UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” Facultatea de drept

CURS DE DREPT CIVIL Anul III prof. univ. dr. CORNELIU TURIANU

PARTEA I CONTRACTE SPECIALE
I. CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE 1. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare După cum rezultă din însăşi definiţia contractului, vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual şi translativ de proprietate. Vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante. Vânzătorul are obligaţia să predea lucrul vândut şi să-l garanteze pe cumpărător, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul. Vânzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele părţi urmăresc anumite interese patrimoniale, adică primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei la care se o-bligă. Vânzătorul urmăreşte să primească preţul, iar cumpărătorul urmăreşte să primească bunul cumpărat în schimbul preţului stabilit. Vânzarea este un contract comutativ, deoarece existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de părţi de la încheierea contractului şi nu depind, ca în contractele aleatorii, de un eveniment viitor şi incert, care ar face să existe şanse de câştig sau pierdere pentru ambele părţi contractante. În principiu, vânzarea este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul încheierii contractului („vinderea este perfectă... îndată ce părţile s-au învoit ...” – art. 1295 C. civ.). Prin excepţie de la principiul consensualismului, în cazurile special prevăzute de lege vânzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile – indiferent că sunt 1

situate în intravilanul ori extravilanul localităţilor – pot fi înstrăinate (dobândite) prin acte juridice între vii, sub sancţiunea nulităţii absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică. Vânzarea-cumpărarea este un contract translativ de proprietate din momentul încheieri lui. Aceasta înseamna că, prin efectul realizării acordului de voinţă (solo consensu) şi independent de predarea lucrului vândut şi de plata preţului, operează şi transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Principiul transmiterii imediate (automate) a dreptului de proprietate (şi a riscurilor) din momentul încheierii contractului operează numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: a) Vânzatorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut; b) Trebuie să fie vorba de lucruri determinate individual (res certa); c) Lucrul vândut trebuie să existe; d) Trebuie ca părţile să nu fi amânat transferul proprietăţii printr-o clauză specială pentru un moment ulterior încheierii contractului.

2. Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească diferite elemente, care, conform regulilor generale în materie de contracte, sunt: consimţământul, capacitatea, obiectul (lucrul vândut şi preţul), o cauză licită şi, în contractele solemne, forma. A. Consimţământul Întrucât în ce priveşte consimţământul, principiul autonomiei de voinţă şi libertatea contractuală, precum şi momentul încheierii contractului, acestea sunt cunoscute de la teoria generală a obligaţiilor, iar în materia vânzării se aplică regulile dreptului comun, ne vom referi în cele ce urmează numai la anumite probleme specifice vânzării, şi anume: a) Promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare) Este, de fapt, un antecontract, care dă naştere la un drept de creanţă, una din părţii fiind obligată faţă de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun, beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-l cumpăra ori nu. b) Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare 2

La fel ca şi cea unilaterală,este un antecontract, cu singura deosebire că în acest caz oricare dintre părţi poate cere încheierea contractului. În cazul promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare, ale căror clauze anticipatorii au fost executate de părţi, s-a admis, necontestat, posibilitatea ca instanţa să pronunţe, în baza art. 1073 si 1977 C. civ. , o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. c) Pactul de preferinţă Este o variantă a promisiunii de vânzare prin care proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul când îl va vinde, să acorde preferinţă unei anumite persoane, la preţ egal. De reţinut că în acest caz proprietarul bunului nu se obligă să-l vândă, ci numai să acorde preferinţă în cazul în care se va hotărî în acest sens. d) Dreptul de preemţiune În cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentionează să-l vândă, legea conferă un drept prioritar la cumpărare (drept de preemţiune) coproprietarilor, proprietarilor vecini, arendaşului şi statului (art. 48-49 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar si art. 9 din Legea arendării nr. 16/1994).

B. Capacitatea părţilor Conform art. 1306 C. civ. , pot cumpăra toţi cei cărora nu le este oprit prin lege. Deci, regula este capacitatea, iar incapacitatea, excepţia. De aceea, cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ prevazute de lege. Pentru contractul de vânzare-cumpărare legea prevede anumite incapacităţi speciale. Aceste incapacităţi sunt interdicţii (prohibiţii) de a vinde şi cumpăra sau numai de a cumpăra, astfel:

a) Vânzarea între soţi este interzisă (art. 1307 C. civ. ); b) Conform art. 1308 pct. 1 C. civ., tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor de sub tutela lor (cât timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date şi primite); c) Mandatarii, atât convenţionali, cât şi legali, împuterniciţi a vinde un lucru, nu pot să-l cumpere (art. 1308 pct. 2 C. civ.); d) Persoanale care administrează bunuri ce aparţin statului, comunelor, oraşelor, 3

municipiilor sau judeţelor nu pot cumpăra bunurile aflate în administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C. civ.); e) Funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile statului sau unităţilor administrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 4 C. civ.); f) Judecătorii, procurorii, avocaţii nu pot deveni cesionari (cumpărători) de drepturi litigioase care sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia (art. 1309 C. civ.); g) Persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunuri imobile care se vând prin licitaţie publică (art. 535 C. pr. Civ.); h) Potrivit Constituţiei, cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41 alin. 2).

C. Obiectul contractului Vânzarea-cumpărarea – fiind un contract sinalagmatic – dă naştere la două obligaţii (reciproce): obligaţia vânzatorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligaţia cumărătorului are ca obiect preţul. În lipsa acestor elemente, sau dacă ele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat valabil încheiat. Lucrul vândut este obiectul prestaţiei vânzătorului şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) Lucrul să fie în comerţ (în circuitul civil). Conform regulii generale prevăzute în art. 963 C. civ., numai lucrurile aflate în comerţ (in commercio) pot forma o-biectul unui contract; b) Lucrul să existe (existenţă actuală sau viitoare); c) Lucrul să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil, ca la orice act juridic; d) Vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut. Preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului şi corespunde valorii lucrului vândut. El trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) Preţul să fie stabilit în bani; 4

aşadar. b) Luarea în primire a lucrului vândut 5 . vânzătorul este obligat să predea. B. a) Predarea lucrului vândut Prin predare se înţelege punerea lucrului vândut la dispoziţia cumpărătorului (art. 1325 C. şi fructele percepute după momentul transferării dreptului de proprietate (art. Dacă nu s-a prevăzut altfel în contract. Obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut cuprinde şi accesoriile acestuia din urmă şi tot ce a fost destinat pentru uzul său perpetuu (art.).). 1334 C. 1336 C. c) Preţul să fie sincer şi serios. civ.). 1362 C. Obligaţiile cumpărătorului Cumpărătorul are două obligaţii principale: de a plăti preţul şi de a lua în primire lucrul vândut. 1324 C. Rezultă că obligaţia de garanţie are o dublă înfăţişare: vânzătorul trebuie să-l garanteze pe cumpărător de liniştita folosinţă a lucrului. civ). aşadar. civ.lă– a lucrului vândut (art.b) Preţul să fie determinat sau determinabil. În lipsa de stipulaţie contrară (expresă sau tacită). 3. Obligaţiile vânzătorului Vânzătorul are două obligaţii: să predea lucrul vândut cumpărătorului şi să-l garanteze contra evicţiunii şi contra viciilor.civ. contra viciilor. contra evicţiunii şi de utila folosinţă a lucrului. civ. o dată cu lucrul vândut. b) Obligaţia de garanţie a vânzătorului decurge din principiul că el trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a asigura cumpărătorului stăpânirea – liniştită şi uti. cumpărătorul este obligat să plătească preţul la locul şi în momentul în care i se face predarea lucrului vândut (art. a) Plata preţului În lipsă de stipulaţie contrară.). A. Efectele contractului de vânzare-cumpărare Prin efectele unui contract se înteleg obligaţiile pe care contractul le crează în sarcina părţilor contractante. 1314-art. el suportă şi cheltuielile vânzării.

cheltuielile vânzării (art. c) Suportarea cheltuielilor vânzării Cumpărătorul mai este obligat – în lipsă de stipulaţie contrară . Vânzarea (condiţională) pe încercate Vânzarea pe încercate este un contract încheiat din momentul realizării acordului de voinţă. 1302 C. suportând şi cheltuielile ridicării de la locul predării. Pentru unele varietăţi de vânzare.).). drept accesoriu al preţului. Varietăţi de vânzare Regulile analizate în cele ce preced constituie dreptul comun în materia contractului de vânzare-cumpărare. civ. grâul aflat într-un hambar). Codul civil sau alte acte normative prevăd anumite reguli speciale. număr sau măsură. Această vânzare are ca obiect o cantitate determinată prin masa ei (de exemplu. număr sau măsură Această varietate de vânzare (pe unitate de măsură) are ca obiect lucruri de gen. pentru întreaga cantitate. în care se prevede condiţia suspensivă a încercării lucrului de către cumpărător (art. 4. civ. În acest caz. cumpărătorul este obligat să ia în primire lucrul vândut la locul şi la termenul la care vânzătorul este obligat să-l predea. 1305 C. taxele de timbru şi de autentificare –onorariul notarial-sau de publicitate imobiliară etc. A. Vânzarea cu grămada (în bloc) Nu trebuie să fie confundată cu vânzarea după greutate. fie pentru determinarea preţului. însă. Vânzarea după greutate. fie pentru individualizarea cantităţii vândute din lot. respectiv cheltuielile propriu-zise ale actului. 6 . dintr-un lot determinat. numărare sau măsurare. B. deci dintr-un gen limitat (genus limitatum) şi este necesar să se procedeze la cântărire. C.Corelativ cu obligaţia de predare a vânzătorului. şi preţul este determinat global.să plătească.

schimbul este un contract prin care părţile – numite copermutanţi – îşi dau.o rezervă vânzătorul de a relua lucrul vândut.restituind preţul şi cheltuielile făcute de cumpărător. plătindu-i suma cu care a cumpărat dreptul litigios împreună cu cheltuieli şi dobânzi (art. pe care cumpărătorul le gustă înainte de a le cumpăra. civ. F. civ. respectiv. E. G. vinul). De reţinut că ea poate avea loc numai după deschiderea moştenirii. 1402 C. Această operaţiune se numeşte retract litigios.. Vânzarea de drepturi litigioase şi retractul litigios Dreptul litigios. Vânzarea cu pact de răscumpărare Este o vânzare supusă unei condiţii rezolutorii exprese. II.). care constă în facultatea pe care şi . Dacă s-a făcut o asemenea înstrăinare. poate forma obiectul vânzării (cesiunii) indiferent că este un drept real sau de creanţă. sub sancţiunea nulităţii absolute (nulla est viventis hereditas). Moştenirea nedeschisă nu poate fi înstrainată. 1301 C. Vânzarea unei moşteniri Este un contract prin care titularul unui drept succesoral înstrăinează cu titlu oneros acest drept altei persoane (art. 7 . Aceste „vânzări” nu se socotesc încheiate decât după ce cumpărătorul a gustat marfa şi a declarat că îi convine (art. Sunt mărfuri (de exemplu. un lucru unul altuia. Vânzarea pe gustate Nu trebuie confundată cu vânzarea pe încercate. El o poate însă şi refuza pe simplul motiv că nu-i place.într-un anumit termen. 1399-1401 C.). CONTRACTUL DE SCHIMB 1. Caracterele juridice ale contractului de schimb Potrivit art. retractant. civ. civ.D.). iar cel ce îl exercită. adversarul cedentului (pârât sau reclamat în proces) are posibilitatea de a elimina din proces pe cesionar. 1405 C. supus unei contestaţii juridice. nici chiar cu consimţământul persoanei despre a cărei moştenire este vorba.

deoarece. consensual şi translativ de proprietate. vânzare (un lucru în schimbul preţului – art. ca şi vânzarea.).). copermutantul evins are alegerea între două acţiuni: a) acţiunea prin care cere daune – interese. Rezultă implicit că. şi vânzător şi cumpărător. schimbul este un contract translativ de proprietate. putând fi constrâns numai a întoarce pe cel primit (art. dar asemănă. ca şi vânzarea. cu titlu oneros. De asemenea. totodată. potrivit art. ci de vânzare-cumpărare. în cadrul unei operaţiuni de schimb. la vânzare există un vânzător şi un cumpărător. schimbul lucrului altuia este nul şi refuzul de predare nu este condiţionat de anularea contractului. unul dintre contractanţi nu este proprietar al lucrului pe care l-a predat. reprezentând – în fond – o acţiune în rezoluţiunea contractului. oneros-comutativ. De aceea. rezultă că schimbul. 2. 3. copermutantul primitor este îndreptăţit să refuze predarea lucrului promis în schimb. Nu mai puţin. nu mai avem. ci un contract de schimb. fiecare parte este. În materie de schimb. pe când la schimb. b) acţiunea prin care cere întoarcerea lucrului său. 1408 C. este un contract sinalagmatic (bilateral). râmâne un contract sinalagmatic. civ. Din aceste precizări şi din definiţia de mai sus. civ. schimbul este foarte asemănător vânzării.Echivalentul schimbului nu poate fi o sumă de bani. caz în care contractul nu mai este de schimb. Dar dacă ambele prestaţii au ca obiect o sumă de bani.. civ. reprezentând echivalentul valoric al lucrului primit din care a fost evins (asemănătoare acţiunii în garanţie pentru evicţiune în materie de vânzare). legea prevede numai posibilitatea suspendării plăţii preţului dacă există vreun pericol de evicţiune. În materie de vânzare. dar numai până ce vânzătorul va face să înceteze tulburarea sau va da o cauţiune. 1407 C. comutativ şi consensual. schimbului îi sunt aplicabile regulile generale de la vânzare. Aplicarea regulilor de la vânzare Cum arătam.tor vânzării – poate mijloci şi transmiterea altor drepturi reale sau drepturi de creanţă. 1294 C. 4. ceea ce nu se aplică la schimb. Reguli speciale În cazul în care se dovedeşte că. Schimbul de imobile 8 .

fie că se schimbă proprietatea a două imobile. Dar. potrivit cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. cu respectarea drepturilor reale (art. ele pot forma obiectul contractului de schimb. în cazul în care donatorul se face vinovat de ingratitudine faţă de donator. fie că în schimbul transmiterii proprietăţii asupra unui imobil înstrăinătorul primeşte alte drepturi.Întrucât imobilele (inclusiv terenurile) nu sunt scoase din circuitul civil. Se ştie că orice contract are forţă obligatorie între părţi. pot forma şi obiectul schimbului. în măsura în care pot fi dobândite. caracterul de gratuitate. civ. Desigur. caracterul translativ de proprietate şi solemnitatea. drepturile reale asupra terenului se menţin. fiind sancţionată cu revocarea donaţiei. irevocabilitatea donaţiilor are un caracter special. acestea sunt: caracterul unilateral. Caracterele juridice ale contractului de donaţie Aşa cum rezultă din însăşi definiţia contractului.. a) Creând obligaţii doar în sarcina donatorului. 51 din Legea fondului funciar). care însă este de natură legală şi nu contractuală. imobilele care nu pot forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi nici schimbate. Dacă un teren este înstrăinat în schimbul unui alt lucru. 969 C. legea precizează că fiecare teren dobândeşte situaţia juridică a terenului pe care îl înlocuieşte. CONTRACTUL DE DONAŢIE 1. III. donaţia este un contract unilateral. regulile de publicitate imobiliară fiind aplicabile şi în materie de schimb. irevocabilitatea. în sensul că în materie de donaţii irevocabilitatea priveşte nu 9 . Pentru toate ipotezele în care un teren se schimbă cu un alt teren. Donatorul nu îşi asumă nici o obligaţie faţă de donator. Celelalte drepturi reale asupra imobilelor. b) Caracterul gratuit al donaţiei constă în aceea că donatorulacceptă să dobândească unul sau mai multe bunuri fără să se oblige la plata vreunui echivalent al bunurilor respective. mai accentuat decât forţa obligatorie a oricărui contract. cu sau fără sultă. Acest lucru rezultă din prevederile art. c) Caracterul irevocabil. având în schimb o îndatorire de recunoştinţă.

813 C. civ. realizarea acordului de voinţe al părţilor prezintă diferenţe după cum se face între persoane prezente sau între absenţi. decât cea care plăteşte preţul imobilului. se modifică şi se sting – chiar şi între părţile contractante – numai prin formalitatea înscrierii dreptului în cartea funciară (art. 969 C. 22. moştenitorul poate înstrăina universalitatea dobândită. ci însăşi esenţa contractului. Obiectul contractului Prezintă unele particularităţi ce se cer a fi examinate.numai efectele. ceea ce se donează este preţul.). 61 si 72 din Legea nr. efectul translativ de proprietate este subsecvent încheierii contractului de donaţie. inclusiv cu titlu gratuit. unde drepturile reale se strămută.civ. Acesta este cazul. de pildă. deci prin donaţie. conform regulilor generale în materie de contracte sunt: consimţământul. dar numai dacă donaţia este concomitentă cu plata preţului către vânzător. B. Tot astfel. iar nu imobilul. 7/1996). Uneori. Ceea ce înseamna că. 2.. A.. Condiţii de formă Conform art. fiind fomrmarea lui. 10 . dacă donaţia se realizează prin transcrierea dreptului de proprietate asupra altei persoane. toate donaţiile se fac prin act autentic. respectiv cota-parte indiviză. în momentul în care ia fiinţă contractul de donaţie este cel al acceptării ofertei de donaţie. civ. 702 si 965 C. 813 C. Cum însă. impune contractului de donaţie cerinţa ad validitatem a formei autentice. translativ de proprietate. dintre lucrurile viitoare numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donaţiei (art. art. civ. După deschiderea succesiunii. Condiţiile de validitate ale contractului de donaţie Pentru a fi valabil încheiat. simplul consimţământ al părţilor nefiind suficient pentru naşterea contractului de donaţie. în materia contractelor. prin derogare de la regula consensualismului consacrată prin art. în principiu. Astfel. contractul de donaţie trebuie să întrunească diferite elemente – care. obiectul. o cauză licită – insistând însă aici numai asupra celor care prezintă unele particularităţi. o condiţie de valabilitate pentru d) Contractul de donaţie este. al contractelor de donaţie imobiliară. capacitatea.

în principiu. atât oferta de a dărui. 129 alin. Per a contrario.O altă incapacitate de a primi donaţii este cea prevăzută de art.Trebuie să facem precizarea. probleme.n). Capacitatea părţilor Legislaţia noastră conţine anumite dispoziţii speciale (derogatorii de la regulile generale) cu privire la capacitatea părţilor contractante. totuşi. care au tratat o persoană de boală de care moare. situaţie în care se cere. în principiu. 808 C. fiind nule absolut cu toate consecinţele respective.a) Ipoteza realizării simultane a acordului de voinţe nu ridică. civ. b) În cazul în care contractul de donaţie se încheie între absenţi. . . 810 C. civ. de altfel. b) Incapacităţile de a primi prin donaţie În această privinţă trebuie avute în vedere mai multe dispoziţii legale. întocmai ca şi actul de donaţie însuşi. în calitate de donatori. medicii şi farmaciştii – n. 105 alin. a) Incapacitatea de a dispune prin donaţie Aşa cum rezultă din art. prevăzută. stabilind anumite incapacităţi speciale de a dispune şi a primi prin intermediul contractului de donaţie. ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acelei boli”. nici prin reprezentanţii legali (părinţi sau tutore) şi nici personal cu încuviinţarea ocrotitorului legal (şi chiar dacă s-ar obţine autorizaţia autorităţii tutelare. nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare. părţile putând încheia actul şi prin mandatari. altfel nu vor produce efecte juridice. . acestea. donatorul şi donatarul prezentându-se la notar. În ceea ce priveşte persoanele juridice. 3 si art. 133 alin. care dispune că: „Doctorii în medicină sau chirurgie. rezultă că sunt incapabile de a primi prin donaţie persoanele fizice neconcepute. minorii şi persoanele puse sub inter-dicţie judecătorească nu pot încheia contract de donaţie. unde îşi dau consimţământul fiecare şi semnează actul autentic. ofiţerii de sănătate şi spiţerii (deci. 3 combinat cu dispoziţiile art. expres prin art. 142 din Codul familiei. ca mandatul să fie autentic. cât şi acceptarea trebuie să fie făcute în formă autentică. 1-3 si art. „este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este conceput în momentul donaţiunii”. şi anume: . prin ofertă şi acceptare separate.Potrivit art. C. nu au capacitatea de a primi donaţii până în momentul în care dobândesc personalitate juridică în condiţiile legii. 810 11 .

) şi donaţiile între soţi (art. în această categorie intrând donaţiile de bunuri viitoare (art. prin excepţie de la regula irevocabilităţii.O altă categorie de persoane incapabile de a primi donaţii sunt minorii şi interzişii. 816 C. fiind un contract unilateral. în sensul că în materie de donaţii irevocabilitatea priveşte nu numai efectele. .alin. În unele cazuri. civ). Prevede că „ Surdo-mutul ce nu ştie să scrie nu poate accepta o donaţiune decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară. donaţia. 41 alin. civ. Nerespectarea incapacităţilor – atât de a face.Art. că aceleaşi reguli menţionate mai sus sunt aplicabile şi preoţilor care asistă pe donator în cursul ultimei sale boli.Nu au capacitatea de a primi donaţii cetăţenii străini şi apatrizii. Pentru delimitarea câmpului de aplicaţie a principiului irevocabilităţii. însă. . art. civ. numai cu nulitatea relativă a contractului. 3. A. 2 din Constituţia României. expres prevăzute de lege. naşte. sunt revocabile prin ele însele. mai accentuat decât forţa obligatorie a oricărui contract. după regulile stabilite pentru minori”. obligaţii doar în sarcina donatorului. . în principiu. fiind o condiţie de validitate pentru formarea lui (irevocabilitate de gradul II). sancţiunea este nulitatea absolută a contractului. de regulă. am examinat amănunţit şi cazurile. aceste categorii de cetăţeni nu pot primi nici donaţii având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor. în care donaţiile (în principiu irevocabile) sunt totuşi revocabile. civ. Efectele contractului de donaţie Dacă este valabil încheiată. cât şi de a primi donaţii – se sancţionează. însă. Potrivit art. 821 C. Prin excepţie. 937 C. 2 C. ci însăşi esenţa contractului. „Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”. irevocabile. pentru ingratitudine şi pentru naştere de copil în urma donaţiunii”. Principiul irevocabilităţii donaţiilor Liberalităţile între vii sunt. dar există şi donaţii care. 829 C. Irevocabilitatea donaţiilor are un caracter special. civ. prin esenţa lor. când incapacităţile sunt dictate de interese de ordine publică. . Aceste cazuri de revocare sunt aplicabile tuturor donaţiilor. Deci. precizează: „Donaţiunea între vii se revocă pentru neîndeplinirea condiţiilor care s-au făcut. Astfel. donaţia poate da naş12 .

potrivit clauzelor stabilite şi să-l păstreze până la predare. donatarul este ţinut să le execute întocmai ca debitorii din contractele sinalagmatice. există şi efecte care se în raporturile cu terţii. răspunzând de pierderea sau deteriorarea lui provenită din culpă. donatarului nu-i incumbă nici o obligaţie faţă de donator. prin care se ascunde adevăratului beneficiar al liberalităţii. dar înfăptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donaţie. şi sub forma interpunerii de persoane. în acest caz. Deci.). conform actului public. ascunsă sub aparenţa unui contract cu titlu oneros. b) În cazul donaţiei prin interpunere de persoane. Donaţiile simulate Simulaţia în materie de donaţii se întâlneşte sub forma donaţiei deghizate. 831 C. să predea bunul dăruit.civ. De asemenea. 4. a) Obligaţiile donatorului Principala obligaţie a donatorului este aceea că. Donaţiile indirecte „Donaţiile” indirecte sunt acte juridice încheiate (nesimulat) cu intenţia de a gratifica. însă. O altă obligaţie a donatorului este aceea de garanţie. a) Donaţia este deghizată când. ea apare încadrată într-o operaţiune juridică cu titlu oneros. remiterea de datorie şi stipulaţia în folosul altuia. actul public este simulat. simulaţia nu vizează natura ra gratuită a contractului. care este sancţionată cu revocarea donaţiei pentru ingratitudine (art. B. ci persoana adevăratului donator. neadevărat şi ascunde o donaţie (deghizare totală. prin care se ascunde natura gratuită a contractului secret). În cazul donaţiilor cu sarcina (sub modo). Actele cele mai întrebuinţate pentru realizarea unei „donaţii” indirecte sunt: renunţarea la un drept. Donaţiile simulate. 13 . afară de aceea de recunoştinţă. indirecte şi darurile manuale A. b) Obligaţiie donatarului În cazul donaţiilor pur gratuite.tere la unele obligaţii şi în sarcina donatorului. după încheierea contractului de donaţie.

în timp. dacă durata locaţiunii depăşeşte termenul de 5 ani. IV. ea este considerată de lege ca un act de dispoziţie şi. în principiu. contractul de locaţiune trebuie să întrunească diferite elemente. părţile trebuie să aibă 14 . Condiţiile de validitate ale contractului de locaţiune Pentru a fi valabil încheiat. d) Locaţiunea este un contract consensual. un act de administrare. evenimentul care profită uneia dintre părţi determină o pierdere pentru cealaltă parte. CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE 1. conform regulilor generale în materie de contracte. respectiv. în consecinţă. 2. Darurile manuale Darul manual reprezintă o categorie specială de donaţie pentru validitatea căreia se cer două elemente: a) acordul de voinţă pentru a transfera şi dobândi un drept cu titlu gratuit şi b) tradiţiunea. care. Caracterele juridice ale contractului de locaţiune a) Locaţiunea este un contract sinalagmatic (bilateral) întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între părţi: locatorul se obligă să asigure folosinţa vremelnică a lucrului închiriat. în care existenţa şi întinderea obligaţiilor sunt cunoscute de părţi din momentul încheierii contractului şi nu depind ca în contractele aleatorii. Capacitatea părţilor Atât locatarul cât şi locatorul trebuie să aibă capacitatea. sunt: A. fără vreo formalitate. să îndeplinească condiţiile cerute pentru a face acte de administrare. predarea efectivă şi reală (materială) a bunului dăruit. În cazul imobilelor. în care ambele părţi contractante urmăresc un interes propriu patrimonial. iar locatarul se obligă să plătească locatorului preţul locaţiunii. e) Locaţiunea este un contract cu executare succesivă. de îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului viitor şi incert prevăzut în contract. căci locaţiunea este. însă. c) Locaţiunea este un contract comutativ.C. b) Locaţiunea este un contract cu titlu oneros. care se încheie prin acordul – fie şi tacit – al părţilor (solo consensu).

capacitatea. Un lucru viitor poate forma obiectul contractului. 965 C. cu excepţia bunurilor dintr-o moştenire nedeschisă (art. 2 C. 3. Aceasta înseamnă că obiectul locaţiunii îl formează lucruri nefungibile (individual determinate). Obiectul contractului Locaţiunea – fiind un contract sinalagmatic – dă naştere la două obligaţii (reciproce): obligaţia locatorului are ca obiect lucrul închiriat. b) Obligaţia efectuării reparaţiilor Locatorul trebuie să menţină lucrul în stare de a servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat (art. Chiria se fixează în raport cu durata contractului. dacă în cursul ei bunul are nevoie de reparaţii (reparaţii capitale. degradări provenind din uzul normal al lucrului sau cauzate fortuit. de regulă în mod succesiv. 1421 alin. anul etc. dar în toate cazurile cu condiţia să nu se distrugă sau să nu se consume prin folosinţă. iar obligaţia locatarului are ca obiect preţul locaţiunii. a) Obligaţia de predare Predarea lucrului dat în locaţiune se poate cere la termenul convenit de părţi (imediat dacă nu s-a prevăzut un termen) şi – în lipsă de stipulaţie contrară – la locul unde se găsea lucrul în momentul contractării şi cu cheltuiala locatorului.) şi se plăteşte la termenele stipulate. A. respectiv. locatorul trebuie să efectueze reparaţiile necesare în tot timpul locaţiunii. B. corporal sau incorporal (de exemplu. fie global. fie pe unităţi de timp (ziua. 15 . Pentru aceasta. civ. să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru a face acte de dispoziţie. a) Lucrul închiriat – total sau parţial – poate fi un lucru mobil sau imobil. Obligaţiile locatorului Toate obligaţiile locatorului decurg din principiul că acesta trebuie să asigure locatarului folosinţa lucrului în tot timpul locaţiunii.). Efectele contractului de locaţiune Prin efectele unui contract se înteleg obligaţiile pe care contractul le crează în sarcina părţilor contractante. civ. dreptul de proprietate industrială). b) Preţul pe care locatarul îl plăteşte în schimbul folosinţei lucrului se numeşte chirie. luna.).

Încetarea locaţiunii Pe lângă acordul de voinţă al părţilor (rezilierea convenţională). B. 1429 C. dreptul transmis şi garantat este proprietatea. iar în caz de locaţiune.inclusiv viciile de construcţie şi la părţi comune ale imobilului folosite de mai mulţi locatari). contractul de locaţiune încetează prin: a) Denunţarea unilaterală 16 . În virtutea obligaţiei de garanţie. a) Obligaţia de a întrebuinţa lucrul ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei (art. locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care a fost predat conform inventarului făcut. locatarul trebuie să plătească preţul locaţiunii la termenele stipulate. civ.). stricăciunile) ascunse ale lucrului care îi împiedică locatarului întrebuinţarea (art. dreptul transmis şi garantat este folosinţa liniştită şi utilă a lucrului. d) Viciile lucrului Locatorul răspunde pentru viciile (defectele.. Obligaţiile locatarului Locaţiunea – fiind un contract sinalagmatic – dă naştere unor obligaţii corelative şi în sarcina locatarului. 1 C. din viciile lucrului. c) Obligaţia de garanţie de care este ţinut locatorul se aseamănă cu obligaţia de garanţie a vânzătorului. 1429 alin. locatorul răspunde de tulburările provenite: din propria sa faptă.civ. 1104 C. în caz de vânzare. b) Plata chiriei Conform art.). dacă prin aceste tulburări se aduce o atingere serioasă folosinţei.) – la domiciliul debitorului (fiind cherabilă. Obligaţia de a întrebuinţa lucrul ca un bun proprietar implică obligaţia de a întreţine lucrul în tot timpul locaţiunii în stare de întrebuinţare astfel cum a fost predat. 1422 C. iar nu portabilă. civ. c) Restituirea lucrului După încetarea locaţiunii. În lipsă de stipulaţie contrară. cu deosebirea că. 4. civ. de la terţi. plata se face – conform regulilor generale (art.

CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE A SUPRAFEŢELOR LOCATIVE 1. Dacă lucrul a pierit numai în parte. în lipsa clauzei. după împrejurări. fără a mai fi nevoie de o inştiinţare prealabilă.). b) Expirarea termenului Dacă termenul locaţiunii a fost determinat prin convenţia părţilor sau. de lege (art. cu condiţia respectării termenului de preaviz (art. căci locatorul nu mai este în măsură să asigure locatarului folosinţa lucrului. rezilierea este judiciară. d) Pieirea lucrului Dacă pieirea este totală. dacă locatorul vinde lucrul închiriat. numită locatar (chiriaş). numită chirie. numită locator. cumpărătorul – chiar dacă nu s-a obligat în acest sens – este obligat să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare. 1416 C. a unei suprafeţe locative în schimbul unei sume de bani. se obligă să asigure altei persoane. civ. locatarul putând cere. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de închiriere Închirierea este un contract prin care o persoană. 1450-1451 C. încât se poate prezuma că fără acea parte locatarul n-ar fi consimţit – iniţial – la încheierea contractului. 2 C. 1453 C. f) Efectele înstrăinării lucrului (imobilului) prin acte între vii Conform art. civ. e) Desfiinţarea (desfacerea) titlului locatorului atrage desfacerea contractului de locaţiune. fie o scădere de preţ.Dacă părţile sau legea n-au determinat durata locaţiunii.). civ). 17 . dacă partea pierită din lucru este atât de însemnată. totală sau parţială. locaţiunea încetează de drept prin simpla trecere a termenului. c) Rezilierea pentru neexecutare Neexecutarea obligaţiilor de către una din părţi dă dreptul celeilalte părţi de a cere – după punerea în întârziere a debitorului –rezilierea contractului cu daune-interese (art. fie desfacerea contractului. contractul ia sfârşit prin denunţarea unilaterală de către oricare dintre părţi. contractul este desfăcut de drept.. V. civ. 1436 alin. folosinţa temporară. căci locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinţa lucrului.

municipii). au fost prelungite (reînnoite) de drept pe o perioadă de 5 ani. înlocuieşte şi abrogă (în cea mai mare parte) Legea nr. Aşadar. dreptul de folosinţă al chiriaşului încetează după expirarea acestui termen şi proprietarul va putea relua folosinţa şi dispune de locuinţă în condiţiile prevăzute de lege pentru locuinţele proprietate particulară. comutativ. inclusiv posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de locaţiune încheiat pe timp nedeterminat sau reînnoit tacit în cazul celui încheiat pe termen. 5/1973 fiind în cea mai mare parte abrogată. iar nu contract special distinct. în prezent proprietatea statului. exercitarea şi încetarea dreptului de folosinţă. 17/1994. însă. Legea locuinţei (Legea nr.Întrucât contractele de închiriere având ca obiect locuinţe proprietate particulară încheiate până la 1 ianuarie 1990. Rezultă că închirierea se deosebeşte de locaţiunea de drept comun prin obiectul ei specific: suprafaţa locativă. urmează a deosebi între regimul juridic al contractelor încheiate de chiriaşi cu proprietari particulari până la data de 1 ianuarie 1990 şi cel al contractelor de închirierea încheiate după această dată: . Domeniul de aplicare a legislaţiei locative În prezent. cu titlu oneros.Ca şi locaţiunea. 114/1996). închirierea este un contract sinalagmatic (bilateral). rămân aplicabile numai dispoziţiile sale privitoare la normarea şi închirierea suprafeţelor locative – cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie – care fac parte din fondul locativ de stat (fostă „proprietate socialistă de stat”. completată prin Normele metod ologice de punere în aplicare a prevederilor acestei legi. 2. închirierea este calificată în literatura de specialitate ca o varietate a contractului de locaţiune de drept comun. regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat). Astfel. 18 . unităţilor administrativ-teritoriale. folosinţa şi închirierea locuinţelor proprietate particulară situate în mediul urban (oraşe. de regulă consensual. b) În ce priveşte. care transmite dreptul de folosinţă temporară a suprafeţei locative. cu executare succesivă. în prezent. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi. aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a Legii nr. Cu privire la regimul juridic actual al folosinţei şi închirierii locuinţelor proprietate particulară – în lumina modificărilor adoptate prin Legea nr. Legea nr. 114/1996 – se impun următoarele precizări: a) Locuinţele proprietate particulară situate în mediul rural au fost şi sunt supuse închirierii potrivit dreptului comun prevăzute în Codul civil referitoare la naşterea.

Efectele contractului de închiriere Prin efectele unui contract se înţeleg obligaţiile pe care contractul le crează în sarcina părţilor contractante. 5 din Legea nr. instalaţiile de încălzire centrală şi de preparare a apei calde. proprietarul este obligat să întreţină. hidroforul. 3. ascensorul. Obligaţiile locatarului În mod corelativ. prelungirea (reînnoirea) de drept a contractelor de închiriere nu se aplică contractelor de închiriere încheiate de chiriaşi cu proprietari particulari după 1 ianuarie 1990. B. A. b) Locatorul trebuie să menţină suprafaţa locativă în stare de a servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriată. întrucât la 19 . parţial sau total. şi anume.Potrivit art. punctele termice şi crematoriile.. b) Întreţinerea locuinţei Locatarul trebuie să întreţină în bune condiţii suprafaţa locativă. locatarului îi revin următoarele obligaţii: a) Folosirea locuinţei potrivit destinaţiei El nu are dreptul să execute modificări de spaţii sau alte modificări constructive şi nici să schimbe în mod abuziv destinaţia spaţiului închiriat. Obligaţiile locatorului Toate obligaţiile locatorului decurg din principiul că el trebuie să asigure folosinţa normală a locuinţei în tot timpul închirierii (obligaţie de a face). elementele de instalaţii aferente clădirii. să repare şi să înlocuiască. astfel încât să asigure o bună funcţionare a acestora pe toată durata închirierii. 17/1994. Pentru aceasta. Pentru aceasta: a) Locatorul este obligat să predea suprafaţa locativă închiriată în stare de normală folosinţă.

d) Plata chiriei Chiria datorată pentru locuinţa deţinută în clădirile din fondul locativ de stat se reţine pe ştatul de plată din retribuţia lunară. precum şi alte cheltuieli ce decurg din folosirea părţilor şi instalaţiilor comune ale clădirii). Acesta este cazul contractelor de închiriere având ca obiect locuinţa proprietate particulară. de intervenţie ori de protocol). El poate cere desfacerea contractului şi evacuarea chiriaşului numai pentru motivele şi în condiţiile prevăzute de lege (art. Denunţarea contractului de către locator poate produce efecte numai în cazul contractelor care sunt guvernate de dispoziţiile Codului civil şi care au fost încheiate pe durată nedeterminată. al contractelor de subînchiriere şi al locuinţelor cu destinaţie specială (de serviciu. ţinându-se seama de starea în care a fost închiriată şi cu obiectele de inventar trecute în procesul-verbal de predare-primire la mutarea sa în locuinţă. încălzire. cu condiţia de a anunţa. 5/1973). c) Plata cotelor din cheltuielile comune Locatarul este obligat să plătească cu regularitate cotele ce-i revin din cheltuielile de întreţinere şi reparare a părţilor şi instalaţiilor de folosinţă comună ale clădirii şi în întregime. pentru toate persoanele cu care locuieşte (cheltuielile pentru apă. canalizare. b) Denunţarea contractului de către locatar Spre deosebire de locator. 20 . 4. locatorul nu poate denunţa unilateral contractul de închiriere. 24 din Legea nr. locatorul cu cel puţin 30 de zile înainte de mutarea din locuinţa închiriată. Încetarea contractului prin act unilateral de voinţă a) Denunţarea contractului de către locator În materia specială a legislaţiei locative. chiria trebuie să fie plătită în condiţiile prevăzute în contract. iluminat. în scris. În celelalte cazuri. Încetarea contractului de închiriere A. locatarul are dreptul să denunţe unilateral contractul.mutare trebuie să o predea în stare de folosinţă şi de curăţenie.

evacuarea ca urmare a pierderii dreptului de folosinţă prin neuz. 21 . VI. iar arendaşul se obligă să plătească arenda. evacuarea pentru săvârşirea de fapte culpabile etc. întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între părţi: arendatorul se obligă să asigure folosinţa sau exploatarea temporară a bunurilor agricole. c) Arendarea este un contract comutativ. în timp.Evacuarea pe cale judecătorească (evacuarea din suprafeţele locative cu destinaţie specială. Evacuarea locatarului a)Evacuarea pe cale administrativă a persoanelor care ocupă o suprafaţă locativă din fondul locativ de stat poate avea loc numai în cazurile expres prevăzute de lege.B. d) Arendarea este un contract cu executare succesivă.). b) Arendarea este un contract esenţialmente cu titlu oneros întrucât ambele părţi urmăresc un interes patrimonial propriu. e) Arendarea este un contract netranslativ de proprietate. întrucât existenţa şi întinderea obligaţiilor părţilor sunt cunoscute din momentul încheierii contractului. adică primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă. ca şi locaţiunea. ca urmare a încetării raporturilor de muncă. . . CONTRACTUL DE ARENDARE 1.evacuarea prin decizia organelor administraţiei publice locale. Arendarea transmite doar dreptul de folosinţă a bunurilor agricole pentru o durată determinată. f) Arendarea este un contract care se încheie intuitu personae în ce priveşte persoana arendaşului. Caracterele juridice ale contractului de arendare a) Arendarea este un contract sinalagmatic (bilateral).evacuarea prin hotărâre a Guvernului. şi anume: .

-Preţul plătit de arendaş. precum şi animalele. amenajări piscicole etc. . . contractul poate fi încheiat de către proprietar. construcţiile de orice fel.. ad validitatem) este necesară respectarea anumitor formalităţi. păşunile împădurite.g) Arendarea este un contract solemn. 1). arbuştii fructiferi. pepinierele viticole. viile. b) Obiectul contractului Arendarea. livezile. uzufructuar sau alt deţinător legal al bunurilor care formează obiectul contractului şi care are capacitatea. contractul de arendare trebuie să fie încheiat. contractul poate fi încheiat numai de către persoane fizice care sunt cetăţeni români cu domiciliul în România. urmează să precizăm aici ce condiţii prevede legea privitor la: a) Părţile contractante Potrivit Legii arendării. maşinile.În calitate de arendator. sediul în România şi ca obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole (art. ad validitatem. întrucât Legea arendării prevede ca pentru naşterea sa valabilă (deci. iar dacă arendaşul este persoană juridică. Întrucât în privinţa consimţământului şi cauzei nu se pun probleme deosebite faţă de dreptul comun. părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice (art. 1). 3 alin. respectiv îndeplineşte conditiile necesare pentru încheierea contractului de locaţiune. în formă scrisă şi înregistrat la consiliul local. Condiţiile de validitate ale contractului de arendare După cum am văzut. utilajele şi alte asemenea bunuri destinate exploatării agricole (art. pomicole. .Bunul arendat Potrivit legii. plantaţiile de hamei şi duzi). 3 alin. el trebuie să aibă naţionalitate română. terenurile ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice.În calitate de arendaş. 2. numit arendă 22 . fiind un contract sinalagmatic (bilateral) are un obiect dublu: bunurile arendate şi preţul plătit de arendaş. prin bunuri agricole care pot fi arendate se înţeleg terenurile cu destinaţie agricolă (arabile. numit arendă. 2 si 3).

A. 2. Obligaţiile arendaşului Potrivit art. c) Obligaţia respectării dreptului de preemţiune al arendaşului persoană fizică. 4. b) Plata arendei. B. 1. contractul de arendare trebuie să prevadă obligatoriu durata arendării (art. că regula generală. conform Legii nr. 8 alin. Încetarea contractului de arendare 23 . 1). c) Termenul arendării Spre deosebire de locaţiunea de drept comun (care poate fi contractată fără precizarea termenului). În completarea lor se aplică regulile de drept comun privind locaţiunea. arendatorul are următoarele obligaţii: a) Obligaţia de predare a bunurilor arendate la termenul şi în condiţiile stabilite. fie sub forma unei cantităţi de produse (arendarea pe fructe). 3. Legea nr. Astfel. 8 alin. Efectele contractului de arendare Legea nr. 2). care a lăsat la libera apreciere a părţilor stabilirea preţului arendării. 7 alin. 16/1994 a consacrat puţine texte reglementării obligaţiilor părţilor în contractul de arendare. 7 alin. durata arendării nu poate fi mai mică de 5 ani (art. b) Obligaţia de garanţie împotriva evicţiunii totale sau parţiale provenind din propria faptă sau de la terţi. cuprinsă între un minim şi un maxim din producţie. arendaşul are următoarele obligaţii: a) Obligaţia de a folosi bunurile agricole ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei.Spre deosebire de Codul civil. 16/1994 prevede stabilirea arendei întro cantitate determinată de produse agricole. Obligaţiile arendatorului Potrivit art. fie sub forma unei sume de bani (arendarea pe bani). c) Restituirea bunurilor agricole arendate. 16/1994.

denunţarea unilaterală (ca mod de încetare a contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată) nu este aplicabilă arendării. 1). de un eveniment viitor şi incert. regulile dreptului comun. în cazul neexecutării obligaţiilor se poate cere prin justiţie rezilierea contractului. Caracterele juridice ale contractului de antrepriză a) Antrepriza este un contract sinalagmatic (bilateral) întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între părţi: antreprenorul se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare. Expirarea termenului Conform Legii nr. 16/1994. Derogări Aşa cum am văzut. în care ambele părţi contractante urmăresc un interes propriu patrimonial. 12 alin. B. CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ 1. În caz de pieire – totală sau parţială – a bunurilor arendate. d) Antrepriza este un contract cu executarea succesivă. 24 . iar clientul se obligă să plătească antreprenorului preţul lucrării. de asemenea. care face să existe şanse de câştig şi pierdere pentru ambele părţi contractante. în timp. ca în contractele aleatorii. deoarece existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de părţi de la încheierea contractului şi nu depind. VII. putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu). potrivit dreptului comun. b) Antrepriza este un contract cu titlu oneros. c) Antrepriza este un contract comutativ. e) Antrepriza este un contract consensual.A. În schimb. Reguli de drept comun. precum şi în cazul desfiinţării titlului arendatorului sunt aplicabile. „contractul de arendare poate fi reînnoit potrivit înţelegerii părţilor şi cu respectarea prevederilor prezentei legi” (art. deoarece ea se încheie pe o durată determinată.

respectiv să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru încheierea fie a actelor de administrare. de antreprenor. după cum contractul reprezintă un act de administrare a patrimoniului (de exemplu. riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar (res perit domino). iar părţile plătite de client se prezumă că au fost verificate. construirea unei case). recepţia se poate face şi pe părţi. în toate cazurile. În cazul unui lucru ce se măsoară sau care are mai multe bucăţi. capacitatea deplină de exerciţiu. În schimb. consimţământ. în toate cazurile. antreprenorul trebuie să aibă. recepţionate (art. urmează să facem numai o precizare referitoare la capacitatea de exerciţiu a părţii contractante. Reguli generale cu privire la contractul de antrepriză A. Clientul trebuie să aibă. potrivit regulilor generale. Recepţia lucrării Clientul este obligat să recepţioneze şi să ia in primire lucrarea după terminarea ei integrală. deoarece acesta s-a obligat pe riscul său şi este debitorul obligaţiei imposibil de executat (res perit debitori). 3.2. C. civ. Răspunderea antreprenorului a) Răspunderea pentru neexecutare În caz de neexecutare a lucrării. Condiţiile de validitate ale contractului de antrepriză Deoarece în materia antreprizei sunt aplicabile regulile de drept comun privind condiţiile de validitate ale contractului (obiect. 1482 C. reparaţii curente la un imobil) sau un act de dispoziţie (de exemplu. fie a actelor de dispoziţie. b) Riscul contractului este suportat. antreprenorul răspunde faţă de client potrivit 25 .). cauză etc. B. Problema riscurilor a) Riscul lucrului În materia contractului de antrepriză.).

fiind posibilă şi obligarea antreprenorului la executarea lucrării sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii). după ce a fost recepţionată de către client şi chiar dacă lucrarea nu a fost executată de către el personal (art. în cadrul termenului stabilit. pentru lucrarea efectuată.civ. răspunderea antreprenorului poate fi angajată numai dacă. 4. se aplică regulile generale. ca orice contract sinalagmatic. civ.). dacă există stipulaţie expresă în acest sens (art. Legea nu interzice însă ca mandatarul să fie renumerat. 1487 C. 1534 C. CONTRACTUL DE MANDAT (MANDATUL CU REPREZENTARE) 1. potrivit legii sau contractului. pentru viciile ascunse ale materialelor procurate de el şi ale lucrării. În afară de aceste reguli speciale. Întrucât contractul se formează intuitu personae – aptitudinile antreprenorului având importanţă chiar dacă nu execută el personal lucrarea – este firesc ca la moartea sa contractul să înceteze.). b) Răspunderea pentru viciile lucrului Recepţia lucrării din partea clientului fără obiecţii şi rezerve echivalează cu descărcarea antreprenorului şi decade pe client din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrării. Caracterele juridice ale contractului de mandat Codul civil român reglementează mandatul ca principial unilateral şi gratuit. antrepriza poate fi rezolvită la cererea uneia din părţi pentru neexecutarea obligaţiilor de către cealaltă parte. în toate cazurile. 1485).dreptului comun (clauza penală. 26 . el datorează garanţie. contractul de antrepriză încetează („se desfiinţează”) prin moartea meseriaşului. cât priveşte încetarea contractului. VIII. Încetarea contractului Potrivit Codului civil. daune-interese. arhitectului sau antreprenorului (art. Antreprenorul răspunde însă. De exemplu. Pentru aceste vicii.

În ce priveşte întinderea. Trăsăturile enunţate justifică posibilitatea mandantului de a revoca unlateral convenţia (art. dovada se va face prin înscris. dacă actul în vederea căruia s-a dat mandatul expres are o valoare mai mare de 250 lei sau cerinţa formei scrise este prevăzută de lege indiferent de valoare. Forma mandatului Mandatul este.Relaţiile contractuale se întemeiază pe încrederea reciprocă a părţilor (de unde şi caracterul intuitu personae).) şi la imposibilitatea – materială sau morală – de procurare a unei dovezi scrise (art. civ. de regulă. mandatul este constatat de obicei printr-un înscris numit procură sau împuternicire. 2. Mandatul este special când se dă pentru o singură operaţie juridică (procuratio unicus rei) şi în general când mandatarul primeşte împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului (procuratio omnium bonorum). 1533 C. dovada se face după regulile dreptului comun. În practică. În toate cazurile. mandatul poate avea ca principal obiect numai încheierea de acte juridice de către mandatar. C. Prin urmare. D. actele materiale putând avea numai caracter accesoriu (de exemplu. B.). 1197 C. Dovada mandatului Dacă mandatul este expres şi legea specială nu prevede altfel. civ. 1198 C. 1535 C.). Condiţiile de validitate ale contractului de mandat A. verificarea bunului ce urmează să fie cumpărat). mandatul poate fi special sau general (art. fără a fi supus vreunei forme speciale. posibil şi licit. fiind aplicabile şi dispoziţiilor privitoare la existenţa unui început de dovadă scrisă (art. civ. Obiectul şi întinderea mandatului Obiectul mandatului trebuie să fie determinat.). Mandatul poate fi dat în formă scrisă sau chiar verbal ori în mod tacit (art. civ. 1556 C. cât şi de către terţul care contractează cu mandatarul. respectiv a mandatarului de a renunţa la executare (art. care ia naştere prin simplul a-cord de voinţă al părţilor. 1535 C. civ. ca la orice con-tract. atât între părţi. Capacitatea părţilor Mandantul trebuie să fie capabil de a contracta el însuşi actul cu a cărui înde27 . un contract consensual. civ.).).

b) Obligaţia de a da socoteală. 1539 C. 1547 C. Efectele contractului de mandat Întrucât mandatarul este reprezentantul mandantului. Principala obligaţie a mandatarului este de a executa mandatul (art. trecându-i o parte sau toate drepturile ce-i sunt conferite de mandat. II.). b) Plata remuneraţiei. În cazul când mandatarul şi-a substituit o terţă persoană. 3. A. deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu personae. c) Obligaţii rezultând din substituirea unei terţe persoane. capacitatea deplină de exerciţiu. având la bază încrederea mandantului în mandatar. Mandatarul trebuie să dea socoteală mandantului despre îndeplinirea mandatului. Deci. În privinţa mandatarului se cere. Efecte între părţi I. În principiu. dar şi în privinţa terţului cu care se încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului.plinire îl însărcinează pe mandatar. mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea primită. civ. de dispoziţie). în toate cazurile. Obligaţiile mandatarului a) Îndeplinirea mandatului. contractul de mandat produce efecte nu numai între părţi (mandant şi mandatar). deoarece în actele pe care le încheie în numele reprezentantului (mandantului) el trebuie să exprime un consimţământ valabil. el este obligat să răspundă de faptele substituitului. Când mandatul este cu titlu oneros. mandantul este o28 . capacitatea mandantului se apreciază în funcţie de natura actului juridic care urmează să fie încheiat prin mandatar (act de conservare. de administrare.). Obligaţiile mandantului a) Dezdăunarea mandatarului. Mandantul este obligat să restituie mandatarului toate cheltuielile (sumele avansate şi alte cheltuieli necesare şi utile) făcute cu ocazia executării mandatului (art. civ.

1553 C. civ.). prin urmare. a fost reprezentat de mandatar şi. 4. revocabil. toate efectele legale ale actului încheiat de mandatar cu terţul se răsfrâng asupra mandantului. mandatarul – obligat să cunoască limitele împuternicirii – este răspunzător faţă de terţi. el devine personal creditorul. mandatul se stinge prin: a) Revocarea mandatului Mandatul este. nu se crează raporturi juridice între el şi terţii cu care contractează. în sensul că este ţinut să garanteze validitatea actelor. II. chiar dacă operaţia în vederea căreia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuată (art. deşi absent. Pentru actele sale excesive.).bligat să plătească suma stipulată. b) Renunţarea mandatarului 29 . în principiu. până la achitarea cheltuielilor pe care le-a primit pentru mandant.). Mandantul. mandantul poate revoca (denunţa unilateral) mandatul oricând. Raporturile dintre mandant şi terţi Ca urmare a actelor încheiate de mandatarul reprezentant. afară de cazul când a dat terţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de întinderea împuternicirii (art. încetarea contractului de mandat În afară de cazurile generale de stingere a obligaţiilor contractuale. respectiv debitorul terţului ori titularul dreptului real dobândit prin actul încheiat. terţul tratează cu mandatarul. în drept contractează cu mandantul. B. până la achitarea cheltuielilor făcute pentru îndeplinirea mandatului. chiar dacă este cu termen şi poate să-l constrângă pe mandatar a-i restitui procura (art. c) Dreptul de retenţie al mandatarului. întrucât creanţele corelative sunt prilejuite de acelaşi raport juridic. 1547 C. Se admite că mandatarul poate reţine lucrurile pe care le-a primit pentru mandant. 1545 C. între mandant şi terţi se crează raporturi juridice directe: în fapt. civ. Raporturile dintre mandatar şi terţi Întrucât mandatarul contractează în numele şi pe seama mandantului. Efecte faţă de terţi I. civ.

fără îndeplinirea vreunei formalităţi. 1197-1198 C. consumarea substanţei ori înstrăinarea lor. cât şi predarea (tradiţiunea) lucrului care formează obiectul contractului. 2. civ). Obiectul contractului Comodatul poate avea ca obiect numai lucruri nefungibile (individual determinate).ÎMPRUMUTUL DE FOLOSINŢĂ (COMODATUL) 1. forma scrisă este cerută numai ad probationem. Caracterele juridice ale împrumutului de folosinţă a) Comodatul face parte din categoria contractelor reale. 1560 C. Forma şi dovada contractului de comodat Comodatul este un contract consensual. contractul s-ar transforma într-un contract de locaţiune de lucruri. IX. mandatarul poate renunţa la mandat. notificând mandantului renunţarea sa. pot constitui obiectul contractului lucrurile neconsumptibile a căror folosire nu implică. contractul neputând fi dovedit cu martori sau prezumţii decât dacă există un început de dovadă scrisă ori preconstituirea sau conservarea dovezii scrise a fost cu neputinţă (art. în individualitatea lor.Fără deosebire după cum mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. c) Comodatul este un contract unilateral. d) În temeiul contractului. comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă. devenind un simplu detentor precar. la prima întrebuinţare. c) Moartea unei părţi De regulă. deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu personae. Deci. putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu). civ. pentru încheierea lui fiind necesare atât realizarea acordului de voinţă. Condiţiile de validitate ale contractului de comodat A. întrucât urmează să fie restituite în natură.). deoarece – din momentul încheierii – naşte obligaţii numai pentru comodatar. b) Comodatul este un contract esenţialmente gratuit. obligat la înapoierea lucrului (art. Astfel fiind. B. mandatul încetează prin moartea mandatarului. 30 . Dacă s-ar stipula o contravaloare pentru folosinţa lucrului împrumutat.

civ. fiind un contract unilateral. 1564 C. pe care este obligat să le sacrifice. civ.) şi chiar mai bine decât de lucrurile sale. civ. sub sancţiunea de a plăti daune-interese (art. 1566 C. 3. în vederea conservării lucrului împrumutat (art. iar comodantul nu poate cere un alt lucru sau echivalentul în bani al lucrului împrumutat.) şi rezilierea contractului potrivit regulilor generale. b) Folosirea lucrului potrivit destinaţiei Comodatarul este obligat să întrebuinţeze lucrul numai la destinaţia determinată prin natura lui sau prin acordul părţilor.). civ. civ. A. neavând dreptul să ceară restituirea acestor cheltuieli. Obligaţiile comodatarului a) Conservarea lucrului Comodatarul are obligaţia de a se îngriji de conservarea lucrului împrumutat ca un bun proprietar (art. dacă restituirea în natură este posibilă. la nevoie.). cât şi comodatarul trebuie să aibă capacitatea (respectiv. nu crează obligaţii decât în sarcina comodatarului. care sunt un accesoriu al folosinţei.). c) Suportarea cheltuielilor de folosinţă (de întrebuinţare) Comodatarul suportă cheltuielile necesare folosinţei lucrului (de exemplu. hrana calului împrumutat etc. e) Răspunderea comodatarului 31 . de a suporta riscul pieirii fortuite (art. 1560 C. să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru a încheia acte de administrare. Capacitatea părţilor Pentru încheierea contractului. Dar in cursul executării contractului se pot naşte unele obligaţii extracontractuale şi în sarcina comodantului. 1565 C. 1564 C. Comodatarul nu poate oferi. Efectele contractului de comodat Comodatul.).C. atât comodantul. d) Restituirea lucrului Principala obligaţie a comodatarului este de a restitui la scadenţă lucrul împrumutat în natura sa specifică (art.

deşi contractul este unilateral. dacă el avea cunoştinţă de ele şi nu le-a adus la cunoştinţa comodatarului (art. b) Plata despăgubirilor Comodantul mai are obligaţia de a-l despăgubi pe comodatar pentru pagubele provocate de viciile lucrului. 1575 C. Stingerea efectelor comodatului a) Prin restituirea lucrului Raporturile contractuale încetează prin restituirea lucrului în stare corespunzătoare la termenul prevăzut în contract sau după satisfacerea trebuinţelor comodatarului ori la termenul stabilit de instanţă. civ. c) Prin moartea comodatarului În caz de moarte a uneia dintre părţi. 4. ÎMPRUMUTUL DE CONSUMAŢIE (PROPRIU-ZIS) 1. obligaţiile trec asupra succesorilor în drepturi. Caracterele juridice ale împrumutului de consumaţie 32 . potrivit regulilor generale. necesar şi foarte urgent (art. 1575 C. întrebuinţarea lucrului în alte scopuri). cheltuielile cu caracter extraordinar. civ). X. dacă nu dovedeşte că deteriorarea sau pieirea s-a produs fortuit sau că deteriorarea este consecinţa folosirii potrivit destinaţiei şi fără culpă din partea sa. comodantul poate cere rezilierea contractului conform regulilor generale. Obligaţiile comodantului a) Restituirea cheltuielilor de conservare Comodantul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comodatar în vederea conservării lucrului.).Comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pieirea – în tot sau în parte – a lucrului. b) Prin reziliere În caz de nerespectare a obligaţiilor de către comodatar (de exemplu. B.

împrumutatul devine proprietar şi suportă riscurile. cât şi predarea (tradiţiunea) lucrului care formează obiectul contractului. B. de regulă. respectiv. contractul are un obiect dublu: lucrul împrumutat (numit în Codul civil „capital”) şi dobânda. o prestaţie oarecare în schimbul transferării proprietăţii lucrului împrumutat.a) Împrumutul de consumaţie (mutuum) – ca şi împrumutul de folosinţă (comodatul) – este un contract real. pe lângă obligaţia de restituire. în individualitatea lor . Condiţiile de validitate ale împrumutului de consumaţie A. În cazul împrumutului cu dobândă. împrumutătorul trebuie să aibă capacitatea. care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu). C. contractul neputând fi dovedit cu martori sau prezumţii decât dacă există un început de dovadă scrisă ori preconstituirea sau reconstituirea dovezii scrise a fost cu neputinţă (art. civ. 1197-1198 C. Capacitatea părţilor Deoarece contractul este translativ de proprietate. să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru acte de dispoziţie şi să fie proprietarul lucrului care formează obiectul contractului. d) Împrumutul de consumaţie – ca şi comodatul – este un contract unilateral. forma scrisă este cerută numai ad probationem. fără vreo formalitate. ca urmare. într-o sumă de bani. Deci. care este un contract esenţialmente gratuit – poate fi nu numai cu titlu gratuit dar şi cu titlu oneros. b) Împrumutul de consumaţie – spre deosebire de comodat.obiectul împrumutului de consumaţie (propriu-zis) îl formează lucruri care sunt deopotrivă fungibile şi consumptibile potrivit naturii lor. În acest caz. numită dobândă. 2.). Această prestaţie constă. pentru încheierea lui fiind necesare atât rezilierea acordului de voinţă. Obiectul contractului Spre deosebire de comodat – care poate avea ca obiect numai lucruri nefungibile (individual determinate). e) Împrumutul de consumaţie – spre deosebire însă de împrumutul de folosinţă în temeiul căruia comodatarul devine un simplu detentor precar. deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii numai în sarcina împrumutatului. 33 . întrucât urmează să fie restituite în natură. Forma şi dovada contractului Împrumutul de consumaţie (propriu-zis) este un act consensual. împrumutătorul pretinde de la împrumutat. obligat la înapoierea lucrului – este un contract translativ de proprietate.

inclusiv compensaţia. indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor din momentul încheierii contractului şi acela al plăţii.). Caracterele juridice ale contractului de depozit 34 . darea în plată etc. Deoarece contractul este translativ de proprietate. civ. 1584 C. 4. în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate (art. b) Alte moduri de stingere Împrumutul se poate stinge. el având ca obiect lucruri fungibile.). împrumutatul devine proprietar şi suportă riscurile. Dar în cursul executării contractului se pot naşte unele obligaţii extracontractuale şi în sarcina împrumutătorului. Eventualele cheltuieli de conservare sunt în sarcina împrumutătorului ca proprietar. CONTRACTUL DE DEPOZIT 1. confuziunea. respectiv. potrivit dreptului comun. fiind un contract unilateral. Obligaţiile împrumutătorului În principiu. B. şi prin alte moduri de stingere a obligaţiilor (remiterea de datorie.. Această cerinţă se explică prin pericolul la care se expune împrumutatul de a fi obligat – după consumarea lucrurilor împrumutate – să restituie din patrimoniul său o valoare echivalentă. Efectele împrumutului de consumaţie Împrumutul de consumaţie (propriu-zis) – ca şi comodatul . Stingerea contractului de împrumut de consumaţie a) Prin plată Contractul de împrumut se stinge prin plata făcută la termenul prevăzut în contract sau stabilit printr-o hotărâre judecătorească ori la data plăţii efectuate de împrumutat de bunăvoie. XI.Împrumutatul trebuie şi el să aibă capacitatea. nu crează obligaţii decât în sarcina împrumutatului. împrumutătorul nu are nici o obligaţie (pozitivă). să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru acte de dispoziţie. 3. Obligaţiile împrumutatului Principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen. A.

b) Forma şi dovada contractului Pe lângă predarea lucrului se mai cere ca depozitul (acordul de voinţă dintre părţi) să fie constatat printr-un înscris (art. întrucât părţile îşi asumă – din momentul încheierii contractului – obligaţii reciproce şi interdependente.). care este în toate cazurile convenţional şi poate avea ca obiect numai lucruri mobile litigioase. dar si judiciar. Totuşi. Dacă depozitul este cu titlu oneros. aceste lucruri mobile trebuie să fie corporale. întrucât. şi poate fi nu numai convenţional. naşte obligaţii numai în sarcina depozitarului.a) Depozitul este un contract real care se formează (se perfectează) numai prin şi din momentul predării (tradiţiunii) lucrului care formează obiectul contractului de la deponent la depozitar. Depozitul obişnuit (voluntar) a) Obiectul contractului Depozitul propriu-zis nu poate avea ca obiect decât lucruri mobile. 35 . Face excepţie depozitul neregulat. pot forma obiectul contractului şi creanţele constatate printr-un titlu la purtător. A. Felurile contractului de depozit Codul civil distinge două feluri de depozit: depozit propriu-zis şi sechestru. b) Depozitul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. civ. care este translativ de proprietate. Acesta din urmă se deosebeşte de depozitul propriu-zis prin faptul că are ca obiect bunuri litigioase. din momentul încheierii sale. depozitul necesar şi depozitul neregulat. are trei variante: depozitul obişnuit. inclusiv imobile. Dată fiind necesitatea tradiţiunii. raporturile dintre părţi vor fi guvernate de regulile aplicabile contractelor sinalagmatice (bilaterale). 1597 C. asimilate lucrurilor mobile corporale. c) Depozitul cu titlu gratuit este un contract unilateral. Acesta devine un simplu detentor precar. d) Prin încheierea contractului de depozit nu se transmit dreptul de proprietate şi nici chiar posesiunea lucrului asupra depozitarului. 2. Depozitul propriu-zis.

că remiterea lucrului – fiind un fapt juridic stricto sensu – poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.Plata remuneraţiei. în lipsă. 1599). 1604 C. la cel stabilit de instanţă la cererea depozitarului. să îndeplinească condiţiile legale pentru a încheia acte de administrare. Efectele contractului de depozit obişnuit (voluntar) a) Obligaţiile depozitarului . civ. Depozitarul trebuie să restituie însuşi lucrul depozitat. . Deponentul este obligat să ridice lucrul depozitat de la locul restituirii la termenul convenit sau. în concret. adică a remiterii şi deţinerii lucrului cu acest titlu. în natură (art.în măsura în care legea nu prevede altfel – de regulile depozitului obişnuit. B. având la bază consimţământul părţilor. civ.Obligaţia de restituire. este un depozit convenţional. depozitarul trebuie să se îngrijească de paza lucrului depozitat cu aceeaşi grijă ca de propriul său lucru (art. sub sancţiunea plăţii daunelor-interese. Se admite.Cerinţa formei scrise vizează numai proba contractului de depozit.). raporturile dintre părţi fiind guvernate . Când depozitul este cu titlu oneros deponentul are obligaţia de a plăti depozitarului remuneraţia stipulată. împreună cu fructele pe care le-a perceput (art. deci. Depozitul necesar Depozitul necesar. c) Capacitatea părţilor Pentru validitatea contractului se cere ca deponentul să aibă capacitatea. Potrivit Codului civil.). precum şi cel asimilat depozitului necesar. deponentul are următoarele obligaţii contractuale: .Ridicarea lucrului. iar depozitarul să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie. b) Obligaţiile deponentului În cazul în care părţile au convenit ca depozitul să fie remunerat. în funcţie de grija depusă în conservarea propriilor lucruri (culpa levis in concreto) şi nu după tipul abstract al omului prudent şi digilent (bonus pater familias).Obligaţia de păstrare. Culpa depozitarului – prin derogare de la regulile generale ale răspunderii contractuale – se apreciază. 1608 C. când deci s-a încheiat un contract sinalagmatic. respectiv. . în schimb. 36 .

vestiare sau în alte locuri destinate în mod special pentru paza lucrurilor. Întrucât lucrurile depozitate nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor. Prin urmare. în fapt. a transmis posesia juridică titularului libretului care. moştenitorilor acestuia. C.Având în vedere caracterul necesar al depozitului. care nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor. 1623 C. Dispoziţiile privitoare la depozitul asimilat celui necesar pot fi aplicate şi în cazul restaurantelor. coafură). indiferent de valoarea lucrurilor depozitate. ci prin alte lucruri. ca atare. deci. depozitarul devine proprietarul lor. datorită întâmplării neprevăzute.). putând folosi. prin care depozitarul se obligă să păstreze sumele de bani depuse şi să le restituie.civ. în sensul că încheie un contract tip de depozit. frizerie. dreptul de dispoziţie asupra sumelor depuse pe librete de economii aparţine exclusiv titularului de libret care. cu dobânzile aferente. în exercitarea dreptului său de dispoziţie. căci. poate retrage suma. Călătorul îşi alege liber hotelul. în calitate de depozitar. depozitul are în acest caz un caracter oarecum necesar (art. însă este nevoit să aducă lucrurile sale la acel hotel şi. se înscrie în cererea titularului libretului. titularului depunerii sau. o dată cu efectuarea primei depuneri şi întocmirea libretului. culege fructele şi dispune de ele. 37 . Această clauză are valoarea unui mandat şi. în calitate de deponent. ci prin alte lucruri asemănătoare. dar în calitate de proprietar suportă şi riscul pieirii ori degradării fortuite. localurilor de spectacole. deoarece prin întocmirea libretului pe numele altei persoane a predat. la cerere. şi o persoană fizică sau juridică. dar numai în privinţa lucrurilor depuse la garderobă. deponentul nu avea posibilitatea preconstituirii unei probe scrise. Cu depozitul necesar este asimilat depozitul bunurilor aduse de călători în unităţile hoteliere. Contractul de depunere de sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni constituie o varietate a contractului de depozit neregulat încheiat între CEC. ştrandurilor şi altora asemănătoare. depozitul se poate dovedi prin martori şi orice alt mijloc de probă admis de lege. în caz de deces. Persoana care efectuează o primă depunere pe numele altei persoane poate cere introducerea în favoarea sa a unei clauze de împuternicire. Prin aceasta ea devine însă titulară a libretului şi nu păstrează dreptul de proprietate asupra sumei. concomitent. intră în raport juridic cu CEC-ul. unor unităţi ale cooperaţiei meşteşugăreşti (de exemplu. Depozitul neregulat Depozitul neregulat se caracterizează prin faptul că are ca obiect lucruri fungibile şi consumptibile. suma la CEC şi.

din lipsa intenţiei (affectio societatis) de a crea o societate. c) Împărţirea foloaselor. contractul este nul absolut. nu reprezintă un contract de societate civilă. a) Consimţământul părţilor în vederea constituirii societăţii Prin aceasta se deosebeşte societatea civilă de o simplă asociere în vederea realizării unor interese comune (de exemplu. iar pe de altă parte.). posibil şi licit. cauza etc. fie şi inegală. 38 . urmează să facem numai unele precizări referitoare la elementele şi regulile speciale ce îl delimitează de alte contracte. d) Scopul patrimonial comun (scopul lucrativ) urmărit de asociaţi trebuie să fie licit Dacă scopul (sau obiectul) societăţii este ilicit (de exemplu. legea interzice atribuirea foloaselor sau suportarea riscului pierderilor numai către unul sau unii dintre asociaţi. contribuţie care se numeşte aport social şi care trebuie să fie – în lumina regulilor generale – determinat sau determinabil. dar care. corespunzătoare valorii soldului. XII. Condiţiile de validitate ale contractului de societate civilă Deoarece în materia contractului de societate civilă sunt aplicabile regulile de drept comun privind condiţiile de validitate ale contractelor (obiect. b) Participarea. ea fiind obligată să dea socoteală mandantului. că împuternicirea este limitată la sumele ce reprezintă depuneri şi fructele civile ale acestora. înlesnirea contrabandei etc. Această limitare derivă din chiar contractul de depozit încheiat între titularul libretului şi CEC pentru o sumă determinată.). CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILĂ 1. precum şi a pierderilor între toate părţile contractante Sub sancţiunea nulităţii. pe de o parte. fiecare asociat este obligat să aducă în societate o contribuţie oarecare pentru alcătuirea fondului comun. asocierea a două sau mai multe persoane în vederea achiziţionării unui bun care să devină proprietatea lor comună). capacitatea de exerciţiu a părţilor contractante. că persoana pentru care s-a înscris clauza de restituire nu are drept propriu asupra depunerii. a tuturor părţilor la constituirea fondului comun prin aducerea unui aport social În baza contractului de societate.Din caracterul de mandat al acestei clauze rezultă. adică la dobânzi.

d) Societatea civilă este un contract cu titlu oneros. b) Caracterul lucrativ (patrimonial) este de esenţa societăţii civile. Sunt aplicabile şi dispoziţiile privitoare la existenţa unui început de dovadă scrisă (art. Cât priveşte dovada contractului. h) În sfârşit. cum sunt majoritatea societăţilor comerciale). Caracterele juridice ale contractului de societate civilă a) Caracterul civil al contractului de societate urmează a fi subliniat pentru a-l deosebi de societăţile comerciale. care poate fi încheiat numai în formă autentică. 1 din Legea nr. contractul nu se încheie cu gândul la şansa unui câştig sau a unei pierderi. asociaţii fiind obligaţi între ei pe toată durata societăţii. 3. e) Societatea civilă este un contract cu titlu oneros comutativ. Altfel spus. membrii ei urmăresc realizarea unor foloase patrimoniale. pe care să le împartă între ei. societatea civilă este un contract consensual. g) Societatea civilă este un contract cu executare succesivă. 31/1996 privind societăţile comerciale). întrucât obligaţiile asociaţilor sunt cunoscute din momentul încheierii contractului şi nu depind de un eveniment viitor şi incert. ce poate fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu). fără a fi supus vreunei forme speciale. societatea civilă – societas – se deosebeşte de asociaţiile – collegia – şi fundaţiile fără scop lucrativ. încadrându-se în categoria societăţilor de persoane (iar nu de capitaluri. Prin acest caracter. constituite „în vederea efectuării de acte de comerţ” (art. Forma şi dovada contractului de societate civilă Spre deosebire de contractul de societate comercială. între părţi ea se face după regulile dreptului comun. fără vreo formalitate. întrucât fiecare parte urmăreşte să obţină un avantaj.2. societatea civilă este un contract încheiat intuitu personae. 1197 39 . c) Societatea civilă este un contract sinalagmatic (bi sau multilateral) în sensul că fiecare asociat se obligă faţă de ceilalţi să-şi aducă aportul social şi să desfăşoare activitatea la care s-a obligat. f) Societatea civilă este un contract consensual. care se încheie prin acordul părţilor (solo consensu).

deoarece există şansa de câştig-pierdere pentru ambele părţi. c) Prin pierderea (pieire. în caz de longevitate a credirentierului. de regulă. CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ 1.). civ. 1198 C. Încetarea societăţii civile a) Societatea civilă încetează prin expirarea termenului pentru care a fost contractată (art.C. civ.).) a fondului social sau prin realizarea scopului (inclusiv ipoteza în care scopul a devenit imposibil de realizat). civ. şi consensual. atunci dizolvarea ei înainte de termen poate fi cerută prin justiţie. b) Deşi renta viageră se constituie în mod obişnuit cu titlu oneros. b) Dacă societatea a fost contractată pe termen nelimitat. şi anume un contract cu titlu oneros aleatoriu. e) Prin punerea sub interdicţie sau prin insolvabilitatea (falimentul) unuia dintre asociaţi (recunoscută prin hotărâre judecătorească). dacă nu s-a stipulat că societatea continuă cu moştenitorii asociatului decedat. 1640-1641 C. civ. 4. în ce priveşte momentul producerii lui (perioada cât va trăi credirentierul). aceste şanse depinzând de un eveniment viitor şi incert. un contract cu titlu oneros. prin donaţie sau prin testament (art.). c) Renta viageră este un contract sinalagmatic.). el va fi în câştig şi debirentierul în pierdere. nu însă şi cele privitoare la imposibilitatea procurării dovezii scrise (art. prin denunţarea contractului de societate de către unul sau mai mulţi asociaţi. 1523 C. şi invers dacă va trăi o perioadă mai scurtă. 40 . ea poate fi constituită şi cu titlu gratuit. întrucât naşte obligaţii pentru ambele părţi. Caracterele juridice ale contractului de rentă viageră a) Contractul de rentă viageră este. epuizare etc. d) Prin moartea sau declararea judecătorească a morţii unui asociat. încheindu-se prin simplul consimţământ al părţilor. Dacă societatea a fost constituită pe timp determinat. XIII.

civ. se bucură de privilegiul recunoscut de lege în favoarea acestuia. 3 din Decretul nr. credirentierul poate cere executarea silită asupra patrimoniului debirentierului. 1642 C. se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani (art. c) Prescripţia În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune prin care se reclamă ratele de rentă neplătite. debirentierul nu plăteşte. până la decesul credirentierului (art. b) Sancţiunea neexecutării Dacă. 2. rezoluţiunea contractului pentru neexecutare nu poate fi cerută de credirentier. însă această trăsătură nu este de esenţa. ci 41 . Rezoluţiunea poate fi cerută numai dacă debirentierul nu prezintă garanţiile stipulate pentru asigurarea plăţii rentei. 3. XIV.). în consecinţă.). contractul este lovit de nulitate absolută. la scadenţă. în cuantumul şi la termenele stipulate în contract. a) Este un contract cu titlu oneros. Caracterele juridice ale contractului de întreţinere. Condiţii speciale de validitate Dacă persoana în favoarea căreia renta a fost constituită încetase din viaţă în momentul constituirii. În schimb. deoarece nu există şanse de câştig-pierdere pentru ambele părţi. 167/1958). ceea ce face să nu existe cauza juridică a contractului.d) Contractul de rentă viageră este translativ de proprietate. 1645 C. Efectele contractului de rentă viageră a) Plata rentei Ratele de rentă trebuie să fie plătite de debirentier. credirentierul fiid ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului şi. Contractul este lovit de nulitate şi în cazul constituirii rentei în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit în interval de 20 de zile de la data încheierii contractului (art. CONTRACTUL DE ÎNTREŢINERE 1. civ.

prin refuzul culpabil de a o mai acorda). fie pentru că una dintre părţi face imposibilă executarea în natură (beneficiarul. pentru care legea prevede necesitatea încheierii contractului în formă autentică. principalele deosebiri constând în: . ca obligaţia în natură să se transforme într-o obligaţie în bani. în lipsă de reglementări speciale. 42 . deci.renta viageră este transmisibilă (poate forma obiectul unei cesiuni). c) Transformarea obligaţiei de întreţinere în natură într-o obligaţie de întreţinere în bani Este posibil ca neexecutarea în natură a obligaţiei să nu se mai realizeze. Deosebiri faţă de alte contracte a) Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră Cu toate asemănările existente. cele două contracte nu trebuie să fie confundate. b) Contractul de întreţinere este un contract aleatoriu. nu se transmite moştenitorilor sau altei persoane. astfel că este posibilă încheierea unui contract de întreţinere cu titlu gratuit. în timp ce contractul de întreţinere. (după care creditorul poate opta între a cere executarea contractului sau rezoluţiunea lui pentru neexecutare). cu excepţia cazului când bunul înstrăinat este un teren. . b) Rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere în bani După cum s-a stabilit în practica judecătorească. fie pentru că ambele părţi decid. civ.contractul de rentă viageră cuprinde o obligaţie de a da. prin refuzul nejustificat de a primi întreţinerea. creanţa de întreţinere are caracter personal şi. în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei de întreţinere se vor aplica dispoziţiile dreptului comun pentru contractele bilaterale. o obligaţie de a face. în schimb. 3. sau debitorul. 2.numai de natura contractului. adică art. de comun acord. d) Contractul de întreţinere este un contract translativ de proprietate şi consensual. Efectele contractului de întreţinere a) Obligaţiile părţilor contractante urmează să fie executate. 1020-1021 C. potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligaţiilor.

va fi de vânzarecumpărare. urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului. trebuie să se stabilească obligaţia principală. Contractul va fi calificat de întreţinere sau de vânzare-cumpărare? Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului. de regulă. în timp ce întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori. în schimbul concesiilor sau prestaţiilor noi făcute de cealaltă parte). iar în contractul de întreţinere. Astfel – întrucât “proporţia între preţul în bani şi cel în natură” nu poate fi calculată. Deci. realmente. c) Deosebiri faţă de contractul de donaţie Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat cu contractul de donaţie. chiar dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului înstrăinat în schimbul întreţinerii este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate. în sensul că valoarea prestaţiilor uneia dintre părţi este variabilă în raport cu durata vieţii celeilalte părţi. deşi are caracter aleatoriu. sfârşitul său apropiat. Aceasta deoarece contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros. iar în caz contrar. b) Tranzacţia este un contract cu titlu oneros şi comutativ. Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează. scopul principal urmărit de părţi la încheierea contractului. contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat. cea de întreţinere. XV. urmăribilă. valoarea întreţinerii fiind aleatorie – în lipsă de alte criterii. obligaţia principală este cea în bani şi subsidiară.. la data încheierii contractului. în schimbul întreţinerii şi al unei sume de bani. CONTRACTUL DE TRANZACŢIE 1. b) Deosebiri faţă de contractul de vânzare-cumpărare În contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere. obligaţia exclusivă ori principală este asigurarea întreţinerii.renta viageră este. contractul de întreţinere nu poate fi considerat o liberalitate chiar dacă persoana care instrăinează se află la o vârstă înaintată sau este bolnavă şi se poate întrezări. întrucât părţile îşi asumă obligaţii reciproce (de a nu începe sau de a nu continua procesul. Caracterele juridice ale contractului de tranzacţie a) Tranzacţia este un contract sinalagmatic (bilateral). deoarece fiecare parte 43 .

b) Efecte declarative 44 . 2. ca în contractele aleatorii. 3. contractul de tranzacţie impune instanţei să ia act de el. c) Tranzacţia este un contract consensual. a) Efecte extinctive Este neîndoielnic că. îşi produce efectele la data încheierii sale. a) Întrucât tranzacţia implică renunţarea la un drept. respectiv să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru a dispune de dreptul care formează obiectul concesiei sau de prestaţia promisă de o parte în schimbul renunţării făcute de cealaltă parte. totuşi. evitarea pierderii procesului şi a cheltuieliilor de judecată). odată încheiată. Sunt. odată depus în instanţă şi semnat de ambele părţi. necesare unele precizări privitoare la capacitatea părţilor contractante şi obiectul tranzacţiei. Pe cale de consecinţă. b) Tranzacţia nu poate avea ca obiect bunuri scoase din circuitul civil (inalienabil). 1711). Condiţiile de validitate ale contractului de tranzacţie În această privinţă se aplică regulile generale în materie de contracte. pensia alimentară etc. tranzacţia împiedică părţile să formuleze din nou pretenţii cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacţie.urmăreşte un avantaj patrimonial (cel puţin. ea având efect extinctiv. de un eveniment viitor şi incert . acţiunea ulterioară introdusă de către una din părţi va fi respinsă de plano ca urmare a invocării excepţiei peremptorii (dirimante) rezultând din tranzacţie. părţile contractante trebuie să aibă capacitatea. putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu). iar renunţările sunt echivalente actelor de dispoziţie. contract consensual. iar avantajele avute în vedere sunt cunoscute de părţi de la încheierea contractului şi nu depind. care ar face să existe şanse de câştig şi pierdere pentru părţile contractante. Efectele contractului de tranzacţie Contractul de tranzacţie. Codul civil asimilează puterea tranzacţiei cu puterea unei hotărâri judecătoreşti definitive (art. de exemplu: imobilele şi bunurile care fac parte din domeniul public al statului. statutul civil al persoanei. cu excepţia situaţiilor în care acesta este lovit de nulitate absolută. hotărârea de expedient ce se pronunţă în baza lui neadăugând nimic la efectele acestuia. Ca atare.

Tranzacţia produce. tranzacţia nu produce efecte faţă de terţi (res inter alios acta). în unele cazuri. ci numai să recunoască drepturi preexistente şi să le consolideze. c) Efecte constitutive sau translative Deşi tranzacţia produce. însă. întrucât nu are ca scop să confere părţilor drepturi noi. deşi tranzacţia produce efecte retroactive (ca şi partajul). în principiu. celaltă parte efectuează sau promite anumite prestaţii (de a plăti o sumă de bani sau de a da un alt lucru etc. consecinţele referitoare la prestaţiile noi vor fi inverse faţă de cazul efectului declarativ (adică va exista obligaţia de garanţie şi contractul de tranzacţie va putea servi ca just titlu). iar nu constitutive sau translative. efecte declarative.). tranzacţia fiind şi constitutivă sau translativă de drepturi. ea este inopozabilă faţă de terţi 45 . în schimbul renunţărilor făcute de o parte. efecte declarative. ea poate produce şi efecte constitutive sau translative de drepturi. În aceste cazuri. Mai mult decât atât. de regulă. Aşa se întâmplă în cazurile în care. d) Efecte relative Potrivit principiului relativităţii efectelor contractului.

a) Moştenirea este denumită legală atunci când transmiterea ei din cauză de moarte se săvârşeşte în puterea legii. în Codul civil se foloseşte termenul de succesiune.transmisiunea unui patrimoniu. acesta nu se poate transmite cât timp titularul său trăieşte. deoarece nu priveşte decât patrimoniile celor ce au murit fără a face vreun testament (intestati). în această măsură. Articolul 644 C. Ea se mai numeşte în acest caz şi moştenire ab intestat. patrimoniul nu se poate transmite. Oricare ar fi însă concepţia pe care o avem despre patrimoniu. cât timp titularul trăieşte. în acest caz. succesiunea sau ereditatea poate fi. moştenirea. civ. rânduieşte "succesiunea" printre modurile de dobândire a proprietăţii. B. după izvorul ei. Altfel spus. legală sau testamentară. Intransmisibil. dacă el este o persoană fizică. Prin urmare. Moştenirea este. Transmisiunea prin acte între vii. 46 . NOŢIUNI GENERALE A. moştenirea legală intervine numai atunci când cel care lasă moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale în favoarea unei sau unor persoane. Felurile de moşteniri Arătăm că în ceea ce priveşte persoanele fizice. Codul civil vorbeşte de "moştenire" şi "moştenitor" sau de "ereditate" sau "erede". succesiunea sau ereditatea este transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau la mai multe persoane în viaţă. nu poate avea ca obiect decât bunuri privite izolat (ut singuli). PROBLEME GENERALE PRIVIND MOŞTENIREA 1.PARTEA a II-a DREPTUL DE MOŞTENIRE I. o transmisiune . şi nu patrimoniul ca "un întreg de drepturi şi obligaţii. În alte texte. prin acte între vii. patrimoniul trece la moartea titularului asupra moştenitorilor sau legatarilor. Obişnuit. Noţiunea de moştenire Moştenirea. redus la unitate prin permanenta sa afectare finalităţilor unui anume titular". aşadar.

ci numai ca părţi alcătuitoare ale patrimoniului. moştenitorii sunt desemnaţi chiar de cel care lasă moştenirea.Transmisiunea succesorală având ca obiect un patrimoniu. În acest caz. în mod necesar prin moştenire se transmit nu numai drepturile. . CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE A. transmiterea moştenirii poate fi universală sau cu titlu universal. căci legatele nu se pot face decât prin testament. . dar şi din obligaţii. deoarece ea se produce numai la moartea unei persoane fizice şi prin efectul acestei morţi. 47 . Principiul unităţii şi indivizibilităţii moştenirii a) În succesiune patrimoniul fiind privit ca un tot unitar. ci şi obligaţiile defunctului.Drepturile transmise prin moştenire nu sunt privite în individualitatea lor. iar acesta trecând asupra succesorilor în temeiul unei chemări fie la întreg.Obiectul transmisiunii succesorale fiind patrimoniul. iar acesta fiind alcătuit nu numai din drepturi. 2. aşadar. fie la o anumită fracţiune. pentru timpul când nu va mai fi. şi moştenirea este în principiu unitară. moştenirea se numeşte testamentară. nu este o transmisiune a unor bunuri singulare privite în individualitatea lor specifică. Trăsăturile specifice ale transmisiunii succesorale a) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune din cauză de moarte (mortis causa). De aici rezultă că: . a acelei universalităţi care este patrimoniul.b) În cazul în care defunctul nu a dispus de averea sa. B. ci ea constă în transmiterea unei averi. Ca urmare. deoarece are ca obiect o universalitate juridică: patrimoniul defunctului. Moştenirea. b) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune universală. prin unul sau mai multe acte unilaterale de ultimă voinţă numite legate. transmisiunea activă a acestei universalităţi va fi opozabilă terţelor persoane fără a fi condiţionată de săvârşirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege pentru fiecare dintre aceste drepturi.

. Deschiderea moştenirii se determină prin două coordonate: a) Data deschiderii moştenirii Deschiderea moştenirii are loc în momentul morţii celui care lasă moştenirea. 3 din Decretul nr. acceptarea sau renunţarea la moştenire are un caracter indivizibil. ale rudelor tatălui şi cele materne. Deschiderea moştenirii Prin " deschiderea moştenirii" (succesiunii) înţelegem faptul ce dă naştere transmisiunii succesorale.). 3. deoarece "cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte. b) Patrimoniul persoanei fizice fiind privit în ce priveşte moştenirea ca un tot indivizibil. ca urmare. Locul deschiderii moştenirii celui interzis sau a minorului aflat sub tutelă va fi la domiciliul tutorelui (art. şi transmisiunea succesorală este indivizibilă. Potrivit legii. 31/1954). b) Locul deschiderii moştenirii Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. numai moartea persoanei are ca efect deschiderea moştenirii (art. CERINŢELE LEGALE PENTRU A PUTEA MOŞTENI Pentru ca o persoană să poată moşteni . 651 C. chiar constatată judecătoreşte. rămasă definitivă" (art. Drept urmare. moştenirea se deschide în chiar clipa morţii defunctului. 14 alin. Deci. adică la domiciliul pe care îl avea la data morţii. ea trebuie să întrunească următoarele trei condiţii: 48 . în înţelesul că nu se poate accepta o parte din moştenire şi renunţa la rest. fără a se face deosebire între bunurile succesorale după natura şi originea lor (bunurile paterne. nu poate avea un asemenea efect. 31/1954). 14 din Decretul nr. în principiu.). 31/1954). 19 din Decretul nr. ale rudelor mamei etc. Dispariţia unei persoane. civ. Moştenirea minorului sau a interzisului se deschide la domiciliul pe care i-l statorniceşte legea (art. II.Aceasta înseamnă că moştenirea alcătuieşte.în temeiul legii sau al testamentului . o singură masă succesorală. ea nu se frânge într-o pluralitate de moşteniri şi. este guvernată de aceleaşi norme juridice.

Dacă au capacitate succesorală şi. copilul este considerat că a existat şi este capabil de a culege moştenirea deschisă după conceperea lui. cu condiţia să se nască viu.) prevede limitativ trei cazuri de nedemnitate. 1 C. civ. 655 C. şi anume: a) Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea Potrivit art. NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală este o pedeapsă civilă care constă în decăderea moştenitorului. b) Copilul nenăscut. copilul care este conceput la data deschiderii moştenirii are capacitate succesorală şi poate moşteni. Legea noastră civilă nu cere ca el să fie şi viabil. civ. din dreptul de a-l moşteni. cu condiţia de a exista în momentul deschiderii succesiunii. civ. Capacitatea succesorală Orice persoană este capabilă de a moşteni. 2. care s-a făcut vinovat de o culpă gravă faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia. "copilul conceput este considerat că există. deci. au capacitatea succesorală: a) Persoana care este născută şi se află în viaţă la data deschiderii moştenirii Existenţa persoanei fizice începe din ziua naşterii. Dovada existenţei în acel moment incumbă aceluia care pretinde moştenirea. Oricât de puţin ar fi trăit. pot moşteni numai persoanele care există la data deschiderii moştenirii. deci. Pe baza dispoziţiilor legale. adică să aibă aptitudinea de a trăi. dar conceput la data deschiderii moştenirii Potrivit art.1. 655 alin. respectiv neconcepuţii şi predecedaţii.. Copilul născut mort este considerat că nu există". chiar dacă ar fi respirat numai o singură dată. sunt considerate că există şi. Legea (art. Prin urmare. 654 C.. este nedemn sau nevrednic "condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct". per a contrario rezultă că nu au capacitate succesorală persoanele care nu mai sunt în viaţă la această dată. 49 .

este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii.moştenitorul să fi fost condamnat pentru omorul defunctului sau pentru tentativa de a-l omorî. declarată de judecată calomnioasă". este nedemn sau nevrednic "moştenitorul major care. .plângerea.Pentru a opera acest caz de nedemnitate.moştenitorul să fi fost condamnat printr-o hotărâre . 655 alin. 655 alin. cum greşit spune textul.omorul să fi fost săvârşit cu intenţie. Acest caz de nedemnitate presupune îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: . denunţul sau mărturia să fi fost capitale. şi anume: . căci dreptul de a acuza aparţine procurorului.. b) Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea Art. 3 C. 2 C. civ. denunţare sau mărturie calomnioasă. .hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă.moştenitorul să fi făcut nu o "acuzaţie". . Şi pentru această a doua cauză de nedemnitate se cer îndeplinite trei condiţii.pentru plângere. adică să fi privit fapte care ar fi putut atrage pedeapsa cu moartea a celui care lasă moştenirea. c) Nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost cel care lasă moştenirea Aşa cum prevede art. 50 . ci un denunţ. . şi anume: .. căci legea civilă pedepseşte nu faptul material al omorului.moştenitorul să fi cunoscut omorul. o plângere sau o mărturie împotriva defunctului. civ. ci numai intenţia de a omorî. având cunoştinţă de omorul defunctului nu a denunţat aceasta justiţiei". prevede că este nedemn sau nevrednic "acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală.rămasă definitivă .

dacă sunt îndeplinite condiţiile arătate. atrag pedeapsa decăderii din dreptul de a moşteni. potrivit legii.reticenţa moştenitorului să nu fi fost socotită de lege ca scuzabilă.Aşadar. Moştenirea se poate însă transmite şi în temeiul ultimei voinţe a celui care lasă moştenirea. . MOŞTENIREA LEGALĂ 1. fie în temeiul legii. O persoană poate avea vocaţie (chemare) la moştenire. El nu lasă instanţei judecătoreşti altă competenţă decât aceea de a constata dacă cerinţele legale privitoare la nedemnitate sunt îndeplinite. Devoluţiunea moştenirii poate.moştenitorul să fie deplin capabil. Moştenirea legală intervine numai când cel care lasă moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale în favoarea unei sau unor persoane.moştenitorul să nu fi denunţat omorul. să aibă vocaţie succesorală. în puterea legii. în virtutea legii.. voinţa declarată în formele solemne ale testamentului. fie în temeiul testamentului. asigurând transmisiunea din cauză de moarte a patrimoniului celui decedat. Moştenirea legală.Ca urmare. Ea mai trebuie să aibă calitatea de succesibil atribuită prin lege sau testament. să fie chemată la moştenire. fi legală sau testamentară. nedemnitatea operează de drept. ia în considerare solidaritatea familială decurgând din rudenia firească. cu alte cuvinte. . 51 . Această determinare poate fi opera legii sau a legatului făcut prin testament. În dreptul civil actual. ea loveşte de drept pe moştenitorul culpabil de a fi săvârşit faptele care. legiuitorul este cel care stabileşte cazurile de nedemnitate. Vocaţia (chemarea) succesorală Pentru a moşteni nu este îndestulător ca o persoană să fie capabilă şi să nu fie nedemnă. aşadar. 3. III. DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII Determinarea persoanelor chemate să moştenească patrimoniul unei persoane fizice decedate se numeşte devoluţiunea moştenirii.

Codul civil român nu a adoptat sistemul rigid al unităţii moştenirii, recunoscând că existenţa unei dispoziţii testamentare nu exclude şi devoluţia succesiunii legale. Astfel, moştenitorul rezervator care este instituit şi ca legator, participă la succesiune în dublă calitate: de moştenitor rezervator- când vine în concurenţă cu alţi moştenitori- şi de moştenitor testamentar, preluând totodată şi legatul.

2. PRINCIPIILE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII

Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, principiile devoluţiunii succesorale legale se pot rezuma astfel:

- moştenirea este diferită clasei preferată de lege; - înăuntrul aceleaşi clase, moştenirea se cuvine rudei de gradul cel mai apropiat; - dacă sunt mai multe rude din aceeaşi clasă şi în acelaşi grad, ele deopotrivă la moştenire, având drept la părţi egale. A. Ordinea de preferinţă între rude Pentru a opri excesiva fărâmiţare a moştenirilor, legiuitorul a stabilit o ordine de preferinţă între rudele de grad succesibil, călăuzindu-sedupă două criterii, şi anume: CLASA SAU ORDINUL Legiuitorul împarte pe succesibili în mai multe grupe, denumite clase sau ordine, chemate la succesiune una în lipsa celeilalte, după o scară de preferinţă: a) clasa descendenţilor în linie dreaptă (copiii, nepoţii, strănepoţii defunctului etc.); b) clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţilor acestora); c) clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii defunctului etc.); d) clasa colateralilor ordinari (unchii si mătuşile, precum şi verii primari ai defunctului). 52 vin

Folosind criteriul enunţat, legea stabileşte principiul general al devoluţiunii succesorale legale că moştenirea este deferită clasei preferată de lege. Altfel spus, succesibilii sunt chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori. Succesorii din clasa de rang preferabil înlătură de la moştenire pe cei din clasele următoare, chiar dacă aceştia din urmă ar fi rude de grad mai apropiat cu defunctul.

GRADUL DE RUDENIE Prin grad de rudenie se înţelege intervalul ce desparte două naşteri sau generaţii.
Gradul de rudenie este, deci, distanţa dintre două rude măsurată pe linia legăturii de rudenie, după numărul naşterilor. Ea se stabileşte astfel:

a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor (generaţiilor) care despart două rude; astfel, fiul şi tatăl sunt rude de gradul întâi; nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea etc; b) în linie colaterală, se numără naşterile urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând apoi de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea; unchiul şi nepotul în gradul al treilea; verii primari în gradul al patrulea. Înăuntrul aceleiaşi clase (ordin), se aplică principiul proximităţii gradului de rudenie: ruda cea mai apropiată în grad înlătură de la moştenire pe cea de grad mai îndepărtat.

B. Limitarea vocaţiei succesorale Tot pentru a evita fărâmiţarea moştenirii, legiuitorul a limitat cercul rudelor cu vocaţie succesorală. Astfel, prin art. 676, în redactarea sa iniţială, se mărginea vocaţia succesorală legală a rudelor la cele până la gradul al XII-lea inclusiv. Mai târziu, prin Legea nr. 319 din 10 iunie 1944 (art. 6), cercul rudelor chemate de lege la moştenire a fost restrâns, în linie colaterală, la cele până la gradul al IV-lea inclusiv. Nici o limitare nu a fost prevăzută în linie dreaptă, căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară. 3. REPREZENTAREA SUCCESORALĂ 53

A. Natura juridică şi rostul instituţiei Reprezentarea constituie un beneficiu al legii în virtutea căruia un succesibil de un grad mai îndepărtat se urcă în gradul şi locul ascendentului său care nu se mai află în viaţă la moartea defunctului, pentru a culege, în concurs cu succesorii mai apropiaţi în grad, partea din moştenire ce s-ar fi cuvenit celui pe care îl reprezintă (art. 665 C. civ.). Când se vorbeşte, aşadar, de reprezentare în materie de moştenire, nu se înţelege reprezentarea voinţei cuiva, ca în dreptul comun, ci reprezentarea persoanei în locul căreia se urcă cel care reprezintă. B. Cazurile în care reprezentarea este admisă Codul civil în vigoare admite reprezentarea numai în două cazuri: a) în privinţa descendenţilor de fii sau fiice, adică în ordinul descendenţilor în linie dreaptă (art. 665 C. civ.); b) în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori, adică în ordinul colateralilor privilegiaţi (art. 666 C. civ.). Numai în aceste cazuri legea prezumă că afecţiunea pe care o avea defunctul pentru rudele sale cele mai apropiate se răsfrânge şi asupra descendenţilor acestora. C. Condiţiile reprezentării Pentru ca reprezentarea să poată interveni, se cer întrunite anumite condiţii: Condiţii cerute în persoana celui reprezentat:

a) Locul celui reprezentat trebuie să fie vacant; potrivit legii civile, locul celui reprezentat nu poate fi vacant decât dacă acesta este mort la deschiderea moştenirii; b) Locul celui reprezentat să fie util Într-adevăr, reprezentantul urmând să exercite drepturile succesorale ale celui reprezentat, reprezentarea nu va opera decât în cazul în care acesta din urmă ar fi avut chemare utilă la moştenire dacă ar fi supravieţuit celui despre a cărui moştenire este vorba.

54

Condiţii cerute în persoana celui care reprezintă:

a) Reprezentantul trebuie să fie descendent în linie dreaptă a celui reprezentat; numai nepoţii, strănepoţii etc. de fii, fiice, fraţi şi surori pot veni la succesiunea defunctului prin reprezentarea autorului lor predecedat; b) Reprezentantul trebuie să aibă o vocaţie proprie la moştenirea defunctului, căci nici cel reprezentat nu moşteneşte pe defunct, nici reprezentantul nu succede celui reprezentat. În cazul reprezentării, cel care vine la moştenire este reprezentantul. D. Efectele reprezentării În temeiul reprezentării, reprezentantul urcă în locul şi gradul celui reprezentat pentru a exercita, în moştenirea deschisă, drepturile pe care acesta din urmă le-ar fi avut dacă ar fi trăit, fără să poată pretinde mai mult şi fără să poată fi constrâns să se mulţumească cu mai puţin (art. 664 C. civ.). Efectele reprezentării se produc de drept, chiar în afară de voinţa succesibililor. Cel care lasă moştenirea poate însă, în limitele cotităţii disponibile şi fără a aduce atingere rezervei, să înlăture reprezentarea legală.

4. REGULI SPECIALE APLICABILE DIFERITELOR CATEGORII DE MOŞTENITORI LEGALI

A. Vocaţia succesorală izvorâtă din rudenie Am arătat că legiuitorul împarte pe succesibil în mai multe grupe, denumite clase sau ordine, chemate la succesiune una în lipsa celeilalte, după o scară de preferinţă. a) Clasa descendenţilor (clasa I) este alcătuită din copiii defunctului şi urmaşii acestora (nepoţii, strănepoţii defunctului etc.) fără deosebire de sex. Fac parte din această clasă, atât copiii din căsătorie, cât şi cei din afara căsătoriei a căror filiaţie a fost stabilită potrivit legii (art. 63 C. fam.), precum şi copiii adoptaţi. Descendenţii culeg întreaga moştenire, dacă vin singuri la succesiune, sau 3/4 din moştenire, când există ca moştenitor soţul supravieţuitor al defunctului. 55

. străbunici etc. părinţii au chemare la 1/2 din moştenire dacă vin amândoi la moştenire sau la 1/4 dacă vine numai unul. 56 . părintele va primi 1/4 din moştenire. iar restul de 3/4 se cuvine fraţilor şi surorilor sau descendenţilor lor. c) Clasa ascendenţilor ordinari (clasa a III .b) Clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi (clasa a IIa) este alcătuită din tatăl şi mama defunctului. Ei se numesc ascendenţi privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi. iar colateralilor privilegiaţi li se cuvine o jumătate sau trei sferturi din moştenire. În cazul în care părinţii vin singuri la moştenirea copilului lor. Cota succesorală la care au dreptul este diferită după cum vin singuri la moştenire sau în concurs cu ascendenţii privilegiaţi ai defunctului: . dacă vin în concurs. . după cum vin în concurs cu ambii părinţi sau numai cu unul dintre ei. dacă cel despre a cărui moştenire este vorba a lăsat un singur părinte.a) este alcătuită din bunici. fiecare luând câte o jumătate. iar cealaltă 1/2 va fi culeasă de fraţi şi surori ori descendenţii acestora. fraţii şi surorile lui şi descendenţii acestora din urmă. din afara căsătoriei şi din adopţie. întinderea drepturilor succesorale este diferită: .când există un singur părinte în concurs cu fraţii şi surorile defunctului sau descendenţii acestora. sau supravieţuitorul luând întreaga avere succesorală.când la moştenire vin părinţii sau vreunul dintre ei în concurs cu fraţii şi surorile defunctului sau cu descendenţii acestora. mort fără posteritate. Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului. Dacă părinţii vin în concurs cu colateralii privilegiaţi la moştenirea copilului lor. părinţii vor primi 1/2 din moştenire. succesiunea li se cuvine în întregime. precum şi descendenţii acestora. deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi şi colaterali.când există ambii părinţi în concurs cu fraţii şi surorile defunctului sau descendenţii acestora. mort fără posteritate. ei vor culege întreaga moştenire. denumiţi ordinari. Prin fraţi şi surori înţelegem pe cei din căsătorie (din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite).când la moştenire vin numai fraţii şi surorile sau descendenţii acestora.

soţului supravieţuitor i se cuvine întreaga moştenire. d) Clasa colateralilor ordinari (clasa a IV-a) este alcătuită din unchii şi mătuşile. oricare ar fi numărul copiilor. dacă din căsătorie s-au născut sau nu copii. acordă soţului supravieţuitor o porţiune succesorală a cărei câtime variază în funcţie de clasa de moştenitori cu ca. 319. cel mai apropiat în grad de defunct înlăturându-i pe ceilalţi. d) Porţiunea sa este de ¾ din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii sau colateralii ordinari. soţul rămas în viaţă este chemat la moştenirea soţului său predecedat. potrivit cu regula proximităţii gradului de rudenie. sau din adopţie. civ. soţul supravieţuitor este chemat la ½ din moştenire.). din afara căsătoriei sau din adopţie. chemare la ¼ din moştenire. precum şi verii primari ai defunctului. Vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor În temeiul Legii nr. 57 . căci ei nu se bucură de reprezentare. din afara căsătoriei. Singura cerinţă a legii este ca la deschiderea moştenirii tovarăşul de viaţă al defunctului să aibă calitatea de soţ. el are. fără a se deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie. cât şi cu fraţii şi surorile defunctului ori cu descendenţii acestora. b) Soţul supravieţuitor are drept la 1/3 din moştenire dacă vine în concurs cu părinţii defunctului sau cu unul dintre ei. Colateralii ordinari nu pot veni la moştenire decât în virtutea dreptului lor propriu. 319. fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie. e) În fine. dacă are ori nu mijloace de existenţă. 670 C. indiferent dacă este bărbat sau femeie. iar cei de acelaşi grad succed în părţi egale. Legea nr. dimpotrivă. în lipsă de rude în grad succesibil. B.re soţul vine în concurs: a) Când soţul vine în concurs cu copii defunctului sau cu descendenţi ai acestora.Aceştia vin la moştenire indiferent de sex şi de linie. ei erau atunci de fapt despărţiţi. Cel mai apropiat în grad înlătură de la moştenire pe ceilalţi. din 10 iunie 1994. din 10 iunie 1944. dacă soţii convieţuiau la data deschiderii moştenirii sau dacă. cei de acelaşi grad au drept la părţi egale din moştenire (art. c) În concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi. Ei au chemare fără deosebire de sex sau linie. invariabil.

aceste mobile să fi fost afectate folosinţei comune a soţilor. 1 al Legii nr.C.să fie bunuri mobile. D. asupra casei în care a locuit. la moartea soţului predecedat. 319/1994 şi de legatul prezumat de care se ocupă art. dreptul de moştenire special al soţului supravieţuitor are ca obiect numai darurile făcute în comun ambilor soţi la cerebrarea căsătoriei. 5 (respectiv dreptul special de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă). Şi în acest caz. nu sunt cuprinse în această categorie de bunuri darurile făcute exclusiv soţului predecedat. imobilele. Dreptul vremelnic de abitaţie În afară de porţiunea din moştenirea legală. care îi aparţin în baza unui drept propriu. 319 din 1944 prevede că soţul supravieţuitor. . potrivit art. de abitaţie. şi nici darurile făcute exclusiv soţului supravieţuitor. . prevăzută de art. Drepturile succesorale accesorii ale soţului supravieţuitor În afară de partea de moştenire care i se cuvine cu titlu de moştenitor legal.bunurile trebuie să fie de o valoare uzuală. 5 al Legii nr. fie ele chiar prin destinaţie. În lumina celor arătate. mai are dreptul la: a) Mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice Fac parte din gospodăria casnică bunurile care întrunesc cumulativ următoarele însuşiri: . şi anume partea indiviză cuvenită soţului predecedat din aceste bunuri. care intră în masa succesorală. dacă următoarele condiţii sunt – cumulativ – întrunite: 58 . b) Darurile de nuntă Prin daruri de nuntă se înţeleg acele bunuri care au fost dăruite soţilor cu ocazia căsătoriei. soţul supravieţuitor dobândeşte. nu pot aparţine acestei gospodării. un drept real. . obiectele de lux nu sunt cuprinse în gospodăria casnică. sub condiţia de aa nu veni în concurs cu descendenţii. vremelnic. Cealaltă parte din aceste daruri se cuvine soţului supravieţuitor în baza dreptului său propriu.afectarea bunurilor unui scop de gospodărie casnică să fi fost efectiv înfăptuită. operele de artă şi obiectele rare. de o valoare deosebită. 4 din aceeaşi lege. art.

Potrivit unei opinii.să nu aibă locuinţă proprie. şi teza suveranităţii în privinţa bunurilor imobile. 680 C. Potrivit unei alte opinii. statul culege un patrimoniu.. statul culege bunurile moştenirii vacante în temeiul suveranităţii sale teritoriale. În legătură cu natura juridică a dreptului statului asupra unei moşteniri vacante. . MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ 1. bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”. în literatura juridică nu există un punct de vedere unitar. de datoriile şi sarcinile succesorale. căci. în temeiul principiului că nimeni nu poate avea un alt drept real decât proprietatea asupra propriului său bun (neminem res sua servit). căci contribuabilii nu pot fi obligaţi să plătească din avutul lor datoriile celor care au murit fără moştenitori şi fără testament. care ar urma să nu le poată înlătura prin actele lor juridice. Tratatele de asistenţă juridică încheiate de ţara noastră consacră teza statului moştenitor. civ. adică să se impună voinţei particularilor.soţul să nu moştenească singur. . dobândind de la deschiderea succesiunii chiar proprietatea casei. statul culege bunurile moştenirii vacante în temeiul unui drept de moştenire. prin exercitarea unui drept de desherenţă. Dreptul statului asupra bunurilor moştenirii Art. o universalitate şi va fi ţinut. după cum culege orice bun fără stăpân aflat pe teritoriul său. prevede că „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari.casa în care a locuit să facă parte din moştenirea soţului decedat. DEVOLUŢIUNEA MOŞTENIRII PRIN ACT JURIDIC Regulile devoluţiunii legale a moştenirii nu au însă caracterul unor norme imperative sau prohibitive. E. IV. Oricare ar fi opinia pe care am adopta-o. în privinţa bunurilor mobile. dreptul de abitaţie nu poate lua naştere. prin urmare. Ele se caracterizează prin aceea că 59 . în acest caz. Principiul echităţii impune însă ca răspunderea statului să se angajeze numai în limitele activului succesoral.

pentru a fi juridic eficace. cât timp trăieşte. e) Testamentul este un act din cauză de moarte. sub sancţiunea nulităţii.defunctul. deoarece. el poate reveni oricând asupra manifestării sale de voinţă. Cuprinsul testamentului 60 . d) Testamentul este un act juridic solemn. c) Testamentul este un act juridic personal. trebuie îmbrăcată în anumite forme statornicite de lege. TESTAMENTUL . din avutul său. ci numai personal de către testator. el nu poate fi încheiat prin reprezentare. cât timp testatorul se află în viaţă. personal şi solemn. pentru timpul cât nu va mai fi. Noţiunea şi caracterele juridice ale testamentului Testamentul. voinţa testatorului. adică succesiunea testamentară. Din această definiţie legală a testamentului rezultă că acesta prezintă următoarele caractere juridice: a) Testamentul este un act juridic – în înţelesul de operaţiune juridică (negotium juris) -. b) Testamentul este un act juridic unilateral. poate înlătura aplicarea lor. este un act juridic unilateral. 2. fie prin donaţie de bunuri viitoare. în tot sau în parte. esenţialmente revocabil cât timp testatorul este în viaţă. f) Testamentul este un act esenţialmente revocabil..FORMĂ JURIDICĂ PRIN CARE SE DISPUNEPENTRU CAUZĂ DE MOARTE DE BUNURILE MOŞTENIRII A. prin care se realizează dreptul de a testa. anume într-un înscris (instrumentum) autentic. olograf sau mistic. conceput ca un act translativ de ultimă voinţă. aceea a testatorului. făcut prin testament. va produce efecte numai la moartea celui care a testat. prin care acesta dispune. deoarece. 8022 C. căci este rodul unei singure voinţe. fie prin legat. civ. B. izvorând din voinţa testatorului de la data când acest act este întocmit. potrivit art.

57 din Codul familiei).Potrivit Codului civil român. adică dezmoştenirea unora dintre moştenitorii legali. fiecare dintre ele având regimul său juridic. c) desemnarea unui executor testamentar. adică anumite obligaţii pentru cel gratificat prin legat. d) revocarea dispoziţiilor unui testament anterior. să fie determinată de o cauză-scop valabilă. Aşadar. trebuie nu numai să fie declarată în formele prevăzute de lege. să îndeplinească anumite cerinţe de fond: să emane de la o persoană capabilă. 3. orice persoană poate dispune prin testament sau primi o asemenea liberalitate dacă legea nu o opreşte. Din cele arătate rezultă că testamentul nu este un act juridic omogen. regula şi incapacitatea excepţia. adică legatele. b) exheredări. o formă în care se îmbracă o pluralitate de acte juridice de sine stătătoare. voinţa liberală. Dar. testamentul cuprinde legate. osebit de aceasta. el mai poate cuprinde: a) sarcini impuse legatarului. aşadar. să fie lipsită de vicii şi. adică stabilirea unei persoane care va aduce la îndeplinire actele de ultimă voinţă ale testatorului. f) recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art. capacitatea este. în sfârşit. potrivit legii. ci el nu este decât un tipar juridic. cuprinsul principal al testamentului îl constituie actele de dispoziţie cu titlu gratuit privitoare la bunurile ce testatorul va lăsa la moartea sa. CONDIŢIILE DE FOND PENTRU VALIDITATEA TESTAMENTULUI Potrivit legislaţiei civile în vigoare. dar. A. e) dispoziţii privitoare la funeralii şi îngropare. în măsura în care nu sunt rezervatari. a) Incapacităţile speciale de a dispune prin testament 61 . Capacitatea de a dispune şi de a primi prin testament În principiu. pentru a fi juridic eficace.

de a face liberalităţi. . din cauza bolii. dar se poate înţelege prin semne. cu ajutorul interpretului. a hipnozei. Este vorba de legatul făcut de un alienat sau de un slab de minte neinterzis. deşi sunt capabile. potrivit legii. adică aceea de a procura altuia un folos fără a urmări primirea în schimb a unui echivalent să fie 62 .Tutorele. . b) Incapacităţile speciale de a primi prin testament Incapacităţile absolute de folosinţă de a primi legate sunt cele care privesc persoanele neconcepute şi persoanele juridice. a celei provocate prin stupefiante sau a altor asemenea cauze.Persoanele cărora legea le ridică. sunt însă cazuri când surdomutul îşi poate declara şi comunica voinţa de a accepta un legat. dacă nu ştie să scrie.Minorii şi interzişii. sau de o persoană în stare vremelnică de inconştienţă. de la minorul ce se află sub ocrotirea sa. de la persoanele ce se află la bord în timpul unei călătorii maritime. nu este îndestulător ca voinţa liberală. care nu pot accepta donaţii sau legate decât prin reprezentantul lor legal sau cu încuviinţarea prevăzută de lege. adică nulitatea relativă a legatului. .Preoţii.Surdomuţii care nu-şi pot exprima voinţa. el va putea accepta legatul prin înscris autentic. de la cei pe care îi asistă.Ofiţerii de marină. în tot sau în parte. . nu au avut voinţă conştientă în momentul întocmirii testamentului (incapacitate naturală). Încălcarea acestor interdicţii atrage după sine anulabilitatea testamentului. chiar dreptul de a dispune prin testament sunt minorii şi interzişii. astfel: dacă surdomutul ştie să scrie. Sunt absolut incapabili de a primi prin testament: . Nu pot dispune prin testament nici persoanele care. a beţiei alcoolice.Medicii şi farmaciştii nu pot primi donaţii şi legate de la persoanele pe care le îngrijesc. Sunt relativ incapabili de a primi prin testament: . Viciile voinţei testatorului Pentru ca legatul să fie valid. B. consimţit cu nesocotirea incapacităţii.

trebuie să se întemeieze pe o cauză-scop valabilă. adică de manevre folosite pentru a determina pe dispunător să facă o liberalitate. Mai trebuie ca această voinţă să nu fie viciată prin eroare. neatârnarea voinţei testatorului şi. pentru a o determina să încheie un anumit act juridic. pe care altfel nu ar face-o şi nici nu ar avea motive să o facă. 4. Dolul se înfăţişează în materia donaţiilor şi legatelor sub formă de captaţie sau sugestie. certitudinea declaraţiei de ultimă voinţă. voinţa liberală. C. a fost determinată de un mobil concret. a) Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil. decât dacă acest animus. testamentul. pe de o parte.conştientă şi să emane de la o persoană capabilă. Cauza testamentului Ca orice act juridic. licit şi să nu vină în contradicţie cu regulile de convieţuire socială şi cele ale moralei. care să fie real. Codul civil instituie două condiţii de formă: testamentul să fie scris şi să fie făcut printr-un act separat (interdicţia testamentului conjunctiv). Această cauză impulsivă şi determinată este scopul concret şi subiectiv care a hotărât voinţa liberală. cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive. b) Dolul (sau viclenia) constă în inducerea în eroare a unei persoane. CONDIŢIILE DE FORMĂ PENTRU VALIDITATEA TESTAMENTULUI Voinţa testamentară nu produce efecte decât dacă este îmbrăcată în anumite forme. Tribunalele au consacrat aşa-numita cauză impulsivă şi determinată. statornicite de lege în scopul de a asigura. dol sau violenţă. pentru a fi valid. a) Forma scrisă 63 . pe de altă parte. liberalitatea nu va fi valabilă.. Chiar în cazul când obligaţia de a da îşi găseşte cauza în animus donadi – care este cauza abstractă şi obiectivă a oricărei obligaţii cu titlu gratuit .

civ. În afară de acestea. testamentul mistic sau secret şi testamentul autentic. deci. al cărui nume vine din greceşte. B. Aceasta nu înseamnă însă că ea va trebui să fie întotdeauna îmbrăcată în formă autentică. este lovit de nulitate. Un asemenea testamentdenumit conjunctiv – aduce atingere caracterului unilateral şi personal al testamentului şi. 5. interzice ca două persoane să testeze prin acelaşi act. b) Interdicţia testamentului conjunctiv Articolul 857 C. 859 C. testamentul olograf. cu formele prevăzute de lege. cerută de lege. pentru a fi valabil. numite „ordinare”: testamentul olograf. Prin urmare. DIFERITE FELURI DE TESTAMENTE Legiuitorul permite testatorului să aleagă între trei forme de testament. este acela care trebuie să fie în întregime scris. testatorul poate recurge la unul din acele testamente autentificate în condiţii speciale ce poartă denumirea de testamente privilegiate. Această formă testamentară necesită cheltuieli şi pierdere de vreme pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare. datat şi semnat (subscris) de mâna testatorului (art. de un birou notarial sau de un organ competent al administraţiei de stat (art. 860 C. Testamentul autentic Se numeşte autentic acel testament care a fost autentificat. civ. Forma scrisă – subliniem – este o condiţie de validitate a testamentului şi nu o simplă condiţie pentru probarea acestui act. Conservarea înscrisului testamentar 64 .Dispoziţia testamentară este un act juridic solemn. civ. în împrejurări excepţionale. Testamentul olograf Testamentul olograf. trebuie să fie opera exclusivă şi personală a testatorului.). una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei terţe persoane. la a cărui încheiere manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o anumită formă. aşadar. iar pe de altă parte. A.). nu izbuteşte să păstreze secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă.

testamentul fiind făcut într-un loc izolat din pricina ciumei sau a altei boli molipsitoare. civ. Testamentele privilegiate Legiuitorul. fie de călători (art. civ. fără comunicaţie cu exteriorul. D. civ. ţinând seama că testatorul s-ar putea afla în împrejurări excepţionale. notarul public. C. 874-884 C. nu poate recurge la forma testamentului olograf. de formalităţile obişnuite. căci răspunde unei adevărate nevoi. c) Testamentul maritim Un alt testament privilegiat este cel făcut în cursul unei călătorii pe mare fie de către membrii echipajului. care l-ar împiedica să îndeplinească formalităţile cerute de lege pentru testament. chiar dacă testatorul nu este atins şi el de această boală (art. 868-871 C. b) Testamentul în caz de epidemie Este scutit. pentru a le deosebi de cele ordinare. 872 C. Agentul instrumentator nu va fi. în acest caz. ori în luptă cu o armată de invazie (art. 65 . dar care ştie să semneze şi să citească. denumite. ci ofiţerul comandant al unităţii. a prevăzut pentru fiecare din aceste împrejurări testamente autentice simplificate. Adăugăm că acest testament este singurul care poate fi folosit de cei care nu ştiu sau nu pot să citească şi să scrie sau cel puţin să semneze. o formă testamentară ce ocroteşte intro măsură mai largă decât testamentul autentic secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă. 864 C. Testamentul mistic sau secret Este acel testament semnat de testator.este însă asigurată.). civ. neştiind să scrie. testamente privilegiate. Acest testament este forma testamentară cea mai puţin folosită.).). strâns şi sigilat şi care este prezentat judecătoriei pentru îndeplinirea unor formalităţi (art. Acestea sunt: a) Testamentul prevăzut în folosul militarilor Textul se referă la militarii în activitate cât timp sunt pe teritoriul străin ori prizonieri la inamic sau se află pe teritoriul ţării intr-o localitate asediată. de vreme ce un exemplar rămâne în păstrarea biroului notarial. asistat uneori de doi martori.). Singurul folos pe care el îl înfăţişează este acela de a pune la dispoziţia celui care. de asemenea.

vor primi întregul patrimoniu. 1. testamentul poate cuprinde şi alte dispoziţii decât legatele. De asemenea. A. revocarea unui testament anterior etc. b) Desemnarea trebuie să fie făcută personal de către testator. Codul familiei prevede că recunoaşterea de filiaţie poate fi făcută şi prin testament. PRINCIPALELE DISPOZIŢII CUPRINSE ÎN TESTAMENT Testamentul este menit a cuprinde dispoziţii de ultimă voinţă privitoare la bunuri. legatele pot fi: 66 .Agent instrumentator va fi comandantul vasului sau un înlocuitor al acestuia. ca impunerea de sarcini legatorilor. Prin urmare. Testamentul special privind depunerile la Casa de Economii şi consemnaţiuni Titularul unui libret de economii poate dispune – pentru cauză de moarte – asupra depunerilor la CEC printr-un testament ordinar sau privilegiat. adică legate. V. Clasificarea legatelor Din punctul de vedere al obiectului lor. la decesul său. o fracţiune din patrimoniu sau anumite bunuri lăsate de defunct. el poate dispune şi printr-o dispoziţie cuprinsă în libretul de economii. Desemnarea legatarului Deoarece legatul produce efecte numai dacă este cuprins în testament. Potrivit altor texte din Codul civil. Această dispoziţie pentru cauză de moarte dată CEC constituie un testament olograf simplificat. înseamnă că pentru a dobândi ce i-a lăsat testatorul: a) Desemnarea trebuie să fie făcută prin testament. B. ci numai semnat. asistat de ofiţerul intendent de bord sau de un înlocuitor al lui. titularul libretului poate dispune asupra depunerilor printr-o declaraţie scrisă trecută în libretul de economii. deoarece el nu trebuie scris în întregime şi datat de mâna testatorului. În plus. LEGATUL Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care. E.

Principalele cazuri de caducitate a legatului sunt următoarele: . 924 C.). a face sau a nu face. c) Legatul sub condiţie este acel act a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment viitor şi nesigur. caducităţii sau revocării. d) Legatul cu sarcină este legatul prin care testatorul impune legatarului o obligaţie de a da. b) Caducitatea legatelor Caducitatea poate fi definită ca o imposibilitate de executare a legatului datorită împrejurării că legatarul nu poate sau nu voieşte să primească legatul. C.a) Legatul universal este acela care conferă legatarului chemare sau vocaţie la întreaga moştenire.predecesul legatarului faţă de testator (art. a) Nulitatea legatelor Cauzele de nulitate sau anulare a legatelor sunt cele care privesc orice act juridic: incapacitatea persoanei care face actul. civ. legatele sunt lipsite de eficacitate. 67 . Ineficacitatea legatelor poate fi urmarea nulităţii. viciile de consimţământ. Cauzele de ineficacitate a legatelor Din pricini felurite. b) Legatul cu termen este legatul a cărui executare sau stingere depinde de îndeplinirea unui termen. privite ca bunuri izolate (ut singuli). După modalităţile care le afectează. b) Legatul cu titlu universal este acela care conferă legatarului chemare la o fracţiune din moştenire (1/1 din moştenire) sau la o masă de bunuri succesorale determinată numai prin natura lor juridică de mobile sau imobile. lipsa formei cerute de lege pentru valabilitatea actului etc. c) Legatul cu titlu particular sau singular este legatul care conferă vocaţie la unul sau mai multe bunuri succesorale singulare. legatele pot fi: a) Legatul pur şi simplu este legatul care îşi produce efectele la data morţii testatorului. fiind desfiinţate retroactiv.

acte revocabile. . la cererea celor interesaţi. revocarea judecătorească operează pentru: . 68 . astfel: incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispoziţiile testamentului posterior şi cele din testamentul anterior (art. poate. 921 C. revocarea poate fi expresă sau tacită: Testatorul îşi poate manifesta expres voinţa de revocare printr-un testament posterior. Voinţa de a revoca legatul se poate manifesta şi tacit. . civ. distrugerea de către testator sau din ordinul lui a obiectului legatului cu titlu particular sau a testamentului în care este cuprins legatul. Potrivit Codului civil. civ.renunţarea legatarului la legat (art. Legatul şi. civ. fără a avea nevoie de consimţământul altei persoane şi fără a aduce atingere vreunui drept câştigat. ea putând rezulta neîndoielnic din anumite fapte sau acte ale testatorului.pieirea în întregime a bunului care face obiectul legatului (art. civ. . c) Revocarea legatelor Ineficacitatea legatelor poate rezulta din revocarea lor prin voinţa testatorului sau prin hotărâre judecătorească.neîndeplinirea condiţiei suspensive sub care a fost făcut legatul.. . civ. întocmit în condiţiile cerute de lege sau printr-un înscris autentic obişnuit.Revocarea judecătorească este opera instanţei judecătoreşti şi poate avea loc după moartea testatorului. 927 C.). să revoce actul său de ultimă voinţă. 830 şi 930). în cazurile expres prevăzute de lege.). dispoziţiile testamentare sunt. 928 C. Revocarea voluntară este opera testatorului care. înstrăinarea voluntară de către testator a bunului care face obiectul unui legat cu titlu particular (art.). Din punct de vedere al modului de manifestare a voinţei revocatorii. în principiu. 923 C.).). 928 C. în general.neexecutarea sarcinii de către legatarul gratificat printr-un legat cu sarcină (art. în ultima sa suflare.incapacitatea legatarului de a primi legatul (art.

Dar după cum rezultă din însuşi caracterul procedurii succesorale notariale.). precum şi la cotele ce revin moştenitorilor din patrimoniul defunctului. nu reprezintă temeiul legal al dreptului de moştenire. 700 C. adică de nulitatea. în principiu.ingratitudinea legatarului (legatele pot fi revocate în două din cele trei cazuri prevăzute pentru donaţii: a) dacă gratificatul a atentat la viaţa dispunătorului. certificatul de moştenitor.. IX.injuria gravă la adresa memoriei defunctului (art. pe baza hotărârii judecătoreşti se va elibera certificatul de moştenitor. ci constituie doar o probă 69 . 931 C. compunerea masei succesorale. dacă există neînţelegeri . La cererea oricărui moştenitor sau legatar care a acceptat moştenirea în termenul prevăzut de art. b) dacă faţă de acesta el s-a făcut vinovat de cruzimi. A. persoana care este obligată să-l predea sau să-l plătească. care se eliberează numai dacă cel interesat îl cere. delicte sau injurii grave). Certificatul de moştenitor Certificatul de moştenitor este actul final al procedurii succesorale necontencioase. procedura succesorală necontencioasă se suspendă şi neînţelegerile vor fi rezolvate de instanţa judecătorească. întocmit de notarul public. în acest din urmă caz. . civ. adică. testatorul i-a pus în sarcină plata sau predarea legatului. caducitatea sau revocarea legatului va profita. moştenitorul legal. El cuprinde acordul moştenitorilor cu privire la calitatea de moştenitor a fiecăruia.. Mijloacele de dovadă a calităţii de moştenitor Calitatea de moştenitor se dobândeşte în virtutea legii sau a testamentului de la data deschiderii succesiunii. DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR 1. după caz. după ce au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii. ori chiar cel cu titlu particular dacă. Ea se consolidează prin acceptarea succesiunii de către moştenitori. El se poate elibera numai în cazul în care nu există neînţelegeri între moştenitori. legatarul universal sau cu titlu universal. pe numele moştenitorilor acceptanţi. prin orice mijloace de probă. civ. care urmează să-şi dovedească în cadrul procedurii succesorale. această calitate. notarul public de la locul deschiderii succesiunii eliberează certificatul de moştenitor. d) Dreptul de acrescământ De ineficacitatea legatului.

care are un caracter personal patrimonial şi. eventual. este prescriptibilă în termen de 3 ani. dovada se va putea face prin orice mijloc de probă admis de lege. ci o constată. suprema noastră instanţă a statuat că certificatul de moştenitor îndeplineşte doar funcţia de instrument probator ale cărui date pot fi infirmate în cadrul acţiunii în anulare. la întinderea chemării la moştenire şi la compunerea masei succesorale. puterea doveditoare a certificatului de moştenitor îşi trage esenţa din acordul lor cu privire la calitatea de succesori. Alte mijloace de probă admise de lege În cazul în care nu a fost emis un certificat de moştenitor. până la proba contrară. acest act nu învesteşte pe succesori cu drepturi privitoare la moştenire. Întradevăr. câtă vreme certificatul de moştenitor nu a fost anulat în condiţiile legii. el nu conferă calitatea de moştenitor. moştenitorii legali îşi pot dovedi chemarea succesorală făcând dovada că sunt rude ale celui care lasă moştenirea ori soţ supravieţuitor al acestuia. Astfel. persoana care reclamă moştenirea trebuie să facă dovada chemării (vocaţiei) sale succesorale prin alte mijloace de probă admise de lege. Legatarii îşi pot dovedi calitatea lor de moştenitori cu ajutorul testamentului întocmit de către cel care lasă moştenirea. Proba contrară se face prin acţiunea în anulare. certificatul de moştenitor nu face decât să constate anumite drepturi preexistente. prin partajul succesoral voluntar. Aşadar. Noţiune 70 . În acest sens. dobândite de moştenitori din momentul deschiderii moştenirii. în caz de imposibilitate de prezentare a actelor de stare civilă. deci. Petiţia de ereditate A. B. certificatul de moştenitor face deplina dovadă cu privire la cele înscrise. a cotelor de moştenire. Puterea doveditoare a certificatului de moştenitor poate fi analizată sub două aspecte: a) Între moştenitori. a loturilor constituite. 2. Dovada se va face cu ajutorul actelor de stare civilă. a cărei putere de dovadă rezistă până la proba contrară. a compunerii masei succesorale şi.preconstituită cu privire la calitatea de moştenitor. Practica judecătorească a decis că. b) Faţă de terţi.

b) Efectele în raporturile dintre adevăratul moştenitor şi terţele persoane În legătură cu actele juridice pe care moştenitorul aparent le-a încheiat cu terţii referitoare la bunurile moştenirii trebuie făcute anumite distincţii: . Termenul de prescripţie Petiţia de ereditate este o acţiune prescriptibilă. ele sunt în interesul adevăratului moştenitor şi concordă cu interesul general. bunurile moştenirii sunt deţinute de o persoană străină. în materie de mobile. civ. . 1909 C. aparenţa este creatoare de drept. moştenitorul aparent este obligat să înapoieze adevăratului moştenitor toate bunurile succesorale. 3 din Decretul nr. din diferite motive. care impune ca bunurile să fie gospodărite în mod corespunzător. Efectele petiţiei de ereditate a) Efectele în raporturile dintre adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent În cazul în care acţiunea în petiţie de ereditate a fost admisă. 167/1958). pentru a intra în posesia moştenirii. B.Uneori. dacă ea dă naştere unei erori obşteşti (error communis facit jus).actele de administrare sunt menţinute. petiţia de ereditate este o acţiune prin care un moştenitor cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau testamentar şi obligarea celui care deţine bunurile succesorale să le restituie.actele de dispoziţie referitoare la bunurile imobile sunt menţinute. C. În asemenea cazuri. Prin urmare.actele de dispoziţie privind bunurile mobile se menţin şi ele. dacă terţa persoană a fost de bună-credinţă. Termenul curge de la data când pârâtul a făcut acte de moştenitor. . care prin natura lor contestă drepturile adevăratului moştenitor. adevăratul moştenitor are la îndemână o acţiune denumită petiţie de ereditare. posesiunea de bună-credinţă valorează titlu (art. 71 .). ea se prescrie în termetermenul general de prescripţie de 3 ani (art.

Măsurile de conservare a bunurilor moştenirii şi administrarea 72 . Competenţa notarului public Legea nr. Procedura succesorală notarială este. procurorului. 36/1995. ansamblul acestora atestă concluzia că notarul public nu poate acţiona decât cu acordul părţilor şi. Competenţa teritorială excepţională este reglementată la art. pct. când statul urmează a prelua bunurile imobile a celui care a murit fără a lăsa moştenitori. Caracterul nelitigios al procedurii notariale rezultă însă. deci. în cazul moştenirii vacante. Într-adevăr. din numeroase alte prevederi ale Legii nr. în mod implicit. 1. o procedură necontencioasă (denumită şi voluntară sau graţioasă) şi facultativă. 3. moştenitorii se pot adresa direct instanţei de judecată. Nota definitorie a activităţii notariale o constituie faptul că părţile recurg în mod voluntar la serviciile notarului public. 36/1995 a creat un nou cadru pentru realizarea activităţii noii instituţii a notarului public.X. c şi d din Legea nr. Competenţa teritorială determină care anume birou notarial este chemat să îndeplinească un anumit act sau procedură notarială. Primul dintre cazurile de competenţă teritorială. precum şi natura necontencioasă a procedurii pe care o îndeplineşte notarul public. 10. 36/1995. acţiunea sa trebuie să înceteze când acest acord nu mai subzistă. respectiv procedura succesorală notarială. deoarece. PROCEDURA SUCCESORALĂ NOTARIALĂ Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. este de competenţa notarului public de la biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu. în caz de litigiu. 2. de a întocmi toate categoriile de acte notariale prevăzute de această lege. secretarul consiliului local al localităţilor în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliul. Deschiderea procedurii succesorale notariale Procedura succesorală notarială poate fi deschisă la cererea: oricărei persoane (moştenitori legali ori testamentari). a. în principiu. 36/1995 consacră principiul competenţei materiale generale a notarilor publici.

de către martorii prezenţi. „în cadrul procedurii succesorale. 2 şi art. Prin excepţie. sau printr-un delegat. 72 alin. b) Operaţiunile efectuate de notarul public Potrivit art. Custodele sau curatorul au obligaţia de a restitui bunurile succesorale şi de a da socoteală notarului public la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră că aceasta este necesar. inventarul bunurilor succesorale (art. 86 alin. Odată întocmit certificatul de moştenitor. 36/1995. iar dacă există testament vor fi citaţi şi legatarii. 1 din Legea nr. se poate întocmi un certificat suplimentar sau un nou certificat. iar în lipsa acestora sau a refuzului de a semna. pentru administrarea bunurilor succesorale notarul public poate întocmi un curator. precum şi compunerea masei succesorale”. 1 din Legea nr. întinderea drepturilor acestora. precum şi executorii testamentari instituiţi. notarul public dispune citarea moştenitorilor legali care au vocaţie la moştenire. 36/1995). atunci când este cazul. bunurile ce le revin din moştenire – în cazul legatarilor particulari. în situaţiile expres prevăzute de lege. numărul şi calitatea moştenitorilor. Inventarul se semnează de notarul public sau de persoana delegată să-l întocmească. care va cuprinde: constatările din încheiere. 76 alin 1 din Legea nr. 4. 36/1995). Potrivit art. Suspendarea procedurii succesorale Procedura succesorală notarială se poate suspenda ăn următoarele cazuri : 73 . 73 alin. de succesibilii aflaţi la locul inventarului.lor În cazurile prevăzute de lege sau la cererea celor interesaţi. notarul public va face personal. 70 alin. 36/1995. nu se mai poate elibera un altul (art. cotele ce revin fiecărui moştenitor – în cazul legatarilor universali sau cu titlu universal. 5. c) Eliberarea certificatului de moştenitor În termen de 20 de zile de la data încheierii finale se va elibera certificatul de moştenitor. 3 din Legea nr. Desfăşurarea procedurii succesorale a) Citarea moştenitorilor După ce-şi verifică competenţa şi înregistrează cauza succesorală. notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor.

asupra unor bunuri determinate din moştenire. b) fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale care i se cuvine din indiviziune. . Regimul juridic al indiviziunii succesorale Potrivit Codului civil.când moştenitorii sau alte persoaane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor. Indiviziunea succesorală A. în legătură cu bunurile succesorale..Fiecare coindivizar poate dispune liber de cota sa parte ideală din moştenire. Aceste principii determină regimul juridic al actelor pe care le pot face coindivizarii. B. deşi au fost legal citaţi. fiecare dintre aceştia dobândind numai o cotăparte ideală din dreptul asupra bunurilor. fără ca această cotă să fie concretizată. de la moartea defunctului. cât timp acestea se află în indiviziune. Prin urmare. o cotă-parte ideală şi abstractă din întreaga moştenire. INDIVIZIUNEA ŞI ÎMPĂRŢIREA MOŞTENIRII 1. indiviziunea succesorală este o masă de bunuri transmisă către o pluralitate de moştenitori.când au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii şi succesibilii.Întrucât fiecare dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui 74 . Fiecare dintre moştenitori dobândeşte. . în materialitatea ei. XI. indiviziunea succesorală este cârmuită de două principii: a) fiecare dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui anume bun din indiviziune. . fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor . nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală. Noţiunea de indiviziune succesorală Când la succesiune vin mai mulţi moştenitori. moştenirea se transmite asupra lor în stare de indiviziune. .când succesibilii îşi contestă unul altuia calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori la întinderea drepturilor ce li se cuvin .

proprietarul exclusiv al bunului sau bunurilor ce i-au fost atribuite. C. Dispoziţiile art. în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre coindivizari. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii. da75 . va fi nulă dispoziţia testatorului prin care coindivizarii sunt obligaţi să rămână în indiviziune. 728 C. 728 C. 2.anumit bun din indiviziune. au un caracter imperativ. determinate în materialitatea lor. B.Aceasta este ceea ce se cheamă regula unanimităţii. creditorii personali ai coindivizarilor. aşadar. Acţiunea de împărţeală (partaj) este modalitatea prin care moştenitorii îşi realizează dreptul de a ieşi din indiviziune. În consecinţă. civ. sunt trecute. b) Capacitatea necesară pentru a putea cere împărţeala moştenirii Împărţeala moştenirii este un act juridic declarativ. succesorii în drepturi ai coindivizarilor. indiferent cât timp a trecut de la naşterea indiviziunii. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşire din indiviziune Art. Cu toate acestea. înseamnă că actele privind un anumit bun trebuie făcute cu consimşământul unanim al coindivizarilor. dispune: „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Noţiunea de împărţeală a moştenirii Indiviziunea ia sfârşit prin împărţeală sau partaj. pe cote-părţi. Cererea de împărţeală a moştenirii a) Persoanele care pot cere împărţeala moştenirii Împărţeala moştenirii poate fi cerută de următoarele persoane: coindivizarii (denumiţi şi copărtaşi). civ. Împărţeala moştenirii A. care consacră imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune.. în sensul că bunurile stăpânite în comun. potrivit cu întinderea cotelor cuvenite copărtaşilor. chiar dacă ar exista convenţii sau prohibiţii contrare”. Astfel. dreptul exclusiv asupra cotei ideale din masa bunurilor indivize devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor anumite bunuri. Prin urmare. dreptul de a cere ieşire din indiviziune (împărţeală) se poate exercita oricând. Prin partaj (împărţeală) se înţelege acea operaţie juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune. fiecare coindivizar devenind.

Dar. fructele produse de bunurile aflate în masa succesorală. Obiectul împărţelii În principiu. a raportului succersoral. Codul civil cuprinde şi o altă dispoziţie. proporţional cu partea ereditară a fiecăruia (art. E. cu un act de înstrăinare.torită consecinţelor pe care le poate avea asupra patrimoniului copărtaşilor. fiecare în proporţie cu ce ia (art. legea o asimilează. civ. – în raport de „partea ereditară” a fiecărui comoştenitor. bunurile individual determinate care fac obiectul unor legate cu titlu particular. partea contributivă din datoriile şi sarcinile moştenirii se calculează – aşa cum prevăd art. fac obiectul împărţelii numai bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului. Astfel. între comoştenitori. b) Bunuri care. ulterior deschiderii moştenirii etc. 777 şi 1060 C. asupra cărora legatarii au dobândit un drept real încă din momentul deschiderii succesiunii etc. Într-adevăr. datoriile şi sarcinile moştenirii se împart. În realitate. deşi nu au existat în masa succesorală la data deschiderii succesiunii. 777 şi 1060 C. cel care cere împărţeala trebuie să aibă capacitatea pentru a face acte de dispoziţie. de drept. D. C. adică să aibă capacitate deplină de exerciţiu. 76 . în prealabil. în privinţa capacităţii. Lichidarea pasivului succesoral Codul civil consacră regula diviziunii de drept a pasivului succesoral. Drept urmare. Cât priveşte contribuţia pe care trebuie să o aibă fiecare comoştenitor la suportarea datoriilor şi sarcinilor moştenirii. Astfel. 774). de la această regulă sunt două categorii de excepţii: a) Bunuri care fac obiectul împărţelii. de la data deschiderii moştenirii.). deşi fac parte din patrimoniul succesoral. adică în funcţie de vocaţia la moştenire şi nu în raport de emolumentul pe care îl culeg efectiv din moştenire. Raportul succesoral În vederea asigurării unei drepte împărţiri a moştenirii. nu constituie obiect al împărţelii. civ. potrivit căreia comoştenitorii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii. legea cere efectuarea.

Noţiune Sunt anumite bunuri care deşi la data deschiderii moştenirii nu existau în patrimoniul defunctului. raportul succesoral este o operaţie de reducere (raportare). 3. Persoanele care pot cere raportul Între moştenitorii obligaţi la raport. Condiţiile obligaţiei de raport Pentru a exista obligaţia de raport trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) moştenitorul gratificat prin donaţie să aibă calitatea de descendent sau de soţ supravieţuitor. indiferent dacă acceptarea a fost pură şi simplă ori sub beneficiu de inventar. civ. În consecinţă. Avem în vedere acele bunuri pe care cel ce lasă moştenirea le-a donat în timpul vieţii sale şi pe care donatorii trebuie să le readucă la masa succesorală. Donaţiile supuse raportului 77 .. Cele două calităţi – de moştenitor şi de donator – trebuie să coexiste la aceeaşi persoană în momentul deschiderii moştenirii. 1 din Legea nr. Raportul donaţiilor 1. Au această obligaţie descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor. 751 C. art. totuşi. acesta din urmă numai când vine în concurs cu descendenţii. precum şi a datoriilor pe care le-au avut faţă de cel care lasă moştenirea. fiecare dintre ei are dreptul să ceară celorlalţi să raporteze donaţiile primite de la cel care lasă moştenirea. ele sunt incluse în masa de împărţit. 2. la masa succesorală a bunurilor pe care le-au primit cu titlu de donaţie. 319/1944).Potrivit Codului civil. 4. d) donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport. de către anumiţi moştenitori. c) moştenitorii să aibă calitatea de donator. Rezultă că raportul succesoral este de două feluri: raportul donaţiilor şi raportul datoriilor. b) moştenitorul – descendent sau soţ supravieţuitor. dar numai când acesta vine în concurs cu descendenţii (art. în concurs cu descendenţii – să fi acceptat moştenirea. obligaţia de a raporta donaţiile are un caracter reciproc.

cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite. Afară de cazul când donatorul a dispus altfel. indiferent de forma în care au fost realizate (donaţii directe. 751 C. Prin urmare. şi anume: a) cheltuieli de hrană. 3 din Decretul nr. dar întoarce la masa succesorală valoarea lui. civ. De la regula potrivit căreia toate donaţiile sunt supuse raportului există anumite excepţii. 6. Acţiunea are un caracter personal. Acţiunea privind raportarea donaţiilor Această acţiune poate fi făcută separat ori în cadrul unei acţiuni pentru ieşirea din indiviziune. indirecte ori simulate). b) fructele sau veniturile bunurilor supuse raportului dobândite anterior deschiderii moştenirii. educaţie. ea nu poate fi intentată decât împotriva moştenitorilor donatori. atât direct cât şi indirect”. în bani. Raportul prin echivalent constă în faptul că cel obligat la raport păstrează bunul donat. 5. de învăţare a unui meşteşug. întreţinere.. Modurile de efectuare a raportului Codul civil consacră două moduri de a executa raportul donaţiilor: Raportul în natură constă în readucerea la masa succesorală a bunului însuşi care a făcut obiectul donaţiei. dreptul la acţiune se poate exercita în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani (art. sunt supuse raportului toate donaţiile. Raportul datoriilor 78 . el se poate realiza pe trei căi: prin preluare.Potrivit art. cel obligat la raport este ţinut să raporteze „tot ce a primit de la defunct prin dar. prin imputaţie. Termenul curge de la data deschiderii moştenirii. 167/1958). În sfârşit.

Legea prevede că împărţeala moştenirii se face obligatoriu pe cale judecătorească în cazul în care unul dintre copărtaşi nu este prezent la împărţeală. civ. urmând ca preţul lor să fie împărţit. ea putându-se dispune numai când împărţeala nu se poate realiza prin celelalte modalităţi prevăzute de lege. nu 79 . fiecare moştenitor este obligat să raporteze la masa succesorală donaţiile pe care le-a primit şi „sumele ce este dator către succesiune”. Acţiunea de împărţeală poate avea ca obiect întreaga moştenire sau numai o parte a ei. pentru prejudiciul cauzat celui care lasă moştenirea etc. b) Împărţeala moştenirii pe cale judecătorească. unul dintre copărtaşi fiind minor. . Formele împărţelii Împărţeala moştenirii se poate face prin bună învoială de către comoştenitori sau pe cale judecătorească. Legea nu prevede nici o condiţie de formă pentru realizarea împărţelii prin bună învoială. Desigur. se cere să fie prezenţi comoştenitorii care au acceptat moştenirea.).). Excepţional. Aceasta se poate face verbal ori se poate constata printr-un înscris. Sunt supuse raportului următoarele datorii: împrumutul acordat de către cel care lasă moştenirea unui moştenitor şi nerestituit. 730 C. suma datorată de un moştenitor cu titlu de despăgubiri. Instanţa va hotărî dacă împărţeala se va face în natură ori dacă bunurile sau anumite bunuri se vor vinde. Forma scrisă serveşte numai pentru probă şi nu pentru validitatea împărţelii. Pornind de la necesitatea asigurării unei egalităţi între comoştenitori. a) Împărţeala moştenirii prin bună învoială este permisă dacă toţi comoştenitorii sunt prezenţi şi cad de acord asupra împărţirii bunurilor între ei (art. Printr-o atare acţiune trebuie rezolvate orice pretenţii reciproce dintre moştenitori privind masa succesorală. inclusiv bunurile supuse reducţiunii sau raportului. F. împărţeala trebuie să îmbrace – sub sancţiunea nulităţii absolute a partajului – forma înscrisului autentic. vânzarea la licitaţie a unui bun supus împărţelii constituie o modalitate de excepţie a lichidării stării de indiviziune. când în masa succesorală se află terenuri. nici personal şi nici prin reprezentare. civ.Potrivit art. când între comoştenitori există neînţelegeri ori legea impune această modalitate de împărţeală. precum şi în cazul în care. 730 C. autoritatea tutelară nu a încuviinţat împărţeala prin buna învoială (art. 738 C. civ. Potrivit legii.

numită sultă. imobile. Trebuie arătat că. civ.împărţeala nu poate constitui un just titlu pentru ca un copărtaş să poată dobândi prin uzucapiunea de 10-20 de ani un bun pe care l-a primit în lotul său. împărţeala are un efect declarativ şi nu un efect translativ de drepturi.actele de dispoziţie (înstrăinare ori grevare) încheiate de unul dintre copărtaşi cu terţii. 786 C. care urmează a fi plătită de acei copărtaşi care vor primi loturi de o valoare mai mare. diferenţa se compensează printr-o sumă de bani. de la data deschiderii moştenirii. vor fi sau nu valabile după cum prin împărţeală bunul în cauză a fost repartizat ori nu în lotul copărtaşilor care a încheiat actul. Codul civil dispune că la alcătuirea loturilor să se repartizeze fiecărui copărtaş aceeaşi cantitate de mobile. de drepturi şi creanţe de aceeaşi natură şi valoare (art. Deci.numai în valoare. . dar care nu a aparţinut celui care lasă moştenirea. Efectul declarativ al împărţelii implică următoarele consecinţe: . 80 . .împărţeala nu este supusă publicităţii imobiliare. G.). dar. ci se constată – cu efect retroactiv – drepturile care au existat pentru fiecare comoştenitor. în regimul cărţilor funciare. dobândirea drepturilor reale prin moştenire operează independent de înscriere. ele trebuie mai întâi intabulate. În măsura în care nu se pot realiza în natură loturi egale. Efectele împărţelii Potrivit art. civ. în legătură cu un bun aflat în indiviziune. pentru a putea transmite aceste drepturi altor persoane. fiecare comoştenitor este prezumat că a moştenit singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa ori i-au căzut prin licitaţie şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale moştenirii. ci şi în natură.. Aceasta înseamnă că prin împărţeală nu se operează un transfer de drepturi între copărtaşi. 741 C.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful