Ilustraţia copertei: Roma, Capiioliu: Triumful lui Marc Aurelia (basorelief, detaliu) pîerre grimal civifizaî/a romană TRADUCERE

, PREFAŢĂ Şl NOTE DE EUGEN C/ZEK BIBLIOTECA PENTRU TOŢI • 1973 EDITURA MINERVA • BUCUREŞTI Pentru versiunea românească, ţoale drepturile rezervate Editurii Mincrva (B.P.T.) Traducerea a fost efectuată după: ;RRE GE1MAL, LA 0IV1LISATI0N collection „Lcs grandes civilisations , Arthaud, Paris, 1998. PREFAŢĂ Nu este deloc uşor do prezentat in eiteva pagini o civilizaţie tratată în continuare pe sute de pagini. Fenomenul istoric atît de pasionant pe care-1 semnifică ampla civilizaţie romană apare atît de complex încît chiar desluşirea liniilor sale directoare reclamă un spaţiu mult mai larg decît cel oferit de o prefaţă. Pe de altă parte, dacă atîtea condeie de cercetători s-au ostenit intens să evoce sau să explice „miracolul grec", geneza şi cariera extraordinară a civilizaţiei hellenice, cu atît mai mult am putea fi îndrituiţi să vorbim de un „miracol latin". întradevăr, la prima vedere apare ca un prodigiu autentic itinerariul fantastic urmat de o istorie începută foarte modest — am spune chiar timid şi sub imperiul unor vicisitudini care păreau să-î pună repede capăt chiar de la primii săi paşi, în pofida elogiilor enunţate retrospectiv de istoriografii romani •-dar care a ajuns să-şi încorporeze întreaga dezvoltare a bazinului Mării Mediterane şi să elibereze potente materiali; şi spirituale impresionante. Nu trebuie uitat nici un moment că statul roman, pornit lent de la cucerirea cîtorva sate vecine mai rnult decît modeste, a înglobat pînă la urmă aproape întreaga „lume locuită" a antichităţii (cum îi spuneau grecii) şi a creat în acest context politic o civilizaţi'-materială şi o cultură excepţională în raport cu stilul de viaţă anterior masivei expansiuni a eelăţii de pe malurile Tibrului. Dai' miram i adevărate nu există. întocmai ca „miracolul grec" şi cel latin poate fi în cele din urmă elucidat la o analiză mai profundă. Roma a reuşit să depăşească atîtea obstacole dificile, să-şi creeze un imperiu şi să făurească sistemul coerent al civilizaţiei saîe, pcnlru că istoria însăşi a acelei lumi locuite resimţea necesitatea unui asemenea fenomen. Romanii au creat un stat atît de amplu nu fiindcă ar fi fost înzestraţi cu cine ştie ce virtuţi insolite, ci deoarece numai în momentul istoric al expansiunii lor a fost cu putinţă un asemenea fenomen. Atît în zona estică a lumii locuite, unde numai regatul par jilori-a împiedicat pe romani să încorporeze chiarîntreaga arie geografică respectivă •— cit şi în cea vestică se simţea necesitatea unei asemenea unificări stimulatoare, in resjul bazinului mediteranean, deoarece numai într-un cadru lărgit îşi puteau depăşi contradicţiile şi divergenţele acute vechile civilizaţii dezvoltate aci, iar în Vest fiindcă astfel puteau păşi mai rapid spre faze istorice superioare populaţiile care trebuiau să elimine reziduurile comunei primitive şi modului de viaţă corespunzător ei. Roma a fosI concomitent un chirurg al istoriei şi un mare constructor de civilizaţie remarcabilă. Dar nu este mai puţin adevărat că preţul plătit de toate aceste popoare a fosl foarte ridicat: romanii au înăbuşit civilizaţii locale în plină expansiune şi au reprimai brutal năzuinţele spre o existenţă de sine si ălă(oare. In clipa eînd acţiunea Romei s-a încheiat, cind unificarea oferită de ea n-a mai funcţionat ca stimulativă ci a devenii opresivă, inhibantă, imperiul şi civilizaţia romană s-au destrămat ireversibil. Aşa a pierii, aşa-numif ui miracol roman, în fond unu! dintre fenomenele fireşti din istoria uman Hăt ii. V{ noma a apărut la convergenţa aşezărilor etrusce, latine şi sabine do pe malurile Tibrului. Regii etrusei'au patronat, o expansiune urbană remarcabilă întreruptă însă de răscoala iniţiată la sfirşitul secolului al Yl-lea î.e.n. de proprietarii de pămint din jurul cetăţii, după părerea noastră exagerat calificată ca „revoluţie". O asemenea revoluţie a fost implicată mai tîrziu de eliminarea repetată a tiparelor de organizare gentilică a oamenilor liberi, legate de vestigiile comunei primitive, in condiţiile dezvoltării orînduirii sclavagiste.1 Puterea ginţilor scade considerabil însă, pe fundalul acumulării necontenite a sclavilor crud trataţi, se dezvoltă confruntarea socială eh iar in interiorul oamenilor liberi şi anume intre patricieni şi plebei. Primii dispuneau de drepturi depline, în timp ce plebei îi rftmîneau serviciul militar şi ponderea principală a activităţii economice. Originea aşa-numitei plebs este încă obscură, dar pare cert că iniţial ea mi dispunea de resursele materiale şi de influenţa decisivă a patricienilor. Integrarea plebei în viaţa cetăţii şi obţinerea unor drepturi egale cu patricienii se realizează treptat, după Un lung şir de lupte, care implică la un moment dat retragerea plebeilor în afara Romei fseces-sio). După ce dobindesc în 3G7 î.e.n. accesul la consulat, suprema magistratură a Romei republicane, plebeii ajung, în 287 î.e.n., la egalitatea politică deplină. în prealabil, sint creaţi exponenţii legali ai plebei, tribunii, investiţi cu inviolabilitatea sacră şi dreptul do a bloca în Roma realizarea în practică a Jiotărîrilor şi propunerilor formulate de magistraţii patricieni. Totodată prestigiul şi puterea efectivă a adunării plebei, conciliu/n; plehis tribwtum, crescu1 Prin reformele atribuite lui Servius TuJlius populaţia ostegrupată după criteriile averii şi teritoriului locuit. Feno-uienul apare amplu analizat în 'capitolul Ginta si statul in Roma de Friedrich Engcls, Originea familiei, a' proprietăţii private şi a stalului, în Marx-Engels, Opere o.lesevol. 11 ed. a 2-a Bucureşti, 1955, pp. 197—300. VII

sară noi.icetat. Presiunea externă şi conflictele militare necontenite împiedicaseră dizolvarea cetăţii, dar prelungiseră lupta plebeilor în vederea dobîndirii drepturilor politice.1 Insă, aceste succese politice au satisfăcut numai stratul plebeilor înstăriţi. Masa nevoiaşă a plebei a continuat să fie apăsată do datorii şi de o inechitate economică si socială foarte pregnantă. Totodată, în pofida aparenţelor democratice, puterea politică reală aparţinea în principal unei oligarhii formate din patricieni şi din plebei bogaţi, care acaparau din tată în fiu demnităţile cetăţii, şi deci locurile din senat, rămas de fapt principala forţă diriguitoare a Republicii. In jurul exponenţilor acestei oligarhii, numita nobilitas, se dezvoltă un sistem complex de relaţii clientelare, care le asigurau, în calitate de patroni, sprijinul politic al clienţilor săraci, în schimbul asistenţei juridice şi economice. Concomitent, micii proprietari apăsaţi de datorii erau ruinaţi şi deposedaţi sistematic de ogoarele lor, acaparate de vecinii bogaţi. Spre sfîrşitul secolului al II-lea î.e.n. masa cetăţenilor romani săraci susţine acţiunile fruntaşilor facţiunii numite populare, care-i făgăduiau o împărţire echitabilă a pămîn-tului arabil, Acţiunile acestor oameni politici erau favorizate şi de presiunea necontenită a aliaţilor italici ai Romei, care aspirau la dobîndirea cetăţeniei romane ca si de masivele răscoale ale sclavilor din Italia şi din Siciiia. Befapt instituţiile Republicii rămăseseră tributare vechilor tipare făurite pentru uzul unei singure cetăţi, în timp ce puterea romană ajunsese să-şi creeze un vast imperiu mediteranean, între aceste instituţii caduce, menţinute de, orîn-duirea senatorială, şi exigenţele structurii imperiale dobîn-dită de statul roman se ivesc contradicţii profunde, trans1 Pentru urmărirea diacronic-i interne a Romei republicane se poate încă citi cu folos Gustave Bloch. La Re/ntbliquc romaine, J,e$ conflicte poliliques et sociaux. Paris, 1925. VIII formate în contextul permanent al războaielor civile din secolul I î.e.n. Soldaţii legiunilor romane, recrutate acum dintre cei mai săraci cetăţeni, „lumpenproletari", mici proprietari ruinaţi, efectuează ani îndelungaţi serviciul militar în afara Italiei şi se simt legaţi nu de senatul oligarhic pe care aveau toate motivele să-1 deteste, ci numai de generalul lor, căci el îi conducea la victorie şi le oferea prăzi considerabile, Mai grav se manifestau alte fapte, în parte semnalate do noi mai sus: revoltele sclavilor se multiplică, nemulţumirile cetăţenilor săraci creează bogaţilor dificultăţi necontenite, iar teritoriile cucerite în afara Italiei sînt prost administrate de guvernatori preocupaţi de sporirea averii lor personale şi nu de o exploatare mai rentabilă pentru Roma, De aceea proprietarii de sclavi din Italia, bogaţi sau săraci, reali sau virtuali, ajung să considere dictatura militară ca soluţia cea mai funcţională pentru toate dificultăţile şi pentru stăvilirea nemulţumirilor, Dictatura militară a lui Caesar a pregătit instaurarea monarhiei camuflate a lui Oclavian August, la sfîrşitui . secolului I î.e.n., şi anume după bătălia de la Aclium (SI î.e.n.). Ea este universal acceptată ca sfîrşitşi rezultat al războaielor civile. Prudent, August deghiza monarhia sub aparenţa conservării instituţiilor republicane. Dar puterea reală n-a mai aparţinut senatului, ci unui singur personaj, pe care toată lumea îl numea princeps. Controlul asupra tuturor legiunilor şi provinciilor (imperium pro-consulare maius), conducerea religiei tradiţionale fîmpă-raful era■-Pontifex Maximus) şi puterea tribuniciană în interiorul capitalei (tribun icia potestas) constituiau pîr-ghiile unui sistem de atribuţii desUil de complicat.1 Principele poseda de asemenea o auctoritas, o influenţă potenţată, considerată de unii cercetători ca aptă să se instituţiona1 Vezi Paul FVtif, l « pair romainc, Paris, î%7, p, 120. IX lizeze1, însă de fapt impusă printre meandrele unor atribuţii foarte labile, permanent confuze.2 In realitate, puterea pfectivă a monarhului se baza, după cit se pare, pe sprijinul legiunilor şi pe adaptarea la scară gigantică a vechilor reţele clientelare. Astl'el s-ar explica de ce August insistă asupra elaborării autorităţii sale per consensum universorum, prin „consimţămîntul unanim". întemeietorul Imperiului şi urmaşii săi au dispus de patronatul suprem, de înrîurirea generalizată care revenea în mod firesc primului patron al tuturor locuitorilor statului.3 Nu credem însă că instaurarea regimului monarhic poate fi calificată drept „revoluţie", aşa cum afirmă mai mulţi cercetători occidentali, întrlicK vechea organizare socială este menţinută şi chiar consolidată; sistemul este ameliorat şi nicidecum răsturnat. Continuitatea structurilor monarhice este însoţită în secolul I e.n. de o agitaţie globală destul de amplă. Efervescenţa socială, eliminarea ireversibilă a principalelor reziduuri republicane, consolidarea bazei sociale a Imperiului, în condiţiile apropierii monarhiei romane de modele greco-orientale, unde puterea regală se afirmase fără menajamente, coincid cu o criză de creştere a sistemului roman eronat considerată de unii autori antici dar şi de anumiţi moderni drept „decadenţă". In realitate se pregătea doar apogeu] civilizaţiei romane atins la sfîrşitul secolului I şi in veacul al Il-lea e.n. înflorirea vieţii urbane, dezvoltarea bunurilor materialo şi spirituale, relativa stabilitate instituţională, caracterizează această fază culminantă. Dar în secolele III, IV şi V e.n. civilizaţia romană intră într-un 1 Andre Magdelain, Auctoritas principia, Paris, 1946, pp. 47—i9, 60—63; 111 — 113 etc., şi M. Grant./Vpm Imperium Io Auctoritas. A Historical Study of aes coinage in the Roman Empire 49 B.C.A.D. 14, Cambridge, 1916, pp. 414 şi urm. 2 Vezi J. Beranger, Recherches sur Vaspeet ideologiqio-du Principal, Bale, 1953, pp. 132 şi urm.; Petit, op. cit.

pp. 210—235 discută judicios problema respectivă. 3 Jrsan Gagc'î, Les classes socisiles dans l'Empire Roma-in, Paris, I9<>'f, pp. 71-77. declin real, pricinuit do disuluţia orînduirii sclavagiste, de soarta căreia ea era ineluctabil conexată, aşa cum vom arăla mai jos. De altfel, în producţia agricolă locul sclavilor era treptat luat de colorii, arendaşi liberi dar legaţi depărnînt şi de marii proprietari, ia Occident, statul roman se destramă violent, sub loviturile năvălitorilor, în vreme ce în Răsărit Imperiul lasă loc unei civilizaţii noi, cea bizantină, care îl prelungeşte numai pe anmnile dimensiuni. Aşa cum subliniază adesea autorul cărţii tălmăcite, în continuare, această civilizaţie a fost prin excelenţă urbană. Fidelă exemplelor etrusce şi greceşti anterioarei, ea a conceput totdeauna cadrul oraşului ca prevalent. Demersul global al Romei a fost mereu citadin. Resursele materiale s-au polarizat la oraşe, construcţiile măreţe — terme, amfiteatre, palate ca şi foruri elegante — s-au realizat numai în centrele urbane. Romanizarea Imperiului a echivalat pînă la un punct cu urbanizarea lui. Experienţa romană transmisă secolelor care i-au succedai a fost eminamente urbană, indiferent dacă este vorba de arhitectură sau de drept, cultură ele. Decadenţa oraşelor a atras inevitabil după sine şi dezagregarea Imperiului, căci villae-la fortificate ale marilor moşieri n-au putut să-1 salveze. Existenţa rurală a rămas totdeauna foarte penibilă. Ţăranii au beneficiat mai puţin ca oricare alţii de roadele civilizaţiei romane. Chiar diferenţele de condiţie materială din rîndurile sclavilor ilustrează pregnanţa acestei opoziţii dintre citadini şi rustici. Teama teribilă a sclavilor din oraşe de a fi trimişi să muncească la ţară, teamă la care se referea Plaut, este foarte concludentă. însă, chiar în oraşe, numai anumite categorii de cetăţeni beneficiau realmente de produsele majore ale civilizaţiei romane. Pe de altă parte, romanii s-au considerat totdeauna urmaşii deţinătorilor unor virtuţi rustice. Poeţii au elogiat adesea iluzoria beatitudine a vieţii din sate, iar XI «forturile de restaurare a vechilor valori morale întreprinse de August implicau aspiraţii spre recuperarea condiţiei rustice a străbunilor şi a disponibilităţilor etice aferente. Caracterul ţărănesc al primelor aşezări romane şi mai ales preeminenţa elementelor rustice înstărite după alungarea regilor de obîrşie etruscă au marcat într-o anumită măsură vechea morală romană. Scriitorii latini aminteau cu mindrie că generalii romani fuseseră cindva luaţi de la coarnele plugului,şi trimişi în fruntea armatelor. Celebra grauitas romană datorează ceva antecedentelor rustice, chiar dacă printre cercetătorii problemelor antichităţii s-a manifestat prea des tendinţa do a exagera ponderea constituentului ţărănesc. Deci pe baza unor tradiţii rustice, dar mai ales datorită experienţei istorice marcate de atîtea dificultăţi majore care au trebuit să fie mereu depăşite, romanii au acumulat un cod etic relativ auster. Optica moralizatoare, deosebit, de severă, prin care ci au judecat totdeauna expansiunea civilizaţiei lor este în acest sens ilustrativă. Ei au exagerat considerabil relaxarea moravurilor prilejuită de utilizarea cuceririlor din secolele al IlI-lea şi al II-lea î.e.n. şi au reprobat necontenit rafinamentele vieţii de oraş din timpul Imperiului. Aşa cum reliefează profesorul Grimal, înlesnirile oferite de civilizaţia romană au fost totdeauna destul de modeste chiar în cercurile aristocratice şi orgiile atil de frecvent încriminate de moralişti erau mult mai puţin stridente decît rezultă din mărturiile antice. Civilizaţia romană s-a dezvoltat în tipare citadine foarte agreabile, care în mediile aristocratice nu excludeau rafinamentele şi risipa, dar ea n-a putut transcende constrîngerile tehnologiei modeste a orînduirii sclavagiste. De aceea ea nici n-a putut fi atît de „damnată" — sau dacă vrem moleşită — cum o cred unii, chiar dacă aristocraţia îşi investea cîşti-gurile nu in lărgirea reproducţiei ci în cheltuieli neproductive. XII Ansamblul structural al civilizaţiei romane a constituit înainte do toate faza finala a orînduirii sclavagiste, care şi-a realizat şi apoi epuizat în produsele sale toate virtualităţile. El nu este de conceput fără truda intensă a maselor de sclavi care au croat şi întreţinut civilizaţia romană de-a lungul secolelor. De aceea, trebuie considerată ca inadecvată utilizarea unor termeni ca burghezie, naţiune, capitalism pentru a defini fenomene ale sistemului civilizaţiei antice. Este însă adevărat că profesorul Pierre Grimal înţelege prin „burghezie" categoria socială mijlocie din oraşele Imperiului sau chiar elitele municipale locale, în opoziţie cu aristocraţia din Capitală, Războaiele de cucerire au furnizat Romei cantităţi imense de sclavi şi diminuarea lor a creat dificultăţi iremediabile pe solul cărora a crescut criza sa finală. Totodată însă, exploatarea mîinii de lucru servile n-a impulsionat perfecţionarea uneltelor şi era de fapt determinată de stadiul încă modest al dezvoltării mijloacelor do producţie. Conservatorismul tehnologic a subminat structura Imperiului roman. în condiţiile stagnării tehnice, provinciile şi-au însuşit rapid procedeele de fabricaţie a produselor exportate de Italia şi au dezechilibrat comerţul Romei. Balanţa comercială a peninsulei a intrat într-o criză progresivă, care i-a ruinat economia şi i-a diminuat prestigiul politic. Totodată, productivitatea muncii sclavilor şi a colonilor a rămas în permanenţă foarte scăzută. De altfel sclavii, colonii, oamenii liberi săraci au preferat adesea în ultimele secole ale Imperiului să sprijine nu Roma, ci diversele populaţii năvălitoare. Astfel, s-au potenţat sensibil tendinţele centrifugale din diversele regiuni ale Imperiului. Cum am arătat mai sus, tot exigenţele sclavagismului au impus făurirea Imperiului, în funcţie de nevoia depăşirii unor contradicţii, în unele zone, şi de realizarea progresului, jn altele. Se demonstrează judicios că romanii au

XIII exploatat crunt popoarele subjugate şi că ei s-au sprijinit pretutindeni pe aristocraţiile locale. Tocmai cercurile locale dominante au fost atrase de preferinţă in procesul do romanizare şi au beneficiat de civilizaţia Romei. De fapt romanii au prezentat totdeauna războaiele lor drept acte de apărare, drept rezultatul unui atac extern şi ei au reuşit să insele în acest sens şi pe anumiţi cercetători moderni. în realitate, asemenea războaie urmăreau îndeobşte acapararea de noi teritorii, bogate în resurse materiale şi umane, utilizate în folosul Romei. Totuşi, dacă luăm distanţa faţă de fenomenele în cauză şi le plasăm in prisma progresului istoric, trebuie să recunoaştem că Roma a adus cu sine nu numai pagube ci şi foloase. Tocmai pentru că s-au identificat cu orinduirea sclavagistă, in orice caz superioară formelor de existenţă istorică anterioare din unele părţi ale Imperiului lor, au izbutit romanii să-şi înfăptuiască statul lor imens. Această corelaţie explică de allfel politica lor abilă de romanizare. \ în acest sens, ni se par semnificative două mărturii antice remarcabile, in cartea a şasea a Eneidei, Vergiliu atribuie lui Anehise afirmaţii grăitoare: „Tu adu-ţi aminte, romane, să cîrmuieşti cu putere noroadele..., să stabileşti, rosturile păcii, să cruţi pe cei ce se supun şi să zdrobeşti pe trufaşi: iată menirea ta"1. Lăsînd de o parte proslăvirea prea sonoră a misiunii romane, putem observa că Vergiliu recomandă alături do reprimarea împotrivirilor tenace, atragerea dibace a celor care acceptă supunerea. însă aceste versuri coincid cu acţiunea do remodelare a Imperiului întreprinsă de August, sub semnul organizării sistematice a expansiunii, romane. într-un fel, sugestiile vergiliene sînt 1 Tu regere imperio populos, Romane, memento'. Hac tibi erunl artes, pacique iniponere morem, Parcerc subiectis el debellare superos. Pentru romani, legislaţia lor constituia expresia cea moi adecvată a dreptului natural: cf. Alain Michel, La philosophîe politique, Romi', d? Augusto « Marc Aurele, Paris, 1969, p. 80. XIV I reluate do Tac ii, tocmai în momentul apogeului maxim al civilizaţiei romane, atins în Iimpui domniei lui Traian . Marele prozator recomanda cu o constanţă uimitoare în toate operele sale reprimarea opoziţiilor violente faţă de puterea romană, insă mai ales evitarea lor prin tratarea moderată a provincialilor, prin exploatarea circumspectă, care să evite epuizarea lor şi să le îngăduie un nivel de viaţă lesnicios. In plină criză finală, scriitori ca Ammianus Mareel-linus, Claudian şi Rutiiius Namatianus cred ferm în eternitatea Imperiului roman, glorifică misiunea Iui unificatoare, exprimă fervent fidelitatea lor. Dacă în perioada conflictului dintre creştini şi administraţia imperială, poetul creştin Commodianus întrevedea ruinele fumcgînde ale Romei, simbol al corupţiei, şi se bucura intens1, după reconcilierea realizată de Constantin chiar şi autorii legaţi de noua religie devin solidari cu soarta Imperiului.2 Adevărul este că romanizarea a cuprins straturile cele mai largi ale populaţiei din provincii, pătrunzînd şi în zonele rurale mai izolate. Procesul de romanizare, impulsionat permanent de urbanizarea Imperiului, dar tinzînd s-o depăşească, a atins spre sfîrşitul secolului II e,n. apogeul său. Constituţia Antonînîana, legea din 212 e.n., prin caro Cara-calla a acordat cetăţenia romană totalităţii sau marii majorităţi a locuitorilor Imperiului este foarte grăitoare. Numai în ostul Imperiului, limba latină n-a putut să elimine limba şi cultura greacă, dar şi Ic-a subordonat într-un fel pe plan politic şi social. De altfel, Claudian şi Amian, mai sus citaţi de noi printre glorificatorii Romei, scriau în limba 1 „Plînge pentru eternitate ea care se lăuda cu eterniladetaşeze de Imperiul roman. Dar în epoca sa, prăbuşirea Imperiului devenise manifestă. XV latina, dosi proveneau din Răsăritul hollcnic şi vorbiseră greceşte în copilărie. însă cind orînduirea sclavagista a devenit caducă, locui tendinţelor centripete l-au luat aspiraţiile centrifugale. Imperiul roman şi-a pierdut raţiunea de a fi: de altfel el costa prea scump. Lipsită de suportul ei economic, preeminenţa Italiei a devenit inutilă, in secolul al III-loa e.n., Imperiul intră într-o criză profundă, pe care reformele iniţiate de împăraţii Diocleţian şi Constantin n-au putut ă-o oprească definitiv. Criza economică s-a extins în provincii rpămînturilerămîneaunecultivate,populaţia, inclusiv aristocraţia municipală suferea din pricina sarcinilor financiare excesive, impuse de Imperiu, oraşele se ruinau. Consolidarea şi chiar nuanţarea centralizării Imperiului, potenţate de un sistem administrativ birocratic, de eliminarea definitivă a camuflajului regimului monarhic şi în special de îngheţarea condiţiei sociale a oamenilor, toate realizate în cadrul dominatului, sistemul politic iniţiat de Diocleţian au acţionat iniţial ca paleative care au prelungit temporar existenţa sistemului pentru a se transforma ulterior în factori acceleratori ai destrămării. Aşa cum am semnalat mai sus, este semnificativ că ţăranii — şi alte pături ale populaţiei de altfel — sprijineau activ pe năvălitori, pe duşmanii externi ai Imperiului. Rolul acestora în dislocarea statului roman trebuie apreciat la măsura lui reală. Ei au determinat nemijlocit dezagregarea Imperiului, dar triumful barbarilor a fost prilejuit de criza internă a statului roman. De altfel, aceeaşi tehnologie rudimentară a romanilor le-a permis barbarilor să egaleze şi chiar să depăşească rapid potenţialul militar al Imperiului. Totuşi „barbarii'' n-au distrus radical civilizaţia romană, căci au împrumutat tipare de organizare politică, de cultură şi de viaţă socială latine. Civilizaţiile care le-au succedat nu sînt de conceput fără precedent în multe pri-

XV! vinţe exemplar al romanilor. El n-a fost preluat docît parţial pentru că o nouă orînduire economico-socială superioară, cea ftudaJă, se edifica treptat po ruinele Imperiului roman. * în pofida timpului relativ scurt în care a /ăcutparte din Imperiul roman (165 de ani), Dacia a fost foarte profund marcată de civilizaţia romană, care a lăsat aci numeroase şi adinei vestigii. Chiar dacă provincia şi, ulterior, provinciile dacice nu au cuprins decît o parte din teritoriul populat de daci — restul fiind atribuit altor provincii — marca majoritate a teritoriului patriei noastre a fost înglobat sub stăpînirea romană. Datorită unei mărturii epigrafice importante, se ştie acum precis că războaiele dacice erau definitiv încheiate la 11 august 106, după lupte grele în care băştinaşii au opus romanilor o rezistenţă foarte dîrză, Traian a mai rămas însă în Dacia pînă în primăvara anului următor pentru a organiza teritoriile cucerite. El a constituit aci o provincie imperială de rang consular, în care au fost colonizate mase mari de cetăţeni romani şi de alţi locuitori ai zonelor romanizate din Imperiu. în acest sens, Eutropius (8,6, 2) ne ofe.'ă o mărturie preţioasă, atunci cînd afirmă că împăratul „adusese acolo mulţimi nesfîrşite de oameni din întreaga lume romană, pentru a popula ogoarele şi oraşele"1. Mărturiile arheologice au dovedit exactitatea afirmaţiilor istoriografului. Dacia a fost populată intens cu romani pro-v ,'niţi din Italia şi din provincii, îndeosebi din cele unde se vorbea limba latină, căci numărul orientalilor emigraţi aci a fost relativ modest. Coloniştii s-au stabilit în oraşe şi la sate, unde au primit loturi întinse din pămîntul confiscat de la autohtoni. Colonizarea masivă ilustrează atracţia exercitată de bogăţiile Daciei asupra lumii romano şi 1 Tra.ian.us, uicta Dacia,, ox tolo orbe Iiomano infinitas 'io copias hominum transtulerat, ad agros et urbes eolendag. 2 XVfl toi odată un aspect fundamen lai al politicii lui Traian, eare-şi propunea să reia, acum cînd Imperiul îşi atinsese apogeu), politica de ofensivă externă care fusese abandonată de Roma, încă de la sfirsilul domniei Iui August. Acelaşi Eulropius afirmă că Hadrian, succesorul cuceritorului, a renunţat Ia planul lui iniţial de abandonare a Daciei, tocmai ca să nu lase pradă barbarilor un număr pro a mare de cetăţeni romani. Alături de romani — şi mai ales pe ogoarele cele mai puţin rodnice — au continuat să trăiască numeroşi băştinaşi daci. Dar, cu abilitatea lor caracteristică, romanii î-au atras treptat in sfera civilizaţiei lor. Ei s-au romanizat, au dobîndil treptat cetăţenia romană şi au participat activ la propagarea civilizaţiei şi culturii latine, alături de urmaşii direcţi ai cuceritorilor. In Dacia a înflorit rapid o civilizaţie romană foarte activă si deosebit de complexă.1 Deşi coloniştii, veniţi pe cale oficială (adesea ei era» veterani ai legiunilor imperiale) sau din iniţiativă particulară, au populat masiv si zonele rurale, procesul de urbanizare s-a impus în Dacia, întocmai ca în celelalte provincii romane. Chiar în vremea lui Traian, veteranii si alţi colonişti romani au întemeiat metropola provinciei, denumită iniţial, aşa cum rezultă din actul de fundare care ni s-ţx păstrat, colonia Dacica. Ulterior cetatea a primit numele de colonia Vipia Traiana Augusta Dacica, la care, sub Ifadrian, s-a adăugat epitetul Sarmisegetusa, deşi ca nu se ridica pe ruinele capitalei lui Dccebal. însă au luat fiinţă curîad şi alte centre urbane, ca Drobeta (Turnu Sovrrin) şi Napoca (Cluj), Apulum (Alba jfulia), şi Romula (Reşca, jiul. Olt), Potaissa (Turda) şi Porolissum (Moigrad, jud. 8ălaj) ele. Jn toate aceste aglomeraţii urbane se desfăşura o viaţă economică, socială şi culturală foarte intensă: „Se întemeiază oraşe şi alic ;\şo/.firi înfloritoare, se ridică 1 Pentru urmărirea dimensiunilor acestei civilizaţii, vezi mai ales Mitiail Macro-a, Viata in huria roman?', Riieureşli, 1969. XVII/ edificii publice, vile şi case somptuoase, se fac lucrări edilitare de tot felul, se construiesc drumuri pavate cu piatră, se cultivă intens pămîntul şi se scormoneşte subsolul pentru a scoate aurul, argintul, fierul, sarea şi alte bogăţii. Se creează peste tot condiţii noi de viaţă şi judecind după urmele materiale rămase, provincia păşeşte de la început pe drumul unei înfloritoare dezvoltări economice, de care beneficiază însă îndeosebi, in afară de fiscul imperial clasa exploatatoare."* într-adevăr, controlul resurselor Daciei revenea coloniştilor bogaţi, căci cucerirea romana introdusese orîndui-rea sclavagistă, cu avantajele dar şi cu larele ei. Totodată o mare parte din pămînt îăcea parte din domeniul împăratului ( palrhnonium Caesaris), unde se integrau mai ales regiunile aurifere din Munţii Apuseni, Pe lîngă agricultură, Dacia era vestită pentru minele salo, hi primul rind pentru cele de aur, exploatate intens de visteria imperială. Bogăţiile subsolului au fost intens puse în valoare do romani. Totodată Dacia se remarca şi printr-o excelentă reţea de căi de comunicaţie, care îngăduia exploatarea bogăţiilor. în acest context, s-a dezvoltat o importantă cultură de limbă latină, care a supravieţuit retragerii administraţiei romano, efectuate în timpul domniei împăratului Aure-lian. De altfel, în genere, populaţia daco-romanăn-a urmat această retragere şi a continuat să întreţină relaţii active cu populaţia din Imperiu. De altminteri, pentru a apăra raai temeinic ţărmul drept al Dunării, romanii au menţinut capete de pod pe malul stîng şi în anumite perioade au ocupat zone destul de întinse la nord de fluviu. Cercetările arheologice atestă de altminteri o prezenţă dacoromană foarte activă în Dacia, după retragerea Imperiului.2 'Macrea, op. cil., p. 253.

2 Teoria formării poporului român într-o regiune incertă situată undeva Ja sudul Dunării, eslc ilogică şi n-are bază ştiinţifică. XIX Pe această bază s-a format poporul român, care a păstrat în istoria şi în cultura sa atîtea clemente ^moştenite din civilizaţia romană şi a atestat totdeauna o latinitate organică deosebit de vie. Civilizaţia romană n-a dispărut aproape nicăieri fără urme. Zestrea lăsată do ea a fost valorificată şi permanent revilalizată pe teritoriile undo se vorbesc limbi de origine latină ca şi pretutindeni unde acţionează structuri tributare filoanelor preţioase descoperite în subsolul spiritual al bătrînului nostru continent. Sistemul civilizaţiei romane, cu toate cuceririle strălucite şi umbrele sale, constituie una dintre cele mai importante înfăptuiri elaborate de evoluţia umanităţii, EUGEN CIZEK PROFESORUL PIERRE GRIMAL Primul contact cu profesorul Grimal surprinde din capul locului prin statura impresionantă a savantului. Dar de la cele dinţii cuvinte dezinvoltura şi amabilitatea extraordinară, bunăvoinţa delicată, cu adevărat fermecătoare, incantaţia verbului său elegant, vin să se suprapună imaginii forţei sale fizice excepţionale. Deşi am avut încă din 1954 revelaţia ştiinţei pătrunzătoare a profesorului, revelaţie care mi-a marcat primele cercetări asupra epocii neroniene, n-am fost totuşi mai puţin impresionat deprima convorbire pe care am avut-o cu marele savant într-o cancelarie mică din vechea Sorbonă, in primăvara anului 1967. în iarna anului 1970, cînd am avut prilejul să-1 cunosc mai bine pe profesor, m-au emoţionat în egală măsură sensibilitatea lui atît de gingaşă, conjugată cu înţelegerea completă, non-conformistă a tuturor aspectelor vieţii şi naturii. Este foarte greu de prezentat în cîteva fraze personalitatea atît de complexă a profesorului Pierre Grimal. Pasionat cercetător al antichităţii, animator al revitalizării umanismului latin şi al eforturilor de a utiliza graiul romanilor ca o limba vie, profesorul Grimal este un adînc cunoscător al Italiei vechi şi moderne, unde a studiat vestigiile antice , timp do mai mulţi ani şi unde îşi petrece vacanţa in fiecare vară. XXI Ac ti vitalea ştiinţifică aprofesorulu i Grimal line de dome. niul prodigîuluî. Dar, aşa cum „miracolul" civilizaţiei romane se poate elucida Ja o investigaţie mai atentă, şi aefi-vitatoa extraordinară a celui care 1-a cercetat, cu afîfa sagacitate, so poate explica printr-o capacitate uluitoare de muncă şi de înţelegere a realităţilor cele mai concrele ale antichităţii ca date vii, palpabile, contemporane nouă. Lista lucrărilor lui este prea lungă pentru a putea fi reprodusă aci. Cărţile de mare amploare, accesibile unor cercuri mai largi de cititori so împletesc cu studiile cele mai erudite, într-un ritm de publicare aproape unic. Pretutindeni eleganţa şi frumuseţea scriitorului se conjugă cu subtilitatea investigaţie!. Menţionez aci Les jardins romains, Essai sur ic naiuralk inc roma in, Paris, 194 i (reeditată in 1968), dicţionarele şi cercetările asupra mitologiei, prezentarea romanelor antice, numeroase cărţi care înfăţişează viaţa Italiei romane, studiile minuţioase şi cărţile de acces larg asupra lui Hora ţiu, Seneca, Cicero, Caesar," despre Scipîoni şi secolul lor, ca şi cele referitoare la poezia franceză a Renaşterii si la Rabelais. Numărul şi varietatea lor este, repet, neobişnuit de mare. Totodată savantul Pierre Gr im al este şi un e.vcelent profesor. Am urmărit cîteva prelegeri ale sale la Sorbona, într-un amfiteatru totdeauna plin de studenţi, în care profesorul demonstra subtil evoluţia ideologici politice antice, relevînd totodată supratextul marilor mişcări do idei şi descoperind ceîe mai subtile nuanţe ale frazelor latine, gata ori-cînd să limpezească atît o idee majoră, cît şi o propoziţie relativă în stil indirect, construită altfel decît cele în jaf i-şale de manualele obişnuite de gramatică. Profesorul Grimal este un autentic descendent al savanţilor Renaşterii. Ţoală lumea este de acord să întrevadă XXII i dintre porsonaliiâfile sjco din - ■ ' dint Pentru mine ol este Wc^di^-V™°JUJ n<^«. viaţa a, anticbităfii Jatine s; ^â Cunosca'°rii in ob.ce, caro decerna unor sa 4ff uLT, ^'^ Ja v^ tei reprezentate do oi (GausVÎr / " ? /""'/le<?^ aJ stiin î PARTEA ÎNTÎIA ISTORIA UNEI CIVILIZAŢII ■Al'ITOLUT. LEGENDE Şl REALITĂŢI ALE 1NCBPUTUR1U.II Liman strălucitor lice si cele, aproape tot atit trămarea Imperiului a an Roma luminează mtem secole de istorie ' nu lipsesc, fără dar, mai ales, nici durabilă bune sigura ialuril' din Maroc dus o pace si acceptata de in munţii Armeniei Rinului, uneori chr Bindu-seplnălahotaiclc

aproape douăsprezece uăsprezece secole unde zboaiele şi crimele. dar apropierea mării comportă prin excelenţă pericole mai grave: marea aduce numeroase influenţe dăunătoare. inovaţii provenite d'n străinătate. din partea piraţilor şi unor năvălitori veniţi pe mare. aceste avantaje pe termen lung nu erau imediat perceptibile şi ar fi trebuit ea Romului să deţină darul unei sagacităţi mai mult decît divine pentru a observa. o fantezie a unui tiran. — ca drum veşnic deschis — invită zilnic Ia cală. şi gustul nestăvilit pentru lux. într-o iluminare bruscă. snpunin-du-le iute controlului său. îl laudă pe Romulus. Cicero. de fapt cea dintîi imagine a incintei cetăţii. ce impun organizarea unei paze permanente. împreună cu mărfurile preţioase. Dar. obiceiuri şi moravuri ale vieţii cotidiene. 3 în arsenalu. ca Roma. cxpansmmloi -perspectivă survenite de un mile este încă resimţită ca viguroase Această acţiune pătrunde m structuri naţionale şi preistoriei ita-tnpacte. fondatorul Romei. Nimic din ceea ce ne înconjoară n-ar fi apărut. într-o anumită măsură. Roma a devenit un mit: regii barbari s-au încoronat ca împăraţi ai romanilor. la acest început de decembrie 1804. Numai efortul arheologilor poate să regăsească geografia Romei primitive. în această privinţă. pe care mi qtiau să le precizeze nici istoricii antici. atit de complexă. De fapl. Colbul veacurilor s-a îngrămădit. care recurg la incursiuni totdeauna neaşteptate. Totuşi. Insa. 1 Această apreciere nu este deloc exagerată. Căci »u s-anăscut oare creştinismul în interiorul Imperiului. impusă L ciyde pînă la ţărmurile a.^lbei. Formei? de existenţă şi de gîndire ale omului modern au fost preceJate în chip necesar de civilizaţia romană. Nu trebuie să considerăm că ar fi vorba de un joc gratuit de erudiţie: cunoaşterea geografici locului din prima sa perioadă de dezvoltare ne ajută considerabil să înţelegem extraordinarul destin al oraşului Roma si să descurcăm ţesătura complicată a tradiţiilor şi a teoriilor privitoare la începuturile acestui destin.3 — Notele de subsol aparţin traducătorului. Nici un alt loc. cele şapte coline. nu se poate înţelege decît într-o perspectivă romană. care au pro-ană. regăseşte sursa vie a gîndirii europeene. continuă să se înalţe pe malurile Tibrului. îngăduia transportul mărfurilor grele nu numai între Roma şi mare dar şi spre interiorii] peninsulei. torie. Viaţa religioasă însăşi conservă pecetea Romei.prelun-adică acolo unde să adăugăm mdă de state sau fascinate de L atunci că aceste numără printre (In snecia P tuturor ntaţiilor de si jumătate — trainică? domeniile: si morală. Fluviul său. bazai pe exploatarea nemiloasă a popoarelor din Africa şi a naţiunii italiene. Ar fi uşor să evocăm alte tentative. curentele comerciale şi etnice care converg din văile apennineşi se îndreaptă spre sud. după ce au trezit puternice „ecouri" alunei cînd un întreg popor a ascultat proclamaţia n-U>-vierii Imperiului pe „colinele fatale ale Romei". nu era mai bine adaptat întemeierii unei mari capitale: cu o reală înţelepciune. Mai mult. 2 Creştinismul a coexistat în civilizaţia romană din f impui Imperiului cu scepticismul şi eu diverse religii orientale pe care le-a înfrînt după o lungă confruntare. marea lian fragilitatea aşa-zisului imperiu mussolinian. un mecanism ale cărui pîrghii nu s-au pus în mişcare decît în cursul unei foarte lungi evoluţii. armătură juridică a statelor. n-a cucerit primele sale victorii. ci intuiţia politică a unui cuceritor care. analiza lui Cicero esl. dar îndeajuns de aproape. fără îndoială. Eşecul militar al fasciştilor a revelat însă poporului itaColinele Romei.'valea sa constituia totuşi o calo de comunicaţie preţioasă care pătrundea foarte adine spre nord. nu numai că oraşele maritime sînt expuse unor multiple primejdii. nu şi-a decantat aci doctrina sa?2 După ce încetase a mai funcţiona ca realitate politică. să poală întreţine lesne legături comerciale cu ţările străine. care tai eşuat. mai recente. valori do toate felurile. Perspicacitatea pe care Cicero o atribuie lui Romit-Jus l-ar fi determinat pe acesta să prefere un ţinui aşezat la o distanţă destul de mare de ţărm spre a evita aceste tentaţii. de acestui imens imperiu o m supuse influenţei sale spi prestigiul său. după ce s-a statornicit temeinic.1 demagogic al fascismului italian resuscitarea Imperiuluîroman a jucat într-adevăr un rol important. Pentru a deveni cu adevărat validă încoronarea lui Napoleon ca împărat la Notre-Dame din Paris a trebuit să fie celebrată de episcopul Romei. înearedes-■at lumea occidentala. Cum sa ne douăsprezece secole de istorie ?bitute cele mai importante îazt umană şi că acţiunea Romu m P transformărilor. cel mai puternic şi mai regulat din toată Italia centrală. pentru că ar fi ales bine locul unde a tras brazda sacră. spune Cicero. argumentează Cicero.e foarte justă: Tibrul a jucat in mod cert un rol esenţial în realizarea măreţiei Romei. atît de labilă. căci a permis tinărului stat să aibă foarte devreme un „plămîn marin'' ce a determinat in parte vocaţia sa de metropolă colonială şi a orientat către ol. Locuitorilor oraşelor maritime nu le plaoo să stea liniştiţi îu patria lor. fatalităţile geografice nu sînt resimţite decît prin . în văile ce le separă tocind relieful lor şi făcîndu-le acum să apară mai puţin înalte. gîndul le zboară întocmai ca pînzele corăbiilor către ţări străine şj împreună cu ele pornesc la drum şi speranţele lor. nu şi-a format ierarhia şi. dacă n-ar fi existat Roma1. nu este. într-o pagină celebră din tratatul De republica. Romulus refuzase tentaţia stabilirii oraşului său pe ţărmul mării. Renaşterea bruscă a ideii romane. pe care oamenii o credeau pentru totdeauna moartă. trecînd peste o mie de ani de regalitate franceză. Noţiunea însăşi de imperiu. cînd el înceta a fi navigabil.curge Eufratul. fapt care ar fi făgăduit o prosperitate facilă.

vezi Diriionurul I de asemenea foraje în For. după părerea noastră. defensiva a fost adesea un pretext. dar Ja cîteva mile în ' susul fluviului. cînd a început construcţia apeductelor. neliniştit din pricina necesităţii de a-şi asigura viitorul şi izolat de lume. Galia şi chiar Africa sînt concludente. recurgînd deci la un expedient costisitor şi precar. în Italia. de exemplu. explorată la începutul secolului nostru. Spania. ÎMepînd de Ia mijlocul veacului ai VlII-lea î. probabil. o tentaeula îndreptată spre vest de latinii stabiliţi pe înălţimile Albei. cam cinci sute de ani după întemeiere. apărate de Tibrul cu ape iuţi şi adînci. locul pe care s-a ridicat Roma n-a fost ales pentru înlesnirile materiale pe care le-ar fi prezentat sau pentru salubritatea sa. lîngă Fidena. şi anume de cel oare urcă în sen* opus curentele istoriei. în realitate. Pîrîuri coborîte de pe coline stagnau în întreg Cîmpul lui Marte*1. colibe sărace din care supravieţuiesc vetrele şi. iar campaniile din Sicilia.n. căci colinele au aer bun şi°dau umbră văilor". în juru] anului 754. astăzi.n. Dar pe coline. oslcliiţfi. Li s-au părut. f unde. adesea revărsate în afara albiei lor. ea s-a aflat totdeauna sub puterea suspiciunii caracteristice unui popor în veşnic război împotriva unei naturi ostile. şi soarta Fidenei n-a semănat deloc cu cea a Romei. Roma primelor timpuri — adică cea descoperită în rămăşiţele înscrise în substratul oraşului. Din toate acestea rezultă că. ar fi fost îndeosebi un oraş-pod. care nu este format decît din aluviunile fluviului ce şerpuieşte între colinele Vaticanului şi digurile alcătuite pe ţărmul său stîng de către stîncileCapitoliului. I aşezări „istorice" ale colonilor helleni în Italia meridională (Grecia Mare*) şi in Sicilia. apoi aprig criticată. ci pentru aîte motive. Roma pare * să fi fost iniţial un post avansat. Dar este foarte clar că situaţia se prezenta altfel.n. căci cercetările arheologilor relevă un număr considerabil 1 Pentru cuvintele urma)o istoric ţi biografic (voi. Cicero aduce. singurul punct. situaţia este complexă. începînd de la un anumit grad de expansiune (secolul al III-lea î. înaintea creării oraşului propriu-zis. 3 — Civilizaţia romană. Roma ocupă. Unele par fapte totuşi sigure: un prim val de popoare inci-nerante (adică al celor care-şi ardeau morţii). * Tradiţia istoricilor antici situează întemeierea Romei în mijlocul secolului VIII i. Roma nu s-a născut sub auspicii fericite şi nu s-a dezvoltat în linişte. să închidă Tibrul între maluri stabile şi să asaneze cetatea. Aceste săpături sau şi realizat.n.e.. reluarea sistematică a săpăturilor din Palatin. Problema apei a fost cu adevărat soluţionată Ja Roma numai Ja mijlocul secolului Uf î. prielnice două dintre aceste coline: Capitoliul şi Palatinul. Fără îndoială. Romanii s-au ostenit considerabil să indiguiască aceste ape capricioase. alte argumente caresînt mult mai puţin edificatoare. Dar. dimpotivă. situată la extremitatea occidentală a unui imens podiş dominat la est de munţii Albani. Şi — straniu paradox — în această aşezare asediată de elementul lichid ei duceau lipsa apei potabile. această tradiţie este confirmată de către descoperirile arheologice. Jentă a romanilor trăsăturile geografice ale acestui j oraş.. în valea sa joasă. el închide deliberat ochii asupra unui anumit număr de evidenţe. însă el uită anumite adevăruri care. ce se înălţa în mijlocul unui inextricabil labirint de mlaştini. dacă se diferenţiază o perioadă preurbană de populare a Romei. apar limpezi. Totdeauna — şi chiar în timpul victoriilor repurtate pe meleaguri îndepărtate — romanii s-au simţit asediaţi. mai ales.S-a repetat adesea că Roma s-ar fi născut pe un vad al Tribului şi că. cel puţin la început. Vadul exista cu adevărat. uneori. fluviul este greu de trecut. care cunoşteau întrebuinţarea şi tehnica . nu era deeît o mlaştină pe jumătate înecată de Tibru şi acoperită de apă Ia fiecare inundaţie. urmele ţăruşilor care le alcătuiau armătura —această Romă ei a foar te nesănătoasă. totuşi datele brute ale preistoriei şi ale protoistoriei lasă loc unor mari divergenţe de interpretare.e. pentru a juslii'ica alegerea lui Romulus. Multă vreme acceptată fără discuţie. Tot centrul viitorului oraş.e. Toate părţile joase ale Romei erau mlăştinoase. separat de ţărmul drept al fluviului şi multă I vreme fără nici o comunicaţie cu el. H). au demonstrat că existau locuitori pe locul iniţia! al oraşului. Colonii latini se instalaseră în chip firesc într-un loc întărit. O foarte veche necropolă din For. Corespund efectiv spiritului de exclusivitate vio. care trebuie să fi apărut la începutul secolului al Vl-lea î. Şi făcind aceasta. romanii au fost nevoiţi foarte de timpuriu să construiască cisterne. abrupte în toate părţile şi legate de restul ţării numai printr-un drum natural foarte strimt.n.) ei au dus în mod deliberat o politică de cucerire sistematică. după săpăturile arheologic efectuate în For şi pe Palatin. Grecia. că Fondatorii] „a ales un loc bogat în izvoare şi salubru in mijlocul unei regiuni nesănătoase. apoi mai recent. Palatinului şi Aventinului.e. între Capitoliu şi mica movilită care a purtat mai tirziu numele de Velia. voi. ei aleseseră colinele viitoarei Rome.e. in plus. Cicero scrie. Cuceririle lor urmăreau să ţină la distanţă un agresor virtual şi de temut1. curînd despărţit chiar de metropola sa albană printr-un uriaş zid de pămînt ce izola podişul Esquilinului. adică din epoca instalării primelor 1 Romanii au afirmat totdeauna că ei nu poartă decît războaie de apărare.consecinţele lor... Se disting diverse grupuri de popoare instalate în diferite regiuni. apa putea fi obţinută prin săparea unor puţuri profunde în părţile joase. închis în jurul Forului ca o mînă asupra sa însăşi.

Villanovienii au acoperit o zonă mult mai vastă decît predecesorii lor. adoratori ai forţelor pădurii. poporul roman s-a autodefinit totdeauna în opoziţie cu poporul etrusc. Astfel. chiar în zorii protoistoriei. după lupte sîngeroase. şi că ea succede. dar adoptarea unui anumit dialect nu presupune dispariţia radicală a celor dintîi locuitori ai ţării. civilizaţia orjentalizantă a etruscilor — care s-ar fi dezvoltai în sinul civilizaţiei villanoviene şi în multe privinţe ca reacţie împotriva ei (ritul înhumării faţă de ritul incinera [iei tipic villanovienilor. Aceşti iacineranţi constituie ceea ce se numeşte „civilizaţia terramarelor" şi se admite in general că ci reprezintă primii năvălitori indo-europeeni. Această realitate complexă este exprimată într-o formă mitică de către istoricii romani: ei povesteau că poporul latin a rezultat din fuziunea a două seminţii. în care năvălitorii indo-eu-ropeni s-au asimilat mediteranienilor pentru a făuri un popor nou.n. ci o realitate. Reţinem totuşi această concepţie despre originea mixlB a pjporului latin. în care elementele „născute din. el a opus în chip manifest hărnicia sa săracă. . Dacă înaintăm în trecut. Această civilizaţie. ce continuau civilizaţiile neolitice. în epoca istorică au rezistat cuceririi romane şi nu s-au integrat cu adevărat Romei decît la începutul secolului I î. Aceşti „primi" locuitori erau inhumaîiţi şi suferiseră într-o anumită măsură influenţa egeenilor. Pentru noi „ac-tui de naştere" al acestei civilizaţii rezidă în apariţia unei arte orientalizante pe aceleaşi locuri. şi din troieni. sau chiar ]a sfîrşilul veacului al XHI-lea î. Istoricii nu se pot înţelege asupra originii etruscilor. lingă Bologna.e. este caracterizată de riturile sale funerare: cenuşa morţilor se depunea în mari urne de pămînt ars. în epoca istorică.n. atunci cînd poporul etrusc. în această perspectivă. dînd naştere unor civilizaţii originale. evrplică destul de judicios cum a putut să se producă un asemenea fenomen. Desigur între această legendă şî datele arheologice există o mare distantă. cînd. în aoest fel s-a format şi civilizaţia etruscă. adică în plină „epocă eroică"1 In acelaşi mod se modifică ideea tradiţională pe care şi-o fac istoricii cu privire la originea oraşului Roma şi la natura însăşi a noţiunii de „romanitate". este un exemplu de particularism al popoarelor care. în contrast cu sărăcia înmormîntăriîor aaierioare) — ar putea să fie numai o Renaştere. Totuşi seminţia latină. jefuitori fără ideal şi fără lege. nu constituie un grup etnic pur.. fusese cuprins de o lentă decadenţă. în Laţium. veniţi în Italia de pe meleagurile transalpine. fotul se petrece ca şi cum s-ar fi dezvoltat pe neaşteptate anumite tendinţe latente.n.) celui al terramaricolilor.ft. vecină apropiată a Romei. însă acest fapt nu implică obligatoriu imigraţia misivă a unui popor oriental. ca nişte seminţe oare încolţesc brusc. Ei au intilnit acolo alte populaţii 10 probabil de origine mediteraneană. Această civilizaţie numită „piceniană" (căci centrul său se situează în anticul Picenum). revelată pentru prima oară la mijlocul secolului trecut prin descoperirea bogatei necropole de la Viila-nova. s-a suprapus mai tîrziu (la sfîrşitul celui deal doilea mileniu î. veniţi din îndepărtata Frîgie după nenorocirea care le lovise patria. Grecia. curentele comerciale emanate din Grecia au început să hel-lenizeze cu adevărat pămîntul latin. tot de popoare incinerante.n. Terramaricolii şi villanovienii n-au pătruns îu-tr-o Italie pustie. civilizaţiei villanoviene. născuţi ei înşişi din trunchiul arborilor.. Un al doilea val.n. ele se grupează în sate de formă regulată (iu general un trapez). apare în Italia de nord la mijlocul mileniului II î..e. ia contact cu imigranţii. tovarăşii lui Enea. şi putem să ne întrebăm dacă Laţium nu s-a învederat şi el odinioară receptiv faţă de influenţele venite da pe mare şi dacă. în orice caz. în momentul apogeului lor. Tehnica industrială a villanovienilor marchează un progres faţă de cea a terramaricolilor şi se caracterizează prin utilizarea fierului. îneepînd cu secolul al VIII-le<« î. la gurile Ti-brului. Fără îndoială. aceste populaţii. pe cursul istoriei. cam în această epocă. îmbogăţit prin comerţ şi prin jaful pe mare. curajul său ge cîmpul de luptă opulenţei şi moliciunii etrusci-lor şi a exprimat adesea dispreţul său faţă de „piraţii tyrenieni". eventual venit să se instaleze în Italia centrală. Datorită cercetărilor arheologice ştim cu siguranţă numai că civilizaţia etruscă apare în Italia centrală. instalate adesea pe mlaştini. urne care erau puse în fundul unui puţ. nu încolţiseră acolo.e. opoziţia devine mai puţin clară. ce datorează fără îndoială mult relaţiilor stabilite cu populaţiile ilirice. locuitori primitivi ai Laţiu-mului. Se pare că centrul lor derăspîndire ar fi fost ţărmul tyrrhenian al Italiei centrate şi că ei n-ar fi atins cîmpia Padului decît destul de tîrziu. n-ar reprezenta un vis de poet. cea din care s-a născut Roma.aramei. sub influenţa contribuţiilor noi venite din Orient a elementelor etnice imigrate din lumea egeeană cu multe secole în urmă.e.. cea a aborigenilor. spre coasta Adriaticei s-a dezvoltat o cultură tipică. fără nici o continuitate aparentă. sinteza postulată de scriitorii antici între elementele italice şi imigranţii orientali. vînători pe jumătate nomazi. Fenomenul pare să se fi desfăşurat mai de grabă pe plan cultural decît pe planul violenţei. Aşa cum se întîmplase în.. chemată să exercite ulterior o influenţă atît de profundă asupra cetăţii care se năştea. a triumfat fără îndoială limba arienilor. dar aceste contraste funcţionează mai ales pentru pe-rioda istorică. sinteză simbolizată de către căsătoria între Enea şi Lavinia. o civilizaţie de tip yillanovian era solid instalată la începutul mileniului I î. germenii culturali chemaţi să se dezvolte mult mai tirziu. gustul bogăţiei şi chiar aî Fastului. poate la începutul seco12 lului al Xfl-îea î. dar originea lor etnică a fost totuşi septentrională. diferite după regiuni.n. recent formulată. ci rezultatul unei sinteze lent realizate.e. acoperite cu im fel de strachină. glie" ar fi fost civilizate şi animate de către străini. O ipoteză. au evoluat rapid. fiica regelui Latinus.n.e.

crezînd că simte apăsarea unui blestem. plugul ridicat in sus lăsa o trecere. în locul rezervat porţii. dar se pare că grecii au considerat ca funcţionarea normală a instituţiilor religioase ajungea pentru a şterge cele mai rele pete. dar totuşi o acceptau. Amintirile legendare sînt totuşi aci din plin confirmate de arheologie. ultimul vestigiu al celui mai vechi sat de ciobani statornicit pe colină şi păstrat ca martor sacru al inocenţei şi al purităţii primitive. Zeii se arătară favorabili lui Romulus. cum demonstrează caracterele ceramicii descoperite aci. poporul va păstra totdeauna o amintire de groază. Salvaţi de către un cioban. trimiţîndu-i prevestirea extraordinară a unui zbor de doisprezece vulturi. AecaLarentia. Pentru a consulta zeii. se vor numi „fiii Lupoaicei''. unei Grecii impregnată de gîndire orientală. şi romanii. Considerăm că legenda lui Faustulus s-a legat de această colibă. pata impusă de Oedip Tebei dispare prin exilarea criminalului. Istoricii povestesc că Romulus şi Remus. încă întreagă. Se ştie că. Horaţiu îl va considera încă un fel de păcat originar ale cărui consecinţe trebuiau ineluctabil să provoace pierzania cetăţii împm-gînd fiii săi să se masacreze între ei. un loc înzestrat cu privilegii religioase. de la mijlocul secolului VIII î. cum legendele nu se sinchiseau deloc de coerenţă. Continuarea povestirii afirma într-o modalitate dramatică consacrarea oraşului: Remus. Este uşor—preauşor—s-o opunem bunei conştiinţe aparente a cetăţilor greceşti.n. pe Palatin.e. în faţa templului „major" al oraşului. dar Romulus se aruncase asupra lui şi-1 omorîse strigînd: „Aşa să piară oricine va trece. vechea comunitate mediteraneeană marea prin amprenta sa de neşters ereditatea oraşului care urma să se nască. Şi totuşi. în alte privinţe. cel al lui Ju-piter Foarte Bun şi Foarte Mare şi. Rămăşiţele satelor scoase Ia lumină pe Palatin şi necropola din For provin într-adevăr. şi chiar in politică şi în organizarea socială. zidul meu!" Gest ambiguu. pe care l-au pus din nou pe tron şi au întemeiat un oraş pe locul care le fusese atît de prielnic. Din acest sacrificiu sîngeros. Coliba 14 de pe Palatin nu era de altfel singura care subsista din Roma arhaică. expuşi pe ţărmurile Tibrului. zeul pastoral care cutreiera pădurile din Laţium. întemeierea Romei este înconjurată de legende. care în definitiv ar fi putut să nu fie alta. sub preşedinţia zeilor. au fost miraculos alăptaţi de către o lupoaică ieşită din codri. leagănul copilăriei sale. ce va curge mai tirziu ca ispăşire. abominabil.Lui Romulusi-a revenit deci gloria întemeierii oraşului. ales în materie de credinţă şi de rituri. în fiecare moment critic al istoriei sale. legenda a împrumutat nume divine pentru a conferi eroilor săi o identitate. Şi. Atena cunoscuse de asemenea crimele: la originea puterii lui Tezeu se afla sinuciderea lui Egeu. celălalt aminteşte pe cel al zeilor lari. şi această dată corespunde într-adevăr primei ocupări a solului roman. pe Aventin. El trecu imediat la fapte. Preistoria mitică a Greciei este tor atât de plină de crime ca şi legenda romană. Remus n-a văzut decit şase. 15 s^PPBPţl unde puterea divină era în chip deosebit prezent îj şi sensibilă. întrucât determină mistic viitorul şi asigură. însă gest necesar. primul oferit divinităţii Romei. Roma so va nelinişti. Exista o alta pe Capitoliu. decit excelenta doică a Gemenilor — dacă nu cumva. batjocoritor. de pură esenţă ariană. pare-se pentru totdeauna. puţine zile după naşterea lor. în acelaşi timp. în vreme ce etrusoii păstrau pînă îa începutul Imperiului veohiuj lor dialect pelasgic. în definitiv. în viilor. ocrotitori ai fiecărui cămin roman. cel dinţii se apropie foarte mult de numele lui Faunus. criminal. Coliba lui Faustulus se ridica. în spatele numelor lui Faustulus şi al soţiei lui se ascund anumite divinităţi. Desigur. ci şi o fracţiune de sol consacrat (ceea ce exprimă în cazuri diferite cuvintele de pomerium* şi de templum*). ridiculizase . el le trecuse printr-o săritură. Ea era evident trimisă de către zeul Marte. Ca şi la naşterea sa. nu toţi romanii credeau în această poveste. Mai mult de şapte sute de ani după fundarea Romei. ea nu gusta pacea nici cu oamenii şi nici cu zeii. cu acoperişul său de paie şi cu zidurile sale de chirpici. Intre timp Remus se instala în cealaltă parte a văii Marelui Circ. au impus limba lor în Laţium. Oricum. Oreste este achitatde Areopag. pînă la sfîrşitul istoriei lor. şi in timpul lui Cicero romanii o arătau cu mindrie. aşa cum este mai probabil. bunul Faustulus —al cărui nume reprezintă el singur un augur favorabil pentru că derivă din fauere — Romulus şi Remus au fost crescuţi de soţiaacestuipăstor. Dacă indo-eu-ropenii. Această anxietate religioasă va apăsa asupra destinului său. dacă am da crezare tradiţiei. deoarece implica uciderea unui frate şi arunca asupra celui dîntîi roge pata unui paricid. nu va fi niciodată cel al Labdacralor- . De fapt Relicvele sfinte s-au multiplicat şi cu alte prilejuri. tatăl gemenilor. şi exista la Roma chiar un cult al unei anumite Mame a larilor. deveniţi bărbaţi. ei ştiau că oraşul lor nu constituia numai un ansamblu de case şi de temple. trăgînd în jurul Palatinului o brazdă cu un plug. Romulus alese Palatinul. Gemenii au fost recunoscuţi de bunicul lor. se dădeau asigurări că şi această colibă ar fi adăpostit pe Romulus — sau chiar pe colegul său de regalitate. pămintul aruncat afară simboliza zidul.zidul" de pămînt şi şanţul său derizoriu. nu are sens sa opunem a priori o Romă monolitică. inviolabilitatea oraşului. sîngele.. sabinul Titus Tatius. brazda însăşi şanţul şi.In orice caz.

tot atîtea atitudini determinante pentru gîndirea romană. însă fără a reuşi să disimuleze unele trăsături romane care rămîn fundamentate: Romulus este im legislator.Dimpotrivă. Răspunsul cel mai probabil rezidă în 18 faptul că este vorba de proiecţia ia legenda a unui act politic mai recent. şansele care marcau cei dintîi ani ai săi şi care făceau să prospere orice acţiune în mîinile sale. femeia este în aparenţă o veşnică minoră. un războinic şi un preot. nu-i atribuie un rol cu adevărat activ şi se grăbesc să-1 escamoteze pentru a-1 lăsa să domnească numai pe Romulus. oricine încearcă să surprindă secretul geniului roman. şi apoi după terminarea unor războaie mai mici. Literatura — poezia epică şi mai ales teatrul — a adăugat legendei elemente romaneşti împrumutate repertoriului nuvelelor mitice din lumea greacă. însă cum trebuia asigurat viitorul şi corn printre imigranţi. Legenda continuă să nareze cum Romului? a atras în oraş tinerii ciobani din apropiere. I s-a consacrt. şi un arbitru atotputernic al dreptăţii în rîndurile poporului său. pe o amintire exactă. descifrate cu osteneală de istoricii de astăzi. aceste povestiri reflectă tot atîtea convingeri profunde. va tremura în aşteptarea unui semn divin prevestitor. în primul rînd el ne prezintă figura ideala a celui ce se va numi mai tîrziu imperator. fără coerenţă deosebită şi s-ar căuta zadarnic sa se regăsească în actele ce-i sînt atribuite unitate de caracter sau de spirit. un fel de personaj fetiş. s-au ivit întrebări cu privire la sensul acestui episod. dacă.t un cult sub numele de Quirinus. originare din satele aşezate la nordul Romei. Ea relevă locul acordat femeii în cetate. pe toţi exilaţii. dintre care unele proveneau din interiorul După fundarea oraşului. romanii se az-vîrlîră asupra tinerelor fete şi. de altfel foarte lung. lupta Hora-ţilor şi a Curiaţilor şi multe altele) şi chiar dacă este vorba de amintiri de fapte reale. a fost invitat să împartă tronul cu Romulus. provenind din teogonii uitate. Roma se simte cu deznădejde solidară cu sîngele lui Remus. apoi pe toţi rătăcitorii. Singura unitate a lui Romulus este acest har care va rămîne în toată istoria romană ataşat mai întîi regilor. însă ansamblul legendei sabine se întemeiază. şi tradiţia voia ca cei dinţii să se fi angajat categoric să cruţe pe toate soţiile de orice muncă de sclav. Ispita de a crea regi va rămîne mereu tot atît de puternică în sînul poporului roman: măsura ei este dată de oroarea ataşată . în cele din urmă împăraţilor. lăsmdu-le numai grija de „a toarce lina". că ea nu este o sclavă. un rege sabin. nu existau femei. s-au aruncat între combatanţi şi au readus armonia. Insă istoricii vechi. arheologii cred că pol sa descifreze prezenţa unor curente culturale diverse. Sabinele. meren prezente în sufletul colectiv al Romei. Ulterior. domină întreaga istorie a oraşului: fondatorul „fericit". Roma era înspăi-mîntată. tocmai femeia a luat act de făgăduielile schimbate între romani şi sabini. pentru că ele reprezintă tot atîtea stări de conştiinţă. A doua generaţie romană va forma deci o populaţie ou sînge amestecat. Romulus a dispărut pe timp de furtună înaintea întregului popor adunat în Cîmpul lui Marte şi opinia publică 1-a proclamat zeu. apariţia triburilor sabine pe teritoriul Romei încă din a doua parte a secolului al VUI-lea î. ele au înlăturat violenţa şi încălcarea jurămintelor^ Dar trebuie să reflectăm la semnificaţia pe care o dobindeşte această anecdota dramatică Ia romani. apoi. Acestea erau în majoritate sabine. Legenda începuturilor Romei este plină de semne". veche divinitate care trecea drept sabină şi care avea un sanctuar pe colina Qu iii nai. magistraţilor republicii. capii de familie — şi a unei adunări a poporului. sabinii s-au instalat în număr mare la Roma. ocrotită de religia jurămîntului înainte de a fi protejată de legi: se răsplăteşte astfel pietatea sabinelor. care a crescut considerabil. destul de stingheriţi de acest coleg de coroană. este totuşi depozitara şi chezaşul contractului pe care se bazează cetatea. de bătrîne ritualuri tălmăcite sau de vestigii încă mai vechi. în timpul Republicii. le răpiră şi apoi le duseră în casele lor. filiaţia sa divină contează poate mai puţin decît norocul de necrezut. Oricare ar fi originea diferitelor legende (răpirea sabinelor-. crima lui Tarquinius. sinteză complexă de elemente foarte diverse. fiind un luptător invincibil. cum era deja cea a latinilor. personaj prin care Vergiliu va simboliza sufletul patriei. ci o tovarăşă. ce vor fi în esenţă magistraţi investiţi pe viaţă. In acelaşi timp. Se ştie cum s-au încheiat lucrurile. Se pare câ-i era imposibil să ajungă la optimismul grecilor. bine tratate de soţii lor. împărţirea colegială a magistraturilor.n. încuviinţînd căsătoria. Şi aci tradiţia are o valoare efectiv istoricii. împăcaţi cu tovarăşii lui Romulus. tocmai datorită acestei graţii cu care era investit. iară îndoială. afla aci un precedent foarte preţios. profitînd de înghesuială şi de confuzie. Pe cîmpul de luptă. Ti-ius Tatius. pe care au trebuit să-1 susţină răpitorii împotriva părinţilor tinerilor femei. trebuie să ţină seama de ele. la un semnal şi chiar în mijlocul spectacolului. evitînd socrilor vărsarea sîngelui ginerilor şi acestora din urmă vărsarea celui care urma să curgă în vinele copiilor lor. să aibă pretenţii la aceleaşi drepturi cu bărbaţii. după asiguiarea perenităţii populaţiei sale şi organizarea în linii mari a funcţionării cetăţii prin crearea senatorilor — pa-trcs. dacă nu poate. VA întrunea loale aceste calităţi. că este o aliată.e. pe toţi cei fără patrie din Laţium. în teorie. ce poseda prin sine însuşi o magie eficace. şi unirea lor cu păstorii latini. şi nu de origină latină. concomitent interpret direct al voinţei zeilor. Fără îndoială. pe solul roman. Figura iui Romulus. De aceea. aşa cum spun juriştii. de la origine. într-adevăr. aşa cum mai tîrziu Enea. numai prin virtutea aşa numitei renunţiatio (proclamarea lor ca aleşi ai poporului). el născoci organizarea unor j jcuri măreţe la care au asistat familiile cetăţilor învecinate. Deci romana ştie. Acest fapt a stat la originea primului război. Organizarea consulat ului.

Dar. în specia! cel al zeiţei Vesta. ilustrează o îndepărtată influenţă egeeană şi provin din Grecia epocii geometrice. Romulus. sub domnia lui Numa romanii au dobîn-dit o solidă reputaţie de pietate şi au ridicat un altar al BuneiCredinţe (Fides). în Scipio.e. care urmărea în esenţă să vegheze asupra trecerii fluviului. de trib sau de uniune tribală. secată de timpuriu. cînd s-a realizat izbînda asupra Gartaginei. pînă la st Şoca numită a Căpitoliuîui. Reformelor lui Numa.e. I se atribuia mtemeiereaflaminiîor*. cu cele două piscuri ale sale. al relaţiilor internaţionale.n. Tradiţia atribuia organizarea religioasă a. Istoricii romani remarcaseră şi ei anacronismul: cum ar fi fost posibil ca regele Numa. el relua o tradiţie indo-ewopeană. Numa a fost un novator. dintre care unul servea cultul lui Jupiter şi celălalt cultul luiMarte. edificiu misterios situat pe limita de nord a Forului şi consacrat unei divinităţi cu chip dublu.n. un sabin care ar fi domnit de la 717 la 673 î.e'. dar — întocmai ca mai tirziu August -— el a înscris inovaţiile sale pe li-. La oarecare distanţă de acest sanctuar. alcătuia centrul de viaţă socială şi de viaţă religioasă. dar şi Capitoliul. tocmai din pricina acestei tendinţe in care nu aveau încredere. caren-a avut mult timp decît mijloace de comunicaţie foarte precare cu ţărmul drept al Tibrului. în acest fel. pe atunci distincte. adică din interiorul Italiei. Importanţa reală a satului statornicit pe Palatin nu pare 20 să fi corespuns preeminenţei ce i-o atribuie legenda. care trăise la sfîrşitul 1 în latină/•«?. Insă pare puţin probabil ca Roma. Acolo se păstrau alte fetişuri.n. Acest şef a fost marele pontif: numele de pontif (pontifex) răcnîne misterios pentru noi. în afară de aceasta.n -avea nimic comun cu regii moderni şi ora şei" de gintă. învingătorul lui Antonius. în sens larg. Numa simbolizează forme de viaţă religioasă diferite de cele dependente de imperatorul Romulus. în Sulla. vatră comună unde s-au păstrat Penaţii* poporului roman. încarnarea ideală a Romei al cărui nume el îl poartă — obsedează imaginaţiile şi pare gata să se reîncarneze de mai multe ori: în Camillus. Dacă nu ne înşeală cumva o asemănare aparentă şi dacă pontifii sint într-adevăr „constructori de punţi". fundament al vieţii sociale. să fi putut acorda în viaţa religioasă un loc prevalent unui sacerdot iu. care recepta lesne toate formele divinului şi ale lucrurilor sfinte. cel puţin confuz. începînd din a doua parte a secolului al VUI-lea. să-lfi înlîlnit pe filozoful te iui propovăduise in Italia meridională înainte de mijlocul secolului VI? însă s-a insistat de asemenea asupra faptului că pitagoreismul din Grecia Mare* concentra elemente religioase anterioare apariţiei lui Pi -tagora şi se poate admite că s-au trecut sub numele pitagoricianului Numa practici. în jurul anului 700 î. Anticii îl corelau termenului ce desemna podurile şi pontifii ar fi fost în primul rînd „constructori de poduri". Numa a creat sau a organizat colegiul salienilor. arheologia revelează prezenţa scuturilor scobite în diverse puncte ale peninsulei. credinţe şi rituri originare din teritoriile sabine. atestat în diferite oraşe. îndeosebi scuturile sacre. adăpostea pe Marte şi pe zeiţaOps. Tocmai printre aceste locuri de cult trecea Calea Sacră. Şi aci tradiţia păstrează amintirea unui fapt real. Accesoriile lor. Regii Romei au fost conducătorii cetăţii. numit Regia (adică Palatul regelui). un altul. astăzi reunite prin construcţiile epocii imperiale. Aci — şi nu pe Palatin -~ s-au descoperit cele mai vechi si mai importante sanctuare. misterioase fetişuri legate de soarta oraşului. ca această putere poate să renască orieînd. la începutul său. nia credinţelor ancestrale. Sigur este doar făptuirea Ianus nu reprezintă un zeu de tradiţie latină. secolului VIII i. a evitat primejdioasa onoare de a fi proclamat un nou „Romulus". teologii Romei au deliberat îndelung asupra naturii acestei zeităţi. romanii se străduiau să suscite mii de obstacole menite a asigura stabilitatea tradiţiei.'alături de flamini. căci ea putea conduce poporul spre tot felul de slăbiciuni şi de extravaganţe. şi care se spunea că ar fi fost iniţiat în problemele divine de însuşi Pifagora. în Ioc să le lase ca mai înainte legate doar de persoana sa regală. Valea Forului. Quirinalul şi versantele occidentale ale Esquilinului. .n. Oricum. aceşti pontes au fost iniţial drumuri (sens justificat de comparaţia cu alte limbi din domeniul indo-european) şi un mic efort de imaginaţie poate sugera că aceste drumuri au fost tocmai cele care permiteau rugăciunilor şi ritului să ajungă pe meleagurile zeilor. Romei regelui Numa. şi de asemenea. înzestrate cu o dublă scobitură. în realitate un asemenea rex. Astfel se exprima una dintre cele mai vii tendinţe ale religiei romane. unde domnea Jupiter. din centrul şi din sudul ei. aşa cum atestă chiar numele acestor preoţi. pînă la răscoala de la sfârşitul secoînJui ai Vl-!oa î. scuturi sacre (despre unul dintre ele se zicea că era căzut din. care reprezintă personificarea Abundenţei. în vremea victoriilor obţinute asupra cetăţii Veii. De fapt. apropiat etimologic de cel al brahmanilor. dansurile lor războinice în cinstea lui Marte constituie un foarte vechi rit italic. Numa a împărţit funcţiile sacerdotale intre mai multe colegii*. în Caesar şi numai printr-o abilă manevră parlamentară tînărul Oc-tavius. însă. drumul procesiunilor solemne periodic conduse de rege1. Exista o temă atît de intensă ca un magis-strat sau un simplu particular sa nu pună mîna pe puterea regală tocmai pentru că se simţea. Cunoaştem destul de puţin modul în care s-a produs creşterea Romei. cer) chezăşii ale mîntuirii comune. In fapt. Numa a desemnat un şef însărcinat să vegheze asupra îndeplinirii exacte a riturilor şi să împiedice pe viitor pătrunderea abuzivă a noutăţilor străine.e. Însoţit de poporul său. ele nu se orientează spre acţiune — politică ori militară — ci spre cunoaşterea mai dezinteresată a realităţilor supranaturale. se pare că ansamblul aşezării a fost ocupat de sate separate: aveau locuitori nu numai Palatinul. tradiţia le atribuie fundarea templului lui Ianus*.acestui titlu.

23 Noi întrevedem de pe acum naşterea unei organizări de formă juridică. Dar poate că dimpotrivă este vorba de o împărţire etnică. plebea a obţinut recunoaşterea oficială a adunărilor sale organice. (Tn al treilea sistem de clasificare a cetăţenilor s-a suprapus celor două precedente. adopţiunile. încă in vremea Republicii. înarmate în funcţie de averea lor. conferirea aceluiaşi imperium magistraţilor aleşi de comiţiile centuriate. Ulterior. ca. continuau să aleagă. alături de triburile urbane. cind. Aşa cum s-a presupus. A?t>l 24 existau centurii de cavaleri. Dar. Tullus Hostilius (aceştia trei din urmă domniseră. Este foarte probabil ca organizarea claselor serviene să fie cu mult posterioară secolului al Vl-lea. care. în această privinţă. regele a format centurii de soldaţi „de geniu". cel puţin să le suprapună o ierarhie bazată pe bogăţie. recrutaţi din rîndurile aristocraţiei. la naşterea sa. în orice caz. Servius Tuîlius de fapt era un etrusc numit Mastarna. aşa cum a schiţat-o tradiţia şi anume aceea a regelui Serviug TulJius. Pe lîngă aceasta. se produsese o minune ce-1 desemnase afecţiunii regelui Tarquinius. înaintea lui Servius exista un alt sistem care data chiar din timpul domniei lui Romulus: întregul 25 popor era împărţit în trei triburi. Totodată toate clasele (cu excepţia celei de a cincea) au furnizat centuriile de pedestraşi. Devenit rege la moartea lui Tarquinius. Cum rolul lor esenţial fusese iniţial cel de a învesti regele desemnat pentru sufragiu! lor de către auctorilas a senatului şi de a-i conferi imperium. din cetăţenii din prima clasă.n. astfel încît în centuriile ce grupau cel mai mare număr de cetăţeni (cele ale claselor cele mai sărace). ele se vor restrânge. caracteristică popoarelor indo-europene. încă în timpul Republicii. e$ie semnificativ şi faptul că Numa a trecut şi drept marele reformator al calendarului: reforma sa tindea spre stabilirea coincidenţei între ciclurile lunare şi cele solare. dar după reorganizarea serviană. Servius Tullius a repartizat cetăţenii în cinci clase „censi-tare". odată cu progresul ei. La origine. atribuţiile comiţiilor curiato1 erau neîndoielnic foarte întinse. urmărind să reglementeze o datîî pentru totdeauna şi în conformitate cu ordinea lumii întreaga viaţă a cetăţii. în plus. numărul triburilor a sporit cînd s-au creat. el a creat un sistem de Juni intercalate. Aceste comiţii au avut drept cadre triburile — nu cele trei triburi ale lui Romii Iu s. centuriile ultimelor clase nu votau niciodată. Venit ca al şaselea rege. In acest scop. Comiţiile centuriate. după Aneus Martius* şi Tarquinivjs cel Bă-trîn. după Numa. singurii destul de bogaţi pentru a suporta cumpărarea şi echiparea unui cal. Această diviziune în centurii avea un carnet-t esenţialmente militar şi corespundea unei specializări a cetăţenilor în interiorul armatei. Fiecare clasă.potrivit tradiţiei. respectiv de la 672 Ja 641. de la 639 la 616 şi de'la 616 la 579 l. do pildă. care cutezase. care desemna adunările populare (curiate. care purtau numele arhaice de Ranxa. . în afara Romei. triburi rustice care grupau cetăţenii aşezaţi pe domeniile lor. Roma se autodefineşte in funcţie de un sistem total. el a trecut la reorganizarea societăţii romane. originea sistemului nu era cunoscută nici romanilor.es (sau Ramnenses). provine de ia substantivul latin (la plural) comilia. dar este semnificativ că tradiţia a atribuit-o unui rege de origine servilă. prima grupînd cetăţenii cei mai bogaţi. comiţiile erau consultate pentru acţiunile juridico care implicau religia. al cărui preot purta numele de cur ion: înlre membrii aceleiaşi curii funcţiona deci un fel de solidaritate sacră. Totodată. participarea la un cult comun aî curiei. este posibil ca aceste trei triburi să păstreze amintirea diviziunii tripartite a societăţii. trebuia să restabilească coincidenţa unei anumite date calendaristice cu poziţia determinată a soarelui. ei era fiul unei sclave din casa regală. care au devenit atunci comiţiile tribute. în franceză comkcs.e. fiecare centurie dispunea numai de un singur vot. O a treia figură domină formarea Romei. ci cele patru triburi cu un caracter topografic. Fiecare trib forma zece curii şi ansamblul celor treizeci de curii constituia adunarea poporului. 2« stituitede către Servius Tullius. in1 Comiţii. în douăzeci de ani. Aceste patru triburi corespundeau numai celor patrii regiuni (noi am spune „arrondi-ssements") între care acest rege împărţise oraşul. Organizarea curială a cetăţii se baza de fapt pe legal urile religioase. în acest fel. Pentru detalii vezi dicţionarul istorie şi biografic de la sfîrşiful cărţii. diviziunea pe centurii a fost adoptată cu prilejul operaţiilor votării. avînd ca rezultat practic preeminenţa aristocraţiei de avere în cetate. dacă nu să rupă vechile cadre sociale. centuriate. După tradiţia etruscă care a găsit un ecou în împăratul Claudiu. la rîndul său — în afară de ultima ai cărei membri erau scutiţi de serviciu] militar — era divizată într-un număr variabil de centurii. magistraţii superiori şi să voteze anumite legi importante. tribute). armonios înserat in ritmul universului. tot lor le-a aparţinut. adică poporul convocat în cadrele sale militare. votul fiecărui individ avea o greutate mai mică decît în altele. pentru serviciul armatei şi chiar centurii de muzicanţi care cîntau din corn şi cu trompeta. Acest sistem censitar* s-a menţinut pînă la sfârşitul Republicii şi a supravieţuit chiar sub Imperiu. de Tities şi de Luceres. după Romulus (şi Titus Tatius). ultima pe cei mai săraci.). într-adevăr. lucrători în lemn sau în fier. cu prilejul scrutinului. în plus — şi mai ales — operaţiile începeau cu centuriile primei clase şi încetau odată cu obţinerea majorităţii.

au fost în practică reduse la cîţiva figuranţi. majoritatea obiecţiilor opuse tradiţiei sînt mai puţin solide decît par la început. un simplu Jietor simbolizînd fiecare curie. conducătorul ceremoniei. Servius realiza un adevărat sinecism. însă tot-dată era limpede că elementele etrusce au exerci- . Este însă sigur că nu tot spaţiul astfel ocrotit a fost efectiv ocupat de locuinţe. numai el putea să asigure o apărare eficace a aşezărilor instalate foarte devreme în văi şi pe coline. potrivit rangului lor de soldaţi. eensorii*. prevedeau în interiorul zidurilor spaţii unde nu se aflau edificii. inzestrînd oraşul cu o incintă comună. Vimi-nalul şi Quirinalul. rege sau. Chibzuind bine. că au mai rămas vaste terenuri libere. sub diversele sale aspecte. pînă atunci constituită din elemente independente de avere şi de domiciliu. mai tirziu. în cursul căreia râminea valabilă clasificarea stabilită. Reformele lui Servius Tuilius au fost însoţite de o extindere materială a oraşului şi. evoluţia moravurilor. Printre numeroasele vestigii descoperite din incinta arhaică. Palatinul. două sute de ani după fundarea sa. după instituirea comiţiilor centuriate decît o funcţie formală. după spusele istoricilor vechi. Totuşi. alcătuite din emigranţi italici. în contact cu popoarele etrusce şi ctruscizate. Roma pare să fi fost compusă dintr-un anumit număr de aglomeraţii dispersate unde se instalaseră colonii ale diferitelor seminţii. cetatea. pe care istoricii moderni au datat-o mai tirziu. Domnia dublă a lui Romulus şi Titus Ta-tius. dar nu se poate nega istoricilor antici care au dat consistenţă figurii regelui Servius o viziune clară şi coerentă a ceea ce a constituit naşterea Romei ca cetate şi ca stat. trimitea în jurul mulţimii trei animale: o scroafă. în-trucît se mărgineau la confirmarea deciziilor acestora din urmă. un anumit număr pare a data efectiv din secolul al Vl-lea î. se ştie că acelaşi lucru se întîmplă în marile oraşe ale lumii musulmane. Caolius. se poate bănui cu ajutorul naraţiei lui Titus Livius şi. în timpul regilor etruscî asupra cărora vom reveni in paginile winătoare-în aşa fel îneît să închidă în cetate nu numai Forul ci şi Capitoliul. Acest traseu corespundea în28 tr-adevăr necesităţilor militare. Roma nu putea fi suficient de întinsă pentru a umple întreg spaţiul cuprins in interiorul a ceea ce se desemna în epoca clasică sub numele de incinta serviană. ca oraşul să dea azil. populaţiilor ţărăneşti.n. o aşezare etruscă pe Caelius şi multe altele. că oraşul a fost teatrul unor lupte numeroase. se pare că fiinţa un „sat" sabin pe Quirinal. Opera lui Servius poate fi prin urmare considerată ca a treia întemeiere a Romei. conl'erindu-le un fel de consacrare religioasă. deşi tradiţia s-a străduit în chip manifest să le minimalizeze importanţa. conservatorismul esenţial al gîndirii politice romane n-a împiedicat reformele. se aliniau pe centurie. după vîrsta şi după averea sa şi de asemenea după valoarea sa morală. pre-tinzînd că în secolul al Vl-lea î. înlocuind vechile cadre religioase prin-tr-o dublă organizare concomitent censitară şi topografică. în alcătuirea listei de cetăţeni ca scopul de a atribui fiecăruia locul sau adecvat în cetate. începea lustrul. Era chiar necesar să se fi întîmplat astfel. de data aceasta pe planul vieţii politice. datorită descoperirii cîtorva fapte arheologice. Desigur. 1 Aceste reforme au ilustrat limitarea elementelor dependenţe de organizarea gentilică a societăţii şi triumful criteriilor sclavagiste de împărţire şi structurare a populaţiei. Reforma lui Servius Tullius. alternanţa unui rege latin şi unui rege sabin sugerează existenţa unui compromis între cele două elemente etnice mai importante. este greu să pretindem că această reformă a fost cu adevărat opera unui singur om. cea mai mare parte a podişului Esquilinului. care nu mai aveau. expusă invaziilor periodice ale muntenilor sabini. adunaţi în Cîmpul lui Mar te. Apoi jertfea zeilor cele trei victime.. Multe controverse s-au ivit în jurul acestei incinte.e. sau perioada de cinci ani. în fapt. De fapt. ci a făcut mai anevoioasă realizarea lor şi mai ales a prilejuit o organizare din ce în ce mai complicată. este foarte probabil ca un zid continuu să fi fost stabilit in secolul al Vl-lea. Situată la limitele teritoriului latin. Acest cens* care ulterior va fi efectuat de anumiţi magistraţi speciali. unde s-au păstrat bine tradiţiile antichităţii clasice. Aventinul. pe alte coline. Observăm deci că tradiţia atribuia lui Servius o muncă de organizare administrativă ale cărei consecinţe se dezvoltaseră de-a lungul întregii istorii a Republicii: odată cu el. poate prelungit pînă la creasta nordică a Capitoliului. operaţie care consista. căci reformele succesive se suprapuseseră fără ca nimeni să se mai gîndească de fiecare dată la suprimarea stării vechi de lucruri. Astfel comiţiile curiate. era în chip firesc însoţit de unele rituri religioase a căror esenţă "rezida în purificarea întregului popor: cetăţenii.e. Cu această ceremonie. de construcţia unei incinte continue care a purtat numele de zidul servian. traducea pe teren unitatea Romei pe care o consacrau în prealabil diviziunea pe clase şi repartiţia pe triburi geografice. indiferent de unde ar fi venit el.n. spre deosebire de cetăţile întărite ale Europei medievale. ilustrează deci o singură concepţie directoare. * Dacă se ia în consideraţie nu numai dezvoltarea instituţiilor ci şi evenimentele care au marcat primele două secole ale Romei. o oaie şi un taur. şi se constată aproape pretutindeni că oraşele antice. censor. Roma era o pradă cu adevărat ademenitoare şi caracterul compozit al populaţiei sale făgăduia complicităţi lesnicioase unui duşman. 4* 27 o dată la cinci ani. în vremea construcţiei zidului servian. El a creat census.Complexitatea unui atare sistem era remarcabilă. creşterea corpului cetăţenilor au prilejuit anumite simplificări inevitabile. a prins brusc rădăcini în solul oraşului şi de asemenea s-a laicizat într-un fel1. în caz de necesitate. Alături de colonii latini instalaţi pe Palatin.

e. se va dezvolta hellenismul. Unul dintre fii. în Grecia polisurilor. adică „omul de la Tarquinii") a datorat violenţei urcarea sa pe tron. sedus de bogăţia. De asemenea ei învăţaseră să ardă statui dt-> mari dimensiuni.n. Odată cu fundarea templului ca-pitolin. chiar în interiorul ei de către elementele etrusce. Desigur. Aproximativ în această epocă (la începutul secolului al Vl-Jea) influenţa etruscă se răspîndeşte cu certitudine în Laţium: Roma pare să se li întors împotriva fraţilor săi de neam şi. ne asigură că Tarquin'rus a recurs Ia artiştii diu Veii pentru a decora templul lui Jupitcr. ce datează din ultimii ani ai secolului al Yl-lea şi apare prin urmare. dominaţia regilor etrusci a continuat deci fără întrerupere. 1-a ales ca rege. In La-ţiiirjQ. începe să se comporte ca o rivală. pentru că săpăturile arheologice au revelat. unde a fost admis în intimitatea regelui An-cus Martius. Romanii n-au renegat niciodată datoria lor religioasă fata de Etruria. această naraţie „aranjează" considerabil adevărul. este foarte probabil ca acest „lucumon" (care. Acest sens se suprapunea vechii teologii indo-curopene care supravieţuia în religia romană. domnia lui Servius Tuilius care a fost şi el un condotier toscan. al populaţiilor. Naraţiiie istoricilor. cunoaşterea miei „cetăţi a zeilor". răspîntie a influenţelor — şi aceasta începînd de la origini — această orientare s-a accelerat. Jupiler*. fără îndoială. a fost decisivă pentru formarea viitoarei civilizaţii romane şi aci mărturiile arheologiei ne situează pe terenul solid al faptelor atestate. era deja adorat de către latini şi.tat. Deci Roma chiar do pe tuuni' este deschisă curentelor artei helîeniee.. Titus Livins arată clar că el fusese promis zeilor de către Tar-quinius cel Bătrin si eăedificarea luiamînatăsub domnia lui Servius. iscusinţa oratorică şi prestanţa sa. statul roman este constituit: din punct de vedere material puterea sa a sporit. Roma nu s-a eliberat de un jug străin (străin cel puţin în ochii latinilor şi ai sabinilor din oraş) decît odată cu „revoluţia" care a pus capăt regimului regilor şi a instituit Republica. Oricum. şi pe de altă parte sensul ierarhiei divine. mus Superbus pe CapitoViu. domnia sa ilustrează triumful în tînâra civilizaţie romană al tendinţelor şi obiceiurilor importate din Etruria. Roma pătrunde in vasta cmn unitate a civilizaţiei modite. practica unei teurgii. La moartea acestuia. însoţit de Junona* şi de Minerva*. Această datorie este dublă: pe de o parte. Istoricii romani intercalează. distrusă de un secol. între Tarquinius cel Bătrîn şi fiul său Lucius Tarquinius (supranumit Supsrbus din pricina tiraniei sale). de sabini. 31' Această perioadă etruscă. şi datorită preponderenţei momentan. La sfîrşitul secolului al Vl-îea i. Cei doi regi. de celebra frescă din mormîntul Francois. unde toate oraşele latine îi consacrau un cult comun. sînt. o supremaţie de fapt. 30 Titus Livius povesteşte că cel di ut îi Tarquinius era fiul unui corintian numit Demaratus. temple cu trei capele. ea domină tot Laţiumul. Wă în epoca pceisku-ieă. alungat din patria sa de către tulburările politice şi venit să se instaleze in oraşul etrusc Tarquinii. totodată. Sub influenţa ariei corintierie şi apoi a celei ionione etrusca multiplicaseră mai ales tăbliţele de pământ ars. Faptul este atestat în acelaşi timp de mărturisirile istoricilor antici şi. el poseda un sanctuar „federal" pe virilii muntelui Alban (actualul Monte Caoo care domină lacul Nemi şi cel al Albei). Alba. după ce fusese bastion înaintat al latinilor. i'ără îndoială.. incontestabil etrusci. care purta numele de Lucumon (in fapt. sub numele de Tinia. prin intermediul Etruriei. La Roma. a venit să-şi caute norocul la Roma. „conducător". a fost efectiv întreprinsă de către Tarquinius Superbus (cel trufaş). începind cu epoca întemeierii. ajuns la putere. Se atribuie primului Tarquiuius războaie împotriva latinilor.e. a fost rasă de pe faţa pămin-tului şi locuitorii săi au fost . raneene chiar în clipa cînd. Totodată jupiter aparţinea. panteonului etrusc şi gruparea divinităţilor pe triade este de asemenea o trăsătură a religiei etrusce.. Jupiter (al cărui nume indo-european nu osie decît sinteza termenului care desemna Ziua şi a unui epitet ritual pater — tată. ornate cu reliefuri şi destinate încastrării pe faţada templelor. al căror tip desăvlrşit rămîne pentru noi Apollo de la Veii. trebuie să recunoaştem în acest nume titlul latin de magister. Construcţia Capitoiiurui a asumat iotodală şi o altă semnificaţie: ea a marcat introducerea artei etrusce la Roma si naşterea unei arte naţionale. Atunci au fost construite primele mari sanctuare ale oraşului şi în mod special cel ce va deveni simbolul puterii romane. Cel puţin de un secol. Laţium cunoscuse combinaţii anatoage. creuzet. dobîndite. poate că s-a sprijinit pe descendenţii etrusciîor imigraţi la Roma. templul de pe Capitoliu al luiJupiter cel Foarte Bun şi Foarte Mare. numiţi de tradiţie Tarquinius. ocupă Capua şi se aşază pe ţărmurile golfului Salern).n. confirmate de rezultatul săpăturilor arheologice.i. faţă de care vechile rituri latine nu erau decit contorsiuni rudimentare. a luat numele de Tarquinius. Fără îndoială. Vechile divinităţi aduse de năvălitorii indo-emo-peni se precizează împrumutînd trăsături tradiţiilor religioase provenite din toate zonele IVleditwHue. aplicat în invocările adresate marilor divinităţi). contemporan templului clădit de Tarquj. extraordinară în toate domeniile artelor plastice. acest pretins nume este im titlu în limba etruscă şi înseamnă „şef"). noi surprindem un episod al lentei sinteze care a generat religia romană din epoca clasică. unde apar un Tarquinius aJ Romei prezentat printre eroii etrusei şi. în acest îel s-a instalat pe Capitoliu cultul triadei divine. mai tîrziu. sub numele de Mas-tama. în cursul secolului al VI-!ea î. el a devenit candidat la domnie şi poporul. în cetăţile Etruriei. atelierele etrusce dobindi-seră o măiestrie. ce corespunde extinderii maxime a imperiului etrusc în Italia centrala (este momentul cînd etruscii ajung la cetăţile cam-■paniene. undo formau frize. Servius Tullius el însuşi.

pppoareîe de munte coboară spre câmpiile de pe ţărm. după cronologia Imanii) de către dic-: tatorul Furius CamJllus. Oricum. 1'A. că influenţa hellenică. ca Caere. pacea este totdeauna precară. de exemplu. Roma n-a pierdut din această pricină nici unitatea şi nici independenţa sa politică şi.e. Laţium nu este cruţat. anumite cetăţi etrusce par să fi fost ispitite. Ea era impusă de o ameninţare nouă: într-o anumită măsură peste tot. în interiorul cetăţii. la Iacul Regillus. au ştiut să menţină relaţii bune cu mai multe oraşe etrusce. la rîndul său vechea colonie de păstori a devenit o metropolă. sub hegemonia romană. Sa36 birui) de fapt o ramură a seminţiei sainnile. O dată mai mult. Războiul purtat împotriva cetăţii Veii a fost de lungă durată. profi-tînd de complicitatea danului etrusc care se afla acolo. în pofida avantajelor dobîndite. la sud de promontoriul Salernului. şi să sfareme coaliţia latinilor prin bătălia dată in anul 499. este dominat de o lungă scrie de lupte care au implicat patricienii şi plebeii. samniţii ocupă Capua şi colonia greacă de la Cumae* şi întemeiază un veritabil stat campanian. riturile sale. celelalte cetăţi au trebuit să formeze o confederaţie latină. Se spune că oraşul a rezistat tot atîta vreme cît Troia.transportaţi la Roma. în Italia centrală şi meridională. abandonînd cuceririle sale recente. pe ţărmurile Oemerei. înce-pînd cu elementele diverse pe care noi am încercat să le definim. aşa cum fusese o perioadă etruscă. coaliţiile care o ameninţă renasc fără încetare. chiar dacă echilibrul interior al oraşului a fost modificat in favoarea sabinilor într-un moment oarecare din secolul al V-lea. Este posibil de altfel ca această ofensivă îndreptată împotriva oraşului Veii să fi avut ca scop nu atît oprirea eventualelor atacuri etrusce. într-adevăr se pare că patricienii erau membri ai unor mari familii ale . în orice caz. şi-a reluat independenţa. ele cuprind popoare de obîrşii diferite. cel puţin să li se substituie. ocupă ţinuturile etruscizate de pe valea mijlocie a Tibru-lui. aleşi anual. lucanienii. a. Către mijlocul secolului al V-lea î. după cît se pare. Se pare ca litigiul s-a iscat chiar la începuturile Republicii. Cam în acelaşi timp. trecînd la rîndul său la ofensivă. pierdut în. Cadrele vieţii sale politice sînt formate.e. coloniile greceşti. ci o oligarhie şi pentru că împrejurările în care s-a produs „revoluţia" din 509 au dat puterea unei aristocraţii lent constituită in cursul secolelor anterioare. De altfel. care vor rămîne prezente în conştiinţa sa pînă la sfîrşit. Pe ţărmul adriatic. Dar această coincidenţă nu oferă prin ea însăşi un motiv suficient pentru contestarea unui fapt atît de important şi a cărui dată aproximativă a trebuit să fie cunoscută de toţi. In Campania. puţin clte puţin din regalitatea sa dezmembrată se vor naşte magistraturile republicane. poale. pretori* apoi consuli*. Această opoziţie a pus în joc pentru o clipă chiar existenţa statului roman.. Roma s-a eliberat de jugul lui Tarquinius Superbfis şi a abolit regalitatea. atît de sensibilă în Roma etruscă. Bănuim că acest conflict este pricinuit de dorinţa patricienilor de a menţine prerogativele lor politice şi de aspiraţia plebeilor de a cuceri egalitatea in drepturi. împreună cu regalitatea lua sfîrşit preponderenţa elruscilor în Roma. mai prospere şi mai solide decît cele de pe coasta tyrrheniană. Liga latină. dar sînt profund zguduite. de o Romă puternică şi etrusoizată. dacă nu să restaureze Tar-quinii la Roma. Se constată. poate pentru că ea a fost mai întîi — aşa cum s-a mtimplat adesea în cetăţile greceşti — nu o veritabilă democraţie. templele. Roma. aşa cum se ştie. Atena alunga pe Pisistratizi şi îşi recîştiga libertatea.n. cele două clase între care se împarte societatea romană de atunci. pe teritoriul cetăţii Tusculum*. Roma a reuşit să oprească pe invadatori — cel puţin dacă trebuie să dăm crezare istoricilor antici şi dacănu admitem o perioadă sabină. Acum vom urmări şi dezvoltarea lor de-a Imunii secolelor.n. Această coincidenţă a părut suspectă multor istorici moderni.. Dar îndeosebi — si aceasta ne interesează aci mai mult — s-a constituit armătura civilizaţiei romane. Totuşi. Dar romanii au făcut faţă primejdiei externe au lichidat în interior facţiunile periculoase. atribuită de tradiţie stabilirii Republicii. anumite argumente militează împotriva acestui scepticism. aeaastă epocă o parle din strălucirea şi. Roma are zeii. Totodată este probabil că exilaţii împrăştiaţi de către revoluţie au uneltit puţin peste tot şi au contribuit la întreţinerea agitaţiei în Laţium.e. tinde să se Închidă din nou în Elruria propriu-zisă. Roma se află In situaţia unui oraş asediat. secolul al V-lea i. s-a încheiat pacea între Roma şi cetăţile latine.lTt'OJilJIi Iii DE LA REPUBLICĂ LA IMPERIU Tradiţia ne informează că în cursul celor din urmă ani ai secolului al Vl-lea î. dar noi nu ştim cuin s-a instituit această stare de fapt şi care sînt exact originile respective ale patriciatului şi ale plebei. de pe acum s-au schiţat marile gale forme de gindire. Regii au fost înlocuiţi de către doi magistraţi. Pe de altă parte. ei înaintează pînă la munţii care mărginesc orizontul oraşului şi ocupă calea Campaniei. de exemplu oraşul Falerii*. îşi extind dominaţia asupra ţinutului Paestum*. Ea are miturile sale. însănoiştim că începutul secolului al V-lea ilustrează în Italia regresul puterii etrusce care suferă un prim şir de eşecuri şi care. cetatea n-a fost cucerită decît în primii ani ai secolului al IV-lea (in 396. ce văd în tînărul stat roman un vrăjmaş do temut. diminuează în chip manifest în secolul al V-lea. cu încetul s-a constituit un organism original. izbutesc să reziste valului de invazii sabelice. pînă atunci dominată.n. La sud de Roma.. din puterea sa. Puţin mai tîrziu fraţii lor de sîn-ge. care au refuzat admiterea datei de 509 î. a dorit să se apere ocupînd oraşul e-trusc Veii.n. cit bararea oricăror posibilităţi a sabinilor de a invada Laţiumul pe valea fluviului prin stabilirea unei baze solide pe ţărmul drept al Tibrului.e.

care înlocuise funcţia regală. adică literalmente de neatins. şi s-a recurs la expedientul tribuni40 lor militari numai în anii cînd plebea. in ţinutul latin. care se con sacrau mai ales creşterii vitelor. şi au susţinut că această funcţie nu putea fi asumată decît de un patrician. în faţa unei plebe astfel organizate. Ciocnirea a avut loc la o anumită distanţă de Roma. care s-a întrunit în cadrul triburilor. tocmai opoziţiile sociale şi economice au prilejuit conflictul între patricieni şi plebei. cînd a survenit o catastrofă care. Şi de fapt această soluţie n-a fost definitivă . oameni mărunţi care nu susţin şi mi integrează tradiţiile nici unei gens1. adică de a interpreta direct voinţa divină. Era una dintre cele mai ciudate instituţii ale Republicii. n-aveau forţă de lege. armata romană. plebeii sînt cultivatori sau. exercitau preponderenţa. în practică. Patricienii le-au obiectat că era imposibil. el se regăseşte de exemplu în diverse societăţi celtice şi am putea presupune că datează dintr-un timp foarte îndepărtat şi de aceea că ginţile patriciene reprezintă un vestigiu al unei foarte vechi stări sociale proprii năvălitorilor indoeuropeni şi comun. dacă ne gîndim că orice act public trebuie să fie precedat de o înţelegere cu zeii. în care plebeii vor deveni eligibili. „revoluţia" din 509 n-a făcut decît să potenţeze un conflict pînă atunci latent. puţin cîte puţin. Acest aspect religios al opoziţiei a contribuit mult la înăsprirea şi la crearea unei diferenţe. ci a votat moţiuni cu o semnificaţie generală care. Rezultatul a fost publicarea a douăsprezece table de legi. Acest obicei al clientelei (propriu ginţilor patriciene) nu e te de altminteri de loc specific Romei. care au emanat de aci. acest consiliu al bătrînilor instituit de regi şi care a supravieţuit regalităţii. Existau acum şaptesprezece triburi. datorită averii lor şi jocului ierarhiei cen-sitare. în pofida egoismclor de clasă1 şi de asemenea a piedicilor suscitate de religia prudent tradiţionalistă. desigur patricieni. pentru a-şi spori influenţa. cunoscute numai pontifilor şi magistraţilor patricieni. Aceşti patres aveau în jurul lor. adică oameni care nu posedau nici o avere şi care depindeau de un „patron" bogat şi nobil. privilegiile legale ale patricienilor nu puteau să se menţină multă vreme. noi triburi s-au adăugat celor patru mai vechi. de unde au început să disloce pe ctrusci. Unul dintre aceste grupuri. însărcinaţi să protejeze plebea împotriva oricărui abuz de putere al altor magistraţi. Dimpotrivă. Tradiţia situează în mijlocul secolului ai VT-lea redactarea unui cod de legi care rămăseseră secrete pînă atunci. Înfiinţarea tribunilor a implicat mai multe eon-secinţe. * Roma evolua deci lent spre un regim mai larg democratic. Galii au înaintat . O comisie de zece jurişti.n. de la care primeau ajutor şi protecţie în schimbul anumitor obligaţii definite. după destule dificultăţi. Din punct de vedere religios. între cele două jumătăţi ale societăţii romane. meşteşugari. deoarece nu putea avea acces la consulatul. pe colina sa. Din ultimii ani ai secolului al V-lea î. Din vremea lui Servius. pentru alegerea acestor magistraţi specifici plebei şi a asistenţilor lor. Aventinul. Dar trebuie să adăugăm imediat o observaţie restrictivă: la Roma. datorită acestui fapt. a pornit împotriva duşmanilor. Drumul spre Roma era liber. fireşte. a părut să pună capăt chiar existenţei sale. consiliul plebei (concilium plebis). nu numai rude şi aliaţi. alcătuit din senoni. 39 psto-ul lor şi erau ei înşişi inviolabili în persoana şi în bunurile lor. gentes nu par să fi format. Patricienii au acceptat atunci să se creeze magistraţi plebeieni. s-a adoptat un compromis: consulatul va fi înlocuit de un tribunal miiitar cu puteri consulare.. la origine. cînd lo38 euiau în Roma. ci şi „clienţi". Din motivele pe care le-am expus. Foarte repede. Romanii au fugit. exclusă de la putere. Ea s-a retras în afara aşa numitului poine-riuni. în mod special agitată. cuprinşi de panică. De aceea. s-a pornit cu îndrăzneală spre sud şi a ajuns pînă la Roma. la poalele căruia se înălţa templul Cererei. chiar şi după ştergerea diferenţelor între plebei şi patricieni. în sfîr-şit. Consideraţi ca sacri. în anumiţi ani au funcţionat doar consuli patricieni. patricienii posedă un privilegiu care se va revela preţios: acela de a lua „auspiciile'1*. la un moment dat. ei vor duce pînă sub Imperiu o existenţă specifică în ierarhia magistraturilor şi vor rămîne sacrosancţi. adică. fără ajutorul unui preot. apoi de cinci membri.e. dar tindeau să concureze deciziile comiţiilor centuriate unde patricienii. un cadru oficial al cetăţii. care era prin excelenţă zeiţa plebeienilor. consulatul şi alte magistraturi majore. edilii plebeieni. în fapt. curînd considerată ca ireductibilă. în secolul al V-lea patricienii încep sî apară ca mari proprietari funciari.căror tradiţii gentilice au menţinut o organizare cu un caracter arhaic. a ameninţat că va face secesiune. mai întîi în numr de doi. numite rustice deoarece teritoriul lor se întindea în afara Romei. grupurile celtice pătrunseseră în Italia de nord. Concentrată în grabă. Plebea. a fost însărcinată cu această activitate. şi a declarat că vrea să întemeieze un oraş separat de Roma. Astfel s-a constituit un colegiu de tribuni ai plebei. care preţ de doi ani a exercitat puterea de fapt la Roma. înainte de toate. concilium plebis nu s-a mai mulţumit numai să aleagă magistraţii plebeieni. Se poate pricepe importanţa unei asemenea puteri. care au rămas la baza tuturor legilor viitoare. patricienii au revendicat energic monopolul magistral urilor care comportau luarea auspiciilor. pentru că aveau dreptul de a bloca acţiunea oricărui magistrat numai prin 1 După opinia noastră. numiţi decemuiri. plebeii au cerut repede dreptul de a deveni consuli. impunea concesii patricienilor. Aceşti oameni se bucurau de puteri foarte întinse. deoarece consulul trebuia să ia el însuşi auspiciile. pe ţărmurile fluviului Allia. care cuprindea aproape toţi oamenii valizi. a fost necesară legalizarea unei noi adunări. latinilor şi sabinilor. Şefii marilor familii făceau parte din senat.

43 rioasă de a duce in viitor lupta Împotriva samni-filor. Acest curent a fost poten ţat de renaşterea coloniilor greceşti din It iială in ultimele decade ale secolului î. După cucerire. De acum înainte. Invazia galilor n-a durat mult. voi. cel puţin pe cei care înainte îi erau străini. care acceptau să-şi lege soarta de cea a Romei. au fost nevoiţi să cumpere. in citadelă. 5 ~ Civilizaţia romană. pregătită să suporte campanii de lungă durată. intervine în Campania..e. dacă mi duşmanii. Curînd. din care masa plebei nu va avea nimic de cîstigat. Şi ceea ce era încă mai grav.e. care a ieşit din ele mult mai solidă. fără îndoială. şi totodată de către noul val de care a înviorat civilizaţia etruscă. Cei ciliva apărători se retrăseseră pe Capitoliu.n. Astfel romanii s-au angajat intr-un război care a durat aproape şaptezeci de ani şi care a fost marcat de groaznice înfrîngeri. unde de altfel o chema în ajutor aristocraţia locală. insă a lăsat în urma sa inspăimîntătoare ruine. drapelul roman a . copleşiţi de foame.bănuitori şi prudenţi. romanii sau gîndit că. Statul roman devenea mai suplu şi adopta unul din caracterele sale cele mai originale. şi cele două jumătăţi ale cetăţii au fost regulat reprezentate în magistratura supremă. Dar asediaţii. curînd. Ei se aşteptau la o puternică rezistenţă. baza unui regim social de tip oligarliic. I. la gurile Tibrului. chior dacă noi nu putem să urmărim decît cu greu diversele ei manifestări.. Roma. v . Roma nu se apăra. dar destul de vag. mai uşor de mînuifc. au implieat soluţii cel puţin provizorii şi an marcat un nou progres al plebei. ___« « noma cliiar un întreg curent filojiwienic. ca de pildă. întrucit Capitoliul nu fusese ocupat de duşman. capturarea unei armate romane in trecătoarea de Ia Caudium* (furcile caudine). Cetăţile latine federate au fost pînă la urmă pur şi simplu anexate. dar curînd au trebuit să înţeleagă cum stăteau lucrurile: cu porţile deschise şi zidurile goale. a jefui!.n. problemele tradiţionale continuau să se pună cu acuitate: problema datoriilor. către 340 î. foarte diferite de expediţiile organizate împotriva oraşelor vecine cu Roma. erau tratate ca egale. Dar grecii au dobîndit o cunoaştere mai directă a noii puteri italice. Grecii cunoşteau de mult timp. Ronu nise cea mai mare putere din întreaga Campania. ofcrindu-le toate drepturile. care apăsau greu asupra unei mari părţi a populaţiei. facultatea de a primi.n. Lărgirea cadrelor verii ii cetăţi a avut \\n rezultat imediat: fiindcă patricienii nu mai aveau mo42 nopoiuî consulatului. colonia Ostia (întemeiată. în interior ca şi în exterior. însă nu trebuie să credem că Roma şi-a creat o flotă comercială. în cele din urmă. în fine cea a rezistenţei dîrze a patricienilor faţă de accesul plebeienilor la consulat. poate. prăştiat în tot oraşul. în Veii recent cucerit. o perioadă de tulburări a urmat catastrofei. astfel incît mulţi dintre ei se gîndiră serios să abandoneze solul profanat şi să se instaleze mai la nord. pe măsură ce cetăţenii romani sau federali1 au început să facă negoţ cu statele liellenicc. sub domnia lui Ancus Martius) joacă un rol important şi colonizarea romană efectivă se întinde de-a lungul coastei în regiunea pontină şi pînă la Antium şi Ter-racina. în acelaşi moment. legile liciniene. ea era în contact cu coloni care vedeau în Roma cea m. această posibilitate a devenit obligaţie. de asemenea cea a utilizării teritoriilor cucerite (ager pnblicus) pe care patricienii. ea zguduise încrederea romanilor în destinul cetăţii. a incendiat easelo şi templele. a cărui acţiune asupra gîndirii şi vieţii romanilor a fost de timpuriu considerabilă. de la o zi la alta. aveau tendinţa să îe acapareze în detrimentul micilor cultivatori. un stat romanocampanian. votate în . Atunci duşmanul s-a îm1 Do fapt începea să se schiţeze înţelegerea intre patricieni şi pătura plebeilor bogaţi. adesea piraţi. din ce în ce mai neliniştită de ameninţarea pe care popoarele sabellice o îndreptau asupra cîmpiei. In interior. onoarea era salvată şi că zeii îşi exprimaseră limpede voinţa de a rămine acolo unde-i instalase fundarea Romei. Populaţiile riverane din La (imn aveau corăbierii lor. Astfel s-a creat. crescătorii de vite. retragerea galilor.'Î66. £i o considerau ca un oraş grec-fundat în timpurile eroice de către un anumit supravieţuitor al epopeii troiene. aşa cum erau cei din Antium. Totuşi patriotismul a biruit. pe un preţ mare. etruscii din Tarquinii* şi din Caere.e. existenţa JRomei. teritoriul său a fost mărginit de o serie de cetăţi federate. Împreună cu femeile şi bă-trinii. Concordia asigurată în interior de către legile liciniene1 a permis Romei să depăşească criza exterioară care a constrîns armatele sale să lupte cu vecinii săi. Această nouă situaţie nu prezenta numai avantaje pentru Roma. Legiunile incep să parcnroo »^-:~ * La sfirşitul secolului al IV-lea i. legate de Roma prin tratate de alianţă. ea îi crea obligaţia impe1 După opinia noastră această concordie comporla în special înţelegerea între plebeii bogaţi şi patricieni. acesta devenea accesibil noilor veniţi în cetatea romană şi oraşele. unul dintre cei doi consuli putea să fie plebeu . De fapt pentru ea se ivea astfel un prilej nesperat de a-şi consolida cuceririle de-a lungul ţărmului latin şi de a-şi ocroti coloniile. în care cavalerii de la Capua — adică nobleţea — obţineau dreptul de cetate roman. Războaiele samnite au constituit o şcoală aspră pentru armata romană. şi totodată cu latinii.

El a obţinut victoria de la Heraeleea de pe Siris. pină în ziua cind Roma. Cartaginezii evacuau Sicilia şi se angajau să plătească o grea indemnizaţie de război. un alt tratat. în Sicilia. în absenţa lui. de undo a trimis o ambasadă. rege-cava-ler rătăcitor şi politician îndrăzneţ.. întemeiată de către tyrieni în secolul al IX-lea î. fapt care i-a asigurat alianţa tiranului Syracuzei — Hieron II. spre a evita să fie subjugaţi de Cartagina. înfringerea sa fusese rezultatul acţiunii unui grec. romanii re-luară un proiect al syracuzanului Agatheele* şi organizară o expediţie spre Africa şi spre Carta-gina. un şef de mercenari. întărită de succesele sale din Italia meridională.şi va apărea şi mai jos. deşi la început obţinuse unele succese. cuvinluJ a mai fost iifilizal . Termenul desemna pe cei ce (eoreiic erau aliaţii Romei. el a organizat un marş asupra Romei sperînd ferm că apropierea sa ar putea provoca răscoala oraşelor subordonate acesteia din urină. şi înaintea sa continuau să se mai afle armate romane spre a-i bara drumul. Locuitorii Messinei*. era cucerită şi jefuită de către romani. rivali detestaţi în mod deosebit de către tarentini. Astfel începu primul război punic. încă din 306. a construit o flotă nouă cu ajutorul căreia consulul C. după ce a trecut eu oarecare dificultate strîmtoarea Messina. evoluţia situaţiei a dat dr. El a cedat ispitei şi. Acest eşec a prelungit războiul. i s-au oft rit alte ambiţii. a trebuit să capituleze pînă la urmă. s-au revoltat. Dar înţelegerea între cetăţile din Grecia Mare şi Roma n-a durat mull. in 260. 45 o armată străină. preţ de trei ani. Duilius*. Appius Claud'i s Caeous*. rivalitatea se agravase şi provocase războaie neîncetate între puni şi oraşele greceşti. lingă Roma. sleită de o luptă care dura de douăzeci şi trei deani. cetatea sfîntă de la Volsinii. şi întemeind pe ţărmul Adriaticii mai muîie colonii care serveau ca baze escadrelor lor. care cuprindea — inovaţie tactică impresionantă — elefanţi do luplă.s* regele Epirului. hi hur>-tea unei armate de tip hellcnistic. de fapt îi erau subordonaţi. Sicilienii l-au chemat să organi eze lupta împotriva Car-taginei. eînd aliindu-se cu lucanienii. condusă de Cineas. la sud de o linie care mergea cu aproximaţie de la Pisa la Rimini. După bătăîia de la Aks-eulum. mai ales în jurul oraşului Palermo. s-a isprăvit în avantajul Romei. . o victorie la Mylae. la rindul său. spartanul Xantliipos. Liitatius Catulus a învins pe cartaginezi in chip decisiv la insulele Ae-gafe. însă la sfirşitul acestei perioade oraşele siciliene.e. Garnizoana. între Roma şi Tarent. romanii au adăugat alte exigenţe: cartaginezii au fost obligaţi să le cedeze Sardinia-* şi Corsiea.-p-tate lui Appius Claudius. Roma a încheiat un tratat cu rodienii*. în Etruria. ei s-au adresat lui Pyrrln. interzicea navelor romane să depăşească la est capul Lacinium. Potrivit unui obicei mai vechi. adesea în dauna negustorilor şi colo-nilor greci. Aventura lui Pyrrhus. Papirius Cursor. Insa fostul censor. a repurtat. prin trimiterea unei flote în Marea Ioniană. El a arătat că era ruşinos pentru Roma să încheie pace atîta vreme cil mi rege străin se afla în Italia. fcarentinii au chemat în ajutor 1 Do Ia foederaţi. de dala aceasta. profitînd de supremaţia navala a Cartaginei. Apoi. Războiul împotriva lui Pyrrhus prefigurează în multe privinţe lunga serie de lupte care ocupă a doua jumătate a secoluhii al III-lea şi care nu se vor încheia definitiv deVît în 146. capitala religioasă a confederaţiei. au trebuit să facă apel la romani. Pretextul invocat de tarentini a fost violarea de către romani a clauzelor tratatului din _3(X>. Nu fără ezitări. in această accepţie. O serie de infrîngeri ale flotelor romane a redat Cartaginei stăpiui-rea mării.protejat acţiunea lor pacificată şi n-are sens să ne mirăm că. Trei ani mai tîrziu. El s-a retras în Campania. Cartaginezii erau conduşi de Hamilcar Barca*. executa numeroase atacuri împotriva coastelor italiene. care 'pretindea că descinde din Neoptolera.. intervenind în senat. în continuare.' şi le-au şi cedat. Conflictul a izbucnit la Tarent şi a alcătuit primul război care a opus Roma hellenilor. comanda armatei a fost încredinţată consulului Attilius Regulus. Pynhus a sosit la Tarent în 280 î. cînd sus-finînd împotriva lor pe grecii din Tliurii.n. a precipitat conflictul. Şase ani mai tîrziu. care Ja această epocă erau — şi pentru mai mult de un secol — cei mai activi navigatori din Mediterana orientală. Foarte rapid. ea a lichidat orice posibilitate de renaştere etruscă şi a rămas stăpîna necontestată a peninsulei. şi Pynhus a reapărut la Tarent. Pyrrhus a izbutit într-adevăr să înainteze piuă la Preneste.n-a stăruit şi a făcut pace. în realitate. care comanda flota romană. în primăvara anului 241. Pyrrhus s-a retras din război. dar nu s-a produs nici una dintre defecţiunile sconiale. s-a dat 4(3 definitiv bălul. dar. In curînd.). romanii acceptară să-i ajute în 254. după victoria asupra lui Pyrrhus. Această cetate. încheiată fără ca una dintre părţi să fi biruit. spre a cere pace. încrezător în forţa şi totodată in diplomaţia sa. începînd din asul următor (279 î. a obţinut respingerea propunerilor de pace. italici care ocupaseră oraşul grecesc. romanii au recăpătat controlul situaţiei şi au încheiat o alianţă cu Cartagina. încurajaţi. pe care a lăsat-o la Tarent a capitulat în 272 şi a predat cetatea consulului L. odată cu distragerea Cartaginei. fiul lui Ahile.e.n. Regulus a izbutit să debarce. a fost stăpînul insulei. obosite de el şi de aliaţii lui.n.e. principalele operaţii militare s-au desfăşurat în Sicilia. Pyrrhus a fost în-frînt lingă Benevent şi. obosită. cu cîţiva ani în urmă. care. Tarentul se simţea ameninţat de către progresul Romei care ducea o politică sinuoasă. Cartagina. armata romană a obţinut mari succese în Sicilia. Intervenţia Romei în Grecia Mare. reuşise să constituie o vastă thalassocraţie în Mediterana occidentală.

în fruntea unei armate formidabile. n-ar fi cedat tentaţiei de a angaja o bătălie pe ţărmurile riului Aufidus. dar 1-a terminat ca vrăjmaşă sau cel puţin ca rivală a regatelor hellene din Orient. departe de bazele sale. OrasuJ a fost cucerit în 211: aristocraţia a fost masacrată. şi mai ales 50 teroarea pe care el o inspira. s-a închis în ea însăşi. armatele romane au pătruns mai adînc în Italia de nord. şi nici să impieteze asupra independenţei oraşelor greceşti stabilite pe ţărm. Cartaginezii n-au vrut să condamne acţiunea Barcidului şi acesta s-a pus în mişcare de-a lungul coastelor spaniole. Capua şi-a părăsit aliata. dar şi pentru că întreaga gîndire. Roma a trebuit să trimită o expediţie care a ocupat Apollo-nia şi Epidamnul. posturi avansate aJe ocupaţiei romane in Gal ia eisalpină. pur şi simplu. Roma a început războiul în parte pentru a apăra interesele liellenismului occidental. fiul lui Hamiloar. a apărut în Italia centrală. Romanii. unde se instalaseră năvălitorii gali. în anul in care Roma începea ocuparea Sardiniei. Extinderea activităţii sale maritime o determinase să se amestece în problemele ilirilor. era vorba îndeosebi de procurarea unor noi resurse care erau indispensabile revanşei. de data aceasta pe eîmpul de luptă de la Cannae. care au despărţit primele două războaie punice. Cum se întîmplă adesea. care reprezenta pentru Roma un dezastru fără precedent. ilirii au recunoscut protectoratul Romei: aceasta devenea putere preponderentă in Adriatica şi dobîndea un cap de pod în peninsula balcanică. şi mai ales clanul Barca s-au hotărî! să caute compensaţii in altă_ parte şi să-şi construiască un imperiu în Spania. Operaţiile militare au început în urma unei provocări conştiente a lui Hannibal care. întreaga civilizaţie a Romei a suferit o criză din care a ieşit profund modificată. în 219. unul dintre cei mai tradiţionalişti aristocraţi. care a încetinit pregătirile romane. luaţi din spate. se părea că ei erau pe punctul de a funda un veritabil imperiu iiiric în detrimentul epiroţilor. a aflat că Hannibal trecuse Alpii. Cîteva ciocniri. victoria finală a survenit prea tîrziu pentru a îngădui. în intenţia sa. Hannibal. Armatele romane au ales Capua ca obiectiv si cu încetul au închis cercuJ in jurul ei. în primăvara anului 217. se va strădui acum să con-fişte în folosul său. Hannibal a ieşit din nou învingător.Cartaginezii. comandant militar genial format la şcoala tacticienilor greci. Ei provocaseră. la sfîrşit. Roma a inceput sa se neliniştească. se aproviziona eu mare greutate. în loc să se lase în seama curentului care o împingea de mai multe secole către hellenism. Totuşi romanii nu s-au descurajat. coborînd Apeninul. Hasdrubal*. Războiul lui Hannibal (aşa au numit romanii cel de al doilea război punic) n-a fost grav numai pentrucă existenţa însăşi a statului roman a fost ameninţată. Roma nu rămăsese nici ea inactivă. au acordat Romei dreptul de a participa la jocurile istmice. Roma era pe cale să încheie cucerirea Italiei. Totuşi Hannibal s-a ferit — ca altădată Pyrrhus — să atace frontal Lai imnul. C. negustori şi navigatori italici care circulau prin aceste meleaguri. Unul dintre consuli.prin tactica sa prudentă de temporizator. Puţin timp mai tîrziu erau fundate cele două colo49 nii de Ja Creroona şi Piacenza. Cînd armata romană a ajuns pe Ron. n-au putut să-1 oprească în Galia cisalpină şi răzvrătirea galilor lea dezorganizat complet apărarea. înăsprită în voinţa sa de rezistenţă. C. La început. o răscoală a insubrilor şi a galilor boierii. mîndră de a fi triumfat asupra Iui Hannibal. Ea a urmărit progresele cuceririi Barcizi-]or. I i-a continuat politica. Terentius Varro. dar armata acestuia a fost surprinsă şi zdrobită la lacul Trasimen. în Galia cisal-pină*. El s-a îndreptat spre ţărmul Adriaticii şi aci a încercat. La un moment dat. să atragă de partea sa populaţiile de curînd supuse Romei şi îndeosebi pe campanieni. Întemeind Nona Carta-gină (Cartuagena). Roma era încă deschisă tuturor curentelor hellenismului. Fabius. înspăimîntaţi. întreaga Italie de sud a trecut de partea Cartaginei. dacă unul dintre consulii din 216. Pentru a-şi ocroti supuşii. Această politică a dat un oarecare răgaz romanilor care au avut timp să încredinţeze o armată lui Q. Fabius*. Senatul a cerut Cartaginei satisfacţie pentru această violare a tratatului. Populaţie turbulentă. i-au deschis drumul. a obligat pe Has-drubal să semneze tratatul Eforului. Roma căpătase conştiinţa propriilor sale valori tradiţionale şi. Flaminius îl aştepta in regiunea Arre-tium (Arezzo). nu Eforul modern. Trimişii săi îşi pregătiseră de multă vreme diverşi complici locali. fără îndoială prin trecătoarea Petit-Saint-Bernard. ilirii exercitau pirateria in Adriatica şi hărţuiau pe greci fără încetare pînă in Elida şi în Messenia. dar ginerele său. Această înfrîn-gere. revenirea la vechea stare de lucruri. Ele au zdrobit o ofensivă galică şi au ocupat Mediolanum (Milano) în 222. care stipula că punii nu trebuiau să depăşească acest fluviu (in fapt. Cam in aceeaşi perioadă. Pentru a se înarma cit mai bine împotriva primejdiei. cînd voinţa lui Hannibal*. ci riul Jucar). Ambasadorii romani au putut să anunţe oficial la Corint sfîr-şitul coşmarului iliric şi corintienii. mai de grabă decît să asimileze deschis o civilizaţie care va fi împinsă spre declin de către politica romană. a izbutit să înlăture şovăielile campanienilor. care i-a luat locul. Carta31 ginezul. în timpul acestor ani. Ei au opus lui Hannibal strategia pămintului pîrjolit. probabil cu ajutorul informaţiilor date de aliaţii săi din Marsilia. Drumul spre Roma era liber. a trecut rîul Jucar şi a atacat Saguntul. a repus totul în discuţie. plebeii vînduţi ca . ar fi putut să îmbunătăţească situaţia. el însuşi a pierit în lupta cu un trib iberic. Hamilcar întreprindea cucerirea zonelor din interiorul Spaniei.Pină la urmă. în semn de mulţumire. prin persuasiune sau prin forţă.

după ce transformase Siei-lia in provincie. senatul a decis să creeze un port liber la Delos. el a fost definitiv înfrînt în 189 în bătălia de la Magnesia. primii trebuiau să obţină Orientul.ii ales de puternice mobile politice si economice. Dar s-a produs un veritabil miiacol. în-timplător. ceilalţi Occidentul. Hanaibal se pregătea să se in1 l):w expansiunea romană spre Orient ora determinată ra. Hannibal se gindea să extindă conflictul. Dar. care formau o „burghezie" puternică şi activă1. unde rezistenţa populaţiilor indigene a continuat multă vreme. Pentru a zdrobi pe rodieni. senatul. a operat o joncţiune cu' colegul său. Mesagerii lui Hasdrubal au fost capturaţi de către soldaţii romani. a pus capăt război ului. în Spania. Cartagina. Consulul Claudius Nero*. Tocmai aci li s-a dat prima lovitură. Acest tratat prevedea o adevărată împărţire a lumii între greci şi cartaginezi. dar n-a putut evita implicarea în afacerile Orientului. Alungat din Grecia de victoria romanilor de la Termopile. fapt care a contribuit la creşterea neîncrederii pe care începea s-o simtă faţă de regatele uellenistice. *$•** drepte spre nord. Attalos III. beţiei pe care o dădea atotputernicia. care visa şi el să fundeze un maro imperiu. Pentru a-şi apăra patria. repurtată de către Paulus Aemilius. a debarcat lingă Utiea. în faţa acestor clase privilegiate. ruinată de pretenţiile romane. Roma a ieşit rănită din cel de al doilea război punic. Această primă intervenţie în Orient a fost urmată de o acţiune îndreptată împotriva regelui Siriei. unde legiunile romane îl ţineau Ia respect. sub presiunea Romei. în eîteva Juni. O bună parte dintre senatori putea să aibe impresia că sarcina Romei era îndeplinită şi că orice efort posibil nu trebuia să tindă decît spre conservarea acestui echilibru victorios. La rîndul său. O victorie decisivă obţinută în Iii/. Filip V. 1 Credem că anarhia greacă a fost mai de grabă un pretext decit un motiv pentru realizarea anexiunii rtn. şi-a lăsat regatul moştenire romanilor. comerţul îmbogăţise cavalerii. capul său a fost aruncat de romani la picioarele iui IlannibaJ. oraşele greceşti au fost declarate independente şi libere să se administreze singure. a aflat de sosirea întăririlor din Spania.sclavi. Cele două armate romane l-au zdrobit pe Hasdrubal care. romanii au trebuit s-o transforme în provincie (148)x. Mai mult ca oricînd. Citeva zile mai tirziu. care. ultimul rege al PergamuJui. Livius Salina lor. Cornelius Scipio*. cam pe timpul cind Corintul fusese ocupat şi pustiit. Roma a fost pusă la curent cu aceste negocieri.¥etaurului. Soldaţii şi şefii au prins gustul jafului. plebea Romei şi a satelor rămînea într-o . în interior. puterea romană se instalase pe tot circuitul Mediteranei. în cele nenumărate. pe ţărmurile . vechiul spirit oligarhic a reluat iniţiativa şi Scipio. el a răsturnat echilibrul de forţe. care l-au primit şi şi-au constituit astfel cel dintîi nucleu al provinciei Asia. iniţiativă care a ruinat comerţul lor şi a dezvoltat considerabil activitatea neguţătorilor italici. şi cu încetul romanii au început să întrevadă putinţa unor noi cuceriri. a obţinut de la popor să fie însărcinat cu operaţiile din Spania. aceasta semnifica sfîrşitul Macedoniei independente şi curînd. această acţiune imensă a avut foarte grave consecinţe asupra politicii interne care. El le-a ieşit curajos in înlimpinare şi. Totuşi. nelăsind in faţa lui Hannibal deeit o perdea de trupe. Hannibal a trebuit să părăsească Italia. organizat simultan de către cei doi fraţi. care fusese sufletul luptei. începînd din acest moment. iniţiativa a aparţinut . care avea ca misiune supravegherea lui Hannibal în Apulia. în Asia. unde sclavii lor cultivau ogoarele şi creşteau vitele. a trebuit să evite-printr-un mîndru exil la Liternum hărţuielile lui Cato. la Kynoskefalai. na.deznădăjduit. Roma părea pe punctul să se prăbuşească sub acest dublu asalt. 54 Puţin cite puţin. în faţa anarhiei în care căzuse Grecia. prea mulţi factori interveneau în politica romană pentru a se rămîne la această înţelepciune. Stă-pinea întreaga Italie. se bucura de un prestigiu reînnoit. care de atunci au început să îndrume bogăţiile Orientului spre Roma.Romei. să freacă Piri-neii cu o armată. Renaşterea unei Macedonii puternice. s-a aruncat în mijlocul bătăliei şi a pierit (207). al doilea Africanus. dar n-a putut să-1 împiedice pe Hasdrubal-fratele mai tînăr al lui Hannibaî. m 202. sub domnia lui Perseu a creat noi temeri şi a adus un nou război care s-a încheiat prin victoria de la Pydna din 167. ajutorul adus de Filip V lui Hannibal s-a dovedit puţin eficace şi soarta războiului s-a liotă-rît în afara Italiei. Ne referim la Spania. Un bărbat foarte tînăr. dar întreg geniul său n-a putut evita infrin-gerea de la Zama. Antiochos III. el a negociat o alianţă cu regele Macedoniei. dar întărită şi împodobită cu un prestigiu extraordinar în întreaga lume mediteraneană. pornind din regiunea Brultium. întorclndu-se către lumea greacă. echilibrul politic al Orientului hellenistic s-a dezagregat. P. Către mijlocul veacului. învingătorul lui Hannibal. care a salvat Roma. in 204. care dobindiseră domenii nemărginite. casele ele însele au fost părăsite fără ca Hannibal să fi putui' încerca ceva pentru a-şi salva aliatul. care ar fi ameninţat direct Italia de Nord. După cucerirea Capuei.uic. După trecerea primejdiei. unde fuseseră ucişi tatăl şi unchiul său. Temindu-se de constituirea unui vast regat macedonean. pacificarea s-a înfăptuit fără întrerupere. ea a declarat război lui Filip al V-lea. în cele din urmă. Scipio a obţinut de la senat autorizaţia de a trece în Africa şi. a îngăduit Romei să elibereze cetăţile greceşti de jugul macedonean: la jocurile istmice din 196. însă. trebuiau să aducă sl'îrşitul Republicii şi al regimului oligarhic. ea un adevărat mesaj funebru. unde Bar-eizii continuau să-şi concentreze întăririle. a cucerit Carthage. oamenii de stal romani aveau convingerea că luptau pentru apărarea unei civilizaţii ce le era dragă împotriva barbariei punice şi a corupţiei cinice a regilor orientali1. In continuare. a fost asediată şi cucerită de Scipio Emilianul. Principalii beneficiari ai cuceririlor fuseseră a-ristocraţii.

italici dezrădăcinaţi. timp de trei sferturi de veac: cetatea oligarhică. fapt care determină. al celui dintîi Scipio Africanul. 1 în lupfa lor. care a început prin strălucite succese în timpul campaniei împotriva Iui lugurtlia. în numele dreptăţii şi al umanităţii. totuşi. o unitate profundă: vechea lume se clatină pretutindeni. exponentul partidului popular. istoria acestei perioade. s-a revelat foarte importantă. transformarea continuă in mod confuz. dar izbinda sa a costat mult sînge. Dezvoltarea econo. Mar ins. Dar ca şi fratele său. fraţii Oracchi s-au sprijinii pe ţăranii deposedaţi dc> paniînl şi pe toţi coi nemulţumiţi de regimul oligarhic. totodată creste fără încetare numărul liberţilor* şi al peregrinilor* care trăiau Ia Roma. 55 lejuia mizeria micilor proprietari. 58 care erau şi cei ai oligarhiei senatoriale. Tiberius Gracchus*. Mitridate (121—64). irezistibil. rapacitatea afaceriştilor şi a publicanilor*. fecunde în peripeţii. înţelegînd că nu se putea obţine un rezultat serios decît printr-o profundă reformă a statului. Războiul cu socii1 s-a isprăvit în avantajul Romei. S-a întîmplat însă ceva şi mai grav. El a propus o lege agrară şi a cerut limitarea dreptului de ocupare a aşa-numitului ager pwblicns de către marii proprietari şi atribuirea unor loturi inalienabile de pămînt cetăţenilor nevoiaşi. triumfînd asupra teutonilor şi cimbrilor la Aix-en-Provenee şi la Vercellae (102 — 101). care nu se vor termina decît prin dictatura lui Oetavian şi prin instaurarea Imperiului.nepot. Cei mai înverşunaţi dintre răsculaţi au fost popoarele samnito. a salvat ulterior Roma de o dublă invazie barbară. Primul episod al războaielor civile a fost lupfa între Mar ins*. nemulţumiţi de excluderea din cetatea romană şi ameninţaţi să-şi vadă teritoriile ocupate de către coloni în urma legilor a-erare. programul său a fost reluat de Caius Grac-clnis. şi Italia a ieşit de aci transformată: vechiul oraş-stat este în curs să devină o „naţiune". dacă se iau în considerare numai rezultatele practice. După terminarea războiului împotriva socilor se deschide era războaielor civile. Totodată. aşa cum ne putem 1 Adică împotriva aliaţilor Romei (în latineşte: . creşterea Imperiului atrăsese o cantitate de emigranţi fără resurse. în cele din urmă. înlăturînd obstacolele care se împotriveau de patruzeci de ani administraţiei aristocraţilor. el a hotărît ca tribunalele să se compună numai din senatori şi ca să fie excluşi cavalerii — ceea ce asigura automat nepedepsirea guvernatorilor preva-ricatori. toţi locuitorii beneficiază integral de drepturile recunoscute cetăţenilor Romei înseşi. atît de fecundă în eroi şi în episoade pitoreşti. naţiunile au apărut abia spre sfirşiiul evului mediu. dacă ar fi acuzaţi. Această plebe strîmtoratăşi-a găsit apărători chiar în sinul aristocraţiei. această masă. odată cu apariţia unei clase mijlocii îmbogăţite prin comerţ (era îndeosebi cazul noilor cetăţeni proveniţi din oraşele italice după războiul cu socii) şi prin perceperea de impozite în provincii. destul de modestă. adesea turbulentă. uneori. miei. 2 în accepţia modernă a termenului. Frica a smuls nobilimii romane concesiile pînă atunci refuzate. sau cîteodată să se transforme radical. şi Sulla*. Din această cauză instituţiile trebuie să devină mai suple. ciocniri grave şi multiplicate. Pentru restaurarea păcii a fost necesar să se suspende jocul normal al instituţiilor republicane şi să se atribuie lui Sulla puteri extraordinare care l-an transformat in rege fără titlu şj care i-au permis să treacă nepedepsit ]a prescripţii. Roma trece atunci piintr-o criză de creştere. adică în feudalism. în pofida oscilaţiilor care.socii). deja zdruncinată de războiul cu socii. In ansamblul municipiilor*. pînă la slirşitul Republicii. 57 închipui. Era vorba de a şti în folosul cui si al cărui grup social. adică la asasinarea adversarilor săi politici. do acum înainte organizate după modelul metropolei. pri-. învingător în Orient al regelui Pontului. se converteşte în Imperiu. s-au răsculat în anul 91. Şi cum agitaţia sporea. el a încercat să limiteze prin diverse măsuri puterile senatului şi să cheme masele italice la obţinerea cetăţeniei romane. siguri că vor compărea. caro au întemeiat o capitală cu un nume simbolic. naţiunea italică2. adesea asociaţi conservatorismului senatorial. înaintea egalilor lor. par să oprească evoluţia. fratele său. Se reliefează noi interese. Cu o amploare nouă. Italica. Chiar în Roma. Vechile uri s-au aprins din nou. Cu toate acestea. în 133. Caius a căzut victimă violenţei. la oamenii înrîuriţi de ideile formulate de filozofii greci. după mama sa. acţiunea Gracchilor. şi imediat a luat în mîinile sale cauza săracilor1. Oligarhii ireductibile au ridicat împotriva lui o răscoală în care el a pierit. atît de bogată în conflicte personale. baza lă pe comerţ şi meşteşuguri. Într-adevăr italicii. descrise de Salustiu*. a . nu poate fi ignorată. De exemplu. a fost ales tribun al plebei. provocînd formarea unui partid popular al căror şefi vor hărţii i partidul senatorial. Se desfăşoară lupte multiforme. al cărui om va fi exploatat imensul domeniu al cetăţii.situaţie economică precară. greci în căutare de protectori şi mai ales liberii de toate seminţiile care formau o masă nevoiaşă şi trîndavă. dar cu o miză unică. pînă ce maşina s-a adaptat necesităţilor noi. instituţiile tradiţionale nu pot să mai suporte greutatea Imperiului şi. şi au încercat să atragă pe campanieni şi pe etrusci de partea lor. el a fost cel care a cîştigat în confruntare. însă noi tulburări au zguduit Roma. prezintă. in curînd a izbucnit o criză care a zguduit fundamentele înseşi ale puterii romane. 1 Aulenliea burghezie a apărui ullerior. aflată la discreţia agitatorilor. SuJla a încercat să restaureze puterea senatului. angajată împotriva senatului. Aci este vorba de o păi ură de mijloc. Sulla beneficia de sprijinul aristocraţilor. oricare ar *fi personalitatea protagoniştilor.

al treilea triumvir. Pompei dobîndea cu încetul primul loc în stat. nu putea să reziste decit dacă i se asigura securitatea căilor de comunicaţie maritime. mai ales eînd. Simple. Clo-dius 1-a atacat mai întîi pe Cicero. Sulîa a abdicat de la dictatură (79). întreaga Mediterană era străbătută de piraţi care interceptau convoaiele. care. Caesar şi Crassus* (cel mai bogat personaj al epocii). s-au deschis din nou cavalerilor tribunalele (scandalul desfăşurat în jurul lui Verres* n-a fost străin de această măsură) şi îndeosebi a trebuit să se încredinţeze unui singur om un vast comandament. trei bărbaţi şi anume Pompei. a încercat să coordoneze eforturile duşmanilor Romei. începînd din anul 60. numită primul triumvirat în afara oricărei legalităţi şi numai pentru a-sj sluji interesele particulare. Dictatorul crezuse unificată Italia. Caesar a obţinut consulatul pentru anul 59 şi. Dar a avut înţelepciunea de a renunţa la această ispită. canaliza cea mai mare parte din numerar în întreprinderi de import şi scumpea creditul pentru proprietarii funciari mici şi mijlocii. imediat. fără vigilenţa consulului Cicero. Crassus. Sub presiunea nu numai a „plebei" dar şi a cavalerilor şi de fapt a întregii „burghezii" posedante. ca urmare a dezvoltării comerţului cu Orientul. măsuri de poliţie luate la vreme au dejucat conjuraţia. Puterile tribunilor au fost restrînse. sclavii revoltaţi se grupau in jurul tracului Spartacus. Nemulţumiţii do tot felul s-an grupat in jurul lui Catiiina*. începînd din acest moment. In sudul Italiei. care depăşea atribuţiile unui magistrat. dar a fost necesară o bătălie în toată regula pentru a se pune capăt răscoalei provocate de conspiratori în Etruria. Eşuase in chip manifest administraţia senatorială. să instaureze o „tiranie". Avaricum şi în sfirşit Alesia. în fapt. După Sulla.regele Mitridate. care a fost exilat şi a obţinut apoi votarea legilor care. mai curînd. Aceste i'orme nu mai ofereau grupurilor sociale şi politice preponderenfe la Roma instrumentele adecvate menţinerii jnfJuenlei lor şi perfecţionării imensului stat condus de ele. Or. precum monarhii orientali sau. demagogul Clodius*. angajat într-o expediţie . dintre care nici una luată separat nu părea să depăşească forţele Romei. Într-adevăr aprovizionarea Romei nu era asigurată cu o regularitate satisfăcătoare: Roma. efectiv caduce. ocupa unul cîte unul centrele galice. se pun cu acuitate multe din problemele pe care el şi ]e închipuise rezolvate. Totuşi. reţinut poate de instinctul unui roman pentru care regalitatea reprezenta un lucru îngrozitor. în cîteva luni. ca odinioară în Grecia. Oricum acţiunea sa a fost iute anihilată. printre foştii veterani ai lui Sulla şi printre cele cîteva elemenle italice totdeauna gata să reia armele împotriva ordinii romane. aceste victorii externe nu rezolvau toate problemele stalului şi îndeosebi graAra criză economică. regimul ar fi degenerat în incendii şi în masacre. Sertorius. iar plebea a avut impresia că se lichidează secolele de luptă şi că se revine la vremurile cele mai sumbre ale oprimării poporului de către nobili. S-au redat tribunilor vechile lor atribuţii. C. fundată pe alternanţa regulată a magistraturilor între diferite grupuri şi familii aristocratice. senatul a trebuit să accepte concesii din ce în ce mai grave. în Spania. şi numai zece legiuni au putut să-i supună. şi în anul 63. 59 pretutindeni acelaşi tip de constituţie municipală. Bizuindu-se pe sprijinul celor doi complici. un italic. însă. se va asista la cele din urmă reacţii ale oligarhiei senatoriale dornică să-şi păstreze privilegiile. apoi ca să-şi reconstituie averea secătuită de cheltuielile sale excesive. pe ţărmurile Meditoranei nu se mai afla decît un singur regat liber: Egiptul. Era cu neputinţă de urcat în sens invers un curent atît de puternic. Bibracte. El ar fi putut deveni rege. acordau adunărilor populare preponderenta. el isprăveşte cu piraţii: ulterior Pompei pacifică foarte rapid Orientul şi pune capăt războiului împotriva lui Mitri-date! Sfîrşind acţiunea începută cu un secol în urmă. în toamna lui 52. Iu 1 ius Caesar*. şi transformă ţara în provincie. a reluat vechea politică a popularilor. împins într-o aventură a cărui amploare n-a măsurat-o nici el de la început. însă înainte de plecare. în vreme ce Caesar. şi-a atribuit pentru anul următor guvernarea celor două Galii: Galia cisalpină şi Galia transalpină. lăsase unuia dintre partizanii săi. care se bucura de încrederea cavalerilor şi mai ales de cea a-publicaţiilor (in sarcina lor se afla preţiosul privilegiu de a lua în antrepriză perceperea impozitelor in provincii). s-au unit în taină pentru a domina viaţa politică şi a conduce statul după bunul lor plac'Ei au în61 cheiat această alianţă. era un 60 fost locotenent al lui Sulla şi unul dintre învingătorii Iui Sertorius. Acest om. Toate ambiţiile puteau să-şi facă drum în mijlocul carenţei instituţiilor tradiţionale. el alungă din Siria pe cei din urmă Seleu-cizi*. Bcsan-<jon. Ţoale aceste dificultăţi. un aventurier înzestrat eu un anumit prestigiu. întreaga libertate de acţiune. Or.căror îngăduinţă le era garantată de putinţa răsplătirii ajutorului dat. Pompei*. Se murmura insistent că Seigius Catiiina găsise un complice în persoana unui senator încă tînăr şi mistuit de ambiţie. După desăvârşirea reformelor sale. prin conjuncţia lor au creat pină la urmă o ameninţare mortală. deoarece impusese 1 Do fapt şi exigenţele Imperiului respingeau formele de ' organizare oligarhică. tributară provinciilor îndepărtate pentru consumul său. unde va capitula Vercingetorix*.* se proclama apărătorul compatrioţilor săi Împotriva tiraniei romane. candidat la consulat pentru anul următor. re-luînd lupta după două războaie nefericite. El a impus votarea a două legi agrare şi a limitat privilegiile guvernatorilor de provincii. în continuare şi pînă la urcarea pe tron a lui August. cum era cel care condusese cetatea romană la mai multă omenie şi justiţie politică1. Totodată plebea îşi continua agitaţia şi reclama pămînturi şi distribuţii de gr iu.

s-a străduit să salveze ceea ce se mai putea din opera dictatorului şi a obţinut fără mari dificultăţi validarea actelor lui Caesar. Caesar s-a întors la Roma.împotriva părţilor*. pentru SuJla şi Caesar. unde a zdrobit ultimele armate republicane care se refăcuseră aci. adică ratificarea lor de către senat. în 53. Din nou republicanii au fost învinşi — de data aceasta la Filippi — în luna octombrie 42. Ceilalţi magistraţi i se supuneau dictatorului în mod automat. iar Octavian a căpătat restul Occidentului. cum au fost galii cisalpini. Poale s-ar îi ajuns la un compromis între aristocraţi şi eezarieniii care aveau sprijinul total al poporului. dar dînd ascultare numai ambiţiei sale. în realitate. al armate. obţine ca poporul să-i decerneze dicatura1. Uciderea lui Caesar a reprezentat gestul miei minorităţi de aristocraţi. C. Prezentindu-se foarte abil ca un aliat al senato1»jlor _ şi în special al lui Cicero. n-a şovăit să se comporte ca rival al lui Antonius. El a introdus în senat oameni noi. După ce a fost'infrînt. Rivalitatea a crescut zi de zi între cei doi supravieţuitori. Antonius s-a hărăzit visului unui regat oriental şi a comis greşeli grave. Antonius*. apoi în Africa şi din nou în Spania. dar care se bizuia numai pe puterea armelor sale. Astfel cezarismul supravieţuia ideilor lui Marte. Pe scurt. Dar realizarea acestor vaste planuri se baza numai pe autoritatea sa. De aceea idele lui Martc n-au schimbat mare lucru din cursul istoriei. Conflictul s-a intensificat la începutul anului 40. a reglementat asociaţiile private (colegiile) care. decit o iluzie a lor — că Pompei reprezenta încă cel mai bun chezaş al legalităţii republicane în faţa lui Caesar. ei atribuiau unor mobile umane ceea ce era. desigur. însoţit de majoritatea senatorilor. Dictatura a dispărut în secolul al IlI-lea î. După victoriile de la Filippi. însă Roma detesta prea mult regii şi la 15 martie 44 Caesar a fost ucis de un grup de conjuraţi. care după adopţiunea $o 6-1 luase numele de C Iulius Caesar Octavianus. Amîndoi. a restaurat în altă parte autonomia municipală a unor oraşe provinciale. Caesar a refuzat să se supună. La el se poate bănui o examinare organizată a problemelor fundamentale. triumvirii şi-au împărţit lumea. în sfirşit lumea romană îşi regăseşte pacea şi Caesar începe reorganizarea statului. Antonius si Lepidus. Pompei a fugit în Egipt unde 1-a asasinat un eunuc al regelui local. Istoria părea să se repete. unde spera să ducă la bun sfirşit proiectele ambiţioase ale lui Caesar. limila provinciei sale. Apoi in timp ce Lepidus se lăsa dat uitării. ale publicări ilor*.n. Octavian (tradiţia istoricilor francezi îl numeşte Octave) a revenit de la Apollonia. a protejat provincialii împotriva exceselor guvernatorilor şi. care în primele veacuri ale Republicii se conferea pe şase Juni unui singur om politic. unde conducea pregătirile pentru expediţia in Orient la care se gindise unchiul său. Antonius a obţinut Orientul. convinşi că persoana tiranului era singurul obstacol care împiedica revenirea la starea politică anterioară. Octavian. efectul unei cauzalităţi mai puternice. a întemeiat colonii in afara Italiei pentru a satisface o parte din plebe şi. pe care 1-a înşelat fără nici un scrupul — a sfirşit prin a se impune lui Antonius. Obsedat de amintirea măreaţă a lui Alexandru. Aristocraţii credeau — şi nu era. . Lepidus a dobîndit Africa. care au priniit-o pe o perioadă de timp nedeterniinată. fostul şef al cavaleriei lui Caesar. Războiul a' reizbuenit în condiţii analoge celor din 49. în anul precedent. în acelaşi timp. Unnărindu-1 pe Pompei. a acordat cu generozitate cetăţenia romană unor popoare întregi. dar de data aceasta n-a mai fost vorba de o asociaţie privată ca aceea a lui Caesar. un locţiitor al lui Caesar care era pe atunci consul. dacă o ambiţie nouă n-ar fi apărut şi n-ar fi sporit confuzia. şi al foştilor soldaţi demobilizaţi ai lui Caesar. mai ales. care i-au înstrăinat puţin cite puţin pe toţi partizanii romani. a trecut Rubiconul (micul rîu care marea. la Roma. Caesar încearcă să pună peste tot ordine şi dreptate.n. cel mult ele au prelungit anarhia şi războaiele r-iyile cu aproximativ cincisprezece ani. cuceritor norocos. au constrîns conjuraţii din martie sa se exileze în Orient. originari din provincii. ei deţineau toate puterile. în cîteva campanii fulgerătoare. Caesar adoptase pe nepotul său. Octavius. a căzut pe cîmpul de luptă de la Carrhae. el visează la încheierea cuceririi Orientului prin atacarea părţilor. de a depăşi gloria macedoneanului. că eşecul regimului provine nu de la oameni. ci de la instituţiile pe care o lungă evoluţie n-a putut să le adapteze necesităţilor imperiale. Caesar ocupă Roma. apoi consulatul (în_ forme legale) şi începe „cucerirea" Imperiului. provocaseră tot1 Magistratură excepţională. intre Ravenna şi 62 Rimini) şi a pornit spre sud. El nu atinsese încă virsta de nouăsprezece ani. cu ajutorul lui Lepidus. el supune Spania şi zdrobeşte pe Pompei şi armata senatorială la Farsalus.e. 63 deauna dezordini. organizînd Occidentul. Octavian s-a pregătit să-1 elimine pe Antonius. poate mai mult. moştenitor legal al dictatorului asasinat. dar a fost reînfiinţată în secolul I î. Pompei şi Crassus. căci titlul de triumvir a fost adoptat-făţiş.e. Triumvirii obţinuseră o misiune oficială şi anume cea de a Înzestra Roma cu o constituţie nouă şi. eînd senatul a hotărit să-i ia lui Caesar comanda armatelor din Galia. care' se retrage şi trece în cele din urmă în Grecia. După ce pacificase Orientul.. formaseră şi ei un triumvirat. aflat în plină descompunere politică. Deoarece nu înţelegeau profunzimea crizei. a format nuclee de romanizare. pentru a lupta împotriva republicanilor. cu scopul de a şterge ruşinea de la Car-rhae şi. în vederea acestui scop. a înţeles că vechile forme de vială politică s-au perimat.

nu era foarte fericită. După ce şi-a asigurat recucerirea Orientului. privit mai înlîi cu suspiciune. im teul imperiilor. a_împăratului. atit in teorie cît şi în practică. sarcina de a guverna a revenit fiului său vitreg Tiberiu*. cîteodată „burghezia" italică. care opunea numai cetatea Romei provinciilor cucerite. o jumătate de secol. administratorii nu se mai află la discreţia rivalităţilor ambiţioase. tiranic şi ostil faimosului „nume roman". pacea a fost rapid restabilită. la sfirşitul domniei. la moartea sa. unicul deţinător de auspicii. potrivit momentului respectiv. fără a înăbuşi vreunul.n. să dezvolte şi să romqdeleze societatea romană ţef. mai ales morală. Şi s-au găsit. unde toate puterile emană. dar a fost rezolvată in practică zi de zi. de la persoana lui August. Se spune că Tiberiu era ni adîncul inimii un republican şi că el a trebuit să biruie o repulsie personală pentru a domina Senatul pentru care. Augustus izola în ideea de rege ceea ce romanii regretaseră totdeauna în ea şi ceea ce magistraturile republicane încercaseră să conserve. chiar dacă pînă atunci ea se mărginise doar să viseze chipul care i se arăta. toate ordinele Cetăţii. Cuvîntul. în care creşte de la o zi la alta ponderea popoarelor supuse. Domnia Ini August* a durat 47 de ani. la i'io1 Forma do guvernătnînt întemeiată de August — şi caic se numeşte Principat — s-a întemeiat pe sprijinul diverselor grupuri sociale dornice să conserve. este înlocuit de o ordine nouă. ca in trecut. poeţi şi gînditori care au ştiut să desluşească ceea ce i se pregătise în tradiţie de multă vreme. a oamenilor la care se gîndea el. după cîteva încercări neizbutite de a subjuga Germania. de fapt totul depindea de împăiat'. au fost înfrînţi pe uscat şi pe mare. provinciile pacificate — fapt care a reclamat uneori lungi eforturi. eind Octavian fusese numit pentru întîia oară Augnstus capătă astfel valoarea unei a doua întemeieri: un nou pact este încheiat între Cetate şi zeii săi. Totuşi slăbiciunea sistemului rezida tocmai în ceea ce îngăduise succesele personale ale lui August: de drept se menţinea Republica cu articulaţiile sale tradiţionale. in 14 o. pact încarnat în persoana sacră a Principelui. în Imperiul astfel remodelat. Frontierele au fost întărite. înaintea deschiderii succesiunii. unul după altul. n-a acceptat decît titlul de Augusius şi nu pe cel de rege pe care anumiţi partizani ai săi nechibzuiţi (sau perfizi) i l-au propus făţiş. înrudit cu termenul religios de augur*. ca in Spania ţi în văile Alpilor — şi. a provocat cu abilitate în jurul său o mare r-egiupare naţionala şi a prezentat rivalitaLea sa cu Antonius ca lupta Romei împotriva unui Orient monstruos.totuşi şi ţie un ansamblu instituţional adecvat promovării infSucare schimbare de domnie. Confruntarea decisivă a avut loc la Actium la 2 septembrie 31: Antonius şi soţia — şi aliata sa — Cleopatra*. de fiecare dată. departe de principii medievali . In cele din urmă. ei nu mai constituie decît locţiitorii principelui. Această alegere. dar că Roma descoperea ea însăşi. dar trebuia să se hotărască în ce mod putea fi folosită puterea dobîndită atît de scump. Cu răbdare şi susţinînd că nu are altă dorinţă decît să redevină simplu cetăţean.. chiar sclavii şi liberţii. să se desă-vîrşească materialmente si moralmente si să se 1 Mai corect ni se pare termenul latin de princeps. dominaţia Romei părea a fi atins cea mai mare extindere posibilă. Oda-vian a revenit la Roma. Ea se haza.Octavian. învedera că noul stăpîn avea puterea divină de a începe orice lucru sub auspicii fericite. fără îndoială. August a înţeles problema şi s-a preocupat în mai multe rînduri de desemnarea unui urmaş. care desemna întîiotatea. uneori soldaţii. Echilibrul vechi. Şedin[a Senatului ţinută la 66 16 ianuarie 27. principele1 a ştiut să creeze impresia că nu impunea un sistem politic. Jn orice caz principele roman. după restabilirea ordinei în stat. Octavian a început prin a cîştiga timp. Octavian era de acum înainte singurul slăpîn al lumii. (Jar în pro etică fundamental politică. impusă do împrejurări. Senatul nu mai este singurul stăpîn al Romei: alături de principe el nu reprezintă decit consiliul unde se adună marii funcţionari ai Imperiului. do iapt împărat absolut. ultima dintre Ptolomei. citeo-dată provincialii. el nu avea atunci decît 32 de ani. Intrigile subtile între facţiuni încetează a mai constitui unicul resort al vieţii politice. era 67 impună destul de multă vreme pentru a lăsa o amprentă durabilă în istoria umană. de fapt devin agenţii unui regim puternic căruia trebuie să-i dea socoteală. Ambii ia lui August a salvat. Şefii armatei nu mai urmăresc cuceriri personale. Epitetul de Augas-tus era un vechi cuvînt ritual care exprima caracterul „fericit" şi fecund al persoanei însăşi a lui Octavian. civilizaţia romană şi în acelaşi timp i-a permis să se definească. De aceea totul era repus în discuţie. De aceea Roma a crezut într-o renaştere. în ultimă analiză. . însă lungimea domniei sale a determinat dispariţia. in care timp problema constituţională n-a fost niciodată pusă în chip explicit. pentru a celebra acest eveniment al unei romanităţi imperiale. Geniul lui August s-a tradus în audienţa acordată tuturor glasurilor imensei comunităţi romane. soluţiile necesare. El a avut dibăcia să nu rupă niciodată — aşa cum făcuse Caesar — dialogul cu poporul roman. teoretic.şi moderni. mai sus observaţiile privind dialogul Augusţ-popoml roman). uneori aristocraţii. De fapt. Mai prudent decît Caesar şi prevenit de lecţia idelor lui Marte. caracterul de neînlocuit şi cvasimagic al persoanei regale. Octavian a concentrat în jurul său rămăşiţele partidului senatorial şi cînd a trebuit să-şi precizeze poziţia proprie. Fără a decide dinainte nimic cu privire la forma însăşi a regimului. care implica drept interlocutori. El depăşise toate obstacolele care-1 separau de putere. ca cel dinlîi senator Şi cel dintîi cetăţean. dialog infinit nuanţat.

schimburile spirituale devin din ce în ce mai intense şi provinciile orientale îşi recuperează cu încetul prestigiul pe care armele odinioară îl compromiseseră. Vespasian a biruit. îneepînd de la sflrşitul anului 70 răzvrătiţii au fost zdrobiţi de către Petilius Cerialis. Imperiul nu mai este proprietatea unei singure mari familii romane. „puterea tritmniciană". deasupra altor gentes . îşi exercitau autoritatea prin intermediul cabinetului propriei lor „case".s1 După opinia noastră. Oricîte remodelări structurale ar fi implicat evenimentele respective. el n-a întîrziat să apară ca împăratul italicilor şi al burgheziei provinciale. Doar într-o privinţă a apărut compromisă unitatea romanităţii: în Galia. care atestă persistenta naţionalismului galic. comandant al armatelor Rinului.. se hellenizează prin lectura filozofilor şi mulţi'dintre ei se exersează declamînd în. „griji"). De altfel. Tot mai mult atraşi de formele orientale ale puterii. caro asigura principelui comanda supremă a armatei şi controlul administraţiei în întreg Imperiul. la mai mult de un secol după cucerire. care fusese cel dintîi soţ al Poppeoi şi unul dintre intimii lui Nero în vremea tinereţii lor comune. caro survin în anii 68— 70 e. ridicate. trei pârghii fundamentale: impe-rium proconsulare maiug. Caligula îmbrăţişează cultele divinităţilor egiptene şi se inspiră din obiceiurile lagide chiar şi în viaţa sa particulară.fără îndoială. mulţimea celor de condiţie modestă receptează cu fervoare toate formele exotice de mi. cu excepţia Romei. în orice caz. ca Britania. Aşa cum demonstra savantul france. Reţinem. a dat semnalul revoltei şi mişcarea. . Vjtel-lius*. oy-ploatată de către druizi1. s-a produs din mai multe cauze şi rapida succesiune a celor trei împăraţi care au domnit pînă la urcarea pe tron a lui Vespasian* marchează puternic această diversitate de factori. concomitent. noi nu credem că ele echivalează cu o revoluţie. pe atunci ocupat cu pacificarea Iudeei. pacea şi prosperitatea aduc pretutindeni binefacerile lor. Aristocraţii. Cind tirania lui Seian şi mai ales intrigile l-au făcut odios pe acest favorit. greceşte si rivalizînd astfel cu retorii de profesie. au susţinut un alt general. tribunieia potc'stas. Dar un al treilea concurent. chiar împăraţii dau un exemplu în această privinţă. tendinţa republicană şi senatorială se află la originea mişcării care 1-a adus pe Galba la putere. deoarece n-au modificat global ordinea socială şi nici chiar sistemul politic. ineredinţîn-du-se ocrotirii lui aşa cum procedau îndeobşte clienţii. Otho*. conducător al religiei romane şi deci diriguitor al vieţii spirituale şi chezaş al legalităţii celei mai sacre. rezultă în ee măsură era iremediabilă decadenţa aristocraţiei romane. în cele din urmă. puterii (în latineşte auctoritas) împăratului. Deşi Vospasian fusese adus la putere de către voinţa soldaţilor. şi nu mai lăsau senatorilor decit aparenţele libertăţii. Nero se străduia să realizeze o hellenizare globală a vieţii sociale şi a structurilor politice romane după modelul lagid şi apoi după cel al ArsaciziJor-parţi. în pofida cîtorva scurte perioade cînd păreau dispuşi să revină la o concepţie mai tradiţională despre guvernare. ai Siriei şi ai Dunării. însă. împăraţilor. iarsfirşitul domniei s-a năruit in teroare. aduna în jurul său speranţele plebei hellenizate care păstrase pentru Nero o admiraţie şi o afecţiune durabile. Imperiul n-a pierit în cursul acestui cumplit an. pe lingă unele atribute morale ca titlul do paler patriae. administraţia provinciilor era mai bine asigurată şi. Vespasian. soldaţii Orientului. Insurecţia nu durase decît un an şi tot restul Imperiului îl recunoscuse pe Yespasian. 71 un batav. Această revanşă a Estului este foarte sensibilă în multe domenii. numai într-un cadru politic deja roman poate fi concepută secesiunea. Riposfcmd acestei pretenţii a camarazilor de arme de pe Rin. ce-i garanta inviolabilitatea personală si controlul vieţii politice din Capitală şi competenţele de ponţi ţex maximus. care a pus capăt dinastiei coborite din August. Este însă clar că în timpul principalului si mai ales sub succesorii imediaţi ai Iui Octavian August prestigiul personal al împăratului a jucat un rol imens. * Mulţi cercetători califică drept revoluţie seria de lovituri militare şi de agitaţii politice. „al celor trei împăraţi". 70 ticism. Nero* este iniţiat în religia raazdeistă de către un prinţ armean şi năzueşte să fie asimilat Soarelui-Rege1. în jurul unei Mediterane străbătute de nenumărate flote de comerţ. Tiberiu n-a şovăit să-1 jertfească. în faţa oraşului Augusta Trevirorum. alcătuit din liberţii şi funcţionarii lor particulari recrutaţi dintre cavaleri. care-i transmiteau în mod formal puterile lor politice tradiţionale. Moştenită din trecut. pînă la moartea lui Nero (68). împăraţii.lean Gage. Seian*. „părinte al patriei". s-a amplificat în aşa fel îneît rebelii s-au proclamat independenţi şi au întemeiat un imperiu al Galiilor*: s-a realizat altfel o tentativă curioasă. dacă lăsăm de o parte anumite răscoale din regiunile încă prea puţin romanizate. încercările lui Tiberiu de a restaura autoritatea Senatului eşuasem şi din succesiunea domniilor euţei. cei care pretind să instaleze un împărat pe placul lor sînt soldaţii de îa frontiere. Tiberiu s-a retras în singurătatea de la Capri şi a abandonat cirmuirea prefectului pretorienilor. n-avea decit simpatie. De altl'el este posibil ca acest naţionalism să fi datorat unificării romane adoptarea spontană a unei conştiinţe de sine atît de claie. în acelaşi timp. • Revoluţia" din 68'. mai reticenţi în domeniul religios. Iulius Civilis (al cărui nume relevă ci familia sa datora cetăţenia unuia dintre primii împăraţi). s-a ridicat împotriva lui Otho: pentru prima oară.n. însă dezamăgit în curmd. ultimul descendent al lui August.la început. principatul implică o uriaşă reţea de raporturi de clientelă: în fond împăratul devenea patronul tuturor romanilor. princeps însuşi şi altele (inclusiv diverse curao.

ale căror îndrăzneli verbale inspiraseră. lui Titus*. desemnarea divină a lui August nu fusese în trecut decit o excepţie. Antoninii n-au reluat integral politica de făurire a statului teocratic. după opinia noastră. ne mirăm că Antoninii. ca în vremea lui August. dar rămasă totuşi tributară acestora prin tot trecutul său. Se pare că Vespasian nutrea o anumită neîncredere faţă de Orient. Vespasian transmite puterea copiilor săi. poate chiar obscurităţii sale. Dacă. l 73 HM Nerva* a fost. Dacă ascultase cîndva cu plăcere sfaturile lor — şi Filostratos asigura. filiaţia naturală nu se arătase mai mulţumitoare aşa cum demonstrase tirania lui Domi-ţ. actele multor opozanţi. în trecut. desemnarea prin aclamaţiile trupelor sale la momentul adecvat. dar ei acţionaseră astfel în virtutea unei necesităţi mai degrabă decît pe temeiul unei selecţii. provinciali bogaţi. Nerva era bătrîn. pentru o opinie publică formată de filozofi. aclamat ca un eliberator de către Senat. La un moment dat se credea că va roîncerg principatul lui August şi că puterea Senatului va renaşte sub autoritatea unui „protector". seama de cele enunţate în acea vreme de Apollonios din Tyana* — după ce a devenit împărat i-a expulzat din Roma. în conformitate cu tradiţia vechilor capi de familie din satele italice. prin toate legăturile tradiţiei şi ale culturii şi prin complicităţile cuceririi. fratele mai tînăr. care fusese totuşi cîndva martor binevoitor al întronării sale. prin originile şi prin cariera sa anterioară. a vrut mai întîi să restaureze o cumpătare autentic provincială 1 Preoţii cuiIdor celtice! iîn Stat. călit în viaţa militară. un împărat care. putea fi capabil să realizeze aceast ă unanimitate. ' ~~ Civilizaţia romană. voi. care a reluat metodele lui Tiberiu si a decimat cu cruzime Senatul. M. Abia Severii şi imperiul tîrziu vor tinde ferm spre o asemenea politică. Astfel el unea in persoana sa toate condiţiile necesare: provincial. însă Nerva. în timpul lor. adică al fiinţelor care. Senatul de-vine'ceea'ce începuseră să-I făurească reformele lui August. Ouvîntul de ordine oficial a fost că Imperiul trebuia să aparţină celui mai demn. cea a Anton inilor* — după numele împăratului Autoninus Pius* — sub care Întreg Imperiul a tvăil virsta sa de aur (1)6—192). Concomitent. Imperiul este încredinţat unui nepot de centurion j coborîtor al unei obscure familii sabine şi care nu datorează decît meritului său. Dar vremurile se schimbaseră căci trecuse un secol şi jumătate. care-1 ri1Toluşi. foşti ofiţeri. Ca bun tată de familie. însă împăraţii iulio-claudieni fuseseră condamnaţi de către opinia publică. om deacţiune. „Monarhia luminată" a Antoninilcr a fost în realitate o dominaţie foarte strictă. adică un consiliu de funcţionari. Uneori. sînt imaginea elevaţiei morale ins'ăşi1. inţr-o anumita măsură puterea lui Vespasian era legitimată de faptul că încarna la momentul adecvat tendinţele şi aspiraţiile dominante.ian. fapt care 1-a determinat pe înţeleptul mai sus citat să-i trimită scrisori destul de ursuze. Traian începe o dinastie nouă.ale aristocraţiei. căci a introdus în Senat parveniţi. dar in prealabil conjuraţii se asiguraseră că puterea va fi asumată de către un senator respectat. în vreme ce Roma se scandalizase de îndrăzneala lui Nero cînd acesta dăduse trăsăturile chipului său unei statui colosale a Soarelui. deoarece na venise încă vremea înfăptuirii intenţiilor lor. încă în < impui vieţii. şi îndeosebi de stoici. de problema unei legitimări „transcendente'1 a principatului. la sfîrşitul domniei sale pozează în Hercule. alcătuieşte un adevăr literal pentru restul oamenilor: se credea că împăratul posedă cu adevărat un numen*. Nero şi Domiţian. tot atît de dornici ca Nerosau Domi-tian să fie adoraţi drept zei şi foarte puţin dispuşi să lase cea mai modestă iniţiativă senatorilor şi chiar consiliilor municipale din oraşele provinciale. el s-a îngrijit imediat de problema succesiunii. Traian dispunea de întreg prestigiul adecvat. ceea ce în ochii elitei cultivate constituie simbol filozofic. Fără îndoială August şi iulio-claudienii adoptaseră în trecut succesori. divinizarea împăratului in viaţă nu era încă decît un act de orgoliu.de pildă. aproape întocmai cum încercaseră s-o realizeze Caligula. 75 . pe care îi asociase. Urcarea pe tron a lui Vespasian marchează sfirşitul iremediabil al dominaţiei cuceritorilor. El 8-a considerat ca administratorul bunurilor Imperiului — un administrator nemilos. în 97. practicată de Nero şi Domiţian. Ulpius Traianus (Traian*) era un spaniol care. El vădea neîncredere şi faţă de filozofi. problemă a cărei importanţă primordială nu-i scăpa. care tindea să se bazeze pe un drept divin. erau de fapt suverani absoluţi. dar mai ales in Occident. înţeleptul Traian. care nu era un aristocrat. Dar. Se poate observa că Pliniu cel Tînăr raportează împăratului probleme care astăzi n-ar depăşi competenta unui consiliu de subprefectură. recrutat în tot Imperiul. de model greco-oricntal. conducerii politice. în secolul lui Traian. apoi lui Domiţian*. în sfirsit însuşi Traian. că el a ţinut. Fiul adoptiv al lui Nerva. Nerva a recurs la adopţiune. care par să fi dăruit fericirea lumii romane. Prudent. şi fără să iasă din familia lor. acest consimţămînt al Romei şi ol provinciilor. n-a ţinut de loc seama de legăturile de rudenie şi a ales un bărbat in stare să menţină după el coeziunea Imperiului. Vespasian. fără de care totul degenera în anarhie. ea echivalează cu afirmaţia că virtuţile îl fac lesne pe principe egalul zeilor. servea în calitate de comandant ni legiunilor din Germania superioară. Domiţian a pierit asasinat la 16 septembrie 96. Era vorba de a descoperi un principiu pe baza căruia toată lumea să cadă de acord pentru a desemna împăraţii. Hadrian şi Marcus Aurelius. el a năzuit spre crearea unei aristocraţii noi. Cocceius Nerva. era dificil de a extrage din acest fapt un principiu succesoral şi o dată mat mult Imperiul se ciocnea.

Această pradă a îngăduit cel pui. a redactat în greacă cartea sa de meditaţii: cu un secol in urmă.1 anexare.. Dacia era foarte bogată. Cu încetul. Imperiul a izbutit cel mult să stabilească o lar^ă fîşie romanizată pe ţărmul drept al Ri-nuluif prin' instalarea de colonii şi prin făurirea de drumuri strategice. Oricum. Alexandria. Această primejdie care sporea fără încet urc şi reprezenta una din calamităţile ce o vor di rida în invaziile barbare. se efectuaseră ei leva cuceriri noi: cea a Britanici. căci poseda mine de aur sj de fier. unde provinciile latine şi provinciile. se putea . totul anunţă de pe acum Imperiul tirziu şi ceea ce fusese conceput pentru a ajuta administraţia în sarcinile sale nu va inlîrzia să echivaleze cu tot atîtea greutăţi rare cu ine el ui vor înăbuşi provinciile. o ameninţase totdeauna. soldat ori mic proprietar din Occident. a cărui familie era de origine spaniolă. siderabilă şi finanţele imperiale au fost salvate (|e aurul dacilor. Spania sau Africa) ideile circulă liber. mitării exorbitantelor taxe de tranzit percepute de popoarele deşertului..*-. Dar. au ieşit din imperiu.dică deasupra celorlalţi oameni..sie insă incontestabil că in globo literatura romanescă greacă şi latină comportă apogeul său tocmai în veacurile •« — III c. Prada luată de la regele Deccbal a fost cotj.jn ~un anumit timp compensarea hemoragiei auriii pe care-1 canaliza către parii si Orientul 1 cu mirodenii si cu ţesături d pe care-i cauaiiza către parii şi vjrieniui inuepun. survenită in 112. în mii-nile literaţilor amatori Grecia vede dezvoltindu-so ceea ce se poate numi a doua sofistică. Traian a hotar ît să încheie sfa-bili-ea unei frontiere solide. începînd cu secolul al II-lea. organizarea unei poşte* oficiale în vederea transmiterii mai eficace a depeşelor şi ordinelor la Roma. unde numele lui Plutarh este cel mai important. El a anexat regatul arabilor nabatei şi a putut astfel să construiască un drum intre frontiera Siriei şi Marea Roşie.. i'j. ceu a Armoniei înfăptuită cu riscul distrugerii echi-li'vruiui de fapt care tindea să se stabilească in Orient între romani şi imperiul părţilor. Pergam.Originea genului este mai complexă. Astfel. Pe cursul inferior al Dunării. Roma începe să întrevadă o primejdie care.. August năzuise spre sfîrşil. el a invadat în 114 Armenia şi a atins Golful Persic doi ani mai tîrziu . scribii. de asemenea spaniol. In filozofie.. De atunci. muzicanţii.. Totuşi.' Atena. lent urmărită şi pe care Hadrian a decis s-o limiteze la teritoriile situate la sud de un zid ce mărginea Scoţia*. poale. în fond. Ea era îndeosebi de îernut Pe frontiera Germanici şi toate tentaţiile romane de a ocupa cel puţin o parte din acest \nens teritoriu şi de a pacifica triburile de acolo -uaseră. In Imperiu. in mijlocul dificultăţilor vieţii cotidiene se invocă o divinitate 0 divinitate pe care oamenilor Io este teamă să jure' Acest respect nu reprezintă numai o prudenţă umană' de strajă împotriva delatorilor posibili: persoana împăratului este sacră şi utilizarea numelui său venerat semnifica declanşarea unui mecanism religios cu urmări imprevizibile.fără ca diferenţa delimbă să constituie un obstacol. Seneca. însă ac. ca şi în politică. nu numai preocupările legice l-au atras pe Traian in această .ul vieţii să conserve cu rigurozitate limitele Imperiului. care să nu înţeleagă limba greacă. bucătarii şi mulţi alţi „tehnicieni". întrebuinţaţi iu marile case introduseseră la Roma limba meseriei lor). fusese un mare scriitor de lim'm latină. Regimul Antoninilor.-aţi sînt bilingvi şi nu există negustor. marchează momentul celei mai mari expansiuni a Imperiului (115). 77 a Imperiului. Mesopotamia. Gîndirea vie a secolului al II-lea nu se putea parcă exprima altfel decitin marea limbă eultura'ă a Orientului. Afluxul de sclavi proveniţi din teritoriile hel-lenizate a avut ea efect obişnuirea occidentalilor nit numai cu înţelegerea vocabularului tehnicilor (de multă vreme medicii. în jurul lui Plot in. poale. trebuie. stoic şi om de stat. pînă atunci independent*.pe lîngă cele populare. Traian era el însuşi foarte conştient de această ameninţare economică şi a încercat s-o înlăture iu. in speranţa |j. Totodată..n. speculaţia filozofilor caută căi noi.. Este într-adevăr semnificativ că împăratul Mareus Aurelius*. dobîndeşte o nouă strălucire1 şi în marile centre intelectuale. totodată apar primele simptome a]e decadentei economice care neliniştesc în continuare pe împăraţi. puţină vreme dn[>. şi să-1 transforme într-o provincie r '. toţi romanii culti-. Asiria. romanul de dragoste.i[ comerţul cu mirodenii şi cu ţesături de mătase. izvorit dintr-o veche tradiţie «opulară.. pe cind literatura latină n-a mai produs docît opere fără mare strălucire. considerată ca o consecinţă a acestei politici a caravanelor. căci cel puţin îa oraşe. însuşi Traian a provocat conflictul pentru a dobindi mijlocul de a prelungi spre est drumul mirodeniilor. hellenice sînt considerate absolut egale (in vremea lui 1 [adrian* erau tot atîţia senatori originari din Orient citi din Galia. adică o linie fortificată continuu de la Andernach la Ratis-bonna. Hadrian* (117 —138) a crezul că glsise o soluţie definitivă stabilind un limes*. Părţii erau neliniştiţi din cauza acţiunilor întreprinse in Arabia sau. Italia îşi vede diminuată influenţa. care vor conduce în curînd spre neoplatonism.es!? cuceriri n-au fost durabile şi Traian însuşi a trebuii să se mulţumească să instaleze un prinţ part „yro-tejat" pe aceste teritorii care. el a fost constrins să cucerească regatul dacilor. Ruptura dintre Roma şi parii. Concomitent. tinzînd spre est limitele Imperiului. Provinciile create do el.. dar şi cu modul de a ghidi şi de a simţi al grecilor. în scopul asigurării unor comunicaţii rapide şi a transporturilor mai ieftine.. cu administraţia sa minuţioasă şi funcţionarii săi multiplicaţi — cu lăudabilul scop de a face justiţia mai rapidă şi mai accesibilă tuturor — controlul foarte sirictal finanţelor. în literatură. căci integrează şi traUîţnif^ literaturii culte greceşti.

. Aurelian. era silită să facă faţă in toate părţile. Commodus* fiul său. însă atîta vreme cit teritoriul său păstrase dimensiuni judicioase — Italia.a masacrat tot mai «uiHi duşmani şi a obţinut restituirea prizonieri79 lor romani şi a captivilor luaţi cu prilejul înaintării victorioase a barbarilor. în 275. sub Severi (193— 238). sfîr-şitul secolului al III-lea părea gata să aducă Imperiului o aparenţă de salvare. Insă această politică n-a readus stabilitatea la frontiere şi nici în sinul Imperiului.oare spera căo palisadă. Vechea ordine socială nu mai este decit o amintire1. dar a fost nevoie de cel puţin doi ani pentru a elibera definitivprovin-ciile invadate. un mare efori în vederea reluării şi restaurării fortificaţiilor existente. Apoi. dar a pierit în Orient. ele au pretins să intervină din ce în ce mai mult în uata politică. perioadele de anarhie consecutive răscoalelor militare au sfirait prin a ruina Imperiul. Deşi armata romană a înaintat. De asemenea sporiseră rolul cavalerilor şi puterea militarilor şi funcţionarilor. a oprit de îndată războiul interminabil a sporit numărul intăriturilor pe frontiera Dunării şi a încheiat cu popoarele barbare tratate în curmei caduce. puterea aparţine generalilor mercenari. cu vremea. marea cetate comercială din Iliria. posesori de domenii fără margini. Marcus Aurelius a revenit pe frontul danubian. spre a păstra o speranţă. înavuţirea. apoi in tot secolul al II-lea. un°' să'constituic o veritabilă clasă socială: indis-nensabile pentru asigurarea protecţiei frontierelor.n. care va pieri la York în împrejurimile zidului lui Hadrian. apoi provinciile direct scăldate de Mediterana— ea putuse să se apere. Or. in secolul al V-lea e. mareomanii încep să coboare spre sud. cirul încearcă restaurarea autorităţii lor. Acum. a iniţiat. O perioadă de anarhie a urmat pină în clipa cînd. La sfirşitul acestui „secol de aur" al Anton inilor. în fruntea cohortelor pretoriene. ridicată după modelul celei care glorifica memoria lui Traian şi cucerirea Daciei. traiul paşnic şi îndestulat. Sistemele succedează sistemelor. după cîteva . de multă vreme. pe moşiile lor se consolidează influenta latifundiarilor. dezordinile şi ameninţările se vor amplifica. A fost vindută garderoba imperială.Împăratul Marcus Au-relius* a venit în persoană să lupte împotriva barbarilor. a luat măsuri excepţionale pentru a înjgheba o expediţie destinată să prevină repetarea unor asemenea catastrofe. cînd Imperiul se destramă. quazii au reluat lupta. De asemenea. nu pot să se mai sprijine pe ea. Intr-o campanie dusă cu o mare energie. Bălrîna aristocraţie a cedat. au fost înrolaţi sclavii şi gladiatorii. ameninţările se precizează: Roma rămîne ceea ce se temuse să fie în tot cursul existenţei sale. dar. înţelegind primejdia. chiar daca era vorba de salvarea Imperiului. Dar. doborit de o epidemie de ciumă care bîntuia in acea vreme (17 martie 180). asasinat într-un mic oraş din Tracia. locul unor parveniţi de toate felurile şi împăraţii. dar a murit în timpul campaniei. Pretutindeni. să fi aruncat în luptă armate mereu împrospătate împotriva acestei marei umane. Pe termen lung. Ei veneau din fundul imensei cîmpii a Germaniei şi a Sciţiei. în anul următor. Din ce în ce mai mult. a fost chemat la putere în plină criză (271). un oraş asediat. de pronunciamcnios care-i oblicau să restabilească ordinea. ii leagă de pămînt.ar fi putut rezista împotriva unor hoarde nenumărate? Irezistibil. Autoritatea împăraţilor era fără înce-t re ameninţată de răscoale. regimul tinde spre o monarhie egalitară în timp ce „burghezia" slăbeşte. care. dezvoltarea birocraţiei. războaiele externe. comandantul armatei din Siria. şi în 167 apar în faţa Aquileei. Astfel Septimius Severus*. lăsînd de o parte orice alta indetelelnicire. de sărăcia generală in contras t cu avuţiile imens-e deţ mute de cîţiva privilegiaţi. Istoria acestei invazii a quazilor şi marcomanilor este caracteristică pentru starea în care se afla atunci lumea romană. formate integral din oşteai de profesie. Ar fi trebuit. O armată romană a fost zdrobită la Placenţia şi panica a cuprins pe romani iu aşa măsură îneît Aurelian a ordonat construirea grabnică a unei incinte întărite în jurul Romei. Marcus Aurelius a obţinut capitularea quazilor şi a respins pe marcomani. După obţinerea victoriei asupra lui Cassius. neachitarea datoriilor contractate faţă do marii proprietari.n. Şi iată că revolta lui Cassius. care le încredinţau loturi. un ofiţer de origine ilirică. In continuare. Principalele episoade sînt povestite de către coloana lui Marcus Aurelius. Aceştia erau oamoni liberi. în 166. şi războiul a început. Alamanii erau in Italia. îr cîteva campanii reuşite. în timpul domniei citorva principi energici. Inamicii! n-a încercat să reziste şi s-a repliat. cine să mai dorească existenţa precară de soldai? Totodată 80 rmatele. aşa cum era firesc să se întîmple. Insă acest rezultat a fost de scurtă durată. şi asediatorii erau nenumăraţi. chiar flancată de mici Torturi. după tulburările care ii aduseseră la putere. izbinda definitivă apărea mereu tot atit de îndepărtată. să atace în valuri din ce în ce mai dense bariera derizorie ce li se opunea. sub qnazi şi apoi sub lombarzi. cea ale cărei resturi le vedem încă şi astăzi. 1-a Împiedicat pe împărat să-şi continue efortul. Gînd erau lesnicioase negoţul. Prosperitatea materială a secolului de aur este în bună măsură răspunzătoare de această repulsie. Această situaţie îndemna pe prin-npi să evite concentrările militare şi 'să dilueze efectivele postate de-a lungul frontierelor in vederea diminuării riscurilor răscoalei militare. Ei încercau să înlocuiască legiunile prin lucrări defensive. încep irul chiar cu secolul I c. 1 In producţia agricolă locul sclavilor este treji lat luat do coloni. el a alungat duşmanii şi a restabilit pretutindeni prestigiul roman. se face simţită presiunea popoarelor germanice. oamenii se pllngeau de impozite. dar nici o reformă nu poate dura destul pentru a fi eficace1. romanii se dezo-bişnuiseră de meseria armelor. Acest rezultat n-a fost suficient pentru împărat.

cu creştetul înconjurat de o coroană radială. ca Yakns. şi starea precară a economiei nu se amelioraC tul vieţii sporea fără încetare. este marele zeu al religiei sincretistice unde se amestecă credinţe mazdeene şi semitice şi împăratul. în această epocă. Aurelian stabilise oficial la Roma un cult al Soarelui. pe care vechiul mit grec îl considera fiu al \n{ lupiter (Zeus) devenise de timpuriu la Roma simbolul tuturor virtuţilor. Sub energicul impuls al lui Diocleţian. ca zeu suprem darg nu unic şi simbolul sufletului lumii. !|. Statul roman este oficial erijat în monarhie teoretică şi absolută — după imaginea universului filozofilor — bazată în practică pe forţa armelor şi dirijată de către „divina Providenţă'1 a împăraţilor. de către Severi. rftspîndilă in jurul anului 3:23 e. El nici măcar nu esle încă oficial împărţit în două părţi coexistente şi în curînd vrăjmaşe. şi fiecare dintre cei doi împăraţi a adoptat un „cezar" mai tinăr şi menit să-i urmeze la domnie.. de asemenea ii ir. guvernatorii se multiplică prin fărâmiţarea provinciilor şi peste aceste provincii diminuate se suprapune o nouă organizare în douăsprezece dioceze care corespund adesea unităţilor istorice sau etnice menite să se afirme în evoluţia ulterioară. astru binefăcător prin excelenţă. şi creştinii.domnii foarte scurte. manifestă încă la Nero — i se pot regăsi urmele încă în apollinismul lui August — să fi fost potenţată mai ales după Elagabal*. Imperiul roman se menţine încă din punct de vedere material. Diocleţian şia luat un coleg. al întregului cosmos. al cărui templu măreţ depăşea în amploare pe cele ale vechilor divinităţi naţionale. Rezultatele sale au fost iniţial fericite. Agenţii imperiali intervin pretutindeni. A fost adoptat şi de unele popoare . care *lU'rnpu8 — nu f&r* mări rozi'stontc — constringeri %hneidioase pentru întreaga economie romană. Acest sistem a căpătat numele de tetrarhie. încercările de a opri destrămarea ordinei socialo istoriceşte caducă prin fixarea oamenilor de condiţia lor abia amînă un eşec care. ci în congruenţă cu »n simbolism mai tradiţional şi mai tipic roman. al căror număr sporea mereu.Nieoea a condamnat arianismul. El avea ca ţej divizarea sarcinilor puterii. motivul este că tetrarhia constituia totodată şi un sistem teologic care răspundea exigenţelor unei politici foarte conştiente. o dioceză a Spaniei în interiorul întregii peninsule Iberice. care a avut răgaz să procedeze la reforme profunde. şi divin ca şi el. însă aceste reforme comportă cheltuieli considera bile.r pe termen lung. Căci. începe o lume nouă. întocmai ca lupiter. divinitatea principilor se exprimă nu în termenii teologiei solare. Maximianus. l-au susţinut. în concepţia filozofilor. pe Maximianus. Se ştie mm au o-ăsit în el un mediator cele două mari fracţiuni ale" romanităţii: populaţia pagină. încă de acum se schiţează lumea medievală. în cursul anarhiei din secolul al lll-lea. Conciliul de la . dacă tetrar-h'a lui Diocleţian nu era încă decît o simplă împărţire a responsabilităţilor şi nu a teritoriilor. Soarele. dar ulterior anumiţi împăraţi. acest sistem implica pentru Im-eriu germenul descompunerii.barbare". se afirmă ca Pantocrator.n. făeind necesară. Este foarte probabil că această ambiţie. Judecind cu sagacitate că Imperiul era prea vast pentru a fi efectiv guvernat de către un singur om. ane imperiale să fie prezentă concomitent pe toate f ontiirile. dar Constantin creează o a doua capitală trans-formind Bizanţul în oraşul său preferat. Ilercule (Hora. Iar lupii ter. era de secole considerat. se va dovedi şi mai dezastruos. iar lun«a dezbinare prilejuită de apariţia arianismului1 anunţă încă de acum războaiele religioase — fenomen pînă atunci cu totul necunoscut în Imperiu. el era venerat căci arătase oamenilor drumul cerului şi obţinuse nemurirea la sf îrşitul unei vieţi pline de eforturi şi consacrată fericirii muritorilor. are pe lîngă el pe „fiul" şi „agentul" său. Sub tetrarhie. îngăduind unei per1 Capacităţile vitale ale economiei sînl complet epuizate. care se numea Arius. Patron al triumfătorilor. în locul simplei asocieri a unor colaboratori. Toţi principii din această vreme erau' reprezentaţi pe monedele lor. origine şi izvor de imperium. identificîndu-se cu el. Se constituie astfel o dioceză a Africii (euprinzînd Maghrebul). Constanti1 Doc)rină religioasă. Erezia Ini Arius contesta teza trinităţii şi afirma superioritatea absolută a dumnczeului-lală asupra lui lsus şi duhului sfînl. Apropierea între cele două epitete — Iovius şi Hercnlius — reprezintă numai ea o teologie a puterii: „Diocleţian. mişcarea care tindea spre divinizarea împăratului inc'ă în viaţă se accelerase. •^01 stabilirea unei reglementări generale a pie-m * lor' Este vorba de edictul preţului maxim. Abdicarea lui Diocleţian a deschis o nouă perioadăde tulburări care au încetat (şi atunci foarte relativ-) numai după urcarea pe tron a lui Constantin*. ale căror afinităţi siriene explică misticismul şi afecţiunea lor deosebită pentru zeul Soare din Emesa. creştin in fapt şi poate şi prin convingere. ulterior. emanaţie a gîndirii şi a eficacităţii sale. ca şi do mulţi dintre coi pe care îi nemulţumeau structura . puterea a trecut în mîinile lui Diocleţian (284—305). de un preot do la Alexandria. Lhocleţian adoplă titlul de Jwivs (noi am spune 83 lupiterianul). pentru noi încetează civilizaţia romană2. Se poate adinite că odată cu victoria de Ia podul AJil-vius* (asupra rivalului său Maxenţiu*) şi cu edictul de Ia Milan (313). Cu acest principe. fapt care exprima pretenţia lor de a fi consideraţi ca divin i-nităţi solare. totuşi ea reprezenta o primă etapă spre dezmembrarea fiDacă Diocleţian a ales multiplicarea împăraţilor. această Providenţă s-a manifestat printr-o recrudescenţă a activităţii administrative. devenit unicul stăpîn al Imperiului (324). kles). stă-pîn al universului. o dublă Italie (dioceză Milanului cu nordul şi cea a Romei cuprinzind jumătatea sudică). în vreme ce asociatul său Maximianus* este Hercalius (adică Herculeanul). rămasă fidelă cultelor ancestrale.

89 . pe care i-o asigură tradj.f asupra celorlalţi oameni. său propriu. a fost adus la Roma împreună cu o mie de alţi ostateci acuzaţi de a fi susţinut în Grecia partidul antiroman. dusă de elanul ei. într-un moment decisiv. Desigur civilizaţia romană moare numai în măsura în care ea dă naştere unui alt fenomen decîf ea însăşi.e. acest devotament se prezintă mai de grabă dropt conştiinţa unei ierarhii care subordonează cu stricteţe individul diferitelor grupuri sociale. totodată. Această virtute romană este alcătuită din voinţă. la jumătatea drumului de frontul danubian şi de frontul sirian. acest oraş este instalat în centrul Orientului unde s-a format şi de unde se propagă gindirea creştină. Această împrejurare ne-a oferit mărturia unui grec. Magistrat.. oricît de redus ar fi el. . se resemnase uşor să fie exilat şi se retrăsese la Lavinium. guroasă o transformă într-o cetate unică înlre toate celelalte. şi aceste grupuri ele însele unele altora.1. deoarece persoana sa şi numele ce-1 purta erau considerate ca o ameninţare permanentă împotriva libertăţii. însă totodată aşa cum va arăta limpede soarta sa. vinovaţi de a fi conspirat în vederea restaurării regilor.. Poate tocmai acest ultim sentiment determină si orientează pe toate celelalte: nu seamănă decît în aparenţă cu patriotismul modern. ei l-au proiectat în trecut. va găsi totdeauna mijlociii de a reveni asupra promisiunii sale. din severitate (gravitas. de exemplu în legendele . viitoarea capitală a imperiului Orientului (380). Mai aproape decit Roma de punctele nevralgice ale Imperiului. n-a putui fi absolut autentică. el ştie că interven-ă căi omeneşti pentru a-si atinge a atins atît de iute acest e eare-i dă dreptate faţă de toţi at ca una dintre cele din urmă — . putut în mai puţin de un veac această cetate italică nu numai să-şi afirme supremaţia sa în peninsulă. Polibiu. răspunzător de ului-r.. lusiv propria sa persoană1. menit să-i asigure supravieţuirea pînă în vremea noastră. duşmanii.supravieţuiesc pretutindeni dispariţiei Irope-pllllMl in apusul Europei.. austeritatea. în ochii Iui Potibiu. însă este tot attt de sigur câ romanii au atestat totdeauna foarte înalte exigente morale şi că. practicate în majoritatea societăţilor primitive — devotament întilnit. Desigur.chiar pretor sau consul". ' 85 nopo. apoi. dacă este simplu membru al unei familia. conducători militari. dacă este tatăl familiei. chiar dacă s-ar fi angajat sub jurămmt şi j^ prezenţa a zece martori. pentru binele acestei familia. A fost zdrobit la sfîrsitul secolului al IV-lea Şi m veacul următor. Este celebru sacrificiul luiBrutus*. în acelaşi an.'delegat de către cei deopotrivă cu el la o funcţie -i va aduce nici cel mai mic avantaj personal. ci să şi reziste atacului formidabil al puternicei republici cartagineze. această imagine idilică a unui popor virtuos.demonul' s*11 dest. după ce şi-au fixat un ideal de vir-tufe . în esenţa sa. prezenta «au viitoare. lipsită de orice frivolitate). j/ KtPARTEA A DOUA POPORUL ALES CAPITOLUL III VIAŢA ŞI OBICEIURILE în 107 î. Polibiu constată că un «rec. cele mai imediate. care a fost intim amestecat la elaborarea cuceririi romane.n. în serviciul tatăl»1 sau stăpînului său.. în vreme ce cuyîntu] unui roman . disciplina. fj. Constantinopolul constituia un post de comandă mai central. care a ordonat el însuşi execuţia propriilor săi fii. un tînâr hiparh al Ligii aheene1. Cu dezinvoltură. confundat adesea cu el. eliberatorul Romei. răspunzător 90 tril im domeniu. din devotamentul faţă de patrie. celălalt consul Tarquinius Collatinus. cu spirit pătrunzător şi înzestrat cu un simţ istoric foarte sigur.. va fi pentru c\ ca o lege sacră. un fapt primează asupra tuturor celorlalte ca un autentic miracol: cum a. delitatea faţă de promisiunile enunţate. Imperativele cele mai puternice emană din cetate. ofiţeri ai Ligii. în întregime hrănită cu speculaţiile hellenismului şi iudaismului. Individul nu contează deloc în afara funcţiei sale în grup: soldatul. > va trebu i să-i jertfească tot ce-i este scump. Fără îndoială. Conflictele de îndatoriri'' care au survenit eîteo-i'"tă la începutul Republicii au devenit celebre da-t rită istoricilor. aparţine cu trup Şi suflet şefului său. seriozitatea. Şi acest fapt a i'ost suficient pentru a dovedi în ce măsură legăturile cu trecutul sînt de acum înainte rupte: fără îndoială Constantinopolul datorează în parte raţiunea sa de a fi unor consideraţii strategice. ţiile şi moravurile sale. cinstea rj. aceste sacrificii perpetuează amintirea altor forme de „devotament".lt. pricina rezidă în superioritatea de fa>. "De fapt civilizaţia romană — sau măcar unele elemente «Pacifice ei . conforiadu-i valoarea unui mit de care se străduiau să fie demni. plugarul trebuie să valorifici păinîntul său cit mai bine. din familie.socială şi politică a Imperiului. cetăţilor greceşti independente. cultivată de romanii înşişi şi ui-ehipuită a fi aceea din primele lor vremuri.

fiindcă el dezvoltă gustul cîştigului. sau chiar doar cu tendinţa de a se afirma intr-un chip prea violent. tocmai gens a contribuit la menţinerea strictei ierarhii a ele-msntelor sociale.. }j_ sînd în seama slăbiciunii feminine iwpotentia sui incapacitatea dominării naturii sale. cu numele de Gurtius. esen-ţiaUnenteţlrăneascu. faţă de orice abuz in viaţa cotidiană dacă ea nu s-ar fi întemeiat pe neîncrederea. stabilitatea proprietăţii. inse-rind membrii casei intr-o reţea de practici religioase ce simbolizau caracterul prevalent al aşa numitei gens in raport cu fiecare dintre ei. trîndăviei şi.n. Zeii romani n-au promulgat niciodată un decalog şi n[. în orice îndepărtare de la disciplina ancestrală. veche mlaştină aproape complet secată. morala romană nu s-ar fi învederat atît de severa. speranţa recoltei Îndestulătoare. pînâ in ultimele veacuri ale istoriei romane. ca ofrandă zeilor subpămînteni. luxul. asigurînd materialmente dependenţa indivizilor de clan. este condamnat pentru efectele sale morale.. numai un tînăr. decit cel mai natural instinct de conservare. va lupta alături de romani. prin pofta sa de viaţă. a înţeles că puterea principală a Romei rezida în tineretul ei şi s-a aruncat în prăpastia. religia romană pare adesea cu adevărat rece. îngăduie înţelegeri tei stări de spirit. el vainteîe-. toate eforturile de a astupa această falie se dovediseră zadarnice. Pater Liber va coace strugurele şi va fermenta vinul. Dar aceste acuzaţii sînt secundare. unde se povestea că pămîntul se deschisese în timpul regilor.de asemenea. uir). îndepărtează individul de la adevâra-telesâle sarcini. Tocmai in acest moment s-au impus marile virtuţi romane. cardinală. spre a restabili ordinea lumii căci tulburarea ei ameninţa stabilitatea. atracţiei plăcerii. întrupat in consumarea solemnă a sacrificiului implicit consimţit de către fiecare membru al comunităţii în chip permanent. Exista în Forum un loc numit lacul Curtius. zeilor infernali spre a domoli miiiia lor. spaimei — care nu este. 91 8.e. Cind un roman. ŞL vorba'de exuberanţa grînelor încă necoapte. Această concepţie tiranică a datoriei civice a fost probabil impusă de către societatea pa-triciană care a acaparat puterea în 509 î. Totuşi religia este efectiv prezentă în viaţa morală. în detrimentul ciorchinilor de struguri. rodnicia pămîntului. lăcomiei. zeiţa Febra va ocroti sănătatea oamenilor. Deuotio a fost destul de frecvent practicată in epoca istorică de către şefii militari sau de către războinicii importanţi. de a nu ceda instinctelor sale. în orice noutate. este la un roman tocmai cea care răspunde mai direct idealului ţărănesc şi anume „virtutea permanenţei". Ceres va stimula creşterea griului. zeii făgăduiesc menţinerea acţiunii lor binefăcătoare: Jupitev va trimite ploaia şi va inspira pe magistraţii Cetăţii Ops va asigura abundenţa ogoarelor. însă această acţiune divină se va revela eficace mai ales pentru îndepărtarea miilor de primejdii care ameninţă în fiecare clipă activităţile omeneşti. Cloacina va purifica (Trasul de miasme. Faunus şi Pales vor alunga lupii şi îi vor ţine departe de turme. Termenul a aparţinut mai întîi ffmbiiţărăneşti: el indica vegetaţia spontanee şi ne-Îj rit"icaro prin . iu orice tinde să depăşească cadrul cetăţii. va cruţa grîul de rugină. tot ceea ce ameninţă regularitatea ritmurilor. revenirea repetată a anilor.attice — sub forma sinuciderii efectuate pentru mintuirea patriei. cînd va fi nevoie şi pe cîmpul de luptă. in cele din urmă. implorată cum se cuvine. Marte va ocroti armatele. Dimpotrivă se va condamna tot ceea ce este anarhic. mai puţin aderenţa la valorile abstracte decit afiV marea în acte..vus. vktL se consacra ea însăşi. Oricine se dedă luxului atestă prin aceasta incapacitate de a se disciplina singur. Cu acest preţ. cuyhit destinat unei cariere importante. de exuberanţa viţei plină de frunze. Virtutea esenţială. Fără îndoială. perpetuînd autoritatea unui pater farnilias care distribuia hrana cotidiană. voluntară. nu se evidenţia nici o valoare care să fie de ordin religios în sensul adoptat de gîndirea modernă. descrise pe scurt în anterioare. spontan. Luxns (sau laxn-fiev) constituie tot ceea ce rupe măsura. Robigo. chiar existenţa colectivităţii. vrăjitorii consultaţi au răspuns că pămîntul va rămîne crăpat pînă ce s-ar fi aruncat în această crăpătură „ceea ce constituia forţa principală a Romei". care s-a închis de îndată. prin fastul său. compromite recolta. în toate aces-tea. înnoirea regulată a comunităţii de singe. ca o prelungire a ierarhiei Zeii nu poruncesc oamenilor să se comporte coiidian intr-un fel sau altul: ei nu reclamă decit împlinirea riturilor tradiţionale. deuotio apărea romanilor ca un gest cvasi-nor-mal. a calităţii bărbăteşti prjr excelenţă. Oricare ar putea fi originile sale îndepărtate (fără îndoială rădăcinile sale se regăsesc in trecutul magic al regatelor tribalo). dar de asemenea. izvorîte dintr-un mediu ţărănesc.fără îndoială. va înflăcăra inimile soldaţilor. aşa cum poate fi de exemplu. veşmintele sale. Acest tip de sacrificiu se numea deuotio. Această morală romană este foarte limpede orientata: ţelul său rezidă în subordonarea persoanei faţă de cetate şi. termenul echivalează pentru om cu toate excesele care îndeamnă spre că utarca unei supraabundenţe a plăcerii. stăpînirea de sine — nu fără dispreţ. saltul brusc al unui cal rău dresat.indisciplină".j societatea n-a adoptat această cale ocolită pentru a impune imperativele sale. încă sub Imperiu. aceste structuri moral-politice constituie fructul ngenţe istorice specifice. în timp de război ca şi in timp de pace. in ciuda tuturor trans-lonnarilor economice si sociale.tot ceea ce dezrădăcinează. şi istoricii moderni ii . dar ea intervine ea o extindere a disciplinei. Istoria cuvintului lu. Se va considera adecvat binelui tot ce va avea ca afect menţinerea ordinei existente. novator. în sens modern. Va vorbi de lurlus (euvîntul de la care am derivat noi termenul de „virtute" si care înseamnă 93 de fapt calitatea de a fi un bărbat. Considerată din acest punct de vedere. «reastufoase. idealul varămine acelaşi. Fiecare se întreba nedumerit care era sensul oracolului. favorizează lenevia.

demon protector personifiemd de fie-dată forţa divină a cărei prezenţă era bănuită sau CaF ută Si acest geniu primea ofrande pe altarul do-estic'în afara casei şi a domeniului. cu flori. butucii pe care plugul evita cu'°Tijă să-t atingă. ne cind toată casa era la adăpost in jurul căminului ieşea singur in timpul nopţii şi arunca duhurilor rele un pumn de bobi fierţi. foraia-r mul co\ al religiei romane ar fi preparat calea pstinismului. în asemenea zile. j\f ■ străbunii familiei nu rămîneau închişi in morrninj! ei ieşeau de acolo. el ţine de presentiment. închipuiţi de actori care purtau măştile străbunilor şi adesea chiar cele ale strămoşilor familiilor aliate. în fiecare lună. Cind constrîngerile sociale au slăbit. Obiceiul prevedea. Acest sentiment este încercat de exemplu cind se păşeşte pe un sol sfinţit sau cind se pleacă în călătorie. felul său de a fi şi oarecum să-i prelungească viaţa pînă la distrugerea finală a corpului. Viaţa religioasă a romanilor era infinit mai complexă decît o relevă cei care nu iau în consideraţie decît religia oficială si împing în umbră manifestările cotidiene extrem de numeroase şi înzestrate cu o înţelegere a ceea ce este sacru. Or. pentru că în realitate se ştia că pot fi foarte răi. şi-a pierdut obiectul său. Şi oamenii moderni o cunosc destul de «ine. La ţară. mai —f. reprezentau tot atîtea sanctuare naturale. să preceadă Larga pe care se transporta cadavrul şi să imite mersul mortului. în primul rînd. şi ţăranul însuşi îndeplinea personal gesturile menite să menţină pacea ţ" liunsa supranaturală. agitijidu-se fără încetare. cultul divinităţilor. ca un aefor. romanii. mereu ameninţat. Dar această optică teoretică nu rezistă deloc analizei. de ordin instinctiv. între factorul uman şi cel divin. Ei bănuiau tot „demoni11. doi zei lari* reprezentaţi sub forma unor tineri cu miinile pline de fructe. cel puţin ineepmddin vremea lui August. de intuiţia superstiţioasă. Tocmai un asemenea sentiment determină amî-narea acţiunii care nu se prezintă „sub auspicii fericite'". în anumite împrejurări morţii reveneau oficial pe pămînt. Această atitudine este universală. mai susceptibile să satisfacă nevoile fletului: în alţi t i susceptibil o« otiuiaiaca nevone funde ale sufletului: în alţi termeni. in anumite zile ale anului. Romanii reliefau sub numele de pietas atitudinea care consista în respectarea scrupuloasă nu numai a riturilor ci şi a raporturilor dintre fiinţe în interiorul universului însuşi: pietas este in primul rînd un fel de jusfiţio a factorului imatoria] care menţinea la locul lor'realităţile spi- . pe jumătate îngropate. turi • lin făină şi cu miere. El nu indică. meni şi. cu vin. prezenţa elementelor supranaturale nu era mai puţin pregnanţă. col puţin in finalitatea sa practică. ca să-i chinuie.ionante. romanii fi reclamat de la un zeu transcendent acest „prim motor" al moralei pe care nu-1 mai furniza Cetatea. Astfel ei apăreau în cortegiile care însoţeau la rugul funebru pe defuncţi. cu figura ascunsă in spatele măştii defunctului. Pentru acest lucru este suficient să treacă o pasăre. odată cu mărirea aproape infinită 01 Imperiului Şi cu accesul la cetăţenia romană al aopulaţiilor din ce in ce mai numeroase şi străine tradiţiei naţionale. rezerve vizibile ale elementelor divine care supravieţuiau vremii cînd întreaga nai ură se afla în posesia nediscutată a faunilor şi a nimfelor. căci ea se iveşte spontan în sufletul copiilor Şi■ oridecîteori Un om copleşit de fantezia şi de ca-JpeiuHiinţelor invizibile are impresia că universul evme de neînţeles în jurul său. tatăl familiei. mai mult poate decit la oraş. Casa ea în-rf-Sseda un gmUis* al său. cu lapte.tu care se iveau din lumea de dincolo ca să ajute neu. care n-a lipsit niciodată romanilor. care îndeamnă către abţinerea de la un act dat. şi muritorii ' " sa liniştească pe aceşti iiumes — care aveau un nUni(. resim9f> I I ţeau foarte iutons această impresie. Ei îndepărtau demonii i»aJe' fiei şi asigurau prosperitatea în interiorul nat1"110* niuîui. viaţa cotidiană era. impresia confuz resimţită de cei ce se află în faţa unei primejdii supranaturale. C*nd patriotismul. Oamenii îşi închipuiau că în jurul domeniului circulau. Cetatea nu se inter-punea intre om şi divinităţi. Chiar termenul de rcligio este obscur. Ei văd aci unul dintre motive'8 profunde pentru care Roma s-a învederat destul «f mpuriu receptivă faţă de cultele orientale. menit să-i facă favorabili (manes semnifică intr-a devăr cei „buni"). puteri supranaturale adesea fără . impregnată de religie. ci un sentiment destul de vag. acesta era şi el de faţă. Arborii pierduţi pe cîmp. dar fără îndoială sub o formă oarecare chiar şi dintr-o epocă mai veche. să se audă un cuvînt rostit la întîmplare Şi care este „de rău augur". pîrloagele năpădite de mără-cinh pietrele vechi. Morţii intîmpinau pe noul venit. poate chiar mai des. pOr' ţile infernului se*desehideau. întocmai ca oricare 1 de altfel. Ea urmărea menţinerea ordinei stabilito prin efectuarea ceremoniilor necesare păstrărir unui ochiîibru de altfel mereu instabil. De aceea li se oferea. 1 ense ale serviciilor aduse de ele. Religia oficială nu se deosebea do acest animism spontan.reproşează lesne reducerea vieţii religioase'8 împlinirea îndeosebi formală a unui contract înti* om şi divinitate. puse acolo de către mîinile unor fiinţe moarte de multă vreme.

„.ft d il(iS. Oficial ea poartă titlul do Fid<>s ■ Pomii Romani (Buna-Credinţă a Poporului Roman). în ordinea intorioară. nnea ^"'i ea todaloripi cluar ţ ^\m. Această^ trilogie domină toate aspectele vieţii: "Mutară. De aceea se poate înţelege de ee fides constituia una dintre virtuţile cardinale ale moralei romane. sau care le restabilea do fiecare data cînd «n accident relevase o tulburare oarecare." (.îki unde ea dispune de templul său*.. garantează menţinerea delimitărilor (frontiere ale cetăţii. ve de date. aşa cum am mai arătat. leiaşi «^ bdU. are ambiţia de a lua măsuri de precauţie. Ie cel al lui Iupiter cel Foarte Bun şi Foarte Mare Fa se aîlă acolo pentru a garanta incredeiea în în-treawa viaţă socială. partenenU< l0^iel SS ^«s' ldeea "o Sev&ralâ relaţie d. definit de către diferitele obiceiuri. Jse afimă Această «^JVt 9* atlt de tir£«. aşa ^. respect. haturi'pe cimp şi tot ce trebuie să rămlnă pe locul său pentru a salvgarda ordinea lucrurilor).-^ UI.»«»« a deveni pr.rituale. si întocmai ca zeul vecin."n a rezultat de mai sus. pietas.iv Poaî^ienandru. nu exclude recunoaşterea va'loriJor . Fides chezăşuieşte raporturile dintre oameni.. . dar ea nu le crea. Terminus..^_ t.7 \ceastă fides figurează <h. dar ameninţate de scurgerea timpului. şi. pietas va ouuvala cu ascultarea dată de un fiu tatălui său. salvgardării perenităţii valorilor e lente. . (f sonajele sale-nuniniic itră.. W: nndo ea dis . ' resPe(-tar0a. «. Un fiu care nu dă ascultare care-1 loveşte.(. disciplină. r. o preves-tire rea. gent"'» \ ' (le străim. familială.jn domeniile. ..moral-* apare ca esenţ ialmenfe defensivă — ceea ce..aprOd^at^roan. un nici ispăşi în poala îi uciderea . <£ m n<. respectul ides fig"" nt it.ă un vers d n cVlVinte consla'l t î« nmni -r lat i Ei au conv u-iiversala i-ar r fi ac .«. cepţia de /«»»« con8tituia o adew embrii acelaVia. ~.."prietenie sau m^ a ia iu texieK s«AidarUato. J J ÎŞ1 tace apaU\ ţlU. fotul se 99 oetrece ea şi cum morala ar fi fost dedusă lo«.iunrea ii-^ 1TOP So it di" ^'"C^scuclarUatecon-lnsa ea a ini .aro leagă cetăţenii intre ei „O Fides Qinrilium\LL „O Bună-Credinţă a cetăţenilor'. Religia garanta ^e vmuţi cardinale. iată care era idealul roman._ ţă de '. morţii. Termenul se află întrun strîns raport cu verbul pietre. n0V„^M o frază laimoaţa a U . întreaga sa . cum «e aîimă m cetate şi să dispară. fides. Acest apel la ajutor invocă solidaritatea pe care şi-o datorează unul altuia membrii cetăţii.n ^ uneori.'" strigă personajele din teatrul comic eînd se abate vreo catastrofă asupra lor. împotriva suruciej aservirii. Capi. i. şi mai profund încă în contractul implicit. ana g iCcUll>1 m ci respe(. religia o garanta asigu-jmnt >eîicaeitatea dincolo de lumea vizibilă. în acest sens. care indică acţiunea de a şterge o pată. fidel it ale ?^ dowcuvîntul dat. în contracte ca si în tratate.eastă eficacitate dacă evurfţsia unui senprin aniîestâr.. cu înţelepciunii şi disciplinei. ă totodată şi care îae pavte '. S?J'?. te iaga»>in-Mi-|lTfta u"'ifl în respecuu i«y« J r. este un monstrum.. economică si socială. cu tratarea acestuia în conformitate naturală. o crimă. l *j'u mtrcg sistemul lucrurilor.».de aceasta. Puloro considera ta cele mai rezwc . Abaterea de la această solidaritate echivalează cu compromiterea întregului edificiu social. citld B-a despi'" .. îl a in urmă faţa ^e tu tel plcias im lfldin ă extensiune ^vziu..SSg& celei ce legV^Uatoriri ^ vudenie. Vmns. a-imperalivele necesare menţinerii ordinei fa ţOJ. "»» cele CunVextensiune a aşa » ".[estalde tnP-Uiiîg.

n. spunea el. şi de asemenea ou tAioe cetăţii. în cursul secolului al II-lea i.1 Insă urmările învăţăturii lui Panaetius nu s-au limitat la încurajarea tradiţionaliştilor. în siirsit. şi romanii le primeau Iară şovăire. în cele din urmă îşi va asimila doctrinele filozofilor si le va reînnoi. cumpătarea. întrucît se considera ca fiecare om avea viciile şi înclinaţiile sale personale spre vir-t ti te.pe buzele oamenii^-Aceasta esle şi cauza împodobirii nmrmintelf»1 IOC cu • j cU gusturi tăiate după asemănarea celor pe 8 Uj Acoperă. ci. Această învăţătură a contribuit la lărgirea vechilor concepţii „naţionale" si datorită ei şi discipolilor ei 1 Din doctrina lui Panaetius deriva diriguirea individualizată.imîne solidă pină la sfîrşit. a îndulcit doctrina în sensul dorit de auditorii săi. care trebuiau descoperite'şi utilizate adecvat. dacă n-a avut norocul obţinerii unei victorii hotăritoare.\ realizează* această apărare prin vii-lnţ i şi chiar prin glorie. Ei propovăduiau o aoctnnă ce părea făurită ca să justific o „prin raţiune morala instinctivă a romanilor. De aceea mormintele se aglomerează al ii de numeroase în jurul porţilor şi de-a lungul drumurilor "l[ acces spre oraşe: cu cit vor citi mai mulţi trecători inscripţia funebră pentru a pronunţa. înainte de toate. trebuie afătat că stoicismul mem al lui Panaetius şi Posidonius abandonează utopia s a primilor stoici. îndeosebi a lui Zenon.stoicilor li s-a făcut dela mm început o primire călduroasă. Pîalon.. e. nu mai contează sectorul ce va fi străpuns. pe cînd primii stoici puneau aceea-tul. 102 . cît şi cu ordinea materiale şi divine. căci viaţa sa dobândeşte o valoare' exemplară.altruiste.e. însă Roma nu se apără prin frumuseţe împotriva morţii. marelo filozof stoic al Romei din a doua jumătate a veacului al II-lea î.. grauitas romană a operat din instinct printre doctrinele filozofice. un monument. care ilustra clar semnificaţia învăţăturii sale. .n. dar ea comportă diferite aspecte. care conferă accesul la Adevăr şi la gîndirea divină. ea va rezista tuturor criticilor ce i se vor aduce. uri semn pentru oamenii vii şi un mijloc de a perpetua amintirea acţiunilor defunctului. grupul. 'el însuşi. Concepi iile hellenice erau îniru8". în timpul vieţii: ca magistrat. cetatea. adie diferenţiat. idealul tradiţional al romanilor.că" alcătuieşte incontestabil revanşa indivi-\6\nl n'e care societatea 1-a constrîns prin mii de forme. spre o reputaţie _ *n. familia.•. întrueît fuseseră SSocupati de cucerii ea lumii. romanii au pus în valoare virtuţile acţiunii: stăpinirea de sine.. nuanţată a conştiinţelor. Fără să se î'n-dem° la încePut în subtilităţile dialectice ale Pent Stra'ie-i' romanii au reţinut ideea esenţială: iru stoici fundamentul moralei rezida în' con101 gruenţa cu natura. curajul. * Această armătură a moralei romane va r. care prec»--societatea fără clase diferite. ca şef militar. relevînd o artă adesoa rudimentară care' cupată de idealizarea modelelor «ale. dar Spută să le fixeze în piatră trăsăturile. Ba chiar. este unica. Roma s-a deschis gîndirii filozofilor greci. întemeiată pe armonie Ş un statut social egalitar. Mormântul nu reprezintă pentru el numai un loc de odihnă. El a elaborat o comparaţie rămasă celebră. Pentru un roman nimic nu este mai important decît buna reputaţie in timpul vieţii şi amintirea unei virtuţi nepătate după moarte. deoarece eslo apărat nu individul. cti si'indirecţi — prinde care se află Cicero — î'nanizat Roma. ca raţiunea profundă şi ca scopul oricărei activităţi omeneşti. Dar. Dunîndu-şi că în definitiv soarta îi împiedicase * ă atunci să se gindcască )a ele. care aşezau Binele Suprem în Plăcere. Totodată. justiţia. şi dacă a trebuit să lase unui urmaş culegerea laurilor. fie şi maşina!numele'mortului. Această năzuinţă spre glorie. era înnobilat.c. în pofida tuturor divergenţelor de principiu. Panaetius. pe care ii vor reînsufleţi în fiecare an ofrandele rituale. pielas şi fides. In vreme ce epicureicii. în consecinţă. Virtutea. în măsura in care a respectat disciplina sub toate formele sale: uirtus. virtus. înainte do toate dialectică apoi ştiinţifică. dacă n-a nutut'să-şi continue opera dincolo de anul in care si-a îndeplinit însărcinarea. Cînd. rămîneau suspecţi — cu tot ascetismul toarte strict al vieţii lor. adică atît cu ceea ce aicai natura proprie a omului.n. întocmai ca o ţintă împărţită în sectoare de felurite culori. pe care teoreticienii greci le considerau dăruite automat înţeleptului Cu multă îndemînare. Sarcina omului constă în efortul de a pe* cepe această ordine în toate domeniile şi de a i sâ conforma. scrie că dragostea nu constituie altceva decît dorinţa omului de a se eterniza în şi prin frumuseţe: noi putem lesne considera că această exigenţă a sufletului jnd ividului ar li putut apărea atenionilor secolului al \-lea i.e. Dacă se vizează şi se atinge ţinta. in timp ce eră comandant. pe cu-noaşterea teoretică.f " carantate de către cauţiunea moralităţii ol'eC''t de"stoicism. cu atit mai mult va fi satisiaci" acesta şi va fi perpetuat . căci ţintaşul va cîştiga oricum. undo cenuşa va regăsi „somnul pămiutului" şi undo vor supravieţui în chip obscur manii săi. In moarte redevine. P. într-o pagină celebră. în deosebi pe virtuţile contemplaţiei.

1 103 •ct a ceea ce fusese în trecut numai şi soartă fericită a romanilor. eu scopul de a dărui italicilor şi plebei romane mijloacele de existenţă pe care le contesta oligarhia senatorială. apoi. care a deţinut in continuare ilegal demnitatea de consul pînă in momentul cînd un alt om politic.şi Scipio Africanul a fost cel diniîi chemat să restabilească situaţia din Spania la o vîrstă cînd. au tins să se elibereze de structurile cetăţii) puteau seduce indivizii.încă de la începutul secolului I î. posesori ai adevăratei lumini. voi. răspund acestei concepţii despre omul excepţional. singurii în stare să conceapă si să realizeze binele. ca alîţia alţii înainf lui. 'pe care îl net6 "°ia din<lu-se drept un intim al lui lupilor.iona. el ar fi trebuit să aibe acces numai la Magistraturi inferioare. non-pro-ţfili ci să fie deţinută de către un „prim cetăţean" "moderator al Statului. şi poate mai mult după dispariţia sa. să redea căsătoriei trăinicia sa. reprezentată do „micul burghez" Cato» a izbutit. Atîta vrem o cit a fost cu putinţă orientarea către cimpivriie de luptă îndepărtate a acestei abundente de şefi regimul tradiţional a putut să se menţină. desemnat pentru acest rol de *■»♦"« valoarea şi autoritatea sa. „informa" o politică şi o societate. să-1 alunge din Roma şi 1-a constrîns să se închidă la Li termini. în interiorul ei. de asemenea rebeliunea oamenilor politici ambiţioşi.. eXeroitată de către consulii anuali. vii amîndouă. tentaţia anarhiei (căci într-o mare măsură. Eşecului republicii platoniciene i se opune victorios principatul stoicizant al Romei.LpA moderator ai stauuui. învederează limpede acord î profund care funcţiona intre această filozof. După tribunii răzvrătiţi. în numele îaimoasei hiimanitas. devenită expresia . căci să se bucure de ocrotirea vizibilă a divin ică un asemenea reg. unde puterea uraia *>» 1 De fapl exponentul celor mai tradilivua] ^t<-' ale oligarhici politice rcmiîinc. Porsonalitatea sa viguroasă a dominat în cont^ nuare politica romană pînă în ziua cînd traditj1" egalitarii. reaşezînd • !°cvde cmste vechile culte căzute în desuetudine Şi msărcinind pe Vergiliu să cînte valenţele sacre UtH^P FUsUce' adăP°st al purităţii şi al simplităţi"'.n. gînditorii greci.e. dâr a' venit vremea cînd rebeliunile au devenit mai numeroase: rebeliuni alo Gracchilor. August s-a străduit să restaureze vechile valori morale. „. însă o asemenea filozofie nu se putea traduce în fapte. Roma părea să devină prada oricărui aventurier care ar fi ştiut să se impună. pentru noi inseparabilă de literatura şi de gindirea antică.FrinciPatul augustele apărea ca o ten-iustin^6 I?venire în urmă pe cursul istoriei. Au apărui' alţi eroi meniţi să termine cucerirea lumii.m trebuia s . De aceea. După victoriile !«' Caesar. Puţin cîie puţin succesele saie j-au ridicat deasupra altor senatori şi persoana ^ a tlobîndit un prestigiu cvasidivin. doctrina politii care urma să ofere salvarea. nu putea fi decit efemer. într-un surghiun ursuz. încă în timpul ultimilor ani ai Republicii aP^ ruse concepţia unui Stat. de meritele sale şi t todată de către această calitate de nedefinit face din el un om cu o „mînă fericită'4. funcţionarea legilor. după multe atacuri. Scipio nu putea să 103 redevină un cetăţean obişnuit. dar lo" prin toate mijloacele posibile această ressromană. pentru că numai ei erau capabili să „gîndească" ordinea lumii în complexitatea sa. s-a produs o slăbire treptată a eonstrîngerj-lor colective. cismuliii în cursul vicisitudinilor regimului ţ?1" lilic din secolul I e. Filozofia greacă n-ar fi putut să se cristalizeze sin<mră într-un ideal atît de lesjie accesibil tuturor minţilor umane. A 104 nu . dacă nu'de drept. a schimbat brusc politica şi a restaurat preeminenţa Senatului. a apărut „salvatorul" Marius. Incepind cu şfîrşitul celui de al doilea război punic. însărcinat cu o misiune de către divinitate şi hotărît să asigure echilibrul ameninţat de către excesele care îşi fac loc.lo îutîmpinate de stat au impus măsuri excepţionale do salvare. care nu se mulţumeau să fie doar o rotiţă în jocul cooptărilor. Stoicismul s-a generalizat la momentul oportun. nu putea. Mulţimii neştiutorilor (indocti sau stulti. Estetismul său' fundamental. mai ales încep înd cu Socrate. protector al d . ameninţată de imoralitatea generalizată şi de practica abuzivă a divorţului. s-a format stfel această largă concepi ie a umanismului. ambiţios. zeu'Gn -8m.. Multe reforme ale Iui August. Organic aristocraţi în gîndirea lor ei afirmau inegalitatea minţilor de fapt. in mod normal. proştii pe care îi călăuzeau opiniile iraţionale)'ei le'opuneau cîteva suflete de elită. în cursul războaielor civile. şi-a însuşii puterea dictatorială. atît politice cîfc şi religioase. Dar succesul lui Cato si a tot ce reprezenta el. să restrîngă luxul dînd el în!!lş! exemplu de viaţă simplă. Tocmai atunci s-a_format. Pericolele exeept. ftii Stoicii dădeau asigurări ca un asemenea reg era posibil.n. şi au pretins să impună supremaţia lor deformau!. prea multe tendinţe contradictorii solicitau gindirea. Sul la.gur (:eus'iri lungi în templul acestui upă victoria definitivă. protector a t or ordinelor. cînd se afla pe punctul di' a se proclama rege. cu condiţia ca „protectorul" ales să fi fost un înţelept. Rolul preponderent al senatorilor adepţi aj st . venind de pretutindeni.

acest spirit forma pe viitorii guvernatori de provincie. sacrificiul. apărut in 57 — 58 c!n. Nero a afirmat dorinţa de a rupe cu practicile adminis-trative ale lui Claudiu* şi de a guverna în congruenţă cu maximele ^fondatorului Imperiului.i cum am semnalat şi în nota anterioară. orideciteori revin la principiile lu. lui Fabius Cunetator. atunci cînd s-au înfăptuit condiţii "emănătoare ce]or ce provocaseră revoluţia din 68. transmis de Amvdţamintudeb0ragoră ^ ^^^ Fabricius. Anumite practici religioase au coezi"» certă^ deoarece răspund unor exigen-o ^rjne ca rugăciunea. energia. „pronunţată cu o inimă ţe "'l. Galba. după părerea noastră.'dar ea a fost reluată după prăbuşirea f. depăşeau „revoluţiile" de palat.r?te revoluţii. Parveniţii. ţf^'ltfel" acest raţionalism moral nu exclude o mita credinţă în supranatural: Pliniu cel Tînăr ^ră imperturbabil cele mai stranii naraţiuni f%ve fantome. abia în a. desă-virşirea lăuntrică care conducea spre practica n>a' rilor virtuţi ca justiţia. Fără îndoială. Influenţa învăţământ uhu a fost. „_ Catilina. Prima tensi . Cind. citează coincidenţe . a contribuit la menţinerea vechilor valori morale. care a slăbit uneori chiar şi în prima parte a domniei lui Nero. anj maj tîrziu.' încercarea lui Galba a fost întreruptă a"g răscoala şi prin intervenţia armatelor de pe Rin ''•din Orient. condus de Seneca. cît în jurul Iui Sereca. --* pe Gracchi şi acuzaseră pe »«. zeilor este cel atribuit lor de filozofi: detaliul p^ ticilor religioase este respectabil în măsura in aparţine ordinei cetăţii şi contribuie la menţ1111' 108 • «ii sociale. Sencca. drep1. pe toţi oamenii care puteau intra odată in senat pentru a reprezenta elita imperiului. Cu toate defectele sale şi chiar cu toate viciile. Dar simptome de criză se iviseră de mu^a ^'JL. de tradiţiile provincial. care exercita în fapt puterea în numele tânărului împărat şi care era stoic. unul din factorii care au contribuit în cea mai mare măsură la stabilizarea şi la conservarea spiritului roman tradiţional. '\7SulStoraJ adesea însufleţite de un idj *iv-Satcelui al romanilor. T 3 De fapt o mutaţie decisivă în raporturile dmtrc JW şi senat a survenit. a îndeplinit un rol esenţial. cercul politico-cult ural stoic al Aimaeilor. la începutul domniei sale. în timpul lui Domiţian şi al lui Traian._ . se arătau mai intransigenţi în respectul tradiţiei decît ultimii exponenţi ai familiilor celebre dm timpul lui Hannibal. De fiecare dat'* cînd împăraţii deviază de la linia politică augustele/ opoziţia stoică reacţionează. deci după şapte ani de la întronarea ultimului !•> claudian. scopul esenţial al omului era înţelepciunea. in schimb principii pot să conteze pe colaborarea acestei părţi stoice Senatului. Adresîndu-se mai ales copiilor claselor „luminate".1 De aceea primii cinci ani ai domniei lui Nero s-au scurs într-o atmosferă de concordie şi colaborare leală. August.pe şefii militari. chiar dacă schimbau parţial JmDlipaiIpolltilc ?. 106 nobleţei sale. în acest ideal. .2 Dar acest pact implicit a fost rupt cind. loCU. socotit *t cel'mai înţelept om al timpului său. Pentru această elită a umanismului roman.a. după căderea lui Seneca într-o semi-dizgraţie. Pliniu cel Tinăr şi Tacit. laşitatea şi servilităţile sale faţă de principi (dar ce poţi să faci împotriva unui stăpîn care dispune în exclusivitate de forţă?) Senatul. acest senlni«Al5-seninaIat îptr-o nofă ]a capitolul anterior cu pen-zint3Ia7)Iveî'seieloviturimilitare din secolele I şi II nu repre-ree l. Vechile valori morale li se impuseseră încă din timpul şcolii şi lecţiile filozofilor au ^ firmat ceea ce se obişnuiseră să privească drept ideM natural al omului. Domiţian. pentru ele era inseparabil de numele roman. . desigur. deci după trei şi nu după cint de armonie autentică. în ciuda tuturor. din sudul GaTa-Să cretIem că Tacit provenea mai degrabă 107 4Wnt ora alimentat de admiraţia Pe care le. Senatorii. Nero a început să guverneze ca un despot oriental. care reprezintă ofranda volun-CUlP* omagiul liber acordat de creatură creatorului.nH i:0.o ţiment «a a Rome. care pînă la urmă se desprinsese lent de vechile constrîngeri ale cetăţii şi care sa perpetuat j pină la noi.. apărea tuturor ca un chezaş al sincerităţii lui Nero.prin excelenţă a vieţii moraî' romane. obîrşia celuilalt formează doar obiectul unor conjuncturi2). elitele provinciale care au înlocuit-o s-au ostenit să perpetueze un ideal care. pe judeca-lori. curajul în W morţii — şi nu lipsesc exemplele care să ateste « ele âu fost efectiv practicate. ales numai pentru vechi1 într-adevăr în provocarea acestui entuziasm. doi cisalpini (originea celui dintîi este sigură. formaţi la şcoala lui Titus Livius şi Vergiliu. revoluţiilor"1.^ sera jjc \j>uvu„.. şi principatul augusteie. autori unde idealul roman tradiţional se conjuga cn spiritualitatea hellenică. Conjuraţia lui Piso* s-a format mai puţin în jurul acestui personaj.idev. pe marii conducători administrativi. unul dintre împă-•■ efemeri care s-au succedat după prăbuşirea l^u ]uj a încercat restaurarea acestei domnii •r*ntutii' ce părea caracteristică pentru principatul aV1aste'ic. traduceau în practică -adică chiar in administrarea lumii — acest umanism luminat. dar el le era de asemene* învecinat ceiuid organizat de retori şi &. rwnnia 4ntoninilor relevă triumful acestei mo-narhii luminate de inspiraţie stoica in care a supravieţuit vechiul spirit roman. căci'nu 2 Am îmV-tatH sccial-istorice fundamentale. e. Chiar cînd aristocraţia cu adevărat romană a dispărut. a stîrnit entuziasmul Senatului.n. sub Imperiu..

oamenii cei mai echilibraţi cred cu fermitate în fluenţa astrelor asupra destinului şi chiar asupra sufletelor fiinţelor omeneşti. iv. adică o speranţă h\ şi. Această expansiune morală şi cvasimisticâ umanismului roman nu este cu siguranţă decit patrimoniul unei elite. Dar aci. capabile de realizări şi de virtu' inaccesibile oamenilor de rînd. de altfel. era învăţata I dinafară. provocat de unitatea Imperiului. In ce priveşte acele elemente care. marele poet. care făgăduiau credincioşilor propăşirea în această lume şi mîntuirea în alta. Vergiliu era comentat. le consideră simboluri ale fericirii supreme şi apreciază că.tulburătoare.n-. fără îndoială. 311 Lsis prefera procesiunile lente. se arată îngăduitoare faţă de femeile păcătoase care. Mitlira era un zeu persan. adică practicile şi credinţele originare din Egipt. orienta?. intervine un mit. Iniţial credincioşii săi s-au recrutat în chip natural printre egiptenii stabiliţi în Italia şi totodată Printre femei. cuc ras. iniţiaţi în mister T «ele mai sacre ale universului. adesea de Origme orientală. Egipteana Isis a fost introdusă la Roma pe vremea lui Sulla: încă din această epocă s-a format o primă comunitate isi-acă care n-a întîrziat să se dezvolte. Mamă a durerilor.■ e> generate de marile tensiuni sociale. retori spanioli.?agareai raPidă a cultelor soterioloorice de origine !ei. şi dacă devine zeu cauza trebuie căutat? în faptul că a putut fi un om desăyîrşit datorită unor calităţi adecvate energiei şi voinţei sale. uneori chiar in cele mai mici. această apoteoză personală'n-ar constitui decit o excepţie. şi predau aceeaşi morală şi aceeaşi esteţi''1-Datorită lor. cînd se instalaseră într-o altă regiune. j atestată începînd din secolul I e. ritmul taîr rinelor. continuaseră existenta lor în_provinciile orientale. clasa diriguitoare. gînditorur in el se unesc şi se echilibrează înţelepciunea cultura. Nu exista municipalitate.' Doctrinele cele mai spiritualiste iau în consideraţie o divinizare a sufletului eliberat de învelişul său terestru:sufletul «Neajuns de purificat prin practica virtuţii. acolo J veneau dascăli ieşiţi din toate regiunile Imperiului.. Această ambiţie. 1 CaJtre reSiunile înalte ale cerului şi va con-stoiciT 1 vărurile eţerne5 Şi aci. de fapt.n. posesori ai tainelor provenite din adîne«l /'' murilor. azi sînt considerate drept resort al religiei. din'provinciile danubiene. Siria şi Asia Mică. imnurile. la Bordeaux.a început să se răs-phulească in Imperiu religia lui Mitlira. mo--1 ^ligioase din secolul I. Se citeau Terenţiu. care vorbeau cu toţii aceeaşi linyw-iatina. cre'din" derii iubitului pe care ii plingea in fiecare an. va spori pină în vremea invaziilor barbare. în anumite zile. Se considera că ace r preoţi ar fi inaccesibili slăbiciunilor omenest! nu consumau carne şi tot ceea ce avea suflet r' i'uzau plăcerile dragostei şi. ţ Acolo se întilneau uneori retori gali. problema supravieţuirii şi a lumii de apoi totul se lasă pe seama liberei alegeri: recunoaşterea divinului nu implică deloc credinţa în persistenţa persoanei după disoluţia corpului. i de exemplu la Autun*. platonismul şi hemuri conver8 §* se unesc pentru a propune todivid^i astrală> adică reîntoarcerea sufletului PeatnT nSÎnul Sufletlllui lum» ca răsplată 0 V1aţă pură. Mai ales asupra acestei mase au %-ionat religiile orientale. Divinităţile religiei oficiale sînt acceptate ca simboluri sau aproximaţii. rj-zate şi supravieţuirea sa pregătea renaşterile V'T°tusi alături de elitele capitalei şi ale provin-• mîrW masă a locuitorilor imperiului — chiar V61-' nu ţineam seama de ţăranii care duceau adesea 'istenţă cvasi-săibatică — îşi aşeza în altă parte 1 e]t în Viaţa intelectuală raţiunile existenţei şi eranţelor sale. Spre st'irşitul secolului I e. doctrinele elaborate în lumea grea':! opt sau nouă secole în urmă. acuzaţi nejusti-ficat de ateism. De faT)f' dispunea de preoţii săi. în-«eajuns de disciplinat ca să fie desluşit şi să fi zbn 1 în el Şermenul forţei divine. Isis este definitiv a-doptată de către Roma. care să nu fi năzuit să dobîndească sprijinul unor buni dascăli pentru copiii burgheziei. mai mult decît o cre109 dinţa. în cultul zeiţei. înainte să-i regăsească trupul îmbălsămat în cedru. parfumul aromatelor care ard.'îşi'va lua tern. în această epoca funcţionau cîteva veritabile universităţi provinciale. seducătoare a flautului şi a sistrelor. contemplaţia lor senină poate contribui la călăuzirea sufletului către o satisfacţie plenară. Imansul amestec de populaţie. ea este oferită numai fîetelor de elită. cit de modestă. împrăştiasecredincioşii care îşi aduseseră şi zeii. poate chiar odată cu domnia lui August. • filozofi atenieni. anterioare cuceririi romane. cunoşteau voluptăţile peni-tenţiei şi ale redempţiunii. însă ne-am înşela dacă am crede că aceasta era prea res-t'însî. pe ţărmurile Pontului Euxin: mai întii pare să fi fost ocrotitor al . Bărbatul div este marele politician. ca răsplată pentru credinţa lor. înveşmîntaţi în in. după ea. Stoicismul şi platonismul postulează în egală măsură schimburi constante intre elementul divin şi cel uman. continuau să înrîureJ că sufletele. stăpîni ai demonilor. cultura era preţuită şi căutată dat fiind că luxul material şi rafinamentele urbanismului aflaseră mijlocul să se infiltreze şi acolo. laTreves*. îndeosebi printre liberte. LucanLiteratura^ tină devenise patrimoniu comun al uman11 110 . însă odată cu începutul Imperiului. al cărui cult s-a dezvoltat. Eneida^ ^■ considerată ca biblia romanităţii.febrei q6 -e*j)Jlcă mai ales prin intensificarea efervescente si rpi. în fiecare din oraşele provinciilor. în pofida măsurilor luate împotriva ei în mai multe împrejurări. Curînd Isis a dobîndit templul său în Cîmpul lui Mar te.. care erau în chip special sensibile a tot ceea ce se adresa afectivităţii. Aceste culte. Epicureii înşişi.

se pricepeau de asemenea. femeile salo «•■cleau moartea şi. Horaţiu ne-a transmis amintirea înspăimântătoarei Canidia. Ei jurau credinţă zeului lor şi făgăduiau să respecte ordinele Şale.T. încetul cu încetul aceşti sirieni." nr. practicile ei au atins toate păturile socialo încît împăraţii au trebuit să ia. Locul de cult era adesea subteran. acţionau în acest fel deoarece se temeau de efectele ei şi doreau s-o rezerve pentru uzul lor propriu. l'1 ochii credincioşilor săi.e. în scobitura unei roci. în Imperiul roman se întâlnesc pfe tutindeni sirieni. Şi împreună cu ei circulau *_ divinităţile lor. valenţele iraniene încâreîndu-se de o teologie de origine semitică. au dobîndit un loc considerabil în viaţa comercială a Imperiului. Mitlira este Soarele-R^S1'-SoareleInvincibil.nur al lui Apuleius. şi că Mithra. Ele au fost aduse iniţial de sclavii sirieni Aunduţi în Italia după războaiele purtate împotriva Seleucizilor. bănuim doar că ele formau o morală de inspiraţie foarte elevată bazată pe loialitate. Atunci taurul era ucis deasupra unui şanţ şi singele său se revărsa peste unul dintre credincioşii săi. împlintîndu-i un cuţit în grumaz.j)]. pe care filozofii de in-iratie neo-pitagoreică încercaseră de mai mullă S^eme s-o fundamenteze din punct de vedere raţional .u filtre de dragoste. un copil mic. Bolta acestei peşteri simboliza cerul înstelat. începînd cu secolul al II-lea î. oroare faţade minciună. Roma cunoştea magia deoarece în cele douăsprezece Tabule figurează o lege care interzicea malum carmen. tradus destul de recent ?' 'n română (vezi „B. în luptă contra lui. căci măduva lui se^ încărca astfel cu virtuţi magice. îngropîndu-1 pînă la gît. fraternitate umană şi.n. Aceşti sirieni adorau o zeiţă care le era specifică. Se afirma că oamenii datorează lui Mithra o infinitate de binefaceri. s-au amestecat aporturile provenit1-' din toate regiunile Asiei Mici. sacrificiul a fost completat printr-un rit împrumutat misterelor Cybelei (taurobolul)*. pe nevoia de puritate. Iar sîngele sacru al animalului fecunda păraîntul pe care se împrăştiase. incantaţia malefică. în afară de AtargaţisJ Hadad. însă concepţii şi credinţe atialoage au pătruns acolo de asemenea pe alte căi. Exemplul celebru al JUJ Trimaîchio. poate. îu religia sa. asociată zeului Hadad. Aspectul militar al religiei nnthnaee putea să seducă pe mulţi romani si nu l« ae mirare că s-a descoperit la Roma şi în tot wentul1 (dar nu în Grecia propriu-zisă) un mare 1 mithraea instalate aproape pretutindeni Inclusiv în plin eenlru comercial al Londrei! 133 h începînd do la sfîrşitul secolului I e.n. De fapt nu ştim care erau aceste ordine.u îndeletnicit cu această ocupaţie. în teologie solară. ci. Mithra moştenise o sem" 1 Informaţii preţioase asupra cultului isiac m l^. Mai ales femeile s-a.. începând dintr-o anumită epocă. Astfel. Împăraţii nu urmăreau să ocrotească poporul de eroare. pentru că el fusese iniţiat de Tiridate * misterele lui Mithra şi pentru că năzuise să f* identificat cu Soarele-Rege. din această pricină. Roman apar in cartea a unsprezecea din romanul _Mo» j. cu ajutorul unor otrăvuri tainice.i cîntau reînvierea în fiecate 11 "măvară. Momentul cel mâi sacru era omorîrea taurului. încă de la originile sale. de asemenea. pînă la el ră-măsese o doctrină esenţialmente filozofică nelm-părtăşită de către masa poporului. să suprime soţn stînjcnitori sau părinţii care întîrziau să .P. vehiculul cel mai puternic al acestor idei în Occident. De aci. învederează pîn<* la ce nivel putea ajunge averea unora dintre ei. însă religia lui Mithra a contribuit de asemenea la pregătirea ascensiunii creştinismului. Prin sirieni a fost de asemenea populari-pr[ă astrologia chaldeeană. şi puterile Răului. ^P^entau specialiştii h care se ]n toate împrejurările. reprezentat de către Mithra. Credincioşii se grupaseră în veritabile Biserici. îmbrăca un caracter violent dramatic. cărora ii se cerea. 3Î2 ficatie cosmică. începînd cu anul 64 e 'e Am mai subliniat importanţa acestei concep?' pentru viitorul cultului imperial care s-a transfoV. Se povestea că se născuse _pc° stincă în ziua solstiţiului de iarnă şi că păstoriiv-ftiseră spontan să-i ofere produsele turmelor J011 Din obirşia sa iraniană. care aştepta acest botez roditor stînd în picioare în şanţ. luptase pentru a îndepărta de pămînt calamităţile ce-1 pustiau. s-a răspindit în Occident cultul lui 114 rnlnul vie^ii şi zeu! vegetaîiei. îs arătat mai sus că această seducţie operase şi lui Nero. toate cele pe care le dăruieşte natura. contemporan cu Nero. de mai multe ori.toate PM„ M1' TtrO. sub autoritatea unui cler ierarhizat. Prin caracterul său compozit în care se împletesc elemente mazdeene şi astrologia babiloniană. Practicile magiei orientale au prosperat pe acest teren prielnic. pentru a putea evoca peştera unde se născuse zeul. ce dezgropa din grămezile de oseminte cadavrele pe care Ie tăia în bucăţi ca să-şi procure ingredientele necesare filtrelor sale şi nu şovăia să lase să moară de foame. convinşi de adevărul acestei ştiinţe astrologice. mulţumită iscusinţei lor. expertă în necromancie. religia lui Mithra a fost.. ci şi prin popularizarea demonologiei orientale şi prin instaurarea opoziţiei dintre principiul Binelui. nu numai prjn răspîndirea monoteismului care.soldaţilor şi. aceste vrăjitoare. pe "re ii ucidea pînă la urmă. năşteau plante nutritive. Era arătat în luptă cu un taur. măsuri severe împotriva magilor şi a celor numiţi chaldei. Aşa cum se întîmplă îndeobşte. instalaţi în toate tîrgurile şi «J oraşele comerciale. zeiţa siriană Atargatis. precum odinioară Hercule.1 mat. pare-se foarte lucrativă. Ni sau păstrat 113 . greu de precizat.loSu> X*W™*> S^-eotidiană Ji telurile> dominau viaţa religioasa recurgea 'j/11. 440). Liturghia mîthriacă simboliza diversele peripeţii ale mitului şi. cel puţin parţial. după eliberare.

divinitatea împăratului. Conştienţi de bogăţia nemărginită a aces-tf ia. Se întîlnesc de-a valma demoni mazdeişti. Astfel-în vremea lui Hannibal religia oficială a admis introducerea cultului zeiţei frigiene Cybele. deloc în respectul libertăţii'de conştiinţă. Nimic nu putea să se opună mai direct vechii discipline dictate de uirtus. Totuşi Senatul n-a ingăduit celebrarea acestui cult barbar în toată violenţa sa. care a persistat plnj 1 sfîrşitul Romei. ale căror nume sînt adesea zgîria.e. ca.al religiei dionisiace care. Dar asemenea idei sînt foarte des exprimate de filozofi şi. într-o învălmăşeală de nedescitrcat. Totuşi nu s-au iniţiat persecuţii nici împotriva lui Mithra şi nici împotriva lui Isis. ei au procedat astfel în numele principiului care însufleţise odini1 Totuşi în mentalitatea romanilor s-a menţinut mereu vie distincţia între romani şi barbari. inexistentă în celelalte culte orientale. ia schimb. Sentimentul ce însufleţea pe senatori nu rezida. nu este vorba aci de toleranţa romană. . Iniţiaţii. se formau colegii în vederea celebrării In comun a ceremoniilor orgiastice. cult cu un caracter violent orgiastic. lovindu-se cu pumnalul şi lăsînd să le curgă propriul sînge. însă cultul zeului însuşi n-a fost interzis. . care. Se susţine cîteodată că predicaţia creştină risca compromiterea organizării sociale. se întruneau şi se lăsau cuprinşi de elanurile bacehanţilor.te pe ele. inovaţiile cele mai îndrăzneţe. de morala. Un senatus-consultum a interzis formarea asociaţiilor dionisiace. între oameni liberi şi sclavi1 Pricinile persecuţiilor îndreptate împotriva creştinilor au fost diferite. religia isi^că impunea adepţilor săi practici ascetice. polif ^ urmată de împăraţi faţă de creştinism. poate. explică. provocîndu-se eşecul celorlalţi. un val de misticism străbătea peninsula. în anumite împrejurări vin veşmînt special şi tabuuri alimentare.multe tăbliţe da vrăjitorie gravate pe lame de plumb. tăbliţe care invocau divinităţile infernale (demonii religiilor orientale): uneori se urmărea asigurarea victoriei unui concurent la cursele de cai. creştină. la Pessi" 116 g piatra sfintă care reprezenta zoi ţa şi au însta-r^o pe Palatin chiar în inima cetăţii lui Romul. Tot' odată magia şi cultele orientale ofereau o satisfacţie lesnicioasă tendinţei profunde a italicilor spre animism şi un fel de eliberare de constrîngeri. doreau ca practicile tole-«to să nu pună in primejdie echilibrul si discih^ cetăţii. sub ameninţarea pedepsei cu moartea.n. mergînd. sub Imperiu. divinităţile tradiţionale n-ar mai fi fost suficient de înzestrate cu putere sacră şi ca şi cum ar fi trebuit să se ia un contact direct cu forţele orgiastice. întrueît propovăduia egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu. în entuziasmul dansurilor sacre. în bună parte. celebrat de către preoţi eunuci. Ea a admis. cu condiţia de a fi celebrat deschis şi de către un cler supus supravegherii magistraţilor. în cadrul creştinismului mi exista nimic care să poală jign profund conştiinţa religioasă a romanilor. Foarte adesea. 117 Această stare de spirit. făcut inofensiv prin reglementarea pontifilor. evoluţia socială tindea prin ea însăşi spre ştergerea barierelor tradiţionale între cuceritori şi cuceriţi. senatorii ştiau că religia oficială n-o epuiza Şi erau gat^ să asigure statului beneficiul oricărei 01 teurgii. se solicitau demonilor boala sau moartea unui vrăjmaş. . şi creştinism. şi rafuzînd totodată jurămîntul militar care era de esenţă religioasă.is. începutul secolului al Il-lea î. Este cazul. divinităţi egiptene şi tot ceea ce putea sugera imaginaţia vrăjitorilor'. practicile au fost îndulcite. în primul rînd aceste cauze rezidă în intoleranţa. rămas celebru. oficială fusese de multă vreme disciplinat. sa' dp botezul şi de teologia sa. a i'ost instituit un cler 'eravhizat.. zei italici. controlată de către colegiile sacerdotale oficiale. aceste tăbliţe invocă zeii barbari. •:i într-o prudenţă elementară faţă de ceea' ce *ei considerau drept o manifestare evidentă a forţei divine. cave avea forme atît de variate. ceremonii zilnice. tocmai creştinii s-au arătat a fi agresorii. Din timp în timp. sărbătorile au devenit mai solemne. şi cum în aceşti ani întunecaţi ai războiului cu Hannibal. Vechiul anirftism roman avea de cîştigat din aceste practici: ceea ce rămînea din magia primitivă îa religia. se mutilau biciuindu-se. însă adesea. la. însă atunci cînd împăraţii au încetat lupta între păgînismul oficial. Deci romanii au mers să caute în Frigia. însă o necesitate mai înaltă pare să fi impus adoptarea Cybelei. bărbaţi şi femei. Cu toate acestea. Totodată. Dar autorităţile romane interveneau şi restabileau ordinea cu ajutorul unor severe măsuri poliţieneşti. Se resuscitau riturile cele mai naturaliste. ■ Religia de stat. îndeosebi în perioadele de criză. pînă la săvîrşirea unor jertfe omeneşti. desigur tot sub P siunea contingenţelor istorice. era mai puţin rigidă decît se afirmă adesea. s-a răspîndit neliniştitor la ţară şi în oraşe. beneficiul transferului a fost astfel' dobindit. fără primejdiile implicate de el. Abia creştinisniiu subminat decisiv o asemenea optică. refuzînd să accepte ceea ce devenise principiul esenţial al vieţii politice. Şi rgjj' gia lui Mitlira afirma un monoteism exclusiv e~ dispunea de ierarhia sa internă. Reacţia Senatului roman a fost necruţătorare.

118 . S-a admis că un fiu astfel vîndut ramînea liber faţă de lege şi că. căpăta dreptul de a poseda şi de a administra autonom bunurile sale. ca martori ai legământului.. ea era liberă să contracteze ojcăsătorie cu un altui. 'Pater ţamilias poate. şi dacă augurii fam favorabili. partea care nu obţinuse satisfacţie putea iatenta împotriva celeilalte o acţiune de reparaţie pentru paguba pricinuită. moravurile n-au întîrziat să îndulcească urmările acestei stări juridice. ceea ce. w practică. astfel ca toate divinităţile din lăcaşul ceresc să fie favorabile şi ropice. să recunoască copiii pe care îi are de la soţia sa (in momentul naşterii ia copilul în braţele sale şi-1 ridică în sus. Prezenţa la logodnă făcea parte din multiplele officia ale romanului. într-un asemenea caz el este vîndut „dincolo Ţ Tibru" — dar fiul care fusese astfel vîndut de rei ori era legal emancipat do patria în cazuri foarte grave. dacă. Totodată. Concomitent cu schimbul inelelor..n. Dar se întîmpla ogodna. Cum am amintit mai sus. la origine viaţa do familie este dominată de atotputernicia tatălui exercitată legal asupra sclavilor casei.e. veche în acest moment de aproape trei veacuri. o luptă s'îngeroasă. dar totodată şi asupra nevestei şi copiilor săi.. Orice om legal logodit. plac.consultarea zeilor. libertatea de a urma religia dorită. se proceda la semnarea unui contract de căsătorie stipu-lind natura şi proporţia dotei adusă de către tînăra soţie." tul de° U mi*nai cetăţenii romani aveau drepa contracta o căsătorie. m cel mai bun caz. căsătoria a fost considerată ca un act deosebit de grav. A devenit din ce în ce mai rară vînzarea unui fiu ca sclav de către tatăl său. Am constatat că viaţa de familie alcătuise multă vreme baza societăţii romane. să fie foarte lungă. încă în vremea lui Nero. se încheie în cea mai pură tradiţie romană. Ne putem lesne închipui că într-o societate unde celula familială era atît de solidă. tatăl putea să-şi omoare copiii şi nevasta. Alianţele politice jucau într-un winau a1 &az un mare rol. Statul a evitat pină la sfîr-şitul civilizaţiei romane intervenţiile în sinul familiei şi în consecinţă limitarea autorităţii tatălui Totuşi. dar pe montură 110 gravaseră două busturi. de drept. se schimbau nişte inele. Astfel. dacă el trebuia să aprobe orice act juridic al lor. spune rescriptul lui Licinius blicat în 313 e. chiar fiul recunoscut de către tatăl său poate fi alungat din casă.ne redactorii senatus-consultului asupra BacNoi am hotărît. din obligaţiile vieţii sociale de la care nimeni nu se putea sustrage fără a săvîrşi o abatere gravă. ori îi expune in afara casei. dar îndeobşte această decizie crudă era luată întrun consiliu de familie reunit în mod expres. la sclavaj. o logodnică infidelă era asimilată unei temei adultere. printr-un gest care conferă acestuia legitimitate). în cursul istoriei civilizaţiei romane. spre deosebire do ceilalţi sclavi. ca la toată lumea. începînd din secolul al Il-lea î. deoarece avea ca efect introducerea în familie a unui element străin necesar perenităţii sale.. care aveau erioare simbolică.9as^' tor ia. Această logodnă implica urmări juridice: dacă nunta nu era celebrată cum se cuvine în continuare.Poată fi celebrată. Ins conubii este . dar legămîntul său nu era etern. Uneori aceste inele erau for-° u> din două mici cercuri unite între ele printr-un d. însemna condamnarea la moarte sau. în fapt. s-a format o procedură de emancipare care în practică sustrăgea pe beneficiari tutelei tatălui: fiul (sau soţia) emancipat continua să facă parte din familie dar-. era hotar îtă de către capul familiei. Trebuie să ne întrebăm cum a evoluat. 4acă se logodea a doua oară era considerat bigam. el putea depune mărturia într-un proces şi chiar să intenteze o acţiune judiciară împotriva noului său stăpîn.^. pater familias era totdeauna reprezentantul legal al copiilor şi al soţiei sale. pentru ca acesta să poată deveni valabil.mi-liar pentru a o judeca. atît nouă cit şi tuturor celor ce se află sub autoritatea noastră".n. cel al logodnicei şi col fi Lodnicuîui.ament solemn şi reiigios al ambelor tui*. pca logodnicul său nu o luase de nevastă pînă a termenul prevăzut dinainte. căci se răspîndise copiii încă nevîrstnici şi era _ . viaţa familială însăşi şi în ce măsură a rămas ea credincioasă vechilor imperative sau dacă s-a degajat de ele. pie mai mulţi ani înainte ca nunta ^J. Toţi prietenii familiei erau de faţă la logodnă. sau alte imagini exprimînd unirea elor doi soţi. Alte consideraţii socotite ca mai importante deter 120 leaerea sa. Mai mult. şi pentru "easta sa acordăm creştinilor. deoarece un senator a cărui nevasta fusese învinuită de „superstiţii străine" a trebuit să întrunească tribunalul £a. Pe de altă parte.. cel puţin în riadurile aseme»e ^ celebrată o logodnă. care consti-aristocra. abandonîndu-i cui i-ar vrea. p . int să. să aşezăm deasupra oricărui ?" ru ceea ce priveşte cultul divinităţii.altădată inelul era simplu. după. iar inc»1" naţiile celor interesaţi nu erau de loc consultate. Se ştie că această veche practică persista.

adopta forma unei coemptio. dar era necesar ca această coabitai" să fi fost neîntreruptă. al treilea. do coi doi 180^1. Patul nupţial era aşezat în atriuni sau tablinum şi acolo pronuba conducea logodnica pentru consumarea căsătoriei. care rezulta dintr-o stare de fapt. De aceea purtătorii de torţe le agitau cit puteau de tare pentru a le însufleţi flacăra. doi prieteni ai solului Ic" logodnica în braţe şi o treceau deasupra'pra»u] se evita astfel un accident religios de temut e ar fi ameninţat viaţa tînărului cuplu dacă. cu capul încoronat de frunze.sta. brăţări. pe cele ale celor doi logodnici şi le unea. . căci chiar trei nopţi^onsţ'-cutive de absenţă implicau anularea acestei cantorii. trei copii care aveau încă tată şi mamă. Acest ritual de căsătorie era de fa.". oricare ar fi fost forma lui. La venirea serii. Confarrcatio consku căsătoria de ţip P^^rlc ^igioasă celebvair. ^ialmf!lXS un tercfde făină (Iacul . îna-«itea. Jp^f^f i zi. purta o torţă făcută din lemn din măceş. descrise de autorii antici. concom^n doiu ioi . aprins la un altar domestic. acestei perioade.^. In 1ş imeib căsătorie: confarreatio.Yarl e8tc evident.. Atunci.! 1 ? însS tradiţia a păstrat amintirea unei vreni. a ^^^ de ]& y .e. simulacru de cumpărare mutuală a soţilor unul de către altul. jf(. Aceste trei forme de. însoţeau cortegiul în s.spăţ oferit de tatăl fetei. ei. ca şi pronuba şi cavalerii de onoare. care înfăţişau o mică dramă: logodnica se prefăcea că se refugiază în braţele mamei sale. la inf reasa în casă. care a devenit uzuală la silul Republicii şi sub Imperiu. un sens necunoscut. nei mterdielii ridicate ]H plebeiană m a »tatea ţ^ Te mijlocul şecoluu. deîn Crmiî bacuri ale Republicii ex. violent obscene'— °"ală concomitent spre a îndepărta „deochiul" şi spre a asigura fecunditatea tînăru] Totuşi logodnicul azvîrlea copiilor daruri mici monede şi în acelaş timp nuci — alt srrl fecundităţii. inamtea ^^„Sat po un animal jertfit şi o ou alacjar) «a piesarat ărţită { mincată rrăjitura. de-a lungul drumului. ceremonia începea din zori de auspicii — căsătoria nu putea fi acît în zilele considerate faste — şi apoi M}Cia"la semnarea definitivă a contracţii lui.'ea îl împodobea cu flori şi cu b tiţe de lină şi ungea cu ulei pervazul. ioi«a acestei' ofrande. damental al celor clintii rezida in trecerea J11" 124 . scoteau cuvinf bun augur> ca misteriosul „tkakssio". care ^ proprie P^^'^^iUpian. care uneori nu survenn.r„ltm Z epoca clasică nu există nici o limitare a acest. Această e a mîinilor (dextrarum iunctio) avea loc în asa tinerei soţii şi era urmată de un mare -. ' ° La poarta casei unde urma să fie stan în'" aci înainte. in anumite condiţii. dacă o femeie trăia timp de un an în locuinla unui bărbat.Apoi se forma cortegiul. PrP "i semnau zece martori. Totodată. Caracterul ^. ^ca^rSeâ'Kf nu puteau. decît la capătul mai multor zile. exista o a treia formă. După în. derivată din coemptio. în sfir-şit.fl) în vîrstă şi care nu se măritase decît o ° ră dată — fapt care echivala cu un augur entru soarta tinerilor soţi — lua în mîinile doi losodnici şi le unea. ospăţ în care se serveau anumite feluri de mîncare tradiţionale. îndeobşte îr'ră w^ c.să ia in căsătone . ă ilc în aj-mul căsătoriei. posesiunea ecm^> lează cu un titlu (usucapio).întece grosolane.pt acelaşi. soţia s-ar fi împiedicat în piatra pe prag. în care p«iw ic. Se aprindeau torţe care prevesteau viitorul prin lumina lor: o văpaie vie anunţa un soţ îndrăgostit. El constituia ' pur latin al accstui "* «ste o t Linentul jolejon a^ ^"'^^ pitoreşti. Prietenii familiei erau de faţă.rP^bij„terii. Căsătoria plebeian.se 121 unul din privilegiile inerente cetaţernei . o femeie Pe cţH|. ul oau o cunună de flori şi divei c d^j nic do aur. Ca să cîştigo de partea sn zeii pragului. Nişte muzicanţi.ea imbraea jumătatea superioara a F0. era smulsă de acolo şi în aparenţă tîrîtă cu forţa. tînăra femeie trebuia iaca să se su^ unui întreg ritual.. tînăra fată era condusă de un cortegiu spre casa soţului său. cînd strălucea cea dinţii stea. . cu încetul de o aHa. doi dintre ei conduceau logodnica de mină. (fa& îndoia!.. căsătorie au fost jnIOCsfi"r.(>1 după care. căsătoria per usum.m®ce spectatorii. Acest eveniment prilejuia anumite gesturi rituale._tot dm alac a ^ . iar o flacără fără vlagă nu prevestea nimic bun. era considerată ca soţia sa la expirare. Avem aci o aplicare a principiului jui'. ^^ sandale de aceeaşi culoare cu /W 122 dona cu celebri dimineaţă. îndeosebi eîntăreţi din flaut. se . urmat (ie o w-v . In picioare.'. Această (pn cit pentru soarta uueniui ouţ .

înlrucît.e. adesea. şi acela al lui Sp.. s-an transformat moravurile în aşa fel încît. în care soţia rămînea teoretic sub autori-lMJlU. întrucît dispuneau practic de aVC!°a \. împreună a tinfriut. dar nu trebuie să considerăm că arhivele jurisconsulţilor dau un tablou fidel al societăţii. care n-aveau alt scop decît asigurarea unei libertăţi de viaţă totala pentru soţie. avusese douăzeci şi doi de soţi înainte u' a se recăsători din nou — şi cu un bărbat care ay> şese deja douăzeci de soţii! De altfel calculele i"^' resateparsă fi jucat. a fost elaborată o căsătorie sine 5fî . un senator care şi-o repudiase pe a sa pentru că era sterilă. avînd necazuri băneşti. ori a cărui avere per-clir!IK să le tăgăduiască şi mai mult lux. De ase-soiiala ^ ^ că femeiie romane. condam-so • 1n?oarte de cătr>e Claudiu. era mai puţi11 ws l ■ decît ele. în locul unei uniri impuse soţilor. de^V ^eneca.pt a căsătoriei (istoricii moderni sînt înclinaţi să creadă că realitatea a fost mai puţin idilică decît o prezintă tradiţia)n-a durat mult timp. Constrângerile legale slăbesc din ce în ce mai mult. Ruga. a împrumutat de la soţul ei. Mergînd mai departe. încheiată prin-tr-un contract exterior voinţei lor. femeia dobindeşte o personalitate liberă şi chiar părinţii nu-şi mai căsătoresc fiicele împotriva voinţei lor. căsătoria patricianl prin __M era indisolubilă. CarvmU. Din formele juridice de căsătorie. ea era înapoi tatălui său şi zestrea nu-i era * In principiu. Com-parînd exemplele între ele. unui bărbat care.n. care în aceleaşi împrejurări şi-a . care a tont să moară în acelaşi timp cu soţul său. sau ca Paulina. erv '«iluj îndpni f. tatălui. Sempronius care-şi repudiase nevasta deoarece asistase la C fără îngăduinţa sa. ţîn multiplicarea clivorţuri^^' un rol mai important încă decît dorinţa de a PlOjoV de viaţă. soacra a fost cea care a întocmit un legat pentru nora sa dar cu o condiţie: legatul va fi suprimat dacă tînăra femeie se va despărţi de soţul ei. ca şi dosarele avocaţilor. Şi aci. Dacă acest 125 I tribunal domestic hotăra vina soţiei. Dacă soiul păstra gestiunea "Tei soţia era liberă să dobindească bunuri per-zes je'sj s'ă ie administreze după plac. nu .utea stingheri de fel femeia căsătorită. c. spre sîîrşi-tul Republicii. istoricul poate să evoce Şi alte portrete de femei foarte diferite de cele de mai sus şi tot atît de adevărate.iT-ELtOi^e ce^laltc contracte.ia 'moravurilor. Se cunoaşte. înlocuită cel mai adesea prin cea a la . lr>terv. femeia s-a grăbit să-şi repudieze soţul. soţia lui Caecma Paetus. la cererea ei. divorţul devenise extrem de frecvent si constituia o serioasă ameninţare pentru stabilitatea familiilor. Am putea înmulţi aceste exemple. insă divon £k rămas ca ceva excepţional foarte multă * Se cita cazul unui anume P.l0tuşi această audiere WPŞ d°ar în Uma tizului conBi-"«-■ care era consultat. de altfel. căsătoria era revo-'icija. însă spiritul inventiv al român'1 a făurit o ceremonie numită de ei diffareatio avea un efect contrariu celei dinţii. cazul unei femei'rornne care. Se cunoaşte aprecierea lui Seneca despre o femeie „care număra anii nu după numărul consulilor. nu mai rămîne nimic din ceea ce iniţial era menit să salvgardeze poziţia privilegiată a hii pater familias şi să-i menţină autoritatea legală. Acest lucru facilita G ura căsniciilor care nu mai erau decît terapo-rU^ l deoarece prezenţa copiilor nu mai făcea necc-rall'prelungirea lor. ci după cel al soţilor" şi anecdota relatată de Hieronymus despre o altă femeie care. Totuşi.y femeile nu doreau să dea o parte din bogaV1 -. de exemplu. dar cu condiţia expresă ca femeia să se angajeze să nu-1 repudieze! în alte cazuri.la/ na l^1 să-i transmită printr-o a treia persoană fonniite v . această stabilitate de fa. Bărbatul a consimţit s-o împrumute. Totuşi această repudiere leobşte doar în urma avizului u. Dreptul de a o revoca aparţinea iniţial p *ai so!ului: acesta trebuia doar să solicite'în *ă-i sd "nUl martor cheile casei de la soţia sa şi j. Autorii vechi ne-au păstrat amintirea unor divorţuri deosebit de scandaloase. grefele tribunalelor. Textele •'"ridice ne aduc în această privinţă mărturii foarte Neobişnuite. care respingea din ce în °U eV' niult menţinerea femeilor în acest fel de e<? T'te legala. pretorul putea s-o autorizeze să aleagă un alt tutore dacă cel vechi nu s-ar fi arătat destul de bun. to" (tine-ţi bunurile tale). După moartea soacrei şi după încasarea legatului. putem descoperi o căsătorie întemeiată pe consimţămîntul mutual al celor două părli şi care nu durează decît pe baza dorinţei comune de a-i prelungi efectele. De aceea sub Imperiu putem Sd'esea constata că soţii nuşi mai repudiau so-ţ-'le ci acestea din urmă pe bărbaţii lor. Nu numai că Tacit celebrează în Annales o întreagă galerie de neveste eiP0!-Cel ca Ama. tutela legală -constituind decît o ficţiune care. sub Imperiu me t' oStenelile maternităţii. începînd dina doua jumătate a secolului al II-lea î. Prefereau să caute un tovarăş 126 1 să le lase o moştenire. în unele cazuri legislaţia lui August a scutit integral de tutelă femeile care aveau trei copii. au cunoscut poveşti de familie cel puţin tot atît de triste. tutore 'legitim. ■' Roma. în orice epocă.i soţii sub mqnus a soţului ei. Această dizolva unirea.

deşi ele n-au alcătuit niciodată obiectul unui vot popular. Fiecare dintre ei urmase<senii-mul pe care-1 considera indicat de datoria saik 128 meritele lor personale şi în măsură încă mai mica satisfacţia simţurilor. fiecare magistrat dispunea tio un drept de edict care era. el putea. altele în cea a legislativului. de către un simplu particular a unui copil care <!< 130 . nu funcţiona ^cj un buget oficial. după părerea noastră. consulul dispunea de puteri poliţieneşti foarte întinse. Gaia". uluitoare şi "poate nedumeri pe orice cititor modern. şi de la Montesqmeu încoace situate unele în categoria executivului. celebrul orator. nu exista cod scris. a căror ignorare ne-ar împiedica să înţelegem originalitatea şi istoria însăşi a dreptului* roman.ar. fundamentul cel mai profund al moralei romane. în truc ît fecunditatea ei era sigur»' Marcia a fost consultată şi a acceptat. cum ştia ca nu poate sa-i nască un con ! i-a oS'erit spontan să cedeze locul unei femei maif ' cite. ea a revenit la Cato şi s-a căsătorit a nou cu ci. formulă de identificare absolută a voinţelor. Marcia. să recruteze trupe etc. inclusiv căsătoria însăşi. reprodusă de Pharsalia lui Lucan. voi fi şi eu. în faţa acestei datorii imperioase. dar şi adop\. dacă judeca -util acest lucru pentru executarea misiunii comportate de sarcina sa. în Roma regilor şi încă foarte mult timp sub Republică. să expulzeze din Roma o persoană sau alta. întocmai ca mai tîrziu consulul. o soţie mod cărei afecţiune s-a extins asupra tuturor ce Io care îi iubea soţul său: cînd acest soţ era prosc ' trebuia să se ascundă ea 1-a ajutat'să fuog g!s. de pildă. îmbătrînind şi nedorind să moară fără copii i-â cerut ajutor lui Cato. •t-> cazul deciziilor de ordin financiar. Nici în sectorul civil sau criminal. stăruie asupra aUSjre a taţii acestei nunţi'care nu a implicat o remn ^_ legăturilor trupeşti. nici în cel constituţional. Se cunoaşte romanul Turriei. pe propria sa răspundere. Dimpotrivă. şi-a propus &0 iei! ă si. de la care avusese trei capii. de ordin legislativ. se spune. i-a asl§urJe perpetuarea familiei. nu determinaseră de fel conduita lor. Să nu uităm totodaw că noţiunea de lege nu este identică la Roma şi zilele noastre. Mavcia. care a reprezentat. El şedea pe unalul său (o estradă ce domina mulţimea) şi cplfUn • întrebărilor puse de consultanţi. Marcius Philippus. O lege era atunci o voinţă a P°P°rH g* exprimată potrivit anumitor forme. ea s-a format după tiparele unei fiinţe vii care se adaptează progresiv condiţiilor schimbătoare create în mediul său şi a reuşit în acest fel să supravieţuiască. ci numai obiceiuri care aveau forţă de lege. de tînăra soţie pe cînd mîna sa se unea cu cea a soţului „Ubi tu Gaius. asigurat salvarea. dar aderă perfect la acea uirlus. în prezent separate. era depozitarul unui ansamblu de reguli menite să fundamenteze raporturile intre persoane şi cele alo individului cu cetatea. Chiar cuvintele care slujesc să desemneze instituţiile lor sînt împrumutate vocabularului roman. apoi în educaţia lor care asigură permanenţa materială şi morală a Cetăţii. iată că Ilortensius*. Scopul unirii soţilor constă într-adevăr în procrearea copiilor. organizarea' cetăţii* ca şi funcţionarea justiţie^ şi recunoaşterea drepturilor persoanei. Pe de altă parte. desigur. Tocmai în acest spirit trebuie înţeleasă strania aventură a lui Cato din Utica şi a soţiei sale. Trebuie oare să ne mirăm că în practică n-a putut fi totdeauna menţinut acest ideal sublim? Să nu ne mulţumim mai bine cu gîndul că acest ideal a putut fi cel pe care şi-1 propuneau tinerii soţi în dimineaţa nuntii lor? CAPITOLUL IV VIAŢA ŞI LEGILE Cele mai multe state moderne.•-chis venele şi şi-a datorat salvarea numai inter-ei soldaţilor. după moartea ce™. cel puţin acelea care. chiar a întregii fiinţe. care a acceptat să-i împrumute pe Marcia. măsuri legislative ) rte importante nu depind de o anumită lege.'însă identitatea termenilor nu poate masca anumite diferenţe fundamentale. dar chiar şi inscripţiile ne rela-poveşti emoţionante de devotament conju127 gal. Apoi. Totodată._ a divorţat şi după ce s-a căsătorit cu Ilortensius. Funcţia primordială a regelui (apoi a consulului) consista in a '^e. Povestea este. că dacă pentru noi un magistrat este m esenţă un judecător. Constituţia romană n-a fost niciodată concepută de către un om sau un grup .-n al doilea soţ. ego Gaia" — — „Acolo unde vei fi tu Gaius. în esenţa căsătoriei romane rămîne viu sentimentul exprimat prin formula angajamentului pronunţat. fiica oratorului L. aitei familii. De . Să nu uitam. prieten al lui Cato. cum ştia că nu poate să-i gurat saivarea. în descripţia celei de a douac ^ lorii dintre Cato şi Marcia. Regele. La PuV'trat o declaraţie de război. învestitura unui ™ag ca sau o distribuţie a pămînturilor. Totul trebuie să cedeze. la acea autodisciplină. c£Ci finanţele statului depindeau de gestiunea senatului. nu fuseseră separate între ele dreptul judiciar şi cel constituţional. rămînînd totuşi prezentă într-o casă unde c^' simţea să nu mai fie stăpînă. era a doua soţie a lui Cato. Or. si-a propu» n suprema şi. direct sau indirect.cunoseute aceste reguli cînd o cereau nevoile. în sfîrşit. Oferind soţului despărţirea ca să-i asigure des-cendenţa. dar Putl fj se aplice unor obiecte foarte diverse. pe toată durata unirii conjugale. Inscripţia funera" care ne relatează această poveste adaugă că soţul i-a refuzat o astfel de jertfă. Potrivit cazurilor care îi erau supuse. care să fi fost anual supus m rului. in siirşrt. datorează enorm Romei. la Roma magistratul este concomitent judecător şi personaj care deţine alte puteri. au suferit influenţa gîndirii filozofilor secolului al XVIII-lea european. Turria se arăta fidelă spiritului autentic al căsătoriei romane. Lucan. fără îndoială.

n-a fost aplicat cu echitate şi că a depins de arbitariul magistraţilor care. ci reprezintă constatarea unui fapt religios. Ei procedează astfel. în acest timp. noi vedem împăraţii legiferînd în probleme de tot felul. dreptul numit de noi constituţional urmăreşte s-o menţină sau s-o asigure in raporturile între particulari (ori colectivităţi) şi cetate. această ordine a lumii care obseda mintea romanului. de care ele nu se degajează decît foarte încet. Putem constata că el conţinea reguli numeroase şi cu un caracter foarte divers. decemvirii. abundenţa regulilor privitoare la înmormîntări: interdicţia de a îngropa sau de a arde un cadavru în interiorul aşa numitei Vrbs. de pilda.n. ^ . asa cum am văzut mai sus. în definitiv. şi numai faptul că prescripţiile referitoare la rituri figurează alături de legile cu o semnificaţie pur civilă indică limpede că cele două domenii nu sînt încă în întregime separate. textul însuşi al acestui cod nu ne-a parvenit deloc.ată cu legea celor douăsprezece Îs pst nume uneji cuIe8eri de Je8'i cave> în conformi-aCte cu tradiţia antică. Moartea vinovatului. însă ele sînt comparate cu legile epocii regale din ni s-au transmis anumite exemple. putem pe efortul de modernizare şi chiar de laicizare trat de ele. Cele mai multe din legile atribuite Iui şi. legalităţii sţriC i s-a substituit. Şi. ci s-au modificat pe măsura transformării cetăţii însăşi ca să se adapteze unor noi condiţii. căutarea echităţii. ambiţia asigurării stabilităţii cetăţii.e. de a lăsa. patricieni. înainte de a expune formarea şi evoluţia sistemului constituţional roman. împodobite Hnle corăbiilor capturate de la duşmani. întrucît era pînă atunci puf oral. Pedeapsa nu are deloc un caracter cu adevărat moral. foarte tîrziu si de fapt incomplet. Decemvirii ar fi început munca lor cu o anchetă în cetăţile greceşti pentru a profita de experienţa străină.. dar autorii vechi au citat din el cîteva pasaje întinse. La fel. încît îl cunoaştem destul de bine. dacă dreptul civil sau criminal are drept scop menţinerea ordinei între persoane. Fireşte. era concepută ca ceva consacrat zeilor: saccr esto alcătuieşte o formulă care revine ca un refren teribil. De altfel. Ni se spune că ită acţiune fusese hotărîtă la cererea expresă a Jebei care se plingea că dreptul. nu ca monarhi absoluţi care ar i'i acaparat prerogativele ce aparţineau anterior poporului. şi să nu i se facă funeraliile obişnuite". de către o comisie ala de zece membri. ar fi fost redactată către ta?. regulile constituţionale nu constitui* decît un caz particular al acestui drept. în legile regale. căci compromite pa% deorum. Astfel cităm tratamentul prevăzut să se aplice cadavrului unui om lovit de trăsnet: „Dacă un om a fost ucis de trăsnet. ai re«ilor Oricine deţine o parte din putere are ca misiune fundamentală asigurarea menţinerii ordinei. actele administraţiei 131 Ii! Bl! ! sale nu depind decît de bucul său plac. Imperativelor absolute ale societăţii le-au succedat legi care lăsau un loc mereu sporit drepturilor persoanelor. de a da la rindea lemnul rugului funebru. cu încetul. pedeapsa cumoarteaj foarte frecvent pronunţată. femeile să-şi sfîşie obrajii şi să urle lamentaţii. ni se pare necesar să examinăm funcţionarea dreptului. ci zeilor. totuşi fără obligaţia de a retrage coroanele de aur care ar fi învelit dinţi mortului. Vinovatul de o infracţiune nu mai aparţine comunităţii oamenilor. căci. să nu i se ia cadavrul pe genunchi. dreptul pr există legii. Ş1 a tot ceea ce participă la întinarea . el nu este decît una dintre aplicările acestuia. sau incantaţiilor cu ajutorii] cărora un vrăjitor transporta.. Unele ilustrează evidenţa originilor religioase ale dreptului. ca şi morala.jocu] gocolîilui al V-Jea î. cu prilejul funeraliilor. moderat doar de obiceiuri. 132 I dreptul roman începe pentru noi ibule. Aceasta ne explică de ce. dreptul a evoluat: obiceiurile moştenite de Roma cu prilejul formării statului nu au rămas fixe. la Roma. Sp.^ servă deci că cele douăsprezece Tabu le pgsi amintirile unui trecut foarte îndepărtat. recolta de pe un cîmp pe altul. înaintea lor. S-a remarcat. lingă Rostre1. Totodată decemvirii prevedeau cazul cu ci*n™Ci(){ri!:"Ine'eoI'sfor''o'>d!n Forul roman.c'vil ~""^ Ol1' Pr°blomole ridicate erau de ordin tj „ sa-u criminal: plingerea unui reclamant vic-• l a Unfii anumite injustiţii sau a ceea ce el con-atare. Rezultatul eforturilor lor a fost condensat în douăsprezece tabule gravate şi afişate în For..aur. Dreptul. 133 I ius religios. Din această pricină. în sensul că el are. Se dă în practica. erau. acordul desăvîrşit cu zeii. Altfel cum am putea explica o lege ca aceasta (care figurează printre legile Iui Numa): „Oricine va dezgropa o bornă va fi consacrat zeilor. el şi boii săi?" Actul prin el însuşi comportă o pată morală care reprezintă o ameninţare pentru întreaga cetate. de a depune Pe cadavru ofrande de . obligatoriu. emană direct din morală. întocmai ca ea. ci ca succesori ^i magistraţilor republicani şi. Din această pricină. pîn'ă la sfîrşitul Imperiului. Dreptul constituţional emană din dreptul în sine.lui Numa au într-adevăr un caracter Ele se referă la violările interdicţiilor sacre* prevăd cazurile în care intervenţia divină este m^ nifestă.

să dai fiecăruia ceea ce este al său — dacă e cazul. terciicţii religioase rămine foarte vivace. în cazul copilului. în care noţiunea de violare a unei c. Se ştie că această îndulcire a dreptului primitiv a caracterizat de asemenea evoluţia dreptului grec (îndeosebi atenian) la sfirşitul secolului al VI-lea î. dacă este adevărat că ° rbei (la cererea -căreia au fost redactate cele două-P pzece Tabule) reprezintă prin excelenţă. tot ce corespunde unei practici ţărăneşti. probabil. fără îndo-?°K ucigaşul unui om liber).săvîrşită de el. . pentru a-1 evita. de arbori tăiaţi sau care trebuie ocrotiţi. Am amintit deja că. succedaneu al sacrificiului adus zeiţei Ceres. ceea ce revine elementelor juridice urbane. Unul din caracterele cele mai durabile ale dreptului roman. un client. ş\ fover" supliciului (culpabilul. pe deplin apt să acţioneze în justiţie. obţinute °e^ ajutorul plugului". sau mai ales cea care damna în acelaşi fel paricidul (adică. în interiorul . rezidă fără îndoială în poziţia privilegiată care revine şefului de gens lui pater ţamilias: el singur este deplin răspunzător. nu o pedeapsă m°' rală. e'st'e bătut eu vergile pînă ce survine moartea) ave o va. Actinia este un sclav. det<^ mină consacrarea vinovatului zeiţei Ceres. Această inovaţie avea consecinţe importante. dacă are loc noaptea.n. Supravieţuirea acestei concepţii^ este ev^nse încă în cele douăsprezece Tabule. în urma hotarîrii pretorului. Uneori această reparaţie adoptă forma talionului. necunoscută la Roma înaintea apariţiei influenţei greceşti. pe care nu-i ocrotea nici un grup intermediar între ei şi stat. dreptul roman s-ar fi născut %n dualitatea esenţială a cetăţii: tocmai pentru că exista o plebe exterioară aşa numitelor gentes a fost necesară intervenţia unui arbitru aşezat deasupra tuturor în stare să asigure reglementarea conflictelor care interveneau nu numai între gentes. este adesea vorba de recolte.loar % rituala. multe din prescripţiile celor douăsprezece Tabule au ca obiect laptele vieţii rustice. Nimic nu doveileş că aceste elemente ar îi mai vechi decît altei' Toată practica juridică este dimpotrivă domi«* de către utilizarea magistraţilor urbani. restituirea. legat de stîlp. căci găsiseră aplicaţia ei în codurile coloniilor greceşti din Italia meridională. lui' 1 rasi dreptul gentilic. dar este de asemenea probabil că această înrîurire hellenieă a ajutat pe romani să realizeze semnificaţia clară a ideii de reparaţie şi. să fie sacer". ele-Etul urban din Populus Romanus. în aceste prescripţii.e. restaurarea în toată măsura posibilului a stării anterioare. har de la origine. de fapt cel care a comportat cele mai numeroase consecinţe. Astfel sancţiunea pecuniară însăşi. aparţine unui con-aC mplet diferit. în vremea douăsprezece Tabu le. Apelul la talion nu este niciodată sti 1 ° ?oluîie disperată. Fără îndoială. împreună cu ea se instala în cetate principiul însuşi al justiţiei: smim cuique tribuere. dreptul este categoric __ fapt care se acordă destul de bine cu nara-VF tradiţională a împrejurărilor care au provocat ' M rărea decemvirilor. în acest "" explică şi regula „Dacă un patron comite o 134 iii „ . Mai des •"se substituie ideea unei reparaţii pentru dauna pricinuită. să dozăm ceea ce aparţine obiceiurilor ginţilor patrieiene. Dar o asemenea con-î\e nu înai reprezintă principiul dominant al dreptului penal. dar el intervine numai dacă cele două Părţi au căzut de acord asupra unei reparaţii şi Mea şi atunci aproape exclusiv în cazul vătămării iizice . ea nu subsistă decît în unele zuri grave. Se pare că. Ne-ar plăcea să putem desluşi în cele douăsprezece Tabule diferitele contribuţii ale compozitelor Romei.pentru care este dificil de a fixa un barem e reparaţie. să accelereze maturizarea dreptului. . a pr 136 ' nu apare nici o urmă de justiţie ţărănească. pe deplin proprietar. această analiză n-ar putea fi operată decît cu ajutorul ipotezelor care fac rezultatele foarte nesigure. Din păcate. Ideea însăşi a acestei reparaţii nu era. ia forma de pedeapsă în măsura în care depăşeşte valoarea reală a pagubei pricinuite.lt rului şi observăm cum noţiunea de responsabilii"?" se separă concomitent de cea de reparaţie şi de de sacrilegiu.'. Influenţa sa incontestabilă 1 domeniul preistoriei dreptului. ci — şi acest lucru a fost mai important pentru dezvoltarea dreptului — între ele şi indivizii izolaţi.1 zeci ş sesterţi împotriva oricui n os ai urmi om libep şj dc o su)ă cjnp. ca urmare. l . şi este posibil ca decemvirii să-i datoreze o asemenea inovaţie. legea iaP"i ă cifre Prec'se» de pildă „daune şi interese" 1 valoare de trei sute de sesterţi împotriva oricui "*r rupe n„ „.. Astfel furtul recoltelor . 535 Uneori putem descoperi pe viu munca le«is]. şi înapoierea echivalentului furtului sau achitarea dublului acestui echivalent. Dar toate aceste lucrun apar ca fireşti într-o societate cu o economie b^za™ numai pe producţia agricolă. şi sistemele de explicaţie propuse de către istoricii dreptului se opun unul altuia iară să poată convinge din plin vreodată. constituie o măsură de apărare. de animale care vatămă ogoarele. însă aceeaşi crimă comisă de către xm eoni provoacă numai bătaia cu vergile.

ci unor per. Dreptul s-ar fi redus la auiaite obiceiuri cunoscute numai de patres şi la 11 ~ Civilizaţi. Auspiciile luate pe Capitoliu sau în Comitium nu sînt valabile »i Cîmpul lui Marte. Legea trebuie să aibă un caracter universal — fapt care este temelia însăşi a libertăţii şi a egalităţii juridice.u a puterii imperiale. Tocmai această lentă acţiune a dezintegrării unor^eJites a dus la redactarea celor douăsprezece Tabulc şi la consacrarea unei puteri supragentilioe pe cave fiecare s-o poată folosi pentru propriile sale nevoi şi s-o pună in mişcare în condiţii bine determinate. nici o personalitate juridică.i fie pînă la începutul Imperiului. care rămîne încă viu. de exemplu. el rostea formula: „in ius le uoco" (te cu __ înaintea justiţiei). Iată schema acestei mici drame w cazul unui actio sacramenli: reclamantul trebuia Şa înceapă prin a-şi aduce adversarul înaintea nl*=>'m traiului. meşteşugurile şi comerţul — acţionează imperativ asupra organizării unei justiţii care nu se mai adresa unor grupuri. n-ar fi existat decît familii de acest tip. popor re mai puţin sensibil la crimă decîţ la gloria vi-"ovâttilui. însă el nu se pronunţă asupra fondului. fiul şi nevasta nu posedă la origine nici un drept. îndată ce magistratul devenea şef de armată. însă ius proiwcationis nu se exercita decît în Roma şi inter logalos (in viaţa civilă). Invers. un om căruia i s-a furat un sclav. să fie pronunţată de către tată.Dacă. îndeobşte se admite că limitările aduse în interiorul Romei sînt secundare şi constituie un progres politic. a continuat s. mou. Noi nu ştim dacă l^ptul de apel la popor a existat cu adevărat înce-' in epoca regală. uneori cu acordul părţilor.) şi să-i spună: .e. în orice caz este sigur că. care comporta pentru el o pedeapsă capitală (moartea sau exilul). Magistratul. (fi Cea mai mare parte dintre prescripţiile conţinui* in cele douăsprezece Tabule priveşte detaliile / . Acest arbitru este judecătorul (index). dimpotrivă. însă existenţa plebei. pînă la. interzicerea unor primlegia. de fapt cele m&' pitoreşti ale acesteia. declara deschisă acţiunea şi defineşte punctul ce urmează a fi judecat. soane. Dacă nu exista formulă pentru cazul luat în consideraţie. Decizia de fapt este rostită de către un arbitru desemnat de către pretor. ci se mărgineşte să enunţe condiţional care va fi obiectul judecăţii în cazul în care pretenţiile solicitatorului ar fi exacte. Primul exemplu de aplicarea sa era legat. în 367 î. trebuia să găsească magistratul (mai întii consulul.n. valoarea semnelor trimise de zei şi consultate cu privire la un act de viaţă urbană încetează automat după trecerea aşa-numitului pomerium. expiat prevăzute de către lege. apoi pretorul. cu excluderea oricărui alt enunţ. reclamantul nu puf. că şeful armatei nu putea pătrunde în interiorul — aşa numitului pomerium* fără a-şi pierde calitatea. popor.ea angaja o acţiune. dar el ar fi putut apărea încă atunci. dezvoltarea sa nvf merieă.familiei. In primul rmd este vorba de un principiu. rosteşte achitarea. în consecinţă. odată cu el. cu mari urmări pentru viaţa jurul ini si garantat de riturile religioase. Condamnat la moarte' de către rege — în virtutea legii cu privire la parricidium (ceea ce repre-I zintă un anacronism evident. importanţa sa sporită în viaţa economic" — fiindcă ea părea să fi concentrat în miinju sale de la origine. învingător al celor trei Curiaţi şi ucigaş al surorii sale. romană] voi.procedură şi se poate observa că sini efectiv fixat6 trăsăturile cele mai caracteristice. după crearea preturii judiciare. adevărată dramă «e mici proporţii. adică a unor legi care să privească un individ anume.-şi constituind obiectul unor formule speciale. In ele. dreptul de viaţă şi de moarte asupra cetăţeanului înrolat.uhv. Primul principiu afirmă c"' nu este posibil să se recurgă la căile dreptului deciţ într-un anumit număr de cazuri precise. sau al cărui sclav a fugit. in măsura în care concepţiile politice isce au putut să guverneze organizarea celei mai vechi cetăţi şi să slujească de vehicul pentru anumite practici constituţionale emanate din Grecia. acest cod afirma dreptul oricărui cetăţean de a face apel la adunarea poporului faţă de orice decizie a unui magistrat. Celălalt . Acest drept de apel (iiis prouocationis) constituia o limitare foarte importantă a aşa numitului imperium al magistraţilor. şi. De pildă. I regulile religioase catalogate şi conservate de căt> pontifi. Auspiciile generalului nu sînt de acelaşi tip cu auspiciile urbane. recunoscînd formula rituală.. el regăsea exerciţiul unui imperiiun în toată rigoarea sa. Oricum. Prima apariţie înaintea pretorului era însoţita de către un întreg ceremonial. în plus.. Trebuiau deci rostite cuvinte sacramentale. cele douăsprezece Tabule erau considerate de romani ca izvorul şi originea oricărui drept civil. sfieşitul Romei şi chiar ulterior. întrucît condamnarea I trebuia. conform 133 mai unu strict obicei gentilic) — el apelează la. acest drept de apel 8. să indice că aceasta distincţie este veche şi inerentă naturii însăşi a unui imperiiun: se ştie. noi găsim gata formulate dispoziţiile fundamentale care îl vor guverna. de legenda lui R ora ţiu*. Anumite fapte tind.Afirm că acest om este al meu în virtutea dreptului Quiriţilor'". el a razul U* în desuetudine numai după dezvoltarea. începînd din vremea celor douăsprezece Tabule. Toţ restul depindea de tribunalul de famiIe> consiliu a cărei existenţă şi rol în unele cazuri ^ fost elucidate mai sus. statul ar fi weiuit să reglementeze numai raporturile dintre patres. Pe bună dreptate. magistraţii care asumau puterea supremă pierduseră (dacă îl posedaseră vreodată) dreptul de a suprima un cetăţean în absenţa unei decizii populare. potrivit tradiţiei.

cele două părţi se regăseau !a jntea magistratului. au impus lărgirea acestei vechi concepţii. El cuprinde de asemenea o instanţă in iure. chiar de a măsura cinstea părţilor implicate. Dar vechile legis actiones n-au fost definitiv abolite decît sub August.trebuia să se fiacă rezista. pierdea gajul său. acuzatul opunea o contrarevendicare. partea absentă era automat i. dar le cunoaştem mult mai puţin temeinic. Se pare că toate aveau acelaşi scop: constrîngerea pledanţilor să compare a 77n„i . însă. Această prescripţie ne transferă într-un sistem de credinţe foarte vechi.stabilită. cînd expiră sarcina autorului inY'1 DU. pretorul nu mai este un simplu martor oficial. într-o anumită măsură. 142 t si la peregrini dispoziţiile pînă atunci valabile uffiâi pentru cetăţeni. în. materialmente. înaintea pretorului (tocmai acolo intervin formalităţile scrise) şi o instanţă in indicio. Astfel arăta schema primitivă. imaginea divinităţii „priveşte" scena pentru care este dorită intervenţia sa. sistemul per formulas îi recunoaşte o iniţiativă mult mai mare. Puţin n*in. însă. Trăsătura esenţială a acestui vechi stadiu a. în ce-1 priveşte. chiar / îii interiorul unui Joc închis. in formula scrisă s-au m r^ dus anumite . cu o formulare scrisă. şi. nu se prevedea nici o formulă pentru rezolvarea litigiilor intre cetăţeni şi peregrini* (străini de cetatea romană). Noul sistem. făgâ-!fa'nd să apară în ziua prevăzută. dacă este vorba de execuţia unui contract. Miza s-a convertit într-o simplă amendă penală care era încasată după judecarea procesului. mai mult deeît prin 143 inovaţii licc. a ieşit la iveală destul de curînd insuficienţa unui sistem prea rigid. iar totalul acestuia era consacrat unui sacrificiu expiatoriu. în timpul primelor veacuri. reclamantul avea dreptul de a i'e HO p f >tă însă în prezenţa martorilor. Această practică a fost Oficial legalizată prin lex Aebutia (în jurul anului 150 î e.anj??Jează deloc pe succesorul acestuia.s (zeu T] cercului luminos şi al aşa-numitei Fidcs) trebuia s" asiste la dezbateri. simboli-zind o lance. peregrinii nu se bucurau de nici un drept şi nu erau. aceasta era simbolizată de către un bulgăr de pămînt sau de către o ţiglă.„. în principiu. in consecinţă. a pretenţiilor reci -mantuhii. consilieri distratului. înaintea judecătorului. la începutul sarcinii sale. slab adaptat infinitei varietăţi a cazurilor reale şi totodată prea strict întemeiat pe vechea concepţie cu privire la cetate. următoare: era ilegal să se judece noaptea. insă do asemenea foarte răspîndit în lumea antică: eficacitatea divină este asigurată atunci cind. Progresul cuceririi romane însoţit de cel al comerţului şi dezvoltarea relaţiilor de tot felul cu exteriorul. şi se mărginesc să introducă modi-seeundare pe măsura nevoilor noi. Fiecare dintre părţi pronunţa atunci un sacramentum. el publică un edict ce enumera principiile după care el va primi acţiunile. acesta era prezentat şi cei doi pledanţi. începînd de şi pledanţii trebuiau să se prezinte Prînz. Numai în anul 304 un secretar al lui Appius CJaudius a publicat o culegere a lor — fără îndoială la îndemnul stăpînului său. s-a stabilit obiceiul înlocuirii formulei orale.n. Înzestrat cu ~-ul putea lua iniţiative menite să . în acest trebuia să găsească un chezaş al promisiunii Ca?e In zula.ficţiuni juridice caro au extins. proporţiile reparaţiei necesare. care angaja o sumă determinată. tu] h' (^'er'-1' pretori care se succed. sugerau un simulacru de luptă. Apoi intervenea magistratul şi soma luptătorii să se explice: reclamantul afirma dreptul său. Atunci cînd dreptul s-a îndepărtat de formele religioase. persoana al cărei jurămînt fusese recunoscut drept contrariu adevărului. per formulas. depinde numai de el. fixate odată pentru totdeauna. formula stabilită de către pretor lasă adesea judecătorului latitudinea de a determina el însuşi. adecvată pentru fiecare caz. căci era vorba de un jurămînt fals. Concomitent. Totuşi recla-tul'putea cere ca acţiunea să fie amînată. însă rolul acestuia devine mai subtil. aceste formule. înarmaţi fiecare cu o baghetă (festuca). adu ium eze ive emanate de la autorităţile poli-le poporului sau senat. care angajează acţiunea şi veghează asupra desfăşurării sale legale. adevărată miză de rămăşag. singura care av fi putut introduce urmărirea. ocrotiţi în timpul tranzacţiilor cu cetăţenii. în virtutea legii. nnuagirea acestei vecin concept stabilit obiceiul înlocuirii formulei orale. importanţa pagubei sau. Dacă sentinţa nu era data înaintea I asfinţitului. dreptul civil s-a constituit astfel prin denţă şi prin practică. De pildă.l dreptului consta în necesitatea ca reclamantul să întrebuinţeze o formulă corectă. Acolo. consecinţa. erau ţinute secrete. Cu încetul. miza garanţiei n-a mai slujit pentru ispăşirea jurămîntului fals. Teoretic. dezbaterile se amînau penlm ziu. nepărtinitor. Existau şi alte forme de procedură. deoarece nu constă doar în cunoaşterea materialităţii faptelor a căror constatare implică automat.). asupra fondului. şi lista lor era păstrată de către pontifi. pretorul este cel care creează legea şi.j--x£or^ penţru ca acesta să poată 3a pusă cu prilejul introducerii ui şedea în For. în fapt. devenit caduc •a sfirşitul anului. se întemeiază pe aceeaşi dualitate ca şi cel vechi.După anchetă. exactă. reiau edic-ai n/ • Ct£<t ^e 3urisconsillti profesionişti. nţ bile. dacă credea că are dreptate. Dacă litigiul privea proprietatea funciară. dacă era vorba de lo contestaţie relativă la proprietatea unui obiect mobiliar. Iupiter Fidiu. edictul pretorului adoptat în virtutea aşa-numitului impe-^«m al său.

şi anume P în şi în sensui ca m U(. •.1u1. căci numai ei puteau să-şi asume cheltuielile trebuincioase exploatării). li s-a recunoscut un drept de possessip. ci a devenit perpetuu: juristul G. şi dreptul. T)eci ordinei a proy garant.oiuUţn ne8ativc'4:ir invita la pronunţarea unei pentru „doi": PretT0Vre dovedeşte că pretenţia anumite sentinţe. dftCă aceasta evoluţie a filozofilor.^a^. Wer publicus. cidu :udecătorului unei tmulă. dar numai pe căi legale. în stare să-i reveleze acest plan âl'cveaţiei. irebuie remarcat că tocmai în secolul al Il-lea această mlădiere a dreptului civil constituiau una dintre formele de hotărîre variantă do toustitutio. acestea naf"P t t să se mţeieagă pe care au paşi^n g.„ şi că aparţine ord ine i lumii. obiect de opoziţii atît de violente la sfîrşitul Republicii. care \\ a P&Kt caracteristică pentru epoca respectivă. lor. cea a jurisconsulţilor* care. însă. excepţiile.o°l™ as^ar1 exista una. Salvius Tulianus a fost.esSor să nutrească voinţa.. Dreptul " S ciS la Scastă deschidere a oettţii. cu titlu privat. -ibovdoneaza decizia Jederează cxcepţiâ (. 145 I . cum trebuia să se asigure cu adevărat cultivavea acestuia. să un uz efectiv pe o durată de timp determi-etc Această teorie. date prin răspunsuri de împărat. de a poseda. ca. să se garanteze ocupanţilor utilizarea juj stabilă.• mopinism l-am schiţat mai sus.a^rS.rec'se.entele dreptului.iii foarte imp (numit cliiar fost Multe dispoziţii ioane --introduse prin acest drept a pr ^^ ^ ^ I sea i'« J^^S C demnitate de magistrat). îu vederea stabilirii de coloni. care. « /w/ioraru(m pot ti puSe. Astfela fost integrată în legislaţia oficială o operă imensă. nu se încadrau în proprietatea quiriţară. lucraseră de secole la elaborarea dreptului şi preparaseră codificările ulterioare. ?& . trebuie deci să se . în 129 î.e. Sub Hadrian. însărcinat să-i dea o formă definitivă. Dintre fac. în evoluţia drep-ui. şi anume raţiunea. ca să se pună capăt acestei possessio. oricînd revocabil.n.j. dac-j^ mistificare a acestuia reclamagiu. pentru că ele suprimau possessio a ocupanţilor (îndeobşte mari proprietari. preţioasă pentru logali-i proprietăţii peregrinilor. Pe socoteala acestui ^ introduse in <le pilda. deţinute de fiinţa omenească ar exista una. Vă fîctorii politici şi economic!. i oxerciţml «nei tojwj. or r. în acea vreme n-ar ii intervenit i£luc înditoriloP greci aduc pwoump^itoai^f1'» ^ tranBformftrile ^ *?¥U oCna^putut sugera singure căile noi riale. în practică. si în consecinţă. De aseaiviziv de o dispoziţie ge™g£* modalităţile drep-' i menea i«s honorariM a ^°o * vechiulm absolută în PT^Kdu-1 noilor efectele sale) U^T proprie. ca şi morala. rolul ce aparţinuse odinioară pretorilor. se aplica de aseme-cetăţenilor în vederea ocupării pămînlurilor "ucerile. De aci H^mte iniţiativa aparţine numai împăraţilor ale căror edicte şi rescripţe1 au jucat. SI ceea pvaiii ice.^^ ^ fc iaptul ca drtptul cxioi ^ imperfectă (deci ^fS^V^iSePt natural de origme divină: perfectibile») a « 1 ft înga a creaţiei ■ sensul ca cldtpmae «e facultăţii. necesar ca acea t j)0 ]a quirites — nea . Astfel" s-a încheiat activitatea legislativă a magistraţilor. n-ar îi provo^t ln&a ^"{nlio a obiceiurilor şi a practicii. «« 8J ^ % avea ca efect) profitul Ran nu are alt ţel (sau m dreptului. Edictul pretorului a sfîrşit prin a constitui esenţa dreptului civil. . aparţinînd poporului. era necesară o lege votată de către o adunare a poporului: acesta a fost cazul legilor agrare.

Dar o asemenea optică determină imediat o consecinţei gravă: raţiunea. dreptul civil tre-biie să pretindă realizarea echităţii în interiorul unei anumite cetăţi.s-ar supăra. fără îndoială. de drept se admite că aceşti termeni au fost acceptaţi. şi cauza Roiaei ar deveni automat nedreaptă. aruncarea simbolică a unei lănci "pe teritoriul astfel desemnat caVda]maŞ etc'^ era Pentru stat to. facultate umană prin excelenţă. aşa cum le practica. de un grup ] sau altul de oameni. chiar'dacă în teorie nu s-a decantat decît destul de tirziu. tu toate consecinţele sale. Chiar în interesul indivizilor. De aceea. 146 (I. nici sclavi.bazeze pe raţiune:lirice drept poate fi a priori dedus din principiile abstracte desprinse clin filozofie. apoi colegii şi în cele din urnaă municipii*). ca şi în principiile sale. iar pe de altă parte jocul legilor irebuie să urmărească menţinerea existenţei ace-leeasi cetăţi. Noţiunea de „drept al ginţilor" (im gentunn). rezintă prin ea însăşi una din marile funcţii ale '"eanizâm naturale. magistratul ajunsese să ordone sau să interzică. în practică toate statele şi toate cetăţile pe cave cucerirea Io-a integrat Imperiului. dar. Dar mai presus de Roma. liber. Se poate deci observa ca D& Imperiului rezidă în foedus mai de grabă deci dreptul de cucerire. ei depind în fapt de voinţa biruitorilor. bazindu-se numai pe autoritatea sa. nu orice cetăţean are dreptul să-1 ucid^ pe acest duşman: el trebuie să i'i fost înrolat sub ordinele unui imperator şi să se găsească „în serviciu comandat". faţă de obiceiurile gentilice şi.fc atît de stringent (cont6 ?XjmP^l1> ia procedura civilă un nexum* 'ilorT î . ele au constituit totuşi termenul logic al acestei lărgiri treptate a cetăţii. un preot numit pater patralus.v<imx societăţii trebuie să primeze faţă de c°nse ui consideraţie.n. Ritualul săvîrşit de el (invocaţia. în optica raţiunii. în fapt nu fusese niciodată total străină do gîndirea romană. ci numai fiinţe ce au exigenţe similare. şi sub înrîurirea filozofilor. este universală. trebuie de asemenea să fie universal în aplicaţiile. se deschide calea evoluţiei c 148 iitiei juridice a supuşilor care treptat devine iden-t'c'â celei a cuceritorilor.vîuzare încheiat în prezenţa marto-2ejj '. Evoluţia dreptului civil ne-a demonstrat că acţiunea decisivă fusese exercitată de către intervenţia. cînd edictul lui Caracalla a extins asupra tuturor locuitorilor liberi ai Imperiului dreptul de cetăţenie romană. Pater patralus. dacă într-adevăr constituie emanaţia ei. nsai în cazul acestui ritual. Revendicare a unui drept războiul nu se mai justifică atunci cînd duşmanul l acordat reparaţia necesară. dreptul roman îşi datorează chiar existenţa constituirii unei puteri energice.n. şi dreptul. învestit cu atributele lui Iupiter Feretrius* (aşa cum imperalor le deţinea pe cele de Iupiter Optimus Maximus*) era singurul abilita să angajeze cetatea romană faţă de popoarele i ^rame. grija penlrl 1 Dar aceste influenţe filozofice se impun într-un cUm^ determinat de contingent elf istorice specifice seeoWi It-leaî. acest punct de vedere nu învederează că trebuie făcută tabula rasa din toate distinct»^ existente. Desigur. nu ca proprietate. de asemenea legitime şi respectabile. însă o parte se retrocedează celor dinţii posesori. Această evoluţie. Oricare ar fi putut fi adevăratele pricini ale acestei măsuri (fără îndoială aceste cauze au fost fiscale). Prin urmare. Unul dintre cele dinţii exemple privind această noţiune este oferit de către riturile declaraţiei de război şi de încheiere a tratatelor de pace. generator de egalitate între cetăţeni. de cele două părţi (învinsul nu este oare totdeauna liber să moară?). din ce în ce mai masivă a statului: mai întii simplu martor al introducerii instanţei şi totodată. pe măsură ce s-a extins punerea. Termenii acestui contract sînt extrem de variabili. nu mai există nici cetăţeni. s-a încheiat în 212 e. martorii sînt ' *! toată teoria dreptului ginţilor poate să se iii reducă la o teorie a contractului: declaraţia. alături de ea vor fiinţa toate celelalte grupuri umane. în aplicare a dreptului roman. neîn^ treruptă de fapt. însă nu pentru ca societatea 0?anpSi «cop în sine. Tratatul care pune capăt războiului (foedus) trebuie să fie respectat scrupulos de către contractanţi (deci cu fides)-El determină cu precizie statutul învinsului. ci doar fiindcă viaţa ^socia a r'unlne un scop m »»1Cj v-----v—„„ . începind din vremurile cele mai vechi. ca să cuprindă întreaga omenire. Altfel zeii. dar ca possejsio supusă plăţii unui tribut anual. Pămîntul învinsului este declarat în principi11 ager romanus. autoritare şi aşezate atît deasupra . Actul de deăitio (predare) constituie un nou contract ce reglementează raporturile invinşilor cu romanii. căruia cel mai adesea îi lasă cea mai largă autonomie. întrucîkn-ar mai fj conformă dreptului. chezaş al execuţiei sentinţei arbitrale. Oraşele continua să se administreze în conformitate cu o cartă (W> care le este hărăzită. faţă de privilegiile grupurilor. a război formulează revendicarea a ceea ce este socof drept bunul său de către poporul roman: din punt de vedere legal nu este duşman (hostis) decît supUs?i unui neam căruia i sa declarat război după toat regulile. în ciuda respectului său. oricît de considerabilă. şi cum stipulaţiile ace ^ foedus pot fi modificate pe baza unui acord_c°mQV între contractanţi. nici peregrini. Dreptul încetează a îi legat de o cetate anume. cel mai înalt în demnitate dintre cei doi feţiali* (crainicii sacri caro reprezentau poporul roman în raporturile sale cu 'străinii). Este nedrept — neconform cu ius — să urmăreşti distrugerea unui duşman care nu se mai apără şi care s-a predat singur. în pofida datoriei sale. fără do care omul n-ar realiza j'n plin natura sa. (mai întîi familii. nici oameni liberi.e. chiar exagerat.

indivizilor cit şi a poleetivităţilor. în acest sens, dreptul constitu-i al Romei, dacă n-a fost sursa dreptului civil, «ţin s-a manifestat ca motorul şi chezaşul a. păiS UŞW de în^eles fium se prezenta la Roma r6HefeS luveranităţii. Relatările istoricilor antici dw si fo °d acest PfJncipiu nu se prezintă simplu, •*i)r^ .P.e care ei le invocă n« s"it «Şor de caca putem într-adevăr să ne întrebăm in ce măsură aceste fapte n-au fost ele însele Wi • puite sau cel puţin deformate pentru a, spriji^ anumită teorie. în nici un alt domeniu, poat° mai mult decît în cel al dreptului, nu se <% 6' atitea anacronisme, anticipaţii şi tot ceea ce s-S° putea numi mituri juridice. Totuşi, sîntem oblioaT să investigăm fenomenul tocmai începînd de ]' aceste date suspecte, criticîndu-le cu ajutorul [** telor, eîteodată nu tocmai sigure, ale arheologiei savi istoriei religiei. b în epoca regală, puterea aparţine regelui, fjrs nici o restricţie: autoritatea militară, privilegiul de „a împărţi dreptatea" (care, în vremea Repubneii va deveni sarcina esenţială a pretorului), de ^ convoca adunarea poporului şi de a-i supune moţiunile şi totodată întreaga răspundere a relaţiilor cu zeii. Cel dinţii rege, Romulus, dobîndeşte aceste puteri prin întemeierea însăşi, adică, în ultimă analiză, le obţine chiar de la zei, care, trimiţmdu-i augurul favorabil al vulturilor, l-au învestit cu o anumită misiune. Printre zei, mai ales Iupiter este chezaşul (auctor) fundării Romei şi nu, cum ne-am putea aştepta şi cum într-un asemenea caz îşi închipui-seră, fără îndoială, mitograîii greci, zeul Marto. tatăl Fondatorului. De fapt, "Romulus, primii1 imperalor, apare cu carul său tras de eaia^i, ci toga sa purpurie brodată din lauri, întocmai precun imaginea vizibilă a lui Iupiter Capitolinul. Totuşi rege „de drept divin", Romulus se înconjurase'' un consiliu format din paires, senatul, ,?*,*".' obiceiul de a reuni poporul în adunări. Cinci"0 dispărut (transportat viu printre zei în cursul dinţii apoteoze* a suveranului roman), J~^ problema constituţională: cine urma sa c regele, deoarece de data aceasta n -pe divinitate? Titus Livius ne ] cei' p»: alea? ;00t cu s 150 -edcrat o întrecere de generozitate între senatori popor, fiecare parte oferind celeilalte iniţiativa desemnării. în cele din urmă, s-a luat hotărirea ca ecele să fie numit do către popor şi ca această urnire să fie ratificată de senat. Acest compromis urmări însemnate: de fapt, aparenta generozitate a senatului conferea membrilor săi privilegiul acordării învestiturii personajului desemnat de către popor — în alţi termeni, senatorii ar fi chezăşii (auctores) imperiiim-ulni regal: poporul trebuia sa se limiteze la emiterea unei dorinţi. Putem lesne considera că această narai ie a lui Titus Livius alcătuieşte un mit juridic care datează "din perioada cind senatul dobîndise preeminenţa i» stat şi dorea s-o justifice prin precedente. De fapt se bănuieşte că rolul aclamaţiei populare fusese cîndva mai important. însă această aclamaţie nu era, în esenţa sa, expresia unei voinţe conştiente de a alege; ea reprezenta mijlocul de care se slujeau zeii pentru a-şi evidenţia voinţa. Nu ne este uşor să .înţelegem această ciudată stare de spirit, dar ea explică anumite trăsături ale constituţiei romane, de pildă practica alegerilor, aşa cum s-^ perpetuat ea în tot timpul existenţei Republicii. De exemplu, in comiţiile centuria te îiotărîrea centuriei chemată să voteze cea dintîi dobîndoa valoare de prevestire (omen) şi celelalte aveau obiceiul s-o urmeze. Şedinţele adunărilor erau precedate do luarea auspiciilor de către' un magistrat, care le convoca, în d» * aşa-numilului impenum al său: toate I ecauţule religioase erau luate pentru ca zeii să-şi sebiK etxp.nma vointa lo»' Şi se dădea o atenţie deo-w tuturor semnelor nefavorabile prin care ei (4u indica refuzul lor de a vorbi. Trăsnetul care r«sunat pe neaşteptate, un fulger, o criză de cwe ar fi pus stăpmire pe un cetăţean,

totul determina anularea operaţiilor începute adunarea era amînată pentru viitoarea zi „fas|.; într-un asemenea sistem, nu există loc"pyui voinţa populară; am putea deduce de aci că aW rile nu alcătuiau decît o vastă înşelătorie urzit* de către clasa conducătoare — senatul, din ca făceau parte magistraţii însărcinaţi să prezideze comiţiile centuriate — şi menită să dea mima-aparenţele democraţiei. însă acest punct de vedere oricît de justificat ar putea părea, ignoră convingerea profundă a romanilor că prezenţa poporului chiar dacă ar fi fost prea puţin activă, era indispensabilă creării magistratului. Voinţa poporului nu este izvor de imperium; adunarea nu are nici o iniţiativă, ea nu poate vota decît pe nume de candidaţi acceptate de către magistratul care o prezidează şi, fapt încă mai grav, acesta are chiar dreptul să refuze rezultatul votului căci poate să nu procedeze la proclamarea (renuntiatio) numelui alesului care conferă acestuia calitatea de magistrat

desemnat (designatus). însă, în schimb, nu este mai puţin necesar ca poporul să se fi pronunţat ca renuntiatio să devină cu putinţă. Noi avem alte mărturii care demonstrează rolul esenţial al aclamaţiei populare în acordarea acestui imperium. Deosebit de semnificativă este salutatio pe care soldaţii care nu sînt altceva decît cetăţeni, cetatea însăşi în cadrele sale militare — o adresează generalului lor victorios pe cîmpul de luptă. Aceasta proclamaţie a şefului lor ca imperator de către solda,' poate să pară de prisos întrucît acesta este deja u magistrat în exerciţiul puterii, investit de către senat cu atributele comandamentului. Dar gra tatea însăşi a obiceiului chezăşuieşte vechimea ^ Ea ne apare ca o reminiscenţă a unei vremi c 152 » unui laşul poporului" căpăta valoarea unei prevestiri, omen care ilustra voinţa divină. ce pare că imperium, caracterul său juridic pntial din care se deduc celelalte, rezida în dreptul de a consulta zeii, numit dreptul auspiciilor. Cînd nî&oristratul suprem (întîi regele, apoi consulii) dispare, „auspiciile revin senatorilor": fiecare dintre ei exercită pe rînd, preţ de cinci zile, un interreg-num. In acest fel, imperium nu este niciodată va--' cant! Ca să se creeze un nou rege sau un nou colegiu consular, este într-adevăr necesar ca alegerea să fie prezidată, ca renuntialio să fie făcută de un magistrat învestit ca imperium. Aceasta este sarcina asumată de interrex. Astfel putem înţelege de ce, aşa cum am semnalat mai sus, patricienii au rezistat atît de mult timp presiunii plebei care reclama dreptul de acces la consulat: cum să se admită la imperium un plebeu care din punct de vedere religios era incapabil să asume funcţia esenţială a acestuia, luarea de auspicii? Expedientul temporar închipuit pentru rezolvarea acestei probleme de drept religios, crearea tribunilor militari „cu putere consulară", dar fără imperium, aşaza foarte exact dezbaterea pe adevăratul său teren, cel al raporturilor cu zeii. Fără îndoială, putem să ne închipuim că în spatele acestui aspect al dreptului pontifical se ascundeau egoisme de clasă şi că patricienii republicani nu doreau să cedeze plebeilor nici măcar o parte dln puterea lor. Insă crearea tribunilor plebei semnificase o concesie deosebit de gravă şi noicunoa-foem îndeajuns importanţa acordată de către romani jQ r*.e'or juridice ca să nu presupunem că respectul /iln^ Pentru ritual reprezenta o pură ipocrizie. """"".■«, aş^ clim am încercat noi să-1 definim în sa juridică şi religioasă, alcătuia într-o 153 anumită măsură proiecţia în interiorul cetăţii atotputerniciei lui Iupiter Optimns Maximus. DiVin în esenţa sa, învestit de la sine cu un „dinamism» cave conferă celui ce-1 posedă o eficacitate extraordinară, acest imperium constituie izvorul ori-cărei acţiuni politice. Oricare ar fi originea istorică a unei asemenea concepţii (şi se pot discerne a(»i elemente etrusce, unite fără îndoială cu o teologie de tradiţie indo-europeană), aşa cum putem lesne remarca, ea punea o problemă spinoasă organizării unei cetăţi republicane. Cîmpul ei de acţiune normală îl alcătuia, evident, regalitatea. Cum să se concilieze acest imperium tumultuos cu exigenţele unui sistem politic şi social unde persoana se înclină înaintea permanenţei grupului? Oamenii care au făurit revoluţia de la 509 î.e.n. s-au gîndit să rezolve această antinomie împărţind imperium între doi magistraţi anuali egali, care s-au numit mai întîi pretori (praetor, de la prae-ilor- „cel ce merge în îvunte", afirmau ctimologiştii romani, a căror fermă certitudine, în această privinţă, noi n-o împărtăşim) apoi consulii*. însă imperium nu putea fi împărţit: el aparţine integral celui cc-1 posedă. De aceea cei doi consuli nu-1 exercitau simultan ci, în timpul sare inc i lor anuale, o zi din două. Aceşti magistraţi înlocuiau regele, şi se considera că scurta durată a mandatului lor ca şi împăr" ţirea prerogativelor îi împiedicau să se transform» in tirani. De altfel, în acelaşi timp s-a creat un fel de rege-marionetă, rex sacriţiculns, cai'8 V&s™ numele de rege şi continua să deţină funcţia rooa în detaliile riturilor religioase. Astfel zeii nu *e simţeau dezrădăcinaţi şi recunoşteau Cetatea • Această organizare avea meritul, in cetf* tă devenită republicană, de a separa cit era c» Pu • •mperium de titularul său, de a-l consacra oarecum o abstracţie: noţiunea însăşi de putere de stat abstractizată luaje naştere. Mai tîrziu, imperium a fost încă mai generos împărţit: începînd cu anul 367 î.e.n., pretorul urban a fost exclusiv însărcinat „să împartă dreptatea'", funcţie exercitată pînă atunci de consul. Pentru a o asuma, era necesar un magistrat învestit cu imperium, adică dispunînd de un drept de constrîn-(*ere care se manifesta în esenţă prin ius edicendi (dreptul promulgării unui edict, unei directive ou efect stringent). O dată mai mult, imperium intervenea ca izvor şi bază a puterii. Totuşi, de la începutul secolului V î.e.n., o alta formă de putere îşi făcuse apariţia, o dată cu tribunii plebei. Lipsiţi de imperium ( ceea ce era firesc, întrucît erau plebei şi nu beneficiau deci de dreptul auspiciilor), tribunii aveau ca armă ius intercessio-nis, adică dreptul de a- se opune execuţiei unui ordin dat de un alt magistrat, fie el şi consul. Acest drept exista deja în interiorul colegiului consular, deoarece oricare dintre cei doi consuli putea, dacă dorea, să anuleze actele colegului său. Inovaţia rezida în atribuirea lui la acei magistraţi creaţi în cursul secesiunii plebei şi meniţi să stingherească acţiunile politice ale consulilor. Primejdiile, chiar absurditatea unui astfel de sistem, sugerau că tnbunatul plebei reprezintă un expedient la care s-a recurs într-un moment de criză,

expedient poate dezgropat din trecutul îndepărtat şi adaptat, de t„"ke de rău, situaţiei. Care putea fi de fapt puterea ;J unilor, care se contrapunea imperium-ulni şi an«la efectele? Totul ne arată că puterea tribu1 n;i ---.„*„. iuuu» ^e arată ca puterea t îns . e'.'n esenţa sa, religioasă, ca şi imperium-ul '?i- Tribunii plebei, aşezaţi sub protecţia zeiţei tt* 155 C.eres, divinitatea plebeiană a Avenlmului, inviolabili: oricine îi atingea săvirşea o p oricine le rezista era imediat executat1. Parcă s-i> fi ivit din adincul vremurilor un vrăjitor înaintea căruia, fiecare dădea. înapoi. Termenul de tribun nu ne lămureşte deloc, cel puţin direct, asupra istoriei acestei magistraturi. El este, de altfel purtat de alţi magistrali şi nu numai de apărătorii plebei. Cuv intui poate fi evident corelat termenului de iribus (trib), adică unei importante diviziuni a poporului, dar acest fapt nu ne spune mare lucru De foarte timpuriu, poate chiar de la origine, tribunii plebei aveau dreptul de a o reuni într-o adunare specifica, concilium plebi.s (care a luat ulterior numele de comiţii fribute), chemată să aleagă magistraţii plebei, tribuni şi edili ai plebei (ullimii, iniţial însărcinaţi mai ales cu deservirea templului Cererei, au devenit apoi auxiliarii tribunilor si au primit în grije arhivele plebei). Printr-un fel de miracol, această constituţie disparată a reuşit să funcţioneze fără multe dificultăţi. Istoricii vechi subliniază înţelepciunea tribunilor care n-au recurs decît moderat la dreptul lor do intercessio* şi de asemenea cea a magistraţilor patricieni care s-au străduit să fie drepţi faţă de toii cetăţenii. Poate că mai mult decît în virtutea imiu anumit har ce ar fi inspirat necontenit viaţa politică romană, funcţionarea sistemului a fost asigurată ue condiţiile exterioare care aproape fără întrerupere a» obligat Roma să lupte cu duşmani pvimejdioşi Pinu la sfîrşitiil războaielor punice. In faţa ameninţ"11' lor, nevoia de concordie se manifestă imp<"'l0s' ' Inviolabilitatea şi saerosanclitatua atributelor ti f nilor plebei vor fi ulterior exploatate <ie împărat', a „: je bază legală va fi constituita, cel puţin in Homn, toem puterea tribunieiană. 156 f T>t si zeiţa Concordia a avut de foarte timpuriu templu pe pantele capitoliului, nu departe de nu m templu pe i _ _ v u /<mituim- Şi îndeosebi, puterea tribuniciana tea să se exercite decît în interiorul aşa-numitu-fui pomerium (şi mai tîrziu în interiorul unei înguste «sil concentrice largă de o milă şi situată în ju'l acestuia)- Imperium redobîndea toate drepturile sale pe restul teritoriului şi, fireşte în ai mată. Mult timp, o mobilizare gpnerală a reprezentat mijlocul cel mai sigur de a pune capăt agitaţiei politice, şi magistraţii patricieni n-au şovăit să facă uz de el. .,,.,,. .,•*,• Alături de magistraturile descinse direct din regalitate (consulat, pretură) şi care au conferit imperium titularului lor şi alături de tribunalul plebei, exista o altă funcţie care odinioară aparţinuse şi ea regilor potrivit tradiţiei (cel puţin lui Serviiis Tullius) şi care a primit sub Republică numele de censură. Censorii, în numfr de doi, sînt aleşi pentru cinci ani, însă exista obiceiul ca ei să renunţe 3a sarcina lor după un stagiu de optsprezece luni. Ei au misiunea de a recenza cetăţenii şi bunurile, ca să se realizeze încadrarea sistematică a fiecăruia după „censul" său, adică după averea sa. însă ei posedă, de asemenea, o jurisdicţie morală. Ei pot „să însemne de infamie" pe oricine, în funcţie de conduita lui privată. în această privinţă puterea lor este cvasidiscreţionară; de aceea tradiţia pre-scna alegerea ca censori a unor personaje unanim respectate, ajunse la teimenul carierei lor politice Ş1 înălţate deasupra duşmăniilor personale. In jpoea clasică, ei întocmesc lista senatorilor şi a j aierilor; censorii determină, pentru durata ma-°s laturii lor, nivelul impozitelor şi procedează la ierea a(^ud8cări de lucrări publice. După înche-aeestor multiple sarcini, censorii, la capătul 15' .n ierea celor optsprezece luni, adunau cetăţenii in CImpui Marte şi ii purificau după un rit special, " Apoi ei redeveneu simpli cetăţeni. Acestor magistraţi de bază li s-au adăugat aliij pe măsură ce complicarea problemelor abordate' si creşterea teritoriului administrat multiplicau mj. siunile. Pentru a-i ajuta pe consuli, s-a recurs la magistraţi însărcinaţi cu problemele financiare (încasarea veniturilor statului, întreţinerea armatelor, paza finanţelor publice). > Ne referim la questori. Pe de altă parte, alături de edilii plebei, au fost aleşi doi edili „curuli" (adică patricieni; numai patricienii puteau să şadă in timpul magistraturii lor pe „scaunul curul") care au împărţit cu colegii lor plebei poliţia oraşului, întreţinerea edificiilor publice, supravegherea aprovizionării şi de asemenea organizarea materială a jocurilor. Această ultimă funcţie era foarte oneroasă, căci exista obiceiul ca edilii să contribuie personal la strălucirea sărbătorii — lucru pe care-1 şi făceau cu plăcere şi cu ajutorul prietenilor, cuci dărnicia lor le asigură popularitatea. însă ei erau puternic ispitiţi să recupereze ulterior banii cheltuiţi, după ce sprijinul

dictatura apare ca foarte apropiată de un fel de regalitate. Dincolo de pomerium. şi valoarea religioasă a funcţiei este incontestabilă căci.n-. probabil. unui conducea în general războiul iu curs. de exemplu împlintarea rituală a unui cui într-un perete al Capitoliului. Equites.. Acest fapt nu implică de loc transformarea dictaturii într-o funcţie esenţialmente militară.'numită dictatură (dictatura).n. totodată. chiar atunci cînd nu se ivea o perioadă de criză. ei puteau conduce operaţii militare sau guverna un teritoriu care le era încredinţat şi care se numea provincia lor. exista o magistratură cu o istorie nu tocmai clară. în fond. Fireşte. Totodată. de care numai zeii îşi mai aminteau. sînt precedaţi de lictori* care poartă pe umăr un mănuchi de nuiele. îndeosebi latină. întrucît cunoaştem dictatori latini care se menţineau în fruntea vechilor cetăţi din Latium. sînt numai cavalerii din primele centurii. lor care. după ce căzuse multă vreme în desuetudine.ani \\>1 tîrziu Sulla a reluat titlul. iar celălalt. ei mai aveau şi o secure. pretorul peregrin. Nu există decît un singur dictator. învingătorul galilor.e. 158 fiind că numai un magistrat care are imperium noate transmite această putere altuia — dar la îndemnul senatului. senatul recurgea la dictatură cînd statul trecea printr-o criză gravă şi cînd colegialitatea consulilor sau dreptul de intercessio al tribunilor erau '"^Patibile cu ordinea şi securitatea. fără îndoială. Ceilalţi patra u* trimişi în misiune. politice. comandaţi de magistcr equitum. Censura a fost atribuită foştilor consuli. cu prilejul unui mare efort de reorganizare a Imperiului. Dar puterea sa Tputea depăşi o durată de şase luni. Acest gest a cărui semnificaţie ne scapă. Totodată a sporit număr"1 magistraţilor obişnuiţi (în afară de cel al consuli. iar cel de al doilea văminea la Roma ca să asigure conducerea unui regim civil. era desemnat un dictator însărcinat cu o misiune foarte specială. care avea un caracter excepţional Ş1 care. nu putea fi îndeplinit de nimeni altul decît de un dictator — şi aceasta desigur pentru că titlul aparţinea unui personaj dispărut. Numărul questorilor se ridica atunci !' opt: doi se aflau în serviciul consulilor.fi opt pretori şi douăzeci de questori (ceea ce înseamnă că anumiţi'propretori vor dispune de cîte un questor). Fabius Maximo" Temporizatorul. Consulii şi pretorii. s-au creat şaisprezece pretori şi patruzeci de questori. cînd apar în public în exerciţiul funcţiunii. forma romană a unei vechi instituţii italice şi. limitând ini. Dintre cei doi consuli. comandantul cavaleriei (magisler eqaitum). însă numai pentru a ca mufla ci tiranie de fapt impusă pe calea armelor şi acelaşi lucru se va întimpia cu dictatura decernată lui Caesar iu W i.periiim-nl lor la o misiune determinată (ceea ce se numea o provincia). Dictatorul este ales ţ investit de către consul — măsură necesară. Multe dintre 159 mi 'sţfŞŞP» ele siiil îndoielnice. a fost resuscitată ca expedient in timpul t'1"3111^"^'. Insă. după ce cucerirea romană le răpise autonomia. In această dictatură se relevă. era suficientă prorogarea consulilor si a pretorilor in funcţie. c° titularului său imperium. s-a stabilit o vîrstă limită sub care nici un cetăţean nu putea fi magistrat şi ca acelaşi om să nu . el nu |a să ţină seama nici de dreptul de apel la po-Ş-1 nici de vcto-ul tribunilor. adică aristocraţia din ierarhizarea serviană. Ji^1 cetăţeni.e. simbolul teribil al puterii căreia îi slujesc ca agenţi de execuţie. sub Republică. Ultimul dintre i^ tatorii normal învestiţi a l'ost Q. Aceştia sînt magistraţi ordinari aleşi potrivit unui ritm periodic — anual pentru cei mai mulţi. Avînd o asemenea calitate. Dosi el a avut iniţial ca obiect administrarea unui teritoriu resirîns şi unitar. nu lf a ne"a Păstrat amintirea unui anumit mar de dictaturi din epoca arhaică.poporului îi chemase Ia cele mai înalte funcţii. ca de pildă cea a lui Fui-i Cainillus. şase pretori: doi supravegheau funcţionarea Juâ ţici dintre care unul. Aproximaiv o sută douăzeci de. aceşti magistraţi sint materialmente ajutaţi de birourile unde lucrează funcţionari (gcribae) şi sclavi publici. In practică. Toate aceste magistraturi erau exercitate într-o anumită ordine. a trebuit să se sporească numărul magistraţilor înzestraţi eu im periat» .e. în proces 160 de una dintre părţi era un străin. La începutul secolului 1 î. sistemul în cauză era destul de suplu ca să se adapteze noilor nevoi izvorîte din cucerire. Aceşti magistraţi prorogaţi luau lillul de proconsuli sau de propretori. care ieşea dintre nuiele. la cinci ani o dată numai pentru censori. Foarte repede s-a instaurat obiceiul foarte firesc de a numi in magistraturile inferioare (questură.61"*-. care au adus căderea Republicii. care îşi alege un subordonat. patru în cel 1 pretorilor detaşaţi în misiuni speciale. iu iimpui războiului civil. O dată cu multiplicarea teatrelor de operaţii militare şi cu îndepărtarea lor de Capitală. n-au fost niciodată nţa' mult de doi). Ac"""" magistratură. şi anume pretorul urbau.n. însărcinat cu restabilirea situ-S ţiei dificile creată de victoriile lui Hannibal h 216 i. Acesta era sistemul de magistratură leul format în cursul primelor veacuri din istoria llomei. Dictatorul ° '"■ ea„ imperium cu toate efectele sale. edilitate) oameni tineri care puteau astfel să ateste calităţile lor şi să exercite eu mai multă autoritate sarcinile mai grele ale preturii şi consulatului. Sub Ca'esar. Sulla va spori numărul pretorilor şi al questorilor: vor. Dictatura era singura necolc-eială din toate magistraturile romane. care consta din comanda elnaei armate sau a unei flote ori din guvernarea 1 iei provincii.

am văzut ca palres o unui inU'jregiiarn). astfel consulul cel mai în -\ era cel dintîi în demnitate. hotarit ea acelaşi om să nu poată fi rc-aies consul înaintea unui anumit număr de ani şi ca..'rS^b p. senatul îşi formulea^ oieimu ai magisi-rainor. puleve. ii.o propunere acceptată de senat era dimpotrivă aprobată aproape automat datorită sistemului de votare pe centurii. şi se pare că nu a fost diminuată influenţa reala a senatului. . senatul se pronunţa asupra legilor dup$ votarea lor .. ca virtutea iniţiativei. w c&cl oo L. ti fericite.e. a*\litatea. Koarte timpuriu Uvi (şefii ginţilor patr consilieri „Înscrişi pe lis aceştia erau foşti raagisbaţi care <ţ automat.în adunările populare. dobîndind astfel putinţa să le anuleze. două magistraturi consecutive (de pildă pre-Şi consulatul)..Vii-Ue zeilor. sfatul aşa-numiţilor patres devenise cel al foştilor magistraţi şi experienţa lor era chemată să decidă asupra legilor propuse. «««. începînd din această epocă. ţineau de obicei seama de părerile iu • Sfetnic al magistraţilor.a de înţelepciunea acestui consiliu care număra. după questură) dreptul de a la.^ | magistratul în utin de 29 de am. Cu excepţia unei decizii llatn de censori. după şaizeci de ani. Aceste dispoziţii ar fi fost suficiente să transforme Roma într-o republică oligarhică: elementele de regalitate care se perpetuau în magistraturi erau de fapt neutralizate de autoritatea senatorilor. .v-ua Icniţ. adunare plum „inaugurat deci bm) i'■ .va. prin exerciţiul sarcina !a Sulla. cel mai des de doi ani..n.se perpetueze pe acelaşi loc 7. Un proiect de lege dezaprobat.n. a fost răsturnată ordinea. Supusă votului comiiţilor. Noi forma antă do rimi palrc ripl lor P do scutiţi 163 162 m numai de prezenţa obligatorie.transformînd pretura sau consulatul în regalitate «e fapt — s-a. în senat se pregăteau alegerile şi magistraţii în exerciţi^ preocupaţi de cariera lor şi plini de respect fa.e. La începutul Republicii. în a doua jumătate a secolului IV î.tă faţa . să se respecte de asemenea un 1. -rt S. lituţwnali a b din ceea ct. Toate aceste.V7U7 şi asupra J^^rtor nu putea avea Sta In ocolul I. seim tui joi ■«. . senatorii îşi menţineau 1011 toată viaţa. erau iu-. avea deci mari şanse să nu fie niciodată adus înaintea poporului. el purta titlul de prinde senatus şi îşi exprima primul părerea în deliberăr^ Modalitatea în care senatul îşi exercita autori tatea a evoluat de la o epocă la alta. lojţ RoinUl«S. de către senat. cea a magistraturilor exercitate fiecare dintre ei. de la început. o din consiliu.măsuri 161 °nOrU?mSt cave s-a org. ve-loc int. <j fapt. Fireşte ierarhia natorilor era.. proce-diirii: senatul a trebuit să se pronunţe înainte de consultarea poporului-.. minţile cele mai bune şi mai experimentat ale statului. i. desemnata de ei re mental ^ numita senatorilor. Se revenea astfel la noţiunea primitivă de aucloritas. apoi pretura. ca o ex le a insă P°PO1UL^cest dialog ^ei^"""t care deţinea'In practica m«y dependenţe Jg ^^ dcrnc le-au ejn«^ leg»laţ.-adevăr căutată într-o reli simţită faţa pluni „inaugurat mai ionul atribuită l trohaic înlr-iustim-livă. înscris în fruntea (album senatorium).

nU totuşi în „cariera demnităţilor" care oferă vn sivitate poarta consiliului suprem.1iO comportă amintirea unei vremi * Î^St'ituia un sfat de patres. Inrîurirea senatului se exercita în toate domeniile vieţii politice. ce trebuia să decreteze (prin edict. 0 alienare a bunului public.. "m interiorul său. Toate acestea limite.şc c& 1 „ augusieică^ n-a modificat. o răbdare şi VV" d asemenea.erne. ei vegheau asupra exactităţii redactării şi îşi asumau răspunderea ei. misiune care în vreme de război le acordă conducerea unei armate şi în timp normal un teritoriu de guvernat. deci. conducerea sen .-fapt o plutocratic. s-a străduit sa salveze ue iu ».anu ic i ^^ rspecllva mclor com^icato. după plac.să nu mai finanţeze" pe un «numit general sau guvernator a cărui conduită rin». care vor fi trimişii oficiali ai Romei pe lingă puterile străine.laei^07itie privilegiata care confer Totuşi. si \ ansamblu.—. senatul Pate. opinia care a triumfat este formulată ca un sfat dat magistratului. Această prerogativă implică. Acest pri reafirmat în mai multe rînduri şi încă viva Imperiu (întrucît senatorii erau obligaţi sa siv ren 167 106 însă. în sfirşit. după terminarea fandatului lor. Statul mi se afla in afaceri ci în cele ale marilor fflîini'V^neiTnu complet rupţi de pămînt. uispunînd suveran de finanţele statului.părerile sub formă de senatus-consulta care. nimic nu obliga magistratul sase incline in faţa opiniei senatului. in > emană de la « te ce ^ s„ fic dc folog.aceasta poziV^t£. Cavalerii» dacă sint mai bogaţi decît senatorii. ei din sistemul oligarhic înfrint la Pharsalus wţ ctu In practica. şi proprietari meain. caro Păstra rolul său de consilier al puterii. 1S^a. partue . Astfel se explica. mai . Textul acestui $enatus'consultum era redactat de către secretarii de şedinţă desemnaţi de către preşedinte.DuPri opinia noastră. colonie. în virtutea imperiu/n-ului său de pildă) măsura dorită. Este semnificativ Republicii. ^ ibuit ]a asigurarea conacest «J^U romane. remodelare etc. Consiliu permanent al consulului. practic. coeziunea statului a {ost intens sporU^ August urmărea. alt termen decît cel de revoluţie mai adecvat: restructurare. ar f. n-jt^utu ^ durat Re?ublica. atlla^. tre din T^^^ZSt?^^: se poate considera că repuunv« . EI atribuie magistraţilor şi proma-gistraţilor provincia. deliberat. tre altele. el urma să pămîntului la coloni.cut' §i adesea magistraţii au fost eons-sa-i cerşească subsidii. însă obiceiul. de ce Campania. şi decizia prorogării într-o promagistratură pe anul următor a unora ■ dintre magistraţii ordinari. şi «cru îi fumiza mijloace considerabile de acţiune unei De autorizeze păr Lire cave orice proiect de întemeiere a ă aibă aprobarea sa. toate pxu a statului . Tt«. dacă doreşte . îm. Legalmente. preocupată înainte de a pămîntului. refuză să-i primească.— ---. Totuşi nu trebuie uitat senatorilor se bazează doar (cel puţin în prin pe proprietatea asupra pămîntului. Această funcţie do financiară era. pvt. vremea „vea-L—— t. care. senatul primeşte ambasadorii străini sau. onatul di •n fapt a * senatul dispunea de bugetul statului. invită la acţiune in sensul dorit de senatori.-. I1 . adică misiunea lor. -mj înseamnă dări de seamă ale şedinţelor şi VOI>''mă opinia majorităţii. aeceptîn ameninţările. «^ J b iinflon pr0. el jşi alege legaţi.. erau prorogaţi în calitate de coman-d^ţi ai armatei sau de guvernatori de provincie. iran senatori. în frunte apare numele ^'^istratului (în general consulul) care a întrunit "^atuli apoi indicaţia problemei înscrise pe ordi-86 'de zi. anumite li eXPJ-C?' de a nu reflecta prea amplu asupra proble-tendmţa dt.\tUrianistice. de repre-iatul conSt. dacii toate aceste trăsături ale struc vechi se menţineau. foarte importantă. chiar bunul simţ. rolul îiecăruia dintre s^cest organe de guvernămînt a fost subtil schimbat. magistraţi a'eşi după vechile metode şi caro. cind IW sa apropiat simţitor de restauraţia monarhica joiU de către Caesar. acceptînd războiul toate doar întului. reconcilierea s-a real izatm mul lui August.a\eritabiU persoane a ie _ de ^_ instituţiile tradiţionale au păstrat forma şi cele mai d e ^i:na vnB)a„a de _pa m^h ^ 'Funcţiona' ca odinioară un senat. d -tre possessores care pămînt foarte îorti l ocupai dfttă ales ca loc d(. de loc cuvinTfiurezint. Schema unui senalus-e%^1 iltum este invariabilă. prepar înd cu viitoare. căci aaer publicus. e oecLt pe datină ă un magistrat sau aptul 8-a *i senatul « totul să reinDupă ema războaielor civile.

al căror guvernator legal era cezarul şi unde el era reprezentat de locţiitori (legaţi) aleşi după placul său (şi în timpul Republicii. Din această pricină. să-şi legalizeze şi să-8' consolideze puterea. niciodată transformat în provincie şi rămas totdeauna proprietatea. care pedepsea cu moartea orice tentativă de a zădărnici această supremaţie sţm chiar de a o vătăma moralmente. prefectul flotei (existau două fiole. Astfel înarmat şi utilizind toate resursele constituţiei republicane. aplicată persoanei însăşi a principelui. s-a creat o administraţie cvasi-indepenclentă de cealaltă. şi contribuiau ia menţinerea ordinei hi Capitală. au vorbit nenumăraţi delatori*. .n. Dar alături de aceste organisme tradiţionale. în tribuni (mag-' —. de . De aceea împăraţii de după Aug1-'■ imesc încă de la urcarea pe tron . poseda cea mai mare auctoritas: > puterilor reale. foarte importante.Civilizaţi. voinţa poporului. în sfîrşit. îndeobşte condamnarea unui duşman şi confiscarea bunurilor Ini (dintre cave le revenea o parte. In timpul Republicii. comandanţii de armată şi guvernatorii se înconjurau de legali desemnaţi ' de ei). ca răsplată pentru un serviciu adus statului)..\ dar 16 'ttrin^/rSt^e. în stat. în afara acestei birocraţii domestice. serviciilor aduse patriei. Această auctoritas exprimată deja în supranumele de August decernat împăratului. August posedă una dintre calităţile eminente recunoscute statului in timpul Republicii. sclavi şi liberii. Această armătură constituţională. împăratul ţine în mînă toate mijloacele de acţiune. Reluînd o noţiune familiară romanilor încă in secolul al II-lea î. religioasă şi morală a principatului a îngăduit lui August să păstreze un cursus honorum. irnperalor prin excelenţă. cu agenţii ei care se află pretutindeni în Imperiu-Aceşti oameni ai împăratului sînt. I 369 taţii poporului roman).. ac«. in vreme ce alte funcţiuni. reveneau unor cavaleri. a romană. Tot cavaleri erau prefectul* an nonei (însărcinat cu aprovizionarea Romei) şi acel al virililor (corp de poliţie specializat în lupta dusa împotriva incendiilor). juridică. Astfel au existat curatori* ai drumurilor. succeselor remarcabile ale tuturor acţiunilor sale. să-şi atribuie puterea tribunilor plebei. eî o datora trecutului său. el îşi dezvoltă casa (familia). o proprietate de ordin moraî Şi confirmată de fapte. asigurau paza principelui. un senat. prin eipele a încredinţat alte misiuni administra»1* 170 hosebite de atribuţiile tradiţionale ale magistralilor. în plus. ca in ţoale marile case romane. printr-o ficţiune legală mai subtilă. personajul care. la un „ordin" senatorial*. August a făcut i şi acest lucru: începînd din anul 27 î. însă.. pricepuţi să descopere pretutindeni opozanţi declaraţi sau tainici şi neşovăind să recurgă la provocare pentru a-si atinge scopurile. Totuşi. exista '■ maiestate Populi Romani (legea asupra majes13 . legea asupra majestăţii. fără rol politic veritabil. împăratului). Gel dintîi cetăţean — cu această ambiguitate care face din el concomitent primul în demnitate şi „cel mai înaintat". li s-a adăugat. comanda cohortelor pretori--eiie adică a trupelor care staţionau la Roma. Au"iist a fost mai întîi princsps senatus. unor curatori şi unor prefecţi. tribuna^11". tribuniciană este menţionată cu grijă In inscripţii printre titlurile împăratului şi numărul care-i urmează indică anii domniei. celorlalte popoare' şi totodată deasupra indivizilor. Ca proconsul al provinciilor imperiale. fapt care-1 aşeza deasupra tuturor celorlalţi magistraţi şi îi'dădea un drept de veto chiar în interiorul Romei. îmbogăţit de prada războaielor civile şi posedînd ca domenii personale imense teritorii (ele pildă întregul Egipt. a fost un instrument de temut al puterii: în numele său.puterea tn'1 • • . conform tradiţiei romane. împăratul putea. voi. care aşază Populus Romanus e^upra.n. cea de ia Miserius şi cea de la Ra-venna) şi mulţi alţii. Provinciile unde staţiona o armată au devenit imperiale: în acest chip împăratul a ajuns comandantul tuturor forţelor romane.e. în comiţii. el a vrut să justifice în ochii tuturor această acumulare extraordinara de puteri. o justificare de ordin moral şi cvasi-religioasă. căci în aparenţă nimic nu se schimbase.. ai apeductelor. Se prezentau mai multe soluţii1 între care el a şovăit. omul de la provă — principele personifică întregul popor roman aşa cum votul centuriei prerogative reprezenta. reducerea a ceea ce înainte fusese adunarea cea mai puternică a Republicii. cel puţin în provinciile pe care şi lear îi rezervat pentru el. aşa cum a şi procedat în anumite momente Totodată August putea să se considere ca prom^gistrat însărcinat să controleze anumite provincii şi învestit cu imperium. care erau senatori. au apărut provincii senatoriale. dar totodată şi (poate chiar mai mult) victoriilor sale. legale. împreună eu aşa-numitele cohorte urbane. în special sub ultimii succesori al lui August. maiestas (de la care noi am făurit termenul de „majestate"): maiestas constituie o virtute autentică. ca nenumăraţii procuratori •:are.pildă prefectura pretoriului. deoarece se ostenea să asigu ' o mai bună administraţie a ansamblului Imperiul»'6 El putea să-şi atribuie consulatul şi să-1 păstreze an de an.ales. In vremea Imperiului.e. unde nu se aplica (teoretic) imp--rium proconsular. în . împăratul trebuie să dispună de un personal numeros împrăştiat în Imperiu. administrate în continuare de către promagistraţi înzestraţi cu un mandat emanat de senat şi provincii imperiale. fără precedent în timpul Republicii. chiar în etapa ei finală. emanind direct de la împărat şi care a determinat. cum August nega că ar fi instaurat o monarhie deghizată. adunări populare.

In ae. Şi cum orice funcţie adm ini ^. dar aceste impozite mi erau plătite decit de cetăţile cu statut provincial..^u nici veniturile. construcţiil ^ t si n^ n"au P111^1 5'° remeaieze. foarte complex de la o. aerarium militare (casa armatei) alimentată mai ales de 1/20 din moşteniri. şi monopolul perceperii impozitelor*. de 1% pe vînzări. . Adesea. afectate diverselor vistierii'-acrarium Satumi (trezorerie închisă în subsolurile templului lui Saturn). Administraţia Imperiului reclamă oameni din oe in ce mai numeroşi.or Aporia vi CUm orice funct-ie administrativă f<*t iuv^Tr'?'llarea Unei Jurisdict». în orice caz împiedica samavolniciile prea adesea tolerate sub Republică. Aceşti funcţionari se recrutau dintre cavaleri. puteau să le exercite cu o continuitate mai mare decît o îngăduia sistemul republican. cea a an nonei şi îndeosebi cea a cohortelor Pretorieno. Capitala foarte scump". efortul militar a fost îrlnat de necesitatea restrîngerii cheltuielilor. parcimonia statului este de asemenea în cauză.» al Imperii1'111. locul questorilor din provinciile senatoriale. n-a îost restabilit.. să angajeze o luptă necruţătoare împotriva . ca principii să nu considere că scopul ultim al guvernării av fi pronîol La originea acestei slăbiciuni Ihianciare «ironice. regimul instaurat de August depindea prea profund de vechea concepţie despre Cetate.m»hie întruclt nu era o creaţie ex nihilo. căci nu se realiza o reproducţie largită progresiv progresiv. Exista pentru aceasta o cauză de profunzime: chiar conştient de misiunea sa imperială. Acest aparat greoi. alături de cursus honoram senatorial. în provinciile senatoriale. în provinciile imperiale. fisens (sau „panerul").Ţ}°n /udici^ă în interiorul •-' 'oi. a fost în ansamblu de o mare eficacitate: guvernatorii se simţeau supravegheaţi de oamenii împăratului şi în general acest lucru stimula zelul lor. Aceste procedee de percepere a impozitelor mai puţin oneroase decît arenda aveau mai ales avantajul de a îngădui o repartiţie mai clară a încasărilor. ce se încheie cu una dintre marile prefecturi: cea a Egip-uJui. Gel mai des sarcina repartizării impozitelor directe revenea colectivităţilor locale (impozit -funciar sau stipendinm..lin i CAPITOLUL V CUCERITORII Cînd romanii au fost determinaţi. exoe-•ent schiţată do profesorul Grimai.provinciile imperiale.. ?. Vechile companii de publicam nu supravieţuiseră Republicii. 172 \ isă imensele resurse ale Imperiului. cu ioaiâ /•'a'depusă pentru gestiunea lor. ca să nu supere „burghezia" provincială.eşt fel productivitatea muncii nu creştea şi nu ii. Roma a suferit aproape necon-At de o criză financiară pe cave împăraţii n-au si nici n-au putut s-o remedieze. . administraţia imperială percepea impozitele indirecte (taxa de 5% pentru moşteniri. aceea a magistraţilor d_e rang senatorial şi aceea a prefecţilor şi procuratorilor ecveştri. prin voinţa lui Hannibal. construcţiile somptuoase şi gigantice. darurile perpetue acordate de împăraţi soldaţiloryfi poporului. locale — şi în în detrimentul acestui liberai. nu-i menţineau mult fcimp pe foc. se afla însăşi nivelul tehnologic relativ modest şi staţionar al civilizaţiei romane. înlocuind pînă la urmă pe pretori. de 5% pentru eliberări. trecerile peste poduri sau drepturile de vamă cu procente diferite).. a inerent sistemului economic sclavagist care . jocurile.--------.vistieria particulară a împăraţilor. prefecţii au ^petentoM^ A° . ^apixaia îVmenului costa foarte scump*. Astiel prefecţii pretoriului au do13» l/l bîndit jurisdicţia criminală în Italia.. şi s-a constituit cu încetul. care înlocuia finanţele publice republicane... ţin. invenţiile şi nu încuraja valorificarea lor prac-ca. Se pare că împăraţii.. deci situate în afara Italiei. nu i-au solicitat un efort financiar la nivelul imensităţii sarcinilor ce trebuiau împlinite. uşurinţa cu care invadatorii barbari au putut pătrunde în Imperiu se explică prin slăbiciunea efectivelor ce li se putea opun-ne1.. kitr-o largă măsură. lent formaţi pentru funcţiile lor. a împăraţilor -^^«" 'SS"'S*S «SSS. Aceşti oameni. un veritabil mrsns konontm ecvestru unde se succed într-o ordine strictă funcţii militare şi sarcini civile. mi puteau face faţă or cheltuielilor. unde senatul neîncrezător în guvernatorii prea puternici în provinciile lor. care era scutită). impozit asupra persoanelor. şi îndeosebi cheltuielile inerente sistemului annonei — important în viaţa cotidiană a Romei— goleau periodic vistieria imperială. pe lingă legaţi ai principelui. şi cîndva amplu analizata de Rostoyţev. Conservatorismul tehnologic era inerent sistemului economic sclavagist care 1111 Qt '""îl .. -. Şi vina pentru această slăbiciune nu trebuie căutată numai într-o anumită lipsă de oameni. ci iuxlapunereâ a două ierarhii deosebite. care aparţinuse odinioară cavalerilor. sau tributum.

:_ nifxtP. scriind dup^J^ forţeloî mace ce8iv de către armata ioman_ lrecusei.200 oameni şi numai excepţional 5 000) se trăgea la sorţi un trib de unde trebuiau să fie' aleşi viitorii soldaţi. Armatele cartagineze alcătuiau un admirabil instrument de cucerire. dacă. se găseau legiunile romano şi auxiliarii lor. triburile depuneau jurămînt în faţa generalului şi primeau ei înşişi jurămîntul soldaţilor: acest jurămînt (sacramentum). în cursul campaniei.20 m. alţii sr. re a rămas multă vreme baza forţei romane. Ei purtau o sabie scurtă de 177 tip spaniol (spadă scurtă. larg de 75 cm.u mult donenilor ?i Sele. era moştenitorul strategilor hellenistici. după cumplitele infringeri de la început. Cu c„ soldaţii luptau împungînd). 175 •• i dntrt victoriile repurtate suc Polibiu. formau corpul de iielites (în număr •~J0 pe legiune). «a nu părăsească steagul. Cei mai bogaţi aveau dreptul să poarte o platoşă din zale de metal. cu mult mai mulţi oameni mobilizabili decît aveau cele patru legiuni (în vremea lui Polibiu o legiune cuprindea *n mod normal 4. subţiri şi înzestrate cu un vh>f aluno' care sn inconvoia după lovitură şi făceau arma ' ^ pa lovitura şi îaceau arma inutil. aceste succese ^ţ^ romane. acoperită de un smoc de pene roşii sau negre despre care Polibiu ne spune că „dădea omului o înfăţişare frumoasă şi insufla duşmanilor spaima". mai ?u1jn d^ ^'^ lu^ dC £ S*A-evite ridicarea pe uij 1 numar de «w V.omei şi locuitorii municipiilor italice. o proeminenţă de fier (umbo) devia proiectilele. r. era fundamentul juridic al condiţiei soldatului. împrumutată. spada spaniolă.celor mai considerabile forţe puse vreodată in joc de un război antic (cu excepţia. însă ca ele n-ar politice şi straie acetaţu miliUTa fi fost cu putmţa fard o o o el ft consacrat 0 Replicii. jurămîntul conferea soldatului dreptul de a se servi de armele sale împotriva duşmanului declarat formal hostis de către feciali. mai tirziu (începînd cu reformele lui ^"f^ unul dintre cuiele do metal a fost înlocuit p-"1-' . armat cu un virf. După aceasta. minerul era \ rit şi ţinut în fier de cuie pînă la jumătatea lung" lui. Scutul era convex. purtau o cască de metal (cassis). acoperită îndeobşte cu o piele de animal. in mijlocul său. zabilĂ de îndată ce se ciocnea de un obstacol) • armei" defensive erau un scut rotund (parma). J^^Te Suci « «™»15 I'S r-a sa bc de oameni. Pe lingă aceasta. iară indoia: timp drept invincibili d orează în parte armatura 1&. cu im &• 6 metru de trei picioare (mai puţin de un metru) si o cască de piele (galea).^onSideră că.). care nu cuprindeau tlecît cetăţenii R. au depăşit Pe agresori şi.c«k îor176 Bl te si care constituiau efectivul normal al unei m'rUtâPi. adesea cu o piele de lup (animalul lui Marte. Toţi purtau o armură completă: o cuirasă (lorica) confecţionată din fîşii de piele foarte groasă. pe margini. ^r. se trăgea îa sorţi un al doi-. în vremea lui Polibiu. adesea. militare. Hannibal. Ceilalţi soldaţi legionari erau repartizaţi în hastati. Pe lista celor recrutaţi din acest trib.*^. lung de 1. zeul războiului).. în faţa lui şi a armatelor „ştiinţific" organizate. armata romană a trebuit să facă faţă unor corpuri de trupe recrutate oarecum pretutindeni in lumea mediteraneană.50 m şi un fier de aceeaşi lungime. Fierul este solid tixa de mîner. Cum existau. şi după aceea erau atribuiţi cîte unul la fiecare legiune. z*le ma* tîrziu. El constituia o legătură personală de natură religioasă între soldat şi şeful său. soldaţii erau convocaţi epartizaţi pe unităţi: cei mai tineri şi de asemeni ^no*" săraci. erau soldaţi de meserie. Nerespectarea acestui sa-«^e»*w/n atrăgea după sine pedeapsa cu moartea. mai multe suliţe usoar* {foarte lungi.Ti. fără să fi renun-<*1 "a principiul însuşi al soldatului cetăţean. să nu săvîrşească nici o acţiune contrarie legii". a hoardelor barbare aruncate de Xerxes împotriva Greciei). comandantul se schimba» trebuia să se procedeze la o nouă prestare a jurămîntului. întărită pe mijlocul pieptului cu o placă de fier aproximativ de douăzeci de centimetri pătraţi. gros. format de multă vreme la şcoala ştiinţei. pînă ce se obţinea numă-' rul de soldaţi necesari. într-adevăr. Dar legiunile. mercenari. Sabia era identică cu cea purtata de uelkes. După epuizarea oamenilor tribului respectiv. de o palmă (în jur de 7 cm. apoi patru alţii Şi a§a ma^ departe. apoi un al treilea etc. în aşa fel incit să • echilibreze pe măsura posibilităţilor valoarea fizică a celor patru unităţi. cu două tăişuri.1™^* de econoiuic ^ "-minul lat. Armele ofensive erau sabia şi suliţele (pila). el era făcut din două bucăţi lipite una de alta. cele ale Romei o miliţie „naţională" constrînsă la defensivă. împiodicînd'suliţele şi săgeţile să se înfig» normal pe suprafaţa lui. erau desemnaţi mai întîi patru oameni de vigoare aproape identică. lea.r^. după încheierea războiului. Oştenii acestei oştiri. Sensul general al jurămîntului ni s-a păstrat: soldatul se an§aja „să excute ordinele comandanţilor sub care V5 trebui să lupte împotriva oricărui duşman. si p . după eît se pare de la gali. poate. Pe cap. principes ' şi triarii. Roma a băgat de seamă că îşi făurise la ritului său o armată capabilă să înfrunte orice duşman. Aşa numitele pila (întrebuinţate numai de hastali şi principes) aveau un mîne'r de lemn lung de 1.

ori umpleau intervalele dintre doi manipuli succesivi dacă se urmărea alcătuirea unui front continuu. acelaşi rezultat a fost. «ntinea legătura. astfel îneU n'o linie continuă şi lansau ultimul asalt. intrau la rîndul lor în luptă. in linia a doua. zece de prin-°i zece de tnarii.).200 gr. urmaţi la o anumită distanţă de celelalte două linii. le-a demonstrat avantajul intervalelor lăsate între unităţi.ini179 ţiul a fost la nudul său organizat pe două centu comandată fiecare de către un. pllum fără jn|j . a cărei bătaie mijlocie atingea 25 de metri. Haslati înaintau cei dinţii. se retrăgeau ordonat. de către un manipul de principes. scutul imitat (ne spune Polibivi) după °Ja greoilor. era unei lungi evoluţii a tacticii. dar baza de fier se îndoia şi era cu neputinţă de îndepărtat arma după ce ea străpunsese deodată mai multe scuturi galice. au lăsat-o în-tu să pătrundă în rîndurile lor şi s-au închis apos Hsupra. ci atribuiţi un. Înalte momente. Dacă duşman"! 180 fugă pe principes.. caro. ■ Regiunea era organizată pe manipuli (■numijuili). aduşi astfel în prima linie. însă oe' rionul centuriei din dreapta (cenluno prior) avea ordine întregul manipul. In acea clTf existful zeee manipuli de hastali.Or n-nipuli.fŞ lemn cave se rupea sub greutatea suliţei eînd • Ta se înfigea în scut. aruncau suliţele lor asupra inamicului şi începeau o luptă corp la corp. Tiiarii dispuneau de o lance (hasla) mai lungă si mai puţin robustă. ei împingeau acţiunea lor înainte. acopereau intervalele lăsate de manipulii de principes. cu un picior înghenunchiat. Armele sale enumerate mai sus — fuseseră împrumuta~. oii erau lansaţi ea „tiraliori" înaintea. deşi nu ma/m*1116 iau o hasla. ca pe o tablă de şah. intervale prin care animalele puteau să atace fără să pricinuiască vreun rău. m număr egal. Forţa sa de pătrundere era suficientă ca să traverseze cu o bătaie bună trei centimetri de brad ş'S chiar o placă metalică. împărţirea în hastali. Specializarea armamentelor (piluni primele două linii. întreaga lume greacă a urmărit spectacolul oferit de cele două armate.. în interiorul centuriei. interval acoperit.200 de oameni) alcătuind un dreptunghi de 120 de oameni (10 rînduri de 6 oameni pe centurie. apoi veneau pilncipes. care aveau amîndouă reputaţia invincibilităţii. care constituiau linia a treia şi care dispuneau de un efectiv mai redus (60 de oameni. în funcţie de peripeţiile luptei.u dispuşi în mod normal la o distanţă de aproximativ 90 cm unul de altul. De exemplu Caesar povesteşte. s-au strecurat prin fisuri şi in cele din urma au nimicit-o. Această legiune a secolului al 11-lea î. însă experienţa le-a relevat romanilor primejdiile unei formaţii prea rigide. un ai doilea cep. rîndurile se deschideau sau se închideau. Dacă învingeau. căci la începutul Republicii ea se prezenta ca. fiecare manipui (în legiunea de 4. Cînd legiunile romane au intîlnit falanga macedoneană ia Pydna. în sfirsit. acest manipul . hasla pentru Iriarii) repi pe atunci o inovaţie relativ recentă. cînd legiunea a înfruntat elefanţi.cele ie de la aproape toate popoarele intrate în conflict cu romanii: sabia era spaniolă. şi chiar mai departe. în intervalele dintre principes. cu lancea înclinată şi cu vîrful înainte. Mai tîrziu. s-a. masă formidabilă acoperită de suliţe.centurion. dar minerul se răsucea în junii mb. însă falanga. dacă uelites erau integraţi manipulului. Această tactică prezenta un mare avantaj: organi-lecţiunii în unităţi puţin numeroase. o masă compactă. fără îndoială înee-c» secolul al IV-lea î. cei mai tineri fiind has-Lati (în număr de 1.200). ce efect pricinuiau suliţele al căror fier nu era călit deeît la extremitatea lor. cînd suliţa era dotată cu o curea (amentum) eave-i sporea viteza iniţială. astfel incit vrăjmaşul prefera să scape de o protecţie devenita stingheritoare şi lupta descoperit. alcătuiau un fel de meterez.con-'SKtd care trebuia să fie decisiv. ori formau ultimele ei două rînduri. liniei pentru a angaja ciocnirile preliminare. tle fier. interva-l^e'respcctate şi menţinerea în rezervă a unor efective mereu disponibile îngăduiau înfruntarea de situaţii extrem de variate. cei 600 de inarii. Formaţia de luptă se prezenta în îelul următor •* kastati erau dispuşi în prima linie. principes şi Inarii se practica după vîrsta soldaţilor. Pilum. mtrucrTv^ bularul n-o înregistrase şi oamenii din prima 1'°^ continuau să se numească hastati. de o greutate variabilă (între 700 şi 1. "ruţial compuşi din o sută de oameni fiecare.re au atacat-o din toate părţile. samnit. care slujea în lupta dusă clin apropiere şi nu ca armă de aruncat. Războiul împotriva lui Pyrrhus.n.e. eventual plus 40 de uelites). Legiunea nu fusese totdeauna dispusă într-o formaţie aerisită. Uelites nu erau rep zaţi pe manipuli şi pe centurii. Dacă erau respinşi. ceea ce indica faptul că ei fuseseră . dislocat sub loviturile legionarilor ca. Manipulii de triarii. triarii. la începutul lucrării De bcllo t'inUico. alcătuia o armă de temut.e. Triarii purtau în limbajul cotidian numpK de pilani. între doi'ma-nipuli consecutivi din prima linie era lăsat un. ■tins cu ajutorul unor procedee diferite. Legiunea astfel dispusă era angajată în luptă pe linii succesive. însă soldaţii bine antrenaţi puteau s-o arunce în condiţii favorabile pînă la 40 m.'tui punct f'x) se î'10^11^ către sol şi stingherea *"'"luptător. Vîrîul se înfigea în scuturi. cu scutul sprijinit pe umăr. oamenii era. Velitei-sporeau si mai mult-această mobilitate: independenţi de centuria căreia i se alipiseră. cele două centurii erau aşezate în linie). intrau în acţiune triarii: Iii lor se apropiau unii de alţii. puşi vlfi comanda unui şef de centurie (centurio). pe care îi sprijineau în luptă. în tot acest timp. însă. cî'nd mi erau pur şi simplu încorporaţi în manipul. în spatele căruia se reformau unităţile înfrînte.n. ei.

cînd italicii. mai întîi. Un efectiv atit de slab nu potrivea cu întrebuinţarea în masă a e< c impui de luptă şi de aceea se recurgea rar la sa Cavaleriştii erau utilizaţi in felurite chipuri' exemplu. un manipul de principes şi un manipul de triarii. această . Erau deci zece cohorte de legiune. Pînă Ia ci. ele constituiau corpuri conexe legiunilor. Tabăra descrisă de Polibiu este cea. deveniţi toţi cetăţeni. — erau organizaţi pe cohorte. dar principiile generale au rămas imuabile. care trebuiau în fiecare 7. în armata romană n-au mai existat decîfc trupe legionare şi auxilia. Din această pricină. arcaşi. în principiu. de pildă) dimensiunile date de Polibiu Pot 184 -ă varieze. ea corespundea aşa-numitului . ale căror contingente păstrau armamentul lor tradiţional. la cavaleria auxiliară recrutată în ţările unde călăreţii erau numeroşi si reputaţi. suîiţaşi etc. numai . în Africa. în armatele devenite permanente s-a creat o avansare regulată. sau măcar un izvor bogat) lesne de atins şi păşuni care să asigure hrana cailor. situaţie generală. ea depindea de obiceiurile fiecărei cetăţi. contingentele aliate se formau in interiorul poporului din care proveneau şi aveau cadrele lor „naţionale". la luptă el era a. întregul ansamblu se plasa în raport cu acest punct de reper şi în conformitate cu anumite reguli fixe. arii" furnizaii de aliaţi. sub Imperiu. orientat de la nord spre sud. Aliaţii italici — numai ei aveau drept la titlul de socii. noii centurioni începeau prin a comanda a doua centurie din cel de al zecelea manipul de haslali şi. Vechii organizări i s-a suprapus împărţirea pe cohorte. primele centii-'u.odinio ° i'ă dotaţi cu piiam. Ei erau comandaţi de . legăturile care unesc pe soldaţi cu imperav |azindu-se pe natura însăşi a cetăţii. din abundenţă. mai obişnuita. i'ior cel mai înalt în grad şj. puşi sub comanda unui tribun de cohortă. Acest vultur era înconjurat ^ ■ religioasă. începînd cu războaiele punice.r Cae-sar a format în primii ani ai campaniilor din Galia o cavalerie germană. d. adică cea alcătuită pentru a conţine două legiuni împreună cu trupele aliate. unei preocupări Oficioase. panta unei coline care lăsa să se vadă locurile din preajmă şi excludea orice surpriză.{r cavater' era folosită mai ales pentru misiuni de recunooster şi în urmărirea infanteriei inamice aflate în retragere. în armata romană. la sfîrşitul carierei.dus în prima linie şi păstrat ae primipiJul legiunii. steagul legionar a devenit un vultur. Totodată. i se ofereau sacrificii şi avea adorat1' tabără.i (cînd trupa se deplasa) să întreprindă veritabile lucrări de fortificaţie. Cum slăbiciunea cavaleriei legiunilor s-a evidenţiat adesea. Tot lui Marius i se datorează instituirea steagului de legiune. cînd se iveau anumite misiuni precise. ofiţeri romani numiţi de către consul. După ce se întruneau aceste condiţii — în limita posibilităţilor — tribunul fixa locul pentru praetorium (cortul generalului). Organizarea corpurilor aliate era foarte variabilă. în fiecare seară. Această grijă pentru securitate. un tribun şi cîţiva centurioni erau detaşaţi şi plecau în recunoaştere pentru a determina locul taberei. şi în timpul bătăliei erau utilizate în "cele două aripi. Alai tîrziu. dobîndită cu preţul unui mare efort al soldaţilor. formate din cetăţenii cei mai bogaţi. Se alegea de preferinţă un loc înalt. deveneau primipili. fiecare manipul avea steagul"' său. cniîă corespunde. dm " --•. apoi se schiţau două drumuri perpendiculare care se tăiau în. şi primul centurion al celei rlj3" tîi cohorte de triarii a păstrat pînă la sfîrşituJ Im periului numele de primus pilas: el era ofiţerul iQtQ. cavaleria şi corpurile speciale care formează atunci armata obişnuita a unui consul. înfigînd un drapel alb. trebuia să existe în imediata apropiere o sursă de apă (rîu. purta numele de uia principalis (drumul principal). li se asociau uelites transportaţi pe o' calului şi gata să lupte între călăreţi. Se ştie că în armata Romei regale. şi tocmai în dispoziţia taberei trebuie căutată originea arhitecturii militare romane sub Imperiu. care cuprindeau fiecare cîte un manipul de hastati. printre cele vrednice de atenţia cititorilor săi. Polibiu a descris cu multe amănunte tabăra romană. Acestea din urmă au furnizat unităţi specializa!e care 'ipseau legiunii: prăştiaşi.ii puteau fi incorporaţi in legiune. cavaleria era fiJita armatei. prin mişcările căruia se transmiteau ordinele. s-a dat noilor veniţi numele de auxilia şi. făcut din argint. Se începea prin stabilirea locului potrivit pentru praetorium: un pătrat cu laturile de 60 metri fiecare. pe care o consideră ca „unul dintre lucrurile frumoase şi serioase". după cît se pare. ' îriu au fost utilizate forţe complementare. Unul dintre aceste drumuri. romanii au recurs. în general. au fost înrolaţi în legiuni. şi chia. cel mai vechi" Sub Imperiu. dar ulterior rolul sau a scăzut pe ma-tlira cTe se afirma preponderenţa infanteriei legio-300 rf „j^iunea descrisă de Polibiu figurează doar °e călăreţi. Potrivit condiţiilor (efectiv. în Spania.. apoi. la sfîr-şitul Republicii. nu departe de tortul generaltt-cape'a sa '"' o'tinea era unitatea fundamentala a armatei -ne dar alături de aceste corpuri de cetăţeni. în Galia. In această vreme.apărea romanilor ca o superioritate nu numai militară ci şi morală asupra barbarilor şi totodată chiar asupra armatelor hellenistice. Către sfîrşitul Republicii (şi poate după Marius*) o diviziune nouă s-a introdus în legiune. Una dintre caracteristicile legiunii romane—pentru romani prilej de cea mai mare mîndrie — era grija cu care. După Marius. cînd s-au recrutat trupe de la alte popoare. se numeau centurii de călăreţi.Către sfirşitul etapei de marş. ea se închidea în tabără*. care i-a adus cele mai mari servicii. când se apropia seara. Totodată. împărţiţi în 10 escadroane (hirmac) 133 de 30 de oameni. Nu se ştie dacă această inovaţie a răspuns în esenţă unei modificări a tacticii legiunii sau mai degrabă dorinţei de a constitui unităţi uşor de separat.faţa aşa numitului praetorium.prefecţii aliaţilor" (prefecţii sociorum). în momentul răscoalei lui Vercingetorix*.

într-o parte şi într-alta a forului şi a aşa-n urnitului quaestoriuin îşi stabileau tabăra trupele de elita. luarea auspiciilor. dividuale. impunînd adaptarea dimensiunilor şi chiar a formei taberei după trupele adăpostite în lagărul respectiv.. cu praetorium în centru. 187 De foarte timpuriu. de la răsărit vin prevestirile f. Călăreţii. Existau două categorii de maşini: ce Io ce serveau lansării de proiectile şi cele ce urmăreau protecţia ostaşilor cu prilejul atacurilor împotriva unui duşman adăpostit. asupra construcţiei şi punerii în funcţiune a unor maşini de război. Catapultele nu sînt decît nişte mari arbalete: doua braţe curbe sînt angajate la o extremitate într-o bandă elastică . el era însărcinat să vegheze asupra întreţinerii şi reparării armelor in. prefecţii aliaţilor) se instalau de-a lungul căii principale (aia principalis). apoi hastati.e. Uia principalis ducea la porţile principale. soldaţii înarmaţi ocupau linia viitorului meterez şi începeau să sape şanţul . în conformitate cu utilizarea tactica a diferitelor unităţi. flancat de gtiaesiorium şi de forum. Mai mult. Acest ofiţer nu se ocupa. deschisă spre vest. în sfîrşit. a contribuit la transformarea taberelor în fortăreţe în stare să reziste unor adevărate asedii. armatele romane au recurs p serviciile specialiştilor. Utilizarea mijloacelor mecanice n-a devenit frecventă în operaţiile militare decît începînd cu secolul al III-lea î. în vederea înălţării acestui meterez. Veliles rm erau instalaţi in tabără. însă Şi tabere în formă de semilună. se aşezau pe marginea acestui deeumanus maximus: în spatele lor. traseul său teoretic prelungea. Trupele aliaţilor. Totuşi şi ritualul exercita o anumită influ-nA. mai ales. gali. după cît separe. decumanus maxi-nius la porta praetoria (poarta generalului). Soldaţii condamna ti se îndreptau prin ea către locul de supliciu.poarta pretoriană. care le recrutase in virtutea imperium-uhu său. Sub Imperiu. Marea dezvoltare a maşinilor nu datează nici ea. ocupau poziţiile cele mai îndepărtate de deeumanus maximus şi. îndată. Ritualul religios era deci respectat şi traseul taberei amintea îndeaproape pe cel al unui templwn urban. călăreţii şi infanteriştii legiunilor şi trupele auxiliare ataşate personal generalului. orientată spre est şi la porta decumana (poarta decumană). Ofiţerii (le. vorabile). balistc. de lucrările executate de trupa însăşi: fortificarea taberelor. lucrători în fier şi îa ]enir. cerc sau triunghi.cardo din oraşele ritual întemeiate. ocrotea corturile de proiectilele duşmanilor. O distanţă de şaizeci de metri oriT lăsată liberă între meterez şi primele rînduri de corturi: ea înlesnea considerabil mişcările soldaţilor. S-au prevăzut apărări interioare şi această preocupare a dus la împărţirea taberei pe sectoare. prin ea ies trupele la luptă. în schimb. romanii n-au ameliorat pe cele împrumutate. care făceau parte din bagajul său obişnuit. Mai în urmă se aflau principes.azvîrlindpămînt ui în interior. în armatele greceşti. spre est şi vest. Poarta decumană este prin excelenţă poarta blestemată. în for aveau loc adunările. prin excelenţă. atins foarte repede un plafon maxim de dezvoltare şi. scorpioni. se aliniau Iriarii. Ea se deschide în direcţia duşmanului s. Corturile erau dispuse pe două rînduri şi dădeau spre căile secundare paralele cu deeumanus maximus. ca şi asupra unor anumite lucrări excepţionale în timpul asediiîor. împărţind dreptatea şi admi-nistrînd treburile armatei. construcţia de drumuri ele. Tot spaţiul cuprins între această uia şi poarta pretoriană este rezervat trupelor legionare şi aliaţilor. în cursul istoriei Romei. dreapta şi stingă. Aceşti fa' bri (lucrători) au alcătuit nucleul unui adevărat corn de geniu.n. şi natura terenului au inspirat generalilor romani diferite inovaţii. de altfel nici nu puteau s-o facă decît cu greu. orientată în principiu către 14 185 răsurii esle. tribuni. el era dominat de către un tribunal. grupaţi pe' uscadroane. care "atribuia trapelor reşedinţe cvasipermanente. cele mai apropiate de meterez. independent de legiune şi pus sub autoritatea unui prefect desemnat de către general. Alcătuirea armatelor s-a schimbat. pedestraşii cei mai importanţi. Celălalt era decumanus maximus. Astfel au apărut tabere dreptunghiulare în locul celor pătrate. După determinarea axelor taberei se atribuiu lllt anumit amplasament diferitelor unităţi. Multe oraşe situate la frontierele Imperiului au la origine tabere permanente (c?ştra statiua). estradă ocupată de generalul care prezida acolo întocmai ca magistraţii în Forum Romanum. în vremurile normale. ca să creeze un taluz (agger) pe care-1 completau cu grămezi de iarbă şi ridicau o palisadă neîntreruptă !fualliim). se afla reşedinţa ofiţerilor. în jurul taberei. Quacsloriam slujea distribuţiilor de alimente şi tuturor serviciilor materiale. tehnica taberei militare s-a modificat. in consecinţă. organizarea însăşi a armatei. decît din perioada hellenistică. Cele dintîi cuprind catapulte. Tehnica maşinilor a. călăreţi şi infanterişti. rexntrînd în tabără numai în caz de 1 cînd trupa ajungea la locul de amplasare al taberei ea găsea repartizarea poziţiilor încheiată şi materializată în fanioane de diferite culori. onagri. ^ stabileau tabăra în jurul meterezului şi în apropieporţilor. în spatele aşa-numitei aia principalis. Insă este cert că în practică rganizarea taberei era comandată de dispoziţia te-renului. poarta bunului au«iu-/". axa aşa numitului praetorium. unde un zid de piatră sau de cără-!ni<Jaa înlocuit vechiul agger şi uallum-ul de pămînt. Ei alcătuiau avanposturile exterioare. ca să execute tot felul de lucrări militare. cînd exemplul grecilor din Sici-lia şi din Italia meridională a informat pe romani de existenţa şi de utilizarea lor. concentrările parţiale şi. exemplul obiceiurilor urmate de popoarele ce trebuiau combătute. funcţia de prefect al lucrătorilor (praefecliu-fabram) era exercitată de către un cavaler. fiecare ostaş transporta unul sau mai mulţi ţăruşi gata pregătiţi. atita vreme cît principiul mecanic pe care ele erau fundate rămânea acelaşi.

la capătul traiectoriei sale. Ei au început prin imitarea tipurilor de nave punice şi au do-bîndit destul de repede o capacitate suficientă alinierii de escadre împotriva duşmanilor. un militar din* al zecelea manipul al fiecărui ordin (hastati. Din ■ pricină. Ea juca deci un rol analog celui îndeplinit de obuzierele şi de mortierele moderne. mai des. Balista se baza pe acelaşi principiu C si catapulta. ulcele pline de seu sau de răşină în flăcări) erau eliberate şi aruncate asupra duşmanului. proiectilele aşezate Ja capătul pîr-ghiei (proiectile mici de praştie. prin el. Ctetre groase sau grinzi care acţionau mai puţin nrin viteză şi mai mult prin greutatea lor. ridicau la rîndul lor un meterez. Pentru a. fie un fel de catapultă. pînă în interiorul oraşului. la maşinile mici. dar se utilizează de asemenea instrumente mai eficitf* pentru dezechilibrarea pietrelor meterezului. Cînd se considera că şanţul a ajuns sub meterez asediatorii îl lărgeau căptuşindu-1 cu grijă în lemn şi apoi dădeau foc lemnului. berbecele reclama protejarea solda189 ţilor-semmli împotriva tirului duşman. de pildă. romanii şi-au creat o flotă. Existau totodată şi alte adăpost*8" similare care erau aduse aproape de zid şi care pei-n'^ teau soldaţilor să atace cu cazmaua baza acestir'" pentru a-1 distruge. vesteşte cum.. catapultele sint arme cu tir bazat pe • temui coardei elastice şi cu viteză iniţială relativ Snnsidcrabilă. în stare de repaus. întîlnea un obstacol puternic. Chiar din primul război punic şi-au asigurat dominaţia asupra mării. forţa iză este utilizată pentru a azvîrli cu violenţa "n proiectil. ^o1' . r. în ce priveşte termenul de scorpion. ca să domine drumul sentinelelor şi P'n in tirul arcaşilor. triarii). în fiecare dimineaţă. Berbecele tradiţional este încă întrebuinţat. la început n-a avut marină*. Roma. trăgînd după ea zidul şi turnurile. Deoarece trebuia să fie pus în mişcare de braţele oamenilor. căci zgomotul se auzea pînă la urmă.cîrlige înfipte în prăjini solide (falces mura-v i Cacsar ne arată totodată cum asediatorii con-' ^sc turnuri mobile din lemn pe care le rostogolesc st. Astfel se practica o spărtură în zid. ci de a mina fundaţiile meterezului. lorsiu-nea acesteia tinde să provoace rotirea braţului. chiar dacă n-a progresat deloc. Balista era utilizata' în tir curb. pîrghia era verticală. grindă uriaşă care bătea porţile unui oraş. însă.ri"tja meterez. Se păstra integral ferocitatea legilor. El ne p0. adăpostiţi sub mijloacele de proiecţie mane-' . cu ajutorul unui troliu. de cele mai multe ori o-T menii recurgeau la şanţuri începute la o mare distant'" de meterez şi care erau conduse cu răbdare pe su'i-1 zid. în locul unde se produsese contraatacul asediaţilor. Dar subminarea incintei nu putea să se desfăşoare în taină. săpau o contramină. una staţionată la Ravenna'si cealaltă la Mis 191 în armata romană disciplina era extrem di voră. multă vreme putere continentală. ™ si arbaleta. sub cea a asediatorului. se pare că el indica. Onagrul se baza pe un principiu diferit. Materialul de asediu propriu-zis era destul de variat. Arta romană a asediului. Scopul acestei lucrări nu era de a deschide un drum de acces spre cetatea asediată. el consista într-un lung braţ de pîrghie articulat pe o piesă pi-votantă orizontală. în esenţă. contmuînd pe cea a armatelor hellenistice. pietre. ub Imperiu. De aceea asediaţii.Cir păt jupuite). provocînd o prăbuşire a galeriei sau inundînd-o prin derivaţia unui canal de scurgere. ci cel al praştiei. pe zid. nu este decit'o "a'a1 a puternică.Cînd asediatorii dispuneau de timp şi de mtaă de° lucru. pîrghia se proiecta puternic înainte şi. care. asa am întrevăzut-o în primele veacuri ale Romei tarea de sacramentum conferea unui imperator tul absolut de viaţă şi de moarte asupra solda de asemenea dreptul de a pedepsi corporal soldatir Generalii nu ezitau să facă uz de ambele dreplm-'' Polibiu ne-a transmis amintirea unor scene di' viaţa trupelor aflate în plină campanie. după un anumit timp bolta se prăbuşea. Săpăturile arheologice de la Dura—Europos* ne-au revelat lucrările subterane întreprinse de părţi şi de romani în cursul asediului înfruntat de garnizoana imperială înainte de căderea oraşului în mîinile celor dintîi. dar lansa proiectile cu mult mai grele. pămînt adus de ei. indirect popoarelor Occidentului. flotele romane au fost com-Pletate cu auxiliari furnizaţi de aliaţii din Orient. nu cel al arcului. pentru a trece obstacolul unui zid. mai tîrziu. fie un onagru de mici dimensiuni. Scheletele soldaţilor zăceau încă în galerii. era trasă îndărăt. să piardă avantajul poziţiei şi să nu mai domine pe cei care lansau asaltul. El mergea de la berbece — simplu trunchi de copac. se prezenta la . ca să le zdruncine şi să le străpungă — pînă la lucrările mobile construite pe wc. princi-pes. ca să se întindă benzile motorii. cel puţin a transmis Bizanţului şi. chiar zidurile. berbecele era aşezat sub un fel de rulant întărit cu un acoperiş solid şi apărat de'o"?^ casă necombustibilă (de pildă piei de animale m. însă aliaţii săi latini din Antium exercitau pirateria înainte de izbucnirea războaielor punice. dacă era liberată brusc. ea însăşi mişcată de o bandă de coarde elastice. ţărmurile italice erau apărate de două escadre.răsucită. felurite rămăşiţe. darcînd maşma este de mari di-S8fnsiuni poate să fie un proiectil mult mai greu. o t rasă alcătuită cu tot felul de materiale: arbori cu oren<nle lor. o întreagă tradiţie care a supravieţuit pînă ce invenţia prafului de puşcă a transformat condiţiile războiului. Şau. Caesar în De bdlogalliconc-a oferiidntebogute^sn-pra materialului utilizat de el cu prilejul asedtilor. astfel ca asediaţii. prăstierilor şi maşinilor să Tîmiteze o porţiune pe care apărătorii să n-o poată nrave<»liea. Sub puterea şocului. după eo reperau direcţia şanţului. face faţă concurenţei cartagineze. după epocă. 4cest meterez era ridicat progresiv şi împins spre inamic .

preda cu acelaşi ceremonial comandantului celui de ai optulea manipul. cel ţin în parte. Supliciul bastonadei alcătuia şi pedeapsa hoţilor. celelalte celor etrusce. în cep în I din epoca regală. Romanii executau pe cei al căror nume ieşea la sorţi. lanţuri din metale preţioase.^^„-—. mu-ş!„]are) nu puteau fi decernate decît ofiţerilor 'r&i?Jl i'prefecţi. de exemplu dacu un manipul părăsise postul său de luptă.care. pentru fiecare post. Dacă. Supliciul era aplicat în condiţii deosebit de barbare: tribunul lua. Coroana civică învedera că beneficiarul acestei recompense salvase personal. brăţările şi falerele erau rezervate soldaţilor de rînd şi centurionilor. în consecinţă.de serviciu. îl azvîrleau în afara taberei şi-1 abandonau. acesta încredinţa soldaţilor de serviciu o tăbliţă (tessera) care purta un semn distinctiv şi corespunzător celor patru straji de noapte192 *• «rlmeau pe de altă parte. în jocurile Greciei. ceilalţi primeau raţii orz în loc de grîu şi trebuiau să-şi aşeze tabăra în meterezului pînă ce se reabilitau printr-o a. Lul gău ei Semnaku faptn mi9e «»« ţ^rtirilor care îi însoţean şi con-intermediui mari e adllge tri.4ra:""eau rondul. 193 Totuşi teroarea nu era unicul mijloc adecvat a ■ gurării disciplinei. care existau în număr mare şi variat.ai sea prada dobîndită pe cîmpul de luptă era. un ciomag şi-1 atingea. printr-o minune. comandanţi de legiune). şi inscripţiile funerare ale veteranilor ] menţionează. O ancheta iţea regăsirea vinovatului. de asemenea. uneori chiar solda J? mărită definitiv. -a dezonorantă la vatră şi pedepse corporale. pierderea diverselor avantaje rezultau din prelungirea anilor. *" 'dă permitea regăsirea vinovatuluj. de martori şi. soldaţilor dovediţi de mărturie falsă. Triumful a fost ° ceremonie cxlrem de pitoreasca.nnCpePrtad po la Secare din oamenii de gar-cind rînd pe i #£J } daca ima dmtre santinele Cda. în cele din urmă. Mai tîrziu.cortul tribunului comandant de legiune şi primea de la acesta o tăbliţă pe care figura parola. Ceilalţi soldaţi erau de serviciu Ja cortul comandantului şi la cele ale tribunilor. coroana valară celui ce trecuse primul meterezul1 unei tabere întărite. care era unejnulu» care consimt ^ -. Colierele şi falerele aveau o origine străină. pe condamnat. primele erau împrumutate obiceiurilor galice.„ ^ăbliţete «rau aduse tri prin ecupei-" — . condamnatul nu murea pe loc. Triumful. ^ Mă supremă. primul om de gardă din fiecare manipul era condus la tribun de către un subofiţer si. coroana murală se acorda celui ce escaladase cel dintîi zidul unui oraş inamic. o restituia tribunului înainte de căderea nopţii. q. nu aparţinea decît unui general ? rt cu imperium care deţinuse comanda supremă ffipul unei campanii. şi aşa mai departe pînă ce tăbliţa ajungea Ja şeful primului manipul. In fiecare seară. par a imita pe cele care.. La sfîrşitul Republicii şi sub Imperiu. Revenit în unitatea sa. în jurul triumfului s-a creat o întreagă legislaţie foarte complexă. comandantului manipulului următor (al nouălea) care. Coroanele. soldaţii merituoşi primeau 'hasta pura — mîner de lance fără fier. în alte ininr rări generalul dădea o sumă de bani soldaiilor ca^" se distingeau intr-o luptă. în prezenţa martorilor. ■ coroanele (exceptînd coroanele civice. urca peCapitoliu să mulţumească lui* Jupifcer cel Foarte Bun şi Foarte Mare pentru protecţia acordată în timpul campaniei. /^coS'e'ioc neregulile. şeful legiunii se asigura că toţi comandanţii de unitate cunoşteau parola. ha*tac 1 Adică valul (nalliim). semnalau faptul adormiscsau? ' artori]or care {{ însoţean şi con-• intermecuui^ . dezertorilor şi era. Iniţial triumful a fost o mărturie de recunoştinţă adus^ de lln imPerator care> urmat de soldaţii săi victorioşi. după aceasta. coroana obsidională (făcută din iarbă) celui ce eliberase un oraş asediat. Se prevedeau recompense. vinovatul era uşor găsit şi pedepsit cu severitate.. un post de zece oameni. care era imediat tradus înaintea unui tribunal format din tribuni si condamnat la moarte. însă în cea mai veche lradiC^ soldaţii se arătau mai sensibili faţă de recompense]6' onorifice. larîndul său. înainte de începerea străjilor de noapte. acestei decoraţii i S-au adăugat brăţări de argint sau de aur. Dacă una dintre tăbliţe nu i se restituia la vreme. viaţa unui cetăţean roman: ea era confecţionată din frunze de stejar. amintind noepatul rtrnju.__. . recuperau tes^r } ^ f. însoţit. Cînd era vinovată o unitate întreagă.răsplăteau învingătorii. soldaţii îl omorau cu lovituri de ciomag şi ou pietre. acţionat asupra imaginaţiei oamenilor. abandonată soldaţilor. aceste recompense nu se atribuiau nediferenţiat soldaţilor de toate categoriile: colierele. simbol învestit cu un sens clar. soldaţii erau decimaţi: unitatea culpabilă se aduna separ-at înaintea legiunii şi se trăgea la sorţi nunieJe unui om din zece. Straja de noapte era asigurată în felul următor: uelites aveau misiunea de a veghea asupra meterezului taberei şi de a alcătui la fiecare poarta.Cîn. alte pedepse mai puţin ri-. aplicat în cazuri de nesupunere manifestă. coliere (torques) şi medalioane (talere) de bronz sau de aur purtate pe platoşe.tr«-Jcăl^u. impusă de gelozia şi de . în toate cf apiirile. misiunea patru c^/Sr^duri. ■i. iâ.fi« strălucită. ■»c: degradarea. militarul transmitea tăbliţa. într-o bătălie. Istoricii antici ne asigură ca. «mii de fiecare stra-ffect»5r» *j£P a. de asemenea. Unele dintre ele se decernau generalilor: coroana triumfală celorce obţinuseră triumful. Mai tîrziu.

să amuze ze«. în sfîrşit. do asemenea. Divinităţile doresc intens umilirea celui ce se înalţă prea sus şi fericirea supremă se învecinează evident cu răsturnările Soartei. La trecere» * so deschideau toate porţile templelor.flc aI triumfătorilor. e'ui mergea pe toată lungimea Căii Sacre. Carul său. triumfului: acesta din urmă aicătuia unul din momentele religioase elevate ale cetăţii şi era plin de primejdii. prizonierii au fost. prin excelenţă remediu împotriva «'ului (invidia). în spatele victimelor. rîsul poseda virtutea îndepărtării răutăţii divine: vom vedea cum se preocupa Cetatea. jurămin16 Prizonierii erau imediat urmaţi de învingătorul imperatorul care triumfa. cel dinţii cu prilejul triumfului repurtat de Marius. se pare că toţi consulii. Exemplele rămase celebre ale lui Iugurtha* şi ale lui Yercinge-torix. Aceste "cuplete satirice îşi găseau justificarea în aşa numita religio a. ffx ^portantă era imaginea unui sex rnaseu-(fasemus). grămezi de arme şi de monede &' chiar reprezentări simbolice ale ţării. patro-cu a . ni lor) de care se făcuseră vinovaţi cei doi adversari ai majestăţii romane: Iugurtha asasinase nu numaip fraţii săi. Soldaţii cîntau cuplete unde se amestecau elogii şi observaţii satirice. fără excepţie. copiii care slujeau preoţii şi le întindeau patere1 de aur în momentul sacrificiului. Capitoliului (Cliiius Capitolinus*).uii el deţinea răspunderea religioasă a operaţiilor t*are. Prin el însuşi. cu toga. în timpul celebrării sacrificiului. trebuiau să se ia toate precauţiile posibile. vase ^ aur şi de argint. chiar datorită exaltării' sale. conduse „sub auspiciile saieu de anumiţi ai săi. urmînd carul trium-f 1B cetăţenii pe care duşmanul îi făcuse prizonieri Iţ pe care victoria generalului îi eliberase. li se ridica o statuie printre marii triumfători menţionaţi de istorie. încărcaţi de lanţuri. libertului. statul fusese uneori nevoit să renunţe la principiul recrutării în vigoare . intra în oraş prin Forum Boarium* şi ula de-a lungul Marelui Circ — după ce în trecere "TSh U^ oma8iu lui Hercule cel invincibil. De aceea.. unde se aşezau copiii. în 167 î. foarte probabil..n. şi traversînd Forul înainte do a ut. ' '" în frunte. precedau cu capul ras. în faţa gravităţii ameninţării. în afară e pomenum. s-a întîmplat din ce In ce mai des să se cruţe viaţa prizonierilor iluştri. fapt care i-a scăzut considerabil valoarea. Această* imagine era purtată 197 de copii. jertfiţi în public lui Jupiter în epoca primitivă. Zeflemelele strigate triumfătorului alcătuiau unul din mijloacele adecvate diminuării fericirii sale. cu figura fardată cu roşu (ca la statuile etrusce). pentru îndepărtarea geloziei zeilor.ornamentele triumfale (insignia trminphalia). rînduirii lucrurilor în aşa fel îneît aceasta să nu fie desăvîrşită (să echivaleze cu o cupă de amărăciune oferită zeiţei Nemesis). Aveau forma unor farfurioart. dar provocase masacrul unor numeroşice tăţeni şi supuşi romani. Cortegiul se forma în Gîmpul lui Marte. După prada de război sacrificatorii conduceau animalele destinate jertfei solemne. cu sceptrul de fildeş pe care se înălţa un vultur (pasărea sacră a lui Jupiter) şi coroana do laur. ce-cit > Vercingetorix. actori după 6Ioda etruscă ce dansau în sunetul lirei şi făceau di-m figuri comice. Dar ca să satisfacă ambiţiile legitime "alp generalilor. statui. în templul său vecin corSi lma*' APoi< duPă ce străbătea Circul. el purta răspunderea unor ma-'analoage şi violase. mulţimea soldaţilor biruitori. foarte probabil. Triumfătorul îmbracă veşmîntul lui Jupiter: cu tunica de purpură brodată cu aur. Insă această distincţie a fost din belşug acordată mai tîrziu. 1 Vase folosite în libaţii. Totuşi. Apoi cîntăreţii din corn precedau o lunog' . ' a încep înd cu Imperiul. dar după victoria lui Paulus Emilius. au căpătat dreptul de a purta costumul triumfal. co195 i ial bor în d Veîia. acoperiţi de scufa. Evident. veneau magistraţii în exerciţiu sj g lorii. se aflau principalii prizonieri. Costumul său a fost drris mai sus. cu pantofii auriţi. panglici rituale (uittae) dispuse pe grumaz^ împreună cu sacrificatorii mergeau camilli. dispreţuim! tratatele. împăraţii s-au giudit să acorde celor ce se distinseseră în mod special . strălucind de aur (toga picta). Ca şi jocurile. După Traian. ale fluviilor* ale oraşelor şi. neutru"' pune demonii pe fugă. în alte împrejurări.. adresate conducătorilor lor. triumfătorul era ocrotit de către amuletele aşezate pe el si suspendate sub carul său. procesiunea ce preceda jocurile. cel puţin a celor care luptaseră curajos şi leal împotriva Romei. închisă într-o bulă de aur şi agăţat*' l gitul lor pînă ce atingeau virsta imbmcării' to»"* ea era..y B. de asemenea de purpură. cortegiul triumfal marchează unul din marile momente cînd zeii intervin în viaţa cetăţii şi. In sfîrşit. înconjurat de o mulţime de ludiones. el era cu adevărat Jupiter personificat care se întorcea solemn în locuinţa sa capitolină. al doilea după cel al lui Caesar. de asemenea. influenţa ritualului etrusc a contribuit la structurarea sa specifică. cesiune de purtători ai prăzilor luate de la dusn[a°" ceea ce era mai preţios în captură. cea care a trezit admiraţia Ini Polibiu. în sfîrşit. dreptul de a triumfa aparţinut numai împărat»iui: nu era el oare sin* gurul general investit cu un bnpcriuin superior") Şi in calitate de comandant al tuturor . Criza războaielor punice a iuarc-u apogeul armatei autentic „naţionale". Multă vreme. ei au fost executaţi în temniţă. ^ vinitaţile să fie prezente. adică dreptul de a purta în ceremoniile oficiale costumul de triumfător şi coroana de lauri. care au fost executaţi. aşezată în livezi. cortegiul triumfal se înrudeşte cu pompa circensis.e. pentru rr. cind aceştia nu figurau personal în triumf.prudenţa pedantă a senatului. tauri albi imaculaţi cu coarne aurite. se explică prin crimele (în ochii roma. ale şefilor inamici. Totodată.

la sfirşitul secolului. fiind pur şi simplu ^cof-poraţi în legiune.000 de oameni. acelaşi principiu a fost urmat de toţi împăraţii. au procedat uneori în acest fel. Mai tîrziu. Această repartizate alcătuieşte în esenţă un dispozitiv de apărare îndreptat împotriva invadatorilor veniţi din exterior sau a populaţiilor din interiorul Imperiului. Fusese necesară încorporarea celor din ultimele clase şi chiar eliberarea unor sclavi. Această reformă. promisiunea unei împărţiri de pă-minturi. care au modificat compoziţia tradiţională a legiunii. două în Egipt.e. Chiar eliberaţi. oulu«. diviziunii în manipuli i s-a suprapus. şi mai solid legată prin raporturi].n. t>n alt fapt a extins recrutarea: în urma războiului social. ei se angajează pentru o dur^ de şaisprezece ani şi în timpul întregii acestei per. dorită abilităţii şi prestigiului conferit de victoriile sale. Totuşi multe legiuni au fost permanent menţinute şi au constituit o armată care a fost repartizată 'în provincii. e multă vreme să apropie între ei socii şi legio-/ . a începutul secolului 1 î. în consecinţă. Distincţia între hastati.. începînd de la Septimius Severus). care deschidea oficial serviciul militar tuturor cetăţenilor. Armata lui Caesar şia urm mandantul. nuu puţin lega simpl* 8oUl* j. existau douăzeci şi cinci de legiuni: opt. Cu prilejul războiului împotriva lui Iugurtha. alături de corpul cetăţenilor. Aceste măsuri au avut ca efect constituirea unei veritabile clase militare. infanii drept ierişti). în t>eC0~ Iul'al II-loa i. şi n-a ezitat să lupte împotriva altor 200 se aflau sub comanda altor şefi. aşezate în punctele strategice °rt^e •* msârcinate cu unele misiuni precise. după înfringerea de la Carrhae). La sfîrşitul domniei lui August. care în practică excludea de la serviciul militar cetăţenii claselor mai puţin _înstărite. în plus. <ttl. în urma îmbogăţirii generai-care a urinat cuceririlor. Şi generalii. şi aceasta a fost extinsa pină la 6. totul a contribuit la transformarea profundă a caracterului tradiţional al armatei. adică într-o provincie imperiala). Fostul lor general poate să-i recheme ca să formeze corpuri speciale de veterani. atît de importantă prin consecinţele sale în istoria Romei. în cele'două Germanii.n.. Deci n-a mai avut sens ca ei să fie încorporaţi în unită-\»e de socii (aliaţi): evoluţia realităţilor care tin-n„se.începînd de la reforma serviană. De aceea reforma lui Marius. După Actium (31 î.). în cele CyT urmă Oetavian a fost recunoscut ca şef unic. de-a lungul Rinului. Ulterior. fte ani " înainte.tl «-j . armata romană era mata nu numai din soldaţi originari din La199 ţium şi din coloniile romane.e. în sfîrşit. în timpul războaielor civile. două în Dalmaţia şi două în Moesia*. .. trei în Spania.e. foştii soldaţi sînt supuşi anumitor îndatoriri.' personale care o uneau cu imperaiorul. După stabilirea regimului imperial. două în Pannonia*. Astfel se înfăţişa armata la începutul războaielor civile.n. oadc nu încetează să fie soldaţi. . Apărarea se oizuia pe fortificaţii aliniate de-a lungul unor ""ies (zone de frontieră) şi pe elemente mobile. ea se afla mJe^ viciul celor ce deţin o comandă militară şi ca"" străduiau să cîştige inimile soldaţilor p«n fel de mijloace. i« ţlltîn „dâmb săracii. două în Africa* (singurele plasate sub ordinele unui guvernator de rang consular^ dar această excepţie n-a durat mult timp şi foarte repede au primit ca şi celelalte un legat al împăratului şi au fost staţionate în Numidia. chiar aşa-numi-ţilor capitc censi (cei care nu aveau nici o avere). împărţirea în cohorte omogene. toţi italicii dobîndiseră cetăţenia.. . principes şi triaţii s-a şters. a (lus k o asimilare totală. uelites au dispărut.i' provinciile primeau detaşamente trupe auxiliare. a legalizat o situaţie de fapt.. _ In acelaşi timp. de' un soldat aflat în serviciul obligatoriu sau de fi\a voluntar. fusese mai întîi impusă de către moravuri. unele legiuni fost desfiinţate. care va dobîndi drepturi cetăţeneşti t)V h Caesar) şi se simţea mai puţin solidară cu POn ~ Ins Romanus. .. aşa cum am ară. Sistemul soldei a dus la formarea unei armate de profesie si aceasta cu atît mai mult cu cit solda nu reprezenta unicul mijloc de atracţie: speranţa de pradă.tu din ce în ce mai atras de lle Viaţa en ^^ le do îmbogăţire aventura nul ^ ^ De altfel 6Oldaţn primeau aceasta It oţerea ^ mgtitaţia este > a asediului cetăţii ven. __ e-a vorba de un cavalerist sau de un infanterist. coloniile* de veterani. de exemplu în Spania. Paza unei fortăreţe importante sau supra- . Marius nu mâi avea sub ordinele sale decît legiuni alcătuite din voluntari care aleseseră meseria de soldat. ci pro venea ]' toate regiunile Italiei (cu excepţia Galiei (js l" pine. tat. Acestor consecinţe politice imediate sau îndepărtate ale reformei lui Marius li s-au adăugat altele. Devenită permanentă. după terminarea campaniilor. care au sporit numărul total al legiunilor (treizeci şi trei. cetăţenii avuţi au încep ^ repede să nu mai suporte cei zece sau suispre 198 (zece p >enU'U \ călăreţi. el dispunea de cincizeci de legiuni. deoarece credea că onoarea Iu jignită. soldaţii nu mai sînt chemaţi pentru o singură campanie. stabilite în Imperiu vor deveni armătura apărării teritoriale. toţi au primit pilum. în ^f ^e *e^Un. patru în Siria (căci această provincie era foarte expusă incursiunilor partice. care nu fuseseră încă supuse: dintre aceşti ultimi rebeli rămâneau încă insule considerabile. iar veteranii lor s-au instalat ^n colonii.

Totuşi.—— toiUt. cum am arătat.. pînă la domnia li'1 Septimius Severus. alaiuri de ei. în mijlocul confuziei generale. alcătuiau o hoardă de cătane lacome de putere. făurită fără îndoială de către August pentru a consola senatul şi a-i impune mai lesne instituirea unei «arzi imperiale staţionate în interiorul Romei. se vor extinde regiunile uiule se practicau recrutările. a constituit-o într-o unitate autonomă cai'e includea nouă cohorte de cinci sute de oameni fiecare. de pertractăr' în care senatul s-a dovedit incapabil să rezolvi singur criza gxivernamentală. Sub numele de cohorş prae. ioriu figura o unitate de elită. ei enunţă astfel o apreciere severă. însă în loc să fie comandate de către un prefect de ordin ecvestru. Realitatea este cu totul alta.romană. iluzorie.a lui Tacit este evident înţiurităde raţilop <^„a sa senatorială şi aprecierile lui astiprâ {mpă-5> marito *„fj. August introdusese mai puţin agenţi de execuţie brutali. ei n-au procedat astfel decît după două zile de ezitări. Mai întîi v! număr de trei. de origine danubian»• fapt. prefectul Oraşului (praeţectus urbi). o armată în interiorul Romei. însărcinată cu pa/n personală a generalului in timpul campaniei. prestigiosul irnperator care continua să încarneze pentru ei marea tradiţie a lui Gaesar şi Au«ust Cu obstinaţie. ent direct al împăratului. Oetavian şi-a făurit o gardă pretoriană de acelaşi tip. Primele nu reprezintă docil dezvoltarea unei veefii ( instituţii republicane. de czxtQ imperiul creat de ea. 15* au impus. sugerată de lectura lui Tacit. dar Ui loc s-o integreze într-o legiune. dar este nedrept să pretindem că aceşti soldaţi de elită.mpuru. .. . această mică armată senatorială. ei au rămas fideli acestui jurămînt prestat odinioară de către predecesorii lor celui care formase cohortele lor. Istoricii moderni proclamă intervenţia preto-nenilor în politică drept una din cauzele decadenţe^ romane. alegerea lui Claudiu* ca împărat. şi cum împăraţii T'n din Siria şi din Africa. 11 ii care o compuneau — incepînd cu Scipio Africanul — erau scutiţi de corvoadele ordinare ale taberei şi percepeau o soldă superioară celei a tovarăşilor lor. Roma cuceritoare este pe punctul să fie a'*0 . . O tune. clar. şi rolul său a rămas foarte şters alături de cel al preţorienilor. Şi. cohortele urbane. ci lealitatea faţă de sîngele lui Gerrna-nicus.a^esea. După Actiutn. dar. cu încetul.adevăr. ■ara nuanţe. orice s-ar spune. Efectu-ind ronduri de noapte. mai ales.. Ele erau în număr de şapte: fiecare din ele primea răspunderea a două din cele paisprezece regiuni ale Romei şi un anumit detaşament se afla la Ostia. nu ş-au admis in aceste «ohorte privilegiate decit ii alic ii care aparţinea» de multă vreme unor ţări si unor oraşe romanr/a'P-! >at*. în vremea Imperiului t. numai pretorienii au fost ascultaţi deoarece doar ei erau în măsură să exprime o părere simplă şi clară. Primejdia constituită de pretorieni nu era. cohorte urbane şi cohorte {\b vigili.» ^ ° asemenoa caracterizare a lui Tacit ni se pare mentalitatSeVeră' °Ptic. se răstoarnă pri»iwl" ţia. la moartea lui Cali«ui. cit o îorţă politică ţinută pîna atunci cu . August a creat corpuri speciale-cohorte pretoriene. 201 i-ptania cezariană. vigilii jucau şi rolul împlinit <le patrulele de poliţie. apoi de patru. ele se aflau la ordinele «mii senator. August a creat.par Tacit a înţeles marile probleme ţe ale istoriei epocii sale. în li. n-a avut niciodată o foarte mare importanţă. ele aveau acelaşi fectiv ca şi cohortele pretoriene. Alături de cohortele pretoriene. forţele care-i susţin Cezintă pe învinşii de ieri. şi se întUnesc prelorieni veniţi din U>ate^ pro vinciife.. nu cupiditatea i-a împins. care este 'itul cel mai îngust partizan dintre toţi istoricii §i CeJ mai puţin apt să înţeleagă complexi-adevărată a problemelor. disciplinaţi. fără îndoială. se aflau şi călăreţi (aproximativ "0 ('1' cohortă). contrar oricărei tradiţii republicane. HaUm j-amw. instalînd. foarte multă vreme iară uup trebuia asigurată securitatea personală a împăratului şi cum trebuiau prevenite răscoalele popu_ lare în Roma însăşi. în fond.1 Dacă pretorienii —. în principiu. capabili să se impună prin violenţă. italicii vor furniza contribuţia cea mai importantă la formarea gărzii pirlorieue-începIntl cu Septimius Severus. Ceaunai mare parte din garda pretoriană era formată din infanterişti. Cohortele vigililor nu erau decît un corp tehnic însărcinat să lupte împotriva incendiilor. voi.

cînd graiul rusticului Laţium unde se amestecaseră elemente de origini diverse. italice. Adevărata sa măreţie rezidă poate mai mult în ceea ce a fost — şi rămîne — capacitatea sa de iluminare spirituală. adoptat pe Piso*.grijă de o parte. imperatorul aclamat de ei are mai multe şanse să se impună decît oricare altul. în Occident. în Orient. această capacitate a deschis imense regiuni tuturor formelor de cultură şi de gîndire şi. 1-a. Armata pretoriană. obligata. un princeps nu mai dispunea de vechea sa auctoritas.cieu dictatură militară. etrusce. însă armatele provinciilor folosesc acelaşi drept. Principatul augusteic ucisese toate vestigiile democraţiei civile. Printre toate miracolele care au făurit gloria Romei uimeşte mai ales cel datorită căruia limba ţăranilor latini a ajuns. Răminea armata. arătase că. în timpul amih» celor trei împăraţi.să observăm cum ezită consiliul principelui să precis*2 20* <e va proclama adopţiunea. Cum s ar fi putut petrece lucrurile altfel? Adunarea populară. că limba scrisă.e. îşi mai pierduse din însemnătate şi după reformele lui August. în momentul cînd Galba. Senatul. a unei ar~ curw* profesie. redusă la un rol minor în vremea republicii oligarhice. a edilului oferind jocuri poporului. ■ mm au scris-o Cicero şi Vergii iu. dacă s-ar fi mulţumit să impună lumii. prin forţă. în regimul instituit de August U' tă trei instanţe. şi armata al cărei glas trebu»e ascultat. moştenitoarea tradiţiei războaielor civile. ctiîi?a profesie. în cele din urmă. abia în cîteva secole. divizat. bar «mandantului unei armate de profesionişti. să devină unul dintre instrumentele de gîndire cele ma. poate chiar si altele. a primit sarcina de a exprima concepţiile de tot felul ce se degajaseră lent în interiorul cetăţii romane.cieu dictatură militară. o democraţie militară a apărut îft locul ei. bazata pe influenţa >■ m „„„. şi din nou se ajunge la războiul civil. 1 In realitate o prăpastie separa structura comunităţii ate pe autoritatea poporului înarmai de cea unde puteaepmdea de dominaţia de fapt. o asemenea ipoteză permite numai o mai bună măsurare a rolului imens împlinit de ea în istoria gîndirii omeneşti.1 Pretorienii reprezintă armata Romei. este rezulta207 ■ tul unei lung! evoluţii încflpnîe de raîu»niî Ui sinul comunităţii indo-europene. totodată. a magistratului faţa de administraţii săi.^ocraţie. conferi învestitura imperială. impusă de logica tradiţiei militare pe care şase secole de oligarhie n-o putuseră aboli. iiinta unităţii sale . De voie sau de nevoie. Bâtrînul mit republican — cedant arma togae („armele să dispară dinaintea togei"). nelegiferată.cu preţul unor crize ' găseşte în sfîrşit o anumită stabilitate în t militară a unui Diocleţian. Uneori poţi să visezi la o lume în care Roma n-ar fi existat. care avea cel puţin forţa şi aşa-zisa fides. CAPITOLUL VI VIAŢA Şl ARTELE Imperiul Romei n-ar fi fost decit o cucerire efemeră. o organizare politică şi chiar legi. 205 luluol vine şi clipa cind armata ilobindeşte ecms. Multe pagini din istoria limbii latine e scapă. laitmotiv al teoriei oiceroniene a cetăţii — n-a rezistat experienţei concrete. poporul şi sena-?°i — ca sub Republică — însă.Regimul instaurat de Aug c°^e™0CTaţie-. fiecare proclamă propriul său general. însă era destul de şi Imperiul îmbătrînit şi lipsit de torţele suh se îndrepta către sfirşitul său.n. fără călăuza sa. ^ vii. armata dn orofesionisU. a patronului faţă de clienţii săi. un instrument devotat trup şi suflet faţă de imperatornl său. dar. Galba va merge --m prezinte fiul adoptiv în faţa cohortelor pre-toriene. în Rostre. a permis comorilor de spiritualitate şi de artă hellenice să supravieţuiască si să conserve virtutea lor fertilizantă. Roma revenea la vechile moduri de acordare a puterii. dar care a fost brusc accelerată între secolele VII şi 11 î. dar şi a religiei aşa-uumitului sacramentum. Noi ştim. cia a autorilor deveniţi pentru noi clasici.i eficace şi mai durabile pe care le-a cunoscut omenirea. Munca perseverentă a filologilor — aceşti Ameologi ai limbajului — ne-a restituit cîteva din asi pa§ini Şi noi ştim acum că limba latină.. trei adunări ale căror aclamaţii eX1. totodată. în r rt sau în tabără. Im donatiuum care răsplătea această fidelitate nu ^a decît o generozitate tradiţională. continuă să fie ceea ce fusese totdeauna armata romană. rm este .Regimul instaurat de August echivala nu .

Totodată. slăbeşte. şi anume atunci cînd limba clasică atinsese deplina sa maturitate. aşa cum am arătat. să descopere ritmul limbii. termeni tehnici aduşi de navigatori. se creează cuvinte noi. soluţia decit după mai mult de un secol. limba creează în întregiri?. subliniază puternic articulaţiile frazei. In această evoluţie sintactică. fusese preparată. Oricît de departe am înainta ^ istoria limbii latine. Dar după războaiele punice. începînd din secolul al Vwea> călători veniţi din Italia meridională. şi de ritm — proza se disciplinează pînă la urmă. dacă vrea să fie memorabil. cel mai fervent . trebuie să se subordoneze unor legi. soldaţi. Ceea ce azi apare uneori tinerilor latinişti ca un dedal inextricabil. de o lungă perioadă in cursul căreia a continuat hellenizarea elitelor romane. adică acela ale cărui cuvinte sînt redate. Or enunţul oral. o maşinărie delicată. curiu sclavi aduşi în Lafium după cucerirea teri torn greceşti sau hellenizate.eiiUn*' (*ac** vre'A s^"* confere o obiectivi-devin ă ?5 întreagă sau dacă. dar chiar exemplul lui Cato Consorul. la început simple suporturi cu rol de sudură apoi semne de clasificare care afectează diferite'ie momente ale expunerii. amplu folosit de Cicero. cînd disciplina. A existat. după cucerirea Macedoniei. pe care fraza le iuxtapune într-un evantai de nuanţe. nu reprezintă în limba latină-t) luxurianţă gratuită. sub ochii noştri. locit sau nemijlocit) s-au introdus astfel nume j^ monede. aflată la începuturile sale tUodeste se apropie foarte mult de poezia spon-t ă de'ceea ce romanii numeau carmen şi care este meori dansul" limbajului. exemplul construcţiilor greceşti nu pare să fi exercitat o influenţă apreciabilă. nu-i ajunge «funţarea unui fapt. conservate uneori de aceasta şi care apar din. care obiectivează enunţul transfor-raîndu-1 în obiect subordonat verbului introductiv desolidarizindu-1 de subiectul care vorbeşte.ilnic de romani. Fără îndoială cîtcva familii. dimpotrivă. dintr-un efort voluntar care a refuzat numeroasele facilităţi oferite de limba vorbită.) introduse de către primul subiect.identică celei vorbite 7. Ceea ce gramaticii secolului precedent considerau ca hellenisme aparţine în fapt de cele mai multe ori unor tendinţe proprii limbii latine. regulile şi estetica latinei literare rezultă dintr-o selecţie conştientă. în sfîrşit veritabile instrumente de subordonare care permit construcţia unor fraze complexe si ierarhizate. fără îndoială deoarece legea constituie cel dîntii domeniu în care s-a resimţit nevoia asigurării unei permanenţe a cuvîntului şi a frazei. negustori. în această 210 unde se amestecau atilea rase. formula fiind propusă memoriei. ci trebuie de asemenea să in-e in ce măsură vorbitorul îşi asumă răspunderea t^tp Ul. Este de remarcat că cele mai vechi texte păstrate reprezintă formule juridice. înainte de a fi gravată pe lemn sau pe bronz. se punea o nouă problemă care insă nu şia găsit. Primele mar-. au opus o serioasă rezistenţă invaziei gîndirii greceşti. modale etc. care nu lăsa loc pentru nici o contestaţie. să enumere atît cît era cu putinţă toate aspectele unui obiect. nou în textele tardive. La Roma. unde gîndirea se închide după "n 4ki monoton şi se sprijină concomitent pe aliat ie si Pe asonantă. ci rezultatul unei munci de analiză care are ambiţia să nu lase nimic în umbră. de proză latină. Hellenismele sintactice nu apar decît foarte tîrziu. gestul ritual al ofran-HPi repetiţia seducătoare. de tradiţie rustică. şi datorită neîncrederii în definiţii abstracte şi în formule generale. men-ţinînd posibilitatea exprimării diferitelor aspecte (temporale. limba greacă se afla pretutindeni: negustori.. Toate aceste elemente au "fost iute asimilate şi încorporate vechiului fond al limbii. el e nutlQai purtătorul de cnvlnt al altuia ori 209 dacă se mărgineşte să evoce o simplă posibilitat în funcţie de caz. l Denie care şi-a pus amprenta pe istoria limbii l tine. un „sabir"1 itaîo-. unui act sau unei situaţii. Sosirea la Roma a filozofilor. vocabularul se îmbogăţeşte. Surprinsă între aceste două necesităţi — de precizie totala. modul „ireal" (cînţj ceea ce pare teoretic posibil este dezminţit de realitate. se va schimba forma verbuh' întrebuinţat. din punctul de vedere al celui care vorbeşte) Se va dezvolta de asemenea un întreg sistem al'sti-lului indirect. Gramaticii au distins mai tîrziu llr! mare număr de categorii: de exemplu modul „real" modul „potenţial1' (eînd posibilitatea este concepută «■■a o pură optică a spiritului). Una dintre primele năzuinţe ale scriitorilor latini a fost dobîndirea unei clarităţi desăvîrşite şi a unei precizii perfecte a enunţului. ca să so poată preciza noţiunile. se relevă în fond ca un minunat instrument de analiză abilitat să desluşească nuanţele care scapă multor limbi moderne şi impu-îiind minţii distincţii care o constrîng să gîndească mai bine. de unelte casnice. m strădania de a nota fără echivoc valoarc-a exactă a unei afirmaţii. să se supună unor repetiţii de cuvinte sau chiar numai unor sonorităţi. Ele abundă în teatrul lui plaut care se adresa publicului popular. vom descoperi aceeaşi g1>)Ja pentru formula incantatorie (care nu este oblig* toriu magică). ca să nu lase nimic să scape din această realitate pe care vrea s-o cuprindă. Bogăţia vocabularului. Pe calea împrumutului popular (adică oral. chiar pe rimă. Dar este de asemenea cert — istoria redactării celor douăsprezece Tabule este relevantă — că primele eforturi s-au concentrat asupra enunţului oral. legătură sonoră abilitată să prindă strîns realitatea. în schimb vocabularul admite de foarte timpuriu termeni împrumutaţi limbii greceşti.

în sfîrşit. Chiar rigiditatea sa.. Sprijinindu-se pe cuceri-rile deja realizate ■— mai ales cele ale limbii pojj.n. ne arată limpede că era vorba de o rezistenţă deznădăjduită: Cato cunoştea limba greacă. Din nefericire. dar numai cînd vrea să desemneze tehnica însăşi a acestei discipline • altădată.1 hellenismului. de către Naevius* şi Enniug*. în vreme ce grecii se slujeau. s-au adăugal cuceriri Io tilTzaţe de arta oratorică. această proză atestă încă o anumită rigi<liţat(j' fraza este adesea scurtă. franceze. termen învestit deja cu o semnificaţie în limbă şi care nu se poate aplica speculaţiei filozofice decît printr-o transpunere de sens. ci greaca. reiau identic pe cea a poetului care se străduise să facă accesibilă publicului latin gindtrea lui Epieiir şi Democrit. care se plîngea de sărăcia limbii materne. dar uneori chiar monotoni 212 este lipsită de măreţie şi de forţă. oratorul trebuia să pledeze la tribunal şi să convingă juriul. la sfîrşitul secolului al III-lea î. a rămas celebră. Latina poseda temeinic un întreg joc de sufixe moştenite din sistemul indo-european. de nevoia de a convinge. au fost lesne înţe-eŞi de un vast public căruia îi vorbeau greceşte şi îteratiira latină părea condamnată să se m'ulţuească cu expresia poetică. înainte de a fi arta gîndirii.e. altădată era necesar să se influenţeze masa poporului adunată în faţa Rostrelor. mai întîi în cetate. putem intui că proza latină a dobîn<ut încă de atunci o maturitate remarcabilă. Noţiunea însăşi «e filozofie nu corespundea nici unui cuvînt al umbli. în acelaşi timp. dar ea nu se folosea de acest joc dccît cu moderaţie şi în general pentru desemnarea unor calităţi lesne de observat. In aceste condiţii. ci o calitate mult mai banală. cum se puteau traduce în limba naţională jocurile dialectice ale filozofilor greci? Primii scriitori care şi-au încercat puterile în aceste jocuri au fost aproape gata să renunţe. proza. Abstracţiunea îi rămînea aproape străină. Moştenirii 'Vr "v-e lăsate de carmen.n. cuvîntul arete care implică ideea integrării armonioase a individului. însă mai mul't in ce priveşte conduita decît căile cunoaşterii. grau-\as (seriozitatea) şi cadenţa. Filozofii veniţi în ambasadă in 155 î. încă foarte aproape de concret. Se relevă astfel importanţa aceste transpuneri iniţiale. noi nam păstrat decît foarte puţine fragmente din acesta proză latină a secolului al Il-îea î. Pentru un rornan. sapientia. datora mult Războiului punic al celui dintîi şi Anualelor celui de al doilea. ceea ce noi numim înţelepciune. Rămînea să fie anexat prozei latine domeniul speculaţiei pure. limba culturală nu era încă latina. sugerează autoritatea: începînd cu epoca ]ui Cato' latina a devenit cu adevărat o limbă demnă de cuceritorii lumii. obişnuit să urmeze drumul drept. propoziţiile se iuxtapun paralel unele altor în serii interminabile. chiar din acest text şi din fragmentele discursurilor lui Cato pe care le cunoaştem. Era necesar sau să se creeze un cuvînt n°w prin împrumutarea formei însăşi a vocabula-or greceşti sau chiar sa se recurgă la calc Cele 213 două procedee au fost întrebuinţate simultan dar cu intenţii şi în contexte diferite. Un alt exemplu nu mai puţin pregnant ni-1 oferă istoria cuvintului iiirtus. carte scrisă de Cato însuşi în latineşte. tice modelată de redactarea textelor juridice şi de cea a dărilor de seamă ale şedinţelor senatului'— e. romanii au întrebuinţat un termen u& acţiune desemnînd puterea omului in efortul sa-vîrşit asupra lui însuşi. apoi rezumtnd-o într-o formulă Un6cisă susceptibilă să se graveze profund în inte" 'î» această proză a elocinţei se unesc de pe "cum cele două calităţi ale frazei ciceroniene. o pondere şi asociaţii ce nu puteau îi brusc lăsate de o parte şi care nuanţau gîndirea. din legăturile lor semantice. Sapientia va rămîne totdeauna ştiinţa organizării moravurilor. fapt care implica grave dificultăţi. cea a omului plin de bun simţ. Unicul text complet din Cato este cartea De agricultura: subiectul pur tehnic nu admite deloc elocinţa şi nici farmecul unei naraţii viu conduse. exigenţele vieţii politice impuneau oamenilor de stat să ia foarte des cuvîntul în public. o vorbea şi chiar o citea cu plăcere. acest lucru se petrecea în cursul dezbaterilor foarte complicate care se desfăşurau în senat. Cicero se serveşte uneori de cuvîntul philosophia. Căci cuvintele astfel solicitate păstrau din întrebuinţarea lor obişnuită. In acest moment. şi anume. şi chiar ale lui Seneca. Este foarte probabil că Origines. Totuşi. abandonînd limbii ^f^jlomiil gîndirii abstracte. n-au şovăit să redacteze mai întîi naraţii istorice pentru care vocabularul tradiţional era suficient şi care puteau profita de exemplele date de către epopeile naţionale compuse. ilali^no. entînd mai înt" auditorilor toate aspectele Vte ■ reflecţii. alteori. scriitorii romani reuşit în cîteva generaţii să făurească o proz^ latină în stare să rivalizeze cu cea a istoricilor şi a filozofilor hellenici.e. multe alte confesiuni ale lui Cicero. Confesiunea deznădăjduită a lui Lucreţiu*. limba trebuia organizată în aşa fel încît să exprime abstracţiile. Fără îndoială. tăioasă ca o formulă e lege. Limba . recurge la un echivalent utilizat de către Ennius. literară latină s-a născut mult i'mp după începuturile poeziei romane. care serveşte traducerii conceptului grec de virtute. în vremea cîndPlaut îşi compunea comediile. apoi în ordinea universală. în pofida !^1''' din f" vin te arabe. sapientia nu semnifică dialectica in căutarea adevărului.e. ?' «tilizal în porln/ile Mcdii 211 acestui puternic handicap. asemănătoare celei a statuilor arhaice ale artei hellenice. pentru viitorul însuşi al filozofiei romane. în vederea acestui scop.adversar 0. Este semnificativ că cea dinţii lucrare istorică hărăzită Romei a fost scrisă de un senator roman — în greceşte.n. pentru a exprima acest concept de un termen mult mai intelectual.

oratorii au meditat asupra artei lor. m. organizat prin aIP J gamarea problemelor şi trăsăturilor societăţii greceşti ^ unele particularităţi.. Universul comediograliw ni se pare însă mai de grabă mixt. pe oind activităţile pUl> poezia. a literaturii latine. In aceste satire se afla totul: naraţii. imitînd ]1 o jumătate de'secol distanţă comediile greceşti carp aparţineau aceluiaşi repertoriu — cel al comediei noi — au compus totuşi piese profund deosebite unele de altele: Menandru adaptat de către Plaut nu seamănă decît de departe cu Menandru a. 16 21? 1.1 Nici nu s-ar putea concepe teze mai opuse. foarte preocupată' de perfecţia formală. scene de mim. cînd se primau m latineşte. care proclama primejdia libertăţii şi necesitatea refuzării tuturor tentaţiilor vieţii greceşti. care omdeau si compuneau chiar tratate filozofice în° greceşte care se întreţineau multă vreme cu filozofii greci re se întreţineau multă vreme cu filozofii greci 'raiti cu plăcere în casele lor. dornici să se întreacă unii pe alţii. Astfel Plaut* şi Terenţiu*. şi anume genul satirei.. legitimată şi de particularităţile structurilor expresive.J!-Geea. decît rezultatul unei prelucrări conştient 234 vocabularului. scrisese versuri de critică acerbă. totuşi în această conversaţie calmă.e. T"iJ ■ ' u . Se va spune. ătrunde ecoul'discuţiilor libere. au recurs. începînd din secolul al II-lea î. Tot originilor populare şi italice trebuie atribuită invenţia unui gen necunoscut grecilor şi hărăzit unei soarte măreţe. de exemplu. mult mai apropiat de originile populare a) jocurilor scenice decît puteau fi operele grecest'9 în modelul lor. Un veac mai tîrziu. reflecţii morale. incapabile să se ridice pînă 'a gî*1"1'' pură. Totuşi scriitorii. pe care Scipio Aemilianus le purta cu prietenii săi în orele de fsgaz dar şi în timpul nopţilor de veghe din războiul 'purtat împotriva Numanţiei.. In vreme ce Terenţiu este mai receptiv la problemele morale implicate de subiectul său (probleme ale educaţiei copiilor. şi totuşi materia comediei rămîrie identică în amîndouă literaturile. pagini de critică literară. înmulţirea proceselor politice ca şi importanţa crescîndă a dezbaterilor parlamentare din senat. ponderea din ce în ce mai mare deţinută de opinia populară în ultimii ani ai Republicii au creat oratori numeroşi.traduce astfel modificările impuse gîndirii hellenice. în cursul secolului al H-lea î. aşa cum se reliefează genuin. De asemenea am arătat cum.. Datorită acestei emulaţii elocinţa s-a perfecţionat. dar pe care-1 considerau mai apt să opereze transpunerea necesară dezvoltăm unei gîndiri autentic romană întreaga literatură a epocii dominate de fi'oura lui Cicero* atestă această prelucrare a limbii care este totodată generatoare de gîndire original'! Un întreg arsenal de concepte a fost astfel creat după modelul celor făurite de greci.. compunerea de lucrări i erau suspecte în ochii romanilor . a avut drept consecinţă sporirea eficacităţii acesteia. fără îndoială. u vo«u>uiar ale cărui insuficienţe şi tradan nu le ignorau.ce întelegem noi astăzi prin satiră existase şi 3a satu ^i? J^^iloh. Şi cursul istoriei a vruî ca ?înliats X «te. şi-a luat avînt elocinţa romană: condiţiile de viaţă publică făceau din arta oratorică o necesitate cotidiană. poate.. Plaut utilizează intrigile furnizate de comedia greacă pentru apărarea moralei tradiţionale a Romei.n. că se evidenţia aci mai de grabă efec ^ unei incomprehensiuni specifice spiritualităţii mane.iua ei Je luau ca modele ci si ---• de ei îi purta pe drumuri 215 cific..e. de problematică. istoria. care este satira hora-tiană se regăseşte în continuare vechiul realism italic'. ale rolului dragostei în viaţa tinerilor. este foarte judicioasă.n.1 Sati-Ie semănau cu o conversaţie liber purtată şi este t că în cele ale lui Lucilius*. Hora-t|u va aborda satira şi îi va conferi un stil diferit.5 "lWl"M ■Melccmnls ».sa cum îl vede Terenţiu.UriS1. unde Luciîius jSi urmase ocrotitorul. la un vocabular ale cărui suficienţe şi trădări nu le ig d yA*\Tr" .'Dar în t^t n"a-era la ori8me altceva. s-a dat acest nume operelor redactate în proză amestecată cu versuri alcătuite din metrii feluriţi pe care-i elabora fantezia poetului. dar a provocat şi formarea unei estetici oratorice şi a unei pedagogii care influenţează încă învăţămîn-tul timpurilor noastre. dar cu nuanţe specifice importan e..„b„* Putut fi J^ ^Tut^ ?• ^ Vler?tura l0r n"a mturii grece tf\ ~ un decalc pur al liteC„ree?e opere Sk?. ceea ce.' iPr°Pî1U' lindeau să ^reci» chiar cînd ele In Cele ae Predecesorilor menfm „<^.nea termenului şi evoluţia primelor tipare ale 'ui suscita încă ample controverse între cercetători.. de a-i arăta calea spre înţelepciune. teme şi interese manifest rom tacuri personale.e. sensul vieţii împins pînă la caricatură şi — trăsătură tipic romană — voinţa de a educa cititorul.n.u restul. care ^erdeVenit protagonistul genului către 130 î. într-adevăr. dramaturgii alegeau ceea ce pute' să se adapteze condiţiilor teatrului roman şi neol^ ja. 1 Teza originalităţii de fond. ale libertăţii ce trebuie lăsate fiecărui om de a-şi duce viata care-i plăcea).

e. a fost un discipol îndepăr-t 1 lui Cicero. Făr' îndoială. Toţi vor. reprezentată de •ca. care profita de cuceririle cele mai nobile ale filozofici. răspiuizînd obiecţiilor platoniciene — care nu voiau să vadă în ca decit o artă a aparenţelor — s-o transforme în expresia cea mai înaltă şi mai fecundă a omenirii. şi s'° . întreţinută pe socoteala împăratului. cu răJidurc ri'u determină o convingere durabil. După magnifica expansiune de talente care marcase domnia lui Nero. Obîrşiile italice ale literaturii latine un vor fi niciodată renegate. rod al reflecţiilor sale de profesor. I se părea că cel mai bun mijloc de a deschide mintea tinerilor în legătură cu problemele vieţii şi ale gîndirii îl constituia nu instruirea lor printr-im anumit număr de reţete pur formale — cum procedau retorii greci — ci însuşirea unei culturi veritabile. aceasta este lecţia cea mai durabilă dată de o eloeinţă care se ştia regina cetăţii. care să se justifice numai prin frumuseţea lor. învăţămîntul nostru tradiţional îşi înfige rădăcinile în plină romanitate. chiar cele mai aberante. să-şi servească cetatea. formaţia oratorului succese ^[ecfal aproape unic al educaţiei romane. Prin intermediul său. în timpul lui Ves-pasian. poate. ireductibilă la o înlănţuire pura a conceptelor. <-&T este cert că perfecţia formală a lui Dcnios e . Anumite tendinţe profunde ale seminţiei italice. ale fiinţei umane.i«'. Pentru a realiza acest program. Odinioară se propunea tinerilor noştri comparaţia între Cicero şi Demostene. De fapt. să convertească pe . adică fie patria lor — ca Titus Livius*. într-o măsură sau alta. a condus prima şcoală oficială. fee pare ca LuC°P^U n. care a redactat Istoria sa pentru glorificarea poporului-rege — fie."!. totul se regăseşte la autorii romani şi în toate epocile. întregii romanităţi. căci transpune în versuri admirabile filozofia epicureică. Quintilian a primit sarcina de a restaura vechiul ideal ciceronian şi a lăsat o lucrare. Cornutus. cărţi ca Orator sau De Orutore încearcă sa scoată in relief concepţia acum tradiţională despre elocinlă şi. Acum cînd armatele erau permanent* ^i cariera militată părea deschisă mai ales D Cl ciţiva specialişti însărcinaţi cu menţinerea oh • în provincii şi cu securitatea frontierelor.) de medici pe marginile cupei în care un f îsi bea poţiunea sa amara. Cicero . 'Ilor flavieni (69-96 e. sâ prova"k reacţiile lor. gustul realismului. Oratorul tre-buie^să influenţeze oamenii — aceasta îi este meseria — dar chiar dacă trebuie să înveţe anumite reţete. în funcţie de preferinţe.8 cu interlocutorul. Acest. El a contribuit substanţial la ntinerea învăţăturii maestrului într-un' timp "tod' unele gusturi noi tindeau să ducă literatura in afara clasicismului1. prezentării agreabile a unei filozofii ane• ase comparînd ornamentele poetice cu miev01°r. îşi hrăneşte seva din gîndirea ciceroniană preocupată să echilibreze şi să umanizeze gustul frumuseţii. dar resimte nevoia să justifice de ce recurge la metru. care a datorat puterii verbului ^le carierei sale politice.şi Quintilian după el'— ştiu că curent»/HPt Quintu"»an se înscrie ca principal exponent in niei î™. Ja accelerarea decadenţei literelor latine. Numai în climatul clarificării totale oratorul poate să convingă şi să instruiască. Caesius Bassus ele. elocinţa apărea ca »?]'"■ cel mai bun prin care un cetăţean îşi putea patria.chia'p"^110' cina gratuităţii lor. curent a oprit generai" a n°-ului stil care în timPul lui Claudiu şi Nero Seneca ii. drept caracter esenţial formare minţilor în spiritul comprehensiunii reciproce. se poate da întîietate unuia sau altuia. Quintilian. care a inspirat multe secole mai tîrziu pe teoreticienii studiilor literare. dar consaerînd ore lungi pentru redactarea tratatelor consacrate artei oratorice. să se uite pe sine şi. De altfel.n. regăsind într-o serie de intuiţii geniale resorturile profunde ale unui sistem devenit corpul însuşi al propriei gîndiri. ua Şcoală literară strălucită. . subtilitatea raţionamentelor. desăvîr-Şirii formale şi exigenţele adevărului. căci a combătut energic tot ce aducea cea mai mică înnoire.. dar refuza să exercite o tiranie. cînd s-a observat că Roma putea fi patria tuturor oamenilor. exponentul cel mai ilustru al acestor QulIij.). după el. El vrea să instruiască. puterea indignam «^ nu cîntăresc în istoria culturii la fol cu doc n < coerentă a elocinţei concepută drept u 218 pe care Cicero s-a priceput s-o elaboreze de gfflimpună. Cicero. 219 tui Mai ghidul just şi sincer. Deoarece^'î trage obîrşia din retorică. dorinţa de a instrui oamenii. se poate aşeza Discursul asupra coroanei deasupra CaUlinarelor.n.). de a-i ameliora. Lucan. afirmînd »'• 220 . Acest.?ena3ter?clasicizanlăpromovat în -vremea dom-«tDanâh. Toţi vor de asemenea să demonstreze cît de rare sînt operele gratuite. curiozitatea pentru toate aspectele. faimoasa cetate universală la care visau filozofii. invăţăinintul nostru î^ terar are. să-1 determine să gindească T fel cu el. . a tilian*. De aceea ii vedem pe Cicero resemnat de nevoie să fa""-război în Cilieia ca proconsul. identificîndu'. curent a oprit i" a nli til î il li Cldi iN «tDanâh. t nsiunea formei epice aparţin esenţei acestei exerienţe în parte inefabilă.aj tineretului. de la Renaştere pînă în epoca lui Rollin. ora fi-"6' ca tineretul să fie format în luptele forului i puţin tot atit cîţ şi in cele ale războiului.a înţeles pe deplin că poezia sa emană CA-e\ t din intuiţia sa metafizică şi că frumuseţea. (6996 e.n> ^ torul trebuie să înţeleagă pe auditori. Astfel el a contribuit. în ordinea lumii aceasta frumuseţe îşi găseşte o funcţie: Lucreţiu este poet. poate.

cea mai tipica a acestei estetici este. căci nu întilnim aci nimic care să evoce păstoriţele împodobite cu panglici şi oile liniştite. aceste prime creaţii ale Vergiliu. foarte îndepărtată de orice diletantism estetic. toate suferinţele provocate d" consecinţele războaielor în inima micilor proprietari. cel al poeziei. care nu este decît o operă de pură virtuozitate după modelul celor mai decadente glume hellenistice (dar el este totuşi de intenţie didactică). poezia sa le de" păşeşte şi reliefează. poemul (relativ lung pentru un discipol al celor cape afectau dispreţuirea poemelor lungi) scris de ^i t! va rezulta ^ din rîndmiic urmăloare. Noi nu ştim dacă poetul Catul a vrut într-adevăr să confere mitului o asemenea interpretare. întreaga dezvoltare a poetului Vergiliu se evidenţiază în acest tip de evoluţie literară. Din nefericire.lui Teocrit se opune cropusculuJui uuc ai poetuTln manluan. care o va invita la. ne apar învă. înainte de înflorirea sa plenară. ornament pur. poate. unde se acordă un loc din ce . pe reliefurile sarcofagelor. în locul cerului arzător. chiar dacă ne mărginim doar la Bucolice. artistul pur este copleşit de sensul roman al vieţii de cetate. întîmplarea rămîne foa>i° obscură pentru noi. după ce ■ Je din adolescenţă. Oricum e clar.utaseră> Octavian şi Antoniu le atribuie umilituri în dauna proprietarilor provinciali. un mozaic. ne spune poetul nVt ° Arianei. Fiica lui Minos. In aparenţă. o torie divină. al greierilor lui. Odată mai mult. către nemurirea astrală. în această alegorie a lui Titv" rus şi a lui Meliboeus. Ei nu cîntă aceeaşi natură. Cea mai mare parte din acest r! este consacrată descrierii unei tapiserii un<] mînă divină reprezentase.de* obscuritate. în somnul care o prepară pentru apoteoză. opera. în acest poem totul est' gratuit.' alt poet din Italia. oricine compară cele două opere.Teocrit. că Vergiliu şi-a început cariera ca discipol al poeţilor alexandrini. îndrăgite cîndva). observăm la Vergiliu cîmpiile umede ale Galiei cisalpine. la o filozofie care singură A'a aşeza cal-m1l] şi seninătatea în sufletul omenesc. totul — şi chiar operele în apa-rentă cele mai gratuite — tinde printr-o i11"^1^ firească a poeziei să capele valoarea unei re\eia. Bucolicele? aceste cîntece de păstori (sau mai degrabă cîntece de bouari. Desigur. sau unu]din reliefuri le preţioase care împodobeau locuinţele.(între Mantua şi Sirmio distanţa era foarte ă) Vergiliu tratase mai intîi teme de pură mi-""o'ie. s-a format.ajunge pînă ia Ennius însuşi — tatăl Ennius*. "'«'ancolif ai f ^aI. dar oricare ar fi fost probi6 mele personale ale lui Vergiliu. care insă din secoluf1!11™ ° atitudine fa*ă de 'problemele omului 221 Catul* pentru glorificarea căsătoriei mitice Tetis şi Pelou. ce se considerau ca urmaşi ai alexandrinilor.. îmbătat de Dionysos. o şcoală de poeţi „noi" (ei înşişi şi-au dat acest nume). un tablou. al climatului uscat. Se ştie că prima^ mostră din culegerea poemelor vergiliene pune în scenă o dramă care atunci se juca aproape pretutindeni în Italia: pentru a răsplăti veteranii nw! aJ. mărginite de sălcii şi irigate de canale artificiale. este neîndoielnic că fidelii lui Dionysos — Şi ei erau numeroşi — puteau descoperi aci ecoul credinţei lor.2 Nici ambianţa umană nu este aceeaşi:' Vergiliu evocă problemele urgente ale pămîntului italic. pornit din Sicilia greacă pentru a cuceri lumea literară a Alexandriei. unde el dobîn-deşte. limitată numai la peninsulă. Este cu Putinţă ca şi Vergiliu să fi suferit o spoli iero 'taliei ânfti'-Sau mai exact> din apropierea imediată a iaracondiu^t' CUC1 V1 anti(*itate Sicilia nu făcea parte din 2 Peisaj * 7e a ^periului. anterioare Bucolicelor. destul de frecvent. Dar chiar admitind că acest epitalam n-ar conţine nimic mai mult decit o pură căutare estetică. Ca şi Catul. în vremea lui Cicero şi Caesar.1 Totuşi. dar iată că în cer a cortegiul lui Dionysos. Fără a. compatriot al . Fără îndoială ar fi greu de găsit în toată poezia greacă o asemenea pasiune apostolică. toate autentice. sugerează atunci imaginea sufletului care va zbura.Memmius. in aceeaşi epocă. Totuşi s-a opinat recent — şi nu chiar fără oarecare judiciozitate — că acest poem comporta im sens misterios: mitul Arianei nu se afla oare.' I şi i-a ol să i'i datorat protecţiei Iui OctaviaQ anumită compensaţie. protectorul şi prietenul său. • Şcoala tinerilor poeţi a avut cinstea de a numărat printre exponenţii săi pe Vergi"11! •neerca să alcătuiască lucrările proprii. aceasta nu înseamnă că poezia latină ar fi ignorat voluptăţile artei pentru artă1. cum puteau fi. cum l-au numit poeţii care au venit după el — şi la poemul său asupra Gastronomiei (Hedyphagetica). Pierro drirJi ?eprin urtă l>enlfu uliâ j'Ouzia de factură ale-prima °-U lematică prioritar lirică şi intimă. la orizont-cuprinsă de deznădejde. Ei au vrut să înzestreze Roma cu un lux nou. răpită de Teseu !. imită Idilele lui Teocrit. --yi ■ 223 1 :^fv. Căci' la Roma totul se încarcă de simboluri morale. părăsită adormită pe ţărmul insulei Naxos E trezeşte în momentul cînd pînza corăbiei c ^ trebuia s-o ducă în Attica dispare. Cele transmise de manuscrise ub numele lui Vergiliu nu sînt. dacă n-a fost mai ales sensibil faţă de imagistica patetică şi pitorescă pe care-si permitea s-o desfăşoare. descoperă fără în-tîrziere transpuneri subtile. indubitabil o semnificaţie religioasă? Ariana adormită. fără îndoială.

a crezut că descoperise taina zeilor: prto'* conducerea lumii tocmai pentru că f îtită de către un Rraaprto'* conducerea lumii tomai p mintia romană fusese întemeiată de către un S60u drept şi pios.n. se insera cel mai pertinent în armonia universală. Horaţiu a creat 4° întregime o poezie lirică inspirată direct din poe mele eoliene. Mai întli el a trebuit să adapteze metrii modelelor sale greceşti ritmului limbii latine. Pe zidurile cetăţilor antice se citesc încă inscripţii scrijelate unde apar unul sau mai multe versuri din poem.'care P nsacrat restabilirea păcii cu zeii. fapt care nu s-a realizat fără unele transpuneri delicate. Dorind „să adauge ** coardă nouă la lira latină". care rea asigurarea bazei spirituale a regim"'111 efCa lua naştere şi. mai * ecvată de asemenea trezirii în cititorii ei a ^"i&ţei continuităţii -„naţionale" şi a valorilor ePosulurpiI?-?conÎPaniază liric desfăşurarea evenimentelor tea«ă în tPTt • ZăoP°07'ieagestului interior. Iliada sa. prospeţimea unui izvor de apă. dar pe care a depăşit-o în cele din urmă. însă Ver-d? ca: a vrUt să scrie un poem de propagandă nicâ însufleţit de o încredere intensă în soar-p patriei. ^ .'°î1/ a vechiului ideal. emoţionat -şi emoţionant. încearcă să panseze rănile pricinuit6 de războaiele civile.n. va spune că numai acesta.e. a cărei plenitudine a înflorit în cp -templaţie mistică. ea contribuie la restaurarea ordinei şi a păcii în sufletele oamenilor şi contribuie astfel la revoluţia augusteica. Ambiţia Eneidei era de a revela secretă a lucrurilor şi de a arăta că Impe ll a l unei dialectici uni leeea secretă a lucrurilor şi e a a p riul era rezultatul necesar al unei dialectici universale. impresiile cele mai fugitive resimţite pe măsura trecerii zilelor şi revenirii anotimpurilor — a furnizat lui Horaţiu subiectele Odelor sale. a autorizat poetul să de^r interpretul vieţii religioase romane. fiind cu atît mai eficace cu cît a lăsat mai multă vreme impresia de nu fi vrut să colaboreze. intuită de poet cînd redactase egloga a patra care anunţa vîrsta de aur. abia publicată (la ordinul expres al hii August. pînă atunci. Apoi.c "^ cetăţii cu nemuritorii. poetul va conserva moderaţia.. Astfel se constituie armătura spirituală a acestei epopei. chinurile şi plăcerile dragostei. care vrăjeau cu lira lor animalele şi plantele — înlrucît ea se acorda armoniei tainice a lumii — şi ajutau oamenii să clădească oraşele şi să menţină legile. marea recon-a!1. Horaliu a compus "nul oficial 'cîntat în Capitoliu de către un cor J" tineri şi de tinere.ie neamului încarnate de August. care comen-taPtele eroii ?' msublext> duios. fam îfi aceeaşi perioada. însă cu încetul. un sanctuar în paragină. primele adieri ale vintului de apus peste eîmpia îngheţată — doar revelaţia misterului divin încorporat în acest univers. printre toate activităţile omeneşti.1 De aceea nu este de mirare că Eneida.e. JJoraţiu. De data aceasta. ştie să păstreze o inimă curată: figură exemplară oferită imitaţiei cetăţenilor. reprezintă totuşi o încercare de restaurare a vechilor valori morale la mare preţ în societatea ţărănească şi de glorificare a ritmului „muncilor şi zilelor" care. atlt de profund umană. Şi cu ^Tfl'u) jocurilor seculare din anul 11 î. căci Vergiliu.în ce mai important problemelor patriei. Horaţiu" tribuit de asemenea Ia opera de renovare prinsă de August. Horaţiu cere spectacolului lumii — o ceată de capre pe coasta unei coline. . ce datora mult epicureismului profesat de Mecena.. Georgicele. precum eroii legendari. Argonauticele alexandrinului Apollonios din Rodos. Roma îşi găsise. ci de a revela elitei intelectuale eminenta demnitate a unei clase sociale ameninţate. In Eneida. în care Vergiliu imita concomitent pe Homer şi. după ce şi-a făurit instrumentul adecvat. Horaţiu a cîntat permanenţa marilor 226 • . atît de frumoasă. Orfeu sau lebamil Amfion. poţ*. pro-cel morale şi religioase care constituiau fund al Romei. Odele „na-tui1 ţ « atribuie un glas elocvent acestei revalo-1'. a devenit Biblia noii Rome. Dar intenţia profundă a poemului nu 1-a împiedicat pe Vergiliu să creeze o operă vie. expresie a unei filozofii a naturii şi a omului în natură.. Poezia Georgicelor. Nu se punea problema de a smulge reprezentaţiilor de circ pe plebeii leneşi din capitala. găsim cea de-a treia treaptă de evo Iu ţie a artei vergiliene. în mijlocul dezlănţuirii pasiunilor. '224 ■rirea sensului profund al misiunii atribuite deSa'tre zei fiului adoptiv ui lui Caesar. din această poezie a cotidianului s-a desprins o filozofie concretă. nu-şi găsiseră locul în literatura Romei: tot ceea ce încredinţaseră epigramei poeţii alexandrini — bucuria de a trăi. o operă de „propagandă" menită să redea romanilor gustul vieţii rustice. sensul valorilor eterne. meditmd asupra rolului jucat de poet în cetate. cînd a murit în anul 19 î. fericirea şi prietenia. Detestind toate dialecticele şi toate demonstraţiile abstracte. al căror subiect a fost cel puţin sugerat lui Yergiliu de către Mecena dacă ele nu sint. n-o isprăvise încă şi ceruse prin testament sa fie distrusă). în sfîrşit. căldură şi măreţie. Contemporan cu Vergiliu şi prietenul s mai intim în cercul lui Mecena*. credincios esteticii tinerilor poeţi pe care i admirase în vremea începuturilor sale. poetul a trebuit să exprime sentimente care. în vederea acestui scop. Precum Ve^ giliu. pe care războaiele civile rizan g-_] fj compromis pentru totdeauna. pune în discuţie chiar problema Romei. termenul ultim al unei lente ascensiuni spre Bine. Şi în curînd aceasta înţelepciune. cum se repetă prea des. plină de pitoresc. mai bogată decît eîntecele bătrîmilui aed.

pe investigarea trăirilor u" 228 'nteres. Istoricii literaturii antice au căutat înde-Jung modelele greceşti ale elegiei romane. însă cele lăsate Ovidiu'. elegiac. taţii latine: cea spre arta cetăţenească. într-o ordine imuabilă. pe ţărmul Mării Negre. tragedii menite lecturii — căci teatrul literar a dispărut aproape definitiv2. elegia a devenit asemănătoare unu"^0" nai intim şi a consemnat confidenţe de drn» ^' Se pare că. valenţele legendare romane. a contribuit de asemenea. cîntînd tri-^aţuJejşale departe de patrie şi satisfăcîndu-şi Uuza exilului nu este încă definitiv elucidată.ii n-tririiii }. mai puţin preocupaţi de veridicitatea ştiinţifică cît de simbolismul intens pe caro-1 bănuiau. ea încetează" să fie cu adevărat serioasă. şi anume prin condeiele predecesorilor lui Properţiu. Numai la Roma.1?. priceput să creeze combinaţii de cuvinte surprinzătoare pe care gîndirea sa chinuită le elabora ca pe cine ştie ce adevăr tainic.„„. el oferă în Metamorfozele sale un veritabil compendiu al mitologiei greceşti. Au exist-poate poeţi excelenţi. în această imensă culegere de poveşti. După moartea lui Horaţiu. lasă să se întrevadă încercări foarte curioase.'Cr~î. pe fundalul acestor tablouri pitoreşti. dorite' poate.mvocatdepoetpentru exil.„?<-__:___<_ ___ Poezia"aTdoiir6 .timpului de către lucruri şi fiinţe. întocmai ca şi la Tibul. este vorba oficiale si de» ?-0!> me ovidiene. alegînd pe cele ce dobîndeau o semnificaţie deosebit de importantă în perspectiva reformelor religioase şi politice ale lui August. iwu. Aceasta ar fi . ' meze vreun ocrotitor mai înstărit. mare amator de imagini pregnante.. centrul religiei aagusteice."Z" °vidiu ^suşi. dacă nu la crearea. Magnifica înflorire a literaturii augusteice n-a supravieţuit celor care fuseseră creatorii ei. Dar a^ menea poeme nu sînt cîntecele de victorie.. ci compoziţii mai durabile. se creionează o concepţie împrumutata filozofiei pitagoreice. pe nedrept sau pe drept. de Mecena şi de August în momentul cînd armatele Imperiului au şters amintirea înfrîneerii suferite la Carrhae şi au pacificat frontierele Germaniei. stilist preţios. căreia îi corelează.^-contradictorii. dar ambele prezente în structura v .. ideea că Universul se află într-o perpetuă devenire. Tema generală a acestui poem este straniu aleasă: Ovidiu a vrut să schiţeze o imensă frescă ce să reprezinte transformările suferite de-a lungul . cedind locul mimului care n-a lăsat deloc urme.-.a v pectarea conştiinţei. s-au exprimat tribula-dkn?1 "ucurilIe dragostei în poemele scrise în m. exilat de August din pricina anei gre-Şeii misterioase1 (poate" pentru că participase la o şedinţă de divinaţie). cît priveşte carmen. Gallus* (dar operele tţJe au dispărut) şi Tibul.Al treilea poet al cercului condus de Mecena — din cei trei ale căror opere ni s-au. cel al elegiei.n. dar amintirea lor a pier't fără îndoială pentru totdeauna.e. Tibul a celebrat sanctuarul lui Apollo Palatinul. dar adesea şi operele mai ample: epopei. 223 pasiunea de versificator prin alcătuirea de în limba barbară vorbită in jurul său1.. cel mai adesea. Properţiu vechile legende legate de unele locuri din Roma. Noi ştim numai 'J metromania făcea ravagii.** care face aJn». nei'iind fixat. Horatiu sau Proporţii!. utila c. chiar Tibul şi Properţiu au ^A tecat in operele lor cele mai intimiste poeme în ■■S cintă marile evenimente contemporane1. t'Us" Totuşi poeţii nu lipseau la Roma. Ovidiu se arată. şi-a sfîrşit zilele la Tomis.are"1 iritaseră pe August. un fidel imitator al poeziei alexandrine din care cunoaşte admirabil reţetele încercate. Este posibil ca această poezie latină necunoscută să nu fi fost lipsită de o anumită frumuseţe. mai mult rfeeît ei. . de data aceasta.i inci»naţîa spre un anumit modernism siră'in "lV'lu preconizat de August. de exemplu micile poeme ale lui Mecena*. Versificator abundent şi facil. care au supravieţuit. odată pentru totdeauna. Datorită 227 condeiului său. Insă astăzi s-a cam demonstrat că aceste modele n-au exercitat o influenţă decisivă asupra formării ge-'Huui. Ovidiu. de altfef pînă la sfirşitul Imperiului. nu trebuie uitat că ea n-a încetat vreodată să obsedeze imaginaţia artiştilor şi scriitorilor din Evul Mediu. cum era la Vergiliu. Se remarcă experienţele fugitive care amintesc antologia greacă.păstrat — Properţiu. Unele fragmente. se pare că întreaga sevă a dispărut di a literele latine. de frivolitatia ™5>tlv . poezia se transformă în joc de salon şi poeţii se mîndreau cu „succesele elegante". consacrate vieţii morale a cetăţii. scriind mereu. poezia a coborît <f*r' nitiv din cer şi că nu s-a mai interesat de sluj cetăţii..|' '. chiar dacă nu sint lipsite de valoare ţi i Acţionează aci două tendinţe foarte d'1'61'1^. ^n. Dar. Poezia este conside' rată ca un mijloc de expresie accesibil „omulu~ demn". Şi totuşi. cont» ranul său. ea va bîntuj.. Properţiu ne-a invitat astfel să cu o7m periPetiiIe amanului său foarte furtunos ^mth* e-le destu* fîe "ŞHratică pe care o numeşte c't sî îfr Şl °Are !1 îndrâSea Şi-1 Părăsea capricios. în măsura posibilităţilor. contrare austerităţii ' is. cel puţin la dezvoltarea unui gen nou. OdaT el a pierit cel din urmă exponent al poeziei atu» C° leice. Orice apreciere am emite asupra acestei epopei bizare.ntros-UsUrbi) şi cea spre expresia introvertită. în anul 8 î. Insă această impresie se datoreşte poate faptului ca noi nu posedăm nici una din operele scrise oe contemporanii ultimilor ani ai lui August: numai numele lui Ovidiu* atestă că se scriau în continuare şi fără preget noi opere. dar * cert ca Ovidiu se lăsase implicai într-una din la'ră» rUr c.în anumite privinţe. nu reprezintă îndeobşte decît o exploa-f9re sistematică a invenţiilor lui TibuJ şi Proertiu.

232 l cu încetul. tragediografii epocii însufleţiţi de speranţa reprezentării pieselor.. le-a recunoscut totuşi iin rol esenţial. cel de a comunica oaenilor. in epoca lui \ero "o încercare de a încorpora în poezie speculaţiile stoicismului. deoarece Nero vedea în el un rival mai înzestrat. tinului omenirii.ga. care fac din Ovidiu „primul poet român". Ea a deveni* un astfel de manifest numai atunci cînd s-a produ* „divorţul" între regimul neronian şi senatorii stoici — adică atunci cînd s-a accentuat. iniţial răsfăţat de împărat.. te de idealul stoic. epopee' iupC^' fundată pe un misticism conformist. pe care autorul o (l" i« îmr. aşa cum zeii sînt arbitrii des. Totodată s-a spus că Lucan.n.e. dar sînt împovărate de influenţa incă puternică a retoricii de şcoală. 230 -e sa aşteptăm domnia lui Nero pentru a ^ V Vperc care să li ajuns pînă în vremea noas-te.r. totodată poate 0 " abilă dec îl succesele marii expansiuni din mal iea lui August. dizorati'a lui Seneca (al cărui nepot era Lucan).rd. şi de la Vergiliu la Lucan. Autorii şi-au învăţat meseria. concepuse ca o imensă „cronică" a revoluţiei din 59 pină la 42 î.(rll. Evenimentele au dezminţit visul poetului. . adică meditaţiei asupra marilor probleme ale cetăţii şi ale universului.. El compusese un mare număr de poeme de tot felul. 2 Dar. Se poate observa cum. maiaiw în Triste. într-o Romă înnoită — cum ar fi putut ieşi ea din anul „celor trei împăraţi'' — Farsa Ha ar fi putut deveni Eneida regimului senatorial restaurat. care au pierit ca victime ale tiranului necredincios idealului din primii ani ai domniei.1 Din păcate nu ni s-au păstrat aceste poeme. Există o uni ta < fundamentală a poemului.n. f_ dată. considerăm că în ruptura mai sus amintita au ^. ri chiar prea bine. Lucan capătă o conştiinţă din ce mai clară a consecinţelor politice deter-ce. petrecută la Roma după asasinarea Agrippinei. la un moment dat. că se poate sprijini pe Nero. aşa cum se afirmă adesea. că Farsalia -ar f fost în intenţia sa principală un manifest al opo' ziliei oligarhice. dar poetul a rămas pentru totdeauna un izvor de inspiraţie morală. opiniile profesorului Grimal ni se par case situează pe cele mai judicioase poziţii.bi i>^^ jumgia..n. o epopee^' inspiraţie senatorială. prin mijlocirea simulacrelor care emană m corpurile lor glorioase. cn'ai nădejdea'lor se împlinea destul dft rar.. unoratitudini ale poetului faţă deprqblemele tiraniei (in^_ siv prin imaginea lui Alexandru) şi faţă de C_aesar.. dar credem mai degrabă că motivele personale care puteau să-1 îndepărteze pe Lucan de Nero au jucat un rol mai puţin important decît schimbarea climatului. în desfăşurarea sa. Scriind acest poem L T1 a avut ambiţia să opună Eneidei. . a cunoscut tr*'t anină" poetică mai matură. de asemenea un „tînăr poet" deoarece a fost un copil minune şi a murit la vîrsta de 26 'le ani. vibrează coarde neîntîlnite în arta ovidiana anie-rioară. Cele cîteva ixtgini scrise de Persius revelă un temperament de adevărat poet. Lucretiu. reflectă evoluţia sentimentelor autorului. Nu trebuie S"1 tins. Şi desigur opera. persius* şi Lucan.1. de ruptura dintre Lucan şi Nero precum şi de structura Farsaliei.v(?'"ju. este Războiul tea !p?strată în cele zece cărţi ale sale. de la începutul poemuţioâa fatU*e'te una ^mtre Paginile cele mai emo- . asa cum îi cercau şi Seneca sau ceilalţi stoici. De°fa.).He chiar înainte l||r'i această vîrslă.imnuI lui Venus. Acelaşi reproş i s-a adresat destul de frecvent lui Lucan. imaginea Binelui sului i?. deşi a redus mult influenţa zeilor asupra lumii concrete. tradusă în menţinerea unor w esenţiale. mai *'es o tragedie. cism alexandrin. cel dat de Lucan. în scurta sa viaţă n-a avut decît răgazul să scrie cîteva satire care freamătă de indignare. susceptibilă să exprime o1 direa politică a cercurilor stoice. Se evidenţiază totodată şi prezenţa permanentă a nlonului religios. . însă moar-__J^jntrerupt această operă. dar fusese pînă la urmă dezamăgită.n.reprezintă. personalita-1111 lui Cato din Utica* — celebrată stăruitor de fato devine arbitru. variaţiile de gust. Lucan îi cere să-1 inspire. însîngerase Roma si f» ' rise regimul imperial. 1 în nenumăratele controverse suscitate printre cercetători. lăsînd o operă unde se exprimă convingerile politice şi morale ale aristocraţiei senatoriale care crezuse. ostilă Imperiului. venit şi divergenţele estetice: Nero tindea spre . dar această coerenţă n-a împiedicat.te a secolului 1 e.pt poemul începe printr-un imn închinat lui Nero -şi care. de la Ennhis la Lucretiu. obscur. . martor al măreţiei romane. epopeea romană. în ochii săi. după părerea noastră. slujindu-se de ca ca nişte !0Sj şi in miinile lor poezia îşi îngăduie toate îndrăznelile. Se tinde spre depăşirea scriiturii sofistic^ < spre exprimarea unor trăiri aut'entice. tensionat. Pe Cato virtutea îl ridică deasupra celorlalţi oameni. căci începuse să scrie versuri de u vîrsta de cincisprezece ani1. deşi impregnat do entuziasm intens nu reprezintă o pagină de adulaţie. dezminţind toate învinuirile celor care acuză Roma de decadenţă şi de corupţie iremediabilă. a stîrnit prin talentul său gelozia cezarului. dar noi nu mai poseclăm din °Pei>a sa decît epopeea Farsalia (ti-"! »au. suferinţelor şi no= giilor pricinuite de surghiun.).i'v^0 încere«ri par a fi fost ai. exact. f'el dintîi. Este însă interesant ae semnalat că în poemele latine scrise în Dobrogea.. Persius a murit la 28 de ani (în anul 62 e. principial opus noului stil şi nono turi epice adoptate de Lucan. rămîne fidelă vocaţiei sale. e. executat din ordinul lui Nero pentru par-Juipare la conjuraţia lui Piso (65 e. opoziţiile de principii intervenite.. Cu toate diferenţele.

Datorită tatălui său. el a dobîndit o mare reputaţie în elocinţă şi s-a amestecat în intrigile de curte în aşa fel încît Ja urcarea pe tron a lui Claudiu. dacă Soarta n-ar fi ^fpiedicafc împlinirea speranţelor familiei. Seneca a deprins dispreţul pentru valorile „vulgare" şi nemulţumirea faţă de pretinsele adevăruri admise de părerea comună. viaţa sa. pentru că sînt neîncetat Sfruntate cu o experienţă spirituală de o acui-COf specifică. administrînd Imperiul în numele elevului său. Seneca va exercita după moartea lui Claudiu un fel de regenţă. influenţa Messalinei a determinat exilul său în Corsica. atit «Io profund marcată de gravitatea stoică. De la ei. a destinului stoic se realizează prin intermediul faptului pur uman: de aci aşa-numitul antropocentrism al poelului. deci după primii trei-patru ani. S-a "mbolnâvit tocmai cînd trebuia sa abordeze serios 'ele dintîi magistraturi şi a petrecut mai mulţi °ni în Egipt» unde a intrat în contact cu cercurile alexandrine. Admirabil 1 Dar la Lucan acţiunea destul de abstract concepu). în corelaţie cu filonul romantic attt de pregnant în structura Farsaliei...^ii-i'ecţiunea literară. pe care-1 credea supus unei Providenţe. Şi atunci cînd a fost rechemat de către Agripina. în mentele istoriei. care erau atunci străbătute de diferite curente religioase şi filozofice. vechile for-^fe de scoală reînvie. născut la Corduba în preajma începutului erei noastre. unicul mijloc pentru om do a ajunge IîT fericire. şi-a deschis venele O asemenea soartă insolită a dăruit lui Seneeâ prilejul de a pune la încercare principiile stoice Ceea ce fusese înainte exerciţiu de şcoală. Totuşi expulzarea aparatului mitologic a poem. utilizarea cayzţeve. reprezintă admirabil evoluţia literară şi spirituală a acestui secol ilustrat în forma sa cea mai pregnantă de Persius şi de Lucan. personalitatea cea mai remarcabilă este. Acolo. Acest fiu al unui roman din Spania. 1-a determinat pe Seneca să alcătuiască tratate morale. în tăcerea exilului — exil pe care la început 1-a suportat cu greutate — Seneca s-a desprins încet de tot ceea ce constituise.-. pînă atunci. Operele lui Seneca atestă itinerariul său spiritual. însă el n-a putut refuza ocrotitoarei sale supravegherea formării morale a tînărului Domitius Ahe-nobarbus. Stilul lui Seneca — situat atît de darte de stilul periodic ciceronian — este în aceeaşi măsură o metodă de gîndire şi o .domniei hii Nero într-o lungă idilă între tină-r«l princeps şi poporul său. Seneca se amestecase de foarte timpuriu în cercurile literare. după ce nădăjduise realizarea vechiului vis al lui Platon — filozofia la cirma cetăţii — a trebuit să se recunoască înfrînt. practicînd ca amator cele . încă din adolescenţă. unde elocinţa era scopul suprem al existenţei. D curînd Nero. în mod ofiîncă di"Pă p-?rrerea noastră. felurite genuri literare. atribuindu-i-se numai obiecţiile necesare relansării demonstraţiei. Seneca a tratat probleme ştiinţifice în Natarales quaestiones. voinţa Destinului şi act Providenţei.zează rT ^ Asinului religios. 61 dur.arte> ° ruptură brutală n-a survenit decît în ' ic! după şapte ani de la urcarea lui Nero pe tron.1 Seneca. se spfijinea pe stoicii clin senat. ' în literatura epocii lui Claudiu. a devenit în el şi prin el realitate în acţiune. Seneca*. l"1/0^ late ci este prea artist pentru ca expresia gin„l jc sale să nu adopte spontan o formă inrîunta 23S 'ntă * Analizele sale. şi Seneca. Compromis in conjuraţia lui Piso. unde însă autorul deţine primul rol şi unae interlocutorul nu ia niciodată direct cuvîntul. Poemul este totuşi'populat de superstiţii mărunte. ţii pur umane a evenimentului epic răni în compozante latorii pentru adevărata revoluţie întreprinsă de ^ în structura eposului aniic.n. devenită soţie a lui Claudiu în locul Messalinei. Şi Lucan expulQ1n Farsalia miraculosul tradiţional. proba-1/1 în fata obiceiului şi ar fi străbătut cu distinc-fl'cariera onorurilor. sugerînd măsuri administrative şi legi care au transformat primii cinci ani ai. însă Cxvilizaţia romană. 233 cial stoic. Seneca pretinde ostentativ că nu-i pasă. Seneca arde de dorinţa de a convinge aproapele şi de a-1 conduce spre înţelepciune. 234 estrat şi ajutat de vîrstă. renunţarea la invocaţia zeilor. el s-a apropiat de filozofi condus de propriul gust şi împletind în aceeaşi admiraţie stoicismul lui Attalus sau cel al color doi Sextii cu pitagoreismul mistic al lui Sotion. dar totodată certitudinile sale profunde cărora le-a rămas fidel în pofida oricăror tribulaţii! Spirit enciclopedic. formele cele'mai de gîndiro romană ajung la meditaţie şi ]a ciune. el ar fi cedat. Seneca a renunţat sincer la tot ce nu alcătuia studiu şi practică a filozofiei. Sigur -că posedă adevărul. a abandonat principiile dasc Iu lui său. adresate unui prieten sau unei rude. construite pe notaţii dis-C'te reclamă adeziunea cititorului. 1. ci numai de adevăr. care va domni în curînd sub numele de Nero. Revenit la Roma. ajuns la virsta care-i îngădui domnească efectiv. Acest entuziasm pentru convertirea semenilor conjugat cu pregătirea oratorică primită. 233 face aceasta pentru a discerne mai bine. voi. însă totodată. tradiţional italice. făcînd faţă celor mai grave probleme "^ politică externă. învestite în special cu o valoare Jitcraw. şi care i-au adîncit cultura.1 Ineluctabil. cel mai adesea concepute ca dialoguri.i P. această idila a fost tulburată Pe dp ai**ni! 57 — 58 e. Ca diriguitor al tinereţii împăratului. fără îndoială. ezitările sale. El studiase de asemenea şi probleme de geografie — clar această parte din opera sa nu ne-a parvenit — tot în intenţia de a discerne ordinea profundă a lumii şi de a descoperi planul creai iei. fost elev atent al marilor retori care predaseră în şcoli la sfîrşitul domniei lui August.

încă din vremea lui Vespasian.1 se poate desluşi o personalitate artistică liberă care contemplă spectacolul lumii. In schimb Se problemelor aut». ceea ce fusese sub August. „provinciali" (ca Iuvenal. absurdul şi fantasticul intervin uneori cu efecte strălucite. i rar ffizi impara. creatoare a epocii lui Nero treb corelat şi romanul lui Petroniu*.^ si&illhn se CQr_ lo^ gelozia. deschisă influenţei Orientului. în pofida formei luxuriante. pornită să dispreţuiască efectiv convenţiile. ne călăuzeşte de asemenea in spectacolul Romei Havieinlor. un auto" povesteşte in proză aventurile unor personaje pilre nu aparţin nici legendei şi nici istoriei. care-.ondeie ale noului stil într-un curent literar â" S • Pe care l-anisnumit „noua mişcare 237 Do bogăţia. demnă de un Joje al antichităţii. care preferă cînd sînt posibile mai multe interpretări. .. Iuvenal voia ca Roma să rămînă.2. <*in Galii î a avut strînse relaţii cu familiile de elită ualia narboueză. botârîtă să nu se lase înşelată de aparenţă. El scrie Satire. Dar aceste „instantanee'1 nu au amploarea romanului scris do Petroniu. Limba eteroclită. i nnHh°iIl31c*er*1? c** Saneca a reuşit concentrarea celor ativ c f ?. intrigile ° satisfacţie. ' a După părerea noastră în Satyricon se poate recon»i' trea unui cod de viaţă.Str"tuiiii tine mai mu]t de vocaţiile'romantice utilii ■ e Seneca şi nu poate acţiona limitativ asupra T^ar!< expresiei declamatorii. în contrast cu tensiunea destul de aspră a lui Persius. soare. franţa m de curte. operă de maturitate înaintată.2 Creator al unei proze artistice pregnante. desluşesc . va preceda cu puţin decadenta literelor latine..cii. pe cea care face mai puţină cinste naturii ■c&nrlar? do ba?lină a Iui Tacit nu se cunoaşte. atestă aceeaşi bogăţie de gîndire ca şi operele morale. caracterizează congruent psihologia şi co • di. în această privinţă. femei perverse sau pătimaşe şi o întreagă mulţime de oameni do condiţie modestă care străbate pieţele porticurile şi hanurile între Neapolis şi Tarent. recuperează âolenţa lui Persius.. el a fost de asemenea un poet mai mult decît remarcabil. fie savuroase anecdote. un sirian bogat plin de vanitate şi de naivă amabilitate. rătăcesc în Italia meri-dională şi trăiesc din expediente. în cele din «rmă. campanian din Aquinum). devenită banală în ochii lor.ia socială a personajelor. Acestor tineri Seneca le apărea împodobit de toate formele de prestigiu. fie tragile 1 Acest realism se conjugă adesea cu un expresionist» toarte pertinent. In întirziere faţă de epoca sa. regăsit de altfel şi la Lucan. Se pare însă din Vi-i.. descumpăneşte pe scriitorii care adoptă concepţii despre lume neobişnuit de înguste. cu toate limitele şi vederile înguste implicate de această obîrşie. în ele se conturează îie caricaturi. însă şcoala literară a lui Seneca nu era hărăzită unei lungi existenţe. cupiditatea. Iuvenal* Contempora ţ.. Alcătuite din versuri u. dar în condeiul său vechiul gen „naţional" se încarcă de retorica si nu este răscumpărat de libertatea nestingherită vădită cîndva de Horaţiu. Apav aci figuri împrumutate societăţii contemporane: doi tineri care fug din şcoală. / iutr-im secol şi într-un curent literar marcat de influ-tni rmasivă a r?toili. sub Traian şi Hadrian. Iuvenal nu se deosebeşte de loc de un Tacit sau un Pliniu cel Tînăr care sînt şi ei italici1. Este lesne de înţeles de ce s-a format în 'urul săii o şcoala de tineri dornici de înnoire şi răzvrătiţi împotriva esteticii marii proze clasice. ' Vecinul realism latin se afirmă în modalităţile cele mai adecvate. Tragediile pe care ni le-a lăsat şi care erau menite nu reprezentării ci lecturii sau recitării publice. > cu Marţial.' ar Proveni din sudul Galiei mâi de grabă decît Oricum %' a*a CUm am relevat şi într-o notă anterioară.-. O atitudine similară va adopta cîţiva ani mai Ut. Seva spirituală narea s-ar fi epuizat. r1Uf^ ^ionentii aristocraţiei senatoriale Ş1 curtea runia exponen i ^. Quintilian a primit sarcina de a conduce din nou tineretul spre respectul bunelor principi^ şi de a restaura clasicismul care.formă de criitură. Analele lui Tacit*. înfăţişează istoria domniilor care s-au succedat de la Tiberiu la Nero (istoria luiSue-toniu* va merge de la Caesar pînă la Domiţian) si fără nici o simpatie: evenimentele se desfăşoară călăuzite de oameni şi mobiluri analizate de Ta-°it. afişarea indiferenţei faţă do consîmbrăf. întemeiat p trăirea P1^^ l e întîmpină de 233 t'tuete. Este cert că Nero a fost sedus şi el de această extraordinară uşurinţă de exprimare şi de acest simţ al măreţiei. acum se petrece contrariul: Roma imperială. Dacă odinioară literatura latină începuse prin a fi italică şi prin a depăşi întrucîtva cadrele cetăţii romane. l1 239 i Tnhil Se prezintă ca o dramă unde se in. prin Epigramele sale.I ziu Marţial*. acest Saiy:-ic care din păcate ni s-a transmis atit de mnu°laî încît ne disimulează compoziţia sa de ansamblu Pentru prima oară în literatura antică.■. care oferă im interes documentar inepuizabil în legătură cu moravurile Romei contemporane.

4'nic.n. fusese educat să vorbească • sj scrie cele două limbi de cultură.ţie. revenit pe plaja Corintului. valenta" V na '-1 mentine dezvoltarea viguroasă şi pluri-wsants o11 c?n. îndată se'declanşează nenumărate aventuri conexate inţr-un extraordinar roman picaresc care nu se termină decît în zma cind Lucius. latma 4 HlnM ra lat g4 d8 HlnM «»n°scut"dse°3 Orientului mai mult ca -fi x Tacit preferă sa aeauun " . acesta fuge. cj prumutat-o unui oarecare Lucius din' Patras (iX&' supunînd că astfel sar fi numit acest autor) afr?" rui roman a prilejuit şi o alta adaptare. datorită puterii lui Eros.a abile mic bintmt de «valide dG coaliţiile l el este republican. Este cert ^ Apuleius a încercat să confere temei tradiţional' un sens simbolic. Basmul Psychei. Liberţii do«a : . dorind s-o imite şi să se transforme în pasăre. Apuleius. şi ea trebuie să străbată lumea pentru a-1 regăsi pe cel care i-a inspirat o pasiune invincibilă.-iea e. Psyehe. o ex-•i chiar şi în contrastele şi paradoxurile sale. îşi propune să străbată lumea cu scopul de a cunoaşte magia. Se poate recunoaşte. şi i-â ^âr totodată concluzia sa religioasă. fără să ştie. şi ci p p Por ^ x cri tot înţeleagă istoricii moderni. mai cu seamă pe sarcofage. inspiraţie platoniciană: el sugerează odiseea sufletului uman închis în carnea trupului care-şi regăseşte în ultimă instanţă patria cerească. Această concepţie cu privire la Iubire ca principiu cosmic d cinele din Platon şi fără îndoială. implicînd-o Isis.. Ce se Tacit aphca «to vechile categorn ^. uj.muare persistă o activitate teoretică intc-uHerin>. • itul unci diaie^-. Isis «e arată binevoitoare. se iniţială ţ terele zeiţei. Lucius îşi regăseşte îni'ăfiallna P'nă la secolului al II-lea e. Insă Âpule"' ^ împodobit această naraţie cu noi episoade {. un tînăr aristocrat originar din regiunea Patras. cu filozofii.„orelatl11 resuscitării tendinţelor arhaizante. .'2 Tema generală este cunoscută: Lucius. retorii. care nu apărea în modelul său. latina şi greaca.. ' misApuleius n-a inventat această nara. fiică de rege. im-Plora zeiţa Isis să pună capăt chinurilor sale. Pf 'ferim la'ciudatul roman scris de africanul Apu-î^is* care. Vr c'e''t>erat pe Petroniu. ^ iuUo.. .claudiene . Eîiiiiiiilli 240 sofistici). în cuplul Eros-Psyche (Sufletul). si. dincolo de Fct şi de Banchetul1. cu zeul Amor: în clipa cînd. recunoscător. 241 sarea omenească şi. Anuleins alcătuieşte iaim al condiţiei umane. pe care o reproduceau frecvent. c se consideră platonician. ambianţa spirituală. dar foarte adesea gîndirea. egte cu atît}mai vio^ mdepârtat în timp. de'asemenea este greacă lumea în care se desfăşoară aventurile narate. orientală ocupă posturi de mare răspunde °rl|V m această simbioză a Orientului şi Occi-(}erOi' iT. greşeşte unguentul şi iajtă-l metamorfozat în măgar. Ajuns în Thessalia.n. modalităţile emoţionale. încâlcind interdicţia soţului său. el nimereşte întimplător la o vrăjitoare. în copilărie.' .tice.„ .J iil pildă povestea lui Amor şi a Psychei. a utilizat un vechi ba-folcloric (povestea răspindită la multe popoare cunoscută sub numele de La Ddle et la Brtejf' construiască un mit filozofic unde se exprima ^ ritualismul său.i literatura de expresie latină apare ca se-de°i -a». traduc deprinderi romane.n. este evident un simbol d(. o temă înd'răgită de sculptorii contemporani cu Apuleius. ce n' °^ transmis sub numele lui Lucian. în aşteptarea renaşterii literare uln secolul al IV-lea e. îi descoperă adevărata natură. o cUîlua'ă o'peră atesta încă o anumită vitalitate. artiştii. Metamorfozele. 242 .iio de uneUir. La mijlocul secolului al II-lea e. Titlul acestui roman. se uneşte. Fără îndoială.n. inserat cîi jSCue sinţă în centrul operei. filozofia M Ar' 1 Celebre dialoguri scrise de Plalon. din tradiţia orîică. se dezvolta o poezie lirică . este grec. de pe golful Corint. Ge-â într-o ambianţă spirituală complexă.t.

. împodobite de reliefuri şi pictate în culori vii. însă. Astfel sanctuarul se ridică t î deauna. templele sint acoperite cu plăci de pămînt ars. . ic orientale. ele n-au cunoscut decît foarte rar enta$is\ care contribuie atît de mult la armonia colonadelor clasice. Ea conferea coloanei un v^i toarte armonios.. cărora trebuie saşi coboare binecuvîntărea. ne relevă preocupările gîndirii romane. Stilul decorativ se înrudeşte cu arta io-niană.n.este prea originală. dar oferă un bun exem'US dp aîndire sincretistică. predomina influenţa etruscă ţ construiesc atunci temple care seamănă destui "f mult cu templele greceşti. templul roman reprezintă mai ales o faţadă. fie pentru că sînţ înlocuite ioniaPr0jrainen-a Ia mijlocul coloanelor de tip doric şi Dlert i pă modelul construcţiilor din străvechile tempr«inn '° coloană de lemn'so dilatează la mijloc sub «siiert £a freutăţii acoperişului). căci zidurile se fac din cărămidă nearsă şi toate părţile înalte sint din lemn. mai ales.e. bacantele. Chiar cînd s-a dezvoltat ornamentaţia capitelurilor şi cînd romanii au recurs la caneluri. caracteristice civilizaţiei romane. Desigur ea a împrumutat mult Greciei. fără îndoială dintr-un ordin jloric & ^ a cărei influenţă va continua să se îacă sub. tratate cu amploa şi supleţe. Niciodată coloana romană na atins desăvârşirea celor pe care le vedem în Parthenon. în vreme ce oraşele lielleniee. n-au d c°nstituie esenţialul decorului urban. şi cronologia recons-7 ctiilor posterioare nu se prezintă prea limpede.. care nu se confundă cu formele greceşti. prin planul lor gere . probabil. în timpul acestei per. aproape în exclusivitate. Fiind civilizaţie urbană. dar se deosebesc de acestea prin unele trăsături s ciîice importante. Există o formă italică de temple. pe o terasă înaltă (podium) la care se a. . coloanele au păstrat o anumită rigiditate. sau cel al zeiţei Ceres de la poalele Aventinului.'" probabil. 243 Cînd Începem să întrevedem existenţa une lutecturi în Laţium. ca şi. cele mai vechi temple din Roma. colonada sa se reduce la o tindă anterioară sau chiar dacă este peripter2. oade arhaice. cel al lui Castor din For.nnoastfim dnstiil do Dutin «dificil }recia ş n r în fond.eje]c Această arhitectură derivă vizibil din m0 . civilizaţia romană a ştiut să creeze tipuri arhitecturale pe măsura necesităţilor sale. în vreme ce Parthenonul oferă privirilor toate părţile sale. uneori. noi cunoaştem destul de puţin edil'i-••l Romei republicane. . ÎQcetat 1^număml> varietatea şi măreţia lor. însă a avut de asemenea propriile sale tradiţii. piatra nu este întrebuinţată decît pentru coloane şi pentru fundaţiile podiam-ului. dar care a ştiut de asemenea să ajungă la creaţii originale.ra ge printr-o scară aşezată numai înaintea faţade'" Această structură arhitectonică specifică se expl. Roma n-a ™1 confoI'tul şi nici plăcerea muritorilor. Motivele decoraţiei sînţ împrumutate repertoriului imagisticii hellenice şi după cît se pare cu o predilecţie notabilă pentr" motivele dionisiace. Pe deasupra. Aşa arătau. prin varietatea şi contrastele sale. Adesea. n' 'ştim numai că romanii au încercat să păstreze 't'de mult s-a putut vechea simplitate şi că ei se ° îndreau cu templele lor împodobite cu reliefuri !d statui de cărămidă arsă. cel al lui lupiter de pe Gapito-liu. în care nu se poate descoperi o viaţă autentică. ce întruneşte speculaţii P'U birsii foarte diverse şi prepară triumful creşti• ului. fie pentru că ating o lărgime mai mică decît porticul frontal.au neobosiţi aceleaşi forme. şi de ase menea pentru formele vegetale. tendinţa spre o extremă zvelteţe.1 244 hitiei uiterioare a arhitecturii sacre în lu-Pia 6 omană. pe care le opuneau marmurei şi aurului din templele greceşti. mişcările cele mai fugitive ale unei sensibilităţi care pentru a se exprima a împrumutat genuri literaro şi un întreg material tehnic originare din teritoriile greceşti.. în pofida tuturor ispitelor.jQ (}recia clasică şi din Orientul hellenizat. satirii. -t rii tare îi urmează repetă ideile de odinioară. cu toate aporturile mai recente ve-îftea . Şi. Acest conservatorism a împiedicat căutările subtile de tipul celor întreprinse în Grecia clasică de arhitecţi. odată cu n!S ]eius moare literatura latină a Romei păgîne. mdoia'lă' primele edificii romane amintite leaTT înt ien?Plele dar> începînd din secolul al °^e n'^'11'' S a'u mmulţit monumentele pur civile. prin credinţa că divinitatea exercită ' protecţie eficace numai dacă privirea ei descoperă efectiv omul sau obiectul asupra. de pieţe. adoraseră ' zeii ridic în-u-le sanctuare demne de nemurirea lor. . Cele relevate de săpături emplu în zona sacră din Largo Argenlino Ae exemplu în zona sacra dm Largo Argentmo sînt ^reu de interpretat. care domină atunci în tot bazinul occidental al Mediteranei. edificiul însuşi încă nu este construit decît într-un chip grosolan. * Literatura latină. adică spre sfîrşitul seco\ ţr* al Vl-lea î. dacă această decoraţie este uneori de o reală frumuseţe.1 c„n^ nni p. porticurile laterale tind să se estompeze. Din punctul nostru de vedere. Aceeaşi concluzie rezultă din investigarea dezvoltării artei romane. .

Podul do la Gard. Acesta din urmă avea numai un rol ornamental. de nisip şi din materiale mai dure (fragmente de piatră. vase şi instrumente de sacrificiu) şi. Moştenite de la hellenism. de cărămidă). Fineţea frizei contribuie substanţial la impresia de eleganţă care reprezintă nota caracteristică a templelor acestei vremi. Sculptura. arhitrava templului înălţat de Vospasian.. una în care sînt sculptate motive împrumutate cultului religios (bucrane. Casa pătrată din Nîmes. înlesnea. de exemplu. abundenţei arhitecturale a templelor i se opune 'severitatea altor edificii care sînt şi ele creaţii pur romane. patere. fapt destul de curios. dar. orice îndrăzneală.n. acoperit. deasii pra. pe ambele părţi. arata pînă la ce virtuozitate şi. erau oraşele greceşti.n. sau chiar dintr-o simplă stucatură zugrăvită. Cu blocajul. 'care şi-au înălţat băncile suprapuse fără ajutorul'vreunei coline sau pantei unei acropole. arta în relief şi pictura rămîn într-o dependenţă mult mai maro faţă de modelele hellenice.<Jl. şi încă mai mult. edif»c11 jnCiiie asiatice. dintr-o lespede de marmură. construit probabil de inginerii militari. fără îndoială. console. Această eliber?»!? a. dar şi în istoria lor se poate discerne dezvoltarea tendinţelor „naţionale" care le-a împiedicat să degenereze m-tr-o simplă copie. alcătuit dintrun amestec de var. care s-au folosit de toat" resursele oferite de ea. Or. coj dele nu mai sînt decît ornamente. ove. de exemplu. Totuşi. raportul de forţe. caracterul monumental al edificiilor imperiale. cupole. Acest mod de construcţie era rapid şi economic. Totodată i^r tec tul devine aproape complet liber faţă de s • tuţile pe care i le impune. la Roma.e. totul devenea uşor: un cofraj grosolan în care se introducea o masă lichidă pu-g_a s'uji alcătuirii bolţilor cele mai îndrăzneţe. în sfîrşit un întreg] de palmele care amintesc motivele favorite ae 1 Bucrana avea forma unui cop de bou. cit decorul vieţii pubVr El se integra într-un for sau într-o zonă sacră f ventată de popor şi fără încetare la îndemîna ree" rit ori lor. generalii cuceritorilor vor apca<Jare multe din podoabele acestor imense mPzefejjerf.fjce TempIe]e de ia Baalbeck p aU con^ ecfjce TempIe]e de ia Baalbeck «îrVcare slnt. ci dintr-un nucleu central. primele statui cart au împodobit templele provin din atelierele etriJ^ra Mai tîrziu. care datează de la începutul secolului I î. de la sfîrşitul Republicii se răspîndeşte şi se dezvoltă o tehnică nouă. ' mu" După instaurarea Imperiului. în mare parte.coloaîiP*Cr esto acel otl'fic'u înconjurat de un singur rînd 243 de coloane semi-angajate sau de simpli pj]a Templul este nu atît un edificiu în sine.' Dorieulu" primitiv îi urmase o interpretare mai stilizată » acestui ordin. ornamentaţia se complică. Incepînd de atunci. arhitravele p zele nu mai au nici o funcţie organică şi sluieSPYFl' g ş ujescj la crearea unor ritmuri frumoase. * Evoluţia celorlalte arte plastice nu prezintă nici o inovaţie atît de revoluţionară. a triumfat ordinul corintian. înzest^'" cu propria sa perfecţie. ca termele accesibile unor mulţimi imense. Astfel. denticuli. demonstrează înfăptuirile frumoase pe care Ic obţinea. de un parament. Cu blocurile de piatră cr3 foarte greu de clădit bolţi. El putea fi oricît de subţire şi consista. Cu friza de la Nunes se poate compara. Dar. Astfel s-au putut realiza şi lungile şiruri de arcade pe care apeductele romane străbat încă şi astăzi cîmpia Romei. influenţa nam-e"lor orientale a fost. se explică. curînd. unde se observă suprapunerea mai multor zone.tît de fecundă pentru arhitecţii moderni au"6' noscut-o şi cei din Roma. într-un edificiu clădit"T*" piatră compactă. edificii de inspire romana. cea a . mai ales. reclama o mînă de lucru mult mai puţin specializată decît tehnica tradiţională. vechile şcoli hellenistice Pr<tinnat să producă opere în care se traduceau ontinua fec. desigur. oferă un bun exemplu al acestui corintian „augusleic". au apărut la R primele temple acoperite de marmură şi5 \a ' a laşi timp. această arhitectură preocupată de eficacitatea funcţionalităţii. Volutelor caracteristice li se adaugă cel mai des motive florale care alungesc „coşul4' şi se inspiră vizibil din capitelele corintiene.putut deci afirma că un edificiu roman cons-stine" această tehnică nu reprezintă docît o imensă a artificială in caro arhitectul aranjează după 217 !1 li plac plinul şi golurile. fără efort. predominantă. pe măsură ce lucrătorii italici şi occidentali devin mai pricepuţi să lucreze marmură.blocajului". 246 tjei arhaice. templele erau clădite în tehnica tradiţională a pietrei. ridicată în anul 16 î. cum se poate observa. amfiteatrele. stf . Aşa cum am arătat mai sus. însă . în această evoluţie. Zidul nu mai este în întregime făcut din blocuri iuxtapuse. Arhitectura romană în arta sacră evoluează spre o ornamentaţie mereu mai amplă. nu arhitectura sacră constituie domeniul el mai' caracteristic şi mai revelator şi.e. Apare şi ordinul ionic dar niciodată capitelele de acest tip nu prezintă un tip pur. de exemplu în templul doric din Cori*. de menea pînă la ce supraîncărcare structurala Se această artă romană orientală.

ale cărui linii curbe graţioase se conjugă cu elemente arhitectu-w tEHltastice: mici colonete ireale. Acest stil arhitectural — numit al doilea stil al picturii romane — a cunoscut un mare avînt în secolul I î. Sculptorii au purces de la un chip real şi nu s-au mulţumit să exprime o abstracţie. 0 dat" cu instaurarea Imperiului. s-a transformat. Paralel cu acest stil arhitectural. descoperim aci numai lucrări foarte banale.e. într-o procesiune care aduce jertfe zeilor.°Iescentă n invită zîmbind să fie mai inţe-P • Sîntem îa plin moment religios. după instaurarea Imperiului. cu toate implicaţiile sale politice şi religioase.. de către August. s-a răspîndit lucrarea marmurei. cuprindea în mijlocul său ori un peisaj de mici dimensiuni.n.n. Artiştii aveau clienţii lor. unde a 248 at pentru publicul roman artişti veniţi din toate Cf 'unile Mediteranei. s-a dezvoltat un altul care trata zidul ca o suprafaţă în loc de a căuta să-1 desfiinţeze. s-a dezvoltat şi a ajuns la creaţia reliefului „pitoresc".. trăsăturile chipului. frize şi. concomitent. L>j: cvătorii se ostenesc să reproducă statuile greceş i celebre. un arimasp2.p: . dedicat Romei. puţin mai departe. magistraţii. însă. Acest simţ al portretului constituie unul din caracterele cele mai originale ale sculpturii romane. adecvate unei decoraţii pictate. ei se formează pentru meseria lor într-un asemenea chip. au fost pictate scene inspirate de tablouri celebre. *_? a. cu toate acestea. o anumită figură graţioasă. Friza de pe altarul Păcii* ne apare în toată măreţia sa. Apar pe iriza chiar şi copiii familiei imperiale — Caius şi kucius Caesar. şi astfel muzeele posedă colecţii foarte variate de busturi unde regăsim citadinii bogaţi şi marii aristocraţi din Roma şi din oraşele provinciale. larg dezvoltat. după exemplul etruscilor. favorizat de tehnica blocajului caro îngăduia crearea unor vaste cîmpuri netede. plin de im-Portanţa ceremoniei. desenate cu precizie. noi îl întîlnim mai ales în casele de la Pompei şi în unele exemple păstrate chiar în Roma. Ea imortalizează în marmură ceremonia dedicaţiei. pictorii au început să deseneze ferestre în tehnica trompe 1'oeil1. adoptă o ţinută gravă. de bine de rău. încît marile tradiţii născute în a 250 rele Atticei şi ale Asiei. însă cum evoluţia nu s-a oprit. cel mai mare dintre ei. Apar acolo împăratul cu familia sa. ori mai adesea. Astfel arta Pergamului. solemn. arta statuilor a evoluat pe baza căutării realismului şi s-a preocupat de redarea particularităţilor modelului. Trăsăturile personajelor sînt reprezentate cu suficientă precizie ca să-i putem recunoaşte. încă seuln torii hellenistici creaseră tipuri „regale" pentru a reprezenta pe Alexandru şi pe diadohi. cu ajutorul cărora au realizat compoziţii originale. Adesea. pînă la Bfirşitul 'imperiului. între coloane. Nici arta statuilor nu rămîne mai prejos. romanii au • ceput să aprecieze pictura decorativă. Artiştii s-au mulţumit iniţial să imite incrustaţiile de marmură colorate (astfel a luat naştere primul stil). începînd din secolul al vl'pa i'e. senatul. precizia mergea adesea pînă la graniţele caricaturii. personalitatea împăra tului şi caracterul divin al misiunii sale. put Care dă iluzia realităţii. de origină ioniană. care triumfă pe coloana lui Traian. însă. Ei au aşe-l-i destul de timpuriu pe zidurile caselor tablouri %\e maeştrilor greci.doIescentă il invită zîmbind să fie mai înteie t af. o amazoană. a eăsit la Roma un teren favorabil. sub August. Fiecare panou. Acolo s-au dezvoltat tendinţe Snoscute. constituirea mistici' imperiale se traduce in formarea unei arte care $\\l să exprime. călăuzindu-ne după statuile şi monedele contemporane. în fond. întregul zid a fost împărţit în zone care aii fost fiecare diferit decorate. euroPea™ăaSpii CraU ° P°Pulaţic războinică din Sarmafia 251 . domină reprezentările celor din-tîi împăraţi romani: recunoaştem aceeaşi dorinţa de a idealiza trăsăturile. cel mai adesea peisaje inspirate de arta grădinilor. în anul 9 î. cînd. Astfel natura a pătruns adînc în viaţa cotidiană.e. desigur. însă virtuozitatea nu este rară. banderole. dar care au ] bîndit brusc prin această transplantare o vigoare si o fecunditate nouă. s-au perpetuat. sculptura monumentală romană a rămas multă vreme arhaică. s-a creat a stjj 'nou. preoţii. Capodopera acestei arte o constituie altarul Păcii. care valorifica filonul dramatic şi căutările pitoreşti. ideea de împărat în sine. paralel cu clasicismul literar al lui Vergiliu şi Horaţiu. dar 18 viaţa normală nu se întrerupe nici într-o asemene împrejurare.n.au existat şi a jU. după reconstituirile efectuate în urma unor săpături extrem de delicate. Din ce în ce mai mult. apoi un întreg ansamblu arhitectural. templele au fost decorate cu plăci de pămînt ars. însă în secolul I î. pare neatent. pînă la sfîrşitul Republicii. friza continuă. formate de timpuriu chiar la Roma. artei greceşti.e. fraele său mai tînăr. într-o tinereţe veşnică cea a apoteozei. împreună cu dezvoltarea luxului. ca şi mişcarea părului şi expresia privirii alcătuiesc un portret autentic. puţini romani nu doreau să-şi lase efigia pe mormînt. coloane cu stilobatul lor. s-a dezvoltat o artă a reliefului care îmbină realismul şi graţia. Amintirea acestei iconografii. Pe de altă parte.n. Cînd se urmărea să se reprezinte nu principii ci simplii muritori.

într-o perspectivă care fuge. Roma a trecut drept întemeiată de ciobanul Ro-mulus şi asprimea. la depărtare de atitea secole. arheologii disting un al tr '" lea şi un al patrulea stil.vilioane de vis care limitau cîmpul decorativ. Vergiliu nu-şi închipuia o fericire mai desă-vîrşită pe pămmt decît cea oferită de viaţa ţăranilor.i recente şi în parte inspirată de Roma. adevărată evocare a „răgazului pe va. văile răcoroase şi mugetul boilor şi în desfătarea somnului gustat lingă tulpina unui arbore". *' ochii truditorilor ogorului1. se ■^ ca de cea mai cumplită pedeapsă. Mai ales în al patrulea stil zidul este uneori conceput ca o faţadă de skene2 care evocă piaţa din faţa unui palat. romanii înşişi nu o considerau îndeobşte ca ata're. Casa de aur a lui Nero l" fost împodobită cu picturi şi cu stucuri în relipf uşor. am fi dacă am crede că imaginaţia lui Vergiliu gura pricină de idealizare înşelătoare şi cj Bucolicelor ar fi vrut să orneze cu ispite in o realitate dureroasă şi sordidă pentru propagandă politică. cu porţile sale şi. populaţiile mediteraneene pe care arienii le-au întîlnit pe solul italic 1 Fireşte. De altfel. nu viaţa do pe marile domenii. colonade si arhitecturi fantastice.el temele picturilor sale „groteşti": ruinele Casei de aur.. să nu fie *"~ . numite de ei groteşti. adică din mari compoziţii cu subiect mitologic. 258 . cînd săpăturile iniţiate de regii Neapo-lekii au scos la iveală frescele de la Herculanum şi apoi pe cele de la Pompei.1 Două secole mai tîrziu. dacă am da crezare tradiţiei. comandanţii armatei gjt încă ţărani plini de grijă pentru proprietatea W iar istoricii evocă frecvent marea figură a dic' taiorului Cincinnatus care. viaţa cotidiană trebuia înconjurată de miraculos şi de vis. Teatrul a furnizat scheme de compoziţie. Italiei pictura relevă tendinţe spre stranie. dificile condiţii. 2 Decor in teatru. ei se credeau mai ales în iminentul naşterii Imperiului. de care dispuneau sclavii de la oraşe. Chiar pe tirm. s-au stabilit în Europa occidentală. „Tablourile" derivă direct din megalografiile îndrăgite de pictorii greci. Totuşi. Crearea unui astfel de stil decorativ ne dovedeşte cît de important era la romani acest univers de ficţiune devenit caracteristic şi pentru spectacolele lor. aşa cum se învederează in 257 •■^. Chiar pe vremea măreţiei'l^ romanii au nutrit nostalgia gliei roditoare si 1 °'7 gur ogoarele italice au oferit legiunilor soldat'" cei mai buni şi mai clarvăzători.fa. ca o civilizaţie in esenţă urbană. inspirate de decoraţia celui de al treilea stil De aci şi-a împrumutat Ra. Se yorboşte despre un „i sionism" al acestei epoci.! primului război punic. printre izvoarele cu apă proaspătă. adine îngropate sub Termele lui Titus (pe atunci confundate cu palatul lui Nero). au fost descoperite în cursul secolului al XVI-lea şi artiştii au admirat aceste figuri graţioase.M ţară". Apare aci o contradicţie stinghe-ixe nu poate fi negată: viaţa rustică nu se lâ m ochii poeţilor. cultiva ogorul său la poalele Ianiculului cînd a fost căutat pentru a i se încredinţa conducerea statului. dar ar fi legitim să se aminti şi vocaţii suprarealiste. oricît de atrăgător ar fi acest elogiu al vieţii de ţară. greul muncii la ţară era dus pe vremea i^ Vergiliu — chiar şi pe micile proprietăţi — de sci ^.ste domenii în mijlocul belşugului. Antiochia sau chiar Alexandria. plus. De altfel sa petrecut acelaşi lucru cu toţi imigranţii indo-europeni care. incomparabil mai anevoioase deci . Elementele pur decorative apar ca produsul unei evoluţii ma. cum să nu ne amintim că ^_ "' in piesele lui Plaut şi ale lui Terenţiu. pictura romană va mai exercita încă o influenţă substanţială asupra artei moderne. Dar Vergiii" "j* . Di -importanţa mai mare sau mai mică acordată ^ iţii hitl hlii diti pţ ată co poziţiei arhitecturale. ci existenţa din nu prietăli ţărăneşti. deoarece apar în fundul acestor caverne obscure. în pofida dezminţirii aduse de fapte. simplitatea vieţii ţărăneşti au rămas ca ideal mereu prezent în conştiinţa romană. o arta lor reale — teatrele romane din care ni s-au păstrat bine mai multe mostre mai ales în Africa. realul trebuia înfrumuseţat. De-a lungul istoriei lor. încărcată de simboluri. Insă. lucrurile trebuiau să fi'e altfel decît sînt. S-a arătat că acest fond rustic şi-a pus pecetea asupra limbii însăşi. Şi totuşi. o CAPITOLUL YII ROMA ŞI PAMÎNTUL Civilizaţia romană ne apare azi. şi alunei cîn'd Roma a devenit cel mai mare oraş din lume.. în epoca preistorică. ce reproduceau uneori puneri in scenă tragice. Amintirea dicMi 1 Şi in sudul. proprietarii şi vechilii impuneau sclavilor ce ^.* Motivele acestei picturi apavţiii unui repertoriu alcătuit din elemente complexe şi cert inspirate din arta hellenistică. la Sabratha sau la Dougga — se împletesc astfel cu unele reverii de artist eliberat de constrîngerile structurilor greoaie. multe expresii latine descind din metaforele ţărăneşti şi chiar vechimea lor demonstrează că seminţia latină s-a aflat de timpuriu în posesia principalelor tehnici agricole. mai vast decît Pergamul.

o rămăşiţă a unei epoci în care economia era mai ales pastorală. la origine. în care solul aparţinea comunităţii gentui nu membrilor ei. în luminişuri) ciobanii creşteau turme de oi şi de porci. căci acest obicei este mai puţin de înţeles într-o societate de plugari legaţi de ogorul pe care fiecare îl face să prospere şi-1 ameliorează de la un an la altul. Numai a. dimpotrivă. Fiecărui membru al familiei îi reveneau numai două digera.1 primitive.îementelor etnice imigrate cu „ţăranii" din ea hi Laţium din e vechi Laţium. Aceste păduri rămîneau sălbatice. grupaţi î^ S£[! v'e* plugari. f°-Sl iile de pe ţărmul mării au fost totdeauna ^'"eciate în peninsulă. adăpostind culte străvechi ca cel al Hirpinilor. numit rege al pădurii. conservată prin sare (încă de foarte timpuriu salinele din regiunea Ostia au fost foarte active şi caravanele negustorilor de sare treceau prin Roma. 'oCU!-'°revoluţia" din 509 s-au creat triburi rustice. după Pliniu a]c-tuitorii acestui cod nu se slujeau niciodată. fapt ce constituie. «v>^~: *~ ----.si ele din agricultură.Legumele erau cultivate de către ţărancă în din^ preajma casei. ţărmurile rîului An io erau pline de gospodării. într-adevăr. se găseau în această „a ră" (acesta era numele care se dădea gră"" nUmai verze» ci ?' Praz» sfeclă> rată' (. le slujea ca să biciuiască femeile po care acest contact urma să le facă fecunde.'latinii d de ţărm au avut concomitent turme care st r* 1)4 ^e păşunile podişurilor şi ogoare semănate cu r1 In măsura în care putem aprecia judicios situ-rU" de la început apare pretutindeni o economie de*?' mixt unde coexistă două forme de viaţă agricol? In vremea redactării legii celor d'ouăsprezee" Tabule. Ei nu cumpărau aproape nimic. începea la porţile Romei: Ianiculum*. după ce jertfiseră un ţap. în această foarte veche structură socială. pe care avea dreptul s-o împrejmuiască (acesta este sensul cuvînlului hortus. dar nu tăiau boi sau vaci. Nu departe de Alba. cîmpia Vaticanului. pentru a desemna fermele (uillae)..u la FUMJ timPurilOr Netatea erau alcatuiesc ritmul vieţii. Roma a cunoscut şi ea asemenea practici. Carnea de porc. dregea gustul legumelor. în primele veacuri ale Romei.1 Poate că Roma s-a născut tocmai în epoca în care modul de viaţă no1 De fapt se consemnează aci un vestigii] al ţ?. rămînca în funcţiune pînă ce un altul. unde atâţia munţi şi — în aPr)e tjmpuri vechi — atîtea păduri limitau posi-hT taţi le de cultură. ca animale sacre) şi.* Viaţa de ţară.i" castraveţi etc. care formau esenţa hranei. de foarte timpuriu. din care se şi obţinuse un mare număr de varieri. cu fermele ei. în zilele de sărbătoare. Solul Laţiumului a ajreaat foarte de vreme do către locuitorii săi. un exorcism al lupului). cetăţenii nu aveau decît dreptul unei ocupaţii revocabile a solului. dornic să-i ia locul. aflăm sabini hărăzit" ţii pastorale sau. mai ales cel al ver-^i. victima era un porc sau im mici. prin fuziu. pildă am putea crede că sabinii Păstori î . uia Salaria). iw '• msa laptele contrazic asemenea teo27)9 rii. n cam n°i vedem ca m vremea regilor numai t rii' Romei sînt incluşi în triburile serviene. în funcţie de epocă. codrul sacru al Dianei domina lacul de la Nemi. ginerii. legume fierte cu o bucată *j de porc. care concentrau la Roma capii de familie. amintiţi de legende. unde se perpetua un cult al acestei zeiţe. adoratori pe muntele Soracte ai unui zeu-lup cu care se identificau în stranii ceremonii magice. în timp ce grădina se numea hen'dium (moştenire). limba păstrase amintirea unui ciudat t^ gim de proprietate. urcind valea Tibrului spre ţinuturile sabine Pe calea Sării. pielea lui. pe cînd. probabil. unde trăiau fiare (mai ales lupi.-caI"ci în statul oligarhic care a urmat „tiranilor tusei" elementele rurale au devenit clasa condu-ătoarc' Viaţa politică şi juridică este atunci ritmată prin ţinerea târgurilor o dată la nouă zile (nundinae*)'. mere sau pere aproape sălbatice r^ vau şi viţa de . pămîntul era deci bunul comunităţii. adică aproximativ o jumătate de hectar. mincau foarle rar carne.' n. au devenit repede preponderente. tăiată în fîşii. 260 fost înlocuit de aşezări sedentare. Pretutindeni la ţară su-avieţuiau martorii m™. Mesele se compuneau din t. ar fi izbutit să-1 omoare. cultivau ogoarele sub autoritatea capului de familie. animale prea preţioase şi rezervate pentru ceremoniile oficiale pe care magistraţii le celebrau in numele întregului stat. întrucît pînă la sfirşitul Imperiului s-a celebrat in jurul Palatinului ritul Lupor-calilor (poate. cînd se oferea zeilor un sacrificiu. ceremonie anuală unde apăreau tineri care fugeau dezbrăcaţi. în care copiii. 'm<> teritoriul care înconjoară Laţiuniul era aco-l" it°de desişuri dese. diferenţierea aportului fiecă-ele elemente care au alcătuit ce-. decît de cuvîntul care mai tîrziu. Esquilinul. Astfel aflăm că romanii primelor vremuri nu posedau ca proprietate integrală pămînturile pe care le exploatau: cea mai mare parte era supusă unor împărţiri periodice. îndeobşte. al cărei preot. a însemnat „grădină" (hortus). d°Vină plUgari sodentari.oroi 261 de alac sau de grîu. care la origine desemnează un loc împrejmuit).

s-a "^format această plebe urbană. la Arpinu'm. erau acoperite |je proprietăţi mici şi mijlocii direct exploatate de către posesorii lor. ţăranul spoliat se care-Şi P nCj ia oraş şi încerca să supravieţuiască iDS tînd o meserie'modestă. dobînda atingea şi chiar depăşea totalul capitalului.2 De aci a rezultat un dezechilibru car" a sporit puterea patricienilor în detrimentul vakl lor proprietari. în plus.ună măsură. păstrau legături foarte strînse cu municipiul de baştină. nu fără o anumită subtilitate.'a acestuia o mînă de lucru numeroasă. 264 micul proprietar plin de datorii nu avea altă r0(rire' "Lcît vînzarea pămîntului său creditorului. era vîndut ca sclav „dincolo de Tibni'. bogate în Oai şi în şeptel. pi"-. Era vai şi a-mar de debitorul insolvabil! Dacă familia sa nu-1 răscumpăra. aceste rădăcini nu pute iu afla decît în distribuirea inegală a pămîntului. pe picior de egalitate cu laptele. care ofereau o mînă de lucru foarte ici' Puterea economică şi socială se bizuia mai ales pe exP tarea sclavilor. astfel încît cu încetul pămî ţricienilor au dobîndit prioritate faţă de în sfîrşit. cum nu dispuneau decît de puţini bani. necesităţile vieţii poli-g care au silit capii de familie să vină din ce ticei _ • jeg în oraş. 2 In schimb patricienii au dispus de sclavi din ce i" mai numeroşi. prăseaţi. fapt care punea la dispozi-."' Tivoli. accesul la putere al unor oameni noi şi laicizarea vieţii publice. Un anumit fapt ilustrează clar sensul acestei origini ţărăneşti a plebei. După alţi cercetători.01118. veniţi la Roma ca să-şi satisfacă ambiţiile şi să joace un rol politic. Este semnificativ că prima organizare . pe ţărmurile rîului Liris. şi în seco-aparl. De aceea. în orice caz. iar nu pe cultivatorii izolaţi. deşi viţa a fost cultivată din ve' chime pe teritoriul roman. încă la baza schimburilor. totodată.!1^. .> jllea e. impregnată de ritate. dacă bea vin. multă vreme la R. era numai ocupat. Delirul beţiei nu este oare un fel de posesie divină. s0'U*16 norea astfel domeniul. rest? T ţinea domeniului public şi nu se afla direct *&î ploatarea statului (cel puţin în practica c»^ obişnuită). foarte restrînsă. întocmai ca entuziasmul profetic? Cum era şi normal. a persistat mult timp. Ea era inevitabila. în rîndurile plebei exerci j. era inter. acest sistem a. aşa cum d vedeşte numele vinului ale cărui forme. el era unul dintre cele patru „lichide ale sacrificiului". Această evoluţie a început eînd aşa numitele gentes patriciene au dobîndit în stat preponderenţa. dat fiind constituirea aşa numitei gens. aşa cum am subliniat mai sus tatca particulară nu cuprindea decît o pnr? tiv modestă din teritoriile . dintr-o limbă medite/" neană. s-a produs foarte devreme o transformare socială care a modificat repartizarea pămintului şi a creat o aristocraţie funciară în inimile căreia s-a concentrat o mare parte din pămîntul italic. zis femeilor sub ameninţarea pedepsei cu moartea" Anumiţi istorici consideră. Totuşi.vie: imigranţii arieni o găsiseră 1 venirea lor pe ţărnvurile Mediteranei. De pildă. nu era consumat decît în cursul petrecerilor but teşti şi după rituri minuţios reglementate. introducea în ea un sînge străin şi devenea astfel vinovată de adulter. deoarece ar fi pus j" inţa umană la discreţia celor mai turbulente divinităţi: Liber Pater pentru bărbaţi. La obîrşia tulbu-?i -w din primele secole ale Republicii se află o '^"vârâtă criză agrară. Foarte iute. capii de familie doreau să-şi ocrotească nevestele împotriva primejdiilor reprezentate de un drog pe care-1 socoteau periculos.'Castclgandolfo. dimpotrivă ea e supravieţuit nu numai •munţii'sabini dar chiar şi la porţile Romei. erau nevoiţi să împrumute frecvent cu o dobîndă cu aţii mai împovărătoare cu cît numerarul era din ce in ce mai rar în cetate. Pe deasu-ias^â d dlspozi^ie logală interzicea ca pămîntul să astfel e suţ) stăpînirea aşa numitei qens asigurînd ?ntmuitatea PTOPrictât-ii.' învecin °" în greacă şi în latină. Totuşi. Am menţionat mai sus con'ntele ei: formarea unei plebe conştiente de forţa S concesii smulse patricienilor cu încetul. fără alte ajutoare decît urmaşii direcţi şi'lucrat' rii salariaţi. cu un minimum de sclavi. Această economie rustică.naţionale". fapt care ar explica de ce ar fi fost atît de sever proscris. o dată cu progresele putorii romane. care gnipa un număr considerabil de persoane sub auto-™atea unui „părinte"'. şi. au dus în mod inevitabil la î° ce-t-a unui mod de existenţă mai larg. Venus Pentru femei.Ca să evite o asemenea neno-1 Astfel se evidenţiază rădăcinile economico ale conflr-tului social îndelungat dintre patricieni şi plebei. întro vreme cînd trocul se afla. Fireşte. în cele din urmă. consumarea vinului fost.n. V Ip bogăţiei mobiliare. i . Cornele âsa numiţilor Castelli Romani moderni. fără alt dreV cît cel oferit de folosinţă. sub ameninţarea unei secesiuni. nu descind dintr-o etimolo indo-europeană. infle pendente unul de altul. explozia cadrelor arhaice ale cetăţii. Cum < no'iiia romană a fost iniţial agrară. adică pe teritoriu etrusc şi nu mai avea nici o şansăi să-şi revadă patria3.Dimpotrivă. . pă-e plebeilor nu so aflau sub puterea acestei 2G3 dispoziţii. într-un asemenea mod. medicina antică considera că vinul poate provoca un avort. că vinul era asimilat sîngelui şi că orice femeie. e sigur că unele practici religioase încurajau consumarea vinului. şi se întrevedea în el o putere magică.. sti'> nemijlocit înfruntarea deschisă a împilatorilor. însă la Rova&.. sîngele şi apa. Aceştia trăiau de azi pe mîine şi Se găseau la discreţia unei recolte proaste. constatăm că ţăranii din Laţiurn 'U ^îtă la obiceiurile ancestrale şi că devin cita-r^n? par nu trebuie să credem că ţărănimea latină îrnaruse. vorizat îndeosebi marile gentes. 3 Datoriile legau şi subordonau masa ţărănimii p^ iene 'narilor proprietari patricieni şi. tatăl lui Cicero trăia pe domeniul său. micul lor oraş unde fraţii şi nepoţii lor continuau să ducă viaţa străbunilor. şi mulţi locuitori ai Capitalei. ci reprezintă împrumuturi. în practică.

stăpînul apare numai în momentele importante. care \\ va reprezenta în absenţă şi va condiice tot perso-naiul. înălţat în vecinătatea Aventinului. hamuri. Din fericire. în mari cantităţi şi h preţuri care făceau concurentă producătorilor italici. creşterea lat. âle untdelemnului rămîneau foarte remuneratorii. trăsese pro»6 d" vederea consolidării propriei poziţii. o «radină bine irigai:'» (se va yioij la . de marii proprietari locali careşi constituiau astfel latifundia. şi. de către aristocraţii romani. cum se întîiu-plase odinioară în Laţium. Cato păstrează ideea că domeniul trebuie să se întreţină singur. coşuri. Părţile pînă atunci necultivate erau abandonate celor care voiau să le lucreze. afirmă Cato. atunci t-înd tr buie orientate muncile agricole pentru anotimp i următor. şiţ dena Se a-a. Foarte des. fără să înlocuiască integral formele de exploatare mai modeste. Potrivit unei formule rămase celebră. pătura dominantă 19 • Civili. a fundamentat Republicii tri?l?formări sociale ale Italiei din vremea ?i spre struPîe°^tm^ *ranz'. la gospodării inai vaste. Contactul ^reP tatele hellenistice relevase. gaz. viaţa de ţară este considerată ca idealul cel mai nobil propus omului. ea evidenţiază concepţia proprietarilor romani cu privire la viaţa rurală: ^i se amestecă prejudecăţi tradiţionale şi ambiţii noi. deci in mîinile a două categorii de cultivatori: o ţărănime de condiţie modestă. aflate în mîinile proprietarilor mici şi mijlocii. ca exis-enţa care formează caracterele cele mai energice ejnai virtuoase. Cato lasă-un loc larg atracţiei ligului. într-adevăr. şi. I locală solicitase intervenţia Romei poniru para împotriva partidului popular. zat*a romană.n. s t a t ii ] u i mediteranean si imnen'. fireşte.!iei. în Africa (pe pă-^frile ocupate de Cartagina) exploatări agri-1 ne mare randament. De* fel. Deşi Cato pretinde că un domeniu de o sută de ingera (aproximativ 25 de hectare) ar avea o întindere suliciontă. in continuarea tratatului el se referă. Pe de altă parte. tul cu că existau în Orient. la ieşirea din valea Marelui Circ (după toate probabilităţile. dar alături de acest idealism Peste u -i "~'1 Pr°ducţic capitalistă a apărut abia dup Ti vorbim^ emu şi Jumătato. I e. In ce priveşte ager publicus. ţară. Ni se pare mai pertinent să Parte srh? 0Ka?"CUUură relativ intensivă. nu trebuie să ne mirăm că. Astfel stăpînul va putea să-şi supraveglm'e intendentul (ntlictis).politică a ei s-a format în jurul templului zeiţei Ceres. în tot cursul istoriei ^ Romei. n-ar trăi în casa lui de la. el ştie bine că proprie '^ roman. La încheierea cuceririi romane.t'a globală spre modul de viaţă Romei do -mlî-f. senatori romani ori bogătaşi locali caro considerau pârnin1 Trebuie recunoscut că nu numai în interiorul ci şi «' afara Italiei romanii au fost uneori chemaţi în ajutor • aristocraţiile locale. Întocmai ca odinioară. ' 19. . vaste domenii unde sclavii creşteau turme de vite. femeile vor toarce lina furnizată de turmă şi o vor ţese în timpul iernii. totodată. adesea foşti o-cave-şi împărţeau cele mai bune terenuri. ocupat de activitatea politică. din Africa. şi proprietari puternici. voi. continuînd metodele ancestrale. cealaltă era retroee dată indigenilor fie prin vînzaro. ţărani transplantaţi acolo după războiul jatin şi care rămăseseră fideli primei lor ocrotitoare. Fără In-1 • la griul'era importat din Sicilia. sclav ori libert. o arni?1 -^stul Ita. s-a născut atunci o agricultură „capitalistă"1 care s-a implantat în Italia. fie prin închin ere. 237 incontestabil. dar tot aci va petrece clipele sale de vi. această plebe urbană îşi va a-mmti (într-o modalitate mai mult ori mai puţin ^Inconştientă) de vremea cind trăia liber ia ţâră cere apărătorilor săi să obţină pămînt prin legilor agrare. sortită în mare *iar m ?Um> care desigur a stimulat. a statului roman. Din tradiţia romană.1 De eXe ' tf 111! se poate constata acest fenomen în ^cuupmi turi de vechii proprietari. alături de cea formală de colonii romani şi de către descendenţii lor. Scrisă de către Calo*. măslinele vor i'i stoarse şi se va l'abrica untdelemnul în gospodărie şi tot aci se va măcma griul De aceea proprietatea trebuie să cuprindă. Foarte realist. căruţe. el era in general ocupat. ^poarele cucerite de Roma. unde s-a produs de asemenea la do i C°ncentrare a proprietăţii. proprietarul va veni cu pjg" cere dacă ştie să-şi pregătească o casă plăcută Sj comodă. Aceste măsuri au determinat supravieţuirea ţărănimii locale. suferi de pe urma noului regim. care comportă vii sau livezi de măslini atingînd numai ele această întindere. Totul va ii fabricat în casă: unelte. romanii instalau po toriul cucerit coloni romani.iJ ăl uc mai tirzm. Acest templu. adică proprietate colectiv-'" inalienabilă.ipi urbane reclama aprovizionări din ce P°Pre mai considerabile. un ţăran de obîrşie modestă care reuşise să joace un rol politic de prim plan după victoria repurtata de romani asupra lui Hannibal. dar cursurile vinului B. prin dreptul de folosinţă. pe lingă pămînturile sortite (•niturilor comerciale (livezi <je măslini şi vii). aţin ' ' d C^re marca-se fizionomia Laţiumului a. proprietarul trebuie „să vînuă totdeauna şi să nu cumpere niciodată". se constituiau două zone agrare: una era co "■■• derată ca ager publicus.) şi în lui Aristonicos din Pergam nrincipala l°r sllrs^ ^e venituri. după cit se pare. puse în primejdie de nemulţum»^ elementeior democratice si că ei au sprijinit adesea '° / Mitridate (sec. ni s-a transmis o lucrare care oferă o mărturie foarte interesantă asupra acestei transformări economice. deschizind agriculturii *? lice debuşee pînă atunci necunoscute. De aceea. Italia se afla. vechea divinitate latină care prezida creşterea griului. pe locul actualei biserici Sfînta Maria-in-Cosmedin) urma unui cult instalat în acest loc de către imigranţii latini. Pentru toate aceste motive. fără îndoială. veşminte pentru lucrători.

Cu prilejul lucrărilor importante. sînt sclavii consideraţi ca „vicioşi". o prăjitură ce se oferea zeilor dar care se consuma. nu este raţionat. Împreună cu această pîm0 Sl dau măsline de calitatea a doua sau legume murate in oţet. îndoit cu apă sau obţinut prin macerare după stoarcerea mustului de struguri).Se poale bănui cum arăta în spatele staP. Conservatorismul religios al lui Cato mi este decît o precauţie elementară împotriva unei primejdii foarte reale. dispun de mînă de lucru suplimentară şi iau în arendă o anumită sarcină.. de asemenea. evocă aluaturile bucată-Sg1 ?"entale făcute cu brînză şi îndulcite cu miere. păşuni pentru a gp g boii. lemne pentru construcţii Ş1 P 2ii8 fabricarea căruţelor (lemnul de foc va fi rezer-trU t"Înului' crengile vor fi transformate în căr. Acolo se putea procura o presă pompeiană. care pregătesc de potenta şi piinea lor. domeniile îşi împrumută echipe de lucru. care se bea în cele trei luni care urmează culesului viilor.pentru a fi vîndute)o livadă stejari t"T3Înului' crengile vor fi transformate în căr-e de lemn pentru a fi vîndute). deoarece îi elibera măcar o clipă de aspra lor condiţie. trebuiau făcute unele munci mai mici. unde vor fi lăsaţi porcii în libertate. refractari la disciplină. după sacrificiu): „Să se sfareme bine într-o piuliţă două livre (750 grame) de brînză. Personalul gospodăriei este variat. apoi o jumătate. şi noaptea sînt închişi în ergastul. Adăugind acestor porţii gratificaţiile excepţionale.300 kg. după aceea.unde erau înttiişi sclavii2G9 patru măsuri de grîne. j1 Cato are grijă să interzică limpede gospodinei vizitele prea dese pe la vecine. Iată. îndeobşte subterană. însă nu trebuie să credem că stăpînul recurge bucuros la asemenea metode: el ştie că randamentul lucrătorilor puşi în lanţuri este mic şi preferă sclavi care se mişcă liber şi nestingheriţi. în afară de uili-cus şi de nevasta lui. să se pună şi o jumătate livră de făină de prima calitate. Sclavii puşi în lanţuri nu sînt lipsiţi de vin. ori vin! Rachiul. Nu tre-h "e uitat că aceasta carte a fost scrisa in vremea *nd religia lui Bacchus se răspîndea prin întreaga Italie şi dădea naştere unor grupuri de iniţiaţi care în taină recurgeau la practici orgiastice. ci primesc porţii „proporţionale muncii lor efective1'. Şi de asemenea. El specifica ^^ menea că gospodarul şi soţia sa vor trebui să Iu ^ practicile religioase la sacrificiul lunar . oare sînt prin excelenţă sărbători ţărăneşti). de exemplu. în fapt aC^ liberă decît preconizează disciplina impusă ?aIcătre Cato.a ]aj rilor: raporturile cu zeii aparţin în principiu nl 270 . Superstiţiile străine circulau acolo • t ns ca ispite permanente pentru aceste minţi '" «io avide de speranţă şi de miracole.) iarna. Griul este ^ chiar de către lucrători. pedepsind cu moartea bac-cantele care încălcau interdicţia. stejari ^"phindă. pvim^ piinea gata pregătită: patru livre (aproximativ 1. dată je asemenea de către Cato. Ca băutură. acordate cu ocazia sărbătorilor (Saturnalele şi Compitaliă*. lucrătorii vor avea vin: un sfert de litru pe zi in primele luni. adică aproximativ 35 <je ■ vara. îndulcite cu miere sărate cu boabe de . lucrătorii vor primi rachiu do drojdie (după un obicei care încă se mai practică şi acum. în timpul zilei.} la vio (odată cu începutul primăverii) şi (jin IlQ| patru livre „cînd se coc smochinele" (către miilo cui lunii august). CUfartea lui Cato oferă mărturiile cele mai preţi-asupra diverselor instalaţii. cinci livre ciad începe \Wv. Sclavii puşi în lanţuri. uneori crude. Pentru lucrători. altădată numai imorale. viaţa ora aspră pe aceste domenii iar distracţiile foarte rare. fie încercînd să fugă. aceşti sclavi lucrează cu piedica la picioare. Chiar in zilele de sărfia. păstorii) rm vor primi deoit f măsuri indiferent de anotimp. să se adauge un ou şi să se frămînte îndelung lot amestecul. pămînt semănat cu gs-îu pentru hrana sonalului (surplusul de griu va fi viiulut). într-un c«ptor de ţară". această religie dionisiacă risca provocarea de tulburări la ţară. Cato ^bliniază că presele de untdelemn sînt fabricate ?u (Spania. Mai ales atrăgătoare pentru sclavi. şi trei sferturi de litru pe timpul verii.1 Nenorociţii aceştia.'nultii. cea a unei prăjituri pregătite pentru o sărbătoare (lihiun. şi-au dovedit nesupunerea lor fie prin pagube aduse vecinilor. şi ai 6aU f. însă totdeauna potrivnice ordinei. (4 măsuri şi jumăt-t'' Oamenii care nu fac un efort fizic violent (intendent şefii de şantier. El se compune. cum se întîmplă fa ţara şi în vremurile noastre.e asemenea „crochete" (globi) cu brînză si nre-:Pfjite în untliră topită.z precepte realitatea vieţii de la ţară. întreţinerea acestei mase de oameni este minu-pe°rS ^ţmentată. la nevoie.o livadă. dintr-un anumit număr de sclavi dintre care unii erau puşi în lanţuri. Reţeta aşa-numitei placenta. la un et de 724 de sesterţi (cheltuială relativ importantă pentru un mic proprietar.surplusul de legume). Se ştie cit de sever reprimase senatul propagarea acestei practici. încep înd cu primăvara.Urg. toare.raţia va fi de 40 de kg. trans-oortată pînă în Laţinm şi montată pe loc. stăpînul recurge la antreprenori specializaţi care. nnJ iier în vederea confecţionării de coşuri şi de gra ' J acu te din nuiele. De pildă. Să consemnăm deci porţiile |^__°nalului: jarna) fiecare iucrător primeşte lunar emniţă. Să se facă o pîine care să fie aşezata Pe nişte frunze şi să fie coaptă încet pe vatră. se ajunge Ia un total de 2 hectolitri pe an. Tratatul lui Cato conţine de asemenea reţete de bucătărie rustică. îndeosebi în regiunea Pompeiului. dar investiţie fructuoasă pentru un latifundiar). începînd din luna decembrie.

Dar apar aci num cîteva exemple privilegiate.. cit timp de exemplu. aşa cum s-a susţinut. Totuşi..e. um viile dau mai mult* de 210 hectolitri de hectar.'i podgoriilor în provincia Africa. in această privinţă ea tinde de ''"portant % jV'/01''n. Nu se pune problema ameliorării tehnicilor de exploatare. * Stadiul în care se afla agricultura secolului al 11-lea î. senatorii vor încerca să oprească ^ o evoluţie care. Oficial. pe măsură ce ^"ntul italie va deveni tot mai sărac. aşa cum se va arăta ^. mai bine cultivat decît Italia. era vorba de o bucătărie' sirm>\« care utiliza ca ingrediente numai produsele gospo! dariei1. Principala preocupare a lui Oato se îndreaptă spre dezvoltarea vit. ii va ruina. de pildă. sOpraveS .e. Italia nu păstrează poziţia ei privi le* ae odinioară. însă celelalte culturi. care rămine vechiul arai nun primitiv. proprietarii vor căuta ve-trita-a. cea mai mat i Rezultă deci clar că tratatul tui Calo proconueaw^ economie autarhică.'iin+ia destinată pielii nu era deloc neg"J<1 preceptele 272 o pămîiltuUli rămine în seama crescătorilor Pîntr-adevăr. în Africa. pe domenii gospodărite în folosul ■ proprietari care nu trăiesc pe ele şi dispu" ^ . împăratul va ordona la un moment dat distrugerea viţelor cultivate în provincii şi va interzice plantarea altora noi. a untdelemnului şi a fructelor nu este fără limite. nu se prevede nici o maşină. uru calitatea griului este dintre cele mai bune? Fru tele se vînd bine: pe Sacra Via. reduseseră numărul livezilor de măslini si . spre ameliorarea speciilor. după căderea cetăţii af*" cane. Terentius Yarro* la vîrsta de 90 de ac: (în jurul anului 37 î.n. şi Vergiliu. In domeniul agricol.\. Pe termen lung. Tratatul Despre agrkultm scris de Al.e. începea să se introducă chiar \n \ epoca sa.perfecţionare a plugului. atestă efortul pentru sporirea producţiei. cam U aceeaşi vreme. cumpărătorii si gata să le plătească „în aur".^ unor lucrători mai puţin experimen-fi î"cl? . Aceeaşi reţetă preve271 ii 1 dea.c. ea poate aceeaşi *. dacă este de asemenea adev-f rat că senatorii romani..n. întreţină singură.. acesta sub influenţa greacă. adică spre culturi rentabile care alimentau pieţele urbane. in această vreme.jcconcepe QatOj reprezintă un compromis aşa ^metodele tradiţionale şi exploatarea „indns• r t-""" după el. ccono'iiia agrară de\ ine deci lot mai n'ci in sp. Domeniul. se tindea spre specializarea agriculturii italice şi spre subordonarea aprovizionării oraşelor — îndeosebi a Romei — faţă de importurile îndepărtate. şi in timpul lui Donvi1 ţian.1 Atita Paeme eît provinciile occidentale. Vechiul echilibru al economiei rustice începe să se degradeze. asemenea să se integreze vastului ansamblu jj ţ periului şi esle copleşită din toate părţile. şi Italia nu va păstra monopolul său. mai ales pe baza unei stricte disciplinări a lucrătorilor. serviţi într-un strat de miere. eforturili întreprinse în vederea adaptării exploatării solului la nevoile pieţii. ! este adevărat. în care fiecare gospodărie tin"e ltj. începînd din secolul I î. Pe vremea Antoninilor.\^ -lă -----* .. ' spCcial sclavilor. ca să dezvolte acoţ vaste ogoare de gr iu menite hrănirii cuceritoriV acest calcul a dat în cele din urmă greş şi în secolul al Il-lea şesurile Tunisiei actuale revin la vocaţia lor iniţială. livezi de~măslini şi de smochine care '■oncurează direct produsele italice. ca şi in cel al economiei in general sau al po iticn. dar uneori şi ia c*' a lucrătorilor. Munca umană răminc fundamentală. Galia va deveni ea însăşi producătoare. Aceste dulci» ^ ge serveau la masa stap inilor.isoare si legăturile personale între oamenjj si'păm'înt slăbesc necontenit. se vor cultiva aci o viţă de Bordeaux şi una burgundă. se află podgorii. căci ■-•■ '^oieio subsecvente (ratatului scris de Cato nu se t"!or preocupări constante pentru ameliorarea unel-agricole in genera). Galia va importa mari cantităţi de vin marile domenii vor cunoaşte o prosperitate incontestabilă. că ruin ^ definitivă a Cartaginei fusese dorită de către c^ şi de proprietarii italici care priveau cu ochi ^-° prosperitatea agriculturii punice sub impulsul u^' agronomi competenţi. Proprietarii italici nu acceptă cu uşurinţă scăderea venitului adus de domeniul lor şi 'putea urmări. însă odată cu progresele romani-î zării. nici o. organizaţi în echipe ta** '* oh itede şefi pregătiţimilităreşte.' ii "eP'nde de randamentul muncii lor. creşterea vitelor nu reclamă de vH.ei-de-vie.tie precum cultivarea griului. aşa cum apare in opera lui Oato. spre altoirea pomilor fructiferi. tras de boi şi trăgînd brazde sul) apăsarea braţelor lucrătorului. se face ecoul lui Varro: care solesi■ mai roditor. şi cum piaţa vinului..n. şi mai ales cea a griului erau neglijate pentru că aduceau cistiguri mai mici. proaspăt cucele vor oferi culturilor tipic italice debrişee. Dar această măsură va fi zadarnică. opusă de Cato luxului culinar. schimb înd doar forma. n.. menite îndeosebi demonstreze ce putea deveni agricultura în ^ pricepute.) ne relevă cu precizi> starea pămîntului italic la începutul Imperiulu: şi problemele care se puneau cultivatorilor.mac. confecţionarea un mo lei. totul mergea excelent.

/ i marilor prop ) ie zone binecuvîntate:. fazani. ci nU il d pe ţărmurile adriatice sau şesuri ref l fertile de pe p p. Exigenţele i itie lclată în vederea celi . citată ca exemplu. Fără îndoială. constă din ima-en ^aIf.i „ici măcar de a o anacronica . Oficial. r. ■* de necesare k ™PJ cgirăffiizn.J^ ^ a eau sa real J « P P numai atu»" volum. care se consumau la Roma însăşi şi de către aristocraţia din municipii. t a ^^ rooderne 7-. necunoscute avea iluiCat0. mistreţi şi de toate speciile de vînat. j roodern idustrie ^^\ ă înt anacroni industrie prOprieta Umeroşi deveneau rele Io. pînă la 60. cît de păuni. « prosperităţii generale a itala şi f . r".dl . adică mai mult decit le era necesar (•a sa asigure transportul produselor din domeniile lor1. aducea numai la o singură vînzare de sturzi crescuţi în voliere. Preocuparea aproape exclusivă pentru randamentul comercial îl determină pe Varro să recomande crearea unor crescătorii de lux: nu atît de gîşte şi do găini. de ^ fabrici manj ^ de conce Totuşi m\sear1?Odae o mare mdust e .sau de nisip. consumaţi de asemenea rie. ale de către domeniul tupnu^"':. restul. ^eclt de un pumn de . ofereau debuşce ino-îzabile pentru aceste crescătorii. considerate ca o anexă a Cspodărici însăşi. însă este că aceste resurse sînt subordonate 275 w din capi d . . fără să recurgă la impor-tiri oneroase. chibzuiţi căutau un /triiie anexe.000 franci aur) în fiecare an. n lăsate păstorilor şi turmelor. Autorii mai sus 274* referă la şalele pierdute din Apenini. Această obligaţie a contribuit substanţial la dezvoltarea marii ."In enţă S1 preferaţi chiar cărnii de^ măcelă-nu se bucura de maro trecere. dacă devenea exce-agricol din Italia. ţărmurile adriatice sau la numaj ja mOşiiie senatorilor. şi de calitate inferioară". mai ales la Arrelium — azi Arezzo — in re8l ■ însă de asemenea şi în cel al tăbăcăriiloi" •Mate în apropierea marilor crescătorii de ani-1 ie si în cel al morilor. produceau mai puţin vin şi gr iu. cocori.care sporea neîncetat.. pe aceeaşi întindere de teren. Varro observă cu satisfacţie că 'strămoşii.. O gospodărie'din zona sabină. adică tot ceea a dă un randament însemnat.n \ să întreţu-. Multiplicarea «anchetelor oficiale. p imous mai tirziu aibiice.mină de lucru inepuizabilă. luxul l0sei . petrecerilor particulare.000 de sesterţi (adică 15.M»ia fse ' ricm 276 . dar suprafaţa totală a pămînturilor puse în valoare era mai întinsă şi Italia putea atunci hrăni toţi locuitorii săi. cuptoarele ■iercle de Piatra^ popOr de constructori. / i 'marilor proprietari romani) se reduce la i iîttetl adică tt e dă un r . sacum o p (p . marmote. calculată în vederea celui „"ai mare profit posibil. senatorii nu aveau dreptul sa practice * mertul:' întreaga lor avere trebuia să fie plasată ■ bunuri imobiliare şi exista chiar o lege care le ■ terzicea să posede mai mult de două sau trei nave Vtona} mic. ^jţial si olarii. .ViIcle stabilite pe ţărmul mării teieie ° U SUrsă de vcnituri> "ea oferită do heleş-»'n iii i se cre§teau PeŞti. impun neglijarea pămîntu-•ilor prost plasate.p aSa'cum o concepe Varro (purtătorul de cuex '"e'i culturi intensive.

Toţi duc o viaţă aproape asemănătoare. Acolo trăiesc ţărani. Un roman scris în limba greacă foarte cunoscut. n^ra-tia Dafnis si Chloe.oUart'a curămidăriilorpe mari latifnn-l'ra <=oiCara^lzilor nu le era interzisă deoarece . în virtutea unuj drept oarecare. consacrată muncii într-un cadru modest şi sărăcăcios. Uie atît de numeroasă..'sclavii trebuie i Dar autorul romanului înfrumuseţează. pomii fructiferi şi fintinile ei. centrul domeniulu uilla. erau fie de condiţie servilă. acest fenomen s-a extins la provincii şi s-au constituit in Sieilia.'ca inpU sclavilor şi ţăranilor liberi miri surdp ". care vînează prin regiune. De aceea.— . aduc cu ei mai multe monede de aur decît posedă toţi localnicii de pe o rază de cîteva mile. îngrijind gradina cu florile. Adesea. tabloul este aproape similar. în Galia. intenţionat traiul acestor oameni.«. vastele .Je. moştenit din sistemul iagid. striviţi de o ierar. sînt consideraţi na< ' ca dijniaşi şi se. ci se serveau de ?Ct QiXV% lu£w in antrepriză pentru un an vecoltâ' in^-° regiune determinată. Diferiţi procuratori* erau însărcinaţi să le pună în valoare. sugerează destul de precis istoria modului de trai rural. Condiţia servilă nu-i jează decît prea puţin. aspră. la începutul secolului 11 e.ră cîteva zile. 4 stăpinului îngăduinţa de a-şi căsători copi-nu au dreptul decît la o parte din turmă şi tre-h 'e să dea o socoteală exactă pentru ceea ce se te si moare. erau cous. Cu încetul. pretutindeni se întilneau sărăcia. Şi acolo se întîlneâu mari domenii posedate de către' romani şi de cei ce aparţineau vechii elite a cetăţilor.' a <*tiii^de "^' a unui protost const ^ de mo. vila era casa de locuit a tarului. ' > Pe marile proprietăţi.de sclavi a trecut.n. unde regimul funciar. ţa. în anii buni recolt ju coltă proastă reprezintă o catastrofă. de de măsline. statul 279 riul roman a ţinut pe ţăranii din provincii fot stare de serni-sclavie şi prosperitatea reală a oras"° lor nu contribuia decît foarte puţin. Această imagine a societăţii ţărăneşti corespunde neîndoielnic realităţii din toate provinciile.i:iI1Sil nnrm""""'■ a unui protest constant.tr in şi să-şi investească averea în pumînt.bucură de o libertate dea djş ş vină în viaţa cotidiană1. Insă în ansamblu. in Dacia şi în dalmaţia sub Marcus Aurelius. se înghesuie într-o singură odaie. în Orient. i'nce-pind cu primul secol al Imperiului. conţinînd de al tradiţii ale modelelor sale literare.imbr. pentru desfătarea stăpInului care vine să Petreaci*tn. în comparaţie ci vecin» sâ ior. aceşti procuratori "" exPloatau direct domeniul. căci aduce după sine mizeria şi persecuţia din partea acelora care. ' lorii caro depindeau de domeniu. . altădată cum se întimpla mai ales pe domeniile aparţinind personal împăraţilor — aceşti procuratori erau cavaleri care descopereau aci o activitate profitabilă şi îşi consacrau viaţa acestei for-me de administraţie.\\ ceşti cultivatori. îmbogăţiţi în provincia lor. mulţumeau cu greu pe toat* lumea şi nu erau plătiţi pentru eforturile Iot. Este limpede că lucră'''''• t'"abriCfUi(leîv. de la origini şi pînă la.Cara^lzilor nu le era interzisă aU ca fund l«'gată do pămînt. Ei erau uneori simpli liberţi care se bucurau de încrederea stăpînului lor.-a păît ' ''''• t'"abriCfUi(leîv.proprietăţi: foştii guvernatori. şi curind regiunile fertile din Ralia au intrat pe inimile lor.1 Sclavii locuiesc în dependinţele casei stăpînuhii Pe care o întreţin.fePlnd de la expresia felurită a unei nemultuncl. Diferenţele între iir?-î i onl (tiranii care arendau loturi mici de pămînt Wnis-ru0'111^ devin minime >?>> cllm rezultă chiar din sclavii nhi« ■' clliaf micii proprietari nu dispreţuiesc 2 Istopia8airl> I1U*i c?nsideră cu nimic inferiori lor.rii proprietari şi faţă d ia revolta armată făţişă. Impej . fie oameni liberi care-şi ocupau ogorul unde erau toleraţi atît timp cît plăteau arenzile cerute. şi indire't" la bunăstarea satelor. cultivînd zarzavat. în Asia Mică.'de pildă. Ni se menţionează revolte ţărăneşti în Egipt. în Spania si chiar in Grecia şi in Asia mari domenii care nu-şi văzuseră niciodată proprietarii şi nu ii vor vedea vreodată. tinerii citadini.oUart'a curămidăriilorpe l'ra <=onsidenK.«-. în practică. -. viaţa aspră şi {nai ales neputinţa practică de a părăsi coliba şi dţ nmică. adaptată nevoilor culturii agricole. adevărată pătură ţărănească â provinciilor.' f°rme Pe lt lmPen»lui este marcată de cele mai variate dar săraci . cultivatorii liberi. Prin mîinile acestor muncitori ai ogoarelor trec puţini bani şi ei se hrănesc şi se îmbracă numai din produsele pămîntului. se prezintă pentru a primi ce li se cuvine. Rămj şiţele acestor vile antice regăsite în săpăturile ar" neologice. nt. unde oamenii de la ţară urau pe locuitorii oraşelor Şiii considerau ca exploatatorii lor. în Galia. însă orăşenii sînt bogaţi. Ţăranii proprietari de ogoare trăiesc în colibe sărăcăcioase. mici proprietari de pămînt şi sclavi ai unui bogat cetăţean din oraşul învecinat. dar se bucură în fiecare anotimp de plăcerile oîerite de pămînt. nu trebuie să ne mirăm că ţăranii s-au revoltat chiar şi in cele mai bune epoci ale Imperiului2. era cel mai dur şi mai nefavorabil truditorilor cîrnpului. ne oferă tabloul vieţii de ţară din Lesbos. La obîrşie. indicaţiile risipite în texte şi regrupate de către istorici. dar s-au manifestat asemenea răscoale şi în Siria. în Africa.

cu armătura lor de lemn. Presele din vila de la Boscoreale erau de tipul „cu pîrghie'1: deasupra cuvei. o curte interioară printrun culoar ce g lungul acestui tablinum. El cuprindea două prese făcute din lemn şi care s-au pierdut. grajdul se deschidea direct spre bucătărie. Gospodarii nu lăsau acolo sîmburii pentru că socoteau că ei a/r transmite untdelemnului o acreală neplăcută.palate din epoca imperială. servind deci drept troacă. Colibele păstorilor de pe Palatin. Amănunt straniu pentru noi. cu pereţii de chirpici. . rih dpUla ^a cu aiutoru! unei canalizări. moara şi cuptorul ală-• °Hcataria avea o vatră centrală. ?ffe Jaturile sale. plasate în interiorul unei albii tot din piatră. de o colonadă peste care se «laiţa faţada etajului. unde se aflau pe • mătate îngropate amfore mari care în alte ocazii «erreau pentru păstrarea boabelor. mai mult de jumătate a fost afectată pregătirii vinului. îapon-jurată de ziduri la care se ajungea printr-un va»f portal. ea este situată cam la doi kilometri nord de Pompei. Această curte era mărginită. Din descrierea sa rezultă imaginea precisă a unei ferme importante din vremea lui Nero. Un ultim ansamblu de încăperi slujea preparării untdelemnului. astfel incit. o arie unde era bătut grîul se întindea la sudul clădirilor. protectori ai familiei. zeii penaţi ocroteau pregătirea meselor. complicarea procedeelor de fabricaţie ale vinului şi untdelemnului au" creat în ultimă instanţă un tip de uilla rustica. Această încăpere unică se deschidea într-o curte de pămînt bătătorit. articulată la una dintre extremităţi. In casă se pătrundea printr-o poartă largă care dădea spre curtea din spate şi lăsa căruţele să intre înăuntru. Existau şi a"e sisteme: prese cu şurub. dar care dădeau un dem mai slab. Ulterior s-au adaug căperi noi. mici chilii sl'^ jinite de zidul curţii serveau drept locuinţă V611^' servitori sau ca staule pentru vite. Aceste case nu . o bîrnă lungă de lemn. după un obicei campani-într-o curie descoperită. ea se înscrie într-un dreptunghi cu o lungime de 40 de metri şi cu o lăţime de 20: din această suprafaţă. creşterea mîinii de lucru. în locuinţa romană clasică — unde trăiau stăpînul şi copiii săi. pe măsura nevoilor. măslinele se sfărîmau şi miezul se despărţea uşor de sîmburi. Cea mai mare parte din parter era. Uneori. un canal de zid lega tf seul de curtea de fermentaţie. încăpe-bucătl Serviciu se grupează în partea stingă a casei: turat r ' ?ufrage"a. ocupată de către construcţiile agricole.' şi aburul ieşeau prinlr-un coş aşezat deasupra vetrei. Locuinţa bană şi vila rustică s-au dezvoltat aniînaoUy. Dezvoltarea domeniilor.■ 16' Ba-7:imî centra] Şi tradiţional a dispare ' nl *ocu' său. locuinţa sa c°mK cu o grădină de zarzavat. Această rîşniţă (trapetvm) se compunea din două pietre de moară în formă de semisferă mobilă. aveau încă decît o singură cameră — cea care va deveni mai tirziu tablinum."n rezervo. La Roscoreale. relevat de săpăturile executate în jurul PompeiuLa sfîrşitul secolului al XlX-lea. în bucătărie. Într-o mică nişă in formă de templu. Vatra servea în mai multe scopuri: pentru trimiterea unui curent de apă caldă sub aşa numitele suspensurae ale etuvei (caldarium). se afla camera de încălzire a băii. In faţa intrării se afla teascul. baia. Porticul slujea drept culoar Ţ degajare şi îngăduia libera circulaţie la adăpost rut. care se întindea in sr aşa numitului tablinum şi care avea leSa j. nişte cisterne conţineau o rezervă distr^f'. zeama ca ieşea din presă cădea în bazine zidite in paffiu a oi musiul fermenta. vitele trebuiau s-o străbată cînd intrau sau ieşeau din e] în cealaltă parte. pe trei . dar desehizîndu-se de asemenea. mai bine conservate şi de asemenea cu ajutorul imaginilor oferite de picturile pompeiene. ca ultimă anexă a fermei. putea sa se lase jos şi să se ridice cu mişcarea imprimată unor pirghii şi transmisă de un seripete. care nu ni s-a păstrat. baza acestui plan. Apartamentele stăpinului se -găseau la etaj. aproximativ un sfert celei a untdelemnului şi a morii domestice şi numai restul este format din camere hărăzite personalului şi din încăperile de serviciu. cu acoperişul lor de paie. evocate mai sus. iar fumul 20 201 II. Acolo ardea un altar şi se afla o capelă a zeilor penaţi. a fost descoperită una dintre cele mai celebre vile. O sală călduţă (tepi-darium) şi un vestiar (apocy'erium) completau acest ansamblu termal. şi prese cu pene. la Boscoreale. destul de modest dacă îl comparăm cu luxul obişnuit în vilele bogate. in care presiunea era °"~ ţinută prin înfundarea puternică a penelor int cadru şi partea mobilă. însă şi pentru încălzirea apei pe care o instalaţie de ţevi o conducea în cada din caldarium. însă este uşor să le reconstituim cu ajutorul unor aparate analoage găsite in altă parte. Presate între pietre si pereţii albiei. au fost foarte curînd înlocuite de case făcute din piatră. Acolo se afla o presă destul de asemănătoare celor din teascul pentru struguri şi un fel de moară care strivea măslinele înainte de extragerea untdelemnului. La ţară. dar cunoscut de oricine este deprins cu modul de viaţă rural mediteranean. umplut cu mîna. în sfîrşit. care ocupa întreaga lărgime a curţii. cum am spus. în mijlocul curţii se afla un bazin sau mai curînd o băltoacă unde se adunau apele de ploaiţ.r de plumb. într-o regiune bogată în vii şi în măslini şi deci tipică pentru agricultura italică aşa-zis „capitalistă". în primul rînd această vilă impresionează prin dimensiunile sale relativ considerabile.

285 numai de cîteva ferestruici. rezidenţe regale. îmbrăţişează_jrei laturi ale unui dreptunghi.. Observăm siluetele lor pe picturile pompeiene: în faţa curţii se afla un zid compact de faţadă.n. Acolo apartamentele sînt juxtapuse pe o fişie îngustă care dă direct. mult mai somp20* 283 tuos. Afri-caaus) ce ia Liternum. cu colonadele lor. lecţiile regatelor orientale dăduseră roade. era alcătuită din trei porticuri. l'a Tivoli*. întocmai ca i cetate) şi foarte diferită de adevăratele Iernie par ticulare construite pe vremea lui Nero si pentru folosinţa lor personală de către cei mai neînsemnaţi parveniţi. Seneca. pe ţărmurile Tibrului şi unde toate încăperile dădeau fie într-un eryfoporlie*. unde el se retrăsese într-im toi voluntar. fără mari riscuri de a greşi. lipsesc etapele intermediare între palatul macedonean şi vilele romane. unde încăperile nobile sînt cuprinse între o curte dreptunghiulară înconjurată de porticuri şi o altă zonă în aer liber. Ele sînt caracterizate de faţade împodobite eu vaste porticuri — fapt care surprinde pe oricine a păstrat despre locuinţa romană imaginea clasică. împreună cu clădirea centrala. dar se poate afirma. ca şi cea din imaginile pompeiene. în Ioc să se alungească înaintea faţadei. foarte probabil. însă. spre deosebire de casa urbană clasică. 2f)4 Acest tip de arhitectură reprezintă. ilustrată de atîteu case din Pompei. La „frontul mării" era mărginit de vilele gen. se întind în spate şi înconjoară un parc al cărei frunziş se ridică deasupra acoperişului. nepotul Africanului. La alie case. unde ei veneau să-şi petreacă răgazul lăsat de îndeletnicirile citadine.'poate chiar mai stăruitor. aceste vile se compun dinti-un singur corp de casă alungit şi înzestrat cu mai multe etaje. care se deschid fiecare pe o terasă. ne spune că această °^Tnţ&'tTistâ' Care Semăn* m^' ™ult ^ ţ decît cu o casă elegantă. pe care îi înlocuiau. acolo unde întâlnim regiunile dominate jP^Prietăţi de pondere medie. limitând ansamblul. j Aceleaşi peisaje de pe pictura pompeiană. în celebra vilă a lui Hadrian. au devenit curînd prea. chiar ia Roma. întocmai ca ei. şcolară a structurii tradiţionale (atriwm. case de odihnă. Intre timp. numeroase în Campania şi în regiunile cele mai bogate din Italia. Săpăturile arheologice au arătat că picturile «le la Pompei redau vile realmente existente: de exemplu. ferestre cu obloane de lemn care luminau apartamentele de la etajul întîi.e. Dobîn-dind. ceva mai îngrijit. stil). magistraţi din bal r i. înconjurată de grădini. după ce a vizitat-o. paiat. în mijlocul clădirilor rezervate culturilor agricole Ast-tel arata chiar şi vila lui Scipio (cel dintîi. străpuns de un amplu portal. datorită războaielor. un turn folosit ca' mansardă.Asemenea gospodării.e. Romanii. Scipio Aemillianus. Acest decor nu se deosebeşte Fe^ mult de cel din Italia actuală şi din sudul ranţei.cu deta!ii camera de *>aie a lui o sală strimtă. vila Farnezină. după două generaţii. tabliniiM şi peri. de colonade. în Macedonia. avuţii imense. şi locuinţele lor de la ţară erau îndeobşte ferme. semăna îndeajuns cu uilla rustica de la Boscoreale descrisă de noi. mărginită. poseda lingă Roma o vilă suburbană care nu mai era o gospodărie agricolă ci o veritabilă locuinţă pentru odihnă şi plăcere. Cel mai adesea. două mcun şi jumătate mai tîrziu. că influenţa greacă a fost determinantă în formarea acestei arhitecturi caracteristică pentru Imperiul roman. Pină în secolul I î. totul se schimbase. închisă pe atrium şi pe poristilul său. şi adesea.mo-^hitect iU romajlii b°g^|i care au creat un tip ural nou. o imitaţie a palatelor din regatele hellenis-tice. fie direct în grădini. anterioară reconstrucţiei şi adausurilor realii'6 de Hadrian şi care datează fără îndoială din vn'" mea lui Caesar. în altă parte cele două aripi. un<Je f se întrevăd siluetele vilelor rustice. de asemenea. descoperită chiar la Roma. care cuceriseră regatele urmaşilor lui Alexandru. Podar'1 acejte u^ae rusticae. ziduri înalte hJi î lmP°triya «tacurilor piraţilor sau ale tîlcar °ă r ?lnt™' "U Se afla nimio măre*> «™ic omuî care "xl nimicise pe Hanni. corespund unui tip de domeniu mediu. Această evocare ne lasă impresia că vila unui roman bogat Ia 180 î. concepute pentru gos-deste ta omeniului. faţada se prelungeşte prin două aripi care. Originea lui poate fi regăsită în ansambluri ca pritaneul1 regal de la Palatiza. Fără îndoială. Nu este întîmplător nici faptul că la Roma pri- . Aceste tipuri diferite au în comun deschiderea max:mă a încăperilor de locuit către exterior. şi să-şi făurească. ei au vrut să rivalizeze cu monarhii orientali.n. în alte locuri li se amenaja un apartament. întunecoasă (luminată pritani. au deprins din Orient nevoi noi. ei trăiau în case relativ simple. faţada casei. ne arată. Astfel arăta decorul vieţii rurale din Italia începînd de la snrşitul Republicii. spre portice. uilla suburbana. Aci.

împoduliil"'1" sfa 288 Mă întrebi. apartamentele stăpinului s-au deschis cînd spre întinderi pline de verdeaţă. Astfel arată casa Liviei. mîndru de a mi fi pierdut vechile virtuţi. pe care iarna le-a alungat de la munte. de multă vreme. saloane de primire.. Atunci au apărut. Pasiunea grădinilor devine atît de intensă incit sînt decorate. regii Persiei posedau. în curînd. pa Palatin. dm dinastie în dinastie. cînd spre curţi interioare transformate în grădini închise. Campaniile sale împotriva acestui rege îi dăduseră prilejul să parcurgă teritorii unde influenţa Persiei se exercita. pe ambele părţi: cînd înaintează pădurile şi îngustează drumul. . cu încăperea sa unică. cînd acesta se lărgeşte. nu încetase să răsune în sufletul romanilor în cursul generaţiilor următoare. (Drumul spre vilă) este ia. amplu dezvoltat prin cucerirea. fie plăcut încălzite de razele soarelui de iarnă. sobru. care mărginesc parcul. şi din care unele părţi erau amenajate cu boschete. potrivit tradiţiei. s-au împodobit cu porticuri care îngăduiau amenajarea promenadelor. dă îndeajuns o . scrie Plin iu.mul mare parc a fost creat de Lucullus*. multe herghelii de cai şi de boi. puţin anevoios pentru atelaje. ci aşezate în partea opusă apartamentelor elegante. care rămîne în Orient destul de excepţională şi monotonă şi nu ar fi transforma t-o într-un cadru adecvat pentru viata lor cotidiană. destul de mari ca să se poată lăsa acolo fiarele în libertate. apoi un portic semi-eireular în forma literei!). lî>e generalii victorioşi ca o revelaţie bruscă. Al doilea stil al decoraţiei pompeiene se explică în maro parte prin această dorinţă de abolire a oricărei limite spaţiale şi de făurire a unei ambianţe imaginare în jurul casei. liber. Numai la şaptesprezece mile Aa Roma. pînă în Pers ia modernă. în mijlocul său se deschide un foarte vesel salon neacoperit. prin atragerea unui mare număr de' npgotiatores italici în traficul egean. numite „para-disuri". peristilurile pompeiene. Anatolia. între pajişti: multe turme de oi. dar întreţinerea sa nu costă mult. fie ca o interpretare originală a peribo Jurilor1 sacre pe care arhitecţii oraşelor heile-nistice le construiau în jurul sanctuarelor. chiar încăperile fără ferestre. generalii romani au descoperit grădinile. însă foarte veselă. care îngăduiau să se trăiască în mijlocul grădinii. aci ei au modelele vilelor care. 237 babil că înfiinţarea la Delos a unui port liber după 167 i. Corpurile de clădire destinate gospodăriei nu sînt suprimate. dacă n-ar fi simţit vag că ea corespundea sensibilităţii lor celei mai intime. Acest gust pentru grădini. Ini-ir\l]se. si exemplele Orientului le ofereau. încă ascultată de Cato. se urmăreşte acelaşi efect: deschiderea încăperilor de locuit. Pavilioanele erau împrăştiate aproape peste toi: pavilioane de vînătoaţ'e. de boschete şi a unei întregi perspective pe zidul din fund: parcul visai este reprezentat în trompe Pocii.pare că el s-a aclimatizat în Campania. Ea chiar va supravieţui antichităţii şi se va perpetua. căci este apărat prin geamuri şi.bună conştiinţă" proprietarului. cu mai multă eficacitate. în pofida tentaţiilor „moderne" ale randamentului şi ale exploatării ştiinţifice. în casele din oraş. pot să vin si să-mi petrec noaptea. de ce mă incintă vila mea "de la Laurentum? Nu te vei mai mira cînd vei cunoaşte desfătările acestei case. Casa este destul de-mare si de comodă. în ambele cazuri. Roma-*■' n-ar fi dezvoltat această artă. se făurea iluzia unei asemenea grădini prin pictarea de arbori. învingătorul lui Mifridate. unde zidul este transformat într-un pavilion de „paradis". Ele au fost concepute fie ca o extindere a vechiului alriiun. O scrisoare celebră a Iui Plin iu cel Tinăr ne ajut» să înţelegem ce aştepta un propriei ar roman bogat de la casa sa de ţară. Vechile uillae rusticae sau transformat. Peisajul este variat. unde moda paradisurilor se răspîndise de timpuriu). dar uneori. devenit irezistibil. la Roma. Chiar cînd dimensiunile restrînse ale locuinţei nu permit plantarea unei grădini adevărate. n-a fost totuşi importat de t. şi această prezenţă a satului^real. Or. împotriva timpului prost. chiar. care închide o curie mică. Orientului. într-un mod analog.'faţadele lor s-au lungit. turmele care reveneau de la păşune treceau alături de gardurile bine aranjate. dar în aşa fel incît. un mijloc de a concilia vechile aspiraţii ale latinilor cu gustul măreţiei. seara. după îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi fără să pierd ceva di" zma ('e ^OC1'U! ^ara s"° dezorganizez. in atmosfera <-ăl-duiă a primăverii. şi noi vom vedea că lexl» vine în ajutorul arheologului in încercarea I"1 ' insufla viaţă ruinelor.e. Tocmai in Asia (în. imediat după intrare avem un atrium. 28(3 Această modă a grădinilor şi a vilelor n-ar fi runoscut o asemenea trecere dacă romanii ar fi adopt-o numai din ostentaţie şi vanitate.descendentul curţii spre a care dădea casa rurală primitivă.. dar rapid şi lesnicios pentru un călăreţ. comoditatea situaţiei întinderea plajei. mai degrabă bănuită. decît efectiv simţită. chioşcuri. s-au în Italia. pătrunderea vegetaţiei şi a florilor pretutindeni. Acest portic oferă un adăpost minunai. dar nu prea simplu. vaste domenii de distracţie. se îngraşă în aceste păşuni. a provocat chiiu-din această epocă o primă transformare a casei italice sub influenţa modelelor de peste mare. ea este izolată.n.. în Siria. în chip providenţial. Indirect p/?rturile campaniene so aflau în relaţii e cu Orientul mediteranean şi este foarte proi I -. de fapt. livezi şi grădini cu flori. Această tradiţie a paradisurilor nu se pierduse de Ioc sub domnia urmaşilor lui Alexandru.unele Jocuri nisipos. ca şi cum ar fi zărit între coloane. Spaţii injurii] (fi»plr!orgrc<vşl i. fie la umbră pentru sezonul de vară. cu parcuri. prin înaintarea acoperişului. Vechea chemare a pămîntului.

pe cînd un alt aspect ii lasă nepăsători sau chiar le repugnă. Vila lui Pliniu cuprindea în plus un gymnaziu1 pentru servitori.^lui. îndeosebi satirii' se11 veau ca motiv pentru izvoare.t^" ciclului lui Bacehus. la Roma ca şi la Pompei. existau de asemenea terme şi o piscină caldă. dominînd frunzişul. Salonul cu plafon descoperit la care se referă Pliniu constituie un fel de puţ de lumină. tăiată rudimentar într-o bucată de lemn. Imaginea sa grosolană. Mai presus de toate. scăldată de soare la orice ora din zi. Grădina este plină de duzi şi de numeroşi smochini. înconjurat de bac29X cânţi şi de baccante. Sculptorii se străduiau să varieze aceste imagini de divinităţi rustice. se înălţau turnuri. ca şi cel format de sala centrală a caselor hispano-maure. o biblioteca cu o faţadă concavă. cu Silen pe măgarul său gj o mulţime de satiri şi de nimfe. Divinităţile întîlnite în grădini nu erau marii zei şi zeiţele Olimpului. in curtea P m. care într-un asemenea caz nu alcătuiau u'n simplu joc al minţii. după epocă. porticul. Pliniu aprecia apropierea. situată în Toscana. Aleea pentru plimbare era acolo înconjurata de carpeni şi de umbrare pe care se căţăraţi trandafirii. Aceste reprezentări dk>" nisiace se află în număr mare în grădinile pe care le cunoaştem. cîmpia oferea îmbietorul spectacol al abundenţei rustice Descrierea apartamentelor principale. în speranţa să-si g«« sească la capătul drumului slujitori gata să-1 pri'nieaT că şi un întreg confort minuţios calculat. Venus şi suita ei. Inspirate din temele preferate în Pictura hellenistică. în această privinţă tradiţia romană se interferează cu credinţele greceşti. care variau punctele de vedere şi perspectivele.v?dea salonul cu cer deschis. prin i-de-vin al a livezilor. romanilor le plăceau boschetele umbroase. ci apă proaspătă. în centrul suprafeţei astfel delimitate. Pădurea şi. izvoarele. deasupra vMurilor pădurilor de pin. ci puteri adorate cu o pietate sinceră. care aparţineau religiei oficiale si cultelor de stat.. înfăţişa un om în picioare. in stireu „mica> din «<Hi porticul. reflectate de către operele de artă. de unde cînd înotai se 1 Iniţial teren în aer liber. A ' fol ?a livczilor. în care se conjugau artificiul şi primitivismul calculat. pînă la colinele de la Castelgaji-dolfo care mărginesc orizontul. ele evocau îndeosebi scene mi-t0Jogice sau decoruri cu un caracter idilic. Iată cum le descrie Pliniu: O al^e pentru plimbări în litieră înconjoară grălina' Pe marginea ei se află tufe de merişor sau de 1 sinârin. la fel ca şi arta calculării înălţimii faţadelor şi înaintării acoperişurilor în vederea repartizării judicioase a soarelui şi a umbrei. ci geniile mai apropiate de viaţa intimă a omului. Ea are . diferite dormitoare.sau alta a naturii care îi atrage. Ulterior. grotele în stîncă. făcea o plimbare de douăzeci de f" lometri prin cîmpia romană. care simbolizează misterul său. împotriva arşiţei sau a răcorii. Li se înălţau capele care semănau cu sanctuarele rustice împrăştiate la ţară. Si de-a lungul drumului. apoi atriiun-xii. însă unul dintre farmecele principale i domeniului rezida în grădinile sale împrăştiate Pretutindeni.urmat de o sufragerie destui de frumoasă. dar burduful lor văr" sa nu vin. d oraş a vilei şi se pare că-i plăcea să meargă la proprie! tatea sa călare. între pădure şi pajişte. munţii. rezervai practicării spo ^ ■ rilor. Observăm totodată că utilizarea geamurilor era cunoscută. Graţiile şi Orele. silvanii. Fiecare civilizaţie iubeşte natura in felul său.. Constructorul priceput al vilei n-a lipsit niciodată pe stăpîn de contemplarea peisajului înconjurător. izvoarelor. a pavilionului central al vilei. deoarece chiar pe timp rău şi în vremea vijeliilor de pe mare aranjase un adăpost eficace care nu împiedica pe proprietar să se bucure de spectacol. •idea marea." la se afla m re-'-un ţinut în care mai există pă283 (Uui chiar şi aslăzi. Căci natura este animată de o infinitate de demoni. şi acest lucru potenţa iluzia. de 1 r„ UŞ1 m două caoaturi sau ferestre tot atît locul "-09 ^„"'^e> asffel incit. Fireşte. adică începînd din secolul al iV-lea l-e^ gymnaziul devine un ansamblu de clădiri adaptat pro= mclor complicate de gimnastică hellcnică. lacurilor. şi cind marea este agitată de vintui de a sud o atinge spuma valurilor năvalnice. care înaintează •n spre ţârm. adică faunii. nu este mai puţin edificatoare: Pliniu apreciază că în dispoziţia încăperilor natura este mereu prezentă: într-o parte marea în cealaltă cîmpia. . un asiatic (originar din Lampsakos. Bacchus. pe marginile şi în mij-sPate SaU/ oai>ecum spre trei braţe de mare.. Şi. climatul şi depărtarea de mare favorizau culturile agricole cele mai variate. Protectorul preferat al livezilor era zeul Priap. Scenele mitologice aveau foarte frecvent ca temă imm'iimi. Aceste peisaje se înfăţişau de-a lungul aleilor largi unde romanii discutau cu prietenii sau practicau un exerciţiu savant dozat. acolo unde nu prinde merişorul.peHellespont) considerat fiu al lui Diony-sos şi al Afroditei (Venus). nimfele pădurilor. oamenii îndrăgesc o imagine . re face o boltă umbroasă: pămîntul este moale şi elastic chiar dacă îl calci cu piciorul gol. Lingă r]ee şi către interiorul curbei creşte o viţă linărâ.. dar în aer liber. in depărtare. un pavilion oferea adăpost. cu un sex proeminent care exprima puterea divină.'' într-o altă vilă a lui Pliniu. şi grădinarii lor elaboraseră o întreagă artă a peisajului natural".

sau o flotă care intră in port k touţe pînzele în vînt. la romani. Plantele erau îmbrăcate in n şi se grupau armonios în jurul unei stinci.aii măsură ce progres ţ să îndepărteze pe romani de existenţa rus l li iti l li lti Cl( a" ot>--~~j t . Nu trebuie să credem ca ar f vorba de o simplă coincidenţă: grădinile roman1 evocate de autorii romani (îndeosebi în Scrisorile lui Pliniu cel Tînăr). Apoi. ca Şi sămînţa umană? Ocrotit de zeu wniintu! devenea brazda unde se pregăteau viitoa-lDip naşteri. ea simboliza întreaga natură în omnipotenţa ei. petreceau aproape intreaZ F°P^etari ]Opifc • ■ Acest mod de existenta g« ViaW' 3?1 tocraţilor romanizaţi d£ (ff. întro rafinamentele âJ J pest.. iar în cele mai îndepărtate provincii. vilele s-au înmulţit în Italia şi în provincii. dar recreată de romani ca să răspundă exigenţelor ceie mai profunde ale sensibilităţii lor. in Italia şi în Franţa şi cu o influenţă care a contribuit la magnifica înflorire a grădinilor europene clasice. mai întîi _ ui grădinile campaniene. eu orice preţ. au apărut case pe dcmienJ(> adevărate castele unde marii „ . concomitent.. naitaşii şi haita sa. sanctuar 1 relio'ici domestice.. baroce şi. Insă chiar mai multe vile ^ fuseseră construite'pentru oamenii bogaţi din municipii. o întreagă vinătoare cu vînatul său. terenul a devenit mai greu de găsit şi. dorinţa „pictării" peisajelor6 compuse ca un tablou.aj oare nu era el imaginea însăşi a genezei. urmăreau sa îndepărteze de la recolte farmecele „deceniului ■ Obiect de batjocuri. care voiau să posede mai multe şi în diverse regiuni. vile la ţărmul mării. la origine. şi în Orient de grădinile persane sau „araba".'canalele artificiale 'din" î arteziene specifice tipului baroc de gră hno " mj'^Oci'l grădinii se săpa adesea un cana. însă. Astfel se explică formele în aparenţă cele mai stranii ale unei arte menite să renască. prin intermediul formelor plastice. de asemenea. Se poate observa pe o peluză.Acest zeu — am spune acest fetiş—violent naturalist. cîntat de poeţi la modul ironic. înlocuise.K!tu^V on . intr-o tufă de merisor. iUn astfel de canal purta numele de „eurip"5 în an • tirea strîmtorii care desparte Atica de Eubeea^ at^* era de intensă. Grădinarii romani au fost cei care au inventat dimensiunile artistice ale merişorilor. idei estetice ori religioase. siroj boluri falice mai vechi care. cerb sau mistreţ. COn. P. wuriJeromane posedă izvoarele. Unele aparţineau senatorilor. Roma poseda parcuri mari. mai apropiate şi mai uşor accesiti'fi xpentru „vacanţele mici". moda vilelor elegante răspund acestei nevoi esenţiale. * încă din epoca lui August.e ane c male L^„ lespezilor un centru de proDa^r 8° ale domeS. "'€U Poduri şi pavilioane graţioase sau pergole. tinuate uneori în Occident de către tradiţia italiană sau provensală. de îndată ce confiscările au anexat cele mai multe domenii urbane la proprietăţile imperiale. Statuia sa era aşezată alături morminte. dorinţa înnobilării a t't ceea ce forma decorul vieţii lor. ne aflăm în prezenţa uneia dintre cele mai ciudate trăsături ale supravieţuirii Romei exprimată în această fecunditate a unei arte fără îndoială în parte împrumutată Orientului. Grădina romană conţine în ea germenii tuturor acestor viitoare stiluri. acest oontact ameninţat: arta grădinilor. chiparoşilor şi în general ale arbuştilor cu frunze necăzătoare. „centura verde" s-a redus şi a dispărut. au exercitat o influenţă directă asupra celor moderne. utilizate pe timpul arşiţei verii. Astfel grădina se transfigura. reprezentate pe fresce. în dorinţa lor de a înfurnu-seţanatura şi de a o determina să exprime. pe ca 292 aerau do asemenea seminţele şi fructele plantelor S^° rboriîor. totodată. Priap era înconjurat în pietatea populară de o veneraţie ferventă. în sftrşit aceast-artă anunţă nenumăratele construcţii decorativ8 ale grădinii englezeşti. pe măsura creşterii Capitalei. apoi în întreaga Italie. mult îndrăgite de cei bogaţi. tică vechiul naturalism mistic al poporului latm inventa mijloace de a recupera.n. vinători pe caii lor.1'" să fi *>st coJ aJ tunle efectuate in '^f S^tS^^ a aproape intre Acest mod de existenta tocraţilor romanizaţi dg tunJe efectuate in' Dordogne au ij care. Noi regăsim in ea credinţele pe •nfitovoia să le interzică ţăranilor de pe domeniul ■ău Pe măsură ce progresele vieţii urbane tm■ău lt. a marilor parcuri „englezeşti".vile la munte. ca o făgăduialâ de resurecţie Şi de via. aceşti grădinari au aranjat plantele in aşa fol incit să capete aparenţa statuilor. încep)1111 din secolul al Il-lea e. multe secole mai tîrziu.

aceleaşi parcuri spre care se deschid încăperi de locuit. vo). conservată cu pietate. grădinile erau prin excelenţă locul pentru olium. Galii o practicaseră în toate epocile. căci drepturile cetăţeneşti se exercitau direct şi nu prin delegaţie.* { splnzurau i este adevărat că CAÎ'îTOLl I.n.&Ste Proprietăţi. cuţite solide. respectiv în amintirea lui P la ton şi a lui Aristotel. care în Orientul hellenistic era considerat ca o şcoală a curajului şi ca un excelent antrenament fizic. De aceea cetatea (Urbs prin excelenţă) se identifică eu statul: pot fi adăugate sau suprimate teritorii din Imperiu (imperium Romanum) fără a-l compromite. nu uitau să facă un pelerinaj la grădina maestrului. vînătoa-rea a pătruns în existenţa cotidiană a romanului. şi discipolii lui Epicur.e. EJ 29 5 Jîll însuşi poseda o asemenea proprietate în reiunea Bourg-sur-Gironde şi îi plăcea să se ducă acolo în timpul sărbătorilor care umpleau de lume strg zile din Bordeaux. imagine a războiului. provincialii n-au aşteptat lecţiile Romei ca să descopere vinătoarea. în vila sa de la Tusculum.n. aceleaşi anexe rustice (teasc. Se pare că iniţiatorul modei vînătorii a fost Scipio Aomiliaiius. Gustul vieţii intelectuale a rămas viu pînă ia sfir-şitul Imperiului în rîn lurile aristocraţiei romane şi romanizate. Academia lui Platon era un parc funerar sădit în jurul mormîntul eroului Academos. prezida convorbirile între orator şi prietenii săi. inclusiv de împăraţi. cetăţenii grupaţi în jurul Acropolei aveau o influenţă mai mare decît ţăranii împrăştiaţi în deme1. tinerii romani descoperiseră acest sport. primele veacuri ale Republicii. îndeosebi Antoninii. se bazează pe o societate urbană. O dată cu progresele distracţiilor şi cu dezvoltarea marii proprietăţi. Intervenea aci o necesitate impusă de organizarea cetăţii.v g o . acestea erau trans-lacute sul. Acest obicei se perpetuase sub toate formele sale. în vremea războaielor punice. O scrisoare a lui Marcus Aurelius. erau vînători pătimaşi şi se ştie că Antoninus Pius — un ţăran — fugea din oraş de îndată ce putea şi se ducea la ţară să pescuiască şi să vîneze. destul de asemănătoare ca aspect m e campaniene: aceleaşi faţade de-a lungul cărora do 295 porticuri. Adesea ele constituiau de asemenea focare de cultură intelectuală unde se păstra gîndirea romană. 1111 alergau ăl după mistreţi şi după re e zile corbi1111 alergau călare vinătorujui se compunea din teii'. Imitînd marile arhitecturi hellenice. proprietarii rurali au deţinut citva timp supremaţia.pe samarul unui oatip sau al unui Hia romană.Ip păsări. dar şi din plase atacării hăţişurilor. citeoc pe mimate de vint. dnd a revenit din Macedonia după victoria tatălui său.o. Iată de ce Cicero. cînd veneau la Atena. odihna consacrată vieţii spiritului. VIII ROMA. cînd cu prietenii şi cu colegii de universitate. Fireşte. Paulus Aemilius. dar solul Romei este intangibil şi sacru. pe filozofi. O tradiţie de multe ori afirmată pretinde că nici un . atit greacă cît si romană. vînăloarea este într-adevăr practicată cu pasiune. povesteşte cum tre-u aceste zile do vacanţă cind. toată dimineaţa. Regăsea acolo cu plăcere abundenţa rustică împreună cu desfătările meditaţiei" cînd într-o solitudine studioasă. civilizaţia aulică. spaniolii erau renumiţi pentru haitele şi caii lor iuţi. REGINA ORAŞELOR In ansamblul său. toţi romanii care jucau un anumit rol în viaţa politică şi în administraţia statului locuiau la Roma. i 297 m miLnv 1-euUu 'x^l Wngerca lui «P*. la rindul lor. incepind cu secolul al II-lea î. după „revoluţia" din 509 î.. Sub Imperiu. unde ţăranii practică muncile agricole. amenajate pe două terase. şi in Asia se menţinea tradiţia vie a marilor vînători practicate de regii PersieL împăraţii provinciali. la Atena. şi mai ales vînînd. vinătoarea trecea drept o activitate hărăzită sclavilor. arie pentru bătut cerealele). zeiţa care ocrotea pe gînditori şi pe artişti. Căci aceste mari vile ale Imperiului nu erau numai case de odihnă pentru cîţiva privilegiaţi. Adesea proprietarul este reprezentat în mijlocul ocupaţiilor sale favorite. Dacă îu. această aristocraţie agricolă a fost curînd absorbită de către oraş. adresată în timpul ado enţei maestrului său Fronto. Una se numea Academia şi cealaltă Lyceul. Aceste mir0Sul putor. şi dacă la Roma. în Atena secolului al V-lea. multă vreme domeniile rurale au continuat să adăposteasc tezaurele cele mai preţioase ale romanităţiiVedem pe mozaicurile africane imaginea u „castele". şi cînd oraşele ameninţate de năvăjito" au trebuit să"se închidă în ziduri strimte. lii ea vinatului şi pentru se utilizau ca spene-^ alaşau dm loc in loc ite în roşu. încă din vremea lui Cicero. romanii n-au uitat gymnaziile ale căror boschete adăpostiseră odinioară. O statuie a Atenei. avea două zone de plimbare.

de pildă din instalarea. Poate că această întemeiere a Romei. în principiu.n. constituie oppidiwi. a fost definitiv neglijată fo începutul Imperiului". după toate probabilităţile nu coresrealităţilor istorice vechea concepţie care lL>i.e. de fapt. memoria romanilor n-a păstrat amintirea unei alari funcţiuni care să se fi exercitat vreodată pe Palatin.n.ie care. unde. care tind mai tîrziu să se confunde. nu suit valabile decît pentru actele ce trebuie înfăptuite ti n i -a ~ distinc!. unde ea instalează de asemenea pe coregentul său. Două sau trei generaţii mai tîrziu.-hiunl ale triburilor din Attica. pe Capitoliu. Rămăşiţele acestor aglomerări umane au fost scoase la lumină de săpăturile executate încă de la începutul secolului al XX-lea şi continuate chiar şi în prezent. deşi.cuitori.e. cartierele de locuit o depăşeau din toate părţile şi formau suburbane care se întindeau pe mile întregi de-a lungul drumurilor de acces. şi primele sale vestigii se desluşesc în For. care mărginesc unele locuri de cu ^ în jarul lor se slrîng colibele indigenilor. Oraşul adevărat.mPlieS. Se pare că rwi existat un oraş propriu zis pe Palatin. pentru dreptul constitu-stahM. sinfc încă ne!. !>'• '. această colină a fost închisă în incinta militară. fără îndoială si Palatinul (insă nu ştim de la care dată) şi cel puţin o parte dintre celelalte coline (în afară de Aventin indus numai începind din 49 e. 301 Sîntem destul de rău informaţi asupra eonluruh ' iniţial pe care-1 avea acest pomcrium. pasanlc care zboară peste acest templum urban. pînă atunci.Forul a fost totdeauna prin excelenţă locul adecvat vieţii politice şi religioase şi activităţilor judiciare si a rămas astfel pînă la sfîrşitul Imperiului. în secolul al Yl-Iea. cu citadela sa (Capitoliul ) şi cu piaţa sa publică (Forul). pomcrium se putea extinde numai in măsura în care statul roman. . chiar pe vremea primului zid servian. ridieînd bulgării de păraînt.invadator n-a reuşit vreodată să ocupe totalitatea solului urban. Aceasta aşezare a fost. amintirea unei 0ZOI3ţe'a Jui Romulus pe Capitoliu. însă oraşul propriu-zis nu apare decît ceva mai tir-ziu.n. piaţa Romei a atras atîţia emigranţi încifc a fost nevoie să se stabilească uiî meterez continuu. populaţia s-a simţit strlmtorată.y]ar*' a rămas in afară de pomcrium pînă în timpul Im-periului: vastă cîmpie rezervată concentrării trupelor. separate: tot ceea oe este efectiv apărat de zid. sporea cu noi cuceriri. să primească justiţia şi să implore zeii. şi chiar pe vremea războaielor civile sub dictatura lui Sulla. Or. după criterii riguros teritoriala. el nu putea fi inclus în „auspiciile urbane". care a transformat valea Forului în centrul vieţii sociale. nu se ridicau decît cîteva sanctuare si edificii adecvate întrunirii marilor adunări populare sau concentrărilor de efective militare. Do atunci locuinţele particulare au început să năvălească în Cîmpul lui Marte şi să ocupe întreaga buclă a Tibrului. din ce 300 mai numeroase pe măsură ce creşte activitatea comercială. Câmpul la. înce-pînd din secolul I î. Această incintă. Esquilin şi Quirinal si chiar în imediata apropiere a viitorului Por. stabilite aci începînd de la mijlocul secolului al VIII-lea î. Pentru un roman. şi alte sate s-au concentrat în vecinătate: p0 coastele colinelor Caelius*. dar oraşul (Urbs) este determinat de o incintă de natură fictivă care nu coincide cu incinta militară. izvor de bogăţie pentru toţi locuitorii. Romei nu poate fi deci concepută ca un fenomen linear: trei ordine distincte de fapte se iuxtapun. Creşterea.le-a creat. Se pare chiar că acolo încă se mai aflau sate separate.e. a crescut mult mai încet. etapă pe drumul care urma valea Tibrului şi permitea caravanelor ce transportau sarea din mlaştinile Osţicisa ajungă în Italia centrală şi pe cîmpiile Etruriei. Două noţiuni distincte. Am-văzut că. iară îndoială.n. ca şi cum ar fi existat un fel e corespondenţă religioasă . Sporirea masei de locuitori ai Romei s-a realizat treptat: la început foarte comod instalată in incinta serviană. a unei garnizoane etrusce. sabinul Tafcjus. De exemplu ştiai ou certitudine ca pomerium nu a inclus Avonti-nul. Locul a părut adecvat stabiliriiunoi pieţe. refăcută de mai multe ori. a rezultat dintr-o intervenţie externă. săpînd o brazdă care libera puterile eJitoniene din adîncimile solului. ci numai unul sau două sate de colibe. Numai Aurelian a creat o a doua incintă spre a proteja efectiv aglomeraţia urbană reală. Esto vorba de primuf zid servi an care a fixat pentru citeva secole conturul Romei republicaneColinele cuprinse intre limitele sale nu sînt în întregime ocupate de către lo. în cursul secolului al VH-lea î.„eapitoîine" domneşte un Şi tradiţia a păstrat.). El cuprinţW1 cu siguranţă Forul si Capitoliul.. ra acestei Rome. Urbs. Dimpotrivă. a stabilit în jurul aşa-numitei Urbs un cerc magic care a des-parfiţ-o de rostul lumii. Prevestirile trimise do zoi. 21» Clisllio299 afirmă că pe Palatin s-a produs naşterea şi progresivă a Romei. Natura aşa-numitului pomerium rezultă din ritul însuşi aj Fundării: plugul fondatorului. destul de prosperă. astfel încît să se fi 'pifi treptat pînă la extinderea sa maximă. pe care o materializează numai nişte coloane şi care poartă numele de pomerium. în ansamblul său. odată cu ridicarea zidului servian.. Oraşul militar a atins lesne dezvoltarea sa maximă. ruj tern deci să ne închipuim cum arăta această prima Romă.urmări foarte importante şi îngăduie roa • -?a unei delimitări foarte prec/Ve 'intm puto 64 CIVl'a şi putoi-oa militară. oraşul există numai acolo unde oamenii se aduna să delibereze. undo populaţia avea misiunea de a asigura apărarea unui sector precis din incintă.

Oi"' exterioară limitelor Romei . relcvînd astfel ultimul stadiu al emancipării faţă de patricieni. tran la mijlocul secolului al XVII-lea).^ p 5' cei rj» tatăl regelui Tullus Hostilius. Curia*. se adaugă ulterior np mdPararea mi-respective. în timpul războiului latin şi după victoria repurtată impotriva corăbierilor de la Antium. în faţa Curiei se întinde Comitium care este un templum* „inaugurat"'.. cu porţile sale <Je bronz (porţile originale au fost transportate la La.cetăfife ™t\-. ll. prima dintro cetăţi m1 " r?ahta(e* ^a Centrul poiitic al r°0^ | Jf]f?f "f **. Dacă eS adevâî?t Tt^ neceaital»'»r mane. Inovaţia lui Licinius Stolo poate să pară modestă. in-'fcmtă după idcfe'lu? m ^l'w a fost dflfi^«v JuS6^^ i^^^Z^? ^aIa nouă. sau. Pînă la mijlocul secolului al IT-lea î. riuui-r mormîritul păstorului Faus tulii s. insă totuşi ea ilustra o veritabilă revoluţie.?.e.n.Olue s" tragem identice ale metrojio i.sînt imagini ale &Tn^rfe W6 ""-de aci concluzia că ele ir f. în funcţie de partea în care se afla. a fost reconstruită de către Diocle- 30:3 mti ţîan. un oraş se defineşte print^CS T* si un Comitium (loc de întru nivo. Cu faţada sa austeră.n. denumită „Rostre': pentru că era împodobită cu provele navelor capturate în 338 î.-e să re-concretă.. Ei n^^ ^^ mei. în antichitate o făcea mai veselă un înveliş de marmură şi de stuc colorat. inovaţia Iui Licinius Stolo implica o consecinţă practică defel neglijabilă: Comitium. magistrat învestit cu „dreptul auspiciilor'" şi devenea o adunare liberă din punct do vedere religios şi politic. chiar. doc/pe' ^iiii/ <** oanienj. unde se întrunea dS ? ' pi''~ ca şi sanctuarele majore ale S to^1 IT*"1' tic. Romanii au lăsat-o să su]j. . P -V-^' L1!) F"r restul nu este decît accesă"p^Cî^H Tot comportă mai tatii impJaniapSa . celelalte monumente eh S. e. Lungă do 26 de metri.e. putea să se adreseze fie unei adunări . .Sau « W din e. delinînd deci dimensiuni prea mici pentru mul* ţirnea considerabilă a plebeilor. In sfirşit."0.Xp ÎS-001001'* esenţiale. în interior» 1 acestei Urbs 302 exercita autoritatea magistraţilor urbani fîn ziţie cu cei care primeau o provincie adiS nV. Putem doar s" afirmăm că acest niormînt este în stil orientaliza|Cf şi ca datează. poporul înceta să depindă de un. probabil. largă aproape de 18 oa este incontestabil mai vastă decîfc fuseseră mai înainte Curia Iulia şi îndeosebi Curia Hostili-a dar nu putem să nu comparăm cu imensitatea Imperiului dimensiunile modeste alo locului în caro un pumn de oameni hotăra soarta provinciilor. iar noi vedem azi tocmai această ăfo a Curiei revenită la vechea stare şi înălţîndu-se ] nord do For. însă incendiată sub dom-ia toi Carinus. fn cursul reconstrucţiilor succesive ale Comitium-uhu ei s-au mărginit să acopere totul'cu o pardoseală de dale din marmură neagră.Vo] 1 n ° "'"' esenţiale ale cetăţii: locu^e d^d^"0^"6 n mul rind. se putea spera 1 ]>c Ia Jaf. Ea ar mas 1 u T> °m den™«tă i^tă. Deoarece părăsea Comitium ca să se grupeze în partea nou „inaugurată" din For. aci se întruneau comiţiile curiate şi tribute — înainte ca acestea din urmă să fi fost mutate la 145 î.'ili/OPOîi unui act). inaugurare (a lua auspirii în.între „corpul" acestei ur^ şi cel al Imperiului. sisle ca atare. Aceste Rostre (pe care arheologii au crezut că pot să le recunoască în diferite locuri) se Înălţau la est de Comitiam şi oratorul.forma un drept-unghi lung de aproximativ 40 de metri Ş' 'iirg * . şi pe băncile X « mu!fc timP efec«v uti-^ţele istorice a2e Lnnîr U ^^ toate se-endiată în 52 ten $£E°%. această curie formează o masă impozantă pe care. Ediţia pretindea el ea . •JOI numai iu reunirea adică doar a unei secolului al JJ-]oa 1 dea aproape pe dou* phbe putea ti prr comifjile curiato punea aceeaşi prâ o reprezentau au Comitunn.• T Şl acest J(I«» adesea din monunwf%^ ^ ?f -™»1™ constituim imaginea celei c a Zlî \ . Licinius Stolo. din secolul al Vl-'lea î o n Iar inscripţia a fost interpretată de moderni în atît'ea sensuri diferite încît este zadarnic să-i atribuim un conţinut sau altul. C. Şi mai mult (căci Ia Roma evenimentele au adesea două aspecte). Această Curia lulia a fost folosită în „.n. în Forul propriu-zis de către un energic tribun al poporului.'tinte de a trcce J.Mfrită de Sulla. " ' orgm'° litară. care ostilia a fost defi cuită după idele lui marte printr-o sală n pe care Caesar a început s-o construiască dar pe numai triumvirii au terminat-o: Octavian a inaugurat-o în 29.aŞa eP°că imperială.. .e.rr? fînde°^te *^-*"» Fegele TuIIus HwtiW dfl * COnstruită ^ că-f««« Hostilia. Comitium era mărginit de celebra tribună a discursurilor. " a fost ■ ■ i*01.i ji-. din respect pentru vechimea sa. ci schema sa abstractă Lf '" pIanuI Ro' era inevitabil .

]a pect. vor fi clădite alte Rostre: în timpul lui August. unde îşi avea de asemenea reşedinţa şi marele pontif. ^ Sacră n** Circ* din Capitoliu Z S S%a-»luigă de & *£ Caîe *»* ajungi^ "VeifS^ 7^T?"lh (clums CapitolinL) J& Ja Panta Canitor J6? pitor cel Foarte Bun J'? fetaP« toainte?ll }Ul '^'"„■■=. împreună cu Pallauion. zarzavagiii aşezîndu-se îa faţa verdeţurilor. căzută la Troia din cer şi obiect al an'10 lupte. toţi prietenii. Vestae se compunea in esenţă dintr-o curte mare. care veneau sa-1 spwjinŞ prezenţa. Dosi devenise capitala unui imperiu. ca adevăraţi figuranţi. măcelarii Sj negustorii de peşte îşi fineau prăvăliile imediat Ja nord de labernac noiiae.e. CaVo a fost incendiat în anul 210 î. o platformă indicată la aproximativ 3 metri deasupra Forului şi lungă de 24 metri. templul Vestf^^îf postea penaţii poporului roman.■"■'•■"■■-«^. templul Vestei nu era anexă a unui ansamblu mai vast. .m '.Jie. Cu încetul toaio prav"" lei le.. de foarte timpul 'Fnn ^buie să „e tra împlinirea anumitor riZvi r\ * Ser^ pen pe toata lungimea sa de cătr* n-w J c?ra Abătut o urmau procesiunii M f. Atrium. Mai tirziu. Piaţa de zarzavaturi şi „iarmarocul" de vite nu dispuneau de nici un fel de instalaţie fixă.u. clivjtăJiJor oficiale p'iI'°ru] au era menit şi u„ vînddnli ^ Codată „n si Cn k ?"a Plecat «are p 307 IlI-loa î.§08 Cum ia Roma nu exista "■• ţaţe. Roma secolului al II-lea î. totodată preşedintele colegiului lor. Sub Republică. s-a construit o imensă tribună pentru discursuri. Forum Boarium*. după abandonarea definitivă a aşa-numitului Comitium. negustorii do legume avuscseă locul lor propriu de vînzare: tîrgul de zarzavaturi (Forum Holitorium*) .. independentă de relioie? V°^ ch activi-miram ca. înconjurată de încăperile de . Forului de la origini pînă la sfîrşitul Imperiului. fiecare punea în aer liber ceea co vindea.n.t r . Lăţimea sa era de 12 metri. Poate că. Casa YestalelV eunosculă sub numele de Atrium Vestae*. nu era singur: în jur«J său se aflau. pe care nu putea să-i vadă cu excepţia fecioarelor şi a marelui pontif. De fapt se pare că iniţial templul fusese înconjurat de o pădure care se întindea pînă la picioarele Palatinului şi că in această pădure se găsea locuinţa preote-selor. în vreme ce vechiul centru poliţa şi comercial îşi sporea traficul bancar şi afacerile fugii o formă din ce în co mai abstractă. los'" Pont™ ' HCo1 şte Ce] «J i" propriu] său ^ gr«P. Se considera că soarta era legată de conservarea acestor comori. 309 or Tradiţia pretindea că era vorba de Palladion. tot în afara incintei serviene.n. de fapt. fără îndoială. Acest tîrg făcea pereche cu un altul sau mai degrabă cu un iarmaroc. care se întindea cu cîteva sute de metri mai jos. el era privit ci . • I(Juî lzolat f puţin ca un ariarhfst ffT" k ti î va să fie ascuJtat Astf( " k tipOnie î?. aşa cum se mtîmplă şi azi în jurul Mediteranei. protectorul şi supraveghetorul lor. fie unei mulţimi mai mari. alături de animalele lor. cele noi ca şi cele vechi. in vecinătatea imediată a străzii Argilotuna*.reunite chiar pe Comiliwn.stui • a lui Pallas. . în acest loc. au fost ocupate h\ exclusivitate de către agenţii de schimb. negustorii de vite stînd în picioare.55 un zeu. rămăsese totuşi un mare tîrg do ţară: activităţile sătenilor ajungeau pină Ja porţile Romei. Astfel ruinele ne evocă ceea ce relev i poate mai puiia jj «a in i ^ ia^ pnW4 e»martuna textelor. Rămăşiţele sale pot fi încă recunoscute la picioarele Capitoliului. Această tribună era. care ocupa întreaga extremitate vestică a Forului. pentru că Plaut Ie menţionează îmr una dintre comediile sale.. stabilit în afara incintei serviene. pe malul Tibrului şi. masată în For. în vremea celui de al doilea război punic şi reconstruit curînd dupâ aceea. încă din această epocă. care avea o istorie legată de eA7oluţia însăşi a. Oratorul care se prezente astfel în faţa poporului. Acolo se adunau negustorii de vite şi fcofc acolo ţăranii veneau să-şi cumpere vitele de jug. între poarta Carmen-tală şi coastele Capitoliului. SUS. . personaje cunoscute. adusă de Enea cînd emigrase din Frio'j^1 ?r Italia. fapt care oferTo e in mişcare * In Roma repui. măcelarii s-au grupat ulterior într-un tîrg mare (macellum).n.e. lor. Foştii 0Cu_ -.e.

menit sa dobîndească o importanţă atît de mare îu arhitectura creştină. cea dintîi încercare dea făuri un mare drum comercial. in . în timpul Republicii in templul lui Saturn era păstrat tezaurul public. zeul focului. Iniţial. la obîrşie. templul Castorilor (astfel era'de regulă numit). începJ a s ^^ Roma o căpătat un antrepozit cu tomj p^>. ele erau plimbate în cursul unei procesiuni care avea loc în fiecare an. triada. inima oraşului. In orice caz. Străbătînd deci sanctuarele care înconjurau lom] Bifare. e °i pare să indice clar o obirsie eiruscă311 înc a unui zeu cavaler si a unei zeiţe. Chiar de la începutul Republicii. fecunditatea pămîntui" Sl lbrau cam prezida. au fost ridicate două alte temple la marginea Forului: cel al lui Saturn şi cel al lui Castorii Pollux.ul solstiţiului de iarnă şi erau însoţite de o *•) 'iite~totală. cu încetul. mai tîrziu înlocuite prin manechine de răchite. Ridicat po ultimele pante ale Capitolului. a devenit sanctuarul cavale-r lor unde se tratau problemele ordinului ş. dar acest caracter originar persistase. n-a fost niciodată înlocuită printr-un templu — din motive care ne scapă — dar este foarte probabil că acelaşi caracter arhaic aparţinea. Divinităţile adorate au fost asimilate Dioscurilor greci. bil celor din oraşele orientale. .n. încadrat pe tot traseul de prăvălii şi de dughene. După cîUva ani. celebră în lumea greacă. Edificiul a luat. Sărbătorile sale. întocmai precum carnavalele lumii rn-ale §i moderne: sclavii luau atunci locul ^/C inilor şi pretutindeni abundau distracţiile. Templul lui Castor şi al lui Poliux a fost consacrat în cursul bătăliei de la lacul Regillus. ^uîuiarea cuplului format în acest fel cu cei doi lilaf ZeU-S şi ai Ledei au fost incontestabil faci-afe. cei care au înfăptuit „revoluţia" din 509. a Elenei şi a celor doi friti ai săi. defineau contururile sale ncsi-«ure rUsim înscrise pe teren diferitele etape ale Itoriei primelor secole. probabil.locuit şi de serviciu. Saturn. o vastă . Basilică alcătuia un hol acoperit. în acelaşi timp. iAîo pe Tibru un port ooge^^ga. pe piatra msaşi. evoca evoluţia !•' fiecare edificiu păstra amprenta ongmii sale'(pe pare o amintea. Dedublarea acestui demon. Cel dinţii ne apare ca evident contemporan primului templu etrusc al lui lupiter Capitolului. llndc erau păstrate arhivele. acolo era depusă tăbliţa de bronz pe care era gravat actul ce acorda (îiccplnd cu 340 i. La o anumită distanţă. marcată în centrul său de către un altar. u 1 1ZVOI> consacrat divinităţii apelor. probabil. nd p se celebrau 310 ■ r. această zonă. De pilda.ridicate în cart!t Lui cînd. dezordinile de tot felul. El^a fost terminat şi dedicat abia în" 27 ianuarie 484. Casa Vestalelor se remarcă şi acum prin curtea sa centrală.doua i ni ^ prin excelenţă filokellemca) ao ^^&ra. înc noi. luturna. poate «e ofereau lui Saturn victime omeneşti.ecitivu. războinicii cei mai bogaţi. amintea într-o Romă încă impregnată de gîndirea etrusca_şi hellenizata. cei doi edih ourol^M-T euidm* si h.) cetăţenia romana cavalerilor companioni. în vecinătatea templului. Ia 16 mai. Se ştie că arhitectura greaca plicase pretutindeni colonadele oferind o Jontru numeroase probleme urbaio. fapt intr-adevăr în acord cu puterea zeului al cărui pare-dru purta numele semnificativ de Abundenţă (Ops). Apoi arhitectura sa se complicase pe măsura nevoilor. însă este probabil că era vorba în primul rînd «e un demon cavaler. Aemihus Paulus. în 499. după t e p.«e existenţa.iuwu"""""" •» ^ porticurilor.o. 312 'nter Lignarios (porticul negustorilor de lemne). De asemenea m ochii ro-manUor Forul. se mtilneştc o zonă sacră unde se celebra cultul lui Vulcan.J£ « primele porticuri au ost. îna-'nte de a fi înecate în Tibru. argee*. Saturnalele. alături' de cclăjalt. censoral Calo construia in For cea dinţii basilică. care domnise odinioară in Lalium prezida. Numele basilicii. templul lui Saturn era consacrat unei divinităţi. reprezintă un adjectiv grec care desemnează prin abreviere un portic regal (Stoâ basilike). aşa cum se înfăţişau casele romane şi în vremea a şa-numitului prim stil urban. în 193. locul unui loc de cult mai primitiv. religiei lui Saturn.< stabilii In interiorul unui portic nun . noi vedem cum ForuT'dobîndeşte aspectul său definitiv. încă misterioasă pentj11 rat unei divinităţi. se construia un alfc portic. de-a lungul uneia dintre străzile principale ale Cîmpului lui°Marte. S-a realizat astfel. si garanta perenitatea fnei instituţii si-a unui rit. inscripţia Slvlw a dedicaţiei sale). ca şi cum prin această tolănţuire a instinctelor s-ar fi încurajai n tolănţui a instinctelor s-ar fi încurajai natura -•î-si regăsească vigoarea sa creatoare. Pe urma lor. după cit se pare. protector al aşa numiţilor equites. Mai tîrziu.

însă zona centrală rămine încărcată de monumente •arhaice. Romanii n-au vrut să fie mai puţin bine înzestraţi decît supuşii suveranilor hellonistici. Nu se povestea oare că atunci cind războiul se declanşase din pricina răpirii sabinelor. Aceasta a fost cea mai vastă dintre basi-licile romane. Basilică Porcia*. Asiei Mici şi Macedoniei. închisă într-roman . un templu al noului zeu. De faptî acest nume se dădea nu numai zeului. cumpărate de către eensorii din 179. chîar dacă a terminat-o August. parcă prea raţională. Acest loc nu fusese ales la inlimplare:. Totuşi s-au menţinut unele trăsături ale vechiului For: nu numai că basilicile erau mărginite de prăvăliile care continuau tradiţia tabernelor. După obiceiul roman. După asasinatul de la idele lui martie. 314 «*£• Trebuie menţionat în chip special zeul . care triumfa tj0 atîţia ani fără să cunoască vreodată înfrîngerea si pe care poporul roman îl adora încă din timpii] vieţii! Când Octavian s-a hotărît să reia pe socoteala sa moştenirea politică a tatălui său adoptiv. numită după fondatorul său. Apoi Octavian a construit. din Priene sau din Milet. Basilicele au imitat marile porticuri acoperite din oraşele Siriei. pe locul asa ziselor tabernae iielerea. care au continuat să se întrunească în aer liber. corpul său a fost ars de către popor la extremitatea estică a pieţii. în continuare s-au fixat liniile directoare ale Forului: vechea piaţă aproape rustică a devenit o veritabilă agora hellenistică Tabularium. încălţat cu sandale şi cu o bonetă fri-giană pe cap. Pe latura sudică. îndeobşte. înălţată Ia intrarea nordică a pieţii. se întorcea astfel Ia tatăl său. Multă vreme. ca să se amenajeze un locaş pentru altarul comemorativ. Uncie rituri stranii sînt legate de un monument sau de altul. Această basilica a impietat de asemenea. Basilică Aemilia*. în epoca clasică. înaintea rugului. unde se întruneau oamenii veniţi la un proces şi oare de cele mai multe ori se ridicau prin mărinimie regală. oraşele care obţinuseră dreptul italic (adică o formă destul de generoasă de cetăţenie) ridicau şi ele in forul lor un „Marsyas". un măslin şi o viţă-de-vie. ea a luat numele de Basilica falia*.adăpostit tribunalele. Aci so întruneau toţi cei ce aveau treabă în For. acest. Aemilius Lepidus. Astfel s-a închis a patra latură a pieţii care a luat forma sa definitivă. înaintea marilor construcţii din forurile imperiale. Şi cum această bonetă (pileus) era simbolul libertăţii.incintă cu un acoperiş susţinut de o linie centrală do coloane şi de colonade late'rale. în vremea . cînd barbarii ameninţau Roma. dincolo de Vicus Tuscus. aproape contemporană ei. unde creşteau trei arbori: un smochin. Vestigiile sacre din For ne amintesc mai mult de acropola din Atena decît de agora cam rece. alături de Regia. îmbibat de amintirea eroilor şi de prezenţa zeilor. sclavii recent eliberaţi veneau să atingă statuia sau îi consacrau coroane de flori. Unele cercetări realizate în profunzime au dus la'constatarea G& acest monument. templu s-a ridicat pe o platformă arcuită în partea sa anterioară. Acest Marsyas era reprezentat gol. care înlocuia aşa numitei»! tabemae nouac. deci era mult mai firesc să se atribuie un 22» 315 c-. Mai tîrziu. însă o alta. cînd soarele ardea prea tare sau cînd ploua cu prea mare violenţă. numai datorită puterii inorţii. romanii nu le mai 'ntelegeau prea clar nici natura şi nici funcţia. înaintea năvălitorilor sabini. obiceiul ca port . un izvor de apă fierbinte care le-a tăiat drumul? O mie do tradiţii prinseseră rădăcini în solul Forului.e divinităţile arhaice care-şi aveau u Ianus* divinităţile arhaice care-şi aveau un sanc-For. s-au înălţat o coloană de marmoră şi un altar. Numele lor le sugerează obîrşia. zeu al Regiei. vechea Basilica Sempronia a fost înlocuită de o nouă basilica. cetatea se afla în stare de război şi ca ele să se închidă îndată ce se revenea la pace. capodoperă a arhitecturii Uellonistice în Laţium. se credea că un defunct ar fi dobîndit un anumit caracter divin. ci si templului s^lU or* ma* degrabă unui arc în formă de boltă. Censorul Sempronius Gracchus a construit. trecea peste strada ce purta numele de Argiletum*. care. Trecutul religios al Romei subzistă. M. Basilica Sempronia*. ca divinitatea să vină în ajutorul credincioşilor săi. care se înălţa lingă un loc împrejmuit. basilioile nau . pămînt prin excelenţă sacru. ele se aflau numai la dispoziţia particularilor. nu va face decît să închidă pe coastele Capitoliului patrulaterul schiţat de către censori între 179 şi 169. cea a unui trapez prelungit înaintea Capitoliului. ridicat în vremea lui Sulla. La sfîrşitul Imperiului. nu s-a păstrat plnă in vremurile noastre. mărgineşte încă în zilele noastre latura nordică a Forului. Diuus lulius. Din acelaşi motiv. a fost ridicat pe locul caselor particulare. caro ai răspuns de construcţie. asupra unor case particulare (printre care se afla şi cea a lui Scipio Africanul) şi a continuat alinierea schiţată de templul lui Castor. unul dintre primele sale acte s-a tradus în proclamarea oficială a divinizării „martirului". de pildă de o statuie a lui Silon (îndeobşte numit Marsyas la Roma). Cum plănuise Caesar. Caesar. Statuia zeului însuşi se afla alături de arc. coborîtor din Marte. poporul Capitalei reclama deschiderea porţilor fatidice.iracter divin eroului invincibil.:«+r. Ultima divinitate instalată in For de poporul roman a fost dictatorul Caesar. Fulvius Nobilior şi M. zeee ani mai tlrziu. Pe locul rugului. Ianus făcuse să apară. Cea dintîi basilică de la Roma.

mama Eneazilor. tăcut şi calm. în jurUl pieţii. adică atunci cînd toate popoarele alergau la Roma ca să implore dreptatea împăratului. în orjce caz! acosta apare ca o sinteză originală: do acum înainte toate forurile imperiale vor fi stabilite 3J7 înaintea unui templu. patroană a faimoasei. înlrucît fondatorul mitic al acesteia. executa proiectul său iniţial în toată amploarea sa. Forul lui Caesar şi cel al lui August se întindeau la vest de Argiletum şi respectau (rascul acestui vechi drum. întocmai ca o exedră1: întreaga piaţă forma un templum. ca o grădină. acest plan a fost poate inspirat de către pieţele oraşelor italice. Caesar a făgăduit să-i înalţe zeiţei Venus un templu. era.. cit pentru a înzestra oraşul cu un ansamblu monumental personal." Erau de -fata străbunii celor mai ilustre familii. autentic lăcaş de mediat16 j aflat departe de mulţimea care . dar şi de Pompei şi chiar de Sulla. Sălile anexe cuprindeau o bibliotecă. însă in esenţă totul rămîne aga cum iJ concepuseră ultimii arhitecţi ai Republicii. s-a hotărît să construiască un templu al Păcii şi să înzestreze dinastia pe care o instaura cu un For analog celor ale Iuiio-Claudienilor. provenea din zeiţă. mc"' pînd cu Enea şi cu regii albani din descendenţa sa şi conţinu încl 'cu triumfătorii Republici1 rnTnr>a' 318 Compaatia cu Foi'ui lui Caesar ne ajută să înţelegem sensul revoluţiei politice augusteiee: în vreme ce asupra relui dinţii domnea numai divinitatea protectoare dictatorului. Aproape două secole mai tîrziu. in mod special.feciori ai Lupoaicei". Alţi împăraţi an adăugat cîtevT. după victoria sa asupra iudeilor. ia vremea războaielor punice suficiente pentru adăpostirea plebei. Enea. • Cele şapte lugera ale Forului roman. care odinioară luptaseră împotriva lui Caesar in rîndurile pompeienilor: sub privirile zeului Marte se înfăp-tuia reconcilierea . între templul lui Caesar şi cel al Vestei. el a făgăduit să ridice un templu lui Marte Răzbunătorul (Marş Ultor) şi forul său a fost ridicat tocmai în jurul acestui templu. Octavian a cumpărat cit mai multe terenuri. statuile marilor bărbaţi ai trecutului. pe cimpul de luptă de la Phar~ salus. Argile turn şi Suburra*. Tiberiu a construit un altul la extremitatea vestică fi. Septi-mius Severus a clădit un al treilea. afirmarea esenţei divine a stăpînilor Romei recunoscută în noua cetate. El e alcătuit dintr-o vastă incintă dreptunghiulară înconjurată pe trei laturi de porticuri. Vespasian a ales locul vechiului tîrg (Macellum). a patra fiind ocupată de un templu consacrat Vcneroi. Si6 Iutei oare comemorau un anumit eveniment marcant pentru domnia lor. Am putea chiar să ne întrebăm dacă intenţia sa iniţială n-ar fi fost să construiască o veritabilă agora. monumente mai puţin importante: coloane''. August a construit un arc de triumf*. însă este totodată probabil ca.naţională". în trecut. Apoi. August a aşezat în nişe. în vreme ce primele două au dispărut. reîntoarcerea . deveniseră prea strimte sub Imperiu. stăpîn şi model al războinicilor . Octavian s-a înfăţişat ca răzbunătorul tatălui său. Construcţiile FJavienilor vor transforma chiar mai profund acest cartier. şi concepţia sa era menită să transforme radical arhitectura urbană. Templul însuşi se deschidea spre colonadă. viaţa politică nu se va mai desfăşura sub privirile lui lupilor Capitolinul ci sub protecţia „prezentă" a Veuerei. Vespasian. dar n-a putut dobîndi o suprafaţă suficientă pentru a. în tot timpul Imperiului. Acest for s-a deosebit considerabil de cel vechi. consacrat propriei sale glorii.Chiar din vremea lui Caesar. Forul acesta trebuia să prelungească spre nord forul lui Caesar si în acest scop să cuprindă o bună parte din unele cartiere populare. în acest scop. stabilite foarte adesea înaintea unui sanctuar faţă de care formau un fel de vestibul. degajat de construcţiile medievale şi moderne care-1 sufocau. era construcţia unui for nou la nordul Curiei.gens Iulia.. Pe cîmpul de luptă de la Filippi. aspectul Forului nu s-a schimbat deloc. tatăl Gemenilor. Ansamblul. se înfăţişează totuşi ca foarte impozant. care se pretindea favoritul zeiţei. ridicat însă la intrarea în piaţă. Forul lui Caesar exprimă o concepţie politică» pe viitor.. ia capătul anticei Căi Sacre. Unul dintre ele. Forul. La începutul carierei sale.lui Domiţian. început chiar din epoca io care Caesar se pregătea să cucerească Galia. la nord de Ros-trele augusteice. Credincios exemplului oferit de tatăl său adoptiv August a dorit să construiască şi el un for: fără îndoială nu atit fiindcă viaţa publică solicita un spaţiu mărit. dacă ea i-ar fi acordat victoria şi abia atunci 8-a format concepţia definitivă a noului for. ea a servit ca sală de şedinţe pentru tribunalul centumvirilor. împăratul pe tron. Venus fusese revendicată ca protectoare nu numai de către Caesar. arcul fui Septimius Severus* domină şi în prezent ComiUum. care judeca procesele civile. iar silueta sa este cunoscută tuturor vizitatorilor pieţii.Ja Concordia. probabil. aşa cum îl vedem astăzi. o zonă sacră ce dispunea de o parte centrală amenajată. închis în interior de un imens poristil. în fata mai sus menţionatei Basilica falia.. care data din vremea Republicii şi 1-a transformat inti>o vastă piaţă înconjurată de porticuri. zeu care prezidase cortegiul acelor imperatorcs ce făuriseră măreţia Romei. Planul însuşi al aşa-numitului Forum lulium reliefează împlinirea ambiţiilor dinastice. s-a impus lărgirea cadrului tieţii publice şi dictatorul făurise proiecte importante in acest scop. celălalt era ocrotit de Marte. unde Curia (reconstruită la iniţiativa sa) să fi reprezentat numai o dependinţă. in tinereţea sa. cel al divinităţii pe care adora. Caesar să-şi fi adus aminte de agorai hellenistice pe care ie văzuse în Orient. după cit se pare. aceleiaşi Căi.

a construit în punctul culminant al pieţii un templu în cinstea protectoarei sale divine. această basilica a atins o lungime de aproximativ 130 de metri. Apoi. Bazat pe o concepţie gigantică.siJică numită (după numele genţiJic al lui Traian) Basilica Ulpia*. cu o mare axă paralelă celei a forului lui Caesar.-i ÎJoiaifian a continuul opera începută do său prin crearea unui nou for.' tu lui.. în cele din urmă. care avea o capelă în awida nord-estică a basilicii. între ieşirea sa din Forul roman şi începutul Suburrei. începeau primele coaste ale colinelor. însă. vom avea o idee de amploarea lucrării concepute de Apollodor. La începutul domniei lui Traian se putea crede că întreaga parte centrală a Romei ar fi fost terminată. pentru coloane. salon de primire. menit sa cele ale lulio-CJaudienilor de Templul Păcii for. Forul lui Traian poate fi citat alături de Coliseu (căruia îi este posterior cu un sfert de veac) ca una dintre realizările cele mai gigantice ale geniului roman. inginerii nivelat cu o îndrăzneală extraordinară întreaga suprafaţa şi. Aşa cum a fost proiectat do Trăiau. în locul colinei cu pantă dulce care se găsea aci mai înainte. Dacă ne amintim că suprafaţa ansamblului se înscrie într-un pătrat de 210 metri pe 160. acest for reunea într-un singur sistem mai multe mari funcţii urbane. a fost realizat de un sirian helienizat. acest for nu reprezenta. inaugurat abia de către Nerva. şi forurile imperiale. El va deveni o astfel de incintă. De aceea.continua să frecventeze basiliea Aemilia şi micile străzi destul de râu famate din vecinătatea Forului. împăratul a cumpărat. vorba doar de o amplificare a Ar«il0. caro. împărţită în cinci naosuri de către patru r înduri de coloane.1 inte-Spre nord-est. într-adevăr. unde se îx înălţime de 3S de .<v|. adică după moartea lui Traian. Domiţian.c eunvrsnliiJor e. Arhitecţii întrebuinţaseră marmură de culori diferite: niar' mură albă de Luna pentru placarea pereţilor ca să-i facă mai strălucitori. ulterior. încep în d din secolul II î.oferea astfel privirilor o alianţă foarte fericită între liniile curbe şi liniile drepte. In plus. purta adesea numele de Forum Transistorium (piaţa do trecere) Era. partea centrală era prelungită de către absidele laterale care sporeau şi ele capacitatea acestui edificiu în întregime acoperit de o osatură de lemn. în acest scop. Chiar după ridicarea celei a Iui Maxen-ţiu. Dincolo do ele. Inscripţia coloanei care. ea a fost basilica cea mai vastă din Roma. în timp ce basilica IuJia avea cu treizeci de metri mai puţin. credincios tradiţiei inaugurate de Caesar. piaţa negustorilor fusese practic separată de for. Dar o asemenea intenţie pare să fi fost străină de planurile lui Traian însuşi. Apollodor a dorit să lege un contra comercia1 unul judiciar şi intelectual. Forul lui Traian. marmură africană de culoare ga'bonă şi mai multe feluri de marmură cu vine< 322 n . zeiţa Minerva. teci La adăpost de lică se deschideau eipală. s-a ridicat între basilică şi zona sacră a mormîntului imperial ne arată că înălţimea pămîntului îndepărtat cu prilejul acestor lucrări atingea aproape 38 de metri. granit cenuşiu. au tăiat în adîncime Quirinalulfomiînd o faleză abruptă. cînd Hadrian va consacra la vest de bibliotecă un sanctuar predecesorului său divinizat. Forum Transistorium reprezenta ultima veriga a unui şir de pieţe peristile care nu-şi aveau perechea în lume. la început. pîna atunci separate. o incintă sacră în jurul unui templu. toate terenurile situate între For şi poalele Quirina-lul"i) la vest de forul lui August. cel dintîi Antonin a izbutit să creeze un nou ansamblu care depăşea ca mărime şi ca întindere totalitatea celor precedente. *ncăPere afectată in anfi. unica prezenţă divină în for era cea a zeiţei Libertatea. trebuia recuperată diferenţa de orientare între basilica Aemilia. axate paralel cu faimoasa Curie. de fapt. aflată în forul roman. Acest fapt este foarte caracteristic pentru cuvintele de ordine oficiale r"6*' car0 se Prozenta ca ° revenire la vechiul raJism augustoic si asocia — cel puţin în teorie datorii la administraţia Imperiu lui'. arhitecţii lui Domiţian au fost siliţi să rezolve probleme destul ele complexe.hifal.uui iv ae vjaf. înainte de templul consacrat zeului Traian. piaţa era mărginită de o }>. spre deosebire de cele precedente. După ce. Spre a obţine un spaţiu îndestulător. astfel incit părea imposibilă construirea unor noi foruri. ei au curbat marginea pielii. Decoraţia interioară era deosebit de somptuoasă.fu'i.:(. obiş319 |. arhitectul Apollodor din Damasc. Cu toate acestea. Ca să realizeze forul. marmură de Fentelic pentru frizele de deasupra coloanelor şi. Prada luată de la rfaci i-a furjlizat ^ Traian mijloacele necesare „lizării acestei lucrări. 321 arc 5" -Î^ .

ansambluri. alături de labernac. ca piperul si mirodeniile.sale do marmură isc se afla o statuie a Ju[ Trv Bibliotecile* . şirul majestuos al forurilor imperial9 care atingea apogeul cu faimoasa columnă Irju'm6 fală menită nu numai să slujească mai tirziu model lui Marcus Aurelius. parterul. Or. un secol mai tîrziu. chiar de acum primele semne ale acelei etatizări economice care va fi una din plăgile Imperiului tiran şi va contribui la paralizarea lumii romane1.Î t întnr?' -AuSi'st şi Vesn^ "Oa il« lui a" «ting0 323 Forul lui Traian m anexele sale încheia căt-nord-vest.u? iuIui d« vremea papei Sivtns n ■ /an ~ aP«i i « sfintului Petn. ă £„? ) operelor greceaîi . Alte depozite. sub controlul statului. erau cu siguranţă utilizate comercianţii independenţi. Una dintre ele. Pe de altă parte. QlMnfus (^ 1588 existau multe consacrată £„? •) ApoJio fiIe ^ai incite. după ce a fost mult timp ascuns de către edificiile moderne Se poate vedea acum complet degajat. Cbiar în imensitatea monumentului avem dovada rolului important jucat de organismele de stat care. Terasa superioară. 325 . Traian a dublat hemiciclul norti. „L:ategoru sociale şi profesionale (copiii fiind obligaţi meze mosorin şi să pă^reze condiţia pflrinjilori otc. ™. alcătuieşte un sistetu mult mai complex. Copia f. uia Piperatica sau strada Piperului. Cum ansaih-blul monumental al forurilor imperiale. şi papa Honorius. Noi n-am fi citat aci acest monument. Con-» îct-ia sa a fost. Profitînd de demolările gigantice care atin seseră Quirinalul. Maxenţiu şi-a construit basilică* pe Calea Sacră. il)sţa . cuprins între cel al lui Traian şi templul Păcii. preparau convenţiile de stat încheiate cu marii importatori. probabil. totodată. aprovizionarea generală a populaţiei. vîni]ute aşa-numitelc tabernae clin nia Piperatica. adevărate puţuri de lumină. Deci tîrgul lui Traian a slujit. poartă şi aoum numele celui dinţii constructor al său. « glori. De aci se puteau cuprinde dinfcr-o singură privire toate sosirile şi plecările. a luat ţiglele de bronz eare-1 acopereau pentru a le . care. un sei repartiţiilor administrative. La începutul secolului al lY-lea a fosl o ultimă basilieă: cea a lui Maxenţiu. noi ştim că trezorierii imperiali (arcarii Caesariani) îşi aveau serviciile instalate în Forul lui Traian. tîrgul lui Traian n-a servit numai pentru necesităţile aprovizionării oficiale şi pentru serviciile annonei. în "Lfasi edificiu a serviciilor annonei*. jesj terminată de către Constantin. aceşti trezorieri percepeau taxele aferente operaţiilor comerciale şi. gj cuprinde două terase.ns(i-uitâ coloniale". nu mgăduia o extindere pe aceeaşi axă. Deasupra acestui prim rînd de prăvălii se află o galerie luminată de un rînd de ferestre. trebuiau să controleze toate importurile.U""^ de romani în P^MIe noastre. ca depozit de repartizare a mărfurilor menite a fi vîndute poporului sau uneori. însă ei eOîa^lc. Un şir de arcade semicirculare ii formează faţada. se pot recunoaşte. Desluşim deci. Putem lesne considera că . birouri şi săli evident afectate controlului. deservit de o stradă largă care a continuat să existe in Evul Mediu şi oare purta numele de uia Biberatka — deformatie probabilă a vechiului său nume. mai puţin dictată împăra-S Jui'de către dorinţa dotării oraşului cu un „mare tl" zin" comod. într-adevăr. galerie care deserveşte alte tabemae asemănătoare celor de îa parter. Acolo se găseau alte prăvălii. a est (îrg ai-cs^r fireşte. în practică. mai puţin caracteristic pentru nn aspecl "u .. există la Bucureşti. C-olTno. decîţ de intenţia concentrării.' 'a Pr°P°rţ" mai modeste. ce dădeau spre culoare sau chiar spre curţi interioare. care asigurau. est al unui tirg monumental care. gratuit distribuite. însă Traian nu* g° mulţumit să construiască forul cel mai măreţ ^ Roma. fixarea fie-Si-. într-un spaţiu încă liber. Columna Iui T imUa. Un sistem de scări stabileşte comunicaţia între cele două etaje. poate. ci să şi inspire arhit^a ţii secolului XIX francez1. tiparele e du marelo său înaintaş. Totuşi. pînă atunci dispersate. care nu pare să fi jucat un rol important în istoria monumentală a Romei — întrucît încă din secolul al Vl-lca i se uitase destinaţia veritabilă.e . fică Jl dî ?'^bra coIum"ă a iui Traian. retrasă spre interior In comparaţie cu construcţiile precedente. int-ensa activitate prcială cunoscută de i]oma lui Trăiau. grupate în diferite. Acest tîrg a fost stabilit pe panta colinei.mărfurile fu)' Autorul sc «feră ia coniroiu] riguros exercitat de sta-podu1°^"' conlro1 do care n-a profilai doîoc majoritatea cărei t " S'a în?ercat plafonarea preţurilor. fiecare arc se deschidc-spre o prăvălie (taberna). care găseau în laţii comode. a* află pe acelaşi plan cu forul. «ude desluşesc vestigiile bazinelor destinate '• peştelui viu.:mportant al economiei contemporane..

evoluţia entrului monumental urban. edificiile publice întrerupeau labinuu. care să evite în viitor propagarea de incendii catastrofale. să ocupe integral Palatinul ca să-1 transforme într-o reşedinţă imperială. altele continuate de marile drumuri imperin] Cîmpul lui Marte. caracteristic edificiilor din epoca republicană. C'nd a fost vorba să se înlocuiască vechea basilică ratl' cană printr-o biserică ce urma să fie cea mai mar* din lume. S-a pornit săparea unei noi albii a fluviului. răspîndite * formă de stea începînd cu Forul roman şi i1'1 du-so spre porţile incintei serviene: Alta ă Qiili uso spr porţe icitei seviene: Alta Santi care urmează creasta Quirinalului. de asemenea. (noi am zice Strad' Mare). împăraţii izbutiseră nu numai să implanteze forurile lor în centrul oraşului. dar dintre care multe păstrau vizibil apareiajul din tuf eenuşiu-vineţiu .' ■ -1rtl relevă oraşele asiatice descoperite în zilele 327 . asemănătoare celor din oraşele hellenistice şi arii sacre care Înconjurau templele de toate tipurile. se ştie că Michelangelo a visat sa aşcze cupola Panteonului pe basilică lui Constantin: aS fol s-a născut prima concepţie a catedrale' Sfîn ll \m iacercat sa urmărim. Plafonul n-a mai fost constituit de către o structură acoperită de chesoane de lemn. scoase din pămînt cîndva de lucrările urbane şi rămase pînă acum anonime. în ordine. ci marile săli termale. Intre aceste pieţe se «eschideau străzi adesea foarte strimte. iniţial menit concentrării armatei şi comiţiilor centuriate ca şi antrenării tineretului prin exerciţii militare. rin? Ioc în loc. exterior incintei serviene. cu templele sale nenumărate.I 1! noastre: Miletul. s-a ivit un nou prilej de a restructura oraşul. sub Imperiu. Maxenţiu a imitat nn. Cîmpul lui Marte*. acţionînd ca nişte stingătoare de incendii. cîteva cartiere privilegiate au fost'sustrase. de pildă. Aşa s-a întîmplat. Ce! m if putem desluşi anumite străzi mari. In cursul secolului I e. Constatând că. avo ca arteră principală uia Lata. de pildă.. era ameninţat de construcţiile private. Totuşi. Caesar a vrut să schimbe eursui Tibrului. va inspira pe Michclangelo. Insă opinia publică s-a Împotrivit acestor măsuri înţelepte. şi mult' şi mult' g Ş Esquilin. . Octavian a fost eonstrîns să abandoneze planul măreţ al tatălui său şi Tibrul continuat să curgă acolo unde îl lăsaseră zeii. proliferării nechibzuite a caselor particulare. care nu erau toate îmbrăcate în marmură. Assos şi multe altele. basilicile tradiţionale. aşa cum putem lesne să'ne închipuim. Lucrările aţi început. ci de către o boltă din blocaj care se sprijinea pe ziduri laterale foarte groase şi pe stîlpi porniţi din arcurile boitei. Administrator priceput şi spirit deschis faţă de ideile moderne.n. Vicus Patriciu-*' de-a lungul văii între Viminal Şi Esquilin. pavate cu oale inegale şi mărginite de case uneori foarte înalte. însă n-au intîrziafc să se producă prodigii funeste. Astfel s-ar fi anexai oraşului o întreagă cîmpie (Prati actuali). de la . Acest lucru a ieşit in evidenţă. Noi am evocat incidental transformările survenite după războaiele punice. şi uneori hazardul săpăturilor arheologice dezvăluie. Ji]e erau situate puţin la întîmplare: Roma sisl CUQoseut vreodată — dacă lăsăm de o parte a»a oi torUrilor imperiale —un plan sistematic.n. mai tir-ziu. domnea dezordinea cea mai completă. Este adevărat că intre timp fll3es 328 sasinat dictatorul. în timpul celor aproximativ zece secole ale acestei istorii. restul Romei evoluase de asemenea. după incendiul din anul 64 e. cînd Caosar a plănuit să mărească întreg oraşul şi să-i dea dimensiunile adecvate sporirii populaţiei.. de fapt. monumente care pun arheologilor enigme pe care ei nu pot să le rezolve totdeauna.. Vechiul Ctap al lui Marte ar fi putut fi construit după un plan raţional. Cărţile sacro au fost consultate şi s-a constata ostilitatea zeilor. între ochiurile foarte largi ale acestei reţele. cu templele din Largo Argentina*. Roma creştea prea repede şi tradiţia religioasă împiedica deplasarea sanctuarelor existente şi chiar modificarea radicală a locurilor. n-a izbutit în schimb să modifice profund urbanismul roman. însă. mai multe pieţe peristile. marele drum spre nord. sub cartierele moderne. cu pieţele sale pardosite cu dale. Nero a încercat să profite de această ocazie. cadru şi decor al /etii publice.Vatican — dacă n-ar îi reprezentat o tentativă arhitecturala interesantă care. Trebuie menţionate. ci. oamenii pretindeau că în străzile prea largi soarele pătrundea în chip primejdios şi că arşiţa excesivă putea provoca epi-defliii. pas cu pas. însă. Textele vechi nu ne-au păstrat amintirea tuiuror acestor ansambluri. dacă împăratul a izbutit să limiteze înălţimea caselor particulare şi totodată să suprime materialele prea combustibile. să suprime meandrele formate de fluviu după podul Milvius şi să-i atribuie un curs nou dea lungul colinelor vatieane.cu gren mare. caro nu era decit partea urbană din uia Flaminia. de la începuturile sale modeste pînă la măreţia forurilor imperiale. Trebuiau făcute concesii acestei opoziţii a spiritului public şi. şi toate eforturile de a depăşi anarhia constructorilor au ajuns numai la rezultate parţiale. Roma ar fi devenit cel mai man1 şi cel mai armonios oraş din lume.pune pe acoperişul bisericii Sfîn-tul Petre. Totuşi asemenea descoperiri ne ajută să restituim adevăratul chip al Romei antice. Mai tîrziu. El a curăţat dărîmăturile şi a vrut să deschidă străzi largi. care ar fi alcătuit un nou Gîmp al lui Marte. cînd s-au creat străzi mărginite de porticuri în Cimpui lui Marte şi un port cu antrepozitele sale in cartierul Aventimilui.

şi Sa„ctu^ ™. care încercau să jefuiască sanctuarul de la Delfi. înconjurată de un portic de marmură sub care se aflau statuile celor cincizeci de fiice ale lui Danaos şi ale logodnicilor lor. dar de data aceasta spre sud. în vîrful acoperişului strălucea cvadriga soarelui. în ent. ^J.n. zeul său ocrotitor. cîntăreţ armonios al păcii regăsite. ci. religie totodată pitagoriciană Ş1 solară. «^jm^j ™ *»'Roma imperială dnn nVeŞniînta » Promachos» a fui S C"m c<<l^a La d tTi jui Period Ildws WhcHeA Su August.Această colină fusese aleasă de August pentru motive care ţineau concomitent de sentiment şi de politică. ife^^ oiiu ă deveneau d?n l°Pfn^au direct Te SsaSsi-fi departe de Z . Casa de aur. El nu numai că şi-a stabilit resemna pe această colină. Intenţiile mistice ale acestui ansamblu nu ne sînt în întregime clare. Proiectul datează din anul 36 î. extindea asupra întregii Rome această protecţie într-un moment critic" al istoriei sale. pînă la limitele grădinilor lui Mecena. travestit in Dionysos. s-a hotărît să consacre Pala-tinuJ lui Apollo. ApoJio ^ zeu] / marmurei de Luna care / ' s^«iucitor S Roma imperială. Această întîmplare — naşterea lui August pe o colină sacră —a fost intens exploatată. care arbor. Templul lui Apollo Palatinul. mai mult. Strada care urca pe Palatin. «Asu vrut să aibă un Palî r-Pretutin<ie«' mod^f tă Serviciife^^ndeasoa o'iit^Jt -a tă. jberiu a constrnV/ ^N ai cea 1 ehea oas« a Iui 1 pe p£tjaf« pte tocmai cea "'■mai r Iui 1 i < ti ea li p" «waala „„ir ™»ss. fusese cel mai pasionat partizan al aJieilor. Ni se relevă astfel o concepţie gigantică care a contribuit substanţial la potenţarea opoziţiei burgheziei1 şi aristocraţiei. care a urmat acelei Domus Transitoria. I 329 îuutlesfcă care aparţinuse odinioară oratorului J-Jor. Dimpotrivă. mulţumindu-se cu o casă ■V 23 • Civilizaţia romană. Nero a continuat extinderea locuinţei imperiale. Antonius. Neptun'(Posei-don). voi. Performanţele războinice ale lui Apollo erau amintite pe reliefurile care împodobeau porţile: masacrul Nio-bidelor şi victoria repurtată de zeu asupra cel fi lor. ' rămas de :vm cît prea puţine urme din toate aceste extravagante.e. în secolele a 330 ll-ha şi al rf/-jeai o . Prăbuşirea lui Nero şi reacţia subsecventă au provocat dislocarea acestui domeniu imens care evoca prea mult cartierele regale ale despoţilor orientali. In faţa templului. El se înălţa în mijlocul unei pieţe mari. adică din vremea campaniei iniţiate împotriva lui Sextus Pompeius* după ce devenise stăpînul mării. totuşi ele existau şi apolli-nismul augusteic. vechiul Cliu'us Victoriae* (Panta Victoriei) a fost încastrată între aiduri înalte şi acoperită de arcade care arătau a-tunci aproape ca astăzi. Totuşi putem bănui că încă din această epocă coasta Palatinului spre For a fost ocupată de puternice substructuri care urmăreau extinderea suprafeţei colinei. Sti„. ocrotit de către Apollo. la obîrşia teologiei imperiale dezvoltate. îşi afişa oico-Jiul pe lingă Cleopatra. pe cînd. înfometa 'fi şi se declara favoritul lui Neptun.n. . după incendiul din 64 e. Palatul său s-a numit Domus Transitoria (casa de trecere). El însuşi se născuse pe Palatin. deoarece în intenţia creatorului său trebuia să unească ansamblul imperial al Palatinului cu imensa vilă (fostele grădini ale lui Mecena) pe care Nero o poseda pe Esquilin. Or romanii nu erau şi ei nişte troieni? Octâvian. se află. o statuie colosală înfăţişa pe zeu ca ci-tliared. aşa cum am văzut. poate.. Apollo luptase alături de troieni. cei cincizeci de fii ai Iui Egyptos.. In Iliada. intr-o stradă care se numea „strada capetelor de boi" (ad topita bubuia). Sti„. paraţilor. era de o somptuozitate remarcabilă. Marile lucrări executate ulterior de către Domiţi'an au transformat profund cartierul încît aproape ca nu mai putem regăsi urmele situaţiei anterioare. poate după o firmă însemnată sau d»pă decoraţia unei case. a fost . ţenşius. cel dinţii consacrat unui zeu grec în interiorul aşa-numitului/w-merium. şi care ocupa valea unde se află azi Coliseul şi pantele colinei Caelius.

zărea mai îniîi palatul lor masiv. prin poziţia lor. ca in vremea lui Caesar. încă August. Totuşi. demnă de monarhia de drept divin. După cîte ştim. la Roma au trecut multe veacuri înainte de construirea unor edificii destinate în exclusivitate spectacolelor. Din această pricină. lTrmaşii lui Domiţian au continuat "să locuiască pe Palatin.spre vest: oricine-venea din Orient. cunoscute la Roma. Acest şanţ a durat pînă în vremea lui Nero.'. imensele pieţe publice. Caesar a înconjurat arena cu un şanţ larg. ridicată alături de ele. Constantin. situate 'Totuşi datorită intervenţiei lui Titus.are va deveni mai tîrziu spina: largă de 150 me-\x\ lungă de 600. formele cele mai vechi de jocuri. 'AM \ceastă vale. adică im portic dublu. de pildă o vînătiare (uenalio) unde figurau fiarele. gurele monumente de acest tip.u fost acoperite de un strat gros de pămînt şi au slujit ca fundaţii Termelor lui Titus. Acest portic servea ca Joc de plimbare. Cel dinţii obelisc se înalţă astăzi la Roma în piazza del Popolo. procesiuni şi cursele de cai. Iasă dacă lăsăm de o parte apartamentele. cînd se cobora bariera înaintea lor. Roma a rămas prin excelenţă ca oraşul jocurilor sportive. în prezent.ouă" mobile indicau. Flaminius Nepos a început construcţia unui al doilea circ în Cîmpul lui Marte: ne referim la Circus Flaminius*. străluanr. a vrut cel puţin să înzestreze Roma cu o reşedinţă imperială nouă. natura făurise un loc foarte potrivit pentru defilări. începînd de la sfîrşitul secolului al IlI-lea î. niontate şi demontate după nevoie. Erau suficiente nişte amenajări rudimentare pentru a contura o pistă si a instala acolo spectatorii. in vreme ce in Termele lui Titus aproape nimic nu mai poate fi recunoscut. Iu mintea oamenilor. în Valea Murcja. săpăturile au degajat această Casă de aur care a datorat „distrugerii" sale putinţa de a străbate se' 1 Aşa cum am arătat şi mai sus. fără îndoială. caro şi-a dat numele cartierului vecin. pe oare ol încerca s-o creeze. .A ad„s de la Teba. Trebuie în orice caz să subliniem că Domiţian a rupt cu tradiţia iulio-claudiasă care aşeza casa imperială in partea din Palatin orientată spre Forul roman. unde şapte . Aceste particularităţi se explică. Fostele reşedinţe ale lui Tiberiu şi Caligula n-au fost distruse şi au continuat să fie utilizate. Vil colele aproape intactă. începînd cu domnia lui Doiniţian. în unele privinţe. valea Miircia a devenit foarte ciu'înd Jocul unde se aduna poporul întreg oh prilejul zilelor de sărbătoare.1 Inspirîndu-se din exemplul lui Nero. cu fintînile lor arteziene cu bazinele în forme complexe.împăraţii au adus di-verse ameliorări. El cuprindea mai multe ansambluri distincte. se deschideau spre grădini mai vaste şi mai rafinate decît ceh contemporane de Ja Pompei.n. ridicase pe spina un obelisc*. unde împărţea dreptate înconjurat do sfetnicii săi. cînd . Apoi. însă casa lui Domitian. însă îşi aduc aminte încă de amfiteatrele şi de circurile sale.<1-Lul. cu încetul au fost aduse înfrumuseţări. adăugind oînd un monument. trei secole şi jumătate mai tlrziu. le-a depăşit în amploare şi măreţie. a-ceastă locuinţă reprezintă efectiv o vilă elegantă. Pentru a-şi realiza obiectivul propus. ca grădină secretă.Ulterior împăraţii se orientează spre sud şi . formate din peristiluri iuxtapuse şi stabilite pe terase aflata la niveluri diferite. autorul înţelege prin „burghezie" păturile mijlocii şi vîrfurilc comercianţii01"' bancherilor şi antreprenorilor.dezmembrata de către Titus. Se întîmpla uneori. palatele. pe Via Appia. De fapt nici nu mai rămăsese loc pentru casele pariIcularc. însă fuseseră construite într-un stil analog. clădită de Domitian chiar în inima Romei. iar celălalt înaintea bisericii San Giovanni in Laterano. a fost suficient să ocupe terenurile în parte anexate încă de Nero însuşi chiar pe Palatin. alungit. Planul acestui palat este destul de complex. adus de . s-a înconjurat pista de un zid mic pentru a o separa de spectatori. pe scaune de lemn. plantată cn boschete şi răcorită de izvoare. Domitian dacă n-a reconstituit în nici un fel — căci era imposibil ~ imensul palat dezmembrat. casa lui Domitian se poate compara cu vilele suburbane ridicate de senatori aproape peste tot în Italia. aceste două circuri au fost sin. considerat ca o bariera suficientă pentru a împiedica elefanţii sau fiarele să atace publicul. axa ei era marcată de un piriu. porticurile Romei.ate. cu jardinierele de zid şi porticurile lor. a cărei formă amintea pe cea a stadiilor hellenistice. cu mii de oameni şi elefanţi de luptă. prin motive de securitate şi de etichetă. din Egipt. Pfaă la sfîrşitul Imperiului. întocmai ca în vilele lui Pjj-niu. Oamenii vremurilor mai recente au uitat templele. plin de apă. se întindea intre Palatin şi Aventin. s-au construit car-ceres cabine de unde plecau carele concurenţilor. să se organizeze în Circ şi altfel de spectacole decît cursele.') la. Circul de la . a ridicat un al doilea obelisc. 33.. mai precis din 221. după victoria de 'a Acţiuni. s-au ridicat la extremitatea acesteia borne. Domus aurea (ţasa de aur) a devenit dintr-o construcţie deschisă. redau zidurilor strălucirea lor naturală..a Heliopolis. construcţiile care-i formau centrul f«. s-a împodobit spina cu statui. elegante. A fost nevoie atunci să se modifice aranjamentul obişnuit. numărul de tururi efectuate de către echipaje. Aparta-weitele orientate spre Valea Marelui Circ. sau un simulacru de bătălie. ou pantă lină. sala tronului unde-şi acorda audienţele împăratul. exista şi aci un hippodrom. insă iară a rnodii'ica nimic din economia generală a ansamblului. care a înfrumuseţat considerabil Circul (conducerea carelor reprezenta una dintre pasiunile sale) şi a adăugat un nou şir de scaune. un nivel inferior celor precedente.e. parte care domina centrii] Romei. în practică Palatinul constituie numai un palat unic. dar întîlnim în această casă ceva mai multe curţi închise spre ele însele şi o dezvoltare mai redusă a faţadelor. censorul C. Pe care }.

Zidul exterior (mai puţin suprastructura de lemn) atingea o înălţime de 48. Monumentul sugerează forma unei elipse şi faţada sa se compunea. Inaugurarea Coliseului a avut loc tu timpul domniei lui Titus. Nero 1-a înlocuit îndată prin alt amfiteatru tot din lemn. Dintre cele trei etaje de bănci.. însă la sfîrşitul Republicii a fost necesar sa se facă unele concesii. pe panta astfel formată. Insă amfiteatrele de lemn erau numai un expedient temporar. cele ale arenei de 80 metri pe 54. Caracterul primitiv ai monumentului. el a fost distrus parţial în secolul al IV-lea ca 'i să se construiască cea dintîi basilică San Pietro. 338 Totuşi. lupte de oameni şi de animale. departe de a încuraja gustul popular. De aceea Vespasian s-a ho-tărît. | în For şi acest obicei a persistat pînă în vremea lui Caesar. El datează din timpul lui Sulia (aproximativ 80 î. configuraţia sa îngăduia evitarea unor ample demolări. adică în 80. după cît se pare. însă ca excepţii. arena se plasa de la sine în albia lacului şi pantele vecine ale colinelor Cae-lius şi VeJia înlesneau instalarea băncilor şi sub-ătructurilor lor. care nu aparţinea tradiţiei autentic latine: abia în 264.n. Acest loc -prezenta avantaje. Abia în 20 î. să clădească un amfiteatru care să concentreze cea mai mare parte a populaţiei. precum romanii în. Ni'i„ ciodată acest circ n-a figurat printre monumentele .o. ca gă-i augmenteze capacitatea şi a aranjat in virful faţadei scuturi împodobite. se înrudeşte direct cu circul. care reprezenta el însuşi o atenuare a sacrificiilor omeneşti cîndva practicate pe mormîntul marilor persoane. bătălii navale. Serbările organizate cu acest prilej au durat o sută de zile şi au concentrat tot felul de spectacole: vînători. ___ c'a si spectacolele de gladiatori ele însele — şi rol mâi vechi amfiteatru cunoscut este. la funeraliile lui Iunius Bru-tus. în principiu. '■' Sub Republică. aşa cum apare pe acaastă imagine.50 do metri. Amfiteatrul do la Pompei este interesant întrucît ne îngăduie să înţelegem originile acestui oen de monument care.Vatican. După un veac şi jumătate luptele de gladiatori au fost incluse. un mijloc folosit de împărat ca să asigure distracţiile plebei urbane şi să satisfacă într-un fel sau altul instinctele ei violente. Dimensiunile totale (exterioare) ale Coliseului gini de 188 de metri pe 156. considerat îndeobşte ca unul din vmojitelo caracteristice pentru arhitectura ro-ă. Ei au stabilit arena mai jos decît solul exterior şi. valea Murcia. într-o prelungire a incintei. luptele de gladiatori se dădeau . cel mai mare din lumea romană. fel. presupune că amfiteatrele n-au °st^ iniţial decît nişte circuri simplificate. ridicat pe acelaşi loc. este cblci in realitate o 'achiziţie tardivă a ei. pînă în prezent. Se poate observa că arhitecţii s-au străduit.n. prezentînd numeroase cupluri de gladiatori anga3fs6 •'■^ktră ■ te îfl Iiîpte necruţătoare. unde au fost martirizaţi creştinii sub Nero. căci restituia publicului terenul confiscat în timpul domniei precedente. cel care va fi in curind numit Coliseum. a fost construit pe locul ocupat de grădinile Casei de aur neroniene. a făcut totul. ori obiecte de argintărie şi multe alte miri. \infiteatrul. Se pare că romanii n-au vrut multă vreme sa amenajeze edificii mai bine adaptate acestui gen de spectacol.n. în antichitate. Coliseul a fost instalat în depresiunea unde Nero făcuse un imens bazin do apă.e. din trei etaje de arcade ajurate deasupra cărora se . şi aristocraţia romană. nu era decît un cîmp de curse particular construit de Caligula în grădinile sale. Domiţian a completat edificiul adăugind un etaj de lemn. Benen* ciarul se prezenta înaintea biroului împăratului pentru a obţine ori un sclav.) şi a fost clădit departe de centrul oraşului. cel do la Pompei.1 Romei propriu-zise. V!f dimen 337 1 Amfiteatrul lui Statilius Ţaurus a fost distrus de marele incendiu din anul 64 e. petrecută în cursul unei reprezentaţii. cei de la mijloc se afla la acelaşi nivel cu solul oraşului. idilica sa pare să fi fost într-adevăr campaniană. Se ajungea la el pe nişte scări interioare — vizibile încă pe o pic-tnră' pompeiană celebră care perpetuează amintirea unei dispute între oamenii din Pompei şi cei din Nola. dueluri de gladiatori. pentru a-1 satisface cît mai puţip şi în condiţii de lipsă de confort voluntar menţinută. în programul jocurilor publice. şi magistraţii acestei epoci a" început să intensifice jocurile oferite poporului. un deceniu de muncă neobosită nu putuse ridica declt patru etaje de bănci. De alt'. să utilizeze inegalitatea naturală a terenului. Staţi-J? 'J'aiiros a construit primul amfiteatru de piaă" din Roma. amfiteatrul nu era cu adevărat gata nici ]a inaugurare. au instalat bănci. după revenirea păcii. Şi pentru a încununa generozitatea sa. Coliseul. Este vorba de amfiteatrul flavian. Acest amfiteatru. Titus a organizat din cînd în cind distribuţii de bilete pe care se înscria indicaţia unui dar. In această epocă jocurile deveniseră o necesitate politică. ori veşminte pj"e^ ţioase. numai etajul de sus e înălţa pe'ziduri de susţinere. curse. in plus. au fost organizate cele dintîi lupte de gladiatori după un obicei campanian (şi mai ales samnit). arena a păstrat totcauna forma unei elipse — în contrast fu orchestra circulară a teatrului grec — deoarece 'ceaRta structură îngăduie sporirea la maximum numărului spectatorilor fără o creştere exagerată dnsiunilor ansamblului.

la extremitatea unei perspective demnă de ea. fixate pe stîlpi. <*intr-un spaţiu circular. decît circuri adaptate spectacolelor de vînătoare şi de luptă —. j j r'3"a era formată dintr-un planşeu susţinut de Zp y malte de cinci pînă la şase metri. Coliseul a. care regretă străduţele. poate. căutau adăpost toţi vagabonzii Romei. poate fi cuprinsă într-o singură privire. alunecând pe şine. al oraşului veşnic.rămas n» numai amfiteatrul prin excelenţă. întocmai precum Circul lui Nero de la Vatican. la primul etaj ei erau ionici. el a străbătut totuşi secolele în pofida ostenelii lente a termitelor omeneşti care l-au despuiat de marmură. un fel de ascensoare. perdeaua era coborîtă şi la sfîrşifc era ridicată. Cum în piesele romane nu intervenea corul1.cele din urmă "Etalaţi pe 0 estradă. El este îndeobşte numit Amphitheatrum Cas-trense. Totuşi există bătrîni iubitori ai Romei. corintieni. dacă el mai este pe trei sferturi în picioare. şi cînd se va prăbuşi Roma. la începutul reprezentaţiei. iniţial ameste-?a'1 cu corul în orchestra. Rome aussi tombera \ ci lorsque tombera. In plus. în funcţie de lungimea. aceste teatre n-au fost identice celor greceşti. y1 corp special format din mateloţii flotei trebuia ?a manevreze aceste pînze. se va prăbuşi şi Roma. Piuă la sfîrşitul Imperiului. ameninţat cu distrugerea deoarece găzduise supliciul martirilor creştini. au fost în. Solul arenei era îndeajuns de etanş ca să poată îi transformat într-un bazin unde evoluau vase de luptă angajate într-un simulacru de bătălie. care au fost iniţial inspirate de modele greceşti. I se dădea aspect de palat. clădit în interiorul domeniului imperial.Coliseul a pierdut. Poetul Bede le Venerable. în pofida masei enorme pe care o acoperă. acest amfiteatru constituia un monument particular. de plumbul ce le fixa. in ochii poporului. ei au micşorai orchestra şi au redus-o la un semicerc unde au instalat spectatorii din primele rînduri. aşa cum am spus. tină numit pulpituin) a fost redus şi apropiat de orchestra. misterul său romantic atunci eînd a fost degajat. scenei) stabileau comunicaţia între pulpitum şi . însă. ce-1 prindeau odinioară strîns şi nu-1 revelau decît în ultima cl'Pa> ca pe un zid străbătut de lumină şi de găuri de um1 în franceza moderau: i . Ele repre-jIUau culisele în care se aranja spectacolul. unde el alcătuieşte un bastion nu departe de Porta Mag-giore.leColisie. înfăţişau totuşi caractere specific romane. îa sfîrşit. Arena era înconjurată de o palisadă. Este probabil că. 1340 unde. le monde aussi tombera. însă faţada sa era infinit mai complexă. la începutul secolului al V 111-lea: „Cît timp va dura Coliseul.înălţa un a] patrulea etaj orb.dureraaussi Rome: qu ^-tombera le Coiisce. ieşea din pămînt şi izola scena. şi avea o lungime sensibil egală diametrului orchestrei. Proskinion (iu ja. în spatele ei. Aussilongtempsquedurem. Arcadele primelor trei etaje erau despărţite la parter de către pilaştri dorici. meritul nu revine posterităţii romanilor antici: transformat în fortăreaţă de către baronii Evului Mediu. însă priveliştea sa actuală se apropie mai mult de cea pe care puteau s-o aibă contemporanii lui Domiţian şi ai lui Trăia11A mai existat la Roma un alt amfiteatru. Vechea skene se menţinea. cuşti şi şanţuri pentru fiare. orchestra. al căror număr scădea de la un etaj la altul. care se poate încă desluşi în zidul lui Aurelian. denumire care semnifică poate numai Amfiteatrul imperial. în jurui unui altar. oare slujea drept culise. acest ll'cru nu se realiza fără serioase dificultăţi. şi funcţia sa rămînea analogă. se va prăbuşi toată lumea". va dura şi Roma-cînd se va prăbuşi Coliseul. după cum era vorba de o tragedie sau de o comedie. unde ţâşneau surse de apă. noaptea. un sistem de scări îngăduia un acces lesnicios şi evacuarea rapidă a valurilor de spectatori prin amplele Uomitoria. unde evolua corul. mai înaltă decît în teatrul grec. creată într-un asemenea scop. intre această palisadă şi primele bănci sie amfiteatrului — care se ridicau la patru metri deasupra arenei — se afla un culoar pentru serviciu concomitent calculat pentru ^protecţia'publjcului împotriva eventualelor asalturi ale fiarelor. Sil Acolo se afla pinza-f undai. el era cel mai adesea împodobit de nise semicirculare si dreptunghiulare. im teatru grec se compune în esenţă. în zilele însorite. Aceste galerii serveau drept culoare pentru circulaţia spectatorilor. Actorii. mai scria. primele teatre au imitat pe cele văzute de romani în coloniile greceşti ori în oraşele hellenizate din Grecia Mare şi din Sicilia. după cum piesele jucate în ele. Arhitecţii romani au modificat acest plan. eaiiule de scurgere.1 Dacă într-adevăr Coliseul nu s-a prăbuşit. Nişte porţi (trei sau cinei. ornat cu pilaştri corintioni. înainte de a dispune de amfiteatrele sale — care nu erau. Roma şi-a dobîndit teatrele. pe timp vîntos. Şi după cum primele amfiteatre romane au imitat pe cele din Italia meridională. faţada unui edificiu skene. se întindeau ^asupra amfiteatrului pînze de in. Băncile erau aşezate pe o serie de galerii boltite şi concentrice. într-adevăr. Faţada sa armonioasă. un perete escamotabil. ci simbolul însuşi. iar la al doilea. Arheologii cred că pot data edificarea sa din vremea domniei lui Traian. în 339 subsol se găseau trape. chiar dacă reluau subiecte tratate anterior de poeţii greci. de crampoanele metalice care asamblau pietrele sale. şi pulpitiun tindea să reprezinte piaţa palatului sau chiar o piaţă publică. întrebuinţarea perdelei a fost generalizată. în carieră de travertin de către constructorii Romei secolului al XV-lea. proshenion. cîleodată înalt de trei etaje.

Caesar.000 de spectatori. termele au slujit din ce în ce mai puţin relaxării atleţilor.probabil. restaurat şi împodobit cu o strălucire de Sosius. suficient. ele erau frecventate de oameni fără ocupaţie din oraş. aproape strivit de această mutilare. se reprezentau în teatre de lemn ridicate şi demontate cu prilejul fiecărei sărbători. se consideră că acest teatru putea cuprinde aproximativ 14. încît ne par astăzi inseparabile de civilizaţia romană. în general. nu putea primi deeîfc 7. Totuşi. . Cele mai vechi terme de la Pompei (cele supranumite „de la Stabiao") păstrează bine trăsăturile acestei origini. în tragedii.e. începând din anul 145 î. A trebuit să se aştepte mijlocul secolului J î. Insă Pompei n-a avut răgaz să-şi ducă lucrările la bun sfîrşit şi a putut numai să cumpere terenuri. August 1-a dedicat memoriei nepotului său.n. într-adevăr. derivă din cea a acestui edificiu clădit de August. Ele derivă din palestra greacă. adesea in detrimentul decenţei însăşi. care. într-adevăr.. animaţia şi rolul lor în viaţa cotidiană. Un alt teatru.e care să se aşeze spectatorii. incă de la începutul Imperiului. tocmai cel la care se gîndise Caesar. în ce măsură teatrul era mai puţin apreciat decît jocurile din amfiteatre. în intenţia iniţială. a dorit să-şi construiască de asemenea un teatru. jjmp in oraşele greceşti. acest plan a fost modificat şi ameliorat.o. începurî cu epoca lui Sulla şi. accentuată substanţial prin degajările recente. Faţada teatrului lui Marcollus seamănă mult celei a Coliseului. în lupte 34 3 . edificat pe pantele Acropolei. nu era. construit în aceiaşi timp cu cel al lui Mareellus (şi terminat în 13 î. care veneau' să-şi umple acolo sfîrşitul după-amie-zii lor. Ca şi amfiteatrele. tînărui Mareellus. termele nu sînt decît cîleva cabine strimte. care s-au bucurat de o trecere deosebită. cu încetul. Această modificare a proiectului se datora. la începutul secolului al XVI-lea. este separat de Capitoliu prin mai multe edificii şi prin strada care ieşea din incinta serviană pe poarta Carmentală. aceeaşi alternantă de ordine arhitecturale. mort în anul 23 jn momentul cind împăratul se gin dea stăruitor sâ-I adopte. cum se 1 In comedii deoarece. El nu era deloc sprijinit pe stîncă.n. ■ 344 în sfirşit.skene.e. însă aspectul general este în prezent profund modificat prin amenajarea. Nu are sens să aruncăm vina pe cine ştie ce neghiobie specifică seminţiei romane: în toate timpurile spec-. Este suficient să amintim aci evoluţia lor în istoria arhitecturală a Romei. După nevoile acţiunii. Aceste cifre demonstrează. să nu rămînă în urmă faţă de rivalul său înlăturat. La origine. Spectatorii rămineau în picioare. Lucrările lui Peruzzi au eliminat arcadele cu pilaştri eorintieni şi le-au înlocuit printr-o faţadă plată. înconjurată do coloane destinate efortului fizic al tineretului. De aceea capacitatea teatrelor din Roma nu atingea în total decît abia jumătate din cea a amfiteatrului Flavian. astfel îneît teatrul iui Mareellus apare. ţacolele care fac apel la inteligenţă au găsit mai puţini amatori decît eele co satisfac instinctele cele mai profunde şi mai elementare. termele au apărut iniţial m Campania şi le găsim la Pompei. ca şi amfiteatrele. Ca şi la Pompei.e. cel al lui Balbus.e. Insă.000 de persoane. la etajul al treilea. Se poate remarca acelaşi joc de arcade suprapuse. No referim la terme.. care de altfel s-au dovedit insuficiente cînd August a început efectiv construcţia teatrului. se poate remarca. căci se socotea că prea -mult confort ar moleşi poporul şi i-ar sugera un gust excesiv pentru reprezentările scenice. a palatului instalat de Baldassare Peruzzi pentru faimoşii Savelli. evident. a trebuit să fie justificată printr-o stratagemă curioasă: Pompei a ridicat mai sus de canea (banei) un templu al zeiţei Venus Viclrix (Venus victorioasa). Primele piese romane. ca să se înceapă construi1"68' unui teatru de piatră. dorinţei lui August de a apropia acest teatru de templul lui Apollo care se înălţa «i Forum Roliiorium.n. instalaţiile' balneare nu mai reprezintă acolo decît o anexă foarte secundară şi sînt alimentate numai cu apa scoasă din apropiere. ca în ochii poporului. cifră modestă faţă do mulţimea imensă —-cam 50. acest teatru a fost inaugurat sub invoca-l'ii Apollo cu prilejul jocurilor Seculare din 343 anul 17 i. chiar sprijinit pe colină. Teatrul.n. Locul definitiv. însă chiar şi această L datorată dărniciei lui Pompei şi realizată *ti 55 i. ales de August.000 de persoane — care şedea comod în Coliseu. încît teatrul însuşi apărea ca o scară monumentală care conducea spre sanctuar. fără îndoială. Teatrul lui Pompei se înălţa în Cîmpul lui Marte. chiar mai de-. cele distîi băi publice din Roma erau utilate de tinerii care se exercitau îu alergări.) şi în acelaşi cartier.n. înzestrat cu bănci . Vom arăta mai tîrziu care era atmosfera în aceste terme. de amfiteatrul lui Statilius Taurus. partizan al lui Antonius.. după exerciţiile adolescenţilor şi bărbaţilor pe nisipul palestrei. nu departe de Circul Flaminius şi.. la Roma exista şi o altă categorie dv> monumente publice. Fără îndoială Pompei îşi amintea de teatrul lui Dionysos de la Atena. inclusiv iu iogatc — cele cu subiect roman — acţionează cel puţin un cor (»n Ociavia atribuită eronat lui Seneca intervin chiar două coruri — cel al partizanilor Octavioi şi corpul suporteri'01 Poppeei). şi obscure ce serveau pentru abluţiuni. puţină vreme mai tirziu. actorii intrau şi ieşeau prin ele. însă cu o intîrziere de aproape wi veac. ele an fost introduse Ja Roma abia spre sfîrşitul Republicii. poate. vreme. pe care-1 vedem astăzi. Ei a ales un loc Jîngă Capi-toliu şi. o curte vastă.

untdelemnul necesar efebilor unui gym-naziu. Primul apeduct* a fost construit în 312 i. la începutul secolului al 11-lea e. o sală ou apă Încropită (Wpid-ariam) unde corpul se deprindea treptat să suporte o temperatură ridicată. rezolvate empiric de către lucrătorii formaţi pentru această tehnică. Acest personaj. se regăseşte totdeauna aproape acelaşi plan. s-a inspirat fără îndoială din metodele folosite de către inginerii cetăţilor greceşti din Italia meridională. Imense cuptoare încălzite cu lemne şi situate la subsol furnizau căldura necesară.e. a primit de la Traian sarcina reorganizării totale a transportului şi distribuţiei apei. în 33 î. cel care a făurit drumul ce ducea de la Roma la Capua. După laconic-um al lui Agrippa au apărut Termele lui Nero. gratuit utilizate. Avem norocul de a fi precis informaţi asupra acestui important serviciu public datorită unui tratat redactat de către unul din „curatorii apelor". Agrippa le-a deschis pentru tineret şi a luat asupra sa cheltuielile de funcţionare şi do întreţinere. celebra cale Appiană. supraîncălzită.e. începînd de la August. adică de către oamenii împăratului. Restituind curatorului direcţia efectivă a serviciului. deşi izvora aproximativ de la 11 kilometri de Roma.n. în truc ît utilizarea băilor de aburi după efortul fizic era considerată de origine laconianâ. alături de biserica Santa Măria degli Angelj. Aceasta era. pentru totdeauna sau pentru o vreme determinată. desigur. de către consorul Appius Claudius. avea o lungime efectivă . Problemele tehnice puse de încălzirea unor enorme cantităţi de apă şi cele ale băilor de abur erau rezolvate prin diverse procedee şi în chip ingenios. însă de fapt. Agrippa Je-a construit pentru a completa terenul de exerciţii i amenajat de el în Cîmpul lui Marte (nu departe de Panteon). care era numai un administrator numit de principe şi depinzînd exclusiv de el. muzeul naţional din Romaîn aceste monumente ale mărinimiei imperiale. va construi altele care-i vor purta numele. apoi complet acoperit şi urmînd panta naturală a terenului cu interminabile sinuozităţi. Se încerca păstrarea înclinaţiei canalului cu scopul de a menţine altitudinea la un nivel în permanenţă superior celui al rezervorului terminal. unde Traian. prieten cu Pliniu cel Tînăr.e. Aprovizionarea Romei cu apă reţine adesea atenţia administraţiei ca o problemă mai gravă. Appius Claudius. un vcs* tiar (apodyteriiim). Sextus Iulius Frontinus*. in sfirşit o baie de aburi sau caldarium. Cele mai măreţe şi. totodată cele mai vestite rămîn. cum procedau în cetăţile hello-nistice mecenii regali. îndeosebi in vile. Aceste băi particulare au rămas. Aceste primo străbune ale marilor terme imperiale purtau atunci numele grec de la-conicum sau baie laconiană. în vremea Republicii. terase. schema cea mai simplă a băilor romane.n. Este uşor de închipuit cît de dificile erau din punct do vedere teoretic asemenea probleme. pe locul Casei de aur. îndeobşte diferite spaţii de încălzire se amenajau sub pămint şi în grosimea zidurilor de canalizare (căptuşite cu nişte cărămizi sau formate din canale făcute din pămint ars) unde circula aer cald. care avea ca scop să ofere succesiv.n.e. mai complexe: de pildă.cu şi fără arme.n. pe cele întrebuinţate de ţărani pentru irigarea ogoarelor. apeduct arhaic. în sfîrşit. un apeduct propriu aducea apa necesară. unica dificultate consista în proporţionarea puterii de încălzire a cuptoarelor cu volumul sălilor şi totodată cu dozarea căldurii în chip convenabil şi prin calcularea circuitului gazelor de combustie. deci. Pînă atunci băile existente erau instalaţii particulare unde se plătea intrarea. care furnizau cu generozitate. Aceste metode erau de altfel foarte simple şi nu depăşeau. El însuşi ne explică în ce fel se achitau de această sarcină censorii. la Termele lui Caracalla. care nu privea numai funcţionarea băilor publice. Toate aceste dispozitive existau în băile particulare. De fapt. o sală rece (frigid ar iwv) pani 346 jru i'ole dinţii ablaţiuni. frigidarium era imens şi putea să primească o întreagă mulţime de oameni care se îm-băiau. Fiecare din aceste săli era înzestrată cu bazine ori cu nişte cade pline cu apă pentru a stropi corpul sau in care oamenii se scălda" iu Întregime. căci romanii erau oricînd gata să se plîngă că baia nu este bună. iar apodyteria se multiplicau acolo şi caldarium era completat prin mai multe cabine particulare. cel puţin începînd cu veacul al Il-lea î. una dintre minţile cele mai deschise ale vremii sale. apoi cele ale lui Titus. Termele lui Caracalla alo căror ruine se înalţă la sud de Aventin şi cele ale lui Dio-cleţian unde se instalase. amatorilor. spre a provoca o transpiraţie abundentă..n. grădini.. un senator important.. desigur. anexate gimnaziului său din Cîmpul lui Marte. ei trebuiau să fie foarte atenţi. Sub dinastia iulio-claudiană. se spune că existau o sută şaptezeci pentru întreaga Romă. ci şi securitatea însăşi a Romei. ArhiJ47 Rii lecţii care au clădit Termele imperiale au trebuii să le adapteze dimensiunilor gigantice ale acestor edificii. şi de foarte multă vreme. Traian reda senatului una dintre prerogativele sale şi în acelaşi timp 348 sublinia importanţa pe care o avea această funcţie jn ochii săi. aprovizionarea cu apă fusese aproape în întregime asumată de către familia principis. apeductul reprezenta un canal zidit aflat chiar pe sol sau îngropat în pă-mînt. Aqua Appia*. uneori biblioteci şi adesea prăvălii care schimbau termele publice în „vile ale plebei". in pofida concurenţei instalaţiilor imperiale. instalaţiile balneare propriu-zise nu formau decît o parte din ansamblu: locuri acoperite pentru plimbări. curatorul de rang senatorial lăsase loc unui procurator de rang ecvestru. Către anul 33 î. Termele imperiale slut. in principiul lor.

de fapt. in 144. autorul proiectului. aproape la fiecare răscruce. Marcia. După abundenţa surselor vii de la Pompei.n. în 125. în 33 î. ia Porta Maggiore. Trebuie de asemenea să ţinem seama de faptul că Roma . însă a dispărut după moartea acestui împărat. după ce fusese consul— fapt contrariu uzanţelor. pe ziduri de susţinere sau pe arcuri! Această tehnică rudimentară avea urmări nefericite: apeductul. cave provenea diutr-un lac din FAvm'ih. dar care demonstra importanţa acordată de Octavian misiunii încredinţate colaboratorului său — a reorganizat întreaga reţea. căci ea nu costa nimic. Volumul de apă distribuită la Roma priu reţeaua oficială. Pentru a le deservi. a trecut peste aceste obiecţii şi zeii ou acceptat inovaţia. şi Virgo* (Fecioara). Acest lucru nu s-a realizat fără împotrivire.. Agrippa a construit unul din apeductele care străbat regiunea romană'.n. apa lipsea î'< cartierele înalte ale Romei. August a adăugat un al şaptelea. construită pentru a aduce un supliment indispensabil creşterii rapide a populaţiei. Frontinus. şi Tepula. După moartea lui Agrippa. însă Marcius Rex. astfel devenea imposibilă orice distribuţie de apă sub presiune. cînd a fost însărcinat să restabilească ordinea în administraţie. Aceasta apă nu era potabilă. cînd i se solicita insistent o distribuţie de vin. sub Imperiu. însă această Naumaclua a avut o existenţă efemeră.n. în pofida eforturilor lui Agrippa. Sub Republică. s-au operat des derivaţii clandestine.. mai exista sub Nero. nu distribuia decît o apă călduţă (de unde şi numele său) foarte puţin apreciată de romani. ea putea fi uşor dusă piuă ia palatele imperiale. spălătoreselor Şi proprietarilor de băi particulare care adunau şi transportau apa pe spinarea sclavilor. putem aprecia acest gust autentic italic pentru apa curentă. Iulia*. Pe termen lung. la 32 de metri deasupra solului. conservatorii au pretins că aducerea apei din altă parte pe colina sacră. ! gpre băi. Tepula*. în plus s-a descoperit procedeu] sifonului răsturnat. aceste concesii excepţionale s-au înmulţit.e. curgea o asemenea sursă. senatul recunoscător le acordase privilegiul de a folosi o conductă de la apeductul public pentru nevoile lor domestice. totul se îndrepta către nevoile publice'. au fosl adăugate Appiei trei alte apeducte: Anio Vetas*. August a răspuns: „Ginerele meu Agrippa v-a dat suficientă apă ca să beţi!" Toata această apă dată publicului reprezenta un dar al Principelui.de 16.n. Agrippa. ele au constituit una dintru formele mărinimiei imperiale şi. dintîi construit de Claudiu. pierdea rapid din altitudine şi apa ajungea la castelul final de apă fără nici o presiune. care a transformat-o în cadrul adecvat marilor sărbători nocturne. ea atesta un progres alît al calităţii apei cît şi al tehnicii de transport. la co!e şase apeducte precedente.dispunea de o industrie care să fi utilizat mari cantităţi de apă. un lux de care : un oraş mediteranean nu se poate lipsi. Al-sietina*. dar care suportă singur debilul de apă adus de cele trei canale mai sus menţionate Marcia. de unde se putea aproviziona oricine.e. Pretutindeni. canalizările au fost făcute la un nivel foarte înalt. astfel îneît într-o zi. spre sfîrşitul secolului I e. rîul de la Tibur (Tivoli). însă în principiu nu se acordau particularilor concesii. El a sporit debitul canalelor existente captînd izvoare noi şi a creat aJte două apeducte. adică.e. este evaluat Ja 992 200 metri cubi in 24 de ore. aoeduct înzestrat cu arcadele cele mai mici şi mai puţin îndrăzneţe.i şi ''(ilt1 ale apeductelor conslruile de CJaudju si de Nero. spre atelierele boiangiilor. ale căror arcade încă mai domină Campania de la munţii Albani pînă la Porta Maggiore. A devenit astfel posibil transportul apei pe colinele Romei. în apropierea Romei. Dispunînd de cantităţi sporite de apă. în intenţia lui August. Cele mai mari şi mai celebre apeducte romane. cu un veac mai tirziu. edil. De acolo. încă din vremea Republicii. chiar în anul cînd a fost edil..n. el nu parcurgea de-cît 88 de metri. s-au captat izvoarele destul de adînc pe teritoriul sabin. acest lux era satisfăcut cu o . pe Gapitoliu. ca trebuia doar să slujească alimentării aşa-numi-tei Naiunachia (amfiteatrul destinat organizării unor spectacole nautice) construit tot do el în Trans-tevere. Fireşte. se făcuse o derogare în favoarea a trei mari personaje^ generali învingători cărora. Apa era rea. căci lor le plăcea numai apa proaspătă. cu puncţiile operate în conductele publice. şi mai ales spre sursele de apă potabilă. Agrippa a modernizat traseul ape~ duetelor. printr-un sistem de sifoane. Apa curgea într-un bazin simplu. în Roma imperială. care a fost inaugurat in 19 i. Din această pricină Claadia* şi Ani-o Nonus* (cel. au fost construite de către Claudiu şi Nero între M şi 52 e. constituia o impietate. Tepula şi Iulia. chiar dacă am admite că populaţia oraşului se ridica la un milion de suflete.500 kilometri. Pentru apeductul Marcia. al doilea fie către Nero) se află încă. de proastă calitate şi adesea tulbure. a observat chiar că aquarii* (Un-tinarii) organizaseră un adevărat serviciu al cărui responsabil purta nmnoîe semnificativ de „împu351 ternicit cu găurile!" (a punctis). care se vărsa în Tibru la o anumită distanţă mai sus de Roma. în 272 î. Sujplusul se pierdea în canale ori era vîndut boiangiilor. care implicau complicitatea micilor funcţionari. Totuşi. Apa din Alsielina a fost atunci utilizată pentru irigarea numeroaselor grădini de pe ţărmul drept. Deasupra solului. şi care deservea mai ales băile lui Agrippa din Cîmpul lui Marte. cu ajutorul corupţiei. spre particularii ce beneficiau de concesii. pe pantele Ianiculului. spre cele ale postăvarilor şi tăbăcarilor. adică al punerii sub presiune a unei părţi din canalizare ca să se traverseze valea evitînd interminabile sinuozităţi. Agrippa a multiplicat fîntînile în tot oraşul. Palatinul şi Capitoliul au căpătat primele lor fîntîrii. Cel dintîi era numai o deviaţie a rîului Anio. Cît priveşte Marcia*. plecînd de la izvorul său. a generalizat utilizarea arcadelor însă fără a recurge încă la ansambluri tot atît de măreţe 350 <>. Această cifră pare considerabilă.

fie ea şi laudativă. aur trebuiau să lupte împotriva focului. deschis spre atrium. pînă la locul incendiului. considerat ca încăperea principală a locuinţei şi centrul vieţii de familie. care dădea direct în atrium. avem dovada că bolta atît de admirată a acestui canal n-a fost edificată decit în. Unul deservea Cîmpul iui Marte şi servea ca mijloc de derivaţie pentru mlaştina Caprei (tocmai acest rîuleţ.incredibilă mărinimie. însă în epoca clasică se mai păstra amintirea vremii cînd tablinum era doar camera de culcare a stăpîmilui şi a stâpînei casei. tradiţia lor a fost reluată în Roma imperială de către anumite ansambluri cum sînt Fontana Trcvi sau cea din piaţa Spaniei. Este cunoscut sub numele de Cloaca Maxima şi a beneficiat de o mare celebritate. în subsidiar. însă «iestul de puţin numeroase. cel puţin pînă la sfîrşitul secolului al Ill-lea i. cărţile de conturi şi amintirile preţioase. dădea de asemenea. Tradiţia atribuie romanilor conceperea şi amenajarea unui sistem eficace de canale de . cel mai adesea. Multe cartiere nici nu dispuneau de canale de scurgere. indiferent care era dispozitivul adoptat. identică esto şi funcţia acestui atrium. Cloaca Maxima a rămas multă vreme doar un canal neacoperit. Numele său indică. găleată cu găleată. scîndură). Multă vreme istoricii au atribuit Tarqiri-nilor construcţia sa şi au menţionat derivaţia *a în Tibru (o boltă din blocuri de piatră) ca probă a îndemînării arhitecţilor romani din secolul al VI-lea î. Este cert că geografia însăşi a Romei reclama făurirea.e. Pe axa intrării şi simetric cu fauces în raport cu centrul atrium-ului. foarte ornate. Probabil că tocmai construcţia basilicii Aemilia a impus acoperirea ei. căci juca un rol important în curăţirea oraşului de murdării. Desigur. Cloaca Maxima transporta spre Tibru deşeu-rile şi murdăriile.i firitiniJoi' publice era de asemenea utilizatei ciad se produceau incendii. Roma nu era. i Apa nu slujea numai pentru desfătarea cetăţenilor. Dar cum locuiau în casele lor simplii particulari în această JRomă atît de eteroclită. cînd Agrippa nu s-a mulţumii. Acest procedeu primitiv dădea un randament slab şi vom vedea cum vigilii*. Uneori se întîmpla ca o uşă. Tablinum. ki considerau că săpăturile arheologice din cetate eampaniene. spre o grădină sau spre o curte ce se întindea în spatele casei. ni»mit Campus AgnppaeJ: al doilea — în fond cel ■■ II i '" ! f . apa trebuia luată din bazine şi transportată pe un lanţ. ci a modernizat şi canalele de scurgere. dezvoltarea şi regularizarea unei reţele hidrografice naturale. sub spina Circului Mare. pe de altă parte s-a dovedit că. desigur. vremea lui August. era tocmai cel (ţâre.je-a lungul unei rigole centrale şi existau. Astăzi. Se evita un curent prea puternic între atrium şi grădină cu ajutorul unor obloane mobile sau unor draperii ori chiar unor paravane sau unui perete glisant. Cum nu existau conducte sub presiune. canalizat a fost utilizat de ^grippa pentru euripul terenului său do exerciţii. circulaţia apelor de ploaie şi a murdăriilor se făcea chiar pe stradă. cel mai important din Roma. a reţelei de canale romane.n. adică în esenţă cercetările de la 355 coroborează textelor. avea ca funcţie esenţială tocmai secarea Forului. a canalelor de drenaj pentru secarea mlaştinilor din văi şi pentru evitarea acumulării apelor care curgeau Pe coline. care trebuia să furnizeze locuinţei lumină fără să se recurgă la ferestre deschise spre exterior1. A]î. de fapt. să împiedice indiscreţii să se uite în casă atunci cînd uşa principală era deschisă. El drena apele celor două coline şi o parte a celor de pe Caelius care tindeau să formeze o mlaştină în ceea ce se numea Micul Velabru (Velahrnin Minus). De aceea circulaţia prisosului de ape din fîntini contribuia la asigurarea unei igiene rudimentare. care reunea ansamblurile monumentale cele mai măreţe. cu reorganizarea reţelei de transport a apei. pe. Tot aci se păstrau arhivele familiale. im oraş curat. El comunica cu grădina sau printr-o uşă pe unde se trecea sau printr-o fereastră largă. mai important — deservea regiunea Argiletului şi străbătea Forul roman. de la tabula. evident. între acest vestibul si atrium. printr-un culoar (fauces). . uneori ramificate şi împărţite în mai multe canale succesiv săpate. nu trebuie să ne grăbim cu o apreciere prea rapidă. între aceste trei mari canale de scurgere. căci locuinţele particulare — îndeosebi casele sărace unde aglomerarea populaţiei atingea un nivel maxim _ erau adesea lipsite de aşa ceva. Unele dintre aceste surse alcătuiau adevărate monumente. Al treilea canal. Autorii antici ne spun că adesea locuitorii azvîrleau fără scrupule apele lor murdare în stradă.e. planul rămîne identic. urma valea Murria între Palatin şi Aventin. Aci se afla îndeobşte capela zeilor penaţi şi se păstrau măştile străbunilor (în casele nobile). edificiile cele mai gigantice unde se concentrau mase imense de oameni şi serviciile de drumuri şi de salubritate cele mai primitive? Cu mai puţin de un secol în urmă. aranjate după nevoi.n. locul unde se înălţa Coliseul. după ce se trecea de uşa de la intrare. poate că iniţial el nu era decît o baracă de scînduri (tablinum derivă. latrine publice. în această casă închisă spre ea însăşi se pătrundea. în pie-iele publice şi în Terme. . Aceste canale constituiau. se deschidea tablinum. de fapt. întrebuinţau mijloacele cele mai energice cînrl incendiul eru puternic. de la bun început. în pre. se dezvoltau ramuri secundare. căci trebuia evitată acoperirea lui de către apele care coborau între Quirinal şi Viminal.scurgere. din pricina înălţării solului.întreprinse Dar. Acest canal de s<urgere.. arheologii admiteau că la Roma casele aveau toate un atrium.

. Iată deci cum arăta o clasă clasică. Ele slujeau drept prăvălii (tabemae).urmă. Este limpede că atrium-u]. originală. Ceremonia a. erau necesare apartamente numeroase şi independente. probabil. asemănătoare unui coş enorm. şi spre stradă. Este cert ca la origine se află nu o locuinţă de oraş. Am văzut mai sus cum evoluaseră la rîndul lor casele mari din Roma imperială. într-adevăr. o largă deschidere dreptunghiulară. probabil.. Acţiunea conjugată a acestor factori a provocat crearea unei domus mixtă. derivă din curtea interioară a aşa-numitelor villae rustieae. dar ea nu redă imaginea exactă a acestor domiis. destinată recepţiilor oficiale. ca şi la aşa-nuinitele insular. cu bazinul său central. dar fără coamă: în locul acesteia. Au putut interveni şi alte influenţe care au atribuit atrium-ului funcţiile împlinite şi aspectul cunoscut în epoca clasică. simplă colibă dreptunghiulară. această evoluţie a fost. Casa pompeiană poate să ne sugereze aspectul locuinţelor Romei republicane. încăperile situate la etaj se deschideau spre atriiun. înclinate spre exterior. chiar în casele relativ mo'deste. erau separate de restul casei' şi comunicau direct cu exteriorul. ca esie plasată. dacă nu chiar suprimat. 337 356 Do o parte şi «le alia a labUniaii-uhii se găsotui două avipi (alae). în casele pompeiene. totodată. însă.ba dreptunghiulară al cărei acoperiş este înzestrat cu patru pante. decit lablinum-n\). axia-litatea şi mai cu seamă faptul că ea se închide spre exterior şi îşi deschide toate încăperile spre un spaţiu interior. avut loc în alrium. nu pare să fi avut un loc fix. casa urmi ora bogat este organizată ca să poată primi in fiecare dimineaţă o mulţime de clienţi. mai puţin simplă decît se credea uneori. in vederea sporirii numărului de încăperi disponibile. poate. închiriate negustorilor sau meseriaşilor. acest tip de locuinţă reprezintă o soluţie elegantă pentru problema luminatului şi evacuării fumului într-o vreme cînd nu existau geamuri şi cînd ferestrele trebuiau să fie mici.1 Atrium-ul descindea din coliba primilor romani şi-i Păstra structura esenţială. alături de tablinum şi adesea se află ia vecinătatea latrinelor. care evacua apele către exterior) să fi avut o origine specifică şi să fi provenit din tipul de casă etruscă ce apare pe anumite urne funerare. Se pare că acest tip de casă aparţinea Italiei centrale şi. in jurul aşn-numitului atriiun se deschideau alte încăperi care serveau pentru diferite scopuri. în antica necropolă vecină cu templul lui \ntoiiiis şi al Faustinei. Bucătăria. începînd din zori. atria displuaiata ori testudinata ale arhitecturii romane clasice. însă dacă această formă de alriam a fost integrată unui plan complex. ci o casă rustica şi că evoluţia sa marchează o adaptare treptată la condiţiile urbane.Exigenţele vieţii sociale au impus atria de mari dimensiuni. Această teorie pare ilustrată şi verificată de investigaţiile 358 arheologice din Forul rom aii unde s-au descoperit efectiv. de o parte şî de alta a intrării. palatul lui Domiţian de pe Palatin. însuşi termenul de atrium a desemnat. Uneori cele două încăperi situate la stradă. este precedată de o curte. suficient de amplă pentru a adăposti masa clion* tilor. şi Casa de aur a lui Nero ne-au relevat că arhitecţii . în sfirşit. îndeobşte. însă. de asemenea. şi erau cîteodatâ împodobite cu balcoane exterioare. adesea lipsit de impluu-ium şi unde compluuium (deschiderea acoperişului) este redus. Este posibil ca acest fel de atrium. concomitent închisă spre ea însăşi (cum era casa gentilica din gospodăriile rurale) şi. integral acoperit (ceea ce Vitruvius numeşte atrium „broască ţestoasă". Evoluţia aşa-numitei domus este conformă cu ceea ce am întrevăzut pînă acum din civilizaţia romană: această evoluţie rezultă dintr-o sinteză complexă ce integrează elementele împrumutate diverselor regiuni din Italia. pentru a separa bărbaţii de servitoare. ca aceea de la Chiusi: acolo se poate efectiv observa 1 Dimineaţa cliontii erau practic obligaţi sa-şi salute patronii. care puteau să dobândească diverse destinaţii: de pildă serveau ca sufragerii sau ca saloane. ' . ci cu un hol de ample dimensiuni. încăperi relativ vaste (mai miei totuşi. 359 ■V: un fel de col. care n-aveau cum să existe într-o casă alcătuită numai dintr-un parter. Să nu uităm că o familie romană cuprindea pe lingă persoanele libere. în vremea lui Cicero. care nu echivala pe atunci cu peristilul îneîntător de Ia Pompei. uneori chiar înainte de a se face zi. constituie un puţ de lumină. mai ales regiunilor muntoase ale Apeninilor. pe cînd creşterea numărului celor ce locuiau în case — rezultînd totodată din îmbogăţirea generală şi din stabilitatea familiei patricieno — a impus multiplicaroa apartamentelor particulare. atrium testudinatum) sau unde deschiderea se reduce la un coş strimt {atrium displuu-iatum. în limba curentă orice fel de sală mare. Pentru a ţine în casă toii servitorii. ceea ce se poate ghici din cel al lui Tiberiu. porţile ce dau spre stradă sînt descuiate şi fiecare ins poate intra să execute salutaţia matinală1.". mulţi sclavi. Din el descind. pînă la.. ea n-a avut cum sugera singură cele douii caractere esenţiale ale casei romane clasice. în unele părţi ale sale. vestigiile caselor de piatră ia care încăperea de locuit. într-adevăr. Domus comporta destul de des mai multe etaje.

Aşa cum am mai spus. Simetric cu tablinum. apa nu ajungea la etaje şi oamenii trebuiau s-o caute la sursa aflată în cea mai apropiată răspîntie. pe do altă parte. întemeiat foarte de timpuriu. şi decadenţa sa rapidă după crearea. nici băi şi nici chiar latrine. însă fără . însă care nu sînt niciodată utilizate ca încăperi de locuit. în jurul casei lor. Cind era foarte frig. între diferitele încăperi care compuneau apartamentul. alături de primul alrium. după ce trecea pragul. nu existau nici bucătărie. cînd peristilul s-a iuxtapus vechii case cu atrium. insula a devenit casa de locuit cea mai răspîndită. dacă nu se cumpărau mincări gata preparate pentru cîţiva bănuţi. Sufocată lent de nisipuri. se întindea pentru ei. mai mare.. la care se ajunge printr-o scară ce dă direct spre stradă. nu departe de locuinţele lui Hortensius şi Cicero. seara. pe Qui-rinal. spre a se generaliza în Roma augusteică şi. după incendiul lui Noro. nici una nu avea o destinaţie specială. se făcea foc la un brasero şi hrana era de asemenea preparată pe reşouri cu cărbuni de lemn. I 3G1 Asemenea locuinţe luxoase. însă exemplul Ostiei. fusese dezvoltat mai ales de către Sulla şi August. în Therniopoliumnl vecin. 25 ~ Civilizaţia romană. fie deschise spre grădină. Genova sau din vechea Nisă. Pe deasupra (diferenţă mai puţin 362 esenţială deoarece aşa cum am remarcat. voi. Este probabil că. ea se orientează spre exterior şi se deschide larg spre stradă. care se întindea în continuare.înmulţiseră porticurile. Cicero ne spune că. şi cercetările arheologice moderne ne-au redat astfel un oraş imperial cu siguranţă foarte asemănător Romei din aceeaşi epocă. insula aminteşte foarte mult imobilele din cartierele sărace din Neapole. atrium dispare. eu un centru larg deschis şi un baz-m tradiţional. Creşterea în înălţime a caselor de locuit la Roma constituie un fapt cu siguranţă vechi. ca de altfel nici a acelor domus. erau. pe Palatin. prosperitatea sa datează de la începutul Imperiului. Astfel noi cunoaştem casa lui Tampilius. încă din timpul războaielor punice. căci dimensiunile sale sporiseră şi au fost necesare coloane pentru a susţine şarpanta. aşa cum o vedem la Ostia. chiar pe pămînt. deci cu un termen grecesc) împodobit cu un mozaic preţios. de către Traian. fie mai mul le. fie una la fiecare colţ (atrium tetrastylum). se afla un salon (numit oecus. nu mai există decît puţuri de lumină foarte strimte. sau mai degrabă uri atrium corintian. în jurul căruia se grupau diversele încăperi care formau un apartament privat. Casa de locuit. arhitecţii încercaseră să cîştige în înălţime un spaţiu pe care nu-1 mai puteau obţine pe orizontală. deoarece zilnic sfîrşitul dupăamiezii era ocupat de lungi vizite la terme. unde se practica igiena corpului cu o grijă şi o eficacitate ce-ar putea fi invidiate de către locuitorii multor oraşe moderne. Seara. fără de care orice roman s-ar fi simţit dezonorat. centrată in jurul unei curţi interioare. foarte rare la Roma. care reprezenta bătălia de la Aibely şi dădea concomitent spre acest peristil şi spre un altul. Insă bogătaşii nu şovăiau să cumpere. imobile pe care le demolau pentru a-1 mări pe al lor şi a clădi peristiluri unde sădeau arbori. continuat de un tablinum. Aceste magnifice „palate particulare" rămîneau excepţii. care a fost proprietatea lui Atticus.n. în Franţa. care reclamau un teren imens. larg deschisă spre stradă şi închisă. casa bogatului Crassus cu cei şase ulmi A'enerabili ai săi. *?*• *+ j> :■& 25* 363 Depărtarea sursei de apă constituia un inconvenient mai mic decît s-ar putea crede. de obloane mobile. vizitatorul pătrundea într-un atrium de model vechi.n. ea însăşi. apartamentele de la ultimele etaje erau închiriate săracilor. se diferenţiază de doinim clasică în două 'privinţe: în loc să fie. Ostia a fost aproape fosilizată. Nu se efectua o încălzire sistematică a acestor insulae. comporta mai multe etaje). exista un altul. Arhitecţii romani îl numeau atrium corintian. Acest peristil luase locul fostei grădini de zarzavaturi şi fusese transformat în grădină de plimbare. şi cu vremea. patru la număr.e. insuîae-le se înălţau îndeobşte foarte sus. Pe cînd domus nu cuprindea decît două sau trei etaje cel mult. La Pompei a apărut aceeaşi evoluţie. Luminatul era asigurat de mari ferestre care străpungeau faţada sau care dădeau spre zonele de lumină din interior. începînd cu Imperiul. Locatarii din insulae nu dispuneau decît de un personal de serviciu redus dar chiar şi cei săraci trebuiau să ţină doi sau trei sclavi. multe au fost dezmembrate. un mindir de paie ori erau culcaţi direct pe podea şi înveliţi într-o cuvertură. domus. fie închise spre curţi peris-ti le. Fiecare etaj este împărţit în apartamente independente. O locuinţă mare cum ora Casa Faunului se prezintă ca un şir de curţi separate prin saloane. ca aceea. Acest port al Romei. Parterul era în general ocupat de prăvălii formate dintr-o încăpere independentă. Stăpînul dispunea de un culcuş puţin mai confortabil: o somieră alcătuită dintr-o pînză întinsă pe o ramă şi din nişte perne. dincolo de el venea un prim peristil. datorită săpăturilor arheologice de la Ostia. a portului Centumcellae (Civitavecchia) a pricinuit abandonarea sa în cursul secolelor al IlI-lea şi al IV-loa e. tetrastil. ne demonstrează că insulae propriu-zise nu şi-au făcut apariţia decît în secolul I î. insula putea să aibă pînă la şapte sau opt. Prin aspectul său exterior. evident. Totodată atrium devenise mai puţin sever. unde cele mai vechi case sînt încă domus clasice destul de apropiate de cele de tip pompeian. In plus. Noi avem norocul să cunoaştem mai multe insulae. în vremea sa. în special.

cu timpul. Faţada -lor era împodobită cu balcoane care avansau larg în stradă. cîteodată numai din chirpici: întreaga casă nu era atunci decît un simplu schelet cu intervale închise de ziduri foarte puţin solide. foarte probabil. Vitruviu. şi dacă vîn-tul era violent.. Cîtă vreme antreprenorii au întrebuinţat la zidurile de fundaţie blocuri de piatră. după Vitruviu. Uneori un portic separa casa de drum spre folosul cumpărătorilor care veneau să-şi facă tîrguielile la parter. Insula fie că se prelungeşte. De aceea. impunea această dezvoltare liniară. cîteodată putem urmări tranziţia de la una la alta. Aşa s-a întîmplat în 64e. cu prăvăliile sale. î'eparate parţial. uscat de verile romane. unii nu mai aveau nici locuinţă şi nici avere. în sfîrşit. chemaţi în grabă. el îşi înălţa mai multe insula? prin munca propriilor sclavi. iar banii angajaţi în această operaţie ii asigura venituri considerabile. însă încă de atunci. Această precauţie s-a învederat insuficientă. La sfîrşitul Imperiului. Este posibil ca acest tip de locuinţă să fi fost importat din Orient. se produceau fisuri. Aceasta era închiriată unui locatai principal care subînchiria. însă. Unele dintre insulac-la de la Ostia orau foarte frumos mobilate. doborau imobilele ameninţate pentru a izola incendiul. anumite apartamente şi obţinea astfel beneficii substanţiale. arhitecţii au adoptat insula. Principala preocupare a arhitecţilor era de a le conferi înălţimea cea mai mare. Romanii atestau o activitate intensă. grosimea lor maximă nu putea fi decît de un picior şi jumătate (adică mai puţin de 0. şi de fapt amputată de toate anexele? Soluţia arhitecturală impusă de limitarea terenurilor de construcţie a putut să fie foarte bine creată de arhitecţii romani înşişi pentru rezolvarea problemelor puse de dezvoltarea Romei.45 metri). nenorocirea a fost mult mai mică. soliditatea insulae-hv s-a resimţit şi. Această regulă economisea terenul. par să fi reprezentat produsul mediu anua-al unei insula. Deşi insula şi domns sîat foarte diferite vina de alta. ca să se instaleze aci cît mai mulţi locatari. în cîteva clipe ardea un cartier întreg. etajele superioare erau aşezate pe grinzi încrucişate. în plus — şi aceasta reprezenta o primejdie şi mai gravă -~ asemenea edificii erau eminamente combustibile. surpările s-au înmulţit. a putut foarte bine să intervină şi aci: o insula nu reprezenta oare numai partea anterioară a unei domus. uneori insula. speculînd în mijlocul ruinelor. fie că este formată din două rînduri distincte de apartamente. care a deschis casa romană spre exterior şi care a suprimat alria.n. într-adevăr exista o lege care limita grosimea zidurilor exterioare ale caselor particulare. adică aproximativ de 20 de metri. în funcţie de spaţiul disponibil. nu toate insulae-\e romane semănau cu cele de la Ostia şi imaginea lor. în interior. focul se transmitea de la o casă la alta. poate din Siria. şi prezintă faţade pe două străzi paralele: terenul. de-a lungul unei străzi. fără să poată totuşi vreodată să construiască suficient pentru a răspunde cererii unei populaţii în constantă creştere. erau pustiite numeroase hectare. în întregime plată. însă trebuie neapărat să recurgem la această ipoteză? Aceeaşi tendinţă. existau la Roma 46. oferea patru faţade care dădeau fiecare pe una dintre stră367 zile din jurul insulei şi diferitele corpuri ale clădirii se articulau. Cînd flagelul se oprea nemaiavînd ce arde. Totul mergea bine 36.000 franci aur. iar zidurile se alcătuiau din materiale de rezistenţă slabă.602 de insulae şi numai 1. întrucît Traian a trebuit să coboare această Jimită la 60 de picioare (ceva mai puţin de 18 metri). Numeroase mărturii antice ne vorbesc de fragilitatea imobilelor.790 domus. Din nefericire. Astfel la . trebuia sacrificat cîte ceva pentru a nu pierde totul.5 l atîta timp cît nu era utilizat lemnul. concepînd trei tipuri diferite. Iuvenal. în tabernae. însă cînd oamenii au început să construiască numai în cărămidă. fie că se sprijină de alte edificii. foarte lung şi foarte strimt. Altele posedau tinde monumentale unde cărămida contrasta cu plăcile de stuc. Incendiile erau acolo frecvente şi pustiitoare. Mai sus se deschideau rînduri de ferestre al căror ritm calcuat comunica edificiului o anumită majestate. începeau curăţirea lor şi clădeau noi insulae. căci utilizarea acestuia ra practic necunoscută.cearceaf. Lemnul grinzilor. este departe de a fi seducătoare. tot atît de fragile şi de vulnerabile ca şi cele care abia arseseră. alte reglementări împiedicau pe zidari să realizeze fundaţii îndeajuns de solide pentru clădirile lor. Acelaşi proprietar poseda în general mai multe insulae-Pe un teren al său. De aceea. cifră dată ca exemplu de textul Diges-telor. Toate aceste variante sîM. Chiriile insulae-\ov asigurau proprietarilor sume importante: 4. de îndată ce se declara un incendiu. cînd arhitectul dispunea de un patrulater egal în lărgime şi în adîncime. cu etajele sale independente. pe curţi strimte. o veritabilă frenezie a construcţiilor. inovaţii pur romane. alcătuită 364 după texte. la cea mai mică alunecare de teren. Pentru a uşura construcţia. Originea aşa-ziselor insulae rămîne pentru noi obscură. împăraţii au trebuit să intervină: August a interzis clădirea unor insulae mai nalte de 70 de picioare. Marţial şi Seneca confirmă informaţiile date de textele juridice. edificiul era ameninţat de ruină. Chiar cînd constructorii le respectau. cu prilejul incendiului lui Nero cînd a fost distrusă o treime din Roma. Vigilii. lucrătorii unui antreprenor oarecare. însă se pare că aceste precauţii înţelepte n-au fost totdeauna respectate. pînă în momentul cînd totul se prăbuşea. chiar cei mai importanţi financiari ai Romei au fost implicaţi în speculaţii imobiliare de acest fel. ardea instantaneu .

215 Literatura expresiei: istoria şipoczia..... ..... ■ ' ' CUPRINS Prefaţă ............................ i se substituie o estetică a faţadelor care utiliza ritmurile plinulu şi vidului. scările necesare... 101 Familia şi riturile sale....... vehicul al civilizaţiei .... Armoniei vechilor alrict.............. mai puţin prestigioasă... poate..... 220 Literatura după August: Ovidiu.Ilerculanum unele domns...................... Profesorul Pierr'e V XXI PARTEA ÎJVTÎIA.................. g-j Individul în cetate.......... O K L A R E PUBLIC A L A I M P E II r U Începuturile Republicii Primele primejdii.. Lucan 228 ....... dar mai lesne utilizabilă pentru locuinţele oamenilor........r hi: L E G G N D 13 ŞI R K A L I T AŢI î N C E P U T V K 1 L O R Mitul primitiv . Tîrguî lui Traian. Roma şi zeii săi ___ ALE 3 5 9 li 17 20 CAPITOLUL II. 175 Soldatul sub arme ........ Italia înaintea Romei întemeierea Romei Organizarea cetăţii .... arcade..... de la punerea în valoare a diferitelor elemente care o compuneau (pilaştri..... 80 PARTEA A DOUA.............. au fost transformate în insnlae.. a utilizat şi el în chip semnificativ ca ornament amestecul elemon telor şi a renunţat la disimularea cărămizii ce alcătuia faţada sub o căptuşeală de marmură..... Persius..... ISTORIA UNEI C I V I L IZ A Ţ II CAPlTOf... care rezulta din proporţiile şi din volumul lor intern. 130 Instituţiile .......... Această tradiţie s-a menţinut de-a lungul veacurilor şi a marcat cu pecetea sa arhitectura Italiei medievale şi cea a unor oraşe din sudul Franţei... Constatăm astfel pe viu naşterea unei creaţii arhitecturale: sub ochii noştri se formează un nou tip urban......... decît rea a templului grec.... POPORUL ALES CAPITOLUL III: VIAŢA ŞI OBICEIURILE Religia romană ... impus de necesităţile social-economico.......... 119 CAPITOLUL IV: V I A TA ŞI LEGILE Dreptul roman....."".. însă preocupat totodată şi de frumos... a fost suficient să se suprime grădina..... unde întrebuinţarea sistematică a cărămizii în marile faţade severe derivă fireşte din modelele romane.... 71 Antoninii ......... 107 CAPITOLUL V: CUCERITORII Armata romană: organizare şi tactică ..... 207 Literatura reprezentaţiilor: teatrul şi retorica ........ în vederea realizării acestui scop. de ceea ce vedem in temple sau în teatrele animate de mişcarea colonadelor sau arcadelor.......... 149 Administraţia imperială . 64 Vespasian ........... . clădit alunei cînd inmla predomina în arhitectura privată.. eu puţin timp înaintea distrugerii oraşului... 193 CAPITOLUL VI: V I A Ţ A Ş I A RTELE Limba latină..... Insula n-a putut recurge la aceste ornamente tradiţionale....... galii şi sa: Exp ansiunea romană 47 53 371 Siîrşitul Republicii.......... de pildă....... cu atritim-ul lor.. pe linia prăvăliilor....... să se mărească numărul de etaje existente şi să se organizeze la parter. Astfel s-a format o tradiţie arhitecturală cu adevărat ro208 mană.. Domnia lui August şi urmaşii lui ....... Ceîe şapte coline ...... suprafeţe plane)... ea a cerut secretul unei frumuseţi severe numai de la coordonarea părţilor sale.. potrivit unor noi principii foarte diferite.... edificiu utilitar............. 75 Agonia imperiului . 192 Reorganizarea militară în timpul Imperiului .........

...... ELENA CALUGARU 'Ti....... 845 Locuinţa romană: casele şi imobilele............ 82? Circurile şi amfiteatrele......................................-a) 50)60 e...Seneca şi moştenirea epocii imperiale............. 280 Parcuri şi proprictăfi ................................. 2i8 372 PARTEA A TREIA* ROMA INTIMĂ y CAPITOLUL Vili ROMA ŞI P A 31 î ..................... broşate...... 841 Termele şi apeductele....... 234 Arhitectura romană .... coli Tiparul.... Coli ed tipar 11......20... ••• 232 De la gospodăria rustică la vila elegantă..................................................eclar : NICOLAE TEICA Tehnoredactor ... executat sub comanda nr.... ÎQj Forrtile imperiala......r........ 29U Forul roman ........50 17... 334 Teatrele romane... 29i CAPITOLUL VIII: R O ÎI A.................... Bucureşti — Republica Socialistă România Piaţa Scînteii ........ 335 I.... 31? Metamorfozele Romei.......................... 2 43 Sculptura şi pictura.: 1....... 21) 708 Ja Combinatul Poligiatic „Casa ScHteii" ni.N T U L Societatea rurală.. REGINA OKAŞKLO» Extinderea Romei...... 257 Exploatarea parafatului.....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful