1.

Relatiile comerciale internationale si instrumentele juridice Schimburile comerciale internationale si dezvoltarea continua a acestora implica existenta unor reglementari sub forma legilor, conventiilor, tratatelor, instrumente juridice care sa asigure comerciantilor si respectiv relatiilor comerciale stabilitate si securitate juridica. Procesul de elaborare a unor reglementari uniforme in materia comertului international se desfasoara nu numai in sfera relatiilor directe dintre state, ci cel mai adesea sub auspiciile unor organizatii internationale. Contractul de comert international este instrumentul juridic prin care se realizeaza operatiunile, atat in sfera relatiilor comerciale propriu-zise, cat si a celor de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala. Crearea unui regim juridic care prin uniformitate si armonizare sa depaseasca greutatile si incertitudinile care impiedicau relatiile comerciale de schimb este o conditie sine qua non pentru garantarea si dezvoltarea comertului international si a progresului economic. Primele studii necesare pentru uniformizarea legislativa a vanzarii comerciale internationale au fost realizate in anul 1929 de catre Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) [1] la propunerea juristului german Ernst Rabel. Orice afacere (investitie) demareaza cu un plan de afaceri (business plan) pe baza caruia se stabilesc elementele definitorii ale afacerii, respectiv fezabilitatea proiectului, profitabilitatea si costurile proiectului etc. Intocmirea planului de afaceri se bazeaza pe elementele cunoscute, atat ale starii de fapt si de drept interne si internationale de la un moment dat, cit si ale previziunilor de modificare a acestora pe parcursul derularii contractelor, care concura la realizarea obiectivului urmarit de investitor. Dar, cu cat termenul de realizare a obiectivului este mai indelungat cu atat scade posibilitatea realizarii intocmai a previziunilor avansate in planul de afaceri. In baza planului de afaceri sunt incheiate contractele comerciale internationale, care se negociaza si perfecteaza in conditiile unui echilibru contractual stabilit de parti. Pe parcursul executarii contractelor pot sa apara evenimente care sa perturbe echilibrul contractual initial stabilit de parti. Astfel de evenimente sunt apreciate de doctrina si jurisprudenta ca fiind riscuri. Principiile Unidroit stabilesc regulile generale aplicabile

contractelor comerciale internationale si se aplica atunci cand partile au convenit guvernarea contractului de aceste principii. Principiile pot fi aplicate atunci cand partile au convenit ca intelegerea dintre ele sub forma contractului, sa fie guvernata de ”principii generale de drept”, de ”lex mercatoria” sau alte asemenea principii. Acestea pot fi aplicate cand partile nu au ales nici o lege care sa le guverneze contractul. Principiile pot fi folosite pentru a interpreta sau completa instrumentele legale uniforme internationale. Ele pot fi folosite pentru a interpreta sau completa legea interna. Mai mult, principiile pot servi drept model pentru legiuitorii nationali si internationali [2]. 2. Principiile UNIDROIT [3] aplicabile contractelor internationale Ideea de a elabora principii internationale aplicabile contractelor internationale, fara a impune, in mod obligatoriu, acceptarea si aplicarea acestora, s-a concretizat prin redactarea Principiilor UNIDROIT de catre Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat, in anul 1994. Ideea de a evita o stricta “localizare” a contractelor comerciale internationale in cadrul unui singur sistem de drept national si de a le supune in schimb unor principii si reguli cu caracter supranational sau anational sau unui drept transnational, a fost mai mult criticata decat acceptata. Una dintre cele mai frecvente obiectii ridicate in acest caz a fost faptul ca lipsa unei definiri mai precise a naturii si continutului acestor principii/reguli in cazul aplicarii lor ar duce la o inevitabila si nedorita imprevizibilitate chiar la un arbitrariu in solutionarea fiecarui caz. Insa, odata cu publicarea Principiilor UNIDROIT aplicabile contractelor comerciale internationale, acest argument isi pierde din forta, deoarece aceste principii au fost create cu intentia “de a stabili un corpus echilibrat de reguli special elaborate pentru a fi utilizate in intreaga lume a participantilor la comert care, fara a fi dependente de traditiile legale si de conditiile economice sau politice ale tarilor in care ele se vor aplica”[4]. Astfel se creeaza posibilitatea de a reduce considerabil, chiar de a elimina “dificultatile survenite in incercarile de a nationaliza regimul legal al tranzactiilor intre state” [5]. Originalitatea Principiilor UNIDROIT, precum si avantajele pe care le ofera privind

continutul si aplicarea efectiva in comparatie cu instrumentele traditionale de drept uniform sunt recunoscute pe scara larga. Jorge Jaramillo-Vargas, lector in dreptul comertului international la Universidad Externado de Colombia, Santafe de Bogota, care a facut numeroase cercetari stiintifice la UNIDROIT, a identificat doua principale obiective ale UNIDROIT; in primul rand este vorba despre completarea si imbogatirea materialelor si publicatiilor despre dreptul comertului international, pentru a ajuta cercetatorii din domeniu, dar si studentii ca sa poata avea la dispozitie informatii pertinente, stiintifice despre fenomenul de transnationalitate a dreptului comertului international; in al doilea rand, conceperea masurilor ce se impun pentru schimbarea si adaptarea politicilor legislative privind instrumentele legale, nationale, internationale si transnationale pentru incurajarea si dezvoltarea comertului. In aceasta ordine de idei, un an decisiv in domeniul dreptului contractelor a fost anul 1994, cand s-au publicat principiile UNIDROIT pentru contractele comerciale internationale de catre Consiliul Director al Institutului pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) si totodata s-a elaborat si prima parte a principiilor Dreptului European Contractual (finalizate si publicate in 1998) de catre Comisia pentru Dreptul European Contractual. Principiile UNIDROIT au avut un mare succes. La nici doi ani de la publicarea lor au fost vandute mai mult de 3000 de exemplare in intreaga lume si marea majoritate a dispozitiilor principiilor au patruns in cercuri dintre cele mai diverse – firme internationale de drept, curti de arbitraj, camere de comert, asociatii de avocati. Principiile UNIDROIT au fost publicate in cinci variante oficiale – engleza, franceza, germana, italiana, spaniola – si ca semn al succesului reputat ele au fost traduse si in araba, bulgara, chineza, maghiara, japoneza, sarba, slovaca si rusa. Cel mai important, poate, pentru a sublinia victoria principiilor, este ca dupa un an de la publicare, deja sau intocmit rapoarte asupra deciziilor instantelor judecatoresti sau asupra sentintelor arbitrale cu referire la aceste principii [6]. In 1994 Principiile prezentau doar un pur interes teoretic, dar in timp si-au dovedit eficienta, si actualmente, si datorita cercetarilor intreprinse de CENTRAL (Center For Transnational Law) in legatura cu utilizarea dreptului transnational in practica si arbitrajul privind contractele comerciale internationale.

3. Origine, elaborare, structura, editii In 1971 Consiliul Director UNIDROIT al Institutului International pentru Unificarea Dreptului Privat a decis sa includa in programul de lucru ceea ce in franceza a fost indicat ca “un essai d’unification portant sur la partie générale de contrats en vue d’une codification progressive d’un droit des obligations ex contractu”. Pentru aceasta operatiune, pentru realizarea unei “anchete” privind fezabilitatea acestui proiect, a fost alcatuit un Comitet compus din profesorii René David (Universitatea Aix-en-Provence), Clive M., Schmitthoff (City University of London) si T.R. Popescu (Universitatea Bucuresti). Acestia, in 1974, au insistat asupra importantei deosebite pe care o are o codificare a dreptului comertului international. In 1980, un grup special a fost constituit in vederea elaborarii efective a principiilor. Acest grup a fost alcatuit din reprezentanti ai principalelor sisteme juridice si socioeconomice ale lumii (academicieni, inalti magistrati) toti insa exprimandu-si propriile vederi in domeniul contractual si al dreptului comertului international, nicidecum cele ale guvernelor pe care le reprezentau. Grupul a cuprins reprezentanti din Brazilia, Canada, Italia, Germania, SUA, Franta, Anglia, Argentina, Algeria, Danemarca, China, Japonia, Rusia. Bineinteles ca acesti raportori nu au acordat egala atentie fiecarui sistem legal, dar dintre codificarile nationale sau culegerile de drept s-au bucurat de o atentie sporita Codul comercial uniform al SUA, Codul civil algerian, Codul civil german, Codul civil din Quebec. De asemenea, s-a tinut cont in elaborarea principiilor si de alte instrumente internationale concepute de UNCITRAL [7] si de instrumente nelegislative elaborate de organisme profesionale sau asociatii de comert folosite pe scara larga in comertul international [8]. Principiile UNIDROIT, la prima lor editie, se compun dintr-un Preambul si 199 articole ce alcatuiesc 7 capitole: Capitolul 1 – Dispozitii generale, Capitolul 2 – Formare, Capitolul 3 – Validitate, Capitolul 4 – Interpretare, Capitolul 5 – Continut, Capitolul 6 – Aplicare, Capitolul 7 – Non-aplicare. Dintre prevederile principiilor mentionam principiul libertatii contractelor (art. 1.1), formarea contractului (art. 2.1.), formulate foarte precis si in termeni generali, modul de plata (art. 6.19) sau dreptul la reparare (art. 7.1.4), care sunt tratate mult mai detaliat. Fiecare articol este completat cu

comentarii, cu situatii reale si diverse moduri in care aceste articole se pot aplica in practica. La editia din 2004, reflectand importanta sporita pe care transmiterea drepturilor si obligatiilor o prezinta in comertul international, a fost introdus un capitol special (capitolul 9) intitulat”Cesiunea de creanta, transmiterea obligatiilor, cesiunea contractelor” cu sectiuni corespunzatoare institutiilor reglementate. De asemenea, s-a introdus capitolul 8”Compensarea” cu sectiuni referitoare la: conditii referitoare la compensare, efectul compensarii reciproce, executarea obligatiei primei parti, compensare in valuta si capitolul 10”Termene de prescriptie”. Principiile UNIDROIT, in mod deliberat, au evitat utilizarea unei terminologii particulare vreunui sistem de drept national. Caracterul international al principiilor este subliniat, de asemenea, de abtinerea sistematica de a face referiri la legi nationale pentru a explica originea sau ratiunea unei solutii. In luna mai 2009 a avut loc cea de-a patra sesiune a Grupului de lucru insarcinat cu pregatirea celei de-a treia editii a Principiilor UNIDROIT aplicabile contractelor comerciale internationale [9]. Membrii Grupului au discutat de o maniera aprofundata proiectele de revizuire a unor capitole printre care cele privind obligatiile plurale sau transferul obligatiilor, raportori fiind: M.J. Bonell, B. Fauvarque-Cosson, M. Fontaine, M. Furmston, R. Goode si R. Zimmermann [10]. Grupul de lucru a mai fost sesizat si asupra proiectului ce contine dispozitii revizuite si comentariile domnului F. Dessemontet, capitolul referitor la rezolutiunea contractelor incheiate pe termen lung. De asemenea, Grupul de lucru, interesat fiind de subiect, si-a exprimat, fata de raportori, profunda sa apreciere pentru excelenta activitate. In acelasi timp, dat fiind ca acest capitol era inca intr-un stadiu mai putin avansat fata de alte proiecte ale altor capitole, Grupul de lucru a decis sa nu-l includa in cea de-a treia editie a Principiilor. De aceea, recomanda ca subiectul legat de rezolutiunea contractelor pe termen lung sa fie inclus intr-un capitol al unei a patra editii a principiilor, capitol specializat pe contractele pe termen lung in genere. 4. Aplicarea Principiilor UNIDROIT

Principiile UNIDROIT pot fi folosite pentru solutionarea litigiilor internationale in diferite moduri. Se disting doua situatii fundamentale: 1. Cand partile prevad in mod expres aplicarea principiilor ca lex contractus, facandu-se distinctia daca acest litigiu se solutioneaza de catre o instanta de drept comun sau de un tribunal arbitral. 2. Cand partile nu fac o referire expresa la aplicarea principiilor si discutia se poarta asupra aplicarii principiilor ca izvor de lex mercatoria, de principii generale ale dreptului, ca mijloc de interpretare sau completare a dreptului uniform international sau ca mijloc de interpretare si completare a dreptului comun. 4.1. Alegerea expresa de catre parti a Principiilor UNIDROIT ca lege aplicabila contractului Efectul alegerii de catre parti a principiilor ca lege ce le guverneaza contractul este diferit in functie de instanta in fata careia se invoca aplicarea acestor principii. a. Aplicarea Principiilor UNIDROIT de instantele de drept comun Instantele de drept comun aplica, in mod obligatoriu, legea lor nationala, care include si conflictul de legi. Or, aceste legi conflictuale, in opinia majoritara, limiteaza alegerea legii aplicabile contractului international la legea statelor semnatare, excluzand orice legatura supra-nationala sau anationala, asa cum este cazul Principiilor UNIDROIT. Conventia de la Roma din 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale confirma situatia expusa mai sus prin expresiile formulate: “legea statelor contractante” - art. 2, “legea straina” – art. 3, “legea statului cu care sunt legaturile cele mai stranse” - art. 4. Se subliniaza clar in aceasta conventie ca legea aplicabila contractului in cazurile respective este neaparat legea unui anumit stat, parte in contract [11]. Totusi, Conventia Inter-Americana privind legea aplicabila contractelor internationale din 1994 accepta prevederile stipulate in articolele 9.2 si 10, potrivit carora principiile pot fi aplicate ca lege a contractului cand partile prevad expres acest lucru. Trebuie

mentionat faptul ca desi aceasta conventie are forta doar intre Mexic si Venezuela, totusi, ea reprezinta un semn de acceptare si functionare a acestor principii. S-a discutat si cazul cand principiile au fost alese ca lex contractus numai de catre una dintre parti, iar cealalta le accepta tacit. In aceasta situatie principiile sunt considerate ca termeni standard ai contractului si sunt supuse limitarilor prevazute de dreptul comun pentru acesti termeni generali. Aceasta atitudine este greu de acceptat pentru ca principiile nu au fost elaborate ca termeni standard sau ca sa se aplice unor tranzactii tip sau ca un corpus de reguli aplicabile unor anumite grupuri profesionale (vanzatori, bancheri, transportatori), ci ca un corpus de reguli pentru contracte in general si se refera doar la doua categorii abstracte, creditor si debitor. Putem afirma chiar ca principiile UNIDROIT ofera mijloace de “aparare” contractantilor prin dispozitiile pe care le contin pentru a preintampina posibile abuzuri sau incorectitudinea. Elaborarea principiilor s-a desfasurat la adapostul oricarei interventii politice a vreunui grup de presiune. Este unul din avantajele contractului in general, spre deosebire de negocierile operatiilor specifice – vanzare, transport – a caror buna desfasurare este tulburata de interventiile gruparilor economice interesate. Expertii care au elaborat principiile nu cunosteau decat doua categorii abstracte, debitor si creditor; foarte obiectiv, acestia au avut grija sa gaseasca cel mai bun mijloc de a crea echilibrul intre cele doua parti atat la elaborarea contractului, cat si in cazul executarii, respectiv neexecutarii contractului” [12]. b. Aplicarea Principiilor de tribunalele arbitrale Comentariul 4 al Preambulului Principiilor recomanda partilor care doresc ca Principiile sa fie legea aplicabila contractului sa combine aceasta clauza de alegere a legii aplicabile cu o clauza compromisorie. De asemenea, art. 28 (1) din UNCITRAL, Model Law on International Commercial Arbitration, 1985, prevede ca “tribunalele arbitrale vor decide in litigii in concordanta cu regulile de drept asa cum au fost alese de parti pentru a se aplica fondului litigiului”. Trebuie subliniat faptul ca UNCITRAL foloseste formula de “reguli de drept” si nu“drept”, tocmai pentru a sublinia libertatea partilor de a conveni asupra legii aplicabile, nefiind restranse la legea nationala.

Este evident faptul ca solutionarea litigiului in cazul arbitrajului permite arbitrilor, chiar si in situatii cand nu sunt autorizati in mod expres de parti de a pronunta sentinta, sa nu-si bazeze sentinta respectiva pe prevederile unei anumite legi nationale, ci sa decida si in baza unor reguli de drept. 4.2. Aplicarea Principiilor in absenta unei prevederi exprese a partilor a. Principiile ca mijloc de completare si interpretare a dreptului uniform international Aceasta situatie este consacrata in Preambulul Principiilor: “Ele pot fi folosite pentru a interpreta sau completa instrumentele dreptului uniform international”. Conventia de la Viena din 1980 – Conventia Natiunilor Unite privind Contractul de Vanzare Internationala a Bunurilor (CISG) [13], in art. 7, statueaza ca “in interpretarea acestei conventii trebuie sa se aiba in vedere caracterul sau international si necesitatea de a promova uniformitatea in aplicarea sa” si ca “eventualele neintelegeri privind probleme reglementate de conventie si care nu sunt expres explicate si statuate in conventie se vor rezolva in conformitate cu principiile generale pe baza carora s-a constituit”. Exista totusi o retinere ca, in general, principiile UNIDROIT pot fi folosite cu succes pentru a interpreta sau completa instrumente internationale preexistente precum conventia de la Viena, dar, de asemenea ele pot fi utilizate pentru a “umple golurile” conventiei, principiile aparand ca o expresie a principiilor generale ale CISG. In practica, instantele nationale si tribunalele arbitrale au adoptat o atitudine foarte favorabila privind principiile ca mijloc de interpretare si completare a CISG sau alte instrumente de drept uniform international. M. J. Bonell ne ofera doua exemple in care s-au aplicat principiile UNIDROIT in locul dispozitiilor CISG, in completarea lor, de fapt. Un prim caz a fost cand arbitrul Curtii Internationale de Arbitraj al Camerei Federale de Comert din Viena, in 1955, a aplicat articolul 7.4.9 al Principiilor, privind dobanda la banca, iar al doilea caz a fost cand Curtea de Apel din Grenoble a aplicat articolul 6.1.6. pentru a determina, pe baza dispozitiilor CISG, locul unde se executa obligatia de plata a cumparatorului.

b. Principiile ca mijloc de interpretare si completare a legii de drept comun In Preambulul Principiilor se mentioneaza in mod expres ca “Principiile UNIDROIT pot oferi solutionarea unui caz in care este imposibil sa se stabileasca regula legii aplicabile”. Recurgerea la Principiile UNIDROIT pentru a substitui dreptul comun, dealtfel aplicabil, este justificata in primul rand de imposibilitatea de a stabili regula legii aplicabile, iar in al doilea rand, de imprejurarea ca legea ce guverneaza contractul este saraca sau foarte greu de interpretat si de aplicat, presupunand o mare disproportie intre eforturi si costuri [14]. Sunt autori care resping aceasta posibilitate de a utiliza Principiile, ei propunand aplicarea lex fori,dar sunt alti autori, deschisi aplicarii Principiilor, care sustin ca utilizarea acestora in pronuntarea unei solutii ii confera acesteia un standard international acceptat si un grad ridicat de siguranta legala. 6. Concluzii Principiile UNIDROIT aplicabile contractelor internationale reprezinta o importanta opera in uniformizarea dreptului comerrtului international. Ori de cate ori legea ce guverneaza contractul este neclara sau prezinta lacune, mai ales in cazul tranzactiilor interstatale, instantele si tribunalele arbitrale le pot utiliza. Acestea pot fi aplicate si cand partile nu au ales nici o lege care sa guverneze contractul dintre ele, pentru a interpreta sau completa instrumentele legale uniforme internationale sau pentru a interpreta sau completa legea interna. Principiile pot servi de asemenea drept model pentru legiuitorii nationali si internationali.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful