ISTORIA SI FOLOSIREA DROGURILOR CA SUBSTANTE FARMACEUTICE

Radu Raluca grupa 17 seria 3 anul 1

CUPRINS
1. 2. 3. 4. Cocaina Heroina Amfetaminele Cannabis

Majoritatea drogurilor naturale interzise in ziua de azi, au avut la un moment dat importanta, nu numai din punct de vedere farmaceutic, multe fiind folosite ca medicamente, ci si din punct de vedere religios, cultural, unele fiind folosite si in ziua de azi in ritualuri.

1. COCAINA
Cocaina este un alcaloid care se extrage din frunzele de Erythroxylon coca, un arbust care era cultivat in Peru si Bolivia din cele mai vechi timpuri, fiind folosit ca stimulant si, de asemenea in scop medical; bastinasii obisnuiau sa mestece frunzele acestei plante avand efect energizant asemanator cafelei sau tutunului. De asemenea, exista dovezi ale folosirii lor ca anestezic in trepanatii si alte operatii efectuate la vremea respectiva. Intr-un studiu facut intr-un sat din zona montana din Peru s-a descoperit ca frunzele de coca sunt considerate un remediu standard pentru doua boli locale : “el soka” care se manifesta prin simptome de slabiciune, oboseala si stare de rau general; si “el fiero” o boala cronica in care este afectat sistemul respirator, in special plamanii. De asemenea, acest remediu este utilizat si pentru colici, diverse afectiuni ale stomacului si ale tractului gastrointestinal, ca de exemplu crampe, greata sau diaree. Dupa colonizarea spaniola, frunzele de coca au fost interzise, fiind considerate o lucrare a diavolului, insa dupa ce afirmatiile bastinasilor ca aceste frunze le-ar da energie si putere s-au dovedit adevarate, spaniolii au permis cresterea si consumul plantei, aceasta fiind adusa si in Europa. Desi frunzele de coca erau folosite de cateva secole, iar efectele sale de stimulent fizic si inhibitor al senzatiei de foame erau cunoscute de cateva secole, izolarea alcaloidului nu a fost reusita pana in anul 1855 cand un chimist german, numit Friedrich Gaedcke, a reusit-o, publicand o descriere in jurnalul “Archiv der pharmazie”. In urmatoarele decenii alcaloidul a fost studiat intens, iar la sfarsitul secolului 19, un alt chimist german, Richard Willstätter, a sintetizat cocaina, elucidandu-i formula. Dupa descoperirea noului alcaloid, experimentele si descoperirea eventualelor uzuri farmaceutice nu au trebuit asteptate foarte mult. Unul dintre primele si cele mai utilizate medicamente pe baza de cocaina a fost un vin cu extract de coca numit vin Mariani, acesta fiind considerat un medicament minune,

recomandat de majoritatea doctorilor si folosit de persoane cunoscute ca Thomas Edison, Papa Leon sau Jules Verne. In 1882 extractul a fost introdus in farmacopeea SUA, fiind prescris si pentru tratamentul dependentei de morfina, pe langa efectele tonice, energizante, etc. Aceasta perioada a fost una de ascensiune a acestui drog, consacrat de lucrarea lui Sigmund Freud “Uber Coca”. Principala companie care fabrica acest extract de cocaina declara in pamfletele sale: “cocaine will indeed be the most important therapeutic discovery of the age, the benefit of which to humanity will be incalculable.” (cocainea va fi cea mai importanta descoperire terapeutica a acestei ere, beneficiile pe care umanitatea le va avea sunt incalculabile). De asemenea, tot in aceasta perioada, J. Pemberton a utilizat cocaina ca ingredient pentru noua sa bautura carbogazoasa Coca-Cola. Dupa inceputul secolului 20, a inceput sa apara si dependenta de cocaina, fiind deja considerata un viciu si nu medicamentul universal cum era in urma cu doua decenii, aceasta fiind in cele din urma interzisa in America in anul 1914. In ziua de astazi cocaina este foarte putin folosita ca medicament, singura utilizare medicala este cea de anestezic local, in restul cazurilor fiind gasite alternative mai eficace si mai putin periculoase. Au mai fost facute studii pe pacientii in stadiile terminale de cancer, pe post de tratament paliativ insa nu s-a descoperit niciun avantaj fata de folosirea morfinei neasociata cu cocaina.

2.OPIUMUL SI DERIVATII SAI
Opiumul este cunoscut din Antichitate,extras din latexul de mac, fiind cultivat in Mesopotamia inca din jurul anului 3400 I.hr si numit “planta fericirii”. Apoi vechii egipteni au cultivat si folosit semintele si latexul de mac in diverse scopuri pentru aproape 2000 de ani. In “Papyrus ebers”, una dintre cele mai vechi lucrari din domeniul medico-farmaceutic semintele strivite de mac sunt prezentate ca remediu pentru oprirea scancetelor copiilor, iar bureti scufundati in latex erau folositi la operatii. Totusi vechii egipteni au limitat utilizarea acestui medicament, doar magicienii, preotii si razboinicii aveau acces la el. Aparent acest drog este strans legat si de mitologie: in cea egipteana se vorbeste despre cum Isis a folosit planta pentru a ii vindeca o durere de cap lui Ra, iar in mitologia greaca zeitatile somnului, noptii si mortii era deseori reprezentate cu maci alaturi. De la literatura la medicina, opiumul s-a inflitrat in civilizatia greaca. Marii medici greci, mentionau semintele de mac in multe dintre lucrarile lor: Hippocrate, Dioscoride si multii altii recomandau folosirea opiumului pentru tratarea bolilor interne si epidemiilor, fie sub forma de seminte, fie sub forma unui elixir obtinut din fruct si frunze de mac sau a unor tablete obtinute prin strivirea plantei. Imperiul Islamic, cunoscut pentru vastele sale colectii de manuscrise si medici expermentati, a introdus utilizarea opiumului in civilizatiile rasaritene. Medicul persan Al-Razi a utilizat opiumul ca anestezic si a sustinut utilizarea acestuia in tratarea “melancoliei” intr-una din lucrarile sale. Un alt medic persan,

cunoscut sub numele de Avicenna considera opiumul ca fiind cel mai puternic stupefiant, mentionandu-l in colectia sa de 14 volume cunoscute drept Canoanele medicinei, una din lucrarile cele mai de pret ale anilor 1500, aceasta fiind tradusa in latina si multe alte limbi. In ciuda utilizarii sale recreationale si a miscarii de prohibitie, medicina apuseana a continuat sa descopere potentialul pozitiv al opiumului. In 1527 alchimistul Parcelsus a inventat laudanum – o tinctura de opium in alcool etilic, aceasta fiind recomandata, un secol mai tarziu, pentru tratarea diareei, a insomniei si ca analgezic. In ciuda pericolului de a crea dependenta, pastile cu opium au fost folosite in Razboiul American de Independenta si pana in cea de-a doua parte a secolului 19. In aceasta perioada a inceput trecerea de la opium la derivatii sai, primul alcaloid izolat fiind morfina, utilizata deseori ca analgezic, in special dupa aparitia seringii hipodermice in 1853. Nu dupa multa vreme au fost izolati si alti alcaloizi : codeina (1832), thebaina (1835) si papaverina (1848). Primul derivat al morfinei: heroina a fost introdus la sfarsitul secolului 19 de catre firma Bayer, care sustinea ca nu creaza dependenta. La inceputul secolului 20 heroina a devenit disponibila in farmacii fara a avea nevoie de prescriptie medicala ca tratament pentru tuse si raceala alaturi de aspirina. In primul razboi mondial heroina era deseori administrata intravenos soldatilor raniti sau pe moarte. In anii 1920 riscurile heroinei au depasit beneficiile aduse de aceasta, fiind scoasa de pe piata. Datorita cererii provocate de al doilea razboi mondial, cercetatorii si-au intensificat expermentele cu morfina si alti alcaloizi sintetizand o noua substanta: meperidin, acesta fiind folosit pana in zilele noastre, insa este potrivit pentru folosirea de scurta durata deoarece creaza toleranta. De asemenea, in aceeasi perioada a fost sintetizata si metadona care este astazi folosita pentru inlocuirea heroinei in tratamentul dependentei. In concluzie, opiumul este unul dintre cele mai vechi medicamente folosite, si, desi derivatii sai, cu exceptia morfinei, sunt putin folositi in zilele noastre datorita dependentei pe care o provoaca, nu i se poate contesta importanta in istoria medicinei si chiar a omenirii.

3.

AMFETAMINELE

Amfetaminele alcatuiesc o clasa de substante cu actiune stimulanta asupra sistemului nervos central, din aceasta clasa facand parte metaamfetamina, benzedrina, dextroamfetamina, etc. Benzedrina a fost sintetizata pentru prima data in 1887 de catre chimistul roman Lazar Edeleanu, insa nu a fost gasita nicio actiune farmacologica pana in 1932 cand un inhalator cu benzedrina a devenit disponibil fara prescriptie in farmacii, fiind recomandat ca tratament pentru congestie nazala si astm. Cinci ani mai tarziu, in 1937 substanta a fost introdusa in comprimate care tratau narcolepsia si boala Parkinson, fiind de asemenea recomandata pentru depresii si cresterea nivelului de energie si capacitatii de munca. Amfetaminele s-au raspandit insa datorita entuziasmului cu care medicii prescriau aceste substante in diferite scopuri, ca de exemplu: pierderea in greutate, a sta treaz pentru perioade indelungate sau pur si simplu pentru o stare de bine temporara. Pana in anul 1946 amfetaminele erau utilizate pentru 39 de afectiuni: epilepsie, alcoolism, probleme comportamentale ale copiilor, migrene, spasme, hipotensiune, etc. Amfetaminele au fost mult folosite de catre armata americana in razboiul din Vietnam, pentru sporirea energiei si eliminarea efectelor lipsei de somn a soldatilor, dependenta de amfetamine devenind o problema pentru multi soldati intorsi in SUA dupa razboi, amfetaminele fiind la scurt timp ilegalizate. Au fost facute diverse studii care testeaza utilizarile farmaceutice ale amfetaminelor, de exemplu: - pierderea in greutate – este un fapt incontestabil ca amfetaminele au acest efect, insa sunt eficace doar pe o perioada relativ scurta fara o marire a dozei administrate. - narcolepsia – anumiti derivati inca sunt folositi pentru tratamentul narcolepsiei, insa doar pentru persoanele care lucreaza in domenii periculoase, iar toxicitatea, producerea dependentei, precum si alte efecte trebuie luate in considerare - hiperactivitate si deficit de atentie – folosirea amfetaminelor pentru aceste afectiuni este controversata, poate pentru ca principalii pacienti sunt copii si adolescenti, in functie de caz amfetaminele pot ajuta la tratarea simptomelor sau le pot inrautati.

4.

CANNABIS

Ca si cocaina, si multe alte droguri psihoactive naturale, cannabisul a fost folosit din Antichitate, atat in scopuri recreationale precum si ca medicament. Primele utilizari au fost evidentiate in China, semintele fiind folosite in alimentatie, au urmat apoi descoperiri ale proprietatilor sale medicale, fiind folosit ca anestezic. Folosirea sa in medicina traditionala chineza a fost variata, fiind utilizat ca tonic, laxativ, cu actiune antihelmintica, analgezica, in tratamentul malariei etc. In jurul anului 1500 I.hr cannabisul era deja cultivat si utilizat in Egiptul Antic, fiind mentionat si in faimosul “Papyrus Ebers”, exista de asemenea dovezi si mentiuni ale utilizarii cannabisului si in alte scrieri egiptene de la acea vreme, fiind utilizat in supozitoare pentru reducerea durerii provocate de hemoroizi si in afectiuni oculare. Aceasta planta este mentionata si in alte civilizatii ale lumii antice, ca de exemplu in Grecia, pentru tratarea ranilor si a viermilor intestinali, sau in India, unde actiunile sale psihoactive fusesera recunoscute, avand atat rol recreational cat si unul medical in tratarea insomniei, a durerilor de cap si analgezic, fiind deseori folosit de femei in timpul nasterii. Datorita legaturii stranse intre medicina, religie, misticism si a efectelor psihoactive ale acestui drog, cannabisul era deseori folosit in diverse ritualuri, fiind strans legat de culturile acelei vremii. Dovezi ale folosirii cannabisului au fost descoperite si pe teritoriul Romaniei, unde aparent era ars de preotii tracilor si dacilor pentru a introduce o stare de transa. De asemenea, canepa era folosita pentru obtinerea fibrelor si a hainelor, fiind atestata in Europa incepand cu secolul 13, aceasta utilizare a persistat pana la interzicerea canepei in secolul 20. Totusi, nici europenii nu ignorau efectele psihoactive ale drogului, o descriere a acestora fiind realizata de francezul Francois Rableis. In lumea islamica diverse extracte sau chiar parti din planta in sine au fost utilizate de-a lungul timpului cu diverse actiuni: antipiretic, antiinflamator, analgezic, antiepileptic sau diuretic. La inceputul secolului 19, cannabisul a fost folosit si studiat intens, sub forma de tinctura era utilizat ca anticonvulsiv, sedativ, analgezic, in nevralgii, tetanos sau reumatism. Intre 1839 si 1900 au aparut peste 100 de articole referitoare la utilizarea medicala a cannabisului, fiind principalul analgezic pana la introducerea aspirinei si a morfinei injectabile. La inceputul secolului 20 medicamentele pe baza de cannabis au fost ilegalizate, insa diversi cercetatori au continuat sa caute eventuale utilizari farmaceutice. In ziua de azi, in afara de folosirea sa ca stupefiant, se utilizeaza si in tratamentul bolnavilor de cancer, care dupa chimioterapie isi pierd pofta de mancare, pentru a incetini pierderea in greutate si a spori apetitul. Se fac cercetari cu privire la efectele cannabisului ca analgezic ( cu rezultate neconcludente ), in tratamentul crizelor de epilepsie, in special la pacientii care nu raspund la tratamentul obisnuit; tratamentul astmului (fiind disponibil in unele tari un aerosol care contine THC) sau al glaucomului ( presiunea intraoculara este

scazuta, insa doza necesara induce si efectele psihoactive, care constituie un inconvenient major pentru majoritatea pacientilor). In concluzie, desi cannabisul prezinta un potential mare pentru descoperirea unei actiuni farmaceutice, datorita multitudinii de substante potential active pe care le contine, pana in ziua de azi nu exista multe efecte benefice atestate.

BIBLIOGRAFIE
1. James B. Bakalar, Lester Grinspoon – Psychedelic drugs reconsidered, 1979 2. Roger A. Roffman – Marijuana as medicine, 1982 3. R. Twycross – Value of cocaine in opiatae containing medicines, British Medical Journal 1977 4. www.erowid.com 5. www.parl.gc.ca 6. www.odee.com 7. www.cannabismd.net 8. www.opiummuseum.com

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful