din avuţia lui Ulise şi-i pîngăresc întreg palatul. 254 Dormind trudit. Acesta. S-a prefăcut pe loc în stîncă sură 21. pe nume Telemah. s-a întors. Dar tot ce ţe-se-n timpul zilei. Dar el în li-nişte-adormise. îi era dat s-o vadă iar. în taină-au făcut planul. l-a odihnit şi. vorbind ei. Ulise. Dar el era prevăzător şi chibzuit în toate cele. primite de la Alcinou... Tot vrea să afle ce s-a mai întîmplat la Troia. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe calea-ntoarsă. Unii sînt chiar din insulă. Nu crede c-a murit. în casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi.. Apoi.. purtat de vîsle peste valuri. şi vasul feacian a împietrit. pe viteazul Ulise. striga el parcă-nnebunit de-atîta fericire ce-o trăia.. căci e frumoasă şi e bună. nimic alta. Nu trebuia să afle nimeni că el. şi îl aşteaptă pe Ulise. A ascuns într-o peşteră adîncă lăzile mari. destramă iar în timpul nopţii. Ea-i tot amînă şi-i amînă. cînd zidurile au fost arse. Ulise l-a întîlnit pe un porcar... la Sparta şi la bătrînul rege Nestor. sleit. şi-apoi pe mările învolburate. — Aici e insula Itaca !. i-a văzut din nou Poseidon.. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tîlhari. sub un copac. suindu-se pe vasul feacian. însă tîlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale. undeva. pline de daruri. Telemah. Ulise i-a spus cine este. toată noaptea. Ulise. căci nu erau în largurile mării vîslaşi mai buni ca ai lui Alcinou.Şi-a stat Ulise la Eumeu. s-a arătat şi Telemah.. benchetuiesc. luptîndu-se-n războiul de la Troia. 255 frumoasa. şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vîlvătăi. s-a dezbrăcat de hainele frumoase. şi tot rostea : — Mă bucur. dulcea Penelopa. Cum a simţit însă c-atinge. Mergînd prin insulă. Cu cine a plecat de-acolo ? Poate s-a mai aflat ceva între timp. îi sorb tot vinul.. Privea în jur şi nu-i venea să creadă. şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac. Cînd s-au ivit pe mare zorii. Şi el s-a supărat cumplit că prada lui. s-o cerceteze mai întîi. După puţină cumpănire. voios cum nu fusese pîn-atuncea sărmanul tînăr niciodată. inima îi bătea să-i spargă pieptul. dup-atîta vreme. L-a ospătat. Cînd a intrat la el acasă. Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia. Spune că-şi va alege soţul cînd va sfîrşi de ţesut pînza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urît-a nunţii. In acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casă-i. Dar fiind totuşi prevăzător.. Nu se pripise niciodată. Şi cel dinţii s-a dus acasă feciorul. Ulise i-a ieşit-nainte.. un om bă-trîn şi de credinţă. în urmă. căci era tocmai cum fusese Ulisen vremea tinereţii. Vîslaşii l-au dat jos de pe corabie. l-a omenit cum se cuvine. vărsînd nenumărate lacrimi. spre ţărmurile insulei Itaca. ce purta numele Eumeu. Vîslaşii s-au plecat pe rame. Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa. în ospeţie. i-a plecat. Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. îi scăpase. Unul a dat un chiot. aproape mort. la faţă. Pe poarta asta se pornise cu douăzeci de ani în urmă. 131 .După aceea regele Ulise. bătrîn. Cu îndîrjire-a făcut un semn. — Soţul. din-tr-una-ntr-alta. Planul făurit împreună cu Telemah . L-a cunoscut numaidecît. preaisteţul.. şi-a pornit prin insulă. Ulise.

. şi l-a privit. A încercat să dea din coadă şi să-şi arate bucuria. Ulise sta pe lîngă vatră şi Penelopa. au venit cu fală toţi peţitorii la palat. privindu-l cu iubire. în vatră.. înverşunat parcă mai rău. Bătrîna doică Euricleea a pregătit patul cel moale . Ulise a pătruns în sala unde-i benche-tuiau duşmanii. Şi ei. Şiacela. Acum. Dar peţitorii. la o vînătoare... cu săgeata. struna lui tare.. Acum la încercarea asta am să-i pun să se întreacă peţitorii. cîinele a ridicat capul. stăpîne drag !. s-a mîniat fără măsură. şi lacrimile îi umpleau iar ochii. de nu se învoia s-aleagă dintre ei pe viitoru-i soţ. după datini.. dar vrînd să-l spele-n apa caldă pe cerşetor. cit de puţin. Telemah.v ii •256 17 — Legendele Olimpului. Apoi. ce îl slujise pe Ulise şi-l aşteptase să-l mai vadă. A dat poruncă unei roabe. bătrîna doic-a lui Ulise. oh !. îi porunceşte să nu scoată nici un cuvînt. să s-odihnească. a-nfipt securile la rînd. lam să pun în luptă securile pe care bietul 258 Ulise le-nşiruia în sală. El.. Penelopa. a fost bătut şi înjosit. S-au apucat întîi şi-ntîi de-ospăţ. şi ea trecea prin toate găurile de la securi22. o sfătuia drumeţul pe regină. odată. Am fost silită de ei toţi şi mă tem pentru Telemah. O cicatrice cunoscută.. — Să nu amîi această luptă. toate securile. s-a prefăcut că-i este foame şi le-a cerut o-mbucătură. şi peţitorii au luat arcul. în acest chip a mai trecut o noapte. rosteşte-n şoaptă Euricleea... spunea mîhnita Penelopa. va trebui sămi fie soţ. Ce n-au făcut ? Cît s-au silit ! L-au încălzit la foc. voi. » y-A . încă o noapte în acest timp venise noaptea. s-apucase să-i povestească drumeţului cît suferise de amarnic în aceşti douăzeci de ani. simte la gleznă-o cicatrice. I se păruse ei ciudată şi faţa cerşetorului.Ulise. de-astă dată. arunca săgeata . De dimineaţă. stînd departe.. în hainele de cerşetor. fiindcă ceruse de mîncare. cu jale. I-au uns şi 132 . dar l-au lovit. L-au luat şi-au încercat să-ndoaie. să-i pregătească un pat moale drumeţului. şi l-au batjocorit cu vorbe care de care mai urîte. încet. cu ochii-n lacrimi. Penelopa a adus arcul lui Ulise. spunea ea. întristată. Eu ştiu că-ţi va sosi bărbatul mai înainte ca peţitorii tăi să-ntindă arcul şi repedea săgeată să străbată prin găurileacelea din securi. i-au dat nişte resturi de carne .. Iar mai-nainte. Era bătrânul cîine Argos. Nu voi avea ce să mai fac. rîzînd în hohote. Căci iată. puneau la cale să-l ucidă pe Tele-mah. să nu se afle că s-a întors — pînă ce dînsul nu-şi isprăveşte pedepsirea celor ce-i pîngăreau căminul. H încet. pe care o avea Ulise de cînd o fiară îl rănise. Aflînd regina Penelopa că-n casa ei un biet milog. acela care va întinde arcul şi va răzbate. — Aş vrea să fie astfel. care ştia taina. feciorul ei şi-al lui Ulise. Dar el îi pune peste buze palma şi-i face semn să tacă. cîte douăsprezece. — Ulise eşti. — Mîine va fi această ziuă. însă şi eu am hotărî t că nu e demn să-mi fie soţ acela care n-ar putea săndoaie arcul lui Ulise. să-i spelentr-un lighean de-aramă picioarele preaostenite. în ochii lui plini de credinţă a licărit o luminiţă.. bătrînul cîine a-nchis ochii.

Dar cînd Ulise i-a rostit cum îşi făcuse singur patul. au strigat ei. dar ca bună mamă creşte Feciori voinici.... Şi-acum e vremea să gătim ospăţul !. Ce-a mai fost !. Dar nimeni na ştiut cu atîta farmec şi-atîta de zguduitor. Slugile au primit poruncă să zvîrle leşurile-ncolo. în cea de-a doua jumătate a mileniului al doilea înaintea erei noastre. că-i lesne de închipuit !. „Odiseea". şi ar fi dat orice pe lume să poată alerga prin porţi. luînd săgeţi de jos. Văzînd că se apropie ceasul. şi iar nimic. un neam de traci. mai puţin. împodobit cu flori de-argint. Ulise a sărit pe prag. Aş vrea să îmi încerc şi eu puterea. sau. — Tu. Ulise. ce vrea numai să îşi măsoare forţa cu-a tuturor. să se închidă poarta casei. care le răsplătea purtarea. ajutat cu sîrg de fiul său şi două slugi. într-un ceas sau două. Pietroasă. dintr-un măslin. bărbaţi mai tineri şi mai plini de fală ? Şi erau gata să-l lovească pe Ulise.. pe ţărmul de miazănoapte al mării Egee. mulţi iscusiţi poeţi au luat atunci lirele-n mîini să cînte isprăvile eroului Ulise. In acest fel. Este vorba de ciconi. după dreptate. între insulele Tasos şi Samotrace. să nu-l mai vadă pe Ulise. nu ţi-e destul că te-ndurăm aici ? Vrei să te pui cu noi la rînd. Şi cel dintîi şi cel mai rău dintre tîlharii peţitori a căzut mort. ca marele Homer. Itaca-i cea mai delungată-n mare Şi scundă spre apus. Şi mulţi. Privirea regelui Ulise îi străpungea ca un cuţit. Same. Dulichiu. cît era de tare. precum e Zachintul păduros. în încăperi. Pedepsirea peţitorilor în acest timp orînduise Ulise. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara ei nu pot vedea pe lume". moravurile de atunci şi. credincioasa lui soţie. prin fiul lui. pate. Iar ea-l ţinea de gît cu braţe albe. m-am întors !. Ulise-a luat în mînă arcul. deşi toţi peţitorii strigau tare şi îl ameninţau cu moartea. Ei încă nu-i venea să creadă că este el. Şi-a poruncit să i se dea arcul cel greu drumeţului. Şi a grăit spre peţitori : — Daţi-mi şi mie puţin arcul. fugeau înfricoşaţi pe lături. de aur şi de fildeş alb. şi unde împrejur sînt multe Şi-apropiate insule.. Inima îi bătea de teamă. porni să tragă. ce şi-au recunoscut stă-pînul... nici n-am trudit prea mult cu arcul. Ulise s-a spălat de sînge şi s-a înfăţişat soţiei : — Eu sînt Ulise. limpezitul Ostrov. zugrăvesc societatea. . Itaca : 260 „Eu locuiesc Itaca. Să nu mai poată fugi nimeni. deşi sînt mai bătrîn.. Pînă la urmă. cerşetorule.. Ce bucurie-a fost. iată că n-am greşit. la-nfăţişare Măreţ. regina s-a încredinţat. Acesta înşfacă o sabie şi-o suliţă mai ascuţită şi veni lîngă tatăl său. iar celelalte Sînt mai spre răsărit. Za fel ca şi „Iliada". arată pricinile pentru care — în adevăr 133 . Viclenii peţitori gemeau. i-au nimicit pe peţitori.. spunînd că nu e drept să se arate atît de aspri cu un oaspe. Arcul parcă era de piatră. Penelopa. 259 — Vezi. cum mă defăima peţitorii. la nunta lor.. Note 1. 3. Puterea mi-e încă deplină. Numai Ulise ştia taina. Nu e.. Cine putea să lupte cu Ulise ? Cine putea să-nfrunte pe viteazul care era atît de încercat ? Vuietul greu al bătăliei se auzea pînă departe. aspră-i Itaca. în celebrul poem epic al lui Homer : „Odiseea"..struna cu grăsime. Telemah. 2. Toţi au rămas înmărmuriţi. O !. cu milă. pe unde-i muntele Neritul Cu freamăt de păduri. ţinînd în braţele-i mult încercate pe scumpa. Telemah a cerut reginei să urce sus. a zis atunci Ulise. Tot se temea că s-ar putea să fie vreonşelăciune. Vlise glăsuieşte cu înjlăcărare despre insula lui. nu spun. Astfel rosti Ulise şi făcu semnul de luptă către Telemah. Ulise. să cînte-n versuri dorinţa vechilor elini de-a-nvinge soarta — atunci cînd era duşmănoasă — de-a birui orice primejdii prin isteţime şi curaj. aflat la poalele muntelui Is-maros. cu o săgeată-nfiptă în grumaz. cel aşteptat atîta timp. indirect. plîngea ca un copil. răsturnînd tolba la picioare şi. Astfel de fapte sîngeroase dovedesc care era îndeletnicirea de bază a cetelor de ahei conduşi de regii sau basileii lor. însă nimic. l-a încordat şi-a tras în ţintă. A mijlocit însă.

Mai tîrziu numele i s-a schimbat. Una dintre isprăvile pe care le-au săvîrşit aproape toţi eroii a fost pătrunderea în Infern. 5. fiul lui Filip : Alexandru. urcă-i într-o corabie. Du-i peste mare. aheii povesteau şi despre el că s-ar fi coborît în negrele ţinuturi ale lui Hades. ca şi Ulise de aceea a ciclopilor. chiar dacă sînt învăluite deseori în haina alegoriei şi legendei. elinii au transformat. Homer s-a reprezentat chiar pe el. răspunde : „Singur eu". poate ca o influenţă a acestei legende. ca şi despre celelalte coaste ale mărilor. Karavi înseamnă în limba greacă : corabie. cratere de vulcani. pe care le-a înfruntat eroul Ulise. 19. De aceea matrozii greci îi spun insulei nu Corfu. în nişte fiinţe fabuloase. 17. AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA SFlRŞIND LEGENDELE ce-au amintit păţaniile aheilor la-napoierea spre Elada. glăsuia umbra eroului troian. Calipso era fiica lui Ocean şi a zeiţei Tetis — care era în acelaşi timp ţi mama lui Ahile peleianul. se găsesc poveşti despre Păcală sau alţi eroi populari care pătrund în iad sau la moara dracilor şi orbesc pe unii dintre încornoraţi cu o ţepuşă sau o frigare încinsă în foc. Ţara ciclopilor ar fi coasta din golful Neapole. Iar gemetele se-nălţau pînă-n palatele de aur ale lui Zeus din Olimp. 12. Vechii geografi pretindeau că insula lotofagilor era Djerba din Sirta Mică. 261 8. în apropiere de Creta. jefuită Troia. (And erau folosite ca arme. închinată. Pare că este de fapt ţinutul Mesinei de astăzi. iar noi îi denumim ciclopi. Insulele poartă aceleaşi nume şi în geografia noastră. Ea era. potrivit înfăţişării. în legendă. Fiindcă eroul se recomandase mai înainte „Eu singur" sau „Singur eu". Fugi. . şi Corfu are înfăţişare de corabie. mîndra zeiţă-a frumuseţii. la distanţă de 20—30 cm una de alta şi trăgeau în aşa fel încît săgeata să străbată toate aceste găuri ale securilor dintr-o dată. cu săbiile spintecîndu-i. însă. la care nu se încumetau decît trăgătorii cei mai vestiţi.— a. se vede şi astăzi Ungă insula Corfu. tu. Pe fundalul unei privelişti din insulă şi-a creat pictorul rus V. probabil. ÎS. Insula Corfu. prin isteţimea sa. coastă care este toată presărată de munţi — ca de nişte uriaşi — avînd pe creştet cîte un ochi rotund şi stins. 22. sau în piroane. 4. Se zicea că la sosirea aheilor în Eea. Dar regele insulei Itaca. 10. cel născut de Afrodita . Ogigia ar fi insula Perejil din zilele noastre. 18. cea cu mulţi vulcani. Cunoştinţele geografice ale lui Homer despre insula Corfu. sau biruinţe în Elada. Duşmanul este între ziduri. îndestulîndu-le în ura ce o aveau pentru troieni. 134 . fost distrusă. 20. Şi dintr-o dată se trezeau cu lăncile vîrîte-n piept. pe o coastă a Marii Tireniene. Aceasta pare a fi fost una dintre încercările cele mai grele pentru arcaşi. — O. fugi. Securile aveau în partea lor metalică nişte găuri. vrăjitoarea Circe o schimbat pe o mare parte dintre tovarăşii lui Vlise în porci. Hector ce apărase Troia şi se sfîrşise de curînd sub crunta lance a lui Ahile. Sţînca în care legenda spune că s-ar fi prefăcut corabia feaciană. ci Karavi. la fel ca şi Heracle. Homer le zice „ochi rotunzi". către Creta — părea scăldată toată-n sînge. şi pe romanul care purta numele de Cezar. în Trinacria — insula cu trei vîrfuri. 11. sora regelui Eete şi fiica lui Helios — zeul soare. Tezeu şi Orfeu. săbii şi jaf peste pămînt. te salvează dintre flăcări. In felul acesta eroul nostru scapă de pedeapsa dracilor. Enea. Ele prevestesc pe viitorii cuceritori. Sînt geografi care socotesc că ar fi vorba de coasta sardă a strîmtorii Bonifacio. care au năpădit cu sînge. 13. în vis. Homer numeşte insula : Trinakia — insula tridentului. Ca să facă legenda despre Vlise mai palpitantă. ba chiar sâ-i facă mai frumoşi şi mai voinici decît fuseseră înainte. Calipso care-a vrut bărbat săi fie".. 21. care l-a dus pe Vlise în Itaca. visînd poate calul de lemn. dar lucrul pare cu putinţă. In acel ceas s-a arătat. pe aceşti uriaşi din piatră sură. şi dir. ia penaţii2 — zeii care au ocrotit pînă azi Troia — şi focul sacru al cetăţii. 9. Demodoc. Eroul s-a înfăţişat.tre care este destul să amintim pe tînărul macedonean. tu. In apropiere de Amalfi sînt pînă astăzi insulele Sirenuse. Unii mitologi cred că prin aedul bătrîn şi orb.Deşi dorit de ţară şi soţie Oprit era-ntr-o peşteră-adîncată De zîna cea frumoasă. Cerul era roşu şi marea — pînă departe. în perete. să-ntoarcem timpul iar în noaptea cînd flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam. Dealt- 262 fel.. Această insulă cred unii geografi că ar fi Stromboli. Trăgătorii cei mai iscusiţi puneau aceste securi una în faţa celeilalte.. umbra lui Hector cel viteaz. pînă la Hera şi Atena. pentru a putea fi agăţate la cingătoare. din marea insulă Sidlia. Troia se va surpa acum. H. De aceea se spune că s-ar chema acum insula Capri. Numele ei în româneşte înseamnă : pasăre de pradă. Unii troieni încă dormeau. în Italia. 7. cîntate de el. 6. în cîntecele lor. însîngerat şi plin de răni. 14. cînd cel orbit este întrebat de draci cine l-a înţepat cu frigarea. troianului Enea. Nu ştim sigur dacă este aşa sau nu. Serov cunoscutul său tablou „Ulise şi Nausicaa". 15. a reuşit să le redea înfăţişarea lor obişnuită. sînt de-a dreptul uimitoare. In folclorul nostru. Astăzi ar fi Monte-Circeo.

pe calea spre Hesperia5. arsă de flăcări. Urmează-ţi calea. Hera începe sâ-i lovească iarăşi pe troieni La rugămintea lui Anhise. adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii. Căci ea. ce purta numele Creusa •— feciorul său cel mititel : Ascaniu-Iulus şi bătrînul. Un pas dacă mai faci. Enea a şi sărit din aşternut. Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit. făcută chiar de Afrodita. pînă la marele palat unde şedea regele Priam. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine. s-a strecurat prin marea de oşteni ahei. Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă. Şi. nu s-a ascuns. Din el ieşeau oşteni ahei. S-a furişat cu-ndemînare printre aheii. Unde-i Creusa. Ahile. care ardea cu vîlvătăi. bărbaţi. Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi . Deci nu mai plînge pe Creusa. înfruntînd moartea-n orice clipă. Acolo tu ai să fii rege.. luptînd necontenit cu-aheii.. Altă soţie vei avea. Şi printr-o vrajă misterioasă. s-a luptat plin de îndrăzneală.. s-a agăţat de haina lui.. femei şi chiar copii. Fugi şi—1 salvează pe Anhise. Astfel a răzbătut Enea prin vălmăşagul bătăliei şi a ieşit pe o portiţă. cu cetele lui de troieni. dar n-a putut s-o mai găsească. 265 — Unde-i Creusa ? striga el. Rostind cuvintele acestea. pe coastele împădurite. Ida. Şi ei îl implorau cu toţii: — Du-ne. feciorul marelui Ahile. fiica lui Priam a pierit. Iară soţia l-a urmat. cu sabia udă de sînge. — Mişeilor. N-a mai avut alta ce face decît să se întoarcă-n munte. pe cînd părăsea Troia.. precum ştim. cuprinşi de spaimă şi nădejde. Feciorul său. s-a repezit către ahei. Dar na fugit. şi-ntîi către Neoptolem. Enea a primit să fie conducătorul cetelor. Du-te cu el şi cu fecioru-ţi. umbra Creusei a venit lîngă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blîndă: — Dragul meu soţ !. undeva către asfinţit. în care să-i adăposteşti. Enea a strigat-o încă. vestindu-i soţului. vase de preţ şi arme scumpe. Astfel a spus umbra Creusei. te stingi. care-i fusese lui Enea socru şi rege şi stăpîn. avînd sabia în mînă. i-a rostit mîndră zeiţa ce-i era mamă lui Enea. bătrînul care mi-a fost soţ şi ţie-ţi este tată scump. A fost surprinsă de-un oştean şi doborîtă cu o lance. cel care-a pus temelii Troiei 3. făcînd prăpăd printre duşmani. găurită de loviturile de lănci. Măcelăriseră pe Priam. Aici nu mai putea duşmanul să-i urmărească nicidecum. In fruntea lor păşea feciorul vestitului erou.. ce jefuiau încă oraşul. A luat de-asemeni şi penaţii şi s-a grăbit spre casa sa. micul Ascaniu. după cum spune legenda. acest fiu al Afroditei şi al păstorului Anhise a înşfăcat o sabie şi a ieşit la bătălie. Acasă-l aşteptau soţia — fiica lui Priam cel bătrîn. draga mea ? S-a rătăcit între duşmani. spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. Mai înainte a intrat în templul Hestiei4. Enea. şi umbra lui însîngerată s-a risipit. stofe. Enea şi-a urcat pe umeri tatăl cel slab şi gîrbovit. Tu ai acum o datorie. Atunci.. Enea. dar. — Stai.. Acolo tu ridică ziduri. el s-a întors. Ci. care fusese odinioară soţul zeiţei Afrodita. s-a rătăcit între ahei. cu prada-n braţe : aur. ce te-a iubit atît de mult.. Pierderea Creusei Ajuns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii. Deasupra ei au căzut leşuri. şi s-a ascuns într-o dumbravă. S-a căţărat pe-naltul munte ce se chema. însă deodată i-a ieşit-nainte însăşi Afrodita. Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină. în goana mare. micul Ascaniu. Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum. tot luptînd. Iară pe munte-l aşteptau. dorind so mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă . Ai grijă de feciorul nostru. purtînd în braţe o lădiţă cu cîteva lucruri din casă. Enea n-o putea zări. că trebuie să se îndrepte... Fii sănătos. afară din cetatea Troia. care scăpaseră de moarte. în care să renască Troia. Fă să re-nvie astfel Troia. Au trebuit însă s-aştepte pînă ce 135 . 264 Palatul era însă-n flăcări. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. a spus Enea şi. Aşa a rostit aspru Hector. a strîns în braţe numai fum. spre tărîmul de unde a venit Dardan. după o culme-mpădurită. Ba a pătruns şi în oraş..în tărîmul strămoşului nostru Dardan. cîţi se salvaseră cu zile. unde vrei. Enea n-a mai stat pe gînduri şi s-a zorit să-şi scape tatăl.

întors din Troia. troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise. Ea i-a împins către Strofade. Căci nu putea să ierte Troia. a rostit tatăl lui Enea. Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem. Hera era tot ne-mblînzită şi după ce căzuse Troia 9. necum. li s-a ivit în faţă-un grec. ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo. în care colţ din asfinţit ? a întrebat din nou Enea. Scăpînd cu greu şi de-aceşti monştri. dar întro noapte — ce să credeţi ? — penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună : 267 Zeii penaţi arată drumul spre Italia — Hesperia. însă Apolo n-a răspuns. uitat acolo de Ulise. le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii. ce purta numele de Fatum 7. de aur. bine ascunşi într-o dumbravă. acele. cum. Mult l-a mai plîns bietul Enea pe tatăl său. cum arată Italia şi care-i drumul pîn-la ea. cînd să pornească iarăşi. — Aici ne e poate limanul. decît un nume. de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp. bietul. dar unde curge acest rîu. sprijinit într-un trunchi de pin. Purtaţi apoi de vînturi aspre. cînd s-arătase lui Enea. Şi-au luptat cu aceste păsări şi le-au învins pînă la urmă. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo. 268 Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise. Au făcut două266 zeci de vase şi. plecînd din Delos. rîul Tibru . din care a purces Dardan — este Italia.. prin iscusinţa lui Enea. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. prin oracol.au plecat aheii. mamei troianului Enea. Acolo. Şi nici Creusa nu grăise. pe care-o cauţi — ţara străveche şi bogată. Enea. unde se afla Andromaca. curînd. şi-n insula Leucadia şi. ce vă trageţi din Dardan. Numaidecît bunul Enea îşi părăseşte aşternutul. după acea. au atins Epirul. şi s-au urcat iar pe corăbii. Hera-i puneanainte piedici. bunul Anhise. ascuns. trezeşte pe toţi soţii săi. Au poposit. Dar împotriva lor sta Hera 8. Apoi în Delos. Le rămînea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrîn şi orb. în goana lui. Au ocolit Trinacria şi-au lăsat ancora-n alt port. au stat troienii-o noapte-ntreagă. Au poposit. insula Creta nu avea rege-n acea vreme. flota tro-iană a atins de la o vreme ţărmul Cretei. în Tracia. Pînă atunci stătuse. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă. Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. Enea întîmpina veşnic furtuni. Moartea bătrînului Anhise Părăsind şi acest tărîm. l-ar fi-nghi-ţit într-o clipită. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărîmul acesta înfricoşător. plutind mereu. Drept răzbunare pentru asta. unde Anhise — zdrobit de-atîta oboseală şi rătăcire peste mări — a închis ochii şi-a murit. unde fusese-adînc jignită. Într-adevăr. Dar. Aici se aflau nişte harpii. îngroziţi de Etna. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui 6. De l-ar fi întîlnit pe grec. Pe mări. ca fiarele-n păduri. cînd părăsise acest ţărm neospitalier. şi. cobo-rînd pe orice ţărmuri. — Unde o fi Hesperia ? Unde-o fi ţara lui Dardan ? se întrebau acum troienii. troienii au pornit pe mare.. unde sălăşluiau ciclopii. Au întîlnit în drum Itaca. mărul discordiei. lui Enea. două mici insule aflate între Pelo-ponez şi Zante. unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii. cînd îl salvase 136 . sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise. insula regelui Ulise. au plutit iarăşi mai departe. — Dar unde s-a născut Dardan. în primul rînd. tîrîtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile : Neoptolem. întoarceţi-vă tot acolo. troienii au trebuit să treacă pe lîngă Scila şi Caribda i0. a făcut. care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana.jertfele de sînge şi a-ntrebat oracolul : încotro trebuie să pornească ? Oracolul i-a dat răspunsul : — Voi. privind înmărmuriţi vulcanul. li spun penaţii. căutaţi pămîntu-i de obîrşie. In zori. numit Drepan. Vremea trecea neostenită şi după-atîtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. pornind către Italia. după atîţia ani de trudă. Şi-ar fi ajuns repede-acolo. avînd orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. genii răutăcioase. în care-acesta s-a născut. fosta soţie a lui Hector. muntele care zvîrlea flăcări. Şi nu găseau nici un răspuns. nu apucase să mai spună. uitat aici de-atîta timp. îşi amintea de acea noapte.

va veni ceasul cînd romanii vor răzbuna neamul troian. odată. Războiul va fi ferecat. va face legi. Vantemeia oraşe noi. După ce şi-au jelit durerea. numit Iuliu. — Eol. suflarea morţii. sub romana pace augustă. Didona-şi cumpărase-acolo pămînt pentru-o cetate nouă. — O. cum i-a zărit că se apropie. s-au strîns în braţe fericiţi şi-au chiuit pe malul mării. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia. de cînd tot rătăceau pe mare. troienii s-au urcat iarăşi pe corăbii. a pus la cale s-o ucidă. patria care şi-o doresc ? Tu mi-ai făgăduit. feciorul său. a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiţă-a dragostei şi. — O ! Zeus. fiu-i şi troienii au făcut slujba-nmormîntării. să mi-i dobori pe toţi de-a valma . la rîndul lui. Credeau că nu vor mai scăpa şi nu vor mai atinge ţărmul. de la strălucitorul Iulus • — care va-ntemeia imperiul. Didona stăpînise Tirul. Dintre ei. în lanţuri grele. să nu suspine în zadar. i-a răspuns Zeus. El însuşi va deveni zeu. cînd ai simţit că te atinge. Dar Hera. uriaşe. scăpaţi de groaznica furtună. Cîţi au ajuns însă acolo. Micena. sfătuită de-un curtean. 137 . doar s-o mai zări ceva. Ea îi va naşte lui doi gemeni. Ascaniu-Iulus 11. căci îşi pierduse-atîţia oameni. El se urcase pe o stîncă. i-a atins buzele roşii şi frumoase cu mîna lui plină de har şi i-a făcut un semn să tacă.. Pe lume se va naşte Cezar. unde-şi păstra. L-au ai-s pe rug. Şi-i va urma. în acest timp.. s-apropie de Italia-. în ajutorul lui 3nea. cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. pierdea la rîndu-i pe părinte. Pe celelalte le pierduse . au şi zărit 'naintea lor un ţărm întins şi nisipos. A deschis poarta de aramă şi vînturile au ţîşnit în lungi vîrtejuri peste mare. demnă de-un soţ al Afroditei. sosit din Troia. Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma. încă îndureraţi. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ şi vesel şi voinic. marele rege peste vînturi. cît este de bine să vieţuieşti. Nui rămînea decît băiatul. este pe Marea Tireniană. ce va avea hotar Oceanul şi aştri luminoşi din slavă. sfîrşin-du-se cu toate. cu mînie sporită ne-ncetat de Hera. Să nu ai teamă. troienii. Fiul tău. va findrăgită de un zeu. Şi-apoi. săpînd morminte mari de apă. frumoasă Afrodita. în Cartagina Pe-această coastă a Africii se-ntemeiase de curînd un regat nou • Cartagina. toate cetăţile aheie vor fi atunci legate-n lanţuri. de Ares 13. nu mai ştia de soarta lor. a poruncit regina. Pigmalion. Aici a poposit Enea cu numai şapte corăbii. Dar fratele ei. şi-i atingeau ţărmul dorit. mîndra preoteasă. se ruga ea.din măcel. va stăpîni Italia. ascunse bine. Enea. surîzîndu-i. a şi . Astfel a spui măreţul Zeus. Cînd o să se-mplinească totul ? Zeus. ce-şi are tronul de aur pe Olimp. Troienii se luptau din greu. o preafrumoasă feniciană. tu. de pe malul mării. ca şi pe oameni. însuşi Enea fericea pe cei căzuţi în faţa Troiei. 269 Zeus prezice strălucirea Romei Şi i-a bătut furtuna asta pe bieţii călători. Sosiseră în Africa. pînă în ceasul cînd fecioara Ilia n. neamul duşman. sosiţi tocmai din Troia depărtată. în cîrcă. vrednicul Enea. Marea a început să geamă şi valurile au crescut. Erau pe coasta Africii. Dar cînd s-a potolit furtuna. Nu mai aveau decît un pas. Ftia. doar. nici «nul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor. Didona-şi luase avuţia şi se urcase pe corăbii cu cîţiva prieteni credincioşi. Italia era în faţă. îngheţată. Numai Enea era trist. Poate de n-ar fi fost Enea. vreme-ndelungă. şi-a poruncit zeului Hermes15 să plece iute-n Africa 16. de ce înduri ca fiul meu şi cu troienii oropsiţi să nu-şi găsească. duşmănoasa Hera. Şi. deopotrivă.. pe pămînt14.. zeiţa mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor. că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. care-i conduci pe zei. pe pămînt. Zile şi zile a durat furtuna fără de pereche. A hohotit şi s-a-ndreptat spre adăpostul nalt de stînci. şi-aşa să mi-i îneci în ape. spiţă troiană. Apoi. după draga-i soţie. Dă drumul vînturilor tale şi suflă straşnic peste mări . zeul războiului. Eol a ascultat pe soaţa celui ce stăpînea Olimpul şi poruncea întregii lumi. l-au îngropat şi-au pus la cale multe jocuri. dorind sa îi răpească tronul. purtîndu-l printre-ahei. care crescuse-n acest timp. cele mai credincioase vînturi. Argosul. stăpînul din Olimp. Acum. înaltă.zburat către Eol. rostogolin-du-se. Atunci o 270 să se curme vrajba. mîngîind-o pe Afrodita. Regină-aici era Didona. Temîndu-se de Pigmalion. chiar de Italia. — Frumoasa mea.

tot robi şi ei. Didona a orînduit ospeţe mari pentru Enea şi pentru ceilalţi călători. care de care mai gustoase. el se trudea să-nalţe ziduri puternice Cartaginei. Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. de unde le era strămoşul. A început atunci Enea să-şi depene. nu mai gîndea să se pornească din nou către italia. plină de stele şi parfum. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri ? Enea i-a răspuns Didonei : — Tu-mi ceri să povestesc. Aproape toate vasele. pe laviţe scumpe de lemn. sub mîngîierile Didonei. văzînd pe Priam şi pe Hector şi pe alţi mulţi viteji de seamă căzuţi sub armele aheie. cu care ea a-nconjurat o suprafaţă nespus de largă de pămînt. făcut din aur. glăsuia dalba regină feniciană. Dar sfetnicul o învăţase să taie pielea-n fîşioare subţiri ca firele de aţă. Dar dragostea dintre ei doi. Şi dintr-un colţ. sub biciuirea asprei Hera. cu lira-n braţe. şi mai ales Enea. Enea parcă îşi uitase de soţii săi. în zilele care-au urmat. cum a fost arsă de-ahei Troia. Nu mai trecea pe la corăbii. însă vroiau să-ndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia. puneau pe mese amforele plinei cu vinuri purpurii. cînd a sosit la ţărm Enea. ar fi ajuns în ţara sa. regino. s-anvolburat. către Hesperia. Regina Didona se îndrăgosteşte de Enea In acest timp. 272 Ospăţul s-a sfîrşit în zori. privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată. Numai că din Olinţp veghea stăpînul cel cu braţ de fulger. gonit de vajnica furtună. Regina sta pe-un pat înalt. Aşa încît. acoperite cu covoare din Iînă albă împletită cu firişoare de argint. abia-n-cepută-n acea noapte. acolo. să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia. în măreţele ei palate. nenumăratele-ntîmplări pe care le-au trăit troienii. de purpură. în Hesperia. Ci-nveşmîntat în haină scumpă. argint şi aur. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coşuri bunătăţi. Pe-acest pămînt îşi zidea tocmai un nou oraş mîndra regină. mai că nu-i venea să creadă. fuseseră împinse-aici. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile. pe mări. Şi ar fi vrut ca acea noapte. Enea a aflat acolo pe cei mai mulţi dintre troieni. Au socotit că vor pieri. din amintiri. cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia. cînd în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri şi în picturi şi în statui înfăţişate întîmplări din marele război troian. să nu se mai sfîrşească-n veci. Şi vor lupta şi mai tîrziu. cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo. tu. Mai mult s-a minunat Enea. A povestit totul Enea. de datorie. deştepta sunete duioase un cîntăreţ cu viers divin. mai. cel priceput la toate. sînt prea mulţi ani de cînd cutreieri pe nesfîrşirea mărilor. — O. Faima eroilor troieni trecuse peste mări şi ţări. Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon. Fîşiile le-a înnodat la capete şi a făcut un curmei lung. Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea. şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţămînt tare ciudat.Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vîndă numai atît pămînt cît cuprindea pielea întinsă-a unui taur. Iară o sută de bărbaţi. neistovită. Şi-a poruncit fiului său Hermes. pe care noi ne străduim să le uităm. cum vînturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvîrlit încoa şincolo. se îngrijeşte să zidească cetăţi străine ? a strigat. învîrtejite de furtună. Enea. Apoi troienii-au fost poftiţi să se aşeze-n jurul mesei. aflînd Didona că ei. Insă dorinţa ta-i poruncă. Ochii i s-au umplut de lacrimi. pentru această zăbovire pe ţărmurile 138 . 271 fripturi şi prăjituri. — Cum ? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian ? A uitat de Hesperia ? Înlănţuit de o femeie. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dîrz al lui Enea.

Cartaginei. — De te nesocoteşti pe tine, n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu, feciorul tău, ce trebuie să stăpînească în ţara vechiului Dardan... Atunci Enea s-a trezit. Şi-a smuls din suflet moliciunea. S-a îndreptat către corăbii, şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum.
Didona îşi străpunge inima de mîhnire

Insă Didona a aflat. Cu gemete, înlăcrimată, i-a-mbrăţişat picioarele şi, umilită, l-a rugat să nu cumva s-o părăsească, căci îşi va pierde zilele. — Nu plec de voia mea, Didona, i-a dat răspuns fiul zeiţei care împrăştie iubirea. Şi nu am să te uit nicicînd ; căci tu mi-ai fost nespus de dragă. însă eu am o datorie faţă de neamul meu troian şi de feciorul meu, Ascaniu. Nimic nu mă mai poate ţine. Tu nu mai plînge în zadar... Se povesteşte că Didona — văzînd corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de ţărm — a fost prinsă de disperare. A poruncit IO-bilor ei să îi clădească-un rug înalt. Pe rug a aşternut un pat. Ea, îmbrăcată în veşminte de sărbătoare, s-a urcat pe-acest rug. Şi a
273
18

cerut să se aprindă — cu o făclie — focul, din tokte patru părţi. Apoi, cu sabia lui Enea, ce rămăsese-n casa ei, Efidona s-a străpuns în piept. Cartagina s-a zguduit aflînd că a murit regink. Lumea a început s-alerge pe uliţele pietruite, strigînd de groază şi mînie. Şi chiar Enea, de pe mare, a văzut focul rugilui, ce-şi înălţa pala spre slavă ; dar nu ştia ce poate fi... Noua patrie a troienilor Privind încă în depărtare, către Cartagina, Enea a simţit stropi săraţi pe buze. Vîntul îi biciuia obrajii. Vasul se legăna mai tare. Poseidon 17, ridicat din ape, privea la ei cu ochii turburi. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă : — Ce pregăteşti, tată Poseidon ? Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. Nu mai vedeau în zări nimica. Doar hăuri negre lîngă vase, creste de valuri vinete, nori ameninţători deasupra, ploaie şi muget ca de fiare, urlete ce-i înfricoşau, ţîşnind mereu din adîncimi. Poseidon îşi vărsa mînia pentru pie-rirea fenicienei, la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crîncenă cu marea. Şi-abia cu greu au izbîndit s-ajungă în Trinacria iS. Se împlinea un an din vremea cînd mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mîhnirea să îl îngroape pe Anhise, tatăl eroului Enea. Pentru aceasta, după datini, Enea a orînduit, în cinstea bunului Anhise, jocuri, întreceri şi serbări dînd premii mari : tauri şi arme, vase de-aramă şi veşminte, biruitorilor în lupte. în timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi, ca o umbră, în visele fiului său, şi i-a rostit poruncitor : — Feciorule, du-i pe troieni, degrabă, spre Italia. Te vei lupta c-un neam sălbatic, acolo, în ţinutul Laţium, şi-i vei învinge negreşit. Mai înainte vino însă în ţara neagră a lui Hades, jos, sub pămînt. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar, ci în Cîmpiile-Elizee. Şi ca s-ajungi pînă la mine, te va călăuzi sibila, clarvăzătoarea prorocită, care trăieşte lîngă Cume...
274
I

Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul, deşi, prin somn, bunul Enea o mai striga, o mai ruga să-ntîrzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte. Dar umbra nu s-a mai întors. Enea s-a trezit din somn. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cît mai grabnic, pe punţile corăbiilor ; şi-ai săltat ancorele grele, pornind către Italia. N-a trecut de'cît puţin timp şi, ocrotiţi de Aîrodita, troienii au ajuns la Cume w... Ce-au chiuit !L Ce-au mai cîntat !... Şi ce-au danţat pe coasta mării, văzîndu-şi noua patrie !
Pe Cîmpiile-Elizee

139

în Cume au căutat troienii lăcaşul sacru-al lui Apolo. Acolo vieţuia pe-atunci o prorocită, o sibilă, cu numele de Deifoba. Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mîndrei Afrodita pînă-n Infern, să-şi vadă tatăl. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguţă, ce avea frunzele de aur, dintr-un stejar al zeilor. N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci, prin codri, fiindcă era ascunsă bine într-un desiş de nepătruns. însă zeiţa Afrodita a trimis nişte porumbiţe albe ca laptele, uşoare, să zboare lin deasupra lui şi să-i călăuzească mersul pînă-n dumbrava neştiută. Acolo a aflat crenguţa, a rupt-o iute ; şi-a adus-o sibilei, care-n acest timp îi pregătise din făină, boabe de mac şi stropi de miere, o prăjitură, ca s-o dea cîinelui Cerber, în Infern. Dulceaţa-l atrăgea pe Cerber. Macul, în schimb, îl adormea. Pe o cărare misterioasă, prin gura unei peşteri negre, sibila l-a condus pe fiul zeiţei dragostei la Hades. Cîinele Cerber a mîncat din prăjiturile sibilei, şi, adormind, ei au putut să intre lesne în Infern. Aici i-a găsit pe eroii ucişi în luptele grozave purtate zece ani la Troia. Erau şi toţi vrtejii-ahei. A-ntîlnit-o şi pe Didona. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-nduplecat. Dar ea şi-a-ntors încolo capul, mîhnită, toată-nlăcrimată şi nu a vrut să-i dea iertare.
275
18

Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său, bunul Anhise. Era-n Cîm-pule-Ehzee. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul, pi urmaşii lui si gloria cetăţii Roma 20. Războiul iscat clin pricina Lavinf Aflînd cele ce-i prevestise părintele său preaiubit, Enea s-a înapoiat, călăuzit tot de sibilă, pe ţărmul mării, lîngă Cume. Şi-a adunat în pripă oastea şi s-a călătorit spre Laţium, precum îl învăţase Anhise. Stăpîn în Laţium era regele cel bătrîn Latinus21. Latinus se trăgea din spiţa zeului Cronos22, doborît, de mult, de mult, de-olimpieni, cînd au fost biruiţi titanii. Acest Latinus mai avea şi o copilă, pe Lavinia. Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpînitor peste rutuli, care avea un oraş mare, numit şi pînă azi : Ardeea. Războinicul se numea Turnus.' Era din neamul lui Danae. Enea şi cu soţii săi, plutind de-a lungul coastelor, au poposit între-Ardeea şi Ostia, acolo unde se înălţa cetatea regelui Latinus, adică în Laurenţium23. De-aici pornise altă dată Dardan, strămoşul lui Enea, spre Asia, să-ntemeieze ţara Troadei cea bogată. Acuma se-ntorcea urmaşul, după voinţa zeilor, chiar pe pămîntul strămoşesc. Solii troianului Enea, trimişi la regele Latinus, i-au dus în dar sceptrul lui Priam, pocalul lui, haina regească şi alte daruri preţioase, ce le purta cu el Enea, din Troia nimicită-n flăcări. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate şi cu cinste. Şi, aflînd despre prorociri, s-a învoit să-i dea ca soaţă eroului sosit din Troia, pe fiica lui, Lavinia. El s-a-nvoit, însă regina, soaţa bătrînului Latinus, Amata cea cu păr cărunt, s-a necăjit că-şi calcă vorba faţă de Turnus şi rutuli. De-aicea s-a iscat şi sfada. Turnus a început războiul 2 Şi s-au bătut fără cruţare. Turnus avea şi el aliaţi, mai mulţi vecini. Intre aceştia, cei mai de seamă-au fost Mezenţiu, regele Cerei, şi Cămila, o fată care se lupta neînfricată cu bărbaţii, gonind pe calul ei ca vîntul. Enea era sprijinit de-un alt rege bătrîn, Evandru, fiul lui Her-mes cel şiret. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stîng al Tibrului,
276

înţrj-o regiune păduroasă, la poalele unei coline — colină zisă Palatinul — cetatea sa Palanţium 25. Cu ajutorul Afroditei şi al lui Zeus olimpianul, cu toate că-i stătea-mpotrivă, mereu, neîmblînzita Hera, Enea şi-a învins duşmanii. Turnus a fost răpus în luptă. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia ; şi-a urmat regelui Latinus, pe tronul său din Laţium. El a domnit numai trei ani. Şi într-o altă bătălie, pe ţărmul fluviului Numiciu, pe cînd pornise o furtună, înconjurat de fulgere şi trăsnete nimicitoare, Enea a pierit în slăvi. Rege atunci a fost ales feciorul său Iulus-Ascaniu. însă în noaptea ce-a urmat, Enea s-a înfăţişat fiului său, noului rege, purtînd pe el încă armura şi-n mîini o sabie şi-o lance. Şi l-a
140

vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi, c-a devenit la rîndu-i zeu. In amintirea şi spre cinstea acestui zeu strămoş, troienii i-au ridicat şi un sanctuar pe ţărmul fluviului Numiciu, unde Enea dispăruse, şi-au hotărît să i se-nchine "sub numele de Indigetul. Iulus, feciorul lui Enea, a părăsit apoi Laurenţium şi a clădit un oraş nou, foarte întins, cu ziduri albe, numit de-aceea Alba Longa 26.
întemeierea Romei

...Şi anii au trecut pe urmă, treizeci la număr, pîn-s-a stins şi Iulus, fiul lui Enea. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. Şi apoi s-a urcat pe tron, în Alba Longa, Numitor. Pe el însă l-a doborît fratele său, prinţul Amuliu. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă : Ilia, prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hes-tiei, preoteasă. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. Dar zeul Ares a pîndit-o pe Ilia cînd a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un eopac. Atunci s-a coborît, ca Zeus, şi-a-mbrăţişat-o pe vestală 27. Ilia a născut doi fii. Amuliu, unchiul Iliei, a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru. Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărîrea ce-o prevestise Afroditei. Şi, prin voinţa lui divină, rîul s-a revărsat pe
278

ţărm ducînd cu el, nevătămaţi, pe cei doi fraţi numiţi de mamă, de Ilia : Remus şi Romulus. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin, care crescuse pe colina încîntătoare, Palatină. Din fericire, o lupoaică, găsind copiii, i-a hrănit, după poruncile lui Ares, în marea grotă — Lupercal28. Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. Crescînd, ei s-au luptat cu Amuliu. L-au doborît, şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. El a pus temelia Romei pe Palatin, în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29. Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa. Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv, August, amîndoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani. Aceasta e povestea Romei, oraşul închinat lui Ares, zeul războiului cel crunt 30.
Note 1. Afrodita-Venus, prin Enea, fiul ei, era socotită drept strămoaşa romanilor. Şi, fiindcă zeiţa se născuse din sîngele lui JJranus, care se scursese în apa mării, romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dinţii dinastie de zei, deci de origine mai bună decît elinii, care se trăgeau, prin Deu-cation şi Pira, din Prometeu. 2. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii. 3. Faptele săvîrşite de supravieţuitorii din Troia au fost cîntate de poetul latin Vergiliu, care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur", în timpul lui August, cînd pacea fusese statornicită, după nenumăratele războaie crîncene. Atunci şi-a înstrunat Vergiliu lira lui măiastră să cînte, după poruncile Cezarului, triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Medite-rana. Pe baza legendelor romane, în bună parte cu elemente preluate însă de la elini, Vergiliu a creat o mare epopee : „Eneida", slăvind eroii care au pus temeliile, după legendă, Romei antice. Aceşti eroi îşi transmiteau, în versurile „Eneidei", mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi, cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă, îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor, în acest fel credea poetul Vergiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii. 279 4. Hestia-Vesta la romani — zeiţa ocrotitoare a focului sacru, a căminului. 5. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit, referindu-se de fapt la Italia. 6. Romanii susţineau că Dardan, acela care venise întîiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troici, ar fi fost de origine din Italia, nu din Elada. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în La-ţium şi au întemeiat cetatea Roma. 7. Fatum era zeul destinului la romani. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Vergiliu : „Eneida", eroii nu sînt ca aceia ai lui Homer. Deşi sînt puternici, ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa, atunci cînd este împotriva lor. Dimpotrivă, vor s-o îndeplinească. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor, în care stăruie în bună măsură spiritul popular, şi această legendă romană, prelucrată de poetul Vergiliu. Acesta, creîndu-şi epopeea, nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. De aceea, în cîntecele sale, eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărîrile neclintite, aşa cum îi poruncesc zeii. 8. In povestirea aceasta — deşi are ca temei epopeea romană a lui Vergiliu — folosim tot numirile greceşti ale zeilor. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi

141

Poetul îndeplinea astfel dorinţele stâpînului său Cezar-Octavian August. Se ştie doar că O ctavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu. deci de puterile supreme. ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. adesea. care voiau să împiedice orice răscoală populară : a sclavilor. că el. dar cu respect faţă de zei. 23.. ale cărui graniţe să fie marginile lumii. romanii.Ochii îndreaptă-i acuma încoace : priveşte-ţi tu neamul Şi pe ai tăi. şi dura-va el însuşi Veacul de aur în Latiu. 280 11. Ftia. Chip omenesc are dînsa.. care era neam de zei şi viitor zeu. ţinutul păduros. August. toate acele locuri. Alba Longa a fost cuprins de Roma." Enea este numit în versurile lui Vergiliu drept „cel pios". Roma Quadrată din legendă. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri. întrucît epopeea lui Vergiliu se referă la zei. Deci." • Vergiliu : „Eneida". prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Vergiliu grandioasa lui epopee „Eneida".. ne cîntă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei AfroditaVenus. în loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium. Vranus. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni llionul. acesta-i ce-auzi că promis ţi-i. cel cw braţ de fier. care-i ocrotea pe călătorii de la Troia. venea de la llvs — adică cel din Ilion — Troia. Marte. ca să-l ia în stăpinire. în muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică. se va-ntinde. 19. Iată bărbatul. a popoarelor ţinute în lanţurile Ramei. Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă Din ascunziş şi atrage spre stînci plutitoarele vase. 22. Dincolo de zodiac.. Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare palate ale oraşului. Vergiliu. Neptun. Să cucerească şi întregul Argos. şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă. socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpînire asupra întregii lumi de atunci şi. în sfîrşit. asupritoare. reprezentantul aristocraţiei. 9. dat de Zeus-Jupiter. unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei : Ahile. sau dinastia de Cezari. se înrudea cu Afrodita şi cu cel dinţii zeu. legenda romană are un conţinut asemănător. înfăţi-şînd pe zeul Ares-Marte. se hotăra de soartă. ci în primul rînd pentru că salvase cîteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia — Italia — o nouă Troie.. 10. de asemenea. Ca să nu râmînă mai prejos. Care de trei ori înghite-n adîncul gîtlej al genunii Valuri ce nu au sfîrşit şi de-a rîndul din nou către ceruri Ţi le azvîrle. probabil după dorinţa împăratului August. Adică cetatea laurilor sau a gloriei. 14. 17.S. 21. Această imaginară povestire era cîntată de Vergiliu. al stăpînilor de sclavi.L. un luptător neobosit. mai ales. 25. atît de drag inimilor imperiale. fecioară cu piept ce încîntă Pîn'la mijloc. 12.legendele eline — homerice — şi cele italice. „ . 26. cînd o răpise pe Elena. Vergiliu ne cîntă această întîlnire în „Eneida" . Imperiiu-i. avea dreptul să stăpînească tot pâmîntul. De la el a venit numele de latini. Moştenitorii lui Enea : Iulii.. Sîntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. 27. orînduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi. 13. sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor. 281 Cezar August mlădiţă de zeu . Prin acest închipuit răspuns. afară încolo De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul Atlas roteşte cu umăru-i bolta-n podoabă de aştri. Pe Ungă Neapole de astăzi. tot prin Enea. nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stâpîni oraşul Troia. 15. E.. După cum. să se răzbune pe ahei. arătînd că el avusese loc.. unde domnise Diomede . şi-n primul rînd însuşi Octavian-August. soarta — Fatum i-a hotărît lui August să "ntemeieze un imperiu. Este vorba de coasta Africii de Nord. Să fie adică veşnic o „Pax romana" sau „Pax Augusta". cînd se coboară la preoteasa 142 . Este Cezar şi spiţa întreagă A lui Iul. acela care-i condusese pe ahei la Troia. Legendele eline înnobilează războiul Troiei. nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta. fiul lui Zeus-Jupiter. Zeul Cronos sau Saturn. Numele fiului lui Enea : Ascaniu sau Iulus. Căci prin Enea. lovind şi aştrii cu unda-i în spumă. în epopeea lui. pe romani. ce-o purcede sub larga tărie albastră. se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus. în româneşte de D. Prin Enea se înrudea cu Dardan. 1950. Hera-Junona îl duşmăneşte atît de mult pe Enea. Şi.P. care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. la stînga Caribda cea neîmpăcată. „Scila-i pe dreapta. se refugiase în Laţium. o pace aspră. la romani. pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărît ca ei. 16. după tradiţiile romane. 20. Vergiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. la romani. fiind doborît de olimpieni. Acest răspuns este celebru. Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. adică splendida Micenă. Sicilia... ÎS. urmaşii vechilor troieni. eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului".. 24. ocupînd chiar oraşul vestitului rege Agamemnon. împăraţii romani îl invocau adeseori. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia. a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului. alături de Hector.A. peste Elada. Murăşanu. Numit Mercur de romani.

în imaginaţia grecilor mai locuiau : Amfitrita. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. Pe temeiul său au pătruns ostile romane. prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin. fiul lui Poseidon . Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers : zeiţa Tetis. oamenii au început să cunoască natura. 29. care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive.. De aceea. zeiţa Hera proteja căsnicia. Dar în mare. semizei. o altă divinitate a mării . Astfel. de bază a fost dată de un bronz turnat in secolul al V-lea înaintea erei noastre. Mitologia grecilor este extrem de bogată. ca forţe ale naturii. Imaginea. pînă în ţinuturile noastre. numite fetişuri. Luînd ca pildă marea. în imaginaţia grecilor. La Delfi. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. are pentru noi o deosebita însemnătate. atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. fiicele lui Nereu . 28. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi pînă la zeii din Olimp. observăm să străbunii îndepărtaţi ai grecilor.. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. forţa atribuită mai tîrziu zeului Eros. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. Nereu. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent.. Aşadar. mai întîi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Pe malul sting al Ti-brului. ale cărui fapte sînt cîn-tate în Iliada. de pe vremea lui Pericle. dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. în Beoţia. conduse de împăratul Traian. Ares era zeul războiului. care se sparg mugind de ţărm. Prin ea putem să apropiem „Legendele OlimpuUi" chiar de hotarele istoriei poporului român. forţele naturii au luat chipul unor animale. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai în-spăimîntă. a căror variaţie îşi află corespondentul în nesfîrşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru ?. încetul cu încetul. Hermes era 284 protectorul negustorilor. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. în oraşul Thespiae. ci se amestecau în viaţa lor. 30 Legenda aceasta. grecii. Tetis.. care cuprindea numai pe lupoaică. se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. trona un zeu cu chip de lup. In concepţia vechilor greci. era închipuită de o piatră necioplită. au pus stăpîn peste întinsele ape pe Poseidon. s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintîi mileniu al erei noastre. pe colina Palatină. la huietul vijeliei care în-covoaie copacii. i s-au adăugat mai tîrziu 282 cei doi gemeni. au făcut 143 . Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Miturile Olimpului. chipuri omeneşti. soţia lui Poseidon . Nereidele. s-a căsătorit cu Peleu. dirijîndu-le sau împiedicîndu-le acţiunile. Triton. un muritor. La început. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului ? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămînă de piatră în faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. şi atunci forţele ei covîrşitoare au luat. Dar imaginaţia omului primitiv. aducîndu-le fericire sau nenorocire. eroi etc. înainte de Apolo. divinitate a mării. în special pietre şi lemne. a creat figurile mitice ale zeilor. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice. — pe malul rîului Tibru. zeul iubirii. Apoi. în amintirea acestei întîmplări. unde neîntinata vestală doarme — ca să o îmbrăţişeze. faimosul erou. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. De pildă. STUDIU Există oare vreun om care să rămînă indiferent la adierea mîn-gîietoare a vîntului primăvăratic. Aici. Pe Palatin se ridicase. Acestui bronz. în sanctuarul Lupercal. dealtfel.Ilia. Dacă ne gîndim cît de variate sînt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covîrşitoarelor forţe ale naturii. să-i înţeleagă unele fenomene. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Vupă cit se pare. concepţiile grecilor despre divinităţi. şi sanctuarul numit Lupercal. şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. la freamătul valurilor mării înfuriate. legenda are un pic de adevăr. împărăţia morţilor o conducea Hades etc.

contribuind astfel la îmbogăţirea tezarului mitologic grec. înainte de ei. în toate amănuntele lui. în timp ce la Homer. diferitele mituri între ele. mai multe întrebări : cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor ? Le va expune pe toate sau numai pe unele ? Care va fi criteriul alegerii. pentru progres. mai ales. poetul care a încercat să facă o „istorie". desigur. în prima parte a acestui volum. ca şi Hesiod. 285 De aceea. mai ales. Cronos etc. întrebarea. pe cînd la Homer el stăpîneşte peste ape. dacă va face o selecţie ? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese ? In cele ce urmează. de pe vremea cînd au fost plăsmuite aceste mituri. odată instituit. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. şefi de triburi. printr-un fir logico-cronologic. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. ca să zicem aşa. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. în imaginaţia grecilor. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. haos provocat de nenumă236 ratele mituri contradictorii. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. zeii s-au născut ca şi oamenii. Aceste exemple sînt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cît mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Geea. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpînirea tainelor naturii. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. înarmată. căci. Cele_expuse mai sus ne explică de ce. era aceea a ordinii cronologice. cum îl numeşte K.un drum lung. care se povestesc despre acelaşi zeu. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. în Siciomia. Aşadar. El a făcut acest lucru pe de o parte din dorinţa vădită de a lega. a zeilor. Olimpul homeric nu este altceva. conducîndu-se. atît în ceea ce priveşte faptele zeilor. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea cînd trăiau autorii miturilor. care se punea după alegerea miturilor de expus.e. oricît de variate ar fi fost. autorul nu şia propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. Uranus. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite.. Aici autorul a urmat. decît o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor.. pe de alta. în general. astăzi. povestite de mituri. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. După cum se vede şi din tabla de materii. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. stăpîneau puternicii basilei. Aşa cum am arătat. de haosul care domnea în mitologie. şi ca orice mitograf. Eros este 144 . Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. Ea avea să reflecteze. atît cît este cu putinţă. înainte de Homer. dar introducînd şi unele elemente personale. în general. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. cît. de pildă. după Hesiod. în imaginaţia grecilor. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. „naşterea zeilor". care şi aşa era extrem de bogat. aşa cum am spus. deci. cu Haosul. despre zeii Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectînd concepţii felurite. pe cînd la Sparta zeiţa apărea. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. în secolele XIV— X î. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. sau Gheea. Dar. A dat-o. de la început. aşa cum. De pildăr un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sîngele lui Uranus. la Hesiod. De pildă. Poeţii caie au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. de o deosebită însemnătate. din epoci diferite. două centre importante din Grecia. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfînt şi martir din calendarul filozofic". pe Hesiod. căzut în valurile mării. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie" şi „tată".n. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării.

şi anume acela al zeiţei Afrodita. Lucreţiu. Prin această putere ea domneşte asu. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Safo. cu ochii în lacrimi. în esenţă.. operă a mîinilor lui Prometeu. Iată cîteva exemple. Armele şi bătălia sînt date lui Ares şi Palas. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sîngeroase. Ajun-gînd pe pămînt. făcînd o plasă de aur invizibilă. naşterea ei din spuma mării. „fiică a iui Zeus". în Iliada. Afrodita zîmbea prietenos poetei şi o încuraja. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pămînt. veşmintele. 52. însoţitoarele. şj. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. A. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Ti-rint sau Micena. cînd zeii şi oamenii nici nu existau. se trece la descrierea puterii ei. a iubirii şi prosperităţii. Zeiţa este dusă pe pămînt într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. pag. de felul în care este înfăţişată AfroditaVenus la Homer. Afrodita este numită „nemuritoare". sub pana poetului Lucreţiu. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. şi ale muritorilor. 145 . ba chiar rănită • Cîntul V.pra lumii întregi" . ea se duce la Jupiter şi. Legendele şi miturile Greciei antice. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci cînd. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. îi zise. pentru a explica în acest fel apariţia omului. La Vergiliu. pag. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului" . deoarece. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Aici Zeus o cheamă la sine : „Fata mea.. Afrodita-Venus a căpătat. Într-adevăr. a introdus mitul lui Prometeu. N. înainte de Zeus. De rerum natura (Despre natura lucrurilor). Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului". diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pămînt. naşterii zeiţei din spuma mării. A. La Popa-Lisseanu. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii . zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. în hazul tuturor zeilor. Îndurerată de suferinţele lui Enea. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. „dătătoare de viaţă"." Iată dar pe Afrodita. Popa-Lisseanu şi N. înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului". Autorul „Legendelor Olimpului" a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pămînt. în care a prins-o alături de Ares. din multele care se pot da. amesteeîndu-se în lupte. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său". zeiţa frumuseţii. ale căror lucrări le avem la îndemînă. Lucrul este cu atît mai important cu cît. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. după cum am mai spus. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului ei. mîngîind-o. ale zeilor. 243. în alt fel. Oricît ele importantă ar fi problema cronologiei miturilor. G. I 1 şi urm Mitologia greco-romană. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. „cu tronul zugrăvit în multe culori". după ce se arată în cîteva rînduri legenda . esenţialul îl constituie conţinutul lor. Pentru poetul roman Lucreţiu. Murnu). In cartea a VUI-a a Odiseei. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Vers. Afrodita-Venus este : „Născătoare a Eneizilor". Deci. şi anume G. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. Aşadar. I. (trad. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor . se ajunge la inadvertenţe. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze : „Răsfăţată şi zburdalnică. ceea ce corespunde de fapt ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. sau zeiţa. pe care-l socotim cel mai caracteristic. 287 de un muritor. Vergiliu. Nu toate mitologiile procedează aşa.stăpînul inimii zeilor şi oamenilor. războiul nu te priveşte pe tine . Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. dar începuse s-o capete la Safo. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Kun. sau eroul respectiv. — 419 şi urm. vom da un singur exemplu.

Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. dintre care Kun nu menţionează întîmplarea Afrodita-Ares. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. Marsias. Alexandru Mitru. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. unic la noi. n-a omis pe Prometeu. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atîta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. rodită de picătura de sînge căzută din rana lui Uranus. însă schilod. cel priceput. în acest fel. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp : „Cînd au văzut-o pe Afrodita intrînd cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. osîndind netrebnicia înşelătorului Ares. Astfel. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului". care face ca naraţia să fie înlocuită. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. Dar. Evident că această „moralizare" nu putea fi făcută decît atît cît îngăduia mitul. economice şi sociale. 4. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă : „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urîtului fapt. la tot pasul. Filemon şi Baucis. Alexandru Mitru vorbeşte mai întîi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. în acest fel. modest. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului" la îndemînă. 146 . Autorul a ales miturile. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. cu uşoare modificări." Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. constituie un efort.Trecînd. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. în felul acesta. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene." într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Exemplul cu Afrodita este cît se poate de concludent. 2. u 289 1. autorul „Legendelor Olimpului" a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. autorul „Legendelor Olimpului". de originalitatea sa. precum şi diferitele explicaţii date în note. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. voi. Eros şi Psiheea etc. S-a însoţit cu zeul faur. la capitolul „Afrodita" şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. în greceşte. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. naturale şi sociale. autorul român încearcă să împace măreţia AfroditeiVenus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Hefaistos. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului" următoarele trăsături principale : 283 19 . în sfîrşit.Legendele Olimpului. dar Moira hotărîse altfel. legendele şi versiunile cele mai cunoscute şi interesante. 5. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urît din tot Olimpul. în care a apărut. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. logic. Apoi. „eroi". ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. harnic. printr-un exemplu cît mai concludent. de dialog. textul citat din Odiseea. 3. iar Lisseanu reproduce. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Avînd în vedere că această „mitologie" se adresează în primul rînd şcolarilor. spre a ilustra. Pigmalion. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. în continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Dragostea îmblînzeşte firea şi duce focul vieţii întruna mai departe. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. spre deosebire de cei doi autori.

La Homer. combatant (în general) . XIX 34 . 3. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou" după zeu. în legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pămîntenilor. dar pe pămînt eroul Heracle. Herodot (V 105) şi Tucidide (V 11) prin „erou" înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. semizeu . cuvîntul are următoarele înţelesuri : 1. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor.De pildă. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii cociale. înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. în evoluţia sensurilor cuvîntului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. în cele 290 •din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. după război. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. care a dus viaţa greacă. Pindar (Nemeice 19 291 3. de pildă. personalitatea. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvîntul „erou". 2. prin curaj sau prin talent (Odiseea. om distins prin naştere. iar imaginaţia n-a făcut altceva decît să le. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. în discutarea problemei eroilor antici. a fost socotit vrednic de Olimp. 2. datorită faptelor sale. Nici nu se poate un mai mare ajutor. „eroi eponimi" erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. după uriaşele încleştări de la Troia. vorbind despre Heracle. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. despre Tezeu. la rangul de semizeu. unde se luptau crîncen. în secolul al V-lea. dîrzenia. un om care cînta minunat era tot un „erou". talent. înfruntînd mînia Herei. în secolul al V-lea. 5. uci-gînd monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. şef. a însemnat un om care. după moarte. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. în Iliada. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sînt trăsături care se întîlnesc la toţi eroii. este pus în rîndul zeilor. la sfîrşit. iar la Troia. Dar lupta lui împotriva tîlharilor. Există. 3. într-adevăr. Incepînd cu Hesiod. vitejie . stăpîn. Se vede că la 147 . XVIII 423. de la oameni. Curajul. care reflectă vremuri de pace. Zeus n-a existat. şi între zei şi oameni. Dacă în Odiseea prin „eroi" se înţeleg toţi combatanţii. La Atena. apoi unor animale. desigur. Evoluţia înţelesurilor cuvîntului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvînt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. comandant militar . cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. XX 110) . I 101) . în Atica. VIII 423). Ahile. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. este pentru că. în crearea legendelor eroilor. 38) îi dă apelativele de „erou zeu". ei erau comandanţi militari. Dar tot în Odiseea. Agamemnon. imaginaţia a pornit de la realitate. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. pe scurt. după moarte. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvîntul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sîngeroaselor bătălii. cuvîntul „erou" capătă înţelesul de semizeu. Menelau. Poetul Pin-dar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi" între zei şi oameni. Aşadar. muritor ridicat. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. nobil. comandant militar (Iliada. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi". pe cînd. este reflectarea unei realităţi. om care se distinge prin naştere. după instaurarea sinoikismosului. în imaginaţia grecilor. luptător (în general) (Odiseea. nobil. stăpîn. 4. La Atena. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. mărească. Zeus are mult din caracterele unui basileu. linia evolutivă a semanticei cuvîntului „erou" a fost: 1. Pe cînd mulţi dintre eroi au trăit în realitate. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. „eroi" erau şefii de genosuri. şef. nu numai şefii de genosuri. adesea peste fire. Iar la Roma „eroi" ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. decît acela pe care ni-l dă semantica cuvîntului „erou".

Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. In orice caz. unii eroi sau unele fapte. sociale şi politice ale societăţii. în lucrarea sa. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. două secole mai tîrziu. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune ahe-iene. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. a dus la războiul Troiei. la Roma. Aceasta fiind situaţia. savanţii exprimă păreri diferite. Dar. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii : legende plămădite pe pămîntul Greciei. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. aşa cum s-a întîmplat cu Heracle. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. legende create în Grecia.n. în jurul diferiţilor „eroi". în Grecia. care. se pot desprinde din legende unele fapte care sînt în perfect acord cu datele istorice. care era revendicat de Teba şi de Argos. luptători pentru binele comunităţii. după terminarea războiului. un mare număr de eroi au fost aduşi. se întîm-pla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. după instituirea imperiului. pînă la 1400 î. Aşadar „eroii" au existat întotdeauna la greci. de fratrii şi de triburi . Se poate de asemenea socoti că sînt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. şi adesea admiraţiei 292 geneţilor. Aşa cum s-a văzut mai sus. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. comandanţii şi vitejii . Dar. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. Dar. dar numai anumiţi „eroi" au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. într-o foarte mare măsură. cîntăreţul Demodocos sau crainicul Mulios . Menelau. în legătură cu războiul Troiei. în bătălie. înţelesurile cuvîntului „erou" izvorăsc din Iliada şi Odiseea. Astfel. în legătură cu anumite cetăţi. semnalate de 148 . care fuseseră plămădite în epoca miceniană. întemeietorii de triburi. cîţi au trecut de la venirea aheilor pe pămîntul Greciei şi pînă la războiul Troiei. pe care să-i fi numit „eroi". faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor.n. continuă să pîlpîie cu o lumină modestă în Grecia. la Atena. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. şi. învingătorii la jocurile interhelenioe . după şi sub influenţa legendelor războiului Troiei. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul" său şi. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. Ulise. timp de trei secole.e. Aşadar. legende create în Asia Mică. Celelalte legende. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende.baza diferitelor înţelesuri ale cuvîntului „erou" a stat întotdeauna un sentiment de adîncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. Astfel. la curtea paşnică a lui Alcinou. în discuţia cu privire la fiecare erou. înainte de războiul Troiei . Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. şefii de genosuri. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. nimbaţi de legendă. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. calităţile admirate s-au schimbat odată cu transformările economice. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. la Troia. în jurul unor eroi veniţi din Grecia . după în293 cleştările de la Troia. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. Nu toţi eroii au luptat la Troia.e. poeme în care se cîntă faptele săvîr-şite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. în patria mamă. Astfel. De aceea. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. pe Ahile. pe marii comandanţi. împăraţii. adesea contradictorii. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende.. uriaşe pentru vremea aceea. Nestor.

în general. cele douăsprezece munci. Zeii m-au osîndit. Expediţia. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Castor şi Polux. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. devenit şi el Hercule.. De pildă. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. Heracle. apoi de cetăţi. Ulterior. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. citim următoarele replici : „— Şi eu. pus în legătură cu Heracle. autorul a subliniat. Heracle. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. pe de altă parte. făcută fără voie. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Păţaniile lui Ulise. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. cel puţin în embrion. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul : lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobîndi o viaţă mai bună. A venit apoi războiul troian. S-ar părea. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mînia Herei. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. deşi puternic. adică substanţa legendelor înseşi. 149 . Meleagru. este de observat că au fost alese cele mai importante. a glăsuit Heracle. Războiul Troiei. ţi-o repet. din Micena. autorul a respectat următoarea ordine : Perseu. gîndirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. De asemenea. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Cronologic. printr-un amănunt. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. la rîndul său. în bine pentru oameni. Asclepio. Heracle a fost dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. în legenda lui Heracle. Orfeu şi Euridiee. a glăsuit Virtutea. Acesta a fost embrionul legendei. Astfel. lup-tînd neînfricat şi preschimbînd tot răul urzit acolo-n slăvi. Tezeu. balauri. sînt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. Dedal şi Icar. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. cu mult înainte de războiul troian. 294 Date fiind faptele menţionate mai sus. Aventuroasa călătorie a lui Enea. Deianeira. şi au început lupte între ele. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întîlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. precum şi rezultatul acestei lupte : înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. semnificaţia legendelor. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. Avînd în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. fiind. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Tu-mi poţi fi de folos ? — Ţi-am spus-o. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor : lei. şi fratriile în triburi. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. de vreme ce sînt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea. Urmîndu-mă pe mine ai să fii victorios.noi mai sus : problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Astfel. Din acest punct de vedere. mînia Herei. Ulise. Sînt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. Apoi. Dar. hidre. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. în disputa dintre Desfrînare (Voluptate) şi Virtute. Belerofon. în cursul expunerii. după dorinţa Herei. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. autorul a procedat. geno295 şurile s-au asociat în fratrii. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. întoarcerea aheilor în Elada. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Dar mai tîrziu. acolo unde se putea face. găsim că procedeul este cît se poate de înţelept. întemeierea Tebei. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sînt aşezate prea departe de Tezeu. era firesc să înceapă cu Perseu.. cît se poate de raţional. argonauţilor. regina Omfala. Troia. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai tîrziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente ce dovedesc că ele au fost plămădite. Roma a devenit o putere mediteraneană. poate. şerpi. în ceea ce priveşte faptele menţionate.

Heracle. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. la cîţiva stînjeni.. pe nume Perifete. Vei fi mai mulţumit. orice contradicţie cu privire la legende. mai luminos decît expunerea abstractă. ca întotdeauna. zeiţa biruinţei. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. l-a ucis. aşa cum este expus la autorul român. a spus din nou Virtutea. Acolo însuşi Zeus l-a întîmpinat la porţi. moralist-istoric. tatăl său. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. Astfel citim : „Un car făcut din aur s-a coborît din cer şi-n el se aflau Hermes. 1960. X). dar Theseus. Şi. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. drumeţule ! i-a strigat Perifete. şi în acest caz. Insă Tezeu. Astfel de ştiri. de care s-a folosit toată viaţa. Dar Tezeu s-a ferit. alături de hîda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. s-a-ndu-plecat şi Hera.. ideea morală pe care vrea s-o exprime. l-a tot împuns cu lancea... cap. Faptul. Studiu introductiv. I. de aceea era numit «mă-ciucaşul». drept armă de atac.." Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. Din volumul Plutarh.. subliniază acţiunea eroică. îl dramatizează. El oprea toţi drumeţii. binefăcătoare pentru oameni. Perifete. este captivat mai mult de interpretarea decît de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. Autorul a mai găsit. Biograful antic avea " în faţă o sumedenie de versiuni. Plăcîndu-i măciuca. am să fiu fericit. Tezeu n-a pierdut vremea. relatînd uciderea lui Perifete de către Tezeu. a frînt cîţiva copaci şi s-a înfipt în pămînt. care. luînduse la luptă cu el. In acest fel. Iată şi expunerea autorului român : „Aşa s-a întâmplat. de-aramă. l-a-mbiat Desfrî-narea. Comparînd ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. pînă ce l-a răpus". uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte.. se folosea de o măciucă. nu mă poţi amăgi !. Bucureşti. care se bat cap în cap. ca să arate ce puternic animal doborîse el. a luat-o şi a făcut-o armă. 150 . avînd în vedere cititorii cărora se adresează. a lui Tezeu. Atena şi Nike. Barbu. Dimpotrivă. 297 zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. căutînd să-şi afle ghioaga de unde o zvîrlise. în apoteoza lui Heracle. creînd amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Plutarh. ci mai în urmă. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. c-abia plecat. pe care nu i le punea la îndemînă legenda. şi dup-atîta trudă şi-atîtea suferinţe. adînc. Am să mă lupt cu Hera. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos.— Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Vieţi Paralele. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăreia dintre cele două expuneri. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. L-au purtat spre Olimp. dealtfel. Alexandru Mitru reliefează faptul. I-a sărit de grumaz. traducere. pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. notiţe istorice şi note de N. — Ia stai. Ce te grăbeşti atîta? Viaţa tot ţi-e sfîrşită — eşti doar în mîna mea. pe drumul gloriei. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Theseu. VIII) . dar cu ea el va fi neînvins" (Theseus. autorul a eliminat. şi cînd o voi înfrînge. cap. Pînă ce Perifete s-o poată ridica. Aleg drumul Virtuţii. Periphetes pusese mîna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. în expunere. spune : „Şi mai întîi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. pe care le arată. — Eu te aştept. S-a trîntit la pămînt." în acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. Citind cele două pasaje. Editura ştiinţifică. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. cu sete. S-a-ntors spre Desfrînare şi i-a rostit cu silă : 296 — Josnică Desfrînare. în felul următor : „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis cînd s-a dus prima oară la Atena. a dat un răget groaznic. Arma a fulgerat pe lîngă el cu zgomot. Plutarh. despre Tezeu. In al doilea rînd. se spun în această privinţă" (Plutarh.. Nike conducea carul. adesea contradictorii. La vorbele acestea Heracle a pus mîna pe greaua lui măciucă.

4. de a releva încă o dată. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. basileii ahei. i-a povestit că. sînt. triumful eforturilor biruitoare. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. Rezumînd cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. prin Afro-dita. amintind şi de întemeierea Romei. Autorul a avut buna inspiraţie de a însera în volum şi legenda lui Enea şi. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. de la Perseu la Enea. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. autorul continuă : „Şi regele. căruia se adresează cartea. care. Ideile sînt exprimate în proză ritmată. şi predomină. şi anume că. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. în lumină. 299 Iată un exemplu edificator : „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit". „a începe". pesimist. sub influenţa acestei culturi. Procedînd în acest fel. chiar împotriva hotărîrii zeilor. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămîne necunoscută publicului cititor. forţă. tot aşa în „Legendele eroilor" s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri". „ape". Civilizaţia miceniană. Autorul a procedat deci foarte potrivit cînd a vorbit şi despre Enea. pregnante. şi totuşi. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. 3. bine alese. mama lui Enea. pe care o simte cititorul. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. ceea ce conferă expunerii relief. înserarea legendei lui Enea este cît se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. cu privire la cincisprezece eroi. dînd astfel mitului şi legendei suportul realităţii. sub o formă mai vagă. din care au făcut parte Cezar şi August. dramatism. Romanii au cucerit Grecia. rînd pe rînd. 151 . mai demult. Dar. din îmbinarea lor.Şi dacă ţinem seama că ideea de bază. Cuvintele „năvală". Iară bărbaţii. al cărui fiu. dar. căci. în expunerea legendelor. iraţional. aşa cum se spunea chiar în antichitate. în realitate. putem afirma că : 1. Chiar sfîrşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. cu mîhnire. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. dar mai ales în note. luptînd cu dîrzenie şi curaj neistovit. s-ar putea spune. a întemeiat ginta Iuliilor. evitîndu-se arhaismele. 2. spre a le expune viaţa legendară. autorul expune legendele. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra romanilor. în acest fel. şefii triburilor antice. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. Aşa cum în „Legendele zeilor" s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. evocaţi în note şi. în călătoria legendară a lui Enea. ar fi de-a dreptul descurajator. este aceea a biruinţei omului cînd este perseverent. De pildă : „Femeile plîngeau în hohot lîngă palatul lui Egeu. Iulus sau Ascaniu. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. de la Troia pînă în Italia. şi. în acelaşi timp. „reci". atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. dialogul. mai departe. Stilul este şi în această parte a cărţii cît se poate de bine potrivit cu conţinutul. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. deşi se întîlneşte destul de des. în acest fel. îndeosebi. patos. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. cătau spre ele şi tăceau". El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. Aşadar. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. dar ne-f ăcînduse abuz nici de neologisme. Cuvintele sînt parcă luate din lumea basmului : expresive. pe lîngă încîntarea. 298 fără sens. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. plin de durere. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. „înspumate" n-au nimic extraordinar. Fraza este adesea mijlocie. plină de înţeles moral.

de la mijlocul sec.5.. altceva decît o mitologie. mărturiseşte cine este. Dr. Dup... (Vas cu figuri roşii din Orvieto. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.. înte care se ascunsese.. îl recunoaşte pe Ulise după o cicatrice din tinereţe.n.) 277 — împărat roman aducînd jertfe zeului olimpian Apolo.. (Basorelief din sec.) 257 — Euricleea.... pag..... pag pag. al H-lea î. în rîndul de sus se văd zeiţa Atena..e. sec.) 99 — Meşterul Dedal ajutat de fiul său Icar. Prof.. al V-lea î. '' unele păreri. înfăţiişîndu-l pe Asclepio alături de fiica sa Higeea.. pornind de la realităţi certe.. 24 Tezeu... pag. — este înfăţişat după împlinirea celor 12 munci. Pag.... dacă nu cea mai izbutită. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos... ieşind din rîndul fetelor regelui Licomede. multe din ciudăţeniile miturilor. Argonauţii pregătiţi de plecare.. Zicem „mitologie". Iason şi Heracle. fiindcă „Legendele Olimpului" nu constituie.e. împăratul ar fi însuşi Traian.. De-o parte şi de alta se văd zeiţele Hera şi Atena.e. (Basorelief pe asa-numitul „sarcofag al lui Ahile"... spălîndu-l pe picioare..n.) Biblio61 — Heracle (numit Farnese) — operă a lui Glicon din Atena. pictat în stilul marelui artist Po-lignote. Notele vin să lămurească. pag. Prin toate aceste calităţi. vocabularul. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. în fond. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. 300 7. (Basorelief antic 302 pag. (Basorelief din sec.. (Tavă de argint teca naţională din Paris..)... Ca şi „Legendele zeilor". punîndu-i în faţă modele de luptă dîrză... ajutat de ciclopi... Grup statuar antic. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. 6. Din cele expuse. al II-lea î. ritmul conferă o vioiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. prin explicaţii ştiinţifice.n..e. zeul Hefaistos. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpu-lui" n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cît mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii..n. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. făcîndu-şi aripi pentru zbor.. (Vas elin pictat. să soarbă apă de la izvorul Hipocrene.. 35 — Heracle doboară leul din Nemeea. al IIlea î. BARBU LEGENDE LA ILUSTRAŢII pag. 5 Heracle.. 92 152 .. dialogul. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări..) 213 (jos) — în fierăria sa din Olimp.) pag. statua reprezentînd idealul de forţă al celor vechi.e.) 117 129 167 Belerofon lăsîndu-şi înaripatul său cal. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. luînd armele aduse de Ulise şi strigînd că este gata să ia parte la războiul troian. în care.. Pegas. CUPRINS EROII Perseu.n. făureşte armele lui Ahile.. pag. 81 — Lupta lui Tezeu cu sîngerosul minotaur. după popasul în insula Lemnos. 68 Dedal şi Icar C. docent NICOLAE I. 213 (sus) — Ahile. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. (Pictură pe o cupă antică.. (Basorelief din sec..... Dramatizarea acţiunii. al II-lea î. create de antici. Pag.

... 162 Războiul troian... ......... 152 Expediţia argonauţilor.. 133 Orfeu şi Euridice.. 264 153 ...... 103 Belerofon....................... ....................... 190 întoarcerea aheilor în Elada... 113 Asclepio.................. 143 întemeierea Tebei....Castor şi Polux ............................ 123 Meleagru..... 232 Păţaniile lui Ulise.. 243 Aventuroasa călătorie a lui Enea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful