DPI–1

I. Consideraţii introductive I.1.
Obiectul dreptului de proprietate intelectuală

Prin proprietate intelectuală se înţelege totalitatea drepturilor referitoare la drepturile artistice, ştiinţifice şi drepturile conexe, drepturi privind invenţiile, mărcile şi indicaţiile geografice, dreptul privind desenele şi modelele industriale, drepturile privind combaterea concurenţei neloiale, precum şi orice alt drept referitor la creaţii intelectuale. Dreptul de proprietate intelectuală reprezintă ansamblul normelor prin care se protejează creaţia intelectuală. Natura raportului juridic din domeniul dreptului de proprietate intelectuale a suscitat controverse în literatura de specialitate: – raportul juridic este de natură patrimonială şi are ca obiect creaţia intelectuală; – dreptul de proprietate intelectuală este un drept sui generis, cu o natură proprie; Raportul juridic are două laturi: una patrimonială şi una nepatrimonială. S-au susţinut mai multe puncte de vedere privind importanţa laturii patrimoniale sau a celei nepatrimoniale în acest domeniu. Dreptul de creaţie intelectuală priveşte două domenii distincte: – dreptul de autor; – dreptul de proprietate industrială.

I.2.
Dreptul de internaţionale.

Izvoarele dreptului de proprietate intelectuală
proprietate intelectuală are izvoare interne şi

I.2.1.
– – – – –

Izvoare interne Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie; Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe; Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale; Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Izvoare internaţionale Protecţia creaţiei intelectuale este asigurată în formă unitară pe plan internaţional prin: – Convenţia de la Paris asupra creaţiei industriale (1883) A luat fiinţă prin acordul a 11 state fondatoare şi s-a constituit ca o convenţie deplină. România a aderat la Convenţie printr-un Decret–lege din 1920, ratificat în 1924. Este condusă de Adunarea generală, în care fiecare ţară este reprezentată de un delegat asistat de un consilier. Fiecare ţară membră este obligată să organizeze un serviciu special de proprietate industrială şi să editeze o publicaţie periodică de specialitate. Diferendele dintre ţări cu privire la problemele de proprietate intelectuală sînt rezolvate de Curtea Internaţională de Justiţie

I.2.2.

DPI–2 numai în măsura în care nu au putut fi soluţionate pe calea negocierilor. A suferit modificări succesive, fiecare stat putînd adera la o anumită formă. Convenţia de la Berna pentru proteţia operelor literare şi artistice (1886) A intrat în vigoare în 1887. A fost înfiinţată de 9 state fondatoare şi a suferit mai multe revizuiri. România a aderat printr-o lege din 1926.

I.3.

Principiile dreptului de proprietate intelectuală

Dreptul de proprietate intelectuală este guvernat de patru principii fundamentale: 1. principiul tratamentului naţional 2. principiul dreptului de prioritate 3. principiul independenţei brevetelor 4. principiul independenţei mărcilor Pe baza respectării acestor principii, ţările membre ale celor două convenţii au libertatea să reglementeze, prin legislaţia naţională, protecţia proprietăţii intelectuale. Principiul tratamentului naţional Este prevăzut în art. 2 al Convenţiei de la Paris. Potrivit acestui principiu, resortisanţii din ţările membre beneficiază în celelalte ţări de aceleaşi drepturi ca şi naţionalii, putîndu-se bucura de avantajele pe care legislaţiile interne le acordă în prezent sau le vor acorda propriilor cetăţeni. |n mod practic, resortisanţii vor beneficia de aceeaşi protecţie ca şi naţionalii, vor putea folosi aceleaşi mijloace de apărare împotriva atingerii dreptului lor. Tratamentul naţional stabileşte egalitatea resortisanţilor numai în domeniul dreptului internaţional privat. |n conformitate cu prevederile Convenţiei de la Paris, sînt consideraţi ca fiind resortisanţi şi cetăţenii ţărilor care fac parte din Convenţie, dar care au domiciliul sau o întreprindere industrială sau comercială reală şi serioasă pe teritoriul uneia dintre ţările membre. Apartenenţa unui resortisant la o ţară a uniunii se va stabili după legea statului al cărui cetăţean se declară a fi persoana respectivă. Principiul dreptului de prioritate Prin drept de prioritate se înţelege situaţia privilegiată a unei persoane care a efectuat într-o ţară a Uniunii un prim depozit reglementar pentru a depune cereri cu acelaşi obiect pentru obţinerea protecţiei în mai multe ţări membre. Dreptul de prioritate este prevăzut în Convenţia de la Paris în forma revizuită în 1934, la Londra. Conform acestor prevederi, resortisantul care a depus în una din ţările Uniunii o cerere avînd ca obiect un drept de proprietate intelectuală, va beneficia de un drept de prioritate pentru a efectua depozitul în celelalte ţări membre. Pentru a exista acest drept de prioritate, primul depozit trebuie să aibă valoarea unui depozit naţional, care îndeplineşte condiţiile prevăzute în legislaţia naţională a fiecărei ţări membre sau a convenţiilor internaţionale încheiate între ţările membre ale Uniunii. Depozitul naţional reglementar este orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea în ţara

I.3.1.

I.3.2.

DPI–3 respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii. |n funcţie de aceste dispoziţii, rezultă că primul depozit trebuie să se efectueze într-o ţară membră a Uniunii, iar depozitul să fie reglementar. Principiul independenţei brevetelor Presupune că cererile de brevete pentru aceeaşi inveţie în diferite ţări ale Uniunii să fie independete unele de altele. Acest principiu este consacrat în Convenţia de la Berna. Potrivit acestui principiu, brevetele cerute de ţări din cadrul Uniunii, de cetăţeni din cadrul Uniunii, să fie independente de brevetele obţinute în celelalte ţări. Brevetele obţinute cu beneficiul priorităţii vor avea în diferite ţări al Uniunii o durată egală cu aceea pe care ar avea-o dacă ar fi cerute fără beneficiul priorităţii. Principiul independenţei mărcilor După înregistrarea într-o ţară membră a Uniunii, marca nu mai depinde de marca de origine sau de marca înregistrată în celelalte ţări ale Uniunii. Acest principiu este consacrat de Convenţia de la Paris în forma revizuită în 1958 la Lisabona. Conform acestor prevederi, condiţiile de depunere şi de înregistrare a mărcilor vor fi stabilite în fiecare ţară a Uniunii prin legea internă. O marcă depusă de un resortisant al unei ţări a Uniunii va putea fi refuzată sau invalidată pe motiv că nu a fost depusă, înregistrată sau reînnoită în ţara de origine. Marca înregistrată în una din ţările Uniunii este independentă de marca înregistrată în celelalte ţări.

I.3.3.

I.3.4.

II. Dreptul de autor şi drepturile conexe
Evoluţiile culturale şi existenţa interesului pentru cultură au subliniat necesitatea găsirii unor modalităţi de protejare a dreptului de autor. |n doctrină s-a subliniat existenţa a două probleme majore: 1. tendinţa activităţii culturale de a deveni o industrie culturală, fapt generat şi de necesitatea unor investiţii pentru crearea şi difuzarea operelor; 2. acordul autorului individual este mai puţin evident în măsura în care unele opere sînt rezultatul mai multor creatori care îşi desfăşoară activitatea în cadrul anumitor întreprinderi. Pentru aceste motive se caută soluţii pentru protejarea adevăraţilor creatori, care sînt autorii propriu-zişi. Implicîndu-se în soluţionarea acestor probleme, Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală a elaborat un protocol la Convenţia de la Berna pentru asigurarea unui sistem de drepturi de autor în concordanţă cu cerinţele actuale. Pe plan internaţional există două mari sisteme juridice în materia drepturilor de autor: – sistemul european – sistemul de copyright – specific sistemului american. Principala deosebire dintre cele două sisteme rezultă din preocuparea prioritară: – în dreptul european – protecţia intereselor autorului; – în dreptul american – protecţia intereselor industriale şi respectarea unor formalităţi. După o relativă izolare, SUA a aderat în 1989 la Convenţia de la Berna, ceea ce a determinat consacrarea a două principii menite să asigure coexistenţa acestor două sisteme: – Convenţia se limitează la operele spirituale, fără a se extinde asupra producţiilor;

DPI–4 legislaţia americană trebuie să evolueze şi spre o recunoaştere minimală a dreptului moral, urmînd a se distinge între dreptul de autor şi drepturile conexe. Existenţa unor forme noi de exprimare a creaţiilor intelectuale impune lărgirea sferei operelor care au vocaţia de a fi protejate juridic. |n acelaşi timp, se impune şi extinderea sferei subiectelor dreptului de autor. Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului de autor constă în recunoaşterea calităţii de autor numai persoanei fizice, deoarece numai acestea au aptitudinea de a realiza o creaţie intelectuală. Cu titlu de excepţie, calitatea de autor se recunoaşte şi persoanei juridice, în principal ca o consecinţă a dezvoltării artei cinematografice. Această excepţie operează şi în cazul editurilor, cu referire la operele de sinteză sau de mare amploare, care depăşesc posibilităţile unui singur autor. Probleme deosebite decurg şi din realizarea unor opere în cadrul obligaţiilor de serviciu, reglementările în acest domeniu fiind variate. Dreptul de autor trebuie să facă faţă şi problemelor legate de utilizarea liberă a operelor şi limitele dreptului exclusiv al autorului. |n baza unui principiu general admis, utilizarea unei opere poate urmări şi realizarea unei opere noi. –

II.1.

Scurt istoric al dreptului de autor

Recunoaşterea şi protejarea dreptului de autor reprezintă o realizare ??? a dreptului. |n antichitate, dreptul de autor era ignorat de legislaţia timpului, interes manifestîndu-se numai cu privire la drepturile privind manuscrisul operei. Această situaţie confuză se menţine şi în Evul Mediu, epocă în care cărţile erau deosebit de scumpe. |n această perioadă începe să se pună problema dreptului exclusiv de transcriere a manuscriselor şi ia amploare activitatea copiştilor. Un moment important îl constituie inventarea tiparului (1540), fapt ce a permis multiplicarea facilă a operelor şi lărgirea accesului la cereaţiile intelectuale. |n acest timp au apărut plagiatorii, care reuşesc să obţină venituri importante din contrafacerea operelor. |n sec. XVI în Franţa apar primele reglementări care limitează drepturilor librarilor şi tipografilor de a publica sau vinde opere fără autorizaţie. Primele preocupări privind protejarea proprietăţii intelectuale apar în sec. XVIII, cînd este consacrată ideea că opera ca atare rămîne un bun al autorului, chiar şi după vînzarea unor exemplare. |n perioada ce a urmat, s-a cristalizat ideea perpetuităţii privilegiului obţinut de autor, care se poate transmite, în anumite condiţii, succesorilor. Drept urmare, Decretul din 1793 a reprezentat prima reglementare a dreptului autorilor, reglementare aplicabilă tuturor categoriilor de opere. Prin acest act normativ se recunoaşte dreptul viager al autorului şi dreptul de uzufruct pe timp de 70 de ani al moştenitorilor şi cesionarilor. Prima lege care a reglementat dreptul autorilor de opere literare şi artistice în România a fost Legea presei – 13 aprilie 1862 – în timpul domniei lui Cuza. Această lege recunoaşte dreptul autorilor de a se bucura ca de o proprietate, pe tot timpul vieţii, de operele pe care le-au realizat. Acest drept este recunoscut şi cetăţenilor străini. Prin lege, era sancţionată contrafacerea în cazul operelor artistice. La 28 iunie 1923 intră în vigoare o lege specială – Legea proprietăţii literare şi artistice. Pe lîngă reglementarea-cadru, această lege cuprindea şi dispoziţia potrivit căreia autorul putea interzice prin testament publicarea postumă a operelor pe care nu le-a făcut publice

Izvoarele dreptului de autor Izvoare interne |nainte de intrarea în vigoare a Legii nr. compozitori. Această lege a fost considerată una din cele mai moderne şi complexe reglementări în materie din acea vreme. Creatorii unei opere intelectuale. de Decretul–lege nr.2.DPI–5 în timpul vieţii. care puteau să intervină împotriva denaturării operei.2.2. dreptul de autor era reglementat prin Decretul nr.2. determinînd evoluţia doctrinei şi legislaţiei. Un moment important l-a constituit Congresul de la Bucureşti (1906). De asemenea. 31/1956 privind dreptul de autor. Directivele Comisiei CE în domeniul dreptului de autor cu privire la: – protecţia juridică a topografiilor de produse semiconductoare – protecţia juridică a programelor pentru ordinatoare – dreptul de locaţie şi de împrumut. beneficiau în tot timpul vieţii de dreptul exclusiv de publicare. 80/1990 privind organizarea activităţii cinematografiei. |n acest context a fost pregătită aderarea ţării la Convenţia de la Berna. se recunoaşte dreptul moral al autorilor. artişti plastici. şi de această dispoziţie beneficiau şi cetăţenii străini. creatori de film şi de teatru. precum şi unele drepturi conexe dreptului de autor – coordonarea unor reguli ale dreptului de autor şi drepturilor conexe aplicabile radiodifuziunii prin sateliţi şi retrasmisiunii prin cablu – armonizarea protecţiei dreptului de autor sub aspectul duratei II. autorizare de traducere şi adaptări. conturîndu-se opinii diverse: dreptul de autor au fi un drept sui generis drept asupra unui bun imaterial drept al personalităţii . 8/1996.1.3. Legea nr. care a contribuit la creşterea interesului pentru problemele privind protecţia creaţiei intelectuale. II. 136/1960 privind Radioteleviziunea Rom#nă. Convenţia de la Berna România a aderat la toate actele în domeniul dreptului de autor. reprezentare. indiferent de respectarea anumitor formalităţi. precum şi Decretul–lege nr. 8/1996 se înscrie în sistemul european şi se caracterizează printr-o reglementare amplă – 154 articole. 2. Protecţia drepturilor de autor era prevăzută. de Legea presei din 1 aprilie 1974. de Decretul nr. Expunerea prezentată de Xenopol a constituit o valoroasă sinteză a problemelor fundamentale ale dreptului de autor. grupate în 4 titluri: – Titlul I – consacrat drepturilor de autor – Titlul II – reglementări privind drepturile conexe – Titlul III – gestiunea şi protecţia drepturilor de autor şi a drepturilor conexe – Titlul IV – dispoziţii tranzitorii şi finale Izvoare internaţionale 1. II. II. indiferent de forma de manifestare concretă. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea organizaţiei de scriitori. – – – Natura juridică a dreptului de autor Problema a suscitat controverse.

apare evidentă vocaţia persoanei fizice de a avea calitatea de autor.1.DPI–6 drept de clientelă drept cu dublă natură.4. se consideră că este subiect al dreptului de autor persoana fizică sau persoana juridică ce a creat opera. sub condiţia de a nu aduce atingere intereselor celorlalţi coautori. Uneori numele autorului unei opere poate să nu fie cunoscut – în cazul operei anonime – sau numele adevărat al autorului să fie înlocuit cu un pseudonim – ceea ce nu aduce atingere operei în sine. Operele nu sînt întotdeauna rezultatul creaţiei unui singur autor (ca în majoritatea cazurilor). Cu privire la pluralitatea de autori. legislaţia rom#nă consacră forme distincte: – opera comună – opera colectivă II. Subiecţii dreptului de autor (art. – – II. persoana juridică poate beneficia în mod excepţional de protecţia acordată autorului. Pluralitatea de autori Pluralitatea de autori – participarea mai multor autori la realizarea unei opere unice comune – se poate prezenta sub trei forme: – opere de colaborare – opere colective – opere compozite aceste trei categorii. |n aceste cazuri dreptul de autor va exista în raport de fiecare operă. 8/1996) Crearea unei opere fiind o activitate intelectuală. 3–6 din Legea nr. creatorul avînd dreptul să decidă dacă opera apare în numele său real sau pseudonim sau fără indicarea unui nume. contribuţia fiecăruia fiind distinctă şi putînd fi valorificată în mod independent. Se prezumă a fi autor – pînă la proba contrară – persoana sub al cărei nume a fost adusă la cunoştinţă opera pentru prima dată publicului. legea prevede că exploatarea operei comune de către aceştia se poate realiza numai de comun acord. . dreptul de autor al persoanei juridice apare ca un drept restrictiv în raport cu calitatea de autor propriu-zisă. Operele comune pot fi divizibile sau indivizibile. putînd fi rezultatul activităţii mai multor persoane (ca în cazul unor opere ştiinţifice în care mai mulţi creatori realizează o singură operă). acesta va avea două drepturi distincte: asupra operei originare şi asupra operei derivate. Din analiza acestor opinii rezultă că dreptul de autor are o natură complexă. Paternitatea operei constituie un drept al autorului. şi nu o obligaţie. Dreptul de autor ia naştere în momentul în care opera a fost creată şi s-a concretizat într-o formă perceptibilă prin simţuri. |n doctrină se face distincţia între operele primare şi operele derivate (opere realizate pornind de la o creaţie existentă). după cum contribuţia fiecărui autor poate fi individualizată. A. Cu toate acestea.4. |n lipsa unei convenţii exprese. Opera comună Este rezultatul creaţiei mai multor autori. Principiul adevăratului autor are consecinţe importante cu privire la transmiterea dreptului. Astfel. fiind recunoscute în legislaţia franceză. Dacă autorul operei originale colaborează la realizarea operei derivate.

Se impune a se face distincţia între operele divizibile şi operele indivizibile. se disting: 1. 2.4.DPI–7 B. dar fiecare coautor îşi poate valorifica dreptul şi separat. fără a fi posibil să se atribuie un drept distinct unuia dintre autori cu privire la ansamblul operei create. A. |n cadrul operelor indivizibile. Opera colectivă Este definită ca fiind opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot. enciclopediile. culegerile ştiinţifice. antologiile şi alte asemenea opere. Raporturile între coautori Legătura de bază în cazul operelor ce rezultă din colaborare este aceea că dreptul de autor aparţine în comun coautorilor. denumite opere colective – contribuţia fiecărui colaborator nu este individualizată. autor va fi considerată persoana juridică ce s-a ocupat de întocmirea operei. Astfel. 3. răspunderea şi numele căreia a fost creată. fără a leza interesele celorlalţi. ce reunesc elemente de natură diferită. |n acest caz. cînd contribuţia fiecăruia este susceptibilă de valorificare separată. exerciţiul drepturilor patrimoniale se împarte în mod egal. adaptarea efortului individual la efortul celorlalţi autori. astfel încît opera să dobîndească un caracter unitar. Legat de subiectul dreptului de autor.2. ceea ce permite distingerea acestor opere de opera subsecventă (ilustrarea unui text. situaţie în care există o succesiune în timp între activităţile de creaţie ale autorilor operei preexistente şi activitatea creatorului operei subsecvente. exercitarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale se face de comun acord. Operele colective sînt opere complexe. Operele comune şi operele colective se caracterizează printr-o comunitate de inspiraţie în vederea realizării aceluiaşi scop.). drepturile personale şi materiale ce alcătuiesc dreptul de autor se pot exercita numai de comun acord. dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa. dar nici anonimă. dacă nu s-a convenit altfel de coautori. Organizaţia care dispune realizarea operei încheie cîte un contract cu fiecare autor în parte. ce le caracterizează este pluralitatea de obiecte. Din perspectiva acestor subiecţi de excepţie. fiecărui obiect corespunzîndu-i un subiect distinct. filmele cinematografice – în cazul cărora dreptul de autor este recunoscut în favoarea întreprinderii producătoare. adaptarea unui roman pentru teatru sau film etc. programele radiodifuzate şi televizate – caz în care dreptul de autor revine întreprinderii care realizează înregistrarea. fiecare coautor îşi poate exercita dreptul personal nepatrimonial asupra părţii sale. De regulă. II. de aceea a făcut să fie mai uşor acceptată ideea persoanei juridice ca titular al dreptului de autor. în doctrină a fost analizată problema vocaţiei persoanei juridice de a deveni în anumite condiţii subiect al dreptului de autor. . |n situaţia operelor divizibile. Autorii operelor comune sau colective îşi desfăşoară activitatea în acelaşi timp. ceea ce presupune coroborarea eforturilor. Raporturile între autorii operei colective Privesc raporturile dintre autorii fiecăreia dintre operele care compun opera colectivă.

Opera postumă A suscitat controverse sub aspectul publicării după moartea autorului a unei opere pe care acesta nu a dat-o publicităţii în timpul vieţii. Obiectul dreptului de autor |n accepţiune lărgită. Opiniile exprimate pot fi grupate în două categorii: 1. nu sub aspectul titularului dreptului de autor. cît şi intereselor culturale. indiferent de forma concretă de exprimare. opera să fie rezultatul activităţii creatoare a autorului – condiţie denumită şi originalitate |n ceea ce priveşte originalitatea. după moartea autorului trebuie să se asigure o protecţie corespunzătoare atît respectului datorat creatorului. . obiectul dreptului de autor îl poate constitui opera literară. Regimul operelor realizate în cadrul obligaţiilor de serviciu Această problemă se pune în cazul operei realizate în timpul programului de serviciu. Regula o constituie faptul că autorul salariat îşi păstrează calitatea de subiect al dreptului de autor. 2. II. artistică. autorul operei derivate trebuie să respecte dreptul la calitatea de autor al creatorului operei originare.4. iar drepturile nepatrimoniale ale persoanei asupra scrisorilor – dacă întrunesc condiţiile protejării din cadrul dreptului de autor – aparţin expeditorului. II. Raportul dintre autorii operei originare şi autorii operei derivate Există două reguli de bază: 1. O problemă deosebită a ridicat şi publicarea corespondenţei inedite. |n doctrină s-au formulat trei cerinţe esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească o operă pentru a fi protejată: 1. de valoarea sau destinaţia acesteia. 2. destinatarul este proprietarul suportului material. s-a considerat că opera trebuie să se limiteze la o executare mecanică prin procedee tehnice obişnuite. prin indicarea sursei operei derivate. prin încheierea unui contract. Se are în vedere valoarea obiectivă pentru cultură pe care opera o dobîndeşte după moartea autorului.4. obligaţia autorului operei derivate de a solicita folosirea operei preexistente de la autorul ei. care rămîne creatorul ei. dreptul de divulgare. ci al prerogativelor pe care organizaţia al cărei angajat este autorul le dobîndeşte prin efectul contractului de muncă. ca drept nepatrimonial. Pornind de la dispoziţiile dreptului civil. ştiinţifică. B. se consideră că orice act de divulgare implică prezumţia că autorul a dorit să respecte onoarea şi viaţa privată a terţilor.DPI–8 |n cazul operelor cinematografice. dar se prezumă că a transmis organizaţiei la care lucrează dreptul de a folosi opera în scopuri legate de activitatea acesteia.3. prin încheierea acestor contracte producătorul dobîndeşte dreptul de a reproduce oppera şi de a o pune în circulaţie. care să excludă contribuţia proprie prin care se conferă individualitatea operei.5. este netransmisibil. S-a apreciat că autorizarea publicării unei opere postume poate veni numai de la unitatea de creatori competentă să aprecieze dacă divulgarea unei asemenea opere reprezintă o justă utilizare.4. II.

|n cazul operelor literare. Opera să fie exprimată într-o formă perceptibilă simţurilor A doua condiţie presupune existenţa unei forme concrete de exprimare care să facă opera accesibilă simţurilor. potrivit drepturilor de autor. – simbolurile oficiale ale statului. proiecte. opere ştiinţifice: manuale. Sînt considerate opere derivate: traducerile. formînd o singură condiţie. ceea ce leagă momentul naşterii dreptului de autor de momentul dobîndirii unei asemenea forme. culegerile de opere literare. programe de calculator. |n ce priveşte strict opera ştiinţifică. cu condiţia ca. s-a susţinut necesitatea de a se distinge între operele ce formează obiectul dreptului de autor şi rezultatele ştiinţifice concretizate într-o operă de acest fel. adaptarea. 2) Opera literară şi opera ştiinţifică Prin denumirea de operă literară sînt desemnate creaţiile în care concepţiile. adaptări. – actele oficiale de natură politică. principale categorii de opere protejate (conferinţe. traduceri. limita protecţiei rezultînd din cerinţa ca creaţia literară să reprezinte o creaţie spirituală personală. selecţionarea sau prelucrarea să implice activitate intelectuală. teoriile. 6 mari categorii: – ideile. compoziţie şi expresie. |n raport de acestea. opere cinematografice sau audiovizuale. legislativă. aranjamente muzicale. coregrafice sau pantomime. culegerile de opere. iar în cazul operelor de artă plastică ideea este înlocuită de imagine. au suscitat controverse. considerîndu-se că se poate ajunge la situaţii absurde. . – simple fapte sau date. orice opere scrise sau orale. Prin art. – ştirile şi informaţiile de presă. predici. Opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului A treia condiţie implică vocaţia operei de a putea fi adusă la cunoştinţă publică. fiind protejate şi operele inspirate de creaţii originale. Aspectele legate de protejarea operei. originalitatea operei este apreciată în raport de idee. 8/1996 se enumeră. ştiinţifice). opere de artă plastică.5. aceste ultime două condiţii se identifică. conceptele. Potrivit unora dintre autori. artistice. compoziţii muzicale. – mijloacele de plată. indiferent de valoare. 2. creaţii din domeniul arhitecturii. comunicări. 7 şi 8 din Legea nr. opere dramatice. opere fotografice. Categorii de opere protejate 1) Opera originară şi opera derivată Operele realizate prin utilizarea unor opere preexistente sînt opere derivate.1. cu titlu de exemplu. II. operele preexistente sînt opere originare. administrativă şi judiciară. în directă legătură cu condiţia de a fi perceptibilă prin simţuri. adaptările şi prelucrările de opere literare sau ştiinţifice. gîndurile sau sentimentele îşi găsesc expresia în cuvinte scrise sau rostite. descoperirile şi invenţiile conţinute într-o operă. Această accepţiune largă include şi opera ştiinţifică.DPI–9 Originalitatea nu presupune în mod absolut rezultatul exclusiv al muncii autorului. 3. |n mod expres sînt prevăzute ca fiind exceptate de la protecţia legală.

producţiile de televiziune. ceea ce determină orientarea opţiunii consumatorului. iar prin natura eforetului creator aparţin de dreptul de autor. avînd în vedere că este rezultatul muncii mai multor categorii profesionale diferite. Acest sistem este prevăzut şi prin Legea nr. 1 Piraterie !!! . 4) Operele muzicale Includ realizările ce aparţin de arta sunetului. opere. |n cazul desenelor şi modelelor industriale funcţionează sistemul cumulului de protecţie – în cadrul căruia autorul poate invoca simultan atît regimul specific de protecţie. opera cinematografică a suscitat numeroase discuţii. compoziţii pentru un anumit instrument. |n categoria artei aplicate sînt incluse desenele sau modelele industriale sau ornamentele. jocuri video etc. |n această categorie: operele cinematografice. 6) Opera cinematografică Ca obiect al dreptului de autor. 7) Opera audiovizuală1 Poate fi percepută sub o singură formă (spre deosebire de interpretările dramatice). drept opere derivate. 8) Programele pentru ordinatoare Protejarea lor pe calea dreptului de autor este o problemă controversată. genuri muzicale diferite cu sau fără texte. |n cadrul acestei categorii sînt incluse: simfonii. Această împrejurare a determinat exprimarea unor opinii contradictorii cu privire la autonomia contribuţiilor individuale şi cu privire la posibilitatea valorificării separate a fiecăreia dintre creaţii. Problema cea mai importantă este aceea a determinării autorului operei cinematografice. Dubla natură rezultă din faptul că prin destinaţie şi modul de reproducere aparţin de dreptul proprietăţii industriale. Interpretarea sau execuţia poate da strălucire operei preexistente. Aceste creaţii se situează la graniţa dintre artă şi industrie.sau tri-dimensionale. Există trei forme de protecţie juridică aplicabile în domeniu: – protecţia prin brevet – protecţia în cadrul dreptului de autor – protecţia prin mijloace specifice Opinia majoritară pledează pentru forme de protecţie specifice.DPI–10 3) Opera de artă plastică şi de artă aplicată La baza protecţiei acestei categorii de opere stă caracterul lor individual ca expresie a creaţiei artistice. fiind acceptată şi protecţia în cadrul dreptului de autor. de regulă. o categorie importantă o formează produsele industriale. Estetica urmează caracterul funcţional al produselor industriale şi individualizează forma acestora. discuri. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale. operele înregistrate pe benzi video. cît şi pe cel întemeiat pe dreptul de autor. Alături de operele de artă propriu-zise. care sînt protejate prin dreptul de autor. 5) Prestaţiile artiştilor interpreţi şi executanţi Protejarea acestor prestaţii este rezultatul faptului că aceştia nu pot fi consideraţi coautori în raport de opera interpretată. ceea ce impune asigurarea unei protecţii. reacţiile lor fiind considerate. Operele de artă plastică pot fi bi.

1. Conţinutul dreptului de autor Drepturi personale nepatrimoniale 1) Dreptul de divulgare Este acel atribut al autorului în baza căruia poate să păstreze manuscrisul sau creaţia numai pentru el. astfel încît după moartea autorului acest drept se raportează numai la opera postumă. |n cazul operelor derivate este obligatorie şi indicarea numelui autorului şi operei originare. II. dreptul de divulgare este primul drept care ia naştere şi condiţionează exercitarea celorlalte drepturi. activitatea acestuia fiind posterioară creării operei. un drept conex important este legat de prestaţia regizorului de opere teatrale şi melodramatice. O problemă controversată este aceea a protecţiei titlurilor lucrărilor.2. |n ce priveşte creaţia regizorului de film. executare sau difuzare trebuie să indice numele pe copertă. precum şi drepturile organismelor de radiodifuziune şi televiziune propriile emisiuni. II. că atingerile aduse acestei categorii de valori se încadrează în sfera concurenţei neloiale. inclusiv planşele. ori atît timp cît din alte motive consideră că încă nu este momentul oportun. articolelor şi periodicelor. pe afişe sau în alte mijloace publicitare. |n cateogria drepturilor conexe sînt incluse şi drepturile producătorilor de înregistrări sonore pentru propriile înregistrări. Implică două aspecte: – aspect pozitiv – în baza căruia se poate revendica orice ediţie de autor – aspect negativ – în baza căruia se poate opune oricărei acţiuni de contestaţie a acestei calităţi din intervenţia unor terţi. deşi ar trebui protejate creaţiile folclorice autentice sau cele recunoscute ca atare.6. machetele şi lucrărire grafice care urmează proiectele de arhitectură. |n ţara noastră doctrina a respins ideea protecţiei folclorului pe calea dreptului de autor. în general. II. Se consideră. Dreptul de divulgare are în vedere numai publicarea pentru prima dată a unei opere. reprezentare.5. interpreţilor şi executanţilor. Pe calea drepturilor de autor sînt protejate şi operele de arhitectură. După realizarea operei literare şi artistice. Cronologic.6. fiind asimilate regimului mărcilor. 3) Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publicului Dacă autorul a decis să folosească propriul său nume. pe programe. Titlurile de periodice se consideră că reprezintă semne de identitate. în unele legislaţii acesta este considerat coautor al filmului. .DPI–11 Obiectul drepturilor conexe Pe plan internaţional nu există o concepţie unitară cu privire la conţinutul categoriei drepturilor conexe. putînd să decidă să nu fie cunoscut atît timp cît consideră că opera nu este suficient de bine realizată în raport de propriile sale cerinţe. Drepturile legate de aceste activităţi auxiliare sînt drepturi conexe. Pe lîngă prestaţiile artiştilor. 2) Dreptul la paternitatea operei Se întemeiază pe legătura firească dintre creator şi opera sa. se desfăşoară o serie de activităţi auxiliare legate de difuzarea şi realizarea operelor. cesionarul dreptului de reproducere.

|n cazul adaptării operei modificarea este inevitabilă.DPI–12 La operele de artă plastică. ci de o încălcare a dreptului nepatrimonial la nume. legătura inseparabilă între opera propiu-zisă şi suportul material. Inalienabilitatea drepturilor personale nepatrimoniale De regulă. respectiv al licenţelor legale. Dreptul la integritatea operei se manifestă în toată plenitudinea în cazul operelor de artă. Dreptul la paternitatea operei se respectă şi la operele colective. prerogativele nepatrimoniale ale dreptului de autor sînt inalienabile. aceasta presupune fie revenirea asupra consimţămîntului dat. atît celor care ar fi cesionarii dreptului de reprezentare sau difuzare. 5) Dreptul de retractare Majoritatea autorilor consideră dreptul la retractare ca fiind indisolubil legat de dreptul de divulgare. fie sub forma retragerii operei din circulaţie ori modificarea operei. nu va fi vorba de o încălcare a dreptului la calitatea de autor. se recunoaşte dreptul autorului de a avea acces la operă în vederea reproducerii ei. în special după terminarea operei.2. de regulă un autor consacrat. Dreptul la calitatea de autor nu subzistă în cazul în care calitatea de autor este recunoscută persoanei juridice. Problema retractării se poate pune numai după exercitarea dreptului de divulgare. se consideră că retractarea este posibilă cu condiţia să fie justificabilă şi să nu aducă atingere intereselor celorlalţi coautori. . De principiu. vin în concurs două drepturi distincte: – dreptul de retractare al autorului – dreptul proprietarului asupra suportului operei |n dreptul şi doctrina noastră s-a considerat că retractarea nu este posibilă în cazul operelor de artă plastică deoarece s-ar aduce atingere dreptului de proprietate. Autorul poate decide ca opera să fie făcută cunoscută în forma hotărîtă de el. fiind în acelaşi timp o contrapondere. |n esenţă. cît şi în cazul utilizării libere. Operele comune şi colective impun coordonarea contribuţiilor autorilor. 4) Dreptul de a pretinde respectarea integrităţi operei Deumirea şi dreptul la integritatea şi inviolabilitatea operei presupune interzicerea oricărei modificări aduse operei. |n cazul în care un terţ publică o operă proprie sub numele altui autor. cu cît la operele colective dreptul de retractare este aproape de neexercitat. Dreptul de retractare a fost explicat prin dreptul autorului de a decide cu privire la aducerea operei la cunoştinţa publicului şi după încheierea convenţiei ca o manifestare de voinţă. Este mai delicată. adaptarea fiind ea însăşi o operă de creaţie. dar şi obligaţia proprietarului de a păstra opera în afara oricărei modificări. O problemă controversată este exercitarea dreptului de retractare în cazul operelor comune indivizibile. Părerea unanimă este că dreptul de ordin moral asigură II. o modalitate de limitare a dreptului de duvulgare. deţinătorul suportului material nu poate înlătura sau modifica semnătura autorului. fiecărui autor recunoscîndu-i-se dreptul său.6. Acest sistem se regăseşte şi în cadrul operelor de artă plastică neterminate. iar traducerile trebuie să poarte menţiunea numelui artistului care a creat opera originală.

ceea ce presupune uzul în cercul familiei. 1) Reproducerea Presupune fixarea materială a operei prin orice procedee ce permit comunicarea operei către public în mod indirect. cu condiţia să nu aducă atingere onoarei sau reputaţiei autorului. – operele cinematografice cu privire la care se recunoaşte dreptul producătorului de a efectua modificările necesare adaptării cinematografice. Potrivit legii. mulajul. reprezentarea. iar eventualul refuz al unui coautor trebuie să fie temeinic justificat. inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii. 13 din Legea nr. – modificările impuse de buna credinţă: actualizarea operei.3. desenul. Drepturile patrimoniale Conţinutul dreptului de autor este completat prin dreptul patrimonial reglementat prin dispoziţiile art. s-a considerat că reproducerea nu este obligatoriu să se realizeze în acelaşi domeniu ca originalul. 8/1996. dreptul de divulgare cunoaşte unele restricţii sub aspectul modificării operelor comune. fotografia. pot fi enumerate: tiparul.DPI–13 protecţie faţă de atingerile aduse operei şi prin care s-ar aduce atingere reputaţiei autorului. executarea şi orice alte modalităţi licite de folosire a operei. gravura. – la operele colective în situaţia cărora este valabilă acceptarea anticipată a modificărilor. fotocopia.6. Difuzarea priveşte numai operele fixate pe suport material. sunete sau imagini. fiind necesar acordul tuturor coautorilor. 12. indiferent dacă se răsfrîng sau nu faţă de statutul autorului. difuzarea. microfilmul. în ce mod şi cînd va fi utilizată sau exploatată opera sa. De regulă. . Reproducerea este subordonată consimţămîntului dat. Prin această reglementare s-a urmărit să i se permită autorului. cuvinte. unde autorul nu se poate opune la modificările necesare în cursul realizării operei. autorul are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă. editorului să se opună punerii în circulaţie a operei chiar atunci cînd II. spre a se bucura de execuţie. De la caracterul inalienabil există unele derogări: a) derogări de la dreptul la inviolabilitatea operei: – modificările acceptate de autor după efectuarea lor sau acceptul anticipat. 2) Difuzarea Presupune punerea în circulaţie a operei ce a fost reprodusă prin orice mijloace. dactilografierea. indiferent de procedeul folosit şi de scopul urmărit. cît şi împotriva atingerilor aduse operei. – la operele de arhitectură. Sub aspect procedural. avînd ca obiect direct nu opera. care reprezintă un mod de comunicare directă a operei. b) derogări de la dreptul de paternitate a operei: – la operele colective se consideră valabilă acceptarea anonimatului prin renunţarea definitivă la numele autorului. Dreptul de a decide cu privire la utilizarea şi exploatarea operei generează mai multe drepturi distincte şi exclusive care ar putea fi grupate în prerogative privind reproducerea. de asemenea. ci suportul material multiplicat (în care este înglobată opera). Prerogativele morale ale dreptului de autor au statute diferite. După divulgarea operei autorul nu se poate opune la reproduceri efectuate pentru uz personal.

– proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale. audiovideo. Reţinerea şi plata procentului cuvenit. – expunerea publică a operelor de artă plastică. artă aplicată. |n baza acestor prerogative autorul are dreptul la 5% din preţul de vînzare în cazul fiecărei revînzări a operei prin licitaţie sau comisionari. 3) Dreptul de suită Reprezintă un drept patrimonial recunoscut autorilor operelor de artă plastică prin care se încearcă stipularea unei compensări valorice ca urmare a vînzării operei iniţiale la un preţ modest şi creşterea ulterioară a valorii ca urmare a recunoaşterii celebrităţii.DPI–14 reproducerea este licită (de exemplu: importul de exemplare dintr-o operă într-o ţară care nu asigură protecţia dreptului de autor). Dreptul de suită nu poate fi înstrăinat şi nu poate face obiectul unei renunţări. Prin art. 8/1996 a drepturilor de autor sînt enumerate diferitele moduri sub care este posibilă utilizarea sau exploatarea operei. – prezentarea în public prin intermediul oricăror mijloace a unei opere radiodifuzate sau televizate. Drepturile conexe nu pot aduce atingere drepturilor autorilor. programe de calculator. De asemenea. – realizarea scenică. – difuzarea operei. |nchirierea poate avea ca obiect opere literare.4. – importul în vederea comercializării pe teritoriul ţării a copiilor de pe o operă. artistice. 4) Dreptul de a autoriza închirierea originalului şi a copiilor operelor Reprezintă dreptul exclusiv al unui autor de a pune la dispoziţie pentru utilizare originalul sau copiile operei pentru o perioadă de timp limitată. fibră optică sau orice alte procedee. – comunicarea publică prin intermediul înregistrărilor sonore şi audiovizuale . – emiterea unei opere prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără filtru a sunetelor. producătorul de înregistrări sonore pentru propriile înregistrări şi organismele de radio şi TV privind propriile emisiuni. semnalelor. . 13 din Legea nr. cît şi informarea autorului cu privire la locul unde se află opera reprezintă obligaţii ce revin licitatorilor. considerînd că autorul poate autoriza: – reproducerea integrală sau parţială a operei. Drepturile conexe Sînt legate de activităţi auxiliare creaţiei artistice propriu-zise şi privesc difuzarea şi realizarea operelor. comisionarilor şi comercianţilor. recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie sau prezentare directă a operei.6. – transmiterea unei opere către public prin cablu. Deci subiect al drepturilor conexe dreptului de autor poate fi o persoană fizică sau juridică. imaginilor. autorul are dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa. II. în schimbul unui onorariu economic direct sau indirect. Subiect al drepturilor conexe dreptului de autor poate fi artistul interpret sau executant în raport de propria interpretare sau execuţie. fotografie sau arhitectură.

– adaptarea înregistrărilor. regizează. Potrivit legii. dansatorii şi alte persoane care prezintă. legea recunoaşte: – dreptul de a autoriza reproducerea propriilor înregistrări sonore. – emiterea sau transmiterea prin radio sau TV a prestaţiei. recită. împrumut ori prin alt mod de transmitere cu titlu oneros sau gratuit: – prezentarea într-un loc public a prestaţiei. ca persoană fizică sau juridică ce îşi asumă răspunderea organizării şi finanţării activităţii de fixare a sunetelor. Din această categorie fac parte şi fixările audio-vizuale. dar pot fi transmise pe cale succesorală. al înregistrărilor sonore. cîntă. artiştii interpreţi sau executanţi beneficiază de drepturi morale şi patrimoniale. Ca şi subiectul dreptului de autor. Privind dreptul patrimonial. Dispoziţiile privind stabilirea remuneraţiei operelor create în cadrul unui contract de muncă şi dreptul de adaptare se aplică în mod corespunzător şi în cazul drepturilor conexe. 3) Drepturile producătorilor de înregistrări sonore Conform legii.DPI–15 1) Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi Potrivit legii. – dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul să îi fie indicat la fiecare spectacol şi la fiecare interpretare ori utilizare a înregistrării acesteia. a sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuţie a unei opere ori a reprezentărilor fonice ale acestor sunete. – emiterea sau transmiterea prin radio sau TV a propriilor înregistrări. aceştia vor desemna pe unul dintre ei pentru a autoriza exercitarea acestora. – atestarea prestaţiei fixate. . Pentru comunicare publică artistului interpret sau executant i se cuvine 50% din sumele încasate de producător. |n cazul operelor audio-video. se prezumă că artistul interpret cedează producătorului dreptul exclusiv de exploatare a prestaţiei. – prezentarea într-un loc public a copiilor înregistrate sonore. – dreptul de a se opune oricărei utilizări a prestaţiei sale dacă aceasta ar fi de natură să o prejudifieze Drepturile morale nu pot face obiectul renunţării sau înstrăinării. – difuzarea propiilor înregistrări cu titlu oneros sau gratuit. artiştilor interpreţi sau executanţi le sînt recunoscute următoarele drepturi patrimoniale legate de autorizare. falsificării sau modificării prin care s-ar prejudicia grav onoarea sau reputaţia sa. prin artişti interpreţi sau executanţi se înţeleg actorii. are dreptul nepatrimonial de a i se înscrie numele pe suportul de ambalaj. muzicienii. |n cazul în care interpretarea sau execuţia este rezultatul activităţii unor neprofesionişti. interpretează. Producătorul de înregistrări sonore. închiriere. fixarea prestaţiei. declamă. difuzarea prestaţiei fixare prin vînzare. prin înregistrare sonoră sau fonograme se înţeleg orice formă. – dreptul de a pretinde respectarea realităţii prestaţiei sale şi de a se opune deformării. dirijează sau execută în orice alt mod o operă literară artistică sau un spectacol de orice fel. – importul copiilor legal realizate. cîntăreţii. reproducerea prestaţiei fixate. indiferent de metoda şi suportul utilizat. 2) Drepturile morale – dreptul de a pretinde recunoaşterea paternităţii propriei interpretări sau execuţii. inclusiv sonoră.

De regulă. durata protecţiei dreptului de autor este guvernată de două principii fundamentale care se regăsesc şi în dispoziţiile legii: 1. – drepturile patrimoniale ce decurg din dreptul de autor se pot transmite pe cale succesorală pe o perioadă strict determinată de 70 de ani. opera. Transmiterea succesorală a dreptului de autor Nu este influenţată de data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publicului. serii. Acest procent nu se reţine în cazul importului de suporturi şi aparatură fără scop comercial. pe cînd proprietatea intelectuală tinde să facă parte din patrimoniul public. pe parcursul unei perioade de timp. Difuzările ulterioare primei difuzări în cadrul unei prestaţii artisitice nu mai necesită autorizarea din partea titularului drepturilor conexe decît în situaţia închirierii sau importului. Dacă autorul nu are moştenitori. are un moment bine determinat atît sub aspectul creării propriu-zise. Remuneraţia reprezintă 5% din preţul de vînzare a suporturilor sau aparatelor. Deosebirile existente între regimul proprietăţii asupra bunurilor corporale şi regimul proprietăţii intelectuale se explică în primul rînd prin aceea că bunurile corporale sînt utilizate de una sau mai multe persoane. 5% din valoarea vamal declarată a produselor importate. producătorii. Autorii operelor înregistrate. Durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări sonore este de 50 de ani. este evidentă necesitatea recunoaşterii acestei trăsături privind caracterul limitat în timp al dreptului patrimonial. artiştii interpreţi şi executanţi au dreptul la o remuneraţie plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate care permit reproducerea. Se impun unele precizări: – regula de bază o constituie recunoaşterea dreptului patrimonial pe tot parcursul vieţii autorului. – Durata protecţiei drepturilor de autor Dreptul de autor ia naştere în momentul realizării unei opere. iar în lipsa unui mandat oranismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din acel domeniu de creaţie. Din această perspectivă. durata limitată a drepturilor patrimoniale. indiferent de forma sau modul concret de exprimare. Durata sub aspectul caracterului nelimitat al drepturilor morale. Ceea ce carcaterizează apariţia dreptului de autor este caracterul său limitat. fiind supuse dreptului comun.DPI–16 dreptul de a împiedica importul de copii fără autorizaţia sa. cît şi sub aspectul naşterii dreptului de autor. ca structură unitară. Opera supravieţuieşte autorului şi continuă să poarte amprenta personalităţii acestuia. părţi ale operei. dreptul de autor se va calcula distinct în raport de fiecare parte. Legea prevede o protecţie de 70 de ani şi pentru protejarea: – operelor publicate sub pseudonim sau fără indicarea autorului. II. ceea ce impune un regim diferenţiat între prerogativele patrimoniale şi nepatrimoniale ale dreptului de autor. II.5. dreptul revine organismului de gestiune colectivă mandatat de autor. durata nelimitată a drepturilor morale. |n cazul în care într-un interval de timp apar mai multe volume. . momentul naşterii dreptului de autor se va raporta la fiecare etapă în parte. 2.6. |n cazul în care realizarea operei se face în etape.7.

fără a mai fi necesar consimţămîntul autorului şi fără plata unei remuneraţii (cu condiţia de a o utiliza conform bunelor uzanţe. *** Trebuie făcută distincţie între regimul juridic al drepturilor personale nepatrimoniale şi drepturile patrimoniale. termenul de protecţie de 70 de ani se calculează începînd cu data aducerii operelor la cunoştinţa publicului. . – în cazul operelor colective. Regula o constituie: transmiterea pe o perioadă de 70 de ani. – II. Drepturile patrimoniale de autor se dobîndesc în momentul deschiderii succesiunii. fapt justificat prin aceea că personalitatea autorului supravieţuieşte prin opera sa. protecţia acestora este asigurată şi după moartea titularului. aranjarea sau corectarea conţinutului. este permisă utilizarea unei opere care anterior a fost adusă la cunoştinţa publicului. intransmisibile. chiar dacă au intervenit modificări neesenţiale.8. exerciţiul acestor drepturi se transmite către organismul de gestiune colectivă. oricar ar fi data aducerii la cunoştinţă. Dacă opera nu este făcută publică în decurs de 70 de ani de la creare. Transmisiunea mortis causa a drepturilor de autor intervine potrivit dispoziţiilor dreptului civil. Deşi drepturile personale nepatrimoniale sînt. iar transmiterea succesorală este limitată la 50 de ani. Potrivit legii. cu unele excepţii legate de natura operei. |n cazul operelor de artă aplicată legea prevede un termen de protecţie de 25 ani de la data creării acesteia. potrivit exploatării normale a operei şi fără a se aduce atingere autorilor) titularilor dreptului de exploatare. prin natura lor. Drepturile patrimoniale se treansmit pe o perioadă de 70 de ani. termenul se va calcula de la moartea fiecărui coautor în parte. Drepturile patrimoniale ale creatorilor de programe pe calculator sînt protejate pe tot timpul vieţii. activul său trece la copii săi moştenitori (fiind şi aceştia descendenţii autorului).DPI–17 în cazul operelor realizate în colaborare – caz în care termenul se calculează de la moartea ultimului coautor – dacă se evidenţiază caracterul distinct al contribuţiei coautorilor. Limitele exercitării dreptului de autor Dreptul exclusiv al autorului de a consimţi la utilizarea operei de către alţii comportă şi o serie de derogări. Excepţiile de la dreptul exclusiv de exploatare al autorului sînt întemeiate şi justificate prin funcţia socială a dreptului de autor. cît şi sub aspectul perioadei în care este asigurată valorificarea. |n toate cazurile termenele rămîn neschimbate. adaptări privind schimbarea. iar acceptarea succesiunii trebuie să intervină în 6 luni de la deschidere. |n cazul decesului unui moştenitor din clasa descendenţilor. Dacă nu există moştenitori. |n cadrul acestei limitări a exercitării dreptului de autor sînt prevăzute: – Reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare sau administrative în măsura justificată de scopul acestora. adăugiri. termenul se calculează din momentul realizării integrale a operei. Toate prerogativele cu caracter nepatrimonial care alcătuiesc drepturile de autor sînt prin natura lor intransmisibile. Transmisiunea succesorală a dreptului de autor derogă de la dreptul comun atît prin transmisiunea limitată a drepturilor propriuzise.

pledoarii. |n cazul emiterii unei opere prin mijloacele fără fir (unde radio) este necesară obţinerea unei autorizaţii de transmisie. difuzarea şi comunicarea de extrase din articole ori reportaje radio în scopul informării publicului asupra unor probleme de actualitate. Reproducerea imaginii unei opere de arhitectură. cu condiţia ca aceste operaţiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării. Acest fel de reproducere. impun dreptul la remuneraţie al autorului. Este permisă reproducerea integrală în cazul în care acest lucru se justifică prin necesitatea înlocuirii unui exemplar deteriorat ori în cazul pierderii unui exemplar unic. |n cazul operei de artă plastică. artă plastică (fotografică). – dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură. Conform legii. publicaţiilor culturale sau ştiinţifice. aceasta nu este permisă în cuprinsul altei opere muzicale. Orice împrumut al unei măsuri sau fraze muzicale sugestive constituie contrafacere. cu condiţia ca transmisia să fie nealterată. în măsura în care folosirea lor justifică aceasta. |n toate aceste cazuri. aplicată. Reproducerea. în înregistrări sonore sau audiovizuale destinate exclusiv învăţămîntului Reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase de opere în cadrul bibliotecilor. |n acest scop s-a prevăzut obligaţia producătorilor de suporturi pentru înregistrări audio-video. citarea nu poate fi concepută în interiorul operei. – dacă transformarea este impusă în scopul utilizării permise de autor. similară şi integrală şi să nu depăşească zona geografică pentru care s-a permis emisia. Din considerente publicitare. Privind citarea muzicală. Existenţa unor mijloace larg accesibile privind înregistrările audiovizuale a determinat reglementarea unei excepţii de la regimul utilizării libere a operelor. în emisiuni radio sau TV. muzeelor.DPI–18 – Utilizarea de scurte citate dintr-o operă în scop de analiză sau critică ori cu titlul exemplificativ. fonotecilor. dacă aceste menţiuni sînt înscrise pe lucrarea utilizată. cu condiţia ca rezultatul să nu creeze o confuzie cu privire la opera originală şi autorul ei. |n acest caz reproducerea trebuie să fie fidelă. chiar dacă sînt realizate în scop particular. difuzarea sau comunicarea de fragmente în conferinţe. licitaţii. tîrguri sau colecţii. este permisă transformarea unei opere fără consimţămîntul aurtorului sau plata unei remuneraţii: – dacă se realizează în scop privat. nefiind destinată ori pusă la dispoziţia publicului. fără plata unei remuneraţii separate. executarea şi accesul publicului să fie gratuite. Utilizarea de articole izolate sau scurte extrase din opere în publicaţii. Pentru a testa funcţionarea produselor de înregistrat audio-video cu prilejul fabricării sau vînzării acestora. amplasată permanent în locuri publice. se pot reproduce şi prezenta extrase din opere. este obligatorie indicarea operei şi a autorului. – – – – – . cît şi producătorilor de aparate de înregistrat de a plăti o remuneraţie. |n acest scop este permisă şi reproducerea. Reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţii instituţiilor de învăţămînt exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca reprezentarea. însoţită de indicarea operei şi autorului. este admisă reproducerea operei publicitare în expoziţii. în scopul întocmirii de cataloage.

această convenţie nu va fi un contract de editare.9. iar forma scrisă este condiţie de probă şi nu de validitate (face excepţie contractul avînd ca obiect opere utilizate în presă).1. Cesiunea drepturilor patrimoniale Posibilitatea autorului de a ceda prin contract o parte din drepturile sale trebuie analizată în raport de natura complexă a dreptului de autor. pe teritoriul şi durata convenită cu cesionarul. Sub aspectul întinderii drepturilor care pot fi cedate. Toate aceste contracte se caracterizează prin faptul că sînt: consensuale. Cu toate acestea. de reprezentare publică. Contractul de editare Este amplu reglementat în majoritatea legislaţiilor. ci se vor aplica regulile privind contractul de antrepriză. Prin contractul de editare autorul poate ceda dreptul de reproducerea. iar cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul cedentului. cesiunea poate fi limitată la anumite drepturi. |n cazul în care se urmăreşte o nouă emitere a operei. Autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contracte specifice numai drepturi patrimoniale. dar devine tot mai frecvent contractul de comandă al unei opere viitoare. Organismul emiţător are dreptul să înregistreze opera pentru nevoile proprii. dreptul de a reproduce şi de a difuza opera sa. nu şi drepturi morale. – II. . difuzare. aceste contracte au ca obiect o operă terminată. |n situaţia în care titularul dreptului de autor împuterniceşte pe cheltuiala sa un editor să reproducă şi eventual să-i şi difuzeze opera. titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalităţile. |n general. Este definit ca fiind contractul prin care titularul dreptului de autor cedează editorului. organismul emiţător este obligat să distrugă înregistrarea.9. şi nici nu mai poate transmite dreptul respectiv altei persoane. oneroase. este necesară obţinerea unei noi autorizaţii. Principalele contracte avînd ca obiect drepturi de autror sînt: contractul de editare. astfel încît de multe ori aceste prevederi se aplică prin asemănare cu celelalte contracte. autorizarea traducerii ori adaptare a operei. pentru un anumit teritoriu şi pentru o perioadă determinată. cesiunea neexculsivă nu limitează aceste drepturi ale autorului.DPI–19 Dispoziţiile speciale reglementează comunicarea prin radio-TV către public a unei opere. Cesiunea unui drept patrimonial nu are efecte şi asupra celorlalte drepturi faţă de care nu s-a convenit prin contract. Spre deosebire de acest caz. de folosire a unei opere într-un film şi contractul de difuzare a unei opere prin radio. cesiunea poate fi exclusivă sau neecxlusivă. bilaterale. Potrivit legii. caracterul exclusiv al cesiunii trebuie prevăzut expres printr-un contract în formă scrisă. |n această situaţie. intuitu personae. emiţînd o singură dată. |n situaţia în care în termen de 6 luni de la prima emitere nu se solicită o nouă autorizare. chiar dacă ar fi nominalizate. nu este posibilă cesiunea drepturilor asupra operelor viitoare. |n cazul cesiunii exclusive. în schimbul unei remuneraţii. Chiar şi în cazul drepturile patrimoniale. contractul de editare trebuie să cuprindă clauze cu privire la: II.

Dacă prin contract nu s-a prevăzut termenul de publicare a operei. termenul. procedura de control asupra numărului de exemplare produse de către editor Absenţa oricăreia dintre clauzele 1. 4. . dar nu mai puţin de II.2. Spre deosebire de contractul de editare. iar cesionarul se obligă să o reprezinte sau să o execute în condiţiile convenite. autorul poate solicita. Prin contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală. Contractul se încheie în formă scrisă. avînd dreptul la daune-interese potrivit dreptului comun. acesta se consideră a fi de un an. muzicală. autorul poate cere desfiinţarea contractului. 6. |n mod periodic.9. păstrînd şi remuneraţia primită. cu condiţia ca modificările să nu schimbe esenţial costurile editorului. precum şi remuneraţia autorului. Această categorie de contracte se poate încheia cu privire la o operă literară. contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea ultimei ediţii. în caz de întrerupere a reprezentărilor timp de doi ani consecutiv. Beneficiarul acestui tip de contract nu poate ceda contractul unui terţ cu calitate de organizator de spectacole. Dacă nu se prevede altfel. 2 sau 4 dă dreptul părţii interesate să solicite anularea contractului. ci cu agenţiile care-i reprezintă. durata cesiunii natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii numărul maxim şi minim al exemplarelor remuneraţia autorului numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau a fiecărui tiraj 7. 5. autorul este îndreptăţit la o remuneraţie care îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat. Editorul are şi obligaţia de a permite autorului să aducă îmbunătăţiri sau modificări operei în cazul unei noi ediţii şi să restituie autorului originalul operei.DPI–20 1. De asemenea. contractele sînt adesea încheiate nu direct cu autorii. 2. Se consideră epuizată ediţia sau tirajul dacă numărul de exemplare nevîndut este mai mic de 5% din numărul total de exemplare. Dacă opera a fost distrusă datorită forţei majore. decît cu consimţămîntul autorului. în orice caz mai mic de 100 exemplare. |n contract trebuie să se prevadă data premierei. desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. în domeniul muzical şi coregrafic. coregrafică sau pantomimă. Contractul de editare va putea fi cedat de editor numai cu acordul autorului. |n cazul nepublicării operei în termenul convenit. caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii. Cesionarul este obligat să permită autorului să controleze reprezentarea sau executarea operei şi să susţină în mod adecvat realizarea condiţiilor tehnice. Contractul de reprezentare în public a unei opere Această categorie include contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală. dramatică. pe o durată determinată sau pentru un număr determinat de comunicări către public. potrivit dreptului comun. |n absenţa acestor reglementări. titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta sau de a executa în public o operă actuală sau viitoare. 3. dramaticămuzicală. termenul de predare a originalului operei de către autor 8. în acestă categorie de contracte cesiunea nu trebuie să fie exclusivă.

– traducerea. |n caz de nereprezentare sau neexecutare a operei cu termenul stabilit. De regulă. – fixarea programelor de radio sau televiziune sau transmiterea prin orice mijloc de comunicare către public. prin Legea nr. desfiinţarea contractului şi daune-interese. – permiterea accesului public la bazele de date pe calculator care conţin sau constituie opere protejate. păstrînd şi remuneraţia primită. |ncheierea contractului nu lezează dreptul de autor. – emiterea sau transmiterea înregistrărilor sonore ale unui producător. |n ce priveşte apărarea prerogativelor dreptului de autor pe calea acţiunii. – fixarea pe un suport a prestaţiei unui artist interpret sau executant. – emiterea ori transmiterea prin radiodifuziune sau televiziune a prestaţiei ori retransmiterea prin orice mijloc de comunicare către public. Prin contractul de închiriere a unei opere autorul se angajează să permită folosinţa pe timp determinat cel puţin a unui exemplar al operei sale în original sau copie. încălcări grupate în 4 categorii: 1. contravenţională sau penală.10. acest contract se încheie cu privire la programele pentru calculator. la termenele prevăzute în contract cesionarul trebuie să plătească autorului sumele convenite.DPI–21 odată pe an. dacă nu s-a convenit altfel. Contractul de închiriere Este reglementat prin dispoziţiile art. Dispoziţiile speciale cuprinse în lege se completează cu dispoziţiile dreptului comun. opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale. . – comunicarea într-un loc accesibil publicului cu plată a programelor de radio şi televiziune. 63 din Legea nr. printre care: – aducerea la cunoştinţă publică a unei opere prin încălcarea dreptului de divulgare. recitarea. publicarea în culegeri.3. se remarcă incriminarea ca infracţiune a mai multor încălcări aduse drepturilor de autor şi drepturilor conexe. Contractul de închiriere a operei este supus dispoziţiilor din dreptul comun privind contractul de locaţiune. – prezentarea scenică. II. 8/1996 s-a prevăzut că încălcarea acestora poate atrage răspunderea civilă. potrivit dreptului comun. – prezentarea într-un loc public a înregistrării sonore a unui producător. executarea sau prezentarea directă în orice modalitate publică a operei. II. faptele săvîrşite fără autorizarea sau consimţămîntul titularului. De asemenea. adaptarea sau transformarea unei opere în vederea obţinerii unei opere derivate. Apărarea dreptului de autor Pentru a da eficienţă juridică drepturilor ce decurg din calitatea de subiect al dreptului de autor. 8/1996. Cesionarul dreptului de închiriere se angajează să plătească o remuneraţie autorului pe perioada cît foloseşte exemplarul operei. cu excepţia dreptului de difuzare. autorul poate solicita.9. cesionarul trebuie să comunice titularului dreptului de autor numărul de reprezentaţii sau execuţii şi situaţia încasărilor.

000– 10. fotografică sau arhitectură. . acte prin care se aduce atingere dreptului la paternitatea operei: – însuşirea fără drept a calităţii de autor a unei opere. neutralizării dispozitivelor de protecţie ale programelor pentru calculator. – importarea în vederea comercializării în România a programelor radio sau TV. – infracţiuni faţă de care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu (regim sancţionator identic). Astfel se urmăresc la plîngerea prealabilă infracţiunile privind: – importarea în vederea contrafacerii pe teritoriul României a copiei după o operă. – refuzul de a declara provenienţa unei opere sau suporturi pe care este înregistrată o prestaţie sau un program de radio sau TV protejate. acţiunea penală se pune în mişcare prin plîngerea prealabilă formulată de titularul dreptului încălcat. – emiterea unei opere prin orice mijloc. artă aplicată.000. – importarea în vederea comercializării în România a înregistrărilor sonore ale unui producător. – difuzarea unei opere. – proiectarea în public a unei opere cinematografice sau a unei opere audiovizuale. – aducerea la cunoştinţă publică sub un alt nume decît acela deţinut de autor. – difuzarea înregistrării sonore a unui producător. Din oficiu se urmăresc şi alte două infracţiuni incriminate (art. transmiterea ori retransmiterea acesteia.000. – reproducerea prestaţiei unui artist interpret sau executant. respectiv: – infracţiuni faţă de care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plîngerea prealabilă. Din oficiu se urmăresc prin care se aduce atingfere dreptului de autor atît timp cît titularul dreptului nu a consimţit la: – reproducerea integrală sau parţială a unei opere. fapte cu regim juridic diferit. cu titlu oneros sau gratuit. – expunerea în public a unei opere de artă plastică.000–3. – reproducerea înregistrărilor sonore ale unui producător. fapta se pedepseşte cu închisoare 3 luni – 5 ani sau amendă 500. 3. Cercetarea din oficiu a acestor încălcări evidenţiază interesul protejării dreptului de autor de eventualele lezări prin folosirea necontrolată a unor mijloace de difuzare masivă a operelor. pedeapsa este închisoare o lună – 2 ani sau amenda 200. 143): – punerea la dispoziţia publicului prin orice mod de transmitere.000 lei. 2. – emiterea sau transmiterea într-un loc accesibil publicului a unei opere radiodifuzate sau televizate.000 lei. a mijloacelor destinate ştergerii neautorizate. inclusiv prin închiriere.DPI–22 Pentru toate aceste modalităţi infracţionale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a subiectului dreptului de autor. – difuzarea inclusiv prin închiriere a programelor radio sau TV. – difuzarea prestaţiei unui artist interpret sau executant.

Persoana care a suferit o atingere într-un drept personal nepatrimonial poate cere instanţei să dispună încetarea faptului prin care este lezată. – deformarea sau modificarea unei opere pentru realizarea unei opere derivate fără consimţămîntul autorului. executarea sau difuzarea sub orice formă a opertei altuia – contrafacere brutală sau servilă.DPI–23 4. – distrugerea echipamentelor şi mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului. ca în cazul încălcării dreptului la paternitatea operei. autorul putînd folosi acţiunea în răspundere civilă delictuală (art 998 şi urm. jurisprudenţa a considerat că şi reproducerea prin transpunerea într-o altă artă fără consimţămîntul autorului este tot contrafacere. – scoaterea din circuitul comercial prin confiscarea şi distrugerea copiilor efectuate ilegal. Contrafacerea reprezintă o atingere adusă dreptului de reproducere. reprezentarea. dacă aceste echipamente au avut ca destinaţie iniţială sau principală reproducerea ilicită. a dreptului la inviolabilitatea operei ori în cazul dreptului la retractare. remiterea bunurilor rezultate prin fapta ilicită în vederea valorificării acestora pînă la acoperirea integrală a prejudiciilor cauzate. – Spre deosebire de contrafacere. dacă prejudiciul nu poate fi recuperat astfel. – Contrafacerea reprezintă atingerea adusă dreptului de autor caracterizată prin aceea că trăsăturile esenţiale ale unei opere sînt preluate dintr-o operă anterioară aparţinînd altui autor. fie de o persoană care depăşeşte limitele autorizării date de autor. – remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit sau. De asemenea. – recitarea ilicită constînd în reproducerea de fragmente dintr-o operă fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Contrafacerea poate fi săvîrşită fie de un terţ (care nu se află în nici un raport juridic cu autorul). şi nu deosebirile dintre acestea. Pentru a se stabili existenţa contrafacerii trebuie să se analizeze elementele de asemănare dintre cele două opere. |n cazul . săvîrşită fie prin reproducerea integrală sau parţială a unei opere derivate fără acordul autorului. este sancţionată şi contrafacerea. Prin exerciţiul acţiunii civile se urmăreşte atît încetarea săvîrşirii actelor prin care se lezează dreptul de autor. Cod civil). cît şi obligarea celui vinovat la restabilirea situaţiei anterioare prin diferite mijloace cum ar fi: – republicarea hotărîrii instanţei pe cheltuiala celui vinovat. 8/1996. drept recunoscut autorului. Pe lîngă aceste infracţiuni prevăzute de Legea nr. – retragerea exemplarelor viciate. fie prin adaptarea ilicită unei opere. prin mijlocirea dreptului penal. Infracţiunea de contrafacere se săvîrşeşte cu intenţie şi se poate realiza prin modalităţi diferite: – reproducerea. plagiatul constă în realizarea unei opere noi prin imitarea altei opere aparţinînd altui autor. |ncălcarea unui drept personal nepatrimonial poate avea consecinţe şi în plan material. |n doctrină se face distincţia între actele de contrafacere şi plagiat – ca atingere adusă dreptului de autor. Drepturile personale nepatrimoniale sînt protejate şi după moartea titularului.

II. Dreptul de proprietate industrială III. Orice titular al dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate încredinţa prin contract exerciţiul drepturilor sale unui organism de gestiune colectivă. 27/1990 s-au pus bazele organizării şi funcţionării organizaţiilor de scriitori. artişti. ?/1992 privind raportul de drept internaţional privat. izvoarele şi principiile dreptului de proprietate industrială Pe lîngă dreptul de autor. au o organizare pe baza unor statute adoptate de membrii lor. Prin Decretul–lege nr. |ncălcarea de către un organism de gestiune colectivă a unui drept a obligaţiilor ce îi revin face posibil ca Oficiul Rom#n pentru Drepturile de Autor să dispună intrarea în legalitate. Exercitarea gestiunii colective încredinţată prin contract de mandat nu poate restrîmnge în nici un fel drepturile patrimoniale ale titularilor.DPI–24 încălcării prevederilor cuprinse în contractele specifice cesiunii dreptului patrimonial de autor. conform Legii nr. Acţiunile prin care se urmăreşte reparaţia în cazul încălcării dreptului de autor sînt supuse legii locului unde a avut loc încălcarea. Noţiunea. dreptul proprietăţii intelectuale se ocupă şi cu studiul dreptului de proprietate industrială. se prevede că naşterea şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sînt supuse legii statului unde a fost depusă. domeniu ce include: .10. putînd solicita chiar în faţa instanţei desfiinţarea organismului. Asociaţiile şi uniunile de creaţie din România sînt organizate ca avînd personalitate juridică. creatori de film şi de teatru.1. |n ce priveşte litigiile cu elemente de extraneitate.). Asociaţiile de creatori pot avea unităţi economice independente (edituri. Gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe se poate face numai pentru operele şi prestaţiile aduse anterior la cunoştinţa publicului. III. ateliere de creaţie etc. Rolul asociaţiilor şi uniunilor de creatori în exercitarea şi apărarea dreptului de autor Utilizarea masivă a operelor protejate şi necesitatea exercitării prerogativelor dreptului de autor după moartea autorului au determinat creşterea rolului societăţii de autori în administrarea colectivă a intereselor creatorilor. organism care este obligat să accepte exercitarea acestui drept dacă o astfel de activitate este prevăzută prin statut. tipografii. sentinţa civilă este dată la cunoştinţă publicului.1. solişti şi compozitori. restabilirea dreptului se poate realiza pe calea răspunderii civile contractuale. Legea recunoaşte capacitatea societăţilor de autori: – de a rezolva echitabil plata drepturilor de autor la remuneraţie în cazul utilizării masive a operelor – de protecţia operelor clasicilor şi respectul declarat – de a autoriza utilizarea unor opere protejate în cazuri justificate şi cînd autorul refuză abuziv să consimtă – de a exercita în interesul artei şi culturii prerogativele nepatrimoniale după moartea autorilor. sînt constituite prin liberă asociere. veniturile obţinute sînt folosite la realizarea obiectivelor culturale şi sarcinilor prevăzute prin statut.

|n evul mediu se acordă o deosebită atenţie reglementării mărcilor. II – Invenţia brevetabilă – Cap III – |nregistrarea. |n sec. care sancţiona. publicarea şi examinarea cererilor de brevet şi eliberarea brevetului – Cap. |n acord cu aceast preocupare. iar ulterior această protecţie s-a consolidat pe ideea de privilegiu. XV sînt semnalate privilegiile menite să asigure un drept exclusiv asupra creaţiilor tehnicii noi. Reglementări privind mărcile ca semne distincte sînt semnalate în dreptul roman. prin Tratatul de la Geneva (1978) s-au pus bazele sistemului de înregistrare internaţională a descoperirilor ştiinţifice. IV – Drepturi şi obligaţii – Cap. activitatea creatoare este determinată de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Invenţiile – noţiune. V – Transmiterea drepturilor – Cap. printre altele. statutele diferitelor corporaţii instituind obligaţia marcării produselor şi interzicînd folosirea unor semne susceptibile să creeze confuzii. |n mod obişnuit.DPI–25 invenţiile şi brevetele de invenţii. legea aplicabilă invenţiilor este Legea nr. Cît priveşte modelele şi desenele industriale. mărcile şi indicaţiile geografice. prin care era organizată o comisie formată din trei boieri care se ocupa. printre altele. în cazul activităţii de creaţie o primă etapă o reprezintă descoperirea ştiinţifică. |n epoca modernă debutul este marcat de apariţia în 1857 în Franţa a unei legi privind mărcile. – – – – III. reglementarea acestora este de dată mai recentă. aceasta din urmă influenţînd substanţial reglementările ulterioare din Europa. şi activităţile de contrafacere. |n }ara Rom#nească primele reglementări privitoare la invenţii sînt semnalate într-un hrisov din 1774.2. |n prezent. concurenţa neloială. VII – Atribuţiile OSIM privind invenţiile – Cap. 8/1996: – Cap. iar procesul de realizare a unei invenţii apare întotdeauna ca o idee care propune o soluţie nouă aplicabilă într-un domeniu ale vieţii economice şi sociale. I – Dispoziţii generale – Cap. asupra invenţiilor sînt recunoscute şi apărate prin eliberarea unui titlu de protecţie de către OSIM. Legislaţiile europene au fost preocupate de asigurarea cadrului legislativ adecvat pentru protecţia descoperirilor ştiinţifice. urmărindu-se atît stimularea creaţiei . |n dreptul roman exista o instituţie de protecţie asemănătoare celor moderne. |n 1790 apare prima lege a brevetelor în SUA. a fost în vigoare pînă în 1967. cu unele modificări. 64/1991 şi Regulamentul de aplicare a acestei legi. VI – Apărarea dreptului patrimonial privind invenţiile – Cap. Protecţia acestui tip de creaţie nu este o preocupare exclusivă a legii moderne. invenţiile fiind considerate aplicaţii industriale ale descoperirilor ştiinţifice. Legea cuprinde reglementări reunite în Legea nr. şi de invenţiile în domeniul tehnic. VIII – Dispoziţii tranzitorii şi finale Potrivit legii. Rezolvînd o problemă practică. în timpul lui Alexandru Ipsilanti. brevetabilitate şi protecţia juridică Prima lege privind protecţia invenţiilor în România a fost adoptată în 1906. desenele şi modelele industriale. Invenţia este rezultatul unei activităţi creatoare. iar în 1791 apare o lege similară în Franţa.

Dacă o invenţie a fost realizată în mod independent de mai multe persoane. dreptul la brevet aparţine aceleia care a depus prima cererea de brevet. nu şi la activitatea creatoare. ceea ce ridică problema stabilirii subiectului care poate pretinde recunoaşterea calităţii de inventator. reprezentînd o soluţie unică. 64/1991 a fost abrogată Legea nr. prin inventator se înţelege persoana care a creat invenţia.DPI–26 ştiinţifice. fără de care nu pot fi aplicate Protecţia juridică a invenţiilor se realizează pe calea brevetului de invenţii. stabilindu-se astfel subiectul protecţiei. Legea consacră în rezolvarea acestei probleme criteriul activităţii creatoare. calitatea de subiect a fiecărui coautor se va raport la invenţie în ansamblu. legea a prevăzut trei soluţii distincte: 1. Potrivit regulamentului de aplicare al Legii nr. invenţia este rezultatul unei activităţi comune. 62/1974. De multe ori. Din această perspectivă. excluzînd de la calitatea de creatori ai invenţiei persoanele care au dat un simplu ajutor tehnic contribuind la aplicarea invenţiei. a unei colaborări. |n situaţia în care obiectul invenţiei este divizibil. Deşi prin intrarea în vigoare a Legii nr. Categoria propriu-zisă a îndatoririlor de serviciu aplicabilă salariaţilor angajaţi în vederea executării unor misiuni inventive – cînd dreptul la achiziţionarea brevetului aparţine unităţii. . Invenţiile pot fi grupate în raport de mai multe criterii de clasificare: – după posibilitatea brevetării: – brevetabile – nebrevetabile (excluse de la protecţia juridică) – după corelaţia dintre ele: – principale – care au o existenţă de sine stătătoare. prin invenţie se înţelege ideea ştiinţifică sau tehnică ce prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale. Recunoaşterea calităţii de subiect succesorilor inventatorului se regăseşte în situaţia cînd cererea de eliberare a brevetului este depusă de moştenitorii autorului sau cînd cererea de eliberare a brevetului este depusă de persoana căreia inventatorul i-a transmis drepturile sau cînd invenţia a fost realizată de un salariat căruia i s-a dat sarcina unei activităţi inventive speciale. în lipsa unor prevederi contractuale mai avantajoase. fiecare subiect va avea calitatea de inventator în raport de întreaga invenţie. dar şi calitatea de autor al părţii din invenţie care este rezultatul activităţii personale de creaţie şi care poate fi separată şi folosită ca atare. fie drepturile ce decurg dintr-un brevet eliberat. şi poate fi aplicată pentru rezolvarea unei probleme din orice domeniu al vieţii economice şi sociale. care nu a mai fost brevetată sau făcută publică în ţară sau străinătate. definiţia pe care acest act normativ o dădea invenţiei rămîne în continuare valabilă. |n cazul în care inventatorul este salariat. deci pot fi aplicate independent – complementare – care aduc îmbunătăţiri altor soluţii. Dreptul la brevet de invenţie este recunoscut inventatorului sau succesorului său. cît şi facilitarea accesului la informaţia ştiinţifică. 64/1991. Legea internă nu cuprinde acte normative care să protejeze descoperirile ştiinţifice. care conferă titularului un drept exclusiv de exploatare pe durata de valabilitate. nici nu defineşte invenţia. Cînd invenţia este indivizibilă. iar prin succesor în drepturi al persoanei fizice – persoana căreia i s-a transmis fie dreptul la eliberarea brevetului de invenţie. Brevetul reprezintă un titlu eliberat de stat care atestă calitatea de invenţie a obiectului său şi care recunoaşte titularului o serie de drepturi.

cu condiţia ca acestea să fie noi. să nu rezulte în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnic. |n acest caz.DPI–27 Inventatorului i se recunoaşte dreptul la remuneraţie suplimentară conform creaţiei. MI) – se vor elabora metodologiile în raport de specificul invenţiei. Această categorie se apropie de metodă. . |n ce priveşte posibilitatea aplicării industriale. urmînd a fi corelate cu convenţiile internaţionale la care România este parte şi cu convenţiile bilaterale. Toate aceste prevederi sînt aplicabile şi persoanelor fizice sau juridice străine cu sediul în România sau sediul în străinătate. hibrizii sau rasa de animale trebuie să îşi menţină omogenitatea şi stabilitatea III. Raporturile dintre salariaţi şi unitatea în care aceştia lucrează sînt reglementate prin regulamentul de aplicare a legii. Obiectul invenţiei brevetabile poate fi un produs. |n aceste cazuri dreptul la brevet de invenţiei va apaţine salariatului.1.2. Dacă invenţia rezultă dintr-un contract de cercetare. 2. deoarece produsul are un caracter concret. putînd avea forma mijloacelor pentru obţinerea unui rezultat sau produs industrial. o metodă cu anumite caracteristici proprii. iar inventatorul are dreptul la o remuneraţie suplimentară. dar pornind de la prevederile cadru ale legii. fie în domeniul de activitate al unei unităţi. Este brevetabilă şi invenţia avînd ca obiect un nou soi de plantă. Aceste dispoziţii presupun recunoaşterea principiului tratamentului naţional – care impune recunoaşterea în favoarea străinilor unionişti a drepturilor pe care le recunosc naţionalilor – şi principiului tratamentului unionist – care presupune recunoaşterea drepturilor conferite de Convenţia de la Paris. distincte. Procedeul poate consta într-o operaţiune sau mijloc industrial prin care se poate obţine un produs sau un rezultat industrial material. Produsul nu se identifică cu rezultatul. un procedeu. în măsura în care emană de la inventator sau de la succesorul său în drepturi. un hibrid sau rasă nouă de animale. Orice invenţie este nouă dacă nu este conţinută în stadiul tehnicii în raport de cunoştinţele devenite cunoscute publicului. MAN. Divulgarea nu constituie un impediment. 3. Atît inventatorul. soiul de plante. fie cu ajutorul material al unităţii. |n cazul invenţiilor secrete – create în beneficiul apărării naţionale (SRI. Divergenţele ivite între inventator şi unitate cu privire la remuneraţie şi care nu au fost soluţionate pe calea arbitrajului atrag competenţa instanţelor de judecată. pe cînd rezultatul invenţiei îl reprezintă avantajul obţinut prin aplicarea invenţiei. Invenţia brevetabilă Este definită ca fiind invenţia nouă rezultată dintr-o activitate inventivă şi susceptibilă de aplicare industrială. fie prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii şi mijloacelor specifice unităţii. cît şi unitatea au obligaţia de a se abţine de la orice divulgare a invenţiei. dreptul la brevet de invenţie aparţine unităţii ce a comandat cercetarea. Sînt brevetabile numai produsele industriale. omogene şi stabile. Condiţia ca invenţia să rezulte dintr-o activitate inventivă presupune ca. este necesar ca invenţia să poată fi folosită cel puţin într-un domeniu de activitate. Categoria invenţiilor realizate de salariat fie în exercitarea funcţiei sale. Metoda reprezintă o modalitate de realizare. pentru o persoană cu cunoştinţe de specialitate în acel domeniu. Produsele naturale în realizarea cărora nu intervine omul nu pot constitui obiect al proprietăţii industriale.

distinctivitate.2. sisteme urbanistice. |nregistrarea cererii reprezintă un act constitutiv de drepturi şi marchează debutul procedurii de eliberare a brevetului. Aceste condiţii sînt amplu analizate în regulamentul de aplicare a Legii nr. Nu pot beneficia de protecţie prin brevet invenţiile care contravin ordinii publice – se referă la dispoziţii normative din dreptul public care privesc interese generale şi au prioritate în raport de viaţa privată. Un proiect de protecţie a topografiilor circuitelor integrate a fost elaborat şi în ţara noastră. după înmulţiri repetate sau în cazul unui ciclu de înmulţiri. legea prevede expres că nu pot fi protejate prin brevet ideile. Fomalitatea administrativă a înregistrării cererii este un element constitutiv de III. . reţetele culinare şi realizările cu caracter estetic.DPI–28 trăsăturilor relevante după înmulţiri repetate la nivelul fiecărui ciclu al reproducerii şi să nu fi fost comercializate sau oferite spre vînzare. cerinţa bunelor moravuri are în vedere faptul că imoralitatea este asimilată ilegalităţii. descoperirile. O problemă controversată o constituie protecţia topografiilor de semiconductori. în cadrul OSIM. Dispoziţiile analizate desemnînd sfera obiectului invenţiei şi condiţiile cererii trebuie respectate pentru a putea beneficia de protecţie prin brevet. Pentru a fi protejate prin brevet. fenomenele fizice în sine. Pe lîngă aceste categorii de invenţii. – Condiţia stabilităţii este respectată dacă. metodele matematice. reguli de joc. dar nu a fost finalizat. – Noutatea priveşte cerinţa ca la data depunerii cererii pentru acordarea protecţiei soiul sau rasa să nu fi fost vîndut sau pus la dispoziţia terţilor în anumite condiţii. soluţiile cu caracter economic sau de organizare. trăsăturile caracteristice relevante rămîn neschimbate. Această condiţie se consideră îndeplinită dacă au fost confirmate în scris de autorităţile competente cărora le revine obligaţia verificării şi testării noilor soiuri sau rase. Protecţia realizărilor în domeniul biotehnologiei ridică probleme deosebite mai ales sub aspectul definirii marii varietăţi de produse pe care le desemnează. omogenitate şi stabilitate. – Omogenitatea are în vedere existenţa unui grad suficient de uniform sub aspectul trăsăturilor caracteristice relevante. diagramele şi metodele de învăţămînt şi instruire. programele de calculator. soiurile de plante şi rasele de animale trebuie să îndeplinească în mod cumulativ 4 condiţii: noutate. Aceste realizări nu întrunesc condiţiile pentru brevetare.2. teoriile ştiinţifice. Această condiţie este îndeplinită chiar dacă există o anumită variaţie previzibilă ca urmare a particularităţilor de reproducţie. – Distinctivitatea se referă la condiţia ca soiul sau rasa să se deosebească de orice alt soi sau rasă cunoscută la data înregistrării cererii. |nregistrarea. Procedura eliberării brevetului presupune înregistrarea unor cereri de brevet la OSIM. planurile şi metodele de sistematizare. dar unele dintre ele sînt protejate pe calea drepturilor de autor. 64/1991. publicarea şi examinarea cererii de brevet şi eliberarea brevetului Protecţia prin brevet se deosebeşte de protecţia în temeiul dreptului de autor prin aceea că impune îndeplinirea anumitor condiţii. Cele două condiţii nu trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ.

putînd fi dovedit prin orice mijloace de probă.DPI–29 drepturi. Data priorităţii este şi momentul în raport de care se apreciază noutatea invenţiei. este recunoscut de majoritatea legislaţiilor şi este consacrat de Convenţia privind eliberarea brevetului european. Data depozitului naţional-reglementar este data depunerii cererii de brevet sau data care rezultă din tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte. eventual şi desenele exemplificative. chiar dacă aceasta implică mai multe soluţii tehnice noi sau mai multe variante de realizare a aceleiaşi idei inventive. fie prin scrisoare recomandată. astfel încît. |n cazul nedepunerii revendicărilor. se poate dispune divizarea acesteia. Cererea de brevet poate să cuprindă invocarea uneia sau mai multor priorităţi în baza uneia sau mai multor cereri anterioare sau ulterioare de depozit naţional reglementar. descriu întinderea protecţiei. dreptul exclusiv va fi recunoscut aceluia care a depus cel dintîi cererea de brevet. Acest principiu este numit principiul unificării invenţiei. Convenţia de la Paris consacră dreptul de prioritate unionist în favoarea resortisanţilor care au depus o cerere de brevet într-unul dintre statele membre. – succesorul în drepturi al inventatorului – cînd inventatorul a transmis dreptul său unei persoane fizice sau juridice. cererea se consideră abandonată şi se respinge ca atare. în situaţia conflictului dintre doi inventatori ai aceleiaşi invenţii. Cererea de brevet trebuie să aibă un singur obiect. protecţia altei ţări ar fi imposibilă. Depozitul naţional asigură un drept de prioritate. |n cerere trebuie să fie incluse datele de identificare cu privire la solicitare. Depunerea cererii se face fie direct la registratura OSIM. acestea pot fi depuse ulterior. Conform regulamentului. toate cererile de brevet depuse la registratura OSIM trebuie să fie analizate în ziua depunerii. Fără recunoaşterea acestui drept. Deci dreptul asupra invenţiei poate fi din acel moment recunoscut nu primului inventator. Potrivit legii. descrierea invenţiei şi revendicările. |n doctrină s-a propus drept criteriu de brevetare – conform acestui principiu – existenţa unui drept inventiv general. Pentru a da naştere unui drept de prioritate. Revendicarea principală este prima revendicare ce cuprinde toate elementele necesare soluţiei propuse. Subrevendicările derivă de la revendicarea principală şi cuprind modalităţi ale ideii inventive exprimate în această revendicare. Autorul brevetului are dreptul la recunoaşterea faptului că a fost primul care a găsit soluţia pe care o reprezintă invenţia. |n cazul în care din cererea de brevet lipsesc revendicările. ci primului depunător al cererii. fiind suportul dreptului conferit prin brevet. . Acest drept se numeşte drept de prioritate şi se naşte în momentul realizării invenţiei. cererea de brevet poate fi depusă de: – inventator (sau un colectiv de inventatori) – atunci cînd dreptul la eliberarea brevetului nu aparţine unităţii al cărui salariat este inventatorul. Revendicările constau în prezentarea succintă a elementelor de noutate ale invenţiilor. respectiv să propună rezolvarea unei singure probleme. Cererea trebuie să aibă ca obiect o singură problemă. – unitatea al cărui salariat este inventatorul – în cazul invenţiilor de serviciu şi al celor asimilate acesora. Dacă cererea de brevet nu are un singur obiect. Acordarea datei de depozit naţional-reglementar pentru cererile de brevet de invenţie se înscrie în Registrul naţional al cererilor depuse la OSIM şi se comunică solicitantului în decurs de 3 zile.

Pentru a-şi asigura protecţia. Brevetul de invenţie este eliberat de directorul general OSIM şi se înscrie în Registrul naţional al brevetelor de invenţie. la crerea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite. Cererea trebuie depusă în 6 luni de la data introducerii produsului în expoziţie. |n cazul respingerii cererii de brevet în urma examenului de fond. Acest drept consacrat prin lege este amplu analizat în regulament. Examinarea cererii de brevet poate fi cerută în 30 luni de la data depozitului. fără a putea fi mai mică de 10 ani. Cererile de brevet care îndeplinesc condiţiile cerute de lege se publică după 18 luni de la data depozitului naţional reglementar sau a priorităţii invocate. Drepturi nepatrimoniale Eliberarea brevetului de invenţie conferă inventatorului: – dreptul de a interzice terţilor fabricarea. – în cazul metodelor sau procedeelor – dreptul de a interzice folosirea acestora.2. este necesar ca inventatorul să depună în ţările unde protecţia prezintă interese pentru el o cerere separată. Perioada de protecţie provizorie devine astfel o perioadă de testare a valorii invenţiei. Astfel se consacră dreptul exclusiv de exploatare al inventatorului. Odată cu publicarea cererii de brevet se poate publica şi un raport de documentare – raport care poate fi publicat şi ulterior. protecţia încetează şi produce efecte retroactiv. 1) Dreptul la protecţie provizorie Din momentul constituirii depozitului naţional reglementar şi pînă la eliberarea brevetului de invenţie. Hotărîrea de acordare a brevetului de invenţie sau de respingere a cererii se ia de o comisie de examinare din cadrul OSIM în 16 luni de la înregistrarea cererii.DPI–30 primul depozit trebuie să fie un depozit naţional reglementar. Publicarea se poate face şi într-un termen mai scurt. Toate hotărîrile OSIM vor fi motivate şi înscrise în Registrul Naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse. Invocarea priorităţii unei invenţii se poate face şi în baza unui depozit creat în urma expunerii într-o expoziţie internaţională organizată pe teritoriul Rom#niei sau în statele membre ale convenţiilor la care ţara noastră este parte. Simplul fapt al efectuării unui prim depozit într-o ţară a Uniunii nu asigură apărarea invenţiei în celelalte ţări membre. |n cazul invenţiilor care perfecţionează o altă invenţie protejată proprietate intelectuală brevet. inventatorul beneficiază de o parte din drepturile recunoscute titularilor. măsură denumită în doctrina occidentală sistemul examenului amînat. adică să îndeplinească toate condiţiile cerute de legea naţională în care este făcut. în caz contrar cererea se consideră abandonată şi se respinge. durata de valabilitate este limitată la aceea a brevetului acordat pentru invenţia pe care o perfecţionează. III. Durata de valabilitate a unui brevet de invenţie este de 20 de ani. .3. oferirea spre vînzare. precum şi al unităţii în raport de prevederile legii. care implică dreptul de a interzice terţilor folosirea invenţiei fără autorizarea dată de inventator. Drepturile şi obligaţiile inventatorului A. comercializarea. folosirea sau stocarea produselor. cu începere de la data constituirii depozitului naţional reglementar. Examinarea cererii se face sub aspectul respectării condiţiilor de fond şi de formă ale priorităţii invocate.

Drepturile şi protecţia pot înceta şi ca urmare a anulării în tot sau în parte a brevetului. Acest drept comportă unele restrîngeri în cazul invenţiilor cu caracter secret. protecţia prin brevet încetează la expirarea valabilităţii acestuia. |n acest temei. |n cazul refuzului nejustificat. dreptul de divulgare are anumite particularităţi. fiind prevăzute şi situaţiile în care se acordă asistenţă. |n cazul în care brevetul este eliberat unei organizaţii. iar autorul are obligaţia de a informa unitatea cu privire la stadiul realizării invenţiei. |n această situaţie. Legea permite renunţarea la drepturi. în alte acte şi publicaţii în care se face vorbire cu privire la invenţia sa. ca drept ce decurge firesc din calitatea de autor Acest drept moral are un caracter absolut personal. în carnetul de muncă. 4) Dreptul de a cere revalidarea brevetului în cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet ca urmare a neplatei taxelor Invalidarea se publică de către OSIM. invenţia poate fi utilizată de terţi şi nu poate fi transmisă decît cu patrimoniul celui care utilizează invenţia. iar competenţa de soluţionare revine Tribunalului Bucureşti. 3) Dreptul privind recunoaşterea calităţii de adevărat creator. titularul dreptului de perfecţionare va putea acţiona pe calea dreptului comun pentru a pune capăt abuzului de drept. Atribuirea caracterului secret se face cu înştiinţarea inventatorului căruia i se acordă o compensaţie materială. 2) . 7) Dreptul de divulgare a invenţiei Apaţine inventatorului şi succesorilor lui în drepturi şi poate fi exercitat pînă la publicarea descrierii invenţiei de către OSIM. Renunţarea se poate face pe baza unei declaraţii scrise şi înregistrate la OSIM. inventatorului i se recunoaşte dreptul de a i se menţiona numele şi calitatea în brevetul eliberat. inalienabil şi imprescriptibil. Invenţia sau partea din invenţie la care s-a renunţat poate fi exploatată liber de către părţi. inclusiv la brevet. acesta are dreptul de a i se elibera un duplicat al brevetului. Spre deosebire de dreptul de autor propriu-zis.DPI–31 Dreptul exclusiv de a autoriza expoatarea invenţiei de către titularul unei invenţii de perfecţionare Raţiunea instituirii acestui drept decurge din legătura indisolubilă dintre brevetul principal şi brevetul de perfecţionare. în cazul invenţiilor dreptul la calitatea de autor se naşte din momentul concretizării actului de creaţie. Cererea de anulare se poate face de persoana interesată în tot cursul de valabilitate a brevetului. 6) Dreptul de a beneficia de asistenţa unui consilier autorizat în proprietate industrială Regulamentul de aplicare a legii prevede condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a avea calitatea de consilier în materie de brevete. |n situaţia în care titularul brevetului este o altă persoană decît inventatorul. dar el este condiţionat de eliberarea titlului depozit. Renunţarea produce efecte începînd cu înregistrarea la OSIM a cererii. 5) Dreptul de a renunţa în tot sau în parte la brevet De regulă.

renunţîndu-se astfel la sistemul recompenselor care era consacrat anterior. actul se poate încheia după eliberarea brevetului pe toată durata de validitate a acestuia. C. se prevăd şi anumite obligaţii care revin inventatorului: 1) Obligaţia de acorda la cerere titularului de brevet asistenţă tehnică pentru punerea în aplicare a invenţiei Condiţiile privind modalităţile şi cadrul respectării acestei obligaţii se stabilesc prin contract. . – dreptul asupra brevetului – atunci cînd obiectul transmiterii îl formează brevetul. 2) Obligaţia de a plăti taxele de menţinere în vigoare a brevetului Taxele de brevetare ale persoanei fizice/juridice se plătesc în valută în contul OSIM. OSIM asigură păstrarea acestui caracter. B. Contractul de cesiune Cesiunea a fost considerată ca o formă de vînzare. După aspectul întinderii. Transmiterea drepturilor Drepturile patrimoniale ce decurg din realizarea unei invenţii sînt transmisibile în tot sau în parte. cesiunea poate fi totală sau parţială.DPI–32 Persoana fizică/juridică ce solicită eliberarea brevetului poate solicita ca OSIM să nu publice invenţia pînă la o anumită dată. |n cazul atribuirii caracterului secret. 8) Dreptul de a beneficia de credite în valută pentru plata taxelor necesare brevetării în străinătate a invenţiei |nainte de formarea unui depozit în străinătate. titularul brevetului rezervîndu-şi dreptul de a prelua brevetul după expirarea termenului fixat. A. – sub aspectul aplicaţiilor – atunci cînd invenţia este susceptibilă de mai multe aplicaţii şi numai unele dintre acestea formează obiectul transmisiunii. Cesiunea poate fi parţială: – sub aspect teritorial – dacă se referă numai la o parte din teritoriul pe care invenţia este protejată.2. |n acest mod se urmăreşte aplicarea invenţiei într-o manieră unitară. Pot fi transmise: – dreptul la acordarea brevetului de invenţie – în cazul în care actul de transmitere intervine înainte de pronunţarea deciziei cu privire la acordarea brevetului. în acord cu legislaţia privitoare la apărarea secretului de stat. iar OSIM trebuie înştiinţat cu privire la intenţia declanşării procedurii în străinătate. Cesiunea poate fi definitivă sau temporară. Obligaţii Pe lîngă aceste drepturi. cererea de brevet trebuie înregistrată în ţară. – dreptul exclusiv de exploatare şi celelalte drepturi patrimoniale.4. Drepturi patrimoniale Inventatorul are drepturi patrimoniale care se stabilesac pe bază de contract. Cel mai frecvent caz de transmitere a drepturilor patrimoniale se realizează prin contractul de licenţă. III. ceea ce a determinat aplicarea dispoziţiilor din dreptul comercial. Cesiunea totală vizează întregul brevet şi întregul teritoriu pe care invenţia este protejată.

Legea prevede expres că licenţa obligatorie este neexclusivă şi este acordată cu determinarea strictă a duratei. de menţinere de licenţă sau poate avea ca obiect un desen sau model industrial. folosinţa dreptului său exclusiv de exploatare în schimbul plăţii de redevenţe. Transmisiunea produce efecte faţă de terţi din momentul înregistrării la OSIM. în tot sau în parte. ceea ce implică tolerarea actelor de exploatare ale cesionarului. şi se încheie pe durată nedeterminată. – B. contractul de licenţă poate fi: de brevet. Contractul încetează să producă efecte prin anularea brevetului sau rezoluţiune. Contractul de licenţă Reprezintă o formă specifică prin care se realizează transferul de tehnologie. Contractul de licenţă se caracterizează prin aceea că este consensual. Cesionarul are în principal obligaţia de a plăti preţul dacă cesiunea s-a făcut cu titlu oneros. nu este interzisă includerea în contract a mai multor clauze de negaranţie. legea permite solicitarea acordării licenţelor obligatorii. în caz contrar cesionarul poate să invoce garanţia evicţiunii sau poate recurge la acţiunea în contrafacere. Nu pot fi transmise drepturile personale nepatrimoniale. dar poate fi şi cu titlu gratuit. Cererea de acordare a licenţei obligatorii se poate formula de persoana interesată şi se adresează Tribunalului Municipiului Bucureşti după 4 ani de la înregistrarea cererii sau după 3 ani de la eliberarea brevetului. cedentul nu mai are dreptul să exploateze invenţia. socotindu-se termenul care expiră cel mai tîrziu. iar titularul brevetului nu poate justifica atitudinea pasivă. Cu toate acestea. este ţinut să respecte şi obligaţia de garanţie împotriva viciilor ascunse ale obiectului contractului şi împotriva evicţiunii. Contractul de cesiune dă naştere unor obligaţii specifice în sarcina părţilor. De regulă. este acordul prin care titularul unui drept de proprietate industrială concede unei alte persoane. contractele pot fi de licenţă exclusivă sau neexclusivă. Fiind încheiat intuitu personae. nesupus unor formalităţi. Cedentul va avea în principal obligaţia de a remite obiectul contractului. cesiunea făcîndu-se pe riscul cesionarului după cedarea brevetului. prin care se protejează interesul societăţii de a beneficia de progresul asigurat prin folosirea invenţiei. Licenţa poate fi concedată şi de coproprietarul sau de uzufructuarul unui brevet. Prin cesiune se transferă în patrimoniul cesionarului dreptul de proprietate asupra brevetului şi dreptul la acţiune în contrafacere. iar după teritoriul pe care produc efecte pot fi licenţe limitate (parţiale) sau nelimitate (totale). Cesiunea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Este permisă concedarea unui număr nelimitat de licenţe asupra aceluiaşi brevet. După natura obiectului.DPI–33 sub aspectul conţinutului dreptului transmis – un brevet nul nu va putea forma obiectul contractului de cesiune. este inadmisibil transferul dreptului dobîndit de beneficiar fără consimţămîntul titularului brevetului. contractul de licenţă este cu titlu oneros. De asemenea. Dreptul exclusiv de exploatare al titularului unui brevet este asociat cu obligaţia de exploatare. |n funcţie de caracterul lor. nivelului redevenţelor şi drepturilor băneşti cuvenite inventatorului. . Dacă o invenţie nu a fost aplicată sau aplicată insuficient în ţară.

DPI–34 Licenţa obligatorie îşi produce efectele din momentul înregistrării la OSIM.4. emblema. Abuzul publicitar . deoarece marca a devenit un mijloc de presiune asupra cererii. titlurilor. noutate prefacere. Invenţie = rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut pînă atunci. De la diferenţierea produselor unor întreprinderi s-a ajuns la diferenţierea mărcilor aceleiaşi întreprinderi pentru acelaşi produs. funcţia de diferenţiere a producătorului a devenit o funcţie de diferenţiere şi identificare a produselor. III. marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică. prin diferenţierea artificială a produselor combinate cu publicitatea excesivă. 2) Funcţia de concurenţă Contribuind la individualizarea produselor unui anumit producător şi fiind un semn exterior al valorii lor.1. 84/1998. Valoarea mărcii constă în informaţia pe care o furnizează consumatorului privitor la originea produselor. punînd pe producător la adăpost de situaţia ca marca să fie utilizată de concureţii săi. permiţîndu-i să le deosebească. marca devine un instrument de atragere a clientelei prin aprecierea de care se bucură în rîndul cumpărătorilor. III. Mărcile şi indicaţiile geografice Semnele distinctive formează o categorie de obiecte ale proprietăţii industriale caracterizate printr-o funcţie comună – aceea de a permite identificarea rapidă a provenienţei unor produse şi diferenţierea unor produse identice sau asemănătoare. dar care provin de la producători diferiţi. funcţie care s-a simplificat pînă la denaturare odată cu dezvoltarea publicităţii. Alături de semnele distinctive propriuzise – care sînt mărcile şi indicaţiile geografice – mai sînt protejate numele comercial.4. Sub acest aspect. marca permite orientarea opţiunii cumpărătorului către produse care au dobîndit o bună reputaţie. paletei coloristice sporindu-se vînzarea în jurul mărcii diversificate. titlurile de periodice. Astfel. Acest mecanism consolidează funcţia de concurenţă. fenomen numit obiectivizarea mărcii.i !!! Din DEX: Inovaţie = schimbare. A. servind la deosebirea produselor sau serviciilor unor persoane fizice sau juridice de cele aparţinînd altor persoane. ca urmare a multiplicării modelelor. Funcţiile mărcii Marca îndeplineşte mai multe funcţii: 1) Funcţia de diferenţiere a produselor Marca individualizează produsele aflate pe piaţă.3. III. ajunge să diferenţieze obiectele sau subiectul material al drepturilor respective. unele mărci au ajuns să se identifice cu produsul. Mărcile Potrivit Legii nr. Astfel. rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii în scopul îmbunătăţirii (productivităţii) muncii. Inovaţiile Nu. |ncepînd prin a diferenţia subiectele de marcă. perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate.

Prin forţa de atracţie pe care a dobîndit-o. astfel încît ceea ce se impune cumpărătorului este în primul rînd marca în raport de provenienţa sau calitatea produsului. devine cu timpul o frînă a producţiei. Multiplicarea mărcilor aceluiaşi producător pentru acelaşi tip de produse. Marca devine pentru consumator o garanţie a calităţii constante a unui anumit produs. ca mijloc de corelare a cererii şi ofertei. Această funcţie a apărut prin detaşarea mărcii de produsul destinat să-l individualizeze. 6) Funcţia de reclamă Pentru consumator marca ajunge să devină un simbol legat direct de reputaţia unui produs. orientîndu-se spre produse inutile. Astfel. prin reducerea rolului distribuitorului la simplul atribut al aprovizionării. marca . ceea ce îl face să prefere o anumită marcă cu convingerea că ea corespunde unei calităţi superioare. Cerinţele economice şi comerciale au transformat marca în principalul instrument al marketing-ului. |n mod obişnuit. Noile forme de distribuţie (autoserviri) reflectă faptul că marca se vinde singură. consolidînd un privilegiu nejustificat pentru mărcile mari. consumatorul nu are la dispoziţie elementele necesare spre a constata singur calitatea produselor aflate pe piaţă. Crearea de prea multe varietăţi limitează randamentul mărcilor. Funcţia de monopol influenţează şi structura cererii. ceea ce determină o slăbire a mărcii.DPI–35 tinde să suplinească diferenţierea obiectivă cu diferenţierea subiectivă. 4) Funcţia de organizare a pieţii |n interacţiunea dintre producţie şi consum. fără ca această garanţie să fie de natură juridică. bazată pe credinţa cumpărătorului. care devine tot mai complexă. 3) Funcţia de garanţie a calităţii Este indisolubil legată de funcţia de concurenţă. fiind sprijinită în acest sens de funcţia de reclamă. pe baza calităţii. Marca ajunge să denatureze concurenţa. marca apare ca un instrument de organizare a pieţii. Această funcţie se reflectă în special asupra distribuţiei. se transformă în diferenţiere subiectivă. astfel încît distribuitorii şi-au creat mărci proprii ori revendică exclusivitatea mărcii producătorului pe piaţă. cosmetice etc. diferenţierea produselor în mod obiectiv. |n unele domenii (modă. Forţa reclamei ţine de însăşi originalitatea mărcii. fie prin transformarea sa într-un responsabil al calităţii produsului. consumatorul ajunge să identifice un anumit produs pe care îl preferă datorită calităţilor sau modului de prezentare. Nemenţinerea calităţii de către producător nu atrage o sancţiune juridică. fiind informat numai pe cale publicitară. ci determină cumpărătorul să-şi reorienteze opţiunea către alte produse. Producătorul tinde să pretindă exclusivitatea distribuţiei şi să influenţeze preţul.) unele mărci devin un adevărat simbol al calităţii. Cu ajutorul mărcii. Prin marcă se stabileşte o legătură între producător şi consumator. Tendinţa proliferării artificiale a mărcilor producătorilor şi aceea de asigurare a exclusivităţii distribuirii au condus la transformarea concurenţei stimulatoare în concurenţă de monopol. fără să existe o diferenţiere obiectivă. de impresia pe care o produce asupra consumatorului. 5) Funcţia de monopol Funcţia de concurenţă şi organizare a pieţii se transpune în anumite condiţii într-o funcţie de monopol.

deosebim mărci facultative şi obligatorii. Atît mărcile de fabricaţie. Semnele prin care pot fi constituite mărcile |n art. nume. în primul rînd prin corecta informare a consumatorului. de aceea este important să existe o informare corectă a consumatorului. caracter care depinde de funcţia lor economică. combinaţia de culori sau o combinaţie a acestor semne. denumire. 3 lit. depăşind stadiul de element accesoriu al produsului . cu titlu de excepţie fiind reglementată şi obligaţia de marcare. – marca combinată (mai des utilizată deoarece asigură mai bine caracterul distinctiv) – compuse sau complexe. cifrele. Avînd în vedere că funcţia de garanţie a calităţii produsului nu are o semnificaţie importantă. după cum elementele combinate sînt de aceeaşi natură sau de natură diferită. Sub aspectul destinaţiei economice. cu condiţia respectării calităţii. *** |n cadrul reuniunii de experţi de la Geneva (1978) s-a ajuns la concluzia că este necesară o reconsiderare a concurenţei neloiale. – mărci figurative – alcătuite din reprezentări grafice. B. |n raport cu modul de alcătuire se disting: – marca simplă – alcătuită dintr-un singur semn. desenele. forma produsului sau ambalajului. După caracterul lor. Clasificarea mărcilor Clasificarea mărcilor prezintă importanţă sub aspectul regimului juridic. după ce au căzut de comun acord asupra mărcii colective. se disting: – mărci individuale – mărci care au drept subiect o persoană fizică sau juridică determinată. cît şi cele de comerţ se referă la produse. mărcile pot fi: – mărci verbale – alcătuite din cuvinte scrise. astfel încît să fie protejat împotriva înşelăciunii. a din Legea nr. – mărci colective – aparţin unui grup de unităţi care desfăşoară o activitate industrială sau comercială. deosebindu-se astfel de mărcile de serviciu menite să individualizeze prestările de servicii. în special cu privire la condiţiile de valabilitate şi aprecierea eventualelor încălcări. care să permită consumatorului să-şi valorifice singur sau prin intermediul unor asociaţii drepturile sale. |n funcţie de natură. 84/1998 sînt enumerate exemplificativ: cuvintele (numele de persoane). mărcile pot fi de fabrică (individualizează producătorii) şi de comerţ (individualizează comercianţii). Prin Convenţia de la Paris se reglementează şi marca agentului sau reprezentatului. literele. C. dar care autorizează aplicarea lor (de obicei) alături de marca individuală. . este necesară reprimarea practicilor abuzive.DPI–36 devine un element autonom al schimbului comercial. Majoritatea legislaţiilor consacră caracterul facultativ al mărcilor. formele tridimensionale. elementele figurative. aceasta fiind o marcă folosită de distribuitor (spre deosbire de produsele importate şi expediate cu marca producătorului). După titularul dreptului la marcă. 7) Funcţia de protecţie a consumatorului Pentru consumator marca presupune o calitate constantă.

E. prin lege se consacră: – marca anterioară – reprezentînd marca înregistrată. Subiectul dreptului la marcă Dreptul la marcă aparţine persoanei fizice sau juridice care a depus prima cererea de înregistrare a mărcii şi care desfăşoară activităţi de comerţ sau industrie. respectiv dacă acest drept este opozabil erga omnes sau numai faţă de ceilalţi concurenţi. Pe lîngă această categorie de mărci a căror existenţă este stabilită prin doctrină. . – Disponibilitatea – presupune ca semnul să nu fi aparţinut anterior altei persoane. – Exclusivitatea – potrivit acestei condiţii. Drepturile conferite de marcă O problemă controversată legată de marcă este aceea a caracterului absolut sau relativ. nu pot fi înregistrate ca mărci semnele care cuprind indicaţii false sau înşelătoare cu privire la zona geografică. Prin lege se prevede expres că natura produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii nu constituie nici un obstacol la înregistrarea acesteia. natura sau calitatea produsului. dreptul la marcă poate fi prelungit nelimitat în timp. Dreptul la marcă poate aparţine mai multor persoane care exercită împreună o activitate de comerţ sau industrie. Lipseşte această trăsătură în cazul semnelor prea simple sau al celor descriptive (care se referă exclusiv la natura. condiţiile fabricării. Acest tip de marcă este numit în doctrină marcă însoţitoare. – marca …………– marcă larg recunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare sau la data priorităţii revenditată în cerere. calitatea sau altă trăsătură a produsului). ceea ce presupune că protecţia se extinde la întregul teritoriu naţional. precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată cu condiţia înregistrării ulterioare. Nu este protejabilă marca identică cu o marcă anterioară dacă însoţesc acelaşi produse. mărcile trebuie să îndepinească mai multe condiţii: – Distinctivitatea – implică originalitate şi noutate. precizia. dar ceea ce este specific este faptul că are şi vocaţie de universalitate.DPI–37 Deşi iniţial marca a constituit un semn distinctiv pentru produsul finit. Aceste dispoziţii privesc mărcile individuale. Cît priveşte mărcile colective. deoarece există riscul confuziei. modul de fabricaţie ori altă caracteristică. – marca colectivă – destinată a servi la deosebirea produselor sau serviciilor membrilor unei asociaţii de pprodusele sau serviciile aparţinînd altor persoane. Opinia majoritară susţine caracterul absolut al dreptului la marcă. – marca de certificare – indica faptul că produsul sau serviciul pentru care este utilizată sînt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea. Acest drept se caracterizează prin teritorialitate. dacă acestea sînt de natură să creeze confuzii. Semnul nu trebuie să fie banal. Originalitatea nu presupune un caracter absolut în spaţiu şi timp ce se apreciază în raport de obiectul pe care urmează să-l identifice. lipsit de individualitate. Pentru a beneficia de protecţie. în prezent este utilizată şi pentru materii prime sau intermediare. Spre deosebire de dreptul născut din brevetul de invenţie. D. acestea aparţin membrilor unei asociaţii.

folosirea mărcii de către un terţ trebuie să se facă potrivit practicilor loiale. cît şi cu titlu gratuit. Pentru a evita riscul de confuzie. precum şi în cazul urmăririi silite a debitorului titular al mărcii. – licenţă simplă (neexclusivă). – folosirii indicaţiilor privind originea geografică. |n toate cazurile. Contractul de cesiune este contractul prin care cesionarul dobîndeşte totalitatea drepturilor titularului asupra mărcii. Pe toată durata de protecţie. dacă acest lucru este necesar pentru a indica destinaţia produsului. F. Prin lege sînt reglementate cazurile în care titularul mărcii poate solicita instanţelor de judecată să interzică terţilor folosirea mărcii fără consimţămîntul titularului: – în cazul unor semne identice cu marca pentru acelaşi fel de produse sau servicii. situaţie ivită în special în cazul pieselor detaşabile. în tot sau în parte. drepturile pot fi transmise şi independent de fondul de comerţ în care este încorporată marca. Cesiunea se poate face în raport de toate produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca sau numai pentru o parte dintre acestea. valoarea. |n cazul licenţei.DPI–38 Dezvoltarea comerţului internaţional a determinat o extindere a protecţiei mărcilor dincolo de limitele teritoriale.. Folosirea unei mărci în raport cu funcţiile ce îi sînt recunoscute impune limite exerciţiului dreptului titularului. titularul unei mărci înregistrate nu se poate opune: – actelor de comerţ avînd ca obiect produse ce poartă marca în cazul produselor ce au fost puse în circulaţie cu acordul acestuia.a. marca poate fi transmisă prin cesiune sau licenţă. – în cazul aplicării mărcii pe produsele sau ambalajele altui producător. Transmiterea dreptului asupra mărcii Marca este un bun transmisibil atît cu titlu oneros. – dreptul de a interzice folosirea aceluiaşi semn de către terţi. Contractul de licenţă este contractul în temeiul căruia titularul unei mărci transmite altei persoane dreptul de a aplica sau ataşa marca pe produsele pe care le fabrică sau le pune în circulaţie. calitatea produselor etc. – cînd datorită asemănării cu marca s-ar putea crea confuzii. Potrivit legii. mărcile identice sau similare aparţinînd aceluiaşi titular nu pot fi transmise decît prin cesiune totală faţă de o singură persoană. – folosirii mărcii. titularul mărcii poate să autorizeze terţele persoane să folosească marca în raport de anumite limite teritoriale. |n cazul cesiunii. – indicării numelui şi adresei titularului de către un terţ în cadrul activităţii comerciale. Licenţa poate fi: – licenţă exclusivă – cînd titularul se obligă să nu mai acorde alte licenţe terţilor. Cesiunea se încheie în scris şi devine opozabilă terţilor din momentul înregistrării în Registrul naţional al mărcilor. în situaţia utilizării semnului pe documente sau pentru publicitate ş. . Principalele prerogative ale dreptului de marcă sînt: – dreptul exclusiv de a folosi sau exploata semnul ales ca marcă. – licenţă reciprocă – între părţi intervine înţelegerea de a pune în circulaţie un nou produs sub aceeaşi marcă. Exercitarea dreptului se poate face numai după publicarea mărcii.

cînd este prejudiciat renumele sau imaginea unei persoane sau cînd se aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală dobîndit anterior. după înregistrare. Stingerea dreptului asupra mărcii Poate interveni ca urmare a voinţei manifestate de titularul mărcii sau ca urmare a cererii formulate de orice terţ interesat. comercianţi sau prestatori de servicii – ca subiecţi ai dreptului la mărci colective. aspectele mărcii. în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute de lege. Mărcile de certificare Subiectul acestei mărci poate fi persoana juridică legal abilitată să exercite controlul produselor sau serviciilor cu privire la calitate sau la alte caracteristici. trebuie să se depună şi regulamentul de folosinţă a mărcii. Pe lîngă documentaţia obişnuită este necesară depunerea regulamentului de folosire din care să rezulte modalitatea de desfăşurarea a activităţii de certificare. – dacă. Procedura şi condiţiile înregistrării acestor mărci prezintă unele particularităţi. cînd solicitarea înregistrării s-a făcut cu rea credinţă. Stingerea efectivă a dreptului produce efecte din momentul rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. Mărcile colective |nregistrarea acestor mărci poate fi solicitată de asociaţiile de fabricanţi. . I. producători. Dacă marca a format obiectul unui contract de licenţă. Renunţarea la marcă este supusă înregistrării la OSIM şi îşi produce efectele din momentul înscrierii în Registrul naţional al mărcilor. G. orice persoană interesată se poate adresa Tribunalului Municipiului Bucureşti pentru a cere decăderea titularului mărcii din drepturi dacă: – în mod nejustificat marca nu a fost folosită în România timp de 5 ani. titularul are obligaţia de a notifica licenţiatului faptul că are această intenţie. Pe toată durata protecţiei. natura produselor şi serviciilor pentru care s-a acordat ori calitatea acestora. Prin lege. ca urmare a folosirii mărcii există posibilitatea inducerii în eroare a publicului. Legea recunoaşte dreptul titularului de a renunţa la marcă pentru toate produsele pentru care a fost înregistrată sau numai pentru o parte din produse. – în cazul mărcii înregistrate de o persoană fără calitate. H. Odată cu depunerea ducomentaţiei de înregistrare a mărcii. – dacă după înregistrare marca a devenit uzuală în comerţ cu un produs sau serviciu pentru care a fost înregistrată.DPI–39 Licenţiatul care a încălcat clauzele contractuale poate fi acţionat în justiţie de titularul mărcii în ceea ce priveşte durata folosirii. – să facă menţiunea “prin licenţă” alături de marca aplicată pe produs aşa cum s-a convenit prin contract. Persoanele interesate pot solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii. Licenţa devine opozabilă din momentul înregistrării în Registrul naţional al mărcilor. licenţiatul este obligat: – să folosească marca pentru produsele pentru care s-a convenit prin contractul de licenţă.

Pe lîngă posiblitatea de a solicita anularea. fiind denumite şi mici invenţii. care sînt susceptibile de a crea confuzie sau care contravin bunelor moravuri sau ordinii publice). regiune. cu posibilitatea reînnoirii. dar. Desenele sînt ansambluri de linii şi culori care produc un efect decorativ nou.DPI–40 Indicaţiile geografice Indicaţia geografică este acea denumire care serveşte la identificarea unui produs originar dintr-o ţară. Spre deosebire de marcă. Modelele industriale sînt forme sau aspecte plastice care se realizează pe suprafeţe plane sau în spaţiu. De asemenea. protecţia va fi ca model sau desen industrial. |n literatura de specialitate s-a susţinut că atunci cînd legătura dintre forma şi efectul tehnic este indisolubilă se va aplica regimul brevetelor de invenţii. Protecţia modelelor de utilitate este expres prevăzută prin Convenţia de la Paris pentru protecţia creaţiei industriale. Pe plan internaţional există trei sisteme de protecţie: . iar prin natura efortului creator aparţin dreptului de autor. legea recunoaşte şi posibilitatea de a cere decăderea din drept a persoanei interesate să folosească indicaţia geografică. modelele şi desenele industriale au fost denumite artă aplicată sau artă aplicată la industrie. III. III. Desenele şi modelele industriale aparţin prin destinaţie şi mod de reproducere dreptului de proprietate industrială. Specific indicaţiilor geografice este caracterul teritorial şi caracterul colectiv. Importanţa acordată acestei indicaţii se bazează pe calităţile care o deosebesc sub aspectul unei anumite tradiţii sau a unor condiţii naturale. desenele şi modelele industriale Modelele de utilitate sînt inovaţii tehnice care printr-o formă nouă de dispozitiv sau mecanism au un rol utilitar.5. Constituie o varietate de invenţii. Pornind de la această dublă natură. în cazurile în care o reputaţie sau caracteristică a produsului este real legată de locul producţiei. Ministerul Agriculturii certifică indicaţia geografică a produsului. Dreptul de folosire se dobîndeşte prin înregistrare în Registrul naţional al indicaţiilor geografice. |nregistrarea indicaţiilor geografice poate fi cerută de asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zonă pentru produsele indicate în cerere.4.2. Modelele şi desenele industriale sînt creaţii de formă prin care se realizează individualizarea produselor industriale printr-un element estetic. iar dreptul de utilizare se acordă pe un termen de 10 ani. Nu pot fi înregistrate indicaţiile care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute prin definiţie (care nu sînt calităţi generice ale produsului. nu presupun o activitate inventivă şi au o durată de protecţie mai redusă. spre deosebire de acestea. desemnează un drept colectiv deoarece aparţin unei unităţi teritoriale sau unei colectivităţi de persoane. |n cazul înregistrării. Modelele de utilitate. localitate. Indicaţiile geografice se referă la un teritoriu determinat şi pot privi şi produse agricole. Dacă efectul tehnic se obţine şi prin folosirea altei forme decît cea utilizată. indicaţia geografică nu poate face obiectul transmisiunii.

Cu privire la funcţia utilitară. Această prevedere se coroborează cu principiile potrivit cărora dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale este recunoscut prin eliberarea unui titlu. se consideră că un model sau desen îndeplineşte această condiţie dacă obiectul în care a fost încorporat poate fi folosit într-un scop oarecare. modelul sau desenul nu a fost făcut public în ţară sau străinătate. Terţii interesaţi pot formula obiecţii la înregistrare. fie el decorativ. dar şi de protecţia dreptului de autor. Condiţiile de formă ale protecţiei Toate legislaţiile care reglementează protecţia specifică a modelelor şi desenelor industriale o condiţionează de îndeplinirea formalităţilor de depozit sau de înregistrare prealabilă. Legea rom#nă în vigoare consacră principiul caracterului atributiv al depozitului potrivit căruia dreptul inovativ asupra modelului sau desenului se naşte prin faptul înregistrării. Transmiterea drepturilor patrimoniale privind desenele şi modelele industriale nu este supusă unor formalităţi speciale. organul competent să-l elibereze fiind OSIM. însă ultima formă este condiţionată de existenţa unui element de originalitate.DPI–41 1. cererea de înregistrare este supusă analizei unei comisii de specialitate din cadrul OSIM. Dreptul de a solicita eliberarea titlului aparţine exclusiv autorului sau succesorului său în drepturi. sistemul cumulului parţial – în care modelele şi desenele industriale beneficiază atît de protecţia specifică. fapt prevăzut expres de lege. |n 6 luni de la publicare. A. condiţia se consideră îndeplinită dacă. 2. Drepturile şi obligaţiile autorului de desene şi modele industriale sînt cele ale tuturor creatorilor de opere industriale. Titlul de protecţie îl constituie certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial. Obiectul protecţiei Legea prevede că va putea fi înregistrat ca desen sau model industrial aspectul nou al unor produse avînd o funcţie utilă. |n 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii de admitere se eliberează certificatul de înregistrare. care se va pronunţa prin hotărîre de admitere sau respingere. sistemul protecţiei specifice. Aceste drepturi se sting la expirarea duratei de protecţie sau prin abandonarea lor. B. Cererea de înregistrare însoţită de reprezentarea grafică a desenului sau modelului industrial se publică în Buletinul oficial de proprietate intelectuală al OSIM în termen de 6 luni de la constituirea depozitului. anterior datei de constituire a depozitului. sistemul cumulului de protecţie – potrivit căruia autorul poate invoca simultan dreptul de protecţie specific şi protecţia conform dreptului de autor. Legislaţia rom#nă în vigoare se bazează pe sistemul cumulului de protecţie.6. III. Ceea ce deosebeşte modelul de utilitate de modelul sau desenul industrial este faptul că prima categorie reprezintă o soluţie tehnică. fără îngrădiri în ce priveşte noutatea. 3. pe cînd ultimele reprezintă soluţii estetice. Concurenţa neloială 2 2 de s`pat .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful