Edgar Allan Poe MASCA MORŢII ROŞII Moartea Roşie pustiise multă vreme ţinutul.

O molimă mai hâdă şi maifără de leac nu se mai pomenise. Sângele i-a fost Avatarul şi pecetearoşeaţa şi groaza sângelui. Te lua cu dureri ascuţite şi ameţeli neaşteptate,şi apoi, prin toţi porii, cu sudori necurmate de sânge, până la nimicire.Petele purpurii de pe trupul şi mai ales de pe faţa victimelor alcătuiausemnul vestitor al ciumei, care le scotea din rândul oamenilor şi le lipseade ajutorul şi dragostea lor. Începutul, desfăşurarea şi sfârşitul bolii sepetreceau toate într-o jumătate de ceas.Dar prinţul Prospero era fericit, cutezător şi ager; când o bună jumătate a norodului de pe moşiile sale a fost secerat, el chemă dinainte-io mie de prieteni zdraveni şi curajoşi, aleşi printre cavalerii şi doamnele dela curtea sa, şi se însingură cu ei în depărtarea nepătrunsă a uneia dinstăreţiile sale întărite. Era o clădire măreaţă şi larg încăpătoare, oplăsmuire a prinţului însuşi, după gustul său excentric şi impunătortotdeauna. Un zid înalt şi trainic îi da ocol. Erau porţi de fier în acest zid.Curtenii, după ce intrară, aduseră forje şi ciocane grele pentru a înţepenizăvoarele. Hotărâseră să împiedice intrarea sau ieşirea pricinuite dedeznădejdea dinafară sau de nebunia dinăuntru. Stăreţia fu înzestrată dinbelşug cu de toate. Mulţumită acestor măsuri de prevedere, curteniiputeau să înfrunte primejdia de molipsire. Lumea dinafară să se descurcecum o putea. Pană una-alta, ar fi fost o nebunie să gândeşti ceva sau să teplângi. Din grija prinţului, se strânsese acolo tot ce poate desfăta pe om.Erau măscărici şi comedianţi, erau dansatori şi muzicanţi şi tot ce e frumospe lume, era şi vin. Toate acestea şi sentimentul de singuranţă se aflauacolo, înăuntru. Iar afară bântuia Moartea Roşie. Era către sfârşitul lunii a cincea sau a şasea a retragerii sale, în vremece molima bântuia cu mai multă furie afară, când prinţul Prospero îşiadună pe cei o mie de prieteni la un bal mascat de o nemaipomenitămăreţie.Această privelişte era ameţitor de plăcută. Dar mai întâi lăsaţi-mă săvă povestesc despre sălile în care se desfăşura. Erau şapte la număr, — unşirag împărătesc. În multe palate, de altfel, asemenea şiraguri de încăperialcătuiesc o lungă perspectivă în linie dreaptă cînd uşile sunt date înamândouă părţile de perete, astfel încât ochiul îmbrăţişează nestânjenitspaţiul în întregime. În cazul acesta, însă, lucrurile stăteau cu totul altfel,aşa cum ne-am fi putut aştepta; dată fiind înclinaţia ducelui pentru tot ce ebizar, încăperile erau orânduite într-un chip atât de neregulat, încâtprivirea nu putea îmbrăţişa dintr-o dată decât una singură. La fiecedouăzeci-treizeci de paşi era câte o cotitură neaşteptată, şi la fiecarecotitură, câte o privelişte nouă. Pe dreapta şi pe stânga, în mijlocul fiecăruiperete, câte o fereastră gotică, îngustă şi înaltă, dădea într-un coridor închis, care şerpuia de-a lungul şirului de încăperi. Vitraliile se deosebeau între ele, culoarea lor fiind potrivită cu tonul dominant al încăperii din carefăceau parte. Aşa, de pildă, sala ce se afla la capătul de la răsărit era tapisată în albastru, deci de un albastru-viu îi erau şi plăcile de sticlă. În adoua încăpere toate ornamentele şi tapiseriile erau purpurii : aici vitraliileerau şi ele purpurii. A treia cu totul verde, şi la fel şi geamurile. A patramobilată şi luminată potocaliu, a cincea, albă, a şasea, violetă. A şapteasală era strâns învăluită în draperii de catifea neagră, care acopereau întreg tavanul şi pereţii şi cădeau în falduri grele pe un covor de aceeaşiculoare şi din acelaşi ţesut. Aceasta era singura încăpere în care culoareavitraliilor nu se potrivea cu a decorului. Geamurile erau stacojii, deculoarea intensă a sângelui. Şi în nici una din cele şapte săli nu era nicilampă, nici candelabru în belşugul de ornamente de aur risipite ici şi colosau atârnate în tavan. Şi nu se afla nici o lumină, fie de lampă, fie desfeşnic în tot acest şir de încăperi. Dar în coridorul ce le mărginea, drept înfaţa fiecărei ferestre, stătea câte un trepied uriaş, purtătorul unui focar de jăratic ; străbătând prin geamurile colorate, razele lui aruncau o luminăorbitoare în sală. Şi astfel se iscau o mulţime de umbre fantastice şi jucăuşe. Dar în camera dinspre soare-apune şi în camera neagră efectulfocarului de lumină şiroind prin geamurile de culoarea sângelui pe întunecatele draperii era de o grozăvie fără seamăn şi dădea chipurilorcelor ce intrau o înfăţişare atât de ciudată, încât prea puţini dintre oaspeţiaveau îndrăzneala să-i treacă hotarul. Tot în această sală, pe peretele dinspre apus, se găsea şi un giganticorologiu de abanos. Pendula lui se legăna încoace şi încolo cu o bătaie înăbuşită, monotonă şi grea,

totul tace. şi mai erau şi multe amănunte care-ţi puteau face silă. o tulburare de o clipă cuprindea acea veselă adunareşi atâtă vreme cât dangătul ornicului răsuna încă.Şi dansatorii se opriră din legănarea lor. muzicanţii se uitau unii la alţii şi zâmbeau gândindu-se la pro-pria lor slăbiciune şi nebunie şi îşi jurau unul altuia în şoaptă că nu se vormai tulbura astfel atunci când ornicul va bate iar.Cutezător şi înflăcărat în tot ce plănuia. Şi la răstimpuri răsuna glasul orologiului deabanos din sala de catifea. şi poate că din pricina acestui răgazs-au putut strecura şi altfel de gânduri în meditaţia celor care printre toţiaceşti veseli oaspeţi. un dangăt şi mai solemnşi mai poruncitor decât cel ce ajunge la ur echea oaspeţilor care se răsfaţă în dezmăţul mai depărtat din celelalte săli. precum am mai spus. o nemişcare înfricoşată. înveşminte şi zorzoane fistichii. încât lafiece oră muzicanţii din orchestră se vedeau siliţi să se întrerupă o clipădin cânt şi să dea sunetului ascultare . răsfrângând în ele culoarea încăperilor. Dar de îndată ce ecoul amuţea. mai înainte caultimul ecou al bătăii orologiului să se fi scufundat în tăcere. Şi peste tot şi toate se aşternu. să-l vezi şi să-lcunoşti de aproape ca să fii sigur că nu era. şi negrul îndoliatelor draperii te înspăimântă. ca şi cum muzica n-ar fifost decât ecoul pasului lor. până ce. Dar trebuia negreşit să-l auzi. atât de răsunător. Dar în camera cea mai de la apus dintre toate celeşapte. Unii oameni îl puteau socoti nebun. răsunau din nou bătăile ceasului. s-au găsit înaceastă mulţime câţiva inşi care au avut timp să-şi dea seama de prezenţaunei măşti ce nu atrăsese atenţia nimănui până atunci. şi iarăşi viselese trezesc la viaţă şi se frământă încoace şi încolo. era strălucit şi barbar înconcepţiile sale. iarăşi.tremurul şi îngândurarea de mai înainte. în maremăsură. prin care. Şi zvonul despreacest oaspete . Cu prilejul acestei mari petreceri .Sălile acestea erau înţesate de lume şi în ele bătea cu înfrigurareinima vieţii. Atunci.răsfrângându-se în geamurile multicolore. lafel ca mai înainte. nemaipomenit demuzical. Şi poate tot de aceea. Erau multăfrumuseţe şi mult desfrâu. străbătute şi de un fior degroază.afară doar de glasul ceasornicului. îndrumările asupra decorului şi mobilierului celor şapte săli. totul stă.razele pătrund şuvoi. o clipă numai.Erau închipuiri ciudate. limpede şi adânc. un hohot de râs uşor şi abia stăpânit se răspândeşte dupăel pretutindeni. întunericul nopţii se înteţeşte mereu. Curtenii simţeau însăcă nu era nebun deloc. Desigur totul era grotesc. multe ciudăţenii. Şigustul său călăuzitor a hotărât în privinţa măştilor şi a costumelor. Şivisele acestea se frământau încoace şi încolo. şi iar se isca tulburarea. după trecereaaltor şaizeci de minute (care cuprind cele trei mii şase sute de secunde aletimpului în zbor). şi iată. Şi atunci muzica se revarsă în valuri. Gusturile ducelui nu-şi găseau asemănare. într-un târziu. bătând tactul năprasnicei orchestre. dar al cărui timbru era atât de ciudat. Şi atunci. nici o mască nu mai cutează acum să intre.şi de câte ori minutarul îşi sfârşea ocolulcadranului şi trebuia să bată ceasul. hazliu şi fantastic. mai vesele ca oricând. în felulcelor ce s-au văzut mai apoi în Hernani. muzica tăcu. iată că din plămânii de aramă aiornicului se înălţa un sunet puternic. şi pe cei mai vârstnici şi mai aşezaţi că-şi trecmâna pe frunte. veselă şi plină de strălucire erapetrecerea. tot astfel dansatorii se opreau fărăvoie din avântul lor. de pe trepieduri. un râset uşor cuprindea toatăadunarea. Dar ecoul repetat al orologiului amuţeşte — nu durase decat oclipă — şi iată. ca şi cum ar fi fost adânciţi în gânduri sau în visărinedesluşite. îngheţate. Se vedeau figuri fanteziste. Şipretutindeni prin cele şapte camere. şi prin ferestrele de culoarea sângelui o lumină de unroşu-aprins pluteşte în încăpere. ca plăsmuirile unui nebun. vedeai până şi pe ceimai nebunatici că pălesc. Dar acum clopotul penduleitrebuia să sune de douăsprezece ori. Şi visele pe locul lor încremenesc. sumedenie de vise se perindau. Şi orgia creştea ca un vârtej.Dar în ciuda acestor lucruri. se auziorologiul sunând miezul nopţii. iar cel ce se încumetă să pună piciorul pe cernitul covor e întâmpinat de un dangăt al orologiului de abanos. el a fost cel care a dat. Avea un ochi sigur în privinţa culorilor şi a veşmintelor. Totul era învăpăiat şi strălucit. Dispreţuia podoabele la modă. mai cugetau.

aşternute cu o rouă de sânge.nou răspândindu-se din şoaptă în şoaptă pretutindeni. şi prinţul Prospero. Şi unul după altul se prăbuşiră veseliioaspeţi în sălile orgiei lor. se apropiase la doi paşi de străinul ce se retrăgeamereu. masca de care vorbim parcă întrecuse închipuirea lui Irod. Un strigăt ascuţit se auzi.— Cine îndrăzneşte. în clipaurmătoare. punând mâna pe nepoftitul a cărui înaltăstatură se ţinea nemişcată şi ţeapănă la umbra orologiului de abanos. Ele au răsunat puternic şi limpede prin cele şaptesăli. cu un pas măsurat şihotărât. seridică din toată adunarea un murmur de uimire şi dezaprobare şi până laurmă de oroare. Şi în vreme ce. sau camera albastră când arostit aceste cuvinte. de silă şi de groază. ca şi cum ar fi vrut să se repeadă asupra nepoftitului. Masca ce-i acoperea obrazul înfăţişaatât de bine chipul unui cadavru înţepenit. Dar în cruzimea ei. dar masca mersese atât de departe cu îndrăznealaei. Dar înclipa următoare fruntea i se înroşi de o oarbă mânie. se afla prinţul. se întoarse deodată şi-şi înfruntă urmăritorul. Şi în inima celor mai nepăsători suntstrune ce nu pot fi atinse fără a pricinui emoţie. şi. În-tr-adevăr. Dar iată că tocmai atunci prinţulProspero. iată. cu o ceată de palizi curteni langă el. Datorită însă uneispaime nelămurite. ajuns la capătul sălii de catifea.cine îndrăzneşte să-şi bată joc de noi cu o blestemăţie ca asta? Puneţimâna pe el şi demascaţi-l.neîmpiedicat de nimeni. încât îşi luase înfăţişarea Morţii Roşii. Sosisepe drum de noapte. Drept este că dezmăţul acestei nopţi de bal mascatera aproape fără frâu. Era înalt de statură şi costeliv şi învăluit dincreştet până-n tălpi într-un linţoliu.care în clipa aceea le era la îndemână. şipumnalul se rostogoli strălucind pe covorul negru pe care. Ţinea în mână un pumnal ameninţătorşi în vijeliosul său avânt.Când prinţul Prospero dădu cu ochii de această spectrală arătare (carecu o mişcare înceată şi solemnă. când.Chiar şi pentru cei mai decăzuţi şi pentru cei cărora viaţa şi moartea lise par deopotrivă o glumă.În sala de la soare-răsare. Darrămaseră muţi de spaimă. există lucruri cu care nu se poate glumi. mulţimea oaspeţilor se retrăgea din mijlocul încăperilor către pereţi. el îşi văzu de drum fără oprire. fără să se fifăcut o încercare de a-i aţine calea. nu s-a găsit nici unul să pună mâna pe el. din cea verde în aceeaportocalie şi din aceasta în cea albă şi până în cea violetă. nebun de mânie şi de ruşinea laşităţii sale de o clipă.Se poate lesne înţelege că numai o arătare cu totul neobişnuită ar fiputut stârni asemenea senzaţie într-o adunare de fantome de felul celeiape care am descris-o. iar acum. făcură întâio mişcare înainte. şi sta înpicioare. o mulţime mare de oaspeţi se năpustideodată în sala cea neagră. Veşmântul îi fusese vopsit însânge. ca şi cum ar fi vrut să-şi susţină şi maibine rolul. fără de viaţă. ca să ştim pe cine anume o să spânzurăm larăsăritul soarelui.Şi acum toată lumea află că Moartea Roşie era de faţă acolo. totuşi. toţi cei de faţă parcă au simţit cu putere lipsa de duh şi de cuviinţă din portul străinului. ca un singur om. astfel încât. dar cu acelaşi passolemn şi măsurat care-l deosebise din capul locului. din camera albastră în aceea roşie. dându-şi seama că acel linţoliu funebru şi aceamască de cap de mort pe care ei le înşfăcaseră cu o mânie at â t de oarbă nu învăluiau nimic din ce putea fi atins. Atunci. acesta din urmă. oaspeţii aceştianebuni şi veseli ar fi putut. La îndemnul său. din camera roşie în aceea verde. se plimba încoace şi încolo printre dansatori). dacă nu chiar să încuviinţeze. cel puţin să îndure toate acestea. ca un tâlhar. se prăbuşi. se năpusti în goană prin cele şase încăperi fără ca nimeni să-l fi urmat — de groazamorţii care pusese stăpânire pe toţi. iar fruntea ei largă şi trăsăturile obrazului fuseseră stropite cu aceagrozavă culoare purpurie. în sala albastră. pe întărituri ! Prinţul se afla în camera de la răsărit. încât şi cea mai cercetătoareprivire anevoie ar fi descoperit înşelătoria. nesocotind regulile destul de îngăduitoareale prinţului în privinţa mascaradei. pe care cutezanţa nebună a straniei măşti o inspirasetuturor oaspeţilor. se apropia tot mai mult de cel ce vorbise. cu nă-prasnicul curaj al deznădejdii. întrebă el cu glas răguşit pe curtenii din juru-i. a fost văzut înprima clipă scuturat de un puternic fior de groază sau de scârbă. căci prinţul era un bărbat îndrăzneţ şi voinic şi muzica tăcuse la unsemn al său cu mâna. Şi fiecare dintre eimuri în deznădăjduita înfăţişare a . el trecu pe lângă prinţ la o depărtare de un pas.

şi ruina.prăbuşirii sale.Şi bezna.Masca Morţii Roşii (în original The Masque of the Red Death) a văzutlumina tiparului în mai 1842 în revista Graham's Lady's and Gentleman's Magazine din Philadelphia . şi Moartea Roşie îşi întinseră peste tot şi peste toatenemărginita lor stăpânire. Şi viaţa orologiului deabanos se stinse o dată cu viaţa celui din urmă dintre veselii oaspeţi. Şiflăcările trepiedelor şi-au dat şi ele sfârşitul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful