1.

CONSIDERAŢII COMERCIAL

GENERALE

PRIVIND

DREPTUL

1.1. Noţiunea şi obiectul dreptului comercial 1.2. Dreptul comercial în condiţiile noului Cod civil

8 9 13 15 19

1.3. Caracterele raporturilor de drept comercial 1.4. Evoluţia dreptului comercial 1.5. Izvoarele dreptului comercial Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Bibliografie minimală

22 22 23

Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• • • •

să explici sensurile noţiunii de drept comercial, în concepţia noului Cod civil; să argumentezi caracterele specifice dreptului comercial; să descrii modul în care a evoluat dreptul comercial, ca ramură distinctă a dreptului privat să analizezi specificul fiecărui izvor al dreptului comercial. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3 ore

Angelica Roșu

Considerații generale privind dreptul comercial

1.1.

Noţiunea şi obiectul dreptului comercial
În sens etimologic, termenul de comerţ provine din limba latină, cuvântul commercium formându-se prin juxtapunerea a două cuvinte „cum” şi „merx, mercis”, ceea ce înseamnă cu marfă. Din sensul etimologic al cuvântului se poate formula cea mai simplă definiţie, prin comerţ înţelegându-se operaţiuni efectuate cu mărfuri. În dreptul roman expresia commercium se folosea pentru a desemna toate raporturile juridice care apăreau între oameni atunci când utilizau bunurile. Sensul cuvântului s-a restrâns de-a lungul timpului. Nu numai că expresia comerţ nu mai desemnează toate tranzacţiile cu bunuri materiale, mai mult, în limbajul economiştilor, acesta este separat de ceea ce numim industrie. În această accepţiune, comerţul se referă doar la sfera circulaţiei şi a distribuţiei, nu şi la cea a producţiei. Prin urmare, în sens economic, comerţul a fost definit ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori. Deci, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până în momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, cunoscuţi şi sub denumirea de negustori, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii mărfurilor. Folosind această accepţiune a noţiunii de comerţ, care este şi cea uzuală, dreptul comercial ar putea fi definit ca totalitatea normelor juridice privind interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori. (Cărpenaru, 2004, p. 1) Însă, noţiunea de comerţ a fost definită într-un sens mai larg. Astfel, din punct de vedere juridic, această noţiune ar cuprinde pe lângă operaţiunile de interpunere dintre producător şi consumator şi circulaţia mărfurilor pe care o realizează comercianţii şi operaţiile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor etc. şi obţinerea unor rezultate de o valoare mai mare, operaţii pe care le efectuează fabricanţii sau, în general, întreprinzătorii. Stabilirea obiectului dreptului comercial este subordonată opţiunii între cele două sisteme regăsite în concepţia clasică a dreptului comercial. Potrivit unui sistem, denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului. Aşadar, „comercialitatea unui raport juridic este detaşată de profesiunea de comerciant exercitată de persoana care a săvârşit actul respectiv” (Angheni, Volonciu, & Stoica, 2004, p. 3). Acest sistem a fost inspirat de ideile revoluţiei franceze din 1789 care au impus suprimarea corporaţiilor şi principiul egalităţii civile. El a fost adoptat de Codul comercial francez din 1807 şi de celelalte legislaţii de inspiraţie franceză. Potrivit unui alt sistem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comercianţilor. Dacă un raport juridic se concretizează în acte sau fapte juridice făcute de o persoană care are calitatea

Drept comercial I

2

(Schiau. 287/2009 privind Codul civil) aduce multiple noutăţi în reglementarea raporturilor juridice civile. dreptul comercial este un drept profesional. sistemele enunţate anterior prezintă relevanţă doar din punct de vedere teoretic. 1. Aşadar. obligaţiilor profesionale ale comercianţilor. Dispoziţiile art. ca principiu. dându-se eficienţă principiului unităţii dreptului privat. În aceeaşi măsură. de la începutul secolului al XIX-lea. 3 C. sistemul subiectiv a fost adoptat de Codul comercial german din 1900. Ulterior. indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant. p. procedurii de eliminare din viaţa comercială a comercianţilor imprudenţi sau necinstiţi. 2004. identificau actele juridice.2. (Cărpenaru. Dreptul comercial în condiţiile noului Cod civil Noul Cod civil (Legea nr. Acest sistem a stat la baza primelor reglementări legale ale activităţii comerciale. anterioare marii codificări a dreptului comercial. prevederile Codului comercial reglementau şi statutul comerciantului care. com. 2004. Sarcina de lucru 1 Selectează şi transcrie trei definiţii ale dreptului comercial din bibliografia indicată la finalul unităţii şi realizează o comparaţie a aspectelor conceptuale care au stat la baza articulării definiţiilor. faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ. În expunerea de motive la proiectul noului Cod civil se afirmă că acesta urmăreşte ideea de a promova o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur cod. sistemul obiectiv. 7 din cod. potrivit art.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial de comerciant. acel raport va fi calificat ca fiind un raport comercial. 2) Codul comercial român de la 1887 a adoptat. cărora li se aplică Codul comercial. 11) În prezent. p. era definit prin raportare la natura activităţii comerciale pe care o exercită cu titlu profesional. împrejurare ce explică faptul că Drept comercial I 3 . Codul comercial consacra astfel o serie de prevederi condiţiilor dobândirii calităţii de comerciant.

iar expresiile „acte de comerţ”. foloseşte termenul de „comercial” (art.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial noua reglementare încorporează în structura sa reglementări care anterior făceau obiectul unor acte normative distincte. 287/2009 privind Codul civil conţine prevederi referitoare la abrogarea Codului comercial. se precizează că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Deşi nu mai există o consacrare legislativă a faptelor (actelor) de comerţ. 2011. dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti. 3. prestări de servicii”. Potrivit acestuia – alin. cuprinse în actele normative în vigoare. cât şi în Legea de punere în aplicare a acestuia. determină o nouă abordare a dreptului comercial şi chiar o redefinire a „materiei comerciale”. prin care au fost unificate dispoziţiile. termeni care. Această problematică trebuie analizată în contextul mai larg al concepţiilor existente de-a lungul timpului cu privire la sistemul de reglementare a dreptului comercial. (2) al aceluiaşi articol prevede că acest cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale. 1363 – divulgarea secretului comercial) sau chiar activitate de „comerţ” (art. au „dispărut” din cadrul legislativ faptele (actele) de comerţ. totuşi. În concretizarea acestei concepţii. aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate (Angheni. (2) din Legea nr. Prin abrogarea Codului comercial potrivit noului Cod civil. atât în cuprinsul noului Cod civil. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. p. respectiv „fapte de comerţ”. regulile de bază ale dreptului privat. Această reglementare unitară a raporturilor de drept privat pune în discuţie soarta/existenţa dreptului comercial ca ramură de drept. se înlocuiesc cu expresiile „activităţi de producţie. Adoptarea noului Cod civil. 40 – 57). în art. (2) -. În continuare – alin. legiuitorul. 2 alin. ca subiecte de drept civil. Problema se impune cu atât mai mult cu cât Legea nr. Reţine însă atenţia împrejurarea că această reglementare stabileşte. comerţ. (1) din noul Cod civil prevede că dispoziţiile codului reglementează raporturile patrimoniale şi cele nepatrimoniale dintre persoane. art. iar alin. ar trebui definiţi. Sisteme clasice de reglementare a dreptului comercial Drept comercial I 4 . (1) -. 71/2011). domeniul de aplicare a normelor Codului civil. precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. 8 alin.

Opiniile şi argumentele au fost în ambele sensuri. fapte juridice şi operaţiuni economice au ieşit de sub incidenţa Codului civil francez încă din anul 1804. se completează cu normele de drept civil. dându-li-se o reglementare nouă în Codul comercial potrivit noilor exigenţe ale acestei activităţi. Sistemul autonomiei dreptului comercial a fost considerat un progres în reglementarea raporturilor juridice. ca subiecte de drept civil. art. care reprezintă dreptul comun al raporturilor de drept privat. Deşi s-a recunoscut caracterul particular al dreptului comercial. 2 alin. 2. ca drept special. La începutul secolului al XX-lea nevoile dezvoltării comerţului şi apărarea intereselor comercianţilor au dus la recunoaşterea dreptului comercial ca un drept special faţă de dreptul civil.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial În istoria modernă a dreptului comercial au fost practicate două sisteme de reglementare: 1. a fost adoptat un nou Cod civil care cuprindea o reglementare unitară a dreptului privat. Sistemul autonomiei dreptului comercial. în Italia. Acesta a fost preluat şi de Codul civil italian (1882) şi a stat la baza adoptării Codului comercial român din anul 1887. Prin adoptarea Codului comercial francez s-a consacrat dualismul dreptului privat şi autonomia dreptului comercial ca ramură distinctă a dreptului privat. Consacrând aplicarea generală a Codului civil. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. (1) din Noul Cod civil prevede că dispoziţiile sale reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane. Dreptul comercial. Anumite acte juridice. Sistemul de reglementare a dreptului comercial în Noul Cod civil român Urmând principiile tradiţionale. Piatra de temelie în formarea dreptului comercial a constituit-o adoptarea Codului comercial francez în anul 1807. În anul 1942. Sistemul unităţii dreptului privat. Drept comercial I 5 . Această împrejurare a generat noi discuţii cu privire la autonomia dreptului comercial. (2) al aceluiaşi articol se precizează că acest cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale. în alin. în doctrină s-a discutat dacă dreptul comercial trebuie să fie un drept autonom sau trebuie să se integreze în dreptul civil în vederea realizării unui drept unitar.

operaţiuni de bancă şi schimb etc. sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. fiind abandonat sistemul autonomiei dreptului comercial în favoarea sistemului unităţii dreptului privat. toate actele şi operaţiunile se prezumau a fi comerciale.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Mai mult. dreptul comercial era definit ca un ansamblu de noţiuni juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea faptelor de comerţ. precum şi raporturilor juridice la care participă comercianţii. 3 din Noul Cod civil lărgeşte domeniul de aplicare. 3 din Codul comercial stabilea o listă de douăzeci de acte juridice. 3. precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. După obiectul şi funcţia economică. În concepţia Codului comercial. - acte şi operaţiuni conexe cu cele calificate de lege ca fapte de comerţ. 7 din Codul comercial arăta că este comerciant orice persoană care săvârşeşte cu caracter profesional una din faptele de comerţ prevăzute de art. fapte juridice şi operaţiuni economice pe care le declara fapte de comerţ. Erau considerate fapte de comerţ obiective. Odată dobândită calitatea de comerciant. faptele de comerţ obiective erau clasificate în: operaţiuni de interpunere în schimb sau circulaţie (vânzare-cumpărare. întreprinderea reprezenta o categorie de fapte de comerţ obiective. întrucât art. deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publică. - întreprinderile (activităţi de producere de mărfuri. administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii. indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. executarea de lucrări şi prestarea de servicii). Având ca premise sistematizarea faptelor de comerţ şi noţiunea de comerciant. În sistemul vechiului cod. art. Art. de către una sau mai multe persoane. Prin stabilirea acestora se realiza şi determinarea calităţii de comerciant.). 3 din Noul Cod civil nu cuprinde dispoziţii care să consacre în mod direct un sistem de reglementare a dreptului comercial. a unei activităţi organizate ce constă în producerea. În înţelesul noii legi. autonomia dreptului comercial era realizată prin reglementarea faptelor de comerţ obiective. arătând că aceeaşi reglementare se aplică şi raporturilor dintre profesionişti. Codul defineşte întreprinderea ca fiind exercitarea sistematică. Drept comercial I 6 . Art.

întreprinderii individuale sau a întreprinderii familiale (conform OUG nr. indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit. ca ramură de drept distinctă. în principal a art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant. în art. com. profesionist este cel care exploatează o întreprindere. Dispoziţia din noul Cod civil este completată de Legea de punere în aplicare a sa. procedural. comerciantul nu mai este definit potrivit activităţii pe care o desfăşoară ci. b) caracterul comercial. cu modificările şi completările ulterioare). 56 C. care. Caracterul patrimonial Raporturile juridice care se stabilesc între participanţii la activitatea comercială sunt. prin abrogarea dispoziţiilor din Codul Comercial. adică au un conţinut economic şi o valoare ce poate fi exprimată în bani. întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale). Opiniile sunt în ambele sensuri. fie că sunt societăţi comerciale (Legea nr. În dreptul comercial şi raporturile personal nepatrimoniale dobândesc o natură patrimonială. Raporturile personal nepatrimoniale sunt lipsite de conţinut economic în dreptul civil. coroborat cu art. se pune problema existenţei dreptului comercial. (1) prevede că „noţiunea „profesionist” prevăzută la art. 3-6. republicată. 31/1990 privind societăţile comerciale. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate. şi a art. Caracterul comercial Drept comercial I 7 . întreprinzător …” Ori. potrivit criteriului formal. 8 alin. fie că este vorba despre o persoană fizică – comerciant care îşi organizează activitatea sub forma persoanei fizice autorizate. respectiv obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege şi înmatricularea în Registrul Comerţului. Aceste caractere specifice ale dreptului comercial sunt: a) caracterul patrimonial.3.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial În concepţia Noului Cod civil. 1. patrimoniale. eventual. c) egalitatea juridică a părţilor. cei care susţin existenţa independentă a acestei ramuri de drept recunoscând că sistemul trebuie reconsiderat prin prisma modalităţii în care legiuitorul Noului Cod civil defineşte întreprinderea. în principal. Caracterele raporturilor de drept comercial Conturarea obiectului dreptului comercial evidenţiază caracterele care determină specificitatea raporturilor de drept comercial faţă de alte raporturi de drept privat. 7. În aceste condiţii.

Dreptul comercial reprezintă aşadar un drept orientat spre mobilitatea raporturilor juridice dintre partenerii de afaceri. dar nu în ultimul rând exigenţa de asigurare a creditului comercial şi a circulaţiei bunurilor. de publicitate şi de transparenţă. telefonic. tehnici şi mecanisme în măsură să faciliteze circulaţia mărfurilor şi a bunurilor în general. în cadrul relaţiilor contractuale fiecare persoană fiind liberă să acţioneze potrivit voinţei sale. de adaptabilitate. Ei trebuie să decidă cât mai rapid. Raporturile de drept comercial se caracterizează. pe baza căruia avansează sume imense partenerului lor ori unui intermediar (Severin.4. Din acest motiv determinarea comercialităţii cunoaşte în diferitele sisteme naţionale de drept. Drept comercial I 8 . uneori chiar imediat (ca de pildă în cazul operaţiunilor la bursele de mărfuri sau de valori) şi să încheie tranzacţii de mare valoare fără posibilitatea de a-şi constitui garanţii de drept civil greoaie (cum ar fi de pildă ipoteca). Specificitatea dreptului comercial Comerţul desfăşurat în cadrul economiei de piaţă are nevoie de imaginaţie. pe care le-am redat. prin comercialitate. De regulă. Egalitatea juridică a părţilor Raporturile juridice comerciale se bazează pe egalitatea juridică a părţilor. spre deosebire de inegalitatea subiectelor de drept care caracterizează metoda de reglementare a raporturilor de drept administrativ sau de drept financiar. două concepţii. ci trebuie să se mulţumească adeseori cu forme mai simple şi chiar cu un acord verbal. pe scurt. creativitate şi specificitate care să determine reguli. bazate pe subordonarea unui subiect faţă de altul. Exigenţa rapidităţii operaţiilor comerciale Este în afara oricărei contestări împrejurarea că în comerţ câştigul se poate asigura pe baza accelerării circulaţiei capitalului.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Criteriul general al comercialităţii prin care se disting actele comerciale de actele civile este cel care are în vedere cauza actelor de comerţ şi constă în interpunerea în procesul de circulaţie al mărfurilor şi al serviciilor cu intenţia de a realiza beneficii. adică prin scurtarea timpului de realizare a ciclului bani – marfă – bani. 19). participanţii la operaţiunile comerciale nu au posibilitatea de a aştepta mult. 1. 2004.1. p. el trebuind să satisfacă exigenţele de rapiditate (celeritate). diferite de cele ale dreptului civil. Ei nu au întotdeauna timpul necesar pentru spre a-şi rezerva probe (deci sa-şi procure probe preconstituite). deci. Calificarea noţiunii de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărei ţări şi se face după criterii proprii. anterior: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă. adică sunt raporturi care izvorăsc din acte şi fapte de comerţ.

care trebuie să existe între relaţiile dintre comercianţi (cuvântul derivă din termenul latin „credere” care înseamnă încredere). diferite operaţiuni de bursă şi contracte bursiere. simplificarea tehnicilor de executare şi nu în ultimul rând simplificarea regulilor de soluţionare a litigiilor dintre comercianţi printr-o procedură comercială mai restrânsă şi mai rapidă. pe cale amiabilă sau pe cale arbitrală. crearea unui holding. Se subliniază de asemenea nevoia de adaptare a afacerii.credit în sens de amânare în timp a plăţii datoriei. operaţiuni care exprimă în general libertatea contractuală. În acest sens se menţionează crearea unor noi categorii de contracte rezultate din practica de afaceri cum sunt: leasingul. oferta scrisă sau verbală urmată de executare). dar şi în alte acte normative speciale. publicitate şi transparenţă Dreptul comercial nu poate fi conceput în afara capacităţii de adaptare a acestuia.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Ritmul rapid al afacerilor este asigurat prin recunoaşterea în dreptul comercial al oricărui mijloc de probă pentru dovedirea obligaţiilor comerciale. iar normele sale trebuie să satisfacă această cerinţă întrucât afacerile evoluează repede şi adesea trebuie să se conformeze unor constrângeri exterioare: fiscalitate. Exigenţa de asigurare a creditului Dreptul comercial se bazează pe credit. franciză. La acestea se adaugă simplificarea tehnicilor de transmitere a creanţelor (factoring). . ingineeringul. relaţii sociale sau context internaţional. 26/1990 şi parţial Legea nr. organizatoric sau economic. a societăţii comerciale sau a contractului unor cerinţe de ordin fiscal. sancţionarea emiterii Drept comercial I 9 . taxe vamale. Exigenţa de adaptabilitate. termenul având două accepţiuni: . factoringul. Dreptul comercial creează un regim special al actelor de comerţ şi al obligaţiilor comerciale. măsuri concretizate în dispoziţiile Legii nr. rigoarea scadenţei cambiale. în baza unei clauze compromisorii. dar şi prin acceptarea formelor simplificate de contractare (de exemplu: oferta scrisă urmată de acceptare. 31/1990. În ceea ce priveşte exigenţa de adaptabilitate şi transparenţă. acesta este asigurat prin oficializarea măsurilor de publicitate care aduc participanţilor la viaţa comercială informaţia indispensabilă. ca de exemplu alegerea formei societate. bună-credință.credit în sens de încredere. Necesitatea garantării creditului a inspirat numeroase reguli specifice de protecţie a intereselor creditorilor. cum sunt: prezumţia de solidaritate a creditorilor.

Drept comercial I 10 . toate aceste măsuri fiind menite să asigure participanţii la activitatea comercială că drepturile derivând din aceasta le sunt garantate. a dezvoltării a însăşi societăţii omeneşti. organizarea unei proceduri colective contra unui comerciant insolvent. până în zilele noastre. odată cu apariţia noţiunii de proprietate. 1. totodată. Evoluţia dreptului comercial 1. Prezentare generală O privire asupra genezei şi evoluţiei dreptului comercial de-a lungul istoriei va permite punerea în lumină a trăsăturilor sale. Sarcina de lucru 2 Identifică caracterele specifice ale dreptului comercial şi rezumă în câteva fraze conţinutul acestora.4. Primele manifestări ale activităţii de comerţ au apărut sub forma schimburilor.4.1.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial unui cec fără acoperire. Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului şi.

Grecii au fost cei dintâi care au instituit anumite reguli pentru activitatea comercianţilor. Intensificarea comerţului maritim a determinat apariţia unui drept cutumiar. fiecare respectând însă propriile legi. ci şi pacea triburilor pe durata schimburilor produselor. În secolul al II-lea e. A dus la formarea unui jus gentium care nu a fost destinat cetăţenilor.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Perioada antică Aproape toate documentele referitoare la comerţul din Antichitate pe care le deţinem vorbesc despre comerţul maritim ce se desfăşura între oraşe. ca primă formă a schimbului. iar atunci când le-a întâlnit în altă parte le-a integrat în dreptul civil.n. Cu toate acestea dreptul roman nu a recunoscut niciodată existenţa regulilor comerciale speciale. Aşa au apărut „târgurile” care au avut un rol important în naşterea şi înflorirea comerţului. creşterea nevoilor oamenilor şi amplificarea relaţiilor dintre ei au evidenţiat necesitatea adoptării unor forme organizate prin care se asigurau condiţii pentru ca oamenii să se poată întâlni într-un număr mai mare. în special a vânzării. Influenţa comerţului exterior a diminuat impactul exigenţelor formalismului primitiv recunoscând forţa contractelor consensuale. Practicarea comerţului între oraşele cetăţi a avut o influenţă considerabilă asupra dreptului. care sub influenţă orientală s-a manifestat sub forma comerţului cu amănuntul. Acest drept care a luat naştere din necesităţile economice ale vremii respecta cu precădere convenţiile private şi era impregnat de principiul bunei-credinţe. în special la comerţul cu grâu şi metale preţioase. Romanii ajungeau să practice comerţul doar printr-un subterfugiu. Astfel dreptul facilita jocul tranzacţiilor prin acţiuni exercitoria şi institoria. Juriştii din această perioadă foloseau mecanismul contractelor şi cel al obligaţiilor în integrarea unor anumite instituţii de drept comercial. comerţul apare ca o ocupaţie pentru sclavi. Astfel apare aristocraţia. Drept comercial I 11 . un drept unitar. oamenii au început să schimbe între ei produsele făurite prin munca lor ori agonisite din mediul înconjurător. astfel dreptul comercial era integrat în dreptul civil. comercianţii sunt văzuţi ca cei mai josnici oameni. astfel încât dreptul civil a rămas. ei au considerat că reglementările de drept civil erau suficiente şi pentru ordonarea activităţii de comerţ. Sub influenţa creştinismului care condamna uzura. până la sfârşitul Imperiului Roman. Epoca de înflorire a dreptului roman nu a constituit însă şi o epocă de înflorire a dreptului comercial. la anumite perioade şi în locuri determinate. Dar. De aceea. Pentru buna desfăşurare a relaţiilor comerciale era necesar să existe un drept care să nu aibă caracter naţional. Istoricii atestă faptul că egiptenii. asigura în această perioadă nu numai satisfacerea trebuinţelor economice. s-a produs o transformare în economia Romei care participă la comerţul pe Mediterană. Romanii au cunoscut comerţul maritim. iar cavalerii îşi rezervă monopolul asupra comerţului. fenicienii şi grecii s-au ocupat intens cu comerţul de-a lungul coastelor Mării Mediterane. Pentru satisfacerea trebuinţelor existenţei lor. Trocul. Însă la acest popor de proprietari (moşieri).

Prima ţară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise. stabilind regulile de desfăşurare a comerţului şi reglementând profesia de comerciant. bazat pe obiceiuri. prin interdicţia impusă împrumutului cu camătă a ajutat la reorganizarea sistemului bancar şi la apariţia unor forme noi de societăţi comerciale. un lex mercantoria care capătă dimensiuni internaţionale. au apărut celebrele ordonanţe ale lui Colbert emise de Ludovic al XIV-lea din 1673 şi 1681 asupra comerţului terestru şi respectiv asupra comerţului maritim. Practicile folosite de comercianţi în târgurile existente au ajutat la dezvoltarea unui drept al contractelor. ca titlu de valoare. Astfel. germane.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Cunoaşterea dreptului roman nu este utilă în studiul dreptului comercial decât prin tehnica sa generală de contracte şi obligaţii. cambia şi societăţile comerciale. ordonanţe ce cuprind elementele unui veritabil cod comercial. Această perioadă a fost prielnică şi apariţiei instituţiei falimentului. Milano. Drept comercial I 12 . ocazie cu care folosirea internaţională a uzurilor comerciale este restrânsă. sub efectul rolului civilizator şi pacificator al acestuia. Perioada Evului Mediu Secolul al XI-lea este momentul naşterii unui adevărat drept comercial ca urmare a dezvoltării fără precedent a comerţului. aplicabile pe întreg teritoriul ţării. Pisa. În acest context şi într-o epocă de înflorire a comerţului. menită să excludă pe debitorul falit din viaţa comercială şi să permită creditorilor o executare rapidă a bunurilor acestuia. Prăbuşirea Imperiului Roman a dus la fărâmiţarea puterii politice şi la apariţia statelor cetăţi italiene: Veneţia. pentru a-şi apăra drepturile. în timpul regelui Carol al IX-lea şi Ludovic al XIV-lea. se organizează în corporaţiuni (universitas). a fost Franţa. colonizarea Americii şi legăturile tot mai frecvente dintre Orient şi Occident au contribuit şi ele la lărgirea orizontului comercianţilor. au apărut târgurile medievale italiene. cu un drept scris. acte ce au premers marilor monumente legislative franceze. Genova. iar Biserica. cruciadele. Totodată. Bologna etc. spaniole etc. când au apărut edicte şi ordonanţe regale privind activitatea de comerţ terestru şi maritim. Dezvoltarea şi extinderea folosirii uzurilor comerciale duc la concluzia că în evul mediu exista deja un drept al comercianţilor. care avea avantajul transferării de fonduri în mod sigur pe drumuri nesigure. Comercianţii. de-a lungul timpului. vor dobândi autonomie administrativă. În consecinţă. Simultan cu procesul de fărâmiţare politică intervine şi procesul de dezmembrare a sistemului de drept. care. dreptul unitar roman a fost înlocuit cu reguli de drept proprii fiecărui stat. Perioada modernă Secolul al XVII-lea este marcat de constituirea marilor naţiuni şi a statelor. judecătorească şi chiar legislativă. Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar (cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel realizat prin norme interne emise de consuli). ambele constituind un drept cutumiar. la apariţia cambiei. la perfecţionarea procedurii falimentului.

aceste reglementări prevedeau că vor judeca „după Condica de Comerciu a Franţei. dar odată cu trecerea timpului au apărut şi unele reglementări scrise cu caracter general. Astfel. apar în Codul lui Andronache Donici din 1814 care reglementa şi „daraverile comerciale” şi „iconomicosul faliment”. precum şi dispoziţii în temeiul cărora se înfiinţează tribunalele de comerţ. la începuturile sale. precum şi expansiunile napoleoniene. Acestea cuprind. astfel asigurând cale liberă dezvoltării comerţului şi accesului la practicarea oricărei profesiuni. a urmat evoluţia normativă a domeniului din ţările dezvoltate ale Europei. Turcia etc. p. Acesta. care se aplicau atât comercianţilor cât şi necomercianţilor. s-a întemeiat pe concepţia obiectivă a dreptului comercial. Pentru România acest cod a avut un rol important. Iaşi. normele sale devenind aplicabile raporturilor juridice generate de săvârşirea de fapte de comerţ. care cuprindea o concepţie modernă asupra comerţului. Un pas important în dezvoltarea dreptului comercial îl reprezintă Regulamentele Organice ale Munteniei şi Moldovei adoptate în anul 1831.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Revoluţia franceză. 1. a fost adoptat în anul 1882 un nou cod comercial. (Georgescu. Codul comercial a constituit reglementarea de bază a activităţii comerciale. întrucât el a servit ca sursă de inspiraţie principală pentru legiuitorul român. Prin această reglementare actele şi operaţiunile legate de schimbul şi circulaţia mărfurilor care erau prevăzute până în acel moment de Codul civil au primit un nou sediu.2. Îndreptarea legii a lui Matei Basarab – 1652. fără a se ţine cont de persoanele care le săvârşesc. care a reprezentat o încununare a efortului legislativ în materie comercială. dă o grea lovitură breslelor. Belgia. după realizarea statului unitar şi sub influenţa Codului francez şi a reglementărilor din legislaţia belgiană şi germană. Aceste legiuiri. cum ar fi: Pravila lui Vasile Lupu – 1646. prin Legea din 2-17 martie 1791. comerţul a fost reglementat de obiceiul pământului. Cu privire la judecarea pricinilor comerciale. Un moment esenţial în formarea dreptului comercial îl constituie adoptarea în 1807 a Codului comercial francez şi care a intrat în vigoare în Franţa la 1 ianuarie 1808. 1994. recent abrogat. având ca sursă de inspiraţie principală Codul comercial italian. au facilitat preluarea Codului comercial francez de diferite ţări. 117) În anul 1887 a fost adoptat Codul comercial român. în linii mari. În Italia. Alte reguli speciale se găsesc şi în Codul Caragea (1817) din Muntenia şi în Codul Calimach (1828) din Moldova. care se traduce în limba românească”. fiind adoptat ca lege comercială proprie (Italia. Olanda.4. proclamând libertatea comerţului şi a industriei. Influenţa ideilor revoluţiei franceze. După adoptarea sa. Spania. contribuind la dezvoltarea industriei şi comerţului în ţara Drept comercial I 13 . Egipt. Târgovişte. Evoluţia dreptului comercial în România În România relaţiile comerciale au avut parte de o reglementare care. pe lângă reglementările cu caracter constituţional ale celor două principate. şi anumite reguli referitoare la comerţ.).

După prăbuşirea. 85/2006 privind procedura insolvenţei. în materie comercială. apariţia unor neconcordanţe între normele juridice cuprinse în Codul comercial şi realităţile economice din perioada postcomunistă au impus înlocuirea unor dispoziţii cu altele care fac obiectul unor legi speciale ca: Legea nr. prin includerea în noul Cod civil a principalelor dispoziţii care reglementează „materia comercială”. Legea nr. există o bogată legislaţie specială care reglementează regimul juridic al comercianţilor. 85/2006 privind procedura insolvenţei. 31/1990 privind societăţile comerciale. Drept comercial I 14 . a sistemului comunist şi consecutiv declarării României ca stat al economiei de piaţă. parte integrantă a sistemului de drept românesc. Codul comercial şi-a redobândit atributele de principală reglementare a raporturilor comerciale. a fost considerat ca fiind căzut în desuetudine. în principal Legea nr. urmare a faptului că unele instituţii ale sale erau depăşite şi datorită faptului că dezvoltarea complexă a vieţii comerciale moderne solicită măsuri adecvate. 7). Legea nr. 31/1990.. republicată şi modificată. al autonomiei acestuia (Angheni. 2004. legislaţie care. pe scurt. datorită naţionalizării şi instaurării relaţiilor socialiste de proprietate şi a economiei planificate centralizate. Chiar dacă Codul civil reprezintă dreptul comun pentru toate ramurile de drept privat. în decembrie 1989. principalele etape în dezvoltarea dreptului comercial. adăugându-se dispoziţiilor din noul Cod civil. p. nu aduce cu nimic atingere existenţei dreptului comercial – ca ramură de drept privat. Codul comercial român s-a aplicat până în 1948 când. O. 14). nr. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea (Cărpenaru.G. 44/2008. constituie un argument hotărâtor în privinţa legitimităţii dreptului comercial. modificată etc. Astfel. rămânând aplicabil numai în raporturile de comerţ exterior. Sarcina de lucru 3 Prezintă. totuşi. p. Drept comercial. Unificarea dreptului privat în principal. 2011.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial noastră. Însă.U. s-a simţit necesitatea emiterii unor noi acte normative care să contureze drumul României spre economia de piaţă (Schiau. p. 2009. Prin urmare. 56 – 57).

Izvoarele normative ale dreptului comercial În noua reglementare. Conform dispoziţiilor art. Izvoarele dreptului comercial 1. iar în lipsa acestora.Legea nr. 1 alin. Printre cele mai importante acte normative. dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare.5. • Legile comerciale speciale. Potrivit art. protecţia concurenţei loiale. În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele.5. care reglementează materia comercială. în virtutea acestui principiu. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului. (1) din noul Cod civil. Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale [art. 26/1990 privind registrul comerţului. (5)]. potrivit căruia norma specială derogă de la legea generală. în general. iar proprietatea privată este inviolabilă. 136 alin. bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”.Legea nr. se recurge la regulile şi principiile consacrate în noul Cod civil. în condiţiile legii organice [art. Cu privire la legile comerciale speciale este de precizat că se aplică principiul general „specialia generalibus derogant”. (1)]. Potrivit art. sub aspect formal. şi raporturile comerciale în special. 31/1990 privind societăţile comerciale. iar când nu există asemenea dispoziţii.1. care constituie dreptul comun în materie. • Constituţia. se numără: . se bazează pe raporturile de proprietate. Ca lege fundamentală a ţării. Drept comercial I 15 . (1) şi (2) din noul Cod civil. uzanţele şi principiile generale ale dreptului. 135 alin. principiile generale ale dreptului.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial 1. (2)]. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. 136 alin. precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Atunci când prin aceste legi nu sunt reglementate anumite situaţii juridice. Întrucât raporturile juridice. Constituţia prevede că proprietatea este publică sau privată [art. 3 alin. sunt izvoare ale dreptului civil legea. (1) din Constituţie: „Economia României este o economie de piaţă. legile comerciale sunt de aplicaţie prioritară faţă de noul Cod civil. Astfel. 136 alin. Constituţia reglementează principiile de organizare a activităţii economice. izvoarele dreptului comercial nu pot fi diferite de cele ale dreptului civil. • Codul civil. dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti. .

2. 59/1934 privind cecul.Legea nr. sau la interpretarea actelor normative comerciale. . în vederea aplicării lor. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.Legea nr.Legea nr.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial . . Rolul acestor izvoare este de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate în raporturile comerciale.Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa. Izvoarele interpretative ale dreptului comercial Alături de izvoarele normative.Ordonanţa Guvernului nr. Drept comercial I 16 . 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin.5. există şi izvoarele interpretative ale dreptului comercial. 1. ca şi în cazul uzurilor comerciale. . ca în cazul doctrinei şi practicii judiciare. .

nu le menţiona. nefiind obligatorii pentru alte cauze similare.. comportări). Uzanţele au. contribuind. Acest lucru rezultă din art. • Doctrina. potrivit regulilor de conduită pe care le consacră).Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial • Uzurile comerciale. Doctrina şi jurisprudenţa distingeau totuşi. Sarcina de lucru 4 Selectează trei dintre izvoarele dreptului comercial şi descrie-le în câte o frază distinctă. care dispune: sunt izvoare ale dreptului civil legea. repetabilitate şi stabilitate aplicată unui număr nedefinit de comercianţi. între uzanţele convenţionale (interpretative) şi uzanţele normative (legislative). com. în măsura în care opiniile formulate sunt riguros fundamentate. Uzul (obiceiul sau cutuma) reprezintă o practică îndelungată (atitudini. în materie comercială. care are un anumit grad de vechime. caracter de izvor de drept. un caracter convenţional (producând efecte prin voinţa părţilor sau în tăcerea legii şi a contractului) şi interpretativ (menit să lămurească voinţa părţilor. În dreptul comercial român. 1 alin. la crearea şi perfecţionarea normelor de drept comercial. drept urmare hotărârile date de instanţele judecătoreşti au efect numai în cauza respectivă. 124 alin. Dreptul nostru nu recunoaşte practicii judiciare calitatea de izvor de drept. dar nu creează dreptul. (3) din Constituţie care prevede că: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. uzanţele sunt izvoare normative ale dreptului comercial. de regulă. 1 C. care reglementa izvoarele dreptului comercial. ele fiind enunţate expres de dispoziţiile art. (1) din noul Cod civil. Totuşi. Ca şi în cazul practicii judiciare doctrina are şi ea un incontestabil rol activ. uzurile comerciale nu erau considerate izvoare normative. care poate avea sau nu. Acestea pot influenţa practica altor instanţe. În noua reglementare. dat fiind caracterul ştiinţific şi convingător al unor soluţii date de doctrina dreptului comercial. Concluzia se întemeiază pe faptul că art. de multe ori acestea sunt însuşite de legiuitor şi transpuse în actele normative. uzanţele şi principiile generale ale dreptului. Drept comercial I 17 . Alături de practica judiciară nu se recunoaşte în dreptul nostru valoarea de izvor de drept nici doctrinei (ştiinţei dreptului). • Practica judiciară. Fără a avea puterea precedentului judiciar soluţiile date de instanţele judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor comerciale.

Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Drept comercial I 18 .

Angheni. (2011). C. nu au calitatea de izvoare ale dreptului comercial. (2004). Bucureşti: All Beck. București: Editura All Beck. Bucureşti: Universul juridic. doctrina. pp. Explicaţii (2011). 15-26. b) caracterul necomercial. Corelaţii. 5 – 22. uzanţele comerciale. Drept comercial. (2010). I. 1-20. Drept comercial român. jurisprudenţa. 1-22. Bucureşti: C. S. pp. A. Roşu. Corsiuc. Comentarii. Codul civil. 2. Sunt izvoare normative ale dreptului comercial: a) b) c) Constituţia. în Noul Cod civil comentarii. Ediţia a VI-a. 1887. M.. pp. noul Cod civil. (2004). (2009). Codul comercial român a fost adoptat în anul: a) b) c) 4. 1989. 1807. Drept comercial. St. Dreptul comercial – între dualism şi monism în Noul Cod civil. Cărpenaru. pp. & Stoica.H.Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Teste de autoevaluare 1. Drept comercial. pp. uzanţele: a) b) c) sunt izvoare interpretative ale dreptului comercial.. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Giurgea. Constituţia. București: Hamangiu. Drept comercial. E-C. legile comerciale speciale. sunt izvoare normative ale dreptului comercial. Bucureşti: Pro Universitaria. Potrivit noului Cod civil. Olia-Maria. Bibliografie minimală Angheni. Drept comercial I 19 . 1-24. Ediţia 3. coordonator Marilena Uliescu. c) poziţia de subordonare dintre comercianţi. Beck. Volonciu. S. doctrina. ***Noul Cod civil. Care dintre următoarele caractere este specific dreptului comercial: a) caracterul patrimonial. Schiau. Note. 3. (2009). București: Lumina Lex.

Angelica Roșu Considerații generale privind dreptul comercial Drept comercial I 20 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful